Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 31.12.2018

download

 

Publicat pe 28 dec. 2018

ABONAT(Ă) 40 K

Această emisiune este realizată de Credo TV în colaborare cu FUNDAȚIA SEER ROMÂNIA, și are la bază meditațiile zilnice „Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi”, coordonatori Bob & Debby Gass. Lectură Cristi Pavel.

RĂSPLATĂ

download

RĂSPLATĂ. Există treisprezece rădăcini ebr. în VT cu sensul de „răsplată” dintre caresakal şi sohad sunt cele mai importante. În gr. este folosit verbul apodidömi şi substantivulmisthos. Toate au înţelesul de plată, angajare sau retribuţie, şi există cazuri în care „răsplată” este folosit ca plată pentru depunerea unei munci cinstite (1 Timotei 5:18) precum şi ca dar primit pe nedrept, adică cu semnificaţia de dar obţinut prin luare de mită (Mica 3:11).

1.Orice răsplată depinde în ceea ce priveşte semnificaţia ei de caracterul celui care o dă, iar răsplătirile lui Dumnezeu de care se ocupă cel mai mult scriitorii Bibliei, atât sub formă de binecuvântări, cât şi de pedepse, sunt manifestări ale dreptăţii Lui, adică ale Lui (de ex. Psalmul 58:11) şi nu pot fi separate de legământ (Deuteronom 7:10) la care sunt anexate poruncile Lui. Astfel, a doua poruncă face legătura între pedeapsa neascultării şi geloziia lui Dumnezeu şi, de asemenea, între răsplătirea ascultării şi mila Lui (Exod 20:5). Deuteronom 28 explică binecuvântările lui Israel ca o consecinţă a respectării legământului, o temă dezvoltată de prorocii de mai târziu (de ex. Isaia 65:6-7; 66:6). Faptul că ascultarea de Dumnezeu avea să aducă răsplătiri vremelnice este un lucru evident pe tot parcursul Bibliei, dar din învăţătura prezentată în Deuteronom 28 s-au tras şi două concluzii greşite şi anume: (1) că neprihănirea este automat răsplătită material şi (2) că suferinţa este un semn cert al păcatului (Iov; Psalmul 37; 73 reflectă tensiunea creată de aceste deducţii greşite, iar Eclesiastul 8:14 marchează un extrem cinicism). Totuşi trebuie notat că în VT chiar Dumnezeu Însuşi şi mântuirea Lui sunt cunoscute ca răsplata supremă (Isaia 62:10-12; Psalmul 63:3), mai curând decât darurile Lui.

2.Isus le-a promis ucenicilor Lui o răsplătire (Marcu 9:41; 10:29; Matei 5:3-12), atât de mult legată de renunţarea la sine şi suferinţa pentru Evanghelie, încât să prevină formarea unei atitudini de mercenar. El a anihilat conceptul fariseic al serviciului meritoriu (Luca 17:10) şi a descurajat dorinţa obţinerii unei răsplătiri omeneşti (Matei 6:1), întrucât Tatăl reprezintă cea mai bună răsplată a ucenicului. Isus arată că răsplata este inseparabilă de Sine Însuşi şi de Dumnezeu, iar apostolii s-au străduit să stabilească o completă dependenţă a supunerii şi a credinţei omului de mila şi harul Lui (Romani 4:4; 6:23). Faptele sunt, desigur, importante şi, ca atare, şi răsplata, însă doar ca un indice al credinţei vii (Iacov 2:14-16; Ioan 6:28), nu ca o bază de revendicare înaintea lui Dumnezeu. Răsplata mântuirii în Cristos începe în timp (2 Corinteni 5:5) iar împlinirea ei este căutată după judecată (răsplătirea şi pedeapsa finală), când cei cu care s-a încheiat legământul intră în deplina bucurie a prezenţei lui Dumnezeu, care este răsplata lor permanentă (Apocalipsa 21:3).

BIBLIOGRAFIE

Arnt (la termenul misthos) J.-J. von Allmen, Vocabulary of the Bible, 1958, (la termenul „reward”; K.E. Kiek, The Vision of God (versiune abreviată), 1934, p. 69-76; P.C. Böttger ş.a., NIDNTT 3, P. 134-145. M.R.W.F.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2012/08/rasplata_4.html

ISUS LUMINA LUMI 1 Ioan 1:1-10 Ardelean Viorel

download

ISUS LUMINA LUMI 1 Ioan 1:1-10 Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE. Autorul[1]cărții este apostolul Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. Redactarea cărţii se face între anii 90 – 100 d. Cr, iar cartea are un caracter personal şi pentru „aleasa Doamnă”, cuvântul grecesc este „ electa” şi se poate referi la o persoană sau la o biserică din perioada Bisericii primare. Autorul[2] nu se prezintă direct dar stilul este al apostolului Ioan şi se adresează cu apelativul „ copilaşilor” ce caracterizează un om mai în vrâstă. El foloseşte cuvinte din epistola scrisă, ca adevăr şi minciună, lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, lume, copii, bucurie deplină, mânietor „ paracletot”, şi altele. Autorul nu acceptă zone gri în viaţa creştinului. Scrisoarea are un caracter intim ce ne dace să credem că exista o relaţie strânsă între autor şi destinatar. Tema cărţii[3] este “De dragul adevărului”, pentru care trebuie să lupţi şi în acelaşi timp este incorect să dai credit şi să primeşti învăţători falşi. Cartea se împarte întrei mari secţiuni : 1.despre dragostea reală şi frăţească, 2.viaţa creştinului exprimă învăţătura lui Isus Hristos 3. salutări personale. Cuvinte cheie şi teme caracteristice[4] : Tema principală este : siguranţă creştină, cuvintele folosite fiind „ginoskein” – a   cunoaşte, a observa, a pricepe” şi „eidenai” – a fi sigur”, iar cuvinte caracteristice sunt „parresia” -„îndrăzneală, încredere în atitudine”. Încrederea este privită sub două aspecte : 1. aspectul obiectiv care se referă la o sumă a adevărurilor creştine 2. aspectul subiectiv, cu încrederea că fiecare creştin Născut din Nou are arvuna vieţii veşnice (Efeseni 1:14). Cunoaşterea tinde spre absolut şi referinţa se face la aspectul calitativ, nu cantitativ. Creştinul ştie lucrurile despre lume şi păcatul ei (1 Ioan 5:19, … 3:15), despre el însuşi, datoria şi destinul lui (1 Ioan 2:10, 11, … 5:18), dar mai ales cunoaşte adevărul despre Dumnezeu,   Isus Hristos şi Duhul Sfânt (1 Ioan 5:20; 2:13, … 7 Fapte 1:8 ). Există adevărul istoric despre Isus Hristos pentru că a fost trimis (1Ioan 4:9, 10, 14) şi a venit pe pământ (1 Ioan 5:20), s-a manifestat („ephanerothe” în 1 Ioan l:2; 3:5, 8; 4:9), iar venirea a fost în trup (Ioan 1 :1 şi 1:14). Avem apoi mărturia apostolilor (1 Ioan 1:1-3; 4:14) şi lucrarea Duhului Sfânt în om pentru a ajunge la „(gnosis„, – cunoaştere, 1 Ioan 2:20, 27 cf. 3:2; 4:13).   In epistolă găsim mereu “voi” şi „ei„, corespunzător cu adevăraţi şi falşi credincioşi. Pentru a face diferenţa Ioan propune teste ale credinţei. 1. Testul teoretic, “Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl” (2:23). 2. Testul moral. În care se arată că păcatul nu se poate împăca cu natura lui Dumnezeu care este lumină ” (1 Ioan1:5). 3. Testul social este testul dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu 1 Ioan 4:7, 8 Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” . Dacă cineva nu trece aceste teste înseamnă că nu este copil al lui Dumnezeu (1 Ioan1:6). „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim   adevărul„. Aceste teste sunt o mărturie tărie şi putere pentru fiecare creştin şi pentru biserică. Versete-cheie[5]1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 3.6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.” 1 Ioan 4:4  Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume ». 1 Ioan 5.13: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.” Cuvântul-cheie este cunoaşterea; împreună cu cuvintele asociate, apărând de cel puţin treisprezece ori în cartea 1 Ioan. Atestări externe[6], ale epistolei sunt făcute de Papias (140 d Cr), este citată de Policarp prin 180-200 d.Cr, de Isustin 150-160 d Cr, şi acceptată de Iraneus (cca 200 d. Cr). De asemenea o găsim în Canonul Muratorian (cca 180-200 d.Cr) şi de Clement din Alexandria. Nu au existat îndoieli cu privire la autenticitatea epistolei şi faptul că face parte din Canon, lucru care este reflectat în scrierile lui Eusebiu care citează pe Origen (J. Stevenson, op. cit. No. 289). Legături[7] . Ioan descrie aspecte ale păcatului care se găsesc în 1 Ioan 2.16, primul păcat fiind neascultarea Evei, având ca şi rezultat cedarea în faţa a trei ispite ca pofta trupească, lăudăroşenia vieţii şi de dorit pentru a primi înţelepciune Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el ” şi au urmat consecinţele neascultării. Aplicaţie practică. Epistola este o carte care exprimă dragoste şi bucurie şi face diferenţa dintre o fericire trecătoare şi una veşnică pe care creştinul are posibilitatea să o primească. Ioan l-a cunoscut personal pe Isus Hristos, a fost „ucenicul prea iubit”, astfel avem o mărturie directă despre Mântuitor. Experienţele lui personale ne motivează pentru o viaţă de sfinţenie. În timpul lui Ioan Biserica[8] era tulburată de tot felul de erezii printre care gnosticismul, care înseamnă mântuire prin cunoaştere. Mesajul cărţii este : Dumnezeu, Isus Hristos este lumina (1Ioan 2:8). Genul cărţii este mai mult o predică, sau meditaţii didactice, gândurile merg în spirală, autorul afirmă şi reafirmă adevăruri despre Isus Cristos, viaţă vecinică, Dumnezeu, păcat. Elevii lui Ioan au fost Policarp, Papias, Ignaţiu, au devenit părinţii ai bisericii. Epistola[9] semănă mai mult cu un tratat, care tratează o anume situație. Exista deja o clasă formată din învățători falși care aveau pretenții ezoterice de cunoaștere superioară a anumitor lucruri spirituale. Ei au fost înaintașii gnosticilor de mai târziu. Învățătorii falși aveau pretenția că nu au păcat, și nu recunoșteau divinitatea lui Isus Hristos, prin urmare urmau căile lumii în care trăiau (1Ioan 2:4, 2:15).

2). Dumnezeu este lumină. Este necesar să vorbim puțin despre Trinitate, implicit despre Persoanele care fac parte din Trinitate și atributele divine pentru a înțelege   mesajul Evangheliei apostolului. Ioan 8:12  ”Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu Sunt lumina lumii; cine Mã urmeazã pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții,” iar acest aspect vizează domeniul spiritual. De la conceptul de lumină se ajunge la o Persoană, în cazul acesta Isus Hristos. Dacă mergem în Apocalipsa la sfârșitul tuturor lucrurilor și la un nou început dăm de următorul verset : Apocalipsa 21:23  ”Cetatea n-are trebuințã nici de soare, nici de lunã, ca s-o lumineze; cãci o lumineazã slava lui Dumnezeu, Și fãclia ei este Mielul”. Lumina nu este singurul atribut al dumnezeirii, și vom aborda și celelalte atribute divine. Trinitatea[10] Este o doctrină specifică creştinismului dezvoltată mai târziu de biserică datorită valurilor de prigoană şi timpului necesar clarificări învăţăturilor. Trebuie specificat că până în anul 313 d. Cr, Biserica Primară numită şi Apostolică, a suferit 10 valuri de prigoană, dar sub împăratul Constantin, Biserica devine Catolică (universală), dar şi „biserica împăratului”, şi este puternic păgânizată, fiindcă multe popoare, cucerite, au fost forţate să se creştineze cu forța şi elemente păgâne au pătruns în Biserică. Poporul iudeu era monoteist şi credea doar într-un singur Dumnezeu. După Momentul Hristos în ziua cincizecimii se naşte Biserica, la Rusalii şi începe Creştinismul ca religie, paralel cu iudaismul şi alte religii contemporane din timpul acela. Religia Creştină are un specific aparte în sensul cu nu mai este Monoteistă. Trinitatea se regăsea pe paginile Bibliei, dar a trebuit să fie dezvoltată. Astfel noi cunoaştem un singur Dumnezeu. (Ex. 20 : 2-3) „să nu ai alţi dumnezei afară de mine” dar şi Dumnezeu manifestat în trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. La botez lui Isus Hristos apar toate Trei Persoane ale trinităţii în acelaşi moment. (Mat 3: 16-17). Dumnezeu prin Glasul Său, Duhul Sfânt, în chip de porumbel și Fiul Întrupat ce primea botezul. Încă de la început este necesară precizarea că omul poate să accepte Trinitatea, dar niciodată înţeleasă. Biblia firmă divinitatea celor Trei Persoane din Trinitate. Divinitatea Tatălui este uşor acceptată, (Deutr. 6:4) „ Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.” Divinitatea Fiului e susţinută în Evrei cap 1 : superior îngerilor, moştenitorul tuturor lucrurilor, creator al universului, manifestarea Slavei lui Dumnezeu, numit de Tatăl Dumnezeu. Divinitatea Duhului Sfânt, este mai greu de conceptualizat. (Fapte 5:4) al minţi pe Duhul înseamnă al minţi pe Dumnezeu, se prezintă ca Persoană dar și putere, şi se folosea termeni interschimbabili între Dumnezeu şi Duhul Sfânt, de asemenea El regenerează viaţa, şi   credincioşii sunt Templu Duhului Sfânt. Persoanele trinităţii sunt una în esenţă şi substanţă dar în ce cunoaştem noi subordonate doar în lucrare. Isus Cristos face voia Tatălui şi este asistat de Duhul Sfânt. Persoanele trinităţii trăiesc în armonie, se iubesc relaţia dintre ele este una de dragoste. Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei Persoane sunt absolut egale in esenţa,  și substanţă și există nedespărţite, în mod simultan si etern. In aspectul „Trinitarii economice,” Dumnezeu Tatăl acţioneză ca autoritate, iar Fiul si Duhul Sfânt sunt subordonaţi în lucrare. (Ioan 14:26; 1 Cor 11:3). „Trintate Economica” este termenul dat aspectului Trinităţi în perioada ce a început la naşterea Domnului Isus in aceasta lume. Există un specific ce iese în evidenţă din Sfânta Scriptură : Tatăl   creează alege şi cheamă, Fiul face lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt face o lucrare de sfinţire în viaţa credinciosului. În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor. Exemple de câteva versete : Avem o poruncă. Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Hristos afirmă că : 1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.” De asemenea când Cristos este pe Cruce apelează tot la Tatăl. Luca 23:46  Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.” Ioan începe Evanghelia vorbind despre Cristos şi ne aruncă în atemporalitate. Ioan 1:1  “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, iar ucenicii vestesc acelaşi lucru : Faptele Apostolilor 8:37  “Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Nu[11] se îngăduie o intermediere între: neprihănire și păcat sau lumină și întuneric ori adevăr și minciună sau iubire și ură. Lumina se referă la o lucrare de sfinţire în viaţa noastră. Sfinţirea este o separare de lume și de păcat este o lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Lumina este legată de divinitate,   Dumnezeu este lumină și Isus Cristos este lumină. Ioan 8 :12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii,” dar în (Ioan 3:19) .. oamenii au iubit mai mult întunericul, oamenii iubesc opusul luminii. Cuvântul lumină este în contrast cu durerea, adversitatea, întunerecul, moartea. Aici este vorba de lumina Evangheliei, iar roada lumini   este neprihănire, bunătate, adevăr (Ef.5:9). De asemenea intervine și un alt factor care este părtășia ”cainonia” ce implică   ceva în comun cu Dumnezeu și cu oamenii ce presupune o participare activă, dar şi un duşman comun care este Satana. Creştinii au o credinţă comună, acelaşi Dumnezeu, același mântuitor pe Isus Hristos și Duhul Sfânt. Părtăşia cu El implică umblarea în lumină, cu Dumnezeu, cu oamenii, intervine obligatoriu aspectul relaţiilor pe verticală cu divinitatea și pe orizontală cu ceilalți credincioși . O altă Abordare a Conceptului de Trinitate[12]. Avem pe de o parte : Dumnezeu unic, Persoane care sunt Dumnezeu, şi caracterul Triunic. Dumnezeu Unic: ca exemplu există cele 10 porunci din Exod 20, (primele 4, cu privire la Dumnezeu iar celelalte 6 cu referire la relațiile dintre oameni), plus 613   porunci care reglementau viața religioasă, igienă și relații dintre oameni, sau Şema Israel din Deutr. 6:4, în care se  respinge politeismul, care este   porunca a treia. Persoane care sunt Dumnezeu : Dumnezeu Tatăl în care divinitatea lui este uşor acceptată, şi Divinitatea Fiului exprimată în Evrei cap 1:3 ‘‘manifestarea Slavei Lui, Creator, şi numit de Tatăl şi Dumnezeu„, Iar Duhul Sfânt, este mai greu de conceptualizat. Caracterul Triunic este exprimat în mai multe versete din Scriptură ca : 1 Ioan 5:7  (Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.), sau formula de plural “Elohim”, şi pluralul din Gen. 1:26 (să facem), și Isaia 6:8  Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”, sau Benedicţia din 2 Cor. 14, și Ioan 1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, sau Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem.”, și Ioan 14:9  Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” Formula de botez din Matei 28 :19, înseamnă scufundarea în realitatea Sfintei Treimi, Sfânta Scriptură este sursa primară a revelării de Sine al lui Dumnezeu, este baptistierul în care este scufundat credinciosul, şi botezul este un proces de o viaţă, păşim pe urmele lui Dumnezeu, în spaţiul sacru a Sfintei Scripturi, al descoperiri de Sine al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt şi în acest caz, botezul devine un eveniment, dar şi un proces de o viaţă.   Aşa cum am mai spus relaţia dintre Persoanele Trinităţii este una de armonie şi dragoste, ele trăiesc într-o părtăşie dincolo de înţelegerea umană, niciodată înţeleasă pe deplin de către om, dar acceptată de oamenii care s-au Născut din Nou, şi noi avem posibilitatea, de a avea intrare liberă   la Tatăl prin curăţirea de păcate prin Sângele Mielului, şi sfinţirea Duhului Sfânt. Adevărata credinţă, se manifestă prin acceptarea lui Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor în inimile noastre, implicit credinţa în Dumnezeu şi lucrarea de sfinţire a Duhului Sfânt. Formula de 3 = 1 şi 1= 3 este matematica lui Dumnezeu, care diferă de matematica umană, care este doar o umbră palidă a lucrurilor din cer.

3). DESPRE ISUS CRISTOS – Cristologie[13] . Domnul Isus Cristos este o persoană din Trinitate (Ioan 1:1) și este co-etern și egal cu Dumnezeu și Duhul Sfânt în esența Lor din veșnicie în veșnicie (Mat. 28:19; Fil. 2:6). El a intrat în lume prin nașterea din fecioară (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Isus a fost pe deplin Dumnezeu și om, o Persoană cu două naturi distincte (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi divinitate și om au fost unite în același timp dar fără a fi confundate (Rom.1:3-4; Fil. 2:6-8). Isus Hristos a fost ispitit de Satana dar nu a păcătuit (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  El a renunțat în mod deliberat și parțial la folosirea atributelor divine (Fil. 2:6-8), a făcut voia lui Dumnezeu (Ioan 10:18), iar în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). După   lucrarea pe pământ Dumnezeu l-a înălţat într-o poziție de autoritate și putere (Filipeni. 2:9-10).  O divinitatea nu poate să moară pentru acest lucru a fost necesară Întruparea. Ca simplu om jertfa nu avea valoare, dar Cristos fiind și divin Jertfa Sa a avut un caracter universal și infinit. Jertfa a fost una de ispășire pentru păcatele omenirii întregi (Ioan 19:30) și era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Valoarea Jertfei este așa de mare că nu poate fi prețuită (1 Ioan 2:2). Ea are un caracter de răscumpărare (Matei 20:28), este ispășitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6).  ”Răscumpărarea este universala în valoarea si suficienta ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9)”, Isus Cristos a înviat a trei zi din morți (Luca 24:39), și a confirmat sacrificiul pentru păcat și a dat nădejde credincioşilor. Învierea este un act al Trinități (Fapte 2:24, … Ioan 2:19) , și reprezintă cea dintâi roadă a învierii (1 Corinteni 15:20), care dă valoare predicării Evangheliei, credinței și mântuirii (1 Cor. 15:14-17).  Isus s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11) și stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere ca Mare Preot, (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), și Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El revine pentru a judeca lumea (Matei 25: 31-33), își ia Biserica Sa (1 Tes. 4:16) și în final realizează și stabilește Împărăția Sa. (Apoc. 19:11).

4). REALITATEA PĂCATULUI Păcatul este o realitate a existenţei umane. Dacă pretindem că nu avem păcat îl facem mincinos pe Dumnezeu. (Ioan 1:10) Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. ”Păcatul[14] este incapacitatea omului de a se conforma Legii morale ale lui Dumnezeu, prin faptă, atitudine sau natură”. El are un aspect   etic și moral. Îngerii (Isaia 14:12-15, Ezekil 28 : 14-15) şi omul (Gen.3) au păcătuit prin alegere. Păcatul are un caracter universal și este transmis de Adam întregii rase umane Geneza 5:3  La vârsta de o sutã treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set. Astfel sunt afectate toate categoriile umanități[15], toate rasele, ambele sexe, toți oamenii fără să conteze statutul lor economic, cei tineri, bătrânii, cei care încă nu s-au născut, oameni căsătorii sau necăsătoriți, sau timpul, locul geografic în care au trăit. Terminologia[16] folosită pentru cuvântul păcat are numeroși termeni atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Cuvântul cel mai folosit este ht cu derivatele corespunzătoare și indică ideea de a rata ținta (Judecători 20:16), dar fără a viza neapărat o motivație religioasă. Păcatul este o răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu, care are un caracter de sfidare a unui Dumnezeu care conduce   și care domnește (Isaia 1:28; 1 Împăraţi 8:50; etc ).  Cuvântul wh redă sensul de răstălmăcire deliberată   (Isaia 24:1; Plângerile 3:9), fapt care înseamnă o comitere voită a răului și a unei nelegiuiri (Daniel 9:5; 2 Samuel 24:17). Cuvântul awoncare sagah indică depărtarea omului de la voia lui Dumnezeu (Geneza 44:16; Ieremia 2:22, Ezekil 34:7). Mai pot fi menționate cuvinte ca rasa, amal,   care indică aceleași lucruri. În Noul Testament cuvântul folosit este hamartia (cu derivatele lui), echivalent cu ht, având aceeaşi semantică și înseamnă și călcarea legii lui Dumnezeu. (Ioan 8:46; … 1 Ioan 1:8). Pavel afirmă faptul că păcatul este un principiu care guvernează viața umană. Apar și alți termeni pentru păcat ca parabis – călcare de lege Romani 4:15; Evrei 2:2), paraptoma – gafă, Efeseni 2:1; Matei 6:14 ş.urm.), asebia – absența evlaviei (Efeseni 2:1; Matei 6:14 …) și alţi termeni ca anomia- dispreț față de lege, pornei – depravare morală și spirituală , adikia – nedreptate, – enochos – termen juridic care înseamnă vină, opheilema – datorie (Matei 6:12). Orice păcat indiferent de numele lui sau de termenii care se folosesc este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Natura păcatului[17] se manifestă sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu. Consecințele păcatului[18] sunt multiple iar neascultarea lui Adam și Eva a afectat întreaga rasă umană. În primul rând omul s-a ascuns de Dumnezeu pentru că s-a produs o schimbare în mintea omului( Geneza 3:7-8) și se arata ruptura care s-a produs. Schimbarea s-a produs și în comportamentul lui Dumnezeu față de om care este alungat din Grădina Eden și blestemat (Geneza 3). Consecințele păcatului se răsfrâng și asupra creației   (Geneza 3:17, Romani 8:22). Moartea este ceva străin omului, era acolo din momentul creației și intră în scenă în momentul în care păcatul a intrat în lume. Ea este o pedeapsă dată omului ca și o consecință a păcatului. (Geneza 3:19). Omul nu a fost creat ca să moară, din această pricină moartea produce groază, spaimă și frică. Alte consecințe sunt Imputarea, care înseamnă că păcatul făcut de Adam și Eva este imputat întregii omeniri Romani 5:12  ”De aceea, dupã cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume, și prin pãcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricinã cã toți au păcătuit…” sau ” toți mor în Adam” (1Corinteni 15:22). Se face   o paralelă între Adam și Cristos fiindcă prin Adam venit moartea iar prin Isus Hristos viața veșnică. Adam înseamnă ”păcat – condamnare moarte iar Cristos înseamnă neprihănire – îndreptăţire – viaţă”. Depravarea înseamnă o inimă păcătoasă (Marcu 7:20-23, Proverbe 4:23; 23:7), iar păcatul include o minte perversă și cu o predispoziție deliberată spre rău. (Psalmul 51:5), în plus Isus afirmă   „Ce este născut din carne este carne” (Ioan 3:6). Depravarea nu se manifestă în mod egal la toți oamenii   (Romani 1:24,28), iar ”depravarea totală” – are și   sensul că afectează totul, dar unii dintre ei în anumite momente ale vieții fac și voia lui Dumnezeu (Romani 2:14….), dar aceste fapte nu sunt îndeajuns ca omul să primească mântuire. Incapacitatea (Romani 8:8), este o altă consecință a păcatului în sensul că inima omului trebuie să fie transformată ( Naștere din Nou) pentru a face voia lui Dumnezeu.   Ioan 3:3  ”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun cã, dacã un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Culpabilitatea este o altă consecință a păcatului față de care Dumnezeu nu poate rămâne indiferent fiindcă păcatul este îndreptat împotriva Lui și Dumnezeu își manifestă mânia. Vechiul Testament are termeni care exprimă această mânie ca haron, ap, hema, za,am, cu derivatele lor. Se exprimă și ideea de vehemență, indignare, răzbunare și alte forme iar referințele sunt numeroase (2 Regi 22:17). În Noul Testament avem termeni ca orge și thymos care se referă la mânia lui Dumnezeu (Romani 1:18; 2:5,… Apocalipsa 6:17). Mânia Dumnezeu indică caracterul sfânt și este legat de sentimentele Sale. Și Isus a experimentat mânia (Marcu 3:5,10:14). Păcatul nu este impersonal, are au caracter legat de individ sau grup de oameni, inclusiv un popor, sau popoare. De asemenea   păcatul are efecte în relaţiile cu oamenii ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei divine. Păcatul[19] poate fi înfrânt prin Cristos care a biruit, iar aceasta este Vestea Bună a Evangheliei. Biruința a fost demonstrată prin Învierea din morți, și se va întoarce la judecata popoarelor (Matei 25) și va duce sfinții în slavă (Apocalipsa 1:7), iar în final răul va fi biruit și va fi creat un cer nou și un pământ nou (Apocalipsa 21:1).

4). ISUS ESTE LUMINĂ[20] Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Dacă Dumnezeu și Isus sunt lumină atunci și credincioșii beneficiază de ea prin părtășie. În contrast gnostici aveau pretenția de o cunoaștere superioară, dar ei acceptau doar divinitatea lui Isus și îi negau umanitatea. Atunci când ne referim ”la început”, avem trei momente: Primul început este în Geneza 1.1„ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, un început ne datat, cu privire le teoria pământului tânăr sau bătrân. Acest început presupune pentru un om cât de cât rațional un design inteligent, în cazul nostru Dumnezeu. Al doilea început îl găsim în Ioan 1:1-3 1  La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2  El era la început cu Dumnezeu. 3  Toate lucrurile au fost fãcute prin El; și nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El. Ioan ne aruncă în atemporal, la început era Cuvântul, un adevăr peste înțelegerea minți noastre. Doar dacă citim versetul 14 ajungem să înțelegem Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Aici este vorba de Isus Întrupat și un loc precis în spațiu și timp la Betleem. Al treilea început este în 1 Ioan 1:1 – „Ce era de la început”, cu privire la Isus, iar Ioan vede întreaga personalitate a lui Isus : ”ce am auzit (cu ajutorul urechilor noastre), ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit (am admirat), şi ce am pipăit cu mâinile noastre” fiind vorba de un martor ocular. Atât Isus Hristos cât și Petru fac afirmația că ”ferice de cei care nu văd și cred”. Cuvântul folosit este „theaomai”, – a privi cu insistență. Domnul Isus Cristos trebuie privit prin ochii credinței pentru a fi mântuiți și sfințiți. Ioan a fost martor ocular al Învierii lui Isus, care avea un Trup nou (Luca 24:39-40) . După ce Pavel a murit în (anul 67 d.Hr), în Biserica a apărut erezia gnosticilor, care au susținut că Isus a fost un om obișnuit și abia în momentul botezului a devenit Cristos, iar la Crucificare Dumnezeu l-a părăsit, învățătură pe care Ioan o respinge în mod categoric ca și martor ocular. Isus Hristos care este lumină a fost arătat și este Cuvântul vieții și este sursa vieții materiale dar în primul rând a vieții spirituale. Un alt aspect important că cel credincios are posibilitatea de a avea părtășie cu Dumnezeu și cu ceilalţi credincioși. Părtășia este realizată cu Dumnezeu, Cu Fiul și cu Duhul Sfânt prin Isus Hristos. Dificultatea părtășiei[21] constă în faptul că noi suntem păcătoși iar Dumnezeu este sfânt, iar lumina nu se împacă cu întunericul Ioan 1:5 ”Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o”. Doar Dumnezeu rezolvă această problemă. Cuvântul folosit pentru părtășie este ”koinonia” – care însemnă a avea ceva în comun cu cineva în cazul nostru cu Isus Cristos și frații credincioși, iar acest lucru înseamnă să-l cunoști pe Hristos în calitate de Mântuitor personal. Această lucrare este a Duhului Sfânt (Ioan 20:22) înseamnă aceeași credință și participare activă dar și un dușman comun pe Satana. Părtășia înseamnă a vorbi despre El, Jertfa Sa și cuvintele Sale, care este un liant între credincioși. Ioan abordează această problemă ca bucuria creștinului să fie completă, dar acest lucru include și părtășia credincioșilor, Cina Domnului, rugăciunea, dărnicia sau alte aspecte din Biserică. Dar părtășia cu Cristos presupune în unele cazuri și suferința (Filipeni 3:10). O bucurie deplină a cunoscut-o și famenul etiopian (Fapte 8:39). Aici apare o dilemă între un Dumnezeu sfânt care este lumină și omul ca și păcătos. Iov vede necesitatea unui mijlocitor între om și Dumnezeu (Iov 9:33), iar Isaia vede prăpastia dintre căile lui Dumnezeu și gândurile oamenilor (Isaia 55:8). Lumina este o calitate a lui Dumnezeu, ca și dragostea și viața, care sunt doar o parte din atributele lui Dumnezeu. Prin lumina spirituală Dumnezeu descopere aspecte ale divinităţi Sale dar și păcatul din inima omului în noi. Lumina ne ”vorbește despre lumina, gloria, despre strălucirea, frumuseţea şi minunăţiile lui Dumnezeu” dar și puritatea Sa. De asemenea o calitate a luminii este că se vede și luminează opusul ei, întunericul, necurăția și defectele noastre. Lumina alungă întunericul și te ajută să ieși din întuneric. Lumina și întunericul sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din această lume ne indică aspectul malefic al întunericului și faptul că oamenii se complac în el iar aici intervine Harul lui Dumnezeu care oferă mântuire tuturor oamenilor. Apostolul Pavel recunoaște acest lucru (Romani 7:18) și Romani 3:10  ”dupã cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar”. Din păcate este mai mult de atât fiindcă inima omului tinde spre răzvrătire față de Dumnezeu. Astăzi majoritatea credincioșilor încercă diferite metode   de a ”reduce” pe Dumnezeu la nivelul oamenilor. Primul lucru pe care omul îl face este să se mintă singur ”umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul”, lucru pe care mulți creștini îl fac, căutând tot felul de pretexte pentru a-și acoperi păcatele. Mulți creștini vorbesc despre păcat foarte lejer, fapt care dovedește minciuna sau superficialitatea trăirii prin necredință. Dar omul nu poate să coboare pe Dumnezeu la standardele umane. De fapt omul umblă în întuneric spiritual. Acest lucru înseamnă o viață imorală ” a credinciosului”, trăire în păcat, ei nu sunt Născuți din Nou (Ioan 3:7-9), în contras cu credincioșii care trăiesc în sfințeniei, și în părtășie cu Dumnezeu. Există un ”dacă”, cu privire la umblarea creștinului în lumină, care este o condiție esențială pentru părtășia credincioșilor și doar în atunci se poate afirma că suntem curățiți de păcat în Sângele Mielului. Una este simpla afirmație a acestor lucruri, dar cu totul altceva înseamnă realitatea lor. Există posibilitatea ca fizic să fii în biserică și în realitate să umbli în întuneric spiritual, iar Cuvântul lui Dumnezeu să treacă pe lângă ureche, iar trăirea în păcat să fie ceva real și ne mințim și amăgim singuri. Un om ipocrit trăiește în întuneric. Aici se poate pune accentul și pe Biserică ca Trup al lui Cristos, iar pe cel care trăiește în păcat și întuneric Dumnezeu îl tratează ca și pe un păcătos care nu a fost curățit în Sângele Mielului și care nu l-a cunoscut niciodată pe Isus Cristos (Matei 7:21-22), cu alte cuvinte în afara Trupului lui Cristos. Alți credincioși au pretenția că se pot ridica la perfecțiune și la cel mai înalt grad de sfințenie, dar Ioan contrazice acest lucru. Se ridică în mod acut o problemă de sinceritate, iar acest lucru însemnă minciună și autoînşelare. Din păcate există și acest gen de creștini. Nimeni nu poate ajunge la iertare oferită dacă susține că este fără păcat, fiindcă este imposibil să atingem perfecțiunea dorită și cerută. Exemplele de acest gen sunt multiple începând de la respectul pentru părinți și așa mai departe. Atunci când facem afirmația de genul ”nu am păcătuit”, ne înșelăm pe noi dar nu și pe Dumnezeu. Fiindcă mul nu are puterea ”să-l ridice sau coboare pe Dumnezeu” din sferele înalte singura opțiune este să ne recunoaștem păcatul pentru a primi iertare. Credincioșii trebuie să fie conștienți de natura păcătoasă a omului care sunt o ameninţare continuă la viața de credință, de aceea există cuvântul vegheați 1 Petru 5:8  ”Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. Soluția pe care o dă Pavel acestei situații este mărturisirea păcatelor pentru a primi iertare. A mărturisii vine din termenul grec ”homologeo”, „Logeo” care înseamnă a spune, mai precis a spune păcatului pe nume și a recunoaște cu adevărat stare de păcat în care te afli. Dumnezeu iartă păcatul 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda fiului risipitor pe care tatăl l-a primit acasă. Un prim rezultat al mărturisirii păcatelor este iertarea și împăcarea credinciosului cu Dumnezeu, curățirea și distrugerea păcatului, și dorința după o viață sfântă Proverbe 28:13  ”Cine își ascunde fărădelegile, nu propãșește, dar cine le mãrturisește și se lasã de ele, capãtã îndurare”. Apostolul Ioan trage o concluzie pertinentă, în care se afirmă faptul că dacă cineva susține că nu are păcat, îl facem mincinos pe Dumnezeu Romani 3:23  ”Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. iar Cuvântul lui nu este în inima noastră”, cu referire la gnosticii și unii dintre creștini, care pretindeau o cunoaștere absolută și mântuire prin cunoaștere. Gnosticismul[22] era o mișcare religioasă formată din sisteme de credințe, sincretism religios, iar cuvântul gnosticism este de origine greacă ”γνῶσις gnōsis, cunoaștere” care vine din religia indiană sanscrită gnana. Gnosticismul era o erezie dualistă cu tendințe ezoterice și mistice. Mulți dintre ei s-a infiltrat în rândurile bisericii influenţând în mod negativ credința creștină. Este un lucru deosebit de   groaznic să afirmi că Dumnezeu minte. Părtășia cu Dumnezeu nu se realizează în felul acest, ci din contră acest gen de oameni se osândesc singuri. Doar atunci când păcatele noastre sunt spălate în Sângele Mielului, suntem conștienți de falimentele din viața noastră. Mărturisirea păcatului este deosebit de importantă și doar prin ea avem posibilitatea de a avea o relație corectă și mântuitoare cu Dumnezeu 1 Ioan 1:9  ‘‘Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire‘‘.

5).CONCLUZII. Ioan în prima dintre epistole vorbește despre Isus Cristos ca fiind lumina lumii, scrisoare adresată unei persoane „aleasa Doamnă”, sau biserică. El l-a cunoscut personal pe Isus Cristos fiind ”ucenicul preaiubit”, și avem o mărturie directă despre Isus Cristos. Ea are un caracter intim, deci atât Ioan cât și destinatarul se cunoșteau bine. Canonul biblic încă nu a fost adunat fiind știut că scrisorile apostolilor, aveau aspect circular în sensul că se citeau în mai multe biserici. Autorul se adresează prin formula ”copilașilor”, Ioan fiind mai în vrâstă decât destinatari epistole. El pune în contrast diferiți termeni opuși care nu pot exista simultan în cazul nostru fiind vorba de lumina și întunericul spiritual, fără să accepte nuanțe sau zone gri. Pentru Ioan adevărul este ceva sacru și nu dă credit unor învățători falși adevărului biblic, care doar imitau în mod artificial adevărul fiind mincinoși. El face referință la o dragoste reală între frați, iar în viața creștinului trebuie să se manifeste prin cuvinte, idei, sentimente învățătura lui Isus Hristos și o viață sfântă. Ioan vorbește despre siguranța vieți creștine care trebuie să fie caracterizată de încredere sub aspectul obiectiv cât și subiectiv. Această siguranță rezultă din cunoașterea lui Dumnezeu din punct de vedere calitativ. Se face mereu diferența dintre voi și ei, având cu referință la și adevărații și falșii credincioși, așa că Ioan   recomandă testul teoretic, moral și social, iar cei care nu trec aceste probe rezultă că nu este un copil al lui Dumnezeu. Testele respective trecute cu bine sunt o mărturie bună pentru creștin și biserică. Ioan pune accent pe mărturisirea păcatelor, biruinţă, viață veșnică, cunoaştere lumină și altele. Ioan face legătură dintre Noul Testament și Vechiul Testament cu privire la ispită și păcat și consecințele acestuia. În scrisoare Ioan redă dragoste și bucurie și face diferența dintre o fericire pământească limitată și trecătoare față de o fericire veșnică pe care un credincios o poate dobândi în viitor. Gnosticismul ”mântuire prin cunoaştere proprie” era o erezie care circula pe timpul Ioan, care trebuia să fie combătută și care se infiltrase și în biserică. Învățătorii falși aveau o convingere nejustificată cu pretenții ezoterice a unei ”cunoaşteri” superioare în domeniul spiritual. Susțineau că nu au păcat și negau divinitatea lui Isus Cristos, și erau creștini firești. Ioan afirmă clar că Dumnezeu și Isus Cristos sunt lumină, el cugetează la acest adevăr, cu gânduri în spirală, afirmă și reafirmă aceste adevăruri cu privire la Dumnezeu, Isus Cristos lumină, întuneric, păcat și viață veșnică. Ioan a fost părinte spiritual pentru Policarp, Papias, Ignaţiu, care au fost la rândul lor părinți ai biserici. A susține biblic că Dumnezeu și Isus sunt lumină ajungi implicit la conceptul de Trinitate și Persoanele Trinității din care face parte Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Trinitatea este o doctrină specifică creștinismului și de la monoteismul iudaic în care avem un singur Dumnezeu, se trece în religia creștină din Noul Testament la un Dumnezeu manifesta în trei Persoane, care în acelaşi timp sunt și Dumnezeu. Matematica aceasta ne depășește 3=1 și 1=3, dar dincolo de cifre, Persoanele din Trinitate sunt una în esență, vin din veșnicii, și au o legătură de dragoste una față de cealaltă. Ele sunt egale în substanță, trăiesc în armonie, sunt nedespărțite, egale, în mod simultan și etern. La botezul lui Isus sunt prezente toate cele trei Persoane din Trinitate, Dacă divinitatea Tatălui este mai ușor de acceptat, în special în Vechiul Testament, divinitatea Fiului este susținută în special în cartea Evrei, dar divinitatea Duhului Sfânt este mai greu de înțeles fiindcă se prezintă atât ca și putere cât și ca Persoană. Ca și specific în modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără iar Duhul Sfânt, sfințește. Ele sunt subordonate în lucrare în sensul că Fiul face voia Tatălui și este sub călăuzirea Duhului Sfânt, cu referință la lucrarea de mântuire a oamenilor. O altă abordare a Persoanelor din Trinitatea este că avem un Dumnezeu unic, Persoane care sunt Dumnezeu, și caracterul Triunic specific fiecărei Persoane din Sfânta Treime. Trinitatea se află pe paginile Sfintei Scripturi atât în Vechiul Testament, mai evidentă în Noul Testament, este dincolo de înțelegerea umană, nu poate fi înțeleasă ci doar acceptată. Matematica lui Dumnezeu diferă mult de matematica firavă a umanități, care este doar o umbră a lucrurilor viitoare. Ea a fost dezvoltată mai târziu de către biserică în momentele de răgaz. Pentru ca mântuirea oamenilor să fie realizată a fost necesară Întruparea Fiului, pentru că o divinitate nu poate să moară, a fost o cerință ca Isus Cristos să devină om prin Întrupare. Pe de altă parte moartea, jertfa, unui om nu avea cum să mântuiască fiind incapabil de acest lucru. Astfel Isus Cristos a fost și divin și om, ambele naturi fiind absolut necesare fără a se contopi una cu alta. Ca om a experimentat întregul palier al sentimentelor și trăirilor umane și a trăit ca și noi inclusiv ispita. Fiind divin el a renunțat parțial la întrebuințarea atributele divine s-a supus voii Tatălui și în unele cazuri Duhului Sfânt. Astfel Jertfa de pe Cruce a avut o valoare universală și infinită și de neprețuit și suficientă sub aspect soteorologic. Învierea a fost un act al Trinității, a confirmat sacrificiul pentru păcat, ea dă nădejde credincioșilor, este cea dintâi roadă a învierii ”pârga”, iar predicare Evangheliei are valoare ca și credința și mântuirea noastră. Cristos s-a înălțat la Tatăl având poziție de autoritate și putere ca Avocat, Mare Preot și Mijlocitor, urmând să revină ”parousia” și să ia Biserica sus la El să facă judecata lumii și să instaureze Împărăția Sa. Este necesar să recunoaștem păcatul ca o realitate în existența umană, altfel ne mințim pe noi înșine dar și pe alții, iar acesta este primul pas spre pocăință. Definirea păcatului a fost dată ulterior și o reamintim că reprezintă incapacitatea omului de a se conforma Legilor morale și sfinte a lui Dumnezeu, în gândurile noastre, atitudini, fapte, etc, cu privire la aspectul etic și moral, omul și îngerii au păcătuit în mod deliberat prin alegere. Păcatul are un caracter universal afectând creația și rasa umană indiferent de statutul oamenilor. Când există păcat relația omului cu Dumnezeu este ruptă. Există cuvinte care definesc păcatul atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, care definesc același lucru și este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Păcatul se manifestă în viața oamenilor sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu cu alte lucruri sau persoane. Păcatul are multiple consecințe multiple care afectează întreaga rasă umană, este blestemat omul, femeia, șarpele, dar și pământul și este suficient să ne uităm la dezastrele naturale. Omul a fost blestemat să moară deșii nu a fost creat pentru așa ceva, de aceea, toți oamenii se tem de moarte care produce frică și groază, ea fiind ceva străin omului. Alte consecințe sunt   imputarea, imposibilitatea omului de a se mântuii singur, culpabilitatea, etc. Efecte ale   păcatului se regăsesc în relaţii umane și divine ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei umane și divine. Dumnezeu nu rămâne indiferent la această realitate a păcatului și Își manifestă mânia împotriva lui. Păcatul are un caracter personal, dar este legat și de   un grup, trib de oameni, națiune, sau mai multe popoare, iar dacă ne gândim la ce a spus Isus Cristos Luca 18:8  ”Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ ?”, de umanitatea întreagă. Păcatul a fost biruit prin Jertfa lui Isus Cristos, iar biruința a fost demonstrată prin Înviere lui Cristos, și iertarea se primește doar prin Sângele lui Isus Cristos care ne spală de păcat. Jertfa de pe Cruce și Învierea sunt stâlpii de bază ai creștinismului. Vestea bună a Evangheliei trebuie dusă mai departe de fiecare creștin conform cu Marea Trimitere din Matei 28: 18:20. Isus Cristos face afirmația că este lumina lumii, iar cei care îl urmează nu vor umbla în întuneric, fiind vorba de lumina vieții. În inima omului nu poate fi lumină și întuneric în mod simultan. Avem mai multe începuturi cu privire la lumină, începând din Geneza, un timp ne datat, al doilea început este la Întruparea Fiului, Ioan 1:1, în care suntem aruncați în atemporalitate, iar al treilea început este tot în Evanghelia după Ioan 1: 14, în care evanghelistul este martor ocular și mai există în un început în 1Ioan 1:1, în care Isus este privit în diferite moduri care includ în primul rând personalitatea Sa. De fapt este o continuitate și un progres, o revelație care are un caracter ascendent, prin ochii credinței atunci când credinciosul se uită la Isus Cristos. Se face precizarea faptului ” ferice de cei care cred și nu vă”, iar la 2000 de ani după evenimentul Cristos doar prin credință ai posibilitatea să fii mântuit. După moartea apostolului Pavel au apărut tot feluri de erezii care trebuiau clarificate, printre care gnostici, iar apostolul Ioan ia o poziție fermă împotriva lor. Ei s-au infiltrat în biserică, cu influenţe din religia indiană și au influenţat în mod negativ credința și închinarea Nu există posibilitatea părtășiei omului cu divinitatea și cu ceilalți credincioși atât timp cât omul se află în păcat și întuneric spiritual, ci doar când se află în lumina lui Cristos. Dar atunci când Isus Cristos este mântuitor personal se poate vorbi de părtășia credinciosului cu Dumnezeu și cu biserica, iar această lucrare aparține Duhului Sfânt, și înseamnă a avea ceva comun cu Dumnezeu,cu credincioșii, dar și un dușman comun pe Șarpele cel Vechi. Părtășia este liantul care ține credincioșii împreună unii cu alți și cu Dumnezeu cu aplicație în diferite domenii a spațiului spiritual. Părtășia cu Dumnezeu s-a realizat și în Vechiul Testament, avem cazul lui Iov, dar el vede și faptul că între el și Dumnezeu este necesar o Persoană care să medieze conflictul în timp ce Isaia percepe distanța enormă dintre ”gândurile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu”, concept care în teologie se numește Transcendență. Lumina este o calitatea a lui Dumnezeu care descopere păcatul din inima omului și intră în contrast, ea vorbește despre gloria lui Dumnezeu dar și despre puritatea și sfințenia Sa, care nu se împacă cu întunericul păcatului sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din lumea această indică un întuneric malefic și drăcesc. Pavel recunoaște prin Duhul Sfânt că nu este nici un om neprihănit de acea aduce în discuție Harul lui Dumnezeu. Foarte mulți creștini care nu sunt Născuți din Nou indică surogate, pentru a se complace mai departe în tot felul de păcate dar se mint pe ei, persoanele din jur dar în primul rând pe Dumnezeu, ceea ce este un lucru foarte grav. Un creștin fățarnic este cu trupul în biserică iar în dimensiunea spirituală să trăiască în păcat. Aici se ia în discuție Biserica ca și Trup a lui Cristos, iar credinciosul respectiv va fi tratat de Dumnezeu ca și un om care nu și-a curățat păcatele în Sângele Mielului, deci este în afara Trupului lui Isus Cristos și se încadrează în textul din Matei 7:21  ‘‘Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri‘‘. Alți credincioși afirmă că se ridică la o sfințenie desăvârșită, dar acest lucru însemnă autoînşelare, cum au fost gnosticii din timpul lui Ioan sau astăzi unii dintre credincioși când Biblia afirmă altceva Romani 7:24  ”O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..”. Nici un om nu are puterea reală de al coborâ sau ridica pe Dumnezeu, ci doar în mintea și imaginația lui, iar singura modalitate este sinceritatea de a recunoaște păcatul, să-l mărturisim pentru a primi iertare. Biblia are multe îndemnuri pentru veghere pentru că Satana vrea să ”înghită‘‘ și pe cei aleși. Scriptura ne îndeamnă la mărturisirea păcatelor în mod specific și pe nume 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda Fiului risipitor pe care Tatăl l-a aşteptat și l-a primit cu dragoste. Trebuie să fim conștienți de falimentele noastre spirituale și doar prin mărturisirea păcatelor avem posibilitatea de a avea o relație mântuitoare cu Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Cristos. De asemenea lumina Evangheliei trebuie arătată tuturor oamenilor prin cuvinte și fapte. Universul lui Dumnezeu înseamnă armonia şi disonanţele din univers care sunt cauzate de păcat vor dispărea iar în final Biserica va fi prezentată ca și o Fecioară curată. Efeseni 5 :9 ‘‘Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr‘‘. Amin

6). BIBLIOGRAFIE

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI Editura Lumina Lumii

Sait Theophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA   MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura “Cartea Creştină” Oradea   1995.

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM Editura Universității Emaneul Oradea – România, Editura Făclia 2004

Millard, Erickson   Teologie Creştină, Volumul 2 Editura „Cartea Creştină”   Oradea 1998.

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

Ardelean Viorel

[1] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[2] SCURTĂ INTRODUCERE   BIBLICĂ pag 242-243

[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[4] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[5] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[6] http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

[7] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[8] Ardelean Viorel

[9] Dicționar Bibilic pag 581

[10] Ardelean Viorel

[11] Ardelean Viorel

[12] Ardelean Viorel

[13] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14] TEOLOGIE SISTEMATICĂ   de Wayne Grudem pagina 518

[15] Teologie Creștină vol 2 de   Miilar J. Erickson pag 97

[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

[17] Teologie Creștină de   Miilar J. Erickson vol 2 pp 123-141

[18] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

[19] Dicționar Bibilic pag 991

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

CE ESTE ARMINIANISMUL?

download

Jacobus (James) Arminius a fost un teolog olandez care a trait între anii 1560-1609. Arminius a învăţat că în general omul nu este vinovat de pacatul lui Adam, doar când alege în mod voluntar să păcătuiască. Arminius la început a fost un Calvinist, dar mai târziu şi-a schimbat opiniile, care au fost prezentate într-un document care a apărut în anul 1610 intitulat ” Declaraţia de atitudinii.” Arminismul este baza teologica pentru bisericile Metodiste, Wesleyane, Nazariniene, Penticostale, o parte din bisericile Baptiste care au aderat la conceptul „Alegerii Libere”, bisericilor Sfinţeniei şi a multor mişcări carismatice. Arminianismul învaţă:

1.Alegerea bazată în cunoştinţă.Înţelegerea că Dumnezeu alege pe cei care vor fi mântuiţi în eternitate (înainte de Creaţie), bazat pe atot-ştiinţa Sa, a celor care vor răspunde chemarii Evangheliei lui Cristos. Arminianismul respinge conceptul că Dumnezeu ar alege pe unii pentru iad (infern).

2.Ispăşire nelimitată este conceptul în care Isus a murit pe cruce pentru toţi oamenii, ca sângele Lui este plata suficientă pentru păcatele fiecărui păcătos, a fiecărui bărbat, femeie şi copil care au trăit vre-odata. Cu alte cuvinte, întreaga omenire poate fi mântuită.

3.Inabilitatea naturalăeste învăţătura care susţine ca omul nu se poate mintuii pe sine însuşi, şi că Duhul Sfint trebuie să intervină să producă naşterea din nou. Arminismul nu crede că omul ar fi într-o stare de depravare totală şi condamnat pentru păcatul lui Adam.

4.Harul anticipateste conceptul Arminianist în care lucrarea pregătitoare a Duhului Sfânt ajută pe credincios să răspundă Evangheliei şi să coopereze cu Dumnezeu în planul de mântuire.

5.Perseveranţa condiţionalăeste conceptul că omul poate sa aleagă sau să respingă pe Dumnezeu, pierzânduşi mântuirea, chiar după ce a fot născut din nou. În loc de conceptul doctrinei Calvinste ” odata mântuit pentru totdeauna mântuit”, Arminian crede că trebuie să rămâi ăn Cristos ca să fi mântuit, şi că tu alegi să te îndepărtezi de Dumnezeu.  La început nici Arminius nu era sigur pe această învăţătură, spunând că trebuie să studieze mai bine problema, însă mai tirziu a acceptat această doctrină.

Înainte de a prezenta teologia alegerii libere, care mai este cunoscut ca sistemul teologic Arminist, prezentăm doua articole care îl prezintă pe James Arminius, autorul teologiei alegerii libere.

5 articole pun sub semnul întrebării gindirea si înţelegerea teologică a lui Arminius, care în esenţă a încercat sa răspundă teologiei Calviniste şi teologiei predestinării.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_June04.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/ce-este-arminianismul/

Bahrain – locul 48 în Topul Mondial al Persecuției

  29-12-2018 20:00:15

De unde vine persecuţia

În ciuda faptului că este o ţară majoritar musulmană, cu o majoritate şiită însă cu o familie conducătoare ce aparține islamului sunit, Bahrain este o ţară relativ tolerantă din punct de vedere religios comparativ cu vecinii săi din Golful Persic. Această toleranță se datorează şi poziţiei importante pe care îl are la nivel internaţional sectorul bancar şi comerţul din ţară. Cu toate acestea, conducătorii Bahrainului sunt recunoscuţi prin faptul că se menţin la putereprin mijloace represive.

Persecuţia creştinilor se manifestă prin interzicerea prozelitismului religios în rândul musulmanilor, restricţionarea libertăţii de exprimare şi îngreunarea libertăţii de întrunire impusă de către autorităţi. Deoarece Bahrain este o ţară conservatoare din punct de vedere religios, părăsirea religiei islamice este considerată o trădare a familiei şi tribului, iar convertiţii vor fi presaţi să se întoarcă la islam.

Cum suferă creştinii

Cu toate că oficial constituția Bahrainului garantează libertatea religioasă, există o prevedere care stabileşte că această libertate nu poate încălca obiceiuri, politici şi  morala publică, toate aceste fiind direct influenţate de islam. În ţară există creştini migranţi care se bucură de o oarecare libertate de închinare, însă autorităţile exercită o supraveghere strictă asupra lor.

Convertiţii de la islam îndură cele mei crunte forme de persecuţie, şi asupra lor se fac în mod constant presiuni pentru a renunţa la noua credinţă şi a se întoarce la islam. Totuşi cazurile în care creştinii sunt ucişi, aruncaţi la închisoare sau torturaţi sunt rare.

Exemple de creştini

În aprilie 2017, un amendament la constituţia Bahrainului, promulgat de regele Hamad, a dat putere instanţelor militare să judece civilii acuzaţi de „acte de terorism sau de infracţiuni cu violenţă.” Cu toate că autorităţile au pretins că acest amendament reprezintă o cale de e lupta împotriva terorismului, organizaţia Amnesty Internaţional a semnalat faptul că formularea lui vagă ar putea fi folosită împotriva oricărei opoziţii din ţară, care ar putea include şi creştinii.

Această modificare legislativă are loc după o perioadă în care, prin procese injuste şi tortură, s-au obţinut mărturisiri în timpul unei stări de necesitate în anul 2011, perioadă ce a fost marcată de represiuni împotriva oricărei idei ce contravine poziţiei oficiale ale conducătorilor.

Rugaţi-vă pentru Bahrain

Rugaţi-vă pentru credincioşii cu trecut musulman, ca aceştia să crească în credinţă şi în cunoaşterea lui Hristos. Rugaţi-vă pentru cei care au fost alungaţi de familie şi comunitateatunci când s-a aflat de conversia lor.

Prevederile constituţionale din Bahrain privind libertatea religioasă sunt foarte contradictorii. Pe de o parte, există libertate religioasă, însă pe altă parte există  restricţii ce prevăd că practicarea unei religii, alta decât islamul, nu poate „viola obiceiurile tradiţionale, politicile şi morala publică.” Rugaţi-văpentru o libertate religioasă autentică pentru Bahrain.

Rugaţi-vă pentru creştinii din Bahrain, să aibă curaj şi înţelepciune să iniţieze relaţii cu vecini, colegii şi prietenii lor musulmani şi să aibă ocazia de a mărturisi despre dragostea lui Hristos.

Sursa: OpenDoorsUSA

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/29/bahrain-locul-48-in-topul-mondial-al-persecutiei/

Creștinii pe cale de dispariție în țara în care a început Crăciunul

Posted: 29 Dec 2018 12:27 PM PST

În perioada sărbătorii Nașterii Domnului nostru, ne strângem în biserici și auzim povestea unui Orient Mijlociu, în care familia sfântă, în calitate de minoritate religioasă din Imperiul Roman, a fost martora nașterii lui Hristos, într-un oraș departe de locul lor natal. Ne amintim, că apoi au fugit în Egipt ca refugiați politici.

Două mii de ani mai târziu, comunitățile creștine din Orientul Mijlociu – descendenți ai primilor creștini – stăruiesc în credința lor în Hristos. Ei trăiesc într-o eră a violenței, în neliniște și persecuție. Mulți au fost forțați să își părăsească locuințele și chiar mai mulți au trebuit să își părăsească țara.

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a scris recent despre situația creștinilor din Orientul Mijlociu, afirmând următoarele: „Mulți au plecat. Sute de mii au fost forțați să plece din casele lor”. El trage un semnal de alarmă, spunând, că „în întreaga regiune, comunitățile creștine care au stat la baza Bisericii universale, se confruntă acum cu amenințarea dispariției iminente”. Din păcate, cuvintele arhiepiscopului nu sunt o exagerare a situației cu care se confruntă comunitățile creștine din întreaga regiune.

Libanul, care este ultima țară unde se pot refugia în siguranță creștinii din Orientul Mijlociu, a primit un număr mare de sirieni care au fugit din cauza războiului civil din țara lor. O națiune de 4 milioane de persoane găzduiește aproximativ 2 milioande de refugiați și persoane strămutate – este țara cu cei mai mulți refugiați pe cap de locuitor din lume. Această creștere a populației a adus cu sine provocări legitime pentru sistemul de infrastructură, economie și educație din Liban. După șapte ani de conflict în Siria – care nu pare că se va termina curând – în Liban s-au născut mai mulți copii ai refugiaților decât copiii cetățenilor libanezi.

Balanța delicată și pluralistică între grupările de credință din Liban ar putea schimba complet harta demografică. Lipsa unui procedeu care să permită întoarcerea în Siria în condiții de siguranță a refugiaților și a persoanelor strămutate, nu le oferă victimelor un viitor rezonabil.

În fostul grânar al Irakului de Nord, în Câmpiile din Ninive, comunitățile antice creștine și yazidi, se întorc încet și își reconstruiesc casele, dar ele sunt numai un schelet a ceea ce au fost cândva. Populația creștină din Irak a scăzut de la 1,5 milioane înainte de anul 2003, la mai puțin de 250.000 în prezent. Cei rămași se luptă să își păstreze viu patrimoniul și cultura, chiar în locul în care familiile lor au sărbătorit Crăciunul încă din timpul lui Hristos.

În Egipt, Biserica Coptă a fost din nou ținta violenței teroriste în ultimele luni. Numai în anul 2017, 128 de creștini au fost uciși din cauza credinței. Mai multe biserici au fost bombardate, pelerinii au fost atacați și casele creștinilor au fost vandalizate. Atacurile asupra comunității copte au fost îngrozitoare și oamenii părăsesc Egiptul într-un număr record.

Și a mai trecut încă un an în care Statele Unite nu recunoaște genocidul armean, iar Turcia continuă să hărțuiască biserici și să închidă pe nedrept oameni nevinovați.

Cu toate acestea, Crăciunul este un moment de anticipare, de naștere și speranță nouă. Așa că, în timp ce ne doare din cauza suferinței minorităților religioase din Orientul Mijlociu, dorim să reflectăm asupra binelui care s-a făcut în anul 2018, pentru a aduce o rază de speranță și însuflețire pentru anul următor.

În Irak, promisiunea vicepreședintelui Pence, care a spus că „ajutorul este pe drum”, a determinat Agenția pentru Dezvoltarea Internațională din Statele Unite (USAID) să acorde mai mult de 300 de milioane de dolari pentru ajutorarea minorităților religioase. Administratorul Mark Green al USAID, s-a deplasat personal în regiune pentru a efectua o evaluare a nevoilor și l-a numit pe reprezentantul special Max Primorac să supravegheze direct implementarea programelor de finanțare din SUA. Green merită acreditat pentru gestionarea distribuirii de ajutor într-un mediu sectar complex.

Cu doar două săptămâni în urmă, președintele Trump a ajuns în istorie prin semnarea Actului privind Combaterea Genocidului din Siria și Irak. Este vorba de o lege bipartizană, care să stabilească un precedent, sponsorizată de către reprezentanții Chris Smith (din partea Partidului Republican – New Jersey) și Anna Eshoo (membră a Partidului Democrat – California), care va permite pentru prima dată minorităților religioase, care sunt cele mai vulnerabile victime ale statului islamic din Irak și din Siria (ISIS), să primească ajutor direct din partea guvernului Statelor Unite ale Americii.

Un alt precedent s-a stabilit atunci când administrația Trump a sancționat Turcia, care este aliat al NATO, până când aceasta l-a eliberat pe pastorul american Andrew Brunson. Această utilizare directă a influenței americane pentru eliberarea unui om nevinovat ar trebui să fie un model pentru viitorul politicii externe.

În Egipt, presiunea constantă a guvernului l-a determinat pe președintele Abdel Fattahal-Sisi să facă pași importanți în direcția justiției și a siguranței pentru copți. Președintele i-a pus în urmărire în justiție pe teroriștii care au distrus clădirile bisericiilor, a ajutat la reconstruirea bisericilor distruse, și a numit prima guvernatoare coptă a unei provincii egiptene. Egiptul a lansat, de asemenea, recent un program de restaurare a siturilor religioase evreiești. Având în vedere că Egiptul este destinatarul al 1,6 miliarde de dolari ca ajutor din partea Americii, ar trebui să li se clarifice faptul, că sprijinul viitor depinde de îmbunătățirea drepturilor omului.

În Liban, America continuă să sprijine Forțele Armate Libaneze, forța legitimă de securitate a națiunii, și denunță în mod constant interferențele iraniene care amenință Libanul cu instabilitate și conflict.

În timp ce multe lucruri s-au realizat, mai trebuie depuse eforturi mari înainte ca creștinii să poată sărbători Crăciunul fără teamă în locul în care a început totul cu două milenii în urmă.

Crăciun fericit, din partea unui creștin din Orientul Mijlociu, scriind din ținuturile pe unde a mers Isus.

Toufic Baaklini este un libanez american cu peste 30 de ani de experiență de afaceri în domeniul finanțelor și al dezvoltării. Baaklini este directorul executiv și președintele consiliului de administrație al In Defense of Christians (În Apărarea Creștinilor) și este activ de ani de zile în serviciul pentru păstrarea comunităților creștine istorice din Orientul Mijlociu.

Sursa: The Hill

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/29/crestinii-pe-cale-de-disparitie-in-tara-in-care-a-inceput-craciunul/

Columbia – locul 49 în Topul Mondial al Persecuției

   30-12-2018 16:38:13

De unde vine persecuţia

Columbia este o ţară în care corupţia face ravagii, principalii factori de persecuţie împotriva creştinilor fiind liderii cartelurilor de droguri şi cei ai gherilelor ce luptă împotriva autorităţilor guvernamentale.

Liderii locali îi persecută de asemenea pe creştini pentru suspiciunea că încearcă să-şi impună concepţia lor de viaţă pentru a câştiga avantaje teritoriale. Răspândirea în societate a ideologiilor seculariste a determinat o eliminare treptată a implicării creştinilor în viaţa politică şi socială, în timp ce autorităţile favorizează Biserica Catolică în special în ceea ce priveşte alocările de fonduri pentru activități religioase.

Cum suferă creştinii

Violențele fizice împotriva creştinilor sunt la ordinea zilei în Columbia, responsabili de ele fiind grupările criminale de droguri şi diverse alte grupări revoluționare locale. Aceste grupări de gherilă îi forţează pe creştini să plătească „taxe de protecţie”, ca un fel de asigurare împotriva violenţelor şi a crimelor. Creştinii activi în evanghelism sunt adesea ameninţaţi cu moartea, din cauza opoziţiei acestora la regimul de teroare instituit de grupările criminale pentru a-şi menţine puterea.

În comunităţile locale, violența este folosită pentru a descuraja creştinii care sunt văzuţi că o ameninţare la obiceiurile, tradiţiile şi stilul de viaţă practicat. În toate aceste situaţii, creştinii sunt împiedicaţi să se adune în mod liber şi să-şi împărtăşească credinţa, şi riscă să fie atacaţi şi bătuţi de cei care deţin puterea la nivel local.

Exemple de creştini

În mai 2017, un preot catolic a primit ameninţări cu moartea pentru că a denunţat activitatea criminală din regiunea sa. Două luni mai târziu, un alt preot a fost găsit ucis.

În lunile iunie şi iulie 2017, mai multor credincioşi din comunităţile locale le-a fost restricţionat accesul la servicii de bază într-o încercare de a-i determina să renunţe la credinţă.

Rugaţi-vă pentru Columbia

În mod oficial, Columbia este o ţară modernă, democratică, în care liberatea religioasă este garantată. Totuşi, porţiuni întinse din ţară sunt controlate de grupări criminale, carteluri de droguri, revoluţionari şi grupări paramilitare. Creştinii sunt foarte vulnerabii la ostilitate şi violențe. Rugaţi-vă pentru vindecare şi pace pentru Columbia.

Rugaţi-vă pentru pace şi speranţă pentru creştinii care sunt ameninţaţi de grupările criminale. Rugaţi-vă ca Domnul să-i întărească în fața persecuţiei.

Rugaţi-vă pentru mângâiere pentru credincioşii a căror rude sau prieteni au fost ucişi pentru credinţă. Rugaţi-vă pentru har pentru ei, ca să îi ierte pe persecutorii lor.

Sursa: OpenDoorsUSA

https://www.stiricrestine.ro/2018/12/30/columbia-locul-49-in-topul-mondial-al-persecutiei/