Închide

David Dumitrașcu Șerban 1914 – ? din Jegălia — Istorie Baptistă

Fratele David Dumitrașcu Șerban s-a născut în ziua de 2 februarie 1914 în comuna Jegălia, județul Ialomița.Părinții fratelui s-au numit Niță și Maria, de religie baptistă și naționalitate română. A studiat 7 clase primare în localitatea natală și Seminarul Teologic Baptist din București.În ziua de 14 august 1938 se căsătorește cu Firuca, născută… via David Dumitrașcu […]

Dărăban Ilie 1895 – ? din Vintere

download - Copie

Fratele Dărăban Ilie s-a născut în ziua de 17 august 1895 în localitatea Vintere, din județul Bihor.

Părinții fratelui s-au numit Iosif și Maria, de religie greco – catolică și naționalitate română.

A studiat patru clase primare în localitatea sa natală și a absolvit Seminarul Teologic Baptist din București, în anul 1927.

În ziua de 14 mai 1918 se căsătorește cu Maria, născută Blaga. Căsătoria civilă a avut loc în localitatea Marțihaz,  județul Bihor, Domnul binecuvântându-i mai târziu cu doi copii: un băiat și o fată.

În anul 1917 este recrutat și încorporat în regimentul 86 Infanterie din Salonta Mare, Bihor și rămâne la vatră cu gradul de soldat.

În ziua de 11 august 1911 este botezat  și primit membru al confesiunii baptiste.

În 6 ianuarie 1928 este ordinat ca  predicator pentru biserica din Reșița și încă 11 biserici ce aparțineau de Reșița. Din comisia de ordinare au făcut parte frații: Țirban Ioan, Teodor Vicaș, Vasile Berbecar.

Din anul 1945 face parte din Comitetul Uniunii Comunităților Creștine Baptiste din România, la secțiunea edilitară.

Din anul 1947 face parte din comitetul orfelinatului de la Prilipeț.

În raionul său de activitate avea 374 de membri, 184 aparținători și copii.

Surse:

Arhive

Îndrumătorul Creștin Baptist

Mulțumesc că ai trecut pe aici. Lasă un mesaj.

https://wordpress.com/read/feeds/94707255/posts/2568935151

Tăcerea în fața nedreptății este complicitate… — Ciprian Barsan

Tăcera este cea mai mare amenințare la adresa libertății și democrației. Comemorarea victimelor Holocaustului ne-a readus aminte că nu avem voie să tăcem. A tăcea în fața minciunii, răutății, violenței verbale și chiar în fața jumătăților de adevăr înseamnă complicitate. Cuvintele pastorului Martin Niemoöller, arestat de naziști, sunt mai valabile ca oricând: „Când au venit […] […]

Festivalul cântecului creștin original ASAF la Chișinău | Actual

download - Copie

Moldova Creștină TV

Festivalul va avea loc pe 1 februarie în premieră pentru Republica Moldova. Programul va cuprinde seminare, master-classuri și un concert la care veți putea auzi doar piese compuse de interpreții autohtoni.

Detalii despre eveniment în emisiune și la acest link: https://www.facebook.com/events/725747594595846/?ti=as

Tabăra de muzică ASAF https://www.facebook.com/asafcampmd/?epa=SEARCH_BOX

https://moldovacrestina.md/festivalul-ca-ntecului-cres-tin-original-asaf-la-chis-ina-u-actual/

Pagina de Teologie Biserica. Ce facem când venim la adunare de Iosif Ţon

download - Copie

Pagina de Teologie

Biserica. Ce facem când venim la adunare

de Iosif Ţon

Iosif Ton

 Un ortodox când merge la Biserică ştie că acolo preotul cântă liturghia în dialog cu cantorul şi, uneori, cu corul. Restul oamenilor stau şi ascultă, în anumite momente îşi fac semnul crucii, în altele îngenunchează. La sfârşitul liturghiei, unii se duc înainte şi se împărtăşesc. Alţii se duc înainte să sărute câteva icoane sau să aprindă o lumânare şi apoi pleacă acasă.

Cam acestea sunt lucrurile la care credincioşii ortodocşi se aşteaptă să se întâmple când merg la Biserică. Şi nimeni nu discută că ar putea să fie şi altfel! Textul liturghiei a fost fixat de Grigore cel Mare pe la anul 370, d.Cr.. Un alt text al liturghiei a fost formulat de Ioan Gură de Aur pe la anul 400 d.Cr.. Singura opţiune este să se aleagă între cele două liturghii. Şi, de o mie şase sute de ani se continuă în felul acesta!

La catolici, textul liturghiei a fost fixat cam în aceeaşi vreme şi, în cea mai mare parte, are aceeaşi structură.

Esenţa liturghiei este momentul în care se crede că, prin formule şi gesturi, pâinea se transformă în trupul lui Cristos şi vinul în sângele Lui. Acesta este obiectivul principal şi esenţial al liturghiei ortodoxe şi catolice.

Reforma a respins tocmai elementul acesta esenţial: transssubstanţierea. Reformatorii au aruncat la o parte tot ceremonialul liturghiei şi au introdus un nou fel de a face slujbă bisericească, compusă de acum din cântări comune (la început numai psalmi, iar începând de pe la 1680 si alte cântări), rugăciuni, citirea Scripturii şi, mai presus de toate, predica. Se poate spune că esenţa slujbei protestante în Biserică este predica. Iată de ce în cultele protestante şi reformate au apărut atâţia predicatori celebri!

Martin Luther a conceput slujba în Biserică aşa cum a crezut el că ar fi mai bine. Ioan Calvin, la rândul lui, a conceput slujba aşa cum a crezut el că ar fi mai bine. În cultele pe care le-au început ei, cultul luteran (în Germania se numeşte „Biserica evanghelică”) şi cultul reformat (cel creat de Calvin), slujba în Biserică se desfăşoară şi astăzi în general aşa cum au conceput-o aceşti reformatori.

În vremea Reformei (mai exact, la 1525) au apărut şi anabaptiştii. Şi ei şi-au conceput felul lor de a face adunare, sau slujbă duminicală. Apoi au început să apară o mulţime de alte culte de natură protestantă sau reformată, ajungându-se astăzi la mii de asemenea culte. Cele mai multe dintre ele se definesc a fi „culte evanghelice”. Fiecare dintre ele şi-a conceput şi structurat felul ei de a face slujba duminicală în Biserică, dar elementele sunt cam aceleaşi: rugăciune, cântare comună, citirea Scripturii şi predica.

Pe la 1870, în America a apărut ideea de „şcoala de duminica” sau „şcoală duminicală”. Aceasta a apărut mai întâi pentru copii, dar apoi au îmbrăţişat ideea ei şi adulţii. Trebuie să ştim că în America şcoala duminicală nu face parte din slujba duminicală, şi nu se face cu toată biserica la un loc, ci se face pe clase de câte 20-30 de persoane. În adunarea de o oră a clasei se fac si informări despre evenimentele din viaţa membrilor clasei, se face şi rugăciune şi se face studiu biblic. Îndată ce a apărut ideea aceasta, Bisericile şi-au făcut clădiri de clase de şcoală duminicală, în aşa fel încât astăzi o Biserică americană este un complex de clădiri sau săli aranjate în jurul „sanctuarului” în care se adună toţi membrii Bisericii pentru slujba duminicală care ţine între o oră şi o oră şi jumătate.

Când s-au format primele Biserici baptiste în România (după 1880), toate acestea erau la ţară. Cei care au fost primii fondatori şi conducători ai acestor Biserici au stabilit şi ei cam cum să se facă o adunare. Ei au zis: mai întâi să avem o oră de rugăciune; apoi să studiem Sfânta Scriptură împreună (şcoala duminicală sau studiul biblic); şi apoi să facem slujba propriu zisă. Fiindcă la ortodocşi slujba era considerată că îi este făcută lui Dumnezeu, şi de aici denumirea de slujbă dumnezeiască, primii baptişti au schimbat doar cuvintele, şi i-au spus „serviciu divin”. (Atenţie: unii mai in vârstă, neînţelegând sensul, spun „serviciu de vin”!)

Îndată după revoluţie, unii păstori s-au uitat cu atenţie la structura unei întruniri de trei ore si au schimbat totul. Aşa a făcut fratele pastor Beni Fărăgău la Cluj-Iris. El a redus totul la două ore si a început cu studiul biblic, urmat de predica din acelaşi subiect.

Subliniere: Nimeni din conducerea cultului nu a obiectat, pentru simplul motiv ca baptiştii nu au un program liturgic fix şi obligatoriu!!!

Fratele pastor Binu Poplăceanu la una din Bisericile baptiste din Sibiu a redus si el serviciul la două ore şi i-a dat structura pe care a considerat-o dânsul ca cea mai potrivită. Din nou, nimeni din conducerea cultului nu a obiectat. Alt motiv pentru care conducerea cultului nu se amestecă în astfel de probleme este acela că Biserica locală este autonomă şi îşi guvernează viaţa internă fără imixtiuni din afară.

Prin 1960, am fost o scurtă vreme pastor la Biserica Baptistă din Braşov. Şi eu am redus programul de dimineaţa la doua ore. Am pus întâi studiul biblic, apoi predica şi apoi, pe baza a ceea ce am învăţat la studiu şi la predica am făcut timpul de rugăciune. Toată lumea a observat că rugăciunile pe baza învăţăturii primită înainte au fost mult mai la subiect şi cu mai mult conţinut. Seara am redus programul la o oră şi jumătate şi am combinat programul tineretului cu predica. Iarăşi, nimeni din afară nu a intervenit să ne admonesteze.

Ceea ce vreau să subliniez este, mai ales pentru pastorii mai tineri, şi pentru toţi membrii Bisericilor, este că în acest domeniu avem libertate să gândim, împreună cu Biserica, modul  în care structurăm slujbele pe care le facem în adunare!

Un fapt anecdotic. Când eram la Braşov, într-o duminică seara am lăsat să se facă programul cum a fost înainte: programul tineretului separat şi apoi serviciu divin de seară. O doamnă, dintre cele mai conservatoare, a exclamat  după încheiere: „În sfârşit, am asistat la un serviciu baptist!”

Pentru biata de ea, numai felul de serviciu cu care crescuse ea acolo era „serviciu baptist.”

Noi trebuie să ştim că nu există ceea ce ea a numit „serviciu baptist.” Există numai serviciu bisericesc făcut după un anumit tipar de înaintaşii noştri. Noi avem toată libertatea să facem modificările pe care le considerăm necesare pentru folosul Bisericii.

Una dintre problemele dificile este ora de rugăciune. Această oră dădea rezultate când Biserica era un grup foarte mic şi când era timp să se roage pe rând toţi cei din adunare. Dar când Biserica a crescut numeric, când participanţii au trecut de o sută, au apărut probleme. Una, cea mai evidentă, este că nu mai este timp să se roade toţi. A doua este că dintre cei ce se roagă, unii au voci foarte slabe şi rugăciunea lor nu este auzită, şi atunci majoritatea nu mai participă la acea rugăciune. A treia problemă este că mulţi dintre cei care se roagă au o rugăciune pe care o ştiu pe de rost şi se roagă totdeauna aceeaşi rugăciune, de obicei foarte lungă. Şi aceştia tind să monopolizeze timpul de rugăciune.

Încă acum 30 de ani, pastorul Simion Cure îmi semnala că ora de rugăciune aşa cum a fost ea concepută de înaintaşi nu mai dă roade. El nu avea şi o soluţie a problemei, dar îi simţeam frustrarea şi pentru aceasta.

Unii, fiindcă nu vor să schimbe nimic, cu toate că au peste o mie de oameni în adunare, fac ora de rugăciune tot aşa cum era făcută acum o sută de ani la ţară!

Trebuie să avem curajul să gândim  şi să găsim soluţiile cele mai rodnice şi pentru această problemă.

Penticostalii au introdus rugăciunea în comun, adică se roagă toţi deodată. Eu cred că aceasta are anumite puncte pozitive. Unii pastori baptişti au introdus-o şi ei, dar ca un mic segment din ora de rugăciune şi cu precizarea ca rugăciunea să se facă domol, nu cu strigăte. Dar, dară nu mai este rugăciune a unor persoane pe care să le audă toată Biserica, cum vom putea să spunem cu toţii „Amin” la rugăciune?

Unii penticostali practică rugăciunea în comun chiar şi în familie, de exemplu, înainte de mâncare. Problema e că atunci copiii nu mai aud ce se roagă tata şi nu învaţă şi ei să se roage.

Închinarea.

Cu treizeci de ani în urmă, conceptul de închinare împreună lui Dumnezeu era străin de adunările evanghelice. Ne adunam la adunare pentru a auzi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a ne zidi sufleteşte, pentru a ne ruga împreună şi pentru a avea părtăşie frăţească. Nimeni nu şi-ar fi spus atunci că mergem la adunare înainte de toate să ne închinăm împreună lui Dumnezeu.

Semnificativ este pentru aceasta că adunările se începeau de obicei cu cântări ca „Ce bine e când fraţii cu dulce se unesc”.

Si astăzi unora le este greu să accepte că prima, sau primele cântări pe care le cântăm trebuie să fie adresate lui Dumnezeu, să fie cântări de laudă şi de închinare lui Dumnezeu.

Prin 1981, John MacArthur a publicat cartea lui The Ultimate Priority. Noi am tradus-o imediat la Societatea Misionară Română în America, cu titlul Prioritatea Supremă.

Eu l-am auzit în vremea aceea pe John adresând-se unei mari mulţimi de pastori şi spunându-le cât de preocupat este el să ia cu sine adunarea şi să o ducă înaintea lui Dumnezeu şi să o facă să i se închine cu adevărat lui Dumnezeu şi cum el face aceasta prin cuvinte introductive despre închinare, prin rugăciunea lui de închinare, prin corul care cântă de închinare şi prin cântare comună de închinare.

Cred că John MacArthur a făcut ca Bisericile evanghelice din toată lumea că fie preocupate de închinare. Dar cum să se facă ea? Unul dintre răspunsuri a fost: Prin „grupuri de laudă şi închinare.”

Şi astfel au apărut în foarte multe Biserici grupuri de închinare şi au început să apară cântări, de obicei foarte scurte, cu cuvinte de închinare.

Câteva gânduri despre acest nou fenomen.

Este bun atunci când grupul de închinare este alcătuit din persoane mature, duhovniceşti, evlavioase şi când grupul este condus ori de pastorul Bisericii (cum este cazul la Sibiu, cu fr. Binu Poplăceanu) sau de o altă persoană care ştie cum să conducă închinarea. Multe Biserici din America, au un pastor cu închinarea, care este şcolat în a conduce Biserica în închinare şi care produce o închinare extrem de frumoasă şi de profundă.

Dar, când iei un grup de tinerei care nu ştiu bine ce-i relaţia personală cu Dumnezeu şi nu ştiu ei înşişi ce-i adevărata închinare şi-i pui pe ei să conducă închinarea, cu cântări de genul care le place lor, nu-i de mirare că nu mai are loc închinare în duh şi în adevăr, ci are loc tulburare şi frustrare.

Mai mult, când fetele sau femeile din acest grup vin îmbrăcate sexy, toţi bărbaţii se vor uita numai la ele şi, în loc de închinare, va avea loc acolo curvie în gând, care este atât de necruţător condamnată de Domnul Isus (vezi Matei 5:27-30 şi Luca 17:1-2).

Unul dintre participanţii la masa rotundă a ridicat problema Bisericii pentru viitor.

Imediat a intervenit cineva care, în esenţă, a replicat că ceea ce s-a făcut până acum va fi bun şi pentru viitor.

Materialul acesta l-am scris tocmai pentru a jalona o discuţie pe tema modului de „a face Biserică”, sau a modului de a structura ceea ce facem când venim laolaltă ca Biserică.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_ian08.htm

DAVID

download - Copie

DAVID (ebr. dawid, uneori dawîd); rădăcina şi înţelesul cuvântului sunt incerte, dar vezi BDB in loc.; compararea cu termenul dawidum, „căpetenie”, din bab. veche (Mari) nu mai are credibilitate (JNES 17. 1958, p. 130; VT Supp 7, 1960, p. 165 ş.urm.); cf. Laesoe, Shemsharah Tablets, p. 56). Cel mai tânăr fiu al lui Isai, din seminţia lui Iuda; a devenit al doilea rege al lui Israel. În Scriptură numai el poartă acest nume, exemplificând locul unic pe care îl are ca strămoş, înaintaş şi prevestitor al Domnului Isus Cristos -„cel mai de seamă dintre fiii marelui David”. În NT există 58 de referiri la David, inclusiv titlul dat deseori lui Isus – „Fiul lui David”. Pavel spune că Isus este „din sâmânţa lui David, după trup” (Romani 1:3), iar Ioan scrie că Isus Însuşi a spus: „Eu sunt Rădăcina şi Sâmânţa lui David” (Apocalipsa 22:16).

Când ne întoarcem la VT pentru a afla cine a fost acest om care ocupă o poziţie atât de importantă în linia genealogică a Domnului nostru şi în planurile lui Dumnezeu, materialul este abundent şi bogat. Istoria lui David este găsită din 1 Samuel 16 până în 1 Împăraţi 2, iar o mare parte din material are paralele în 1 Cronici 2-29.

Familia

Strănepot al lui Rut şi Boaz, David a fost cel mai tânăr dintre opt fraţi (1 Samuel 17:12 ş.urm.) şi a crescut ca păstor la oi. În această ocupaţie el a căpătat curajul de care mai târziu a dat dovadă în luptă (1 Samuel 17:34-35) şi tandreţea şi grija pentru turmă, despre care avea să cânte mai târziu ca atribute ale Dumnezeului său. La fel ca şi Iosif, a suferit din cauza relei-voinţe şi a invidiei fraţilor săi mai mari, poate din cauza talentelor cu care l-a înzestrat Dumnezeu (1 Samuel 18:28). Deşi strămoşii săi au fost modeşti (1 Samuel 18:18), David avea să dea naştere unei linii de urmaşi renumiţi, aşa cum arată genealogia Domnului nostru în Evanghelia după Matei (Matei 1:1-17).

Ungerea ca rege şi prietenia cu Saul

Când Dumnezeu l-a respins pe Saul ca rege al lui Israel, David i-a fost revelat lui Samuel ca şi succesor al lui Saul; Samuel l-a uns pe David, fără multă paradă, la Betleem (1 Împăraţi 16:1-13). Unul dintre rezultatele respingerii lui Saul a fost îndepărtarea Duhului lui Dumnezeu de la el, urmată de o depresie în sufletul lui, care uneori părea să se apropie de nebunie. Există o revelaţie impresionantă a planului divin în providenţa prin care David, care urma să-l înlocuiască pe Saul în harul şi în planul lui Dumnezeu, este ales să-l slujească pe regele căzut în melancolia lui (1 Samuel 16:17-21). Vieţile acestor doi oameni – gigantul lovit şi adolescentul în ascensiune – s-au întâlnit.

La început toate au mers bine. Lui Saul îi plăcea de tânărul ale cărui talente muzicale aveau să ne dăruiască o parte din cea mai bogată moştenire devoţională şi l-a ales ca purtătorul său de arme. Binecunoscutul incident cu Goliat, luptătorul filistean, a schimbat totul (1 Samuel 17). Agilitatea lui David şi măiestria lui în mânuirea praştiei a biruit puterea gigantului greoi, iar omorârea lui a fost semnalul pentru respingerea armatei filistene de către Israel. Era deschisă calea pentru ca David să primească răsplata promisă de Saul – mâna fiicei regelui, ca să se căsătorească cu ea, şi scutirea familiei tatălui său de impozite; dar cursul evenimentelor a fost schimbat de un factor nou – invidia regelui faţă de noul erou al lui Israel. Când David s-a întors de la lupta în care l-a omorât pe Goliat, femeile lui Israel l-au întâmpinat cântând: „Saul a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii”. Saul, spre deosebire de fiul său *Ionatan, aflat într-o situaţie similară, a fost tulburat de lucrul acesta şi ni se spune că din ziua aceea „a privit cu ochi răi pe David” (1 Samuel 18:7, 9).

III. Ostilitatea lui Saul

Relaţiile dintre Saul şi David s-au înrăutăţit treptat şi vedem că tânărul erou naţional scapă dintr-un atac sălbatic al regelui îndreptat împotriva vieţii lui, îi sunt retrase onorurile militare, este înşelat în ce priveşte căsătoria şi îi este dată de soţie o altă fiică a lui Saul, Mical, după un aranjament de căsătorie care a fost menit să cauzeze moartea lui David (1 Samuel 18:25). Din 1 Samuel 24:9 s-ar părea că la curtea lui Saul exista un grup care încerca în mod deliberat să înrăutăţească relaţiile dintre Saul şi David, iar situaţia s-a deteriorat în continuu. O altă încercare nereuşită a lui Saul de a-l omorî pe David cu suliţa a fost urmată de o încercare de arestare, dejucată numai de o stratagemă a lui Mical, soţia lui David (1 Samuel 19:8-17). O caracteristică remarcabilă a acestei perioade din viaţa lui David este felul în care doi dintre copiii lui Saul, Ionatan şi Mical, s-au aliat cu David împotriva tatălui lor.

Fuga dinaintea lui Saul

Următoarele etape din istoria lui David sunt marcate de o fugă constantă din calea lui Saul care îl urmărea fără încetare. Nici un loc de odihnă nu oferă siguranţă pentru multă vreme; un profet, un preot, un duşman naţional – nimeni nu-i poate oferi adăpost, iar cei care îl ajută sunt pedepsiţi cu cruzime de un rege orbit de mânie (1 Samuel 22:6-19). După ce a scăpat ca prin urechile acului de uneltirile căpeteniilor militare ale filistenilor, David a înfiinţat în cele din urmă ceata lui din Adulam, care a fost la început o adunătură heterogenă de fugari, dar care a devenit apoi un detaşament militar care hărţuia invadatorii străini, proteja holdele şi turmele israeliţilor din zonele de graniţă şi trăia de pe urma generozităţii acestora. Refuzul grosolan al unuia dintre aceşti păstori-fermieri, Nabal, de a recunoaşte obligaţia pe care o avea faţă de David este prezentat în 1 Samuel 25 şi este interesant pentru prezentarea lui Abigail, care avea să devină mai târziu una dintre soţiile lui David. Cap. 24 şi 26 din aceeaşi carte relatează două cazuri în care David a cruţat viaţa lui Saul, dintr-un amestec de pietate şi mărinimie. În cele din urmă David, neputând să reducă ostilitatea lui Saul, a ajuns la o înţelegere cu regele filistean Achiş, din Gat, şi a primit stăpânirea asupra oraşului de frontieră Ţiclag în schimbul folosirii ocazionale a grupului lui de luptători. Totuşi, când filistenii au pornit cu toate forţele împotriva lui Saul, căpeteniilor militare nu le-a plăcut prezenţa lui David în mijlocul lor, temându-se de o schimbare de loialitate în ultimul moment, aşa încât David a fost cruţat de tragedia de la Ghilboa, pe care a deplâns-o mai târziu în una dintre cele mai frumoase elegii care s-au păstrat până în zilele noastre (2 Samuel 1:19-27).

Rege la Hebron

După ce a murit Saul, David a căutat să cunoască voia lui Dumnezeu şi a fost călăuzit să se întoarcă în Iuda, regiunea sa tribală. Aici a fost ales rege de membrii tribului său şi a ales ca reşedinţă regală cetatea Hebron. Era în vârstă de 30 de ani şi a domnit la Hebron 7 1/2 ani. Primii doi ani ai acestei perioade au fost ocupări de războiul civil dintre sprijinitorii lui David şi vechii curteni ai lui Saul, care l-au instalat pe fiul lui Saul, Eşbaal (Iş-Boşet), ca rege la Mahanaim. Se poate ca Eşbaal să nu fi fost decât o marionetă manipulată de comandantul armatei lui Saul, Abner. După ce aceştia doi au fost asasinaţi, opoziţia organizată faţă de David s-a încheiat prin ungerea lui ca rege peste cele 12 seminţii ale lui Israel la Hebron, de unde avea să transfere curând capitala la Ierusalim (2 Samuel 3-5).

Rege la Ierusalim

Acum începe perioada cea mai înfloritoare din domnia lungă a lui David, domnie care avea să dureze încă 33 de ani. Printr-o combinaţie fericită de bravură personală şi strategie militară strălucită el i-a condus pe israeliţi într-o acţiune susţinută de subjugarea sistematică şi decisivă a duşmanilor lor – filisteni, canaaniţi, moabiţi, amoniţi, aramei, edomiţi şi amaleciţi – încât numele lui avea să rămână înscris pe paginile istoriei datorită acestui succes militar, lăsând la o parte rolul său în planul divin de mântuire. Slăbiciunea puterilor de pe Nil şi Eufrat i-a permis, prin cuceriri şi alianţe, să-şi extindă sfera de influenţă de la graniţa egipteană şi Golful Aqaba până în cursul superior al Eufratului. A cucerit citadela iebusită de la Ierusalim, despre care se credea că este inexpugnabilă, şi a transformat-o în capitala sa, şi a unit cele două fracţiuni majore din regatul său care mai târziu aveau să devină regatul lui Iuda şi regatul lui Israel. A fost construit un palat, au fost deschise şosele, au fost restaurate căile comerciale şi a fost asigurată prosperitatea materială a ţării. Totuşi, aceasta nu putea fi singura ambiţie, nici măcar ambiţia principală, a unui „om după inima lui Iahve”, aşa cum vom vedea curând din dovezile de zel religios al lui David. El a adus înapoi chivotul legământului de la Chiriat-Iearim şi l-a pus într-un cort pregătit în mod special pentru chivot la Ierusalim, în timpul acestei aduceri a chivotului s-a petrecut incidentul care a dus la moartea lui Uzia (2 Samuel 6:6-8). O mare parte a organizării religioase care avea să îmbogăţească mai târziu închinăciunea la Templu îşi are originea în aranjamentele pentru slujirea la cort, făcute acum de David. În afară de importanţa sa strategică şi politică. Ierusalimul a dobândit astfel o importanţă religioasă şi mai mare, cu care a fost asociat numele său de atunci încoace.

Faptul că în această perioadă de prosperitate exterioară şi de aparent zel religios, David a comis păcatul pe care Scriptura îl relatează în 2 Samuel 11 ne stâmeşte cu atât mai mult mirarea şi ne face să ne cutremurăm de o teamă sfântă. Semnificaţia şi importanţa acestui păcat, atât pentru hidoşenia lui intrinsecă, cât şi pentru consecinţele sale pentru istoria viitoare a lui Israel, sunt incalculabile. David s-a pocăit profund, dar faptul era împlinit şi stă ca o dovadă a modului în care păcatul strică planul lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Strigătul de durere cu care a primit vestea morţii lui *Absalom a fost doar un ecou slab al agoniei inimii care ştia că moartea aceea, şi multe altele, au fost doar o parte a recoltei produse de pofta şi înşelăciunea pe care le semănase cu mulţi ani în urmă.

Răscoala lui Absalom, în care partea de N a regatului a rămas loială lui David, a fost urmată curând de o revoltă din partea părţii de N a regatului, condusă de Şeba, un om din Beniamin. Această revoltă, la fel ca şi răscoala lui Absalom, a fost zdrobită de Ioab. Ultimele zile din viaţa lui David au fost tulburate de intrigile lui Adonia şi Solomon pentru ocuparea tronului şi prin înţelegerea faptului că vărsarea de sânge între fraţi, prevestită de *Natan, avea să continue.

În afară de armata obişnuită a lui David, condusă de rudenia sa, Ioab, David a avut o gardă personală recrutată în principal dintre luptători de origine filisteană, a căror loialitate faţă de el nu s-a clătinat niciodată. În scrierile istorice există o mulţime de dovezi pe care le-am menţionat deja cu privire la talentul lui David de a compune ode şi elegii (2 Samuel 1:19-27; 3:33-34; 22; 23:1-7). O tradiţie mai veche îl descrie ca pe „cântăreţul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23:1), iar scrierile VT de mai târziu vorbesc despre faptul că el a condus închinarea muzicală a Israelului, despre faptul că a inventat şi a cântat la instrumente muzicale şi despre compoziţiile lui (Neemia 12:24, 36, 45-46; Amos 6:5). Şaptezeci şi trei de psalmi din Biblie sunt consideraţi „psalmi ai lui David”, unii dintre ei implicând foarte clar faptul că el a fost autorul. Într-un mod cât se poate de convingător, Însuşi Domnul nostru a vorbit despre faptul că David a fost autorul cel puţin al unui psalm (Luca 20:42), când a folosit un citat din psalm pentru a arăta clar natura Mesianităţii Sale.

VII. Caracterul

Biblia nu trece nicăieri cu vederea păcatele sau defectele de caracter ale copiilor lui Dumnezeu. „Tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră” (Romani 15:4). O parte a misiunii Scripturii este să avertizeze prin exemple, sau să încurajeze. Păcatul lui David în problema cu Urie Hetitul este un exemplu important de felul acesta. Această pată trebuie să fie văzută aşa cum este – o pată pe un caracter care de altfel a fost bun şi frumos pentru gloria lui Dumnezeu. Este adevărat că în viaţa lui David sunt elemente care par străine şi chiar respingătoare pentru fiii noului legământ. Totuşi, „el a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 13:36) şi în generaţia aceea el s-a evidenţiat ca o lumină strălucitoare puternică pentru Dumnezeul lui Israel. Realizările lui au fost multe şi diferite; om de acţiune, poet, îndrăgostit tandru, duşman generos, judecător aspru, prieten loial – el a avut toate calităţile pe care oamenii le consideră bune şi demne de admirat la un om, şi aceasta a fost prin voia lui Dumnezeu care l-a creat şi l-a modelat pentru destinul său. David, şi nu Saul, este cel spre care evreii privesc cu mândrie şi afecţiune, considerându-l întemeietorul regatului lor şi în el au văzut cei mai vizionari dintre ei idealul de rege, dincolo de care minţile lor nu puteau ajunge. În el au văzut ei pe viitorul Mesia, care avea să izbăvească pe poporul Său şi avea să şadă pe tronul lui David pentru totdeauna. Faptul că lucrul acesta nu a fost o absurditate idealistă, cu atât mai puţin idolatrie, este indicat de pasajele din NT care vorbesc despre calităţile lui David, din a cărui sămânţă avea să vină, după trup, Mesia.

BIBLIOGRAFIE. 1955  de S. Barrow,David: Shepherd, Poet, Warrior, King, 1946; A. C. Welch,Kings and Prophets of Israel, 1952, p. 80 ş.urm.; D. F. Payne, David: King in Israel, în curs de apariţie. Pentru o analiză concisă a psalmilor lui David, vezi N. H. Snaith, The Psalms, A Short Introduction, 1945, unde rearanjarea făcută de Ewald este citată cu apreciere. Pentru o evaluare importantă şi interesantă a rolului oficial al lui David ca reprezentant al divinităţii şi cu privire la importanţa Ierusalimului în viaţa religioasă a monarhiei, vezi A. R. Johnson, Sacral Kingship in Ancient Israel, 1955. T.H.J.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/david.html

Daniel

download - Copie

Întreaga Biblie poate fi asemănată cu o oglindă plimbată asupra istoriei omenirii. Reciproca este valabilă, căci întreaga istorie umană poate fi desprinsă din conţinutul profetic aşezat în cele 66 de cărţi ale Bibliei.

Cartea lui Daniel poate fi numită pe drept cheia descifrării mesajelor profetice. Cadranul unui ceas n-ar fi de nici un folos fără ajutorul limbilor indicatoare. Tot aşa, cartea lui Daniel este pentru întregul Scripturii, indicatorul care ne ajută să ne orientăm în succesiunea de evenimente consemnate în profeţii.

Din cauza conţinutului ei extraordinar, cartea lui Daniel a fost contestată de toţi cei care au combătut Biblia şi credinţa creştină. Criticii ei înfierbîntaţi au prezentat-o drept un fals istoric produs cel mai devreme prin jurul anului 164 î.Cr. cu scopul de a-i întări în credinţă pe evreii care treceau prin vremuri grele sub conducerea Macabeilor.

Descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă a redus la tăcere aceste critici. Pentru creştini, lucrurile erau clare chiar şi înainte de aceste descoperiri, în afara dovezilor conţinute chiar în textul cărţii, despre Daniel a mai scris şi Ezechiel, care-l aşează în rîndul sfinţilor poporului evreu, numindu-l: „un om neprihănit” şi „un om foarte înţelept” (Ezecniel l:19-20; 28:3) Nimeni nu s-a îndoit vreodată că Ezechiel a trăit în vremea cînd ni se spune că a trăit, ori el îl aminteşte pe Daniel ca pe un contemporan al său aflat încă în viaţă.

Cea mai mare dovadă despre veridicitatea conţinutului cărţii lui Daniel vine însă din partea Domnului Isus care citează din cartea profetului de trei ori în cuprinsul cuvântării Sale din Matei 24. În versetul 15, El citează Daniel 8:13; 9:27; 11:31; 12:11; indicîndu-le ucenicilor semnele care-i vor anunţa că e timpul să fugă din Ierusalim („De aceea, cînd veţi vedea „urîciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel, „aşezată în locul sfînt” – cine citeşte să înţeleagă! -…”)

În versetul 21, El descrie venirea „Necazului cel mare” citînd din Daniel 12:1: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n- a fost niciodată de la întemeierea lumii pînă acum şi nici nu va mai fi”.

Apoi, în versetul 30, El descrie cea de a doua venire a Sa folosind textul din Daniel 7:13: „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului…”

Mai mult decît atît, în cel mai solemn moment din cadrul procesului religios la care a fost supus, în ceasul în care Marele Preot l-a întrebat categoric: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Domnul Isus i-a răspuns cu acelaşi text din Daniel 7:13, 14: „Da, sînt. Ba mai mult, vă spun de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului” (Matei 26:63-64).

Domnul Isus îl prezintă pe Daniel drept „un crainic al lucrurilor viitoare” confirmînd ceea ce scrisese însuşi Daniel despre cartea sa: „Tu însă Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea, pînă la vremea sfîrşitului. Atunci mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte” (Dan. 12:4). La venirea Sa Domnul Isus a proclamat începutul acestei „vremi a sfîrşitului”, a ridicat pecetea de pe cartea lui Daniel şi a declarat emfatic: (De acum) „Cine citeşte să înţeleagă” (Matei 24:15).

Acestei înţelegeri îi dedicăm rîndurile care urmează.

Titlul: Cartea poartă numele autorului ei: Daniel, care se poate traduce prin „Dumnezeu este judecătorul”.

Daniel activează în paralel cu Ezechiel, profetul exilaților. Ezechei este în mijlocul poporului. Daniel este la palatul suveranului imperial. Pentru cei ce știu să savureze subtilitățile Cuvântului lui Dumnezeu, numele celor doi profeți definesc mesajul divin pentru epocă.

Așezat la ,,talpa țării“, în mijlocul celor simpli, înconjurat de exilații fără țară, Ezechiel se numește providențial ,,Dumnezeu este tăria mea“.

Așezat la palat, în mijlocul vrăjitorilor, al magilor și al împăraților peste ținuturi, Daniel poartă numele ,,Dumnezeu este Judecătorul“.

Poporul căzut avea nevoie de încurajarea lui Ezechiel. Mai marii lumii aveau nevoie să li se aducă aminte că există Cineva deaspra lor în autoritate, Unul care vede, apreciează, judecă și pedepsește.

Există o progresie în procesul prin care Dumnezeu se descoperă celor din Babilon:

(1) de la înțelepciunea excepțională pe care le-o dăruiește tinerilor evrei ridicați deasupra celorlalți ,,studenți“ din celelalte neamuri (Dan. 1:20),

(2) la decretul lui Nebucadnețar care recunoaște că ,,Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților“,

(3) la interdiciția dată de Nebucadnețar ca ,,nici un om, din orice popor, neam sau limbă“ să nu-L vorbească de rău pe Dumnezeul evreilor (Dan. 3:29,

(4) la edictul dat de Nebucadnețar care proclamă măreția lui Dumnezeu și subordonarea lui personală înaintea Dumnezeului evreilor (Dan. 4:34-37), la

(5) la zdrobirea lui Belșațar pentru hulă (Dan. 5:24-30),

(6) la porunca dată de Dariu ca toți oamenii din Imperiu să accepte autoritatea Dumnezeului evreilor.

Sunt exact ,,șase“ trepte de revelație destinate omenirii, simbolizată de cifra care-l identifică pe om în simbolistica biblică. Pentru evrei, Daniel consemnează o ,,septadă“ divină de revelații.

Autorul: Deşi pare surprinzător, ştim foarte puţine lucruri despre acest om extraordinar.

(1). Ca tînăr, a fost dus ca rob din Israel la Babilon, în robie a hotărît să nu-şi piardă specificul naţional evreiesc, refuzînd să „se spurce mîncînd din bucatele aduse de la masa împăratului” (Dan. 1:8). Pus în şcoală, a dat curînd dovadă de o înţelepciune cu totul ieşită din comun, dar mai ales s-a evidenţiat prin capacitatea supranaturală de a pătrunde în lumea lui Dumnezeu şi de a primi tălmăciri pentru vise şi vedenii. În Babilon, pentru declanșarea procesului de asimilare, ,,căpetenia famenilor dregători“ i-a schimbat numele în ,,Beltșațar“ (Cel cu viața păzită de Bel). Procesul de îndoctrinare și de asimilare n-a reușit în cazul lui Daniel și al celor trei prieteni ai săi. Ori de câte ori apare în textul cărții, numele Beltșațar este însoțit de numele real al lui Daniel (Dan. 1:7; 2:26; 4:8; 4:9, 18, 19; 5:12; 10:1). Chiar și cartea stă de mărturie, fiind numită cartea lui Daniel, nu a lui Beltșațar! Profetul s-a numit întotdeauna pe sine ,,Daniel“ (,,eu, Daniel“ – 7:15; 8:1; 9:2; 10:2 ,,pe mine, Daniel“ – 7:28; 8:15, 27, ). Îngerul Gavril îl numește ,,Daniel“: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea“ (9:22; 10:11-12; 12:4, 9). Și tot Daniel l-a numit, la bătrânețe, și împăratul Darius: ,,„Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?” (Dan. 6:20). Refuzul lui daniel de a se lăsa identificat cu un idol păgân este o conformare la strictețea citată în psalmi: ,,Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini, dar eu n-aduc jertfele lor de sânge şi nu pun numele lor pe buzele mele“ (Ps. 16:4)

Părerea că Daniel a ținut toată viața sa dieta vegetariană ca să nu se spurce cu bucatele de la masa împăratului din Babilon nu are însă suport biblic. Iată ce citim în text:

„În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni“ (Dan. 10:2-3).

Este clar că în afara celor trei săptămâni de jale, Daniel le-a făcut pe toate cele citate, adică ,,a mâncat carne, a mâncat bucate alese și a băut vin“. Râvna unor predicatori ne-a obișnuit însă să credem altfel …

(2). În urma simpatiei de care s-a bucurat din partea lui Nebucadneţar, a fost promovat în cele mai înalte dregătorii imperiale. Şi acolo însă şi-a păstrat dorinţa de a trăi ca un evreu cucernic. Din această cauză, la vîrsta de 70-75 de ani a fost aruncat într-o groapă cu lei, din care Dumnezeu l-a scăpat în chip miraculos. Caracterul său integru şi apartenenţa lui la lumea supraomenească a revelaţiei divine, l-au ajutat să plutească asemenea unei corăbii peste talazurile frămîntate ale istoriei.

Monarhii lumi s-au succedat unul după altul: Nebucadneţar a fost urmat de Belşaţar, iar apoi Babilonul a căzut în stăpînirea lui Dariu, medul şi a lui Cir, persanul. Simpatizat de toţi aceştia, Daniel a rămas mereu la curtea împărătească, hărăzit de Dumnezeu să fie un fel de „crainic dumnezeiesc” pe lîngă curţile imperiale ale pămîntului. La ceas de cumpănă, el a fost, asemenea poporului ales din care a făcut parte, un fel de conştiinţă cosmică şi de „lumină a neamurilor”.

A murit la Susa, probabil de bătrîneţe, la 90-94 de ani.

Contextul scrierii: Unul dintre motivele pentru care cartea lui Daniel a fost contestată este şi conţinutul supranatural al celor scrise de el. Vise, vedenii, tălmăciri, izbăviri miraculoase din foc sau din gura leilor, apariţii angelice sînt întrepătrunse într-o ţesătură densă şi imposibil de separat.

De fapt există un motiv foarte întemeiat pentru care factorul supranatural este atît de proeminent în această carte, în vremea aceea Israelul se afla în captivitate. Ierusalimul se găsea în ruină. Chiar şi Templul – ultima speranţă a evreilor – fusese ras de pe faţa pămîntului. Într-un fel, Iehova, Dumnezeul evreilor se dovedise mai slab decît dumnezeii Babilonului! Bel-Merodah îl învinsese pe Iehova, sau cel puţin aşa le plăcea să creadă celor din păgînul imperiu. Şi tot aşa erau înclinaţi să creadă şi evreii. Reîntoarcerea şi refacerea păreau imposibile. Nimeni nu credea în spusele lui Ieremia care estimase durata robiei la numai 70 de ani. La urma urmei, de ce s-ar ţine Dumnezeu de această promisiune dacă nu s-a ţinut de promisiunile făcute lui David şi Solomon?!

Lucrările supranaturale relatate de Daniel au fost tocmai nişte răspunsuri date unor astfel de gînduri. Ele au avut caracterul unor semne venite din partea lui Iehova şi adresate lui Israel şi neamurilor deopotrivă.

Atunci cînd Dumnezeu a transferat dreptul de instrument al suveranităţii Sale de la Israel şi l-a dăruit lui Nebucadneţar, El l-a ridicat pe evreul Daniel şi l-a aşezat la curtea regală Babiloneană pentru ca prin buzele lui şi prin acţiunile lui să-l înveţe pe Nebucadneţar despre necesitatea supunerii înaintea Celui Atotputernic, încetînd să mai vorbească la Ierusalim, Dumnezeu şi-a plasat solul la curtea marilor imperii ale lumii, dovedind neamurilor că El există şi că are ultimul cuvînt în desfăşurarea evenimentelor istoriei lumii. În acelaşi timp, prin activitatea lui Daniel, Dumnezeu a dovedit evreilor că El continuă să le fie un Dumnezeu „de aproape”, gată să le asigure supravieţuirea şi în stare să-i elibereze şi acum din robie tot aşa cum a făcut-o şi atunci cînd i-a scos din ţara Egiptului.

Conţinutul cărţii:

Conţinutul cărţii: Cartea lui Daniel este plină de întîmplări în care supranaturalul invadează lumea obişnuită şi schimbă cursul istoriei. A fost vremea cînd poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de o revelaţie deosebită, cu puternice implicaţii în desfăşurarea ulterioară a istoriei.

Cea mai bună dovadă că aceste evenimente supranaturale s-au petrecut întocmai şi nu au fost produsul fabulaţiei o constituie chiar transformarea uluitoare pe care ele le-au produs asupra poporului evreu.

Pe durata robiei, evreii şi-au schimbat total atitudinea religioasă, devenind dintr-un popor înclinat spre idolatrie, un popor cu o credinţă monoteistă mai tare decît granitul. Cei plecaţi în robie s-au aflat acolo din cauza celor aproximativ 500 de ani de cochetărie cu idolii neamurilor învecinate. În numai 70 de ani petrecuţi în captivitate, Dumnezeu i-a „curăţit” pe evrei în cuptorul mîniei Lui şi i-a scos de acolo vindecaţi pentru vecie. Nu mulţimea idolilor din Babilon i-a schimbat pe evrei, ci tocmai acele manifestări dumnezeieşti supranaturale amintite în cartea profetului Daniel.

De la Ezechiel ştim că Daniel devenise celebru chiar fiind încă în viaţă. Şi cum s-ar fi putut să fie altfel după întîmplări ca cele relatate în capitolele 2 şi 3 ale cărţii sale? Ba încă sub influenţa lui Daniel, Nebucadneţar emisese şi celebrele lui proclamaţii către toate popoarele din Imperiu în care recunoştea suveranitatea Dumnezeului evreilor (cap.4). Asemenea lucruri nu puteau să-i lase indiferenţi pe cei din Israel. Cu o nouă şi arzătoare dorinţă, ei s-au aplecat asupra scrierilor profetice ale lui Ieremia („în anul dintîi al domniei lui, eu, Daniel, om văzut din cărţi că trebuiau să treacă 70 de ani pentru dărîmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia” – cap.9:2), şi ale lui Isaia. Acesta vorbise nu numai despre căderea viitoare a Babilonului, dar pomenise pe nume chiar şi pe cel ce avea să dea decretul de reîntoarcere a iudeilor în Canaan şi de rezidire a templului din Ierusalim: Cir persanul (Isaia 45 şi 46).

Cum trebuie să fi trăit evreii toate aceste evenimente? Cum trebuie să se fi uimit ei văzîndu-le prinzînd viaţă chiar sub ochii lor? Experienţele din aceşti 70 de ani de evenimente supranaturale explică spulberarea îndoielilor şi rătăcirilor lor şi transformarea lor într-un popor cu o adorare totală, unică şi definitivă pentru Iehova.

Aranjarea cărţii este foarte clară: primele 6 capitole sînt istorice, iar ultimele 6 capitole sînt profetice.

Mesajul cărţii: Scopul cărţii exprimat în mesajul ei central este expus în cuvintele repetate emfatic de trei ori în cuprinsul capitolului 4 (4:17, 25, 32): „Ca să ştie cei vii că Cel Prea înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place”. Este semnificativ că acest mesaj este făcut să ajungă la noi prin gura smeritului Nebucadneţar, „capul” de aur şi cel dintîi suveran mondial din acesta „vreme a neamurilor”.

O altă caracteristică izbitoare a acestei cărţi este aceea că ea este scrisă în două limbi. De la capitolul 2:4 pînă la capitolul 7 este scrisă în limba aramaică. Restul textului este scris însă în limba ebraică. Are faptul acesta vreo semnificaţie? Noi credem că da.

Există o corespondenţă extraordinară între visul dat de Dumnezeu lui Nebucadneţar (cap.2) şi prima vedenie a lui Daniel (cap.7). Amîndouă ne trasează cursul general al istoriei din „vremea neamurilor”. Celelalte vedenii ale lui Daniel privesc înspre viitor mai ales din punct de vedere al poporului Israel. Spre a le separa de restul, capitolele de la 2 la 7 sînt scrise în aramaică, limba care se vorbea atunci în instituţiile comerciale şi diplomatice ale lumii. Această schimbare, de la limba ebraică din debutul cărţii, la limba aramaică din mijlocul ei şi apoi întoarcerea la limba ebraică ilustrează schimbarea accentului pe care Dumnezeu îl va pune în istoria lumii şi mai spune ceva, şi anume, că Dumnezeu a dat lumii acces numai la planul general al vremurilor, păstrînd doar pentru cei ce ştiau limba evreilor detaliile lui semnificative.

În plus, folosirea ambelor limbi este încă o dovadă că Daniel şi-a scris cartea tocmai în acea vreme. Înainte de vremea robiei, evreii n-ar fi înţeles aramaică (vezi 2 Regi 18:26), iar după robia babiloneană, ei n-ar mai fi înţeles ebraica, deoarece încetaseră să o mai folosească (vezi Neemia 8:8). Numai şi numai în perioada de timp în care a trăit Daniel, evreii au cunoscut amîndouă limbile amintite.

Dumnezeu a aşezat chiar în cuprinsul cărţii dovada datei evenimentelor anunţate de autorul acestei scrieri. Astfel, El i-a redus la tăcere pe cei care vor să-i conteste valabilitatea, pentru că de fapt nu vor să-i primească mesajul.

Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Pentru studiul nostru, cel mai important este felul în care Domnul Isus îl remarcă pe profetul Daniel drept un crainic al lucrurilor viitoare (Matei 24:15-16). Datele prezentate în cartea lui Daniel sînt într-atît de exacte şi de clare încît mai marii iudeilor au interzis cu desăvîrşire studierea lor, ca nu cumva poporul să priceapă că Isus a fost într-adevăr „Unsul-Mesia”.

Mulţi alţi critici au susţinut cu încăpăţînare că amănuntele istorice au fost adăugate mult mai tîrziu în cartea lui Daniel de către preoţi. Descoperirile de la Marea Moartă (între altele şi o copie a cărţii lui Daniel) au dovedit însă zdrobitor de clar că textul profetic din care a citat Domnul Isus a existat exact în forma de azi cu sute de ani înainte de era creştină.

Cartea lui Daniel este cheia profetică a Bibliei. Imaginea ei se reflectă simetric în cartea Apocalipsei. Cele mai importante pasaje profetice ale cărţii sînt visele profetice ale lui Nebucadneţar din capitolul 2 şi vedenia despre „cele şaptezeci de săptămîni” din capitolul 9.

Visul lui Nebucadneţar din capitolul 2 schiţează istoria împărăţiilor lumii şi are un interes deosebit pentru neamuri. Vedenia lui Daniel din capitolul 9 este o profeţie privitoare la Israel şi la evenimentele cheie prin care va trece acesta.

Visul lui Nebucadneţar

Niciodată nu a visat un muritor un vis mai epocal decît acesta. Împreună cu vedenia lui Daniel din cap.7 (care reia tema cap.2 şi o lămureşte în detaliu), acest pasaj anunţă că Dumnezeu s-a hotărît să renunţe pentru un timp la importanţa preponderentă pe care a jucat-o în istorie divină Israelul şi să aducă în scenă „Vremea neamurilor”, pomenite de Domnul Isus în Luca 21:24.

Lui Nebucadneţar, preocupat de „ce se va întîmpla în vremurile de pe urmă” (Dan. 2:28), Dumnezeu îi descoperă în vis succesiunea de puteri mondiale care se va desfăşura pe pămînt începînd cu Imperiul lui şi pînă la venirea împărăţiei „care va dăinui veşnic” (Dan. 2:44.) Această ultimă împărăţie pe care Dumnezeu o va aduce pe pămînt va fi instaurată fără ajutorul vreunei mîini” şi va acoperi întreg pămîntul (Dan. 2:34, 35, 45).

Cei dintîi creştini au cunoscut şi ei aceste profeţii din cartea lui Daniel şi le-au dat o interpretare foarte precisă. Iată ce scria Hippolytus, care a trăit între anii 160-236 după Cristos şi a fost unul dintre ucenicii lui Irineu, socotit la rîndul său ca unul dintre cei patru mari teologi ai vremii sale:

„Capul de aur al Chipului, ca şi leul corespunzător arată Imperiul Babilonian; pieptul şi braţele de argint împreună cu simbolul ursului din cap.7 sînt Imperiul Mezilor şi Perşilor; pîntecele şi coapsele de aramă împreună cu pardosul (leopardul) îi arată pe Greci, care au deţinut supremaţia începînd cu vremea lui Alexandru Macedon; picioarele de fier ca şi fiara „nespus de grozav de înspăimîntătoare şi de puternică” îi arăta pe Romani, care sînt în fruntea lumii în vremea de azi; picioarele parte de fier şi parte de lut, ca şi cele zece coarne, sînt simboluri pentru zece împărăţii care nu s-au ridicat încă; celălalt corn mai mic care s-a ridicat dintre cele zece îl arată pe Anticrist; piatra care loveşte Chipul şi aduce Judecata asupra întregului pămînt este Cristos”. („Tretise on Crist and Antichrist” – Ante-Nicene Fathers, Volumul V, pag.210, par.28)

Partea de profeţie care se împlinise deja le era foarte clară primilor creştini. Ei şi-au dat seama chiar şi că în perimetru Imperiului Roman se vor mai defini încă alte zece forme de guvernămînt, aliate într-o formă de stăpînire comună, care îi va face loc Anticristului şi că Cristos, la cea de a doua venire a Sa, va pune capăt „vremii neamurilor”, instaurînd chiar aici pe pămînt împărăţia neprihănirii. Cei dintîi creştini nădăjduiau încă de pe atunci în venirea împărăţiei. Nu este de mirare, căci însuşi Domnul îi învăţase să se roage spunînd: „Vie împărăţia Ta” (Mat. 6:10).

Revenind la secvenţele visului lui Nebucadneţar şi la tălmăcirea pe care i-o oferea Daniel ajungem să privim la o veritabilă perspectivă a istoriei. Iat-o:

Imperiul Babilonian – a fost instalat la putere începînd cu anul 604 înainte de Cristos, prin venirea lui Nebucadneţar la putere, ca un urmaş al lui Nebopolasar. Acest imperiu a fost supranumit: „Un Imperiu de Aur, într-o epocă de aur”. Realizările militare, economice şi edilitare din Imperiu au depăşit fără termen de comparaţie tot ceea ce omenirea văzuse pînă la vremea aceea. Ca oraş, Babilonul era o minunăţie a lumii. Zidurile lui erau întinse pe un perimetru de 90 de km cu fiecare latură lungă de 23 de km, înalt de 70-100 de metri şi gros de 25 de metri. În interiorul oraşului existau provizii suficiente pentru a supravieţui unui eventual asediu pe o durată de 20 de ani. Rîul Eufrat fusese deviat printre doi pereţi dubli ai oraşului şi asigura alimentarea cu apa necesară. Nebucadneţar adunase în Babilon cantităţi uriaşe de aur: clădise temple aurite, statui de aur şi el însuşi domnea pe un uriaş tron turnat din aur. Babilonul devenise un simbol al puterii omeneşti şi al trăirii fără Dumnezeu.

Ca simbol profetic întîlnit de multe ori în profeţii, Babilonul reprezintă încercarea oamenilor de a se descurca fără Dumnezeu, sistemul din care este exclusă închinarea la Dumnezeu şi în care omenirea este organizată într-o societate suficientă de sine. În judecata lui Dumnezeu, un astfel de sistem nu trebuie să dăinuiască. Chiar dacă el nu-şi găseşte un rival pe pămînt de care să se teamă, Dumnezeu însuşi se ridică împotriva lui şi-l sorteşte pieirii. Într-un text din Isaia (45:1) ni se spune cum Dumnezeu l-a ridicat pe Cir-persanul şi cum l-a ajutat în chip providenţial să distrugă Babilonul, înlesnindu-i pătrunderea în cetate prin nişte „porţi, care să nu se mai închidă”. Istoria ne spune că aşa a şi fost. Acest Cirus-persanul a fost ajutat să asedieze Babilonul de Dariu-medul, un unchi bătrîn al lui Cir. Ei au plănuit ca în ajunul unei mari sărbători din Babilon, cînd populaţia oraşului se îmbăta de bucurie, să devieze într-o depresiune apele Eufratului şi să pătrundă prin albia goală a rîului, pe sub zidul cetăţii, între cele două ziduri ale fortificaţiei. Totul ar fi rămas însă zadarnic, dacă „cineva” n-ar fi uitat tocmai în seara aceea să închidă porţile de fier dinspre interiorul cetăţii. Dumnezeu hotărîse ca falnicul Babilon să devină „ca Sodoma şi Gomora”, un loc în care nu va mai fi niciodată popor, ci îl vor locui fiarele pustiei şi-l vor bîntui stafiile (Isaia 13:19- 22). Despre căderea Babilonului (în 538 î.Cr.) mai vorbise şi Ieremia (Ieremia 50:1-3, 8-9, 14-16, 22-25; 51:1-4, 56-57) cu aproape 80 de ani înainte să se întîmple. Amănunte despre luarea Babilonului găsim şi în cartea lui Daniel, în capitolul 5:1-31.

Urmaşul lui Nebucadneţar, numit de Daniel: Belşaţar, n-a învăţat nimic din experienţele tatălui său şi a fost înlăturat de la tron de însuşi Dumnezeu, care-i cîntărise în balanţa dreptăţii Sale şi-l găsise uşor (Dan. 5:22-28). Căderea Babilonului a devenit sinonimă cu înfrîngerea celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, formînd un sistem prosper pentru o vreme, mîndru şi arogant în înfăţişare, dar gol şi ignorant în esenţă. Cartea Apocalipsei ne prezintă căderea unui alt Babilon, Babilonul cei mare. Numirea aceasta este simbolică bineînţeles şi face aluzie la asemănările care vor exista între societatea viitorului, în timpul lui Anticrist şi Babilonul istoric. Citiţi în acest sens Apocalipsa 18:1-24. Concluziile acestui fragment din planul profetic revelat sînt multe. Noi ne mărginim să enumerăm doar cîteva:

(1) Dumnezeu face ce vrea în istoria lumii (subliniată de trei ori în Dan. 4:17, 25, 32).
(2) Dumnezeu poate îngădui pentru o vreme nebunia oamenilor.
(3) Mîndria merge înaintea căderii.
(4) Oamenii nu învaţă din experienţa trecutului.
(5) Bogăţia şi slava lumii sînt puse în cîntarul divin şi fiecare îşi va primi răsplata.

Imperiul Medo-Persan – a luat fiinţă în 538 î.Cr. şi a durat 200 de ani, pînă cînd a apărut pe scena lumii Alexandru Macedon în 331 î.Cr. Despre felul în care a căzut Babilonul în mîinile medo-perşilor găsim scris în Daniel cap.5 (în special v.30-31). După cum se vede din citirea textului, căderea Babilonului a fost hotărîtă de însuşi Dumnezeu care o anunţase de altfel cu aproximativ 100 de ani înainte prin Isaia (13:17-18). Urmaşul lui Nebucadneţar n-a priceput nimic din experienţa marelui împărat (Daniel 5:18-22) şi a trebuit să fie scos din scena istoriei. În visul lui Nebucadneţar, imperiul Medo-persan corespunde „pieptului şi braţelor de argint” (2:32), iar în vedeniile lui Daniel, el este asemănat cu „un urs care stătea într-o rînă şi avea trei coaste în gură între dinţi” (7:5), dar şi cu berbecele din Dan. 8:1-4, 20). Aceste descrieri s-au potrivit întocmai cu caracteristicile acestui imperiu în care au fost introduse sisteme de taxare draconice şi care şi-a întins cuceririle dincolo de Egipt şi pînă la graniţele Greciei.

Importanţa profetică a imperiului Medo-Persan. Fără îndoială că evenimentul cel mai extraordinar a fost împlinirea absolut exactă a profeţiei făcută despre apariţia şi rolul împăratului persan Cir. Cu aproximativ 100 de ani înainte, Dumnezeu anunţase prin Isaia şi numele acestui împărat şi lucrarea pe care o va împlini acesta: să dea voie evreilor să se întoarcă în patria lor (Isaia 45:1-13). Pe cînd slujea la curtea împăratului Dariu, Daniel „a văzut din cărţi” că s-au împlinit datele anunţate de profetul Ieremia (25:11) despre robia evreilor şi împreună cu mai marii poporului iudeu s-au înfăţişat înaintea împăratului purtînd în mîini sulul profeţiei lui Isaia. Impresionat de cele citite, Cir s-a pus imediat pe lucru şi Ezra ne povesteşte despre hotărîrea luată de el (Ezra l: l -11).

După 200 de ani de dominare, Imperiul Medo-Persan s-a prăbuşit încercînd să cucerească Grecia. În planul lui Dumnezeu, venise vremea lui Alexandru Macedon. În bătălia de la Arabela (331 î.Cr.) deşi copleşiţi numeric, proporţia a fost se pare de unul la douăzeci în favoarea Medo-Persanilor, Grecii au obţinut o victorie zdrobitoare. Împăratul medo-persan a încercat zadarnic să-şi regrupeze trupele într-o retragere strategică. „Pardosul” grec (leopardul este cea mai rapidă dintre feline) nu le-a dat nici un timp de răgaz, ci i-a urmărit peste tot cu o iuţime nemaiîntîlnită în istorie. Pas cu pas, imperiul medo-persan a dispărut, lăsîndu-i loc lui Alexandru să se întindă „pînă la marginile pămîntului” (Daniel 8:5).

Imperiul Grecesc – este asemănat în visul lui Nebucadneţar cu „pîntecele şi coapsele de aramă” (Daniel 2:32). Imaginea a fost cum nu se poate mai nimerită, deoarece grecii au fost primii în istoria lumii care au purtat în afara hainelor obişnuite echipament de război făcut din aramă. Despre soldaţii greci se spunea că sînt „de aramă”. Coiful, platoşele, şi scutul le-au dat grecilor avantaje nete şi i-au ajutat să înfrîngă oşti care-i depăşeau cu mult din punct de vedere numeric. Comandantul lor, Alexandru, a fost un geniu militar. Nimeni nu i-a putut sta împotrivă. El a cucerit tot ceea ce putea fi cucerit în vremea aceea, iar după aceea, istoricii spun, a izbucnit în plîns, pentru că nu putea merge mai departe.

Succesul l-a găsit pe Alexandru Macedon foarte repede. La nici treizeci de ani avea deja o putere incomensurabilă. El a trăit însă ca un smintit în beţii şi în serbări în care era proclamat una cu zeii. De fapt, chiar şi campania lui împotriva Indiei, s-a născut tot din dorinţa de a repeta ceea ce făcuse în tradiţia Olimpului grecesc Bachus şi Hercules. La aproximativ 32 de ani, Alexandru Macedon a fost atins de friguri şi a murit în delir după 11 zile de chin. Era anul 323 î.Cr.

Influenţa imperiului grecesc asupra Israelului a fost adîncă şi de durată. Filozofia grecească n-a făcut casa prea bună cu religia evreilor, dar ocupanţii s-au impus prin forţa armată şi viclenia distracţiilor. Rezultatul influenţei greceşti a fost o slăbire a moralei şi o provocare la adresa ataşamentului evreilor faţă de Dumnezeu.

Împăratul grec Antioh Epifaniu a atins culmea represaliilor atunci cînd a intrat călare în Templu şi a oferit pe altar carne de porc (animal necurat în religia evreilor). El a omorît preoţii şi a încercat o grecizare forţată a evreilor. Prin ceea ce a făcut, Antioh a intrat în istorie ca un precursor al lui Anticrist. (La el face aluzie Domnul Isus în Matei 24:15). Obrăznicia cuceritorilor greci a trezit însă spiritul naţionalist în evrei şi sub conducerea Macabeilor, ei s-au revoltat şi şi-au dobîndit libertatea. Această scurtă perioadă de libertate s-a sfîrşit însă repede. Din cauza frămîntăriior interne şi a luptelor fraticide, Israelul a slăbit treptat şi a căzut sub stăpînirea maşinii de război romane. Venise vremea ultimului imperiu din visul lui Nabucadneţar şi din vedeniile lui Daniel.

Imperiul Roman. În vedeniile lui, Daniel nu a găsit nici o asemănare suficient de şocantă pentru a ilustra ceva din caracterul acestei puteri mondiale. Profetul scrie: „Era o a patra fiară, nespus de grozavă de înspăimîntătoare şi puternică” (Daniel 7:7). Nimic n-a putut să stea împotriva acestei uriaşe forţe de invazie romană care „avea nişte dinţi mari de fier, mînca, sfărîmă, şi călca în picioare ce mai rămînea”

Roma şi-a început cuceririle în anul 241 î.Cr., odată cu invadarea Siciliei. Sub tălpile Legiunilor ei au căzut apoi Europa, Asia Mică, Orientul Mijlociu şi coasta de nord a Africii, astfel că întreaga Mediterană devenise un lac al Imperiului…

În timp ce alte imperii au durat o perioadă măsurată în zeci sau sute de ani, puterea Romei a instaurat un Imperiu care a dăinuit mai bine de l.500 de ani. Chiar dacă ramura de apus a Imperiului a căzut cam pe la anul 500 d.Cr., Imperiul Bizantin a continuat pînă în 1453 d.Cr. De departe, Imperiul roman a fost cel mai mare dintre imperiile lumii.

Din cele patru puteri mondiale anunţate de Dumnezeu prin visul lui Nebucadneţar şi prin vedeniile lui Daniel, Imperiul roman este important într-un mod aparte:

(1) el va fi cea din urmă formă de stăpînire omenească asupra pămîntului şi

(2) el va fi imperiul în care va lovi Cristos la cea de a doua Sa venire. Asupra acestui imperiu se merită să aruncăm o privire mai atentă şi să căutăm să identificăm fragmentele de informaţii pe care ni le pune la dispoziţie textul profetic.

Caracteristicile profetice ale imperiului fiarei.

a)Este un imperiu segmentat în două secţiuni distincte. Textul din Dan. 2:33 ne spune că în prima lui parte de existentă („picioare”), imperiul este unitar şi are tăria fierului, în timp ce în cea de a doua parte a existenţei lui (de la fluierele picioarelor în jos) imperiul se înfăţişează sub forma unei imposibile unităţi între fierul şi lutul amestecate împreună. Într-adevăr, imperiul fiarei a patra a debutat sub numele de Imperiu al Romei şi a supus sub tălpile invincibilelor ei legiuni toată suflarea lumii. Romanii au cucerit prin forţă şi au dominat prin teroare. Fără a fi vreodată cucerit (!!!), acest imperiu al Romei a căzut într-un fel de „leşin”, dispărînd temporar de pe scena istoriei. El s-a dat la o parte ca să facă loc pentru „vremea Bisericii”. (Noi trăim acum în vremea sfîrşitului şi putem vedea cum imperiul Romei se reface, ca formă şi ca alcătuire, sub numele de „Confederaţia Europeană” sau „Piaţa Comună” sau „Comunitatea Europeană”. Există astăzi chiar şi un „Parlament European” ca un mugure al unei visate conduceri unice.) În cea de a doua sa fază, Imperiul Romei sau Imperiul Fiarei, nu va mai fi unitar, ci fragmentat în zece unităţi distincte de guvernămînt simbolizate de cele zece coarne ale fiarei (Daniel 7:7-8; Apoc.13:l). Faptul că imperiul fiarei a patra se reface, este semnul că vremea Bisericii este pe sfîrşite şi că Dumnezeu este gata să reia firul profeţiilor lui Daniel. În ordine cronologică urmează ca, după plecarea Bisericii, în imperiu să apară „Omul fărădelegii, Fiul pierzării, Nelegiuitul” (2 Tesal. 2:3-12; 1 Ioan 2:18; Apoc. 13:3-8), micul corn din vedenia lui Daniel 7:8, Anticristul, „domnul care va veni” (Daniel 9:26). El va face semne mari şi minuni, va intra în Templul din Ierusalim şi se va da drept Dumnezeu, va face război cu sfinţii şi-i va birui, dar va fi nimicit de „piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mîini omeneşti” (Daniel 2:34-35). Acest Anticrist va fi nimicit de suflarea Domnului Isus care-l va prăpădi la arătarea venirii Sale (2 Tesaloniceni 3:8). Dumnezeu va da apoi împărăţia în mîinile Fiului Omului care va veni pe norii cerului (Daniel 7:13-14; 1 Corint. 15:24-27; Ps. 2).

b)Este un imperiu care va avea o putere înfricoşător de mare. Grozăvia acestui imperiu nu şi-a găsit echivalent în nici o creatură de pe faţa pămîntului. Textele profetice îl numesc pur şi simplu „FIARA”. Impresia pe care a lăsat-o asupra lui Daniel a fost una „nespus de grozavă de înspămîntătoare şi de puternică”. „Avea dinţi mari de fier şi mînca, sfărîmă şi călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte” (Daniel 7:7) Astăzi oamenii au descoperit energia atomică şi armele moderne de distrugere îngrozesc pe toţi locuitorii pămîntului. Puterea de dominare a Fiarei se va sprijini şi pe ameninţarea cu războiul atomic.

c)Este un imperiu în care totul şi toţi se vor afla sub controlul celui aflat la putere. Apocalipsa ne spune că fără asentimentul Fiarei „nimeni nu va putea să vîndă sau să cumpere” (Apoc.13:15-18). Mult timp această profeţie a părut greu de crezut, dar acum, de cînd au apărut calculatoarele electronice, computerele şi credit-cardurile cu coduri numerice, toată lumea ştie că acesta este drumul pe care se îndreaptă societatea de mîine.

d)Este un imperiu cu o închinare impusă. Forme de închinare impusă au mai existat şi în alte timpuri, dar ceea ce se va întîmpla în timpul domniei Fiarei va întrece orice închipuire. O a doua personalitate, la fel de dezumanizată (şi numită din acest motiv: „o a doua fiară”, va îndemna tot pămîntul să cadă în admiraţia Fiarei celei mari:

„Ea lucra cu toată puterea fiarei dinaintea ei (aceiaşi putere satanică deci) şi făcea ca pămîntul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintîi, a cărei rană fusese vindecată…  Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rană de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei” (Apocalipsa 13:12-15).

e)este primul şi singurul imperiu care, crezînd în Dumnezeu, se va ridica declarat împotriva Lui. Forme de împotrivire faţă de Dumnezeu au existat întodeauna, dar de obicei oamenii aceia erau sau agnostici sau atei sau idolatri. Fiara care va conduce imperiul roman restaurat, va fi pe faţă Anti-Dumnezeu, Anti-Cristos. Diavolul însuşi o va însufleţi după încercarea de atentat sugerată de „rana de moarte care fusese vindecată” (Apoc. 13:12) şi îi va transmite împotrivirea lui faţă de Stăpînul universului care l-a făcut „să-şi piardă vrednicia” şi să devină „Satanah” (Împotrivitorul).

Fiara „va intra în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu” (2 Tesal. 2:4).

„El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţiilor fi daţi în mîinile lui timp de o vreme, două vremi şi jumătate de vreme” (Daniel 7:25).

„Împăratul va face ce va dori; se va înălţa mai pe sus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; şi va propăşi pînă va trece mînia, căci ce este hotărît se va împlini. Nu va ţine seama nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seama de nici un dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi”. (Daniel 11:36-37)

Despre acest imperiu al Anticristului găsim o relatare mult mai amănunţită în cartea Apocalipsei. Pentru studiul de faţă este bine să ne oprim aici şi să ne amintim că această ultimă formă de guvernămînt al oamenilor, mai rea şi mai perversă decît toate celelalte, va fi pedepsită nu prin intervenţia vreunei alte structuri sociale, ci prin însăşi intervenţia lui Dumnezeu, care în persoana lui Cristos („piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mîini omeneşti”- Daniel 2:34) se va năpusti asupra chipului văzut de Nebucadneţar, punînd capăt vremii neamurilor, şi întemeind o nouă împărăţie, care va fi dată „poporului sfinţilor Celui Prea înalt” (Daniel 7:27).

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oameni de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 17:13-14).

Fără să stăruim prea mult la analizarea visului lui Nebucadneţar, este bine totuşi să subliniem două concluzii care ne afectează pe noi, cei de astăzi:

(1). Sfîrşitul epocii noastre nu se va produce în urma unei îmbunătăţiri treptate care să culmineze cu venirea împărăţiei cerurilor, ci se va împlini printr-un moment de criză, de prăbuşire şi de catastrofă neaşteptată. În vedenia lui Nebucadneţar, peste degetele de fier şi lut se prăbuşeşte „piatra, deslipită fără ajutorul vreunei mîini” (arătată în cap.7 a fi Cristos în împărăţia lui Mesianică) şi face bucăţi întreg Chipul, transformîndu-l într-o pleavă luată de vînt şi împrăştiată fără urmă (cap.2:34-35, 43-45).

Iată ce scrie William Newall în această privinţă: „Toate visările moderne despre un Mileniu înainte de venirea lui Cristos sînt erezii născute dintr-o necugetată încredere în bunătatea oamenilor sau, şi mai grav, din înşelare Satanică. „Cînd vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare” (1 Tesal.5:3). Cristos va face război cu lumea actuală şi va spulbera puterile lumii transformîndu-le în pleavă purtată de vînt”.

(2). Sfîrşitul vremurilor noastre este acum aproape. Cele două picioare ale Chipului din visul lui Nebucadneţar sînt o reprezentare fidelă a istoriei. După cîte ştim, imperiul roman s-a rupt în doua ramuri – Imperiul de Răsărit şi Imperiul de Apus. Despărţirea s-a produs în anul 395 d.Cr. Fără să riscăm prea mult, noi credem că ne aflăm astăzi în perioada descrisă de imaginea celor zece degete ale picioarelor Chipului din vis. Trăim astăzi o renaştere a Imperiului roman pe teritoriul cunoscut din Europa. Slăbiciunea fierului amestecat cu lutul, defineşte cum nu se poate mai bine, lipsa de coeziune care există sub masca unităţii europene. „Legăturile omeneşti” de care vorbea Daniel există: căsătorii peste graniţe, călătorii fără paşapoarte, investiţii multinaţionale, libertatea companilor de a prelua contracte în alte ţări, planul de a avea în curînd o monedă comună unică, etc. Totuşi, dominarea Europei de astăzi asupra lumii nu va mai avea forţa şi tăria Imperiului de altădată. Dominarea militară va fi înlocuită cu dominarea economică şi politică. Şubrezenia părţilor componente îi va determina pe cei din noua Europă Unită să-l accepte ca unic conducător pe Anticrist. Cu soluţiile propuse de el, lumea va părea că iese din impas, dar… pacea adevărată nu va fi aşezată decît de venirea Domnului Păcii. Va mai fi un groaznic război mondial: Armaghedonul, sau „ultimul război dinaintea păcii”.

CELE 70 DE SĂPTĂMÎNI

Vedenia din cel de al 9-lea capitol al cărţii lui Daniel este o profeţie privitoare la Israel şi la evenimentele cheie prin care va trece acest popor „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), Cîrmuitorul” (Dan. 9:25).

Această perioadă cuprinde istoria din „vremea neamurilor”, pînă cînd Dumnezeu se va arăta şi va reaşeza Israelul în prerogativele Mesianice („toate neamurile vor fi binecuvîntate în sămînţa ta” – Gen 22:18).

Iată cuprinsul profeţiei:.

(a) În versetele 24-27 i se spune lui Daniel că: „70 de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului său”. Aceste 70 de săptămîni (sau septade, deoarece în limba folosită grupa de 7 nu are neapărat semnificaţia de săptămînă) sînt împărţite în două grupe, după cum urmează: primele 69 de săptămîni şi săptămîna a-70-a.

De la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului” şi pînă în ziua cînd Mesia va fi „stîrpit” au fost hotărîte şapte săptămîni şi şase zeci şi două de săptămîni”. Făcînd socotelile ajungem la 69×7=483 de ani de la decret şi pînă la moartea lui Mesia. Rămîne încă o a 70-a săptămînă de ani, rezervaţi pentru vremea sfîrşitului, cînd un „domn al unui popor care va veni” va face un legămînt trainic cu Israelul, dar la mijlocul acestei săptămîni va călca legămîntul şi, intrînd în Templu, se va da drept Dumnezeu.

Pentru a înţelege profeţia trebuie să stabilim data la care s-a dat decretul pentru rezidirea Ierusalimului. Trecînd peste cele trei decrete amintite de Ezra în cartea sa şi care au lăsat Ierusalimul cu zidurile încă neridicate, ajungem la porunca dată de Artaxerxe ca urmare a cerem făcute de Neemia: „trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, CA S-O ZIDESC DIN NOU” (Neemia 2:5). Data acestui decret ne este dată la începutul cărţii: „În luna Nisan a anului al douăzecelea al împăratului Artarxerxe” sau în luna Nisan 445 î.Cr.

După obiceiul evreiesc, atunci cînd nu ni se precizează ziua din lună este vorba de cea dintîi zi a ei. Făcînd transformările corespunzătoare calendarului Iulian, Sir Robert Anderson în colaborare cu „Astronomer Royal” au ajuns la concluzia că această dată a fost 14 Martie 445 î.Cr. În socotelile profetice vorbeşte în anii luni-solari de cîte 360 de zile (vezi toate socotelile lui Ioan în cartea Apocalipsei) şi dacă facem socotelile de rigoare ajungem exact la ziua în care a intrat Domnul Isus în Ierusalim. Nu se poate să nu fii şocat de precizia cu care s-au împlinit prezicerile lui Daniel. Cu pasiunea lui pentru amănunte, Evanghelistul Luca ne spune că aceste lucruri se întîmplau „în cel de al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar” (Luca 3:1). Ştiind că Tiberiu şi-a început domnia la 19 August anul 14 d.Cr. ajungem cu socoteala la anul 29 d.Cr. sau exact 483 de ani de la porunca pentru rezidirea Ierusalimului.

Cine a citit Evangheliile ştie că Domnul Isus s-a retras într-un fel de obscuritate deliberată după ce a fost refuzat de mai marii evreilor aşteptînd ceea ce El numea „Ceasul” care-i fusese hotărît. Era vorba de ceasul profetic al împlinirilor Mesianice (Ioan 2:4; 7:8; 8:20).

„Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, izbăveşte-Mă din CEASUL acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit pînă la CEASUL acesta!” (Ioan 12:27).

Într-adevăr în repetate rînduri El le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui despre divinitatea Sa, dar în ziua Floriilor a primit slava mulţimilor care L-au primit ca pe Mesia! Cînd fariseii au protestat, invocînd blasfemia şi teama de represaliile romanilor, Domnul Isus le-a spus clar: „Aceasta este ziua! Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga!” (Luca 19:40)

Fără a-şi face iluzii, El a privit de departe Ierusalimul şi a izbucnit în plîns spunînd: „Dacă ai fi cunoscut şi tu măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum ele sînt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile cînd vrăşmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura şi te vor strînge din toate părţile te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră peste piatră, PENTRU CĂ N-AI CUNOSCUT VREMEA CÎND AI FOST CERCETATA” (Luca 19:42-44)

Ierusalimul ar fi trebuit să ştie că se împliniseră cei 483 de ani şi că venise vremea profeţiei rostită de Zaharia: Împăratul, Cîrmuitorul venise blînd şi călarepe un mînz, pe mînzul unei măgăriţe (Zaharia 9:9; Matei 21:4-5). Se împlniseră cei 483 de ani de aşteptare. „Unsul” înainta spre criza supremă a călătoriei lui terestre. Se apropia de momentul cînd avea să fie „stîrpit”, şi nimeni în afară de El nu ştia încă ce vroise să spună Daniel atunci cînd adăugase „stîrpit, şi nu va avea nimic” (9:26). Mîntuitorul călătorea înspre înviere!

Ce se întîmplă însă cu săptămîna a-70-a? Ea rămîne încă în viitor. Între „stîrpirea” Unsului la sfîrşitul celei de a 69 săptămîni şi începutul celei de a 70-a săptămîni se întinde acum „taina ţinuta ascunsă de veacuri”: vremea Bisericii. Biserica a fost un secret pe care Dumnezeu nu l-a descoperit celor din Israel (Efeseni 3:2-13). La sfîrşitul acestei perioade, în care harul este „la neamuri”, Dumnezeu se va întoarce iarăşi înspre Israel, îi va readuce în patria lor şi vor trăi împreună cu toată omenirea vremea amăgitoare a Anticristului. Sub protecţia lui iniţială, ei îşi vor putea reconstrui Templul, dar la jumătatea săptămîna, legămîntul va fi rupt, Anticristul va intra în Templu dîndu-se drept Dumnezeu şi declanşmd lanţul violent de evenimente relatat pe larg în cartea Apocalipsei.

Din păcate nu putem merge mai departe în analizarea profeţiilor lui Daniel. Sperăm însă ca acest studiu asupra celor două pasaje profetice de bază să vă fie folositor pentru investigaţii personale ulterioare. Între timp, cu cea de a-70-a săptămînă în minte, noi aşteptăm sunetul trîmbiţei divine, vocea arhanghelul, coborîrea Domnului, deschiderea mormintelor, învierea celor sfinţi, stăpînirea din timpul împărăţiei, şi slava de care vor fi urmate toate acestea.

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/daniel/

Cum sarbatoresc evreii Sarbatoarea luminilor sau Hanuka

download - Copie

 20.12.2017  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu

Timp de opt zile, evreii de pretutindeni sarbatoresc Hanuka, sarbatoare ce marcheaza o mare victorie de acum 2 000 de ani.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=8012

Echipa Stirilor CBN a vizitat Orasul Vechi al Ierusalimului pentru a intalni o familie si pentru a afla mai multe despre Sarbatoarea luminilor.

Mii de israelieni vin in Orasul Vechi al Ierusalimului, de Hanuka, sa celebreze si sa vada luminile.

Peste tot in lume evreii rostesc rugaciuni speciale, multumindu-I lui Dumnezeu pentru miracolele dintotdeauna si aprind o menora speciala hanukiya, timp de opt zile.

Este o sarbatoare despre spiritualitate, despre valori, despre conexiunea cu Dumnezeu. Vin multi israelieni aici. Toti sunt atrasi de lumini.

Cunoscuta si sub numele de Praznicul Innoirii Templului, Hanuka nu este mentionata in Vechiul Testament, dar apare in Noul Testament: „In Ierusalim se praznuia atunci Praznicul Innoirii Templului. Era iarna. Si Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.”

Echipa Stirilor CBN s-a alaturat Rebeccai Spiro si familiei ei la celebrarea sarbatorii evreiesti.

Este o sarbatoare care celebreaza libertatea religioasa, victoria noastra impotriva opresiunii si posibilitatea de a rededica Templul.

Si parerea copiilor?

In secolul al II-lea i.Hr., evreii din Iudeea s-au rasculat impotriva cuceritorilor sirieni. Acestia incercasera sa-si impuna cultura, fortandu-i pe evrei sa manance carne de porc, interzicandu-le tinerea sabatului, citirea Torei si circumcizia.

Si mai rau, seleucizii au pangarit templul evreiesc din Ierusalim si l-au dedicat zeului Zeus.

Condusi de macabei, poporul evreu a recapturat Ierusalimul si a rededicat Templul, dar cand au vrut sa aprinda menora, mai aveau doar putin untdelemn sfant.

Sarbatorim cele opt zile cat menora a fost aprinsa, care reprezinta un miracol, ceva nenatural, precum si victoria militara.

Se mananca mancaruri prajite precum clatite din cartofi sau gogosi cu jeleu potrivit traditiei de Hanuka.

Familia si vecinii lui Spiro au traditia lor personala, aceea de a crea unitate intre israelienii seculari si cei religiosi. In fiecare an, pregatim o masa cu bauturi.

Mii de oameni vin in Vechiul Oras, de Hanuka, pentru a vedea menora si luminile, iar noi oferim bauturi calde vizitatorilor.

Spiro spune ca sarbatoarea are un mesaj specific pentru ziua de azi.

Lumea vine impotriva Israelului, lupii inconjoara oile. Asta nu e ceva nou.

Mesajul sarbatorii Hanuka spune ca, indiferent ce se intampla, candelele noastra ard cu putere.

Civilizatiile au tot venit si au plecat, dar poporul evreu este tot aici.

E o experienta impresionanta sa vedem luminile de Hanuka din Orasul Vechi din Ierusalim.

Dorim sa uram prietenilor nostri evrei din intreaga lume un Hanuka fericit !

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 210 – 23 decembrie 2017, la Alfa Omega TV.

Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel/8085-cum-sarbatoresc-evreii-sarbatoarea-luminilor-sau-hanuka#i

http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel/8085-cum-sarbatoresc-evreii-sarbatoarea-luminilor-sau-hanuka#axzz52Bv9UHUo

CULTUL STRĂMOŞILOR

download - Copie

CULTUL STRĂMOŞILOR. Majoritatea popoarelor primitive păgâne cred în existenţa spiritelor, bune şi rele, şi mulţi cred că printre acestea sunt spiritele morţilor. Dorinţa de a asigura confortul spiritelor binevoitoare şi de a împiedica acţiunea celor răuvoitoare duce deseori la „cultul morţilor”; pentru atingerea acestor scopuri sunt făcute diferite servicii, cum sunt pregătirea morţilor pentru înmormântare şi punerea de mâncare şi băutură în mormânt. Totuşi, venerarea făţişă a morţilor, în sensul adorării sau zeificării lor, este destul de rară; cel mai bine cunoscut exemplu este cel al Chinei confuciene. Prin urmare, este mai potrivit să vorbim despre un „cult al morţilor” decât despre un „cult al strămoşilor”, întrucât nu există nici o îndoială că acesta din urmă este întâlnit în Biblie.

În ultima parte a secolului al 19-lea şi în prima parte a secolului al 20-lea relatările călătorilor şi misionarilor cu privire la credinţele popoarelor primitive din zilele noastre au oferit antropologilor material pentru speculaţii despre „dezvoltarea” religiei. Biblia a fost reexaminată în lumina acestor teorii care au rezultat şi au fost detectate presupuse urme ale stadiilor primare în dezvoltarea religiei israelite. Printre aceste urme au fost indiciile cu rivire la cultul strămoşilor. Astfel, s-a afirmat că o dovadă pentru acest cult poate fi găsită în luarea lui *Enoh pentru a fi cu Dumnezeu (Geneza 5:24), o indicaţie că el ar fi fost zeificat; dar această speculaţie este complet nefondată. S-a sugerat de asemenea că iniţial *terafimii au fost veneraţi ca imagini ale strămoşilor, dar nici pentru această concepţie nu există temei.

O dată cu redescoperirea civilizaţiilor din Orientul Apropiat, care au format cadrul VT, s-a văzut că obiceiurile popoarelor primitive din vremea noastră sunt în mare măsură irelevante, dar multe dintre teoriile cu privire la dezvoltarea religiei au rămas, deşi acum religia VT a fost privită ca un amalgam de credinţe şi practici ale popoarelor învecinate.

În Orientul Apropiat antic credinţa în viaţa după moarte a dus la practici cultice legate de cei morţi. Pregătirile făcute de egipteni pentru confortul celor morţi în viaţa viitoare, care se credea că este în esenţă o existenţă plăcută, erau foarte laborioase. În Mesopotamia se cunoaşte mai puţin cu privire la ritualurile funerare, dar viaţa viitoare era concepută în termeni sumbri şi de aceea era important să pună la dispoziţie lucrurile necesare, prin ritual sau liturghie, aşa încât morţii să nu se întoarcă nemulţumiţi şi să le facă rău celor vii. Cazul regilor era diferit şi a existat tendinţa, cel puţin formală, de a-i zeifica. De exemplu, numele unor domnitori din vechime, cum sunt Lugalbanda şi Ghilgameş, erau scrise cu determinative divine, o onoare care a fost acordată în special regilor din Dinastia a 3-a din Ur, iar uneori le erau adresate rugăciuni. În Siria cultul morţilor este de asemenea atestat, ca de ex. în descoperirile de la Ras Shamra, unde mormintele erau prevăzute cu conducte şi colectoare pentru ca libaţiunea să fie turnată de la suprafaţă direct în cripta mormântului.

În Palestina au fost excavate puţine cimitire din perioada israelită, dar cele descoperite indică un declin în provizii, în comparaţie cu Epoca Bronzului canaanită, sau, cu alte cuvinte, un declin al cultului morţilor. Totuşi, în Biblie este afirmat clar faptul că israeliţii se abăteau în permanenţă de la calea dreaptă şi adoptau practicile religioase ale popoarelor învecinate. Este de aşteptat ca printre aceste practici să fie unele asociate cu cultul morţilor. Astfel, afirmaţiile din Deuteronom 26:14 denotă că a fost necesar să se interzică aducerea de jertfe morţilor; se pare că s-a aşteptat să fie arsă tămâie (le) pentru Asa la înmormântarea sa (2 Cronici 16:14) şi la înmormântarea lui Zedechia (Ieremia 34:5); Ezechiel 43:7-9 dă de înţeles că exista o venerare a trupurilor moarte ale regilor. Practica necromanţiei (*GHICIRE) este atestată de asemenea (1 Samuel 28:7), deşi este condamnată cu tărie (Isaia 8:19; 65:4).

Alte pasaje biblice sunt citate uneori ca dovezi că asemenea practici erau cunoscute sau acceptate ca practici legitime. Astfel, în Geneza 35:8 se spune că stejarul sub care a fost îngropată doica Rebecăi a fost numit Allon-bacuth, „Stejarul jalei”, iar în Geneza 35:20, Iacov a ridicat un masseba (*STÂLP) pe mormântul Rahelei. S-a considerat că aceste acţiuni ar sugera credinţa în sanctitatea gropilor şi, în consecinţă, a practicilor cultice asociate cu cei morţi. Dar jelirea morţilor se poate să fi fost autentică şi nu rituală şi nu există nici o dovadă care să sugereze că ridicarea unor stâlpi de aducere aminte implică în mod necesar o practică cultică. Obiceiul leviratului (Deuteronom 25:5-10; *CĂSĂTORIE, IV) a fost interpretat în parte că ar avea scopul să producă un urmaş care să continue cultul morţilor pentru cel decedat. Totuşi, această interpretare iese din limitele mărturiei directe a textului. În ciuda diferitelor teorii, participarea la jertfele familiei (de ex. 1 Samuel 20:29) nu oferă nici o dovadă cu privire la cultul morţilor. S-a sugerat de asemenea că unele obiceiuri de jelire (*ÎNMORMÂNTARE ŞI JELIRE) prezintă semne ale unui cult sau al venerării morţilor. Dar asemenea practici care erau legitime (cf. Levitic 19:27-28; Deuteronom 14:1) pot fi explicate la fel de bine ca manifestări ale durerii pentru pierderea unei persoane iubite.

În concluzie, este clar că nici venerarea strămoşilor şi nici cultul morţilor nu au avut vreun rol în adevărata religie a Israelului.

BIBLIOGRAFIE. 38 H. Lowie, An Introduction to Cultural Anthropology, 1940, p. 308-309 (popoare primitive din zilele noastre); J. N. D. Anderson (ed.), The World’s Religions, 1975, p. 40 (popoare primitive din zilele noastre), 202-203 (şintoism), 223-224 (confucianism); A. H. Gardiner, The Attitude of the Ancient Egyptians to Death and the Dead, 1935; H. R. Hali în ERE, 1, p. 440-443 (Egipt); A. Heidel, The Gilgamesh Epic and Old Testament Parallels, 1949, p. 137-223; H. W. F. Saggs, „Some Ancient Semitic Conceptions of the After-life”, Faith and Thought 90, 1958, p. 157-182; C. F. A. Schaeffer, The Cuneiform Texts of Ras Shamra, 1939, p. 49-54; G. Margoliouth în ERE, 1, p. 444-450; M. Burrows, What Mean These Stones?, 1941, p. 238-242; R. de Vaux, Ancient Israel, E. T. 1961, p. 38.

T.C.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cultul-stramosilor.html

CRONOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT

download - Copie

Scopul unei asemenea cronologii este să determine cât mai exact posibil datele corecte ale evenimentelor şi personajelor din VT, ca să putem înţelege mai bine semnificaţia lor.

I. Sursele şi metodele cronologiei

a. Metode vechi

Până în urmă cu aproape un secol datele din VT au fost calculate aproape în întregime pe baza afirmaţiilor biblice (aşa a făcut Ussher). Această metodă întâmpină două dificultăţi. În primul rând, VT nu furnizează toate detaliile necesare în acest scop şi unele secvenţe de evenimente se poate să fie concomitente şi nu succesive. În al doilea rând, versiunile antice, de ex. LXX, oferă uneori cifre diferite. De aceea schemele de acest fel sunt supuse în mare măsură incertitudinii.

b. Metode actuale

Cercetătorii moderni încearcă să coreleze datele culese atât din Biblie cât şi din surse arheologice pentru a obţine date absolute pentru evrei şi pentru vecinii lor. Din cca. 620 î.Cr. încoace Canonul lui Ptolomeu şi alte surse clasice (de ex. Manetho, Berossus) furnizează un cadru care poate fi completat şi corelat în detaliu pe baza tăbliţelor babiloniene şi a papirusurilor egiptene, etc., pentru cele două state mari riverane. Eroarea aproape că nu depăşeşte niciodată un an, iar în unele cazuri este redusă la o săptămână din lună sau chiar la zero.

Începând din cca. 1400 î.Cr., avem la dispoziţie date bune, bazate pe informaţii mesopotamiene. Asirienii desemnau în fiecare an un funcţionar oficial să fie limmu sau eponim, numele său fiind dat anului în care deţinea funcţia. Ei au păstrat liste cu aceste nume şi deseori au notat evenimente care s-au petrecut în fiecare an, de ex. urcarea pe tron a unui rege sau o campanie militară în străinătate. Astfel, dacă un an oarecare poate fi datat prin socoteli independente, întreaga serie este determinată. O eclipsă de soare din anul eponim Bur-Sagale este cea din 15 iunie 763 î.Cr. şi în felul acesta putem stabili o serie de ani şi evenimente din 892 până în 684 î.Cr., iar unele informaţii ne duc în urmă până la 911 î.Cr. Alături de aceste liste-limmu, listele de regi care dau numele şi perioadele de domnie duc istoria Asiriei până aproape în 2000 î.Cr., cu o eroare maximă de circa un secol, dar eroarea se reduce la circa un deceniu din cca. 1400 până în cca. 1100 î.Cr. Listele babiloniene de regi şi „istoriile sincrone” care narează contactele dintre regii asirieni şi babilonieni ne ajută să stabilim istoria celor două regate între cca. 1400 şi cca. 800 î.Cr. În fine, informaţii disparate din tăbliţe contemporane şi din analele diferitelor domnii furnizează informaţii directe pentru anumite perioade.

Date bune pentru perioada cca. 2100 î.Cr. până în cca. 1200 î.Cr. pot fi obţinute din surse egiptene. Aici se includ liste de regi, ani şi date de pe monumente contemporane, date comune cu Mesopotamia şi alte ţări, şi câteva fenomene astronomice datate exact în anumite domnii. Pe baza acestora, Dinastiile a 11-a şi a 12-a pot fi datate între cca. 2134-1786 î.Cr., Dinastiile a 18-a până la a 20-a între cca. 1552-1070 î.Cr., eroarea maximă fiind vreo 10 ani; Dinastiile a 13-a la a 17-a se încadrează între aceste două grupe cu o eroare maximă de 15 sau 20 de ani în perioada de mijloc. Datele mesopotamiene din perioada 2000-1500 î.Cr. se bazează în mare măsură pe datele care sunt atribuite domniei lui Hammurapi din Babilon: în prezent se încadrează între 1850-1700 î.Cr., iar datarea între 1792-1750 î.Cr. (S. Smith) este la fel de bună ca şi celelalte.

Între 3000 şi 2000 î.Cr. toate datele din Orientul Apropiat sunt supuse la multă incertitudine, până la două secole, şi lucrul acesta se datorează în mare măsură legăturilor inadecvate cu datele mai recente. Înainte de 3000 î.Cr. toate datele sunt estimate în limite rezonabile şi sunt supuse unei erori de câteva secole, eroarea crescând cu cât ne îndepărtăm mai mult în timp. Metoda de datare cu „Carbon-14″ calculează vârsta materiei organice din antichitate şi este de folos pentru perioada dinainte de 3000 î.Cr., iar datarea are o limită de eroare de ± 250 ani. Prin urmare, această metodă este de prea puţin folos pentru cronologia biblică; sursele posibile de eroare pentru această metodă impun ca datele calculate pe bază de „Carbon-14″ să fie privite cu rezerve.

Cadrul istoriei din Mesopotamia şi Egipt ne ajută să stabilim datele descoperirilor din Palestina şi ale evenimentelor şi personajelor din Biblie; istoria regatelor evreieşti permite unele conexiuni cu Asiria şi Babilonia. Nivelele succesive de locuire observate de arheologi în oraşele îngropate („tell”) din Palestina antică conţin deseori obiecte care pot fi datate şi care leagă o serie de asemenea nivele cu datele corespunzătoare din istoria egipteană până în secolul al 12-lea î.Cr. După această dată schimbările în ce priveşte ocuparea pot fi corelate uneori cu istoria israelită, cum este cazul cu *Samaria, *Haţor şi *Lachiş. Datele israelite pot fi stabilite cu o eroare de circa 10 ani pentru perioada lui Solomon, iar eroarea se reduce aproape la zero pe măsură ce ne apropiem de căderea Ierusalimului în 587 î.Cr. Limitele de eroare menţionate mai sus se datorează diferenţelor mici în numele sau datele listelor paralele de regi, întreruperilor din aceste liste, domniilor de durată necunoscută şi limitărilor anumitor date astronomice. Ele pot fi eliminate numai prin descoperirea în viitor a unor date mai detaliate.

Alte complicaţii în cronologie provin din modurile diferite de calculare a calendarului folosite în antichitate pentru calcularea anilor de domnie ai monarhilor. În sistemul „anul urcării pe tron”, acea parte a anului civil scursă între urcarea pe tron şi Anul Nou următor nu era socotită ca primul an de domnie, ci ca „anul urcării pe tron” (anul acela era socotit în domnia regelui precedent), iar primul an de domnie era socotit din prima zi a Anului Nou. Dar un alt sistem de calcul socotea partea de an dintre urcarea pe tron şi Anul Nou următor ca primul „an” de domnie, iar anul al doilea era socotit din prima zi a Anului Nou. Prin urmare, tipul de calcul folosit, persoanele care l-au folosit, timpul când a fost folosit devin deosebit de importante pentru înţelegerea datelor cronologice din Împăraţi şi Cronici.

II. Antichitatea veche dinainte de Avraam

Creaţia este atât de îndepărtată în timp încât este datată suficient prin expresia aceea nemuritoare: „La început…”. Perioada de la Adam la Avraam cuprinde mai multe genealogii în mijlocul cărora are loc Potopul. Totuşi, încercările de a folosi aceste informaţii pentru a obţine date pentru perioada de la Adam la Avraam sunt împiedicate de lipsa de certitudine cu privire la interpretarea corectă. O interpretare literală a cifrelor date duce la date prea recente pentru evenimentele înscrise, de ex. Potopul. De exemplu, dacă data naşterii lui Avraam este stabilită la circa 2000 î.Cr. (perioada probabilă cea mai veche), cifrele din Geneza 11:10-26 ar da o dată a Potopului curând după 2300 î.Cr.; o dată atât de târzie încât ar fi la câteva secole după data nivelului potopului descoperit de Sir Leonard Wooley la Ur, deşi această dată este prea recentă pentru a fi potopul din scrierile ebr. sau bab. Dificultăţi similare se nasc dacă data vieţii lui Adam este calculată în felul acesta pe baza datelor din Geneza 5.

Prin urmare, încercarea de interpretare trebuie făcută după alte criterii. Documentele antice din Orientul Apropiat trebuie înţelese mai întâi aşa cum le-au înţeles scriitorii şi cititorii lor. În cazul genealogiilor, se subînţelege posibilitatea abrevierilor prin omiterea unor nume dintr-o serie. Obiectivul principal al genealogiilor din Geneza 5 şi 11 se pare că nu este atât să dea o cronologie completă cât să furnizeze o legătură între omul din vechime şi criza potopului şi apoi de la potop prin linia lui Sem până la Avraam, strămoşul naţiunii evreieşti. Abrevierea unei *genealogii prin omisiuni nu afectează valoarea ei ideologică de legătură, aşa cum se poate demonstra cu uşurinţă din surse analoage din Orientul Apropiat. De aceea, genealogiile, inclusiv cele din Geneza 5 şi 11, trebuie folosite întotdeauna cu reţinere ori de câte ori se pare că ele pot primi mai multe interpretări.

III. Date dinainte de monarhie

a. Patriarhii

Pentru datarea patriarhilor pot fi folosite trei abordări: menţionarea evenimentelor externe din vremea lor, afirmaţii cu privire la timpul scurs din vremea lor până la un punct ulterior din istorie şi dovezile despre perioada respectivă care pot fi deduse din condiţiile sociale în care au trăit.

Singurele evenimente externe remarcabile menţionate sunt raidul celor patru regi împotriva altor cinci, în Geneza 14 (*ARAMFEL, *ARIOC, *CHEDORLAOMER) şi distrugerea cetăţilor din câmpie, în Geneza 19 (*CÂMPIE, CETĂŢILE DIN), şi amândouă se încadrează în timpul vieţii lui Avraam.

Nici unul dintre regii din Geneza 14 nu a fost identificat încă cu certitudine cu vreun anumit individ din mileniul al 2-lea î.Cr., dar numele pot fi identificate cu nume cunoscute din perioada aceea generală, între 1900 şi 1500 î.Cr. Alianţele formate de grupuri rivale de regi din Mesopotamia şi Siria sunt deosebit de caracteristice pentru perioada 2000-1700 î.Cr.: o scrisoare faimoasă de la Mari, pe Eufratul mijlociu, spune despre această perioadă: „Nu există nici un rege care să fie singur cel mai puternic: zece sau cincisprezece regi îl urmează pe Hammurapi din Babilon, acelaşi număr îl urmează pe Rim-Sin din Larsa, acelaşi număr îl urmează pe Ibal-pi-El din Eshnunna, acelaşi număr a urmează pe Amut-pi-El din Qatna şi douăzeci de regi îl urmează pe Yarim-Um din Yamkhad”. Tot în această perioadă Elam a fost unul dintre regatele proeminente.

Glueck s-a străduit să dateze campania din Geneza 14 pe baza presupuselor ei rezultate arheologice: el pretinde că linia de aşezări întărite de-a lungul „Şoselei Regelui” a fost locuită la începutul mileniului al 2-lea (până în secolul al 19-lea î.Cr., după datarea modernă), dar că la scurtă vreme după aceea ţinutul a încetat să mai fie locuit până prin 1300 î.Cr., cu excepţia unor nomazi, când au fost întemeiate de fapt regatele din Epoca Fierului în Edom, Moab şi Amon.

Un raţionament similar a fost aplicat pentru datarea căderii cetăţilor din câmpie, deşi rămăşiţele lor se pare că sunt în prezent imposibil de recuperat (fiind probabil sub apele Mării Moarte).

Ideea unei întreruperi în ocuparea regiunii între secolele al 19-lea şi al 13-lea î.Cr. a fost criticată de Lankester Harding în lumina anumitor descoperiri recente din Transiordania, între care sunt morminte din Epoca Bronzului şi un templu important de la mijlocul sau sfârşitul Epocii Bronzului. Totuşi, nici părerea lui Glueck şi nici cea a lui Harding nu trebuie împinse la extrem; după toate probabilităţile, ideea unei reduceri a densităţii populaţiei între secolele al 19-lea şi al 13-lea este corectă în general şi în special cu privire la cetăţile de-a lungul Şoselei, în timp ce anumite puncte izolate se poate să fi fost locuite fără întrerupere.

Există două afirmaţii importante care fac legătura între vremea patriarhilor şi vremurile de mai târziu. În Geneza 15:13-16 Avraam este avertizat că urmaşii lui aveau să locuiască într-o ţară străină timp de patru secole. Expresia „a patra generaţie”, în v. 16, este greu de înţeles; dacă o „generaţie” este echivalentă cu un secol (cf. Exod 6:16-20), sensul acesta ar fi neobişnuit. O alternativă posibilă, dar dubioasă, este să considerăm v. 16 ca o aluzie profetică la călătoria lui Iosif în Canaan pentru a-l înmormânta pe Iacov (Iosif fiind „a patra generaţie” de la Avraam). Intrarea lui Iacov în Egipt (Geneza 46:6-7) a fost începutul pentru cele patru secole din Geneza 15:13, cât şi pentru perioada mai specifică de 430 de ani din Exod 12:40. Forma ebr. TM din Exod 12:40, care stabileşte 430 de ani pentru şederea lui Israel în Egipt, este de preferat faţă de varianta LXX, care include în cei 430 de ani şederea atât în Canaan cât şi în Egipt, deoarece Exod 12:41 lasă să se înţeleagă dar că „ziua aceea în care Israelul”, după 430 de ani, a ieşit din Egipt a fost aniversarea acelei zile îndepărtate când Patriarhul Israel şi familia sa au intrat în Egipt. Prin urmare, pare clar că intervalul de 430 de ani este de la intrarea lui Iacov până la plecarea lui Moise şi a Israelului. Genealogia din Exod 6:16-20, care ar putea acoperi cu greu cei 430 de ani dacă ar fi luată literal, este supusă aceleiaşi posibilităţi de selectivitate ca şi cele din Geneza 5 şi 11, şi de aceea nu trebuie să ridice nici o dificultate esenţială. Există trei idei care merită atenţie. În primul rând, deşi se pare că Moise este a patra generaţie de la patriarhul Iacov, prin Levi, Cohat şi Amram (Exod 6:20; 1 Cronici 6:1-3), contemporanul lui Moise, Beţaleel, este a şaptea generaţie de la Iacov, prin Iuda, Pereţ, Heţron, Caleb, Hur şi Uri (1 Cronici 2:18-20), iar contemporanul său mai tânăr, Iosua, este a douăsprezecea generaţie de la Iacov, prin Iosif, Efraim, Seria, Refah, Reşef, Telah, Tahan, Laedan, Amihud, Elişama şi Nun (1 Cronici 7:23-27). Prin urmare, există posibilitatea ca genealogia lui Moise să fie abreviată în comparaţia cu cea a lui Iosua sau chiar a lui Beţaleel. În al doilea rând, Amram, tatăl lui Moise, şi fraţii săi au dat naştere familiilor Amramiţilor, Izhariţilor, etc. care numărau deja 8.600 de bărbaţi la un an după Exod (Numeri 3:27-28), o situaţie greu de explicat afară de cazul că Amram şi fraţii săi au avut urmaşi mult mai devreme decât Moise. În al treilea rând, expresia că Iochebed a „născut” lui Amram pe Moise, Aaron şi Maria (Exod 6:20; Numeri 26:59), la fel ca şi expresiile „a fost tatăl”, sau „a născut”, în Geneza 5 şi 11, nu este necesar să implice paternitate directă ci doar descendenţa. Comparaţi cu Geneza 46:18, unde versetele precedente arată că strănepoţii Zilpei sunt incluşi printre cei pe care „i-a născut ea lui Iacov”. În privinţa acestor trei observaţii, vezi şi WDB, p. 153. Pentru datarea Exodului pe temei independent la 430 de ani după perioada lui Iacov, pe care o considerăm a fi ultima parte a secolului al 18-lea, vezi mai jos.

Condiţiile sociale din naraţiunile patriarhale nu permit o datare mai exactă, dar se încadrează în datele generale care pot fi obţinute din Geneza 14 şi 19 şi din folosirea cifrei de 430 de ani pentru Exod. Obiceiurile sociale de adoptare şi moştenire din Geneza 15-16; 21, etc., prezintă afinităţi cu obiceiurile observate în documente cuneiforme din Ur, etc., datând din secolul al 18-lea până în secolul al 15-lea î.Cr.

Libertatea mare de a călători la distanţe mari – ca mărturie este călătoria lui Avraam în Ur şi în Egipt – este carcateristică pentru această perioadă generală: comparaţi cu trimişii de la Babilon care au trecut prin Mari în drum spre Haţor, în Palestina, cât şi la întoarcerea lor. Pentru alianţele din această perioadă, vezi mai sus. În secolele al 20-lea şi al 19-lea î.Cr. În special, ţinutul Neghev („Sudul”) din Iudea de mai târziu arată ocupare temporară, aşa cum indică Avraam prin călătoriile sale periodice în „Sud”. Dacă ţinem cont de cifrele tradiţionale pentru durata vieţii, pentru naşterea şi moartea patriarhilor, rezultatul general este că perioada lui Avraam poate fi plasată între 2000-1850, a lui Isaac între 1900-1750, a lui Iacov între 1800-1700 şi a lui Iosif între 1750-1650; aceste date sunt rotunjite în mod intenţionat ca să permită ajustarea ulterioară. Ele se potrivesc cu dovezile arheologice limitate dar sugestive, cât şi cu o interpretare plauzibilă a informaţiilor biblice.

Datarea intrării în Egipt a lui Iacov şi a familiei sale în jur de 1700 î.Cr. ar plasa acest eveniment şi slujba lui *Iosif în perioada dinastiei Hyksos din istoria egipteană, în timpul căreia în Egipt au fost instauraţi conducători de origine semitică în funcţia de faraoni pentru Egipt; îmbinarea caracteristică de elemente egiptene şi semitice în Geneza 37:1 este în armonie cu această interpretare.

b. Exodul şi Cucerirea

(Pentru date egiptene alternativ pentru aceasta secţiune, vezi Tabelele cronologice.) Următorul contact între Israel şi vecinii săi are loc în Exod 1:11, când evreii construiau cetăţile Pitom şi Ramses, pe vremea lui Moise. Ramses a fost capitala Egiptului în zona Deltei, numită şi construită în mare măsură de Ramses II (cca. 1290-1224 î.Cr.), care a continuat lucrarea tatălui său Sethos I (cca. 1304-1290 î.Cr.); lucrul acesta este valabil şi cu privire la Qantir, locul cel mai probabil al cetăţii Ramses. Ramses I (cca. 1305-1304 î.Cr.) a domnit ceva mai mult de un an şi de aceea nu este luat în considerare. Înainte de Sethos I şi Ramses II nici un alt faraon nu a construit o capitală în Deltă încă din vremea hicsoşilor (din zilele lui Iosif); cetatea Ramses este cu adevărat o lucrare originală a acestor doi regi şi nu au schimbat doar numele unei cetăţi existente, aşa cum au sugerat unii. Prin urmare, pe baza acestei dovezi, Exodul trebuie să fi avut loc după 1300 î.Cr. şi înainte de 1290 î.Cr. (urcarea pe tron a lui Ramses II). Limita inferioară pentru datarea Exodului este indicată probabil de aşa-numită Stelă Israel, o inscripţie triumfală a lui Merenptah, datată în anul al cincilea al domniei sale (cca. 1220 î.Cr.) şi care menţionează înfrângerea mai multor cetăţi şi popoare din Palestina, inclusiv a Israelului. Unii contestă că Merenptah ar fi invadat vreodată Palestina; Drioton, înLa Bible et l’Orient, 1955, p. 43-46, crede că popoarele din Palestina au fost doar impresionate peste măsură de marea victorie a lui Merenptah în Libia, pe care o comemorează stela; menţionarea Israelului ar fi doar o aluzie la dispariţia Israelului în pustie pentru a pieri acolo, aşa cum credeau egiptenii, vezi de asemenea, C. de Wit, The Date and Route of the Exodus, 1960. Exodul ar putea fi încadrat în primii cinci ani ai lui Merenptah (cca. 1224-1220 î.Cr.). Totuşi, pot fi ridicate câteva obiecţii la această părere. O inscripţie a lui Merenptah într-un templu din Amada, în Nubia, îl numeşte în propoziţii strict paralele „Cel care a legat Ghezerul” şi „Cel care a cucerit Libia”. „Cel care a cucerit Libia” se referă fără îndoială la marea victorie libiana a lui Merenptah în anul al 5-lea al domniei sale, victorie descrisă pe larg în Stela Israel. Prin urmare, titlul foarte specific şi strict paralel „Cel ce a legat Ghezerul” trebuie să se refere la o intervenţie militară reuşită a lui Merenptah în Palestina, chiar dacă a avut o amploare limitată. Această interpretare ar fi în armonie cu înţelesul direct al afirmaţiilor despre Aşcalon, Ghezer, Ienoam, Israel şi Khuru despre care se spune în Stela Israel că sunt „cucerite”, „legate”, „anihilate”, roadele ei nu mai sunt” şi, respectiv, „lăsată văduvă”. Aşadar, afirmaţia: „Israel, roadele (lit. „sămânţa”) lui nu mai sunt”, poate ilustra obiceiul egiptenilor de a da foc holdelor duşmanilor lor – un lucru care poate fi aplicat Israelului care începea să se aşeze în Palestina, dar nicidecum Israelului care înainta prin pustie. Prin urmare, o interpretare mai probabilă a Stelei Israel pe care o prezentăm aici este că Israel trebuie să fi intrat în Palestina înainte de 1220 î.Cr., iar Exodul care a avut loc cu 40 de ani mai devreme poate fi plasat înainte de 1260 î.Cr. În felul acesta data probabilă a Exodului este limitată la perioada 1290-1260 î.Cr. Dacă luăm o dată de mijloc, Exodul şi rătăcirea în pustie pot fi încadrate în perioada 1280-1240 î.Cr. În ce priveşte teoriile care postulează mai multe exoduri sau că anumite triburi nu au intrat niciodată în Egipt, nu există nici o urmă de dovezi externe obiective care să le susţină, iar tradiţiile biblice sunt împotriva unor asemenea sugestii.

Cifra de 40 de ani pentru călătoria evreilor prin pustie este privită prea adesea ca o cifră rotundă care s-ar putea să nu însemne nimic. Perioada de 40 de ani trebuie să fie luată în serios aşa cum este prezentată, în baza următoarelor dovezi. Poporului Israel i-a trebuit ceva mai mult de un an ca să meargă de la Ramses la Cadeş-Barnea; ei au plecat din Ramses în ziua a cincisprezecea a „lunii întâi”, Numeri 33:3; au plecat de la Mt. Sinai în ziua a douăzecea a lunii a doua din anul al doilea, Numeri 10:11. La perioada aceasta adăugaţi cel puţin: 3 zile, Numeri 10:33; probabil o lună întreagă, Numeri 11:21; şi 7 zile, Numeri 12:15; în total, 1 an şi 2 1/2 luni de călătorie; au urmat apoi 38 de ani de la Cadeş-Barnea până la trecerea pârâului Zered (Deuteronom 2:14 şi Numeri 21:12), iar Moise a vorbit poporului Israel pe câmpia Moabului în luna a unsprezecea a anului al patruzecilea (Deuteronom 1:3). Rolul celor 40 de ani de a înlocui o generaţie (rebelă) cu alta este enunţat clar în Deuteronom 2:14.

Afirmaţia potrivit căreia Hebronul a fost întemeiat cu 7 ani înainte de Ţoan din Egipt (Numeri 13:22) este legată uneori cu era contemporană cu Ramsesul din Egipt, acoperind 400 de ani din circa 1720/1700 până prin 1320/1300 î.Cr. Această eră ar fi paralelă cu cei 430 de ani ai tradiţiei evreieşti. Ideea aceasta, însă, este interesantă, dar mai puţin convingătoare.

Dovezile din Palestina sunt în acord general cu datele egiptene. Dacă acceptăm ideea că anumite aşezări s-au dezvoltat mai devreme (de ex. locul templului din Amman, descoperit de Lankester Harding), ocuparea intensivă a regatelor Edom şi Moab, din Epoca Fierului, înconjurate cu fortăreţe de graniţă puternice sau cu case de piatră datează în principal din jurul anului 1300 î.Cr. Prin urmare, înainte de cca. 1300 î.Cr. aceste regate nu ar fi putut să se opună cu putere Israelului (ca în Numeri 20). Astfel, şi pe acest temei Exodul este preferabil să fie datat după 1300 î.Cr. şi nu înainte.

Diferite oraşe-state din Palestina prezintă dovezi dare de distrugere în a doua jumătate a secolului al 13-lea, fapt care concordă cu începutul ocupaţiei israelite începând în jur de 1240 î.Cr. Asemenea localităţi sunt Tell Beit Mirsim (s-ar putea să fie localitatea biblică Debir/Chiriat-Sefer), Lachiş, Betel şi Haţor. Sunt doar două localităţi care au dat naştere la controversă: Ierihon şi Ai.

La Ierihon adevărul este că Iosua şi Israelul şi-au îndeplinit lucrarea atât de bine încât ruinele Ierihonului au rămas descoperite pentru ravagiile naturii şi ale omului vreme de cinci secole, până în zilele lui Ahab (cf. 1 Împăraţi 16:34), aşa încât nivelele din ultima parte a Epocii Bronzului fiind la suprafaţă au fost dezgolite aproape în întregime şi au fost afectate chiar şi nivelele mai vechi. Prin urmare, în unele părţi ale movilei nivelele superioare datează din prima parte a Epocii Bronzului (mileniul al 3-lea î.Cr., dar dovezile din alte părţi şi din morminte demonstrează dar existenţa unei aşezări mari la mijlocul Epocii Bronzului, aşezare care a fost dezgolită prin eroziune. Relicvele extrem de rare din ultima parte a Epocii Bronzului la Ierihon (adică, din vremea lui Iosua) sunt atât de puţine la număr tocmai pentru că au fost supuse eroziunii pentru o perioadă şi mai lungă de timp, din zilele lui Iosua până în timpul domniei lui Ahab; locurile care nu au fost ocupate de aşezarea din Epoca Fierului din vremea lui Ahab şi după aceea au fost supuse eroziunii până în zilele noastre. De aici rezultă pierderea aproape totală a Ierihonului Epocii Bronzului din secolul al 14-lea î.Cr. şi probabilitatea unei pierderi totale a oricărei aşezări din secolul al 13-lea î.Cr.

Zidurile atribuite de Garstang ultimei părţi a Epocii Bronzului s-au dovedit, în urma unei examinări detaliate, că aparţin începutului Epocii Bronzului, cca. 2300 î.Cr., aşa încât încetează să fie relevante pentru victoria lui Iosua. Aparenta lipsă la Ierihon de scarabei ai regilor Egiptului după Ameonphis III (mort în cca. 1353 î.Cr.) nu dovedeşte prin sine că Ierihonul a căzut atunci, ci este doar o mărturie despre eclipsa influenţei egiptene directe în Palestina în timpul acelui rege şi al succesorilor săi, fapt cunoscut şi din alte surse. În ce priveşte vasele de olărit miceniene (importate în mod obişnuit în Siria şi Palestina în secolele al 14-lea şi al 13-lea î.Cr.), numărul lor redus la Ierihon nu dovedeşte că Ierihonul a căzut în secolul al 14-lea şi nu mult după începutul secolului al 13-lea. Până acum a fost trecut cu vederea faptul că aceste vase importate erau uneori foarte rare în ţinuturile din interiorul Siriei şi Palestinei, în timp ce ele sunt lucruri obişnuite în aşezările de pe coastă sau în cele care aveau acces uşor la coastă. Astfel, se ştie că oraşul Hama din Siria, aflat la fel de departe în interiorul ţării ca şi Ierihonul, a fost ocupat în secolul al 13-lea î.Cr., dar aici au fost descoperite numai două cioburi de ulcioare miceniene – mult mai puţine decât cele câteva descoperite la Ierihon; despre Hama, vezi G. Hanfmann, recenzie de P. J. Riis, „Hama II”, punct 3, în JNES 12, 1953, p. 207-207. Rezultatul net al tuturor acestor fapte este că o cucerire a *Ierihonului de către Israel nu poate fi dovedită clar pe baza dovezilor arheologice din prezent, dar nici nu poate fi contrazisă pe baza lor.

*Ai prezintă o problemă care necesită mai multe cercetări pe teren; părţile din movila Et-Tell care au fost excavate până în prezent au încetat să fie ocupate în jur de 2300 î.Cr. S-ar putea ca aşezarea din ultima parte a Epocii Bronzului să fie în apropiere, dar în prezent nu se ştie cu certitudine unde se află.

Din tăbliţele de la Tell el-Amarna se ştie că habiru/apiru au fost activi în Palestina în jur de 1350 î.Cr. şi uneori sunt identificaţi cu israeliţii („evreii”) care au invadat sub conducerea lui Iosua. Dar 1350 î.Cr. este o dată prea timpurie pentru cucerirea ţării, aşa cum am arătat deja mai sus. În afară de aceasta, termenul habiru/apiru este folosit pentru multe alte popoare în afara evreilor biblici, în documente datând din 1800 până în 1150 î.Cr. şi într-un ţinut care se întinde până în Mesopoptamia, Egipt, Siria şi Asia Mică. Se poate ca israeliţii să fi fost consideraţi habiru/apiru, dar este evident că ei nu pot fi identificaţi cu nici unul dintre aceste grupuri dacă nu există dovezi suplimentare.

(Pentru o expunere recentă a dovezilor arheologice şi de altă natură pentru secolul al 15-lea î.Cr. până la Exod şi Cucerire, vezi J. J. Bimson, Redating the Exodus and Conquest, 1978.)

c. De la Iosua până la urcarea lui David pe tron

Această perioadă prezintă o problemă de detaliu care nu poate fi soluţionată fără mai multe informaţii. Dacă cei 40 de ani ai călătoriilor Exodului, cei 40 de ani ai domniei lui David şi primii 3 ani ai domniei lui Solomon sunt scăzuţi din totalul de 480 de ani de la Exod şi până la anul al 4-lea al domniei lui Solomon (1 Împăraţi 6:1), obţinem 397 de ani pentru perioada lui Iosua, a bătrânilor, a judecătorilor şi a lui Saul. Dovezile arheologice indică aproximativ anul 1240 î.Cr. ca începutul cuceririi (vezi mai sus), lăsând numai vreo 230 de ani până la 1010 î.Cr., data probabilă a urcării lui David pe tron. Cu toate acestea, dacă adunăm toate perioadele scrise în Iosua, Judecători şi Samuel, ajungem nu la 397 de ani, nici la 230 de ani, ci la 470 + x + y + z ani, unde x reprezintă perioada conducerii de către Iosua şi de către bătrâni, y numărul de ani în afara celor 20 în care Samuel a fost judecător, iar z domnia lui Saul – şi toate aceste cifre sunt necunoscute. Se poate totuşi ca punctul principal al problemei să nu fie în mod neapărat greu de soluţionat în principiu, dacă examinăm informaţiile în cadrul normal al modului oriental de socotire a timpului.

Nicăieri nu se afirmă explicit că cei 397 de ani obţinuţi folosind 1 Împăraţi 6:1 sau cei mai mult de 470 de ani de la Iosua la Samuel trebuie să fie socotiţi consecutiv, şi acest lucru nici nu este necesar să fie presupus. Este dar că despre anumite grupe de judecători şi asupritori ni se spune că au fost succesive („şi după el…”), dar această afirmaţie nu este făcută despre toţi: cel puţin trei grupuri principale se poate să fi fost în parte contemporane. Astfel, între cei 230 de ani consecutivi obţinuţi pe baza datelor arheologice şi cei peste 470 de ani, în parte concomitenţi, este o diferenţă de peste 240 de ani care poate fi absorbită. Cei 397 de ani, ar reprezenta atunci o simplă selecţie făcută pe baza unui principiu încă dar (cum este omiterea unor asupritori sau ceva similar) din cei peste 470 de ani disponibili.

În lucrările din Orientul Apropiat care includ cronologie, este important să ştim că scribii antici nu întocmeau liste sincrone cum se face în zilele noastre. Ei nu au făcut decât să înşire fiecare serie de domnitori şi domnii separat şi în succesiune pe papirusuri sau pe tăbliţe. Sincronismul trebuia derivat din lucrări istoriografice speciale, nu din listele de regi sau din naraţiunile care serveau alte scopuri. Un exemplu excelent în privinţa aceasta este Papirusul de la Turin al Regilor din Egipt. Acesta înşiră în detaliu toate cele cinci dinastii de la a 13-a la a 17-a, în grupe succesive, totalizând peste 150 de domnitori, iar domniile lor ocupă cel puţin 450 de ani. Totuşi, se ştie din alte surse că cele cinci dinastii, cei 150 de domnitori şi cei 450 de ani de domnie, trebuie încadraţi în cei 234 de ani de la cca. 1786 la cca. 1552 î.Cr.: se ştie că rareori au fost mai puţin de două serii, iar uneori au fost chiar trei serii de domnitori contemporani. Lipsa unor corelaţii între contemporani (de ex. între judecători) este similară cu lipsa unor asemenea corelaţii pentru cea mai mare parte a perioadei din istoria Egiptului menţionată mai sus.

O situaţie similară poate fi observată în listele de regi şi în istoria oraşelor-state sumeriene şi babiloniene din Mesopotamia. Prin urmare, nu există nici un motiv pentru care asemenea metode să nu fie aplicate într-o lucrare cum este Cartea Judecătorilor. Trebuie subliniat că în nici un caz, fie biblic, fie extra-biblic, nu este vorba de inexactitate, ci de metode folosite curent în antichitate. Este posibil ca toate trei cifrele să fie corecte în ele însele – interpretarea lor este cea care trebuie făcută cu grijă. Folosirea selectivă a datelor, prin omisiune – aşa cum s-a sugerat mai sus cu privire la originea celor 397 (din 480) de ani – este cunoscută atât din listele egiptene şi din analele mesopotamiene, cât şi din altă parte. Cifrele biblice şi datele arheologice încep să capete sens împreună când sunt avute în vedere obiceiurile relevante din antichitate; orice soluţie definitivă în problemele de detaliu necesită informaţii mult mai complete.

IV. Monarhiile evreieşti

a. Moharhia unitară

Faptul că domnia lui David a durat 40 de ani este arătat prin însumarea unor numere: 7 ani la Hebron, 33 de ani la Ierusalim (1 Împăraţi 2:11). Domnia de 40 de ani a lui Solomon a început cu o scurtă coregenţă cu tatăl său, poate numai câteva luni; cf. 1 Împăraţi 1:37-2:11; 1 Cronici 28:5; 29:20-23, 26-28. Întrucât se pare că domnia lui Solomon s-a încheiat în cca. 931/30 î.Cr., el s-a urcat pe tron în cca. 971/70 î.Cr., iar David în cca. 1011/10 î.Cr.

Domnia lui Saul poate fi doar estimată, întrucât s-a întâmplat ceva cu textul ebraic din 1 Samuel 13:1; dar cei 40 de ani din Faptele Apostolilor 13:21 trebuie să fie o cifră corectă, întrucât cel de-al patrulea fiu al lui Saul, Iş-Boşet, nu avea mai puţin de 35 de ani la moartea lui Saul (şi a murit la 42 de ani, peste nu mai mult de 7 ani, 2 Samuel 2:10). De aceea, dacă fiul cel mai mare, Ionatan, avea vreo 40 de ani când a murit, Saul nu se poate să fi fost mai tânăr de 60 de ani când a murit. Dacă el a devenit rege la scurtă vreme după ce a fost uns ca „tânăr” (1 Samuel 9:2; 10:1,17 ş.urm.), probabil că el nu a fost mai tânăr de 20 de ani şi nici mai în vârsta de 30 de ani, aşa încât practic îi era garantată o domnie de 30 sau 40 de ani. Dacă luăm cifra de mijloc, dacă a avut 25 de ani la urcarea pe tron şi a avut o domnie de cel puţin 35 de ani, datele biologice se potrivesc, la fel ca şi Faptele Apostolilor 13:21, fie că este o cifră exactă, fie că este rotunjită. Prin urmare, urcarea lui Saul pe tron probabil că s-a petrecut în jur de 1045 sau 1050 î.Cr.

b. Monarhia divizată

(i) Până la căderea Samariei. Prin compararea listelor eponime sau limmu din Asiria, a listelor de regi şi a textelor istorice, anul 853 î.Cr. poate fi stabilit ca data când a avut loc bătălia de la Qarqar, moartea lui Ahab şi urcarea lui Ahazia pe tronul lui Israel; la fel poate fi stabilită şi urcarea pe tron a lui Iehu în urma morţii lui Ioram în 841 î.Cr. Domniile lui Ahazia şi Ioram completează exact acest interval dacă socotim potrivit cu metodele folosite atunci pentru calcularea domniilor. Un calcul similar făcut cu atenţie prin metode antice duce la armonie deplină între datele domniilor pentru ambele regate până la urcarea pe tron a lui Roboam în Iuda şi a lui Ieroboam în Israel, în anul 931/930 î.Cr. Pe această bază sunt oferite datele de mai sus pentru Monarhia unitară.

În mod asemănător, datele pentru ambele seturi de regi pot fi calculate până la căderea Samariei, nu mai târziu de 720 î.Cr. Lucrul acesta a fost arătat clar de E. R. Thiele, Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, 1965. Este posibil să demonstrăm, aşa cum a făcut el, co-regenţe ale lui Asa şi Iosafat, Iosafat şi Ioram, Amaţia şi Azaria (Ozia), Azaria şi Iotam, şi Iotam şi Ahaz. Totuşi, obiecţiile lui Thiele la sincronismul din 2 Împăraţi 17:1 (anul al 12-lea al lui Ahaz este acelaşi cu anul urcării pe tron a lui Osea, în Israel), 2 Împăraţi 18:1 (anul al 3-lea al lui Osea şi urcarea pe tron a lui Ezechia în Iuda) şi 2 Împăraţi 18:9-10 (anul al 4-lea şi al 6-lea al lui Ezechia şi anul al 7-lea şi al 9-lea al lui Osea) nu sunt valabile. Thiele a considerat că aceşti ani reprezintă domnii independente şi a comis o eroare de 12/13 ani. Totuşi, adevărul este că aceste patru referiri continuă sistemul de co-regenţă: Ahaz a fost co-regent cu Iotam 12 ani, iar Ezechia a fost co-regent cu Ahaz. Practicarea co-regenţei în Iuda trebuie să fi contribuit în mod semnificativ la stabilitatea acelui regat; prin urmare, David şi Solomon au stabilit un precedent valoros.

(ii) Iuda până la căderea Ierusalimului. De la domnia lui Ezechia până la cea a lui Ioiachin, datele pot fi calculate cu precizie de un an, culminând cu cucerirea Ierusalimului în 597 î.Cr., datată în ziua de 15/16 martie (a 2-a zi a lunii Adar) a anului 597 în tăbliţele Cronicii Babiloniene care cuprind această perioadă. Dar de aici şi până la căderea finală a Ierusalimului, există oarecare incertitudine cu privire la modul exact de calculare a anului civil evreiesc şi a diferiţilor ani de domnie ai lui Zedechia şi Nebucadneţar în 2 Împăraţi şi Ieremia. În consecinţă, în prezent sunt oferite două date pentru căderea Ierusalimului: 587 şi 586 î.Cr. Noi preferăm 587, la fel ca şi Wiseman şi Albright (spre deosebire de Thiele care preferă 586).

V. Exilul şi perioada după exil

Majoritatea datelor din domniile regilor babilonieni şi persani menţionaţi în pasajele biblice care se ocupă cu această perioadă pot fi determinate cu precizie. Timp de mai bine de o jumătate de secol au existat păreri împărţite cu privire la ordinea relativă a sosirii lui Ezra şi Neemia la Ierusalim. Ordinea biblică a evenimentelor care arată că *Ezra a ajuns la Ierusalim în 458 î.Cr., iar *Neemia a ajuns acolo în 445 rezistă la o cercetare amănunţită (cf. J. S. Wright).

Perioada intertestamentală este suficient de clară; pentru datele principale, vezi tabelul cronologic.

BIBLIOGRAFIE

Cronologia Orientului Apropiat: 1965 C. Hayes, M. B. Rowton, F. Stubbings, CAW, 1970, cap. VI: Cronologie; T. Jacobsen, The Sumerian King List, 1939 – se ocupă cu domnitorii mesopotamieni din vechime; R. A. Parker şi W. H. Dubberstein, Babylonian Chronology 626 BC – AD 75, 1956 – date complete pentru regi babilonieni şi persani şi pentru regi din perioada 626 î.Cr.- 75 d.Cr, cu tăbliţă; A. Parrot,Archéologie Mesopotamienne, II, 1953 – Partea a Doua: II se ocupă cu Hammurapi şi probleme înrudite şi discută listele asiriene de regi; S. Smith, Alalakh and Chronology, 1940 – se ocupă cu Hammurapi şi folosirea critică a listelor asiro-babiloniene de regi; E. R. Thiele, Mysterious Numbers of the Hebrew Kings, 1965. A. Jepsen şi A. Hanhart, Untersuchungen zur Israelitisch-Jüdischen Chronologie, 1964; J. Finegan, Handbook of Biblical Chronology, 1964; V. Pavlovsky, E. Vogt, Bib. 45, 1964, p. 321-347, 348-354. A Ungnad, Eponymen, în E. Ebelingand şi B. Meissner,Reallexikon der Assyriologie, 2, 1938, p. 412-457 – prezentarea completă a textului listelor eponime asiriene.

Egipt: É. Drioton şi J. Vandier, L’Égypte (Coll. Clio, I: 2), 1962, lucrare standard de referinţă pentru istoria şi cronologia egipteană; Sir A. H. Gardiner, în JEA 31, 1945, p. 11-28 – anii civili şi anii de domnie egipteni; R. A. Parker, The Calendars of Ancient Egypt, 1950 – lucrare de referinţă; R. A Parker, în JNES 16, 1957, p. 39-43 – pentru date despre Tuthmosis III, Dinastia a 18-a şi Ramses II, Dinastia a 19-a; W. G. Waddell, Manetho, 1948 – lucrare de referinţă; R. J. Williams, în DOTT, p. 137-141 – prezintă Stela Israel.

Palestina: W. F. Albright, Archaeology of Palestine, 1956 – o schiţă foarte convenabilă a subiectului; N. Glueck, Rivers in the desert, 1959 – un rezumat popular al lucrării sale despre ocuparea temporară a Neghevului în secolul al 20-lea î.Cr., o continuare a articolelor sale din BASOR, nr. 131, 137, 138, 142, 145, 149,150, 152 şi 155; N. Glueck, The Other Side of the Jordan, 1940, 21970 – cu privire la problema aşezărilor din Transiordania datând de la jumătatea Epocii Bronzului şi din Epoca Fierului, cu privire la datele pentru Avraam şi pentru Exod; G. L. Harding în PEQ 90, 1958, p. 10-12 – împotriva ideilor lui Glueck despre aşezarea din Transiordania; H. H. Rowley, „The Chronological Order of Ezra and Nehemiah”, în The Servant of the Lord and Other Essays on the Old Testament, 1952, p. 129 ş.urm.; J. S. Wright, The Building of the Second Temple, 1958 – pentru date post-exilice; idem, The Date of Ezra’s Coming to Jerusalem, 1958.

Căderea lui Iuda: D. J. Wiseman, Chronicles of Chaldaean Kings (626-556 BC), 1956 – lucrare fundamentală pentru această perioadă; comparaţi cu următoarele: W. F. Albright în BASOR 143, 1956, p. 28-33; E. R. Thiele, ibid., p. 22-27; H. Tadmor, în JNES 15, 1956, p. 226-230; D. J. A. Clines, „Regnal Year Reckoning in the Last Years of the Kingdom of Judah”, AJBA 2, 1972, p. 9-34.

K.A.K.  T.C.M.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cronologia-vechiului-testament.html

Acum stiti de ce il urasc progresistii din America!

download - Copie

ioan8

Este posibil ca tu sa fi vazut acest video clip. Daca nu l-ai vazut te rog frumos fa-o. Nu dureaza decat 13 minute.

Domnul Trump este primul Presedinte American care a participat la Marsul pentru Viata. Presedintele Trump a fost in relatii bune cu progresistii pana cand a devenit presedinte si a luat partea crestinilor si evreilor. Spunand acestea eu nu spun ca domnul Trump este perfect, si nici ca a devenit crestin. Spun doar ca se lasa folosit de Dumnezeu pentru a favoriza pe credinciosi.

Noi ca familie ne rugam zilnic pentru mantuirea lui si a familiei lui. Te rog fa-o si tu. Iti multumesc pentru orice rugaciune in favoarea binelui Americii. Si noi ne rugam pentru binele Romaniei. Am o surpriza placuta de 58 de secunde video dupa ce il vezi pe acesta (mai jos).

Domnul sa se indure si zicem vino Doamne Isuse!

View original post

Acum stiti de ce il urasc progresistii din America!

„O oaie întreagă pentru 18 lire”. Ghiță Ciobanul ar duce-o mai degrabă la Londra

PrintYME-mailMai mare|Mai micComentarii Păstoritul din România în vizorul lui The Guardian:

download - Copie

de A.Th.C.     HotNews.ro
Luni, 27 ianuarie 2020, 22:34 Economie | Agricultura
Numai 33 oi din 14.600 au fost salvate
Numai 33 oi din 14.600 au fost salvate
Foto: ISU Dobrogea
Absența capacităților de prelucrare a cărnii face ca animalele vii să fie trimise la export – în dauna ciobanilor și a nivelului de trai. Prestigiosul cotidian britanic a stat de vorbă și cu Ghiță Ciobanul ca să scoată în evidență lipsa de viziune și simț practic din zootehnia și industria alimentară din România.

Gheorghe Dănulețiu, cunoscut și ca Ghiță Ciobanul, are peste 500.000 de urmăritori pe Facebook după ce a apărut într-o campanie de publicitate care a devenit virală, dar duce o viață modestă de cioban tradițional. Având în grijă 1.500 de oi în vestul României, viața lui Dănulețiu se schimbă cu anotimpurile. Primăvara, când vin mieii, doarme cel mult patru ore pe noapte, în timp ce iarna își ia oile într-o călătorie de trei-patru săptămâni de la munte spre pajiștile din văi.
Chiar și când temperatura scade sub 30C, Dănulețiu doarme lângă animalele sale, înfășurat în blană de oaie sub cerul înstelat și gata să-și apere turma de atacul lupilor. „Am moștenit meseria de la tata – care avea câteva sute de oi – dar o și iubesc, iubesc animalele”, spune Dănulețiu.
Totuși, ca toți ciobanii români cu turme mici și medii, Dănulețiu luptă din greu pe o piață dominată de puțini exportatori de animale, mari fermieri și hypermarketuri. „Comerțul cu oi a devenit o bătaie de joc. Vindem o oaie cu 100 de lei (cam 18 lire). Nu-mi permit să plătesc salarii bune și nu mai găsesc lucrători – tinerii văd că totul se duce la vale. Mi se pare că este politic, că se încearcă să se distrugă sectorul”.
Exportul în viu a devenit o industrie crucială pentru România. În noiembrie, lumea a privit cu oroare cum s-au înecat 14.000 de oi în portul Midia de la Marea Neagră, în drum spre Arabia Saudită. Până atunci, puțini oameni – chiar și în România – au fost conștienți de dimensiunea exportului de animale vii. De fapt, în 2018 România a exportat animale în valoare de 357 de milioane de euro, ceea ce a făcut-o cel mai mare exportator european de animale vii și al zecelea pe plan global.
Situația actuală datează de la prăbușirea regimului lui Nicolae Ceaușescu la sfârșitul anilor ʼ80, cînd companii din Orientul Mijlociu au început să preia exportul de animale vii din România. Până în anii 2000, exporturile mergeau în principal spre țări europene sudice, ca Grecia și Croația, dar după 2010 au devenit piețe valoroase Iordania, Libia, Libanul și Israelul.
România nu are abatoare ca să proceseze carnea de care are nevoie. Deși a primit subvenții totale de 26 de miliarde de euro de când a intrat în UE în 2007, acestea n-au fost orientate și spre crearea sistemelor de procesare de care țara are nevoie urgentă. Așa că, în ciuda numărului de animale pe care le exportă, trebuie să importe carne și alte bunuri procesate.
Ca și majoritatea crescătorilor de oi și capre din România, Dănulețiu nu are altă opțiune decât să-și vândă animalele la centre private de colectare cu doar 100 de lei pentru o oaie. Firmele de export le vând mai departe cu de zece ori mai mult în Orientul Mijlociu și Africa de nord, deși „prețurile animalelor variază ca prețurile de la bursă”, cum spune un om de afaceri libanez de la unul din cei mai mari exportatori agricoli din România.
Fermierii sunt prizonieri într-o situație imposibilă. În ciuda adâncilor rădăcini ale păstoritului în România, se mănâncă miel doar de Paști. Iar imensa majoritate a oilor sunt de rasă mixtă – țurcana – crescută și pentru lapte, și pentru carne, ceea ce le face carnea mai puțin căutată pe piețele europene. Realitatea financiară a crescutului de oi în România este că aduce profit mic și mulți ciobani se retrag.
Situația este similară pentru crescătorii de bovine. Sebastian Ile, care are o fermă cu 28 de vaci Angus, încearcă să-și mărească puterea de negociere cu exportatorii formând o cooperativă cu opt alți fermieri. Aceasta înseamnă că va putea vinde carnea cu preț mai mare pe kilogram – 2,5 euro față de 1,8 cât primesc fermierii mai mici. Dar ambițiile sale merg mai departe. „Acum doi ani am început un proiect pentru un lanț complet, de la creșterea animalelor la procesarea și vânzarea cărnii. Dar va dura mult timp și va necesita fonduri europene sau naționale pentru realizare”.
Asigurarea de condiții pentru abatoare civilizate în țările de origine este critică, spune Gabriel Păun de la Animals International. Stabilit în România, el investighează de mai mulți ani exportul de animale și descrie la prima mână călătoriile lungi ale animalelor în căldură cumplită, ca și sacrificarea lor brutală în Orientul Mijlociu. „Nu numai că situația actuală este de o cruzime extremă, dar ar exista și o soluție care ar mulțumi 99,9% din oameni, consumatori și fermieri din țările importatoare, ca și fermieri români. Singurii care nu ar beneficia sunt firmele de export”.
Soluția implică înlocuirea exportului de animale vii cu cel de carne și carcase, ceea ce discută în prezent decidenții români și europeni. În decembrie, UE a cerut o actualizare a legislației curente pentru transportul animalelor pe distanțe lungi, ca și discuții privind sustenabilitatea transportului în viu față de comerțul cu carne. În prezent, reglementările UE datează din 2005 și fac țările membre răspunzătoare de animalele exportate doar pe teritoriul uniunii, nu până ajung la destinație.
Guvernul român a constituit o comisie agricolă care să redacteze proiectul unei noi legi pentru exportul de animale vii, ce ar face România responsabilă de starea animalelor nu doar până la punctul de export, ci pe tot drumul până la destinație. Dacă va fi adoptată, va fi o premieră pentru UE.
Noua lege ar face obligatorie și prezența unui veterinar la bordul navelor. Inspirați de reglementările pentru abatoarele din UK, unii membri ai comisiei se gândesc la camere video care să urmărească animalele până la destinație. „Este cu siguranță un pas hotărât în direcția bună”, spune Maria Pană, membră a comisiei și președinte al sindicatului fermierilor Acebop. În cinci ani, Pană speră că România va muta spre exportul de carne în locul celui de animale. „Ca să facem asta, vrem să convingem guvernul să aprobe construirea a două sau trei abatoare de capacitate mare la malul mării, cu depozite congelatoare, iar o mare parte din probleme va fi rezolvată”.
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros, este de acord. Comentând incidentul de la Midia, ministrul a spus că speră ca tragedia să nu se mai repete și a adăugat: „Pentru România ar fi mai avantajos economic nu să exporte animale vii, ci carne în locul lor”.
Pentru fermieri – care se luptă în condiții grele și prost plătite cu corupția pentru subvenții europene și proprietate asupra pământului – aceste îmbunătățiri ar fi un stimulent să-și păstreze fermele.

„Păstoritul este o tradiție pe care o avem de sute de ani în România și elitele economice și politice care-și urmăresc interesele egoiste distrug încet o comoară națională”, spune pesimist Dănulețiu. „Sunt patriot și sper că se va schimba ceva în bine în țara asta. Dacă nu, venim la Londra, nu avem altă opțiune”. (The Guardian)

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

Concurs Digitaliada

#Digitaliada caută creatori de conținut digital educațional

Subiectele zilei

Marti, 28 Ianuarie 2020

Klaus Iohannis, despre scutirea de impozit pentru IT-iști: Trebuie să ne gândim dacă dorim acum să introducem impozitările sau progresiv / Este o discuție care se va purta

Președintele Klaus Iohannis a declarat că ideea unui tratament fiscal egal este „în esență adevărată” dar trebuie avut în vedere că sectorul IT, unde salariile sunt scutite
citeste tot articolul
Financial report Coronavirusul- cum a organizat comunitatea științifică riposta. Ce se va întâmpla în ziua Brexitului și ce va urma? Grecia iese pe piețe cu obligațiuni pe 15 ani

Les Echos: Coronavirusul- cum a organizat comunitatea științifică riposta ? The Guardian: Ce se va întâmpla în ziua Brexitului și ce va urma? ? I Efimerida: Agenția de Gestionare a
citeste tot articolul
Florin Cîțu: Pentru România nu există opțiunea să nu fim în zona euro / 2024, o variantă foarte ambițioasă

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat luni seara, la Digi 24, că obiectivul ca România să intre în „antecamera euro” în 2024 este unul foarte
citeste tot articolul
Elicopterul în care se afla Kobe Bryant s-ar fi rotit 15 minute deasupra orașului Burbank înainte de prăbușire

Elicopterul în care se afla fostul baschetbalist Kobe Bryant și fiica lui de 13 ani, Gianna, s-ar fi rotit 15 minute deasupra orașului Burbank, din zona metropolitană a Los Angeles,
citeste tot articolul
INTERVIU. Biolog român care trăiește în Arctica: „Urșii polari se adaptează. Noi avem șanse mai mari, ca specie, să dispărem înaintea lor”

Am vorbit cu un biolog român care locuiește tocmai în Insulele Svalbard, la jumătatea distanței dintre Norvegia și Polul Nord, despre cum e să trăiești acolo și cum se văd schimbările
citeste tot articolul
UE transmite M. Britanii că „niciodată, niciodată, niciodată” nu va face compromisuri privind piața unică

Uniunea Europeană nu va face „niciodată, niciodată, niciodată” compromisuri care să afecteze integritatea pieței sale unice, a avertizat Michel Barnier, negociatorul-șef al UE,
citeste tot articolul
Subiectele zilei: 75 de ani de la Auschwitz – ce are Germania de făcut acum; Supradoze în scări de bloc și trafic de droguri la Obregia în anii 2000; Culisele luptei pentru putere din PSD

Presa austriacă despre „euro-orfanii României”: peste 22.000 de românce își lasă copiii și bătrânii în urmă pentru a îngriji copii și bătrâni
citeste tot articolul
Business report: Un sfert dintre angajatori îngheață salariile în acest an. Previziuni economice sumbre; Pierderi de aproape 600 miliarde dolari pentru economia globală din cauza epidemiei de coronavirus; Zara și problema ”fast fashion”

Dublu standard de calitate a produselor. În cazul românilor și bulgarilor există probabilitatea cea mai mare să fie înșelați… Raport imobiliar: prețurile în Cluj-Napoca, cele
citeste tot articolul
VIDEO Numărul deceselor provocate de coronavirus a crescut la 82 / Beijingul anunță primul deces / Ce se știe până acum despre misteriosul virus. Simptome, număr de cazuri, măsuri, posibil tratament / LISTA țărilor unde s-au înregistrat îmbolnăviri

Misteriosul coronavirus care a apărut în China și care până luni dimineață a ucis 82 de oameni a alarmat o întreagă lume din cauză că deocamdată se știu foarte puține lucruri certe
citeste tot articolul
Victor Costache despre extinderea programelor de sănătate și în spitalele private: De câte ori se reformează ceva în sănătate, se scoate această utopie a privatizării / Coplata în programele naționale de sănătate este interzisă

Pacienții români tratați în cadrul programelor naționale de sănătate nu vor plăti niciun ban în plus din buzunar în urma extinderii tratamentului din cadrul programelor și
citeste tot articolul
Noul virus din China: Trei români se află în Hubei, iar starea lor de sănătate este bună. Alți 120 sunt în Hong Kong și 70 în Macao – MAE

Trei cetățeni români se află în prezent în provincia Hubei din China – epicentrul noului coronavirus care a ucis peste 80 de oameni -, iar starea lor de sănătate este bună, potrivit
citeste tot articolul
Sorinel Boza a fost schimbat din funcția de președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia

Sorinel Boza, un personaj controversat, a fost înlocuit din funcția de președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia (CEO), potrivit unei decizii luate luni de Consiliul de
citeste tot articolul
Un copil în vârstă de doi ani din București a murit din cauza gripei. Nu era vaccinat anti-gripal

?Un copil în vârstă de doi ani, din București, a murit din cauza infecției cu virusul gripal tip B, cel mic fiind nevaccinat anti-gripal. Există suspiciunea că micuțul s-a îmbolnăvit
citeste tot articolul
Viorica Dăncilă, nemulțumită de sentința în cazul jandarmeriței de la protestul din 10 august: Nu mi se pare un lucru corect

Fostul premier Viorica Dăncilă s-a declarat nemulțumită de sentința pronunțată în cazul jandarmeriției care a fost bătută la mitingul din 10 august 2018, afirmând că nu i se pare
citeste tot articolul
Cel mai mare automobil-club din Germania „nu mai este împotriva” adoptării unei limite de viteză pe autostrăzi

Este de multă vreme una din cele mai aprinse dezbateri din Germania și care împarte țara practic în două. Iar acum limita generală de viteză pe faimoasele Autobahn ale țării a revenit
citeste tot articolul
Păstoritul din România în vizorul lui The Guardian: „O oaie întreagă pentru 18 lire”. Ghiță Ciobanul ar duce-o mai degrabă la Londra

Absența capacităților de prelucrare a cărnii face ca animalele vii să fie trimise la export – în dauna ciobanilor și a nivelului de trai. Prestigiosul cotidian britanic a stat de vorbă
citeste tot articolul
DOCUMENT Guvernul schimbă prin OUG modul de alegere a președinților de Consilii Județene

Șefii de Consilii Județene vor fi aleși din rândul consilierilor județeni și prin votul acestora, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul
citeste tot articolul
“Maneliștii” din Cluburi – 3 trenduri scandalizante în clubbing povestite în sala de forță

Aseară târziu m-am dus la forță. Ce lucrezi azi? m-am întrebat. Biceps și lombară la greu. La forță ca la forță. Tragi cu urechea la ce spun unii-alții. Băieți ca mine “e
citeste tot articolul
John McEnroe, despre Margaret Court: „Există un singur lucru mai lung decât lista ei de realizări în tenis: lista ei de declarații ofensatoare și homofobe”

Fostul tenismen John McEnroe dorește ca Serena Williams să depășească numărul record de titluri de Grand Slam câștigate de Margaret Court, 24, pentru ca „mătușa nebună” să dispară din
citeste tot articolul
Bancul zilei: Totul pentru sport

Un tip se adresează vânzătoarei dintr-un magazin de articole sportive: – Aș dori un trening vă rog. – De care? Pentru indoor sau outdoor? Alergat, fitness sau…
citeste tot articolul
Caru`cu vedete: Vedetele pompează 1 milion de euro în educația copiilor; Actrița Jessica Simpson, viață de calvar din cauza abuzurilor sexuale: ”M-am omorât cu alcool și pastile”

Mai ții minte trupa Cassa Loco? Ce s-a întâmplat cu membrii formației după ce au luat-o pe drumuri separate… Mama Lorei a murit. Aceasta suferea de cancer de mulți ani…
citeste tot articolul
Faze tari: În Alpii francezi, o centrală electrică generează curent din brânză; Nuntă neobișnuită în Pakistan: 80 de cupluri s-au căsătorit în același timp

?Un șofer din Covasna a ajuns cu mașina într-un lac înghețat. Ce încerca să facă… Liniște, vorbește mumia! Au recreat vocea unui preot egiptean de acum 3.000 de ani…
citeste tot articolul
Utile: Ce se întâmplă în organismul tău dacă bei cafea pe stomacul gol; Cum se mănâncă mango

Cancerul tiroidian nu trebuie neglijat. Endocrinolog: ”Cine observă un nodul în zona gâtului, să meargă neapărat la control”… Sindromul Williams Beuren: cauze, simptome,
citeste tot articolul

https://economie.hotnews.ro/stiri-agricultura-23625759-pastoritul-din-romania-vizorul-lui-the-

Protest de amploare la București împotriva implementării tehnologiei de comunicații 5G. Manifestări similare la Craiova, Brașov și Râmnicu Vâlcea. Alte 31 de țări ale lumii au militat anti-5G pe 25 ianuarie

download - Copie

Aproximativ 200 de persoane au protestat, sâmbătă după-amiaza, în Piața Universității din București, împotriva implementării tehnologie de comunicații 5G, alăturându-se unor manifestări mai largi din România și alte 31 de state ale lumii, eveniment denumit în social media Alege Viața! Stop 5G! Protest Mondial.
Pentru București, protestul a fost autorizat la cererea Asociației Pro Consumatori. Deși locul inițial anunțat pentru protest era Parcul Piața Unirii, Primăria Municipiului București a dat autorizație doar pentru Piața Universității. Participanții s-au adunat în zona Fântâni la ora 14:30 și au pornit în marș înspre Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piața Romană, Teatrul Național București. La capătul traseului au fost rostite scurte alocuțiuni.
Tot Asociația Pro Consumatori a desfășurat un protest similar, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, după ce, în prealabil, membrii asociației au participat la conferința dedicată Zilei Internaționale Stop 5G, intitulată „Promisiunile industriei și riscurile pentru sănătatea consumatorilor” și susținută la Sala de conferințe a Bibliotecii Județene Vâlcea.
Proteste similare, organizate separat, au avut loc în aceeași zi la Brașov și Craiova.
Câteva sute de persoane au manifestat, sâmbătă după-amiaza, în Piața „Mihai Viteazul” din centrul Craiovei împotriva implementării tehnologiei de comunicații 5G, informează Agerpres.
Protestul are loc după ce reprezentanții societății civile din Craiova au votat, marți, la finalul unei dezbateri publice cu tema „Tehnologia 5G, de la promisiuni la riscuri globale”, care a durat circa patru ore, ca municipiul „să fie liber de 5G”.
Președintele Asociației Civice pentru Viață (ACpV), conf.univ.dr.Luminița Simoiu, a afirmat că la nivel internațional există studii științifice care dovedesc că radiațiile electromagnetice nu numai că nu sunt neutre, ci chiar letale, iar riscul pentru cetățenii Craiovei este cu atât mai mare, cu cât aceștia sunt supuși și radiațiilor ionizante de la Centrala de la Kozlodui.
„Medicii atrag atenția asupra numărului tot mai mare de cazuri de cancer în această zonă, inclusiv la copii, din păcate. Poate nu întâmplător, potrivit unui studiu al I.N.S., până în anul 2050 se estimează că regiunea din România în care se va înregistra cea mai mare rată a scăderii populației este Oltenia, unde populația va fi la jumătate față de câți suntem acum. În ultimele decenii radiația undelor electromagnetice s-a intensificat constant prin amploarea evoluției tehnologiei wireless. Sunt zeci de cazuri în zona noastră de persoane cu afecțiuni grave din cauza hipersensibilității la radiații electromagnetice pe care au căpătat-o în timp, inclusiv cancere cerebrale. Deja au început să se vadă efectele. Iar tehnologia wireless 5G va aduce o creștere uriașă a poluării electromagnetice, într-un timp foarte scurt, pentru că în loc de turnuri cu antene la distanțe de câțiva kilometri unul față de altul, vor fi amplasate antene celulare de mici dimensiuni, dar foarte puternice, în medie la fiecare a treia locuință. În loc de 2.000 de sateliți care orbitează Pamântul în prezent, vor fi în cel mai scurt timp 50.000 de sateliți și vor fi milioane de antene 5G”, a spus președintele ACpV, asociația care a organizat protestul, cu autorizație de la Primărie.
Luminița Simoiu a mai afirmat că oamenii trebuie să se informeze din studii realizate de specialiști și nu de la persoane fără experiență, care își dau cu părerea în spațiul public.
„Când este vorba de viața noastră și a copiilor noștri, căutăm cei mai buni medici. Așa trebuie să procedăm și când ne informăm: să vedem cine este și ce expertiză are cel care ne vorbește. În studiile științifice nu se pornește de la idei preconcepute, iar oamenii de știință spun că această tehnologie este nocivă pentru sănătate și pentru mediu. La Craiova a fost o dezbatere publică pe această temă la care au participat medici, biochimiști care au prezentat efectele radiațiilor electromagnetice, radiații care vor fi și mai puternice dacă se va implementa 5G. Am dat cuvântul experților din toate domeniilor și au fost reprezentate toate categoriile sociale din Craiova care au votat împotriva implementării tehnologiei 5G în Craiova, pentru un oraș liber de 5G. Le cerem autorităților craiovene să țină seama de voința cetățenilor, pentru că ei ne reprezintă, nu hotărăsc în numele nostru”, a mai spus președintele ACpV.
Organizatorii protestului împotriva implementării tehnologiei de comunicații 5G desfășurat la Craiova au afirmat că acțiunea se înscrie în cadrul protestelor „STOP 5G” derulate sâmbătă, 25 ianuarie, în 32 de țări ale lumii, printre care și în România, unde au mai participat și alte orașe, precum București, Brașov sau Râmnicu Vâlcea.
„Misiunea Coaliției STOP 5G este de a PROTEJA drepturile constituționale ale cetățenilor României, printre care dreptul la viață, dreptul la sănătate, dreptul la un mediu curat, dreptul la proprietate, dreptul la intimitate, atât prin a STOPA DEMERSURILE GUVERNULUI ROMANIEI și ale ANCOM ce privesc promovarea cu celeritate a implementării tehnologiilor 5G în România și oprirea oricărui demers legislativ destinat implementării acestor tehnologii invazive, nesustenabile, experimentale și dovedit a fi dăunatoare întregului ecosistem. Coaliția STOP 5G are ca scop responsabilizarea tuturor actorilor sociali și politici pentru angajarea răspunderii Instituțiilor Statului, a funcționarilor și a tuturor factorilor de decizie în raport cu necesitatea de a respecta drepturile constituționale prin aplicarea PRINCIPIULUI PRECAUȚIEI care protejează viața, sănătatea oamenilor, precum și a mediului natural”, se afirmă în comunicatul Coaliției STOP 5G din România, care poate fi citit integral pe pagina web Stop5gromania.ro.

DISCURSUL Președintelui Donald Trump la Marșul Pro Viață 2020

download - Copie

Zeci de mii de bărbați, femei și copii s-au reunit pentru protejarea vieții copiilor nenăscuți în cadrul celui de-al 47-lea Marș pentru Viață. Marșul a avut loc la două zile după aniversarea monumentalei decizii a Curții Supreme în cazul Roe vs Wade, care a legalizat avortul și continuă să găsească rezonanță în deciziile ulterioare Casey vs Planned Parenthood și Whole Women’s Health vs Hellerstedt. O analiză The Federalist. National Mall din Washington D.C. s-a umplut de zeci de mii de oameni pentru a celebra viața. În continuare, 4 lucruri esențiale de la Marșul pentru Viață 2020. Discursul președintelui Donald Trump Președintele Donald Trump a ținut un discurs la Marșul pentru Viață, devenind primul președinte care participă la marș – implicit, primul președinte care se adresează unui Marș pentru Viață. Prezența sa a trimis un mesaj puternic despre poziția anti-avort a administrației sale, pe care unii au chestionat-o în trecut. „Ei mă atacă pe mine pentru că eu lupt pentru voi”, a spus Trump. Într-un moment notabil al discursului, Trump s-a adresat direct tinerilor pro-viață, criticând deschis campusurile universitare pentru reducerea la tăcere a vocilor pro-viață din campus și le-a reamintit studenților că nu sunt singuri în această bătălie. „Protejăm drepturile studenților pro-viață de liberă exprimare în campusurile universitare. Iar dacă universitățile vor banii contribuabililor, atunci trebuie să vă respecte drepturile Primului Amendament”. Mii de tineri Contrar minuscului nivel de acoperire media pe care îl primește mișcarea pro-viață, campania pentru protejarea sanctității vieții umane este condusă în mare parte de tineri. În fiecare an, aproape un sfert dintre participanți au fost elevi de liceu sau studenți de colegiu, adesea parcurgând mii de km pentru a participa la marșul anual alături de colegii lor. În 2010, Washington Post a estimat că peste jumătate din participanți erau sub 30 de ani. Într-adevăr, fiind în mijlocul marșului, ne-am regăsit înconjurați de tineri de toate vârstele – de la copii care țineau strâns pancarte mari, până la liceeni care purtau tricouri cu mesaje pro-viață. Ca atmosferă, marșul a avut un optimism inevitabil. Oriunde te uitai, erai întâmpinat de un chip zâmbitor. Marșul în sine arăta clar că mișcarea pro-viață nu este concentrată doar pe protejarea nenăscutului, ci și pe celebrarea celor născuți. După cum ne-a explicat un elev de clasa a opta, valoarea vieții umane nu se schimbă brusc dacă un copil este în pântec. Nu toți cei pro-viață sunt religioși Secular Pro-Life este o organizație axată pe câștigarea inimilor și minților celor care sunt împotriva avortului fără a se baza pe religie. Deși mulți își extrag poziția pro-viață din convingerile lor religioase, datorită secularizării ascendente a generației mileniste, mișcarea seculară pro-viață umple un gol important. Kelsey Hazzard, purtător de cuvânt al organizației, a explicat în detaliu că a fi pro-viață nu este despre a fi secular sau religios – este vorba despre viață și moarte. „Noi abordăm secular problema avortului. Așa cum o vedem noi, nu este o dezbatere teologică…este despre viață sau moarte. Avortul este un abuz al drepturilor omului”. Femeile se exprimă împotriva propriilor avorturi Mai multe femei au fost observate purtând însemne cu „Regret avortul meu”. Una dintre ele a fost de acord să acorde un interviu. A reușit să exprime perfect forța motrice din spatele mișcării. A fi pro-viață nu înseamnă să-i batjocorești pe cei care au făcut avort, ci să împiedici aceste alegeri de a se mai repeta. Ea reprezenta campania „Silence No More”, care oferă o voce susținătorilor pro-viață. „Există o rană adâncă în viața femeilor și bărbaților care au făcut avorturi și cred că organizația noastră se va adresa acestei situații. De prea multe ori rănile acestea sunt marginalizate de societatea noastră și cred că ele trebuie rezolvate”. Sursa: Tribuna Românească

Fii gata oricând

download - Copie

Fiind în Atlanta am luat Uberul spre un meci de Baschet. Soferul, mare fan al decedatului Kobe Bryant, era în stare de șoc. Apoi când am ajuns la stadion am văzut poza lui Kobe peste tot. Vestea morții lui și a fiicei sale a șocat întreaga lume, mai ales America. Iată că moartea nu se uită la vârstă, la faimă, la bani, la faptul că ești într-un elicopter personal, ci când lovește trebuie să fii gata să dai ochii cu Dumnezeu, Judecătorul celor vii și al celor morți.

Aud adesea: “Domnul vine!” Iar mulți zic că El nu mai vine, dar iată că întâlnirea cu El vine chiar dacă momentan nu la comun, totuși, pe rând, suntem luați cu toții de moarte spre viața de apoi. Pentru Kobe și fiica sa, putem spune că Domnul a venit, alergarea lor s-a terminat. Oare erau pregătiți, oare se așteptau să plece așa curând? Te întreb pe tine, ești gata să te întâlnești cu Dumnezeul tău? Moartea lui Kobe și a fiicei lui ne spun pentru a suta oară că viața aceasta este atât de fragilă și de efemeră încât singurul ei sens este să ne pregătim pentru veșnicie, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Iar oamenii care trăiesc cu gândul la veșnicie trăiesc cea mai frumoasă și curată viață, nu au nimic de pierdut nici aici și nici dincolo.

Omule, împacă-te cu Dumnezeu, cere-i iertare pentru păcatele tale și lasă-te de ele, astfel vei fi pregătit oricând, iar moartea va fi și pentru tine un câștig și nu o tragedie cum a declarat acum 2000 de ani Apostolul Pavel. Mă rog să-ți asiguri veșnicia!

Dumnezeu să mângâie inimile celor din familia lui Kobe Bryant și a tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Fii gata oricând

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: