Închide

Perspectiva unui jurnalist iranian stabilit în România: Cine sunt bocitorii lui Soleimani

download - Copie

Perspectiva unui jurnalist iranian stabilit în România: Cine sunt bocitorii lui Soleimani

Perspectiva unui jurnalist iranian stabilit în România: Cine sunt bocitorii lui Soleimani 8 ianuarie 2020, 06:45deAmir Kiara

Mobilizaţi de regim, milioane de iranieni au ieşit pe străzi ca să-şi dea palme după moartea lui Ghasem Soleimani Dacă un criminal e condus pe ultimul drum de milioane de oameni, aşa cum a fost, de exemplu, şi Stalin, numărul participanţilor la mascaradă nu şterge nenorocirile făcute de acesta. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Zeci de oameni au murit într-o busculadă formată la procesiunea de înm… Iranul, îndemnat să atace direct Casa Albă: Mesaj revoltător al unui a… Chevron şi-a retras angajaţii din nordul Irakului, în urma uciderii ge… Dacă Revoluţia Islamică din 1979 pe care, astăzi, majoritatea iranienilor o consideră drept sinuciderea unei naţiuni, şi-a impus două mari obiective, atunci ele au fost:   1 – Îndobitocirea poporului;   2 – Racolarea din rândul oamenilor needucaţi a unor mase manevrabile care, de câte ori e nevoie, să fie scoase pe străzi, precum nişte oi, şi, la comandă, să-şi dea palme sau să jubileze.   Exact ăştia sunt oamenii pe care îi vedem, astăzi, în imaginile pe care ni le livrează, frenetic, agenţiile iraniene de ştiri. Iar dacă de la o presă controlată sută la sută de stat, ca pe vremea lui Ceauşescu, nu poţi să ai altă pretenţie, fiind clar că va fi mereu un instrument de propagandă în mâinile regimului dictatorial de la Teheran, e tragic că unii, în mass-media românească şi cea internaţională, muşcă din plin această „gogoaşă“ şi îl prezintă pe Ghasem Soleimani drept un erou al poporului iranian!   Ca un om care şi-a trăit primii 11 ani din viaţă la Teheran şi apoi, inclusiv după venirea în România, a rămas conectat la ce se întâmplă în ţara natală, vă spun că poporul iranian are mulţi eroi, însă Ghasem Soleimani nu se numără printre ei. Eroii noştri sunt Saadi, Hafez, Omar Khayyam, Darius cel Mare, Kouroush, dacă e să ne referim la exemple istorice, şi Ali Daei (sportiv) şi Asghar Farhadi (regizor), dacă vrem să venim mai aproape de zilele noastre.   Ghasem Soleimani, un bun strateg militar, şi-a folosit inteligenţa în scopuri malefice. A pus la cale tot felul de nenorociri în regiune (apropo, n-a murit acum la Baghdad pentru că participa acolo la un congres legat de agricultură!) şi, foarte important, n-a făcut nimic, dar absolut nimic!, pentru a îmbunătăţi viaţa iranianului de rând.    Bocitorii lui Soleimani sunt mulţi pentru că reprezintă o „felie“ de 10, 12 milioane de oameni dintr-o ţară uriaşă, cu peste 75 de milioane de locuitori. Cei mai mulţi iranieni sunt împotriva acestui regim criminal, dar reprezintă o majoritate tăcută, aşa cum erau românii pe vremea lui Ceauşescu. Iar asta pentru că în Iran, astăzi, la fel ca în perioada comunismului în România, nu poţi să ai altă opinie decât cea a regimului.   FOTO EPA-EFE    Te bucuri că a fost asasinat Soleimani, un criminal, un reprezentant de marcă al unui regim dictatorial? Te ucidem!   Zici că Ayatollahul Khamenei, liderul spiritual, e un imbecil? Te ucidem!   Ieşi pe stradă că s-a scumpit preţul ben­zi­nei cu 300% peste noapte? Te ucidem!   Asta e realitatea Iranului din 1979 până acum, nu bocitorii care îşi dau palme, astăzi, pentru Ghasem Soleimani. Ce-i drept, pe ei o să-i vedeţi şi mâine, în număr la fel de mare, dându-şi palme la moartea liderului spiritual sau, dacă ocazia cere, ieşind triumfal pe străzi pentru a celebra cine ştie ce lovitură dată Statelor Unite sau Israelului.   Pentru iranianul de rând însă, în aceste zile, când instrumentul de propagandă a regimului „pompează“ ştiri pe bandă cu Ghasem Soleimani, preocupările sunt altele. Pe site-ul isna.ir, unde abundă livetexturi şi reportaje cu înmormântarea generalului, a doua cea mai citită ştire a zilei e una ascunsă în subsolul paginii. În ea, li se explică oamenilor cum trebuie să procedeze pentru a primi ajutorul social lunar de, atenţie la sume!, 4 euro (pentru famiiile cu un copil), 7,5 euro (pentru familiile cu doi copii), 10 euro (pentru familiile cu trei copii), 12 euro (pentru familiile cu patru copii) şi de 14,5 euro (pentru familiile care au de la cinci copii în sus).    La o aşa viaţă, în care tu trebuie să depui formulare peste formulare, ca să primeşti între 4 şi 14 euro lunar, e de înţeles de ce moartea lui Soleimani fie te lasă rece, fie e un prilej de bucurie că s-a dus un membru marcant al unui regim care îşi ţine cetăţenii în teroare şi în sărăcie.   CITEŞTE ŞI:   VIDEO Bocitori de profesie: Dovada că în Iran se plânge la comandă     Aşa au arătat funeraliie dictatorului Iosif Stalin la Moscova, unde au murit sute de oameni, striviţi.

La 67 de ani de atunci, istoria se repetă acum, în Iran, cu Ghasem Soleimani în prim-plan.   Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste mai mult: adev.ro/q3rtbd

În căutarea copiilor Smicală, poliția anchetează mama bazându-se pe teoria aberantă a unui psihiatru pro-pedofilie — Noutati Crestine

Camelia Smicală a fost convocată vineri la poliție, comunicându-i-se că este suspectă că le-ar fi indus copiilor ei „sindromul de alienare parentală”. Poliția face anchetă pentru că, la sfârșitul anului trecut, după ce MAE le-a refuzat repatrierea, copiii Camelei Smicală, Mihai și Maria, cetățeni români cu rezidența în orașul Piatra Neamț, au fugit din centrele […] […]

UN RISC ASUMAT

download - Copie

ExternePersecuțiiRugăciune | 14 decembrie 2013, 18:24

 Alţi doi pastori ucişi în Republica Centrafricană

O nouă sursă a dezvăluit că, în urma atacurilor rebele din Republica Centrafricană, au murit încă doi pastori evanghelici, pe lângă Elisha Zama, traducător al Bibliei. Trei pastori s-au aflat printre cei ucişi în recentele violenţe interreligioase din Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Pastorii Raymond Doui (46 de ani), Elisha Zama (33 de ani) şi Jean-Louis Makamba (48 de ani) au fost ucişi pe 5 decembrie în timp ce membrii forţelor rebele Seleka au provocat violenţe în urma ofensivei condusă de creştini.

via worldwatchmonitor.org

Doui, pastor al Comunităţii Bisericilor Independente Baptiste, a decedat în locuinţa sa aflată într-un cartier sudic din Fondo. El lasă în urmă o soţie şi unsprezece copii. Zama, din cadrul Bisericii Evanghelice a Fraţilor, se afla printre cei ucişi în momentul în care forţele Seleka au atacat un spital. Acesta lasă în urmă o soţie şi cinci copii. Makamba, pastor al Bisericii “Elim” din Bengoua de Nord, a fost ucis alături de unul dintre fii de către un fost membru Seleka ce a intrat în unitatea bisericii. Soţia lui şi cei nouă copii care supravieţuiseră s-au refugiat după ce au auzit că rebelii sunt pe urmele lor.

Un alt pastor, al cărui nume nu este dezvăluit de World Watch Monitor din motive de securitate, s-a refugiat alături de familia sa după ce a aflat că rebelii încercau să îi prindă urma. El provine dintr-un mediu musulman şi s-a ascuns după ce rebelii au incendiat locuinţa acestuia şi cea a rudelor care locuiau în apropiere.

Atacurile subliniază natura religioasă a conflictului, deoarece musulmanii şi creştnii continuă să aibă dispute. În total, mai mult de patru sute de oameni au murit în trei zile, potrivit Crucii Roşii, în timp ce zeci de persoane au solicitat tratament pe coridoarele spitalelor supraaglomerate.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Update: Alţi doi pastori ucişi în Republica Centrafricană – Stiri Crestine.ro

Un precedent periculos

Orhan Pamuk în romanul „Zăpada” descrie o întâmplare reală petrecută în Turcia la mijlocul anilor `70. Un profesor universitar este răpit de un comando islamist pentru că a interzis studentelor să poarte la cursuri vălul islamic.
Sub amenințarea armei, este somat să își justifice gestul. Profesorul răspunde că este musulman practicant dar că nu poate permite studentelor să poarte vălul în instituțiile de învățământ întrucât Turcia este stat laic. Răspunsul nu-i mulțumește pe islamiști întrucât în concepția lor învățătura lui Allah e mai presus de legile statului. În consecință, profesorul este executat.
Într-un cu totul alt context, dar pornind de la aceeași paradigmă, un profesor de la Universitatea din București a cerut unei studente din Siria să nu poarte la cursuri vălul islamic. Motivația a fost aceea că din moment ce nu se afișează cu icoane, cruci și odăjdii la orele de curs, prezența unor obiecte care țin de tradiția musulmană este inoportună.
O astfel de atitudine ar putea provoca nemulțumiri în rândul populației creștin ortodoxe care s-ar dori reprezentată inclusiv sub aspect religios în instituțiile de învățământ dat fiind caracterul ei majoritar. Dacă ne raportăm însă la caracterul civil și nu teocratic al statului, explicația profesorului român este, din punctul meu de vedere, pertinentă. Cu alte cuvinte, nu poți fi pentru unii mumă și pentru alții ciumă.
Deși studenta nu a depus plângere, cazul a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Dacă profesorul va fi acuzat de rasism și de islamo-fobie și sancționat ca atare, s-ar putea crea un precedent periculos. România nu este o țară a conflictelor inter-religioase ci, dimpotrivă, un spațiu al toleranței, Dobrogea reprezentând un model al conviețuirii dintre creștini și mahomedani.
Dacă inventăm însă acuzații doar pentru a nu-i ofensa pe anumiți minoritari (în cazul de față musulmani) și pentru a fi „corecți politic” riscăm să ajungem în situația anumitor state europene în care cetățenii de religie creștină riscă să fie concediați dacă poartă la serviciu crucea la gât sau dacă mănâncă în prezenta colegilor lor musulmani carne de porc.

Un neurolog explică de ce mulțumirea este benefică pentru sănătatea noastră

download - Copie

 24.11.2017  |    Mapamond Crestin  |

Biblia este plină de versete care ne îndeamnă să fim mulțumitori în fiecare zi, nu doar de Ziua Recunoștinței. Psalmul 92:1 zice: „Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte.”

Experții în domeniul sănătății spun același lucru: recunoștința este bună pentru bunăstarea noastră generală.

În cartea sa „The Grain Brain Whole Life Plan”, neurologul David Perlmutter include mulțumirea în programul său de întărire a funcțiilor creierului.

Într-un interviu acordat emisiunii „News Prayerlink CBN News”, el a spus că în general persoanele recunoscătoare sunt mai sănătoase decât cele nemulțumitoare.

El spune: „Expresia recunoștinței trebuie să meargă dincolo de gândurile noastre. Ea trebuie exprimată prin acțiunile și prin atitudinea noastră.”

„Atunci când suntem mulțumitori se produc schimbări chimice în organismul nostru și în creier care fac bine corpului nostru”, a spus dr. Perlmutter. „Când avem o atitudine de recunoștință, substanțele chimice din corpul nostru care provoacă stresul și care sunt foarte dăunătoare corpului, scad. Acest lucru stimulează anumite zone ale creierului, iar acest lucru ne face să percem lumea ca fiind un loc bun și o experiență pozitivă.”

„Dacă obișnuim să vedem lumea într-un mod negativ, și creierul nostru va vedea lumea în același mod indiferent de ce ni se întâmplă. Însă dacă ne rugăm zilnic și suntem mulțumitori pentru ceea ce avem, creierul nostru va percepe lumea în același mod. Acest lucru face bine creierului și sănătății noastre”, spune Dr. Perlutter.

El a mai subliniat faptul că o atitudinea mulțumitoare are un impact pozitiv și asupra relațiilor: „Prin faptul că suntem mulțumitori, modul în care percem lumea se schimbă. Lumea pare astfel mai puțin amenințătoare iar noi suntem mai dispuși să investim în persoane, să îi facem pe alții să îi privim cu suspiciune”, a spus el.

Sursă: CBN News

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/7935-un-neurolog-explica-de-ce-multumirea-este-benefica-pentru-sanatatea-noastra

Un misionar dorește să se căsătorească, dar nu dispune de banii necesari pentru nuntă. Cum să procedez acum? Credeți că este o soluție să mă retrag din misiune ?

Sunt misionar și tot suportul meu este cel pe care îl primesc din cadrul misiunii în care sunt implicat. Acum m-am îndrăgostit de o fată și vreau să o cer în căsătorie și împreună să slujim în misiune, dar suportul financiar pe care îl primesc nu este suficient ca să pot acoperi cheltuielile de nuntă. Cum să procedez acum? Credeți că este o soluție să mă retrag din misiune pentru un an de zile și să merg să lucrez ca să adun banii pentru nuntă și apoi să revin în lucrare?

Felicitări dacă te-a ajutat Dumnezeu să găsești o fată credincioasă și dornică să-și dedice viața complet lucrării de misiune. Mulțumește Domnului, căci este scris:

Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul. – (Proverbe 19:14)

Mă rog să fie această fată o femeie cu totul dedicată lui Dumnezeu și așa cum spune acum că vrea să se dedice misiunii, așa să rămână până la sfârșitul vieții orice greutăți ar veni, căci mai știu și alte cazuri. Spre exemplu, cunosc un tânăr care făcea misiune prin sport și avea ucenici credincioși, lucra la plantarea de biserici și după ce s-a căsătorit s-a retras complet din lucrarea de misiune pentru că soția punea presiune pe el să plece peste hotare și să facă bani. Astfel, misionarul acesta a ajuns să nu mai facă nici misiune și nici de soție să nu se bucure, căci ea îl silea să stea peste hotare și să facă bani. Chiar și atunci când a avut de suferit un mare accident la serviciu din care prin minune a rămas viu, tot nu a învățat lecția și nu și-a schimbat direcția. Dacă citește acest articol și soția lui sau altele ca ea, doresc să vă spun că ați uitat complet chemarea voastră de a fi “un ajutor potrivit” pentru soț și ați făcut din el “ajutor potrivit” care să vă împlinească mofturile izvorâte din lăcomie sau din iubirea de bani și de plăceri. Pocăiți-vă de acest păcat și nu mai faceți așa. M-am abătut puțin, dar revin la subiect. Doar am vrut să fii sigur că fata pe care o ceri în căsătorie are pe inimă lucrarea de misiune și este gata să înfrunte cu tine greutățile și lipsurile legate de această chemare specială de la Dumnezeu. Te invit să cauți pe site-ul http://www.moldovacrestina.md și să citești articolul în care am dat zece principii din Biblie privitoare la alegerea partenerului de căsătorie.

De ce să pleci peste hotare ca să faci bani de nuntă?

Dacă vei începe așa, așa vei continua și oricând vor apărea alte lipsuri, vei lăsa lucrarea de misiune și vei pleca să faci bani. Nu este drept așa. Doar nu ai de gând să lepezi lucrarea de misiune și să mergi să faci bani când nu vei avea un loc de găzduire sau bani suficienți ca să acoperi școala copiilor, sau când cineva se va îmbolnăvi. Toți misionarii au avut și au situații în viață când se confruntă cu astfel de lipsuri și nici la apostolul Pavel nu a fost diferit.

După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor. Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci. (Fapte 18:1-4)

Pavel a venit in Corint fără resurse financiare și fără niciun suport de nicăieri. Aceasta însă nu l-a oprit să facă misiune și nici nu s-a decis că va sta mai întâi în Corint să facă mulți bani și apoi să se apuce de misiune. Nici prin minte nu i-a trecut așa ceva. A mers și s-a angajat la serviciu, dar tocmai oamenii cu care lucra au devenit primii ucenici din care a pregătit mari plantatori de biserici. Ținta lui primară erau iudeii din sinagogă și pentru ei a venit să facă misiune aici, de aceea aștepta sâmbăta și mergea să le predice Evanghelia și așa a plantat biserica. Cât nu a avut resurse a lucrat acolo în Corint la facerea corturilor și și-a câștigat resursele necesare pentru întreținere, iar când au venit Timotei și Sila din Macedonia s-a dedat cu totul propovăduirii, pentru că ei au adus suport financiar de la bisericile din Macedonia. Nu este singurul caz când așa a procedat apostolul Pavel. Când planta biserica din Tesalonic, a văzut că acolo erau mulți care nu lucrau la nimic și se țineau de nimicuri și ca să le dea o pildă vrednică de urmat a ales din nou să lucreze cu mâinile lui. Evident că motivul acestei decizii a lui Pavel nu au fost lipsurile materiale, ci ca să le dea lor o pildă vrednică de urmat, cum a și scris.

CITESTE MAI MULT: https://moldovacrestina.md/nunta-unui-misionar/

Un Mesaj de la inimă la inimă

download - Copie

„Le-spuneti o mai Oamenilor RAMAS CĂ … Clepsidra PUTIN înghite timpului de foc Ultimele îngrijire siliciu Dupa VA exploda version veșnicie.

-Le spuneti Oamenilor de-CĂ o joaca Biserica se crasnii cu finaliza Căderea bot, Haul version Iadului. Nu iL programele NOASTRE sofisticate pe Domnul Bucură. Principal În filarmonici Sunt mai buni cântăreți ai Noștri Decât, la mai oratori Televizor găsim străluciți ce se Decât CEI pe Langå învârt amvoanele NOASTRE.

-Le spuneti Oamenilor CĂ păcatele mititei la JUDECATA cântăresc greu. O Pietricica version te așează jos pantof, de IAR POTI Acolo Strâmb vulpile privi ce-ți mititei zambesc albastru.

-Le spuneti Oamenilor de pe praful CĂ VA fi Biblii de folosit Îngeri cca probă version … condamnarea Noastră Găunoase ȘI lasati Cuvintele ebraice le-ȘI Vorbiți Oamenilor Supertalent ce au priceapă Să de … facut  spuneti-le Oamenilor CĂ Viața trece ȘI CAND nu faci nimic, totul curge ȘI Totul se plătește.

-Le despre Vorbiți lui Isus Dragostea, Dar-le spuneti El e ȘI CĂ mistuitor Foc.

-Le spuneti Oamenilor de e CĂ de placerea păcatului-o clipă, remușcările Sunt IAR … eterne 

-spuneti-le ce vor ei Nu AUDA Să, ci ce CEEA TREBUIE Auda Să. 

-Le spuneti ADEVĂRUL chiar nu DACA mai FITI Să Alesi si-Conducerea Bisericii o sa măturători de cca lucrați STRADA. Mai bine sa suferiți Voi DIN cauza Adevărului el Decât Să sufere DIN Voastra cauza.

VA rog sa luați version calcul, în Numele lui Isus din Nazaret, am posibilitatea CĂ Dreptate version ce CEEA VĂ scriu.

-Le spuneti SE Oamenilor CĂ AUD Pașii Mântuitorului.
Dar Si ai lui Antihrist.“

Un mesaj de la inimă la inimă

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/un-mesaj-de-la-inima-la-inima/

Caricaturiștii pro-viață către Michelle Williams, care a spus că avortul a ajutat-o să obțină Globul de Aur: „Mami, a meritat?” — Știri pentru viață

de Redacția Stiripentruviata.ro Canadiana Laura Klassen, director la organizația Choice 42 („Choice for Two”, adică „Alegere pentru doi”, cu referire la alegerea mamei pentru ea și copilul ei), a postat o memă pro-viață referitoare la declarația făcută de actrița americană Michelle Williams la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur. Actrița spusese că premiul primit se… […]

DEPENDENŢA OMULUI DE DUMNEZEU Gen 3:22-24 Ier. 13:1-14

download - Copie

1). INTRODUCERE. Ca și Aspecte generale[1] se poate prezenta faptul că Numele prorocului se poate traduce  prin ”Domnul pune fundație” sau ”Acela pe care Domnul l-a instalat”.  Ieremia a fost contemporan cu șapte împărați, în Iudeea de la Iosia la Zedechia.  A fost contemporan cu prorocii Țefania, Habacuc și prorocița Hulda. El a prorocit  timp de 50 de ani. Dumnezeu nu ia permis lui Ieremia să se căsătorească (Ier. 16:2). Ieremia a fost un proroc care a suferit mult din partea compatrioților lui. De trei ori a fost în închisoare, a fost bătut și torturat de către evrei fanatici, și aruncat într-o fântână seacă (Ieremia 38:6). A fost denunțat ca și trădător, iar semenii lui îi cer moartea ( Ieremia 26:11 și 38:4). Dar cea mai grea misiune a prorocului a fost acea a unui  confesor care conduce un condamnat la moarte. După ce Ierusalimul este cucerit Nebucadnețar acesta îi dă libertate de alegere, drum în exil, sau să rămână în țară. Ieremia decide să rămână, timp în care scrie și Plângerile lui Ieremia.  Cu un grup de iudei rămași în țară, mai târziu este dus cu forța în Egipt unde continuă misiunea.  Tradiția evreilor afirmă că a fost ucis cu pietre (580 B.C.),  la vrâsta de 70 sau 80 de ani ca o victimă,  în urma sentimentelor de ostilitate și dușmănie a semenilor lui. Perioada de timp și evenimentele din timpul lui Ieremia sunt agitate și tulburi. Sub împăratul Sanherib, imperiul Asirian a atins apogeul. O revoltă a mezilor și caldeenilor a pus capăt acestei supremații, iar împărații Cyaxares  și Nabopolaasar, au împărțit regatul (626 – 612). Împăratul Egiptului, Neco s-a pregătit de luptă împotriva fiului lui  Nabopolaasar, care este Nebucadnețar, dar pierde bătălia la Carchemiș (606).  Împăratul Babilonului și-a extins împărăția  și s-a îndreptat spre Ierusalim, iar Ioiachim i s-a supus de bună voie. A urmat prima deportare a evreilor în Babilon, în care se afla și Daniel cu prietenii lui. După 3 ani Ioiachim, se revoltă și este pedepsit cu moartea. Ca  împărat este pus Ioiachin un timp scurt de 3 luni, Ierusalimul este asediat din nou, împăratul se predă împreună cu familia și este deportat în Babilon împreună cu elita țării cam 10 000 de oameni printre care și Ezekil. Este cea de a doua deportare, iar în  597 B.C. iar la tronul Ierusalimului este pus Zedechia care face joc dublu. El ascultă de sfatul prorocilor mincinoși, se revoltă și face alianță cu Egiptul (2 Împărați 24:10). Ierusalimul este din nou asediat timp de 18 luni, este cucerit, Templu și palatul regal sunt distruse de incendiu, populația este deportată, iar în țară rămân cei mai săraci oameni. Ieremia a fost ultima avertizare a lui Dumnezeu înainte de pedeapsă. Autorul cărții [2] se identifică sigur (Ieremia 9:1). El este denumit și profetul lacrimilor. Cartea[3]  este autobiografică și ne arată multe aspecte din viața prorocului. (Ier. 10:23-24; 20:7-18)  El s-a născut la Anatot, au sat în apropiere de Ierusalim, localitate care există și azi sub numele de Anata. Părintele lui a fost Hilchia (Ier.1:1) și făcea parte din rândul preoților. Ieremia era timid și a acceptat cu greu această însărcinare de la Domnul (Ier. 1:5, 7, 8;  20:7).  El a avut un caracter complex, începând de la  a fi sfios, dar având în același timp tăria de caracter de a spune adevărul lui Dumnezeu. El iubea poporul evreu, dar mai mult  venera pe Dumnezeu. Practic a iubii în felul acesta creează o tensiune lăuntrică permanentă, era și proroc și patriot în același timp, dar rămâne fidel ca proroc a lui Dumnezeu. Era și o situație paradoxală în care Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar îi interzice să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). El a fost urât de poporul lui și predestinat să nu cunoască dragostea de familie, sau a poporului evreu, este dus în final în Egipt și moare acolo.  Titlul cărții poartă numele prorocului Ieremia , care înseamnă ”Dumnezeu aruncă”, nume care este un semnal de alarmă pentru poporul evreu pentru pedeapsa care urma să vină.  Data redactării cărții cuprinde o mai mare perioadă de timp, Ieremia a fost chemat în slujbă cam la 60 de ani după moartea profetului Isaia. El își desfășoară activitatea pe parcursul a 40-50  de ani,  începe pe timpul lui Iosia (Ieremia 12:3) și avea 21 de ani. Samaria a fost cucerită, iar Regatul de Nord nu mai exista , iar la orizont se ridicau nori amenințători care se apropiau de Regatul lui Iuda, era vorba de puterea Babilonului. Păcatul idolatriei a stârnit mânia și gelozia lui Dumnezeu. Cartea Ieremia[4] a fost scrisă între anii 630 și 580 î.Cr. Viaţa profetului [5], a fost deosebit de grea și enumerăm câteva aspecte din viața sa. Ieremia  a fost ales să practice și să îndeplinească  chemarea încă de la o vârstă fragedă (Ieremia 1:6). Dumnezeu este acela care îi încredințează slujba de profet (Ierm. 1:9-10). și începe activitatea de proroc pe timpul lui Iosia căruia îi face un cântec de jale (2 Cronici 35:25), și nu reușește să determine pe cineva să se întoarcă la Calea Domnului. Mesajul de judecată a frânt inima prorocului (Ieremia 9:1) și vrea să renunțe la slujba încredințată de Domnul (Ier. 20:9).  Personalitatea profetului se reflectă în atitudinea pe care o are față de poporul evreu și față de Dumnezeu. Era un bărbat sfios, cu voce care tremura, el nu a fost impozant ca și Ilie, sau elocvent ca și Isaia, ci smerit și neajutorat dorind să înțeleagă evenimentele. Acesta a fost modalitatea prin care Dumnezeu a vorbit poporului într-o perioadă degenerată și coruptă. Domnul Isus Hristos a plâns pentru Ierusalim și a fost o imagine a profetului, dar reciproca  este și mai valabilă. Mesajul prorocului a fost unul de judecată, nu a fost primit de către popor, Ieremia fiind acuzat de trădare pentru că spunea că poporul urma să fie dus în captivitate. În zilele profetului singura alternativă a poporului era să se predea, deși cu un secol înainte Isaia spunea că evreii trebuiau să reziste. Dar ceva se schimbase nespus de mult, se ajunsese la un punct fără întoarcere pentru evrei care călcaseră Legământul Mozaic și urma pedeapsa divină. În viziunea lui Dumnezeu națiunea evreilor decăzuse complet, trebuia pedepsită și în plus sosise ”vremea neamurilor”, iar Babilonul deținea supremația. Ieremia  a profețit în legătură cu cei 70 de ani de captivitate (Ieremia 25:9-12), iar dincolo de această perioadă el vede o lumină pentru poporul captiv. Cuvinte cheie care apar sub diferite forme este cuvântul ” hbvm – alunecare”, care este tradus și prin ”necredincios, răzvrătit, vătămare”, care tălmăcit înseamnă în vremurile noastre apostazie. Scopul cărții [6] este de a avertiza poporul de judecta care urma să vină dacă nu se întoarce la Domnul.  Ieremia recunoaște în acelși timp și starea deplorabilă de imoralitate în care a ajuns națiune, și faptul că judecata este  de neînlăturat și nu se mai poate ocolii. Versete cheie se găsesc în cartea lui Ieremia,  sunt : Ieremia este pus de o parte (Ierm 1:5), despre distrugerea Ierusalimului (Ieremia 52.12-13)  despre inimă care este înșelătoare și rea (Ieremia 17.9), o făgăduință a întoarcerii (Ieremia 29.10-11). Prefigurări în cartea lui Ieremia, găsim despre Mesia care urma să vină și era Isus Hristos, calificat ca și o Odraslă din casa lui David (Ieremia 23.5-6), va domnii cu înțelepciune și dreptate, (v. 5, Apocalipsa 11.15). și care în cele din urmă va fi recunoscut și de poporul Israel ca adevăratul Mesia care aduce mântuirea (v. 6, Romani 11.26).  Aplicație practică, ne arată că deșii Ieremia a iubit poporul evreu, l-a venerat  și ascultat  mai mult pe Dumnezeu. și noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu în același fel și să recunoaștem voia Sa ca fiind mai importantă decât propriile dorințe și să avem credință în  Bunătatea Înțelepciunea și planul lui Dumnezeu. Romani 8:28  ”De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Ieremia[7] și-a dat seama, în urma reformei făcute de împăratul Iosia, de faptul că este nefolositoare dacă nu există și o schimbare a inimii. În scrisoarea pe care o trimite celor din Babilon (Ierm. 29), le spune evreilor că pot să se închine și acolo. El a mai observat că religia trebuie să fie morală și spirituală raportată la Dumnezeu, iar  cerințele ei sunt morale și spiritule în relația cu El. de asemenea Ieremia înțelege și reponsabilitate individului în în cadrul națiunii. Acesta a fost un pas înainte în înțelegerea aspirției omului spre Divinitate. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie scrisă în inimile noastre. Isus Hristos citează din prorocul Ieremia. Noi oamenii am fost creeați pentru a avea părtășie cu Dumnezeu, iar exemplu cu brâul este destul de elocvent, pentru că despățiți de Dumnezeu, viața nu are sens pentru om. În tragedia din Eden[8] din Geneza capitolul 3, în momentul despărțirii omului de Dumnezeu în inima sa a apărut un gol imens, care nu poate fi umplut cu surogate. Când Dumnezeu exclamă „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:22 ) trebuie să ne întrebăm ce înseamnă de fapt acest lucru, iar Imago Dey, în om este încă o problemă discutată și în mod categoric, Dumnezeu a luat măsuri preventive și izgonit omul din prezența Sa, a blestemat pe Adam, Eva, Șarpele, dar și Pământul. În plus sub blestem omul moare ca și trup și se întoarce din țărâna din care a fost luat iar sufletul merge la judecată. De asemenea Dumnezeu pune heruvimi pe drumul care duce la pomul vieții, ca omul să nu mai fie nemuritor. Odată răul pătruns în lume prin neascultare și păcat, s-a deschis ”cutia Pandorei” și această hotărâre a limitat răspândirea răului în lume. O întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat cu Hitler, sau alți dictatori ar fi rămas nemuritori. Heruvimii și Serafimii au cel mai mare grad pe scara ierarhică a îngerilor. Dumnezeu ne înconjoară cu lucrurile făcute de El și a așezat omul în Grădina Eden ca să o lucreze și să o păzească. Pe de altă, într-o competiție absurdă  omul se înconjoară cu lucruri pe care le face el, iar în Biblie vedem cum Cain face o cetate, iar astăzi noi avem orașe, drumuri, rampe de lansare pentru rachete, fabrici, etc. Pe linia lui Cain avem dezvoltarea civilizației umane și găsim faptul că Iabal a făcut corturi, Iubal a fost tatăl celor care cântă cu cavalul, Tubal –  Cain, a făcut unelte de aramă și fier, Lameh își arată răutatea (Gen. 4: 17-26),  iar pe linia lui Ham,  Nimrod a fost puternic pe pământ (Gen. 10:8). De asemenea pe vremea lui Peleg s-a împărțit Pământul (Gen 10:25). Trebuie să recunoaștem faptul că a fost este și va fi o permanentă competiție între realizările omului și ce a realizat Dumnezeu, dar rezultatul este o funcționare disonantă, și omul este om doar în părtășie cu cel care l-a creat, cu Dumnezeu. Noi avem posibilitatea cu ajutorul științei să descoperim legile fizice ale lui Dumnezeu,  să copiem natura, să facem descoperiri, să realizăm ceva, să imităm, dar tot în universul material. Dacă dorim să-l cunoaștem pe Dumnezeu, El ne-a întins mâna prin Revelația Generală și Specială, pentru a ne salva sufletul de la moarte.

2). SEPARAREA OMULUI DE DUMNEZEU[9]. În momentul în care omul s-a despărțit de Dumnezeu s-a produs un șoc moral, o traumă personală ce afectează pe Adam, Eva și întreaga rasă umană. Geneza 5:3  ”La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set”, în contrast cu  Geneza 1:27  ”Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. Separarea de Dumnezeu a fost un act deliberat din partea lui Adam și Eva. Omul are o vină morală care constă în neascultarea poruncilor date de Dumnezeu, și reală pentru că a săvârșit fapta din voință proprie. Dar omul nu-și poate nega statutul de ființă creată iar Dumnezeu a pus în om și gândul veșniciei (Eclesiastul 3:11) și omul se închină la altceva ca : zei, alte persoane, forţe impersonale, bani, sex, putere și lui Satana. Atunci când vorbim de separare se iau în calcul mai multe aspecte și consecințe. În starea de păcat[10] apare siguranța falsă a mântuirii, pierderea siguranței mântuiri, creștini căldicei și o spiritualitate bolnăvicioasă. Păcatul este schimbarea sensului  și a scopului pentru care a fost creat omul. Presupoziția de bază se află în creație și fiecare lucru sau ființă are un scop și un sens definit de către Creator. În consecință păcatul este o călcare a poruncii divine. Păcatul are în sine o doză de plăcere, exprimat în mai multe forme.  El se apropie de noi sub aspectul ispitei care nu este păcat dar o invitație la păcat. (Evrei 4:15) Poți să spui da sau nu, pentru plăcerea de o clipă a păcatului (Evrei 11:25). Oamenii sunt vulnerabili dar păcatul odată comis are consecințe în planuri multiple.

a) Separarea de sine[11], este devastatoare pentru om care intră într-o criză de identitate, cu pierderea sensului vieții, și se pun întrebări la modul acut, de genul : de unde vin, cine sunt, care este rostul vieții pe pământ, și mai ales care este finalitatea ei, întrebări la care nu se poate răspunde în mod adecvat dacă nu ai o relație cu Persoana care te-a creat. Dar în plus mai apar și tot felul de crize  care se împart în trei mari categorii.

b). Crize existenţiale  care înseamnă tragedii în viaţă, care lovesc stâlpii de susținere a vieții, tragedii, decese, boli grave, dezastre naturale, nașterea unor copii cu malformații, sau handicapați, abandonul copiilor, fuga de acasă și altele. Se pune întrebarea de ce se întâmplă aceste lucruri și se sare la extreme. Una este că lui Dumnezeu nu-i pasă, iar cealaltă extremă este că persoana respectivă este pedepsită de Dumnezeu. Aceste extreme pun sub semnul întrebării relația omului cu Dumnezeu, dar și viitorul. După primul val de criză este bine să apelezi la Biblie și să privești cazul lui Iov.

c). Crize spirituale apar ca și consecințe ale păcatului și trăire îndelungată în păcat. Păcatul are consecințe fizice și biologice, spirituale și afectează relațiile pe verticală cu Dumnezeu și pe orizontală cu semenii, inclusiv familia. Crizele spirituale   pot fi atacuri demonice. 1 Samuel 16:14  ”Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea de la Domnul”. După respingerea Cuvântului lui Dumnezeu există o progresie în împietrirea inimi de a care se ajunge la posesie demonică.  Un alt exemplu se află în cartea lui Daniel cu pricire la împăratul Nebucadnețar (Daniel 4:24- 28). În acest caz împăratul a fost lovit de o boală grea numită în termeni medicali licantropie. Un  exemplu din Noul Testament este îndrăcitul din Gadara din Marcu 5:1-6.  Oamenii posedați demonic au clipe de luciditate, iar bolnavul demonizat reacționează negativ la Numele lui Dumnezeu și la Numele lui Isus Hristos. Oamenii ajung posedați demonic după trăirea îndelungată în păcat, folosirea magiei,  ghicirii și prin decizii personale. Păcatul săvârșit desparte omul de Dumnezeu (Ieremia 5:21).

d). Crize  psihologice. Și oamenii păgâni trăiesc în crize psihice în care există tensiunea între gânduri în care omul se vinovat sau nevinovat, iar omul nu se poate concentra până una din părți nu biruiește (Romani 2:15). Din cauza unui stil păcătos de viață apar modificări de metabolism. Este necesară îndrumarea, povățuirea învățarea, și sfătuirea persoanei în cauză de către o persoană competentă, sau dacă este creștin prin consilierea   creștină.  Păcatul are consecințe veșnice, plata păcatului este moartea, Iazul de foc și nimic întinat nu va intra în cer. Romani 6:23  ”Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”.  Există o categorie de oameni pe care Dumnezeu îi lasă în voia minții lor blestemate (Romani cap 1), ei au trecut de faza  în care se mai învinovățesc și se abandonează păcatului, găsesc de buni pe cei care fac păcat și există o cultură a păcatului. Când cineva se joacă cu păcatul există o limită invizibilă în umblarea spirituală a omului pe care o cunoaște doar Dumnezeu, iar când treci de ea nu mai există cale de întoarcere. Promisiunile lui Dumnezeu pentru iertare sunt pentru astăzi. Păcatul este o problemă spirituală și nu psihologică.  Numai cine mărturisește păcatul înaintea lui Dumnezeu primește îndurare. Mărturisirea păcatului este foarte importantă 1Ioan1:9 ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Repararea consecințelor păcatului este o responsabilitate personală și publică. Păcatul are consecințe personale, creează nu doar o stare de criză ci și un mod de viață. Tiparul din viața părinților îi vizează și pe copii. Avem ca exemplu pe Avram Isac și Iacob și în final Iosiv, care se hotărește să nu dea drumul mai departe acestui tipar al minciunii. Astfel Iosiv rămâne curat înaintea lui Dumnezeu. La fel și Noe după păcatul beției, îl bleastămă pe Ham  care se duce în Canaan. Popoarele cananite erau cele mai perverse. Crize spirituale  se împart în două mari categorii ca nevroze și psihopatii.

e). Nevroze[12] sunt boli  în care pacientul are o acțiune critică față de faptele sale și are mustrări de conștiință. Dintre bolile neuropsihice se pot amintii Nevroză astenică, (astenia, cefalee, insomnie) Nevroză psihastenică, (fobii,  obsesii), Nevroze isterice  (teatralismul, machiajul la barbați, și decolteuri și crăpături la femei, leșinul  – întotdeauna în public, sinucidere –  întotdeauna fără efect) și mixte (ticuri nervoase, bâlbâiala). Palierul[13] de boli neurologice este foarte mare. Neurologia este o ramură specială a medicinii care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul bolilor organice care afectează sistemul nervoscentral sau periferic. ”Termenul de „Neurologie” a fost introdus de anatomistul englez Thomas Willis. Afecţiuni dobândite ale sistemului nervos central sunt : boli vasculare: infarctul cerebral ischemic şi hemoragiile cerebrale, ramolismentul medular ischemic. Bolile ganglionilor bazaliboala Parkinson NeoformaţiiTumorile creierului şi ale măduvei spinării. Boli convulsive: diversele forme de epilepsie. Bolile inflamatoriiinfecţiunile bacteriene sau virale ale creierului (encefalite), măduvei spinării (mielite) sau învelişurilor lor (meningite), boli degenerativ-inflamatorii cauzate de prioni (de ex.: boala Creutzfeld-Jakob). Boli demielinizantescleroza multiplă. Boli degenerative primare sau eredo-degenerative: demenţe primitive (de ex.: boala Alzheimer), boala Huntigtonsindromul Gilles de la Tourette, boli sistemice ale motoneuronului (de ex.: scleroza laterală amiotrofică), bolile degenerative ale cerebelului (ataxiile ereditare). Diverse tipuri de dureri de cap (cefalee), în primul rând migrena. Mai există și  boli ale sistemului nervos periferic ca: Afecţiuni ale nervilor cranieni sau periferici: neuropatiipolineuropatiinevralgii. Boli inflamatorii demielinizante: sindromul Guillain-Barrépolineuropatia cronică inflamatorie demielinizantă (PCID). Tumori ale nervilor: Neurome. Sindroame compresive: radiculopatii prin hernii ale discurilor intervertebrale (de ex.: sciatica vertebrală), sindromul de tunel carpal. Boli ale joncţiunii neuro-muscularemiastenia. Boli ale muşchilor scheletici (miopatii): distrofii muscularemiotonie, boli inflamatorii (miozite). Traumatisme ale nervillor, etc”. Am enumerat aceste afecțiuni grave pentru a scoate în evidență rezultatul păcatului și despărțirea omului de Dumnezeu. Unele se pot trata medicamentos, altele nu, dar și acelea care sunt tratabile, bolnavul rămâne cu urmări și răni în trup și suflet. Este greu să dai un verdict în ceea ce privește mântuirea la anumite boli și mai ales că nu noi trebuie să facem lucrul acesta.

f). Psihoze)[14] sunt boli în care pacientul nu are o atitudine critică față de faptele lui și nici nu are mustrări de conştiinţă. Ele sunt grave și intră în categoria ”drumului pierdut” și au puține șanse de vindecare.  Se  pot enumera Scrizofrenia  Paranoia,  Psihoza maniaco – depresivă și parofenii. Scrizofrenia este caracterizată de autism, bizarerii, iluzie, halucinație, delir (cu caracter religios, erotic sau revendicativ). Paranaoia este caracterizată de separarea omului de realitate, în natura sa  omul apare  normal, dar delirul poare fi de invenție, gelozie și grandoare. Psihoza maniaco – depresivă este caracterizată de accelerarea fluxului de idei, sau pe un fond depresiv, cu tristețe profundă și singura cale de ieșire este sinuciderea. Parofeniile sunt caracterizate prin halucinații și delir ezoteric. Bolnavul se crede trimisul divinității, sau exponentul unei civilizații extraterestre, deține putere și mecanisme cosmice, și are puterea de a face lucruri fantastice.  ”Psihiatria[15] (din limba greacăpsyché (ψυχη) înseamnă spirit, suflet şi iatros (ιατρος) = medic) este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticareatratamentul şi reabilitarea persoanelor cu boli mintale. Noţiunea Psihiatrie a fost introdusă în terminologia medicală în 1808 de medicul german Johann Christian Reil din Halle (iniţial „Psychiaterie”, devenită mai târziu „Psychiatrie”). Psihiatria poate fi definită ca o „disciplină de sinteză” prin care urmărirea şi menţinerea sănătăţii mintale iar scopul său principal  se obţin luând în considerare diverşi factori: psihologicisocioculturalipoliticijuridicimedicofarmacologici. Domeniul psihiatriei se extinde în multe alte specialităţi medicale. Tulburările psihice şi bolile mintale influenţează aproape toate aspectele vieţii unui pacient, funcţiile fizice, comportamentul, afectivitatea, perceperea realităţii, relaţiile interumane, sexualitatea, munca şi timpul liber. Asemenea tulburări sunt cauzate de interacţiunea unor factori complecşi, biologici, sociali şi spirituali, care nu pot fi totdeauna puşi în evidenţă cu siguranţă. Sarcina psihiatriei este să clarifice rolul acestor diverşi factori şi influenţa lor asupra manifestărilor din cursul bolilor mintale. Noţiunea de „boală mintală” trebuie să intre în orbita biologiei şi medicinei. Psihiatrul francez Henry Ey (19001977) definea psihiatria drept „ramură a medicinei care are ca obiect patologia vieţii de relaţie la nivelul asigurării autonomiei şi adaptării omului în condiţiile propriei existenţe Este cumplit în ce stare poate să ajungă menirea.

g). Psihopatiile[16], au o natură dizarmonică, cu structura personalității dereglate. Ele sunt de multe feluri. Psihopatia astenic, psihastenică, isterică, epileptică, paranoică, distinică, sexuală. De asemenea apar tulburări de dinamică –  la bărbați : ejaculare preroce, impotență, iar la femei  dispareumiile, frigiditatea. De asemenea apar tulburări de orintare sexuală ca : masturbația, homosexualitatea (la femei lesbianismul), bestialitatea, pedofilia, gerentrofilia, necrofilia, incestul, exchibiționismul și voionismul. De asemenea apar tulburări de identitate sexuală ca travestitismul și transexualismul. Din cauza traumatismelor cranio – celebrare apar debilitatea mintală, epilepsiile și toxicomaniile. Acest gen de boli sunt și mai grave și ne arată prăpastia în care poate să ajungă omul.

2.2. Separarea de oameni[17] este o altă consecință a sespărțiri omului de Dumnezeu. Astfel apar probleme sociale ca exemplu Esau şi Iacob Geneza 27:41  Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu Sunt aproape, apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.” și raoada firii pământești își spune cuvântul  Faptele firii din Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Ele despart pe oameni și apar  conflicte în familie, societate și în Biserică. Se pot reamintii războaiele, recolte sociale, exploatarea omului de către om, revoluții, colonizări, etc. De multe ori ești singur într-o mare mulțime. Revenind la Biserică  nu există o părtăşie reală între fraţi pentru că nu se respectă porunca a – 2-  a. Matei 22:39  ”Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

2). 3. Separarea de natură[18]. Geneza 3:17  Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; Dacă până acum în Eden omul a păzit grădina și a lucrat-o, din momentul blestemului, însăși natura a devenit ostilă pentru om, iar munca sub blestem înseamnă sudoare și presupune efort și împotrivire, de multe ori cu rezultate negative. Însăși natura a devenit un pericol  pentru om și se pot amintii cutremurele, inundațiile, tornadele, alunecări de teren, erupții vulcanice și alte forme de dezastre naturale în care se pierd vieți omenești. Blestemarea pământului afectează viața umană în însăși existența ei.

2).4. Separarea de vieţuitoare[19],  Geneza 9:2  S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!. Omul nu mai respectă Creaţia, astfel   vânătoarea se face  ca distracţie, (vânătoarea de bizoni din America de Nord, când aproape au fost decimați) la fel și pescuitul, sau culegerea fructelor, se fac defrişări masive pentru îmbogăţire, se produce  poluarea sub toate formele, dintre care cel mai grav este radioactivitatea, ca rezultat  din explozia bombelor nucleare la  Hiroşima, sau defecționarea centralelor nucleare, un exemplu recent este Cernobâl și alte forme de poluarea care otrăvesc pământul și viața. Dar omul este separat de celelalte forme de viață neinteligentă și în mod ontologic pentru că doar în om Dumnezeu a pus un suflet viu, iar după cădere diferențierea s-a accentuat în mod radical.

3). REALITAEA TRUPULUI ȘI A SPIRITULUI[20] sau  nevoi fundamentale. Omul ca și trup are trebuiențe, este constrâns , silit, și obligat ca ființă biologică clădită pe structuri de carbon, ca trupul să primescă hrana adecvată, apa necesară, să trăiască în barem de temperatură, presiune atmosferică, și o mulțime de alți factori care țin în viață cortul acesta pământesc. David amintește acest lucru Psalmi 104:27  Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme. 28  Le-o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale. 29  Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărâna lor. 30  Îţi trimiţi Tu suflarea: ele Sunt zidite, şi înoieşti astfel faţa pământului. Dar nu există a adevărată împlinire numai în trup. 2 Corinteni 5:4  Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.  Sufletul nostru are nevoie de ceva mai mult, este nevoia de Dumnezeu în viețile noastre, o părtășie cu Creatorul, care nu se poate satisface cu alte surogate ca alte feluri de închinare, alte orientări spirituale, bani, putere, glorie, carieră etc. Nesiguranța omului  apare în momentele de criză, când fără Dumnezeu nu mai are puncte de sprijin. Golul din inimă lăsat de Dumnezeu nu se poate umple decât tot de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu se raportează la relația Sa cu poporul evreu o face în termenul cel mai intim de Soț : Ieremia 31:32  Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.”  așa cum și Isus Hristos consideră Biserica ca și Mireasa Lui.  Matei 25:6  La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” 7  Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.…… Apocalipsa 21:2  Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea Sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Trebuie să acceptăm faptul că  existența  efectivă și obiectivă a omului nu poate exista decât atunci când omul are o relație corectă cu Dumnezeu.

 4). IEREMIA ȘI BRÂUL. Trezirile sunt determinate de Dumnezeu[21] și nu de oameni, iar Cuvântul este acela care e responsabil de trezirile spirituale din istorie sau biserică.  Oamenii sunt doar mijloace prin care Dumnezeu lucrează. Iosia și Ieremia se cunoșteau și la moartea prematură a împăratului Iosia profetul face un cântec de jale. (1Cronici 35:25) După acest eveniment asupra poporului se abate ”noaptea babiloniană”, din care iese după 70 de ani. La oferta împăratului de a merge în exil, Ieremia preferă să rămână. Poporul caldeian era un popor crud, ei ucid pe cei doi fii a lui Zedechia, ca să fie ultima imagine din mintea împăratului, apoi îi scot ochii și este dus rob în Babilon. Plânsul și singurătatea au fost elementele care au caracterizat viața profetului Ieremia. Dumnezeu a ales acest lucru, iar profetul acceptă această stare. El a fost ales înainte de a se naște (Ierm. 13:5). Copilul este ființă umană din momentul concepției. (Ps 139:15) Avortul este o crimă cu excepția când viața mamei sau a fătului este în pericol. Motivul pentru care Dumnezeu l-a ales pe Ieremia, care era timid și iubea poporul evreu este cel mai probabil că dorea să-și arate dragostea pentru poporul ales până în ultima clipă. Sfințirea înseamnă a fi pus de Dumnezeu de o parte, ca om dar și ca vasele folosite în cort sau templu. Mesajul lui Dumnezeu trebuia transmis în mod corect și numai un om sfânt și ales de Dumnezeu poate face acest lucru. Ieremia răspunde lui Dumnezeu că este tânăr (lipsit de experiență) pentru a face această lucrare dar Dumnezeu folosește acest gen de oameni, El alege lucrurile slabe ca să le facă de rușine pe cele tari. Bisericile fundamentaliste care stau pe Cuvântul lui Dumnezeu cresc ca număr de persoane în timp ce acelea care au adoptat o teologie liberală se golesc. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie predicat și trăit, altfel nu are efect. Amvonul trebuie să comunice adevărul lui Dumnezeu, nu să vorbească pe placul audienței. Chiar dacă predicatorul este în minoritate dacă este cu Dumnezeu (nu te teme), de fapt el deține majoritatea. Pe de o parte este ușor pentru că Dumnezeu este tăria lui, iar pe de altă parte este dificil, și riști să nu mai fii ales sau chiar dat afară din Biserică. Dumnezeu pune cuvintele Lui în gura noastră, de pe paginile Bibliei în care s-a Revelat,  de aceea este important să cunoști Scriptura. Ieremia a profețit în timpul a cinci împărați, fiecare cu ambițiile și planurile lui, dar pe care nu le-au realizat (ca și parlamentarii, miniștri, șefi de stat de astăzi din România anilor 2000), dar astăzi în Biblie citim despre Ieremia, și mai bine anonim dar să faci voia lui Dumnezeu decât o somitate fără Dumnezeu. Europa și America post-creștină nu mai ascultă de Dumnezeu începând de la tineri la bătrâni, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne. Dacă Ieremia a fost răspunzător de mesajul ui Dumnezeu, și noi suntem la fel de  responsabili de acest lucru. Dumnezeu îi oferă lui Ieremia două imagini cu privire la activitatea ceva urma. Unul este acela de veghetor, care este Dumnezeu cu privire la Cuvântul Lui, și un ”cazan clocotind” care însemna pedeapsa ce va urma prin puterea Babilonului. Ieremia trebuia să anunțe poporul ce se va întâmpla cu el. El vede și direcția din care vine pericolul și pedeapsa. Prorocii falși spuneau că Iuda va săpa de pedeapsă dar realitatea istorică ia contrazis. Profeții contemporani cu Ieremia, Osea, Ioel, Amos, Mica şi Naum, nu mai erau pe scena istoriei, Ieremia cel mai probabil era singur, dar Habacuc și Țefania se pare că mai trăiau încă. Ezekil și Obadia au început activitatea mai târziu, când poporul era dus deja în Babilon. Daniel a început să prorocească mult mai târziu. În momentul acesta Ieremia era singur, dar cu Dumnezeu. De fapt acesta este lucrul cel mai esențial pentru credincios și biserică.

5). REFACEREA RELAȚIEI OM – DUMNEZEU[22]   se poate face întru-n singur fel în termenii lui Dumnezeu care înseamnă Persoana lui Isus Hristos viața, învățăturile Lui, (și a apostolilor) dar în mod principal  prin Jertfa de pe Cruce, Moartea și Învierea Lui. Ioan 3:16  ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Aceasta este singura cale, iar aceștia sunt termenii lui Dumnezeu, omul poate să accepte sau să refuze dar nu are puterea să îi schimbe. Acceptarea cerințelor lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea este o lucrare a Duhului Sfânt în inima omului. Duhul Sfânt există din veșnicie ca a treia Persoană din Trinitate. Faptele Apostolilor 5:3  Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? 4  Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” De asemenea Duhul sfânt este egal în esență cu Tatăl și cu Fiul. Matei 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astfel Duhul Sfânt convinge oamenii de starea de păcat, iar permiterea Duhului Sfânt de a lucra în fiinţa noastră, ne scapă de pedeapsa divină.  Ioan 16:8  ”Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata”. În momentul în care omul crede Duhul Sfânt lucrează în inima credinciosului și luminează  1 Corinteni 2:15  Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. 16  Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos. El regenerează inima omului proces care se numește Nașterea din Nou.  Tit 3:5 ” El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt”. În inima omului se produce regrete, plângerea păcatului și se începe o viață nouă . Păcatul este definit ca o lipsă  de conformitate a omului vizavi de Legea Morală a lui Dumnezeu, în atitudine dispoziție sau acțiune.  De asemenea Duhul Sfânt controlează viața noastră și  dăm doar un exemplu Efeseni 5:18 ” Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”. De asemenea trebuie să conștientizăm faptul că că iartarea se primește doar prin Jertfa de la Calvar, și prin Sângele lui Hristos care are puterea de a ierta păcatele. 1 Ioan 1:7  ”Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Omul nu are puterea necesară de a se mântuii pe sine însuși. El nu se poate dezvinovății, și nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat. Din momentul în care credinciosul s-a Născut din Nou (de sus) începe un proces de sfințire în viața lui realizată de Duhul sfânt. 1 Petru 1:15  Ci, după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 1 Petru 1:16  Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”. Credinciosul trăiește călăuzit de Duhul sfânt Galateni 5:16  ”Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”. De asemenea noi suntem moștenitori a unor binecuvântări veșnice. Efeseni 1:13  Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, 14  şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. Dar mai există un aspect important în relația noastră cu Dumnezeu fiindcă El este Spirit Infinit și Perfect și închinarea noastră trebuie să fie în Duh și adevăr. Ioan 4:24  ”Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Pentru ca omul să se poată bucura de mântuire el trebuie să îndeplinească două condiții principale și anume pocăința și credința. Aceste două cerințe nu pot fi despărțite. De asemenea mântuirea este oferită tuturor  oamenilor în mod gratuit, nu contează rasa, naționalitatea, clasa socială, sau alte criterii, care fac ca oamenii să pară diferiți unul față de celălalt. De asemenea mântuirea este dată prin Harul lui Dumnezeu.

5). CONCLUZII. Ieremia a fost un profet al lacrimilor, iar Cartea lui Ieremia ca și Plângerile reflectă din plin acest lucru. Atunci când poporul nu mai ascultă de poruncile lui Dumnezeu prorocul este ultimul avertisment al lui Dumnezeu, înainte de pedeapsă. Poporul evreu a călcat Legământul Mozaic pe care l-a făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai, un Legământ condiționat, și urma o pedeapsă aspră. Evenimentele sunt tulburi pe scena internațională, Împărăția  de Nord nu mai exista, dar și imperiul Asiriana, iese de pe scena istoriei, iar puterea Babilonului se apropie vertiginos de Împărția lui Iuda și asediază Ierusalimul. Mesajul prorocului a fost unul de judecată fapt care a displăcut poporului, împăratului Zedechia și profeților falși, și din această pricină Ieremia este prigonit de nenumărate ori. Dar în mijlocul dezastrului Ieremia are o prorocie despre Mesia și despre reîntoarcerea poporului din robia Babilonului.  Ca și aplicație practică a cărții avem de învățat că indiferent de circumstanțe, trebuie să-l iubim mai mult pe Dumnezeu și poruncile Sale, decât orice altceva în care se pot include familia, națiunea dorințele personale, banii, puterea, etc. Acesta este un moment în istorie ( 587 B.C.) în care răzvrătirea omului față de Dumnezeu a atins limitele după care urmează pedeapsa dar împotrivirea omului față de Dumnezeu a început încă din Geneza 3 în care sub atacul ispititor al Satanei ”veți fi ca Dumnezeu” omul cedează și prăbușește întreaga rasă umană în păcat. Dar  despărțirea omului de Dumnezeu a avut consecințe în toate aspectele umane și spirituale. Dumnezeu în dragostea Sa față de om are un plan de salvare și restabilirea lui Imago Dey în ființa omului.  În inima omului nu mai era Dumnezeu ci un gol imens pe care omul a încercat să îl completeze cu ceva sau cineva dar fără șansă de reușită și chiar și astăzi cei care nu sunt creștini se împotrivesc în continuarea la oferta mântuirii pe care Dumnezeu a făcut-o omului prin Hristos, și încearcă alte variante ca să iasă din dezastru moral și spiritual în care se găsesc. Consecințele răzvrătirii s-au manifestat pe multiple planuri. În primul rând a fost șocul moral când omul și-a dat că deșii poate distinge binele de rău, nu are suficientă putere să facă binele, iar atunci când reușește este teporar și iluzoriu. Dar și în postura de creștin păcatul face ca să nu avem siguranța mântuirii, creștini nici calzi nici reci și o spiritualitate care se poate pune sub semnul întrebării, fapt care se vede în funcție de roadele pe care le aduc. De asemenea omul se separă și față de el însuși și apar nenumărate drame care au un caracter de criză în domeniul existenței omului, crize spirituale după trăire îndelungată în păcat și posedare demonică, dar și tot felul de boli neurologice sau psihice, în care de multe ori omul nu mai poate fi recuperat. Dacă în nevroze, omul are stări de regrete față de ceea ce a săvârșit, în cazul multor boli psihice omul nu mai poate să fie vindecat, există un prag știut numai de Dumnezeu, și dacă se trece de el ființa umană este pierdută. Dar omul se separă și de ceilalți oameni, am dat exemple din Biblie, și apar conflicte între semeni pentru că nu se respectă  Poruncile date de Dumnezeu, cele zece în Vechiul Testament și două porunci comprimate de Isus Hristos din Noul Testament. Oamenii se despart în clase sociale, apar revolte , revoluții și războaie. De asemenea și exploatarea omului de către om se poate aminti aici. Omul în plus se separă față  natură și de viețuitore pe care le exploatează. Despărțirea omului de Dumnezeu  a fost și este dureroasă și ne arată de fapt cât de mult suntem dependenți de Creator. Omul și întreaga paletă de viețuitoare au nevoii biologice pentru ca să se mențină în viață și acest lucru depinde de Dumnezeu. Sunt realități care nu pot fi contestate. Omul ca și ființă inteligentă are nevoie în plus și de părtășie cu Dumnezeu. Omul funcţionează corect doar în armonie cu cerinţele Creatorului. Dar contrafacerea și falsificarea relației cu Dumnezeu nu ajută omul cu nimic în procesul de salvare a sufletului. Numai Dumnezeu prin Isus Cristos poate să rezolve problema mântuirii. Exemplu elocvent îl avem în textul analizat în care brâul trebuie să rămână în jurul coapselor lui Ieremia ca să nu fie deteriorat, și tot așa și omul sau națiunea trebuie să fie aproape de Dumnezeu, pentru că să nu alunece în păcat. Galateni 2:20  Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. ……..”. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie predicat indiferent de circumstanțe. De asemenea Cuvântul trebuie să fie însoțit de dragoste față de Dumnezeu și de oameni, ca și la Ieremia. Timpul în care trăim necesită o predicare curată a Evangheliei, chiar în epoca post creștină a mileniului trei în Occident și nu numai și sub presiunea invaziei musulmane, cu riscurile aferente. Refacerea relațieie dintre om și Dumnezeu se poate face numai în termenii lui Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Hristos. Această întoarcere a omului la pocăință și împăcare cu Dumnezeu se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt în inima credinciosului dar și prin acceptarea aceste lucrări de către persoana în cauză. Nașterea din Nou este o lucrarea a Duhului Sfânt. De asemenea credința și pocăința sunt elemente inseparabile în relația noastră cu Dumnezeu în procesul de mântuire și sfințire a credinciosului  şi în final glorificarea lui. Aici apare și aspectul închinări în fața lui Dumnezeu ca și Creator, iar noi ca țărână, și nu se poate face decât cu respect și reverență. De asemenea  nu se pune accent pe ritualul exterior și pe inima omului care trebuie să se închine în Duh și Adevăr. Împăcarea cu Dumnezeu este urgentă şi necesară, fiindcă trecutul nu se poate întoarce, prezentul este efemer, iar viitorul nu ne aparține. Cuvântul astăzi are o importanță deosebită. Evrei 3:15  ”câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, ……….” Amin

7). BIBLIOGRAFIE :

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de EENEST AEBI

Sait Theofilos.  www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Consiliere Spirituală (curs intern 1) de dr Paul Negruț

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Neurologie

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

PSIHIATRIE de Prof. dr.  doc.  V.  Predescu  EDITURA MEDICALĂ București  1976

Ardelean Viorel

 [1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de EENEST AEBI pag 76-77

[2] Sait www.theophilos.3x.ro

[3] Sait www.theophilos.3x.ro

[4] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[7] Dicționar Biblic pag 557

[8] Ardelean Viorel

[9] Ardelean Viorel

[10] Consiliere Spirituală (curs intern 1) de dr Paul Negruț

[11] Consiliere Spirituală (curs intern 1) de dr Paul Negruț

[12] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Neurologie

[14] PSIHIATRIE  de V PREDESCU pag 811 – 872

[15] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

[16] PSIHIATRIE  de V PREDESCU pag 811 – 872

[17] Ardelean Viorel

[18] Ardelean Viorel

[19] Ardelean Viorel

[20] Ardelean Viorel

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[22] Ardelean Viorel

Clătinarea tuturor lucrurilor  de Marian Ghiţă (Evrei 12:25-29)

Pagina Pastorală

Clătinarea tuturor lucrurilor

 de Marian Ghiţă     (Evrei 12:25-29)

Am intrat într-un mileniu care pare a fi total diferit faţă de cele anterioare. Începând cu actul terorist de la 11 sept. 2001 din SUA am intrat într-o epocă în care vedem foarte clar că totul se clatină în jurul nostru. Lumea este tot mai nesigură şi tot mai periculoasă. Oameni de marcă ai lumii de astăzi au afirmat foarte clar că lumea nu va mai fi aşa cum a fost; ei s-au referit tocmai la instabilitatea care caracterizează această lume. Ultimii ani au adus asupra ţării noastre inundaţii cum nu au mai fost. Ceea ce este diferit parcă de alte inundaţii din trecut este faptul că am pierdut noţiunea de „binecuvântare coborâtă din cer”: dacă până mai ieri ploaia însemna pentru oameni o binecuvântare pentru pământ, în prezent orice ploaie este asociată cu inundaţiile – în ultimii ani toate ploile au generat asemenea calamităţi (vezi inundaţiile catastrofale din această toamnă din Tecuci – jud. Galaţi). În lume vedem fel de fel de manifestări violente la toate nivelele lumii, fie ale pământului ca planetă, fie ale naturii, fie ale societăţii omeneşti luată ca întreg sau la nivelul fiecărui om, fie chiar în spaţiul cosmic. Domnul Isus a spus foarte clar: „Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate” (Lc. 21:25-26). Acum este evident pentru oricine că aceste cuvinte ale Domnului nostru nu sunt vorbe goale, ci realităţi incontestabile cu care ne confruntăm deja. Rata sinuciderilor, a bolilor de inimă, a oamenilor care ajung dezechilibraţi psihic, a comportamentului anormal printre oamenii din vremea noastră, actele de violenţă şi de terorism, dar şi distracţiile şi destrăbălările extreme care se vor a fi manifestări de veselie şi satisfacţie, dar care încalcă orice normă de bună cuviinţă şi chiar firească, care de fapt sunt expresia evadării din viaţa reală, sunt o dovadă a psihozei de teamă a unei lumi care simte că totul se clatină în jur, care nu mai suportă ceea ce se întâmplă şi care este în aşteptarea unui viitor ce se anunţă îngrozitor. În asemenea circumstanţe ne punem întrebări de genul: „De ce aşa?”; „Încotro se îndreaptă lumea noastră?”; „Există vreo speranţă de mai bine pentru oameni în aceste circumstanţe?”; „Care totuşi sunt constantele pentru prezent şi pentru viitor, adică lucrurile care nu se clatină şi pe care putem conta?”; „Cum să ne păstrăm echilibrul şi pacea sufletească într-o lume în care totul se clatină?” Pasajul de mai sus (cel din Evr. 12:25-29) ne îndreaptă atenţia înspre ceea ce este veşnic şi care nu se poate clătina, înspre ceea ce ne poate ţine plini de nădejde şi echilibraţi interior când totul se clatină şi înspre atitudinea corectă pe care trebuie să o avem pentru ca pacea lăuntrică să domnească în inimile noastre. De aceea, să luăm aminte la îndemnul Domnului Isus Cristos: „Când vor începe să se întâmple toate aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie” (Lc. 21:28). Să privim, deci, la:

1.   Cuvântul lui Dumnezeu

În tot acest peisaj al lucrurilor care se clatină există însă o constantă de neclătinat şi veşnică: Dumnezeu care vorbeşte (Evrei 12:25). Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, Cel al cărui nume este „Cuvântul lui Dumnezeu” (Apoc. 19:13; Ioan 1:1), a afirmat: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. (Mat. 24:35). Să observăm câteva lucruri:

a.  Tot ceea ce se întâmplă în lume este de fapt sunetul trâmbiţei lui Dumnezeu care anunţă cu putere: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu; Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ ” (Ps. 46:10). Când Dumnezeu vorbeşte, pământul şi cerurile se clatină (Evr. 12:26). Ne putem întreba: „Dacă atunci când vorbeşte Dumnezeu totul se clatină, ce fel de lume a ieşit din mâna lui Dumnezeu de nu poate rezista nimic în faţa cuvântului Său? Cum va fi în împărăţia cerurilor, atunci când credincioşii vor sta veşnic în prezenţa lui Dumnezeu, şi El le va vorbi permanent?” Priviţi însă cu atenţie pasajul din Evr. 12:25-29. În nici un caz noi nu trebuie să ne facem probleme fără rost cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Atenţionarea pasajului are în vedere judecata lui Dumnezeu. Sunt două lucruri pe care le desprindem din afirmaţiile pasajului. (1) Dumnezeu, în mod intenţionat, va vorbi în aşa fel ca să clatine o lume care nu este veşnică, şi care este de fapt sub domnia păcatului. Când Dumnezeu a vorbit de pe muntele Sinai, dând legea lui Israel (la aceasta se referă autorul când spune că Dumnezeu „a clătinat atunci pământul” – v. 26), El a vorbit unui popor sub blestemul păcatului. Scopul lui Dumnezeu, în arătarea Sa atunci, a fost foarte clar: „să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi” (Ex. 20:20). Din moment ce omul a ajuns, prin căderea în păcat, sub blestemul lui Dumnezeu, şi din moment ce întreaga creaţie suferă din cauza păcatului (Rom. 8:20; Gen. 3:17), este normal ca în faţa gloriei unui Dumnezeu sfânt să nu poată rezista nimic, şi este normal ca El să dorească restaurarea a tot ceea ce a căzut sub blestem. (2) Dumnezeu are în vedere aducerea în fiinţă a unei împărăţii veşnice, a unei lumi care nu se va clătina niciodată, şi în care Dumnezeu va fi în mijlocul poporului Lui restaurat, într-o armonie deplină (Evr. 12:27-28; Apoc. 21:1-3). Trebuie, deci, ca lumea aceasta (cerurile şi pământul vechi) să se clatine, să fie înlăturată, pentru a rămâne în picioare acea împărăţie veşnică în care va domni Dumnezeu cu poporul Lui şi în care va locui neprihănirea Sa (2 Pet. 3:10-13). Aşadar, puterea cuvântului lui Dumnezeu este mai presus de ceea ce este omenesc, pământesc şi natural. El este veşnic.

b.  Tot ceea ce se întâmplă în lume astăzi a fost profeţit cu exactitate de Domnul nostru (Mat. 24:1-35; Mc. 13:1-31; Lc. 21:5-36). În acest context al profeţiilor Sale Domnul menţionează că ceea ce a spus El nu va trece (nu se va clătina, chiar dacă toate lucrurile se vor clătina) (Mat. 24:35; Mc. 13:31; Lc. 21:33). Ce înseamnă aceasta? Domnul nu a profeţit viitorul ca unul cu capacitate vizionară peste timp, doar; El a profeţit ca Unul care Şi-a anunţat programul Său de judecată şi de restaurare a tuturor lucrurilor. El a fost desemnat de Dumnezeu Tatăl pentru aceasta (Ioan 5:20-30). Domnul Isus este acum la dreapta lui Dumnezeu aşteptând ca toţi vrăjmaşii Lui să fie puşi de Dumnezeu sub picioarele Sale (Fap. 2:33-35). De aceea, tot ceea ce se întâmplă nu este ceva haotic şi scăpat de sub control, ci este perfect încadrat în planurile Domnului, şi totul se va desfăşura aşa cum El a zis; totul este perfect previzibil pentru El. Privind, de exemplu, în Lc. 21:5-28 înţelegem că nimic nu va scăpa neclătinat: (1) societatea umană va fi marcată de războaie, boli, frământări sociale de tot felul; lovituri teribile (v. 9-11; Apoc. 6:15-17); (2) natura întreagă va fi bulversată (v. 11 – cutremure; vezi toate calamităţile prezentului); (3) planeta însăşi va fi clătinată (Isa. 24:20; Apoc. 6:14; vezi şi dereglarea axei pământului din cauza cutremurului din dec. 2004, din apropiere de insula Sumatra, Indonezia; cutremur care a generat valuri tsunami ucigaşe); (4) chiar Templul din Ierusalim, şi cetatea sfântă însăşi au ajuns sub judecata lui Dumnezeu (Lc. 21:20-24); (5) însăşi biserica şi cei credincioşi au fost şi sunt sub atac permanent şi devastator (Lc. 21:14-19; 1 Pet. 4:17-18); (6) cosmosul întreg, puterile cerurilor vor fi clătinate (Lc. 21:11,25; 2 Pet. 3:10; Apoc. 6:14). În Apoc. 6:17 apare o întrebare retorică, la care răspunsul nu poate fi decât: Nimeni şi nimic: „Cine (în ziua cea mare a mâniei Domnului) poate sta în picioare?” Şi totuşi există şi un alt răspuns: cel prezentat în Apoc. 7. Când întrebarea aceasta se pune şi răspunsul care trebuie dat este „nimeni şi nimic”, iată că în cuvântul lui Dumnezeu se pregăteşte un alt răspuns: „cei pecetluiţi de Dumnezeu pentru salvare veşnică, adică, „slujitorii Dumnezeului celui viu” (Apoc. 7:3,4,9,14). Aceştia vor scăpa pentru că „sunt îmbrăcaţi în haine albe” (Apoc. 7:13; albe prin neprihănirea lui Cristos, căpătate prin credinţa în El – Filip. 3:8-9), pentru că ei şi le-au spălat în sângele lui Cristos, ale Mielului (Apoc. 7:14). Este singurul mod de a scăpa nevătămat în ciuda clătinării tuturor lucrurilor.

c.   Tot ceea ce se întâmplă în lume astăzi este de fapt o puternică chemare a lui Dumnezeu de a asculta de El, cât şi o puternică avertizare pentru cazul când nu voim să ascultăm de cuvântul Lui (Evr. 12:25). Dacă vrem să scăpăm nevătămaţi de clătinările de tot felul, singura şansă pe care o avem este ascultarea de Domnul atunci când El vorbeşte. Este interesant de observat în Evrei că Duhul Sfânt ne atenţionează că ascultarea de Domnul trebuie arătată nu oricum şi nu oricând; ea aduce binecuvântare numai atunci când ascultăm, păstrând în inimă cu mare grijă tot ce auzim de la El, fără a neglija ceva (2:1-3), crezând cuvântul Lui în ziua în care El ne vorbeşte (3:7-4:11), ţinându-ne de tot adevărul pe care îl avem în Cristos pentru a nu cădea, şi acceptând să ne maturizăm prin el (5:11-6:12), fără a respinge cuvântul Lui prin a păcătui cu voia (10:19-31), şi dorind cu ardoare să luăm aminte la Cel care ne vorbeşte (12:25-29). Toate acestea ne arată cât de important este să ascultăm cuvântul Domnului. Trăim vremuri când Dumnezeu nu mai este luat în serios; şi această atitudine ajunge să contamineze şi pe cei care îşi zic „credincioşi”. Avem menţionată o teribilă avertizare în cazul neascultării, avertizare exprimată chiar în identitatea lui Dumnezeu – „Dumnezeul nostru este ‚un foc mistuitor’” (12:29). Noi ştim din cuvântul lui Dumnezeu că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16). Ne bucurăm mult de tot să ştim aceasta. Dar ajungem unii dintre noi să ne permitem orice în numele dragostei Lui, şi chiar să schimbăm „în desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 4). Uităm de fapt că trebuie să avem tabloul complet atunci când ne uităm la dragostea lui Dumnezeu. Dragostea adevărată este mână în mână cu gelozia (Cânt. Cânt. 8:6). Dragostea şi gelozia sunt împreună la Dumnezeu (Ex. 20:5). Dragostea lui Dumnezeu este sublimă; gelozia Lui este teribilă. Focul este o mare binecuvântare – oferă căldură, lumină şi energie. Dar focul întrebuinţat cum nu trebuie aduce distrugeri groaznice. Dumnezeu este implacabil în declaraţia Lui: „Dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ (când Legea a fost dată lui Israel), cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri (prin Cristos – Domnul)” (v. 25). Să luăm aminte la chemarea de a asculta de cuvântul lui Dumnezeu şi să ţinem, această chemare puternică alături de avertizarea ca nu cumva să nu ascultăm de El, într-o inimă bună şi curată pentru totdeauna (Lc. 8:15).

2.  Împărăţia care nu se poate clătina

Vestea bună a Evangheliei este de fapt vestea despre Împărăţia lui Dumnezeu (a cerurilor) (Mc. 1:14-15; Fap. 28:31). Aşadar, Cuvântul lui Dumnezeu (cuvântul Evangheliei – Evr. 4:2), este cuvântul despre Împărăţia lui Dumnezeu, dar şi cuvântul care aduce această împărăţie (Evr. 12:26-27). Este extraordinar să ştim că Dumnezeu, prin toate clătinările din această lume cu care ne confruntăm, îşi întemeiază de fapt împărăţia Lui pentru ca cei credincioşi să fie cu El pentru totdeauna. Este extraordinar pentru noi credincioşii să înţelegem că vuietul care se aude în lume, când toate lucrurile se clatină, şi care au darul de a îngrozi pe oameni, este de fapt sunetul Cuvântului despre Împărăţia lui Dumnezeu – este glasul lui Dumnezeu care ne vesteşte vestea cea bună a Împărăţiei Sale. Să nu uităm aceasta. Facem câteva observaţii:

a.   Înţelegem că este necesară clătinarea tuturor lucrurilor (v. 25-27). Ni se spune că în felul acesta vor rămâne doar „lucrurile care nu se clatină” – „o împărăţie care nu se poate clătina” (v. 27-28). Apare aici imaginea unei măturări în vederea curăţirii unui loc. Acest lucru este absolut necesar. Iată de ce suntem îndemnaţi să nu ne lipim inimile de lucrurile pământeşti şi trecătoare (Lc. 21:34-35). Ele vor pieri odată cu întrebuinţarea lor. Desigur, binecuvântările pământeşti şi trecătoare ne sunt utile dacă le întrebuinţăm cu înţelepciunea dată de Dumnezeu. Scopul lor este de a le folosi pentru a câştiga capital pentru veşnicie, pentru a ne îmbogăţi faţă de Dumnezeu (1 Tim. 6:17-19; Lc. 16:1-13; 12:21). Dar ele pot deveni o capcană în cazul unei folosiri neînţelepte (Lc. 21:34-35). Ele ne încarcă inimile cu lucruri inutile şi împovărătoare, distrugându-ne astfel simţurile spirituale şi făcându-ne incapabili de a trăi potrivit cu împărăţia cerurilor; fie ne împing la o trăire în păcat care va atrage condamnarea mâniei lui Dumnezeu (1 Tim. 6:9-10). De aceea, să trăim ca nişte oameni înţelepţi, pregătindu-ne pentru împărăţia care va veni, printr-o viaţă sfântă (Rom. 13:11-14) şi investind nu în ceea ce este trecător ci în ceea ce este veşnic (Lc. 12:21; 1 Tim. 6:17-19).

b.    Înţelegem, de asemenea, că împărăţia lui Dumnezeu este una veşnică, care nu se poate clătina (v. 27-28). De aceea ea este adevărata împărăţie pe care Şi-o doreşte Dumnezeu; şi ea este împărăţia adecvată fiilor lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne vorbeşte despre „o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână ci este veşnică”, şi pe care o vor primi cei credincioşi (2 Cor. 5:1). Pavel spune că noi (adevăraţii credincioşi), aici pe pământ „gemem în cortul acesta (în trupul pământesc)” (2 Cor. 5:2-4). Dacă ne uităm cu atenţie la întregul pasaj (2 Cor. 4:16-5:10) înţelegem că Pavel nu se plânge de necazurile care au venit asupra lui din cauză că era martor al Evangheliei, sau de necazurile care vin de regulă asupra credincioşilor din cauza ostilităţii oamenilor, sau a necazurilor în trup din cauza blestemului păcatului. Nu (el vorbeşte în alte pasaje din epistolele sale despre acest gen de necazuri), ci de un alt tip de dureri. Pavel, ca un beneficiar al harului lui Dumnezeu, experimenta binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos (Efes. 1:3), iar acestea, fiind de dimensiuni veşnice, şi fiind în locurile cereşti, îl făceau pe apostol să se simtă foarte atras de acestea. Gândiţi-vă la un cazan sub presiune, care abia rezistă. Problema cazanului este în acest caz că are prea mult şi că oricând ar putea exploda din cauza faptului că recipientul ar putea fi inadecvat. În trupul lui, Pavel se vedea inadecvat pentru binecuvântări aşa de mari. El ar trebui să fie în cer şi într-un trup glorificat, pentru a se bucura cu adevărat de acestea, dar încă nu este. De aceea el geme plin de dorinţa de a fi la Domnul. Îi este greu să mai suporte depărtarea în plan fizic de El. Gândiţi-vă la o logodnică îndrăgostită de iubitul ei. Ea încă nu este căsătorită, deci încă nu este în casa celui care îi va fi soţ. Ea îşi doreşte cu ardoare să fie lângă el şi să se dăruiască total lui. De aceea geme în lăuntrul ei că încă nu este cu el. Deşi are condiţii excelente acasă la părinţii ei, deşi ei o iubesc şi ea îi iubeşte, din cauza iubitului ei ea nu se mai simte „acasă” la ea acasă. Noi, cei credincioşi, suntem încă în lumea aceasta dar nu suntem din lumea aceasta (Ioan 17:15-16), din cauza calităţii de fii de Dumnezeu (Rom. 8:16). Noi trăim în lumea aceasta, este adevărat, şi ea ne oferă multe satisfacţii, însă doar pe plan temporar şi material; noi însă nu ne mai simţim acasă aici, pentru că cetăţenia noastră este în ceruri (Filip. 3:20), şi ne simţim atraşi de acele locuri. Iată de ce noi trebuie să aşteptăm să ajungem acolo ca să fim pentru totdeauna cu Domnul nostru pentru veşnicie (1 Tes. 4:17). Iată de ce, tot ceea ce este lume materială trebuie să se clatine – trebuie să se facă loc pentru Împărăţia care nu se clatină şi care va rămâne pentru veşnicie. Aceea, şi nu alta, este adevărata Împărăţie.

c.    De aceea, „să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică” (v. 28). Iată, deci, care ar trebui să fie atitudinea potrivită faţă de ceea ce Dumnezeu ne pregăteşte. Noi trebuie să fim recunoscători Domnului pentru că această împărăţie veşnică am primit-o prin harul lui Dumnezeu, nu datorită meritelor personale. Apar două aspecte ale acestei atitudini arătate în v. 28: (1) Suntem îndemnaţi să fim mulţumitori faţă de Domnul. Când toate lucrurile se prăbuşesc în jurul nostru, noi trebuie să privim nu la ceea ce pierdem în plan pământesc şi material, ci la ceea ce Domnul ne pregăteşte. Aceasta a fost atitudinea lui Pavel în faţa suferinţelor (Rom. 8:17-18; 1 Cor. 2:9). El a trăit permanent cu gândul că era moştenitor al lui Dumnezeu. De asemenea el a avut întotdeauna măsura dreaptă a lucrurilor: suferinţele de acum în comparaţie cu gloria viitoare, sunt nimic; ele sunt totuşi o rampă de lansare pentru gloria cerească. O asemenea perspectivă trebuie să fie ceea ce ne însufleţeşte în trăirea noastră. (2) Suntem, de asemenea, îndemnaţi la a ne închina înaintea lui Dumnezeu într-un mod potrivit Lui. Presiunea din partea lumii de a ne închina idolilor este imensă, mai ales atunci când vezi că cei care sunt idolatri câştigă mari beneficii din închinarea lor idolatră (vezi Ps. 73). Creştinii adevăraţi sunt detestaţi de cei din lume, şi chiar aruncaţi la periferia societăţii (Ioan 15:18-25). Ispita idolatriei, sau a închinării formale (2 Tim. 3:5), este uriaşă pentru copiii lui Dumnezeu. De aceea avem acest îndemn în v. 28-29). De aceea, el trebuie să fie unul din obiectivele majore ale fiecărui copil al lui Dumnezeu. Când avem însă în minte şi inimă perspectiva reală a Celui care ne vorbeşte, a gloriei Sale şi a Împărăţiei care este gata să se arate, atunci, prin Duhul Sfânt nu ne va fi greu să fim mulţumitori Domnului, iar închinarea noastră va fi plăcută Lui, plină de reverenţă şi de o teamă sfântă.

  3. Domnul care va reveni

În Luca 21:27 ni se spune: „Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Aceasta este nădejdea spre care trebuie să se îndrepte fiecare credincios. Domnul şi Mântuitorul nostru va reveni plin de putere şi glorie divină. Aceasta este nădejdea Bisericii şi rugăciunea ei: „Vino, Doamne Isuse!” (Apoc. 22:17,20). Să observăm câteva lucruri:

a.  Aşa cum prezintă Domnul Isus lucrurile în Lc. 21:5-27 înţelegem că revenirea Fiului omului va avea loc în momentul cel mai întunecat al istoriei omenirii (vezi Lc. 21:25-26). Când totul va apărea fără speranţă, Domnul va reveni ca Salvator suprem pentru Biserica Lui. Când totul se destramă în lume, Domnul vine ca şi adevăratul Restaurator al tuturor lucrurilor. Acest lucru va demonstra măreţia Numelui şi a lucrării Domnului Isus Cristos. Merită să observăm ceva la Domnul nostru. Când El a murit pe cruce, părea a fi momentul cel mai glorios al diavolului: a reuşit să-L ţintuiască pe cruce şi să-I producă moartea. Era ceasul întunericului când Satana şi acoliţii lui păreau biruitori. Numai că atunci când Isus a murit, tocmai atunci, Isus a zdrobit toată puterea celui rău (Col. 2:15). Atunci Domnul Isus a asigurat mântuirea desăvârşită a tuturor credincioşilor; atunci a devenit El roditor (Ioan 12:24). Când Domnul Isus a fost respins de ai Lui (de iudei), rămânând doar cu un mic grup de ucenici loiali, care şi aceia s-au prăbuşit, şi când cuvintele Sale despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu păreau fără nici o valoare (fiind, iată, omorât), ei bine, atunci s-a împlinit ceea ce spusese Dumnezeu despre Cristos în Isaia în 49:6: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” El a înviat din morţi, a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi iată că acum putem spune că numărul urmaşilor săi este imens (Isa. 53:10-12; vezi Fapte). Când istoria omenirii va ajunge într-o înfundătură, iar sfinţii Domnului biruiţi şi mulţi dintre ei ucişi, atunci Fiul omului va veni pe un nor cu putere şi slavă mare (Lc. 21:27). Prin toate acestea vedem că Domnul Isus Cristos are toată puterea în cer şi pe pământ (Mat. 28:18). Nimeni şi nimic nu I se poate opune. Aceasta trebuie să dea nădejde credincioşilor în vremuri dificile (vezi Lc. 21:28). El va reveni ca Mântuitor, ca Restaurator al tuturor lucrurilor, dar şi ca Judecător al tuturor.

b Privind la Lc. 21:27 înţelegem că revenirea Domnului va fi o foarte mare surpriză. De fapt sunt multe atenţionări în Scriptură în acest sens (Mat. 24:36-25:13). Ceea ce va face ca revenirea Domnului să fie o mare surpriză este faptul că evenimentul acesta nu este în logica evenimentelor cotidiene a acestei lumi. Nimic, de fapt, nu anunţă venirea Domnului. Desigur noi ştim din Scriptură că Domnul va reveni; noi ştim din cuvintele Domnului care sunt semnele revenirii Sale. Dar, dacă El nu ne-ar fi spus, şi dacă nu am găsi aluzii scripturale ale vremii sfârşitului, chiar dacă lucrurile s-ar întâmpla aşa cum sunt ele prezentate în Cuvântul Domnului, totuşi, nimeni nu ar putea să deducă că Domnul va reveni. Faptul că Fiul omului va veni „pe un nor” (Lc. 21:27) este o aluzie şi la faptul că revenirea Lui va avea loc din ceruri, nu din plăsmuirile evenimentelor care se vor petrece pe pământ, între oameni. El se va coborî din cer, aşa cum îngerii au spus la înălţarea Sa la cer (Fap. 1:11). Ce deducem de aici? Credinţa noastră că Domnul va reveni trebuie să se bazeze numai pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe logica şi previziunile oamenilor. Dacă vrem să avem pace în inimile noastre, noi trebuie să ne ancorăm în ceea ce Domnul ne-a spus.

c.  Puterea şi gloria revenirii Domnului vor fi dumnezeieşti. Este suficient să privim la două aspecte ale acestei glorii. (1) Când Isus a venit prima dată pe pământ, a fost înţeles de puţini oameni şi aceia foarte simpli. Evenimentul s-a petrecut, am putea spune, „într-un colţ” de lume, mic şi neînsemnat. Când El a fost printre oameni, nimeni nu putea să-şi dea seama că era Fiul lui Dumnezeu. A fost nevoie de ucenicie, şi de revelaţie din partea lui Dumnezeu pentru ca ucenicii Lui să vadă în El pe Fiul divin (Mat. 16:13-17). A părut slab, vulnerabil, exact „ca un lăstar într-un pământ uscat” (Isa. 53:1-3). Când va reveni însă în glorie, va fi de fapt un spectacol cosmic grandios şi teribil (vezi Apoc. 6:12-17). Totul se va cutremura, şi întreaga lume va fi îngrozită. Atunci „orice ochi Îl va vedea (Îl va recunoaşte); şi cei ce L-au străpuns” (Apoc. 1:7). Atunci toţi se vor prăbuşi înaintea Lui (Isa. 2:10-22). (2) Când El va reveni, va instaura împărăţia lui Dumnezeu, cea veşnică. Va aduna pe toţi sfinţii din toată istoria (Mat. 24:31), şi pe cei vii dar şi pe cei morţi, le va oferi trupuri glorificate (1 Tes. 4:15-18), va judeca pe toţi oamenii şi va domni în glorie cu ai Lui (Mat. 25:31-46). Toate acestea trebuie să fie pentru noi o mângâiere puternică şi o motivaţie permanentă la credincioşie faţă de El. Revenirea Lui este absolut sigură şi nimeni nu o va putea opri (Lc. 21:33).

  4.  Izbăvirea care se apropie

În Lc. 21:28 Domnul Isus ne dă îndemnul de a ne uita în sus şi de a ne ridica capetele, atunci când se clatină toate lucrurile. Motivul este acela că izbăvirea noastră se apropie. Aceasta a fost atitudinea tuturor credincioşilor de-a lungul istoriei bisericii, şi ea trebuie să fie şi atitudinea noastră. Trebuie să observăm următoarele:

a. Îndemnul pare a fi neclar; când să ne uităm în sus? În ce epocă a istoriei bisericii trebuie să fie valabil acest îndemn? Care sunt „aceste lucruri” care să ne facă să privim în sus? Nu ştim exact. Nu putem stabili grade de veghere pentru credincioşii Domnului. Cel mai normal lucru este să privim la toată relatarea Domnului din Lc. 21:8-27 ca fiind „aceste lucruri”. Aceasta înseamnă că atitudinea de veghere şi de privire în sus trebuie să fie aceeaşi pentru toţi credincioşii din toată istoria bisericii. Când Domnul a vorbit de războaie şi alte nenorociri, El a spus că toate acestea sunt de fapt „începutul durerilor” (Mat. 24:8). Înţelegem astfel că această clătinare a tuturor lucrurilor (Lc. 21:26), de la ce se va petrece pe pământ la ce va fi în cosmos, este un fenomen progresiv care va culmina cu venirea Domnului în glorie. Exact ca şi coacerea smochinului (Lc. 21:29-31). Procesul coacerii nu este unul segmentat pe etape pe care le-ai putea identifica. Trebuie să ai în vedere tot procesul coacerii. Când începi să sesizezi coacerea atunci ridică-ţi ochii în sus. „Începutul durerilor” este o aluzie la durerile naşterii pentru o femeie. Procesul durează 9 luni. Este un proces gradat care culminează cu naşterea copilului. Ceea ce Domnul vrea să ne spună este că toate fenomenele prezentate de El reprezintă convulsiile unei lumi care anunţă de fapt naşterea unei noi ere, cea a împărăţiei cerurilor, declanşată de revenirea Domnului. În întreaga istorie a bisericii au fost astfel de fenomene de clătinare a lucrurilor care cresc în intensitate şi în număr până va cuprinde întreg cosmosul. De aceea, atitudinea creştinilor în toată istoria bisericii trebuie să fie una de veghere şi ei trebuie să aibă privirea aţintită în sus în aşteptarea Domnului. De 2000 de ani creştinii tot aşteaptă pe Domnul lor, şi de tot atâta vreme „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Lc. 21:31). Pare ciudat, dar aceasta trebuie să facă fiecare creştin. Tocmai acest lucru arată că noi nu trebuie să privim în istorie şi să descoperim ziua când va veni Domnul, pentru că nu o ştie nimeni (Mat. 24:36). Noi trebuie să privim la ceea ce Domnul ne-a spus prin cuvântul Lui şi când vedem întâmplându-se această clătinare a tuturor lucrurilor noi trebuie să aşteptăm izbăvirea Domnului. Cu atât mai mult acum (Rom. 13:11-14).

b.   „Izbăvirea se apropie” (Lc. 21:28) – aceasta trebuie să fie nădejdea credincioşilor. Clătinarea tuturor lucrurilor ne vorbeşte foarte clar din partea Domnului că izbăvirea Lui se apropie. Noi suntem într-adevăr siguri de mântuirea noastră prin credinţa în Domnul Isus, şi prin pecetluirea Duhului Sfânt (Efes. 1:13-14). Dar deplina izbăvire o vom primi la revenirea Domnului (Filip. 3:20-21; Rom. 8:22-25; 1 Pet. 1:3-9). Noi trăim cu încredere în aşteptarea deplinei izbăviri. Trebuie să avem deplină încredere că ea va veni. Există în lume fel de fel de tehnici în plan psihologic de stimulare a păcii sufleteşti, a curajului în situaţii dificile, a menţinerii tonusului ridicat în ciuda împrejurărilor. Şi, într-o măsură mai mare sau mai mică, ele dau roade. Când privim însă în cuvântul Domnului, înţelegem că El va face în aşa fel încât asemenea „tehnici” să se arate falimentare, iar oamenii fără Dumnezeu vor ajunge să se simtă cu adevărat strâmtoraţi, în panică reală şi îngroziţi (Lc. 21:25-26). Ştie Domnul să aducă, în viaţa celor necredincioşi şi în istoria omenirii, momente în care nimic nu-i mai poate ajuta pe oameni să fie liniştiţi şi încrezători, dacă nu şi-au pus încrederea în Domnul. Totul se va prăbuşi în fiinţa lor interioară (vezi panica ce i-a cuprins pe călăreţii lui Faraon atunci când au realizat că sunt între zidurile de ape care aşteptau să se reverse peste ei – Exod 14; vezi şi Apoc. 6:12-17). Singurii care vor avea nădejde reală vor fi cei credincioşi; aceasta pentru că au luat aminte la cuvântul Domnului (Evr. 12:25-29), şi şi-au pus încrederea în Cristos ca Mântuitor şi Domn personal. Vine, deci, vremea când numai Cristos se va demonstra a fi adevărata soluţie pentru mântuire şi pentru restaurarea tuturor lucrurilor. De aceea să luăm aminte la cuvântul lui Cristos: „izbăvirea voastră se apropie”, şi să trăim cu ochii şi capetele noastre ridicate spre Cel care va veni în mare glorie şi putere.

Clătinarea tuturor lucrurilor este acum o realitate. Îl avem noi pe Cristos care să ne dea stabilitate vieţilor noastre? Este cuvântul lui Dumnezeu deplin autoritar pentru noi? Este împărăţia cerurilor ţinta dorinţelor şi preocupărilor noastre? Este revenirea Domnului Isus Cristos cu putere şi slavă mare o realitate incontestabilă pentru noi? Este izbăvirea promisă de Domnul nostru singura nădejde a fiecăruia dintre noi? Dacă da, atunci vom avea echilibru interior real şi bucurie deplină în lumea aceasta care se clatină şi stă să se prăbuşească. Dacă nu, atunci trebuie să spunem răspicat: Nimeni şi nimic nu ne-ar putea face să stăm în picioare. Vine Ziua Domnului, ziua cea mare a mâniei Mielului (Apoc. 6:15-17), şi acea zi va separa categoric pe oameni în două tabere: cei mântuiţi care pot sta în picioare prin Cristos înaintea lui Dumnezeu, în ciuda clătinării tuturor lucrurilor, şi cei care vor fi prăbuşiţi în ţărână şi nimiciţi pentru veşnicie pentru că au crezut că pot sta în picioare prin alte mijloace decât cele proclamate de Cuvântul lui Dumnezeu. Tu din ce categorie faci parte?

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_nov07.htm

ESCATOLOGIE – studiul despre sfârşit (profeţie) / „Istoria Chiliasmului” – de William Masselink

download - Copie

„Istoria Chiliasmului”  de William Masselink

Te întrebi: “Care este originea acestei ciudate doctrine?” Un studiu atent a istoriei bisericii ne va furniza un răspuns concludent. Premilenarismul este un descendent al Iudaismului antic. Găsim aici o asemănare izbitoare între copil şi părinte. Vechile concepţii iudaice despre un regat mesianic exterior şi-au găsit o întruchipare perfectă în teoria Chiliastică despre mileniu. Premilenarismul este o relicvă a Iudaismului. Dr. Hodge afirmă următoarele: “Este o doctrină iudaică. Principiile adoptate de avocaţii ei în interpretarea profeţiilor sunt la fel ca acelea adoptate de evrei în timpul lui Cristos şi au condus în mod substanţial la aceleaşi concluzii. Iudeii se aşteptau ca atunci când Mesia va veni, El să formeze o împărăţie pământească slăvită la Ierusalim. Astfel că cei care au murit în credinţă să fie înviaţi pentru a împărtăşi împărăţia mesianică astfel ca toate naţiunile şi oamenii de pe faţa pământului să le fie supuse lor şi fiecare naţiune care nu i-ar sluji să fie distrusă. Toate bogăţiile şi onorurile lumii trebuiau să fie la dispoziţia lor. Evenimentul a distrus aceste aşteptări şi principiile folosite pentru interpretările profetice s-au dovedit a fi greşite.” Hodge Systematic Theology (Teologie Sistematică) – Escatologie.

 EXAMINAREA SCRIERILOR IUDAICE VECHI

Trăsăturile iudaistice ale chiliasmului pot fi uşor văzute prin examinarea scrierilor apocaliptice ale iudeilor. Începutul acestei doctrine se regăseşte în aceste scrieri care sunt datate în general din perioada pre-creştină. Iudeii au împărţit viitorul în două perioade separate. Prima era este considerată a fi de natură temporală şi este proiectată ca împărăţia lui Mesia. Cea de-a doua eră este de durată veşnică şi este numită împărăţia lui Dumnezeu. Perena împărăţie mesianică pregăteşte calea pentru aşezarea finală a împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. Aceasta este exact poziţia premilenariştilor astăzi. Împărăţia mesianică a lui Cristos vine prima şi după acea împărăţia lui Dumnezeu. Faptul că chilianiştii au încorporat o parte din escatologia antică iudaică în schiţa lor despre viitor este evident. O sumară trecere în revistă a scrierilor iudaice este tot ceea ce trebuie pentru a stabili acest lucru. În cartea lui Enoh (cap. 91, 93) întregul curs al lumii este împărţit în zece săptămâni. La sfârşitul celei de-a zecea săptămâni începe perioada veşniciei. În a treia cartea a lui Sible împărăţia Mesianica este reprezentată ca fiind prima iar după ce aceasta a învins duşmanii, începe împărăţia lui Dumnezeu. Găsim aceeaşi distincţie în Psalmii lui Solomon unde regatul preliminar mesianic este descris ca ceva trecător. În Psalmul 17 şi 18, şi în Psalmul 3:12 citim despre învierea pentru viaţa veşnică.

Revenind la perioada creştină, regăsim ideea acestei împăraţii cu două parţi în Enohul Slavic  şi în Apocalipsa lui Ezra şi Baruch. În aceste scrieri durata perioadei mesianice este definită exact printr-un număr precis de ani. În Ezra 7:28 împărăţia lui Cristos durează patru sute de ani. După acest timp, Cristos împreună cu restul creaturilor Lui, moare. Pe urmă, morţii se trezesc şi judecata veşnică începe. De asemenea, în Baruch 40:3 regatul lui Cristos este reprezentat până când lumea ajunge la un sfârşit.

În multe scrieri iudaice, prezentarea acestor două etape dus la o confuzie dezordonată. În Asemănările cărţii lui Enoh şi în Testamentele celor Doisprezece Patriarhi este subliniat doar unul dintre cele două aspecte ale speranţei viitorului, celălalt, deşi nu este respins, este totuşi lăsat în obscuritate. Din acest motiv savanţii s-au gândit că pentru a fi făcută ordine în această confuzie diferite elemente au fost distribuite de-a lungul a două perioade succesive. Mesianismul a fost pus la început de către iudei din cauză că s-a crezut că speranţele politice vor fi primele care vor fi împlinite şi la care noua ordine a lucrurilor îşi va asuma stăpânirea sa eternă, cf. Pauline Eschatology, Vos.

Dacă Iudeii au împrumutat concepţiile lor materialiste cu privire viitorul regat de la escatologica babiloniană antică după cum susţine Dr. Bavick, Hoekstra şi alţii, sau dacă Dr. Vos este corect în a pune această viziune iudaică pe seama propriei lor interpretări trupeşti a profeţiilor Vechiului Testament, este o întrebare de prea mică importanţă pentru scopul nostru actual. Noi suntem de aceeaşi părere cu dr. Vos că aportul Babilonian nu trebuie pus împotriva Chiliasmului. Nu este foarte dificil de observat că Iudaismul cu legalismul său exterior şi cu aşteptările carnale a putut aduce o astfel de concepţie materialistă despre împărăţia Mesianică. Noi nu credem că Iudeii şi-au împrumutat părerile lor din escatologia păgână.

Escatologia iudaică următoare, scrisă în timpul perioadei apostolilor şi a bisericii primare este cu mult mai senzuală decât cea precedentă. Tipic pentru această culoare senzuală este Baruch. El vorbeşte despre distrugerea vrăşmaşilor la venirea lui Cristos. După ce forţele răului sunt subjugate va urma o perioadă de prosperitate şi de mare bucurie. Se spune că în acel timp o vie va avea o mie ramuri, fiecare ramură o mie de ciorchini, şi fiecare ciorchine o mie de struguri. De asemenea, citim, „În acele zile secerători nu vor trebui să se străduiască ei, şi cei care construiesc nu vor trebui să trudească ei, pentru toate lucrările însele vor progresa împreună cu cei care se ocupă de acestea.

Talmudul iudaic, care este datat ulterior, ne spune ca Mesia cel promis va distruge cel de-al patrulea regat mondial despre care vorbeşte Daniel. Israel va fi răscumpărat din robie şi va fi strâns din toate locurile de unde este împrăştiat în ţara lor. Mesia va învia morţii. Ierusalimul şi templul vor fi reconstruite, legea şi ceremoniile vor fi reintroduse şi o împărăţie slăvită va fi întemeiată. În acest timp Neamurile vor trăi în supunere faţă de Israel şi regii pământului îl vor onora pe Mesia cu daruri scumpe şi jertfe.

ORIGINEA IUDAICĂ VERIFICATĂ PRIN NOUL TESTAMENT

Despre această aşteptare a unei împărăţii Mesianice pământeşti se vorbeşte şi în Noul Testament. În acea perioadă iudeii sufereau sub jugul imperiului Roman ca un popor cucerit. Pierderea independenţei lor şi taxele mari care trebuiau să fie plătite guvernului Roman în acea perioadă a umplut fiecare Israelit adevărat de amărăciune. Ei doreau foarte mult eliberarea de sub jugul Romei. În primii ani, copiii lui Iacov au suferit sub o crudă robie egipteană. Asuprirea a fost lungă şi grea dar Dumnezeu a venit în ajutorul lor şi i-a izbăvit prin putere supranaturală. În acelaşi mod, ei aşteptau acum o eliberare divină. Marele Eliberator a fost promis în profeţiile Vechiului Testament. Odată cu venirea lui Mesia ei aşteptau emanciparea de sub Jugul Cezarului. Iudeii nu mai puteau fi descrişi ca fiind cu adevărat spirituali. De la idolatrie, ei s-au îndreptat spre legalism şi forme exterioare. După exilul Babilonian, toată viaţa lor religioasă şi-a pierdut spiritualitatea. Ei considerau că o ascultare de suprafaţă a legii era suficientă pentru a le aduce o răsplată atât vremelnică cât şi eternă. În loc să-L caute în primul rând pe Dumnezeu în vieţile lor, ei trăiau pentru ei înşişi. Gândurile lor erau îndreptate spre ei în loc să fie îndreptate spre Dumnezeu. Simţul păcatului şi a vinovăţiei înaintea dreptăţii lui Dumnezeu au fost aproape complet uitate. Faptul că Mesia va trebui să aducă marea răscumpărare din păcat prin jertfa Lui înlocuitoare aşa cum Isaia şi profeţii au spus înainte nu mai exista în mintea lor. Întreaga lor viaţă religioasă a atins un declin prea mare pentru o nădejde aşa de măreaţă. Ei erau preocupaţi doar de ei înşişi în timpul robiei lor. Faptul că promisul Mesia va trebui să aducă împărăţia veşnică a cerurilor, după cum a prezis profetul lor Daniel, era departe de gândurile lor. Ei erau absorbiţi cu lucrurile din această lume şi nu lăsau nici un fel de speranţe spirituale de felul acesta. Singurul lucru care-i satisfăcea era perspectiva unei împărăţii în care Iudeii să poată să conducă peste vrăşmaşii lor. Ei căutau pe cineva care să-i salveze din tirania unui monarh vremelnic mai degrabă decât pe un Salvator care săi elibereze din păcat şi de Satan. Cu o dorinţă arzândă ei aşteptau o venire rapidă a unui Mesia pământesc. Anticiparea venirii lui Cristos era o chestiune larg cunoscută printre cei care locuiau în Palestina. Chiar şi Irod a auzit de ea şi atunci când Cristos s-a născut a fost foarte dornic să afle de la marii preoţi informaţii cu privire la locul unde Cristos s-a născut. Vestea împăratului care s-a născut l-a umplut de nelinişte. El privea la Copilul care s-a născut ca la un rival pământesc la tronul lui. Informaţiile necesare le-a primit imediat de la marele preot şi de la cărturari Matei 2:4 şu.

Apostolul Ioan ne informează în capitolul şase al evangheliei lui că Iudei erau gata să-L ia pe Isus şi să-L facă rege cu forţa, după ce el a făcut minunea cu pâinile şi peştii. Isus, însă, s-a retras pe munte. Poporul a văzut semnul şi s-a convins că într-adevăr El este profetul care trebuia să vină în lume. Această aşteptare trupească devine foarte evidentă la sfârşitul capitolului când ei au murmurat pentru că El a spus că este Pâinea Vieţii. Scriitorul inspirat ne spune că aceasta a făcut ca mulţi din ucenicii Lui să se întoarcă şi să nu mai meargă cu El. Isus a greşit în a le împlini dorinţa după un împărat pământesc.

Când ulterior Fariseii L-au întrebat cu privire la timpul când va veni împărăţia lui Dumnezeu, Domnul le-a răspuns, „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Fariseii se gândeau la o împărăţie Mesianică pământească care trebuia să vină plină de faimă şi putere. Isus a corectat greşeala lor spunându-le  adevărului cu privire la natura spirituală a împărăţiei. Aceasta nu putea să fie observată de o minte neregenerată pentru că întreaga natură a acestei împărăţii era înălţată mult deasupra tărâmului gândurilor lor.

Isus şi-a învăţat ucenicii prin pilde pentru ca ei să poată cunoaşte „tainele împărăţiei cerurilor.” Contrastul este foarte bine conturat între adevăraţii Lui urmaşi şi Cărturarii şi Fariseii. Tainele împărăţiei cerurilor erau ascunde de Farisei şi Cărturari datorită gândirii lor fireşti. Marele dr. Warfield a spus odată: „Dacă Isus s-ar fi dezvăluit ca fiind Mesia unei împărăţii spirituale, nu ar mai fi trăit alte trei săptămâni. Ura duşmanilor lui creştea proporţional pe cum devenea mai evident că El era Cristosul promis. Învierea lui Lazăr din morţi a fost apogeul. Misiunea Lui Mesianică a devenit atunci aşa de evidentă încât s-au luat imediat măsuri împotriva Lui. Faptul că El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, şi să stabilească acel regat spiritual în care Dumnezeu să fie totul în toţi era mergea împotrivă felului lui de a raţiona. Ucenicilor însă au avut ocazia să înţeleagă tainele împărăţiei cu ajutorul pildelor Lui. Superlativul tainei acelei  împărăţii se află în bogăţia ei spirituală în contrast cu nădejdile materialiste ale iudeilor din acea vreme.

Gândul unui regat pe pământ a fost de asemenea predominant şi la Iuda Iscarioteanul. El l-a urmat pe Isus dintr-un motiv pur egoist. Iuda se aştepta să culeagă onoruri mari şi unele profituri temporale de pe Domnul. Când el vede că aşteptările lui lumeşti nu vor niciodată atinse se întoarce împotriva Stăpânului lui şi Îl trădează pentru 30 bănuţi de argint.

Perspectiva unui regat pe pământ este exprimată cu putere când a venit momentul crucificării lui Isus. Conducătorii împreună cu poporul care stătea aproape de El i-au reproşat zicând: „Dacă tu eşti împăratul Iudeilor, salvează-te.” Concepţia lor crudă despre împărăţia lui Isus nu putea fi armonizată cu suferinţa Lui pe Golgota. Aceasta din cauză că ei aşteptau un altfel de Mesia. Moartea Lui pe cruce a fost pentru ei un argument a faptului că Isus nu era regele promis pentru Iudei. Ei au protestat împotriva însemnării lui Pilat „Acesta este Împăratul Iudeilor” pentru că le-a fost ruşine să recunoască pe unul ca acesta ca împărat al lor.

Chiar şi ucenicii lui Isus nu au fost cu totul scutiţi de această greşeală cu privire la împărăţia Lui pământească. Mama fiilor lui Zebedei a venit cu acea cerere prostească ca unul din fii ei să stea la dreapta Lui şi celălalt la stânga Lui, atunci când El va veni în împărăţia Lui. Isus a mustrat-o zicând: „Voi nu ştiţi ce cereţi.” Ucenicii încă mai se ţineau de această speranţă după învierea Domnului. Luca ne spune în Faptele Apostolilor că ultima lor întrebare pentru El chiar înainte de înălţare a fost: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” Isus corectează din nou concepţia lor greşită amintindu-le adevărata natură spirituală a acestei împărăţii. Aceasta va fi realizată prin propovăduirea evangheliei după ce Duhul Sfânt îi va pregăti pentru slujba supremă. Ei vor trebui să-I fie martori atât în Ierusalim şi Iudea şi Samaria şi până la marginile pământului. Ei nu trebuiau să cunoască timpul şi soroacele desăvârşirii acelei împărăţii cereşti pentru că pe acestea Tatăl le-a dat să fie sub autoritatea Lui proprie.

Speranţa Chiliastică a unui regat pământesc este importată din escatologia Iudeilor. Aceasta, credem, a fost făcut destul de clară prin referinţele anterioare la scrierile Apocaliptice ale Iudaismului precum şi din aşteptările iudeilor dezvăluite în timpul lucrării lui Isus pe pământ. Învăţătura lui Isus cu privire la natura şi dezvoltarea împărăţiei Sale poate fi înţeleasă doar în lumina acestui fapt. Această rămăşiţă a Iudaismului se afla încă în subconştientul celor care l-au urmat pe Isus până la turnarea Duhului Sfânt. Inima noastră este îndurerată când ne gândim că această aşteptare Iudaistică care a fost în repetate rânduri corectată şi chiar mustrată cu severitate de Stăpânul nostru, începe din nou să se dezvolte în zilele actuale printre bisericile Creştine.

 O EXPUNERE ISTORICĂ SUCCINTĂ A PREMILENARISMULUI

Concepţia chiliastică a găsit imediat acceptare în biserica Creştină. Am depăşi cu mult graniţele aceste cărţi dacă am face o expunere istorică detaliată, de aceea în discuţia noastră ne vom limita la ceea ce considerăm noi a fi cele mai importante evenimente istorice ale dezvoltării acestei doctrine.

BISERICA PRIMARĂ

Istoria apostolică ne arată că mulţi din părinţii bisericii tindeau spre o astfel de punct de vedere. Spre exemplu Corinthes, care se crede că a fost contemporan cu Apostolul Ioan, credea că Cristos va avea o împărăţie pe pământ care va dura o mie de ani cu locul lui de Domnie la Ierusalim. Pe la mijlocul secolului al doilea papalitatea susţinea acelaşi punct de vedere. De asemenea, Iustin Martirul, (pe la 150 d. Hr.) spune că majoritatea Creştinilor din acel timp aşteptau un regat pământesc, dar el adaugă că  existau şi Creştini buni care aveau alte opinii. Irineu (în a doua jumătate a secolului al doilea) credea că după distrugerea Imperiului Roman, Cristos se va întoarce şi literalmente îl va lega pe Satan cu o frânghie.

Pe de altă parte, în multe din scrierile altor părinţi ai bisericii, nu găsim nici o urmă de Chiliasm; de exemplu nu găsim nici o menţiune despre asta în cele două scrisori ale lui Clemens din Roman, scrise bisericii din Corint, în anul 90 d. Hr. De asemenea nu găsim nimic despre ea în scrisorile lui Ignatius, Episcopul din Antiohia la aproape 100 d. Hr., nici în scrisorile din a doua jumătate a secolului al doilea prin Policarp, Episcopul din Smirna, nici în scrierile polemice ale lui Atenagoras şi Teofil din Antiohia.

 DIN SECOLUL AL TREILEA PÂNĂ LA REFORMĂ

Din secolul al treilea înainte până la Reforma, Chiliasmul a făcut progrese foarte mici în biserica Creştină. Declinul poate fi pus în mare parte pe seama răspândirii Creştinătăţii printre ţările Neamurilor şi de asemenea prosperităţii neîntrerupte de care s-a bucurat biserica. Filozofia Gnostică a acestei perioade şi şcoala Alexandriană, prin modul alegoric de interpretare a Scripturii au contribuit de asemenea într-o mare măsură la detrimentul Chiliasmului. Dar de departe cea mai importantă figură a acestei perioade a fost marele părinte al bisericii, Augustin, a cărui influenţă a cunoscut o largă răspândire chiar şi după perioada Reformei, părerile lui în aceste lucruri fiind în mare acceptate de cei patru mari reformatori ai secolului al şaisprezecelea. Augustin credea că profeţia Vechiului Testament şi Apocalipsa 20 trebuiau să fie interpretate spiritual ca fiind un mod simbolic de exprimare a gloriei veşnice pe care biserica o va primi în cealaltă lume.

În perioada cruciadelor, s-a crezut din nou că venirea lui Cristos era aproape, astfel că mulţi închinători Creştini s-au întors în Palestina. Ori de cate ori războiul s-au persecuţia erau prezente, Chiliasmul primea impulsuri proaspete. În acest fel, a fost aprobat de un număr de secte în epoca medievală, dar este adevărat că din timpul lui Augustin până la Reformă Chiliasmul a avut o influenţă mică în biserica Creştină.

CHILIASMUL RESPINS DE MARII REFORMATORI

Chiliasmul s-a trezit din nou în timpul perioadei Reformei. Aceasta a fost în mare parte datorită degradării bisericii Romane din acel timp şi de asemenea persecuţiilor sângeroase pe care le-a suferit biserica atunci. Doctrina, după cum am menţionat şi mai înainte, a fost respinsă atât de Luther cât şi de ceilalţi reformatori atât de radical încât nu a apărut în nici una din mărturisirile lor. (Cf. Hoekstra’s “Bijdrage tot de Kennis en de beoordeeling van het Chiliasme” pp 29). Mărturia de la Augsburg afirmă în mod explicit că ei resping pe toţi aceia care împrăştie opinia Iudaică, că înainte de învierea morţilor cei pioşi vor primi administrarea lumii şi apoi îi vor aduce pe cei neevlavioşi la supunere, (Augsburg Confession  – Mărturisirea de la Augsburg, ultimul articol).

Hallazius a reprodus perspectiva Reformată şi Luterană asupra acestui subiect atunci când a spus: „Un regat milenar a lui Cristos, caracterizat printr-o pre-eminent cunoaştere a tainelor lui Dumnezeu, şi o prosperitate aici pe pământ pentru cei implicaţi, nu este dorită de copiii lui Dumnezeu în această lume” (Cf. Hase, Hutterus redivivus, Lpz. 1868, pp. 279).

Perspectiva bisericii Reformate asupra acestui subiect este exprimată în Confession Helvitica,— „Noi respingem fanteziile Iudaice cum că înainte de ziua judecăţii va fi o epocă de aur în care cei evlavioşi vor lua controlul lumii după ce vrăşmaşii lor neevlavioşi vor fi subjugaţi, pentru că Evangheliştii Matei şi Luca, după cum se vede în Matei 24-25 şi în Luca 18, şi de asemenea în învăţăturile apostolice aflate în 2 Tesaloniceni 2, şi 2 Timotei 2:4 ne dau o perspectivă destul de diferită.” (Articol despre Judecată, tradus din Olandeză). Aşa că nici în “Nederlandsche Geloofsbelijdenis” nu este făcută nici o menţiune despre vreo împărăţie glorioasă de pace şi prosperitate a lui Cristos şi a credincioşilor şi nici o dublă înviere după venirea lui Cristos. Ultimul articol din această confesiune afirmă foarte explicit că învierea şi judecata finală vor avea loc ambele loc în timpul venirii lui Cristos.

 DEZVOLTAREA ULTERIOARA A CHILIASMULUI

Chiliasmul a fost de asemenea foarte proeminent printre Luteranii din Germania în această perioadă. El a înflorit în special datorită Pietiştilor sub influenţa piosului Johann Albrecht Bengel în 1750. Imediat după aceasta, suflarea rece a raţionalismului s-a năpustit asupra întregului continent. Aceasta a fost urmată de campaniile sângeroase ale lui Napoleon. În timp ce toate acestea se desfăşurau, Chiliasmul a progresat foarte mult. Practic toată gândirea teologică din Germania şi Olanda care nu era sub influenţa marii Reforme, era colorată de acesta. Acest fapt este adevărat în special cu privire la Vermittelungs – Teologie din Germania reprezentată de Peter Lange, Ebrard, Rothe, Hofmann, Delitzsch, Kurtz, şi alţii, în prima parte a secolului al nouăsprezecelea. Ei interpretau profeţiile lui Ezechiel despre noul templu într-o manieră materialistă şi aşteptau împlinirea la ce-a de-a doua venire a lui Cristos. Israel va fi atunci transformat şi e ceremoniile Levite vor fi reintroduse ca o comemorare retrospectivă a jertfei de ispăşire a lui Cristos.

Câţiva dintre ceilalţi teologi ai acestei vremi trebuie să fie numiţi semi-Chiliaşti. De exemplu, teologul olandez Van Oosterzee aştepta doar o reîntoarcere a lui Cristos. Aceasta urmă să fie urmată de împărăţia Lui pe pământ în timpul căreia o parte din umanitate va trăi într-o stare de glorie. Atunci va avea loc transformarea majorităţii Iudeilor şi a multora dintre Neamuri. După această va veni învierea şi judecata. Noi însă credem că numărul „o mie” din Apocalipsa 20 „nu este un număr aritmetic ci unul simbolic şi nimic nu trebuie să se aştepte de la acea perioadă care este o contradicţie de neîmpăcat cu principiile lăsate de Isus Însuşi în Ioan 4:21. Prezicerile profeţiilor cu  privire la restaurarea naţională a Israelului, nu trebuie să fie în luate în considerare singure, ci înţelese în potrivit cu regula lui Melanchton: evanghelia este interpretarea profeţiilor” citat din Christian Dogmatics  (Dogmatici Creştine) de Van Oosterzee, Vol. 2, p. 799.

În timpul nostru, mişcarea Evreiască numită Sionism merită o atenţie specială în această conexiune. Se fac eforturi deosebite de a aduce Evreii înapoi în Palestina. Este destul de natural ca această mişcare să fie observată cu simpatie de mulţi Creştini din zilele noastre care aşteaptă restaurarea Israelului în ţara promisă şi astfel grăbirea inaugurării împărăţiei de o mie de ani care presupun ei că va urma. Stimularea credinţei în această doctrină a fost influenţată şi de războiul mondial care a avut loc recent.

Această scurtă trecere în revistă ne arată că Chiliasmul a înflorit în timpuri de necaz şi greutate. Un important progres a fost de asemenea înregistrat în timpul marelui război.

Acest articol este preluat din Capitolul III din cartea Why Thousand Years? (De ce o mie de ani) de William Masselink, publicat de Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1930, pp. 20-30.

http://www.voxdeibaptist.org/Istoria_Chiliasmului.htm

Probleme cu vederea?

download - Copie

 

Când am aflat prima dată de problemele de vedere ale copiilor ne-am întristat mult ca părinți. Consider vederea, ca oricare dintre voi, o binecuvântare și lipsa ei ar provoca multe probleme, la fel și vederea defectuoasă.

Astăzi am pornirea de  a scrie despre vedere. Nu neapărat despre asta fizică dar tot despre vedere este vorba. Pornesc cu o constatare mai veche pe propria piele: De obicei vedem ceea ce suntem, nu vedem ceea ce este. Cred că posibilitatea de a vedea ceea ce este nu „se obține” ușor, deci o dețin foarte puțini oameni. Tot ce putem face e să ne îmbunătățim vederea, să vrem „să vedem”.

Un exemplu sau două, tot mai la extreme, mă pot ajuta să explic. Am avut în consiliere aproximativ șase luni o persoană care a crescut în condiții de sărăcie materială, lipsuri de toate felurile și nesiguranță. Acum acea persoană are un salariu bun, o locuință și chiar e un foarte apreciat profesionist pe domeniile sale. O minte sclipitoare de-a dreptul. Știți cum vede lumea acest om? Știți cum vede viața? Probabil intuiți: un mediu ostil, în care sărăcia  stă după fiecare colț și caută să te înghită, în care oamenii niciodată nu te ajută, în care trebuie să fie un depozit de alimente în permanență de care să nu știe ceilalți. Este un mediu în care nu poți dormi liniștit pentru că deși ai mâncat mintea îți spune că ești flămând și alte astfel de scenarii.

Un alt exemplu, tot mai la extreme: Știu o doamnă care în copilărie a fost abuzată sexual. Acum e realizată, căsătorită, cu 3 copii mari. Doamna are pe la 40 de ani. Vede un violator în orice bărbat, vede lumea un loc periculos din care trebuie mereu să fii pe fază și să te ferești. Vede chiar intimitatea cu soțul abuzivă și se învinovățește dacă simte atracție sexuală față de el sau plăcere în momentele erotice cu acesta. Și-a educat fetele că bărbații sunt periculoși și una din ele „întâmplător” a ales o altă orientare sexuală.

Sunt două exemple mai la extremă. Nu sunt deloc rare dacă asta credeți. Dar fiind mai la extreme mă ajută să mă exprim. Lumea o vedem așa cum suntem nu cum este ea de fapt la fel și oamenii tot pe același principiu, animalele, tot. Realitatea o vedem prin proiecții din mintea noastră ale experiențelor anterioare și prin fantasmele pe care le creăm în viitor pe baza acestor experiențe. Știu o doamnă foarte bine ancorată în realitate dar care vede viața foarte sumbră la cea mai mică veste despre război, se inactivează și se teme. De ce? Pentru că a auzit povești triste despre război de la persoane semnificative. La fel o doamnă care dacă umple cada mai tare cu apă pentru baie i se face rău pentru că în copilărie a trecut printr-o situație traumatizantă cu pericol de a se îneca.

Pod da exemple mii care demonstrează că noi vedem o altă realitate decât cea prezentă sau măcar o alterăm conform ceea ce e în mintea noastră. Unele din aceste experiențe sunt mari și le putem „vedea” dar cele mai multe sunt atât de mici că nu le putem observa, nu știm de ele nimic. Nu știm că ne oferă o altă nuanță vederii realității. Aceste distorsionări apar la toți oamenii, chiar și la cei ce susțin că au evoluat emoțional, spiritual și sau intelectual. De fapt, de multe ori aceste evoluții doar ne alterează într-un alt mod perceperea realității, un mod al învățătorilor din acele domenii și logic e că „ne alegem” învățătorii nu obiectiv, ci tot subiectiv. Știu oameni foarte apropiați de Dumnezeu după spusele lor și observarea ritualurilor din viața lor, dar asta a însemnat să devină nu retrași ci antisociali de-a dreptul, nu iubesc oamenii și consideră oamenii un pericol. Știu oameni care au devenit genii în comparație cu mine pe diferite domenii, dar asta le-a accentuat teama, anxietatea și convingerea lor pe care o aveau despre realitate.

Interesant e că orice distorsionare a realității are de a face cu aspecte fără viață. Noi vedem într-un anume fel realitatea pentru că, aspecte „moarte” care sunt doar o amprentă pe creierul nostru, amintiri, se activează și cer putere. Ele nu ar avea putere dacă nu le-am da, dar le dăm putere pentru că le considerăm parte din identitatea noastră. Nu avem capacitatea de a trăi în prezent, ci trăim în trecut și viitor și asta ne împiedică să vedem realitatea mai curat.

Sunt tot mai convins că timpul e partea blestemului neascultării iar viața veșnică ne era la îndemână de la creare prin Pomul Vieții, din care omul avea voie să mănânce dar nu a mâncat. Omul a ales să cunoască, să decidă și se pare că decide acum, dar asta îi este povară și nefericire iar despre calitatea deciziilor nu discutam. Cei mai mulți dintre oameni sunt robii minții și nu se pot elibera de izvodirile acesteia, nu pot trăi binecuvântarea și nici doar necazul zilei pentru, că mintea are nevoie de timp și durere ca să își construiască identitatea, deci are identitate doar dacă se leagă de ceva iar de prezent nu prea are cum să se lege ci de trecut și viitor.

Printre altele, când ești angajat ai controale medicale periodice. La noi vin mereu unii specialiști, cu aparate de testat vederea și ne mai spune „cum stăm” cu ochii. Dar oare „optica vieții” când am verificat-o ultima oară? Avem obiceiul de a privi și din alte unghiuri decât cele știute de noi? Întrebăm și pe alții despre cum se vede de la ei? Citim să vedem cum văd unii specialiști pe acele domenii? Privim scriptura să vedem ce ne spune despre realitate?

Tu cum vezi lumea? Te-ai gândit vreodată că e posibil să nu fie așa cum o vezi tu? Crezi ca și mine că avem nevoie de „doctorie pentru ochi” și că putem crede că vedem, dar realitatea să nu o putem percepe?

Photo by Oscar Keys on Unsplash

Probleme cu vederea?

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: