Pagina de Apologetică
 |
Pagina de Apologetică este realizată de
Octavian C. Obeada
Preşedintele Misiunii Vox Dei
Apologet Baptist |
„Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).
Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.
Marcionismul
Timothy Ministries
Dictionary of Theology Reference
http://timothyministries.org/theologicaldictionary/references.asp?theword=Marcionism
Marcionismul este sistemul de credinţă dualist născut din învăţăturile lui Marcion din Sinope la Roma prin anul 144 CE (115 ani şi 6 luni de la Crucificare, conform însemnării lui Tertullian din Adversus Marcionem, xv).
Marcionismul reflectă o înţelegere diferită a rădăcinilor credinţei creştine faţă de cea ştiută în mod obişnuit astăzi. Pentru biserica timpurie, sursa celor mai persistente persecuţii ale creştinilor era din iudaism, iar ei au înţeles că teologia Vechiului Testament despre mânie era diferită de cea din Noul Testament despre iubire şi mântuire.
Marcion a profitat de acest conflict pentru a-şi propovădui crezul că un Demiurg, un dumnezeu rău, a creat universul. Aceasta este cheia pentru a-i înţelege pe anticii marcioniţi.
Marcionismul a fost denunţat ca erezie, scriindu-se împotriva lui; notabil este Tertullian, cu un tratat în cinci volume – Adversus Marcionem, scris prin 208. Oricum, criticile împotriva marcionismului au prevenit autorităţile, solicitându-se în Primul Consiliu din Niceea din 325, să se declare ce este eretic (vezi erezia) împotriva Bisericii. Scrierile lui Marcion s-au pierdut, deşi ele au fost citite în multe locuri şi trebuie să fi existat multe manuscrise. Chiar şi aşa, mulţi scolastici (inclusiv Henry Wace) susţin că este posibilă reconstruirea şi deducerea unei părţi însemnate a străvechiului marcionism prin ceea ce criticii, îndeosebi Tertullian, au scris referitor la Marcion.
Organizaţia ecleziastică cunoscută ca marcionism a început cu excomunicarea lui Marcion din Biserica Romană prin 144. Marcion era un creştin bogat din Pontus, fiul unui episcop; a ajuns la Roma prin anul 140, curând după revolta lui Bar Kokhba. Această răscoală, împreună cu alte războaie iudeo-romane (Marea Răscoală a iudeilor şi Războiul Kitos), furnizează un context istoric al întemeierii marcionismului.
Marcion şi-a folosit bogăţia, care i-a fost returnată după ce a donat-o Bisericii Romane, penru a fonda o organizaţie ecleziastică. Aceasta a devenit rivală celeai a Bisericii Romane. Marcionismul a continuat în Vest pentru încă 300 de ani, însă ideile marcioniste au persistat mult mai mult timp.
Organizaţia s-a menţinut în Est pentru încă vreo câteva secole, îndeobşte în afara Imperiului Bizantin, în zone care mai târziu vor fi dominate de maniheism. Nu este accidental: Mani se crede că a fost un mandaean, iar mandaeanismul este legat de marcionism în câteva feluri. De pildă, atât mandaeanismul, cât şi marcionismul sunt caracterizate de credinţa într-un demiurg. Organizaţia marcionistă este astăzi dispărută, pe când mandaeanismul nu.
Un episcop hirotonisit din Sinope, Asia Minor, Marcion declara că creştinismul era distinct de şi în opoziţie cu iudaismul. Nu era nimic nou pentru biserica şi contemporanii săi. Într-adevăr, un mare număr de părinţi ai bisericii timpurii atacaseră iudaismul; de exemplu, Sf. Ioan Chrysostom credea că iudeii „se închină diavolului.” Marcion a mers chiar mai departe. Mai întâi, el a respins întreaga Biblie în afară de Evanghelia lui Luca. Mai apoi, el a adoptat credinţa în doi dumnezei. Unul era bun; celălalt era dumnezeul iudeilor şi era rău, dar a creat totuşi universul.
Premisa marcionismului este că multe din învăţăturile lui Hristos cu ceea ce acum este numit Vechiul Testament. Marcion a adunat scripturile tradiţionale iudaice, şi le-a juxtapus împotriva pildelor şi învăţăturilor lui Hristos, într-o lucrare intitulată Antitezele. Sursa lui Marcion pentru pildele şi învăţăturile lui Hristos a fost Evanghelia lui Luca, pe care Marcion o numea simplu – Evanghelia. Asta nu doar că a omis toate profeţiile despre venirea lui Hristos, ci a avut şi alte implicaţii teologice seriose. Merită menţionat faptul că Marcion a republicat Evanghelia lui Luca pentru a elimina din ea orice influenţe iudaice.
Marcion a mai scris şi Apostolicon, care era alcătuit din 10 epistole tradiţionale ale lui Pavel, pe care iarăşi le-a republicat pentru a strămuta orice influenţe iudaice din ele. Evreii şi Epistolele Pastorale par să nu fi fost incluse, iar Laodiceenii s-a folosit în locul Efesenilor. La compilarea acestor texte, Marcion a redactat ceea ce este, probabil, primul canon al Noului Testament consemnat.
Marcioniţii susţineau că dumnezeul cunoscut ca YHVH este inconsecvent, gelos, mânios şi pornit spre genocid. Lumea materială creată de el este imperfectă, un loc al suferinţei; dumnezeul care a făurit o astfel de lume este un demiurg cârpaci sau maliţios. În credinţa marcionită, Isus nu este Mesia; persoana pe care iudeii religioşi o anticipau ca şi cuceritor şi lider politic. Mai degrabă, conform marcioniţilor, Hristos a fost trimis de Elohim — un dumnezeu sau o comunitate de dumnezei priviţi ca fiind mai puternici decât YHWH. Rolul lui Hristos era de a-l dezvălui pe supremul Dumnezeu al luminii şi gândirii curate, diferit ca şi caracter de YHWH. Acest Dumnezeu suprem este considerat de marcioniţi ca fiind liber de patimă şi mânie, binefăcător în întregime; Hristos fusese trimis să-i conducă pe credincioşi dincolo de supunerea faţă de limitatul, mâniosul YHWH.
Marcionismul nu este identic, dar este legat de diverse credinţe numite per ansamblu gnosticism. În diferite surse, Marcion este adesea trecut în rândul gnosticilor, dar conform Oxford Dictionary of the Christian Church (ediţia a 3-a.), „este limpede că el ar fi stârnit puţină simpatie cu speculaţiile lor mitologice” (p. 1034). În 1911 Henry Wace afirma: „O faţă bisericească modernă s-ar întoarce de la visurile valentinianismului într-un dispreţ tăcut; dar nu ar fi putut refuza să discute problema ridicată de Marcion, căci dacă există o astfel de opoziţie legată de diferitele aspecte privitoare la cuvântul lui Dumnezeu, nu poate proveni totul de la un singur autor.” O primă diferenţă între marcioniţi şi gnostici era că gnosticii îşi bazau teologia pe o înţelepciune tăinuită (cum ar fi, de pildă, Valentinius găsit în Scrisorile lui Pavel) pe care ei pretindeau că o deţin, în vreme ce Marcion şi-a bazat teologia pe conţinutul Scrisorilor lui Pavel şi spusele scrise ale lui Isus — cu alte cuvinte, un argument din scripturi, Marcion definind ce a fost din scripturi şi ce nu. Cristologia marcioniţilor era la bază docetică, negând natura omenească a lui Hristos.
Marcionism arată influenţa filosofiei elenistice asupra creştinismului, prezentând o critică moralistă a Vechiului Testament privit din unghiul platonismului. secta îi putea conduce pe alţi creştini la introducerea unei exprimări formale a credinţelor în liturghia lor (vezi Crezul) şi la formarea unui canon autoritar al Scripturii propriu, producând astfel un canon de actualitate al Noului Testament, susţine Adolf Harnack.
Potrivit unei remarci a lui Origen (Comentariu despre Evanghelia lui Matei 15.3), Marcion „a interzis interpretările alegorice ale scripturii”. Tertullian a dezbătut aceasta în tratatul său împotriva lui Marcion, cum a menţionat Henry Wace:
Continuăm povestea spunând că el le-a cerut presbiterilor romani să explice textele, „Un copac bun nu poate zămisli fructul răului,” şi „Nici un om nu ia o bucată din haina nouă pentru a petici pe cea veche” texte din care el a dedus că lucrurile în care se regăseşte răul nu pot proveni de la Dumnezeul cel bun, iar ca atare religia creştină ar putea să nu aibă nimic în comun cu cea iudaică. Respingând explicaţiile oferite de presbiteri, el şi-a îndepărtat oportunitatea de a ameninţa cu o schismă biserica lor.
Tertullian, laolaltă cu Epifanius din Salamis, au obiectat şi ei că Marcion a avut la îndemână evangheliile lui Matei, Marcu şi Ioan, folosind-o numai pe a lui Luca. Tertullian a citat din Luca 6:43-45 (un copac bun nu zămisleşte fructul răului) şi Luca 5:36-38 (nimeni nu ia o bucată dintr-o haină nouă pentru a petici una veche ori nu pune vinul nou în burdufuri vechi), pentru a teoretiza că Marcion voia să redobândească învăţăturile autentice ale lui Isus. Irenaeus afirma, „Izbăvirea [lui Marcion] va fi obţinută doar de acele suflete care au învăţat doctrina lui; în timp ce trupul, fiind luat încă de pe pământ, este incapabil de a se alătura izbăvirii.” Tertullian a atacat şi el această opinie în De Carne Christi.
Hippolytus a consemnat şi el că fantasmagoricul (şi docetistul) Hristos al lui Marcion era „înfăţişat ca om, deşi nu era om ” şi că nu ar fi murit cu adevărat pe cruce.[15] Oricum, Ernest Evans, la editarea acestei lucrări, observa:
Aceasta s-ar putea să nu fie tocmai convingerea lui Marcion. A fost cu siguranţă Hermogenes (cf. Tertullian, Adversus Hermogenem) şi probabil şi alţi gnostici şi marcioniţi, care au susţinut că rigiditatea acestei chestiuni explică multele imperfecţiuni ale lumii.
Din cauza respingerii Vechiului Testament ce îşi are originile în Biblia iudaică marcioniţii sunt priviţi de unii creştini ca fiind antisemiţi. Într-adevăr, cuvântul marcionism este uneori folosit în timpurile moderne pentru a desemna tendinţele antiiudaice în bisericile creştine, îndeosebi când astfel de tendinţe sunt văzute ca reziduuri supravieţuitoare ale anticului marcionism. De exemplu, pe site-ul său de web, Biserica Tawahedo din Etiopia se pretinde singura biserică creştină complet curată de marcionism. Pe de altă parte, Marcion nu le-a pretins creştinilor să fie Noul Israel ai Teologiei Înlocuirii, nici nu a încercat să folosească scripturile ebraice pentru a-şi susţine opiniile. Marcion însuşi nu pare să fi fost antisemit.
Marcion se crede că a impus o moralitate severă acoliţilor săi, dintre care unii au suferit persecuţii. În particular, el a refuzat să îi reprimească pe cei care s-au dezis de credinţă sub persecuţie romană. Alţii dintre adepţi, cum ar fi Apelles, au creat propriile secte cu învăţături derivate.
Marcion, canonul, Legea şi istoricul Isus
Un studiu al vieţii şi moştenirii lui Marcion
de Chris Price (Octombrie 14, 2002)
http://www.christianorigins.com/marcion.html
Este ironic faptul că una dintre cele mai influente figuri din istoria Bisericii este şi unul din cei mai batjocoriţi eretici: Marcion. Cu toate că ideile sale au fost complet respinse de părinţii apostolici ai bisericii secolului al doilea, tocmai nevoia de a le respinge a împins biserica secolului al doilea să ia în considerare, să clarifice şi să consolideze propriile credinţe despre probleme importante: conţinutul Bibliei creştine (Canonul), relaţia dintre creştinism şi iudaism (ori dintre Lege şi Slavă) şi, în fine, sursa cunoaşterii bisericeşti despre Isus.
SURSELE NOASTRE DE INFORMARE
Principalele surse pentru viaţa lui Marcion sunt Iranaeus, Tertullian şi Hippolytus. Însă şi scriitorul evreu Celsus ştia despre Marcion şi i-a folosit argumentele pentru a argumenta împotriva creştinismului. Robin L. Fox, Pagans and Christians – Păgâni şi creştini, la pag. 516. Informaţii adiţionale despre Marcion şi adepţii lui pot fi luate şi de la alţi scriitori creştini care au continuat să-i combată pe marcioniţi la secole după moartea acestuia.
Lucrarea de căpătâi a lui Marcion se intitula Antiteze şi nu s-a păstrat. Iar asta nu din cauza unei distrugeri sau arderi intenţionate din partea creştinilor ortodocşi. Este doar rezultatul trecerii timpului. Scrierile grupărilor religioase care s-au stins au fost în general condamnate la pieire pur şi simplu pentru că materialele scrise ale acelor vremuri nu durau foarte mult. Fără noi generaţii de scribi dornici de a copia textele mai vechi, este foarte improbabil ca vreun manuscris să fi putut supravieţui.
MARCION PLEACĂ LA ROMA
Marcion s-a născut de fapt într-o familie creştină. Tatăl său era episcop creştin. S-a născut în Sinope, Asia Mică, prin anul 85 d.Hr. Marcion era un negustor bogat şi armator. După ce a fost acuzat de „batjocorirea unei fecioare” şi, pare-se, excomunicat de biserica din Sinope, Marcion a părăsit Asia Minor şi s-a mutat la Roma, prin anul 135 d.Hr. Poate pentru a-şi asigura primirea în Biserica Romană după fărădelegile din Asia Mică, Marcion a dat Bisericii Romane 200.000 de sesterţii (un dar foarte consistent) la sosirea sa. La început, Marcion a fost acceptat de Biserica Romei.
Oricum, a devenit curând evident că învăţătura sa era o abatere radicală de la creştinismul tradiţional. Marcion a ajuns sub influenţa învăţătorului gnostic Cedro „care credea că Dumnezeu din Vechiul Testament era diferit de Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus Hristos. Dumnezeul Vechiului Testament era de necunoscut; cel din urmă a fost revelat.” Marcion, din Dermot McDonald, în The History of Christianity- Istoria Creştinismului, la pag.104-105. Cedro a susţinut şi existenţa unei „cunoaşteri secrete” de la Isus, care nu mai fusese făcută publică până atunci (o afirmaţie comună în rândul gnosticilor). Marcion a adoptat aceste idei în doctrina sa „eretică” despre creştinism.
ÎNVĂŢĂTURILE LUI MARCION
Învăţăturile lui Marcion s-au abătut de la creştinismul tradiţional în mai multe feluri. Cel mai dramatic, poate, Marcion a respins ideea că Dumnezeu al Vechiului Testament şi cel al Noului Testament erau aceeaşi fiinţă. Până atunci, biserica tradiţională a considerat sacru Vechiul Testament şi a mers pe ideea că creştinismul era o împlinire sau o continuare a iudaismului. Respingerea acelei idei de către Marcion a afectat multe idei şi crezuri.
PROPRIUL CANON AL LUI MARCION DESPRE SCRIPTURĂ
Marcion a pornit o luptă neostoită prin ideile sale revoluţionare. A înfruntat o problemă evidentă. De mai mult de 100 de ani, creştinii foloseau Vechiul Testament ca Scriptură creştină, ba chiar cele mai sacre documente ale creştinilor se raportau şi se bizuiau mult pe Vechiul Testament. Pentru Marcion, soluţia a fost să respingă complet Vechiul Testament şi să stabilească un canon care a estompat rădăcinile Vechiului Testament creştin şi iudaic pe cât de mult posibil.
Pavel, cu predilecţia sa pentru slava neîngrădită, era de departe apostolul favorit al lui Marcion. Drept urmare, acesta a respins scrierile atribuite celorlalţi apostoli şi s-a bazat pe formele Evangheliei lui Luca şi pe zece epistole ale lui Pavel pe care le-a redactat. Deşi un mic număr de scolastici au argumentat, din când în când, că Marcion ar fi putut avea acces la forme mai timpurii ale evangheliilor (îndeosebi la cea a lui Luca), chiar şi John Knox, cel mai proeminent promotor al acestei teorii, admite că Marcion intenţionat şi de bună voie a înlăturat atât de multe influenţe din Vechiul Testament şi din cele iudaice pe cât a putut, folosindu-se de epistolele lui Pavel şi Evanghelia lui Luca. „Acel Marcion, de pildă, nu a ţinut cont de proclamarea de către Ioan Botezătorul a lui Isus ca Mesia, sau povestea ispitirii lui Isus; în mod sigur i se poate imputa lui Marcion omiterea acestor pasaje. Nu numai că ele nu se potrivesc cu poziţia teologică a lui Marcion, dar (cel mai important) sunt şi adânc implicate în tradiţia sinoptică, iar a le explica ca adăugiri ulterioare la o Evanghelie care era deja dependentă (ca şi Marcion) de această tradiţie, este aproape imposibil.” John Knox, Marcion and the New Testament – Marcion şi Noul Testament, pag. 95.
Scopul redactărilor lui Marcion este vast. Aşa cum Dr. Fisher explica, Marcion a respins „în întregime Vechiul Testament, [şi] s-a îndreptat spre Evanghelia lui Luca (eliminând capitolele 1 şi 2 ca fiind prea iudaice) şi scrisorile lui Pavel (cu excepţia celor pastorale).” „Canonul Noului Testament,” de Milton Fisher, din The Origin of the Bible- Originea Bibliei, ed. Philip Comfort, la 71. Pe lângă capitolele 1 şi 2 din Luca, Marcion a mai înlăturat şi Luca 4:1-3 (descrierea ispitei, referitor la Dueteronom, de 3 ori), Luca 4:16-30 (Isus afirma—în timp ce predica într-o sinagogă—că slujba Sa era era o împlinire a Vechiului Testament), Luca 5:39 („Cel vechi este bun”), şi Luca 8:19 (referire la familia lui Isus). Toate aceste versete erau prea evreieşti şi contraveneau prea mult ereziilor lui Marcion.
În mod semnificativ, Marcion a ciuntit şi scrisorile lui Pavel, eliminând cât mai multe referiri pozitive la iudaism sau la Vechiul Testament posibil. „Marcion a abordat textele din epistolele lui Pavel în aceeaşi manieră ca textul Evangheliei lui Luca: tot ce părea inconsistent cu ceea ce credea el a fi autentica învăţătură a lui Pavel era privit ca o denaturare provenind de la o mână străină.” F.F. Bruce, The Canon of Scripture- Canonul Scripturii, pag. 140. Menţionarea lui Avraam ca exemplu de credinţă a fost eliminată din Galateni (3:6-9), la fel ca şi legătura dintre Lege şi evanghelii (3:15-25). A eliminat Romanii 1:19-21:1, 3:21-4:25, şi majoritatea Romanilor 9-11, precum şi tot după Romani 14:23.
Mai mult, Marcion a denaturat pur şi simplu conţinutul mulotr versete din Luca şi epistolele lui Pavel, pentru a le slăbi legătura cu iudaismul. De exemplu, în loc de „Vie Împărăţia Ta” din Rugăciunea Domnului (Luca 11:2), evanghelia lui Marcion spunea „Fie ca Sfântul Duh să vie pentru a ne curăţa.” Bruce, The Canon of Scripture, pag. 138. În Efeseni el a schimbat „isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile” (3:9) isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri de Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile.” Id. la 139. Această micuţă schimbare l-a schimbat pe Dumnezeul creator cu Dumnezeu cel din Noul Testament.
Doi Dumnezei diferiţi
Odată ce Marcion a rescris scripturile creştine, şi-a putut susţine cauza. Ori, cum scria Robin Lane Fox :”răstălmăcind scripturile, el a prezentat o cauză puternică.” Fox, Pagans and Christians- Păgâni şi creştini, la pag. 332. Teologia sa a fost o abatere extraordinară de la cea a bisericilor creştine în care a crescut. Crucială pentru teologia sa era noţiunea potrivit căreia existau de fapt doi „dumnezei.” Unul dintre aceşti doi „dumnezei” era Dumnezeul din Vechiul Testament. El era complet diferit —şi cu adevărat mai prejos—ca entitate, faţă de Dumnezeu din Noul Testament. Isus era produsul Noului Dumnezeu. Acest Dumnezeu nu era Iehova, ci „Dumnezeu cel necunoscut”, la care se referea Pavel în Faptele Apostolilor, în discursul său din Atena.
„Marcion a şocat Biserica negând orice legătură între Dumnezeii din Vechiul şi Noul Testament. . . . Creatorul, argumenta el, era o fiinţă incompetentă: altfel de ce ar fi dat femeii agonia naşterii? ‘Dumnezeu’ din Vechiul Testament era un ‘barbar convins’ care a favorizat bandiţi şi satrapi precum regele David al Israelului. Hristos, prin contrast, era revelaţia nouă şi separată a unui Dumnezeu superior. Învăţătura lui Marcion era cea mai extremă declaraţie de înnoire a credinţei creştine. Combinare a virginităţii cu respingerea căsătoriei, a devenit ‘marcionism’ şi a continuat să atragă adepţi, îndeosebi printre vorbitorii răsăriteni de siriană, tocmai până prin secolul al patrulea.” Robin Lane Fox, Pagans and Christians, pag. 332.
Astfel afirma Marcion, că Dumnezeul din Vechiul Testament nu era cel din Noul Testament. Dumnezeul Vechiului Testament era „Dumnezeul creator,” dar era aspru, crud şi incompetent. Marcion îl punea în contrast pe acest Dumnezeu creator with cu Dumnezeul lui Isus, care era numai dragoste şi slavă.
Isus – nici aşteptatul Mesia, nici om
Gândirea revoluţionară a lui Marcion despre identitatea lui Dumnezeu a fost însoţită de o idee asemănătoare despre identitatea lui Isus şi relaţia Lui cu Dumnezeu. Marcion „adoptase ideea gnostică despre Demiurg şi gândea că Hristos doar ‘a părut’ să fie uman. . . .” Cu toate că Isus „L-a dezvăluit pe Dumnezeul iubirii şi iertării, nu va exista nici o înviere a trupului, o a doua venire sau o judecată a lui Hristos. Marcion a respins cu vehemenţă ideea Judecăţii. Potrivit lui, Dumnezeul Vechiului Testament ar fi trimis un mesia pentru a-i strânge pe cei aleşi în Împărăţie, să conducă întregul pământ şi să îşi exercite judecata asupra păcătoşilor. Dar în acest moment a intervenit Dumnezeu, arătând îndurare păcătoşilor şi eliberându-i pe toţi de robia Dumnezeului evreilor.” Hinson, The Early Church- Biserica timpurie, pag. 92.
Cu alte cuvinte, în timp ce Dumnezeul creator al Vechiului Testament se pregătea să trimită un mesia care să stabilească o Împărăţie pământeană, noul Dumnezeu a acţionat mai rapid, trimiţându-L pe Isus pentru a ne învăţa dragostea şi îndurarea în toate. Nu va fi nici judecată, nici înviere a trupului şi nici a doua venire a lui Isus. Scopul lui Isus era de a elibera oamenii din robia Dumnezeului iudeu, nu din robia firii păcătoase.
Tertullian a descris crezurile lui Marcion după cum urmează: „Marcion a înfăţişat poziţia prin care Hristos, care pe vremea lui Tiberius era, printr-un precedent dumnezeu necunoscut, o revelaţie întru mântuirea tuturor naţiilor, este o fiinţă diferită de cel ce a fost uns Dumnezeu, Creator şi restaurator al neamului lui Israel, care va veni. Între aceste lucruri, el interpune o separare, printr-o diferenţă mare şi absolută, o diferenţă la fel de mare între dreptate şi adevăr, între lege şi evanghelie, între creştinism şi iudaism.” Against Marcion – Împotriva lui Marcion, IV.6.
Căsătoria şi sexul
Deşi păreau aproape antinomianişti, Marcion şi adepţii lui erau de fapt foarte stricţi. „Curios, Marcion a propovăduit un strict ascetism, negând dreptul la căsătorie şi a formulat reguli drastice privind postul.” Hinson, The Early Church, pag. 92. Acest lucru nu era neobişnuit, în sine. „În timpul secolelor al doilea şi al treilea, multe grupări eretice gândeau că mariajul era satanic şi desprins din desfrâu; unii îl asociau cu lucrarea unui creator inferior. Discipolii lui Marcion vorbeau despre trup ca de un ‘cuib al vinovăţiei’. Câteva zicale erau puse pe seama lui Isus, în care El dezvăluia şi lăuda starea androgină a omului la zămislire.” Robin Lane Fox, Pagans and Christians, pag. 358. Nu mai este nevoie să subliniem, ideea unui celibat complet a marcioniţilor avea să aibă un mare impact asupra abilităţii sectei de a se susţine.
REACŢIA CREŞTINĂ
Învăţăturile lui Marcion au fost combătute de biserică şi de părinţii apostolici. „Pentru orice conducător bisericesc, erezia lui Marcion era cea mai şocantă abatere de la adevărul apostolic. El nega inspiraţia divină a Vechiului Testament şi continuitatea lui Dumnezeu Creatorul cu Hristos . Episcopul Policarp a ştiut cum să se poarte cu el. Când Policarp l-a întâlnit pe Marcion, spune ucenicul lui Policarp, Iraneaus, l-a numit ‘primul fiu născut al Satanei.'” Robin Lane Fox, Pagans and Christians, la pag. 492.
Marcion a fost alungat din cadrul Bisericii Romane în anul 144 d.Hr. Clericii erau atât de vehemenţi în a respinge învăţăturile sale, încât i-au returnat şi generoasa donaţie pe care o făcuse. „Înlăturarea lui Marcion a fost o grea lovitură financiară pentru Biserica Romei, iar banii lui l-au ajutat să atragă un număr imens de adepţi în Răsărit.” Paul Johnson, A History of Christianity, pag. 47. Ulterior, Marcion a folosit aceste fonduri în încercarea de a rivaliza cu Pavel, angajându-se în activităţi misionare pentru a răspândi versiunea sa de creştinism. Marcion a avut ceva succes. După cum arăta Tertullian, el a făcut biserici „aşa cum îşi fac viespile cuiburi.” A făcut biserici în Roma, Cartagina, Nicomedia, Smirna, Frigia, Gartyna, Antiohia şi în Siria.
Aparent, bisericile lui Marcion — în pofida faptului că au fost ridicate într-o completă sfidare a legalităţii sau a legii — erau foarte riguroase în privinţa membrilor. Doar câţiva erau, până la urmă, consideraţi demni de a primi botezul şi a deveni membri ai bisericilor sale. S-a constatat o prezenţă ceva mai durabilă în Siria, dar şi ea a pierit complet începând cu mijlocul anilor 300. Aşa cum afirma profesorul Johnson, „crezul în celibat se dovedeşte neapărat fatal unei mişcări eretice.” Id. la pag. 47. Totuşi, faptul că mişcarea a durat mai bine de 150 de ani, bazându-se doar pe convertiri, arată că ideile lui Marcion au avut o atracţie puternică.
IMPACTUL LUI MARCION
Impactul controversei marcionite în istoria Bisericii a fost mare, în trei privinţe. Prima, stabilirea unui Canon Creştin Ortodox al Scripturii (Noul Testament). A doua, creştinismul a îmbrăţişat moştenirea sa iudaică. A treia, reazemul Bisericii pe „tradiţia apostolică.”
Canonul creştin
Opţiunea lui Marcion pentru un canon foarte selectiv şi mutilarea scripturilor creştine a obligat Biserica să îşi îndrepte atenţia în mod deosebit asupra scrierilor lui. Într-un fel, Marcion este prima persoană pe care o cunoaştem că a înfiinţat un „canon”— adică, să specifice exact care scrieri sunt „în” şi care sunt „pe dinafară.” Făcând astfel, el a îmboldit Biserica tradiţională să specifice ce anume se poate considera a fi canon. „Ereticul Marcion, apărând un canon limitat al său (c. 140) a dus la grăbirea momentului în care credincioşii ortodocşi au trebuit să îşi declare poziţia în această problemă.” Fisher, „The Canon of the New Testament” – „Canonul Noului Testament”, din The Origin of the Bible, ed. Philip Comfort. Biserica a replicat prin adeziunea la cele patru Evanghelii: Marcu, Luca (tomul întreg), Matei şi Ioan. Biserica a mai aderat şi la toţi apostolii, nu doar la Pavel. Asta duce la acceptarea Epistolelor lui Ioan, la cele ale lui Iacov şi a celor ale lui Petru. Ca urmare, Biserica a aderat la o teologie şi o perspectivă mult mai largă decât viziunea lui Marcion în domeniu.
Relaţia creştinismului cu iudaismul
Respingerea completă de către Marcion a oricărei legături între iudaism şi creştinism, a Legii şi Evangheliei, a forţat Biserica să conchidă asupra legăturii dintre creştinism şi predecesorul lui iudaic, şi dintre Evanghelie şi Lege. Aşa cum afirmă prof. Hinson, „Nici un gânditor creştin anterior, heterodox ori ortodox, nu a făcut mai mult decât Marcion pentru a scoate la iveală chestiunea relaţiei creştinismului cu iudaismul.” The Early Church, pag. 9.
Aceşti creştini timpurii şi-au dat seama că creştinismul nu era o revelaţie separată de iudaism, ci împlinirea făgăduită în iudaism. N.T. Wright explică că până şi concentrarea lui Marcion asupra lui Pavel şi atenţia lui pentru slavă şi dezrobire, ca reprezentând o ruptură completă de tradiţie, era în mod fundamental şubredă:
„Unii cititori, începând cel puţin de la Marcion în secolul al doilea, au văzut asta ca o dovadă că [Pavel] abandonase Povestea Iudaică, aderând la un univers simbolist foarte diferit. . . . Însă povestea de fundament a lui Pavel nu ar da un ecou mai profund acestui păgânism în secolul său de început sau sub alte forme. Ea continuă să rezoneze cu Povestea lui Israel. Pentru că această poveste vorbeşte despre un Dumnezeu creator care pretinde toate neamurile, toate ţinuturile pentru El, Pavel fiind capabil să extragă esenţa acestei poveşti pentru a o adresa evreilor şi celorlalte naţii. El afirmă astfel că povestea lui Isus împlineşte scopul pentru care Dumnezeul creator l-a chemat pe Avraam într-un loc de frunte.” N.T. Wright, The New Testament and the People of God- Noul Testament şi Poporul lui Dumnezeu, pag. 407.
Ca rezultat, Canonul creştin include Vechiul şi Noul Testament, iar creştinismul respectă Legea în timp ce recunoaşte atotputernica lucrare a Slăvitului Isus, împlinită pe Cruce. Într-adevăr, probabil că singura cale de a aprecia cum se cuvine împlinirea lui Isus pe cruce este recunoaşterea validităţii legii.
Tradiţia Apostolică
Sprijinul lui Marcion (şi al altor gnostici) pe „cunoaşterea secretă” s-a confruntat în forţă cu „tradiţia apostolică.” Marcion nu a fost singura figură care a argumentat pentru „cunoaşterea secretă.” Alţii, precum Valentenius, au afirmat că ei posedă cunoaştere care le-a fost transmisă tainic de la apostoli sau Isus. Biserica a reacţionat respingând ideea acestei ” cunoaşteri secrete ” care a fost născocită de lideri gnostici. În schimb, Biserica s-a bizuit pe „tradiţia apostolică.” Aceasta era considerată mesajul public declarat Biserică de la începuturile existenţei sale. Mai poate fi numită şi o sprijinire iniţială pe „istoricul Isus.” Asta însemnând că i s-a dat Bisericii un standard la care ea s-a subordonat: Noul Canon conţinea propovăduirile publice ale apostolilor. Învăţătura Bisericii trebuie bazată pe acest standard, în locul vreunei învăţături nou descoperite sau revelate de care nu a mai auzit nimeni.
Concluzie
În multe feluri, Marcion a cauzat mai multă moderaţie Bisericii Ortodoxe. Biserica a trebuit să ia aminte la rădăcinile ei iudaice şi să adere la scrierile ebraice, fără a se abate de la revelaţia sa creştină. Biserica a consimţit faptul că Isus a adus slavă şi dezrobire, dar a refuzat să lunece spre antinomianism sau să respingă ideea că legea are îndrumări morale de oferit. Biserica se opunea ferm desfrâului şi adulterului, dar încuviinţa sexul în cadrul căsătoriei, iar procrearea era morală şi necesară. Una peste alta, în ciuda ereziei sale evidente, impactul lui Marcion asupra istoriei Bisericii a fost în fapt unul pozitiv.
http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_ian08.htm
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Blog Creștin Ardelean Viorel 