1).INTRODUCERE. AUTORUL: Ioan, apostolul, fiul lui Zebedei şi al Salomeei şi fratele lui Iacov (Marcu 1;19, 20; Matei 20:20; Ioan 21:20-24). Paternitatea literară a fost pusă la îndoială în mod serios de către şcoala de critici de la Tubingen; cu toate acestea, manuscrisele de la Marea Moartă au răspuns într-un mod pertinent la aceste obiecţii.
Următorii părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Teofil, episcop al Antiohiei – 180 d.H.; Ireneu – 190 d.H., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan; Clement din Alexandria – 200 d.H.; fragmentul muratorian de asemenea afirmă că autorul acestei Evanghelii este Ioan.
DATA: 90-100 d.H. Evanghelia după Ioan, apoi cele trei Epistole şi Apocalipsa. Este evident că toate au fost scrise în ultimii zece ani de viaţă ai “ucenicului pe care-l iubea Isus”.
Ioan supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungînd să trăiască într-o epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Cristos era contestată, Ioan s-a apucat să scrie căutînd să-şi convingă cititorii că: „Isus este” nu numai fiul Mariei şi al lui Iosif, ci şi „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Numai un astfel de Isus a putut aduce oamenilor mîntuirea: „şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31)
Primele trei Evanghelii sunt numite Evangheliile sinoptice pentru că sunt scrise din aceeaşi perspectivă. Cea de-a patra Evanghelie este diferită.
Simplitatea limbajului i-a determinat pe unii să eticheteze relatarea lui Ioan drept “Evanghelia cea simplă”. Existenţa multor cuvinte monosilabice şi bisilabice i-a înşelat pe mulţi. Aceasta este cea mai profundă Evanghelie; este Evanghelia al cărei înţeles este cel mai greu de cuprins. Gândiţi-vă la următoare afirmaţie simplă şi încercaţi să-i explicaţi întregul înţeles: “Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20).
SCOPUL: Au fost oferite câteva explicaţii diferite cu privire la scopul pentru care a scris Ioan această Evanghelie: Corectarea Evangheliilor sinoptice (explicaţie neîntemeiată pentru că Ioan nu s-a ocupat de materialul celorlalte Evanghelii); corectarea concepţiei greşite despre Ioan Botezătorul; combaterea erorilor lui Cerintius;motivul oferit de însuşi Ioan în cap. 20:30, 31.
În cîteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sînt”, „Iehova” prin care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cîteva pasaje în care Ioan afirmă categoric divinitatea Domnului Isus sunt: Ioan 1:1; 8:58; 10:30; 14:9, 20:28. Ca Dumnezeu întrupat, Isus Cristos se prezintă pe Sine prin cîteva expresii tipice: „Eu sînt pîinea vieţii” (Ioan 6:35, 48), „Eu sînt lumina lumii” (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa (Ioan 10:7, 9), „Eu sînt păstorul cel bun” (Ioan 10:11, 14), „Eu sînt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25), „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6), „Eu sînt adevărata viţă” (Ioan 15:1-5).
Schiţa generală a Evangheliei lui Ioan urmăreşte tainic planul intrării Marelui Preot în CORTUL ÎNTILNIRII. Prin „iluminare” divină Ioan înţelege că umbrele simbolice din Vechiul Testament au fost împlinite în viaţa Mîntuitorului. Cortul dat de Dumnezeu Israelului drept loc de întîlnire dintre divinitate şi oameni se transformă astfel într-o fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Cristos, a vrut să-şi „împace lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19).
APRECIERI: Origen a spus: “Evanghelia (lui Ioan) este desăvârşirea Evangheliilor aşa cum Evangheliile sunt desăvârşirea Scripturii.” Jerome a spus: “Ioan excelează în profunzimea tainelor divine.”
TEMA: Divinitatea lui Isus este scopul suprem. De asemenea, are prioritate caracterul mesianic. Acesta este afirmat succint în Ioan 20:31 – “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” În Ioan 16:28 este redată o mişcare uimitoare: “Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Dumnezeu a devenit om. Aceasta este afirmaţia simplă a unui fapt sublim. John Wesley a spus: “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.”[1]
Creştinismul nu este rupt de societate. Ioan botezătorul, Isus Hristos predică pocăinţa. Avem de a face cu doi împăraţi şi cu două împărăţii. Isus Hristos este Regele şi în Împărăţia Cerurilor se intră prin pocăinţă şi Naştere din Nou. Nu poţi face fraudă. Biserica este expresia Împărăţiei Cerurilor aici pe pământ, este o realitate a cerului şi unblarea credinciosului pe pământ.
2). PROCESUL LUI ISUS[2] v.28 Au adus pe Isus dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n’au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mînca Paştele.
Avem aici ocazia să vedem “religia” pusă alături de persoana lui Isus Hristos. El este Cel care a venit să împlinească Paştele. El va muri în curând pe cruce pentru că ei Îl condamnă la moarte. Dar, pentru că vor să mănânce Paştele, aceşti oameni nu vor să intre în sala de judecată. Dacă ar intra, s-ar întina. Aşa că nu au de gând să facă acest lucru. Cât de meticuloşi sunt ei în religiozitatea lor! Şi totuşi, ei plănuiesc moartea Celui care este împlinirea Paştelui! Evreii nu vor să intre în sala de judecată pentru ca să nu se întineze, dar Îl aduc pe Isus să fie judecat în această sală. În calitate de guvernator roman, Pilat era responsabil pentru păstrarea ordinii în această perioadă în care evreii de pretutindeni se adunau aici. Acesta era motivul prezenţei sale în Ierusalim.
v.29 Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le-a zis: ,,Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?„ v.30 Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Dacă n’ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mînile tale.„ v.31 Atunci Pilat le-a zis: ,,Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.„ ,,Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni„, I-au zis Iudeii. v.32 Aceasta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.
Pilat sesizează că ceva nu este în ordine şi încearcă să evite această răspundere. Problema era că acuzatorii lui Isus vroiau pedeapsa cu moartea şi erau nevoiţi să recunoască faptul că nu mai aveau autoritatea de a da o astfel de sentinţă. Ioan ne spune că astfel s-a împlinit ce profeţise Isus. El le spusese ucenicilor că liderii religioşi evrei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da pe mâna neamurilor. El vorbise despre aceste lucruri cu luni în urmă. Dacă iudeii L-ar fi dat pe Isus la moarte conform cu Legea lor, El ar fi fost omorât cu pietre. Citiţi Psalmul 22 şi veţi vedea dacă acolo este descrisă moartea prin aruncarea cu pietre sau prin răstignire. Evident că este vorba despre răstignire, cu mâinile şi picioarele străpunse, şi cu tot acel chin provocat de atârnarea pe cruce. Romanii erau singurul popor care executa condamnaţii prin răstignire. Era necesar ca Isus să fie dat pe mâinile romanilor pentru a se împlini profeţia Vechiului Testament.
v.33 Pilat a intrat iarăş în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?„ v.34 Isus i-a răspuns: ,,Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!„ v.35 Pilat a răspuns: ,,Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?„ Isus i-a pus lui Pilat o întrebare logică: de unde avea acea dovadă? Pilat a fost deranjat de întrebare şi I-a spus lui Isus că iudeii erau cei care aduceau această acuzaţie. Pilat însă era consternat. Nu-i venea să creadă că cineva putea susţine că este Împăratul iudeilor şi că aceştia ar avea cutezanţa să aducă o astfel de acuzaţie. Pilat se află într-o poziţie incomodă şi caută o cale de ieşire din această situaţie. Ar vrea să-L ajute pe Isus. El se află în sala de judecată singur, împreună cu Isus. Iudeii aşteaptă afară din cauză că nu vor să se întineze. Pilat ar fi fericit dacă Isus ar spune că nu este împărat. Astfel, Pilat ar putea declara cazul închis. Dar, în cele din urmă cine este judecat? Pilat sau Isus?
3). BISERICA ŞI STATUL. Relaţia dintre Biserică şi Statse prezintă în mai multe forme :
O separare totală ( ca şi în primii 300 de aniai creştinismului ), este independetă, dar afost supusă la martiraj. Dar Biserica trebuie să rămână Biserică, şi deşii rămâne separată de stat şi în prigoană, ea rămâne curată. Există o stare de conflict între Biserică şi Stat.
Vasalitate, ce înseamnă o implicare parţială.
O implicare totală în care Biserica este contopită şi egală cu Statul şi Statul este biserică. ex. perioda Eviului Mediu.. În regimul comunist din România 1948 – 1989, ateii cunduc Biserica. Libertatea religioasă apare din anii 90…..într-o democraţie care se dezvoltă haotic.
Împărăţia Cerurilor nu este din lumea aceasta. Ea este pregătită încă înainte de întemeierea lumii. ( Mat : 25 : 34 ). Dumnezeu este suveran şi o singură autoritate. În Vechiul Testament, Împărăţia teocratică al lui Israel, era a lui Dumnezeu, care era Domn şi Stăpân, Rege peste poporul Israel. Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu este realizată prin Isus Hristos peste toţi oamenii credincioşi, inclusiv neamurile. Ea este în continuă creştere, este o realizare prezentă, a început aici şi va continua în viitor. Împărăţia lui Dumnezeu, presupune : un Legământ, o naţiune şi poporul lui Dumnezeu. Pilat nu a acceptat Împărăţia Cerurilor ( nici măcar nu era iudeu ), ca şi mulţi oameni dea lungul istoriei sau contemporani nouă astăzi.
Scurt istoric. Biserica se naşte la Rusalii, ( Pogorârea Duhului Sfânt, Fap. 2:1-4), în Ierusalim Faptele Apostolilor 2:37 După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” 38 „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. După care începe perseccuţia care înbracă 4 forme :
Eclesial : Faptele Apostolilor 5:17 Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18 au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte. Despărţirea Creştinismului de Iudaism a fost un proces de durată, cam 100, 200 de ani.
Cultul Împăratului, şi creştinii au venit în conflict cu Cezarul pretindea închinare.
Cauze moral-sociale, creştinii militau pentru o viaţă sfântă care venea în contrast cu viaţa păcătoasă a religiilor păgâne.
Politice : Persecutiile propriu-zise, cele indurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagane, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpana. Ele au inceput in anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Persecutiile n-au fost continue, dar au durat mai mult de jumatate din timpul aratat. Acest tipar al cauzelor persecuţiilor se regădeşte frecvent în istorie.
În 312 Biserica se uneşte cu Statul şi Bisrica devine „ Biserica Împăratului” ver 36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” Prigoana încetează dar elemente păgâne pătrund în Biserică, şi multe popoare păgâne cucerite sunt creştinate cu forţa. De asemenea prigoana se întoarce împotriva religiilor păgâne.
În 325 Constantin prezidează Conciliul de la Nicea, în controversa ariană şi donatistă. Biserica nu câştigă nimic pe plan spritual, din contră pierde fiindcă este unită cu Statul. Sinoadele ecumenice care au urmat nu au făcut altceva decât să deformeze învăţătura lui Isus şi a apostolilor. Împăratul devine o putere în materie de religie, deşii în realitate nu era.
4). REFORMATORII. În 1500 apar pe scena istoriei reformatorii, Luther, Calvin, Zwingli, dar au fost foarte divizaţi şi sau format partide: separare totală ( anabaptiştii ), arminienii ( implicare totală ). Deşii s-au despărţit de Roma, problemele au rămas şi în unele locuri reforma a fost apărată cu sabia.
În Bizanţ, nu era o linie de demarcaţie totală, Împărăţia lui Dumnezeu era şi aici pe pământ, şi funcţiona sub forma „ sinfoniei Bizantine” ce însemna Imperiu şi Sarcedoţiu, dar ( cânta ) şi exista pe nota false. Se pierde aspectul escatologic ( în cer şi pe pământ. În Imperiul spiritual de răsărărit, teologia, ( Ortodoxia Răsăriteană ) a îngheţat în vechile tipare. În timpul regimului comunist ( 1948 – 1989 ) Biserica Ortodoxă colaborează cu Statul. Au fost puţine excepţii de preoţi care nu au făcut aşa ceva, ex : preotul G. Calciu Dumitraşca.
Sectele se opun cel mai mult ca : Penticostali, Baptişti, Creştini după Evanghelie, Sânbătari de ziua a şaptea, etc.
Isus Hristos Regele[3] ver 36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.
Isus din Nazaret a vestit pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, în opoziție cu împărăția celui rău. El i-a educat pe apostolii Săi și i-a trimis să ducă vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu la toate națiunile pământului, cu precizarea esențială: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Apoi, El a fost înălțat la cer, a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu și a fost făcut Împărat (Domn, Mesia-Cristosul), cu sarcina dată Lui de Dumnezeu să nimicească pe pământ orice opoziție și orice lucrare a celui rău, adică să instaleze Împărăția pe tot pământul.
Domnul Isus își rezumă învățătura Lui despre existența pe pământ a două împărății, cea a lui Satan și cea a lui Dumnezeu, și că esența misiunii pe care o are Pavel de acum înainte este să-i cheme pe oameni să treacă dintr-o împărăție în cealaltă
Pavel definește împărăția lui Dumnezeu astfel: ”Căci Împărăția lui Dumenzeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Prin urmare, Împărăția lui Dumnezeu este o situație aici pe pământ caracterizată de ”dreptate, pace și bucurie”. Să observăm și faptul că această situație se crează acolo unde este Duhul Sfânt. Să ne amintim că și Isus a făcut legătura între Împărăția lui Dumnezeu și Duhul Sfânt
Încă din grădina Eden, Dumnezeu i-a prezis șarpelui că ”sămânța femeii” îi va zdrobi capul (Geneza 3:16). Dar Pavel a înțeles de la Domnul Isus că noi trebuie să continuăm războiul, care pentru El Însuși a culminat pe Calvar și că noi, în unire cu Cristos, vom termina biruitori războiul acesta: ”Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Romni 16:20).
După 1989 Biserica Ortodoxă se separă de stat, dar apar concepte noi ca: “ biserica naţională, biserica neamului, ( biserica împăratului, ca şi în timpul lui Constantin ), un bun roman este un bun ortodox, ( un bun cetăţean polonez trebuie să fie catolic ), etc. Conform Statutului Biserica Baptistă este separată şi autonomă faţă de Stat. Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist, prevede separarea Bisericii de Stat.
5). CONCLUZII. Dintre cele trei situaţii, a bisericii în relaţiile cu Statul : separare totală, vasalitate, sau contopită cu statul, cea mai favorabilă situaţie este cea a biserici separate de stat, în care Bisrica va rămâne curată, dar în cele mai multe situaţii va rezulta o stare de conflict, mai ales în regimurile totalitare. Dar biserica este în lume şi trebuie să aibe relaţii cu societatea.
Intrarea în Biserică, respectivă Împărăţia Cerurilor, presupune Naşterea din nou a credinciosului,( Ioan 3:5 ) şi ea a fost pregătită înainte de întemeierea lumi ( Mat. 25: 34 ), iar Isus Cristos este Domnul, Împăratul, Regele, iar noi suntem supuşi.
Indiferent de regimul sub care se află, Biserica trebuie să-şi îndeplinească mandatul : Evanghelizare şi mărturie. Biserica poate tranversa perioade de linişte şi pace, în care prosperă, sau perioade de persecuţii, dar toate sunt în “ mâna lui Dumnezeu”.
În Matei 28: 18-20, avem o promisiune : “„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” şi condiţia pusă celor 7 biserici din Apocalipsa a fost să biruiască. Din procesul lui Isus se vede clar diferenţa dintre cele două împărăţii.
Ioan 18:28-37. 28 Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. 29 Pilat, deci, a ieşit afară la ei, şi le-a zis: „Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?” 30 Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” 31 Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. 32 Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. 33 Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” 34 Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” 35 Pilat a răspuns: „Eu Sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?” 36 „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” 37 „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”
Bibliografie :
1 Sorin Micloş,
2 Iosiv Ţon
ARDELEAN VIOREL
Blog Creștin Ardelean Viorel 