LUMINA CARE ADUCE SPERANȚĂ, PĂSTOR BEBE CIAUȘU

LUMINA CARE ADUCE SPERANȚĂ

Pictorul olandez Rembradt van Rijn a finalizat în anul 1646 două tablouri foarte asemănătoare care surprind scena nașterii lui Cristos. Cel dintâi a fost pictat între 1632-1646 pentru prinţul Frederick de Orange, șeful casei regale a Republicii Olandeze din vremea aceea, și este expus la Muzeul din Munchen, iar cel de-al doilea este expus la Galeria Naţională din Londra. Ambele picturi sunt întunecate, pentru că scena surprinsă de Rembrandt se petrece noaptea. Dacă vrei să o vezi bine, trebuie să o privești cu mare atenţie. În centru este Pruncul divin, iar Maria și Iosif sunt în apropierea Lui. Păstorii sunt adunaţi în jurul Copilașului, privindu-L cu atenţie și cu o atitudine de adorare. Într-unul dintre tablouri, în partea dreaptă sunt mai multe lemne ce formează semnele câtorva cruci, iar în celălalt este un cocoș pe o grindă. Bineînţeles, simbolurile fac trimitere la trădarea și pătimirea de care a avut parte Fiul lui Dumnezeu mai târziu, însă ambele tablouri transmit ideea că, de la nașterea Sa, Cristos a trăit în umbra crucii, a jertfei de pe Dealul Golgota. Și iată un gând care n-ar trebui să ne scape de aceste sărbători: chiar și în mijlocul bucurie trebuie să ne amintim că Isus S-a născut să moară. Ieslea a fost începutul unui drum pământesc ce avea să se termine la cruce. Dar cel mai semnificativ detaliu din pictura lui Rembrand este lumina. Spre deosebire de pictorii renascentiști, Rembrand nu L-a pictat pe Pruncul Isus ca pe un înger cu o aureolă deasupra capului, peste care se revarsă o rază de lumină din cer, ci ca pe un copilaș, asemenea tuturor copiilor care se nasc pe Pământ, iar lumina nu vine de sus spre Prunc, ci vine din El. Acesta a fost modul lui Rembrand de a spune că toată lumina și speranţa de care avem nevoie vine din Isus, care luminează întunericul nostru. Isus este Mântuitorul de care avem nevoie. Este lumina de care avem nevoie. Isus Este speranţa de care avem nevoie. Ne bucurăm și așteptăm în fiecare an cu aceeași fascinaţie sărbătoarea Întrupării Domnului Isus, dar aceasta ţine câteva zile și apoi intrăm într-un nou an cu bunele și relele lui, cu bucuriile și întristările inerente vieţii de zi cu zi. Însă, aș vrea să vă îndrept atenţia spre o speranţă care ţine mai mult de o zi sau o săptămână, care durează, de fapt, până la moarte.  În urmă cu câţiva ani am participat la o conferinţă în Budapesta, într-o arenă sportivă cu vreo 15.000 de oameni. La sfârșitul conferinţei a avut loc un concert susţinut de un cântăreţ jamaican născut în Kingston. Unul dintre cele mai cunoscute cântece ale acestuia se numește „Hope” („Speranţă”) și transmite povestea anilor timpurii ai vieţii autorului petrecuţi alături de o familie numeroasă, într-o casă ce a avea o singură cameră. Mama lui muncea din greu să-și întreţină copiii și să-i poată ţine la școală. Într-una dintre strofele cântecului mama lui îi spune: Fiul meu, vor veni clipe când valurile vor fi mari Și barca vieţii tale se va lovi de stânci; Poţi să plângi, dar să nu renunţi niciodată! Speranţa că nu vei renunţa, mă face să rezist. Speranţa aceasta mă face să continui. DEX-ul definește „speranţa” ca fiind „o atitudine optimistă, un sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acţiuni, în realizarea unei dorinţe”. Însă speranţa despre care vorbește Biblia este ceva mai mult, nu este doar un fel de imaginaţie deșartă, de proiecţii nerealiste, de dorinţe irealizabile, ci este o așteptare fericită a ceea ce Dumnezeu poate aduce în viaţa noastră și nimeni nu ne poate răpi. Și așteptarea, năzuinţa aceasta, se bazează nu pe ceea ce noi putem să facem, ci pe planul, pe puterea, pe harul și pe înţelepciunea lui Dumnezeu. De aceea, Biblia descrie speranţa ca fiind „o ancoră a sufletului”. Mama acelui cântăreţ îi prevestea faptul că barca vieţii lui se va lovi de stânci. Ce faci atunci când barca vieţii tale se lovește de stânci și o vezi cum începe să clatine și să fie aruncată încoace și încolo de valuri? Indiferent cât de mare și de puternic ești sau cât de mic și slab ești, ai nevoie de o ancoră care să ofere stabilitate vieţii tale. Care este ancora ta? În ce ţi-ai ancorat viaţa? Biblia spune că speranţa pe care ne-o dă Dumnezeu este ancora sufletului. Oricât de mari ar fi furtunile și valurile din viaţa noastră, când avem speranţă, avem stabilitate și nu suntem purtaţi de valuri. Dar Scriptura spune că ancora noastră nu este aruncată în jos, ci în sus. Speranţa noastră, ancora sufletului nostru nu este înfiptă în pământul acesta, ci este prinsă de tronul harului lui Dumnezeu. Statornicia noastră nu depinde de lucrurile trecătoare ale lumii, ci de Dumnezeu însuși. Care au fost speranţele tale pentru anul 2019? Poate te-ai gândit la o slujbă mai bună, o pensie mai mare, mai multă sănătate sau mai multă liniște, un viitor mai bun și mai sigur pentru familia ta. Poate ai sperat că cei dragi vor fi mântuiţi. Sunt speranţe obiective, sunt năzuinţe care, odată împlinite, ne ajută să mergem mai departe încă o zi, o săptămână sau un an. Dar, încă o dată, nu vreau să vă îndrept atenţia spre o speranţă care durează o zi, o săptămână sau un an, ci spre o speranţă care ţine până la moarte – este speranţa Întrupării. Isaia 9:1-7 vorbește despre Lumina care a venit în poporul ales prin Isus Cristos. Pasajul ne amintește de un context extrem de sumbru, descris prin cuvinte precum: întuneric, necaz, ocară, umbra morţii, jug care apasă, toiag care lovește spinarea, nuiaua asupritorului, învălmășeala luptei, haine de război tăvălite în sânge, flăcări, foc. E greu să te gândești că oamenii pot trece prin așa ceva, dar este și mai greu să treci tu prin așa ceva. Și totuși, textul începe cu o veste bună: „Întunericul nu va împărăţi veșnic pe pământul în care acum este necaz… Poporul care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină”. Aceste cuvinte reprezintă o profeţie referitoare la Mesia, iar în Matei 4, când Domnul Isus Își începe lucrarea publică, Matei Îi aplică Lui aceste cuvinte ca o împlinire a profeţiei: „[Isus] a părăsit Nazaretul şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ţinutul lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: Ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, înspre mare, dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor, Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii a răsărit lumina” (vv. 13-16).

Iată câteva aspecte referitoare la această LUMINĂ CARE ADUCE SPERANŢĂ:

1). LUMINA VA BIRUI ŞI VA ALUNGA ÎNTUNERICUL(Isaia 9:1-2). Textul începe în felul următor: „Totuși întunericul nu va împărăţi veșnic pe pământul în care acum este necaz”, iar apoi adaugă: „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină”. Cel mai simplu principiu posibil referitor la lumină este că alungă întunericul. Când aprinzi o lumină într-o încăpere, oricât de mică ar fi, întunericul se risipește. În ziua dintâi a creaţiei, Dumnezeu a făcut lumina, despărţind-o de întuneric. Când Dumnezeu a început creaţia s-a uitat peste întinderea golului atmosferic și totul era întunecat. „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric… Dumnezeu a zis: Să fie lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric” (Gen. 1:2-4). Acolo unde apare lumina, dispare întunericul, este cât se poate de simplu. Este nevoie de o sursă de lumină din exterior să alunge întunericul dinăuntru. Și exact acest lucru a făcut Dumnezeu odată cu Întruparea Sa. Isaia zice: „Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărâmat” (v. 4). Iar în versetul 6 zice: „Căci un Copil ni S-a născut, un fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn (Prinţ) al păcii”. Dacă veţi citi cărţile regilor și cronicile din Vechiul Testament, veţi observa că cele două triburi ale lui Zabulon și Neftali au fost mereu cele mai slabe, nebăgate în seamă și dispreţuite. Iuda a avut un nume, Beniamin la fel, daniţii și-au făcut și ei un nume, cele două seminţii ale lui Iosif (Efraim și Manase) la fel. Zabulon și Neftali erau mereu lăsate în urmă. Dar lumina și speranţa a venit tocmai în acele locuri dispreţuite, nebăgate în seamă și întunecate. Poate că astăzi întunericul și necazul s-au abătut peste viaţa ta. Poate din cauza unei boli, a pierderii slujbei, a pierderii cuiva drag, a tulburărilor din familie. Este uimitor cum problemele noastre par mult mai oribile în întuneric, în deznădejde și în depresie. Însă atunci când Dumnezeu aprinde lumina, întunericul dispare. Asta s-a întâmplat odată cu nașterea lui Cristos în ţinutul lui Zabulon și al lui Neftali și se poate întâmpla și în viaţa ta. Apostolul Ioan zice în Prologul Evangheliei sale: „În El era viaţa și viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o… Lumina aceasta era adevărata lumină care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1:4-5, 8). De aceea a trebuit să coboare Fiul lui Dumnezeu din gloria cerului ca să aducă lumină pe planeta aceasta întunecată. Scopul Său declarat a fost tocmai acesta, să fie Lumina lumii. Odată, Domnul Isus a mers la Praznicul Corturilor, una dintre cele trei mari sărbători iudaice. Era la Ierusalim împreună cu ucenicii. La această sărbătoare se puneau în scenă tot felul de ritualuri cu o bogată semnificaţie istorică, teologică și practică. Unul dintre acestea era ritualul turnării apei. Un preot mergea în fiecare dintre cele șapte zile ale praznicului de la Templu până la scăldătoarea Siloam și lua un urcior cu apă. Era însoţit de un mare alai de oameni care cântau din cartea profetului Isaia: „Veţi scoate apă din izvoarele mântuirii și vă veţi bucura”. Când preotul ajungea la Templu, vărsa apa pe altar – simbol al turnării apei în pustie pentru evreii ieșiţi din robia egipteană, dar și al prefigurării turnării Duhului Sfânt promis în cartea profetului Ioel. Era o bucurie fantastică printre evrei. A șaptea zi preotul repeta acest ritual de șapte ori. Iar apoi zecile sau sutele de mii de oameni stăteau jos și cineva rostea un mic discurs – de obicei Marele Preot sau alţi preoţi de seamă făceau acest lucru. În anul acela niciun preot nu s-a ridicat pentru că de faţă era Isus, rabinul din Nazaret, cel mai în vogă lider spiritual al vremii. Într-un moment de tăcere deplină, Isus strigă în gura mare: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge izvoare de apă cum zice Scriptura” (Ioan 7:37-38). Dar mai era un ritual foarte însemnat. Când venea noaptea, un preot aprindea la Templu patru făclii foarte mari de aur. Și pentru că Templul era construit pe deal, pe Muntele Sionului, lumina celor patru făclii luminau locul acela atât de puternic încât lumina se vedea de la mare depărtare. Tot orașul vedea măcar una din cele patru făclii. În acest context când lumea se aduna pe lângă preotul care aprindea făcliile și se minunau de luminile acelor torţe, Isus se ridică din nou strigă din nou: „Eu sunt lumina lumii. Oricine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Isus spune: Eu sunt Lumina, nu doar lumina Templului, nu doar lumina Ierusalimului, nu doar Lumina Israelului, ci Eu sunt Lumina Lumii. Scopul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost să aducă lumină, să fie Lumină. Și lumina aduce speranţă. Vă aduceţi aminte de colindul: O, cine este-acest Copil? O, cine este-acest Copil ce stă culcat pe paie În timp ce îngerii din cer Îi cântă-n adorare? El e Cristos Isus, E Regele trimis de sus! Veniţi și-L căutaţi Pe Cel născut în iesle! Veniţi la El bogaţi, săraci, cu daruri și-nchinare Căci e nădejdea tuturor, la toţi ne e salvare! Lumina Întrupării alungă întunericul și oferă speranţă.

2). LUMINA ÎNTRUPĂRII ADUCE SLAVĂ CELOR DISPREŢUIŢI(9:1). Textul din Isaia 9 se referă la cei din Galileea ca fiind un popor acoperit de ocară. Nu a verbalizat Natanael nedumerirea tuturor contemporanilor săi când a zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1:46). Extraordinar de entuziasmat, Filip a mers la Natanael, pe care l-a găsit șezând sub un smochin și i-a zis: „Noi am găsit p Acela despre care au scris Moise, în Lege, şi prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif” (45). Și Natanael gândindu-se la proasta reputaţie a cetăţii Nazaret, zice: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”. Peste acel ţinut acoperit de dispreţ, de ocară, Isus a adus nu doar lumină, ci și slavă, cinste, onoare și bucurie. Ai avut cumva parte de umilinţă, de ocară în ultima vreme? Te-ai simţit dispreţuit de cineva pentru faptul că ești creștin, că vrei să trăiești altfel? Simţi că ești stigmatizat la școală sau la locul de muncă din pricina credinţei tale în Dumnezeu? Poate ai fost chiar nedreptăţit din cauza asta. Sau poate că ocara a venit în urma unor decizii greșite pe care le-ai luat. Vreau să îţi spun că Isus, Lumina lumii, poate aduce din nou speranţă și slavă în viaţa ta. Cineva a spus că „Amintirile trecutului nu trebuie să fie mai mari decât visurile viitoare”.

3). LUMINA RISIPEŞTE UMBRA MORŢII(v. 2). Umbra morţii ne urmărește pe fiecare. De fapt, moartea este cea mai mare provocare căreia oamenii trebuie să-i facă faţă, fie că este vorba de propria moarte sau de moarte cuiva drag. Într-un clasament al lucrurilor de care oamenii se tem cel mai tare, frica de moarte este pe locul șase. Pe locul întâi este frica de zbor (cu avionul, parapanta, parașuta etc). Pe locul doi este frica de a vorbi în public; pe trei, frica de înălţimi; pe patru, frica de întuneric; pe locul cinci, frica de a fi deconspirat; iar pe locul șase este frica de moarte. Pe următoarele locuri sunt: frica de eșec, frica de a fi respins, frica de păianjeni și frica de a lua decizii majore. Perspectiva morţii îi înspăimântă pe mulţi oameni. Însă trebuie să știi că există o moarte mai înspăimântătoare decât moartea fizică, pentru că are consecinţe mult mai durabile și mai dramatice: este moartea spirituală, care duce la moartea eternă. Moartea spirituală înseamnă despărţire de Dumnezeu. Biblia precizează că, prin păcat, moartea a intrat în lume și a atins cu otrava ei fiecare făptură de pe pământ. Cine moare în păcatele sale, neîmpăcat cu Dumnezeu în viaţa aceasta, va merge cu ele în viaţa veșnică și va suporta consecinţele. Este înspăimântător să citești în Scriptură ce se va întâmpla cu aceia care vor merge în locul unde focul nu se stinge și viermele nu moare. Dar Isus Cristos, Lumina lumii a venit să risipească această umbră a morţii ce ne urmărește. El a spus: „Eu sunt Învierea și Viaţa. Cine crede în Mine , chiar dacă ar fi murit (d.p.d.v. fizic), va trăi (d.p.d.v. spiritual)” (Ioan 11:25). Isaia 9:7 vorbește despre o Împărăţie întemeiată de Domnul Isus Cristos care nu va avea sfârșit, o Împărăţie care nu se clatină, o Împărăţie veșnică. Predându-ţi viaţa Domnului Isus Cristos și punându-ţi toată încrederea în El poţi primi viaţa veșnică. Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Nici un dar nu este mai necesar unei lumi muribunde ca darul Vieţii, iar această Viaţă poartă numele Isus Cristos: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa”. Când atârna pe cruce la Golgota și murea pentru păcatele noastre, Domnul Isus Cristos a fost învăluit de întunericul ce simboliza lipsa prezenţei lui Dumnezeu. A suferit această pedeapsă din pricina păcatelor noastre. Dar întunericul nu L-a biruit. Peste trei zile Cristos a înviat, biruind puterea morţii și aducând speranţa și lumina salvării pentru toţi cei care-și pun încrederea în El.

Păstor Bebe Ciaușu

PORNIȚI ÎNAINTE – PĂSTOR BĂLĂCEANU FLORIAN

PORNIȚI ÎNAINTE

„Domnul a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.”  (Exod 14:15)

            Să mergi înainte uneori poate să fie bine, dar este mult mai dificil să mergi înainte când în jurul  tău totul pare a fi întunecat. Pentru Israel să meargă înainte din punct de vedere omenesc era imposibil. In fața lor stătea o mare (Marea Roșie), în stânga și dreapta lor erau mlaștinile create de această mare, iar în spatele lor se găsea dușmanul lor (oastea egipteană). Într-un astfel de context „a merge înainte” este un paradox, este cu adevărat imposibil.

De multe ori în viața noastră probabil am ajuns într-o astfel de situație și Dumnezeu îți spune să mergi înainte. Dar cum? Când nu există nici o cale de scăpare; când nu vezi nici un drum.

Cum poți să mergi înainte? Și cu toate astea Dumnezeu îți poruncește să mergi înainte.

Suntem în pragul unui început nou de an, și Dumnezeu vrea să mergem înainte, deoarece:

A merge înainte este în acord cu voia lui Dumnezeu:

Israel trebuia să știe, și să înțeleagă de la început, voia lui Dumnezeu și planul Lui era ca ei să ajungă în Cannan. Atunci când a ales să se facă cunoscut lui Moise și prin el și-a arătat în Egipt măreția Lui. Ei trebuiau să înțeleagă că Dumnezeu a făcut toate minunile acelea în Egipt pentru ai elibera din robie. Dacă au ajuns într-un moment de cotitură asta se datora ca ei să și arate încrederea lor în acest Măreț Dumnezeu. Drumul acesta pentru ei a fost un test al credinței, la care se pare că au căzut.

La câte teste ale credinței am căzut și noi în anul 2019 sau de-a lungul drumului nostru de credință?

Dumnezeu ne spune „mergeți înainte”, aceasta este voia Mea pentru voi.

A megre înainte aduce siguranță:

Poporul Israel singura lor speranță și siguranță era să meargă înainte.

Nu da înapoi: A da înapoi sau a fugi ca lași nu ofereau de loc siguranță pentru ei.

Siguranța lor era în mâinile lui Dumnezeu „mai bine să cădem în mâna  Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite . Dar să nu cad în mâna oamenilor.” 2 Samuel 24:14

Care sunt lucrurile care aduc siguranță în viața noastră?

Bani, poziția socială, locul de muncă, familia, religia, … etc.

Trebuie să recunoaștem și să credem din toată inima: siguranța noastră este în Domnul, doar în Domnul.

Atunci când vom ajunge în puncte în care nu vom ști încotr-o să mergem, să nu ezităm; să nu facem compromisuri de dragul de a fi mai ușor, ci să mergem înainte prin credință.

Nu te lăsa pradă a sentimentului de incapacitate:

Sentimentele de incapacitate de multe ori sunt un motiv de a da înapoi și de a te lăsa doborât de vrăjmaș. Scriptura ne spune că atunci când suntem slabi sutem cu adevărat tari. Din punct de vedere omenesc este un paradox. Pentru lumea în care trăim cei slabi nu au nici o șansă la viață. Însă nouă Dumnezeu ne spune că noi suntem tari atunci când suntem slabi. Și asta înseamnă dependență de El.

Care sunt lucrurile de care tu depinzi?

 

În vremuri ca și acestea Dumnezeu ne cheamă și mai mult la ascultare și credință. Atunci când nu mai este nici o speranță și lupta pare pierdută, credința în El aduce victorie.

Acesta este marele mottou al anului care ne stă înainte pentru fiecare dintre noi:

„Înaintează” Înainte în sfințenie; 

înainte în preocuparea pentru păcătoși; 

înainte spre o viață care să-L glorifice pe El.

Pastor Bălăceanu Florian

ALTE ARTICOLE

MARELE MISIONAR ȘI MODELUL SUPREM DE MISIONAR, Păstor Jurcoi Emanuel

LUMINA CARE ADUCE SPERANȚĂ, Păstor Bebe CiaușuDUMNEZEUL COPIILOR DE PRETUTINDENI, Păstor Vasi Duma

CÂND DUMNEZEU ATINGE ”O INIMĂ ASPRĂ”, Diacon Ovidiu Martin

PORNIȚI ÎNAINTE – Păstor Bălăceanu Florian

La inceput de an, ce sa cerem de la Domnul? – Păstor Ion Damian

CREDE ȘI TE-NCREDE – Păstor Romica Iuga

“DIN EL, PRIN EL ȘI PENTRU EL SUNT TOATE LUCRURILE. A LUI SĂ FIE SLAVA ÎN VECI! AMIN.” Romani 11:36 – Păstor Drăgan Ovidiu

ISTORIA BISERICII CREȘTINE BAPTISTE MACEA, JUD. ARAD

“Fara durerea in lume, cea mai inalta forma de dragoste nu ar fi putut exista.” Richard Wulbrand+ Mai multe articole

https://www.baptisti-arad.ro/articole/porniti-inainte-pastor-balaceanu-florian

DUMNEZEU PERSONAL Rom. 1:1-7 Ardelean Viorel

DUMNEZEU PERSONAL  Rom. 1:1-7   Ardelean Viorel

 1). INTRODUCERE. Cartea Romani[1] este o învățătură fundamentală despre mântuire pe care Pavel a predicat-o în lumea păgână. Augustin, Cristosom, Luther, au apreciat în mod deosebit  cartea Romani. Calvin afirmă că epistola către Romani a declanșat Reforma.  De asemenea și trezirile și mișcările  religioase din 1875 în Anglia, se datorează unui studiu pe capitolele 6-8 din Romani. Ea conține aspirația omului spre Dumnezeu, spre eternitate. Cartea[2] este la fel de bine de bogată cât și organizată. Ea este ”alfabetul” credinței creștine și este o busolă pentru doctrinele Bibliei.  Autorul [3] se identifică încă din primul verset. Romani 1:1  Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu. Aici  trebuie să observăm calitatea dublă pe care Pavel a o are aceea de rob și apostol. Pavel este evreu (9:1-5), iubește poporul evreu și ca fariseu cunoaște bine Vechiul Testament. Învățătura și stilul  din cartea Romani, se potrivește cu  celelalte epistole pauline. De asemenea și tradiția bisericii recunoaște în unanimitate patertintatea cărți scrisă de către apostolul Pavel. Dumnezeu[4] a decis faptul că  apostolul Pavel era un vas ales să primească însărcinarea de apostol (Fapte 9:15). El primește revelația în mod direct de la Isus când mergea pe drumul Damascului   (Gal. 1:1, 11-17). A învățat la picioarele lui Gamaliel și era mult mai pregătit decât împotrivitorii lui. El a avut un mare frământare și zbuciumare sufletească cu privire la lucrarea lui și impactul Evangheliei asupra oamenilor (Romani (9:2-3).  Era format în cea mai îngustă sectă a iudaismului și cunoștea legalismul evreu pe toate fețele. Născut cetățean roman s-a bucurat de privilegii și de o educație aleasă în literatura greacă și se poate spune despre el că era evreu ”până în măduva oaselor”, grec prin pregătire și cetățean roman. A avut o convertire bruscă și o cedare categorică a convingerilor sale anterioare și din prigonitor al  creștinismului devine un evanghelist înfocat. Prin experiența sa el prezintă creștinismul nu ca ceva antagonic iudaismului ci ca și o continuare a lui. El demonstrează evreilor că Isus Hristos este viu și este Mesia cel așteptat de evrei Titlul cărții scrisă în originalul grec este ”Pro Romaious” – „către Romani”.  Roma a fost înfințată în anul 735 B.C ,  de către Romulus și Remus, denumită și cetatea celor șapte coline datorită locului geografic în care era așezată. În vremea lui Pavel avea peste un milion de locuitori și era cea mai impunătoare  dintre capitalele lumii. Redactarea cărții a fost făcută cel mai probabil în orașul Corint și este destinată creștinilor din Roma cam prin anul 57 D.C, din casa lui Gaiu (Rom. 16:23; l Cor. 1:14). Epistola a ajuns la Roma prin Fivi, o diaconiță unei biserici dintr-un un cartier din Corint. (Rom. 16:1, 2). În perioada redactării cărții Pavel este liber și face planuri pentru viitor. Destinatarii epistolei către romani a fost biserica din Roma formată din cetățeni romani, evrei dar și neamuri, convertiți la creștinism, din alte părți ale imperiului. Nu se cunoaște începutul formării Bisericii din Roma.  Se presupune că a fost înfințată de  pelerinii care au mers la Roma pentru a face negoț și cu ocazia aceasta au vestit Evanghelia. Pavel amintește de doi bărbați creștini care au fost înainte lui acolo (Rom.16:7). Pavel enumeră mai multe persoane din care se poate amintii  Acvila și Priscila (Romani 16: 3-5). De asemenea Pavel îi numește pe creștinii din Roma când evrei (Romani 2:17-29; 4:1) când neamuri (1:13;; 15:15, 16, etc.). Se pare că două treimi dintre credincioși erau greci. Contextul istoric religios[5].  În vremea lui Pavel erau necesare clarificări din punct de vedere doctrinar. Comunități creștine erau  împrăștiate în  imperiul Roman  și se ridicau numeroase întrebări ca privire la dreptatea lui Dumnezeu, iertarea, neprihănirea, Harul, în contrast cu legea dată de Dumnezeu prin Moise. De asemenea era în discuție și problema Legământului făcut de Dumnezeu lui Avram și cum neamurile aveau posibilitatea să aibă același drept ca și evreii la mântuire. La fel se punea problema Harului și a faptului că Dumnezeu privește pe toți oamenii la fel. O altă problemă este Legământul lui Dumnezeu cu Israelul, dacă acesta mai rămânea valabil, și care era rolul poporului evreu în istoria viitoare a lumii. Legământul cel Nou desfința sau includea și poporul evreu în Noul Legământ ?, și era o întrebare pertinentă datorită faptului că Israelul l-a respins pe Hristos. Calea cea nouă propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22), înlătura tradițiile și moștenirile alipite de mulți credincioși în special evrei. În mod clar era necesară o clarificare a credinței creștine, care era de fapt un proces de desluşire și învățare, dar făcută sub călăuzirea Duhlui Sfânt. Cuvinte cheie şi teme caracteristice.[6] Luther cu privire la cartea Romani face câteva precizări de limbaj. Ele trebuie să lămurească ce anume înțelege Pavel prin cuvinte ca ”Lege, păcat, har, credinţă, neprihănire,  fire pământească, duh, etc”. Cuvintele în sine trebuie să aibă o conotație divină și nu una pământească. Legea dată de Dumnezeu diferă mult de legile date de oameni. Omul nu este capabil să țină Legea dată de Dumnezeu și era necesar Harul Lui Dumnezeu oferit prin Hristos tuturor oamenilor. De asemenea oamenii nu sunt neprihăniți, ci declarați fără  vină, păcat, cu alte cuvinte iertați de Dumnezeu.  (Rom. 2:13). Numai Dumnezeu are puterea să schimbe inima omului iar acest proces îl face Duhul Sfânt. Credinciosul își va da seama singur că ”făcând faptele legii” înseamnă altceva decât ”împlinirea legii”, care sunt două lucruri diferite. O faptă bună care este făcută din constrângere, când inima se împotrivește nu poate să fie pe placul lui Dumnezeu. Dar atunci când Duhul Sfânt lucrează la inimile noastre (Rom. 5:5), apare dragostea iar fapta este un rezultat al credinței în Isus Hristos. Astfel credința nu desfințează Legea lui Dumnezeu, ci face ca Legea să fie accesibile celui care este mântuit (Rom. 3:31).  Păcatul este un alt termen care trebuie înțeles care înseamnă mai mult decât călcarea Legii date de Dumnezeu și însemnă o multitudine de sentimente și atitudini ale inimi. ”Dar ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies  gîndurile rele, uciderile, preacurciile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase,  hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:17-20). Dincolo de aparențe se pătrunde la motivațiile din inima omului. Dintr-o inimă  transformată de Duhul Sfânt vor curgre ”râuri de apă vie” (Ioan 7:38).  Inima în care există firea pământească este ”capul șarpelui”, dar careva fi zdrobită de Hristos (Gen 3:15), eveniment care s-a întâmplat la Cruce. Subiectul epistolei[7] este  Neprihănirea lui Dumnezeu. Dumnezeu este fără prihană pur curat, nepătat și imaculat la modul absolut. Oamenilor li se cere același lucru. Matei 5:48  Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. Acest lucru este imposibil pentru om și  în  Cartea Romani Pavel afirmă faptul că suntem declarați desăvârșiți.   Pavel vede Roma ca și centrul unei lumi  loc din  care are posibilitatea de a vestii Evanghelia pentru care a murit Hristos. ” Wiliam Ramsay a spus: „ Sfântul Pavel a prins foarte repede importanţa pe care Imperiul Roman o avea ca vehicul  al însămânţării Evangheliei.”. În cartea Romani se vede pasiunea și dragostea autorului pentru Hrisos care a murit pentru Pavel și pentru omenirea întreagă.  Versetul cheie este :  „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.„ (Romani 1:16). Opinii cu privire la cartea Romani. ”Cunninghame spune :  „Sub lege Dumnezeu a solicitat neprihănire de la om; sub har, El îi oferă  neprihănire omului. Neprihănirea lui Dumnezeu este neprihănirea pe care tocmai starea lui de neprihănire o solicită!” Hodge afirmă : „Acea neprihănire a cărei autor este Domnul; care este un folos înaintea lui Dumnezeu; care împlineşte şi asigură aprobarea lui Dumnezeu.” Brooks zice : „ Acea neprihănire pe care Tatăl o solicită, Fiul a împlinit-o, Duhul sfânt ne-o prezintă, iar credinţa o asigură!” Moorehead la rândul lui spune „Este suma totală a poruncilor lui Dumnezeu, cererilor şi aprobărilor pe care tot El le împlineşte”. Există trei elemente de bază care sunt constante în viața spirituală și înțelegerea  ca și act de bază a mântuiri, o convingere solidă cu privire la mântuire și utilitate în slujirea practică în viața de creștin. Despre îndreptățirea prin  credință se poate spune ca și definiție faptul că Schimbarea de la o stare de conflict la una de prietenie se numeşte reconciliere. Îndreptăţirea prin credinţă este un act permanent al lui Dumnezeu. De asemenea în Cartea Romani avem aspecte doctrinale (cu privire la mâtuire), național (cum se aplică Evanghelia poporului Israel) și devoțional (ca și aplicație,  și cum se trăiește Evenghelia lui Hristos). Epistola către Romani [8] abordează o gamă largă de elemente specifice ca păcatul universal al omenirii, neprihănirea primită prin credință, neprihănirea lui Dumnezeu,  problema poporului ales de Dumnezeu, adică Israel, problema mântuirii realizată doar prin Jertfa lui Hristos, și realitatea practică a neprihănirii în viața credinciosului. Mai găsim  învățături despre Bunătatea lui Dumnezeu, Suveranitatea Sa, Harul lui Dumnezeu, și Legea lui Dumnezeu.  Legăturile[9] pe care Pavel le folosește Pavel  în cartea Romani sunt oameni din Vechiul Testament ca Avram care a crezut pe Dumnezeu iar neprihănirea ia fost atribuită prin credință nu prin fapte (Romani 4.1-5). Pavel face referire la David în privința păcatului iertat (Romani 4.6-9), și scrie despre  Adam cu privire la păcatul moștenit, iar despre copilul făgăduinței folosește istoria lui Sara și Isac pentru a scoate în evidență Harul lui Dumnezeu descoperit în Isus Hristos. La fel cu privire la națiunea lui Israel Pavel afirmă faptul că Dumnezeu nu a respins în mod total pe evrei iar ”poticnirea” a fost o îngăduită de Dumnezeu, până va intra pe deplin numărul neamurilor la mântuire (Romani 11.11-12). Aplicație practică a cărții Romani ne face să înțelegem că noi nu avem posibilitatea de a ne mântui singuri, iar starea noastră este una de moarte spirituală, și nu faptele bune sau altceva, ci doar Harul lui Dumnezeu oferit oamenilor prin Hristos ne poate aduce mântuire și de a proclama Evanghelia. Este potrivit și aplicabil versetul care ne face să înțelegem acest lucru din  Romani 1:16  Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului. În Cartea Romani[10] regăsim aceste aspecte și în vremea noastră ca exemplu o cunoaştere deosebită a lucrurilor în domeniul tehnic în defavoarea relaţiei cu Dumnezeu, omul cunoaște creația la modul parțial,  dar pe care omul o transformă și o schimbă de cele mai multe ori în detrimentul să. De asemenea apar aspecte noi  de genul în care etica nu ţine pasul cu descoperirile din domeniul ştiinţei și avem ca exemplu inginerie genetică, clonarea animalelor, a ”supraomului”, eutanasia activă sau pasivă, eugenetica sau crearea unei rase pure. Dar asistăm și la o ”cunoaştere” despre Dumnezeul adevărat care se află în declin, iar  mileniul trei este o epocă post creştină în Europa Centrală şi Apus. Există relații sociale în destrămare cu privire la cuplurile căsătorite, se asistă la destrămarea familiei, și apare o ”familie” de tip nou, formată din doi bărbați, sau un bărbat și două mame (mama surogat), căsătorii prin intermediul internetului, iar rata divorțurilor este foarte mare și în cadrul bisericii.  Se asistă la apariția învățământului la distanță în care se pierde aspectul relației dintre elev, student cu profesorul, iar în biserică se constată absența părtășiei în biserica locală dintre frați. De asemenea există o stare de pasivitate a credinciosului în Biserică, nu se predică păcatul la modul concret, iar dragostea dintre frați lasă mult de dorit.

2). DUMNEZEU CA ȘI PERSOANĂ[11].  Se poate da o definiție despre ”Dumnezeu, care este Spirit Infinit și Perfect (Deut. 6:4; Ioan 4:24), care este ca suport pentru toate lucrurile și toate își au originea și sfârșitul în El. (Deut. 6:4; Ioan 4:24). Există două tipuri de Revelație,  generală sau naturală și Revelația Specială.  Revelația naturală  este descoperită întregii omeniri în creație  (Ps. 19:1-2; Romani 1:20) și în conștiința noastră (Romani 1:18-32). Dumnezeu se descopere ca și o persoană care posedă milă îndurare dragoste, răbdare etc.  Revelaţia Specială[12].  este felul în care a ales Dumnezeu a ales să Se descopere prin moduri miraculoase. Revelaţia specială include apariţii fizice ale lui Dumnezeu, teofanii, vise, viziuni, Cuvântul Scris şi, cel mai important, Revelația în Isus Hristos, şi care trebuie să-l ducă pe om la mântuire. Dumnezeu se Revelează prin acţiunile Sale,  în istoria şi relaţia pe care o are cu poporul evreu, cele 10 porunci şi încă 613, şi în  Istoria Binecuvântării care înseamnă : Avraam,  David,  Mesia.  Ea trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos care este Mesia cel promis. Dumnezeu se revelează în Sfânta Scriptură, Vechiul Testament şi Noul Testament care este  şi  ultima sursă de autoritate. Dumnezeu s-a descoperit în Cristos care este cea mai completă formă de revelaţie când „Dumnezeu s-a făcut OM”. Ioan 1:14 Şi „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”.  Dumnezeu  se descopere în noi, iar  cele cinci forme ale revelaţiei se adună în noi, momentul în care credem.  Datorită faptului că omul mai are urme ale Chipului lui Dumnezeu în om,(Ymago Dey) îl poate recunoaşte pe Creator. Rămâne o problemă de alegere şi nimeni nu se poate dezvinovăţii.  Este o descoperire a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Revelaţia în Cristos  rămâne cea mai completă formă a Relevaţiei lui Dumnezeu. Ioan 1:1  ”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Prin  Întruparea Sa[13], El si-a păstrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renunţat la folosirea independenta a atributelor Sale divine (Fil. 2:6-8), si a devenit supus voii Tatălui (Ioan 10:18) și în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). Acesta „dezbrăcare de Sine” a  fost voluntara si a durat până la înălțarea la cer când Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, (Fil. 2:9-10). Întruparea a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Isus iar ca ca Dumnezeu nu putea sa moara, a trebuit sa devină om pentru a muri. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esenţiale în personalitatea  Domnului Isus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare universală.  Personalitatea lui Dumnezeu este descoperită prin atributele pe care le are :  ”conștiență de sine (Exod. 3:14),  auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu posedă viață (Tim. 4:10),  inteligență (Fapte 15:18),   scop (Isaia 14:26-27),   acțiune (Ioan 5:17),   libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16)   voință (Ioan 6:38-39).  Caracterul lui Dumnezeu este manifestat in atributele pe care le posedă. Aceste atribute se împart in doua categorii: Atributele lui Dumnezeu sunt naturale, legate de măreția Sa și morale legate de bunătatea Sa.  Din atributele naturale fac parte:  atotputernicia (Apoc 19:6),   atotștiința (Ps. 147:5),   atotprezența (Ps. 139:7-10),  veșnicia (Deut. 33:27),   infinitatea (Ps. 147:5)   imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11).  Agest gen de atribute nu le are omul, sunt mai greu de  înțeles și trebuie să fim precuați atunci când le abordăm fiindcă se poate greși foarte ușor.  Din atributele morale fac parte:  sfințenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),   neprihănirea (Ps. 11:7),   dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29),   harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),   dragostea (1 Ioan 4:8,16),   mila (Efes. 2:4).   Deoarece avem Chipul lui Dumnezeu în noi calitățile lui Dumnezeu sun puse în noi la creație, și chiar dacă Ymago Dey, a fost afectat de păcat, au rămas urme ale Chipului lui Dumnezeu și are posibilitatea să refacă relația Sa cu omul.  De asemenea Dumnezeu există în Trinitate ca Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, și  Dumnezeu Duhul Sfânt, egale în esență care există în mod simultan ca Persoane, nedespărțite și eterne. Voia lui Dumnezeu este hotărâtoare atunci când  duce la îndeplinire planurile Lui, și povățuitore când îndeamnă omul la mântuire”. Hristos Se supune Tatălui în dragoste față de Dumnezeu și de oameni, iar Duhul Sfânt îl regăsim atât în persoana lui Dumnezeu cât și în Fiul. Dintre calitățile lui Dumnezeu, în relația Sa cu omul iese în evidență cel mai mult Dragostea dar și ea nu poate exista dacă Dumnezeu este și Atotputernic. Pentru acest lucru facem referire la câteva versete. Geneza 1:1 “La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Faptele Apostolilor 17:24 “Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.” 1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.” Dumnezeu[14] ca și Persoană se descopere în spațiul sacru al Scripturi ca și un Dumnezeu revelat omului.  Am fost creați după Chipul și  asemănarea Lui pentru laudă și închinare slujire și părtășie. Dumnezeu dorește să refacă o relație de tipul eu – Tu cu ființa pe care a creat-o. Trebuie să ne recunoaștem statului de ființă creată, iar a nu face acest lucru înseamnă răzvrătire și este un păcat. Refacerea relației se face doar în termenii lui Dumnezeu care înseamnă  Persoana și Lucrare lui Isus Hristos. Trebuie să înțelegem că nu există mântuire conform promisiunii Biblice în afara Întrupării când Dumnezeu s-a făcut Om, care este baza creștinismului.

3). PAVEL ROB AL LUI HRISTOS. Noțiunea de rob[15] cuprinde mai multe înțelesuri în relația dintre oameni și însemnă un om aflat în dependență  totală fața de stăpânul său, iar în feudalism stăpânul na avea dreptul să-i ia viața. El era captiv, folosit la munci grele, dar în antichitate,  deportare și robia era mai acută iar viața  sclavului  depindea de voința stăpânului. Sclavia  s-a regăsit și  s-a practicat  în America de Sud, iar un urma războiului de independență cu America de Nord, SUA  ia pus capăt, și nu a mai permis acest lucru. Aspectul de sclavie se regăsește și în Continentul din  America de Sud  până în zilele noastre și îmbracă diferite forme dar esența este aceiași.  Și în Ocident  sau alte părți robia, sau sclavagismul, prin nume  și forme diferite, ca traficul de carne vie (femei care practic se găsesc în aceași situație și prestează cea mai veche meserie din lume), ele sunt forțate să facă acest lucru, este din păcate actual, ca și cazul adopțiilor de copii care ajung în alte destinații. În iudaism, respectiv creștinism, acest calificativ este atribuit omului care ridică se ridică la Slava Divină prin suferință. Mai există noțiunea de rob în Vechiul Testament[16] în care termenul de ”rob – ebed” indică  identitatea robului care este individuală dar și  colectivă iar acest aspect se referă și la robia în mod practic al poporului Israel dar și la Robul care sufere din Isaia cap 53. Există și ”cântăril robului” care se referă tot la națiunea lui Israel. În Noul Testament deși unii comentatori încearcă să ignore acest aspect, este reluată tema Robului din Isaia 53 cu referință la Mesia, Hristosul care trebuia să sufere. Titlul de ”rob –pais” se aplică de către  Pavel cu privire la Hristos. Dacă[17] ne uităm la suferințele apostolilor inclusiv a lui Pavel și la valurile de prigoană abătute asupra creștinismului nu se poate nega suferința omului pentru Evanghelie, respectiv pentru Hristos care într-un anume fel este robie dar și eliberare. Atunci[18] când vorbim despre Pavel ca și rob a lui Hristos ne uităm la motivația lui Pavel de a vesti Evanghelia.  Epistola către romani prezintă în mod radical depravarea omului ca rob al păcatului Romani 7:23  ”dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele”. De aceea era necesară o neprihănire dată de Dumnezeu, deoarece neprihănirea omului era insuficientă. Deși Pavel scrie bisericii din Roma, se pare că nu și-a atins scopul, pentru că abaterile doctrinare au fost mari ulterior. Aceasta  este o acțiune a omului, care din propria inițiativă, nu vrea să înțelegă și nici nu-l caută pe Dumnezeu cu adevărat. Numele lui Pavel în latină este Paulus care însemnă mic. Când Pavel se raportează ca nume față de romani el se identifică ca fiind sclav, doulos al lui Hristos, poziţie adoptată de bună voie. Deşii el se dă exemplu în acest sens nici Pavel nici Hristos nu ne obligă la acest lucru, acest aspect rămâne a fi decizia şi hotărârea lor noastră. Hotărârea pe care Pavel a luat-o în acest sens a fost întâlnirea cu Isus Hristos pe drumul Damascului. Faptele Apostolilor 26:15  „Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu Sunt Isus, pe care-L prigoneşti”. Iar răspunsul lui Pavel a fost prompt : Faptele Apostolilor 9:6  Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?”….” . În mod categoric doar o confruntare a omului cu păcatul, ne poate pune în postura de robi a lui Hristos.

4). PAVEL APOSTOL A LUI HRISTOS.  Noţiunea de apostol[19] apare în religia creştină şi este dată celor doisprezece apostoli a lui Hristos, mai târziu şi lui Pavel, dar  acest cuvânt se aplică şi misionarilor creştini de la începutul creştinismului. Acest lucru înseamnă să fii şi un adept înflăcărat al creştinismului. Ca şi subiecte[20] înrudite apostol însemnă şi apărarea (Gal. 1:10), propria apărare (2 Cor 12:9). Funcţia de apostol presupune însărcinarea de a fi trimis cu o anumită misiune, ucenicii sunt trimişi după Înviere să vestească Evanghelia iar chemarea  la misiune este făcută de către Hristos. În afară de apostolii amintiţi mai găsim nume ca Barnaba, Iacov fratele Domnului, Andronic şi Iunia, Sila şi Timotei. Apostolii au o datorie ca să vestească Evanghelia lui Isus Hristos, să pună temelia bisericii, să mărturisească pe Hristos,  să înveţe adevărata doctrină, să slujească prin proclamarea Cuvântului şi să ia decizii importante pentru Biserică. Semnele apostoliei sunt : Apostolul l-a văzut pe Hristos înviat, să facă semne minuni şi miracole şi să fie persecutat pentru Domnul. Există peste 80 de locuri în Noul Testament[21], în care apare cuvântul grec „apostolos  – a trimite” în cele mai multe locuri în scrierile lui Luca şi Pavel. Originea apostolatului se găseşte în evanghelii când Isus îşi trimite ucenicii să aducă Vestea Bună, să predice, să aibă autoritate,  să vindece şi să scoată demoni (Marcu 6:30,  Mat 10: 2 şi urm). Acesta este o miniatură pentru lucrurile viitoare iar  acei care vestesc Evanghelia în toată lumea poartă numele de evanghelişti sau misionari. Doctrina apostolică nu se află în dreptul unui singur credincios ci este o mărturie comună şi o lucrare a Duhului Sfânt. Oficiul apostolic a fost un fundament pentru biserică, din vremea aceea iar istoria creştinismului se derulează mai departe ca o suprastructură aşezată pe acest oficiu şi este o lucrare a Duhului Sfânt. Pavel [22] face precizarea că a fost chemat să fie apostol. Aici avem o ordine în sensul că prima dată trebuie să fii rob şi abia apoi apostol. Nimeni nu poate face lucrarea lui Dumnezeu dacă nu este chemat. „Eu n’am trimes pe proorocii aceştia, şi totuş ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuş au proorocit (Ieremia 23:21). Rezultatele indică chemarea lui Pavel de a fi apostol şi martor a lui Hristos. Şi Domnul Isus Hristos face afirmaţia că a fost trimis de Tatăl şi nu este mai mare ca şi Cel care l-a trimis (Ioan cap13). Pavel îşi recunoaşte nevrednicia faţă de ceilalţi ucenici 1Corinteni 15:8  ”?După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s’a arătat şi mie”. Din[23] perspectiva mântuirii toţi suntem egali şi ca toţi ceilalţi credincioşi care au căpătat o credinţă de acelaşi fel. Dar din perspectiva misiuni, acest lucru are de a face cu ”a fi trimis”. Pavel îi numeşte pe credincioşii din Roma sfinţi. Din perspectiva Bisericii, evanghelizarea, respectiv trimiterea de misionari însemnă întoarcerea Bisericii dinspre sine în afară.

5). CREDINȚA LUI PAVEL[24]. Am văzut dubla calitate a lui Pavel de rob și apostol dar și ordinea lor în viața lui Pavel, aspect care nu se poate inversa,  dar El mai face o precizare importantă. ”lucrul meu în Domnul”. Acest fapt ne face să înțelegem că lucrarea omului pe câmpul Evangheliei nu este meritul nostru, nu ne putem împăna cu lauri de genul câte biserici am vizitat, câte am plantat, sau câte suflete am dus la Hristos. Isus spune ucenicilor Ioan 15:5  ”Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic!. Mai există un aspect care intră în contrast și paradox cu calitatea pe care o are Pavel. Această este aceea de rob și om liber în același timp. Ioan 8:36  ”Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”. Adevărul este că adevărata libertate a omului este doar în Hristos, iar ”robia” în El este de fapt libertate. Omul, respectiv creștinul este împlinit doar atunci când îl are pe Hristos în inimă. Pavel a fost ales de Dumnezeu, iar această alegere sau separare pentru Evanghelie, era făcută cu un anumit scop, aceea de a proclama Vestea Bună. Cuvântul separare ne duce cu gândul la sfințirea credincioșilor, iar astăzi mulți vestitori au Cuvântului au pretenția de succes în viața lor de mesageri, dar dacă păcatul în viața lor, nu este un accident ci o stare, nu se poate avea victorie pentru faptul că Dumnezeu lui lucrează în felul acesta. Mai mult un creștin care se limitează doar la renunțarea vechiului mod de viață are o viață sterilă și stearpă. Acest lucru ne duce la pilda smochinului din Luca cap 13 spusă de Isus, și la îndurarea lui Dumnezeu. Luca 13: 8  „Doamne” i-a răspuns vierul „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Cuvântul ne vorbește despre Evanghelia promisă în Vechiul Testament prin proroci cu împlinire în Mesia care este Hristos. Acest aspect ne duce cu gândul și la Unitatea Scripturii dar și la faptul că Dumnezeu își onorează promisiunile. Evanghelia este ”manifestarea iubirii lui Dumnezeu concretizată în jertfa Domnului Isus”. Ea are un aspect pământesc fiindcă Hristos s-a Întrupat pe linia genealogică a lui David, dar și aspectul divin în care Dumnezeu s-a făcut Om (Ioan 1:1). Evanghelia  se desfășoară și pivotează în jurul Persoanei și lucrării lui Isus Hristos care este centru Evangheliei. Cine predică altceva și nu pe Hristos, ci tradiții, ce a văzut la televizor, unde a fost în excursie etc, de fapt nu îl are pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Pavel atunci când face referire la Isus face referire la El și ca fiul lui David dar prinde și divinitatea lui Hristos faptul că El este Dumnezeu. Ioan 10:30  ”Eu şi Tatăl una Suntem.”. Jertfa de pe Cruce și Învierea lui Hristos sunt stâlpii de bază ai creștinismului. Dovada faptului că Isus  este Fiul lui Dumnezeu este Învierea, iar Hristos a fost ”declarat Fiul al lui Dumnezeu prin neprihănire, putere şi învierea morţilor!” El a fost declarat în felul acesta potrivit cu sfințenia și neprihănirea lui Dumnezeu, iar oricine  dacă a înviat dar fără ca să fie și divin, nu are puterea de a mântuii pe nimeni. Un exemplu este Lazăr pa care l-a înviat Isus Hristos. După înviere Hristos s-a înălțat la Tată și este glorificat. El are o poziție de autoritate și putere stând la dreapta Tatălui și mijlocește pentru noi. Dacă nu vedem această măreție a Domnului Isus Hristos, să nu ne mirăm de sărăcia spirituală din bisericile noastre. Un alt aspect al învieri este promisiunea reîntoarcerii (Parousia), dar în altă postură, aceea de Judecător. El va judeca lumea și va da verdictul pentru viață veșnică sau osândă veșnică ( Matei 25). Pavel amintește acest lucru : v.31  ”pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi„(Fapte:17:29-31). Alegerea este a noastră astăzi, aici și acum, pentru destinul nostru de dincolo de moarte. Pavel mai prinde în mesajul său două aspecte importante ca Harul și Apoatolia. Har înseamnă grație divină acordată omului de către Dumnezeu și aici doar amintim Harul comun[25] acordat tuturor oamenilor și Harul special care aduce omul la mântuire. În Vechiul testament găsim termenul de ”heșed” – milă sau îndurare” care înseamnă același lucru. Adevărul [26] este că nimeni nu poate fi mântuit decât prin Harul lui Dumnezeu. Apostolia înseamnă a fi trimis înainte , și prin definiție fiecare dintre noi ca și creștini prin faptul că suntem creștini trebuie să fim martori a lui Hristos, și fiecărui creștin îi este încredințat  Mesajul Evangheliei care trebuie comunicat și altor oameni. Acesta lucru este de datoria fiecărui creștin care a beneficiat de Harul lui Dumnezeu. Aici intervine și o cerință indispensabilă aceea de ascultare. În finalul epistolei Pavel spune „Cît despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toţi. „Acesta este scopul evanghelizării, pentru ca toate popoarele  să audă vestea Bună a Evangheliei. Atunci când Pavel folosește verbul  ”chemați să fie sfinți” se referă la cei care au auzit Evanghelia. A auzii doar cu urechile fără un impact asupra conștiinței omului și a inimi înseamnă un lucru, iar a da curs lucrării Duhului Sfânt în ființa omului înseamnă cu totul altceva. Isus face la un moment dat afirmația  Ioan 10:27  ”Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”, care nu este nicidecum gratuită. Se poate observa că Pavel are pentru Biserica din Roma un Cuvânt conform cu Scripturile, care este Mesajul Evangheliei ce conduce la Isus Hristos care a Înviat, iar el este universal și este destinat pentru ascultarea credinței. Pavel face o urare (Har și Pace) creștinilor din Roma, pe care îi numește sfinți, preaiubiți ai lui Dumnezeu. Acesta este statutul unui credincios, a fi sfânt și preaiubit, iar necredinciosul înseamnă sau nu a fi sfânt, etc. A treia cale nu există (aceea de mijloc). Salutul de Har și Pace este o formă de introducere a lui Pavel în majoritatea scrisorilor sale. Harul este o formă de salut destinată neamurilor, iar Pace ”șalom” este o formă de salut la evrei. Pavel le îmbină pe ambele pentru ca salutul lui să cuprindă pe toți creștinii. Comunicarea între creștini prin vorbe trebuie să difere de limbajul lumii care ne înconjoară. Efeseni 5:19  ”Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului”. Dacă se ascută conversațiile dintre credincioși în majoritatea cazurilor discută despre alte lucruri.

6).DUMNEZEU PERSONAL LA MODUL CONCRET[27]. Relaţia mântuitoare de tip eu – Tu, nu este o invenţie a Reformei aşa cum  această idee se vehiculează în alte medii creştine. Întoarcerea la Sola Scriptura, Sola Graţia, Sola Fide, înseamnă exact acest lucru pe lângă întoarcerea la învăţătura Bisericii Primare, sau Apostolice. Relaţia este în primul rând una personală a credinciosului cu Dumnezeu şi avem exemple în acest sens atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Pe lângă o credinţă a minţii şi o confruntare a omului cu păcatul se nasc acele experienţe personale ale omului cu divinitatea dar care nu trebuie să fie norme şi pentru alţi oameni, iar Dumnezeu permite acest lucru. Avem exemple în Vechiul Testament în care în urma experienţelor credincioşilor cu Dumnezeu aceştia au libertatea să în numească pe Dumnezeu în funcţie de experienţa şi relaţia pe care au avut-o cu El, dar păstrând şi numele de Domn. Se pune întrebarea cum este perceput Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul sfânt de fiecare dintre noi la modul concret. În Noul Testament lucrurile se repetă,  dar vizavi de Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos. De fapt când ne gândim La Hristos ar trebui să concretizăm la ce anume ne gândim sau ce avem în minte dincolo de simpla rostire a Numelui lui Hristos. Răspunsul ar trebui să cadă pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Vom încerca să dăm câteva exemple și începem cu Vechiul Testament.

Yahweh Iireh[28]  înseamnă  Domnul va purta de grijă[29]  (Geneza 22:14) 14  Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.” Trebuie  să ne aducem aminte ce a promis Dumnezeu lui Avram în Geneza 12:2, în care Dumnezeu face promisiunea lui Avram că  din el va ieşii un popor numeros. Noi ştim că Avram a  avut doi fii pe Ismael şi pe Isac, iar aceste din urmă a fost fiul promis de Dumnezeu. El dă porunca şi îi cere lui Avram să-l ducă pe Isac ca şi jertfă, iar pentru Avram a avut un adevărat şoc cererea pe care a făcut-o Dumnezeu cu privire la Isac, fiul promis, iubit, primit spre sfârşitul vieţii, în chip deosebit şi dăruit chiar din partea lui Dumnezeu. Avram intră într-o criză profundă dar ascultă de Dumnezeu.  Drumul a durat trei zile până la muntele Moria, în care Avram şi-a pus numeroase întrebări, fără un răspuns imediat, a avut întristare, inima lui a ars, şi nu înţelegea cum din el va ieşii un popor numeros aşa cum ia promis Dumnezeu. Viitorul era sumbru pentru Avram şi soţia sa. Ştim ce s-a întâmplat şi cum Dumnezeu intervine în ultima clipă, iar Avram este cuprins de recunoştinţă, bucurie şi adorare. Acolo Avram dă numele acelui loc un nou Nume al lui Dumnezeu, ”Domnul va purta de  grijă“ adică Yahweh Iireh. Avram a fost îndreptăţit să-i dea lui Dumnezeu acest Nume, iar Istoria Biblică, Istoria Bisericii, şi viaţa noastră ne vorbeşte despre un Dumnezeu care ne poartă de grijă. Aici vedem Suveranitatea şi Atotputernicia lui Dumnezeu mai ales în momentele în care credincioşii sunt depăşiţi de situaţie. În aceste momente de criză suntem nevoiţi să ne recunoaştem limitările umane şi să acceptăm un Dumnezeu Suveran şi Puternic. Avram avea credinţă în Dumnezeu la modul concret şi personal care însemna ascultare de Dumnezeu. Evrei 11:17  „Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!”

El Roi – Dumnezeu care vede[30]  (Geneza 16:13; Psalmul 32:8). Sarai  nevasta lui Avram era stearpă, şi nu a avut răbdarea ca Dumnezeu să intervină pentru a avea copii şi încearcă să rezolve ea problema în felul oamenilor. O ia pe roaba ei Hagar (Agar) şi o dă de „soţie” lui Avram din care rezultă Ismael. După cele petrecute  Agar dispreţuieşte pe Sara iar acesta îi face sclavei viața un iad, Avram fiind de acord cu acest lucru.  Agar a fost izgonită în pustie, s-a aşezat lângă un izvor şi aşteaptă moartea fiului ei. Dar Dumnezeu o găseşte şi acolo îi porunceşte să se întoarcă la stăpâna sa dar îi face şi îi face promisiune. Geneza 16:10  „Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată” Când Dumnezeu i se adresează lui Agar ea exclamă „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!“ adică „Tu eşti El Roi!“ Agar vede un adevăr fundamental şi anume că Dumnezeu vede toate lucrurile, nu numai faptele noastre ascunse ci şi gândurile sau motivaţiile noastre. El vede necazurile noastre dar şi fuga de răspundere şi lista poate continua. Acesta este o calitate al lui Dumnezeu care vede toate lucrurile inclusiv pe noi credincioșii de astăzi.

Yahweh – Eu sunt; Eu sunt Cel ce sunt  (Geneza 2:5; Exod 3:13-14; Judecători 5:4-5,9,11) Deși în Geneza  Numele lui Dumnezeu sub această formă YHWH apare aproape de 7 000 de ori, cercetătorii nu au căzut de acord asupra pronunției Yahweh şi nu Iehova, care este formată numai din consoane, se pare că pronunțarea originală s-a pierdut, dar tetagrama ne învață clar despre   substanța lui Dumnezeu (Maimonide), iar celelalte Nume sunt derivate și compuse, și rezultă din lucrările Sale exceptând  Numele Yahweh (cuvâtul Yahweh vine de la hawa). Dintre toate Numele care s-au dat lui Dumnezeu, Yahweh este cel mai mult folosit. Dumnezeu există prin Natura Sa, fiind o Ființă necauzată, ne prezintă existența de Sine a lui Dumnezeu și nu depinde de nimeni. În contextul creației Dumnezeu este creatorul vieții și faptul că nu ar fi posibil să existe viață dacă viața nu ar fi însuși Dumnezeu. Dumnezeu se prezintă lui Moise (Exod 3:13-14)  cu Numele de Yahweh, – Eu Sunt, sau Eu Sunt Cel ce Sunt,  care înseamnă un Dumnezeu etern, atemporal, care transcede timpul și spațiul. El nu este trecător ca ceilalți dumnezei sau idoli. Dumnezeu s-a arătat lui Abraham, Isaac şi lui Iacob, sub Numele de El  Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic). și abia lui Moise se prezintă prin Eu Sunt și se deschide o nouă perspectivă cu privire la Natura lui Dumnezeu. Numele de YHWH, era prea sacră pentru a fi pronunțată și era înlocuită cu Domnul. Din cele spuse mai sus desprindem două lucruri importante și anume o Revelație progresivă a lui Dumnezeu în istorie legată de acțiunile Sale, dar și aspectul relației directe dintre om și Dumnezeu, în acest caz omul fiind Moise.

Yahweh Shalom – Domnul păcii[31]  (Judecători 6:24). Perioada[32] judecătorilor a fost una din cele mai negre etape din istoria poporului evreu și este suficient dacă ne gândim la versetul din Judecători 21:25  ”Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”. Ca o consecință a   păcatului Dumnezeu trimitea pedeapsa asupra poporului care era asuprit de popoarele din jur. Tot la strigătele de ajutor evreilor Dumnezeu ridica judecători în Israel, care luptau cu pentru libertate, iar poporul se bucura o perioadă de liniște și pace. Pe vremea lui Ghedeon[33] poporul trăia într-o stare continuă de frică și groază din cauza madianiților, care erau o pedeapsă divină. Dumnezeu îl alege pe Ghedeon pentru a elibera poporul. Ghedeon speriat de întâlnirea cu Îngerul Domnului a fost convins că va muri dar Domnul îi spune ”Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri“. Marcat de aceste cuvinte Ghedeon construiește un altar în locul acel și pune numele de Yahweh Shalom, –  Domnul păcii. Acest lucru înseamnă supunerea  lui Ghedeon față de Dumnezeu, o atitudine de ascultare și închinare, dar și un mesaj de pace pentru inima lui Ghedeon și pentru poporul Israel, care va urma să fie eliberat de jugul madianiților. Vedem din nou aspectul relației om – Dumnezeu, la nivel personal, dar și cu impact asupra națiuni evreilor.  Acest lucru este valabil și astăzi, iar una din problemele oamenilor este alienarea (înstrăinarea) omului de Dumnezeu și de semeni. Această neputință a omului față de societatea în care trăiește, față de el însuși, (se depesonalizează), este o consecință a păcatului și nu păcatul în sine.  Doar Dumnezeu poate să aducă pacea în inima omului în relația  omului cu Dumnezeu  cu sinele și cu semenii. Numai Dumnezeu are puterea să  rezolve alienarea (nebunia) omului. Dumnezeu dorește pacea, deși El este un foc mistuitor, iar prin acțiunile Sale se descopere oamenilor pe Sine și le transmite sfințenia, iubirea, purtarea de grijă, călăuzirea, vindecarea și mai ales pacea Sa. El restabilește pacea omului cu Dumnezeu și cu semenii și ”numai Yahweh Shalom, Domnul păcii, poate face acest lucru”. Acum vom trece în Noul Testament, pentru a aspectul relației om – Dumnezeu dar cu referință la Persoana și lucrarea lui Hristos. Realitatea este că nu e suficient să fii membru într-o biserică locală ci trebuie să faci parte din Biserica ca și Trup a lui Hristos și acest lucru presupune și o relație directă cu Isus Hristos prin care am primit iertarea păcatelor. O să încercăm să aducem în atenție trei cazuri din Noul Testament în care întâlnirea  omului cu Hristos, a marcat viața acestora și l-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu și s-au smerit în fața Lui.

Petru. Numele lui Petru[34], numit şi Simion a fost un nume specific evreiesc, era căsătorit iar soţia la urmat în călătoriile lui misionare. Când a fost chemat de Isus să fie ucenic a primit un nume nou în aramaică „ Kehpa (Chifa) – rocă sau piatră”, nume care apare în Noul Testament ca şi Petros. El vea rol de lider în grupul ucenicilor şi era de multe ori purtătorul de cuvânt al acestora. Ucenicul lui Isus[35]  era pescar. Luca 5:8  Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci Sunt un om păcătos.” Se cunoaște episodul cu  pescuirea minunată, în care la porunca Domnului Isus, ucenicii prind o mulțime de de pești. Marea  Galieliei era de fapt lacul Ghenezaret, iar la început Isus folosește barca de pescuit al pescarilor ca și loc de amvon. Acest lucru nu înseamnă de câte ori  cineva  vestește Cuvântul Domnului se aduce în mod obligatoriu și roadă. Apoi ucenicii la îndemnul lui Isus se apucă să pescuiască. Domnul Isus când își alege ucenicii le spune pescarilor, Simon și Andrei, că îi va face pescari de oameni (Matei 4:19; Marcu 1:17). După ce ucenicii se trudesc toată noaptea și nu prind nimic Isus le spune ucenicilor să arunce mrejile în partea dreaptă, deși Simion protestează totuși la cuvântul lui Isus face acest lucru.  Ucenicii erau pescari pricepuți dar totuși nu au prins nimic, dar când Domnul Isus dă o poruncă, acesta nu este una imposibilă. După ce ucenicii au aruncat năvoadele în partea dreaptă, au prin o mare mulțime de pești încât începeau să se rupă mrejile de greutatea lor. Dacă se spiritualizează acest episod ”prinderea peștilor” trebuie să se facă conform cu instrucțiunile lui Isus Hristos. Plasa ”pescarului” adevărat trebuie să fie trainică și să aibă ca și temelie Moartea și Învierea lui Isus Hristos. După Învierea lui Isus Hristos mai există un episod în care ucenicii pescuiesc (Ioan 21:1-11),  și ucenicii îl văd pe Hristos Înviat, iar El le spune ucenicilor cum să ”pescuiască” ”, cu alte cuvine cum să predice Evanghelia, dar și până unde ”la marginile pământului”.  Dacă ne reîntoarcem la momentul menționat mai sus Petru își recunoaște eșecul și face o mărturisire de credință ” Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”. Totuși Isus avea alte planuri cu Petru, și cu ceilalți ucenici anume să îi facă ”pescari de oameni”. Dacă vrem să fim ucenicii lui Isus, fiind copiii lui Dumnezeu, este nevoie de  multă smerenie, iar a atunci Domnul va putea să ne folosească în lucrarea Lui. Petru  este unul din cele mai bune exemple și cred că este bine să ne amintim ce a făcu Duhul Sfânt prin el în ziua cincizecimii. De menționat este și faptul că la minunea făcută de Isus, pe ucenici ia apucat frica. În relația omului Cu Isus Hristos, sunt o mulțime de sentimente combinate ca adorare, smerenia dragoste etc, dar este necesară și frica nu în ideea pedepsei, ci a faptului că poate nu facem întotdeauna voia Domnului și avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt în viața de credință și lucrarea pe care o facem. De aceea trebuie să ne simţim nevrednici în faţa puterii şi sfinţeniei lui Isus Cristos. Exemplu de smerenie a lui Petru trebuie să fie în fiecare dintre noi.

Toma, este unul dintre ucenicii lui Isus[36] zis şi „Geamănul”, face parte din al doilea grup al ucenicilor din listele apostolilor. El este gata să meargă cu Isus la mormântul lui Lazăr şi chiar să fie ucis  de iudei ( Ioan 11:16). El nu înţelege cum Isus poate să meargă la Iarusalim ştiind că va murii acolo. După înviere Domnul Isus[37] se arată ucenicilor în camera de sus, dar Toma nu crede şi cere o dovadă concretă a Învierii Domului Isus (Ioan 20:25). După opt zile Isus se arată din nou ucenicilor şi de data acesta Toma era şi el prezent. La vederea lui Isus el face o mărturisire de credinţă : „Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Lui Toma în popor i se spune necredinciosul şi se pare că însuşi Isus ia spus acest lucru,  iar îndoiala lui Toma era mare şi avea nevoie de o dovadă concretă a învierii lui Isus. Faptul că Toma nu era împreună cu ucenicii a fost o piedică în cale credinţei lui. Părtăşia credincioşilor este necesară în Biserică pentru creşterea în învăţătură şi sfinţenie prin Harul lui Dumnezeu dat de sus. Este bun îndemnul în acest sens : “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:25). Episodul în cauză nu ne indică faptul că Toma a făcut la modul practic ce ia spus Isus, şi se pare că nu era necesar lucrul acesta. Şi astăzi sunt mulţi care afirmă că “Dacă L-aş vedea, dacă L-aş putea atinge, atunci aş crede!,” dar acesta este o falsă problemă. Problema nu este absenţa dovezilor cu privire la Moartea şi Învierea lui Isus Cristos, ci necredinţa din inima omului. Este o problemă de sinceritate  şi Dumnezeu se ocupă în primul rând de inimile sincere.  Cei care nu cred Biblia, au nevoie de argumente şi problema lor, afirmă ei este de ordin intelectual, dar adevărata problemă este moralitatea lor pentru că trăiesc în păcat. Dacă revenim la Toma pentru un  evreu monoteist a spune “Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, care s-a îndoit aşa de mult de învierea lui Isus este un lucru nespus de mare şi punctul culminant în viaţa de credinţă a lui Toma, dar şi a Evangheliei lui Ioan. Este o mărturisire de credinţă să spui lui Isus  Hristos : „Domnul  şi Dumnezeul meu”. În cazul lui Toma avem relaţia de învăţător – ucenic, Domn şi slujitor. Dar în Ioan 20:29, Isus mai spune un lucru extrem de importat pentru credincioşii. „Ferice de ceice n-au văzut, şi au crezut.„ Cei care cred astăzi în Moarea şi Învierea lui Isus Hristos au parte de o binecuvântare deosebită. Cristos trebuie să fie mântuitor şi Domn în viaţa creştinului şi în Biserică.

Pavel, a fost un prigonitor al creştinilor[38] şi se cunoaşte  puţine lucruri despre el înainte de convertirea sa pe  drumul Damascului când  Isus  i se arătă şi devine un apostol cu un zel înfocat pentru vestirea Evangheliei. El era din Tars şi avea cetăţenia romană fapt care l-a salvat de multe pericole, fiindcă cetăţenii romani se bucurau de privilegii. Era un om educat şi a învăţat la picioarele lui Gamaliel (Fapte 22:3). Se pare că nu avea un fizic prea plăcut şi în plus avea probleme şi cu ochii.  Nu exisă informaţie la faptul că Pavel la întâlnit pe Isus Hristos în viaţă, dar se pare că a asistat la uciderea lui Ştefan cu pietre (Fapte 8:1), lucru care se pare că la marcat, fapt ce denotă din întrebarea pe care ia pus-o Isus Hristos ( Fapte 26:14). Saul din Tars[39] are o experienţă extraordinară cu Isus Glorificat, iar convertirea lui a fost bruscă şi dramatică „Doamne, ce vrei să fac?”. Saul din Tars[40] a început persecuția împotriva creștinilor, și era o amenințare pentru creștini. El îl ura pe Isus Hristos și pe creștini, fiind un adept înfocat a iudaismului, iar scopul lui era stârpirea și distrugeri creștinilor și a religiei creștine. Pa drumul Damascului la care mergea  cu acest scop, Hristos se arată lui Saul, iar el mai târziu în Cartea faptele Apostolilor, înaintea lui Agripa și  în Filipeni spune ce s-a întâmplat. La întrebarea lui Pavel ” ,,Cine eşti Tu, Doamne?„, Saul dă dovadă de dovadă de incompetență și neștiință,  un om foarte instruit dar care îl cunoaște pe Hristos la nivel inteletual, lucru egal cu zero. Al cunoaște cu adevărat pe Isus Hristos înseamnă a avea viață spirituală și o relație cu El. în urma șocului spiritual primit, Saul pune întrebarea remarcabilă ,,Doamne, ce vrei să fac?„, iar acest lucru demonstrează întoarcerea s-a la Dumnezeu și la Hristos și este gata să facă  orice iar fi cerut Domnul. Saul era un om schimbat în mod total, iar Dumnul Isus anticipează acest lucru : „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Nu cred că exista un om mai mirat și încurcat în fața acestui eveniment neașteptat ca și Saul. În plus  de acest lucru practic a rămas fără vedere, orb la propriu, și trei zile nu a băut și nu a mâncat nimic. Dumnezeu lucrează printr-un credincios Anania, gata să facă totul pentru Isus ,,Iată-mă Doamne, a răspuns el”, care și-a pus mâinile peste Saul pentru a-și primi vederea și Duhul Sfânt. La protestul lui Anania, Domnul îi spune că Saul este un vas ales care să ducă ( poarte) Numele lui Isus Hristos înaintea neamurilor, a împăraților și să sufere pentru această lucrare. Saul și-a recăpătat vederea fizică dar mai important este cea spirituală și a fost Botezat.  Saul nu mai este dușmanul lui Hristos ci fratele Pavel.  Apostolul Pavel obisnuieste sa-L numească pe Dumnezeu: “Cel ce a inviat din morti pe Isus Hristos” (Rom. 4:24; 10:9; etc.). Sfârșitul lucrării lui Pavel este martirajul, în condiții necunoscute, pentru că Faptele Apostolilor se termină  fără o finalitate clară a narațiunii, scriitorul sau și-a pierdut viața, ori nu a mai avut ce să scrie, iar tradiția spune că Pavel a murit decapitat. Când ai o relație adevărată cu Isus Hristos ești gata să mori pentru  El.

7). CREDINCIOSUL ÎN RELAŢIA eu – TU. Aici apare un paradox[41] cu privință la ființa noastră ca și om. Pe de o parte suntem infimi ”un bulgăre de țărână”, și ne gândim la imperii și popoare dispărute, urme pe care arheologii le descopere în țărâna pământului, plus milenii de istorie în contrast cu o viață de om de 70-80 de ani. Pe de altă parte Dumnezeu a pus în fiecare dintre noi un suflet viu (Gen 1:26), care are așa de mare valoare încât pentru fiecare dintre noi la modul personal, dar și universal  a murit Hristos (Ioan 3:16) în sensul că Jertfa de pe Cruce acopere păcatele omenirii întregi. În confruntarea omului cu păcatul, respectiv omul nu rămâne pasiv, iar Evanghelia, rămâne și este o problemă de alegere a omului în sensul că accepți o relație mântuitoare cu Isus Hristos de tipul eu – Tu, sau o nonrelație, în care respingi oferta  de salvare oferită de Dumnezeu prin Isus Hristos, cu consecințele de rigoare. Întrebarea pe care se pune în mod imperios este ce avem în minte atunci când rostim Numele lui Isus Hristos, dincolo de simpla rostire a acestui Nume. În postura de copiii a lui Dumnezeu trebuie să ținem seama de câteva realități care definesc viața credinciosului.

Realitatea Crucii. Trebuie să amintim că sunt două vârfuri ale răului în Univers, din care unul este momentul când Hristos a fost răstignit pe Cruce iar al doilea este Realitatea Iadului. Crucea este momentul când toate păcatele lumii, trecute, prezente şi viitoare, au fost puse efectiv pe Cristos, iar justiţia și  dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute. Înainte de crucificare Hristos experimentează lupta sufletească, cu El însuși. În sfinţenia Sa perfectă i s-a revoltat caracterul și s-a opus din instinct. A avut o puternică reacţie negativă la purtarea păcatelor noastre. El a purtat păcatele multora. (Is.53:12). Dumnezeu l-a făcut pe Isus Cristos păcat pentru noi. (2 Cor. 5:21). Dumnezeu a pedepsit în mod efectiv păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Cristos[42] este perceput ca Robul care sufere în Isaia 53 cu împlinire în Crucificarea lui Isus Hristos, iar El biruieşte prin Cruce și este Înviat din morți. Umanitatea  nu va experimenta niciodată răul  suferit de Cristos pe Cruce iar  prigoana credincioșilor este un argument al credinţei. Moartea prin crucificare era cea mai oribilă formă de execuţie, o moarte înfioratoare. Unii suportau câteva zile şi pentru acest lucru se zdrobea fluierele picioarelor ca să moară mai repede. Suferinţa fizică era dublată de  durerea psihologică, pricinuită de purtarea păcatelor omenirii.  El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. (1Petru.2:24). Dumnezeu a pus efectiv păcatul lumii pe Isus Cristos iar Suferinţa lui Isus Cristos va fi una fără precedent. Momentul Crucificării lui Hristos nu sufere nici un termen de comparaţie. Suferinţele noastre sunt o palidă analogie. El a suportat vina a milioane de păcate. Chiar şi pentru o clipă o uriaşe suferinţă, care însemna pedepsirea păcatului era mult pentru un caracter Sfânt şi perfect.  El a suportat pedeapsa, mânia și pedeapsa lui lui Dumnezeu. Suferinţa Lui a fost o plată completă   a păcatului sub aspectul mântuitor. (1.Petru 1:18 ) ”căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Suferința îndurată[43] de Isus Hristos este exemplul final al urii și furiei pe care omaenii păcătoși le simt față de sfințenia lui Dumnezeu. ”Aşadar, oricât de brutale au fost suferințele fizice ale lui Iisus, acest lucru era nimic comparativ cu faptul că a trebuit să îndure păcatele noastre şi să moară pentru a plăti pedeapsa pentru ele (Romani 5:8) [44]. Pentru prima dată[45], în istoria cunoscută de noi,  Trinitatea a fost ruptă dar refăcută prin Înviere. Dar a mai existat un lucru important cu impact în viața credinciosului. Jertfa lui Isus Hristos a fost o jertfă de Ispășire care a înlocuit jertfele aduse de Marele preot în Vechiul Testament.  Evrei 9:13  ”Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!”  Isus Hristos a ieșit biruitor, iar noi vom avea victorie  doar prin El pentru că  Coloseni 2:15  ”A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” Această Realitate a Crucii nu este repetabilă în istorie, iar alegerea ne aparține în a crede sau nu a crede Hristos Crucificat care este mântuirea noastră.

Realitatea Iadului. Termenul de Iad[46]  în Noul Testament este transliterat prin cuvântul ” Ghenă”, (o vale din preajma Ierusalimului),  în care focul nu poate fi stins, este etern (Matei 18:8) și exemplificat de Isus Hristos.  Imaginile din Noul Testament despre Iad sunt uniforme, iar în afară de foc și pedeapsă, Iadul este descris și ca întuneric, (Matei 25:30) moarte, ( Apoc 2.11), nimicire și excludere din prezența lui Dumnezeu (Matei 7: 21-23) și o datorie care trebuie plătită (Matei 5: 25-26).  În conformitate cu Biblia[47] iadul este un loc real și veșnic. Pedepsirea celor răi în Iad va fi veșnică, și este descrisă  în Scriptură ca fiind ”focul veșnic” (Matei 25:41), ”focul care nu se stinge”  (Matei 3:2), ”ocara și rușinea veșnică” ( Daniel 12:2), un loc unde ”viemele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu 9:44-49), un loc al chinurilor ”în foc și pucioasă, , unde fumul se suie în sus în vecii vecilor” (Apoc 14:10-11), ”un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, zi și noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:10).  Oamenii care nu s-au împăcat cu Dumnezeu for vi sub pedeapsa și mânia lui Dumnezeu. În Iad oamenii vor fi nevoiți să recunoască dreptatea lui Dumnezeu. Iadul[48] este un loc de pedeapsă destinat lui Satan și îngerilor care sau răzvrătit dar și oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu. În Iad există un chin permanent, puternic,  mintal  și fizic da  și despărţirea totală și definitivă de Dumnezeu. ”Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua”.  (Apoc. 20:14) Dacă se pune întrebarea cine ajunge în Iad avem un răspuns Biblic : Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Din nou se poate afirma că libertatea de alegere ne aparține

Realitatea Cerului.  Atunci când ne gândim la cer înțelegem cel puțin trei lucruri. Cerul fizic, material  perceput  de noi pe care zboară păsările și avioanele, Cerul înstelat, respectiv universul  cunoscut de noi prin telescoape, rachete, etc, și Cerul spiritual aflat într-o altă dimensiune în care locuiește Dumnezeu. Cerul[49] este un loc real și se fac referi la el de aproape 300 de ori. Pavel ne spune că a fost răpit până la al treilea cer (2 Cor. 12:1-9). Orice om care crede în Isus Hristos va avea viața veșnică și va intra în cer. (Ioan 3:16). În cer nu va fi noapte, soarele și luna nu mai sunt necesare pentru că însuși Dumnezeu este Lumină (Apoc 22:5). El este descris în mod plastic cu 12  porți, 12 fundații, Paradisul Grădinii Edenului va fi restaurat, va fi plin de pietre prețioase. În mijlocul grădinii va curge un râu cu apă vie, Pomul vieții va fi pus la dispoziția tuturor oamenilor, rodește de 12 ori pe an și va vindeca neamurile (Apoc. 22). Omul nu este capabil să descrie cum va fi acolo (1 Cor. 2:9). De asemenea în cer nu va fi lacrimi sau durere ci o stare de fericire (Apocalipsa 21:4) Cerul este locuința lui Dumnezeu[50],  a în gerilor Lui  și  o destinație a sfinților de pe pământ. El este  un loc dar și o stare și este perceput încă din Vechiul Testament. Deuteronomul 26:15 ” Priveşte din locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.” sau  Neemia 9:6  ”Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”. În Noul Testament cerul  este amintit în rugăciunea Tatăl Nostru (Matei 5:44). Credincioșii au o moștenire păstrată în cer (1Petru 1:4), de asemenea trebuie să definim  dimensiunea escatologică a cerului, care este în viitor pentru faptul că universul fizic va dispare și Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ Nou.  (2 Petru 3:10-13).  Trebuie să înțelegem că în final lucrurile vor fi de așa natură încât vor fi după voia lui Dumnezeu. Biblia [51] afirmă că Cerul este  tronul lui Dumnezeu (Isaia 66:1), (Fapte 7:48-49).  De asemenea după înviere Isus Hristos s-a Înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu. De asemenea În Cartea Evrei ni se spune faptul că : Evrei 9:24  ”Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” loc în care slujește ca și Mare Preot ( Evrei 6: 19-20). Isus spune că se va întoarce și ne va duce în cer (Ioan 14.1-4). Când oamenii neagă existența cerului, ei neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Există în noi un dor după veșnicie și cerul este speranța credincioșilor (2 Cor. 5:1-4). Pavel îndeamnă credincioșii care se află în suferință să privească la lucrurile veșnice adică la cer (2 Cor. 4:17-18). Dumnezeu a pus în mintea oamenilor faptul că El există ( Romani 1:19-20), iar toți cei spălați în Sângele Mielului vor avea parte de Împărăția Cerurilor (Evrei 10: 19-20).

Hristos ca Mîntuitor personal [52]. Problema[53] se pune în mod acut în relația credinciosului  eu – Tu cu divinitatea, pentru că prima dată Hristos trebuie să aibă calitatea de Mântuitor în viața credinciosului. și abia apoi El este Domn și Stăpân peste viața de credință. Aceste lucruri nu se pot inversa. Intrăm pe ușa ce strâmtă și facem dovada credinței mergând pe calea îngustă. Acest lucru se vede prin roadele pe care le ducem conform cu Galateni 5 :22  Atunci când rostim Numele lui Hristos, realitatea Crucii, realitatea Iadului și Realitatea Cerului, sunt prezente în ființa noastră și chiar dacă nu le gândim în mod simultan, ele sunt acolo, dar în plus avem și calitatea de robi a lui Hristos, fiind în același timp eliberați de păcat. Isus Hristos[54] are calitatea de mântuitor pentru că s-a Întrupat (Ioan 1:1 și 1:14), ca să învețe,  să vindece trupul dar în primul rând sufletul, să ne ierte și să moară pentru noi. Biblia face afirmația că toți am păcătuit și am făcut fapte rele (Romani 3:8-10), ca urmare ne așteaptă judecata lui Dumnezeu care este Iadul cel veșnic ( Apoc. 20:11-15). Din această pricină avem nevoie de un Mântuitor. Isus Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre (Romani 5:8), și în acest fel, suntem salvați de realitate  Iadului. Membralitatea într-o biserică locală, săvârșirea unor ritualuri creștine, nu suplinesc adevărata relație pe care trebuie să o aibă credinciosul cu Isus Hristos, care înseamnă pocăință și Naștere din Nou. Acceptarea unui Hristos Mântuitor și personal înseamnă să-ți pui întreaga credință în El. Întrebarea  rămâne și anume ce avem în mintea noastră când rostim Numele lui Isus Hristos.

8) CONCLUZII. Cartea Romani tratează neprihănirea lui Dumnezeu și justificarea prin credință  a celui ce crede, care este declarat neprihănit prin Jertfa lui Hristos și Harul lui Dumnezei. Ea tratează și alte aspecte doctrinare,  dar dacă privim la apostolul Pavel el are calitatea de rob și apostol în același timp, dar le posedă după numai după momentul convertirii. Astfel el este dependent de Dumnezeu în tot ceea ce face cu privire la vestirea Evangheliei lui Hristos. Aici intră aspectul relației personale cu divinitatea, eu – Tu de care am amintit, iar între calitatea de rob și apostol nu există elemente de tensiune, de fapt Hristos ne face să fim liberi. Dacă se reia firul ideii Dumnezeu se prezintă în mod progresiv în istorie ca și o Persoană, iar omul are posibilitatea să comunice și să aibă o relație personală cu El. Pentru a nu ne înșela singuri, când omul trăiește în păcat, acest lucru este imposibil. Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință  și avem libertatea dea accepta acest lucru, sau de a-l refuza, dar El dă o poruncă :  Faptele Apostolilor 17:30  ”Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască”. A nu ține seama de porunca lui Dumnezeu, este riscul necredinciosului care va suferii mânia lui Dumnezeu care înseamnă voia Sa hotărâtoare în consecinţă Iadul cel veşnic. Atunci când Pavel folosește termenul de rob, el o face cu referire la Hristos care este Domn și Stăpân în viața lui, dar acest lucru implică  și suferință prin care trece datorită ascultării de Hristos, din partea semenilor, dar și o luptă cu sine însuși spre o viață și cunoaștere mai înaltă a lui Hristos. A fi apostol, are de a face cu a fi trimis, și s-a enumerat mai sus semnele sau cerințele pentru ca cineva să fie apostol. Dacă ne referim la timpurile noastre, astăzi există misionari și evangheliști, dar dacă nu simt cu adevărat chemarea lui Dumnezeu și nu sunt aleși pentru o asemenea lucrarea vor falimenta în lucrarea lor în cel mai fericit caz, sau și mai rău, vor devenii lideri și vor duce oamenii în rătăcire spirituală. Pe de altă parte fără a fi un paradox, toți credincioșii au această sarcină de a vesti Evanghelia lui Hristos, cu vorba, dar în primul rând cu roadele lor ”sare și lumină” într-o lume coruptă și murdară și aici mă refer la preoția tuturor credincioșilor 1 Petru 2:9  ”Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” Acest lucru este imposibil pentru o persoană care nu îl are pe Hristos în inima lui ca Mântuitor și Domn. Cei în care păcatul nu este un accident, ci o stare continuă, și aici mă refer la credincioși și care doresc să facă ” lucrarea Domnului”, și unii chiar sunt implicați, acest lucru se numește ”Jertfa Nebunilor”. Dumnezeu s-a revelat progresiv în istorie, şi am dat câteva exemple din Vechiul Testament. Dumnezeu în relaţia Sa cu oamenii s-a descoperit prin Numele Său YHWH, un nume format numai din consoane, aproape imposibil de pronunţat, şi din cauză că era prea sacru era înlocuit cu Domnul. Acest Nume înseamnă Eu Sunt, sau Eu Sunt Cel ce Sunt. De fapt avem trei Nume de bază ale Creatorului, Elohim, Iehova şi Adonai, restul sunt nume compuse, iar Dumnezeu permite acest lucru. În acest sens am dat patru din Numele compuse a lui Dumnezeu pe care Avram, Agar, Moise şi Ghedeon, le rostesc în urma experienţelor pe care le au cu Dumnezeu. În Noul Testament lucrurile se schimbă iar creştinii se raportează la Isus Hristos care este Mântuitor personal. Faptul că Dumnezeu s-a făcut Om,  a fost repetat de nenumărate ori pentru e scoate în evidență importanța acestui lucru. Petru îl recunoaşte pe Isus ca fiind Mesia, dar şi starea de păcat în care se afla, Toma îl numeşte Domnul meu şi Dumnezeul meu, iar Pavel în convertirea bruscă de pe drumul care duce la Damasc, îl recunoaşte pe Isus Hristos ca Domn şi este gata să facă orice pentru El lucru dovedit mai târziu. Problema se pune şi astăzi atunci când invocăm Numele lui Isus Hristos, sau Dumnezeu ca Tată, şi Dumnezeu ca Duhul Sfânt. Ce anume avem în minte când rostim aceste Nume? Am enumerat necesitatea cu Isus Hristos să fie Mântuitor şi Domn în viaţa credinciosului, acest lucru înseamnă confruntarea cu păcatul, pocăinţa şi Naşterea din Nou, urmată de o viaţă de sfinţenie. Pe de altă parte există realitatea Iadului, de care suntem izbăviţi prin Jertfa de pe Cruce, dar şi realitatea Cerului şi a moşteniri promise acolo. Este necesar a ne simţii nevrednici în faţa lui Hristos, care  este o condiţie necesară pocăinţei. Nu e suficientă credinţa bazată doar pe informaţie. Este necesară o combinaţie formată din Cuvântul lui Dumnezeu, raţiunea, sentimentul, acţiunea Duhului Sfânt, angajarea, experienţa şi o inimă schimbată pentru ca Ymago Dey  să fie restabilit în om. Între ele   trebuie să fie o stare de armonie şi echilibru.   Este edificator  exemplu lui Iov  când Cerul şi pământul se uită la el şi credinţa lui. Trebuie să avem credinţa a faptului că Dumnezeu ne vede ne poartă de grijă, El este steagul nostru, este Tatăl Nostru. Astfel părtăşia pierdută din Eden este posibilă parţial şi astăzi şi va fi desăvârşită pentru credincios şi biserică în Cer Problema este ca ele să fie adevărate în viaţa credinciosului. Astfel relaţia eu  – Tu este restabilită.

9). BIBLIOGRAFIE:

 SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina lumii

Sait www.theophilos.3x.ro

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-romani.html

O scurta marturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait https://dexonline.ro/definitie/rob

Index tematic de termeni şi nume din Biblie București 2003

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Mantuitor-personal.html

Ardelean Viorel

[1] SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  pag 161 – 162

[2] Sait www.theophilos.3x.ro

[3] SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  pag 161 -162

[4] Sait www.theophilos.3x.ro

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait www.theophilos.3x.ro

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[8] Dicţioar Biblic pag 1126 -1130

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-romani.html

[10] Ardelean Viorel

[11] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[12] Ardelean Viorel

[13] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14] Ardelean Viorel

[15] Sait https://dexonline.ro/definitie/rob

[16] Dicționar Biblic pag 1123 – 1124

[17] Ardelean Viorel

[18] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[19] Sait https://dexonline.ro/definitie/ apostol

[20] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag 19-20

[21] Dicţionar Biblic pag 64 – 66

[22] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[23] Ardelean Viorel

[24] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[25] Ardelean Viore

[26] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[27] Ardelean Viorel

[28] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[29] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[30] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[31] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[32] Ardelean Viorel

[33] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[34] Dicţionar Biblic pag 1013

[35] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[36] Dicţionar Biblic pag 1300

[37] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[38] Dicţionar Biblic pag 975

[39] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[40] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[41] Ardelean Viorel

[42] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[43] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[44] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[45] Ardelean Viorel

[46] Dicținar Biblic pag 540

[47] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

[48] Ardelean Viorel

[49] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

[50] Dicționar Biblic pag 214

[51] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

[52] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Mantuitor-personal.html

[53] Ardelean Viorel

[54] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Mantuitor-personal.html

Umblă În Lumină

Eu am venit să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric. (Ioan 12:46)

Lumea aceasta este întunecată ca noaptea; Domnul Isus a venit pentru ca noi să nu mai rămânem în acest întuneric în care se zbate lumea, ci prin credinţă să avem lumină. Cuvântul “oricine” cuprinde foarte mult: voi şi eu.

Dacă ne încredem în Isus, nu vom mai sta în umbra întunecoasă a nopţii, ci vom intra într-o lumină caldă a zilei care nu se va sfârşi niciodată.

De ce n-am veni la lumină chiar acum?

Un nor poate să ne acopere uneori, dar noi nu trebuie să rămânem în întuneric, dacă ne încredem în Isus. El a venit să ne aducă o lumină deplină. Să fi venit El în zadar? Dacă avem credinţă, avem şi privilegiul luminii soarelui; să ne bucurăm de ea.

Din noaptea stricăciunii, a ignoranţei, a îndoielii, a disperării, a păcatului, a groazei, Isus a venit sa ne elibereze; şi oricine îl urmează, va cunoaşte că nu degeaba a răsărit Soarele Dreptăţii, care răspândeşte căldura şi lumina.

Scutură-te de deznădejdea ta, frate, şi nu mai rămâne în întuneric, ci vino la lumină. Domnul Isus va fi nădejdea ta, bucuria ta, viaţa ta, cerul tău.

Priveşte la El, numai la El şi te vei bucura ca păsările la soare şi ca îngerii înaintea Tronului Său.

Charles Spurgeon

Sursa: https://goo.gl/V1o5uy

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/umbla-in-lumina-147?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/umbla-in-lumina/

Tu m-ai trădat și-ți recunosc eu vina

Am un prieten care m-a trădat. Adică m-a dezamăgit și încă aștept să văd că el își recunoaște greșeala și face pașii necesari spre a repara ce se mai poate repara. De fapt nu știu dacă și de ce îl mai numesc ”prieten”….

E ciudat că atunci când ne vedem el mă salută de parcă nu ne-am mai fi văzut de un deceniu, iar eu îi răspund cu un zâmbet fals, tac și îl las pe el să fie în centrul atenției pentru ca să nu se simtă arătat cu degetul… Oare până unde va merge de adânc această rană pe care nu o conștientizează?Aveți prieteni de acest gen? Îi mai numiți ”prieteni”? Mai comunicați cu ei? Vă mai salută? Vă mai întreabă de sănătate, dacă sunteți bine… dacă… știți voi, întrebările alea ca să se bage ei în seamă, să te facă să te simți că… le-ar păsa sau că… nu te ignoră? Dar v-au dezamăgit vreodată cu ceva, precum prietenul meu?

Probabil că rândurile de mai jos o să pară mai mult o pagină de jale pentru unii, dar scriu aceste rânduri pentru că aceasta simt acum și… probabil că pe cineva vor ajuta aceste rânduri… sau mă vor ajuta doar pe mine să mă descarc.

Oare?

Într-o zi am avut curajul să mă deschid și să-i spun acestui ”prieten” unde greșise. Părea uimit că i-am arătat că greșise el și nu altcineva. Parcă ar fi vrut să se eschiveze, parcă ar fi vrut să uite că i-am arătat cu degetul greșeala.

Probabil că nu realizase că mă rănise și continua – și încă mai continuă – să joace un teatru. ”Eu vinovat? Eu vinovat?” Parcă și acum îmi răsună vocea lui în mintea mea de la acel moment devastator.

Am crezut că confruntarea avea să rezolve ceva, dar a fost doar o altă încercare eșuată. L-am confruntat cu adevărul… care durea mai tare pentru mine, dar zero pentru el.

Se merita să mai merg mai departe?

Probabil că toată viața lui cu toți ceilalți a jucat și joacă în continuare teatru.Rănești pe cineva, apoi te întorci la lucrurile tale și îți vezi de altceva. Nu îți mai pasă că ai rănit pe cineva drag, poate un prieten nou, un prieten care ai jurat să-l păstrezi și să-l cinstești. Apoi i-ai dat cu piciorul și l-ai uitat.

Continuă să joci teatru. Eu voi continua să tac….

Uneori în viață ne lovim de oameni care ne sunt prieteni, vor să ne fie prieteni, sau sunt doar prietenoși. Vă asigur că v-ați întâlnit cu toți trei dintre ei. Și vă asigur că voi sunteți unul dintre ei… și mai devreme sau mai târziu veți fi și voi trădați de alții ca voi și ca ceilalți.

Nu realizăm pe moment ceea ce suntem și ceea ce facem pentru că nu toți am fost crescuți în atmosfera și în mediu în care să ne uităm în jur să vedem ce am făcut greșit. Am fost învățați – sau probabil ne-am auto-educat, nu e exclus nici asta, desigur – să rănim pe alții din jur ca noi să fim cu un pas înaintea lor. Credem că suntem în aceiași alergare, și că nu trebuie să căștige toți, doar tu, doar eu, doar ei…

Doar ei… ei sunt cei care nu simt nimic când doare. Nu simt când le-ai spus că ți-au greșit. Sau pe moment schițează un alt gest pe fața lor de umani cu măști ascunse – pe care doar ei le pot număra și bloca pe fața lor o vreme – și apoi… viața merge mai departe pentru ei. Doar pentru ei, că noi, cei care suntem răniți de ei, nu mai contăm pentru ei, pentru orgoliul lor, pentru viitorul lor.Asta da prietenie… să vezi greșeala în altul și să te facă pe tine să te simți…vinovatul?

Probabil că nu vă așteptați ca lucrurile să fi avut această întorsătură. Din prieten a ajuns… un prefăcut prieten. Din amic a ajuns… un apogeu plin de regrete.Regrete pentru că l-am cunoscut, că am trecut pe acolo, că a trebuit să fiu dezamăgit de el, să văd inima mea cum este făcută bucăți și mai apoi să îmi culeg piesele de pe jos și să nu mai pot – vreodată, oare – să le pun laolaltă să re-devin ceea ce eram eu odinioară. Un necunoscut pentru el, care a fost prietenul meu. Un nimeni pentru un alt nimeni… Ai trădat și tot eu îți recunosc vina și acum o ispășesc eu? 

Nu e corect!

Așa spunea uneori fiica mea când era nedreptățit pedepsită (în opinia ei, desigur) pentru o faptă greșită care a făcut-o. Dar i-am spus unde a greșit și de ce a meritat pedeapsa de atunci și din acel moment. A înțeles că a greșit și apoi și-a cerut iertare, a promis că nu mai face, și s-a luptat să nu mai calce pe aceleași urme ale greșelilor din trecut. Dar aceasta este reacția unui copil. De la copii ai așteptări de copii. De la adulți ai așteptări de oameni responsabili. Dacă vorbești cu un adult ca și când ai vorbi cu un copil o să creadă că îi iei peste picior. Ciudat, însă, că atunci când vorbești unui copil ca unui adult stă și te ascultă. 

Nu m-am găndit niciodată că discuția de adult către un alt adult care m-a dezamăgit poate rezolva ceva vreodată. Nu va rezolva dacă persoana vinovată nu-și recunoaște partea de vină și apoi să facă ceva să îndrepte lucrurile.

Probabil că te-ai identificat cu cele de mai sus. Neapărat trebuie să te găsești pe undeva și tu. Probabil că ai ajuns să fi dezamăgit de așa zișii ”prieteni” și peste puțin timp să începi să regreți și să urăști clipa în care i-ai cunoscut. Să nu îți mai pese de ei. Să nu le mai zâmbești prostește în față. Să îți întorci capul atunci când îi vezi la magazin, să te faci că nu-i cunoști și… viața să meargă mai departe.

”Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrășmaș sunt mincinoase” – scria odinoară Solomon în Proverbe 27:6 (citat din versiunea Dumitru Cornilescu). E ciudat că versiunea NTR spune că ”rănile dovedesc credincioșie” (nu credincioșia prietenului, adică virtutea lui…), pe când versiunea BTF a aceluiași verset folosește termenul inversat: ”Credincioase sunt rănile unui prieten, dar sărutările unui dușman sunt înșelătoare.” În altă versiune confuzia este și mai apăsată: ”Sincere sunt rănile celui care iubește și abundente, sărutările celui care urăște” (versiunea VBRC). Versiunea Actualizată a aceluiași verset parcă clarifică puțin lucrurile: ”Rănile făcute de un prieten, demonstrează că el este serios (inclusiv cu tine); dar un dușman oferă (în mod fals) sărutări din abundență.” A fost serios când m-a rănit? Sau a fost un fals când nu a recunoscut că el e cel vinovat?

Oricum am privi lucrurile, rănile unui prieten dovedesc de fapt ce fel de caracter are el. Dacă persistă în a răni pe alți din jur, el este credincios în a răni pe alții. Dacă rănile lui m-au făcut pe mine să fiu alt fel de om, atunci aceasta dovedește că eu aveam nevoie de o schimbare. În cazul meu, însă, rănit și dezamăgit, sincer și direct, admit că mi-am făcut un prieten pe care îl voi regreta… pentru că eu i-am recunoscut vina… și tot eu mă simt cel vrednic de blamat…

Ce tris. Ce durerors. Ce clipă de nedemn și de neașteptat…

Însă ceea ce este și mai greu acum e soluția la care el nu poate să ajungă, să admită, să accepte. Nu, nu vreau să îi dau numele, nici mâna să-l ajut să recunoască – din nou – că a greșit, că el e cel ce trebuie să se corecteze. Le las pe mâna Celui care vindecă inimile zdrobite și leagă rănile (Psalmul 147:3), care toarnă untdelemn peste ele și care se îngrijește până ce rănile dispar și sunt vindecate (Luca 10:34), care a plătit pentru greșeala ”prietenului” meu și a purtat în trupul Său rănile provocate de el, ca eu să fiu azi vindecat și schimbat (1 Petru 2:24) …

Și realizez acum, de fapt, că prin trădarea unui nenorocit, un prieten care m-a dezamăgit, deși eu am recunoscut că vina este doar al lui… prin neiertarea mea îmi adânceam din rană, iar el… se adâncea într-un necunoscut al adevărului de care fuge fără nici o grabă. Măcar de s-ar opri acum și și-ar admite teama, să-și recunoască vina… și să transforme blama din regretul meu… într-o sclipire de moment, de remușcare și de-o inimă cu o vulnerabilă responsabilitate, o clipă de păsare și onestitate: da, prietene, admit, eu am greșit, mă corectez acum, te rog să-mi dai iertare!

https://crestinismtrait.blogspot.com/2018/06/tu-m-ai-tradat-si-ti-recunosc-eu-vina.html?utm_sour

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/tu-m-ai-tradat-si-ti-recunosc-eu-vina/

Săptămâna națională de rugăciune (5-12 Ianuarie 2020)

ON JANUARY 3, 2020 BY GEORGEIN EVENIMENT

Suntem chemați să ne unim în rugăciune și misiune pentru mântuirea celor pierduți din această generație, și pentru gloria eternă a Singurului Domn și Mântuitor Isus Hristos!

Duminica rugăciune și misiune în familie, Marcu 5:15-20. Familia este creată de Dumnezeu și are parte de unele dintre cele mai frumoase binecuvântări din partea Creatorului. În sămânța lui Avraam, care este Isus Hristos, Dumnezeu a promis că va binecuvânta toate familiile pământului (Geneza 12:3). În familia întemeiată și binecuvântată de Dumnezeu experimentăm cele mai intime și frumoase relații inter-umane. În familie se nasc și cresc copiii echilibrați și educați în ascultare de Domnul.

Dar, așa cum spune Scriptura, după căderea omului în păcat, familia a devenit ținta atacurilor diavolului, care vrea să distrugă familia. În Marcu 5 este descrisă o familie atacată de cel rău într-un mod înspăimântător – unul din copiii acestei familii a ajuns stăpânit de o legiune de duhuri necurate. Toate metodele și încercările umane au falimentat în fața puterii celui rău. O situație disperată și aparent fără scăpare. Acolo, în ținutul Gadarei, a lucrat puterea eliberatoare a Domnului Isus și băiatul demonizat a cunoscut harul mântuirii. Acum are viața schimbată: este liniștit, îmbrăcat și întreg la minte. Imediat, după mântuire, Domnul Isus l-a trimis pe băiat misionar în familia lui:
„Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine” (v. 19).

Fiecare cunoaștem situația din propria familie și este cunoscut faptul că pentru mulți, cel mai greu loc de misiune este familia din care fac parte. Învățăm însă din exemplul acesta că și atunci când se pare că unii membri ai familiei sunt legați cu lanțuri puternice, puterea mântuitoare a Domnului Isus poate aduce eliberare. De aceea, suntem încurajați să ne rugăm să putem spune împreună cu Iosua: „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15b). Vom veni înaintea Domnului cu rugăciuni de mulțumire, mijlocire și cerere.

Mulțumiri:
– Pentru promisiunea binecuvântării în Hristos pentru familia mea;
– Pentru cei mântuiți din familie care au o viață și mărturie frumoasă;
– Pentru toți membrii familiei.

Mijlociri:
– Pentru cei mântuiți ca să rămână tari în credință;
– Pentru cei care au obosit pe cale și sunt căldicei să revină la dragostea dintâi;
– Pentru cei care au căzut de la credință să aibe har de întoarcere.

Cereri:
– Cei nemântuiți să cunoască ziua cercetării;
– Cei care nu vor să vină la casa Domnului, să le fie schimbată inima;
– Cei care sunt stăpâniți de patimi și păcate grele să fie eliberați;
– Mântuirea întregii familii.

Luni rugăciune și misiune între rudenii – Fapte 10:1-8, 23-24, 33 Relațiile de familie se extind dincolo de familia de nucleu (părinți și copii) înspre familia extinsă – rudenii de sânge sau prin alianță. În Vechiul Testament, Dumnezeu ne vorbește atât despre rolul familiei extinse cât și despre responsabilitatea față de rudenii. Printre exemplele cunoscute putem menționa relațiile dintre Avram și Lot (Geneza 11:31),

Naomi și Boaz (Rut 2:20), Mardoheu și Estera (Estera 2:5-7). De asemenea, în Romani 16, apostolul Pavel îi menționează pe „Andronic și Iunia, rudele mele… Ierodion, ruda mea” (v. 7, 11), iar în Romani 9 afirmă: „simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. Căci sunt aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești” (v.2-3).

Exemplul sutașului Corneliu demonstrează cu foarte multă claritate dorința acestui ofițer din armata Imperiului Roman în legătură cu mântuirea rudelor sale. Astfel, atunci când a fost călăuzit de Dumnezeu să-l cheme pe apostolul Petru, Corneliu nu s-a mulțumit să audă doar el mesajul Evangheliei, ci și-a chemat „rudele și prietenii de aproape” (Fapte 10:24). Iar în clipa în care Petru a intrat în casa lui Corneliu, acesta i-a spus: „toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul
să ne spui” (10:33). Rezultatul preocupării lui Corneliu pentru veșnicia rudeniilor și prietenilor săi a fost lucrarea suverană a Duhului Sfânt în baza Evangheliei predicată de apostolul Petru spre mântuirea tuturor celor prezenți (Fapte 10:34-48). Inspirați de exemplul lui Corneliu, să venim și noi înaintea Domnului cu:

Mulțumiri:
– Pentru cei care s-au întors primii la Dumnezeu dintre rudeniile noastre;
– Pentru rudeniile care au fost preocupate pentru mântuirea întregii familii;
– Pentru rudeniile care au o mărturie frumoasă în mijlocul familiei.

Mijlociri:
– Pentru perseverență în credință a rudeniilor credincioase;
– Pentru întărirea credinței rudeniilor care trec prin încercări;
– Pentru întoarcerea la dragostea dintâi a rudeniilor care au obosit pe cale.

Cereri:
– Pentru mântuirea rudeniilor care sunt pe calea pierzării;
– Pentru înțelepciune în modul de a-i atrage la ascultarea Evangheliei;
– Pentru ocazii speciale în care să audă Evanghelia și să se întoarcă la Domnul.

Marți rugăciune și misiune între vecinii noștri și ai Bisericii – Fapte 3:1-11. În viața de fiecare zi trecem pe lângă vecinii noștri și foarte ușor putem pierde din vedere faptul că suntem datori să ne rugăm pentru mântuirea lor și să le vorbim despre Domnul Isus printr-o mărturie frumoasă și mesaj clar. În copilărie am auzit poezia Vecinul din iad și mesajul ei a avut un ecou deosebit în sufletul meu de copil. Versurile acestei poezii trezesc și azi în sufletul meu fiorul responsabilității mele pentru vecinii noștri și pentru vecinii Bisericii.

1. Mi-ai fost vecin și cumsecade
   Nu ne-am certat, nu ne-am bătut
   Mi-ai fost prieten, chiar ca frate…
   De ce n-ai spus că sunt pierdut?
   Aveam încredere în tine!
   Și nu știu alți vecini la fel…
   Știai de Dumnezeu prea bine!
   De ce n-ai spus nimic de El?
2. Vecine bun, vecine dragă,
   O vorbă doar de mi-ai fi spus
   Ce fericit aș fi în slavă
   Și cum ți-aș mulțumi de sus!…
3. Dar… vai… ai stat pe-aceeași stradă
   Și mă știai că-s păcătos
   Știai că n-aveam mântuirea
   Și din pedeapsă nu m-ai scos!
4. Când te chemam la băutură
   Spuneai că ești prea ocupat…
   De ce n-ai spus atunci în față
   Că ce făceam era păcat?
5. Dacă veneam târziu acasă
   Dădeai din cap când mă vedeai
   Puteam să strig, să cânt, să urlu…
   Tu tot nimica nu spuneai!
6. Și mă gândeam…
   Vecin ca tine, în toată lumea nu găsesc!
   E bun, simpatic, nu se ceartă…
   Cu-așa vecin… să tot trăiesc!
7. Ai vrut să fii doar cumsecade
   Doar respectat și bun vecin…
   Dar tu… mergeai pe calea dreaptă
   Iar eu… pe drumul de venin!
8. Nimic acum nu mai pot face…
   Primesc pedeapsa mea în iad!
   Dar nu uita că sunt aicea
   Pentru că m-ai lăsat mereu să cad!
9. Să spui de-acum la toți să știe
   Că ești salvat și mântuit
   Să nu faci cum mi-ai făcut mie…
   S-ascunzi că ești un pocăit!

Când Petru și Ioan au mers la Templu să se roage, nu au trecut nepăsători pe lângă ologul care stătea la poarta Templului. Comoara Evangheliei Domnului Isus Hristos a fost darul cel mai prețios pe care l-au oferit acestui „vecin” al Templului și al oamenilor care mergeau la Templu să se închine lui Dumnezeu. Oare unde își vor petrece veșnicia vecinii noștri? Conștienți de responsabilitatea noastră pentru mântuirea lor, să venim în rugăciuni de:

Mulțumiri:
– Pentru vecinii mântuiți;
– Pentru vecinii cu care avem relații de colaborare;
– Pentru vecinii care vin la Casa Domnului la ocazii speciale.

Mijlociri:
– Pentru vecinii care sunt deschiși pentru Evanghelie;
– Pentru vecinii care trec prin încercări;
– Pentru vecinii care sunt împotrivitori.

Cereri:
– Pentru mântuirea tuturor vecinilor;
– Pentru binecuvântarea familiilor lor;
– Pentru deschiderea de a veni la săptămâna de rugăciune și evanghelizare.
– Pentru rezolvarea eventualelor tensiuni/supărări cu vecinii.

Miercuri rugăciune și misiune într-o localitate învecinată – Fapte 8:1-13. Mandatul Domnului pentru ucenici a fost acesta: „Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria și până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Ierusalim și Iudea erau destinații mai ușoare pentru că acolo trăiau oameni din neamul lor – evrei. Samaria este o destinație misionară mai dificilă pentru că acolo sunt oameni diferiți – cu obiceiuri diferite și de altă religie. Evanghelistul Ioan menționează faptul acesta în 4:9: „Iudeii, în adevăr, nu au legături cu Samaritenii.” Indiferent de barierele pe care păcatul le-a ridicat între oameni și popoare, Dumnezeu este preocupat de mântuirea tuturor oamenilor.

Mai mult, apostolul Pavel afirmă că în Hristos Domnul, Dumnezeu „a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea” pe evrei de celelalte popoare, și acum „și unii și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2:14-18). Astfel că în Fapte 8 îi găsim pe credincioșii din Ierusalim mergând cu Evanghelia în alte locuri. „Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul” (v. 4). Mai mult, Filip s-a dus cu Evanghelia în Samaria și acolo Dumnezeu a deschis inima samaritenilor pentru Evanghelie (Fapte 8:5-13). Exemplul din Samaria subliniază faptul că atunci când ucenicii au ascultat porunca Domnului au experimentat lucrarea harului lui Dumnezeu în mântuirea oamenilor. Același principiu este valabil și astăzi. Dumnezeu dorește mântuirea oamenilor din localitățile învecinate. De aceea este important să ne rugăm și să împlinim porunca Domnului cu privire la lucrarea misionară. Alegeți una sau mai multe localități învecinate pe care să le aducem în rugăciune de:

Mulțumiri:
– Pentru planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea oamenilor;
– Pentru harul care ne-a fost dat să fim misionari;
– Pentru oamenii din localitățile învecinate.

Mijlociri:
– Pentru cei care au pe inimă lucrarea misionară din aceste localități;
– Pentru uși deschise în vederea misiunii;
– Pentru strategii misionare și relații evanghelistice cu oamenii
din aceste localități.

Cereri:
– Pentru cercetarea Duhului peste oamenii din aceste localități;
– Pentru ocazii specifice de evanghelizare personală sau publică;
– Pentru roada spirituală și înființarea unor biserici sănătoase în
aceste localități.

Joi rugăciune și misiune în locuri mai secetoase din punct de vedere spiritual – Fapte 13:1-12

Apostolul Pavel este cunoscut ca apostol al neamurilor. Încă din ziua întâlnirii lui cu Domnul Isus pe drumul Damascului, Domnul i-a descoperit prin Anania că a fost ales pentru lucrarea misionară. „Du-te, căci el este un vas pe care L-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraților, și înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15). Ascultând chemarea Domnului, îl găsim pe apostolul Pavel la începutul primei călătorii misionare împreună cu Barnaba în Cipru (Fapte 13:4). De ce tocmai Cipru? Răspunsul îl găsim în Fapte 4:36 – Barnaba este originar din Cipru. În vremea respectivă, Ciprul era o zonă mai secătuită din punct de vedere spiritual. Dar, în strategia lor misionară, Pavel și Barnaba, au ales ca punct de pornire acest loc pentru că aveau anumite relații de rudenie. Din punct de vedere misionar, aceste legături au reprezentat o ușă deschisă, o oportunitate. În vremea noastră considerăm că este la fel de important să inventariem relațiile pe care le avem noi, sau alți credincioși din bisericile noastre, și să le aducem în rugăciune înaintea Domnului ca pe niște uși deschise pentru misiune:

Mulțumiri:
– Pentru legăturile de rudenie sau cunoștințe în zonele mai pustii
din punct de vedere spiritual;
– Pentru oportunitatea de a folosi aceste relații;
– Pentru cei care sunt gata să-și deschidă casa pentru lucrarea
misionară din aceste zone.

Mijlociri:
– Pentru credincioșii care au astfel de relații;
– Pentru păstrarea și apropierea acestor relații în vederea misiunii;
– Pentru cei care sunt deschiși să transforme aceste relații în
oportunități misionare.

Cereri:
– Dumnezeu să trezească pasiunea pentru misiune în credincioșii care au relații cu oameni din zonele sărace din punct de vedere misionar;
– Dumnezeu să deschidă uși pentru transformarea acestor legături în oportunități misionare;
– Mântuirea oamenilor și înființarea unor biserici în aceste zone
din țara noastră.

Vineri rugăciune și misiune în Europa – Fapte 16:9-34

În urmă cu 2000 de ani, Dumnezeu a inițiat prin apostolul Pavel prima lucrare misionară pe continentul European. Chemarea macedoniană și călăuzirea specială de care a avut parte apostolul Pavel au dat naștere la o lucrare misionară care peste secole s-a continuat în Europa prin Reforma Protestantă și prin trezirile spirituale care au avut ca rezultat trecerea Europei de la păgânism la creștinism. Mai mult, secole în șir Europa a fost un centru de unde s-au trimis misionari în toate părțile lumii. În condițiile în care Europa s-a împietrit față de Evanghelie și se întoarce din nou spre păgânism, continentul nostru devine din nou un câmp misionar. Credem că Duhul Domnului care l-a călăuzit și l-a întărit pe apostolul Pavel în predicarea Evagheliei în orașele și la popoarele Europei acum 2000 de ani, poate să lucreze din nou cu aceeași putere. Strigătul din Fapte 16: „Treci în Macedonia și ajută-ne!” (16:9b) trebuie auzit de către credincioșii baptiști din România din cel puțin două motive.

Primul, este porunca Domnului să propovăduim
Evanghelia în toată lumea, inclusiv în Europa.

Al doilea, în multe din țările Europei avem deja români care lucrează, iar în unele localități au fost înființate deja biserici baptiste de limbă română. În vizitele pe care le-am făcut la unele biserici din diaspora europeană am văzut oameni din acele țări care s-au întors la Dumnezeu prin mărturia fraților și surorilor noastre. Cred că este vremea potrivită să ne rugăm pentru

Europa și să venim înaintea lui Dumnezeu cu:

Mulțumiri:
– Pentru toți cei care de-a lungul secolelor au slujit cu Evanghelia în Europa;
– Pentru toți misionarii din Europa care au dus Evanghelia în alte țări, inclusiv în România;
– Pentru toți credincioșii din Europa care au rămas tari în credință și sunt o mărturie bună pentru Evanghelie;
– Pentru toți Românii care sunt în țările Europei și sunt mântuiți.

Mijlocire:
– Pentru toate bisericile din Europa și pentru toți copiii Domnului din aceste țări;
– Pentru toate bisericile baptiste Române din Europa;
– Pentru toți misionarii din Europa.

Cereri:
– Vreme și har de pocăință pentru popoarele Europei;
– Întărirea mărturiei creștine în Europa;
– Mântuirea românilor din diaspora europeană;
– Biruința Evangheliei asupra tuturor puterilor întunericului.

Sâmbătă rugăciune și misiune pentru Israel – Romani 11:25-36

În capitolele 9-11 din Epistola către Romani, apostolul Pavel inspirat de Duhul lui Dumnezeu explică ce s-a întâmplat cu poporul ales al lui Dumnezeu și ce plan are Dumnezeu cu poporul Israel. Preocupat și pasionat pentru mântuirea poporului ales, care a căzut pentru o vreme în împietrire spirituală, apostolul Pavel scrie: Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor s-a făcut cu putință mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă deci alunecarea lor a fost bogăție
pentru lume, și paguba lor a fost o bogăție pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?” (Romani 11:11-12)

Apoi continuă: Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ținea până va intra numărul deplin al Neamurilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta toate nelegiuirile din Iacov” (Romani 11:25-26). Ca unii dintre Neamurile care, în planul lui Dumnezeu cu Israel, am fost binecuvântați cu această mântuire, vrem să venim înaintea Tatălui ceresc pentru Israel cu rugăciuni de:

Mulțumiri:
– Pentru toți copiii lui Israel care au crezut și ascultat de Domnul,
și prin aceasta au devenit o binecuvântare pentru Neamuri;
– Pentru Scripturile și legămintele care au fost date inițial
poporului Israel;
– Pentru toți evreii care în vremea aceasta L-au primit pe Isus
Hristos ca Mesia.

Mijlociri:
– Pentru toți cei care se roagă și doresc pacea Ierusalimului (Psalmul 122:6);
– Pentru toți credincioșii evrei care se roagă pentru mântuirea poporului Israel;
– Pentru toți misionarii care slujesc în Israel, inclusiv pentru credincioșii baptiști români care locuiesc sau lucrează în Israel.

Cereri:
– Mântuirea poporului ales;
– Pacea Ierusalimului;
– Vremuri de trezire spirituală pentru poporul Israel;
– Dumnezeu să ridice misionari special pregătiți de El pentru
poporul Israel.

Duminică rugăciune pentru toate popoarele lumii și pentru toți misionarii – Apocalipsa 7:9-17

Perspectiva cerului plin de o mulțime pe care nu putea s-o numere nimeni, oameni „din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă” ne descoperă că planul lui Dumnezeu de mântuire va ajunge la toate popoarele pământului. Conștienți că planul lui Dumnezeu nu poate fi oprit de nicio putere din univers, trebuie să ne întoarcem cu toată inima la porunca Domnului Isus după înviere: Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui
și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce vam poruncit. Și iată că eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului (Matei 28:18-20).

Convinși de faptul că Domnul Isus a înviat, că are toată autoritatea asupra întregului univers, că este cu noi în fiecare zi, că nimeni nu poate opri planul lui de mântuire al oamenilor din toate popoarele lumii, credem că este vremea să ascultăm porunca Domnului, să ne implicăm în misiune și să ne rugăm:

Mulțumiri:
– Pentru planul glorios al mântuirii prin credința în jertfa Domnului Isus;
– Pentru puterea absolută a Domnului de a-și împlini planul;
– Pentru toți cei care prin credință s-au implicat în acest plan misionar de-a lungul secolelor;
– Pentru toți misionarii care sunt în vremea aceasta pe câmpul de misiune în familie, între rudenii, între vecini, în localități apropiate, în alte zone ale României, în Europa, în Israel, la toate popoarele lumii.

Mijlociri:
– Pentru uși deschise, îndrăzneală și înțelepciune în slujire;
– Pentru resurse și protecție în mijlocul ispitelor sau prigoanelor;
– Pentru putere de sus și încurajare în vremuri și împrejurări grele.

Cereri:
– Duhul lui Dumnezeu să aducă vremuri de trezire spirituală;
– Bisericile și misionarii să fie întăriți în rugăciune și credință;
– Înțelepciune și creativitate în strategii și metode biblice de misiune;
– Oamenii să-L cunoască și Să-L primească pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor;
– Satana să fie legat, puterile și planurile lui să fie nimicite;
– Uși deschise pentru Evanghelie în zonele în care este împotrivire;
– Un seceriș mare pentru slava Domnului!

Cu încredințarea că rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are putere să deschidă cerul ca să vină ploaia mântuirii, după Cuvântul Domnului (Iacov 5:16-18), și că Domnul își va împlini promisiunea: „Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine” (Psamul 65:2) –

Iubiți frați și surori, vă chemăm la post, rugăciune și misiune. „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Romani 11:36).

Pastor Paul Negruț
Vicepreședinte cu educația
Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România

Săptămâna națională de rugăciune (5-12 Ianuarie 2020)

Vremea deciziei de corectare e acum!

ON JANUARY 2, 2020 BY GEORGEIN EVENIMENT, INCURAJARE

Scrierea unui astfel de articol, ca imperios necesar, l-a inspirat pastorul Daniel Branzei. Să vedem împreună de ce e cazul să luăm destul de des decizii clare privind obiectivele care sunt în centrul vieții noastre.

Andrew Wommack povestește că un prieten de-al său a ajuns pe lună în 1969 (Edwin Eugene Aldrin) și, pentru că atunci el se afla în armată în Vietnam, n-a fost la curent cu detaliile evenimentului, de aceea i-a cerut acestui protagonist să-i dea amănunte.

E de necrezut ceea ce a aflat. După decolarea capsulei în direcția stabilită, timp de 4 zile, la fiecare 10 minute i se făceau corecții de direcție, până acolo că în unele momente capsula era poziționată la o diferență de 90 de grade de cursul dorit. În final, au căzut că e de bine să admită o eroare de aterizare într-un orizont larg de… 800 km! Și… a aterizat în afara acestuia cu cca 2…3 m!

De aceea și cred cu tărie că  pentru fiecare dintre noi, creștinii, e oportun să facem un fel de bilanț, o scurtă dar precisă analiză, să vedem unde ne situăm față de obiectivul asumat. Să vedem unde ne aflăm,  pe un drum ascendent, staționr  sau deviat, să știm cât avem de corectat asupra direcției noastre de deplasare!

Iată trei moduri care te pot ajuta să vezi mai bine ce ai de făcut.

1. Vezi dacă ești în credință, dacă ești încredințat că drumul, calea pe care mergi, ceea ce faci sau scop urmezi e sau nu în concordanță cu încredințarea ta. Verifică-te în lumina cuvântului lui Dumnezeu.  Și te poți verifica în cântarul versetului următor:

Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat. (Romani 14:23)

Dacă nu trăiești încredințat, în credință, săvârșești un păcat, deci trebuie să nu mai continui mergând ca până acum, ci trebuie să-ți schimbi cursul vieții tale.

2. Pune în cântar să vezi dacă ai pacea lui Dumnezeu prin ceea ce faci. Vezi care dintre opțiunile posibile îți asigură pacea lui Dumnezeu în inima ta.

Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. (Coloseni 3:15)

Opțiunea corectă, e aceea care te “împuternicește” să iei decizia bună, atunci când ai pacea în inima ta.

3. Ascultăți bine de tot inima, nefăcând nimic-nimic.

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ.” (Psalm 46:10)

Ia-ți timp să stai nefăcând nimic, liniștit, nemișcat, undeva la o oră-două. Nici nu știi câte imagini, idei, sau revelații te pot vizita, toate acestea îți pot contura mai bine calea pe care e bine s-o corectezi sau s-o urmezi cu și mai mare determinare.

(Inspirat  dintr-un studiu al lui Andrew Wommack: “Cum să urmezi  voia Lui Dumnezeu“)

Vremea deciziei de corectare e acum!

Arhiepiscop anglican spune că Biblia trebuie adaptată la moralitatea sexuală modernă

Stephen Cottrell, un episcop anglican care va deveni în acest an Arhiepiscop de York, crede că învăţătura biblică în ceea ce priveşte sexualitatea ar trebuie să fie pe locul doi, după practicile culturale ale secolului al-XXI-lea, conform The Christian Institute.

Cottrell a făcut acest comentariu acum doi ani, atunci când el a adoptat chemarea Arhiepiscopilor de Canterbury şi York de a îmbrăţişa „o nouă incluziune creştină radicală.”

El a spus că ar fi o greşeală să ignori „pierderile” care rezultă atunci când respingi perspectiva occidentală prezentă privind sexualitatea umană.

„Nu cred că biserica a avut de înfruntat până acum provocarea de a fi considerată imorală de către societatea în care se găseşte,” spune Cottrell.

El a spus în aceeaşi adresă către liderii din propria sa dieceză, că adoptarea unei concepţii biblice asupra relaţiilor între persoane de acelaşi sex ar putea „legitima homofobia printre enoriaşi.”

Deşi Cottrell recunoaşte că atât Vechiul cât şi Noul Testament condamnă în mod clar homosexualitatea, el spune că aceastea sunt doar „parte dintr-o imagine mai mare şi din moştenirea noastră.”

„Ceea ce trebuie să facem acum este să recunoaştem că cu ceea ce ştim acum despre dezvoltarea umană şi despre sexualitate trebuie să ne uităm din nou la acele texte, pentru a vedea ce ne spun ele despre situaţia noastră, pentru că ceea ce ştim acum nu era cunoscut atunci,” a spus el.

Viitorul Arhiepiscop a spus de asemenea că nu vede „nici un fel de motiv” pentru care rugăciunile de binecuvântare sau împărtăşania să nu fie oferită şi celor care se angajează în parteneriate civile.

Conform The Christian Institute, opinia lui Cottrell reprezintă o încălcare a doctrinei Bisericii Anglicane, aşa cum este ea înscrisă în Hotărârea Sinodului General din 1987, care spune că actele homosexuale reprezintă păcate de care trebuie să te pocăieşti. Acest lucru este recunoscut şi în Rezoluţia Conferinței Lambeth din 1998 care se opune „legitimării sau binecuvântării uniunilor între persoane de acelaşi sex.”

Între timp, un vicar al Bisericii Anglicane, a demisionat după ce Cottrell a fost numit viitor Arhiepiscop de York.

Reverendul Steven Hanna a demisionat din poziţia de conducere pe care o avea în cadrul bisericii, după ce i-a spus lui Cottrell că traiectoria liberală pe care a luat-o Biserica Anglicană este innaceptabilă.

Hanna a spus, de asemenea, că este „îngrozit” de propunerea de ordinare a lui Jide Macaulay, un vicar care şi-a recunoscut orientarea homosexuală şi care trăieşte împreună cu partenerul său.

„Încercările de a spune că învăţăturile Bisericii Anglicane nu se schimbă, lucru care este infirmat deja de practicile curente din biserică, şi este doar o chestiune de timp până când această şaradă se va termina şi doctrina oficială a bisericii se va schimba şi ea,” a spus Hanna.

Hanna nu este decât unul dintre mai mulţi preoţi anglicani care rămân fideli doctrinelor istorice şi care au decis să părăsească Biserica Anglicană din cauza liberalismului acceptat în chestiuni de credinţă şi morală în biserică.

Biserica Anglicană a anunţat şi că va recunoaşte căsătoriile persoanelor transgen.

Sursa: CBN News.

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com/25589

 

Credo TV: Sorin Sabou – Misiunea Bisericii

ON JANUARY 2, 2020 BY GEORGEIN CREDINTA

https://armoniamagazineusa.com/2020/01/02/credo-tv-sorin-sabou-misiunea-bisericii/