CERERI ÎN CADRUL RELAŢIEI  OM – DUMNEZEU Mat. 7:7-23

download - Copie

CERERI ÎN CADRUL RELAŢIEI  OM – DUMNEZEU    Mat.7:7-23

1). INTRODUCERE. Prima întrebare care îmi vine în minte este dacă conform titlului este posibil ca omul să facă o cerere către cel care l-a creat, şi dacă este îndreptăţit să o facă. Poate există excepţii dar răspunsul este categoric NU. Deci omul trebuie să aibă o relaţie cu Dumnezeu de tipul eu – Tu, ca să dacă o cerere indiferent de tipul ei, dar şi atunci se pune în calcul planul lui Dumnezeu, iar poziţia omului este de genul  : ”roagă-te, crezi şi aşteaptă”. Nu ne putem nici pe departe compara cu Solomon dar  dacă Dumnezeu ne-ar întreba ca pe Solomon: „ce vrei să-ţi fac” ? Ce ai răspunde? Cred sincer că suntem departe de această situaţie, dar acest lucru nu exclude rugăciunile noastre către Dumnezeu.

Scopul Evangheliei după Matei este de natură apologetică şi Escatologică. Este destinată evreilor. Avem  5 discursuri: Etic, Misiologic, Kerigmatic, eklesial, escatologic.  Evanghelia este denumită şi Evanghelia Regelui. cap. 5 -7, „Predica de pe Munte”, Isus este un nou Moise, ce oferă o nouă Tora poporului său. În sintagma „ a-ţi auzit dar Eu vă spun”, Isus  merge la motivaţii. De asemenea se pune o întrebare : ce aşteptări avem atunci când interacţionăm cu poporul lui Dumnezeu. Autorul[1] este Matei ”darul lui Iahve” un vameş (Matei 9:9) care strângea impozite pentru romani, dispreţuit de poporul lui, dar care lasă totul şi merge după Isus. Evanghelia este destinată evreilor şi a fost scrisă cam prin anii 60 D.C. Matei predică în Palestina şi tradiţia spune că moare de moarte bună în Etiopia sau Macedonia.  Evanghelia vorbeşte despre o nouă creaţie care este Biserica lui Hristos (Matei 16:18). Ideea principală din Evanghelie este Împărăţia Cerurilor, iar Biserica este inclusă în aceasta. Nici Isus şi nici Ioan nu au încercat să explice înţelesul lor, şi evreii primului secol au înţeles ce vor să spună. Pentru teologii secolului XIX nu este atât de clar, dar termenul presupune că Mesia a inaugurat Împărăţia Cerurilor la standarde cereşti pe acest pământ, şi că ea se va extinde şi este un termen treptat şi ascendent. Împărăţia Cerurilor va fi întemeiată pe acest pământ la revenirea Regelui (Matei 24-25). De asemenea Împărăţia Cerurilor înseamnă mai puţin decât Împărăţia lui Dumnezeu care cuprinde toată creaţia. Evanghelia după Matei face parte din evangheliile sinoptice. Matei Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca fiind Regele. În Matei capitolele 5-7, este descrisă realaţia dintre credincios şi Dumnezeu dar şi relaţiile dintre credincios şi semenii.

Avem o serie de dovezi în sprijinul autencitităţii Evangheliei după Matei.[2] Papias a fost ucenicul lui Ioan şi episcopul bisericii din Hierapolis din Frigia şi a decedat prin anul 160 D.C. Ireneus episcop din Lion secolul 2 afirmă că Matei a scris Evanghelia în limba lor. De asemenea şi Eusebiu din Cezarea, secolul 3 afirmă faptul că Matei a scris Evanghelia în limba părinţilor lui.

Pe timpul lui Isus[3] erau mai multe secte iudaice din care amintim câteva : Cărturarii, care aveau una din cele mai importante slujbe în Israel, în sensul că ei multiplicau scrierile sfinte, iar Isus îi numeşte ”învăţătorii Legii”. Isus intră în conflict cu ei datorită orgoliului lor şi prin faptul Isus interpretează Scriptura şi îi contrazice. Isus era mai popular ca ăi ei şi o pricină de invidie (Matei 7:28-29). O altă clasă erau Saducheii, nume care se trage probabil din Ţadoc, care a fost Marele Preot din vremea lui David şi Solomon. Ei deţineau puterea politică în timpul dinastiei irodiene. Erau de felul lor oportunişi. Aderau la o strică aplicare a literei Legii, dar în mod inexplicabil nu credeau în existenţa îngerilor, (Fapte 23:8),  şi nici în nemurirea sufletului. Ana şi Caiafa făceau parte din rândul lor, iar mai târziu după Înviere şi Înălţarea lui sus la cer, au pornit o prigoană împotriva apostolilor. Preoţia lor a încetat practic când Marele Preot şi-a început lucrarea sus în Slavă (Evrei 4:14-16). Dar şi din rândul lor au fost preoţi care au crezut în Hristos (Fapte 6:7). O altă partidă influentă a fost aceea a fariseilor nume derivat din ”paraş”, a separa, evrei care doreau o separare de lume, cu o mulţime de restricţii, ritualuri, curăţiri, şi se abţineau d a face cu persoane sau lucruri necurate. Fariseu însemna a avea o anumită concepţie despre lume şi viaţă, iar în felul acesta un om putea să fie şi cărturar şi fariseu. Ei aderau la o interpretare strictă a legii, dar adăugau o mulţime de reguli care ţineau de tradiţia religioasă. Erau foarte mândrii şi pentru a împăca viaţa lor ascetică şi Legea, erau în majoritatea lor făţarnici. (Matei 23:13-36).  Formele exterioare ascundeau de fapt sărăcia spirituală. Ei a fost duşmani înverşunaţi şi violenţi a lui Hristos şi a ucenicilor. Pavel făcea parte din ”cea mai îngustă partidă” a fariseilor.  Irodianii erau un fel de poliţie locală şi păzeau Templu. Romanii nu au avut acces în curţile Templului dar nici nu erau prea interesaţi de  confruntările interne ale evreilor. O altă partidă a fost aceea a Ziloţilor, patrioţi fanatici, care luptau împotriva romanilor ca haiducii, modelul lor fiind Iuda Macabeul. Ei erau priviţi cu simpatie de către popor. Isus alege ca şi ucenic şi pe Simon zilotul (Luca 6:15). Ca şi instituţii iudaice avem sinagoga şi  sinedriul. Sinagoga[4] a apărut în timpul robiei babiloniene. Ea nu este menţionată în Vechiul Testament, dar cum citim în Noul Testament o găsim atât la evrei cât şi la izraeliţii din diaspora. Acolo se făcea studiu şi educaţia din Scriptură (Matei 9:35). Conducerea era de tip congregaţională, şi slujirea nu era ereditară ca la preoţi. Conducătorii se numeau fruntaşi (Marcu 5:22), iar diaconii care se ocupau de lucruri materiale. Mai exista şi funcţia de ”cazan”, care urmărea citirea corectă a textelor biblice. Ele au avut un scop pozitiv în viaţa spirituală a poporului Israel. Sinedriul,  din timpul Domnului Isus era tribunalul suprem care conducea treburile civile şi religioase ale naţiunii, denumit şi sobor sau senat (Fapte 4:15). Mişna şi Ghemara, erau culegeri din tradiţia iudaică şi ne spune că era alcătuit din un Mare Preot, douzeci şi patru de cadre preoţeşti denumiţii şi ”bătrâni” (Mat. 21:23) şi douzeci şi doi de ”cărturari” care cunoşteau bine Legea. Atunci când se spune Sinedriu, acest lucru presupune adunarea tuturor fracţiunilor din Israel. Isus face referire la ei când aminteşte de patimile Sale (Mat. 16:21).

2). ASPECTUL RUGĂCIUNII.[5]  Rugăciunea şi postul sunt practici ale Vechiului Testament şi ale  Noului Testament. Dumnezeu este Creatorul, iar noi  suntem fiinţe create şi în aspectul relaţiei noastre cu El (postul şi rugăciunea), reverenţa este obligatorie. Dumnezeu aşteaptă rugăciunile noastre. Dumnezeu este creator, noi fiinţe creată şi suntem incurabili religioşi. Când ne rugăm, avem posibilitate să invocăm Numele lui Dumnezeu, Numele lui Isus  Cristos şi Numele  Duhului Sfânt. Avem aspecte obligatorii ale rugăciunii.  Ea trebuie adresată lui Dumnezeu nu publicului trebuie să fie simplă şi specific de asemene trebuie făcută cu credinţă şi speranţă  în plus rugăciunea nu este condiţionată.  Modelul de rugăciune este „Tatăl nostru” în care predomină aspectul spiritual. Dacă ne uităm la rugăciunea Tatăl Nostru, observăm două mari secţiuni. În prima parte se pune accent pe partea spirituală, iar apoi ce pe partea materială. De asemenea se pune accentul pe iertare.  Mulţimea vorbelor nu ajută la nimic fiindcă Dumnezeu  în Omniştienţa Sa ştie de ce anume avem nevoie. Acest lucru nu exclude rugăciunea din partea credinciosului fiindcă  aceasta este o parte importantă din relaţia pe care omul o are cu Dumnezeu.  În Luca 1:1 apare un fapt care ne pune pe gânduri în sensul că ucenicii îşi dau seama că nu ştiu să se roage deşi erau evrei. Este important felul cum să ne rugăm şi cum să nu ne rugăm. În rugăciune nu trebuie să impresionăm oamenii, sau să ne lăudăm.. ”Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru-ca să fie văzuţi de oameni”, (unde sunt mai mulţi oameni), sau în biserică. Nu bolborosim şi nu facem rugăciuni lungi şi pompoase. De asemenea nu informăm pe Dumnezeu, fiindcă El este Omniştient. Rugăciunea de asemenea nu trebuie să fie o ”mantră” creştină. Rugăciunea  Ea trebuie să fie făcută în mod personal, pentru că ne adresăm unei Persoane. Rugăciunea trebuie să fie simplă, specifică şi la obiect. De asemenea trebuie făcută cu credinţă şi speranţă. Rugăciunea nu este condiţionată, (ci: roagă-te, crezi, aşteaptă), noi ne rugăm dar Dumnezeu decide, prin Da sau Nu. Rugăciunea se poate face  greşit sau corect. O învăţătură greşită va genera practici greşite. O inimă nepotrivită, plină de păcat şi care se roagă nu are şansă să fie ascultată pentru că în  acest caz Dumnezeu le respinge pe ambele. Este nevoie de o părtăşie între divin şi uman, dar nu o intimitate greşită,  prost înţeleasă, sau un Dumnezeu departe, inaccesibil,  şi este necesară o stare de  echilibrul. Dumnezeu este Creatorul infinit, noi suntem fiinţe create cu nevoi materiale şi spirituale. De asemenea este nevoie de echilibru în sentimente noastre de dragoste, recunoştinţă, smerenie, adorare, respect, frică, vinovăţie, încredere. Rugăciunea este apropiere şi relevanţă, e corporativă, şi uneşte „Tatăl Nostru” Comunicarea  se face prin rugăciune între om şi Fiinţa Divină. Omul este sursa, dar este necesară calea şi destinatarul, în cazul nostru Dumnezeu. De asemenea procesul poate fi inversat în felul acesta :  Dumnezeu,   Sfânta Scriptură, şi omul.  Dacă un element este absent, comunicarea nu se produce. Termenii de comunicare sunt hotărâţi de Dumnezeu. (Isaia 59:1-2) Când omul schimbă termenii comunicarea se întrerupe. Ca exemplu avem cărturarii fariseii, saducheii din timpul lui Isus Cristos. ”Nu fiţi ca ei!”  Poţi vorbi cu Dumnezeu în rugăciune şi acest lucru este un mare privilegiu. Mai există câteva aspecte.  Păcatul şi greşeala sunt o datorie care trebuie plătite.  Nu există pocăinţă dacă nu poţi ierta. Dacă nu iertăm nici Dumnezeu nu ne iartă. Motive pentru care nu poţi ierta sunt mândria şi duşmănia. Există o urgenţă a împăcării, particulară şi imediată. Între om şi Dumnezeu, şi între oameni.  Nu poţi duce darul la altar dacă nu te împaci cu fratele tău. (Mat 5 23-24) Omul prin cădere este o fiinţă răzvrătită. Este dator faţă de Dumnezeu, „plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23)  Isus Cristos a iertat păcatele noastre să nu uităm acest lucru Cristos a împăcat lumea cu Dumnezeu, acesta a fost mandatul preoţiei Lui. Mandatul preoţiei noastre este împăcarea lumii cu Dumnezeu prin Cristos.  Ce se întâmplă cu păcatul (conştient) care nu este dus la Cruce?  Acesta nu este iertat şi finalitatea omului este Iadul. Rugăciunea se face „ în cămăruţa ta”  şi în Biserică, pentru problemele tale şi a bisericii. Rugăciunea trebuie făcută   cu umilinţă. Bate insistă stăruie în rugăciune, dar Duhul Sfânt te va lumina în rugăciune.

Exemple de rugăciune[6]:  1 Samuel 1:27  Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. 28  De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.  Neemia 1:6  Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.  Psalmi 4:1  Răspunde-mi, când strig, Dumnezeul neprihănirii mele: scoate-mă la loc larg, când Sunt la strîmtoare! Ai milă, de mine, ascultă-mi rugăciunea!  Luca 1:13  Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevastă-ta Elisaveta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. Faptele Apostolilor 10:31  şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale. Sunt doar câteva exemple de rugăciune.

3). PROROCII MINCINOŞI[7].  Din păcate ei există şi ne întrebăm ce poate determina o aşteptare falsă, şi o învăţătură falsă. (ver.15)  Ioan botezătorul ( Ioan.1:19-23) 19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” 20 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. 21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu Sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!” 22 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?” 23 „Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Norodul a ieşit la Ioan din Ierusalim, toată Iudeia, şi împrejurul Iordanului. A fost o mişcare deosebită: (Matei 3:5)  Iudeii aşteptau o izbăvire similară cu cea din Egipt   care trebuia să fie precedată de un val de pocăinţă.  În tradiţia iudaică Ilie semăna mai degrabă cu un general de armată decât cu un profet. Tradiţia spunea că Ilie, de pe vremea lui Ahab,  este prezent şi interesat de situaţia lui Israel, era cu rabinii, sau în sus în cer notând dorinţele oamenilor şi împlinirea Legii. El era mijlocitorul dintre om şi Dumnezeu. Rabinii susţineau că  lui Ilie i s-a încredinţat cele 3 chei ale vieţii:  naşterea, ploaia  şi învierea.   Ioan este întrebat: eşti Ilie – NU: eşti Mesia – NU. (Ioan.1: 23) „Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Astfel Ioan nu se identifică cu Ilie aşteptat de iudei. Nu ştia şi Nu era. Totuşi Isus spune: (Matei 17:12)  Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Mesajul lui Ioan este din Isaia 42: Robul Domnului, şi 53 Mielul lui Dumnezeu. Cum s-a ajuns aici la o deformare aşa de mare a Legii lui Dumnezeu? Avem pe de o parte Tora orală,   Tora Scrisă,  Mishnah  şi Ghemara (Talmudul Palestinian 500 D.C. şi Talmudul Babilonian 700 D.C.) Tora scrisă  înseamnă Midrasim (comentarii pe Tora)  plus Targum (traduceri ale Torei în aramaică). Ghemara  erau comentarii pe Mishnah, dea lungul generaţiilor dintre diferiţi comentatorii. ATENŢIE la tragedia interpretări, interpretărilor. În conceptul de  MESIA  exista o aşteptare mesianică deosebită, ”curba lui Gaus” care însemna o perioadă de aşteptare de 2 secole B.C. (Hristos  şi Crucea)  şi  1 secol D.C. În Luca găsim o oarecare clarificare. Luca 3:15  Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul. Dar avem caracteristici a lui Mesia definite în mod foarte clar. Este  un om ales de Dumnezeu (Isaia 41:25). Este numit să facă o anumită lucrare pentru poporul lui Dumnezeu, ( Isaia 45: 1-13) de asemenea i s-a dat stăpânire peste naţiuni,( Isaia 45:1-3), şi să facă o judecată (Isaia 47),  El este însuşi Dumnezeu, (Isaia 45.17). Cristos s-a văzut pe Sine ca o întruchipare a năzuinţelor mesianice a Vechiului Testament. Întrebare este de ce nu l-au recunoscut evreii pe Cristos ? Avem acelaşi motiv ca şi la Ioan botezătorul, care este tragedia  interpretări, interpretărilor.  Ea funcţionează şi astăzi. În versetele[8] 15-19 din Matei 5, găsim o avertizare serioasă cu privire la prorocii mincinoşi, care pot fi cunoscuţi după roada pe care o aduc. Analogia se face cu pomul care se cunoaşte după fructele sale. Cei care aduc roade rele vor fi aruncaţi în foc care semnifică Iadul.  Este[9] adusă în discuţie problema judecăţii a acestor proroci mincinoşi care sunt cunoscuţi după roadele lor oglinda cea mai bună fiind roadele firii din Galateni 5:19, spuse de apostolul Pavel, iar Cristos face analogie cu spini, smochine pomi, şi atrage atenţia că sunt îmbrăcaţi în ”haine de oi dar sunt lupi răpitori”, a căror sfârşit este Iadul. Întotdeauna Satana va încerca să înlocuiască Adevărul cu lucruri false.

4). CEREREA OMULUI CĂTRE DUMNEZEU.[10] Aflaţi în diferite stări de dificultate şi când nu suntem după voia lui Dumnezeu, Isus ne dă soluţia. Ea se găseşte în versetele 7 şi 8, dar Isus atrage atenţia ţi asupra contextului, în care Dumnezeu este mult mai generos ca şi un tată firesc. Acesta este un aspect al relaţiilor dintre oameni. Există diferite tipuri de relaţie ca  : cumpărător – vânzător, colegial, reciprocitate,  sau familial de tipul tată – fiu. Dar Isus vorbeşte de o relaţie specială bazată pe dragoste. Dumnezeu ne iubeşte pur şi simplu. Acesta este un mare privilegiu pentru oameni în special pentru credincioşi. El este un Tată care iubeşte copii lui. Dacă percepem în termeni de distanţă apropierea sau depărtarea noastră de Hristos ea este foarte mică în sensul că El este aproape şi bate la  uşa inimi noastre.  Dumnezeu doreşte să avem părtăşie cu El.

5). REGULA DE AUR din versetul 7:12  Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. Isus o identifică cu întreaga învăţătură a Vechiului Testament. Multe frământări rezultă din aceste lucruri simple şi mărunte care nu sunt puse în aplicare de către credincioşi. Dar aceste lucruri nu sunt uşor de atins pentru cei care nu iubesc. Este nevoie de o alegere un efort şi o acţiune. Aici intră în discuţie ”Poarta cea strâmtă şi Calea cea largă”.  Doar o minoritate alege calea care duce la mântuire. De asemenea ea intră în conflict cu Legea Talionului din Vechiul Testament în sensul că oferă ceva mai bun.

6). ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR.  Cetăţeanul noii Împărăţii este un element al schimbării, el este lumină, este sare, el este exponentul unei Împărăţii care într-o zi va deveni singura existentă şi oricine va vrea să fie în ea trebuie să trăiască după aceste principii. Pentru a intra în Împărăţia Cerurilor este nevoie de Naşterea din Nou[11]. Prin propria putere omul nu se poate schimba.  Ieremia 13:23  “Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele?  Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi desprinşi să faceţi răul?” Ioan 15:5  “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de mine nu puteţi face nimic.”  Fără naşterea din Nou toate încercările noastre de a fi buni  eşuează şi falimentăm. Matei 7:16-18  “Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?  Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.” Precedentul Naşterii din Nou (sau de sus) este convertirea reală a păcătosului confruntat cu sfinţenia divină. Mântuirea se primeşte prin Har. Efeseni 2:8  Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.  Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Duhul Sfânt în viaţa păcătosului.   Ioan 3:5  “Isus i-a răspuns: ‘Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Ea este o schimbare a caracterului celui convertit. 2 Corinteni 5:17  “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” De asemenea prin Naştere din Nou credinciosul devine o fiinţă nouă.  Romani 6:4  “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Naştere din Nou este  o curăţire a vieţii interioare.

Împărăţia Cerurilor[12] este o aplicaţie a Suveranităţii lui Dumnezeu şi este ilustrată în pilde ca o ţarină, în care grâul creşte împreună cu neghina (Matei 13:24), un grăunte de muştar din care se face un copac mare  (Matei 13:33), un aluat, în care o mică plămădeală dospeşte toată plămădeala,  un negustor, care vinde tot ce are pentru a obţine un mărgăritar  (Matei 13:45), cu un năvod, în care peşti mici sunt aleşi şi despărţiţi de cei mari,  (Matei 13:47), pilda cu zece fecioare în care se pune problema uleiului (Matei 25:1).

Originea Împărăţiei   Cerurilor se regăseşte în gândirea ebraică care aştepta restaurarea împărăţiei, dar predomina aspectul naţional, cosmic şi  apocaliptic, în detrimentul unei Împărăţii spirituale instaurate de către Dumnezeu. Ce nu au înţeles evrei era conceptul de Mesia care însemna Miel şi Leu, dar care nu a funcţionat în mod simultan ci era despărţit de anul de îndurare a Domnului. Luca 4:18  „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, 19  şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Mielul……..Leul. Deşii evreii erau născuţi pentru împărăţie, nu au beneficiat de ea doar cu puţine excepţii. (Iosif din arimatea, Zaharia, un număr mic de persoane).

Vestirea Împăraţiei cerurilor a făcut-o Ioan şi Isus. Isus  Cristos  în Mat 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Şi de către creştini. Tema este pocăinţă şi judecată. Condiţia pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu este pocăinţa şi Naşterea din Nou, Isus şi Nicodim  . Ioan 3:3  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” 5  Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui  şi botezul.

Principiile spirituale ale Împărăţiei Cerurilor (Matei cap 5-7), din Predica de Munte sunt foarte ridicate şi creionează portretul caracterului creştin. Matei 5:48  Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit . De asemenea Isus Hristos nu strică Legea ci o împlineşte.

Problemele care se ridică în Predica de pe Munte sunt : Fericirile, Ucenici sare şi lumină, Legea şi prorocii, despre ucidere, despre preacurvie şi despărţire, despre jurământ, iubirea vrăşmaşului, despre milostenie şi rugăciune, Tatăl nostru, post, adevăratele comori, grijile, judecăţi, stăruinţa în rugăciune, poarta cea strâmtă, prorocii mincinoşi, casa zidită pe stâncă. Ele au un caracter didactic.

Împărăţia Cerurilor  este o experienţă intimă, spirituală când Domnul Isus Hristos este primit în inima credinciosului ca şi Domn şi Rege. Ea nu are graniţe (are dar nu se pot frauda), capitală,  teritoriu, şi nu izbeşte privirile. Ea este de natură spirituală, o realitate prezentă  în interiorul nostru. Romani 14:17  Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Este o lucrare palpabilă o lucrare a lui Hristos, în care orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt vindecaţi, şi se primeşte iertarea păcatelor. Învierea aduce o nouă dimensiune a Împărăţiei cerurilor. Sămânţa semănată în ogor este Evanghelia Lui Isus, în lumea aceasta. Există o tensiune permanentă de tipul deja – nu încă, în viaţa credinciosului şi a bisericii, în sensul că a fost inaugurată, dar are o finalitate în viitor. Israelul va intra în Împărăţia Cerurilor prin Biserică.

7). FALŞII CREDINCIOŞI.[13]

Ultima avertizare din Matei 7: 21-29, ar trebuii să îi pună pe gânduri pe credincioşi. A predica în numele lui Isus, a face minuni, a coate draci şi la judecată să ţi se spună ”niciodată nu v-am cunoscut” este un lucru extrem de grav. Isus pune accentul pe faptul că cei credincioşi trebuie să facă voia lui Dumnezeu.  În acest sens Isus dă pilda cu casa zidită pe stâncă , în contrast cu casa zidită pe nisip, în care diferă temelia care reprezintă pe cel care aude Cuvântul lui Dumnezeu şi îl pune în aplicare. Cosmetizare  şi imaginea credinciosului din afară nu duce la mântuire. Numai o confruntare cu păcatul va produce o convertire autentică. Isus îi învăţa ca Unul care are putere în contrast cu fariseii şi cărturarii din vremea lui. În ziua judecăţii este cumplit să auzi aşa ceva:  „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

8). OFERTA LUI DUMNEZEU ÎN CRISTOS[14]   (Ioan 1:29-34)  29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. 31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” 32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. 33 Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” 34 Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”  El era  Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, de asemenea  Cel care era înainte de Ioan, dar vine după el  şi Cel care trebuia să fie recunoscut de Israel,  în plus era Cel peste care s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de porumbel şi Cel despre care mărturiseşte însuşi Tatăl Mai era Cel care botează cu Duhul Sfânt şi Cel care este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu l-au recunoscut, baza lor nu era Sfânta Scriptură,  ci tradiţia. Atenţie la tragedia  interpretări, interpretărilor De asemenea este importantă Relaţia :  Fiu de Dumnezeu, Miel şi Cel ce botează cu Duhul Sfânt……….care mai târziu devine Leul

 9). CONCLUZII

Evanghelia după Matei are un scop apologetic şi în acelaşi timp escatologic. Binenţeles că ea cuprinde şi alte elemente şi aspecte din viaţa lui Isus. În ea se vorbeşte despre Biserică şi despre Împărăţia lui Dumnezeu. Avem aspecte de autencititate cu privire la adevărul ei de cei care au trăit în secolul doi D.C. dar şi mărturii interne.  În timpul lui Isus au fost mai multe partide şi instituţii cu care Isus Hristos a intrat în conflict. Conform titlului de mai sus, o cerere în cadrul relaţiei pe care credinciosul o are cu Dumnezeu presupune aspecte ale rugăciuni, care nu se face oricum şi Isus îi învaţă pe ucenici cum să se roage. În cadrul aceste relaţii factorul principal este dragostea lui Dumnezeu. Apare o un nou aspect al rugăciuni în care avem posibilitatea să spune Tatăl Nostru, lucru pe care evreii din perioada Vechiului testament nu aveau posibilitatea să o facă. Rugăciune este o comunicare între noi şi Dumnezeu, în care există trei puncte principale, iar dacă unul lipseşte comunicarea se întrerupe. De obicei păcatul este acela care rupe comunicare cu Dumnezeu. Termenii comunicării sunt hotărâţi de Dumnezeu, omul nu îi poate schimba, doar se poate conforma. Avem exemple de rugăciune atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Iudeii nu l-au recunoscut pe Isus ca şi Mesia datorită interpretări interpretărilor a tradiţiei rabinice şi a altor învăţături suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu lui Moise. Imaginea despre Mesia cel mult aşteptat era mult deformată în care predomina aspectul  naţional, cosmic, politic şi escatologic. De asemenea există avertizarea cu privire la prorocii mincinoşi, „lupi cu haine de oi” care se recunosc după roade. Se pune în discuţie Regula de aur, în contrast cu Legea Talionului din Vechiul Testament. Apare aici şi aspectul celor puţini care intră pe poarta strâmtă, şi a celor mulţi care merg pe cale cea largă. Atunci când Isus vorbeşte despre Împărăţia Cerurilor arată şi condiţia principală ca cineva să poată intra în ea, care este prin Naşterea din Nou. Despre ea Isus vorbeşte în pilde şi arată şi caracterul creştinilor  care fac parte din ea, dar şi relaţiile în cadrul Împărăţiei Cerurilor cu Dumnezeu, credincioşii, şi a creştinului cu sine însuşi. Evreii nu au reuşit să facă diferenţa dintre Miel şi Leu, cu privire la Mesia, şi nu au ţinut cont de anul de îndurare, fiindcă învăţătura lor era mult deformată. Vestirea instaurării Împărăţiei Cerurilor o face Ioan botezătorul, Isus Hristos, ucenicii, şi astăzi o facem şi noi, cu condiţiile de rigoare care sunt pocăinţa, botez şi Naşterea din Nou. Ea este o aplicaţie a Suveranităţii divine. Principiile pentru ca cineva să facă parte din Împărăţie Cerurilor sunt foarte înalte şi implică desăvârşirea credinciosului. Există un element de tensiune deja –nu încă, în viaţa credinciosului şi a bisericii, prin faptul că Împărăţia cerurilor a fost inaugurată, este în creştere, dar nu s-a ajuns la finalitate. O altă problemă ridicată este a celor în care nu s-a produs o convertire reală, dar sunt activi în biserică, iar la judecată li se spune un lucru groaznic „niciodată nu v-am cunoscut”. Dumnezeu face o ofertă lumii acesteia căzută în păcat şi ea este Isus Hristos. Nu există altă cale de împăcare a omului cu Dumnezeu. „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Deci se începe cu o cerere şi se termină cu o ofertă. Avem dreptul să cerem şi dacă am fi întrebaţi  „ce vrei să-ţi fac” ?,…… Ce ai răspunde?.    Amin

10).BIBLIOGRAFIE

Vernon McGee Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Saitul Theophilus  http://www.theophilos.3x.ro

EVANGHELIA după MATEI de Beniamin Fărăgău

Mărturisirea de credinţă Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

 Ardelean Viorel

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.