Închide

Viitorul evanghelicilor din România (4)

download - Copie

future
Publicat pe 10 iulie, 2020 De danutj

Încheiem această evaluare a spațiului evanghelic românesc prin sublinierea unor elemente care ar putea susține un posibil efort de delimitare a unor direcții și acțiuni privind elaborarea unui proiect de viitor. Deși nu există încă semnale concrete în acest sens, resursele existente ar putea fi mobilizate printr-o strategie de convergență, de construcție a unui cadru de dialog și a unor proiecte care pot avea un impact important pentru viitorul evanghelicilor din România. În context postmodern, cu tendințe de diversificare și deconfesionalizare, de difuzie și contextualizare excesivă, discuția despre un proiect de viitor poate fi anacronică și fără temei. Pentru evanghelicii din România, comunismul și anii de tranziție ce au urmat au reprezentat perioade istorice dificile în care eforturile de definire și de consolidare a identității și cele ale asumării unui loc și a unei misiuni specifice nu s-au putut realiza coerent și cu rezultate semnificative. Întrebarea este dacă aceste eforturi pot fi reluate sau dacă nu cumva este prea târziu și trebuie să urmăm logica supraviețuirii prin întreprinderi și soluții punctuale pe care le propun liderii locali. Se poate considera că lucrurile s-au mișcat deja prea mult în direcțiea divergenței și atomizării astfel încât ideea unui proces invers să nu mai aibă vreo șansă? Anumite proiecte din cadrul bisericilor protestante magisteriale și chiar evanghelice din Franța și Germania ne sugerează că pot exista și realizări contra curentului și că viitorul comunității creștine depinde de capacitatea bisericilor de a se regăsi într-un corp mai mare, de a pune umărul la o misiune care are o miză dincolo de granițele locale și confesionale.

IV. Un posibil proiect comunitar?

Comunitățile evanghelice traversează o lungă perioadă de criză. În privința depășirii ei, nu pot fi identificate decât eforturi individuale și locale care seamănă mai degrabă cu niște tentative de a supraviețui tranziției. Cele două ramuri care se conturează ca posibile direcții de evoluție nu reușesc să se constituie ca soluții reale care să adune bisericile în jurul unei strategii și a unor obiective comune. Orientarea spre trecut a unei părți dintre biserici se realizează prin idealizarea experienței înaintașilor, fără realism și fără intenția reală de a învăța din istorie. Se dorește revenirea la ceva din trecut pentru a găsi un loc stabil, o structură care să dea o minimă coerență unei comunități în continuă schimbare și fără orizont. Sub presiunea întrebărilor, frământărilor, nevoii de soluții și orientare, liderii acestei poziții consideră că evoluția recentă a comunităților stă sub semnul unei devieri de la direcția cea bună a înaintașilor și că singura variantă viabilă este aducerea lucrurilor la o matcă din care s-a ieșit cândva. Cea de-a doua categorie de biserici evanghelice caută noi forme de exprimare, noi modele de organizare și încearcă să găsească mijloace de expresie care să răspundă așteptărilor generației tinere de credincioși. În acest caz, eficiența instituțională și dimensiunea sociologică sunt mult mai importante decât valorile trecutului și dimensiunea confesională pentru conturarea unei vieți comunitare. Bisericile de acest tip reușesc să își mobilizeze membrii, dincolo de slujbele publice, în activități pentru nevoi specifice, pe grupuri de persoane în funcție de vârstă, gen, profesie etc. În ciuda unei mobilități și diversități de activități mai ridicate, și aceste biserici rămân în zona unor soluții conjuncturale care nu asigură o cale de ieșire din confuziile crizei identitare.

Tendințelor de a concentra energia pe reforme contextuale și pe inițiative locale animate de managementul organizațional, precum și celor de a conserva și perpetua un trecut fictiv, trebuie să li se răspundă prin acțiuni de alt tip. Pentru perioada de tranziție pe care o traversează evanghelicii, se pretează mai degrabă o serie de soluții care sunt necesare pentru stabilitate și pentru orientarea comunităților pe termen mediu și lung. Vorbim despre proiecte care privesc: cunoașterea transparentă și onestă, atât a trecutului, cât și a prezentului; pregătirea solidă a noilor generații de lideri; slujirea credincioșilor în funcție de nevoile lor și de provocările pe care le aduce contextul societății românești actuale; scrierea unor cărți și documente fundamentale care să constituie baza pentru evaluarea și definirea identității evanghelice etc. Considerăm că pentru aceste acțiuni există un potențial uman care poate demara proiecte și poate propune bisericilor evanghelice remedii concrete constructive. Punctual, ne oprim la câteva demersuri posibile care însă cer o coroborare a resurselor, convergența unor idei și eforturi, ieșirea din logica orgoliilor și dorinței de afirmare a liderilor și centrarea pe biserica locală.

1.   Cunoașterea și asumarea trecutului

Cunoașterea trecutului este esențială atât pentru cei care au reflexe tradiționaliste și propun un viitor de tip conservator, cât și pentru comunitățile care se consideră progresiste și își doresc reforme majore. Fondul multor probleme cu care se confruntă evanghelicii din România este legat de transmiterea unor tipare din trecut. Tendințele fundamentaliste și dualismul, individualismul și conflictul cu orice tip de autoritate, activismul și dominanta religioasă în definirea identității sunt doar câteva coordonate structurale care se transmit din trecut ca un bagaj insuficient evaluat și cu multe efecte negative. Ca urmare, nu sunt suficiente micile încercări de a povesti trecutul prin mărturii, istorii ale unor comunități locale sau chiar încercări de a scrie o istorie a bisericilor confesionale din România. Este necesară inițierea unui proces de reflecție care să poată explica lucrurile în profunzime și să conducă la înțelegerea fenomenului în toată complexitatea lui, nu doar la prezentarea descriptivă a evenimentelor care au marcat nașterea și apoi dezvoltarea bisericilor evanghelice. Cunoașterea adevărului despre părinții fondatori, fără false idealisme și nostalgii, este importantă pentru dozarea așteptărilor cu privire la modele și repere, la standarde și valori, la ce este posibil sau nu de realizat. Analiza spiritualității evanghelice și a transformărilor realizate prin trecerea de la o generație la alta oferă șansa identificării atât a elementelor prețioase și constructive, cât și a celor care au produs derapaje și confuzie pentru dinamica bisericilor. La suprafață, aceste realități par a fi cunoscute de liderii bisericilor evanghelice, însă lipsește curajul de a le asuma public și de a le confrunta strategic prin analize de adâncime. Din păcate, încă există un soi de lașitate și de impotență care însoțește viața liderilor. Acestea vin atât din derapajele și compromisurile realizate, dar mai ales din orgolii și neîmpliniri, din răni nevindecate și așteptări nefondate.

Trecerea timpului, uitarea sau îngroparea trecutului nu sunt soluții, ci cele mai proaste modalități de a rezolva problemele. Asumarea trecutului, cu bune și rele, cu responsabilitate și curaj, este decisivă pentru viitorul unei comunități. Perspectiva nu se poate construi pe un trecut obscur, pe greșeli, păcate și răni neasumate și nevindecate. Ca și societatea în ansamblu, bisericile din România au evitat să discute trecutul perioadei comuniste, să-l evalueze și să-l asume cu transparență și luciditate, în spiritul evangheliei lui Cristos. Mereu s-a spus că nu este momentul oportun să facem asta și a fost subliniată sensibilitatea problemei, efectul negativ asupra comunității etc. Toate acestea, chiar dacă ar fi adevărate, sunt false probleme în raport cu importanța asumării propriei istorii. Niciodată nu este prea târziu pentru reconciliere. Însă acest proces trebuie realizat fără patimă, cu maturitate și cu dorință de vindecare și progres. Dacă liderii din trecut nu au putut face asta din diverse motive, nu înseamnă că ideea trebuie abandonată și că ne putem uita la viitor fără a mai fi necesară privirea în propria istorie. În egală măsură, perioada celor 30 de ani de tranziție trebuie evaluată cu atenție. Multe probleme s-au acutizat în acești ani, multe decizii și acțiuni au produs efecte distructive și nu pot fi trecute cu vederea. Rupturile și dezbinările, conflictele de interese și compromisurile tacit acceptate de conducători sunt nerevendicate și li se refuză șansa evaluării transparente și elaborării unor soluții viabile. Aceste analize atât de necesare se pot realiza nu numai prin concursul liderilor, ci și cu asistența unor specialiști în teologie, istorie, sociologie, psihologie, economie etc. Din fericire, evanghelicii au deja printre membrii bisericilor o serie de specialiști în aceste domenii și pot colabora cu alții care sunt interesați de evoluția minorităților religioase.

2.     Crearea de spații formative

Viața unei comunități religioase presupune un proces permanent de schimbare. Orice generație de creștini preia de la înaintași o moștenire pe care o actualizează în contextul propriei experiențe. Identitatea creștină trebuie nu numai cunoscută, ci și actualizată la probleme și întrebări noi, la oameni reali care își duc viața în contextul unei societăți dinamice. Continuitatea experienței creștine presupune un efort dublu și deloc facil. Pe de o parte, este vorba despre munca de cunoaștere, de asistare a credincioșilor în procesul de înțelegere și asumare a adevărului biblic, a principiilor care stau la baza vieții creștine. Pe de altă parte, fiecare generație are misiunea ei și are de adus aportul propriu la ceea ce înseamnă experiența bisericii lui Cristos în lume. Identitatea creștină trebuie afirmată în datele unei comunități anume, cu nevoi și provocări specifice. Rolul bisericii în lume este acela de a-i sluji pe credincioși în direcția echipării lor, a ucenicizării și transformării lor după modelul vieții lui Cristos.

Bisericile evanghelice din România se află în fața unei presiuni mari determinate de schimbările rapide din viața societății care îi determină pe credincioși să reevalueze așteptările liderilor de a continua viața religioasă după modelul din trecut. Membrii comunităților nu mai au nici timpul și nici disponibilitatea să se angajeze în tipul de activism religios al slujbelor și întâlnirilor publice numeroase. De asemenea, nevoile lor s-au diversificat, iar ceea ce oferă comunitatea religioasă nu le acoperă decât într-o foarte mică măsură. Două aspecte pot fi menționate ca urgențe asupra cărora liderii bisericilor trebuie să reflecteze și pentru care să ia decizii pe măsură.

În primul rând, este vorba despre nevoia de creștere a gradului alfabetizare a tinerei generații cu privire la fundamentele credinței creștine. Pentru foarte mulți dintre tinerii crescuți în bisericile evanghelice, cunoștințele despre adevărurile revelației creștine se rezumă la o serie de vocabule memorate de-a lungul anilor în cadrul slujbelor lungi sau la diverse grupuri specializate. În mare parte, ceea ce știu ei că reprezintă miezul tare al credinței creștine este reprezentat de o serie de enunțuri ce țin de specificul confesional și de retorica discursului public. Deși multe biserici practică cateheza și școlile duminicale, atât seriozitatea muncii de formare, cât și mijloacele utilizate conduc la un exercițiu de limbaj, de asimilare a jargonului religios confesional. Reevaluarea utilității și eficienței practicilor existente, de la cateheze până la școlile duminicale și la grupurile de lucru, reprezintă un punct strategic esențial pentru viitorul evanghelicilor din România. Este clar că tinerii nu mai pot fi ținuți în biserici nici prin concerte religioase de proastă calitate, nici prin activisme de tot felul. Este necesară o muncă colosală de a intra în dialog cu acești tineri, de a le prezenta creștinismul în toată profunzimea lui și de a-i invita să-și asume viața de credință în cunoștință de cauză. Pentru a atinge acest obiectiv este nevoie de oameni capabili și disponibili să slujească în acest sens, de viziune și efort comunitar pentru a putea asista generația tânără în definirea identității creștine. Neglijarea acestei dimensiuni strategice va agrava conflictul dintre generații. Tinerii vor fi astfel încurajați să părăsească bisericile părinților și să dezvolte noi comunități, să migreze spre alte spații religioase sau să renunțe la tipul de viață religioasă la care îi invită bisericile actuale.

În al doilea rând, este vorba despre formarea liderilor bisericilor evanghelice. Aici lucrurile sunt și mai grave, pentru că mecanismele existente au condus la derapaje și tendințe din care se poate reveni cu greu. O parte dintre liderii evanghelici, în special pastorii sau conducătorii de biserici, au studii teologice. Însă formarea lor în școlile confesionale este realizată după o paradigmă păguboasă, eludând o mare parte din miza formării intelectuale specifice nivelului de studii superioare. Abordarea institutelor teologice evanghelice presupune pregătirea de oameni capabili să conducă adunările generale ale credincioșilor, să organizeze slujbele și întâlnirile publice, să fie buni predicatori și administratori ai resurselor bisericii. Frecvent, oamenii care intră în aceste institute vin gata formați, au deja o înțelegere asupra tuturor lucrurilor și vin cu așteptarea de a-și întărească convingerile și paradigma lor de lucru. Din păcate, în facultățile de teologie evanghelice nu se pune accent pe o echipare a capacității de gândire și înțelegere a fenomenului religios și a teologiei creștine, pe așezarea unor fundamente cu ajutorul analizei și evaluării critice a dezvoltării tradiției creștine. Bifarea unei diplome de licență în teologie sau a unui curs de formare are doar o miză simbolică. Poziția de lider este asigurată de alte elemente, cum ar fi o serie de trăsături de personalitate, capacitatea de a acumula capital politic și de a influența enoriașii etc.

Este evident că liderii bisericilor locale nu trebuie să fie teologi în sensul academic, dar nu pot neglija echiparea la acest nivel și formarea continuă în acord cu nevoia comunităților de a avea răspunsuri competente cu privire la întrebări actuale sensibile. Pe lângă conducătorii religioși cu diplomă de la școlile confesionale, în bisericile evanghelice există un număr mare de persoane care dețin poziții de autoritate și formează grupul celor care dețin conducerea în comunitate. Axarea lor pe predicare și pe management instituțional îi lasă relaxați în privința unei munci autentice de formare și de evaluare a carismelor și competențelor lor în materie de slujire. Viitorul comunităților evanghelice depinde mult de calitatea liderilor. Nevoia de dialog între biserici și de a crea proiecte comune poate fi acoperită doar de oameni care înțeleg importanța formării. Din păcate, ucenicia, ca una dintre cele mai importante căi de transformare și maturizare a liderilor, este neglijată foarte mult la evanghelici. O schimbare strategică cu impact pentru viitor ar fi aceea ca accesul la o poziție de autoritate în biserici să fie legat de practica uceniciei, de stagii de formare și practică și de mecanisme de validare a carismelor și competențelor personale.

3.      Baze pentru o teologie evanghelică autohtonă

Teologia evanghelică reprezintă un capitol foarte sensibil, dar esențial pentru identitatea comunităților și pentru viitorul lor. Criza de identitate asupra căreia am insistat în textele precedente are o cauză profundă în lipsa unei teologii coerente la nivel confesional. Această problemă ține de specificul istoric al dezvoltării bisericilor, dar reprezintă și un handicap asupra căruia nu s-a revenit aproape deloc în ultimii 30 de ani. O anumită diversitate de gândire și de înțelegere a identității creștine, în general, și a celei confesionale, în particular, se poate urmări ca o realitate ce provine de la fondatorii bisericilor evanghelice și care a continuat și la generațiile următoare. Pastorii și predicatorii actuali, împreună cu ceilalți lideri ai comunităților, pretind că dispun de o teologie confesională, însă nu riscă să o prezinte sistematic în cărți și documente care să fie supuse unor dezbateri și evaluări publice. Dominanta orală a tradiției evanghelice a lăsat lucrurile la acest nivel, al unor formulări aproximative, mereu nuanțate de la un lider la altul, de la o regiune la alta, de la o biserică la alta. Transferul unui conținut teologic coerent este neglijat și chiar subminat și din pricina modelului congregațional care lasă o completă autonomie bisericii locale în toate lucrurile. În aceste condiții, fiecare generație și aproape fiecare lider se simt obligați să revină asupra fundamentelor, să redefinească lucrurile în propriul context, să dezvolte propria teologie. Acest lucru s-a realizat mereu sub impactul unor influențe multiple care nu au fost niciodată analizate, filtrate și asumate coerent.

Un demers actual sau viitor de definire teologică ar trebui să accepte că, probabil, cea mai mare provocare o presupune disponibilitatea de a învăța de la alții, de a apela la reperele teologice fundamentale ale bisericii care definesc mai întâi identitatea creștină în general. Abia în următorul pas se poate înțelege și defini specificul confesional. Dar și în cazul definirii confesionale, la fel de importantă este raportarea la resursele existente în tradiția evanghelică la nivel internațional. Întrebarea este dacă generația actuală de lideri și teologi este dispusă la un asemenea efort de identificare a unui numitor comun, a unei baze teologice solide care să reprezinte platforma de pe care să fie discutate apoi elementele specific evanghelice și cele ale fiecărei direcții confesionale. Dacă proiectul unei teologii evanghelice va începe de la definirea specificului confesional, sunt șanse mari să repetăm istoria, și anume ca această teologie să fie reinventată și în viitor de către fiecare generație.

Cu privire la această nevoie reală de gândire și construcție teologică, trebuie făcută precizarea că evanghelicii din România dispun de un potențial fără precedent și chiar invidiat de multe comunități evanghelice din Europa. Există un număr destul de mare de evanghelici români (între 100 și 150) care au obținut un doctorat în teologie la universități din România și străinătate. Din păcate, mulți dintre acești teologi au emigrat, alții nu sunt acceptați să predea în școlile teologice autohtone, iar alții nu au mai continuat să scrie după ce au finalizat teza. Neglijarea acestei resurse este cumva de înțeles pentru fenomenul evanghelic românesc, însă continuarea aceastei abordări va  descuraja efortul de elaborare a unei teologii care să susțină dezvoltarea bisericilor pe viitor. Probabil că școlile de teologie confesionale care pregătesc pastori nu vor juca un rol important în acest proiect. Alternativele pot fi reprezentate de inițiative ale teologilor existenți care cred în nevoia de a produce texte esențiale pentru propria comunitate. Ne putem gândi la grupuri de lucru și dialog evanghelic, la un institut de cercetare sau chiar o școală de teologie evanghelică. Deocamdată, cei care ar putea participa la o inițiativă consistentă sunt implicați în propriile proiecte, iar o platformă concretă și resursele necesare întârzie să apară. Deși pentru unii poate fi o așteptare neîntemeiată sau chiar riscantă această idee a unui proiect teologic evanghelic, tocmai de acest tip de convergență de gândire și practică este nevoie pentru ca proiectul de viitor al evanghelicilor să nu fie o simplă iluzie.

4.   O spiritualitate autentică și realistă

Dezvoltarea spiritualității evanghelice trebuie realizată în raport cu contextul actual, ținând cont de specificul societății românești, de contextul religios al acestei țări, de dinamica bisericii creștine în ansamblul ei, de iconomia lui Dumnezeu pentru această perioadă istorică. Este tot mai clar că viziunea din trecut de a avea o viață comunitară construită prin opoziția față de majoritari și prin crearea unei subculturi proprii nu mai sunt nici realiste și nici relevante. Dacă evanghelicii își doresc să fie o comunitate creștină care să aibă un cuvânt de spus în societate, cu o spiritualitate autentică, nu o va putea face decât printr-o expresie de tip protestant care își propune să aibă un impact în lume, și nu să se izoleze față de ea. Dualismul profesat de evanghelici i-a aruncat pe credincioși deja într-o experiență contradictorie. Biserica le cere ieșirea din lume și conturarea unei experiențe religioase între zidurile bisericilor, în timp ce societatea le impune exigențe noi și participarea activă la transformările economico-sociale actuale. Depășirea acestei rupturi presupune o schimbare de perspectivă și orientarea coordonatelor specifice etosului evanghelic (în special activismul și conversionismul) către un proiect comunitar care sprijină credincioșii să își trăiască plenar viața în lume prin tot ceea ce fac. Ieșirea din actualele mecanisme ale unei spiritualități artificiale care își consumă energia prin bifarea unor activități de ordin religios reprezintă singura soluție reală pentru viitor. În acest sens, câteva aspecte trebuie rezolvate punctual.

În primul rând, evanghelicii trebuie să își revizuiască atitudinea de superioritate și comportamentul sectar, îndeosebi în raport cu celelalte comunități creștine, dar mai ales cu biserica majoritară. Permanenta tensiune întreținută de evanghelici față de ortodocși nu a fost și nu va fi productivă. Respectul pentru confesiunile tradiționale, efortul de a cunoaște specificul lor religios reprezintă elemente de normalitate, cu atât mai mult pentru generația tânără, care crește și se educă în parametrii informației și ai globalizării. Importantă este și evaluarea problemei agresivității misionare și a prozelitismului profesat în special în mediul rural. Când comunitățile creștine se află în dispută nu are de pierdut decât mărturia creștină, iar oamenii care au nevoie de evanghelie sunt îndepărtați.

În al doilea rând, trebuie abandonată paradigma cantitativă care a luat forma unei viziuni de a construi biserici locale de mari dimensiuni, cu clădiri mari și număr mare de membri. Această strategie ar putea fi corectată prin limitarea strategică a numărului de credincioși dintr-o biserică locală și încurajarea dezvoltării mai multor biserici locale într-o anumită zonă geografică. Cândva creștinii majoritari din România apreciau la evanghelici modelul bisericilor locale de dimensiuni mici, care au șansa să fie ca o familie și să dezvolte o viață comunitară autentică. Iată un reper care poate fi luat în calcul în privința dinamicii viitoare a bisericilor locale. De asemenea, acest proiect are nevoie de susținerea liderilor și de o anumită cooperare între confesiunile evanghelice. Tensiunea existentă între orientarea tradiționalistă care își dorește biserici mari și conservatoare și cea care se definește prin schimbare și viziuni progresiste nu va produce efecte pozitive pe viitor. Dacă noile biserici apar prin fragmentare și din fracturi la nivelul celor locale, evanghelicii se condamnă singuri la dizolvare.

În al treilea rând, considerăm că modelul congregațional necesită o serioasă ajustare. Structura și nevoile credincioșilor s-au modificat foarte mult, astfel încât slujirea și conducerea bisericilor au nevoie de o altă abordare. O echipă de lideri dinamică și diversă, bine pregătită și serios angajată în slujire reprezintă alternativa la un lider proeminent și o masă de votanți care îi susțin proiectul managerial. Trebuie temperată și versiunea modelului de organizare de tip corporatist care a fost îmbrățișată de bisericile noi și în special de cele independente. Aparenta democrație și eficiența organizațională nu reprezintă soluții atâta vreme cât nu există o schimbare profundă de înțelegere cu privire la spiritualitatea și identitatea creștină. Viitorul comunităților evanghelice trebuie să ia în calcul foarte serios și participarea femeilor la conducerea și slujirea bisericilor, nu numai la slujiri care sunt alocate aproape discriminatoriu. Dezechilibrele de gen din comunități cauzate atât de ideologia religioasă, cât și de misoginismul profesat de lideri au deja efecte vizibile și reprezintă o frână serioasă pentru dezvoltarea normală a bisericilor.

Nu în ultimul rând, evanghelicii trebuie să ia în calcul fenomenul accelerat al secularizării societății românești. Acest proces are loc deja în toate comunitățile religioase și este confirmat de tot mai multe voci competente și studii de specialitate. Este important să subliniem că acesta se realizează cu o viteză mult mai ridicată la protestanții evanghelici decât la majoritarii ortodocși. Pentru cei dintâi, ruptura dintre viața socială și cea religioasă este mult mai mare și este întreținută printr-o abordare care îi îndepărtează pe tineri de ideea asumării unei vieți creștine angajate. Pragmatismul și inteligența tinerilor îi determină să se situeze convenabil între cele două lumi, dar este tot mai clar că nominalismul îi caracterizează cel mai bine. Ei sunt prezenți în biserici pentru că acolo le sunt părinții și posibilii parteneri de viață, dar nu mai pot fi ținuți locului mult timp prin spectacole religioase și predici mediocre. Dacă alergia lor la orice formă de fundamentalism, ipocrizie și falsă spiritualitate nu este recunoscută și nici luată în calcul în privința unor schimbări profunde, evanghelicii își vor pierde tinerii și vor constata că varianta de a-i implica în activisme religioase de formă nu corespunde cu nevoia lor de spiritualitate autentică.

5.   Cunoașterea potențialului actual

Structural, evanghelicii nu au fost interesați să își cunoască bine propriul potențial, să analizeze evoluția bisericilor și să identifice cele mai bune soluții de dezvoltare comunitară. Singurul accent mai clar este legat de orientarea misiunii în zonele rurale, însă și acest proiect a rămas în responsabilitatea bisericilor locale, fără o strategie coerentă. Simptomatică este însă lipsa datelor cu privire la efectivul și structura evanghelicilor, precum și lipsa studiilor de specialitate care să identifice nevoi concrete din punct de vedere social, economic și psihologic. Evanghelicii traversează o serie de transformări socio-demografice care țin atât de tendințele societății românești în ansamblu, cât și de specificul propriilor comunități. Cunoașterea și evaluarea implicațiilor acestora este vitală pentru viitor, iar anumite acțiuni concrete sunt mai mult decât necesare.

În primul rând, viitorul bisericilor evanghelice trebuie să ia în calcul dinamica socio-demografică a populației și fenomenul migraționist. Dacă la nivel național este relativ dificil să fie estimat numărul de persoane care au emigrat din România după 1990 (se avansează cifre între 4 și 5 milioane de persoane), pentru bisericile evanghelice, acest lucru este relativ mai ușor de realizat, pentru că în diaspora credincioșii s-au organizat deja în biserici locale. Așadar, din punct de vedere practic s-ar putea face o analiză cu privire la structura socio-demografică a membrilor confesiunilor evanghelice, atât din România, cât și din diaspora, dacă există voința politică în acest sens. Este necesară o muncă coroborată și acceptată la nivelul tuturor bisericilor, însă decizia de a demara un asemenea proiect este dificil de luat cunoscând reticențele ideologice ale liderilor evanghelici cu privire la numărarea poporului. Cu toate acestea, o analiză reală a potențialului uman, a structurii și distribuției teritoriale a comunităților reprezintă un demers esențial pentru a putea elabora o strategie de dezvoltare viitoare. Trebuie să mai subliniem și faptul că evanghelicii au rămas concentrați în câteva județe ale României (Arad, Timiș, Bihor, Hunedoara, Bistrița, Cluj, Suceava), în special zonele în care s-au format primele biserici.

În al doilea rând, dinamica bisericilor evanghelice trebuie să ia în calcul tendințele demografice naționale de scădere a efectivului populației și a fertilității și de îmbătrânire demografică. Aceste fenomene au afectat bisericile mai puțin în trecut, însă în prezent și pentru viitor lucrurile stau altfel. Familiile tinere și-au însușit deja comportamentul demografic tipic pentru societățile occidentale, iar factorul religios nu mai cântărește în domeniul planificării familiale și a vârstei la care se nasc primii copii. Acest lucru, cumulat cu tendința generației tinere de a emigra, va conduce în viitor la un regres numeric al comunităților evanghelice și la îmbătrânirea demografică a acestora. Un proiect comunitar trebuie să ia în calcul asemenea transformări și să frâneze eventualele efecte negative, mai ales pentru bisericile din mediul rural.

Nu în ultimul rând, evaluarea potențialului uman din perspectiva nivelului de educație și a profesiilor reprezintă un punct strategic esențial. Chiar dacă evanghelicii au rămas tributari unei viziuni antiintelectualiste și neglijează educația și profesia din punct de vedere teologic, viitorul bisericilor va depinde mult de maniera în care aceste două dimensiuni vor fi integrate în definirea spiritualității. Nivelul de educație al evanghelicilor a crescut și probabil că a depășit sau va putea depăși media națională în viitor. Tânăra generație este mult mai ancorată în dinamica societății și manifestă mai mult interes pentru educație și orientare profesională. Important este ca acești credincioși să poată primi din partea comunității creștine un sprijin consistent cu privire la întrebările ce se nasc la adresa calității lor de creștini cu o viață profesională intensă în diverse domenii ale societății românești. Altfel, riscul este ca dimensiunea profesională și cea economică să devină dominantele care vor defini identitatea lor, iar religiosul și așteptările bisericilor privind slujirea să devină opțiuni secundare.

Încheiem această analiză pe același ton realist. Pe de o parte, istoria recentă și situația prezentă par să fie potrivnice unei dezvoltări armonioase pentru bisericile evanghelice și acordării unei șanse pentru un proiect comunitar. Îndeosebi în ultimii 30 de ani, lucrurile au evoluat în alt sens decât cel al coerenței unei comunități închegate care să fi reușit definirea unui loc clar în societate. Nu s-au concretizat acele idei și planuri care să adune liderii și bisericile locale în jurul unor inițiative care să producă convergență și dialog. Pe de altă parte, comunitățile evanghelice dețin suficiente resurse umane și economice care pot fi antrenate în acest demers, poate mai mult ca niciodată. Realismul invocat se referă mai ales la inerția mare a sistemului religios și la rezistența pentru orice tip de schimbare. Inițiativele actuale care încearcă diverse soluții riscă să se piardă și să irosească resurse importante dacă nu sunt conectate și așezate într-o strategie mai mare. Probabil că asemenea proiecte punctuale trebuie să continue și să se încerce noi abordări și posibile colaborări până ce se va constitui masa critică necesară pentru o schimbare de anvergură, iar iconomia divină va urni mai multe forțe latente pe care acum nu le vedem sau nu le intuim.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2020/07/10/viitorul-evanghelicilor-din-romania-4/

Mana profetica – Buni organizatori…

download - Copie

 

Văd persoane care își fac planuri, planuri care să se potrivească cu dorințele lor. Își replanifică agenda, își recalculează bugetele, toate pentru a se potrivi cu planificările lor. Lucrul acesta a devenit preocuparea lor cea mai mare, ba chiar lucrul care le distrage atenția de la orice altceva. Caută-L pe Domnul în toate planurile tale pentru a te asigura că planurile tale sunt parte din planul Lui. El tânjește să te călăuzească prin Duhul Lui, să te protejeze, să-ți deschidă ochii și să-ți croiască drum spre tot ce are în plan pentru tine. Încredințează-I lui Dumnezeu tot ce ai și El va face ceva frumos, la timpul hotărât de El.

Citeste mai departe

Mana profetica – Un vuiet…

Aud un vuiet neîntrerupt în duhul… un val chemând un alt val.

Ești în așteptare și te trezești în fiecare dimineață întrebându-te când se va schimba cursul lucrurilor. Dumnezeu este preocupat să schimbe cursul lucrurilor și vuietul neîntrerupt anunță începutul lucrurilor noi. Situația ta este pe cale să se schimbe căci Dumnezeu este cel ce pune lucrurile în mișcare, la fel cum valurile odată ridicate nu mai pot fi oprite. Nu te da bătut, continuă să crezi în promisiunile lui Dumnezeu. El nu te va dezamăgi. Ascultă vuietul care anunță schimbarea cursului lucrurilor.

Citeste mai departe

Mana profetica – Perioade in viata ta…

 

De multe ori ne dăm seama că tot ceea ce noi avem nevoie este Dumnezeu, doar atunci când ajungem în acel punct în care tot ceea ce avem este Dumnezeu. Și acest loc nu este unul greu de găsit, deoarece avându-L pe Dumnezeu în centrul vieții tale, vei avea parte de o curgere a bucuriei Sale, a păcii Sale, a prezenței și slavei Lui. Poate te găsești în acest moment într-o perioadă a vieții tale în care se pare că tot ce îți era familiar a fost îndepărtat – însă Domnul îți spune: Eu sunt Începutul și Sfârșitul, Căpetenia și Desăvârșirea credinței tale.Amintește-ți că El nicidecum nu te va lăsa și cu niciun chip nu te va părăsi. Începe să mărturisești că El este Răscumpărătorul tău și în El nu vei duce lipsă de nimic în ce privește viața ta, și aceasta pentru că Dumnezeu este centrul tuturor lucrurilor.

Citeste mai departe

Mana profetica – Pe ce te bizuiesti?…

Îl aud pe Domnul spunând că trebuie să rămânem permanent în odihna Lui, în vremuri în care suntem atât de prinși cu viața de zi cu zi încât cădem în capcana de a face lucrurile bizuindu-ne pe tăria noastră și, înainte să ne dăm seama, ne trezim că am rătăcit pe o altă cale. Întoarce-te astăzi în locul Lui de odihnă crezând din toată inima ta și mărturisind cu gura ta că Isus Cristos este Domn peste viața ta. Isus a spus că jugul Lui e bun și sarcina Sa e ușoară, așadar renunță azi la oricare ar fi lucrul de care de agăți, altul decât Isus, și lasă-L pe El să te conducă și să te călăuzească prin puterea Duhului Sfânt.

Citeste mai departe

Mana profetica – Cancerul compromisului…

Îi văd pe mulți care au obosit să se mai încreadă în Dumnezeu, și s-au hotărât să ia controlul asupra situațiilor lor și să-și trăiască viața în felul lor. Această decizie te-a adus într-un loc al compromisului și drept consecință ți-ai pierdut mărturia.

Dumnezeu îți vorbește astăzi astfel: nu amesteca lumina cu întunericul, anturajul rău corupe moștenirea ce ți-a fost încredințată. Răspunsul tău se află în timpul petrecut în rugăciune și post, rugăndu-te în Duhul vei începe să te rogi voia perfectă a lui Dumnezeu pentru situația ta. Dacă te disciplinezi în această direcție, vei experimenta creșterea credinței înlăuntrul tău, vei crește în putere spirituală, te vei împotrivi diavolului și-l vei pune pe fugă. Duhul de compromis care te-a influențat va avea din ce în ce mai puțin control asupra situației în care te afli, și Dumnezeu va fi proslăvit în vreme ce stilul tău de viață va începe să mărturisească bunătatea lui Dumnezeu și revărsările peste viața ta.

Citeste mai departe

Mana profetica – Directie…

Astăzi mi-am adus aminte de acea istorisire în care ucenicii au ieșit noaptea să pescuiască, după obiceiul lor. În dimineața următoare, Isus i-a strigat și i-a întrebat dacă au prins ceva pești, ei i-au răspuns cu nu au prins nimic. Atunci Isus le-a spus să arunce mrejele în cealaltă parte și, curând, ei abia au mai putut să le tragă înapoi, de pline ce erau cu peștii ce i-au prins.

Cred că prin aceasta Domnul ne amintește că, deși facem lucrurile ca la carte și în mod firesc, aceasta nu ne garantează întotdeauna reușita. Avem nevoie să fim conectați la Cel ce știe planurile pe care le are pentru noi. Eu sunt Acela care cunosc totul de la început până la sfârșit, zice Domnul. Rămâi conectat la Mine și Eu te voi purta atunci când ești aplecat, atunci când trebuie să faci față schimbărilor și provocărilor. Eu îți voi da direcție și îndreptare ca tu să Mă proslăvești cu reușitele tale.

Citeste mai departe

Mana profetica – Prezenta lui Dumnezeu

Tânjește sufletul tău după prezența lui Dumnezeu?

Dumnezeu dorește să toarne slava Sa peste națiuni. Slava Lui se coboară atunci când poporul Lui înalță cântări de închinare înaintea Domnului.

Vino cu închinarea ta în sala tronului de unde curge Apa Vie și nu vei mai înseta niciodată.

Citeste mai departe

Mana profetica – 18.07.2013 – Lipsa de credinta

Am avut un vis. Am văzut o femeie pe un platou de filmare care trebuia să realizeze o cascadorie. Desi ea nu era cascador de profesie, a acceptat acest rol. Platoul era tot pregătit, la fel și camerele de filmat. Femeia a primit instrucțiunile cu privire la cascadorie: de pe o tambulină trebuia să sară într-o piscină cilindrică, dar problema era că în bazin nu era apă! Bazinul era gol. Apa era peste tot în jurul lui, dar nu în el. Totul era regizat astfel încât să pară că femeia dispare. După ce ea a aflat acest lucru a decis să renunțe. Ce producătorul a omis să spună este că ea avea să poarte o coardă de siguranță care o proteja și susținea și era imposibil să eșueze și să se rănească.

Este cineva care trebuie să ia o decizie. Ți-ai făcut temele, cunoști toate datele, dar la un moment dat te-ai retras pentru că nu ai credință. Dumnezeu este cordonul tău de siguranță și El nu te va lăsa să eșuezi. El te va călăuzi și te va duce spre victorie în tot ce ai de făcut. Fă un pas al credinței alături de Isus care este cordonul tău de siguranță și care nu te va lăsa să eșuezi! Când ceva pare imposibil de realizat, alături de Isus devine posibil. El știe… El știe… El știe și nu te va lăsa să cazi.

Verset biblic: 2 Samuel 23:5: “El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?”

Citeste mai departe

Mana profetica – 19.07.2013 – Pazeste-ti limba

Domnul ne spune că trebuie să ne pazim limba. Când suntem nervoși ar trebui să așteptăm până să vorbim pentru că odată rostite, cuvintele nu pot fi retrase niciodată. De multe ori oamenii spun lucruri pe care le regretă, dar consecințele sunt ireparabile.

Verset biblic: Proverbe 29:20: „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.”

Mana profetica – 17.07.2013 – Trairea in Imparatie

„Aveți grijă să nu fiți prinși de lucrurile pământești care sunt trecătoare, de tentații și dorințe a căror satisfacție e temporară. Nu trăiți în lume ca și cum aceasta ar fi casa voastră. Voi sunteți copiii Mei, iar casa voastră este în Cer. Eu vă aștept să veniți cu brațele larg deschise. Uitați-vă țintă la lucrurile de sus care sunt eterne și veți primi ca răsplată cununa vieții.”

Verset biblic: Psalmul 123:1: „La Tine îmi ridic ochii, la Tine care locuieşti în ceruri.”

Mana profetica – 16.07.2013 – Sapat pe mainile Mele

„Poporul Meu poartă poveri grele pe care n-ar trebui să le poarte. Încredințează-ți viața în mâna Mea și nu te voi dezamăgi. Amintește-ți că văd totul și știu totul, Eu nu dormitez și nici nu dorm. Te iubesc și mă interesează fiecare aspect al vieții tale. Încredințează-Mi totul și vei fi uimit de felul în care voi lucra. Este bucuria Mea să te susțin, să veghez asupra ta și să te binecuvântez. Când cazi Eu te ridic, când ești slab Eu te întăresc. Astăzi te țin în palma Mea unde poți găsi odihnă.”

Verset biblic: Isaia 49:16 „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele…”

Războiul stelelor și religia antică

download - Copie

DIN 16 Decembrie 2015 Categorie: Articole

Apariția unui nou episod din seria de filme Star Wars este un moment important pentru martorii creștini. Cu siguranță, ne putem ridica din umeri, din moment ce Star Wars este veste veche. Sau putem să-i prezentăm cu entuziasm pe nepoții noștri la ceea ce am putea crede că este o fire iubită, inofensivă. Sau putem – și ar trebui – să descoperim în serie o ocazie de a ne accentua prezentarea mesajului Evangheliei și de a ajuta copiii și nepoții noștri, precum și oricine altcineva ar putea fi interesați, să înțeleagă cultura în care trăiesc.

În această faimoasă și creativă saga, pe care trebuie să o respectăm pentru valoarea sa artistică, găsim multe idealuri pozitive – vitejie, prietenie, dragoste și spiritualitate și altele – care ajută la explicarea succesului seriei. Cu toate acestea, în examinarea relatării Star Wars despre misterul și noblețea vieții umane, în comparație, răspunsul Bibliei apare cu o putere incomparabil mai convingătoare.

Fenomenul Star Wars

Răspunsul la întrebări de moralitate și spiritualitate a fost obiectivul lui George Lucas când a creat Star Wars. În anii ’70, în vremea umanismului secular, oamenii erau flămânzi de adevăr spiritual. Lucas și-a dat seama că poveștile erau mai puternice decât teoriile intelectuale – în special pentru copii. El și-a propus să producă un basm pentru copii, așezat în spațiul exterior, ca „instrument de predare” pentru re-crearea „misterelor cosmice clasice”. În acest fel, el a influențat publicul tânăr și bătrân și a afectat profund ultimele decenii ale civilizației occidentale. Noile filme vor extinde fără îndoială această influență în generațiile următoare.

Înțelegerea viziunii asupra lumii

Pe măsură ce milioane de oameni se revarsă, poate naiv, în teatre în acest weekend pentru a se reconecta cu puternicul basm pentru adulți din Star Wars , cei mai mulți nu vor fi conștienți de viziunea asupra lumii care conferă acestei saga structura și coerența sa. Termenul de viziune asupra lumiiînseamnă pur și simplu modul în care gândim despre lume fără a ne opri să ne gândim la asta. Peștele nu trebuie să se gândească la apa în care înoată. Am petrecut o mare parte din anii mei de predare și scriere arătând că există doar două moduri de a vedea lumea. Le numesc „Oneism” și „Twoism”, care este un alt mod de a descrie ce ne spune Apostolul Pavel în Romani 1:25. El spune că există doar două moduri de a fi uman – fie ne închinăm naturii (în o mie de moduri diferite), fie ne închinăm Creatorului. Dacă poți număra de la unu la doi, poți înțelege viziunea asupra lumii. Închinarea naturii este Oneismul, deoarece natura este tot ce există și totul este făcut din aceleași lucruri. „Totul este unul!” Aceasta este esența unei viziuni asupra lumii păgâne. Închinarea Creatorului înseamnă că în toată realitatea există două tipuri de existență: Creatorul necreat și orice altceva, care este creat. Aceasta este viziunea despre lume a Twoismului.

Conform acestui standard, Star Wars este clar Oneist. În ciuda elementelor distractive de care ne bucurăm cu toții, mesajul filmului este auto-conștient păgân. Dacă acest lucru sună dur, verificați următoarele elemente.

O abordare oneistă a moralității, creației, spiritualității, mântuirii și morții

Iată câteva dintre principiile Oneist pe care le găsim în  filmele Star Wars :

  • Moralitatea este ceea ce faci. Forța este fie bună, fie rea, în funcție de felul în care te lovești de ea prin emoțiile tale. Nu există nicio distincție obiectivă între bine sau rău.
  • Existența se creează. Obi-Wan Kenobi spune: „Forța este un câmp energetic creat de toate lucrurile vii.” Nu există nicio distincție Creator / creatură.
  • Spiritualitatea se găsește în interior, nu este revelată din exterior. Luke Skywalker trebuie să aibă încredere în sentimentele sale, să-și golească mintea de întrebări și să „simtă Forța care curge prin el” pentru a-și crea propriul adevăr.
  • În răscumpărare, Anakin Skywalker / Darth Vader „salvează” în mod optimist galaxia și îl distruge pe împărat, deși răul nu poate fi în cele din urmă eliminat, deoarece răul este parte integrantă a unei lumi oneiste.
  • Potrivit lui Yoda, moartea este somn etern.

Mai exact, Star Wars conține o vedere păgână a lui Dumnezeu

Lucas a spus că dorește să producă ceva spiritual, dar spiritualitatea pe care o propune nu se bazează în mod clar pe Twoismul biblic. Acesta este cel mai clar cazul în care binecuvântarea păgână constantă „Fie ca Forța să fie cu tine” înlocuiește binecuvântarea biblică tipică, „Domnul să fie cu tine”. Pentru Lucas, Dumnezeu este o „forță” – nu o persoană. Natura, care conține acea „forță”, face parte din Forță. Dumnezeu, creatorul transcendent, care este separat de creație, nu există. Acest lucru face ca Star Wars, la cel mai profund nivel, să fie Oneist.

Dar cât de Oneist? Pentru a răspunde la această întrebare, avem nevoie de un fundal mic. Poate doriți să urmăriți seria didactică Ligonier Doar două religii , în special a treia parte, „ Spiritualitatea alternativă a lui Carl Jung ”. Foarte simplu, termenii lui Lucas „partea întunecată” și „partea ușoară” provin direct de la Carl Jung. Jung a fost un psiholog elvețian anti-creștin al secolului trecut. Influența sa enormă a plantat semințe de gândire păgână Oneist, care acum înflorește puternic în cultura noastră. O parte din moștenirea lui Jung este Star Wars .

George Lucas a ridicat ideile lui Carl Jung de la un bărbat pe care l-a numit „mentorul” și „prietenul său”, Joseph Campbell, care era un discipol angajat al lui Jung. Un gânditor extrem de influent, la propriu, Campbell a respins creștinismul și a devenit un expert în miturile păgâne. A produs o serie de documente PBS de mare succes , The Power of Myth (1988), filmată, în parte, la Ranch-ul lui Lucas Skywalker.

Jung a introdus miturile „spirituale” păgâne despre unirea laturilor întunecate și luminoase. Pentru el, aceasta a însemnat respingerea lui Hristos biblic și închinarea la zeul gnostic, Abraxas, care era pe jumătate om și pe jumătate bestie – un zeu care combină toate opusele. Această unire a laturii întunecate și a luminii, a binelui și a răului, a lui Dumnezeu și a Satanei (în estimarea sa), este ceea ce Joseph Campbell a numit „monomitul” „religiei antice”, pe care l-a învățat lui Lucas. Astfel, Darth Vader este „echilibratorul” forțelor ușoare și întunecate.

Deși Lucas nu intră atât de adânc în astfel de idei ca Jung și Campbell, el le popularizează în mod eficient ideile. Se observă unirea opozițiilor în următoarele domenii:

  • totul este relativ;
  • nu există nicio distincție între animale, oameni și mașini;
  • nu există absoluturi morale;
  • nu există un mediator divin / uman unic;
  • nu există Dumnezeu, separat de noi, care este creator și mântuitor.

Cum a fost transformată viziunea noastră mondială?

Sir Isaac Newton (1643–1727), unul dintre cei mai mari oameni de știință din Occident, a spus în urmă cu mulți ani: „Cel mai frumos sistem de soare, planetele și cometele nu puteau decurge decât din sfatul și stăpânirea unei ființe inteligente și puternice … Această Ființă guvernează toate lucrurile, nu ca sufletul lumii, ci ca Domn peste toate. ” Mulțumesc în parte lui Lucas, mulți cred acum că umanitatea este acea ființă inteligentă și puternică, împuternicită de Forță și că ne vom salva.

„Forța se va trezi” cu aceeași forță de data asta?

Fără îndoială, The Awakens Force va încerca să surprindă o nouă generație de iubitori de mituri naive. Remorca declară: „Forța vă sună. Lasă-l să intre. ”

Cu destui bani și imaginație, există toate motivele pentru a crede că Forța va reîncepe gândirea păgână într-o nouă generație de credincioși occidentali care au cumpărat deja bilete în valoare de 50 de milioane de dolari pentru lansarea din decembrie. Mai mult decât atât, apelul la păgânism nu a scăzut cu siguranță din anii ’70 -’80. Filmul este obligat să prindă imaginația celor care se numesc acum „spirituali, dar nu religioși”. Lumea noastră contemporană îmbrățișează acum spiritualitatea păgână estică:

  • În Islanda, chiar și atei se alătură religiei cu cea mai rapidă creștere, Zuism, care este o credință păgână din Sumeria antică.
  • Revista Faerie (pentru persoanele care cred în zâne) este cel de-al XIX-lea cel mai popular titlu de stil de viață din cele 157 vândute la Barnes &  Noble.
  • Milioane de americani practică forme de meditație estică și yoga pentru a fi eliberați de robia contrariilor și pentru a reuși să se alăture laturilor întunecate și ușoare ale existenței.
  • În redescoperirea „Forței”, acești deținători de bilete spirituali dornici cred că se vor găsi „în cer”, așa cum a spus un fan recent.

Un răspuns creștin

O mare parte din viața mea a fost dominată de imagini Star Wars , întrucât am publicat o trilogie care răspunde fenomenului păgân pe care îl reprezintă. Astfel, am scris Imperiul gnostic lovește înapoi , războaiele spiritului și întoarcerea rabinului  (ca o carte electronică – în formă tipărită, Capturând mintea păgână ). Aceste „războaie ale spiritului”, reînviat popular de Lucas, reprezintă, după cum am menționat mai sus, singurele două spiritualități oferite: „monomitul” Oneismului păgân sau evanghelia istorică a duismului biblic. Cu Stars Wars , ne regăsim în centrul acestei lupte spirituale atemporale.

To Go or Not To Go

Cred că există motive întemeiate pentru vizionarea acestui film. Cu siguranță îi putem respecta valoarea artistică și de divertisment. Scenele de luptă galactică și drama umană sunt distractive. Dar, de asemenea, văzând acest film, creștinii își pot accentua atât înțelegerea culturii contemporane, cât și aprecierea credinței creștine, permițându-le să vadă cu claritate antitetică atât mesajul creștin, cât și mesajul Star Wars pentru a prezenta Evanghelia într-o cale proaspătă pentru timpul nostru.

Facând acest lucru, urmăm ceea ce au făcut creștinii de-a lungul veacurilor. Trebuie să ne dăm seama că atunci când Obi-Wan Kenobi îl poruncește pe Luca să urmeze „religia antică”, aceasta este o referință tehnică clară (pentru cei cunoscuți) la „păgânismul pre-creștin”. Manechinul este aruncat în jos într-un apel la confruntarea teologică. Dar această „religie”, străveche, modernizată, deși se afirmă implicit a fi adevărată, creează probleme imense și nu dă răspunsuri satisfăcătoare la misterele majore ale vieții:

  • Nicio forță impersonală sau „ea” nu poate satisface nevoile afective și morale profunde ale persoanelor umane.
  • Nicio sursă umană sau impersonală nu poate oferi o relatare adecvată a originilor, deoarece un astfel de cont nu reușește să ofere o explicație convingătoare fie a persoanei, nici a inteligenței, pe care se bazează universul și acest film, în special – inclusiv dragostea dintre Luca și tatăl său și vrăjitoria tehnologică care face ca Star Wars să fie atât de distractiv.

Doar un Creator transcendent, personal și triunitar, poate face asta. Doar adevărul unui astfel de Dumnezeu personal poate satisface nevoile noastre cele mai profunde.

La această relansare a seducătorului mit al Războiului Stelelor , cu declarația că „totul este în sfârșit bine pentru că totul este unul singur”, lumea nu trebuie să audă un mit inteligent. Trebuie să audă o proclamație îndrăzneață a unui fapt istoric – faptul că în Hristos Dumnezeu a învins întunericul imperiului rău al păcatului uman. Acum acordă o izbăvire reală sufletelor umane nevoiașe și o promisiune reală – nu a „somnului etern” impersonal, dar a unei viitoare vieți înviate veșnice și a unei întâlniri față în față cu El, Făcătorul nostru și iubitorul Mântuitor.

Dr. Peter Jones este directorul executiv al adevărului Xchange , un minister care există pentru a recunoaște și a răspunde la marea creștere a neopaganismului. El a scris mai multe cărți și este profesorul din seria Numai două religii .

https://www.ligonier.org/blog/star-wars-ancient-religion/

3. O marturisire de credinta

download - Copie

Aprobata de Conventia Baptista de Sud (SUA) in 9 Mai 1963 si revizuita in 9 Iunie 1998.

Scriptura

Sfinta Scriptura a fost scrisa de oameni sub inspiratie divina si este inregistrarea revelatiei de Sine a lui Dumnezeu catre om. Este o visterie desavirsita de invatatura divina. Autorul ei este Dumnezeu, scopul scrierii ei este salvarea oamenilor, iar continutul ei este adevarul absolut, neatins de nici un fel de eroare. Ea ne descopere principiile dupa care ne judeca Dumnezeu; si ca atare este si va ramine pina la sfirsitul lumii, adevaratul centru de unitate a Crestinilor, si un standard suprem de verificare al intregului comportament uman, al tuturor crezurilor si opiniilor religioase. Modelul de interpretare a Bibliei este Isus Christos.

Ex. 24:4; Deut. 4:1-2; 17:19; Ios. 8:34; Ps. 19:7-10; 119:11, 89, 105, 140; Isa. 34:16; 40:8; Ier. 15:16; 36; Mat. 5:17-18; 22:29; Luca 21:33; 24:44-46; Ioan 5:39; 16:13-15; 17:17; Fapte 2:16 ff.; 17:11; Rom. 15:4; 16:25-26; 2 Tim. 3:15-17; Evr. 1:1-2; 4:12; 1 Petru 1:25; 2 Petru 1:19-21

Dumnezeu

             Exista un singur si numai un singur Dumnezeu viu si adevarat. El este o fiinta personala, inteligenta de natura spirituala, Creatorul, Rascuparatorul, Sustinatorul si Conducatorul Universului. Dumnezeu este infinit in sfintenie si desavirsit in toate celelalte atribute ale Sale. Lui ii datoram cea mai mare dragoste, adorare si supunere. Dumnezeul etern ni se reveleaza ca Tatal, Fiul si Duhul Sfint, cu atribute personale distincte dar fara deosebire in natura, esenta sau fiinta.

Dumnezeu Tatal.

           Dumnezeu Tatal domneste cu cu providenta Sa protectoare peste tot universul, peste toate creaturile Sale, si peste suvoiul curgerii istoriei umane, facind-o sa implineasca scopurile harului Sau. El este atotputernic, atotiubitor si atotintelept. Dumnezeu este un Tata adevarat pentru aceia care au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credinta in Isus Christos. Atitudinea Lui parinteasca este indreptata spre toti oamenii.

Gen. 1:1; 2:7; Ex. 3:14; 6:2-3; 15:11 ff.; 20:1 ff.; Lev. 22:2; Deut. 6:4; 32:6; 1 Cron. 29:10; Ps. 19:1-3; Isa. 43:3, 15; 64:8; Ier. 10:10; 17:13; Mat. 6:9 ff.; 7:11; 23:9; 28:19; Marcu 1:9-11; Ioan 4:24; 5:26; 14:6-13; 17:1-8; Fapte 1:7; Rom. 8:14-15; 1 Cor 8:6; Gal. 4:6; Efes. 4:6; Col. 1:15; 1 Tim. 1:17; Evr. 11:6; 12:9; 1 Petru 1:17; 1 Ioan 5:7

Dumnezeu Fiul

             Christos este eternul Fiu al lui Dumnezeu. Isus Christos s-a intrupat prin Duhul Sfint si prin nasterea din fecioara Maria. Isus a revelat si a implinit in mod desavirsit voia lui Dumnezeu, luind asupra Lui insusi limitarile si prerogativele naturii umane, identificindu-se complect cu omenirea, dar raminind El insusi fara pacat. El S-a supus legii divine si a cinstit-o, iar prin moartea Sa pe cruce a facut posibila rascumpararea omului din pacat. A inviat din morti  in trup glorificat si s-a aratat ucenicilor drept acelasi care a fost cu ei si innainte de rastignirea Sa. S-a inaltat la cer si este acum inaltat la dreapta lui Dumnezeu, unde sta ca Mijlocitor, partas al naturii dumnezeiesti si al naturii umane, si ca Acela in persoana caruia se realizeaza impacarea dintre Dumnezeu si om. Se va intoarce in putere si glorie sa judece lumea si sa duca la indeplinire misiunea Sa rascumparatoare. Locuieste acum in toti credinciosii ca Domnul lor cel viu si intotdeauna prezent.

Gen. 18:1 ff.; Ps. 2:7 ff.; 110:1 ff.; Isa. 7:14; 53; Mat. 1:18-23; 3:17; 8:29; 11:27; 14:33; 16:16, 27; 17:5; 27; 28:1-6, 19; Marcu 1:1; 3:11; Luca 1:35; 4:41; 22:70; 24:46; Ioan 1:1-18, 29; 10:30,38; 11:25-27; 12:44-50; 14:7-11; 16:15-16, 28; 17:1-5, 21-22; 20:1-20, 28; Fapte 1:9; 2:22- 24; 7:55-56; 9:4-5, 20; Rom. 1:3-4; 3:23-26; 5:6-21; 8:1-3, 34; 10:4; 1 Cor 1:30; 2:2; 8:6; 15:1-8, 24-28; 2 Cor 5:19- 21; Gal. 4:4-5; Efes. 1:20; 3:11; 4:7-10; Filip. 2:5-11; Col. 1:13-22; 2:9; 1 Tes. 4:14-18; 1 Tim. 2:5-6; 3:16; Tit 2:13-14; Evr. 1:1-3; 4:14-15; 7:14-28; 9:12-15, 24-28; 12:2; l3:8; 1 Petru 2:21-25; 3:22; 1 Ioan 1:7-9; 3:2; 4:14-15; 5:9; 2 Ioan 7-9; Apoc. 1:13-16; 5:9-14; 12:10-11; 13:8; 19:16

Dumnezeu Duhul Sfint

          Duhul Sfint este Duhul lui Dumnezeu. El a inspirat sfintii din vechime sa scrie Scipturile. Prin iluminare, El ii ajuta pe oameni sa priceapa adevarul. El |l proslaveste pe Christos. El dovedeste lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. El ii cheama pe oameni la Salvatorul lor, si realizeaza innoirea lor prin nasterea din nou. El cultiva caracterul Crestinului, ii mingiie pe cei credinciosi si le da daruri spirituale pentru slujirea lui Dumnezeu prin Biserica Lui. El il pecetluieste pe cel credincios pentru ziua rascumpararii finale. Prezenta lui in viata crestinului ne da certitudinea ca Dumnezeu il va duce pe cel credincios la statura plinatatii lui Christos. El invata si imputerniceste credinciosul si biserica in lucrarea de inchinare, evanghelizare si slujire.

Gen. 1:2; Jud. 14:6; Iov 26:13; Ps. 51:11; 139:7 ff.; Isa. 61:1-3; Joel 2:28-32; Mat. 1:18; 3:16; 4:1; 12:28-32; 28:19; Marcu 1:10, 12; Luca 1:35; 4:1, 18-19; 11:13; 12:12; 24:49; Ioan 4:24; 14:16-17, 26; 15:26; 16:7-14; Fapte 1:8; 2:1-4, 38; 4:3l; 5:3; 6:3; 7:55; 8:17, 39; 10:44; 13:2; 15:28; 16:6; 19:1-6; Rom. 8:9-11, 14-16, 26-27; 1 Cor 2:10- 14; 3:16; 12:3-11; Gal. 4:6; Efes. 1:13-14; 4:30; 5:18; 1 Tes. 5:19; 1 Tim. 3:16; 4:1; 2 Tim. 1:14; 3:16; Evr. 9:8, 14; 2 Petru 1:21; 1 Ioan 4:13; 5:6-7; Apoc. 1:10; 22:17

III.    Omul

          Omul a fost creat printr-un act special de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa si este coroana creatiunii Lui. La inceput omul a fost facut si inzestrat de Creatorul Sau cu libertatea de a alege. Prin alegerea lui libera omul a pacatuit impotriva lui Dumnezeu si a adus pacatul in rasa umana. Fiind ispitit de Satana omul a calcat porunca lui Dumnezeu si a cazut din starea lui de inocenta initiala, ceea ce a face ca urmasii lui sa mosteneasca o natura si a un mediu inconjurator inclinate spre pacat si din momentul cind sunt capabili de actiuni morale devin calcatori ai poruncilor divine si sunt sub osinda. Numai harul lui Dumenzeu il poate readuce pe om in sfinta partasie cu El si-l poate ajuta sa-si indeplineasca scopul pentru care l-a creat Dumnezeu. Sanctitatea personalitatii umane este evidenta din faptul ca Dumnezeu  l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa, si din faptul ca Christos a murit pentru om; ca atare fiecare om are in sine demnitate si merita respect si dragoste crestina.

Gen. 1:26-30; 2:5, 7, 18-22; 3; 9:6; Ps. 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; Isa. 6:5; Ier. 17:5; Mat. 16:26; Fapte 17:26- 31; Rom. 1:19-32; 3:10-18, 23; 5:6, 12, 19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18, 29; 1 Cor 1:21-31; 15:19, 21-22; Efes. 2:1-22; Col. 1:21-22; 3:9-11

Mintuirea

Mintuirea implica rascumpararea deplina a omului si este oferita fara plata tuturor acelora care-L accepta pe Isus Christos ca Domn si Mintuitor, pe Cel care a obtinut prin singele Lui rascupararea celui credincios. |n sensul ei deplin mintuirea include nasterea din nou, sfintirea si glorificarea.

  1. Regenerarea, sau nasterea din nou, este o lucrare a harului lui Dumnezeu prin care credinciosii devin creaturi noi in Isus Christos. Ea este o schimbare a inimii produsa de Duhul Sfint prin convingerea de pacat, la care cel credincios raspunde prin pocainta fata de Dumnezeu si prin credinta in Domnul Isus Christos. Pocainta si credinta sunt nedespartite ca experiente ale harului. Pocainta este intoarcerea sincera de la pacat spre Dumnezeu. Credinta este primirea lui Isus Christos ca Domn si Mintuitor si predarea intregii personalitati inaintea Lui. Justificarea este harul achitarii depline a credinciosului, bazata pe imputarea neprihanirii lui Christos asupra tuturor pacatosilor care se pocaiesc si cred in Christos. Justificarea il plaseaza pe cel credincios intr-o relatie de pace si de bunvointa din partea lui Dumnezeu.
  2. Sfintenia este experienta  prin care, incepind cu momentul nasterii din nou, credinciosul este pus de-oparte pentru scopurile lui Dumnezeu si creste spre perfectiune morala si spirituala prin prezenta si puterea Duhului Sfint care locuieste in el. Cresterea in har trebuie sa continue pe toata durata vietii celui nascut din nou.
  3. Glorifcarea este punctul culminant al mintuirii, starea finala binecuvintata si permanenta a celui rascumparat.

Gen. 3:15; Ex. 3:14-17; 6:2-8; Mat. 1:21; 4:17; 16:21-26; 27:22 to 28:6; Luca 1:68-69; 2:28-32; Ioan 1:11-14, 29; 3:3-21, 36; 5:24; 10:9, 28-29; 15:1-16; 17:17; Fapte 2:21; 4:12; 15:11; 16:30-31; 17:30-31; 20:32; Rom. 1:16-18; 2:4; 3:23-25; 4:3 ff.; 5:8-10; 6:1-23; 8:1-18, 29-39; 10:9-10, 13; 13:11-14; 1 Cor 1:18, 30; 6:19-20; 15:10; 2 Cor 5:17- 20; Gal. 2:20; 3:13; 5:22-25; 6:15; Efes. 1:7; 2:8-22; 4:11-16; Filip. 2:12-13; Col. 1:9-22; 3:1 ff.; 1 Tes. 5:23-24; 2 Tim. 1:12; Tit 2:11-14; Evr. 2:1-3; 5:8-9; 9:24-28; 11:1 – 12:8, 14; Iacov 2:14-26; 1 Petru 1:2-23; 1 Ioan 1:6 to 2:11; Apoc. 3:20; 21:1 to 22:5.

Pastrarea sfintilor in har

             Alegerea este scopul maret al lui Dumnezeu, in conformitate cu care El innoieste, sfinteste si duce pacatosii in glorie. Este in plina concordanta cu vointa libera a omului si cuprinde tot ceea ce este necesar pentru viata. Este prezentarea glorioasa a bunatatii suverane a lui Dumenzeu si este intelepciune infinita, sfinta si neschimbata. Exclude mindria si promoveaza smerenia.

Toti adevaratii credinciosi rabda pina la sfirsit. Cei pe care Dumnezeu i-a primit in Christos, si care au fost sfintiti prin Duhul Sfint nu vor cadea niciodata din starea de har, ci vor starui pina la capat. E posibil ca si credinciosii sa cada in pacat datorita neglijentei si ispitelor, intristind Duhul Sfant, subrezind harul si mingiierea lor, aducind rusine cauzei lui Christos, si disciplina asupra lor insasi, dar ei pot fi ridicati de puterea lui Dumnezeu prin credinta spre mintuire.

Gen. 12:1-3; Ex. 19:5-8; 1 Sam. 8:4-7, 19-22; Isa. 5:1-7; Ier. 31:31 ff.; Mat. 16:18-19; 21:28-45; 24:22, 31; 25:34; Luca 1:68-79; 2:29-32; 19:41-44; 24:44-48; Ioan 1:12-14; 3:16; 5:24; 6:44-45, 65; 10:27-29; 15:16; 17:6, 12, 17-18; Fapte 20:32; Rom. 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7. 26-36; 1 Cor 1:1-2; 15:24-28; Efes. 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Col. 1:12-14; 2 Tes. 2:13-14; 2 Tim. 1:12; 2:10, 19; Evr. 11:39 – 12:2; 1 Petru 1:2-5, 13; 2:4-10; 1 Ioan 1:7-9; 2:19; 3:2

Biserica 

             O biserica nou-testamentala a Domnului Isus Christos este un grup local de credinciosi botezati care sunt asociati prin legamint in credinta si partasia evangheliei, care practica cele doua simboluri ale lui Christos (cina si botezul), care sunt dedicati invataturii Sale, care folosesc darurile, drepturile si privilegiile investite in ei de Cuvintul Sau si care cauta sa raspindeasca evanghelia pina la marginile pamintului. Aceasta biserica locala este o grupare autonoma, care actioneaza in proces democratic sub Conducerea lui Isus Christos. Intr-o astfel de adunare membrii sunt egali in drepturi si in responsabilitati. Singurele pozitii distincte recomandate de Scriptura sunt pastorii si diaconii.

Noul Testament vorbeste deasemenea despre Biserica ca si trup al lui Christos care-i include pe toti rascumparatii din toate timpurile.

Mat. 16:15-19; 18:15-20; Fapte 2:41-42, 47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23, 27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Rom. 1:7; 1 Cor 1:2; 3:16; 5:4-5; 7:17; 9:13-14; 12; Efes. 1:22-23; 2:19-22; 3:8-11, 21; 5:22-32; Filip. 1:1; Col. 1:18; 1 Tim. 3:1-15; 4:14; 1 Petru 5:1-4; Apoc. 2-3; 21:2-3

Botezul si Cina Domnului

Botezul crestin este cufundarea celui credincios in apa in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfint. El este un act al ascultarii, simbolizind credinta intr-un Mintuitor crucificat, ingropat si inviat, moartea credinciosului fata de pacat, ingroparea firii vechi si invierea la o viata noua in Isus Christos. Botezul este o marturie despre credinta in invierea finala a celor morti. Fiind o practica bisericeasca, botezul este o conditie obligatorie pentru a intra in dreptul de membru al bisericii si pentru participarea la Cina Domnului.

Cina Domnului este un act simbolic de ascultare prin care membrii bisericii, prin impartasirea cu piinea si rodul vitei, comemoreaza moartea Rascumparatorului lor si aniticipeaza cea de a doua Lui venire.

Mat. 3:13-17; 26:26-30; 28:19-20; Marcu 1:9-11; 14:22-26; Luca 3:21-22; 22:19-20; Ioan 3:23; Fapte 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33; Fapte 20:7; Rom. 6:3-5; 1 Cor 10:16, 21; 11:23-29; Col. 2:12

Ziua Domnului

             Prima zi din saptamina este Ziua Domnului. Ea este o instituire crestina care trebuie respectata in mod regulat. Ea comemoreaza invierea lui Christos dintre cei morti si trebuie pusa deoparte pentru devotiune spirituala si inchinare, atit in public, cit si in particular, prin abtinerea de la distractiile lumesti, prin odihna de la activitatile muncii cotidiene, singura exceptie fiind munca strict necesara si faptele milei.

Ex. 20:8-11; Mat. 12:1-12; 28:1 ff.; Marcu 2:27-28; 16:1-7; Luca 24:1-3, 33-36; Ioan 4:21-24; 20:1, 19-28; Fapte 20:7; 1 Cor 16:1-2; Col. 2:16; 3:16; Apoc. 1:10

Imparatia lui Dumnezeu

Imparatia lui Dumnezeu include doua aspecte: in general, suveranitatea Lui peste tot universul, si, in particular, suveranitatea Lui peste toti cei care, de buna voie, il recunosc pe El ca si Imparat al lor. In sens restrins, |mparatia este teritoriul spiritual al mintuirii, in care oamenii intra prin incredere si devotament copilaresc fata de Isus Christos. Crestinii trebuie sa se roage si sa lucreze pentru ca sa vina Imparatia si sa se faca voia lui Dumnezeu pe tot pamintul. |n forma ei plenara, Imparatia va fi instaurata la sfirsitul veacului, la revenirea lui Isus Christos.

Gen. 1:1; Isa. 9:6-7; Ier. 23:5-6; Mat. 3:2; 4:8-10, 23; 12:25-28; 13:1-52; 25:31-46; 26:29; Marcu 1:14-15; 9:1; Luca 4:43; 8:1; 9:2; 12:31-32; 17:20-21; 23:42; Ioan 3:3; 18:36; Fapte 1:6-7; 17:22-31; Rom. 5:17; 8:19; 1 Cor 15:24-28; Col. 1:13; Evr. 11:10, 16; 12:28; 1 Petru 2:4-10; 4:13; Apoc. 1:6, 9; 5:10; 11:15; 21-22

Vremurile din urma

Dumnezeu la timpul hotarit de El, si pe caile hotarite de El, va aduce in curind sfirsitul lumii. Conform promisiunilor Lui, Isus Christos va reveni personal, vizibil si in glorie, pe pamint; mortii vor invia; si Christos va judeca toti oamenii dupa dreptate. Cei pacatosi vor fi aruncati in Iad, locul de pedeapsa vesnica. Neprihanitii inviati in trupuri de slava vor fi rasplatiti si vor locui pe vecie in Cer cu Domnul.

Isa. 2:4; 11:9; Mat. 16:27; 18:8-9; 19:28; 24:27, 30, 36, 44; 25:31-46; 26:64; Marcu 8:38; 9:43-48; Luca 12:40, 48; 16:19-26; 17:22-37; 21:27-28; Ioan 14:1-3; Fapte 1:11; 17:31; Rom. 14:10; 1 Cor 4:5; 15:24-28, 35-58; 2 Cor 5:10; Filip. 3:20-21; Col. 1:5; 3:4; 1 Tes. 4:14-18; 5:1 ff.; 2 Tes. 1:7 ff.; 2; 1 Tim. 6:14; 2 Tim. 4:1, 8; Tit 2:13; Evr. 9:27-28; Iacov 5:8; 2 Petru 3:7 ff.; 1 Ioan 2:28; 3:2; Iuda 14; Apoc. 1:18; 3:11; 20:1 to 22:13

Evanghelism si Misiune

Este datoria si privilegiul fiecarui urmas al lui Christos si a fiecarei biserici a lui Isus Christos de a merge sa faca ucenici din toate neamurile. Renasterea spirituala prin Duhul Sfint inseamna si dobindirea dragostei pentru altii. Efortul misioanr colectiv este deci rezultatul manifestarii nasterii din nou si este poruncit in repetate rinduri in inavataturile lui Christos.  Este de datoria fiecarui copil al lui Dumenzeu sa staruiasca continuu in cistigarea celor pierduti pentru Christos, atit prin efort personal, cit si prin orice alte metode in armonie cu Evanghelia lui Christos.

Gen. 12:1-3; Ex. 19:5-6; Isa. 6:1-8; Mat. 9:37-38; 10:5-15; 13:18-30, 37-43; 16:19; 22:9-10; 24:14; 28:18-20; Luca 10:1-18; 24:46-53; Ioan 14:11-12; 15:7-8, 16; 17:15; 20:21; Fapte 1:8; 2; 8:26-40; 10:42-48; 13:2-3; Rom. 10:13-15; Efes. 3:1-11; 1 Tes. 1:8; 2 Tim. 4:5; Evr. 2:1-3; 11:39 to 12:2; 1 Petru 2:4-10; Apoc. 22:17

Scolarizarea

Scopul scolarizarii in Imparatia lui Christos este asociat cu activitatile misionare si de caritate si este finantat prin suportul liber consimtit al bisericilor. Un sistem scolar crestin adecvat este necesar in implinirea programului de maturizare spirituala pentru poporul lui Christos.

In educatia crestina ar trebui sa existe un echilibru sanatos intre libertatea academica si responsabilitatea academica. In orice relatie ordonata a vietii umane libertatea este totdeauna limitata, niciodata absoluta. Libertatea unui profesor care activeaza in scolile, colegiile si seminariile crestine este limitata de supunerea fata de suveranitatea lui Isus Christos, de caracterul autoritar al Scripturii si de scopul distinct pentru care exista scolile crestine.

Deut. 4:1, 5, 9, 14; 6:1-10; 31:12-13; Neem. 8:1-8; Iov 28:28; Ps. 19:7 ff.; 119:11; Prov. 3:13 ff.; 4:1-10; 8:1-7, 11; 15:14; Ecl. 7:19; Mat. 5:2; 7:24 ff.; 28:19-20; Luca 2:40; 1 Cor 1:18-31; Efes. 4:11-16; Filip. 4:8; Col. 2:3, 8-9; 1 Tim. 1:3-7; 2 Tim. 2:15; 3:14-17; Evr. 5:12 to 6:3; Iacov 1:5; 3:17

Darnicia

             Dumnezeu este sursa tuturor binecuvintarilor temporare si spirituale; tot ce avem si tot ce suntem ii datoram Lui. In administrarea posesiunilor lor, crestinii au o indatorire de ordin spiritual, o chemare sfinta prevazuta in Evanghelie si o preocupare dictata de natura slujirii lor in lume. Ei sunt deci sub obligatia de a-L servi pe Dumnezeu cu timpul lor, cu talentele lor si cu tot ce au din punct de vedere material. Crestinii trebuie sa recunoasca faptul ca toate acestea le sunt incredintate pentru a fi folosite spre gloria lui Dumnezeu si spre ajutorarea altora. In conformitate cu Scripturile, crestinii trebuie sa daruiasca din ceea ce au cu bucurie, in mod regulat, sistematic, proportional cu venitul lor si de buna voie pentru innaintarea cauzei Rascuparatorului pe pamint.  

Gen. 14:20; Lev. 27:30-32; Deut. 8:18; Mal. 3:8-12; Mat. 6:1-4, 19-21; 19:21; 23:23; 25:14-29; Luca 12:16-21,42; 16:1- 13; Fapte 2:44-47; 5:1-11; 17:24-25; 20:35; Rom. 6:6-22; 12:1-2; 1 Cor 4:1-2; 6:19-20; 12; 16:1-4; 2 Cor 8-9; 12:15; Filip. 4:10-19; 1 Petru 1:18-19

 Cooperarea

In masura in care realitatea o cere, poporul lui Christos trebuie sa se organizeze in asociatii si conventii pentru cooperare la cel mai inalt nivel in atingerea scopului maret al Imparatiei lui Dumnezeu. Astfel de organizatii nu au insa nici o autoritate unele asupra altora sau asupra bisericilor locale. Ele au un caracter voluntar si cu scop consultativ si sunt destinate sa stimuleze, sa combine si sa directioneze in cel mai efectiv mod energiile poporului crestin. Membrii bisericilor Nou Testamentale trebuie sa coopereze unii cu altii pentru innaintarea lucrarilor misionare, de educatie si de binefacere care duc la extinderea Imparatiei lui Christos. In  sens Nou Testamental, unitatea crestina este definita drept o armonizare spirituala si o cooperare voluntara a diferitelor grupe din poporul crestin care urmaresc implinirea unor scopuri comune. Cooperarea este de dorit si justificata chiar si intre diferite denominatii crestine, atunci cind scopul urmarit este el insusi justificat si cind aceasta cooperare nu implica o incalcare a constiintei sau un compromis al loialitatii fata de Christos si fata de Cuvintul Sau asa cum este el  revelat in Noul Testament.

 Ex. 17:12; 18:17 ff.; Jud. 7:21; Ezra 1:3-4; 2:68-69; 5:14-15; Neem. 4; 8:1-5; Mat. 10:5-15; 20:1-16; 22:1-10; 28:19-20; Marcu 2:3; Luca 10:1 ff. Fapte 1:13-14; 2:1 ff.; 4:31-37; 13:2-3; 15:1-35; 1 Cor 1:10-17; 3:5-15; 12; 2 Cor 8-9; Gal. 1:6-10; Efes. 4:1-16; Filip. 1:15-18

Crestinul si Ordinea Sociala

Fiecare crestin este obligat sa caute sa instaureze autoritatea suprema a voiei lui Christos atit in viata personala, cit si in viata sociala. Mijloacele si metodele folosite pentru imbunatatirea societatii si pentru instaurarea bunelor moravuri intre oameni pot fi de un ajutor real si permanent numai cind sunt inradacinate in renasterea individului prin harul acordat de Dumnezeu in Isus Christos. Crestinul trebuie sa confrunte, in Duhul lui Christos, orice forma de lacomie, egoism sau viciu. El trebuie sa lucreze ca sa aiba ce sa dea orfanilor, nevoiasilor, batrinilor, saracilor si celor bolnavi. Fiecare crestin trebuie sa caute sa aduca economia, guvernul si societatea ca un tot unitar sub balanta principiilor dreptatii, adevarului si dragostei fratesti. Pentru promovarea acestor scopuri, crestinii trebuie sa fie gata sa colaboreze cu toti oamenii de bine, suportind orice cauza buna, fiind intotdeauna gata sa actioneze in spiritul dragostei, dar  fara a compromite loialitatea pentru Christos si pentru adevarul Sau.

 Ex. 20:3-17; Lev. 6:2-5; Deut. 10:12; 27:17; Ps. 101:5; Mic. 6:8; Zah. 8:16; Mat. 5:13-16, 43-48; 22:36-40; 25:35; Marcu 1:29-34; 2:3 ff.; 10:21; Luca 4:18-21; 10:27-37; 20:25; Ioan 15:12; 17:15; Rom. 12-14; 1 Cor 5:9-10; 6:1-7; 7:20- 24; 10:23 to 11:1; Gal. 3:26-28; Efes. 6:5-9; Col. 3:12-17; 1 Tes. 3:12; Filimon; Iacov 1:27; 2:8

Pacea si Razboiul

Este de datoria crestinilor sa  caute pacea cu toti oamenii pe principiile dreptatii. |n conformitate cu spiritul si invatatura lui Christos, ei trebuie sa faca tot ce atirna de ei ca sa sa puna capat razboiului.

Adevaratul remediu pentru duhul razboinic este Evanghelia Domnului nostru. Cea mai imperioasa nevoie a lumii este aceea de a accepta invatatura Lui in toate problemele dintre oameni si natiuni, si aceea de a aplica practic  Legea Lui bazata pe iubire.

 Isa. 2:4; Mat. 5:9, 38-48; 6:33; 26:52; Luca 22:36, 38; Rom. 12:18-19; 13:1-7; 14:19; Evr. 12:14; Iacov 4:1-2

  Libertatea religioasa

             Dumnezeu singur este Stapinul constiintei, iar El o vrea eliberata de robia oricaror invataturi si porunci omenesti care sunt impotriva Cuvintului Sau si nu-L reprezinta. Biserica si Statul trebuie sa fie separate. Statul datoreaza fiecarei biserici protectie si garantarea deplinei libertati de a persevera in implinirea scopurilor ei spirituale. |n garantarea libertatii religioase, Statul nu trebuie sa favorizeze diferentiat nici un fel de grup eclesiastic sau denominational. Pentru ca stapinirile civile sunt rinduite de Dumnezeu, este de datoria crestinilor sa le fie supuse in toate lucrurile care nu sunt contrare cu vointa Lui revelata. Biserica n-are voie sa recurga la ajutor din partea Statului pentru implinirea lucrarii ei. Evanghelia lui Christos prevede ca implinirea scopurilor ei sa fie facuta exclusiv prin resurse aflate in perimetrul strict al Bisericii. Statul nu are dreptul sa penalizeze pe cineva pentru opiniile sale religioase, orice forma ar lua acestea. Statul nu are dreptul sa impuna taxe pentru suportul oricarei forme de religie. Idealul crestin este “O biserica libera intr-un stat liber”, iar aceasta implica dreptul tuturor oamenilor de a avea acces liber si nestinjenit la Dumnezeu, precum si dreptul de a formula si de a propaga opinii in sfera religioasa fara nici un amestec din partea puterii civile.

 Gen. 1:27; 2:7; Mat. 6:6-7, 24; 16:26; 22:21; Ioan 8:36; Fapte 4:19-20; Rom. 6:1-2; 13:1-7; Gal. 5:1, 13; Filip. 3:20; 1 Tim. 2:1-2; Iacov 4:12; 1 Petru 2:12-17; 3:11-17; 4:12-19

Familia

             Dumnezeu a orinduit familia ca si institutia de temelie a societatii. Ea este compusa din persoane inrudite unele cu altele prin casatorie, singe sau adoptiune. Casatoria este legamintul stabilit intre un barbat si o femeie care se leaga sa ramina impreuna pe toata durata vietii. Casatoria este un dar unic prin care Dumenzeu realizeaza citeva scopuri: ilustreaza unirea dintre Christos si Biserica Sa, pune la dispozitia barbatului casatorit si a femeii casatorite un cadru pentru relatiile de intimitate in care acestia isi implinesc trairile sexuale in conformitate cu standardele biblice si perpetueaza rasa umana.

Barbatul si nevasta au o valoare egala inaintea lui Dumenzeu, fiind creati amindoi dupa chipul si asemanarea Lui. Relatiile de casatorie ilustreaza felul in care se poarta Dumnezeu cu poporul Sau. Barbatul trebuie sa-si iubeasca nevasta dupa cum si Christos si-a iubit Biserica. Dumnezeu i-a dat barbatului responsabilitatea sa hraneasca, sa pazeasca si sa conduca familia lui. Nevasta trebuie sa se supuna de buna voie autoritatii barbatului care o slujeste din dragoste, dupa cum si Biserica este supusa de buna voie lui Christos, Capul ei. Creata ca si barbatul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nevasta este agala cu el innaintea lui Dumnezeu si a primit din partea lui Dumnezeu resposabilitatea de de a-si respecta barbatul, de a-l sluji ca un ajutor potrivit in administrarea casei si in formarea noii generatii.

Copiii, din momentul conceptiei, sunt o binecuvintare si o mostenire de la Domnul. Parintii trebuie sa arate copiilor prin viata lor modelul lui Dumnezeu pentru viata de casnicie. Parintii trebuie sa-i invete pe copiii lor valori morale si spirituale si sa-i determine, prin exemplul personal consistent si prin disciplina dragostei sa faca decizii bazate pe adevarul biblic. Copiii trebuie sa-si cinsteasca parintii si sa le fie supusi.

 Gen. 1:26-28; 2:18-25; 3:1-20; Ex. 20:12; Deut. 6:4-9; Ios. 24:15; 1 Sam. 1:26-28; Ps. 78:1-8; 127; 128; 139:13-16; Prov. 1:8; 5:15-20; 6:20-22; 12:4; 13:24; 14:1; 17:6; 18:22; 22:6,15; 23:13-14; 24:3; 29:15,17; 31:10-31; Ecl. 4:9-12; 9:9; Mal. 2:14-16; Mat. 5:31-32; 18:2-5; 19:3-9; Marcu 10:6-12; Rom. 1:18-32; 1 Cor 7:1-16; Efes. 5:21-33; 6:1-4; Col. 3:18-21; 1 Tim. 5:14; 2 Tim 1:3-5; Tit 2:3-5; Evr. 13:4; 1 Pet. 3:1-7.

https://istoriecrestina.wordpress.com/iii-miscarea-baptista/3-o-marturie-de-credinta/

Ştiri din presa română feb.09.2009

download - Copie

Vaticanul l-a afurisit pe Barack Obama: «un arogant care crede ca are drept de viata si de moarte»  de Viorel Patrichi

Dupa ce Barack Obama a abrogat o lege care permitea avorturile, a venit randul Vaticanului sa dea o replica dura noului presedinte american. Arhiepiscopul Rino Fisichella (foto), presedintele Academiei Pontificale pentru Viata a Vaticanului, l-a sanctionat categoric pentru decretul amintit. “Este o aroganta din partea celui care se crede drept, semnand un decret care este, de fapt, o liberalizare suplimentara a avortului si deci a distrugerii de fiinte umane. Este esential sa stii sa asculti toate solicitarile tarii. Fara sa te inchizi in viziuni ideologice, cu aroganta unei persoane care, avand puterea, crede ca are drept de viata si de moarte. Este una din primele actiuni ale presedintelui Obama si, cu tot respectul posibil, mi se pare ca drumul catre dezamagire a fost foarte scurt.

 Pistoale din al doilea Razboi Mondial, descoperite in turla unei biserici din Braila de Oana Popoiu

Doua pistoale datand din al doilea Razboi Mondial au fost gasite, luni, in peretele unei biserici din localitatea braileana Silistraru, in timpul unor lucrari de renovare.

Lacasul de cult a fost construit la sfarsitul secolului 19, din lemn, cativa ani mai tarziu fiind supus unor ample lucrari de consolidare ce au constat in construirea unor ziduri din caramida, peste cele deja existente. Spatiul liber dintre cei doi pereti a ascuns, ani la rand, doua pistoale letale de calibru 9 mm, ce au cazut din turla cand mesterii au indepartat tencuiala de pe peretii de lemn ai podului.


 Alegerea noului patriarh rus se joaca intre Putin si Medvedev

Peste 200 de inalti prelati ai Bisericii Ortodoxe Ruse s-au reunit ieri in cadrul consiliului episcopol pentru a desemna cel putin trei candidati la scaunul de Patriarh. Reuniunea a avut loc la catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova, reconstruita cu sprijinul fostului patriarh Aleksei al II-lea, decedat subit in decembrie anul trecut. Dupa ce consiliul prezinta lista candidatilor, urmeaza sa se intruneasca Sinodul. Aceasta adunare trebuie sa-l aleaga cu usile închise, începând de maine, dar nu mai târziu de joi, pe noul patriarh al Moscovei si al întregii Rusii.

Chinezii sarbatoresc intrarea in Anul Boului

Chinezii au facut ieri ultimile pregatiri pentru cea mai mare sarbatoare a lor – Anul Nou lunar. Dupa zodiacul chinezesc, 2009 va fi Anul Boului, considerat simbol al belsugului. Oamenii s-au adunat în târgurile de pe lânga templuri, pregatind artificii si îndreptându-se spre gari si statii de autobuze pentru a ajunge acasa, relateaza Reuters.

Mitropolitul Kiril este noul Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii 27.01.2009, Moscova (Catholica)

Mitropolitul Kiril este noul Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii

Delegaţii Sinodului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, reunit la Moscova, l-a ales pe Mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad ca cel de-al 16-lea Patriarh al Moscovei şi Întregii Rusii. Mitropolitul Kiril a obţinut 508 din cele 702 de voturi (adică 72%) în alegerile de astăzi. Pentru a fi ales Patriarh, un candidat trebuie să fie sprijinit de peste jumătate din delegaţi. Alte 169 de voturi (24%) au mers către Mitropolitul Kliment de Kaluga şi Borovsk.

Campania ateiştilor italieni nu reuşeşte să aibă continuitate 22.01.2009, Genova (Catholica)

Încercarea unui grup italian ateu de a copia campania publicitară de pe autobuzele britanice s-a împotmolit din cauza finanţării slabe şi a deciziei companiei ce reglează reclamele pe mijloacele de transport de a respinge reclamele pentru că ar putea fi ofensatoare. Uniunea Ateiştilor şi Agnosticilor Raţionalişti (UAAR) a sponsorizat o campanie pe autobuzele din Genova cu textul „Vestea proastă este că Dumnezeu nu există; vestea bună este că nu aveţi nevoie de El.”

 Secta hollywoodiană doreşte să se extindă în Columbia 20.01.2009, Bogota (Catholica)

Biserica Scientologică, ce are numeroşi membri printre vedetele de la Hollywood (John Travolta, Kirstie Alley, Tom Cruise ş.a.), caută să se extindă şi în oraşe columbiene precum Bogota, Cali şi Medellin. Conform cotidianului „El Tiempo”, în Medellin secta operează de patru ani în casa lui Jairo Alonso Ramirez, un inginer care şi-a părăsit locul de muncă pentru a deveni liderul templului. Publicaţia spune că Ramirez speră să extindă templul scientologic din Medellin şi în alte părţi ale ţării.

 Apocalipsa in 2012? Controverse, teorii si… filme de Alina Olteanu

Dupa ce isteria apocalipsei in 2000 a trecut, lumea a inceput sa-si concentreze atentia asupra anului 2012. Alimentat de tomuri intregi de carti si alte lucrari, site-uri web si marturii legate de predictii antice, interesul pentru anul 2012 drept an terminus al omenirii sau, dupa caz, drept inceput al unei noi ere, ia acum un avant fara precedent, relateaza CNN. Anul 2012 marcheaza sfarsitul unui ciclu de 5.126 ani in calendarul Maya, elaborat de o civilizatie renumita pentru cunostiintele sale avansate in materie de astronomie dar si pentru orasele pe care le-a lasat in urma in Mexico si in America Centrala.

Schitul cu stele cazute in iarba de Teodor Seran

Exista momente in viata cand simtim nevoia sa fugim spre liniste. Pentru ca nu­mai in simplitatea ei atem­porala gasim momentele de reculegere pe care le recla­ma sufletul, obosit de aspri­mea clipelor care alcatuiesc viata. La Schitul Iezer din nor­dul Olteniei linistea este eterna, intrerupta doar de glasul tanguitor al clopotelor.

 Papa Benedict al XVI-lea isi reafirma solidaritatea cu poporul evreu

Papa Benedict al XVI-lea isi reafirma solidaritatea cu poporul evreu

Papa Benedict al XVI-lea si-a reafirmat miercuri „deplina si indiscutabila solidaritate” cu poporul evreu, intr-o incercare de a diminua tensiunile aparute intre Biserica Catolica si reprezentantii comunitatii evreiesti, dupa ce un episcop catolic a negat Holocaustul, informeaza Reuters.

Suveranul Pontif a declarat ca incercarea de a extermina poporul evreu in timpul Holocaustului trebuie sa ramana un avertisment pentru toti oamenii.

Mitropolitul Kirill, noul patriarh al Moscovei şi tuturor ruşilor

Biserica Ortodoxă rusă l-a ales marţi pe reformatorul Kirill, in varstă de 62 de ani, drept noul său patriarh, după moartea lui Aleksei al II-lea, luna trecută, relatează Reuters, citata de NewsIn.

Un oficial al bisericii a anunţat in direct la televiziune că sinodul Bisericii Ruse, din care fac parte peste 700 de inalţi prelaţi, precum şi reprezentanţi de rang inferior ai clerului şi simpli credincioşi reprezentand parohiile, l-a ales pe Kirill in defavoarea contracandidatului său, conservatorul Kliment. Kirill a primit 508 voturi din totalul de 677.

In interiorul Vaticanului sunt pareri impartite cu privire la decizia de a ridica excomunicarea episcopului care a negat Holocaustul

Papa Benedict al XVI-lea a luat se pare decizia de a ridica excomunicarea episcopului Richard Williamson, care a negat existenta camerelor de gazare naziste, fara sa se consulte prea mult cu cei din interiorul Vaticanului, informeaza Reuters. „Numai o mana de oameni au stiut ce urmeaza si, aparent, oamenii care erau implicati in dialogul cu evreii nu s-au numarat printre ei”, a declarat o sursa pentru Reuters.

Se pare ca, decizia Papei a nemultumit o parte a clericilor care se tem ca acesta miscare a Suveranului Pontif va afecta relatiile cu evreii.

Batalia KGB-istilor pentru Patriarhia Rus de Mihai Isac

Mitropolitul Kiril, supranumit si „Tarul tutunului”, este favoritul alegerilor desfasurate azi la Moscova

Marele Sinod al Patriarhiei Ortodoxe Ruse demareaza azi procedurile pentru ale­ge­rea noului patriarh rus, din randul celor trei mitro­po­liti candidati, desemnati duminica de consiliul episcopal reunit la Moscova, informeaza Interfax.

Cei trei mitropoliti intrati in carti – Kiril (foto stanga), Kliment (foto dreapta) si Filaret (foto medalion) – sunt acuzati de colaborare cu fostele servicii secrete sovietice KGB, dar si de evaziune fiscala si relatii cu lumea interlopa a oligarhilor rusi. Mitropolitii Kiril de Smolesnsk si Kaliningrad, precum si Kliment de Kaluga, sunt principalii favoriti la postul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, fiind desemnati, impreuna cu mitropolitul Filaret de Minsk, candidati la alegerea patriarhului Moscovei si al Intregii Rusii, a anuntat Interfax.

Conflictul dintre ştiinţă şi Dumnezeu, în echilibru de Alina Vataman

Între Dumnezeu şi ştiinţă s-a stabilit, în mod firesc, o legătură bazată pe contradicţii şi care datează de cel puţin 400 de ani, când a avut loc procesul în care Inchiziţia l-a acuzat de erezie pe Galileo Galilei.

Eforturile prin care creaţioniştii americani încearcă să inducă nesiguranţa asupra evoluţiei omenirii reprezintă o formă de manifestare a acestui conflict. Lor li se adaugă decenii de argumente din partea membrilor bisericii, a politicienilor şi a cercetătorilor atei.

  Biblia de 9 kilograme a ajuns la Timişoara de Manuela Strinu

Organizatorii manifestării Expo-Biblia au găsit o soluţie spirituală pentru problema anului

Biblii vechi, foarte mari şi foarte mici sau pe suport audio – expoziţia a adus la Timişoara 150 de cărţi sfinte.

Expoziţia de cărţi sfinte face turul ţării şi s-a oprit, astăzi, în capitala Banatului ca să reînvie interesul timişorenilor pentru credinţă. Expo-Biblia aduce la Biserica Adventistă cărţi vechi şi noi din toate regiunile ţării. Bibliile au fost adunate din colecţii personale ale credincioşilor, iar cele mai vechi datează chiar din anul 1700.

  Biserica rusă alege patriarhul de Viorica Marin

Favorit la scaunul de patriarh al Rusiei, mitropolitul Kirill, acuzat de simpatii faţă de catolici, s-a întâlnit încă din 2007 cu Papa Benedict al XVI-lea Foto: EPA

Bătălia se dă între mitropolitul Kirill, un reformator, şi mitropolitul conservator Kliment. Biserica Ortodoxă Rusă şi-a ales ieri candidaţii din rândul cărora îl va desemna începând de mâine pe patriarhul Rusiei care îi va succeda lui Aleksei al II-lea.

 Kirill este noul patriarh al ruşilor 

Biserica Ortodoxă rusă l-a ales azi pe reformatorul Kirill, în vârstă de 62 de ani, drept noul său patriarh, după moartea lui Aleksei al II-lea, informează Reuters, citată de NewsIn.

Un oficial al bisericii a anunţat în direct la televiziune că sinodul Bisericii Ruse, din care fac parte peste 700 de înalţi prelaţi, precum şi reprezentanţi de rang inferior ai clerului şi simpli credincioşi reprezentând parohiile, l-a ales pe Kirill în defavoarea contracandidatului său, conservatorul Kliment. Kirill a primit 508 voturi din totalul de 677.

 Biblie unicat, expusa la Arad

O Biblie uriasa, scrisa in 66 de limbi, a fost expusa, luni dupa-amiaza, la Arad, in cadrul unei manifestari organizate de Biserica Adventista de Ziua a Saptea din Romania, care va expune scriptura in 20 de localitati din tara.

Organizatorii si-au propus ca, pana in 31 ianuarie, sa expuna Biblia uriasa in 20 de localitati, in cadrul proiectului international „Follow the Bible/Urmeaza Biblia”, care marcheaza astfel prezenta Bibliei multilingve pe teritoriul Romaniei.

 Mitropolitul Kiril, ales Patriarh al Moscovei si al Intregii Rusii

Mitropolitul Kiril, ales Patriarh al Moscovei si al Intregii Rusii

Mitropolitul Kiril de Smolensk si Kaliningrad a fost ales marti Patriarh al Moscovei si al Intregii Rusii, preluand astfel conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse, a anuntat Conciliul episcopal, citat de Mediafax.

„Accept si va multumesc”, a declarat Kiril, inainte de anuntarea rezultatelor.

El a obtinut 508 voturi din totalul de 700 ale Conciliului Bisericii Ortodoxe reunit la Moscova pentru alegerea succesorului patriarhului Aleksei al II-lea, decedat in decembrie 2008.

Noul Patriarh trebuie să fie un „comandant” 19.01.2009, Moscova (Catholica)

Şeful reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Ruse pe lângă Instituţiile Europene, Episcopul Hilarion de Viena şi Austria, crede că noul Patriarh trebuie să fie un lider spiritual şi un misionar puternic şi nu unul care să reducă împrejur la tăcere. Sub Patriarhul Alexei, consideră el, s-a făcut o muncă uriaşă. Dar este mai dificilă sarcina viitorului Patriarh: „să aducă la Biserică enormele mase de oameni care se consideră ortodocşi, dar nu duc o viaţă conform credinţei iar uneori nici măcar nu cunosc elementele credinţei”.

 Unirea Principatelor – de la amvon la Divan de Alexandru Briciu

Crescut sub umbra Bisericii sale, românul – fie el muntean, moldovean sau ardelean – a trecut prin vitregiile timpului cu nădejdea unei vremi în care va trăi în comuniune cu fraţii săi de dincolo de Milcov sau Carpaţi. Un râu şi un munte, două elemente sădite de Dumnezeu nu spre a fi graniţe, ci spre a uni pe cei de acelaşi neam.

Biserica neamului consemnează numeroase evenimente în care conştiinţa religioasă a vegheat la temeluirea conştiinţei naţionale. Istoricul A. D. Xenopol arată cum călugărul Maxim, viitor mitropolit al Moldovei, a împăcat pe Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, cu Radu-Vodă al IV-lea al Ţării Româneşti. Un muşatin şi un urmaş al Basarabilor lăsau, în negura istoriei, vremurile când părinţii lor luptau împotriva duşmanului comun şi chemau răzeşii şi moşnenii la un război fratricid. Călugărul Maxim, sfetnic al domnitorului moldovean, a împiedicat lupta de la Râmnicu Sărat printr-un argument incontestabil: „Sunteţi creştini şi de acelaşi neam!“.

BBC, criticat pentru că a întors spatele victimelor din Gaza de Alexandra Livia Dorbea

Postul BBC a fost criticat de politicieni şi lideri religioşi din Marea Britanie din cauza hotărârii de a nu transmite un apel caritabil pentru ajutorarea victimelor conflictului din Fâşia Gaza, informează Daily Mail.

ITV, Channel 4 şi 5 au căzut de acord să difuzeze un apel de două minute primit din partea a 13 organizaţii britanice caritabile, care încearcă să ajute cei aproximativ 500.000 de palestinieni care au rămas fără apă, ca urmare a conflictului armat din Fâşia Gaza.

 Biblia lui Lincoln

Depunerea juramantului cu mana pe Biblie este de asemenea un gest simbolic, o traditie instituita inca de la primul presedinte ame­rican, care tine de valorile anglo-americane statuate in epoca. Biblia pe care actualul presedinte va de­pune juramantul este de asemenea una incarcata de istorie, fiind Bi­blia pe care a fost investit Abraham Lincoln, in 1861, care este pastrata la Biblioteca Con­gre­sului. Dupa ce­remonie, pre­sedintele confirmat este condus in Sala Statuilor din Capitoliu, unde ia masa de pranz impreuna cu membrii Con­gresului, o traditie instituita in 1897. Dupa pranz, urmeaza de­plasarea la Casa Alba, coloana oficiala fiind insotita de o parada. Restul zi­lei este completat prin manifestari festive. Alte momente din ceremonia inaugurarii lui Oba­ma, intitulata „A New Birth of Freedom” sunt inspirate tematic din a doua investitura a lui Lincoln, in 1865, pe care presedintele de culoare il considera modelul sau. (M.N.)

Biserici gorjene la Venetia

Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia organizeaza azi, de la ora 19.00, o dezbatere urmata de o expozitie de fotografie, pe tema bisericilor de lemn din judetul Gorj – tezaur de arhitectura si iconografie romaneasca.

Proiectul este menit sa contribuie la restaurarea, conservarea si promovarea tezaurului valorilor de patrimoniu cultural eclezial, reprezentat de cele 116 biserici de lemn inregistrate in lista monumentelor istorice, dintre cele aproximativ 150 care supravietuiesc peste veacuri.

Sustinatorii celor doi candidati importanti la succesiunea lui Aleksei a II-lea se ataca reciproc in presa

Pe masura ce se apropie alegerile pentru desemnarea unui succesor al Patriarhului Moscovei si al intregii Rusii, Aleksei al II-lea, partizanii celor doi favoriti incep sa se atace in presa, informeaza AFP, preluata de NewsIn.

„Inainte de alegerea Patriarhului, a inceput razboiul informatiilor compromitatoare”, a comentat cotidianul rus „Kommersant”.

Astfel, mitropolitul Kirill de Smolensk si Kalinigrad, care a condus temporar Biserica Ortodoxa Rusa dupa moartea Patriarhului, este acuzat ca a abuzat in anii ’90 de reducerile de taxe de care beneficia Biserica la alcool si tigari. Cu toate acestea, ministrul de finante de la acea data, Aleksandr Pocinok, a explicat, pentru postul de radio Eho Moskvi, ca cel care s-a opus anularii acestor privilegii fiscale a fost contracandidatul acestuia, mitropolitul Klement de Kaluga si a subliniat ca mitropolitul Kirill nu a avut nici o legatura cu aceasta problema.
 

Cristian Bădiliţă: Orthodoxie versus ortodoxie 22.01.2009, Bucureşti (Catholica)

Într-un comunicat de la începutul lunii, Editura Curtea Veche anunţa: „printre alte noutăţi pentru 2009 menţionăm Cristian Bădiliţă – Orthodoxie versus ortodoxie”. Despre acest volum, care ar urma de săptămâna viitoare să se găsească în librării, aflăm de pe internet că „încearcă să redefinească orthodoxia, cu h, prin lărgirea semantică a termenului”.

„Orthodoxia nu trebuie identificată cu ortodoxia – confesiune creştină rezultată în urma rupturii de la 1054. Această lărgire presupune şi adâncirea semantică a termenului `orthodoxie`, întrucât creştinismul nu este dogmă goală, ci întruparea dogmei cristice într-un mod de viaţă conform cu Evanghelia.

Noua stemă a Episcopiei de Lugoj 22.01.2009, Lugoj (Catholica)

Un decret publicat pe BRU.ro prezintă noua stemă a Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj. Potrivit decretului dat de Episcopul Alexandru Mesian, al Eparhiei de Lugoj, „Această stemă este rodul unui studiu de specialitate, în conformitate cu regulile heraldicii clasice, realizat de dr. Franz Von Klimstein, arhivist episcopal al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara”. După ce este publicată imaginea noii steme, anexa acestui decret prezintă descrierea stemei.

  Seară Ecumenică de Rugăciune la Cluj-Napoca 22.01.2009, Cluj (Catholica)

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, celebrează ca în fiecare an, împreună cu întreaga lume creştină, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Cu acest prilej, în perioada stabilită, în parohiile Eparhiei, pe lângă rugăciunile zilnice prescrise, s-au organizat programe de rugăciune împreună cu fraţii din alte Biserici. La nivel eparhial, marţi 20 ianuarie, în capela „Sfântul Iosif” din Piaţa Cipariu, a fost organizată o Seară Ecumenică de Rugăciune, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai diferitelor confesiuni creştine din Cluj-Napoca, aflăm de pe BRU.ro.

Biserică distrusă de foc de Laura Ilie

ARGEŞ. Un violent incendiu izbucnit ieri dimineaţă a distrus complet o biserică veche de două secole din comuna argeşeană Bârla.

Sătenii care locuiesc în apropierea bisericii au observat flăcările şi au apelat numărul unic de urgenţă 112. Mai multe echipaje de pompieri din Piteşti şi Costeşti au luptat cu focul câteva ore, dar în zadar, pentru că biserica era din lemn. Din primele cercetări se pare că focul a pornit de la o sobă nesupravegheată.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiriA_feb09.htm

Ştiri internaţionale feb.09.2009

download - Copie

Seminarul Baptist să Devină Prima Şcoală Protestantă pentru a Oferi Doctoratul în Spiritualitate Aaron J. Leichman

Seminarul special al Convenţiei Baptiste de Sud plănuieşte să devină prima instituţie Protestantă în Statele Unite ale Americii pentru a oferi un doctorat în spiritualitate, potrivit unui anunţ din această săptămână.

Seminarul special al Convenţiei Baptiste de Sud plănuieşte să devină prima instituţie Protestantă în Statele Unite ale Americii pentru a oferi un doctorat în spiritualitate, potrivit unui anunţ din această săptămână.

Baptişti, musulmanii spun că dialogul este un pas în direcţia corectă de Bob Allen

Cărturarii Baptişti şi Musulmani s-au adunat recent la Şcoala Teologică Andover Newton lângă Boston pentru un dialog istoric. (FOTO. Farooqui)

NEWTON CENTER, Mass. (ABP) – Mai multe duzine de baptişti şi musulmani s-au adunat în 9-11 ianuarie pentru a repara o relaţie mai bine cunoscută pentru retorica aspră anti-islamică de către predicatorii baptişti cu un profil înalt, decât de dialog sau cooperare.

Stan Hastey, un membru baptist al sarcinii forţă care a planificat evenimentul, l-a numit o „seminală dar cu siguranţă promiţătoare” oportunitate de a îmbunătăţi un dialog baptist-musulman desfigurat de o demonizare a islamului după evenimentele din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie.

Centrul de botez în Iordan se va deschide în martie

Construcţia Centrului de Botez în Iordan

Alianţa Baptistă Mondială (ABM) va conduce un serviciu de dedicare pentru noul Centru este Botez în Iordan la deschiderea sa oficială din 20 martie 2009.

Centrul este localizat pe bancul Râului Iordan pe pământ aproape de regiunea cunoscută ca Betania de dincolo de Iordan, unde se crede că Ioan Botezătorul l-a botezat pe Isus Cristos.

Studenţii Bibliei aduc speranţă lucrătorilor la o fabrică din India

Atingerea comunităţii este o parte majoră a educaţiei studenţilor de la colegiul Biblic GFA.

India (MNN/GFA) – Majoritatea oamenilor care trăiesc în partea Jammu & Kashmir din India, cunoscute ca „Zona Industrială” lucrează în fabrici. Unul dintre aceşti lucrători este acum un lucrător mult mai fericit, mulţumită noii sale prietenii cu un grup de studenţi la colegiul Biblic Gospel for Asia.

Misiunea Mondială a BMS numeşte un nou Director General

David Kerrigan, un membru al Comisiei Alianţei Mondiale Baptiste pentru Doctrină şi Cooperare inter-bisericească, a fost numit Director General al Misiunii Mondial a BMS, braţul major de misiune al baptiştilor din Anglia. Kerrigan îl succedă pe Alistair Brown, un membru al Consiliului General şi al Comitetului Executiv al BWA, care este acum preşedintele Seminarului Teologic Baptist de Nord în Chicago, Illinois, în Statele Unite ale Americii. Brown a luat prezenta lui numire la începutul noului an şcolar în 2008.

Majoritatea celor care merg la biserică dintre Protestanţi sunt deschişi faţă de alte denominaţii Audrey Barrick

Cei care merg la biserică dintre Protestanţi nu sunt mai loiali denominaţiei lor decât sunt faţă de mărcile de pastă de dinţi sau textura de la baie, raportează o firmă de cercetare. Doar 16 procente dintre Protestanţi sunt exclusiv loiali faţă de denominaţia lor.

Rezultatele din ultimul studiu al Ellison Research, dat publicităţii luni, arată că 16 procente dintre Protestanţi sunt loiali exclusiv denominaţiei lor şi vor lua în considerare să frecventeze o biserică din denominaţia lor din prezent. dacă ar fi puşi într-o situaţie în care ar trebui să-şi părăsească biserica lor din prezent.

Unu la unu: este religia, stupid! De RUTHIE BLUM LEIBOWITZ

‚Majoritatea oamenilor din lume îşi iau credinţa lor foarte în serios,’ spune Roberta Green Ahmanson. „Unii chiar mortal.” Aceasta este exact motivul de ce scriitoarea şi filantroapa de 59 de ani, din California, deplânge ceea ce ea numeşte „punctul orb” al mediei în relaţia cu religia. Punct orb: Când jurnaliştii nu înţeleg religia, de fapt, este titlul noii sale cărţi scrise (publicată de Oxford University Press, şi co-editată cu Paul Marshall şi Lela Gilbert).

Patriarhul Lisabonei: Nu vă căsătoriţi cu bărbaţi musulmani

Cardinalul Jose da Cruz Policarpo, Patriarhul de rit latin din Lisabona din 1998, a avertizat femeile Catolice să nu se căsătorească cu bărbaţi musulmani. „Fiţi atente cu dragostea. Gândiţi-vă de două ori înainte să vă căsătoriţi cu un musulman, gândiţi-vă serios pentru că aceasta aduce multe certuri – şi chiar Allah nu poate spune unde se vor sfârşi toate acestea,” a spus el. Cardinalul a adăugat, „Puteţi dialoga doar cu cineva care vrea să dialogheze. Cu fraţii noştri musulmani, de exemplu, dialogul este foarte dificil.”

Preşedintele din Kyrgyzstan semnează o lege restrictivă pentru religie

Kyrgyzstan (MNN) – creştinii din Kyrgyzstan se vor confrunta cu mai multă opoziţie deoarece preşedintele naţiunii a semnat o Lege a Religiei nou, restrictivă. Potrivit Forum 18 News, preşedintele Kurmanbek Bakiev a semnat legea în 12 ianuarie.

Joel Griffith cu Slavic Gospel Association descrie noua lege. „Există o interdicţie asupra acţiunii agresive direcţionată spre prozelitism. Există o interdicţie asupra distribuirii de literatură religioasă, materiale religioase tipărite, audio şi video, şi re-înregistrarea de fapt obligatorie a tuturor organizaţiilor religioase înregistrate.”

Guvernul chinez îi oferă compensaţii Pastorului Bike

Pastorul Bike şi soţia lui (Fotografie oferită prin amabiliatea Voice of the Martyrs Canada/China Aid)

China (MNN) – Biroul Chinez de Securitate Publică l-a compensat evident pe Pastorul „Bike” Zhang Mingxuan cu 17.000 yuan pentru hărţuirea făcută de agenţii lor faţă de familia lui.

Franţa jură să pedepsească atacatorii care au aruncat bombe în sinagoga din Paris

Vandalii din Franţa au aruncat cocteiluri Molotov la o sinagogă dintr-o suburbie din nordul Parisului în mijlocul tensiunilor din Franţa faţă de ofensiva Israelului în Fâşia Gaza, a spus Poliţia Franceză luni.

Conducerea poliţiei din regiunea Seine-Saint-Denis a spus că bombele cu gazolină au avariat un restaurant uşa următoare dar nu au făcut răniri. O fereastră a fost sfărâmată în restaurant şi zidul a fost înnegrit.

Istoricii urmăresc începutul mişcării baptiste în urmă cu 400 de ani De Ken Camp

WINSTON-SALEM, N.C. (ABP) – Unii creştini înainte de 1609 au susţinut ceea ce mulţi afirmă ca fiind credinţe distinctiv baptiste. Baptiştii din 1609 practicau botezul credinciosului, dar ei nu scufundau. Chiar aşa, majoritatea istoricilor bisericii sunt de acord că baptiştii au apărut ca o mişcare distinctă în urmă cu 400 de ani.

De la începutul lor, baptiştii au fost caracterizaţi printr-o urmărire neobosită a adevărului lui Dumnezeu, a spus Bill Leonard.

Botezurile schimbă cultura bisericii

O femeie sărbătoreşte după ce a fost botezată în Lacul Lanier de lângă Biserica Baptistă Blacksher Place din Flowery Branch, Ga. Biserica a dezvoltat o cultură de evanghelism urmărind o accentuare numită „100 suflete în 100 de zile.”

De Erin Roach

FLOWERY BRANCH, Ga. (BP) – O iniţiativă de a boteza „100 suflete în 100 de zile” a odrăslit într-o atmosferă de evanghelism la Biserica Baptistă Blacksher Place care a devenit noua cultură a congregaţiei din zona Atlanta.

Vieţi au fost schimbate, incluzând un cuplu care a fost dependent de amfetamine şi căutau o speranţă. Împiedicându-se de biserica extinsă în Flowery Branch, Ga., ei au auzit mesajul Evangheliei şi s-au rugat ca să-l primească pe Cristos.

Prima Biserică Ortodoxă Română din Scoţia a deschis festivitatea din Glasgow

O biserică din capătul de est din Glasgow urmează să fie consacrată ca primul loc de închinare pentru Biserica Ortodoxă Română din Scoţia.

Biserica Vechea Parohie Shettleston va găzdui o ceremonie de inaugurare specială la ora 3 pm în duminica aceasta deoarece devine casa Ortodocşilor Români din oraş.

Metropolitanul Joseph Pop zboară din România pentru a binecuvânta sala, şi de asemenea va aduce cu el un mesaj de la fostul rege al ţării, Mihai.

Top zece exemple de lovituri împotriva creştinilor din America, 2008

VISTA Calif. (christiansunite.com) – Comisia anti-defăimare creştină (CADC) a pregătit o listă Top Zece enumără cele mai sfruntate acte de lovituri faţă de creştinii din America în 2008. În fiecare zi în America creştini serioşi se confruntă cu ostilitate crescândă la muncă, la şcoală, şi în cultură pentru că ei susţin credinţa şi valorile lor.

„Este timpul ca loviturile faţă de creştini să se oprească şi pentru creştini să nu mai fie trataţi ca cetăţeni de clasa a doua,” a spus Doctorul Gary Cass, Preşedintele şi Ofiţerul Executiv Şef al CADC. „Fanatismul anti-creştin este real şi crescând. Cei care se angajează în el ar trebui expuşi şi chemaţi să dea socoteală.”

Musulmanii ruşi speră că un nou Patriarh va fi prietenul lor aşa cum a fost Alexy II

Ufa, 15 ianuarie 2009, Interfax – La intrarea Consiliului Local, Bordul Spiritual de Musulmani din Rusia au îndemnat Biserica Ortodoxă Rusă să aleagă un Patriarh înţelept deschis faţă de cooperarea cu reprezentanţii din alte religii.

Autorii adresei transmise către Interfax-Religion în ziua de joi au numit alegerile care vin „un eveniment de o mare importanţă,” nu doar pentru „fraţii ortodocşi, ci de asemenea pentru imamul rus deoarece misiunea Patriarhală este responsabilă şi grea.”

Înţelesul sărbătorii Martin Luther King, Jr.

Coretta Scott King
Pentru The King Center

Sărbătoarea Martin Luther King, Jr. comemorează viaţa şi moştenirea unui om care a adus speranţă şi vindecare Americii. Noi comemorăm de asemenea valorile veşnice pe care el ne-a învăţat prin exemplul său – valori de curaj, adevăr, dreptate, compasiune, demnitate, umilinţă şi slujire care atât de strălucitor au definit caracterul lui Dr. King şi au împuternicit conducerea lui. În această sărbătoare, noi comemorăm dragostea universală, necondiţionată, iertarea şi nonviolenţa care au împuternicit spiritul său revoluţionar.

De ce Israel trebuie să termine lupta din Gaza Dr. Tony Beam

Dr. Tony Beam

Israel nu poate permite ca cetăţenii săi să continue să fie terorizaţi pentru că luptătorii Hamas aleg să se ascundă în şcolile înconjurate de copii inocenţi.

Într-o zi în timp ce Isus îi învăţa pe ucenicii Săi despre costul uceniciei El a folosit următoarea ilustraţie: „Ce împărat va face război împotriva altui împărat, nu stă mai întâi jos şi cugetă dacă este în stare cu zece mii să îl întâlnească pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii?” Mesajul comunicat de Isus este clar. Mai înainte de a începe o sarcină ar trebui să socoteşti preţul să vezi dacă eşti dispus să faci paşii necesari pentru a vedea sarcina dusă la îndeplinire.

Protejaţi creştinii sau retrageţi-vă, îi instruieşte curtea supremă din India pe oficialii din Orissa

New Delhi, 6 ianuarie 2009 (CWNEws.com) – Într-o critică aprinsă a conducerii guvernului naţionalist Hindus din Orissa, curtea supremă federală din India a spus că liderii statului ar trebui să demisioneze dacă nu pot opri violenţa împotriva minorităţii creştine de acolo.

„Nu vom accepta persecuţia minorităţii. Dacă guvernul statului este incapabil să-i protejeze, acesta ar trebui să demisioneze,” a declarat curtea federală. Curtea răspundea la o petiţie pentru protecţie înaintată de Arhiepiscopul Raphael Cheenath din Bhubaneswar. Petiţia cita lipsa securităţii în special în districtul Kandhamal, unde mii de creştini au fugit din casele lor ca să scape de gloatele hoinare hinduse.

Episcop homosexual chemat să se roage pentru Obama

NASHVILLE, Tenn. (BP) – Rugăciunea a devenit o faţetă şi mai polarizatoare a inaugurării lui Barack Obama cu ştirile din 12 ianuarie că, episcopul homosexual controversat al Bisericii Episcopale, Gene Robinson din New Hampshire, va conduce un eveniment de rugăciune legat de inaugurare pe treptele Memorialului Lincoln în 18 ianuarie.

Rugăciunea a devenit prima dată un subiect aprins pentru Obama când el l-a selectat pe Rick Warren, un pastor pro-viaţă, pro-familie din California, pentru a rosti rugăciunea de inaugurare în 20 ianuarie.

Cristos Cap, Biserica Mireasă: Reflecţii Papale asupra sfântului Pavel

Vatican, 14 ianuarie 2009 (CWNews.com) – În audienţa sa publică săptămânală din 14 ianuarie, Papa Benedict XVI şi-a continuat seria sa de convorbiri despre învăţăturile lui sfântul Pavel, concentrându-se în această săptămână asupra felului în care Apostolul se referă la Isus ca fiind capul Bisericii, şi asupra Bisericii ca fiind Mireasa lui Cristos.

Isus este identificat ca fiind capul Bisericii în epistolele către Coloseni şi Efeseni, a punctat Papa. Titlul are două înţelesuri, a continuat Sfântul Părinte. Isus este capul trupului, liderul şi guvernatorul comunităţii creştine. „Biserica este supusă Lui, deopotrivă de a urma călăuzirea Lui superioară şi pentru a primi toată vitalitatea care emană din El.” Titlul se referă de asemenea la Isus ca fiind conducătorul întregii creaţii şi a tuturor puterilor cereşti.

Purtaţi-vă unul altuia poverile, spune Capul Lutheran

Interdependenţa fiinţelor umane face necesară purtarea sarcinilor unii altora, spune Secretarul General al Federaţiei Mondiale Lutherane. Reverendul Dr. Ishmael Noko a apelat la comuniunea Lutherană să respingă abordarea populară a vieţii „fă-o-tu-însuţi.”

de Jennifer Gold

Interdependenţa fiinţelor umane face necesară purtarea sarcinilor unii altora, spune Secretarul General al Federaţiei Mondiale Lutherane.

Au trecut 40 de zile de la decesul Patriarhului Alexy

Moscova, 13 ianuarie 2009, Interfax – Serviciile recviem pentru Patriarhul Alexy II al Moscovei şi al întregii Rusii, care a murit în urmă cu 40 de zile, vor fi conduse în 13 ianuarie, marţi, în toate bisericile ale Bisericii Ortodoxe Ruse din Rusia, CSI şi alte ţări străine.

Liturghia Divină şi serviciul recviem va fi condus la Catedrala Yelokhovo Epiphany, unde este îngropat arhiepiscopul. Înlocuitorul episcopiei patriarhale, Kirill din Smolensk şi Kaliningrad va conduce serviciile.

Evreii ruşi consideră că, comentariile lui Mufti Ashirov cu privire la acţiunile Israelului în Palestina lucrează din imaginaţia sau provocarea lui morbidă

 Moscova, 15 ianuarie 2009, Interfax – Acuzaţiile Israelului aduse de co-preşedintele Consiliului rus Mufti Nafigullah Ashirov „lucrează din imaginaţia lui morbidă,” crede Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Rusia (FJCR).

„Domnul Ashirov a fost implicat profesionist în speculaţii. El este o persoană care jonglează cu cuvintele fără a înţelege înţelesul lor,” a spus capul Departamentului de Presă al Federaţiei, Boruh Gorin către Interfax-Religion.

Expoziţia Byzantium stârneşte interesul în cultura creştină şi islamică Martin Revis

Londra (ENI). Potirul din Antioch, considerat de unii ca Sfântul Graal, cupa care a fost folosită de Cristos la Ultima Cină, atrage atenţia a aproape 6000 de vizitatori în fiecare zi la o expoziţie în Londra care descrie 1000 de ani ai Imperiului Bizantin. „Byzantium 330-1453” se va desfăşura la Academia Regală Britanică de Arte până în 22 martie.

Aceasta arată icoane, lucrări din fildeş, aur şi argint, picturi pe perete şi alte artefacte aduse în Londra din Europa, Statele Unite ale Americii, Rusia, Ucraina şi Egipt.

Criza din Gaza

Alianţa Baptistă Mondială (ABM), prin braţul său de ajutorare şi dezvoltare, Ajutorul Lumii Baptiste (ALB), ajută persoane care suferă din cauza crizei din Gaza.

Un membru al echipei Rescue24 (dreapta) oferă tratament medical unei victime din Gaza

O echipă ALB Rescue24, condusă de Ajutorul Baptist Ungar (ABU), a fost în Cairo, Egipt, din 31 decembrie 2008, oferind tratament medical persoanelor care au fugit din Gaza. ALB a oferit un dar iniţial de 10.000 $ pentru efortul de ajutor medical.

Femeia musulmană şi rabinii au adăugat la amestecul rugăciunii inaugurale

Fatada de vest a Capitolului in timpul unor repetitii de dimineata pentru inaugurarea presedintelui ales Barack Obama din Washington, duminica, 11 ianuarie, 2009.

de Rachel Zoll

La fostele inaugurări, rugăciunile ceremoniale rostite pentru viitorul preşedinte atrăgeau la fel de multă atenţie precum steagurile de pe podium.

Nu şi anul acesta.

Alegerea clerului făcută de Barack Obama este sub cercetarea atentă cum nu s-a mai făcut faţă de nici un preşedinte ales înaintea lui, alternativ jignind Americanii de la stânga şi de la dreapta în timp ce el navighează prin câmpul minat al religiei din Statele Unite ale Americii.

Păstorul olandez ‚ateu’ îndeamnă biserica să discute dacă Dumnezeu există Andreas Havinga

Utrecht, Olanda (ENI). Un păstor al Bisericii Protestante din Olanda care a ieşit în evidenţă după publicarea unui manifest „ateu” a provocat sinodul general al denominaţiei lui să discute dacă Dumnezeu există.

Mulţi clerici şi membri laici ai bisericii ar găsi o astfel de discuţie ajutătoare, a spus Rev. Klaas Hendrikse în 5 ianuarie într-o scrisoare deschisă către secretarul general al bisericii, Rev. Arjan Plaisier.

Persecuţia în 2009

Internaţional (MNN) – Probabil persecuţia va continua să se intensifice în anul 2009, în timp ce naţiunile se zbat prin necazurile economice şi Statele Unite ale Americii inaugurează un nou preşedinte.

„Cred că acesta este un timp extrem de volatil, şi cred că creştinii din jurul lumii sunt mai mult şi mai mult supuşi la persecuţie în numele zeilor falşi şi a filozofiilor false,” a spus Carl Moeller de la Open Doors (Uşi Deschise).

Rick Warren îi acuză pe critici de ‚Cristofobie’ De Bob Allen

LAKE FOREST, Calif. (ABP) – Pastorul Rick Warren a denumit critica selectării sale de a se ruga la investirea Preşedintelui ales Barak Obama din 20 ianuarie, „discurs al urii” şi „Cristofobie” într-un mesaj video pe pagina de internet a Bisericii Saddleback.

„Mulţi dintre voi mi-aţi scris săptămâna aceasta şi aţi spus, ‚Rick, cum vei răspunde la toate acestea, ştii tu, aceste false acuzaţii şi atacuri, minciuni clare şi bârfe ale urii, şi cu adevărat mult discurs al urii?’” Warren a spus într-un mesaj de 22 de minute către membrii bisericii. „Este ceea ce aş numi Cristofobie – oamenii care se tem de orice creştin.”

Religia a putut evolua datorită abilităţii sale de a-i ajuta pe oameni să exercite autocontrolul

Biserica rurală. Religia a putut evolua datorită abilităţii sale de a-i ajuta pe oameni să exercite autocontrolul. (Credit: iStockphoto/Philip Dyer)

ScienceDaily (1 ianuarie 2009) – Autocontrolul este critic pentru succesul în viaţă, şi un nou studiu făcut de profesorul de Psihologie Michael McCullough de la Universitatea din Miami a descoperit că oamenii religioşi au mai mult autocontrol decât au corespondenţii lor mai puţin religioşi.

Aceste descoperiri sugerează faptul că oamenii religioşi ar putea fi mai buni în urmărirea şi dobândirea scopurilor pe termen lung care sunt importante pentru ei şi pentru grupurile lor religioase. Aceasta, la rândul ei, ar putea explica de ce oamenii religioşi tind să aibă cele mai mici rate de abuz de substanţe, o mai bună reuşită şcolară, mai puţină delicvenţă, comportamente sănătoase mai bune, mai puţină depresie, şi vieţi mai lungi.

 sus

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri_feb09.htm

 

Revista Alfa Omega TV Magazin: Alfa Omega în obiectiv | 09 iulie 2020

download - Copie

 

În ediția din această săptămână a emisiunii Alfa Omega în obiectiv vă prezentăm noul număr al revistei Alfa Omega TV Magazin, munca din spate și câteva impresii ale cititorilor.

Suntem mulțumitori Domnului și dumneavoastră, parteneri ai lucrării Alfa Omega, că de 10 ani tipărim si distribuim gratuit această revistă. Aproximativ 10 euro acoperă concepția, tipărirea și distribuirea unui număr de revistă Alfa Omega TV Magazin pentru 10 persoane.

Familia Ligia și Tibi Seman, cât și Angela Țiprigan, organizatori și vorbitori în cadrul conferinței “Femei ale destinului”, vorbesc despre impactul sesiunilor transmise online și ulterior pe canalul Alfa Omega TV.

Dacă doriți să revedeți sesiunile accesați link-ul următor: https://alfaomega.tv/stiri/stiri-din-romania/12779-conferinta-nationala-a-femeilor-mamaia-29-iunie-3-iulie-2020-transmisie-live

În această emisiune îți prezentăm 6 titluri de cărți care pot fi achiziționate atât în format tipărit, cât și în format e-book, accesând link-ul următor: https://alfaomega.tv/librarie/ebooks .

Resurse recomandate:

“Când Crucea a devenit o Sabie” – Merrill Bolender

“Mantaua rugăciunii” – Bill Norton

„Rugăciunea care mută munții” – Gordon Lindsay

„Relațiile în termenii lui Dumnezeu” – Marjorie Cole

“Diavolul în fața instanței “– Marjorie Cole

“Un caz de justiție “– Marjorie Cole

Proiectele Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Canalul Alfa Omega TV

Prin programele variate, canalul Alfa Omega TV prezintă Evanghelia într-un mod accesibil pentru necreștini, ajută credincioșii să se maturizeze spiritual și promovează valorile creștine în societate, fiind un mod de a face misiune prin media. Prin programele difuzate, numeroși români au fost mântuiți, eliberați, echipati, transformați și au învățat cum să trăiască după principiile lui Dumnezeu.
Emisiunile Alfa Omega TV

Emisiunile Alfa Omega TV

Pentru că românii petrec mult timp privind la televizor, credem că e vital să existe cât mai multe programe creștine, pentru evanghelizare, creștere spirituală și divertisment curat. Adesea, mesajul creștin poate fi mai bine transmis printr-un desen animat sau film, similar cu modul în care Isus a folosit pildele. De aceea, producem sau traducem sute de programe creștine anual, urmărite de zeci de mii de români.
Programe creștine pe stații TV comerciale

Programe creștine pe stații TV comerciale

Cu mult înainte de a apărea canalul Alfa Omega TV, din 1994 și până azi, distribuim lunar programe creștine la alte staţii comerciale seculare (nereligioase) de televiziune din România și Moldova. Azi, Alfa Omega TV trimite programe la peste 30 de televiziuni partenere. Este un proiect media inedit de evanghelizare și răspândire a valorilor creștine la nivelul Europei.
Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Revista AOTV Magazin si resurse gratuite

Credem că e important să existe materiale care abordează probleme practice, pentru a aplica valorile biblice la fiecare domeniu al vieții. Din 2011, tipărim și expediem gratuit revista Alfa Omega TV Magazin, cu programul TV și articole de viață creștină, pe teme variate. Distribuim gratuit și mii de resurse tipărite, cu o abordare practică. Publicăm și multe materiale online, pentru creșterea spirituală a creștinilor români.
Media Digitala

Media Digitala

Ducem Evanghelia și o perspectivă creștină asupra problemelor contemporane, prin publicarea a mii de resurse online pe platforme digitale variate. Două treimi din persoanele care accesează online materialele noastre multimedia au sub 45 de ani. De aceea, misiunea prin media digitală complementează eforturile depuse prin televiziune.
Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Proiectul evanghelistic Cartea Cărților

Din 2016, ne concentrăm pe generația tânără, investind resurse în dezvoltarea proiectului de evanghelizare pentru copii Cartea Cărților. Aventurile lui Cristi, Oana și Memo în lumea Bibliei îi expun pe copiii de azi pentru prima dată la povestirile fascinante ale Scripturii. Prin desene difuzate pe TV, prin site-ul interactiv pentru copii și evenimente evanghelistice, investim în dezvoltarea generației de mâine!
Evanghelizare

Evanghelizare

Răspândim Evanghelia 24/7 prin diverse canale media și proiecte, la mii de români de toate vârstele. Difuzăm pe Alfa Omega TV și pe 40 de televiziuni comerciale partenere programe de evanghelizare și pre-evanghelizare, derulăm campanii multimedia de știință-creaționism pentru atei. Anual, 300.000 de utilizatori unici vizitează site-ul nostru si peste 10.000 parcurg prezentarea Evangheliei. Prin media, mulți Îl descoperă pe Dumnezeu și mântuirea Lui.
Slujire și rugăciune pentru probleme

Slujire și rugăciune pentru probleme

Ca organizație de media creștină, dincolo de informare sau divertisment, ne focalizăm pe slujirea personală în rugăciune și implicarea directă în viața credincioșilor, vedem o mare nevoie mare. Anual, primim peste 5000 de cereri de rugăciune. Ne rugăm cu ei, încercăm să oferim soluții practice, să-i ajutăm, îi conectăm cu credincioși maturi sau biserici din regiunea lor, și producem resurse media care să răspundă nevoilor concrete ale oamenilor. Zeci de mii parcurg anonim materiale publicate de noi, pe teme sensibile.
Creștere spirituală și ucenicizare

Creștere spirituală și ucenicizare

Prin tematica variată abordată în materialele noastre, suntem o sursă de hrană spirituală pentru creștinii români. Difuzăm și publicăm sute de seminarii biblice, predici, emisiuni, cursuri și articole, pe TV, pe DVD, în cărți, în revista AOTV Magazin, pe site și media socială. Abordăm teme relevante – bazele creștinismului, apologetică, rugăciune și mijlocire, profeție, vindecare, eliberare, consiliere și viața creștină. Alături de cei care ne susțin, ajutăm credincioșii să se maturizeze spiritual și să fie echipați pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu în România.
Creștinul și societatea

Creștinul și societatea

Cu ajutorul partenerilor Alfa Omega TV, realizăm materiale relevante care să inspire creștinii pentru a fi sare și lumină la locul în care se află, să aplice principiile creștine în toate domeniile vieții: profesia, Biserica, dimensiunea socială, educația, tehnologia, banii, statul și relațiile cu cei din jur. Prin toate canalele media, încurajam atât creștinul obișnuit, cât și liderii din diverse sfere ale societății.
Înțelegerea vremurilor

Înțelegerea vremurilor

Prin Înțelegerea vremurilor, provocăm creștinii să înțeleagă, să se roage și să interpreteze din punct de vedere biblic semnificațiile știrilor zilnice. Prin producerea și difuzarea pe TV, site, Youtube și Facebook a documentare de actualitate și a știrilor Mapamond Creștin și Jerusalem Dateline, oferim perspective creștine și informații noi despre evenimente actuale, fiind o sursă credibilă de informare creștină.
Reflectarea lucrării Domnului din România

Reflectarea lucrării Domnului din România

Ca organizație de media, intrăm în contact cu multe biserici, organizații creștine și lideri care au ca scop aducerea Împărăției lui Dumnezeu în România. Acest lucru ne dă o privire de ansamblu asupra lucrării lui Dumnezeu în țara noastră. Prin producțiile noastre – emisiuni, reportaje, știri și materiale promoționale – încurajăm și reflectăm aceste mișcări, fiind martori media și parte la lucrarea lui Dumnezeu în România.

Tinerii și Biserica, azi și mâine – Interviu cu Lucian Bălănescu

download - Copie

Cum ai caracteriza, sintetic, perioada pe care o traversăm? 

Dincolo de pandemia care ne afectează pe toți, trăim în plină cultură a confuziei. Altfel spus, traversăm o deplină perioadă de post-adevăr. Suntem împărțiți pe preferințe. Preferințele doctrinare, politice, ideologice par mult mai seducătoare decât adevărul. Adevărul ar trebui să fie nemilos cu preferințele noastre, dar se pare că am hotărât să-l îngropăm. Așa că ce are de suferit este chiar gândirea critică. Buna judecată. Oamenii se dedică total propriilor gusturi și orice dialog se poartă de pe marginea confirmării propriilor prejudecăți.

Așa că problema cea mai gravă pe care o observ este că Biserica este măcinată de lupte, de preferințe, este tot mai mult modelată de spiritul lumii și nu se concentrează pe lucrurile care i-ar putea aduce „salvarea”. Ucenicie și misiune. Mai pe larg, mai jos.

Care e perspectiva tinerilor „nereligioși” de azi (sub 30 de ani, urbani) asupra Bisericii în general și asupra credinței creștine? Este vreo schimbare în perspectiva lor, raportat la generația părinților lor?

Există o schimbare fundamentală în modul în care tinerii generației Z se raportează la religie, cel puțin în orașele mari universitare. Apartenența la ortodoxie nu mai este atât de puternică și prejudecățile față de mișcarea evanghelică sunt mult mai reduse. Așa că, acum, tinerii sunt de regulă agnostici sau pur și simplu indiferenți cu privire la credința creștină, dar sunt deschiși.

Argumentele nu sunt instrumentele prin care se ajunge la inima lor. Relațiile autentice sunt. Din acest motiv, bisericile trebuie să redevină comunități în care relațiile autentice să fie posibile. Biserica Bunavestire, unde slujesc, este o comunitate care are ca fundament doi stâlpi: întâlnirea întregii comunități în public și întâlniri în case. Biserica este păstorită cu ajutorul liderilor de grupuri de casă. Astfel că cineva care este nou și intră într-un astfel de grup are toate șansele să găsească o atmosferă de căldură și deschidere.

Această generație nu poate fi ușor convinsă cu privire la schimbarea credinței, dar este adusă din starea de cinism către o stare de deschidere prin dragoste practică și prin unitatea Bisericii.

Dincolo de pandemia actuală, în special în ceea ce privește tinerii urbani, care sunt marile provocări pe care contextul de azi le adresează Bisericii din România, unde reacția Bisericii este neadecvată?

Conflictul între generații nu este unul nou și nu cred că va dispărea vreodată. Se schimbă doar forma. Dacă în anii ‘90, tinerii se luptau să introducă muzica contemporană în biserică, probabil că lupta de acum este să fie acceptați cei care se tatuează, poartă piercinguri și care nu se mai blochează în diferite forme. În opinia mea, Biserica încă este prea mult blocată în formă, iar acolo unde vrea să țină pasul, nu pare să reușească să facă schimbările profunde.

O biserică ce își modelează programele după o tendință consumeristă, va ajunge în final în colaps. Cea mai mare nevoie a tinerilor nu este după programe care să îi țină activi și interesați, ci după o predicare intimă a harului și o respingere insistentă a legalismului. Legalismul, ipocrizia, formalismul excesiv, misticismul religios, bibliolatria sunt surogate ale Evangheliei care țin comunitățile pe loc, alături de lupta pentru putere și lipsa unei vieți duhovnicești autentice.

Secularismul nu mai este un dușman pe față. Biserica este deja secularizată. Dușmanul este mult mai subtil. Spiritul lumii este în biserică și tinerii (dar nu doar ei) sunt modelați de el. Din acest motiv, predicarea trebuie să înceteze să mai fie doar moralizatoare. Este nevoie de forță reală în predicare. De prezența Duhului Sfânt și de multă rugăciune.

Tinerii părăsesc bisericile din multe motive. Ipocrizia „fraților”, divorțul dintre ce se predică și ce se trăiește în spațiul privat; lipsa unei trăiri autentice în familie. Putem spune că multe biserici își „vaccinează” viitorii adulți împotriva Evangheliei printr-o falsitate spirituală. Oamenii sunt mult mai interesați de păstrarea unor metode sau a unor tradiții decât de formarea tinerei generații.

C.S. Lewis atrăgea atenția cu mult mai mult stil: “Când noi, creștinii, ne comportăm într-un mod rău, sau eșuăm în a ne comporta bine, noi facem creștinismul să pară necredibil față de lumea de afară. Viețile noastre trăite într-un mod lipsit de bunătate și compasiune fac ca lumea să vorbească. Iar noi le oferim o bază solidă pentru a vorbi în așa fel încât să arunce îndoiala asupra adevărului creștinismului.” 

Mulți pleacă din biserică pentru că bisericile nu sunt spații sigure în care tinerii să-și poată exprima îndoielile. Nu spun că Biserica ar trebui să fie transformată într-un club filosofic în care îndoiala să devină noua virtute, ci doar să fie modelată o credință care ia forma unor convingeri puternice, nu a unor certitudini sectare.

Soluția pentru toate acestea este predicarea harului. Sigur, nu a unui har ieftin, nu a unui har fără prezența dreptății și a costului jertfei Lui Hristos, ci a harului arătat atât de plastic în pilda fiului risipitor. Dumnezeu este, așa cum frumos spunea Timothy Keller, El însuși risipitor în dragoste. Bisericile trebuie să redevină laboratoare ale harului. Comunitățile să fie modelate de har și să fie expoziții ale harului și dragostei lui Hristos pentru noi în societate. Doar așa fiii noștri risipitori vor găsi drumul spre casă.

Harul a fost și rămâne o piatră de poticnire pentru mințile legaliste. Pentru toți, fie atei, religioși, indiferenți, habotnici, agnostici, pentru toți, de ieri și de azi, ideea că Hristos nu leagă pe cineva de trecutul lui este de neimaginat. Dar tocmai acest mesaj trebuie spus cu multă claritate și insistență acestei generații ahtiate după dragoste reală și relații autentice.

Ce nevoi și așteptări au tinerii creștini de la liderii bisericilor de azi? Cum ar trebui să se adapteze slujitorii Bisericii pentru a răspunde acestor nevoi ale tinerilor?

Cei care sunt acum adolescenți și tineri intră în ceea ce generic se numește generația ZAcestei generații i se reproșează că ar fi individualistă, prea anxioasă și, mai ales, lipită aproape organic de telefoanele deștepte.:) Ce îmi place mie la această generație este atracția lor pentru frumos. Ei evalueză lumea estetic. Din acest motiv, vor fi atrași de o biserică ce va face până și programele într-o manieră care să exprime frumosul. Vor respinge tot ce este „fake”, tot ce pare nenatural și, mai ales, autoritatea impusă.

Și atunci cum ne apropiem de tinerii aceștia? Ofer aici trei idei.

1. Trebuie clădită încrederea. Pentru tinerii ăștia frumoși, autoritatea nu înseamnă mare lucru. Un pastor sau un vlogger stau pe aceeași poziție de autoritate, amândoi au un microfon și o platformă. Contează ce spun și cum știu să îi apropie pe ascultătorii lor. Erudiția și „baletul retoric” îi lasă reci. Oamenii vor să înțeleagă, în cuvinte simple, adevărul spus.

Dar cel mai mult vor prezență. Vor să se apropie de oameni, nu de vedete. Din acest motiv, dacă vreți să vă apropiați de acești tineri, dați la o parte mantia de autoritate, învățați să râdeți cu ei și chiar să râdeți de voi înșivă și petreceți timp cu ei. Cât mai mult. Asta a făcut și Isus cu ucenicii lui. I-a luat cu el. Dănuț Mănăstireanu a introdus o idee care pentru mine este nouă: ucenicia prin excursii. Să mergi într-o călătorie, prin țară, prin Europa, pe unde aveți acces. Este un mod de inițiere și învățare tare prețios. Dar, vă previn, costul este imens. Vă va costa timpul, egoul și comfortul. Dar merită.

2. Trebuie să folosim tehnologia. Generația mea s-a născut în analog și a trebuit să învețe din mers digitalul. Metaforic vorbind, am învățat să înotăm. Generația Z s-a născut în apă. Copiii ăștia navighează internetul și folosesc aplicațiile cu o dexteritate care pentru noi este dezarmantă. Putem să alegem varianta simplă prin care doar să îi blamăm și să aruncăm vinovăție pe ei sau varianta în care înțelegem că trebuie să fim și noi acolo. Trebuie să ne obișnuim cu gândul că există și ucenicie digitală. Nu știu exact cum funcționează în toate aspectele, dar știu că trebuie să fim prezenți pe Instagram, pe Youtube și pe multe alte canale.

Acesta e și motivul pentru care am creat Diapologeticus (canal de Youtube dedicate apoologeticii unde pun tot felul de materiale despre apărarea credinței creștine). Acolo se află această generație. M-a întristat și speriat penuria de materiale „creștine” în limba română de pe Youtube.

Așa că trebuie să fim acolo, să le fim disponibili, să le răspundem la întrebările pe care ni le adresează pe Facebook Messenger. Mult mai greu scoți un tânăr la o cafenea decât să vorbești cu el pe Whatsapp sau pe Messenger. Fiți prezenți. Fiți deschiși. Fiți sensibili.

3. Trebuie să-l predicăm pe Hristos. Trebuie! Nu este o opțiune. Acești tineri sunt foarte diferiți de noi, dar au aceeași nevoie. Ceea ce se profețește despre ei este aproape apocaliptic. Se spune că, printre ei, rata de depresie și sinucidere va crește îngrijorător. Anxietatea este deja prezentă printre ei.

Ispita noastră este să ne apropiem de ei cu abordări psihologiste sau cu teama că, dacă suntem prea spirituali, ne vor respinge. Dar ei tocmai de asta au cea mai mare nevoie. De mai mult Hristos și de mai puțin show. Au nevoie să-l vadă pe Hristos dincolo de dogmă și tradiții. Am convingerea că generația lor va respinge tot mai radical barierele confesionale pe care noi le-am ridicat. Ei vor să știe că Evanghelia este adevărată, iar în momentul în care vor fi convinși, vor răsturna lumea. Din nou.

Sunt subiecte care ar trebui dezbătute mai mult în Biserică azi, pentru a ajuta tinerii?

Am început lucrarea între studenții și tinerii din biserica Bunavestire și în primul an am fost foarte frustrat că nu vedeam nicio schimbare. Nici numeric, nici calitativ. Și atunci mi-am dat seama că lupta mea nu trebuie să fie dusă făcând concurență lumii. Tinerii nu veneau la întâlnirile noastre pentru muzică mai bună în primul rând sau pentru entertaiment de calitate. Internetul și media ofereau divertisment de o calitate net superioară față de ce puteam noi să oferim. Iar muzică bună puteau găsi la orice concert. Acești tineri aveau nevoie de Hristos și Evanghelie spuse pe limba lor. Adică voiau să le vorbim fără menajamente și fără perdea pe teme care erau de interes pentru ei. Și așa am făcut.

Teme de interes pentru generația asta:

– Cum să facă față pierderilor – moartea celor dragi, pierderea relațiilor la care țin, pierderea credinței.

– Cum să se raporteze la prietenii lor care au ieșit din biserică?

– Are Dumnezeu un plan chiar și cu cei care au ajuns la o vârstă și nu au avut nicio relație până atunci?

– Cum sa fie fericiți și „cool” între prieteni necreștini fără să renunțe la valorile lor?

– Cum să gestioneze timpul?

– Cum să se raporteze la sexualitatea lor înainte de căsătorie?

– Cum să trăiască împliniți ca „single”?

– Este OK să te tatuezi?

Care sunt câteva aspecte care vor afecta substanțial Biserica în viitor? Despre ce subiecte ar trebui să începem să discutăîn cadrul Bisericii, pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează să vină pe termen lung, peste ani buni?

Nu este nicio inovație dacă spun că Biserica se va schimba în viitor. Cred totuși că perioada pe care o trăim acum, secularizarea tot mai profundă, acomodarea cu ceea ce numim post-adevărpandemia prin care tocmai trecem, toate vor aduce o schimbare profundă a modului în care gândim Biserica. Sigur că orice predicție este periculoasă și poate cădea în ridicol, din acest motiv spun de la început că ceea ce spun se bazează pe observații și nu este rodul unei profeții.

În primul rând, am tot mai mult convingerea că bisericile vor fi tot mai multe și tot mai mici. Bisericile mari se vor fragmenta sau se vor organiza in multi-site. Pandemia joacă un rol aici. Comunitățile vor fi mai răspândite și mai calde.

În al doilea rând, bisericile care țin mai mult la metode și tradiții nu vor rezista. Generațiile care vin sunt mai puțin impresionate de forme și datini. Vor rezista bisericile care vor pune accentul pe misiune și care vor fi creative în acest demers. Bisericile actuale arată mai mult ca o navă de croazieră în care fiecare vine și se servește cu ce vrea. Dar în vremurile ostile care ne așteaptă, vor rezista navele de luptă. Adică cele care își vor regăsi chemarea inițială a Mântuitorului.

„Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. (Marcu16:15,16)

În ultimul rând, bisericile vor fi tot mai puțin centrate pe consumCreștinismul consumerist va muri tocmai pentru că societatea va fi tot mai ostilă cu credința creștină. Biserica se va regla și curăța de cei care vin doar dintr-un spirit de consum. Își va face din nou loc închinătorul care este gata să piardă totul pentru Hristos.

Pentru materiale de apologetică cu Lucian Bălănescu, accesați canalul Diapologeticus pe Youtube. Îl puteți contacta pe Lucian pe Facebook: fb.com/lucian.balanescu

10.4 diapologeticus ultrawide

Interviu cu Lucian Bălănescu, pastor al Bisericii „Bunavestire” Bucureşti, fost antreprenor în IT, public speaker pe teme de credință în universități, fondator al platformei de apologetică Diapologeticus.

Etichete: biserica si societatearelevantatineriCrestinul si Bisericapandemiecovid19

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

  • Realități și perspective MAGAZIN  7 iulie 2020
    Realități și perspective MAGAZIN 7 iulie 2020
  • Cum putem auzi vocea lui Dumnezeu  Puterea rugăciunii 9.14, cu Nușa Paul
    Cum putem auzi vocea lui Dumnezeu Puterea rugăciunii 9.14, cu Nușa Paul
  • Despre rugăciune  Puterea rugăciunii 9.12, cu Nușa Paul
    Despre rugăciune Puterea rugăciunii 9.12, cu Nușa Paul
  • IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
    IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
  • Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
    Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru

Ultimele articole – crestinul si societatea

  • Biserica și societatea de Laviniu Gabor
    Biserica și societatea de Laviniu Gabor
  • Tinerii și Biserica, azi și mâine - Interviu cu Lucian Bălănescu
    Tinerii și Biserica, azi și mâine – Interviu cu Lucian Bălănescu
  • Apostolii reconcilierii - Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
    Apostolii reconcilierii – Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
  • COVID-19: Lecții pentru Biserică - Interviu cu Lucian Chiș
    COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș
  • OPORTUNITĂȚILE Pandemiei - Interviu cu Costel Grămadă
    OPORTUNITĂȚILE Pandemiei – Interviu cu Costel Grămadă
  • Când o treime din populația lumii moare
    Când o treime din populația lumii moare
  • Biserica după COVID-19 - editorial de Sorin Pețan
    Biserica după COVID-19 – editorial de Sorin Pețan
  • Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
    Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara

Alte articole similare

  • Noi raspunsuri pentru o Era Moderna?
    Noi raspunsuri pentru o Era Moderna?
  • Despre bunătatea crizei ce ni s-a dat | Teofil Stanciu
    Despre bunătatea crizei ce ni s-a dat | Teofil Stanciu
  • Ce au în comun educația și migrația | Nicu Grămesc
    Ce au în comun educația și migrația | Nicu Grămesc
  • Ian Green - Crestini nou testamentari sau biblici
    Ian Green – Crestini nou testamentari sau biblici
  • Revoluția adevărului
    Revoluția adevărului
  • Goana dupa apreciere: de ce posteaza tinerii fotografii provocatoare pe retelele de socializare?
    Goana dupa apreciere: de ce posteaza tinerii fotografii provocatoare pe retelele de socializare?
  • Creștinul și orfanii
    Creștinul și orfanii
  • Lui Dumnezeu îi pasă de mediul înconjurător - de Chip Ingram
    Lui Dumnezeu îi pasă de mediul înconjurător – de Chip Ingram
  • Soluții la avort
    Soluții la avort
  • Bărbaţii şi avortul
    Bărbaţii şi avortul
  • 3-3 Fundatia Copiii Fagaduintei, Oradea
    3-3 Fundatia Copiii Fagaduintei, Oradea
  • Cum Il putem reprezenta pe Hristos in afara Bisericii?
    Cum Il putem reprezenta pe Hristos in afara Bisericii?
  • Calea Adevarul si Viata 480 - Dumnezeu poate schimba o tara - Maria Prean
    Calea Adevarul si Viata 480 – Dumnezeu poate schimba o tara – Maria Prean
  • Seminarul Finante pe intelesul tuturor - Andres Panasiuk (3)
    Seminarul Finante pe intelesul tuturor – Andres Panasiuk (3)
  • Provocările Bisericii în marile orașe - Adiel Bunescu, pastor, București
    Provocările Bisericii în marile orașe – Adiel Bunescu, pastor, București

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/12881-tinerii-si-biserica-azi-si-maine-interviu-cu-lucian-balanescu

Biserica și societatea de Laviniu Gabor

download - Copie

Laviniu Gabor (n.1974) este soț și tată a patru copii. Fondator și director general al unei firme de IT și fondator și președinte a platformei decenu.eu. Este pasionat de teologia publică și de un creștinism laic pe care dorește să-l vadă implementat în toate sferele societății.

În bussiness și-n politică. În arte și-n educație. În școli, universități sau spitale. Un creștinism dezbrăcat de limbajul de lemn, formele moarte și rigorile dogmatice. Crede în forța relațiilor și în puterea dialogului, iar pentru că îi pasă de oameni și vrea să îi ajute în echiparea lor pentru pentru o viață de calitate, sub toate aspectele ei, a ales să planteze și să păstorească o biserică. Biserica Logos din Oradea.

Cum ai caracteriza perioada actuală, individual, ca biserică, ca societate?

Neașteptată și surprinzătoare. Ne-am trezit aruncați în meandrele ei fără ca cineva să ne avertizeze. Nimeni nu a fost antrenat în prealabil și nimănui nu i-a fost ușor. Sentimentele de panică și frică au alternat cu cele de liniște. Liniștea izvorâtă din comuniunea mai strânsă cu familia. Toate astea au ajuns să fie condimentate cu resentimente față de autorități, diaspora sau sistemul medical. Experiența fiecăruia este însă unică și depinde de foarte multe variabile. Cu siguranță însă, cu toții, indivizi sau instituții, au învățat să improvizeze, să inoveze. Să se adapteze noilor realități. Să găsească rezolvări. Să așeze repere în mijlocul incertitudinilor.

Care ar trebui să fie atitudinea Bisericii față de context și societate? 

În primul rând, bine ar fi ca Biserica să fie un reper. O ancoră. Un punct de stabilitate. Un loc de refugiu. Un spațiu în care anvergura crizei să fie compensată de siguranță, speranță, acceptare și multă empatie. Desigur asta implică prezență. Prezența Bisericii în mijlocul durerilor sociale, căutând să aducă mângâiere și restaurare. Ar fi necesar ca Biserica să fie prezentă la masa dialogului în toate forurile instituționale unde se discută posibile soluții, pentru că nu poți fi parte a rezolvării dacă nu ești parte a discuțiilor.

De asemenea, ar fi nevoie să fie prezentă în mijlocul comunității mai largi decât propria ogradă confesională. O lume disperată are nevoie de o biserică pasionată, zicea A.W. Tozer. Ea trebuie să fie gata de să se implice, o implicare onestă fără urme de prozelitism și fără agende și interese ascunse; o implicare centrată pe oameni și nevoile lor. Dacă mult clamata intimitate cu Dumnezeu nu duce la compasiune față de oameni înseamnă că suntem doar tributari unui limbaj de lemn și purtătorii unui creștinism de care nu are nimeni nevoie. N-ar trebui să uităm că adevăratul creștinism este cald și blând și nu este un sistem de legi și corolare pe care dacă le respecți ajungi în cer.

Cum va fi Biserica după pandemia COVID, în viitorul apropiat? Ce se va schimba? 

Pe cât pot intui, schimbările vor fi inevitabile. Crizele au menirea să scuture fundamentele și să oblige la reconsiderarea valorilor și practicilor. Desigur că va exista rezistență și reîntoarcerea la vechile paradigme va fi cea mai la îndemână cale, doar că, acceptate sau nu, schimbările s-au produs deja și ar fi înțelept ca Biserica să cântărească bine vremurile și să fie dispusă să redefinească anumite concepte, acolo unde este nevoie. Două luni au fost suficiente pentru deprinderea unor obiceiuri noi. Ignorarea realităților nu poate duce la ceva bun. Dimpotrivă, finalitatea ar putea fi crearea unui monolit instituțional unde dependența, codependența și manipularea să fie practici curente.

Un pas important s-ar putea să fie așezarea la masa dialogului onest, purtat între reprezentanții categoriilor de vârstă și categoriilor sociale, între conducerea Bisericii și enoriași. Un dialog în care cuvântul bărbaților și femeilor să aibă aceeași greutate și unde discuțiile să se poarte de la același nivel, în smerenie.

Bisericile au făcut multe lucruri bune, dar cu siguranță unele activități s-au făcut din inerție sau pur și simplu dintr-o competiție cel puțin stupidă, deși mă tem că și foarte nocivă, cu alte biserici. Acestea trebuiesc scuturate și fiecare biserică în parte va trebui să-și găsească rolul și locul în economia lui Dumnezeu. Hristos e capul Bisericii și cu mare bucurie, prin Duhul Sfânt, va descoperi direcțiile Bisericii Lui, va ridica și împuternici oameni, va trimite resursele de care este nevoie.

Dincolo de pandemie, care sunt câteva provocări ale Bisericii în această vreme? 

Cred că, în primul rând, Biserica are nevoie să-și reconsidere poziția față de cei din interiorul ei, cu reglajele de rigoare. Oamenii nu ar trebui să mai vină la biserică pentru a fi binecuvântați de un program. Ei ar trebui să devină programul. Ei ar trebui să fie echipați, împuterniciți și susținuți în slujirea lor, o slujire care cu siguranță va depăși întâlnirea comunitară.

O astfel de abordare poate să revoluționeze formele actuale, pentru că inginerii, doctorii, studenții, instalatorii, oamenii politici, artiștii sau oamenii de afaceri înțeleg dintr-odată că lucrarea creștină nu mai e limitată la un spațiu și un timp, ci că își pot trăi cu demnitate și pasiune valorile creștine în mijlocul comunității mai largi. De luni până sâmbătă. „Gloria lui Dumnezeu este omul pe deplin viu”, spunea Irineu, unul dintre Părinții Bisericii și așa ar ajunge cu toții: vii, bucuroși și plini de pasiune. Frica generală este că o astfel de direcție va profana sacrul. Dimpotrivă, cred eu, va sacraliza profanul și va deschide oportunități nelimitate.

Apoi, Biserica ar trebui să renunțe la spiritul protestatar. Mereu nemulțumită. Mereu ofensată. Schimbările nu se fac dând cu pumnul în masă și scriind petiții. Ce vor înțelege cei din afara Bisericii? Cum se vor simți? Ce simțim noi față de cineva care are mereu ceva de reproșat, față de cineva care în mod repetat vrea să-și impună valorile și stilul lui de viață?

Poate ar fi util să învățăm ceva din perioada inchizițiilor. Asta nu înseamnă că Biserica va trebui să fie izolată, absentă și claustrată în subcultura ei, ci va trebui să învețe limbajul cetății și apoi, cu smerenie și eleganță, să fie dispusă să-și explice și argumenteze alegerileNu de prezență creștină ducem lipsă, ci de influență creștină și asta pentru că vocea noastră nu este întotdeauna susținută de caracter și competență. Sau vorbește o limbă neinteligibilă în societate.

În al treilea rând, cred că Biserica ar trebui să-și asume diferențele doctrinare. Faptul că paleta confesional-religioasă este așa bogată nu este un dezavantaj, ci poate fi chiar șansa înțelegerii adevărului. Oare nu tocmai Biserica, în universalitatea ei, este comunitatea hermeneutică? Oare nu așezarea la masa dialogului ne-ar face pe toți beneficiarii unei istorii și ai unei tradiții la care nu avem altfel acces? Nu cumva părtășia astfel creată ar putea deveni creuzetul proiectelor dezvoltate împreună? Proiecte care să influențeze în profunzime toate sferele societății.

Asta înseamnă, din nou, o schimbare a filosofiei de funcționare și a atitudinii față de cei „din lume”. Înseamnă să fim ecumenici, clădind punți, înseamnă să măsurăm impactul măsurilor luate în societate în loc să numărăm numărul participanților la programele bisericii. Înseamnă să fim focalizați mai degrabă pe eficiența măsurilor în detrimentul metodelor și practicilor diferite.

De ce nu am crede că fiecare oraș are biserica Lui? Da! O Biserică orto-catolico-protestantă? Aceeași Biserică care se întâlnește în spații și-n feluri diferite. Oare nu în felul acesta își trimitea Dumnezeu mesajele celor șapte biserici? „Îngerului bisericii din Sardes spune-i…” Probabil că, în momentul în care vom face acest pas, vom ajunge să ne privim orașele și comunitățile drept un bun comun. Ni le vom asuma și le vom învesti cu personalitate. Le vom privi ca pe o persoană cu dureri și nevoi, pentru ca apoi împreună să fim parte a rezolvării lor. Poate nu ar strica să ne întrebăm cum măsurăm sănătatea unei societăți.

Sunt subiecte mai sensibile care ar trebui dezbătute mai mult în Biserică azi? 

Biserica trăiește uneori o schizofrenie, un fel de separare între ortodoxie si ortopraxie. Nu este capabilă să contextualizeze principiile Scripturii în cotidian. Rămânem sistematic în zona exegezei și hermeneuticii. Mult prea conceptuali și prea puțin în mijlocul problemelor.

Se discută prea puțin despre o teologie a muncii, despre etica afacerilor, despre oportunitatea implicării în politică, despre crearea de ecosisteme ce pot susține transformări structurale, despre educație în general și educația confesională în mod particular, despre criza demografică și migrație, despre umanism, dezumanizare și secularizare. Despre relația cu statul, despre sacramente. Sunt atâtea domenii în care ar fi nevoie de prezența activă a Bisericii! 10.4 sferele societatii

Paradoxal, Biserica se baricadează și se încăpățânează să creadă că dacă nu se amestecă în domeniile acestea, nu va fi afectată de ele. Mi se pare că e un demers greșit. Mai înțelept ar fi, cred, ca „credincioșii să învețe să gândească într-un mod centrat pe Hristos și să articuleze principii dătătoare de viață pe limba ascultătorilor contemporani”, după cum zicea Alan Platt în cartea sa Agenți ai schimbării.

Dacă Biserica ar trebui să iasă dintre ziduri, cum o poate face astăzi, practic?

Sunt multe forme în care Biserica poate scăpa de zidurile care au limitat-o. Astfel de inițiative apar tot mai des. În ce ne privește, am dezvoltat o platformă în afara bisericii, numită Decenu.eu, care se vrea a fi un catalizator de resurse și proiecte. Decenu.eu este o platformă asumat creștină (fără a face caz de asta și neinteresată de culori confesionale), care facilitează contexte publice în care valorile fundamental umane și grija față de oraș să fie transmise (pe înțelesul celor mulți) și trăite (în primul rând de noi, cei din interior). Nu avem nicio afiliere denominațională. Din punct de vedere dogmatic, ne limităm la esența stipulată în Crezul creștin și considerăm Biblia drept o carte inspirată divin, fără să insistăm sau să problematizăm suplimentar acest aspect.

Scopul nostru este, în primul rând, bunăstarea orașului sub toate aspectele sale și căutăm astfel moduri cât mai concrete de a participa la creșterea calității vieții în orașul nostru. În al doilea rând, încercăm să facilităm contexte publice prin intermediul cărora valorile creștine să fie transmise, cunoscute și analizate, oferind astfel posibilitatea asumării lor. Credem că aceste valori sunt temelia unei societăți sănătoase și ar trebui să se regăsească în toate ariile ei, fie că vorbim despre business, politică, media, familie sau oricare altă sferă. Ne propunem să promovăm un creștinism autentic, practic, implicat activ în viața comunității, refuzând în același timp propaganda și prozelitismul de orice fel.

Strategia noastră e să dezvoltăm proiecte care să aducă un plus de valoare, să stârnească un dialog sau să slujească o nevoieorganizate în afara clădirii bisericii: conferințe de business, seri de film organizate la cinematograf, concerte în aer liber, conferințe tematice cu invitați cunoscuți (sau care merită cunoscuți) în mediile creștine și în afara lor, ca Dănuț Mănăstireanu, András Visky sau H.R. Patapievici, ateliere artistice, competiții sportive, webinarii pe timp de criză sau proiecte educaționale ca revista Convergențe, care are acum 55 de autori, acoperind toată paleta confesional-religioasă.

Toate aceste proiecte și activități creează o comunitate de oameni unde nevoia de echipare pentru ceva mai bun e evidentă. A trebuit să gândim sisteme care să o susțină. Am creat academia.decenu.eu, un spațiu virtual unde doritorii se pot înscrie la diverse cursuri, iar acum suntem pe punctul să pornim un sistem de mentorare. Aceeași nevoie de echipare și de resurse ne-a determinat să înființăm și o editură. Materializarea acestei viziuni în context local a atras privirile administrației locale care s-a arătat interesată de un parteneriat pe anumite proiecte. 10.4 strategie

În încheiere, citez Psalmul 137:4. „Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?” Este strigătul evreilor duși în robie. Cum am putea noi cânta acele cântări sfinte în această societate coruptă, lucrurile sfinte țin de locurile sfinte, asta afirmă ei. Doar că Dumnezeu nu este de acord: „Zidiți case și locuiți-le; sădiți grădini și mâncați din roadele lor! Luați-vă neveste și faceți fii și fiice; însurați-vă fiii și măritați-vă fetele, să facă fii și fiice, ca să vă înmulțiți acolo unde sunteți, și să nu vă împuținați. Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei! (Ieremia 29:5-8).

Nu Biserica este periferică societății, ci societatea este periferică Bisericii. Din mijlocul problemelor și frământărilor, ea, Biserica, trebuie să se întrebe mereu cum poate iubi dezinteresat și sluji fără așteptări. Cum își poate oferi resursele pentru un bine comun fără să contabilizeze și să capitalizeze în vreun fel acest sprijin. Doar în felul acesta creștinismul devine dezirabil. Altfel va rămâne o altă religie.

Etichete: societatecrestinul si societateabiserica si societateapandemiecovid19

Tiberiu Ciubotari – Ce faci cand Dumnezeu nu raspunde la rugaciuni?

download - Copie

25.07.2018  |    Crestinul si RELATIILE  |

As vrea sa vorbesc depre credinta care muta muntii, dar si despre situatia in care muntii raman fara sa se mute. Era o gluma care zicea ca „prin credinta se pot muta muntii, dar hai sa-i lasam acolo unde i-a pus Dumnezeu”. Gandul pe care il am se refera la situatia aceea in care sunt credincios, dar Dumnezeu nu ma scoate din incercarea prin care trec, din situatia limita care doare si din care as vrea sa ies cat mai repede. Ce se intampla? Cum privesc o astfel de realitate?

Evrei capitolul 11:1 ne ofera definitia credintei: „Şi credinţa este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredinţare despre lucrurile care nu se vad.”… despre muntii care nu se misca. Urmeaza o descriere, aici, in capitolul 11 numit capitolul credintei si imi spune despre Enoh, despre Noe, despre Avraam, despre marii oameni a lui Dumnezeu, despre Isaac, despre Iacov, despre Iosif, Moise care a despicat Marea Rosie. Sa citesc versetul 32 si mai departe: “Si ce voi mai zice? Caci nu mi-ar ajunge vremea, daca aş vrea sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci. Prin credinţa au cucerit ei imparaţii, au facut dreptate, au capatat fagaduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga oştirile vrajmaşe.” s.a.m.d. Credinta aceasta, care in mod supranatural schimba realitati, muta muntii… bun. Dar ce se intampla atunci cand cred si Dumnezeu nu muta muntele de suferinta din viata mea. Ce fac?

Exista o credinta care muta muntii, dar exista o credinta care rabda. Textul din Evrei 11, in continuare, in versetele de la 36 la 40 ne spune asa: „Alţii au suferit batjocuri, batai, lanţuri şi inchisoare; au fost ucişi cu pietre, taiaţi in doua cu ferastraul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit imbracaţi cu cojoace şi in piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednica – au ratacit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crapaturile pamantului. Toţi aceştia, macar ca au fost laudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarşire fara noi.” Atunci cand esti credincios si Dumnezeu nu muta muntele nu deznadajdui, ramai credincios si priveste in realitatea aceea vesnica, in Imparatia lui Dumnezeu, acolo unde Dumnezeu iti pregateste lucruri mari, mai bune decat cele pamantesti, trecatoare.

Am tinut sa impartasesc acest lucru: credinta care muta mutii. Ajuta-ne, Doamne! Credem ca poti sa faci lucruri mari in viata noastra, dar sa avem si credinta care rabda. Pana la urma credinta inseamna increderea intr-o persoana, in Domnul Isus Hristos, care face sau nu face, care dupa planul sau voia Lui misca realitatile asa cum stie El, spre binele celor ce il iubesc pe Dumnezeu, adica spre binele celor ce sunt chemati sa fie asemenea Lui. Finalul acestui proces este sa fim asemenea Lui, sa fim in glorie cu El, sa fim ca El si acolo sa ne fie bine. Binele acesta imediat este marunt, trecator, efemer si sa avem in vedere vesnicia.

Mai multe intrebari si raspunsuri similare la: http://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii#axzz5M54iacvv

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

  • Realități și perspective MAGAZIN  7 iulie 2020
    Realități și perspective MAGAZIN 7 iulie 2020
  • Cum putem auzi vocea lui Dumnezeu  Puterea rugăciunii 9.14, cu Nușa Paul
    Cum putem auzi vocea lui Dumnezeu Puterea rugăciunii 9.14, cu Nușa Paul
  • Despre rugăciune  Puterea rugăciunii 9.12, cu Nușa Paul
    Despre rugăciune Puterea rugăciunii 9.12, cu Nușa Paul
  • IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
    IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
  • Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
    Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru

Ultimele articole – crestinul si societatea

  • Biserica și societatea de Laviniu Gabor
    Biserica și societatea de Laviniu Gabor
  • Tinerii și Biserica, azi și mâine - Interviu cu Lucian Bălănescu
    Tinerii și Biserica, azi și mâine – Interviu cu Lucian Bălănescu
  • Apostolii reconcilierii - Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
    Apostolii reconcilierii – Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
  • COVID-19: Lecții pentru Biserică - Interviu cu Lucian Chiș
    COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș
  • OPORTUNITĂȚILE Pandemiei - Interviu cu Costel Grămadă
    OPORTUNITĂȚILE Pandemiei – Interviu cu Costel Grămadă
  • Când o treime din populația lumii moare
    Când o treime din populația lumii moare
  • Biserica după COVID-19 - editorial de Sorin Pețan
    Biserica după COVID-19 – editorial de Sorin Pețan
  • Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
    Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara

Alte articole similare

  • O natiune care nu isi protejeaza copilasii nenascuti va disparea de pe harta - de Gerda Chisarau
    O natiune care nu isi protejeaza copilasii nenascuti va disparea de pe harta – de Gerda Chisarau
  • Remus Runcan - Distantarea sociala, narcisismul si depresia: efecte ale retelelor de socializare
    Remus Runcan – Distantarea sociala, narcisismul si depresia: efecte ale retelelor de socializare
  • Mama lui Andrea Bocelli: „Medicii mi-au spus să fac avort”
    Mama lui Andrea Bocelli: „Medicii mi-au spus să fac avort”
  • Calea Adevarul si Viata 478 - Proiectul Constanta 2022 - cu Vasilica Croitor
    Calea Adevarul si Viata 478 – Proiectul Constanta 2022 – cu Vasilica Croitor
  • Nevoia de deschidere a liderilor spirituali din Romania catre lucruri noi - Titus Coltea
    Nevoia de deschidere a liderilor spirituali din Romania catre lucruri noi – Titus Coltea
  • Bogdan Cioată, medic ginecolog pro-viață - ce metode de contracepție recomandă
    Bogdan Cioată, medic ginecolog pro-viață – ce metode de contracepție recomandă
  • Căsătoria și familia - 2. Înainte de căsătorie
    Căsătoria și familia – 2. Înainte de căsătorie
  • Liber de datorii 2 - Planul și pregătirea pentru viitorul nostru financiar
    Liber de datorii 2 – Planul și pregătirea pentru viitorul nostru financiar
  • Reforma a schimbat totul - 500 de ani de la Reformă
    Reforma a schimbat totul – 500 de ani de la Reformă
  • Liviu Mihaileanu - Propunere legislativa pentru a facilita procesul de adoptie
    Liviu Mihaileanu – Propunere legislativa pentru a facilita procesul de adoptie
  • Iubește-ți dușmanii în câți pași vrei tu
    Iubește-ți dușmanii în câți pași vrei tu
  • 2-2 Tineri Pentru Misiune Medias si festivalul Promisiune
    2-2 Tineri Pentru Misiune Medias si festivalul Promisiune
  • Femeia care iubeste - de Rodica Filip
    Femeia care iubeste – de Rodica Filip
  • Care este scopul suferintei?
    Care este scopul suferintei?
  • Homeopatia
    Homeopatia

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/9141-tiberiu-ciubotari-ce-faci-cand-dumnezeu-nu-raspunde-la-rugaciuni

Ce faci daca anumite probleme se repeta simptomatic in viata ta – Bogdan Graur

download - Copie - Copie

 13.01.2017  |    Eliberare  |

Unul dintre lucrurile cele mai revelatoare in consiliere pe care le-am observat este atunci cand vorbim de arborele generational. Daca ne-am imagina un beci in care trebuie sa faci curatenie, si nu ai acolo lumina, vreun geam, abia se poate observa ceva, in momentul in care ai aprins lumina in beciul ala totul este clar. Stii ce trebuie sa pastreze, ce sa arunci, cum sa faci ordine. In timpul consilierilor, indiferent cu ce problema vine omul, in momentul ne uitam la arborele generational, parca se face lumina, lucruile devin mai clare si putem observa repetitivitatea in arborele generational al diferitelor probleme.

La un moment dat am primit in consiliere pe cineva care avea probleme demonice. Mi-a spus ca acum nu mai sunt asa de dese, dar de 3, 4 ori pe zi vad niste prezente demonice care imi vorbesc, in anumite situatii vor sa ma atace, odata il si zgariasera si nu stia ce sa faca. Acest tanar era adoptat de la o varsta foarte frageda. Familia din care provenea aveau multi alti copii dati in plasament, era o familie viciata, femeia fiind implicata in prostitutie si iar barbatul era proxenet in „industria” aceasta „subterana”, daca ii putem spune asa. Nu a fost timp ca acesti parinti sa fi investit in el timp sa-l creasca, sa-l educe, sa-l invete intr-un mod gresit. Mama s-a scapat de el inca din spital, copilul ajungand la Protectia Copilului. De acolo o familie binevoitoare l-a adoptat.

Ceea ce am condus aceasta persoana sa faca a fost sa-si ierte parintii pentru pacatele in care acestia erau implicati, pentru viata lor deschisa la tot felul de relatii sexuale, la pacat. Sa-i ierte pentru abandon, pentru dorinta lor de avortare a copilului. Dupa ce am trecut de aceasta faza de consiliere arborelui generational, am luat autoritate asupra acestor duhuri care ii dau tarcoale si in numele lui Isus le-am legat si le-am poruncit sa se departeze de la el. L-am invatat pe acest tanar cum trebuie sa se impotriveasca. Daca cumva mai revin, le mai observa , sa se impotriveasca oricaror forme de comunicare, de tentative a vrajmasului de a stabili o comunicare cu el.

Ulterior a venit la consiliere si a spus ca situatia lui s-a imbunatatit. Ii mai aparusera de cateva ori, dar el s-a impotrivit si le-a poruncit sa plece de la el. Nu a mai existat aceasta permanenta a duhurilor cu care trebuia sa se lupte in fiecare zi. Rezolvarea arborelui generational este extrem de important. Chiar daca cineva nu observa in viata lui probleme asa de mari demonice, totusi problemele cu care se confrunta se poate sa se regaseasca in arborele generational, pacate savarsite de parinti, de bunici, de strabunici, lucrurile trebuie observate si cautate in arborele generational si aduse inaintea lui Dumnezeu pentru a fi rezolvate. Cand persoana vine la noi la consiliere, ii cerem sa faca arborele generational, si anume sa isi treaca numele pe o foaie, pe mama, pe tata, parintii din partea tatalui, ai mamei si sa noteze la fiecare dintre aceste casute anumite probleme, pacate pe care acestia le-au facut , diferite implicari in alte credinte in afara crestinismului, daca au existat avorturi, violente, abuzuri, dependente, de droguri, alcool, fumat si orice alt lucru care poate sa aduca probleme peste viata omului.

Interviu: Bogdan Graur, consilier, http://InHimMinistry.com

–––––––

Cursul SOS sintetizeaza mai multe principii de baza pentru eliberare si vindecare interioara, punandu-le la dispozitia crestinilor pentru a-i ajuta sa ajunga cat mai aproape de starea ceruta Bisericii de a fi fara pata, fara zbarcitura, ci sfanta si fara prihana (Efeseni 5:27). Temele abordate sunt ccruciale: pocainta, acordarea de iertare altora, vindecarea arborelui generational, dezlegarea legaturilor nedumnezeiesti, legarea demonica si eliberarea de acestea, ruperea blestemelor, ungerea cu undelemn, vindecarea supranaturala.

Acceseaza si parcurge cursul SOS, gratuit: http://alfaomega.tv/viata-spirituala/eliberare/cursul-sos

Etichete: sos, eliberare, graur, inhimministry, mostenire generationala, consiliere

Ultimele articole – Viața spirituală

  • Abuzul spiritual
    Abuzul spiritual
  • Sinuciderea
    Sinuciderea
  • Care e rolul mijlocirii in slujriea de vindecare-eliberare?
    Care e rolul mijlocirii in slujriea de vindecare-eliberare?
  • Cum sa traiesti ca fiinta sexuala intr-o lume pervertita sexual - de Titus Coltea
    Cum sa traiesti ca fiinta sexuala intr-o lume pervertita sexual – de Titus Coltea
  • SEMINAR INTREG GRATUIT pentru femei - Fete inarmate cu sabii - Lisa Bevere
    SEMINAR INTREG GRATUIT pentru femei – Fete inarmate cu sabii – Lisa Bevere
  • 7 motive pentru care creștinii ar trebui să plângă mai mult
    7 motive pentru care creștinii ar trebui să plângă mai mult
  • DURERILE NAȘTERII: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashower I Episodul 3 52
    DURERILE NAȘTERII: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashower I Episodul 3 52
  • Psalmul 91
    Psalmul 91

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/eliberare/6502-ce-faci-daca-anumite-probleme-se-repeta-simptomatic-in-viata-ta-bogdan-graur

Colonialism rus și orbire occidentală – Europa Liberă

download - Copie

BY BARZILAIENDAN on OCTOBER 17, 2016 • ( 0 )  octombrie 12, 2016

Traian Ungureanu

Recent, în timpul unui concurs televizat, o tînără englezoaică a fost întrebată: din ce țară au făcut parte Cehia și Slovacia? Concurenta a zîmbit și a răspuns sigură pe ea: din Rusia! Răspunsul nu dovedește ignoranța generală a publicului ocidental ci vorbește, mai întîi, despre educația concurentei. Însă, ceva în acest răspuns aiuritor e cu adevărat de luat în seamă. E vorba de impresiile și, uneori, falsele certitudini care dau, în lumea ocidentală, imaginea Rusiei și a Europei de Est în genere.

Lipsa de educație istorică și geografică a oamenilor de rînd nu e o noutate și nici o excepție. În fond, nici est-europenii nu sînt mai bine pregătiți, cînd e vorba de datele lumii occidentale. Puțini români, sîrbi sau estonieni sînt în stare să dea numele capitalei cutărui stat american, de pildă New York (Albany) Adevărata problemă e altundeva: în definiția politico-istorică a lumii est-europene, așa cum circulă ea în Occident. Brutal spus: cine pe cine și cu ce drept?

Situația e complicată de revenirea agresivă în prim plan a Rusiei și a problemelor est-europene, odată cu politica externă foarte activă și agresivă a regimului Putin. Operațiile și afirmațiile puse în mișcare de Rusia au fost preluate și analizate de corul obișnuit al istoricilor, jurnaliștilor și politicienilor. Rezultatul final e o interpretare a Europei de Est care poartă aprobarea oficială, e propagată de media și, de acolo, preluată de opinia publică. Într-o măsură deloc neglijabilă, această schiță a integrat elemente de propagandă, falsuri și dezinformări curente în Rusia. Fără excepție, aceste presupuse fapte sigure sînt atrăgătoare și par să se sprijine pe date istorice incontestabile sau pe evenimente recente desfășurate sub ochii contemporanilor. Asta, la capitolul informație. Încă mai înrijorătoare e consolidarea ideilor fixe care scutesc Rusia de păcatele reproșate amarnic Occidentului. Acest soi de orbire voluntară domină, mai departe, o mare parte a lumii academice, a tineretului universitar și a militanților care se bat pentru o lume mai bună, din diverse unghiuri și pe temele cele mai felurite.

Dacă e să începem cu evenimentele recente absorbite în Occident prin filtru rusesc, atunci e vorba, în primul rînd, de tema încrederii înșelate de NATO și de UE. Argumentul principal al acestei idei e că NATO și UE au înghițit statele est-europene și fostele state sovietice, ocupînd poziții pe frontierele Rusiei. Într-adevăr, toată lumea știe că între 1989 și 2007, majoritatea acestor state și, în orice caz, toate fostele membre ale Trataului de la Varșovia, au fost admise în UE și în Alianța NATO: Rusia a pornit de la aceste realități pentru a planta ideea încercuirii ostile și pentru a reproșa Occidentului că a capturat Europa de Est. Din păcate, prea puține replici occidentale pleacă de la realitatea de fapt: toate statele est-europene membre UE și NATO au pătruns în aceste organizații de bună voie, pentru că asta și-au dorit și au reușit, adesea, după ani lungi de încercări și insistențe. UE și NATO n-au anexat și n-au silit pe nimeni să li se alăture. NATO n-a pătruns cu forța în statele care i-au devenit parte. Dacă înglobarea statelor estice în fostul lagăr sovietic a fost întotdeauna rezultatul războiului sau ocupației militare, UE și NATO n-au tras nici un foc de armă și n-au trimis nici o forță de ocupație în Est. Singurul lucru major care s-a întîmplat, cu adevărat, înainte de aderarea la UE sau NATO, au fost referendumuri încheiate, fără excepție, cu un vot favorabil zdrobitor. Iar dacă știm ceva, după 70 de ani de comunism sovietic și 27 de ani de UE și NATO, atunci totul poate fi pus într-o regulă simplă: în URSS s-a intrat numai sub amenințare, în UE și NATO a intrat numai cine și dacă și-a dorit așa ceva. În plus, unul din principalele motive care au grăbit statele est-europene spre UE și NATO a fost tocmai amenințarea neîncetată a Rusiei.

În varianta propagandistică rusească, raționamentul merge mai departe și spune că aglomerarea de state est-europene membre UE și NATO la frontierele Rusiei urmărește, de fapt, un singur lucru: încercuirea și, ulterior, atacarea sau șantajarea Rusiei. Ideea e grotescă. Cine poate crede că Occidentul are în minte să atace Rusia? Și cine e atît de nebun să spere, cu adevărat, că poate cîștiga un conflict cu necuprinsa și formidabila Federație Rusă? Poate copiii, deși e greu de crezut că pînă și mintea copiilor e un pic mai serioasă.

A doua mare problemă a percepției occidentale asupra Rusiei și Europei de Est e orbirea elitelor academice. E curios, deși nimeni nu se miră: în vreme ce lumea academică toacă mărunt, sub acuzația de colonialism, marile state ale Occidentului, nimeni nu suflă un cuvînt și nici nu pare să fi auzit vreodată de cel mai mare și mai activ imperiu colonial. Un imperiu viu și harnic, persecutor de națiuni și mare amator de expansiune. Numele lui? Rusia.

Ocupația colonială franceză sau britanică e demult încheiată. Cu toate astea, presa și școlile occidentale continuă să pună sub acuzare fostele puteri coloniale, învinuite de toate relele lumii: sclavie, exploatare economică, rasism și distrugere de culturi. Istoria e un pic mai complicată, dar nimeni n-are timp să se oprească. Ura față de Occident, e o boală neiertătoare în Occident. Implanturile de tehnologie, justiție, libertate, administrație și cultură modernă care au ridicat lumea extraeuropeană după intervenția europeană nu contează.

Dar adevărata problemă e orbirea care îi face pe aceiași oameni să urască occidentul și să ignore exact faptele pentru care e acuzat occidentul, atunci cînd e vorba de Rusia. Studiile coloniale se predau în mai toate marile Universități occidentale, dar nu se ating de cel mai mare imperiu colonial în viață. Violența extremă, milioanele de victime, rasismul social, exploatarea economică nemiloasă, pierderea libertății și a drepturilor civile, distrugerea democrației, îndoctrinarea lingvistică și culturală, suprimarea protestului și alte atîtea crime impuse de ocupația și dominația sovieto-rusă nu există, pur și simplu, pentru marii luptători cu abuzurile trecute ale colonialsimului occidental.

Cînd e vorba de Rusia, ocupația nu e ocupație, violența nu e violență iar îndoctrinarea e un serviciu de binefacere gratuit. E destul de clar că, pentru luptătorii cu trecutul Occidentului, colonialismul e ceva ce poate fi și trebuie reproșat numai Occidentului. Pe scurt, un foarte util instrument de atacat, dinăuntru, propria cultură. Rusia e, dimpotrivă, scutită. Sigur, asta e o afacere internă occidentală. Dacă occidentalii vor să se răfuiască în amănunt cu Occidentul, nimeni nu-i poate opri. Numai că, pe fundația acestei orbiri, a crescut, în mod revoltător, percepția care a normalizat crimele și oprimarea sovieto-rusă. Astfel în locul observației după care Rusia vrea să își domine și după eliberare, fostele colonii, circulă ideea după care Estul e o „zonă de interes legitim” pentru Rusia. Evident, toată lumea are vecini și n-are cum să nu fie interesată anume de ce fac ei. Dar asta nu înseamnă, de pildă, că Italia vrea să controleze Austria sau că Suedia poartă sîmbetele Danemarcei. Tot așa cum e evident că, de pildă, Canada se simte foarte bine în vecinătatea Statelor Unite. Doar în cazul Rusiei ideea de interes special față de Republicile Baltice, Polonia sau Bulgaria presupune șantaj economic, subversiune, infiltrare, provocări militare, atacuri cibernetice și campanii de propagandă ostilă.

În cele din urmă, nu e e nevoie decît de un efort minim de cunoaștere pentru a aduce adevărul istoric în percepția care dă imaginea Estului. Și de incă un lucru, din păcate infinit mai dificil: de curajul de a ține cont de adevăr, chiar împotriva propriilor convingeri politice și a propriilor frustrări.

https://barzilaiendan.com/2016/10/17/colonialism-rus-si-orbire-occidentala-europa-libera/

2. Istoria baptiștilor din Romania

download - Copie

Cum de au ajuns unii baptisti in Romania prin … Rusia ?

La 4 Decembrie 1762, Caterina a II-a (cea Mare) a transmis o “invitatie” prin care chema locuitorii din tarile Europei centrale sa se aseze in teritoriile stepelor rusesti aflate intre riul Volga si Marea Neagra. Aceasta “invitatie” a fost rezultatul dorintei tarinei de a-si civiliza supusii si, prin influenta europeana, de a initia un transfer de inventivitate si harnicie prin plantarea de “colonisti.” tarina stia ca “invitatia” ei va fi primita cu entuziasm de gruparile “separatistilor” reformati. Numirea de “separatisti” vine de la atitudinea pe care o aveau acesti reformati fata de Biserica protestanta integrata in structurile statale.

De cine s-au separat “separatistii”?

Miscarea separatista a fost o scindare a unor crestini de “reformatii” protestanti care, separindu-se de catolicism, au zdruncinat Imperiul Romei catolice, dar care nu s-au rupt de puterea politica a vremii, ci au pus in locul imperiului catolic alte micii “imperii ale exclusivismului protestant.” Din secolul IV si pina in timpul Reformei (sec. XV), Statul si Biserica au avut structuri intrepatrunse. Dupa 325 d.Ch., imparatul roman Constantin cel Mare a dat religiei crestine un statut preferential, iar episcopii s-au grabit sa “inventeze” dogma “celor doua sabii”, in care puterea politica primea, alaturi de puterea Bisericeasca statut de autoritate divina.

Ce este aceasta doctrina a “celor doua sabii”?

Doctrina “celor doua sabii” a fost o stratagema a lui Constantin cel Mare, prin care puterea imperiala a primit pe nedrept calificativul de “divina.” Intreaga “smecherie” a fost rasplata pe care Biserica crestina a fost fortata sa i-o dea lui Constantin cel Mare pentru instaurarea unui climat de libertate pentru crestini. Doctrina “celor doua sabii” a fost “fundamentata” pe textul din Luca 22:36, in care Petru ii spune Domnului Isus: “Iata aici doua sabii”, iar Domnul Isus ii raspunde: “Destul.” In “interpretarea” (daca o putem numi asa) unora din episcopii de atunci, Domnul Isus i-a incredintat lui Petru dublul caracter al autoritatii sociale: “sabia politica”, garantoare a disciplinarii temporale in Stat si “sabia eclesiastica”, garantoarea disciplinarii eterne in Biserica.

In secolele care s-au succedat dupa decretul lui Constantin cel Mare, intre Biserica si Stat au existat adevarate “dueluri”, in care cele doua sabii s-au luptat din rasputeri pentru suprematie. Cei ce cunosc istoria stiu ca, desi pe vremea aceea, in Europa, papii incoronau capetele regale, la incoronarea sa, Napoleon a luat, spre stupoarea generala, cununa imparateasca din mina papei si si-a asezat-o el singur pe cap. Prin gestul sau, Napoleon spunea simbolic ca Franta nu va accepta sa stea sub tutela politica a Romei.

In ce a constat greseala reformatorilor protestanti?

Protestantii Reformei s-au ridicat impotriva “ereziilor doctrinare” practicate de Biserica romano catolica. Din pacate insa, ei nu au mers pina la capat cu revenirea la invataturile biblice. Cind s-a produs Reforma, cei patru mari reformatori europeni, Luther, Z[ingli, Calvin si |nox, au scos casele nobiliare din subordinea Vaticanului, dar, lipsiti de clarviziune biblica si presati de realitatile politice, au “schimbat un rau cu un altul” si, nascind alte structuri eclesiastice, s-au aliat iarasi cu Statul. In virtutea aceleiasi “dogme a celor doua sabii”, teritoriile reformate au devenit la fel de exclusiviste ca si domeniile afiliate inca Romei. Credinciosi principiului ca “preferintele seniorului” determina religia obligatorie in teritoriu, reformatii protestanti au inceput sa-i prigoneasca pe catolici cu aceiasi rivna cu care catolicii ii prigoneau pe protestanti. Aceste persecutii reciproce au dat nastere unor mari miscari de populatie. Catolicii fugeau in teritorii “catolice”, in timp ce “reformatii” se adunau de peste tot in teritoriile “reformate.” Cei mai nefericiti dintre toti au fost insa reformatii “separatisti.”

Cine au fost acesti “reformati separatisti”?

Acestia erau cei care, prin citirea Bibliei, si-au dat seama ca intre sistemul “lumii” si Biserica lui Christos nu poate exista nici un fel de asociere. Scandalizati de decadenta Romei catolice, dar si ingrijorati de compromisurile pe care Luther si Z[ingli incepusera sa le faca pentru justificarea “razboaielor sfinte”, acesti credinciosi “evanghelici” numiti pe alocuri “frati moravieni”, “frati elvetieni”, iar prin alte parti “anabaptisti” (de la practica rebotezarii adultilor care se converteau) au refuzat categoric orice forma de asociere cu puterea politica a vremii.

In sens absolut, desi au aparut in aceiasi perioada istorica, acesti anabaptisti nu au fost parte din miscarea Reformata protestanta. Ei au devenit “separatisti”, indraznind sa intrevada o societate in care Statul si Biserica aveau sa devina doua entitati total diferite in structura si destin. Doctrina fundamentala a anabaptistilor a schimbat aberatia “celor doua sabii” cu doctrina “separarii” dintre Stat si Biserica.

Pentru ca “separatisti” au protestat fata de greselile “protestantilor”, ei au primit numirea de “neo-protestanti.”

Menonitii

Aceasta ramura a “anabaptistilor” este cea mai veche comunitate din rindurile Bisericii Libere Protestante si a miscarilor de “trezire”. Ea a fost fondata de Menno Simon (1496-1561), care, dupa ce a fost doi ani preot, a trecut la anabaptism in 1536. Acesta a fost persecutat dupa ce a incercat sa formeze “imparatia sfintilor” in Munster. A organizat comunitati in Olanda si in tarile vecine (specificul cultural si portul specific este pastrat si astazi), dupa principiul adunarilor locale, conduse de “presbiteri”, fara alte organizarii eclesiastice. “Menonitii”, urmind reformatorii radicali, resping botezul copiilor si prezenta reala a lui Christos in elementele Cinei Domnului, cer independenta puterii bisericesti de cea seculara, refuza serviciul militar, juramintul si magistratura, sustin ca Biserica trebuie sa includa numai crestini angajati in slujba Evangheliei. Practica botezul la virsta adulta, savirsesc Cina (de trei ori pe an), duc o viata spirituala profunda, care include citirea Bibliei, rugaciunea in familie si caritatea. Prima Conferinta mondiala a menonitilor s-a tinut la Basel in anul 1925 (1.250.100 de membri). Multi menoniti au emigrat ën America si s-au stabilit ën tinuturile lui Penn (Pennsilvania de astazi). Astazi exista menoniti ën mai toate statele Americii. Ei traiesc ën comunitati strinse si sunt renumiti pentru “operele de caritate” pe care le fac.

Ce i-a atras pe “reformatorii separatisti” in Rusia?

Persecutati si uriti de moarte atit pe domeniile catolice, cit si pe cele “protestante”, anabaptistii au primit cu bucurie “Invitatia” tarinei Ecaterina a II-a, ea insasi descendenta dintr-o vita nobila germana, de a se stabili in stepele ruse dintre Volga si Marea Neagra. In doar citiva ani, un numar de peste 68.000 de colonisti germani, majoritatea lor “menoniti”, s-a indreptata spre sudul Rusiei. “Invitatia” a foat urmata pe 22 Iulie 1763 de un alt document semnat de tarina Caterina si care garanta conditii avantajoase pentru “colonisti”:

  1. O totala libertate religioasa.
    2. Nici un fel de taxe sau obligatii financiare fata de guvernul rus; nici un fel de obligatii ordinare sau extraordinare fata de statul rus.
    3. Nici un fel de obligativitate de a servi in armata sau in alte servicii fata de Stat.
    4. Dreptul de proprietate asupra teritoriului acordat; cu stipularea ca este vorba doar de o proprietate colectiva, nu particulara.
    5. Pamintul primit in proprietate nu putea fi instrainat fara stirea autoritatilor ruse.
    6. Colonistilor li s-a dat dreptul sa cumpere orice alta proprietate aditionala, ca cetateni particulari, care era inscrisa in evidente ca proprietate particulara.

Cei mai multi “separatisti” care au dat navala si au raspuns “Invitatiei” tarinei au fost din landurile germane. Mii si mii de “anabaptisti” au luat drumul Rusiei. Cind guvernul german a revocat in anul 1789 o scutire de serviciu militar acordata precedent menonitilor (o ramura a anabaptistilor) alte mii de germani au plecat si ei in Rusia. Traind in comunitati “inchise”, pastrindu-si limba germana si cultura “de acasa”, colonistii au prosperat material si au crescut numeric. Erau fara egal in cultivarea griului, multi devenind mari fermieri si proprietari de mori pentru macinarea griului. (Frank H. Wolke, Heritage and Ministry of the American Baptist Conference, pag. 20-22)

Primii colonisti s-au asezat la Nipru, in guvernamintul Ecaterinoslav. In anul 1865 existau deja 213 colonii germane in spatiul larg cuprins intre Basarabia si Caucaz.

Prosperitatea materiala nu a fost insotita insa si de o prosperitate spirituala. Fara o asistenta pastorala corespunzatoare, viata bisericeasca a degenerat in formalism si in repetate fragmentari. si anabaptistii si menonitii isi pierdusera fervoarea evanghelica. Pe la mijlocul secolului XIX a inceput iarasi printre ei o miscare de trezire spirituala. Etnicii germani au inceput sa se adune prin case pentru grupe de studiu biblic si rugaciune (“stunden”). Curind, ei si-au dat seama ca au nevoie de raspunsuri la multe intrebari si au cautat sa ia legatura cu oameni cu pregatire teologica. Unul din cei contactati a fost Johan Gerhard Onken (1800-1884), care fondase in 1834 cea dintii biserica baptista din Germania si era pasionat de formarea unor noi lucratori cu Evanghelia. (Nascut in Germania la data de 26 Ianuarie 1800, acest Onken a crescut apoi in Anglia si in Scotia. In 1823 s-a intors in Germania si a fondat Societatea scolii Duminicale in Hamburg. A devenit baptist in 1834. Cu suport financiar din partea Organizatie Misionare Baptiste Americane, el a infiintat grupari baptiste in Germania si Danemarca. Tot prin eforturile si calatoriile lui au fost infiintate biserici baptiste in Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria, Elvetia, Belgia, Olanda, Polonia si Rusia. A murit in Zurich, Elvetia pe 2 ianuarie 1884)

Pentru ca nu se putea deplasa personal in Rusia, Onken a inceput un dialog cu germanii din Rusia prin corespondenta. Unii din miscarea “sundista” si-au dat seama ca, in general, ei sunt de acord cu toate principiile si invataturile lui Onken, mai ales cu cea privitoare la botezul prin cufundare aplicat doar acelor persoane adulte care au ajuns la o convingere personala despre credinta crestina. Rezultatul a fost ca pe 23 Septembrie 1860 primii candidati din rindul colonistilor au primit botezul. Invatatura despre botezul adultilor a prins mai cu seama in comunitatile menonite si a dus la formarea unor grupari noi, numite “bisericile fratilor menoniti.” Bucurosi de rezultatul studiilor trimise prin corespondenta, baptistii germani l-au trimis sa viziteze Rusia pe unul din pastorii lor: August Liebig. Primit bine de cei botezati, el a fost insa arestat si aruncat in inchisoare de restul comunitatii anabaptiste germane. Fara sa tina seama de primejdia scoasa in evidenta de arestarea lui Liebig, Onken insusi s-a suit in tren si a venit in Rusia in anul 1869. Entuziasmul generat de vizita sa a produs un foarte mare numar de botezuri, a dus la instalarea unui misionar, Pritzkau, ca pastor local si la ordinarea unui numar mare de diaconi. In timpul vizitei sale, Onken l-a ordinat si pe Abraham Unger ca pastor al Bisericii Fratilor Menoniti din Einlage. Miscarea baptista a crescut rapid, astfel ca, in ciuda tuturor eforturilor de a o suprima, in doar saptesprezece ani de la vizita lui Onken, Uniunea Bisericilor Baptiste din Rusia numara peste 12.000 de membrii.

Cum au ajuns baptistii germani din Rusia in Romania?

Fervoarea evanghelstica a baptistilor din Rusia a dus la represalii. Ele au venit din doua directii distincte: din partea colonistilor si din partea autoritatilor ruse.

Colonistii n-au privit cu ochi buni marirea numarului acelora care “tulburau” viata comunitatii, cu pretentiile lor de chemare la “sfintire.” Crestinismul coloniilor devenise mai mult o fateta a patriotismului lor german. Inconjurati asemenea unei insule de o imensa populatie de slavi ortodocsi, germanii era multumiti cu forma religioasa, dar deranjati de “excesele” de evlavie ale baptistilor.

Pe de alta parte, autoritatile ruse au fost puse in fata inevitabilului. Populatia majoritara resimtea dureros faptul ca “strainii” o duceau mult mai bine din punct de vedere economic si se bucurau de privilegiile scutirii de obligatii si plati fata de Stat. Ocazia declansarii conflictului a venit tocmai din partea “baptistilor.” In rivna lor misionara, germanii baptisti au predicat evanghelia si rusilor. Cei convinsi de Evanghelie au inceput sa ceara sa fie si ei botezati, lucru categoric interzis de lege si de aranjamentele dintre Guvernul rus si colonistii germani. Cu toate ca germanii baptisti n-au vrut sa boteze credinciosi rusi, doi dintre ei, Elim Zseibel si Trifon Chlystun, s-au strecurat in sirul candidatilor germani la botez si au fost si ei cufundati in apa de pastorul Abraham Unger. Dupa aceea, rusii botezati au inceput sa raspindeasca Evanghelia si sa boteze alti rusi care treceau in masa la credinta baptista. Nu este de mirare ca la auzul “noutatilor” Biserica Ortodoxa Rusa a trecut pe rind intii la mirare, iar apoi la minie. Ca represalii, in anul 1871 guvernul rus a anulat toate privilegiile garantate prin “Invitatia” si edictul dat de tarina Caterina a II-a. Dupa o suta de ani de privilegii, germanii se vedeau astfel siliti sa traiasca sub aceleasi legi si obligatii ca toti ceilalti cetateni ai Rusiei. De fapt, lipsiti de protectia legilor, germanii au dus-o chiar mai rau decit rusii, ajungind tinta abuzurilor de tot felul. Li s-a interzis sa mai aiba scoli in limba germana, iar pe alocuri au fost chiar fortati sa-si ia nume rusesti.

Sub presiunea evenimentelor, multi colonisti germani au intrat in Moldova si in Romania. Pina si astazi, multe din adunarile baptiste romine isi pot trasa inceputurile in activitatea baptistilor germani veniti in Romania din Rusia.

Prin anul 1924, dupa ce comunistii rusi interzisesera “orice propaganda straina” pe teritoriul sovietic, Asociatia Baptistilor Germani din America suporta material anual cu suma de 4.116 dolari pe cei 12 misionari germani activi in Romania (Frank H. Wolke, Heritage and Ministry of the American Baptist Conference, pag. 309).

Majoritatea germanilor din Rusia au preferat insa sa treaca “discret” prin Europa si sa plece in America. Persecutati in trecut in Germania si acum in Rusia, ei n-au avut de ales decit varianta stramutarii in Lumea Noua.

“Invitatia” tarinei a avut totusi, macar in parte, efectul scontat. Urmele civilizatoare ale “separatistilor” germani mai sunt si astazi vizibile in Crimeia si, pe alocuri, in teritoriile de la nordul Marii Negre.

Multe din comunitatile colonistilor germani din America isi cauta si astazi radacinile in teritoriile asezate altadata intre riul Volga si Marea Neagra. Nu intimplator, o societate menonita misionara din Berlin, Ohio, are o baza de activitate in Patrauti, judetul Suceava si si-a extins activitatile in teritorii care sunt astazi incorporate in Moldova de dincolo de Prut si in Ucraina.

CITI BAPTISTI SUNT IN ROMANIA?

Inceputurile miscarii baptiste in Romania pot fi trasate incepind cu anul 1856 pentru populatia de etnie germana si cu anul 1875 pentru populatia de etnie maghiara si romina. In anul 1991, numarul baptistilor din Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania era:

  1. Uniunea Bisericilor Baptiste 100.000 1.423 de biserici (infintata 1919)
  2. Bisericil Maghiare 9.043 99 de biserici.

Cu “apartinatorii” (copiii) din familiilr lor, totalul baptistilor de se apropie de 200.000.

Totalul neoprotestantilor evanghelici din Rominia incorporeaza inca aproximativ 300.000 de pentecostali (600.000 cu apartinatori) si 60.000 de Crestini dupa Evanghelie (100.000 cu apartinatori), citeva zeci de mii de Adventisti si unele fractiuni din cei peste 1.000.000 de membrii ai Oastei Domnului.

Cum au ajuns baptistii in Romania?

Inceputurile si evolutia miscarii crestine baptiste din Romania sunt dificil de trasat deoarece avem de a face cu evenimente petrecute in trei grupuri etnice: germani, maghiari si romini. Primele convertiri la credinta baptista s-au petrecut in regiuni diferite ale tarii, aflate sub diferite jurisdictii politice, unite abia in anul 1919, cind s-a format Romania Mare, prin alipirea Transilvaniei la tara mama.

Cum a inceput lucrarea printre germanii din Bucuresti?

Primul baptist german despre care stim a fost Carl Scharschmidt, un timplar care s-a stabilit in anul 1856 in Bucuresti. Dupa numai 7 ani, in 1863, August Liebig, pastor baptist german exilat din nordul Marii Negre, a fondat in in centrul Bucurestiului prima biserica baptista germana pe strada Popa Rusu nr. 22. Cladirea acestei Biserici exista si astaxi, in ea adapostindu-se acum o foarte energica biserica baptista romina.

Alti baptisti germani exilati din Ucraina in 1864 au format in anul 1864 o biserica baptista germana la Cataloi, in Dobrogea, care se afla la data aceea sub jurisdictie turceasca.

Un al treilea centru al baptistilor germani a fost la Tarutino, in Basarabia (astazi in Ucraina). Aceasta biserica a fost fondata ca misiune in 1875 si si-a capatat statutul de biserica independenta in anul 1907. Prin activitatea sa, biserica germana din Tarutino a infiintat si sponsorat multe puncte misionare. In prima parte a anilor 1930, germanii aveau zece biserici in Basarabia, dar totalul credinciosilor nu depasea cifra de o mie. Din cauza puternicei emigratii, germanii din multe parti ale Romaniei si-au parasit locurile si fie ca s-au repatriat in Germania, fie ca au emigrat in America. Lucrarea baptista printre etnicii germani este astazi aproape inexistenta.

Cum a inceput lucrarea printre unguri si romani?

O alta patrundere a baptistilor in Romania s-a produs din directia Ungariei inspre Transilvania si Banat. Un colportor (impartitor de carti si tractate crestine), Anton Novac, a dat peste un grup de reformati maghiari dornici sa studieze mai serios Biblia. In anul 1875, Henrich Meyer, un lider baptist din Budapesta, i-a botezat si a format prima biserica baptista maghiara din Translivania la Salonta Mare. Printre cei opt care s-au botezat era si Mihai Cornea, care a devenit un evanghelist dinamic, un om cu darul de a se apropia de oameni. Cornea a predicat Evanghelia peste tot pe unde a ajuns, si la unguri si la romini.

Transilvania gazduieste astazi (1997) de departe cel mai mare numar de credinciosi baptisti, majoritatea grupati in teritoriile de la granita vestica a Rominiei. Biserica baptista maghiara din Oradea are 1.100 de membrii, in timp ce Biserica Baptista Romina Emanuel din acelasi oras are 3.000 de membrii (fiind cea mai mare biserica baptista din Europa continentala, cu exceptia Rusiei). Afiliate Bisericii Emanuel din Oradea sunt astazi Institutul Biblic Emanuel, un liceu crestin si un orfelinat.

Patrunderea baptistilor in “fostul regat” al Romaniei s-a produs, prin comparatie cu celelalte doua amintite mai sus, mult mai tirziu. In ciuda opozitiei feroce a Bisericii Ortodoxe, prima biserica baptista din Muntenia a fost infiintata in anul 1909 la Jegalia. Constantin Adorian (1882-1954), un romin care a facut studii teologice la Hamburg in Germania, si care s-a alaturat la intoarcerea in tara Bisericii Germane din strada Popa Rusu, a inceput o lucrare de misiune printre romini in anul 1912.

Dupa unirea Transilvaniei (1918) cu Rominia, toti baptistii din Romania s-au unit in 1919, formind “Uniunea Bisericilor Baptiste din Rominia.” Fiecare grup etnic avea insa propriile lui interese, ceea ce facea foarte dificila lucrarea de colaborare. Germanii aveau propriile lor asociatii, iar in 1929 maghiarii din Transilvania si rusii/ucrainenii din Basarabia si-au facut si ei propriile lor asociatii.

Incepind chiar cu anul constituirii in Uniune, 1919, rominii baptisti au inceput sa editeze o mica revista. In anul 1921 au deschis primul Seminar in Transilvania, la Buteni. In anul urmator, Seminarul a fost mutat din motive strategice la Bucuresti.

Ca rezultat al Conferintei de la Londra, Asociatia “Southern Baptist” din America si-a asumat responsabilitatea de a sustine lucrarea de evanghelizare din Romania. In anul 1923, organizatia a trimis primul ei misionar in Rominia. Cu un an inainte, Southern Baptist Asociation cumparase un teren in Bucuresti pentru cladirea Seminarului. In anul 1929 pe linga cursurile pentru pastori, Southern Baptist a deschis si cursurile scolii Misionare pentru femei.

Ajutati de zelul lor evanghelistic, baptistii romini au continuat sa se raspindeasca foarte repede, ajungind sa numere 45.000 in 1930.

Care au fost caracteristicile baptistilor romini?

Pe linga aprinsul lor zel misionar, baptistii romini au urmat codul “puritan” de vietuire, evitind cu desavirsire tutunul si alcoolul, interzicind purtarea de podoabe si respectind cu strictete Duminica drept zi “a Domnului.”

Relatiile cu Statul Romin au fost in rastimpuri foarte dificile, mai ales in anul 1928, iar apoi intre anii 1937 si 1944. Sub presiunea Bisericii Ortodoxe, intre Decembrie 1938 si Aprilie 1939 toate bisericile baptiste din Rominia au fost oficial inchise.

Dupa caderea regimului fascist in anul 1944, baptistii au primit recunoasterea legala si au folosit la maxim libertatea nou dobindita. Clasele Seminarului au fost intesate cu o noua generatie de lucratori, iar Uniunea a scos revista ei lunara: “Indrumatorul Crestin Baptist.”

Incepind cu anul 1955 insa, regimul comunist ateu a declansat o campanie de restringere a drepturilor religioase. Baptistii, alaturi de majoritatea celorlalte miscari evanghelice din Romania au fost supusi unui climat dur de persecutie: credinciosii au fost retrogradati si dati afara din servicii, li s-au inchis o serie de biserici, pastorii au fost amenintati, arestati si haituiti, unora li s-a ridicat “carnetul” necesar pentru recunoasterea ca lucrator crestin legal, au fost desfintate sau mult limitate scolile duminicale pentru copii si tineret, listele candidatilor la botez au trebuit sa fie aprobate in prealabil de reprezentantii Statului, conducatorii Cultului au fost transformati in “marionete” pentru parafarea constringerilor dictate de mult temutul Departament al Cultelor. Sub toate aceste privatiuni si persecutii, activitatea credinciosilor baptisti a continuat. Lucrarea din interiorul tarii a fost sustinuta material cu carti tiparite in Occident si cu emisiuni de Radio produse de unii din liderii baptisti romini exilati peste hotarele tarii.

Dupa rasturnarea regimului comunist in 1989, baptistii romini si-au recistigat libertatea de actiune. In ciuda conditiilor economice foarte grele, baptistii romini sunt angajati in lucrari cu un caracter misionar foarte pronuntat. Desi Biserica Ortodoxa a incercat sa-si impuna iarasi statutul de Biserica nationala si sa-i priveze de drepturi pe reprezentantii celorlalte biserici crestine din Rominia, in cei opt ani scursi de la Revolutia din 1989, baptistii romini au patruns cu curaj in invatamintul scolar si in programele de radio si televiziune. Pentru a se apara impotriva abuzurilor Bisericii majoritare Ortodoxe, baptistii i-au chemat pe reprezentantii celorlalalte culte evanghelice sa formeze un front comun constituind “Alianta Evanghelica Romina.” Primul ei presedinte a fost Paul Negrut, predicator baptist la Biserica Emanuel din Oradea.

Ce doresc baptistii din Rominia?

A vorbi despre drepturile baptistilor intr-o tara predominant ortodoxa suna pentru unii la fel de paradoxal ca a vorbi despre drepturile luteranilor reformati in Italia catolica. Realitatea nu trebuie insa privita sub acest unghi de vedere. Rominia nu mai trebuie sa fie o tara in care o anumita “religie” sa fie declarata “nationala.” Democratia contemporana nu permite “monopolul” nimanui asupra “sufletelor” oamenilor. Epoca totalitarismului, de orice soi ar fi el, trebuie sa dispara. Oriunde au ajuns, batistii au incurajat instalarea unui climat democratic si tolerant care sa respecte libertatea de constiinta. Multe din personalitatile politice baptiste au contribuit masiv la formarea si intretinerea climatului de libertate specific Americii. Citiva presedinti ai Americii au fost membrii ai Bisericilor baptiste. Este edificator sa aratam ca, in lume, nu exista tari baptiste (asa cum exista de exemplu tari catolice, tari ortodoxe, tari luterane, tari anglicane, etc.) Acolo unde au trait, baptistii au creiat o atmosfera de libertate a constiintei, propice exprimarii specificului individual.

Incadrati cu totul in suvoiul crestinismului istoric, cu o viata spirituala ale carei articole de credinta sunt ancorate in substanta tuturor crezurilor crestine stabilite in Consiliile tinute de-alungul istoriei, baptistii isi aduc si ei aportul la mintuirea copiilor lui Dumnezeu din Rominia. Prezenta lor, departe de a fi dusmanoasa sau amenintatoare, trebuie privita ca o contributie sincera si frateasca la mintuirea multor romini, ca un indemn si o incurajare spre o conformare mai fidela la standardul si spiritul Noului Testament.

(Bibliografie: Pentru cei ce vor sa afle mai multe amanunte, recomandam spre lectura: “Istoria baptistilor din Romania”, de Alexa Popovici, 2 vol, si “A short History of Romanian Baptists”, Cronicle, 5 (1942): 9-21. Deasemenea, “A hundred Years of Baptist Life in Romania”, Baptist Quarterly 33 (April 1990): pag. 265-274)

Complectare de pe site-ul Uniunii Baptiste de la Bucuresti (2012):

In cadrul Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste bisericile locale se organizeaza in asociatii teritoriale de biserici care se numesc comunitati. Rolul acestora este de a facilita o mai buna colaborare intre bisericile locale, de a incuraja sprijinirea reciproca dintre biserici si de a le reprezenta in raporturile lor cu autoritatile locale. In Romania functioneaza in prezent 14 comunitati teritoriale: Arad, Bacau, Braila, Bucuresti, Caras, Cluj, Constanta, Hunedoara, Oradea, Oltenia, Valea Crisului Alb”, Sibiu, Suceava, Timisoara. In cadrul Uniunii fiinteaza si Conventia credinciosilor baptisti de etnie maghiara din România.

In momentul de fata, credinciosii baptisti din România sunt organizati in peste 1 800 de biserici si filiale locale, slujite de mai bine de 800 de pastori si de alti slujitori duhovnicesti. Pregatirea pastorilor se face in cadrul facultatilor de teologie pastorala din Institutul Teologic Baptist din Bucuresti si Universitatea Emanuel din Oradea. S-au infiintat si functioneaza sapte seminarii liceale la Bucuresti, Oradea, Arad, Timisoara, Cluj, Resita si Sibiu, integrate in sistemul invatamantului public. Cu acordul Cultului s-a infiintat si functioneaza in cadrul Universitatii Bucuresti Facultatea de Teologie Baptista.

https://istoriecrestina.wordpress.com/iii-miscarea-baptista/2-istoria-baptistilor-din-romania/

MEDIA : Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole.

download - Copie

Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

Pagina de MEDIA este realizată de

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

Aparitii editoriale la Radio Vocea Evangheliei

Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
* documentar, partea a 2-a –

Reporter:
– Ce ati simtit atunci cand ati fost in spital cu avortul de acum 2 ani si jumatate?

Doamna Mirela:
Eram foarte stresata, am avut o stare psihica foarte proasta, inclusiv starea sanatatii in general s-a inrautatit, si ma gandeam uneori c-am sa mor in urma acestui avort. Pe de alta parte, ma apasa faptul ca trebuie sa omor un copil. Era in ajunul sarabatorilor de iarna si ma gandeam la pruncii ucisi de Irod, ma gandeam ca se apropie copilul si eu trebuie sa recurg la acest fapt.
 [continuare]

„LINIE TELEFONICA CRESTINA PENTRU COPII”

Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat „LINIE TELEFONICA PENTRU COPII” L-am intrebat pe Razvan Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.

Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem o generatie aproape de Dumnezeu.
 [continuare]

Un extraordinar documentar despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”

documentar, partea I –
• Realizat in anul 1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
• Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei – Romania, prin statiile Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti 
[continuare]

Isuse, de unde iau bani sa-mi platesc datoriile??

Locul de munca, chiria, ipoteca si rata la banca

Cineva a scris intr-o zi pe Internet: “Isuse, de unde iau bani sa-mi platesc datoriile??”.
Google l-a trimis si spre blogul meu, dar nu stiu daca cel care a pus aceasta intrebare a gasit vreun raspuns multumitor.

Oamenii se tem ca nu vor mai avea loc de munca, si atunci nu mai au cu ce sa-si plateasca chiria, ipoteca sau rata la banca.

Se tem de somaj, de ziua de maine, de vesti rele.
Merg dimineata la servici cu gandul: “Oare azi ma da in somaj?…”

Si in felul acesta dimineata se intuneca, chiar daca este soare afara, viata devine trista si deprimanta, chiar daca (deocamdata) nu suntem someri si nu am ajuns in incapacitate de plata, iar bucuria dispare, fara sa fi primit un diagnostic… cutremurator.

Daca sunt si somer sau nu mai am bani pentru datoriile curente, sau am primit acel diagnostic… cutremurator, cu atat mai grav…

Nu stiu ce solutii exista, decat sa ma prabusesc pe genunchi inaintea lui Dumnezeu, sa-mi vars inima inaintea Lui si sa caut cu toata puterea voia lui Dumnezeu pentru viata mea.

O posibila solutie practica ar fi SA DAU ALTORA, MAI NECAJITI, DIN CEEA CE AM.
Chiar in aceste vremuri de stramtorare, SA DAU ALTORA din ceea ce am.

Atunci nu ma mai concentrez egoist spre mine insumi, ci ma uit cu altruism, dragoste si daruire spre altii.
Si asta imi aduce vindecare mentala, ma elibereaza partial de presiunea psihica.

O alta solutie, SA MA BUCUR IN DOMNUL.
Chiar asa! Sa cant de bucurie si sa ma bucur in Domnul din toata inima. Poate lumea va spune ca sunt nebun, dar Bucuria Domnului aduce racorire oaselor mele si imi lumineaza si invioreaza sufletul si mintea.

Potrivit cu Evanghelia slavei FERICITULUI Dumnezeu […]

Cat pentru mine, FERICIREA MEA ESTE SA MA APROPII DE DUMNEZEU;
pe Domnul Dumnezeu Il fac locul meu de adapost […]
caci ajutorul omului este zadarnic […]

Te iubesc din inima, Doamne, taria mea ! […]

Eu strig: ‘Laudat sa fie Domnul’ si sunt izbavit de vrajmasii mei.
Ma inconjurasera legaturile mortii,
si ma ingrozisera riurile pierii;

ma infasurasera legaturile mormantului
si ma prinsesera laturile mortii.

Dar, in stramtorarea mea, am chemat pe Domnul,
si am strigat catre Dumnezeul meu […]

El si-a intins mana de sus,
m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari “

Iar la intrebarea celui de pe Internet: “Isuse, de unde iau bani sa-mi platesc datoriile??”, habar n-am ce sa raspund.

Dar macar stiu ca ma bucur in Domnul, inima mea se bucura in Dumnezeul mantuirii mele.

Stirea cea mai nasola pe ziua de azi

Stiti care e stirea cea mai nasola pe ziua de azi?
Si de fapt de cand exista lumea?

Ca ABSOLUT TOTUL, DAR ABSOLUT TOT CEEA CE FACEM, SPUNEM SI GANDIM SE INREGISTREAZA IN CER.

Si se pastreaza pentru vesnicie, trecand mai intai ca probe in procesul nostru, al fiecaruia, la judecata din Ziua de apoi.

******************************

Din 20 Ianuarie 2009, tuturor persoanelor din Romania le sunt inregistrate toate convorbirile telefonice, SMS-urile si e-mailurile.

Informatiile vor fi stocate si se va sti cu exactitate cine ne va suna, de pe ce numar si din ce loc, pe cine vom suna, unde ne aflam in momentul cand dam telefon, toate datele de identificare a persoanei cu care vorbim la telefon, locul unde aceasta se afla cand a vorbit cu noi.

Toti furnizorii de internet sunt obligati sa stocheze timp de sase luni date despre navigarea noastra pe internet si identificarea dupa IP a locatiei fizice a calculatorului si toate adresele de internet pe care le accesam.

Cu ocazia asta, oare vor scapa de pornografie cei care … ?

Asadar, indiferent daca vorbim cu soacra, cu “Gogule, probleme, ma?” sau cu Osama bin Laden, indiferent daca am intrat vreodata sau nu in atentia vreunui serviciu de informatii, vom fi super atent urmariti.

Cine plateste distractia asta?

Bineinteles ca noi platim totul, in factura de telefon. Altfel spus vom fi urmariti pe banii nostri, vom plati ca sa fim urmariti.

Unii se cred putin dumnezei, dar sunt doar jalnici epigonii, doar caricaturi de Dumnezeu.

******************************

Dar stiti care e stirea cea mai buna de azi?
Si din ultimii 2000 de ani?

Ca Dumnezeu arunca toate pacatele noastre in marea uitarii, daca ne pocaim si acceptam iertarea gratuita oferita de Isus Cristos, Fiul Sau. Auziti, iertare absolut gratuita, necuprinsa mascat sau nemascat in nicio factura !!

Iertare Gratis. Dar nu ieftina!!
Este oferita gratis, dar nu este ieftina, si nu este ieftina pentru ca pacatul meu si al tau a fost platit cu sangele sfant si scump al Domnului Isus Cristos, varsat pentru mine si pentru tine pe cruce.

Fiindcã atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, cã a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sã nu piarã, ci sã aibã viata vesnicã.” Evanghelia dupa Ioan 3:16.

Am fost rascumparati cu un mare pret… cel mai mare pret din Univers – Fiul Tatalui…

Umbland liber in mijlocul focului

In afara cuptorului de foc, prietenii lui Daniel erau legati, INSA !! in mijlocul cuptorului, in mijlocul focului umblau liber !!

Poate esti la “gura cuptorului” sau ii simti dogoarea in ceafa.
NU-TI FIE TEAMA !!

Cei 3 tovarasi ai lui Daniel au fost eliberati de Dumnezeu ABIA CAND AU FOST ARUNCATI IN FOC !!
IN FOC UMBLAU LIBERI !

Focul, cuptorul, dezastrul, incercarea, intotdeauna inseamna eliberare !! CRISTOS ESTE PREZENT INAUNTRUL DEZASTRULUI si acolo El preia controlul.
Dar ABIA ACOLO !!
ATENTIE !
ABIA ACOLO, IN MIJLOCUL FOCULUI !
Acolo El te ia in brate si te dezleaga.

Cuptoarele pot fi de mai multe feluri:
– cuptoare in care ne baga altii sau altceva
– cuptoare in care omul se baga de bunavoie, “ca prostu’ “.

Cuptoarele in care ne baga altceva sau altcineva pot fi o boala cumplita, cancer etc, tensiune in familie sot-sotie, parinti-copii sau cu alti membri ai familiei.
Pot fi niste vecini imposibili, niste sefi sau subalterni enervanti etc.

Cuptoarele in care se baga omul de bunavoie pot fi curvie, avort, minciuna, furt, duplicitate, goana dupa bani, afaceri etc. Despre datorii la banci, dobanzi sau somajul de la orizont, sa nu mai vorbim.

Cand Nicolae Steinhard a fost contactat de securitatea comunista pentru a deveni informatorul lor, el l-a intrebat pe tatal sau ce sa faca.
Tatal sau i-a raspuns: “Fiule, faci ce vrei. Dar in functie de alegerea ta vei avea zile linistite si NOPTI INGROZITOARE sau zile ingrozitoare, dar NOPTI LINISTITE.”

Cand te bagi singur in cuptor s-ar putea sa ai si ZILE SI NOPTI INGROZITOARE !

*************
Marele imparat Nebucadnetar construieste un chip de aur de 30 de metri – mai inalt decat un bloc cu 10 etaje !! – si porunceste ca toata lumea sa se inchine acelui chip.

Trei prieteni ai lui Daniel refuza sa se inchine acelui chip. Ei se inchina doar Dumnezeului adevarat, care S-a prezentat pe Sine Insusi in Biblie.
“Atunci Nebucadnetar, maniat si plin de urgie […] le-a zis: „Inadins oare, Sadrac, Mesac si Abed-Nego, nu slujiti voi dumnezeilor mei, si nu va inchinati chipului din aur pe care l-am inaltat?
[…] daca nu va veti inchina lui, veti fi aruncati pe data in mijlocul unui cuptor aprins! Si care este dumnezeul acela, care va va scoate din mana mea?”

Sadrac, Mesac si Abed-Nego au raspuns imparatului Nebucadnetar: „Noi n-avem nevoie sa-ti raspundem la cele de mai sus.
Iata, Dumnezeul nostru, caruia ii slujim, poate sa ne scoata din cuptorul aprins, si ne va scoate din mana ta, imparate.

Si CHIAR DE NU NE VA SCOATE, sa stii, imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nici nu ne vom inchina chipului din aur pe care l-ai inaltat!”

Aici baietii deja sunt cam obraznici, asa ca:
“Nebucadnetar s-a umplut de manie, si si-a schimbat fata, intorcandu-si privirile impotriva lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego. […] a poruncit sa incalzeasca de sapte ori mai mult cuptorul, de cum se cadea sa-l incalzeasca.
[…] Apoi a poruncit […] sa-i arunce in cuptorul aprins. Acesti trei oameni […] au cazut legati in mijlocul cuptorului aprins.”

DE AICI INCEPE ALTA DINTRE MARILE MINUNI ALE ISTORIEI BIBLIEI.

Atunci imparatul Nebucadnetar s-a inspaimantat, si s-a sculat repede. A luat cuvantul si a zis sfetnicilor sai: „N-am aruncat noi in mijlocul focului trei oameni legati? […] Ei bine, eu vad PATRU !! oameni umbland slobozi in mijlocul focului, si nevatamati; si CHIPUL CELUI DE-AL PATRULEA SEAMANA CU AL UNUI FIU DE DUMNEZEI !”

Observati? Imparatul trece de la chipul imens de aur, la chipul Celui care are putere asupra focului, de fapt asupra vietii si a mortii.

Apoi Nebucadnetar s-a apropiat de gura cuptorului aprins, si, luind cuvantul, a zis: „Sadrac, Mesac si Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea inalt, iesiti afara si veniti incoace!” si Sadrac, Mesac si Abed-Nego au iesit din mijlocul focului.
[…] Focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, […] nici perii capului lor nu se pirlisera, hainele le ramasesera neschimbate, si nici macar miros de foc nu se prinsese de ei.”

DE AICI SE SCHIMBA TOTUL, DAR ABSOLUT TOTUL !

Nebucadnetar a luat cuvantul si a zis: „Binecuvantat sa fie Dumnezeul lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego, care a trimis pe ingerul Sau si a izbavit pe slujitorii Sai care s-au increzut in El, au calcat porunca imparatului si si-au dat mai degraba trupurile lor decat sa slujeasca si sa se inchine altui dumnezeu decat Dumnezeului lor!

Iata acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limba ar fi, care va vorbi rau de Dumnezeul lui Sadrac, Mesac si Abed-Nego, va fi facut bucati si casa lui va fi prefacuta intr-un morman de murdarii, pentru ca… nu este nici un alt dumnezeu, care sa poata izbavi ca El.”

Asadar, datorita credintei de neclintit a celor 3 tineri, marele imparat Nebucadnetar trece de la “chipul de aur” creat de mana omului, la “CHIPUL CELUI [CARE] SEAMANA CU AL UNUI FIU DE DUMNEZEI !”

Nu uita: CRISTOS ESTE PREZENT INAUNTRUL DEZASTRULUI si acolo El preia controlul.
Dar ABIA ACOLO !!
ATENTIE !
ABIA ACOLO, IN MIJLOCUL FOCULUI !
Acolo El te ia in brate si te dezleaga !

P.S. S-ar putea sa nu iesi niciodata din cuptor, sau Dumnezeu sa nu te scoata niciodata, dar EL ramane credincios si te elibereaza !
Te vei simti liber CHIAR INAUNTRUL CUPTORULUI !!!
Atunci spune si tu: “CHIAR DE NU NE VA SCOATE”… noi nu vom sluji dumnezeilor acestui pamant.

Insa, daca te-ai bagat singur in cuptor… imi pare rau…

Slavit sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Cristos, prin Duhul Sfant, in veci de veci, amin.

Ioan Ciobota

http://ioanciobota.wordpress.com/

http://publicatia.voxdeibaptist.org/media_feb09.htm

VIDEO Sunt sau nu copiii și tinerii afectați de coronavirus? Medici din prima linie: Ideea că populația tânără nu este afectată – un mit. La Iași am tratat 66 de copii de COVID, avem un pacient de 18 ani la terapie intensivă de Alina Neagu HotNews.ro

download - Copie

Joi, 9 iulie 2020, 18:19 Actualitate | Coronavirus

Copiii și coronavirusul

Foto: Profimedia Images

​Coronavirusul nu ocolește copiii și tinerii, în ciuda miturilor care circulă pe această temă, afirmă Beatrice Mahler și Florin Roșu, medici din prima linie în lupta cu virusul, într-o dezbatere HotNews LIVE. „Ideea aceasta că populația tânără nu este afectată este un mit”, spune Florin Roșu, medic ATI, șeful secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, care are chiar în acest moment internat în secția sa un tânăr de 18 ani. În spitalul în care lucrează Florin Roșu au fost internați, de la începutul epidemiei, 66 de copii, inclusiv bebeluși. „Copiii dezvoltă COVID-19, este adevărat că fac forme ușoare, deocamdată, nu știm exact ce ne rezervă viitorul. Pentru că virusurile pot dezvolta, la un moment dat, alte tulpini”, subliniază medicul Florin Roșu.

Și copiii se infectează cu SARS-CoV2, chiar dacă numărul lor este mai mic decât al adulților

„Numărul de copii infectați cu coronavirus, din datele statistice disponibile în acest moment, este mai mic decât al adulților, dar și ei se infectează – de la copii de câteva luni până la școlari. Cred că suntem încă într-o zonă în care nu putem trage concluzii foarte ferme și e bine că, oarecum, copiii nu sunt în număr atât de mare afectați și nu ajung să aibă forme severe ale bolii”, afirmă Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București, cel mai mare spital de boli pulmonare din România.

„Din perspectiva mea, ca părinte, eu spun că trebuie să îmi educ copilul în continuare să respecte regulile, pentru că așa îi protejează pe cei din jur”, subliniază Beatrice Mahler.

66 de copii tratați în spital și un tânăr de 18 ani la terapie intensivă, la Iași

La Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva din Iași, unde lucrează medicul Florin Roșu, sunt îngrijite toate categoriile de pacienți infectați cu coronavirus – nou-născuți, sugari, gravide, lehuze, tineri, persoane adulte, spune medicul.

„În spitalul nostru am îngrijit până acum 66 de copii dintr-un total de 1.150 de pacienți. 4 cazuri de copii sub un an, între un an și 4 ani au fost 13 cazuri, iar între 5 și 17 ani au fost 49 de cazuri. Într-adevăr, au fost forme ușoare, nu au necesitat îngrijire în terapie intensivă, iar asta a fost o binecuvântare din partea marelui arhitect al universului. Dar SARS-CoV-2 nu ocolește copiii. Copiii dezvoltă COVID-19, fac forme ușoare, deocamdată, nu știm exact ce ne rezervă viitorul. Pentru că virusurile pot dezvolta, la un moment dat, alte tulpini”, explică medicul Florin Roșu.

În secția de terapie intensivă, pe care o conduce, Florin Roșu are internat chiar în acest moment un tânăr de 18 ani infectat cu virusul: „Este cel mai tânăr pacient pe care l-am avut, până în momentul de față, în terapie intensivă. Până la acest caz, cel mai tânăr caz pe care l-am avut în terapie intensivă a fost o tânără de 27 de ani. Din nefericire, pacienții despre care vorbim au prezentat comorbidități, atât tânăra de 27 de ani, care din păcate s-a pierdut, cât și tânărul de 18 ani – diabet zaharat. Un diabet zaharat neechilibrat, netratat, nerespectat, dacă vreți. Eu tot timpul am spus că diabetul zaharat, ca marea majoritate a bolilor, dacă îl respecți, te respectă și el pe tine, nu îți creează foarte multe probleme.”

„Ideea aceasta că populația tânără nu este afectată este într-adevăr un mit. Noi, în Iași, am tratat pacienți de 31 de ani, de 35 de ani, de 40, 42, 46 de ani, de 50, chiar de 60 de ani. Aici, vârsta este relativă, suntem bătrâni în momentul în care uităm că suntem tineri. Nu putem să spunem că un pacient de 50-60 de ani este în vârstă, în niciun caz. Este un pacient care încă poate fi redat familiei și este un stâlp al societății, din toate punctele de vedere”, mai spune Florin Roșu.

Medicul ieșean povestește că „am avut cazuri și la tineri. Noi le spunem aparent sănătoși, nouă medicilor așa ne place să spunem, că sunt aparent sănătoși. Ascundeau într-adevăr anumite patologii cardio-vasculare, dar există probabil și un substrat genetic pe care, deocamdată, noi nu îl stăpânim. Așa cum știți, este o patologie nouă, o boală nouă, cu care nu ne-am mai confruntat. Fără doar și poate, ea poate să creeze probleme și tinerilor”.

Citește și:

România, în vârful epidemiei de coronavirus. Dezbatere HotNews LIVE cu Beatrice Mahler și Florin Roșu, medici în spitale din prima linie COVID-19: Sper să ne trezim cu toții și să conștientizăm că suntem într-o realitete dură / Coronavirusul nu ocolește copiii / Suntem în mijlocul primului val al pandemiei

Subiectele zilei

Vineri, 10 Iulie 2020

Medic din prima linie: Nu există pacient asimptomatic. Nu există pacient cu COVID care se simte extraordinar de bine

„Nu există pacient asimptomatic” infectat cu SARS-CoV2, este semnalul de alarmă tras de Florin Roșu, medic ATI și șeful secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase
citeste tot articolul
DOCUMENT Legea carantinei și izolării, amendată de PSD/ Principalele prevederi votate în Camera Deputaților

Noua lege a carantinei și izolării a fost votată, joi, de deputați. Actul normativ urmează să fie transmis Senatului pentru dezbatere și adoptare. Votul a venit după ce Comisia juridică a adoptat un
citeste tot articolul
Dali, Picasso, Klimt, Matisse și Magritte, la București

O bogată colecție de peste 100 de piese de grafică semnate de cei mai renumiți pictori moderni ai lumii – Dali, Picasso, Magritte, Matisse, Modigliani sau Chagall, reprezentanți ai fenomenului
citeste tot articolul
Italia interzice accesul persoanelor care sosesc din 13 țări, între care Republica Moldova

Italia și-a închis joi granițele pentru persoanele care sosesc din 13 țări, între care Republica Moldova, acestea fiind considerate locuri cu risc ridicat de răspândire a infecțiilor
citeste tot articolul
S-ar putea întoarce România la starea de urgență? Răspunsul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că întoarcerea la starea de urgență s-ar impune dacă am avea 10.000 de cazuri în trei-patru zile și că nu putem vorbi despre o astfel de măsură după
citeste tot articolul
Programul “O familie, o casă” ar putea deveni „Noua casă”. Se dublează plafonul de credit – UPDATE

Guvernul a discutat într-o primă lectură noua variantă a proiectului „O familie, o casă”, adică „Prima casă”, modificată de Parlament și promulgată de Președintele
citeste tot articolul
VIDEO Sunt sau nu copiii și tinerii afectați de coronavirus? Medici din prima linie: Ideea că populația tânără nu este afectată – un mit . La Iași am tratat 66 de copii de COVID, avem un pacient de 18 ani la terapie intensivă

Coronavirusul nu ocolește copiii și tinerii, în ciuda miturilor care circulă pe această temă, afirmă Beatrice Mahler și Florin Roșu, medici din prima linie în lupta cu virusul,
citeste tot articolul
VIDEO Scandal la Spitalul Județean Craiova: o femeie decedată de cancer, pusă pe lista suspecților de coronavirus deși nu fusese testată / Explicațiile medicilor

Familia unei femei decedate de cancer la colon află că vor primi rămășițele într-un sac sigilat ca și cum aceasta ar fi murit de Covid-19, deși nu fusese testată. Directorul medical al unității
citeste tot articolul
Orban, către miniștri: Faceți controale la sânge și fiți fără milă cu cei care nu respectă regulile sanitare / Începeți verificările cu ministerele, sunt și funcționari care ignoră normele

Premierul Ludovic Orban le-a cerut joi miniștrilor, la începutul ședinței de guvern, să mobilizeze autoritățile din subordinea lor pentru a face „controale la sânge” privind
citeste tot articolul
Donald Trump are 91% șanse pentru un al doilea mandat, prezice modelul elaborat de un profesor

Acesta este pronosticul unui profesor de științe politice care a prezis corect rezultatele în cinci din șase alegeri care au avut loc din 1996. „Modelul Primarelor îi dă lui Donald
citeste tot articolul
Coronavirus în lume : Bilanțul îmbolnăvirilor a depășit pragul de 12 milioane, la nivel mondial / Bulgaria revine la restricții / Mitingul lui Trump ar fi contribuit la creșterea numărului de cazuri

Numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns joi la 12.170.742, potrivit datelor centralizate de platforma worldometers.info . Dintre acestea, 7.070.188 sunt pacienți vindecați,
citeste tot articolul
FT: UE avertizează cetățenii britanici asupra efectelor expirării tranziției post-Brexit fără acord

Uniunea Europeană a avertizat, joi, cetățenii britanici să se pregătească pentru controale amănunțite la frontierele europene și pentru alte probleme care ar putea apărea în cazul expirării
citeste tot articolul
FOTO De ce au fost distruse complet roțile unui avion Tarom la aterizarea pe aeroportul Otopeni. Cauza descoperită de investigatori

Un avion ATR 42 al companiei Tarom, cu 26 de persoane la bord, care efectua în iulie 2019 o cursă Satu Mare – București, a suferit un incident atipic la aterizarea pe Aeroportul Otopeni – toate
citeste tot articolul
Coronavirus. Românii – dovada aclimatizării și dezvoltării tulpinilor letale

Regula este simplă: îți pui masca. Prețul măștii este maxim un leu. Ba, sigur a căzut sub un leu. Nemții nu discută această regulă și țin în balans virusul, economia. Românii
citeste tot articolul
?FOTO Pasajul Mogoșoaia, primele lucrări: „Este nevoie de creșterea ritmului”, avertizează Pro Infrastructura

Lucrările la pasajul rutier de 800 de metri de la Mogoșoaia, care va „duce” actuala Șosea de Centură peste DN1A și giratoriul de la sol, au început în luna aprilie și au
citeste tot articolul
Controverse în Germania privind legăturile dintre poliție și mișcarea de extremă-dreaptă

Autoritățile germane trebuie să facă față unui număr tot mare de acuzații de proximitate între poliție și mișcarea de extremă-dreaptă, în urma amenințărilor cu moartea trimise mai multor
citeste tot articolul
Cadavre donate pentru a fi studiate, ”lăsate să fie mâncate de șobolani într-un centru științific din Paris”

Autoritățile din Franța vor investiga o serie de acuzații potrivit cărora cadavreme umane donate științei au fost lăsate să putrezească și să fie mâncate de șobolanu într-o clădire de
citeste tot articolul
OMS: Coronavirusul se poate răspândi prin aer, dar trebuie investigat cât de frecvent

Organizația Mondială a Sănătății a publicat joi noi recomandări cu privire la răspândirea noului coronavirus care recunosc că sunt informații cu privire la transmiterea noului coronavirus prin
citeste tot articolul
Grecia își face propriul test pentru detectarea COVID-19, mai ieftin decât kiturile din import

Cercetătorii din Grecia spun că sunt aproape de a lansa un test molecular pentru detectarea COVID-19, care ar putea oferi o alternativă mai ieftină la kiturile provenite din import, precum și accesul
citeste tot articolul
Sorrentino revine pe marele ecran cu ”Mâna lui Dumnezeu” / Maradona și moartea părinților

Realizatorul italian Paolo Sorrentino și-a anunțat întoarcerea pe marele ecran cu „A fost mâna lui Dumnezeu”, un film care povestește moartea tragică a părinților săi la
citeste tot articolul
?Cupa României: Sepsi s-a calificat în finală (8-1 la general cu Poli Iași) / Duel cu FCSB pentru trofeu

Formația Sepsi Sfântu Gheorghe s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, învingând cu scorul de 3-0 (1-0) echipa Poli Iași, în deplasare, în manșa
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24163717-sunt-sau-nu-copiii-tinerii-afectati-coronavirus-medicii-din-prima-linie-ideea-populatia-tanara-nu-este-afectata-mit-iasi-tratat-66-copii-covid-avem-pacient-18-ani-terapie-intensiva.htm?cfnl

Pe fondul protestelor generalizate, Serbia renunță la reimpunerea izolării la domiciliu, dar limitează în schimb adunările publice

download - Copie

Pe fondul protestelor generalizate, Serbia renunță la reimpunerea izolării la domiciliu, dar limitează în schimb adunările publiceFoto: Euronews
Autoritățile sârbe au renunțat la intenția de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad pentru a limita propagarea infecțiilor COVID-19, după două zile de manifestații violente împotriva oricărei reintroduceri de restricții, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Grupul de criză guvernamental, responsabil cu gestionarea situației epidemiologice, a decis în schimb să interzică adunările publice în spații închise și deschise cu mai mult de 10 persoane, invocând posibilitatea transmiterii virusului la grupuri mai mari de oameni. Totodată, restaurantele și cafenelele vor avea voie să funcționeze în interior doar până la ora 21:00.
„Izolarea la domiciliu ar fi fost măsura cea mai eficientă, dar am decis în schimb să luăm în locul ei această măsură intermediară”, a declarat presei șefa guvernului sârb, Anna Brnabici, după reuniunea grupului de criză.
Aceasta nu a exclus pe viitor instituirea restricțiilor de circulație în weekend, dacă noile măsuri nu vor da rezultate, invocând o supraaglomerare a sistemului de asistență medicală din Belgrad pe fondul creșterii numărului celor infectați.
Anunțul anterior al președintelui Aleksandar Vucici că ar fi necesară reinstituirea izolării la domiciliu în weekend a generat largi manifestații de revoltă, care au degenerat în violențe la Belgrad și în alte localități.
OPINII
Valerian Stan

Zodia virusului și altele (XV)

de Valerian Stan

*Cele aproape 3,5 milioane de români care au ieșit și au votat la referendumul pentru Familia naturală

ȘTIRI

Proiectul Guvernului privind carantinarea și izolarea a trecut de Camera Deputaților, cu o largă majoritate. Urmează să fie înaintat Senatului, for decizional

Proiectul de lege privind carantinarea și izolarea a fost aprobat joi seara de Camera Deputaților, cu 266 de voturi pentru, 11 împotrivă și 8 abțineri

Arafat: Nu va exista o nouă etapă de relaxare. Libertatea individuală are limitele ei

Șeful DSU Raed Arafat a anunțat, miercuri seară, că în ultimele 14 zile numărul de cazuri de Covid-19 a crescut cu peste 30%,

Pe fondul protestelor generalizate, Serbia renunță la reimpunerea izolării la domiciliu, dar limitează în schimb adunările publice

Autoritățile sârbe au renunțat la intenția de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad pentru a limita propagarea infecțiilor COVID-19, după două zile de manifestații violente împotriva oricărei reintroduceri de restricții

Patriarhul Daniel i-a scris Patriarhului Constantinopolului, exprimându-și susținerea pentru menținerea statutului actual, de muzeu, al Basilicii Sfânta Sofia

Patriarhul Daniel i-a scris miercuri Patriarhului Constantinopolului Bartolomeu, exprimându-și susținerea pentru menținerea statutului actual

Pr. Radu Preda, după moartea unui copil de 2 ani, plimbat între spitale: De la tragedia unei familii ajungi să vezi tragedia unei țări conduse de scelerați, impostori și trădători

Părintele Radu Preda, fost director al IICCMER, critică dur protocoalele care temporizează oferirea asistenței medicale urgențelor non-COVID, după ce un băiețel de numai 2 ani, care căzuse în piscină, a murit fiind plimbat între spitale.

CEDO a condamnat Bulgaria să plătească 7.500 de euro daune „morale” unei femei care se consideră bărbat, pentru că instanța națională nu i-a aprobat schimbarea genului în buletin

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Bulgaria ar fi încălcat dreptul la viață privată al unei femei care se consideră bărbat, din cauză că o instanță bulgară i-a respins acesteia cererea de a își schimba în acte numele și sexul consemnate oficial. CEDO obligă Bulgaria să-i plătească persoanei daune morale

EXTERNE

Crime, teroare, banditism: războiul Americii contra Serbiei (II)

O stranie coincidență face să nu ducem lipsă de evenimente legate de moștenirea politică a fostei Iugoslavii

Grecia: Toți călătorii care intră pe la punctul Kulata-Promachonas vor fi testați pentru COVID-19

Grecia introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării

Planul cincinal prin care Back Lives Matter vrea înlocuirea „Poliției capitaliste” cu o „Miliție populară”

Filiala din Philadelphia a Black Lives Matter cere desființare totală a poliției din Statele Unite în cinci ani, precum și desființarea tuturor bazelor

CULTURĂ

10 iulie: Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Sfinții 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 10 iulie.

9 iulie: Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie

Sfântul Sfințit Mucenic Pangratie este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 9 iulie.

9 iulie: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț

Această icoană a Maicii Domnului este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, fiind cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni.

Sute de persoane au fost botezate la locul unde a murit George Floyd

download - Copie

 Gabriela Augustinov  08-07-2020 16:02:41

De Rusalii, mai mulții păstori au început să țină servicii de închinare la locul unde a fost omorât George Floyd – pentru a le vorbi oamenilor despre dragostea lui Isus, care face ca împăcarea și unitatea să fie posibile. În următoatele câteva săptâmâni, aproape în fiecare seară au avut loc diverse evenimente cu rezultate incredibile în acel loc.

Imaginile protestelor violente din Minneapolis s-au răspândit în toată lumea. Dar începând cu duminica Rusaliilor, atmosfera de la locul morții lui George Floyd s-a schimbat radical. Totul a început însă cu mult înainte ca George Floyd să moară: Pastorul Charles Karuku, împreună cu biserica sa, Biserica Internațională din Burnsville, la sud de Minneapolis au inițiat un timp de post și rugăciune pentru 40 de zile.

Postul s-a încheiat chiar în ziua cand au început protestele. „La începutul postului, ne-am rugat ca Domnul să facă minuni în mijlocul nostru de Rusalii. Nu am știut ce se va întâmpla, dar am continuat să postim și să ne rugăm”, a spus Karuku într-un interviu pentru CBN News. El și soția lui erau însă siguri de un lucru:

„Am știut că de Rusalii noi trebuie să fim în locul unde George Floyd a fost ucis, și să proclamăm acolo Numele lui Isus și un mesaj de al unității.”

Botez în loc de violențe

Când au ajuns la fata locului, multe clădiri din oraș încă ardeau. Pastorul Karuku și o echipa de voluntari au început să țină un serviciu de închinare în fiecare după-amiază începând cu duminica Rusaliilor.

Pe parcurs li s-au alaturat alte 50 de biserici și tot mai mulți oameni au început să participe la închinare. Mulți L-au primit pe Isus în viața și în inima lor și au fost botezați pe loc. Bazinul pentru botez a rămas zi și noapte acolo. Uneori când Pastorul Karuku revenea în acel loc următoarea zi, alți păstori botezau deja oameni. 

Un loc pentru a începe din nou

O parte din această mișcare incredibilă, este și Dr. Sammy Wanyonyi, care conduce inițiativa „Merge Twin Cities”, la care participă peste 400 de comunități creștine din St. Paul și Minneapolis.

„Sute de oameni din diferite locuri se întorc la Hristos și îl urmează prin botez”, a declarat Wanyonyi într-un interviu. „Ceea ce am făcut este să predicăm Evanghelia miilor de oameni care au venit defapt să protesteze”. 

Chiar și Alvida King, nepoata lui Martin Luther King Jr., a participat prin telefon la unul dintre serviciile evanghelice. Sute de oameni au fost botezați în locul unde a murit George Floyd în câteva săptămâni, a mai spus Wanyonyi.

„Este de necrezut că acest loc al frângerii a devenit pentru mulți locul unui nou început!”

Sursa: Livenet

Traducere: Daciana Augustinov

https://www.stiricrestine.ro/2020/07/08/sute-de-persoane-au-fost-botezate-la-locul-unde-a-murit-george-floyd/?

Mana profetica – 15.07.2013 – Fii tare

download - Copie

Simt că sunt mulți care au obosit de la atâta luptă. Te lupți de ceva vreme și ai impresia că dușmanul nu vrea să cedeze. Dumnezeu îți spune: „ Lasă-Mă să îți deschid ochii și să îți arăt și ție ca lui Ilie că sunt mai mulți alături de tine decât împotriva ta. Cerul este plin de îngeri slujitori care sunt trimiși special pentru tine. Dacă proclami Cuvântul Meu vei vedea cum ființele angelice îți vor aduce izbăvirea. Nu te concentra pe lucrurile trecătoare, ci pe cele veșnice, pe lucrurile nevăzute, care au fost rostite peste tine și pe care Cuvântul Meu le declară peste tine. Vino în acord cu Cuvântul Meu, iar credința ta va crește și vei primi izbăvirea!”

Verset biblic: Iosua 1:7: „Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de gura ta…”

Mana profetica – 12.07.2013 – Nu te teme

Domnul îți spune: „Nu te teme. Cei care vor cunoaște pe Dumnezeul lor vor rămâne tari și vor face mari isprăvi. Îngrijorarea nu îți va schimba situația actuală, ci doar credința și încrederea în Domnul Dumnezeul tău. Oprește-te și așteaptă salvarea și eliberarea Domnului. Vei scăpa de rău și de situațiile neplăcute. Fii tare și încrede-te în Mine. Eu voi duce această luptă pentru tine. Nimic nu este imposibil pentru Mine.”

Verset biblic: Daniel 11:32: „Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. ”

Mana profetica – 10.07.2013 – Sezon nou…

Îl aud pe Domnul cum spune poporului Său să se ridice. În ceruri este o chemare pentru fii și fiice să se ridice! Suntem într-un sezon nou, schimbarea a avut deja loc. E timpul ca noi să ne ridicăm, să ne ancorăm în adevăr și să intrăm în țara pe care El ne-a dat-o. Mantaua Duhului Sfânt este peste tine ca să te împuternicească și să îți dea avânt în acest sezon nou.

Verset biblic: Isaia 60:1 Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.

Mana profetica – 11.07.2013 – Bucată cu bucată…

Ești copleșit. Ești blocat și nu poți face niciun pas. Nădăjduiește în Domnul! Dacă privești imaginea de ansamblu, situația pare prea greu de înțeles, depășește puterile tale. Dar împarte această imagine în părți mai mici și începe să analizezi individual fiecare bucățică. Vei primi claritate și rezolvare atunci când vei face aceasta. Vei auzi vocea lui Dumnezeu dacă abordezi problema bucată cu bucată. Înainte să realizezi, povara de pe umerii tăi va fi ridicată și vei primi mobilitate.

Citeste mai departe

Mana profetica – 02.07.2013 – Ajutor din partea dusmanilor tai…

Îi văd pe unii care sunt ținuți captivi de cuvintele unor oameni, de profeții negative rostite asupra vieții voastre și care par că nu se vor mai sfârși. Alții sunt prinși în închisoarea circumstanțelor prin care trec și în acest moment aveți impresia că nu e nici o cale de scăpare. Dar, Domnul spune: “Nu renunța, voi turna ungerea Mea care, nu numai că vă va elibera, ci îi va determina chiar și pe dușmanii tăi să ajute la restuararea ta!” „Toți aceia care au rostit cuvinte negative peste viața ta, vor începe să te ajute, să te ridice! Îi pot vedea chiar fiind confuzi cu privire la schimbarea inimii lor față de tine. Cât despre tine, care ești prins în închisoarea circumstanțelor, pot vedea acele circumstanțe deschizând lucruri noi, oportunități noi, ducând spre un nou nivel al ungerii! Așadar, începe să te bucuri în fața vrăjmașilor tăi”, zice Domnul, „și privește la restaurarea care o voi aduce peste viața ta!”

Citeste mai departe

Mana profetica – 01.07.2013 – Dati alarma…

„Aceasta este ziua când trebuie să dați alarma”, zice Domnul oștirilor, „pentru ca Domnul Dumnezeul vostru să-Și aducă aminte de voi. Voi ați rămas pe loc și ați îngenuncheat sub apăsarea dușmanului; acum însă este timpul să vă ridicați și să lăsați ca glasul Cerului să vă izbăvească!” Glasul și Prezența merg împreună. Apăsarea este însoțită de sunetul gemetelor și suspinelor, dar prezența lui Dumnezeu este însoțită de sunetul biruinței. „Lăsați să fie auzit astăzi sunetul de război și al victoriei!” zice Domnul.

Citeste mai departe

Mana profetica – 28.06.2013 – Putere asupra vrăjmasului…

Îl aud pe Domnul spunând că noi, ca și creștini, nu realizăm ce putere deținem asupra vrăjmașului. Există putere în Numele lui Isus și tot ceea ce trebuie să facem este să chemăm Numele Lui și putem astfel accesa această putere. Ni s-a dat autoritate spirituală să călcăm peste șerpi și peste scorpioni și avem autoritate să-l punem pe diavol sub picioarele noastre. Văd imaginea unui soldat îmbrăcat cu armura sa, tot așa si noi trebuie să luăm toată armătura lui Dumnezeu și să umblăm în victorie! Pe măsură ce Mi te supui, vei începe să crești în autoritate înaintea oamenilor și înaintea lui Dumnezeu.

Citeste mai departe

Mana profetica – 27.06.2013 – Ramai conectat…

Văd un robinet din care țâșnește apă. Sub pământ (acolo unde nimeni nu poate vedea) sunt țevi care sunt conectate la acel robinet. Domnul spune: acea apă care țâșnește este Duhul Meu și Cuvântul Meu care este Duh și viață. Și după cum țevile sunt conectate la robinet, tot așa și tu trebuie să fii conectat la Mine și să fii un canal prin care să curgă viața din Mine. Și după cum nimeni nu poate vedea țevile care se află sub pământ, tot așa și tu trebuie să ai în ascuns timpul tău de părtășie cu Mine, pentru ca Duhul Meu să curgă prin tine.

Citeste mai departe

Mana profetica – 26.06.2013 – Ordine divina

Fiul Meu, ai lucrat bine ca să ții casa Mea în rânduială. Totuși, dacă faci lucrurile acestea din rutină și nu prin Duhul Meu nu vei atrage plinătatea slavei Mele. Eu te-am ales ca pe un vas al Meu prin care să se vadă slava Mea. Ascultă ce Duhul Meu are să-ți spună și fă lucrurile în felul Meu. Și dacă începi să te rogi: “Doamne, eliberează-mă de rutina care stinge Duhul lui Dumnezeu”, atunci vei începe să vezi o schimbare. Eu sunt un Dumnezeu al rânduielii Mele, nu al rutinei umane care aduce moarte în loc de slavă, zice Domnul.

Citeste mai departe

Mana profetica – 25.06.2013 – Lucru, lucru, lucru…

În timp ce mă rugam astăzi, am simțit că mulți dintre noi am devenit atât de prinși și concentrați cu lucrul nostru, lucru și iar lucru! Acest lucru poate însemna cariera noastră, ocupațiile noastre de zi cu zi, slujirea noastră în lucrare, lucrul la clădirea famiilor noastre, și-n toate acestea ne-am pierdut “dragostea dintâi”. Mi-a fost amintită pilda celor zece fecioare, cele înțelepte și cele nechibzuite, și L-am auzit pe Domnul spunând că avem nevoie să ne refocalizăm și să ne întoarcem la principiile de bază. Acele principii care să ne asigure că avem lămpile umplute, și care ne determină să ne concentrăm atenția asupra a ceea ce este în inima Lui, a ceea ce clădim pentru veșnicie. Am devenit atât de ocupați cu lucrul nostru încât am pierdut din vedere pentru cine lucrăm, devenind astfel obosiți, deprimați, lipsiți de dragoste, și toate acestea se întâmplă pentru că ne-am piredut viziunea.

Citeste mai departe

Mana profetica – 21.06.2013 – Rasare credinta…

Văd în inima ta o neliniște cu privire la viitor. Aceasta se datorează faptului că ai lăsat îngrijorările și durerile acestei lumi să penetreze duhul tău, încet dar sigur atenția ta a fost deviată de la Mine la abilitățile umane. Este timpul să stai jos, să-ți amintești de lucrurile pe care Eu le-am spus cu privire la viața ta, să-ți reînnoiești mintea, să revezi cuvântul profetic pe care l-ai primit – și în special acele gânduri care ai crezut că niciodată nu se vor împlini! Amintește-ți că Eu sunt Dumnezeu, Eu fac imposibilul să devină posibil! Lasă credința să răsară în inima ta astăzi!

Citeste mai departe

Proteste violente în Serbia, după ce Guvernul a anunțat că se revine la starea de urgență

download - Copie

Un grup de susţinători ai opoziţiei a luat cu asalt clădirea Parlamentului din Belgrad. Preşedintele Aleksandar Vucic a impus măsuri restrictive pentru a opri răspândirea coronavirusului. Spitalele din Serbia au atins capacitatea maximă.

Proteste violente au izbucnit în Belgrad  după ce preşedintele Aleksandar Vucic a luat hotărârea de a reimpune starea de urgenţă pe fondul pandemiei de coronavirus. Măsurile restrictive vor intra în vigoare din acest week-end.

„Situaţia din Belgrad este alarmantă. Spitalele sunt literalmente supraaglomerate”, a declarat Vucic într-o conferinţă de presă televizată.

Serbia a înregistrat marți aproape trei sute de noi bolnavi, cel mai mare număr într-o zi de la începutul pandemiei. Aceştia se adaugă celor aproape 17.000 de infectaţi, un bilanţ uriaş pentru Serbia, care are o populaţie de nici șapte milioane de oameni.

Sursă: Știrile PRO TV

Ultimele articole – Viața spirituală

  • Dobândește viața care ți-o dorești cu adevărat - de Joyce Meyer
    Dobândește viața care ți-o dorești cu adevărat – de Joyce Meyer
  • ÎNSPĂIMÂNTĂTOR: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashower I Episodul 5 52
    ÎNSPĂIMÂNTĂTOR: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashower I Episodul 5 52
  • Adevarata identitate - de Angela Tiprigan
    Adevarata identitate – de Angela Tiprigan
  • Maria Nechita - Povestea unei vindecari miraculoase din Maramures
    Maria Nechita – Povestea unei vindecari miraculoase din Maramures
  • Trăind fiecare zi uimit de Dumnezeu - de Joyce Meyer
    Trăind fiecare zi uimit de Dumnezeu – de Joyce Meyer
  • Adulter si pornografie - pacate sexuale ascunse in casnicie - marturia lui Bob si Heidi
    Adulter si pornografie – pacate sexuale ascunse in casnicie – marturia lui Bob si Heidi
  • Mai intai trebuie sa crezi - de Joyce Meyer
    Mai intai trebuie sa crezi – de Joyce Meyer
  • Este iertarea importanta pentru a primi vindecare?
    Este iertarea importanta pentru a primi vindecare?

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/12866-proteste-violente-in-serbia-dupa-ce-guvernul-a-anuntat-ca-se-revine-la-starea-de-urgenta

Guvernatorul Californiei interzice creștinilor să cânte în biserici | AO NEWS

download - Copie

 08.07.2020  |    Mapamond Crestin  |

Un nou regulament a intrat în vigoare la sfârșitul săptămânii trecute în California, care reglementează modul în care ar trebui să fie oficiate slujbele în biserici. Ordinul de 14 pagini interzice cântatul, atât la repetiții, cât și în programele publice ale bisericilor din California. Motivul este Covid 19. Se pare că există posibilitatea transmiterii virozei prin picăturile exhalate contaminate.

Biroul guvernatorului nu a indicat cum intentionează să aplice legea. Este greu de imaginat ca trupele Gărzii Naționale să intre în biserici și să aresteze membrii corului pentru că au cântat un imn de închinare.

Dr. Paul Chappelll, pastorul Bisericii Baptiste Lancester, una dintre cele mai mari biserici din nordul Californiei, citat de CBN, a declarat că biserica lui intentionează să nu se supună acestei restricții, ci chiar să cânte și mai tare.

„Este singurul răspuns pastoral pentru o astfel de legislație neconstituțională. Îi invităm pe guvernanții noștri să ni se alăture duminică la biserică pentru a vedea că practicăm distanțarea socială, dar ne vom supune Scripturilor pentru a cânta și a ne întâlni unii cu alții în dragostea Domnului”, a încheiat pastorul.

Sursă: CBN

Ultimele articole – crestinul si societatea

  • Biserica și societatea de Laviniu Gabor
    Biserica și societatea de Laviniu Gabor
  • Tinerii și Biserica, azi și mâine - Interviu cu Lucian Bălănescu
    Tinerii și Biserica, azi și mâine – Interviu cu Lucian Bălănescu
  • Apostolii reconcilierii - Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
    Apostolii reconcilierii – Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
  • COVID-19: Lecții pentru Biserică - Interviu cu Lucian Chiș
    COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș
  • OPORTUNITĂȚILE Pandemiei - Interviu cu Costel Grămadă
    OPORTUNITĂȚILE Pandemiei – Interviu cu Costel Grămadă
  • Când o treime din populația lumii moare
    Când o treime din populația lumii moare
  • Biserica după COVID-19 - editorial de Sorin Pețan
    Biserica după COVID-19 – editorial de Sorin Pețan
  • Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
    Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/12864-guvernatorul-californiei-interzice-crestinilor-sa-cante-in-biserici-ao-news

Ministrul Educației din Olanda consideră mențiunea sexului în pașaport „inutilă”!

download - Copie

Sexul cetățenilor olandezi nu va mai fi menționat în cartea de identitate în câțiva ani, o inscripție considerată „inutilă” de ministrul Educației, Culturii și Științei, Ingrid van Engelshoven, relateză AFP.

Într-o scrisoare adresată Parlamentului, văzută de AFP sâmbătă, ministrul, de asemenea responsabil cu Emanciparea, și-a anunțat intenția de a elimina inscripția de sex pe cărțile de identitate „din 2024/2025”.

Ingrid van Engelshoven dorește „să limiteze pe cât posibil mențiunea inutilă a sexului”, care va fi totuși menționată în continuare în pașapoarte, obligatorie de către Uniunea Europeană.

„Olanda nu ar fi primul stat membru care deține o carte de identitate fără menționarea sexului. Cartea de identitate germană nu menționează sexul”, scrie ministrul.

Van Engelshoven consideră că cetățenii ar trebui să poată „să-și contureze propria identitate și să o trăiască în deplină libertate și securitate”.

„Aceasta este o veste grozavă pentru persoanele care întâmpină probleme cu această categorie de gen pe cărțile de identitate zi de zi”, au spus organizațiile olandeze care apără drepturile homosexualilor și ale altor minorități sexuale.

„Și aceasta este o veste bună pentru oricine crede că ceea ce ascunde lenjeria ta nu privește nici guvernul, nici alte autorități”, au adăugat acestea într-o declarație.

Olanda a făcut, de asemenea, un pas către recunoașterea unui al treilea sex în 2018, când un cetățean născut intersex a obținut în justiție dreptul de a nu fi necesar să se înregistreze ca bărbat sau femeie pe certificatul de nastere.

Sursa: Hotnews.ro

Ultimele articole – crestinul si societatea

  • Biserica și societatea de Laviniu Gabor
    Biserica și societatea de Laviniu Gabor
  • Tinerii și Biserica, azi și mâine - Interviu cu Lucian Bălănescu
    Tinerii și Biserica, azi și mâine – Interviu cu Lucian Bălănescu
  • Apostolii reconcilierii - Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
    Apostolii reconcilierii – Valorile creștine și părinții Uniunii Europene
  • COVID-19: Lecții pentru Biserică - Interviu cu Lucian Chiș
    COVID-19: Lecții pentru Biserică – Interviu cu Lucian Chiș
  • OPORTUNITĂȚILE Pandemiei - Interviu cu Costel Grămadă
    OPORTUNITĂȚILE Pandemiei – Interviu cu Costel Grămadă
  • Când o treime din populația lumii moare
    Când o treime din populația lumii moare
  • Biserica după COVID-19 - editorial de Sorin Pețan
    Biserica după COVID-19 – editorial de Sorin Pețan
  • Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
    Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara

 

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/12859-ministrul-educatiei-din-olanda-considera-mentiunea-sexului-in-pasaport-inutila

Avertisment: „În luna august, am putea avea 800 de infecții noi pe zi”

download - Copie

 06.07.2020  |    Mapamond Crestin  |   136  |     1 min

Dacă nu respectăm regulile sanitare, numărul cazurilor noi de coronavirus va continua să crească și s-ar putea dubla luna viitoare, până la 800 de raportări pe zi, avertizează vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici.

“Vorbim de lucruri logice până la urmă. Vorbim de un raport între măsurile care s-au relaxat și felul în care populația a înțeles să respecte sau să nu respecte aceste măsuri, așa relaxate cum sunt. În momentul în care oamenii nu respectă măsurile, nu se poate întâmpla decât un singur lucru, mai ales pe fondul relaxării, anume creșterea numărului de cazuri. Practic, de la începutul lunii iunie, am ajuns la un număr bazal de reproducere de peste 1. Reamintesc că numărul bazal peste 1 înseamnă o creștere a epidemiei”, a declarat medicul Emilian Popovici, luni, la Europa FM.

“Dacă mergem după scenariul de 1.1, făcut de dl. Valentin Pârvu, și ne gândim că acest număr bazal se va menține, practic, în jurul datei de 23 august vom avea în jur de 800 de infecții noi pe zi, ceea ce va însemna o corespondență în Terapia Intensivă de peste 500 de cazuri. Aceasta este o situație pe care sistemul ar trebui să o poată gestiona. Dar, ne putem pune întrebarea, dacă această situație va persista, ce se va întâmpla în septembrie? Chiar dacă se menține un număr bazal de reproducere, să zicem, relativ stabil, în timp numărul de cazuri în ATI va crește. Lucrurile trebuie reglate după aceste cifre, care nu pot greși semnificativ, pentru că, până acum, proiecțiile au fost corecte”, a adăugat specialistul.

Sursă: Digi 24

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

  • Realități și perspective MAGAZIN  7 iulie 2020
    Realități și perspective MAGAZIN 7 iulie 2020
  • Cum putem auzi vocea lui Dumnezeu  Puterea rugăciunii 9.14, cu Nușa Paul
    Cum putem auzi vocea lui Dumnezeu Puterea rugăciunii 9.14, cu Nușa Paul
  • Despre rugăciune  Puterea rugăciunii 9.12, cu Nușa Paul
    Despre rugăciune Puterea rugăciunii 9.12, cu Nușa Paul
  • IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
    IULIE 2020 | Punctele de rugăciune | Puterea rugăciunii 9.15
  • Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
    Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/12858-avertisment-in-luna-august-am-putea-avea-800-de-infectii-noi-pe-zi

VIDEO Serbia: Noi proteste violente la Belgrad / Președintele vrea să renunțe la starea de urgență de I.B. HotNews.ro

download - Copie

Articol actualizat
Miercuri, 8 iulie 2020, 21:57 Actualitate | Coronavirus

Proteste la Belgrad
Proteste la Belgrad
Foto: youtube.com
Mii de oameni protestează și miercuri seară în Belgrad, deși președintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat miercuri că ar putea fi evitată impunerea unei etape de carantină pentru combaterea reizbucnirii coronavirusului, după ce protestele au degenerat în violențe între poliție și protestatarii furioși de la Belgrad, potrivit AFP.
UPDATE 23:10 Protestatarii au forțat din nou intrarea în Parlament, dar au fost respinși de forțele de ordine. Vucic acuză Opoziția că stă în spatele protestelor ”prea bine organizate”

Zeci de polițiști și manifestanți au fost răniți în incidentele care s-au produs atunci când mii de oameni au ieșit pe stradă marți seara, la anunțul șefului statului că ar trebui să fie din nou închiși în case la sfârșit de săptămână.

Aproximativ 20 de persoane au fost arestate în timpul ciocnirilor, în timpul cărora poliția a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au aruncat cu pietre.

Un grup de protestatari a reușit chiar să pătrundă în Parlament înainte de a fi opriți de forțele de ordine.

Furia a fost îndreptată împotriva președintelui. El este acuzat că a favorizat un al doilea val al epidemiei prin ridicarea rapidă a carantinei inițiale pentru a putea organiza alegerile din 21 iunie, câștigate în mare parte de partidul său (SNS).
Ţara se confruntă cu un număr raportat de 16.168 de infecţii cu noul coronavirus, din care în jur de 3.000 sunt cazuri active, însă cifrele sunt în plină ascensiune. Epidemiologii şi medicii au avertizat că spitalele funcţionează la capacitate maximă şi că lucrătorii medicali sunt obosiţi.

Bilanţul total al morţilor este, potrivit cifrelor oficiale, de 330. Marți au fost confirmate 299 noi cazuri de coronavirus, iar în cursul ultimei săptămâni a înregistrat între 200 şi 300 de cazuri zilnic, provocând temeri că ţara de 7 milioane de locuitori s-ar putea confrunta cu un al doilea val de infecţii.

VIDEO Protestatarii sârbi au luat cu asalt Parlamentul din cauza revenirii la măsurile de carantină

Subiectele zilei

Joi, 9 Iulie 2020

INTERVIU Recordul de cazuri de coronavirus văzut prin ochii unui medic din prima linie: O urmare a comportamentului unei părți a populației, care a uitat de tot ceea ce înseamnă măsuri de protecție

Numărul record de cazuri de infecții cu coronavirus, înregistrat astăzi de România – 555, cel mai mare de la debutul epidemiei – este „o urmare a comportamentului unei părți a
citeste tot articolul
Managerul Spitalului Colentina, confirmat cu Covid-19

Managerul Spitalului Colentina, Remus Mihalcea, a fost confirmat miercuri cu coronavirus, iar în acest moment este internat, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.
citeste tot articolul
Dali, Picasso, Klimt, Matisse și Magritte, la București

O bogată colecție de peste 100 de piese de grafică semnate de cei mai renumiți pictori moderni ai lumii – Dali, Picasso, Magritte, Matisse, Modigliani sau Chagall, reprezentanți ai fenomenului
citeste tot articolul
Ciolacu, despre deputații PSD scandalagii: Am sunat la shaormerie și mi-am cerut scuze. Incidentul este nescuzabil

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seară că ”incidentul” provocat de cei doi deputați PSD care au refuzat să poarte mască într-un fast-food din București și au făcut
citeste tot articolul
Situație incredibilă. Un formular a scos mulți oameni din sistemul de sănătate. Problema pare a fi între ANAF și Casa de Sănătate. Cornel Grama: E trist că omul suferă

Pe perioada șomajului tehnic, casele de sănătate au scos persoanele afectate de la asigurați din cauza unui formular ANAF. Deși acest document a fost corectat din mai de către Fisc, iar oamenii ar
citeste tot articolul
România, în vârful epidemiei de coronavirus. Cum s-a ajuns aici? Cum sunt afectați copiii și tinerii? Dezbatere HotNews LIVE cu Beatrice Mahler și Florin Roșu, medici în spitale din prima linie COVID-19, joi de la ora 15:00

România a ajuns în vârful epidemiei de coronavirus, înregistrând cel mai mare număr de cazuri de la debutul pandemiei, într-o singură zi – 555. Cum s-a ajuns
citeste tot articolul
Serbia: Noi proteste violente la Belgrad / Președintele vrea să renunțe la starea de urgență UPDATE

Mii de oameni protestează și miercuri seară în Belgrad, deși președintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat miercuri că ar putea fi evitată impunerea unei etape de carantină pentru
citeste tot articolul
Iohannis, în ziua celui mai grav bilanț COVID-19: Situația este îngrijorătoare. Dacă se înrăutățește și nu găsim altă cale, putem reveni la măsuri mai restrictive / Apel către politicieni

Astăzi este o zi tristă, având un număr record de îmbolnăviri de COVID-19, iar vina este partajată între cetățeni și autorități, a declarat miercuri seară președintele Klaus
citeste tot articolul
NYT: Biden nu ar trebui să participe la o dezbatere cu Trump, decât dacă…

Joe Biden ar trebui să participe la dezbateri cu Trump cu două condiții. Altfel, i-ar oferi lui Trump niște avantaje nejustificate, scrie Thomas L. Friedman în New York Times. În primul
citeste tot articolul
Orban: Cauza principală a creșterii numărului de cazuri este nerespectarea regulilor de protecție sanitară / Suntem într-un moment de cumpănă / Dacă va fi nevoie vom lua orice măsură care se va impune

Principala cauză a creșterii fără precedent a numărului de infecții cu coronavirus raportate într-o zi este nerespectarea regulilor de protecție sanitară, a afirmat miercuri seară premierul
citeste tot articolul
Arafat: Un studiu Yale spune că 50% din infecții sunt transmise de asimptomatici / Am asistat la niște campanii anti-mască foarte bine puse la punct

Secretarul de Stat Raed Arafat spune că, potrivit unui studiu al prestigioasei universități americane Yale, peste 50% din îmbolnăvirile cu noul coronavirus sunt realizate de persoanele
citeste tot articolul
Financial Times: Lumea se năruie pe măsură ce SUA se retrag

Covid-19 nu a transformat lumea, cel puțin nu încă. Însă i-a accelerat dezvoltarea tehnologică, socială și politică. O evoluție cu atât mai impresionantă în sfera relațiilor
citeste tot articolul
Fondurile europene pentru firme și PFA: 3 scheme de granturi între 2.000 Euro și 200.000 Euro. Termenul de lansare

Guvernul va lansa curând apelurile de proiecte prin care microîntreprinderile, firmele mici și mijlocii (IMM), dar și persoanele fizice autorizate (PFA) vor putea obține fonduri europene
citeste tot articolul
Ministrul Sănătății: În acest moment nu suntem în stadiul în care să fie necesară instituirea stării de urgență

În acest moment, România nu este în situația în care să fie necesară revenirea la starea de urgență, deși miercuri a fost raportat cel mai mare număr de infecții cu coronavirus
citeste tot articolul
PSD anunță „modificări majore” la legea carantinei și izolării. Romașcanu: „Proiectul de la Guvern protejează abuzurile, nu cetățenii”

PSD anunță că proiectul de lege privind carantina și izolarea propus de Guvern va fi discutat în plenul Camerei Deputaților cel târziu joi dimineață, cu „modificări majore”.
citeste tot articolul
Rapperul Kanye West își anunță programul de candidat la alegerile prezidențiale SUA: Anti-avort și anti-vaccin / Ce funcție îi promite lui Musk

Kanye West a oferit mai multe detalii cu privire la programul de candidat la alegerile prezidențiale SUA în noiembrie. Declarându-se împotriva avortului, sceptic cu privire la un
citeste tot articolul
Un șofer din Franța, în moarte cerebrală după ce a fost bătut pentru că a refuzat să lase un grup de bărbați să urce în autobuz fără mască

Doi bărbați, de 22 și 23 de ani, suspectați că au lovit duminică, în sud-vestul Franței, un șofer de autobuz, care este acum este în moarte cerebrală, au fost inculpați miercuri pentru
citeste tot articolul
Macron și „guvernul său de 600 de zile” își fixează „4 mari axe”

Emmanuel Macron a fixat „patru mari axe” de lucru, printre care „reconstrucția țării” și „patriotismul republican”, guvernului „de 600 de zile” pe care l-a
citeste tot articolul
Închiderea bordelurilor scoate prostituatele din Germania în stradă. Despre business-ul de miliarde, în care o treime dintre lucrătoarele sexuale sunt din Europa de Est

Multe sectoare economice și de activitate au fost și sunt încă puternic afectate de restricțiile dispuse din cauza pandemiei Covid-19. În Germania, unul dintre acestea este practicarea
citeste tot articolul
FCSB, în finala Cupei României (4-0 la general cu Dinamo)

După 3-0 în manșa tur, FCSB s-a impus cu 1-0 și miercuri seară contra rivalei Dinamo, calificarea în finala Cupei României neputând fi pusă în vreun fel la
citeste tot articolul

Mana profetica – Frica de Domnul

download - Copie

Mi se pare atât de minunat faptul că lui Dumnezeu Îi pasă atât de mult de poporul Său încât îngăduie ca Moise și copiii lui Israel să experimenteze frica de El. De ce ar face Dumnezeu așa ceva? Dumnezeul nostru are cunoștință de slăbiciunea noastră umană. El a trasat anumite granițe în drumul nostru, pentru a nu cădea în păcat, păcate care uneori duc la moarte. Experimentând frica de Domnul vom fi preveniți să nu umblăm conduși de pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții! Tatăl nostru ceresc dorește atât de mult să ne bucurăm de tot ce El ne-a dat, însă a stabilit niște granițe pentru noi, și anume frica de Domnul, care ne va ajuta să trăim o viață deplină ca și credincioși maturi. Dacă astăzi alegi să umbli în frica de Domnul, vei avea parte de biruință în domeniile în care te lupți cu firea ta pământească. Dumnezeu îți spune: Eu sunt un DUMNEZEU VEȘNIC, și îți cunosc slăbiciunea, iar în timp ce tu strigi după duhul fricii de Domnul ca să vină în viața ta, vei cunoaște SLAVA Mea într-un mod nou și plin de autoritate.

Verset biblic: Exodul 20:20 – “Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.””

© Ruach Ministries

Mana profetica – Esti vrednic! zice Domnul

Te văd căzut în groapa disperării, simțindu-te folosit și abuzat, nevrednic de a fi ascultat de Dumnezeu. Chiar te-ai și oprit din a mai striga înaintea lui Dumnezeu pentru străpungere, și trăiești supraviețuind de la o zi la alta. Ție îți spune Domnul azi: reînnoiește-ți mintea! Ridică-ți privirea în sus căci izbăvirea este gata să vină! În timp ce îți restabilești poziția în Mine, vei vedea lucruri noi venind în ființă iar cei ce te-au abuzat vor începe să te vadă într-o lumină diferită. Scoală-te și luminează, fiică a Sionului, căci iată lucruri noi sunt gata să se întâmple! Îți voi da frumusețe în loc de cenușă ca recompensă pentru anii ce ți-au fost furați, căci tu ești preaiubitul (preaiubita) Mea, zice Domnul oștirilor.

Citeste mai departe

Mana profetica – Vindecarea necesita timp…

Osea dă un îndemn cu privire la subiectul vindecării. Până când nu are loc minunea, vindecarea este încă în proces, în special vindecarea emoțională. Ea nu vine cu ușurință și procesul poate fi uneori foarte dureros, și numai Dumnezeu știe cum să lucreze într-un mod care în final aduce vindecare și slujire totală credinciosului. Uneori rănile trebuie redeschise atunci când se infectează, pentru a putea fi curățite în totalitate. În timp ce tu strigi la Dumnezeu pentru vindecare sunt două lucruri pe care trebuie să le faci pentru a facilita procesul vindecării: să petreci timp cu Dumnezeu în Cuvântul Său și să-ți centrezi atenția asupra prezenței Sale. Făcând astfel vei avea parte de vindecare deplină, dacă răbdător Îl vei lăsa să-Și facă lucrarea!

Citeste mai departe

Mana profetica – Rezista vrajmasului!

Știind cum să-l biruiești pe vrăjmaș vei avea parte de protecție, eliberare și siguranță în viața ta. Duhul nostru, sufletul nostru și trupul nostru au fost răscumpărate cu un mare preț, iar vrăjmașul nu are nici un drept de a ne molesta în vreun fel. Tuturor acelora care sunt tulburați de presiunea vrăjmașului Dumnezeu le spune că sângele lui Isus îl biruiește pe Satan. Mărturisirea puterii sângelui lui Cristos îl va slăbi pe vrăjmaș și-i va lua puterea de a ne face vreun rău. Exercitarea credinței în sângele lui Isus, și în ceea ce Cuvântul Lui spune și folosirea lor ca mărturie împotriva diavolului îl va pune pe fugă. Cuvântul lui Dumnezeu nu va fi lipsit de putere atunci când îl folosești ca și armă și vei continua să te împotrivești vrăjmașului. Vei crește în credință și vei experimenta puterea lui Dumnezeu în viața ta.

Citeste mai departe

Mana profetica – Opreste-te si sa stii ca Eu sunt Dumnezeu

Îl aud pe Domnul spunând: oprește-te și să știi că Eu sunt Dumnezeu. El este Cel Atotputernic, El este Vindecătorul tău și Cel ce-ți poartă de grijă.

Poate te afli acum în mijlocul furtunii dar nu te lăsa doborât ci fă tăcere în gândurile tale, oprește-te și să știi că El este Dumnezeu. În acest mod vei găsi liniștea, pacea, o pace care întrece priceperea firească, o pace care se ridică mai presus de furtuni. În această stare de pace vei putea lua decizii care vor aduce roadă și care te vor ajuta să te bucuri de destinul tău.

Citeste mai departe

Mana profetica – Vorbeste Doamne, eu ascult…

Când Dumnezeu l-a chemat pe tânărul Samuel acesta nu a știut nici nu a înțeles că Domnul îi vorbea. El s-a dus la Eli să îl întrebe dacă el a fost acela care l-a strigat. Eli i-a răspuns că nu l-a strigat și că dacă i se mai întâmplă odată să audă că e chemat, să spună: Vorbește Doamne, eu ascult!

Se întâmplă de multe ori să nu știm că Domnul dorește să ne vorbească sau ne scapă cuvântul Său atunci când ne vorbește, pentru că nu ascultăm sau nu înțelegem atunci când El ne vorbește. Dumnezeu ne cheamă la un timp de intimitate cu El ca să putem să-L auzim mai bine atunci când El ne cheamă. Haideți să nu pierdem ceea ce Dumnezeu are să ne spună sau să vorbească prin noi. David a fost acela care își spunea sufletului său să tacă și să asculte vocea lui Dumnezeu.

Citeste mai departe

Mana profetica – Ramaneti fermi in libertatea voastra

În timp ce mă rugam astăzi, am simțit că Domnul dorește să slujească acelora care se clatină în credința lor. Sunt mulți care se află într-o vale a deciziilor, oscilând și nefiind siguri pe credința lor, nefiind siguri dacă doresc să-L mai slujească pe Dumnezeu. Acesta este un sezon în care dușmanul te încearcă, dar Dumnezeu îți spune: copilul Meu, Eu te-am creat să fii liber, nu lăsa ca obiceiurile, pasiunile și dorințele tale lumești să te tragă din nou sub jugul robiei, robie care te va scoate din dragostea Mea, de sub protecția Mea. Te poți întoarce la vechile tale căi firești pentru a rezolva lucrurile, dar dușmanul te va prinde în mrejile lui și vei pierde viața care curge, pacea, bucuria și chiar acele promisiuni care au fost rostite peste tine. Eu am un destin pentru tine, și gândurile Mele pentru tine sunt de pace și nu de nenorocire, ca să îți dau un viitor și o nădejde, zice Domnul!

Citeste mai departe

Mana profetica – Persevereaza

EU sunt la lucru, nu renunța, Eu sunt Dumnezeu care vede totul. Nu renunța, continuă să stăruiești înaintea Mea, rugându-te și căutând fața Mea. Adu-ți cererile la picioarele Mele, căci mântuirea și trezirea sunt aproape. Fii mâinile și picioarele Mele continuând să te rogi pentru cei din jurul tău ca să ajungă să Mă cunoască, pentru vecinii tăi, pentru colegii tăi, pentru membrii familiei tale și pentru alții ca să se întoarcă la Mine.

Citeste mai departe

Mana profetica – Tata, iarta-i…

Când Isus a fost răstignit pe cruce ca să moară pentru păcatele noastre, a rostit următoarele cuvinte: “Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac.”

Adesea oamenii ne rănesc cu știință sau fără știință și acceptăm ceea ce spun despre noi sau ceea ce ne fac permițând ca acestea să ne influențeze și să ne modeleze. Când însă ne raportăm la Cuvântul lui Dumnezeu și ne identificăm cu ceea ce Dumnezeu spune că suntem, trebuie să luăm o decizie conștientă de a-i ierta pe aceia care au rostit asupra noastră cuvinte care sunt în opoziție cu identitatea ce ne-a dat-o Dumnezeu. Domnul dorește să ne elibereze de aceste cuvinte rostite împotriva noastră și să-i iertăm pe cei ce le-au rostit, pentru ca noi să umblăm liberi cu El, și astfel să intrăm în binecuvântările pe care Dumnezeu le-a hotărât pentru noi și să umblăm sub un cer deschis! Iertarea este o „alegere”, și când alegem să iertăm, aceasta va aduce beneficii spirituale mai mari decât natura noastră umană poate cuprinde!

© Ruach Ministries

Mana profetica – Surplus…

În Numeri 2 ni se spune despre cum israeliții trebuiau să tăbărească în fața și împrejurul cortului întâlnirii… primii cei din seminția lui Iuda, a lui Isahar și a lui Zabulon.
Astăzi Domnul îți spune că dacă-l vei așeza pe Iuda (lauda) primul, vei umbla în ordinea divină a lui Dumnezeu și în voia Sa și vei vedea brațul puternic al lui Dumnezeu lucrând cu putere în viața ta.

Numeri 2:9b “…Ei să pornească cei dintâi.”

Cuvântul în evreiește pentru „cei dintâi” nu înseamnă primul! Ci este un număr perfect (egal cu suma divizorilor săi), ȘASE (ca și un surplus) mai mult decât 5 sau decât degetele de la o mână.

Domnul nu a intenționat ca tu să înaintezi de unul singur! Ci ai fost destinat să înaintezi ca un surplus, în urma celor 5 degete de la mână… ÎN URMA mâinii lui Dumnezeu!

Citeste mai departe

Mana profetica – Rugaciunea celui neprihanit

 

Dumnezeu ascultă rugăciunea celui neprihănit. Cartea Apocalipsei ne descrie cum rugăciunile înflăcărate ale sfinților sunt adunate înaintea Mielului, potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile credinicioșilor de azi de pe pământ. Când Daniel a stăruit în rugăciune, rugăciunea lui a fost ascultată primind o viziune puternică. Văd cum Dumnezeu dorește să răspundă rugăciunilor noastre prin manifestări puternice, întocmai cum i-a răspuns lui Daniel și altor profeți/sfinți din vechime, ca de exemplu răspunsurile date rugăciunilor lui Ilie. Ca și Biserică astăzi, am pierdut arta rugăciunii, rugăciunile noastre nu au motivații curate și ca urmare Dumnezeu nu răspunde rugăciunilor noastre. Atunci când ne rugăm cu o inimă neprihănită, rugăciunile noastre vor fi purtate de către îngeri (duhurile slujitoare) înaintea tronului lui Dumnezeu astfel încât și noi să putem avea întâlniri cerești cu ființele cerești.

Citeste mai departe

https://alfaomega.tv/devotional/2279-mana-profetica-frica-de-domnul

Cristos sau Hristos? Cum este corect?

download - Copie

Portalul Moldova Creștină a fost conceput ca să-i ajute pe oameni să găsească răspunsuri din Biblie la întrebările care-i frământă. Până la ora actuală, autorii siteului au reușit să ofere peste 7000 de răspunsuri din Sfintele Scripturi. Ne puteți expedia întrebările dvs. prin intermediul acestui formular.

 

Cristos sau Hristos? Cum este corect?

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV MCTV

Este necesar să cunoști limbile biblice pentru a descifra numărul 666?

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV MCTV

Poți divorța de soțul adulter? | Pastor Vasile Filat

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV MCTV

Măsura mărturisiri păcatelor sexuale | Pastor Vasile Filat

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV MCTV

Schimbarea hainelor în Noul Legământ | Legământul, lecția 2

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV MCTV

https://moldovacrestina.md/raspunsuri-din-biblie/

Un ,,creștinism“ care-L contrazice pe Christos !

download - Copie

BY BARZILAIENDAN on SEPTEMBER 12, 2014 • ( 3 )

Căderea îngâmfatului ,,Chris“ (fără ,,t“, adică fără cruce) în păcatul curviei și reacțiile aiuritoare ale cetei care-l înconjoară a venit ca o confirmare a Evangheliei adevărate. Nu, acest ,,Chris“ nu este un Christos în miniatură, destinat să facă ,,minuni mai mari chiar decât ale Lui“, ci un impostor, un rob al păcatului, un învățător mincinos, un propovăduitor al ,,unei alte evanghelii“, căruia trebuie să-i spunem categoric: ,,Anatema“.

Evenimentul ne prilejuiește un moment de meditație pentru limpezirea crezului nostru. Iată întrebarea fundamentală care se pune:

Care este scopul final, credința sau minunile?

Credința este ,,în Împărăția care va veni“, în ciuda evidențelor contrare de astăzi. Minunile ar fi semnul că ,,Împărăția a și venit“ în sforțările aberante ale mișcărilor eretice de acum. În contextul disputelor care, slavă Domnului, n-au contaminat decât o minoritate neînsemnată din creștinismul românesc, o lămurire este mai mult decât necesară.

Unii văd minunile drept o cale către credință, alții, răsturnând logica divină, văd credința drept o cale spre minuni. Pentru aceștia din urmă, minunile ar fi scopul final, adică îndreptarea tuturor defectelor din lume și instaurarea Împărăției, ,,cu putere“, acum și aici. Pentru clarificarea disputei, vă propun să analizăm împreună un text din Evanghelia lui Ioan:

Isus S’a întors deci în Cana din Galilea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav.  Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s’a dus la El, şi
L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.  Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“ – Ioan 4:46-48

Apostolul Ioan ne spune că Domnul a revenit în locul în care Și-a arătat slava prin săvârșirea primei minuni-semn și unde rezultatul a fost că: ,,ucenicii Lui au crezut în El“ (Ioan 2:11).

Scopul înmulțirii vinului la nunta din Cana nu a fost să satisfacă pofta unor nuntași bețivi (textul vorbește despre ,,tactica“ aburelii cu vinul bun și a consumării vinului ,,cel mai puțin bun“ numai după ce nuntași și-au pierdut discernământul). Scopul minunii din Cana, așa cum ne spune clar și limpede Ioan, a fost ca să producă acea ,,credință necesară“ în ucenicii Săi.

Oamenii din Cana se obișnuiseră însă cu gândul că acest Isus din satul vecin (Nazaretul este doar la o aruncătură de piatră) poate face minuni și s-au apropiat de El ca de un ,,vindecător“ de ocazie. Scopul lor era să-L vadă îmbunătățindu-le condițiile de viață. Slujbașul al cărui copil avea nevoie de o minune pentru vindecare venise tocmai din Capernaum, ceea ce a însemnat o cale lungă, de cel puțin câteva ore (Ioan 4:52 ne spune că slujbașul a ajuns acasă a doua zi).

Mă veți întreba: ,,Și ce este rău dacă oamenii văd în Domnul Isus, atunci și acum, un vindecător al tuturor boalelor?“ Vă voi răspunde arătându-vă reacția Domnului Isus la această ,,popularitate“ nedorită:

,,Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“ 

În loc să o aprecieze, Domnul Isus o refuză, subliniind că vindecările nu sunt ,,metoda“ favorită pentru mântuire, ci credința. Credința este stăpână pe lucrurile ,,nădăjduite“ și ,,nevăzute“. Minunile aduc credința ,,prin vedere“, iar aceasta nu este ce a avut Dumnezeu în gând pentru noi atunci când L-a trimis pe Fiul Său în lume. În programul divin, epoca actuală nu este epoca Împărăției, epoca transformării pământului, ,,prin credință“, într-un nou paradis. Copiii lui Dumnezeu privesc spre o Împărăție viitoare, acceptând viața de acum doar ca pe o ocazie de mântuire a sufletului prin credință, nu prin vedere.

Așa cum bine remarca cineva, dacă Dumnezeu ar fi vrut ca Fiul Său să instaureze Împărăția la prima Lui venire, metoda Lui de lucru ar fi fost cu totul și cu totul alta. Ar fi fost suficientă o vorbă spusă de Cel prin Cuvântul căruia au fost făcute toate (acel ,,să fie și a fost“) ca toate lucrurile rele din lume să dispară. Deocamdată însă, stăpânitorul lumii acesteia este încă Satan, iar locuitorii pământului sunt lăsați să guste din amarul intrării sub autoritatea și domnia lui.

,,Ştim că sîntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău“ (1 Ioan 5:19)

Deocamdată, înnoirea nașterii din nou se produce doar la nivelul sufletului, urmând ca bolile și neputințele trupului să fie înlăturate doar la înnoirea tuturor lucrurilor:

,,Dar ştim că pînă în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii.  Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.“ (Rom. 8:22-23).

Credința ne este necesară pentru ,,așteptarea Împărăției“, nu pentru instaurarea ei în clipa de față. Credința ne este necesară pentru a vedea dincolo de ,,realitatea“ tristă dimprejur, programul desăvârșit al lui Dumnezeu cu lumea.

,,Isus i-a zis: ,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“

Evanghelia lui Ioan subliniază această ordine: scopul suprem al lucrării lui Christos este credința! Minunile ocazionale sunt doar sclipiri singulare ale Împărăției ,,care va să vină“.  Iată concluzia trasă de Ioan din acest eveniment:

,,Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: ,,Fiul tău trăieşte“. Şi a crezut el şi toată casa lui.  Acesta este iarăş al doilea semn, făcut de Isus, după ce S’a întors din Iudea în Galilea“ – Ioan 4:53-54

Scopul vindecării a fost trezirea ,,credinței adevărate“ în inima slujbașului, nu doar înlăturarea suferinței din casa unui tată necăjit. De fapt, întreaga Evanghelie a lui Ioan a fost scrisă deliberat și calculat cu scopul răspândirii acestei ,,credințe mântuitoare“ în Christos:

,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sînt scrise în cartea aceasta.  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentruca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).

Ioan scrie că scopul Evangheliei nu este să ,,aducă Împărăția acum“, ci să producă în oameni credința în divinitatea lui Christos, care va aduce Împărăția la cea de a doua Sa venire.

Țelul minunilor săvârșite de Domnul Isus n-a fost aducerea Împărăției ,,acum“, ci dobândirea credinței în Christos pentru ,,atunci“. După Înviere, ucenicii au fost trimiși până la capătul pământului să anunțe posibilitatea salvării prin credința în Christos de sub mânia divină care se va dezlănțui asupra lumii păcătoase. Această ,,salvare“ trebuie să se producă ,,acum“, înainte ca ,,Împăratul plecat într-o țară îndepărtată“ să se întoarcă și să ne ia pe toți la întrebări. Trăim împreună în vremea ,,așteptării“.

,, … şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“ (1 Tes. 1:10).

Nu este ușor să crezi în venirea Împărăției, pentru că mai toate evenimentele din jur ne arată mai degrabă biruința diavolului decât biruința lui Christos! Nu degeaba a întrebat El retoric: ,,Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?“ (Luca 18:8).

Adevărul este că avem nevoie de o credință foarte mare ca să mai putem crede azi … Asta ne-a fost însă rânduit și asta va fi motivul răsplătirii noastre:

,,Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut“ (Ioan 20:29).

,,Circarii“ din Capernaumele noastre contemporane ar vrea să-L vadă mereu pe Domnul Isus făcând minuni. Și depravatul Irod și-a dorit-o:

,,Irod, când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.  I-a pus multe întrebări; dar Isus nu i-a răspuns nimic“ (Luca 23:8-9).

V-ați gândit vreodată că, dacă programul lui Dumnezeu prin Christos ar fi fost ,,întemeierea imediată a Împărăției“, El ar fi putut face ca Domnul Isus să învie ,,pe cruce“, L-ar fi putut face să se dea jos singur de pe ea imediat după ce și-a dat duhul și S-a jertfit pentru ispășire. Dacă L-ar fi văzut făcând așa ceva, dacă L-ar fi văzut schimbându-se în trupul învierii înaintea ochilor lor, toți cei de acolo ar fi ,,crezut“.
L-ar fi luat pe brațe, L-ar fi cărat în slavă în Ierusalim, L-ar fi dus în templu și, cu asta, ar fi început … Împărăția! Dumnezeu n-a programat însă așa ceva, oricât ar vrea să ne convingă ,,circarii“ de astăzi de altceva.

Cât de departe sunt ,,propovăduitorii minunilor ca semne ale venirii Împărăției pe pământ“ de logica planului divin! Cât de străini sunt ei de ,,viețuirea prin credință“ pe care o pretind caraghios, cerându-i lui Dumnezeu să le tot facă minuni ,,la vedere“! Ei sunt la fel de greșiți ca cei care i-au provocat oftatul și nemulțumirea în Cana și-n Capernaumul de atunci. Iar mustrarea rostită de Domnul Isus atunci este valabilă și pentru ei astăzi:

,,Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu niciun chip nu credeţi!“

https://barzilaiendan.com/2014/09/12/un-crestinism-care-l-contrazice-pe-christos/

1 Scurt istoric al baptiștilor

download - Copie

CUM, UNDE SI CIND AU APARUT BAPTISTII ?

Spre deosebire de alte miscari de trezire religioasa, miscarea baptista nu isi poate identifica un precursor unic, un intemeietor, asemenea lui Martin Luther, Zwingli, John Calvin sau John Wesley. Unii istorici il socotesc pe John Smith an astfel de “incepator” de drum (John Smith este o figura interesanta in istoria baptistilor. Nu se cunoaste data si locul nasterii lui in Anglia. A studiat insa la Christ College, Cambridge (1594-1598), dupa care a slujit ca preot in Biserica Angliei pina in anul 1606, cind a trecut de partea “separatistilor”. In 1608 s-a mutat in Olanda din cauza persecutiei declansate de casa regala impotriva “separatistilor.” A fost primul care s-a “autobotezat” in 1609 si apoi i-a botezat si pe alti 36 cu care a format prima biserica “baptista.” A murit in Amsterdam in 1612. Desi este legat de inceputurile primului grup organizat de baptisti, John Smith poate fi considerat cu greu un intemeietor al miscarii. De fapt, el s-a botezat prin “turnare”, iar spre sfirsitul vietii a parasit adunarile baptiste si a trecut la biserica mennonita.)

Numele de “baptisti” a aparut ca o porecla data in batjocura de cei carora li se parea caraghios ca oamenii in toata firea sa faca atita caz de importanta “botezului” (in acelasi fel si-au primit numele si “anabaptistii”, re-botezatii care au ignorat valabilitatea botezului aplicat copiilor).
Exista trei teorii principale cu privire la sursa din care s-a desprins miscarea baptista: teoria succesiunii neintrerupte, teoria inrudirii anabaptiste si teoria derivarii din separatistii englezi.

  1. Succesiunea neintrerupta
    Una din cele mai populare teorii istorice este aceea ca bisericile baptiste au existat in toata istoria bisericii, succedindu-se intr-un lant neintrerupt, de la botezarea Domnului Isus in Iordan de catre Ioan “botezatorul” (baptistul) si pina astazi. Aceasta teorie pretinde ca doar baptistii poseda adevarata mostenire de credinta si practica si ca ei au pastrat-o printr-o serie de grupari a caror existenta poate fi trasata incepind cu vremea Noului Testament. Desi ei n-au folosit numele de “baptisti” membrii acestor grupari ar fi fost in toate celelalte identice cu bisericile baptiste de astazi.

Baptister din tr-o biserică din Vitalis, Tunisia, secolul VI

Oricit de atragatoare, aceasta teorie poseda doua defecte majore. Intii, ea nu poate fi suportata cu date istorice. Marturiile de credinta specifice “montanistilor, novatienilor, donatistilor, paulicienilor, valdenzilor, albigenzilor (catarilor), lolarzilor si husitilor contin o intreaga serie de “doctrine” si “practici” care nu pot fi identificate cu specificul credintei practicate de baptisti. Desi unele din aceste grupari au impartasit convingeri dragi baptistilor (autoritatea suprema a Scripturii, credinta personala necesara primirii botezului, autonomia bisericii locale, preotia universala, etc.), celelalte articole de crez si unele practici nu pot fi incadrate in nici un caz in specificul “baptist”.

In al doilea rind, teoria succesiunii neintrerupte, declara tot restul crestinatatii istorice drept o miscare “apostata”, lucru inadmisibil chiar si pentru cei mai infierbintati suporteri ai baptismului. A cauta sa identifici baptistii cu toti excentricii si “ciudatii” din istoria cultelor turbulente si a declara suvoiul crestinismului istoric drept “apostat”, inseamna a falsifica istoria si, in realitate, a face un deserviciu miscarii baptiste. Sustinuta mai ales la sfirsitului secolului XIX si la inceputul secolului XX, teoria succesiunii neintrerupte a fost astazi abandonata de aproape toata suflarea baptista.

  1. Inrudirea anabaptista
    O a doua teorie sustine ca baptistii se trag, direct sau indirect, din anabaptisti, aripa radicala a Reformei din secolul saisprezece. Din gruparea anabaptista au facut parte “fratii elvetieni”, huteritii si menonitii (adeptii lui Menno Simon). Teoria are o puternica confirmare in dovezile istorice. Desi n-au preluat in intregime doctrinele teologiei anabaptiste (mai ales in ceea ce priveste pacifismul si non-rezistenta, depunerea juramintului, interdictia de a ocupa un oficiu public, si anumite detalii legate de natura intruparii), baptistii secolului saptesprezece au continuat cu siguranta teologia “bisericii credinciosilor care au primit botezul doar ca urmare a unei marturisiri personale de credinta in Isus Christos”, a “preotiei celor din banci” si a libertatii religiei scoase de sub controlul Statului si reasezata sub autoritatea unica a constiintei.
  2. Separatistii din Anglia
    Cea mai raspindita convingere a celor ce au studiat fenomenul religioas de-a lungul veacurilor este ca baptistii de astazi se trag din “separatistii englezi” exilati sub persecutie in Olanda, la Amsterdam. Acesti “puritani separatisti” ajunsesera la convingerea ca biserica Angliei este dincolo de posibilitatea unei intoarceri la credinta si practica crestina adevarata si ca este mai bine ca cei ce cred Biblia sa se separe de viata bisericii oficiale patronata de rege. In felul acsesta, miscarea baptista este definita peste tot ca o dorinta de “separare” a celor ce vor sa se intoarca la invatatura Noului Testament, de bisericile “traditionale”, anchilozate in forme si datini eclesiastice. Separarea s-a facut de obicei atunci cind, prin ierarhia ei locala, biserica “istorica” a refuzat apelul de intoarcere la Biblie si a emis acte normative care i-au declarat pe baptisti “eretici”.

Ironia este ca “separatistii baptisti” au aparut pe fondul unei alte “separari.” Anglia se separase de Biserica romano catolica pe vremea lui Henry VIII, cel care a a intrat in istorie prin faptul ca a avut sase neveste. Cind s-a despartit de prima dintre ele, caterina de Aragon, papa de la Roma l-a excomunicat pentru divort. Scos din fire, Henry a poruncit Parlamentului sa taie legaturile care legau Biserica Angliei de papalitate (1543). Aceasta despartire a Bisericii Angliei de Biserica Romei trebuia sa fie doar o iesire de sub autoritate eclesiastica, nu si o renuntare la practica sau invatatura catolica. Henry al VIII-lea s-a autodeclarat “singurul suveran al Bisericii Angliei”, dar a incredintat conducerea administrativa a Bisericii Angliei in miinile arhiepiscopului de Canterbury. In furia sa anti-catolica, Henry a desfintat toate manastirile si a confiscat toate averile lor, ca si toate cladirile si ogoarele Bisericii Romano-Catolice. Moralitatea si spiritualitatea crestinismului din Anglia nu s-au imbunatatit insa cu nimic, ci chiar au decazut. Dupa citeva incercari de reformare din interior, puritanii englezi, adepti ai unei intoarceri totale la spiritul si litera Noului Testament, au devenit “separatisti”.

PURITANII

“Am sa-i fac sa ma asculte sau am sa-i alung din tara!” Aceasta a fost amenintarea rostita de regele Iacob I al Angliei impotriva gruparii care tocmai ii ceruse sa “purifice” biserica nationala a Angliei de ramasitele de ceremonii si practici catolice fara suport in textul Bibliei.

Din cauza cererii lor, cei care i se adresasera regelui Iacob I aveau sa ramina cunoscuti in istorie drept “puritani”, oameni ce doreau bisericii o totala intoarcere la invatatura si practica Noului Testament, fara nici o toleranta pentru “traditii” si “invataturi” care sufocasera sau paginizasera Biserica de-a lungul istoriei.

Puritanii n-au fost un grup de “revolutionari” violenti si galagiosi, ci niste buni cetateni ai Angliei, fermieri, negustori, meseriasi si invatati de frunte, unii chiar profesori la Universitatea din Cambridge. Patrunsi de convingeri crestine foarte adinci, acesti oameni s-au pronuntat impotriva valului de “crestinism formal” amestecat cu “viciile si placerile lumii” care inecase orice urma de adevarata spiritualitate.

“Maritata” cu Statul, pe principiul fantezist al celor “doua sabii”, biserica Angliei fusese fortata sa legifereze toate abuzurile regilor ei corupti si era neputincioasa acum sa stavileasca valul de decadere generala. Imoralitatea, betiile, intrigile si coruptia politica, toate erau tolerate la umbra unei biserici care pretindea ca are mandat divin sa ierte, sa absolve de vina si sa indreptateasca la tronul judecatii divine chiar si pe cel mai decazut cetatean al Angliei. La umbra bisericii, oamenii practicau viciile pagine, leganindu-se in iluzia falsa ca apartin crestinatatii. Pentru ca Statul era considerat garantul aplicarii vointei divine in societate, puritanii ii cereau lui Iacov I sa intervina.

In ochii opiniei publice, puritanii au devenit repede inamicii numarul unu. Li s-a imputat foarte repede ca erau niste crestini “ursuzi” si ascetici, care ar fi vrut ca toata lumea sa se calugareasca, iar Anglia sa se transforme intr-o uriasa manastire. In realitate, aceasta stigma istorica a fost o invinuire nedreapta. Puritanii nu au fost “dusmanii placerilor”, ci ai pacatului, iar adevarul este ca o foarte mare parte a “crestinismului” englez iubea pacatul si facea chiar bani foarte buni de pe urma lui.

Puritanii nu au fost impotriva placerii ca atare. Dimpotriva, viata lor de familie si de societate era plina de un vibrant simt al bucuriei in lucrurile simple si sanatoase. Iubeau muzica si artele, practicau vinatoarea, jocurile simple si intretineau “sezatori” la care discutiile atingeau un nivel academic foarte ridicat. Scrierile lor au ramas in literatura vremii, iar poeziile unuia dintre cei mai de seama puritani, John Milton, fac si astazi parte din bijuteriile mostenirii de litelatura de limba engleza (“Paradisului pierdut” este probabil cea mai cunoscuta dintre ele).

Puritanii au fost aripa cea mai avansata a protestantilor din Anglia pe vremea Reformei din Europa.

Dupa domnia lui Iacob (James) I, regina Maria, care impartasea convingeri catolice, i-a persecutat feroce pe toti adeptii Reformei. Multi dintre ei s-au refugiat in Olanda (1608), iar altii au ajuns la Frankfurt pe Main, in Germania. Aici au inceput niste frictiuni intre protestantii reformei si puritanii separatisti. Exilatii englezi s-au impartit in adepti ai lui John Knox si sustinatori ai doctorului Richard Cox. Motivul discordiei l-a facut imbracamintea preoteasca. In aceasta privinta, puritanii inclinau sa-i dea dreptate lui |nox, discipol al ideilor lui Calvin si partizan al ideilor “fratilor elvetieni”, care proclamau abandonarea oricaror obiceiuri si traditii catolice fara un suport clar si categoric in textul Bibliei (obiceiul uniformelor preotesti a fost introdus in Biserica in preajma anului 500 d.Ch.)

Figura nr. 1 arata cum a “evoluat” amestecul de invataturi “nebiblice” in biserica catolica (multe preluate si de biserica ortodoxa). Pentru a acoperi si perioada contemporana am completat lista cu erezii catolice aparute si dupa vremea puritanilor si a Reformei.

A.D. 300 – Rugaciunea pentru morti
A.D. 300 – Facerea semnului crucii
A.D. 375 – Inchinarea la sfinti si la ingeri
A.D. 394 – Instituirea “impartasaniei”
A.D. 431 – Maria este proclamata divina
A.D. 500 – Preotii incep sa se imbrace altfeldecit laicii
A.D. 526 – Mirungerea
A.D. 593 – Apare invatatura despre purgatoriu
A.D. 600 – Liturghia este fixata in limba latina
A.D. 600 – Incep rugaciunile adresate Mariei
A.D. 607 – Bonifaciu III este proclamat cel dintii Papa
A.D. 709 – Sarutarea papucului papal
A.D. 786 – Inchinarea la imagini si la relicve
A.D. 850 – Folosirea “apei sfintite”
A.D. 995 – Canonizarea sfintilor morti
A.D. 998 – Postul de Vineri si din preajma sarbatorilor mari
A.D. 1079 – Celibatul preotilor
A.D. 1090 – Rugaciuni pe bani
A.D. 1184 – Inchizitia
A.D. 1190 – Vinzarea indulgentelor
A.D. 1215 – Transubstantierea
A.D. 1229 – Biblia este interzisa laicilor
A.D. 1439 – Doctrina despre purgatoriu
A.D. 1439 – Doctrina celor sapte sacramente
A.D. 1508 – “Ave Maria” este aprobata ca rugaciune liturgica
A.D. 1534 – Fondarea ordinului Iezuit
A.D. 1545 – Traditia primeste aceiasi autoritate ca si Biblia
A.D. 1546 – Adaugarea apocrifelor la cartile Bibliei
A.D. 1854 – Doctrina despre conceptia imaculata a Mariei
A.D. 1870 – Infailibitatea Papala
A.D. 1930 – Condamnarea scolilor publice
A.D. 1950 – Doctrina inaltarii la cer a Mariei
A.D. 1965 – Maria proclamata ca Mama a Bisericii
(Loraine Boettner, Roman Catolicism (Philadelphia: Presbiterian and Reformated Publishing, 1962. p.8-9).

In fata schimbarilor de doctrina si practica, pretentia Bisericii Catolice de a se autoproclama “pastratoarea adevarului apostolic” si “Roma neschimbatoare” ni se pare cel putin patata de ipocrizie. Intre “traditia apostolica” si “traditia bisericeasca” exista o diferenta la fel de mare ca aceea de la adevar la erezie.

Baptisterul in forma de cruce din Biserica “Sfantul Ioan cel divin“ din apropierea orasului Efes,
arată că botezul adulților a fost practica normala din bisericile primelor veacuri.

Aderind la parerile lui John Knox, puritanii pledau pentru revenirea la un servici de inchinaciune foarte simplu, ca pe vremea apostolilor. In acest spirit, ei au renuntat la “rugaciunile scrise” (cartea de rugaciuni), la icoane si statui, si chiar la folosirea instrumentelor muzicale in serviciul de inchinaciune. Din cauza deosebirilor de vederi, unii dintre separatisti s-au despartit de ceilalti protestanti englezi, au adoptat o marturisire de credinta foarte asemanatoare cu acele ale anabaptistilor si menonitilor din Europa continentala si au primit in batjocora numele de “baptisti.” Persecutati si in tarile reformate, acesti oameni s-au imbarcat pe corabii si au plecat spre “lumea noua” (1620), exoticul continent nu de mult descoperit al Americii. Mii de puritani au traversat Atlanticul in perioada “marii migratii” (1630-1640).

Intentia regilor Angliei de a-i alunga din Anglia pe toti puritanii n-a reusit. Sustinuti de personalitati marcante ale vietii academice si politice ale vremii, ei au format adunari “separate” de bisericile oficiale si au impinzit insulele britanice. In urma Razbnoiului civil din Anglia (1640), puritanii au dobindit chiar pentru o vreme controlul asupra guvernului. In aceste conditii, miscarea de emigrare s-a oprit.

Prin “restauratia” din 1660, puritanii au pierdut controlul politic asupra Angliei, dar saminta libertatii religioase si a “valorilor morale crestine” a incoltit peste alti citiva ani. Guvernul Angliei a fost convins sa accepte existenta “bisericilor separatistilor” si a aparut astfel pe scena societatii conceptul de “toleranta religioasa.” Libertatea religiei si libertatea constiintei au fost cele doua diamante sociale de mare pret pe care le-au daruit Americii cei ce au emigrat din Anglia.

CARE ESTE LEGATURA BAPTISTILOR CU BISERICA PRIMELOR SAISPREZECE SECOLE ?

Asa cum am spus deja, baptistii nu trebuie sa se grabeasca sa condamne drept “apostate” biserici crestine istorice care au amestecat crezul scriptural autentic cu credinte si practici din sfera paginismului. O analiza a celor sapte biserici amintite in cartea Apocalipsei (socotite de exegeti drept ilustratii ale perioadelor istorice caracteristice prin care trece Biserica pina la revenirea lui Christos) ne va ajuta sa vedem ca Dumnezeu nu renunta chiar asa de usor la biserici care nu mai sunt cum le-a vrut El (si cine este?!).

O simpla lectura a “crezurilor” bisericilor crestine de-a lungul veacurilor va dovedi foarte repede ca, in ceea ce priveste continutul biblic, ele sunt aproape la fel ca marturiile de credinta ale baptistilor de astazi. In loc sa le antagonizam, ar fi mult mai bine daca am vedea biserica baptista si bisericile istorice raspindind astazi concomitent cunostinta despre Christos in istorie.

Ar fi folositor sa remarcam ca nici Christos si nici apostolii nu ne-au lasat o invatatura clara despre limita peste care o Biserica trebuie considerata “apostata.” Nu stim cit de mult trebuie sa se rataceasca o grupare crestina de la idealurile si practica Noului Testament pentru ca sa fim indreptatiti sa nu o mai consideram “biserica”.

Credem ca orice Biserica unde este proclamata Evanghelia mintuitoare si iertarea prin singele ispasitor de la Calvar are in ea saminta strict necesara pentru dobindirea vietii dumnezeiesti prin nasterea din nou. Ca aceasta viata noua este uneori impovarata cu alte invataturi si practici discutabile (chiar regretabile) este o alta problema si ea nu neaga caracterul crestin al acelei “biserici.” Avem mult mai multe lucruri comune cu celelalte biserici crestine, decit au ele in comun cu ateismul, iudaismul, mahomedanismul, hinduismul sau comfucianismul. Suntem aliati, nu dusmani intr-un razboi spiritual in care ni s-a incredintat sa raspindim lumina, nu sa stingem “lampa care afuma” sau “mucul care inca mai fumega”.

In ce consta specificul credintei crestine baptiste?

In esenta convingerilor lor, baptistii isi trag seva din crestinismul istoric, cu ajustarile pe care le-a adus Reforma. Cu toate ca au fost influentati de curente teologice contemporane, baptistii si-au facut un titilu de cinste din a se numi “popor al cartii”, adoptind astfel Scriptura drept unica si absoluta sursa de autoritate in crez si practica. Un al doilea principiu preluat de la Reformatori este “preotia universala a credinciosilor”, supranumit si “responsabilitatea individuala inaintea lui Dumnezeu.”

Figura nr.2 contine “carta celor patru libertati cardinale” ale “separatistilor”, deveniti baptisti prin etapa olandeza si prin sosirea lor pe meleagurile Americii.

Specificul credintei baptiste

Libertatea sufletului

Noi credem in preotia universala a tuturor credinciosilor, in libertatea si responsabilitatea oricarui om de a sta direct in fata lui Dumnezeu, fara impunerea unui anumit crez si fara interpunerea vreunui cleric sau guvern.

Libertatea Bibliei

Noi credem in autoritatea Sfintelor Scripturi. Credem ca Biblia, sub directa autoritate a Domnului Isus Christos, este esentiala in viata fiecarui credincios si in viata Bisericii. Sustinem libertatea fiecarui crestin de a interpreta si aplica Biblia dupa calauzirea personala pe care o primeste din partea Duhului Sfint.

Libertatea bisericii

Noi credem in autonomia bisericii locale. Credem ca bisericile baptiste sunt libere, sub autoritatea Domnului Isus Christos, sa hotarasca cine poate fi primit in Biserica si cine sa fie cei care o conduc, sa hotarasca formele de inchinaciune si metodele de lucru, sa ordineze pe aceia pe care-i crede inzestrati de Duhul Sfint cu daruri pentru slujire si sa decida cind si cu cine sa colaboreze in activitatea largita a trupului spiritual al Bisericii lui Christos.

Libertatea religioasa

Noi credem in libertatea religioasa, libertatea pentru religie si in libertatea fata de religie. Orice om este liber sa imbratiseze si sa practice o anumita religie sau sa refuze orice forma de credinta religioasa. Suntem adeptii unei totale separari intre Biserica si Stat.

In ciuda asemanarilor cu protestantismul reformei, baptistii sunt astazi o miscare distincta si, istoric, separata. Una din cauzale pentru care baptistii s-au despartit de protestanti a fost refuzul de a-si insusi invatatura despre “magistratii bisericii”. In general, protestantii Reformei sunt avocati ai “bisericilor teritoriale”, suportate si protejate de Stat, incorporind sub disciplina lor intreaga populatie si aducindu-i pe noii nascuti intre membrii ei prin botezul copiilor. In contrast cu practicile protestante si in acord cu convingerile anabaptistilor si menonitilor, baptistii insista asupra faptului ca in Biserica nu se poate intra decit in mod voluntar, negind astfel valoarea botezului copiilor, autoritatea bisericii asupra intregii populatii dintr-un anumit teritoriu si orice forma de constringere a constiintei care s-ar putea naste din unirea Bisericii cu Statul. Aceasta pozitie ii aseaza pe baptisti ca precursori si gruparii asa-numitelor biserici de “credinciosi” sau de “pocaiti”. In acelasi timp, aceasta pozitie a fost saminta din care s-au nascut toate formele moderne de civilizatie. Toate statele lumii civilizate nu mai au “biserici de Stat”, ci ingaduie cetatenilor sa-si manifeste dreptul la libera alegere a convingerilor in domeniul religiei. Desi are radacini lutherane, Germania nu este “lutherana, tot asa cum Italia si Franta nu mai sunt nici ele “catolice”, in sensul exclusivist al cuvintului.

Practici specifice crestinilor baptisti

B – botezul credintei personale

A – autonomia Bisericii locale

P – preotia universala a credinciosilor

T – transformarea vietii prin sfintirea Duhului

I – inspiratia literala a Bibliei

S – separarea totala a Bisericii de Stat

T – trimiterea Evangheliei pina la marginile lumii

 

De ce exista mai multe feluri de baptisti?

Chiar daca au atitea lucruri comune, multimea de biserici baptiste raspindite in mai toate tarile lumii civilizate cunoaste o mare varietate in specificul crezului si in manifestare. De fapt, dictonul caracteristic tuturor “formelor de asociere baptista” este: “Unitate in lucrurile esentiale legate de mintuire si diversitate in toate celelalte.”

Miscarea baptista contemporana poate fi impartita in trei curente majore; baptistii ecumenica, baptistii evanghelici conservatori si baptistii fundamentalisti. Cele mai mari dispute din sinul miscarii baptiste nu sunt produse de dispute intre Arminieni si Calvinisti sau intre misionaristi si nemisionaristi (ca in vremurile trecute), ci intre cei care imbratiseaza in mod diferit chiar principiile fundamentale ale miscarii: limitele implicarii in activitatile politico-sociale si relatiile cu celelalte grupari din marea familie a crestinismului istoric.

  1. Baptistii ecumenici– tolereaza un mare spectru de convingeri, mergind de la cele mai conservative pina la cele mai liberale. Ei accepta “membralitatea deschisa” (fara frecventarea consecventa a serviciilor divine), manifesta un interes deosebit pentru pace si pentru respectarea drepturilor omului in tarile lumii, au tendinta de a fi mai degraba liberali in probleme legate de moralitate si de ordine sociala si, asa cum le arata si numele, sunt foarte militanti pentru unirea tuturor bisericilor crestine din lume si a tuturor celorlalte forme de spiritualitate religioasa in miscarea “ecumenica.”
  2. Baptistii evanghelici conservatori – sunt de departe grupul cel mai numeros si activeaza sub un cadru de referinta teologic conservator, proclamind imperativul unui inalt standard de moralitate, atit individual, cit si in sfera publica. In problematica sociala, ei sunt aliati fortelor conservatoare care pun accent pe responsabilitatea individului in fata societatii si pe valorile muncii, cinstei si harniciei. Cu toate ca multe astfel de biserici coopereaza in plan local sau international cu alte biserici cu convingeri asemanatoare, baptistii evanghelici se pronunta impotriva ecumenismului mondial, pe care-l denunta drept o periculoasa forma de compromitere a adevarului crestin.
  3.  Baptistii fundamentalisti– militeaza activ impotriva teologiei liberale, au tendinta de a fi dispensationalisti si premilenisti in teologie, adopta un standard inalt de moralitate, si sunt gata sa duca spiritul “separatist” la extrem, trecind de la separarea de Stat la o anumita nuanta de “separare fata de societate”. Ei au vederi profund conservatoare in sfera activitatii publice si nu sunt gata de colaborare decit cu alte biserici fundamentaliste sau cu biserici evanghelice conservatoare. In cazul din urma insa, fundamentalistii rup orice fel de cooperare in clipa in care simt ca o astfel de biserica intretine legaturi si cu biserici considerate liberale.

Baptistii aflati in cea de a doua si cea de a treia categorie pun un accent deosebit pe lucrarea misionara, atit in tara de bastina, cit si peste hotare. Bineinteles ca exista biserici baptiste care se incadreaza undeva intre gruparea evanghelica si gruparea fundamentalista. Totusi, majoritatea bisericilor baptiste din lume se incadreaza distinct intr-una din cele trei categorii mentionate.(Informatiile din acest capitol au fost preluate din Dictionary of Baptists in America, editat de Bill J. Leonard, InterVarsity Press, 1994, pag. 2-3)

Tendinte contemporane

Paradoxal, cea mai mare amenintare la adresa identitatii distincte a baptistilor nu vine nici de la miscarea ecumenica si nici din cauza persecutiei din partea bisericilor nationale majoritare (cu exceptia bisericilor baptiste aflate in fostele tari comuniste, unde, in democratiile imature, bisericile “istorice” cauta sa-si recapete statutul de “biserica nationala”, cu statut privilegiat si cu pretentii de protectie si suport din partea Statului). In tarile democratice si pluraliste, “pericolul” care-i paste pe baptisti este acela ca incep sa nu se mai deosebeasca de alte biserici evanghelice conservatoare. si iata de ce:

Saminta pusa de “Reforma” si de “separatistii” secolului XVII a incoltit in secolele care au urmat si a dus la aparitia unor biserici profund “evanghelice in crez si in manifestare”. Din dorinta de a colabora masiv cu aceste biserici la evanghelizarea comunitatii si a lumii, pe alocuri, biserici baptiste au inceput sa scoata din numirea lor oficiala numele de “baptista”.

In conditiile unei extraordinare mobilitati sociale, populatia secolului XX, tinde sa creieze un “sat global”, in care multe din distinctiile traditionale, daca nu vor dispare cu desavirsire, cel putin se vor estompa, pierzindu-si din semnificatia initiala. Marele numar de crestini care au iesit din structurile bisericilor istorice caracteristice mai mult “evului mediu”, decit veacului modern, formeaza in acest secol informatic, biserici “ale comunitatii”, in care Biblia este studiata si respectata cu aceiasi ardoare care a caracterizat crestinismul primelor secole. Tradusa in majoritatea limbilor de circulatie, Biblia nu mai este astazi apanajul exclusiv al “clericilor”, ci a iesit din nou in arena publica, adunind in jurul ei o noua generatie in “poporul cartii”.

https://istoriecrestina.wordpress.com/iii-miscarea-baptista/1-scurt-istoric-al-baptistilor/

Articole de la cititori / Diversitate-universitate, uniformitate-diformitate  de Marius Cruceru… / 2009 – anul… X?

download - Copie

Diversitate-universitate, uniformitate-diformitate  de Marius Cruceru

Un prieten mi-a spus şi trebuie să verific că proporţia dintre profesorii conservatori şi cei liberali în universităţile nord-americane este de 300 la 1. Asta, se înţelege, în numele diversităţii. Să presupunem că prietenul meu exagerează. Unii spun că proporţia este de 87% profesori liberali. IAtă AICI, Aici,

O realitate trecută sub tăcere este că unii profesori s-ar declara gay numai ca să obţină un post, pentru că, spre exemplu, dacă pentru un post vine cineva “de dreapta” şi are 15 cărţi scrise, fiind un creştin-conservator declarat, şi vine, pentru acelaşi post un liberal, cineva foarte de “stînga”, de preferinţă gay cu 2 articole, sînt multe probabilităţi ca al doilea să ia postul. Am văzut-o cu ochii mei în Oxfordul anului 1999. continuare…

Degradarea omului

Omul nu-L cauta pe Dumnezeu. Prin ceea ce face el, prin el insusi, omul se indeparteaza de Dumnezeu. Omul nu devine mai bun, nici mai sensibil, nici mai drept si nici mai intelept.

In Romani 1: 18 – 32, apostolul Pavel descrie cum omul s-a indepartat de Dumnezeu, chiar si avand cunostinta faptului ca El exista. Faptul ca omul L-a cunoscut pe Dumnezeu in ceea ce a facut Dumnezeu nu a lucrat apropiere de Dumnezeu si neprihanire. Omul, cat este el de bun, nu l-a cautat pe Dumnezeu. continuare…

Creştini, vi se pregăteşte ceva! de Radu Nicolae

Nu sunt un tip alarmist, nici unul care aleargă după senzaţional. Mă simt foarte bine stând în banca mea şi cred că părerile mele asupra lumii sunt extrem de echilibrate, datorită perspectivei pe care am căpătat-o atunci când am devenit creştin. Sunt, în acelaşi timp, un admirator al înţelepciunii marelui Solomon şi am recitit de sute de ori începutul cărţii Eclesiastul. Admit că are multă dreptate în ceea ce spune şi mă tulbură tare atunci când perspectiva pe care o am asupra unui lucru sau eveniment nu se potrivesşte cu ceea ce spune el. Şi, în situaţii din acestea simt parcă un blocaj. continuare…

Creştinismul ignorant, de faţadă de Mihai Ciuca

Unul dintre clasicii evanghelicalismului englez a fost episcopul J.C.Ryle care a trăit în secolul XIX. Fiu al unui bancher bogat, fusese destinat de familie unei cariere politice, primind o educaţie aleasă la Eton şi la Oxford. Dar, la vârsta de 22 de ani, ascultând în biserică lectura capitolului 2 din Efeseni, experimentează o trezire spirituală profundă care îi schimbă cursul vieţii. Şase ani mai târziu este ordinat în biserica anglicană pe care o serveşte până la moarte, ultimii douăzeci de ani ai vieţii slujind ca episcop de Liverpool, numit în această slujbă de primul ministru al Angliei, Benjamin Disraeli.

A fost un adept înfocat al curentului evanghelic, un scriitor prolific şi un predicator apreciat. A lăsat în urmă o moştenire spirituală extrem de apreciată, nenumărate cărţi şi articole, a căror valoare nu a fost afectată de trecerea timpului, cuvintele lui fiind extrem de actuale. continuare…

Pentico-baptistii dupa evanghelie de Daniel Branzei

Nu este un secret pentru nimeni ca tinerii care lucreaza in misunea “Charity Cup” grupeaza baieti si fete din biserici pentecostale, baptiste si crestine dupa evanghelie. Nu este de mirare daci ca rezultatul urmarit de munca lor sunt biserici pentecostale, baptiste si crestine dupa evanghelie.

In ultima noastra calatorie misionara din Moldova, incurajat de capacitatea noastra de a lucra impreuna din biserici apartinand la familii neoprotestante diferite, un prieten mi-a pus o intrebare legata de lucrarea Duhului Sfant si mi-a prilejuit un raspuns pe care vi-l supun atentiei:

Dragul meu, domeniul pneumatologiei, este unul din cele mai delicate si dificile ale teologiei (nu cred ca mai trebuia sa-ti spun asta!). Cel care trebuie sa ne “uneasca” ne-a fost daruit de sus, dar dicutiile purtate aici jos despre El (Duhul Sfant) au reusit mai mult sa ne desparta, decat sa ne tina la un loc. continuare…

SARACI AU FOST SARACI SUNT INCA (1) de Daniel Lucescu

“A fost doata un om bogat, care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire .La usa lui zacea un sarac ,numit Lazar plin de bube . Si dorea mult sa se sature cu faramiturile ,cari cadeau de la masa bogatului;pina si ciini veneau si-i lingeau bubele …. ”Parabola spusa de Isus pare sa arate un lucru care ar fi fost destul de simplu pentru bogat, sa aiba grija de un singur sarac care s-ar fi multumit cu putin. Dar omul bogat n-a facut-o.

Saracia a carei imensitate o putem constata in statistici sau sa-i privim culoarea in imagini surprinse peste tot in lume ,sau s-o simtim pe viu , in orasul in care locuim atunci cand asteptam in intersectie la semafor sa ne dea verde, este un subiect vechi de cind lumea si la fel de prezenta peste tot, si in lume civilizata ca si in lumea a treia. continuare…

2009 – Anul Calvin

Prietenul meu Louay Hatem îmi aminteşte, cu acest afiş, că 2009 nu va fi doar Anul Wurmbrand, ci şi Anul Calvin.

În data de 10 iulie 2009 se împlinesc 500 de ani de la naşterea marelui reformator Jean Calvin. Cu această ocazie vor fi organizate peste tot în lume nenumărate evenimente cu caracter festiv si academic. Iată AICI doar unul dintre ele.

Calvin în România

Aşa cum bine se ştie, din diverse pricini, Jean Calvin nu prea are “presă bună” în România. Caltolicii nu-l iubesc prea mult pentru că este unul dintre promotorii Reformei, îndreptată mai ales împotriva abuzurilor care dominau catolicismul secolului al XVI-lea. Ortodocşii îl privesc cu suspiciune din pricina doctrinei predestinării, pe care el a promovat-o, dar mai ales a teoriei calviniste a dublei predestinări (în acest punct, daţi-mi voie să afirm că Jean Calvin n-a fost de fapt… calvinist; calvinismul este o ideologie teologică inventată de scolastica protestantă în secolul al XVII-lea). Evanghelicii români, atunci când nu-l ignoră complet, îl privesc şi ei cu suspiciune, din pricina dominantei arminiene din teologia lor (deşi există din ce ân ce mai mulţi evanghelici români, mai ales între tineri, care încep să înţeleagă valoarea teologiei lui pentru necesara înnoire a teologiei evanghelice româneşti). Seculariştii, de asemenea, nu-i pot ierta lui Calvin arderea pe rug a lui Muguel Servet. Fiecare dintre aceste critici este intr-o oarecare măsură îndreptăţită. Şi totuşi, a-l evalua pe acest teolog genial doar din aceste perspective parţiale şi adeseori deformate, este un act de mare nedreptate. continuare…

Marx versus Philips de Mihai Ciuca

Karl Marx s-a născut la 5 mai 1818 în oraşul Trier din Prusia (Germania). A studiat dreptul la Universitatea din Bonn şi apoi istoria şi filozofia la Universitatea din Berlin. În 1843, Marx se căsătoreşte cu Jenny von Westphalen. În noiembrie se mută la Paris, unde, un an mai târziu, în august 1844, se întîlneşte cu  Friedrich Engels când începe marea lor colaborare şi prietenie. La solicitarea Congresului al II-lea al Ligii Comuniştilor, la care aderaseră în 1847, Marx şi Engels elaborează programul acesteia, cunoscut sub numele de Manifestul Partidului Comunist, apărut în februarie 1848. După înfrîngerea revoluţiei din Germania, este expulzat succesiv din Prusia şi Franţa şi se stabileşte definitiv la Londra. continuare…

Impresii de Moldova de Daniel Branzei

Moldova este o Romanie mai saraca. Pe alocuri seaman foarte mult cu Rusia. Then again, Romania in care am copilarit eu si mi-am trait tineretea semana si ea teribil de mult cu …Rusia.

De la broboada purtata pe cap, la fustele largi si …atotcuprinzatoare; de la rudimentarismul agresiv si pana la incapacitatea de a accepta noul cu decenta si de la sentimentalismul patologic pana la patriotismul orgolios, moldovenii sunt o copie la scara a pravoslanismului slavon, petecit cu spiritual latin gregar.

Lipsite de cortinele ingaduitoare ale invelisului de verdeata al verii, casele si satele prin care am trecut se vad mohorate in saracia caselor darapanate si facute parca adesea “una cu pamantul”. continuare…

2009 – anul… X?

De curiozitate, am dat o cautare pe internet sa aflu ce an va fi 2009. Nu, nu ma refer la nici un fel de predictii – nici economico-financiare, nici politice, nici sociale, nici agrare si, in nici un caz, astrale…

Am citit nu demult despre un demers – foarte interesant, e drept – de a declara anul 2009 Anul Wurmbrand. Si… da, recunosc, eram curios sa stiu cu cine ar putea rivaliza…

Spre surprinderea mea, foarte multi s-au grabit sa declare anul 2009 drept anul… well… aici cred ca o sa va fac o lista, pentru ca propunerile au fost cat se poate de numeroase si de variate…

De curiozitate, am dat o cautare pe internet sa aflu ce an va fi 2009. Nu, nu ma refer la nici un fel de predictii – nici economico-financiare, nici politice, nici sociale, nici agrare si, in nici un caz, astrale…

Am citit nu demult despre un demers – foarte interesant, e drept – de a declara anul 2009 Anul Wurmbrand. Si… da, recunosc, eram curios sa stiu cu cine ar putea rivaliza… continuare…
sus

http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole_feb09.htm

O EUROPA SEDATA: IMPRESIILE LUI MICHEL HOUELLEBECQ

download - Copie

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

http://www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro Iulie 9, 2020

O EUROPA SEDATA: IMPRESIILE LUI MICHEL HOUELLEBECQ

Houellebecq e un scriitor care dă impresia unui pervert. Si in realitate, dar si dupa modul in care scrie. Dacă în realitate e, nu știm, dar personajele pe care și le imaginează în cărțile lui sunt toate perverte. Houellebecq, însă, extinde la scară europeană decadența sexuală care caracterizează personajele cărților lui, dând de înțeles, că însăși Europa a devenit ireversibil pervertă, așteptând, la fel ca și personajul principal din Serotonin, o moarte lentă, fără durere, după ce facultățile fizice care pot asigura plăcerile trupului devin neputincioase.

Obsesia cu sexualitatea

De unde vine această obsesie a personajelor lui Houellebecq cu sexualitatea, și, prin extensie, a întregului continent și a generației prezente? Dintr-o minte focalizată pe plăcere, hedonism, pornografie, și lucruri similare care dau plăcere trupului.

În 2019 a fost publicata versiunea engleza a cartii Serotonin, unde Houellebecq își imaginează viața unui funcționar de stat, angajat al Ministerului Agriculturii, iar ocupația lui principală este să asigure competitivitatea produselor agroindustriale franceze pe piața internațională.

Cu acest scop călătorește intens, în Europa, America de Sud, Africa, Asia. Evită America, dând de înțeles că, pe lângă vinuri și brânzeturi, Franța nu poate da mult Americii. Sarcina lui, însă, e să contracareze prezența produselor americane pe piața internațională, făcând propagandă împotriva giganților agroindustriali americani, inamicul numărul unu pentru el fiind Monsanto.

Ce are asta de a face cu personajul principal al cărții lui Houellebecq? Numele lui e Florent. Florent reprezintă angajatul tipic occidental care muncește într-o companie multinațională ori în funcții influente în administrația de stat. Angajatul, asemenea lui Florent, e singur la părinți. Nu e căsătorit. Nu are familie, nu întemeiază o familie, nu se căsătorește niciodată. Câștigă bine, slujba îi împlinește ambițiile profesionale, și întreține relații cu diferite tinere de-a lungul vieții, tinere din diferite grupuri etnice ori rasiale. Vacanțele sunt lungi, banii trebuie cheltuiți. Pe plăcere și lucrurile care aduc plăcerea.

În timp, însă, Florent își dă seama că abilitățile lui fizice care îi dau plăcerea, inclusiv viața intimă, îi slăbesc. Trupul îi slăbește, se îngreunează, femeile, mai ales cele tinere, îl găsesc mai puțin atractiv, și pentru a-și satisface dorințele personale, Florent încearcă să ademenească fete tinere din țări sărace. Impresia cititorului, de fapt, e că lui Florent îi plac tinerele din Moldova mai mult ca oricare altele. E frustrat, însă, că nu își găsește o prietenă.

Odată ce abilitățile fizice îi intră în declin, depresia lui Florent se intensifică. Între timp, ambii părinți îi mor, se sinucid împreună după ce sănătatea tatălui lui Florent se deteriorează ireversibil. În consecință, tata alege să se sinucidă. La fel și mama. Florent participă la înmormântarea părinților lui, catolici buni, și, pentru prima dată după zeci de ani, aude o omilie de genul celor pe care nu le-a mai auzit din copilărie. Găsește omilia preotului plictisitoare. Pentru o vreme. Căci cuvintele preotului și imaginea trupurilor moarte ale părinților îl urmăresc și îi cauzează neliniște.

Urmărirea e insistentă. Îl urmăresc chiar și în momentele de intimitate și în locurile în care călătorește prin lume. Intră într-o stare de depresie acută și, după ani de indecizie, își ia inima în dinți și merge la un psiholog. I se prescrie Captorix, un medicament antidepresiv care îl ajută să-și revină la normal. Pentru o vreme. E o vreme în care își continuă viața hedonistă, trăind cu o japoneză, o spaniolă, o adolescentă din Jamaica etc. Lista devine tot mai lungă, dar la fel și depresia, iar Captorixul ajută tot mai puțin.,

Houellebecq: Libertățile individuale duc la moarte spirituală

Ani mai târziu, Florent își ia din nou inima în dinți și se reîntoarce la același psihiatru care îi dă o doză mai mare de Captorix și alte calmante puternice. Îi și recomandă, însă, să petreacă timp cu prostituatele pentru a-și vindeca depresia și singurătatea. Ceea ce și face, cheltuind o sumedenie de bani.

Continuă însă să trăiască o viață solitară, fără scop ultim. Pentru o vreme încearcă vânătoarea ca forma de divertisment. Din când în când se întreabă dacă e fericit, dar preferă să nu răspundă întrebării.

În final, Florent e tentat de suicid. Ezită pentru o vreme pentru că încă are 600.000 de euro economisiți în cont. Ce sa facă cu banii, se întreabă el? Să îi dea săracilor, printre ei chiar și „românilor”? În final decide să-și țină banii și sa-i cheltuiască el. Scrie el: „I wasn’t about to hand over my cash to a bunch of Romanians” / „nu eram tocmai încântat să-mi dau banii la niste români”.

Cu banii încă în cont își cumpără un apartament într-o zonă mai selectă a Parisului, la ultimul etaj. La, calculează el, 100 de metri înălțime. De ce la înălțime? Pentru a putea sări de la fereastră și a muri instantaneu când se izbește de pavaj. După câțiva ani de viață singuratică în apartamentul de la ultimul etaj, Florent încă mai are 200.000 de euro în cont.

Se tot gândește ce să facă cu ei și rămâne hotărât să nu-i dea săracilor. Nu e obișnuit să dea nimic nimănui, doar să agonisească și să cheltuie totul pentru sine. Își va cumpăra, spune el, cele mai selecte mâncăruri, brânzeturi și vinuri până își va epuiza economiile. Ceea ce și face.

Trupul i se îngreunează și mai mult, stă închis în apartamentul de la ultimul etaj, vizualizează pornografie, e singur, toate rudeniile i-au murit. Nu mai are pe nimeni pe lângă el.

Finalul: cu sau fara Dumnezeu?

Economiile epuizate, Florent își pregătește plecarea din lume. Planul făcut cu ani în urmă îi vine din nou în minte. Deschide fereastra și își ia avânt, moment în care cititorul e lăsat în suspans și poate să-și folosească intuiția proprie privind ce se întâmplă, ori nu se întâmplă, mai departe.

Relevante însă sunt ultimele două pagini ale cărții, în care Florent, după ce deschide fereastra apartamentului, meditează asupra celei mai importante dimensiuni din viață, dar una pe care a ignorat-o toată viața: latura ei spirituală. Moartea e inevitabilă, meditează Florent („death imposes itself in the end / moartea își impune voința în final”).

Dar Florent meditează și asupra morții spirituale. Ce duce la moartea spirituală se întreabă el? Individualismul și libertatea individuală.

Afirmațiile lui Florent sunt directe și ușor de priceput: „Did we yield to the illusion of individual freedom, of an open life, of infinite possibilities? It’s possible; those ideas were part of the spirit of the age; we didn’t formalise them, we didn’t have the taste to do that; we merely conformed and allowed ourselves to be destroyed by them; and then, for a very long time, to suffer as a result. / Ne-am lăsat stăpâniți de iluzia libertății individuale, a unei vieți fără limite, a unor posibilități infinite? E posibil; aceste idei au făcut parte din spiritul vremii; nu le-am formalizat; nu am avut dorința să le formalizăm; doar ne-am conformat lor și le-am îngăduit să ne distrugă; și apoi, pentru o vreme îndelungată, să suferim din cauza lor”. (Pagina 309)

Florent se reîntoarce în momentele finale ale vieții, cu gândurile la Dumnezeu, cel pe care l-a ignorat toată viața. Dumnezeu, spune el, „takes care of us, he thinks of us every minute / Dumnezeu se îngrijește de noi, se gândește la noi în fiecare minut”.

Paragraful final al cărții, însă, e și mai penetrant. Florent se gândește la Hristos, cel pe care l-a ignorat toată viața, dar cel care, la fiecare pas pe care îl facem, este cu noi și ne dă semne clare că ne însoțește. („And today I understand Christ’s point of view and his repeated horror at the hardening of people’s hearts; all of these things are signs, and they didn’t realise it. Must I really, on top of everything, give my life for these wretches? Do I really have to be explicit on that point? Apparently so. / Azi înțeleg perspectiva lui Hristos și întristarea Lui văzând inimile împietrite ale oamenilor; toate aceste lucruri sunt semne, și oamenii nu le pricep. Chiar trebuie, în final, să-mi dau viața pentru nenorociții aceștia? Chiar trebuie să fiu explicit privind lucrul acesta? Probabil”.

Țesută în întreaga carte a lui Houellebecq e ideea că Florent e un Occident în miniatură. Modul în care el gândește, viața pe care o trăiește, atitudinea nepăsătoare față de viața spirituală și creștinism, hedonismul, căutarea plăcerii, sunt trăsăturile Occidentului de azi.

Așa îi descrie Houellebecq pe occidentali, luându-i la rând: germani, scandinavi, britanici, spanioli, olandezi etc. Pe toți îi numește pe nume și le descrie excesele păcătoase în lux de amănunte.

Moralitatea a dispărut, în Florent și în occidentali. Fiecare occidental e un Florent, trăim pentru o vreme, mâncăm bine, ne simțim bine, ne satisfacem trupurile, și nu ne gândim la suflet. Dar, când colapsul inevitabil și, mai ales, suicidul, devin iminente, lipsiți de nădejde, ne amintim de generațiile trecute și de Dumnezeu, dar mai ales de Hristos, cel care a murit pentru niște nenorociți ca noi. Sunt momentele în care ne întrebăm, asemenea lui Florent, de ce nu l-am priceput pe Hristos mai devreme?

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului”. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

VOINŢA LIBERĂ  A. A. Hodge

23472213_754430241409163_3812387601343995424_n

VOINŢA LIBERĂ  A.A. Hodge

Voinţa liberă este o chestiune de interes major. Nu afirm care sunt elementele esenţiale ale factorilor care aduc libertatea, şi nici nu este necesar acest lucru. Oamenii pot avea păreri deiferite despre acest lucru. Dar noi ştim că avem o conştiinţă, şi că o persoană nu este o simplă maşină—deoarece este dovedit faptul că o maşină nu poate avea o obligaţie, şi nu poată fi supusă comenzii; dar faptul că o persoană este supusă comenzii, supusă unor obligaţii de conştiinţă, este o chestiune de cunoştinţă universală. Acest lucru este foarte adevărat, mai mult decât orice alt adevăr al ştiinţei. Cele mai sigure lucruri din lume nu sunt lucrurile pe care le poţi demonstra. Tu spui, „Am demonstrat asta, şi ca urmare o cred a fi adevărată”. Faptul că trebuie să demonstrezi anumite lucruri arată că există îndoială, căci numai lucrurile îndoielnice au nevoie să fie demonstrate. Lucrurile pe care nu le poţi demonstra sunt adevărurile veşnice.

Cum demonstrezi un anumit lucru? Demonstrezi un lucru deducând necunoscutul din cunoscut, nesigurul din sigur, adresând particularităţi la legi generale—adică, demonstrezi printr-un mediator. Dar cum demonstrezi mediatorul? Acum, logica este un lucru grozav. Cum funcţionează logica? Bineînţeles, pas cu pas. Ştii că în logică nu poţi să separi verigile; dacă apuci unul dintre capetele lanţului, atunci continui să îl urmezi. Dar care este forţa lanţului? Ai un lanţ al logicii care atârnă, şi urci pe acest lanţ verigă cu verigă; dar ce susţine lanţul la celălalt capăt? Logica este ca o scară–prin intermediul ei urci pas cu pas. Dar cum o să demonstrezi că partea de jos este asigurată? Scara se sprijină pe pământ; dar pe ce se sprijine pământul? Demonstrezi una prin cealaltă; dar ce o demonstrează pe cealaltă? Trebuie să ai un punct de pornire, un fapt ultim, iar aceste principii ultime sunt cele mai sigure, deoarece dacă pământul nu este stabil atunci nici scara nu este stabilă; pământul trebuie să fie mai stabil decât scara. Lucrurile de la care porneşti, prin inermediul cărora aduci rezultate, sunt mai sigure decât celălalte lucruri care sunt demonstrate prin acestea. Noi doi ştim că suntem liberi. Noi doi ştim că suntem responsabili. Noi doi avem acea asigurare a cunoştinţei care este mai presus decât orice ştiinţă.

Această chestiune a voinţei libere subliniază totul. Dacă o aduci în discuţie, este infinit mai mult decât Calvinismul. Eu cred în Calvinism, şi spun că voinţa liberă stă înaintea Calvinismului. Totul dispare dacă voinţa liberă dispare; sistemul moral dispare dacă voinţa liberă dispare; nu poţi scăpa, decât prin materialism pe o parte sau prin panteism pe de altă parte. Ţine-te stâns, aşadar, de doctrina voinţei libere. Ce este ea? Eu spun clasei mele, dar nu ştiu dacă ar fi de ajuns ca să apun şi aici, „Eu am voinţa mea, dar voinţa mea nu este liberă; sinele meu este cel care este liber”. Este o diferenţă între a avea libertate a voinţei şi a fi liber în voie. Sunt conştient că voinţa mea este liberă. Dar sunt eu liber când voiesc? Aceasta am vrut să arăt. Conştiinţa îmi spune că sunt liber, aşadar sunt responsabil. Atunci am această libertate. Nu este o calitate abstractă, este o aptitudine abstactă; are un întreg înţeles, eul este cel care este liber; raţiunea este liberă, la fel de liberă ca şi conştiinţa. Eul este cel care este liber şi care are o voinţă; eul este cel care este liber şi care are un caracter.

Aşadar, astfel înţelegând această libertate a eului, nu a voinţei, ci a întregului suflet, ce este libertatea? Eu spun că este următorul lucru, în măsura în care ştiu ceva despre aceasta, că este doar eul auto-iniţiat, auto-direcţionat, şi asta e tot ce este. Permiteţi-mi să ilustrez. Să presupunem că eu pun pe masa ta, sau că vezi stând pe o masă, fără să interacţineze cu nimic, o bilă de ceva. Este un ghem de aţă. Acum să presupunem că vezi cum aţa se mişcă; ai spune în mod sigur, „Cineva o mişcă”. Este aţă; nimic nu este mai sigur decât faptul că ea nu se poate mişca de una singură; dacă se mişcă, ea se mişcă din cauza unei vieţi care interacţionează cu ea, şi tu stabileşti aceast lucru imediat. Te uiţi din nou, şi spui, „nu este un ghem de aţă; este un şoarece”. Acest lucru a început singur; nu putea să se mişte decât dacă avea viaţă din interior care este mişcare auto-iniţiată. Aşadar, are şoarecele voinţă proprie? Nu, pentru că şoarecele nu are raţiune şi conştiinţă; astfel eu îmi corectez definiţia. Şoarecele deţine acţiune auto-iniţiată, şoarecele deţine acţiune auto-aleasă; dar nu are raţiune şi conştiinţă. Eu spun că o acţiune auto-iniţiată şi auto-aleasă, împreună cu iluminarea raţiunii şi a conştiinţei, sunt cele care constituie voinţa liberă.

Stai într-o casă de vară; vezi ceva care pluteşte în aer. Ce este? Nu este nimic altceva decât un fir de praf. Aceasta nu este mişcare auto-direcţionată; este condusă de vânt. Să presupunem că te uiţi şi vezi că este o mişcare direcţionată din interior, că această plutire şi acestă oprire este auto-mişcată. De ce, acesta nu este condus de vânt; este condus de instinct, care nu este raţiune sau conştiinţă. Să presupunem că la mare, noi doi observăm un vas mare la o distanţă oarecare care este dus încoace şi încolo. Ne uităm la el; ne punem ochelarii, şi tu spui, „Nu are viaţă”, este mişcat de curent; şi tu spui că este un obiect abandonat care este purtat încoace şi-ncolo şi este dus de circumstanţe care-l controlează şi de cauze exterioare. Dar în locul acestui obiect care pluteşte în derivă, să presupunem că vedem un vapor cu aburi. Ies aburi, roţile se învârt, acţiunea pe care o vezi este controlată din interior; şi acolo ai acţiune auto-iniţiată–acţiunea vine din interiorul vasului. Bate un vânt puternic, şi valurile se sparg de vas; dar vezi splendida armură a vaporului care este echipat şi manevrat în totalitate; toate forţele sunt antrenate, şi este un om la cârmă; şi iată voinţa liberă în cea mai înaltă formă–forţă auto-iniţiată, forţă auto-direcţionată, sub conducerea raţiunii şi a conştiinţei: aceasta cred eu că este voinţa liberă.

Acum, a doua chestiune este influenţa caracterului asupra voinţei. Mulţi cred că voinţa liberă este o chestiune simplă. Eu cred că este cea mai mare taină al lumii. Omul are un caracter fixat care determină totul într-o anumită manieră, şi totuşi omul este liber; în timp ce, spui că un om pentru a fi liber trebuie să fie neinfluenţat în mod perfect. Să presupunem că aduc acum înaintea ta ca ilustraţie un copil. Nu are trecut, nici istorie. El poate să facă ce doreşte, bineînţeles; şi dacă îi spun, „Vrei să faci asta?” el răspunde, „Voi face.”. Copilul face ceea ce altcineva vrea ca el să facă. Acum, să luă un bărbat cu educaţie şi cu caracter, un om de principii, un om cu convingeri, un om cu scop, un om cu obiceiuri fixate, şi nu vei putea să-l obligi să facă cutare şi cutare lucru. Ceea ce face el este determinat deja de caracterul uman, obiceiuri care au fost cristalizate în caracter. Copilul nu este format–el poate face orice; dar caracterul bărbatului este fixat, şi el nu poate face ceea ce este împotriva conştiinţei lui şi nu poate face ceea ce este nepotrivit în mintea sau imaginea lui. Nu este sigur ce va face copilul, dar este foarte sigur ce va face bărbatul. Acum, te întreb, care este mai liber? Copilul sau bărbatul? Copilul este liber, sau tatăl este liber care poate să stea în picioare în cele mai grele vremuri, determinat din interior de forţele caracterului său şi de obiceiurile bune din viaţa sa? Ia un om–ia un tată şi compară-l cu Dumnezeu: presupune că acest tată este un om de un mare caracter, cum ar fi Generalul Grant, şi sfinţit prin Duhul lui Dumnezeu, neclintit ca o stâncă. Şi totuşi, la urma urmei, şi cea mai puternică fiinţă umană poate fi ispitită, poate fi învinsă de seducţie. Dar când îţi îndrepţi privirea spre Iehova, al cărui caracter nu este nesigur, al cărui caracter este veşnic, care nu poate face ceea ce este nechibzuit şi care nu poate face ceea ce este greşit, care este mai liber? Este Iehova mai liber decât bărbatul? Este bărbatul mai liber decât copilul? Aşadar, eu susţin că un om este liber doar în raport cu convingerile lui, doar în raport cu capabilitatea sa de a-şi determina acţiunile din experienţă, doar din stabilitatea şi cristalizarea caracterului său. Un om este liber în raport cu direcţia şi dezvoltarea caracterului său. Un caracter sfânt este cea mai înaltă formă de libertate.

Eu cred că un caracter păcătos îl lasă pe om responsabil; căci păcătosul este la fel de liber ca şi cel sfânt, diavolul este la fel de liber ca şi Gavril. Acum, ce este libertatea? Este o acţiune auto-iniţiată şi auto-direcţionată sub legea raţiunii şi a conştiinţei. Dar şi diavolul are toate acestea, la fel de mult ca şi Gavril; omul păcătos are toate acestea, la fel de mult ca şi cel sfânt. Diferenţa se află aici. Am puterea voinţei după cum prefer eu, dar nu am puterea de a crea un caracter sfânt pentru mine. Dacă am un caracter sfânt, caracterul meu coincide cu vederile mele, judecata mea, raţiunea mea, conştiinţa mea, şi afecţiunile mele spontane; toate merg în aceeaşi direcţie. Dar dacă sunt un păcătos nu am nici o inimă care să mă îndrepte spre bine. Raţiunea îmi spune să merg într-o direcţie, conştiinţa îmi spune să merg în aceeaşi direcţie, afecţiunile şi dispoziţiile îmi spun să merg în altă direcţie; şi astfel păcătosul, în acord cu limbajul Bibliei, deşi cu adevărat liber şi responsabil din punct de vedere moral, este supus stricăciunii; impulsurile inimii lui sunt în direcţia greşită.

Aplică acest lucru celor patru stări ale omului. Există numai patru stări, şi au existat doar două fiinţe umane care le-au experimentat pe toate cele patru–adică, Adam şi Eva. Există starea inocenţei, starea păcatului, starea harului, şi starea slavei.

Acum, ştim ce înseamnă să fim păcătoşi; dar putem noi înceta să fim păcătoşi, şi putem asculta noi de legea sfinţeniei? Noi ştim ce înseamnă să fim creştini prin har divin. Cum a fost cu Adam? Adam a fost creat, conform Bibliei, cu o natură perfect sfântă, fără păcat; şi totuşi a fost capabil să păcătuiască, şi a fost capabil să facă binele. Tu nu ai avut această experienţă. Nimeni înafară de Adam nu a avut şi nu va putea avea niciodată această experienţă.

Dacă ai citi al nouălea capitol al Mărturisirii Credinţei, pe tema „Libertăţii Voinţei”, vei găsi cea mai minunată tratare pe care ai văzut-o vreodată.

Eşti familiarizat cu faptul că teologii scapă întotdeauna din dificultăţi mari prin folosirea cuvântului „taină”, şi că taina tainelor este originea păcatului. Marea taină este una teologică. Cum este posibil ca un Dumnezeu de o sfinţenie infinită, de o compasiune infinită, de o cunoaştere infinită, de o putere infinită, să permită vreodată păcatului să existe? De ce, păcatul este chiar ceea ce urăşte. Aceasta este o taină absolut insolubilă. Cum a început păcatul? De ce l-a permis Dumnezeu? Dacă suntem liberi, dacă suntem creaţi de Dumnezeu, şi dacă nu există nimic care să nu fi fost creat de Dumnezeu înafară de însuşi Dumnezeu, cum a venit păcatul? Aceasta este o taină insolubilă. Sf. Augustin a încercat să o explice, şi cred că sugestia lui este probabil cea mai aproape de ea posibil. Este că păcatul în originea sa nu este o entitate pozitivă, ci este un defect.

Luaţi în considerare următoarea ilustraţie: Să presupunem că ai o vioară care a fost dezacordată: o atârni pe perete, iar după un an te întorci şi o iei jos, şi vioara este acordată. Tu ştii că vioara trebuie să fi fost acordată; nu putea să se acordeze spontan.Dar să presupunem că vioara ta este perfect acordată când o atârni pe perete, şi pleci, iar când te întorci afli că este dezacordată. Nu înseamnă că cineva a făcut asta. Nu spui că cineva a făcut-o, ci spui că s-a dezacordat. Acum, în cazul lui Adam nu am nici o îndoială că păcatul a început aşa–nu ca păcat, ci a început să existe prin neatenţie, a început să ia fiinţă printr-un defect în dragoste, printr-un defect în credinţă; a fost o omisiune şi a fost astfel printr-o fisură în lăută, printr-o crăpătură aici şi una acolo, cu o lipsă de armonie. Şi cu această lipsă de armonie a venit groaznica disonanţă care a trimis lumea într-o nebunie, şi a făcut o separare între Dumnezeu şi om. Adam a păcătuit, şi apoi a intrat în condiţia cu care suntem toţi familiari, cu o voinţă de a păcătui, şi cu o putere numai de a păcătui. Iar apoi, prin cruce, suntem ridicaţi la o condiţie de har, în care avem putere să ascultăm; iar puterea devine din ce în ce mai tare, şi dispoziţia şi dorinţa de a păcătui slăbesc tot mai mult. Aceasta este înaintea noastră. Mulţumesc lui Dumnezeu că vom ajunge măcar la starea de natură umană perfectă în Cristos Isus, când caracterul, amplificat şi regenerat, va ajunge la frumuseţea sa deplină cristalizată; şi apoi vom lua parte la natura divină, şi vom avea o libertate perfectă a voinţei, la fel de liberi ca Adam, şi totuşi cu siguranţă ca a lui Dumnezeu.

Autor

A.A. Hodge (1823-1886), Profesor în Teologie Sistematică la Seminarul Princeton din anul 1877 până la moartea sa în 1886, a îndemnat ca ţinta fiecărui învăţător creştin să fie producerea unei impresii vitalizante–dându-le studenţilor „teologie, expunere, demonstraţie, ortodoxism, învăţătură, dar dându-le toate acestea calde”. „El a învăţat cunoştinţa lui Dumnezeu”, a spus unul dintre ascultătorii săi, „cu învăţătura unui cercetător şi cu entuziasmul unui creştin iubitor”. Aceste calităţi nu numai că i-au aglomerat sălile de curs, ci au condus adesea la apeluri pentru lecţii în public.

http://www.voxdeibaptist.org/vointa_libera_Hodge.htm

UMANISMUL ARMENIANISMULUI de Oscar B. Mink

download - Copie

UMANISMUL ARMENIANISMULUI de Oscar B. Mink

“Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Cor 2:14)

Ştiu că definiţiile termenilor sunt în general forate plictisitoare, dar de dragul clarităţii şi a înţelegerii, este necesar ca termenii Armenianism şi Umanism să fie definiţi la începutul acestui discurs. Diferenţa dintre aceşti doi termeni este în cea mai mare parte doar superficială, şi asta este aşa mai ales atunci când vedem lucrurile în lumina adevăratei religii. Termenul Umanism definit de Webster: „O doctrină, atitudine, sau un mod de viaţă centrat pe interese sau valori umane; în special o filozofie care asigură demnitatea şi valoarea omului şi capacitatea lui de auto-realizare prin raţiune şi adesea acesta respinge supernaturalismul.”

Această definiţie , aşa cum va fi arătat în următoarea considerare a termenului este diametrală sau chiar opusul antropologiei biblice.

Armenianismul definit: Este un sistem religios centrat pe om. Conform Armenianismului, omul este cel care face eficace decretele lui Dumnezeu. Constă din cinci (5) articole, şi anume, 1. Alegerea Condiţională. 2. Ispăşirea Universală; (Însemnând că, Cristos prin moartea sa jertfitoare a făcut ispăşire pentru toată omenirea). 3. Regenerarea aduce fapte bune. 4. Harul lui Dumnezeu este refuzabil (rezistibil). 5. Credincioşii pot în cele din urmă să piardă harul şi să fie pierduţi pe veci.

Aceste definiţii sunt concise, şi nu pătrund foarte adânc în întunericul intens al acestor „ismuri” care-l proslăvesc pe om şi îl batjocoresc pe Dumnezeu, ci vom discuta pe larg pe parcurs ce înaintăm în mesaj. Trăsătura principală sau centrală a Armenianismului sau Umanismului este ideea că omul este superior lui Dumnezeu şi că omul poate în şi prin el să-şi rezolve toate problemele fără nici un ajutor supranatural. Un înfăptuitor timpuriu al Armenianismului şi Umanismului este Pelagianismul secolului al treilea, care înălţa voinţa umană deasupra celei a lui Dumnezeu şi a Bibliei.

A cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu care este inspirat de Duhul Sfânt (II Tim. 3:16) este îndeajuns pentru a imputa şi a corecta orice sofism al omului, va fi criteriul exclusiv pe care-l voi folosi în respingerea unor fraude iraţionale la care se face referire în titlul acestui mesaj.

În primul rând, haideţi să luăm în considerare UMANISMUL ARMENIANISMULUI în lumina revelaţiei Scripturii cu privire la suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. A spune că Dumnezeu este suveran înseamnă a susţine şi a proclama că El este Atotputernic, Rege al Regilor, şi că „El face tot ce vrea”. (Psalmul 115:3). Este obligaţia inevitabilă a familei Adamice să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu, şi să-i aducă laudă perfectă Lui. (Ps.46:10; I Pet. 2:9). Dumnezeul Bibliei a declarat în mod accentuat: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu”.(Isaia 44:6). Orice alt dumnezeu (?) este invocat prin imaginaţie zadarnică, născocirea care este însăşi baza Umanismului cât şi a Armenianismului. Aspectul fatal al acestor două nemernice „isme” nu este că ele nu au un dumnezeu, ci că dumnezeul lor este unul la fel ca inventatorii săi. (Ps. 50:21).

Umanismul şi Armenianismul au un singur scop, şi acesta este de a-l detrona pe Dumnezeu, şi de a-l întrona pe om. În ambele sisteme suveranitatea şi autoritatea lui Dumnezeu asupra omului este abrogată; omul devine cel suveran iar Dumnezeu suplinitorul; iar omul este factorul determinator executiv al destinului său veşnic. Doctrina despre suveranitatea lui Dumnezeu este atât de urâte de Umanism şi Armenianism, încât au strâns toate resursele perspicacităţii carnale în efortul de a găsi deficienţă în Dumnezeul Bibliei. Apostolii Domnului au avertizat bisericile Lui, spunând, „ … în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite… care n-au Duhul.” (Iuda 18,19). Aceşti batjocoritori inutili sunt închişi pentru a degenera înţelepciunea, şi fiind legaţi de intelectul lor finit, nu-l pot concepe pe Dumnezeu a fi mai mult decât ei înşişi, şi spun în inimile lor, „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19:14). Termenul, „omul acesta”, este o referire la Cristos.

„Umanismul susţine că fiinţele umane îşi formează singure destinul” (Secular Humanism, de Homer Duncan). Persoana care poate să-şi decreteze propriul destin este, şi trebuie să fie un dumnezeu. Aşa este, Umanismul nu este o religie fără un dumnezeu, ci conform premisei sale fiecare om este un dumnezeu în el şi al lui însuşi. Rezultatul inevitabil al acestui concept satanic este închiarea la sine, şi cea mai rea formă de idolatrie, este autolatria, sau a fi plin de devoţiune pentru sine. Este chiar această ideologie cea care l-a înbrâncit pe Lucifer (Isaia 14:13).

Armenianismul, precum Umanismul este o religie fără Dumnezeul Bibliei, dar nu este fără-de-dumnezeu, căci acest sistem care proslăveşte creaţia susţine că omul este factorul exclusiv care-i determină propriul destin. Aşadar, la fel ca şi Umanismul, este în el şi pentru el un dumnezeu. Oliver B. Green, recent decedat, dar în timpul vieţii a fost cel mai înfocat avocat al Armenianismului. Vorbind despre suveranitatea lui Dumnezeul, predestinare, alegere, şi despre harul irezistibil, a spus, „Sunt unele dintre cele mai grosolane şi mai josnice doctrine pe care le-am auzit vreodată”. (Predestination, Pg. 1). Doctrinele la care se referă D-l Green în citatul imediat sunt infame pentru supremaţia intelectului omului firesc, căci mintea firescă este duşmănie cu Dumnezeu (Romani 8:7). Totuşi, moartea substituitoare a lui Cristos a făcut ispăşire pentru ura ereditară a aleşilor Săi (Efe. 2:16), şi la vremea potrivită ei vor striga din adâncul sufletului lor răscumpărat: „Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.” (Apo. 19:6).

Nu există doar o corelaţie între Armenianism şi Umanism, dar când ambele sisteme sunt atent examinate, se va observa cu uşurinţă că au acelaşi coregraf, şi dansează pe muzica plăcută firii a invincibilităţii creaţiei, şi asta o face fără să rateze nici un pas. Armenianismul şi Umanismul susţin că omul este o entitate autonomă, şi că decretele lui Dumnezeu pot fi negate de către voinţa trufaşă a omului. Ei au o formă de evlavie, dar îi tăgăduie puterea (2 Tim. 3:5).

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele” (2 Tim. 3:1). Punctul culminant al acestei ere rele din prezent este iminent, vremurile grele au venit, şi temelia bisericii ecumenice este turnată deja, iar suprastructura se înalţă cu un pas accelerat. Proorocul mincinos şi Anticristul aşteaptă în culise, şi în viitorul apropiat vor păşi pe scena lumii. Aşa-numita Biserică Creştină este complet pătrunsă de Armenianism, iar lumea politică şi educaţională este întrecută de Umanismul secular. Pseudo Creştinismul şi Umanismul se vor uni în curând, deoarece nu este greu pentru două sisteme să se unească atunci când sunt aşa de asemănătoare iar scopurile şi sfârşitul lor sunt aceleaşi–şi asta este proslăvirea omului.

Dar sfântul care se luptă din greu nu ar trebui să dispere căci nici unui om, fie chiar anti-Cristul în persoană, nu poate să-i smulgă pe aleşii lui Dumnezeu din mâna Lui atotsuverană (Ioan 10:27-29). Impunerea şi delirul Armenianismului şi a Umanismului nu sunt mai mult decât zăngănitul lanţurilor lor de degradare şi moarte cu care sunt legaţi în mod suveran. Armenianismul spune: „Păcătoşii merg în iad deoarece nici chiar Însuşi Dumnezeu Atotputernic nu a putut să-i salveze! El a făcut tot ce a putut. A eşuat” (Noel Smith, Defender Magazine). Dar Biblia nu este de acord cu Noel Smith, căci această Carte infailibilă spune, vorbind despre Dumnezeu: „Ce-I doreşte sufletul, aceea va face” (Iov 23:13). Umanismul spune: „Nici o Zeitate nu ne va salva, trebuie să ne salvăm noi înşine” (The Humanist Manifesto). Scriptura spune că Isus Cristos a fost Dumnezeu maifestat în trup (I Tim 3:16), şi că „El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Mat. 1:21). Pavel spune, vorbind despre Cristos: „El ne-a mântuit pentru îndurarea Lui” (Tit 3:5). Dacă destinul omului ar fi lăsat la latitudinea Armenianismului sau Umanismului, Dumnezeu va fi înfrânt iar raiul părăsit. Dar acest gând să piară, deoarece Arhitectul Suveran şi infailibil al universului spune: „Face toate după sfatul voiei Sale… Ce am hotărât se va întâmpla” (Efe. 1:11; Isa. 14:24).

Umanismul nu recunoaşte Dumnezeul Bibliei ca fiind o autoritate în nici un lucru, iar Armenianismul repudiază autoritatea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Dacă Dumnezeu nu este suveran în toate lucrurile, atunci El nu este suveran în nici un lucru, căci acel lucru peste care nu este suveran, este suveran peste toate lucrurile, inclusiv Dumnezeu. Totuşi, Dumnezeu îi denunţă pe potenţialii reducători ai puterii Sale, întrebând: „Dar, mai degrabă, cine eşti tu omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”” (Rom. 9:20). Creaţia Nu are nici un drept să-l conteste pe Creatorul ei, căci providenţa supremă şi atotprezentă a lui Dumnezeu revine spre slava Sa, şi spre binele veşnic al poporului Său. (Rom. 8:28; 1 Cor. 1:31).

Armenianismul nu este altceva decât Umanism cu o căptuşeală religioasă, combinaţia care este la urma urmei subterfugiul diavolului. Ambele sisteme sunt o ofensă adusă lui Dumnezeu, şi ar fi fost mult mai bine dacă nu s-ar fi născut niciodată, decât să trăiască şi să moară încrezându-se în aceste erori care-l scandalizează pe Dumnezeu pentru a fi salvaţi de păcat. Aşadar, haideţi să nu-L limităm pe Sfântul lui Israel. (Ps. 78:41), căci omnipotenţa Sa este absolută, şi nici un vicleşug satanic nu poate în nici un fel să-l oprească sau să-I zădărnicească planurile.

În al doilea rând, haideţi să luam în considerare UMANISMUL ARMENIANISMULUI în lumina doctrinei Bibliei despre depravarea totală a omului. Psalmistul spune: „… Orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţinea” (Ps. 39:5). Acest text se referă la om aşa cum este el în natura sa Adamică, şi spune clar că Adam şi toţi urmaşii săi se află în natura lor decăzută, fiind complet depravaţi. Textul nu lasă loc nici unei excepţii, şi nu permite nici o depravitate parţială. Ficare om a fost ruinat în totalitate din punct de vedere spiritual în Adam, căci atunci când Adam s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (Gen. 3:6), acţiunea sa nua fost singulară, căci era în acea vreme capul familiei omului, şi în sfidare lui faţă de Dumnezeu, urmaşii săi au devenit complet pângăriţi, căci ei au acţionat (trăit) în Adam. (1 Cor. 15:21,22).

Armenianismul face excepţie de la doctrina depravării totale a naturii decăzute, şi spune: „Omul nu este păcătos la naştere, ci la naştere omul devine un potenţial păcătos” (John R. Rice, aşa cum este citat de John Zens, din The Sword), Umanismul Religios numeşte relatarea Bibliei despre căderea lui Adam o fabulă, iar Armenianismul a adăugat puţin zahăr poziţiei lor, astfel încât să satisfacă curiozitatea religioasă a omului firesc. Totuşi, Dacă omul mănâncă arsenic amestecat cu zahăr, îl va ucide la fel de repede ca cel neamestecat cu zahăr. Aceasta este doar o doctrină care duce la moarte, indiferent cu ce aromă vine. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au murit…” (Rom. 5:12).

Umanismul învaţă că omul aşa cum este el în natură este un uriaş moral de o valoare infinită. Armenianismul învaţă acelaşi lucru, spunând, : „Dumnezeu l-a preţuit pe om atât de mult încât L-a trimis pe Fiul Său ca să răscumpere întreaga familie a omului.” În controversă, Scriptura spune: „Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani 3:12). Cuvântul „netrebnici”, aşa cum este el folosit în acest verset nu înseamnă doar, complet neprofitabil, ci acel om în încălcarea Edenică a suferit un deficit ireparabil; iar această pierdere l-a lăsat pe om fără Dumnezeu şi fără speranţă. Cristos, prin cuvinte accentuate şi explicite a spus: „Carnea nu foloseşte la nimic” (Ioan 6:63). Dar indiferent de cât de bine definite ar fi cuvintele lui Cristos, ele nu au făcut o impresie favorabilă asupra Armenianismului, iar acest pseudo sistem spune: „Dumnezeu are nevoie de noi, căci noi suntem singurele picioare, mâini şi guri pe care le are Dumnezeu.” Săracul Dumnezeu handicapat. Dar dumnezeul lor nu este Dumnezeul Bibliei, căci El „Nu-Şi găseşte plăcerea în picioarele omului… şi ce a hotărât se va întâmpla…Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”  (Ps. 147:10; Isa. 14:24; Fil. 2:13).

Avocaţii Armenianismului şi Umanismului îi mustră pe toţi aceia care proclamă suveranitatea de neschimbat a lui Dumnezeu asupra universului Său, şi asupra a tot ce există. Ei dau voce obiecţiei lor, spunând: „Poziţia voastră despre depravare dezumanizează omul, şi îl face la fel de rău ca şi fiara de pe câmp.” Această obiecţie nici măcar nu este aproape de adevărul despre ceea ce susţin cei care cred în harul suveran. Poziţia noastră se bazează doar pe Scriptură, aşadar noi nu dezumanizăm omul, ci scoatem în evidenţă faptul că este om, şi ca om el nu are aspect de Dumnezeu. Omul decăzut şi nerăscumpărat este antiteza lui Dumnezeu, căci el nu este evlavios, şi este un vrăşmaş intransigent al lui Dumnezeu (Rom. 4:5; 5:10)

Acuzaţia greşită că noi îl facem pe om la fel ca fiara de pe câmp ratează ţinta cu o distanţă infinită. A spune că omul este la fel ca fiara de pe câmp înseamnă să insulţi regnul animal, şi să-i faci omului un compliment foarte nepotrivit. Pentru că, întrebăm noi, care dintre fiarele câmpului a avut vreodată un gând rău despre Dumnezeu? „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). Omului firesc, Dumnezeu îi spune. ”Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine” (Ps. 50:21). Acesta este finalul gândirii rele, şi manifestă groaznica şi totala depravare a minţii umane, şi înspăimântătoarea sa nepăsare faţă de sfinţenia fără cusur a lui Dumnezeu.

„Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.” (Iuda10; Vezi şi Ecl. 3:18). Scriptura afirmă, câ în timp ce un om trebuie să fie o creatură raţională prin natura sa, el a corupt principiile morale ale umanităţii, şi s-a oprit mai jos decât fiarele iraţionale ale câmpului. Pur şi simplu, păcatul a corupt fiecare fibră şi aptitudine a naturii umane, atât de mult, încât, nu-l poate cunoaşte sau asculta pe Dumnezeu.

Întreb cu toată seriozitatea, nu suntem noi în America civilizată şi educată trăind conform sau sub legea junglei? A răspunde negativ la această întrebare înseamnă a nega fiecare titlu din ziarele tipărite în SUA, Umanisul şi Armenianismul susţin că singur lucru în neregulă cu omul este că: are nevoie de puţin mai multă educaţie. Întrebarea nefavorabilă este: De unde poate să facă rost omul de această educaţie care este leac bun la toate? Dacă ne trimitem copiii la şcoli publice, sunt inundaţi cu umanism. Dacă familia frecventează o biserică Arminiană, este inundată cu doctrina pernicioasă a auto-salvării. Cristos i-a mustrat pe unii dintre negustorii de fapte ai primului secol, spunând: „Voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a devenit tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă” (Matei 23:15). Aşa cum era atunci, este şi acum. Există o rază contemporană de lumină care luminează prin imensul întuneric al Armenianismului şi Umanismului.

Aşadar, noi mergem la cuvântu lui Dumnezeu inspirat de Duhul Sfânt, şi când facem aşa, aflăm că „înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” trebuie făcută cunoscută prin biserica Sa, şi „a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam; în vecii vecilor! Amin” (Efe. 3:10,21). Dacă o persoană este membru într-o biserică care îl predică pe omul firesc, încredinţează-l oricând harului salvator al lui Dumnezeu, el se află într-o biserică falsă indiferent de numele pe care-l poartă, sau „ismele” pe care le predică şi le practică. Scriptura spune, vorbind despre regenerare: „… Nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13). Cristos le-a spus ucenicilor Săi: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi…” (Ioan 15:16). Apostolul Pavel face cunoscut dincolo de contradicţie că alegera lui Dumnezeu a poporului Său a antedatat timpul şi creaţia, şi asta în acord cu buna plăcere a voii Sale (Efes. 1:4-9). Aşa este, Dumnezeu în marea Sa iubire pentru ai Săi care sunt prinşi în capcanele satanice ale Armenianismului şi/sau a Umanismului, îi mustră, spunând: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi” (2 Cor. 6:17).

În al treilea rând, vom reflecta în continuare la Umanismul Armenianismului şi teoria lui că voinţa omului căzut este factorul determinant în starea sa de bine prezentă şi viitoare.

Umanismul şi Armenianismul învaţă că unul dintre cele mai distrugătoare cusururi ale omului este neîncrederea în sine. În întâlnirea acestei elevaţii eronate a intelectului nativ al omului, Pavel spune: „Ne lăudăm în Hristos Isus, şi nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti” (Fil. 3:3). Cristos, vorbind despre regenerare, afirmă: „născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13). Salvarea sufletului nu este un rezultat unui efort comun al lui Dumnezeu şi al omului, dar Dumnezeu este autorul unic şi Suveran al mântuirii poporului Său (Evr. 12:2). Esau, primul fiu născut al lui Isaac, s-a încrezut în el însuşi, şi în timp ce alerga în energia firii, şi-a pierdut binecuvântarea (Gen. 27), şi reflectând asupra efortului iscusit al lui Esau de a câştiga binecuvântarea promisă, Pavel a spus: „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă” (Rom. 19:16).

Umaniştii pretind că învăţătura academică este leacul bun la toate bolile şi dificultăţile omului. La aceştia se gândeşte Pavel când spune, că ei sunt: „Care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului” (2 Tim. 3:7). Cu cât învaţă mai mult, cu atât mai acută devine ignorarea lui Dumnezeu, şi dispreţul pentru cuvântul Lui. Umanistul susţine că Biblia este un mit, o născocire a oamenilor neînvăţaţi şi ignoranţi. Astfel, el nu alocă nici un loc Bibliei în perspicacitatea sa. Învăţătura sa i-a dat sofisticare ateismului său, dar într-o zi va învăţa că negarea Dumnezeului Bibliei a agravat în mod infinit reprobarea sa (Rom. 2:5). „Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ’El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor’” (1 Cor. 3:19).

Umaniştii care s-au lăudat cu cunoştinţele lor academice au ajuns la concluzia că postulatele lor sunt axiomatice, şi că înţelepciune lor este atât de absolută încât nu admite nici un „dacă” sau „probabil”. Dogmatismul lor este acela al unui nebun, căci ei au spus în inimile lor, „Nu este Dumnezeu” (Ps. 14:1), şi încă nu au cunoscut cum ar trebui să cunoască (1 Cor. 8:2). Persoana născută din nou nu neagă afirmaţia Umaniştilor care spune că o educaţie în artă şi ştiinţă dată de instituţii de elită ale oamenilor sporeşte succesul. Bisericile Domnului au o stimă şi un respect deosebit pentru succes, dar ceea ce ştiu şi proclamă ei este: orice succes care nu-l are pe Dumnezeu ca Autor este al firii iar firea nu foloseşte la nimic. Pur şi simplu, departe de Dumnezeu NU există succes veritabil.

Armenianismul spune: „Omul are puterea intelectuală de a alege viaţa veşnică sau moartea, şi că fiecărui om i s-a dat destul spaţiu pentru a se hotărâ în această problemă vitală”. Dar Cristos spune, vorbind despre omul firesc: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5:40). Vorbind despre neputinţa deplină a voinţei fireşti a omului, Cristos spune: „Nimeni nu poate veni la Mine…” (Ioan 6:44). Pavel, accentuând acest adevăr, spune: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăşmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu” (Rom. 8:7,8). Omul firesc este „Care învaţă întotdauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului” (2 Tim. 3:7).

Afirmaţia Arminiasmului despre absoluta independenţă a voinţei omului este echivalent cu a spune, fructul unui pom are o fire a lui, care este pe deplin liber faţă de rădăcina pomului. Fructul unui pom este determinat în mod invariabil de caracterul rădăcinii acestuia. În mod genealogic, Adam este rădăcina omenirii, şi atunci când Adam a comis suicid spiritual (Gen. 3:6), progenitura sa a murit în el.  „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Rom. 5:12).

„Pomul rău nu poate face roade bune” (Mat. 7:18). Toate rodele morale pe care le aduce omul firesc, oricât ar fi ele de lăudate şi aclamate după standardele omului, sunt, atunci când sunt cântărite cu balanţa atotştiinţei, văzute ca fiind infestate cu viermi. Astfel, raţionalistul este lăsat fără un recurs valid, deoarece principiul semănatului şi al seceratului nu se aplică numai în ştiinţa agricolă, ci în toate organismele pământeşti. Cristos a spus: „Pomul se cunoaşte după rodul lui” (Matei 12:33). Notă: în acest text, Cristos a personificat „pomul”, şi făcând astfel, nu lasă loc pentru ipocrizie. Firea, fie ea cât de religioasă, nu foloseşte la nimic. (Ioan 6:63). Iov, vorbind despre reproducerea omenească, întreabă: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?” Şi Iov, cu o finalizare uimitoare, îşi răspunde singur la întrebare, spunând: „Nu poate să iasă niciunul” (Iov 14:4).

Umanismul şi Armenianismul susţin că voinţa omului este liberă şi independentă de Dumnezeu, şi este de o asemenea putere încât poate frustra şi chiar anula voinţa lui Dumnezeu. Aşadar, această premisă învaţă că ultimul cuvânt în toate lucrurile îi este lăsat puterii raţiunii şi a voinţei omului. Deci, rezultă în mod inevitabil, că credinţa lor este în om, şi că omul în ultimă instanţă este măsura tuturor lucrurilor. Deasupra şi împotriva acestei susţineri criminale a Armenianismului şi Umanismului, atotînţeleptul şi milostivul Dumnezeu a dat următorul îndemn: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta …Cine se încrede în inima lui este un nebun” (Pro. 3:5, 28:26).

Nicăieri în biblie nu se spune că omul care şi-a pierdut mentalitatea firească este un nebun. Cu toate acestea, înţelepciune lumească se referă adesea la creştinul dedicat ca fiind deranjat mintal (Fapte 24:26), dar Biblia se referă la cei care sunt înţelepţi în felul lumii ca fiind nebuni, şi consideră dialogul lor a fi inferior trăncănelii (gânguritului) copiilor. (Prov. 10:8). Bogatul căruia i-a rodit ţarina (Luca 12) a inventat în mod ingenios o schemă prin care el să aibă belşug şi plăcere pentru mulţi ani care urmau, dar nici măcar odată în planul şi în scopul lui nici măcar nu s-a gândit la Dumnezeu, şi această lipsă de consideraţie a Autorului întregii vieţi a fost greşeala sa fatală şi veşnică care l-a dovedit a fi un „nebun”. Un „nebun” bogat nu este cu nimic mai bun decât un nebun sărac, căci amândoi au spus în inima lor: „Nu este Dumnezeu” (Ps. 14:1). Aşa-zisa „viaţă bună” a Umaniştilor este în cel mai bun caz temporară, şi superficială, şi este prea adesea „poarta cea largă care duce la pierzare” (Mat. 7:13). Apostolul Pavel, nelăsând loc pentru ambiguitate, întreabă: „N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?” (1 Cor. 1:20)

Armenianismul este alegerea ignoranţei religioase, iar Umanismul este odrasla intelectualismului. Cele două „ismuri” în tăria lor combinată, nu sunt nimic altceva decât chimvale zângănitoare şi aramă sunătoare. Dumnezeul Biblie este Autorul întregii ştiinţe adevărate, şi nu a existat niciodată vreun conflict între Scripturi şi adevărata ştiinţă. Dar când „ştiinţa, pe nedrept numită aşa” (1 Tim. 6:20) este cântărită pe cântarul cuvântului infailibil al lui Dumnezeu, este respinsă în totalitate, şi etichetată „lemn, fân şi trestie ” (1 Cor. 3:12).  Dar mai rea decât ştiinţa falsă este adorarea adevăratei ştiinţe de către Umanişti, căci prin acest artificiu Satana şi-a făcut aliaţi din mari academicieni, care sunt în mod înspăimântător mai răi decât toate învăţăturile lor, şi vor fi găsiţi a avea o minte nesănătoasă în faţa atotştiitorului Dumnezeu în ziua când se relează toate conturile.

Umaniştii spun, fără cea mai mică remuşcare: „Doar ştiinţa este cea care poate rezolva pentru om problemele veşnice la care însăşi fiinţa sa cere o soluţie în mod urgent” (Wilhelm Dilthey, The Nineteenth Century, pag. 16). Legământul Hipocratic nu face un fizician; juruinţele de la căsătorie nu fac căsătoria; o mărturisire a credinţei nu face un Creştin; nici ştiinţa umanistă, oricât ar fi ea de perfectă, nu răscumpără, sau ajută la răscumpărarea unui suflet. Sfântul lui Israel a spus, cu o exclusivitate Suverană: „Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor” (Isa. 43:11).

În al patrulea rând, Armenianismul şi Umanismul sunt invenţii ale oamenilor. „Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii” (Ecl. 7:29). Cuvântul „şiretenii” din acest text nu este o referinţă la descoperirile ştiinţifice ale omului sau la dispozitivele pe care le-a inventat el pentru a ajuta la ameliorarea durităţii călătoriei sale înapoi în praful din care a venit odinioară, ci este o referinţă la invenţiile religioase, deoarece invenţiile la care se face referire în acest text sunt contrare dreptăţii (neprihănirii) originale ale omului. Orice erezie religioasă este de la Diavol, căci el este un mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8:44), şi Armenianismul şi Umanismul sunt înşelătoriile lui primite ca premiu. Cuvântul „şi” folosit în propoziţia anterioară nu este folosit ca şi conjuncţie, ci pentru a arăta egalitatea dintre cele două rele gemene.

Supoziţia bolnavă conform căreia voinţa omului este liberă în totalitate, şi independentă de Dumnezeu este doctrina de temelie pe care Armenianismul şi Umanismul stau. Aceste sisteme care-l înjosesc pe Dumnezeu sunt la fel e străvechi ca şi primul „mă voi” al lui Lucifer (Isa. 14:13, 14), şi nu vor ajunge la punctul final până când Diavolul, autorul acestor înşelătorii letale nu este aruncat în iazul veşnic de foc (Apo. 20:10). Temelia pe care Armenianismul şi Umanismul stau nu este numai defectuos, ci este în totalitate greşit, iar toţi cei care sunt astfel înşelaţi nu sunt înţelepţi, ci nebuni (Rom. 1:21,22). Dar potenţialii defăimători obiectează, spunând: „Îl pui pe om într-o cămaşă de forţă spirituală; îl jefuieşti de chipul lui Dumnezeu care îl are; şi îi anulezi voinţa”. Nu spunem că voinţa omului este neputincioasă, ci că este circumscrisă de către natura sa. Este o absurditate evidentă să susţii că omul poate voii sau dori ceva ce este împotriva propriei sale naturi. Voinţa omului firesc este robită de păcat, şi nu variază niciodată în robie (Rom. 6:20). Omul prin natură este liber să aleagă ceea ce îi place, dar nu poate prefera ceea ce este în totalitate contrar esenţei şi fiinţei sale.

Dorinţa carnală este limitată la ceea ce îi place firii, iar cei fireşti  nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu (Rom. 8:8). Libertatea naturală a omului este mare, dar fiecare exercitatre a acestei libertăţi este total voluptos, şi este antagonic naturii Dumnezeului sfânt trinitar (Isa. 6:3). Aşadar, voinţa naturală a omului nu este destituită numai de valoarea sa spirituală, ci în fiecare exprimare şi acţiune el agravează condamnarea sub care toţi oamenii sunt născuţi (Ioan 3:18). Toţi oamenii în momentul de faţă sunt prin natura lor Adamică unii care-l urăsc pe Dumnezeu (Ps. 81:15; Ioan 15:18, 25; Rom. 1:30; etc.). Dumnezeu nu îi forţează pe oamenii Săi ca să vină la El în contradicţie cu voinţa şi natura lor, ci Dumnezeu fiind suveran în iubire şi milă le dă oamenilor Săi o natură nouă, şi tot ceea ce i-a dat Tatăl Fiului în legământul necondiţionat al alegerii va veni cu bucurie la El, şi asta prin puterea lui Dumnezeu. (Ps. 110:3; Ier. 31:3; Ioan 6:37, 44).

Omul firesc este liber să-l iubească pe Dumnezeu, dar el nu are nici puterea, nici dorinţa se a fi măcar aproape de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de a-l iubi, deoarece el este din naştere unul care-l urăşte pe Dumnezeu. Pavel, vorbind despre omul firesc, spune: „plini de orice fel de nelegiuire, de răutate, plini de pizmă… bârfitori, urâtori de Dumnezeu, născocitori de rele…” (Rom. 1:29,30). Etiopianul este liber să-şi schimbe pielea cu dungile unui tigru, dar datorită inabilităţii creaturii, aceste schimbări sunt o imposibilitate. La fel este şi cu omul firesc. El este liber ca să termine cu obiceiul de a face rău, dar el nu a avut niciodată nici cea mai mică dorinţă ca să facă asta (Ier. 13:23), deoarece el a ajuns fără nici o îndoială la concluzia că Biblia nu este altceva decât o colecţie de mituri, iar Creştinismul este somniferul oamenilor. Aceste concluzii care duc sufletul spre moarte se împletesc cu natura căzută a omului, şi pot fi stopate doar cu sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. (Efe. 6:17).

Omul căzut, fie el bogat sau sărac, puternic sau slab, învâţat sau neînvăţat, este un egocentric. D-l Webster a definit egoismul spunând: „este o doctrină etică faptul că acel interes faţă de sine este sfărşitul valid al tuturor acţiunilor”. Aşa este, vocabularul oamenilor căzuţii constă în principal din cuvinte, „Eu, al meu, şi mie”. Dar Biblia spune: „Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur” (Gal. 6:3). Apostolul Pavel, aproape toată viaţa a fost un egocentrat, făcând ceea ce vroia, şi felicitându-se singur. El i-a persecutat pe ucenicii lui Cristos, atât bărbaţi cât şi femei, şi el a spus că era „în pornirea lor nebună împotriva lor” (Fapte 22:4; 26:11). Pavel, fiind orbit de mândrie, nu ştia că Dumnezeu şi-a pus deoparte religia Sa preaiubită, şi cu înflăcărare intensă a început să distrugă pe orice persoană care rostea numele lui Cristos, dar în timpul uneia dintre misiunile sale de persecutare, pe drum, a fost confruntat cu o lumină mare din cer, şi cu o voce care risipea egoismul, la auzul căreia a căzut la pământ de unde s-a ridicat unul dintre cei mai altruişti şi mai mari oameni care au trăit vreodată (Fapte 22:6-10). Totuşi, el ştia că în şi despre el era un om rău în faţa lui Dumnezeu (Rom. 7:24), şi ştiind asta, a spus: „care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii” (Efe. 3:8).

CONCLUZIE

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Rom. 12:21).  Să nu confundăm Armeninismul şi Umanismul cu umanitarismul. Fiecare persoană ar trebui să fie un umanitar în sensul acordării de ajutor celor călcaţi în picioare, şi ar trebui să profite de fiecare ocazie de a fi un bun Samaritean, Cristos a fost cel mai mare umanitar, dar El nu a fost un Umanist, şi nici nu a propovăduit că mântuirea sufletului a fost lăsată la privilegiul voinţei căzute a omului. Haideţi să urmăm Exemplul nostru Suprem, şi să căutăm să „facem binele”, dar în acelaşi timp, să subliniem falsitatea şi ruşinea Umanismului, şi ipocrizia Armenianismului. Adevăratul Creştinism, şi în particular baptiştii nou-testamentali, sunt puşi faţă în faţp cu păcăleala sinistră şi subtilă care distruge sufletul. Suntem confruntaţi din fiecare parte cu socio-religi, care este un amalgam între  Armenianism şi Umanism, şi în acaestă uniune care-l denigrează pe Dumnezeu bisericile Domnului sunt confruntate cu o doză dublă de doctrină care este de condamnat. Oricât de sumbre ar arăta lucrurile, nu există loc de complacere în bisericile Domnului. Din contră, este datoria lor de a suna din trâmbiţa adevărului, şi să facă tot ceea ce pot ca să opri această încălcare accelerată şi anti-Cristos a cuvântului lui Dumnezeu şi a bisericilor Sale răscumpărate cu sânge.

Ambiţia ultimă a potopului contemporan al Umanismului şi Armenianismului este de a domina peste bisericile Domnului şi de a le distruge, dar aşa cum a fost şi cu strămoşii noştrii ante-reformă care au stat neînfricaţi împotriva focului, ştreangului, sabiei şi a altor morţi sfâşietoare ale sistemului curviei Romei, vor fi găsiţi sfidând această urgie a cancerului spiritual până când Domnul lor atotpuetrnic şi milostiv le vorbeşte din cer, spunând: „Vino încoace!”.

Atunci când Cristos şi-a trimis biserica la toate popoarele, El le-a dat însărcinarea de a  propovădui evanghelia harului. El ştia că erau mâinile satanice şi brutale ale Umanismului Romei şi ale Iudaismului făţarnic cele care L-au bătut în cuie pe cruce. Aşa cum a fost atunci, aşa este şi acum, Umanismul şi Armenianismul sunt duşmani de moarte ai evangheliei lui Cristos, iar una trebuie să piară în timp ce cealaltă izbuteşte. Aşa că pentru a nărui orice îndoialăcu privire la perpetuitatea şi permanenţa bisericii Sale cumpărate cu sânge, Cristos a dat un decret care sfidează iadul,  în care a spus: „… Îmi voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16:18). Orice biserică care nu deţine autoritatea absolută a lui Dumnezeu asupra omului este umanistă, indiferent ce nume poartă, şi este sub anatema lui Dumnezeu (Apoc. 18:4-6). Se cuvine ca fiecare persoană care rosteşte numele lui Cristos să găsească o biserică care predică tot sfatul lui Dumnezeu, întrucât NU este loc pentru Armenianism sau Umanism.

Există multe lucruri în comun între Armenianism şi Umanism, deoarece nu este nici o problemă pentru întuneric ca să fuzioneze cu întuneric, dar nu există NICI o fuziune între lumină şi întuneric; nu există NICI o armonie între între dreptate şi nedreptate; şi nu există nici o fuziune între Cristos şi Diavol (2 Cor. 6:14-16). Armenianismul neagă că mântuirea este lucrarea exclusivă şi suverană a lui Dumnezeu, şi că Umanismul a sustituit iubirea de sine şi voinţa-eului cu Dumnezeu. „IEŞIŢI DIN MIJLOCUL LOR”, SPUNE DOMNUL.

http://www.voxdeibaptist.org/umanismul_arminianismului.htm

Pelagianismul: Religia omului natural De Michael S. Horton

download - Copie

Pelagianismul: Religia omului natural  De Michael S. Horton

Cicero a observat despre civilizaţia sa că oamenii le mulţumesc zeilor pentru prosperitatea lor naturală, dar niciodată pentru virtutea lor, pentru că aceasta este ceea ce fac ei. Teologul de la Princeton, B. B. Warfield a considerat Pelagianismul „reabilitarea acelei viziuni păgâne despre lume,” şi a concluzionat cu claritatea caracteristică, „Fundamental, există doar două doctrine ale mântuirii: că mântuirea este de la Dumnezeu, şi că mântuirea este de la noi înşine. Prima este doctrina comină creştinismului; ultima este doctrina păgânismului universal.”1

Dar criticile ascuţite ale lui Warfield sunt consecvente cu mărturia bisericii din vremea când Pelagius şi ucenicii săi au susţinut erezia. Sf. Ieronim, părintele latin din secolul patru, a numit-o „erezia lui Pitagora şi Zeno,” deoarece în general păgânismul se baza pe convingerea fundamentală că fiinţele umane au în ei înşişi puterea de a se mântui. Atunci ce a fost Pelagianismul şi cum s-a născut el?

Mai întâi, această erezie şi-a avut originea în primul cuplu uman, aşa cum vom vedea în curând. Ea a fost definită şi etichetată de fapt în secolul cinci, când un călugăr englez a venit la Roma. Imediat, Pelagius a fost adânc impresionat de imoralitatea din acest centru al creştinismului şi s-a pornit să reformeze principiile morale ale clerului şi ale laicilor asemenea. Campania morală cerea o mare cantitate de energie şi Pelagius a găsit mulţi suporteri şi admiratori pentru cauza sa. Singurul lucru care părea să stea în calea sa era accentul care emana în particular din episcopul influent african, Augustin. Augustin învăţa că fiinţele umane, deoarece sunt născute în păcatul original, sunt incapabile să se mântuiască pe sine însuşi. În afara harului lui Dumnezeu, este imposibil pentru o persoană să asculte şi chiar să îl caute pe Dumnezeu. Reprezentând întreaga rasă, Adam a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Aceasta a avut ca rezultat corupţia totală a fiecărei fiinţe umane de atunci, astfel că voinţa noastră este sclavă faţă de condiţia noastră păcătoasă. Doar harul lui Dumnezeu, pe care el îl acordă liber aşa cum îi place asupra aleşilor săi, este creditat cu mântuirea fiinţelor umane.

În contrast ascuţit, Pelagius a fost condus de preocupări morale şi teologia sa a fost calculată să ofere majoritatea combustibilului pentru îmbunătăţirea morală şi socială. Accentul lui Augustin asupra neputinţei omeneşti şi asupra harului divin paralizează cu siguranţă urmărirea îmbunătăţirii morale, de vreme ce oameni puteau păcătui fără teama de urmări, concluzionând fatalist, „N-am avut ce face; sunt un păcătos.” Astfel Pelagius a contracarat prin respingerea păcatului original. Potrivit lui Pelagius, Adam a fost doar un exemplu rău, nu părintele condiţiei noastre păcătoase – noi suntem păcătoşi deoarece păcătuim – mai degrabă decât viceversa. Desigur, în mod logic, al Doilea Adam, Isus Hristos, a fost un exemplu bun. Mântuirea este în principal o chestiune de a-l urma pe Hristos în locul lui Adam, mai degrabă decât să fim transferaţi din condamnarea şi corupţia rasei lui Adam şi să fim puşi „în Hristos,” îmbrăcaţi în neprihănirea sa şi făcuţi vii prin darul său milostiv. Ceea ce au nevoie oamenii este direcţie morală, nu o naştere din nou; de aceea, Pelagius a privit mântuirea în termeni pur naturalişti – progresul naturii umane de la comportamentul păcătos la cel sfânt, prin urmarea exemplului lui Hristos.

În cartea sa Comentariu asupra cărţii Romani, Pelagius a învăţat despre har ca fiind revelaţia lui Dumnezeu în Vechiul şi Noul Testament, care ne iluminează şi serveşte pentru promovarea sfinţeniei noastre prin oferirea instrucţiunilor explicite despre evlavie şi multe exemple vrednice de a fi imitate. Astfel natura umană nu este născută în păcat. În cele din urmă, voinţa nu este legată de condiţia păcătoasă şi de afecţiunile ei; alegerile determină dacă cineva îl va asculta pe Dumnezeu şi astfel va fi mântuit.

În 411, Paulinus din Milan a venit cu o listă de şase puncte eretice în mesajul Pelagian. (1) Adam a fost creat muritor şi ar fi murit dacă ar fi păcătuit sau nu; (2) păcatul lui Adam l-a lezat numai pe el, nu întreaga rasă umană; (3) copiii nou născuţi sunt în aceeaşi stare în care a fost Adam înainte de cădere; (4) întreaga rasă umană nu moare datorită morţii lui Adam şi nu va învia datorită învierii lui Hristos; (5) legea cât şi evanghelia oferă intrare în Împărăţia Cerurilor; şi (6) chiar înainte de venirea lui Hristos, au existat oameni în întregime fără păcat.2 Mai departe, Pelagius şi urmaşii săi au negat predestinarea necondiţionată.

Merită să notăm că Pelagianismul a fost condamnat de mai multe consilii bisericeşti decât orice altă erezie din istorie. În 412, Coelestius, ucenicul lui Pelagius a fost excomunicat la Sinodul de la Cartagina; Consiliile de la Cartagina şi de la Milevis au condamnat cartea lui Pelagius, De libero arbitrio – Despre libertatea voinţei; Papa Innocent I l-a excomunicat pe Pelagius şi Coelestius, aşa cum a făcut şi Papa Zosimus. Împăratul estic Theodosius II i-a alungat pe Pelagiani din est în anul 430 d. Hr. Erezia a fost în mod repetat condamnată de Consiliul de la Efes în 431 şi de Al Doilea Consiliu din Orange în 529. De fapt, Consiliul de la Orange a condamnat chiar şi Semi-Pelagianismul, care susţine că harul este necesar, dar că voinţa este liberă prin natură de a alege dacă vrea să coopereze cu harul oferit. Consiliul de la Orange i-a condamnat chiar şi pe cei care învăţau că mântuire putea fi oferită prin rostirea unei rugăciuni, afirmând în locul acestui lucru (cu referinţe biblice abundente) că Dumnezeu trebuie să îl trezească pe păcătos şi să îi dea darul credinţei înainte ca el să îl poată căuta pe Dumnezeu.

Orice care nu recunoaşte păcatul original, sclavia voinţei şi nevoia de har pentru a accepta darul viaţii veşnice, mai puţin de a urma neprihănirea, este considerat de întreaga biserică un eretic. Erezia descrisă aici se numeşte „Pelagianism.”

Pelagianismul în Biblie

Cain l-a omorât pe Abel deoarece Cain a căutat să îi ofere lui Dumnezeu propriul său sacrificiu. Scriitorul cărţii Evrei ne spune că Abel a oferit jertfa sa ca o anticipare a jertfei finale, Mielul lui Dumnezeu, şi a făcut aceasta mai degrabă prin credinţă decât prin fapte (Evrei 11). Totuşi, Cain a căutat să fie justificat prin faptele sale. Când Dumnezeu l-a acceptat în schimb pe Abel, Cain a devenit gelos. Ura sa pentru Abel a fost datorată probabil în parte urii sale faţă de Dumnezeu pentru că a refuzat să accepte neprihănirea sa. Acest tipar a reieşit deja în contrastul dintre frunzele de smochin pe care le-au cusut Adam şi Eva pentru a-şi acoperi goliciunea lor. Fugirea de judecata lui Dumnezeu, acoperirea ruşinii care a rezultat din păcat – acestea sunt caracteristicile naturii umane de după cădere. „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” (Romani 3:10-12). Cu cât Dumnezeu vine la noi mai aproape, cu atât mai mare este simţirea nevredniciei noastre, astfel că noi ne ascundem de el şi încercăm să ne acoperim ruşinea noastră cu măştile noastre inteligente.

La Turnul Babel, atitudinea exprimată este clar Pelagiană: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.” De fapt, ei erau siguri că un astfel de proiect uman unit poate asigura că nimic nu poate fi imposibil pentru ei (Geneza 11:4-6). Dar Dumnezeu a coborât în timp ce ei construiau în sus spre ceruri. „Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.” (v. 8). Acesta este tiparul: Dumnezeu furnizează jertfa şi îi judecă pe cei care îşi oferă jertfele lor pentru a-l satisface pe Dumnezeu. Dumnezeu vine jos să locuiască împreună cu noi, nu noi ne urcăm până la el; Dumnezeu ne găseşte pe noi, noi nu îl găsim pe el.

Poporul Israel s-au întors în mod regulat la felul păgân de gândire. Dumnezeu a trebuit să le amintească, „Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia răspunde, „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? … Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!” (Ieremia 17:5, 7, 9, 14). Iona a învăţat pe calea dificilă că Dumnezeu mântuieşte pe oricine vrea el să mântuiască. De îndată ce el a declarat, „mântuirea vine de la Domnul,” citim „Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.” (Iona 2:9, 10). Împăratul Babilonian Nebucadneţar s-a confruntat cu o situaţie similară, dacă încrederea în sine a fost transformată în umilinţă de Dumnezeu. În final el şi-a ridicat ochii spre cer şi a mărturisit „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică:„ Ce faci?”” (Daniel 4:35). Mesajul clar: Dumnezeu mântuieşte în mod liber, prin alegerea şi acţiunea sa, spre slava şi lauda sa.

Noi găsim Pelagianismul printre fariseii din Noul Testament. Amintiţi-vă, temelia Pelagianismului este credinţa că noi nu moştenim condiţia păcătoasă a lui Adam. Noi ne năştem neutri moral, capabili de a alege pe ce cale vom merge. Păcatul este ceva care ne afectează din exterior, astfel că dacă o persoană bună păcătuieşte, aceasta trebuie să se datoreze influenţei externe. De aceea este atât de important, potrivit acestui fel de gândire, să evităm anturajul rău şi influenţele rele: acestea vor corupe o persoană de altfel bună. Această mentalitate Pelagiană a pătruns gândirea fariseilor, ca atunci când ei l-au întrebat pe Isus de ce el nu urmează ritualurile iudaice. „Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi, şi înţelegeţi: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”” Această orientare teologică era atât de neobişnuită pentru ucenicii lui Isus încât Isus a trebuit să reafirme punctul: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:10-20). Mai târziu Isus i-a mustrat pe farisei cu aceste cuvinte aspre: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.” (Matei 23:25-28).

De aceea, Isus le-a spus că ei trebuie să fie „născuţi de sus” (Ioan 3:5). Fariseii credeau că Dumnezeu le-a dat acest har prin faptul că le-a dat legea şi că dacă ei doar urmau legea şi tradiţiile bătrânilor, ei ar fi rămas în favoarea lui Dumnezeu. Dar Isus le-a spus că ei sunt necredincioşi care aveau nevoie să fie regeneraţi, nu oameni buni care aveau nevoie să fie călăuziţi. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44), pentru că noi trebuie să ne năştem din nou, „nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1:13). „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15:5, 16).

Acest mesaj a fost centrul mesajului apostolic, aşa cum Pavel a apărat harul lui Dumnezeu împotriva ereziei iudaizatoare care căuta să îl transforme pe Isus într-un alt Moise. Centrându-se pe persoana şi lucrarea lui Hristos, Pavel şi ceilalţi apostoli au negat orice loc pentru încrederea în sine înaintea lui Dumnezeu. În schimb, ei ştiau că noi nu posedăm nici abilitatea, voinţa liberă, puterea şi nici neprihănirea pentru a ne repara pe noi înşine şi să scăpăm de mânia lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie în întregime lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea lui Hristos, sau nu există nici o mântuire. Cu siguranţă că erezia iudaizatoare care i-a deranjat pe apostoli era mai largă decât problema Pelagianismului, dar neprihănirea personală şi mântuirea prin sine stă la baza ei. Astfel, Consiliul de la Ierusalim, înregistrat în Fapte 15, a fost primul consiliu bisericesc care a condamnat această erezie în era Noului Testament.

Pelagianismul în istoria bisericii

Fiecare eră întunecată din istoria bisericii a fost datorată influenţei evangheliei centrată pe om care s-a furişat, evanghelia „ridicării în sus prin tragerea de bocanci.” Oricând Dumnezeu este văzut ca singurul autor şi cel care desăvârşeşte mântuirea noastră, acolo există sănătate şi vitalitate. În momentul în care fiinţele umane sunt văzute ca agenţi ai mântuirii lor, biserica îşi pierde puterea sa, de vreme ce Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16).

În timpul perioadei care este cunoscută în mod popular ca „era întunecată,” Pelagianismul nu a fost niciodată susţinut oficial, dar era cu siguranţă ceva comun şi probabil chiar cea mai populară şi mai răspândită tendinţă a maselor. Aceasta nu ar trebui să fie o surpriză, de vreme ce a gândi bine despre natura noastră şi despre posibilităţile îmbunătăţirii ei este tendinţa condiţiei noastre păcătoase. Noi suntem toţi Pelagiani prin natură. Au fost dezbateri, de exemplu, în secolul opt, dar acestea nu s-au terminat cu bine pentru cei care au apărat o viziune strict Augustiniană. De când Pelagianismul a fost condamnat de consilii, nimeni nu a îndrăznit să apere un punct de vedere „Pelagian,” ci Semi-Pelagianismul a fost acceptabil, de vreme ce canoanele de la Consiliul de la Orange, care condamnau Semi-Pelagianismul, s-au pierdut şi nu s-au recuperat decât după încheierea Consiliului de la Trent în secolul şaisprezece.

În ajunul Reformei, au existat dezbateri proaspete asupra voinţei libere şi a harului. Reformatorii au beneficiat de renaşterea Augustinianismului. În secolul patrusprezece, doi lectori de la Oxford, Robert Holcot şi Arhiepiscopul de Canterbury Thomas Bradwardine, au devenit antagoniştii conducători în această bătălie. Cu două secole înainte de Reformă, Bradwardine a scris The Case of God Against the New Pelagians (Cauza lui Dumnezeu împotriva noilor Pelagiani), dar „Holcot şi mai mulţi interpreţi de mai târziu au considerat apărarea lui Bradwardine a „cauzei lui Dumnezeu” că era cu preţul demnităţii omului.”3 Dacă aceasta sună familiar, ar trebuie să fie aşa deoarece adevărul şi obiecţiile sale corespunzătoare nu se schimbă niciodată. Povestea arhiepiscopului ne oferă o anumită înţelegere faţă de locul acestei dezbateri:

Indolent şi nebun faţă de înţelepciunea lui Dumnezeu, am fost condus greşit de o eroare neortodoxă în timpul în care urmăream studii filozofice. Uneori am mers ca să îi aud pe teologi discutând această problemă [despre har şi liberul arbitru], şi şcoala lui Pelagius mi s-a părut cea mai aproape de adevăr. În facultatea filozofică foarte rar am auzit o referire la har, cu excepţia unor remarci ambigue. Când am auzit zi de zi că noi suntem stăpânii faptelor noastre libere, că a noastră este alegerea de a acţiona bine sau rău, de a avea virtuţi sau păcate şi mai multe lucruri despre aceasta.” De aceea, „De fiecare dată când am ascultat la citirea Epistolei în biserică şi am auzit cum Pavel mărea harul şi micşora liberul arbitru – aşa cum este cazul în Romani 9, „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă,” şi în multe paralele – harul a fost neplăcut pentru mine, nerecunoscător cum eram.” Dar mai târziu, lucrurile s-au schimbat: „Totuşi, chiar înainte să mă transfer la facultatea de teologie, textul menţionat a venit către mine ca o boabă de har şi, capturat de o viziune a adevărului, am văzut de departe cum harul lui Dumnezeu precedă toate faptele bune cu o prioritate temporală, Dumnezeu ca Mântuitor prin predestinare, şi prioritate naturală. De aceea îmi exprim recunoştinţa faţă de El care mi-a dat acest har ca un dar gratuit.”

Bradwardine îşi începe tratatul său, „Pelagianii se opun acum întregii noastre prezentări a predestinării şi a condamnării, încercând fie să le elimine complet, sau, cel puţin să arate că ele sunt dependente de meritele personale.”4

Acestea sunt referinţe importante, de vreme ce mulţi se gândesc la accentul lui Luther din The Bondage of the Will (Sclavia voinţei) şi despre Calvin în multele sale scrieri despre subiect ca fiind extreme, când de fapt, ei au fost în curentul principal al trezirii Augustiniană. De fapt, mentorul lui Luther, Johann von Staupitz, a fost el însuşi un apărător al ortodoxiei Augustiniene împotriva noului val de Pelagianism, şi a colaborat la tratatul său, On Man’s Eternal Predestination (Despre predestinarea veşnică a omului). „Dumnezeu a făcut un legământ să îi mântuiască pe cei aleşi. Hristos nu este trimis doar ca un substitut pentru păcatele credinciosului, el asigură faptul că această răscumpărare este aplicată. Aceasta se întâmplă în momentul în care ochii păcătosului sunt deschişi din nou prin harul lui Dumnezeu, astfel că el este în stare să îl cunoască pe adevăratul Dumnezeu prin credinţă. Apoi inima sa este înflăcărată astfel că Dumnezeu devine plăcut pentru el. Amândouă acestea sunt numai prin har, şi decurg din meritele lui Hristos. Faptele noastre nu pot şi nu ne aduc în starea aceasta, de vreme ce natura omului nu este capabilă să cunoască sau să dorească să facă binele. Pentru acest om sterp Dumnezeu inspiră frică.”

Dar pentru credincios, „creştinul este drept prin dreptatea lui Hristos,” şi Staupitz merge chiar mai departe spunând că această suferinţă a lui Hristos „este suficientă pentru toţi, deşi ea nu a fost pentru toţi, ci pentru mulţi pentru care a fost vărsat acest sânge.”5 Aceasta nu a fost o afirmaţie extremă, aşa cum se consideră adesea azi, ci a fost cel mai obişnuit fel de a vorbi despre efectul ispăşirii: suficient pentru toţi, eficient doar pentru cei aleşi.

Pentru a fi siguri, aceşti precursori ai Reformei nu articulau încă o doctrină clară a justificării prin imputarea dreptăţii lui Hristos, ci poziţia oficială a Bisericii Romano Catolice chiar înainte de Reformă era că harul este necesar chiar pentru voinţa de a crede şi de a trăi viaţa creştină. Acest lucru nu este suficient de mult pentru evanghelici, dar a nu ajunge la această doctrină înseamnă să pierzi contactul chiar cu mărturia „catolică” împărtăşită cel puţin pe hârtie de Protestanţi şi de Romano Catolici.

Dar astăzi?

Încă de pe vremea Iluminismului, bisericile Protestante au fost influenţate de valuri succesive de raţionalism şi moralism care a făcut erezia Pelagiană atractivă. Este fascinant, dacă nu frustrant, să citeşti cum marii arhitecţi ai liberalismului modern îşi anunţă triumfător proiectul lor. Ei sună ca şi când aceasta ar fi o nouă aventură teologică să spui că natura umană este în esenţă bună, istoria este marcată de progres, că îmbunătăţirea socială şi morală va crea fericire, pace şi dreptate. Într-adevăr, aceasta de doar o trezire a unei religii vechi a naturii umane. Faza raţionalistă a liberalismului nu a văzut religia ca un plan de mântuire, ci ca pe o metodă de moralitate. Punctele de vedere mai vechi cu privire la păcătoşenia umană şi dependenţa de mila divină au fost considerate de teologii moderni ca stând în calea proiectului Iluminării de a construi o lume nouă, un turn care ajunge la cer, la fel cum Pelagius a văzut învăţătura Augustiniană ca o piedică pentru proiectul său de reformă morală.

În loc să definească creştinismul în termenii anunţului lui Dumnezeu a lucrării mântuitoare în Isus Hristos, Schleiermacher şi teologii liberali l-au redefinit ca un „sentiment.” Ironic, trezirile Arminiane au împărtăşit cu Iluminismul o încredere în capacitatea umană. Acest duh Pelagian a invadat graniţele trezirilor la fel de mult cât şi academia Noii Anglii. Deşi poeţi precum William Henley ar putea să îl pună într-un limbaj mai sofisticat („Sunt stăpânul sorţii mele, căpitanul sufletului meu”), evanghelicii din afara graniţei au început să adapteze acest triumf al Pelagianismului la cultura mai largă.

Puternic influenţat de teologia New Haven şi de a Doua Mare Trezire, Charles Finney a fost aproape reîncarnarea lui Pelagius în secolul nouăsprezece. Finney a negat păcatul original. „Depravarea morală este un păcat în sine şi nu cauza păcatului,”6 şi astfel el respinge explicit păcatul original în critica sa faţă de Mărturisirea de la Westminster7 referindu-se la noţiunea de natură păcătoasă ca fiind „o dogmă anti-scripturală şi fără sens.”8 Potrivit lui Finney, noi toţi suntem născuţi neutri din punct de vedere moral, capabili de a alege binele sau răul. Finney argumentează peste tot folosind aceleaşi argumente ca şi raţionaliştii germani, şi totuşi pentru că el a fost un aducător de trezire de succes şi un „câştigător de suflete,” evanghelicii îl numesc de-al lor. Finney a susţinut că alegerile noastre ne fac buni sau păcătoşi. Aici Finney stă mai aproape de farisei decât de Hristos, care a declarat că mai degrabă pomul produce fructul decât viceversa. Negarea de către Finney a ispăşirii înlocuitoare urmează această negare a păcatului original. În cele din urmă, potrivit lui Pelagius, dacă se poate spune despre Adam că este agentul condamnării noastre pentru nici un alt motiv decât că urmăm exemplul său slab, atunci se spune despre Hristos că este agentul răscumpărării noastre deoarece noi urmăm exemplul său bun. Iată ce argumentează precis Finney: „Exemplul este cea mai înaltă influenţă morală care poate fi exercitată. Dacă bunăvoinţa manifestată în ispăşire nu supune egoismul păcătoşilor, cazul lor este fără speranţă.”9 Dar cum poate fi exista o „bunăvoinţă manifestată în ispăşire” dacă ispăşirea nu ispăşeşte? Pentru cei dintre noi care au nevoie de o ispăşire care nu numai supune egoismul nostru, ci acoperă pedeapsa pentru egoismul nostru, „evanghelia” lui Finney ca şi cea a lui Pelagius este cu greu o veste bună.

Potrivit lui Finney, Hristos nu putea să împlinească ascultarea pe care noi o datoram lui Dumnezeu, de vreme ce nu ar fi raţional ca un om să poată ispăşi pentru păcatele altuia în afară de cele ale sale. Mai mult, „Dacă el a ascultat de lege ca un înlocuitor al nostru, atunci de ce întoarcerea noastră la ascultarea personală trebuie să fie accentuată ca şi rezultat al mântuirii noastre?”10 Cineva se întreabă dacă Finney nu cumva împrumută direct din scrierile lui Pelagius. Mulţi presupun „că ispăşirea a fost o plătire literală a unei datorii, ceea ce am văzut că nu este ceva consistent cu natura ispăşirii. S-a obiectat că, dacă ispăşirea nu a fost plata datoriei păcătoşilor, ci în general în natura ei, aşa cum am susţinut, aceasta nu asigură mântuirea nimănui. Este adevărat că ispăşirea în sine nu asigură mântuirea nimănui.”11

Mai departe, Finney neagă faptul că regenerarea depinde de darul supranatural al lui Dumnezeu. Ea nu este o schimbare produsă din exterior. „Dacă ar fi fost aşa, nu li s-ar mai fi putut cere păcătoşilor să o efectueze. Nu este nevoie de nici o astfel de schimbare, deoarece păcătosul are toate facultăţile şi atributele naturale necesare pentru a exprima o ascultare perfectă faţă de Dumnezeu.”12 De aceea, „… regenerarea constă în faptul că păcătosul îşi schimbă alegerea, intenţia şi preferinţa sa finală.” Cei care insistă că păcătoşii depind de mila lui Dumnezeu proclamă „cea mai dezgustătoare şi mai nimicitoare dintre toate falsurile. Aceasta este o ridiculizare a inteligenţei [păcătosului]!”13

Despre doctrina justificării, Finney a declarat că ea este o „altă evanghelie,” pentru că „pentru păcătoşi a fi declaraţi drepţi juridic, este imposibil şi absurd. Aşa cum deja s-a spus, nu poate fi nici o justificare într-un sens legal sau juridic, ci în baza ascultării universale, perfecte şi neîntrerupte faţă de lege… Doctrina dreptăţii imputate, sau că ascultarea lui Hristos faţă de lege a fost socotită ca ascultarea noastră, este întemeiată pe cea mai falsă şi mai absurdă presupunere” şi „reprezentarea ispăşirii ca temelie pentru justificarea păcătosului a fost o ocazie tristă de poticnire pentru mulţi.”14

De la Finney la trezitorii Arminiani, evanghelicii au moştenit o mare datorie faţă de Pelagianism aşa cum liberalismul modern a primit de la versiunea Iluminismului în mod direct. Când evangheliştii apelează la necredincios ca şi când ar fi alegerea sa cea care îi determină destinul său, ei nu doar operează pe baza presupunerilor Arminiane, ci pe baza presupunerilor lui Pelagius care sunt respinse chiar de poziţia oficială a Bisericii Romano Catolice ca fiind o negare a harului. Oricând se susţine că un necredincios este capabil prin natura sa să îl aleagă pe Dumnezeu, sau că bărbaţii şi femeile sunt capabili să nu păcătuiască sau să ajungă la o stare de perfecţiune morală, aceasta este Pelagianism. Finney chiar a predicat o predică intitulată, „Păcătoşii obligaţi să îşi schimbe inimile lor.” Când predicatorii îi atacă pe cei care insistă că problema umană este păcătoşenia şi răutatea inimii umane – acesta este Pelagianism. Când cineva aude argumentul, fie de la Iluministul (Kant „trebuie implică poate”), sau de la Wesley, Finney, sau alţi învăţători moderni, că „Dumnezeu nu ar fi poruncit niciodată imposibilul,”15 ei sunt ecoul cuvintelor lui Pelagius. Cei care neagă faptul că credinţa este darul lui Dumnezeu nu sunt doar Arminiani sau Semi-Pelagiani, ci Pelagiani. Chiar Consiliul de la Trent (condamnând reformatorii) a anatemizat o astfel de negare ca fiind Pelagianism.

Când evanghelicii şi fundamentaliştii presupun că copiii sunt puri până când ajung la „vârsta responsabilităţii,” sau că păcatul este ceva în afară – în lume sau în mediul păcătos sau în anturajul păcătos care îl corupe pe individ – ei practică Pelagianismul. Ceea ce evanghelicii contemporani consideră adesea „Calvinism” este de fapt „Augustinianism,” care îi include şi pe ortodocşii Romano Catolici şi pe Luterani. Şi ceea ce în cercurile noastre de azi este considerat a fi „Arminianism” este Pelagianism.

Faptul că sondajele de opinie recente indică faptul că 77% dintre evanghelicii de azi cred că fiinţele umane sunt în esenţă bune şi 84% dintre aceşti Protestanţi conservatori cred că în mântuire „Dumnezeu îi ajută pe cei ce se ajută pe ei înşişi” demonstrează incontestabil faptul că creştinismul contemporan este într-o criză serioasă. Evanghelicii conservatori, „care cred Biblia” nu mai pot arunca îngâmfaţi insulte la linia principală de Protestanţi şi la Romano Catolici pentru trădare doctrinară. Azi evanghelicii sunt cei care au îmbrăţişat fiecare bucăţică ca şi ceilalţi, din presupunerile ereziei Pelagiane. Această erezie este cea care stă la baza majorităţii psihologiei populare (natura umană, în esenţă bună, este deformată de mediul ei înconjurător), cruciadele politice (vom aduce mântuirea şi trezirea prin această campanie), şi evanghelizarea şi creşterea bisericii (văzând convertirea ca un proces natural, ca şi schimbarea unui săpun cu altul, şi văzându-l pe evanghelist sau pe pastorul întreprinzător ca cel care de fapt adaugă la biserică pe cei care trebuie să fie mântuiţi).

La rădăcina ei, Reforma a fost un atac asupra Pelagianismului şi a influenţei sale crescânde, care a sufocat viaţa lui Hristos din lume. Acesta a afirmat că „mântuirea vine de la DOMNUL” (Iona 2:9), şi că „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9:16). Dacă acest mesaj este recuperat, şi Pelagianismul este încă o dată confruntat cu Cuvântul lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu va umplea din nou pământul.

Note

  1. B. Warfield, The Plan of Salvation (Grand Rapids: Eerdmans, retipărită în 1980), p. 33.
    2. Luat din Westminster Dictionary of Church History despre Pelagianism.
    3. Heiko Oberman, Forerunners of the Reformation (Philadelphia: Fortress, 1966), p.134.
    4. Ibid., pp. 151-162.
    5. Ibid., pp. 175-200.
    6. Charles Finney, Finney’s Systematic Theology (Minneapolis: Bethany, 1976), p. 172.
    7. Ibid., p. 177.
    8. Ibid., p. 179.
    9. Ibid., p. 209.
    10. Ibid., p. 206.
    11. Ibid., p. 213.
    12. Ibid., p.221.
    13. Ibid., p.226.
    14. Ibid., pp. 319-323.
    15. B. R. Rees, ed., The Letters of Pelagius and His Followers (Woodbridge, England: The Boydell Press, 1991), p.169.

Dr. Michael Horton este preşedintele Consiliului Alianţei Evanghelicilor, şi este un profesor asociat de istorie teologică la Westminster Theological Seminary din California. Dr. Horton a absolvit Biola University (B.A.), Westminster Theological Seminary din California (M.A.R.) şi Wycliffe Hall, Oxford (doctorat). Unele din cărţile pe care le-a scris sau le-a editat includ Putting Amazing Back Into Grace (Punând din nou măreţul în har), Beyond Culture Wars (Războaiele dincolo de cultură), Power Religion (Religia puterii), In the Face of God (În faţa lui Dumnezeu)şi cel mai recent, We Believe (Noi credem).

http://www.voxdeibaptist.org/pelagianism_the_religion_of_natural_man_trd.htm

O Imoralitate Exhaustivă Loraine Boettner

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

O Imoralitate Exhaustivă Loraine Boettner

 DEPOZIŢIA  DOCTRINEI

În declaraţia de la Westminster doctrina neputinţei umane este formulată după cum urmează: „Omul, prin căderea lui în  păcat, a  pierdut orice capacitate a voinţei sale de a obţine vreun bun spiritual care să însoţească mântuirea; deci, prin firea lui, fiind potrivnic în întregime binelui şi mort în păcatele sale, omul nu poate, prin propria lui putere să se schimbe sau să se metamorfozeze.”

Pavel, Augustin şi Calvin au luat ca sursă a acestui adevăr faptul că toţi oamenii au păcătuit prin Adam şi că nimeni „nu se poate dezvinovăţi” (Romani 2:1). Pavel ne spune de multe ori că noi toţi suntem morţi în păcatele şi nelegiuirile noastre, înstrăinaţi de Dumnezeu şi fără ajutor. Scriindu-le creştinilor din Efes, el le-a spus: „aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Cristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2:12). Observăm aici cele cinci sublinieri făcute pe măsură ce scrie fiecare afirmaţie pentru a accentua adevărul.

RĂSPÂNDIREA  ŞI  CONSECINŢELE PĂCATULUI ORIGINAR

 Doctrina neputinţei absolute, care afirmă că omul este mort în păcatele sale, nu susţine că toţi oamenii sunt în aceeaşi măsură de răi, nici că fiecare om atinge apogeul fărădelegii sau că oricăruia îi lipseşte virtutea pe de-a-ntregul, nici că natura umană este păcătoasă în sine sau că sufletul omului este pasiv, ori cu atât mai puţin că trupul este mort. Ceea vrea să spună este că omul odată cu căderea lui, rămâne sub blestemul păcatului, este condus de principii greşite, neputând să -L iubească pe Dumnezeu sau să facă un anumit lucru pentru a merita salvarea. Căderea lui este una extensivă, nu neapărat una intensivă.

În acest sens se afirmă că omul de la cădere „ este în totalitate afectat, neputincios, opunându-se binelui, fiind înclinat doar înspre rău”. El posedă o voinţă împotrivitoare lui Dumnezeu, păcătuind inconştient şi cu bunăvoinţă. Este un străin prin naşterea sa, şi un păcătos prin alegerea sa. Incapacitatea sub care se zbate nu este o imposibilitate în a-şi exercita voinţa, ci o incapacitate  în a fi dornic de a profesa lucruri sfinte. Acest adevăr l-a determinat pe Luther să afirme că „ Libera voinţa este un termen  lipsit de sens, a cărui putere de semnificaţie este pierdută. Iar o libertate pierdută, după cunoştinţele mele, nu mai reprezintă o libertate în nici un fel”. În ceea ce priveşte salvarea lui, omul decăzut nu are posibilitatea de a alege  între bine şi rău, ci doar între un lucru mai mut sau mai puţin rău, ceea ce u reprezintă deloc liberul arbitru. Faptul că omul păcătos mai poate înfăptui unele acte bune din punct de vedere moral, nu dovedeşte că el ar  putea face lucruri prin care să merite mântuirea, pentru că motivele sale pot fi în întregime greşite.

Omul este un operator independent, însă el nu poate produce (iniţia) dragostea lui Dumnezeu în inima lui.  Voinţa lui este liberă în sensul că el nu este controlat de nici o altă forţă exterioară persoanei sale. După cum pasărea care are o aripă rănită  este „liberă” să zboare dar nu mai poate să o facă, la fel şi omul are posibilitatea să vină la Dumnezeu dar nu are puterea necesară.  Cum ar putea să-i pară lui rău pentru păcatul înfăptuit când el iubeşte ceea ce face? Cum să vină el la Dumnezeu, când el Îl urăşte pe Dumnezei? Aceasta este neputinţa sub care omul se zbate. Domnul Isus a spus: „ Şi judecata stă nu în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19), şi din nou: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă”! (Ioan 5:40). Falimentul omului îşi are sursa în special în voinţa lui perversă. El nu poate veni pentru că el nu doreşte. Există îndeajuns ajutor oferit – el ar trebui doar să dorească să-l accepte. Pavel ne spune: „Fiind că umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7).

Să presupunem că datorită abilităţii sale de a iubi, omul l-ar putea iubi şi pe Dumnezeu, ar fi la fel de înţelept ca şi cum am spune că din moment ce apa are proprietatea de a curge, ar putea să şi urce un deal; ori să susţinem că deoarece omul  are puterea de a se arunca din vârful unei prăpastii, ar putea, în aceeaşi măsură, să o străbată dinspre baza ei spre vârf.

Omul păcătos nu vede absolut nimic plăcut în „Cel care este dragoste şi întruchiparea dreptăţii”. Îl poate admira pe Isus ca persoană, dar nu vrea să aibă nimic a face cu El ca Dumnezeu, împotrivindu-se influenţelor sfinte ale Duhului Sfânt cu toată putere sa. Păcatul, şi nicidecum, neprihănirea, a devenit elementul său natural astfel încât el nu simte nevoia de a fi salvat.

Natura păcătoasă a omului dă naştere la cea mai acută orbire, împietrire şi opoziţie în ceea ce priveşte lucrurile referitoare la Dumnezeu. Voinţa lui se află sub robia unei priceperi întunecate, care ia drept dulce ce este amar, şi amar ceea ce este dulce, binele drept rău, şi răul ca fiind bun. În ce priveşte relaţia lui cu Dumnezeu, omul doreşte doar ceea ce este rău, deşi o doreşte de la sine. Caracterul firesc şi sclavia,de fapt, coexistă.

Cu alte cuvinte, omul este atât de orbit din punct de vedere moral, încât el preferă şi alege  răul în locul binelui în aceeaşi măsură în care o fac şi demonii. Când credinciosul este sfinţit pe deplin, el va atinge o stare în acre va prefera şi va alege binele, după cum o fac şi sfinţii îngeri. Ambele stări presupun o libertate şi o responsabilitate a agenţilor morali.

Totuşi, deşi păcătosul acţionează astfel, el nu este obligat să păcătuiască, ci o face independent, găsind plăcere în fărădelege. Mentalitatea şi preferinţele sale sunt astfel înclinate, iar el acţionează în mod conştient şi de bunăvoie, fiind o dorinţă spontană a inimii sale. Această înclinaţie naturală sau poftă pentru ceea ce este rău este caracteristică naturii decăzute şi imorale a omului, astfel încât, după cum spune Iov, omul „bea nelegiuirea ca apa” (Iov 15:16).

În Biblie citim: „dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, căci trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14). Ne este greu să înţelegem cum poate cineva să vadă acest pasaj din Scriptură şi totuşi să susţină  doctrina capacităţii omeneşti. Omul, în starea lui naturală, nu poate să vadă Împărăţia lui Dumnezeu, deci, cu atât mai puţin să intre în ea. O persoană fără prea multă cultură poate privi o operă de artă ca fiind un obiect al viziunii, însă nu are nici o apreciere a valorii sale. El poate să vadă figurile unei ecuaţii matematice complexe, însă pentru el, nimic nu are vreun sens. Caii şi vitele văd acelaşi apus frumos de soare sau vreun alt fenomen din natură pe care îl vede şi omul, însă animalele sunt indiferente la toată această frumuseţe  artistică. La fel se întâmplă şi atunci când Evanghelia este prezentată  unui om imoral. El poate să deţină cunoştinţe intelectuale asupra faptelor şi doctrinelor din Biblie, însă lui îi lipseşte orice discernământ spiritual al  valorii lor, negăsind nici o plăcere în ele. Acelaşi Cristos este un om neînţeles şi fără farmec pentru unii, în timp ce pentru alţii, Isus este prinţul vieţii şi Salvatorul lumii, Dumnezeu în chip de om, pe care îţi este imposibil să nu Îl adori, iubeşti şi căruia să nu I te supui.

Oricum această neputinţă rezultă  nu doar dintr-o natură morală pervertită, ci şi din ignoranţă. Pavel a scris galatenilor următoarele: „să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor” (Efeseni 4:32). De asemenea găsim scris: „Fiind că propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sânt pe calea pierzării, dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18).Când apostolul a scris „Lucruri pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”, el a făcut referire, nu la gloriile cereşti după cum se presupune, ci la realităţile spirituale ale acestei vieţi care nu pot fi percepute de o minte coruptă, fapt evidenţiat clar de versetul următor: „nouă însă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:9, 10). Cu o anumită ocazie Domnul Isus a spus „nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L  descopere” (Matei 11:27). Aici ne este spus lămurit că omul în natura sa păcătoasă, în nelegiuirea sa nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu în adevăratul sens la cuvântului, şi că Fiul este Suveran în a alege persoana care să-L cunoască pe Dumnezeu.

Aşadar omului nelegiuit îi lipseşte puterea discernământului spiritual. Raţiunea sau priceperea lui sunt orbite, iar preferinţele ţi sentimentele sunt pervertite. Şi din moment ce această stare este instinctivă (firească), fiind o situaţie a naturii umane, ea depăşeşte puterea voinţei de a o schimba. Mai mult, ea controlează atât emoţiile cât şi voinţa. Efectul naşterii spirituale  este evident când ne uităm la trimiterea divină a lui Pavel, primită atunci când el s-a întors la Dumnezeu şi când a fost trimis la Neamuri „ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 26:18).

Domnul Isus a învăţat acelaşi adevăr, însă cu alte cuvinte atunci când le-a spus fariseilor „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8:43, 44). Ei nu putea să înţeleagă, nici măcar să audă cuvintele Lui într-un mod clar. Pentru ei, cuvintele Lui erau doar nebunie, toţi acuzându -L pe Isus că este posedat de demoni (vs. 48,52). Doar ucenicii Lui au putut înţelege adevărul (vers. 31,32); fariseii erau copiii diavolului (vs. 42,44), şi robi ai păcatului (vs. 34), deşi ei se considerau ca fiind liberi (vs.33).

Cu o altă ocazie, Domnul Isus i-a învăţat spunându-le că pomul bun  nu poate produce fruct rău, nici pomul rău nu poate produce fruct bun.  Şi din moment ce în această comparaţie pomul bun şi cel rău reprezintă omul bun şi pe cel rău, ce ar putea să însemne altceva decât faptul că o parte îşi guvernează viaţa în conformitate cu anumite principii de bază, în timp ce cealaltă parte se ghidează după alt fel de standarde? Fructele acestor doi pomi sunt fapte, cuvinte, gânduri, care dacă sunt bune izvorăsc dintr-o natură bună, iar dacă sunt rele decurg dintr-o natură rea. Este imposibil, aşadar, ca una şi aceeaşi rădăcină să producă diferite feluri de roade. Prin urmare, negăm existenţa în om a unei puteri care poate acţiona în feluri diferite, având o bază logică, şi anume ca atât viciul cât şi virtutea nu pot  izvorî din aceeaşi stare a înfăptuitorului. Credem că acţiunile umane care se relaţionează la Dumnezeu iau naştere fie dintr-o stare morală,care produce fapte bune, fie dintr-o stare morală care produce în mod inevitabil fapte nelegiuite.

„În Epistola către Efeseni, Pavel declară că înainte ca  Duhul lui Dumnezeu să lucreze, fiecare suflet era mort în greşelile şi-n păcatele lui. Acum, vom încuviinţa cu toţii, că a fi mort în păcat, constituie o dovadă clară că nu există nici aptitudine nici putere pentru ca să se poată îndeplini vreo acţiune spirituală. Dacă un om era mort, atât fizic cât şi firesc, putem garanta că nu se întrevedea nici o posibilitate ca acel om să fie capabil de înfăptui o acţiune fizică. Un cadavru nu poate acţiona în nici un fel, fiind numărat printre cei care şi-au luat rămas bun de la simţurile lui care îl ajutau la îndeplinirea acţiunii. Aşadar, dacă un om este mort spiritual, cu siguranţă că el va fi incapabil să îndeplinească o acţiune spirituală, şi astfel doctrina neputinţei morale a omului se bazează în continuare pe o puternică dovadă din Scriptură.”

„ Pe principiul că dintr-un lucru necurat nu poate ieşi un lucru curat (Iov 14 : 4), tot cei născut din femeie este nespus de rău şi fără prihană  pentru a cărui natură doar nedreptatea reprezintă o atracţie (Iov 15 : 14).În consecinţă pentru a deveni păcătoşi, oamenii nu aşteaptă să atingă vârsta faptelor explicabile. Mai degrabă, ei sunt apostaţi încă din pântecel mamei lor, şi de îndată ce s-au născut merg la fel spunând minciuni(Psalmul 58:3), ba chiar mai mult ei sunt zămisliţi în păcat(Psalmul 51:5). Întocmirea gândurilor omului sunt rele din tinereţea lui (Geneza 8:21), şi din inima lor ies izvoarele vieţii (Proverbe 4 :23,  20: 11). Păcatele sunt expresia unei inimi fireşti, care nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea (Ieremia 17 :9).

Ezechiel  prezintă acelaşi adevăr într-un limbaj concret, oferindu-ne imaginea unui copil neajutorat care a fost lăsat să  zacă în sângele lui, lăsat să moară, dar pe care Domnul L-a găsit şi de care a avut milă în harul Său ( C.16).

Această doctrină a păcatului originar susţine că omul păcătos are acelaşi fel şi măsură a libertăţii de a păcătui sub influenţa unei naturi nelegiuite pe care o are Diavolul şi demonii lui, sau aceea pe care o au sfinţii din glorii sau  îngerii atunci când acţionează drept  sub influenţa unei naturi sfinte. Dup cum sfinţii şi îngerii rămân neclintiţii în sfinţenia lor – ei având o natură care este în întregime înclinată spre neprihănire şi împotrivitoare păcatului – tot aşa natura oamenilor nelegiuiţi şi a demonilor este în aşa fel încât ei nu pot îndeplini nici măcar un singur lucru care să fie plăcut lui Dumnezeu. De aceea vedem necesitatea ca Dumnezeu să schimbe în  mod suveran caracterul acelei persoane o dată cu naşterea sa din nou.

Obiceiurile din Vechiul Testament, cel al tăierii împrejur şi al curăţirii mamei, au fost destinate să ne arate că omul vine păcătos în lumea aceasta, din moment ce natura umană este păcătoasă în chiar originile ei.

Pavel susţine acest adevăr într-un alt fel, posibil, chiar mai puternic, când citim în 2Corinteni 4:3,4: „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sânt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei  slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, oamenii, fără intervenţiile Duhului lui Dumnezeu, sunt sub influenţa Celui Rău. Ei sunt făcuţi robi de către Satana , 2 Timotei 2:26. „Când omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost. Dar dacă vine peste el unul mai tare decât el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el” (Luca 11:21,22). Dumnezeu îşi exersează acum dreptul de a elibera pe cine doreşte El, şi toţi creştinii nou-născuţi sunt păcătoşi răscumpăraţi din împărăţia păcatului.

Scriptura numeşte omul păcătos ca fiind un rob, un captiv al păcatului, care este incapabil să se salveze din robia şi din corupţia în care se găseşte. Lui îi este cu neputinţă să înţeleagă, cu atât mai puţin să facă lucrurile plăcute lui Dumnezeu. Iată cum am putea defini expresia „eliberarea din sclavie” –  o stare în care cel aflat în cauză este liber să facă doar voia stăpânului său, care în acest caz este păcatul. La aceasta s-a referit Isus când a spus: „oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34).

Fiind că avem de-a face cu o adâncime atât de mare a decadenţei omului, ar fi cu totul imposibil pentru el ca să se elibereze. Singura lui speranţă de a-şi îmbunătăţi viaţa stă numai în schimbarea stării sufletului lui, transformare găsită doar în puterea suverană înviorătoare a Duhului Sfânt care lucrează când, unde şi cum doreşte El. Nimeni nu s-ar putea schimba fără această schimbare interioară, la fel cum nu ai putea alimenta o vas care are o spărtură, fiind aşadar prejudiciat. Sau tot aşa cum un etiopian nu şi-ar putea schimba culoarea pielii, sau leopardul să renunţe la petele lui, tot astfel cel care este obişnuit să facă răul nu s-ar putea îndrepta. Această trecere de la moarte spirituală la viaţă spirituală o numim „naştere din nou”. Ei i se face referire în Biblie prin mai mulţi termeni: „renaştere”, „o trezire la viaţă”, „chemare din întuneric la lumină”, „o schimbare”, „o reînnoire”, „o înlocuire a unei inimi de piatră cu o inimă de carne”, etc., lucrare care aparţine în întregime Duhului Sfânt. Ca rezultat al acestei schimbări, omul vede adevărul desluşit şi îl acceptă bucuros. Instinctele lui şi impulsurile lui intime sunt în acord acum cu legea, supunere care devine nimic altceva decât expresia vădită a naturii sale. Se crede că reînnoirea  este lucrarea aceleaşi puteri supranaturale cu care Dumnezeu L-a înviat pe Cristos din morţi (Efeseni 1:18-20). Omul nu deţine această putere a regenerării, şi până când această schimbare interioară are loc, el nu poate fi convins de adevărul Evangheliei, indiferent de mărturia exterioară prezentată lui. „Dacă nu-l ascultă pe Moise sau pe profeţi, cum vor asculta ei pe Unul înviat din morţi?”

Deficienţele virtuţilor omeneşti

 Omul păcătos poate, din obişnuinţă, să-şi iubească familia şi poate fi un cetăţean respectabil. Poate chiar să doneze un  milion  de dolari pentru construirea unui spital, însă nu poate dărui un pahar de apă unui „ucenic” în Numele lui Isus. Dacă este beţiv, se poate opri să nu bea din scopuri utilitare, dar nu o poate face din dragoste pentru Dumnezeu. Toate calităţile şi faptele lui bune au un defect fatal prin faptul că motivaţiile din care izvorăsc nu sunt în a -L lăuda pe Dumnezeu – un defect atât de hotărâtor, încât orice fărâmă de bunătate este umbrită şi ascunsă. Nu contează  atât binefacerile în sine, cât timp cel care le înfăptuieşte nu este în armonie cu Dumnezeu, astfel că nici o faptă de-a sa nu poate fi acceptată din punct de vedere spiritual. Privind chiar mai profund, faptele bune ale celor păcătoşi nu au o bază stabilă, pentru că natura lui este neschimbată, şi aşa cum o scroafă se va întoarce în mod sigur la bălăceala ei în mlaştină, la fel se va întoarce şi păcătosul, mai devreme sau mai târziu, la căile lui rele.

În domeniul eticii, faptul că moralitatea omului trebuie să preceadă moralitatea acţiunii este o regulă. Chiar dacă cineva ar putea vorbi în limbi omeneşti sau îngereşti, şi îi lipseşte acea  esenţă interioară numită dragostea de Dumnezeu, este doar o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Chiar dacă şi-ar dărui toată averea  pentru a hrăni pe cei nevoiaşi, sau dacă şi-ar da trupul să fie ars, şi n-ar avea dragostea, nu i-ar folosi la nimic. Fiecare dintre noi este de acord cu faptul că atunci când ne este făcut un serviciu ( indiferent din ce motive utilitare ar izvorî), însă persoana aceea ne este duşman, nu acordăm mulţumire şi aprobare acelui fapt. Afirmaţia pe care o găsim în Scriptură: „ Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”, îşi găseşte explicaţia în următorul fapt: credinţa este fundamentul celorlalte virtuţi, şi Dumnezeu nu acceptă nimic care nu îşi are sursa dintr-o inimă curată.

Un act moral trebuie judecat dup standardul  dragostei pentru Dumnezeu, dragoste care este şi a fost, izvorul tuturor virtuţilor, şi care este revărsată prin har peste noi. Augustin nu a negat existenţa virtuţilor veridice, precum modestia, cinstea, generozitatea, care stabilesc o anumită conduită printre oameni, însă el a făcut o diferenţă evidentă între acestea şi roada Duhului ( credinţa, dragostea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu,etc.), care sunt singurele bune în adevăratul sens al cuvântului, şi care singure au valoare în faţa lui Dumnezeu.

Această distincţie este ilustrată din plin prin exemplul oferit de W.D. Smith. Acesta spune cam aşa: Putem găsi multe lucruri bune (în esenţa lor), într-o bandă de piraţi. Deşi ei se împotrivesc puternic legilor conducerii, ei au propriile lor reguli şi legi, cărora se supun cu mare stricteţe. Putem întâlni în mijlocul lor curajul şi fidelitatea, cât şi multe alte lucruri care vor dovedi că ei sunt piraţi. Ei pot face de asemenea multe lucruri impuse de legile conducerii, dar pe care nu le înfăptuiesc  pentru că cei din stăpânire o cer, ci datorită supunerii propriilor lor reguli. De exemplu, conducerea cere onestitate, ei practicând-o în mod strict între ei, în tranzacţiile lor şi în împărţirea prăzii. Totuşi în ce priveşte stăpânirea şi principiile generale, întreaga lor viaţă este axată pe cea mai cruntă necinste. Acum, se înţelege de la sine că, atâta timp cât ei continuă în rebeliunea lor, ei nu se pot recomanda conducerii ca simpli cetăţeni. Primul lor pas trebuie să fie cel de a renunţa la rebeliunea lor, să  dovedească supunere faţă de autoritate şi să implore milă. Tot astfel, oamenii, în starea lor originară, sunt nişte rebeli împotriva lui Dumnezeu şi, deşi ei pot face multe lucruri cerute de legea lui Dumnezeu, lucruri care le vor face cinste ca oameni, totuşi nici unul din ele nu face referire la Dumnezeu sau la legea Lui. În schimb,  respectul faţă de societate, respectul pentru opinia publică, egoismul, caracterul lor văzut în ochii lumii, sau multe alte motive fireşti şi ticăloase domnesc într-o manieră categorică, iar Dumnezeu, căruia îi datorează inima şi vieţile lor, este uitat; sau cu alte cuvinte, toate cerinţele Lui sunt respinse cu  răutate, sfaturile Lui sunt privite cu dispreţ, iar inima, într-o rebeliune îndârjită, refuză să se supună. Acum, este clar faptul că atâta timp cât sufletul continuă să se complacă în această stare, omul este un rebel împotriva lui Dumnezeu, şi nu poate face nimic pentru a fi pe placul Lui. Primul pas este să renunţe la împotrivirea lui, să se pocăiască de păcate, să se întoarcă la Dumnezeu şi să implore iertarea şi împăcarea prin Cel care a înfăptuit salvarea. Omul este refractar în a face acest lucru, până când o va face de bună voie. El găseşte plăcere în păcatele lui, şi va continua să le prefere, până când inima lui este schimbată.

Smith continuă, Faptele bune ale nelegiuiţilor, indiscutabil că  nu sunt păcătoase în ele însele, ci sunt aşa prin defectul lor. Lor le lipseşte baza care i-ar putea face neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu. În cazul piraţilor că acţiunile lor sunt o rebeliune împotriva guvernului. Atâta timp cât sunt piraţi, atât navigarea, repararea sau echiparea vaselor lor, şi până şi mâncatul sau băutul lor, toate sunt considerate nelegiuiri în ochii stăpânirii, din moment ce ei sunt doar expedienţi în a face posibil ca ei să-şi continue „cariera piraterească”,  şi constituie părţi ale vieţii lor de rebeliune. Acelaşi lucru şi în ce-i priveşte pe păcătoşi. Cât timp inima lor este imorală, aceasta pângăreşte totul în ochii lui Dumnezeu, până şi cele mai obişnuite ocupaţii, pentru că, Dumnezeu ne spune clar: „privirile trufaşe şi inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu este decât păcat” (Proverbe 21:4).

Despre această neputinţă ne vorbeşte Scriptura când spune „Deci, cei ce sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8:8); „Tot ce nu vine din îndreptăţire este păcat” (Romani 14:23) şi „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui” (Evrei 11:6)! Aşadar, până şi virtuţile oamenilor păcătoşi nu sunt decât nişte flori smulse, care se ofilesc. Din această cauză, Domnul Isus le-a spus ucenicilor Lui „ Şi pentru că acele virtuţi sunt de această natură, ele sunt doar temporare. Cel care le posedă se  aseamănă cu omul a cărui sămânţă cade pe un pământ stâncos, care răsare îndată anunţând roadă, însă care a pălit atunci când soarele a răsărit, şi pentru că nu avea rădăcini s-a uscat.

De asemenea reiese faptul că mântuirea  izvorăşte numai sau în mod absolut din HAR- şi că Dumnezeu are libertatea, în acord cu perfecţiunile infinite ale naturii Sale, să-i salveze pe toţi, pe câţiva, pe mulţi sau pe toţi oamenii, în conformitate aşadar cu voia Lui suverană. Mai concluzionăm că salvarea nu se bazează pe meritele nici unei fiinţe, ci că depinde de Dumnezeu, şi nu de oameni, care pot sau nu pot să fie făcuţi părtaşi ai vieţii eterne. Dumnezeu acţionează ca un suveran prin salvarea unora şi lăsarea altora în voia minţii lor nebune pentru a-şi plăti păcatele. Păcătoşii sunt comparaţi cu oameni morţi sau cu oase uscate lăsate în neputinţa lor. Toţi sunt la fel. Alegerea celor care sunt chemaţi la viaţa veşnică este la fel de suverană ca şi cum Domnul Isus ar trece printr-un cimitir şi ar porunci unora dintr-o parte, altora din alta să învie, unde motivul de a-i învia pe unii şi de a-i lăsa pe alţii în mormântul lor putând fi găsit  doar în buna Lui plăcere, şi nu în persoanele moarte. De aici afirmaţia conform căreia noi suntem aleşi dinainte în conformitate cu voia Lui şi nu după înclinaţiile noastre proprii, astfel încât noi să ajungem să fim sfinţi, şi nu pentru că am fi fost sfinţi (Efeseni 1:4,5). „Cum toţi oamenii sunt la fel, nu ar fi meritat decât mânia şi pedeapsa lui Dumnezeu, dar darul Lui, Singurul Lui Fiu trimis sa moară în locul păcătoşilor ca singură cale de a-i salva,  este cea mai minunată dovadă a unei favori nemeritate şi dragoste personală pe care a putut Universul să o vadă vreodată”.

Căderea omului

Căderea rasei umane în starea de păcat şi mizerie este baza sau fundamentul sistemului de răscumpărare care ne este făcut de cunoscut în Biblie, este baza sistemului pe care noi îl învăţăm. Se pare că doar calviniştii au luat doctrina căderii prea în serios. Totuşi Biblia, de la început până la sfârşitul ei, declară că omul este ruinat – pierdut în totalitate – el fiind într-o stare de vinovăţie şi decadenţă din care lui îi este imposibil să se salveze, şi că Dumnezeu ar fi putut în dreptatea Lui, să-l lase în starea aceea. În Vechiul Testament, relatarea căderii omului se găseşte în trei capitole ale cărţii Geneza, iar în Noul Testament sunt făcute referiri directe la ea în Romani 5:12-21, 1 Corinteni 15:22, 2 Corinteni 11:3, 1 Timotei 2:13,14, etc., deşi Noul Testament pune accent nu pe faptul istoric că omul a căzut, ci pe faptul etic şi anume că el este căzut.  Scriitorii Noului Testament l-au interpretat în mod literal şi şi-au bazat teologia pe el. pentru Pavel, Adam a existat la fel de real ca şi Cristos, iar căderea în aceeaşi măsură ca şi răscumpărarea. Se poate susţine că apostolii au greşit, dar că acesta a fost punctul lor de vedere, nu putem nega.

Dr. A. A. Hodge ne-a oferit o prezentare  foarte bună a doctrinei căderii, pe care o vom cita în cele ce urmează:

„ Pentru că nu a putut fi oferită, în natura cazului, o verificare corectă a fiecărei persoane odată cu venirea ei în existenţă sub forma unui copil nedezvoltat, Dumnezeu, ca şi creator al rasei şi urmărindu-i binele, a testat întreaga omenire prin persoana lui Adam, pus în cele mai favorabile condiţii, el fiind reprezentantul şi înlocuitorul personal al fiecăruia dintre descendenţii lui naturali. A făcut un pact cu el cu privire la ocupaţiile şi viaţa lui; spre exemplu, i-a dăruit lui, şi în numele tuturor celor pe care îi reprezintă, o promisiune a vieţii eterne, condiţionată de o supunere totală. Supunerea era un test specific pentru o perioadă de timp limitată,  perioadă de probă care trebuia încheiată, în mod necesar, fie prin răsplătirea ca şi consecinţă a ascultării, sau moartea ca şi urmare a neascultării. Răsplata promisă era viaţa veşnică, un har ce includea de departe mai mult decât i-a fost încredinţat lui Adam la început când a fost creat, asigurarea care ar fi ridicat rasa umană într-o condiţie a unei sfinţenii irevocabile şi a unei fericiri eterne. Pedeapsa care ameninţa şi urma era moartea: „în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”. Natura morţii ameninţătoare  poate fi determinată  doar dintr-o cercetare a tot ce a fost implicat în blestemul care a fost pus. Ştim că a inclus retragerea bunătăţii divine şi a comunicării spirituale de care viaţa omului depindea. De aici înstrăinarea şi blestemul lui Dumnezeu, starea de vinovăţie şi decădere a naturii, încălcările reale consecutive, necazurile vieţii, desfrâul trupesc, chinurile iadului”.

Consecinţele păcatului lui Adam sunt toate cuprinse în termenul moarte, în cel mai larg sens al său. Pavel ne scrie cea mai sumară afirmaţie : „plata păcatului este moartea”. Întreaga semnificaţie a morţii care-l ameninţa pe Adam poate fi pricepută doar prin luarea în ansamblu a tuturor consecinţelor rele care s-au năpustit de-atunci asupra omului. Mai întâi, a fost moartea spirituală  sau separarea eternă de Dumnezeu , după acea moartea fizică ori moartea trupului care este doar una din primele urmări relativ neimportante  a marii pedepse. Adam nu a murit din punct de vedere fizic decât după 930 de ani după cădere, însă a murit spiritual chiar din momentul în care a păcătuit. A murit întocmai ca peştele pe care îl scoţi din apă, sau asemeni unei plante care se ofileşte odată ce este scoasă din pământ.

În general, noi avem o anumită idee referitoare la căderea lui Adam…Adam nu a fost tentat în mod direct de Satan….Eva a fost ispitită de Satan, şi Eva a păcătuit, fiind înşelată. Cât despre Adam, avem o dovadă inspirată care dovedeşte că Adam nu a fost înşelat (1 Timotei 2:14). El nu a fost prins în cursă de Satan, dimpotrivă, ceea ce a făcut, a făcut  de bunăvoie, intenţionat. Şi în deplină cunoştinţă a ceea ce a înfăptuit, şi cu o realizare perfectă a consecinţelor grave care erau implicate, el a ales în mod voit să-şi urmeze soţia în actul ei de neascultare. Acea alegere intenţionată a păcatului a fost cea care a constituit caracterul său hidos. Dacă ar fi fost atacat de către Satan şi forţat să reziste unei puteri supraomeneşti, atunci am fi putut încerca să-l scuzăm pentru căderea sa. Dar când, a văzut în mod clar şi a fost perfect conştient de groaznica natură a faptei lui, el şi-a folosit libera alegere  pentru a răspunde cererilor unei creaturi care -L sfida pe Creator, nu putem să găsim nici o scuză pentru căderea lui. În realitate, fapta lui a fost deliberată, o rebeliune sfidătoare, prin ea, omul alegând în mod deschis, să nu –I mai fie supus lui Dumnezeu, ci lui  Satan.

Să nu fi fost căderea una îngrozitoare? Cu cât  descoperim mai mult din natura umană pe măsură ce se manifestă împrejurul nostru, cu atât mai uşor ne este să acceptăm doctrina păcatului originar. Luaţi lumea ca un întreg plin cu criminali, hoţi, beţivi, războaie, familii dezbinate, şi crime de tot felul. Sutele de forme ingenioase pe care crima şi viciul le-au luat în mâinile  celor care le practică în mod regulat sunt toate simboluri ale unei istorii îngrozitoare. Azi, cât şi în secolele trecute, o mare parte din natura umană  trăieşte şi moare în întunecimea păgânismului, fiind îndepărtată în totalitate de Dumnezeu. Modernismul şi refuzul de orice fel sunt răspândite până şi în biserică. Până şi aşa numita presă religioasă este puternic atinsă de necredinţă. Observaţi tendinţa generală de a omite rugăciunea sau studierea Bibliei, ori propagarea lucrurilor spirituale. Nu fuge omul oare şi acum, precum Adam, de prezenţa lui Dumnezeu, nedorind să aibă părtăşie cu El, manifestând ostilitate în inima lui faţă de Creator? Cu siguranţă că natura omului este păcătoasă în mod radical. Relatările din ziare ale evenimentelor, chiar şi pe pământul binecuvântat al Americii, arată că omul este păcătos, departe de Dumnezeu, condus de principii profane. Singura explicaţie adecvată a toate acestea este că pedeapsa cu moartea, care –l ameninţa pe om înainte ca el să păcătuiască, rămâne acum asupra rasei umane.

Noi trăim într-o lume păcătoasă, o lume care se strică şi merge din râu în mai râu, o lume cufundată în nelegiuire şi blasfemie. Efectele căderii sunt de o aşa natură încât voia omului este îndreptată doar înspre păcate şi nebunie. Însă Dumnezeu nu permite ca rasa omenească să devină pe atât de coruptă pe cât ar fi în natura ei. El exercită influenţe

Care ţin în frâu, chemând oamenii la a se iubi între ei, la a fi oneşti, filantropici, şi la a se îngriji  şi de bunăstarea semenului său. Dacă Dumnezeu nu ar exercita aceste influenţe, oamenii ar deveni din ce în ce mai răi, nerespectând înţelegerile şi barierele sociale, până când s-ar atinge culmea nelegiuirilor, iar Pământul ar deveni atât de stricat încât cel ales nu ar mai putea trăi în el.

Principiul reprezentativ

 Nouă ne este foarte uşor să înţelegem cum o persoană poate acţiona prin intermediul unui reprezentativ. Oamenii unui stat acţionează în şi prin reprezentanţii lor în corpurile legislatoare. Dacă o ţară are în fruntea ei un preşedinte sau un rege înţelept, tot poporul va beneficia de situaţia bună din ţară, în schimb dacă are un conducător nechibzuit, toţi vor avea de suferit. În mare parte părinţii sunt reprezentanţii copiilor lor, în mare parte  ei hotărându-le destinul. Dacă părinţii sunt înţelepţi, cinstiţi, chibzuiţi, copiii vor culege binecuvântări pe urmele lor, dar dacă ei sunt indolenţi şi imorali, copiii suferă. În multe feluri, bunăstarea individuală este condiţionată de faptele altora, deci acest principiu reprezentativ face parte din viaţa umană. De aici avem doctrina din Scriptură conform căreia Adam a fost luat în mod „oficial” reprezentant al neamului său – deci avem aplicarea unui principiu care ne priveşte pe noi toţi.

Dr. Charles Hodge a tratat acest subiect cu multă abilitate, în secţiunea care urmează: Acest principiu reprezentativ se găseşte răspândit în întreaga Scriptură. Imputarea păcatului lui Adam posterităţii sale nu este deloc un fapt izolat. Este doar o ilustrare a principiului general care caracterizează   poruncile lui Dumnezeu instituite încă de la începutul lumii. Dumnezeu S-a descris lui Moise ca Unul care „pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor până la al treilea  şi al patrulea neam..” (Exod 34:6,7). Blestemul rostit supra Canaanului cade şi asupra posterităţii. Pentru că Esau îşi vinde dreptul de întâi născut, el va anula posibilitatea ca descendenţii lui să aibă parte de făgăduinţă. Copiii lui Moab şi Amon au fost excluşi pentru totdeauna din poporul Domnului datorită faptului că înaintaşii lor s-au opus trecerii israeliţilor atunci când au ieşit din Egipt. În cazul  lui Datan şi Abiram, cât şi al lui Acan, soţiile  şi fiii lor au pierit pentru păcatele părinţilor lor. Dumnezeu i-a spus lui Eli că „niciodată fărădelegea casei lui nu va fi ispăşită nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare”. Lui David i s-a spus: „Acum  niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul”. Lui Ghehazi i s-a spus: „Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna”. Păcatul lui Ieroboam  şi a oamenilor din generaţia lui  au determinat soarta a zece triburi. Imprecaţia iudeilor  când au cerut răstignirea lui Cristos, „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”, încă mai apasă greu asupra poporului răspândit a lui Israel…Acest principiu străbate ca un fir roşu întreaga Scriptură. Când Dumnezeu a încheiat legământ cu Avraam nu a făcut-o doar pentru el ci şi pentru cei care vor urma după el. Ei erau legaţi prin toate promisiunile legământului. Ei au primit şi binecuvântările şi ameninţările, şi în multe cazuri pedeapsa neascultării a venit asupra celor care nu comiseseră păcatul. Copiii au avut de suferit în aceeaşi măsură cu părinţii lor în judecăţile trimise, fie foamete, ciumă sau războiul care venea peste popor datorită păcatelor lor.

Evreii din zilele noastre sunt şi azi sub pedeapsa păcatelor părinţilor lor datorită faptului că L-au respins pe Acela despre care Moise şi profeţii au vorbit. Întreg planul de răscumpărare este bazat pe acest principiu. Cristos este reprezentantul poporului Său, şi astfel păcatele lor  sunt atribuite Lui, iar neprihănirea Lui se revarsă asupra lor…  Nici un om care crede Scriptura nu poate să nu recunoască faptul că vede peste tot caracterul reprezentativ al părinţilor, şi că legile lui Dumnezeu au fost fundamentate încă de la început  pe principiul conform căruia copiii suportă pedeapsa păcatelor părinţilor lor. Acesta este unul din motivele pentru care păgânii resping originea divină a Scripturii. Însă păgânismul nu aduce nici o schimbare. Istoria este la fel de înţesată de doctrine precum este şi Scriptura. Pedepsirea criminalului implică şi familia în ruşinea şi mizeria lui. Cel care risipeşte şi beţivul aduc sărăcie şi nenorocire apropiaţilor lor. Nu există în momentul de faţă, naţiune pe acest pământ a cărui bunăstare sau condiţie mizeră să nu fi fost determinată de caracterul şi comportamentul  înaintaşilor lor…Ideea trecerii vinei sau a pedepsei locţiitoare stă la baza tuturor jertfelor răscumpărătoare pe parcursul Vechiului Testament, şi a  măreţei răscumpărări după noua lege. A purta păcatul, în limbajul Scripturii, înseamnă a purta pedeapsa păcatului. Victima purta păcatul celui care o jertfea. Se puneau mâini asupra capului animalului jertfit simbolizând transferul vinei. Animalul trebuia să fie fără cusur sau fără pată pentru a-l învrednici că sângele lui era vărsat nu pentru propriile deficienţe ci pentru păcatele unui om. Toate acestea erau simbolic, urmăreau un numit tipar…Aceasta este ceea ce ne învaţă Scriptura de spre Răscumpărarea lui Isus…El a purtat păcatele noastre, El a fost făcut păcat pentru noi, El a suferit pedeapsa legii în locul nostru. Toate acestea pornesc de la faptul că păcatele unui om pot fi, având o anumită bază, atribuite altei persoane.

Scriptura ne spune „prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi” (Romani 5:19). „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5.12). „Printr-o singură greşeală a venit o osândă” (Romani 5:18). Este ca şi cum Dumnezeu ar fi spus: dacă păcatul trebuie să intre, să vină atunci prin intermediul unui om, astfel ca şi neprihănirea să fie adusă tot de un om.

Adam nu a fost doar tatăl, ci şi reprezentantul a întregii rase omeneşti. Iar dacă noi înţelegem pe deplin apropierea relaţiilor dintre el şi ei, am pricepe pe deplin şi dreptatea  transmiterii păcatului lui asupra lor. Păcatul lui Adam este atribuit descendenţilor  săi tot astfel cum neprihănirea lui Cristos este atribuită  celor care cred în El. Desigur că, urmaşii lui Adam nu sunt mai vinovaţi de păcatul lui decât cei răscumpăraţi de Cristos merită neprihănirea Lui.

Suferinţa şi moartea sunt declarate ca fiind consecinţe a păcatului, şi motivul pentru care toţi more este pentru că toţi au păcătuit. Acum noi ştim că mulţi mor fiind copii, înainte ca ei să fi comis păcate, ei înşişi. Şi am concluziona atunci că fie Dumnezeu este nedrept prin pedepsirea celor inocenţi, fie că acei copii sunt într-un anumit fel fiinţe vinovate. Dacă sunt vinovaţi, cum au păcătuit ei?  Este imposibil să o explicăm fără altă supoziţie şi anume că ei au păcătuit în Adam (1 Corinteni 15:22; Romani 5:12,18) şi că ei nu au putut păcătui în alt fel decât prin reprezentantul lor.

Dar chiar dacă noi nu suntem în mod personal vinovaţi de păcatul lui Adam,  totuşi suntem pasibili de a fi pedepsiţi. „Vina păcatului public al lui Adam” cum spune Dr. A.A. Hodge, printr-un act judiciar al lui Dumnezeu, este o responsabilitate a fiecăruia dintre descendenţii lui din momentul în care omul există, şi aşadar, precedent oricărui act pe care îl va face. De aici, toţi oamenii iau fiinţă fiind lipsiţi de toate influenţele Duhului Sfânt de care viaţa lor morală şi spirituală depinde … şi cu un antecedent înspre păcat care triumfă în naturile lor, tendinţă care este în ea însăşi de natura păcatului, meritând a fi pedepsită. Începând cu căderea în păcat, natura umană îşi păstrează facultăţile mentale constituţionale proprii, conştiinţa şi libera voinţă, de aici omul continuă să fie un agent moral responsabil. Totuşi el este mort spiritual, şi în totalitate împotrivitor şi incapabil de a îndeplini vreuna dintre aceste  datorii care reies în urma relaţiei cu Dumnezeu, neputând să schimbe în nici un fel înclinarea lui păcătoasă sau tendinţele sale morale înnăscute, sau să fie dispus unei astfel de schimbări, ori să coopereze cu Duhul Sfânt care  poate efectua transformarea.

Despre acest rezultat general, Dr. R.L.Dabny, renumitul teolog al bisericii prezbiteriene sudice,spune:

Explicarea prezentată de doctrina învinovăţirii este cerută de toţi cu excepţia Pelagianilor şi Socinienilor, omul fiind mort spiritual şi făcând parte dintr-o rasă condamnată. Vezi Efeseni 2:1-5 sau alte pasaje. Evident, omul se află sub povara unei pedepse dintr-o anumită cauză, încă de la începutul vieţii sale. Dovadă ne este şi depravarea copiilor, cât şi moştenirea greutăţilor şi morţii. Acum, fie omul a fost judecat şi a căzut prin Adam, fie a fost condamnat fără judecată. Fie este sub blestem(care rămâne asupra lui de la începutul existenţei sale) din cauza  lui Adam, sau chiar fără vină. Judecătorul, cel mai onorabil înaintea lui Dumnezeu, o doctrină care deşi se constituie un mister profund, Îl prezintă pe El  ca oferind omului o eliberare rezonabilă şi favorabilă, fie îl determină pe Dumnezeu să-l condamne nejudecat, chiar înainte de exista.

Bunătatea şi severitatea lui Dumnezeu

Supravieţuirea la cădere şi extinderea ei este un lucru umilitor. Dovedeşte omului că orice pretenţie a lui de a fi bun este nefondată, arătându-i că singura lui speranţă este harul suveran a Dumnezeului Atotputernic. „Priceperea  restaurată prin îndurare” de care Arminian vorbeşte nu este dovedită prin fapte. Scripturile, istoria şi practica creştină nu justifică o astfel de viziune a condiţiei morale, naturale a omului susţinută de învăţătura sistemului arminian. Dimpotrivă, orice învăţătură a acestuia ne oferă o imagine a unei decadenţe îngrozitoare şi a unei înclinaţii universale în spre rău, care poate fi învinsă  numai prin intervenţia harului divin. Sistemul calvinist vorbeşte despre o alunecare mult mai adâncă în păcat şi de o manifestare de departe mai glorioasă a harului răscumpărător. Aceste adâncimi îl conduc pe creştin la disperare, îl îndeamnă să se lase necondiţionat în braţele lui Dumnezeu şi să primească harul nemeritat, singurul lucru care îl poate salva.

Putem vedea mila lui Dumnezeu dar şi severitatea Lui atât în domeniile spirituale cât şi cele fizice. Viaţa este plină de greutăţi, şi oricât de neplăcută ar fi uneori noi trebuie să-i facem faţă şi să o acceptăm. De-a lungul Scripturii, şi în mod special în cuvintele lui Cristos chinurile celor nelegiuiţi sunt descrise într-o asemenea măsură  încât să ne arate că ele sunt nespus de groaznice. Ajunge să privim de exemplu în Evanghelia după Matei: 5:29,30; 7:19; 10:28; 11:21-24; 13:30, 41,42,49, 50; 18:8,9,34; 21:41; 22:14; 24:51; 25:12, 30,41; 26:24.Cu siguranţă că o asemenea doctrină care a fost atât de mult subliniată de Domnul Isus, nu poate fi trecută cu vederea, oricât de neplăcută ar fi.

În viaţa următoare, cei răi, cu orice  restricţie ridicată, se vor cufunda în păcatele lor, blestemându-L pe Dumnezeu, şi chinuindu-se din ce în ce mai tare pe măsură ce se vor cufunda în groapa nemărginită. Pedeapsa eternă este pedeapsa d a păcătui la nesfârşit. Însă, în dreptatea sa, Dumnezeu îi pedepseşte pe cei răi, dar îi şi răsplăteşte pe cei neprihăniţi. O mare parte din indiferenţa cu care  mulţi creştini privesc creştinismul se datorează eşecului conducătorilor creştini în a accentua aceste învăţături pe care Cristos le-a subliniat atât de mult.

Pe plan fizic, putem vedea severitatea lui Dumnezeu în războaie, foamete, inundaţii, dezastre, boli, suferinţe, moarte şi tot felul de nedreptăţi care se abat atât asupra celor drepţi, cât şi celor păcătoşi. Toate acestea există într-o lume care se află în întregime sub controlul unui Dumnezeu care este infinit în perfecţiunea Sa.

„Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu!” (Romani 11:22).Naturalismul nu dă dreptate nici uneia dintre ele. Arminianismul ridică în slăvi pe prima, dar o neglijează pe a doua. Calvinismul este singurul care este de acord cu amândouă. Singurul care face de cunoscut faptele care privesc dragostea infinită a lui Dumnezeu care L-a determinat să ofere poporului Său răscumpărarea, chiar cu preţul trimiterii singurului Său Fiu preaiubit ca să moară pe cruce, dar şi abisul care există între omul păcătos şi Dumnezeul Sfânt. Este adevărat că „Dumnezeu este dragoste”, dar alături de această afirmaţie ar trebui pusă cea care spune că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29). Oricare sistem ar omite sau ar subevalua vreunul dintre aceste două adevăruri ar fi un sistem incomplet, oricât de plauzibil ar părea el omului.

Această doctrină a incapacităţii omului este cumplită, aspră, ameninţătoare. Dar trebuie să ne aducem aminte că noi nu avem libertatea de a  dezvolta un nou sistem pe placul nostru. Trebuie sa luăm lucrurile aşa cum sunt. Bineînţeles că asemenea manifestări ale omenirii sunt, în general, supărătoare pentru cei nelegiuiţi, mulţi încercând să găsească  un sistem de doctrine  mai accesibil minţii tuturor. Starea omului decăzut este aceea că el ascultă cu cea mai mare plăcere oricare teorie care l-ar face independent câtuşi de puţin de Dumnezeu; el doreşte să fie stăpân pe soarta lui şi domn peste sufletul său. Condiţia pierdută, ruinată şi fără de speranţă a păcătosului trebuie mereu pusă înaintea lui, pentru că până nu o va percepe cu adevărat, el nu va cere niciodată ajutor acolo de unde trebuie. Bietul om! Cu trupul şi sufletul plin de păcat, nu doar că nu are putere, dar şi fără înclinarea de a se apropia de Dumnezeu, şi ce este şi mai groaznic, el este încă un rebel, un rival arogant, blasfemator a Marelui Iehova.

Această doctrină a imoralităţii exhaustive (totale), sau a păcatului originar, a fost tratată pentru a face de cunoscut baza doctrinei predestinării. O parte a imaginii rămâne necunoscută, dar întregirea ei stă în gloria lui Dumnezeu manifestată  în mântuire. Fiecare din acest adevăr trebuie studiat ca atare pentru ca să poată fi apreciat într-un mod adecvat.

Dovezi din Scriptură

 1 Corinteni 2:14 „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”.

Geneza 2:17 „…dar din pomul cunoştinţei, binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care  vei mânca din el, vei muri negreşit”.

Romani 5:12 „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit”.

2 Corinteni 1:9 „ Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii”.

Efeseni 2:1-3 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în  fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”.

Efeseni 2:12 „aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Cristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume”.

Ieremia 13:23 „Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea să faceţi binele, voi, cari sunteţi deprinşi să faceţi răul?”

Psalmul 51:5 „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea”.

Ioan 3:3 „Drept răspuns, Isus i-a zis: Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu”.

Romani 3:10-12 „..după cum este scris: Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar”.

Iov 14:4 „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul”.

1 Corinteni 1:18 „  Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei  ce sânt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”.

Faptele Apostolilor 13:41 „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva”.

Proverbe 30:12 „Este un neam de oameni care se crede curat, şi totuşi nu este spălat de întinăciunea lui”.

Ioan 5:21 „În adevăr, după cum Tatăl înviază morţii şi le dă viaţă, tot aşaşi Fiul dă viaţă cui vrea”.

Ioan 6:53 „Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă”.

Ioan 8:19 „Ei I-au zis deci: Unde este Tatăl Tău? Isus a răspuns: Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe tatăl Meu”.

Matei 11:25 „Te laud Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”.

2 Corinteni 5:17 „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus:iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

Ioan 14:16,17 „ ŞI Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi”.

Ioan 3:19 „Şi judecata aceasta stă  în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”.

Despre Autor

Dr. Boettner s-a născut într-o fermă din partea de nord-vest a statului Missouri. A absolvit mai târziu Seminarul Teologic Princeton, unde a studiat teologia sistematică sub povăţuirea Dr. C.W. Hodge. Anterior, absolvise la Colegiul Tarkio, Missouri şi a urmat un scurt curs în agricultură la Universitatea din Missouri. În 1933 a primit titlul de Doctor în subiectul Divinităţii, iar în 1957 a fost numit Doctor în Literatură. A predat studii biblice timp de opt ani la Colegiul Pikeville, Kentucky. A fost rezident în Washington D.C. timp de unsprezece ani şi în Los Angeles, trei ani. S-a stabilit apoi în Rock Port, Missouri. Celelalte cărţi ale lui mai cuprind: catolicismul roman, studii de teologie, nemurirea şi perioada de o mie de ani.

http://www.voxdeibaptist.org/imoralitate_exhaustiva.htm

NEPUTINŢA UMANĂ / Pastorul C. H. Spurgeon

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

NEPUTINŢA UMANĂ  O predică (Nr. 182)

Predicată dimineaţa de sabat, 7 martie 1858 de Pastorul C. H. Spurgeon

La Music Hall, Royal Surrey Gardens.

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis” – Ioan 6:44.

  „VENIREA la Hristos” este o frază foarte obişnuită în Sfânta Scriptură. Ea este folosită pentru a exprima acele acte ale sufletului unde, lăsând dintr-odată neprihănirea noastră personală şi păcatele noastre, ne repezim la Domnul Isus Hristos şi primim neprihănirea sa pentru a fi acoperirea noastră, şi sângele său pentru a fi ispăşirea noastră. Venirea la Hristos îmbrăţişează în ea pocăinţă, negarea de sine, şi credinţa în Domnul Isus Hristos, şi aceasta însumează în sine toate acele lucruri care sunt însoţitoare necesare ale acestor mari stări ale inimii, cum ar fi credinţa adevărului, seriozitatea în rugăciune către Dumnezeu, supunerea sufletului faţă de preceptele evangheliei lui Dumnezeu şi toate acele lucruri care însoţesc zorii mântuirii în suflet. Venirea la Hristos este exact lucrul esenţial pentru mântuirea păcătosului. Cel care nu vine la Hristos, poate să facă ce doreşte, sau să gândească ce vrea, totuşi el este „plin din fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.” Venirea la Hristos este primul efect al regenerării. Sufletul este înviorat doar după ce îşi descoperă starea sa pierdută, este îngrozit de aceasta, caută un refugiu şi crede în Hristos că el este cel potrivit, se repede la el şi se odihneşte în el. Unde nu există această venire la Hristos, este sigur că nu există nici o înviorare; unde nu există nici o înviorare, sufletul este mort în fărădelegi şi în păcate, şi fiind mort nu poate intra în împărăţia cerurilor. Acum avem înaintea noastră un anunţ senzaţional, unii spun că este foarte respingător. Venirea la Hristos, deşi este descrisă de unii oameni ca fiind cel mai uşor lucru din lume, este declarată în textul nostru ca fiind un lucru în totalitate imposibil pentru orice om, dacă Tatăl nu îl conduce la Hristos. Datoria noastră va fi să extindem această declaraţie. Nu ne îndoim că aceasta va fi întotdeauna ofensatoare pentru natura carnală, dar, cu toate acestea, ofensarea naturii umane este uneori primul pas spre a o aduce să se plece înaintea lui Dumnezeu. Şi dacă aceasta este efectul unui proces dureros, putem uita durerea şi ne putem bucura de consecinţele glorioase.

Mai întâi de toate, mă voi strădui în această dimineaţă să observ neputinţa omului, în ce constă ea. În al doilea rând, atragerile Tatălui – ce sunt acestea, şi cum sunt ele exercitate asupra sufletului. Şi apoi voi termina prin observarea unei consolări plăcute care poate fi derivată din acest text care pare sterp şi teribil.

Mai întâi, NEPUTINŢA OMULUI. Textul spune, „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” Unde este această neputinţă?

Mai întâi, ea nu se află în vre-un defect fizic. Dacă în venirea la Hristos, mişcarea trupului sau mersul pe picioare ar fi de vre-un ajutor, cu siguranţă omul are toată puterea fizică de a veni la Hristos în acest sens. Îmi amintesc că l-am auzit pe un Antinomian foarte prostuţ declarând că el nu credea că vre-un om are puterea de a merge la casa lui Dumnezeu dacă Tatăl nu îl conduce. Acum omul era simplu prostuţ, pentru că el trebuie să fi văzut că atâta vreme cât un om este viu şi are picioare, era ceva la fel de uşor pentru el să meargă la casa lui Dumnezeu ca şi la casa lui Satan. Dacă venirea la Hristos include rostirea unei rugăciuni, omul nu are nici un defect fizic în această privinţă, dacă el nu este mut, el poate spune o rugăciune la fel de uşor cum el poate rosti o blasfemie. Este la fel de uşor pentru un om să cânte unul dintre cântecele Sionului ca şi să cânte un cântec profan şi lasciv. Nu există nici o lipsă de putere fizică în venirea la Hristos. Tot ceea ce se poate dori cu privire la puterea trupească omul are cu siguranţă, şi orice parte din mântuire care constă în aceasta este în totalitate şi în întregime în puterea omului fără vre-un ajutor de la Duhul lui Dumnezeu. Din nou, această neputinţă nu stă în vre-o lipsă mintală. Eu pot crede că această Biblie este adevărată la fel de uşor precum pot crede despre oricare carte că este adevărată. În măsura în care credinţa în Hristos este un act al minţii, eu sunt la fel de capabil să cred în Hristos precum sunt în stare să cred în oricine altcineva. Fie ca afirmaţia sa să fie doar adevărată, dacă pentru mine ea este neîntemeiată, nu pot crede în ea. Pot crede afirmaţia pe care o face Hristos la fel de bine cum pot crede afirmaţia oricărei alte persoane. Nu există nici o deficienţă a facultăţii în minte: ea este la fel de capabilă să aprecieze ca un simplu act mintal vina păcatului, ca şi aprecierea vinei asasinării. Este la fel de posibil pentru mine să exersez ideea mintală de a-l căuta pe Dumnezeu, ca si exersarea gândului de ambiţie. Eu am toată puterea şi tăria mintală de care am nevoie, în aceeaşi măsură în care puterea mintală este necesară pentru mântuire. Ba mai mult, nu există nici un om atât de ignorant încât să pledeze pentru o lipsă de intelect ca o scuză pentru a respinge evanghelia. Atunci efectul nu constă nici în trup, sau în ceea ce suntem obligaţi să numim, teologic vorbind, mintea. Nu există nici o lipsă sau o deficienţă acolo, deşi stricarea minţii, corupţia sau ruina ei, este în cele din urmă esenţa reală a neputinţei omului.

Daţi-mi voie să vă arăt unde se află cu adevărat această neputinţă a omului. Ea se află adânc în natura sa. Prin cădere şi prin păcatul nostru, natura omului a devenit atât de alterată, depravată şi coruptă, încât este imposibil pentru el să vină la Hristos fără asistenţa lui Dumnezeu Duhul Sfânt. În încercarea de a arăta felul în care natura omului contribuie în el pentru a-l face incapabil să vină la Hristos, permiteţi-mi să folosesc această figură. Tu vezi o oaie; cât de bucuroasă se hrăneşte din ierburi! Nu ai cunoscut niciodată oftatul unei oi după un hoit; ea nu ar putea trăi din hrana leului. Acum, adu-mi un lup; şi întreabă-mă dacă un lup nu poate mânca iarbă, dacă el nu poate fi la fel de supus şi de domestic ca şi oaia. Eu răspund, nu; pentru că natura sa este contrară faţă de aceasta. Tu spui, „Ei bine, el are urechi şi picioare; nu poate el auzi vocea păstorului, şi să îl urmeze oriunde el în călăuzeşte?” Eu răspund, cu siguranţă; nu există nici o cauză fizică de ce el nu poate să facă aceasta, dar natura sa interzice aceasta, şi de aceea spun că el nu poate face aceasta. Nu poate fi el îmblânzit? Poate fi înlăturată cruzimea sa? Probabil că el poate să fie subjugat astfel încât el să pară că este îmblânzit; dar întotdeauna va fi o deosebire marcantă între el şi oaie, pentru că există o deosebire în natură. Acum, motivul pentru care un om nu poate veni la Hristos, nu este pentru că el nu poate veni, datorită trupului său sau datorită puterii minţii sale, ci pentru că natura sa este atât de coruptă încât el nu are nici voinţa şi nici puterea de a veni la Hristos decât dacă este atras de Duhul. Dar lăsaţi-mă să vă dau o ilustraţie mai bună. Tu vezi o mamă cu un bebeluş în braţele ei. Tu îi pui un cuţit în mâna ei, şi îi spui să îl înjunghie în inimă pe acel bebeluş. Ea răspunde foarte adevărat, „Nu pot.” Acum, în ce priveşte puterea sa trupească, ea poate, dacă doreşte; acolo este cuţitul, şi acolo este copilul. Copilul nu poate rezista, şi ea are suficientă putere în mâna ei ca să îl împlânte pe loc în inima lui. Dar ea este corectă când spune că nu poate să facă aceasta. Ca un simplu act al minţii, este destul de posibil că ea s-ar putea gândi la un asemenea lucru precum uciderea copilului, şi totuşi ea spune că nu poate să se gândească la un asemenea lucru; şi ea nu spune ceva fals, pentru că natura ei ca şi mamă îi interzice să facă un asemenea lucru faţă de care sufletul ei este revoltat. Pur şi simplu pentru că ea este părintele copilului, ea simte că nu poate să îl omoare. La fel este şi cu un păcătos. Venirea la Hristos este atât de neplăcută pentru natura umană, încât deşi în ceea ce priveşte puterile fizice şi mintale, (şi acestea sunt o sferă îngustă în mântuire) oamenii ar putea veni dacă ar dori: este strict corect să spunem că ei nu pot şi nu vor decât numai dacă Tatăl care l-a trimis pe Hristos îi atrage. Să intrăm puţin mai adânc în subiect şi să încercăm să arătăm unde este această neputinţă a omului, în detalii mai amănunţite.

Mai întâi, aceasta se află în încăpăţânarea voinţei umane. „Oh!” a spus Arminianul, „oamenii ar putea să fie mântuiţi dacă ar dori.” Noi răspundem, „Dragă domnule, noi toţi credem aceasta; dar tocmai faptul dacă vor este dificultatea. Noi susţinem că nici un om nu va veni la Hristos dacă nu este atras; ba mai mult, nu noi susţinem aceasta, ci Hristos însuşi declară aceasta – „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” şi câtă vreme „nu vreţi să veniţi” stă înregistrat în Sfânta Scriptură, noi nu vom fi convinşi să credem într-o doctrină a libertăţii voinţei umane.” Este ciudat că oamenii, atunci când vorbesc despre liberul arbitru, vorbesc despre lucruri pe care ei nu le înţeleg deloc. „Acum,” spune unul, „eu cred că oamenii pot fi mântuiţi dacă ei doresc aceasta.” Dragă domnule, nu aceasta este problema. Întrebarea este, s-au găsit vreodată oameni care în mod natural să se supună de bună voie termenilor umilitori ai evangheliei lui Hristos? Noi declarăm, bazându-ne pe autoritatea Scripturală, că voinţa umană este atât de fixată în greşeală, atât de depravată şi atât de înclinată spre tot ce este rău, şi atât de aversă faţă de orice este bun, încât fără influenţa atotputernică, supranaturală şi irezistibilă a Duhului Sfânt, nici o voinţă umană nu va fi vre-odată constrânsă spre Hristos. Tu răspunzi, că oamenii sunt binevoitori uneori, fără ajutorul Duhului Sfânt. Eu răspund – ai întâlnit vre-odată o persoană care era aşa? Douăzeci şi sute, ba mai mult, mii de creştini cu care am vorbit, care aveau păreri diferite, tineri şi bătrâni, dar n-am avut niciodată şansa de a întâlni unul care putea să afirme că el a venit la Hristos de la el însuşi, fără a fi atras. Mărturisirea universală a tuturor credincioşilor adevăraţi este aceasta – „Ştiu că dacă Hristos nu m-ar fi căutat când eram un străin pribegind faţă de stâna lui Dumnezeu, până în această oră aş fi rătăcit departe de el, la o distanţă faţă de el şi aş fi iubit destul de mult această distanţă.” Cu un consimţământ comun, toţi credincioşii afirmă adevărul, că oamenii nu vor veni la Hristos până când Tatăl care l-a trimis pe Hristos nu îi atrage.

Din nou, nu doar voinţa este încăpăţânată, ci înţelegerea este întunecată. Cu privire la aceasta avem dovezi Scripturale abundente. Acum nu fac doar nişte afirmaţii simple, ci afirm doctrinele învăţate autoritar în Sfintele Scripturi, şi ştiu din conştiinţa fiecărui creştin – că înţelegerea omului este atât de întunecată, încât el nu poate înţelege prin nici o modalitate lucrurile lui Dumnezeu până când înţelegerea sa nu a fost deschisă. Omul este prin natură orb în interior. Crucea lui Hristos, atât de plină de slavă şi strălucind atrăgător, nu îl atrage niciodată, deoarece el este orb şi nu poate vedea frumuseţile ei. Vorbeşte cu el despre minunile creaţiei, arată-i curcubeul multicolor care cuprinde cerul, lasă-l să privească gloriile unui peisaj, el poate foarte bine să vadă toate aceste lucruri; dar vorbeşte cu el despre minunile legământului harului, vorbeşte cu el despre siguranţa celui care crede în Hristos, spune-i frumuseţile persoanei Răscumpărătorului, el este aproape surd la toată descrierea ta; este adevărat, tu eşti ca unul care cântă o melodie bună; dar el acordă atenţie la aceasta, el este surd, el nu înţelege. Sau, ca să ne întoarcem la versetul special marcat aici, „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” (1 Corinteni 2:14) şi deoarece el este un om natural, nu este în puterea sa să distingă lucrurile lui Dumnezeu. „Ei bine,” spune cineva, „cred că am ajuns la o părere foarte tolerată în teologie; cred că înţeleg aproape fiecare punct.” Este adevărat, că poţi înţelege aceasta în litera ei; dar în spiritul ei, în primirea din aceasta de către suflet, şi în înţelegerea reală a acesteia, este imposibil pentru tine să ajungi la ea, afară de faptul că ai fost atras de Duhul. Pentru că atâta vreme cât Scriptura rămâne adevărată, că omul carnal nu poate primi lucrurile spirituale, trebuie să fie un lucru adevărat faptul că tu nu le-ai primit, doar dacă ai fost reînnoit şi ai fost făcut un om spiritual în Hristos Isus. Atunci, voinţa şi înţelegerea, sunt două uşi mari, amândouă sunt blocate împotriva venirii noastre la Hristos, şi până când acestea nu sunt deschise prin influenţele suave ale Duhului Divin, ele trebuie să fie închise pentru totdeauna pentru venirea la Hristos.

Din nou, sentimentele care constituie o mare parte din om, sunt depravate. Înainte de a primi harul lui Dumnezeu, omul, aşa cum este, iubeşte orice în afară de lucrurile spirituale. Dacă vreţi o dovadă pentru aceasta, priviţi în jurul vostru. Nu este nevoie de nici un monument pentru depravarea sentimentelor umane. Aruncaţi-vă privirea peste tot – nu există vre-o stradă, nici o casă, ba mai mult, nici o inimă, care nu poartă pe ea dovada tristă a acestui adevăr teribil. De ce nu se înghesuie oamenii peste tot în ziua de sabat la casa lui Dumnezeu? De ce nu suntem găsiţi mai fideli în citirea Bibliei? Cum se face că rugăciunea este o datorie aproape universal neglijată? De ce este atât de puţin iubit Hristos Isus? De ce sunt chiar aceşti adepţi declaraţi atât de reci în sentimentele lor faţă de el? Când au apărut aceste lucruri? Cu siguranţă, dragi fraţi, nu le putem urmări venind din altă sursă decât aceasta, corupţia şi stricarea sentimentelor. Noi iubim ceea ce ar trebui să urâm, şi urâm ceea ce ar trebui să iubim. Doar datorită naturii umane, naturii umane căzute, omul îşi iubeşte mai mult viaţa din prezent decât viaţa care va veni. Doar datorită efectului căderii, omul iubeşte mai mult păcatul decât dreptatea, şi căile acestei lumi mai mult decât căile lui Dumnezeu. Şi din nou, repetăm aceasta, până când aceste sentimente nu sunt reînnoite, şi transformate într-un canal proaspăt prin atragerea milostivă a Tatălui, nu este posibil pentru nici un om să îl iubească pe Domnul Isus Hristos.

Totuşi, încă o dată – conştiinţa, de asemenea, a fost copleşită de cădere. Cred că nu există nici o greşeală nemaipomenită făcută de preoţi, decât atunci când ei spun oamenilor că, conştiinţa este reprezentantul lui Dumnezeu din suflet, şi că ea este una dintre puterile care reţin demnitatea sa antică, şi stă ridicată în mijlocul căderii co-egalilor săi. Fraţii mei, când omul a căzut în grădină, omenirea a simţit aceasta în întregime; nu a fost nici măcar un singur stâlp din templul omenirii care să rămână ridicat. Este adevărat, conştiinţa nu a fost distrusă. Stâlpul nu a fost zdrobit; el a căzut şi a căzut într-o bucată, şi el stă acolo, cea mai măreaţă rămăşiţă a lucrării care a fost odată perfectă, a lui Dumnezeu în om. Dar acea conştiinţă este căzută, sunt sigur. Priviţi la oameni. Cine dintre ei este posesorul unei „conştiinţe bune în faţa lui Dumnezeu,” în afară de omul regenerat? Oare vă imaginaţi că dacă conştiinţa oamenilor le-ar vorbi tare şi clar, ei ar mai trăi în comiterea zilnică a unor fapte care sunt opuse dreptului la fel ca şi întunericul faţă de lumină? Nu, preaiubiţilor; conştiinţa îmi poate spune ca sunt un păcătos, dar conştiinţa nu poate să mă facă să mă simt ca sunt un păcătos. Conştiinţa îmi poate spune că un anumit lucru este greşit, dar cât de greşit este el, conştiinţa în sine nu ştie. I-a spus vre-odată conştiinţa unui om, neluminată de Duhul, că păcatele lui merită osânda? Sau dacă, conştiinţa a făcut aceasta, a condus ea vre-odată un om să simtă oroare faţă de păcat ca şi păcat? De fapt, a condus vre-odată conştiinţa pe un om la auto-renunţare, încât el s-a detestat pe sine şi toate faptele sale şi apoi a venit la Hristos? Nu, deşi nu este moartă, conştiinţa este ruinată, puterea ei este deteriorată, ea nu are acea claritate a ochiului şi acea tărie a mâinii, şi acel tunet al vocii, pe care a le-a avut înainte de cădere; ci ea a încetat până la un anumit nivel să îşi exercite supremaţia sa în oraşul sufletului omului. Atunci, dragilor, din cauza acestui motiv, a conştiinţei care este depravată, Duhul Sfânt trebuie să intre, să ne arate nevoia noastră după un Mântuitor şi să ne atragă la Domnul Isus Hristos.

„Totuşi,” spune unul, „până în acest moment unde ai ajuns acum, mi se pare că tu consideri că motivul pentru care oamenii nu vin la Hristos este pentru că ei nu vor, mai degrabă decât pentru că ei nu pot.” Este adevărat, foarte adevărat. Eu cred că cel mai mare motiv al neputinţei omului este încăpăţânarea voinţei sale. Odată biruită aceasta, cred că piatra cea mare este dată la o parte de la mormânt şi cea mai grea parte a bătăliei este deja câştigată. Dar îngăduiţi-mi să merg puţin mai departe. Textul meu nu spune „Nici un om nu va veni,” ci spune, „Nici un nu poate veni.” Acum, mulţi interpreţi cred că acest cuvânt de aici, „poate”, este doar o expresie puternică care nu exprimă un înţeles mai mult decât cuvântul „va”. Simt că aceasta nu este un lucru corect. În om nu există doar reaua-voinţă de a fi mântuit, ci o neputinţă spirituală de a veni la Hristos; şi voi dovedi aceasta fiecărui creştin cu orice preţ. Dragilor, vă vorbesc celor care deja aţi fost însufleţiţi de harul divin, oare nu vă învaţă experienţa voastră că există vremuri când aveţi dorinţa de a-l sluji pe Dumnezeu şi totuşi nu aveţi puterea de a face aceasta? Nu aţi fost obligaţi uneori să spuneţi că aţi fi dorit să credeţi, dar a trebuit să vă rugaţi, „Doamne, ajută necredinţei mele?” Pentru că, deşi sunteţi dispuşi suficient de mult pentru a primi mărturia lui Dumnezeu, natura voastră carnală era prea tare pentru voi, şi aţi simţit că aveţi nevoie de un ajutor supranatural. Sunteţi în stare să mergeţi în camera voastră la orice oră alegeţi şi să cădeţi pe genunchi şi să spuneţi, „Acum, este voia mea că trebuie să fiu foarte serios în rugăciune şi că ar trebui să mă apropii de Dumnezeu?” Vă întreb, consideraţi că puterea voastră este egală cu voinţa voastră? Aţi putea să spuneţi, chiar la bara acuzaţilor lui Dumnezeu însuşi, că sunteţi siguri că nu aţi greşit în consimţirea voastră; sunteţi dispuşi să fiţi împachetaţi în devoţiune, este voinţa voastră ca sufletul vostru să nu rătăcească de la contemplarea pură a Domnului Isus Hristos, dar descoperiţi că nu puteţi face aceasta, chiar dacă doriţi, fără ajutorul Duhului Sfânt. Acum, dacă însufleţitul copil al lui Dumnezeu descoperă o neputinţă spirituală, cu cât mai mult păcătosul care este mort în fărădelegi şi în păcat? Dacă chiar creştinii avansaţi, după treizeci sau patruzeci de ani, descoperă uneori că sunt doritori dar sunt fără putere – dacă aceasta este experienţa sa, – nu este mai verosimil ca bietul păcătos care încă nu a crezut, să descopere o nevoie de tărie cât şi o nevoie de voinţă?

Dar din nou, mai este un argument. Dacă păcătosul are tăria de a veni la Hristos, aş dori să ştiu cum trebuie să înţelegem acele descrieri continue a stării păcătosului pe care le întâlnim în Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu? Se spune despre păcătos că el este mort în fărădelegi şi în păcate. Veţi afirma că moartea nu implică mai mult decât absenţa voinţei? Cu siguranţă, un cadavru este la fel de incapabil cum este şi fără voinţă. Sau din nou, nu văd toţi oamenii că există o deosebire între voinţă şi putere: oare acel cadavru nu poate fi înviat suficient pentru a dobândi o voinţă, şi totuşi să fie atât de neputincios încât să nu îşi poată ridica mâna sau piciorul? Nu am văzut niciodată cazuri în care unele persoane au fost suficient reanimate pentru a oferi o dovadă de viaţă, şi care totuşi au fost atât de aproape de moarte încât nu au putut înfăptui nici cea mai neînsemnată acţiune? În acestea nu există o diferenţă clară între dăruirea voinţei şi dăruirea puterii? Totuşi, este aproape sigur că atunci când voinţa este dată, puterea va urma. Faceţi un om să fie binevoitor şi el va fi puternic; căci atunci când Dumnezeu dă voinţa, el nu îl torturează pe om dăruindu-i o dorinţă pentru ceea ce el este incapabil de a face; cu toate acestea, el face o astfel de despărţire între voinţă şi putere, încât se va vedea că amândouă lucrurile sunt daruri deosebite ale Domnului Dumnezeu.

Apoi mai trebuie să mai pun încă o întrebare: dacă am avea tot ceea ce este necesar pentru a-l face pe un om binevoitor, nu îl înjosim dintr-odată pe Duhul Sfânt? Nu avem noi obiceiul să îi dăm toată slava mântuirii lucrate în noi lui Dumnezeu Duhul? Dar acum, dacă tot ceea ce Dumnezeu Duhul face pentru mine este să mă facă binevoitor să fac eu însumi aceste lucruri, nu sunt eu într-o mare măsură unul care împărtăşeşte slava cu Duhul Sfânt? Şi nu pot eu să stau în picioare îndrăzneţ şi să spun, „Este adevărat că Duhul mi-a dat voinţa să fac aceasta, dar totuşi eu am făcut aceasta, şi mă laud în această privinţă; este coroana mea, eu am câştigat-o şi o voi păstra.” Deoarece Duhul Sfânt este arătat mereu în Scriptur