Închide

Vasile FILIP: Cronică la „Articole, Eseuri- Vol. X” de Vavila Popovici — Revista ARMONIA – Saltmin Media

Viața în culori naturale În anul 2010, scriitoarea Vavila Popovici publica primul volum de ,,Articole, eseuri”, lucrare care se alătura în chip nu doar complementar, ci și armonios, unei opere literare înscrisă ferm pe drumul afirmării. Tipărise deja 11 cărți de poezie și 7 de proză, toate primite cu largă deschidere de critica de specialitate, […] […]

Familia din Betania /  Harm Wilts   (Matei 26; Marcu 14; Luca 10; Ioan 11 şi 12)

download - Copie

Citind acest titlu, cei care citesc Biblia se vor gândi imediat la Marta, Maria şi Lazăr. Se pune întrebarea dacă şi Simon, cu porecla „Leprosul“ trebuie socotit aici. În Matei 26.6 şi în Marcu 14.3 ni se spune că Domnul a fost uns de Maria în casa lui Simon, deşi numele lui nu mai este amintit în continuare. În Luca 10.38 citim că Marta L-a primit pe Isus în casa ei. Nici aici nu ni se spune ceva despre Simon, de asemenea la fel de puţin în Ioan 12.

Mulţi sunt de părere că Simon ar fi fost soţul Martei, astfel rezolvându-se problema. El ar fi fost vindecat de Domnul Isus de lepra sa şi datorită acestui fapt ţinea mult la Persoana Domnului. Probabil că aşa a fost, dar nu poate fi dovedit prin Biblie. În continuare ne vom restrânge la cele trei persoane principale numite şi la ceea ce citim despre ele în Matei 26.6-13, Marcu 14.3-9, Luca 10.38-42, Ioan 11 şi 12.1-11.

Aici nu avem de-a face ca în celelalte capitole cu o familie care constă din părinţi şi copii. Dar pe baza a ceea ce citim despre comportamentul lor între ei şi locul central pe care Îl ocupa acolo Domnul Isus, această familie merită să fie amintită aici.

Era o casă foarte primitoare de oaspeţi, unde Domnul Isus poposea cu plăcere, mai ales în ultima săptămână înainte de moartea Sa. După intrarea Sa în Ierusalim a purtat zilnic discuţii cu iudeii. În cadrul acestor discuţii a ieşit la lumină ura crescândă a conducătorilor, ceea ce a dus la lepădarea Sa publică şi la crucificarea Sa. Seara Se întor-cea la Betania. Acolo era înviorat prin dăruirea plină de dragoste şi purtarea de grijă a tuturor membrilor familiei. Această familie este un exemplu pentru ospitalitate. Prin aceasta, ei înşişi au primit o mare binecuvântare. Acolo unde este Isus, acolo El binecuvântează.

O, scump cămin în care toţi pe Tine,
Te preamăresc mereu Isus Hristos,
Şi unde din mulţimea care vine
Tu eşti cel mai iubit şi preţios.

Astăzi nu-L putem primi pe Domnul Isus în casa noastră în înţe-lesul ad litteram al cuvântului, dar Îl putem primi în chip spiritual. Domnul a spus: „Cine primeşte un profet… va primi răsplata unui profet“ (Matei 10.41) şi „Oricine va primi pe unul singur dintre aceşti copilaşi în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte“ (Marcu 9.37). În Fapte 28.7-10 citim că Publius i-a primit şi i-a găzduit prietenos pe întemniţatul Pavel şi însotiţorii săi. Pentru aceasta, a fost răsplătit din belşug.

Despre supraveghetori se spune că trebuie să fie primitori de oaspeţi (1 Timotei 3.2; Tit 1.8). De fapt, toţi credincioşii sunt îndemnaţi să fie primitori de oaspeţi. În Evrei 13.2 citim: „Nu uitaţi primirea de oaspeţi, pentru că, prin aceasta, unii, fără să ştie, au găzduit îngeri.“ Astfel de întâlniri cu credincioşii şi discuţiile purtate despre Domnul şi Cuvântul Său pot fi o mare binecuvântare şi pentru copii.

Am auzit de la mulţi adulţi cât de mult s-au bucurat copii fiind de astfel de întâlniri şi cât au învăţat din ele. Am impresia că astfel de discuţii cu fraţii de credinţă au loc mult mai rar decât odinioară. Poate din cauza mijloacelor moderne de comunicare? Este foarte important ca părinţii să se gândească în cazul unor astfel de întâlniri, că Domnul este prezent ca ascultător tăcut al tuturor discuţiilor. Am constatat că cei tineri au fost păgubiţi din punct de vedere spiritual prin discuţii greşite. Îmi aduc aminte de cuvintele unui frate fidel, când eram strânşi mai mulţi credincioşi într-o casă. Discuţia s-a îndreptat spre un frate ce nu era de faţă şi a degenerat în vorbire de rău. La aceasta, fratele a replicat: „Dacă nu ştim să spunem ceva bun despre el, este mai bine să tăcem.“ Acesta a fost un sfat înţelept, căruia i s-a dat ascultare.

Această familie din Betania o întâlnim pentru prima dată în Luca 10. Acolo citim că Marta L-a primit pe Domnul Isus împreună cu ucenicii Săi în casa ei. Aici apare deja marea deosebire dintre ea şi sora ei. Îngrijirea de aşa mulţi oaspeţi însemna pentru Marta multă muncă. Ea era complet consacrată lucrării ei. Maria s-a folosit de ocazia de a se aşeza la picioarele Domnului Isus pentru a asculta cuvintele Sale. Marta a fost desigur parţial prezentă, dar ea era prea copleşită cu treburi pentru a primi cuvintele Sale. Ea s-a supărat din cauza comportamentului surorii ei şi i-a replicat chiar Domnului: „«Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute.» Dar Isus, răspunzând, i-a spus: «Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi şi te tulburi tu; dar un singur lucru este necesar: şi Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua»“ (Luca 10.40-42).

În aceste două surori vedem reprezentate două tipuri de credin-cioşi. Primii văd munca multă care trebuie făcută. Ei se lansează dintr-o activitate în alta ca Marta şi sunt traşi încolo şi-ncoace de prea multă slujire, aşa cum s-a exprimat odată cineva. Astfel de oameni sunt plini de griji şi epuizaţi. Ei îşi pierd echilibrul spiritual şi sunt mereu critici faţă de credincioşii cu o altă gândire spirituală, ca cea a Mariei. Aceştia din urmă îşi rezervă timp pentru rugăciune şi citirea Bibliei, pentru a-L cunoaşte tot mai bine. Urmarea va fi că ei Îl vor iubi şi Îl vor cunoaşte tot mai bine, Îi vor sluji mai mult şi cu mai mare dăruire.

Cuvintele mustrătoare ale Domnului adresate Martei au fost adesea interpretate unilateral sau greşit. De la unele amvoane s-a rostit o sentinţă mult prea aspră asupra Martei. Domnul nu a mustrat-o din cauza slujbei ei; El a observat şi a apreciat aceasta cu mulţumire. Domnul nu i-ar fi vorbit astfel, dacă ea nu i-ar fi făcut reproşuri. Din cuvintele „dar un singur lucru este necesar“ s-a dedus câteodată că Martei i-a lipsit credinţa în El, ca singurul lucru necesar. Dar din alte locuri din Scriptură rezultă clar că Marta era o credincioasă, care Îl iubea cu toată inima pe Domnul şi îşi găsea satisfacţia în a-i sluji. Ceea ce îi lipsea era dorinţa Mariei de a asculta Cuvântul Său pentru a-L cunoaşte astfel tot mai bine. Cunoştinţa mai mare a Mariei despre Persoana şi lucrarea Sa a făcut-o capabilă să-i arate mai târziu o slujbă, care a avut o valoare mai mare pentru El decât oricare altă slujbă arătată Lui. Deseori suntem înclinaţi să le folosim pe Marta şi Maria una contra alteia şi să ţinem cu una sau cu alta. În schimb putem învăţa multe de la amândouă!

Vizitând o familie am cunoscut un tânăr credincios, inteligent, care studia mult. L-am întrebat dacă găseşte timp şi pentru studierea Bibliei. A recunoscut că nu. În această casă erau multe cărţi explicative ale Bibliei, din care el citise câteodată ceva, dar le considera plictisitoare, pentru a se adânci mai mult în ele. De altfel, nici nu considera a fi necesar, pentru că el nu va „predica“ niciodată. N-ar fi o slujbă pentru el. Atunci i-am citat textul din 1 Corinteni 14.29: „Şi doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalţi să judece.“ Nu va fi niciodată în stare să judece, dacă nu va avea cunoştinţe suficiente din Cuvânt. Îi lipsea şi bucuria unui timp liniştit, regulat de rugăciune şi cugetare, şi de asemenea creşterea spirituală şi capacitatea de a îndeplini mai târziu probabil lucrarea sa de soţ şi tată în propria sa familie. Astfel de oameni pot dovedi activităţile unei Marta, dar nu pot ajunge niciodată la adâncimea spirituală a unei Maria. Luther a spus odată că el, atunci când are foarte mult de lucru, nu se roagă ca de obicei numai o oră, ci două. Cine are o astfel de gândire, rămâne păzit de extreme şi de dezechilibru spiritual.

În Ioan 11 citim despre o altă vizită a Domnului la această familie. Acolo le vedem pe amândouă surorile îndoliate: fratele lor iubit, Lazăr, era grav bolnav. Boala şi moartea nu trec pe lângă casele credincioşilor.

Durerea şi doliul comun au adus inimile celor două surori mai aproape una de alta. Dacă ar fi fost acolo marele lor Prieten Isus! Dar El era plecat departe, de cealaltă parte a Iordanului. Ele i-au trimis un mesaj scurt şi clar: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav.“ Ele n-au vorbit despre dragostea lui Lazăr; aceasta n-ar fi fost un argument bun. Ele au făcut apel la simpatia Domnului pe care o cunoşteau foarte bine. Dar Domnul a aşteptat încă două zile înainte de a veni la ele. Aceasta a fost o încercare deosebită pentru cele două surori. El avea intenţia Sa prin aceasta, cum de altfel are şi cu noi în astfel de împrejurări. El vine în ajutorul nostru la timpul Său şi în modul Său.

Pe drum, El, Cel atotputernic, le-a spus ucenicilor Săi: „Lazăr, pri-etenul nostru, a adormit, dar merg ca să-l trezesc din somn.“ Ucenicii au considerat acum că nu mai era necesară călătoria periculoasă spre Iudeea. Dacă Lazăr dormea, se va însănătoşi! Ei L-au înţeles greşit pe Domnul. El nu vorbise despre odihna somnului, ci despre moartea lui Lazăr. Ei n-au înţeles, pentru că în limba pe care o folosea Domnul Isus exista un singur cuvânt pentru „a adormi“ şi „a dor-mi“. Cât de periculoasă era această călătorie din punctul de vedere al ucenicilor, rezultă din cuvintele lui Toma: „Să mergem şi noi, ca să murim cu El!“ De aici rezultă dragostea sa mare faţă de Învăţătorul.

Vestea venirii Sale a ajuns la surori înainte ca Domnul să soseas-că în Betania. S-a arătat din nou deosebirea mare dintre Marta şi Maria. Marta, mereu impulsivă şi ocupată, nu a putut aştepta venirea Domnului, ci a fugit în întâmpinarea Sa. Maria a rămas liniştită acasă cu prietenii care veniseră de la Ierusalim pentru a le consola. Marta a dat frâu liber inimii ei în cuvintele: „Doamne, dacă a-i fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.“ Încrederea ei în El s-a exprimat în cuvintele: „dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da“. Din discuţia care a urmat, rezultă că ea nu L-a înţeles bine pe Domnul. Era aceasta urmarea ascultării ei superficiale a cuvintelor Dom-nului în trecut? A fost fericită că a putut pleca pentru a o aduce pe sora ei căreia i-a spus: „Învăţătorul este aici şi te cheamă.“ Împreună cu vizitatorii s-au dus la locul în care le aştepta Isus.

Maria a căzut la picioarele lui Isus. Acolo unde a găsit odinioară învăţătură preţioasă, căuta şi găsea acum mângâiere. Ea şi-a expri-mat necazul plângând, iar Domnul Isus a arătat mila Sa prin faptul că a plâns. Dar El a făcut şi mai mult. El S-a lăsat condus la mormântul lui Lazăr şi a poruncit să fie luată piatra de pe mormânt. Marta a replicat: „Doamne, deja miroase greu, pentru că este mort de patru zile.“ (În clima fierbinte din ţările Orientului Apropiat, morţii au fost şi sunt îngropaţi în ziua morţii lor. Prin aşteptarea Domnului şi datorită călătoriei spre Betania trecuseră alte trei zile.) Isus a dojenit-o prin cuvintele: „Nu ţi-am spus, că dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?“ Apoi a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!“ Lazăr a venit afară şi după ce i-au desfăcut legăturile, el a putut umbla.

În 1 Tesaloniceni 4.16-17 citim: „Pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul. Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.“ Cu aceste cuvinte putem într-adevăr să ne consolăm reciproc, când stăm la mormântul unui credincios iubit. Domnul Isus i-a spus Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi“ (Ioan 11.25).

În înţeles spiritual, toţi credincioşii au murit deja acum cu El şi sunt înviaţi şi pot spune împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2.20).

Şi pentru ei au valabilitate cuvintele: „Pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie“ (Coloseni 3.3, 4). Ce cuvinte minunate! Moartea nu are ultimul cuvânt. Şi noi suntem întristaţi când iubiţii noştri pleacă de la noi, pentru că trăim plecarea lor acasă ca o mare pierdere. Dar apostolul scrie că nu trebuie să ne întristăm ca ceilalţi care n-au nicio nădejde. El se referă la oameni care trăiesc fără Hristos şi mor în păcatele lor. Pentru ei nu există nicio speranţă.

Şi ei vor învia odată pentru a fi judecaţi în faţa tronului mare şi alb. Atunci Domnul nu va mai fi Salvatorul, ci Judecătorul. Despre aceasta citim în Apocalipsa 20.11-15: „Şi am văzut un mare tron alb, şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi i-am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor. Şi marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; şi Moartea şi Locuinţa morţilor au dat pe morţii care erau în ele; şi au fost judecaţi fiecare potrivit faptelor lor. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc. Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.“

Cât de groaznic este să aparţii de „ceilalţi“, pentru care aceste cuvinte de consolare nu au nicio importanţă şi cărora nici nu le sunt adresate. Dacă cineva, tânăr sau bătrân, se recunoaşte în această categorie, îi dau sfatul serios şi urgent să nu mai continue să trăiască astfel. Este încă posibil să-şi recunoască păcatele şi să vină la credinţa în Domnul Isus. Cine Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Salvator nu trebuie să se teamă de El ca Judecător.

Despre familia din Betania citim pentru ultima dată în Ioan 12.1-8: „Isus deci, cu şase zile înainte de Paşti, a venit la Betania, unde era Lazăr cel mort, pe care îl înviase Isus dintre morţi. I-au pregătit deci o cină acolo şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preţ, i-a uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului. Atunci unul dintre ucenicii Săi, Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a spus: «De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să fie dat săracilor?» Dar a spus aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi avea punga şi lua cele puse în ea. Isus deci a spus: «Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveţi cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna.»“

Şi în această relatare sunt numite cele trei nume ale membrilor familiei: Lazăr, Marta şi Maria. Lazăr, cel care murise şi pe care Isus îl înviase din morţi, era unul dintre cei care stăteau la masă. Nici aici nu citim că Lazăr ar fi rostit vreun cuvânt. El era un martor tăcut, care vorbea prin simplul fapt că trăia; o dovadă de netăgăduit că Isus făcuse cu el o minune. Prin aceasta, mulţi iudei au crezut în Isus. De aceea, preoţii îl urau şi doreau să-l omoare (versetele 9-11).

Despre Marta citim din nou că slujea; dar făcea aceasta în tăcere, fără critică. Despre Maria citim că ea L-a uns pe Domnul cu un nard de mare preţ. Prin ascultarea ei foarte atentă a cuvintelor Domnului, primise cunoştinţă despre Persoana şi lucrarea Sa, întrecându-i pe ucenici. De aceea, ei n-au putut să înţeleagă acţiunea Mariei. Mai degrabă s-au supărat (Matei 26.6-13). În Ioan 12, Iuda a fost acela care a exprimat aceasta. El, hoţul, a calculat repede preţul – 300 dinari – o sumă pentru care un zilier trebuia să muncească 300 de zile, deci aproape un an. Iar o astfel de sumă, Maria „a risipit-o“ într-o clipă!

Sărmană Maria, mai întâi a fost criticată de sora ei, acum de unul dintre ucenici! Dar Domnul a aprobat comportamentul Mariei şi Şi-a exprimat aprecierea pentru ceea ce a făcut ea. Aceasta a fost suficient pentru ea. Şi noi putem face experienţe asemănătoare ca Maria. Este o experienţă neplăcută, când intenţiile noastre bune nu sunt înţelese şi acţiunile noastre sunt judecate greşit. Să învăţăm să lăsăm acestea în mâna Domnului!

http://www.clickbible.org/ascunse/teme-biblice-2/familie-2/familii-din-scriptura/familia-din-betania/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/familia-din-betania-harm-wilts-matei-26-marcu-14-luca-10-ioan-11-si-12/

Extremiștii

download - Copie

 Teofil Gavril  12/08/2018  Meditări

Privesc cu oarecare îngrijorare la radicalizarea și la propagarea extremismului în aceste zile în România dar nu numai. Pentru a înțelege cât de cât, am apelat la lectură întrucât observarea directă fără fundament serios e foarte înșelătoare. Una din cărțile lecturate pentru a înțelege mai bine fenomenul e cea a lui Miroslav Volf ”Excludere și îmbrățișare” care abordează printre altele și extremismul și războaiele religioase și influența iluminismului ca alternativă la religie.

Venind mai aproape, văd clar cum oamenii din jurul meu devin foarte ușor extremiști. Probabil și eu sunt extremist într-o anumită măsură. Problema mare e că nu văd un extremism susținut de ceva solid măcar, ci unul susținut de necunoaștere, manipulare și influențe nonvalorice.

Acum câteva săptămâni am avut o scăpare de la decizia mea de a posta despre politică, postare care m-a trezit la realitate și mi-a reconfirmat-o. Dacă încerci orice părere despre politică de exemplu ai toate șansele să fii jupuit de piele indiferent în tabăra cui ești. Nu mai există dorință pentru dialog, înțelegere, negociere sau respect. Cei mai mulți dintre interlocutori vorbesc de pe poziții absolute, care nu sunt negociabile, susținând cu ferocitate de cele mai multe ori poziția pe care o apără.

Dincolo de de asta, apare un dispreț față de cei de o altă părere. Pe principiul „dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră” omenii pun în categoria „dușmani” pe oricine ține cu tabăra cealaltă. Ba mai mult, pun în categoria dușmani pe oricine nu e de acord 100% cu tabăra sa.

Dacă părăsim teritoriul politicii, care are parte de manipulare grosolană și ne ducem spre cel al religiei care nu e scutit nici el de manipulare vom vedea o altă față a aceluiași extremism. Dacă nu ești de religia mea ești dușman. Dacă nu faci ce zice religia mea ești inamic. Dacă ești religios ești un gunoi, un înapoiat care nu merită să trăiască în acest secol iluminat.

Nu știu dacă extremismul e fost așa de pronunțat în alte vremi, că nu am trăit decât pe la 40 de ani până acum, dar văd o formă odioasă care crește și se dezvoltă și ale cărui roade amare le vom mânca din belșug cât de curând. Oricum, istoria ne arată unde duce extremismul și care este prețul prin câteva exemple dramatice, dar parcă văd o altă formă, mai diabolică a sa născându-se.

Totuși, durerea cea mai mare pe care o am este că oamenii înnoiți de Dumnezeu sunt caracterizați de extremism când ar trebui să fie caracterizați de echilibru, judecată și dragoste. Când văd credincioși care sunt gata să îi sfâșie pe cei ce preferă un alt partid politic, când văd credincioși care își doresc ca anumite minorități sexuale să ardă în iad, când văd credincioși care vor ca doar varianta lor să existe, când văd credincioși care vor să instaureze pacea lui Dumnezeu cu forța mi se umple inima de gust amar și ochii de lacrimi.

Da mi se par doar normale astfel de dorințe pentru unii care nu îl cunosc pe Dumnezeu. Mi se pare normal că ateii disprețuiesc și batjocoresc pe credincioși. Mi se pare normal ca anumiți oameni propovăduitori ai liberalismului să urască pe credincioși și valorile lor, dar nu mi se pare deloc normal invers. Miroslav Volf scria „Pe măsură ce erupe violența, opresiunea și înșelăciunea vor stăpâni, noi dezechilibre de putere se vor naște și dezacorduri profunde cu privire la adevăr și dreptate vor fi perpetuate.”

De ce extremism?

Păi cred că primul și cel mai mare motiv e manipulare pe fondul slabului interes față de Scriptură și istorie. Dacă vorbim de politică marii păpușari sunt televiziunile, cu un impact foarte puternic care nici nu poate fi contracarat altfel decât prin închiderea canalului. Dacă vorbim de credință lipsa interesului real pentru Scriptură și trăirea unei vieți religioase găunoase, fără substanță cumulat cu ancorarea în mesajele transmise de televiziuni e rețeta care a creat acest extremism.

E destul să apară un lider isteric și cunoscător al tainelor manipulării maselor, fie el politic sau religios și la fundamentul existent ne radicalizăm instant. De fapt suntem, dar uneori e nevoie de liderul care „să ne ducă”. Ori Scriptura ne provoacă să nu fim ușor de dus, să nu fim creduli, „sa nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor in mijloacele de amăgire

Îmi doresc tare mult ca să renunțăm la ecrane și să ne lipim de carte. Nici una din televiziuni nu va fi obiectivă ci subiectivă. Unele din ele sunt efectiv latrine, gropi de gunoi la care nu se merită nici un minut să stai să sortezi. Orientarea spre carte, spre Scriptură, spre istorie din care să învățăm e mult mai de folos, cu mai mare potențial de a ne transforma în bine și cu uriașul potențial de a liniști sufletele, de a ne aduce mai aproape de o judecată echilibrată și sănătoasă.

O astfel de orientare ne va da capacitatea de a purta conversații pline de respect și argumente calitative și ne va îndepărta de a folosi în dezbateri clișeele transmise de televiziuni. Vom putea conversa cu dorința de a face o lume mai bună nu cu cea de a instaura varianta noastră. Vom găsi cu prisosință și în ceilalți idei frumoase și soluții eficiente și ne vom putea uni spre evoluție nu spre radicalizare.

Doamne ajută!

https://www.filedinjurnal.ro/2018/08/12/extremistii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/extremistii/

Exstă viață după moarte? – de Arthur Schweizer

download - Copie

 Întrebări și răspunsuri

Aproape că nu există om pe faţa pământului care să nu se fi întrebat vreodată: «Cum va fi când va trece viaţa aceasta?» Omul încearcă să expună tot felul de presupuneri, dar numai Dumnezeu dă răspunsul exact, în Cuvântul Său.

Unii oameni gândesc şi doresc ca, odată cu moartea, să se sfârşească totul. «Viaţa este frumoasă aici şi acum – spun ei – iar după moarte nu mai este nici o revedere».

Alţii, închizându-şi ochii în faţa realităţii, spun: «noi credem numai ceea ce vedem», deşi sunt convinşi în sinea lor că mai cred şi multe altele pe care nu le văd. Aceştia se gândesc cu frică şi cu spaimă la ce se va întâmpla cu ei dacă Biblia are dreptate. Şi, ca să-şi mai potolească cugetul (vocea lui Dumnezeu care strigă în ei), se încurajează cu vorbe ca acestea: «încă nu s-a întors nimeni dintre cei morţi ca să ne spună cum este acolo». Ce naivă afirmaţie! învierea Domnului Isus Hristos dintre morţi a fost adeverită de martori oculari şi acesta este cel mai mare argument contra afirmaţiilor necredinţei.

Alţii, pentru a-şi linişti conştiinţa, aleargă la biserică sau la fapte bune. Dar toată religia este numai o căutare după Dumnezeu, iar omului îi trebuie mai mult.

Alţii caută să se facă mai buni printr-o echipare morală corespunzătoare şi prin jertfirea de sine, pentru ca apoi să ajungă la o desăvârşire spirituală cu care să se poată prezenta înaintea lui Dumnezeu.

Mai există o categorie de oameni: aceştia se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se tem de viitor, pentru că au un Mântuitor şi şi-au pus viaţa în ordine pentru veşnicie.

Ce este dincolo de moarte?

Întâi trebuie să facem observaţia că, odată cu moartea, nu se termină totul. Moartea trupească nu este o dizolvare în nimic sau sfârşit al personalităţii.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, „i-a suflat în nări suflarea de viaţă”. Aşa a ajuns omul la existenţa veşnică: „Şi Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2.7).

Cu toate că trupul omului este supus morţii (pentru că păcatul locuieşte în el), totuşi sufletul şi duhul sunt nemuritoare. Cimitirul nu este ultimul loc de staţionare al omului. Starea omului după moarte depinde de hotărârea pe care a luat-o omul în timpul când trăia în trup şi nu se mai schimbă faţă de Dumnezeu.

Pentru cei credincioşi, este viaţa sufletului şi a duhului în Domnul Isus, în Paradis, într-o deplină bucurie şi fericire, în aşteptarea învierii şi a intrării în Casa Tatălui.

Pentru cei necredincioşi, este starea sufletului în chinuri: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Dacă pe pământ omul se confruntă cu atâtea nedreptăţi pe care trebuie să le judece, cu cât mai mult va trebui Dumnezeu să judece nedreptăţile. împotriva sentinţei divine nu va fi posibil protestul. Nu vor fi nici probe (sau dovezi), nici recursuri. Orice gând, orice lucrare va fi adusă la judecată: nimic nu va fi uitat.

In faţa Sfântului Judecător va fi derulat tot filmul vieţii omului. Şi sentinţa va fi condamnarea veşnică. De ce se spune că viaţa omului după moarte este o dizolvare în nimic? Fiecare om arc trup, suflet şi duh. Trupul, cu toate bolile şi slăbiciunile lui, trece, într-adevăr, odată cu moartea: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3.19), însă sufletul şi duhul, care reprezintă eul şi personalitatea, sunt nemuritoare.

Un grăunte pus în pământ se va descompune, va muri. După logica omenească, totul ar trebui să se termine, dar caracteristic în grăuntele mort este viaţa şi această viaţă iese la iveală: întâi apare un mugur, apoi un fir, apoi un spic. Aşa este şi cu omul. Are un suflet nemuritor şi, dacă închide ochii aici, pe pământ, prin moarte, îi deschide în aceeaşi clipă dincolo, unde se află. Este îngrozitor pentru acela care abia atunci constată că s-a înşelat cu privire la sufletul său! Ce înspăimântător trebuie să fie viitorul pentru orice om care astăzi trăieşte fară pacea lui Dumnezeu, iar mâine va trebui să răspundă pentru tot ce a făcut!

Cum va fi viaţa după moarte?

În Luca 16.23 citim despre omul bogat: „Şi, în Locuinţa morţilor (sau Hades), fiind în chinuri, ridicându-şi ochii, i-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui”. Bogatul a recunoscut două lucruri: 1) că se afla în Locuinţa morţilor în chinuri; şi 2) că Lazăr se afla într-un loc fericit. Apoi a trebuit să-şi dea seama că nu există nici o legătură între cele două locuri. A trebuit să vadă că starea sa, pe care o percepea cu cele cinci simţuri, nu putea fi schimbată. Bogatul vedea, vorbea. auzea, gândea şi simţea. O reîntoarcere din starea în care ajunsese era imposibilă Nu avusese el oare în mâini Cuvântul lui Dumnezeu, care să-i dea învăţătură cu privire la aceste două drumuri şi la sfârşitul lor? Da, a avut, dar şi-a petrecut viaţa fară să se intereseze de Dumnezeu.

Despre viaţa de după moarte avusese mărturia clară a Scripturii, dar nu a vrut să ştie de ea. Acum constata cu mare spaimă că se înşelase cu privire la valoarea sufletului său. Recunoştea, dar prea târziu, că ceea ce spusese Dumnezeu în Cuvântul Său este adevărat: că există o judecată, un iad, un loc de condamnare. Bogatul suferea acum cel mai mult mistuit nu de sete şi de chinuri trupeşti, ci de chinuri ale conştiinţei: avea inima mâhnită şi se gândea cu groază la ai săi, că vor veni în acelaşi loc.

Ce înfiorător a fost pentru acest om să vadă că nu se poate rezolva nimic, că nu poate da înapoi, că există un prea târziul Şi-a văzut starea de vinovăţie, a auzit vaietele celorlalţi, dar era prea târziu să-1 mai ia în seamă cineva. Precum îşi aşteaptă sentinţa un întemniţat, tot astfel a trebuit să aştepte şi el ziua pe care Dumnezeu a rânduit-o: „Şi am văzut un mare tron alb şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea Căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor” (Apocalipsa 20.11-12).

La această judecată, bogatul nu va avea nici un mijlocitor, nici un avocat, căci pe Singurul pe care putea să-L aibă nu L-a primit în timpul harului. Atunci se va da o sentinţă cum pe acest pământ încă nu a fost, şi anume: o pedeapsă veşnică şi totodată o moarte veşnică, moarte care nu stinge existenţa, ci care aduce dureri şi chinuri nesfârşite.

Dar tot în Luca 16 ne este prezentat un alt om, pe nume Lazăr, cu a cărui poziţie bogatul nu ar fi vrut să facă schimb pe când se aflau ei pe pământ. Acesta era bine încredinţat că după viaţa de pe pământ nu vor mai fi dureri şi suferinţe, că toate grijile vor lua sfârşit şi că bucuria, pacea şi fericirea vor fi partea lui veşnică într-o strânsă comuniune cu Domnul şi Mântuitorul său, în Paradis.

Oricine dă crezare Cuvântului lui Dumnezeu despre Jertfa Fiului Său se va bucura de acest loc în veşnicie. Sărac sau bogat, bine văzut sau dispreţuit, orice om trebuie să se hotărască pe pământ dacă vrea să-şi petreacă veşnicia în locul de siguranţă, în fericire, în cer, sau în chin, în beznă, în iad. Loc intermediar nu există! Viaţa în cer va fi nespus de minunată: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor; şi moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi, pentru că cele dintâi au trecut” (Apocalipsa 21.4).

Dumnezeu Se îngrijeşte să le spună permanent oamenilor că sunt două locuri, astfel ca nimeni să nu poată pretinde că nu a ştiut de ele. Descrierea lor în termeni omeneşti ar fi prea slabă sau chiar inutilă, cum inutil este să afirmi că, odată cu moartea, se sfârşeşte totul, când fiecare ştie că, din punct de vedere biologic, nici o substanţă nu încetează să existe.

Întrebarea care se pune tot mai insistent este: «Unde se va afla în veşnicie sufletul meu nemuritor?» Este o greşeală să afirmi că iadul a fost pregătit pentru oameni. Nu, nu a fost pregătit pentru oameni, ci pentru Diavol şi îngerii lui, dar cei care nu vor să se pocăiască vor merge în acelaşi loc de chin. Fiecare trebuie să decidă singur unde vrea să-şi petreacă veşnicia. Dumnezeu nu forţează pe nimeni! Harul Său este fară limite şi uşa spre fericire este încă larg deschisă.

Pe calea spre Dumnezeu se merge numai în smerenie. Trebuie să recunoşti că ai dezonorat măreţia lui Dumnezeu prin viaţa ta şi că, pentru aceasta, meriţi judecata. Atunci Dumnezeu îţi dăruieşte credinţa preţioasă în Jertfa Fiului Său, prin care eşti curăţit de păcate. Aşa se primeşte siguranţa într-o veşnicie fără lacrimi, fără dureri.

Dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să vină în acest loc minunat. Dumnezeu este dragoste şi nu vrea moartea păcătosului, nu vrea ca omul să-şi petreacă veşnicia în chinuri, despărţit de El. A făcut tot ce era necesar pentru mântuire; rămâne numai ca omul să o primească. Dacă starea omului care pleacă în veşnicie nemântuit este redată în Cuvântul lui Dumnezeu cu puţine cuvinte, aproape pe fiecare pagină citim despre dragostea Sa şi despre harul Său care vrea să mântuiască. Dumnezeu vrea să aibă comuniune cu omul întors de pe calea rea în locul bucuriei şi al fericirii. Dar Dumnezeu este sfânt şi drept, de aceea trebuie să-1 judece pe omul căzut în păcat.

Iubit cititor, nu trece astăzi nepăsător mai departe! Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Primeşte astăzi viaţa, ca să poţi intra fără plată în veşnicia Tatălui ceresc. Nu-ţi obosi sufletul cu lucrurile acestui pământ care curând se vor preface în praf şi cenuşă. Caută-L pe Isus şi lumina Sa!

http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/exista-intr-adevar-viata-dupa-moarte/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/exsta-viata-dupa-moarte-de-arthur-schweizer/

Urare pentru Anul 2020!

download - Copie

Cămara minții tale să fie umplută cu Scriptură și în anul care-ți stă în față. Strânge acolo Cuvântul lui Dumnezeu din belșug pentru a-L avea la vremuri de nevoie, pentru a nu păcătui împotriva Cerului (Psalmul 119:11), pentru a scoate hrană din belșug pentru tine și pentru alții, pentru că omul nu se hrănește doar cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din Gura lui Dumnezeu.

Cămara inimii tale să fie plină de iubire, iertare, dărnicie, milă și acceptare. Strânge în inima ta iubire din belșug, astfel vor cunoaște toți că sursa bogăției tale e Dumnezeu și nu pământul acesta. Să nu uităm ce ne-a spus Cristos: “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei dacă veți avea dragoste (Ioan 13:35)!”

Cămara pământească să fie și ea plină și deschisă pentru sărac, văduvă, orfan și pentru cel aflat în nevoi. Să dai și să nu ai nevoie să iei cu împrumut, să curgă belșug din mâinile tale spre toți cei aflați în strâmtorare pentru ca în acea glorioasă zi să ți se spună: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii, căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut, am fost străin și M-ați primit… (Matei 25:34-36)!”

Cu prețuire,

Toni Berbece

 

Urare pentru Anul 2020!

SĂ AVEM CURAJ: În 2020 să fim oameni ai Rugăciunii!

download - Copie

Cititorilor noștri de pretutindeni: LA MULȚI ANI! Domnul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu har și pace!

Iosua s-a uitat spre Cer, într-o luptă pe care o purta pentru cucerirea Canaanului, și a zis: “Oprește-te Soare!” Cum să-ți treacă prin cap așa ceva? De unde a avut Iosua atâta îndrăzneală? Însă dacă vom citi despre el vom realiza că începând din adolescență a ales să nu iasă din Cortul Întâlnirii multă vreme (Exod 33:7-11). Patruzeci de ani a investit în rugăciune și nu s-a oprit nici când a luat sabia în mână. Fiind cuplat la rugăciune ești cuplat la curajul Duhului și ai o viziune supranaturală. Îndrăznești chiar să-i spui Soarelului să stea ca să-ți termini treaba. Unii au mutat munți cu puterea credinței, dar Iosua a oprit o Planetă întreagă din cursul ei.

Îmi aduc aminte că trebuia să terminăm casa lui Superman într-un timp record. M-am rugat și i-am spus Domnului ca în acel sat să nu cadă niciun strop de ploaie până nu punem acoperișul. Câteva săptămăni nu a plouat deloc. Chiar și muncitorii au spus că e o minune ca la începutul toamnei să nu plouă nici măcar o zi, iar vorbele lor au fost: “Se vede că niște oameni ai lui Dumnezeu construiesc casa aceasta!” Nu am spus Soarelui să stea, dar măcar norilor de ploaie le-am spus să evite zona și au făcut-o.

Petru era acel ucenic care căuta să stea cel mai aproape de Isus în toate și să imite tot ce vedea la El. De aceea când Isus a venit la ei mergând pe ape, Petru a fost singurul care a cerut să vină și el mergând pe ape. A fost singurul, niciunul din cei doisprezece nu a mai îndrăznit să ceară acest lucru. De ce? Pentru că Petru era cel care a fost luat mereu de Isus mai aproape când era vorba de mijlocirea în rugăciune. Un om al rugăciunii va îndrăzni mereu mai mult ca toți ceialați, va crede mai mult ca toți ceilalți și va face mai mult ca toți ceilalți. Fii un om al rugăciunii! Dacă te întrebi ce ți-a lipsit în viața de credință de nu ai adus rod, crede-mă, e vorba de rugăciune!

Cu prețuire,

Toni Berbece

SĂ AVEM CURAJ: În 2020 să fim oameni ai Rugăciunii!

Incendiile din Australia par să nu se oprească. Mii de persoane au fost evacuate

Redactia Descopera.ro | 12.30.2019 |


Mii de persoane au fost evacuate în statul Victoria, din sud-estul Australiei, în condiţiile în care temperaturile în creştere şi vânturile puternice au dus la intensificarea incendiilor din regiune, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Autorităţile au decis evacuarea a aproximativ 30.000 de turişti, în condiţiile în care temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius în Melbourne.

Premierul Australiei, Scott Morrison, a anunţat că pompierii voluntari care nu s-au prezentat la locurile de muncă obişnuite pentru a se dedica luptei împotriva incendiilor de vegetaţie care afectează Australia în această perioadă vor primi compensaţii din partea autorităţilor, potrivit Mediafax.

Australia este afectată de mai multe luni de puternice incendii de vegetaţie. Peste 3,4 milioane de hectare de vegetaţie au ars, aproximativ o mie de case au fost distruse şi nouă persoane, printre care şi doi pompieri voluntari, au murit în urma acestor incendii.



https://www.descopera.ro/natura/18681653-incendiile-din-australia-par-sa-nu-se-opreasca-mii-de-persoane-au-fost-evacuate?

ISUS LUMINA LUMI 1 Ioan 1:1-10 Ardelean Viorel

download - Copie

1). INTRODUCERE. Autorul[1]cărții este apostolul Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. Redactarea cărţii se face între anii 90 – 100 d. Cr, iar cartea are un caracter personal şi pentru „aleasa Doamnă”, cuvântul grecesc este „ electa” şi se poate referi la o persoană sau la o biserică din perioada Bisericii primare. Autorul[2] nu se prezintă direct dar stilul este al apostolului Ioan şi se adresează cu apelativul „ copilaşilor” ce caracterizează un om mai în vrâstă. El foloseşte cuvinte din epistola scrisă, ca adevăr şi minciună,  lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, lume, copii, bucurie deplină,  mânietor „ paracletot”,  şi altele. Autorul nu acceptă zone gri  în viaţa creştinului. Scrisoarea are un caracter intim ce ne dace să credem că exista o relaţie strânsă între autor şi destinatar.  Tema cărţii[3] este “De dragul adevărului”, pentru care trebuie să lupţi şi în acelaşi timp este incorect să dai credit şi să primeşti învăţători falşi. Cartea se împarte întrei mari secţiuni : 1.despre dragostea reală şi frăţească, 2.viaţa creştinului exprimă învăţătura lui Isus Hristos 3. salutări personale. Cuvinte cheie şi teme caracteristice[4]  : Tema principală este : siguranţă creştină, cuvintele folosite fiind „ginoskein” – a  cunoaşte, a observa, a pricepe” şi „eidenai” – a fi sigur”, iar  cuvinte caracteristice sunt „parresia” -„îndrăzneală, încredere în  atitudine”.  Încrederea este privită sub două aspecte : 1. aspectul obiectiv care se referă la o sumă a adevărurilor creştine 2. aspectul subiectiv, cu încrederea că fiecare creştin Născut din Nou  are arvuna vieţii veşnice (Efeseni 1:14). Cunoaşterea tinde spre absolut şi referinţa se face la aspectul calitativ, nu cantitativ. Creştinul ştie lucrurile despre lume şi păcatul ei (1 Ioan 5:19, … 3:15), despre el însuşi, datoria şi destinul lui (1 Ioan 2:10, 11, … 5:18), dar mai ales cunoaşte adevărul despre Dumnezeu,  Isus Hristos şi Duhul Sfânt (1 Ioan 5:20;  2:13, … 7 Fapte 1:8 ). Există adevărul istoric despre Isus Hristos pentru că a fost trimis (1Ioan 4:9, 10, 14) şi a venit pe pământ (1 Ioan 5:20), s-a  manifestat („ephanerothe” în 1 Ioan  l:2; 3:5, 8; 4:9), iar venirea a fost în trup (Ioan 1 :1 şi 1:14). Avem apoi mărturia apostolilor (1 Ioan 1:1-3; 4:14) şi lucrarea Duhului Sfânt în om pentru a ajunge la „(gnosis„, – cunoaştere, 1 Ioan 2:20, 27 cf. 3:2; 4:13).  In epistolă găsim mereu “voi” şi „ei„, corespunzător cu adevăraţi şi falşi credincioşi. Pentru a face diferenţa Ioan propune teste ale credinţei. 1. Testul teoretic, “Oricine tăgăduieşte pe  Fiul, n-are pe Tatăl” (2:23). 2. Testul moral. În care se arată că păcatul nu se poate împăca cu natura lui Dumnezeu care este lumină ” (1 Ioan1:5). 3. Testul social este testul dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu 1 Ioan  4:7, 8 Cine nu  iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” . Dacă cineva nu trece aceste teste înseamnă că nu este copil al lui Dumnezeu (1 Ioan1:6). „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim  adevărul„. Aceste teste sunt o mărturie  tărie şi putere pentru fiecare creştin şi pentru biserică.  Versete-cheie[5]1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 3.6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.” 1 Ioan 4:4  Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume ». 1 Ioan 5.13: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.” Cuvântul-cheie este cunoaşterea; împreună cu cuvintele asociate, apărând de cel puţin treisprezece ori în cartea 1 Ioan. Atestări externe[6], ale epistolei sunt făcute de Papias (140 d Cr), este citată de Policarp prin 180-200 d.Cr, de Isustin 150-160 d Cr,  şi acceptată de Iraneus (cca 200 d. Cr). De asemenea o găsim în Canonul Muratorian (cca 180-200 d.Cr) şi  de Clement din Alexandria. Nu au existat îndoieli cu privire la autenticitatea epistolei şi faptul că face parte din Canon, lucru care este reflectat în scrierile lui Eusebiu care citează pe Origen (J. Stevenson, op. cit. No. 289). Legături[7] . Ioan descrie  aspecte ale păcatului care se găsesc în 1 Ioan 2.16, primul păcat fiind neascultarea Evei, având ca şi rezultat cedarea în faţa a trei ispite ca pofta trupească, lăudăroşenia vieţii şi de dorit pentru a primi înţelepciune  Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el ” şi au urmat consecinţele neascultării. Aplicaţie practică. Epistola  este o carte care exprimă dragoste şi bucurie şi face diferenţa dintre o fericire trecătoare şi una veşnică pe care creştinul are posibilitatea să o primească. Ioan l-a cunoscut personal pe Isus Hristos, a fost „ucenicul prea iubit”, astfel avem o mărturie directă despre Mântuitor. Experienţele lui personale ne motivează pentru o viaţă de sfinţenie. În timpul lui Ioan Biserica[8] era tulburată de tot felul de erezii printre care gnosticismul, care înseamnă mântuire prin cunoaştere. Mesajul cărţii este : Dumnezeu, Isus Hristos este lumina (1Ioan 2:8). Genul cărţii este mai mult o predică, sau meditaţii didactice,  gândurile merg în spirală, autorul afirmă şi reafirmă adevăruri despre Isus Cristos, viaţă vecinică, Dumnezeu, păcat. Elevii lui Ioan au fost Policarp, Papias,  Ignaţiu, au devenit părinţii ai bisericii. Epistola[9] semănă mai mult cu un tratat, care tratează o anume situație. Exista deja o clasă formată din învățători falși care aveau pretenții ezoterice de cunoaștere superioară a anumitor lucruri spirituale. Ei au fost înaintașii gnosticilor de mai târziu. Învățătorii falși  aveau pretenția că nu au păcat, și nu recunoșteau divinitatea lui Isus Hristos, prin urmare urmau căile lumii în care trăiau (1Ioan 2:4, 2:15).

2). Dumnezeu este lumină.  Este necesar să vorbim puțin despre Trinitate, implicit despre Persoanele care fac parte din Trinitate și atributele divine pentru a înțelege  mesajul Evangheliei apostolului.  Ioan 8:12  ”Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu Sunt lumina lumii; cine Mã urmeazã pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții,” iar acest aspect vizează domeniul spiritual. De la conceptul de lumină se ajunge la o Persoană, în cazul acesta Isus Hristos. Dacă mergem în Apocalipsa la sfârșitul tuturor  lucrurilor și la un nou început dăm de următorul verset : Apocalipsa 21:23  ”Cetatea n-are trebuințã nici de soare, nici de lunã, ca s-o lumineze; cãci o lumineazã slava lui Dumnezeu, Și fãclia ei este Mielul”. Lumina nu este singurul atribut al dumnezeirii, și vom aborda și celelalte atribute  divine. Trinitatea[10] Este o doctrină specifică creştinismului dezvoltată mai târziu de biserică datorită valurilor de prigoană şi timpului  necesar clarificări învăţăturilor. Trebuie specificat că până în anul 313 d. Cr, Biserica Primară numită şi Apostolică, a suferit 10 valuri de prigoană, dar sub împăratul Constantin, Biserica devine Catolică (universală), dar şi „biserica împăratului”, şi este puternic păgânizată, fiindcă multe popoare, cucerite, au fost forţate să se creştineze cu forța  şi elemente păgâne au pătruns în Biserică. Poporul iudeu era monoteist şi credea doar într-un singur Dumnezeu. După Momentul Hristos în ziua cincizecimii se naşte Biserica, la Rusalii şi începe Creştinismul ca religie, paralel cu iudaismul şi alte religii contemporane din timpul acela. Religia Creştină are un specific aparte în sensul cu nu mai este Monoteistă. Trinitatea se regăsea pe paginile Bibliei, dar a trebuit să fie dezvoltată.  Astfel noi cunoaştem un singur Dumnezeu. (Ex. 20 : 2-3) „să nu ai alţi dumnezei afară de mine” dar şi Dumnezeu manifestat în trei persoane: Dumnezeu Tatăl,  Dumnezeu Fiul  şi Dumnezeu Duhul Sfânt. La botez lui Isus Hristos apar toate Trei Persoane ale trinităţii în acelaşi moment. (Mat 3: 16-17). Dumnezeu prin Glasul Său, Duhul Sfânt,  în chip de porumbel și Fiul Întrupat ce primea botezul. Încă de la început este necesară precizarea că omul poate să accepte Trinitatea, dar niciodată înţeleasă. Biblia firmă divinitatea celor Trei Persoane din Trinitate.  Divinitatea Tatălui este uşor acceptată, (Deutr. 6:4) „ Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.”  Divinitatea Fiului e susţinută în Evrei cap 1 : superior îngerilor, moştenitorul tuturor lucrurilor, creator al universului, manifestarea Slavei lui Dumnezeu, numit de Tatăl Dumnezeu.  Divinitatea Duhului Sfânt, este mai greu de conceptualizat.  (Fapte 5:4) al minţi pe Duhul înseamnă al minţi pe Dumnezeu, se prezintă ca Persoană dar și putere, şi se folosea termeni interschimbabili între Dumnezeu şi Duhul Sfânt, de asemenea  El regenerează viaţa, şi  credincioşii sunt Templu Duhului Sfânt. Persoanele trinităţii sunt una în esenţă şi substanţă dar în ce cunoaştem noi subordonate doar în lucrare. Isus Cristos face voia Tatălui şi este asistat de Duhul Sfânt.  Persoanele trinităţii trăiesc în armonie, se iubesc relaţia dintre ele este una de dragoste. Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei Persoane sunt absolut egale in esenţa,  și substanţă și există nedespărţite, în  mod simultan si etern. In aspectul „Trinitarii economice,” Dumnezeu Tatăl acţioneză ca autoritate, iar Fiul si Duhul Sfânt sunt subordonaţi în lucrare. (Ioan 14:26; 1 Cor 11:3). „Trintate Economica” este termenul dat aspectului Trinităţi în perioada ce a început la naşterea Domnului Isus in aceasta lume. Există un specific ce iese în evidenţă din Sfânta Scriptură : Tatăl  creează alege şi cheamă, Fiul face lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt  face o lucrare de sfinţire în viaţa credinciosului. În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor. Exemple de câteva versete : Avem  o poruncă. Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Hristos afirmă că : 1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.” De asemenea când Cristos este pe Cruce apelează tot la Tatăl.  Luca 23:46  Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.” Ioan începe Evanghelia vorbind despre Cristos şi ne aruncă în atemporalitate.  Ioan 1:1  “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, iar ucenicii vestesc acelaşi lucru : Faptele Apostolilor 8:37  “Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”  Nu[11] se îngăduie o intermediere între: neprihănire  și păcat  sau lumină  și întuneric ori adevăr  și minciună sau iubire și ură. Lumina se referă la o lucrare de sfinţire în viaţa noastră.  Sfinţirea este o separare de lume și de păcat este o  lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Lumina este legată de divinitate,  Dumnezeu este lumină și Isus Cristos este lumină. Ioan 8 :12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii,” dar în  (Ioan 3:19) .. oamenii au iubit mai mult întunericul, oamenii iubesc opusul luminii. Cuvântul lumină este în contrast cu durerea, adversitatea, întunerecul, moartea. Aici este vorba de lumina Evangheliei, iar roada lumini  este neprihănire, bunătate, adevăr (Ef.5:9).  De asemenea intervine și un alt factor care este părtășia  cainonia”  ce implică  ceva în comun cu Dumnezeu și cu oamenii ce presupune o participare activă, dar şi un duşman comun care este Satana. Creştinii au o credinţă comună, acelaşi Dumnezeu, același mântuitor pe Isus Hristos și Duhul Sfânt.  Părtăşia cu El implică umblarea în lumină, cu Dumnezeu, cu oamenii, intervine  obligatoriu aspectul relaţiilor pe verticală cu divinitatea și pe orizontală cu ceilalți credincioși . O altă Abordare a Conceptului  de Trinitate[12]. Avem pe de o parte :  Dumnezeu unic,  Persoane care sunt Dumnezeu, şi caracterul Triunic. Dumnezeu Unic: ca exemplu există cele 10 porunci din Exod 20, (primele 4, cu privire la Dumnezeu iar celelalte 6 cu referire la relațiile dintre oameni), plus 613  porunci care reglementau viața religioasă, igienă și relații dintre oameni,  sau Şema Israel din  Deutr. 6:4,  în care se   respinge politeismul, care este  porunca a treia. Persoane care sunt Dumnezeu : Dumnezeu Tatăl în care divinitatea lui este uşor acceptată, şi Divinitatea Fiului exprimată în Evrei cap 1:3 ‘‘manifestarea Slavei Lui,  Creator,  şi numit de Tatăl  şi Dumnezeu„, Iar Duhul Sfânt, este mai greu de conceptualizat. Caracterul Triunic este exprimat în mai multe versete din Scriptură ca :  1 Ioan 5:7  (Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.), sau formula de plural “Elohim”, şi pluralul din Gen. 1:26 (să facem),  și Isaia 6:8  Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”,  sau Benedicţia din 2 Cor. 14,  și Ioan 1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, sau  Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem.”,  și  Ioan 14:9  Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” Formula de botez din Matei 28 :19, înseamnă scufundarea în realitatea Sfintei Treimi, Sfânta Scriptură este  sursa primară a revelării de Sine al lui Dumnezeu,  este baptistierul în care este scufundat credinciosul, şi botezul este un proces de o viaţă, păşim pe urmele lui Dumnezeu, în spaţiul sacru a Sfintei Scripturi,  al descoperiri de Sine  al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt şi în acest caz, botezul devine un eveniment, dar şi un proces de o viaţă.   Aşa cum am mai spus relaţia dintre Persoanele Trinităţii este una de armonie şi dragoste, ele trăiesc într-o părtăşie dincolo de înţelegerea umană, niciodată înţeleasă pe deplin de către om, dar acceptată de oamenii care s-au Născut din Nou, şi noi avem posibilitatea, de a avea intrare liberă  la Tatăl prin curăţirea de păcate prin Sângele Mielului, şi sfinţirea Duhului Sfânt.  Adevărata credinţă, se manifestă prin acceptarea lui Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor în inimile noastre, implicit credinţa în Dumnezeu şi lucrarea de sfinţire a  Duhului Sfânt.  Formula de 3 = 1 şi 1= 3 este matematica lui Dumnezeu, care diferă de matematica umană, care este doar o umbră palidă a lucrurilor din cer.

3). DESPRE ISUS CRISTOS – Cristologie[13] . Domnul Isus Cristos este o persoană din Trinitate (Ioan 1:1) și este co-etern și egal cu Dumnezeu și Duhul Sfânt în esența Lor din veșnicie în veșnicie (Mat. 28:19; Fil. 2:6). El a intrat în lume prin nașterea din fecioară  (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Isus a fost pe deplin Dumnezeu și om, o Persoană cu două naturi distincte (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi divinitate și om au fost unite în același timp dar fără a fi confundate (Rom.1:3-4; Fil. 2:6-8). Isus Hristos a fost ispitit de Satana dar nu a păcătuit (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  El a renunțat în mod deliberat  și parțial la folosirea  atributelor divine (Fil. 2:6-8),  a făcut voia lui Dumnezeu (Ioan 10:18), iar în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). După  lucrarea pe pământ Dumnezeu l-a înălţat într-o poziție de autoritate și putere (Filipeni. 2:9-10).  O divinitatea nu poate să moară pentru acest lucru a fost necesară Întruparea. Ca simplu om jertfa nu avea valoare,  dar Cristos fiind și divin Jertfa Sa a avut un caracter universal și infinit. Jertfa a fost una de ispășire pentru păcatele omenirii întregi (Ioan 19:30) și era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Valoarea Jertfei este așa de mare că nu poate fi prețuită (1 Ioan 2:2). Ea are un caracter de răscumpărare (Matei 20:28), este ispășitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6).  ”Răscumpărarea este universala în valoarea si suficienta ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9)”, Isus Cristos a înviat a trei zi din morți (Luca 24:39), și a confirmat sacrificiul pentru păcat și a dat nădejde credincioşilor. Învierea este un act al Trinități (Fapte 2:24, … Ioan 2:19) , și reprezintă cea dintâi roadă a învierii (1 Corinteni 15:20), care dă valoare predicării Evangheliei, credinței și mântuirii (1 Cor. 15:14-17).  Isus s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11) și stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere ca Mare Preot, (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), și Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El revine pentru a judeca lumea (Matei 25: 31-33), își ia Biserica Sa (1 Tes. 4:16) și în final realizează și stabilește Împărăția Sa. (Apoc. 19:11).

4). REALITATEA PĂCATULUI  Păcatul este o realitate a existenţei umane. Dacă pretindem că nu avem păcat îl facem mincinos pe Dumnezeu. (Ioan 1:10) Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. ”Păcatul[14] este incapacitatea omului de a se conforma Legii morale ale lui Dumnezeu, prin faptă, atitudine sau natură”. El are un aspect  etic și moral. Îngerii  (Isaia 14:12-15, Ezekil 28 : 14-15) şi omul (Gen.3) au păcătuit prin alegere. Păcatul are un caracter universal și este transmis de Adam întregii rase umane Geneza 5:3  La vârsta de o sutã treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set. Astfel sunt afectate toate categoriile umanități[15], toate rasele, ambele sexe, toți oamenii fără să conteze statutul lor economic, cei tineri, bătrânii, cei care încă nu s-au născut, oameni căsătorii sau necăsătoriți, sau timpul, locul geografic în care au trăit. Terminologia[16] folosită pentru cuvântul păcat are numeroși termeni atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Cuvântul cel mai folosit este ht cu derivatele corespunzătoare și indică ideea de a rata ținta (Judecători 20:16), dar fără a viza neapărat  o motivație religioasă. Păcatul este o răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu, care are un caracter de sfidare a unui Dumnezeu care conduce  și care domnește (Isaia 1:28; 1 Împăraţi 8:50; etc ).  Cuvântul wh redă sensul de răstălmăcire deliberată  (Isaia 24:1; Plângerile 3:9), fapt care înseamnă o comitere voită a răului și a unei nelegiuiri (Daniel 9:5; 2 Samuel 24:17). Cuvântul awoncare sagah indică depărtarea omului de la voia lui Dumnezeu (Geneza 44:16; Ieremia 2:22, Ezekil 34:7). Mai pot fi menționate cuvinte ca  rasa, amal,   care indică aceleași lucruri. În Noul Testament cuvântul folosit este  hamartia (cu derivatele lui), echivalent cu ht, având aceeaşi semantică și înseamnă și călcarea legii lui Dumnezeu. (Ioan 8:46; … 1 Ioan 1:8). Pavel afirmă faptul că păcatul este un principiu care guvernează viața umană.  Apar și alți termeni pentru păcat ca  parabis – călcare de lege Romani 4:15; Evrei 2:2),  paraptoma – gafă, Efeseni 2:1; Matei 6:14 ş.urm.),  asebia – absența evlaviei (Efeseni 2:1; Matei 6:14 …) și alţi termeni ca  anomia- dispreț față de lege,  pornei – depravare morală și spirituală , adikia – nedreptate,  – enochos – termen juridic care înseamnă vină, opheilema – datorie (Matei 6:12). Orice păcat indiferent de numele lui sau de termenii care se folosesc este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Natura păcatului[17] se manifestă sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu. Consecințele păcatului[18] sunt multiple iar neascultarea lui Adam și Eva a afectat întreaga rasă umană. În primul rând omul s-a ascuns de Dumnezeu pentru că s-a produs o schimbare în mintea omului( Geneza 3:7-8) și se arata ruptura care s-a produs. Schimbarea s-a produs și  în comportamentul lui Dumnezeu față de om care este alungat din Grădina Eden și blestemat (Geneza 3). Consecințele păcatului se răsfrâng și asupra creației  (Geneza 3:17,  Romani 8:22). Moartea este ceva străin omului, era acolo din momentul creației și intră în scenă în momentul în care păcatul a intrat în lume. Ea este o pedeapsă dată omului ca și o consecință a păcatului. (Geneza 3:19). Omul nu a fost creat ca să moară, din această pricină moartea produce groază, spaimă și frică.  Alte consecințe sunt Imputarea, care înseamnă că păcatul făcut de Adam și Eva este imputat întregii omeniri Romani 5:12  ”De aceea, dupã cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume, și prin pãcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricinã cã toți au păcătuit…” sau ” toți mor în Adam” (1Corinteni 15:22). Se face  o paralelă între Adam și Cristos fiindcă prin Adam  venit moartea iar prin Isus Hristos viața veșnică. Adam înseamnă ”păcat – condamnare moarte  iar Cristos înseamnă neprihănire – îndreptăţire – viaţă”. Depravarea înseamnă o inimă păcătoasă (Marcu 7:20-23, Proverbe 4:23; 23:7), iar păcatul include o minte perversă și cu o predispoziție deliberată spre rău. (Psalmul 51:5), în plus Isus afirmă  „Ce este născut din carne este carne” (Ioan 3:6). Depravarea nu se manifestă în mod egal la toți oamenii  (Romani 1:24,28), iar ”depravarea totală” –  are și  sensul că afectează totul, dar unii dintre ei în anumite momente ale vieții fac și voia lui Dumnezeu (Romani 2:14….), dar aceste fapte nu sunt îndeajuns ca omul să primească mântuire. Incapacitatea  (Romani 8:8), este o altă consecință a păcatului în sensul că inima omului trebuie să fie transformată ( Naștere din Nou) pentru a face voia lui Dumnezeu.  Ioan 3:3  ”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun cã, dacã un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Culpabilitatea este o altă consecință a păcatului față de care Dumnezeu nu poate rămâne indiferent fiindcă păcatul este îndreptat împotriva Lui și Dumnezeu își manifestă mânia. Vechiul Testament are termeni care exprimă această mânie ca haron, ap, hema, za,am, cu derivatele lor. Se exprimă și ideea de vehemență, indignare, răzbunare și alte forme iar referințele sunt numeroase (2 Regi 22:17). În Noul Testament avem termeni ca orge și thymos  care se referă la mânia lui Dumnezeu  (Romani 1:18; 2:5,… Apocalipsa 6:17). Mânia Dumnezeu indică caracterul sfânt și este legat de  sentimentele Sale. Și Isus a experimentat mânia (Marcu 3:5,10:14). Păcatul nu este impersonal, are au caracter legat de individ sau grup de oameni, inclusiv un popor, sau popoare. De asemenea  păcatul are efecte în relaţiile cu oamenii ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei divine. Păcatul[19] poate fi înfrânt prin Cristos care a biruit, iar aceasta este Vestea Bună a Evangheliei. Biruința a fost demonstrată prin Învierea din morți, și se va întoarce la judecata popoarelor (Matei 25) și va duce sfinții în slavă (Apocalipsa 1:7), iar în final răul va fi biruit și va fi creat un cer nou și un pământ nou (Apocalipsa 21:1).

4). ISUS ESTE LUMINĂ[20] Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Dacă Dumnezeu și Isus sunt lumină atunci și credincioșii beneficiază de ea prin părtășie. În contrast gnostici aveau pretenția de o cunoaștere superioară, dar ei acceptau doar divinitatea lui Isus și îi negau umanitatea. Atunci când ne referim ”la început”, avem trei momente: Primul început este în Geneza 1.1„ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, un început ne datat, cu privire le teoria pământului tânăr sau bătrân. Acest început presupune pentru un om cât de cât rațional un  design inteligent, în cazul nostru Dumnezeu. Al doilea început îl găsim în Ioan 1:1-3 1  La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2  El era la început cu Dumnezeu. 3  Toate lucrurile au fost fãcute prin El; și nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El. Ioan ne aruncă în atemporal, la început era Cuvântul, un adevăr peste înțelegerea minți noastre. Doar dacă citim versetul 14 ajungem să înțelegem Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Aici este vorba de Isus Întrupat și un loc precis în spațiu și timp la Betleem. Al treilea început este în 1 Ioan 1:1 – „Ce era de la început”, cu privire la Isus, iar Ioan  vede întreaga personalitate  a lui Isus : ”ce am auzit (cu ajutorul urechilor noastre), ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit (am admirat), şi ce am pipăit cu mâinile noastre” fiind vorba de un martor ocular. Atât Isus Hristos cât și Petru fac afirmația că  ”ferice de cei care nu văd și cred”. Cuvântul folosit este  „theaomai”, – a privi cu insistență. Domnul Isus Cristos trebuie privit prin ochii credinței pentru a fi mântuiți și sfințiți. Ioan a fost martor ocular al Învierii lui Isus, care avea un Trup nou (Luca 24:39-40) . După ce Pavel a murit în (anul 67 d.Hr), în Biserica a apărut erezia gnosticilor, care au susținut că Isus a fost un om obișnuit și abia în momentul botezului  a devenit Cristos, iar la Crucificare Dumnezeu l-a părăsit, învățătură pe care Ioan o respinge în mod categoric ca și martor ocular. Isus Hristos care este lumină a fost arătat și este Cuvântul vieții și este sursa vieții materiale dar în primul rând a vieții spirituale. Un alt aspect important că cel credincios are posibilitatea de a avea părtășie cu Dumnezeu și cu ceilalţi credincioși. Părtășia este realizată cu Dumnezeu, Cu Fiul și cu Duhul Sfânt prin Isus Hristos. Dificultatea părtășiei[21] constă în faptul că noi suntem păcătoși iar Dumnezeu este sfânt, iar lumina nu se împacă cu întunericul Ioan 1:5 ”Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o”. Doar Dumnezeu rezolvă această problemă. Cuvântul folosit pentru părtășie este ”koinonia” – care însemnă a avea ceva în comun cu cineva în cazul nostru cu Isus Cristos și frații credincioși, iar acest lucru înseamnă să-l cunoști pe Hristos în calitate de Mântuitor personal. Această lucrare este a Duhului Sfânt (Ioan 20:22)  înseamnă aceeași credință și participare activă dar și un dușman comun pe Satana. Părtășia înseamnă  a vorbi despre El, Jertfa Sa și cuvintele Sale, care este un liant între credincioși. Ioan abordează această problemă ca bucuria creștinului să fie completă, dar acest lucru include și părtășia credincioșilor, Cina Domnului, rugăciunea, dărnicia sau alte aspecte din Biserică. Dar părtășia cu Cristos presupune în unele cazuri și suferința (Filipeni 3:10). O bucurie deplină a cunoscut-o și famenul etiopian (Fapte 8:39). Aici apare o dilemă între un Dumnezeu sfânt care este lumină și omul ca și păcătos. Iov vede necesitatea unui mijlocitor între om și Dumnezeu (Iov 9:33), iar Isaia vede prăpastia dintre căile lui Dumnezeu și gândurile oamenilor (Isaia 55:8). Lumina este o calitate a lui Dumnezeu, ca și dragostea și viața, care sunt doar o parte din atributele lui Dumnezeu. Prin lumina spirituală Dumnezeu descopere aspecte ale divinităţi Sale dar și păcatul din inima omului în noi. Lumina ne ”vorbește despre lumina, gloria, despre strălucirea, frumuseţea şi minunăţiile lui Dumnezeu” dar și puritatea Sa. De asemenea o calitate a luminii este că se vede și luminează opusul ei, întunericul, necurăția și defectele noastre. Lumina alungă întunericul și te ajută să ieși din întuneric. Lumina și întunericul sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din această lume ne indică aspectul malefic al întunericului și faptul că oamenii se complac în el iar aici  intervine Harul lui Dumnezeu care oferă mântuire tuturor oamenilor. Apostolul Pavel recunoaște acest lucru (Romani 7:18) și Romani 3:10  ”dupã cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar”. Din păcate este mai mult de atât fiindcă inima omului tinde spre răzvrătire față de Dumnezeu. Astăzi majoritatea credincioșilor încercă diferite metode  de a ”reduce” pe Dumnezeu la nivelul oamenilor. Primul lucru pe care omul îl face este să se mintă singur ”umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul”, lucru pe care mulți creștini îl fac, căutând tot felul de pretexte pentru a-și acoperi păcatele. Mulți creștini vorbesc despre păcat foarte lejer, fapt care dovedește minciuna sau superficialitatea trăirii prin necredință. Dar omul nu poate să coboare pe Dumnezeu la standardele  umane. De fapt omul umblă în întuneric spiritual.  Acest lucru înseamnă o viață imorală ” a credinciosului”, trăire în păcat, ei nu sunt Născuți din Nou (Ioan 3:7-9), în contras cu credincioșii care trăiesc în sfințeniei, și în părtășie cu Dumnezeu. Există un ”dacă”, cu privire la umblarea creștinului în lumină, care este o condiție esențială pentru părtășia credincioșilor și doar în atunci se poate afirma că suntem curățiți de păcat în Sângele Mielului. Una este simpla afirmație a acestor lucruri, dar cu totul altceva înseamnă realitatea lor. Există posibilitatea ca fizic să fii în biserică și în realitate să umbli în întuneric spiritual, iar Cuvântul lui Dumnezeu să treacă pe lângă ureche, iar trăirea în păcat să fie ceva real și ne mințim și amăgim singuri. Un om ipocrit trăiește în întuneric. Aici se poate pune accentul și pe Biserică ca Trup al lui Cristos, iar pe cel care trăiește în păcat și întuneric Dumnezeu îl tratează ca și pe un păcătos care nu a fost curățit în Sângele Mielului și care nu l-a cunoscut niciodată pe Isus Cristos  (Matei 7:21-22), cu alte cuvinte în afara Trupului lui Cristos. Alți credincioși au pretenția că se pot ridica la perfecțiune și la cel mai înalt grad de sfințenie, dar Ioan contrazice acest lucru.  Se ridică în mod acut o problemă de sinceritate, iar acest lucru însemnă minciună și autoînşelare. Din păcate există și acest gen de creștini. Nimeni nu poate ajunge la iertare oferită dacă susține că este fără păcat, fiindcă este imposibil să atingem  perfecțiunea  dorită și cerută. Exemplele de acest gen sunt multiple începând de la respectul pentru părinți și așa mai departe. Atunci când facem afirmația de genul ”nu am păcătuit”, ne înșelăm pe noi dar nu și pe Dumnezeu. Fiindcă mul nu are puterea  ”să-l ridice sau coboare pe Dumnezeu” din sferele înalte singura opțiune este să ne recunoaștem păcatul pentru a primi iertare. Credincioșii trebuie să fie conștienți de natura păcătoasă a omului care sunt o ameninţare continuă la viața de credință, de aceea există cuvântul vegheați 1 Petru 5:8  ”Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. Soluția pe care o dă Pavel acestei situații este mărturisirea păcatelor pentru a primi iertare. A mărturisii vine din termenul grec ”homologeo”, „Logeo” care înseamnă a spune, mai precis a spune păcatului pe nume și a recunoaște cu adevărat stare de păcat în care te afli. Dumnezeu iartă păcatul 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda fiului risipitor pe care tatăl l-a primit acasă. Un prim rezultat al mărturisirii păcatelor este iertarea și împăcarea credinciosului cu Dumnezeu, curățirea și distrugerea păcatului,  și dorința după o viață sfântă Proverbe 28:13  ”Cine își ascunde fărădelegile, nu propãșește, dar cine le mãrturisește și se lasã de ele, capãtã îndurare”. Apostolul Ioan trage o concluzie pertinentă, în care se afirmă faptul că dacă cineva susține că nu are păcat, îl facem mincinos pe Dumnezeu Romani 3:23  ”Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. iar Cuvântul lui nu este în inima noastră”, cu referire la gnosticii și unii dintre creștini, care pretindeau o cunoaștere absolută și mântuire prin cunoaștere. Gnosticismul[22] era o mișcare religioasă formată din sisteme de credințe, sincretism religios, iar cuvântul gnosticism este de origine greacă ”γνῶσις gnōsis, cunoaștere”  care vine din religia indiană sanscrită gnana. Gnosticismul era o erezie dualistă cu tendințe ezoterice și mistice. Mulți dintre ei s-a infiltrat în rândurile bisericii influenţând în mod negativ credința creștină. Este un lucru deosebit de  groaznic să afirmi că Dumnezeu minte. Părtășia cu Dumnezeu nu se realizează în felul acest, ci din contră acest gen de oameni se osândesc singuri. Doar atunci când păcatele noastre sunt spălate în Sângele Mielului, suntem conștienți de falimentele din viața noastră. Mărturisirea păcatului este deosebit de importantă și doar prin ea avem posibilitatea de a avea o relație corectă și mântuitoare cu Dumnezeu 1 Ioan 1:9  ‘‘Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire‘‘.

5).CONCLUZII. Ioan în prima dintre epistole vorbește despre Isus Cristos ca fiind lumina lumii, scrisoare  adresată unei persoane „aleasa Doamnă”, sau biserică. El l-a cunoscut personal pe Isus Cristos fiind ”ucenicul preaiubit”, și avem o mărturie directă despre Isus Cristos. Ea are un caracter intim, deci atât Ioan cât și destinatarul se cunoșteau bine. Canonul  biblic încă nu a fost adunat fiind știut că scrisorile apostolilor, aveau aspect circular în sensul că se citeau în mai multe biserici. Autorul se adresează prin formula  ”copilașilor”, Ioan fiind  mai în vrâstă decât  destinatari epistole. El pune în contrast diferiți termeni opuși care nu pot exista simultan în cazul nostru fiind vorba de lumina și întunericul spiritual, fără să accepte nuanțe sau zone gri. Pentru Ioan adevărul este ceva sacru și nu dă credit unor învățători falși adevărului biblic, care doar imitau în mod artificial adevărul  fiind mincinoși. El face referință la o dragoste reală între frați, iar în viața creștinului trebuie să se manifeste prin cuvinte, idei, sentimente  învățătura lui Isus Hristos și o viață sfântă. Ioan vorbește despre siguranța vieți creștine care trebuie să fie caracterizată de încredere sub aspectul obiectiv cât și subiectiv. Această siguranță rezultă din cunoașterea lui Dumnezeu din punct de vedere calitativ.  Se face mereu diferența dintre voi și ei, având cu referință la și  adevărații și falșii credincioși, așa că Ioan   recomandă testul teoretic, moral și social, iar cei care nu trec aceste probe rezultă că nu este un copil al lui Dumnezeu. Testele respective trecute cu bine sunt o mărturie bună pentru creștin și biserică. Ioan pune accent pe mărturisirea păcatelor, biruinţă, viață veșnică, cunoaştere lumină și altele. Ioan face legătură dintre Noul Testament și Vechiul Testament cu privire la ispită și păcat și consecințele acestuia. În scrisoare Ioan redă dragoste și bucurie și face diferența dintre o fericire pământească limitată și trecătoare față de o fericire veșnică pe care un credincios o poate dobândi în viitor. Gnosticismul ”mântuire prin cunoaştere proprie” era o erezie care circula pe timpul Ioan, care trebuia să fie combătută și care se infiltrase și în biserică. Învățătorii falși aveau o convingere nejustificată cu pretenții ezoterice a unei ”cunoaşteri” superioare în domeniul spiritual. Susțineau că nu au păcat și negau divinitatea lui Isus Cristos, și erau creștini firești. Ioan afirmă clar că Dumnezeu și Isus Cristos sunt lumină, el  cugetează la acest adevăr, cu gânduri în spirală, afirmă și reafirmă aceste adevăruri cu privire la Dumnezeu, Isus Cristos lumină, întuneric, păcat și viață veșnică. Ioan a fost părinte spiritual pentru Policarp, Papias,  Ignaţiu, care au fost la rândul lor părinți ai biserici. A susține biblic că Dumnezeu și Isus sunt lumină ajungi implicit la conceptul de Trinitate și Persoanele Trinității din care face parte Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și  Dumnezeu Duhul Sfânt. Trinitatea este o doctrină specifică creștinismului și de la monoteismul iudaic în care avem un singur Dumnezeu,  se trece în religia creștină din Noul Testament la un Dumnezeu manifesta în trei Persoane, care în acelaşi timp sunt și Dumnezeu. Matematica aceasta ne depășește 3=1 și 1=3, dar dincolo de cifre, Persoanele din Trinitate sunt una în esență, vin din veșnicii, și au o legătură de dragoste una față de cealaltă. Ele sunt egale în substanță, trăiesc în armonie, sunt nedespărțite, egale, în mod simultan și etern. La botezul lui Isus sunt prezente toate cele trei Persoane din Trinitate, Dacă divinitatea Tatălui este mai ușor de acceptat, în special în Vechiul Testament, divinitatea Fiului este susținută în special în cartea Evrei, dar divinitatea Duhului Sfânt este mai greu de înțeles fiindcă se prezintă atât ca și putere cât și ca Persoană. Ca și specific în modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără iar Duhul Sfânt, sfințește. Ele sunt subordonate în lucrare în sensul că Fiul face voia Tatălui și este sub călăuzirea Duhului Sfânt, cu referință la lucrarea de mântuire a oamenilor. O altă abordare a Persoanelor din Trinitatea este că avem un Dumnezeu unic, Persoane care sunt Dumnezeu, și caracterul Triunic specific fiecărei Persoane din Sfânta Treime. Trinitatea se  află pe paginile Sfintei Scripturi atât în Vechiul Testament, mai evidentă în Noul Testament, este dincolo de înțelegerea umană, nu poate fi înțeleasă ci doar acceptată. Matematica lui Dumnezeu diferă mult de matematica firavă a umanități, care este doar o umbră a lucrurilor viitoare. Ea a fost dezvoltată mai târziu  de către biserică în momentele de răgaz. Pentru ca mântuirea oamenilor să fie realizată a fost necesară Întruparea Fiului, pentru că o divinitate nu poate să moară, a fost o cerință ca Isus Cristos să  devină om prin Întrupare. Pe de altă parte moartea, jertfa, unui om nu avea cum să mântuiască fiind incapabil de acest lucru. Astfel Isus Cristos a fost și divin și om, ambele naturi fiind absolut necesare  fără  a se contopi una cu alta. Ca om a experimentat întregul palier al sentimentelor și trăirilor umane și a trăit ca și noi inclusiv ispita. Fiind divin el a renunțat parțial la întrebuințarea atributele divine s-a supus voii Tatălui și în unele cazuri Duhului Sfânt. Astfel Jertfa de pe Cruce a avut o valoare universală și infinită și de neprețuit și suficientă sub aspect soteorologic. Învierea a fost un act al Trinității, a confirmat sacrificiul pentru păcat, ea dă nădejde credincioșilor, este cea dintâi roadă a învierii ”pârga”,  iar predicare Evangheliei are valoare ca și credința și mântuirea noastră. Cristos s-a înălțat la Tatăl având poziție de autoritate și putere ca Avocat, Mare Preot și Mijlocitor, urmând să revină ”parousia” și să ia Biserica sus la El să facă judecata lumii și să instaureze Împărăția Sa. Este necesar să recunoaștem păcatul ca o realitate în existența umană, altfel ne mințim pe noi înșine dar și pe alții, iar acesta este primul pas spre pocăință. Definirea păcatului a fost dată ulterior și o reamintim că reprezintă incapacitatea omului de a se conforma Legilor morale și sfinte a lui Dumnezeu, în gândurile noastre, atitudini, fapte, etc, cu privire la aspectul etic și moral,  omul și îngerii au păcătuit în mod deliberat prin alegere. Păcatul are un caracter universal afectând creația și rasa umană indiferent de statutul oamenilor. Când există păcat relația omului cu Dumnezeu este ruptă. Există cuvinte care definesc păcatul atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, care definesc același lucru și este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Păcatul se manifestă în viața oamenilor sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu cu alte lucruri sau persoane. Păcatul are multiple consecințe multiple care afectează întreaga rasă umană, este blestemat omul, femeia, șarpele, dar și pământul  și este suficient să ne uităm la dezastrele naturale. Omul a fost blestemat să moară deșii nu a fost creat pentru așa ceva, de aceea, toți oamenii se tem de moarte care produce frică și groază, ea fiind ceva străin omului. Alte consecințe sunt   imputarea, imposibilitatea omului de a se mântuii singur, culpabilitatea, etc. Efecte ale  păcatului se regăsesc în relaţii umane și divine ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei  umane și divine. Dumnezeu nu rămâne indiferent la această realitate a păcatului și Își manifestă mânia împotriva lui. Păcatul are un caracter personal, dar este legat și de  un grup, trib de oameni, națiune, sau mai multe popoare, iar dacă ne gândim la ce a spus Isus Cristos Luca 18:8  ”Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ  ?”, de umanitatea întreagă. Păcatul a fost biruit prin Jertfa lui Isus Cristos, iar biruința a fost demonstrată prin Înviere lui Cristos, și iertarea se primește doar prin Sângele lui Isus Cristos care ne spală de păcat. Jertfa de pe Cruce și Învierea sunt stâlpii de bază ai creștinismului. Vestea bună a Evangheliei trebuie dusă mai departe de fiecare creștin conform cu Marea Trimitere din Matei 28: 18:20. Isus Cristos face afirmația că este lumina lumii, iar cei care îl urmează nu vor umbla în întuneric, fiind vorba de lumina vieții. În inima omului nu poate fi lumină și întuneric în mod simultan.  Avem mai multe începuturi cu privire la lumină, începând din Geneza, un timp ne datat, al doilea început este la Întruparea Fiului, Ioan 1:1, în care suntem aruncați în atemporalitate, iar al treilea început este tot în Evanghelia după Ioan 1: 14, în care evanghelistul este martor ocular și mai există în  un început în 1Ioan 1:1, în care Isus este privit în diferite moduri care includ în primul rând personalitatea Sa. De fapt este o continuitate și un progres, o revelație care are un caracter ascendent, prin ochii credinței atunci când credinciosul se uită la Isus Cristos. Se face precizarea faptului ” ferice de cei care cred și nu vă”, iar la 2000 de ani după evenimentul Cristos doar prin credință ai posibilitatea să fii mântuit. După moartea apostolului Pavel au apărut tot feluri de erezii care trebuiau clarificate, printre care gnostici, iar apostolul Ioan ia o poziție fermă împotriva lor. Ei s-au infiltrat în biserică, cu influenţe din religia indiană și au influenţat în mod negativ  credința și închinarea  Nu există posibilitatea părtășiei omului cu divinitatea și cu ceilalți credincioși atât timp cât omul se află în păcat și întuneric spiritual, ci doar când se află în lumina lui Cristos. Dar atunci când Isus Cristos este mântuitor personal se poate vorbi de părtășia credinciosului cu Dumnezeu și cu biserica, iar această lucrare aparține Duhului Sfânt, și înseamnă a avea ceva comun cu Dumnezeu,cu credincioșii, dar și un dușman comun pe Șarpele cel Vechi. Părtășia este liantul care ține credincioșii împreună unii cu alți și cu Dumnezeu cu aplicație în diferite domenii a spațiului spiritual. Părtășia cu Dumnezeu s-a realizat și în Vechiul Testament, avem cazul lui Iov, dar el vede și faptul că între el și Dumnezeu este necesar o Persoană care să medieze conflictul în timp ce Isaia percepe distanța enormă dintre ”gândurile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu”,  concept care în teologie se numește Transcendență. Lumina este o calitatea a lui Dumnezeu care descopere păcatul din inima omului și intră în contrast, ea vorbește despre gloria lui Dumnezeu dar și despre puritatea și sfințenia Sa, care nu se împacă cu întunericul păcatului sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din lumea această indică un întuneric malefic și drăcesc. Pavel recunoaște prin Duhul Sfânt că nu este nici un om neprihănit de acea aduce în discuție Harul lui Dumnezeu. Foarte mulți creștini care nu sunt Născuți din Nou indică surogate, pentru a se complace mai departe în tot felul de păcate dar se mint pe ei, persoanele din jur dar în primul rând pe Dumnezeu, ceea ce este un lucru foarte grav. Un creștin fățarnic este cu trupul în biserică iar în dimensiunea spirituală să trăiască în păcat. Aici  se ia în discuție Biserica ca și Trup a lui Cristos, iar credinciosul respectiv va fi tratat de Dumnezeu ca și un om care nu și-a curățat păcatele în Sângele Mielului, deci este în afara Trupului lui Isus Cristos și se încadrează în textul din Matei 7:21  ‘‘Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri‘‘. Alți credincioși afirmă  că se ridică la o sfințenie desăvârșită, dar acest lucru însemnă autoînşelare, cum au fost gnosticii din timpul lui Ioan sau astăzi unii dintre credincioși când Biblia afirmă altceva Romani 7:24  ”O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..”. Nici un om nu are puterea reală de al coborâ sau ridica pe Dumnezeu, ci doar în mintea  și imaginația lui, iar singura modalitate este sinceritatea de a recunoaște păcatul, să-l mărturisim pentru a primi iertare. Biblia  are multe îndemnuri pentru veghere pentru că Satana vrea să ”înghită‘‘ și pe cei aleși. Scriptura ne îndeamnă la mărturisirea păcatelor în mod specific și pe nume 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda Fiului risipitor pe care Tatăl l-a aşteptat și l-a primit cu dragoste. Trebuie să fim conștienți de falimentele noastre spirituale și doar prin mărturisirea păcatelor avem posibilitatea de a avea o relație mântuitoare cu Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Cristos. De asemenea lumina Evangheliei trebuie arătată tuturor oamenilor prin cuvinte și fapte. Universul lui Dumnezeu înseamnă armonia şi disonanţele din univers care sunt cauzate de păcat vor dispărea iar în final Biserica va fi prezentată ca și o Fecioară curată. Efeseni 5 :9 ‘‘Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr‘‘. Amin

6). BIBLIOGRAFIE

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait Theophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM  Editura Universității Emaneul  Oradea – România, Editura Făclia 2004

Millard,  Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2  Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

Ardelean Viorel

[1] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[2] SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ  pag 242-243

[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[4] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[5] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[6] http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

[7] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[8] Ardelean Viorel

[9] Dicționar Bibilic pag 581

[10] Ardelean Viorel

[11] Ardelean Viorel

[12] Ardelean Viorel

[13] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14]  TEOLOGIE SISTEMATICĂ   de Wayne Grudem pagina 518

[15] Teologie Creștină  vol 2  de   Miilar J. Erickson pag 97

[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

[17] Teologie Creștină  de   Miilar J. Erickson vol 2 pp 123-141

[18]  Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

[19] Dicționar Bibilic pag 991

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

SIMŢUL ELECTRIZANT AL PISICII DE MARE / Dr. Jonathan C. O’Quinn

download - Copie

SIMŢUL ELECTRIZANT AL PISICII DE MARE

Toate cu proiectare,  Dr. Jonathan C. O’Quinn

Teoria Evoluției consideră că animalele au o ierarhie, unele fiind mai “înalt evoluate” și mai complexe decât altele. Biblia însă descrie un act deliberat de creație al vietăților, fiecare în funcție de genul lor.Pisica de mare este un pește plat, sub multe aspecte foarte similar cu rechinul. De obicei locuiește pe fundul oceanului unde lumina este slabă sau chiar absentă. În ciuda acestui aparent handicap, se orientează foarte bine și are capacitatea să găsească hrana favorită fără să-și folosească ochii. Pisica de mare are în piele o vastă rețea de receptori electrici numiți Lorenzini Ampullae, fiecare conectat cu un por gelatinos cu deschidere la suprafața pielii.

Acești pori detectează fluctuații electrice miniscule generate de mișcări musculare ale prăzii din preajmă. Pisica de mare poate chiar să ajusteze semnalele electrice generate de propriile sale mișcări! Când pisica de mare se apropie de un organism pe care îl vânează, senzorii electrici cei mai apropiați de organism se activează și transmit un impuls tridimensional către creierul pisicii de mare indicând în timp real locația exactă a prăzii. Pisica de mare poate să identifice cu precizie atât distanța cât și direcția către pradă.

Să nu credeți încercarea evoluționiștilor de a banaliza valoarea vietăților create de Dumnezeu, sugerând că sunt doar produsele unei întâmplări fără scop. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr.

Bibliography

Camperi M., T.C. Tricas, and B.R. Brown. 2007. From morphology to neural information: the electric sense of the skate. PLoS Computational Biology. Vol. 3, Issue 6:1083–1096.Figure caption:
Big skate, courtesy of NOAA Photo Library, Jean DeMarignac / Monterey Bay National Marine Sanctuary.

„Simțul eletrizant al pisicii de mare”
(Originally published in „Creation Matters” as: Electrifying Skate Sense)
<http://www.creationism.org/romanian/CrsCmElectrifying_ro.htm&gt;

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/simtul-electrizant-al-pisicii-de-mare/

Sepia – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

download - Copie

Publicat in Stiinta si Creationism

Iată o creatură pe care majoritatea dintre noi nu o vom vedea niciodată. Veţi fi bucuroşi după ce vom termina cu ea. Există o mică creatură maritimă care se numeşte sepie. Majoritatea oamenilor au auzit de osul de sepie, care se pune în coliviile păsărilor. Această mică creatură are în medie 30 de cm, dar unele de pe coasta australiană ajung chiar şi la 90 de cm. Sunt uimitoare, deoarece pielea lor este total diferită de a oricărui alt animal din familia lor, cum ar fi caracatiţa sau calmarul.

 

Pot să–şi schimbe culoarea şi textura pielii într–o fracţiune de secundă. Pur şi simplu! Întregul corp! Tot corpul poate să se transforme din roşu în verde, pur şi simplu. Au diferite tipuri de săculeţi. Se numesc săculeţi pigmentari şi sunt înconjuraţi de muşchi. Când muşchii se contractă, aceştia strâng sacul, astfel încât acesta eliberează o anumită culoare, ca un mic disc. Şi aşa, tot corpul lor este acoperit. Aceştia se numesc chromaticphori, având aceste mici discuri, care le pot face să aibă diferite culori.

Au diferite tipuri de mecanisme de culoare. Unul dintre ele se numeşte aritaphors şi aceştia reflectă lumina. Folosesc aceleaşi tipuri de reflexie luminoasă care, probabil, apare şi la aripile fluturelui, când reflectă lumina şi se văd culorile.

Celelalte tipuri se numesc lucaphors, iar lucaphorii sunt de culoare albă. Pe ele au mici puncte albe, astfel că, pentru unele culori pe care le produc, amestecă diferite mecanisme pentru a rezulta culoarea pe care o vor. Incredibil! Pur şi simplu incredibil!

Au sentimente. Se înfurie. Când se înfurie, devin roşii. Tot corpul se transformă în roşu. Dintr–o dată! Şi sunt roşii. Dacă se sperie, se pot colora în galben sau verde sau pot să se lase pe fundul oceanului şi să ia culoarea nisipului.

De asemenea, pot să aibă mici umflături care le apar pe piele şi pot imita o rocă. Alteori vor imita algele brune, cu ajutorul celor opt tentacule din faţă. Acestea le vor schimba forma şi se vor colora în verde. Vor pluti alături de alge. Au, ceea ce se numeşte, flotabilitate neutră.

Aceste animale mici pot pompa aer sau apă în oase. Dacă vor să plutească în apă, pot să–şi scoată o anumită cantitate de apă din oase sau să îşi introducă o anumită cantitate de aer în oase şi aşa pot pluti. Pot să introducă un jet de apă în oase şi apoi să meargă repede în jos.

Gândesc! Chiar gândesc şi văd foarte bine. De fapt, au o pupilă în formă de „W”. Aproape că seamănă cu Batman, când vezi o imagine cu forma pupilei. Sepiile au vedere binoculară. Acestea creaturi ciudate pot să fixeze cu ochii un lucru. Ambii ochi pot să privească în acelaşi loc, aşa cum facem noi, oamenii; astfel ele îşi localizează prada. Urcă şi coboară pentru a induce în eroare prada, înainte de a o mânca.

Unele dintre ele au abilitatea de a–şi aprinde un fel de orgă de lumini pe cap. Aceste lumini îţi dau impresia unor vechi săli de cinematograf, cu lumini de jur împrejur. Merg cu aceste lumini aprinse şi ceea ce se gândesc că vor să mănânce, va privi la acele lumini. Poate îşi spun: „O, Doamne, dar ce–i asta?” Aproape că îi hipnotizează.

creaturi extraordinare 3 sepia2

Îşi pornesc apoi toate mecanismele şi încep să se joace cu luminile. Oare la ce se gândeşte creatura care urmează să fie devorată? Seamănă cu un OZN sau cu un extraterestru căzut din cer. Are două prelungiri de piele, de cele două părţi ale capului. Ascunse sub aceste prelungiri, sunt două tentacule lungi, dar acestea sunt diferite. Acestea sunt tentaculele cu care se hrăneşte. Le scoate afară, ca şi acele suflători pe care le avem la petreceri. Asta fac sepiile cu tentaculele. Le scot afară şi îşi prind prada. Le scot repede şi apoi le retrag înapoi. Cu tentaculele prind hrana şi în modul acesta se hrănesc.

Cum se întâmplă toate aceste lucruri la o astfel de creatură, care pare a fi atât de primitivă? Putem să explicăm cu ajutorul ştiinţei evoluţioniste, cum poate face sepia toate acestea? De unde a venit? Încotro merge? De ce are toate aceste abilităţi pe care le are?

Gândesc, văd şi trag concluzii cu privire la anumite lucruri. Ştiu cum să–şi pândească prada. Ştiu când este momentul potrivit să îşi aprindă luminile sau să îşi scoată tentaculele pentru a prinde hrana. Iau anumite decizii. Cum am putea explica aceasta printr–un proces al hazardului? Eu, personal, nu pot. Nu pot!

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

creationism sectiune

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/creationism/articole/6565-sepia-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia#ixzz4tQ2L8tGp

http://alfaomega.tv/creationism/articole/6565-sepia-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia

S-A GĂSIT O BUTURUGĂ DE STEJAR CARBONIZATĂ. de Yuri Petetsky 

download - Copie

S-A GĂSIT O BUTURUGĂ DE STEJAR CARBONIZATĂ.

©2007   de Yuri Petetsky     Traducere de Lionel MischieA fost făcută o descoperire interesantă chiar în inima Ucrainei, în regiunea Cherkasy, lângă oraşul Kaniv (la 100 km sud est de Kiev), ultimul refugiu al faimosului poet ucrainean Taras Shevchenko.

În 1967, în timpul construirii fundaţiei pentru centrala hidroelectrică Kanivska, a fost găsită o buturugă de stejar în nisipul aluvionar, la o adâncime de 22m.

Această regiune este destul de plată, la fel ca majoritatea teritoriului ucrainean, cu excepţia peninsulei Crimeea şi a Carpaţilor în vest. Aşadar nu există prea multă activitate vulcanică iar temperatura la această adâncime este mică.

Vedere de pe bancul abrupt din dreapta, mormântul lui Taras Shevchenko, în amonte de Dnipro, rezervorul şi centrala în fundal.

Explicaţia de mai sus spune: „Ca orice alt lemn în condiţii similare, a fost supus proceselor naturale de carbonizare şi a căpătat culoarea închisă. Valoarea ştiinţifică a acestui exponat constă în localizarea sa la această adâncime considerabilă, contrazicând teoria că adâncimea aluviunilor râului este o dovadă a erelor geologice lungi prin care au trecut acele aluviuni. Ideea este că acest stejar a fost tăiat cu un topor, lucru care se poate vedea foarte bine pe suprafaţa de tăiere. Aşadar vârsta geologică a buturugii este determinată de momentul apariţiei topoarelor de metal în zona noastră, lucru care s-a produs cu cel mult trei mii de ani în urmă. Astfel, vârsta geologică a buturugii este dată de vârsta tehnologiei folosite la tăiere.”

Deci această buturugă nu a trebuit să fie îngropată milioane de ani la o adâncime de 22 de metri pentru a se produce carbonizarea.

„S-a găsit o buturugă de stejar carbonizată”
<http://www.creationism.org/romanian/OakStumpUkraine_ro.htm&gt;

Povestea stiintifica a secolului XXI / de Adam Alex

download - Copie

Povestea stiintifica a secolului XXI – de Adam Alex  15 aprilie 2013

De ce astazi asa de multi oameni, cu mult mai eruditi decat Darwin  au hotarit ca argumentele in favoarea existentei lui Dumnezeu nu reprezinta o valoare reala?

De ce ei cred intr-o poveste stiintifica pentru adulti? Se agata din rasputeri pentru orice invatatura filosofica pseudo-religioasa a apritiei vietii din materia neorganica si evolutia de la molecula la om (ca si cum cristalul de siliciu, cu timpul putea sa evolueze in calculator).

Macroevolutia n-a fost observata personal de nici un savant din lume, in concluziile ei se indoia insusi Darwin, iar un mecanism evolutionist care ar da rezultate nu a fost gasit pana la moment!

Necatand la aceasta, ipoteza evolutionista a lui Darwin este considerata un fapt istoric dovedit, iar desenele artistice despre cum a avut loc evolutia (in realitate, adaptarea) pana si astazi completeaza paginile manualelor scolare, disciplinele universitare, monografiile stiintifice.

Necatand la faptul ca, de la aparitia acestei invataturi si pana la momentul de fata evolutionistii nu pot sa dea raspunsuri clare, inteligibile si stiintific fondate la multe intrebari. Indeosebi la cele mai importante:

  1. Cum a aparut viata? De unde s-a luat informatia genetica (ADN) pentru aparitia primei celule?
  2. In ce mod aceasta informatie incontinuu se multiplica si crestea de la organisme unicelulare la complexe si pana la om?
  3. De ce exista diferite sexe? Pentru ce a aparut morala? De unde provine constiinta?

Sunt posibile catevai variante de raspunsuri la intrebarea legat de credinta in mif a dezvoltarii  tuturor formelor de viata de la un stramos comun. Unul din ele se gaseste in prefata profesorului-evolutionist englez Matthews Herrisona asupra lucrarii lui Darwin „Originea speciilor” (prefata scrisa in anul 1971):„credinta in teoria evolutionista este paralela intocmai credintei creatiei inteligente, insa teoria evolutiei este tocmai credinta care satisface mai mult reprezentarea nostra asupra notiunilor de baza ale naturii”.

Insa, principalul motiv este nu “satisface mai mult reprezentarea nostra asupra notiunilor de baza ale naturii”, dar nedorinta sa-l recunoasca pe Dumnezeu, ca Creatorul universului si omului. Fiindca, recunoscand existenta unui Dumnezeu-Creator, vor trebui sa recunoasca si normele Lui morale, inclusiv interdictiile, de asemenea responsabilitatile inaintea Lui.

Din pacate, mandria nu permite. Iar invatatura evolutionista care a devenit un fel de religie stiintifica, permite ateistilor si umanistilor seculari sa-l nege pe Dumnezeu ca cauza primara a tuturor lucrurilor existente.

Adeptii noului cult “ New Age ”, crezind in evolutie afirma ca omul pe calea auto-dezvoltarii poate sa evolueze catre o Ratiune Suprema, si poate deveni egal Creatorului. Insa omul, respingindul pe Dumnezeu, degradeaza, dar nu evolueaza.


Adeptii “ New Age ” inainteaza ipoteze metafizice stranii despre planeta Pamant, ca fiind un organism autoreglabil (?!), capabil sa intretina parametrii principali ai mediului la un nivel constant.


Pe de alta parte, sustinatorii naturalismului provoaca oamenii sa sustina asa niste idei ridicole, ca aparitia vietii din materia nevie, moleculei neorganice in celula vie, organismelor unicelulare in maimuta si om.


Astazi un numar considerabil de savanti considera invatatura lui Darwin cea mai grandioasa minciuna din istoria stiintei, incetinind dezvoltarea ei cu cateva decenii. Deoarece adevarata stiinta trebuie sa caute adevarul in toate manifestarile sale (asa considera, de exemplu, Newton și Einstein ), dar sa nu postuleze doar explicatii naturaliste.


Renumitul antropolog Loren Eisley scria la aceasta tema urmatoarele. “Dupa atatea eforturi minutioase stiinta s-a pomenit intr-o situatie oarecum ambigua: ea trebuie sa postuleze teorii asupra provenientei lumii vii, confirmare pe care nu poate sa o faca. Stiinta, intodeauna reprosa teologiei, ca ea se increde in mifuri si minuni, acum insa singura este nevoita sa creeze propria mifologie…”.


Publicat de Adam Alex

http://creationismulstiintific.blogspot.ro/2013/04/povestea-stiintifica-secolului-xxi.html

Planeta Pamant – Factori ce fac Pamantul sa fie casa noastra

download - Copie

Totuși, dacă un sistem solar și o planetă ce susține viața pot lua ființă în acest univers, tot rămâneun lucru nelămurit. Avem nevoie de o galaxie care are o anume distribuție a masei și Soarele să nu fie localizat prea aproape sau prea departe……

Pentru ca Pământul să susțină viața oamenilor, câțiva factori trebuie să fie aliniati…

Distanta Pamantului fata de Soare

Soarele ne oferă energie, lumină și căldură. Dimensiunile și distanța lui față de Pământ sunt esențiale pentru viața organică, așa cum o știm noi. Pentru viața de pe Pământ, Soarele este esențial. Soarele ne asigură energie. Pământul este ca un sistem deschis. Primim energie pe gratis, asigurând încălzirea pământului și procesele biofizice se pot forma într-un mod stabil și continuă să o facă. Acest lucru susține viața, așa cum știm mulți dintre noi……….

soare asteroizi

Într-o secundă, Soarele radiază atâta energie în spațiu, cât are omenirea nevoie în sute de mii de ani. Nu numai asta, dar puterea lui trebuie să fie constantă pentru a permite viața pe Pământ. Peste 99,9 % din contribuția climei de pe Pământ depinde de Soare. …….

În concluzie și Marte este de nelocuit. Aici, temperaturile au o medie de -55 de centigrade.

Ca omul să trăiască acolo, ar avea nevoie de o atmosferă mai bună. ……..

sistemul-solar

70% din suprafața Pământului este acoperită de apă. Apa reglează temperatura de pe Pământ, absorbind căldura. Apa este solventul de bază, conducând componente chimice esențiale vieții. Acolo unde se găsește apă lichidă, acolo se găsește și viața. Apa este lichidul pe care se bazează viața, fracțiuni considerabile ale moleculelor din corpul nostru se bazează pe apă. În fiecare celulă biologică găsim apa împreună cu alte biomolecule. Apa are o mulțime de proprietăți care permit viața pe Pământ sau o facilitează. Viața este posibilă doar atunci când orbita Pământului față de Soare se află într-o regiune limitată. Deviații mici pot conduce la consecințe catastrofale pentru omenire……..

Luna este importantă pentru Pământ fiindcă stabilizează axa acestuia, care este ușor înclinată. …….

planete1

În timp ce avem nevoie pe de-o parte de căldura și lumina necesară și alte componente ale radiațiilor sale sunt extrem de dăunătoare vieții. De exemplu, așa numitul vânt solar transportă particule încărcate care nu ne fac rău deoarece câmpul magnetic al Pământului le blochează. …..

aurora borealis

Un alt lucru care face posibilă viața pe Pământ este atmosfera acestuia. De fapt, alte planete și luni au și ele atmosferă, dar totuși, de obicei este mult prea subțire pentru a facilita un mediu favorabil vieții. Printre componentele care favorizează viața din atmosfera Pământului, se găsește oxigenul într-o proporție de aproximativ 20% din totalul atmosferei. Această concentrație mare permite formarea ozonului, care vindecă suprafața Pământului de radiațiile UV dăunătoare……..

planeta pamant soare

EXILAREA EXILAȚILOR

download - Copie

EXILAREA EXILAȚILOR

,,Exilarea exilaților“ sau ,,Christian: Are You Ready For Exile Stage Two?“

barzilaiendan(Cer îngăduință. Pentru cei ce-și mai aduc aminte cum este să sari ,,într-un picior“ vreau să vă spun că iar scriu ,,într-un ochi“.  Cel stâng mai mult mă încurcă decât să mă ajute. Creștinii au avut mereu necazuri cu ,,stânga“ în care nu vrem să ajungem …).

În Australia, dintre toate locurile posibile, a apărut un articol ,,epic“ de o importanță greu de supraestimat. El anunță că, în relația cu cultura societății (,,lumea“ în limbajul Bibliei), creștinismul trebuie să accepte o fază a doua a exilului; după ignorare urmând acum alungarea publică a creștinismului din ,,agora“.

Pentru cei care am trecut prin interacțiunea cu societata comunistă, situația aceasta ne era clară de mult. Pentru ceilalți însă, care au practica creștinismul amilenist, în care Biserica este sortită să permeeze și să transforme transcendental socetatea ,,de acum“, situația se clarifică doar în aceste zile de final de istorie, când secularismul se scutură de jugul religios ,,oprimant“ din ultimele două mii de ani.

Practicanții ,,creștinismului triumfalist utopic“, care, asemenea comunismului, a urmărit instaurarea unei societăți noi fără ,,oameni noi“, văd astăzi mai clar că ,,împărăția lor socială“, ca proverbialul împărat din poveste, este … goală. ,,Ceea ce este născut din carne este carne“. Nu se poate intra în împărăția lui Dumnezeu cu botezul de la nașterea firească. Trebuie să ne naștem din nou!

Victime ale aceluiați creștinism utopic reactivat acum de mișcarea carismatică, creștinii așa-ziselor societăți ,,creștine occidentale“ se văd exilați ,,la figurat“ din lumea din care creștinii evanghelici au fost mereu exilați ,,la propriu“.

Ortodoxia și catolicismul, împreună cu mișcarea carismatică spărgătoare de doctrine, au clădit pe o falsă interpretare a mesajului divin despre ,,împărăția lui Dumnezeu“. Eklesia (adică adunarea celor chemația fară din lume) a devenit istoric în aceste mișcări  βασιλεία (basileia), adică ,,împărăția“.

Teologia sistematică a lui Strong definește basileia drept ,,locul în care domneaște un împărat“ (aici). Ori lumea de acum este orice altceva numai locul în care domneaște Christos, nu. Eklesia este eklesia, iar lumea este lume! Lumea de acum L-a refuzat pe Christos și, asemenea evreilor, a rămas deocamdată fără împărăție. Cum Israelul nu va putea redeveni împărăție decât după întoarcerea la Christos (Fapte 3:18-21), tot așa nici lumea nu poate deveni împărăția lui Christos decât la cea de a doua Sa venire.

(Cu mulți ani în urmă fratele Aurel Popescu colabora la un ziar scos parcă pe la New York și intitulat ,,Lumea creștină“. Tatăl meu, Vasile Brânzei, l-a sunat și i-a spus că expresia este sau o mare înșelătorie sau o mare ironie. Problema rămâne deschisă până astăzi și fiecare dintre noi trebuie să ne dăm cu părerea.)

Joaca lumii ,,de-a biserica“ se încheie sub ochii noștri. Australianul o numește faza a doua a exilului. Citiți neapărat și comentariile de la final născute de apariția acestui post.

Pentru cei care încă mai șovăie între greșeala seculară a ortodoxiei, a catolicismului, și a carismatismului neaugustinian (și nepaulin!), pe de o parte și învățătura NT despre cei ,,străini și călători“, cu o cetățenie cerească“, aflați docamdată în căutarea unei ,,patrii mai bune“, vă doresc o trezire cât mai grabnică din vis la realitate sau de la ,,creștinimsul utopic“ la creștinismul celor prigoniți, care au ,,ieșit afară din cetate“ să se facă părtași rușinii și suferințelor Lui.

Ce înseamnă asta concret? Asta înseamnă cu cei care-L urmează pe Christos în lumea aceasta stăpânită de cel rău nu vor fi nici populari, nici prosperi, nici scutiți de suferințe, nici înțelepți în felul lumii, nici bogați și nici de neam ales.  Vai de cei ce caută să-și ia răsplata în lumea de ,,acum și aici“.  Adevărat vă spun că ei și-au primit răsplata … ca australianul acesta iconic pentru naivul creștinism  occidental.

,,Exilarea exilaților“ sau ,,Christian: Are You Ready For Exile Stage Two?“

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/exilarea-exilatilor/

EXAMENUL DRAGOSTEI – PICAT

download - Copie

EXAMENUL DRAGOSTEI – PICAT Teofil Gavril

inima

Mă doare rău să scriu aceste rânduri, e trist și jalnic, în ce mod am putut pica examenul dragostei. Prin articolul scris de mine în care vorbeam de consecințele păcatului asupra nației noastre, am primit multe mesaje. Pe de o parte oameni care mă considerau nebun că fac legătură între acel accident și spiritualitate, pe de altă parte am rămas șocat la văzul unor comentarii ale „credincioșilor” pline de ură, venin și bucuria răzbunării. Sunt șocat dacă asta e adevărata față a oamenilor religioși. Sunt nevoit să accept că am picat examenul dragostei.

Una este să vezi starea de păcat și să avertizezi oamenii și alta este să vezi mesaje „așa au meritat”, „i-a trăsnit Dumnezeu”, „Dumnezeu i-a ars” și alte idei pline de ură.

Acum câțiva ani am cunoscut un om, care își dorea mult să vină ziua judecății, ca el să poată judeca pe cei ce acum îi fac răul. Nu știu din ce Biblie a scos interpretarea asta, dar m-a șocat. Incidentul a trecut și se îngropase în noianul de amintiri. Acum însă, când văd ură pură în mesajele unor oameni care pretind că sunt credincioși mă sperii. Am oprit acele comentarii nu din cauza celor ce mă făceau îngust, fanatic, prost, ci din cauză că oameni „credincioși” se certau ca nebunii.

Ce bucurie poți avea când mor atâția oameni? Ce satisfacție poți avea când oamenii suferă? Oricât de răi, păcătoși și destrăbălați ar fi unii oameni, nu le pot dori moartea sau suferința, nici nu te poți bucura de cele pățite. Noi avem datoria să fim dragoste. Dacă nu suntem dragoste nu L-am cunoscut pe El. Ură? De asta e plină lumea, nu are nevoie de „ura sfântă”. Oferă alte religii așa ceva și știm că aduce doar suferință. Ne pretindem a fi diferiți de ei, dar în situații limită dăm faliment la cel mai de bază examen – iubirea.

Da, îmi mențin părerea că poporul român s-a îndepărtat de Dumnezeu, îmi mențin părerea că muzica și spiritualul nu pot fi separate, îmi mențin părerea că simbolistica, măștile, semnele mâinilor și alte elemente au conotații și implicații spirituale. Îmi mențin părerea că anumite genuri de muzică invocă spirite și au elemente demonice, dar să urâm? Ura este tocmai de la diavol, nu este din Dumnezeu.

Dragii mei, cu ură, fie ea și „sfântă”, nu vom putea face lumea niciodată mai bună. Nu te poți bucura sau aplauda sarcastic când demonii omoară oameni sau când oamenii mor din cauza păcatului. Moartea nu poate aduce bucurie niciodată.

Pentru toți cei care au scris mesaje de ură, comentarii răutăcioase, comentarii că așa le trebuie sau că au primit ce au meritat îi rog mult să își ceară iertare și să fugă la Scriptură și să o citească. Le-a scăpat cea mai de bază lecție din ea – dragostea. Tot Noul Testament vorbește despre ea. Apostolul Pavel le scrie celor din Corint despre ea. Avem nevoie disperată să învățăm această lecție.

de Teofil Gavril. Citeste tot articolul click aici

Examenul dragostei – PICAT

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/examenul-dragostei-picat/

EVREII SE PREGĂTESC INTENS PENTRU VENIREA LUI MESIA By Beni Drădici

download - Copie

Aşteptarea mesianică este pe zi ce trece tot mai accentuată pentru poporul evreu, atât pentru cei stabiliţi în Israel, cât şi pentru cei din diaspora. Pe de o …

COHANIM

By Beni Drădici 25 iulie 2015

Aşteptarea mesianică este pe zi ce trece tot mai accentuată pentru poporul evreu, atât pentru cei stabiliţi în Israel, cât şi pentru cei din diaspora. Pe de o parte evenimentele mondiale ce se succed cu repeziciune, ce vrând nevrând fac trimitere la Israel, iar pe de altă parte activităţile evreilor ortodocşi, fac ca această aşteptare să capete noi valenţe în aceste zile.

În această ordine de idei, mai multe portaluri de internet au anunţat recent, mai multe informaţii printre care reînfiinţarea Sanhedrinului, apariţia din nou a vacii roşii pentru sacrificiile rituale, cât şi unele profeţii sau declaraţii ale unor rabini influenţi.

S-a reînfiinţat Sanhedrinul în Israel

Sanhedrinul, acel tribunal evreiesc ce s-a dizolvat în anul 358 d.H, funcţionează din nou în Israel. De-a lungul istoriei au existat mai multe încercări de restabilire a Sanhedrinului, aşa cum au fost cele ale rabinului Jacob Berab în 1538, a rabinului Israel Shkloveren în 1830, a rabinului Aharon HaCohen Mendel în 1901, a rabinului Zyi Koysker în 1940 şi a rabinului Yehuda Leib Maimon în 1949.

Ultima încercare a avut loc în octombrie 2004 când un grup de rabini ce reprezentau diverse comunităţi ortodoxe din Israel, au celebrat reînfiinţarea acestei instituţii în Tiberiada, acolo unde Sanhedrinul original s-a dizolvat.

Intenţia actuală de restabilire a Sanhedrinului se mai numeşte şi „Sanhedrinul incipient” sau „Sanhedrinul în dezvoltare”, datorită faptului că acesta nu a obţinut încă recunoaştere legală, deşi se bucură de o totală autoritate a unui tribunal rabinic.  Acest tribunal lucrează cu o totală dedicare pentru a satisface toate recuzitele halajice necesare, pentru restaurarea lui completă, cât de repede este posibil, conform paginii web a acestuia www.thesanhedrin.org.

Sanhedrinul este compus din 71 de rabini ortodocşi care are în frunte un preşedinte (Nasi) şi un cancelar (av din beis). Sesiunile Sanhedrinului au forma unui semicerc, iar deciziile se iau prin majoritate de voturi. Rabinul Tzvi Eidan a fost numit primul nasi provizoriu, iar rabinul Adin Steinzaltz, un erudit talmudic şi filosof iudeu cunoscut, este Nasi ales în prezent.

Conform interpretării unor profeţii biblice, Sanhedrinul este singura autoritate care poate să-l recunoască pe Mesia.

O ştire recentă, ce a fost difuzată prin mediile digitale, anunţă că noul Sanhedrin din Israel, îl va judeca pe papa Francisc, datorită declaraţiilor acestuia prin care îşi arăta simpatia faţă de palestinieni şi pentru stabilirea de relaţii diplomatice dintre Vatican şi Autoritatea Palestiniană. Procesul va avea loc în 20 Septembrie 2015. (Surse: Cristianodigital.netTheSanhedrin.orgWikipedia)

A fost creată vaca roşie, conform poruncii biblice din Numeri 19

Institutul Templului, după ce a anunţat în urmă cu mai mult timp că va face publică o informaţie relevantă, în ziua de 12 Iulie a informat că după aproape două mii de ani, Israel poate să dispună din nou de vaca roşie, conform poruncii biblice din Numeri cap. 19. În asociaţie cu un expert în creşterea animalelor din Israel, al cărui nume nu a fost făcut public, Institutul a explicat că animalele vor fi create în condiţii specifice şi într-un ambient controlat. Este adevărat că există diferite specii de acest tip de vaci în lume, dar încă nu s-a găsit până acum opţiunea care să corespundă descrierii biblice.

Conform cu Israel National News, embrionii congelaţi de la rasa Red Angus, au fost trimişi în Israel pentru a fi apoi fertilizaţi în primele matrice. Viţeaua trebuie să fie perfectă şi complet roşie. Acest lucru este fundamental pentru munca preoţilor din templu, care vor efectua sacrificiile. Conform Cărţii Numeri, cenuşa acestei vaci este folosită pentru curăţirea rituală.

Aceasta este penultima piesă necesară pentru deplina restabilire a ceremonialului preoţesc în Ierusalim. Ultima piesă este fără îndoială Chivotul Legământului.

Mai mulţi experţi în profeţia biblică, au comentat anunţul Institutului Templului. Opinia aproape unanimă este că aceste animale în trei ani vor fi gata pentru a putea fi sacrificate şi utilizate în slujba Templului, conform cerinţelor biblice din Genesa 15:9. Având în vedere că Statul Israel va celebra 70 de ani de existenţă în 2018, această dată este văzută ca o împlinire profetică, pentru că va marca finalul unei generaţii. Adică, dacă totul va fi gata în trei ani, Israel ar putea relua sacrificiile rituale, în aceeaşi epocă în care se aşteaptă încheierea unui ciclu profetic.

Institutul Templului a anunţat că a confecţionat până acum peste 70 de obiecte sfinte, în special veşmintele Marelui Preot, inclusiv pieptarul pe care sunt încrustate pietre preţioase. Numai acest pieptar a costat aproape 159 mii de dolari. De asemenea sunt pregătite trâmbiţele de aramă, harpele de lemn, lighenele pentru colectarea sângelui de la jertfe, altarul pentru tămâie şi masa pentru punerea pâinilor. Candelabrul (menora), făcut din 90 de kg de aur masiv şi care are o greutate de 1,5 tone, va fi expus public aproape de Zidul Plângerii.

Cei 20 de experţi în Talmud, ce lucrează cu normă întreagă pentru Institutul Templului, vor lucra pentru a stabili toate detaliile procedurilor biblice, conform legilor prescrise în urmă cu peste 3 000 de ani. Institutul a anunţat că a cheltuit peste 30 de milioane de dolari, până în acest moment.

Preoţii şi leviţii se pregătesc şi ei intens pentru a îndeplini slujbele rituale şi noua perdea care va separa Locul Sfânt de Locul Preasfânt, va fi gata în curând.

Pentru iudeii ce studiază profeţiile privitoare la sfârşitul vremurilor, restaurarea sacrificiilor rituale în Ierusalim va marca începutul procesului pentru apariţia lui Mesia pe care ei îl aşteaptă. Pentru majoritatea creştinilor ce studiază escatologia,va însemna însă apariţia lui Antihrist, ce va depinde de restaurarea Templului şi a jertfelor, conform interpretări lui Daniel 9:27. (Sursa: NoticiaCristiana.com)

Un rabin influent din Israel a spus că venirea lui Mesia este iminentă

Rabinul Chaim Kanievski, una din cele mai importante voci ale iudaismului ultra-ortodox, a dat în ultimul timp mesaje clare şi precise, spunând că venirea lui Mesia este iminentă. El a cerut ca toţi iudeii să facă aliyah, adică să se întoarcă în Israel cât mai repede posibil. Acţiunea aliyah ce se referă la emigrarea în Israel, este văzută ca o acţiune spirituală care poate ajuta să se anunţe venirea lui Mesia.

S-a informat că rabinul Kanievsky s-a prezentat cu un tractat scris de rabinul Itzjak Ben Tzvi din oraşul Bnei Brak, care vorbeşte de ultimele zile şi alte profeţii relaţionate, pe care el l-a citit cu multă atenţie. După ce l-a citit şi a tras concluziile definitive, a spus celor ce-l înconjurau că acest material trebuie să fie distribuit şi că iudeii ce locuiesc în afara Israelului, trebuie să se întoarcă acasă.

Într-o altă ocazie, într-o întâlnire cu un profesor proeminent din Statele Unite, Yeshiva Lakewood, care a vizitat Israelul, i-a spus acestuia că nu trebuie să părăsească Israelul deoarece Mesia va sosi în curând. Maestrul i-a răspuns că nu poate, deoarece îl aşteaptă acasă 700 de studenţi. Rabinul Kanievsky i-a răspuns însă, să-i aducă şi pe cei 700 de studenţi în Israel, iar relatarea acestei discuţii a trezit o mare impresie între studenţii din Statele Unite şi povestea s-a extins foarte repede.

Într-o altă discuţie cu un iudeu argentinian, ce i-a cerut rabinului să-l binecuvinteze, acesta i-a spus că ceea ce trebuie el să facă este să-şi adune familia şi să vină în Israel. „În caz contrar nu va mai fi spaţiu suficient pentru voi în avioane”, a spus Kanievsky.

Rabinul a decretat că este vorba de o „Mitzva Dioraita”, adică un mandat biblic ce se întoarce din nou la Israel. El a mai spus că momentul venirii lui Mesia va însemna „sfârşitul Anului Sabatic”. (Sursa: BreakingIsraelNews)

Evreii se pregătesc intens pentru venirea lui Mesia

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/evreii-se-pregatesc-intens-pentru-venirea-lui-mesia/

EUROPĂGÂNIZAREA ASISTATĂ Sorin Cigher

download - Copie

eu-broken1

Vio Pop 

Nimic nu este la voia sorții, toate se derulează după un calendar bine organizat, programat. Poate cei mai mulți am dori să fie altfel, soarta să stabilească încotro ne îndreptăm…, dar nu este așa!

Europa încearcă să ne acopere ochii cu un văl, în dosul căruia să-și ducă scopul la îndeplinire: îndepărtarea creștinismului fundamental. Europăgânizarea unui continent care a avut un fundament creștin, încărcat de multă istorie, se derulează sub privirile noastre absente. Creștinismul pierde tot mai mult teritoriu, iar continentul, bucată cu bucată, este ocupat de hoardele agresive ale propovăduirii unor toleranțe dubioase.

Pe fondul ideii de nediscriminare, Europa a primit în case musafiri timizi, îmbrăcați în zdrențe, asemănători cu poporul gabaonit din vremea lui Iosua, dar cu planuri știute doar de ei. Iar acum, încet, încet, timiditatea s-a transformat în agresivitate, drepturile exagerate sunt pretext pentru ucidere, ideologia e afișată ostentativ și nimeni nu vorbește, toată lumea tace și înghite în sec la tot ce se petrece. Au amuțit toți și, parcă în fața acestori păgâni, au paralizat și nu au nicio pârghie de apărare…

O altă modalitate prin care Europa începe să se afunde tot mai mult în mocirla păgânismului este mișcarea prin care grupările sexuale minoritare își cer drepturile. Este ofensator pentru o comunitate creștină, cu valori biblice, să fie obligată să se adapteze la noile condiții de viață, de înțelegere, de credință și să renunțe la normalitate pentru a nu ofensa recentele definiri ale familiei.

Încotro se îndreaptă Europa creștină? Are o țintă? Are un scop bine definit? Mai are ea valori clare, curate, morale? Din păcate, și-a pierdut ținta, i se surpă temelia și asistă neputincioasă la consecințele deciziilor pripite: atentatele și masacrele tot mai dese. Există și o repercusiune a tot ceea ce Europa alege. E obligată să culeagă –  prematur, mai devreme decât s-ar fi așteptat – roadele, fiindcă sunt verzi, amare…

Oare la ce să te aștepți atunci când înlocuiești creștinismul biblic cu spurcăciunile sodomiei și urâciunile contra legii firești? La ce să se aștepte copiii noștri, generația de mâine, într-o lume condusă mai mult cu maceta și cu kalashnikovul? Tot mai des se flutură în fața noastră steagul negru, ca fiind singurul drapel sub care trebuie să supraviețuiască populația Europei.

Dacă înlocuim crucea lui Hristos cu luna orientală, ce merităm să culegem? Dacă schimbăm normalul cu anormalul, ce familii, ce copii, ce societate dezvoltăm? Dacă familia monogamă este pe cale de dispariție, dacă unitatea căminului care altadată a ținut familia într-un ambient de rai a dispărut, iar acum divorțul, recăsătoria, adulterul, homosexualitatea, pedofilia și altele urâciuni sunt normalități pentru Europa, ce alte așteptări să avem? Dacă avortul este o chesiune de rutină, să ne mirăm că omenirea e bolnavă, îmbătrânită prea devreme și schiloadă? Dacă biserica a ajuns un loc de pelerinaj pentru Europa, iar zidurile ei potrivite pentru fotografiile turiștilor, vrem binecuvântare? Avem pretenții ca societatea să fie ocrotită de Dumnezeu și ne mirăm că El stă pasiv, dar L-am scos din bisericile noastre și i-am lăsat pe musulmani să ni le confiște, să le dărâme… Dacă lăcomia a luat locul altruismului, la ce să ne așteptăm? La o societate agresivă, egoistă și materialistă, care e gata să exploateze la maxim orice forță de muncă ieftină… Dacă corupția a luat locul de frunte începând de la cele mai înalte foruri, președinți de stat, prim-miniștri, politicieni, funcționari, judecători, polițiști, preoți etc… ce speranțe de integritate să mai avem?

Nu ne așteptăm decât la manifestarea mâniei divine asupra unei Europe confiscate de păgâni!

Soluția?

Recunoașterea grabnică a stării noastre imorale! Reîntoarcerea urgentă la valorile pe care le-am avut odată! Restabilirea principiilor biblice în familiile noastre! Reunirea cu Hristosul înviat, alungat pestre granițile Europei. Reașezarea familiei la statutul de celulă de bază a societății, așa cum a fost creată de Dumnezeu. Acceptarea domniei lui Hristos peste bătrânul continent al Europei, singura soluție la îndemâna oricărui european.

Doamne, ajută-ne să ne smerim și să ne întoarcem cu pocăință la Tine!

Doamne, îndură-te de Europa!

Pentru Știri Creștine, pastor Sorin Cigher 

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Sorin Cigher: Europăgânizare asistată – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/europaganizarea-asistata/

Prof. Ioan Aurel Pop: „Indobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație: Nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Harry Potter, de Războiul Stelelor” — Ciprian Barsan

Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai a susținut o cuvântare despre importanța culturii și a studierii istoriei în școli, punând accentul pe necesitatea „dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii”. În cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române, profesorul Pop a exemplificat magistral […] […]

Rugăciune pentru cei prigoniți! Hudea, fetița siriană care confundă aparatul de fotografiat cu o armă și „se predă” în fața reporterului — Ciprian Barsan

Hudea, este o micuță siriană în vârstă de 4 ani care a schimbat lentila unei camere profesionale de fotografiat cu țeava unei puști și ridică mâinile în sens de predare… În ultimii ani cu toții am văzut această imagine, dar până acum nimeni nu a știut ce se ascunde în spatele acestei fotografii, ba mai […] […]

REVELIONUL NEBUNULUI / Mihai Sârbu

download - Copie

mihai sarbu

”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20)

Au mai rămas doar câteva ore din anul 2016. Timp suficient să facem liniște în ființele noastre și să privim la anul care aproape a trecut. Noaptea dintre ani este momentul când cântărim ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine în trăirea noastră pe pământ. Cu ce ne-am ales pentru Cer din toată truda anului care a trecut? Ce rămâne pentru veșnicie din toată alergarea noastră? Suntem oare în voia lui Dumnezeu în ce privește valorile pe care El a îngăduit să le administrăm? Sunt întrebări tulburătoare care ne provoacă la cercetare de sine și la o privire corectă pentru viitor. Am ales un mesaj biblic scris de Doctorul Luca, menit să ne atragă atenția la o evaluare corectă a slujirii noastre și la o valorificare ”cu profit maxim” pentru Împărăția Lui a resurselor pe care Creatorul ți le pune la dispoziție. Contextul sugerează că personajul din relatarea biblică se afla singur într-o seară ca cea de revelion. Neavând cu cine să schimbe o vorbă, vorbește cu sine însuși însă ne lasă să descoperim câteva lucruri profunde despre viață și despre veșnicie.

1). Distinge problemaProblema acestui individ era modul lui de gândire. În mintea și gândurile eroului nostru nu era nimic din ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru un mod de viață demn și decent. Egosimul și egocentrismul i-au captivat gândirea în întregime. Confundă sufletul cu trupul și nu face nici o diferență între materie și spirit. Fii numai atent la crezul lui fals: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” (Luca 12:19). Totul se învârte în jurul lui: ”toate roadele şi toate bunătăţile mele,” ”voi zice sufletului meu” (Luca 12:18,19). Ce trist! Să fi ”singur în gașcă” și să nu-ți pese de nimeni pare ciudat. Să fii creat ca și o ființă sociabilă și să fi înconjurat de oameni dar să trăiești doar pentru ambițiile și poftele tale pare un paradox. Nici vorbă de altruism sau de interes pentru cei din jur. Nu este de mirare că Dumnezeu numește un astfel de om nebun. (Om lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; nesocotit, necugetat, nechibzuit.” ) /DEX/. Identitatea lui se multiplică în timp. Este un caracter pe cale îl întâlnești la tot pasul. Mă întreb cum stau lucrurile în dreptul tău, tu care te numești creștin. Este vreme de bilanț și – până nu va fi prea târziu – Duhul Sfânt te cheamă la auotevaluare. Ridică-te chiar acum și fă ceea ce spune poetul: ”Să se vadă-n a ta viață / Din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă / Chiar de mâna dulce-a lui Isus.” (C.Ev #549). Modul de gândire determină modul de viață. Traiul tău mărturisește despre preocupările tale lăuntrice. Este vremea să te pui de acord cu Cel ce te-a creat în toate lucrurile.

2). Definește perspectivaCuvântul ”perspectivă” însemană: ”Ceea ce se întrevede ca posibil în viitor. Posibilitate de dezvoltare în viitor a ceva/cuiva.” (DEX). Relatarea Scripturii nu descoperă nici o perspectivă reală în viața acestui personaj sinistru. Viziunea lui este foarte îngustă: ”pentru mulţi ani” (Luca 12:19). Doar atât! Și când se termină anii (fie ei și mulți) ce urmează? Păi, dacă e doar pentru acum și pentru aici, atunci  nu mai urmează nimic. Așa cum strigau și filozofii epicurieni: ”Să mâncăm și să bem că mâine vom muri!” (1Cor.15:32). Nici vorbă de veșnicie. Iată de ce în mijlocul chefului și al beției Dumnezeu este nevoit să intervină în mod dramatic și să facă lumină: ”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20). Nici o referire la Dumnezeu și la veșnicie în viziunea acestui nenorocit. Dumnezeu nu face afirmații gratuite nimănui. Cuvântul  spune clar că: ”Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Ps. 14:1, 53:1). Iar dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici veșnicie și nici valori care să-L onoreze pe El. Așa gândesc și trăiesc oamenii și-n zilele noastre. Postmodernismul a desființat valorile eterne ale lui Dumnezeu și le-a înlocuit cu valorile mărunte ale oamenilor. Nu mai există valori absolute: totul este relativ, așa că fiecare trăiește cum îl taie capul. Rezultatul este haos, corupție, mizerie, terorism și dezastru. Oare chiar îți pasă de viața ta? Este viziunea ta mai mult decât cea a ”găinii în jurul cotețului?” Te gândești cu adevărat la veșnicie și la o întâlnire cu Judecătorul cel drept? Adu-ți aminte de provocarea poetului când scrie: ”Picătură-n marea vremii / Nu contează crezul tău. / Adevăru-i neschimbabil / Vrei, nu vrei e Dumnezeu.” (Anonim). Imediat începe anul 2017. Cum vrei să trăiești în acest an nou? La New Life am hotărât să avem următorul Motto: ”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17). La ”granița dintre ani” te inivt să accepți un nou început în viața ta și să primești provocarea de a fi un om transformat care trăiește pentru Slava lui Dumnezeu și pentru extinderea Împărăției Lui.

3). Descoperă pretenția lui DumnezeuLa final Scriptura prezintă o concluzie la modul de gândire și de viață al nebunului și spune că: ”Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:21). Dumnezeu nu este un tiran care ne-a proscris să trăim săraci și amărâți. Categoric NU! El dorește să fim cap și nu coadă; să fim deasupra și nu dedesubt; să fim învingători, nu învinși. Pe paginile Bibliei găsim că unii dintre cei mai crednicoși oameni ai lui Dumnezeu au fost și cei mai prosperi. El vrea să avem atât de mult, încât să dăm și altora. Iată de ce pretenția lui este să ne îmbogățim mai întâi ”față de El” și apoi față de lume. În Constituția vieții creștine intitulată ”Predica de pa Munte” ne este prezentat modul de gândire al Creatorului față de valorile materiale ale acestei lumi: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Există un ”mai întâi” al Stăpânului care trebuie să marcheze existența noastră. Când la centru lucrurile sunt în ordine, celelalte se vor alinia. Hotărăște chiar acum ca în 2017 să împlinești ce spune omul lui Dumnezeu: ”În via lui Isus intră să lucrezi / Pe slabi să-i întărești pe toți să-i servești” și mai departe: ”Numără clipele și nu te plimba / Ajută pe căzuți a se ridica. / Ceas cu ceas din viața ta / Folosește-le, în lucrul pentru Isus.”  (C.Ev #552). Nu vei regreta niciodată.  Vei fi fericit și împlinit și aici dar și în veșnicie. Dumnezeu așteaptă decizia ta pentru viitor. El nu sparge ușa, ci stă și așteaptă. Pune mâna pe clanță și deschide chiar acum! Vei rămâne uimit de surprizele ce Ți le-a pregătit.

RUGĂCIUNE

”Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Ps.90:12)

Mihai Sârbu

http://www.baptist-tm.ro/revelionul-nebunului/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/revelionul-nebunului/

Toate sunt gri cenușii Marius Zarnescu 11-08-2017 

download - Copie

Toate sunt gri cenușii Marius Zarnescu 11-08-2017 

​Într-o cărticică „Psalms of My Life“(Psalmii vieții mele), autorul descrie o experiență în care el este departe de casă, departe de cei dragi, într-un hotel, acolo unde scrie această mică rugăciune pe care o adresează lui Dumnezeu.

„Doamne,

Sunt singur în seara asta, singur, la o mie de mile de casă. Nu este nimeni aici care să-mi cunoască numele, cu excepția recepționistului, care mi l-a scris greșit.

Nu este nimeni cu care să iau cina, nimeni care să râdă de glumele mele, nimeni să îmi asculte nemulțumirile, nimeni care să fie bucuros cu mine pentru ce s-a întâmplat astăzi și să spună: „Asta e minunat!“

Nimănui nu-i pasă. Există doar acest pat urât și fleșcăiala de pe străzile de afară, între clădiri. Îmi pare rău pentru mine însumi și am multe motive pentru asta.

Poate că ar trebui să spun că sunt deasupra acestei situații, slavă Domnului, lucrurile sunt minunate; Dar nu sunt. În seara asta, toate sunt gri cenușii.“

Este asta o rugăciune potrivită? Cred că da. Când starea nu ți-e potrivită, când nu ne aflăm în cea mai bună formă, când disperarea, tristețea, întunericul ne cuprinde nu se cuvine să ne închidem mai mult, să ne izolam în amărăciune și tăcere, ci este sănătos să ne deschidem inima. Este vital să venim la Domnul nostru așa cum suntem, așa cum ne găsește clipa.

Dumnezeu știe ce simți, cunoaște rana ta, povara ta. Nu este o surpriză pentru El. N-ai putea să-i spui vreo noutate. Dumnezeu este aproape și te cheamă să-ți lași bagajele la Cruce nu să-ți aranjezi cuvintele și să pleci apoi la fel de împovărat. Poate că procedând așa s-ar face puțină ordine, ar dispărea ceața. Ne-am descoperi pe noi înșine în altă lumină iar pe Dumnezeu așteptându-ne ca întotdeauna.

Marius Zarnescu, Associate Pastor at Emmaus International Ministries

https://www.stiricrestine.ro/2017/08/11/toate-sunt-gri-cenusii/?utm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/toate-sunt-gri-cenusii/

Tony Berbece  Copil sau cățel?

download - Copie

luni, 25 iunie 2018

Trist, foarte trist, este când aud familii tinere creștine care, din comoditate și egoism, spun că în aceste vremuri nu se merită să faci copii. Greu dom’le cu ei. Prea multă destrăbălare în lumea asta și-și mai iau un cățel sau o pisică.

Mama a crescut 6 copii în vremuri în care nu prea se găseau nici pamperși, nici lapte praf, nici jucării, însă se găsea multă iubire în inima lor. Azi, se găsește iubire pentru câini, pisici, hamsteri, broaște, papagali și cine știe ce alte necuvântătoare, însă copiii sunt de speriat. 

Ne trezim la 6 dimineața să ducem “lătrătorul” afară, dăm milioane pe o operație la burtica cățelului prea hrăpăreț, îi facem detartraj și deparazitare, cumpărăm jucării și batoane cu vitamine, dar să creștem un copil e tare scump.

Un mare bogătan de prin America a lăsat câinelui său 370 de milioane de dolari, toată averea, timp în care milioane de copii se culcă flămânzi. Există chiar un top al celor mai bogați câini. Câți copii ar fi putut fi realizați cu acești bani? De aceea e foamete în lume, nu pentru că nu sunt resurse, ci pentru că oamenii au devenit din cale afară de iubitori de sine și de propriile plăceri.
Nu mă înțelegeți greșit, iubesc animalele, am avut doi câini, doi papagali, hamsteri și pești destui, dar copiii au fost pe primul loc. Niciodată nu am pus animalele peste dorința inimii mele de a avea copii. Nu uitați că porunca lui Dumnezeu nu este de a deveni crescători de animale domestice, ci aceea de a crește, de a ne înmulți și de a umple pământul. Astfel de familie este binecuvântată!
Faceți copii și apoi luați-le și animale dacă vă plac. Și pentru a încheia într-o notă optimistă vreau să vă relatez o poveste adevărata despre un copil și un cățel.
Unui băiețel de 6 ani i s-a îmbolnăvit cățelul de cancer. A primit vestea că va muri curând apoi a pus o întrebare: “De ce cățeii trăiesc mai puțin?” A stat un pic pe gânduri după care tot el a răspuns: “Știu, oamenii trăiesc ca să învețe să iubească și cum câinii știu deja să o facă ei trăiesc mai puțin!”
Iubiți copiii și fiți miloși cu necuvântătoarele, nu inversați prioritățile în viață!
Tony Berbece

TIPURI DE PROŞTI ÎN… BIBLIE

download - Copie

img_7616După logica Părinților Bisericești, prostia cade în sarcina unui demon, demonul prostiei. Acest liliac metafizic (negru,nu?) fâlfâie cu un singur scop: să ne prostească pe toți, să ne ducă de nas, să ne tâmpească. Nu intru în stofa universului nevăzut, dar am văzut suficienți proști încât să îmi dau seama că nu e nici un demon de vină, ci noi, noi, oamenii avem ceva strâmb în noi, sărim de pe axa vieții și ne învârtim bezmetic în jurul lucrurile neesențiale.

Biblia surprinde câteva ipostaze ale prostiei, ale unui tip de ramoliri implacabile; iată și dovezile – scurt comentate:

a) prostul-invidios. Apare în Psalmul 73, în prima parte. Simptome: crapă de ciudă pe vecinul realizat, stă la geam toată ziua să vadă ce mașină și-a mai cumpărat consăteanul lui, explodează de mânie când vede realizările celorlalți, cade în depresie când unii se mută în cartiere mai frumoase. Are  o singură întrebare răscolitoare:  „de ce le merge bine celor bogați?”. Prostul comparatist e specializat în angoase: „de ce Dumnezeu îl bate pe el și pe ceilalți… nu??” Nimic nu este corect în lumea asta, iar acest lucru îl va răscoli până va face infarct, iar atunci totul va deveni clar; din păcate… prea târziu!

b) prostul-ignorant. Tot în Psalmi, de data aceasta în Psalmul 92, versetul 6 spune: „omul prost nu cunoaște lucrul acesta și cel nebun nu ia seama la el” . Pe el nu îl interesează lucrurile de sus, de dincolo, din alt spațiu al cunoașterii senzoriale.  El vrea să știe cum e vremea mâine, să vadă meciul de deseară, să aibă mereu burta plină și să-i fie mereu încărcată bateria la telefon. Știe politică, glosează pe teme diverse, este descurcăreț, are pile la județ, strânge pentru sine, iubește viața… dar să nu pomenești de Dumnezeu. Dumnezeu este un medicament pe care l-am inventat noi, oamenii, ca să ne alinăm spaimele. Știe un citat din Gandhi, alte două-trei din filme, dar nimic din Biblie. Greșit! Știe din Biblie versetul: „capul plecat sabia nu-l taie”. Dacă te pui să-l contrazici, s-ar putea să te înjure.

c) prostul-logoreic. „…dacă și-ar ține gura” (Proverbele17:28). Dar poate? Nu rezistă pentru că sunt o mulțime de lucruri pe care le știe, le cunoaște, le-a experimentat. Funcționează pe bază de baterii reîncărcabile, reîncărcarea având loc tocmai în momentul vorbirii. Inepuizabil la sfat, expert în toate domeniile de activitate, are darul să te țină de vorbă până pierzi trenul. Știe un lucru esențial, dacă ar tăcea,  lumea s-ar lipsi de înțelepciunea lui, de aceea nu își poate permite să tacă. Sfat practic: dă-i dreptate din prima și fugi! Altfel nu o scoți la cale cu el.

Mai apare în Biblie: prostul recalcitrant la critică, prostul idolatru, prostul ce adună aiurea, prostul nervos, prostul filozof. Creștinul poate fi limitat cultural, intelectual, poate să nu fie poliglot, savant, cercetător științific, dar sub nici o formă nu trebuie să fie… prost!

Vasi Duma

http://www.baptist-tm.ro/tipuri-de-prosti-in-biblie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/tipuri-de-prosti-in-biblie/

Ținuta bărbatului | Adevărul despre Adevăr

download - Copie

MOLDOVA CREȘTINĂ TV

 

Este supărat Dumnezeu pe bărbați dacă își rad barba?

Ce spune Biblia despre ținuta capului bărbatului? Păr lung sau scurt? Cu barbă sau fără barbă?

Vor fi judecați de Dumnezeu bărbații care poartă părul mai lung și-și rad barba?

Cum să le răspundem celor ce judecă pe alții cu privire la mărimea părului și a mustății?

https://moldovacrestina.md/tinuta-barbatului-adevarul-despre-adevar/

NAŞTEREA DIN NOU Ioan 3 : 1-10 Ardelean Viorel

download - Copie

NAŞTEREA DIN NOU Ioan 3 : 1-10  Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE. Foarte mulţi  credincioşi  o falsă siguranţă a mântuirii, trăind în „ păcate mărunte„ cu speranţa că Dumnezeu este bun şi că vor ajunge în cer, dar uitând de dreptatea şi mânia lui Dumnezeu. Dar păcatul este păcat indiferent de gravitatea lui şi este o barieră între noi şi Dumnezeu, iar acest lucru a fost valabil şi în Vechiul Testament cu privire la poporul Israel, în care Domnul spune răspicat Isaia 59:1 „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, 2  ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte„! Zidul în mod simbolistic poate să fie o bucată de carton, o scândură sau o cazemată, dar tot zid este şi întrerupe relaţia noastră cu Dumnezeu. La fel stau lucrurile şi în Noul Testament, iar cel mai potrivit exemplu se află în Galateni 5 cu privire la roadele firii pământeşti în contrast cu roada Duhului Sfânt. Roada firii : Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Se observă faptul că Pavel pune pe acelaşi palier preacurvia cu pizmele, beţiile, îmbuibările şi afirmă în mod răspicat că cei care fac aceste lucruri „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu„. În contrast sunt puse roadele Duhului Sfânt tot în Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege„.Problema care se pune este faptul că omul prin puterea sa nu poate să treacă de la roadele firii la roadele Duhului Sfânt, ci această lucrare de schimbare este a Duhului Sfânt care regenerează inima omului „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt„ (Tit 3:5). Pe de altă parte mulţi credincioşi trăiesc cu frica de Iad pentru cu nu au siguranţa mântuirii din cauza faptului că în viaţa de creştin se fac păcate şi nu ţin seamă de ce spune Ioan în epistola sa 1 Ioan 2:1  „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit„. Printre alte lucrări ale Duhului Sfânt  este faptul că pecetluişte pe ce Născuţi din Nou „ Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13), iar cel care a păcătuit, nu rămân în păcat, conştientizează păcatul, îşi cer iertare şi relaţia lor cu Dumnezeu se reface. Cei care nu sunt Născuţi din Nou, trăiesc mai departe în păcat, fiind inconştienţi de gravitatea situaţiei în care se află. Faptul că cineva ne este Născut din Nou, face ca păcatul să se lipească de el şi să ajungă la viciu. Un om se poate Naşte din Nou cu aproximaţie în momentul convertirii, a botezului sau niciodată. Totuşi pentru cineva care s-a Născut de Sus, şi poartă numele de creştin, este necesar un punct de referinţă s-au o perioadă din viaţa sa la care se poate raporta ca  eveniment în mod precis. Ioan[1] spre deosebire de celelalte trei evanghelii  sinoptice,  are  abordare  mai spirituală. El este ucenicul preaiubit. Redăm câteva date despre Evanghelia lui Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. S-a născut în Betsaida. Se pare că erau înstăriţi şi aveau zilieri (Marcu 1:19-20), şi avea acces  şi relaţii cu familia Marelui Preot. În anul 44 Iacov fratele lui este decapitat la Ierusalim. Datorită prigoanei Ioan se duce la Efes. Este apreciat de bisericile din Asia Mică, fapt dedus din cele trei epistole şi din scrisorile pe care le trimite celor şapte biserici din Apocalipsa. Din mărturiile celor din antichitate se pare că a atins o vârstă înaintată şi după ce se reîntoarce din insula Patmos unde a fost exilat,  moare în Domnul  în orașul Efes. Este de notat faptul că părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Iganaţiu a fost episcop al Antiohiei, 98-117 şi Ireneu cam prin190 d.Cr., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan şi Clement din Alexandria  în anul 200 d.Cr, de asemenea fragmentul muratorian afirmă că autorul este Ioan.  Data[2] scrierii cărţii este între anii 90-100, d Cr. şi se presupune că au fost scrise în ultimii 10 ani din viaţa apostolului. Titlul[3] În originalul grec, cartea, poartă titlul: „Kata Ioannen”  adică Evanghelia  „după Ioan„. Destinatarul  nu este o persoană ci bisericile din Asia Mică pe care  le cunoştea Ioan. Evanghelia este scrisă de o persoană care trăia Evanghelia Lui Hristos. Ca şi Structură[4] este necesar a aminti câteva trăsături. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că au aceaşi perspectivă cu privire la viaţa, învăţăturile şi Persoana lui Isus Hristos și un material comun.  Matei şi Marcu pun accentul învăţătura şi minunile lui Isus. Luca dă atenţie mai mare pildelor lui Isus. Ioan se ocupă mai mult de umanitatea împletită cu Divinitatea lui Isus dar şi de calităţile lui  Isus ca apa vie, pâinea vieţii şi alte elemente de acest gen. Ioan foloseşte mult şi metaforele. De asemenea există şi o simplitate a limbajului, şi o succesiune cronologică şi logică a evenimentelor, el vorbește simplu, este şi profund în acelaşi timp : Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan14:20). Numele lui  Isus  este folosit predominant, superior, iar Numele lui Hristos este  mult mai puţin folosit. Scopul Evangheliei este oferit de Ioan, (20:30-31), de asemenea corectează concepţia greşită cu privire la Ioan Botezătorul, şi combate erorile lui Cerintius. Ca şi Aprecieri, a avut un impact deosebit. Origen a spus că ea este o desăvârşire a evangheliilor, Jerome o percepe ca pe ceva care aprofundează tainele divine, Culross, afirmă că a stors multe lacrimi sufletelor noastre, iar A.T. Pierson, spune că ea ne duce dincolo de perdea în Sfânta Sfintelor. D. A.  Hayes, vede imaginea cea mai adecvată şi glorioasă a lui Hristos între oameni, iar  John Wesley a spus: “Dumnezeu care este veşnic – S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Tema  ne arată scopul suprem al  lui Isus, care arată caracterul mesianic în Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Conţinutul [5]cărţii, ne arată că Ioan a pornit de la alte premize. Ea  este gândită ca o completare a celor trei evanghelii. Ioan ajunge într-o perioadă a vieţii sale în care divinitatea lui Isus este contestată, şi încearcă să-şi convingă cititorii că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate aduce mântuire (Ioan 20:31). Evangheliile sinoptice se concentrează asupra faptelor lui Isus, pe când Ioan lămureşte doctrinele.  Ca şi Cuvinte cheie şi Teme caracteristice avem planul mântuirii într-o secvenţă de miracole realizate  de Domnul Isus Hristos. Autorul a ales anumite întâmplări care ne ajută  să credem că Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu. Ioan ne prezintă schimbarea apei în vin (Ioan 2),   efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră (Ioan 25), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4), acceptarea prin credinţă (Ioan 4:50),  vindecarea ologului (Ioan 5), un răspuns pozitiv la porunca divină,  (Ioan 5:8)   înmulţirea plinilor (Ioan 6), săvârşirea mântuirii (Ioan 6:32-33), umblarea pe mare (Ioan 6), un ajutor dincolo de puterile umane (Ioan 6:21), vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9), vedere nouă într-o lume nouă, (Ioan 9:3), învierea lui Lazăr (Ioan 11), nemuritor prin Isus Cristos (Ioan11:25). Persoanele care cunosc limba greacă au fost încurcaţi de cuvântul locuit, pentru faptul că o traducere exactă  ”a cortuluii”, cuvânt care la noi nu există. (Ioan 1:14)   Ioan atrage atenţia asupra dezlegării misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii săvârşite de preot aici pe pământ. Domnul Isus se identifică cu Iehova. Ca Dumnezeu întrupat se prezintă pe Sine prin expresii tipice ca Eu  sînt pîinea vieţii (Ioan 6:35, 48), Eu sînt lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), Eu sînt păstorul cel bun (Ioan 10:11, 14), Eu sînt învierea şi viaţa  (Ioan 11:25), Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6), Eu sînt adevărata viţă (Ioan 15:1-5). O împărţire a Evangheliei ar putea fi şi aceasta Ioan  cap.  1-12 LUMINA,  Ioan 13-19, DRAGOSTEA,  Ioan 18-21   VIAŢA. Aplicaţia practică[6]a Evangheliei este folositoare pentru că ea conţine multă informaţie pentru evanghelizare. Din întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană se poate învăţa modelul de evanghelizare de la om la om. De asemenea sunt multe cuvinte de mângâiere care sunt folositoare în momentul în care pierdem pe cineva drag (Ioan 14:1-6). Învăţăturile sunt folositoare pentru combaterea unor învăţături false în ceea ce priveşte divinitatea lui Isus Hristos ( Ioan 1:1-3 şi 14). Pentru o mai bună abordare a acestui subiect redăm discuţia dintre Isus şi Nicodim.

2). Isus şi Nicodim[7] El era un fruntaş al fariseilor şi spre deosebire de majoritate lor Nicodim este un om sincer, dar totuşi vine la Isus noaptea ştiind că nu este ceva în regulă cu mântuirea sa. Fariseii credeau în Vechiul Testament, aşteptau venirea lui Mesia, credeau în minuni şi în înviere. Nicodim era un gen de om ziua când de fapt purta o mască, dar în faţa lui Isus o dă jos. El face o afirmaţie „ştim”, adică noi fariseii, că  eşti un învăţător venit de la Dumnezeu  şi nimeni nu poate face semnele şi minunile pe care le face Tu. Credem că Nicodim a vrut să ştie şi despre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că  o majoritate a evreilor, nu prindea aspectul spiritual al lui Mesia ci unul pământesc care să îi scape de jugul roman. Minunile făcute de Isus nu au putut fi contestate şi fariseii recunosc acest lucru. Isus trece direct la problemă şi face afirmaţia „,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.„ Mai  târziu Pavel îndemnă la acelaşi lucru în Fapte 14:22. În faţa acestei afirmaţii Nicodim devine iudeu şi începe să pună întrebări cu caracter fizic” Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?„. Dar cuvântul în greacă cu privire la naştere este “din nou” e anothen care înseamnă și “de sus”. Isus vorbea despre o naştere spirituală, dar Nicodim nu reuşeşte să înţeleagă acest lucru şi insistă pe aspectul material al problemei. Era un adevăr pe care nu l-au înţeles nici iudeii în Ioan 2:20,  dar nici femeia de la fântână Ioan 4:15  când s-au întâlnit cu Isus. Născut din apă[8] nu înseamnă a fi botezat cu apă, fiindcă apa sau curăţirile, îmbăierile în Vechiul Testament,  simbolizează  şi reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, iar Isus se referea la dimensiunea spirituală „ de sus” cu privire la Naşterea din Nou. În Evanghelia lui Ioan se afirmă acest lucru. Ioan 17:17  „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Un om se naşte din apă care este Cuvântul lui Dumnezeu şi din duhul de către Duhul Sfânt o lucrarea reală în inima omului. Aceasta este condiţia ca cineva să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, și are ca rezultat  viaţă veşnică. Dar acest lucru nu exclude botezul creştin pe care şi Ioan şi Isus le-au practicat Ioan 3:22  „După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza”. Dar Duhul Sfânt are şi un rol de sfinţire şi curăţire, prin faptul că locuieşte in ei (Rom. 8:9, Ioan 15:3). Din păcate se  dă dovadă de îndoială spirituală (Romani 2:20), o înţelegere greşită a lucrurilor (Ioan 6:60), dar şi de taina credinţei (Ioan 3:8)   În cartea Fapele apostolilor se dă trei exemple de convertiri vrednice de luat în seamă, pe famenul etiopean, Corneliu şi Pavel, iar în fiecare dintre aceste cazuri Cuvântul lui Dumnezeu a fost folosit de Duhul Sfânt pentru convertirea lor. Doar atunci se poate vorbi de un creştin care este conform cu adevărul şi realitatea Scripturii. Naşterea din Nou este un imperativ duhovnicesc pentru ca cineva să aibă posibilitatea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ne gândim la felul în care apostolul Pavel descrie viaţa creştină ea este privită  în termeni de   luptă şi alergare, şi va fi un un conflict permanent între natura umană „eu”, cu ce este născut din Duhulu sfânt. Acest lucru este exemplificat  în  faptul că firea păcătoasă este în război cu Dumnezeu. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se spune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu” (Rom. 8:7-8). Versetul 6, Ce este născut din carne este carne”, este o axiomă, iar Dumnezeu nu are intenţia de a salva trupul ci sufletul omului, iar pentru acest lucru este necesară o Naştere Spirituală.   Este necesar să reafirmăm că doar  aşa un om devine nou în Cristos.  Romani 6:4  „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Aici mai există un aspect important fiindcă Dumnezeu este Duh iar închinarea se face tot în duh. Ioan 4:24  „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Dacă nu îl cunoşti pe Dumnezeu revelat în Scriptură ai fi surprins şi nedumerit aşa cum a fost Nicodim  de cerinţele şi modul în care operează prin Duhul Sfânt. Isus face comparaţie între vânt şi Duhul Sfânt care nu pot să fie percepuţi de ochiul omenesc, iar noi doar vedem efectele Duhului Sfânt în inima şi viaţa credinciosului. De fapt referinţa mai exactă se face la faptul că Duhul Sfânt, fiind o Persoană din Trinitate este Suveran. Isus înlătură masca fariseului  şi a iudeului, iar Nicodim trebuie să stea aşa cum este în faţa lui  Isus aşa cum este el de fapt. Ca şi un adevăr valabil redăm ce spune David. Psalmi 139:3  „Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. 4  Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul”, iar acest lucru este valabil şi astăzi pentru fiecare credincios sau necredincios. Nicodim persistă şi doreşte un  răspuns pe placul lui dar cu Isus nu se poate face aşa ceva. Acest lucru rămâne un adevăr permanet cu privire la statutul de om în dialog sau confruntare cu Creatorul „când toate măştile cad”. În faţa lui Dumnezeu trebuie să venim cum suntem noi în realitate, altfel nu există şanse de dialog, mărturisire şi iertare. Dacă nu facem aşa vom fi trataţi ca atare ca şi Nicodim, persistând în orbire spirituală şi ne eschivăm cu tot felul de întrebări tangenţiale. Isus îi pune o întrebare lui Nicodim Ioan 3:10 „….Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri”?. Întrebarea care se pune este că în postura de învăţător al legii chiar nu a priceput ? sau nu a dorit să înţeleagă, întrebare care vine până în zilele noastre, chiar nu ştim? sau nu vrem să cunoaştem adevărul din Scriptură, iar dacă privim în  noi şi jurul nostru vedem un adevăr dureros cu privire la viaţa de credinţă. Faptele Apostolilor 28:26  „când a zis: „Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea. 27  Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec”, iar această realitate era şi în timpul lui Pavel, dar şi în zilele noastre. Pentru a duce firul ideii mai departe trebuie să ținem seama de câteva realități pe care un om trebuie să le perceapă cu mintea și cu inima.

2). Realitatea Crucii. Trebuie să amintim că sunt două vârfuri ale răului în Univers, din care unul este momentul când Hristos a fost răstignit pe Cruce iar al doilea este Realitatea Iadului. Crucea este momentul când toate păcatele lumii, trecute, prezente şi viitoare, au fost puse efectiv pe Cristos, iar justiţia și  dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute. Înainte de crucificare Hristos experimentează lupta sufletească, cu El însuși. În sfinţenia Sa perfectă i s-a revoltat caracterul și s-a opus din instinct. A avut o puternică reacţie negativă la purtarea păcatelor noastre. El a purtat păcatele multora. (Is.53:12). Dumnezeu l-a făcut pe Isus Cristos păcat pentru noi. (2 Cor. 5:21). Dumnezeu a pedepsit în mod efectiv păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Cristos[9] este perceput ca Robul care sufere în Isaia 53 cu împlinire în Crucificarea lui Isus Hristos, iar El biruieşte prin Cruce și este Înviat din morți. Umanitatea  nu va experimenta niciodată răul  suferit de Cristos pe Cruce iar  prigoana credincioșilor este un argument al credinţei. Moartea prin crucificare era cea mai oribilă formă de execuţie, o moarte înfioratoare. Unii suportau câteva zile şi pentru acest lucru se zdrobea fluierele picioarelor ca să moară mai repede. Suferinţa fizică era dublată de  durerea psihologică, pricinuită de purtarea păcatelor omenirii.  El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. (1Petru.2:24). Dumnezeu a pus efectiv păcatul lumii pe Isus Cristos iar Suferinţa lui Isus Cristos va fi una fără precedent. Momentul Crucificării lui Hristos nu sufere nici un termen de comparaţie. Suferinţele noastre sunt o palidă analogie. El a suportat vina a milioane de păcate. Chiar şi pentru o clipă o uriaşe suferinţă, care însemna pedepsirea păcatului era mult pentru un caracter sfânt şi perfect.  El a suportat pedeapsa, mânia și pedeapsa lui lui Dumnezeu. Suferinţa Lui a fost o plată completă   a păcatului sub aspectul mântuitor. (1.Petru 1:18 ) ”căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Suferința îndurată[10] de Isus Hristos este exemplul final al urii și furiei pe care oamenii păcătoși le simt față de sfințenia lui Dumnezeu. ”Aşadar, oricât de brutale au fost suferințele fizice ale lui Iisus, acest lucru era nimic comparativ cu faptul că a trebuit să îndure păcatele noastre şi să moară pentru a plăti pedeapsa pentru ele (Romani 5:8)[11]. Pentru prima dată[12], în istoria cunoscută de noi,  Trinitatea a fost ruptă dar refăcută prin Înviere. Dar a mai existat un lucru important cu impact în viața credinciosului. Jertfa lui Isus Hristos a fost o jertfă de Ispășire care a înlocuit jertfele aduse de Marele preot în Vechiul Testament.  Evrei 9:13  ”Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!”  Dumnezeu a pedepsit păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. În strigătul „de ce” al lui Cristos, se canalizează toate „de ce” – urile umane, da la suferinţa individuală, la suferinţa extinsă a speciei umane. Prigoana este un test și argument al credinţei. Isus Hristos a ieșit biruitor, iar noi vom avea victorie  doar prin El pentru că Pavel spune Coloseni 2:15  ”A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” Această Realitate a Crucii nu este repetabilă în istorie, iar alegerea ne aparține în a crede sau nu a crede Hristos Crucificat care este mântuirea noastră.

3). Realitatea Iadului. Termenul de Iad[13]  în Noul Testament este transliterat prin cuvântul ” Ghenă”, (o vale din preajma Ierusalimului),  în care focul nu poate fi stins, este etern (Matei 18:8) și exemplificat de Isus Hristos.  Imaginile din Noul Testament despre Iad sunt uniforme, iar în afară de foc și pedeapsă, Iadul este descris și ca întuneric, (Matei 25:30) moarte, ( Apoc 2.11), nimicire și excludere din prezența lui Dumnezeu (Matei 7: 21-23) și o datorie care trebuie plătită (Matei 5: 25-26).  În conformitate cu Biblia[14] iadul este un loc real și veșnic. Pedepsirea celor răi în Iad va fi veșnică, și este descrisă  în Scriptură ca fiind ”focul veșnic” (Matei 25:41), ”focul care nu se stinge”  (Matei 3:2), ”ocara și rușinea veșnică” ( Daniel 12:2), un loc unde ”viemele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu 9:44-49), un loc al chinurilor ”în foc și pucioasă, , unde fumul se suie în sus în vecii vecilor” (Apoc 14:10-11), ”un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, zi și noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:10).  Oamenii care nu s-au împăcat cu Dumnezeu for vi sub pedeapsa și mânia lui Dumnezeu. În Iad oamenii vor fi nevoiți să recunoască dreptatea lui Dumnezeu. Iadul[15] este un loc de pedeapsă destinat lui Satan și îngerilor care sau răzvrătit dar și oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu. În Iad există un chin permanent, puternic,  mintal  și fizic da  și despărţirea totală și definitivă de Dumnezeu. ”Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (Apoc. 20:14). Dacă se pune întrebarea cine ajunge în Iad avem un răspuns Biblic : Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Din nou se poate afirma că libertatea de alegere ne aparține.

4). Realitatea Cerului.  Atunci când ne gândim la cer înțelegem cel puțin trei lucruri. Cerul fizic, material  perceput  de noi pe care zboară păsările și avioanele, Cerul înstelat, respectiv universul  cunoscut de noi prin telescoape, rachete, etc, și Cerul spiritual aflat într-o altă dimensiune în care locuiește Dumnezeu. Cerul[16] este un loc real și se fac referi la el de aproape 300 de ori. Pavel ne spune că a fost răpit până la al treilea cer (2 Cor. 12:1-9). Orice om care crede în Isus Hristos va avea viața veșnică și va intra în cer. (Ioan 3:16). În cer nu va fi noapte, soarele și luna nu mai sunt necesare pentru că însuși Dumnezeu este Lumină (Apoc 22:5). El este descris în mod plastic cu 12  porți, 12 fundații, Paradisul Grădinii Edenului va fi restaurat și va fi plin de pietre prețioase. În mijlocul grădinii va curge un râu cu apă vie, Pomul vieții va fi pus la dispoziția tuturor oamenilor, rodește de 12 ori pe an și va vindeca neamurile (Apoc. 22). Nimic întinat nu va intra ea. Omul nu este capabil să descrie cum va fi acolo (1 Cor. 2:9). De asemenea în cer nu va fi lacrimi sau durere ci o stare de fericire (Apocalipsa 21:4) Cerul este locuința lui Dumnezeu[17],  a în gerilor Lui  și  o destinație a sfinților de pe pământ. El este  un loc dar și o stare și este perceput încă din Vechiul Testament. Deuteronomul 26:15 ” Priveşte din locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.” sau  Neemia 9:6  ”Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”. În Noul Testament cerul  este amintit în rugăciunea Tatăl Nostru (Matei 5:44). Credincioșii au o moștenire păstrată în cer (1Petru 1:4), de asemenea trebuie să definim  dimensiunea escatologică a cerului, care este în viitor pentru faptul că universul fizic va dispare și Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ Nou.  (2 Petru 3:10-13).  Trebuie să înțelegem că în final lucrurile vor fi de așa natură încât vor fi după voia lui Dumnezeu. Biblia [18] afirmă că Cerul este  tronul lui Dumnezeu (Isaia 66:1), (Fapte 7:48-49).  De asemenea după înviere Isus Hristos s-a Înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu. La fel în Cartea Evrei ni se spune faptul că : Evrei 9:24  ”Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” loc în care slujește ca și Mare Preot ( Evrei 6: 19-20). Isus spune că se va întoarce și ne va duce în cer (Ioan 14.1-4). Când oamenii neagă existența cerului, ei neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Există în noi un dor după veșnicie și cerul este speranța credincioșilor (2 Cor. 5:1-4). Pavel îndeamnă credincioșii care se află în suferință să privească la lucrurile veșnice adică la cer (2 Cor. 4:17-18). Dumnezeu a pus în mintea oamenilor faptul că El există ( Romani 1:19-20), iar toți cei spălați în Sângele Mielului vor avea parte de Împărăția Cerurilor (Evrei 10: 19-20).

5). ISUS CRISTOS CA MÂNTUITOR ŞI DOMN. Atunci când facem aplicaţia practică la relaţia dintre om şi Dumnezeu, relaţia de tip eu –Tu, trebuie să avem în minte trei lucruri. a) Răstignirea lui Hristos,  b). Convertirea, c). Naşterea din Nou. Aceste trei lucruri trebuie să aibă un aspect punctual în viaţa credinciosului.  Răstignirea lui Isus Hristos, o găsim relatată în cele patru evanghelii, dar convertirea trebuie să fie personală în care participă omul şi Duhul Sfânt, iar Naşterea din Nou este o lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Este greu să afirmi dacă aceste lucruri sunt instantaneu sau au aspect procesual în viaţa celui convertit. Ambele variante pot fi valabile.

a). Răstignirea lui Hristos[19]. Pentru a vorbi despre Dumnezeu la modul personal, respectiv Isus Cristos ca  şi creştini este potrivit să vorbim despre răstignirea lui Isus Hristos, ca bază în gândirea creştină cu privire le relaţia eu –Tu realizată prin El. În primul rând asistăm la judecare lui Isus Hristos. Isus după ce prins în Grădina Gestimane şi dus în faţa soborului, aceştia doreau să găsească o vină în El, indiferent de preţ. În timpul ocupării poporului evreu de către romani, evrei aveau dreptul la judecată, dar nu și  pedeapsa cu moartea. Consiliul trebuia să găsească o vină în El, acesta fiind motivul pentru care a fost interogat o noapte întreagă. Cei care l-au acuzat, s-au folosit de martori falşi, au dat alte semnificaţii cuvintelor lui Isus, astfel El dimineaţa ajunge în faţa lui Pilat. Era de fapt o uneltire împotriva lui Hristos Matei 27:13  „Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?” Ca şi revers  la judecată pe care o va face Cristos, necredincioșii vor fi acuzaţi şi de egoism  (Matei 25:43). La fiecare sărbătoare importantă a evreilor Pilat deşi locuia în Cezareea venea la Ierusalim pentru a preîntâmpina revoltele. Ierusalimul în perioada sărbătorilor, era supraglomerat din cauza pelerinilor care veneau din toată Iudeea la sărbătoare şi închinare, sărbătoare  era de paşti şi se sărbătorea ieşirea poporului evreu din Egipt, aspectul eliberării şi naţionalismul erau puternic accentuate, iar oraşul era în fierbere şi la figurat şi la propriu. Matei, reia firul naraţiunii şi se întoarce la comportamentul lui Iuda vânzătorul.  Se poate face comparaţie între Iuda vânzătorul şi Petru care s-a lepădat de Isus Hristos.  Iuda este cuprins de remuşcări şi se duce la marii preoţi ca să înapoieze banii. Preoţii refuză iar Iuda nu vede altă cale decât să-şi ia viaţa. Dar nici preoţii de la Templu nu erau mai buni şi pun accent pe lucrurile mărunte. Fiindcă era preţ de sânge ei cumpără ţarina „ Ţarina olarului”, numită mai târziu „Ţarina sângelui”, loc în care erau îngropaţi străini pentru îngroparealui Cristos. Nu îi interesa moartea unui om ci se conformau tradiţiei poporului evreu. Preoţii erau nemiloşi, şi au vărsat sânge nevinovat. De fapt fără să ştie au împlinit o profeţie pe care a făcut-o prorocul Ieremia  În cazul lui lui Iuda găsim căinţă pentru păcat, dar cu întârziere fatală şi lipseşte mărturisirea păcatului în faţa Persoanei care avea puterea să ierte păcatele.   Nu știm dacă în cazul lui Iuda se putea primii iertare. Ioan 17:12  „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. În contrast[20] lepădarea lui Petru prezintă alt aspect. El neagă că a avut legătură cu Hristos în faţa unei slujnice, dar la cântarea cocoşului îşi aduce aminte de cuvintele lui Isus şi a plâns cu amar. Căinţa lui a fost una care a primit iertarea. Domnul Isus ajunge înaintea lui Pilat. Acesta îi pune întrebarea dacă  este Împăratul iudeilor, iar Isus răspunde „Da” i-a răspuns Isus „Sunt.” Cei care îl acuzau pe Hristos de acest lucru considerau răspunsul lui ca o blasfemie. În plus Isus Hristos indică şi o profeţie (Matei 26:64)  „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” Marele Preot a avut o reacţie de impulsivitate, nestăpânire, şi agresiune „Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „A hulit!” Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.” Pentru acest lucru a ajuns ca iudeii să îi dorească moartea cu orice preţ, dar trebuiau să găsească o vină pentru ca romanii să îl poată condamna la moarte. „Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu, este Mesia, şi este Regele iudeilor, deci, nu era nici un neadevăr în cuvintele Domnului”. Isus Hristos tace şi nu răspunde acuzaţiilor aduse de evrei. Pilat avea nevoie de mai multe dovezi împotriva lui Isus pentru a nu-l condamna la moarte şi considera cererea evreilor un lucru fără însemnătate. Matei atinge două aspecte importante din procesul lui Isus, primul fiind legat de oferta lui Pilat, care voia să elibereze un deţinut şi acesta să fie Hristos, fiidcă el ştia că din invidie şi orgoliu Hristos a fost adus la judecată, dar şi că  evreii de rând îl iubeau pe Isus, aşa că se temea de o răscoală, şi era prins la mijloc.  El este obligat a alege între bine şi rău. Şi soţia lui  Pilat are o poziţie binevoitoare faţă de Isus în urma visului din timpul nopţi. Pilat pune în faţa mulţimii pe Isus şi Baraba, care era un tâlhar ca unul dintre ei să fie eliberat. De fapt Pilat fuge de răspundere, dar între timp preoţii au convins norodul să ceară eliberarea lui Baraba. Norodul  era influienţabil şi schimbător, aşa că cer eliberarea lui Baraba. Nu ştim exact dacă era acelaşi norod care a asistat la intrarea lui Isus în Ierusalim cu o săptămână înainte când l-au aclamat ca rege Matei 21:9  „Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, dar probabilitate este mare iar acum doreau moartea lui Hristos. Dilema lui Pilat rămâne, fiindcă nu ştia ce să facă cu Isus şi iarăşi întreabă mulţimea ce să facă cu Isus. El nu mai ave nici o autoritate în momentul acela. În cazul acesta Pilat nu mai este judecător ci mulţimea, iar acest fapt este  o raritate. Spălarea pe mâini nu îl absolvă de vina de a condamna un nevinovat la moarte. De multe ori se uită de către credincioşi faptul că judecata va fi personală şi va fi judecat în funcţie de cum au crezut şi au trăit cu Isus Hristos. Pilat şi-a spălat mâinile, dar nimeni nu poate să fie curat în ceea ce priveşte sângele care a curs pe Cruce, pentru că şi noi avem  „mâinile murdare”, pentru că și păcatele  noastre sunt cele care l-au răstignit Isus Cristos  a murit și pentru noi. În momentul alegeri poporul în mod inconştient cer ca Isus Hristos să fie răstignit şi o pedeapsă viitoare care va fi greu de purtat. „Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”, astfel s-a cerut păcate şi pedapsă peste generaţii iar istoria a confirmat acest lucru. Baraba a fost eliberat, iar Hristos este dat să fie răstignit. Era o mare nedreptate, iar oamenii care l-au bătut şi răstignit erau cei mai cruzi. Isus Cristos este batjocorit în cel mai mare grad cu putinţă, de oameni cu o natură pervertită de păcat. Isus a primit pe cap o cunună de spini, o trestie în mâna dreaptă, iar soladaţii şi-au bătut joc de El „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” şi îl scuipau. Isus[21] a primit o haină stacojie, iar lucrurile se leagă de escaton Apocalipsa 17:3  „Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne”. Legătura aceasta nu este întâmplătoare. După ce l-au îmbrăcat iarăşi în hainele lui l-au dus la locul de osândă, prin crucificare. Oameni de astăzi nu s-au  schimbat în bine, iar inima omului este plină de răutate, iar posibilitatea de a face rău semenilor este mult mai mare. Soldaţii erau satisfăcuţi de durerea lui Isus, dar El era de Mielul care suferea pentru păcatele omenirii întregi. Isus nu a mai avut putere să ducă Crucea până la locul execuţiei, iar soldaţii l-au silit pe Simon din Cirene să o ducă mai departe până la Golgota. Acolo au vrut să îi dea vin amestecat cu fiere dar Isus a refuzat. Băutura era oferită condamnaţilor la moarte, pentru a „atenua” suferinţele, cu scopul ca cel crucificat să sufere cât mai mult. Hainele lui au fost trase la sorţi împlinind o profeţie fără ca să ştie. Isus Hristos a fost umilit de fiinţa umană. Pilat dă ordin ca să scrie pe Cruce : INRI „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor,” în trei limbi de  circulaţie în cadrul imperiului Roman latină, greacă şi ebraică. Isus a fost răstignit între doi tâlhari. Fiecare  dintre evanghelişti se axează mai mult pe ce se întâmplă în jurul Crucii lui Hristos, iar mai târziu mulţi artişti au încercat să surprindă suferinţa lui Hristos, dar este o viziune umană limitată, dar Isaia capitolul 53, redă cel mai bine această suferinţă. Biblia ne spune că au fost trei ceasuri de întuneric asupra pământului, cerul nu a privit ce se întâmplă la Cruce, era un eveniment dintre Tată şi Fiu. Decizia lui Isus Hristos de a muri pentru oameni era una personală şi era motivată de dragoste.

b). Convertirea[22]. Doar o confruntare a omului păcătos cu sfinţenia lui Dumnezeu are ca  rezultat pocăinţa şi convertirea păcătosului care este o intrarea pe uşă şi face dovada a mergând pe cale și poate fi socotită o convertire adevărată. Omul trebuie să recunoască că trebuie să fie mântuit, ca răspuns în faţa mâniei lui Dumnezeu. Răspunsul este simplu la problema păcătosului Fapte 16:31  „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”  Omul s-a bazat pe credinţă, pe Isus Hristos, cu lucrurile care derivă de aici, Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia, Domnul şi Hristosul, care a murit şi a Înviat pentru păcatele oamenilor (Romani 10:9). A fi convertit înseamnă „a se întoarce”  , înseamnă o schimbare a minţi „metanoia” şi înseamnă pocăinţă. „Credinţa şi pocăinţa sunt complementare”, iar creştinul adevărat va renunţa la păcat (1Tesaloniceni 1:9). Pe de altă parte Duhul Sfânt va transforma păcătosul într-o persoană nouă. Creştinismul nu înseamnă o religie, chiar dacă are diferite forme de ritual, ci credinţa în Isus Hristos. Adevăratul creştin nu va trece de a o religie la alta.  Întrebarea vitală pentru cel care trăieşte în păcat este ”ce să fac ca să fiu mântuit?”, iar Pavel dă răspunsul : Fapte 2:38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”.  O altă întrebare de acest gen pune și temnicierul și primește un răspuns : Fapte 16:31  „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Convertirea[23] în Vechiul Testament înseamnă întoarcerea poporului lui Dumnezeu sau a unor naţiuni păgâne la căile Domnului. Există numeroase exemple de „convertire”,  a poporului păgân ca norodului din Ninive (Iona 3:7-10), a poporului Israel la scară naţională, şi convertirea unor persoane individuale  ca David, (Psalmul 51:13), Naman (2 Împăraţi 5), Iosia (2 Regi 23:25), Manase ( 2 Cronici 33:12 şi mai departe). De asemenea se face referinţă la convertiri care antrenează toate lumea (Psalmul 22: 27). Pentru evrei convertirea însemna întoarcerea la „Dumnezeul tău Iahve”  (Deuteronom 4:30; 30:2, 10), iar motivul convertiri era că evreii au călcat Legământul  mozaic şi s-a depărtat de la Căile Domnului. În momentul convertirii poporului era necesar o înnoire publică a legământului„ (Iosua 24:25; Iehoiada, 2 Împăraţi 11:17; Asa, 2 Cronici 15:12; Ezechia, 2 Cronici 29:10; Iosia, 2 Cronici 34:31)”. Legământul era o legătură stabilă între poporul evreu şi Dumnezeu, iar căderea în păcat a adus pedeapsa  (Amos 3:2), dar nu l-au distrus şi dacă poporul se convertea urmau binecuvântările  (Zaharia 1:3), iar naţiunea era iertată şi vindecată  (Deuteronom 4:23-31; …Isaia 6:10). Întoarcerea adevărată presupune regrete, o smerenie şi umilire în inima omului, o transformare şi o căutare sinceră a lui Dumnezeu  (Deuteronom 4:29… 30:2,10; …. Ieremia 24:7), şi urmează cunoaşterea clară și punerea în aplicare a Căilor Sale  (Ieremia 24: 7, 2 Cronici 33:13). În Noul Testament termenul folosit pentru convertire este epistrepho, şi înseamnă şi întoarcerea unui creştin la Cristos după ce a căzut în păcat (Luca 22:32), şi la decizia unui păcătos, evreu sau dintre neamuri de a se întoarce la Cristos prin credinţă. Convertirea are şi un aspect escatologic cu privire la iertarea păcatelor (Matei 18:3; Faptele Apostolilor 3:19; 26:18). Ea este un eveniment unic în viaţa omului (timpul aorist al verbelor) şi înseamnă întoarcerea de la idolatrie, păcat şi de sub domnia lui Satana la închinare adevărată şi slujirea unui Dumnezeu adevărat  şi a Fiului Isus Cristos  (Fapte14:15; 26:18; 1 Tesaloniceni 1:9) şi a Fiului Său Isus Cristos (1 Petru 2:25). Şi în Noul Testament convertirea şi credinţa sunt inseparabile (Faptel11:21). Convertirea poate să aibă un aspect violent şi dramatic a  unor persoane ca la Pavel, Corneliu, temnicerului din Filipi, sau mai puţin impresionante ca a famenului etiopean şi a Lidiei, exemple care au o mare semnificaţie pentru Biserica primară. Scriitorii nu se ocupă aşa de mult  de aspectul  psihologic a persoanei convertite ci mai mult de eveniment, care este perceput ca şi o acţiune practică şi o acceptare a Evangheliei lui Cristos. Din punct de vedere teologic convertirea înseamnă „predarea de sine pentru unirea cu Cristos”, cu tot ce derivă din aceste lucru (Romani 6:1-14 Coloseni 2:10-12, 20 …). Când omul se întoarce la Dumnezeu este o acţiune a lui şi liber să aleagă acest lucru, dar pe de altă parte Biblia ne indică o lucrare a lui Dumnezeu în om în Vechiul Testament păcătoşii s-au întors la Dumnezeu numai când au fost întorşi de El (Ieremia 31:18,  Plângerile 5:21). În Noul Testament când oamenii vor să fie mântuiţi, tot Dumnezeu îi face să acţioneze  (Filipeni 2:12…), fiind o lucrare divină în ei şi reprezintă o Naştere din Nou (Ioan 3:1…), şi o înviere din morţi  (Efeseni 2:1…). De asemenea acest lucru înseamnă o deschidere a inimi, o iluminare a ochilor şi primesc o altă înţelegere (1 Ioan 5:20). Dumnezeu atrage oamenii printr-un sentiment puternic, copleşitor, chiar o constrângere divină prin Duhul Sfânt (Ioan 16:8; 1 Corinteni 2:4 … 1 Tesaloniceni 1:5), ce însemnă în final înnoire.  Acest aspect trebuie să se găsească în mod violent sau mai puţin izbitor în viaţa celui convertit care în mod creştinesc trebuie să corespundă unui anumit moment din viaţa sa, mai lung sau mai scurt, iar aici nu se pot da reţete.

c). Naşterea din Nou[24]. Duhul Sfânt ca termen în Vechiul Testament apare ca „ruah”, iar în limba greacă  „penuma”, şi are înţeles de bază ca vânt (Geneza 8:1; Exod 10:13), suflare   diminuată (Iosua 5:1; 1 Împăraţi 10:5;  Isaia 19:3), putere divină (Numeri 24:2; 1 Samuel 10:6-10; 19:20-23). Astfel în  gândirea ebraică veche „ruah”, are diferite înţelesuri dar exprimă acelaşi lucru. Termenul de „ruah” este un termen existenţial ce exprimă o forţă nevăzută şi puternică, o manifestare a energiei divine. În Noul Testament este folosit cuvântul „pneuma” şi indică un compartiment al spiritului uman prin care credinciosul are posibilitatea de a  avea o relaţie cu Dumnezeu. (Marcu 2:8; Faptele Apostolilor 7:59; 1 Tesaloniceni 5:23; Iacov 2:26). La baza conceptului de Trinitate stă  faptul că Pavel recunoaşte că un credincios care trăieşte prin Duhul Sfânt are o dublă relaţie cu Dumnezeu ca şi Tată  (Romani 8:15 … Galateni 4:6) şi cu Isus Hristos ca  Fiu și Domn (1 Corinteni 12:3). Duhul  sfânt s-a arătat sub formă vizibilă ca : vâjâit ca de vânt, chip de porumbel şi limbi ca de foc. El se manifestă şi ca o Persoană dar şi ca o putere. Fapte 1:8  „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”  Duhul Sfânt[25] este a Treia persoană din Trinitate (Fapte 5:3-4), este egală în esenţă cu Tatăl şi cu Fiul şi există din veşnicii. El are atributele personalităţii ca : intelect (1 Cor. 2:11; Rom. 8:26-27),  – voință (1 Cor. 12:11),  – sentimente (Efes. 4:30)  – comunicare (Fapte 8:29).   De asemenea El are atribute divine ca: – atotştiinţa (1 Cor.2:10-11),  – atotprezenţa (Ps. 139:7-10),  – atotputernicie (Gen. 1-2),  – adevăr (1 Ioan 5:7),  – eternitate (Evrei 9:14).  Acţiunile Sale sunt numeroase  şi vom face referire la cei credincioşi.  El regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14). În timpul de astăzi este necesar să ne uităm la roadele Duhului Sfânt din Galateni 5: 22-23, pentru a recunoaşte un om Născut din Nou. La întrebarea ce înseamnă a fi un creştin Născut din Nou[26] (de sus), avem exemplu dialogul dintre Isus şi Nicodim (Ioan 3:1-21), mai precis Ioan 3:3-7. Naşterea din Nou este necesară pentru că omul nu poate face nimic prin forţele proprii Romani 3:23  „Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Naşterea din Nou are loc prin Harul lui Dumnezeu Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Cristos a plătit pentru păcatele noastre iar cine este în Cristos este o făptură nouă  (2 Corinteni 5:17) în felul acesta credinciosul primeşte viaţă veşnică. Doar prin puterea[27] lui omul nu se poate schimba Ieremia 13:23  „Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care Sunteţi deprinşi să faceţi răul”?   „Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale.  Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin Har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.” 1 Petru 1:23  “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” Romani 8:7  “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.” Naşterea din Nou este o schimbare radicală a vieţii. Coloseni 3:9-10  “Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” Numai altoirea în Cristos poate să schimbe natura umană. 1 Petru 1:23  “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” De asemenea prin Naştere din Nou deveni moştenitori a lui Dumnezeu Romani 8:17  “Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” Naşterea din Nou este absolut necesară pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu Ioan 3:3  “Drept răspuns, Isus i-a zis: ‘Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Problema[28] se pune în mod acut în relația credinciosului  eu – Tu cu divinitatea, pentru că prima dată Hristos trebuie să aibă calitatea de Mântuitor în viața credinciosului. și abia apoi El este Domn și Stăpân peste viața de credință. Aceste lucruri nu se pot inversa. Intrăm pe ușa cea strâmtă și facem dovada credinței mergând pe calea îngustă. Acest lucru se vede prin roadele pe care le ducem conform cu Galateni 5:22.  Atunci când rostim Numele lui Hristos, realitatea Crucii, realitatea Iadului și Realitatea Cerului, sunt prezente în ființa noastră și chiar dacă nu le gândim în mod simultan, ele sunt acolo, dar în plus avem și calitatea de robi a lui Hristos, în contrast fiind în același timp eliberați de păcat. Isus Hristos[29] are calitatea de mântuitor pentru că s-a Întrupat (Ioan 1:1 și 1:14), ca să învețe,  să vindece trupul dar în primul rând sufletul, să ne ierte și să moară pentru noi. Biblia face afirmația că toți am păcătuit și am făcut fapte rele (Romani 3:8-10), ca urmare ne așteaptă judecata lui Dumnezeu care este Iadul cel veșnic ( Apoc. 20:11-15). Din această pricină avem nevoie de un Mântuitor. Isus Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre (Romani 5:8), și în acest fel, suntem salvați de realitate  Iadului. Membralitatea într-o biserică locală, săvârșirea unor ritualuri creștine, nu suplinesc adevărata relație pe care trebuie să o aibă credinciosul cu Isus Hristos, care înseamnă pocăință și Naștere din Nou. Acceptarea unui Hristos Mântuitor și personal înseamnă să-ți pui întreaga credință în El. Întrebarea  rămâne și anume ce avem în mintea noastră când rostim Numele lui Isus Hristos.

6). CONCLUZII. Naşterea din Nou este un imperativ pentru ca cineva să intre în Împărăţia cerurilor. Isus în discuţia pe care o are cu Nicodim şi Pavel în Galateni afirmă răspicat acest lucru ”cu nici un chip nu vor intra”, iar cei care cred că în Împărăţia Cerurilor se poate intra prin fraudă sau alte căi, sau credinţe se înşeală amarnic, fiindcă există o singură credinţă mântuitoare iar mântuirea vine de la iudei Ioan 4:22  „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei”. Omul nu are capacitatea de a se schimba singur, iar această lucrare aparţine Duhului Sfânt. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt„(Tit 3:5). De asemenea Duhul Sfânt pecetluieşte pe cei credincioşi şi nu îi lasă dacă au cedat ispitei să rămână în păcat,  şi atenţionează credinciosul de starea în care se află, iar acesta conştientizează păcatul îşi cere iertare şi relaţia lui cu Dumnezeu se reface, pentru că avem la Tatăl un mijlocitor, dar nu tot aşa se  petrece cu un „credincios”, care nu s-a Născut de Sus, el rămâne în păcat care va devenii o stare permanentă cu destinaţia finală spre Iad. Naşterea din Nou trebuie să aibă un punct de referinţă bine conturat la un moment dat,  legat de timp, sau perioadă scurtă din viaţa credinciosului. Nicodim era un fariseu care a  înţeles că ceva nu este clar cu privire la mântuirea personală, aştepta pe Mesia şi Împărăţia Cerurilor, credea în înviere, dar aşteptarea era denaturată de învăţăturile rabinilor. Evreii aşteptau în acel moment un mesia care să îi elibereze de jugul roman. Nicodim era un om sincer care totuşi vine la Isus noaptea (de ce?), dar cu diferite  măşti pe care este nevoit să le dea jos în faţa lui Isus, fiind obligat să facă acest lucru. În faţa lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, şi dacă dorim să avem iertare şi o părtăşie cu El, trebuie să fim noi înşine aşa cum suntem în realitate. Chiar şi după ce Isus l-a obligat pe Nicodim să dea toate măştile jos, acesta nu reuşeşte să înţeleagă dimensiunea spirituală a Împărăţiei Cerurilor, ci se axează pe aspectul fizic al problemei, aşa cum  mulţi creştini fac şi astăzi. Isus a mai afirmat o serie de adevăruri care la momentul respectiv nu au fost înţelese. Apa în Vechiul Testament însemna Cuvântul lui Dumnezeu,  adevăr valabil şi în Noul Testament Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Astfel prin Cuvântul lui Dumnezeu Duhul Sfânt regenerează, înnoieşte inima credinciosului. Tit 3:5  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt are şi un rol de sfinţire şi curăţire, în inima omului. Naşterea din Nou este urmată de botez, pentru că Ioan Botezătorul, Isus şi apostolii au practicat acest lucru, iar botezul este exprimat de Petru ca şi o mărturie a credinciosului şi intrarea credinciosului în Biserică. 1 Petru 3:21  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”. În Noul Testament avem cazuri de convertiri adevărate, ca famenul etiopean, Corneliu, Pavel, Lidia, dar şi exemple de „botezuri” în care nu exista sinceritate : Matei 3:7  „Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare”? Deşii creştinul este Născut din Nou, nu  este scutit de ispite, căderi, iar Pavel descrie viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare. De asemenea un alt aspect important este faptul că închinarea trebuie să fie făcută în „ duh şi adevăr” fiindcă Dumnezeu este Duh, iar sub altă formă nu este primită. De multe ori avem impresia falsă că Dumnezeu acceptă tot felul de surogate în închinarea noastră, dar  acest lucru este contrar adevărului. De fapt aşa ca şi Nicodim, dorim un răspuns şi o închinare în termenii noştri, dar Dumnezeu acceptă închinarea doar în termenii Lui. Închinarea se face prin Duhul Sfânt care este o Persoană din Trinitate. De multe ori prin firea noastră se persistă în greşeli şi orbire spirituală, aducând înaintea lui Dumnezeu aspecte tangenţiale,  fără efect în plan spiritual. Aşa a fost pe timpul lui Isus, Pavel,  momente când religia creştină era o formă fără fond şi din păcate şi azi în creştinism. Pentru a aprofunda condiţiile în care are loc Naşterea din Nou trebuie să avem în minte şi inimă aspecte reale care conduc omul la mântuire. Omul trebuie să aibă în minte şi inimă suferinţa îndurată de Isus Cristos pe Cruce, Trupul frânt, Sângele care aduce iertarea păcatelor, iar cea mai puternică imagine, o redă prorocul Isaia în capitolul 53. Crucea a fost unul dintre vârfurile răului din univers când toate păcatele lumii au fost puse efectiv pe Cristos şi mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra Lui. A fost momentul în care Fiul este despărţit de Tatăl „Eli, Eli, Lama Sabactani?”, iar dreptatea lui Dumnezeu a fost a fost împăcată şi împlinită. Nimic din lumea această nu se poate compara cu suferinţa lui Cristos, iar prigoana care se abate uneori asupra credincioşilor este un argument  şi un test în favoarea credinţei adevărate. Întrebarea pe care a pus-o Isus, de ce ?, curge de-a lungul istoriei,  de câte ori suferinţa este prezentă în om de la suferinţa individuală, la întreaga specie umană, dar nu se poate compara cu durerea fizică şi morală experimentată de Isus Cristos, din care iese biruitor, iar noi vom avea victorie şi izbândă tot prin Cristos. Cu această imagine în minte şi străpunşi în inimă, se poate face pasul următor pentru a conştientiza ce se întâmplă cu cei care neagă, sau resping pe Cristos, iar aceasta este o realitate viitoare şi cumplită. Iadul este al doilea vârf al răului din univers.  Iadul, o transliteraţie a cuvântului Ghenă, este descris  ca formă ultimă de pedeapsă a lui a lui Dumnezeu împotriva lui Satan şi a îngerilor răi  plus a oamenilor care au refuzat mântuirea oferită de Cristos. El este descris ca şi „întuneric, moarte, nimicire, focul care nu se stinge, ocara și rușinea veșnică, viemele nu moare și focul nu se stinge, un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, şi și noapte în vecii vecilor” iar în final chiar „şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua”. Acolo va fi un chin fizic şi mintal permanent, oamenii vor suporta pedeapsa lui Dumnezeu o veşnicie întreagă, şi va fi o  separarea totală şi definitivă de Dumnezeu. Nu ştim dacă vor fi grade de pedeapsă acolo, nu se poate compara un Hitler, Stalin etc,  cu un necredincios, „care nu a dat foc la casa nimănui”, dar tot Iad se cheamă. Acolo vor ajunge „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua”. În această viaţă libertatea de alegere aparţine  fiecărei fiinţe umane, iar după moartea fizică, nu se mai poate face nimic pentru că Pavel spune Evrei 9:27  „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, şi omul va sta în faţa Scaunului de Judecată a lui Cristos. Există o  altă alternativă după moarte denumită cer ca o stare de binecuvântare în prezenţa lui Dumnezeu, dar din păcate Isus face afirmaţia Matei 7:13  „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află”. Cerul este prezentat în dimensiunea sa spirituală, ca o stare şi un loc în care se află Dumnezeu. El este un loc real, iar în Biblie  se fac referinţă la cer de nenumărate ori. Pavel a fost răpit până la al treilea cer şi face o afirmaţie. 2 Corinteni 12:4  „a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. Oamenii care cred în Isus Cristos  vor  intra în cer şi vor beneficia de viaţă veşnică. Cerul este descris în mod sugestiv ca un loc plin de lumină, o cetate cu 12 porţi, vor fi pietre preţioase,  Grădina Edenului va fi refăcută, va fi un râu din care curge apă vie, şi pomul vieţii care rodeşte de 12 ori pe an,  care vindecă neamurile. De asemenea nu va mai exista lacrimi ci o stare de fericire veşnică.  Cerul este amintit atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, unde credincioşii au o moştenire viitoare. Isus Cristos se va întoarce „parousia”, şi ne va ridica la cer. Cerul este perceput ca o dimensiune escatologică, pentru că cerul de acum  şi pământul vor arde şi va exista un cer nou şi un pământ nou. Isus Cristos acum stă la dreapta Tatălui ca Împărat, Mare Preot şi Mijlocitor, iar toţi oamenii care şi-au spălat păcatele în Sângele Mielului, vor intra în Împărăţia cerurilor. Negarea Iadului şi a Cerului, nu le desfiinţează, iar oamenii de fapt resping Cuvântul lui Dumnezeu. Reamintim faptul că pentru ca un om să se convertească trebuie să aibă în minte şi în inimă suferinţa lui Isus Cristos pe Cruce, pentru ca mai târziu Isus Cristos să aibă calitatea de Mântuitor şi Domn în inima credinciosului, astfel se restabileşte relaţia eu – Tu dintre fiinţa creată şi Creator. Judecata lui Cristos a fost o bătaie de joc în ceea ce priveşte acţiunea unui tribunal în exerciţiu pe atunci Soborul. Se apelează la martori mincinoşi, se calcă toate regulile, se instigă mulţimea, se fac presiuni asupra lui Pilat, iar preoţii şi mulţimea decid în final cine va merge la moarte, acesta fiind Isus Cristos acuzat de blasfemie şi de faptul că se declară regele iudeilor. Moartea prin crucificare era cea mai cumplită moartea din timpul acela destinată tâlharilor şi celor care se împotriveau imperiului roman. Isus nu a avut puterea fizică necesară să-şi ducă crucea până la Calvar, iar pe Cruce i s-a oferit vin amestecat cu fiere, pentru ca agonia înainte de moarte să fie cât mai mare. Isus Cristos  este batjocorit,  a primit pe cap o cunună de spini, o trestie în mâna dreaptă,  i s-au adresat cu„Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” şi soldaţii îl scuipau şi a mai primit o haină stacojie, iar hainele Lui au fost trase la sorţi. Pe Cruce Pilat dă ordinul să se scrie INRI „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor,” Evangheliştii oferă detalii din jurul Crucii lui Cristos. Suferinţa era aşa de cumplită încât privitorii au lăsat capul în jos „îţi întorceai faţa de la El”, spune Isaia. Percepţia oamenilor era complet greşită pentru că „era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi”. Crucificarea avea un scop în planul lui Dumnezeu : „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui”. Sămânţa acesta de urmaşi sunt creştinii. Pilat şi-a spălat mâinile în zadar, dar şi noi avem „mâinile murdare” pentru că Isus Cristos a murit şi pentru păcatele noastre (Ioan 3:16). Dacă atunci inima oamenilor era aşa plină de răutate, nici astăzi nu este mai bună şi fiecare om are nevoia de mântuire, iar libertate de alegere este o decizie personală care are consecinţe veşnice. Convertirea omului se realizează atunci când omul se confruntă cu Sfinţenia lui Dumnezeu, sau că măreţie Lui cum a fost cazului Iov. Este necesară o recunoaştere a persoanei în cauză a faptului că este păcătos o schimbare a minţii. Convertirea este legată strâns de credinţa în Isus Cristos, ca Persoană şi lucrarea de Ispăşire a păcatelor, ea este un eveniment unic în viaţa omului, însemnă întoarcerea de la păcat şi de sub domnia lui Satana, la Isus Cristos, o închinare adevărată, şi o slujire  reală a lui Dumnezeu şi Isus Cristos. În Noul Testament avem exemple de convertiri reale a oamenilor, ca exemple pentru noi. Ea trebuie să fie un eveniment în viaţa creştinului, iar el este liber să aleagă acest lucru sau să refuze. Totuşi Dumnezeu îi face să acţioneze în felul acesta pentru că este o lucrare divină a Duhului Sfânt care realizează Naşterea din Nou, (dar şi o acceptare a persoanei respective) prin care oamenii îşi deschid inima faţă de Dumnezeu, există o iluminare spirituală şi se primeşte o idee clară şi exactă şi se cuprinde cu mintea Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă o înnoire a minţii, aspect care trebuie să se vadă  în viaţa celui convertit. Nu se pot da reţete cu privire la momentul convertirii dar ea trebuie să fie punctuală, sau procesuală într-un interval de timp dat, ca moment de referinţă în viaţa fiecărui credincios ambele variante pot fi valabile. Chiar dacă aceste lucruri sunt reale, omul are în continuare liber arbitru şi poate să accepte sau să refuze mântuirea oferită prin Isus Cristos. Am afirmat faptul că Naşterea din Nou este o lucrare a Duhului Sfânt, iar Pavel admite că Duhul Sfânt face parte din Trinitate, iar credinciosul poate să aibă o dublă relaţie atât cu Dumnezeu cât şi cu Isus Cristos. Nu se poate trece de la roadele firii pământeşti la roadele Duhului Sfânt  decât prin Naşterea din Nou, prin care devenim o „făptură nouă”. Un om păcătos trebuie să creadă în Isus Cristos şi să primească mântuirea prin Har, iar atunci Dumnezeu va realiza Naşterea din Nou prin Duhul Sfânt. Pavel ne vorbeşte despre „altoirea în Cristos”, ce are capacitatea de a schimba natura păcătoasă a omului. Naşterea din Nou este un imperativ pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:3  „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” În momentul în care rostim Numele lui Isus Cristos, trebuie să avem în minte simultan realitatea Crucii, a Iadului, a Cerului, şi a faptului că suntem păcătoşi în contrast cu sfinţenia divinităţi. Acest lucru este valabil şi pentru cei care sunt în biserica locală, iar membralitatea, sau funcţia, diferite activităţi nu au legătură neapărat şi cu Naşterea din Nou, care înseamnă pocăinţă. Naşterea din Nou se produce aproximativ în timpul convertirii, a botezului, iar din păcate la alte persoane niciodată. Întrebarea rămâne în mod retoric pentru fiecare din noi în parte,  anume ce avem în minte când rostim numele Mântuitorului pentru că El trebuie să aibă calitatea de salvator şi Domn în inima omului şi peste Biserică.  Amin

 7). BIBLIOGRAFIE

„DICŢIONAR BIBLIC „  SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

 SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

 Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/convertirea-la-crestinism.html

Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/convertire.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

Ardelean Viorel

 [1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

[2] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[3] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[4] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[5] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[8] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[10] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[11] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[12] Ardelean Viorel

[13] Dicținar Biblic pag 540

[14] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

[15] Ardelean Viorel

[16] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

[17] Dicționar Biblic pag 214

[18] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

[19] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/convertirea-la-crestinism.html

[23] Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/convertire.html

[24] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

[25] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[26]  Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

[27] Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

[28] Ardelean Viorel

 [29] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Mantuitor-personal.html

NAŞTEREA DOMNULUI ISUS   Mat. 1:18-25  2: 1-11 Luca 2: 1-32 / Ardelean Viorel

download - Copie

NAŞTEREA DOMNULUI ISUS   Mat. 1:18-25  2: 1-11 Luca 2: 1-32

Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE  Această Evanghelie[1] stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia  Ideea  principală.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii.  Împărăţia era aproape în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei 13). Expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus În anul 4 B.C. numit şi   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4).  Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C, El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială, apoi urmează: Canonizarea, Păstrarea Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,    Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma  naşterea Biserici, la Rusalii,  mărturia Bisericii şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament, Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]. Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente. „480 Î.C.            Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.  – 333 Î.C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus.  – 332 Î.C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. – 323 Î.C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î.C. –            Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.  – 312  Î. C.            Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. – 203 Î.C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  – 166 Î.C. preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. –  63 Î.C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.  – 40 Î.C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  – 37 D. C.                 Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  – 31 Î.C.  Cezar Augustus devine împăratul Romei.  – 19 Î.C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î.C. Anno Domini – în anul Domnului, s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseiifariseii s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii –  erau dintre cei bogaţi; gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii –  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii –  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei înţeleagă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci : (Matei 22.37-40),  Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legături[9] în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei După Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în termenii lor, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credicioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie

2). REVELŢIA GENERALĂ[11],  se referă la Creaţie, Univers  natură,  ca de  exemplu  Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.” După acest pasaj, existenţa şi puterea lui Dumnezeu pot fi văzute clar prin observarea universului. Ordinea, complexitatea şi minunea creaţiei vorbesc despre existenţa unui Creator puternic şi glorios şi inteligent.  Revelaţia generală este, de asemenea, prezentată şi în Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi”. Asemenea Psalmului 19, şi Romani 1:20 ne învaţă că puterea veşnică a lui Dumnezeu şi natura Sa divină sunt „văzute lămurit” şi „înţelese” din ceea ce a fost creat, astfel că nu avem nici o scuză să negăm aceste adevăruri. Având aceste pasaje din Scriptură în minte, probabil o definiţie a revelaţiei generale este „          Revelaţia lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, în toate timpurile şi în toate locurile, care demonstrează existenţa lui Dumnezeu şi faptul că El este Inteligent, Puternic, Imanent şi Transcendent.

3). REVELAŢIA SPECIALĂ[12],  este felul în care a ales Dumnezeu a ales să Se descopere prin moduri miraculoase. Revelaţia specială include acţiunile lui Dumnezeu,  apariţii fizice ale lui Dumnezeu, teofanii, vise, viziuni, vorbirea prin proroci Cuvântul Scris care este Vechiul Testament şi Noul Testament care sunt ultima sursă de autoritate  şi cel mai important, Revelaţia Specială în  Isus Hristos, şi care trebuie să-l ducă pe om la mântuire. Dumnezeu se revelează prin acţiunile Sale,  în istoria şi relaţia pe care o are cu poporul evreu, pe muntele Sinai prin cele 10 porunci  date lui Moise şi încă 613,  în  Istoria Binecuvântării care înseamnă : Avraam,  David,  Mesia.  Ea trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos. Dumnezeu se revelează în Sfânta Scriptură, Vechiul Testament şi Noul Testament care este  şi sunt ultima sursă de autoritate. Dumnezeu s-a descoperit în Cristos care este cea mai completă formă de revelaţie. „Dumnezeu s-a făcut OM”. Ioan 1 : 14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.   Dumnezeu  se descopere în noi, în momentul în care  toate formele ale revelaţiei se adună în noi, momentul  şi în clipa în care credem în Isus Hristos.  Datorită faptului că omul mai are urme ale Chipului lui Dumnezeu în om, îl poate recunoaşte pe Creator. Această stare rămâne o problemă de alegere şi nimeni nu se poate dezvinovăţii.  Este o descoperire a Duhului Sfânt dar  şi o acceptare a omului. Revelaţia în Cristos[13]  este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. 1Ioan 1:1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la cuvântul vieţii. Prin incarnarea sau întruparea Sa, El si-a păstrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renunţat la folosirea independenta a atributelor Sale divine. Filipeni 2:6  El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce,  si a devenit supus  Tatălui si in unele cazuri Duhului Sfânt.  Matei 4:1  Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Această „dezbrăcare de Sine” a  fost voluntara si a durat până la înălţarea la cer când Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.  Filipeni 2:9  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10  pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ.  Întruparea a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Isus, ca Dumnezeu nu putea sa moara, a trebuit sa devină om pentru a muri. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esenţiale in personalitatea  Domnului sus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita.

4). PROFEŢII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS HRISTOS[14]. În Biblie există numeroase versete din profeţii  sau Cărţi Poetice care vorbesc despre  Naşterea lui Isus. Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15) Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremi, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Evrei 2:14-15;  Coloseni 1:13  „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,” (Apoc.20:10), El este Urmaşul lui Avram, sămânţa în care toate neamurile vor fi binecuvântate  Geneza 12:3  „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. (Geneza  22:18;,  26:4,)  Matei 1:1  „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Matei”, Isus vine din tribul lui Iuda (Geneza 49:10,  Luca 3:33  „fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda”. El este urmaşul pe tronul lui David, Isaia 9:7  „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor”. (Luca 1:32, 33). Este prevestită vremea naşterii lui Isus (Daniel 9:25 Luca 2:1,2). Isus este Uns şi Veşnic : Psalmi 45:6  „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. 7  Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă”. (Psalm 102: 25-27 Evrei 1:8-12), va fi născut în Betleem (Mica 5:2 Luca 2:4,5,7). Se va  naşte din fecioară : Isaia 7:14  „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. (Luca 1:26,27,30,31). Este prevestiră uciderea copiilor (Ieremia 31:15 Matei 2:16-18). Este prorocită fuga în Egipt (Osea 11:1 Matei 2:14,15). Mai există numeroase referinţe biblice, cu privirea la viaţa învăţăturile, minunile, pildele lui Isus, Jertfa de pe Cruce, Moartea, învierea şi Înălţarea la cer, dar ne rezumăm în cazul de faţă la momentul naşterii lui Isus Hristos

5). AŞTEPTĂRI MESIANICE[15].  În perioada respectivă a fost o aşteptare mesianică deosebită între anii 200 de ani B.C. şi 100 de ani D.C. (curba lui Gaus) Poporul evreu aştepta izbăvirea lui Israel. Noţiunea de Unsul presupune cineva deosebit ca cineva ca împăratul  Cir, (Isaia 45:1)  şi era un om ales de Dumnezeu,  numit să înfăptuiască : o lucrare,  o judecată, şi să stăpânească   o persoană care era  agentul real al lui Dumnezeu. În cazul nostru  Mesia  este Unsul,  care este CristosulPrototipuri pentru Mesia sunt : Mesia – Adam,   Mesia – Moise , Mesia – David  În Psalmi şi alte cărţi ale Bibliei avem :  confruntarea cu împotrivitorul lumii acesteia (Ps 110), Isus fiind victorios. (Ps.45:3-5), Cu ajutorul lui Yahve ajunge să conducă lumea. (Ps 110:5-6). Domnia lui Isus este vecinică (Ps. 21:4).  Împărăţia Lui se bucură de prosperitate (Ps. 72). Isus  este prietenul săracului şi duşmanul asupritorului (Ps.72). El este beneficiarul unei moşteniri vecinice ( Ps. 45:2).  Este moştenitorul legal al lui David. (Ps. 82:28-37) şi  Moşteneşte Preoţia lui Melhisedec (Ps.110:4) De asemenea Isus  aparţine lui YHWH.  În Isaia 42:14 Mesia este privit ca urmaş al lui David numit Emanuel. Alte personalităţi mesianice sunt :  Robul (Is. 45 – 55), Unsul, Cuceritorul, Cârmuitorul, (Dan.9), Vlăstarul (Ier.23:5), Sămânţa femeii (Ier.31:22), Fiul Omului (Daniel. 7.), etc.

6). SEMNE PE CER – MAGII[16]  Steaua de pe cer, care a fost călăuza magilor. Sau încercat multe explicaţii ca :  Steaua ca şi conjuncţia planetelor, (Jupiter şi Saturn din 1982), sau  supernovă, o stea care explodează, sau Cometă?…….etc, dar fost un semn pe cer. Încercând să explicăm supranaturalul prin natural  dăm dovadă de necredincioşie. Când magii au sosit la Ierusalim,   Isus avea între 40 de zile şi 2ani în momentul vizitei. Copilul nu era într-o iesle ci se afla într-o casă. (Mat. 2:11). Magii[17] erau oameni sus puşi, erau înţelepţi  din răsărit au avut acces la Irod. Împăratul era un om rău şi şi-a distrus familia doar pentru aşi păstra tronul. Magii au venit din Babilon, Iranul de astăzi de la 1500 km pentru a se închina Regelui nou născut.   Au citi harta cerului în spectrul vizibil. Azi o privim în infraroşu, ultraviolet, unde radio, etc, dar nu vrem să îl vedem pe Dumnezeu ca şi Creator. În popor datorită celor trei tipuri de daruri, aur smirnă şi tămâie se consideră că au fost doar trei persoane, dar credem că au fost mai mulţi. Era periculos în deşert dacă nu aveai o caravană şi o  escortă. Magii aveau un scop precis acele de a se închina noului împărat. Ei au văzut steaua în răsărit lucru profeţit de Balaam (Numeri 24:17). Irod cel[18] Mare, un om suspicios şi gelos pe oricine ar fi atentat la poziţia lui, a vrut să ştie unde acea să se nască Hristosul. Cărturari  au dat imediat răspunsul „ Betleemul din Iudeea” şi au citat din prorocul (Mica 2:6) . Irod  le cere date cu privire la naşterea lui Isus Hristos, dar cunoaşterea lor cu privire la aceste lucruri se rezuma la nivel intelectual, şi nu avea o semnificaţie practică, sau spirituală. O situaţie de acelaşi gen o găsim şi în zilele noastre şi ne gândim  la a doua venire a lui Isus Hristos.  Irod avea planuri cum să-l găsească pe Isus, ca să-l omoare şi invită magii să cerceteze şi să fie anunţat şi el. Magii caută copilul, îl găsesc, au deschis visteriile, au dat darurile şi i sau închinat Lui. Ei erau plin de bucurie, au străbătut o distanţă mare, iar în contrast  cărturarii şi fariseii din timpul acela care nu au găsit de cuviinţă să facă câţiva paşi.  Aici se vede inima oamenilor raportaţi la momentul naşterii lui Isus Hristos. Înştiinţaţi de îngeri  magii se întorc pe alt drum acasă, iar Irod plin de mânie dă poruncă ca toţii copii sub doi ani să fie omorâţi „plânsul din Rama”. Dumnezeu care cunoaşte planurile şi inima omului  trimite pa Maria Iosif şi copilul în Egipt.

7). LA ÎMPLINIREA VREMII[19]. Cred că acesta este cel mai bun argument cu privire la momentul Naşterii lui Isus Hristos, Galateni 4:4  „Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, iar Dumnezeu[20] a pregătit condiţiile şi cadrul necesar. Cadrul pregătit era în plan material dar şi spiritual. Evreii aflaţi sub stăpânirea romană aşteptau un Mesia care să îi salveze, o aşteptare  mesianică fără precedent. Roma prin cuceririle făcute a condus şi la un spirit al unităţii, era o stare relativă de pace, iar creştinii aveau posibilitatea de a răspândi Evanghelia în teritoriul roman care acoperea o suprafaţă mare de teritorii cucerite. Roma câştigat războiul în plan militar, dar grecii au rămas biruitori în plan cultural, şi limba greacă era vorbită în tot imperiul roman, iar comunicarea Evangheliei lui Hristos a fost posibilă. Popoarele cucerite care au crezut în idolii lor s-a debusolat şi zeii lor au fost abandonaţi în majoritatea lor. Şi prin filozofia greacă din timpul acela, în unele ţări mai avansate din punct de vedere cultural a rămas un gol spiritual care trebuie umplut. De asemenea religiile din vremea aceea puneau accentul pe un zeu salvator, care cerea un sacrificiu de sânge care să fie credibilă pentru ei. Evanghelia lui Hristos oferea acest lucru. Romanii recrutau soldaţi şi din provinciile cucerite, care erau obişnuiţi cu aceste lucruri din cultura romană printre care şi Evanghelia lui Isus Hristos. Anglia s-a creştinat mai devreme datorită soldaţilor creştini de acolo. Pe de altă parte scopul Legii date poporului evreu era acela de al face să înţeleagă adâncimea păcatului şi să-l accepte pe Mesia ca Mântuitor, (Galateni 3:22-23, Romani 3:19-20) fiindcă nimeni nu avea putere să ţină legea la modul desăvârşit. De asemenea Legea a fost dată „ în slujbă (Gal. 3:24)”, pentru a conduce oamenii la Hristos. Scopul jertfelor aduse pentru păcat de poporul Israel, era acela de a înţelege Jertfa lui Hristos.  Momentul „ jertfiri lui Isac de către Avram”,  jertfele din Vechiul Testament, sau aspecte ca sărbătoririi Paştelui, din perioada exodului din Egipt şi mai târziu şi  sărbătorile, trebuiau să ducă la înţelegerea Jertfe lui Isus Hristos. Întruparea a avut loc când oamenii au fost pregătiţi pentru acel moment. Şi atunci ca şi acum avem suficiente dovezi că Isus Hristosul a fost Mesia cel promis de Dumnezeu în Scripturi.

8). GENEALOGIA LUI ISUS. Atunci[21] când evangheliştii abordează genealogia lui Isus o fac în mod diferit.  Matei 1:1-17  merge pe linia regească davidică :  Avraam – David – Iosif,  iar  Luca 3:22-38 face genealogia lui Isus de jos în sus : Isus fiul lui Iosif, fiul lui David,  fiul lui Avraam,  fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Dar   Ioan 1:1  vorbeşte despre Logosul Întrupat şi ne aruncă în atemporalitate. Faptul că cele trei genealogii sunt diferite reprezintă perspectiva diferită a autorilor care se  completează reciproc. Dacă se dezvoltă[22] puţin ideea găsim trei motive. O explicaţie ar fi că Matei trasează linia genealogică primară a lui Iosif în timp ce Luca înregistrează genealogia Mariei (rudele de sânge a lui Isus). Pe de altă parte Ioan ne prezintă un Hristos atemporal. Noi ştim că evreii erau stricţi în scrierile lor, dar indiferent de abordare ca şi rezultat ne este prezentat Isus ca Mesia, descendent a lui David, respectiv Avram, sau Isus fiul lui Iosif, fiul lui Dumnezeu, dar şi mai mult Ioan face afirmaţia cea mai importantă Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, un Hristos dincolo de timp, care a venit şi s-a făcut Om : Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Nu avem nici un motiv să credem că aceste genealogii se contrazic, ci din contră ne arată din perspective diferite pe Mesia, Unsul în persoana lui Isus Hristos.

9). CRISTOLOGIE – DOCTRINA DESPRE  ISUS CRISTOS[23], este doctrina care se ocupă de Persoana lui Isus Hristos. conform cu Ioan 1:1 Isus Hristos este o persoană din  Trinitate, din veşnicie egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în esenţa lor (Mat. 28:19; Fil. 2:6). Isus prin naşterea din Fecioară s-a Întrupat şi a devenit Om  (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38).  Isus este pe deplin om şi pe deplin Dumnezeu, (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5),  iar cele două naturi sunt unite, dar fără a se confunda între ele (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). Aceste două naturi a lui Isus Hristos, (om şi divin) erau necesare, pentru ca Mântuirea oamenilor să se poată înfăptui. Ca Dumnezeu nu putea să moară, şi a fost necesară Întruparea ca să poată muri. Dar fiind divin moartea lui pe Cruce a avut o valoare universală şi infinită. Dacă facem referire la Mântuirea care a venit prin Jertfa de pe Cruce, la a fost o Jertfă reală şi de Ispăşire pentru păcatele omului (1Ioan1:2). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Astfel Moartea lui Isus Hristos este : „răscumpărătoare (Matei 20:28),  ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  şi înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Răscumpărarea este universală şi suficientă în esenţa ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9). Isus a Înviat din morţi (Luca 24:39) şi astfel a fost validat sacrificiul pentru păcat şi este speranţa credinciosului. Învierea este un act al Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19), cea dintâi roadă şi ne prezintă în viitor învierea credincioşilor (1 Cor. 15:23). Învierea este o bază şi dă valoare predicării Evangheliei, credinţei şi mântuirii (1Cor. 15:14-17). După Înviere Isus Hristos s-a înălţat la cer şi stă la dreapta Tatălui (Fapte 1:9-11), în postura de Mare Preot (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), si Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). Isus Hristos urmează să revină pentru a-şi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), şi să stabilească Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11). De asemenea El vine ca şi Judecător a lumii acesteia ( Matei 25).

10). DOVEZI ISTORICE ALE EXISTENŢEI LUI  ISUS HRISTOS[24] Referinţe interne cu privire la  existenţa lui Isus Hristos există suficiente de multe, cu miile în Bibliei, de acea vom prezenta, date cu caracter extern, condiţiile din vremea acea, faptul că   scrierile despre Isus Hristos au apărut în primele două secole sunt dovezi credibile dar şi mărturii ale unor oamenii care s-au împotrivit creştinismului. Dacă[25] ne gândim la faptul că în anul 70  D. C. romanii au distrus Ierusalimul, Templul, iar Israelul dispare ca şi stat, mulţi dintre martorii oculari au fost ucişi, acest lucru a limitat păstrarea dovezilor despre existenţa lui Isus Hristos. Israelul era o zonă mai puţin importantă pentru romani, dar vom găsii dovezi laice cu privinţă la existenţa lui Isus Hristos. Corenelis Tacitus a fost un scriitor roman, istoric din secolul unu, şi a făcut menţiuni despre creştini ” superstiţioşi”, numiţi Christus, care este numele latin a lui Hristos, cu menţiunea că au avut de suferit în timpul lui Pontius Pilat, guvernator al Iudeii sub împăratul Tiberius. La fel şi Suetonius, secretar  al lui Hadrian aminteşte despre Chrestus (Hristos) care a trăit în primul secol (Analele 15.44). Un alt istoric a fost Flavius Iosefus, istoric evreu aminteşte în „Antichităţile” despre Iacov,  ca „fratele lui Isus, numit Hristos”. Istoricul relatează lucruri pozitive despre Isus, bunătatea Sa, virtuţile Sale, şi faptul că mulţi evrei au fost discipolii Lui. Pilat l-a omorât prin crucificare, dar că a treia zi a înviat, şi este viu, fiind probabil Mesia vestit de proroci şi pe care evreii îl aşteptau. Iulius Africanus de asemenea citează pe istoricul Tallus, cu referire la întunerecul care a urmat în perioada răstignirii lui Hristos. (Scrierile Extant, 18). La fel şi Plinius cel Tânăr în (Scrisorile 10:96) face referire la modul de închinare al creştinilor, (cu referinţă la Cina Domnului) care se închinau lui Isus ca fiind Dumnezeu, persoane cu o etică înaltă. Talmudul Babilonian (Sanhedrinul43a), face referire la Crucificarea lui Isus, cu caracter negativ afirmând faptul că a încurajat vrăjitoria şi apostazia evreilor. Lucian de Samosata un scriitor grec din secolul doi a admis  că lui Isus care a fost Crucificat i se închinau creştinii, faptul că era o frăţietate între credincioşi, exista convertire şi respingerea altor zei. Creştinii se considerau mântuiţi, aveau indiferenţă faţă de moarte, era o dedicare voluntară şi renunţau la bunuri materiale în favoare altor creştini. Mara Bar – Serpion[26], vorbeşte şi el la modul pozitiv despre Iisus şi despre discipolii Lui. Mai există scrierile gnosticilor, evanghelii apocrife, care îl au în centru pe Iisus. Există [27] şi alte mărturii despre existenţa lui Isus Hristos, ca şi o realitate istorică care trebuie acceptată. Avem mărturia filozofilor păgâni. Thalus îl menţionează pe Hristos ( aprox. anul 54 D.C.) şi este citat de Julius Africanul în „Scrieri” scţiunea 18 (A D 221), în care se menţionează întunericul din timpul crucificării lui Hristos, asociind acest lucru cu o eclipsă de soare, pe are nu o consideră adevărată. Porphyrios, Lampridius, Phlegon (sec II), amintesc despre evenimente sau personaje legate de Hristos şi creştinism. Dacă evrei vorbesc în mod negativ despre Hristos Talmudul Babilonian foloseşte expresii grosolane la adresa Lui Isus Hristos. „Gnosticismul a fost un curent filozofic din secolul II, în care se îmbină teologia creştină, cu filozofia greacă  şi unele concepţii panteiste din religiile orientale” care s-au împotrivit creştinismului.  Dintre  aceştia Hypolit (120-140) şi Valentin ( 135-160), recunosc valoarea istorică a evangheliilor. Există şi dovezi arheologice ca exemplu profesorul Sukenic, care în 1945, descopere un cavou în care găseşte rugăciuni creştine ce datează din anii 50 D.C, sau sulurile de la marea Moartă, şi altele.

11). CINE ESTE ISUS HRISTOS[28]. Întrebarea  se referă de fapt la  dacă Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu, şi dacă identitatea şi divinitatea Lui a  fost una reală. Multe religii susţin că Isus a fost profet învăţător, a întemeiat o religie, dar Biblia spune în mod clar că este Fiul lui Dumnezeu. Ioan 10:30  „Eu şi Tatăl una Suntem.” Dacă nu a fost aşa ci doar un simplu om, lunatic, aiurit, lider, învăţător, rabin, etc, atunci poate fi tratat ca atare ( S.C. Lewis „ Creştinismul redus la esenţă”). Posibilitatea de alegere este a omului poţi refuza să crezi acest lucru, sau să te închini Lui. Evreii nu au acceptat divinitatea lui Isus şi s-au revoltat împotriva Lui. Ioan 10:33  „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” Evreii au înţeles exact ce a spus Isus. Isus mai face o afirmaţie în care spune Ioan 8:58  „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” Din nou evreii reacţionează dur şi vor să-l omoare cu pietre (Ioan 8:59). Afirmaţia pe care o face Isus Hristos Eu Sunt, este echivalentă cu ce a spus Dumnezeu în Vechiul Testament (Exod 3:14), şi însemna o blasfemie pentru evrei, ca cineva să pretindă că este Dumnezeu. Dar în Ioan 1:1 se afirmă că „Cuvântul era Dumnezeu”, iar tot în Ioan 1:14 „Cuvântul s-a făcut Trup”. Dacă se merge mai departe când Toma spune „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20.28), Isus nu îl corectează sub nici o formă. Apostolul Pavel se referă la Isus Hristos folosind expresia „….Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos” (Tit 2:13). De asemenea profeţiile Vechiului Testament[29] au anunţat venirea lui Mesia Isaia 9:6  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Dacă astăzi se neagă Isus Hristos ca şi persoană istorică, mai mult şi divinitatea Lui, la 2 000  D.C, de către atei sau savanţi, care cred că ştiu mai bine, afirmaţia lor este mai puţin valabilă decât a celor care au fost contemporani cu Isus Hristos. 1 Ioan 1:1  „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii. Importanţa dumnezeiri lui Isus Hristos  sub aspectul mântuitor, are  însemnătate, valoare, însemnătate  şi este importantă pentru că numai Dumnezeu Întrupat prin Jertfa de pe Cruce, avea posibilitatea să plătească pentru păcatele întregii omeniri (1Ioan 2:2). Divinitatea lui Isus Hristos  este motivul prin care El este singura cale spre mântuire. Isus Hristos face afirmaţi faptului că : Ioan 14:6  „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. În Biblie găsim numeroase versete care în care se face afirmaţia că Isus este divin şi este Fiul lui Dumnezeu.

12). IMPORTANŢA NAŞTERII DIN FECIOARĂ[30].  Doctrina care se ocupă cu Întruparea Domnului Isus prin naşterea din Fecioară este  foarte important pentru mântuirea noastră (Isaia 14:7, Matei 1:23). La întrebarea Mariei cum se poate face acest lucru îngerul Gabriel îi răspunde (Luca 1:35), iar Iosiv este încurajat să se căsătorească cu Maria, căci „zămislirea este da le Duhul Sfânt” (Matei 1:20) În plus acest moment a fost „împlinirea vremii” (Galateni 4.4). Dacă privim aspectul naşteri lui Isus, acesta a fost rezultatul implicării Duhului Sfânt, ca parte imaterială, dar şi una materială care este pântecele Mariei. A nega faptul că Isus nu are legătură fizică cu Maria prin naşterea lui înseamnă a nega umanitatea lui Isus. Pe de altă parte a nega rolul Duhului Sfânt în concepţia lui Isus înseamnă a nega divinitatea Sa.  Astfel Isus a fost pe deplin Om şi pe deplină Dumnezeu şi fără de păcat. Există texte în sensul acesta (Ioan 1.14, Fapte 20:28, Evrei 2:14-17). Astfel  prin naşterea din fecioară s-a ocolit „mecanismul de transmitere a păcatului”, care altfel ar fi fost ereditar începând de la Adam, şi Dumnezeu s-a făcut Om, la modul perfect, ca şi la început în momentul creaţiei.

13). NAŞTEREA LUI ISUS[31]. Am înţeles faptul că Dumnezeu a pregătit cu un interes deosebit momentul Naşterii Domnului Isus Hristos, iar genealogiile lui Isus din evanghelii acopere istoria poporului evreu din Vechiul Testament în ambele sensuri, mergând chiar mai departe până la descendenţa lui Isus din Dumnezeu. Motivaţia  acestui fapt a fost dragostea lui Dumnezeu pentru Mântuirea oamenilor prin Isus Hristos. Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Naşterea lui Isus a fost specială, iar Matei consemnează împlinirea profeţiilor dar şi modul în care s-a întâmplat. Încă  în perioada de logodnă, înainte de căsătorie, fără ca Maria să aibă o relaţie intimă cu Iosiv, ea a „s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”. Biblia îl prezintă pe Iosif ca şi un om neprihănit, car nu voia să o facă de ruşine, dar avea de gând să o părăsească pe ascuns. Legea Mozaică era clară în privinţa aceasta şi femeia în cauză trebuia omorâtă cu pietre. Se vorbeşte mult de Maria care era în planul lui Dumnezeu, dar acolo intra şi Iosif, despre care se vorbeşte prea puţin. Dumnezeu cunoaşte inimile oamenilor, iar dacă Iosif ar fi fost mândru ar fi dispus imediat omorârea cu pietre a Mariei. Astăzi se întâmplă multe crime din cauza geloziei dar Iosif era un om deosebit. Un lucru important este faptul că el o iubea pe Maria. Iosif frământa aceste idei în mintea lui, iar îngerul Domnului i se arată în vis lui Iosif şi clarifică lucrurile, dar şi mi mult arată lui Iosif planul lui Dumnezeu în care şi el avea un rol important. Îngerul comunică identitatea lui Isus, şi lucrarea care urma să o facă, aceea de Mântuire poporului de păcatele lui. Textul menţionează faptul că Iosif a făcut cum îi poruncise îngerul  Domnului, „a luat-o de nevastă dar nu a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu şi ia pus numele de Isus” În acel moment pentru neamuri acest lucru nu însemna în ochii lor ca ceva deosebit, dar pentru evrei însemna foarte mult, prin faptul că Mesia, Hristosul (Emanuel), era aşteptat timp de veacuri. Au mai exista impostori care s-a dat drept eliberatori, care au indus în amăgire şi înşelare poporul evreu, dar exista un semn aparte anume cine este Mesia, legat de profeţii şi anume „ naşterea din fecioară”. În acest sens Matei leagă naşterea lui Isus de profeţiile din Vechiul Testament (Isaia 7:14). Matei foloseşte citate din Vechiul Testament legate de naşterea din fecioară pentru a accentua tocmai acest aspect. Teologia liberală respinge  acest semn şi în felul acesta neagă divinitatea lui Isus.  Naşterea în felul acesta era un semn prin care evreii recunoştea pe Mesia. Termenul folosit pentru fecioară este Almah, chiar dacă unii comentatori ai Bibliei afirmă faptul că acest cuvânt se referă la o femeie tânără, aflată la vrâsta căsătoriei, dar motivul real pentru această afirmaţie de „tânără”, este faptul că acele persoane nu cred în miracole. În contextul în care Isaia face afirmaţia respectivă, Ahaz conducea Regatul lui Iuda, un rege slab, care a dus poporul la orbire spirituală. Dumnezeu îi trimite un mesaj prin Isaia, dar Ahaz nu ascultă şi cere un semn de la Domnul, dar el era ipocrit. Dar Dumnezeu va da un semn nu numai pentru Ahaz ci pentru întregul popor al lui Israel. Acesta este semnul ; „Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. Termenul de Almah  în Vechiul Testament se referă la fecioară. Şi când se face referire la Rebeca înainte de a se căsători cu Isac se foloseşte cuvântul almah  special de fecioară. Şi Septuaginta, o traducere greacă a Vechiului Testament foloseşte acest cuvânt almah ca fiind fecioară iar în greacă cuvântul folosit este partheos, cuvânt folosit pentru fecior şi fecioară, atât în literatura biblică cât şi în limbajul secular. Isus poartă Numele de Emanuel (Dumnezeu este cu noi), şi nu poate să fie Emanuel dacă nu este născut din fecioară. În capitolul 2 din Evanghelia după Matei ne este prezentat şi locul în care se naşte Isus anunţate în mod profetic. Mica face această profeţie în cap. 5:2, Osea se referă la plecare părinţilor cu Isus în Egipt (Osea 11: 1), iar a treia profeţie „ plânsul din Rama” o face Ieremia 31: 15, şi Isaia spune locul şi Numele pe care îl vas purta Isus şi în care va creşte Isus  11:1, Matei 2:23  „A venit acolo, şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean”. Toate aceste profeţii s-au împlinit într-un copil prin voia lui Dumnezeu. În textul din Luca 1: 26-32, îngerul Gavril trimis ce Dumnezeu merge în Nazaret din Galilea şi vorbeşte cu Maria în termeni elogioşi „ plecăciune, binecuvântată eşti între femei, ţi s-a făcut un mare Har”. Aici este necesar a ne aminti faptul că păcatul a intrat în lume printr-o femeie, dar tot o femeie l-a adus în lume pe Mântuitorul Isus Hristos. Maria a fost tulburată atât de apariţia îngerului cât şi de vestea pe care a aflat-o. Ea a primit îndurare înaintea lui Dumnezeu, va rămâne însărcinată, numele copilului va fi Isus, El se va chema Fiul Celui Prea Înalt, şi va sta pe scaunul de domnie a tatălui Său David. De asemenea va fi Împărat peste casa lui Iacov în veci, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Aceste versete trebuie luate în mod literal iar cine negă naşterea din fecioară nu crede nici faptul că Isus Hristos  stă pe scaunul de domnie a lui David, şi nici în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar acest lucru este o realitate. Maria este nedumerită fiindcă nu a avut relaţii intime cu un bărbat, dar Luca care era medic face precizarea faptului  că „Duhul Sfânt o va umbri”. Dacă Isus se întrupa pe o cale obişnuită, copilul în cauză urma să poarte păcatul lui Adam prin moştenire, iar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că Isus Hristos s-a născut dintr-o fecioară deci fără o natură păcătoasă. Luca foloseşte un  sistem de comunicare simplu ca să fie înţeles de orice persoană. Cezar Octavianus dă porunca  ca toţi să se înscrie, un fel de recesământ din zilele noastre. Cuvântul folosit este „lume” este oikoumene şi înseamnă “pământul locuit”, referindu-se la lumea civilizată a acelui timp”. Acest decret s-a dat şi pentru plătirea taxelor, sau serviciul militar şi slava împăratului. Trebuie făcută precizarea că este vorba despre populaţia ocupată de poporul roman, şi fiecare familie trebuia să  se înscrie în cetatea din care făcea parte. Iosif şi Maria din Nazaret au plecat la Betleem, pentru că era din familia lui David. În acel timp Maria trebuia să nască, dar în casele de poposire nu mai era loc, şi aşa s-a ajuns la faptul că Maria a pus copilul într-o iesle, deci întru-un grajd de animale, cel umil loc posibil. Nu se poate răspunde la întrebarea în care zi s-a născut Isus Hristos, nici măcar luna, dar se estimează ca s-a produs între lunile Aprilie şi Noembrie, datorită păstorilor care erau pe câmp. Îngerul s-a arătat păstorilor şi le-a dus vestea cea mare. „astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul” şi le spune semnul după care poate fi recunoscut „veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într’o iesle.„ Aici se scoate în evidenţă umanitatea lui Isus.  Împreună cu îngerii oastea cerească a lăudat pe Dumnezeu. Este de remarcat versetul 14, care vorbeşte despre pace „între oamenii plăcuţi lui”, adică de Dumnezeu. Păstorii după întâlnirea cu îngerii, au lăsat oile şi s-au grăbit spre Betleem, au găsit pe Iosiv, Maria şi copilul şi i s-au închinat. Din cauza lui Irod,  Maria Iosif şi copilul, pleacă în Egitp şi stau o vreme acolo, ca mai târziu să se întoarcă în Nazaret, tot la înştiinţarea îngerului Domnului. Nu se spune în amănunt despre copilăria lui Isus dar avem ceva în Luca 2:40  „Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Când  Isus Hristos este dus la Templu Simion face o cântare de laudă, dar avem şi cântarea de laudă a Mariei din (Luca 1: 39-55).

14). CONCLUZII.  În Evanghelie după Matei şi Luca ne este prezentat mai pe larg momentul Naşterii lui Isus Hristos, pe când Ioan ne aruncă direct în afara timpului. În evanghelia după Matei Isus Hristos este prezentat ca şi Rege peste Împărăţia Cerurilor iar în Predica de pe Munte, (cap 5-7) ne sunt prezentate relaţiile şi felul de a se purta, comportarea maniera pe care trebuie să o aibă cetăţenii care fac parte din Împărăţia Cerurilor, relaţia lor cu divinitatea şi raportul de părtăşie pe verticală între credincioşi. Noi ştim că între cele două Testamente a fost o perioadă de patru sute de ani  în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului prin profeţi, evreii, care aveau Lege lui Moise dar şi tradiţia rabinică suprapusă peste Lege. De asemenea condiţiile politice erau mult schimbate, poporul se afla sub jugul roman, iar în perioada Naşterii lui Isus Hristos erau mai multe partide politice şi eklesiale. Exista cel de al doilea Templu şi sinagogile ca loc de închinare. Ca rol de conducere îl avea Soborul. Dar deşi Dumnezeu „a tăcut”, El a pregătit condiţiile propice în care Cuvântul a devenit Trup, la „ împlinirea vremii” Luca redă o „scriere amănunţită” a lucrurilor care s-a întâmplat, el este un adevărat istoric pentru că a cercetat în detaliu ceea ce s-a întâmplat prin martorii oculari care au văzut evenimentele din perioada Domnului Isus Hristos, respectiv şi momentul naşteri lui Hristos. El începe cu Zaharia şi Elisaveta, oameni curaţi înaintea Domnului, cu referinţă la naşterea lui Ioan Botezătorul. Şi Elisabeta care era mai în vrâstă şi Maria care era tânără, fac o cântare în cinstea Domnului. Cuvântul din Luca ne spune că Maria avea preţ înaintea Domnului dar în acelaşi timp a avut Har de la Domnul. Maria era nedumerită de ce îi spune îngerul Domnului, pentru că era necăsătorită, dar Gavril îi clarifică problema „ Duhul Sfânt te va umbri”. Maria acceptă spusele îngerului. Nimeni nu poate nega Naşterea din fecioară şi să  creadă în învierea lui Isus Hristos, fiindcă Învierea certifică Naşterea din Fecioară şi anume divinitatea lui Isus Hristos. Luca ne spune că Isus a  avut o copilărie obişnuită. Înainte ca Dumnezeu să devină Trup, înainte ca El să aleagă un om, şi un popor, prin Revelaţia Generală în creaţie, natură şi fiinţa umană, El s-a descoperit omului, pentru a-l salva de la moarte, şi a făcut un pas mai departe prin Revelaţia Specială, care a culminat cu momentul când Cuvântul s-a făcut Trup, Dumnezeu s-a făcut Om, şi anume s-a născut Isus Hristos. Au fost numeroase profeţiile despre Mesia şi care s-au împlinit în Isus Hristos şi reamintim câţiva profeţi care au făcut referinţă la Mesia, Unsul Hristosul. Dumnezeu face o promisiune în Geneza 3:15, El îi face o promisiune lui Avram, urmaşul lui Isac şi Iacov în sensul acesta,  David vorbeşte despre El în psalmii Regali Mesianici, Ieremia, Isaia, Daniel Osea Maleahi şi lista poate continua.  Evangheliştii şi apostolul Pavel fac referinţă la profeţii când vor să argumenteze faptul că Isus  este Mesia Hristosul. De asemenea în perioada respectivă din partea poporului evreu din cauza condiţiilor în care se găsea exista o aşteptare mesianică deosebită pe parcursul a trei sute de ani, şi totuşi atunci când evenimentul se produce poporul evreu nu l-a recunoscut din cauza tradiţiilor rabinice suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise, fapt prin care poporul aştepta o izbăvire pământească, un mesia eliberator cu putere militară, dar exista şi un număr mic de persoane care a perceput dimensiunea Spirituală a lui Mesia. Accentul cade pe Mesia ca şi Miel şi Rob în ascultare, lucru pe care evreii de atunci nu l-au înţeles. Evenimentul naşterii lui Isus a avut rezonanţă cosmică prin steaua care a apărut pe cer. În mod evident, a fost ceva supranatural iar Magii din Răsărit, au ştiut să citească cerul înstelat, au făcut o lungă călătorie ca să se închine  împăratului nou născut. Irod îşi temea tronul şi a masacrat copiii sub doi ani pentru o siguranţă falsă a statutului său. Se vede bine contrastul dintre bucuria magilor când l-au găsit pe Isus şi teama paranoică a lui Irod.  Dar Iosif, Maria şi copilul erau deja în Egipt, sub protecţia lui Dumnezeu. Interesant este că şi cărturarii vremii respective au rămas reci la vestea acesta deşi cunoşteau cu exactitate locul în care urma să se nască Mesia. Momentul naşterii lui Isus nu a fost la întâmplare. Dumnezeu  a pregătit cadrul necesar din punct de vedere politic, filozofic şi religios pentru momentul naşterii lui Isus dar a fost şi o „împlinire a vremii” dar tot hotărâtă de Dumnezeu, în care Isus s-a născut, a crescut şi şi-a îndeplinit Lucrarea de Ispăşire, iar mai târziu după Învierea lui Isus, Evanghelia a fost dusă mai departe, mulţi soldaţi romani primind şi ei Vestea Bună. Dovezile că Isus Hristos  a fost Mesia au fost atestate de Învierea lui Isus Hristos, care s-a arătat multora după Înviere. De asemenea este important cum evangheliştii prezintă în mod diferi linia genealogică a lui Isus pe linia maternă, pe linia paternă, pe linia regească a lui David, iar Ioan spune că Isus este atemporal.  De asemenea s-a dezvoltat o doctrină care se ocupă de Persoana lui Isus Hristos denumită Cristologie. Această doctrină a fost dezvoltată mai târziu de către biserică, datorită valurilor de persecuţie şi timpului necesar pentru clarificarea ei. Având o bază biblică ea susţine că Isus Hristos este o persoană care face parte din Trinitate, este egală în esenţa ei cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar Întruparea a fost necesară pentru că o divinitate nu poate să moară, de aceea Hristos s-a făcut Om, dar păstrându-şi şi divinitatea,  Jertfa de pe Cruce,  a fost universală şi a avut capacitatea să răscumpere păcatele întregii omeniri.  De asemenea există o serie de mărturii despre existenţa istorică a lui Isus Hristos, extrabiblice, a unor scriitori, filozofi, sau conducători păgâni care amintesc despre Hristos în mod pozitiv sau negativ. Nu reluăm numele lor dar într-o perioadă în care scrisul era o raritate, şi distrugerile romanilor au fost imense, (piatră pe piatră) mărturiile lor au o mare importanţă pentru apologetică şi apărarea credinţei în Isus Hristos. De asemenea se ridică întrebarea cine a fost Isus Hristos, cu cine s-a identificat, motiv pentru care evreii l-au Crucificat. Problema este că toţi prorocii adevăraţi a spus : Aşa vorbeşte Domnul. Isus vine şi face afirmaţii pe care un popor monoteist cum erau evreii, nu le pot accepta deoarece în multe cazuri Isus face afirmaţii de genul că, Tatăl l-a trimis, dar şi mai mult el se identifică cu Dumnezeu prin formula „ Eu Sunt”, cunoscută din Vechiul Testament, Nume prin care Dumnezeu s-a prezent. De asemenea Isus dace afirmaţia că există dinaintea lui Avram. La fel  evanghelistul Ioan spune  Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”,   şi ne aruncă pe  în atemporalitate, iar Isus îşi afirmă divinitatea în numeroase versete din Biblie din care menţionăm  versetul  Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem. Evreii monoteişti nu recunosc divinitatea lui Isus, deşi ar fi trebui să facă acest lucru pentru că aşteptau pe Mesia, dar prin refuzul lor, Dumnezeu îşi aduce planul de salvare pentru toţi oamenii Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi, dar nici evreii nu sunt lăsaţi în afara mântuirii : Romani 11:25  „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea exista condiţia  naşterii din fecioară, foarte importantă în procesul mântuirii oamenilor. Prin faptul că Duhul Sfânt a contribuit la concepţia lui Isus „a umbrit-o”, pe Maria, s-a  înlăturat şi evitat transmiterea păcatului strămoşesc de la Adam, mai departe în specia umană, astfel Isus a fost şi Om şi divin în acelaşi timp. Doar în acest fel era posibilă salvarea omenirii prin ceea ce a făcut mai târziu Isus Hristos prin Jertfa de pe Cruce. De remarcat este şi rolul pe care l-a jucat Iosif, pentru că conform legii iudaice, Maria trebuia omorâtă cu pietre. Naşterea lui Isus este dovada dragostei lui Dumnezeu faţă de omenire, regăsită în Ioan 3:16. În planul Întrupări intră Maria şi Iosif, care acceptă necondiţionat voia lui Dumnezeu. A umbri înseamnă cu totul altceva decât ce se întâmpla în cadrul „ relaţiilor dintre zei”. Se pune un accent deosebit pe virginitatea Mariei, condiţie esenţială pentru mântuirea oamenilor. Cuvintele folosite în Septauginta şi profeţii despre Naşterea lui Isus nu lasă loc de altă interpretare. Vestea dată de îngerul Gavril tulbură pe Maria şi pe Iosif, dar aceştia ascultă şi cred ceea ce li se spune. Când Isus s-a născut, cerul s-a bucurat, păstorii, şi mai târziu magii. Conducătorii religioşi din vremea aceea au rămas indiferenţi, dar Irod temându-şi tronul a dat ordin ca toţi copiii sub doi ani să fie omorâţi. Nu se cunoaşte ziua sau luna în care s-a născut Isus,  data  de douzeci şi cinici decembrie fiind o sărbătoare venită din păgânism, dar dacă ne gândim la ciobani şi păşunat se estimează  ca anotimp din primăvară până în toamnă. Dacă facem referire la ce spune evanghelistul Ioan despre naşterea lui Isus, perspectiva se schimbă.  Se poate reaminti primul verset : Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”. Acestea sunt trei afirmaţii. Cuvântul, Logosul,  nu are o conotaţie greacă ci ebraică “memra”. El era de la început, nu de la întemeierea lumii ci din veşnicii şi a fost prezent în momentul creaţiei. A doua afirmaţie este  „şi Cuvântul era cu Dumnezeu”, din care reiese că Isus era o Persoană diferită de Dumnezeu. A treia afirmaţie spune că “şi Cuvântul era Dumnezeu”, şi acest lucru ne spune clar că Isus era Dumnezeu. Aceste declaraţii sunt categorice. Acest lucru scoate în evidenţă dumnezeirea lui Isus Hristos. Dacă mergem în Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”, găsim alte trei afirmaţii. Prima este “Şi Cuvântul S-a făcut trup”, limba greacă este mai explicită în sensul acesta prin cuvântul „  Cuvântul s-a născut trup”,  un copil care plânge sau râde şi are nevoie de o mamă şi un tată care să îl crească. A treia afirmaţie este că a locuit printre noi oamenii, fapt prin care îşi afirmă natura umană. De fapt cuvântul folosit este “skenoo”, care înseamnă că şi-a ridicat cortul printre noi fapt care înseamnă că Isus şi-a impus limite umane. Pavel aminteşte de acest lucru în 2 Cor. 5:1.  De asemenea cuvântul „ plin de Har şi Adevăr” denotă faptul că nu de mai poate adăuga ceva. Dumnezeu nu poate fi văzut fiindcă este Duh, Spirit Infinit şi Perfect. Doar în Isus s-a văzut plinătatea lui Dumnezeu în momentul Întrupării. S-a născut în Betleem, un loc geografic, la un moment dat în istorie ca şi timp, fapt care rupe istoria umanităţii în două părţi : B.C. şi D.C. Aici găsim o triadă interesantă în ceea ce priveşte Întruparea fiindcă Trinitatea şi-a pus amprenta peste toată creaţia. Universul are timp, spaţiu şi materie, apoi timpul are trei unităţi: trecut, prezent şi viitor iar spaţiul are lungime, lăţime şi înălţime iar spaţiul are lungime, lăţime şi înălţime dar există şi materia care are energie, mişcare şi fenomene. La întrebarea ce le leagă împreună răspunsul este „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. Deci pornind de la Naşterea lui Isus, mergem înapoi înainte de creaţie, avem momentul Întrupării Ioan 1:1 şi mergem mai departe în Escaton la judecată Matei 25:31  „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. El va judeca lumea Matei 25:34  „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”, şi Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Cine poate sta nepăsător faţă de Evenimentul Hristos, face o greşeală care îl costă veşnicia.  Întruparea  este un eveniment nerepetabil.   Naşterea Sa a fost Revelaţia cea mai completă al lui Dumnezeu, pentru oameni.  Prin prezenţa magilor se dovedeşte că şi neamurile au acces la închinare.  Punctele de vedere al evangheliştilor privind genealogia lui Isus sunt în armonie. Au fost profeţii şi aşteptări aşteptări mesianice în istoria evreilor ca Unsul, Mesia. Mielul, Leul. Evreii nu au înţeles „anul de îndurare”, diferenţa dintre Miel şi Leu.  Există o ironie a textului în sensul nerecunoaşteri lui Isus de către poporul evreu.   Cristologia şi Mariologia, s-au dezvoltat denaturat în istoria omenirii. În   Gen.2:7  ne este prezentat începutul rasei umane şi în Geneza 1:3, Dumnezeu declară că toate erau foarte bune. Dar acest Bun este pervertibil din păcate, cu contribuţia omului. Naşterea lui Isus învăţătura, Jertfa lui Hristos pe Cruce şi Învierea şi Înălţaea la cer a lui Cristos, naşterea  Biserici la Rusalii, sunt un nou început, dar tot  pervertibil, iar istoria demonstrează acest lucru.  Urmează istoria bisericii, ajungem în timpurile noastre iar bucuria cerului,  trebuie să fie şi bucuria credincioşilor. Isaia 9:6  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Amin

15) BIBLIOGRAFIE :

 Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,   C.  Merrlill    „STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT „,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Beniamin, Fărăgău    Evanghelia după Matei,  capitolele 1 –10. Editura LOGOS  Cluj, 1998

„DICŢIONAR BIBLIC „  SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait roboam http://www.roboam.com/

O scurta mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Hristos.html

Sait Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/nastere-fecioara.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

Ardelean Viorel

[1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Ardelean Viorel

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[8] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[10] Dicţionar Biblic pag 814-815

[11] Sait roboam http://www.roboam.com/

[12]Sait  roboam http://www.roboam.com/

[13] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14] Sait Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

[15] Beniamin, Fărăgău    Evanghelia după Matei,  capitolele 1 –10.

[16] Ardelean Viorel

[17] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[18] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[19] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

[20] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

[21]  Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

[22] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

[23] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[24] Ardelean Viorel

[25] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

[26] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

[27] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[28] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Hristos.html

[29] http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

[30] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/nastere-fecioara.html

[31] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Pinguinii – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

download - Copie

Publicat in Stiinta si Creationism

Un alt animal extraordinar este cu adevărat îmbrăcat la patru ace. Pare a fi întotdeauna gata de a ieşi seara în oraş. Vorbim despre pinguini. Sunt îmbrăcaţi pentru a face impresie. Sunt atracţia preferată în excursiile făcute în zonele sălbatice şi nu numai. Pinguinii sunt drăguţi. Umblă drept, sunt jucăuşi, inocenţi şi amuzanţi. Sunt dintre cele mai neobişnuite păsări din lume.

Ştiaţi că pinguinii trăiesc doar în sud, în Antarctica? Nu îi găsim la Polul Nord. E neobişnuit. Pinguinii au mărimi diferite, de la foarte mici, de doar 30 cm, la pinguinul împerial, care are înălţimea de 1 m. S–au descoperit fosile ale pinguinilor imperiali, chiar mai mari de 2,4 m. Imaginaţi–vă că întâlniţi un asemenea pinguin pe stradă.

Odată cu venirea sezonului rece, majoritatea animalelor se îndreaptă spre zone mai calde, dar nu şi pinguinul imperial. Acesta se va apropia mai mult de Polul Sud, de frig. Pinguinul imperial are de îndeplinit o sarcină herculeană în ceea ce priveşte ouatul şi creşterea puilor, în cel mai ostil climat de pe planetă. Este o realizare mai mult decât incredibilă. Femela va face un ou pe care îl va pune pe picioarele masculului. Masculul va ţine oul pe picioare şi are un fel de săculeţ pentru ou, cu care îl va acoperi şi va menţine o temperatură de 35 de grade. Poate am spune:

„Şi ce–i cu asta?” Uneori, în timpul iernii, în Antarctica temperatura e de minus 40 de grade sau chiar mai puţin, iar vântul suflă cu 150 km pe oră, acesta fiind un crivăţ puternic. Oul nu se află decât la câţiva cm de gheaţă şi pinguinul ţine cald oului aşezat pe picioare. Dacă l–ar da jos de pe picioare, acesta ar îngheţa în 2 minute. Aşa că trebuie să–l ţină pe picioare.

Femela îi dă oul, după care pleacă. Merge să mănânce. Trece de gheaţă şi, uneori, gheaţa se întinde cam 50, 60 km. Ea trebuie să meargă şi să ajungă la ocean. Se hrăneşte în ocean două luni, două luni şi jumătate. Între timp, masculul se îngrijeşte de ou. Dar el nu poate mânca şi nici nu bea timp de două luni şi jumătate. Pierde cam 40% din greutatea corpului în timp ce are grijă de ou.

Acesta este rolul său principal. Să stea două luni şi jumătate pe gheaţă, la minus 40 de grade, într–un vânt de peste 150 km pe oră şi să nu–i îngheţe picioarele. Este o minune modul în care l–a creat Dumnezeu! Deci, mama este în ocean şi se hrăneşte. Tata are grijă de ou, la minus 40 de grade.

Aceşti pinguini trăiesc în grupuri mari. Masculul va sta în exteriorul grupului, unde e frig. Se întoarce cu spatele la vânt şi începe să–i fie frig. Se gândeşte: „Trebuie să mă încălzesc!” Astfel începe să se mişte spre interiorul grupului. Apoi ceilalţi se vor mişca din centru spre exterior. Se schimbă tot timpul, astfel că nici unul din ei nu îngheaţă. Ei ştiu: „Acum e rândul meu să merg în afară şi să–mi fie frig o vreme!” sau: „E rândul meu să mă încălzesc puţin!” Ei fac toate acestea.

Mama este în ocean, înoată şi mănâncă. Apoi, dintr–o dată, la un semnal necunoscut, se decide să se întoarcă. „Puiul meu este aproape gata să iasă din ou.” Aşa că femela se îndreaptă spre casă.

Se presupune despre pinguini că sunt păsări care şi–au pierdut abilitatea de a zbura. Evoluţioniştii nu au găsit nici un strămoş pentru pinguini, aşa că, ce pasăre a fost cea care a devenit pinguin şi şi–a pierdut abilitatea de a zbura? Dar chiar zboară, doar că zboară sub apă. Dacă priviţi imaginile filmate sub apă, veţi vedea că, în apă, îşi folosesc aripioarele ca pe nişte aripi normale. Au o asemenea forţă, încât pot să sară din apă direct pe sloiul de gheaţă. Unii pot sări până la o distanţă de 9 m. Se joacă în apă, apoi ţâşnesc şi aterizează pe gheaţă.

Femela a stat în ocean două luni şi jumătate, uneori chiar mai mult. Acum e iarnă şi poate gheaţa a crescut mult. În loc să meargă 50 de km, ea va trebui să meargă 75 de km, pentru a ajunge înapoi. Iată aici o mulţime de pinguini masculi, fiecare cu câte un ou. Cum îl va găsi pe pinguinul tată? Cum îşi va găsi perechea?

Într–un fel sau altul îl va găsi. Oamenii de ştiinţă au descoperit că ele îi disting glasul masculului. Totuşi, vezi acolo 1000 de masculi care nu fac decât să ciripească. Apoi vine pinguinul mamă şi nu face decât să–şi asculte perechea, pentru ca s–o găsească.

Şi–acum, misterul. De cele mai multe ori, femela îşi găseşte partenerul chiar în ziua în care puiul iese din ou. Cum se poate aşa ceva? Trebuie să meargă 75 km pe gheaţă, să iasă din ocean şi să–i găsească. Poate vă gândiţi, câţi sunt în mulţimea aceasta? Probabil că ar umple câteva terenuri de fotbal. Atâţia km pe gheaţă şi, totuşi, poate să–şi găsească perechea. Şi îl găseşte exact la timp!

Femela s–a reîntors din ocean cu peşte, parţial digerat, pe care îl transportă în stomac. Oamenii de ştiinţă nu sunt chiar siguri cum face ea acest lucru, ca peştele să nu putrezească, nici să nu se digere de tot. Este păstrat într–o anumită formă, care serveşte drept hrană pentru pui. Unii cercetători susţin că poate produc un fel de antibiotic şi astfel hrana nu se alterează, iar apoi pot să o folosească din nou.

Masculul şi femela se îngrijesc de pui până la sosirea primăverii. Odată cu topirea gheţii, îşi iau puiul şi merg să înoate. Aceşti pinguini îşi petrec majoritatea timpului în apă, în larg. Unii pinguini stau în apă nouă luni dintr–un an întreg. Acest lucru înseamnă că trebuie să doarmă în ocean şi nimeni nu a observat aceasta. Este un lucru extraordinar!

creaturi extraordinare 3 PENGUIN LIFECYCLE H

Sunt foarte jucăuşi. Îşi găsesc o pistă de gheaţă pe care vor aluneca, se urcă din nou şi iar alunecă. Le place să se joace. Uneori, pinguinii parcă s–ar juca „Urmează şeful”. Merg unul în spatele celuilalt. La ce se gândesc? Cum decid cine va fi primul? Cred că pinguinul este un animal care a fost făcut pentru ca noi să ne bucurăm de el.

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

 

http://alfaomega.tv/creationism/articole/6566-pinguinii-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia#axzz4tPlMd9J5

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/creationism/articole/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/pinguinii-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia/

Pamantul dupa Potop de Adam Alex  

download - Copie

5 aprilie 2013

Nu se pune la indoiala, ca asa un cataclism global ca Potopul Mondial, trebuia sa produca schimbari substantiale in infatisarea Pamantului. In primul rand, intr-un mod radical s-au schimbat conditiile climatice pe toata suprafata globului. Daca pana la Potop sub protectia stratului de apa in stare gazoasa, de la un pol la altul se observa o clima tropical umeda, atunci dupa distrugerea completa a acestui strat de protectie

incalzirea suprafetei pamantului la diferite latitudini nu era aceeasi, ceea ce a dus in activare a fenomenului care mai inainte nu era observabil, rafale de vanturi puternice. “Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe şi de toate vietăţile şi vitele care erau împreună cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au potolit.” Geneza 8:1

In rezultat pe Pamant s-au creat diferite zone climaterice dependente de conditiile meteorologice ale anotimpului anual, iar formarea in zonele polare a calotelor glaciare au acumulat o parte din apa oceanului mondial. Conditiile climatice si-au lasat amprenta si asupra aspectului biosferei.

Unele specii de plante si animale, caracteristice conditiilor anterioare a climei nu au putut sa se adapteze la o astfel de schimbare brusca si au degradat (unele nemijlocit pana la disparitia completa). Altele insa au nimerit in conditii mai prielnice si au devenit dominante. Astfel, clima tropicala umeda de pana la potop era prielnica pentru plantele cu spori gigantici, care dominau pe toata planeta. Clima contrastelor care a succedato sa dovedit a fi mai favorabila pentru plantele gimnosperme și angiosperme.

Daca ne aducem aminte, ce ne vorbesc manualele scolare de biologie despre dezvoltarea vietii pe pamant, atunci vom constata ca anume schimbarea “brusca” a lumii vegetale si animale se observa, prin compararea fosilelor cu flora si fauna moderna.

Concluzia ce sugereaza a fi dedusa este ca anume Potopul si a fost cauza celei mai grandioase etape in istoria geologica a Pamantului moartea masiva a speciilor intr-o perioada foarte scurta de timp.

Publicat de Adam Alex  

http://creationismulstiintific.blogspot.ro/2013/04/pamantul-dupa-potop.html

OCHIUL PERFECŢIUNII – ŞOIMII

download - Copie

FROM:  Creation Research Society   
www.creationresearch.org
Creation Matters  • Vol. 13, No. 4 • Jul/Aug 2008, Pg. 10

 

Ochiul perfecţiunii – Şoimii Toate cu proiectare,


Dr. Jonathan C. O’Quinn

Fie că discutăm despre reacţii biochimice catalizate de enzime, despre strategii de reproducere sau specializări fiziologice ale făpturilor vii, sistemele biologice de care depinde viaţa sunt sisteme „totul sau nimic”, care fie funcţionează perfect din prima zi permiţând viaţa, fie o împiedică dacă există erori în sistem.Şoimii vânează păsări mai mici, prinzându-le în zbor la viteze care se apropie de 300 km/oră. Pentru aceasta este nevoie atât de o vedere ascuţită cât şi de o suprafaţă oculară care să rămână curată şi lubrifiată chiar şi la viteze mari. Şoimii au o a treia pleoapă, numită membrană nictitantă, care curăţă frecvent şi rapid corneea.

Marginea liberă a membranei nictitante a şoimului are un ţesut conjunctiv numit pliu marginal. Acest pliu marginal are pe suprafaţă nenumărate structuri asemenea firelor de păr, numite microvili, care acţionează asemenea unei mături microscopice care adună filmul lacrimal şi particulele reziduale şi de duce în colţul ochiului de unde sunt apoi drenate în sistemul nazolacrimal.

Şoimii au şi o glandă specială, glanda harderiană, situată la baza membranei nictitante. Această glandă specială lubrifiază suprafaţa oculară cu o soluţie foarte vâscoasă, rezistentă la evaporare, care împiedică evaporarea filmului lacrimal de pe suprafaţa ochiului sub acţiunea vântului.

Toate aceste funcţii înalt specializate ale ochiului şoimului, alături de acuitatea vizuală extraordinară şi viteza incredibilă, trebuie să funcţioneze toate perfect pentru ca aceste păsări să supravieţuiască. Trăsături parţial dezvoltata nu ar funcţiona la un nivel necesar supravieţuirii acestor păsări, contrazicând puternic ideea dezvoltării lor treptate.

Schwab, I.R. and D. Maggs. 2004. The falcon’s stoop. Br. J. Ophthalmology 88:4.

 Legenda imaginii:
Şoimul peregrin, Falco peregrinus. Photo by Kevin Law. Licensed under Creative Commons Attribution ShareAlike 2.0 License (cc-by-sa-2.0).

„Ochiul perfecţiunii – Şoimii”
(Originally published in „Creation Matters” as: Eye of Perfection)
<http://www.creationism.org/romanian/CrsCmEyeOfPerfection_ro.htm&g

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/ochiul-perfectiunii-soimii/

 

NE TRAGEM DIN MAIMUŢĂ SAU DIN….? DESPRE DARWIN ŞI DARNIVIST „LA ORDINEA ZILEI”

download - Copie

evolutie_darwinism

Ne tragem din maimuţă sau am fost creaţi de un Dumnezeu inteligent? Despre Darwin şi darwinism, discutăm cu Conf. Univ. Dr. Sebastian Văduva, de la Universitatea „Emanuel” din Oradea, în rubrica „LA ORDINEA ZILEI”.

 

 

 

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Ne tragem din maimuţă sau din…? Despre Darwin şi darwinism „La Ordinea Zilei” – Stiri Crestine.ro

Morții din Marea Roșie vorbesc

download - Copie

image

Dumnezeu este la zi cu ce se întâmpla in lumea cinematografiei, care in aceasta luna pregătește lansarea pe marile ecrane a megaproductiei hollywoodiene „Exodus”, un film ce prezintă ieșirea poporului Israel din robia Egiptului. Pelicula cuprinde si faimoasa trecere a poporului prin Marea Rosie, dar si distrugerea armatei egiptene de apele ce i-au inghitit miile de soldați hotărâti sa pună mana pe evrei si sa-i întoarcă din drumul prin chiar marea despicata in doua.

Ce e uluitor si totodata ironic e faptul ca in ajunul lansarii la nivel mondial a filmului „Exodus”, Ministerul Antichităților din Egipt a anunțat faptul ca in aceasta toamna au

image

fost descoperite de către arheologii subacvatici ramasitele unei mari părți din armata egipteana a secolului 14 i.C. in adâncurile Golfului Suez la o distanță de 1,5 km de tarmurile orașului Ras Gharib.

image

Echipa respectiva de arheologi era in căutarea ramasitele unor epave antice aparținând epocii bronzului, moment in care au dat peste o masa uriașă de oase umane. Oamenii de știință condusi de profesorul Abdel Muhammad Gader si alti profesori aparținând Facultatii de Arheologie din cadrul Universității din Cairo au recuperat deja peste 400 de schelete, precum si sute de arme si bucăți de armura, dar si ramasitele a doua care de război, toate acestea imprastiate pe o suprafața de 200 de metri pătrați. Aceștia estimează ca ar mai fi vorba de peste 5.000 de trupuri care inca zac pe fundul marii, sugerând ca o mare armata a pierit in acea zona.

image

image

Timp de secole, faimoasa relatarea biblica a trecerii Marii Roșii a fost considerată de multi teologi, istorici si oameni de știință una mai mult simbolica, decat istorica. Insa aceasta descoperire de răsunet aduce dovezi științifice de netagaduit, ce susțin faptul ca unul din cele mai faimoase episoade din Vechiul Testament se bazează pe un eveniment istoric.

Prin aceata uimitoare descoperire, ficțiunea face loc realității istorice dovedita de acum cu argumente arheologice solide, ce-i înclina pe istoricii contemporani sa considere ca si „Urgiile din Egipt” ar avea o baza istorica si acestea fiind tratate pana in prezent cu scepticism de lumea științifică.

image

Descoperirea sutelor de cadavre ale soldatilor egipteni pe fundul Marii Roșii impreuna cu alte dovezi arheologice de la fata locului, l-a determinat pe profesorul Gader si colaboratorii săi sa concluzioneze ca este vorba de exact acelasi eveniment relatat in cartea Exod a Vechiului Testament. Armata respectiva a fost distrusă pe uscat, la fata locului nefiind descoperite porțiunii din bărci sau corăbii. Modul in care se găseau scheletele ce erau acoperite de noroi si mal este o alta dovada ce indica spre relatarea biblica.

Trecerea Marii Roșii nu s-a facut cu barca, nici pe pietre, nici printr-o mlaștină sau intr-o apa pana la genunchi. Aceasta a avut loc prin mijlocul marii despicate de Dumnezeu prin Moise, conducătorul poporului, conform scrierilor Scripturii.

image

Ce ne spune aceasta noua descoperire arheologica? Nimic mai mult decat ca Scriptura este adevarata in toate descrierile si detaliile sale, ca Dumnezeu este miraculos, ca a-i crede relatările revelației narative, profetice, istorice sau poetice nu e un act riscant, jenant sau rușinos pentru blazonul uman, ci mai degrabă e starea de înnobilare a ființei umane: credința in Cuvantul divin ce nu minte niciodată.

Surse: http://semneletimpului.ro/bloguri/despre-cum-a-trecut-moise-marea-rosie-in-delta-nilului.html

http://www.ro.amazinghope.net/exodul-marea-rosie-de-trecere/

http://m.authorstream.com/presentation/crepuscul-1361443-traversarea-marii-rosii/

Trecerea Marii Rosii – exista dovezi ale relatarii biblice?: http://youtu.be/Zxcn7ArL8Mg

03 RO Trecerea Marii Rosii: http://youtu.be/AT2Ovja-PLE

Ovidiu Petrica – pastor Biserica Bucuria Lugoj

https://logosul.wordpress.com/2014/12/05/mortii-din-marea-rosie-vorbesc/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/mortii-din-marea-rosie-vorbesc/

De Crăciun, Securitatea lucrează — Revista ARMONIA – Saltmin Media

by Iulian Capsali Că acest guvern a fost realizat, între altele, pentru desființarea SIIJ, asta și-a dat seama oricine din prima clipă, după arestarea lui Dragnea și demantelarea PSD-ului, imediat după europarlamentare. O instituție independentă politic, care să cenzureze abuzurile magistraților, este de neimaginat într-o țară condusă de o juntă securistă. Controlul asupra Justiției trebuie […] […]

EUROPA TREZEŞTE-TE PÂNĂ NU VA FI PREA TÂRZIU ! Pastor Sorin Cigher 

download - Copie

Europa, de ce plângi? Cine te-a îngenuncheat? De ce ești în doliu? Ce ți s-a făcut? Oare de ce trebuie să vină peste tine astfel de atrocități? Îți pui astfel de întrebări în mod serios sau doar acum, când sunt multe lacrimi și sute de familii îndurerate? Cauți vinovatul? Unde-l cauți? Nu este prea departe, este chiar foarte aproape, ești chiar tu vinovată de tot ce se petrece cu tine!

Europa, ce ai făcut de L-ai eliminat pe Domnul vieții din mijlocul tău? Cum de ai crezut că fără El vei reuși, iar cu El nu? Te-a încurcat cumva și ai vrut să-L elimini cu orice preț? Nu crezi că toate acestea sunt urmările unor alegeri greșite? Ce ai făcut de ai ales să-L îndepărtezi pe Cel ce este iubire, în schimbul celuicare este plin de ură și răzbunare? Te-ai purtat urât față de credincioșii care propovăduiesc crucea lui Hristos, și i-ai luat în brațe pe dușmanii crucii! Soarele dreptății nu a fost bun, a fost prea puternic și te-a orbit, te-a deranjat tare de tot, ți-a scos la iveală toate impuritățile, te-a durut atât de mult… încât ai ales luna, care îți luminează cărarea pe timpul nopții spirituale în care te zbați. Ai vrut să fii liberă, să îți faci de cap…

Trezește-te că ești pe drumul morții! Trezește-te din idolatrie! Trezește-te din păgânism! Trezește-te din compromis! Trezește-te din formalismul în care ai căzut de multă vreme! Nu te mai interesează biserica, nu mai ești pasionată de viața pioasă și de trăirea în sfințenie… Ai mers pe drumul tău alunecos! Ai crezut că nu vei fi prinsă? Ai stat liniștită și ai mers pe drumul tău, drumul pierzării, ți-a plăcut aceasta, te-ai simțit bine pe el… De ce nu ai nevoie de Cel care este Pace și promovezi cu atâta pasiune pe cei care declară război?

De ce ai dorit o ,,EUROPĂ FĂRĂ DUMNEZEU”, iar acum te întrebi de ce tace Dumnezeu? Vei asista tot mai mult la astfel de răzbunări pentru că ceea ce seamănă omul aceea va și secera! Să nu crezi că vei culege altceva! Întoarce-te grabnic la Dumnezeu! Pocăiește-te de păcatele tale! Strigă în gura mare că ai nevoie de Isus Hristos! Lasă-l în pace pe cel care lasă în urmă doar lacrimi, doar bombe și dezastrul este hrana lui… Isus Hristos a venit să aducă lumina! Hristos a venit să aducă siguranță! Hristos este singurul Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care deține dreptarea și niciodată nu duce în eroare pe nimeni! El nu dezamăgește pe nimeni!

Europa, priveste-ți urma pașilor în vale și vezi, ce ai făcut?

Ce trebuie să se mai întâmple ca să îți dai seama că te-ai îndepărtat de Dumnezeu, cu toată ființa ta? Câte  catastrofe să mai aibă loc, câți mai trebuie să moară, câte lacrimi mai trebuie să curgă pe obrajii nevinovați, câți copii trebuie uciși ca să te trezești? Nu îți spune nimic faptul că tăvălugul parcă este de neoprit? Pe zi ce trece alte și alte catastrofe…Chiar crezi că acești dușmani rudimentari nu ar putea fi opriți, dar cine să o facă? De ce nu vreisă îi oprești? De ce vrei să folosești alte mijloace, altele decât cele care dau un rezultat sigur… Oare nu este pedeapsa lui Dumnezeu asupra unei civilizații care și-a umplut paharul cu nelegiuire? Oare homosexualitate ne trebuie nouă? Câte crime, câte avorturi se fac zilnic în Europa…, glasul copiilor nenăscuți a fost auzit în cer, crezi că nu trebuie să plătești această indolență? Te ascunzi sub legi pe care le-ai făcut după bunu-ți plac. Sub pretextul libertății, ai subjugat oameni în păcate inimaginabile, nici la păgâni nu auzi așa ceva! Nu te simți vinovată în fața Cerului, că ai aprobat legi murdare, că ai legiferat aceste urâciuni? Nu te gândești că atragi ca un paratraznet mânia divină, din cauza compromisurilor tale? Nu ți-ai imaginat că va trebui să răspunzi într-o zi de tot ce ai făcut? Nu mă mai mira nimic. Ori de câte ori aud că se întâmplă situații de genul acesta, mă mâhnesc, mă întristez, sunt alături de familiile îndurerate, mă doare sufletul pentru că au murit încă o dată oameni nevinovați, mă cutremur de durere fiindcă mă gândesc la cauza acestor pedepse… Dar cine este vinovatul? Unde-l găsim?

Cred că vinovatul este oricine trăiește în păcat, oricine Îl respinge pe Cel ce este Viața – pe Hristos – Fiul lui Dumnezeu. Vinovatul? Cel care trăiește în întunecimea păcatului și rânjește batjocoritor în fața celor care-L caută sincer pe Creatorul lor…

Europa, ai fost binecuvântată de Dumnezeu, multă vreme nu ai dus lipsă de nimic, dar acum, așa merită Creatorul tău? Merită să-i întorci spatele, doar pentru că El te-a binecuvântat?

Europa a fost o zonă a păcii, a liniștii, a prosperității, dar Europa nu va mai fi la fel! S-au legiferat păcatele! S-a pus ștampila pe decretul omenesc, al îndepărtării lui Dumnezeu din țară! Așa că…. dacă L-ai lepădat pe Dumnezeu, ești lăsat în voia minții tale blestemate! Vei constata aceasta, dar mă tem că va fi prea târziu!

Europa, trezește-te!

Migranții sunt doar niște piese în planul divin pentru a folosi nuiaua pentru tine! Europa, astăzi este Franța, mâine va fi altă țară, și uite așa Dumnezeu îți dovedește clar că L-ai lepădat! Cred că mulți sunt în lacrimi acum, își plâng morții, dar după o vreme de liniște și pace îi uităm pe toți, și ne reluăm activitatea de unde am lăsat-o, ca și cum nimeni nu a suferit. Iar când apare un alt incident, ne speriem și strigăm către Dumnezeu.

De ce strigăm către Cel care ne-ar fi putut scăpa din aceste catastrofe? Dacă L-am alungat din casele și din școlile noastre, de ce-L căutăm când dăm de greu? Am eliminat religia pentru că deranjează necreștinii, pe cei care au altdomn și nu vrem să facem discriminare. În schimb i-am lăsat să ducă în școli droguri, alcool, prostituție, crime, arme, pornografie și alte lucruri mizerabile care distrug caracterul copiilor noștri. Nu am avut nevoie de Hristos, L-am lepădat că este demodat! L-am trimis din Europa pentru că ne încurcă! Așa au procedat dintotdeauna oamenii, L-au alungat, nu au avut nevoie de El…, L-au răstignit.

Ne speriem de Hristos, ne deranjează, vrem fără El, ne place fără Cuvântul Său, în schimb nu ne sperie alți domni,nu ne sperie alti dumnezei, vestiți prin cruzime.

Am căutat și am găsit bombe, rachete, kalasnikov, macete, capete tăiate, biserici incendiate… familii distruse, instituția familiei desființată… toate acestea la tine, în Europa… Nu te mira că acum culegi roadele pe care le-ai semănat cu mult timp în urmă!

Europa, te-ai deschis migranților în masă, pe fondul umanitar i-ai acceptat la tine acasă, i-ai primit pe străzile tale, i-ai luat în familie și…nu le-ai predicat Evanghelia care poate să-i transforme, pe care nici tu nu o mai crezi…, ci i-ai acceptat ca să-i folosești mai târziu, însă ei nu sunt naivi, vor întoarce armele către tine și te vordistruge! Până nu e prea târziu, unește-te în rugăciune, cheamă poporul la o întoarcere în fața adevăratului Dumnezeu! Cheamă poporul să îngenuncheze în fața unicului Mijlocitor, Mântuitor Isus Hristos! Îndeamnă poporul să se lase condus de Duhul Sfânt care poate să-L convingă de păcat! Vei vedea mari binecuvântări!

Europa, lasă-te de păcat! Europa, dă legi care să nu contravină legilor divine! Scoate homosexualitatea de pe lista priorităților! Nu favoriza compromisul! Fugi de ateismul postmodern care distruge civilizații întregi!

Nu te juca de-a spiritualitatea, nu te lua la trântă cu Dumnezeu, nu te juca cu viețile oamenilor, cu veșnicia lor!

Nu promova o altă cale decât Calea Vieții, Hristos. Dacă vrei să se oprească mânia lui Dumnezeu, privește în Cuvântul Sfânt, în Biblie! Trăiește după aceste principii curate, valori morale ce îți vor face bine! Îndeamnă tineretul nu la stricăciuni și îndobitocire, nu-i favoriza concerte demonice unde pier ca lăcustele în foc, ci îndeamnă-l să-L caute pe Dumnezeul Scripturilor.

Istoria este plină de astfel de momente în care oamenii s-au întors spre adevăratul Dumnezeu și au fost binecuvântați. Europa, nu există altă soluție, vei vedea cu ochii tăi! Dacă nu te întorci, vei vedea mult sânge, multe lacrimi, nesiguranță, teamă, îngrijorare, multe vieți nevinovate vor fi distruse, copii dezorientați, oameni fără nicio perspectivă, corupție, catastrofe uluitoare, distrugeri în masă, kamikaze nemiloase care își duc planul la îndeplinire. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat! Cuvântul Sfânt te îndeamnă la pocăință!

Așadar, oricâtă solidaritate verbală ar oferi statele partenere, oricât regret ți-ar transmite prietenii tăi, nu ajută la nimic pe termen lung! Oricâtă încercare de a opri măcelul vei avea, nu se va întâmpla aceasta pentru că:

Dacă nu apără Dumnezeu, dacă El nu păzește, totul este degeaba! Dacă nu sprijinește Dumnezeu, totul este în zadar! Așa că trebuie să te uiți la cauzele acestor dezastre! Privește la cauză și încearcă să o rezolvi! Cauza este păcatul tău, îndepărtarea ta de Dumnezeul care te-a creat! Este păcatul pe care l-ai îmbrățișat și până nu-l aduci la crucea Domnului Isus Hristos, nu vei avea niciun sorț de izbândă! Nu fugi de pocăință, nu vei scăpa de ea, doar că ea va fi într-un prea târziu dacă nu o vei face acum!

Europa, e șansa ta! Daca te vei întoarce sincer și cu pocăință la Dumenzeu, vei fi binecuvântată! Dacă vei trata Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod superficial și dacă strigi doar acum, pentru că te doare, iar apoi uiți de El, pedeapsa va fi și mai mare!

Europa, Alege-L pe Cel ce este Viața – Isus Hristos-  și lasă-l pe cel ce este moartea și o răspândește cu atâta plăcere!

Alege-L pe Cel ce este Pace în schimbul celui care răspândește războiul!

Alege-L pe Cel ce este Dragoste, în schimbul celui care manifestă ură în jur!

Alege-L pe Cel ce este Dumnezeu, în schimbul celui contrafăcut!

Alege-L pe Cel ce este bunătate, în schimbul celui ce împrăștie doar intrigi și revoltă!

Alege-L pe Cel cu care vrei să îți petreci veșnicia, în schimbul celui mincinos, care nu-ți poate promite decât iadul!

Nu te mai lăsa înșelată de valurile plăcerilor de-o clipă, alege să trăiești pentru unicul Dumnezeu real! Nu te mai întreba: De ce? Cum e posibil? Chiar nouă? Ce am făcut?

Gândește-te la un singur lucru: Vei culege într-o zi exact ceea ce ai semănat!

Este timpul să sameni, din nou, ceva de durată, bun și frumos, ca la vremea potrivită să culegi ceea ce ți-ai dorit!

Europa, trezește-te în al doisprezecelea ceas!

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. (Ier.29:11)

Pastor Sorin Cigher

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2015/11/pastor-sorin-cigher-europa-trezeste-te.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/europa-trezeste-te-pana-nu-va-fi-prea-tarziu/

EU ŞTIU MAI BINE

download - Copie

CRESTIN TOTAL

Adeseori sunt pus în fața unor situații conflictuale și în cele mai multe din ele există măcar o persoană, uneori un grup, care știe mai bine decât cealaltă persoană sau restul grupului, indiferent de domeniul de discuție. Pur și simplu unii cred că știu mai bine, în consecință caută să impună „acel bine” chiar cu forța, creând conflicte, nefericire, scindare și tristețe.

Acest „eu știu mai bine” cu formele sale apropiate „eu știu cel mai bine”, „varianta mea e mai bună” , eu vă vreau doar binele” sau cele pseudospirituale „așa mi-a vorbit mie Domnul” sau „așa mi-a descoperit Dumnezeu” au dus de la începutul existenței omenirii la mai probleme. Una din ele, de neuitat și cumva, piatra de aducere aminte este chiar Holocaustul, întâmplat pentru că cineva știa mai bine. El, mărețul, deșteptul știe ce e cel mai bine pentru omenire și întâmplarea face să și aibă puterea necesară să facă „binele” și nu doar să îl facă ci să îl impună. Triste sunt cifrele care stau martore nevrednice acestui odios adevăr. Ele, cifrele, nu vor putea surprinde niciodată durerea, trauma, lacrima, sfâșierea și țipătul, ele vor fi seci și reci dar cutremurătoare.

Uneori stau și mă întreb câte astfel de etape a trăit omenirea? Bineînțeles că magnitudinea Holocaustului e zdrobitoare, dar astfel de atitudini și evenimente au fost mereu și din păcate au loc și azi și din păcate vor mai avea loc și în viitor, poate mai urâte și hidoase. Mereu au fost oameni și vor fi oameni, care cred că știu cel mai bine și uneori acești oameni sau grupuri de oameni au și puterea să facă acel „bine”.

Abuzurile de multe ori poartă haina bunătății, a intenției bune. Până și răpirea copiilor poartă haina asta a „ocrotirii”. Mai mult chiar și pedofilia e îmbrăcată în intenții bune, am auzit recent că pedofilii solicită să primească denumirea de „iubitorii de copii”. Părinții pe de altă parte îți bat copiii în numele binelui, și soți există care îți bat soțiile tot pentru binele lor „ca să le bage mințile în cap”. Observați… doar oameni care vor să facă binele, au putere mică, și rănesc puține persoane, dar dacă ar avea putere mare?

Hai să mă risc să măresc puțin aria. Ați auzit de recentele confruntări de prin Europa cu musulmanii? Ei bine, liderii lor știu și vor să implementeze „binele”. Nu vă speriați, așa au făcut și creștinii au implementat „binele” la un moment dat. De fapt, acesta este un perpetuum al speciei umane, un bine e mai bun azi, altul e mai bun mâine și se poate repeta, depinde de câtă forță ai. Dacă ai arme, „binele tău” va triumfa. Dacă nu ai, faci rost și vei impune „binele tău” când vei avea arme sau putere. Religiile toate se declară ca fiind ale păcii, dar ale acelei păci despre care Mântuitorul spunea că „tulbură inima”.

Scris de Teofil Gavril – Citeste mai mult pe www.filedinjurnal.ro

Eu știu mai bine

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com/25288

Ești înștiințat

download - Copie

FEBRUARY 27, 2018 MANTUIRE BY ALTII

Dumnezeu nu ne-a rânduit la mănie, ci ca să căpătăm mântuirea,prin Domnul nostru Isus Hristos!

Ziarele au adus ştirea, cu mai mult timp în urmă, că într-un oraş dintr-o altă ţară, s-a arătat într-o noapte un meteor care a luminat ca în timpul zilei întregul oraş. Populaţia îngrozită, crezând că a sosit ziua de apoi, a dat fuga în stradă. Sute de persoane au îngenuncheat şi s-au rugat cu glas tare. Meteorul a căzut cu o bubuitură îngrozitoare pe un loc viran şi a pătruns adânc în pământ, din fericire, fară să lovească pe cineva.

Pentru ce credeau toate acele persoane că sosise ziua de apoi? Necredincioşii de azi şi de altădată îşi bat joc de aceste „închipuiri rătăcite” (cum le numesc ei) ale poporului, ţinut în întuneric cu „opiul religiei”. Cuvintele serioase ale Sfintei Scripturi li se par lor o poveste, ca şi ginerilor lui Lot, care „râdeau” pe socoteala socrului lor, deoarece el credea că Sodoma va fi nimicită, după cum a fost înştiinţat din partea lui Dumnezeu. Dar neîncrederea într-o înştiinţare oarecare nu face să se îndepărteze şi faptul de care ai fost înştiinţat. Şi oamenii de pe vremea potopului au văzut bine lucrul acesta. Oamenii de astăzi vor vedea şi ei, fără îndoială, aceasta. Neîncrederea şi batjocura oamenilor nu pot nici îndepărta, nici schimba împlinirea cuvintelor Domnului Isus Hristos.

Toate, absolut toate, se vor împlini întocmai, aşa cum a spus El:

Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24.25); „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-L împlinesc!” (Ieremia 1.12).

În Cuvântul lui Dumnezeu este scris:

Despre ziua aceea şi despre ceasul acela nu ştie nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aşa se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi nu au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toți, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului“.

Cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului“.

Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vorfi clătinate“.

Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului; toate seminpile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cendui, cu putere şi cu mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24.27-31, 35, 37-39).

Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor. Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea celor ce au să vină pe pământ, căci puterile cerurilor vor fizguduite. Atunci vor vedea pe Fiul omului (Domnul Isus Hristos) venind cu norii, cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Luca 21.25-28).

Luați seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările viepi acesteia şi astfel ziua aceea să vină peste voi fără veste, ca un laţ; căci aşa va veni peste top cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheați dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să stați în picioare înaintea Fiului Omului!” (Luca 21.34-36).

Cititorule drag, ţi se oferă minunata şi singura şansă; există un mijloc ca să fii salvat, să scapi de grozăvia celor ce vor veni, cum am arătat mai sus, din Cuvântul viu şi etern al lui Dumnezeu. Domnul vorbeşte despre aceia care pot tine capul sus, fiindcă în ziua aceea se apropie mântuirea lor. Nu este vorba deci de judecată pentru ei, ci de eliberare, de libertate, de a lua parte la gloria Domnului.

De aceea şi apostolul Pavel le scrie creştinilor credincioşi:

Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fi ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji!” (1 Tesaloniceni 5.4-6).

Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El!” (1 Tesaloniceni 5.9-10).

Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2.4).

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul (Isus Hristos) pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi!” (Faptele Apostolilor 17.30-31).

Domnul Isus Hristos îndreaptă şi astăzi chemarea-I duioasă:

Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11.28).

Ce privelişte glorioasă pentru toţi câţi, dându-I ascultare, şi-au găsit mântuirea, au fost salvaţi şi făcuţi cu adevărat fericiţi, începând din această viaţă de pe pământ şi pentru eternitate!

Domnul Hristos a spus:

Adevărat, adevărat vă spun că cine aude Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă!” (Ioan 5.24).

Pleacă-ţi inima şi genunchii înaintea Creatorului tău, care îţi doreşte numai binele; şi aceasta, pentru a avea parte de adevărata fericire! Nu amâna, ca să nu te trezeşti în faţa unei uşi închise pentru totdeauna! O, de ai face chiar astăzi pasul 

http://vesnicia.ro/esti-instiintat/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/esti-instiintat/

EŞTI CATACOMBĂ SAU CATEDRALĂ ?

download - Copie

Atâta rău în lume

Dinamica locului sfânt, a bisericilor, templelor, catedralelor și a altor construcții care-au slujit de-a lungul secolelor ca locașuri de închinare este complexă. Și această dinamică ține de felul în care oamenii s-au raportat și continuă să se raporteze la divinitate, la Dumnezeu.

Cele mai multe civilizații și-au înălțattemplele „la vedere” și mare parte din activitatea comunității gravita în jurul acestor toposuri considerate purtătoare de sacralitate, de sfințenie.

Dacă primii creștini s-au ascuns în catacombe din cauza prigoanei, calitatea de loc sfânt a catacombelor nu era nicidecum alterată, chiar dacă acel loc de închinare nu era la vedere. Tocmai pentru că prezența lui Dumnezeu este condiția necesară și suficientă pentru ca un loc să fie transformat calitativ – să devină un loc sfânt.

În alte perioade istorice, când creștinismul „a ieșit la suprafață”, s-au construit locașuri de închinare spectaculoase, monumentale – înalte, cu coloane de susținere impresionante, cu boltă și vitralii. Oamenii considerau atunci că dacă Dumnezeu locuiește într-o astfel de clădire, ea trebuie să  fie cât mai impunătoare, ca să se vadă cât mai bine diferența dintre micimea omului și măreția lui Dumnezeu.

Un alt element relevant pentru dinamica locului sfânt este și permiterea accesului omului de rând în clădirea purtătoare de sfințenie – știm că vreme îndelungată numai preoții au avut acces în locașul sfânt, pentru aducerea jertfelor și pentru efectuarea slujbelor religioase.

Împăratul Solomon este cel care construiește templul unde aveau să se închine evreii:

  • „În al patru sute optzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a zidit Casa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel…” [1 Împărați 6:1]
  • Eu am zidit o Casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!” [1 Împărați 8:13]

Solomon ridică așadar un templu vizibil, un templu spre care să se întoarcă mereu privirile omului atunci când vorbește cu Dumnezeu [1 Împărați 5-9]. Este impresionantă rugăciunea pe care o rostește Solomon atunci când inaugurează templul – 1 Împărați 8:22-61.

Însă ne-am gândit mai departe, la Isus Cristos care Se autodefinește ca Templu:

  • „Drept răspuns, Isus le-a zis: ‘Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.’ Iudeii au zis: ‚Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?’ Dar El le vorbea despre templul trupului Său.” [Ioan 2:19-21]

În același timp, noi înșine suntem un „loc sfânt”, suntem purtători de sfințenie, prin faptul că, la rândul nostru, suntem temple:

  • „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfântcare locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? [1 Corinteni 6:19]

Oare care este dinamica locului sfânt în ce ne privește?

Este templul nostru o catacombă, în care ne ascundem la răstimpuri, atunci când ne simțim „datori” să vorbim cu Dumnezeu?

Este templul nostru o catedrală impunătoare, „la vedere”, iar atunci când cei din jur se uită la noi să vadă cu adevărat măreția lui Isus Cristos?

Este templul nostru o bisericuță de lemn, în care intimitatea dintre noi și Domnul este de-a dreptul covârșitoare?

Suntem ascunși în Templul-Cristos, așa încât atunci când oamenii văd împlinindu-se ceva minunat în viața noastră, să primească El toată slava? Este impresionant în acest sens faptul că împărăteasa din Seba, care se convinge cu ochii ei de măreția împăratului Solomon, ajunge să Îl slăvească pe Dumnezeu – pe care nu-L cunoștea înainte – pentru tot ce a văzut că a înfăptuit cu Solomon și împărăția condusă de el:

  • Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tăucare a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.” [1 Împărați 10:9]

Oare câți Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru ceea ce văd că împlinește El în noi și în viața noastră?

Sunt catacombă, bisericuță de lemn sau catedrală?

Autor: Rodica Bogdan

sursa: http://tineri.betania.ro/esti-catacomba-sau-catedrala/

Ești catacombă sau catedrală?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/esti-catacomba-sau-catedrala/

 

Este păcat să donezi organe? | Pastor Vasile Filat

download - Copie

HTTPS://YOUTU.BE/SXOA_BWOJWU?T=4

BUNA ZUA DL.PASTOR. VA URMARESC DE CEVA TIP SI AM GASIT MULTE RASPUNSURI LA INTREBARILE CARE MA FRAMINTA DAR VRIAU SA STIU UN LUCRU SI DACA MA PUTETI AJUTA SA AFLU DACA E PACAT SA DONEZ UN ORGAN. SA ZICEM UN RENICHI PE CARE L-AM DONAT LA O PERSOABA APROPIATA. MA FRAMINTA ACEST GIND. AM FACUT LUCRUL ACESTA DIN TOATA INIMA CA SA SALVEZ O VIATA DAR CINEVA MIA SPUS CA ESTE PACAT SI AFLIND ASTA STAU SI CAUT DAR NU GASESC RASPUNS. POATE MA AJUTATI SA GASESC UN RASPUN CA SA MA CONVING DACĂ AM SAVARSIT UN PACAT? VĂ ROG MULT DIN TOATA INIMA SA MA AJUTATI DACA E CU PUTINTA .

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
STR. CIOCÂRLIEI 2/8, CHIȘINĂU, REP.MOLDOVA
SERVICII DIVINE:
DUMINICĂ, 14:00 – 16:00
JOI, 18:30 – 19:30 – CEASUL DE RUGĂCIUNE
TEL. +373 (68) 060601
HTTPS://WWW.FACEBOOK.COM/BUNAVESTIRE.CHISINAU/

NOUL LEGĂMÂNT / Ardelean Viorel

download - Copie

NOUL LEGĂMÂNT

 1). INTRODUCERE. Încă din cele mai vechi timpuri, specia umană s-a organizat în societăţi tribale dezvoltate mai târziu în neamuri, popoare, rase, etc, ajungându-se astăzi la state naţionale independente au avut legături sociale unele cu altele. Oamenii s-au aşezat în special pe malurile râurilor şi fluviilor, dar şi în locuri cu condiţii mai vitrege, au construit sate şi oraşe cetăţi, care erau de cele mai multe ori suverane, fiecare având împăratul lor.  Ele au avut contacte sub diferite forme, s-au tolerat unele pe altele, s-a războit, sau influenţat iar atunci când două civilizaţii sau două mari puteri, sau alte relații s-au ciocnit, dar  au existat şi variante de compromis şi înţelegere. Ele se realizau sub diferite forme, pe care noi în limbaj modern le numim tratate. Astăzi tratatele se fac sub formă scrisă, între două sau mai multe state, cu privire la drepturi şi obligaţii, care trebuiau respectate, prin acord sau convenţii internaţionale. De multe ori ele erau călcate în mod flagrant iar istoria omenirii este plină de exemple de genul acesta. Un tratat[1] este un acord în legea internaţională dintre două sau mai multe state şi poartă nume diferite şi poartă denumiri diferite ca protocoale, convenţii, acorduri internaţionale, dar regulile în sine rămân dependente faţă de numele documentului. Ele pot fi comparate cu contracte în care ambele părţi îşi asumă obligaţii şi îndatoriri, dar au şi drepturi. Aici este un principiu denumit pacta sunt servanda – care înseamnă faptul că „ pactele trebuie respectate” Aceste tratate ţineau e obicei o vreme, erau reânoite sau călcate. Ambiţia după putere, banul, sau dorinţa de a stăpânii proprietăţi sau mai grav stăpâni de sclavi și robi oameni  care  în urma războaielor deveneau ori una ori alta, acest aspect al relațiilor de-a lungul istoriei şi-au spus cuvântul. Acest lucru pornește din inima omului și a societății respective. Ieremia sesizează bine acest lucru în una în cartea sa Ieremia 17:9  „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?”. În plus viţa omului nu este ceva static ci dinamic şi din păcate în aspectul eticii şi moralităţii are  o direcţie descendentă. Noi cunoaştem câteva etape istorice de la Antichitate, Evul Mediu, Burghezie, Capitalism  şi Comunism, dar care privite în profunzime regăsim aceleaşi aspecte negative în inima omului sau în societatea cu alte cuvinte răul. În plus  când cineva ajunge la putere i se vede şi adevăratul caracter şi poate să facă mult rău, destul de rar și lucruri bune.  În altă ordine de idei nu avem cum să privim tratatele dintre state de astăzi cu înţelegerea pe care o aveau ţările din antichitate. Ele erau mai simple şi se realizau în alţi termeni. Aspectul pe care  dorim  să-l privim, este în final tratatele dintre Dumnezeu şi oameni numite şi Legăminte divine, prin care în final s-a ajuns la Noul Legământ. În Geneza ni se spune cum Dumnezeu a creat Universul, iar ca şi coroana creaţiunii a făcut omul. Geneza 1:26  „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră……….”  Dumnezeu a dorit să-şi reverse dragostea peste fiinţa creată şi să aibă părtăşie cu omul. După tragedia din Eden (Geneza 3), Domnul a iniţiat un plan de salvare a omului din faţa mâniei Sale (Genneza 3:15), prin care Domnul a hotărât  să aducă omul la starea iniţială din Gen 1: 26 prin Naştere din Nou şi s-a revelat în creaţie, natură şi în fiinţa umană în mod progresiv în istorie, prin lucrările Sale, cea mai importantă formă a revelaţiei a fost momentul când Dumnezeu s-a făcut om prin Întruparea Fiului. Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Dar până la  „împlinirea vremii” (Gal 4:4), au trecut milenii de istorie pentru că revelaţia lui Dumnezeu în istorie a avut o dezvoltare continuă. Astfel ne vom ocupa la început de o parte din legămintele divine.

2). LEGĂMINTE DIVINE. Este necesar a aborda și acest subiect pentru că Isus Hristos este persoana în care se adună aceste legăminte divine și El este o împlinire a lor. Cuvintele folosite în Biblie[2] sunt legământ ori alianță, în ebraică berit, iar în greacă  diateche,  în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament cuvântul are înțelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând și clauzele de rigoare. Mai există în Vechiul Testament și alte cuvinte asociați legământului ca ”aheb, „a iubi”, hesed, „dragoste prin legământ” sau „solidaritate prin legământ”, toba, „bunătate” sau „prietenie”, salom, „pace prin legământ” sau „prosperitate prin legământ”, şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din Orientul Apropiat. Există ritualuri atunci când se face un legământ, deși nu există informații precise, dar din vestigii ne dăm seama de felul în care au fost făcute. Se sacrifica un animal (oaie, taur, etc), deducând acest lucru din informații scrise și date culese în textele de la Mari,  tăbliţele de la Alalah şi din Vechiul Testament, cartea Exodului. În Orient se găsesc informații despre tratatele hitite a lui Esar-Hadon și legământul aramaic din Sefire. Ca termeni se foloseau termenii de tată – fiu, domn – slujitor(abdu), care indică o relație de prietenie dar și vasalitate dintre domn și slujitor în care regele era suveran, iar vasalul este numit slujitor. Sunt două tipuri de tratate : 1. Un tratat în care părțile sunt egale, iar partenerii sunt ”frați” cu drepturi egale stipulate în legământul respectiv. 2. Un legământ de vasalitatea între un  rege cuceritor și altul mai mic. Aceste tratate aveau un ritual, în care se prezenta calitățile regelui cuceritor și îndatoririle regelui vasal. La încheierea tratatului erau martori zeii, sau elemente ale naturii. Legământul se încheia cu blesteme și binecuvântări. Din când în când tratatul era recitit și reânoit, se punea accent pe blesteme în cazul în care era călcat și ele vizau sfera divină și armata sau familia regelui în cauză. În Vechiul Testament  există exemple de tratate de ambele feluri, prietenie și vasalitate între popoare păgâne, sau poporul evreu și alte popoare. Un exemplu este tratatul dintre David și Hiram (1Împăraţi 5:1) sau legământul de paritate dintre Hattuşil III şi Ramses II, care se încheie cu căsătoria dintre Hattuşil și fica lui Ramses. Un exemplu de tratat este acela dintre poporul evreu și gabaoniți (Iosua 9-10). Termenii flosiți au fost „noi suntem robii voştri” –  (‘abadeka ‘anahnu)”, fapt care indică vasalitate dar și obligația poporului evreu de a da ajutor militar gabaoniților. Evreii cunoșteau bine diferitele forme de tratate sau legăminte din Orientul Apropiat. Vom enumera[3] legămintele dintre Dumnezeu și lumea cu precizarea că aceste legăminte sunt de două feluri. 1. Legăminte condiționate, care au în componență cuvântul dacă, în care omul este responsabil și sufere consecințele de rigoare dacă nu îl respectă. 2. Legăminte necondiționate în care Dumnezeu își duce la îndeplinire voia Sa hotărâtoare indiferent de voința omului. Există opt legăminte istorice majore în care majoritatea sunt date sub formă de promisiune. Dintre legămintele istorice[4] Din cele opt legăminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legăminte condiţionate. Ne vom concentra asupra Legământului din Eden, Legământul făcut de Domnul cu Avram, Legământul cu David  și asupra Noului Legământ, iar pe celelalte le vom enumera doar, ele fiind : Legământul cu Adam – după cădere (Gen. 3:16-19),  Legământul cu Noe, după potop (Gen. 9:1-18), Legământul mozaic (Exod 20:1 – 31:18), Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10), Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15). Deși făcute în mod separat ele de fapt se împletesc în mod armonios în cadrul planului lui Dumnezeu, în care prin legămintele condiționate s-a arătat neputința omului de a le respecta, iar prin legămintele necondiționate ne este prezentată voia hotărâtoare a lui Dumnezeu pe care o duce la îndeplinire, indiferent de circumstanțe.

a). Legământul Edenic (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, este un legământ condiționat, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau  blestem și moarte fizică și spirituală. Adam și Eva falimentează și aruncă întreaga rasă umană în blestem și moarte și este necesară reabilitarea omului prin  pocăință și Nașterea din Nou.

b). Legământul cu Avraam (Gen. 12:1-4; …. 17:1-8), este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen.17:9-14), iar conținutul se împarte în trei legăminte. 1. Pentru Avraam în care se promite o mulțime de urmași (Gen. 17:16), va fi binecuvântat (Gen. 13:14-15,…… Ioan 8:56), numele lui va fi vestit  (Gen. 12:2), iar Avaram va fi o binecuvântare pentru alții. 2. Pentru neamul lui Avraam care anunță formarea unui popor deosebit și diferit de popoarele lumii  (Gen. 12:2), format din cele douăsprezece seminţii a lui Iacov, și îi promite o țară urmașilor săi (Gen. 12:7, …. 17:7-8).  3. Pentru toate toate familiile pământului în care Dumnezeu îl anunță că Israel va fi o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ (Gen. 12:3) din care se va naște Mesia Mântuitorul lumii întregi. De asemenea Dumnezeu va binecuvânta pe cei care arată bunăvoință față de Israel și va pedepsi pe acea care urmăresc distrugerea poporului evreu (Gen. 12:3). Legămintele au ca suport suveranitatea și atotputernicia divină  (Gen. 15:13-15).

c). Legământul cu David. (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu promite lui David un împărat cu o domnie, un tron și o împărăție veșnică. Legământul va fi împlinit prin nașterea lui Hristos (Fapte 2:30). În ciuda a ceea  ce s-a întâmplat cu poporul evreu, întotdeauna a existat o rămășiță prin care Dumnezeu și-a dus planul mai departe (Ier. 33:20-21), deși domnia lui David a fost oprită în mod temporara pentru că poporul evreu trebuia să fie disciplinat, Dumnezeu  își duce planul la îndeplinire. (Luca 1:32-33).„El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit”  (Ezec. 34:23-24).„Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor” . Împărăția Cerurilor a fost inaugurată, este în desfășurare,  deja- dar nu încă,  și va avea o finalitate în viitor

3). CARTEA EVREI[5]. Autorul este apostolul Pavel dovedită prin referințe interne, ”în lanțuri” (Evrei 10:34), Scrisoarea este scrisă în Italia (Evrei 13:24), iar stilul de scriere este paulin. Ea a fost scrisă înainte de căderea și distrugerea Ierusalimului de către Titus a în anul 70 d Cr. De  asemenea și Petru îl identifică pe Pavel ca și autor. (2 Pet 3:15,16) Destinatarii cărţii [6] sun poporul evreu (Evrei 1:1), pentru că atât iudeii cât mai ales creştinii evrei erau în pericol să cadă în iudaism privind slujbele religioase, şi ceremoniile din Templu, care intrau în contrast izbitor cu închinarea simplă a creştinilor în Duhul, iar ca loc de închinare  erau folosite case și sinagogi. Redactarea cărţii este înainte de anul 70 d. Cr, prin faptul că epistola nu face nici o referire la aşa ceva. Ea este citată de Clemenţiu din Roma de mai multe ori, iar tradiţia afirmă faptul că apostolul Pavel a murit ca martir sub cezarul Nero sau Domiţian. Autenticitatea cărţii este confirmată de Clemenţiu din Roma, Clemenţiu din Alexandria, plus dovezile interne.  Tema cărţii[7] se axează pe cuvântul  „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect”. Evreii l-au respins pe Hristos când l-au răstignit şi la Rusalii, dar au fost şi evrei care au crezut în Isus Hristos şi au format comunităţi în jurul Templului, a sinagogilor şi în case particulare, religie numită „ calea cea nouă” (Fapte 19:9). Creştinii[8] au suportat atacuri dure  atât din partea iudeilor cât şi a romanilor. Epistola ne prezintă superioritatea lui Isus Hristos, care este mai bun ca îngerii, Moise, Iosua, Aron, iar Noul Legământ este superior Legământului Mozaic. De asemenea epistola ne prezintă pe Dumnezeu – om, aspect refuzat de majoritatea evreilor. Biblia[9] ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet și Mare Preot. Cartea Evrei ne prezintă în special pe Hristos ca Mare Preot. Ea este denumită și a cincea Evanghelie, prin care arată lucrarea lui Hristos sus în cer, iar cele patru evanghelii ne arată lucrarea lui Hristos pe pământ.  Cartea evrei prezintă superioritatea credinţei creştine. Scopul cărţii este dublu, pe de o parte are un aspect didactic în care Pavel aduce argumente că Isus Hristos a fost Mesia, iar practic creştinii au rămas copii în credinţă iar apostolul Pavel doreşte maturizarea lor. El arată aspectele negative ca cei care sunt pasivi faţă de mântuire,  împietrirea inimi, decădere spirituală, păcatul cu voia, o viaţă fără sfinţire, dar apar şi aspecte pozitive ca Legământul cel Nou, ca aspectul moştenirii, nădejdea credinciosului, slujba, Jertfa de pe Cruce, mântuirea, judecata și răscumpărarea. Hristos este prezentat ca şi „Moștenitor, Creator, Oglindirea Slavei Lui, Susținător al tuturor lucrurilor, Cel care ne curățește păcatele, Regele, Născut din Tatăl, Unsul lui Dumnezeu, Domnul veșniciei”. Cuvântul utilizat pentru credinţă este „ hypostasis” ce înseamnă a avea o încredere neclintită, în contrast cu cuvântul ipoteză sau teorie. De asemenea „ Puternică încredinţare” este un cuvânt grecesc ελεγψηος” care are sens juridic. La fel cuvântul ”aionas”  înseamnă lume, vremuri, cu referinţă la Cuvântul lui Dumnezeu care a vorbit (energie) şi a creat materia, care la rândul ei se poate transforma înapoi în energie. Se face referire la eroii credinţei începând cu neprihănitul  Abel, care indică faptul că fără vărsare de sânge nu există iertare. Enoh umblă cu Dumnezeu prin credinţă, Avram dă dovadă de ascultare, Sara reprezintă tăria credinţei, Isac este gata pentru sacrificiu şi îl prefigurează pe Hristos (Tatăl aduce ca şi jertfă pe Fiul), Iacob prezintă viitorul credinţei pe când Iosiv este o împlinire a ei. Viaţa lui Moise  ne arată sacrificiile credinţei, Iosua ne prezintă o „nebunie” a credinţei, fiind vorba de zidurile Ierihonului, Rahav  ne arată locuri neaşteptate în care poate să existe credinţă, şi lista eroilor credinţei continuă. Dacă privim în capitolul 11 : 33-40 avem exemple de credincioşi care unii sunt aparent biruitori , alţii înfrânţi dar pe care Dumnezeu îi priveşte la fel. În Vechiul Testament credinţa era legată de ascultare, indica o posesie a omului, o calitate. Cuvântul folosit este ” שצשמת – aman” care înseamnă statornicie iar în Noul Testament cuvântul utilizat este ” πιστις, πιστιος – pistis” şi înseamnă a admite o realitate, existenţa ei şi faptul că te încrezi în ea. Credinţa este un lucru esenţial pentru că Evrei11:6 „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui Dumnezeu!.”  Credinciosul abandonează  forţele proprii, iar credincioşia este un atribut al lui Dumnezeu de care nu se dezminte 1 Ioan 1:9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Ea este demonstrată pe paginile Bibliei şi vedem realizarea ei în Istoria Mântuirii. Schiţa cărţii [10] ne indică câteva aspecte importante ca : Hristos este mai bun decât rânduiala Vechiului Testament, Hristos este superior îngerilor Hristos este superior profeţilor, se arată pericolul neglijenţei, pericolul îndoielii, pericolul dispreţuirii, Hristos aduce beneficii şi îndatoriri mai bune, pericolul negării, Hristos este Marele nostru Preot după rânduiala lui Melhisedec, ni se prezintă umanitatea lui Hristos, Înălţarea lui Hristos, mai presus decât îngerii, Hristos este superior lui Moise, Hristos este superior lui Iosua, Hristos este superior preoţiei levitice, Hristos este Preotul perfect, Hristos este veşnic şi Mare Preot, Hristos, Marele nostru Preot care slujeşte  într­un cort mai bun, printr­un legământ mai bun, bazat pe promisiuni mai bune, Noul legământ este mai bun decât  Vechiul Legământ, Noul Sanctuar  este mai bun decât cel vechi, avem o Jertfă mai bună, există încurajare, credinţa, speranţa, dragostea, viaţa secretă a credincioşilor, viaţa socială a credincioşilor și viaţa spirituală a credincioşilor. Versete cheie[11] sunt  mai multe : Evrei 1:1  „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2  la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile”. Evrei 11:1  „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”, care de fapt este cea mai bună definiţie a credinţei.  Evrei 4.14-16: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” Evrei 12.1-2: „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Legături. Autorul cărţii Evrei care ca şi ţintă trei grupuri distincte şi anume credincioşi în Hristos, credincioşi doar la nivel intelectual şi necredincioşi  care l-a început au acceptat creştinismul, dar mai târziu resping învăţătura creştină.  În Noul Testament cartea Evrei pune accentul pe Vechiul Testament, care are ca şi bază preoţia leviţilor. Pavel compară insuficienţa sistemului de jertfe din Vechiul Testament, care se finalizează şi ajunge la desăvârşire în Hristos. În Noul Legământ Hristos s-a jertfit o singură dată Evrei 10:10  „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna”. Lucrarea lui Hristos[12] este prezentată pe fundalul slăbiciunii ritualurilor aronice, în contrast cu superioritatea Jertfei lui Isus Hristos care implică finalitatea Jertfei lui Hristos (Evrei 7:27; 9:12, 28; 10:10), caracterul personal al jertfei, Isus s-a jertfit pe sine însuşi (Evrei 9:14), caracterul spiritual al jertfei (Evrei 9:14) şi caracterul permanent prin care s-a realizat o mântuire veşnică (Evrei 9:12). Ca şi momentul cel mai important este aspectul soteorologic în care se afirmă faptul că” Isus Cristos S-a jertfit pe Sine „prin Duhul cel veşnic” acțiune făcută în mod deliberat, care contrastează puternic cu jertfele aduse înainte care era  victime, şi se aduceau tot în contul Jertfei lui Isus Hristos. Ca şi aplicaţie practică trebuie să ne apropiem cu încredere de Dumnezeu pe baza lucrării Marelui Preot care este Hristos. Un alt aspect este credinţa în are un aspect dinamic. În Evrei 11 autorul descrie calităţile active ale credinţei. Este o abordare practică nu una mistică. Pavel se foloseşte de Psalmul 8 pentru a arăta că prin faptul că Isus Hristos s-a umilit, ia adus pe mulţi în slavă (Evrei 2:5-10). Mântuirea este înţeleasă ca o eliberare de sub jugul Satanei, (Evrei 2:14-15), iar credinciosul intră în Odina lui Dumnezeu şi primeşte o moştenire (3:1-4:13). „Procesul de mântuire este descris ca sfinţire (hagiasmos, Evrei 12:14; cf. 2:11; 10:10, 29- 13:12) şi perfecţiune (teleiosis, Evrei 7:11; cf. 11:40; 12:23)”. Aplicaţia practică constă într-o doctrină bogată, care dă exemple de încurajare pentru credincioşi, cine au rămas ferm în credinţa lui în circumstanţe potrivnice (Evrei 11). Există şi avertizări cu privire la diferite pericole, ca necredinţa, (Evrei 3.7-4.13), neglijarea (Evrei 2.1-4), imaturitate spirituală (Evrei 5.11-6.20), pericolul eşecului în perseverenţă (Evrei 10.26-29), şi pericolul de a refuza pe Dumnezeu (Evrei 12.25-29).  În cartea Evrei se găseşte portretul Domnului Isus Hristos (Evrei 12.2).

4). HRISTOS[13] – cristologie – despre Isus Cristos. Pentru a înţelege la modul parţial Persoana Fiului ne vom folosi tot de o mărturisire de credinţă scrisă într-un mod comprimat. Astfel Isus Hristos este prezentat de Biblie ca o Persoană din Trinitate (Ioan1:1). În Evanghelia după Matei 28:19, ne  este înfăţişat ca Fiul care vine din eternitate, egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. Prin naşterea din fecioară Fiul s-a întrupat şi a devenit om ca şi noi (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Fiul şi-a păstrat cele două naturi disctinte de Om şi Dumnezeu (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi sunt unite într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). El a fost ispiti de Satan ca şi noi, dar nu a păcătuit Evrei 4:15  „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Hristos de bună voie a renunţat la folosirea parţială şi independentă a atributelor divine, dar şi-a păstrat personalitatea (Fil. 2:6-8).  El s-a supus voinţei lui Dumnezeu (Ioan 10:18) şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Dezbrăcare de Sine a Fiului a fost voluntară, ca ulterior Dumnezeu  la înălţat şi mai mult (Fil. 2:9-10).  Întruparea era necesară în procesul de mântuire a omului pentru că în postură divină Isus Hristos nu putea să moară, iar ca să moară a trebuit să devină Om, dar fără să renunţe la divinitatea Sa. Ambele naturi au fost necesare, pentru că moartea unui om simplu nu avea nici o valoare soteorologică, iar ca Dumnezeu Jertfa Sa a avut un caracter universal şi infinit. Deci Hristos trebuia să fie şi Om şi Dumnezeu sub aspect mântuitor. Isus Hristos a murit pentru păcatele omului (1Ioan 1:1-2). Moartea lui a fost ceva real şi a avut un caracter de ispăşire a păcatelor (Ioan 19:30). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul veşnic a lui Dumnezeu şi nu se poate cântări (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos „este : răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Hristos a fost înviat în trup după trei zile şi a fost o lucrare a Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19). Astfel Isus Hristos  a fost înviat  (Luca 24:39), şi a validat sacrificiul pentru păcat şi este o nădejde a credincioşilor. Învierea înseamnă cea dintâi roadă a învierii credincioşilor (1 Cor.15:23), dă valoare credinţei, mântuirii şi predicării Evangheliei (1 Cor. 15:14-17). Întruparea Moartea şi Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpii de bază ai creştinismului. Isus Hristos s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11),  unde stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, iar în calitate de Mare Preot, este Avocat, şi Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină pentru aşi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), apoi în calitatea de judecător Matei 25:31-33 (parousia,), şi în final pentru a stabili Împărăţia cerurilor (Apoc. 19:11). Isus Hristos este Dragoste iar  dragostea lui Isus Cristos  ne învaţă jertfa de Sine.  Dragostea este motivul cel mai înalt din univers pentru acţiunea Fiului şi implicit pentru acţiunile noastre. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora sub aspect spiritual (Ioan 17 : 24). Pilda fiului risipitor, pilda cu  oaia pierdută sau cu leul pierdut exprimă infinitatea dragostei divine. Cel mai elocvent verset este  Ioan 3 :16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi este o aplicaţie a dragostei divine.  Isus Cristos şi-a arătat dragostea pe tot parcursul vieţii, chiar şi pe Cruce, s-a rugat pentru cei care îl răstigneau. Luca 23:34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”……….”. De remarcat faptul că există un paradox care trece dincolo de înţelegerea noastră. Din dragoste Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii l-au omorât, ca prin El, ei, tot oamenii  care cred să aibă viaţă veşnică.

5). NOUL LEGĂMÂNT[14]. Iudaismul şi creştinismul au  cel puţin şase deosebiri esenţiale. 1. În iudaism se concepe un Dumnezeu unic, la modul absolut, pe când în creştinism se afirmă existenţa a trei persoane diferite divine care sunt Dumnezeu şi anume : Dumnezeu Tată, Fiul şi Duhul Sfânt, chiar dacă „Fiul a purces din Tatăl” iar Tatăl şi Fiul au pus în desfăşurare şi acţiune pe Duhul Sfânt (cf. creştinismului occidental). 2. Dumnezeu nu poate îmbrăca sau să fie vizualizat în formă umană, dar creştinismul crede că  Fiul care face parte din Trinitate s-a întrupat în persoana lui Isus. 3. deşi în iudaism există conceptul de păcat originar provenit de la Adam, mulţi evrei cred că omul se poate mântuii singur. În creştinism mântuirea se obţine doar prin Mesia care este şi divin şi uman. 4. În viziunea evreilor mesia este perceput ca şi un om politic, care descinde din casa lui David, va restaura monarhia, ca reclădii cel de al – III -lea Templu şi va aduce pe toţi evreii în ţara sfântă, dar creştinii îl percep pe Isus ca fiul Mariei, urmaş al lui David pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp, care a realizat prin Jertfa de la Calvar mântuirea lumii întregi. 5. Legământul poporului Israel cu Dumnezeu, aşa cum este înregistrat în Biblie are o valabilitate vecinică, iar prin respectarea poruncilor fiecare evreu poate fi mântuit în mod personal, dar în creştinism se crede în Noul Legământ făcut între Dumnezeu şi toţi oamenii realizat prin persoana lui Isus Hristos care este iniţiatorul Noului Legământ primesc mântuirea. 6. În Noul Legământ creştinii consideră faptul că sunt fiii spirituali ai lui Avram, dar evreii consideră că numai ei sunt descendenţi fizici şi spirituali a marelui patriarh. Aceste polemicii de pe poziţii aşa de diferite au fost şi sunt frecvente în istorie, iar iudeii consideră creştinismul o religie falsă. Dar au existat şi evrei convertiţi aşa cum există şi astăzi deşi minoritari. Lupta ideologică s-a dus la cele mai înalte niveluri în lucrări de apologetică şi teologie, dar ea reflectă şi stare religiei poporului. Misionarii creştini au evanghelizat în rândul evreilor într-un mod moderat, dar au existat şi forme violente sau creştinări forţate. În Evul Mediu existau controversele publice cu reprezentanţii celor două religii „la Paris (1240), Barcelona (1263) şi Tortosa (1413-1414)”, dar de cele mai multe ori ele aveau şi un substrat politic. Deşii iudaismul şi creştinismul s-au înfruntat reciproc, creştinismul timpuriu a împrumutat practici iudaice cum ar fi rugăciune şi botezul, dar fiind influenţat şi de păgânismul grec. În Evul Mediu evreii „au transmis Europei creştine filozofia neoaristotelică în versiunea sa arabă”, iar mulţi creştini au folosit opera lui Maimonide inclusiv Toma d’Aquino. Creştinismul a influenţat  iudaismul prin practici religioase, în teologie în domeniul mistic şi altele. Epoca modernă cunoaşte o influenţă reciprocă mult mai mare de ambele părţi. Evreii au privit creştinismul pe ceva care şi-a însuşit în mod abuziv drepturi pe care nu le avea, iar credinţa creştină în care exista conceptul de Trinitate este privită ca o idolatrie. Au existat totuşi evrei care au considerat Trinitatea superioară idolatriei politeiste. Printre aceştia erudiţi ca Iuda, Halevi şi Maimonide au apreciat extinderea creştinismului şi chiar a islamului. Alte persoane percep acest lucru ca o modalitate ca neamurile să se închine lui Dumnezeu (Franz Rosenzweig). Recent mulţi creştini au înţeles că prin antisemitism au contribuit la Holocaustul evreilor (Şoa), iar Biserica Catolică a condamnat public antisemitismul, dar o parte dintre catolici şi neoprotestanţi liberali încearcă rar să convertească evrei la credinţa creştină, şi de pe poziţie opusă protestanţii evanghelici continuă eforturile de convertire a evreilor, “Evreii pentru Isus”, făcând parte din această campanie. Evanghelicii au susţinut în general Statul Israel în baza credinţei mesianice şi escatologice, dar catolicii şi  catolicii şi protestanţii liberali au fost mai rezervaţi. Biserica Ortodoxă răsăriteană a îngheţat în vechile tipare şi a păstrat prejudecăţile împotriva evreilor. Noul Legământ este o împlinire[15] a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de  Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda” (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu promite că Ier. 33:33 „Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!” Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor” , fapt  care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alți susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore.

a).Pentru Biserica – Dumnezeu se angajează sa-i mântuiască, sa-i păstreze si sa-i prezinte in slava desăvarșiti pe toti cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6)”. Unul dintre atributele divine este Imuabilitatea, un Dumnezeu care nu se schimbă şi care îşi duce la îndeplinire planurile prin voia Sa hotărâtoare indiferent de voinţa oamenilor

b). Pentru Israel – in virtutea „alegerii”, Dumnezeu va mântui Israelul: „Ii voi scoate din toate abaterile cu care au păcătuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec. 37:23). „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.  In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29)”. Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !” (Rom. 11:32-36). „Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin”

6). Legământul cel Nou, defineşte[16] relaţia omului cu Dumnezeu, dar legământul nu îşi are originea în fiinţa umană ci în Dumnezeu şi de fapt descrie relaţie dintre El şi om şi o aflăm în natură Trinitară al lui Dumnezeu. O viaţă bazată pe un Legământ divin decurge din natura Trinitară a lui Dumnezeu, care a extins „în exterior”, creaturi care să fie model şi analogie pentru a înţelege măcar în parte aspectul relaţiei dintre Persoanele Trinităţii (Michael Horton). Noi suntem fiinţe create  după Chipul şi asemănarea lui  Dumnezeu, şi prin ceea ce reprezintă Legămintele divine avem posibilitate de a înţelege relaţia pe care o avem cu Hristos ca şi Mântuitor. Scopul legămintelor divine este o cunoaştere şi  amplificare a dragostei pe care o avem pentru Dumnezeu. Din perspectiva[17] cerului termenul  „a apărea, a veni”, se pune întrebarea de unde a venit Hristos. Pentru oameni Evanghelia începe cu Hristos a venit, şi se termină cu plecare lui Isus Hristos în cer. Perspectiva cerului este invers în sensul că planul lui Dumnezeu începe cu plecare Fiului şi după ce şi-a săvârşit lucrarea se reîntoarce înapoi, revenirea Fiului în slava pe care o lăsase la Întrupare.  Noul Legământ[18] a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În NT cuvântul „legământ” (diatheke, traducerea gr. a termenului berit-în ebraică) este folosit în asociere strânsă cu *Cina Domnului (cf. Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13  “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel[19] a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu.  Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia. Judecata legământului este o sursă veche la darea Legii din Numeri şi Deutronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu (Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8), iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite legătura dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul Davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ dar şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică. Isus Hristos este acela prin care se împlineşte Noul Legământ. Evrei 10:7  Atunci am zis: Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Apocalipsa 5:1)  „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5  „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Am menţionat aceste versete care se referă în mod foarte clar la Isus Hristos şi a fost gata să răspundă cu formula Iată-mă. Pentru a înţelege ne vom folosi de cartea Evrei care ne spune ce face Domnul Isus[20] sus în cer. Cartea Evrei vorbeşte în special de Noul Legământ. Dacă ne uităm în capitolele opt şi nouă vom observa câteva aspecte. Isus Hristos a primit o slujbă mai înaltă, El este mijlocitorul unui legământ mai bun care are ca şi temelie promisiuni mai bune. Isus Hristos are întâietate Apocalipsa 1:11  „care zicea: „Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ……..” .  Slujba lui Aron şi a urmaşilor lui era doar o umbră a lucrurilor viitoare, dar adevăratul cort este în cer unde locuieşte Hristos şi ne garantează mântuirea. Noul legământ  pe de o pare vine în contras cu Vechiul Legământ dar este şi o împlinire a lui fiindcă Jertfa lui Hristos este mai bună. El este Mere Preot şi slujeşte în cortul ceresc pentru noi, pentru că şi-a dat sângele pentru păcatele noastre. Creştinii suntem parte a acestui legământ, dar Dumnezeu  nu şi-a dus încă la îndeplinire planul cu poporul ales, iar acele făgăduinţe mai bune,  se vor împlini prin poporul evreu. Poporul Israel încă nu s-a întors în ţara lui (Ieremia 31:8), iar prorocul face referire la un alt legământ diferit de cel pe care l-a făcut la Sinai. (Ieremia 31:31)  „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”. Autorul face diferenţa dintre cele două legăminte în care Dumnezeu face precizarea faptului că avea drept de soţ asupra lor, iar în legământul dintâi „“Le-am dat legea scrisă pe table de piatră rece – şi nu au putut s-o împlinească,” în contrast cu Legământul cel Nou în care „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:31-33). Dacă ne uităm în secolul XXI  nu se poate afirma că există o întoarcere în masă a poporului evreu la Hristos, primul legământ era imperfect prin faptul că se desfăşura în timp şi era prevăzut înlocuirea lui cu un legământ etern. (Evrei 9:23)  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”. Mustrare nu se referă la Vechiul legământ, ci la faptul că oamenii nu au avut capacitatea spirituală de a-l respecta. Domnul reaminteşte faptul că a scos evreii din robia egipteană, dar nu au respectat legământul de vasalitate făcut între Dumnezeu şi poporul evreu la Sinai şi a urmat pedeapsa (Romani 1:31-32). Domnul reaminteşte poporului evreu faptul vă va scrie legea în inimile oamenilor, astfel ca oamenii să aibă capacitatea să-l ducă la îndeplinire, iar Dumnezeu va avea un popor a Lui. 1 Petru 1:13  „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos”. Acest aspect vizează  viitorul, fiindcă încă se face evanghelizare şi misiune, iar domnul promite o iertare deplină a păcatelor, o promisiune a îndurării. Sunt[21] doi reprezentanţi ai omenirii ( Romani 5:12-21) în care se compară doi oameni, Adam şi Hristos şi impactul acestora asupra oamenilor unul a făcut ca umanitatea să cadă în păcat şi moarte fizică şi spirituală   prin neascultare iar Hristo denumit şi aş doilea Adam, Isus Hristos „a murit faţă de păcat, fără păcat şi pentru păcat” astfel primul Adam a fost o uşă către moarte, iar al doilea Adam a devenit uşa către viaţă, o poartă a vieţii. Creştinii nu sunt incluşi în legământul mozaic ci în Noul Legământ[22] care este făcut prin Domnul Isus Hristos care este mântuitorul nostru. Pavel recunoaşte faptul că legea mozaică nu avea posibilitatea să producă un lucru bun în om. (Romani 7:18)  „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Acest lucru este valabil şi în creştinism la fiecare creştin în parte şi la biserică. Doar înnoirea prin Duhul Sfânt oferă această posibilitate. Credinciosul trebuie să renunţe la „regimul cu lapte” şi să se hărănească cu bucate tari. Locul Prea Sfânt din cer este superior sanctuarului pământesc, deci şi creştinul trebuie să aspire spre o relaţie mai înaltă cu Domnul. De fapt asistăm la sfârşitul legii ceremoniale Evrei 7:17  „Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Capitolul 9 este cel mai semnificativ şi ne arată slujba preotului pe pământ şi a lui Hristos în cer. Aici există aspectul închinării în faţa lui Dumnezeu a preoţilor pe pământ, şi a fost prezentat Cortul închinării. Preoţii intră  în toată vremea, mereu necontenit în partea dintâi a Cortului o dat pe an Marele Preot intră în Sfânta Sfintelor, pentru faptul că latreia nu era încheiată. În contrast Hristos a intrat o singură dată în Locul prea Sfânt. Aici se face referire la o închinare adevărată, nu la un ritual creştin în cadrul serviciilor divine. Isus Hristos este vrednic de închinarea noastră , care va implica şi slujire. Matei 4:10  „. …„Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Un ritual nu ne va aduce niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, iar adevărata închinare implică şi slujire. Când Marele preot de Ziua ispăşirii  la sărbătoarea Yom Kippur intră în Sfânta Sfintelor, pentru a mijloci pentru popor aducând o jertfă de sânge, care trebuia reluată peste un an.  Tradiţia afirmă că Marele preot era legat de picioare în cazul în care jertfa nu va fi primită. Aici există şi un tipar al  rugăciunilor de mijlocire în creştinism în sensul că Marele Preot aducea Jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor, iar creştinul trebuie să se roage pentru el prima dată şi apoi pentru alţi. Dacă[23] se ia ca şi referinţă textul din 1 Ioan 5 –  2:2, păcatul trebuie mărturisit altfel nu există iertare. Nu poţi pretinde că ai părtăşie cu Dumnezeu dacă trăieşti în păcate  dosite şi nemărturisite. Pavel pune accent pe cuvântul astăzi, care este un imperativ Evrei 3:15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Marele Preot[24] Isus Hristos a intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu şi El este acolo în timpul când noi suntem în lume. El va venii pe nori atunci când îşi va lua Biserica sus în cer. Isus Hristos trebuie să fie prezent în inimile noastre. Superioritate Lui Isus Hristos ca Mare Preot este evidentă, iar noi deşi avem un anume ritual în biserică închinarea adevărată se face în duh şi adevăr. (Ioan 4:23)  „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”.  Isus Hristos este cale prin care  credinciosul poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Azi noi avem dreptul de a ne închina lui Isus Hristos cel Înviat. Închinarea în Cort era un model care ne spunea că încă nu era deschisă calea pentru ca omul să ajungă direct în prezenţa lui Dumnezeu. Isus Hristos este uşa,  Duhul Sfânt este acela care ne învaţă cum să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu. Efeseni 2:18  „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. În Vechiul Testament posibilitatea de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu era blocată de trei intrări. Poporul ajungea doar la intrarea Cortului şi acolo se aducea jertfa conform ritualului de jertfă din Legea mozaică. În locul Sfânt intrau doar preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, intra doar Marele Preot odată pe an, aceste lucruri fiindcă date doar pentru un anumit timp, fiind un aranjament trecător şi provizoriu. Astăzi Isus Hristos ne poate aduce în prezenţa lui Dumnezeu „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Astfel locul de închinare la Cort era făcut de mâini omeneşti, a fost o umbră a lucrurilor care armau să vină, poporul nu avea acces acolo, de multe ori era ineficient pentru schimbarea inimi omului (Warren Wiersbe). Din păcate mulţi aşa zişi credincioşi se joacă de biserica,  sunt activi în formaţii muzicale, predau la şcoala duminicală, au o mulţime de activităţi şi doar îşi închipuie că îl slujesc pe Dumnezeu dar cu inima sunt departe de El. Matei 12:7  „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi”.  Aici  este o problemă de prioritate între omul de  afară şi ce anume este în inima omului. Închinarea nu trebuie să aibă un aspect superficial (1 Corinteni 8:8)  „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm”. Isus Hristos este un Mare Preot al „ bunurilor viitoare”, iar Sanctuarul din cer nu este făcut de mâinile oamenilor, iar persoanele care nu au o relaţie cu Isus Hristos neavând capacitatea de a comunica cu Creatorul, vor apela la tot felul de surogate în serviciile de închinare ca picturi, lumânări, cruci în miniatură, pentru satisfacerea spirituală. Dar adevărata închinare este în duh şi adevăr (Ioan 4:24) în faţa lui Dumnezeu şi a Marelui Preot care este Isus Hristos. Decorul contează mai puţin sau deloc. Răscumpărarea veşnică este oferită prin Isus Hristos. 1 Petru 1:18  „căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Jertfa lui Hristos[25] este superioară tuturor jertfelor aduse până atunci  şi vine în contrast cu jertfele practicate în Vechiul Testament. Hristos a intrat o singură dată în Locul preasfânt, pe când preoţii  din vremea Vechiului Testament intrau în mod repetat pentru că răscumpărarea era trecătoare şi provizorie. De remarcat faptul că Moartea Domnului Isus Hristos ne-a mântuit. Răscumpărarea este oferită de Hristos Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt”. În Vechiul Testament când un om era declarat necurat, preotul amesteca cenuşa unei vaci (roşii) şi stropea pe cel în cauză. Era un ritual de curăţire, iar  nelegiurile noastre vin din slăbiciunea noastră.  Sunt amintiţi tauri şi ţapi şi sângele lor, dar este demn de remarcat vaca roşie. Roşul şi negrul sunt culori care reprezintă păcatul. Isaia 1:18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna,” prin Isus Hristos care s-a făcut păcat pentru noi. Pe de altă parte animalul adus pentru jertfă trebuia să fie fără nici un defect, iar Isus Hristos nu a fost sub robia păcatului, chiar dacă s-a făcut păcat pentru noi pe Cruce. Isus Hristos a fost în acelaşi timp şi  jertfă şi Mare Preot, lucrarea Sa fiind încheiată, El a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul. Evrei 9:23  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”, pentru că păcatul a început acolo odată cu răzvrătirea lui Satana. Cuvântul apă în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a descoperii păcatul din viaţa omului. Jertfa lui Hristos a însemnat răscumpărarea celor din timpul Vechiului Testament, mântuiţi prin credinţa lor, care au dus ca jertfe un miel, care prefigura pe Mielul Isus Hristos, care  prin Jertfa lui a acoperit păcatele omenirii întregi trecute prezente şi viitoare, a celor care cred în El. Epistola către  Evrei are ca şi scop de a convinge destinatari, în special poporul evreu faptul că închinarea în Domnul Isus Hristos este superioară celei din Legea Mozaică. Dar din păcate și în mediul creştin de astăzi multe activităţi  devin repede ritualuri moarte. Există o promisiune a curăţirii de păcate (Tit 3:5)  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, care se realizează prin Sângele lui Hristos. Curăţirea este un proces exemplificat în Numeri 9 (vaca roşie) şi este un simbol pentru faptul că omul credincios are nevoie de o curăţire constantă. Curăţirea este de ordin spiritual (1 Ioan 1:9)  „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Conştiinţa omului[26] este alertată de păcat prin intermediul Duhului Sfânt şi când ducem păcatul înaintea lui Isus Hristos el este curăţat. Mulţi credincioşi nu au siguranţa mântuirii pentru faptul că nu conştientizează păcatul şi nu îl aduc înainte Mântuitorului pentru a primi iertare. Faptele bune nu sunt un garant al mântuirii ci ele sun rezultatul faptului că creştinul este mântuit. Închinarea şi slujirea nu se pot despărţii, iar dacă cineva este leneş nu se pune la îndoială „închinarea” ci mântuirea persoanei respective. Isus Hristos este mijlocitorul Legământului cel Nou.  Coloseni 1:20  „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Dumnezeu[27] a mântuit toţi oameni, sau mai corect le-a facilitat accesul la mântuire în contul Jertfei lui Hristos. El a trecut cu vederea păcatele de la Adam până la Cruce. (Romani 3: 25)  „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”, iar de atunci şi până azi şi în viitor fiecare om poate să vină la Isus Hristos prin Credinţă. Un alt aspect este Testamentul lăsat de Isus Hristos care a fost valabil după moartea Lui. Aşa cum primul Legământ a fost sfinţit prin sânge şi Legământul cel Nou a fost sfinţit prin Sângele lui Hristos şi tot prin El se primeşte iertarea. Acestea sunt imperative şi nu există compromis. În cartea Apocalipsa biruinţa a fost câştigată prin Sângele Mielului, nu prin altceva.  Isus Hristos a Înviat și s-a înălţat la cer (1 Petru 3:21)  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22  care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere şi mijloceşte pentru noi (Evrei 12:24)  „……Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Atunci când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul veacurilor”  nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos care a venit la sfârşitul timpului Legii, şi a început perioada Harului. (Matei 28:20)  „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Oamenii se sperie de moarte pentru că  din punct de vedere ontologic, omul nu a fost creat să moară ci să trăiască de aceea moartea este ceva străin şi necunoscut pentru om. Dar există și reversul, (2 Corinteni 5:4)  „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă”, iar apostolul Pavel sesizează corect acest lucru.  Biblia afirmă că trăim o singură dată (nu vieţi anterioare) şi urmează judecata. În succesiunea evenimentelor moartea este ultimul eveniment, după aceea omul  nu mai are şansă la pocăinţă după care umanitatea se prezintă la judecată în faţa lui Dumnezeu. Hristos va venii a doua oară,  „parousia” ca să judece omenirea (Matei 25:32), dar cine va şti lucrul acesta ? (2 Petru 3:10)  „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. La a doua venire a lui Hristos El va aduce mântuirea aşteptată de credincios. (1 Ioan 3:2). “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Există[28] o „teologie” a legământului, ce este mai concret un mod de interpretare a Scripturii care intră în conflict cu „Teologia dispensaţionalistă” interpretare populară în bisericile evanghelice din America între secolele 19 şi 21, derivat din convingeri protestante reformate calviniste. Există 7 dispensaţii  prin care Dumnezeu foloseşte relaţia Sa cu omul, ea poate fi definită şi ca şi ca o perioadă specifică în istoria răscumpărării. Teologia legământului percepe şi defineşte Legământul faptelor şi Legământul Harului, iar al treilea legământ este menţionat ca şi Legământul răscumpărării. Teologia Legământului este o acţiune şi manifestare a Legământului Faptelor şi a Legământul Harului, iar Istoria răscumpărării este percepută încă din faza ontologică (Geneza 3:15), cu împlinire în Hristos. Unii teologi văd în teologia legământului Biserica faptul că este despărţită de poporul Israel, (teologia înlocuiri), în care Biserica înlocuieşte poporul ales, dar nu este adevărat prin faptul că spre deosebire de dispensaţionalim biserica este formată din evrei şi neamuri. Galateni 3:28  „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Evreii[29] văd invers problema în sensul că deşi poporul Israel a fost lăsat în aşteptare într-o zi Dumnezeu va restaura Israelul prin Legământul făcut cu Avaram, Isaac, Iacov și urmașii lor printr-un legământ etern. Există azi evrei care recunosc pe Mesia, dar creştinii nevrei nu au înlocuit Israelul. Dar în viziunea evreilor „De fapt, se creează un om nou, evreu și ne-evreu la un loc, care au o credință comună în Isus. Este o nouă creație, nu o înlocuire”. Argumentul este adus din epistola lui Pavel către romani (Romani 11:26) Teologia[30] Legământului este doar o modalitate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Dispenţionalismul şi Teologia Legământului au multe diferenţe între ele fapt ce duce la concluzii diferite, dar ambele au puncte esenţiale în creştinism ca mântuirea prin Har, prin credinţă în Isus Hristos şi gloria este a lui Dumnezeu.În Noul Legământ creştinii aşteaptă „ parousia” cu nădejde şi speranţă

6). CONCLUZII. Legămintele  au existat din cele mai vechi timpuri sub diferite forme şi denumiri între popoare care au interacţionat unele cu altele în mod paşnic sau conflictual, lucru inevitabil în istorie. După cădere inima omului şi a societăţii din care făcea parte era îndreptată spre rău, lucru valabil şi în ziua de astăzi. Este relevant versetul din Geneza care spune aşa Geneza 4:23  „Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele”. Exemple sunt suficiente în Biblie pentru a exemplifica răutatea omului. Şi astăzi se fac diferite tratate şi alianţe, dar care nu garantează pacea dintre popoare iar cursa înarmărilor este un lucru obişnuit. Abordarea biblică care ne preocupă ca şi creştini este aceea a Legămintelor divine pe care Dumnezeu le-a făcut cu omul, sau cu poporul Israel, ne conduce la Noul Legământ care a avut împlinirea în Isus Hristos prin care toţi oamenii care cred au posibilitate să intre în relaţie cu Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu El. În Vechiul Testament sunt mai multe cuvinte folosite în cadrul legămintelor dar cuvântul berit – alianţă, este folosit în XXV şi are înţeles şi de testament. Legămintele se făceau în cadrul unor ritualuri în care erau invocaţi zeii sau natura în cazul popoarelor păgâne, dar legămintele divine care se făceau între Dumnezeu erau diferite nu neapărat ca ritual ci ca o problemă de fond fiindcă natura şi creaţia erau ţinute prin El. Psalmi 104:27  „Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28  Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. 29  Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor”. Tocmai de aceea dintre cele două tipuri de Legăminte,  egalitate şi vasalitate, legământul dintre Dumnezeu şi oameni, respectiv poporul evreu şi creştinism, nu putea să fie decât de vasalitate. Pavel afirmă clar acest lucru 2 Corinteni 10:5  „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”. În altă ordine de idei Legămintele divine am văzut că sunt de două feluri. Legăminte condiţionate în care omul îşi are partea sa de responsabilitate, iar dacă le calcă suportă consecinţele drastice prevăzute în prevederile legământului, aşa cum s-a întâmplat cu poporul evreu care a cunoscut disciplinarea  prin moarte şi robie şi legăminte necondiţionate în care Dumnezeu îşi aduce planul la îndeplinire independent de voinţa oamenilor. Sunt o serie de legăminte în Biblie, opt legăminte majore, dar ne-am concentrat la Legământul Edenic legământul cu Avram, legământul cu David, finalizat cu Noul legământ prin Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos. Cartea Evrei se ocupă în special de Noul Legământ, iar dacă cele patru evanghelii ne prezintă ce a făcut Isus Hristos pe pământ, ne arată ce face Isus Hristos acum în cer, denumită şi cea de a cincea Evanghelie. În epistola către Evrei se specifică  faptul că credinţa creştină este superioară celei iudaice prin cuvântul  mai bun,  şi prezintă un Hristos superior ca înaintaşii Săi dar şi rolul Mesianic în postura de Uns, Mare Preot şi Împărat care face liturghia sus în cer, este Rege, iar noi supuşi. De asemenea Noul Legământ este mai bun ca şi Legământul mozaic fiindcă este o împlinire a lui.  La fel  Hristos este prezentat în mai multe ipostaze, din care cea mai importantă este „oglidirea Slavei Lui”,  cu referinţă la Slava lui Dumnezeu. De asemenea cartea Evrei pune accentul şi pe credinţă şi nădejde prezentând şi o listă a eroilor credinţe.  În carte apostolul Pavel dă una din cele mai bune definiţii a credinţei. Într-o armonie desăvârşită cartea Evrei, adună elementele  din Vechiul Testament, ca ungere, jertfe, legăminte, rege care se împlinesc în Hristos. De remarcat că intrarea în Noul Legământ respectiv Împărăţia cerurilor se face doar pe Sângele Lui Hristos, care are puterea să spele păcatele, şi nu se poate intra prin înşelăciune. Noul Legământ, o împlinire a legămintelor divine în persoana şi lucrarea lui Isus Hristos a fost o permanentă  sursă de polemică  şi luptă între iudei şi creştini, cu diferenţe esenţiale, dar şi cu influenţe reciproce de-a lungul istoriei. S-a împrumutat practici, crezuri şi ritualuri în mod reciproc, dar creştinii, au împrumutat mai mult de la iudei. De la stări moderate în unele cazuri s-a ajuns şi la conflicte sângeroase. Este o permanentă luptă ideologică la nivel teologic dar şi la nivelul maselor. Conceptul de Trinitate, este una dintre cele mai mari probleme pe care evreii nu îl acceptă.  Se împlineşte ce a spus Hristos. Matei 24:9  „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorâ; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu”. Noul Legământ este o împlinire  desăvârşită a  lui Mesia Unsul, Regelui şi Mare Preot în persoana lui Isus Hristos, fapt pe care evreii nu îl acceptă. Cele două interpretări majore care vizează Biserica şi poporul Israel, de fapt se împletesc şi formează un întreg fiindcă şi poporul evreu va intra în Noul Legământ tot prin Jertfa lui Isus Hristos. Pavel plin iluminarea Duhului Sfânt afirmă acest lucru. Romani 11:25  „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea împlinirea completă a Legământului cel Nou este legată de perioada mileniului conform unor texte din Ieremia  33:33 „Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!…..”.  În Noul Legământ Isus Hristos a fost Mielul de Jertfă, iar pâinea simbolizează Trupul frânt pe Cruce, iar vinul este simbolul sângelui, astfel creştinii prin ritualul Cinei Domnului simbolizează Mielul pascal, care a îndepărta blestemul Legii. Dacă poporul Israel a fost judecat pentru idolatrie, creştinii care au intrat în Noul Legământ dacă calcă legământul cel Nou vor fi judecaţi cam tot pentru aşa ceva şi anume zeii secolului XXI, bani sex şi putere. Aici se poate pune întrebarea dacă au intrat cu adevărat sau nu în Legământ, dacă se poate pierde mântuirea, aspectul predestinării, aşa că las problema deschisă. Poporul evreu aştepta pe Mesia, dar nu l-au recunoscut fiindcă a venit în postura de Miel de Jertfa, iar creştinii aşteaptă a doua venire a Domnului  parousia când Isus Hristos va veni în postura de Leu. Tocmai acest lucru nu l-au înţeles evreii anul de îndurare dintre Miel şi Leu. Isaia 61:1  „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; 2  să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toţi cei întristaţi”.  Textul se găseşte şi în Luca unde Isus citeşte numai prima parte : Luca 4:18  „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, 19  şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” 20  În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului, şi a şezut jos”. Între Mesia Hristosul ca Miel şi Leu, exista  anul de îndurare, iar evreii nu au acceptat acest lucru  Acum creştinii aşteaptă cea de a doua venire a lui Isus Hristos,  o aşteptare în viitor, iar acest gen de aşteptare trebuie să fie conform Scripturi şi a practici din Biserica Primară în  Fapte 2:42- 43  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. 43  Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne”. Din păcate în rândul creştinismului şi a multor biserici sentimentul „era plin de frică” este absent. Persoana Domnului Isus Hristos are o importanţă enormă în doctrina soteorologică. Astfel El este o persoană din trinitate, vine din veşnicii şi este egală în esenţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Ca divinitatea nu avea posibilitatea să moară de aceea a fost necesară Întruparea ca să poată muri. Moartea lui doar ca simplu om nu avea valoare dar fiind divin Jertfa de pe Cruce a avut un caracter universal. Moartea Lui  şi Jertfa de pe cruce a avut caracter de ispăşire, răscumpără, împăcare cu Dumnezeu şi înlocuitoare. Învierea a fost un act al Trinităţi şi a validat Jertfa Lui. Întruparea, Jertfa şi Învierea sunt stâlpii de bază în credinţa creştină. După înălţarea la cer Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, şi este Mare Preot Avocat şi Mijlocitor pentru noi. Isus Hristos vine a doua oară în calitate de  Leu şi judecător şi îşi ia Biserica pentru a finaliza Împărăţia cerurilor. Cartea  Evrei vorbeşte în special despre Noul Legământ, care intra în planul lui Dumnezeu din veşnicii. Evrei 10:7  „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apocalipsa 5:1  „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5  „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Aceste versete arată în mod clar disponibilitatea lui Hristos de a a face această lucrare, dar şi faptul că este hotărâtă mai dinainte din veşnicii  Apocalipsa 1:11  „care zicea: „Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ……..”. Capitolele opt şi nouă din cartea Evrei, se referă în special la Noul Legământ, dar şi alte pasaje de carte. Noul Legământ intră în contrast şi în acelaşi timp este o împlinire a legământului de la Sinai. Vechiul Legământ mozaic avea un caracter temporar, limitata de timp, care urma să aibă împlinirea în Noul Legământ prin Mesia, Unsul, Isus Hristos. Slujba lui Aron, şi a celorlalţi care au urmat după el era doar o umbră al lucrurilor din viitor, nu garanta mântuirea şi era făcută în contul Jertfei lui Isus Hristos. Dar Hristos locuieşte în Cortul din cer ca Mare Preot, Avocat şi Mijlocitor şi lucrarea Sa este atemporală  şi are un caracter  universal. Noul Legământ se axează pe superioritatea lui Hristos   „mai bun”, şi apar îndemnuri de tipul „haideți, și haideți să” şi „perfect.  Noul Legământ nu s-a împlinit cu privire la poporul evreu, iar prorocul Ieremia vorbeşte despre un Legământ Nou, făcut cu poporul Israel şi face comparaţie dintre cele două legăminte. Legea lui Dumnezeu încă nu este scrisă în inima evreilor, dar şi a multor creştini care poartă doar etichetă de credincios. Evreii nu au reuşit să ţină Vechiul Legământ şi se arată slăbiciunea umană în contrast cu puterea divină. Acest aspect se referă la timpul viitor fiindcă misiunea de evanghelizare nu s-a luat şi încă Harul nu a fost luat de la neamuri. Acest lucru ar trebui să ne pună pe gânduri pentru că în prezent poporul evreu se întoarce în ţara făgăduită. Romani 11:25  „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea nu există închinare în duh şi adevăr fără slujire, în plus avem un tipar pentru rugăciunea de mijlocire. Mulţi credincioşi se roagă pentru alţii în timp ce ei înşişi au multe din roadele firii. Închinarea este un ritual exterior care poate îmbrăca diferite forme şi este firesc să avem forma, dar contează fondul în duh şi adevăr. În Vechiul testament evreul nu avea acces direct la Dumnezeu, poporul ajungea la uşa Cortului, în Locul Sfânt intrau dor preoţii, iar în Sfânta Sfintelor intra doar Marele Preot odată pe an. Prin împlinirea Noului Legământ creştinii au acces direct la Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, pentru închinare, părtăşie, rugăciune şi alte aspecte ale relaţiei eu –Tu. Dincolo  de ritual, în cadrul serviciilor de închinare, inima noastră trebuie să se închine în duhul, în faţa Creatorului, iar surogatele, ca cruciuliţe, picturi sau altfel de lucruri fără o comunicare directă cu Hristos nu au nici o valoare. Locul de închinare  contează, pentru că este sacru, dar în absenţa sa  se poate apela şi la alte spaţii în care se poate efectua închinarea. Răscumpărarea noastră nu s-a efectuat cu lucruri care pier ci cu Sângele lui Hristos, Isus Hristos s-a făcut păcat pentru noi şi  trebuie să ţinem seama de acest lucru. Dacă în Vechiul Testament ritualul de curăţire a păcatelor avea şi un aspect exterior omul nou este lucrare Duhului Sfânt şi doar aşa se poate intra în Noul Legământ.  Dumnezeu afirmă în Vechiul Testament cu privire la păcate că pot fi curăţite, pe a paletă largă de la roşu la negru, totuşi în Noul Testament ne indică trei păcate care nu pot fi iertate. Primul este indicat de Isus Hristos şi se referă la păcatul împotriva Duhului Sfânt, prin context se deduce clar care este acesta, al doilea păcat este menţionat în cartea evrei şi este denumit păcatul cu voia, şi ne dăm seama despre ce este vorba, al treilea păcat este păcatul care duce la moarte menţionat de Ioan, dar pentru că avem date puţine este greu să dai un verdict. Isus Hristos a fost prima dată jertfă şi apoi Mare Preot sus în cer, a încheiat lucrarea şi-a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul care a fost pângărit de răzvrătirea lui Satan. Dacă revenim la om, mulţi nu au siguranţa mântuiri pentru că nu conştientizează păcatul, iar dacă totuşi o fac nu au puterea de al duce la Cruce pentru a fi curăţit. Scopul cărţii Evrei este a  face să înţeleagă pe evrei că Legământul cel Nou este superior Legământului Mozaic. Faptele bune pe care le face un credincios sunt rezultatul credinţei, dar nu garantează mântuirea care se realizează doar la Cruce. Duhul Sfânt atenţionează inima omului în privinţa păcatului, dar factorul de decizie rămâne la om, cu consecinţele de rigoare, Iadul sau Cerul. Prin legământul cel Nou Dumnezeu „a împăcat totul ci Sine prin El”, şi a trecut cu vederea păcatele oamenilor de la Adam până la Hristos care a fost stabilit, destinat ş rânduit mai dinainte, cu acordul Fiului. Prin Moartea Lui, Hristos a lăsat un testament ce avea conotaţie juridică, iertarea se primeşte prin El. Acest lucru este o hotărâre ce nu poate fi schimbată fiind câştigată prin Sângele Mielului. Biblie ne vorbeşte despre „ sfârşitul veacurilor”, dar nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos şi începe perioada Harului. Dar şi în Vechiul Testament  deşii cuvântul Har nu este folosit el exista sub altă denumire  „heşed”,  care înseamnă milă şi îndurare, iar alegere unui om din care descind evreii, iar apoi Unsul Mesia Hristosul, darea Legii la Muntele Sinai a fost tot Har. Moartea este un lucru care îi sperie pe oameni, dar există  în mod ontologic şi viaţa şi moartea care erau prezente încă de la început. Faptul că prin neascultare  omul a pierdut dreptul la viaţă, şi prin blestem este supus morţii, Dumnezeu iniţiază Legămintele divine, care culminează prin Noul Legământ prin care toţi oamenii au acces la mântuire. Există un pericol real pentru toţi creştinii în însăşi libertatea pe care o au prin faptul că sunt înşelaţi de păcat, după care urmează împietrirea inimi. Creştinii sunt vulnerabili din pricina ameninţării prunciei spirituale. Soluţia acestei probleme este o maturitate spirituală şi o cunoaştere al lui Dumnezeu. În privinţa siguranţei mântuirii, veriga salbă este credinţa noastră. Nu vom avea niciodată  siguranţa mântuirii, dacă ne uităm la noi înşine, la credinţa noastră, ci la credincioşia lui Dumnezeu, cunoaştere lui Isus Hristos şi lucrarea făcută de El. Viaţa veşnică este : Ioan 17:3  „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Cei care nu cred, sau au doar eticheta de creştin nu vor beneficia de viaţă ci de Moartea a doua, dar cei care au intrat cu adevărat în Noul Legământ, prin recunoaşterea păcatului, pocăinţă, şi Naştere din Nou, intrarea pe  Uşă şi fac dovada pocăinţei umblând pe cale, aşteptând  „parousia”  vor sta la Masă la Nunta Mielului Amin.

7). BIBLIOGRAFIE :

 Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratat

Sait http://www.evanghelicreformat.org/ce-este-teologia-legamantului

„DICŢIONAR BIBLIC”   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău Cluj Napoca risoprint 2004

Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

„SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ” de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Explicaţii ale Bibliei pe Noul Testament Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evrei.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-evrei.html

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

URLhttp://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX

Ardelean Viorel

[1] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Tratat

[2] Dicţionar Biblic pag 471- 742

[3] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[4] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[5] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[6] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ  de  ERNEST AEBI pag 224 –  225

[7] Explicaţii ale Bibliei pe Noul Testament Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[8] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[9] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ  de  ERNEST AEBI pag 223-227

[10] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[11] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evrei.html

[12] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-evrei.html

[13] O scurta mărturisire de credita scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[15] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[16] Sait http://www.evanghelicreformat.org/ce-este-teologia-legamantului

[17] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 85

[18] Dicţionar Biblic pag 741

[19] Dicţionar Biblic pag 742 – 743

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 116

[22] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[23] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 65

[24] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[25] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[26] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[27] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[28] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

[29] T.V. http://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX

[30] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

A-ți lăsa copilul să ”butoneze” un telefon mobil sau o tabletă e simlar cu a-i da droguri grele, dacă ne raportăm la ceea ce se întâmplă în creierul lui.- by Georgeta Petrovici 

download - Copie

Dependenţa de telefonul mobil este echivalentă cu consumul de cocaină. Satisfacția pe care o persoană dependentă de smartphone o are când își folosește gadgetul e similară cu starea pe care o dă consumul de droguri. Un prim semnal că nomofobia începe să se instaleze e senzația de panică ce se instalează atunci când telefonului i se termină bateria sau când nu are acces la internet. Studiile arată că majoritatea românilor se culcă şi se trezesc verificând telefonul mobil. Iar copiii lor nu fac decât să replice ceea ce văd la părinți.

 

Cel mai recent studiu realizat de organizația ”Salvați Copiii” indică faptul că mai bine de un sfert dintre puștii români petrec 6 ore pe zi online. Practic, sunt conectați cu aplicații și mesagerii online mai mult de jumătate din timpul lor liber (în afara orelor de la școală și în afara celor 8 ore recomandabile de somn). Asta în zilele de școală. În vacanțe sau în weekend-uri, procentul crește la 46%.

 

„Copiii care afirmă că petrec peste şase ore online sunt semnificativ mai nemulţumiţi de relaţia cu părinţii, prietenii şi profesorii, precum şi de viaţa lor în prezent. De asemenea, consideră într-o măsură mai redusă că activităţile de zi cu zi au sens sau sunt mai puţin optimişti cu privire la viitor, sunt mai nemulţumiţi de deciziile luate şi afirmă că au fost mai puţin relaxaţi în ultimele două săptămâni”, se menţionează în cercetarea „Salvaţi Copiii”.

Ce fac copiii din România pe internet Telefoanele mobile ”inteligente” și tabletele sunt principalele dispozitive pe care le folosesc copiii și tinerii. Cifrele organizației ”Salvați Copiii” arată și că șapte din 10 elevi folosesc internetul și la școală, dar nu în scop educativ, ci în pauze ori, pe ascuns, la ore. ”Nici la școală nu le vine să lase telefoanele mobile din mâini. Abia așteaptă recreațiile ca să pornească internetul pe ele”, arată Adela Ardeleanu, profesoară la o școală gimnazială.

 

Cel mai grav lucru, în cazul copiilor şi adolescenţilor, este că odată captivați de tehnologie, se izolează de lume, ajungând să trăiască într-un univers virtual, în care reperele sunt tot mai îndepărtate de realitate. Singurele surse de infromare credibile pentru aceștia au ajuns să fie Facebook, YouTube și Wikipedia. Timpul petrecut comunicând cu prietenii pe Snapchat și Instagram este adictiv și periculos. În timpul studiilor, copiii au recunoscut faptul că nu își dau seama cât timp petrec pe internet.

Aproape jumătate dintre copii recunosc faptul că verifică uneori, rar sau deloc valoarea de adevăr a informaţiilor citite online. În plus, judecata tinerilor e alterată. Așa se face că pentru aceștia a-și trimite fotografiile nud altor persoane e considerat ca fiind ceva ”normal”.

Un procent de 43% dintre ei susţin că au văzut sau au primit mesaje cu conţinut sexual în mediul virtual.
Studiul „Salvaţi Copiii” privind utilizarea Internetului de către copii, a fost realizat pe un eşantion de 1.156 de persoane cu vârste între 12 şi 17 ani, inclusiv.

Continue reading EVZ.Ro

A-ți lăsa copilul să ”butoneze” un telefon mobil sau o tabletă e simlar cu a-i da droguri grele, dacă ne raportăm la ceea ce se întâmplă în creierul lui.

Tinerii iranieni se convertesc în masă la creștinism, în ciuda îndoctrinării și represiunii islamice

download-3

 Birsa Tatiana  15-08-2017 

În Iran, creșterea masivă a numărului creștinilor, în rândul tinerilor mai ales, continuă în ciuda eforturilor guvernului islamic de a reprima credința creștină. Până și liderii islamici au recunoscut faptul că din ce în ce mai mulți tineri aleg să îl urmeze pe Cristos, relatează The Christian Post.

Conform agenției iraniene de știri Mohabat News, care informează despre persecuția și situația creștinilor din Iran, numărul creștinilor a crescut exponențial în această țară, în ultimele decenii.

Chiar și liderii religioși islamici, precum ayatollahul Alavi Boroujerdi, au făcut referire la „dovezi clare care arată că tinerii se convertesc la creștinism în Qom și participă la bisericile organizate în case”.  Ayatollahul Makarem Shirazi a tras, de asemenea, un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de tineri iranieni care devin creștini, punând aceste convertiri pe seama influențelor străine.

Alți ayatollahi, precum Wahid Khorasani, au acuzat oficialii guvernamentali iranieni de „neglijență în crearea de strategii pentru a se împiedica răspândirea creștinismului în Iran”.

Mohabat News relatează că această creștere mare în numărul tinerilor convertiți are loc în ciuda îndoctrinării islamice vertiginoase a tinerilor în cadrul familiei sau în mediul educațional.

„Guvernul islamic al Iranului alocă bugete masive pentru susținerea organizațiilor care promovează islamul în rândul tinerilor în țară și peste graniță. Dar, „în ciuda acestor eforturi, tinerii iranieni încep să devină din ce în ce mai reticenți față de islam, ceea ce reprezintă un mare motiv de îngrijorare pentru guvernul iranian”.

Centrul pentru Drepturile Omului în Iran, cu sediul la New York, a publicat un raport în iulie, prin care informează că autoritățile iraniene persecută prozeliții, arestând și încarcerând credincioșii, din dorința de a reprima mișcarea creștină.

Același Centru relatează că din iunie 2017, cel puțin 11 iranieni convertiți la creștinism, împreună cu fostul lider al Bisericii Penticostale Asiriene din Iran, au fost pedepsiți cu ani mulți de închisoare de către Curtea Revoluționară din Teheran.

„Creștinii sunt recunoscuți oficial ca minoritate religioasă prin constituție, dar statul continuă să persecute credincioșii, mai ales pe cei convertiți de la islam la creștinism”, a afirmat directorul executiv al Centrului, Hadi Ghaemi.

Guvernul iranian a cheltuit milioane de dolari pe propagandă islamică în toată țara, pe reprimarea creștinismului și închiderea bisericilor. Strategiile au fost, totuși, ineficiente, grupul de misiune Elam Ministries estimând că numărul actual al creștinilor din Iran se ridică la 360 000, în condițiile în care în 1979 acesta era de numai 500.

Liderii bisericilor cred că, în următorii câțiva ani, milioane de noi iranieni se vor alătura comunității creștine, atât este de mare setea spirituală și dezamăgirea resimțită față de regimul islamic, infomează Elam Ministries.

„Dacă rămânem credincioși chemării pe care o avem, convingerea noastră este că vom ajunge să vedem această națiune complet transformată în timpul vieții noastre. Asta pentru că Iranul este o poartă strategică, a cărei comunități creștine va impacta națiunile musulmane din întreaga lume islamică”.

Traducere de Alexandra-Ligia Hojda

https://www.stiricrestine.ro/2017/08/15/tinerii-iranieni-se-convertesc-in-masa-la-crestinism-in-ciuda-indoctrinarii-si-represiunii-islamice/?

TEOLOGII CREŞTINI ŞI EXTRATEREŞTII

download-3

Teologii creştini discută despre posibila existenţă a extratereștrilor

 Descoperirea vieţii inteligente extraterestre ar fi un lucru uimitor în multe feluri, dar ar putea reprezenta o dilemă în special pentru religiile lumii. “Pentru creştini, în special, ar putea fi o poveste dificilă, pentru că sistemul de credință creștină nu permite cu uşurinţă ideea că există alte fiinţe inteligente în univers“, au spus teologii creştini care au participat la simpozionul Navei celor 100 de ani (100 Year Starship), care s-a desfășurat în urmă cu o săptămână, la Orlando, SUA, o reuniune sponsorizată de Agenţia guvernamentală DARPA,  pentru a discuta aspecte legate de  călătoria în univers.

Dar, chiar şi dacă acest  proiect se va realiza, se ridică întrebări precum: „Unde putem pleca? Pe care dintre frumoasele şi coloratele planete să ne stabilim?” Sau „Ce vom trimite pe post de cercetaşi? Oameni, roboţi, androizi?”

Astfel de probleme şi întrebări au dezbătut cei 1.000 de participanţi la simpozionul dedicat Navei celor 100 de Ani, printre care s-au numărat oameni de ştiinţă, ingineri, astronauţi, teologi, dar şi oameni de afaceri sau producători de filme de la Hollywood.

Profesorul Christian Weidemann de la o  universitate creştină din Germania,  într-o discuţie de grup pe consideraţii filozofice şi religioase cu privire la a vizita altei lumi, a adus în discuție întrebarea: ”Isus a murit, de asemenea, pentru ‘klingonieni’?”

Acesta este modul în care a decurs dezbaterea: În cazul în care întreaga creaţie include 125 de miliarde de galaxii, cu sute de miliarde de stele fiecare, cum cred astronomii, atunci ce se întamplă dacă unele din aceste stele au planete cu civilizaţii avansate? Isus Hristos a venit doar pe Pământ sau pe fiecare planetă locuită în univers? De ce să salveze doar pământenii și să ignore celelalte creaturi ale lui Dumnezeu?

 Weidemann, care se descrie ca fiind un creştin protestant, sugerează unele soluţii posibile:

  • “Poate că extratereştrii nu sunt păcătoşi, ca și oamenii, şi, prin urmare, nu au nevoie să  fie salvaţi. “
  • “Să presupunem că fiinţele extraterestre inteligente sunt păcătoase. Dacă este aşa, Isus, de asemenea, le poate salva? “
  • “O altă posibilitate este că Dumnezeu a devenit întrupat în repetate rânduri, şi să fi trimis o versiune a Sa la fiecare planetă locuită.”

Thomas Hoffmann, un pastor protestant din Tulsa, Oklahoma, a declarat că ”Dacă este viaţă descoperită în altă parte, din păcate, trebuie să avem mai multe discuții despre aceasta. Cred că aceasta este o conversaţie foarte profundă, de care avem nevoie.”

Se pare că e o problemă doar a creştinismului“, a  declarat teologul Michael Waltemathe, de la Universitatea din Bochum.

In Islam, de exemplu, Mohamed a fost un profet sau mesager al lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat, astfel încât profeţii s-ar putea să fi vizitat alte planete pentru a salva extratereștrii, a spus el. Şi pentru că hinduşii cred în divinităţi multiple, ar afirma că fiecare civilizaţie de extratereştri are diferite zeităţi.

Cu toate acestea, descoperirea vieţii inteligente extraterestre nu va reprezenta o criză gravă pentru creştinism, a spus Hoffmann. Creştinismul a supravieţuit şi la alte revelaţii ştiinţifice înainte.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Teologii creştini discută despre posibila existenţă a extratereștrilor – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/teologii-crestini-si-extraterestii/

Temelia care rămâne

download-3

Un profesor danez pe nume Hergaard era cunoscut în urmă cu câțiva ani drept unul dintre liderii ateismului științific din țară; acum însă nu mai este cunoscut pentru aceasta. A publicat în urmă cu puțini ani a doua ediție a uneia dintre cărțile sale, și iată ce a scris în prefața ei:

“Îmi aduc aminte cu un profund sentiment de regret ziua în care am început să scriu această carte; pentru că la acea vreme nu am realizat cu ce săgeți mă voi străpunge. Pe parcursul vieții, prin suferințele și prin durerile ei, sufletul meu a fost zdruncinat, iar temelia pe care credeam că pot să clădesc a fost distrusă. Având o credință sinceră în gloria științei, credeam că am găsit un loc de odihnă sigur în fața oricărei circumstanțe neprevăzute. Însă am fost smuls din această iluzie. Pentru că atunci când a venit furtuna, iar cunoștințele mele au fost învăluite în amărăciune, fibrele științei s-au separat ca o țesătura. Atunci m-am apucat strâns de ajutorul pe care mulți se bizuiesc – am căutat și am găsit pacea prin credința în Dumnezeu. De atunci încoace, fără îndoială că nu am abandonat știința, însă i-am acordat un alt loc în viața mea. Când întunericul acoperă perspectiva lăuntrică, și orice speranță pare să se năruie, potrivit încredințării mele de neclintit – există un singur țărm de ancorare: credința creștină vie și simplă. Fericit este cel care nu își permite să fie dus în extreme, ci se ancorează la timp într-un pământ sigur.”

Ce poveste mișcătoare trebuie să fie în spatele acestor cuvinte grăitoare! Temelia științifică a profesorului nu a putut să reziste greutății necazurilor și suferințelor din viață, ci a fost zdrobită sub puterea lor. A fost nevoit să afle că își cultivase o iluzie. Pe de altă parte însă, ce îndurare mare l-a trezit din visare, la timp pentru a-și găsi o altă temelie, una care să nu cedeze, și pe care să-și clădească o temelie sigură pentru eternitate. După cum spune el însuși: “Fericit este cel… care se ancorează la timp într-un pământ sigur.”

Întrebarea importantă este – ce se va întâmpla atunci când va veni testul? Casa rămâne într-o aparentă siguranță atât timp cât durează vremea bună, dar când vine ploaia, vin și inundațiile, suflă vântul și toate bat asupra casei; abia atunci se dovedește dacă a fost construită pe stâncă sau pe nisip.

Casa ta spirituală va sta sau va cădea, atunci când vor veni încercările? Probabil că nu știi. Despre examenul care încă nu a venit este greu chiar să îți închipui ce ar putea presupune. “Ei bine, fii sigur că încercarea va veni. Uneori vine încet și cu o relativă blândețe, fie prin boală, fie prin întristare, fie prin dezamăgire, fie altele asemenea lor; alteori se năpustește asupra omului deodată și cu asprime, când se ivește înainte moartea. Cât de adesea casa se prăbușește la acest moment! Iar casa se prăbușește din cauza căderii temeliei.”

Astfel, întrebarea conduce către aceasta: pe ce te odihnești tu pentru eternitate? Există o singură temelie care este cu adevărat stâncă. Sunt multe care nu reprezintă altceva, decât nisip. În zilele noastre, știința omenească avansează prin salturi și prin sărituri, iar știința, adesea pe nedrept numită așa, se dezvoltă extraordinar. În consecință, știința devine un mic dumnezeu, și pe deasupra un dumnezeu fals, iar mulțimi de oameni i se închină și o adoră. Ei se întorc de la Dumnezeu, ca să creadă în știință; se îndoiesc de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a crede cuvântul omului.

Care este temelia pe care clădești pentru eternitate? Este pe credința creștină simplă, dar vie – pe scurt, pe Hristos? Nu este nici o altă temelie care să reziste înaintea încercării. Realizând faptul că mai devreme sau mai târziu va trebui să stai înaintea păcatelor tale, care atrag în urma lor moartea și judecata, nimic nu te va ajuta decât sângele prețios al lui Hristos. Temelia care rămâne se găsește în “Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L-ați răstignit, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morți… El este ‘Piatra disprețuită de voi, ziditorii, care a ajuns cap de unghi’. Și în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer nici un alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4:10-12).

Clădește pe acea temelie, pe acea stâncă, și vei fi îndreptățit pentru eternitate. Fericit este în adevăr cel care găsește un loc de odihnă, în siguranță față de toate circumstanțele neprevăzute, în Hristos.

Mesagerul evangheliei 1926, p. 1

http://www.clickbible.org/vestea-buna/temelia-care-ramane/

Televizorul care distruge familiile și îi duce pe creștini la compromis

download-3

Un televizor defect - foto de Tina Rataj-Berard - unsplash.com

Când Mihai era tânăr, părinții lui i-au făcut cunoștință cu un prieten de familie. Mihai era încântat pentru că avea cu cine să se joace; părinții lui erau încântați că îl puteau distra pe Mihai atunci când ei erau ocupați.

Pe măsură ce treceau anii, Mihai și prietenul său petreceau ore în șir jucând jocuri video, urmărind concursuri sportive, videoclipuri muzicale și emisiuni distractive. În timp, lucrurile s-au schimbat – prietenul său a început să folosească un limbaj profan și era nerespectuos față de familia lui. Deși mama și tatăl lui nu erau de acord cu aceasta… ce altceva puteau să facă ei? Prietenul lui era precum un membru de familie acum. El l-a învățat pe Mihai cum să se îmbrace, cum să acționeze și chiar cum să-i trateze pe ceilalți. Anumite lucruri nu le admiteau nici părinții lui, chiar el i-a învățat pe aceștia câteva lucruri noi…

Când Mihai a ajuns la vârsta adolescenței, influența prietenului său era evidentă. Mihai petrecea mai mult timp cu el decât cu familia lui. Tatăl și mama lui Mihai erau plecați, așa că prietenului lui l-a învățat despre viață. El l-a introdus pe Mihai către alcooldroguri și pornografie. Tot el i-a explicat cum că sexul înainte de căsătorie nu era un lucru rău; toată lumea o făcea, chiar și cu partenerii de același sex. Surprinzător, părinții lui Mihai i-au permis prietenului său să continue să trăiască în casa lor. În cele din urmă și ei se bucurau de compania lui… că era un mare animator.

Când Mihai a crescut mai mare, a realizat că prietenia lui nu ar fi trebuit să fi continuat niciodată. El credea că influența prietenului său a încurajat la aventura amoroasă a tatălui său, la problema mamei sale cu alcoolul și, în cele din urmă, la divorțul lor; impactul prietenului lui Mihai asupra sa era la fel de devastator.

Astăzi, conștient pe deplin de daunele produse, Mihai încă îi permite prietenului său să locuiască cu el și, uimitor, el încă mai ascultă de sfatul lui. Prietenul lui Mihai are și un nume, este televizorul.

Deși pare fictiv ceea ce ați citit mai sus, povestirea lui Mihai este mai mult fapte decât o ficțiune; este de fapt caracteristica a atâtor de multe cămine de astăzi – ceea ce intră în ele va și produce ceva în cele din urmă. Și lucrul acesta nu-l poate nega nimeni.

Acum câteva decade în urmă, majoritatea programelor de televiziune și filmele de astăzi ar fi șocat publicul. Programele care nu s-ar fi difuzat niciodată pe acea vreme… acum primesc rating-urile cele mai mari.

Probabil că spuneți, „Vremurile se schimbă”. Da, ai dreptate, dar standardele lui Dumnezeu nu. Păcatul care odinioară ne uimea acum ne amuză. Când păcatul începe să ne amuze, noi suntem, de fapt, periculos de aproape de margine: Vai de cei ce numesc răul bine și binele rău (Isaia 5:20).

Pentru cei care se îndoiesc că există un contrast semnificativ dintre Cuvântul lui Dumnezeu și ceea ce promovează cele mai multe programe media și de divertismente, următoarele lucruri s-ar putea să vă surprindă:

Media: Înșeală-ți partenerul de căsnicie, toată lumea o face.
Adevărul: Cel ce comite adulter… își distruge sufletul” (Proverbe 6:32)

Media: Fă sex înainte de căsătorie; experimentează aceasta cu parteneri de același sex.
Adevărul: „Căsătoria să fie cinstită de toți, iar patul să fie păstrat nepângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe curvari (sexul în afara căsătoriei) și pe adulteri!” (Evrei 13:4)

Media: Fă avort la greșeala ta; în cele din urmă… e doar un fetus, nu un bebeluș.
Adevărul: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te cunoșteam” (Ieremia 1:5). Psalmul 139:13 spune că Dumnezeu a format părțile mele interioare, El le-a țesut laolaltă în pântecul mamei mele.

Media: Petrece – mănâncă, bea și fii fericit că mâine murim.
Adevărul: „Fiți atenți la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare, cu beții și cu îngrijorările vieții, și astfel ziua aceea [revenirea lui Isus] să vină asupra voastră pe neașteptate” (Luca 21:34)

Media: Lupta în cuști și alte sporturi brutale exemplifică bărbăția; urmați exemplul lor.
Adevărul: Bărbații trebuie să-și iubească soțiile lor și să-și crească copii în frica și învățătura Domnului (vezi Efeseni 5:25 și 6:4).

Media: Nerespectați părinții voștri și sfaturile lor învechite.
Adevărul: „Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta, așa cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca să ți se lungească zilele” (Deuteronom 5:16).

Ceea ce se promovează cel mai mult în media și ceea ce spune de fapt adevărul este pe departe a fi ceva compatibil. Nu e de mirare că familiile se dezintegrează; îmi este evident faptul că noi am îmbrățișat o atitudine de compromis în națiunea noastră, și, mai trist, în căminele noastre.

Noi, precum mărețul Imperiu Roman care s-a prăbușit cu secole în urmă, ne fărâmițăm din interior. Istoricul Edward Gibbon își amintește de condiția Romei înainte de căderea ei:

1) Creșterea rapidă a divorțurilor și „subminarea demnității și a sanctității căminului”.
2) Creșterea sau mărirea taxelor și cheltuiala fondurilor publice pe mâncare și divertisment.
3) „Nebunia nebună după plăcere și sport; sportul devenea de la an la an tot mai captivant și mai brutal”.
4) Construirea serviciului militar când dușmanul real era în interior – „în însăși decadența poporului”.
5) „Descompunerea credinței religioase; credința se ofilea în a deveni o simplă formă…”.Dacă ar susține careva că media nu ne propulsează în această direcție este ori în pură ignoranță sau în dezmințire.

Cultura este religia exteriorizată. Cu alte cuvinte, cultura din jurul nostru reflectă simplu pe cine și ce valorificăm noi. Felul cum ne îmbrăcăm, ce urmărim, cu cine ne însoțim, la ce ascultăm, și felul cum petrecem timpul nostru, toate acestea vorbesc enorm despre ceea ce nutrim noi. Hrănim oare lucrurile lui Dumnezeu, sau lucrurile lumii? Amintiți-vă, ceea ce intră în minte va ajunge să se vadă ulterior în acțiunile noastre.

Notă: Materialul de mai sus este scris de Shane Idleman(foto alăturat) în site-ul Christian Post pe 3 octombrie 2017. Shane este fondatorul și pastorul bisericii Westside Christian Fellowship din Lancaster, California, în nordul Los Angeles.Predicile, articolele, cărțile și programul său radio poate fi găsit pe site-ul shaneidleman.com sau wcfav.org. El poate fi urmărit pe Facebook aici. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/10/televizorul-care-distruge-familiile-si.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/televizorul-care-distruge-familiile-si-ii-duce-pe-crestini-la-compromis/

Telefonul fără fir – de Nicolae Geantă

download-3

Publicat pe 20 August 2017 de ADMIN în ArticoleArticole: Geantă Nicolae

Probabil ați jucat măcar odată în copilărie telefonul fără fir. Un joc nevirtual evident, în care spui ceva în șoaptă unuia la ureche și ajunge altceva la capătul „firului” (grupului)! Un joc gen „unde dai și unde crapă”.

De ceva vreme am înțeles că telefonul fără fir nu e doar un joc de prunci, ci unul practicat și de noi prin biserici. Când un frate a zis una și noi am auzit alta. Apoi mai departe transmitem eronat. Upgradat. Cu TVA. Ori mult, mult mai redus.

Telefonul fără fir este o răstălmăcire a adevărului. Nu de puține ori ni s-a întâmplat să spunem ceva și să fim înțeleși aiminteri. Motiv pentru care am primit etichete nedorite. Uși trântite în nas. Critici. Defăimări…

Spuneam unor frați că vina din știrea telefonului fără fir nu aparține emițătorului. Ci receptorului. El a interpretat cum a dorit. Sau cum a auzit de la intermediari. Și din țânțăr a făcut armăsar! Sau din elefant un purice…

Telefonul fără fir a distorsionat chiar imaginea Domnului Hristos, a Bibliei, a Evangheliei în special. Așa au apărut ereziile, sectarismul, legalismul, libertinismul, dezbinarea… Spuneam unor tineri din Chicago că problema interpretării telefonului fără fir ține de mine. Aud ceva, nu cercetez deloc, cred și cataloghez. Fac totul după cutia mea. Ea ca și cum aș turna într-un rezervor de 500 centimetrii cubi un volum pentru 3500! Înghite numai cât are capacitate.

Telefonul fără fir alungă oamenii din biserici, din anturaje. E antisocial. Este un vârf al decăderii morale. „Și un mut dacă ar fi pus la acest telefon, la capătul firului celălalt s-ar spune cuvinte pe care el nu le-a rostit”, îmi spunea astăzi Vlad Schlezak! La asta nu mă gândisem…

Când spun „telefonul fără fir” nu mă gândesc la bârfe. Ci la adevăruri pe care le-am preluat și le transmitem diluat. Pe care le transformăm în certitudini. Încredințări. Le făcum legi. Fundamente.

Cum scap de telefonul fără fir? Simplu: mă ridic din când în când în picioare și întreb în gura mare: „Aici ce-ați dorit să spuneți?” „Este corect?”.

Fraților, apostolul Pavel ne-a îndemnat să „cercetăm totul și să păstrăm ce este bun”. Telefonul fără fir e tocmai opusul paulin: păstrează ce primești fără să cercetezi! Adică fără corecturi. Pentru că telefonul fără fir transmite mesaje care nu păstrează integritatea jocului. Iar viața cu Hristos nu e o joacă!

Nicolae.Geantă
Norridge, Chicago

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/

Telefonul fără fir – de Nicolae Geantă

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/telefonul-fara-fir-de-nicolae-geanta/

CROAȚIA. Cum a subminat parteneriatul civil căsătoria: Cuplurile de același sex pot lua copii în plasament chiar și după definirea în Constituție a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie — Știri pentru viață

de Redacția Stiripentruviata.ro Situația noii legi a plasamentului familial din Croația ilustrează perfect argumentul că legalizarea „parteneriatului civil” deschide ușa pentru „căsătoria” între homosexuali și adopția de copii de către aceștia, chiar și dacă în Constituție căsătoria este definită ca uniune între un bărbat și o femeie! Ce se întâmplă în Croația confirmă că parteneriatul… via […]

Ioan Cocuț 1906 – ? din Topa

Ioan Cocuț este frate cu Irina, mama fratelui Iosif Țon și putem face legătura între cei doi mari predicatori. Revista  „Farul Mântuirii” publică un articol despre fratele Ioan Cocuț sub titlul: „Un mare predicator într-o mare biserică”. În anul 1930, Vasile Berbecar spune despre Ioan Cocuț: „Constatăm că Dumnezeu ne-a cinstit în persoana fratelui Cocuț, nu numai un mare predicator, ci și un om cu largi cunoștințe Evanghelice și medode practice.”

Fratele Ioan Cocuț vede lumina zilei în luna iulie 1906 în localitatea Topa, din județul Cluj, din părinți baptiști, Teodor și Floare. În Topa a copilărit și s-a remarcat printr-o istețime rară și o profundă religiozitate.

În anul 1913, pe când avea doar 7 ani, pierde pe cine-i, era mai drag, adică mama, rămânând orfan, dar tata i-a asigurat o viață liniștită și copilul Ioan, cugeta la mama lui că s-a dus și totuși îl vede din cer.

Deși era copil de pocăit, a simțit că este păcătos și că are nevoie de Mântuitorul și în vara anului 1922 pășește în apa botezului, dovedind ascultare față de Domnul Isus.

În anul 1924 se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București, pe care îl termină în anul 1928.

În numărul 18 al revistei „Farul Mântuirii” din anul 1926, îi apare prima poezie numită: „Isus și noi”.

În 1928 la Congresul Uniunii Tineretului Baptist din România, ținut la Curtici, fratele a fost ales ca Secretar General al Uniunii pe 3 ani.

Din anul 1928 apar primele traduceri ale fratelui Ioan Cocuț în paginile revistei „Farul Mântuirii”.

În ziua de 27 ianuarie 1929 fratele Ioan Cocuț este ordinat că păstor la Biserica Creștină Baptistă din Buteni, de frații: Teodor Sida și Mihai Vicaș. În ziua de 11 iunie 1930 se întrunește Comitetul Uniunii Tineretului Baptist din România și al Școlilor Duminecale și hotărăsc să îl aleagă pe fratele Ioan Cocuț ca misionar al celor două organizații baptiste și să intre în slujire din ziua de 15 iunie 1930. Au participat următorii frați: Ioan Ungureanu, Ioan Socaciu, Ioan Dan și Vasile Berbecar.

În anul 1933 scrie cartea: „Viața dr. David Livingstone”

În anul 1935 intră în vizorul celor ce-și spuneau botezați cu Duhul Sfânt, dar fără să își dezvăluie adevărata identitate și printr-un articol numit: „O punere la punct”, este în adevăr pus la punct.

În 1938 era secretarul Uniunii Baptiste din România.

În vara anului 1939 păstorește Biserica Creștină Baptistă Română din Akron, Ohio, S.U.A. până în luna aprilie 1945.

A fost un bun traducător de cărți și a adus o îmbogățire  literaturii baptiste prin cartea sa: ”Credința și misiunea Baptistă”. A tradus: ”Inima Vechiului Testament, de John R. Sampey.”

A scris și tradus multe articole din revistele noastre baptiste.

A fost redactor al revistei „Farul Creștin” de la înființare, anul 1933 și până în anul 1939 când pleacă în America la studii.

Datele despre fratele Ioan Cocuț ni se opresc în anul 1945, de aici nu am mai găsit ceva din viața fratelui. Vă rog, cine știe ceva, să îmi ofere date. Mulțumesc.

Surse:

Alexa Popovici

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Glasul Tineretului Baptist

Istoria Baptiștilor Români din America

Istorie Baptistă

https://wordpress.com/read/feeds/94707255

ISTORIA BISERICII CREȘTINE BAPTISTE MACEA, JUD. ARAD

http://bisericabaptistamacea.ro/

Documentele istorice existente (multe au fost distruse în vremea lui Antonescu când şi bisericile au fost închise) şi mărturiile unor fraţi arată că Biserica Baptistă din Macea a luat fiinţă prin lucrarea făcută de lucrătorii din Curtici. Cel mai entuziasmat lucrător a fost dobaşul de la primărie în persoana fratelui Clepea Teodor, care a fost de fapt primul bărbat convertit din judeţul Arad. Prin el Cuvântul lui Dumnezeu a fost semănat şi a găsit pământ bun. În vara anului 1892, mai precis în ziua de Rusalii, are loc în com. Macea primul botez Nou-Testamental când sunt botezaţi primii 14 membrii. Ei au fost: Gheorghe Crişan, Ioan Crişan, Gheorghe Clepea, Ştefan Mureşan, Ioan Şimăndan, Ioan Cazan, Ioan Borlodan, Axente Pecican, Ştefan Sferdian, Dumitru Ardelean, Mihai Pantea, Gligor Pantea, Gligor Şimăndan şi Mihai Buta. Cu aceştia s-a constituit Biserica Creştină Baptistă din Macea jud. Arad. De observat un lucru foarte curios, acest grup este format numai din bărbaţi, n-a fost nici o femeie. Anul 1892 în care a luat fiinţă Biserica din Macea a fost un an deosebit pentru că în această zonă a ţării au luat fiinţă mai multe biserici, printre care putem aminti cele din: Şiclău, Otlaca, Socodor şi Nădab. Imediat după botez a fost ales predicator Gheorghe Crişan, care nu după mult timp a fost ordinat şi a devenit predicator cercual. El este cel care are să oficieze primul botez la Buteni. În anii 1900-1902 se construieşte prima casă de rugăciune, care în timp se reamenajează de mai multe ori până ajunge în forma de astăzi. De la înfiinţare până în anul 1903, biserica a cunoscut o dezvoltare numerică şi spirituală deosebită, la numărul lor s-au adăugat încă 50 de membrii. În anul 1903 din pricina unor neînţelegeri pe chestiune de conducere a bisericii, un grup de membrii au trecut la credinţa adventistă, slăbind numeric biserica, spiritual însă ea a fost însă susţinută de prezenţa şi puterea Domnului Isus, care este Capul ei şi promite: Evrei 13:5 „Nici de cum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc. „A şa se face că biserica creşte numeric din nou, astfel că ajunge pe parcursul anilor la un frumos număr de membri: – în anul 1922 are 100 de membrii, plus aparţinători

-în anul 1940 are 150 de membrii, plus aparţinători
– în anul 1970 are 222 de membrii, plus aparţinătoriÎn anul 1942 şi până în 1944 datorită guvernului condus de generalul Antonescu alături de celelalte biserici din România şi Biserica Baptistă din Macea a fost închisă. În această perioadă Biserica s-a menţinut prin părtăşiile ţinute în ascuns de către fraţi. În anul 1944 când s-a redeschis biserica, tânărul frate Costea Mihai a alergat din casă în casă la fraţi, adunându-i la casa de rugăciune, ca un sol al lui Dumnezeu. De atunci şi până astăzi credincioşii baptişti din Macea se bucură de acest locaş de închinăciune unde au gustat binecuvântările lui Dumnezeu la închinare.

Lucrătorii Bisericii

Bisericile Baptiste au numai două feluri de slujitori: păstori şi diaconi. Aceştia conduc lucrările spirituale şi materiale ale bisericii, după învăţătura Sfintelor Scripturi. După cum s-a putut observa, încă de la înfiinţarea bisericii a fost ales predicator fratele Crişan Gheorghe care a fost ordinat şi a devenit predicator cercual – şi astfel lucreză în bisericile: loc. Buteni, unde a ţinut primul botez când este botezat şi Teodor Sida, loc. Pecica, unde la 9 octombrie 1898 botează primii 5 credincioşi din oraşul Arad, Arad-Micălaca, Arad-Pîrneava precum şi la Şiria. După plecarea fratelui Gheorghe Crişan au fost numiţi fraţii Gheorghe Clepea şi Sferdean Ştefan ca să continue lucrarea de răspândire a Cuvântului Sfânt. Apoi de-a lungul anilor au urmat şi alţii din care amintim pe fraţii: Ardelean Dumitru, Buţurcă Iacob, Ineuan Gligor, Deiac Pavel, Ciumedean Florea, Brădean Ştefan, Sfăt Iacov, Buţurcă Gheorghe, Pecican Mihai, Buta Gheorghe. Printre păstorii care au păstorit această biserică amintim fraţii: Popa Pavel, Costea Petru, Ţeţ Gheorghe, Lăscău Petru şi Mureşan Vasile. în prezent Biserica este slujită de către fratele păstor Şurtea Gheorghe ajutat de cei doi diaconi ordinaţi, fratele Ardelean Petrică şi fratele Anghelina Traian.

Înzestrarea şi dezvoltarea materială

Încă de la început s-a pus problema construirii unui local de închinare, aşa că în anul 1900 Biserica hotărăşte construirea unui local specific pentru oficierea serviciilor de închinare. Chiar din anul 1900 începe construirea actualei clădiri. Fraţii au primit un sprijin substanţial din partea multor cetăţeni din comună, inclusiv a grofului care a şi donat terenul. În anul 1908 s-a cumpărat orga cu fluiere, tot în acea perioadă s-a construit casa parohială, iar în anul 1926 s-a construit sala de repetiţii (sobiţa). În anul 1931 s-au efectuat lucrări de reparaţii capitale la clădirea bisericii, fratele Sfăt Iacov conduce lucrările, iar fratele Ineuan Gligor în 1935 donează întreaga cantitate de material lemnos necesară. Instrumentele de suflat au fost cumpărate prin contribuţia membrilor bisericii în anul 1946. În anul 1968 se construieşte gardul care împrejmuieşte biserica şi se zugrăveşte interiorul bisericii. În anul 1974 şi până în anul 1975 se face o altă reparaţie capitală în care exteriorul bisericii este adus la forma de astăzi, îmbrăcat în ceramică de către fratele Ordodi Andrei din Pecica împreună cu cei doi fii ai dânsului şi echipa sa. În anul 1980 se reface interiorul bisericii de către fratele Raţiu, care-l pictează. Tot atunci s-au pus lambriurile şi s-au făcut băncile cu spate de jos, de către familia fratelui Mureşan Vasile. În anul 2004 datorită umezelii din pereţi se reface interiorul şi parte din exterior. În anul 2007 se schimbă geamurile şi uşile vechi cu acele actuale de termopan.

Dezvoltarea cântului în biserică

Încă de la început, din dorinţa de a cânta cât mai bine şi mai frumos spre slava lui Dumnezeu, fraţii au înfiinţat un cor care a fost instruit de către fratele Sfăt Ştefan, apoi lucrarea aceasta a fost continuată de fraţii: Buţurcă Gheorghe, Ştiubei Petru, Popovici Ioan, Buta Gheorghe, Costea Mihai, Bercea Traian, Sferdean Ştefan, Henţ Alexa, Luluşa Teofil, Luluşa Ioan şi în prezent fraţii Luluşa Cornel şi Anghelina Bogdan. Fanfara a luat fiinţă în anul 1946 şi a fost instruită de fratele Bercea Traian, care a fost adus de la Dieci special pentru această lucrare. Apoi pe la pupitru au mai urmat şi fraţii: Sferdian Ştefan, Henţ Alexa, Henţ Liviu, Luluşa Teofil şi în prezent fratele Luluşa Cornel. Biserica de-a lungul anilor a avut şi orchestră care a fost înfiinţată de fratele Bercea Traian, după o perioadă de întrerupere este reluată activitatea sub conducerea fratelui Luluşa Ioan, iar urmează o perioadă de întrerupere şi se reia activitatea sub îndrumarea fratelui Bercea Traian ajutat de fratele Anghelina Traian. în prezent orchestra nu activează. Corul bărbătesc a fost înfiinţat de către fratele Luluşa Teofil şi urmat de fratele Luluşa Cornel. În anii ’80 biserica a avut un frumos cor de tineri care a fost înfiinţat de către fratele Ardelean Ştefan ajutat de fratele Henţ Liviu şi o perioadă scurtă fratele Abrudan Doru. Iar în prezent un grup de tineri laudă pe Domnul. Copii au fost de mici ajutaţi, de-a lungul anilor să crească spiritual, să înveţe din Cuvântul Domnului şi să cânte, de către: sora Anghelina Ligia, fraţii Anghelina Marius, Anghelina Bogdan, sora Ardelean Liliana, Drăgan Dorina şi în prezent sora Luluşa Dana ajutată de către Ardelean Iulia şi Tatu Raluca.

Pentru toate acestea se cuvine să spunem astăzi plini de bucurie:”Mulţumiri fie aduse Lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos…

Material adunat şi redactat de către Anghelina Traian ajutat de Anghelina Valentin

http://bisericabaptistamacea.ro/

Către deputatul USR care L-a batjocorit pe Cristos…

download-3 (2)

Domnule deputat dacă faceți politică așa cum vă dați cu părerea despre Isus Cristos înseamnă că e vai și amar de politica pe care o faceți și țineți ocupat un post degeaba. Eu când îmi dau cu părerea despre ceva anume citesc, caut mai multe surse, meditez asupra subiectului și apoi caut să vin înaintea oamenilor cu ceva avizat, chiar dacă acel subiect nu reprezintă valorile și credința mea.

Dar ușurința cu care ați vorbit despre Isus Cristos și despre sfânta familie în care El s-a născut ne arată cât de mult prețuiți credința poporului care v-a votat. Dacă v-ar fi votat batjocoritorii lui Cristos cu care vă asociați nu ați fi avut șansa să spuneți aberațiile acelea de la un pupitru atât de valoros.

Pentru documentarea dvs., aș vrea să știți că Acel Copil, care nu era al lui Iosif, totuși nu era din flori cum ați insinuat, ci era zămislit prin miracolul numit nașterea din Fecioară, prin intervenția Duhului Sfânt, unic în istoria omenirii. Și dacă ați încerca să ne ziceți că acest “miracol” exista și la alte popoare cât și la egipteni a căror Zeu Tată fecunda mamele faraonilor, vreau să vă zic că în nicio credință nu există nașterea dintr-o Fecioară, o femeie pură. Oricât a încercat Satana să imite acest act în alte religii și panteoane, a omis nașterea prin puritatea unei fecioare. Maria era sfântă, mintea și trupul ei nu au fost niciodată pătrunse de pervertirea acestei lumi, pervertire sexuală pe care voi, majoritatea din partid, o promovați prin susținerea desfrânaților.

Aș vrea să știti că Isus nu s-a născut într-o familie care trăia în concubinaj cum ați insinuat. Iosif a luat-o de nevastă, dar nu a cunoscut-o în sensul intim până când Isus s-a născut. Așadar, Isus s-a născut într-o familie, iar Iosif și Maria nu mai erau de câteva luni bune doar logodnici. Oricât ați vrea voi să susțineți concubinajul, nu e nimerit să aduceți în susținerea acestuia cazul lui Isus și a familiei în care El s-a născut.

Încercarea de a ne aminti de copiii abandonați ai României nu e rea, e de apreciat. Dar nu așa, nu aruncând mizerie asupra a ceea ce noi avem mai sfânt. Nicio clipă Biblia nu ne vorbește de familia sfântă ca fiind o familie cu o mamă care a venit cu un copil acasă făcut cu cine știe cine, iar Iosif a închis ochii la un presupus act de curvie doar că era bătrân, ci Isus avea Tată, da, Tatăl Lui a fost și este Dumnezeu. Dar oricum nu avem pretenții să pricepeți un mesaj duhovnicesc, pentru că așa cum ne spune Apostolul Pavel, lucrurile duhovnicești se judecă cu o minte duhovnicească, nu cu una firească, care nu poate pricepe un miracol, acela al nașterii din Fecioară.

Sper să vă treziți și să veniți cu discursuri mai inspirate, pentru a nu face umbră degeaba acelui pupitru și pentru a nu ne face să ne dăm din nou palme ascultându-vă.

Toni Berbece

Către deputatul USR care L-a batjocorit pe Cristos…

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pune declarațiile lui Iulian Bulai (USR) despre Nașterea Domnului pe seama „obrăzniciei provenite din incultura și ideologizarea dezonorante”. Ulterior, Bulai și-a cerut scuze FacebookTwitter

download-3 (2)

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, pune declarațiile lui Iulian Bulai (USR) despre Nașterea Domnului pe seama „obrăzniciei provenite din incultura și ideologizarea dezonorante”. Ulterior, Bulai și-a cerut scuze
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, reacționează la postarea făcută de deputatul USR Iulian Bulai pe pagina sa de Facebook, unde acesta încerca să compare Nașterea Domnului Iisus Hristos cu situația unei familii netradiționale postmoderne, militând pentru adopții internaționale în cazul copiilor români proveniți din familii dezorganizate.
„Patriarhia Română nu comentează declarații al căror grad de penibilitate este întrecut doar de acela al obrăzniciei provenite din incultura și ideologizarea dezonorante ale celor care le fac. A profera o blasfemie în preajma sărbătorii Crăciunului într-o țară eminamente creștină spune totul despre autorul ei”, se arată într-un mesaj transmis de Vasile Bănescu, citat de Antena3.
În prima zi de Crăciun, parlamentarul USR Iulian Bulai a postat pe pagina sa de social media un eseu în care, pornind de la o interpretare postmodernă a situației Sfintei Familii a Mântuitorului, vorbește despre soarta copiilor proveniți din familii descompuse, greu adoptabili sau deveniți victime ale traficului de ființe umane. Controversata postare a stârnit circa 3000 de comentarii până la ora publicării acestui articol. În a doua zi de Crăciun, politicianul revine cu o fotografie a ieslei cu pruncul Iisus, dintr-un lăcaș de cult catolic, cu mesajul „Mii de copii așteaptă o familie în România…Adopția este o soluție pentru ei. În țară sau în străinătate”. Deducem că miza postării anterioare era grija pentru copiii români greu adoptabili și redeschiderea adopțiilor internaționale.
Ulterior, în a treia zi de Crăciun, Iulian Bulai a venit cu o a treia postare, în replică la scandalul declanșat de alegațiile sale despre Sfânta Familie a Mântuitorului, din postarea de pe 25 Decembrie. El a explicat că este creștin catolic practicant, că nu a dorit decât să găsească sensuri noi unor cuvinte milenare și să pună credința în practică, prin găsirea unor soluții pentru „comunitățile disfuncționale”. În final, își cere iertare dacă a supărat pe cineva și pledează pentru credința vie transformată în fapte, nu doar în „tradiții și mâncare și băutură și festinul de după post”. Totuși, Bulai declară că nu dorește să fie judecător al altora, ci tolerant.
„Sunt creștin catolic practicant. Soția este luterană. Copiii sunt botezați în Biserica Romano Catolică. Am fost la Litughie și în Ajun și de Crăciun. Trăiesc foarte dinamic și activ credință mea. Asta mă provoacă de fiecare dată la o contextualizare a textelor pe care le aud și le citesc.
Implicarea mea în politică este determinată în mare parte de credință mea. Care mă îndeamnă să las o lume mai bună decât cea pe care am găsit-o. Familia sfântă și atipică din Nazaret este un model de familie care reușește să treacă peste multe greutăți, depășind tiparele clasice. Atât acum 2000 de ani cât și acum. Este un mister: un copil-Dumnezeu apărut din senin în pântecele unei tinere fecioare, cu doi tați asumați, dar niciun tată biologic: unul divin și unul pământesc, reușește să creeze necontenit dezbatere și implicare.
Misterul acestui bebeluș constituie parte a bazei civilizației noastre. De aceea mi-am permis să îmi însușesc acest mesaj în mod personal. De fapt cred că despre asta este și credința și teologia: a găsi mereu noi sensuri ale unor cuvinte milenare. Și a transforma cuvintele și credința în fapte.
În opinia mea, Crăciunul oferă o oportunitate uriașă despre a vorbi despre probleme noastre, dar și despre soluții la aceste probleme. De exemplu am putea vorbi despre cât de disfuncționale sunt comunitățile noastre.
Nu a fost în intenția mea să tulbur acest timp sfânt, ci să pun în context și perspectivă povestea nașterii lui Isus. Cu cuvinte sincere și asumare. Dacă am supărat pe cineva, în mod evident îmi cer iertare.
În avion băiatul mi-a cerut să mai citim încă o dată povestea nașterii lui Isus. Am scos cartea care ne însoțeste mereu în aceste zile. Am citit-o cu drag, ca de fiecare dată.
Crăciun fericit tuturor! Dacă se poate și cu credință vie asumată care să se transforme în fapte, ar fi excelent. Dacă e doar cu tradiții și mâncare și băutură și festinul de după post, e chiar ok. Toleranța e o valoare importantă pentru mine.Cine sunt eu să judec pe alții? Zile frumoase de sărbătoare vă doresc în continuare”, a scris Iulian Bulai, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Deputat USR, spulberat de internauți după ce a postat un mesaj de Crăciun în care spune că Iisus a fost un copil „provenind dintr-o familie ciudată”, cu „o mamă surogat” și cu un tată care „n-a contribuit la paternitate”

download-3 (2)

Deputat USR, spulberat de internauți după ce a postat un mesaj de Crăciun în care spune că Iisus a fost un copil „provenind dintr-o familie ciudată”, cu „o mamă surogat” și cu un tată care „n-a contribuit la paternitate”Foto:Iulian Bulai Facebook
În ziua în care milioane de creștini din întraga lumea au sărbătorit minunea Nașterii Domnului, un deputat USR a găsit ”insipirația” de a posta pe Facebook un mesaj care a scandalizat mediul online. Deputatul USR Iulian Bulai vorbește despre nașterea Domnului, care este un copil sărac, provenind „dintr-o familie ciudată”, cu „o mamă surogat” și un tată care „acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”, trece apoi la copiii aflați în grija statului și la câte adopții au loc în România, amintește și de cazul Țăndărei, pentru ca, în final, mesajul său de Crăciun să se încheie apoteotic. „Asta arată multe comunități eșuate sau cvasi eșuate în România. Comunități eșuate la fel de mult ca cea din Betleem de acum 2000 de ani. Eșuate din lipsă de implicare a celor din jur”. Anul acesta, de sfintele sărbători de Paști, același deputat USR susține că „Învierea este și despre tentativa unui grup criminal organizat de a promova un fake-news, mituind martorii și promovând un mesaj fals, ceea ce se întâmplă și în zilele de astăzi, la tv, pe stradă, sau în Parlament”.
Acesta este mesajul deputatului USR:

„Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat și un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinții să fi fost căsătoriți, doar logodiți. Nașterea lui arată extradordinarul dar și limitele societății în care a apărut.
Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtășită de mulți copii din România, dar care nu au avut alături părinți atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3000 de copii anual dați spre adopție. Mai mult de o treime din cei 3000 nu își găsesc o familie. Anual aprox. 2000 de copii sunt declarați greu adoptabili-nimeni nu îi vrea în România. Peste 1000 de copii români au fost traficați doar în UK până în 2007. Recent, justiția română nu a găsit niciun vinovat din cele câteva zeci/ sute care ar fi fost implicați în traficul a aproape 200 de copii din Țăndărei. Acesta este cel mai mediatizat caz recent de trafic de ființe umane din România, dar nicidecum singurul.
Asta arată multe comunități eșuate sau cvasi eșuate în România. Comunități eșuate la fel de mult ca cea din Betleem de acum 2000 de ani. Eșuate din lipsă de implicare a celor din jur.
În fața atâtor comunități eșuate, noi avem șansa de a umple locul păstorilor și magilor care au dat o mână de ajutor acum 2000 de ani. Într-o Românie cu mulți baronași și combinatori, politicienii onești ar trebui să fie păstorii și magii zilelor noastre care dau o mână de ajutor celor care au nevoie: comunități eșuate cu nevoie de solidaritate, generozitate și bună gestionare a bugetului local. În interesul părinților și pruncilor.
Pentru mine și despre asta este Crăciunul: implicare în comunitatea locală pentru cei mai vulnerabili și măsuri de intervenție din partea comunității dincolo de incapacitățile individului.
Crăciun fericit tuturor!”
Reacțiile internauților la acest mesaj au fost pe măsură.  Dacă unii admiră curajul deputatului USR, restul îi transmit „numai de bine”.
Stefan Manoil Iulică a scris: „Ce mare handicap porți? O fi doctrina bolșevică, ai fi mâncat stricat, ori ți-a fătat mintea pe inserat? Cum poți spune asemenea …idioțenii, tu pe cine reprezinți, stai jos nota 0 barat!”
Mihoci Manuela a comentat: „Rușine, totuși sunteți catolic, dintr-un sat cu rădăcini catolice bine ancorat în credință. Decât să smintiți pe alții, mai bine nu postați nimic; vă faceți un bine și dv. și celor care vă citesc prin marea grădină a Fb-ului”.
Iuliana Iuli:  „Într- o zi, ” mama surogat” și ” copilul nelegitim”, îți vor arăta locul meritat.
Poate că nici nu va fi foarte târziu și atunci, îi vei implora să- ți mai dea un minut”.
Gina Artenie a scris: „Ce pretenții să ai de la usr, atata timp cat un deputat o numeste pe Maica Domnului „mama surogat”? Nu sunt fanatica ortodoxa, dar suna foarte urat…Sa va fie rusine! Sa le spuneti si batranelor din comuna din care veniti din judetul Neamt ca Fecioara Maria a fost „mamă surogat”. Cu aceste cuvinte m-ati determinat sa nu va mai urmaresc. La urma urmei, nu sunteti decat un alt politician surogat”.
Oana Adăscăliței: „Lăsând deoparte analogia total neinspirata si momentul total nepotrivit pentru a face această postare, va rog insistent sa menționați câteva lucruri concrete pe care le-ați făcut dumneavoastra pentru COPIII aceștia, sau macar pentru cei din comunitatea stricta pe care o reprezentați cu ” atâta demnitate”. Si, va rog , nu ma trimiteți la un coleg/colega care se ocupă de aceste aspecte … ca de 30 de ani suntem sătui sa fim trimiși la o altă ușă. Cred ca ati subestimat considerabil nivelul intelectual al electoratului dumneavoastra”.
Georgiana Marian Mihai: „Un copil. Sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată”. Domnule Bulai singurul ciudat sunteți dvs. În zi sfântă să va legați de valorile creștine nu stă bine unei persoane publice, dacă erați inteligent găseați o altă comparație, sau asta ați dorit să stârniți polemici.
Oana Gharbi: „Deci dacă Maria era mamă-surogat, înseamnă ca nu era mama biologica a lui Iisus. Ne spuneti și cine e mama lui biologică, in cazul ăsta? Ca văd ca tocmai ați inventat un nou mister. Dan Brown era mic copil pe lângă USR. Nici nu știu pe ce sa va invit sa puneți mâna mai întâi: pe Biblie sau pe un articol medical.”
Înapoi sus
Seninul din suflet

— „Numai când facem binele dobândim ceva ce răii nu pot avea: liniștea și pacea – bunurile supreme.” Mi s-au intiparit in minte aceste cuvinte ale parintelui Nicolae Steinhardt care exprima un adevar simtit sunt sigura, de foarte multi dintre noi, dar pe care in tumultul si zgomotul obositor al vietii zilnice il pierdem din vedere, cu toate ca respectarea lui ar implini o nevoie profunda a sufletului nostru care tanjeste dupa liniste si pace.

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: