Închide

Isus din evanghelii (4)

Alteritas

nicodemus

Evanghelia după Ioan este mai mult decât un text teologic dens cu discursuri ale lui Isus flancate de minuni și de contextul unor mari sărbători iudaice. Textul biblic ne prezintă viața Fiului lui Dumnezeu întrupat, ne introduce în detaliile istoriei acestuia și ne arată că mesajul lui Isus Cristos nu poate fi despărțit de concretețea istorică a unei vieți trăite de acesta între oamenii comunității iudaice din Antichitate. Sf. Ap. Ioan ne oferă o viziune proprie asupra venirii în lume a Logosului divin, dar o face cu această transparență care îl identifică pe Cuvântul Tatălui, cel ce este Dumnezeu din eternitate, cu omul Isus din Nazaret. Evanghelistul intră în profunzimile acestei experiențe umane a kenozei lui Dumnezeu și ne oferă ocazia să ne apropiem de persoana lui Cristos așa cum au făcut-o și ucenicii odinioară.

Vezi articolul original 1.587 de cuvinte mai mult

Hergane Ilie 1914 – 1974 din Sichevița — Istorie Baptistă

  Fratele Hergane Ilie s-a născut în anul 1914 în localitatea Sichevița, județul Caraș Severin.Se îndrăgostește de Dumnezeu și acceptă mântuirea prin Isus Hristos, pe care îl primește în inimă și în anul 1932 este botezat și rămâne cu aceeași inimă pentru Domnul și lucrarea Lui, toată viața.Între anii 1949 – 1952 urmează cursurile Seminarului Teologic… […]

CONSECINȚE ALE PĂCATULUI   Geneza. 3: 1-15 Ardelean Viorel

65-IMG_6441

CONSECINȚE ALE PĂCATULUI  Geneza. 3: 1-15  Ardelean Viorel

 1). INTRODUCERE[1]. Pentateuhul cuprinde primele 5 cărți din Biblie, Geneza, Exodul, Levetic, Numeri, Deutronomul (a doua lege) și alcătuiesc Legea dată de Dumnezeu lui Moise care cuprinde cele 10 porunci și încă 613 cu privire la legi ceremoniale, sociale, igienă. Cartea este scrisă de Moise.  Titlul vine din cuvântul latină ”genesis” care înseamnă ”început” iar în limba ebraică este ”נקרקףןא – (bereșit), care înseamnă tot ”la început”. Biblia[2] evreilor era Vechiul Testament și cuprindea 3 mari secțiuni. Thora  care însemna Legea, Nebușim care însemna  Prorociile și Ketubim  care însemnau  Scrierile. De asemenea Ea se mai împarte în Cărți Istorice, Cărți didactice și Cărți profetice, la care se mai pot adăuga și Cărțile Poetice.  Limba folosită a fost ebraica și ceva puțin în aramaică. Atunci când Moise a scris cele  5 Cărți ele au fost o revelație a lui Dumnezeu, dar probabil a avut și alte izvoare scrise, la care ulterior s-au adăugat și celelalte Cărți ale Bibliei scrise după moartea sa. Mesajul Cărții Geneza  este descoperirea Creației lui Dumnezeu și planul Său de salvare a omului în ciuda căderii Sale în păcat. De asemenea[3] numele de Geneza este luat din Septaginta (LXX), care este o traducere în greacă a Vechiului Testament făcută în Alexandria  cam prin anii 270 B.C. la porunca lui Ptolemeu Philadelphus. Ea înregistrează și genealogia famililor evreilor, este o carte care ne spune despre obârşie și origine, Cerului și a pământului implicit și a omului.  Deja în Geneza 3:15 se găsește mențiunea despre un mântuitor. Cartea Genezei [4] ne spune despre începutul  multor lucruri din univers, și o face în mod concentric ajungând treptat în lumea înconjurătoare în care trăiește omul. Ea vorbește despre Suveranitatea lui Dumnezeu în Creație, Prioritățile lui Dumnezeu, Protoistoria omenirii, Căderea omului în păcat, Autoritatea morală a lui Dumnezeu, Planul de salvare a omului din moarte spirituală. Ea[5] ne spune un lucru foarte important și anume că omul este o ființă creată. Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” . Dumnezeu nu a creat roboți.  Căderea omului în păcat este descrisă în capitolul 3 din Geneza. De remarcat faptul că omul a fost creat  ca și o ființă liberă, morală, cu capacitatea de a alege, din păcate a ales neascultarea și întreaga rasă umană s-a prăbușit în păcat și se observă o diferență fundamentală : Geneza 5:3  La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. Acest lucru trebuia rezolvat pentru a anula consecințele căderii omului în păcat și a restabili Imago Dey în ființa omului.

2). ATRIBUTELE DIVINE[6]. Dumnezeu este un Spirit Infinit și Perfect dar posedă și calitățile unei Persoane. Ea este revelată în Biblie prin anumite texte pe care le precizăm aici iar El posedă constiență de sine (Exod. 3:14),  auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu poseda viata (Tim. 4:10),  inteligenta (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),  acţiune (Ioan 5:17),  libertate (Efes. 1:11),   sentimente (Ioan 3:16)  voinţa (Ioan 6:38-39).  Atributele se împart în  : (1) naturale sau legate de măreția Sa,  (2) morale sau legate de bunătatea Sa.  Atributele naturale sunt : atotputernicia (Apoc 19:6),  atotștiința (Ps. 147:5),  atotprezența (Ps. 139:7-10),  veşnicia (Deut. 33:27),  infinitatea (Ps. 147:5) imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17 ).  Atributele morale sunt : sfinţenia (1Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),  dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33 ),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  mila (Efes. 2:4).  Omul[7] a fost înzestrat parţial şi la alt nivel, mult inferior cu atributele morale ale lui Dumnezeu, ca mila, bunătatea, răbdarea,  dragostea, etc şi le poate experimenta şi el. Acest lucru se reflectă în viaţa credinciosului prin Roadele Duhului Sfânt : Galateni 5:22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,  23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Din păcate, prin căderea în păcat, omul experimentează şi roada firii pământeşti Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Am enumerat Calitățile lui Dumnezeu în contrast cu starea omului pentru o mai bună imagine a decăderi omului în păcat.

3). SURSA PĂCATULUI ÎN UNIVERS.[8] Dacă ne uităm ce s-a întâmplat în grădina Eden, ne dăm ușor seama căci păcatul deja exista înainte de facerea omului. În sensul acesta avem câte surse interne indirecte care certifica acest lucru. Primul text se află în Isaia 14:12  Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! 13  Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; 14  mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”. Mai găsim un text similar în Ezechiel 28:13  Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. 14  Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel Sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. 15  Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.  Al treilea text cu referință directă  o face Domnul Isus. Luca 10:18  Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.”  Se pare că Satana nu a căzut din cer undeva între versetele 1 și 2 din Geneza, dar nu este ceva sigur. Satana[9] a fost un înger de lumină care a devenit adversarul lui Dumnezeu. Nume ale lui Satan din Biblie sunt : Acuzatorul, Diavolul (Matei 4:1), Ispititorul, Cel Rău Matei 6:13, Belzebul, Belial (2 Corinteni 6:15), Ucigaș de la bun început,  Tatăl minciunii (Ioan 8.44), Prințul aceste lumi, Dumnezeul acestui veac 2 Corinteni 4:4, Conducătorul Împărăției Răului, Îngerul Adâncului (Apocalipsa 9:11), Abadon și Apolion, Șarpele cel vechi (Apocalipsa  12: 9). Câteva din  activitățile lui a lui Satana: La început a fost o ființă bună (Geneza 1:31). Apoi a condus revolta îngerilor din cer (2 Petru 2:4), L-a ispitit pe Adam și pe Eva (Geneza 3:1-7), L-a ispitit pe domnul Isus Hristos și s-a implicat să-l omoare. (Matei 4.1-11). El conduce o împărăție care se opune lui Dumnezeu (Matei 25:41), Ține sub control lumea păcătoasă din prezent, împiedică răspândirea Evangheliei, persecută pe credincioși, îi ispitește, încearcă să introducă o închinare falsă, se preface în înger de lumină. Dar Dumnezeu are putere asupra lui  (cazul lui Iov), Hristos l-a dezarmat la Cruce, iar în Escaton va fi învins definitiv (Apocalipsa 20).

4). CĂDEREA OMULUI ÎN PĂCAT[10] Atunci când Dumnezeu a creat lumea moartea și viața erau acolo, alegerea era tot acolo, și ființele create au avut posibilitatea să asculte sau nu  asculte de Dumnezeu. Ispitirea în sine nu este un păcat, ci căderea în ispită și neascultarea, înseamnă a călca voia lui Dumnezeu și este păcat. Întrebarea[11] care se pune este de ce a existat ispitire? Ispitirea face două lucruri : fie contribuie la maturizare spirituală, fie la distrugerea. Responsabilitatea aparține omului fiindcă Dumnezeu l-a creat răspunzător,  și este alegerea lui. ”liber arbitru” Erau și alți pomi buni de mâncat în grădină. Se pune problema ce era cu șarpele, dar Scripura nu ne spune,  iar Satana s-a folosit de el. Metoda nu s-a schimbat iar Pavel spune corintenilor că El se preface în înger de lumină. Mai găsim în Apocalipsa cea mai completă informație despre El. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui”. (Apocalipsa 12:9) Diavolul atacă în zonele mai slabe, în acest sens este femeia care nu a primit o poruncă directă de la Dumnezeu.  În plus ea este mai comunicativă decât bărbatul. Metoda este acea de îndoială ”chiar a zis”. Apoi Șarpele atacă în mod direct[12]. El pune la îndoială dragostea lui Dumnezeu (de ce restricție? ), Aici credința sau necredința în Dumnezeu înseamnă ascultarea sau neascultarea față de Dumnezeu. Apoi  El îl contrazice direct pe Dumnezeu ”nu veți murii ci veți fi ca Dumnezeu”. Femeia s-a uitat la pom și a văzut că era bun de mâncat, și de dorit, a mâncat și a dat și lui Adam care a mâncat și el. Invitația era adresată simțurilor, și apoi se apelează la factorul psihologic în domeniul spiritual. Tot la fel procedează și cu Isus Hristos în momentul ispitiri (Matei cap 4) dar pierde lupta.  Diavolul nu și-a schimbat tactica nici astăzi.  1 Ioan 2:16  Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Satana își lansează săgețile în adâncul inimi omului. Rezultatele neascultării lui Adam și Eva au fost catastrofale. Au văzut că erau goi. Complexul vinovăției nu poate fi înlăturat prin  metode psihice. Numai iertarea lui Dumnezeu poate să facă așa ceva. Dar nici Adam și nici Eva deși au încercat să ascundă goliciunea, nu au mărturisit păcatul. Aceasta este de multe ori și condiția omului religios de astăzi. Satana a atacat din afară, dar Dumnezeu lucrează în interior la inima omului. Creștinismul nu înseamnă o religie ci înseamnă Cristos. Isus vorbește despre nevoia Nașterii din Nou (Ioan cap 3). Așa este și astăzi, situație în care credincioșii de astăzi fac orice dar nu-și mărturisesc păcatele. O altă obsevație demnă de luat în seamă este faptul că oamenii s-au ascuns, iar Dumnezeu este acela care îi caută. În discuție dintre Adam și Dumnezeu el dă vina pe Eva, care la rândul ei dă vina pe șarpe. În această situație Dumnezeu hotărește iar șarpele este blestemat, este blestemată femeia, dar și pământul.  Dar în Geneza 3:15 avem o promisiune cu privire la venirea lui Isus Hristos ca mântuitor dar și un avertisment, în sensul că tot timpul vom avea o închinare falsă paralelă în istorie cu una adevărată. Pe de o parte o biruință pe de altă parte o luptă. Părtășia este ruptă și omul este alungat din Grădina Edenului. Dacă în Capitolul 3 din Geneza avem rădăcinile păcatului, care s-a răsfrânt asupra rasei umane,  în Geneza 4 se conturează efectele păcatului. Se produce[13] prima crimă din istoria omenirii, și civilizația are ca de bază de dezvoltare, răul, Iubal, Tubal-Cain, Lameh, care se produc pe line descendentă din Cain. Dar pentru a înțelege păcatul trebuie să vedem cum definește Biblia  ce este păcat.

5). DEFINIȚII ALE PĂCATULI. Păcatul este definit prin diferiți termeni care arată și gradele păcatului în Vechiul testament și în Noul Testament. Pavel face o afirmație cu un caracter universal. Romani 3:23 Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. În Vechiul Testament[14] există o gamă largă de cuvinte care definesc păcatul.  A greşi ţinta (Hamartia), descrie o stare generală de păcat. Nedreptate, necinste (Adikia), 1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”.  Greşeală (Paraptoma)  este ştiut din rugăciunea „Tatăl nostru” în care găsim: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre”. Cuvântul este un  decurge  de la verbul „pipto” (a cădea) şi denumeşte lipsa de putere în faţa răului, cădere pe e la calea credinţei. Iacov ne scrie: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele (căderile), şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Fărădelegea (Anomia), și înseamnă o călcare a Legi ( norma = lege) 1 Ioan 3:4  Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege”. Călcarea poruncii (Parabasis), însemnă a trece dincolo de Lege, cu bună știință, este mai grav ca și hamartia „Femeia, fiind înşelată, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii” (1 Tim. 2:15; Rom. 2:23). Lipsa de evlavie, Nelegiuire (Asebia), Iacov face referință la el, și însemnă absența unei corectitudini față de Dumnezeu. (Iuda 1:14-15), și se indică o pedeapsă groaznică.

6.) CONSECINŢELE ŞI EFECTE ALE PĂCATULUI[15]. Din cauza neascultării omului de Dumnezeu, părtăşia şi relaţia omului cu Creatorul, s-a rupt, şi a urmat căderea în păcat şi moartea. Refacerea aceste relaţii de tipul eu – Tu, este posibilă doar prin credinţa, în Viaţa, Lucrarea, Învăţăturile, Moartea şi Învierea lui Isus Hristos.

Blestemul [16] –  Dumnezeu l-a blestemat pe om pentru neascultare : Gen. 3: 17-19.  17  Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; 18  spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. 19  În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

Dumnezeu  a blestemat femeia : Gen. 3: 16  Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

Dumnezeu  a blestemat Şarpele : Gen. 3: 14- 15. 14  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.

Dumnezeu  a blestemat pământul: Gen.3 : 17 „blestemat este acum pământul din pricina ta”

Dizgraţia divină, ce înseamnă că Dumnezeu nu mai este un prieten, ci o persoană care trebuie evitată (omul s-a ascuns), dar Dumnezeu l-a căutat şi l-a izgonit din Grădina Eden. ( Gen.3:23).

Vina  este sentimental că  ceva nu este în regulă cu noi, probleme în stabilirea unor relaţii corecte cu o persoană care ne este superioară. Conştiinţa este ceva concret în noi, şi se regăseşte la toate popoarele, de asemenea şi standarde morale. (Romani 1:20) De asemenea toţi oamenii mor.

Pedeapsa este de mai multe feluri : FIZICĂ,  în ziua în care vei mânca din el vei murii. SPIRITUALĂ ce înseamnă despărţirea de Dumnezeu. ETERNĂ  care este cumplită și e pedeapsa veşnică.  Romani 6:23  Fiindcă plata păcatului este moartea: ……a

7). EFECTELE PĂCATULUI SUNT[17] sunt multiple şi imposibil de redat pe toate.

Moartea  care este  Fizică, Spirituală și Veşnică, ea este ceva străin omului, dar prin păcat a intrat în lume. “căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”. Speranţa de viaţă la început era se 900 de ani, după Potop s-a redus la 450 de ani, şi apoi : Psalmi 90:10  Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi sburăm.

Boala – Nimeni nu moare de bătrâneţe : 2 Împăraţi 13:14  Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. (a).

Negarea – Adam dă vina pe Eva şi Eva pe Şarpe.

Înrobirea – omul este rob al păcatului. Ioan 8:34  „Adevărat, adevărat, vă spun” le-a răspuns Isus „că, oricine trăieşte în păcat, este rob al păcatului.

Fuga de RealitateCain a ieşit din faţa Dumnului şi a zidit o cetate.

Autoînşelarea – Păcatul lui David cu Bat – Şeba şi confruntarea cu prorocul Natan (2 Samuel : Cap. 12),

Insensibilitatea la păcat – Saul nu recunoaşte păcatul : 1 Samuel 15:13  Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului”.

Neastâmpărul – Isaia 48:22  Cei răi n-au pace, zice Domnul.

Competiţia, Respingerea autorităţii, Incapacitatea de a iubii alte persoane și altele

8). BUNĂTATEA ȘI SOLUȚIA  LUI DUMNEZEU[18]  După Creație Dumnezeu constată că toate erau foarte bune. (Gen. 1:31). Dacă ne focalizăm pe om acesta era bun. Dar în momentul când omul nu mai ascultă de porunca lui Dumnezeu, el este separat de Dumnezeu și alungat din prezența Sa. Consecința neascultării a fost o groaznică și atroce  decădere amorală a omului. Ea s-a manifestat prin uciderea de către Cain a fratelui său Abel, pentru o vină închipuită, fictivă, ireală.  Corupția se adâncește și se generalizează.  Domnul s-a uitat spre pământ și  Geneza 6:5  Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.  Dar au existat și excepții ca Enoh, Noe.     Dumnezeu alege un om pe Avram și face o promisiune : ”toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:3). Dar îi dă și o poruncă ”Umblă înaintea Mea și fii desăvârșit” (Geneza 17:1). Avram a dat examenul vieții sale (Jertfirea lui Isac), și a arătat până unde merge ascultarea lui față de Dumnezeu. Dar și Isac a dat examen în sensul că a fost gata să se lase jertfit  pentru Dumnezeu de tatăl său, deșii se putea împotrivi iar în felul acesta  a devenit simbolul Fiului lui Dumnezeu, care a acceptat la porunca Tatălui să fie Jertfă să se lase răstignit. (Grădina ghestimane) Atunci când Dumnezeu și-a  creat om după Imago Dey, în bunătatea și generozitatea Sa, și în contextul răutății de pe pământ, a reușit să refacă acest Chip și nu și-a abandonat planul. Urmează alți oameni ai credinței ca Iosiv,  Moise și alte personaje din Vechiul Testament. Dacă dorim Dumnezeu poate face acest lucru cu fiecare dintre noi.  Refacerea relației omului cu Dumnezeu Se face numai prin acceptarea de către om a Jertfei lui Isus Hristos.  Așa a fost și în Vechiul Testament dar sub altă formă.  “Psalmi 32:2  Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie! 3  câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. 4  Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. 5  Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. Același lucru se întâmplă și cu oamenii care devin creștini, ei  confruntă păcatul lor, cu sfințenia lui Dumnezeu și doar atunci când confruntare este reală și convertirea va fi tot adevărată, urmează Nașterea din Nou care este o lucrare a Duhului Sfânt, intrarea pe ușă și credinciosul face dovada pocăinței umblând pe cale. Doar Sângele lui Isus Hristos poate să curețe orice păcat. Orice altă cale de mediere a relației omului cu Dumnezeu este sortită eșecului fiindcă Dumnezeu este acela care hotărește termenii mântuirii noastre. Doar în termenii lui Dumnezeu se anulează consecințele păcatului. Faptele Apostolilor 4:12  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi. ”Iar Petru spune :  1 Petru 1:18  căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

9). CONCLUZII.  Geneza este cartea începuturilor şi a fost revelată de către Dumnezeu lui Moise, care a scris 5 cărţi ce formează împreună Pentateuhul. Geneza ne descriem Suveranitatea lui Dumnezeu, Creaţia Căderea şi Răscumpărarea, promisă în Gen.3:15. Dumnezeu  a făcut om după chipul și asemănarea Lui, ia dat porunci, dar cea mai importantă poruncă este călcat în mod deliberat de către Adam și Eva, fiind ispitiți de șarpe. Prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, omul cade în dizgrația Sa, sunt blestemați cei care au păcătuit, și alungați din Grădina Eden și din prejma lui Dumnezeu. Consecințele căderii omului în păcat au fost dramatice și întreaga rasă  umană cade în blestem și moarte fizică și spirituală. Păcatul a avut o așa de mare dimensiune și grozăvie spirituală încât Dumnezeu când inițiază planul de salvare a omului, trebuie săși dea Fiul ca Jertfă pentru păcat, pentru ca relația dintre om și Dumnezeu să poată dă fie restabilită.

Dumnezeu este o persoană şi poţi avea o relaţie mântuitoare cu El. Caracterul lui  Dumnezeu se manifestă în atribute naturale legate de maretia Sa,  şi morale  legate de bunătatea Sa. Omul a fost înzestrat cu atributele morale ale lui Dumnezeu, le poate experimenta, dar la nivel inferior fiindcă este limitat. Dintre atributele morale ale lui Dumnezeu în relația Sa cu omul DRAGOSTEA iese cel mai mult în evidență. Este un nonsens să ai pretenția de a fi creștin și să nu ai dragoste. Dimensiunea dragostei se manifestă pe orizontală și pe verticală, acest lucru fiind o condiție. 1 Ioan 4:20  Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede?

Păcatul s-a manifestat prima dată în cer prin răzvrătirea lui Satan și o parte din îngeri, apoi prin om. Dumnezeu a creat ființe cu libertate de alegere. Există numeroase cuvinte care denumesc păcatul arătate anterior, și care arată și diferite grade ale păcatului.  Dar toate jertfele aduse pentru păcat în perioada Vechiului Testament se făceau în contul Jertfei lui Isus Hristos. Evreul trebuia să înțeleagă faptul că păcatul este o datorie care trebuia să fie plătită cu sânge.

Consecințele  și efectele păcatului au fost multiple, dar cel mai important lucru care trebuie amintit, este moartea fizică și spirituală, despărțirea omului de Dumnezeu, și pedeapsa care urma să vină din cauza neascultării care înseamnă Moartea a doua, Iazul cel veșnic pregătit pentru Satana și îngerii lui. Matei 25:41  Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Acest verdict se dă la Judecată.

Pentru a salva omul de la acest sfârșit groaznic ne-am uitat la Bunătatea lui Dumnezeu, care încă din vechime prin Revelația Naturală a reușit în chip minunat să găsească oameni în care să refac Imago Dey, și a început să pună în aplicare planul de salvare a omului prin alegerea unui om pe nume Avram, un popor care este neamul evreu și care să-l aducă pe scena istoriei pe Isus Hristos (cea mai completă formă de Revelație Specială), când Dumnezeu s-a făcut Om, ca prin Jertfa Lui toți oamenii care cred să poată să aibă mântuire. Gravitatea, consecințele și efectele păcatului se percep prin prețul mare cu care a fost plătit. Ioan 3:16  Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

10). BIBLIOGRAFIE

 SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ  de  ERNEST AEBI

Sait http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

Sait http://www.theophilos.3x.ro/

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait http://cristianet.fr/index.php?option Barzilaen Dan

Sait http://iosif-ton-mesaje.eu/start/ Iosiv Țon

Teologie Creștină  de Millard  j. Erickson vol 2  pag 165-186

Ardelean Viorel

 [1] Sait  http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ  de  ERNEST AEBI pag 3-4

[3] Sait  http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

[4] Sait  http://www.theophilos.3x.ro/

[5] Ardelean Viorel

[6] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[7] Ardelean Viorel

[8] Ardelean Viorel

[9] Index Tematic de termeni și nume din Biblie NIV pag 222-223

[10] Ardelean Viorel

[11] Sait  http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

[12] Sait http://www.twrro.ro/Itinerar_Biblic.html

[13] Ardelean Viorel

[14] Sait http://cristianet.fr/index.php?option Barzilaen Dan

[15] Ardelean Viorel

[16] Teologie Creștină  de Millard  j. Erickson vol 2  pag 165-186

[17] Teologie Creștină  de Millard  j. Erickson vol 2  pag 165-186

[18]Sait  http://iosif-ton-mesaje.eu/start/ Iosin Țon

Pagina de ştiri Ştiri din presa română / 07 Noembrie 2007

062-DSCN7998

Pagina de ştiri   Ştiri din presa română

Relaţiile dintre creştinii arabi şi români – orizontul cercetărilor Alaturarea cuvintelor „arab” si „crestin” trezeste surprinderea marelui public, suprasaturat de stiri servite „pe tava”, prin toate canalele media, despre musulmani, cel mai adesea identificati vag cu arabii. Evident, viziunea nuantata nu este calitatea reportajelor de presa: autorii lor sunt siliti sa respecte ritmul alert al evenimentelor dramatice din teatrele de razboi. Cand imaginile televizate fascineaza morbid prin nestapanirea tunurilor tragand „in direct”, cine mai are timp sa explice exodul crestinilor din Liban, prinsi in focul incrucisat al combatantilor intr-un razboi care nu e al lor? [ continuare… ]

Nicolae Corneanu: „Colaborarea mi-a macinat constiinta” Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, declara intr-o scrisoare trimisa CNSAS ca nu contesta decizia de politie politica data de aceasta institutie. Inaltul prelat marturiseste, de altfel, ca a fost „colaborator al politiei politice comuniste” nu din ianuarie 1950, asa cum rezulta din documentele CNSAS, ci mai devreme, din toamna anului 1948. Mitropolitul Banatului este unul dintre putinii care si-au recunoscut trecutul colaborationist, inca din 1990. Constantin Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului CNSAS, care ne-a pus la dispozitie documentul – cu acceptul mitropolitului -, spune ca scrisoarea Mitropolitului Nicolae Corneanu „ar putea fi o dovada ca oamenii care isi asuma trecutul pot contribui major la asanarea morala a societatii”. [ continuare… ]

Romania este cel mai corupt stat al Uniunii Europene Cel putin asa indica cel mai recent raport al Transparency International, dat publicitatii astazi. Documentul arata ca statele bogate ale lumii, dar si companiile multinationale si institutiile financiare, sunt adeseori responsabile de raspandirea coruptiei in tarile sarace. Studiul, care a cuprins 180 de tari, releva totodata ca Romania este pe locul 69 din 180 de tari din toata lumea, la capitolul indicelui de perceptie a coruptiei, obtinand un scor egal cu Ghana. Studiul a fost realizat cu ajutorul mai multor sondaje de opinie facute in 2006 si 2007 de 14 institutii de cercetare diferite. [ continuare… ]

Vremurile Apocalipsei. O profetie despre lepadarea de crestinism a Romåniei O informatie senzationala a fost publicata recent de catre revista „Noua arhiva romåneasca”, a Asociatiei Romåne pentru Patrimoniu. Este vorba despre un document domnesc, descoperit de Paul de Alep intr-un sipet al fostului cneaz al Moldovei, Duma Negru, care ar contine o profetie cu privire la destinul Tarii Moldovei, implicit al Romåniei de astazi. Documentul ar proveni de la Mitropolitul Varlaam, cel care a fost trecut in råndul sfintilor in aceasta vara, adus de la pustnicii de la schitul lui Zosima din Tinuturile Neamtului, cu titlul: «Prorocii despre vremurile din urma si caderea crestineasca a Moldovei» [ continuare… ]

Mitropolitul Ardealului si seful Politiei, pe messenger Unele dintre cele mai importante personalitati ale judetului – Mitropolitul Ardealului, seful Politiei si subprefectul – au recunoscut ca folosesc cu succes Yahoo Messenger, transmite corespondentul ROMPRES. [ continuare… ]

Penticostalii vor să închidă atelierele Şcolii de Arte Imobilul de pe strada Câmpeni ce adăposteşte ateliere ale Şcolii de Arte face obiectul singurei revendicări a unei proprietăţi din Cluj-Napoca adresate Comisiei Speciale de Retrocedare (CSR) a Guvernului de către Cultul Penticostal. Comisia a respins solicitarea cultului, numai că acesta a atacat decizia la Curtea de Apel, care urmează să dea sentinţa. Odată cu începerea anului şcolar la unităţile de învăţământ subordonate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a avut loc şi festivitatea de începere a cursurilor la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, considerată aşezământ cultural pe lista Ministerului Culturii şi administrată de Consiliul Judeţean. Directorul şcolii, Nicolae Pop, este nemulţumit că instituţia este tot sub auspiciile retrocedărilor. [ continuare… ]

Cui îi este frica de Benedict al XVI-lea? Recentul document al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, asumat ca atare de catre Papa Benedict al XVI-lea, în care se afirma ca deplinatatea revelatiei se pastreaza numai în Biserica Catolica, a stârnit valuri de nemultumire si îngrijorare pentru viitoarea soarta a fenomenului ecumenist. Reactiile din presa de la noi au fost preponderent adverse, situându-se pe aceeasi linie cu pozitia adoptata de catre Consiliul Ecumenic al Bisericilor. [ continuare… ]

BĂTĂI DE CAP BAPTISTE (Partea 2) M-a sunat pastorul Nelu Tuţac şi am discutat chestiunea apărută pe blogul meu. [ continuare… ]

BĂTĂI DE CAP BAPTISTE (Partea 3) Repet cu încredere că nu am nici o îndoială asupra identităţii celui care scrie. Telefonul de azi m-a întristat şi mai mult. Păcat de alegerea de a persista în penumbră. [ continuare… ]

BĂTĂI DE CAP BAPTISTE (Partea 4) Mai mulţi dintre voi mi-aţi spus, pe blog sau în privat: „Şi dacă te înşeli, şi dacă nu-i adevărat, şi dacă ai greşit IP-ul (lucru posibil, nu?)” [ continuare… ]

BĂTĂI DE CAP BAPTISTE (Partea 5) Nu aveti nici o vina ca ati fost tarat in astfel de joc malefic. Joc pe care l-am initiat eu pentru a-mi satisface anumite dorinte interioare greu de explicat. Cum poate NU stiti, de multa vreme lucrez ca specialist IT in Spania. Ma pot juca cu IP.uri, servere, flood.uri de retea etc. [ continuare… ]

BĂTĂI DE CAP BAPTISTE (Partea 6) Vă spuneam ieri, dragi prieteni, că, dacă se dovedeşte că Ionel Tutac este nevinovat, azi nu predic. [ continuare… ]

“Doliu” de protest împotriva Bisericii Romano-Catolice Locatarii de pe str. Iuliu Maniu nr. 1-3 au protestat ieri dimineaţă împotriva acţiunii civile intentate la finele lunii iulie de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi de Statusul Romano-Catolic din Transilvania Cluj, prin care solicită anularea donaţiei către statul român a clădirii. Cele 25 de familii au lipit ieri afişe prin care susţin că proprietar de drept al clădirii este statul român şi au ridicat un stindard de doliu, pe care acesta este inscripţionat. Pe uşa clădirii a fost expus şi actul prin care Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi Statusul Romano-Catolic au acceptat să doneze imobilul către stat, în anii ‘50. „Noi am câştigat în instanţă procesele, dar nu am reuşit să facem apel la timp. Stăm de ani de zile şi sunt locuinţele noastre. [ continuare… ]

Teodosie Preapacalitorul Dupa ani de suferinta, ajunsa la sapa de lemn si ramasa pe drumuri, sotia unui preot constantean s-a hotarat sa sparga tacerea si sa vorbeasca despre nelegiuirile care se petrec in Arhiepiscopia Tomisului. Astazi, Ionela Mustata este prima persoana care va fi primita in audienta de Patriarhul Daniel, la care spera ca va gasi intelegerea, bunatatea si puterea de a pune capat problemelor pe care le creeaza IPS Teodosie. In anul 2002, sotul sau, Marius Mustata, a fost numit protoiereu de Baneasa. Ridicase din temelii biserica de la Urluia, renovase bisericile de la Adamclisi si Baneasa, iar Inalt Prea Sfintitul Lucian, predecesorul lui Teodosie, fusese extrem de multumit de el. [ continuare… ]

A fost intronizat Patriarhul Daniel Ceremonia de intronizare a celui de-al saselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a inceput ieri, la Catedrala Patriarhala de pe Dealul Mitropoliei, in prezenta a numeroase personalitati ale vietii politice si sociale, inalti prelati si credinciosi. [ continuare… ]

Peste 30 de delegatii ale cultelor, asteptate la ceremonia de intronizare a noului patriarh al BOR  Peste 30 de delegatii ale diferitelor culte, din tara si din strainatate, presedintele Romaniei, Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu, reprezentanti ai Casei Regale sunt asteptati, duminica, la ceremonia de intronizare a noului patriarh al BOR, Daniel. [ continuare… ]

Profesoara de la Seminarul Teologic, cercetata de politisti pentru inselaciune O profesoara de la Seminarul Teologic „Sfantul Ioan Gura de Aur” din Husi este cercetata de politisti dupa ce ar fi inselat mai multi tineri din judetul Vaslui cu diverse sume de bani pentru a urma cursurile unei asa-zise scoli de informatii si antitero, transmite corespondentul MEDIAFAX. [ continuare… ]

Al saselea Patriarh Ceremonia de intronizare a celui de-al saselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel, a avut loc ieri la Catedrala Patriarhala, in prezenta a numeroase personalitati ale vietii politice si sociale, inalti prelati si credinciosi. Prea Fericitul Parinte Daniel, noul Patriarh al Bisericii Ordodoxe Romane, a pledat, in cuvantul sau de la ceremonia de intronizare, pentru pastrarea mostenirii spirituale a predecesorilor sai, pentru comuniune si conlucrare si pentru intensificarea misiunii spirituale a Bisericii in societate. [ continuare… ]

Intronizarea Patriarhului Daniel Noul patriarh va avea titulatura „Prea Fericirea Sa, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane”. Arhiepiscopul Targovistei, IPS Nifon, a explicat, intr-o conferinta de presa, ca la ceremonia de intronizare vor participa, alaturi de membrii Sfantului Sinod, delegatii ale tuturor Bisericilor Ortodoxe, Bisericilor Ortodoxe Orientale, Bisericii Romano-Catolice, Bisericilor Protestante, Consiliului Mondial al Bisericilor si Conferintei Bisericilor Europene, ai cultelor din Romania. Concret, vor participa 30 de delegatii ale cultelor, dintre care 16 ale Bisericilor Ortodoxe, iar din cele 90 de persoane invitate, 56 sunt episcopi (ortodocsi si catolici). [ continuare… ]

Republica Ortodoxa Romania Primul punct din protocolul privind ajutorarea sociala, incheiat ieri intre Guvern si Patriarhie, da posibilitatea Bisericii Ortodoxe sa participe la elaborarea legilor. Ministrul Paul Pacuraru, din ograda caruia a iesit textul, crede ca „se subintelege” si ca nu ar fi vorba chiar de toate actele normative. [ continuare… ]

Parintele jurist al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, amendat pentru fals Desi a fost cercetat pentru comiterea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata, Constantin Grigore, parintele jurist al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei (MMB) a primit doar o amenda administrativa de 500 de lei pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata. Amenda a fost aplicata in urma unei anchete initiate la cererea Directiei Silvice Neamt, cu privire la unele retrocedari catre Manastirea Neamt. Sanctiunea a fost aplicata de un procuror din Târgu Neamt si situatia ar putea duce la anularea hotarârii judecatoresti prin care Manastirea Neamt a fost improprietarita cu peste 4.500 de hectare de padure. [ continuare… ]

Sfantul si Securistul Calugarul anticomunist Mina Dobzeu isi traieste batranetea la cativa pasi de episcopul Ioachim, acuzat ca a turnat la Securitate. Mina Dobzeu, cel care l-a increstinat in inchisoare pe Nicolae Steinhardt,locuieste intr-o chilie aflata la 50 de metri de Palatul Episcopal din Husi. Printr-o amara ironie a sortii, un calugar care a indurat ani grei de temnita comunista a ajuns sa fie vecin cu un ierarh acuzat ca a fost informator al Securitatii. Aici isi are resedinta Prea Sfintitul Ioachim despre care surse din CNSAS au dezvaluit recent ca ar fi colaborat cu politia politica. [ continuare… ]

Straie de Patriarh La intronizarea Prea Fericitului Daniel, pe Emil Constantinescu l-a apucat lesinul. El a fost sprijinit de fostul presedinte, Ion Iliescu, si de Regele Mihai. Prea Fericitul Daniel, cel de-al saselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, a fost intronizat ieri, in cadrul unei ceremonii la care au participat cele mai importante personalitati ale vietii politice, inalti prelati din tara si din strainatate si zeci de credinciosi. Ceremonia de ieri nu a fost lipsita de evenimente care „au colorat” ziua Patriarhului. Presedintele Traian Basescu a fost singurul mirean care i-a sarutat mana PF Patriarh Daniel, dupa rostirea discursului de felicitare. Fostul presedinte Emil Constantinescu (68 de ani) le-a dat emotii celor jur, dand semne de lesin in Aula Palatului Patriarhal. [ continuare… ]

Iată cum se distribuia literatura creştină înainte de 1989 Fiind in renovari cu Biserica si la indicatiile pastorului pensionar fr. Daduica Ioan am gasit ascunsa sub biserica o incapere construita in vremea comunismului. Ascunsa si neinregistrata in nici un act, adapostea Biblii in special si materiale crestine in general. Frati din tara care cunosteau acest punct de depozitare sunau la fratele Daduica si il intrebau: „Cum e vremea la mare?” Daca era vreme buna, erau materiale si ocazie buna pentru a fi procurate. Daca vremea era rea, nu era timp prielnic. Pentru a proteja pastorul, acesta era plecat cand veneau fratii din tara sa ia Biblii. Fratele Ioan era prezent doar cand se facea aprovizionarea, nu si distribuirea. [ continuare… ]

Anchetat la ordinul Elenei Ceausescu Cardiologul Caius Streian a fost luat la intrebari de comunisti dupa ce a devenit membru al Academiei de Stiinte din New York. Printre cele mai interesante dosare pastrate la Arhivele Statului din Timisoara se numara si cele privind solutionarea delatiunilor impotriva membrilor de partid. In anii ‘80, acestea erau adresate lui Cornel Pacoste, prim secretar al CJ al PCR Timis. Potrivit situatiilor intocmite de activisti, lunar se primeau aproximativ o mie de astfel scrisori si reclamatii. Unele dintre ele vizau presupuse abuzuri sau abateri, iar cele mai multe erau anonime. [ continuare… ]

Sarbatoarea corturilor, incalzita de palinca Peste 70 de mestesugari au participat la „Noptile Romaniei”, in Israel, festival care a coincis cu sarbatoarea evreiasca a colibelor – „Succot”. Tema festivalului „A 17-a Oaie. Noptile Romaniei in Yafo”, desfasurat saptamana aceasta la Tel Aviv, a fost „ciobanul si mioara lui”, iar evenimentul a coincis cu o importanta sarbatoare evreiasca – Succot (Sarbatoarea Corturilor), in amintirea peregrinarii lui Moise cu israelitii, prin desertul Sinai, la iesirea din Egipt. „Moise calatorea cu triburile prin desert, fiind nevoiti sa locuiasca in corturi. [ continuare… ]

Savanţii care au inventat ecologia Botanistul Eugenius Warming şi biologul Ernst Haeckel au fost primii cercetători care au analizat lumea vie în ansamblul ei. Eugenius Warming este considerat fondatorul disciplinei ştiinţifice numite azi „Ecologie”. El a conceput primul manual de ecologie a plantelor (în 1895), a predat primele cursuri despre legăturile intime ce apar între vieţuitoarele dintr-un areal geografic şi a inventat primele concepte ecologice: „ecosistem” şi „biocenoză”. [ continuare… ]

PS Calinic, ÎPS Pimen şi ÎPS Robu – sub anatema „poliţiei politice” După ce Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, a declarat că doi-trei înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai Biserici Romano-Catolice vor primi, joi, verdict de poliţie politică, „Adevărul” a afl at care sunt cei trei prelaţi. Este vorba despre ÎPS Pimen Zainea, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti al Bisericii Romano-Catolice, cât şi PS Calinic Argatul – Episcopul Argeşului şi Muscelului. [ continuare… ]

Ostasul Domnului Cât de mult s-a discutat despre acest smerit preot, care a încercat, pe toate caile, sa contribuie la revigorarea sentimentului religios în viata credinciosilor ortodocsi din România Mare! Cât de mult i s-au contestat meritele si câte patimi nu s-au dezlantuit în jurul activitatii sale misionare, animata de cele mai bune intentii! Si ce bine ar fi daca nu s-ar fi ajuns la dezlantuirea acelor patimi, încheiate în mod de-a dreptul tragic pentru Parintele Trifa! Ce bine era daca iubirea si buna întelegere predicate de Mântuitorul si puse în practica, prin viata si lucrarea duhovniceasca a Parintelui Iosif Trifa si a „ostasilor” sai, n-ar fi fost tulburata de ambitii si patimi omenesti marunte si trecatoare! (…) [ continuare… ]

Dorel Popa si-a anuntat ieri intentia de a candida la primaria Aradului Fostul primar al Aradului, Dorel Popa şi-a prezentat ieri în faţa presei intenţia de a se arunca în lupta de anul viitor pentru fotoliul de primar. Acesta a precizat încă de la început faptul că este normal să existe o competiţie pentru acest post, o competiţie la care îşi doreşte să participe şi la care speră să fie un „competitor bun”. [ continuare… ]

Încă un candidat Arad – Luni, la Hotel Central, membrul organizaţiei judeţene Acţiunea Populară Arad, Samuel Adrian Caba, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru Primăria Aradului. [ continuare… ]

Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, a facut politie politica Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Pimen, a facut politie politica, au anuntat marti surse din CNSAS, citate de NewsIn. Pimen a colaborat atat cu Departamentul Securitatii Interne (DSS), cat si cu Departamentul de Informatii Externe (DIE), si avea doua nume de cod: „Sidorovici” si „Petru”. [ continuare… ]

Patriarhul Teoctist a murit in urma unui stop cardio-respirator. Nu exista suspiciune de culpa medicala Patriarhul Teoctist a murit in urma unui stop cardio-respirator provocat de o complicatie aparuta din pricina tratamentului medicamentos, neexistand vreo suspiciune de culpa medicala in acest caz. Cei doi profesori care l-au operat pe Patriarh au fost gasiti nevinovati de Comisia de Jurisdictie a Colegiului Medicilor. Concluzia va fi trimisa Comisiei Superioare de Disciplina a Colegiului Medicilor, care va lua o decizie finala, decizie care nu va mai putea fi contestata decat in instanta. O comisie medicala de specialisti stabilise, inca de joi dimineata, ca profesorii Ionel Sinescu, cel care l-a operat pe Teoctist, si Dan Tulbure, cel care a asigurat anestezia, nu au gresit, concluzia acestora fiind prezentata Comisiei de Jurisdictie a Colegiului. [ continuare… ]

Creationismul ingrijoreaza Europa Raportul parlamentarului francez Guy Lengagne privitor la „Pericolele creationismului in educatie”, solicitat de Comitetul pentru Cultura, Stiinta si Educatie al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei fusese gata pe 8 iunie 2007. A urmat vacanta parlamentara, ceea ce a facut ca documentul sa fie dezbatut de Adunare de abia in toamna. La 4 octombrie 2007, parlamentarii Consiliului Europei au adoptat o rezolutie care isi insusea concluziile raportului domnului Lengagne. O sa enumar principalele idei ale acestui text, fara sa mai pun ghilimele. [ continuare… ]

Pastorul Ţon admite că a colaborat cu Securitatea Cel mai cunoscut teolog al Bisericii Baptiste din România spune că a colaborat în anii 60, când s-a îndepărtat de Dumnezeu. Fost colaborator al Europei Libere Iosif Ţon a fost arestat de mai multe ori de Securitate. Se numeşte Iosif Ţon dar este cunoscut mai curând ca „pastorul de la Europa Liberă”, post de radio de la care ţine o predică în fiecare duminică. Iosif Ţon a fost forţat de securitate să părăsească România în anii ’80, din cauza criticilor pe care le aducea regimului comunist. El a fost cunoscut ca unul dintre cei care s-au opus opresiunii la care au fost supuse cultele protestante în perioada comunistă. [ continuare… ]

Ştiri baptiste octombrie 2007 – editie speciala Prezentul buletin informativ apare lunar si are ca scop informarea membrilor si bisericilor UBR cu privire la activitatea Comitetului Executiv al UBR. Informatiile din acest buletin sunt furnizate de membrii Comitetului Executiv. Se distribuie prin e-mail si poate fi tiparit si redistribuit fara acordul expres al UBR, mentionând doar sursa, în cazul în care stirea este folosita într-o alta publicatie. Pentru abonare va rugam sa va adresati Uniunii Baptiste prin adresa de e-mail de mai sus. [ continuare… ]

Dezvaluiri, dezinformari si divagatii / Iosif Ţon O explicaţie despre mine şi alţi pastori. Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii. Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi. [ continuare… ]

Epistola unui pastor Ma lepad abia acum, la sfirsitul vietii, de vechile legaturi cu ingerii cazuti ai Securitatii. Semnind un angajament in tinerete, am devenit toata viata un gardian al Partidului ateu, spionind vietile celor iubitori de libertate. Inteleg doar astazi ca, prin turnatorie, am pacatuit impotriva aproapelui. Frica instalata de tancurile sovietice m-a facut sa uit glasul Celui care a spus: „Nu te teme” (Luca 5, 11). Ca toti oamenii aflati „supt vremi”, am crezut si eu in vesnicia comunismului. Nu i-am demascat minciuna in miezul sau putred si bolnav. Nu i-am condamnat erezia si nici inumana plasmuire a „omului nou.” Ca ales al Domnului, n-am stiut sa predic prin vorbe si prin fapte speranta si curajul. In felul acesta, am semanat indoiala fata de credinta. [ continuare… ]

Mărturia completă a preotului Iosif Ţon Mărturia completă a preotului Iosif Ţon, aşa cum a fost transmisă către BBC: „Eu şi securitatea O explicaţie despre mine şi alţi pastori”. Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii. Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi. Cazuri similare vor fi şi cu alţi pastori. [ continuare… ]

CNSAS: Calinic Argatu a primit verdict de politie politica Calinic Argatu, Episcop de Arges, cunoscut cu numele de cod „Zamfir”, a primit verdict de politie politica din partea Colegiului CNSAS. Prelatul are dreptul sa faca contestatie in termen de 15 zile. Potrivit unor informatii din CNSAS, episcopul are angajament cu Securitatea si a furnizat numeroase note informative. De-a lungul timpului insa, Calinic a negat ca ar fi colabroat cu Securitatea, sustinind, ca si Andrei Andreicut, ca a fost ” haituit”. [ continuare… ]

Reacţia pastorului Paul Negruţ faţă de mărturisirea pastorului Iosif Ţon Cunoasteti faptul ca nu sunt un adept al internetului ca mijloc si mediu al clarificarilor teologice sau ecclesiale. Nu doresc sa ma abat de la chemarea pe care o am de la Domnul de a predica Evanghelia. [ continuare… ]

“Cand m-am pocait eu? Zilele trecute, dupa ce ziarul central Cotidianul a publicat scrisoarea mea de anul trecut „Eu si securitatea”, BBC mi-a cerut sa le dau un interviu si eu am acceptat si le-am raspuns la toate intrebarile. Pe marginea acestor evenjimente, pe blogul lui Marius Cruceru s-a dezlantuit o dezbatere la care a participat Paul Negrut si multi altii. Intrebarea pusa de Marius Cruceru a fost daca pocainta mea a fost adevarata, avand in vedere faptul ca eu n-am vorbit numai de mine insumi ci si de alti pastori din acea vreme. Concluzia acestor teologi a fost ca pocainta mea nu a fost veritabila. [ continuare… ]

De dragul adevarului / Ioan Bunaciu Am citit o serie de mesaje pe care le-ai publicat pe internet în care povesteşti diferite întâmplări legate de cele întâmplate la Seminar în anii 70 şi 80. Deoarece consider că ceea ce spui tu ascunde adevărul şi nu îl descoperă te rog să îmi permiţi să povestesc şi eu acele întâmplări aşa cum au fost ele trăite de mine. Iniţial m-am gândit să le public şi eu pe internet apoi m-am decis să îţi trimit ţie materialul.. Dacă vrei poţi să îl pui tu pe internet. In anul 1992 am scris o carte cu titlul: „Istoria Bisericii Baptiste între anii 1944-1989”. Atunci am firmat că „azi suntem liberi să scriem ce vrem, dar ce scriem trebuie să fie adevărat”. Ţinând seama de acest principiu după care m-am călăuzit toată viaţa doresc să prezint şi eu faptele pe care le-am trăit împreună. Fac această prezentare deoarece unele dintre ele nu s-au petrecut de loc aşa cum le-ai descris tu. [ continuare… ]

Notă:

Ştirile din acest număr sunt preluate din diferite site-uri. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiriA_nov07.htm

ESCATOLOGIE – studiul despre sfârşit (profeţie) „Cele şaptezeci de săptămâni” după Daniel – O analiză istorică şi exegetică – de Fred G. Zaspel.  „Cele şaptezeci de săptămâni” după Daniel  O analiză istorică şi exegetică de Fred G. Zaspel

60-IMG_6532-001

ESCATOLOGIE – studiul despre sfârşit (profeţie)

„Cele şaptezeci de săptămâni” după Daniel – O analiză istorică şi exegetică – de Fred G. Zaspel. 

„Cele şaptezeci de săptămâni” după Daniel  O analiză istorică şi exegetică de Fred G. Zaspel

Motivul scrierii

 Comentatorii sunt de acord asupra faptului că vestita profeţie a lui Daniel despre cele „şaptezeci de săptămâni” îşi găseşte împlinirea în viaţa şi lucrarea lui Isus Cristos, însă modul cum trebuie înţeleasă structura temporală a acestei perioade constituie totuşi o temă controversată. Divergenţele se ridică atât din cauza dezacordului cât şi 1) a metodelor cronologice şi, 2) al terminus a quo [momentului de început] şi al terminus ad quem [momentului de terminare] ai anilor specifici aflaţi în discuţie. Cele mai multe divergenţe se centrează pe semnificaţia escatologică a profeţiei.

Teoretic toate interpretările obişnuite ale acestei profeţii sunt obligate să pornească de la câteva presupuneri şi / sau lasă anumite detalii ale pasajului neexplicate. Scopul acestei lucrări este de a examina şi de a susţine toate aceste detalii care sunt adesea trecute cu vederea şi de a dezlega cât mai fidel posibil terminologia, personajele şi structura temporală a pasajului din Daniel 9:24-27.

Profeţia lui Daniel a „Celor şaptezeci de săptămâni”

 Pornind de la un studiu al profeţiei lui Ieremia, Daniel a calculat faptul că perioada de captivitate a Israelului (şaptezeci de ani) se apropia de sfârşit (Dan.9:1-2). Întrerupându-şi rugăciunea fierbinte făcută în legătură cu această problemă, îngerul Gavril îl „informează” (9.22) cu privire la evenimente viitoare legate de poporul lui Israel. Conţinutul acestei profeţii, consemnat în Daniel 9:24-27, este expus în continuare (traducerea autorului).

(24) „Şaptezeci de câte şapte [săptămâni, n. tr.] este hotărât asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte pentru încetarea fărădelegii, şi pecetluirea păcatului, şi pentru ispăşirea vinovăţiei, şi pentru aducerea neprihănirii veşnice, şi pecetluirea vedeniei şi a prorocului, şi pentru ungerea sfintei sfintelor.

(25) Prin urmare să ştii şi să ai (această) pricepere, (aceea că) de la darea poruncii pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului, până la un uns, un prinţ, (vor trece) şapte de câte şapte [săptămâni]. Şi (timp de) şaizeci şi două de câte şapte [săptămâni] strada şi şanţul de apă al cetăţii vor fi zidite din nou, (chiar) în vreme de strâmtorare.

(26) Iar după aceste şaizeci şi două de câte şapte [săptămâni] unsul va fi răpus, însă nu pentru sine însuşi. Iar cetatea şi (locul) cel sfânt vor fi nimicite de poporul unui prinţ ce va să vină. Iar sfârşitul lui va fi într-un potop; şi până la sfârşit va fi război, şi sunt hotărâte pustiiri.

(27) Şi el va face un legământ trainic cu mulţi, timp de un şapte [o săptămână]. Însă (timp de) o jumătate de şapte [săptămână] el va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare; iar pe aripă (va veni) un idol pustiitor şi abominabil, chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.”

Referinţe din Noul Testament

 Se poate lua o decizie finală privitoare la interpretarea oricărei profeţii din Vechiul Testament abia după ce, desigur, s-au luat în considerare citările / aluziile din Noul Testament legate de profeţia în cauză. Acest pasaj din Daniel este abordat de autorii Noului Testament cel puţin de trei ori.

Isus s-a referit în mod clar la „urâciunea pustiirii” lui Daniel ca semn identificator al „necazului celui mare” (Mat.24.15). Însă de vreme ce această expresie („idol pustiitor abominabil  / plin de urâciune”) apare de asemenea în Daniel 11.31 şi 12.11, trebuie stabilit care era punctul exact la care se referea Isus. Toţi comentatorii recunosc faptul că Daniel 11.31 se referă la altarul sau idolul lui Zeus plasat în Sfânta Sfintelor din templul din Ierusalim de către Antiochus Epiphanes în iunie, 168 î.d.C. De vreme ce referirea lui Isus la idolul lui Daniel a fost făcută legat de un eveniment viitor (pentru El), nu poate fi aceasta referinţa lui. Se pare că idolul din Daniel 12.11 este unul şi acelaşi cu cel din 9.27, şi că în ambele cazuri ideea conectează sfârşitul jertfelor cu urâciunea pustiirii. Ar fi dificil de demonstrat orice referire la 12.11 fără să ne lovim de 9.27; ambele vorbesc despre acelaşi lucru. În predica Sa de pe munte, Isus a făcut referire specifică la profeţia lui Daniel despre cele şaptezeci de săptămâni.

Comparaţia între detaliile privitoare la cele şaptezeci de săptămâni din [cartea] Daniel şi 2 Tesaloniceni 2 şi Apocalipsa 13 demonstrează o şi mai mare dependenţă a Noului Testament de acest pasaj. Printre alte lucruri, aceste texte au în comun idolul, spurcăciunea din Templu, şi o domnie de trei ani şi jumătate. Aceasta ne duce puţin mai departe cu studiul nostru, însă următorul tabel arată elementele comune ale pasajelor şi astfel demonstrează subiectul lor comun.

Caracteristici ale prinţului ce va veni

Caracteristici: Dan.9     II Thes.2 Rev.13 (Prinţul ce va veni) (Om al fărădelegii) (Fiara ridicată din mare)
Spurcă templul
X
X
X
Face un idol
X
 
X
Pretinde închinare  
X
X
Are succes în înşelarea altora prin semne  
X
X
Domnie prin dictatură
X
 
X
Împuternicit de Satana  
X
X
O domnie de 3½ ani
X
 
X
Persecută sfinţii
X
X
X
Conducerea lumii (Implicită)
X
X
Distrus de Cristos la venirea Sa (Implicită)
X
X

        Sigur, câteva dintre punctele enumerate în tabel trebuie încă atinse, însă dat fiind faptul că aceste pasaje sunt bine cunoscute, este cu neputinţă să nu se vadă referirea lor la exact acelaşi eveniment (aceleaşi evenimente).

Având această conexiune între profeţia lui Daniel şi Predica de pe Munte şi alte pasaje escatologice ale Noului Testament, profeţia lui Daniel devine un element central. Ea oferă cheia şi stabileşte structura altor discuţii cu conotaţie profetică. Este deci critică înţelegerea corectă a acestei profeţii, pentru o înţelegere corectă a profeţiei în întregime.

Semnificaţia termenului „Şaptezeci de câte şapte”

Termenul „şapte” (shabua’) este folosit de şase ori în acest pasaj, şi ca şi în cazul tuturor celor douăzeci de apariţii ale sale în Vechiul Testament, indică o perioadă fixă de şapte.

Leupold, Young şi Keil au înţeles cu toţii „săptămânile” a fi perioade simbolice, însă această idee este în acelaşi timp deznădăjduit de confuză şi contrară celei mai uşoare şi mai obişnuite folosiri a termenului. Keil a înţeles prima perioadă de şapte săptămâni a constitui perioada de timp scursă între Daniel şi Cristos – în mare 550 de ani, iar cele şaizeci şi două de săptămâni a reprezenta timpul dintre prima şi a doua venire a lui Cristos – aproape 2000 de ani. Acum, dacă şapte poate însemna 550, atunci am putea oare presupune că şaizeci şi doi ar însemna 4872 şi că Cristos se va întoarce undeva înainte de acea dată? Iar atunci ultima săptămână (indiferent de semnificaţia ei) ar trebui să semnifice o perioadă de circa 80 de ani! Totodată este dificil de explicat modul în care Mesia cel răpus se poate referi la cea de-a doua venire a lui Cristos. Întreaga idee face ca cuvintele să fie lipsite de sens.

Deci profeţia abordează o perioadă definită de „şapte săptămâni.” Şapte perioade de zile sau luni nu lasă suficient loc pentru împlinirea în detaliu a profeţiei şi ar face ca şi referirea lui Isus la cele şaptezeci de câte şapte să constituie (şi pentru El) o perioadă din viitor. Date fiind detaliile profeţiei, aceste „şaptezeci de perioade de săptămâni” trebuie că fac referire la perioade de ani. Nici o altă perioadă de timp nu ar permite un spaţiu temporal suficient pentru a îmbrăţişa toate evenimentele specificate. Mai mult chiar, Daniel obişnuia să gândească în perioade de timp de câte şapte ani, mai specific câte zece astfel de perioade (Dan.9:1-2). Aceasta a fost perioada de captivitate determinată de încălcarea de către poporul său a anului sabatic (conf. 2 Cron. 36.21; Ier. 25:11-12). Israel neglijase exact şaptezeci de cicluri sabatice; cu alte cuvinte, neascultarea poporului a durat 490 de ani. Acest timp specificat aici lui Daniel de către Gavril este aproape acelaşi. Descompus arată astfel:

Şapte săptămâni = 49 ani
Şaizeci şi două de săptămâni = 434 ani
O săptămână = 7 ani
Şaptezeci de săptămâni = 490 ani

 

Profeţia lui Daniel se referă la un timp ce implică 490 de ani.

Datorită unor remarci întâmplătoare, se cuvine să vorbim aici despre o greşeală obişnuită pe care trebuie s-o evităm. Urmând exemplul lui Sir Robert Anderson mulţi atribuie un alt înţeles termenului „ani” decât cel uzual. Se consideră că „anii profetici” sunt de numai 360 de zile, măsurate conform celor douăsprezece luni iudaice a câte treizeci de zile fiecare. Această abordare este folosită apoi la socotirea a şaizeci şi nouă de ani de câte 360 de zile pentru a indica cu exactitate ziua / anul lucrării pământeşti a lui Cristos. Ideea este extrem de atrăgătoare, pentru că anii se însumează în mod diferit astfel şi, în funcţie de terminus a quo, sunt mult mai apropiate de evenimente specifice din viaţa lui Cristos.

Oricum, teoria pare să fi fost generată de o presupusă necesitate, iar problema evidentă în cazul acestei abordări este trecerea eu cu vedere a faptului că evreii ştiau prea bine câte zile ar trebui să fie într-un an; astfel că din necesitate adăugau câte o „lună intercalată” pentru a-şi „corecta” calendarul. Mai mult, se pare că însuşi Daniel a înţeles „anii” lui Ieremia în sensul uzual (9:1-2). Profeţia trebuia înţeleasă prin socotirea anilor specificaţi, şi nu prin adăugarea / scăderea de zile nespecificate. Acesta este modul în care Daniel a calculat sfârşitul robiei de şaptezeci de ani, iar acesta este modul cel mai natural în care ar trebui şi noi să înţelegem anii pe care tot el i-a profeţit.

Este de asemenea notabil faptul că în timp ce unii comentatori ne lasă într-o ceaţă fără speranţă în privinţa structurii temporale din profeţia lui Daniel, prin însuşi faptul că afirmă că aceasta nu poate fi cunoscută cu certitudine, se pare că Daniel însuşi nu a avut probleme în a-l interpreta pe Ieremia. Nu este o pretenţie prea îndrăzneaţă să ne aşteptăm ca aceşti ani la care se referă Gavril în dialogul său cu Daniel să fie la fel de clari ca şi cei din cazul lui Ieremia.

Date istorice

Următoarele date au fost sugerate ca fiind pertinente în cronologia de şaptezeci de ani a lui Daniel. Ele ne vor sluji ca potenţiale puncte de referinţă pe măsură ce avansăm cu studiul nostru.

605 î.d.C. – profeţia lui Ieremia cu privire la captivitatea / robia lui Iuda

– deportarea primilor captivi în Babilon

587 î.d.C. – Cuvântul lui Dumnezeu vine la Ieremia promiţând re-popularea Ierusalimului

586 î.d.C. – căderea Ierusalimului, distrugerea templului, şi deportarea majorităţii evreilor restanţi în Babilon

558 î.d.C. – Cir al II-lea (cel Mare) devine rege al Persiei şi-şi extinde regatul, incluzând (printre altele) şi Mezia

539 î.d.C. – generalul lui Cir, Gobrias, atacă babilonienii

538 î.d.C. – Gobrias înfrânge Babilonul, îl ucide pe Beltşaţar, şi devine rege (adică., Darius Mezul)

– profeţia celor „şaptezeci de săptămâni” a lui Daniel

– decretul lui Cir de a sfârşi captivitatea evreilor

536 î.d.C. – punerea fundaţiei celui de-al doilea templu, astfel sfârşindu-se captivitatea de 70 de ani (605-536)

458 î.d.C. – decretul lui Artaxerxe pentru reconstruirea templului

445 î.d.C. – decretul lui Artaxerxe pentru reconstrucţia Ierusalimului

6?î.d.C.- 33?d.C. – viaţa lui Cristos

70 d.C. – căderea Ierusalimului

Notă: Următoarele date rezumă variatele sugestii cu privire la datarea vieţii lui Isus

          7-4 î.d.C.            – naşterea

          27-30 d.C.         – începerea lucrării

          30-33 d.C.         – moartea

Expunere

 Partea întâi: Introducere (versetul 24)

 Subiectele profeţiei

 Nu se prea poate pune problema identităţii subiectelor profeţiei lui Daniel: ea priveşte poporul Israel, cei pentru care el se ruga în timp ce se aflau în captivitate, şi Ierusalimul, capitala lor. „Şaptezeci de săptămâni este hotărât asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte” nu se poate referi la altceva. Daniel îşi punea întrebări cu privire la viitorul poporului său, iar în scrierile lui Ieremia a găsit un răspuns parţial: vor fi eliberaţi în curând. Rugăciunea sa din continuare cu privire la eliberarea lor din captivitate a fost întreruptă de Gavril care i-a furnizat câteva detalii în plus cu privire la viitorul poporului său – mai exact despre o perioadă de 490 de ani.

Nici o interpretare a acestei profeţii care ignoră subiectul ei central iudaic nu ar trebui luată în serios. Poporul Israel era preocuparea lui Daniel din acel moment şi subiectul rugăciunii sale. În introducerea profeţiei, Gavril se referă la „poporul tău şi cetatea ta cea sfântă” şi la „sfânta sfintelor” (qodesh qadashim), care este o referire clară şi general valabilă în cadrul Vechiului Testament la cortul întâlnirii / tabernacolul lui Israel sau la templu. În continuare, profeţia foloseşte termeni precum „Ierusalim”, „cetatea”, „jertfe şi daruri de mâncare”, şi „cei mulţi”. Poporul şi cetatea aflate în discuţie nu puteau fi făcute mai clare; mai bine spus, poporul Israel şi capitala sa, Ierusalim.

Obiectivele celor şaptezeci de săptămâni

Prin folosirea unei serii de fraze infinitivale, versetul 24 prezintă şi motivul hexavalent al acestor şapte săptămâni: „(1) încetarea fărădelegii, şi (2) pecetluirea păcatului, şi pentru (3) ispăşirea vinovăţiei, şi pentru (4) aducerea neprihănirii veşnice, şi (5) pecetluirea vedeniei şi a prorocului, şi pentru (6) ungerea sfintei sfintelor.”

1) lekale’, tradus „a face să înceteze” (piel de la kalah), se referă la „sfârşire”, „încetare” sau „oprire forţată”. Ceea ce este mai precis „oprit forţat” este happesha’ (fărădelegea), probabil a fi înţeleasă ca rebeliune, încăpăţânare, acea parte rea din om.

2) Citirea exactă a celui de-al doilea infinitiv este discutabilă. Metoda Kethib de citire înseamnă „a pecetlui păcatul” (ulechatem chatta’ot). Metoda Qere în schimb ne îndreaptă atenţia la rădăcina verbală tammam, „a completa, a pune capăt” (de aici, KJV, NASB). „Păcatele” (chatta’ot) despre care se vorbeşte aici se referă la păcatele personale ale omului, cele de fiecare zi – activităţile lui zilnice întinate de păcat. Indiferent de caz, aşa cum arată Young, „ideea este că păcatului în sine i se va pune capăt.”

3) „A face ispăşire pentru păcat” (ulekapher ‘awon) promite ispăşirea stării de păcat.

Toate aceste prime trei obiective sunt, ca efect, negative – se referă la îndepărtarea păcatului şi stării de vinovăţie, care a constituit cauza captivităţii lui Israel. Împreună nu promit numai ispăşirea ci şi încetarea faptică a păcatului însuşi. Păcatul în sine (ca un principiu interior şi ca o practică) va sfârşi, iar acele păcate comise anterior vor fi iertate. Cele şaptezeci de săptămâni vor fi martorele îndepărtării desăvârşite şi definitive a păcatului poporului lui Daniel.

Prin contrast, ultimele trei motive sunt mult mai pozitive, referindu-se la binecuvântări oferite.

4) „aducerea neprihănirii veşnice” (ulehabi’ tsedek ‘olamim ) semnifică exact opusul a ceea ce fusese înainte. Exact în acelaşi mod în care Dumnezeu va îndepărta, va scoate păcatul lui Israel, la fel va „determina să vină, să fie adusă” (hiphil) o neprihănire care va fi trainică şi va dăinui pentru vecie.

5) „pecetluirea vedeniei şi a prorocului” (ulechatem chazon wenabi’) semnifică împlinirea finală a revelaţiei profetice. Timpul specificat va fi martorul împlinirii tuturor viziunilor şi a cuvintelor profeţilor.

6) „ungerea sfintei sfintelor” (welimeshoach qodesh qadashim) se referă evident la o consacrare rituală a templului iudaic.

De asemenea notabil este şi faptul că cele şaptezeci de săptămâni sunt privite aici ca fiind unitare: „Şaptezeci de săptămâni este [nu „sunt”] hotărât…” Gavril spune că toate obiectivele vor fi desfăşurate, însă nu finalizate până în cea de-a şaptezecia săptămână. „Şaptezeci de săptămâni este hotărât” pentru realizarea acestor lucruri:

1) încetarea fărădelegii

2) pecetluirea păcatului

3) aducerea jertfelor pentru ispăşirea vinovăţiei

Şaptezeci de săptămâni pentru…           4) aducerea neprihănirii veşnice

5) pecetluirea viziunii şi a prorocului

6) ungerea sfintei sfintelor

Rezumat

Să recapitulăm, cele şaptezeci de săptămâni vor fi martorele îndepărtării totale şi definitive a păcatului lui Israel, stabilirea unei neprihăniri trainice, împlinirea finală a întregii profeţii a Vechiului Testament şi consacrarea templului.

Toate acestea ne ajută să stabilim în acelaşi timp şi structura temporală a profeţiei. Sigur, ea implică viaţa şi lucrarea de pe pământ a lui Isus; lucrarea Sa jertfitoare este ispăşirea de care se vorbeşte (#3). Însă El nu a „făcut (încă) să înceteze” păcatul lui Israel (#1, 2). Putem fi siguri că în principiu a şi făcut-o deja, însă nu în realitatea existenţială; păcatele există şi astăzi. Nici majoritatea profeţiilor Vechiului Testament nu au fost încă împlinite (#5). Şi nici sfânta sfintelor nu a fost „unsă” (#6). Aceste cuvinte par să sugereze o împlinire viitoare. Oricum, să nu ne întrecem cu presupunerile, restul acestui pasaj ar trebui să fie lăsat să răspundă şi acestei întrebări.

Şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni (versetul 25)

 Interpretări uzuale

 Profeţia în sine începe prin afirmarea terminus a quo-ului celor şaptezeci de câte şapte: „de la darea poruncii pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului.” Pornind de la presupunerea că 1) „un uns, un prinţ” face probabil referire la Isus Cristos, şi 2) cele şaizeci şi două de săptămâni urmează imediat după cele şapte, s-au făcut numeroase încercări pentru a identifica terminus a quo-ul prin scăderea a 483 de ani (69 X 7) de la un moment anume din viaţa lui Isus, de obicei intrarea Sa triumfală în Ierusalim, pentru a găsi decretul pentru reconstruirea cetăţii. Atunci, întrebarea care se ridică este: Când a fost dată „porunca pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului”?

Nu poate fi vorba de decretul lui Cir din 538 î.d.C., pentru că acel decret se referea exclusiv la templu, nicidecum restaurarea întregii cetăţi. Mai mult, presupune o datare mult prea timpurie pentru venirea lui Mesia, anul 55 î.d.C.

                        538 î.d.C. –

                        483 ani (69 X 7)

                         55 î.d.C.

De asemenea nu poate de vorba nici de decretul lui Artaxerxe din 458 î.d.C., pentru că dacă structura temporală devine convenabilă, (→ 26 d.C.), decretul în sine a privit doar templul şi nu cetatea.

Decretul lui Artaxerxe din 444 î.d.C. specifică cetatea şi zidurile ei, însă structura temporală se decalează prea mult, ajungând în anul 40 d.C.

                        444 î.d.C. –

                        483 ani (69 X 7)

                          40 d.C.

Anderson şi cei care i-au urmat schema destul de ingenioasă (vezi pg. 3-4) au pornit cu socotirea celor şaptezeci de săptămâni de la decretul lui Artaxerxe din 444 î.d.C. şi au ajuns la anul 33 d.C.

                        444 î.d.C. –

                        483 „ani profetici”

                          33 d.C.

Din nou, aceasta este o abordare foarte atrăgătoare, pentru că structura temporală se potriveşte de minune. În orice caz, cum am arătat mai sus, această înţelegere a „anilor” nu se potriveşte cu modul în care Daniel i-a înţeles şi i-a calculat el însuşi pornind de la profeţia lui Ieremia.

 Alternativă propusă

1) Consideraţii exegetice

Poate că dificultatea se află într-o neînţelegere de fond a cronologiei lui Gavril. De ce a separat primele şapte de următoarele şaizeci şi două? Şi de ce, spune Gavril în versetul 26 „după cele şaizeci şi două de săptămâni” şi nu „după cele „şaizeci şi nouă”? Acesta este un factor pe care nici una din sugestiile mai sus amintite nu a încercat măcar să le explice; presupunerea este că acea diviziune n-a fost făcută din nici un motiv rezonabil.

O citire firească a versetului 25 pretinde o oprire între cele „şapte săptămâni” şi cele „şaizeci şi două de săptămâni.” Dacă ar fi să luăm totalul celor şaizeci şi nouă împreună, vom ajunge la o lectură mai degrabă stângace a versetului, cum este de altfel şi cazul majorităţii versiunilor din limba engleză. Aceasta lasă în acelaşi timp separarea lor ca fiind lipsită de explicaţie, precum şi afirmaţia „după şaizeci şi două de săptămâni” din versetul 26. Textul ebraic ne arată un atnach (virgulă, o pauză de idei) după cuvintele „şapte săptămâni.” Desigur, punctuaţia introdusă de masoreţi nu este inspirată, însă este extrem de valoroasă şi poate fi urmărită ca şi ghid în traducere. Înţelegerea masoretică a versetului 25a ar fi următoarea:

„Prin urmare să ştii şi să ai (această) pricepere, (aceea că) de la darea poruncii pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului până la un uns, un prinţ (vor trece) şapte săptămâni.”

Apoi profeţia continuă astfel, „Şi (timp de) şaizeci şi două de săptămâni strada şi şanţul de apă al cetăţii va fi construit din nou, chiar în vreme de strâmtorare.”

Versiunea New English Bible surprinde fidel aceasta [întreruperea]: „de la vremea când se va da porunca pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului, vor trece şapte săptămâni până să apară un uns, un prinţ; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni ea va fi restaurată, reconstruită cu străzi şi canalizare.”

La fel stau lucrurile şi în cazul traducerii Revised Standard Version: „de la darea poruncii pentru restaurarea şi construirea Ierusalimului până la venirea unui uns, a unui prinţ, vor fi şapte săptămâni. Apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni îi vor fi construite din nou pieţele şi şanţul de apă, însă în vreme de strâmtorare.”

Ideea este că cele şapte săptămâni (nu şaizeci şi nouă) sunt cele de care trebuie ţinut cont pentru sosirea unui „uns, a unui prinţ.” Apoi urmează cele şaizeci şi două de săptămâni şi vor fi martorele restaurării cetăţii în vreme de strâmtorare.

2) Cele şapte săptămâni

 Pentru a stabili terminus a quo-ul pentru cele şapte săptămâni, majoritatea caută un fel de „decret oficial” dat de vreun rege sau cârmuitor care să privească reconstruirea Ierusalimului. Însă textul nostru nu pretinde aşa ceva. Cele şapte încep cu „darea poruncii, a cuvântului (dabar) pentru restaurarea şi reconstruirea Ierusalimului.” Nu este necesar nici un decret regesc, deşi este evident vorba de „porunca” cuiva capabil să se asigure că aceasta va fi dusă la îndeplinire, cineva cu autoritate. Prin urmare, întrebarea care se ridică este următoarea: există vreun „uns, un prinţ” care să sosească patruzeci şi nouă (7 X 7) de ani după orice fel de „dezbatere a poruncii de restaurare şi reconstruire a Ierusalimului”?

Atunci când creştinul citeşte „un uns, un prinţ” sau „mesia prinţul” (mashiach nagid) acesta se gândeşte de obicei imediat la Isus Cristos Care este Mesia. Însă Scriptura nu este atât de restrictivă (de exemplu, 1 Sam. 2.10, Ana despre rege; 1 Sam.16.6, Samuel despre Eliab; 1 Sam. 24.6, David despre Saul, etc.) Mai semnificativ este faptul că Dumnezeu Însuşi îl numeşte pe Cir „unsul Său” (limeshicho, Isaia 45.1). Acest lucru este semnificativ, pentru că Cir era o persoană care nici măcar nu-L „cunoştea” pe Domnul (Is.45.4)! În remarcabila sa profeţie, Isaia prezice sosirea lui „Cir” care va fi eliberatorul lui Israel; în această postură el avea să fie „unsul lui Dumnezeu.” Mai bine de 100 de ani mai târziu (538 î.d.C.), ca împlinire a acestei profeţiei un „Cir”, rege al Persiei, care „nu-L cunoştea” pe Domnul, a dat un decret pentru sfârşitul captivităţii lui Israel. Profeţia lui Isaia s-a împlinit exact.

E destul de interesant faptul că exact cu patruzeci şi nouă (7 X 7) de ani mai devreme (587 î.d.C.) Dumnezeu a „dat cuvântul Său, a poruncit” lui Ieremia promiţând sfârşitul captivităţii lui Israel şi reconstruirea Ierusalimului (Ier.32:1, 6-9, 13-17, 24-27). Simplă coincidenţă? Nu există alt „cuvânt de restaurare şi reconstruire a Ierusalimului” care să fie mai plin de semnificaţie decât cuvântul Lui. Ar părea cel mai simplu lucru să-l înţelegem pe Daniel ca gândindu-se la acest cuvânt. Să fie oare o întâmplare că istoria şi aceste profeţii ale lui Isaia, Ieremia şi Daniel să se potrivească atât de precis? Ar fi extrem de dificil să gândim astfel. De fapt, dată fiind complexa şi precisa acurateţe a acestei structuri temporale, respingerea acestei realităţi ar necesita argumente serioase.

Se pare, deci, că cele şapte săptămâni au început în 587 î.d.C. odată cu cuvântul lui Dumnezeu dat lui Ieremia privitor la reconstruirea Ierusalimului şi s-a sfârşit în 538 î.d.C. odată cu decretul lui Cir de sfârşire a captivităţii evreilor.

                        587 î.d.C (cuvântul lui Dumnezeu către Ieremia) +

                          49 ani (7 X 7)

                        538 î.d.C. („un uns, un prinţ” – Cir)

3) Cele şaizeci şi două de săptămâni

Cele şaizeci şi două de săptămâni (62 X 7) semnifică 434 de ani prin care dacă îi socotim pornind de la anul 538 î.d.C am ajunge în anul 104 î.d.C., mult mai devreme faţă de timpul lui Isus Cristos şi fără nici o semnificaţie istorică cunoscută. Evident, dacă această dată ar fi adoptată ca terminus ad quem pentru cele şapte săptămâni, trebuie să explicăm cum ajungem cu cele şaizeci şi două de săptămâni restante în vremea lui Isus Cristos, presupunând că am fi solicitaţi s-o facem.

Nu este specificat nici un punct terminal al celor şaizeci şi două de săptămâni, însă versetul 26 susţine că „după cele şaizeci şi două de săptămâni Mesia va fi răspus.” Considerând că aceasta ar fi o referinţă la crucificarea lui Isus Cristos, cele şaizeci şi două de săptămâni trebuie că s-au desfăşurat înainte de acel moment. Să notăm că „după” (‘achare, formă aramaică) cele şaizeci şi două de săptămâni va fi răpus Mesia. Nu se face nici o menţiune cu privire la cât de mult timp după această perioadă; profeţia predictivă ar permite o definiţie largă. Nici nu se spune că ar avea loc în decursul celor şaptezeci de săptămâni. Se întâmplă pur şi simplu „după” cele şaizeci şi două. Asta e tot ce putem extrage din text.

Însă având această distincţie stabilită clar între cele şapte săptămâni şi cele şaizeci şi două, întrebarea care trebuie pusă ar fi: Sunt aceste şaizeci şi două de săptămâni luate pur şi simplu şi însumate consecutiv fără întrerupere? Sau separarea celor două perioade oare n-ar putea să semnifice o „pauză temporală” între ele? Acesta nu ar fi un lucru neobişnuit în profeţia biblică (d.ex., Dan. 11:2-3; Mica 5:1-2), şi nu există nici un indiciu conform căruia o astfel de „pauză” între primele şapte şi următoarele şaizeci şi două de săptămâni să constituie o violare a textului. De fapt, pauza dintre aceste două perioade este singura explicaţie validă pentru enunţarea lor separată. Mai mult, dacă reconstruirea Ierusalimului ar fi luată drept terminus a quo pentru cele şaizeci şi două de săptămâni, atunci avem afirmarea clară a acestei pauze temporale.

Structura complexului de 490 de ani pare să pledeze pentru trei perioade separate de timp, a căror însumare totalizează 490 de ani, dar care acoperă o întindere mult mai mare de timp. Cele şapte săptămâni îşi au specificate propriile terminus a quo şi terminus ad quem. Cele şaizeci şi două de săptămâni credem că încep la un moment diferit în timp de terminus ad quem-ul precedentelor şapte săptămâni. Iar ultima săptămână (cea finală) urmează după evenimentele enumerate de versetul 26, care ele însele se petrec „după” cele şaizeci şi două de săptămâni! Poziţionarea acestor pauze temporale nu constituie o simplă tehnică hermeneutică, ci o necesitate exegetică.

Întrebarea care rămâne, deci, este: Ar fi utilă o pauză temporală între ultima săptămână şi cele şaizeci şi două de săptămâni pentru remanierea întregii structuri temporale? Există vreo dată istorică de importanţă care ar marca începutul şi sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni?

„Şi (timp de) şaizeci şi două de săptămâni strada şi şanţul de apă al cetăţii va fi zidit din nou, chiar în vreme de strâmtorare” descrie în mod clar evenimentele din timpul lui Neemia, foarte familiare celui care studiază Biblia. Aici ar părea că reconstruirea Ierusalimului (de această dată nu neapărat decretul) constituie terminus a quo-ul pentru cele şaizeci şi două de săptămâni.

Teoriile conform cărora fie crucificarea, fie intrarea glorioasă în Ierusalim constituie teminus ad quem-ul pentru cele şaizeci şi două de săptămâni (indiferent de anul preferat pentru crucificare) presupun o dată care este mult prea târzie şi fără semnificaţie istorică în relaţie cu reconstrucţia Ierusalimului.

              30 d.C. –                                 33 d.C. –

            434 ani (62 X 7)           sau       434 ani (62 X 7)

            405 î.d.C.                                 402 î.d.C.

Acelaşi lucru ar fi valabil în cazul folosirii ca dată de pornire a botezului lui Isus, aş cum au sugerat mulţi comentatori, ceea ce ar presupune unul dintre anii 408 sau 405 î.d.C. Din nou, acestea nu prezintă nici o importanţă istorică raportat la terminus a quo-ul celor şaizeci şi două de săptămâni. Toate aceste teorii converg într-o dată aflată mult după sfârşitul reconstruirii Ierusalimului sub Neemia.

Cum stau lucrurile în privinţa datei naşterii lui Cristos? Este bine cunoscut faptul că Irod a murit în anul 4 î.d.C. nu se ştie însă cât timp s-a scurs între momentul în care a dat notoriul său decret de măcelărire a copiilor şi până la decesul său. Iar decretul însuşi a fost dat după o perioadă considerabilă de la naşterea lui Isus, pentru că a inclus copiii din Betleem „de la doi ani în jos” (Mat. 2.16). Dată fiind această informaţie, anul 6 î.d.C. este o desemnare uzuală şi sigură pentru data naşterii lui Cristos.

Acum, dacă aceasta marchează sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni, începutul lor s-ar situa în anul 440 î.d.C. Există ceva semnificativ legat de acest an?

Terminus a quo-ul celor şaizeci şi două de săptămâni pare a fi reconstruirea Ierusalimului de către Neemia. Cererea acestuia către Artaxerxe de a se întoarce în cetate a fost înaintată în aprilie, anul 444 î.d.C. (Ne.2.1). Potrivit lui Iosephus (Antiquities, XI, V, 7), Neemia s-a dus mai întâi în Babilon pentru a găsi voluntari în rândurile evreilor care să îl însoţească. Ţinând cont de această informaţie, şi cu diferitele pregătiri implicate şi cu timpul necesar pentru obţinerea materialelor de construcţii (fapt probabil de vreme ce lucrările sale de reconstruire au demarat curând după sosirea sa la Ierusalim), rezultă faptul că sosirea sa în Ierusalim i-a luat probabil în realitate câţiva ani. Iosephus notează că ar fi avut loc în „cel de-al douăzeci şi cincilea” an al domniei lui Artaxerxe – anul 440 î.d.C. Din nou, anul se potriveşte exact.

            440 î.d.C. (începerea reconstruirii în vreme de strâmtorare) +

            443 ani (62 X 7)

               6 d.C. (naşterea lui Cristos)

Profeţia se suprapune perfect cu evenimentele istorice.

Rezumat

 Pe scurt, cele şapte săptămâni şi cele şaizeci şi două de săptămâni s-au desfăşurat conform cu profeţia după cum urmează:

            587 î.d.C. („primirea unui cuvânt” de la Dumnezeu de a reconstrui Ierusalimul) –

              49 ani ( „şapte săptămâni”)

            538 î.d.C. („un uns, un prinţ” Cir, pune capăt captivităţii evreilor)

                        (pauză cu durată nespecificată)

            440 î.d.C. („zidirea din nou a străzii şi a şanţului de apă în vreme de strâmtorare”) –

            434 ani („şaizeci şi două de săptămâni”)

                6 d.C. (naşterea lui Isus Cristos)

Datele sunt mult prea exacte pentru a putea fi respinse cu uşurinţă, şi rămân în picioare ca o apologetică fermă pentru caracterul divin / supranatural al profeţiei.

Este evident avantajul pe care-l are această interpretare. Nu numai că structura temporală se potriveşte mult mai exact, însă nu sunt necesare nici un fel de scheme cronologice elaborate pentru a o demonstra. Mai mult, [această variantă] acordă o atenţie deosebită tuturor detaliilor furnizate de textul lui Daniel, oferă o explicaţie clară a separării de către acesta a celor şapte săptămâni de cele şaizeci şi două, şi explică şi folosirea expresiei „după cele şaizeci şi două de săptămâni” de către Daniel (versetul 26), şi nu şaizeci şi nouă. Acestea sunt ţeluri pe care alternativele sunt absolut incapabile să le atingă. De asemenea este oferit un terminus a quo şi un terminus ad quem atât pentru cele şapte săptămâni, cât şi pentru celelalte şaizeci şi două. În plus, se aliniază mult mai fidel punctuaţiei sugerate de masoreţi. Pe scurt, această interpretare nu lasă nimic la voia întâmplării; ea explică toate datele implicate şi se suprapune ideal cu consemnările istorice.

„După cele şaizeci şi două de săptămâni” (versetul 26)

 „Răpunerea” lui Mesia (versetul 26a)

 Versetul 26 ne prezintă un alt „mesia” sau „uns” (mashiach) în al cărui caz cu toţii sunt de acord că este Isus Cristos. Este menţionat caracterul substitutiv al jertfei Sale („răpus [yicaret, niphal imperfect] însă nu pentru sine însuşi”) şi marchează manifestarea exterioară a motivului hexavalent al celor şaptezeci de săptămâni (v.24). Dat fiind largul consens asupra acestui punct, nu este necesară dezbaterea sa aici.

Este notabil în orice caz, faptul că acesta nu poate fi acelaşi „uns” cu cel din versetul 25. Acest lucru este evident datorită faptului că mashiach nagid (v.25) apare la sfârşitul celor şapte săptămâni; acest mashiach apare „după şaizeci şi două de săptămâni.”

Distrugerea cetăţii şi al locului prea sfânt (versetul 26b)

Versetul 26 prezice de asemenea şi nimicirea „cetăţii şi a (locului) cel sfânt” de către poporul „unui prinţ ce va să vină” (nagid habo’). Faptul că distrugerea despre care se vorbeşte în acest loc se referă la anul 70 d.C. este un lucru atât de necontestat încât nu necesită nici un fel de apărare din partea noastră. Ceea ce este însă interesant este faptul că versetul specifică cu mută atenţie că este vorba de „poporul unui prinţ ce va să vină” şi nu de prinţul însuşi în cazul celui care avea să distrugă cetatea. Poporul care distrug Ierusalimul se spune că se află într-un fel de relaţie cu „prinţul ce va să vină.” Importanţa acestui fapt devine mai clară în versetul 27.

Descrierea acestui prinţ este semnificativă. El este „cel ce vine” (habo’, participiu, stare determinată). O astfel de descriere indică: 1) importanţa lui, 2) menţionarea sa anterioară (cel puţin Daniel fusese pus în temă), şi poate 3) importanţa sa ulterioară. Importanţa sa este evidentă prin presupunerea faptului că sosirea lui va fi observată pe scară largă. Menţionarea sa precedentă (de către Daniel) şi importanţa sa ulterioară vor fi abordate în discutarea versetului 27.

Distrugerea prinţului (versetul 26c)

 „Iar sfârşitul lui ( weqitso ) va fi într-un potop” semnifică distrugerea „prinţului ce va să vină.” Aşa cum subliniază Young, „potop” (shetep) este folosit în altă parte ca o descriere pentru revărsarea mâniei lui Dumnezeu. Mai potrivit este pronumele masculin „lui” decât forma sa neutră [„its” în engleză, n. tr.], fiind vorba despre nagid („prinţ”). Sfârşitul „lui” va fi sub judecată divină. Dumnezeu Însuşi va nimici „prinţul ce va să vină” cu o judecată copleşitoare.

Suferinţă prelungită (versetul 26d)

 „Şi până la sfârşit va fi război, şi sunt hotărâte pustiiri.” Aceasta este fără îndoială o descriere a războiului. Însă care este semnificaţia acestui „până la sfârşit”? Al cui sfârşit? Afirmaţia pare să indice necazuri crescânde asupra cetăţii Ierusalimului până la escaton, sfârşit care este menţionat în versetul 27. Istoria a fost martora împlinirii exacte a acestui lucru. După distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.C. (v.26b), oraşul a trecut prin nenumărate războaie (conf. Luca 21.24).

Ultima săptămână (versetul 27)

 Evenimentele

 1) Identitatea lui „el”

Versetul 27 vorbeşte despre cineva care urmează să vină şi care „va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână,” iar la mijlocul acelei săptămâni, „va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare.” În discuţie este identitatea acestui „el.” Unii înţeleg prin acesta pe „Mesia” din versetul 26, Care a dat naştere la un legământ prin moartea Sa. Însă există câteva observaţii care militează împotriva acestei păreri. Mai întâi, se spune despre el că „va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână.” Isus a generat un legământ, însă este vorba de unul etern. Şi pentru a înţelege modul în care acest legământ pecetluit prin moartea Sa ar putea fi considerat a dăinui doar şapte ani, am avea nevoie de un argument serios. Este imposibil să ne referim la legătura noastră cu El prin legământ în astfel de termeni. În al doilea rând, nu există nici un motiv pentru care să ne aşteptăm la vreo menţionare a încetării jertfelor lui Isus în acest punct; ar constitui un salt îndrăzneţ şi lipsit de sens. În al treilea rând, cel mai apropiat antecedent pentru „el” este „prinţul ce va să vină” şi prin aceasta devine preferat din punct de vedere gramatical. În al patrulea rând, participiul „ce va să vină” împreună cu articolul hotărât (cum am menţionat mai sus) pare să facă referire la cineva menţionat anterior sau deja cunoscut. Mai mult, există ceva semnificativ în legătură cu cei trei ani şi jumătate din aceştia şapte. Toate aceste observaţii ne conduc la acţiunile cornului suplimentar din Daniel 7.25 care îşi pune în aplicare lucrarea blasfemiatoare timp de „ o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” – o perioadă ce pare a fi identică cu cea a „lui” din timpul ultimei săptămâni. Nimeni nu este dispus să afirme că acest pasaj vorbeşte despre Cristos, deci putem noi crede oare că este vorba de o simplă coincidenţă fără nici o altă semnificaţie? În al cincilea rând, acţiunile acestui „el” sunt evident altele decât cele ale Domnului Isus. Poate că ar fi cumva posibil să spunem despre Cristos că ar putea face să  înceteze „jertfele şi darurile de mâncare” într-un anume sens, dar este imposibil să-L asociem cu „urâciunea pustiirii”. În al şaselea rând, (ca o scurtă observaţie) acţiunile sale sunt citate de către apostolii Pavel şi Ioan făcând referire la un personaj al vremurilor din urmă. Aceste observaţii pur şi simplu nu permit vreo asociere a acestui personaj cu Domnul Isus Cristos.

2) Acţiunile sale

Acţiunile acestei persoane sunt descrise în continuare. „Şi el va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână. Însă (timp de) o jumătate de săptămână el va face să înceteze jertfele şi darurile de mâncare.” Considerată la durata ei menţionată aici de faţă şi dat fiind faptul că Biblia nu mai menţionează în nici un alt loc vreun legământ de şapte ani, afirmaţia indică faptul că această persoană, evident aflată într-o poziţie influentă, va face o înţelegere  cu Israel („cei mulţi,” subiecţii celor şaptezeci de săptămâni) şi va încălca într-un anume fel înţelegerea făcută după trei ani şi jumătate. Detaliile legământului nu sunt formulate, însă ele vor implica evident libertatea de a se închina în templul lor.

Încălcarea acestui legământ este marcat de venirea „pe aripă a unui idol pustiitor şi abominabil” care va rămâne „chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.” Teoretic tot ce putem ştii despre acest eveniment, pornind de la acest pasaj din Scriptură, este faptul că este vorba de ceva abominabil şi care pare să implice idolatria (shiqutsim). O comparaţie între acest pasaj şi 2 Tesaloniceni 2:3 ş. urm. şi Apocalipsa 13 arată fără putinţă de tăgadă identitatea acestuia (vezi diagrama de la pagina 2). Acest act de idolatrie este lucrul la care Isus S-a referit când vorbea despre „urâciunea pustiirii aşezată în locul Sfânt” (Matei 24.15).

Structura temporală

Prin urmare, acest „prinţ care va să vină,” este „omul fărădelegii” lui Pavel şi „fiara ridicată din mare” a lui Ioan ale cărui acţiuni sunt în „imediata” proximitate faţă de întoarcerea lui Isus Cristos (Mat.24.29; 2 Tes. 2:3, ş. urm.; Apoc.19:11-20.3). Ar părea că este una şi aceeaşi persoană cu „anticristul” din 1 Ioan 4.3. Acţiunile sale vor continua să se desfăşoare „chiar până la sfârşit, şi până când ceea ce este hotărât va fi vărsat asupra pustiitorului.” Adică, la „sfârşitul” (ultimei săptămâni) el va fi nimicit. Aceasta va reprezenta „sfârşitul lui [care] va fi printr-un potop” (v.26c, vezi comentariile de mai sus).

A fost deja arătat faptul că există o pauză temporală între cele şapte şi cele şaizeci şi două de săptămâni. După cum ne-am aştepta, deci, versetele 26-27 revelează aceeaşi relaţie cronologică între cele şaizeci şi două de săptămâni şi ultima săptămână. Daniel notează faptul că evenimentele din versetul 26 se petrec „după” (achare’) sfârşitul celor şaizeci şi două de săptămâni. Versetul 27 apoi descrie evenimentele din ultima săptămână. Consecutivul waw la începutul versetului 27 („şi”) continuă cât se poate de natural naraţiunea în ordine cronologică şi succesivă. Simpla citire a versetelor, atât în engleză cât şi în ebraică, prezintă evenimentele din versetul 26 care se petrec „după cele şaizeci şi două de săptămâni” însă înainte de ultima săptămână. De fapt, greutatea dovezilor ar cântări greu în faţa oricărui punct diferit de vedere.

Este de asemenea clar faptul că evenimentele din versetul 26, afirmate a se petrece „după cele şaizeci şi două de săptămâni,” implică o perioadă mult prea lungă pentru a putea fi incluse în ultima săptămână. Oricare dintre date le-am prefera pentru crucificare, ea precede distrugerea Ierusalimului (anul 70 d.C.) cu mai bine de treizeci de ani. Totuşi ambele trebuie să se încadreze în complexul celor 490 de ani! Singura modalitate care permite textului să rămână în picioare este să acceptăm o altă pauză temporală în structura timpului.

Cei care doresc să considere ultima săptămână încheiată în secolul întâi odată cu distrugerea Ierusalimului au de-a face cu o problemă serioasă aici. Ei nu doresc să admită o pauză între cele şaizeci şi două de săptămâni şi ultima săptămână, deci sunt nevoiţi fie să considere ultima săptămână ca fiind simbolică pentru o perioadă mult mai mare de timp (mai mare de şapte ani) sau pur şi simplu să ridice din umeri neştiutori.

Potrivit cu interpretarea lui Isus şi a lui Pavel din Matei 24 şi (respectiv) din 2 Tesaloniceni 2, „necazul cel mare” şi „ziua Domnului” vor fi marcate de acest act de idolatrie în templu. Acest eveniment, aflat în viitor pentru ei, nu a avut încă loc în istorie.

Mai mult, după cum se menţiona mai sus, motivul hexavalent al celor şaptezeci de săptămâni trebuie încă să-şi vadă împlinirea. Păcatele lui Israel nu au ajuns încă la sfârşit, profeţiile Vechiului Testament nu au fost încă împlinite, şi nici sfânta sfintelor nu a fost încă unsă. Toate acestea îşi aşteaptă încă împlinirea, şi prin urmare cea de-a şaptezecia săptămână trebuie că se află încă în viitor.

Mai mult, Isus a specificat „urâciunea pustiirii” din ultima săptămână a se afla încă în viitor, „imediat” înainte de revenirea Sa (Mat.24:15, 29). Într-adevăr, acesta va fi semnul sfârşitului vremurilor. Totuşi, Însuşi Isus a transmis această săptămână finală a se găsi într-un cadru escatologic.

În sfârşit, toate celelalte referinţe biblice la această perioadă de timp („la jumătatea săptămânii”; trei ani şi jumătate) se află într-un context escatologic (comp. Apocalipsa  11:2-3; 12:6, 14).

Structura temporală a celor şaptezeci de săptămâni este evident de natură escatologică. Această structură nu este construită nici pe o bază hermeneutică şi nici pe una teologică, ci pe argumente exegetice. Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel aşteaptă Ziua Domnului pentru a-şi găsi împlinirea (2 Tes.2:2-3).

Un singur lucru mai rămâne de clarificat. Versetul 26 vorbeşte despre „poporul prinţului ce va să vină” care vor distruge Ierusalimul (în anul 70 d.C.), în timp ce versetul 27 se referă la prinţ ca la un personaj escatologic. Aşa cum am menţionat anterior (paginile 13-14), acest tip de „salturi” în timp sunt obişnuite în profeţia biblică şi nu trebuie să pară ceva ieşit din comun. Mulţi identifică „poporul” cu romanii, iar „prinţul ce va să vină” ca ceva generat de Imperiul roman. Această concepţie prezintă câteva dificultăţi care pot fi evitate cu uşurinţă dacă înţelegem prin „popor” pur şi simplu oameni „răi” sau „necredincioşi” ai [adică ‚din care va ieşi’] prinţul ce va să vină.”

Rezumat şi implicaţii

Afirmaţiile făcute de text sunt foarte precise. Interpretarea lor nu implică nimic mai mult decât o privire aruncată în istorie pentru a vedea care date reprezintă punctul de început şi de sfârşit al celor şapte şi al celor şaizeci şi două de săptămâni, şi o alta în Scriptură pentru a găsi corelaţiile cu evenimentele descrise în ultima săptămână (şi cea din urmă). Interpretarea prezentată aici a încercat să ia în calcul toate detaliile din text într-un mod consistent şi legat de alte afirmaţii scripturale relatate. Presupunerile hermeneutice controversate au fost evitate în mod deliberat pentru ca să i se permită textului să vorbească pentru sine.

Daniel ne învaţă că ultimii şapte ani vor fi martorii unui lider mondial care se va ridica cu putere şi probabil va face lucruri mari şi blasfemiatoare în templul din Ierusalim – eveniment care marchează „necazul cel mare” (Mat.24) şi „ziua Domnului” (2 Tes.2). Aceasta presupune un viitor politic pentru poporul Israel precum şi reconstruirea templului lor, un eveniment deloc neobişnuit în profeţie (Ezechiel 40-43, 2 Tes.2.4; Apoc.11:1-2, etc.). În punctul culminant al celei de-a şaptezecia săptămâni Isus Cristos va reveni pentru a aduce judecata asupra omului păcătos şi a urmaşilor săi (Dan.9:26-27; Mat.24:29, ş. urm.; 2 Tes.2:2-12; Apoc.19:11-20.3). Poporul Israel se va întoarce atunci cu credinţă la Mesia al lor (Zah.12.10) astfel încât fărădelegea şi păcatele lor vor fi „făcute să înceteze.” În cele din urmă, fiecare profeţie a Vechiului Testament va ajunge la împlinire, iar templul însuşi va fi consacrat.

            În concluzie, cele şaptezeci de săptămâni se desfăşoară după cum urmează:

587 î.d.C. („darea poruncii de restaurare & reconstruire a Ierusalimului”) –

  49 ani („ şapte de câte şapte, şapte săptămâni”)

538 î.d.C. („un uns, un prinţ”; Cir)

(pauză cu durată nespecificată)

440 î.d.C. („strada şi şanţul cu apă va fi zidit din nou în vreme de strâmtorare”) –

434 ani („şaizeci şi două de săptămâni”)

    6 d.C. (naşterea lui „Mesia,” Isus Cristos)

(pauză cu durată nespecificată)

Evenimente specificate („după cele şaizeci şi două de săptămâni”):

1)      crucificarea lui Mesia

2)      distrugerea Ierusalimului „până la sfârşit”

?? d.C. („legământ făcut cu Israel) +

3½ ani („la jumătatea săptămânii”)

?? d.C. („urâciunea pustiirii”) +

3½ ani

?? d.C. („sfârşitul”; întoarcerea lui Cristos; judecata asupra „prinţului ce va să vină”)

Copyright 1996 Fred Zaspel

http://www.voxdeibaptist.org/Cele_Sapteyeci_de_Saptamani.htm

Umblați prin credință – un verset înțeles greșit?

060-IMG_6717

Drum prin deșert - foto de Johannes Plenio - unsplash.com

Majoritatea dintre noi suntem familiarizați cu felul cum este transpus versetul din 2 Corinteni 5:7 în versiunea Cornilescu, ”pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere”. Dacă dați o căutare pe Google – în limba engleză de exemplu – veți găsi explicații a ceea ce înseamnă acest verset, cum ar fi ”Biblia ne provoacă să umblăm prin credință, nu prin vedere”, sau că trebuie ”să mergi prin credință nu prin vedere”, sau că tu ar trebui ”să mergi prin credință, nu prin vedere”. Și probabil că aceleași lucruri le-ați auzit și în diferite predici.

Ca să clarificăm lucrurile, cuvântul ”umblăm” din acest verset este, de sigur, folosit într-un sens metaforic ”a trăi”; versiunea BVA în limba română îl transpune astfel: ”pentru că trăim prin credință, nu bazați pe ce vedem”. În acest mod cuvintele lui Pavel sunt luate ca un îndemn sau o poruncă de ”a trăi prin credință”. Conform acestei păreri, noi suntem provocați să ne ridicăm mai presus de experiența noastră creștină normală și, mai degrabă decât să operăm dintr-o perspectivă lumească (”trăim prin vedere”), noi ar trebui să ne ghidăm viețile și să ne facem deciziile bazat pe credința noastră și să ne încredem în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Nu e nimic greșit cu privire la această idee în sine. Este corect din punct de vedere teologic să spunem și să insistăm asupra faptului că creștinul trebuie să caute mereu să trăiască prin credință și să se încreadă în Dumnezeu și promisiunile Sale, și să nu fie motivat doar de ceea ce el sau ea vede și aude în circumstanțele prezente.

Problema este că nu aceasta e ceea ce spune textul, și nici nu înseamnă acest lucru. Pavel nu poruncește corintenilor să ”trăiască prin credință”; el face o afirmație: corintenii trăiesc prin credință.

Textul nostru este de asemenea popular în cadrul mișcării Word of Faith (Cuvântul Credinței), pe care nu îl voi descrie aici. Un predicator popular de la TV din cadrul acestei mișcări, Frederick Price, își încheie fiecare predică prin a cita 2 Corinteni 5:7.

În toate aceste instanțe, textul a fost golit de contextul său și i s-a desemnat un nou înțeles. Pavel nu spune că noi ” trăim prin credință” sau că noi ”ar trebui să trăim prin credință”. Nu, el spune în mod direct și fără echivoc că noi, toți credincioșii, de fapt, trăim prin credințăDar de ce face Pavel această afirmație?

Versetul 7 se înțelege în mod corect a fi paranteza din cadrul gândului versetelor 6-8:

(6 )Așadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, (7) pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. (8) Da, suntem plini de încredere și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Să mergem pentru un moment la începutul capitolului 5 pentru a vedea contextul mai larg. Pavel începe în versetul 1 prin a explica ceea ce se întâmplă cu un credincios care moare, ”dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc”. Din fericire, Pavel spune că noi putem privi înainte la un trup înviat, ”avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veșnică”. Doar că până atunci noi ”gemem” (v. 2), știind că trupurile noastre din prezent sunt supuse afecțiunilor, rănilor și neputințelor. Și din moment ce știm că ”dacă suntem acasă în trup, pribegim departe [într-un sens spațial] de Domnul” (v. 6), nouă ”ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (v. 8). Toți credincioșii de pe pământ sunt în mod prezent ”departe de Domnul” în sensul pe care îl descrie Pavel în versetul 6.

Doar că raționamentul lui Pavel din versetele 6 și 8 ar putea lăsa o impresie greșită. De aceea el întrerupe versetul 6 cu versetul 7 înainte ca el să-și completeze gândul său în versetul 8. Acel ”pentru că” cu care începe versetul 7 este ceea ce dicționarul standard al limbii grecești (BDAG) numește drept ”marcatorul de clarificare”. Cineva ar putea lua cu ușurință afirmația lui Pavel din versetul 6 că ar însemna că… din moment ce credincioșii sunt în prezent ”departe de Domnul”, ei nu se bucură de nici o părtășie cu El. Dar, cu certitudine, aceasta este un fals absolutpentru căvedeți voi, spune Pavel (în versetul 7) ”noi trăim în prezent în tărâmul credinței [„prin credință„], nu în tărâmul vederii”. Pavel pune de fapt în contrast a-L vedea pe Domnul (”acasă cu Domnul”) cu experiența noastră prezentă de a-L crede pe Domnul fără să-L vedem(”departe de Domnul”). Pentru momentul de acum credincioșii ”trăiesc în tărâmul credinței”, încrezându-se în Domnul pe care ei nu L-au văzut, dar într-o zi ei vor ”trăi în tărâmul vederii”. Acesta este un fel de contrast pe care îl vedem și în Ioan 20:29 (”„Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.””) și 1 Petru 1:8 (”pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită…”).

Așa că, deși suntem în prezent ”departe de Domnul”, aceasta nu înseamnă că suntem izolați de părtășia cu Domnul. Dar pentru moment noi trăim ”în tărâmul credinței”, care nu este nici o piedică spre comuniunea cu Salvatorul nostru, deși noi cu adevărat privim la ziua când voi trăi ”prin vedere”. Atunci, cum spune și scriitorul unui imn”credința va fi vedere”.

Notă. Materialul de mai sus este o adaptare a unui articol scris de Bill Combs de la Detroit Baptist Theological Seminary, apărut inițial în site-ul BibleStudyTools.com. Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să citați cu link sursa, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/umblati-prin-credinta-un-verset-inteles.html?03

Tu cum îți vezi soția?

44-IMG_5170

Tot pe probleme de vedere scriu iar. De data aceasta e vorba despre noi bărbații și modalitatea în care „ne vedem” soțiile dar și femeile în genere. Trebuie să recunosc că mereu descopăr în mine tipare de gândire care țin de cultură, religie, experiențe anterioare, experiențe ale altora și toate aceste aspecte „îmi îmbracă” soția în haine care nu i se potrivesc. Ori eu aș vrea să o văd „goală” nu mă refer la nuditate, ci la a o vedea pe ea, fără ce am eu în folclor.

Vedeți, mulți, cei mai mulți bărbați care ajung la conflict de relație ajung în genere nu pentru chestii concrete, ci pentru că își văd soția cu „mult machiaj” care nu ține de ea. Să mă explic puțin: de când ne naștem noi adunăm informații multe, la capitolul acesta adunăm informații despre ce e femeia și ne formăm anumite șabloane despre ce înseamnă femeia ideală. După aceste desene la un moment dat începem a căuta persoana care să corespundă schițelor noastre și bineînțeles că  nu găsim decât cu nevoia de ajustări așa că, ne căsătorim cu o femeie cu gândul de a o mai ajusta, doar să intre în acel șablon.

Nu prea ne trece prin cap că șablonul nostru poate fi alterat, defect, că informațiile pe baza cărora am desenat ar putea fi inexacte, false, distorsionate, deci să acceptăm că am desenat rău nu prea e acceptabil. Așa se face că „luăm” cea mai asemănătoare persoană și deja ne ascuțim dălțile cu care să o „modelăm”. Dar vai, câtă dezamăgire, persoana nu „stă la dăltuit”, e vie, are dureri și nu vrea „lucrată” de marele meseriaș care sunt eu.

Sunt unii care reușesc câte ceva din „planul lor” și după ce au dăltuit (se poate citi schilodit) se uită la ce a rezultat și realizează că e… oribilă creația, realizează că deși au „dăltuit” tot ce au avut în plan și e conform planului, femeia nu arată bine ci „schiloadă” și asta nu pentru că nu au muncit, nu pentru că nu au avut plan, nu pentru că „ea nu s-a lăsat prelucrată” ci pentru că planul, schița, au fost eronate.

Dragii mei, avem foarte multe informații eronate, până și definirile femeii ne sunt eronate și erorile vin din toate părțile: informații auzite, informații „văzute” în viața celor dragi, exemple externe, religie, vedere subiectivă etc. Asta ne face să refuzăm să vedem. Ne uităm la ea și vedem ce vrem noi să vedem nu ceea ce este ea. Poate fi frumoasă dar să o vedem inestetică dar alții să o vadă frumoasă. Poate fi plăcută dar să o vedem cicălitoare dar alții să o vadă bine. Poate fi bună la suflet dar noi să o vedem diferit și multe alte aspecte.

Poate fi scris mult dar mă trag mai spre casă: tu cum vezi soția ta? O accepți așa cum este sau preocuparea ta este să o schimbi. O accepți așa cum este sau ești resemnat cu ea? Cât ai explorat din ce este soția ta pentru a o descoperi? Ai analizat vreodată nemulțumirile față de ea să vezi cât de obiective sunt? Dar resemnările le-ai analizat ca sa vezi dacă au la bază realitatea sau pornesc de la schița eronată?

De un lucru sunt sigur: Dumnezeu a rânduit bine ca bărbatul să se unească cu femeia și de la acest adevăr ar trebui să pornim călătoria descoperirii ei. El a făcut „ajutor potrivit” nicidecum „piedică”, „nesuferită”, „cruce”, povară, „mașină de cheltuit bani”, „lucru slab”, „persoană slabă” etc. Dacă îți trec astea sau altele similare prin minte sunt convins că vin de la desene eronate și te anunț cu entuziasm că poți descoperi minuni, dacă pornești la explorare și alegi „să o dezbraci” de ceea ce nu e al ei. Vei descoperi: feminitate, căldură, bunătate, iubire, gingășie, calm și alte perle  asemănătoare. Uneori e mai mult de lucru dacă ai apucat a dăltui mult la ea, dar sigur vei descoperi frumosul.

Chiar așa: poți spune fără rezerve acum că soția ta este un om frumos, cea mai potrivită persoană pentru tine? Poți să enumeri „la foc automat” câteva din calitățile ei? O poți aprecia între patru ochi? O poți lăuda în fața copiilor voștri fără stânjeneală? Te simți bine să fie în preajma ta? Te simți onorat să mergi cu ea „în lume”? Dacă da îți transmit sincere felicitări. Chiar apreciez astfel de oameni și cred că nu au probleme, sau au doar probleme mai mici de vedere.

Nu, nu e vorba de a venera femeia, e vorba de a realiza că avem foarte multe elemente de folclor în minte și că acestea ne încurcă rău de tot în relația meritală, ca să nu mai spun de componenta ei sexuală. Trebuie să ne ștergem din când în când „ochelarii”, trebuie să ne mai verificăm informațiile ca să mai facem curățenie. Trebuie să ne mai „dezbrăcăm” soțiile de ce nu este al lor pentru a le vedea persoana, frumusețea, naturalețea, feminitatea, omul.

Oricum ar fi: cea mai mare dovadă de dragoste e când accepți persoana așa cum este, nu când vrei să o schimbi după cum îți place.

Photo by Artem Kovalev on Unsplash

Tu cum îți vezi soția?

Tu cum îți vezi soția?

A intrat să găzduiască la un om păcătos

040-DSCN7956

Evanghelia trebuie să fie prezentată atât de clar încât și inamicii ei să o recunoască. Când Domnul a intrat la Zacheu și l-a mântuit, dușmanii au prezentat foarte exact mesajul esențial al Evangheliei: “(Isus) a intrat să găzduiască la un om păcătos”.

Este interesant că oamenii nu se bucură că Isus a intrat la acest păcătos care avea nevoie de recuperare și nici nu se puteau bucura de transformarea Lui, ci erau supărați că Hristos cel sfânt era asociat cu asemenea oameni. Da, harul e scandalos. Nu ți se pare scandalos că Isus se asociază cu tine și cu mine? Mie mi se pare! Dacă ajungi să te cunoști așa cum ești în realitate și să te privești spiritual prin ochii pătrunzători ai Celui ce este foc mistuitor atunci poți să vezi scandalul Evangheliei.

Dar scandalul mai vine dintr-un motiv. Vine din faptul că Isus nu a intrat să critice un păcătos, să-l pedepsească, să-l înjosească, să-l amenințe cu furia divină, ci să găzduiască la un păcătos. Nu era acolo temporar, ci vroia să aibă un impact decisiv și definitiv asupra acestui mafiot. Ce scandal – Isus să găzduiască la tine și la mine. Sunt locuințele noastre locuri perfecte? Departe! Dar El nu vine acolo fiindcă sunt perfecte și nici pentru că noi le-am pregătit înainte de a veni El acolo ca să facem impresie bună, ci El vine pentru a le transforma.

Un om care înțelege scandalul Evangheliei nu se supără că e numit “un păcătos” pentru că acesta este adevărul! Zacheu e bucuros. N-are nici un stres din pricina cârtitorilor. El nu-și justifică păcatele și nici nu aduce explicații și note de subsol. El era mai păcătos decât știau acești oameni și totuși Isus a intrat la El, Isus care știa absolut totul. Ce mai conta?

Evanghelia moralistă și legalistă “Isus ajută pe cei care se ajută singuri” sau “Isus te ajută dar nu-ți bagă în traistă” nu deranjează pe nimeni și nu este scandaloasă, ci este chiar plăcută pentru că îl întoarce pe om către sine, resursele sale lăuntrice, eforturile sale, progresul său și reușitele sale. Evanghelia “Isus te ajută dar și tu trebuie să … (completați cu ce doriți)” nu scandalizează pe nimeni. Scandalos este că Isus a intrat să găzduiască la un om păcătos.

Harul scandalos al Evangheliei intră în viața unui păcătos dar nu-l lasă așa cum a fost, ci îl transformă. Nu-l motivează să se transforme singur și nici nu-i dă metode de îmbunătățire comportamentală, ci aduce o transformare primită cu bucurie.

Zacheu l-a primit pe Isus cu bucurie. Fariseii nu știu nimic despre bucuria mântuirii și de aceea disprețuiesc bucuria provocată de Hristos. Pentru ei e scandaloasă bucuria. După ei, omul păcătos trebuie să rămână cu capul în pământ toată viața pentru că nu va putea atinge cotele înalte ale moralismului gol fariseic. Pentru farisei respectarea legii e o corvoadă, pentru Zacheu e o bucurie pentru că El Îl primise pe Hristos, pe care fariseii îl urau.

de Andrei Croitoru

https://baptistireformati.wordpress.com/2019/12/18/a-intrat-sa-gazduiasca-la-un-om-pacatos/

100 de mari români de la care să reînvățăm demnitatea și curajul de a crede în noi. Episodul 31: Radu Gyr

38-DSCN9730

ActiveNews vă prezintă un serial despre 100 de oameni, români, de la care să învățăm demnitatea și curajul de a crede în noi.
Proiectul este realizat de compania de teatru Red Nose Society și ActiveNews este partener media al acestui demers onorabil și onorant.
„Atât de frecvent auzim lucruri rele despre România și poporul ei încât am început să credem că acestea sunt trăsăturile noastre definitorii. Ni s-a schimbat și comportamentul: acceptăm cu ușurință orice se spune despre noi. Ultimul cenzor și dram de mândrie s-au pierdut după valuri de indignări.
Trăim într-o țară cu un potențial uriaș. Acesta trebuie „hrănit” cu modele de normalitate. Pe această idee se ridică proiectul: 100 de oameni din ultimii 100 de ani de la care sa învățam (din nou) demnitatea si curajul de a crede in noi”
Din convingerea că realitatea este cu totul alta, compania de teatru Red Nose Society a inițiat proiectul „Învață Aripile-ți să Zboare!”.
Proiectul este realizat de compania de teatru Red Nose Society și ActiveNews este partener media al acestui demers onorabil și onorant.
„Demult, în țara noastră trăiau oameni care țineau la semenii lor și visau ca românii să aibă un trai mai bun. Acești oameni își doreau ca numele României să fie rostit cu admirație în cercurile elitelor culturale de pe mapamond. Ei respectau, iubeau și trăiau pentru cultura românească. Și astăzi există astfel de oameni, doar că sunt timorați, tăcuți, inhibați, neîncrezători că ceea ce ei fac mai are vreun rost. Pentru acești descurajați prezentăm episodul 21 al seriei „Învață Aripile-ți să Zboare!””, spune realizatorul Ștefan Ruxanda.
Azi, Radu Gyr:

Drept la replică al Ministerului Afacerilor Externe față de un articol ActiveNews legat de cazul Cameliei Smicală

035-DSCN9484

Drept la replică al Ministerului Afacerilor Externe față de un articol ActiveNews legat de cazul Cameliei Smicală
Cu privire la articolul – Camelia Smicală, audiată ceasuri întregi de poliția finlandeză, acuzată pe nedrept de insuccesul politicilor „Serviciului Social” care i-a abuzat familia, declară că nu mai are nicio posibilitate de apărare. Copiii sunt de 2 luni de zile în pericol – publicat vineri, 10 ianuarie, de către ActiveNews, Ministerul Afacerilor Externe a trimis următorul drept la replică, pe care îl publicăm integral:
Situația doamnei Camelia Jalaskoski și a celor doi copii minori ai acesteia se află în mod constant în atenția prioritară a Ministerului Afacerilor Externe și a Ambasadei României la Helsinki, care a întreprins, încă din anul 2016, multiple demersuri de asistență consulară pe lângă serviciile locale de protecție a copiilor, autoritățile judiciare competente, Ministerul Afacerilor Externe și alte autorități centrale finlandeze.
Doamna Jalaskoski a beneficiat de asistența consulară constantă a misiunii diplomatice române de la Helsinki, prin prestarea cu titlu gratuit a unor servicii consulare, precum eliberarea certificatelor de naștere românești pentru cei doi copii născuți în Finlanda, prin realizarea unor intervenții la nivel diplomatic în sprijinul acesteia pe lângă MAE finlandez, administrația regională și serviciile sociale implicate, prin prezența reprezentanților ambasadei la termenele de judecată din cadrul procedurilor judiciare în care cetățeana română a fost implicată, precum și prin consilierea acesteia cu privire la demersurile întreprinse pe lângă autoritățile finlandeze.
De asemenea, în cadrul audierii doamnei Jalaskoski de către poliția din Tampere ce a avut loc vineri, 10 ianuarie, consulul Ambasadei României la Helsinki a însoțit-o pe doamna Jalaskoski, asistând la audiere, alături de avocatul acesteia. Totodată, Ambasada României la Helsinki a solicitat autorităților finlandeze responsabile informații despre situația actuală a celor doi minori, poliția finlandeză comunicând că aceștia sunt considerați dispăruți și menționând că sunt desfășurate procedurile specifice în aceste cazuri.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că cei doi copii minori sunt și cetățeni finlandezi (având dublă cetățenie) și au domiciliul legal în Finlanda, iar din perspectiva dreptului internațional prevalează cetățenia finlandeză. Astfel, deciziile autorităților finlandeze cu privire la situația celor doi copii minori și hotărârile judecătorești definitive ale instanțelor finlandeze în acest caz le sunt direct aplicabile, cetățenia română neputând îndepărta efectele acestora. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că o misiune diplomatică nu poate desfășura investigații sau anchete pe teritoriul statului acreditar, acestea fiind strict de resortul autorităților respectivului stat. Mai mult decât atât, în conformitate cu legislația europeană aplicabilă (Regulamentul CE 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000)), partea finlandeză și-a asumat jurisdicția asupra acestui caz, solicitarea de repatriere a minorilor în România, transmisă de autoritățile române prin Ambasada României la Helsinki, fiind respinsă.
Ministerul Afacerilor Externe precizează, de asemenea, că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale român a transmis, în anul 2016, o solicitare de repatriere a celor doi copii, în vederea integrării în familia biologică extinsă din România, prin încredințarea lor spre creștere și educare bunicilor materni, însă autoritățile finlandeze nu au dat curs acestei cereri, prevalându-se de competența jurisdicțională exclusivă a instanțelor finlandeze, în conformitate cu normele de drept european în materie.
Dincolo de demersurile menționate anterior, Ministerul Afacerilor Externe reamintește că în cadrul discuțiilor purtate în contextul primirii de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a ambasadorului Finlandei, Marjut Akola, în luna decembrie 2019, partea română a subliniat necesitatea ca autoritățile finlandeze să manifeste deschidere spre un dialog constructiv cu privire la acest dosar și a subliniat că orice soluții în acest caz ar trebui să aibă în vedere, pe lângă legislația relevantă, specificul și diversitatea culturale, care presupun și menținerea legăturii cu mama, și în special principiul „interesului superior al copilului”.
Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: