Originile totalitarismului sexual (de Carlo Lancellotti)

Alianța Familiilor din România – 08/02/2021 8

Deși pentru oamenii obișnuiți revoluția sexuală a însemnat o slăbire a moralității, ea nu a fost percepută sub această înfățișare de numeroșii scriitori, cineaști, terapeuți, jurnaliști și intelectuali care o susțineau. Pentru ei însemna eliberarea oamenilor de tabuuri iraționale și opresive, însemna armonizarea moralității cu natura, reconcilierea dintre viață și știință. Revoluția a fost „în felul ei” instransigentă din punct de vedere moral – doar că ocupa un univers etic diferit.

De curând, unele mișcări sociale și politice asociate identității sexuale par să fi luat o turnură „totalitară”. În loc să invoce toleranța în materie de sexualitate, aceste mișcări se prezintă drept apărătoare ale drepturilor absolute ale omului, lucru imposibil de pus la îndoială de interesele concurente – școlile religioase, de exemplu. Mișcările acestea susțin că dezacordul cu viziunea lor nu poate fi decât rezultatul „bigotismului” sau al „fobiilor” și trebuie înlăturat din sfera publică sau chiar sancționat prin lege, pentru că promovează „ura” și (posibil) chiar violența. Bineînțeles, acest lucru a creat tot felul de conflicte și a contribuit la excesele „culturii anulării” (cancel culture în engleză).

În loc să trasez din nou contururile acestei povești familiare, aș dori să trec pe scurt în revistă începuturile ei istorice. Mă voi folosi de câteva observații ale politologului și filosofului italian Augusto Del Noce, care în anii ’60 a fost martor la etapele incipiente ale revoluției sexuale. Del Noce a fost primul care a studiat revoluția sexuală ca fenomen filosofic care reflecta o nouă viziune asupra lumii, nu doar noile circumstanțe sociale (de exemplu, femeile care aveau locuri de muncă, sau metodele contraceptive). În opinia mea, faptul că această viziune asupra lumii nu e întru totul înțeleasă e motivul pentru care mulți oameni inteligenți par realmente surprinși că presupusa căutare a toleranței pentru minoritățile marginalizate e atât de lipsită de toleranță față de opiniile diferite.

Del Noce însuși a fost deranjat de incapacitatea colegilor săi catolici de a evalua corect revoluția sexuală. În ciuda faptului că toate sursele îl caracterizează drept un om blând și politicos, în 1970 Del Noce a scris că faptul că atât de mulți oameni considerau că se confruntă pur și simplu cu modificări la nivelul „sentimentului de pudoare al societății” poate reprezenta o dovadă că „toți catolicii sunt o specie inferioară din punct de vedere intelectual”. În realitate, a explicat, ei se confruntau cu o „condamnare a pudorii ca fiind anormală, în vreme ce condamnarea e normală în felul ei”.

Cuvintele acestea sunt esența a ceea ce el considera cel mai grav mod de a înțelege greșit revoluția sexuală – a o înțelege drept slăbire a moralității. Poate că rezultatul practic a fost slăbirea moralității sexuale și probabil că așa au trăit-o oamenii obișnuiți, dar revoluția sexuală nu a fost sub nici o formă percepută sub această înfățișare de numeroșii scriitori, cineaști, terapeuți, jurnaliști și intelectuali care o susțineau. Pentru ei nu reprezenta o slăbire a moralității, ci o stimulare a moralității. Însemna eliberarea oamenilor de tabuuri iraționale și opresive, însemna armonizarea moralității cu natura, reconcilierea dintre viață și știință. Revoluția a fost „în felul ei” instransigentă din punct de vedere moral – doar că ocupa un univers etic diferit. De aceea, spune Del Noce, „orice formă de «dialog» cu susținătorii liberalizării sexuale e perfect inutil, pur și simplu din cauză că ei încep prin a nega a priori metafizica ce reprezintă sursa pentru ceea ce ei consideră că ar fi moralitatea «represivă»”. Era o pierdere de timp să încerce cineva să-i convingă de revendicări morale care aveau sens numai în cadrul filosofic pe care ei îl respingeau, și nu au făcut nici un efort să tragă un semnal de alarmă pentru restul societății cu privire la miza reală.

Ca să explice „filosofia” revoluției sexuale, Del Noce face trimitere la opera psihanalistului austriac Wilhelm Reich, nu pentru că Reich ar fi fost un gânditor deosebit de profund sau deosebit, ci pentru că în anii ’30 el a fost primul care a formulat idei despre eliberarea sexuală,  idei descoperite după Al Doilea Război Mondial de mulți autori și devenite ubicue. Del Noce sintetizează în felul următor volumul programatic al lui Reich, The Sexual Revolution („pe care sunt tentat să-l numesc echivalentul lui Mein Kampf în materie de permisivism”):

„Gândirea lui Reich se bazează pe premiza… că nu există nici o ordine, nici o autoritate meta-empirică a valorilor. Orice urmă nu doar de creștinism ci de „idealism” în cel mai larg sens… e eliminată. La ce e redus omul, atunci, dacă nu la o sumă de nevoi fizice? Când nevoile acestea sunt satisfăcute – când, pe scurt, sunt scoase din calcul toate lucrurile reprimate –, omul va fi fericit… După ce au luat orice ordine și au eliminat orice formă de autoritate a valorilor, nu mai rămâne decât energia vitală, care poate fi identificată cu sexualitatea… Prin urmare, elementul esențial al vieții va fi fericirea sexuală. Și, cum satisfacția sexuală deplină e posibilă, fericirea e la îndemână.”

Abordarea lui Reich e rudimentar de științifică: sexualitatea nu are înțeles simbolic și nici finalitate intrinsecă – procrearea, de pildă –, în vreme ce „fericirea sexuală” (ca formă a bunăstării psihologice) se bucură de statutul de obiectiv suprem al omenirii și capătă mare importanță socială și politică. De fapt, cea mai importantă inovație a lui Reich a fost să transforme îndeplinirea sexuală în proiect politic, reunind ideea freudiană a reprimării cu ideea marxistă a eliberării, obținând astfel conceptul de „eliberare de sub reprimare”. Faptul că „freudo-marxismul” lui Reich a trădat intențiile atât ale lui Freud, cât și ale lui Marx nu l-a împiedicat să fie prototipul noului mod de a face politică. Del Noce remarcă faptul că, înlocuind „categoriile burghezilor și proletarilor cu a susținătorilor moralității represive… și a susținătorilor libertății sexuale”, Reich a fost precursorul unei epoci în care „ceea ce se numește stânga luptă tot mai puțin în termenii luptei de clasă și tot mai mult în termenii «războiului împotriva represiunii», susținând că lupta pentru progresul economic al celor dezavantajați e inclusă în această luptă mai generală”.

Complementară „marxismului sexualizat” este identificarea „represiunii sexuale” cu „fascismul”, lucru ale cărui baze Reich le-a pus într-o altă carte, The Mass Psychology of Fascism (Psihologia de masă a fascismului). Și ideea aceasta fost redescoperită după război și a devenit un clișeu de succes, chiar dacă, bineînțeles, temeiul ei istoric e foarte vag (nu putem decât să zâmbim gândindu-ne la Mussolini, mândru libertin și fustangiu incurabil, ca la un agent al „represiunii sexuale”).

Dar să revenim la tema noastră inițială: Del Noce a observat că ideea de „revoluție sexuală” a lui Reich conține în miezul ei exact tendințele totalitare care au devenit mai vizibile în ultimii ani. Într-adevăr, dacă „știința” garantează că omenirea poate atinge „fericirea” eliminând toate formele de „represiune”, cum să mai aibă voie „religia” (și „fascismul”, bineînțeles) să-i stea în cale? Propoziția aceasta din The Sexual Revolution sintetizează foarte bine situația:

„Religia nu ar trebuie combătută, însă nu trebuie tolerată nici o perturbare a dreptului de a aduce descoperirile științei naturale la cunoștința maselor sau de a le asigura acestora fericirea sexuală”.

Del Noce reformulează ideea după cum urmează:

„Biserica e tolerată numai în măsura în care nu ia poziție față de afirmațiile morale care ar trebui să derive din știință, înțeleasă ca singura formă validă de cunoaștere”.

Departe de a fi laxă din punct de vedere moral, revoluția sexuală își aduce în față pretențiile morale totalizatoare. Însă pretențiile acestea nu sunt bazate pe o ordine morală transcendentală, ci pe scientism și traducerea lui etică, pe care Del Noce a numit-o „etica direcției istoriei” (în cazul lui Reich, „direcția spre fericirea sexuală universală”). „Știința” exactă care stabilește „direcția istoriei” se poate schimba – psihanaliza, de exemplu, nu mai e azi la modă. Însă conform lui Del Noce, rezultatul final rămâne același: cei care nu slujesc direcției în care se îndreaptă istoria trebuie „marginalizați și reduși la gradul de cetățeni de mâna a doua. Ei vor fi întemnițați, în cele din urmă, în lagăre de concentrare «morale». Însă nimeni nu se poate gândi serios la faptul că pedepsele morale vor fi mai puțin severe decât cele fizice”.Despre autorCarlo Lancellotti este profesor de matematică la Colegiul Staten Island (SUA). Traducere și adaptare după FirstThings.

https://www.culturavietii.ro/2021/02

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

Rugăciune pentru biserica persecutată – Bhutan 14 – 20 februarie — Ciprian I. Bârsan

ocul 43 în top 50 de țări în care creștinii suferă cele mai mari persecuții Nivel de persecuție: foarte ridicat Populație: 835.000 Religie majoritară: Budism 88,0% Grupuri etnice: 76 Grupuri etnice neatinse cu Evanghelia: 73 (96,1%) Populație creștină: 0,3%* Evanghelici: nu se cunoaște *De la ultimul recensământ. Alte surse neoficiale arată că numărul creștinilor este […]

Rugăciune pentru biserica persecutată – Bhutan 14 – 20 februarie — Ciprian I. Bârsan

Marturia crestina a unei foste musulmance

ARMONIA MAGAZINE – USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.MENUSearch

Marturia crestina a unei foste musulmance

ON  BY GEORGEIN CREDINTAEVENIMENTMANTUIREMIRACOLENATURA UMANATINERI

Arghavan Zarnescu.

Arghavan Zarnescu  –

 Povestea unei tinere  din Iran stabilită în România  împreună cu familia

(Mărturia din 26 Mai 2013) 

E pentru prima dată când voi spune despre niste lucruri mai adânci din viața mea, pe care le cunoaste numai soțul, pastorul nostru si  trei femei care sunt mai aproape de inima mea, dar in inima mea am hotarât așa si am cerut permisiunea soțului meu. El e un om minunat, minunat și în împărăția lui Dumnezeu, si e un dar nemeritat pentru mine, știu asta. Când am început să-l cunosc am zis “Nu se poate așa ceva”, pentru că știam viata mea din trecutul meu și nu credeam că Dumnezeu o să-mi dea un așa dar. Dar și  prieteni deosebiti, Cornel si Mihaela, care ne-au primit cu inima deschisă în casa lor; cât stăm în Reghin, stăm în casa lor. Și alți  oameni, care m-au primit  cu multă dragoste și sper că pot să dau și eu mai departe. 

Data trecută pregătisem in afara de mărturia mea, si meditația “Cum să te încrezi în Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelegi ce se întâmplă?” Dar s-a întâmplat ca eu să trec prin “ceva” pe care eu nu-l înțelegeam pe acel lucru, ce se întâmplă. Și de ce se întâmplă, și am ales să mă încred în Dumnezeu, chiar dacă emoțiile mele strigau altceva. Și, da, am ales și am zis marturia mea, acolo, cât timp eram în spital, si am zis: “Doamne, chiar dacă nu înteleg aleg să mă încred în tine.

 Pentru că nu întelegeam. Știam că a fost un cuvânt, stiam că există o promisiune și atunci de ce?  Și am zis și asistentei de acolo, nu, că chiar dacă rămânea o picatură mică, Dumnezeu poate sa-i dea viață (se referă la băiatul ei  care era grav bolnav). Cred din toata inima că Dumnezeu este în control în viața mea și El are un scop și vom merge înainte și știu că promisiunea-i acolo și că o să vină, nu-mi fac griji, e un baiat care-L are pe  Dumnezeu pentru el. 

Cum ar fi să-i multumesti lui Dumnezeu pentru că ai fost abuzată la vârsta de 15 ani?Cum ar fi să-i multumesti că ai pierdut pe tatal tău, care pentru tine era totul?

In momentele alea nu poti. Dar mai încolo când realizezi câ lucrurile acelea te-au adus la “genunchi” și ai reusit sa-L cunosti pe Dumnezeu, atunci zici că s-a meritat!

Eu sunt ultimul om la care Dumnezeu s’ar fi uitat la el, si i-ar fi zis “Te iubesc!” Și să-mi dea atâta dragoste! 

Copilăria – am avut-o frumoasă. La vârsta de 14…15 ani ne-am mutat în Dubai. Material, era totul foarte bine, frumos, dar sufleteste, nu. Acolo am fost eu abuzata de către un bărbat mai mare decât mine si atunci viata mea s-a schimbat. Mesajul de a fi o femeie, pentru mine s-a schimbat. Credeam că numai pentru asta exista o femeie si orizontul mi s-a întunecat. Tatăl meu,  mai tot timpul era plecat, mergea în România cu afacerile lui.

În ‘ 98, cu familia, ne-am mutat în România.  Am continuat cu viata mea, tot căutam dragoste.   După câtiva ani am aflat că tatăl meu era în relație cu o prietenă de-a mea. Și a plecat de acasă. Atunci a fost un șoc pentru mama. Mama mea a cedat psihic și era foarte suparată. În fiecare zi era cu bagajul la ușă: “Vreau să plec, vreau să plec înapoi în Iran”. Iar viata mea era distrusă, eram din relatii în relatii, eu căutam să am relatie cu unul și să fac o familie, dar din păcate n-a fost asa, mai mult am fost batjocorită și inima mea tot mai zdrobită. 

În sfârșit,  am crezut că am o relație serioasă, și totul e bine!  Dar nu-L cunosteam pe Dumnezeu, nu știam că există ceva mai bun, doar încercam si mă zbăteam ca să pot să am o viață mai bună. Am zis că o să lucrez, o să fac bani, o sa am familia mea și niciodată n-o sa pățesc ce a pățit mama. Cu persoana cu care voiam sa am o viață fericită, am rămas însărcinată, dar am fost forțată să avortez copilul. A fost ideea că dacă nu, mă omoară si pe mine si pe copil. Atunci n-am avut puterea să aleg ceea ce era bine și am pierdut visul meu. 

Dupa aceea, am continuat viata mea și când a intrat mama în depresie mi-a fost foarte greu. Și m-am dus și am amenințat pe persoana respectivă și i-am zis “o să te calc cu mașina, să nu ieși din casă, că te voi călca eu cu masina”. Și pe tatăl meu la fel, tot mergeam și-l urmăream cu masina, să-l ameninț, dar n-am stiut altceva ce pot ca să fac. Vroiam doar s-o ajut pe mama. Am încercat să fac ceva cu prietenii lui tata “vorbiti cu el, faceti ceva”…nimic! 

Biserica de la televizor

Intr-o zi mă întorc acasă, mama era asa de liniștită, nu mai erau bagajele la ușă. Mi-a făcut un ceai. “Ia un loc, odihnește-te.” Zic: O, o, s-a întâmplat ceva!  Știam că dintr-o depresie, dintr-o nebunie, poti să ajungi într-o depresie foarte adâncă si am gândit “Gata. S-a dus mama!” Dar ea a început să-mi zică:  

L-am iertat pe tatăl tău.”…”Poftim!! Pe el? În nici un caz! Cum poți, cum poți să-l ierți? Cum? Cu tot ce a făcut el?

Da, că-l iubesc si ma rog pentru el ca să se intoarcă acasă, si să-L cunoască pe Dumnezeu.” Și am zis “Gata. Mama a înnebunit!” După aceea începe să-mi spună și  mai rău: “Vreau să-ti spun si ție că Dumnezeu te iubeste si că El a dat pe Fiul Său pentru tine  ca să moară pentru noi si ca noi să avem o viață mai bună.

Eu am zis: “Claaar! Gata, acum mama a intrat în religie. Cum să fie așa ceva? Asta era o blasfemie ca și musulman să zici că Dumnezeu are un Fiu. Cum să fie asa ceva? Că eu tot timpul comentam cu colegele mele. Nu, nu există așa ceva, Dumnezeu e Dumnezeu, El nu e om ca să facă să aibă copii. Și am zis “Gata mama”  și eram așa de supărată. Mă duceam și vorbeam cu toată lumea: “Ce să fac, ce să fac cu mama?”.  Și o respectam așa de mult și o iubeam. Și eu nu puteam să-i spun în față.

Există un post TV “Biserica iraniana din America” si avea un canal care se numește “DRAGOSTEA”, iar mama, în zilele când era asa de suparată, a început să zică “Dumnezeule, dacă existi, arată-mi!”.  Și s-a întâmplat că pe acel post TV era pastorul care parca îi răspundea ei: atunci mama a îngenunchiat și L-a primit pe Dumnezeu. Așa L-a cunoscut pe Dumnezeu. N-avea Biblie, dar în fiecare zi scria versetele de la TV intr-un caiet si ea incepea, de acum, că in fiecare zi îmi citea mie versetele acelea. Si eu ca sa o respect, ascultam, dădeam din ochi, din cap, bine. 

Dar versetele astea, gândeam, ele nu fac nimic pentru mine. Până într-o zi când m-am intors de la lucru obosită de toate. Am acceptat  să mă căsătoresc cu cineva pe care mi-l recomandase tatăl meu. Am zis că poate asa reușesc să capăt atenția lui, să fie multumit de mine si să se intoarcă acasă, că el totdeauna zicea “din cauza ta, din cauza ta; că tu esti asa si asa si toata lumea vorbeste de tine”.  Și am zis că poate asa reusesc să-l aduc acasă. Dar tot nu eram multumită.

Și intr-o zi, am zis gata, nu mai pot cu viața asta, nu mai pot, e de ajuns. Și când m-am dus cu masina am zis că voi trece fără orire peste toate semafoarele care sunt pe rosu, să mă loveasca vreo masina, si gata! Si asa am făcut, dar toate erau pe verde! N-am prins nici unul rosu. Zic, bun, atunci fac altfel: ma duc si ma arunc de pe Podul Baneasa. Pe atunci locuiam in Bucuresti si, zic,  mă duc să mă arunc cu masină cu tot. Și când eram pe drumul spre Băneasa, am auzit aceaste cuvinte “Tu mori, te duci, dar ce se întâmpla cu mama ta? O să înnebunească ea.” Si am simțit că mi se rupe inima și am început ca să plâng. 

Și m-am întors acasă plângând. Și mama m-a luat în brațe si a zis: “Vrei să sun la Biserică să se roage pastorul [de la Tv] pentru tine?” Și eu am zis: “Mama, Dumnezeu pentru mine nu mai există. Ori e un Dumnezeu al bărbatilor, Căruia nu-i pasă de femei, ori nu există.”.  Și mama a zis “Daca vrei, sun, să se roage.”. Și am zis “Mama, pentru mine nu există!”. Și ea a zis. “Bun. Hai să sunăm.” “Bine. Sună.”  Am zis, să n-o supăr pe ea, “Sună.” 

A sunat, a răspuns o doamnă si a zis “Vrei sa te pun în direct cu pastorul?” Și am zis “Nu.” “ Ziceti ceva, care-i problema ta?” Și în mine zic, na, care-i problema ta și ce-o să-mi zica, două-trei cuvinte, la revedere! Zic însă “A, nimica. A plecat tata de acasă cu prietena mea. Fratele meu e în cămin, înnebunit și el. Mama a înnebunit și ea și eu ce să mai zic, n-am nimca, doamnă! Totu-i bine!” la care femeia a început să plângă, si mi-a părut asa de rău pentru ea si am zis: “Stați doamnă, vă rog, e OK, o să fie bine, nu vă faceti griji…” si am început sa o incurajez eu pe ea. 

Și ea zice:  “Nu, te înteleg foarte bine, pentru că si soțul meu, când copilul meu avea 7 ani, el a plecat de acasă, și acuma fetita mea are 14 ani, si înteleg durerea ta. Da, uite că Isus mi-a schimbat viata, doar da-i Lui totul, ca El vrea sa-ti ia povara si durerea si suferinta ta. Dă-i Lui si El iti va da viata.” Și am zis “Eu nu stiu daca-i asa, că eu NU mai cred în Dumnezeu.” Și ea a zis: “Imi permiti să mă rog pentru tine?” Și eu am zis “da, nici o problema”. 

Ea a zis “O să mă rog în Numele lui Isus.” Am zis: “Numele nu prea mă interesează. Puteti să vă rugati“. Și, când a inceput să se roage (aveam telefonul în mână, la ureche) mâna a început să-mi transpire, am simtit asa o căldură, de la cap în jos. Zic în gând: ce s-a intamplat, de ce am sunat, ca si cum ea s-ar fi dus… de ce am sunat-o? Și eram speriată. Nu mai știam ce se întâmplă. Dar am zis…”în Numele lui Isus” și i-am dat telefonul la mama. Si eram foarte confuză, zic, ce se întâmplă? De ce când am zis in Numele Lui Isus… Ce a fost cu viața mea în toti anii ăștia in care i-am vorbit lui Dumnezeu, Căruia i-am scris poezii, la care m-am închinat Lui, și unde a fost, de ce a lăsat toate astea să se intample? Și acum femeia asta necunoscută se roagă “in Numele lui Isus și totul dispare!

După acea zi, într-alta – înainte să merg la lucru, mama tot timpul avea canalul TV de care vorbesc, deschis, cu sonorul puternic – era pastorul, îl auzeam că zice :”Dacă esti dezamagită si nu stii ce se întâmplă, ai nevoie de El, ai nevoie de Dumnezeu. Dar Isus a murit, si a dat totul Dumnezeu, din dragostea Lui a dat totul. Pe Fiul Său, pentru tine. Primește-L

Si eu în gînd am zis “Cum să accept asa ceva? Cum?” Iar pastorul continuă si zice:  ”Eu stiu că ti-e greu să-nțelegi, dar poți să te rogi așa: “Daca ce spune omul ăsta e adevărat, arată-mi!” Dar eu nu pot să cer asa ceva “Arata-mi” că El e  mare. In islam trăiesti cu frica de Dumnezeu, frica aia, că acum-acum are să mă pedepsească, că acum are să mă omoare, că acum o să mă… Și am zis,  cum să-i cer eu lui Dumnezeu “Arata-mi, Cum Esti Tu, Cine Esti Tu?

Dar pastorul continua si zice: “Știu că crezi că-i blasfemie, dar întreabă, e un Dumnezeu Atotputernic, El poate să-ți arate.” Și am zis, știi ceva, oricum viața mea s-a terminat, oricum pentru mine nimic nu mai are nici un rost, nici un sens, si m-am rugat  și am zis: “Bine, Isus, dacă ce zice omul ăsta e adevărat, arată-mi.

Și m-am dus la lucru, m-am întors seara, am dormit. Dimineata la ora  4.00 m-am trezit cu o aromă foarte plăcută, doar cu un miros foarte plăcut, cu prezența Lui. Și m-am ridicat. Imi era frică să-mi deschid ochii, că nu pot să-L văd pe Dumnezeu. Da, a fost un limbaj al dragostei, al prezentei Lui, al Lui  EU SUNT  Cel Ce Sunt.  Dar așa: EU SUNT. Din momentul acela am știut, și-am stiut, și-am stiut. Nu știu cum s-a întamplat, dar am știut că El ESTE si nu mai aveam nici un dubiu, nu-mi mai trebuia nimic, nici o explicatie. Nimic. Și am început să citesc cu mama versetele pe care le avea scrise. Pe urmă am depus cerere la internet pentru Biblie, să ne trimita Biblia. Și asa a început Dumnezeu să-mi vorbeasca foarte mult și prin canalul TV respectiv și când am primit Biblia, prin Cuvânt. Tot ce citeam a fost fix la problema mea, la ziua prin care treceam și așa am început sa-L cunosc pe Dumnezeu. Și n-aveam răbdare, mergeam peste tot și spuneam la toată lumea. 

Am început să-i scriu scrisori la tata: “Tata, te-am iertat și te iubesc și te-astept acasă.” Și mergeam la el și puneam pe parbriz la el (texte din Cuvânt), până când mi-a zis: Nu-mi mai trimite scrisori. Și eu am zis, tata, eu n-am să încetez să-ti trimit scrisori, tu nu le citi! Aruncă-le, dar eu ți le trimit. Și a fost, a început atunci schimbarea. La inceput lupta spirituala, nu stiu cum să zic, nu stiam cum să faci, să legi, să dezlegi, nu stiam nimica. Doar că am inceput să am visuri foarte urâte. In vis veneau demonii si mă chinuiau fizic. Deci dimineața mă trezeam cu vânătăi, albastre, si mă durea, si nu înțelegeam. Că se spunea că ai gresit, că vei muri, că Dumnezeu te va pedepsi, si nu stiam ce se intamplă. Ziceam: eu stiu că sunt pe calea corecta că…., dar ce se intampla? 

Si din nou, la TV era pastorul si a zis Numele lui Isus are autoritate. Totul este supus Numelui Lui si El are autoritate. Dacă treci prin greutate, spune “Numele Lui”. Și am zis: asta nu-i greu, doar să zic “Numele Lui” si dispare totul! Și am zis, dar cum să fac în vis? Și am început de ziua să zic Isus, Isus, Isus, Isus si tot mereu, Isus, Isus. Și s-a intamplat că in vis am inceput să zic Isus – In Numele lui Isus. În vis eramo fetita, stam la o fântană de apă și eram speriată când inepeau să vina demonii. Și am zis: Isus, Isus, Isus si imediat am văzut un Domn îmbrăcat în alb care a intins mâna și m-a luat și imediat demonii au dispărut. Bun, am zis, deci Numele Lui are autoritate. 

Și am inceput de atunci să mă rog și oriunde mergeam. La cabinetul unde lucram mai era un cabinet unde veneau bolnavii. Imi puneam mâna pe perete si ziceam Isus, Isus, Isus, si cum, mă rugam eu pentru ei, si când vedeam câ nu mai sunt urlete, ci liniște, mă incurajam din ce in ce mai mult.

Am înțeles că trebuie să te botezi. Să zici de față cu toată lumea că L-ai primit pe Dumnezeu, ca o mărturie, ca o căsnicie, ca sa zic asa: Eu sunt fericita ca L-am primit pe Isus! Dar nu aveam nici o biserică, pe nimeni, nici-un pastor, biserica noastră era Televizoul, pastorul era in televizor, si l-am auzit că zice: “Daca nu aveti pe nimeni si nu aveti nici un pastor ca s va boteze, puteti sa o faceti in cada (vana), ziceti “In numele Tatal, al Fiului si-al Sfantului Duh, mă botez în apă!”  Și așa am făcut, eu cu mama, ne-am dus în baie și ne-am botezat. După-aceea s-a intors și prietena mea la Dumnezeu și am inceput să caut cu ea Biserica! 

Și am mers după sablonul: instrumente de cântat, cântări, predică, bucurie, se bate din palme, se vorbeste de iertare, de dragoste.  Asta trebuie să căutam. Și am început să mergem din biserica în biserica, să vedem. Am fost la catolici, la reformati, la ortodocsi, și nu întelegeam nimic din ce spuneau. Și tot eram în căutare.

 Intr-o zi vine prietena si-mi spune: N-o sa-ti vina să crezi. A venit unul care vorbea persana si mi-a adus o Biblie in persană si  spune că avem biserică…aicea. Du-te, zic, că ăla era înger, nu era om. Ba da, mi-a dat numarul de telefon. L-am sunat, a zis că avem biserica Râul vieții din Bucuresti și mergem acolo. Am zis: “Bun, dacă asa e, mergem”. Ne-am dus acolo, am început să crestem acolo și ne-am botezat din nou acolo. Am avut un vis clar ce lucrare o să fac. Ingerul îmi arăta ce voi face, “tu esti asta, faci asta si asta”. 

Atunci l-am cunoscut pe Ronald. M-am dus ]n Reghin. Mi-a plăcut foarte mult. Și i-am zis lui Ronald “eu o să mă mut aici”. De-abia deschisesem cabinetul in Bucuresti, nu stiam cum să fac, cum să mă mut. Apoi ne-am cunoscut “noi”, cu Alex (viitorul soț). Vă spun ceva sincer: am auzit într-o predică că trebuie să-i zici lui Dumnezeu exact ce vrei. Am făcut lui Dumnezeu o listă de 100 de puncte: Bărbatul pe care il vreau eu. Și de frica pe care o aveam, punctele erau fixe, dure, clare, nici cea mai mica scăpare, si deoarece am văzut că intârzie, că nu prea merge, am zis: “Bine, Doamne, ajung 60 de puncte!”.  Le-am scris in prima mea Biblie, acele puncte, care acum ma fac sa zâmbesc mult. Dar văd că nu merge nici cu 60 de puncte, că răspunsul nu vine. Și pun …16 puncte. Exact ce-mi doream. (Apropo, o soră m-a intrebat azi: L-ai ales după culoarea ochilor?)Si ultimul punct era asa: “Isus, vreau ca el sa fie ca tine si sa aiba ochii Tăi.

De asta zic, știam ce trecut am avut, nu eram sigură că vreun bărbat o sa mă accepte, mai ales după ce L-am cunoscut pe Dumnezeu. Si am inceput să-L văd cât de Sfant e, si cât de măret e El, si cat de glorios e El si cum Harul Lui m-a salvat pe nemeritat. 

Când Maria a fost pusă la mijloc (Ioan, 8.1-11)  –  după ce fusese prinsă in curvie si Isus le spune să dea primul cu piatra cine este nevinovat, dar toti au plecat (vinovati) si El a zis: “Nu-i nimeni sa te condamne? Nici Eu nu te condamn.” Acolo sunt eu, jos la picioarele Lui si El m-a ridicat. Si mi-a dat o viață noua. Nu pot sa va explic, dar am zis: eu sunt foarte mică si nu stiu dacă poti să faci ceva prin mine, dar asta sunt. Si dacă Tu poti să faci ceva prin viata mea, Ți-o dau. Si sunt foarte fericită pentru că mi l-a dat pe Alex ca soț. 

Noi ne-am cunoscut pe 2 februarie, si, in primele zile ne-am certat, iar pe 14 “m-a cerut”. Dar i-am zis inainte să mă ceară, i-am zis “Uite, asta-i viata mea! Asta ma fost, asta am facut.” I-am spus totul, pentru că n-am vrut ca mai apoi să vină reprosurile. Când îi povesteam, am stiut c-o să zica “La revedere!” Dar când Dumnezeu îți dă ceva,  Dumnezeu dă daruri bune. Si mi-a zis să accept. Si această acceptare mi-a adus o schimbare in bine  vieții mele, cu multă vindecare in viata mea, prin El, si cresc, cresc cu Dumnezeu, creștem impreună (cu Alex). 

Primim, dar să și dăm mai departe

Vreau să-L slujesc … numai rugăciunea mea este… Dumnezeu ar fi trebuit să intervină … cu judecata Sa…  Când trec pe lângă un cimitir mă intreb oare câți sunt aici dintre cei care n-au avut oportunitatea să-L cunoască pe Dumnezeu? Dar… și cât să mai strâng, cât sa mai strâng? Si atunci zic că e timpul să mă duc sădau si la altii care n-au auzit de Tine si care nu stie de Tine, Doamne, ca sa primeasca si ei binecuvintarea Ta. Credeti-mă că sunt multi “acolo” care nu stiu, cum am fost si eu, n-am stiut că există atât de mult pentru mine; eu mă sufocam acolo in intunerecul acela. Dumnezeu m-a scos pe mine dintr-un intunerec in care nu vreau ca nimeni sa treacă pe acolo. Îi multumesc că asa am ajuns să-L cunosc pe El,  as fi dorit să fie mai usor, dar asa L-am cunoscut si sunt fericită pentru că s-a meritat. Dar, vă rog eu din suflet, primim, dar să si dăm mai departe. Să mergem să dăm mai departe. Uneori, rămânem în suferința noastră. Când am pierdut copilul, plângeam, nu înțelegeam.

Până nu ai nevoie de un miracol, El nu o să facă un miracol pentru tine 

Era a doua oară când Dumnezeu mi-a zis să citesc cartea Iov. Până atunci eram un om care judecam pe altii foarte repede. Si acuma … dar…mai putin … si, dacă cineva pățea cum am pățit eu, gândeam-gândim, sigur că a făcut ceva rău, sigur a gresit cu ceva, aveam incă mentalitatea ai făcut asta, meriti pedeapsa aia. Dar eram nevinovată (atunci la 15 ani) si s-a intamplat să fiu abuzată. Credeam, … dar s-a intamplat. Dumnezeu uneori permite anumite lucruri ca să aducă in viața noastră ceva mai bun. Nu pot sa zic, da, Dumnezeu mi-a omorât copilul, ca să fiu ca acum sau altfel…; sau că l-a pus pe tata să plece, ca să…; NU, dar El permite anumite lucruri, dar stiti ce e bine? Nu mori. Nu mori niciodată in acea viata  până ce nu face El ce are de facut cu tine, nu mori. Si am văzut incă un lucru, până nu ai nevoie de un miracol, El nu o să facă pentru tine un miracol. Dar El poate să facă un miracol.

Când Iov a zis “De ce nu le-ai dat intelepciune la oamenii astia ca să nu mă condamne, ca să nu mă judece gresit – eu știu că sunt nevinovat.” Și când Iov a zis: “Nu e nimeni acolo, aș fi dorit să fie un mijlocitor, ca să mijloceasca între mine si Tine, ca să pot veni față in față cu Tine ca să-Ti zic durerea mea”.  Și în momentele acelea mă gândeam: eu am Mijlocitor, pot să vin față în față cu Tine, pot să vin. Și când Dumnezeu a apărut, El i-a spus lui Iov: “Fii bărbat, stai vertical, tu, care mă condamni pe Mine, hai, stai si învață-Mă pe Mine!”  iar Iov n-a avut ce să spună, totuși a zis: “Am auzit vorbindu-se despre Tine, dar acum că Te văd față in față, mă pun cu fața pe pământ, și mă smeresc.” Și după ce s-a smerit, Dumnezeu l-a binecuvântat de două ori mai mult.

Eu sunt o persoană care comentam foarte mult, dar am zis “Doamne, n-am sa mai comentez si nu vreau sa mai las ca durerile mele, ceea ce m-a derenjat pe mine si dezamăgirile mele si să nu mă lase sa ma incred in puterea Ta.” Si incă mă confrunt cu această atitudine, să-L las pe El, să mă incred in El si să cred că El stie ce face in viata mea. Si planul Lui pentru viata mea e ceva ce nici nu pot să gândesc, dar nu conteaza, chiar dacă treci prin durere.

El m-a scăpat de frică

Când eram in spital plângeam si doar asta mi-a venit in gând: chiar daca trec prin valea umbrei mortii, stiu ca Esti cu mine; stiu ca Esti cu mine. Si am simtit prezenta Lui cu mine acolo. Cu durerea mea  in:  de ce? de ce” de ce? am simtit prezenta Lui. Stiti ce a facut? El m-a scăpat de frică. Până atunci imi era frică de orice. Am ajuns sa-mi fie frică că-l pierd pe soțul meu, că-mi pierd copilul, că pierd… Imi era frică de mai multe. Dar nu stiu dacă cineva poate să explice, dar, prin ce s-a intamplat, El m-a eliberat de frică. Glorie Lui! Glorie lui Isus pentru că El poate sa ia dezamagirea noastră si s-o transforme in ceva foarte frumos pe care nici nu putem sa ni-l imaginam.

Bicicleta dubla

Priviti poza asta: o bicicleta cu două locuri, in rând, rigide intre ele, in linie, cu un singur ghidon la condus, in față; cel din spate nu poate da directii, doar pedalează. Eu incerc sa fiu in “poza” asta, la remorcă, si să-L las pe Dumnezeu sa conducă. Odata cineva povestea de o bicicleta la fel si in mintea mea a venit: Wow, eu trebuie doar sa pedalez, ca sa merg mai departe, si Dumnezeu sa conduca. Dar … Dumnezeu face o curbă, dintr-odată, la dreapta… eu mă sperii si trag de ghidonul meu, dar el e rigidizat, doar mă spijin de “el”. Așa a făcut Dumnezeu cu mine, m-a prins intr-un colț si a zis “Lasă-Ma pe Mine să conduc.

Și  vreau să vă incurajez,  să-L lăsati pe Dumnezeu să conducă pentru că El stie. El merită să fie slăvit, El merită să fie Șeful în viața noastră, El merită totul. Amen.

_______________________________

Sursa:  http://www.youtube.com/watch?v=KZkLg3AGEP0

Păcatele mele îmi împiedică rugăciunile?

Întrebați-l pe pastorul Ioan

00:00-11: 47

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Abonati-va

mărSpotifyE-mail

Transcriere audio

Ne împiedică toate păcatele rugăciunile? Astăzi ne adresăm unui e-mail foarte bun pentru ascultători. Iată-l. „Bună, pastor John, și vă mulțumesc pentru acest podcast! Numele meu este Ryan. Biblia spune că dezonorarea unei soții va împiedica rugăciunile soțului. Vedem acest lucru în 1 Petru 3: 7 . Este aceasta o dinamică specială doar pentru căsătorie? Sau este o parte a unui principiu mai larg al păcatului? Împiedică toate păcatele noastre eficacitatea rugăciunilor noastre? ”

Răspunsul la prima întrebare este nu – și anume, este aceasta o dinamică specială doar pentru căsătorie? Nu, și vom vedea de ce în doar un minut. Răspunsul la a doua întrebare este acesta: nu neapărat. Împiedică toate păcatele noastre eficacitatea rugăciunilor noastre? Nu neaparat. În primul rând, pentru că Dumnezeu, în mila Sa, poate arăta un har special răspunzând la o rugăciune în ciuda unora dintre păcatele noastre, în timp ce alteori poate arăta un har disciplinar reținând un răspuns la rugăciune. Dacă Dumnezeu ar corela răspunsurile la rugăciunile noastre exact cu păcatele noastre, nu am primi niciun răspuns la rugăciune. Deci, nu ar trebui să ne gândim niciodată că un răspuns la rugăciune înseamnă lipsă de păcat. Dar nu ar trebui să tragem concluzia că nu există nicio corelație între păcatul nostru și răspunsurile noastre la rugăciune.

Frăție împiedicată

Prima întrebare a lui Ryan este dacă principiul din 1 Petru 3: 7 se aplică numai în căsătorie sau mai pe larg. Iată ce spune versetul:

Soții, trăiți împreună cu soțiile voastre într-un mod înțelegător, arătând onoare femeii ca vas mai slab, deoarece acestea sunt moștenitori cu voi ai harului vieții, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.

Acum, există cel puțin trei semnificații posibile pentru modul în care rugăciunile sunt împiedicate în acest verset.„Dacă Dumnezeu ar corela răspunsurile la rugăciunile noastre exact cu păcatele noastre, nu am primi niciun răspuns la rugăciune.”TweetDistribuiți pe Facebook

În primul rând, s-ar putea ca rugăciunile care sunt împiedicate să fie rugăciunile soțului și soției pe care ar trebui să se roage împreună. Iar eșecul soțului de a-și îngriji și respecta soția subminează acea părtășie pe care ar trebui să o aibă împreună, astfel încât să nu poată simți nicio armonie atunci când sunt împreună. Așadar, rugăciunile pe care ar trebui să se roage împreună nu se întâmplă. Ei nu se mai roagă împreună pentru că a venit ceva între ei, pentru că el nu face ceea ce ar trebui să facă în acest verset. Acesta este primul sens posibil.

Iată a doua. Ar fi ca rugăciunile soțului să fie împiedicate prin faptul că inima lui este atât de egoistă față de soția sa, încât rugăciunea sa efectivă – nu doar răspunsurile, ci rugăciunea – este împiedicată. Rugăciunea însăși nu mai iese din inima lui. Cu alte cuvinte, el încetează să se mai roage. Inima lui este atât de greșită față de soția sa, încât nu mai vrea să se apropie de Dumnezeu într-un fel umil și nevoiaș. Pur și simplu nu se mai roagă.

Iar al treilea sens ar fi că bărbatul se roagă, dar că Dumnezeu reține răspunsurile la rugăciunile sale, deoarece inima lui nu este dreaptă față de soția sa.

Trei moduri de a împiedica rugăciunea

Cred că, în realitate, toate cele trei sunt adevărate. Toate aceste explicații din 1 Petru 3: 7 sunt adevărate în realitate. Cu alte cuvinte, dacă un soț nu reușește să fie bun și blând și prețuiește față de soția sa ca vas mai slab, și dacă nu reușește să fie respectuos și să o aprecieze și să o admire ca un coleg moștenitor al harului vieții, toate aceste trei se vor întâmpla piedici.

  1. Relația va fi subminată și, prin urmare, parteneriatul în rugăciune va fi amenințat.
  2. Inima lui va începe să se răcească, iar propria viață de rugăciune se va usca.
  3. Răspunsurile la rugăciunile sale pot fi reținute pentru că nu dă milă soției sale.

Iată de ce cred că toate cele trei sunt, de fapt, realitate. Și merg acum dincolo de 1 Petru pentru a arăta de ce sunt adevărate în realitate.

1. Problemele orizontale duc la defalcarea verticală.

Când Iisus spune în Matei 18:19 , „Dacă doi dintre voi sunt de acord pe pământ cu privire la orice vor cere, va fi făcut pentru ei de către Tatăl meu din ceruri”, el arată un principiu. O defalcare a părtășiei orizontale, unde doi sau trei nu mai pot fi de acord, va duce la o defalcare a binecuvântării verticale de la Dumnezeu. Deci, dacă un soț și o soție devin atât de îndepărtați spiritual unul de celălalt, Matei 18:19 implică, nu vor avea împreună armonia care cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Acesta este numărul unu.

2. Lipsa iubirii față de ceilalți dezvăluie o iubire deficitară față de Dumnezeu.

Când Ioan scrie în 1 Ioan 4:20 : „Cine nu-și iubește fratele pe care l-a văzut nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu l-a văzut”, Ioan sugerează că eșecurile iubirii la nivel orizontal indică o rupere a iubirii față de Dumnezeu. la nivel vertical. Cu alte cuvinte, eșecul de a ne iubi soțiile sau alți creștini în acest sens, semnalează că ne pierdem capacitatea de a merge la Dumnezeu în dragoste. Nu suntem în stare să ne rugăm pentru că nu Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu.

3. Îl batjocorim pe Dumnezeu când îi cerem ceea ce reținem.

Dar sunt înclinat să cred că este al treilea sens posibil din 1 Petru 3: 7 pe care Petru îl are în vedere în principal – și anume că, dacă continuăm să păcătuim împotriva soțiilor sau împotriva altor creștini, închidem ușa curgerea harului către noi în rugăciunea răspunsă. Iacov spune, de exemplu, în Iacov 4: 3: „Ceri și nu primești, pentru că ceri greșit, să-l cheltuiești pentru pasiunile tale”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu refuză uneori răspunsurile la rugăciune pentru că avem în inima noastră scopuri păcătoase. Rugăciunea noastră nu este pentru vindecarea unei relații rupte; rugăciunea noastră este pentru un avantaj lumesc.„Uneori Dumnezeu împiedică răspunsurile la rugăciune pentru că avem inimile noastre păcătos”.TweetDistribuiți pe Facebook

Iisus a spus-o foarte clar în Rugăciunea Domnului când a spus: „Iartă-ne datoriile noastre, așa cum și noi i-am iertat pe debitorii noștri” ( Matei 6:12 ). Cu alte cuvinte, dacă ții râvnă împotriva soției tale sau tratezi alte persoane fără milă și apoi strigi către Dumnezeu pentru milă, faci pur și simplu o batjocură din partea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu va fi batjocorit. „Fericiți cei milostivi, căci vor primi milă” ( Matei 5: 7 ).

Toți ochii celor drepți

Dar principalul motiv pentru care cred că acesta este probabil ceea ce are în vedere Petru atunci când vorbește soților și spune că rugăciunile lor vor fi împiedicate dacă nu își prețuiesc soțiile așa cum ar trebui – motivul principal este pentru că în paragraful următor , următorul verset, începe prin a explica că același principiu este în joc cu privire la toți creștinii din toate relațiile noastre. Imediat după ce a spus că soții nu vor primi răspunsuri la rugăciune dacă nu respectă soțiile, spune el,

În sfârșit, toți, aveți unitate de minte, simpatie, dragoste frățească, o inimă tandră și o minte umilă. Nu răsplătiți răul pentru rău sau jignitul pentru jignirea, ci dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemat, pentru a obține o binecuvântare. ( 1 Petru 3: 8-9 )

Și apoi începe să se certe pentru asta. El argumentează citând Psalmul 34: 12-16 . Ascultați cum argumentează Psalmul pentru a primi răspuns la rugăciune.

Cine dorește să iubească viața
     și să vadă zilele bune,
să-și păstreze limba de rău
     și buzele de a vorbi înșelăciunea;
să se întoarcă de la rău și să facă binele;
     lasă-l să caute pacea și să o urmărească.
Căci ochii Domnului sunt asupra celor drepți
     și urechile Lui sunt deschise rugăciunii lor.
Dar fața Domnului este împotriva celor care fac răul. ( 1 Petru 3: 10-12 )

Soții și noi toți tocmai am auzit în versetul 7 că rugăciunile soților vor fi împiedicate dacă nu își tratează soțiile cu grijă și respect. Și acum, cinci versete mai târziu, Petru ne spune tuturor: „Ochii Domnului sunt asupra celor drepți și urechile sale sunt deschise rugăciunii lor” Cel neprihănit – este deschis către cei drepți în rugăciunea lor. „Dar fața Domnului este împotriva celor care fac răul”. Acesta este probabil același principiu din căsătorie aplicat tuturor.

Concluzia mea, Ryan, este că cuvântul către soți este, în principiu, un cuvânt pentru toată lumea. Dacă în relațiile pe care ni le-a dat Dumnezeu, fie căsătorie, fie părinți, fie prietenie, fie vecinătate, fie colegialitate, dacă în oricare dintre acele relații începem să acționăm fără iubire, fără respect, fără milă, fără amabilitate, ne putem aștepta ca Dumnezeu să, în milă, rețineți binecuvântările când ne rugăm. Aceasta va fi o disciplină iubitoare pentru copiii săi. Și ar trebui să o luăm la inimă și să ne pocăim și să umblăm demn de chemarea Lui.John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. El este autorul a peste 50 de cărți , inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cel mai recent Providence .

https://www.desiringgod.org/interviews/do-my-sins

Viața, drept constituțional fundamental al omului (de Marius Andreescu)

Argument

Într-un studiu precedent am prezentat viața din perspectiva dreptei credințe ortodoxe, ca dar al lui Dumnezeu și am arătat și am arătat limitele și chiar imposibilitatea cunoașterii științifice de a explica și înțelege viața exclusiv prin procedeele cunoașterii raționale, bazate pe observație, experiment și demonstrație. Am subliniat totodată valoarea perenă a adevărurilor revelate ale dreptei credințe ortodoxe privind explicarea și înțelegerea vieții și în mod deosebit a originii și semnificațiilor profund existențiale în această lume și în veacul ce va să vină ale vieții omului [1].

Adevărurile de credință nu sunt contrare cunoașterii științifice oneste, ci dimpotrivă, o întregesc și îi conferă sensuri și semnificații autentice, fără însă a se confunda sau a se transpune formal în raționalismul teoriilor științifice. Și aceasta pentru că nu revelația naturală și supranaturală a întâlnit știința, ci invers, știința onestă se întâlnește cu revelația făcută cunoscută de dreapta credință ortodoxă.

Manifestarea fenomenală a vieții omului este existența sa socială reglementată de norme juridice. De acea societatea organizată statal este în fapt starea juridică a existenței omului. Concepția constituțională și democratică a stării juridice își are originea și fundamentul în teoria clasică și modernă a contractului social dar și în doctrina drepturilor naturale. Ideea fundamentală este acea că omul încredințează prin acest teoretic contract social, fenomenalitatea libertății sale, a drepturilor naturale inerente și inseparabile de viața sa cu scopul de a fi garantate și protejate de puterea statului.

Normativitatea, cu deosebire normativitatea constituțională, este caracteristica stării juridice a existenței sociale.

În acest context, fenomenalitatea socială a vieții omului este exprimată, garantată și protejată în mod deosebit de norma constituțională prin care viața este considerată un drept fundamental al omului.

Incontestabil consacrarea și garantarea constituțională a drepturilor fundamentale ale omului și cu deosebire a dreptului la viață prezintă o importanță istorică deosebită în planul existenței sociale, deoarece din perspectivă juridică omul nu mai este considerat un simplu individ subordonat întru totul statului și existenței sociale, ci devine persoană, se transformă din obiect în subiect de drept, egal statului, având capacitatea juridică de a opune drepturile fundamentale recunoscute și garantate de normele constituționale puterii discreționare a statului și de a cere respectarea exercitării lor.

Este necesar să facem unele precizări pe care le vom dezvolta în acest studiu:

Dreptul la viață nu este însăși viața omului, ci numai expresia normativă a fenomenalității sociale a vieții, la fel ca și celelalte drepturi și libertăți fundamentale consacrate de constituții. Din nefericire, în societatea contemporană și pentru guvernații actuali fenomenalitatea juridică a drepturilor și libertăților fundamentale, cu deosebire a dreptului la viață, este considerată singura, unica și adevărata existență, ignorându-se originea și natura existenței ca fiind Creația lui Dumnezeu și refuzând adevărul fundamental că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar viața și libertatea acestuia sunt valori inestimabile și reprezintă infinit mai mult decât expresia generală, abstractă, limitată și normativă a vieții și libertății. Este o consecință a laicizării și secularizării tot mai accentuate a societății și statului, a aversiunii manifestată social dar și de către stat față de dreapta credință ortodoxă.

Raționalismul iluminist și ateu, care a început în secolul al 18-lea și se manifestă tot mai puternic în prezent, consideră drepturile omului ca pe o „nouă religie”, ceea ce este nu numai eronat dar și împotriva evidenței.

Drepturile omului, dreptul la viață, consacrate juridic, primesc adevăratul sens și finalitate numai dacă se consideră că ele sunt numai expresia fenomenală, precară și limitată a existenței juridice a omului iar fundamentul lor ontologic îl reprezintă existența, viața și libertatea ca daruri ale lui Dumnezeu.

Un al doilea aspect este acela că nici o formă juridică modernă și contemporană nu exprimă și nu epuizează conținutul vieții și al libertăților omului. În mod firesc normativismul juridic este limitat de natura sa fenomenală, este și relativ, fiind determinat de voința guvernanților de la un moment istoric dat.

Pe scurt, dreptul constituțional la viață nu este și nu exprimă complexitatea vieții omului.

Așa cum o să arătăm, protecția juridică a vieții are în vedere numai sensul biologic și nu poate cuprinde viața, trăirea, nu poate înțelege și exprima însușirile și trăsăturile sufletului nemuritor al omului.

Un al treilea aspect se referă la realitatea istorică, dar și contemporană, care demonstrează cât de puțin a fost respectată și garantată viața omului privită chiar și numai în sensul ei biologic. Avem în vedere războaiele, crimele de tot felul, mijloacele de tortură, avorturile și altele. Toate acestea sunt, în limbaj teologic păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva evidenței și demonstrează precaritatea și limitele instrumentelor juridice de consacrare și protecție a drepturilor omului, a libertății și a vieții. Constituția și normele juridice se dovedesc insuficiente pentru realizarea finalității lor. Mai este nevoie de ceva și anume de conștiințe ancorate în adevărurile de credință ale dreptei credințe ortodoxe. Cât de actuale sunt cuvintele Mântuitorului „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan, 15, 5).

Considerăm că valoarea și eficiența consacrării și garantării în documente juridice și politice internaționale și în constituții a drepturilor omului există și au sens și semnificație adevărate și utile pentru viața și libertatea omului numai în măsura în care opera de construcție normativă, interpretare și aplicare a normelor juridice nu se mărginesc la raționalitatea abstractă, impersonală și de multe ori atee a vremurilor noastre, ci se raportează permanent, au ca punct de referință și origine adevărurile de credință ortodoxe cuprinse în cuvintele Mântuitorului: „Eu am venit ca oile mele viață să aibă și din belșug să aibă” (Ioan, 10, 10); „Eu sunt calea adevărul și viața” (Ioan, 14, 6); „Eu sunt învierea și viața” (Ioan, 11, 25).

Din nefericire, realitatea juridică contemporană privind drepturile omului rămâne în raționalismul abstract ateu specific lumii de astăzi.

În cele ce urmează ne prezentăm succint unele aspecte juridice ale drepturilor omului, demers teoretic pe care îl considerăm necesar pentru analiza reglementărilor internaționale și constituționale privind dreptul fundamental la viață.

Dreptul la viață. Conținut, semnificații și limite juridice

Începem prin a preciza că reglementările internaționale și constituționale în materie se referă exclusiv la aspectul fenomenal al vieții omului. Din formularea abstractă a normelor juridice rezultă că se operează o distincție între om ca persoană și viața sa. De aici și protecția juridică limitată a vieții omului. Legiuitorii contemporani nu țin cont de adevărul de credință că omul este unic, alcătuit din trup și suflet nemuritor iar viața omului nu poate fi separată de unitatea existențială a ființei umane. Părintele profesor dr. Dumitru Stăniloae afirmă că omul este o taină a luminii.

Dreptul la viață reprezintă un drept fundamental al omului, care, prin importanța sa depășește sfera interesului personal, având relevanță pentru întreaga societate. De aceea, acest drept fundamental capătă o dimensiune socială, garantarea sa fiind necesară prin tratatele și convențiile internaționale, dar și prin normele dreptului intern. Interesant de stabilit este momentul din care începe protecția dreptului la viață, aspect care atrage în diferitele legislații incriminarea sau nu a faptei de avort.

De asemenea, prezintă importanță determinarea conținutului acestui drept, în sensul de a stabili dacă el include și dreptul de a muri al unei persoane. Protejarea dreptului la viață prin normele interne și internaționale constituie un imperativ și, în același timp o necesitate, deoarece reprezintă un atribut fundamental al persoanei, a cărui ocrotire este strâns legată și determină ocrotirea celorlalte atribute ale persoanei: integritatea corporală, sănătatea, libertatea etc. După cum s-a arătat, viața umană, ca valoare socială apărată prin normele de drept, se înfățișează nu numai ca un drept absolut al individului la viață, opozabil tuturor cetățenilor, dar și ca o valoare socială pe care dreptul obiectiv o ocrotește în interesul întregii societăți.

Ocrotirea dreptului la viață își găsește consacrarea prin normele internaționale în primul rând, dar și prin normele interne ale dreptului penal, având în vedere importanța pe care viața unei persoane o prezintă nu numai pentru ea, dar și pentru întreaga societate. Astfel, în articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului se prevede că „orice ființă are dreptul la viață, la libertate și la securitatea sa”. În articolul 6 din Pactul Internațional privitor la drepturile civile și Politice se precizează că: „Dreptul la viață este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viața sa în mod arbitrar”.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la viață al oricărei persoane, dar reglementează, în același timp, și cazurile în care se poate aduce atingere acestuia. În articolul 1 se precizează că:

„Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.”

Dispozițiile articolului 2 vin în completare arătând că

„Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță:
a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;
b. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”

Ulterior, prin Protocolul nr 6 la Convenție, pedeapsa cu moartea a fost abolită și din acest document internațional.

De asemenea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune statelor obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului la viață.

Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului a Uniunii Europene garantează dreptul la viață, în opinia noastră mai aproape de sensul și semnificația ontologică a omului:

„Articolul 1. Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată. Articolul 2. (1) Orice persoană are dreptul la viață. (2) Nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”.

Dreptul la viață este garantat, afirmă Constituția României. El nu poate fi restrâns în nicio situație, așa cum prevăd și dispozițiile alin. (3): pedeapsa cu moartea este interzisă.

Într‑o accepțiune restrânsă, dreptul la viață privește viața persoanei în sensul ei fizic. Acesta este și sensul la care se referă Constituția României, stabilind că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de viața sa, iar pedeapsa cu moartea este contrară drepturilor naturale ale omului.

În sens larg, viața persoanei este privită ca un ansamblu de fenomene, fapte și cerințe, asigurat prin întregul sistem constituțional.

Corelativ dreptului la viață, statului îi revin câteva obligații esențiale: asigurarea condițiilor minime de existență pentru cetățenii săi, asigurarea mijloacelor necesare pentru ocrotirea sănătății lor, protecția mediului și altele. Dreptul la viață atrage consecințe foarte complexe și importante în legislația statelor, respectiv:

  1. atitudinea pe care o adoptă față de eugenie – ameliorarea fondului genetic al populației umane;
  2. incriminarea genocidului;
  3. incriminarea sau, dimpotrivă, liberalizarea avortului;
  4. modul de reglementare a transplantului de organe;
  5. admiterea sau interzicerea eutanasiei;
  6. incriminarea orthotanasiei – abținerea voluntară de la a‑i administra unui bolnav îngrijiri medicale al căror singur efect ar fi supraviețuirea prelungită și dureroasă.

Dreptul la integritate fizică este reglementat prin același art. 22 din Constituție și se află în strânsă legătură cu dreptul la viață.

Orice atingere adusă integrității fizice a persoanei va trebui sancționată de lege, iar dacă ea se impune totuși, din considerente de ordin social, se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție, de exemplu: recoltări de sânge pentru dovedirea alcoolemiei, tratament medical obligatoriu impus de către instanțele de judecată, ca măsură de siguranță.

Dreptul la integritatea psihică este reglementat de același text constituțional, este un drept natural, ocrotit și considerat ca valoare esențială. Omul este conceput, sub aspect juridic, ca un complex de elemente în care fizicul și psihicul nu pot fi despărțite.

Constituția impune respectarea vieții, integrității fizice și psihice, arătând prin dispozițiile art. 22 alin. (2) că nimeni nu poate fi supus torturii și niciunui fel de pedepse sau tratament inuman sau degradant. Această prevedere se regăsește și în documentele internaționale, respectiv art. 5 din Declarația universală a drepturilor omului și art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care, în teza a II‑a, precizează că: este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimță­mântul său, unei experiențe medicale sau științifice.

Constituția României vizează, în acest sens, trei activități care sunt interzise: tortura, pedepsele sau tratamentele inumane și pedepsele sau tratamentele degra­dante. Practica Curții Europene a Drepturilor Omului se referă la aceste aspecte, subliniind că această interdicție este absolută, indiferent de aprecierea unor situații concrete.

Garanțiile subsidiare ale celor trei drepturi fundamentale sunt prevăzute în legea penală, care incriminează faptele prin care sunt lezate atribuțiile existenței fizice a ființei umane ori ale personalității acesteia (viața, integritatea corporală, sănătatea).

Drepturile prevăzute în art. 22 din Constituție sunt ocrotite față de toate subiectele de drept. Autoritățile publice trebuie să respecte, în orice împrejurare, dreptul la viață, și la integritate fizică și psihică a persoanelor.

În legătură cu limitele protecției juridice a vieții biologice doctrina arată că nașterea copilului este momentul care marchează începutul protecției juridice a dreptului la viață. Cel nou născut nu trebuie să fie viabil, adică să continue să trăiască, ci numai viu, adică să fi respirat o singură dată.

Momentul nașterii unei persoane reprezintă, așadar, momentul de la care fapta de suprimare a vieții se încadrează în infracțiunea de omor; până în acest moment, mama are dreptul de a renunța la viața fătului prin avort, fără ca această faptă să atragă consecințe penale.

Acestea sunt totuși incidente în situația în care avortul nu se săvârșește în condițiile și împrejurările prevăzute de lege, caz în care încadrarea juridică a faptei este aceea de provocare ilegală a avortului. De altfel, și Comisia Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că termenul „orice persoană” folosit în textul Convenției nu poate fi aplicat unui copil care nu s-a născut. Prin prevederile Convenției nu este recunoscut și garantat fetusului un drept la viață absolut, deoarece viața acestuia este intim legată de viața femeii care îl poartă și nu ar putea fi avută în vedere separat. Dacă s-ar considera că articolul 2 se aplică și fetusului și că protecția acordată de acest articol ar trebui, în absența unor limitări exprese să fie considerată ca absolută, ar trebui să se deducă de aici că avortul este interzis [2] chiar și atunci când sarcina ar pune în pericol viața mamei.

Acest lucru ar însemna că viața fetusului ar fi considerată ca fiind mai prețioasă decât viața mamei însărcinate. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a oferit o soluționare clară a acestei problematici, încercând să evite un răspuns din care să rezulte dacă normele Convenției garantează un drept la avort sau dacă dreptul la viață garantat prin aceste norme este aplicabil și în cazul fetusului. Într-o hotărâre recentă s-a decis că punctul de plecare al dreptului la viață ține de marja de apreciere a statelor, lăsând astfel legislațiilor naționale rolul de a stabili condițiile și limitele în care este permis dreptul la avort.

Aceste soluții ale legislației interne și internaționale care ignoră și nu protejează în nici un fel viața ființei umane concepute sunt în evidență contradicție cu realitatea confirmată de adevărurile de credință ortodoxe potrivit cărora viața ca dar a lui Dumnezeu există încă din momentul concepției și prin urmare avortul este o crimă, un păcat împotriva Duhului Sfânt așa cum vom arăta spre finalul acestui studiu.

Momentul final în care încetează viața unei persoane este considerat momentul în care a încetat activitatea cerebrală. Tot ca un atentat la viața unei persoane este considerată și infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii. Această faptă reprezintă tot un omor și nu poate fi caracterizată ca o formă de participație la sinucidere, cum ar sugera calificarea dată prin normele penale, întrucât sinuciderea nu reprezintă o infracțiune. În această situație omorul nu se săvârșește în mod direct asupra victimei, ci activitatea făptuitorului constă în a ajuta sau a convinge victima să se sinucidă, ceea ce echivalează cu o intervenție a sa în sfera valorilor sociale protejate de lege, respectiv viața persoanei, aspect care nu poate să fie indiferent legii penale, nu poate scăpa de sub incidența acesteia.

O justificare a incriminării acestei fapte este aceea că, din punct de vedere al vinovăției cu care este comisă, determinarea sau înlesnirea sinuciderii este săvârșită cu intenție, directă sau indirectă; de aceea, ar fi inechitabil ca o astfel de faptă să scape constrângerii penale, în vreme ce sunt pedepsite fapte care au ca rezultat moartea persoanei săvârșite din culpă. Este situația infracțiunii de ucidere din culpă, dar și a infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă care are la bază o activitate intenționată de vătămare a integrității corporale urmată de rezultatul neintenționat al morții persoanei.

O altă problemă care decurge din necesitatea protecției dreptului la viață o constituie controversa legată de eutanasie, având în vedere faptul că există țări în care eutanasia nu este sancționată penal (de exemplu, Olanda) sau este nu numai permisă, dar chiar reglementată în mod amănunțit, beneficiind de asistență medicală (cum este cazul în Australia).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat însă că dreptul la viață nu poate fi privit prin prisma a două fațete: dreptul de a trăi și dreptul de a muri. Dispozițiile articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi interpretate, fără a risca o distorsiune de limbaj, în sensul că ar conferi un drept diametral opus dreptului la viață, și anume, dreptul de a muri; ele nu pot crea un drept la autodeterminare potrivit căruia un individ ar putea să aleagă moartea, mai degrabă decât viața [3].

Așadar, nu este permisă producerea morții, cu acordul victimei, nici de către o altă persoană, nici beneficiind de sprijinul unei autorități publice. După acțiunea sau inacțiunea persoanei care efectuează eutanasia, aceasta poate fi clasificată în:

– eutanasie activă – se referă la situația în care o persoană este ajutată să moară de o terță persoană sau de o autoritate;

– eutanasie pasivă – se referă la împrejurarea în care o persoană refuză să mai primească hrană sau medicamentația necesară pentru prelungirea vieții.

Raportându-ne la legislația română, eutanasia activă se încadrează și se pliază pe prevederile care incriminează fapta de determinare sau înlesnire a sinuciderii, atrăgând astfel sancțiunea penală, pe când eutanasia pasivă reprezintă o modalitate de sinucidere. Totuși, în situația în care sprijinul acordat victimei în vederea suprimării vieții este absolut necesar și indispensabil pentru obținerea acestui rezultat și depășesc ajutorul dat victimei de a-și pune în executare hotărârea de suprimare a vieții, fapta subiectului activ se încadrează chiar ca omor.

Legea penală apără dreptul la viață ca valoare socială și nu dreptul la calitatea vieții, de aceea eutanasia nu-și găsește o justificare legală, indiferent de condițiile în care își duce viața o anumită persoană.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului lărgește sfera protejării dreptului la viață, incluzând aici nu numai actele de natură a suprima viața unei persoane, dar, în situații excepționale, și actele de natură a aduce atingere integrității fizice a unei persoane, săvârșite în condiții care periclitează viața persoanei, chiar dacă nu a survenit decesul acesteia.

În legătură cu limitele protecției juridice a dreptului la viață, legalitatea avortului, sau întreruperea voluntară a vieții prezentăm câteva aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului:

Frontierele dreptului la viață sunt o problemă intens dezbătută la nivel european, care nu a primit dezlegare nici până în prezent. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a oferit o rezolvare problemei frontierelor la viață, astfel încât problema este lăsată la aprecierea fiecărui stat în parte.

Persoanele fizice, in genere, consideră că viață începe odată cu nașterea fătului și se sfârșește în momentul decesului, însă începutul și sfârșitul dreptului la viață ridică mai multe semne de întrebare, din punct de vedere juridic. Există un drept de viață al copilului nenăscut? Există un „drept de a muri”? sunt întrebări la care se așteaptă încă un răspuns de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că nu există un consens în legislațiile statelor europene.

În doctrină se apreciază că în privința primei frontiere a dreptului la viață, dificultatea de interpretare pornește de la absența unei definiții clare din punct de vedere științific (medical) a începutului la viață. Astfel, în lipsa unei definiții precise, legislațiile naționale și internaționale nu conțin reglementări despre aceste frontiere, iar, spre exemplu, problema juridică a embrionului uman are de suferit, în contextul evoluției științelor medicale, astfel încât devine o necesitate prevederea unui statut juridic al embrionului uman, statut ce trebuie să permită protecția eficientă a acestuia.

În privința dreptului la viață al copilului nenăscut, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a oferit, inițial, o anumită personalitate fătului, independentă de a mamei, Comisia considerând că nu este încălcat dreptul la respectarea vieții private și de familie prevăzut de art. 8, în cazul limitărilor întreruperilor voluntare de sarcină.

Comisia a apreciat că, întreruperea sarcinii cu scopul de a proteja sănătatea fizică și/sau mentală a mamei nu constituie o încălcare a art. 2 din Convenție (a se vedea cauza Panton c. RU (1981) pentru mai multe detalii).

Ulterior, în cauza X c. RU (1980), Curtea a refuzat să recunoască fătului un drept la viață absolut, deoarece termenul de „persoană” utilizat de art. 2 nu se referă și la copilul conceput. Tot Comisia a constat că, dreptul la viață s-ar aplica numai de la naștere.

Curtea Europeană s-a pronunțat asupra dreptului de viață al embrionului uman, în cauza Evans c. RU (2006). Cauza a avut o importanță majoră pentru reclamanta Natalie Evans, deoarece acesta, împreună cu partenerul său J., au urmat un ciclu de fertilizare in vitro (FIV), după ce reclamanta a fost diagnosticată cu o stare pre-canceroasă a ovarelor. Clinica a informat atât pe reclamantă, cât și pe partenerul său J. că își pot retrage consimțământul oricând înainte de implantarea embrionilor în uterul reclamantei. Evans a întrebat dacă există și alte mijloace pentru a-și fertiliza ovulele, pentru a se proteja în cazul în care partenerul își retrage consimțământul, însă J. a asigurat-o că acest fapt nu se va întâmpla. În urma tratamentului au rezultat 6 embrioni. Ulterior, reclamanta Evans a suferit operația de extirpare a ovarelor, iar singura sa șansă de a mai concepe copii fiind embrionii obținuți prin tratamentul in vitro. Relația dintre reclamantă și J. s-a încheiat, iar acesta și-a retras consimțământul dat pentru ca reclamanta să folosească embrionii.

La data de 27 februarie 2005, având în vedere eșecurile sale la instanțele interne, a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cerând măsuri interimare, astfel încât să se prevină distrugerea embrionilor. Curtea a aprobat cererea și embrionii nu au fost distruși.

În cauza analizată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că embrionii nu au un drept la viață în sensul art. 2 din Convenție. Curtea Europeană a argumentat că în lipsa unui punct de vedere comun în privința dreptului la viață al embrionilor, statele părți au o largă marjă de apreciere în această privință.

Refuzul constant al guvernanților din perioada contemporană, din toate țările de a consacra și garanta dreptul la viață intrauterină a embrionului uman, liberalizarea avorturilor, oscilațiile jurisprudenței internaționale în a recunoaște că omul și viața sunt existente încă de la concepție și nu de la naștere sunt consecința raționalismului ateu în care sânt elaborate constituțiile și legile și în care trăiesc mulți, a nepăsării și indiferenței față de complexitatea și importanța omului și a vieții sale, a refuzului constant al guvernanților de a se raporta la adevărurile dreptei credințe și la Dumnezeu.

Părintele Cleopa Ilie, răspunzând la întrebarea Părintelui Ioanichie Bălan: de ce avortul este considerat ucidere și este combătut cu atâta tărie de Sfânta Biserică, spune că:

„Prin avort se înțelege uciderea pruncilor în pântece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar din clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică și de Sfinții Părinți cu atâta tărie, pentru că se ucide viața, se pierde sufletul, atât a celui ucis, cât și a celui care săvârșește uciderea și se calcă porunca lui Dumnezeu, care zice: „Creșteți și vă înmulțiți” (Facere 1, 28). Se calcă și porunca a V-a din Decalog, care zice: „Să nu ucizi” (Ieșire, 20, 13). Prin avort se amenință viața de pe pământ, se calcă porunca creației dată de Dumnezeu în rai, se atentează la viața celor mai nevinovate ființe omenești care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăvește societatea întreagă și se aduc peste cei vinovați cumplite pedepse dumnezeiești, atât în viață, cât și după moarte. Apoi sufletele copiilor avortați, nefiind botezați, nu pot intra în Împărăția lui Dumnezeu, ci așteaptă ziua cea înfricoșată a judecății, când singuri vor acuza pe părinții care i-au ucis în fața Dreptului Judecător Iisus Hristos.

Așadar, să înțeleagă femeile cele înțelepte și credincioase și să primească canonul cel dat lor de prea Bunul Dumnezeu cu toată bucuria și mulțumirea, că este spre iertarea păcatelor și mântuirea sufletelor lor. Iar dacă vreuna din ele va muri în chinurile nașterii, pe altarul jertfei și va avea dreaptă credință, aceea se va mântui, cum spune Sfântul Pavel, și cu mucenicii se va socoti. Căci Biserica lui Hristos nu acceptă nici un motiv pentru uciderea de copii, adică avort, boală, sărăcie, primejdie, copii mulți, bărbați răi etc.

Toți creștinii sânt datori să se jertfească până la moarte, acolo unde i-a rânduit Dumnezeu să trăiască” [4].

 Omul este înzestrat de Dumnezeu cu libertate, având posibilitatea să se raporteze la Dumnezeu sau să-l refuze. Omul este liber dar este responsabil și răspunzător pentru decizia sa în fața lui Dumnezeu, a oamenilor și a legilor juridice. De aceea respectarea vieții intrauterine a persoanei umane concepute, menținerea acesteia cu orice risc este în primul rând o datorie de conștiință a mamei și a părinților, dacă sunt bine credincioși mai înainte de a fi o obligație a statului de consacra și garanta constituțional dreptul la viață intrauterină a persoanei umane concepute.

„Dreptul de a muri”, așa cum a fost numit în literatura de specialitate, este o problemă controversată la nivel european, deoarece statele abordează în mod diferit problema eutanasiei. Legislația olandeză este singura care permite eutanasia de orice fel, din anul 2001 (Legea privind controlul eutanasiei și al suicidului asistat). La polul diametral opus se situează Elveția care, prin Constituție și legea penală, interzice eutanasia activă (prin care moartea este accelerată printr-un act pozitiv).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunțată în cauza Pretty c. RU (2002), a refuzat să facă orice interpretare a art. 2 prin prisma „dreptului de a muri”, apreciind că „într-o chestiune atât de delicată, soluția trebuie să fie politică (prin revizuirea textului convențional), iar nu juridică”. În opinia instanței europene, art. 2 nu conferă individului dreptul de a pretinde statului să-i permită sau să-i faciliteze decesul.

În cauza Lambret c. Franței (2015), Curtea a fost chemată să se pronunțe asupra unei pretinse violări a art. 2 din Convenție, întrucât autoritățile naționale și o parte din membrii familiei, doreau să oprească tratamentul de susținere artificială a vieții pacientului în cauză. Marea Cameră a constat că „autoritățile naționale trebuie să verifice, în primul rând, dacă decizia de a opri tratamentul este compatibilă cu legislația internă și cu Convenția, precum și de a stabili care a fost dorința pacientului în concordanță cu dreptul intern”. Curtea a apreciat că rolul acesteia este doar de a verifica dacă statul și-a îndeplinit obligațiile pozitive potrivit art. 2 din Convenție, iar în cauza de față, a constat că procesul decizional a fost compatibil cu cerințele art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În concluzie, statul este cel care deține instrumentele prin care poate asigura protecție efectivă dreptului la viață, iar obligațiile sale includ nu numai adoptarea unei legislații în materie, dar și luarea măsurilor necesare pentru protejarea vieții.

Dar viața omului, chiar și numai în accepțiunea sa fenomenală protejată juridic este mai mult decât dreptul biologic la viață consacrat ca drept fundamental în Constituție și în instrumente juridice internaționale.

Dreptul la viață implică dreptul la ocrotirea sănătății (art. 34 din Constituție),

dreptul la un nivel de trai decent (art. 47 din Constituție), dreptul la un mediu sănătos (art. 35 din Constituție), accesul liber la cultură (art. 33 din Constituție), dreptul la învățătură (art. 32 din Constituție), libertatea conștiinței (art. 29 din Constituție), libertatea de exprimare (art. 30 din Constituție), libertatea individuală (art. 23 din Constituție), dreptul persoanei la viață intimă, familială și privată și dreptul de a dispune de propria persoană( art. 26 din Constituție), dreptul de a avea o familie (art. 48 din Constituție).

În fapt toată fenomenalitatea existenței sociale a omului, atât cât poate fi garantată și protejată constituțional, își are sursa și temeiul în consacrarea și garantarea vieții ca drept fundamental al omului. Așa cum am mai spus, oricât de eficientă și cuprinzătoare ar fi protecția juridică a dreptului la viață a omului, dreptul nu va putea cuprinde niciodată viața omului în toată frumusețea, complexitatea și taina ei ca fiind creația lui Dumnezeu, pentru fiecare persoană umană, și mai ales nu poate cuprinde dimensiunea spirituală a vieții și a eternității acesteia.

Protecția juridică a dreptului la viață și a drepturilor corelative acestuia implică, ceea ce în doctrină și jurisprudență se numesc obligații pozitive ale statului de a le garanta, proteja și a le da eficiență.

Din nefericire neîndeplinirea acestor obligații ale guvernanților față de ceea ce înseamnă viața omului nu atrag răspunderea juridică a acestora și nici sancțiuni juridice, nici măcar răspunderea materială pentru imensele prejudicii pe care le produc prin indiferența, incompetența, erorile decizionale pe care le comit.

Câteva exemple sunt elocvente: În România, toate guvernele și înalții demnitari care s-au perindat în ultimii treizeci de ani la conducerea statului au fost indiferenți față de sistemul de sănătate. Investițiile au fost minime sau nu au existat de loc. Salariile medicilor și a celor care lucrează în sistem sunt deplorabile. Dotările tehnice necesare, medicamentele, condițiile igienico-sanitare din spitale, măsurile de protecție și prevenție împotriva bolilor de tot felul sunt deplorabile. Toate acestea situează sistemul instituțional de sănătate din România din punct de vedere al eficienței sale și al garantării vieții pe ultimul loc din Europa.

Învățământul și cultura, supuse la numeroase așa zise reforme, au ajuns și ele într-un stadiu deplorabil. Rezultatul este că România înregistrează în prezent cel mai mare procent de analfabetism intelectual din Europa, adică oameni care știu să citească, dar nu înțeleg ce citesc.

Dreptul la o viață și la un trai decent sunt proclamate în textul art. 47 din Constituție. Este un drept fundamental al fiecărei persoane care face parte din poporul român și care izvorăște direct din dreptul la viață. Aliniatul 1 al articolului sus menționat stabilește obligațiile statului:

„Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent”.

Cred că sunt unele dintre cele mai puțin respectate dispoziții constituționale. Guvernanții care s-au succedat la conducerea țării în ultimii 30 de ani au promis demagogic multe în această privință, dar nu au realizat aproape nimic exceptând propriile interese personale sau de partid. Realitatea o demonstrează din plin. Industria românească a fost desființată sau oferită pe nimic străinilor prin așa zisa privatizare. Aceeași soarta au avut-o și resursele naturale ale țării. Locurile de muncă au fost reduse în mod dramatic, iar rezultatul este procentul masiv de români care au emigrat în țările lumii pentru găsirea unui loc de mult, de cele mai multe ori presupunând o activitate necalificată, prost plătită, în condiții de muncă grele și refuzată de cetățenii din țara respectivă. Sărăcia și pauperizarea socială sunt cele mai accentuate din Europa. În România există cele mai multe regiuni sărace din Uniunea Europeană. Discrepanțele sociale dintre bogați și marea masă a populației sărace sunt de asemenea cele mai mari din Europa. Veniturile din salarii sau pensii ale românilor sunt mult sub media europeană. Această exemplificare tragică a precarității vieții de fiecare zi în România ar putea continua.

Constituția stabilește o obligație de natură constituțională în sarcina statului nu numai pentru garantarea, dar și pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru fiecare cetățean. Această obligație nu a fost respectată de niciun guvern. Conform principiilor de drept nerespectarea unei obligații juridice și în mod special a unei obligații constituționale ar trebui să atragă răspunderea constituțională a guvernanților, dar și răspunderea civilă, materială sau chiar penală. Niciun politician sau guvern aflat la putere nu au fost vreodată sancționați pentru nerespectarea acestei obligații și în final pentru încălcarea dreptului la viață, deși, în opinia noastră, chiar și în actualul stadiu deficitar al legislației noastre privind răspunderea statului și în special răspunderea materială și morală pentru prejudiciile produse ar putea fi stabilită judiciar.

Viața, ca mediu, are o sferă mult mai largă deoarece cuprinde plantele și toate viețuitoarele, adică mediul în care omul trebuie să trăiască. Lipsa unei legislații adecvate, corupția, indiferența guvernanților au avut drept consecință degradări importante ale mediului natural în care omul trebuie să trăiască. Defrișările masive de păduri, gropile de gunoi ilegale, poluarea sunt numai câteva exemple în acest sens.

Restricțiile de tot felul impuse de guvernanți în ultima vreme au îngrădit în mod nepermis de mult libertatea omului, dreptul la viață în accepțiunea sa largă. Pentru justificarea interdicțiilor și restricțiilor de tot felul, ale libertății de conștiință și religioase, în special a libertății de exercitare a cultului ortodox, libertatea de întrunire și în mod deosebit afectarea gravă a dreptului la învățătură și accesului liber la cultură se invocă un scop nobil și anume apărarea vieții și sănătății față de pericolul generat de actuala pandemie.

În realitate restricțiile se dovedesc a fi inutile, ineficiente și chiar periculoase pentru viața omului în tot ceea ce înseamnă firescul ei. Aceasta pentru că statul ateu crede că poate rezolva această criză provocată de pandemie numai prin astfel de măsuri restrictive, ignorând cu desăvârșire voia lui Dumnezeu. Restricțiile aduc atingere gravă, nejustificată libertății cultului ortodox și dreptei credințe a poporului român.

Nu cu restricții și interdicții, multe absurde și periculoase se poate apăra dreptul la viață și la sănătate, ci prin acțiuni pozitive, dispuse în spiritul dreptei credințe ortodoxe, cu inima și gândul la Dumnezeu și la voia Lui, la Maica Domnului și la Sfinții Părinți, de întărire și dezvoltare a sistemului de sănătate și pentru exercitarea în condiții normale a învățământului, a culturii, a tuturor libertăților, în mod deosebit a libertății de conștiință și de religie. Acest adevăr este susținut astăzi de înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, de preoți, de reputați medici și savanți, dar și de unii politicieni onești și dreptcredincioși [5].

Îngrădirile actuale au deformat profund sensul adevărat al dimensiunii sociale, fenomenologice al vieții. Se vrea să se impună noi forme existențiale de viață contrare firii: distanțare socială, izolare, carantină, obligativitatea portului măștii etc.

Dar realitatea demonstrează cu putere că viața ca dar al lui Dumnezeu libertatea omului, dreapta credință ortodoxă nu pot fi încarantinate sau desființate prin astfel de măsuri împotriva firii și neconstituționale impuse de guvernanții actuali, care vor răspunde pentru ele, dacă nu juridic, în mod sigur în fața lui Dumnezeu.

Concluzii

Viața individuală și socială a oamenilor, în condițiile în care raportarea la Dumnezeu și dreapta credință ortodoxă sunt refuzate sau chiar blamate, sunt orientate contra firii aproape exclusiv pentru a avea și nu pentru a fi. Oamenii de rând, dar și guvernanții au uitat că existența și viața sunt dăruite din iubirea lui Dumnezeu, iar noi, omul ca persoană dar și societatea, putem fi cu adevărat liberi, putem exista și trăi autentic numai prin Dumnezeu și pentru Dumnezeu, iar adevăratul sens al vieții este cu preponderență unul spiritual, valoric, nu unul material. Or, cetățenii și guvernanții au consacrat în constituții ca fiind sacră proprietatea și nu dreptul la viață.

În spiritul tradițiilor ortodoxe milenare ale poporului român, dar și pentru a conferi un grad de protecție constituțional vieții omului, care să corespundă naturii divine a omului, ca fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, propunem ca în Constituție să se proclame expres că:

„Dreptul la viață este sacru și inviolabil” și „Protecția constituțională și garantarea dreptului la viață începe din momentul concepției, în stadiul intrauterin”.

Pentru a se conferi o protecție mai ridicată (în fața interpretărilor) a drepturilor și libertăților fundamentale consacrate constituțional și a da posibilitatea Curții Constituționale și instanțelor judecătorești să cenzureze măsurile discreționare ale guvernanților și care reprezintă exces de putere, ar trebui să se menționeze în art. 53 din Constituție că:

„Exercitarea dreptului la viață, a libertății de conștiință și a libertății de religie nu poate fi restrânsă. Orice măsură restrictivă nu poate afecta demnitatea omului”[6].

Consacrarea și garantarea juridică a dreptului fundamental la viață al omului ar trebui să țină seamă de această realitate:

„Tocmai pentru că viața omului este mai mult decât viața biologică, însemnând viață spirituală, de comuniune cu Dumnezeu, omul este mai mult decât o simplă făptură din lume. El poate cuprinde de fapt, cu simțurile sale, și poate aduna în mintea lui înțelesurile Creației, care stau ascunse în lucruri și în viața celorlalte făpturi. De aceea, în viziunea Sfinților Părinți, omul și lumea se situează într-un raport răsturnat. Lumea este pentru om, nicidecum omul pentru lume; omul este macrocosmos iar lumea microcosmos. El descoperă înțelesurile Creației, nicidecum lumea nu este cea care îl determină pe el, în mod ultim. El este lumea mare situată în cosmosul văzut ca lume mică” [7].Despre autorMarius Andreescu este doctor în drept și judecător la Curtea de Apel Piteşti. Lector universitar la Universitatea din Pitești. Republicare după revista „Porunca Iubirii”.

NOTE[1] Viața, darul lui Dumnezeu. Viața în Hristos, în Porunca Iubirii, Editura Agaton, Făgăraș, oct. 2020[2] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Osman c. Marii Britanii, hotărârea din 28 octombrie 1998, par. 115. 4 Prin Decretul-Lege nr. 1/1990[3] Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza nr. 2346/2002, Pretty c. Marii Britanii, hotărârea din 29 aprilie 2002,[4]Arhimandrit Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Editată de Episcopia Romanului și Hușilor, 1993, Vol. I, pp, 84-85[5] A se vedea, Mesaj de alertă internațională din partea medicilor către Guvernele și cetățenii lumii, publicat online la 22 septembrie 2020[6] Pentru dezvoltări a se vedea, Marius Andreescu, O încercare de a ridica Constituția României la valorile dreptei credințe ortodoxe, în Porunca Iubirii, Editura Agaton, Făgăraș, iulie 2020[7] Diacon, Adrian Sorin Mihalache, Lumina Celui Nevăzut, Editura Basilica, București 2016, Vol. I, pp. 401-402

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății. DONEAZĂ

https://www.culturavietii.ro/2021/02/02/viat

Ioan Ciobotă: Bătălia pentru mințile copiilor

Ioan Ciobotă: Bătălia pentru mințile copiilor

DevoționalEducatieFamilieImportantMeditaţiiRugăciune 4 februarie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

3 februarie 2021

„Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția Cerurilor este ca unora ca ei.”
(Luca 18:16)

Video AICI.

Cred că una dintre cele mai mari bătălii ale tuturor timpurilor nu este bătălia pentru resurse naturale, nu este bătălia pentru pământuri sau pentru putere, ci este bătălia pentru mințile copiilor.

Pentru copiii tăi se dă o mare luptă. Cel rău, diavolul sau satana, vrea să-i câștige. Cristos a murit pentru ei – și El vrea să-i câștige.

Vreau să-ți dau un exemplu: când eram mic, tatăl meu nu a știut să-mi spună lucruri foarte profunde din Biblie. Dar mi-a spus și m-a învățat că Biblia este Cartea Sfântă a lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu ne jucăm. Cu Biserica nu ne jucăm.

În fiecare duminică trebuia să fiu prezent la Casa de rugăciune, la Adunare, la întâlnirea cu ceilalți credincioși, la Biserică. Nu puteam alege, chiar dacă mă plictiseam sau chiar dacă unele lucruri de acolo, cum ar fi rugăciunile fraților și surorilor în vârstă nu mă prindeau și mă plictiseau.

Apoi urma Școala Duminicală, care era și pentru copii, apoi urma predica. Nici din predica nu îmi amintesc nicio idee de atunci. Însă știi cu ce am rămas? Am rămas cu dragostea pentru rugăciune, cu dragostea pentru Studiu Biblic, cu dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu, cu dragostea pentru Biserică, pentru părtășia cu frații și surorile care se închină înaintea lui Dumnezeu.

Depinde de tine, ca părinte, ce alegi pentru copiii tăi. Poți să spui: „Este pandemie”. Dar nu este pandemie peste tot. Poți să mergi la Biserică. Sau când nu este pandemie spui: „A, păi este duminică, ne odihnim”. Dar dacă în timpul săptămânii copilul poate să meargă de la ora 8:00 sau 9:00 la școală sau la grădiniță, cu siguranță că poate să meargă și la Biserica.

Dacă duminica, tu, ca părinte, îi spui: „Acum stăm acasă să ne odihnim”, copilul va învăța că:

  • Biserica este opțională
  • Dumnezeu este opțional

și când va ajunge să aleagă, cu siguranță nu va alege valorile pe care ți le-ai dorit.

Care a fost rolul tău?…

Domnul Isus spune: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția Cerurilor este ca unora ca ei.”
(Luca 18:16).

Așadar, există o luptă cumplită. Din cauza aceasta spune Domnul: „Lăsați” și „Nu-i opriți”. Adică există forțe care se luptă pentru mințile copiilor. Copiii să nu ajungă la Cristos. Ce s-a întâmplat în ultimii 20-30 de ani, prin toate non-valorile turnate în mințile copiilor prin desene, prin filme, este cumplit ce s-a întâmplat.

Rolul părinților este foarte important. Rolul tău ca tată și ca mamă este foarte important. Unde vor fi copiii tăi când vor putea să aleagă? Vor alege să stea departe de închinare, de Biserică, de Dumnezeu? Ce vor alege ei?

Vor alege ceea ce tu pui acum în inima și în mintea lor. Sămânța pe care tu o semeni acum în inima lor, în sufletul lor, va aduce roadă.

Depinde de tine. Responsabilitatea ta este foarte mare, ca părinte, ca tată și ca mamă. Gândește-te la acest lucru.

Să îți duci copiii la Biserică este o decizie. Decid: „În fiecare duminică, sau când este închinare, sau când este întâlnirea credincioșilor, copilul meu va înțelege că este important acest lucru, chiar și pentru mine, ca tată și ca mamă.”

Este decizia ta. Este responsabilitatea ta. La un moment dat s-ar putea să te bucuri că ai ales lucrurile care sunt după voia lui Dumnezeu. Ți-aș dori SĂ TE BUCURI, nu altceva…

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.https://platform.twitter.com/widgets/tweet_

„Viața nedemnă de viață”

Cum s-a născut un Holocaust

Articol de Ryan Chase

Pastor, Sioux Falls, Dakota de Sud

Lebensunwertes Leben este o expresie germană îngrozitoare care înseamnă „viață nevrednică de viață”. A fost inventată în 1920 de doi profesori germani, Karl Binding și Alfred Hoche, care credeau că persoanele cu dizabilități congenitale, mentale sau de dezvoltare le împovărează familiile și statul în timp ce nu contribuie la nimic. Hoche a descris astfel de oameni ca „balast uman” și „cochilii goale de ființe umane”. Acestea sunt vieți nedemne de viață, au susținut ei, și ar trebui să fie permis să le punem capăt.

Acest argument a fost sămânța care a devenit fructul îngrozitor al Holocaustului. Înainte ca naziștii să construiască Auschwitz sau să perfecționeze camera de gazare, era Knauer, un bebeluș născut orb, care îi lipsea un picior și o parte a brațului și era considerat un „idiot”. Când un membru al familiei a solicitat „uciderea milostivirii” pentru Knauer, Hitler și medicul său personal, Karl Brandt, au îndrumat medicii de la Universitatea din Leipzig pentru a pune capăt vieții lui Knauer.

Și așa a început programul de eutanasiere nazistă. Din 1939 până în 1945, cel puțin cinci mii de alți copii vor fi uciși în spitalele germane. De la uciderea copiilor, au progresat la uciderea adulților, apoi a prizonierilor și, în cele din urmă, a evreilor. Genocidul în masă a fost pur și simplu concluzia logică după premisa că unele vieți umane sunt nedemne de viață.

Vindecarea prin ucidere

Poate părea greu să ne imaginăm că trăim într-o societate atât de barbară. Realitatea îngrozitoare este că deja o facem. În Statele Unite, 67-85% dintre copiii diagnosticați cu sindrom Down sunt avortați. Cifrele sunt similare pentru copiii cu anencefalie și spina bifida (83 la sută și respectiv 63 la sută).„Genocidul în masă a fost pur și simplu concluzia logică după premisa că unele vieți umane sunt nedemne de viață”.TweetDistribuiți pe Facebook

În societatea noastră „civilizată”, se presupune pur și simplu că un diagnostic prenatal de tulburări letale, care limitează viața sau grav debilitante justifică avortul. Eufemismul medical folosit pentru a descrie acești bebeluși și condițiile lor este „incompatibil cu viața”. Aceasta este versiunea noastră de lebensunwertes leben .

Cum ajung medicii care au jurat să păstreze viața pentru a distruge viața? Potrivit doctorului Robert Jay Lifton, care a intervievat personal medici germani implicați în uciderea în masă, schimbarea fundamentală s-a întâmplat atunci când medicii s-au convins că uciderea este vindecarea.

Astăzi, trăim într-o societate care confundă în mod similar uciderea bebelușilor nenăscuți pentru îngrijiri medicale . În 2017, CBS News a scris pe Twitter : „Islanda este pe ritmul de a elimina practic sindromul Down prin avort”. În 2019, o femeie din Marea Britanie a spus: „Mi-am avortat fetița cu dizabilități după [scanarea] de 20 de săptămâni pentru a o elibera de o viață de durere și suferință”. Pare mai civilizat să reformulezi comoditatea personală drept compasiune, dar uciderea copiilor cu dizabilități nu este o vindecare . „Vai de cei care numesc răul bine și bine rău, care pun întunericul pentru lumină și lumină pentru întuneric, care pun amar pentru dulce și dulce pentru amar!” ( Isaia 5:20 ).

„Minunate sunt lucrările tale”

O societate modelată de materialismul ateist și de evoluția darwinistă nu poate explica niciodată valoarea persoanelor cu dizabilități – deoarece o astfel de societate nu ține cont de Dumnezeu. Cu toate acestea, creștinii sunt obligați să protejeze și să îngrijească bebelușii cu dizabilități pur și simplu pentru că sunt oameni făcuți după chipul Dumnezeului nostru.

Pentru mine, această problemă depășește statisticile sau dilemele morale abstracte. Sunt mândru tată al unor fii gemeni ale căror vieți, după judecata multora, nu ar merita trăite. S-au născut cu o afecțiune numită miopatie nemalină , care provoacă slăbiciune musculară extremă. Unul a murit la vârsta de 3 ani; celălalt este acum 8. Grija pentru astfel de copii slabi și dependenți mi-a adâncit înțelegerea imaginii lui Dumnezeu.

În Psalmul 139: 13-14 , David se roagă,

Mi-ai format părțile interioare;
     m-ai tricotat în pântecele mamei mele.
Te laud, pentru că sunt făcut cu teamă și minune.
     Minunate sunt lucrările tale;
     sufletul meu o știe foarte bine.

Din cauza stării fiilor mei, m-am luptat cu întrebarea: Poate fiul meu să se roage cu aceste cuvinte? Îi poate spune lui Dumnezeu: „M-ai făcut, și eu sunt una dintre lucrările tale minunate”? Sau dizabilitatea lui îl face defectuos?

Un lucru este pentru filosofii de fotoliu să ia în considerare astfel de întrebări, dar pentru cei care suferă de scaune cu rotile precum fiul meu, acestea sunt întrebări serioase. Și există răspunsuri serioase în contabilizarea lui Dumnezeu și ce înseamnă pentru oameni să fii făcut după chipul său.

Imagine a lui Dumnezeu

În Scriptură, prima sancțiune împotriva crimei se bazează în mod explicit pe faptul că „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său ” ( Geneza 9: 6 ). Dar care este imaginea lui Dumnezeu ? Se găsește într-un set specific de funcții sau caracteristici pe care le posedă oamenii? Este intelectul nostru, raționamentul nostru moral, capacitatea noastră relațională sau capacitatea noastră fizică de a prelua stăpânirea asupra lumii? Dacă da, unii oameni ar putea avea mai mult sau mai puțin din imaginea lui Dumnezeu decât alții. Mai important, unii oameni ar putea avea mai mult un drept la viață decât alții.

Peter Singer, profesor de bioetică la Princeton, crede că valoarea vieții umane depinde de funcții precum raționalitatea și autonomia. El spune deschis că sugarii cu dizabilități „nu au aceste caracteristici. Prin urmare, uciderea lor nu poate fi echivalată cu uciderea ființelor umane normale sau a oricărei alte ființe conștiente de sine ”( Practical Ethics , 160). În lumea lui Singer, cei mai vulnerabili dintre noi sunt cei mai consumabili .„Singurul lucru pe care îl împărtășește fiecare dintre noi este umanitatea noastră – chipul lui Dumnezeu”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar conform Scripturii, imaginea lui Dumnezeu nu este ceva ce oamenii poartă sau posedă ; este ceea ce noi sunt ca oameni. Teologul olandez Herman Bavinck a spus: „Esența naturii umane este ființa sa [creată] după chipul lui Dumnezeu” ( Reformed Dogmatics , 2: 554). Adică a fi om înseamnă a fi după chipul lui Dumnezeu.

Aspectele, capacitățile și experiențele noastre variază, dar singurul lucru pe care fiecare dintre noi îl împărtășește în comun cu celălalt este umanitatea noastră . Din nou, Bavinck afirmă cu putere ideea:

Din doctrina creației umane după chipul lui Dumnezeu rezultă că această imagine se extinde asupra întregii persoane. Nimic dintr-o ființă umană nu este exclus din chipul lui Dumnezeu. În timp ce toate creaturile prezintă vestigii ale lui Dumnezeu, doar o ființă umană este chipul lui Dumnezeu. Și el este atât de total, în suflet și trup, în toate facultățile și puterile sale, în toate condițiile și relațiile. (555)

Cea mai critică distorsiune a imaginii lui Dumnezeu nu este dizabilitatea, ci păcatul. Și chiar dacă păcatul lui Adam a înclinat imaginea lui Dumnezeu în om, nu a șters-o. Nici păcatul nu a putut împiedica scopul lui Dumnezeu de a umple pământul cu oameni făcuți după chipul său. În timp ce primul om nu a reușit să-și imagineze gloria, iar noi toți am lipsit de gloria sa, Hristos este „imaginea Dumnezeului invizibil” perfect ( Coloseni 1:15 ). Pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, Hristos a venit ca om, omul suprem, și a murit în locul nostru, astfel încât să putem fi răscumpărați și să începem să fim conformi cu chipul său ( Romani 8:29 ; 2 Corinteni 3:18 ). Așadar, pentru creștini, umanitatea înseamnă și mai mult – nu numai în a-l imagina pe Dumnezeul nostru, ci și pe Fiul său.

Acest lucru este adevărat glorios pentru fiul meu și pentru toți copiii cu dizabilități sau condiții care limitează viața, indiferent dacă sunt născuți sau nenăscuți. Hristos este chipul lui Dumnezeu și în El, noi, care am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu și am păcătuit, suntem invitați în răscumpărare. A judeca orice om ca nevrednic de viață înseamnă a defăima imaginea Dumnezeului nostru și a Fiului său. A-i omorî – chiar și în numele milei sau al medicinei – înseamnă a profana slava lui Hristos.Ryan Chase este pastor la biserica Emmaus Road din Sioux Falls, Dakota de Sud. El și soția sa Barbara au trei fii, doi în viață și unul îngropat în speranța învierii.10,1K ACȚIUNI

Articol nou pe ARMONIA MAGAZINE – USA

Articol nou pe ARMONIA MAGAZINE – USA
Buletin AFR din 2 Februarie 2021de GeorgeRepublicat de la ARMONIA MAGAZINE – USA:Creștinismul „progresist”. Un comentariu privește influența crescândă a progresimului secularist asupra creștinismului: LINK

Spania – transgenderism. În Spania, feministele se raliază împotriva transgenderismului: LINK

„Eliberați” de moralitate. „Freedom from Morality” e titlul unei cărți interesante recent publicate. Recenzie: LINK

„Egalitate” cu forța. Democrații americani au lansat un proiect de „lege a egalității”, care diminuează în mod semnificativ libertățile și interesele creștinilor: Citește mai mult… 191 de cuvinte mai multAcest site gratuit este susținut de reclame. Află mai multGeorge | 3 februarie 2021 la 16:26 | Categorii: Uncategorized | URL: https://wp.me/p1CzrS-gqvComentează   Vezi toate comentariile   Apreciază
Dezabonează-te și nu vei mai primi articole de la ARMONIA MAGAZINE – USA.
Modifică-ți setările pentru email la Administrează abonamente.Ai probleme dând clic? Copiază și plasează acest URL în navigatorul tău:
http://armoniamagazineusa.com/2021/02/03/buletin-afr-din-2-februarie-2021-2/

Vieți semnificative într-o lume cu scop

4 FEBRUARIE 2021

Cum schimbă totul Providența

Articol de Jon Bloom

Scriitor, desiringGod.org

Pentru a trăi cu speranță reală în această lume, trebuie să aveți o viziune asupra realității care poate suporta greutatea realității.

Ce vreau să spun prin „realitate”? Adică totul . Noi, oamenii, suntem proiectați să urmărim înțelegerea nu numai a lumii fizice ( realitatea materială ), ci și a lumii metafizice ( realitatea ultimă ). Nu este suficient pentru noi să știm cum funcționează totul ; trebuie să știm ce înseamnă totul .

Vrem să știm de ce existăm. De unde a venit lumea? De ce există o astfel de frumusețe uluitoare și minuni macroscopice și microscopice de neînțeles în lumea naturală? De ce răul pare să infecteze și să afecteze aproape orice? De ce există atâta suferință?

Vrem să știm de ce părinții noștri au divorțat. De ce am supraviețuit acelui accident? De ce visele mele s-au sfărâmat? Ce se va întâmpla când voi muri?„Pentru a trăi cu speranță reală în această lume, trebuie să aveți o viziune asupra realității care poate suporta greutatea realității.”TweetDistribuiți pe Facebook

Dar când punem astfel de întrebări metafizice, cel mai adesea ceea ce ne dorim cu adevărat nu sunt răspunsuri foarte detaliate, ci să știm dacă, în centrul realității ultime, totul are sau nu un scop. Sau totul nu are sens? Cu alte cuvinte, trebuie să avem ceea ce oamenii de știință sociali numesc o viziune asupra lumii – o rețea interpretativă sau o lentilă prin care vedem totul pentru a înțelege totul.

Așadar, întrebarea este: ce viziune asupra realității ultime, ce viziune asupra lumii poate suporta întreaga greutate a realității incomprensibil de vaste și complexe în care trăim?

Viziunea asupra lumii a Bibliei

Biblia face o afirmație clară și îndrăzneață despre ceea ce este realitatea finală: Dumnezeul triunitar ( Geneza 1: 1 ; Ioan 1: 1-3 ; Matei 28:19 ; Faptele 17:28 ; Romani 11:36 ). Dar cum am descrie viziunea asupra lumii a Bibliei – grila interpretativă sau lentila, modelată de realitatea supremă a lui Dumnezeu, prin care Biblia ne arată ce înseamnă totul? Sugerez că viziunea asupra Bibliei asupra lumii este providența lui Dumnezeu .

Ce înțelegem prin providența lui Dumnezeu? John Piper o surprinde într-o frază : suveranitatea înțeleaptă și intenționată a lui Dumnezeu . Deci, de ce să nu descriem doar viziunea Bibliei asupra lumii ca suveranitate a lui Dumnezeu? Piper explică faptul că, în timp ce suveranitatea lui Dumnezeu „se concentrează asupra dreptului și puterii lui Dumnezeu de a face tot ce vrea el. . . nu exprimă niciun design sau scop. ” Dar „providența lui Dumnezeu duce planurile sale [suverane] în acțiune, ghidează toate lucrurile spre scopul său final și duce la desăvârșirea finală”

Dacă providența lui Dumnezeu este lentila biblică prin care vrea să ne vedem și să facem sens pe noi înșine și pe lume, ce ne învață Biblia să credem despre suveranitatea sa înțeleaptă și intenționată?

[Biblia ne învață să] credem că Dumnezeu susține și guvernează toate lucrurile – de la galaxii ( Isaia 40:26 ) la particule subatomice ( Coloseni 1: 16-17 ), de la forțele naturii ( Psalmul 147: 15-18 ) la mișcările națiunilor ( Psalmul 33: 10-11 ) și de la planurile publice ale politicienilor ( Proverbe 21: 1 ) la actele secrete ale persoanelor solitare ( Proverbe 16: 9 ) – totul în conformitate cu veșnicul său, înțelept scopuri ( Psalmul 104: 24 ) de a se slăvi pe sine, totuși în așa fel încât să nu păcătuiască niciodată ( Deuteronom 32: 4 ) și nici să nu condamne vreodată o persoană pe nedrept ( Romani 2: 11-12); dar că rânduirea și guvernarea lui toate lucrurile este compatibilă cu răspunderea morală ( Romani 3:19 ) a tuturor persoanelor create după chipul său. ( Dorindu-L pe Dumnezeu să afirme credința )

Aceasta este viziunea asupra lumii a Bibliei. Și dacă aceasta este ceea ce credem că este adevărat despre realitatea ultimă, vom vedea lumea – la fel de teribil de infectată cu răul, păcatul și suferința – este infuzată cu un mare sens. Și vom trăi cu un curent de speranță profundă.

Dar dacă nu asta credem noi despre realitatea finală, dacă credem că lumea este un produs al forțelor fără minte, vom vedea totul ca fiind fundamental lipsit de sens și vom trăi cu un curent subteran de disperare. Ceea ce vedem prin ceea ce credem face diferența în modul în care abordăm viața.

Lumea fără Dumnezeu

Această diferență poate fi văzută în modul în care doi oameni remarcabil de strălucitori și influenți ai secolului al XX-lea, Bertrand Russell și CS Lewis, au înțeles realitatea finală.

Russell era un naturalist metafizic. El nu credea că Dumnezeu există; pentru el, prin urmare, realitatea materială era realitatea supremă. Fără nici o providență divină care să ghideze lumea, el a privit-o ca „rezultatul unor colocări accidentale de atomi” și, prin urmare, „lipsit de sens”. Ceea ce însemna, când a venit vorba de povestea omenirii, a crezut el

că toate muncile veacurilor, toată devoțiunea, toată inspirația, toată strălucirea de amiază a geniului uman sunt destinate dispariției în vasta moarte a sistemului solar și că întregul templu al realizării Omului trebuie inevitabil să fie îngropat sub resturile unui univers în ruine.

CS Lewis a înțeles bine viziunea asupra lumii a lui Bertrand Russell, fiind el însuși un naturalist metafizic. Dar după ce a trecut printr-o conversie treptată, dificilă la creștinism, felul în care a văzut totul s-a schimbat.

Lumea călăuzită de Dumnezeu

Privind prin lentila revelației biblice, Lewis a văzut un cosmos fermecat, plin de semnificații intenționate, totul îndreptându-l către singurul lucru care ar putea aborda „ secretul său inconsolabil ” (29), incontestabila „ dorință [de bucurie] pe care nicio experiență nu o avea în această lume poate satisface ”(181): Dumnezeu.

Când a venit vorba de povestea umanității, ceea ce Lewis a ajuns să vadă nu ar fi putut fi mai diferit de ceea ce a văzut Russell:

Este un lucru serios să trăiești într-o societate cu posibili zei și zeițe, să îți amintești că cea mai plictisitoare și mai neinteresantă persoană cu care poți vorbi poate fi într-o zi o creatură pe care, dacă ai vedea-o acum, ai fi puternic tentată să te închini , sau altfel o groază și o corupție precum cea pe care o întâlnești acum, dacă e deloc, doar într-un coșmar. Pe tot parcursul zilei, într-o oarecare măsură, ne ajutăm reciproc către una sau alta dintre aceste destinații. . . . Nu există oameni obișnuiți . Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Națiuni, culturi, arte, civilizații – acestea sunt muritoare, iar viața lor este pentru a noastră ca viața unui muscat. Dar sunt nemuritori cu care glumim, lucrăm, ne căsătorim, ne împotrivim și exploatăm – orori nemuritoare sau splendori veșnice. ( Greutatea gloriei , 46–47)

Oh, diferența pe care o face o viziune asupra lumii. Prin înțelegerea realității ultime, Russell a văzut o lume lipsită de sens în care cineva trebuie să își construiască viața „ pe temelia fermă a disperării neclintite ”. Însă Lewis, prin înțelegerea realității ultime, a văzut mâna providențială a lui Dumnezeu călăuzind toate lucrurile spre scopul său final, o parte semnificativă a acesteia oferindu-le în cele din urmă celor care îl iubesc ceea ce sufletele lor doresc cel mai profund: el însuși.

Ce ne poate purta realitatea?

Atât naturalismul metafizic al lui Bertrand Russell, cât și creștinismul lui CS Lewis sunt moduri logic coerente de a crede ceea ce este în cele din urmă real – ambele au un sens logic intern. Cu toate acestea, a cui credință se aliniază mai exact cu ceea ce este cu adevărat, în cele din urmă real?„Trebuie să ne cunoaștem viețile, cu toate bucuriile și agoniile lor, care se încadrează cumva într-un scop mai larg.”TweetDistribuiți pe Facebook

Cred că un indiciu stă în modul în care răspundem la această întrebare: ce viziune asupra realității poate suporta greutatea realității? Nimeni nu poate construi cu adevărat o viață pe „temelia fermă a disperării neclintite”. Nimeni nu poate suporta cu adevărat deznădejdea existențială. Avem nevoie de fundamentul ferm al semnificației ultime pentru a alimenta speranța de care avem nevoie pentru a trăi și a prospera într-o lume ca a noastră. Adânc în partea cea mai viscerală, mai intuitivă a ființei noastre, trebuie să știm că viața noastră, cu toate bucuriile și agoniile lor, se încadrează într-un fel într-un scop mai larg.

Cu alte cuvinte, indiferent dacă o articulăm în acest fel sau nu, trebuie să vedem lumea prin prisma providenței lui Dumnezeu. După cum spune John Piper ,

Acolo se găsește sensul suprem. Dacă vom înțelege ceva, la cel mai important nivel, începem cu această realitate: Dumnezeu a creat lumea, o păstrează în existență și o guvernează pe ea pentru scopurile sale. Totul se referă la tot, pentru că totul se leagă de Dumnezeu. Cunoașterea acestui lucru și frica de Domnul sunt începutul înțelepciunii ( Psalmul 111: 12 ).

Aceasta este viziunea realității care suportă greutatea de altfel insuportabilă a realității, pentru că, deși nu răspunde la toate întrebările noastre confuze, ne oferă cadrul pentru înțelegerea întrebărilor noastre existențiale profunde. Și, făcând acest lucru, se adresează nevoilor profunde, de neclintit ale sufletului nostru de speranță reală și bucurie durabilă.Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) servește ca profesor și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.

https://www.desiringgod.org/articles/meaningful-live

Harul mustrării bune

Cum să iubești cu cuvinte grele

Articol de Marshall Segal

Scriitor, desiringGod.org

Modul în care dăm și primim mustrare dezvăluie mai multe despre noi decât am putea realiza mai întâi. Când v-a mustrat ultima dată cineva și cum ați răspuns? Când a fost ultima oară când ai avut nevoie să mustre pe cineva? Cum ai răspuns?

Când cineva ne confruntă cu un păcat pe care îl vede în noi, unii dintre noi se apără și trag înapoi. Alții se liniștesc, se retrag și se prăbușesc în autocompătimire. Cu toate acestea, alții au învățat să primească mustrări bune pentru ceea ce este: dragostea . Știu secretul pe care ceilalți nu îl înțeleg: cuvintele grele sunt instrumentale, indispensabile și prețioase pe calea către evlavie.„Cuvintele grele sunt instrumentale, indispensabile și prețioase pe calea către evlavie”.TweetDistribuiți pe Facebook

În mod similar, atunci când cineva păcătuiește împotriva noastră, adesea cădem într-una din cele două capcane. Unii dintre noi ne implicăm (adesea din cauza rănilor sau furiei) la onestitate brutală, genul care exercită adevărul pentru a face rău, în mod conștient sau inconștient, pe alții. Alții dintre noi rezistăm cu orice preț la confruntare sau facem fiecare cuvânt greu cu fiecare pernă disponibilă. În ambele cazuri, nu reușim să practicăm mustrarea ca un act de dragoste extraordinară – fie prin rostirea adevărului fără dragoste, fie prin eșecul de a vorbi deloc.

Al doilea Corinteni 13 s-ar putea să nu fie primul text la care ne gândim pentru mustrare, dar prezintă un curs înțelept prin minele terestre care deseori fac atât de dificilă corectarea sănătoasă, iubitoare și dătătoare de viață.

Ocazia mustrării

Păcatul particular cu care se confruntă Pavel în 2 Corinteni a fost probabil mai dureros personal decât mulți dintre noi ne putem imagina ( 2 Corinteni 2: 1 ). Întreaga scrisoare abordează o rebeliune care a apărut în biserica din Corint împotriva autorității și slujirii sale, chiar și după ani de când a investit acolo ( 2 Corinteni 10:10 ; 11: 4 ; 13: 2-3 ).

Deși situația (și mizele) ar fi putut fi diferite pentru Pavel, el s-a confruntat cu aceeași întrebare cu care ne confruntăm din nou și din nou în cadrul bisericii: Când vom vedea păcatul unul în celălalt, ne vom confrunta cu dragoste și plăcere? Sau vom evita conflictele din frică? Sau, în furie și nerăbdare, vom aduna rușine și vinovăție unui frate sau unei surori?

Înainte de a intra în modul în care mustrăm, merită să ne oprim de ce avem nevoie de mustrare. Cu toții trebuie să mustrăm și să fim mustrați pentru că toți păcătuim încă ( 1 Ioan 1: 8 ). Iar păcatul este grav mortal. Dacă nu suntem dispuși să ne mustrăm unii pe alții, trebuie să ne întrebăm dacă credem cu adevărat că păcatul este înșelător, distructiv și, dacă nu se pocăiește, condamnat. Mustrarea face parte dintr-o vigilență mai largă împotriva singurului dușman care ne poate distruge:

Aveți grijă, fraților, ca nu cumva să existe în vreunul dintre voi o inimă rea, necredincioasă, care să vă conducă să vă îndepărtați de Dumnezeul cel viu. Dar sfătuiți-vă unii pe alții în fiecare zi, atât timp cât este numit „astăzi”, pentru ca niciunul dintre voi să nu fie împietrit de înșelăciunea păcatului. ( Evrei 3: 12-13 )

Deoarece păcatul este atât de grav, atât de îngrozitor, atât de devastator pentru un suflet, trebuie să ne îndemnăm reciproc în fiecare zi . Și uneori, din mai multe motive, avem nevoie de mai mult decât îndemn. Avem nevoie de mustrare. Și dacă vedem păcatul pentru ceea ce este cu adevărat, ar trebui să îmbrățișăm, chiar să ne bucurăm, mustrare bună.

Știind că avem nevoie de mustrare, trebuie să învățăm să mustrăm bine – cu drag și onestitate, cu grație și fermitate. Și pentru a mustră bine, trebuie să fim profund înrădăcinați cu pasiune în Evanghelie, trebuie să recunoaștem și să confruntăm păcatul păcatului (mai întâi în noi înșine, și numai apoi în ceilalți) și trebuie să învățăm scopul și inima binelui mustrare.

Scopul Mustrării Bune

În primul rând, scopul. Scopul mustrării bune nu este mustrarea. Mustrarea este întotdeauna un mijloc, nu un scop. În timp ce Pavel își mustră adversarii, el clarifică scopul (și se repetă pentru a fi clar). „Pentru restaurarea ta este ceea ce ne rugăm” ( 2 Corinteni 13: 9 ). Și apoi vorbind întregii biserici: „Scopul restaurării” ( 2 Corinteni 13:11 ). Restaurarea , nu simpla corectare, este scopul mustrării evlavioase.

Apostolul – în ciuda a ceea ce îi făcuseră acești învățători mincinoși – nu dorea ca corintenii să fie anulați sau aruncați afară; i-a vrut înapoi ca frați . El a dorit relațiile restabilite, parteneriatele restaurate, dulceața unității și părtășiei restabilită. Cât de diferite ar putea fi bisericile noastre, neînțelegerile noastre, chiar și controversele noastre dacă mai mulți dintre noi ar fi dorit, s-ar ruga și ar lucra pentru restaurare așa cum a făcut Pavel? Restaurarea – reînnoirea și renașterea iubirii odată rupte (sau chiar moarte) – este scopul unei bune mustrări.

„Fraților, dacă cineva este prins în vreo nelegiuire”, acuză Pavel tuturor credincioșilor, „voi, care sunteți duhovnicești, trebuie să-l restaurați într-un spirit de blândețe” ( Galateni 6: 1 ). O modalitate de a cultiva blândețea de care avem nevoie pentru corectarea dumnezeiască este să ne concentrăm asupra corectării ca cale către restaurare . Dacă restaurarea este destinația, aceasta va modela și colora ce cuvinte folosim și cum le spunem.

Inima Mustrării Bune

În timp ce restaurarea este scopul, smerenia și dragostea sunt inima mustrării bune. Vedem acest lucru cel mai clar și mai puternic în versetul anterior: „Ne bucurăm când suntem slabi și tu ești puternic” ( 2 Corinteni 13: 9 ). Deoarece restaurarea, nu autoconservarea sau justificarea, a fost cea mai mare povară a sa, Pavel s-a bucurat că a fost respins și umilit dacă înseamnă că infractorii săi se vor pocăi în cele din urmă și vor fi iertați și restabiliți.

„Mă voi lăuda cu atât mai bucuros de slăbiciunile mele”, a scris el mai devreme în aceeași scrisoare, „pentru ca puterea lui Hristos să se așeze asupra mea. Atunci, de dragul lui Hristos, mă mulțumesc cu slăbiciuni, insulte, greutăți, persecuții și calamități. Căci atunci când sunt slab, atunci sunt puternic ”( 2 Corinteni 12: 9-10 ). Mă mulțumesc cu jigniri și persecuții – literalmente, bine mulțumit de jigniri și persecuții. Acea bucurie a fost (și este) surprinzătoare, chiar ofensatoare – și cu totul creștină. Isus spusese: „Harul meu îți este de ajuns, pentru că puterea mea este desăvârșită în slăbiciune” ( 2 Corinteni 12: 9 ). Inima mustrării bune știe că puterea lui Dumnezeu de a convinge, de a răscumpăra, de a schimba se revarsă adesea prin disponibilitatea noastră de a fi slabi.„Puterea lui Dumnezeu de a convinge, de a răscumpăra, de a schimba revarsă deseori prin disponibilitatea noastră de a fi slabi”.TweetDistribuiți pe Facebook

Cum au pătruns umilința și dragostea atât de adânc în inima lui – o inimă care se opusese violent și îi persecutase pe credincioși? Și-a cufundat inima în inima altuia. Din nou, Pavel scrie: „Știți harul Domnului nostru Iisus Hristos, că, deși a fost bogat, totuși de dragul vostru a devenit sărac, pentru ca voi prin sărăcia sa să vă îmbogățiți” ( 2 Corinteni 8: 9 ). Isus a îndurat greutățile crucii de bucurie ( Evrei 12: 2 ). Umilința și dragostea creștină produc o bucurie suficient de puternică pentru a sacrifica pentru alții, chiar și pentru cei care păcătuiesc împotriva noastră.

Tonul mustrării bune

În timp ce inima lui Pavel era caldă și umilă față de cei răzvrătiți și în timp ce tânjea profund și persistent pentru restaurarea lor, nu se temea să fie sever, dacă este necesar. „Din acest motiv, scriu aceste lucruri în timp ce sunt departe de voi, pentru ca atunci când vin să nu fiu nevoit să fiu sever în folosirea autorității pe care mi-a dat-o Domnul” ( 2 Corinteni 13:10 ). Uneori, severitatea este necesară atunci când ne mustrăm unii pe alții. Această severitate, spune în mod specific Pavel mai târziu în același verset, dă jos (cel puțin pentru moment) în loc să se construiască.

Acesta poate fi cel mai incomod cuvânt pentru mulți dintre noi: sever . Chiar trebuie să fim severi? Mai ales astăzi, într-o societate adesea excesiv de sensibilă și empatică, severitatea pare numai și întotdeauna nepotrivită (sau mai rea). Pentru unii, severitatea sună ca abuz. Dacă doare, nu ar fi trebuit spus , ar putea fi un proverb al epocii noastre. Și este o molimă pentru epoca noastră. Înțelepții știu cât de disperate avem nevoie de cuvinte grele ( Proverbe 15:31 ). Prostii acumulează cuvinte blânde și fug de orice seamănă chiar cu mustrarea ( Proverbe 12: 1 ; 13:18 ; 15:32 ). Mut. Bloc. Anulare. Și Vechiul Testament ne avertizează, îngrozit după groază, ce se întâmplă atunci când fiecare face ceea ce este bine în ochii lui (Judecătorii 17: 6 ).

Uneori, când păcatul ne înșeală și se înfipte în sufletele noastre, avem nevoie de harul severității divine. Pavel nu numai că modelează această severitate, ci o încurajează atunci când este cazul: „De aceea, mustrați-i cu tărie ” – același cuvânt – „ca să fie sănătoși în credință” ( Tit 1:13 ). Severitate, dacă este necesar, pentru ca fratele sau sora noastră să fie din nou sănătoși.

Reticența unei bune mustrări

Mustrarea, în special mustrarea severă, ar trebui să fie întotdeauna răbdătoare și reticentă – nu nerăbdătoare și impulsivă. Apostolul a fost dispus să fie sever, dacă este necesar, pe calea iubirii, dar observă că a fost dispus , nu dornic.

„Scriu aceste lucruri în timp ce sunt departe de tine, ca atunci când vin să nu fiu nevoit să fiu aspru în folosirea autorității pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire și nu pentru dărâmare ” ( 2 Corinteni 13:10) ). Nu vreau să fiu sever. Nu vreau să te dărâm. Nu vreau să ajungă la acest punct. Am făcut tot ce știu să fac pentru a evita o confruntare mai dură. Eu vreau să vă construi și să vă încurajez în Hristos. Aș prefera să pledez și să apelez decât să mustrăm tăios.

Nu suntem apostoli, dar Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o anumită măsură de influență în trupul lui Hristos. Fiecare dintre noi este plasat în mod unic în congregațiile locale și împuterniciți de Duhul lui Dumnezeu să slujească în diferite moduri. Și, deși severitatea este uneori necesară, Dumnezeu ne-a dat darurile noastre unice și influența noastră în primul rând pentru a ne construi unii pe alții ( 1 Corinteni 14:12 , 26 ), fără a ne dărâma unii pe alții. Biserica ar trebui să fie cunoscută ca constructori, nu ca buldozere.

Mulți dintre noi, cu toate acestea, rareori chiar se gândesc la modul în care am putea construi în mod intenționat pe altcineva din corp. Și atunci când este cazul, mustrarea rareori va fi primită bine, chiar și atunci când este extinsă bine. În viața oricărei biserici locale, mustrarea ar trebui să fie o undă ocazională într-un râu puternic de încurajare.

Aliatul vital al mustrării bune

Deși această ultimă lecție poate fi cea mai subtilă lecție din pasaj, poate fi și cea mai revelatoare. „Restaurarea voastră”, scrie Pavel, „pentru ce ne rugăm ” ( 2 Corinteni 13: 9 ). Și câteva versete mai devreme: „ Ne rugăm lui Dumnezeu să nu greșești. . . ci ca să faceți ceea ce este drept ”( 2 Corinteni 13: 7 ). Dacă suntem gata să mustrăm pe cineva, dar suntem reticenți să ne rugăm pentru el, suntem într-adevăr atât de pregătiți pe cât credem?„Mustrare fără rugăciune este mustrare fără putere.”TweetDistribuiți pe Facebook

Ceea ce vrem, în orice mustrare bună, este ca Dumnezeu să aducă claritatea și schimbarea în această persoană. Putem strânge curajul să spunem ceva, să ne monitorizăm meticulos cuvintele și tonul, să ne exprimăm în repetate rânduri afecțiunea și speranța, să atragem discret alți credincioși preocupați – și totuși, dacă Dumnezeu nu acționează, toată dragostea din lume va cădea pe urechi surde. . Suntem simpli plantatori, udatori, mustratori; numai el face să crească orice inimă ( 1 Corinteni 3: 7 ).

Înainte să mustrăm, așa cum mustrăm și după ce mustrăm, ar trebui să ne rugăm întotdeauna. Mustrare fără rugăciune este mustrare fără putere. Dar mustrarea cu rugăciunea este mustrarea cu sprijinul cerului. Deci, confruntați păcatul când îl vedeți, urmărind restaurarea dintr-o inimă a smereniei și a iubirii, cu o dorință reticentă de a fi sever, dacă este necesar. Dar, mai presus de orice, roagă-te și roagă-l pe Dumnezeu să despartă apele inimii acestei persoane și să-l izbăvească în cele din urmă de dușmanul sufletului său.Marshall Segal ( @marshallsegal ) este scriitor și editor manager la desiringGod.org. El este autorul cărții Nu s-a căsătorit încă: urmărirea bucuriei în singuratate și întâlniri . A absolvit Colegiul și Seminarul Bethlehem . El și soția sa, Faye, au doi copii și locuiesc în Minneapolis.6.8K ACȚIUNI

https://www.desiringgod.org/articles/the-grace-of-good

Ce sunt creștinii falși și cum îi putem detecta atunci când îi vedem?

MONTH AGO 9 MINUTEREAD 0 ComentariiCând eram la școală gimnazială, a fost considerată una dintre cele mai mari infracțiuni când ți se spunea că ești un “prefăcut”. Acest lucru ar implica faptul că încerci să fi cineva fără efortul de a-i impresiona pe ceilalți. De exemplu, dacă un tip susținea că este un sportiv renumit și era chiar îmbrăcat ca atare, dar avea zero abilități atletice, atunci era un prefăcut. Poate că și-a dorit atenția fetelor pe care ar putea să o atragă un atlet. Din păcate, “prefăcuții” nu se găsesc doar în gimnaziu; sunt unii care s-au strecurat în biserica de astăzi, pretinzându-se că sunt creștini. Deci, ce sunt mai exact creștinii falși și cum îi detectăm când îi vedem?

Ce este un creștin prefăcut?

Termenul de “creștin fals” (fake – din limba engleză, dacă vi se pare mai de actualitate acest termen) vă poate aduce în minte o imagine a cuiva care este ipocrit. Deși există o mulțime de creștini ipocriți, trebuie să despărțim acest termen pentru a defini cu exactitate ce înseamnă.

Știm că cuvântul fals sugerează inautenticitatea. Falsificări

Un creștin este cineva care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Domnul și Mântuitorul său. Această persoană este considerată mântuită sau “născută din nou” deoarece a aplicat principiul găsit în Romani 10:9: “Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit” (citat din versiunea NTR). Factorul de baza care diferențiază credincioșii de necredincioși este Duhul Sfânt care rămâne în noi, potrivit cu Efeseni 1:13: “În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh sfânt al promisiunii” (citat din versiunea BTF).

Având în minte aceste două definiții, putem descrie sau defini așadar un creștin fals ca fiind unul care nu s-a născut din nou cu adevărat și totuși își îmbracă personajul ca și cum ar fi avut această experiență.

Poate că această persoană a ales să poarte titlul de creștin, astfel încât să poată profita de această reputație (similar cu acei atleți de care menționam din școala gimnazială). Toți am încercat, la un moment dat sau altul, să ne vedem cum ne potrivim într-o anumită mulțime. Dacă un necredincios a descoperit că ar putea obține un anumit tip de acceptare prin “potrivirea” cu o mulțime dintr-o biserică sau cu o industrie creștină, este posibil să fi preferat să poarte o mască de biserică în loc să-l accepte pe Hristos în inima sa.

Dar dacă cineva ar dori acceptarea sau beneficiile care vin din a fi creștin, de ce nu ar deveni ei de fapt creștini?
Un motiv este că este posibil să nu creadă în mesajul crucii. 1 Corinteni 1:18 ne amintește că “mesajul crucii este o nebunie pentru cei care pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu” (NTR).

Un alt motiv este că, deși pot savura din înfățișarea lor creștină falsă, în cele din urmă nu sunt dispuși să-și dedice inimile și viețile lui Dumnezeu. A fi un creștin adevărat ar implica sacrificarea stilului lor de viață nelegiuit – altfel ar continua acel stil de viață și ar trăi cu vinovăția. Diavolul este un înșelător și încearcă să facă creștinismul să pară drept o robie pentru necredincioși, astfel încât aceștia vor alege să rămână “liberi” să trăiască pentru el în schimb.

Să rezumăm: creștinii falși sunt cei care au ales mai degrabă o aparență sau înfățișare de oameni mântuiți mai degrabă decât o inimă mântuită. Le pasă mai mult de statutul lor prin ochii bisericii, a familiei lor sau a vreunei industrii creștine decât de statutul lor prin ochii lui Dumnezeu.

Ce este un creștin autentic?

Un creștin autentic, pe de altă parte, este cel care l-a acceptat pe Hristos ca Mântuitor al său. Lumina Duhului Sfânt rămâne în interiorul acestei persoane. Matei 7:20 oferă o indicație a modului în care putem identifica un creștin autentic: “Așadar, după roadele lor îi veți recunoaște” (NTR).

Discursul și acțiunile acestor creștini autentici se revarsă cu rod al Duhului, deoarece Galateni 5:22-23 ne spune: “Dar rodul Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, generozitatea, credința, blândețea, înfrânarea. Împotriva unor astfel de lucruri nu este lege” (NTR).

În plus, cei ale căror inimi sunt abandonate față de Dumnezeu au grijă de lucrurile care Îl privesc și au o ură față de ceea ce este rău. Iacov 1:27 ne spune că “Religia curată și nepângărită înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: să-i vizitezi pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păstrezi pe tine însuți neîntinat de lume” (NTR).

Aceasta nu înseamnă că acești creștini autentici nu comit păcate. La urma urmei, Isus este singurul om fără păcat care a umblat pe pământ (1 Petru 2:22, 2 Corinteni 5:21, 1 Ioan 3:5, Evrei 4:15). Mai degrabă, atunci când credincioșii adevărați comit păcate, sunt condamnați de Duhul Sfânt (vezi Ioan 16:8) și duc o viață de pocăință. Ei sunt eliberați de trăirea în robia păcatului și au fost purificați prin sângele Mielului.

Deoarece credincioșii știu că vom da socoteală într-o zi despre felul în care ne-am trăit viața (2 Corinteni 5:10), creștinii autentici se străduiesc să-L slujească pe Dumnezeu și să asculte Cuvântul Său. Ei înțeleg că părerea lui Dumnezeu are mai multă greutate decât a omului, deoarece Galateni 1:10 ne amintește: “Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, n-aș fi un rob al lui Cristos!” (NTR)

Care este diferența dintre un creștin fals și un creștin rebel?

Din fericire, mântuirea noastră nu este determinată de fapte, ci de credință (Galateni 2:21). Altfel, nimeni nu ar fi suficient de vrednic să stea înaintea lui Dumnezeu în eternitate!

Având în vedere acest lucru, să fim atenți să nu presupunem că cineva este un “creștin fals” din cauza luptei sale cu păcatul. Ca oameni, tindem să “privim aspectul exterior, dar Domnul privește inima” (vezi 1 Samuel 16:7). Dumnezeu este Cel care va determina în cele din urmă soarta eternă a unei persoane. Iacov 4:12 ne amintește: “Unul singur este Dătătorul Legii și Judecătorul, și anume Cel Care poate să mântuiască și să distrugă. Dar tu cine ești să-l judeci pe semenul tău?!” (NTR)

Există cei din cadrul bisericii care l-au acceptat cu adevărat pe Hristos ca Mântuitorul lor și și-au încredințat cândva viețile Lui, dar de atunci s-au abătut de la urmarea Cuvântului Său. Poate că acest tip de creștin merge săptămânal la biserică, se roagă ocazional și chiar îl iubește pe Dumnezeu – dar dragostea sa pentru El nu se reflectă în modul în care trăiește, vorbește sau ia deciziile zilnice.

Când îi vedem pe acești creștini să ne abținem de la judecată și, în schimb, să le extindem dragostea dumnezeiască față de ei, rugându-ne ca Duhul Sfânt să îi condamne. De asemenea, ne putem ruga despre cum putem juca un rol în a conduce acea persoană înapoi la adevăr. Iacov 5:19-20 spune: “Frații mei, dacă vreunul dintre voi se rătăcește de la adevăr, iar cineva îl întoarce, să știe că acela care aduce înapoi un păcătos de pe calea lui rătăcită îi va salva sufletul de la moarte și va acoperi o mulțime de păcate” (NTR).

Abordează Scriptura idea de creștini falși?

Scriptura arată clar că sunt cei care se vor numi creștini pe pământ, atunci când vor ajunge în eternitate, inimile și intențiile lor adevărate vor fi revelate.

Matei 7:21-23 spune: “Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce lucrați fărădelegea!»” (NTR)

Știm, de asemenea, că Dumnezeu disprețuiește un fel de creștinism în care o persoană nu este dedicată unui stil de viață evlavios. “Încălecarea gardului” nu ar trebui să fie niciodată o opțiune pentru adevăratul credincios. Apocalipsa 3:15-16 spune: ”știu faptele tale, știu că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar fiindcă ești căldicel – nici în clocot, nici rece – o să te vărs din gura Mea!” (NTR)

Îți amintești de Iuda Iscarioteanul? El a fost cândva considerat un apostol al lui Isus, dar adevăratele sale motive au fost dezvăluite în scurt timp. Când l-a trădat pe Isus, s-a dovedit că era mai interesat de ceea ce putea câștiga de la Isus, decât de modul în care îl putea sluji. Se crede că Iuda avea o intenție financiară în spatele trădării lui Isus (vezi Matei 26:14-15).

Din păcate, există încă mulți precum Iuda Iscarioteanul în biserică astăzi – oameni care se comportă ca un adept al lui Hristos și pot chiar să fie bine versați în “cele creștinești”, și totuși motivele lor sunt pur pentru câștig carnal, mai degrabă decât pentru câștig spiritual.

Cum să identifici un creștin fals?

Să punem următoarele întrebări scripturale:

  • Iubește această persoană lumea aceasta și lucrurile pe care i le oferă?

1 Ioan 2:15 spune: “Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume! Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el” (NTR)

  • Iubește această persoană alți credincioși?

1 Ioan 3:14 spune: “Noi știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că îi iubim pe frați; cine nu iubește rămâne în moarte” (NTR).

  • Produce această persoană roadele Duhului, așa cum se vorbește în Galateni 5:22-23?

Roadele sănătoase sunt o indicație că o persoană este atașată de vie (Ioan 15:5).

  • Trăiește această persoană trăiește după trup sau după duh (Romani 8:13)?

Exprimă această persoană lucrări ale cărnii așa cum se vorbește în Galateni 5:19-21 (cum ar fi beția, imoralitatea sexuală, dezbinările, etc.)? Ni se spune, în acest pasaj, că “cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu”. În plus, Isus spune în Marcu 7:20-23: ”Apoi a zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează pe om. Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, curviile, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, depravarea, ochiul rău, blasfemia, mândria și nesăbuința. Toate aceste rele ies dinăuntru și îl întinează pe om” (NTR).

  • Are această persoană o teamă autentică de Dumnezeu?

Proverbe 14:2 spune: “Cine umblă cu dreptate se teme de Domnul, dar cel ce se îndepărtează de căile Lui Îl disprețuiește” (NTR).

  • Învață această persoană o evanghelie falsă?

Prin Evanghelie falsă înțeleg una care este “o doctrină diferită și care nu este de acord cu cuvintele solide ale Domnului nostru Isus Hristos” (1 Timotei 6:3-5)?

  • Credința acestei persoane stă “în înțelepciunea oamenilor” sau în “puterea lui Dumnezeu”? (1 Corinteni 2:5)

În cele din urmă, exprimă această persoană o revărsare în exterior a dragostei lui Dumnezeu așa cum se spune în 1 Corinteni 13:2? Și este acesta un fel de iubire lumească care tolerează păcatul, sau este tipul de iubire evlavioasă care extinde compasiune asupra tuturor, dar care menține mânia dreaptă față de păcat?

Din nou, să fim înceți în a judeca și să ne abținem de la a arunca acuzații către cineva care pretinde că este credincios. La urma urmei, dragostea dumnezeiască este genul care “acoperă toate lucrurile, crede toate lucrurile, speră toate lucrurile, îndură toate lucrurile” (1 Corinteni 13:6-7).

Cu toate acestea, putem folosi înțelepciunea și discernământul pentru a ține cont de semnalele roșii atunci când le vedem. Dar acest lucru nu ne dă dreptul să bârfim despre cineva din congregație. În schimb, putem găsi siguranță în adevărul expus în Eclesiastul 12:14, care spune că “Dumnezeu va aduce la judecată fiecare lucrare, tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (NTR).

Aceasta nu înseamnă că nu suntem ținuți la răspundere pentru a vorbi despre păcatul evident în cadrul bisericii (vezi 1 Corinteni 5:12). Să facem acest lucru dintr-un loc al iubirii evlavioase, mai degrabă decât dintr-o atitudine “mai sfântă decât tine”, așa cum a făcut-o fariseul în pilda găsită în Luca 18:9-13:

Fariseul stătea în picioare și se ruga în sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta!” (NTR)

La urma urmei, cel pe care îl puteți considera fals ar putea fi cineva a cărui luptă cu păcatul este doar mai evidentă decât a voastră. Deci, mai degrabă decât să arătăm cu degetul, să investim cea mai mare parte a energiei noastre în propria noastră călătorie de credință, fiind determinați ca noi să fim cunoscuți drept urmași plini de pasiune ai lui Hristos.

Iubirea evlavioasă pe care o extindem atât credincioșilor, cât și necredincioșilor, vorbește mult mai tare decât titlul nostru de creștin. De fapt, loialitatea și devoțiunea pe care le exprimăm față de Dumnezeu și față de alții ar putea fi chiar ceea ce îi conduce pe acei “creștini falși” la Hristos.

Notă: Materialul de mai sus a fost scris pe 22 decembrie 2020 de Tessa Emily Hall (foto alăturat) în site-ul CrossWalk.com, de unde a fost preluat și adaptat. Ea este o autoare premiată care și-a scris romanul de debut la vârsta de șaisprezece ani. Cărțile ei sunt publicate în mai multe limbi și includ cărți de inspirație, atât de ficțiune, cât și de non-ficțiune, dar autentice pentru adolescenți, inclusiv cea mai recentă versiune a ei, LOVE YOUR SELFIE (publicată în octombrie 2020, Ellie Claire). Pasiunea Tessei de a face lumină asupra divertismentului și mass media curată pentru adolescenți a condus-o la o carieră de agent literar la Cyle Young Literary Elite, editor de achiziții pentru Illuminate YA (LPC Imprint) și fondator / editor al PursueMagazine.net. Este vinovată că a făcut prea multe latte-uri și nu și-a terminat niciodată lista de citit. Când degetele ei nu zboară la viteza de 128 WPM (adică 128 cuvinte pe minut) peste tastatură, ea poate fi găsită vorbind cu adolescenții, predând la conferințe de scris și jucând în filme creștine. Modul ei preferat de a amâna este să se conecteze cu cititorii se află pe lista ei de e-mail, pe rețelele sociale (@tessaemilyhall) și pe site-ul web: www.tessaemilyhall.com. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să menționați că a fost preluat din Blogul Lumea cre(s)tină în care trăim. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/12/ce-sunt-crestinii-falsi-si-cum-ii-putem.html

DEZVĂLUIRE ȘTIINȚIFICĂ-BOMBĂ: Virusul COVID provine 99,8% din LABORATOR! – STUDIU apărut pe Yahoo Finance

ON  BY GEORGEIN EVENIMENT

Doar 0,2% șanse ca el să fi apărut pe cale naturală

by ACTIVENEWS

Pe 29 ianuarie Dr. Steven Quay, MD, phd., CEO al Atossa Therapeutics, Inc., a publicat o lucrare intitulată „O analiză bayesiană concluzionează dincolo de orice îndoială rezonabilă că SARS-cov-2 nu este obținut natural prin zoonoză, ci este produs în laborator”, arată un material Yahoo Finance. Este prima recunoaștere a acestei ipoteze pe o platformă ca Yahoo, transmite Epoch Times.

În ultimele zile ale Administrației Trump, secretarul de stat Mike Pompeo a făcut aceleași afirmații. Luna aceasta ActiveNews a publicat materialul care emitea aceeași concluzie, apărut în NEW YORK Magazine: Virusul SARS-Cov-2 – Ipoteza scurgerii din laborator. Analiză de intelligence comentată de avocatul Peter Costea: COVID-19 MADE IN CHINA.

Pentru un articol în care semnalam un punct de vedere similar al Comunității de informații americane, ActiveNews a fost plasat de brigăzile roșii online pe o listă neagră cu site-uri și personalități, ca profesorul de drept Gheorghe Piperea, care ar promova așa-ziele știri fake. Să nu-l uite și pe profesorul Stevan Quay. Cât și site-ul Yahoo Finance!https://c0.pubmine.com/sf/0.0.3/html/safeframe.htmlREPORT THIS AD

Studiul actual, de 193 de pagini, poate fi descărcat de la Zenodo, o arhivă online open source cu scop general operată de CERN, aici: https://zenodo.org/record/4477081#. Un scurt videoclip explicativ despre publicație poate fi găsit în baza materialului nostru sau aici: https://zenodo.org/record/4477212#.

Scopul analizei a fost de a determina originea virusului Wuhan, care mai este cunoscut și sub denumirea numele de SARS-cov-2, care cauzează COVID-19.

Plecând de la premiza inițială că, cu o probabilitate de 98,2%, virusul Wuhan ar fi fost rezultatul unui salt zoonotic (a sărit bariera speciilor de la liliac la om) natural, și doar 1,2% probabilitate să fie o scurgere de laborator, studiul găsește și analizează impactul a douăzeci și șase de fapte și dovezi independente, examinate sistematic.

Concluzia finală la care ajunge lucrarea arată că virusul Wuhan provine, de fapt, din laborator, cu probabilitate de 99,8% și că există doar 0,2% șanse ca el să fi apărut pe cale naturală.

„La fel ca mulți alții, sunt îngrijorat de ceea ce par a fi conflicte de interese semnificative între membrii echipei OMS și oamenii de știință și medicii din China și cât de mult acest lucru va împiedica o examinare imparțială a originii SARS-cov-2”, a spus Dr. Quay.

Citiți și Departamentul de Stat: Cercetătorii de la Institutul din Wuhan aveau simptome COVID 19 în toamna lui 2019

https://c0.pubmine.com/sf/0.0.3/html/safeframe.htmlREPORT THIS AD

„Analizând doar dovezi științifice accesibile publicului despre SARS-cov-2 și folosind estimări extrem de conservatoare în analiza mea, concluzionez, totuși, că este dincolo de orice îndoială rezonabilă că SARS-cov-2 a scăpat din laborator. Dovezile adiționale a ceea ce par să fie secvențe genetice ale vaccinului adenovirus la specimene [prelevate n.r.] de la cinci pacienți, luate în decembrie 2019 și secvențiate de Institutul de Virologie din Wuhan necesită o explicație. Puteți vedea acest tip de date într-un studiu de provocare de vaccin, de exemplu. Sper că echipa OMS poate obține răspunsuri la aceste întrebări.”

Pentru a ajuta la găsirea adevărului și pentru a obține părerea terților cu privire la metodologiile utilizate și concluziile la care s-a ajuns în această lucrare, o copie draft a analizei a fost trimisă la douăzeci și șase de oameni de știință din întreaga lume, inclusiv anchetatorilor OMS aflați în prezent la Wuhan, Institutului de Virologie Wuhan, precum și altor virologi proeminenți.

Despre Steven Quay, MD, Ph.D.

Dr. Steven Quay a publicat peste 360 de contribuții medicale și a fost citat de peste 10.000 de ori, plasându-l în topul 1% al oamenilor de știință din întreaga lume. Deține 87 de brevete SUA și a inventat șapte produse farmaceutice aprobate de FDA care au ajutat peste 80 de milioane de oameni.

Citiți Covid 19, o modificare genetică artificială a virusului HIV? Ipoteza lansată de Luc Montagnier, laureat al Nobelului pentru medicină: „SARS-cov-2, este un produs sintetic, eliberat accidental dintr-un laborator din Wuhan”

https://c0.pubmine.com/sf/0.0.3/html/safeframe.htmlREPORT THIS AD

O echipă a redacției Epoch Times New York a realizat la începutul anului 2020 un documentar despre originea virusului Wuhan, care ajungea la aceleași concluzii, disponibil AICI.

Filmul a fost cenzurat de platformele social media în ciuda mai multor luări de poziție similare ale unor pesonalități din lumea medicinei sau a serviciilor de informații.

Vedeți și DOCUMENTARE COVID la ACTIVENEWS

VIDEO cu demonstrația profesorului Steven Quai:

https://www.youtube.com/embed/ATUtjvgT8iI?version=3&rel=1&showsearch=0&showinfo=1&iv_load_policy=1&fs=1&hl=en&autohide=2&wmode=transparenthttps://c0.pubmine.com/sf/0.0.3/html/safeframe.htmlREPORT THIS AD

Sursa: https://www.activenews.ro/stiri/DEZVALUIRE-STIINTIFICA-BOMBA-Virusul-COVID-provine-99-8-din-LABORATOR-Doar-0-2-sanse-ca-el-sa-fi-aparut-pe-cale-naturala-STUDIU-aparut-pe-Yahoo-Finance-164996Advertisementshttps://c0.pubmine.com/sf/0.0.3/html/safeframe.htmlREPORT THIS AD

Share this:

Related

Dr. în biomedicină Ana María Oliva despre „pandemie”: Oamenii NU mor de CovidIn „Incurajare”

Ce se întâmplă după ce OMS a declarat pandemie de coronavirusIn „Eveniment”

„Cobaii umani” . Ce nu s-a spus despre vaccinul Pfizer COVID-19In „Eveniment”ACTIVENEWSCOVID PROVINE DIN LABORATORDR. STEVEN QUAYSTUDIUYAHOO FINANCE

Opriți-vă! Ați făcut din vaccin noua voastră evanghelie!?

4 DAYS AGO 

6 MINUTE

READ 0 Comentarii

Pot spune fără nici o remușcare că mulți dintre voi ați luat-o pe ”arătură” de când a apărut vaccinul contra covid-19. Anul trecut am fost definiți toți de felul cum am văzut un nenorocit de virus care a decimat zeci de vieți, a lăsat pe mulți pe drumuri și a distrus multe afaceri. Nu știu dacă cineva sau ceva a orchestrat toate acestea; eu nu sunt aici să iau partea nimănui. Eu vreau să spun lucrurilor pe nume. Și asta pentru că mulți creștini – și în special predicatori și pastori – au început să predice din afara Evangheliei!

Mă gândeam dacă acești predicatori enunțați mai sus au primit vreo ”idee” sau vreo schiță de mesaj de la vreo mare companie farmaceutică, sau poate ”tendința” vremii actuale i-a determinat să purceadă spre un nou stil de predicare. Am auzit de predica textuală – unde se rostește o prelegere dintr-un text biblic – de predica topică – unde se predică pe o anumită tematică tot dintr-un text sau o grupă de texte biblice – și de predica expozitivă – care este după mine cea mai eficientă modalitate de a transmite un mesaj din Sfânta Scriptură folosind tehnici care se învață pe băncile institutelor biblice. Dar nu am auzit până acum de predica pandemică. Asta pentru că vremurile noi probabil că necesită și… modificări noi. 

Unii dintre noi ne facem renovări prin case și este un lucru bun. Mai dăm un fel de ”refresh” la locul în care stăm, să schimbăm puțin felul cum arată camera sau locuința unde stăm. Fie punem o vopsea nouă, o podea nouă, lumini noi, becuri noi, mobilier nou, sau poate facem ce ne trece prin cap și născocim ceva… depinde de bugetul fiecăruia. Chestia asta de ”refresh” au înțeles-o unii la biserică puțin diferit. Cât am fost toți închiși în case nu mai avea voie lumea să vină la biserică. Au scăzut finanțele și a scăzut și bugetul. Nu puteai cere la transmisiile online fonduri de la enoriași pentru că… acum e o vreme bună de renovare – deși anumite biserici au făcut aceasta atunci și cred că fac și acum. Unii oameni au rămas fără locul de muncă, și sunt sigur că mulți pastori au descoperit aceasta. Probabil că și salariul lor a fost afectat, într-un fel sau altul.

Faza e că unii pastori nu au înțeles că e mai bine să facă un ”refresh” la interiorul sau exteriorul bisericii, ci la… mesajul predicat. Dacă tot suntem în perioade tulburi… predicăm mesaje tulburi, nu? Dacă în jur sunt oameni cu mască și oameni pro și contra măștii, facem predici despre semnul măștii, despre tăcerea impusă peste biserică, peste creștini în general – nu neapărat în țara noastră cât și la nivel global. Și dacă încep să crească la unii numărul de vizualizări la slujbele online, începem și noi să facem ceva! Abia acum s-au deșteptat anumite biserici și au luat aparatură și au înțeles că pot să se folosească de tehnologia de acum ca să… aducă mesajul Bibliei în cât mai multe case – locul unde am fost oarecum restricționați să stăm datorită acestei pandemiiAlții nu au făcut nimic. Absolut nimic. Au lăsat ca lucrurile să curgă de la sine… să nu ia vreo amendă, să nu consume tehnologia… care știau ei că e de la diavolul. Spre uimirea noastră a tuturora, o să vă minunați să vedeți că acei pastori și predicatori care au decis să nu aibă slujbe online pentru enoriași… au descoperit modalități noi prin care ”să se facă auziți”. Unii și-au creat canale de podcasturi, alții videoclipuri săptămânale, alții doar mesaje audio și text pe aplicațiile mai puțin costisitoare și accesibile celor din jur. Pentru alții… a fost mai important ce zicea cultul din care făceau parte, așa că au executat ordinele, sau au fost excomunicați (ați citit și ați auzit probabil de N cazuri din țara noastră și din alte țări pe această temă, nu mai trebuie să aprofundez eu acum acest capitol dureros).

Mai sunt și enoriași care nu au smartphone-uri, poate nici măcar internet sau televizor unde să urmărească măcar un canal religios cu emisiuni, mesaje, cântece și … cam ceea ce s-ar face la o biserică. 

Au apărut totuși, așa cum menționam anterior, o oarecare tendință nouă. Se mișcă lucrurile puțin acum. Au fost predici despre votare, despre politică – deși nu știu care a fost rolul pastorilor să se implice în politică, dacă nu au această chemare (am mai scris despre asta în acest articol) – despre viață, despre moarte, despre nu mai știu ce… 

Cel mai mult au ieșit acum în evidență mesajele despre vaccin și despre semnul fiarei. Atâtea mesaje am văzut online pe acest subiect că mi s-a ridicat părul în cap. Ziceam că anul trecut – 2020 – oamenii ne-au definit după felul cum am perceput noi pandemia (despre care am scris în acest articol). În acest an oamenii sunt definiți pe de-o parte după felul cum au interpretat evenimentele anului trecut, dacă a ieșit sau nu Trump președintele Americii (despre care am scris în acest articol, care sunt sigur că l-ați citit deja) și, mai nou, despre ”leacul pentru covid-19”.

Auzisem la un show video că anumiți pastori au și spus deja la enoriașii lor că… dacă vor accepta vaccinul… nu li se va mai da împărtășania, sau vor fi excluși din biserică. Am discutat cu cineva care lucrează în domeniul protecției muncii despre acest aspect și apoi s-a crucit persoana. Nu știa ce să mai zică – bineînțeles, nu am dat nume, nu am spus despre cine este vorba, nu am lăsat să se sub-înțeleagă ceva. Probabil că în mintea acestei persoane se ridicau multe semne de întrebare, dacă nu chiar concluzii bizare și greu de rostit în public.

Nu am nimic cu nimeni. Nici cu vaccinurile. Am văzut că unul din marii conducători ai unui mare cult religios din România a început să facă o campanie pentru a se vaccina oamenii, iar apoi chiar dumnealui a declarat că… el nu se vaccinează că… e alergicĂsta da Iuda, mi-am zis eu. A primit pliante și finanțe de pe undeva să zică la lume despre un nenorocit de vaccin… pentru că el era un om influent. Influent dar independent de vaccin și efectele sale.

Așa de influent a fost și un pastor medic din Anglia care a postat recent un video după ce s-a vaccinat… și toți, dacă nu chiar majoritatea creștinilor, l-au anatemizat. L-au anatemizat pentru că el spunea că ”e o binecuvântare”, pe când toți ceilalți îl numeau ”blestem”. Și mai nou este și semnul fiarei, nu? 

Am urmărit stupefiat cum au reușit unii ”oameni ai lui Dumnezeu” să devieze de la chemare și locul unde i-a pus Dumnezeu și au început să o ia pe căi… străine. Au început să facă mesaje despre un virus, în loc să predice la oameni despre mântuirea în Isus Hristos. Au început să predice că un vaccin este menit să aducă instaurarea antihristului, în loc ca ei să proclame Împărăția lui Dumnezeu, neprihănirea și să cheme pe oameni la pocăință

Au uitat să mai predice despre cruce, despre calvar, despre păcat… pentru că noua corectitudine politică religioasă este vaccinul!

Opriți-vă! De ce ați pornit pe această cale greșită? Dacă ați crezut atâta timp – și ați predicat – că Domnul poate totul, că El este vindecătorul, că El poartă de grijă… de ce acum instaurăm frica în inimile oamenilor prin a predica despre… un lucru făcut de mâna omului? Spunea bine David că ”Unii se bizuiesc pe carele lor, alții, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru” (Psalmii 20:7). Pentru că tendința oamenilor de acum este să nu mai se bazeze și nici să nu se mai încreadă în Dumnezeu, ci pe lucrurile făcute de ei, sau chiar pe lucrurile făcute de Dumnezeu. Și dacă ceva nu merge bine, dăm vina pe El, că e mai simplu, nu? 

De unde până unde ați dedus că menirea noastră – în calitate de creștini și ucenici ai lui Hristos – este ca noi să fim de partea unui virus sau de partea unui vaccin, ori contra lui? Ce are asta de a face cu suveranitatea lui Dumnezeu, cu identitatea noastră, cu ceea ce suntem noi? De ce ne-am schimbat focusul pe niște lucruri pieritoare? Spunea bine apostolul Petru ceva despre menirea și rostul nostru în această viață – și vă redau mai jos cuvintele lui, care sper să se întipărească profund în inima voastră de predicatori, pastori, sau orice ați fi:

Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, pentru ca credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima, fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac. Căci orice făptură este ca iarba și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. (1 Petru 1:18-25)

https://crestinismtrait.blogspot.com/2021/0

Simptome ale unei persoane care consuma droguri – de Catalin Baciu (Teen Challenge)

 08.09.2014  |    Crestinul si DIMENSIUNEA SOCIALA  |   17452  |     4 min

Drogați. Dependenți. Auzim aceste cuvante din ce în ce mai des în România. Obișnuiam să vorbim despre dependenți ca despre o problemă a celor din Vest sau a românilor din medii rău famate însă nu mai e așa. Astăzi avem dependenți care provin din familii responsabile, cu frică de Dumnezeu și care au oferit multă dragoste și grijă. Indiferent din oricare mediu ar proveni, aceștia vor provoca multă durere în jurul lor. Simțim asta pe pielea noastră când mașinile ne sunt sparte, portofelele și telefoanele furate sau apartamentele jefuite.

Însă necazul nostru nu se poate compara cu cel al familiilor din care aceștia provin. Cunosc dependenți care au smuls poșeta din mâinile propriei mamei sau au furat verigheta tatălui sau au vândut apartamentul părinților pentru a-și procura drogul. Familiile ajung să fie disperate. Nenumărate promisiuni încălcate, perioade în care nu mai știu nimic de ei, telefoane de la poliție sau recuperatori, ajung să îi ducă pe părinți și frați în pragul disperării iar unii ajung să se îmbolnăvească. Mai sunt doborâți și de cei din jurul lor care îi judecă cu asprime și spun că din situația asta nu se mai scăpa. Greșit. Minciună!

Sunt implicat în recuperarea dependenților de peste 11 ani și am văzut mulți tineri și tinere, eliberați, care astăzi, la mai mult de 7 ani de la ultima doză, sunt persoane responsabile, au o credința vie și trăiesc o viață de real succes. Astăzi familiile acestora sunt mândre de ei și nu încetează să mulțumească lui Dumnezeu…

Trebuie să înțelegem că nimeni nu își propune să ajungă dependent! Mulți din cei care au ajuns în situația asta sunt foarte inteligenți și au o educație superioară. Totul începe cu a  încerca o țigară mai tare sau un drog despre care li se spune că nu dă dependență și că îi va ajuta să se simtă bine, să aibă mai mult curaj, concentrare sau pur și simplu relaxare. Presiunea grupului (uneori e vorba de o singură persoană) este mare. Nevoia de a fi acceptat în grup, curiozitatea, teribilismul, dezamăgirile, plictiseală sau o nevoie emoțională puternică îl va face să cedeze. După ce au trecut de experimentare încep să folosească ocazional, de obicei când sunt cu aceleași persoane. Încep să folosească regulat și după o anumită perioadă (această diferă la fiecare în parte și este în funcție de drogul folosit și context- accesul la drog, banii, etc) încep să folosească zilnic (dependent cronic). La început drogurile oferă ce au promis însă după o perioadă plăcerea se schimbă în durere iar drogul devine substanță de supraviețuire. Gândurile, emoțiile și comportamentul acestuia se învârt în jurul unei singure nevoi: nevoia de a consumă drogul, atenție, pentru a supraviețui nu pentru a se simți bine. Apar problemele în familie și cu poliția, apar datoriile și se instalează un stres enorm. Durerea dependenței devine mai mare că durerea schimbării iar în această fază tânărul cere ajutor și se lasă ajutat.

 Dacă s-a ajuns la această fază, dependentul are nevoie de dezintoxicare fizică și apoi de un Centru de reabilitare. Noi, la Centru Teen Challenge (cartea Crucea și Pumnalul a lui David Wilkerson spune întreaga poveste) oferim tinerilor o soluție eficientă și complexă, bazată pe credința în Isus Cristos, la dependența de droguri și alcool, precum și la alte tipuri de dependență. O viață nouă în Isus și ucenicizarea care durează până la un an îi schimbă profund. Mărturiile sunt multe (vezi www.teenchallenge.ro) Mai sunt câteva organizații în România care sunt specializate în recuperarea dependenților (vezi www.rosaac.ro).   

Cei mai mulți consumatori de droguri se găsesc în fază de folosire ocazională sau regulată, ascunzând faptul și negând ferm (uneori violent) atunci când cineva îndrăznește să îi confrunte. În această fază ei nu vor ajutor pentru că nu au nevoie decât de bani și susținerea familiei (casă, masă, haine și alte beneficii) fără să-și asume vreo responsabilitate.  

Este critic ca cei dragi să intervină în această fază. Mulți însă nu știu să  citească semnele dependenței. Observarea timpurie a dependenței poate schimba cursul lucrurilor și se poate interveni când problema nu este prea mare. Zilele trecute o mamă extrem de îngrijorată m-a sunat să mă întrebe cum poate ști dacă fetița ei de 16 ani este dependentă. Deja ele discutaseră și aceasta a negat că are vreo problemă. Trebuia să citesc prin telefon comportamentul feței. 

Redau câteva din informațiile de care am avut nevoie pentru a trage o concluzie și a o îndruma pe mamă: 

„Si-a pierdut interesul pentru mai tot. Dacă înainte era pasionată de ceva, acum nu mai este interesată în nimic. Atunci când este confruntată legat de comportamentul ei ciudat, neagă cu tărie și începe să aducă tot felul de acuzații. Nu prea stă până la finalizarea discuției ci pleacă nervoasă.

Începe să manipuleze emoțional motivând că familia (tata sau mama/ sau amândoi) au fost neglijenți sau prea duri sau „nu ați fost acolo când am avut nevoie de voi; părinții prietenilor mei le dau o grămadă de bani copiilor lor și nu le scot ochii, etc.”

Care este situația la școală? „De obicei absențele se înmulțesc iar rezultatele la învățătură scad. Profesorii observă absența de la ore.” 

Lipsește mai mult de acasă? Sau observi că atunci când ajunge acasă petrece mai mult timp singură în cameră ei/lui?

Cere bani motivând diverse cheltuieli? Uneori nu este cazul, iar asta pentru că un prieten (de obicei cel care o inițiază) are grijă să nu îi lipsească marfa.

Zâmbește din ce în ce mai puțin? Pare preocupată și se citește pe față o apăsare? Evită contactul vizual?

Arată din ce în ce mai neglijent? Aspectul ei începe să se deterioreze? Camera ei este dezordonată rău? Însă acest lucru nu este valabil la toți, unii consumatori continuă să aibă grijă de aspectul lor. 

Slăbește și au apărut cearcăne în jurul ochilor? Când vine acasă urmăriți pupilele. Dacă sunt foarte mari sau foarte mici atunci cel mai probabil a consumat o substanță. 

Are o gândire visătoare? „Lasă că o să vedeți voi ce am să ajung. Când am să vin acasă cu BMW atunci nu o să mai spuneți nimic. Mă voi muta singur și nu o să mai am nevoie de voi.

O prindeți cu minciuni regulat? Caracteristic unui dependent este următorul comportament: minciună, manipulare, egoism, mentalitatea de victimă, gândire visătoare, gândire și viață dezorganizate.  

Dacă lucrează, își schimbă serviciul des invocând tot felul de scuze? Perioadele între servicii devin din ce în ce mai lungi fiind justificate de „Nu găsesc nimic” sau „Ăla e serviciu? Nu mă duc pentru 700 lei!” 

Încep să dispară lucruri de-ale ei sau din casă. Mai întâi începe să își vândă lucrurile care îi aparțin (haine, computer, etc). 

Dacă se injectează, va purta mai mult cămăși sau tricouri cu mâneca lungă. 

Trebuie însă să avem mare grijă să nu acuzăm prea devreme sau fără să avem dovezi. Am sugerat familiei să meargă și la analize de sânge în vederea descoperirii substanțelor străine din sânge.  

Oricare ar fi situația, nu vă pierdeți niciodată speranța în Domnul Isus. Încredeți-vă în EL. Nu vă pierdeți cumpătul – țipetele și alte comportamente violente nu au ajutat. Puteți fi fermi și fără a face acuzații și amenințări. Puteți impune limite folosind cuvinte care să transmită respect și grijă. Cei care au nevoie de ajutor să ne scrie la
catalin@teenchallenge.ro   

Nu sunt puține situațiile în care persoana care a experimentat drogul să renunțe singur la ele. Eu cred că e și datorită rugăciunilor celor dragi! 

Rugați-vă mereu pentru copii voștri și pentru cei care au căzut în această patimă. Domnul nostru eliberează și astăzi!  

www.teenchallenge.ro Acest articol este publicat si in revista Alfa Omega Magazin. Va puteti abona sa primiti prin posta aceasta revista, lasand adresa dvs. prin formularul regasit in pagina de abonare

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/social/331

Credința este forjată în criză

Credința este forjată în criză

28 IANUARIE 2021

Articol de Jon Bloom

Scriitor, desiringGod.org

Biblia este o carte plină de sânge. Este o carte despre realitate. Și realitatea, așa cum știm prea bine, este adesea brutală și sângeroasă. Biblia nu acoperă deloc acest fapt, ci descrie realitatea cu o sinceritate tulburătoare. O mare parte din Scriptură a fost scrisă în vremuri brutale, sângeroase, de către autori înfrânți, necăjiți, obosiți, chiar deprimați. Și la culmea poveștii Bibliei, la baza mesajului Bibliei, este Fiul lui Dumnezeu care moare sângeros pe o cruce cruce romană.

Deci, când ne deschidem Bibliile, rareori vom găsi o lectură ușoară.

Chiar și în cartea Psalmilor, această colecție de poezie spirituală inspirată care a adus un confort incomensurabil unui număr incalculabil de sfinți de-a lungul secolelor, ne confruntăm frecvent cu teme tulburătoare. În numeroși psalmi, citim lupte ale scriitorilor despre ceea ce înseamnă să ai încredere în Dumnezeul pe care îl prețuiesc în timp ce asistă la o realitate brutală și sângeroasă, o realitate care le provoacă înțelegerea sau așteptările față de promisiunile și scopurile lui Dumnezeu.

Acești psalmi se încadrează într-o categorie pe care o numim psalmi de plâns . În anumite psalmi de plâns, cum ar fi Psalmul 10 , citim o criză de credință a unui autor inspirat surprins în verset.

Putem spune asta lui Dumnezeu?

Vedem acest lucru imediat în versetul de început:

De ce, Doamne, stai departe?
     De ce te ascunzi în vremuri de necaz? ( Psalmul 10: 1 )

Acesta este un lucru remarcabil de spus lui Dumnezeu. Ar putea un Hedonist creștin să se roage de fapt așa?

De ce aș pune această întrebare în acest fel? Noi, la Dorința lui Dumnezeu, credem că Biblia ne învață o abordare a vieții pe care o numim hedonism creștin . Vedem în Scriptură că un creștin nu este cineva care acceptă doar din punct de vedere intelectual să susțină afirmațiile adevărului propozițional creștin. Un creștin îl iubește pe Dumnezeu din toată inima ( Matei 22:37 ), îl apreciază pe Dumnezeu ca fiind cea mai mare comoară a sa ( Matei 13: 44-46 ; Filipeni 3: 7-8 ; Evrei 11: 24-26 ) și caută pe Dumnezeu ca sursă a plăcerii sale cele mai mari și mai îndelungate ( Psalmul 16:11 ). Dumnezeul triunitar al Bibliei trebuie să fie „bucuria excesivă” a creștinului ( Psalmul 43: 4.)). Rezumate într-o propoziție, Hedoniștii creștini cred că Scriptura ne învață că Dumnezeu este cel mai slăvit în noi atunci când suntem cel mai mulțumiți în El .

Cu siguranță putem găsi o mulțime de rugăciuni edoniste creștine în Psalmi, cum ar fi Psalmul 73: 25–26 ,

Pe cine am în cer, în afară de tine?
     Și nu este nimic pe pământ pe care să-l doresc în afară de tine.
Carnea și inima mea se pot defecta,
     dar Dumnezeu este puterea inimii mele și porțiunea mea pentru totdeauna.

Dar ce rămâne cu Psalmul 10 , unde scriitorul deplânge nedumerirea lui agonizantă asupra faptelor nedrepte, lacome și violente împotriva oamenilor nevinovați, neajutorați? El nu este deranjat doar de faptele rele la care a asistat; este deranjat de faptul că cei răi prosperă din răutatea lor. Și Dumnezeu, judecătorul drept, pare să lase să se întâmple. Deci, în candoare biblică tipică, el îl întreabă pe Dumnezeu: „De ce te ascunzi în vremuri de necaz?” Dacă o persoană îl iubește, are încredere și îl prețuiește cu adevărat pe Dumnezeu mai presus de orice, se poate ruga așa? Poate cineva care se bucură de Dumnezeu să plângă vreodată distanța aparentă a lui Dumnezeu și să nu ia în seamă?„O criză a credinței nu trebuie confundată cu abandonarea credinței”.TweetDistribuiți pe Facebook

Pe scurt, da. De fapt, hedoniștii creștini se roagă în acest fel lui Dumnezeu în anumite momente, deoarece el este „bucuria noastră excesivă”, pentru că îl prețuim, pentru că îl iubim. Și pentru că uneori căile și timpul lui Dumnezeu sunt greu de înțeles. Vedem această dinamică întristată, dar totuși veselă, în realitățile brutale ale Psalmului 10 .

De ce s-a simțit Dumnezeu departe?

În primul rând, trebuie să înțelegem ce l-a tulburat pe acest psalmist. El își revarsă necazul:

  • „În trufie, cel rău urmărește cu căldură pe sărac [pentru că este] pofticios de câștig” ( Psalmul 10: 2-3 ).
  • El „blestemă și se lepădă de Domnul” (chiar neagă existența lui Dumnezeu) ( Psalmul 10: 3-4 ).
  • „Gura Lui este plină de blestem, de înșelăciune și de asuprire” ( Psalmul 10: 7 ).
  • „În ascunzători ucide pe nevinovați” ( Psalmul 10: 8 ).
  • „El îi prinde pe sărac, când îl atrage în plasa lui” ( Psalmul 10: 9 ).

Săracii sunt exploatați și chiar măcelăriți de cineva aflat într-o poziție de putere (poate mai mult decât unul), de dragul beneficiului financiar. Victimele se află într-o poziție „neajutorată” sau lipsită de apărare și astfel „sunt zdrobite, se scufundă și cad din puterea [celui rău]” ( Psalmul 10:10 ). Acestea ar fi fapte de nedescris, cu excepția faptului că tăcerea ar compune doar nedreptatea tuturor. Prin urmare, la fel ca Ieremia, psalmistul „nu poate tăcea” ( Ieremia 4:19 ).

Ce sună credința în criză

Psalmistul se străduiește să pună răutatea pe care o vede în cuvinte. Îi putem simți mânia dreaptă. O astfel de opresiune și nedreptate oribile ar trebui să-l înfurie pe el (și pe noi).„Mai devreme sau mai târziu, fiecare creștin se confruntă cu o criză de credință – unii dintre noi sunt numeroși”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar, deși psalmistul se adresează lui Dumnezeu cu seriozitate urgentă, nu cred că mânia lui este îndreptată spre Dumnezeu. Este îndreptat către cei răi care fac o astfel de distrugere. Psalmistul se întoarce către Dumnezeu cu indignarea sa aprinsă față de făptașii răi și cu compasiunea plângătoare față de victime, deoarece speranța sa este în Dumnezeu să aducă dreptate și eliberare. De aceea se roagă .

Și noi asistăm, și uneori suntem victime, la astfel de nedreptăți rele. În zilele noastre, copiii nenăscuți nevinovați, fără apărare sunt asasinați în mod legal, iar copiii, precum și adulții vulnerabili sau prinși sunt traficați pentru sex, profitând din punct de vedere financiar cei care comit nedreptățile. În fața unor astfel de lucruri, nu putem să tăcem. În primul rând, înaintea lui Dumnezeu. Din compasiune pentru cei necăjiți și mânie dreaptă față de făptași, ne revărsăm inimile plângătoare către Dumnezeul în care sperăm ( Psalmul 43: 5 ) și de la care primim speranța ( Psalmul 62: 5 ).

Învățând să strigi în criză

Dar totuși, acele linii de deschidere ale psalmului sună ca Dumnezeu fiind cel care primește cel puțin o parte din mânia psalmistului:

De ce, Doamne, stai departe?
     De ce te ascunzi în vremuri de necaz? ( Psalmul 10: 1 )

Dacă asta nu este furie sau deziluzie sau dezamăgire, ce este? Aduce în cuvinte perplexitatea dureroasă a unei crize de credință.

Acum, o criză de credință nu trebuie confundată cu abandonarea credinței. Aproape fiecare sfânt se confruntă cu crize de credință de diferite tipuri și, de obicei, trebuie să suportăm crize de credință pentru ca credința să crească și să se întărească – mai multe despre asta într-un moment. Dar cea mai clară dovadă că acest psalmist nu îl abandonează pe Dumnezeu este prezența acestui psalm – psalmistul se roagă! Și în rugăciunea sa, face cu Dumnezeu ceea ce facem noi toți cu cei pe care îi iubim și îi prețuim profund care acționează (sau par să nu acționeze) în moduri pe care nu le înțelegem: își exprimă sincer confuzia și durerea.

Sufletul psalmistului este tulburat de faptul că cunoștințele sale informate biblic despre caracterul lui Dumnezeu nu par să se potrivească cu realitatea pe care o observă. El crede că „Dumnezeu este un judecător neprihănit” ( Psalmul 7:11 ) care „execută dreptatea” pentru cei neajutorați și vulnerabili ( Deuteronomul 10:18 ). Dar nu vede justiția executată pentru cei neajutorați și vulnerabili. El îl vede pe opresorul rău al neputincioșilor „prosperând tot timpul” ( Psalmul 10: 5 ). De ce Dumnezeu nu oprește imediat această nedreptate este dincolo de el. Este un moment de criză pentru el și așa îi spune lui Dumnezeu.

Totuși, cred că este greșit să presupunem că, deoarece psalmistul îl întreabă pe Dumnezeu de ce pare îndepărtat sau ascuns, îl învinuiește pe Dumnezeu sau îl certă pe Dumnezeu pentru că și-a neglijat responsabilitățile. Ceea ce face este să descrie experiența sa de realitate – modul în care situația i se arată prin simțurile sale finite. Iar motivul pentru care se roagă în acest fel este tocmai pentru că îi pasă atât de profund de Dumnezeu, pentru că îl iubește și are încredere în Dumnezeu.

Acesta este un răspuns creștin fidel la o criză de credință. Când suntem dureros de nedumeriți de aparenta discontinuitate dintre ceea ce știm despre Dumnezeu din Scriptură și ceea ce observăm în lume, atunci când misterul scopurilor providențiale ale lui Dumnezeu îndeplinește finețea înțelegerii noastre și nu are sens pentru noi, Dumnezeu vrea să strigăm la el. El vrea să-i strigăm tocmai pentru că îl iubim și avem încredere în el, chiar și atunci când experiența noastră provoacă ceea ce credem.

Forjarea hedoniștilor creștini

Faptul că Biblia vorbește atât de sincer despre realitate face parte din calitatea sa de auto-autentificare; onestitatea nevernisată este un semn al sincerității și adevărului. Iar faptul că Biblia prezintă o criză de credință a psalmistului asupra problemei răului face parte din motivul pentru care Psalmii i-au mângâiat pe atâția de atâta timp; trăim și noi astfel de crize.

Mai devreme sau mai târziu, fiecare creștin se confruntă cu o criză de credință – unii dintre noi sunt numeroși. Dar o criză a credinței nu înseamnă pierderea credinței . De fapt, de multe ori prin crize de credință învățăm ce este cu adevărat credința.„Forjarea unui Hedonist creștin apare adesea în focurile unei crize de credință”.TweetDistribuiți pe Facebook

Scriptura este plină de relatări despre sfinți care suportă multe tipuri de crize de credință, în care Dumnezeul care guvernează realitatea, în toată sângeroasa ei brutalitate, nu îndeplinește înțelegerea și așteptările sfinților, ducându-i pe acești sfinți să lupte adânc. Evreii 11 „Sala credinței” este căptușită cu astfel de sfinți, care prin crize au învățat ce înseamnă cu adevărat „a umbla prin credință, nu prin vedere” ( 2 Corinteni 5: 7 ).

Am menționat mai devreme că Hedoniștii creștini adoră să se roage Psalmul 73: 25–26 :

Pe cine am în cer, în afară de tine?
     Și nu este nimic pe pământ pe care să-l doresc în afară de tine.
Carnea și inima mea se pot defecta,
     dar Dumnezeu este puterea inimii mele și porțiunea mea pentru totdeauna.

Ceea ce nu am menționat este că Psalmul 73 este o altă relatare a unei crize de credință și această rugăciune face parte din rodul acestei crize. Deci, atunci când vin propriile crize, nu presupuneți că credința, dragostea și bucuria voastră au dispărut, ci că Dumnezeu vrea să le crească în cuptorul necazului. Pentru că falsificarea unui Hedonist creștin apare adesea în focurile unei crize de credință.Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) servește ca profesor și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.ACȚIUNI 3.4K

https://www.desiringgod.org/messages/doing-

← Bebe Ciauşu – Atât de aproape şi totuşi atât de departe!Nu-i loc mai sfânt – Traian Dorz →

12 motive pentru care C.H. Spurgeon era depresiv

Posted on August 24, 2018 by gtgospel.wordpress.com

Un pictor a încercat să-i facă un portret lui Spurgeon, dar după câteva săptămâni de muncă asiduă a exclamat frustrat: „Nu pot să realizez acest portret, pentru că faţa ta este diferită în fiecare zi; niciodată nu este la fel!”
Cu siguranţă, C.H. Spurgeon a fost cel mai popular predicator al epocii victoriene, dar era, în aceeaşi măsură, şi cel mai împovărat. Se spune că deţinea mai mult de treizeci de cărţi despre bolile psihice. Citea despre depresie, scria despre depresie şi suferea de depresie. Scrisorile lui conţin numeroase detalii referitoare la starea sa de spirit extrem de tulburată. Se numea adesea un „prizonier” şi plângea foarte mult fără să ştie de ce. „Îmi este milă şi de un câine care trebuie să sufere ce sufăr eu”, era auzit spunând uneori în prezenţa prietenilor foarte apropiaţi.
Unii dintre biografii lui Spurgeon au afirmat că acesta suferea de tulburare bipolară, oscilând între agonie şi extaz, între văi şi vârfuri emoţionale, între vitalitate maximă, însoţită de productivitate neobişnuită, şi neputinţa de a se mişca din pat. Alţii au crezut că stările de depresie ale renumitului predicator erau cauzate de un dezechilibru chimic în creier. Dr. Anil Den, un psihiatru londonez contemporan, susţine că depresia lui Spurgeon era cauzată de starea deficitară de sănătate şi că, dacă ar fi trăit în zilele noastre, s-ar fi putut trata cu ajutorul medicamentelor. Cel mai bun studiu (la nivel de doctorat ştiinţific) despre depresia lui Spurgeon vine din partea Dr. Brian Albert, care nota că doctorii predicatorului londonez, Joseph Kidd şi Russel Reynolds, credeau că motivul principal al depresiei acestuia era stresul foarte mare cauzat de slujba de predicare şi păstorire. Soţia lui crea că vremea este de vină pentru instabilitatea lui emoţională. „Vremea mohorâtă îl deprimă cumplit”, mărturisea aceasta.
A fost depresia lui Spurgeon doar o problemă spirituală? El nu credea aşa ceva. Recunoştea că uneori sufletul lui este bolnav, dar mărturisea că „creierul îi este la fel de răvăşit precum îi este trupul”. Dacă corpul are nevoie de medicamente, de ce nu ar avea şi mintea? „Nu este vorba de pocăinţă, spunea acesta, ci o simplă indigestie sau alţi agenţi ai răului pot deprima cumplit duhul unui om (…) Omul tulburat experimentează o serie de stări, nu pentru că este sau nu este creştin, ci pentru simplul fapt că este om – om cu puternice înclinaţii spre melancolie”.
Cei din epoca victoriană aveau o înţelegere foarte limitată referitoare la sănătatea mintală. Ei priveau depresia ca pe o tulburare psihică şi credeau că orice persoană depresivă poate fi vindecată cu ajutor medicamentos. Cel mai obişnuit tratament pentru cazurile severe era internarea într-un spital de nebuni (cea dintâi biserică în care a predicat Spurgeon era situată vis-a-vis de un spital de nebuni).
Diagnosticarea cuiva decedat nu este nici uşor, nici precis. Dar, în cazul lui Spurgeon, merită încercat. De ce a suferit C.H. Spurgeon de depresie? Iată câteva motive, spicuite din scrierile sale.
1. Dezechilibrul chimic
„Mintea poate coborî în profunzimi mai mari decât trupul, chiar până în abisul văilor fără fund”.
„Unii sunt atinşi de melancolie de la naştere”.
2. Boala fizică
„Am fost foarte bolnav mai bine de cinci săptămâni şi, în timpul acesta, am navigat în apele adânci şi tulburi ale depresiei”.
„Un ficat leneş poate produce cele mai multe dintre acele suferinţe groaznice pe care le vom considera numaidecât trăiri spirituale”.
3. Traume personale
„Există temniţe sub Castelul Disperării la fel de înspăimântătoare ca locuinţele celor pierduţi, iar unii dintre noi am fost întemniţaţi în ele” (Afirmaţie scrisă în contextul dezastrului de la Surrey Garden Music Hall din anul 1856).
4. Singurătatea
„Singurătatea, care, dacă nu greşesc, este resimţită de mulţi dintre fraţii mei, este o sursă foarte fertilă de depresie”.
5. Efortul psihic excesiv
„Efortul psihic tinde să provoace anxietate şi depresie, pentru că mult studiu oboseşte trupul”.
„Încă nu pot să spun că am scăpat de valea depresiei, care este rezultatul suprasolicitării mintale, dar apare mai rar; nădăjduiesc că nu peste multă vreme va dispărea complet”.
6. Faima
„Când am devenit păstor la Londra pentru prima dată, succesul m-a zdrobit, iar gândul la carierea care se profila înaintea mea, în loc să mă înalţe, m-a aruncat în cel mai groaznic abis, din care mi-am văzut şi recunoscut nenorocirea”.
7. Eşecul
„Cât de des am ajuns unii dintre noi să ne învârtim noaptea în pat ca uşa pe ţâţâni din cauza scurtăturilor conştiente folosite în mărturisirea Evangheliei! Cât de des am dorit să alergăm înapoi în amvoane să strigăm în gura mare adevărul, pe care altădată l-am spus într-o manieră atât de rece şi lipsită de pasiune!”.
8. Vremea
„A trăi un şir neîntrerupt de zile de vară, în care să nu existe ceaţa rece, în care să nu existe dureri reumatice şi duhul de depresie, este unul dintre cele mai minunate lucruri”.
9. Păcatul
„M-am întrebat adesea, până în ziua de azi, cum a fost posibil ca mâinile să nu-mi fi sfârtecat trupul în bucăţi, în cea mai cumplită agonie, când mi-am dat seama de grozăvia propriilor păcate”.
10. Emoţiile
„Spre marea mea dezamăgire, duminica trecută, la slujba de seară, am fost incapabil să predic. Am pregătit o predică pe textul acesta, care am sperat că va fi de ajutor. Trebuia să fie o continuare a predicii de dimineaţă, care a fost o expunere doctrinară. Am intenţionat ca predica de seară să fie mai practică şi să capteze atenţia celor păcătoşi. Am ajuns aici pregătit să predic, dar, dintr-o dată, am început să fiu apăsat de o stare de nelinişte incontrolabilă. Mi-am pierdut autocontrolul şi am părăsit amvonul plin de teamă”.
11. Controversele
„Nu vă pot spune în cuvinte ce a trebuit să îndur din partea propriilor fraţi din biserică”.
„Am suferit cât pentru o viaţă întreagă pentru aceia pe care i-am slujit cu propria-mi viaţă”.
12. Criticile
„Charles Spurgeon este «o minune care ţine trei zile», o cometă care străbate cu repeziciune atmosfera religioasă. S-a ridicat ca o rachetă, dar acum este în cădere ca un băţ” (The Sheffield and Rotherdam Independent, 28 aprilie 1855).
Concluzie
Depresia lui Spurgeon nu i-a afectat lucrarea, dimpotrivă, l-a ajutat să aibă o lucrare mai bună. Numeroasele expresii ale feţei sale este posibil să-l fi frustrat pe artistul amintit în introducere, dar l-au ajutat să vadă diferitele faţete ale unei lucrări spirituale. A ajuns să înţeleagă problemele enoriaşilor săi şi să sufere alături de ei. Acesta este unul dintre motivele pentru care a fost considerat un „predicator al oamenilor”.
Spurgeon numea depresia „un profet în haine zdrenţuite”. Slăbiciunea sa îi reamintea că toţi oamenii sunt călători pe o planetă supusă deşertăciunii şi robiei stricăciunii. Uneori spunea: „În ceea ce priveşte bolile mintale, oare este vreun om pe deplin normal? Nu suntem cu toţii puţin dezechilibraţi?”
Fie ca puterea lui Dumnezeu să se manifeste în toate suferinţele noastre, aşa cum s-a manifestat în cele ale lui Charles Haddon Spurgeon!
Articol preluat de pe https://www.spurgeon.org şi tradus de Bebe Ciauşu.

https://gtgospel.wordpress.com/2018/08/24

ȘtiriCreștine.ro

Menu

O tragedie tăcută

EducatieFamilieImportantInterneOpinii 27 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

Există o tragedie tăcută care se dezvoltată zi de zi în casele noastre, şi se referă la cele mai prețioase bijuterii ale noastre: copiii noștri. Copiii noștri sunt într-o stare emoțională devastatoare! În ultimii 15 de ani, cercetătorii ne-au dat statistici din ce în ce mai alarmante privind o creștere acută şi constantă de îmbolnăvire mintale ale copilului care ajunge acum la proporții de epidemie:

Statisticile nu mint:
• 1 din 5 copii au probleme de sănătate mintală
• S-a observat o creștere de 43 % a adhd
• S-a observat o creștere de 37 % a depresiei adolescenților.
• S-a observat o creștere de 200 % în rata sinuciderilor la copii de la 10 la 14 ani.

Ce se întâmplă și ce facem greșit?
Copiii de astăzi sunt supra-stimulați și au mega-cadouri de obiecte materiale, dar acestea sunt lipsite de fundamentele unei copilării sănătoase, cum ar fi:
• Părinți disponibili emoțional
• Limite definite clar
• Responsabilități
• Nutriție echilibrată și somn corespunzător
• Mișcare în general, dar mai ales în aer liber
• Jocuri creativ, interacțiune socială, oportunități de joc non-structurate și spații pentru plictiseală.

În schimb, acești ultimii ani s-au umplut de copii cu:
• Părinți distrași digital
• Părinți indulgenți și permisivi care lasă ca copiii „să conducă lumea” și să fie cei care pun regulile
• un sentiment de drept, de a merita totul fără al câștiga sau a fi responsabil pentru al obține
• Somn inadecvat și mâncare dezechilibrată
• un stil de viață sedentar.
• Stimulare fără sfârșit, BONE TEHNOLOGICE, satisfacție instantanee și absența unor momente plictisitoare

Ce să facem?

Dacă vrem ca copiii noștri să fie oameni individuali fericiți și sănătoși, trebuie să ne trezim și să ne întoarcem la lucrurile de bază. Este încă posibil! Multe familii văd îmbunătățiri imediate după săptămâni de punere în aplicare a următoarelor recomandări:
• Stabilește limite și amintește-ți că tu ești căpitanul bărcii. Copiii tăi se vor simți mai în siguranță să știe că tu ai controlul cârmei.
• Oferă copiilor un stil de viață echilibrat, plin de ceea ce au nevoie copiii, nu numai de ceea ce vor. Nu-ţi fie frică să spui „nu” copiilor tăi dacă ceea ce vor ei nu este ceea ce au nevoie.
• Dă-le alimente nutritive și limitează mâncarea junk.
• Petrece cel puțin o oră pe zi în aer liber făcând activități cum ar fi: Ciclism, plimbare, pescuit, privit de păsări/ insecte
• Bucurați-vă de o cină în familie zilnică fără telefoane inteligente sau tehnologie care le distrage atenția.
• Joacă jocuri de masă ca o familie sau dacă copiii sunt foarte mici pentru jocuri de masă, lasă-te purtată de interesele lor și permite-le să fie cei care comandă în joc
• Implică-ți copiii într-o sarcină sau muncă de casă în funcție de vârsta lor (aranjatul hainelor, al jucăriilor, să aducă mâncarea, să pună masa, să hrănească câinele, etc. )
• Pune în aplicare o rutină de somn consistentă pentru a te asigura că copilul tău doarme suficient. Programul va fi şi mai importante pentru copiii de vârsta școlară.
• Învățarea responsabilităților este independență. Nu-i proteja în exces împotriva tuturor frustrărilor sau a tuturor greșelilor. Să greșească îi va ajuta să dezvolte rezistență și să învețe să treacă peste provocările vieții.
• Nu încărca ghiozdanul copiilor tăi, nu purta tu ghiozdanul, nu-i face tema pe care a uitat-o, nu-i spăla farfuria și nici nu curăța coaja de banană sau coaja de portocală dacă o pot face singur (4-5 ani). În loc să le dăm peștele, învață-l să pescuiască.
• Învață-l să aștepte și să amâne satisfacția.
• Oferă oportunități pentru „plictiseală”, deoarece plictiseala este momentul în care creativitatea se trezește. Nu te simți responsabil pentru a menține în continuu copii ocupați
• Nu folosi tehnologia ca un leac pentru plictiseală, nici nu o oferi în prima secundă de inactivitate.
• Evită utilizarea tehnologiei în timpul meselor, în mașini, în restaurante, Mall-uri. Folosește aceste momente ca oportunități de a socializare, antrenând astfel creierul ca să știe cum să lucreze atunci când este în mod: „plictiseală”
• Ajută-l să creeze un „recipient de plictiseală” cu idei de activități pentru atunci când este plictisit.
• Să fie disponibil emoțional pentru a se conecta cu copiii și să-i învețe auto-reglementare și aptitudini sociale:
• Închide telefoanele pe timp de noapte când copiii trebuie să meargă la culcare pentru a evita distragerea digitală.
• Transformă-te într-un regulator sau un antrenor emoțional al copiilor tăi. Învață-i să recunoască și să-și gestioneze propriile frustrări și furia.
• Cât mai des mergeți la Biserică împreună și împărtășiți-i în fiecare duminică dacă au sub 7 ani.
• Învață-i să salute, să facă cu schimbul, să împartă fără să rămână cu ceva, să spună mulțumesc și te rog, să recunoască greșeala și să ceară scuze (nu-l obliga), să fie un model al tuturor acestor valori care insuflă.
• Conectează-te emoțional – zâmbește, îmbrățișează, sărută, gâdilă, citește, dansează, sari, joacă sau mergi de-a bușilea cu el.

Echipa ȘtiriCreștine.ro, vă încurajează să vă rugați pentru această generație de copii și să aveți grijă de comorile care le aveți în casele dvs.

Autor: Teodor Ciurariu

ȘtiriCreștine.ro

Menu

Ioan Ciobotă: I-am dat vreme să se pocăiască

DevoționalEducatieImportantInterne 25 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

„I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!” Apocalipsa 2:21

1. Există o „vreme”, un timp pentru pocaință. Acest timp este limitat, nu durează veșnic.

2. Acest timp de pocăință îl dă Dumnezeu, din mila Lui și din bunătatea Lui.

3. Scopul acestui timp de har este pocăința păcătosului. Pocăința este o alegere liberă a fiecărui om, însă

„Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”.
Evrei 10:29

4. Faptul că ni se dă un timp spre pocăință, este:

„Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos.” Iuda 1:4

5. Dacă un om poate să se pocăiască, dar „nu vrea”, atunci este afectat: el pesonal, familia, apropiații lui și partenerii de păcat.

6. Păcatul femeii din Apocalipsa, capitolul 2, poate fi curvia fizică sau curvia spirituală, care este închinarea la orice altceva decât la Iehova – Dumnezeul care S-a revelat în Biblie, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.

7. Pedeapsa „femeii” din Apocalipsa este că: va fi aruncată bolnavă în pat, un pat de durere, nu de plăcere. Cei ce păcătuiesc cu ea vor primi un necaz mare și copiii ei vor fi loviți cu moartea.

Grele cuvinte!
Grea pedeapsă!

Dar Dumnezeu este Stăpânul și Judecătorul, El este Cel care cercetează rărunchii și inima și care va răsplăti fiecăruia din noi după faptele lui.

Întrebare:
La cine dintre cei cunoscuți te-ai gandit că ar merita cele de mai sus?
Sincer!

Pe de-o parte

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” Evrei 10:24

Pe de altă parte

„Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi…”

„Femeia” din Apocalipsa, capitolul 2, poate fi o persoană, o organizație, o biserică, o națiune, un sistem, sau o alianță de persoane, organizații, biserici, națiuni sau sisteme.

Ioan Ciobotă
Redactor RVE Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/25/ioan-ciobota-

Mana de luni: Depășind ceea ce se petrece „în spatele cortinei”

Mana de luni: Depășind ceea ce se petrece „în spatele cortinei”

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 25 ianuarie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

CBMC International
25 ianuarie 2021

Cu mulți  ani în urmă am vizitat un centru de ambalare a cărnii. După ce am văzut prima oară cum sunt făcuți crenvurștii, a trecut mai mult de un an până am reușit să mai mănânc unul. Este interesant să învățăm ceea ce se întâmplă cu adevărat în culise cu lucrurile care ne sunt familiare, iar mai apoi să vedem cum reacționăm.

Slujind în armată, fiind implicat activ în conducerea bisericii și în parachurch (n. tr.: o organizație creștină interconfesională, implicată în bunăstarea socială și în evanghelizare), participând la o varietate de organizații comunitare și profesionale, am avut „ocazia” să observa direct ce se întâmplă „în spatele cortinei”, ca să împrumut o scenă celebră din filmul clasic, „Vrăjitorul din Oz”. Odată ce cortina se reașează, la propriu sau la figurat, este ușor să devenim cinici, sarcastici sau chiar distanț , încercând să ne separăm de ceea ce am văzut.

Ce au toate aceste organizații în comun? În spatele cortinei metaforice, toate sunt conduse de oameni – cu defecte, iar uneori chiar teribili de imperfecți. Oameni care pot descuraja, decepționa, chiar trăda încrederea și angajamentul nostru față de ei și de misiunea organizației. De ce mai rămân atunci implicat? De ce  continui să fiu atât de implicat în multe entități, în ciuda imperfecțiunilor și a neajunsurilor lor?

Răspunsul meu este unul foarte simplu. Eu am fost capabil să văd în spatele “cortinei” care contează cu adevărat. Nu lucrurile prezente care ne pot deranja și ne pot frustra. Ci acela care contează pentru toată eternitatea.

Un verset din Biblie, care mi-a atras atenția, vorbește în mod particular despre această perspectivă eternă: „Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă și sigură, și care pătrunde în partea dinauntru, dincolo de draperie unde, pentru a ne arăta calea, Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna…” (Evrei 6:19-20, NTR).

Acest lucru îmi reamintește să privesc mai de grabă înainte spre un viitor promis, captivant, decât să fiu preocupat de lucrurile negative pe care le întâlnim în mod inevitabil pe parcursul zilei și la locul de muncă.

Dar cum rămâne cu dumneavoastră? Sunteți sătui de „politică”,  indiferent dacă are loc în guvern, la locul de muncă, sau în organizațiile comunitare sau religioase din care faceți parte? Cum ne ferim de a fi prinși în dezavantajele comportamentelor și acțiunilor din spatele cortinei, pe care le vedem în fiecare zi? Am constatat că acest lucru se întâmplă numai atunci când citesc, meditez și absorb Cuvântul lui Dumnezeu și mă concentrez asupra controlului Său suveran complet și perfect. Atunci mă pot lăsa purtat de „facă-se nu voia Mea, ci a Ta”, așa cum s-a rugat Isus însuși în Luca 22:42.

Având încredere că Dumnezeu știe cel mai bine și va face întotdeauna ceea ce este corect, indiferent de circumstanțele în care mă aflu, meseria mea devine pur și simplu aceea de a face următorul lucru pe care Duhul Său mă îndeamnă. Atunci când uit sau refuz să fac asta ajung în șanț foarte repede, copleșit de probleme, îngrijorări și frică.

Găsim multe pasaje în Scriptură care ne încurajează să facem acest lucru. Aici se află câteva dintre ele:

Priviți în direcția corectă:

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

Alegeți modelul corect pe care să-l urmați:

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. (Romani 12:2)

Urmăriți gândirea corectă:

 „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”. (Filipeni 4:8)

Autor: Ken Korkow

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/25/mana-de-luni-

Neliniștit de nimic

Cum calmează promisiunile lui Dumnezeu temerile noastre

Articol de Steven Lee

Pastor, Minneapolis, Minnesota

Pe măsură ce scena oribilă s-a desfășurat în fața mea, cele mai grave coșmaruri ale mele amenințând să devină realitate, l-am ținut pe băiețelul meu – născut cu doar câteva secunde înainte – și m-am întrebat în tăcere cum ar fi să crești trei copii mici fără mama lor.

O jumătate de duzină de medici și asistenți s-au repezit în cameră. Sângele s-a strâns sub soția mea la doar câteva momente după naștere. Starea de spirit sombră, serioasă și decisivă a personalului medical mi-a spus cât de gravă era situația. O asistentă mi-a cerut cu forță soției mele să autorizeze o transfuzie de sânge dacă ar fi necesare măsuri de salvare. Medicii s-au dus la muncă, sărind de bunătăți și renunțând la orice fel de noptieră. Fețele și mișcările lor au dezvăluit gravitatea stării periculoase brusc a soției mele.

Un tsunami de gânduri înfricoșătoare și anxioase mi-a inundat inima și mintea. Cum aș depăși durerea? Ce i-aș spune copilului meu de 4 ani și de 2 ani? Cum aș spune socrii mei? Ce ar putea face Dumnezeu în acest și prin asta? Cel mai îngrijorător, aș mai avea încredere în el dacă ar muri?

Epoca noastră de anxietate

În mila Sa, Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile disperate și mi-a păstrat soția. Medicii și asistentele au fost uimitoare, iar soția mea a fost stabilizată și recuperată. Dar frica pe care am simțit-o în acele momente a fost reală și un exemplu extrem al temerilor pe care le întâlnim în mod regulat de-a lungul vieții. Marea majoritate a anxietății noastre poate să nu fie la fel de severă, dar simptomele sunt comune și familiare. Pieptele noastre se strâng. Un sentiment de neliniște ne spală asupra corpului. Gândurile îngrijorătoare ne țin treaz noaptea. Atacurile de panică pot provoca paralizie momentană. Creșterea tensiunii arteriale ne expune îngrijorarea.

Exacerbând temerile noastre normale, trăim într-o epocă de anxietate, îngrijorarea aparent pândind după fiecare colț. Valuri de titluri alarmante, postări de pe rețelele sociale, actualizări prin e-mail și gânduri rătăcite ne amenință să ne arunce pe un vârf de frică. „Ce-ar fi dacă” sunt nesfârșite: împușcături școlare, cancer, boli inexplicabile, contractarea unei bacterii care mănâncă carne, pierderea celor dragi, moarte legată de pandemie, ruină financiară, violență și revolte, incendii forestiere furioase, devastare și neliniște, băutură contaminată apă, lanțuri de aprovizionare cu alimente rupte, război nuclear, prăbușiri globale, economii prăbușite și alte o mie de „scenarii cele mai nefaste”.

Mai mult ca oricând, suntem inundați cu informații și o mare parte din aceste informații joacă pe temerile și anxietățile noastre nelegiuite. Poate deveni un loc de joacă pentru atacurile țintite de Satana împotriva noastră.

Deci, cum ne putem pregăti să ne confruntăm cu cele mai grave temeri ale noastre? Cum facem război împotriva anxietății?

Neliniștit de nimic

Filipeni 4: 6–7 ne spune: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în toate rugăciunea și rugăciunea cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu” Dar cum dezrădăcinează rugăciunea, rugăciunea și mulțumirea mulțumirii buruienilor anxietății din viața noastră? Sau pentru a schimba analogia, dacă frica și anxietatea sunt ca luminile de bord ale sufletului nostru, cum putem identifica și aborda problemele de bază?„Credința înseamnă a crede ceea ce spune Dumnezeu chiar și atunci când circumstanțele par să spună altfel”.TweetDistribuiți pe Facebook

Adevărul din Filipeni 4: 6-7 nu este o mantră care anula magic anxietatea. Nu așa funcționează rugăciunea (sau anxietatea). Solicitarea lui Dumnezeu să îndepărteze anxietatea nu înseamnă neapărat că ceața prevestitoare se va ridica imediat. În plus față de rădăcinile sale spirituale, anxietatea poate proveni și în parte din factori biologici sau neurologici dincolo de controlul nostru conștient. Deși bătălia poate fi mai complexă, deseori anxietățile noastre ne dezvăluie sufletele și dezbinarea dintre credințele noastre declarate și starea inimilor noastre.

Deci, înainte de a deveni mai puțin anxioși, trebuie să recunoaștem mai întâi că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Nu putem purta bătălia pe cont propriu și în forța noastră. Rădăcinile anxietății se adâncesc prea adânc pentru a se ridica fără asistență. Avem nevoie de ajutorul Domnului nostru pentru a ne diagnostica inimile și pentru a identifica rădăcinile anxietății.

Recunoașterea anxietății cu umilință

Apostolul Petru face o legătură explicită între smerenie și renunțarea la anxietate:

Umiliți-vă, așadar, sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca la timpul potrivit să vă înalțe, aruncându-vă toate neliniștile asupra lui, pentru că el are grijă de voi. ( 1 Petru 5: 6-7 )

Potrivit lui Petru, pentru a renunța la gândurile și temerile anxioase este nevoie de procesul cu mai mulți pași pentru a admite că (1) sunt înfricoșat și anxios, (2) nu reușesc să am încredere în vreun aspect al caracterului și bunătății lui Dumnezeu și (3) am nevoie ajutorul său pentru a arunca asupra lui aceste neliniști.

De exemplu, în Numeri 13 , doisprezece spioni dau un raport despre Țara Făgăduinței pe care Dumnezeu o dăduse lui Israel. Era un ținut care curgea cu lapte și miere, dar se temeau de puterea locuitorilor. Au început să se îndoiască de puterea lui Dumnezeu și să promită că le vor da pământul. Teama lor față de dușmani le-a ascuns viziunea asupra promisiunii, puterii și planului lui Dumnezeu de a face ceea ce a spus că va face.

În acel moment, trebuiau să recunoască că se temeau de înfrângerea din partea armatelor mai puternice cu orașe fortificate. Ei aveau nevoie să-și amintească din nou promisiunea lui Dumnezeu de a le da pământul. Și aveau nevoie să-și arunce anxietățile asupra Domnului lor, crezând cuvântul Lui, în ciuda fricii care se simțea mai reală.

Credința înseamnă a crede ceea ce spune Dumnezeu chiar și atunci când circumstanțele par să spună altfel. Credința înseamnă a vedea harul invizibil al lui Dumnezeu în timp ce te confrunți cu un pericol real și prezent. Lupta pentru a crede că toate lucrurile funcționează împreună pentru bine, pentru cei care sunt chemați conform scopului lui Dumnezeu ( Romani 8:28 ) este lupta zilnică pentru a ne aminti că Dumnezeu este înțelept, bun, suveran și lucrează chiar și în mijlocul temerile și anxietățile noastre.

Bătălie profund dependentă

Când ne smerim în fața lui Dumnezeu, recunoscându-ne slăbiciunea, temerile și anxietățile, putem începe să aruncăm aceste neliniști înaintea Domnului nostru în rugăciune, rugăciune și mulțumire ( Filipeni 4: 6-7 ). În fiecare etapă a acestui proces, ne reamintim caracterul și promisiunile lui Dumnezeu în rugăciunile noastre către el. Rugăciunile noastre trec de la „ia-l Dumnezeu!” la umilă supunere și luare în considerare cu rugăciune a caracterului lui Dumnezeu.

Tată în ceruri, ajută-mă să am încredere în tine cu incertitudinea acestei situații. Îmi amintești că nu am fost uitat de tine, că îmi numeri firele de păr de pe cap și că nu trebuie să mă tem ( Luca 12: 6-7 ). Ajutați-mă să am încredere că sunteți în control, că sunteți alături de mine în zilele următoare care se simt atât de nesigure și că știți de ce am nevoie chiar înainte de a întreba ( Matei 6: 8 ).

„Fundamentul în lupta împotriva anxietății este descoperirea unei bucurii și satisfacții mai profunde în Dumnezeu.”TweetDistribuiți pe Facebook

Cererile noastre nu sunt prea mari pentru Tatăl nostru milostiv și generos. De fapt, de multe ori când temerile și anxietățile ne luminează tabloul de bord, este un memento necesar să medităm la cuvântul său, să recunoaștem temerile noastre, să împărtășim cu prietenii și consilierii de încredere, să jefuim Scripturile pentru promisiunile lui Dumnezeu și să ne apropiem în rugăciune .

Nu suntem concepuți să fim oameni autosuficienți. Suntem oameni nevoiași care sunt dependenți de Dumnezeu, de cuvântul său și de poporul său pentru a purta război împotriva anxietății.

Dumnezeu nu se frământă niciodată

Oricât de mult depinde de tine, poartă război împotriva anxietății, vizând rădăcina. Grădinarii cu experiență vă vor spune că cea mai bună apărare împotriva buruienilor este o ofensă bună. Plantele perene puternic înfloritoare, o grădină de legume bine fertilizată sau chiar iarba verde groasă înmoaie nutrienții și înghesuie buruienile. În mod similar, pe măsură ce dezrădăcinăm anxietatea și frica, trebuie să o înlocuim cu dependență, încredere, credință și intimitate cu Isus.

Fundamentul în lupta împotriva anxietății este descoperirea unei bucurii și satisfacții mai profunde în Dumnezeu. Nu numai că este demn de încredere, suveran, controlat și bun, dar el este sursa vieții noastre. Moartea și învierea lui Isus nu sunt doar o bandă de ajutor aplicată peste un os rupt, ci o atelă și o gură care ne ține ferm în mijlocul fricii sau durerii. Și în procesul de rugăciune, rugăciune și mulțumire, nu repetăm ​​fără minte mantre, ci ne apropiem de o persoană. Nu primim soluții rapide pentru anxietate, dar ne adâncim în relația cu Domnul cerului și al pământului, care susține toate lucrurile în mâinile sale suverane.

Luptăm războiul împotriva anxietății amintindu-ne că am fost aduși în uniune cu Dumnezeul triunitar – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și uimitor, Dumnezeu nu se supără niciodată. Nu se teme de nimic, nu este niciodată anxios și niciodată nu este copleșit. În pacea sa perfectă, el ne promite – copiilor săi – și pacea perfectă. Isaia 26: 3 spune: „Îl păstrezi într-o pace perfectă, a cărui minte este pe tine, pentru că el se încrede în tine”. Luptăm război împotriva anxietății legând inimile și mințile noastre de Hristos.Steven Lee ( @ 5tevenLee ) este pastorul de predicare și viziune al campusului nordic al Bisericii Baptiste Bethlehem din Minneapolis, unde locuiește împreună cu soția sa, Stephanie, și cei cinci copii ai lor. Este absolvent al Bethlehem College & Seminary .

https://www.desiringgod.org/articles/anxious-about-

„Blestemați-l pe Dumnezeu și muriți”

27 IANUARIE 2021

Răspunsul favorit al lui Satan la suferință

Articol de Greg Morse

Scriitor, desiringGod.org

Dragul meu Globdrop,

Din păcate, am primit ultima dvs. scrisoare.

Secole care slujesc smerenia sa – viețile condamnând sufletele și antrenând tinerii diavoli – și totuși încă mai găsiți modalități de a mă surprinde. Sunteți sau nu sunteți decât un singur suflet departe de serviciul activ, de a purta cele mai întunecate culori ale legiunii noastre pe primele linii?

Dacă da, cu ce să mă aștept să te găsesc consumat? Capcana? Răsfățat? Sabotează? Sau, ar trebui – cu atât de mult în joc – să mă aștept să te găsesc jucându-te cu mâncarea ta ca un copil uman, chicotind cu fată? Nu ai gustat nicio carne străpunsă cu propria ta suliță, totuși te bagi în urmă cu urmărirea.

La ce te referi? Îți aud mintea simplă întrebând.

Omul tău, raportezi tu, a participat la o operație de rutină a umărului unde, inexplicabil , i-au străpuns plămânul. Numai asta îți provoacă o mare bucurie, nu-i așa? Vă mândriți că „furculița a străpuns prada”. Îl lași nesupravegheat să-mi spună totul despre victorie.

Da, lama medicului a făcut un ocol neașteptat (și delicios), dar spune-mi, lama i-a pătruns încă sufletul? A provocat rana o infecție a spiritului ? Ești atât de leneș încât să speri că medicul ți-a făcut treaba pentru tine?

Nu ați reușit să vă dați seama că nu calculele greșite ale chirurgului, ci răspunsul pacientului dvs. este cel vital, ceea ce este etern. Spirite străpunse, conștiințe arse, inimi cicatriciale, credințe arse – spre acestea ne îndreptăm munca noastră întunecată. Încercările tentante și suferințele savuroase servesc ca o oportunitate pentru aceasta, adevărata lucrare.

Plămânii prăbușiți – sau mai frecvent: copiii bolnavi, soții bolnavi, prietenii șovăielnice, romanțele distruse, carierele blestemate, chiar și animalele de companie moarte ocazionale – sunt simple jucării în comparație cu ceea ce pot produce: o credință prăbușită. Aceasta este pentru a lovi jugularul, pentru a tăia artera principală. Ne plac scârțâiturile și agoniile parazitelor, dar niciodată în detrimentul burților noștri plini.

Flacăra imprevizibilă

În detrimentul? te intrebi.

Suferința, ar trebui să știți până acum, este foarte imprevizibilă. Cu siguranță poate împietri inima – împingând chiar posibilitatea unui Dumnezeu bun, puternic, atotștiutor. Sau (așa cum sperați mai bine că nu este cazul dvs.) poate fi chiar lucrul folosit de Dușman pentru a ne jefui cuțitele și furculițele.

Nu v-ați uitat peste umărul apostolului în ultima vreme? Nu toate suferințele ajung să ne avanseze cauza.

Ne bucurăm de suferințele noastre, știind că suferința produce rezistență, iar rezistența produce caracter, iar caracterul produce speranță, iar speranța nu ne face rușine, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat . ( Romani 5: 3-5 )

Cine înseamnă pentru suferință să încurajeze un lucru atât de îngrozitor ca rezistența, nepotule? Vrem  spunem că suferința produce în ele – și mă lupt chiar să scriu cuvântul – speranță ? Plămânii găuriți, gemetele și durerile, la fiecare pas, amenință să se întoarcă teribil.

Inamicul știe asta destul de bine și, pentru toate vorbele sale, el este la fel de subestimat ca orice diavol. Adesea, credem că am pus capcana perfectă, până când descoperim (prea târziu) că el a alterat suferințele și tentațiile noastre de a se potrivi cu proiectele sale . A-i face să scârțâie este plăcut, a-i privi cum se zvârcolesc sub chinuri ne face să urlăm și să pufnim, dar echivalează cu o simplă joacă dacă scapă de Dușman și îi adoptă în continuare scopurile îngrozitoare. Acest lucru, trebuie să vă asigurați, nu se întâmplă cu bărbatul vostru.

Adăugarea nelegiuirii la vătămare

Ați făcut, dintr-o dată, scârțâiturile dvs. prepubescente și gâlceava prematură. Jocul este în plină desfășurare, iar Inamicul înseamnă să-l avem la fel de sigur ca și noi.

În primul rând, faceți suferința sa personală.

Întrebarea „Cum ar putea un Dumnezeu bun să permită să se întâmple lucruri rele?” nu este o întrebare la fel de utilă ca „Cum ar putea Dumnezeu să permită să mi se întâmple acest lucru rău ?” Aceasta este, desigur, întrebarea precisă de pus. Dușmanul se defilează ca „Dumnezeu personal” la fiecare pas; atunci, lasă-l să-și dea apărarea personală acuzațiilor.

Unde a fost acest Dumnezeu personal în timpul operației sale? Nu acorda nici o acoperire Inamicului cu privire la acest punct. Apasă pe omul tău, așa cum am presat de secole: dintre toți oamenii să facă față acestei pierderi, acestei dureri, acestui coșmar – de ce eu ? Indică-i în voie bărbatului tău că „Dumnezeul său iubitor”, „refugiul” său, joacă favoriți teribili. Niciunul dintre creștinii pe care îi cunoaște nu se confruntă cu astfel de „complicații pe tot parcursul vieții” dintr-o eroare atât de improbabilă.

Pieri orice considerație pe care Dușmanul încearcă, în orice caz, să ne răsucească patul de spini într-o coroană eternă de glorie. Ascunde minciunile vrăjmașului că astfel de suferințe sunt măsurate cu precizie pentru binele lor etern sau în vreun fel intenționat .

În al doilea rând, participă la fiecare înjunghiere.

Nu treceți cu vederea puterea micilor neplăceri și înțepături de disconfort. Trebuie să fii mereu în așteptare pentru pacientul tău – gata să alăptezi orice pâlpâire de durere către autocompătimire, furie sau disperare delicioasă. Când merge să răspundă la e-mailul cu o singură mână, sau trebuie să-i ceară soției sale ajutor pentru a-și pune șosetele, sau simte iritațiile reziduale și suferințele care îl vor însoți la mormânt – fii gata să semeni amărăciune și să toarnă sare rana. Niciun crack, nu uitați niciodată, este prea mic pentru a fi exploatat.

Pe măsură ce îi asistați la fiecare gemere, înțelegeți că nu veți fi singuri. Vrăjmașul stă lângă ei, mereu la poftă, ca un terrier care bâjbește, gata să le amintească minciunile sale și să-i calmeze cu prezența lui. În angajamentul său jenant față de ficțiunile sale, Duhul său stă să le șoptească. Nu putem să-l ascultăm mai mult, dar, fără îndoială, are legătură cu Scriptura, care le spune ceva de genul că „le face cu dragoste” durerile, durerile, bolile și deformările lor în această lume și să-i convingă că el este adevăratul lor confort, și că aceasta nu este adevărata lor casă. Luptați cu șoaptă cu șoaptă pentru a împiedica câinii să se întoarcă la voma lor.

În al treilea rând, ascunde-i mâine de el.

În cele din urmă, ascundeți orice ficțiuni despre o Mâine care va face ca toate suferințele să fie „neadevărate”. Într-o astfel de Ziua în care apostolul bătut, învinețit și însângerat a făcut apeluri consistente (și iritante), numind adunarea suferințelor sale multiple (și apăsătoare) ca nimic – nimic! – nici nu merită să ne comparăm cu ziua aceea a unei „greutăți veșnice de slavă” care se află în fața noastră ( 2 Corinteni 4:17 ) – o „slavă” Tatăl nostru de Jos a cântărit și a găsit-o foarte lipsită.

Blestemă pe Dumnezeu și moare

Afecțiunea, nepotule, este o flacără nesigură, cu siguranță nu una cu care să nu te bagi în minte. Iov și cea mai utilă soție a sa dovedesc o ilustrație excelentă. Zdrobit de loviturile fatale asupra proprietății și gospodăriei, acest om „drept” a încercat să-l facă pe Tatăl nostru nebun, rușinându-ne pe toți, răspunzând la crimă, devastare și distrugere într-un mod atât de servil și îngrozitor: „Iov s-a ridicat și și-a rupt haina. și-a ras capul și a căzut pe pământ și s-a închinat”( Iov 1:20 ).

Dar nu toți au răspuns în natură. Soția lui Iov, pe care Maestrul nostru a păstrat-o cel mai milostiv și cu înțelepciune, a răspuns cel mai excelent: „Vă păstrați încă integritatea? Blestemați-l pe Dumnezeu și muriți ”( Iov 2: 9 ).Blestemați-l pe Dumnezeu și muriți – nu aș fi putut spune mai bine.

Aici se află câmpul de luptă, nepoate. Nu provocarea suferinței, ci infectarea sufletului. Vrem ca fiecare bărbat, femeie și copil să renunțe la un astfel de poză, să scuipe pe vechile lor loialități și să-l blesteme înaintea ochilor cerului. Aici, nepot, aici trebuie să-ți fie condus bărbatul:

La mult mai mult decât la un plămân perforat
Dar la o credință epuizată și limba denunțatoare.
La dinți strâns strânși și pumnii susținuți
În flăcări pentru a-l blestema pe zeul său și a muri.

Condamnare, Globdrop, condamnare. Nimic mai putin.

Cel mai așteptat unchiul tău,

Pelin

În The Globdrop Letters , un demon senior (pelin) corespunde cu un demon junior (Globdrop) pentru a-l sfătui în arta rea ​​a înșelăciunii subtile. Seria urmează urmele mari ale lui CS Lewis în lucrarea sa clasică, Screwtape Letters .Greg Morse este scriitor pentru desiringGod.org și absolvent al Bethlehem College & Seminary . El și soția sa, Abigail, locuiesc în Sfântul Pavel împreună cu fiica lor.

https://www.desiringgod.org/articles/curse-god-and-die?ut

ȘtiriCreștine.ro

Menu

OPINIE AFR: Noul Deceniu – Deceniul Chinei?

ExterneOpiniiPoliticRugăciune 22 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

Am intrat în al treilea deceniu al Mileniului III. Privim în urmă și observăm cât de efemere au fost toate „împărățiile” și „puterile” trecutului. Cu toate acestea, suntem fascinați de evoluția contextului mondial văzând, cu ochii noștri, ascensiunea ori declinul „puterilor” zilelor noastre. Un subiect actual care preocupă este China. Părerile sunt împărțite. Douthat (de la New York Times) crede că deceniul în care tocmai am intrat va fi „deceniul Chinei”, iar cel care va urma va deveni, din nou, „deceniul Americii”. Cert este faptul că deceniul tocmai inaugurat va fi dominat, foarte probabil, de rivalitatea dintre SUA și China. Rolul Europei în acest domeniu va fi, spun unii, crucial, iar alții, marginal ori irelevant. Surpriza este simpatia pe care mass-media occidentală o arată față de China comunistă. [Link AICI]  A arătat o simpatie similară și pentru Uniunea Sovietică și chiar România lui Ceaușescu. A fost o curea de transmisie pentru știrile false și propaganda comunistă a sistemelor totalitare.

Un mic istoric

Pentru a înțelege cum vor evolua relațiile Occidentului cu China în noul deceniu este important să privim cum au evoluat ele în ultimele două. Obama a fost un laș, spun comentatorii. Obiectivul politicii lui privind China a fost să convingă China să adere la Tratatul de la Paris, iar China să-și aducă aportul la ameliorarea problemelor climatice (așa numite).  Atitudinea Uniunii Europene a fost identică. Pentru Obama și UE vaca sacra a relațiilor internaționale a fost, și încă este (pentru UE), ideologia climatică. Acestei ideologii i se subordonează o mulțime de interese geopolitice. Pentru a-i ține pe chinezi mulțumiți, Obama a ignorat agresiunea Chinei în domeniul comerțului internațional, al spionajului militar, politic și economic, și a ales să ignore abuzurile drepturilor omului din China.

A ignorat și atacurile chinezilor împotriva dizidenților chinezi din SUA, agresiunea împotriva metropolei Hong Kong, persecuția creștinilor și a musulmanilor, lagărele de concentrare, totalitarismul digital, militarizarea oceanelor și agresiunea împotriva Taiwanului. A ignorat și ostilitatea ideologică a Chinei față de SUA. În toamna lui 2013 China a adoptat Documentul Nr. 9 în care își exprima riposta față de Occident, și în special de SUA, pe care o numea un „rival ideologic” la toate nivelurile.  Xi a transpus în practică obiectivele ostile menționate în acest Document, și pe care Documentul le numea „The Seven Viruses of Western Thinking / Cele șapte virusuri ale gândirii occidentale”.  [Link AICI]

La finalul celui de-al doilea mandat, consecințele politicii lui Obama de aplanare a Chinei comuniste au devenit atât de numeroase și acute încât nu mai puteau fi ignorate. Trump a ales să le confrunte, pe plan economic, militar și diplomatic. Relațiile cu China au devenit tensionate, Trump făcându-și mai mulți inamici (atât în SUA, cât și în Europa) încercând să remedieze consecințele.  Corporațiile americane și europene preferau relații economice care nu favorizau Occidentul, dar din care își scoteau câștigurile masive în China mai mult decât în țările de origine.

Ce va face Biden, se întreabă comentatorii? Pentru moment se pare că nu va face nimic și va lăsa politicile demarate de Trump să continue. Unii comentatori observă că Susan Rice se va alătura diplomației de vârf a Administrației Biden. Pe vremea lui Obama ea promova noțiunea ca evitarea unei confruntări directe cu China, și mai ales evitarea penalizării Chinei, va duce inevitabil la o transformare pașnică a Chinei din stat totalitar în stat democratic.  A fost o idee naivă, destinată a fi dovedită falsă. Occidentul a încercat ceva similar cu Uniunea Sovietică, dar fără succes.

Cu toate acestea, America rămâne fermă în confruntarea Chinei. Se reliefează o politică bipartizană în Congres de penalizare a Chinei. În septembrie, Camera Deputaților a votat o lege care interzice importul în SUA a produselor fabricate în lagărele de concentrare ale Chinei. Votul a fost covârșitor: 406 la 3. Legea nu a fost încă votată în Senat. Celor interesați de subiect le recomandam și articolul The Future of US – China Relations AICI!

Picioarele de lut ale Chinei comuniste

În zilele de final de an 2020 se discuta, pe canalul de știri Bloomberg (al perdantului și pretinsului republican Michael Bloomberg care a candidat la președinția SUA în postura de democrat) că în 2028 China va întrece SUA ca putere economică, … years earlier than anticipated / cu ani înainte de cum se anticipa”.  Anunțul s-a făcut cu un oarecare simțământ de satisfacție din partea reporterului. Economiștii, însă, diferă în opinie, atenționându-ne că datele statistice date de China (comunistă) sunt „fake / neadevărate / cooked / fabricate”. Dar subiectul influenței în creștere a Chinei comuniste devine tot mai la moda și este discutat tot mai frecvent.

În toamna lui 2012, Xi Jinping, atunci în vârstă de 59 de ani, a fost numit șeful Partidului Comunist Chinez. A fost și toamna în care Obama a fost reales Președinte al SUA. De atunci au trecut 8 ani. În ce termeni putem evalua evoluția Chinei comuniste, atât în interior, dar mai ales la nivel global, după 8 ani de șefie Xi?

Am dat peste un articol interesant care discută acest subiect de interes major, mai ales pentru țările occidentale. Autorul, Bernhard Zand, este în temă. Tocmai și-a încheiat mandatul de 8 ani ca jurnalist, șef de birou de presă a publicației germane Spiegel International, în China. Și-a luat în primire postul din capitala Chinei tot în toamna lui 2012, cu câteva săptămâni înainte ca Xi să fie desemnat Secretar General al PCC.

În decembrie și-a scris ultimul articol despre China înainte de a-și ceda poziția succesorului său. Recomandam articolul: The Dawn of the Dragon: How Xi Jinping Has Transformed China – DER SPIEGEL – International 

Vreme de câteva săptămâni Zand a străbătut China pentru a-și face o imagine de ansamblu înainte de reîntoarcerea în Europa. Amintește că la fiecare pas era urmărit de poliția secretă chineză, telefonul îi era ascultat, iar uneori agenții comuniști ajungeau la destinațiile lui Zand înainte de el. Asemenea României comuniste.

Redăm esența opiniilor lui Zand

Traducerea în limba română: Xi a împlinit o parte importantă a promisiunilor lui, dar alte speranțe au fost spulberate. Prosperitatea a crescut în interiorul țării, iar sărăcia a scăzut. În același timp, puterea statului a crescut, Xi și-a consolidat șefia pe viață, a cimentat autoritatea partidului și a perfecționat sistemul de supraveghere a statului. În vestul țării, sute de mii de musulmani uiguri sunt în lagăre de muncă, iar criticii regimului au fugit ori au fost reduși la tăcere. La nivel internațional, China își exercită puterea cel mai agresiv de după perioada dinastiilor chineze. În Marea Chinei de Sud, Beijingul a transformat insulele în bastioane militare; iar în Hong Kong, China a dat la o parte tratatul internațional și a impus o lege draconică a securității. Încurajată de slăbiciunea Occidentului, China își extinde influența.

Sursa: Alianța Familiilor din România

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/22/opinie-afr-nou

Sorin Cigher: Reconfigurarea.

Suntem capacitați de Creator cu abilitatea de a ne adapta ușor la orice condiție. Avem în natura noastră această înclinație, pe care nu o putem nega! În condițiile actuale, pe scară largă, nu facem o tragedie din faptul că nu a ieșit în fruntea țării cine am vrut noi. Ne adaptăm și ne reconfigurăm! Ne-am fi dorit să fie altcineva, dar se pare că adevăratul Stăpân a hotărât altceva! Nu știm de ce este așa, dar știm că El nu face greșeli! (Oare n-au fost 10 oameni buni în America să se roage și să fie ascultați?) Nu ne dăm de ceasul morții că a ieșit partidul antipatic și persoana pe care nu ne-o doream; dovedim imaturitate și lipsă de perspectivă biblică dacă facem astfel. Ne oprim, ne analizăm posibilitățile și o luăm de la capăt! Dacă am căzut, ne ridicăm și mergem înainte! Nu ne vom lăsa intimidați de veștile rele, amplificate de scenariștii apocaliptici. Noul președinte al Americii, înscăunat, este un om creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; nu este înțelept să-l demonizăm și să-l considerăm antihristul care semnează legile care nu ne plac. Mai important este să ne rugăm pentru el și pentru toți care votează legi, favorabile sau nefavorabile nouă. Acești lideri au nevoie de Dumnezeu, la fel cum avem și noi nevoie urgentă de El! Sunt suflete prețioase în ochii lui Hristos, și pentru ei a murit Domnul! Nu trebuie să îi aruncăm la coșul de gunoi și să ne considerăm superiori prin atitudinea noastră, doar pentru că nu zic la fel ca noi! Aici este examenul pe care îl dăm cel mai mulți dintre noi.

Am fost legați de un om? Într-o persoană ne-am pus toată nădejdea? Această persoană nu mai e unde vrem noi…, dar ce facem? Am așteptat ca un om să fie suveran și el să ne rezolve totul? Dacă am așteptat de la un om ceva, înseamnă că nu-i Biblia cartea care ne influențează viața, se pare că nu prea avem de-a face cu ea…! V-aș recomanda să citiți și să vă lăsați conduși de această Carte prețioasă! Istoria este plină de astfel de împărați, domnitori, care au fost tari și mari…, dar într-o zi și-au pierdut scaunul, s-a dovedit că erau muritori! Toți sunt în mormânt și vremea lor s-a dus! Dacă acum este o vreme care ne sperie, nu știm în cine ne-am pus nădejdea! Dacă avem încredere în Acela care este stăpân peste regi, împărați și vremuri, suntem liniștiți și în siguranță! Nu trebuie sa ne agităm, nu trebuie să ne speriem, nu trebuie să intrăm în catacombe, nu trebuie să ne cumpărăm buncăre și conserve că vine un val de prigoană… și chiar așa, dacă vine, care e problema? Știți câți creștini sunt persecutați în timp ce citiți aceste rânduri? Sunt ei mai păcătoși ca noi? Merită ei un tratament mai dur decât noi? Nu! La fel îi iubește și pe ei Domnul! Dacă Stăpânul a hotărât așa, nu-L desconsiderăm judecând că nu-i bine…!

Dragilor, cei care sunteți în America și tremurați pentru că a ieșit un președinte pe care nu-l agreați, gândiți-vă mai serios la rolul pe care îl aveți în societate! Priviți la mandatul pe care îl aveți din partea Domnului! Dacă sunteți cinstiți, curați, nu aveți nicio teamă și nu veți pierde nimic. Dacă viața voastră este duplicitară și vă știți cu probleme, reconfigurați-vă traseul și reveniți-vă în fire, pocăiți-vă cu adevărat de orice gând rău și păcătos. Lăsați aroganța și superioritatea, smeriți-vă și El va aduce vremuri de înviorare! Priviți la Hristos și la felul în care a tratat El stăpânirile: Dați Cezarului ce este al Cezarului…”  Supuneți-vă și când nu vă convine! Cinstiți-i și pe cei pe care nu-i suportați!

Este ceasul să privim înainte la Regele nostru care ține totul în mâinile Sale! Pozițiile publice, politice, regii, împărații, șefii, directorii etc…, toți sunt trecători și instabili! Unul singur este veșnic Domn, pe care trebuie să-L credem și să ne punem încrederea deplină în El, restul…, este o chestiune de timp până iar se vor schimba lucrurile…, dar El niciodată nu se schimbă! Merită să ne ancorăm viața în Hristos și să nu ne agităm și să tremurăm în fața amenințărilor lumii.

Cu noi este Dumnezeu! Să sperăm că ne reconfigurăm traseul și alegem calea Lui cea dreaptă!

Sorin Cigher
Pastorul Bisericii „Sion” din Sibiu
22 ianuarie 2021

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/23/sorin-cigher-reconfigurar

Samy Tuțac: Există viață și după Trump, un mesaj pentru prietenii mei creștini din America…

În ultimele luni lumea a stat cu ochii pe America, să vadă ce va decide la alegerile din toamna trecută. Pe 3 Noiembrie 2020 America a ales. Bine sau rău? Nu știu sigur. Unii zic că bine, chiar și dintre creștini. La prima vedere eu zic că rău, dar nu am toate datele, nici expertiza necesară să mă pronunț acum pe toate aspectele. Sunt alții care au făcut-o deja și se pripesc. Zilele următoare vor arăta cine a avut dreptate.

Dar știu sigur că America are nevoie de Cristos. Că toate națiunile au nevoie de Cristos. Că America și Europa trebuie să-și regăsească rădăcinile creștine și să-L recunoască ca Domn și Stăpân pe Isus Cristos. Că americanii, dar mai ales creștinii practicanți, trebuie să-și regăsească rostul în familii, biserici și comunități puternice, altfel se vor îndrepta spre un posibil dezastru.

Este prea puțin important dacă legile sunt promovate de Republicani sau de Democrați. Câtă vreme cei care fac legile îl ignoră pe Dumnezeu și valorile creștinismului, nu este nici o diferență. Alegerile din anul trecut și tot ce a urmat după, pot fi un semnal de alarmă pentru americani, dar și pentru europeni. Încă ne putem întoarce la adevăratele valori, pierdute sau abandonate, valorile creștine care au stat la baza formării națiunilor noastre.

Există viață și după Trump, rămâne să vedem dacă americanii sunt dispuși să învețe ceva din toată frământarea ultimelor săptămâni. Privind la mișcările și tumultul zilelor trecute există riscul ca mulți să cadă în deznădejde crezând că totul este pierdut. În astfel de situații apropierea de Dumnezeu și de Cuvântul Său pot fi o adevărată încurajare pentru creștini.

„De ce se întărâtă neamurile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Regii pământului iau poziție și conducătorii se strâng laolaltă…Cel Ce tronează în ceruri râde; Stăpânul își bate joc de ei…De aceea, regilor, purtați-vă cu înțelepciune! Judecători ai pământului, luați învățătură! Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă tremurând!” (Psalmi‬ ‭2:1-2, 4, 10-11‬)

Nu știu tot ce se va schimba după Trump, nici ce va rămâne la fel în America, dar știu că dincolo de deciziile umane, bune sau rele, există Cineva care nu se schimbă și care nu-și negociază planul cu privire la umanitate. Din moment ce Dumnezeu este suveran și neschimbabil, cei care trebuie să se schimbe sunt oamenii. Dacă nu-i vor recunoaște autoritatea de bună voie, mai devreme sau mai târziu o vor face, siliți de împrejurări…

Samy Tuțac
Pastorul Bisericii „Providența” Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/23/samy-tutac-exista-viata

Adevărul Pur și Simplu cu Neemia Faur: „Trăiește Liber”

DoctrineEducatieImportantÎntâlniri de tineriInterneOpinii 23 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

O producție marca Prodocens Media. Urmărește „Adevărul Pur și Simplu” cu Neemia Faur în fiecare duminică, de la ora 19:00!

https://www.facebook.com/plugins/video.php?heigh

blob:https://www.facebook.com/985912df-2e4f-40ad-89bc-6ddf856eac17

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/23/adevarul-pur-si-sim

Târg de bebeluşi pentru homosexuali la Bruxelles

Toate acestea se întâmplă în inima Uniunii Europene, sub nasul autorităților belgiene, a căror legislație interzice surogatul comercial. 

VIOREL ARDELEANLASĂ UN COMENTARIU

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Scandalos: Târg de bebeluşi pentru homosexuali la Bruxelles

 Un târg de copii a avut loc recent la Bruxelles. Pentru câteva zeci de mii de euro, cumpărătorii, de obicei homosexuali bogați, pot alege pe catalog rasa, sexul, culoarea părului sau ochii „mărfurilor”.Și aceasta nu este o metaforă, deoarece vânzătorii oferă cumpărătorilor homosexuali bogați surogatul (GPA – gestaţia pentru altul) şi achiziționarea de copii personalizaţi. Toate acestea se întâmplă în inima Uniunii Europene, sub nasul autorităților belgiene, a căror legislație interzice surogatul comercial. 

Acesta nu este singurul eveniment de acest fel din lume, căci este un salon în turneu: a avut deja loc la Paris și Taipei, capitala Taiwanului, în ultimele câteva luni, şi în decembrie la Tel Aviv în decembrie. 
Ediția de la Bruxelles s-a adresat în special cetățenilor francezi, olandezi și germani, dar și „viitorilor părinți din restul Europei: Belgia, Regatul Unit, Irlanda, Spania, Italia, Elveția”, cărora organizatorii le propun un surogat specific.

Costul unui astfel de “serviciu” variază între 90,000 și 150,000 $, funcție de prețurile din catalog. Pachetul GPA la cheie include „uterul de închiriere” timp de 9 luni, asistență juridică, furnizarea de material genetic masculin (material seminal) și alte costuri, cum ar fi bilete de avion, hoteluri, etc. 

Pandemia de coronavirus a împiedicat doar parțial planurile traficanților de copii. Unele dintre prezentările tîrgului „Copilaşi pentru bărbaţi”  sunt fixe, dar altele au fost înlocuite cu servicii interactive pe Internet.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că nu există nicio opoziție din partea activiștilor „drepturilor femeilor” , iar mamele surogat decid cel mai adesea asupra unui astfel de rol din motive financiare. 

Traducere după fl24.netwww.ortodoxinfo.roPublicat de NewsNet Creștin la 14:40Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestEDITEAZĂ

Navigare în articol

ARTICOL ANTERIORIoan Ciobotă: Băiatul cu paharul l-a uitat pe Iosif

Ioan Ciobotă: Băiatul cu paharul l-a uitat pe Iosif

DevoționalImportantMeditaţii 22 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

Geneza 40:23
„Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.”

Mai marele paharnicilor și mai marele pitarilor lui Faraon ajung în temniță sub supravegherea lui Iosif. Într-o dimineață aveau fețele triste și posomorâte, iar Iosif se îngrijește de sufletul lor, se interesează de starea în care se află și le tălmăcește visurile.

1. Iosif se uită la fețele lor și se îngrijește de niște întemnițați. Putea să nu-l intereseze de ei.
Mâine poți să te uiți la fețele subalternilor, angajaților sau colegilor tăi. Dacă vezi vreunul cu fața posomorâtă, întreabă-l ce durere are în suflet, chiar dacă tu poate ești mai trist și mai posomorât decât el. Adu-i lui bucurie, și sufletul lui te va binecuvânta.

Cu amândoi mai-marii lui Faraon se împlinește tâlcuirea visurilor pe care le-a dat-o Iosif. Mai marele pitarilor este ucis de Faraon, însă mai-marele paharnicilor este pus din nou în slujba lui de cinste.

„Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif”, cu toate că Iosif l-a rugat să pledeze cauza lui în fața lui Faraon. Mulți dintre cei care ajung în temniță consideră că au ajuns „nevinovați”, însă Iosif chiar era nevinovat.

Dar „băiatul cu paharul” l-a uitat pe Iosif. O singură vorbă dacă îi spunea lui Faraon, viața lui Iosif se schimba.

UN SINGUR CUVÂNT.

2. Gândește-te la cineva care ți-a făcut un bine cu mult timp în urmă. Sună-l sau scrie-i un mesaj și multumeste-i pentru acel bine. Un SINGUR CUVÂNT poate aduce multă bucurie în viața unui om.

Biblia este superbă.
Istoria lui Iosif este superbă.
Citește istoria lui Iosif în Geneza, între capitolele 37 – 50.

1. Dacă vezi pe cineva cu fața posomorâtă, adu-i bucurie.
2. Mulțumește astăzi cuiva care ți-a facut un bine cu mult timp în urmă.

Ioan Ciobotă
Redactor RVE Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/22/ioan-ciobota-baiatul-cu-paharul-l-a-uitat-pe-iosi

Confruntarea cu închinarea la cald

Întrebați-l pe pastorul Ioan

Confruntarea cu închinarea la cald

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Transcriere audio

Bine ați revenit la podcast. Ei bine, de ce pare uneori că închinarea noastră se diminuează în timp? Și de ce se pare că închinarea la biserică crește și în timp? Acestea sunt realități cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat și ne determină să luăm în considerare prima implicație a vizualizării și savurării providenței lui Dumnezeu. Odată cu lansarea noii cărți a pastorului John, Providența (acum puteți preordona titlul de la prietenii noștri de la Westminster Books pentru doar 19,99 USD), pentru următoarele câteva săptămâni luăm în considerare motivele pentru care providența lui Dumnezeu, acest prețios adevăr doctrinar, este esențială la modul în care trăim viața noastră creștină de zi cu zi. Miercurea trecută am deschis această nouă serie în episodul 1571, privind de ce trebuie să trăim conștienți de providența lui Dumnezeu. Acum devenim specifici. Există zece efecte și implicații din viața reală. Aici, cu prima implicație, este pastorul Ioan.

Întrebarea pe care o punem este următoarea: Care sunt efectele din viața reală ale cunoașterii și iubirii, văzând și savurând providența atotpătrunzătoare și cuprinzătoare a Dumnezeului Scripturii mereu înțelept, mereu drept, mereu milostiv? Aceasta este întrebarea noastră.

Îl cunoaștem cu adevărat?

Și primul meu răspuns este următorul: văzând și savurând această providență trezește și susține mirarea, respectul și venerația sfântă, precum și felul de bucurie tremurândă care ne conduce în adâncul adevăratei închinări, centrate pe Dumnezeu, înălțării lui Hristos, saturate de Biblie. De câte ori ne-au întrebat oamenii pe acest podcast despre căldura lor? Despre cât de inadecvate sunt afecțiunile lor față de Dumnezeu? Despre cum pasiunea, zelul și bucuria ar putea fi reaprinse? Și acum întreb: îl cunoști? Și mă refer la Dumnezeul real, adevărat, magnific, care oprește gura providenței atotcuprinzătoare.„Dumnezeu ne-a arătat în Biblie mai mult despre sine și mai multe căi ale sale decât vom epuiza vreodată în această lume.”TweetDistribuiți pe Facebook

Când eram la facultate, m-am luptat cu aceleași lucruri. Am citit o carte de JB Phillips numită Dumnezeul tău este prea mic . Știam că este adevărat. Dar nu poți doar să dai din degete și să vezi măreția lui Dumnezeu. Eram orb la atotpătrunzătoarea și atotcuprinzătoarea providență a lui Dumnezeu – măreția suveranității atotputernice și intenționate a lui Dumnezeu. De fapt, am fost învățat să nu văd pe Dumnezeu care stăpânește, atotputernicia lui Dumnezeu, așa cum este în Biblie. Dumnezeul Bibliei, asta mi-a fost dor – Dumnezeul care este cu adevărat. Parcă mi s-ar fi pus ochelari pe față, care au micșorat totul, cu excepția poate pentru mine. Ochelarii l-au făcut pe Dumnezeu ușor de manevrat.

Acum, în câțiva ani de la citirea Dumnezeului tău este prea mic – mulțumește lui Dumnezeu; I la această zi mulțumesc lui Dumnezeu – unii profesori m -au luat de păr, și frecat nasul în cartea Romani, și nu m – ar lăsa până am văzut și la mirosit și gustat și a fost uimit de Dumnezeul Romani 8 și 9. Toate laudele aduse lui Dumnezeu, zic eu. Toate laudele aduse lui Dumnezeu pentru cei care nu mă vor lăsa să scap din Scriptură într-un ocol filozofic care îl dezbracă pe Dumnezeu de gloria providenței sale atotguvernamentale.

Flămând pentru Măreția lui Dumnezeu

Inima mea mă doare până astăzi – de fapt, am primit o scrisoare chiar zilele trecute de la un pastor care își părăsește biserica pentru că bătrânii doreau să meargă într-o nouă direcție de căutare. Mă doare inima pentru atâtea biserici înclinate să fie biserici ușoare, prietenoase cu căutătorii, în timp ce oamenii lor mor de foame. Nu știu pentru ce mor de foame, dar mor de foame pentru măreția lui Dumnezeu.

David Wells, în urmă cu 25 de ani, în cartea sa „ No Place For Truth” , a spus așa: „Este acest Dumnezeu, maiestuos și sfânt în ființa sa, acest Dumnezeu a cărui iubire nu cunoaște limite, deoarece sfințenia sa nu cunoaște limite, care a dispărut din lumea evanghelică modernă ”(300). Ei bine, da, este o exagerare, dar nu este lipsită de mandat.

Lesslie Newbigin din unghiul britanic a spus același lucru. El a spus: „Am văzut brusc că cineva poate folosi tot limbajul creștinismului evanghelic și totuși centrul era fundamental sinele. . . . Și Dumnezeu este auxiliar pentru asta ”(„ Misionarul lui Dumnezeu pentru noi ”). Adorarea adevărată este distrusă, redusă, eviscerată, aplatizată, atunci când măreția lui Dumnezeu, văzută mai ales în atotcuprinzătoarea sa providență, este înlocuită cu o atenție asupra mea și a lumii mele și a modului în care Dumnezeu poate să mă facă centrul focalizării sale, mai degrabă decât făcând măreția sa să fie punctul central al meu.„Văzând și savurând providența lui Dumnezeu trezește și susține mirarea și temerea și respectul sfânt.”TweetDistribuiți pe Facebook

Dacă vedem și savurăm panorama biblică a providenței lui Dumnezeu pentru ceea ce este cu adevărat, ne vom ridica mâinile în tăcere, bâjbâind după cuvinte care nu se simt jalnice înaintea majestății Sale. El este grozav dincolo de înțelegerea noastră. Dumnezeu ne-a arătat în Biblie mai mult despre sine și mai multe căi ale sale decât vom epuiza vreodată în această lume. Am umplut o carte, o carte de șapte sute de pagini despre providență, urmărind pur și simplu minunile sale contraintuitive prin Scriptură.

Dumnezeu nu a fost cruțat în revelația sa a splendorilor sale. Ele sunt menite să ne facă să urcăm și să cântăm asupra suveranității intenționate a lui Dumnezeu. Și cum să nu fim lăudați de Dumnezeu când în fiecare zi suntem cufundați într-un ocean de minuni date de Dumnezeu, guvernate de Dumnezeu, revelatoare de Dumnezeu, așa cum suntem în fiecare zi?

Sfinții mutați la închinare

Nu a cântat Hannah – subliniez acum închinarea – peste această providență?

Domnul ucide și dă viață. . . .
Domnul face sărac și îmbogățește;
     aduce jos și înalță. ( 1 Samuel 2: 6-7 )

Nu a cântat Miriam peste această providență?

Calul și călărețul său le-a aruncat în mare. ( Exod 15:21 )

Moise nu a urmat-o în cântare peste această providență?

Le-a aruncat în mare carele faraonului și gazda lui. . . .
În măreția maiestății tale îți răstoarnă pe adversarii tăi. . . .
     Cine este ca tine, maiestuos în sfințenie,
     minunat în fapte glorioase, care face minuni? ( Exodul 15: 4 , 7 , 11 )

Și nu psalmistii au cântat, cântat și cântat peste această providență?

Domnul aduce la nimic sfaturile națiunilor;
     el frustrează planurile popoarelor.
Sfatul Domnului rămâne pentru totdeauna,
     planurile inimii sale pentru toate generațiile. ( Psalmul 33: 10-11 )

El face ca războaiele să înceteze până la capătul pământului;
     rupe arcul și sfărâmă sulița;
     el arde carele cu foc. ( Psalmul 46: 9 )

Orice vrea Domnul, face
     în cer și pe pământ,
     în mări și în toate adâncurile. ( Psalmul 135: 6 )

Și Maria, mama lui Isus, nu a cântat peste această providență în Luca 1 ?

     [Domnul] a împrăștiat pe cei mândri în gândurile inimii lor;
El i-a doborât pe cei puternici de pe tronurile lor
     și i-a înălțat pe cei cu umilință. ( Luca 1: 51–52 )

Aici vorbește Mary. Oh, binecuvântează-o. Nu e de mirare că o numim Preasfântă Fecioară. Și Pavel nu a cântat peste această providență?

O, adâncimea bogăției, înțelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu! Cât de inexplorabile sunt judecățile sale și cât de inexplorabile sunt căile lui!

„Căci cine a cunoscut mintea Domnului
     sau cine a fost sfătuitorul lui?”
„Sau cine i-a dat un dar pentru
     a putea fi rambursat?”

Căci de la el, prin el și pentru el sunt toate lucrurile. Lui să fie slava pentru totdeauna. Amin. ( Romani 11: 33–36 )

Vezi, Savurează, Cântă

Dacă există credincioși sau biserici a căror închinare se simte subțire, pasivă și rutină, ar putea să nu cunoască această providență, acest Dumnezeu? Deci, efectul de viață real numărul unu, cel puțin în viața mea – și l-am văzut adevărat în sute – efectul de viață real numărul unu de a vedea și de a savura providența lui Dumnezeu este acesta: trezește și susține mirarea și temerea și sfântul venerație și un fel de bucurie tremurândă, care ne conduce în adâncul adevăratei, centrate pe Dumnezeu, înălțându-se pe Hristos, saturate de Biblie, înălțate-cu-cântare.John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți , inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cel mai recent Providence .

https://www.desiringgod.org/interviews/confronting-lukewarm-worship

„practici condamnate”Dr. Caius Obeada

Caius Obeada

17h  · Momente apologetice – „practici condamnate”Dr. Caius ObeadaPentru iubitorii de istorie am sa reamintesc o scriere veche din Istoria Creștinismului cunoscută sub titlul DIDACHE. Aceasta scriere pare sa dateze din anii 50-120 A.D. cunoscuta ca „Învățătura celor 12 apostoli”, presupusa sa fie învățătura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viată si moarte, despre rânduială in biserica, despre post, botez, rugăciune, si alte învățături necesare începutului bisericii primare. La capitolul 11 găsim următoarea învățătură:11:4 Pe fiecare apostol care vine la voi sa-l primiți ca pe Domnul însuși.11:5 El va sta cu voi o zi, poate doua, daca este nevoie, dar, daca va rămâne cu voi trei zile, este un profet mincinos.11:6 La plecare, apostolul sa nu ia cu el decât pâine care sa-i ajungă pana la locul de odihna; daca va cere bani, este un profet mincinos.11:10 si orice profet care propovăduiește adevărul, dar nu îl trăiește, este un profet mincinos;11:11 orice profet care este adevărat si recunoscut si slujește in taina vizibila a Bisericii, dar care nu ii învață pe alții sa facă ceea ce el însuși face nu va fi judecat de voi, caci judecata lui este in mana Domnului, așa cum a fost si cu profeții din vechime.11:12 Dar pe oricine va va spune in duhul “Dați-mi bani sau lucruri de felul acesta” sa nu -l ascultați; daca însă va va vorbi despre alții, care sunt in nevoie, ca sa le dați ajutor, sa nu-l judece nimeni.Învățătura apostolica face următoarea sugestie practica:- Daca un apostol sta mai mult de 3 zile este un profet mincinos.- Daca la plecare va cere bani, este un profet mincinos.- Daca nu trăiește cea ce spune, este un profet mincinos.- Daca va cere ajutor pentru alții sa nu-l judecați.Acestea sunt pe scurt cele patru învățături practice care au înconjurat lumea Creștina a bisericii primare.Comparând practica generației noastre, ajungem sa face mincinoși pe mulți lucrători din câmpul Evangheliei. Unii ar spune ca sunt timpuri diferite, totuși învățăturile si principiile sunt aceleași, la fel cum si Scripturile nu sau schimbat sau adaptat trendului cultural/social in care trăim. Hai sa facem o analiza scurta a celor 4 puncte in lumina practicii din zilele noastre.1. Daca un apostol sta mai mult de 3 zile. Lucrarea apostolilor din biserica primara era dedicata predicării si întăririi adunării sfinților. Unii dintre apostoli au rămas perioade de timp mai lungi, cu rezidenta in unele orașe unde au început bisericii. Didache vorbește de apostoli itinerarii, care aveau o chemare si împuternicire speciala. Ei nu stătea mai mult de 3 zile, având o chemare speciala.In zilele noastre nu avem apostoli itinerarii si nici nu putem asemăna vizitele pastorale cu cea a apostolilor din biserica primara. Probabil cea mai aproape asemănare ar fi vizitele pastorale a președinților de Culte sau a președinților de Comunitate care merg din biserica in biserica sa întărească frățietatea. Deci luând in vedere ca nu avem apostoli, nu cred ca putem compara acest principiu zilelor noastre.2. Daca la plecare cere bani. Aici este o problema de caracter si de practica. In primul secol se merge prin credință, nu aveau nevoie sa plătească bilete de avion si alte transporturi. Ce ne facem cu pastorii zilelor noastre care pretind sa fie plătiți? Ce ne facem cu cei care cer bani?La acest punct va trebuie sa facem o analiza mai buna, luând in considerare câteva schimbări care au luat loc dea lungul secolelor. In primul rând trebuie sa recunoaștem ca nu mai avem apostoli in zilele noastre si nu ar trebuie sa avem astfel de probleme. In al doilea rând, distantele ne obliga sa folosim moduri de transport care costa. Nu vad nici o problema in faptul ca transportul si cazarea unui pastor sa fie acoperite. Vad ca o problema când un pastor pretinde sa fie plătit pentru predicarea Evangheliei invitat într-o alta biserica.Sunt doua probleme in privința acestor practici: a) pastorul este deja plătit pentru predicarea Evangheliei chiar si când este plecat in alta biserica, sau in concediu. Pastorul are salariu lunar din care trăiește. Sa pretinzi unei alte bisericii sa te plătească pentru vizita, in afara drumurilor si cazării, mi se pare abuz si băgatul mâini in punga Domnului.b) Un pastor nu poate pretinde bani de doua ori pentru predicarea Evangheliei. Plătit prin salariu lunar de biserica unde slujește si din bisericile pe unde vizitează. Aici îmi aduc aminte de situația pastorului care după traversarea Americi, colectând din biserica in biserica întreabă: „Câți bani sunt pentru mine si câți sunt pentru Domnul?” Învățătura apostolica pare ca rămâne un principiu valabil pentru lucrătorii zilelor noastre.Ar trebui sa fac o paranteza in ce privește bunătatea unor credincioși care binecuvântează pe unii pastori cu finanțe si cadouri. Nu poți opri dragostea si bunătatea fraților, dar nici abuz de bunătatea altora nu este încurajată. Trăirea in lumina ajuta pe mulți sa-si balanseze viața si mărturia in fata copiilor lui Dumnezeu, toți cei care suntem chemați sa fim fără o pricina de poticnire sau de vorbe deșarte.3. Daca nu trăiește cea ce spune, este un profet mincinos. Nu știu ce se mai poate comenta la acest punct, un mincinos este un mincinos, si băgatul mâini in punga este un act mincinos fata de adunarea lui Cristos.4. Daca cere ajutor pentru alții sa nu judecați. Acesta este un principiu valabil, pana dai de cei care baga mana in punga si fondurile nu ajung in totalitate unde trebuie sa ajungă. Nu este nici o rușine sa ceri pentru lucrarea Evangheliei, sa ajuți văduvele si săracii din adunarea sfinților. Cea ce noi vedem este o lipsa de transparenta la cea ce se face cu banii trimiși pentru proiecte specifice. De exemplu, o persoana trimite bani pentru cumpărarea cărămizilor pentru construirea bisericii. Fratele primește o fotografie cu niște cărămizi, sugerând ca el este cel care a contribuit la cumpărarea cărămizilor. Nu se face o fotografie a bonului de decontare, care ar spune mult mai mult, ci la niște cărămizi.Exemple de felul aceste sunt multiple, si pot sa scriu mult despre lipsa de transparenta. Au fost trimiși bani pentru diferite proiecte care nu au fost justificate. Unii au folosit alte practici, misionari care trebuiau sa primească 200 USD pe luna ca suport financiar, primea pe jumate. Am cunoscut lucrători care sau plâns de astfel de practici. Băgatul mâini in punga te face vinovat, indiferent de câți bani ai luat.Banii au adus multe probleme adunării sfinților. Ne-am justificat de multe ori de imposibilitatea de a fi transparenți pentru că a trebuit sa fim supuși unui sistem corupt. Nu am avut niciodată probleme ca pastori care au ajuns sa aibă din munca lor (din scrieri, publicații si alte moduri) sa se bucure de roadele sudorii frunții lor. Am avut probleme cu lucrătorii care au abuzat de titlurile lor, care si-au asumat fonduri care nu le merita, sugerând ca nu a obligat pe nimeni sa le dea bani. Lipsa de caracter își spune cuvântul in multe cazuri.Am sa spun doua istorioare despre mine, pentru că nu este mai bine sa scrii despre tine decât din cele auzite. In timpurile Publicației de Apologetica, am primit un mesaj de la o persoana care îmi scria: „Frate nu-i așa ca este bine sa scrii din spatele biroului finanțat de frații din America?” Bineînțeles ca aceasta persoana nu mă cunoștea si nu știa ca in acei ani biroul era pe masa din bucătărie, iar lucrările misiuni erau 100% sponsorizate de mine si familia mea. O alta persoana mi-a văzut casa, sa se mira ca nu stau într-o „mansion”.Ca principiu, sunt rușinos sa cer bani, si am cerut Domnului sa-mi dea 2-3 joburi decât sa cer bani la frați. Domnul mi-a ascultat rugăciunea si am lucrat in 2-3 locuri de zeci de ani, chiar acum când scriu aceste rânduri lucrând in doua locuri, continuând sa susțin lucrarea Evangheliei prin activitățile misiunii Vox Dei. Învățătura apostolilor rămâne in cimentata in Scripturi, in cea ce Cristos ne-a învățat. Banii ia rătăcit pe mulți, un viciu de care mai greu sau vindecat. Domnul sa aibă mile de noi in mărturia Evangheliei de care ar trebui sa dam dovada. Coram Deo!

24Tu, Marius Ianc şi alţi 221 comentariu4 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

Toți cei care cred bătălia necredinței

Toți cei care cred bătălia necredinței

Articol de Jon Bloom

Scriitor personal, desiringGod.org

„Eu cred; ajută necredința mea! ” ( Marcu 9:24 ). Această pledoarie – această rugăciune – a unui tată disperat, care mijlocea lui Iisus în numele copilului său necăjit, exprimă în cinci cuvinte simple o experiență profundă, dificilă, confuză și comună. Toți urmașii lui Isus au atât credința, cât și necredința, atât credința, cât și îndoiala, prezente în noi în același timp.

Vedem această prezență paradoxală în altă parte în Scriptură. O vedem la Petru, care a umblat pe apă doar pentru a începe să se scufunde atunci când s-a instalat necredința ( Matei 14: 28–31 ). O vedem la Toma, care a declarat: „Nu voi crede niciodată” fără dovada fizică a învierii lui Isus, în timp ce încă credem suficient pentru a rămâne cu ceilalți ucenici până când Iisus i-a apărut în sfârșit ( Ioan 20: 25-26 ). Îl vedem legat prin Psalmi, precum Psalmul 73 , unde sfinții se luptă cu voce tare cu necredința lor. Și o vedem prea frecvent în noi înșine, motiv pentru care ne identificăm cu rugăciunea tatălui disperat. Necredința este o tentație „comună omului” pentru credincioși ( 1 Corinteni 10:13 ).

Dar, deși este o ispită obișnuită (și deseori o ispită subtilă), este una periculoasă din punct de vedere spiritual, care ne poate determina „să cădem departe de Dumnezeul cel viu” ( Evrei 3:12 ). Este un dușman pe care trebuie să-l luptăm energic.„Nu vă temeți de disciplina lui Dumnezeu; teama de necredință ”.TweetDistribuiți pe Facebook

Fiecare luptăm lupte unice împotriva acestui dușman, deoarece fiecare dintre noi are experiențe unice și temperamente unice care ne fac să fim vulnerabili în mod unic la anumite forme de necredință. Obținerea de ajutor pentru a vedea vulnerabilitățile noastre la necredință este crucială pentru câștigarea luptelor noastre. Și este ceva cu care Isus este fericit să ne ajute, dacă îl întrebăm.

Tată disperat și vulnerabil

Tatăl băiatului afectat din Marcu 9: 14–29 avea cu siguranță o vulnerabilitate unică față de necredință. Și nu este dificil să înțelegem de ce. Imaginați-vă cum a fost experiența lui până în momentul în care l-a întâlnit pe Isus.

Petrecuse câțiva ani, făcând probabil tot ce putea, pentru a-și ajuta fiul ( Marcu 9:21 ). Teribila suferință a avut o sursă demonică, care îl chinuise pe băiat încă din copilărie, provocând crize violente și împiedicându-l să vorbească ( Marcu 9: 17-18 ). Tatăl și, fără îndoială, soția lui, își salvaseră de multe ori prețiosul copil – singurul lor fiu născut ( Luca 9:38 ) – salvându-l din foc și apă ( Marcu 9:22 ). Ceea ce înseamnă că au trăit cu frica zilnică că s-ar putea să nu fie acolo la timp pentru a-l salva data viitoare. Și au trăit cu spaima viitoare a ceea ce avea să devină el când unul sau amândoi nu vor mai fi acolo pentru a-l salva.

De asemenea, au trăit probabil cu o oboseală profundă provocată de vigilența continuă noaptea și ziua. Este posibil să fi suportat un fel de încordare relațională recurentă asupra căsătoriei lor, care însoțește adesea situațiile de părinți stresante și dureroase. Probabil că au trăit cu numeroasele moduri în care suferința fiului lor i-a afectat financiar, de la costurile directe ale căutării de ajutor pentru el, până la costurile indirecte de a avea mai puțin timp dedicat câștigării existenței. Și, pe lângă toate acestea, probabil că au trăit cu rușinea că poate ei, sau copilul lor, au păcătuit cumva și au adus acest blestem asupra băiatului – o rușine compusă din faptul că știu că alții probabil se întrebau același lucru (ca în Ioan 9: 1-2 ).

Bătălii unice într-un război comun

Cu siguranță acest tată asediat se rugase des pentru fiul său neprețuit, dar fără rezultate vizibile. Cu siguranță căutase anterior alți lideri spirituali sau exorciști pentru a-l alunga pe diavol, dar fără rezultat.

Auzind povești despre puterea lui Iisus asupra bolilor și a demonilor, a stârnit în el suficientă speranță încât și-a adus copilul să-l vadă pe Isus. Nefiind găsit faimosul rabin, el a rugat discipolii lui Isus să-i ajute. Dar nu au fost mai eficienți decât oricine altcineva ( Marcu 9:18 ). Putem înțelege de ce speranța și, prin urmare, credința sa, păreau să scadă când Isus a apărut.

Motivul pentru care spun toate acestea este să arăt cum acest tată era foarte asemănător cu noi. Necredința sa a avut rădăcini în experiența sa unică. La fel și ale noastre. Temerile și dezamăgirile sale i-au modelat așteptările. La fel și ale noastre. El a fost vulnerabil, în locuri profund personale, la pierderea luptei pentru credință. Așa suntem noi. Putem simpatiza cu acest om când l-a rugat pe Iisus: „Dacă poți face ceva, compilește-ne și ajută-ne” ( Marcu 9:22 ), pentru că probabil ne-am rugat sau ne-am gândit la lucruri similare.

Ne-am putea aștepta ca Iisus să răspundă la fel de blând și cu blândețe la acest tată disperat ca și la leprosul care caută vindecare, căruia Iisus, cu milă, a întins-o și l-a atins, spunând: „Vreau; fii curat ”( Marcu 1: 40–42 ). Dar nu așa a răspuns Isus.

Mustrare surprinzătoare, Milostivă

Răspunsul lui Isus la acest tată ne surprinde: „„ Dacă poți ”! Toate lucrurile sunt posibile pentru cine crede ”( Marcu 9:23 ). Acest lucru ne șochează. Și motivul este că majoritatea dintre noi ne putem identifica mai mult cu lupta tatălui decât cu leproșul. Ne așteptăm ca Isus să-l mângâie pe acest om, dar în schimb îl mustră. Ne face să ne întrebăm: așa simte Isus despre necredința noastră?„Toți cei care credem în Isus avem și necredință în Isus”.TweetDistribuiți pe Facebook

Un mod de a răspunde este că, în Evanghelii, Isus afirmă în mod constant pe cei care exprimă credință și îi mustră pe cei care exprimă îndoială și necredință. Leprosul pe care l-a vindecat este un bun exemplu. Acest om i-a spus lui Isus: „Dacă vreți, mă puteți curăța” ( Marcu 1:40 ). Aceasta este o declarație de credință și l-a mutat pe Isus la un răspuns compasiv de vindecare.

Dar tatăl acestui băiat necăjit i-a spus lui Isus: „ Dacă poți face ceva , miluiește-ne și ajută-ne” ( Marcu 9:22 ). Există credință în această cerere; credința este motivul pentru care l-a căutat pe Iisus în primul rând. Dar există și necredință; o parte din el nu se așteaptă ca Isus să aibă mai mult succes decât au avut alții. Așadar, primește mustrarea lui Isus, la fel cum a făcut Petru în apă și Toma când Iisus i s-a arătat în cele din urmă ( Matei 14:31 ; Ioan 20: 27-29 ).

Și iată ce trebuie să ne amintim: mustrarea lui Isus către un credincios care permite necredinței să-i infecteze și să-i slăbească credința și să-și guverneze comportamentul este o mare milă.

Milostivirea disciplinei

Credința este canalul prin care curg harurile mântuirii și sfințirii și darurilor spirituale ale lui Dumnezeu. Necredința obstrucționează canalul și, prin urmare, inhibă curgerea harului lui Dumnezeu ( Iacov 1: 5-8 ). Deci, mustrarea lui Iisus a necredinței omului este disciplina dureroasă, dureroasă, momentană a Domnului, menită să expună boala necredinței (să folosească o metaforă diferită), astfel încât credinciosul să o poată vedea pentru ceea ce este și să lupte cu ea; pentru că dacă nu, nu va împărtăși sfințenia Domnului și nu va aduce rodul pașnic al dreptății ( Evrei 12: 10-11 ).

În acest sens, Isus este bunul medic. El nu ocolește îndoielile și necredința, la fel cum un medic bun nu codează cancerul la un pacient. Dacă este lăsat invizibil și netratat, va ucide. Deci, ceea ce face Isus este să-l ajute pe acest tată care se luptă să-și vadă clar păcatul de necredință, la fel cum a făcut pentru Petru și Toma.

Și a funcționat. Vedem acest lucru în strigătul disperat al tatălui către Isus: „Cred; ajută necredința mea! ” Și, ca și cum Isus l-a scos pe Petru din apă și i-a arătat lui Toma mâinile și latura, a onorat credința tatălui, oricât de defectuoasă a fost, și l-a eliberat pe băiat ( Marcu 9: 25-27 ).

Isus te va ajuta să-ți vezi necredința

Toți cei care credem în Isus avem și necredință în Isus. Nu este surprinzător, pentru că trăim cu toții cu un păcat înșelător înăuntru ( Evrei 3:13 ). Și trăim cu toții într-o lume căzută, înșelătoare. Deci, cu toții trebuie să luptăm frecvent pentru credință ( 1 Timotei 6:12 ) luptând împotriva necredinței .„Necredința va bloca canalele credinței, vă va jefui de bucurie și, dacă nu va fi ascunsă, vă va distruge”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar prezența necredinței în noi este adesea subtilă. Nu întotdeauna o vedem clar. Are rădăcini în experiențele noastre unice și în temperamentele noastre unice, care ne fac vulnerabili în mod unic la înșelăciunea sa. Îndoielile noastre ne pot părea de înțeles, chiar justificate. Dar, la fel ca orice păcat și cădere, necredința este periculoasă din punct de vedere spiritual. Ceea ce avem cu adevărat nevoie, chiar dacă am prefera să o evităm, este ca Isus să ne ajute cu milă să ne vedem necredința, chiar dacă aceasta înseamnă disciplina sa dureroasă momentană.

După ce l-am urmat pe Isus de zeci de ani, am experimentat disciplina sa de mai multe ori, inclusiv recent. Am învățat chiar să- l rog să mă disciplineze atunci când recunosc simptomele necredinței (care, pentru mine, sunt o prezență persistentă și umbră a îndoielii și scepticismului și a autocompătimirii și auto-îngăduinței). Îl rog pe Isus să mă disciplineze, nu pentru că mă bucur de durerea și umilința expunerii necredinței mele, ci pentru că vreau bucuria de a crede pe deplin că Dumnezeu există și este răsplătitorul celor care îl caută ( Evrei 11: 6 ). Și vreau canalul harului său către mine neclintit. Și așa mă rog cu psalmistul,

Caută-mă, Doamne, și cunoaște-mi inima!
     Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!
Și vezi dacă există vreo cale grea în mine
     și îndrumă-mă pe calea veșnică! ( Psalmul 139: 23-24 )

Am descoperit că Isus răspunde.

Și îți va răspunde. El va răspunde la rugăciune: „Cred; ajută necredința mea! ” Și te va ajuta să lupți împotriva necredinței tale, expunându-l, acel loc pe care vrei să-l ascunzi. Dar nu te teme de disciplina lui; teama de necredinta. Necredința va bloca canalele credinței, vă va jefui de bucurie și, dacă nu va fi ascunsă, vă va distruge. Durerea momentană a disciplinei este totuși calea spre o bucurie mai mare, deoarece deschide canalele către mai mult harul lui Dumnezeu – spre mai mult de Dumnezeu.Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) servește ca profesor și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.

https://www.desiringgod.org/articles/all-who-believe-battle-unbelief

Oare la ușă cine-i? – Încercarea de a schimba din exterior ceva din interiorul nostru stricat

3 MONTHS AGO 6 MINUTEREAD

Odată cu introducerea sistemelor de alarmă de la uși, precum și a sistemelor complicate și oarecum sofisticate de închidere/deschidere a ușilor… am pus accentul mai mult pe siguranța noastră din interior. Ne ”păzeam” oarecum de cei sau acele lucruri din exterior care ne puteau vătăma. Dar nu ne-am gândit niciodată că am putea să ne vătămăm din interior… cu tot cu uși închise, lacăte, sistem de alarmă și tot ce mai vreți voi. Au început să ne spună acum cu perioada de pandemie că trebuie să stăm în case, că e spre binele nostru. Aiurea. Era spre detrimentul nostru! Că în case închise ne-am îmbolnăvit mulți dintre noi din lipsa de aer curat, de mișcare, de socializare, de interacțiune cu mediul și natura din jurul nostru pe care ni le-a lăsat Creatorul cu un scop.

Am început să ne temem și de cine intră la noi în casă, dar și de noi din interior. S-a dezvoltat într-o perioadă scurtă de timp un fenomen nou, oarecum ciudat și alarmant… fobia de a fi izolat de exterior și de cei din afară.

Am decis – fără să vrem de bună voie – să ne păzim de cei din exterior, deși mai deunăzi ei ne erau apropiați, prieteni, cunoscuți. Cu unii dintre ei am crescut împreună, dar acum ne-au devenit ciudați. Și au început și ei să aibă același sentiment reciproc. Dacă noi îi privim pe ei cu răceală… ei ne privesc acum parcă cu… gripă. Stăm departe unul de altul, indiferent de cât de multă voință, cât de mult pozitivism sau negativism constructiv am avea fiecare dintre noi. Ne păzim unul de celălalt de parcă ar avea vreunul dintre noi ceva care să ne afecteze și pe noi.

Exact despre asta e și vorba în biserică. Am ajuns să ne închidem între niște pereți și dacă vreunul vine cu ceva cu care noi nu eram obișnuiți… activăm acel sistem de auto-apărare al religiei din noi. Nu vroiam să folosesc cuvântul ”credință” aici… pentru că credința ar fi înlăturat de mult acest ”munte” de necunoscut. Și totuși, am început să evităm chiar și lucrurile care știm că sunt bune pentru noi. Dar… atâta timp cât ele nu sunt în acord cu o rânduială a bisericii și a organizației sau a asociației religioase din care face parte biserica noastră… le respingem.

Zilele trecute am avut ocazia nevoită – adică am dat de ceva întâmplător, fără să vreau… nici nu m-am străduit prea mult pentru a ajunge în acel punct despre care o să vă scriu mai jos – de a asculta o prezentare video a doi tineri creștini care au luat-o pe o cale interesantă. Nu vroiam să spun cale nouă, pentru că ei nu călcau pe arăturile altora. Ei mergeau pe ceea ce spune Biblia… și au început să practice și să studieze aprofundat ceea ce în biserică la ei era denaturat de un sistem organizațional închis în sine (vă recomand să urmăriți prezentarea video pe care o găsiți pe link-ul e mai sus, este un material recomandat celor care au crescut într-o biserică evanghelică, dacă nu faceți parte dintr-o asemenea biserică, continuați cu citirea articolului, video este opțional și probabil nu vei înțelege toate…). Cine face cutare slujbă, cum face acea slujbă, când și cu ce… erau doar câteva din întrebările la care nimeni până acum nu și-au pus mintea la contribuție să răspundă. De ce noi din interior am ajuns să ne baricadăm față de acele bătăi la ușă ale Mântuitorului care rostește și acum acele cuvinte unice din cartea Revelației lui Ioan (care sunt adresate bisericii, nu necredincioșilor, apropo!)?

Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20, NTR)

Mi s-a părut ciudat că acest pasaj spune că Mântuitorul declară că stă la ușă și bate… și apoi continuă cu ”dacă aude cineva glasul Meu”. Adică nu doar că bate la ușă, nu doar că se aude acel ”cioc, cioc, cioc” aparent insistent, dar și vocea Lui blândă rostește ceva. El vrea să auzim glasul Lui și să intre la noi, cei baricadați, cei izolați de exterior, cei care în interior avem ”datinile și tradițiile noastre”, cei care în interior urmăm un statut, o ordine, o coordonare omenească cu privire la cum să se facă lucrurile în Casa lui Dumnezeu.

Ciudat. Dacă e ”Casa lui Dumnezeu”, cum spunem, sau poate cum scrie pe o tăbliță de la intrare, cum se face că tot noi, oameni simpli, muritori, vrem să avem tot controlul? De ce am lăsa pe ”cineva” să schimbe o iotă doar din ceea ce credem noi statutar, din ceea ce facem noi organizațional, din ceea ce urmăm noi doctrinar? Am ales să facem lucrul acesta pentru că ”cineva” ne-a dictat să funcționăm după anumite ordini. Unii au înțeles că această ordine înseamnă ca bărbații și femeile să stea separați în biserică. Alții au înțeles că fără batic pe cap la femei nu se poate face slujba duhovnicească, sau că numai o anumită categorie de persoane poate sluji în cadrul bisericii.

Și totuși, dacă noi, cei din interior, credem și susținem cu atâta îndrăzneală că modul nostru de organizare bisericesc este cel corect, cel ”autentic”, cel demn de urmat – oricare ar fi numele acelui cult sau organizație religioasă din care facem parte – de ce să nu lăsăm pe Isus să intre în ceea ce noi numim ”Casa lui Dumnezeu”? Pentru că ne temem de schimbarea pe care o poate aduce El! Ne temem să nu cumva să pierdem din numărul oamenilor care ne vin la biserici… ne temem să nu ne scadă reputația, ne temem să nu ne facem marginalizații societății. Or să înceapă ulterior unii să ne spună că suntem cutare sau cutare sectă. Vor observa că noi nu avem același mod de închinare, de exprimare a sentimentului religios… cu toate crezurile istorice atârnate în rame pe toți pereții bisericii.

Nu, nu vrem să aibă loc o schimbare în interiorul bisericii pentru că ne-am prea obișnuit cu ceea ce am ajuns să facem și să mai și numim ”Casa lui Dumnezeu”. Și cu certitudine că de acolo a plecat de mult prezența și puterea lui Dumnezeu. Vreți dovada? E simplu! Care predicare din biserica respectivă este urmată de semne și minuni precum erau însoțite predicile ucenicilor lui Isus?

Vreți mai mult? Vă dau mai mult. Ne izolăm și ne punem și dezinfectanți la intrare să spunem că noi respectăm ”rânduielile” guvernamentale în contextul așa zisei pandemii de coronavirus. Cu tot cu dezinfectant pe mâini noi am rămas aceiași oameni reci. Noi am ales mai degrabă să ne adaptăm unor cerințe guvernamentale mai degrabă decât să riscăm amenzi, în schimb nu am ales să îl lăsăm pe Isus în interior să aducă schimbare în noi, în programul nostru, în închinarea noastră, în predicarea noastră, în slujirea noastră și în viața noastră. Cine mai este erou acum? Noi… că stăm cu mască pe față și cu câte 2-3 sticluțe de dezinfectant în buzunare? La ce ne vor folosi acestea când vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu? Vom spune că am respectat distanțarea socială și atunci când ni se va pune întrebarea ”de ce nu am auzit bătăile și glasul Mântuitorului de la ușa bisericii?”?

Probabil că rândurile de mai sus nu au făcut pe niciunul dintre noi să facem ceva concret. Nu prea avem ce să facem… pentru că fiecare dintre noi dacă ar fi să facem ceva… ar sta ”sistemul” contra noastră. Ne-am lovi de pragul de jos, de cel de sus și apoi vom continua să ne lovim continuu de ele, deși știm că există acolo și că trebuie să le evităm. Să schimbăm un statut bisericesc? Să modificăm organizarea bisericească din cadrul adunărilor noastre? Să…

La ce va ajuta asta? Oricum majoritatea va fi în continuare reticentă. Oricum majoritatea nu va fi dispusă să vrea măcar o schimbare, darmite să o și pună în aplicare. Dar și dacă ar vrea… cu siguranță se vor ridica și aceia care sunt contra ei. La unii nu le-a plăcut niciodată să meargă contra curentului. Le-a plăcut întotdeauna să li se gâdile urechile și să dea bani, oricât de puțini sau de mulți… atâta timp cât zona lor de confort, cât păcatul lor, cât viața lor nu era atacată din exterior.

Am dezvoltat – se prea pare – acel sentiment, sau mai degrabă caracteristică umană, al izolării și al distanțării față de tot ceea ce este nou pentru noi, chiar și dacă apare pe paginile Sfintei Scripturi. Și dacă chiar trebuie să ne schimbăm… de ce nu face Dumnezeu ceva? Probabil că aceasta este replica celor mai mulți, care nu au înțeles încă – poate nici nu vor înțelege vreodată – că ceea ce se întâmplă în jurul nostru este datorită faptului că avem în jurul nostru, la conducerea noastră, oameni care nu își asumă nimic niciodată. Oameni care pentru poziția și scaunul acela din vârf realitatea prezentului înseamnă să fiu distanțat social, moral, religios, statutar și politic față de ceilalți din jur, deși ei sunt aceia pe care cu siguranță Dumnezeu i-a încredințat ca să-i educe, să-i învețe calea Domnului, frica de Domnul și închinarea în Duh și în Adevăr.

Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! (Apocalipsa 3:22, NTR)

https://googleads.g.d :bătaie la ușăconsecințecredințăexteriorinteriorrealitaterealizareresponsabilitateschimbareuși închise

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/10/oare-la-usa-cine-i-incercarea-de.html

Ioan Ciobotă: „Stai ascuns în Dumnezeu”

Ioan Ciobotă: „Stai ascuns în Dumnezeu”

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciuneUltimele știri 1 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

1 ianuarie 2021

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”- Geneza 1:1

Mii de păsări au murit în noaptea de Anul Nou, în Roma. Datorită faptului că s-au speriat de artificii, au zburat din cuiburile lor la miezul nopții, apoi au fost orbite și înșelate de luminile și zgomotele asurzitoare, așa încât nu s-au mai putut ghida corect în zborul lor.

Porumbeii se orientează după câmpul magnetic al Pământului, după poziția Soarelui, după mirosuri și repere vizuale. Dumnezeu, care „a făcut cerurile şi pământul”, a pus în creierul porumbeilor niște sisteme incredibil de inteligente. Dar în noaptea de Revelion aceste sisteme de navigație au fost înșelate, drept urmare mii de porumbei din Roma au murit, pentru că au fost la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune ca în 2021 să fim întotdeauna la momentul potrivit, în locul potrivit, așa cum vrea El pentru noi.

Să nu umblăm în întuneric, ci în Lumină – Hristos este Lumina lumii.
Să nu ne ghidăm după artificiile înșelătoare ale acestei lumi, ci după Soarele neprihănirii – Hristos.
Să nu ne lăsăm sufletul cuprins de frică teribilă si de groază, ci să stăm în Hristos – pacea noastră.

„Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:3)

Autor: Ioan Ciobotă

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/01/

Nimeni nu s-a iubit ca Isus

Nimeni nu s-a iubit ca Isus

Articol de Mark Jones

Contribuitor invitat

Nimeni nu s-a iubit vreodată la fel de mult ca Isus. Lasă-mă să explic.

Unele dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a dat umanității au fost înclinate îngrozitor odată cu intrarea păcatului. Iubirea de sine după cădere este o idee complexă pentru noi, ca creștini, de înțeles. Suntem inundați în permanență cu filozofii necredincioase de avansare de sine, stimă de sine, împlinire de sine, actualizare de sine, auto-satisfacție, stimă de sine și multe altele, și de multe ori alergăm în direcția opusă.

Dar trebuie să fim atenți. Teologii din trecut au făcut distincția între (1) o iubire naturală de sine, pe care o posedă toate creaturile; (2) o iubire de sine păcătoasă, pe care toți oamenii o posedă prin natură; și (3) o iubire de sine plină de har, pe care o posedă oamenii născuți din nou de Dumnezeu.

Iubirea de sine naturală

Iubirea de sine naturală face parte din legea naturii. Chiar și animalele o posedă. A exista înseamnă, într-un sens, să te iubești. Potrivit puritanului Stephen Charnock, „Această iubire de sine nu este numai lăudabilă, ci necesară, ca regulă pentru a măsura datoria pe care o datorăm aproapelui nostru, pe care nu-l putem iubi ca pe noi înșine, dacă nu ne iubim mai întâi pe noi înșine: Dumnezeu având a plantat această iubire de sine în natura noastră, face din acest principiu natural măsura afecțiunii noastre față de întreaga omenire cu același sânge cu noi înșine ”( Lucrările lui Stephen Charnock , 1: 223).„Când suntem în Hristos și facem totul spre slava lui Dumnezeu, ne iubim cu adevărat pe noi înșine”.TweetDistribuiți pe Facebook

Persoana care mănâncă și doarme arată o formă de iubire de sine în măsura în care își păstrează viața. Nu trebuie să fii creștin pentru a avea acest tip de iubire de sine. Bineînțeles, cu păcatul, oamenii pot și manifestă ură de sine atunci când se înfometează sau chiar își distrug trupurile prin lacomie. Dar ideea este că toți oamenii arată un anumit grad de iubire de sine atunci când respiră aer pentru a se menține în viață sau când beau un pahar cu apă pentru a-și potoli setea și a-și hidrata corpul.

Când o persoană merge la medic și ia medicamente pentru o boală, o face din dragoste de sine. Când râdem împreună cu prietenii, manifestăm iubire de sine. Când ne îmbrăcăm haine calde într-o zi rece, ne dăm dovadă de iubire de sine. Așadar, multă iubire de sine este rezultatul unui principiu natural în noi toți care ne obligă să căutăm să păstrăm calitatea vieții noastre.

Iubire de sine păcătoasă

Iubirea de sine care trebuie evitată este iubirea de sine trupească. Din cauza păcatului originar, această dragoste apare în inima omului la fel de natural pe cât respirăm. Potrivit lui Charnock, iubirea de sine este în opoziție cu Dumnezeu „când gândurile, afecțiunile, planurile noastre se concentrează numai în interesul nostru trupesc și îl aruncă pe Dumnezeu în cinstea sa. . . . Astfel, iubirea de sine naturală, în sine bună, devine criminală prin exces, când ar fi superioară și nu subordonată lui Dumnezeu ”( Lucrări , 1: 224).

Pavel vorbește despre această iubire păcătoasă de sine când spune că în zilele din urmă oamenii „vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, mândri, aroganți” ( 2 Timotei 3: 2 ). Gândurile, planurile și dorințele noastre se concentrează pe interesul nostru trupesc. Iubirea de sine, inițial bună, devine rea din cauza păcatului. Voința noastră devine superioară voinței lui Dumnezeu; slava noastră devine superioară gloriei lui Dumnezeu ( Ioan 5:44 ).

Iubirea de sine păcătoasă este de fapt o formă de ură de sine. Când ne așezăm pe tronul lui Dumnezeu, facem ceea ce este în interesul nostru. Acest tip de iubire de sine doare, distruge, ucide și duce la nefericire și judecată. Toate păcatele sunt rezultatul acestei iubiri deformate. Un alt puritan, Thomas Manton, spune: „Rădăcina corupției este iubirea trupească de sine, pentru că se află la baza altor păcate; pentru că oamenii se iubesc pe ei înșiși și carnea lor ca pe ei înșiși, mai mult decât pe Dumnezeu ”( Lucrările lui Thomas Manton , 12:68).

De exemplu, mânia noastră apare de obicei pentru că voința noastră nu se face așa cum ne așteptăm să se facă. Invidim pentru că vrem ceea ce are altcineva și simțim durere la binecuvântarea lui. Nerăbdarea rezultă, cum ar fi furia, din voința noastră să nu se realizeze atât de repede pe cât ne-am dori. Lăcomia vrea mai mult pentru sine decât este nevoie. Și mândria înseamnă să ai o valoare de sine mai mare decât ar trebui să avem.

PĂCATUL ȘI SINELE

Charnock a înțeles că păcatul își propune întotdeauna să se satisfacă pe sine și, din moment ce se răspândește peste întreaga noastră ființă, afectează modul în care interpretăm toate lucrurile. De exemplu, potrivit lui Charnock, interpretăm în general toate acțiunile noastre drept adevărate și bune, chiar dacă acestea nu sunt:

Înțelegerea nu acceptă nimic fals, ci sub noțiunea de adevăr, iar voința nu îmbrățișează nimic rău, ci sub noțiunea de bine; [și] regula prin care măsurăm adevărul și bunătatea obiectelor propuse nu este Cuvântul infailibil, [așa cum ar trebui să fie], ci înclinațiile sinelui, a căror satisfacție este scopul întregii noastre vieți. ( Lucrări , 1: 224)

Acesta este un punct vital despre cum operează omul natural în această lume. Actele noastre sunt aproape întotdeauna justificate, de obicei ca ceva bun. Iubirea noastră exagerată față de sine înseamnă că încercăm să ne îmbrăcăm toate acțiunile la fel de bune, deoarece iubirea de sine păcătoasă necesită auto-justificare. Păcatul și sinele sunt aceleași pentru omul natural.

IDOL ȘI IDOLATER

Iubirea de sine este idolatrie; de fapt, după cum spune Richard Sibbes, „El este idolul și idolul; are o mare stimă pentru sine, iar pe cei care nu-l apreciază foarte mult, se umflă împotriva lor ”( Complete Works of Richard Sibbes , 4: 183). Acest lucru explică de ce adevărata conversie este atât de dificilă. Ne iubim atât de mult, încât dorința noastră de a renunța la tronul nostru este inexistentă.

Uneori auzim de la oameni bine intenționați: „Vrei să-L accepți pe Isus în inima ta?” Dar adevărata conversie se întâmplă atunci când de bunăvoie, deși dureros, renunțăm la tronul nostru, renunțăm la voința noastră și servim cu fericire căile și dorințele regelui. Vorbind evreilor, Isus a spus: „Cum poți crede, când primești slava unul de la altul și nu cauți slava care vine de la singurul Dumnezeu?” ( Ioan 5:44 ).

Iubirea de sine păcătoasă este astfel o bătălie între om și Dumnezeu. Cine va avea slava? Gloria lui Dumnezeu, ca sfârșit al nostru cel mai înalt, a fost înlocuită cu propria noastră glorie ca sfârșitul nostru cel mai înalt, care este izvorul tuturor păcatelor noastre.

Iubire de sine supranaturală

Remediul pentru iubirea de sine este iubirea de sine.„Iubirea de sine a lui Hristos, care este sfântă și curată, este motivul pentru care am fost mântuiți de păcatul nostru”.TweetDistribuiți pe Facebook

Buna iubire de sine pe care ar trebui să o atingem este ceea ce Charnock numește „o iubire de sine plină de har”. Vorbind despre cele trei tipuri de iubire de sine, el spune: „Primul este din natură, al doilea din păcat, al treilea din har. Primul este implantat prin creație, al doilea rod al corupției, al treilea este prin operația puternică a harului ”( Lucrări , 1: 224). Pentru a ne iubi cu adevărat pe noi înșine, trebuie să ne iubim pe noi înșine așa cum ar vrea Dumnezeu să ne iubim pe noi înșine. Ne iubim pe noi înșine cu adevărat atunci când ne iubim pe noi înșine în condițiile lui.

Când suntem în Hristos și facem totul spre slava lui Dumnezeu, ne iubim cu adevărat pe noi înșine. Ne iubim pe noi înșine chiar mai mult decât iubirea de sine naturală care există în fiecare creatură, atât la om, cât și la animal, pentru că ne gândim la eternitate și nu doar la această epocă rea actuală.

De exemplu, Domnul nostru le spune ucenicilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci oricine și-ar salva viața o va pierde, dar cine își pierde viața de dragul meu, o va găsi ”( Matei 16: 24-25 ). Aceasta este adevărata iubire de sine: a se nega pe sine – ceea ce înseamnă a renunța la iubirea de sine păcătoasă – pentru a-și câștiga viața.

În mod similar, cei care părăsesc familia de dragul lui Hristos „vor primi o sută de ori și vor moșteni viața veșnică” ( Matei 19:29 ). Iubirea de sine plină de har este să trăiești o viață de negare a sinelui, slujindu-i lui Hristos în primul rând și credând în promisiunile care îi așteaptă pe credincioși. Iubirea de sine păcătoasă vrea să fie primul și să aibă prioritatea, dar, așa cum spune Domnul nostru, „Mulți dintre cei dintâi vor fi ultimii și ultimii vor fi primii” ( Matei 19:30 ).

Cum se iubește Isus

Domnul nostru este exemplul suprem al iubirii de sine pline de har. El a practicat cu adevărat ceea ce a predicat: „În toate lucrurile v-am arătat că lucrând din greu în acest fel trebuie să-i ajutăm pe cei slabi și să ne amintim de cuvintele Domnului Isus, cum a spus el însuși:„ Este mai binecuvântat să dai decât să primește ‘”( Fapte 20:35 ).

Aici Pavel subliniază importanța iubirii de sine pline de har atunci când îi ajutăm pe cei slabi: „Este mai binecuvântat să dai decât să primești”. Dacă vrem să fim binecuvântați, atunci nu o vom atinge prin iubirea de sine trupească, ci prin iubirea de sine plină de har.

În Efeseni, Pavel explică modul în care bărbatul „care își iubește soția se iubește pe sine” ( Efeseni 5:28 ). Aceasta este iubire de sine plină de har. Un soț care se sacrifică pentru soția sa se iubește cu adevărat pe sine. Acest lucru se poate aplica Domnului nostru, care este soțul miresei sale, biserica. Iubindu-ne, el se iubește pe sine. Și iubindu-se pe sine, ne iubește pe noi. Iubirea de sine a lui Hristos, care este sfântă și curată, este motivul pentru care am fost mântuiți de păcatul nostru.

Nici o persoană de pe pământ nu s-a iubit vreodată pe sine, precum pe Isus. Adevărata soluție la problema iubirii de sine în această lume este, așadar, iubirea de sine a lui Isus.Mark Jones este principalul ministru al Bisericii Presbiteriene din Vancouver Faith și autor al cărții Cunoașterea lui Hristos și Rugăciunile lui Isus: Ascultarea și învățarea de la Mântuitorul nostru .

https://www.desiringgod.org/articles/

PS Mihai: Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face părtaș soartei noastre

GMT -25 decembrie 20200

Fragmente din scrisoarea pastorală a PS Mihai, episcop greco-catolic de București (la acest link poate fi accesat: textul integral):

De mai bine de nouă luni viețile noastre au fost bulversate de virusul care atacă sănătatea, viața și ne ține departe unii de alții. Niciun cuvânt parcă nu mai oferă sens acestei aventuri teribile, care ne a pus în fața slăbiciunii noastre omenești. În aceste luni, tulburător de lungi, la fel ca timpul în care un copil așteaptă în sânul maicii sale un trup complet pentru a se putea naște, nu ne am putut întâlni decât fugitiv cu cei apropiați. Când ne puteam întâlni, prețuirea bucuriei de a fi împreună lăsa atât de mult de dorit. Lunga despărțire și frica de contagiere ne au permis, însă, vederea multor lucruri mici, al căror înțeles arată valoarea ființei noastre. Câte suflete generoase în spitale au îmbogățit lumea în aceste luni prin devotamentul lor! (…)

Întruparea și nașterea lui Hristos nu au fost o aventură de fațadă. „Născându-se din femeie și murind în grele chinuri înseamnă că smerenia și suferința au fost preferate”1 înaintea oricăror lucruri. Dumnezeu nu s-a prefăcut, a coborât între noi, s-a jertfit pentru mântuirea noastră ca să ne poată purta cu El în drumul Lui spre veșnicie. El a venit să poarte alături de noi nedreptatea lumii în suferința sa, tocmai de aceea, se naște în lume: pentru a da un nou curs vieții. Cu discreție, pe străzile pribegiei, Dumnezeu se face părtaș soartei noastre, „devine mic pentru ca noi să l putem înțelege”2.

Vestea nașterii lui Isus a fost oferită celor mai disprețuiți oameni din vremea lui. Păstorilor, simpli și umili, pe care societatea îi disprețuia, și regilor magi, străini, dar care „de la stea au învățat să se închine Soarelui dreptății”. Credința conferă, așadar, prin har, luciditate și discernământ. Unii creștini, sub pretextul că aduc cinstire familiei creștine și patriei, se folosesc de lozinca goală a tradiției pentru a-și ascunde pofta de stăpânire. Oamenii consumați de dorința de putere sfârșesc, din păcate, în curtea Celui rău. Ei vor „să aducă pe toată lumea la aceeași opinie prin orice mijloc de persuasiune, inclusiv manipularea deschisă sau clandestină. Acest model este acela al sistemelor totalitare și ideologice […] Adevărul lui Dumnezeu nu este un adevăr abstract… și face apel la o definiție complet diferită: Dumnezeu este izvorul vieții și al sensului acesteia! El nu poate fi umbră și întuneric. Din momentul în care îl eliberează pe om din minciună, El îl așază în lumina adevărului, permițându-i să se împărtășească din acest izvor veșnic al înțelepciunii sale”3. Deci, dacă adevărul lui Hristos ne face liberi, este pentru că Isus desființează voința de putere, înlocuind-o prin slujire și jertfă. De aceea, Isus nu a venit spre noi prin strategiile puterii și continuă să se descopere celor smeriți.

Pofta de putere face rău sufletelor simple și bune care caută, zi de zi, să apere prin viața lor moștenirea creștină de pe continentului nostru! Fără iubirea și respectul în Hristos totul poate deveni idolatrie. Unirea cu Roma a Bisericii românilor din Ardeal a conferit nației noastre beneficiul unei mai profunde trăiri în Isus și străduința pentru demnitatea libertății. Aceste lucruri au dat naștere mai târziu atașamentului firesc și corect față de națiune, ca slujire și devotament creștin, lucru care nu poate fi contestat.

Isus a fost prevestit de Isaia profetul ca „Domn al păcii”. El s-a născut și a venit să instaureze pacea, o pace pe care lumea n-o vrea, sub pretextul de a nu avea tulburări sau conflicte deschise. Ce ciudat este să vezi cum societatea secularizată de azi, care nu se sfiește să folosească minciuna pentru a și apăra interesele, pretinde creștinilor să tacă pentru a nu crea tulburări! Ei, bine, tocmai în aceste momente nesigure, când se proclamă îndepărtarea stărilor de conflict, Isus ne propune adevărata Lui pace. Pacea lui Isus „dezvăluie în orice caz minciunile noastre. Ea ne smulge din comoditate, conducându-ne la luptă, spre suferința pe care o implică adevărul. Doar așa poate lua naștere adevărata pace în comparație cu pacea aparentă, în spatele căreia se ascund fățărnicii și conflicte de toate felurile”4. (…)

Judecata lui Isus nu pune preț pe prejudecățile omenești și nu face caz de merite, așa cum le consideră în general lumea profană. Sfântul Părinte Papa a așezat Noul An 2021 sub oblăduirea Sfântului Iosif. Ascultător față de inspirațiile Cerului, convins că harul se desăvârșește în neputință, Dreptul Iosif s-a știut expune pentru a proteja pe copilul Isus și pe Maica Preacurată. Umilul tâmplar din seminția lui David ne poate călăuzi și pe noi prin întunericul încercărilor de față, fără să pierdem gustul încrederii și al speranței. (…)

+ MIHAI, episcop

1 Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, 235.

2 Joseph Ratzinger în dialog cu Peter Seewald, Dumnezeu și lumea. A crede și a trăi în epoca noastră, 390.

3 Jean-Marie Lustiger, Le choix de Dieu (Alegerea lui Dumnezeu), 355.

GMT -25 decembrie 20200

http://inliniedreapta.net/ps-mihai-cu-discretie-pe-strazile

Nimic nu va fi imposibil cu Dumnezeu

Crăciunul prin ochii mamelor

Articol de Jon Bloom

Scriitor, desiringGod.org

„Când a venit plinătatea timpului, Dumnezeu și-a trimis Fiul, născut din femeie” ( Galateni 4: 4 ). Dar puțini dintre mulți care se rugau și căutau sosirea lui Mesia l-au recunoscut când a venit. Modul și forma Adventului său, la fel ca punctul culminant al misiunii sale mântuitoare, aproximativ trei decenii mai târziu, nu se potriveau cu așteptările lor. Ambele au fost mai deranjante și mai minunate decât și-a imaginat nimeni. Crăciunul dovedește cu adevărat că „nimic nu va fi imposibil cu Dumnezeu” ( Luca 1:37 ) – ceva ce două mame, adolescenta Maria și Elizabeth de vârstă mijlocie, au asistat în moduri extraordinar de personale.

Luca spune poveștile îngerului Gavriil care a făcut diferite promisiuni divine lui Zaharia, referitor la Ioan Botezătorul și Mariei, cu privire la Isus Mesia. Fiecare raport spune despre modul în care acești sfinți au răspuns la Dumnezeu cu credință. Și răspunsurile sunt diferite. Cele două fire sunt frumos țesute împreună când Maria călătorește pentru a rămâne cu soția lui Zaharia, Elisabeta. În cele din urmă, vedem harul mântuitor al lui Dumnezeu manifestat în ambele.

Imaginați-vă o conversație între Maria și Elisabeta, la scurt timp după momentul uluitor în care, la întâlnirea pentru prima dată de când amândouă rămăseseră gravide în mod neașteptat, fiecare a izbucnit în închinare ( Luca 1: 39-55 ).


Cele două femei au stat o clipă lângă ușă, într-o tăcere sfântă, cu ochii lacrimi închiși unul pe celălalt în sfântă minune, cu mâinile pe abdomen ținând copii sfinți – burta Elisabetei umflată vizibil. Apoi, Elizabeth a repetat în liniște ceea ce Maria tocmai exclamase: „Sfânt este numele lui”.

Mary răsuflă greu și se așeză pe stâlpul ușii. O concepție miraculoasă nu-i scutea valurile de greață la începutul sarcinii. „O Maria! Vino să stai jos. La ce mă gândesc? ” Elizabeth o îndrumă spre un scaun lângă masă. „Trebuie să fii epuizat – și flămând! Când ai mâncat ultima dată? ”

– Azi dimineață, spuse Mary. Elizabeth avea deja două mici pâini pe un platou.

„Ei bine”, a spus Elizabeth, adăugând un ciorchine sănătos de struguri, „nu e de mirare că te simți slab!” Au fost adăugate câteva curmale și măsline, iar ea a pus vasul în fața tinerei mame, care nu avea încă șaisprezece ani. „Mânca!” a poruncit cu bunătate maternă, în timp ce toarnă două căni de apă. „Ai mers pe jos până la Nazaret?”

– Nu tot drumul, zâmbi Mary. „Domnul mi-a trimis câțiva străini amabili cu căruțe”.

În timp ce Elisabeta îi întindea ceașca lui Mary, ea a spus: „Trebuie să te fi luat, ce, patru zile?” Apoi s-a oprit și s-a uitat la Mary o clipă, nedumerită. „Ce te-a adus aici, Mary?”

„Mi s-a spus că aștepți și tu un copil”, a răspuns Mary, „și știam că tu, mai mult decât oricine, îl vei înțelege pe al meu. . . situatie.”

„Dar aproape nimeni nu știe că sunt însărcinată”, a spus Elizabeth. „Am păstrat secretul timp de cinci luni. Abia de curând am început să le spun altora. Cine din Nazaret ar putea să știe încă? ”

Mary a făcut o pauză și apoi a spus: „Mi-a spus un înger”.

Elizabeth zâmbi cu bună știință. „Ah, am avut un sentiment”, a spus ea. „A fost Gabriel?”

Ochii Mariei s-au mărit. „Da! A venit și la tine? ” ea a intrebat.

„Nu eu. Zaharia – când oferea tămâie în templu ”.

„Ce i-a spus lui Zaharia?”

– Ei bine, a spus Elizabeth, nu sunt sigură că am toată povestea încă. Zaharia nu a putut vorbi despre asta. ”

„Nu are voie să-ți spună?” a întrebat Mary.

„Nu, are voie ; pur și simplu nu- mi poate spune. Îngerul l-a făcut surd și mut. Zaharia poate scrie, dar nimeni care știe că ne așteptăm nu poate citi. Deci, tot ce știu este ceea ce am adunat din gesturile mâinilor și din citirea buzelor. Dar știu că îngerul Gabriel i-a apărut, i-a spus că vom avea un copil – după toți acești ani! – că trebuie să-l numim Ioan, că nu trebuie să bea vin sau băuturi tari și că va fi un profet ca Ilie. ”

Mary privi gânditoare în jos. Apoi, în liniște, aproape vorbindu-și, a spus: „Ilie. . . „Iată, îți voi trimite profetul Ilie”. . . ”

Elizabeth a luat citatul și l-a terminat, „. . . înainte să vină ziua cea mare și minunată a Domnului ”( Maleahi 4: 5 ). Au încuiat din nou ochii în minune sfântă și, din instinct, și-au așezat din nou mâinile pe abdomenele lor sfinte.

Apoi Elizabeth a spus: „De aceea a sărit, Mary!” A întins mâna lui Mary. „De aceea copilul meu John a sărit de bucurie când ți-am auzit vocea! El nu se bucura doar de vocea mamei Domnului nostru. El a simțit prezența Aceluia a cărui cale este să se pregătească! ” O altă tăcere sfântă. Mai multe lacrimi sfinte. Duhul Sfânt a fost puternic prezent.

„Ți-a dat îngerul un nume pentru fiul tău?” a întrebat Elizabeth.

„El a spus:„ Îi vei chema numele Iisus ”, a spus Maria. „Iisus . . . ” a savurat-o pe Elisabeta, „Numele lui Mesia este Isus. . . Domnul mântuiește . Desigur că acesta este numele său. ”

– Și numele tău de Ioan, spuse Mary. „Domnul este milostiv”. Elizabeth înclină capul pentru a opri lacrimile.

„Domnul este foarte, foarte milostiv, să acorde acestei bătrâne rușinate de sterilitate privilegiul de a-și aduce profetul în lume”. Apoi, privind înapoi în sus, a spus: „Și să o aduc pe foarte tânără mama Domnului meu. . . ” Apoi a lovit-o.

„Maria! Ai avut o nuntă și nu am auzit de asta? ”

„Nu”, a răspuns Mary, „încă sunt logodită – cu Iosif”. Elizabeth părea mai confuză. – Nu am fost cu Iosif sau cu niciun bărbat, spuse Mary încet. „Îngerul mi-a spus:„ Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea copilul care se va naște va fi numit sfânt – Fiul lui Dumnezeu. ‘”

Elizabeth rămase cu gura căscată de mirare. Apoi și-a dus mâna la gură și ochii ei au strălucit de bucurie. „ Asta a însemnat!” ea a spus.

„Ce?” a întrebat Mary.

Elisabeta a spus: „Acele cuvinte care s-au revărsat când te-am văzut:„ Binecuvântată este cea care a crezut că va avea loc împlinirea a ceea ce i s-a spus de la Domnul ”. Aș putea spune că Duhul Sfânt mă îndemna să vorbesc și acum știu pe deplin ce înseamnă aceste cuvinte: Ai crezut ! Ai crezut îngerul Domnului, chiar și atunci când ți-a spus că sarcina ta va fi un miracol – o sarcină ca nimeni altcineva nu a experimentat vreodată! ” Mary a zâmbit blând.

Ajungând din nou mâna Mariei, Elisabeta a spus: „Nu avem toți o credință atât de mare, Maria. Lui Zaharia nu se va deranja dacă vă spun asta. Așa cum am spus, nu știu încă toate detaliile, dar știu că îngerul l-a lovit pe Zaharia mut, deoarece, când a auzit mesajul îngerului, mi s-a părut incredibil. Adică suntem bătrâni . Nu mai speram. Oricum, Zaharia l-a interogat cumva pe Gabriel și a fost disciplinat ”.

Maria a zâmbit și a spus: „Când îngerul mi-a spus că ești însărcinată, el a spus:„ Căci nimic nu va fi imposibil la Dumnezeu ”.”

„El a spus asta?” a întrebat Elizabeth.

Mary a dat din cap și a spus: „A fost un dar pentru mine să știu că nu sunt singură – că există cineva care să înțeleagă pe mine. . . situatie. Dar cred că ar putea fi un dar și pentru voi, pentru a vă ajuta să știți că Dumnezeu este milostiv față de cei pe care îi cheamă să creadă ceea ce li se pare imposibil ”.

„O, Dumnezeu este milostiv”, a spus Elizabeth. Mai multe lacrimi. „Dar tu, scumpă Maria. Ne-am străduit să credem promisiunea lui Dumnezeu pentru ceea ce ni s-a părut imposibil. Dar ai crezut promisiunea lui Dumnezeu pentru ceea ce este cu adevărat imposibil pentru om. Nu trebuia să fii convins că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu.

„O Maria, binecuvântată ești tu printre femei. Și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și sfânt este numele său ”. Elizabeth se opri doar ca să o savureze din nou. „Iisus.”


Răspunsurile diferite ale lui Zaharia și ale Mariei la anunțurile lui Gabriel se potrivesc cu modelul țesut în Scriptură: sfinții care trăiesc momente glorioase de mare credință și momente inobile de poticnire, credință slabă. Și, de obicei, cu cât Scriptura ne spune mai multe despre viețile sfinților, cu atât avem mai multe șanse să le vedem trăind ambele feluri de momente. Ceea ce este o milă pentru noi, întrucât „toți ne împiedicăm în multe feluri” ( Iacov 3: 2 ) și știm cum este să strigăm: „Cred; ajută necredința mea! ” ( Marcu 9:24 ).

În acest Crăciun, oricare ar fi făgăduințele lui Dumnezeu în care vă luptați să credeți, amintiți-vă pe Isus – că Iehova salvează. Și amintiți-vă pe Ioan – că Iehova este milostiv. Și chiar dacă tu, la fel ca Zaharia, te străduiești să crezi promisiunea lui Dumnezeu pentru că pare imposibil să fie adevărat, Dumnezeu este în continuare milostiv cu tine, chiar dacă asta înseamnă că te disciplinează mai întâi pentru a te ajuta să vezi și să primești dragostea și îndurarea sa statornică.

Crăciunul ne amintește într-adevăr că „nimic nu va fi imposibil la Dumnezeu” ( Luca 1:37 ).Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) este autor, președinte și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.

https://www.desiringgod.org/articles/n

Cea mai grea perioadă a anului

Durere și pierdere îndurerată la Crăciun

Articol de Vaneetha Rendall Risner

Colaborator obișnuit

Sezonul de Crăciun poartă mari așteptări. Așteptările care adesea seamănă mai mult cu imaginile Hallmark decât cu speranța liniștită de a sărbători nașterea lui Hristos. Imaginăm întâlniri festive cu familia și prietenii, cadouri înfășurate strălucitor sub copaci împodobiți și mese delicioase în jurul meselor cu cei dragi.

Cu toate acestea, pentru cei care au suferit pierderi, sărbătorile aduc deseori un sentiment de teamă. Îmi amintesc de norul care atârna deasupra mea când mă apropiam de primul Crăciun după moartea fiului meu. Lumea mea se oprise, dar toți ceilalți păreau să avanseze. Îmi amintesc descurajarea dinaintea sărbătorilor după diagnosticul meu de sindrom post-poliomielit, când mi s-a spus să nu împachetez cadouri, să cumpăr cadouri sau să mă distrez așa cum am avut în anii trecuți. Și mă cutremur când mă gândesc la cât de devastat m-am simțit în primul Crăciun după ce a plecat soțul meu, în timp ce mă învârteam din epava familiei noastre sparte. Bucuria pentru lume, în special lumea mea, părea imposibilă.

Într-un an ca al nostru, când pierderea și tristețea sunt de nedescris adânci pentru mulți, când ne-am pierdut sănătatea, visele, cei dragi, mijloacele de trai, sentimentul de siguranță, ne întrebăm cum am putea avea bucurie. Cuvintele lui John Piper ne oferă o punte:

Ocazional plângeți profund viața pe care sperați să o fi. Îndurerează pierderea. Simte durerea. Apoi spală-ți fața, ai încredere în Dumnezeu și îmbrățișează viața pe care ți-a dat-o.

Îmbrățișarea vieții pe care ne-a dat-o Dumnezeu este mult mai bună decât supraviețuirea. Este trăirea intenționată a prezentului, recunoașterea a ceea ce este greu și alegerea de a avea încredere în mijlocul acestuia. Este primitor acolo unde suntem în viață, în timp ce ne întristăm sincer ceea ce ne dorim să fie diferit. Ne confruntă și ne numește dezamăgirile, dar nu le lasă să ne definească.

Pierderea îndurerată și încrederea în Dumnezeu

Cum trecem de la îndurerarea pierderilor noastre la îmbrățișarea prezentului? Cea mai bună cale pe care o cunosc este prin sfânta practică a lamentării. Ideea plângerii a devenit mai populară în ultimii ani, dar uneori este interpretată greșit ca fiind supărată pe Dumnezeu, strigând orice vrem într-o furie mocnită. Pur și simplu, acesta este păcatul. Dar la cealaltă extremă, este și greșit să te întorci de la Dumnezeu dezamăgit, oferindu-i tratamentul tăcut.„În viața mea, lamentarea a fost un tovarăș pe drumul spre bucurie”.TweetDistribuiți pe Facebook

M-am îndepărtat de Dumnezeu în durerea mea după moartea fiului meu. Am simțit că Dumnezeu m-a dezamăgit și am ezitat să mă apropii de Cel care ar fi putut să-mi împiedice durerea. Nu credeam că prezența lui mă va mângâia. Deși pierderile mele nemulțumite mă înăbușeau, trecând în moduri distructive, petrecerea timpului cu el se simțea ca o corvoadă neatrăgătoare. Așadar, mi-am umplut durerea, crezând că cel mai bun mod de a supraviețui a fost să-mi ignor durerea. Și să-l ignore pe Dumnezeu.

Dar pe măsură ce distanța mea față de Dumnezeu a crescut, a crescut și golul meu. Mi-am dat seama că nu mai era nicăieri altundeva pentru că doar Isus avea cuvintele vieții. Așadar, m-am întors spre Dumnezeu și am stat cu el, cu Biblia deschisă, luptându-mă prin durerea mea. Am descoperit că Biblia ne modelează cum să ne plângem.

Apropierea cu durere

De-a lungul paginilor Scripturii, vedem cum să strigăm sincer Domnului nostru în durerea noastră. Dumnezeu vrea să ne apropiem de el ( Iacov 4: 8 ) și ne invită să ne revărsăm plângerile și necazurile ( Psalmul 142: 2 ).

Îi putem spune că am uitat ce sunt pacea și fericirea și că am pierdut speranța ( Plângeri 3: 17-18 ). Sau exprimați că nimic nu se simte în siguranță și nimeni nu pare să aibă grijă de noi ( Psalmul 142: 4 ). Cu toate acestea, suntem siguri că îi pasă de lacrimile și vărsăturile noastre ( Psalmul 56: 8 ), așa că îi putem cere cu îndrăzneală să ne izbăvească din apele potopului ( Psalmul 69: 13-14 ) și să ne audă dorințele și să ne întărească inimile ( Psalmul 10:17 ). Lamentul se încheie când ne declarăm încrederea în Dumnezeu ( Psalmul 28: 7 ) și ne amintim de tot ce a făcut în timp ce îi recităm promisiunile sale ( Psalmul 77: 11-14 ).

Psalmii plângerii sunt intens personali. Sunt la prima persoană – oameni care vorbesc direct cu Dumnezeu, nu despre el. Ei nu îl țin pe Dumnezeu la distanță, ci mai degrabă dovadă o încredere profundă în timp ce scriitorii își dezvăluie luptele interioare și exterioare.

Plângerea duce la promisiuni

În viața mea, lamentația a fost un tovarăș pe drumul spre bucurie. După ce m-am plâns lui Dumnezeu, am putut să aud și să îmbrățișez pe deplin promisiunile sale. Am mai multă încredere în Dumnezeu. Mă simt auzit și înțeles. Nu am resentimente mocnite ascunse sau indiferență întărită. Tânjesc să mă apropii de Dumnezeu, să-i experimentez confortul și liniștea. Isaia este cartea mea de mângâiere, unde Dumnezeu vorbește în mod direct poporului său, asigurându-ne că:

El este cu noi. „Nu te teme deoarece sunt cu tine; nu fiți consternat, pentru că eu sunt Dumnezeul vostru; Te voi întări, te voi ajuta ”( Isaia 41:10 ). „Când vei trece prin ape, voi fi cu tine” ( Isaia 43: 2 ).

El ne-a răscumpărat. „Ți-am șters păcatele ca un nor și păcatele tale ca o ceață; întoarce-te la mine, că te-am răscumpărat ”( Isaia 44:22 ).

El nu ne-a uitat. „Nu te voi uita. Iată, te-am gravat pe palmele mâinilor mele ”( Isaia 49: 15-16 ).

El ne va purta. „[Tu] ai fost purtat de mine înainte de nașterea ta, purtat din pântece; până la bătrânețea ta sunt eu și te voi purta până la părul cărunt ”( Isaia 46: 3-4 ).

Promisiunile lui Dumnezeu sunt extraordinare. Ei depind de promisiunea lui Emanuel, Mesia prezis de Isaia, care garantează că Dumnezeul nostru este cu noi. Nu vom merge niciodată singuri.

Primindu-l pe Immanuel în vale

Cum intrăm în acest sezon de Crăciun, când pierderea se simte vreodată prezentă, fără a ceda disperării? Cum găsim bucurie când puțin este așa cum era înainte și viața noastră se simte subțire și goală? Cum sărbătorim nașterea lui Hristos atunci când nimic din jurul nostru nu se simte sărbătoritor?„Nu este nevoie să vă strângeți bucuria de unul singur în acest Crăciun. Apropie-te de Domnul ”.TweetDistribuiți pe Facebook

Ne lamentăm. Citim Biblia, chiar și atunci când se simte uscată, căutând cuvinte care exprimă sentimentele noastre și cuvinte care declară promisiunile lui Dumnezeu. Ne rugăm, chiar și atunci când nu avem chef, chemându-l pe Dumnezeu în suferința noastră și ne îndepărtând de mânie sau indiferență. Nu ne îndreptăm privirea de la suferința noastră și nici nu o privim cu platitudini. Stăm cu Domnul nostru, împărtășind dezamăgirile și durerile noastre de inimă. Ne întristăm ceea ce a fost și îmbrățișăm ceea ce este, în timp ce medităm la marea lui dragoste pentru noi.

Și pe măsură ce facem aceste lucruri, ochii noștri vor fi deschiși spre adevărul cuvintelor lui Dumnezeu, promisiunile extravagante pe care ni le face și darul neprețuit al lui Hristos însuși.

Nu trebuie să strângeți bucurie de unul singur de Crăciunul acesta. Apropie-te de Domnul tău. Spune-i ce simți. Revarsă-ți inima spre el ( Psalmul 62: 8 ) și primește promisiunea și bucuria lui Emanuel, căci Dumnezeul nostru este cu adevărat alături de noi.Vaneetha Rendall Risner este autorul cărții Walking Through Fire: A Memoir of Loss and Redemption . Vaneetha și soțul ei Joel locuiesc în Raleigh, NC, unde scrie pe site-ul ei , încurajând cititorii să se întoarcă la Hristos în durerea lor.

https://www.desiringgod.org/articles/the-hardest-time-of-year

PÂNZA DE PAIANJEN — Ciprian I. Bârsan

Se spune că odată o femeie a fost urmărită prin pădure de niște infractori care voiau să o jefuiască. Femeia a intrat într-o peșteră, pe care a găsit-o în calea ei, cu speranța de a se ascunde și a nu fi găsită. Infractorii o căutau prin preajma peșterii iar ea le auzea vocile și pașii. […]

PÂNZA DE PAIANJEN — Ciprian I. Bârsan

Contează cu adevărat Nașterea Fecioară?

Contează cu adevărat Nașterea Fecioară?

Articol de Greg Lanier

Profesor, Seminarul Teologic Reformat

Sezonul Adventului crescendos cu nașterea lui Iisus a fecioarei Maria. Discuțiile incomode cu copiii despre definiția „fecioarei” deoparte, această afirmație – că Isus s-a născut dintr-o tânără nazareneană, dar nu ca urmare a relațiilor conjugale cu logodnicul ei, Iosif sau orice alt bărbat – este o afirmație centrală a Creştinism.

Este mărturisit în Crezul apostolilor („conceput de Duhul Sfânt și născut din fecioara Maria”) și Crezul de la Niceea („s-a întrupat prin Duhul Sfânt și fecioara Maria”). Cu toate acestea, afirmația merge și mai înapoi.„Iisus – spre deosebire de orice alt om care a existat vreodată – s-a născut fără un tată uman”.TweetDistribuiți pe Facebook

Aristides (d. 134 d.Hr.) atestă că creștinii din zilele sale au afirmat că Iisus „dintr-o fecioară ebraică și-a asumat și s-a îmbrăcat cu carne” ( Apology §2), iar Ireneu (d. 130) afirmă: „Biserica. . . a primit de la apostoli și discipolii lor această credință. . . [inclusiv] nașterea dintr-o fecioară ”( Împotriva ereziilor 1.10).

Este vital, deci, ca în fiecare an să avem ocazia să reflectăm asupra acestui fapt uluitor, fundamental al creștinismului: Isus – spre deosebire de orice alt om care a existat vreodată – s-a născut fără un tată uman.

„Născut din Fecioara Maria”

Unde vedem acest lucru în Scriptură? Să începem cu prima parte a frazei crezale, „ născută din fecioara Maria”.

Deși Noul Testament învață în mod regulat dumnezeirea deplină a lui Isus , nu putem trece cu vederea accentul pus pe umanitatea sa. Pavel vorbește direct despre cum Isus a fost „ născut din femeie” ( Galateni 4: 4 ) și „ născut după asemănarea bărbaților” ( Filipeni 2: 7 ). El afirmă, de asemenea, că Isus este un al doilea și mai mare Adam ( Romani 5:14 , 19 ) și că este „ omul Hristos Isus” care mijlocește între Dumnezeu și oameni ( 1 Timotei 2: 5 ). Ioan, Pavel și autorul evreilor subliniază în mod similar modul în care Fiul divin „s-a făcut trup ” ( Ioan 1:14 ), „a venit în trup””( 1 Ioan 4: 2 ),„ s-a manifestat în trup ”( 1 Timotei 3:16 ) și„ a luat ”din„ carne și sânge ”( Evrei 2:14 ). Nașterea umană a lui Isus este esențială pentru Noul Testament.

A doua parte a expresiei, „născută din fecioara Maria ”, este bine stabilită în Evanghelii. Relatarea lui Luca despre vestirea lui Gabriel se repetă „fecioară” de două ori ( Luca 1: 26-27 ), iar răspunsul Mariei subliniază, de asemenea, modul în care nu a cunoscut un bărbat ( Luca 1:34 ). Gabriel oferă indicii revelatoare despre metafizica nașterii fecioare, prin faptul că Duhul Sfânt va „umbri” ( episkiazō grecesc ) pe Maria ( Luca 1:35 ). Acest verb este folosit în altă parte pentru manifestarea glorioasă a lui Dumnezeu pe pământ ( Matei 17: 5 ; Luca 9:34 ; Exodul 40:35 ), sugerând că Duhul lui Dumnezeu este agentul activ al creației speciale a corpului uman al lui Isus în pântec.

Matei este și mai accentuat în privința concepției virgine a lui Isus, începând cu genealogia. De aproape patruzeci de ori, Matei folosește un verb activ ( egennēsen ) pentru cum un bărbat „a născut” un alt bărbat din arborele genealogic ( Matei 1: 2-16 ). Chiar și în cele patru referințe la mame (Tamar, Rahab, Rut, Bat-Șeba), Matei încă folosește formula tatălui „născut” -fiu.

Dar pentru Isus, el rupe brusc tiparul. Spre deosebire de înainte, el nu spune că Iosif l-a „născut” pe Iisus. Mai degrabă, el folosește o formă pasivă ( egennēthē ) pentru a afirma cu exactitate că Isus „a fost născut” nu de Iosif, ci „de” Maria ( Matei 1:16 ). Și utilizarea pasivului înseamnă în continuare că Maria nu l-a „născut” pe Iisus, ci pe altcineva. Cine?

Matei răspunde în 1:18: „înainte ca [Maria și Iosif] să se reunească, s-a găsit că era însărcinată de la Duhul Sfânt”. Iosif este alarmat pentru că știe  nu a impregnat-o pe Maria. Pentru a preveni divorțul, îngerul îl asigură că copilul este „de la Duhul Sfânt” ( Matei 1:20 ). Și pentru a evita suspiciunile persistente cu privire la virginitatea Mariei, Matei confirmă că Iosif „nu a cunoscut-o până nu a născut” ( Matei 1:25 ).

Luca și Matei afirmă în mod repetat fraza „a fecioarei Maria” din crez. Faptul că narațiunile lor evidențiază diferite detalii (păstori, magi etc.), dar sunt uniți în acest punct arată că afirmația despre nașterea fecioară a lui Isus se întoarce chiar înainte de ei.

Cât de departe?

„Îi vor numi Immanuel”

În mod surprinzător, nașterea fecioară se întoarce la Vechiul Testament: „Toate acestea au avut loc pentru a împlini ceea ce Domnul spusese de către profet:„ Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor numi Emanuel ”( Matei 1: 22-23 ).

Această citație din Isaia 7:14 este bine cunoscută. Unii au speculat că Matei a inventat nașterea virgină pentru a fabrica o împlinire a profeției lui Isaia. Totuși, așa cum se arată mai sus, nașterea fecioară este atât de bine împletită în relatarea lui Matei, încât un text de dovadă a lui Isaia nu este, strict vorbind, necesar . Deci, ce funcție are Isaia 7:14 în poveste?„În timp ce Dumnezeu s-a înmulțit în pântecele unei fecioare, Isus a devenit semnul că mântuirea a sosit pentru poporul lui Dumnezeu”.TweetDistribuiți pe Facebook

Isaia 7-8 se ocupă de amenințarea reprezentată de puterile străine pentru poporul lui Dumnezeu. Isaia aduce avertisment și mângâiere regelui lui Israel, iar elementul central al acestor interacțiuni sunt trei copii numiți simbolic: Maher-shalal-hash-baz („viteza prăzii, prada se grăbește”), avertizarea judecății iminente ( Isaia 8: 3-4) ); Shear-Jashub („o rămășiță se va întoarce”), reiterând promisiunea lui Dumnezeu de restaurare viitoare ( Isaia 7: 3 ); și Immanuel („Dumnezeu cu noi”), indicând prezența susținătoare a lui Dumnezeu ( Isaia 7:14 ). Isaia oferă astfel de „semne” lui Israel ( Isaia 7: 10-11 ; 8:18 ) pentru a-i chema să se încreadă în Domnul ( Isaia 7: 98: 13-14 ).

Folosirea lui Isaia de către Matei, deci, nu este o dovadă simplistă a unei profeții de naștere virgină; mai degrabă, sugerează că prezența lui Dumnezeu este acum realizată chiar în copilul Hristos. O astfel de semnificație mai largă este confirmată de alte citate ale „împlinirii” Vechiului Testament din Matei în narațiunea sa despre naștere. Când citează profeția de la Betleem din Mica 5: 2 ( Matei 2: 5-6 ), el transmite modul în care Isus este păstorul-rege care aduce un nou exod .

Când îl citează pe Osea 11: 1 ( Matei 2: 14-15 ), El îl descoperă pe Isus ca „Fiul” suprem – întruchiparea lui Israel – pe care Dumnezeu îl eliberează din Egipt. Și când citează Ieremia 31:15 ( Matei 2:18 ), el ne amintește că atacul lui Irod asupra Betleemului continuă un tipar de persecuție violentă – și că eliberarea va veni ( Ieremia 31:16 ).

Pe scurt, citatul „Immanuel” al lui Matei – privit în contextul său propriu, precum și împreună cu celelalte citate ale acestuia din Vechiul Testament – arată că nașterea fecioară a lui Isus are o semnificație istorică-răscumpărătoare . Așa cum Dumnezeu enfleshed în pântecele unei fecioare, Isus a devenit semn că mântuirea a sosit pentru poporul lui Dumnezeu.

Advent uimitor

Bazându-ne pe aceasta, care putem spune că sunt implicațiile teologice ale nașterii virgine?

Dumnezeu își ține promisiunile. Referirea lui Matei la Isaia ne amintește de nenumăratele moduri în care Hristos aduce la îndeplinire profețiile Vechiului Testament. Iustin Martir și Origen au subliniat modul în care această împlinire a lui Isaia 7:14 dovedește veridicitatea cuvântului lui Dumnezeu ( Dialog cu Trif 66, 84; Împotriva lui Celsus 1.35).

Isus este cu adevărat Fiul divin. Nașterea fecioară joacă un rol cheie în explicarea modului în care Isus este Fiul lui Dumnezeu. Părinții bisericii susțin în mod regulat că lipsa unui tată fizic, uman înseamnă că singurul tată adevărat – cel care „naște” pe Fiul – este Tatăl ceresc (de exemplu, Ireneu, împotriva ereziilor 19.3; Tertulian, împotriva lui Marcion 4.10.6 ). Poate că Isus însuși recunoaște acest lucru la vârsta de 12 ani, când îi respinge pe Maria și pe Iosif spunând că trebuie să fie în „casa Tatălui meu” ( Luca 2:49 ).

Isus este cu adevărat om, deși nu este „obișnuit”. Nașterea fecioară a lui Isus ajută, de asemenea, la menținerea unui echilibru strâns: el este nu numai Fiul divin, ci și pe deplin om. Substanța sa umană este derivată de la Maria, astfel încât să poată fi ispitit pe deplin la fel ca noi ( Evrei 4:15 ) și să ofere ispășire prin sânge ( Romani 3:25 ). Totuși, lipsa unui tată uman îl eliberează de „generația obișnuită” de Adam, care îi întinează pe toți cu păcatul ( Evrei 4:15 ; Westminster Confession of Faith 6.3), astfel încât să poată oferi ispășire pentru aleși ( Evrei 7:27 ).

Creștinismul este supranatural. În cele din urmă, nașterea virgină ne amintește că roca de bază a creștinismului este înfricoșarea miraculoasă a lui Dumnezeu triunitar în creație. Creștinismul și naturalismul nu pot coexista. Nașterea virgină nu poate fi explicată. Fie Duhul a conceput pe Fiul întrupat al Tatălui în pântecele fecioarei Maria – un dat unic al istoriei – fie nu avem niciun om-Dumnezeu ca Mântuitor.

Poate că cel mai bun memento al rădăcinilor antice ale acestei convingeri este în Luca 1:43 , când ruda Mariei, Elisabeta, o întâmpină ca „ mama Domnului meu ”. Maria este cu adevărat mama umană și o fecioară. Cu toate acestea, copilul supranatural din pântecele ei este – chiar ca un copil nenăscut – Domnul divin. Este o venire uimitoare.Greg Lanier (dr., Cambridge) este profesor asociat de Noul Testament la Seminarul Teologic Reformat din Orlando, unde locuiește împreună cu soția și cele trei fiice. Lucrarea sa despre Hristologia timpurie include metafore conceptuale divine și Hristologia Evangheliei lui Luca (T&T Clark, 2018), Is Jesus Cu adevărat Dumnezeu? (Crossway, 2020) și Corpus Christologicum (Hendrickson, 2021).

https://www.desiringgod.org/articles/