Închide

Pagina de Apologetică /“Sectantii” si mentalitatea de handicapat de Emanuel Adrian Sarbu / Demonizarea baptistilor de Aurel Mateescu

download - Copie

Pagina de Apologetică

Octavian C. Obeada - Apologet Baptist Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

Articolele din acest număr:

 

 Marcionismul [pagina 1] [click aici…]
 Marcion, canonul, Legea şi istoricul Isus [pagina 1] [click aici…]
 Elita Globală – Cine sunt ei? (1) [pagina 2] [click aici…]
 Elita Globală – Cine sunt ei? (2) [pagina 2] [click aici…]
 “Sectantii” si mentalitatea de handicapat – de Emanuel Adrian Sarbu [pagina 3] [click aici…]
 Demonizarea Baptistilor – de Aurel Mateescu [pagina 3] [click aici…]

“Sectantii” si mentalitatea de handicapat

de Emanuel Adrian Sarbu

„Sectant”… Iar am auzit cuvantul acesta, si iar am luat foc… Daca, in perioada de dinainte de ‘89, era numele generic pentru toti cei „ne-ortodocsi” (ma rog, mai scapau din unele clasificari catolicii… romano-… nu si greco-…), asa cum astazi este cel de „evanghelici” (catolicii scapand de „stigmat”), daca pana si dictionarele il consfinteau, in mod aberant, daca sociologia (cea romaneasca, evident…) treneaza inca in reinnoirea definitiilor oficiale, ca dealtfel si Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan, editorul DEx-ului, care, paradoxal, are pentru atat de multi romani caracter normativ… (o alta aberatie, dar deh… e mai comod sa apelezi la DEx decat la indreptare…), lucrul acesta a avut o serie de efecte nefaste asupra tuturor celor care nu se declara „ortodocsi”.

Indiferent daca respecti sau nu posturile, cultul sfintilor, daca te impartasesti sau nu, daca ai un duhovnic, daca te spovedesti sau nu, daca incerci sa respecti preceptele Bisericii Ortodoxe Romane, asa cum sunt ele stipulate in Marturisirea de Credinta si in canoanele bisericesti, in indreptarele de spovedanie… atata timp cat te declari ortodox, totul este ok… Ma rog, pentru unii… Chiar, ati avut curiozitatea sa rasfoiti vreunul din aceste documente? Mie unul mi-a picat in mana Indreptarul pentru spovedanie scris de IPS Calinic… si m-am ingrozit… Daca as fi fost ortodox si ar fi trebuit sa marturisesc toate acele lucruri „groaznice” pe care le-am facut, de exemplu, sa ma rog impreuna cu „papistasii” (catolicii), cu sectantii (recte protestantii, neo-protestantii etc.), sa „mananc pasca jidoveasca” (pe asta chiar n-am inteles-o… unde este… vina?) s.a.m.d., m-as simti teribil… Si, normal, ma refer doar la lucrurile care m-au frapat, nu la cele despre care se stie limpede ca nu sunt ok… Sincer, nu as mai fi avut curajul sa spun ca sunt ortodox…

Dar, dupa cum spuneam, nu e nici o problema, atata timp cat tu insuti nu esti… „sectant”… sau, ma rog, cata vreme esti roman si… ortodox…

Ei, este posibil ca unele lucruri sa se fi schimbat… Chiar si in Indreptarul pentru spovedanie al IPS Calinic… Nu de alta, dar ar fi ciudat sa pastreze fraza cu „m-am rugat cu papistasii” pe lista de pacate care trebuie marturisite la spovedanie, in contextul in care raposatul PF Parinte Patriarh Teoctist s-a intalnit si chiar… s-a rugat… nu cu un papistas, ci cu Papa insusi… Sau, mai nou, in cadrul recentelor intalniri ecumenice (cum a fost cazul celei de la Sibiu), Patriarhul s-a intalnit si s-a rugat si cu alti „sectanti”…

De fapt, daca stam sa judecam „la rece”, si ne cramponam in sensul pur – si strict – sociologic al termenului, crestinismul insusi, in ansamblul sau, este… o „secta”… Da, o secta, despinsa din sanul unei miscari religioase multimilenare cunoscuta azi sub numele de iudaism… Dealtfel, Pavel insusi vorbeste despre „calea, pe care unii o numesc <>” (sau „secta”, cum am spune noi azi…). Apoi, de-a lungul istoriei sale, crestinismul s-a faramitat in mai multe grupari (una dintre cele mai cunoscute este cea a armenilor, care au fondat si primul stat crestin al lumii, apoi marea Schisma de la 1054, in urma careia se poate vorbi despre Catolicism si Ortodoxie, apoi Reforma cu numeroasele sale miscari din secolele 15-17, protestantismul radical sau neo-protestantismul, cum ii spunem pe aici… s.a.m.d..). Iaca deci ca, dintr-un punct de vedere, suntem TOTI… „sectanti” sau, dimpotriva, denominatiuni crestine…

Am aflat cu stupoare, in timpul studentiei, faptul ca la facultatile de teologie ortodoxa exista chiar o disciplina intitulata… Sectologie… Cred ca nu mai e nevoie sa va spun ce culte (crestine, apropo, nu doar pseudo-crestine, gen mormonii sau martorii lui Iehova) erau descrise in manualul universitar… Acum, mai nou, cursul si-a schimbat denumirea in Misiune si orientare spre misiune (sau, ma rog, ceva in genul acesta…).

Surpriza cea mai mare vine insa nu din partea ignorantilor, de la care nu ai ce sa pretinzi, ci din partea „sectantilor”… Daca nu esti ortodox in tara asta, traiesti cu o mentalitate de handicapat… Cati dintre cei care nu sunt ortodocsi spun cu aceeasi mandrie cu care o afirma un „ne-sectant” „Sunt baptist!” sau „Sunt catolic!” sau „sunt evanghelic (lutheran)!” ?

Lucrul acesta se datoreaza, probabil, si datorita presiunilor si modului in care erau priviti pana nu demult cei care erau „altfel” decat majoritatea (si, prin altfel, nu inteleg ceva rau, ci pur si simplu diferit…), dar si faptului ca nu ne cunoastem istoria, inaintasii, lucrurile care ar trebui sa ne ajute sa fim mandri ca suntem ceea ce suntem, asa cum ar trebui sa fim mandri, bunaoara, pentru ca suntem romani, europeni sau, la scara mai mica, parinti, soti, bunici…

Ma rog, lucrurile s-au mai schimbat putin in ultima perioada, dar continuam sa avem mentalitate de handicapat… Spunem asa, mai in soapta, mai cu jumatate de gura, mai a eschivare – doar-doar sa nu se stie exact… Si nu inteleg de ce? Sincer. Nu pricep de ce…

Daca Europa s-a dezvoltat atat de mult – si ma refer la Europa occidentala, vestica, s-a dezvoltat si datorita protestantismului si mentalitatii protestante, care a incurajat spiritul liber, gandirea critica, ratiunea, raspandirea tiparului, traducerea Bibliei si slujbele religioase in limbile nationale s.a.m.d..

La urma – urmei, este optiunea mea, am aceleasi drepturi si libertati ca orice alt individ, confesiunea mea religioasa este recunoscuta de lege si protejata… De ce as avea motive sa am acea mentalitate de handicapat??? NU AM, sa fie clar, odata pentru totdeauna! Am drepturi, si vreau sa fac uz de ele atunci cand trebuie. Am libertatea de a spune ca sunt crestin protestant, ca sunt baptist, si sunt mandru de asta! E limpede?

A, si sa nu uit! Sunt mandru si de faptul ca sunt roman, si indraznesc sa o spun inclusiv in contextul international nefavorabil, in care unii (fosti) conationali ne-au facut, chipurile, „de ras”… (de fapt, s-au facut de ras pe ei insisi, nu pe noi, si in nici un caz nu pe mine…).

Articol apărut pe blogul lui Emanuel – Adrian SARBU (http://addsalu.wordpress.com/about/)

Demonizarea baptistilor

de Aurel Mateescu

Cand crezi ca anumite reflexe, caracterizate uneori ca apartinand unui intunecat ev mediu, au apus, iata ca ele apar din diferite cotloane ale sufletului omenesc. Biserica ortodoxa, in lipsa argumentelor si a unei practici sociale si misionare efective, revine la atitudini nu numai degradabile din punct de vedere spiritual, dar si detestabile din punct de vedere democratic.

As vrea sa dau doua exemple concrete. Unul este, daca pot sa spun asa, luat din lumea academica, iar altul din lumea pastorala, cu alte cuvinte situatia de pe teren.

Pe blogul sau Pr Dorin, doctorand, nu ezita sa diavolizeze credinciosii baptisti. Citez „…M-a invitat un baptist la casa lor de rugăciune ca să-i văd cum se roagă şi cum primesc mesaje de la Dumnezeu. Însă în el vedeam un duh răutăcios, duhul, demonul invidiei şi al înşelării…”. Inteleg ca pot exista diferente teologice, inteleg ca uneori pot fi chiar erori fatale , cu consecinte vesnice in teologia cuiva, dar de aici pana la a nu mai fi capabil sa distingi esentialul de neimportant sau secundar, mi se pare o cale lunga.
Mai mult, baptisti sunt pusi in aceeasi categorie cu demonizatii , satanistii , prostituatele si orice va mai puteti imagina.

Consecinta logica a unui astfel de rationament este inchizitia si slujbele de exorcizare pentru bietii rataciti, oricine ar fi ei…

O astfel de gandire , sa nu credeti ca este izolata in biroul unui doctorand sau pe blogul inofensiv al unui preot. O astfel de gandire , isi are radacinile intr-un astfel de context si intr-o traditie mai larga, de la imparatul Teodosie incoace. Roadele ei le putem vedea pe teren. Si aici vin cu al doielea exemplu..(citit despre el aici ).

Vreau insa sa redau doar similitudinea de idei intre cele doua pozitii : „si intr-una din bisericile ortodoxe din comuna, prin preotul JIANU IONEL, s-a pornit o campanie de denigrare si instigare a oamenilor impotriva baptistilor. In slujbele publice, preotul ii numea pe cei 14 baptisti din comuna, rataciti, soli ai satanei, secta pagana, sectanti platiti de americani, tradatori de neam etc”. „prin preotul JIANU IONEL care timp de 15 minute s-a lansat intr-o tirada de acuzatii dintre care cele mai grave au fost ca:

-baptistii sunt o secta pagana care nu are de a face cu credinta si cu Dumnezeu si care trebuie impiedicata cu orice pret sa intre in comuna ;
– locul unde baptistii vor sa-si construiasca biserica este ales strategic (intre o gradinita si o scoala), pt a fura sufletele copiilor,de aceea toti parintii sa lupte prin toate mijloacele si sa impiedice aparitia acestei biserici.
-baptistii din comuna sunt niste tradatori care si-au vandut sufletul pt dolarii americanilor.” …”

Duminica care a urmat, in repetate randuri, in timpul slujbei, preotul Jianu Ionel a instigat oamenii sa intre pe proprietatea noastra sa surpe temelia si sa dea foc la materiale, pentru ca aceasta este biserica satanei.”

Care sa fie raspunsul nostru?

  1. Apararea drepturilor libertatii de constiinta pentru fiecare persoana
  2. Sustinerea celor care promoveaza democratia,
  3. Inconjurarea cu dragoste ale celor care fac astfel de portrete credinciosilor baptisti. Rugaciune pentru ei
  4. Predicarea Cuvantului

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica3_ian08.htm

Libertatea exprimării!.. pentru cine?

download - Copie

 

Se spune că libertatea unui om se termină acolo unde încep drepturile altui om.

Zilele trecute făcând curat în birou am dat peste o revistă din 2005. Răsfoind-o, atenţia mi-a fost atrasă de articolul “Persecutat sau martir?”. Cazul descris în acel articol nu era pentru mine o noutate, îl cunoşteam bine. Dar acum, în contextul a ceea ce se întâmplă la noi în ţară, mi-a atins inima într-un mod deosebit.

Libertatea exprimării

În articol se scria despre păstorul creştin Ake Green din Suedia în vârstă de 63 de ani. Acest om a ajuns la închisoare pentru remarcile făcute în predicile sale că “homosexualitatea este un pericol pentru societate”, aşa cum spune Biblia. Iniţial păstorul a fost adus în faţa justiţiei şi condamnat la o lună de închisoare. Când însă păstorul s-a prezentat la curtea de apel pentru a cere ridicarea sentinţei, acuzarea a cerut ca sentinţa să fie mărită la şase luni de închisoare!

Păstorul a fost învinuit că a călcat legea care este desemnată să “oprească agitaţia împotriva altor grupuri pe motive de rasă, etnie şi religie”. În anul 2003 la această lege a fost adăugată şi “orientarea sexuală”. În apărarea sa, păstorul Green a spus că el doreşte doar să scape pe oameni de ceea ce Biblia spune că este păcat. El a crezut că legea suedeză îi permite să exercite libertatea religioasă.

Oare vrem să ajungem şi noi la aşa o libertate, când pentru faptul că înveţi pe alţii principii morale sănătoase de viaţă, rişti să ajungi la închisoare?

Dacă o să fie adoptată legea antidiscriminare, pentru care se luptă cu insistenţă organizaţia “GenderDoc-M”, atunci copiii noştri în mod obligator vor fi învăţaţi la şcoală că homosexualitatea este un lucru bun. Iar dacă cineva se va exprima public că aceasta este o destrăbălare, riscă, în cel mai bun caz, să se aleagă cu o amendă.

Ce putem face noi ca să oprim acest rău?

ANALIZĂ. Libia – un butoi cu pulbere care ar putea exploda lângă Europa

download - Copie

de Cătălin Gomboș     HotNews.ro
Duminică, 26 ianuarie 2020, 18:36 Actualitate | Internaţional
Migranți pe coasta libiană
Migranți pe coasta libiană
Foto: UN News
​Interesul comunității internaționale – și al presei –pentru Libia pare a fi, din nou, în creștere, iar în ultimele luni se observă implicarea unui număr tot mai mare de actori regionali și internaționali: ONU, Turcia, Egiptul, puteri din Golf, Rusia, state membre UE și SUA.

Info pe scurt

  • Libia este în conflict de când a izbucnit revolta împotriva lui Muammar Gaddafi, în urmă cu nouă ani. Oficial, ar fi vorba de două războaie civile, primul în 2011 și cel de-al doilea, între foștii oponenți ai lui Gaddafi, începând din 2014, însă diferitele grupări și-au disputat violent puterea și în anii dintre cele două conflicte.
  • Multiplele crize care au avut loc în lume în ultimul deceniu (războiul civil sirian, Statul Islamic, războiul din Ucraina, Venezuela, Iran etc.) au împins, însă, cu regularitate în plan secund preocupările legate de ce se întâmplă în Libia. Tot cu regularitate, comunitatea internațională a fost forțată să își aducă aminte de această țară – când a fost ucis ambasadorul american, când Statul Islamic a ocupat o parte importantă din litoral și orașul Sirte, ajungând, în acest fel, la porțile Europei, pe fondul crizei refugiaților etc.
  • Acum, un fost ofițer-devenit-opozant al lui Gaddafi, care s-a impus luptându-se cu jihadiștii, Khalifa Haftar, este în război cu un guvern recunoscut la nivel internațional care, însă, e puternic influențat de islamiști asociați cu Frații Musulmani. Nimeni nu poate ști cum va evolua situația și există temeri că Libia ar putea deveni următoarea Sirie.
  • O Libie scăpată complet de sub control ar ajunge un adevărat coșmar: poate destabiliza întreaga regiune, poate crea condițiile ca noi valuri de refugiați să plece, pe mare, către Europa, și poate deveni un adevărat rai al jihadiștilor.
  • Un al patrulea element de care trebuie ținut cont este cel economic, având în vedere statutul Libiei de membru OPEC și, mai ales, cursa pentru rezervele de hidrocarburi din Mediterană.

Sursă de instabilitate și coridor al migranților

Vas cu migranți care venea spre Europa, aproape de coasta Libiei. FOTO: UN News

Secretarul-general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că războiul din Libia ar putea să aibă un impact asupra întregii regiuni și să se „reverse” în Sahel și regiunea lacului Ciad, care sunt deja afectate de tensiuni și conflicte (parțial generate de impactul schimbărilor climatice) și se și confruntă cu diferite grupări jihadiste.

Acest lucru s-a întâmplat, la o scară mai mică, în urmă cu câțiva ani: primul război civil libian a dus la destabilizarea Maliului, țară afectată atât de o revoltă a tuaregilor, care aveau printre ei veterani din Libia, precum și la o ofensivă a jihadiștilor afiliați rețelei Al Qaida. A fost nevoie de o intervenție armată a Franței pentru ca Mali să își recapete, parțial, stabilitatea.

Libia este țară de tranzit pentru majoritatea migranților care încearcă să ajungă din Africa în Europa. Potrivit agenției ONU pentru refugiați, UNHCR, doar între 2014 și 2015 în Italia au ajuns, pe mare, aproximativ 660 de mii de migranți, în timp ce peste 15 mii s-au înecat, în același interval, încercând să treacă Mediterana.

Fluxul a scăzut semnificativ în ultimii doi ani – de la aproape 120 de mii în 2017 la 23 de mii în 2018 și 11.500 anul trecut. Această scădere a fluxului s-a datorat eforturilor conjugate ale Libiei și Nigerului, stimulate de sume semnificative de bani de la UE.

Eforturile de a opri migranții și a-i repatria pe cei ajunși în Europa sau în Libia au fost criticate de organizații umanitare, dar Bruxellesul a ales să le ignore din două motive: presiunile Italiei și riscul ca populiștii și extrema dreaptă anti-imigrație să își sporească influența în Uniune. În fond, criza refugiaților dinspre Libia a permis ascensiunea lui Matteo Salvini și a Ligii sale de extrema dreaptă în Italia, țară a cărei proximitate de Libia o face principala destinație a migranților.

Aceștia nu reprezintă, însă, unicul motiv de îngrijorare pentru europeni: traseele lor pot fi folosite și de jihadiști.

Jihadiști la porțile Europei


Ceremonia de repatriere a trupurilor americanilor uciși la consulatul din Benghazi. FOTO: US Air Force

Cea mai feroce grupare jihadistă din lume, la mijlocul anilor 2000, era Al Qaida din Mesopotamia/Iraq (AQI), condusă de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi. A comis sute de atentate sinucigașe în care majoritatea celor uciși erau civili, a răpit occidentali și a publicat înregistrări în care îi decapita, a impus o interpretare extrem de strictă a legii islamice, șaria, în localitățile unde reușise să obțină controlul.

Brutalitatea AQI era atât de mare încât până și numărul doi de atunci și actualul șef Al Qaida, Ayman al-Zawahiri, l-a admonestat pe Zarqawi într-o scrisoare, atrăgându-i atenția că prin excesele sale riscă să îi alieneze pe musulmanii sunniți pe care Al Qaida avea pretenția că îi reprezintă. Zarqawi l-a ignorat pe al-Zawahiri, iar linia pe care o impusese a fost urmată și de succesorii săi la conducerea grupării, până când aceasta s-a transformat, sub Abu Bakr al-Baghdadi, în Statul Islamic.

Nucleul dur al grupării lui Zarqawi era format din așa-numiții “luptători străini”, veniți din alte țări musulmane pentru a purta jihadul în Irak. Un procent semnificativ din aceștia proveneau din Libia, potrivit documentelor analizate de Centrul pentru Combaterea Terorismului de la West Point, academia militară a Statelor Unite.

Libienii erau, ca pondere în cadrul grupării, situați pe locul doi, după saudiți, însă se aflau pe primul loc raportat la populația țării lor, mult mai mică decât cea a Arabiei Saudite. Cei mai mulți luptători libieni proveneau din Derna și Benghazi, orașe care, după 2011, au ajuns sub controlul total sau parțial al unor grupări jihadiste, inclusiv Statul Islamic.

Înainte de Irak, jihadiști libieni participaseră la războiul anti-sovietic din Afghanistan, în anii ’80, făcând parte din corpul așa-numiților „arabi afgani”. Mulți dintre acești arabi afgani au fost implicați, în anii ’90, în campanii teroriste împotriva guvernelor țărilor de origine și a Occidentului, și s-au alăturat unor grupări locale sau internaționale, ca rețeaua Al Qaida.

După 2011, jihadiști libieni s-au alăturat și Statului Islamic în Siria și în Irak. În Libia, spațiul de manevră al jihadiștilor a fost unul limitat în perioada lui Gaddafi, care a reușit să controleze țara cu o mână de fier. Extremiștii s-au alăturat, însă, de la bun început revoltei împotriva fostului dictator; n-a fost nicio surpriză, pentru cei care urmăriseră Irakul în anii anteriori, că primul loc în care au apărut în forță a fost Benghazi.

Cea mai puternică grupare jihadistă de acolo a fost Ansar al-Sharia, care pe 11 – 12 septembrie 2012 a atacat consulatul american și o clădire ocupată de CIA, ucigând patru americani, inclusiv ambasadorul Statelor Unite în Libia. Ansar al-Sharia a intrat în conflict, în 2014, cu forțele lui Khalifa Haftar și și-a recunoscut înfrângerea trei ani mai târziu, în 2017, când s-a autodesființat.

O parte dintre membrii Ansar al-Sharia s-au alăturat Statului Islamic. La fel ca și AQI, Statul Islamic atrăsese deja un număr considerabil de jihadiști libieni pe fronturile din Siria și Irak. Instabilitatea din Libia a permis, însă, și formarea unei francize ISIS în acea țară, cu recruți locali, dar și luptători care se întorseseseră din așa-numitul califat.

În 2014 era proclamat un “emirat” libian afiliat Statului Islamic, în Derna, orașul din Orientul Mijlociu care, raportat la populație, dăduse cel mai mare număr de recruți pentru Al Qaida din Irak. În perioada următoare, Statul Islamic și-a extins prezența de-a lungul litoralului libian și a ocupat și Sirte, unde Gaddafi se născuse și fusese ucis. Au fost necesare două bătălii pentru ca Sirte să fie eliberat, spre sfârșitul lui 2016, însă operațiunile împotriva Statului Islamic în Libia aveau să continue, uneori cu sprijin internațional, în special cel al Statelor Unite.

Înfrângerea jihadiștilor nu oferă nicio garanție că aceștia nu pot reveni, mai ales că mentalitatea populației în orașele care au funcționat ca pepiniere ale extremiștilor nu se putea schimba peste noapte.

În plus, chiar dacă Khalifa Haftar este laic, el flirtează și cu fundamentaliști care au viziuni asemănătoare cu ale jihadiștilor: e sprijinit de patria wahhabismului, Arabia Saudită, și a recrutat fundamentaliști pentru a lupta în războiul său.

Nu se știe ce vor face aceștia odată ce se va încheia războiul, mai ales că similaritatea de viziune îi face vulnerabili la tipul de mesaj cu care vin jihadiștii.

Cele mai mari rezerve de petrol din Africa și miza Mediteranei

Libia este statul african cu cele mai mari rezerve de țiței și unul dintre membrii OPEC; exporturile sale au ca principală destinație Europa. Situația instabilă din Libia a afectat în repetate rânduri, în ultimii ani, exporturile de petrol ale țării, mai ales că diferite grupări și miliții au căutat să obțină o parte din profituri prin capturarea unor obiective industrial și câmpuri petrolifere precum și a porturilor prin care este exportat țițeiul.

Cel mai recent acestea au fost vizate de comandantul estului, Khalifa Haftar, care era interesat și să aibă o carte de negocieri în plus la convorbirile care au avut loc, pe 19 martie, la Berlin. Acest lucru nu a impresionat prea tare în afara Libiei – celelalte state membre OPEC au capacitatea de a acoperi lejer partea libiană, iar pe deasupra mai există și un surplus generat de producția Statelor Unite.

Pentru Libia, însă, aceste exporturi sunt vitale, dat fiind că asigură un venit zilnic de peste 50 de milioane de dolari. În plus, tensiunile din zona Golfului, unde Iranul deja nu mai exportă iar Irakul este marcat de ample mișcări de protest, ar putea duce la scăderi ale ofertei, moment în care importanța Libiei ca exportator ar spori.

Dincolo de rezervele Libiei, marea miză o reprezintă zăcămintele de gaze naturale din Mediterana de Est, estimate la peste 2100 de miliarde de metri cubi de gaze. Aproximativ o cincime se află în uriașul câmp gazifer Leviathan, a cărui exploatare a fost demarată de Israel la sfârșitul anului trecut.

Gazele de la Mediterană le-ar putea oferi europenilor o alternativă la gazele rusești și există deja un acord privind construirea unei conducte de către Israel, Cipru și Grecia. Turcia vrea acces la aceste resurse și invocă, în principal, drepturile Ciprului de Nord, pe care l-a invadat în 1974, dar care este nerecunoscut la nivel internațional, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere al comunității internaționale, apele teritoriale și zonele de interes economic exclusiv revendicate de acesta îi aparțin Ciprului.

Ankara a semnat, anul trecut, un acord cu guvernul de la Tripoli privind delimitarea granițelor maritime dintre cele două țări și zonele economice exclusive ale acestora, revendicând practic zone de interes pentru alte state din zonă, care, geografic, sunt situate între Turcia și Libia.

Printre statele respective se numără și doi membri ai Uniunii Europene, Cipru și Grecia, iar aceasta din urmă a reacționat prin expulzarea ambasadorului libian la Atena.

Guvernul de la Tripoli și Frații Musulmani

Alianța dintre Ankara și guvernul de la Tripoli trece dincolo de interesele economice și are legătură cu mai vechile eforturi ale Turciei de a-și clădi o sferă de influență în lumea arabă pe baza unui islamism moderat. Un aliat natural a fost, grație afinităților ideologice, mișcarea Fraților Musulmani. Aceștia erau sprijiniți și de Qatar și aveau o prezență semnificativă în lumea arabă, unde reușiseră să reziste zeci de ani în ciuda eforturilor a numeroase regimuri dictatoriale de a-i elimina.

Primăvara Arabă a părut, inițial, că le dă câștig de cauză Fraților Musulmani, care au obținut un scor electoral foarte bun în Tunisia, au preluat controlul Egiptului și au reușit să pătrundă puternic și în Libia, grație puternicei miliții din Misrata, care îi opusese o rezistență înverșunată lui Gaddafi.

Ideologia Fraților Musulmani nu este, însă, pe placul niciunui regim din Orientul Mijlociu, astfel încât reacția împotriva acestora nu a întârziat. Armata egipteană, condusă de Abdel Fatah al-Sissi și avându-i pe saudiți în spate, a răsturnat printr-o lovitură de stat regimul Fraților Musulmani (cu care, de altfel, era în conflict încă de când “ofițerii liberi” ai lui Nasser preluaseră puterea, în anii ’50).

Ennahda, varianta tunisiană a Fraților Musulmani, și-a pierdut rapid din avântul inițial, pe fondul temerilor că ar încerca să islamizeze o societate care, în mare măsură, este laică. În sfârșit, Qatarul a fost izolat de celelalte monarhii din Golf și chiar se vorbea, la un moment dat, de posibilitatea invadării acestuia.

În Libia, Frații Musulmani și islamiști aliați cu aceștia au dominat primul legislativ (GNC) ales după Gaddafi, în 2012, dar au pierdut alegerile din 2014. Acela a fost momentul în care criza libiană s-a acutizat: islamiștii au refuzat să recunoască legislativul ales în urma acestora, care a fost forțat să se refugieze la Tobruk. Vechiul GNC a rămas la Tripoli, ca parlament al unuia dintre guverne, sprijinit de miliții islamiste dar nerecunoscut la nivel internațional.

În 2016, în urma unui acord la care se ajunsese cu medierea ONU, un guvern de uniune națională (GNA) a preluat conducerea la Tripoli și a fost recunoscut, ca atare, de comunitatea internațională. Teoretic, GNA reprezintă toți actorii importanți din Libia. Legislativul de la Tobruk nu a revenit, însă, la Tripoli odată cu instalarea GNA-ului, iar treptat forțele islamiste care controlează orașul au început să aibă o influență tot mai mare asupra cabinetului.

Sprijinul pe care i-l acordă Turcia (care a decis să trimită și trupe în Libia) și Qatarul reprezintă un argument în acest sens; de altfel, Abdel Fatah al-Sissi, un adversar înverșunat al Fraților Musulmani, a afirmat fără echivoc că guvernul recunoscut internațional este ținut ostatic de miliții islamiste.

Egiptul a pariat pe adversarul GNA, un fost colonel al lui Gaddafi care, între timp, s-a auto-proclamat mareșal.

Khalifa Haftar: de la Gaddafi la CIA la prietenia cu Rusia


Khalifa Haftar. FOTO: Wikimedia Commons

Khalifa Haftar este, probabil, cel mai puternic politician pe care l-a avut Libia după Gaddafi. De altfel, a fost unul dintre oamenii fostului dictator: a participat la lovitura de stat care l-a adus pe acesta la putere în 1969 și a rămas unul dintre apropiații săi până în 1987. În acel an, Haftar, care comanda forțele libiene în campania împotriva Ciadului, a fost capturat pe front – iar Gaddafi l-a renegat.

Haftar a devenit, peste noapte, un opozant al regimului, a ajuns în Statele Unite (unde avea să trăiască peste 20 de ani) și a început să lucreze cu CIA-ul. În 2011, în timpul revoltei împotriva lui Gaddafi, a revenit pentru o perioadă în Libia, pe care a părăsit-o, din nou, pentru Statele Unite. În 2014, Khalifa Haftar a denunțat guvernul de la Tripoli și și-a lansat campania armată în estul țării, în zona Benghazi.

Potrivit unui profil apărut un an mai târziu în The New Yorker, Haftar “a luptat alături și împotriva fiecărei facțiuni semnificative în conflictele țării, ceea ce a dus la reputația unei experiențe militare fără egal și a unui simț al loialității extrem de flexibil”. Forțele lui Haftar au început prin a se lupta cu jihadiștii din estul Libiei, iar în aprilie, anul trecut, au lansat o ofensivă în direcția Tripoli. Ofensiva în direcția capitalei a primit binecuvântarea Arabiei Saudite, pe care Haftar a vizitat-o cu câteva zile înainte ca forțele sale să declanșeze atacul.

Doi dintre principalii aliați ai Arabiei Saudite – Emiratele Arabe Unite și Egiptul – îl susțineau deja de ani buni pe generalul libian. De o dată ceva mai recentă este sprijinul pe care i-l acordă lui Haftar Federația Rusă; aceasta ar fi trimis în Libia mercenari din Grupul Wagner, implicat și în războaiele din Ucraina și Siria și prezent și în alte țări unde o cer interesele Kremlinului.

Putin a fost furios că Gaddafi a fost răsturnat cu sprijinul NATO; se pare, de altfel, că acest lucru a cântărit și în decizia sa de a interveni în Siria pentru a-i asigura supraviețuirea lui Bașar al-Assad. Acum, prin legăturile pe care le are cu Khalifa Haftar, omul care are cele mai mari șanse de a câștiga războiul civil libian, Moscova își poate lua revanșa în Libia și va avea un atu în plus în relațiile cu UE, care importă energie din Libia și caută să oprească fluxul de migranți ce traversează acea țară.

Rămâne, însă, de văzut cât de mare e influența Kremlinului asupra lui Haftar – nu trebuie uitat că acesta a plecat de la Moscova fără să semneze acordul de încetare a focului mediat de Rusia și Turcia. Un semi-eșec s-a înregistrat, tot din cauza reticenței lui Haftar, și la conferința de pace găzduită de Germania la Berlin, câteva zile mai târziu. Haftar nu prea are motive să se arate cooperant: deocamdată războiul curge în favoarea sa.

Haftar are, însă, un mare dezavantaj: vârsta. La 76 de ani nu se știe cât timp va mai avea forța necesară pentru a cuceri și a guverna o țară cu atâtea probleme. De altfel, nu este clar nici în ce măsură sunt libienii dispuși să accepte să fie guvernați de un nou om forte, sau de un succesor desemnat de acesta, după mai bine de 40 de ani de dictatură a lui Gaddafi.

Marea problemă a Libiei este că fracturile sale merg mai dincolo de cele câteva blocuri importante de acum – Haftar, Misrata, GNA, Tobruk etc. Fiecare dintre aceste blocuri reprezintă, de fapt, un adevărat mozaic, fiind compus din tot felul de grupuri și grupulețe. Există numeroase curente de gândire, de la un laicism pro-democratic la islamism și fundamentalism musulman, triburi care-și urmăresc fiecare interesele, miliții și comandanți locali. Există foarte multe arme și tentația de a le folosi pentru a impune un punct de vedere sau altul.

Și există și factori și actori externi care pun paie pe foc, asigurându-se că cei cu care lucrează în teren rămân motivați și bine înarmați. Iar toate acestea îngreunează eforturile celor care încearcă să scoată țara din criză înainte ca aceasta să scape de sub control.

Citeste mai multe despre     • 

Subiectele zilei

Luni, 27 Ianuarie 2020
BREAKING NEWS Legendarul baschetbalist Kobe Bryant a murit într-un accident de elicopter

?Vestea sfârșitului de săptămână vine din SUA, acolo unde presa anunță decesul legendarului baschetbalist Kobe Bryant, într-un accident de elicopter. Informația a fost relatată

citeste tot articolul
VIDEO Simona Halep, în sferturi la Australian Open (6-4, 6-4 cu Elise Mertens)

Elise Mertens a avut pasaje foarte bune de meci: agresivă, inspirată și lovind mingea devreme. Nu a fost însă suficient, Simona Halep fiind la un nivel mult prea ridicat pentru jucătoarea din

citeste tot articolul
România nu a înregistrat niciun caz de infecție cu noul coronavirus / „Măsuri speciale” pentru ansamblul folcloric din Mioveni, care revine din China marți, pe Otopeni

Până în prezent România nu a înregistrat niciun caz de infecție cu noul coronavirus din China, toate alertele – Cluj, Timișoara, Constanța și București – fiind infirmate,

citeste tot articolul
ANALIZĂ . Libia – un butoi cu pulbere care ar putea exploda lângă Europa

Interesul comunității internaționale – și al presei – pentru Libia pare a fi, din nou, în creștere, iar în ultimele luni se observă implicarea unui număr tot mai mare de actori

citeste tot articolul
UPDATE Virusul chinez: Numărul deceselor a ajuns la 56, peste 2.000 de oameni infectați. Primarul din Wuhan estimează alte 1.000 de cazuri de infectare în oraș / Comerțul cu animale sălbatice a fost interzis / Măștile respiratorii, obligatorii în provincia Guangdong

Peste 2.000 de persoane sunt infectate acum la nivel global cu noul coronavirus, cea mai mare parte în China, unde cel puțin 56 de oameni au murit din cauza bolii, potrivit cifrelor publicate

citeste tot articolul
Legile privind intervenția polițiștilor s-au schimbat de Duminică: Care sunt noile reguli de legitimare și control corporal, când pot intra agenții într-o locuință și cum se prezumă săvârșirea unei acțiuni violente

Duminică au intrat în vigoare mai multe modificări de lege ce instituie reguli noi privind procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului și precizează condițiile

citeste tot articolul
VIDEO Kobe Bryant ne-a părăsit la 41 de ani – Magia celui supranumit „The Black Mamba”, nemuritoare

A făcut carieră la Los Angeles Lakers, formație pe care a dus-o pe culmile victoriei: a făcut spectacol purtând tricourile 8 și 24 la echipa californiană. A murit la doar 41 de ani într-un

citeste tot articolul
Subiectele zilei: PSD a cumpărat „pachete turistice” de aproape 200.000 de euro, liderii USR și-au plătit diurnă dublă; Care sunt fructele și legumele pline de pesticide. Ce sfaturi dau autoritățile; Moartea pe care o respirăm – Poluarea ucide mai mult decât fumatul

Puteri sporite pentru polițiști. Ce au dreptul să vă facă dacă nu vă legitimați. Noua lege, intrată deja în vigoare, le dă polițiștilor o serie lungă de motive pentru care… Proiect:

citeste tot articolul
Business report: Europa trece, pentru cel puțin 30 de ani, pe gaze. Mizele și întârzierile României; Lista proiectelor în energie regenerabilă din România pe care investitorii vor să le deruleze prin fonduri europene – mecanismul 10 d

Bugetul Capitalei pentru 2020: De unde se așteaptă bani și ce investiții se vor face. Bugetul primăriei Capitalei crește anul acesta cu 2 miliarde de lei față de cel de anul… Hotelierii din

citeste tot articolul
În spitalele din Wuhan, suferința rimează cu răbdarea / Psihoza noului coronavirus a provocat un aflux de oameni spre spitale, sporind riscul contagiunii

Personal depășit, așteptări interminabile și angoasante: locuitorii din Wuhan, bântuiți de noul coronavirus și epuizați de așteptare, descriu un haos demn de un film de groază în

citeste tot articolul
Fostul vicecancelar și președinte al SPD german Sigmar Gabriel trece pe un post de conducere la Deutsche Bank. Cât de imoral este un asemenea pas?

Când fostul cancelar social-democrat al Germaniei, Gerhard Schröder, prelua funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Nord Stream AG a fost scandal. Era la finele anului

citeste tot articolul
Filmul „1917: Speranță și moarte”. Războiul arată impecabil în cinema și ireal în realitate

La premiile Oscar din 2020 filmul „1917” are șanse. Cu zece nominalizări, și probabil un premiu la gală, poți spune că războiul aduce și fericire. Sigur, exagerez, dar nu mai mult

citeste tot articolul
Gianna, fata de 13 ani a lui Kobe Bryant, a murit în accidentul de elicopter alături de tatăl ei

Una dintre fetele lui Kobe Bryant, Gianna Maria, denumită și GiGi, în vârstă de 13 ani, se afla alături de tatăl ei la bordul elicopterului, în momentul prăbușirii. Cei doi au

citeste tot articolul
Marea Britanie lansează o nouă monedă pentru a marca Brexitul

O monedă comemorativă care marchează ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost prezentată de ministrul Finanțelor din Marea Britanie, Sajid Javid. Pe moneda de 50 de pence este inscripționat

citeste tot articolul
VIDEO Boeing a efectuat zborul inaugural al modelului 777X / Care este prețul de catalog al celui mare mare avion de pasageri cu două motoare din lume

Boeing Co a efectuat sîmbătă, cu succes, primul zbor al celui mai mare avion de pasageri cu două motoare din lume, îndepărtându-se de criza provocată de modelul mai mic 737 MAX,

citeste tot articolul
?Primarul liberal care a recunoscut că a făcut sex cu două minore în Primărie a fost exclus din PNL

Primarul comunei ieșene Mogoșești Siret, Damian Butnariu, a fost exclus din PNL Iași, în cadrul Biroului Politic Județean, după ce acesta a recunoscut în instanță că a făcut sex cu două

citeste tot articolul
Bagdad: cinci rachete au căzut în apropierea ambasadei americane

Cinci rachete au căzut duminică în apropierea ambasadei americane din Bagdad, fără a face victime, anunță AFP, care citează surse din serviciile de securitate.

citeste tot articolul
?Cape to Cairo – De ce britanicii nu au reușit să construiască o cale ferată care să traverseze Africa de la sud la nord

Acum peste 140 de ani britanicii au început să pună în practică un plan nebunesc: o linie ferată de peste 9.000 km care să străbată Africa de la nord la sud. În 30 de ani s-au

citeste tot articolul
Spadă: Ana Maria Popescu a câștigat medalia de aur la Grand Prix-ul de la Doha

Sportiva Ana Maria Popescu a câștigat, duminică, medalia de aur la Grand Prix-ul de spadă de la Doha. Aceasta a învins-o în finală, cu 15-9, pe italianca Mara Navarria.

citeste tot articolul
VIDEO Spania și-a apărat titlul de campioană europeană la handbal masculin (22-20 vs Croația)

Naționala Spaniei de handbal masculin și-a apărat titlul de campioană europeană la handbal masculin, după ce a învins reprezentativa Croației în finală, scor 22-20. În urma acestui

citeste tot articolul
Bancul zilei: Puteri sporite pentru polițiști

Doi tineri turișți sunt opriți de un polițist pe autostradă. Polițistul se apropie, cere carnetul de șofer și talonul de înregistrare și văzând că trebuie să aștepte după ele, îi

citeste tot articolul
Utile: Șapte alimente care îți mențin rinichii sănătoși; Comoția cerebrală – simptome, diagnostic și tratament

Șapte plante care îți purifică aerul din locuință. 1. Palmierul Areca e o plantă frumoasă de interior. Frunzele sale au un aspect plăcut și un efect relaxant asupra camerei… Nu tratati

citeste tot articolul
?Caru’ cu vedete: Lora este în doliu. Mama artistei a murit după o lungă luptă cu cancerul. «Ai plecat cu jumătate din inima mea»; Tily Niculae are probleme de sănătate, cu doar câteva săptămâni înainte de a naște

Inginer, profesor, contabil… vedetă! Celebritățile de la noi au meserii de bază cu totul neașteptate. Realizatorul emisiunii “Apropo TV”, Andi Moisescu, este profesor… Cum arată

citeste tot articolul
Faze tari: Motivul pentru care un șofer din SUA circula cu un schelet îmbrăcat în mașină; Un băiețel în vârstă de 3 ani a devenit cel mai tânăr membru al Mensa, organizația dedicată persoanelor cu cel mai mare IQ din lume

Lucy și Maria: Cazul bizar al gemenelor care nu par a fi înrudite. Lucy are părul roșcat și drept, tenul alb și ochii albaștri. Maria are părul brunet și creț, pielea închisă… Cum au

citeste tot articolul

Ai primit acest mesaj deoarece esti abonat la serviciile HotNews.ro.
Informatiile privind datele cu caracter personal.

Dezabonare la acest newsletter.

Abonare la alte newslettere HotNews.ro

https://www.hotnews.ro/stiri-international-23623328-este-razboi-civil-libia.htm?cfnl=

Lect. Univ. Dr. Horea Bădău: De ce nu ar trebui să ne speriem de virusul ucigaș

download - Copie

Lect. Univ. Dr. Horea Bădău: De ce nu ar trebui să ne speriem de virusul ucigașFOTO: Captură de la televiziunea Română
Ce se întâmplă acum cu „virusul ucigaș” este „o afacere”, scrie lector universitar doctor Horea Bădău pe blogul său despre isteria mediatică creată în jurul coronavirusului din China.
Acesta mai notează că presa scrie despre noi îmbolnăviri, dar omite să noteze despre persoanele care se vindecă, pentru că ar infirma narativa oficială.
„Din cele 1.400 de persoane infectate, conform statisticilor oficiale, au murit 41. 41 din 1.400. Din cele 41 de persoane care au murit, una singură avea sub 40 de ani, mai exact 36, deci au murit persoane în vârstă, cu sistemul imunitar slăbit. Toate persoanele care au murit, au murit în China. Nu a murit nicio persoană purtătoare a acestui virus în Franța, Statele Unite sau în altă țară. Asta înseamnă că mai contează și calitatea îngrijirilor medicale. Sau prezentarea de urgență la medic, din primele stadii ale bolii. Dar în Wuhan, acum medicamentele antigripale sunt raționalizate (două cutii de persoană la farmacie, unde sunt mereu cozi). Cei bolnavi, din spitale, primesc mâncare la plic (conform unor postări de pe Twitter). Nu sunt chiar cele mai bune condiții pentru ca organismul să lupte cu boala. Multe persoane au fost deja externate (ce s-a întâmplat cu ucigașul, a hotărât să nu mai ucidă?). Este foarte interesant că presa scrie numai despre numărul de îmbolnăviri, nu și despre numărul de vindecări și de externări, ca și cum cei care s-au îmbolnăvit au rămas bolnavi pe viață”, a scris el.
Acesta mai spune că este o panică indusă pentru a se da iama în farmacii.
„Cel mai mare ucigaș acum e panica. De ce? Oamenii se îmbolnăvesc la Wuhan și  pentru că se înghesuie pe culoarele spitalelor, chiar dacă nu au simptomele îmbolnăvirii cu coronavirus. Și iau virusul din spital. În Franța, după cum spunea azi un medic, oamenii cheamă ambulanța pentru că tocmai au trecut pe lângă un chinez care își sufla nasul în batistă. În România, oamenii golesc farmaciile de antivirale (aflat de la sursă). Cu cât te sperii mai tare, cu atât bagi mai multe antivirale în tine la orice răceală, respectiv chemi ucigașul, pentru că îți scade imunitatea în fața virusului care te poate pune în pericol. Scade și stocul de antivirale, deci când vine ucigașul, ne găsește pe jumătate uciși. Dacă vine. Și când va veni s-ar putea să avem surpriza să nu fie chiar atât de ucigaș. Ceea ce ar face să scadă dramatic audiențele instituțiilor mass-media, precum și profiturile companiilor farmaceutice. Vrea cineva asta?”, a notat dr. Bădău.

Nici un alt președinte din lume nu ar spune aceste cuvinte – Senzaționalul discurs al lui Trump la Marșul pentru Viață

download - Copie

Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite care participă la Marșul anual pentru Viață.

Vineri, 24 ianuarie, a avut loc la National Mall din Washington, ediția a 47-a a Marșului pentru Viață. În fața a zeci de mii de participanți (alți zeci de mii se aflau în afara incintei), Donald Trump a susținut un discurs unic în peisajul politic actual al planetei.

El a vorbit despre Dumnezeu, despre darul divin al vieții, despre frumusețea familiei, despre libertatea religioasă, dar și despre atacurile furibunde ale Stângii la adresa tuturor valorilor creștine.

Iată mai jos textul integral al acestui discurs istoric:

„Este o mare onoare pentru mine să fiu primul președinte din istorie care participă la Marșul pentru Viață (aplauze).

Ne aflăm aici dintr-un motiv foarte simplu: să apărăm dreptul fiecărui copil, născut sau care urmează să se nască, de a-li realizeze potențialul pe care i l-a dat Dumnezeu (aplauze).

De 47 de ani, americani aparținând tuturor categoriile sociale vin din toate părțile țării pentru a apăra Viața.

Iar astăzi, în calitate de președinte al Statelor Unite, sunt cu adevărat onorat să fi alături de voi (aplauze).

Urez bun venit zecilor de mii de persoane – este o participare extraordinară – zecilor de mii de elevi și studenți din licee și colegii, care au făcut călătorii lungi cu autobuzele pentru a fi prezenți aici, în capitala națiunii noastre.

Și ca să vă fac să vă simțiți și mai bine, sunt zeci de mii de oameni afară, cu care ne-am întâlnit venind aici. Dacă cineva vrea să le ofere locul, se poate aranja.

Este un grup fantastic de oameni afară. Mii și mii au dorit să poată intra. Este un succes formidabil (aplauze).

Mișcarea pentru Viață este condusă de femei puternice, de lideri religioși minunați și de elevi și studenți inimoși care duc mai departe moștenirea pionierilor de dinaintea noastră, care au luptat pentru a ridica conștiința națiunii și a susține drepturile cetățenilor.

Voi le înconjurați pe mame cu dragoste și compasiune.

Voi sunteți întăriți de rugăciune și motivați de iubirea voastră altruistă.

Suntem bucuroși să îi avem alături de noi pe secretarul (pentru Sănătate și Servicii Sociale) Alex Azar și Kellyanne Conway (consilier prezidențial) (aplauze).

Mulțumiri de asemenea și senatorilor Mike Lee și James Lankford, pentru prezența lor. Mulțumesc mult, băieți.

Și reprezentanților Steve Scalise, Chris Smith, Ralph Abraham, Warren Davidson, Bob Latta, John Joyce, Lloyd Smucker, Brian Fitzpatrick și Ben Wenstrup (toți politicienii enumerați sunt Republicani – n.r.).

Vă mulțumesc tuturor. Dar trebuie să o spun – avem mult mai mulți politicieni în asistență. Nu o să vă supărați pe mine că nu-i prezint pe toți.

Toți cei prezenți aici înțelegem un adevăr etern: Fiecare copil este un dar prețios și sacru primit de la Dumnezeu (aplauze).

Împreună, trebuie să ocrotim, să prețuim și să apărăm demnitatea și sfințenia oricărei vieți omenești (aplauze).

Când vedem imaginea unui făt în uter întrezărim măreția creației lui Dumnezeu (aplauze).

Când ținem în brațe un nou-născut, înțelegem iubirea nesfârșită pe fiecare copil o aduce într-o familie.

Când privim un copil cum crește, vedem strălucirea care izvorăște din fiecare suflet omenesc.

O viață schimbă lumea – știu asta din familia mea, din partea căreia vă transmit toată dragostea – și din prima mea zi în funcție (ca președinte – n.r.) am luat măsuri istorice pentru a sprijini familiile americane și a-i ocroti pe nou-născuți.

Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite care participă la Marșul anual pentru Viață.

În timpul primei mele săptămâni în funcție, am reinstituit și extins Programul Mexico City (care împiedică finanțarea din fonduri publice a avorturilor – n.r.) și am stabilit un regulament pro-viață istoric pentru a reglementa finanțarea contribuabililor la Title X (programul de Planificare Familială – n.r.).

Am informat Congresul că voi opune veto-ul meu oricărei legi care ar slăbi politica pro-viață sau care ar încuraja distrugerea vieții omenești (aplauze).

La ONU, am spus cu claritate că birocrații mondiali nu au nici un drept să atace suveranitatea națiunilor care apără viețile nevinovate (aplauze).

Copiii nenăscuți nu au avut niciodată un apărător mai puternic ca acum la Casa Albă (aplauze).

Așa cum ne spune Biblia, fiecare persoană este o minune a Creației (aplauze).

Am luat măsuri drastice pentru a proteja libertatea religioasă – atât de importantă. Libertatea religioasă se află sub asediu peste tot în lume și, sincer, este atacată puternic și în țara noastră. Puteți sesiza asta mai bine ca oricine altcineva.

Dar noi oprim acest atac. Și îi ocrotim pe doctori, asistente, profesori sau grupuri ca Little Sisters of the Poor (organizație catolică care se ocupă de îngrijirea săracilor – n.r.) (aplauze).

Ocrotim adopțiilor pe bază de credință și pentru a întări actele noastre fondatoare am numit 187 de judecători federali care aplică legea așa cum este ea scrisă. Inclusiv doi judecători excepționali la Curtea Supremă: Neil Gorsuch și Brett Kavanaugh (aplauze).

Protejăm de asemenea și dreptul elevilor și studenților pro-viață de a vorbi liber în campusurile colegiilor.

Iar dacă universitățile doresc dolari din banii contribuabililor, atunci ele trebuie să respecte dreptul menționat în Primul Amendament ca fiecare să poată spune ceea ce gândește.

Dacă nu, sunt obligate să achite penalizări foarte mari, pe care nu vor dori să le plătească (aplauze).

Din păcate, extrema Stângă acționează pentru a anula drepturile lăsate de Dumnezeu, pentru a interzice accesul liderilor religioși în spațiul public și pentru a-i reduce la tăcere pe americanii care cred în sacralitatea vieții.

Ei mă atacă pe mine pentru că lupt pentru voi. Noi luptăm pentru cei a căror voce nu se poate face auzită. Și vom învinge, pentru că știm cum să învingem (aplauze).

Cu toții știm cum să învingem (aplauze). Sunteți învingători de multă vreme. De multă vreme.

Împreună, suntem vocea celor lipsiți de voce.

Când este vorba despre avorturi – și știți asta, ați văzut ce se petrece – Democrații au adoptat cele mai radicale și extremiste poziții văzute în această țară de zeci, ba chiar de sute de ani.

Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite care participă la Marșul anual pentru Viață.

Aproape fiecare Democrat din Congres sprijină azi avortul din fonduri publice pe toată perioada sarcinii, până în ziua nașterii.

Anul trecut, parlamentarii din (statul) New York au ovaționat încântați aprobarea unei legi care permite ca un bebeluș să fie smuls din burta mamei lui, chiar înainte de momentul nașterii.

Apoi, avem cazul guvernatorului Democrat din statul Virginia. Iubim Virginia, dar ce se petrece acolo? Guvernatorul a declarat că ar dori ca un copil să poată fi ucis după naștere. Vă amintiți.

Senatorii Democrați au blocat chiar și legea care să permită acordarea de asistență medicală bebelușilor care au supraviețuit unui avort.

De aceea am cerut Congresului să apere demnitatea vieții și să adopte legea care să interzică avortul târziu al copiilor care pot simți durere în uterul mamei (aplauze).

Anul acesta, Marșul pentru Viață celebrează împlinirea 100 de ani de la aprobarea celui de-Al 19-lea Amendament, care a asigurat pentru totdeauna dreptul femeilor de a vota în Statele Unite, drept consfințit prin Constituție. Un eveniment de o importanță uriașă.

Astăzi, milioane de femei extraordinare din toată America folosesc puterea voturilor lor pentru a lupta pentru dreptul tuturor drepturilor, așa cum scrie în Declarația de Independență – dreptul la viață.

Tututor femeilor aflate aici astăzi le spun că devotamentul și tăria voastră înalță întreaga noastră națiune și vă mulțumim pentru asta.

Zecile de mii de bărbați americani care s-au strâns aici astăzi au făcut-o pentru a apăra Viața cu demnitate alături de femei și împreună cu ele. Și vreau să vă mulțumesc tuturor pentru asta.

Apărați Viața zi de zi. Oferiți un cămin, educație, slujbe și îngrijire medicală femeilor pe care le ajutați. Găsiți familii iubitoare pentru copiii orfani, care au nevoie de un cămin pentru tot restul vieții. Găzduiți întâlniri pentru femeile însărcinate.

V-ați asumat misiunea de a ajuta la răspândirea harului lui Dumnezeu.

Tuturor mamelor aflate aici astăzi, vă salutăm și spunem răspicat că toate mamele sunt eroine (aplauze).

Puterea, devotamentul și determinarea sunt motoarele unei națiuni. Datorită vouă, țara noastră este binecuvântată cu suflete minunate care au schimbat istoria umanității.

Nu putem ști ce pot reuși cetățenii noștri nenăscuți încă. Visurile pe care le vor avea. Capodoperele pe care le vor crea. Descoperirile pe care le vor face. Dar știm cu siguranță că fiecare viață aduce iubire în lume. Fiecare copil aduce bucurie într-o familie. Fiecare persoană merită să aibă parte de ocrotire.

Și, mai presus de toate, știm că fiecare suflet omenesc este divin, iar fiecare viață umană – născută sau nenăscută – este creată după chipul lui Dumnezeu cel Atotputernic (aplauze).

Împreună, vom apăra acest adevăr pe tot cuprinsul acestui minunat pământ. Vom elibera visurile oamenilor. Și cu nădejde hotărâtă, așteptăm toate binecuvântările care vor veni din partea frumuseții, talentului, voinței, nobleței și harului fiecărui copil american.

Vreau să vă mulțumesc tuturor. Este un moment cu totul special. Este grozav să vă pot reprezenta. Vă iubesc (aplauze). Și spun asta din tot sufletul. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să binecuvânteze America. Mulțumesc (aplauze).”

https://evz.ro/nici-un-alt-presedinte-din-lume-nu-ar-spune-aceste-cuvinte-senzationalul-discurs-al-lui-trump-la-marsul-pentru-viata.html/3

Doctor de la Floreasca, despre miracolele lui Dumnezeu, văzute de el la Terapie Intesivă. Mărturisiri șocante | Evenimentul Zilei

download - Copie

B a r z i l a i – e n – D a n

Dr. Radu Țincu a spune că a fost martor la cazurile de însănătoșire miraculoasă datorate rugăciunilor care, spune el, nu rămân niciodată fără răspuns. “În Secția de Terapie Intensivă, de obicei,

Source: Doctor de la Floreasca, despre miracolele lui Dumnezeu, văzute de el la Terapie Intesivă. Mărturisiri șocante | Evenimentul Zilei

Dansul nediscriminării (de Patrick J. Reilly)

download - Copie

O școală confesională ar trebui să-și manifeste compasiunea și susținerea pentru toți copiii lui Dumnezeu, inclusiv față de cei care se luptă cu afirmarea identității de gen sau sexuale. Dar această compasiune nu trebuie să submineze identitatea religioasă a școlii.

Luna trecută, copiii de clasa a opta de la Notre Dame Academy (o școală catolică din orașul Toledo, statul Ohio) au făcut o excursie la Chicago pentru a vedea spectacolul de balet Spărgătorul de nuci. Cu câteva minute înainte să se ridice cortina, însă, însoțitoarele de grup au hotărât ca toată clasa să plece. Ele aflaseră că părinții personajului principal, Clara, vor fi portretizați ca părinți de același sex.

Imaginați-vă dilema în care s-au aflat însoțitoarele de grup. Biletele fuseseră cumpărate deja, iar elevii urmau să fie nemulțumiți că nu mai văd spectacolul. E posibil ca personajele soț și soție de același sex să nu aibă un mare impact asupra publicului din sală. Totuși, însoțitoarele copiilor au observat că aceștia erau expuși unei agende care nu era în mod normal inclusă în spectacolul Spărgătorul de nuci. Biserica catolică ne învață clar că mariajul între persoane de același sex este un păcat grav, iar însoțitoarele purtau o responsabilitate față de copiii pe care îi aveau în grijă. Un adult credincios nu este neapărat clătinat în credință de un portret ficțional, dar elevii pot să înțeleagă că, din moment ce relațiile dintre persoanele de același sex dintr-un spectacol de Crăciun îndrăgit sunt parte a unei excursii organizate de școala catolică, ele sunt în concordanță cu învățăturile Bisericii legate de sex și căsătorie.

Atitudinea cea mai potrivită de urmat era să se evite scandalul posibil și să discute problema din perspectiva învățăturii catolice când vor merge înapoi la școală. Decanul școlii, Jessica Beaverson, era una dintre însoțitoarele copiilor care le-a spus că vor pleca. Conform mai multor postări de pe rețelele de socializare, directoarea Sarah Cullum a fost și ea consultată și și-a dat consimțământul pentru plecarea copiilor. Aceste administratoare și însoțitoarele copiilor ar trebui privite ca pe niște eroi pentru că au luat o decizie rapidă și înțeleaptă pe loc – însă, în loc de acest lucru, ele au fost criticate.

A doua zi după incident, pe 25 noiembrie, o fostă elevă, Carly McGoldrick, s-a plâns pe Twitter de „homofobie” în cadrul școlii și a luat legătura cu mass-media locală și activiștii din oraș. Câteva ore mai târziu, președintele școlii, Kim Grilliot, și-a cerut scuze pe Facebook celor care au fost „jigniți” de plecarea copiilor și a înfierat acțiunea ca fiind contrară „adevăratelor valori ale nediscriminării”. Această declarație le-a marginalizat public pe administratoare și însoțitoarele copiilor, a împărțit în două tabere comunitatea școlii, a făcut din școală o țintă a activismului LGBT și a asigurat o acoperire negativă a subiectului în mass-media națională.

Grilliot a pretins că însoțitoarele copiilor au violat „declarația de susținere a incluziunii” ce face parte din 2014 din  regulamentul școlii, care argumentează în favoarea acceptării tuturor persoanelor indiferent de „orientarea sexuală” și „exprimarea identității de gen”. Se presupune că această susținere era menită să fie un gest de bunăvoință, și nu o abandonare a educației catolice; ea face referire chiar la declarația Eparhiei din Toledo cu privire la probleme legate de identitatea de gen, care susține ferm credințele și standardele morale catolice. Dar declarația de incluziune este acum folosită în mod greșit de către Grilliot și alții pentru a trăda misiunea școlii catolice de formare a tinerilor în conformitate cu morala și credința Bisericii Catolice. Ceea ce a „jignit” cu adevărat nu a fost plecarea politicoasă a grupului de copii înainte de a începe spectacolul, ci mai degrabă credința catolică a însoțitoarelor copiilor în privința căsătoriei. Susținerea acestei credințe este interpretată acum de Grilliot și de alții ca o violare a declarației de incluziune a școlii.

Problema secolului XXI devine din ce în ce mai comună pe fondul acuzațiilor venite din partea activiștilor seculariști și a autorităților – și chiar din partea elevilor, părinților și profesorilor – cum că școlile confesionale discriminează pe baza identității de gen sau a problemelor legate de sex. Unii profesori din școlile confesionale vor fi fermi pe poziție, însă mulți vor compromite misiunea școlii la presiunea activiștilor, a dorinței de acceptare în plan cultural sau a proceselor costisitoare.

Ar fi fost mai bine pentru Notre Dame Academy să renunțe la declarația de incluziune. Școlile confesionale care doresc să-și mențină misiunea centrată pe credință ar trebui să-și limiteze politicile de nediscriminare la un limbaj minimal cerut de lege. În cultura zilelor noastre, orice referință a școlilor confesionale la gen sau sex – chiar dacă în intenție exprimând compasiunea, deci fără a compromite credința religioasă – este aproape sigur interpretată prin prisma ideologiilor seculariste opuse modului tradițional de a concepe sexul, căsătoria și chiar antropologia care stă la bază.

Incidentul de la spectacolul Spărgătorul de nuci pune în evidență modul în care cuvinte precum orientare sexualăidentitatea de gen sau exprimarea genului sunt interpretate în cultura secularistă în conflict cu credințele prezente în școlile catolice. Interpretările seculariste cel mai probabil domină în orice conflict de păreri. Elevii, profesorii și administratorii unei școli de confesiune ar putea nici să nu realizeze cât de conflictuale pot părea noțiunile lor de compasiune, nediscriminare și adevăr moral până când nu se ivește un conflict. Directorii școlilor vor trebui să reconcilieze contradicțiile logice din declarațiile de misiune ale școlilor pe care le conduc.

O școală confesională ar trebui să-și manifeste compasiunea și susținerea pentru toți copiii lui Dumnezeu, inclusiv față de cei care se luptă cu afirmarea identității feminine sau masculine. Dar această compasiune nu trebuie să submineze identitatea religioasă a școlii. În mediul de azi, o școală confesională care în mod voit publică o declarație de nediscriminare ce conține termeni precum orientare, gen sau exprimare își va submina involuntar misiunea religioasă deschizând ușa interpretărilor seculariste ale acelor termeni.

Despre autor

Patrick J. Reilly este președintele The Cardinal Newman Society, o organizație care promovează și apără educația catolică. Traducere și adaptare după First Things.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

Dansul nediscriminării (de Patrick J. Reilly)

DISCURSUL Președintelui Donald Trump la Marșul Pro Viață 2020 (VIDEO)

download - Copie

Zeci de mii de bărbați, femei și copii s-au reunit pentru protejarea vieții copiilor nenăscuți în cadrul celui de-al 47-lea Marș pentru Viață. Marșul a avut loc la două zile după aniversarea monumentalei decizii a Curții Supreme în cazul Roe vs Wade, care a legalizat avortul și continuă să găsească rezonanță în deciziile ulterioare Casey vs Planned Parenthood și Whole Women’s Health vs Hellerstedt. O analiză The Federalist.

National Mall din Washington D.C. s-a umplut de zeci de mii de oameni pentru a celebra viața. În continuare, 4 lucruri esențiale de la Marșul pentru Viață 2020.

Discursul președintelui Donald Trump Președintele Donald Trump a ținut un discurs la Marșul pentru Viață, devenind primul președinte care participă la marș – implicit, primul președinte care se adresează unui Marș pentru Viață. Prezența sa a trimis un mesaj puternic despre poziția anti-avort a administrației sale, pe care unii au chestionat-o în trecut.

„Ei mă atacă pe mine pentru că eu lupt pentru voi”, a spus Trump.

Într-un moment notabil al discursului, Trump s-a adresat direct tinerilor pro-viață, criticând deschis campusurile universitare pentru reducerea la tăcere a vocilor pro-viață din campus și le-a reamintit studenților că nu sunt singuri în această bătălie.

„Protejăm drepturile studenților pro-viață de liberă exprimare în campusurile universitare. Iar dacă universitățile vor banii contribuabililor, atunci trebuie să vă respecte drepturile Primului Amendament”.

Mii de tineri Contrar minuscului nivel de acoperire media pe care îl primește mișcarea pro-viață, campania pentru protejarea sanctității vieții umane este condusă în mare parte de tineri. În fiecare an, aproape un sfert dintre participanți au fost elevi de liceu sau studenți de colegiu, adesea parcurgând mii de km pentru a participa la marșul anual alături de colegii lor. În 2010, Washington Post a estimat că peste jumătate din participanți erau sub 30 de ani.

Într-adevăr, fiind în mijlocul marșului, ne-am regăsit înconjurați de tineri de toate vârstele – de la copii care țineau strâns pancarte mari, până la liceeni care purtau tricouri cu mesaje pro-viață.

Ca atmosferă, marșul a avut un optimism inevitabil. Oriunde te uitai, erai întâmpinat de un chip zâmbitor. Marșul în sine arăta clar că mișcarea pro-viață nu este concentrată doar pe protejarea nenăscutului, ci și pe celebrarea celor născuți. După cum ne-a explicat un elev de clasa a opta, valoarea vieții umane nu se schimbă brusc dacă un copil este în pântec.

Nu toți cei pro-viață sunt religioși Secular Pro-Life este o organizație axată pe câștigarea inimilor și minților celor care sunt împotriva avortului fără a se baza pe religie. Deși mulți își extrag poziția pro-viață din convingerile lor religioase, datorită secularizării ascendente a generației mileniste, mișcarea seculară pro-viață umple un gol important.

Kelsey Hazzard, purtător de cuvânt al organizației, a explicat în detaliu că a fi pro-viață nu este despre a fi secular sau religios – este vorba despre viață și moarte.

„Noi abordăm secular problema avortului. Așa cum o vedem noi, nu este o dezbatere teologică…este despre viață sau moarte. Avortul este un abuz al drepturilor omului”.

Femeile se exprimă împotriva propriilor avorturi
Mai multe femei au fost observate purtând însemne cu „Regret avortul meu”. Una dintre ele a fost de acord să acorde un interviu. A reușit să exprime perfect forța motrice din spatele mișcării. A fi pro-viață nu înseamnă să-i batjocorești pe cei care au făcut avort, ci să împiedici aceste alegeri de a se mai repeta. Ea reprezenta campania „Silence No More”, care oferă o voce susținătorilor pro-viață.

„Există o rană adâncă în viața femeilor și bărbaților care au făcut avorturi și cred că organizația noastră se va adresa acestei situații. De prea multe ori rănile acestea sunt marginalizate de societatea noastră și cred că ele trebuie rezolvate”.

Sursa: Tribuna Românească

https://www.stiricrestine.ro/2020/01/25/discursul-presedintelui-donald-trump-la-marsul-pro-viata-2020-video/?

ZECE strategii de manipulare a populației

Important, Mass media, Opinii, Sondaje

download - Copie

Noam Chomsky, un lingvist nord-american, a stabilit lista celor „Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masă. Evreu și de sensibilitate anarhistă, semnase o petiție pentru a apăra libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson. Chomsky evocă diferitele tehnici de manipulare și, în primul rând, strategia diversiunii.

Strategia diversiunii consistă în deturnarea atenției publicului de la problemele importante și de la schimbările hotărâte de elitele politice și economice, printr-un potop continuu de distracții și de informații neînsemnate.
Iată o listă cu zece strategii de manipulare, care se potrivesc foarte bine și cu starea poporului român:

1. A distrage în permanență atenția publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță adevărată. A ține mereu publicul ocupat, fără nici „un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme și apoi, a oferi soluții. Această metodă se mai numește și „problema – reacție – soluție”. La început, se creează problema, sau „situația”, prevăzută pentru a suscita o anume reacție a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenționată a violenței urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentul libertății.

3. Strategia „în degradeu”. Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în „degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiții sociale și economice absolut noi din 1980 până în 1990. Șomaj masiv, imigrație – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluție dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia acțiunii cu date diferite. O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca „dureroasă, dar necesară’’, obținând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai ușoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendința de a nădăjdui „totul va merge mai bine mâine” și că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obișnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro și pierderea suveranității monetare și economice, acceptate de țările europene între 1992 – 1995 și aplicate în 2002.

 

5. A se adresa publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a reclamelor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje și un ton absolut copilăresc, aproape debil, ca și cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare? Dacă ne adresăm unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate și cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacție tot atât de lipsită de simț critic ca al unui copil de 12 ani, analizează Chomsky.

 

6. A face apel mai mult la partea emoțională decât la gândire. Este o tehnică clasică pentru a opri analiza rațională și, deci, simțul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoționalului deschide accesul la subconștient, pentru implantarea unor anumite idei, dorințe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

 

7. Menținerea poporului în neștiință și prostie. A face în așa fel ca poporul să nu înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlarea și robirea lui. Calitatea educației dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia de neștiință, care separă clasele de jos de cele de sus să fie și să rămână de neînțeles de cele dintâi.

 

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate. A încuraja publicul să creadă că „e bine” de a fi prost, vulgar și incult. A-l îndopa cu seriale americane și emisiuni de tele-realitate, niște dobitocenii monstruoase.

 

9. A înlocui revolta cu învinovățirea. A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligențe insuficiente, sau a capacităților și eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează și se învinovățește, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abținerea de la acțiune. Și, fără acțiune, nu există revoluție!

 

10. A cunoaște oamenii mai bine decât se cunosc ei înșiși. În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștințele publicului și acelea deținute și folosite de elitele conducătoare. Mulțumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, „sistemul” a ajuns la cunoașterea avansată a făpturii omenești, fizic și psihic. Sistemul cunoaște individul mediu mai bine decât se cunoaște el însuși. Asta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înșiși.

SURSA|CosminFrisan.com

https://www.stiricrestine.ro/2020/01/26/zece-strategii-de-manipulare-a-populatiei/?

O judecătoare creștină a REFUZAT să oficieze căsătorii între persoane de același sex și a dat statul Texas în judecată!

download - Copie

O judecătoare din Texas a dat în judecată statul după ce a fost avertizată la începutul acestui an că nu poate refuza să efectueze căsătorii între persoane de același sex.

Potrivit CBN News, judecătoarea Waco Dianne Hensley a primit un avertisment public de la Comisia de Stat din Texas privind conduita judiciară după ce aceasta a refuzat să oficieze căsătorii între persoane de același sex.

Hensley este o femeie credincioasă, care a declarat reporterilor că a ei conștiință o împiedică să oficializeze nunți între două persoane de același sex. Ea a mai spus că are o „scutire religioasă” de la efectuarea acestor ceremonii.

Cuplurile homosexuale care au mers la biroul lui Hensley pentru a-și programa căsătoria au fost trimise la alte oficii pentru a efectua ceremonia, acest lucru însă i-a făcut pe cei care doreau să se căsătorească să depună o plângere împotriva lui Hensley.

„Pentru a oferi o soluție și de a răspunde unei nevoi în comunitatea mea, rămân fidelă credințelor mele religioase, însă pentru asta am primit un „avertisment public”. Nimeni nu trebuie pedepsit pentru asta”, a scris ea într-o declarație.

Hensley este reprezentată de First Liberty Institute, un grup specializat în cazuri de libertate religioasă. First Liberty Institute spune că Comisia de Stat a încălcat legea statului atunci când a admonestat-o ​​pentru convingerile ei în privința căsătoriei între persoane de același sex.

Comisia de stat nu a amendat-o pe Hensley, însă ea a spus că avertismentul „a împărțit substanțial libera exercitare a religiei sale, fără o justificare convingătoare”.

Ricardo Martinez, CEO al „Equality Texas”, a subliniat faptul că, în jurământul său de instituire în funcția de judecător, Hensley s-a angajat să „servească toți texanii”.

„Acești aleși continuă să irosească banii contribuabililor într-o obsesie de a-i discrimina pe homosexualii și transgenderii texani. Lucrul ăsta  nu este ceea ce se dorește sau se așteaptă de la aleși”, a spus Martinez. „Discriminarea de orice fel este inacceptabilă. Acțiunile lor sunt însuflețite, inutile, o pierdere de bani ai contribuabililor și, cel mai important, este greșit.”

„Texas Tribune” raportează că Hensley solicită „o hotărâre declarativă din partea instanței prin care se declară că orice justiție a păcii poate refuză să oficieze o nuntă de acest fel”, dacă poruncile credinței lor religioase le interzic să participe la ceremonii de căsătorie între două persoane de același sex.“

SURSA|ChristianHeadlines

https://www.stiricrestine.ro/2020/01/26/o-judecatoare-crestina-a-dat-statul-texas-in-judecata/?

CARTEA LUI ISAIA

download - Copie

CARTEA LUI ISAIA

Schiţa conţinutului

Profeţii privitoare la vremea lui Isaia,1:1-35:10

(i) Introducere (1:1-31). Condamnarea unei închinări pur formale etc. Data este incertă.

(ii) Profeţii din prima perioadă a lui Isaia (în cea mai mare parte) (2:1-5:30). Profeţie despre viitoarea împărăţie a păcii (2:2-5; cf. Mica 4:1 ş.urm.). Ziua Domnului care trebuie să înjosească pe oricine care este mândru şi înălţat (2:6-22). Femeile mândre din Ierusalim („revista de modă a lui Isaia”) (3:16-4:1). Cântarea viei (5:1-7).

(iii) Vedenia inaugurală a lui Isaia (6:1-13).

(iv) Imperiul mondial prezent şi Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu (7:1-12:6). Cap. 7:1-9:7 provin în principal din perioada războiului dintre Siria şi Efraim. Mustrarea lui Ahaz şi profeţia despre Emanuel (7:1-25). Retragerea temporară a lui Isaia din viaţa publică (8:11-22). Naşterea lui Mesia (9:1-7). Mâna întinsă ca să-l lovească pe Efraim (probabil una dintre cele mai vechi profeţii ale lui Isaia) (9:8-10:4). Asiria înjosită de Sfântul lui Israel (11:1; 12:6); aici întâlnim un contrast puternic între imperiul mondial violent şi pacea împărăţiei viitoare. Cap. 12 conţine o cântare de mulţumire; el constituie o concluzie pentru această secţiune.

(v) Profeţii despre naţiuni străine (13:1-23:18). Babilon (13:1-14:23) (include cântarea batjocoritoare din 14:4-23). Asiria (14:24-27). Filistenii (14:28-32). Moabul (15:1-16:14). Aram şi Efraim (17:1-14; probabil că profeţia a fost rostită cu puţin timp înainte de cap. 7). Etiopia şi Egiptul (18:1-20:6; cap. 20, şi probabil 18, trebuie datate în cca. 715 î.Cr.; data cap. 19 este incertă). Babilon (21:1-10). Edom („Străjerule, mai este mult din noapte?”) (21:11 ş.urm.). Arabia (21:13-17). Ierusalim (22:1-14). Şebna şi Eliachim (22:15-25). Fenicia (23:1-18).

(vi) Sfârşitul: „Apocalipsa lui Isaia” (24:1-27:13). Vezi mai jos, secţiunea III. a. (iv).

(vii) Păcatul Sionului, asuprire şi izbăvire; căderea Asiriei; ajutorul zadarnic al Egiptului (28:1-33:24). Câteva dintre profeţiile din aceste capitole trebuie datate între 705 şi 701 î.Cr. Pilda plugarului (28:23-29). Împărăţia mesianică (32:1-8).

(viii) Două aspecte ale viitorului (34:1-35:10). Judecata Edomului şi a lumii (34:1-17). Mântuire pentru „răscumpăraţii Domnului” (35:1-10).

Capitole istorice,36:1-39:8

Invazia lui Sanherib (36:1-37:38). Boala şi însănătoşirea lui Ezechia (38:1-22). Misiunea lui Merodac-Baladan (39:1-8).

Profeţii care presupun Exilul babilonian,40:1- 55:13

Aceste capitole prevestesc eliberarea Israelului din exil şi restaurarea Sionului, şi proclamă măreţia lui Iahve. Pot fi împărţite după cum urmează:

(i) Introducere (40:1-31). Este prezentat conţinutul capitolelor care urmează; constă din patru părţi: v. 1-2, v. 3-5, v. 6-11, v. 12-31.

(ii) Profeţii dintre care se remarcă cele privitoare la Cirus (41:1-48:22). El este menţionat pe nume în 44:28; 45:1. Cf. 41:1-16 (activitatea lui Cirus va face popoarele să tremure, dar Israelul nu trebuie să se teamă), 41:21-29 (activitatea lui Cirus va produce bucurie Sionului), 43:9-15 (Cirus va înfrânge Babilonul), 44:24-45:13 (victoria lui Cirus va duce la reconstruirea Sionului), 46:8-13 (profeţii despre căderea Babilonului), 48:12-16. Cf. de asemenea profeţiile despre căderea Babilonului, în special 46:1-47:15. Există un contrast puternic între „fiica Babilonului” (cap. 47) şi „fiica Sionului” (49:14 ş.urm. etc.). În toate aceste capitole Israelul este mângâiat în durerea sa şi este promisă izbăvirea din mâna Babilonului (cf. 41:8-20; 42:8-43:8; 43:16-44:5; 48, passim), este proclamată măreţia lui Iahve şi este accentuat contrastul dintre El şi idoli (cf. 42:8-17; 44:6-20; 45:9-25, passim). În 42:1-7 este prezentat Robul Domnului în primul dintre „Cântecele Robului”.

(iii) Capitolele în care este proeminentă restaurarea Sionului (49:1-54:17). Cf. 49:14-50:3; 51:17-52:12; 54. Nu mai auzim despre cuceririle lui Cirus sau despre ruina Babilonului în consecinţă, se pune mai puţin accent pe contrastul dintre Iahve şi idoli. În 49:1-9a; 50:4-11 şi 52:13-53:12, al doilea, al treilea şi al patrulea dintre „Cântecele Robului”, alte profeţii despre Robul Domnului, misiunea lui pentru Israel şi naţiuni, ascultarea şi suferinţa Lui, moartea şi restaurarea (reabilitarea, repunerea în drepturi) Lui.

(iv) Îndemnuri de a accepta aceste promisiuni prin credinţă (55:1-13).

Diferite profeţii,56:1-66:24

Nu este uşor să rezumăm conţinutul acestor capitole. Profeţiile pe care le conţin sunt diverse şi s-ar putea să se refere la vremuri diferite. În unele locuri Israelul pare să fie în exil (57:14; 58:12; 60:10 ş.urm.; 63:18; 64:10 ş.urm.), în alte locuri poporul pare să fie aşezat în Canaan (de ex. 57:3-7). Multe dintre ideile exprimate în aceste capitole au apărut deja în secţiunile precedente ale cărţii.

(i) Prozeliţii care respectă legea şi chiar şi famenii au parte de mântuirea lui Dumnezeu (56:1-8; vezi în special v. 7).

(ii) Liderii şi poporul sunt mustraţi deopotrivă pentru păcatele lor, în special pentru idolatrie (56:9-57:13a). Această secţiune s-ar putea să se refere la domnia lui Manase.

(iii) Mângâiere pentru cei cu inima zdrobită (57:13b-21; vezi în special v. 15); poate fi observată o afinitate cu cap. 40-55.

(iv) Religia falsă şi cea adevărată (58:1-14). Se menţionează în special postul şi respectarea Sabatului.

(v) Izbăvirea este condiţionată de pocăinţă (59:1-21). Mustrarea păcatelor (v.1-8); plângere şi mărturisirea păcatului (v. 9-15a); judecată şi izbăvire (v. 15b-20); legământul lui Iahve (v. 21).

(vi) Izbăvirea Sionului (60:1-62:12; observaţi din nou afinitatea mare cu cap. 40-55). Perspectiva glorioasă pentru mântuirea Sionului include de asemenea binecuvântarea naţiunilor (60:1-3). Arătarea mesagerului care aduce veşti bune în 61:1 ş.urm. (cf. 40:9; 41:27; 52:7) devine programul propovăduirii lui Isus în Luca 4:17 ş.urm.

(vii) Răzbunarea lui Iahve împotriva Edomului (63:1-6).

(viii) Căinţă şi implorare. Dumnezeu, care a făcut în trecut lucrări atât de mari pentru izbăvirea poporului Său, este implorat să intervină din nou în ajutorul lor (63:7-64:12).

(ix) Rebeli împotriva lui Dumnezeu şi slujitori supuşi (65:1-25). Mustrarea idolatriei (v. 3 ş.urm., 11); promisiunea unui cer nou şi a unui pământ nou (v. 17).

(x) Cap. 66:1-24. Iahve respinge formele interzise de închinare sacrificială (v. 1-4), Sionul este glorificat iar păcătoşii sunt pedepsiţi (v. 5-24).

Originea, alcătuirea, autorul

Activitatea literară a lui Isaia

Ni se dau puţine informaţii cu privire la activitatea literară a lui Isaia. În 8:1 este dată doar o inscripţie scurtă („Maher-Şalal-Haş-Baz”); 8:16 ar trebui înţeles în sens figurat; 30:8 s-ar putea referi la scrierea afirmaţiei scurte din v. 7, „Zarvă fără nici o ispravă”, deşi este posibil ca să fi scris un pasaj mai mare. Referirea la „cartea Domnului” în 34:16 dă de înţeles că profeţia anterioară din cap. 34 a fost scrisă. Stilul personal din cap. 6 şi 8 pledează în favoarea presupunerii că aceste cap. au fost scrise chiar de Isaia; totuşi, trebuie remarcat că în cap. 7 se vorbeşte despre Isaia la persoana a treia (cf. cap. 20).

Este foarte probabil ca Isaia însuşi să fi scris mai multe profeţii decât cele menţionate mai sus. În favoarea acestei concluzii pledează standardul ridicat cât şi unitatea limbajului şi a stilului care pot fi luate în consideraţie. Dar dacă Isaia însuşi ar fi avut o contribuţie substanţială la compunerea cărţii sale, structura ei probabil că ar fi fost mai clară decât este cazul în prezent.

Cap; 36-39 sunt în esenţă paralele cu 2 Împăraţi 18:13-20:19. În acest context ar trebui avut în vedere că potrivit cu 2 Cronici 26:22; 32:32, Isaia a fost de asemenea un scriitor istoric. Nu se poate spune cu certitudine dacă Isaia a fost autorul cap. 36-39.

Alcătuirea

Cartea lui Isaia nu este un şir de profeţii fără legătură între ele. Există o anumită aranjare cronologică. Capitolele 2-5 constau într-o mare măsură din profeţii din prima parte a activităţii lui Isaia. Pasajul 7:1-9:7 provine mai ales din perioada războiului dintre Siria şi Efraim (734 î.Cr.). Cap. 18-20 ne duc la perioada 715-711 î.Cr., iar diferite profeţii din cap. 28-37 datează din anii 705 la 701 î.Cr. Cea mai mare parte a cap. 40-66 constă din profeţii rostite dintr-un punct de vedere exilic sau poate chiar post-exilic.

Există de asemenea o anumită aranjare tematică (vezi I. Schiţa conţinutului). În această privinţă un loc remarcabil îl ocupă profeţiile privitoare la naţiuni străine. În cap. 13-23; ar trebui remarcat de asemenea că majoritatea profeţiilor din aceste capitole sunt introduse de cuvintele: „Profeţie împotriva…” Cap. 40-55, de asemenea, formează într-o mare măsură o unitate. Un alt aspect: în 39:6 ş.urm. există o tranziţie clară de la cap. 1-39 la cap. 40-66.

Pe de altă parte, ordinea cronologică nu a fost urmată pretutindeni în carte. De exemplu, 9:8-10:4 conţine probabil una dintre cele mai vechi profeţii a lui Isaia; cap. 17 s-ar putea să dateje din perioada imediat înainte de 734 î.Cr., adică, aproape de data din cap. 7; 28:1-6 conţine o profeţie de la început. Ar trebui observat de asemenea că deşi profeţiile rostite din punctul de vedere exilic apar în principal în cap. 40 ş.urm., cap. 35 presupune de asemenea o perioadă de exil; am putea fi obligaţi să tragem concluzia că şi cap. 56-66 stau alături de alte profeţii a căror perspectivă este pre-exilică (de ex. 56; 9-57:13), exilică (de ex. cap. 60-62) şi post-exilică (de ex. cap. 58).

De asemenea, este la fel de clar că aranjarea tematică nu a fost făcută în mod consecvent în întreaga carte. Aşa cum am văzut, cap. 13-23 conţin în principal profeţii despre naţiuni străine, dar cap. 22 formează o excepţie şi există alte părţi în care sunt întâlnite profeţii împotriva unor naţiuni străine (de exemplu, profeţia împotriva Asiriei în 10:5-34 este similară cu aceea din 14:24-27).

Ar trebui observat de asemenea că în 1:1; 2:1 şi 13:1 există antete; dar relatarea vedeniei în care Isaia a primit chemarea de a fi profet nu vine decât în cap. 6.

Situaţia este complicată – mai complicată decât ne putem da seama din consideraţiile pe care le-am schiţat sumar mai sus. Am putea considera un lucru cert că toată cartea lui Isaia a fost construită pe baza unor colecţii mai scurte. Dar în final putem spune doar că istoria compunerii cărţii nu mai poate fi reconstituită. Cercetătorii au făcut diferite încercări de a urmări stadiile compunerii ei, dar nu au ajuns la concluzii convingătoare. Astfel, unii au presupus că la început cap. 1-12,13-23, 24-27, 28-35 au format iniţial colecţii separate. Trebuie să recunoaştem că aceste acţiuni, în aranjarea lor actuală, formează nişte unităţi mai mult sau mai puţin independente. Cântarea din cap. 12 sau promisiunea mântuirii din cap. 35 ar putea forma o încheiere sau concluzie adecvată pentru o colecţie. Dar trebuie să admitem posibilitatea ca acest fapt să se datoreze lucrării unui redactor de mai târziu. În ce priveşte cap. 40-55, probabil că ele conţin o colecţie de profeţii independente la început: este greu să presupunem că ele au format o unitate de la bun început. Pe de altă parte, în aceste cap. se repetă mereu aceleaşi subiecte. Aranjarea lor nu este nicidecum complet arbitrară; adică, poate fi observată o anumită ordine cronologică (vezi I. Schiţa conţinutului). Mulţi critici sunt de părere că aceste capitole, cel puţin în esenţă, provin de la un singur autor.

Autorul

Mulţi cercetători din zilele noastre contestă că Isaia ar fi autorul unor porţiuni mari din cartea sa – nu numai în sensul că nu el le-a scris, ci în sensul că subiectul lor nu provine de la Isaia. Unii cred că o mare parte a materialului din cap. 1-35 nu îi aparţine lui Isaia. Unii cercetători merg mai departe decât alţii, dar în general ei sunt de acord că nu îi pot fi atribuite lui Isaia pasajele 13:1-14:23; 21; 24-27; 34-35. În plus, cercetătorii critici la adresa acestei cărţi sunt practic unanimi în ideea că şi cap. 40-66 nu provin de la Isaia.

Cap. 40-55 sunt considerate în principal ca aparţinând unui profet căruia i s-a dat numele Deutero-Isaia („Al doilea Isaia”). S-a susţinut că profeţiile lui trebuie datate între prima victorie a regelui persan Cirus (cca. 550 î.Cr.) şi cucerirea Babilonului de către Cirus, după care a urmat decretul său prin care a permis evreilor exilaţi să se întoarcă în ţara lor (538 î.Cr.). Unii apără părerea că profeţiile lui Deutero-Isaia ar trebui datate în perioada de după 538 î.Cr. Se crede că terenul de activitate al acestui profet a fost Babilonul; alţii cred că a fost Palestina, Egiptul sau o altă ţară.

În ce priveşte cap. 56-66, unii le atribuie de asemenea lui Deutero-Isaia, în timp ce alţii le atribuie unui autor separat, numit Trito-Isaia („Al treilea Isaia”), care este datat fie în jurul anului 450 î.Cr., pe vremea lui Maleahi (de ex. B. Duhm), sau prin anul 520 î.Cr., pe vremea lui Hagai şi Zaharia (de ex. E. Sellin şi K. Elliger). Alţii adoptă poziţia că profeţiile din cap. 56-66 nu provin din aceeaşi perioadă; unii au susţinut că profeţiile provin din secolul al 8-lea î.Cr., alţii din secolul al 2-lea.

Următoarele consideraţii sunt relevante pentru problema cu Deutero-Isaia:

1.Mărturia unanimă a tradiţiei afirmă că Isaia este autorul întregii cărţi. Cap. 1-39 şi 40-66 ne-au parvenit ca o unitate; cap. 39:6-8 pot fi privite ca o tranziţie planificată de la prima la a doua parte a cărţii. Din Eclesiastul 48:24 ş.urm. este clar că Isus ben Şira (cca. 200 î.Cr.) a considerat că Isaia a fost autorul cap. 40-66 cât şi al cap. 1-39. Manuscrisele de la Qumran arată că pe vremea când au fost copiate (secolul al 2-lea sau 1 î.Cr.) cartea lui Isaia era considerată ca o unitate. Este adevărat că mărturia tradiţiei extra-biblice nu este hotărâtoare; după părerea autorului articolului de faţă nu se poate spune că VT însăşi ar indica în mod neechivoc că Isaia este autorul întregii cărţi. Totuşi, trebuie luate în considerare două lucruri.

Mai întâi, Deutero-Isaia trebuie considerat unul dintre cei mai mari profeţi ai lui Israel, dacă nu chiar cel mai mare profet; ar fi surprinzător dacă orice dovadă despre existenţa acestui profet ar fi fost ştearsă din tradiţie în aşa măsură încât până şi numele lui să ne fie necunoscut. În al doilea rând, dovezile din NT ocupă în mod firesc un loc special în mărturia tradiţiei. Pasajele următoare din cap. 40-66 sunt prezentate în NT prin expresii de genul: „ce s-a spus prin proorocul Isaia”: 40:3 (în Matei 3:3); 42:1-4 (în Matei 12:17-21); 53:1 (în Ioan 12:38 şi Romani 10:20 ş.urm.); 53:4 (în Matei 8:17); 65:1 ş.urm. (în Romani 10:20 ş.urm.). La aceasta se poate adăuga că aceia care contestă că Isaia a scris cap. 40 ş.urm., contestă şi cap. 13 pe temeiuri similare; dar antetul acestui capitol îl atribuie lui „Isaia, fiul lui Amoţ”.

2.Argumentul cel mai puternic pentru a atribui capitolele 40 ş.urm. lui Deutero-Isaia este fără îndoială faptul că aceste capitole au ca şi cadru istoric perioada Exilului babilonian – mai precis, ultimii ani ai Exilului, începând din 550 î.Cr. De la bun început se spune că Israel „a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele sale” (40:2). Puterea asupritoare este Babilonul (46-47), nu Asiria, cum era de aşteptat pe vremea lui Isaia. Regele persan Cirus (559-529 î.Cr.) este menţionat pe nume. În timp ce cucerirea Babilonului de către Cirus este prezisă în 43:14; 48:14 etc., în 41:1-7, 25 etc., se sugerează că el a avut deja primele succese.

S-ar putea răspunde că Duhul profeţiei le poate revela profeţilor viitorul şi este adevărat că faptul acesta nu a fost luat în considerare suficient de către adepţii teoriei despre Deutero-Isaia. Dar chiar şi cei care acceptă fără rezerve profeţia se văd confruntaţi aici cu câteva dificultăţi. Este de neconceput ca Isaia să fi stat în curtea Templului ca să mângâie poporul pentru o calamitate care nu avea să vină asupra lor decât peste mai bine de un secol. Am putea presupune că Isaia a comunicat aceste profeţii cercului său de ucenici (cf. 8:16) – sau mai degrabă, că nu le-a rostit, ci le-a scris. Chiar şi aşa, se ridică întrebarea: Dacă îi atribuim lui Isaia aceste capitole, oare nu trebuie să presupunem că inspiraţia a luat o formă foarte „mecanică”, fără să aibă nici o legătură cu gândurile care existau în gândirea conştientă a profetului? Sugestiile de mai jos ne pot ajuta într-o oarecare măsură să răspundem la aceste obiecţii.

Isaia a scris aceste profeţii în timpul domniei lui Manase. Isaia a văzut că era imposibil să apară în public în anii aceia (cf. 2 Împăraţi 21:16). Nelegiuirea a atins o asemenea culme încât Isaia şi-a dat seama că judecata divină trebuia să vină (cf. 2 Împăraţi 21:10-15); de fapt, în ochii minţii sale el a văzut că judecata a venit deja. Atunci Duhul profeţiei i-a arătat că această judecată, la rândul ei, va avea un sfârşit (vezi secţiunea III. a. (ii) „Judecată şi mântuire”). Se mai poate spune că judecata pe care a văzut-o Isaia împlinită în mintea sa a fost „întârziată” de pocăinţa lui Manase (2 Împăraţi 22-23). În afară de aceasta, este important să observăm că, potrivit cu Isaia 39:5-7, Isaia a ştiut că va avea loc o deportare în Babilon.

Este adevărat că aceste profeţii presupun ca şi cadru istoric faza finală a Exilului babilonian, iar Cirus este prezentat ca unul care a intrat deja pe scena istoriei. În alte privinţe autorul se exprimă mult mai puţin concret cu privire la condiţiile Exilului decât ne-am fi aşteptat de la cineva care a trăit în Exil.

3.A fost atrasă atenţia asupra diferenţelor dintre cap. 1-39 şi 40-66 în ce priveşte limbajul, stilul şi concepţiile. S-ar putea spune că în 1-39 limbajul este plastic şi plin de ilustraţii, în timp ce în 40-66 este adesea mai prozaic; în 40-66 aspectul cosmologic al Domniei lui Dumnezeu este mai proeminent decât în 1-39; în timp ce 1-39 vorbesc despre Mesia-Rege, în 40-66 El este înlocuit de Robul lui Iahve. Totuşi, aceste diferente nu ne impun să renunţăm la ideea unităţii cărţii. În afară de aceste diferenţe există o serie de asemănări izbitoare. Ca exemple de acest gen am putea arăta că în cap. 1-39 nu este descrisă numai gloria lui Mesia (cf. 11:1 şi 53:2), iar cap. 40-66 nu descriu numai pe Robul care suferă (cf. 42:1-7; 53:11 ş.urm.); în al doilea rând, apelativul divin „Sfântul lui Israel” apare de 12 ori în 1-39 şi de 13 ori în 40-66 şi de numai cinci ori în restul VT. Vezi de asemenea J. H. Eaton, VT 9, 1959, p. 138-157.

Paragrafele precedente au fost menite să prezinte direcţiile în care se desfăşoară discuţiile cu privire la aceste probleme şi argumentele pe care le aduce fiecare parte. În concluzie, nu este necesar să contestăm sau să obiectăm la faptul că Isaia a participat la compunerea cap. 40-66. Pe de altă parte, chiar şi aceia care doresc să accepte în mod necondiţionat mărturia Scripturii s-ar putea să ajungă la concluzia că în cartea lui Isaia sunt unele părţi care nu provin de la Isaia. Probabil că aşa stau lucrurile în cap. 1-39. Şi în special cu privire la cap. 40-66 există motive să acceptăm această sugestie. După părerea autorului articolului de faţă, este acceptabil să susţinem că în cap. 40-66 miezul îi aparţine lui Isaia, iar ucenicii profetului (oameni care s-au simţit strâns legaţi de el) l-au dezvoltat mai târziu în spiritul autorului original. Totuşi, este imposibil să stabilim ce proporţie face parte din miezul scris de Isaia şi ce proporţie constituie elaborări mai târzii.

Vom încheia secţiunea de faţă cu două remarci finale.

1.În zilele noastre există o tendinţă dominantă de a pune un accent mare pe tradiţia orală. Potrivit acestei şcoli de gândire, cuvântările profetului au fost transmise oral de către cercul lui de ucenici; în cursul acestui proces ele au fost adaptate în repetate rânduri la circumstanţele schimbătoare din vremea aceea. Dacă există vreun sâmbure de adevăr în această teorie ar trebui luată în considerare în orice încercare de a explica originea capitolelor 40-66. Ne-ar putea duce la concluzia că în cap. 40-66 există un miez care provine de la Isaia, dar acest miez nu mai poate fi distins.

2. Ar trebui să ne aducem aminte că aceia care contestă că Isaia a scris în întregime cap. 40-66 presupun adesea că autorul acestor cap. a provenit din şcoala lui Isaia. Se recunoaşte că în ciuda tuturor argumentelor despre diversitatea autorilor, există o afinitate strânsă între cap. 1-39 şi 40-66. Vezi, de ex. ce s-a spus mai sus cu privire la apelativul „Sfântul lui Israei”.

III. Mesajul cărţii

Încă din vechime Isaia a fost considerat cel mai mare dintre profeţii VT. El a fost numit „vulturul între profeţi”, „Evanghelistul Vechiului Legământ” etc. Cartea lui nu numai că are un stil şi o concepţie înaltă, ci este de asemenea bogată în conţinutul spiritual.

Cap. 1-39

În încercarea de a schiţa mesajul acestor capitole am putea începe cu apelativul divin „Sfântul lui Israel” (care, aşa cum am văzut, este caracteristic pentru Isaia) şi cu numele unuia dintre fiii lui Isaia, Şear-Iaşub, „O rămăşiţă se va întoarce”.

Faptul că Dumnezeu este Cel Sfânt a fost înscris cu litere de neşters în inima lui Isaia ca rezultat al vedeniei sale inaugurale (6:3). După cum Amos a fost numit profetul neprihănirii iar Osea profetul dragostei pline de bunătate, tot aşa Isaia a fost numit profetul sfinţeniei (cf. 1:4; 5:16, 24; 8:14; 10:17, 20; 12:6; 17:7; 29:23; 30:11 ş.urm.; 31:1; 37:23, etc.). Dumnezeu este Cel Sfânt; aceasta înseamnă că El este înălţat atât de mult deasupra creaturilor Sale încât este complet diferit de ele, nu numai prin perfecţiunea Sa morală (cf. 6:5) ci şi prin puterea Sa, mânia Sa, dragostea Sa, credincioşia Sa şi toate virtuţile Sale (cf. 29:16; 31:3). Sfinţenia lui Iahve este însăşi esenţa fiinţei Sale divine, care îi face pe oameni să tremure înaintea Lui atunci când I se închină.

Acest Dumnezeu sfânt S-a asociat într-un mod special cu Israel (1:2; 5:1 ş.urm. etc.) şi în mod deosebit cu casa lui David (8:13; 11:1 etc.). El locuieşte în mijlocul lui Israel, pe Mt. Sion (8:18; 11:9 etc.).

Faptul că Dumnezeu este „Sfântul lui Israel” implică o încordare constantă în relaţia dintre El şi poporul Său. Pe de-o parte, El tună şi fulgeră împoriva păcatului lui Israel; pe de altă parte, El nu rupe legământul Său cu Israel. De aceea este dată asigurarea: „O rămăşiţă se va întoarce”. Aceasta înseamnă, mai întâi că va veni o judecată şi va scăpa numai o rămăşiţă. Dar înseamnă de asemenea că cel puţin o rămăşiţă va supravieţui, o rămăşiţă se va întoarce (în patria sa), în mânia Sa Dumnezeu Îşi aduce aminte de îndurarea Sa. Este posibil să traducem de asemenea:

„O rămăşiţă se întoarce la Dumnezeu, îşi schimbă gândirea”; întoarcerea şi izbăvirea ei au loc pe calea convertirii. Această doctrină despre o rămăşiţă ocupă un loc proeminent în propovăduirea lui Isaia încă de la bun început (6:13). Se poate ca el să fi văzut începuturile rămăşiţei în cercul ucenicilor săi, în mijlocul cărora s-a retras din viaţa publică pentru o perioadă îndelungată la un stadiu de început al lucrării sale (8:16-18).

Putem dezvolta acum câteva dintre implicaţiile învăţăturii lui Isaia pe care am schiţat-o mai sus.

(i) Cerinţele lui Dumnezeu şi păcatul lui Israel. Sfântul lui Israel cere poporului Său să-L sfinţească (8:13) punându-şi încrederea numai în El, ascultând de poruncile Lui şi luând aminte la cuvintele profeţilor Săi. Întrucât Iahve a făcut un legământ cu Israel, păcatul lui Israel este în esenţă apostazie (1:2-4; 30:1-9 etc.). În loc să păstreze umilinţa care se cuvine să o aibă în prezenţa Sfântului lui Israel, ei sunt mândri şi frivoli (2:6 ş.urm.; 3:8; 5:1-5 ş.urm.; 22:1 ş.urm.; 28:15 ş.urm.; 29:14 ş.urm.; 32:9 ş.urm. etc.). Isaia a insistat în repetate rânduri că păcatul, indiferent care este sfera în care este comis, este în primul rând un păcat împotriva lui Dumnezeu.

Isaia a condamnat închinarea păcătoasă (deşi acest mesaj nu ocupă un loc atât de proeminent ca şi în propovăduirea lui Osea); el condamnă ritualul care se limitează la lucruri exterioare (1:10 ş.urm.; 29:13 ş.urm.), condamnă aducerea jertfelor pe înălţimi (1:29), închinarea păgână (2:6-8; 17:7 ş.urm.; 30:22; 31:7 etc.; vezi şi 8:19).

Mai ales în timpul primilor ani ai propovăduirii sale el a vorbit cu asprime împotriva păcatelor din domeniul social – asuprirea celor fără apărare, luxul nesăbuit, beţia etc. (vezi de ex. 1:15-17, 21-23; 3:14 ş.urm., 16 ş.urm.; 5:7-8,11 ş.urm., 14,22 ş.urm.; 10:1 ş.urm.; 28:7 ş.urm.; 32:9 ş.urm.). În acest context ne putem gândi la influenţa posibilă a lui Amos.

În domeniul politic, cerinţa dominantă a lui Isaia este încrederea în Sfântul lui Israel (7:9 ş.urm.; 8:12 ş.urm.; 10:20; 17:7; 28:16; 30:15 etc.). Care au fost consecinţele în politica practică? Isaia nu a pledat niciodată în favoarea lipsei de apărare, ci a rostit avertismente repetate împotriva intrării în alianţe, în special cu Egiptul (14:28-32; 18; 20; 30:1-7; 31:1-3). Abţinerea de la participarea activă în politica modială, în acele circumstanţe, ar fi fost o cerinţă a diplomaţiei (de ex. 36:5 ş.urm.), dar avertismentele lui Isaia nu trebuie atribuite percepţiei sale politice extrem de sensibile, ci revelaţiei divine (vezi de asemenea 30:1). Se poate ca avertismentele lui Isaia să fi fost urmate uneori; nu am aflat despre nici un conflict între Asiria şi Iuda în perioada 714-711 î.Cr. Dar adesea oamenii nu l-au ascultat. Atitudinea lui Ahaz, de pildă, este arătată clar în cap. 7 (cf. 2 Împăraţi 16:7 ş.urm.); cu privire la perioada lui Ezechia, vezi 29:15; 30:1 ş.urm.; 31:1 ş.urm.; 36:4 ş.urm. (cf. 2 Împăraţi 18:7).

(ii) Judecată şi mântuire. Se obiectează adesea că propovăduirea judecăţii şi mântuirii în Isaia 1-39 conţine contradicţii inerente. De aici se trage concluzia că diferite părţi din aceste capitole nu ne parvin de la Isaia, sau că părerile lui Isaia au suferit schimbări; de exemplu, se face distincţie în lucrarea lui între o perioadă pro şi una anti-asiriană. Dar s-a spus deja că în titlul „Sfântul lui Israel” este inclusă o tensiune inevitabilă. După cum cere situaţia, aceasta poate însemna că El protejează Israelul şi Ierusalimul, cetatea Templului, cetatea regală; poate însemna că El rosteşte o judecată directă împotriva Israelului şi Ierusalimului. De aceea atunci când Isaia predică judecată şi mântuire nu trebuie să fim surprinşi dacă Isaia nu pune accentul pe acelaşi aspect (cf. 28:23-29; se poate spune pe bună dreptate că această pildă ocupă un loc central în propovăduirea lui Isaia). Nota persistentă din propovăduirea sa este cea care i-a fost revelată la început, în vedenia inaugurală (6:11-13). O judecată minuţioasă şi completă avea să vină asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului (3:1-4:1; 5:1-7, 8-24; 32:9-14 etc.); asirienii sunt menţionaţi în acest context (5:26-30; 7:17 ş.urm.; 8:5-8 etc.).Această judecată este descrisă uneori ca o judecată purificatoare (1:24 ş.urm.; 4:2 ş.urm.), deoarece prin această judecată şi în urma ei, o rămăşiţă va fi mântuită şi pentru această rămăşiţă se întrevede un viitor triumfător (4:2 ş.urm.; 10:20 ş.urm.), etc.). dar acesta nu este singurul lucru care trebuie menţionat aici. Judecata minuţioasă şi completă a Ierusalimului nu avea să vină imediat. Lui Isaia i s-a permis să profeţească faptul că atacul lui Pecah şi Reţin împotriva Ierusalimului avea să eşueze (7:1-8:4), că asirienii aveau să invadeze Iuda şi aveau să cauzeze o suferinţă mare pentru Ierusalim, dar la rândul lor ei aveau să fie loviţi de judecata divină şi nu li se va permite să cucerească Ierusalimul (8:9 ş.urm.; 10:5-34; 14:24-32; 18; 29:1-8; 31:4 ş.urm.; 37:6 ş.urm., 21-35). O afirmaţie nu o contrazice pe cealaltă. (Trebuie remarcat de asemenea că înainte de profeţiile întăritoare din 37:6 ş.urm., 21-35, Sanherib s-a purtat cu viclenie, 30:1 ş.urm.; cf. 2 Împăraţi 18:14 ş.urm., şi a hulit pe Sfântul lui Israel.) Faptul că profeţiile lui Isaia pe această temă nu se contrazic în mod inerent este arătat de asemenea de împlinirea lor. Asirienii au cauzat multă suferinţă Ierusalimului în 701 î.Cr., dar nu l-au putut cuceri; mai târziu avea să cadă asupra Ierusalimului o judecată completă, prin mâna babilonienilor. Isaia nu spune nicăieri că asirienii ar fi executorii judecăţii complete împotriva Ierusalimului; mai târziu el a prezis că aveau să vină babilonienii (39:5 ş.urm.). În fine, unele profeţii, cum sunt cele din 5:14 ş.urm., îşi găsesc împlinirea completă numai în judecata escatologică (vezi mai jos, sub-secţiunea (iv)).

În acest context ar trebui menţionate şi chemările profetului la pocăinţă. Într-un sens, vestirea judecăţii şi mântuirii este condiţionată; dacă ei îşi împietresc inimile va veni judecata; dacă se pocăiesc, vor avea parte de iertare şi mântuire (1:16 ş.urm.; 30:15 ş.urm. etc.). Dar acest anunţ este condiţionat numai într-un sens; deoarece lui Isaia i s-a revelat încă în vedenia inaugurală că Iahve a hotărât să judece pe Iuda; masa mare a poporului s-a adâncit atât de mult în păcatele sale încât propovăduirea lui Isaia nu avea să aibă un alt efect decât să împietrească şi mai mult inimile lor (6:9 ş.urm.). De asemenea, nu există incertitudine cu privire la salvarea viitoare. Şi întocmai cum propovăduirea lui Isaia, prin faptul că a împietrit inimile ascultătorilor săi, a contribuit la pregătirea Israelului pentru judecată, tot aşa a contribuit la amânarea judecăţii, la salvarea Ierusalimului şi la formarea unei rămăşiţe asupra căreia Iahve a avut în plan să reverse mântuirea Sa.

Mântuirea proclamată de Isaia include izbăvirea Ierusalimului dintr-un necaz mare, dar izbăvirea nu înseamnă salvare deplină. Salvarea promisă, în sensul cel mai larg, este bazată pe iertarea păcatelor (cf.1:18; 6:5 ş.urm. etc.) şi consta dintr-o înnoire a inimii (cf. de ex. 32:15 ş.urm.), o viaţă trăită potrivit cu poruncile lui Dumnezeu, o viaţă încununată cu prosperitate şi glorie. Sionul avea să ocupe un loc central în aceasta salvare, dar şi celelalte naţiuni aveau să ia parte (cf. 1:19,26 ş.urm.; 2:2-5; 4:2-6; 33:13 ş.urm.). Ar trebui să menţionăm aici în mod special profeţiile mesianice care sunt de o importanţă deosebit de mare (cf. 9:1-7; 11:1-10, unde întâlnim un contrast puternic cu imperiul asirian descris în 10:5 ş.urm.; cf. şi 16:5; 28:16 ş.urm.; 32:1 ş.urm.; 33:17; profeţia despre Emanuel, în 7:14, este de asemenea mesianică, aşa cum arată citarea ei în Matei 1:22 ş.urm.; cum indică indirect v. 16). În aceste profeţii Isaia foloseşte în mod firesc termeni din VT – Mesia este descris ca regele lui Israel şi este enunţată ideea că El va elibera pe poporul său de asirieni (9:3; cf. 11:1 ş.urm., cu profeţia anterioară) – dar prin aceşti termeni el face o descriere glorioasă a salvării viitoare, despre care creştinii recunosc că a început cu prima venire a lui Cristos, iar împlinirea ei deplină va avea loc la a doua Lui venire (cf. 11:9 etc.).

(iii) Sfântul lui Israel şi naţiunile. Faptul că Iahve este singurul Dumnezeu adevărat este afirmat mai apăsat în cap. 40 ş.urm. decât în 1-39, dar cu toate acestea este subliniat destul de clar în prima parte a cărţii (cf. 2:8; 30:22; 37:16 etc.). Iahve este Domnul întregului pământ (6:3). Tot ce ce întâmplă este lucrarea Lui, împlinirea hotărârilor Lui (5:12,19; 14:24,26-37:26 etc.). El conduce istoria lui Israel şi a tuturor naţiuilor. Asiria este toiagul mâniei Sale (10:5 ş.urm.; cf. 5:26; 7:17 ş.urm.; 8:7 ş.urm. etc.); dar deoarece asirienii au urmărit propriile lor ambiţii (10:7 ş.urm.), datorită mândriei, violenţei, cruzimii şi necredinţei lor, datorită hulirii lui Iahve, şi ei aveau să fie judecaţi (8:9; 10:5 ş.urm.; 14:24-27; 18:4-6; 29:1-8; 30:27-33; 31:8 ş.urm.; 33:1 ş.urm.; 36-37 etc.). Vezi de asemenea profeţiile cu privire la Babilon (13-14; 21:1-10), Moab (15-16; vezi şi 25:10 ş.urm.), Etiopia şi Egipt (18-20), Edom (21:11 ş.urm.; 34) şi alte naţiuni. Ar trebui să observăm de asemenea că Isaia nu prezice numai dezastrul ci şi binecuvântarea naţiunilor – de ex. în marea profeţie din 19:18-25, unde se face promisiunea că Egiptul, Asiria şi Israelul vor fi împreună martori pentru Iahve (cf. 16:1 ş.urm.; 18:7; 23:15-18, cât şi 2:2-5; 11:10 etc.).

(iv) Cap. 24-27. Aceste capitole, care formează un epilog la cap. 13-23, trebuie menţionate în mod special pentru descrierea elocventă a judecăţii lumii (24) şi a mântuirii mari pe care o va realiza Dumnezeu (toate naţiunile vor avea parte în mântuirea aceasta: „El nimiceşte moartea pe vecie” – cf. 25:6 ş.urm.), şi mai sunt importante pentru că vorbesc despre învierea celor neprihăniţi (26:19).

Capitolele 40-55

Ierusalimul zace în ruină, Israelul este exilat în Babilon şi Exilul a durat multă vreme. Poporul Israel este într-o strâmtorare mare (42:22; 51:18 ş.urm.), mânia lui Iahve împotriva lor apasă greu din cauza păcatelor lor (40:2; 42:24 ş.urm.; 51:17 etc.); ei cred că El a uitat de ei (40:27; 49:14). Unii dintre ei au ajuns să considere locul exilului ca şi patria lor (55:2). Dar profetul promite că Iahve este pe punctul să elibereze pe poporul Său şi îi îndeamnă să creadă în promisiunea Lui.

(i) Sfântul lui Israel poate să ajute (41:14, 16, 20; 43:3, 14 ş.urm.; 45:11; 47:4; 48:17; 49:7; 55:5). Având în vedere ce s-a spus mai sus, nu este surprinzător că nicăieri în VT nu este accentuat cu mai multă tărie decât în aceste capitole faptul că Iahve este singurul Dumnezeu adevărat, că numai El poate ajuta (cf. 41:1 ş.urm., 21 ş.urm.; 43:10 ş.urm.; 44:6, 8; 45:5, 14, 18, 21 ş.urm.; 46:9 etc.). Încrederea în alţi zei este zadarnică, închinarea înaintea idolilor este un păcat (40:18 ş.urm.; 41:7,29; 42:8,17; 44:6-20,25; 45:20; 46:1 ş.urm.; 47:9 ş.urm.). El este cu mult mai presus decât toate creaturile Sale; El a creat toate lucrurile (lucrul acesta este accentuat în cap. 40-55 mai mult decât în 1-39) şi El conduce cursul tuturor lucrurilor (cf. 40:12-26) care formează introducerea la v. 27-31; 41:4; 43:13; 44:7; 48:13 etc.). El este Dumnezeul etern (40:28; 41:4; 43:10; 44:6; 48:12); El acţionează după buna Sa plăcere (45:9 ş.urm.) şi este cert că hotărârea Lui se va împlini (44:28; 46:10 etc.). Cuvântul Său, rostit prin gura profeţilor Săi, nu se va întoarce „fără rod” – fără să-şi împlinească misiunea (40:6-8; 55:10 ş.urm.). Chiar şi cuceritorul unei lumi întregi, cum este Cirus, este doar o unealtă în mâna lui Dumnezeu, pentru împlinirea scopurilor Sale (41:1 ş.urm., 21-29; 43:9-15; 44:24-45:13; 46:8-13; 48:12-16).

(ii) Sfântul lui Israel vrea să ajute. Israel nu a meritat ajutorul Lui; Israel s-a dovedit nevrednic (43:22 ş.urm., etc.). Dar Israel este poporul Lui (40:1 etc.; cf. de ex. 43:15; 44:2) şi Numele şi reputaţia Lui este implicată în izbăvirea Israelului (48:1-11 etc.). Relaţia lui cu Israelul cu Sionul, este comparată cu legătura stabilită prin căsătorie (50:1; 54:5 ş.urm.). El a ales pe Israel dintre toate naţiunile (41:8 ş.urm.; 48:10 etc.) şi Israel este slujitorul Lui – un titlu care implică atât un privilegiu (41:8 ş.urm. etc.) cât şi o misiune (43:10 etc.). Dragostea Lui este îndreptată în mod neschimbător spre Israel, spre Sion (40:11; 43:3 ş.urm.; 46:3 ş.urm.; 49:15 ş.urm. etc.) şi neprihănirea (dreptatea) Lui este garanţia eliberării Israelului (de ex. 41:10; 45:24).

(iii) Sfântul lui Israel va ajuta în mod sigur. Mântuirea viitoare este descrisă în culori luminoase. Temeiul acestei mântuiri şi, în acelaşi timp, esenţa ei, constă în abaterea mâniei Lui, iertarea păcatului lui Israel (40:2; 43:25; 44:22; 51:21 ş.urm., etc.). El îl foloseşte pe Cirus ca pe un instrument pentru a inaugura salvarea. Cirus este descris în termeni remarcabili, ca „unsul” lui Iahve (45:1), ca omul pe care-l „iubeşte” El (48:14 etc.). Babilonul este răsturnat de Cirus (46-47; cf. 43:14; 48:14); Israelul este eliberat şi copiii lui exilaţi sunt adunaţi din toate ţările în care au fost împrăştiaţi şi se întorc în Canaan (43:1-8, 18-21; 48:20 ş.urm.; 49:24-26; 52:11 ş.urm. etc.). Iahve Se întoarce la Sion (40:9-11; 52:7 ş.urm.), Sionul este locuit din nou (49:17-23; 54:1 ş.urm.), reconstruit (44:28; 45:13; 54:11 ş.urm.) şi ocrotit (54:14-17).

Observaţi în special aspectele următoare:

1.Această lucrare de izbăvire este descrisă ca o nouă creaţie (41:20; 45:8; cf. 45:18). Minunile care au caracterizat Exodul din Egipt urmează să fie repetate acum pe o scară mai mare (43:16 ş.urm.; 48:21; 51:9 ş.urm. etc.).

Profetul vede tot viitorul ca o unitate. Eliberarea Israelului din exil este privită ca începutul erei măreţe de mântuire, în care toate lucrurile vor fi înnoite. Aici se poate menţiona că înaintarea Israelului spre patrie este însoţită de o serie de minuni în natură (41:17 ş.urm.; 43:18-21; 48:21; 49:9 ş.urm.; 55:12 ş.urm.; cf. 54:13).

3.Se subliniază în repetate rânduri că scopul major al tuturor acestor lucruri este lauda şi gloria lui Dumnezeu (41:20; 43:21; 44:23; 48:9-11 etc.).

Profetul îşi foloseşte toată energia pentru a convinge poporul să accepte şi să creadă această promisiune de binecuvântare; vezi în special sfârşitul cap. 55. El încearcă să-i convingă arătându-le măreţia lui Iahve în natură şi în istorie. El pune întrebări directe şi îi provoacă să intre într-o dezbatere (cf. de ex. 40:12-31; 49:14 ş.urm.). El provoacă de asemenea popoarele păgâne şi zeii lor: oare pot face aceşti zei ceea ce face Dumnezeul lui Israel? Dumnezeul lui Israel este Cel care l-a chemat în fiinţă pe Cirus şi l-a ridicat pentru ca să fie instrumentul Lui pentru eliberarea Israelului. Prin urmare, Dumnezeul lui Israel este singurul care poate prevesti rezultatul acţiunilor lui Cirus. La fel de sigur cum este faptul că Iahve a făcut să se întâmple „lucrurile de demult” – adică, la fel de sigur cum a împlinit lucrurile pe care le-a prevestit în zilele din vechime – la fel de sigur este că El va face să se împlinească „lucrurile noi”, promisiunile pe care le face acum prin profetul Său (41:1 ş.urm., 21-29; 43:9-15; 44:6-45:25; 46:8-13; 48:12-16; cf. 42:9; 48:1-11). Profetul nu furnizează dovezi în sensul strict al cuvântului, ci face un apel puternic la minte, inimă şi conştiinţă.

Toate aceste lucruri subliniază universalismul acestor capitole. Iahve, Creatorul universului, conduce evenimentele din lume, inclusiv cariera victorioasă a lui Cirus. El mustră naţiunile, în special Babilonul, pentru ostilitatea lor faţă de Israel şi pentru idolatria lor (41:11-16; 42:13, 17; 46; 47). Scopul spre care îndreaptă El cursul lumii este rezumat în cuvintele: „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine” (45:23); în această slujire a lui Iahve constă şi mântuirea naţiunilor pământului; cf. de ex. 42:10-12; 45:6, 22-24; 51:4 ş.urm.

(iv) Cu privire la „Cântările Robului” (42:1-7; 49:1-9a; 50:4-11; 52:13-53:12), vezi *ROBUL DOMNULUI.

Capitolele 56-66

În aceste ultime capitole următoarele aspecte sunt demne de remarcat.

1.Iahve este prezentat ca Dumnezeul cel viu. El este de temut în mânia Sa (59:16 ş.urm.; 63:1-6), dar El se apleacă cu bunătate spre poporul Său, arată îndurare faţă de ei şi le redă mângâierea; El îşi găseşte plăcerea în Sion (57:15 ş.urm.; 60:10; 61:1 ş.urm.; 62:4 ş.urm.; 63:7, 15; 65:1 ş.urm., 8, 19; 66:2, 13). Faptul că El nu este o forţă inflexibilă sau inexorabilă este arătat în mod emoţionant în felul în care a tratat pe Israel în zilele din trecut (63:8 ş.urm).

2.Un puternic contrast este realizat între aceia din Israel care Îl iubesc pe Dumnezeu şi cei care nu ascultă de El (de ex. 57:1; 65:13 ş.urm.; 66:5; cf. 65:8).

3.S-a spus frecvent, dar fără justificare, că cel puţin în unele părţi din această secţiune finală a cărţii este manifestat un spirit legalist şi naţionalist. Este adevărat că se afirmă clar necesitatea neprihănirii pentru ca oamenii să aibă parte de mântuirea viitoare şi uneori este accentuată importanţa respectării Sabatului (cf. de ex. 56:1-8). Dar aceasta nu are ca scop impunerea unui spirit de ceremonialism sau legalism; dimpotrivă, un asemenea spirit este condamnat cu tărie (cf. 58-66:3, 5) iar atitudinea de umilinţă este lăudată în repetate rânduri (cf. de ex. 57:15; 61:2 ş.urm.; 66:2). În ce priveşte glorificarea Sionului (cf. de ex. 60:4 ş.urm.; 61:5 ş.urm.; 66:20), nu este vorba de o simplă izbucnire de naţionalism. Sionul nu este doar capitala ţării lui Iuda, ci locuinţa lui Dumnezeu; şi neamurile care se întorc la El au parte de mântuirea Lui (de ex. 56:1-8; 60:3).

BIBLIOGRAFIE

Vezi Introducerile la VT şi Comentarile – de ex. E. J. Kissane, The Book of Isaiah, 1, 1941 (1960), 2, 1943; I. W. Slotki, Isaiah, Soncino Bible, 1949; R. B. Y. Scott, G. D. Kilpatrick, J. Muilenburg, H. S. Coffin, „Isaiah”, IE, 5, 1956; J. Mauchline, Isaiah 1-39, rac, 1962; C. R. North, Isaiah 40-55, 7BC, 1964; D. R. Jones, Isaiah 56-66 and Joel, TEC, 1964; C. R. North, The Second Isaiah, 1964; E. J. Young, The Book of Isaiah, NIC, 1, 1965, 2, 1969, 3, 1972; H. C. Leupold, Exposition of Isaiah 1 (cap. 1-39), 1968; J. L. McKenzie, Second Isaiah, AB, 1968; O. Kaiser, Isaiah 1-12,071, 1972, Isaiah13-39, OTL, 1974; C. Westermann, Isaiah 40-66, OTL, 1969; C. Westermann, Isaiah 40-66, OTL, 1969; A. S. Herbert, 1-39, CBC, 1973. Vezi de asemenea O. T. Allis, The Unity of Isaiah, 1950.

N.H.R.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-isaia.html

CARTEA LUI IOV

download - Copie

Schiţa conţinutului

Capitolele 1 şi 2 (în proză) ne prezintă o întâlnire cerească între Dumnezeu şi Satan şi efectele acestei întâlniri pe pământ. Capitolul 3 este marele „De ce?” al lui Iov; Elifaz îşi spune părerea în cap. 4-5 iar Iov răspunde în cap. 6-7. Bildad continuă în cap. 8 şi Iov răspunde în cap. 9-10. Prima serie de discuţii se încheie cu cuvântarea lui Ţofar în cap. 11 şi răspunsul lui Iov în cap. 12-14. În a doua serie îl ascultăm pe Elifaz (15), Bildad (18) şi Ţofar (20), iar răspunsurile lui Iov sunt în cap. 16-17, 19, 21. În textul pe care-l avem noi (vezi III. mai jos) a treia serie de cuvântări este incompletă şi iau cuvântul numai Elifaz (22) şi Bildad (25), iar Iov răspunde în cap. 23-24 şi 26- 27. După un interludiu de laudă la adresa înţelepciunii (28), Iov rezumă dezbaterea (29-31). Urmează intervenţia lui Elihu în cap. 32-37 şi apoi răspunsul dat de Dumnezeu lui Iov în cap. 38-42:6. Cartea se încheie cu un epilog în proză care relatează restaurarea prosperităţii lui Iov (42:7-17).

Autorul şi data scrierii

Cartea este anonimă. Tradiţia talmudică „oficială”, acceptată de mulţi dintre scriitorii creştini mai vechi, afirmă că această carte a fost scrisă de Moise (Baba Bathra 14b, seq.), dar continuarea pasajului şi alte afirmaţii arată că aceasta era doar o afirmaţie pioasă, bazată probabil pe un sentiment de potrivire şi nu trebuia luată în serios. Adevărul este că nu avem nici o dovadă obiectivă care să ne îndrume în privinţa autorului sau datei scrierii. Dovezile pentru o dată foarte timpurie se bazează în cea mai mare măsură pe faptul că nu sunt menţionate detalii din istoria israelită, dar lucrul acesta poate fi explicat suficient de bine de dorinţa autorului de a discuta problema centrală în afara cadrului legământului. Alte dovezi, cum sunt menţionarea haldeilor ca triburi nomade care jefuiesc (1:17) şi termenul arhaic qesita (42:11) indică doar vechimea povestirii şi nu data scrierii. Cercetătorii moderni au datat cartea din vremea lui Solomon până prin 250 î.Cr., cele mai populare date fiind între 600 şi 400 î.Cr., deşi există o tendinţă crescândă de a prefera date mai târzii. O dată Solomonică, acceptată de Franz Delitzsch şi E. J. Young, este cea mai veche pe care o putem adopta în mod rezonabil. Argumentele bazate pe subiect, limbaj şi teologie probabil că indică o dată mai târzie, dar întrucât cartea este sui generis în literatura ebr. şi întrucât limbajul este atât de distinctiv (unii consideră că este o traducere din aramaică sau consideră că autorul a trăit în afara Israelului), iar teologia este valabilă în orice vreme, orice dogmatism derivă din subiectivism sau din idei preconcepute.

III. Textul

Faptul că avem de-a face cu una dintre cele mai dificile scrieri poetice din VT şi că în vocabular întâlnim vreo 110 cuvinte (W. B. Stevenson, The Poem of Job, p. 71) care nu sunt găsite în altă parte, a făcut ca sarcina scribului să fie foarte dificilă. Din nefericire traducerile nu sunt de mare ajutor pentru verificarea textului ebr. Traducerea LXX trebuie folosită cu multă precauţie. În forma ei mai veche a lipsit aproximativ 17-25 la sută din textul ebr. probabil pentru că traducătorii au fost intimidaţi de sarcina lor; iar traducerea este adesea liberă şi parafrazată, şi nu rareori este incorectă.

Problemele textuale principale sunt în cap. 26-27. Aceste capitole sunt răspunsul lui Iov la a treia cuvântare a lui Bildad. Nu se poate face nici o obiecţie la faptul că Ţofar nu vorbeşte a treia oară; lucrul acesta este în armonie cu caracterul său şi ar fi dovada cea mai evidentă că Iov a triumfat asupra prietenilor săi. Nu încape îndoială că îl ascultăm pe Iov vorbind în 27:2-6, dar în contextul dat este aproape imposibil să-i atribuim lui şi versetele din 27:7-23. Probabil că acestea fac parte din a treia cuvântare a lui Ţofar sau poate din cuvântarea lui Bildad. Dacă este aşa, nu a fost sugerată nici o reconstituire satisfăcătoare a textului şi s-ar putea ca o parte a manuscrisului original să fi fost pierdută – ceva ce se poate întâmpla uşor cu un sul fragil de papirus.

Integritatea

Majoritatea cercetătorilor separă prologul şi epilogul în proză de poezia din 3:1-42:6. Atunci când faptul acesta este interpretat că proza este mai veche decât poezia şi că autorul a transformat miezul povestirii vechi într-o poezie magnifică, nu se pot ridica obiecţii şi este posibil ca teoria să fie corectă. Nu există dovezi obiective care să sugereze că proza a fost adăugată mai târziu la poezie de către un alt autor, sau că ar fi o compoziţie mai veche sau mai nouă. În scrierile lui W. B. Stevenson (op. cit.) această teorie a fost folosită pentru a impune o interpretare nenaturală a cărţii.

Foarte mulţi cercetători consideră că anumite porţiuni au fost inserate mai târziu. În ordinea descrescândă a importanţei, cele mai importante pasaje sunt: cuvântările lui Elihu (32-37), lauda înţelepciunii (28) şi anumite părţi din răspunsul lui Dumnezeu (39:13-18; 40:15-24; 41:1-34). În orice caz, argumentele lingvistice sunt foarte şubrede. Argumentele bazate pe conţinutul lor riscă să izoleze pasajele. Aranjarea actuală a cărţii poate fi apărată foarte rezonabil.

Cartea lui Iov ca şi scriere poetică

Pfeiffer, IOT, 1948, p. 683 ş.urm., spune foarte bine: „Dacă poetul nostru poate fi pus alături de cei mai mari scriitori ai omenirii, fapt de care nu ne îndoim, geniul lui creator nu a trebuit neapărat să se bazeze pe modele mai vechi pentru structura generală a lucrării sale… O putem socoti ca pe una dintre cele mai originale lucrări poetice ale omenirii. Atât de originală, de fapt, încât nu se încadrează în nici o categorie standard stabilită de critica literară… nu este în exclusivitate lirică… nici epică… nici dramatică… nici didactică, nici reflectivă… decât dacă reducem poezia ca să o încadrăm într-o anumită categorie”. În mod convenţional cartea lui Iov face parte din literatura poetică ebr. şi stă alături de Proverbe şi Eclesiastul, iar compararea ei cu anumite scrieri de „înţelepciune” egip. şi bab. este justificată numai dacă reţinem avertismentul lui Pfeiffer. Este clar că Iov şi prietenii lui sunt descrişi şi vorbesc ca şi membri ai categoriei înţelepţilor, iar Elihu li se adresează ca atare (34:2).

În Israel înţelepţii au căutat că-L înţeleagă pe Dumnezeu şi căile Sale prin studierea uniformităţilor mari din experienţa umană, prin raţiunea iluminată de „frica de Domnul”. Cartea Proverbelor este un exemplu tipic al modului în care au înţeles ei viaţa. Cartea lui Iov este un protest înfocat, nu atât împotriva conceptului fundamental al Proverbelor că o viaţă trăită în frică de Dumnezeu aduce prosperitate, şi că nelegiuirea aduce suferinţă şi distrugere, cât împotriva ideii că prin acestea pot fi cunoscute pe deplin căile lui Dumnezeu. Iov nu este un caz tipic; el este excepţia care contrazice presupunerea că prin experienţa obişnuită pot fi înţelese pe deplin adâncurile înţelepciunii şi lucrării lui Dumnezeu.

Problema lui Iov

Poezia este atât de bogată în idei, atât de amplă în sfera sa, încât în ea se oglindeşte o mare parte a experienţei umane şi a misterelor ei. Totuşi, în cea mai mare parte s-a considerat că se ocupă cu problema suferinţei umane. Deşi W. B. Stevenson a exagerat poziţia sa (op. cit., p. 34 ş.urm.) el a arătat clar că în poem există mult mai puţine aluzii la suferinţa fizică a lui Iov decât s-a presupus. Iov se ocupă mai puţin de suferinţa fizică şi mai mult de felul în care este tratat de rudenii, de concetăţeni, de gloată şi, în fine, de prieteni. Dar acestea sunt doar dovezi că Dumnezeu l-a părăsit. Cu alte cuvinte, problema lui Iov nu este problema durerii, nici măcar problema mai vastă a suferinţei, ci o problemă teologică: de ce nu a acţionat Dumnezeu aşa cum ar fi fost de aşteptat pe baza teoriei şi a experienţei sale anterioare? Fiind un fiu al epocii sale, el şi-a clădit viaţa pe teoria că dreptatea lui Dumnezeu implică egalitatea dintre bunătate şi prosperitate.

Dacă sunt scoase din context, cuvintele prietenilor săi şi ale lui Elihu sunt mai acceptabile decât multe dintre vorbele pripite ale lui Iov. Dar ele sunt respinse de Dumnezeu (42:7) nu pentru că sunt neadevărate ci pentru că sunt prea înguste. Lucrul acesta este arătat deosebit de clar în discuţia despre soarta celor răi. În ciuda exagerărilor lui Iov recunoaştem imediat că prietenii săi produc un tablou a priori al sorţii pe care ar trebui să o aibă cei răi. Ei crează tabloul lui Dumnezeu numai printr-o alegere atentă a dovezilor. Suferinţa lui Iov este cauzată de o prăbuşire a concepţiei sale teologice despre lume şi viaţă.

Aceasta explică punctul culminant aparent nesatisfăcător în care Dumnezeu nu răspunde la întrebările sau acuzaţiile lui Iov şi, cu toate că El proclamă măreţia atotputerniciei Sale, nu a eticii sale, Iov este satisfăcut. El îşi dă seama că ideea sa despre Dumnezeu s-a prăbuşit pentru că a fost prea mică; problema lui dispare atunci când îşi dă seama de măreţia lui Dumnezeu. Cartea nu îşi propune să răspundă la problema suferinţei ci să proclame un Dumnezeu atât de mare încât nu este necesar nici un răspuns, deoarece dacă ar fi dat, ar transcende mintea finită; acelaşi principiu se aplică la problemele ridicate pe parcurs.

BIBLIOGRAFIE 1976 R. Driver şi G. B. Gray,The Book of Job, ICC, 1921; G. Hölscher,Hiob, 1937; J. C. Rylaarsdam,Revelation in Jewish Wisdom Literature, 1946; W. B. Stevenson, The Poem of Job, 1947; H. L. Ellison, From Tragedy to Triumph, 1958; E. Dhorme, The Book of Job, 1967; H. H. Rowley, Job, NCB, 1970; F. I. Andersen, Job, TOTC, 1976.

H.L.E.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-iov.html

Cartea lui Iosua

download - Copie

CARTEA LUI IOSUA. Cartea lui Iosua relatează invadarea Canaanului de către Israel şi împărţirea ţării între triburi. Relatează în detaliu cum au traversat Iordanul şi cum au stabilit un cap de pod, descrie mai pe scurt două campanii care au zdrobit puterea canaaniţilor şi rezumă cuceririle militare ale Israelului. Relatarea împărţirii ţării include o descriere completă a teritoriului lui Iuda şi menţionează aşezarea chenită de la Hebron şi dificultăţile întâmpinate de Manase la N. După menţionarea cetăţilor levitice şi a problemei triburilor din Transiordania, cartea se încheie cu o relatare a testamentului spiritual al lui Iosua, punctul culminant fiind legământul naţional de la Sihem.

Schiţa conţinutului

Invazia Canaanului(1:1-11:23)

(i) Schimbarea conducerii (1:1-4:24). Însărcinarea; misiunea de recunoaştere; trecerea râului.

(ii) Capul de pod (5:1-8:35). De la Ghilgal la Ai.

(iii) Campania din sud (9:1-10:43). Cetăţile hivite; înfrângerea confederaţiei de la Ierusalim; cetăţile cucerite.

(iv) Campania din nord şi alte cuceriri (11:1-23).

Aşezarea în Canaan(12:1-24:33)

(i) Lista duşmanilor înfrânţi (12:1-24)

(ii) Primele aşezări (13:1-17:18). Lucrări neterminate; Transiordania; Caleb; teritoriul lui Iuda; teritoriul împărţit lui Efraim şi Manase.

(iii) Aşezări de mai târziu (18:1-21:45). Conferinţa de la Silo; cetăţi de refugiu; cetăţi levitice.

(iv) Calea care stă înainte (22:1-24:33). Altarul Mărturiei; îndemnul lui Iosua; legământul de la Sihem.

Compunerea şi scopul cărţii

În Biblia ebr. cartea lui Iosua este prima din secţiunea „Profeţilor din vechime”, care cuprinde istoria israelită de la invazie până la Exil. Fiind o continuare imediată şi naturală a cărţii Deuteronom, cartea lui Iosua cuprinde perioada de la preluarea conducerii de către Iosua şi până la moartea lui Iosua şi Eleazar. Cap. 1-11 formează o naraţiune continuă, deşi tratarea este din ce în ce mai sumară şi se încheie cu o evaluare generală a realizărilor lui Iosua (11:15-23). Oricare ar fi forma în care autorul a găsit acest material, el a făcut o naraţiune de cea mai înaltă calitate dramatică, atât în ce priveşte tratarea subiectului cât şi în tehnica naraţiunii. Nu este vorba de o simplă editare a unei lucrări existente; multe lucruri sunt omise sau generalizate, păstrând proporţiile, pentru a oferi tabloul general într-un spaţiu limitat.

Un punct culminant este atins în cap. 11, dar povestirea nu este încheiată. Cartea vorbeşte despre lucrarea lui Iosua şi despre împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu prin faptul că Israel a intrat în posesiunea ţării „pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da” (1:6; cf. 23:14; 24:13). Pentru amândouă aceste scopuri trebuie să facă o relatare a ocupării şi să arate poziţia de tărie naţională în care a lăsat Iosua poporul.

În partea aceasta sunt folosite multe documente dintre care unele apar şi în altă parte (Numeri, Judecători, Cronici). Autorul exercită control asupra materialului său, făcând editări extensive (de ex. cap. 20 şi probabil majoritatea listelor graniţelor). Cuvântarea de „rămas bun” a lui Iosua către popor este redată în cap. 23; dar din punct de vedere profetic lucrarea a fost încununată prin legământul de la Sihem, deşi acesta se poate să fi avut loc mult mai devreme (24:28).

III. Autorul, sursele şi data scrierii

Atât în scopul cât şi în limbajul cărţii lui Iosua se pot observa ecouri puternice din Deuteronom. De asemenea (în special în partea a doua) se simte o amprentă diferită. Prin urmare, a fost normal ca analiza sursei pentru Pentateuh să fie proiectată la cartea lui Iosua şi a fost promovată ideea unui „Hexateuh”. Teoria nu a avut succes deoarece (a) criterii incerte au dus la neînţelegeri şi o confuzie crescândă în analiză; (b) „sursa preoţească” (P) este deosebit de greu de identificat iar cartea lui Iosua ridică în mod acut problema valabilităţii existenţei unei asemenea surse narative independente (vezi C. R. North, The Old Testament and modern Study, 1951); (c) în forma sa generală şi în concepţia sa, cartea lui Iosua se încadrează mai degrabă în Profeţii Vechi decât în Lege.

Noth a abordat problema dintr-o perspectivă nouă, punând accent pe importanţa tradiţiilor şi încercând să vadă cum s-au dezvoltat acestea. Noth a tras concluzia că un autor din „şcoala deuteronomică” a editat compilaţii vechi de tradiţii de la sanctuar şi cronici despre ocuparea ţării şi a alcătuit astfel „cartea lui Iosua”, pentru a completa istoria deuteronomică, iar mai târziu a fost retuşată de P. Această idee a fost acceptată pe larg şi este acceptată în linii mari de Gray şi Soggin (cele mai recente comentarii în limba engleză). Implicaţiile cu privire la datare depind de concepţia adoptată cu privire la Deuteronom Termenul „deuteronomic” este asimilat cu termenul „profetic” şi teoria nu reuşeşte să explice de ce există atât de puţin „stil deuteronomic” în Judecători (cf. S. R. Driver, LOT, p. 112, 126 ş.urm.; C. F. Burney,Judges, 1920, p. xliff).

Noth pune accent pe amploarea etiologiei (povestiri care explică nume şi monumente) în tradiţii şi a adoptat o părere extrem de sceptică cu privire la valoarea ei (criticat de J. Bright,Early Israel in Recent History Writing, 1956). Alţii au explorat rolul sărbătorilor religioase în istorie şi tradiţie, dar reconstituirile sunt în mare măsură speculative.

Evaluare istorică

Relatarea invaziei a fost criticată adesea ca „nerealistă”, prezentând o „nimicire totală” a Canaanului, în contrast cu „relatarea mai sobră” din Judecători 1 (Gray, p. 43). Această evaluare este bazată pe o interpretare greşită a ambelor cărţi. Iosua nu spune că totul s-a încheiat în două campanii (11:18) şi conţine sugestii cu privire la probleme (15:63; 17: 12-18) care ar fi putut fi omise cu uşurinţă; dar se ocupă în principal de succesul general al invaziei şi de motivele succesului. Pe de altă parte, Judecători 1 nu este o relatare a invaziei; acest capitol scoate în relief începuturile eşecului, dar toată cartea ar fi fără sens dacă nu ar fi existat înainte un succes mare.

Mulţi cercetători şi-au imaginat o invazie făcută de triburi independente (vezi H. H. Rowley,From Joseph to Joshua, 1948). Noth a mers până acolo încât a susţinut că Israelul a fost format în Canaan ca o „amfictionie” (alianţă sfântă, pe baza analogiei cu gr.); cf. Bright, op. cit. p. 83 ş.urm., pentru o critică a ideii; şi B. D. Rathjen, JNES 24, 1965, p. 100-104. Dovezile arheologice sunt încă incomplete, dar există suficiente dovezi cu privire la distrugerea societăţii canaanite (de ex. Haţor, Tell Beit Mirsim) pentru a ne convinge că invazia trebuie privită cu seriozitate. Teoriile despre o invazie paşnică limitează rolul lui Iosua la acela de lider local sau de arbitru (Soggin, p. 14-18). Temeiul unor asemenea teorii nu este analiza cărţilor lui Iosua şi Judecători, cât desconsiderarea lucrărilor lui Moise.

Problema delicată a relatării biblice este că „tradiţia de la Sinai” – rădăcina autentică a credinţei lui Israel şi a fiinţei sale politice (vezi Iosua 24). G. E. Mendenhall (BA 25, 1962, p. 66-87) consideră că este o precipitare a mişcării de eliberare în Canaan, dar exagerează argumentele sale. Dovezile biblice pentru absorbirea elementelor ne-israelite în sistemul tribal presupun existenţa sistemului, bazat în ultimă instanţă pe înrudire.

Conţinutul spiritual

Importanţa cărţii lui Iosua pentru creştini constă în principal în faptul că (a) arată credincioşia lui Dumnezeu faţă de legământul Său (cf. Deuteronom 7:7; 9:5 ş.urm.); (b) relatează desfăşurarea scopului Său pentru naţiune; (c) dă motive pentru eşecul prevestit deja (17:13; 18:3) al ducerii la îndeplinire a planului divin; (d) oferă analogii pentru ucenicie, întrucât este clar că problema credinţei, a ascultării şi a curăţiei au fost importante în cadrul invaziei.

Israelul sub conducerea lui Iosua a dat dovadă de un moral mai înalt decât părinţii lor, dar nu au fost mai puţin susceptibili la influenţele politeiste şi naturaliste în religie (Numeri 25; Deuteronom 4:3, 23). Prin urmare, hotărârea de a extirpa pe canaaniţi şi religia lor a fost foarte importantă (cf. Geneza 15:16; Exod 20:2-6-23:23-33; 34:10-17; Numeri 31:15 ş.urm.; Deuteronom 7). Israeliţii nu au putut înţelege sau pune în aplicare o lucrare de izbăvire cât timp contactul zilnic cu cultura canaanită punea în pericol credinţa lor într-un Dumnezeu unic şi atotputernic, cât şi standardele lor morale, aşa cum arată cartea următoare. De asemenea, mântuirea prin har nu ar fi putut fi oferită în general (ca în NT) mai înainte ca temeiurile juridice necesare să fie stabilite public în moartea lui Cristos; vedem un exemplu de har în felul în care Dumnezeu S-a purtat cu Rahav (cf. Evrei 11:31). Planul lui Dumnezeu în perioada aceea nu a fost să-i înveţe pe oameni creştinismul, ci să pregătească calea pentru Cristos prin Israel.

Experienţele lui Israel în Canaan, cât şi în pustie, au fost „scrise pentru învăţătura noastră” (1 Corinteni 10:11). Tema principală a cărţii este că Dumnezeu a dat odihnă lui Israel, odihnă pe care părinţii lor necredincioşi nu au putut-o obţine (Psalmul 95:11). În Evrei 4:1-11 se arată că acesta este un „model” sau „arhetip”; principiul pe care psalmistul l-a aplicat la propria sa generaţie este valabil în egală măsură pentru creştin, iar promisiunea este împlinită pe deplin (v. 8) numai în odihna pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cristos (cf. J. N. Darby, Synopsis, 1, p. 328). Dacă aceasta este aplicaţia principală a istoriei invaziei, avem multe de învăţat din succesele şi eşecurile poporului şi de la Iosua ca şi conducător.

VI Textul şi traducerile

În afară de probleme topografice, textul ebr. conţine puţine obscurităţi. Versiunea LXX menţine un standard mediu; originalul ebr. folosit nu pare să se deosebească semnificativ de TM.

BIBLIOGRAFIE Text: Benjamin, Variations between the Hebrew and Greek texts of Joshua, 1921.

Comentarii: J. A. Soggin, Joshua, E.T. 1972; J. Gray, Joshua, Judges and Ruth, 1967; J. Bright,Joshua, 18, 2, 1953; M. Noth, Joshua (în l. germană), 1953.

Istorie: S. Yeivin, Israelite Conquest of Canaan, 1971; LOB; W. F. Albright, Archaeology and the Religion of Israel, 1956; de asemenea, secţiunile relevante din lucrări generale.

J.P.U..L.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-iosua.html

CARTEA LUI IONA

download - Copie

CARTEA LUI IONA

Schiţa conţinutului

Cartea este împărţită în patru capitole care au teme diferite. Primul capitol vorbeşte despre Iona, trimis de Dumnezeu să meargă la Ninive şi să protesteze împotriva răutăţii cetăţii; Iona s-a răzvrătit şi a luat o corabie care mergea în direcţia opusă. S-a iscat o furtună şi, în cele din urmă, marinarii l-au aruncat pe Iona peste bord, la sugestia lui. Un peşte mare l-a înghiţit pe profet. Cap. 2 redă textul rugăciunii sale sau, mai degrabă, al psalmului de mulţumire rostit în pântecele peştelui. Peştele l-a vărsat pe Iona pe ţărm. Cap. 3 arată că în cele din urmă Iona a ajuns la Ninive. Predica sa despre judecată i-a făcut pe locuitori să se căiască de faptele lor rele. În cap. 4 îl găsim pe Iona supărat că aceştia s-au căit şi că au scăpat de nimicire; după aceea Dumnezeu, făcându-l pe Iona să-i fie milă de o plantă, l-a învăţat că trebuie să aibă milă de toţi oamenii.

Autorul şi data scrierii

Cartea nu ne dă nici o indicaţie cu privire la autorul ei. Se poate să fi fost scrisă de Iona însuşi, dar cartea nu foloseşte nicăieri persoana întâi (spre deosebire de Osea 3:1, de ex.); o dată mai târzie de secolul al 8-lea este sugerată probabil de versetul Iona 3:3, care dă de înţeles că cetatea Ninive nu mai exista (a fost distrusă în 612 î.Cr.). Dacă autorul nu a fost Iona, nu putem şti cine a scris-o. Prin urmare, data scrierii s-ar putea să fie în secolul al 8-lea, dar este mai probabil că nu a fost scrisă înainte de secolul al 6-lea. Cei doisprezece Profeţi mici erau cunoscuţi şi respectaţi la sfârşitul secoului al 3-lea (cf. Eclesiasticul 40:10), aşa încât cea mai târzie dată posibilă este secolul al 3-lea. Accentul universalist al cărţii este considerat adesea ca un protest împotriva spiritului ultra-naţionalist al evreilor din perioada care a urmat după Ezra; totuşi, pasaje universaliste apar încă în secolul al 8-lea (cf. Isaia 2:2 ş.urm.). Diferite caracteristici ale limbii ebr. folosite în cartea lui Iona constituie cel mai puternic argument pentru o dată post-exilică, dar volumul redus al cărţii nu ne permite să tragem o concluzie certă. (Vezi de asemenea D. W. B. Robinson în NBCR cu privire la această problemă.)

III. Interpretări

Natura cărţii este un subiect foarte controversat. A fost epxlicată în moduri diferite, ca mitologie, alegorie, comentariu (sau Midraş), pildă sau istorie. Interpretarea mitologică şi cea alegorică nu mai sunt la modă şi pot fi lăsate de-o parte. Majoritatea cercetătorilor din zilele noastre consideră cartea în principal ca o pildă, având în parte caracter de Midraş, adică, relatând tradiţii despre Iona, suplimentare faţă de detaliile sumare din 2 Împăraţi 14. Interpretarea parabolică priveşte cartea ca pe o povestire morală, comparabilă cu povestea spusă de Natan lui David (2 Samuel 12:1 ş.urm.) sau cu pilda Samariteanului milostiv spusă de Domnul nostru (Luca 10:30 ş.urm.) care, desigur, a căutat să-i înveţe pe oameni aceeaşi lecţie ca şi cartea lui Iona. Punctul de vedere parabolic nu este doar o soluţie facilă pentru a evita necesitatea de a crede că Iona a ieşit viu din pântecele peştelui, aşa cum s-a susţinut uneori. Asemenea pilde sunt frecvente în Scriptură; argumentul principal împotriva acestei interpretări este lungimea neobişnuit de mare a povestirii.

Interpretarea istorică este bazată pe sensul primar al textului şi pe faptul că povestirea este aplicată la un personaj istoric cunoscut, Iona, fiul lui Amitai (în timp ce personajele din pildele menţionate mai sus sunt anonime). Este cert că tradiţia iudaică a acceptat cartea ca fiind istorică, cum dă de înţeles şi referirea făcută de Domnul Isus la ea (Matei 12; Luca 11), deşi aceasta nu este o concluzie necesară. Interpretarea istorică este atacată în câteva privinţe, în special în privinţa minunii cu peştele, a dimensiunii imense atribuită cetăţii Ninive şi în ceea ce priveşte afirmaţia că regele şi locuitorii nu numai că au ascultat de un profet evreu fără ezitare şi fără excepţie, ci s-au şi căit, şi în final, în privinţa vitezei neobişnuite de creştere a curcubetelui. Totuşi, se poate ca primul fapt să fi fost o minune autentică; în orice caz, întâmplarea are paralele moderne. Viteza de creştere a curcubetelui se poate să fi fost de asemenea miraculoasă; sau, mai simplu, s-ar putea spune că Iona 4:10 nu ar trebui interpretat literal. În ce priveşte mărimea cetăţii Ninive (Iona 3:3), este posibil ca autorul să se fi referit la o regiune mult mai mare decât cetatea propriu-zisă; confirmarea acestui fapt poate fi văzută în faptul că el vorbeşte despre „regele Ninivei” (3:6), în timp ce alţi scriitori ai VT vorbesc despre regii Asiriei, ţară a cărei ultimă capitală a fost Ninive. (Vezi *NINIVE.) S-ar putea susţine că în perioada de ascensiune a Asiriei, înainte de urcarea pe tron a lui Tiglat-Pileser III (745 î.Cr.) locuitorii din Ninive erau gata să asculte de un profet care prezicea dezastrul dacă nu aveau să se pocăiască. Religia lor a fost politeistă, aşa încât se poate ca ei să fi încercat să evite jignirea unei zeităţi chiar dacă aceasta era străină şi necunoscută.

Este rezonabil să spunem că nici una dintre obiecţiile la adresa interpretării istorice nu sunt insurmontabile. Acelaşi lucru ar putea fi spus cu privire la interpretarea parabolică. Prin urmare, se pare că avem de ales între acestea două.

Scopul

În general cercetătorii sunt de acord că scopul cărţii lui Iona este didactic; cartea se sfârşeşte cu o întrebare provocatoare (cf. Luca 10:36). Este discutabil dacă intenţia a fost să protesteze împotriva unui iudaism îngust şi exclusivist, dacă a fost o chemare la misiune sau dacă a fost o explicaţie a aparentei neîmpliniri a profeţiilor mai vechi împotriva popoarelor străine. Fără să cunoaştem exact împrejurările în care a fost scrisă cartea, nu putem da un răspuns decisiv; în orice caz, aceste posibilităţi nu se exclud reciproc. Cartea pune accent pe puterile universale ale lui Dumnezeu asupra indivizilor şi asupra naţiunilor din răsărit şi din apus, asupra vieţii şi morţii; accentuează de asemenea îndurarea universală şi dragostea lui Dumnezeu, faţă de evrei neascultători şi faţă de ne-evrei cruzi deopotrivă.

Alcătuirea

Cartea este acceptată în general ca o lucrare unitară, cu excepţia psalmului (2:2-9), despre care mulţi cercetători susţin că ar fi o interpolare. Totuşi, tendinţa actuală este de a accepta unitatea cărţii (cf. Kaiser, IOT, p. 196). Psalmul nu este atât de nelalocul său cum s-a susţinut adesea; Iona a fost izbăvit dinti-un mormânt de ape – chiar dacă se mai afla încă în pântecele peştelui – iar folosirea limbajului tradiţional care descrie moartea în metafore marine este deosebit de adecvată. În acelaşi timp, este demn de remarcat că şi cadrul de referinţă obişnuit pentru un asemenea psalm pune baza interpretării semnificaţiei lui dată în NT (cf. Matei 12:39 ş.urm.).

BIBLIOGRAFIE. 1975 J. Wilson, PTR 25, 1927, p. 636 ş.urm.; G. Ch. Aalders,The Problem of the Book of Jonah, 1948; L. C. Allen,The Books of Joel, Obadiah, Jonah and Micah, NICOT, 1976, p. 173-235; D. W. B. Robinson, în NBCR; F. D. Kidner, „The Distribution of Divine Names in Jonah”, TynB 21, 1970, p. 126 ş.urm.; A. R. Johnson, „Jonah II. 3-10; A Study in Cultic Phantasy”, în Studies of OT Prophecy presented to T. H. Robinson, ed. H. H. Rowley, 1950; vezi şi articolele din dicţionarele şi studiile introductive standard. Pentru bibliografia recentă, vezi O. Kaiser, IOT, 1975.

D.F.P.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-iona.html

CARTEA LUI IOEL

download - Copie

CARTEA LUI IOEL

Schiţa conţinutului

Ioel discută patru subiecte principale: (a) devastările grozave produse de plăgile succesive de lăcuste, devastări care aveau o semnificaţie mai profundă; (b) rodnicia reînnoită a pământului în urma pocăinţei lui Israel; (c) darurile Duhului; (d) judecata finală a popoarelor care au năpăstuit pe Israel şi binecuvântarea viitoare a ţării lui Iuda. În toate aceste subiecte sunt întreţesute referiri primare şi escatologice.

Plaga lăcustelor, 1:1-12

Cu privire la lăcuste în VT, vezi de asemenea Exod 10:12-15et passim, împreună cu Psalmul 78:46; 105:34; de asemenea Proverbe 30:27; Naum 3:15,17 etc. (*ANIMALE.)

(i) Ioel afirmă în modul profetic obişnuit că a primit cuvântul Domnului şi dă numele său şi al tatălui său, nume care nu sunt cunoscute din alte surse (1:1).

(ii) Povara mesajului sau este copleşitoare – o plagă de lăcuste de proporţii înfricoşătoare, în roiuri succesive (1:2-4; cf. Exod 10:14). O discuţie etimologică, entomologică şi figurativă a v. 4 poate fi găsită în comentarii.

(iii) Efectele plăgii sunt descrise plastic (1:5-12). Prima care este menţionat, poate ironic, este că beţivului i s-a luat mustul de la gură. Dinţii oştirii de lăcuste sunt înfricoşători (cf. Proverbe 30:14 etc.) – au devorat până şi coaja smochinilor, scoţând la vedere interiorul alb şi plin de sevă. Preoţii din Templu ar trebui să jelească cu durerea unei fecioare bătrâne al cărei logodnic a murit în tinereţea ei, înainte de căsătorie, pentru că şi lucrurile pentru jertfă au fost consumate (cf. Daniel 8:11; 11:31; 12:11; contrast cu Isaia 1:11-15; Mica 6:6 etc.). Este descrisă plastic devastarea din lanuri, vii şi livezi.

Roadele pocăinţei,1:13-2:27

(i) Preoţii trebuie să jelească îmbrăcaţi în sac şi cenuşă, cu post şi rugăciune, pentru ziua mâniei lui Dumnezeu, „cucerirea Cuceritorului”, pentru a reflecta palid asonanţa ebr. izbitoare (1:13-15; vezi Naum 9:1; Estera 4:3, 16; Daniel 9:3 etc., în contrast cu Isaia 58:4 ş.urm.; Ieremia 14:12; Zaharia 7:5 etc.). Părerile VT despre jertfe şi post nu sunt contradictorii; multe lucruri depindeau de circumstanţe şi de modul particular de folosire. Ioel nu ar trebui condamnat pentru că ar părea să fie mai ritualist decât Amos şi Isaia.

(ii) Pare logic să considerăm că secţiunea următoare (1:16-20) este o rugăciune, în ciuda descrierii iniţiale a ravagiilor produse de lăcuste. V. 1:18 ar trebui tradus: „Ce să punem în ele?” – adică în hambarele şubrede care nu au fost reconstruite pentru că nu era nevoie de ele. Focul şi flacăra din v. 19 s-ar putea să fie căldura şi seceta sau chiar culoarea roşie aprinsă a corpului lăcustelor.

(iii) Profetul trece acum de la devastarea produsă de lăcuste la năvala lor iniţială şi o compară cu Ziua Domnului (2:1-11). V. 2b este un idiom oriental tipic (cf. Exod 10:14). Comparaţia roiului cu un foc care înaintează este plastică şi corectă. Pământul roditor devine un pustiu negru în urma lor (v. 3). Observarea lor directă este reflectată în compararea lăcustelor cu nişte călăreţi şi în paralela făcută între zgomotul înaintării lor rapide şi sunetul focului care se întinde repede într-un tufiş (v. 4-5). Oamenii sunt cuprinşi de groază în faţa înaintării neabătute, nestăvilite şi precise a mulţimilor nenumărate de asemenea insecte, care sunt invincibile doar prin numărul lor imens (v. 6-9). Lăcustele reale ar putea fi un simbol pentru popoarele (neamurile) adunate în valea hotărârii, înainte de judecata lor.

(iv) În ceasul de oroare nu este prea târziu să se căiască, sfâşiindu-şi inimile (2:12-14). Sfâşierea formală a hainelor poate fi un gest ipocrit; pocăinţa adevărată este în inimă. Lucrul acesta L-ar putea face chiar şi pe Dumnezeu să Se „căiască” de judecata Sa recentă adecvată şi ar putea să le dea din nou lucruri pentru jertfă. Acesta este un simbolism oriental şi nu subînţelege nicidecum ideea că Dumnezeu ar „păcătui”.

(v) Este făcută o chemare nouă la o închinare specială la templu (2:15-17). Este adresată preoţilor şi poporului, menţionând copiii sugari, cei îmbătrâniţi de zile şi cei proaspăt căsătoriţi care, de obicei, se bucurau de scutire de îndatoririle publice. J. A. Bewer (ICC, 1911) arată în mod ingenios că imperativele sunt perfecte, fără schimbări de consoane, făcând ca v. 15 şi nu 18 să fie punctul pivotal al cărţii şi începutul unei naraţiuni continue.

(vi) Devastarea produsă de lăcuste va fi depăşită de abundenţa pe care o va da Domnul în urma pocăinţei (2:18-25). V. 20 înseamnă că trupurile fizice ale lăcustelor din Iudea vor fi duse de vânt în Marea Moartă şi în Marea Mediterană, iar după aceea se va simţi mirosul de putreziciune (18-25).

Darurile Duhului,2:28-32

Revărsarea Duhului descrisă în acest pasaj este apogeul profeţiei. V. 28-29 şi 32 s-au împlinit în Ziua Cincizecimii; aspectele din v. 30 şi 31 au fost împlinite în patimile Domnului. Profeţia extatică ar putea include darul limbilor. Stâlpii de fum ar putea fi coloane de nisip ridicate de vârtejurile de vânt din deşert sau distrugerea cetăţilor condamnate. O eclipsă solară poate face ca luna să pară roşie ca sângele. Ce alt nume mântuitor ar putea fi prevestit în v. 32 dacă nu numele lui Isus? Orice lucru de aici are o semnificaţie – există însă un înţeles mai profund care ţine de zilele când ultimele grăunţe de nisip ale timpului uman se vor cufunda în nesfârşit.

Judecata duşmanilor lui Dumnezeu,3:1-21

Înţelesul aparent al acestei secţiuni este prezicerea răzbunării divine împotriva popoarelor care au dis persat şi i-au persecutat pe evrei. Este clar că referirile din v. 3-8 sunt istorice. Lăcustele ar putea prevesti aceste armate de ne-evrei în ceasul scurt al biruinţei lor. Versetele 9-11 sunt de un sarcasm muşcător, când profetul îi îndeamnă pe păgâni să se războiască cu Dumnezeu. Dumnezeu este singurul care va judeca popoarele adunate în valea hotărârii (v. 12,14; *IOSAFAT, VALEA LUI). Groaza descrisă în v. 15 ş.urm., 19a şi binecuvântarea din v. 18 nu s-au împlinit încă. Profeţia pământească este îngemănată cu escatologia în acest capitol bogat în prevestiri. Biserica creştină este moştenitoarea VT şi cuvântul cert al profeţiei – fie despre Egipt, fie despre altceva – se va împlini la timpul hotărât de Dumnezeu.

Autorul şi data

Aceasta este o lucrare literară extrovertă superbă, trădând o aromă iudee, dar care se preocupă în mod intrinsec de probleme mai importante decât politica acelei vremi. Datorită acestui fapt datarea este extrem de dificilă. Majoritatea cercetătorilor susţin (cf. W. Nowack, 1922; K. Marti, 1904) că Ioel reprezintă o scriere unitară, dar alţii contestă acest fapt (cf. Bewer, ICC). Teologii conservatori mai vechi au datat cartea în secolul al 8-lea î.Cr., pe vremea lui Amos şi Osea. Oesterley şi Robinson adoptă o datare târzie, în 200 î.Cr., în timp ce alţii o datează între aceste limite. R. K. Harrison (IOT, 1970, p. 874-882) discută problemele pe larg dar, punând accentul pe caracterul atemporal al cărţii, nu datează cartea „mai devreme de anul 400 î.Cr.”. Dacă am considera corectă datarea mai veche, anumite strigăte de luptă profetice familiare ar fi fost rostite pentru prima oară de către Ioel. Se poate ca fierul de plug să fi fost considerat strămoşul săbiei, mai înainte de a se fi născut speranţa transformării inverse (Ioel 3:10; Isaia 2:4).

III. Caracteristici speciale

Cartea lui Ioel a fost vehicolul unei revelaţii divine cu o semnificaţie care, probabil, a depăşit priceperea lui. În cartea sa eternul se izbeşte de trecător, fapt care este trăsătura caracteristică a inspiraţiei autentice şi care este foarte evident. Lucrul acesta este adevărat în special în ceea ce priveşte descrierea lui uimitoare a dezastrului produs de plaga lăcustelor, care simbolizează mânia lui Dumnezeu şi pedepsirea păcatului. Restaurarea milostivă a poporului de către Dumnezeu, după pocăinţa poporului, este descrisă de asemenea în culori vii. Cartea conţine profeţii legate de moartea Domnului nostru, de venirea Duhului Sfânt şi de groaza şi speranţa asociate cu sfârşitul vremurilor. Aceasta este una dintre cele mai scurte şi totuşi una dintre cele mai tulburătoare şi iscoditoare cărţi ale VT

BIBLIOGRAFIE. 1976 R. Driver,Joel and Amos, CBSC, 1915; A. S. Kapelrud,Joel Studies, 1948; J. A. Thompson, „Joel’s Locusts in the Light of Near Eastern Parables”, JNES 14, 1955, p. 52 ş.urm.; IB, 6, p. 727-760; L. C. Allen, Joel, Obadiah, Jonah and Micah, NICOT, 1976.

R.A.S.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-ioel.html

CARTEA LUI HAGAI

download - Copie

CARTEA LUI HAGAI. Pe baza datelor pe care le conţine, ştim că această carte scurtă conţine predici ţinute între lunile august şi decembrie 520 î.Cr. Trecuseră vreo 18 ani de la întoarcerea din robie aprobată de Cirus, dar lucrările de restaurare a Templului încetaseră de mult (Ezra 4:24). Principala sarcină a lui Hagai a fost să-i mobilizeze din nou la lucru pe contemporanii săi şi a fost ajutat în această lucrare de prorocul Zaharia (Ezra 5:1).

Conţinutul şi structura

În ciuda dovezilor interne cu privire la succesiunea cronologică, ordinea textului a fost pusă la îndoială şi a fost sugerată rearanjarea lui (cf. NEB). Ordinea biblică este atestată de Sulul celor Doisprezece din peşterile de la Murabba’at, cele mai vechi MS. ebr. cunoscute şi textul urmează un tipar uşor de observat. Se repetă de două ori un ciclu de acuzaţie, răspuns, asigurare:

Acuzaţie 1:1-1 …………………………..2:10-17

Răspuns 1:12-15 1 ………………………2:18-19

Asigurare 2:1-9 .. ……….….……………2:20-23

Deşi este posibil să fi avut loc aranjări editoriale ale prorociilor, caracterul direct al mesajului şi absenţa comentariilor cu privire la el sugerează că a trecut foarte puţin timp între predicarea profetului şi publicarea cuvintelor sale.

Dezvoltarea temei

Repetarea prezentării serveşte un scop concret. În prima jumătate profetul începe cu prezentul şi priveşte în urmă la cei 18 ani anteriori, în timp ce în a doua jumătate el priveşte din prezent spre viitor, deşi în fiecare caz secţiunea conţine referinţe la binecuvântarea promisă.

Partea I. 1:1-11. Sesizând starea prezentă de letargie, Hagai inserează în acuzaţie un comentariu care este un diagnostic al situaţiei economice. O îndrumare (v. 8) oferă un ţel pentru comunitate şi un test pentru voinţa lor de a accepta îndreptarea.

1:12-15. Răspunsul este fără precedent. Prinţul Zorobabel şi preotul Iosua conduc poporul la o recunoaştere unanimă a autorităţii lui Hagai ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Având promisiunea că Duhul lui Dumnezeu este în mijlocul lor, şi ei încep reconstruirea Templului 3 săptămâni mai târziu.

2:1-9. După alte patru săptămâni descurajarea împiedică din nou progresul lucrărilor. Datorită sărăciei lor, clădirea nouă era simplă, lipsită de splendoarea Templului lui Solomon. Cu toate acestea, într-o zi va fi împodobită cu argintul şi aurul dăruit de alte popoare şi va întrece în frumuseţe chiar şi Templul lui Solomon.

Partea a II-a. 2:10-17. Una era recosntruirea Templului; dar cu totul altceva era îndepărtarea contaminării produse de pângărirea lui de către armatele păgâne. Simpla oferire a cărnii sacrificiale din ritualul lor nu putea garanta acceptarea de către Domnul. În loc să fie un loc de curăţire, scheletul Templului a fost un loc de pângărire. Pocăinţa era mai importantă decât orice şi ascultarea de profet era o dovadă tangibilă de pocăinţă. Dumnezeu avea să recunoască această schimbare a inimii şi avea să dea belşug în loc de sărăcie.

2:18-19. Poporul a răspuns şi Domnul a dat din nou binecuvântarea Sa. Chiar în ziua aceea din luna decembrie, când nici un ţăran nu ar fi putut prevesti cum avea să fie recolta anului viitor, Dumnezeu a promis prosperitate ca semn al aprobării Sale.

2:20-23. Există aici ecouri ale imaginilor folosite în 2:1-9. În anul 520 î.Cr. au existat pe scena politică prea puţine lucruri care să-i îmbucure pe exilaţii care s-au întors. Marile puteri erau consolidate, dar ziua prăbuşirii lor era iminentă. Atunci prinţul din dinastia lui David, Zorobabel, slujitorul ales de Dumnezeu, avea să devină liderul ales de Domnul, ca inelul cu sigiliu care era folosit pentru a sigila documentele regale (cf. Ieremia 22:24), şi avea să împlinească întru totul voia lui Dumnezeu.

Potrivit lui Hagai, există o corelaţie strânsă între dedicarea faţă de cauza lui Dumnezeu şi faptul de a beneficia de darurile Lui bune. Există de asemenea priorităţi. Când acestea sunt respectate şi când Dumnezeu are un loc de cinste, El va avea grijă ca nevoile lucrării Sale şi ale poporului Său să fie satisfăcute. În ce priveşte împlinirea promisiunii faţă de Zorobabel, vezi Matei 1:12; Luca 3:27.

BIBLIOGRAFIE. 1972 G. Mitchell,Haggai and Zechariah, ICC, 1912; D. R. Jones,Haggai, Zechariah and Malachi, TBC, 1962; J. G. Baldwin, Haggai, Zechariah, Malachi, TOTC, 1972.

J.G.B.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-hagai.htm

CARTEA LUI HABACUC.

download - Copie

CARTEA LUI HABACUC.

Schiţa conţinutului

Prorocia atribuită lui Habacuc constă din şase secţiuni.

1:1-4.Prorocul strigă către Dumnezeu datorită nelegiuirii pe care o vede în jurul său şi întreabă câtă vreme va rămâne această nelegiuire nepedepsită.

1:5-11.Ca într-un răspuns, Dumnezeu anunţă că îi va ridica pe caldei şi descrie ferocitatea armatelor lor şi dispreţul lor faţă de cei care le stau în cale.

1:12-17.Dar dacă Dumnezeu este sfânt, cum poate El să îngăduie inumanitatea brutală şi idolatria caldeilor, ale căror atrocităţi sunt mai mari decât relele pe care sunt trimişi să le pedepsească?

2:1-5.Prorocul aşteaptă în turnul său de veghe să vadă dacă Dumnezeu va soluţiona dilema lui. Răspunsul vine în afirmarea categorică a principiului că mândria caldeilor îi va duce la cădere, iar credincioşia celor drepţi le va aduce salvarea.

2:6-20.Un cântec satiric (masal) la adresa caldeilor, care constă dintr-o serie de cinci tânguiri care prezic consecinţele îngrozitoare ale acţiunilor lor inumane, pentru care sunt răspunzători.

3:1-19.Dacă acest psalm al lui Habacuc are vreo legătură cu tema capitolelor anterioare, el descrie o revelaţie a lui Dumnezeu care vine în gloria Sa uluitoare ca să aducă judecată asupra naţiunilor şi mântuire poporului Său.

Autorul

Se cunosc atât de puţine lucruri despre prorocul Habacuc încât tot ce se scrie despre el trebuie să fie ipotetic sau bazat pe dovezi interne. Numele lui poate fi asociat cu o rădăcină ebr. care înseamnă „a îmbrăţişa” (hbq) sau cu numele asirian al unei plante, hambakuku. Forma greacă a numelui său este Hambakoum. Sugestiile că el ar fi fost fiul femeii sunamite din 2 Împăraţi 4:16 sau străjerul din Isaia 21:6 au prea puţine dovezi în sprijinul lor, la fel ca şi asocierea lui conform unor tradiţii cu Daniel în groapa cu lei (vezi Bel şi Balaurul, v. 33 ş.urm.)

III. Data şi cadrul general al scrierii cărţii

Au avut loc numeroase discuţii între cercetători cu privire la secţiunile care au fost scrise original de Habacuc şi nu există unanimitate cu privire la unitatea cărţii, la autorul ei sau la data când a fost scrisă. Singura referire istorică clară este la adresa caldeilor în 1:6, aşa încât prorocia este datată de obicei către sfârşitul secolului al 7-lea î.Cr., la scurtă vreme după bătălia de la Carchemiş (605 î.Cr.), când caldeii i-au înfrânt pe egiptenii conduşi de faraonul Neco în vadurile Eufratului şi au pornit spre V ca să-l supună pe regele Ioachim din Iuda.

Teoria lui Duhm şi C. C. Torrey că în loc de „caldei” (ebr. kasdim) ar trebui să citim „chitim”, în sensul de „greci”, a fost bazată pe textul problematic din 1:9 (ebr. lit. „înflăcărarea de pe feţele lor este îndreptată spre răsărit”). Acest text s-ar potrivi mai bine cu invazia lui Alexandru dinspre V (şi cu o datare a profeţiei în secolul al 4-lea î.Cr.) decât cu invazia lui Nebucadneţar dinspre N sau E. Dar textul din 1:9 este extrem de dificil; nu există nici o dovadă textuală pentru varianta „chitim” în 1:6; este preferabil să aderăm la datarea tradiţională.

Mesajul proroculul

Unitatea temei poate fi observată în toată cartea, deşi nu putem şti dacă acest lucru se datorează „influenţei modelatoare a folosirii liturgice” (Irwin) sau faptului că este un singur autor. Habacuc se ocupă de problema morală a ridicării caldeilor de către Dumnezeu pentru a pedepsi poporul lui Iuda, când cruzimea şi barbaria lor sunt în contradicţie cu neprihănirea lui Dumnezeu. Răspunsul este dat în 2:4, unde se afirmă că aroganţa omului poartă în sine sămânţa ruinei sale, în timp ce omul credincios are asigurarea că va trăi în lumina favoarei lui Dumnezeu. Este clar că în acest pasaj citat adesea nu putem găsi sensul deplin al credinţei despre care vorbeşte Pavel (cf. Romani 1:17; Galateni 3:11; Evrei 10:38); de fapt, este îndoielnic că vreun cuvânt ebr. ar fi putut exprima credinţa despre care vorbeşte Pavel. Totuşi, NT oferă dezvoltarea legitimă a ideii prorocului prin intermediul traducerii din LXX, pistis.

Comentariul asupra cărţii lui Habacuc găsit în Sulurile de la Marea Moartă interpretează 1:4-2:20 numai în lumina sectei de la Qumran şi nu dă nici un indiciu cu privire la înţelesul prorociei. Deşi în 1:6 şi în altă parte citim „Aceasta înseamnă Chitim”, nu există nici o sugestie că ar trebui corectat originalul „casdim”.

BIBLIOGRAFIE Comentarii de S. R. Driver, A. B. Davidson, J. H. Eaton şi seria standard. C. C. Torrey, „The Prophecy of Habakkuk”, în Jewish Studies in Memory of George A. Kohut, 1935; W. A. Irwin, „The Psalm of Habakkuk”, JNES 1, 1942, p. 10-40; W. F. Albright, „The Psalm of Habakkuk”, în H. H. Rowley (ed.), Studies in OT Prophecy, 1950, p. 1-18; D. M. Lloyd-Jones, From Fear to Faith, 1953.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-lui-habacuc.html

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: