Eucaristia

download - Copie

Publicat pe 24 aprilie, 2019 De danutj

O prezentare sintetică asupra eucaristiei se poate realiza prin identificarea unor dimensiuni importante ale acestei experiențe la care participă credincioșii în context eclesial.

eucharist-2

Sacrament al Bisericii

Concepţia sacramentală despre cina Domnului are la bază câteva repere fundamentale ale teologiei creștine. Mai întâi, este vorba despre viziunea potrivit căreia opera de mântuire a lui Dumnezeu vizează omul împreună cu întregul univers, iar destinul final al tuturor lucrurilor este unirea lor cu Cristos. În această perspectivă, mântuirea este un proces continuu de transformare a ființei umane şi a lumii căzute prin opera Duhului Sfânt care dă puterea regeneratoare de viaţă şi conduce toate către Dumnezeu. Iconomia divină nu se realizează numai în plan nevăzut, ci şi în cel vizibil, implicând realitatea creată în totalitatea ei. Mai apoi, viziunea sacramentală asupra eucaristiei este legată de vocaţia preoţească a omului în creaţie. Potrivit Scripturii, omul a fost chemat să fie un mijlocitor între Dumnezeu și lume și are menirea de a conduce întreaga creație spre Dumnezeu, de a o face transparentă operei și prezenței divine. Potenţialul natural al creaţiei este astfel înţeles ca o poartă deschisă spre Dumnezeu, o fereastră pentru lumina dumnezeiască, un cadru în care omul poate să îl cunoască pe Dumnezeu, să se exprime pe sine şi să se apropie de el. Nu în ultimul rând, concepţia sacramentală asupra cinei Domnului este legată de evenimentul întrupării. În Cristos se împlineşte tot planul şi toată taina lui Dumnezeu cu privire la realitatea creată, adică experienţa unirii în iubire a creatului cu necreatul, a omului cu Dumnezeu. Actul întrupării presupune asumarea naturii umane în totalitatea ei, experiența Fiului ca om care trăiește plenar condiția ființei care primește viața de la creator în datele lumii, adică prin hrană, prin mâncare și băutură.

Împlinirea destinului omului în Cristos este actualizată mereu în istorie prin viaţa bisericii, în experienţa vie şi reală a recapitulării tuturor în Dumnezeu. Dinamica bisericii în lume implică procesul mântuirii, al participării reale a celui ce crede la ceea ce a realizat Cristos, adică la restaurarea și desăvârșirea omului. Calea acestei participări este una sacramentală, adică presupune un cadru instituit de Dumnezeu pe care biserica îl pune la dispoziția credincioșilor. Prin sacramente sau taine, persoana umană are posibilitatea să trăiască local şi istoric evenimentele mântuitoare realizate de Cristos. Această participare este una holistă, implică omul în integralitatea sa şi lumea în totalitatea ei. De aceea, lucrarea lui Dumnezeu în biserică presupune implicarea elementelor materiale care fac posibilă experienţa mântuirii în complexitatea naturii umane. Aceste elemente au primit numele de simboluri (de la συμβολον) sau daruri, ofrande, care sunt oferite lui Dumnezeu pentru a se folosi de ele în lucrarea sa cu omul. Termenul συμβολον înseamnă semn de recunoaştere prin punerea împreună a două elemente care luate separat semnifică altceva. Simbolul se naşte prin punerea împreună a două realităţi. În creştinism, conceptul a primit valoare ontologică. Acesta uneşte lumea cu Dumnezeu, creatul și necreatul. Experienţa unirii creaţiei cu Dumnezeu în sacrament este posibilă pentru că lumea a fost creată cu această capacitate relațională. În gândirea creștină, simbolul este mărturia faptului că lumea de aici nu este totul, dar şi a faptului că lumea are valoare şi un sens înalt, anume acela de a se uni cu creatorul ei. Simbolul este o dovadă că lumea de aici nu este o realitate care va fi anihilată sau asimilată de o alta, ci una creată ca să participe la cea necreată printr-un proces de creștere și transformare.

În istorie, biserica are menirea de a reorganiza lumea în dimensiunile sale esenţiale. Timpul îşi capătă semnificaţie în sărbătoare și ritmul anului liturgic, iar spaţiul este redimensionat în trupul lui Cristos în comunităţile locale. Ca viaţă sacramentală, viaţa bisericii este experienţa care actualizează permanent în lume taina lui Cristos, adică viața veșnică la care suntem invitați de Dumnezeu. Continuată în viaţa de zi cu zi, experiența sacramentală a bisericii devine principiu transformator al lumii şi al omului. În biserică, Duhul Sfânt îl pune pe Cristos la dispoziția celor credincioși pe mai multe căi. Sacramentele sunt o modalitate prin care creștinul beneficiază de iconomia divină în lume. Ele devin eficiente doar printr-o asumare a credinţei şi printr-o conlucrare concretă cu Duhul Sfânt în trupul lui Cristos. Sacramentele bisericii nu sunt acte magice sau încercări de a capta sacrul și a-l face accesibil prin mijloace materiale, ci sunt căi de participare reală la viaţa lui Cristos care îl implică pe om mai mult decât la nivelul unei prezenţe fizice sau al unui consens intelectual. Sacramentele sunt căi, porţi de acces ale lui Dumnezeu spre fiinţa creată care dezvoltă şi continuă procesul înnoirii omului la toate nivelurile fiinţei sale. Ele arată că între lume și creator nu există o breșă sau o ruptură, ci o legătură susținută de prezența personală a lui Dumnezeu în creația sa. Participarea celui credincios la taine îi asigură o orientare spaţio-temporală, o plasare corectă în lume şi îi dă posibilitatea să participe alături de Cristos la procesul mântuirii întregii lumi.

Elementele materiale utilizate la eucaristie sunt pâinea şi vinul. Acestea nu sunt reprezentări ale unei realităţi nevăzute, ci sunt realităţi pământene care au funcţia de a ne conduce spre Dumnezeu şi de a ne permite comuniunea cu el. Ele nu se transformă, ci se unesc cu realitatea divină şi permit primirea darului ceresc: ”căci noi îi oferim lui Dumnezeu ce este a lui, proclamând comuniunea armonioasă dintre trup şi Duh, pentru că aşa cum pâinea care vine din pământ nu mai este pâine ordinară după invocarea lui Dumnezeu, ci este eucaristie, constituită din două realităţi, una cerească şi una pământească, tot aşa trupurile noastre care participă la eucaristie nu mai sunt coruptibile, pentru că au speranţa învierii” (Sf. Irineu). Darurile văzute sunt un loc de întâlnire, o întâlnire reală cu lumea nevăzută prin prezența activă și eficientă a lui Dumnezeu. Ele ne dau accesul la viața cea nouă care vine din Cristos, din omul înviat ajuns la desăvârșire.

Experienţă a adevărului în calitate de comuniune – 1Corinteni 10-11

Eucaristia este sacramentul prin care persoana umană confirmă şi afirmă adevărul fiinţei în calitate de comuniune personală. La cina Domnului, fiecare credincios are posibilitatea să actualizeze acest adevăr în trupul local al bisericii. Afirmaţia biblică despre crearea omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu vizează dimensiunea comunitară a existenţei divine şi reflectarea ei în creaţie. După cum Dumnezeu este unul, după fire, şi în acelaşi timp trei persoane, tot aşa a fost plămădit şi omul: să existe într-o pluralitate personală, dar într-o unitate a firii umane. Căderea în păcat a omului a atras după sine pierderea modului personal de existenţă. Ceea ce a urmat este o trăire a acestuia contrară sensului după care a fost făcut, o trăire în dezbinare, relaţii de opoziţie, conflict.

Adevărul întrupării Fiului este legat de amprentarea umanului cu modul său personal de existenţă. În Isus Cristos avem la dispoziție o existenţă umană prin excelenţă, cea după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Realizarea lui Cristos în natura umană este accesibilă tuturor celor care cred în el, este o operă împărtăşită oamenilor de Duhul Sfânt. Cristos trebuie înţeles într-o perspectivă personalistă, în existenţa sa personală, adică în relaţie cu trupul său, cu oamenii. În această viziune, a vorbi despre biserică înseamnă a vorbi despre o personalitate corporativă. Cristos nu este unul, ci este un trup, o comuniune de persoane. În imaginea simplă (dar deosebit de profundă) a trupului, Sf. ap. Pavel spune: ”după cum trupul este unul şi are mai multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos” (1Cor. 12:12).

Participarea la taina unirii în Cristos este una sacramentală. La cina Domnului se afirmă şi se actualizează acest adevăr al existenţei celei noi ca o viaţă comunitară, într-un trup viu, în comuniune. Cristos este o realitate corporativă şi acest lucru este afirmat la cină prin participarea tuturor la aceeaşi mâncare şi băutură, adică la aceeaşi viaţă nouă care vine din Cristos şi care face din cei mulţi o unitate dinamică (1Cor. 10). Eucaristia este numită de Părinţii Bisericii taina tainelor pentru că ea este experienţa împlinirii destinului întregii creaţii ca unire personală cu Dumnezeu. În 1Corinteni 11, Sf. ap. Pavel atrage atenţia asupra faptului că biserica locală trebuie să aibă mereu discernământ, iar cina Domnului este un sacrament cu rol regulator pentru procesul mântuirii. A discerne trupul eucaristic de la masa Domnului este echivalent cu a discerne realitatea pe care o anunţă şi o întrupează eucaristia, adică unirea tuturor în biserică. Taina îşi pierde valoarea şi se ajunge la un formalism religios atunci când lipseşte realitatea comuniunii, precum şi atunci când este neglijată prezenţa divină pe care credinţa şi rugăciunea bisericii o cer de la Dumnezeu. Venirea credincioşilor la eucaristie presupune mai întâi un exerciţiu de discernământ, de analiză cu privire la realitatea experienţei comunitare între credincioşi şi cu privire la adevărul la care ne face părtaşi acest sacrament. Dacă între credincioşi sunt probleme, cina Domnului reclamă rezolvarea lor, iar dacă oamenii tind să facă din asta o experienţă individualistă, este necesară o reevaluare a conţinutului credinţei cu privire la fiinţa bisericii ca trup.

Eveniment actualizat al Cincizecimii. Memorie şi conştiinţă istorică

Credinţa în natura relaţională a realităţii, în sensul etern al omului, în fiinţa personală a lui Dumnezeu, ca treime de persoane, îl face pe creştin să vadă eucaristia fără nici o urmă de simbolism sau spiritualizare, ci cu un realism puternic şi autentic. Cina Domnului este masa împărăţiei lui Dumnezeu în istorie, este hrana dată credinciosului în lume pentru a trăi deja viaţa veşnică a lui Dumnezeu. Dacă la Cincizecime biserica a primit fiinţă prin lucrarea Duhului Sfânt care a dat trup lui Cristos în lume, la fiecare cină este actualizat mereu acest eveniment fondator. La masa Domnului, prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Cristos, credincioşii primesc din ce este a lui, adică din ceea ce el a împlinit pentru noi. Hrana pe care omul o primeşte este cea care dă nemurirea şi îi asigură celui ce crede viaţa veşnică (In. 6). Masa Domnului este experienţa care face creștinul părtaş lui Cristos prin actul elementar ce susține viața, anume primirea hranei. Conceptul de hrană este central la cina Domnului şi indică această stare jertfelnică a lui Cristos care se dăruieşte pe sine în permanenţă lumii ca viaţă. Fără această hrană nu este posibilă nici viaţa lumii şi nici eternitatea. Accentul pe jertfă nu se rezumă la dimensiunea soteriologică. Jertfa lui Cristos nu numai că răscumpără omul din păcat, ci îl reaşază în supunere şi ascultare de Dumnezeu, în totală dependenţă de el şi pe direcţia destinului său. Însă această jertfă presupune că viața lui ni se oferă în permanență și ea face posibilă împlinirea planului lui Dumnezeu cu privire la întreaga lume.

Eucaristia admite şi o dimensiune a memoriei şi a conştiinţei istorice. Vestirea morţii şi învierii lui Cristos la cină înseamnă participarea reală a omului la aceste evenimente din viaţa lui Cristos, actualizarea lor continuă în lume cu conştiinţa unui sfârşit, a faptului că Cristos va reveni în slavă să pună capăt istoriei şi să aducă cu sine deplina restaurare a tuturor lucrurilor. Importanţa dimensiunii morţii lui Cristos la fiecare cină este dublă. Pe de o parte, este vorba despre beneficierea de rezultatele operei sale mântuitoare. Primind hrana cerească de la cina Domnului, credinciosul devine părtaş vieţii veşnice, adică vieţii care a cucerit moartea şi păcatul prin moartea şi învierea lui Isus Cristos. Pe de altă parte, aceasta vizează moartea tainică a omului, experienţa sa de transformare şi înnoire care se realizează prin lucrarea Duhului Sfânt. Eucaristia este mâncarea ce ni se dă de la Duhul Sfânt pentru a avea în noi puterea de viaţă care învinge păcatul şi moartea, care conduce la creşterea omului celui nou întru asemănarea cu Cristos.

Experienţa plenară a lui Cristos, a Bisericii universale

Experienţa istorică a omului poate ridica uşor întrebări de genul: cum este posibil să avem atât de multe şi de diverse biserici locale şi totuşi biserica lui Cristos să fie una?; ce anume face ca o comunitate religioasă locală să fie biserica lui Cristos? Răspunsul la aceste întrebări este delicat, iar majoritatea încercărilor aduc în discuţie eucaristia. Biserica lui Dumnezeu este constituită pneumatologic: Duhul Sfânt dă trup lui Cristos la Rusalii prin construirea unităţii credincioşilor într-un organism viu. La nivel local, istoric, această realitate se realizează cu persoane concrete care acceptă să creadă în Cristos şi să beneficieze de rezultatele iconomiei sale. Prin opera Duhului Sfânt însă distanţa local-universal este depăşită. Actualizarea acestui adevăr se realizează la eucaristie, conform cu textul biblic din 1Corinteni 10. Realitatea unității şi universalității bisericii este actualizată prin comuniunea credincioşilor care consumă aceeași hrană oferită de Duhul Sfânt, experiență care îi face pe oameni să participe la taina lui Cristos, adică taina unirii tuturor cu Dumnezeu.

Asumarea acestui adevăr biblic pe care îl actualizează mereu eucaristia aduce câteva implicaţii importante. Astfel, bisericile locale nu sunt părţi ale bisericii universale (Apoc. 1:20) şi nu au diferite grade de valoare sau de importanţă. Acolo unde este Duhul lui Dumnezeu care îi uneşte pe credincioşi, acolo este Cristos şi acolo este biserica. Concepţia despre eucaristie ca sacrament depăşeşte dilemele acestor poziţii reducţioniste care relativizează importanţa şi rolul bisericilor locale, indiferent de mărimea şi înzestrarea lor. Dacă la cina Domnului avem trupul şi sângele Domnului, hrana cerească, acest lucru este opera Duhului Sfânt, singurul care dă trup lui Cristos în istorie. În aceste condiţii, putem spune că biserica locală are acces la tot ceea ce este biserica universală (1Cor. 1:4-8, 3:22-23). Această perspectivă este deosebit de importantă pentru misiunea bisericii în lume şi pentru viziunea potrivit căreia Duhul Sfânt este principalul actor al procesului de mântuire în lume şi de zidire a bisericii. În fine, o asemenea viziune afirmă că ceea ce se săvârşeşte în bisericile locale sunt lucrările lui Dumnezeu, concretizare a funcțiilor bisericii universale, lucrări mântuitoare, tainele lui Dumnezeu (1Cor. 4:1) care împlinesc Scripturile. Eucaristia este taina tainelor şi ea este mereu aceeaşi în orice biserică locală pentru că ea actualizează în lume mereu acelaşi adevăr al unității tuturor în Dumnezeu.

Reciprocitate a rămânerii în Dumnezeu – Ioan 6

Eucaristia este o experienţă care dă un puternic fundament relaţiei omului cu Dumnezeu. Taina unirii este una profund personală și presupune un raport de orientare a fiecărui credincios către persoanele Sfintei Treimi. A mânca trupul Domnului şi a bea sângele lui este o experienţă de maximă intensitate relaţională cu Isus Cristos. Participarea la eucaristie înseamnă comuniunea intimă cu Fiul lui Dumnezeu, o aşezare a unuia în celălalt. Rămânerea în celălalt este esenţa experienţei personale, este centrarea pe celălalt, dăruirea totală de sine din iubire liberă. Promisiunea esenţială din evanghelie este aceea că cine participă la eucaristie are parte de dăruirea lui Cristos, de deschiderea sa personală către ființa umană, de o orientare față către față în dialogul celui credincios cu Dumnezeu. Acest dar este esenţial pentru om, ca cel care învaţă, descoperă şi progresează în ceea ce înseamnă modul nou de existenţă la care ne invită Fiul întrupat al Tatălui ceresc. La eucaristie îl mâncăm pe Cristos, adică îl primim ca persoană care deschide persoana omului şi o invită să se exprime în totală libertate. De asemenea, intimitatea relaţiei cu Isus deschide drumul cunoaşterii Tatălui şi a Duhului Sfânt, pentru că Cristos se exprimă prin dăruire şi iubire către celelalte persoane divine și îl introduce pe cel care crede în intimitatea vieții Sfintei Treimi.

Forţa relaţiei personale cu Cristos se transmite şi în relaţiile cu credincioşii, așa că eucaristia este mereu un barometru al vieţii comunitare. Astfel, uneori creştinul este îndemnat să nu se grăbească la masa Domnului, pentru că viaţa lui cere un efort de evaluare și schimbare, iar alteori este încurajat să vină, după ce a conştientizat nevoia de hrană, de putere pe care o primeşte cel ce se hrăneşte cu trupul şi sângele Domnului. Eucaristia accentuează ideea că ţinta spiritualităţii creştine este viaţa tainică de unire cu Dumnezeu, desăvârşirea credinciosului în Cristos. Viaţa creștină este un proces de devenire personală întru asemănarea cu Dumnezeu, este progresul spre ţinta desăvârşirii umane în trupul bisericii. În această viziune, formarea omului presupune o participare deplină şi responsabilă la viaţa lumii, în toate detaliile ei, iar această participare se realizează în Cristos şi cu Cristos.

Recapitulare, unire a tuturor în Cristos – omul şi universul

Masa Domnului este o masă a recunoştinţei (sensul de bază pentru termenul eucaristie). Aici cel credincios aduce darurile sale recunoscând nevoia de Dumnezeu, dependenţa totală de el, mulţumindu-i pentru mântuirea primită în dar. Dumnezeu răspunde recunoştinţei omului şi îi întoarce darul, un dar amplificat, amprentat de fiinţa lui, de viaţă veşnică. La eucaristie, creștinul este deplin conştient că eforturile sale, darurile sale capătă sens, sunt mântuite, nu doar pentru că sunt acceptate de Dumnezeu, ci pentru că primesc ceva din el, se unesc cu el. Creaţia este darul lui Dumnezeu care susţine viaţa omului, oferindu-i hrana necesară în permanenţă. Biserica însă este locul unde cel care crede primeşte o hrană specială, care îi dă posibilitatea să se mântuiască. Prin eucaristie, Cristos dă ființei umane hrana de care are nevoie pentru a nu muri, pentru a nu se pierde în istorie şi putrezire, ci pentru a ajunge la împlinirea sa.

Eucaristia este experienţa integratoare care adună toate lucrurile în Cristos. Aceasta are ca extensie lumea, văzută din perspectivă sacramentală, şi dă credincioşilor mereu posibilitatea actualizării şi evaluării identităţii şi destinului la care au fost chemaţi. La celebrarea eucaristiei, un aspect foarte important îl reprezintă faptul că darurile sunt aduse de om, că sunt parte a creaţiei şi sunt oferite lui Dumnezeu. La eucaristie, Dumnezeu acceptă darul omului, dar acesta are semnificaţie cosmică, pentru că întreaga creaţie este chemată la mântuire, la restaurare. Darurile eucaristice sunt aduse din creaţie, iar atunci când sunt puse înaintea lui Dumnezeu se realizează o primire, o integrare a lumii şi a omului în opera divină. Prin închinarea sa cu darurile eucaristice, cel credincios aduce în spaţiul liturgic întreaga sa experienţă de viaţă, pentru că orice om care merge la masa Domnului aduce cu sine lumea pentru a fi sfinţită.

Prin libertatea de care dispune şi prin iubire, creștinul poate transforma lucrurile lumii în daruri la adresa lui Dumnezeu. Într-o asemenea perspectivă, toate realizările oamenilor din toate domeniile nu sunt uitate și fără sens, ci sunt păstrate şi sunt puse în relaţie cu finalul experienţei umane, cu realitatea restaurării care se realizează la capătul istoriei în unirea deplină a tuturor cu Dumnezeu. Rezultă că vocația omului în lume este să resemnifice întreaga sa experiență și să ancoreze toate lucrurile în realitatea escatonului. Astfel se împlinește Scriptura care ne invită să facem toate lucrurile ca fii ai lui Dumnezeu, în lumină și cu sens, pentru a lăsa să se vadă înțelepciunea divină și chemarea ei pentru noi toți.

Aducere în prezent a viitorului, întoarcere cu faţa spre moartea și învierea lui Isus

Eucaristia este masa împărăţiei care anunţă revenirea lui Cristos şi celebrarea în eternitate cu Dumnezeu. Săvârşirea cinei Domnului în lume este un eveniment cu puternice resorturi escatologice. La masa Domnului, Duhul Sfânt ancorează istoria în eternitate şi anunţă lucrurile viitoare pe care biserica le aşteaptă. De aceste lucruri viitoare însă biserica se împărtăşeşte în prezent. Viaţa veşnică este un dar deja primit, iar procesul de restaurare a început. Participarea la eucaristie înseamnă primirea vieţii veşnice în fiinţa omului aşa cum se află în lume, ca o sămânţă ascunsă într-un trup care se va desface la înviere să lase loc celui nou care va creşte din cel care va putrezi (1Cor. 15). Cina Domnului face viitorul şi sfârşitul să nu mai fie o necunoscută şi să orienteze pe cel credincios şi lumea spre evenimentele cruciale ale istoriei, care sunt întruparea, moartea şi învierea lui Cristos. Poziționați pe această platformă, cei care cred au speranța învierii viitoare, nădejdea revederii tuturor în împărăția lui Dumnezeu. Experiența eucaristică este astfel o anamneză a viitorului, o celebrare a realității viitoare în jurul lui Cristos care a biruit moartea și a înviat. Biserica trăiește în lume deja viața ce va să fie și se adună în jurul lui Cristos jertfit pentru a-l primi ca hrană la cina cea de taină.

Dănuţ Jemna

https://danutj.wordpress.com/2019/04/24/eucaristia/#more-417

Plecarea lui Iacov în Canaan

Inițial publicat pe Alteritas:
Istoria lui Iacov este prezentată pe larg în Scripturi. Autorul biblic insistă pe fiecare etapă a vieții acestui patriarh și pe problemele specifice ale dezvoltării personalității acestuia. Plecat din casa părinților după o poveste tristă regizată de mama sa și un conflict dur cu fratele trădat, Iacov merge la unchiul…

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

download - Copie

Pagina de Istorie   Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii   de Nicolae Moldoveanu

  1. TAINELE

Sinodul de la Trident (1547) defineşte tainele în general, ca simboluri ale unui lucru sfânt…” (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 237). Iar Clement Alexandrinul zice: “Tainele nu sunt un talisman magic, ci simboluri…” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţi lor părinţi, vol. 1, pag. 223).

“Sfânta Tradiţie nu pomeneşte deasemeni din vremurile străvechi de şapte sfinte taine…” (I. Mihălcescu, Teologia dogmatică, pag. 230).

Cele şapte taine din Biserica ortodoxă şi biserică catolică, nu se văd în prima perioadă a creştinismului (până după anul 300). Existau câteva şi în deosebi două: Botezul şi Cina Domnului pe care învăţătorii bisericii de pe atunci, le amintesc, dar nu cu numele de “taine”. Acest nume l-au primit mai târziu. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 358).

Despre numărul “şapte” al tainelor nu se vorbeşte în biserică decât din sec. al XIII-lea încoace. (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 251).

Pentru Biserica ortodoxă de abia la sinodul de la Constantinopole (1639) şi la sinodul de la Iaşi (1642) s-a accentuat numărul “şapte” al tainelor. (IMihălcescu, Teologia Dogmatică, pag. 230).

Sf. Ioan Damaschin în lucrarea sa “Dogmatica” aminteşte numai despre botez şi împărtăşanie, ca taine. (Dogmatica, pag. 306 – 318).

Sfânta Scriptură nu aminteşte nicăieri că există şapte taine, nici nu le numără… (I. Mihălcescu, Teologia Dogmatică, pag. 230).

Botezul

În cultul ortodox, simbolica botezului este următoarea: pruncul la opt zile după naştere, este adus la biserică. Atunci se pune numele. Naşul stă cu pruncul în braţe la uşa bisericii, arătând, prin aceasta, că fără botez nu se poate intra în cer (biserica închipuie cerul). Preotul dezbracă pruncul de faşe şi haine, însemnând că îl dezbracă de omul cel vechi şi-l înfăţişează aşa gol, adică nevinovat, cum fusese Adam în faţa lui Dumnezeu. Pruncul este ţinut cu faţa spre răsărit, apoi preotul, cu mâna dreaptă îl binecuvânta, şi-l înseamnă de trei ori prin semnul crucii – la frunte, la gură, şi la piept -, suflând de fiecare dată asupra lui în forma crucii, ca simbol al pogorârii Duhului Sfânt şi ca semn de exorcizare. Prin suflarea preotului şi prin semnul crucii să trezească pruncul din moartea sufletească. Preotul pune apoi mâinile asupra pruncului şi-i dă numele. I se mai dă apoi lapte şi miere ca simbol că pruncul intră, de aici înainte, în dulceaţa şi bunătăţile raiului, în Canaanul împărăţiei sufleteşti, unde “curge lapte şi miere”. Preotul pune apoi mâna sau patrafirul asupra celui botezat, ca simbol de binecuvântare de sus.

La fiecare din cele trei exorcisme, preotul suflă asupra pruncului în forma crucii, simbolizând izgonirea Satanei, întreabă apoi de trei ori: “te lepezi de Satana?”, iar naşul, în locul pruncului, răspunde: “mă lepăd!”, după care rosteşte crezul. Preotul îi dă apoi o lumânare aprinsă, ca semn că se face îmbisericirea pruncului şi închipuie trecerea de la întuneric la lumina vieţii. Mergând la cristelniţă (baptistier), preotul tămâiază apa ca semn al miresmei Duhului Sfânt, care se pogoară şi o sfinţeşte; suflă asupra apei de trei ori, simbolizând curăţirea ei de puterile vrăjmaşului; binecuvântează untdelemnul, simbolizând prin suflare pogorârea Duhului Sfânt. Preotul unge pruncul cu untdelemnul sfinţit în chipul crucii – la frunte, la piept şi la spate -, spre vindecarea sufletului şi a trupului şi ca o platoşă contra ispitelor; la urechi spre ascultarea credinţei, la mâini spre a face fapte bune. Se ung apoi toate mădularele în semn de alungare a tuturor răutăţilor. Preotul afundă apoi pruncul în apă de trei ori, rostind formula: “botează-se…” Aceste trei afundări sunt semnul Sf. Treimi şi închipuie, prin afundarea şi scoaterea din apă învierea şi renaşterea. Pruncul este apoi înfăşat într-un giulgiu alb, care este simbolul curăţiei. Cel botezat este apoi uns cu mir pe frunte, ochi, urechi, piept, mâini, picioare şi spate, care înseamnă pecetea darului Duhului Sfânt. Urmează apoi împărtăşirea (cuminecarea), (pr. Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, 1935, pag. 39 – 41).

Am arătat aici felul botezului în Cultul Ortodox, ca să înţelegem mai uşor adevăratul botez lăsat de Mântuitorul Hristos.

După învăţătura ortodoxă, “pe figura celui botezat (a copilaşului, deci) se răsfrânge Sfântul Duh”. (“România Liberă”, din 10 iunie 1995, pag. 2).

Biserica Ortodoxă zice despre botez: “Botezul este taina prin care omul intră în creştinism şi în Biserică, se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate săvârşite înainte de Botez, se îmbracă în Hristos renăscându-se pentru o viaţă nouă, devenind astfel o făptură nouă în Hristos… Botezul are un caracter indelebil, adică de neşters.

Botezul este: baia naşterii din nou, naşterea de sus, baie mântuitoare, scăldătoare sfântă, izvor sfânt, apă sfinţitoare, renaştere, luminare, sfinţire, apa vieţii veşnice, pecetea credinţei, taina naşterii noastre.” (îndrumătorul Bisericesc, Cluj, 1981, pag, 109).

Sergiu Bulgakoff, un renumit teolog ortodox, scrie: “Botezul este naştere spirituală, prin botez se naşte totdeauna un om nou.” (Ortodoxia, Sibiu, 1933, pag. 190, tr. N. Grosu).

 “Prin taina sfântului botez fiecare creştin devine o zală de legătură în lanţul impunător, care începe de la Hristos şi ajunge până la cel mai proaspăt botezat de astăzi, creştinul devine o piesă vie de funcţiune în mecanismul uriaş al operei de mântuire a lumii. Prin botez omul devine mădular al trupului mistic al lui Isus Hristos… Taina botezului dă noului mădular şi o anumită funcţie, un anumit rol, o anumită misiune în cadrul organismului…” (c/r. Spiridon Cândea, Apostolatul tinereţii, în Biserica şi problemele vremii, 1947, pag. 206 şi 208).

Deci, în clipa când cel botezat a devenit mădular în Trupul lui Hristos înseamnă că este folositor Trupului. Dar un copil poate folosi Trupului lui Hristos?

Pr. prof. D. Stăniloaie: “Credinţa este primul pas în viaţa duhovnicească.” (Ascetica şi Mistica Ortodoxă, vol. 1, pag. 117, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1993).

Se pune însă o întrebare legitimă: ce rost are botezul pruncilor, care nu pot să creadă? Cine gândeşte, înţelege.

“Dintre tainele Bisericii botezul este poate taina cea mai mult «convenţionalizată» prin acceptarea ei doar ca datină. Toată lumea se botează, dar câţi mai înţeleg sensul şi virtutea iniţiatică a actului baptismal? Din această cauză au apărut şi tendinţele eretic-sectare. Botezul acordat la o vârstă conştientă sau chiar matură este una dintre ele, în fond cea mai importantă, îndărătnicia baptiştilor de a susţine acest punct de vedere s-a dovedit o falsificare a botezului. Ea ucide misterul şi reduce acţiunea harului la un fel de măsură educativă.”

Aşa să fie oare? A greşit Domnul Isus în cele spuse la Marcu 16:16? Mare atenţie! Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi desfiinţat. “Aţi desfiinţat… Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.” (Matei 15: 6).

Pe linia învăţăturii ortodoxe despre botez, un teolog rus, Alexandre Schermann, în cartea sa “Din apă şi din duh” – despre care vorbeşte autorul articolului de mai sus -, îşi pune întrebări, şi zice el: “…Până la limita îndoielii.” La un moment dat recunoaşte că botezul unui om ca Stalin a fost perfect valabil. Dar de ce nu s-a împlinit în viaţa acestuia? La urma urmei, câţi torţionari nu au fost botezaţi iar aceasta nu i-a oprit câtuşi de puţin să-şi adâncească viaţa în crime! Completarea vine imediat: “a reduce Sf. Taine doar la principiul validităţii înseamnă deci a caricaturiza învăţătura lui Hristos…” Efectul tainei depinde de credinţa comunităţii în care se petrece botezul. Deşi copilul nu poate avea credinţă personală, credinţa Bisericii în care el este botezat acţionează infailibil asupra noului suflet care moare şi învie întru Hristos. Validitatea unui botez este condiţionată de împlinirea acestuia…”

Judecaţi voi, cititorilor, cele arătate mai sus, în lumina Noului Testament – învăţătura apostolilor – şi a istoriei Bisericii din primele trei secole. Toţi marii învăţători ai Bisericii, pe care Cultul Ortodox îi numeşte “sfinţii părinţi” şi stâlpii ortodoxiei, au fost botezaţi la maturitate, deşi majoritatea erau din părinţi creştini. Aceştia, deci, după învăţătura de astăzi a Bisericii Ortodoxe, sunt eretici. Botezul lor a fost acordat “ca o măsură educativă”, nu ca o taină, (teolog. Dan Stanca, Mormânt, mare, cer, România Liberă din 24 oct. 1992, pag. 5).

După învăţătura aceasta, credinţa comunităţii e de ajuns pentru mântuirea celui botezat, iar el poate să facă crime şi păcatele cele mai mari şi, la urmă, din pricina botezului, este primit în cer, este mântuit, are viaţa veşnică.

Vai, vai, vai! Iată unde au ajuns lucrurile!

După învăţătura Cultului Ortodox, fiecare creştin primeşte de la Dumnezeu, la botez – odată cu numele – pe îngerul său păzitor.

Pr. prof. dr. Simion Radu: “Fiind cu noi – spune acest teolog ortodox -, îngerul Domnului ne călăuzeşte cu înţelepciune cerească, să facem voia lui Dumnezeu şi luptă alături de noi să biruim ispitele, necazurile şi piedicile prin care diavolul urmăreşte să cădem în păcate. Iar dacă am rătăcit, se întristează şi ne sfătuieşte să ne întoarcem la Dumnezeu cu căinţă, să ne spovedim preotului, căci ne iartă… Până în ceasul morţii, îngerul lui Dumnezeu cel sfânt ne ocroteşte cu bunătatea sa, alungând de la noi mulţimea demonilor care ne îndeamnă la păcate… Îngerul păzitor este cel mai mare binevoitor şi binefăcătorul nostru.” (Rev. Teologică, nr. 2, pag. 29, Sibiu, 1992, Hramul Bisericii).

Tot învăţătura Bisericii Ortodoxe spune: “Taina botezului este taina prin care devenim fii ai Bisericii şi membri ai împărăţiei lui Dumnezeu…” (Episcopul Vasile al Oradiei, Mitropolia Ardealului, nr. 6, 1987, pag. 18).

Nicăieri în Noul Testament nu întâlnim expresia: “fii ai Bisericii” – şi mai ales născuţi prin botez -, ci întâlnim numai copii (fii) ai lui Dumnezeu, născuţi din nou prin sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu (pe care omul o primeşte în sine prin credinţă – vezi 1 Petru 1:23).

Arhid. prof. Ioan Zăgrean: “Cea dintâi dintre Sfintele Taine, fără de care nu se pot primi celelalte, este Botezul, prin care se face începutul “vieţii în Hristos”, prin el creştinul renăscându-se la o viaţă nouă, devenind o creatură şi totodată făcându-se mădular al Trupului lui Hristos… Aşadar, Botezul este taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcute până la botez, se renaşte la o viaţă nouă… Botezul este baia naşterii noastre celei dea doua, uşa de intrare în creştinism şi în Biserică, taina absolut necesară pentru primirea celorlalte taine… Botezul este naşterea de sus, baia mântuitoare… «Cel ce va crede, se va mântui…» (Marcu 16:16), ceea ce dovedeşte că fără botez nici credinţa nu poate lucra mântuire… Botezul fiind baia naşterii celei de a doua, noul creştinat devine o creatură nouă, ridicându-se din şatre de robie a păcatului la stare de sfinţenie… Botezul este participarea reală a celui ce se botează la moartea şi învierea Domnului, este o înviere adevărată, o renaştere la o viaţă nouă a celui botezat. Botezul nimiceşte şi distruge puterea păcatului în om, îl naşte din nou ca o făptură nouă în Hristos, îl ridică pe cel botezat la viaţa în Hristos (Galateni 6:15; 2 Cor. 5:17; Efes. 4:24; Tit 3:5).

În privinţa condiţiilor care se cer celor ce vin să primească botezul şi anume credinţa şi pocăinţa, acestea se cer numai adulţilor, nu şi copiilor, pentru aceştia credinţa putând fi mărturisită de naşii lor… Biserica este comunitatea celor renăscuţi prin Taina Botezul… Astfel, toţi cei botezaţi, toţi cei ce poartă întipărit în fiinţa lor prin Botez chipul lui Hristos şi sunt mădularele unui singur trup, Biserica, al cărei Cap este Hristos Domnul. sunt chemaţi la desăvârşire, spre a fi lăcaş, al lui Dumnezeu, în Duh. (Efes. 2:21 – 22).”

Pr. Dumitru Gh. Radu, teolog ortodox, scrie: “Prin botez, Hristos încorporează pe om în Sine… Botezul este, deci, începutul relaţiei şi comuniunii noastre personale cu Hristos.” (Ortodoxia, 1978, nr. 1 – 2, Caracterul ecleziastic al sfintelor taine).

Pr. Dumitru Gh. Radu: “Angajamentul solemn şi mărturisirea de credinţă şi în fine cufundarea în apă îl ajută pe om să traverseze limitele morţii şi ale păcatului şi omul pătrunde în dimensiunea nouă în care Duhul Sfânt îl eliberează de determinismul paralizant al păcatului: “Câţi in Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” – Galateni 3:27. (Ortodoxia, 1978, nr. 1 – 2, pag, 182).

Pr. Dumitru Gh. Radu: “Din partea omului, botezul implică o căinţă şi o convertire personală, profundă şi interioară a inimii, o dăruire totală a creştinului lui Hristos, care a făcut din el un templu al Duhului Sfânt…” (Ortodoxia, 1978, nr. 1 -2, pag. 183).

Acesta este adevărul curat şi neschimbat. Cum rămâne atunci cu botezul pruncului de opt zile? Poate el să creadă şi să aibă o convertire personală, profundă şi interioară a inimii? Poate să se convertească cineva în locul lui? Să nu ne jucăm cu adevărul!

Pr. dr. Dumitru Viezuianu, scrie: “Prin credinţă omul se botează în “Numele lui Hristos” (Marcu 16:16). “Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” spune sf. Pavel la Galateni 3:27. Duhul lui Dumnezeu locuieşte în toţi cei botezaţi. Ei nu mai vieţuiesc “după trup”, ci “În Duh”. Trupul celor botezaţi devine templu al lui Dumnezeu şi al Duhului Sfânt. (1 Cor. 3:16; 1 Cor. 6:19). Duhul Sfânt este Cel care renaşte şi zideşte pe oameni după chipul lui Dumnezeu prin prezenţa şi lucrarea Sa.” (Studii Teologice, 1980, nr. 1 – 2, pag. 46, Semnificaţiile şi rolul botezului după Noul Testament).

Nicolae Cabasila, teolog ortodox, scrie: “Prin botez, noi am fost însemnaţi într-un fel oarecare cu chipul şi pecetea lui Hristos care de acum încolo stăpâneşte toate ieşirile fiinţei noastre, pentru ca nimic să nu mai pătrundă în noi…” (Despre viaţa în Hristos, pag. 23).

Nicolae Cabasila, mai scrie: “Hristos se naşte în noi prin botez… şi odată cu El ne naştem şi noi.” (Despre viaţa în Hristos, pag. 44). Iar botezul se săvârşeşte la 8 zile după naşterea pruncului.

Rugăciunea preotului din rânduiala botezului: “Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou prin a mea nevrednicie şi-l zideşte pe el pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor.” (Moliftelnic, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1965, pag. 28 – 29).

Nicolae Cabasila: “Cât despre cuvintele “naştere din nou” şi “creare din nou”, ele ne spun că cei care prin mijlocirea botezului au fost născuţi şi aduşi la o viaţă nouă, avuseseră această viaţă încă de mai înainte, dar au pierdut-o şi o regăsesc prin această taină – întocmai ca şi marmora unei statui stricate, pe care meşterul o ciopleşte din nou ca să-i dea frumuseţea de la început.” (Despre viaţa în Hristos, pag. 28).

Dumnezeu însă spune că naşterea din nou se face prin sămânţa Cuvântului Său (1 Petru 1:23). Sămânţa naşte din ea însăşi, nu din ce este omul. Dumnezeu nu reface făptura cea veche, ci naşte una nouă, care n-a mai fost.

Şi sf. Grigorie de Nissa scrie că Domnului Hristos datorăm naşterea din nou: “împărăţia vieţii a venit şi puterea morţii nu mai este; căci ne-am născut din nou, trăim o nouă viaţă, un nou mod de a fi, ne-am transformat în însăşi natura noastră. Hristos ne-a dat în cele din urmă, în loc de moarte, viaţa veşnică, în fericire, gătită celor sfinţi.” (Ortodoxia, 1980, nr. 3, pag. 427, P. G. 46, col. 604).

Pr Olivian Bindiu, scrie: “…Un lucru exact şi precis naşul trebuie să-l ştie: Simbolul Credinţei (Crezul). După obişnuitele lepădări, preotul provoacă pentru rostirea Crezului, obligaţie care-i revine în exclusivitate naşului, respectiv să-l rostească singur. Rostul acestei obligaţii constă în aceea că mărturisirea Simbolului de Credinţă nu este o substituire, ci o reală identificare cu pruncul pentru că la lepădări, la provocarea preotului: “Te-ai lepădat de Satana?”, naşul răspunde: “M-am lepădat”, însemnând perfecta identificare a naşului cu finul său.” (Telegraful Român, 1988, nr. 5 – 6 şi 7 – 8, pag. 3).

Cum poate cineva să se lepede de Satana în locul altuia? Cum poate cineva să mănânce în locul altuia? Să nu zdrobim logica şi adevărul.

Glasul ortodoxiei vorbeşte mai departe: “Sf. apostol Pavel zice: «El (Dumnezeu)… ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui» (Colos. 1:13). În concret, strămutarea se plineşte prin Botez, încât am putea numi pe bună dreptate Botezul ca fiind Taina strămutării din Adam în Hristos.” (îndrumătorul Bisericesc, Cluj, 1981, pag. 87). Zice mai departe: “Botezul este el însuşi absolut necesar pentru intrarea în împărăţia Fiului, «împărăţia lui Dumnezeu», «împărăţia Cerurilor». Aşa învaţă Biserica, aşa propovăduieşte ea, botezându-i pe prunci, spre a-i strămuta din Adam în Hristos.” (îndrumătorul Bisericesc, citat mai sus).

Deci, pruncii, care au intrat în împărăţia lui Dumnezeu, fără credinţă, numai prin simplul fapt că au fost cufundaţi în apă, rămân acolo (în împărăţie), chiar dacă, mai târziu sunt criminali, atei, hoţi, etc.

Cum rămâne atunci cu ce spune Domnul Isus: “Cine crede şi se botează va fi mântuit”? (Marcu 16:16).

Un înţelept spune: “Ca şi moartea, nici viaţa nu îngăduie să fie trăită prin substituire de persoane.”

Cât de lipsită de logică este practica botezului pruncilor! Cum pot să creadă naşii în locul copiilor? Cine poate mânca în locul altuia? (n.n.)

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, naşterea din nou (făptura cea nouă) se va realiza în mod deplin numai la sfârşitul veacurilor, prin “Înnoirea lumii”. De aceea se poate spune că “făptura cea nouă”, sub aspectul ei istoric aparţine, lumii celei noi, lume care vine. (pr. dr. Vasile Mihoc, Ep. sf. ap. Pavel către Galateni, introducere, Traducere şi Comentariu, pag. 424). Şi T. Dorz gândea aşa. (vezi “Cărarea tinereţii curate” pag. 26-29, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1993).

Cu privire la botez iată câteva gânduri ale unor teologi, vechi învăţători, scriitori şi sfinţi părinţi recunoscuţi de ortodoxie:

Tertulian, învăţător şi scriitor creştin: “Cel ce ascultă (Cuvântul) trebuie să dorească botezul, nu să-l primească înainte de a-l dori. Cine-l doreşte îl cinsteşte.” (Despre pocăinţă, VI, 20-21, Bucureşti, 1981, în Apologeţi de limbă latină).

Sf. Vasile cel Mare, s-a născut într-o familie profund creştină în care a primit din pruncie o educaţie creştină aleasă. A fost însă botezat după ce a terminat studiile universitare la Atena, adică în jur de 30 de ani.” (Mitropolia Ardealului, nr. 1-3, 1979, pag. 33-34).

Sf. Vasile cel Mare: “Credinţa şi botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate, de nedespărţit, una de alta. Pe de o parte, credinţa se desăvârşeşte prin botez; iar pe de altă parte botezul se întemeiază pe credinţă; ambele sunt depline prin invocarea aceloraşi nume.” ( Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 12, pag. 43, Bucureşti, 1989, Despre Sfântul Duh, XII).

Sf. Vasile cel Mare: “Nimic altceva nu strigă amânarea botezului decât un gând ca acesta: «Să domnească mai întâi păcatul în mine, apoi, cândva, va domni şi Domnul.»“ Şi tot sf. Vasile cel Mare zice mai departe: “Pentru ce aştepţi ca botezul să-ţi fie darul îmbolnăvirii tale, atunci când nu vei mai putea rosti cuvinte mântuitoare, când poate nici nu vei avea putinţa să mai auzi limpede, că boala e cuibărită în capul tău, când nu vei putea să ridici mâinile la cer, să te ţii pe picioare, să îngenunchez» la rugăciune, să fii învăţat cum trebuie să te mărturiseşti, să te uneşti cu Dumnezeu şi să te lepezi de duşman.” (Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 17, pag. 495, Omilia 13, 5).

Clement Alexandrinul: “Când ne botezăm, ne luminăm; după ce suntem luminaţi, suntem înfiaţi; când suntem înfiaţi, ajungem desăvârşiţi; fiind desăvârşiţi, suntem nemuritori.”

Tot acest învăţător zice: “Când ne pocăim de păcatele noastre, când ne lepădăm de pagubele aduse de ele, suntem filtraţi (separaţi) prin botez.” (Pedagogul, cap. 6, 26, 32, 1).

Clement Alexandrinul: “Cateheza (învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu) duce la credinţă, iar credinţa, în timpul botezului primeşte învăţătura Duhului Sfânt. Pentru că credinţa este singurul şi universalul mijloc de mântuire al omenirii.” (Pedagogul, cap. 6, 30, 1).

Sf Ioan Gură de Aur, vorbind despre: “Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5), spune: “Dacă aceasta ar fi îngăduit, şi n-ar mai fi nevoie de părerea sau voinţa celui ce primeşte această taină (botezul), nici consimţământul celui din viaţă (e vorba despre botezul pentru cei morţi de la 1 Cor. 15:29), apoi atunci ce ar împiedica pe greci şi iudei de a deveni credincioşi astfel, adică alţii primind botezul în locul lor, după ce dânşii încetează din viaţă?” (Omilia 40 la 1 Cor. pag. 568, tr. de arhim. Teodosie Atanasiu, Bucureşti, 1908). Această explicaţie răspunde şi la problema naşilor, când botează un prunc, după învăţătura ortodoxă şi catolică.

Sf Ioan Gură de Aur. “Botezul nimic alta nu este, decât omorârea celui ce se botează şi învierea lui. Omul cel vechi a fost înmormântat şi a înviat omul cel nou. (Comentariu la Evrei, Omilia IX, pag. 150-151).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Nu ne este deajuns spre mântuire numai botezul, dacă după această baie nu vom arăta o viaţă vrednică de acest dar.” (Comentariu la Romani, XIV, 211).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Cel ce se botează trebuie mai întâi a-şi cunoaşte păcatele sale şi a le condamna.” (Comentariu la Evrei, Omilia IX, pag. 149).

Sf, Ioan Gură de Aur, comentând 1 Cor. 1:17, scrie: “Botezul este simbol al patimei lui Hristos.” (Comentariu la Evrei, Omilia XVI).

Sf. Ioan Gură de Aur. “Botezul este cruce, şi împreună cu noi s-a răstignit omul cel vechi al nostru.” (Comentariu la Evrei, Omilia IX, pag. 150).

Sf. Ioan Gură de Aur. “După cum trupul Lui îngropat în pământ a produs rodul cel mare: mântuirea lumii, tot aşa şi trupul nostru fiind îngropat, prin botez, a produs rod: învierea, dreptatea, sfinţirea şi miile de bunătăţi, şi la urmă învierea din morţi.” (Comentariu la Romani, XII, 160).

Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cele scrise la Romani 6:3-4, zice: “…Botezul este crucea pe care ne răstignim. După cum la Hristos a fost crucea şi mormântul, acelaşi fapt se petrece şi cu noi la botez… Moarte este şi aceasta ca şi aceea, însă nu este şi aceiaşi subiect, căci moartea lui Hristos a fost aceea a trupului, pe când moartea noastră este cea faţă de păcat. După cum moartea aceea a fost adevărată, tot aşa de adevărată este şi aceasta.” (Comentariu la Romani, Omilia XI, pag. 152).

Sf. Ioan Gură de Aur “A îngropa păcatele de dinainte de botez este rezultatul darului Său, însă a rămânea după botez morţi faţă de păcat, aceasta este treaba noastră şi a sârguinţei ce o punem cu ajutorul lui Dumnezeu.” (Comentariu la Romani, XII, 159).

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Mare lucru este botezul care vă stă înainte!… Vezi să nu te muşte necredinţa… Ai credinţă care să locuiască în tine, nădejde tare, încălţăminte trainică, ca să treci peste duşman şi să intri la Stăpânul !” (Catehezele, Procateheza 16, vol. 1, pag. 53, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1943).

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Dacă eşti făţarnic, acum oamenii te botează, dar Duhul nu te botează! Dacă te apropii cu credinţă, oamenii slujesc ritualului văzut, iar Duhul îţi dă ceea ce nu se vede.” (Cateheza 17, 36).

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Dacă este aici cineva rob al păcatului să fie cu totul gata, prin credinţă pentru libera renaştere a înfierii – Botezul!” (Cateheza 1, 2).

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Isus a sfinţit botezul când însuşi S-a botezat. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a botezat, este oare evlavios cel care dispreţuieşte botezul? Isus nu S-a botezat ca să ia iertare de păcate (căci era fără de păcat), ci cu toate că era fără de păcat S-a botezat ca să dea har dumnezeiesc şi vrednicie celor care au să se boteze. Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, totuşi El n-a vestit Evanghelia înainte de botez! Dacă însuşi Stăpânul întrebuinţa timpul cu rânduială, oare noi robii se cade să îndrăznim să facem ceva fără rânduială?” (Cateheza 3, 11 şi 14).

Sf Chirii al Ierusalimului: “Mulţi se botează ca şi Simon Magul (Fap. Ap. 8: 13). Şi-a cufundat trupul în apă, dar nu şi-a luminat inima cu Duhul. Trupul s-a coborât şi s-a ridicat iarăşi, dar sufletul nu s-a îngropat împreună cu Hristos (Colos. 2:12) şi nici nu s-a sculat împreună cu Hristos (Colos. 3:1). (Catehezele, trad. pr. prof. dr. D. Fecioru, Bucureşti 1943).

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Apa udă pe cel ce se botează pe dinafară; Duhul, însă, botează pe cel mai dinăuntru.” (Catehezele XVII, 14, vol. 2, pag. 480).

În catehezele sale, sf Chirii al Ierusalimului nu vorbeşte nici odată despre botezul copiilor.

 Origen, mare învăţător creştin din sec. al III-lea, combătând pe filozoful păgân, Ce Isus, care învinuia pe creştini că fac adepţi din copii fără cunoştinţă, scria: “Nu este adevărat! Mai întâi creştinii cercetează bine inimile celor ce voiesc să se alăture de Isus Hristos, şi-i învaţă pe fiecare în parte. Numai după ce dau dovezi depline, sunt primiţi în sânul Bisericii. Noi îndemnăm pe copiii noştri (nu-i vorba de pruncii care sug la pieptul mamelor – n. n.) şi dacă sunt înaintaţi în cunoştinţă sunt curăţiţi prin Cuvântul adevărului şi trăiesc cuviincios, sunt chemaţi şi ei în Biserică (Adunare), însă nu sunt primiţi ca membri…”

În altă parte Origen spunea: “Binefacerile botezului în apă, atârnă numai de hotărârea credinciosului care-l primeşte.”

Teofilact zice: “Pavel a pus mai întâi pocăinţa şi al doilea botezul, pentru că după pocăinţă se dă botezul.” (Trimiterile sf. Pavel, voi. 3, pag. 465).

În revista “Studii Teologice” nr. 9 – 10 din nov. dec. 1967, pag. 567, vorbindu-se despre cartea sfântului Ambrozie “De sacramentis”, se aminteşte şi despre botezul adulţilor care era încă în vigoare în sec al V-lea.

Sf. Ambrozie (sec. al IV-lea): “Pentru un creştin mai întâi este credinţa. De aceea, la Roma, cei ce au fost botezaţi se şi numesc credincioşi, iar părintele nostru Avraam a fost socotit drept prin credinţă nu prin fapte (Gal. 3: 5; Evrei 11:8-10). Aşadar, aţi primit botezul, pentru că aţi crezut…” (Despre sfintele taine”, cap. 1,1).

Sf. Grigorie de Nazianz: “Botezul este transformarea alcătuirii noastre. (Cuv. 40, 3. P. G. XXXVI, 361).

Sf. Grigorie de Nissa: “Botezul este cauza înnoirii şi renaşterii omului.” (P. G. XLVI, 580).

Sf. Grigorie de Nissa, vorbind despre botez pune credinţa înainte. El zice: “Însă firea apei, prin toiagul călăuzitor la credinţei şi prin harul luminos se face dătătoare de viaţă celor ce caută scăparea în ea… Cuvântul voieşte ca orice fel de păcat să se înece în taina botezului, ca într-un adânc, ieşind cel botezat singur fără să tragă cu sine ceva străin, în viaţa următoare… Dar mulţi din cei ce au primit botezul tainic… cutează să facă orice altceva din cele ce le făcea înainte de botez…” (Scrieri, partea -, pag. 62 – 63, Bucureşti, 1982, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe).

Sf. Grigorie de Nissa: “Prin botez se face începutul credinţei noastre şi al urcuşului duhovnicesc… Botezul, condiţia esenţială a începutului vieţii duhovniceşti, este simbolul morţii şi al învierii în Hristos, al morţii faţă de lumea păcatului, din Egiptul robiei şi al învierii la o viaţă nouă de lumină şi de adevăr.” (Studii Teologice, 1958, nr. 1 – 2, pag. 27, Cântarea Cântărilor, Omilia a VIII-a şi a IX-a).

Tertulian, în întâia lui scrisoare despre botez, zice: “Domnul a spus: «Să nu opriţi copiii să vină la Mine.»“ (Luca 18:16). Deci, să vină copiii atunci când pot să vină, iar voi nu trebuie să-i opriţi! Copiii pot veni la Isus, numai după ce au fost învăţaţi, când au ajuns să-L cunoască bine şi când ei înşişi voiesc să vină la El. Botezul trebuie să urmeze credinţei desăvârşite. De aceea când vom ajunge noi înşine să cunoaştem însemnătatea botezului, ne vom feri să-l primim prea devreme…!”

O condiţie pentru cel care dorea să se boteze era ca în ajunul botezului să postească. Acest obicei nu era practicat pe vremea apostolilor, însă s-a introdus de timpuriu. Şi Iustin Martirul îl aminteşte. (învăţătura celor doisprezece apostoli, învăţătura a VII-a, Rm. Vâlcea 1936).

După cum s-a mai spus, vorbindu-se despre botezul în apă, toţi marii învăţători ai Bisericii (sfinţii părinţi): Atanasie cel Mare, sf. Vasile cel Mare, sf. Ioan Gură de Aur, sf. Grigorie de Nissa, sf. Grigorie de Nazianz şi alţii, deşi din părinţi creştini, au fost botezaţi la maturitate. Botezul copiilor s-a generalizat după sec. al V-lea.

Deşi reformatorul Martin Luther, în Biserica Evanghelică, practică botezul ca în Biserica Catolică, prin stropire a pruncilor, în cartea lui Despre botez, scrie limpede: “Noul Testa met ne lămureşte pe deplin că, botezul în apă trebuie să urmeze totdeauna numai după venirea la credinţă şi după întoarcerea omului la Dumnezeu. Iată pentru ce, copiii noi născuţi ai credincioşilor nu trebuie să fie botezaţi, ci mai întâi trebuie crescuţi şi formaţi pentru a deveni creştini…”

Cu toate aceste mărturii clare ale oamenilor asupra Cuvântului lui Dumnezeu, noi trebuie să credem şi să fim convinşi despre mărturia Duhului Sfânt scrisă în Noul Testament. Numai aşa ajungem la pacea care întrece orice pricepere, pe care o dă adevărul dumnezeiesc.

Biserica Ortodoxă, vorbind despre botez, zice: “Condiţiile ce se cer de la primitorul botezului sunt:

a). voinţa de a se boteza,

b). credinţă,

c). căinţă.

 …Conform poruncii Domnului, Biserica nu sileşte pe nimeni să se boteze. Cel ce vrea să primească această Taină, trebuie să-şi manifeste dorinţa de a o primi. Botezul săvârşit asupra cuiva, împotriva voinţei lui, e nul… Credinţa este absolut necesară pentru primirea botezului. Domnul zice: «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi.» (Marcu 16:16). Şi cum credinţa vine prin auz (Rom. 10:17), Domnul trimite pe sfinţii apostoli să o propovăduiască… Biserica cere de la cel ce vine la botez, să aibă credinţă creştină.” (Teologia dogmatică şi simbolică, vol. 2, pag. 853 – 854, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1958).

Sf. Isaac Şirul: “Credinţa ce dă siguranţă nădejdii nu e înţeleasă nici odată de cei nebotezaţi, sau de cei ce au “stricat înţelesul adevărului.” (Filocalia vol. X, pag. 180, Bucureşti, 1981, Edit. Institutului Biblic şi se Misiune al Bis, Ort. Române).

Sf Ioan Damaschin: “Nu trebuie să se întârzie botezul, când credinţa acelora care se apropie de el a fost mărturisită. Cel care se apropie de botez cu viclenie, va fi mai degrabă pedepsit decât va folosi.” (Dogmatica, IV, 10).

Sf Ioan Damaschin zice: “Cel ce se apropie de botez cu viclenie (fără credinţă), va fi mai degrabă pedepsit decât va folosi.” (Dogmatica IV, 9, 252).

Sf Ioan Damaschin: “…A fi botezat în Hristos înseamnă a se boteza cei care cred în El (Gal. 3:27). Şi este cu neputinţă să credem în Hristos, dacă nu am fost învăţaţi mărturisirea în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh.” (Dogmatica, IV, 9).

Sf. Ioan Damaschin: “Botezul Domnului (Matei 3:13 – 17), cu care S-a botezat El însuşi, nu a fost pentru curăţire. El nu avea nevoie de aşa ceva, ci S-a botezat pentru că Şi-a făcut proprie curăţirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor în apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă… ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza.” (Dogmatica, IV, 9).

Ierod. Teofil Părăianu: “Dacă vrei să te uneşti cu Hristos, prin taina sfântului botez şi prin toate celelalte Taine, începe cu credinţa din adâncul inimii şi rămâi în această credinţă.” (Telegraful Român, 15 aug. 1977, nr. 31-32, pag. 3, Credinţa lucrătoare prin dragoste).

Valoarea credinţei înainte de orice.

Dumitru Stăniloaie, teolog ortodox zice: “Orice viaţă după Dumnezeu începe prin auzirea Cuvântului şi prin pocăinţă. De la pocăinţă se înaintează la virtute…” (Părinţi şi scriitori bisericeşti, voi. 80, pag. 80, notiţa 321 la cartea Ambigua de sf. Maxim Mărturisitorul).

 Dumitru Stăniloaie: “Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii…” (Teologia dogmatică ortodoxă, voi. 3, pag. 34, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978).

Petre Vintilescu, teolog ortodox, econom, preot şi profesor, apărând riturile şi ceremoniile religioase din Cultul Ortodox, scrie: “Ceea ce nu izbeşte simţurile noastre nu face nici odată asupra noastră o impresie vie şi durabilă. Proba a făcut-o erezia protestantă, care, voind să simplifice religia, a făcut din ea un schelet arid, un cult rece şi trist…” (Cultul şi ereziile, pag. 108, Piteşti, 1926). I Compară cu 2 Cor. 5: 7 – “Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.”

 Zice mai departe P. Vintilescu: “Riturile şi simbolurile materiale, ajută omului să-şi susţină credinţa; lui îi trebuie neîntrerupt un obiect material simbolizator care să-i dea senzaţia certitudinii şi a relaţiei metafizice… Simţurile omului trebuie izbite puternic, pentru ca să poată lua cunoştinţă de graţia divină şi ca să-şi sporească prin credinţă de a răspunde şi a se alătura graţiei… Riturile tainelor, inclusiv elementele lor constitutive, materia şi forma, nu numai că sporesc credinţa şi religiozitatea, dar sunt şi instrumente sau mijloace de sfinţire. Ele comunică graţia divină (harul) «ex opere operato».” (Cultul şi ereziile, pag. 111-112, Piteşti, 1926). Deci, după cele spuse mai sus, pruncul de curând născut, este mântuit şi mădular în Trupul lui Hristos, chiar dacă nu crede – nu poate crede. Botezul şi împărtăşania, care i s-au administrat de către preot, l-au sfinţit.

Petre Vintilescu, teolog ortodox, econom, preot şi profesor: “La începutul Bisericii, când sufletul creştinilor era absorbit în credinţă şi pietate, când toţi petreceau «într-un gând şi într-un cuget», cultul creştin era alcătuit din formele generale. Când însă, s-au ivit ereziile, rugăciunile şi riturile Bisericii a fost nevoie să capete o dezvoltare pe temeiul Sfintei Evanghelii şi a învăţăturii formulate în sinoade. .” (Cultul şi ereziile, pag. 65).

Pr. prof. dr. Ioan Ică, teolog ortodox: “Izbăvirea omenirii din robia păcatului şi a morţii e marele dar pe care l-a adus Domnul nostru Isus Hristos prin opera Sa de mântuire obiectivă şi pe care şi-l însuşesc prin botez toţi cei care cred Lui” (Mitropolia Ardealului, nr. 7 – 8, pag. 415, 1983).

Redăm poziţia unor mari teologi protestanţi care au scris clar despre botez. Iată câteva nume:

Prof. dr. K. Barth: “Porunca botezului copiilor mici, nu se găseşte nici în gura Domnului Isus, nici în întreg Noul Testament.”

Prof. dr. Benischlag: “Tot ce presupun oamenii că ar fi scris în Fap. Apostolilor despre botezul pruncilor, este curată închipuire.”

Prof. dr. Bomer. “În Evanghelia curată, vestită de apostolii Domnului, nu este nimic scris despre botezul pruncilor.”

Dr. Eichorn: “Nu se poate dovedi, în tot Noul Testament, că trebuie botezaţi copii mici.”

Dr. Beck, profesor la Universitatea din Tubingen: “Cercetând serios şi sincer cele scrise în Noul Testament se poate vedea că toate “casele”: Lidiei, Corneliu, temnicierului din Filipi, Crisp şi Ştefana, erau alcătuite din persoane în stare să creadă şi să înveţe.”

Cercetând învăţătura Bisericii Ortodoxe, dogmatica ei, pe de o parte şi gândirea unora dintre preoţi, învăţători, teologi şi scriitori bisericeşti pe de altă pare, nu şti ce să crezi: teoria în totală contrazicere cu practica.

După învăţătura ortodoxă, botezul este naşterea din nou, dar această naştere nu se epuizează prin botez, ci că harul primit la botez se cere păstrat şi actualizat prin viaţa de credinţă şi fapte bune a celui botezat, (pr. prof. Vasile Mihoc, Naşterea de Sus, pag. 14, Sibiu, 1996).

De aici se subînţelege că naşterea din nou continuă toată viaţa. Se pune întrebarea: Când urmează creşterea la starea de “om mare” a celui botezat (născut din nou) dacă naşterea durează toată viaţa? (comp. Efeseni 4:13 – 15). Unde este adevărul evanghelic al naşterii din nou? Domnul Isus spune limpede: “Cine crede şi se botează va fi mântuit.” (Marcu 16:16). Sau: “Cine crede în Mine are viaţa veşnică.” (Ioan 6:47). Deci acum o are, nu numai în viitor.

“Creştere” în omul cel nou, după învăţătura Bisericii Ortodoxe, este administrarea – îndată după botez – a “tainei Sf.

Mir”, (pr, prof. Vasile Mihoc, Naşterea de Sus, pag. 13 -14, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1996).

În ectenia mare (ektenis în greceşte, “cerere în formă de rugăciune” în româneşte), de la slujba botezului se cere ca apa folosită la această zisă “taină” să se facă celui ce se botează “baia naşterii de a doua oară, spre iertarea păcatelor şi spre îmbrăcăminte în nestricăciune”. Această ectenie o rosteşte cantorul, iar preotul se roagă încet: “Şi închipuieşte pe Hristosul Tău (fă să ia chip) întru acesta ce va să se nască din nou prin a mea nevrednicie… Arată-Te, Doamne, în apa aceasta şi dă acestuia ce se botează să se schimbe printr-însa, să lepede pe omul cel vechi, stricat de poftele înşelăciunii şi să se îmbrace în cel nou, ce este zidit după chipul Ziditorului său.” După întreita afundare în apă, se face iarăşi referire la naşterea din nou ca la un act pe care Dumnezeu l-a săvârşit, zicând cuvintele: “Care şi acum ai binevoit a naşte din nou pe robul Tău acesta nou luminat, prin apă şi prin Duh.”

“Prin botez, devenim o făptură nouă.” (Teologia morală ortodoxă, vol. 1, pag. 277, Bucureşti, 1979).

Pr. Dumitru Călugăr. “Sfântul Botez este Taina naşterii omului din apă şi din Duh.” (Catehetica, pag. 81, Bucureşti, 1976).

“Noi suntem mădulare ale lui Hristos, iar acesta este rezultatul Botezului… Omul are nevoie să se nască din nou – adică să înceapă o viaţă nouă şi veşnică în Hristos… Ca dar dumnezeiesc, fie că este revărsat asupra unui adult, fie asupra unui prunc, Botezul este începutul unei vieţi noi.” (John Meyendorff, Teologia Bizantină, pag. 258, traducere: pr. prof. dr. Alexandru Stan, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996).

Partizanii botezării copiilor mici susţin că se pot şi că trebuie botezaţi şi copiii, sprijinindu-se pe “argumentele” următoare:

  1. Domnul Isus a binecuvântat pe copiii mici, zicând: “Lăsaţi copiii să vină la Mine.”
  2. Botezul înlocuieşte tăierea împrejur, (dar fetele? n. n.)
  3. Copiii creştinilor sunt sfinţi.
  4. Casele botezate ar fi avut şi copii.
  5. Domnul a poruncit să fie botezate neamurile. (?)
  6. Botezul spală păcatul originar şi naşte din nou pruncul.
  7. Pavel, la urma urmei, n-a fost trimis să boteze, ci să predice Evanghelia şi dacă credem în Evanghelie e destul.

Toate aceste motive arătate mai sus, se sprijinesc întotdeauna pe câte o eroare:

  1. Este drept că Domnul Isus a binecuvântat copiii, dar nici odată n-a spus ucenicilor să boteze copiii (nici Ioan Botezătorul n-a botezat copii).
  2. Argumentul că botezul înlocuieşte tăierea împrejur, nu se sprijină pe nici un text din Noul Testament, e doar o analogie greşit făcută. Tăierea împrejur era un semn pentru poporul lui Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, pe când botezul este pentru cei născuţi din nou prin Duhul Sfânt. Poporul lui Dumnezeu din Noul Legământ este un popor duhovnicesc (în Vechiul Legământ fetele erau în afara tăierii împrejur).
  3. Copiii credincioşilor sunt sfinţi (1 Cor. 7:14) datorită părinţilor, până când ajung la vârsta la care pot înţelege şi pot crede. Acest lucru nu e un argument pentru botez. Ce fac pruncii botezaţi? Iar când ajung mari, oameni maturi, nu vor să fie credincioşi. La ce le foloseşte botezul?
  4. Prin “casele botezate”, din Noul Testament, nu se poate dovedi cu nimic că ar fi fost în ele şi prunci, care să fi fost botezaţi. Pe presupuneri nu se poate întemeia credinţa adevărată. Adevărul se întemeiază pe ce este scris. Dacă se spune: “A fost botezat îndată, el şi toţi ai lui… şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (F. Ap. 16:33-34), o astfel de vorbire se întâlneşte destul de des în Scriptură într-un înţeles figurat (sinecdocă, figură de stil). Când se spune de pildă că “tot Ierusalimul” sau “toată Iudea venea la Ioan” (Mat. 3:5), fireşte că nu trebuie înţeles literal. Acest fel de vorbire nu ne îndreptăţeşte ideea botezului pruncilor.
  5. Domnul n-a poruncit să fie botezate toate neamurile, ci să propovăduiască Evanghelia la toate neamurile şi să facă ucenici din toate neamurile (Mat. 28: 19).
  6. Botezul nu este curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3:21).
  7. În Evanghelia vestită de sf. ap. Pavel se cuprinde şi învăţătura despre botez, altfel de unde a ştiut Lidia şi femeile care erau cu ea, temnicerul cu familia lui, dacă nu s-ar fi vorbit despre botez?

Cel cu inima sinceră înţelege uşor adevărul.

Botezul se săvârşea după mărturisirea credinţei în Isus Hristos. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 54). La început cei ce voiau să fie botezaţi erau mai întâi învăţaţi şi introduşi în viaţa creştină, apoi erau botezaţi. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 144). Ritul botezului s-a dezvoltat şi îmbogăţit în sec. al II-lea. Era săvârşit de episcop în apă curgătoare sau stătătoare, prin afundare. Mai târziu au fost construite bazine speciale. Botezul prin stropire a fost introdus mai târziu (în sec. al XIV-lea) de către Biserica Catolică. (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 266; Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 162 – 163). La botez se pare că adulţii îşi schimbau numele lor vechi, iar copiii primeau un nume. Numele creştine s-au generalizat de la Constantin cel Mare. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 162 – 163).

Botezul copiilor, deşi a început să se practice pe vremea lui Origen (sec. al III-lea), nu era generalizat. Istoria precizează că în sec. al II-lea şi al III-lea nu era soluţionată chestiunea botezului, cu privire la vârsta când trebuia făcut.

Tertulian socotea că botezul trebuie amânat până la vârsta tinerească, iar Ciprian (la sinodul din anul 253) insista asupra botezului copiilor. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 394, notiţa 15).

Georgescu spune că botezul copiilor s-a generalizat abia în sec. al V-lea. (Istoria Bisericii Universale, pag. 47; şi vol. 1, pag. 54), şi fiindcă copiii nu puteau face mărturisirea de credinţă, s-au introdus naşi.

Farrar. “În sec. al IV-lea era de regulă obiceiul de a amâna botezul până la vârsta maturităţii.” (Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 2, pag. 89, şi voi. 3, pag. 11).

Marii dascăli ai creştinismului din sec. al IV-lea, au fost botezaţi la maturitate. Ex. Grigore de Nazianz (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 2, pag. 89), Ieronim (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 3, pag. 13), Ioan Gură de Aur (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, voi. 3, pag. 13), Nectarie episcop de Constantinopole (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 280), Vasile cel Mare, Grigore de Nissa, Atanasie cel Mare, Ambrozie, Augustin. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, voi. 3, pag. 167 – 220). Toţi au fost din părinţi creştini.

Odată cu generalizarea botezului copiilor mici, s-a introdus şi învăţătura că botezul spală păcatul strămoşesc.

Mitropolitul dr. V. Suciu zice: “Trebuie să se ştie că prin botez ne tăiem împrejur de tot acoperământul de la naştere, adică de păcat, şi devenim israeliţi duhovniceşti şi poporul lui Dumnezeu.” (Teologia dogmatică specială, pag. 253). Deci botezul a înlocuit după părerea oamenilor, tăierea împrejur.

Încă de pe timpul apostolilor s-a ivit erezia cu botezul pentru cei morţi (1 Cor. 15:29). Această erezie se numea Marchianism. Se practica acest botez în credinţa că şi morţii necreştini pot deveni creştini. Sub patul celui mort intra un om viu şi la întrebările celor din jur dacă vrea să se boteze, cel de sub pat răspundea “da”. Această practică a fost mult combătută de toţi scriitorii creştini de pe atunci: Ieronim, Tertulian, Ambrozie, etc.

Devieri de la adevărul Sfintelor Scripturi au fost, sunt şi astăzi şi vor fi până la sfârşit.

Julius Firmicus Martinus: “Satana, care ştia că Hristos va apărea în lume la “plinirea vremii” şi va introduce în omenire, odată cu noua religie şi tainele, a căutat să le introducă el mai înainte în celelalte religii, pentru ca astfel creştinismul să apară ca o copie lipsită de originalitate a celorlalte religii de mistere. Sunt adăugate toate simbolurile religiei păgâne în ordine, încât ne dăm seama că preaticălosul duşman al neamului omenesc a transplantat din aceste simboluri şi sfinte preziceri şi vrednice de adorat ale profeţilor în pângăritele crime ale furiei sale.” (De errore profanarum religionum, XVII, 8).

Aşa cum Satana a căutat să strice adevărul lui Dumnezeu, prin anticipare a unor lucruri, tot aşa, după venirea Domnului Isus şi a Duhului Sfânt, a adăugat noi învăţături rătăcite.

Despre botez mai puteţi consulta: Sf. Ioan Gură de Aur, Despre botezul adulţilor, Comentariu la 1 Tes. Omilia IX, pag. 251; Telegraful Român, nr. 19 – 20, din 15 mai 1976, Despre botezul pruncilor şi datoria naşilor, de prot. Simion Radu; pr. I. Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, 1981.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_oct08.htm

Coronavirus în lume: Peste 6 milioane de contaminări, America Latină a devenit principala zonă de progres pentru boală; Brazilia a înregistrat aproape 29.000 de decese, SUA continuă raportările îngrijorătoare

download - Copie

de Redacția     HotNews.ro

Duminică, 31 mai 2020, 8:20 Actualitate | Coronavirus

Testare coronavirus

Foto: LEO RAMIREZ / AFP / Profimedia

Testare coronavirus

Numărul cazurilor de coronavirus la nivel mondial a ajuns duminică la circa 6,2 milioane, iar cel al deceselor din cauza Covid-19 a trecut de 370.000, în timp ce peste 2,8 milioane de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit centralizării de pe Worldometers. În timp ce America Latină a devenit principalul focar pentru boală, iar Statele Unite continuă să prezinte rapoarte zilnice îngrijorătoare, a venit momentul ridicării treptate a măsurilor restrictive în Europa, dar și în India.

Cele mai importante informații despre pandemie, LIVETEXT:

00:40 Moscova își dublează numărul de decese din aprilie, după ce și-a corectat datele

00:32 Primele cazuri de coronavirus din New York nu au venit din Asia, ci din Europa și din alte părți ale Statelor Unite

23:14 Statele Unite au trimis 2 milioane de doze de hidroxiclorochina în Brazilia

22:34 Brazilia a ajuns la jumătate de milion de cazuri, Bolsonaro face băi de mulțime

21:20 Majoritatea elevilor din Slovacia se întorc la şcoală luni, atunci când instituţiile de învăţământ din această ţară se redeschid

20:04 Italia: 75 de decese şi 355 de noi cazuri de Covid-19 raportate duminică

19:36 Autoritățile britanice au abandonat inițial testările și urmărirea contactelor fiindcă puteau procesa doar 5 cazuri săptămânal – documente oficiale

16:36 Guvernele Danemarcei și Norvegiei au exclus Suedia dintr-o înțelegere care să permită circulația liberă a turiștilor între cele două țări, citând rata mai ridicată a infectărilor cu COVID-19 a vecinului lor nordic

16:00 Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 369.086 de oameni în întreaga lume (AFP)

15:34 Esplanada Moscheilor din Ierusalim, al treilea loc sfânt al Islamului, şi-a redeschis porţile duminică, după mai bine de două luni de închidere din cauza pandemiei de coronavirus

14:11 Oficialii germani lucrează la un program de de stimulente în valoare de 75 – 80 miliarde de euro, în ideea de a sprijini relansarea economiei după pandemia de coronavirus

13:28 Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că va cere Parlamentului să aprobe prelungirea cu două săptămâni a stării de urgență până pe 21 iunie după care guvernul va înceta să restricționeze deplasarea cetățenilor

13:00 Marea Britanie: Ministrul de externe consideră că trecerea la noi măsuri de relaxare este „pasul potrivit”

11:31 Un prinț belgian a fost infectat cu coronavirus la o petrecere în perioada carantinei

09:50 Germania: Numărul de cazuri confirmate a crescut cu 286, ajungând la 181.482

09:08 Rusia planifică începerea studiilor clinice pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului

08:44 Economia Suediei a crescut în primul trimestru

08:12 Summit G7 în SUA: Trump amână evenimentul și încearcă să adauge alte țări pe lista de invitați / Merkel nu vine, Macron condiționează

08:10 Peru este a doua țară din America Latină cea mai afectată de coronavirus, care a depășit sâmbătă 155.000 de cazuri confirmate, după ce a înregistrat un număr record de 7.386 de cazuri noi în 24 de ore. Numărul deceselor a crescut acum la 4.371 în această țară de 33 de milioane de oameni, o creștere de 141 în 24 de ore, a declarat Ministerul Sănătății din Peru.

08:00 Brazilia, unde pandemia coronavirusului este în plină expansiune, este acum, cu aproape 29.000 de morți, a patra țară din punct de vedere al deceselor, pe când numărul de contaminări înregistrate în lume a depășit șase milioane.

08:00 Statele Unite sunt de departe țara cel mai puternic afectată de pandemie, cu 1.769.776 de cazuri și 103.758 de decese.

08:00 Covid-19 a ucis peste 366.000 de oameni în întreaga lume, aproape jumătate dintre ei pe continentul european, unde au fost identificate aproximativ două milioane de oameni.

Parizienii au luat cu asalt parcurile, redeschise după relaxarea restricţiilor – VIDEO

Bilanțul pandemiei în lume: Aproape 6 milioane de persoane infectate; 2.5 milioane persoane vindecate

Subiectele zilei

Luni, 1 Iunie 2020

1 iunie – Ziua marii relaxări: se redeschid terasele și plajele, nu mai e neceseră declarația pentru deplasarea între localități

1 iunie este ziua în care se ridică o serie de restricții impuse în timpul stării de urgență și de alertă. Astfel, începând de astăzi nu mai este necesară declarația pentru
citeste tot articolul
VIDEO Capsula SpaceX „Endeavour” s-a cuplat cu succes la Stația Spațială Internațională: Cei doi astronauti au intrat pe ISS

Capsula SpaceX Crew Dragon, botezată „Endeavour” de către cei doi astronauți NASA aflați la bord – Bob Behnken și Doug Hurley, s-a cuplat la Stația Spațială Internațională aflată pe
citeste tot articolul
Bilanțul medicului Virgil Musta după 3 luni de coronavirus : Am reușit să limităm impactul comparativ cu țări mai dezvoltate datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp

România a reușit să limiteze impactul pandemiei de coronavirus, „comparativ cu multe țări din vestul Europei, țări mult mai dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii medicale, dar
citeste tot articolul
VIDEO Proteste Black Lives Matter în Londra, Berlin, Toronto și Copenhaga după moartea lui George Floyd

Moartea lui George Floyd a declanșat un val de proteste la nivel mondial, demonstrații de solidaritate cu mișcarea Black Lives Matter având loc în Londra, Berlin, Toronto și Copenhaga,
citeste tot articolul
Ce presupune triajul observațional, obligatoriu pe terase de la 1 iunie

Românii care merg din 1 iunie la terase vor fi supuși unui triaj observațional, făcut de personalul localurilor. Avocatul Ana-Maria Udriște a explicat pentru Mediafax care este diferența
citeste tot articolul
VIDEO Forțele de ordine din SUA au atacat în mod intenționat jurnaliștii pe parcursul protestelor din ultimele zile (Bellingcat)

Pe parcursul protestelor ample din ultimele zile din Statele Unite au fost documentate numeroase momente în care forțele de ordine din orașe diferite au atacat sau agresat echipa de
citeste tot articolul
Trump anunță că vrea să desemneze mișcarea ”Antifa” ca organizație teroristă

Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că administrația sa va adăuga organizația de extrema stânga „Antifa” pe lista de organizații teroriste din SUA, potrivit AFP.
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Peste 6 milioane de contaminări, America Latină a devenit principala zonă de progres pentru boală; Brazilia a înregistrat aproape 29.000 de decese, SUA continuă raportările îngrijorătoare

În timp ce America Latină a devenit principalul focar pentru boală, iar Statele Unite continuă să prezinte rapoarte zilnice îngrijorătoare, a venit momentul ridicării treptate a măsurilor
citeste tot articolul
După succesul SpaceX, Rusia promite că va relua programul lunar și că va testa două rachete

Rusia a reacționat duminică după lansarea cu succes a unei rachete SpaceX americane și andocarea cu succes a capsulei la Stația Spațială Internațională (ISS), promițând că va testa două rachete
citeste tot articolul
Danemarca și Norvegia au exclus Suedia dintr-o înțelegere privind redeschiderea granițelor

Guvernele Danemarcei și Norvegiei au exclus Suedia dintr-o înțelegere care să permită circulația liberă a turiștilor între cele două țări, citând rata mai ridicată a infectărilor cu
citeste tot articolul
VIDEO Incendiu puternic în București, ard două hale. Pompierii intervin / A fost emisă atenționare Ro-Alert

Pompierii din București intervin, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu violent cu degajări mari de fum care a izbucnit la două hale de pe bulevardul Metalurgiei (sudul Capitalei).
citeste tot articolul
Dilemele existențiale ale seducătorului domn Nae Ionescu

„Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu” este titlul biografiei recent apărute sub semnătura Tatianei Niculescu, tocmai în anul în care s-au împlinit 130 de ani de
citeste tot articolul
Livius Ciocârlie, scriitor: “De altfel, să mori la vârsta mea nu e un scandal” / interviu Perspektiva

Acest om este bătrân. O spune cu fiecare rând în acest interviu. Acest om a scris despre bătrânețe și moarte. “Batranete si moarte in mileniul trei”, Humanitas .
citeste tot articolul
VIDEO SUA: Imagini șocante cu mașinile NYPD intrând în protestatari

Mașini ale Departamentului de Poliție din New York (NYPD) au fost surprinse intrând în protestatarii aflați în spatele unei baricade, aruncându-i pe unii în aer,
citeste tot articolul
Primele cazuri de coronavirus din New York nu au venit din Asia, ci din Europa și din alte părți ale Statelor Unite

Primele cazuri confirmate de Covid-19 în orașul american New York s-au produs în principal din cauza transmiterii necontrolate a virusului din Europa și în alte părți ale Statelor
citeste tot articolul
SUA, moartea lui George Floyd: Protestele violente continua în mai multe orașe / Poliția acționează / Stare de alertă, arestări și restricții de circulație

Proteste violente au loc în zeci de orașe din Statele Unite, după moartea lui George Floyd. Președintele Donald Trump a transmis o serie de mesaje prin Twitter prin care s-a declarat alături de
citeste tot articolul
Cum se va face accesul pe plajele concesionate. Normele din Monitorul Oficial: Cu rezervare telefonică sau online și distanță de 2 m între șezlonguri

Accesul pe plajele concesionate se va face cu rezervare, telefonică sau online, numărul de persoane fiind limitat, având în vedere că șezlongurile trebuie așezate cu păstrarea distanței de
citeste tot articolul
Redeschiderea teraselor de la 1 iunie: Care sunt principalele măsuri publicate în Monitorul Oficial: maxim patru clienți la o masă; personalul de servire trebuie să poarte măști și mănuși și multe registre

Terasele se vor redeschide de la 1 iunie, iar normele care trebuie respectate la redeschidere au fost publicate în Monitorul Oficial vineri seara. Acestea stabilesc că nu se va permite accesul
citeste tot articolul
VIDEO Momentul în care capsula SpaceX se cuplează la Stația Spațială Internațională

Capsula SpaceX Crew Dragon, botezată „Endeavour” de către cei doi astronauți NASA aflați la bord, s-a cuplat cu succes la Stația Spațială Internațională la ora 17:30 (ora
citeste tot articolul
USR: Majoritatea pesedistă refuză aprobarea rapoartelor SRI ca să nu afle românii despre extremismul etnic în Transilvania

Deputatul USR Lucian Viziteu, membru în comisia de control a activității SRI și vicepreședinte al Camerei Deputaților, afirmă că „majoritatea pesedistă refuză să aprobe rapoartele SRI
citeste tot articolul
Coronavirus: Autoritățile britanice au abandonat inițial testările și urmărirea contactelor fiindcă puteau procesa doar 5 cazuri săptămânal – documente oficiale

Decizia autorităților din Marea Britanie de a abandona inițial testările pentru coronavirus și urmărirea contactelor persoanelor infectate a fost luată deoarece sistemul de sănătate ar fi putut face
citeste tot articolul
Lionel Messi: „Fotbalul și viața nu vor mai fi la fel”

Vedeta echipei FC Barcelona, atacantul argentinian Lionel Messi, spune că nici fotbalul, nici viața nu vor mai fi la fel după pandemia de coronavirus, notează dpa.
citeste tot articolul
VIDEO Turul capsulei Crew Dragon: „Bine ați venit la bordul Endeavour”

Astronauții de la bordul capsulei Crew Dragon lansate sâmbătă de SpaceX și NASA au invitat lumea la bordul aeronavei lor cu un tur live unic, relatează Space.com . VIDEO Lansarea NASA – SpaceX:
citeste tot articolul
Bancul zilei: Cosmonauții și guvernul sovietic

Un ascultător întreabă la Radio Erevan: De ce guvernul nostru nu se grăbește să trimită cosmonauți pe Lună?
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24027086-coronavirus-lume-31-mai.htm?cfnl=

STUDIU: Aproape jumătate dintre cei care mergeau înainte la biserică spun că nu au urmărit nici o slujbă online în ultimele 4 săptămâni

download - Copie

Persoane care se uită la ceva online pe un laptop - foto de Brooke Cagle - unsplash.com

Aproape jumătate din cei care frecventează biserica nu au urmărit o slujbă online în ultimele patru săptămâni, iar dintre cei care au făcut-o, doar 40% spus că au urmărit serviciile bisericii lor regulate, sunt datele unui noi studiu.

Noile date oferite de Barna Group au fost subliniate în cadrul unei postări pe blogul lui Carey Nieuwhof, un fost avocat și pastor fondator al bisericii Connexus Church din Ontario, Canada.

În această postare, Nieuwhof a observat faptul că 48% dintre cei care frecventau biserica au raportat că ei nu s-au uitat (sau nu au urmărit) la vreo slujbă de biserică online în ultimele 4 săptămâni. Mai puțin de jumătate din ceilalți 52%, care au urmărit biserica online, au spus că au vizionat slujba bisericii lor, cu un ”uimitor 23%” care au raportat că ei au transmis online slujba altei biserici online, a spus Nieuwhof.

Carey Nieuwhof - imagine capturată din youtube.com, prelucrată de mine

În timp ce anumiți lideri bisericești au vociferat pentru permiterea redeschiderii clădirilor spre a se începe slujbele în persoană, Nieuwhof (foto alăturat) a spus că acest studiu dezvăluie faptul că nu toată lumea plănuiește să se grăbească să revină pe banca lor din biserică.

Pe cât de tentant pare redeschiderea ușilor și să credem că toți vor reveni înapoi, datele (chiar acum) arată că probabil nu așa stau de fapt lucrurile”, a notat Nieuwhof. ”Așadar, distanțarea socială face imposibilă umplerea încăperilor și, până când va fi în ordine să ne adunăm în număr mai mare, o acțiune neînțeleaptă. Sălile pline sunt la luni distanță, dacă nu și mai mult.”

El a mai citat datele unui sondaj de creștere personală de pe platforma Gloo efectuat pe mii de lideri de biserică, studiu care arată că există un mic consens în ceea ce privește faptul dacă va fi ”în siguranță” să ne adunăm din nou în mod public.

Doar 21,5% dintre pastori au declarat un nivel scăzut de cazuri de coronavirus ar fi un moment bun pentru ca ei să redeschidă slujbele din nou. Circa 17% au spus că o să fie bine doar când distanțarea socială și directivele de stat acasă vor fi ridicate, în timp ce 14% spun că e bine să deschidă biserica atunci când se vor deschide și afacerile locale.

Un alt 8% au declarat că atunci când se va deschide posibilitatea de a lua masa la un restaurant local… atunci ar fi un semn bun să deschidă și biserica. Câteva procente mai mici de pastori au spus că vor să vadă mai întâi că apare o testare mai largă, redeschiderea școlilor, sau un vaccin înainte ca ei să poată ține slujbele în persoană la biserică.

În jur de 15% au solicitat ca toate aceste condiții să fie îndeplinite, în timp ce 10% au spus că nu erau siguri de data când vor redeschide biserica.

Pregătiți-vă pentru dezamăgirea emoțională a unii reveniri eșalonate și mai puțin optimă. Știu ce înseamnă să speri să ai o sală plină în condiții normale și ce înseamnă să vezi scaune goale”, a scris Nieuwhof către liderii de biserică.

Aceasta s-ar putea să fie realitatea pentru perioada care va veni. Tind să cred că o mulțime de lideri se luptă cu lipsa acelui normal mai mult și mai profund decât ar realiza ei. Mergeți la consiliere, vorbiți cu un prieten, rugați-vă și pregătiți-vă pentru o perioadă mai lungă de ruptură decât v-ați dori. Asta e ceea ce se cere uneori din partea cuiva care este în conducere”, a notat el.

Nieuwhof a mai notat faptul că pandemia de coronavirus existentă a împins rapid pe mulți spre partea digitală în multe industrii, inclusiv în lumea bisericii, și prezice că ”bisericile în creștere vor deveni în viitor organizații digitale cu expresii fizice, nu organizații fizice cu o prezență digitală”.

Realizez faptul că vor fi mulți care vor merge împotriva acestor lucruri, dar este o prostie să ignori faptul că oamenii se conectează mai ușor online și adesea admit adevărul cu dragă inimă în mediul online decât atunci când se află în persoană (acest lucru s-ar putea să nu fie chiar adevărat, dar acest studiu de cercetare de la Stanford arată că adesea este adevărat)”. a scris el. ”A pune biserica digitală înapoi pe raft în noua normalitate înseamnă a ignora cea mai mare oportunitate pe care o are biserica astăzi de a câștiga pe oameni”.

NOTĂ. Materialul de mai sus este scris de Leonardo Blair, reporter la Christian Post, de unde a fost preluat, publicat la data de 26 mai 2020. Carey Nieuwhof poate fi urmărit pe YouTube sau pe site-ul său: careynieuwhof.com, unde oferă mai multe resurse pentru liderii de biserici.

Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, vă rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa: Blogul Lumea cre(s)tina în care trăim. Mulțumesc.

  • Cinci motive pentru care membrii bisericii tale sunt în dezacord cu privire la momentul redeschiderii bisericilor
  • Zece mituri pe care le cred oamenii cu privire la biserica lor
  • Biserica se trage din teatru… o să vă uimiți cine a spus asta
  • Fenomenul ”Lasă-mă să mă rog pentru tine”
  • Există așa ceva numit Ucenicie Digitală?

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/05/studiu-aproape-jumatate-dintre-cei-care.html?

„Animalul sociabil” și limitele educației online (de Carson Holloway)

download - Copie

Perdeaua de Fum   26/05/2020

Tehnologia ne permite să suplimentăm educația, dar nu ar trebui să ne ducă la renunțarea la educația în persoană, socratică, cea care corespunde pe deplin naturii umane și care a contribuit atât de mult la dezvoltarea civilizației noastre.

Ca pe mulți alți profesori, COVID-19 m-a forțat să predau ultimele săptămâni de curs online. Deoarece a devenit clar că pandemia necesită eforturi la nivel național pentru atenuare, universitatea mea a declarat o vacanță de primăvară timpurie și mai lungă, pentru a permite facultății să se pregătească pentru predarea online. Schimbarea n-a fost prea brutală pentru mine, din moment ce eu învățasem online și în prezent predau deja unul dintre cursurile mele online. Cu toate acestea, a fost, cu siguranță o experiență nouă. Când mă gândesc la „predare”, mă gândesc mai ales la a merge la întâlnirea cu elevii, într-o clasă. Ei bine, nu asta a însemnat „predare” în ultimele săptămâni.

Experiența ridică întrebarea: care variantă este mai bună, online sau personal? Întrebarea devine și mai presantă prin faptul că unii vor folosi criza actuală ca pretext pentru a ne îndemna să ne îndreptăm decisiv și permanent în direcția învățământului superior online – nu pentru că virusul nu va dispărea niciodată, ci pentru că instruirea online ar fi cumva mai eficientă, mai modernă sau mai inovatoare.

Desigur, există anumite avantaje pentru instruirea online. Ea elimină necesitatea sălilor de clasă din clădiri costisitoare de întreținut. Economisește timp pentru profesorii și studenții care nu mai trebuie să meargă acolo unde se întâlnește clasa lor. Virusul nu poate fi transmis prin educație online (cel puțin nu genul de virus care infectează oamenii) și, prin urmare, nu poate reprezenta un risc pentru sănătatea nimănui (decât dacă iei în calcul posibilitatea metaforică de a plictisi pe cineva de moarte).

Aceste avantaje sunt însă, în mod evident, extrinseci. Ele nu au legătură cu calitatea experienței educaționale în sine. Trebuie să ne întrebăm dacă învățământul superior ar fi mai bun ca proces educațional, nu doar dacă ar fi mai convenabil sau mai sigur, dacă ar fi realizat exclusiv online.

Argumentez împotriva unei astfel de schimbări. Mă grăbesc să adaug că nu intenționez să fac o critică generală a cursurilor de facultate desfășurate online. Au un loc și servesc adesea unei nevoi reale. Unii studenți au obligații de familie sau profesionale care îi împiedică să participe la cursurile din campus. Pentru ei, cursurile online sunt justificate de necesitate, fiind singurul mod practic prin care pot învăța materia pe care doresc să o studieze. Și, așa cum am aflat în această primăvară, predarea online este mai bună decât anularea în totalitate a cursurilor atunci când o molimă face nesigur ca profesorii și studenții să se adune într-o sală de clasă tradițională. Dar predarea online, acolo unde există necesitate, nu justifică înlocuirea predării în persoană cu predarea online, în absența vreunui motiv care să oblige la o astfel de trecere.

Educația în persoană este metoda tradițională care și-a dovedit eficacitatea o perioadă lungă de timp. Civilizația noastră este sursă a multor binecuvântări și a fost dezvoltată și transmisă pe calea întâlnirii dintre profesor și elev, în persoană. Dacă o parte din modul nostru de viață s-a dovedit a avea rezultate benefice, de ce să ne lepădăm definitiv de el, ca răspuns la o criză ce e temporară?

Desigur, un apel la metodele tradiționale nu este suficient în acest caz. Tradiția nu este doar subapreciată în societățile contemporane, dar nu mai este motivația principală pentru învățământul superior. Învățământul superior este – sau ar trebui să fie – o educare a minții în scopul de a căuta adevărul și binele, nu doar pentru a îmbrățișa tradiția. Atunci, trebuie să căutăm nu drumul bătătorit, ci cel mai bun drum în învățământul superior.

Răspunsul la această dilemă necesită explorarea naturii umane. Aflăm de la Toma d’Aquino că omul este, prin natură, un animal social și politic – o observație care poate fi urmărită înapoi în timp până la Aristotel și care este confirmată astăzi de simțul realității.

Când ne amintim de acest adevăr despre natura umană, vedem că există ceva rău în izolarea ființelor umane una de cealaltă, chiar dacă o situație de urgență face o astfel de izolare necesară, temporar, pentru a ne proteja viața. Ființele umane sunt făcute să interacționeze – pentru a dezbate, a cugeta și a se întreba împreună – în afara cercului familial imediat. În consecință, există ceva îndoielnic în izolarea profesorului de studenți, studenților de profesor și studenților unul de la altul, în educația online. Aici s-ar putea răspunde în apărarea educației online că este, de fapt, compatibilă cu natura noastră socială întrucât este o exagerare să presupui că participanții la educația online sunt pur și simplu izolați unul de celălalt. Mai degrabă ei își exercită sociabilitatea naturală dar folosind pentru interacțiune tehnologia modernă. Acesta este motivul pentru care o numim educație mediată de internet.

Există un anumit adevăr în aceste afirmații, dar ele nu răspund problemei suficient de bine. Din nou, după cum ne învață d’Aquino și Aristotel (și experiența comună), ființele umane sunt animale socia(bi)le și politice. Ca animale, ele sunt ființe întrupate; deci sociabilitatea lor este completă – acest aspect al naturii lor este pe deplin realizat – atunci când se află unul în prezența fizică a celuilalt.

Acest argument general bazat pe natura umană este confirmat dacă ne gândim la unele dintre avantajele specifice, atunci când elevii și profesorii sunt prezenți fizic față în față în sala de clasă tradițională. De exemplu, să nu trecem cu vederea rolul pe care îl joacă nedumerirea în procesul educațional, sentimentul pe care îl avem atunci când simțim că o noțiune este inteligibilă, dar încă nu am reușit să o înțelegem pe deplin. Evident, învățământul superior tinde să provoace o nedumerire considerabilă în studenți, care sunt în mare parte tineri și care abia au început să studieze probleme intelectuale complexe. Punctul în care studentul se confruntă cu această nedumerire este crucial; este punctul în care profesorul trebuie să încerce să reia explicația, dar, poate, altfel. Este mult mai ușor să detectezi și să răspunzi la nedumerirea altuia când ești față în față cu el. Adesea, un profesor știe, văzând expresiile faciale ale elevilor săi, că sunt confuzi – și că acel moment de confuzie poate fi un moment esențial, în care lucrurile să fie clarificate, iar procesul educațional să avanseze.

Pentru aceasta, este important ca și elevii să experimenteze din partea profesorului starea ocazională de nedumerire, ca atunci când apare o întrebare pe care profesorul n-a avut-o în vedere. Un coleg înțelept m-a sfătuit odată să nu-mi ascund nedumerirea în fața studenților. Le arată că subiectul este vast, dificil de stăpânit complet chiar și după zeci de ani de studiu și, prin urmare, le solicită un efort susținut pentru a-l pătrunde. Studenții sunt mult mai susceptibili de a avea această experiență valoroasă atunci când se întâlnesc în persoană cu profesorul pentru a dezbate întrebări complicate.

Învățarea nu este doar o chestiune a minții, ci și a inimii. Este un clișeu sentimental – dar nu mai puțin adevărat – că profesorilor buni le pasă de învățăceii lor. Toată lumea înțelege, de exemplu, că grija unui profesor bun se va arăta într-un răspuns empatic la greutățile cu care se poate confrunta un student. Cu toate acestea, încă mai importantă pentru misiunea educațională este grija învățătorului pentru progresul real al învățării. Profesorii manifestă o anumită superioritate intrinsecă față de studenților; înțeleg lucruri pe care aceștia abia acum se luptă să învețe. Sarcina profesorului este, prin urmare, să ajute pe cei care se află într-o poziție de slăbiciune relativă, iar acest angajament depinde în mare măsură de grija pe care profesorul o are față de progresul învățării studenților. La rândul său, aceasta depinde de simpatia profesorului pentru studenții săi. Cu siguranță că această solicitudine, esențială pentru educație, este mai ușor de trăit dacă cele două părți se întâlnesc în persoană, în mod regulat. Un profesor conștiincios care ține un curs clasă online va avea satisfacție văzând progresele pe care studenții săi le realizează; dar cu mult mai multă satisfacție va avea profesorul care are ocazia să vadă progresul și să fie alături, să cunoască de oamenii care realizează progresul în educație.

Această grijă, care înflorește cel mai mult atunci când suntem prezenți trupește unul lângă celălalt este, de asemenea, o motivație importantă și pentru studenți: ei învață mai ușor atunci când le pasă de profesorul lor. Cei mai buni profesori doresc ca elevii să fie animați de dragostea pentru învățătură, care nu este o activitate pur mentală, ne-emoțională. Elevii sunt mișcați și motivați să învețe într-o oarecare măsură și prin experiența lor emoțională trăită văzând bucuria adusă profesorului de cunoaștere. Văzând că profesorul iubește subiectul, sunt și ei încurajați să îl iubească (deși arareori atât de mult pe cât și-ar dori profesorul). Unii studenți pot fi motivați de o dorință empatică de a nu-și dezamăgi profesorul, iar alții se simt energizați de o dorință ambițioasă de a-și impresiona educatorul.

Aceste forme diferite de preocupare sunt, de asemenea, un imbold important în rândul studenților. Un student de succes își poate face timp să se întâlnească cu un coleg care are dificultăți, pentru a discuta despre subiect în afara clasei, tocmai deoarece primul a văzut dificultățile celuilalt și a empatizat. Mai mult, studenții ambițioși se pot mobiliza să aibă o prestație bună în sala de curs pentru a-i impresiona pe ceilalți. Acestea, cu siguranță, nu sunt motivele cele mai înălțătoare ale procesului de educație, dar sunt motive foarte omenești, iar forța lor crește atunci când participanții la proiectul educațional se întâlnesc în persoană.

S-ar putea obiecta că aceste considerente introduc un element emoțional care ar trebui mai degrabă exclus din antrenarea celor mai înalte facultăți intelectuale. Dar astfel de emoții joacă, inevitabil, un rol chiar și în educația intelectuală a ființelor sociale întrupate, așa cum suntem noi. De la început, cei mai mari profesori au înțeles acest lucru. În Gorgias, Socrate susține că cel mai bun interlocutor filosofic este cineva care posedă nu numai cunoștințe și sinceritate, ci și bunăvoință – unul căruia îi pasă de cei pe care încearcă să îi educe. Și, reamintim, Socrate și-a educat învățăceii exclusiv în persoană. Tehnologia ne poate permite să suplimentăm educația, dar nu trebuie să ne facă să renunțăm la educația personală socratică, cea care face dreptate pe deplin naturii umane și care a contribuit atât de mult la dezvoltarea civilizației noastre.

Despre autor

Carson Holloway este bursier la Centrul B. Kenneth Simon pentru principii și politici al organizației conservatoare americane Fundația Moștenirea (Heritage Foundation, Heritage.org). Traducere și adaptare după The Public Discourse.

„Animalul sociabil” și limitele educației online (de Carson Holloway)

Lupta între viață și moarte – „Million Dollar Baby”

download - Copie

Guest Post  28/05/2020

Una dintre metodele pe care le foloseam în predarea bioeticii era aceea de a viziona un film și, apoi, săptămâna următoare să dezbatem subiectul filmului. Filmele cu cel mai mare succes din această „cinematecă bioetică” au fost GattacaOmul bicentenar și O fată de un million de dolari.

„Million Dollar Baby” este un film american, care a generat numeroase controverse printre spectatori, dar mai ales printre vedetele hollywoodiene și aceasta din cauza finalului său. Filmul, realizat în 2004-2005, regizat, co-produs și cu muzica compusă de Clint Eastwood, îi are în distribuție pe Clint Eastwood, Hilary Swank și Morgan Freeman. A câștigat o serie de premii importante. A fost nominalizat de șapte ori la Oscar și a câștigat patru premii. A avut și succes financiar. Este un film care oferă o emoționantă viziune asupra evoluției relațiilor dintre Frankie Dunn (Clint Eastwood) și Maggie Fitzgerald (Hilary Swank). Frankie este un antrenor de box, care bântuit de greșelile din trecutul său își căuta ispășirea, ajutând-o pe Maggie să-și atingă visul de a deveni boxer profesionist.

Margaret „Maggie” Fitzgerald este o chelneriță care se prezintă la o sală de antrenament deținută de Frankie Dunn și îi cere să o antreneze, dar el o refuză inițial. Maggie lucrează însă neobosit în fiecare zi în sala de sport pentru a începe o carieră în box. Eddie „Scrap-Iron” Dupris (Morgan Freeman), prietenul și angajatul lui Frankie – naratorul filmului – o încurajează și o ajută. La prima sa luptă, Maggie este pusă în mod intenționat să o înfrunte pe una dintre cele mai bune fete pentru a-i oferi acesteia un câștig ușor. Frankie intervine în mijlocul meciului și o îndrumă, obținând astfel o victorie surprinzătoare. Maggie luptă în divizia de box amatori feminin (cu Frankie antrenor), câștigând multe meciuri încă din prima rundă. Trece la profesionism și câștigă toate meciurile.

Frankie stabilește o legătură aproape paternă cu Maggie, care o înlocuiește pe fiica sa înstrăinată. Frankie îi aranjează lui Maggie un meci de 1 milion de dolari împotriva campioanei Billie „The Blue Bear” Osterman, o fostă prostituată germană, care are reputația de luptător murdar nepedepsit. Maggie începe să domine lupta, dar Billie, înainte de a suna gongul pentru a încheia runda îi aplică o lovitură nepermisă. Maggie cade, rupându-și gâtul și astfel devine paraplegică, dependentă de ventilator. Ea îi cere o favoare lui Frankie: să o ajute să moară. Inițial, un Frankie îngrozit o refuză mai ales ca părintele Horvak (confesorul său), îl avertizează că nu se va mai regăsi niciodată dacă îndeplinește dorințele lui Maggie. Apoi cedează, se strecoară într-o noapte în spital, administrându-i o injecție fatală de adrenalină.

Frankie nu se mai întoarce niciodată la sală. Ultima secvență a filmului îl arată stând la tejgheaua unei mese unde Maggie l-a dus odată.

Ceea ce a făcut filmul controversat este turnura șocantă pe care acesta o ia la final. Cinematografia a reușit astfel să aducă în discuție problema eutanasiei și a dreptului de a muri, situații arzătoare în jurul nostru, pe care nu le putem ignora în niciun caz.

În cadrul dezbaterilor de acum 10 ani, m-a impresionat opinia unui student – C. A. din anul IV MG – pe care o redau aici:

„Consider că nimeni nu are dreptul asupra vieții unui om în nici o situație. Trebuie să acceptăm orice suferință, oricât de mare ar fi ea, ca pe o purificare, iar acest lucru este posibil prin mutarea punctului de rezistență de pe materie, de pe trup, pe spirit și pe iubirea față de Univers deși pentru unii oameni cu o filosofie materialistă a accepta o situație dificilă echivalează cu sadismul.

Lui Maggie i-a apărut lipsa dorinței de a mai trăi pentru că ea a fost puternic agățată de elementele terestre. A fost dependentă de succesul ei, de relația ei cu Frankie, iar destabilizarea și distrugerea acestora i-au produs o puternică depresie psihică. Putem să spunem că aceste fapte au determinat în subconștientul ei dorința insesizabilă de a se sinucide manifestată în mod conștient printr-o atitudine deprimantă față de situația ei viitoare, față de viață, în general. Ea nu a reușit să se adapteze unei traume extreme, nu a reușit să înțeleagă faptul că deasupra bunăstării sociale, materiale, stau elementele propuse de religia creștină.

Maggie a simțit că drama ei personală echivalează cu sfârșitul lumii, nu a înțeles că este doar o parte integrantă a acestui Univers și, prin urmare, a pus interesele proprii mai presus de interesele universale. Dacă ea ar fi luat această situație extrem de dureroasă ca pe o încercare majoră a divinității, ca pe o încercare de purificare și ca pe o necesitate de a arunca peste bord, de a se debarasa de o serie de idei preconcepute sau opinii neconforme cu adevărul (nici un om nu poate afirma că are dreptate 100%), atunci ar fi reușit să scape de acea profundă depresie și să depășească acea imensă durere sufletească cauzată de desprinderea de stilul de viață anterior.

În schimb, ea a regretat trecutul, încercând în forul ei interior să-l schimbe (gândind cum ar fi arătat viața ei dacă nu ar fi avut loc accidentul) și astfel s-a agățat și mai mult de trecutul ei glorios precum un rac care nu-ți mai dă drumul din cleștii săi. Compară prezentul cu trecutul și ajunge să-și investească ultimele ei forțe în ura imensă față de propria ei viață.

De fapt, Maggie se sinucide în interioritatea ei cu mult înainte de a părăsi această lume în mod fizic. Maggie este o victimă a societății, care promovează în mod excesiv materialitatea, gloria socială, imaginea pe scena vieții; toate acestea se produc cu prăbușirea compensatorie a adevăratelor valori care sunt perene.

Ceea ce Maggie nu a înțeles este că viața nu se rezumă numai la sensul acumulării materiale sau de informație, la ajutorarea oamenilor, cât mai ales la o permanentă aspirație către Univers (și înțelegerea faptului că la nivel spiritual toți suntem egali și parte integrantă a aceluiași organism).

Cât despre Frankie, consider că actul său (mila manifestată în film fiind văzută ca un act eroic) nu are nici o legătură nici cu catolicismul, nici cu religia creștină, nici cu bioetica, ci cu lașitatea absolută. Dacă ar fi ajutat-o într-adevăr, ar fi găsit în el resursele, forța morală de a o încuraja, de a-i arata că viața ei merită trăită, că nu face umbră pământului inutil. În schimb, nu a putut-o salva din prăpastia sinuciderii pentru că și el gândea la fel (fără a o exprima în mod direct): viața lui Maggie nu mai are niciun sens.

Frankie poate fi considerat un om de un egoism extrem pentru că nu suporta gândul de a fi legat timp de o viață de invalid; nu acceptă ideea devotamentului și a sacrificiului și preferă anularea ființei iubite decât „înrobirea” definitivă lângă un pat de spital. Desigur, este mai ușor să fugi în fața unei situații grave decât să privești cu curaj și încredere într-o posibilă ameliorare.

Dacă orice om ar gândi precum cei doi protagoniști, atunci civilizația umană ar dispărea în câteva secole sau poate chiar în mai puțin.

Nu putem vorbi privitor la film de compasiune ci de o respingere totală a vieții, a speranței și în definitiv a iubirii general umane.

Sensul vieții constă în a-ți duce crucea și a crede!”

Comentariile acestui tânăr merită să fie citite și să medităm asupra lor.

P.S. Astăzi, studentul C.A. este medic specialist oncolog. M-a rugat să-i păstrez anonimatul, dar a fost surprins că am reținut lucrarea cu opiniile lui de acum 10 ani. Nici acum nu se dezice de ele.

Despre autor

Vasile Astărăstoae (n. 1 august 1949) este un medic legist român și profesor universitar. A fost președinte al Colegiului Medicilor din România și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Iași. Predă medicină legală, bioetică, deontologie și drept medical. Este membru al mai multor organizații științifice naționale și internaționale. Publicare cu acordul autorului.

Lupta între viață și moarte – „Million Dollar Baby”