Vavila Popovici: FILOZOFIA, RELIGIA, STIINTA SI POLITICA (11) – Nicolaus Copernic — Revista ARMONIA – Saltmin Media

„Numai matematica permite spiritului uman să atingă certitudinea.” – Nicolaus Copernic Am afirmat în eseul anterior, în care am vorbit despre Renaștere, că Triada Nicolaus Copernic – Giordano Bruno – Galileo Galilei a reprezentat simbolul gânditorilor persecutați de Biserica Catolică pentru teoriile pe care au îndrăznit să le promoveze. Încerc acum să redau sumarul vieții […]

BINECUVÂNTAREA ȘI BLESTEMUL

download - Copie

1). INTRODUCERE. Pentru început trebuie să dăm o definiție noțiunii de binecuvântare și blestem. Binecuvântarea în termeni omenești acest lucru înseamnă a ura de bine, a preamării, a blagoslovi, benedicție, a dorii fericirea cuiva. Blestem înseamnă contrariul, și înseamnă o imprecație, ocară, excomunicare, calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, potop, prăpăd, , pustiire, sinistru, urgie. În termenii lui Dumnezeu[1] lucrurile se schimbă. Cuvântul binecuvântare din  Vechiul Tetament este ” נשרשבש – baraca ” și indică o confirmare în bine de obicei în plan material. (Deutronom 11:26, Proverbe 10:22, etc). În Noul Testament cuvântul folosit pentru binecuvântare este ”εθλογια – eulogia”, dar indică în plus un bine spiritual produs de Evanghelie (Romani 45:29, Efeseni 1:3, 2 Corinteni 9:5 și mai înseamnă și dar). În contrast [2] avem cuvântul Blestem  care înseamnă și blasfemie, ură. În Vechiul Testament cuvântul este un afront o insultă la adresa lui Dumnezeu. În Noul testament avem o extindere a cuvântului, în sensul că Dumnezeu poate fi hulit chiar și prin repezentanții săi, și este folosit de Moise (Faptele Apostolilor 6:11) și de Pavel în Romani 3:8. Termenul este folosit și de Isus în lucrarea Sa de iertare (Marcu 2:7), la judecata Sa (Marcu 14: 61-64), și la Calvar  (Matei 27:41, Luca 23:39). La fel a făcut și Saul din Tars, care voia să oblige creștinii să hulească și să blesteme Numele Mântuitorului (Faptele Apostolilor 26:11). Un alt exemplu este atitudinea fariseilor față de lucrarea lui Isus, care au fost atribuite lui Satana. (Matei 12:31) De asemenea este interzisă blestemarea omului de către om pentru că fiecare are Chipul lui Dumnezeu în el Imago Dey (Geneza 9:6).  Lipsa de răspuns a omului cu privire la lucrarea Duhului Sfânt în el are consecințe negative ca insensibilitate morală, confuzie, în care răul este văzut ca un lucru bun. (Ioan 3:19). Dacă reluăm binecuvântarea și blestemul ca termeni și nume în Biblie obținem o imagine mai completă. Binecuvântarea[3] are cel puțin două surse pe Dumnezeu și omul. Dumnezeu binecuvintează natura (Geneza 1:22), omenirea în general (Geneza 1:28),  pe Avram și toate familiile pământului (Geneza 12:3),  sabatul (Exod 20:11), poporul legământului  (Geneza 9:1),  oameni cu teamă de Dumnezeu, casa celui neprihănit, alte națiuni decât Israelul. Binecuvântările sunt de ordin material și spiritual. El  dă pace și prosperitate, sănătate și viață lungă, copii și feririre în familie, alimente. Cele de ordin spiritual sunt prezentate la modul general, (Efeseni1: 2-3), dar și în mod special ca  Harul lui Dumnezeu (Psalmi 5:12), iertarea păcatelor (Romani 4:7-8), mântuirea (Romani 10:12-13), bucurie și pace spirituală, Dumnezeu ca și păstor (Psalmul 28:9). Binecuvântarea este dată lui Avram ( Geneza 12: 2-3), repetată lui Avram, Isac și Iacob, reânoită în legătură cu urmașii lui David ( Psalmul 72:17), împlinită în Isus Hristos (Galateni 4:4). Oamenii sunt binecuvântați de Domnul atunci când se feresc de păcat, cei care se încred în Domnul și au păcatele iertate, când îngrijesc de cei sărmani, aceeia care locuiesc în Casa lui Dumnezeu, oamenii care sunt disciplinați și se tem de Dumnezeu, aceia care găsesc înțelepciune în Domnul și așteaptă venirea lui. De asemenea oamenii care mărturisesc pe Isus Hristos, perseverează în credința lor, mor în Domnul și și sunt invitați la Sărbătoare nunții lui Hristos.

 2). DESPRE DUMNEZEU[4].  Dacă reluăm puțin lucrurile atunci când gândim termenii de binecuvântare sau blestemul, suntem obligați să o facem în două moduri. Odată aceștia trebuie gândiți în termeni lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să gândim binecuvântarea în termenii Vechiului Testament dar și în al Noului Testament între care există o diferență radicală. Ca exeplu se poate lua Evrei 11:33-40 și dacă ne uităm cu atenție în text, unii creștini sun aparent biruitori, alții sunt aparenți înfrânți dar Dumnezeu îi privește la fel. De asemenea blestemul este un rezultat al căderii omului în păcat, iar binecuvântrea este un rezultat al Harului lui Dumnezeu. Suntem obligați înainte de a începe să prezentăm câteva cuvinte despre Dumnezeu, pentru a înțelege mai bine cine este El, planurile Sale, și cine este omul, și cum se poate raportat la Persoana care l-a creat. O prezentare a Persoane Sale ar fi de genul Cum și Cine este El. Dumnezeu[5], este Spirit infinit şi perfect (Deut. 6:4; Ioan 4:24), în care toate îşi au sursa, baza de suținere începutul şi sfârşitul (Ps. 104).  Dumnezeu nu este o forţă cosmică sau o autoritate impersonala, ci este un Dumnezeu personal. Personalitatea Lui este demonstrată prin calitățile  ce le posedă.  El are   conştiență de sine (Exod. 3:14) și auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu deţine viață (Tim. 4:10) și inteligență (Fapte 15:18). El are un scop (Isaia 14:26-27) și este un Dumnezeu al acțiunii (Ioan 5:17). El este liber (Efes. 1:11), are sentimente (Ioan 3:16) și  voinţă (Ioan 6:38-39).  Caracterul lui Dumnezeu este arătat în atributele pe care le deţine. Ele sunt (1) naturale sau legate de măreția Sa și  (2) morale legate de bunătatea Sa. Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc 19:6),  atotștiința (Ps.147:5),  atotprezența (Ps. 139:7-10), veșnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5)    imutabilitatea (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”.   Din atributele morale fac parte sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),    dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  și mila (Efes. 2:4). Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei persoane sunt absolut egale în esenţa, iar aceasta substanță există nedespărţită, simultan si etern. Ca suveran al acestui univers, Dumnezeu a rânduit sau decretat tot ce se întâmplă, după voia sa și pentru slava Sa (Efes 1:11). Voia Lui Dumnezeu suverana include tot ce se petrece in acest univers, bine sau rău. Este o stare pe care noi nu o putem controla, si nici nu o putem cunoaşte dinainte, ci doar după ce se întâmplă.  Voia lui Dumnezeu este hotărâtoare în sensul că este independentă de voinţa noastră, şi povăţuitoare, în care omul este îndrumat ce să facă pentru a fi mântuit dar îi rămâne libertatea de alegere, şi urmează consecinţele de rigoare, Binele sau Răul,  gândiți   în termenii lui Dumnezeu nu a omului,  implicit se încadrează în titlu, sub forma consecinței care este binecuvântare sau blestem.

3). CREAŢIA CĂDEREA ȘI RĂSCUMPĂRAREA[6] Noi credincioşii credem că este un Dumnezeu, Creator, Susţinător, şi Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Geneza 1:1“La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Dumnezeu a creat şi omul, Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”…..Dar în capitolul 3 din Geneza se întâmplă ceva. Omul nu ascultă porunca lui Dumnezeu şi datorită călcării poruncii data de Dumnezeu, este blestemat şi alungat din Grădina Eden. Noi credincioşii numim acest eveniment CĂDERE, iar necredincioşi spun că este emancipare sau evoluţie, din ceva (teoria Darwinistă, extratereştri, etc). Dacă ne uităm la secţiunea blestemului, observăm 3 lucruri:   1. omul este blestemat, 2 pământul este blestemat, 3 femeia este blestemată, 4 șarpele este blestemat, 5 ceva dramatic se schimbă în Univers, inclusiv cu omul şi  Pământul. (Geneza 3: 11–21). Percepţia biblică cu privire la Răul din Univers şi de pe pământ, răul fizic și moral din societatea umană, şi pământul cu catastrofele naturale, cutremure, inundaţii, etc, sunt datorate Blestemului. Dar tot în Geneza avem şi promisiunea răscumpărării (a restaurări omului) : Geneza 3:15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” în care lupta cu Şarpele are o dublă semnificaţie. Pe de o parte se promite și o cale de salvare a omului căzut în păcat, iar pe de altă parte în toată istoria omenirii va exista o închinare adevărată, paralel cu una falsă. Istoria curge mai departe, şi se întâmplă prima crimă din univers în care Cain îşi omoară fratele pe Abel ( (Geneza cap 4). Urmează alte evenimente ca Potopul ( Geneza 7), care este considerat o limitare a răului și un nou început, apoi oameni vor să-și facă un nume (Turnul Babel, Gen 11), dar Dumnezeu le dejoacă planurile, le încurcă limbile iar oamenii încep să se împrăștie pe fața pământului. Sar peste spiţele de neam şi în Geneza 12 Dumnezeu alege un om cuprins în planul de răscumpărare. Geneza 12:1  Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta 2  Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3  Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Şi Avram ascultă pe Dumnezeu şi călătoreşte spre ţara promisă. Pe scena Istoriei apar primii patriarhi Avram, Isac şi Iacob, din care descinde poporul evreu. Dar nici unul nu primeşte binecuvântarea promisă (cel puţin în termenii umani înţeleşi de noi ). De remarcat că Iosif, unul din cei 12 copii lui Iacob este vândut în Egipt, şi datorită foametei toată familia ajunge în Egipt, dar când neamul acela de oameni moare, şi se ridică alţi, dar se ridică şi un alt faraon care asupreşte poporul evreu, şi evreii stau 400 de ani robi în Egipt. Dumnezeu hotărește să îi scoată de acolo și pe scena istoriei apare Moise, prin care Dumnezeu, scoate poporul din mâinile egiptenilor cu Mână Tare (cele 10 urgii din Exod cap 7-12) şi poporul porneşte prin pustiu spre ţara promisă. Datorită cârtirii şi neascultării, o generaţie întreagă rătăceşte în pustiu 40 de ani şi pier acolo, inclusiv Moise. Au fost 2 excepţii : Iosua şi Caleb. Iosua este ales de Dumnezeu, pus în fruntea poporului şi cucereşte ţara promisă adică Canaanul, pe care poporul evreu o ia în stăpânire. Acum trebuie să specific alt punct, pentru o mai bună înţelegerea lucrurilor. Dumnezeu a făcut cu poporul evreu Legăminte, și este vorba de Legământul mozaic și Legământul Palestinian. Legâmântul mozaic era un legământ condiționat, iar Legământul Palestinian era necondiționat.

4). LEGĂMINTE DIVINE.  Legămintele[7] din perioada respectivă se făceau în cadrul culturii respective, și în conformitate cu legile de atunci. Un exemplu este codul lui Hamurabi. Ele se făceau între oameni care aveau diferite poziții sociale unul față de celalalt.  Relațiile dintre oameni puteau să fie de egalitate, vasalitate, sau stăpân și rob. Dumnezeu face legăminte cu oameni și cu poporul evreu în mod specific ca în vremea respectivă. În mod categoric Dumnezeu se află în postura de Stăpîn iar oamenii în postura de vasali. Aceste legăminte se numesc istorice. Legămintele din Scriptură se clasifică în două mari categorii.  Avem Legăminte condiționate și Legăminte necondiționate.

Legământul condiționat[8] are în copoziție cuvântul dacă și este legat de promisiunea lui Dumnezeu pe de o parte iar din alt punct de vedere de ascultarea sau neascultarea omului care este responsabil de deciziile luate, cu consecințele de rigoare. Dacă omul cade în neascultare și nu își ține promisiunile, Dumnezeu nu mai este obligat în virtutea legământului să își îndeplinească promisiunile ci din contră pedepsește.

Legământul necondiționat implică doar promisiunea și declarația lui Dumnezeu, care își duce la îndeplinire planurile, chiar și în cazul neascultării omului și se vor împlini la vremea hotărâtă de Dumnezeu.  Avem 8 legăminte majore ca :  Legământul Edenic,  Legământul cu Adam,  Legământul cu Noe,  Legământul cu Avram,  Legământul mozaic,  Legământul Palestinian,  Legământul cu David, Legământul cel Nou,    iar din cele 8 doar  Legâmntul Edenic  și Mozaic au fost Legăminte condiționate.

Legământul Edenic este descris în (Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost un legământ condiționat încheiat între Dumnezeu și om. De ascultarea sau neascultarea lui Adam de porunca dată de Dumnezeu, a depinsviața și binecuvântarea sau blestemul și moartea. Adam și Eva calcă acest legământ, și întreaga rasă umană s-a prăbușit în blestem și moarte fizică și spirituală. Omul a murit spiritual față de Dumnezeu și este necesar să fie Născut din Nou.

Legământul lui Dumnezeu cu Adam este o promisiune a lui Dumnezeu realizat după cădere(Gen. 3:16-19). El este un legământ necondiționat în care Dumnezeu îl anunță pe om care sunt consecințele neascultării. Munca va deveni un blestem, (Gen. 2:15; 3:17-19), femeia va fi supusă bărbatului ei și va naște cu suferință, (Gen.1:26-27),  oamenii își vor duce viața în necaz  și vor sfârși în moarte. (Gen. 3:19 ). În această situație apare și prima promisiune ”protoevanghelie” din Geneza 3:15, dar care are o dublă semnificație. Se promite un mântuitor ” sămânța femeii”, dar și o luptă permanentă până în Escaton ” va mușca călcâiul” În final Mesia, Isus Hristos Mântuitorul va câștiga.

Legământul lui Dumnezeu cu Noe, s-a realizat după Potop, care a fost o limitare a răului (Gen. 9:1-18), și este un legământ necondiționat. Semnul legământului este Curcubeul care apare în nori după ploaie.„Fac un legământ cu voi ca nici o făptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimicească pământul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor” (Gen. 9:11-13). După Potop lucrurile sunt schimbate și omului i se permite să mănânce carne : Geneza 9:2  S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!

Legământul lui Dumnezeu cu Avram se află în (Gen. 12:1-4; ….17:1-8), și este o extraordinare promisiune divină, în sensul alegerii, unui om, a unui popor care să îl aducă pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14). Legământul ca și conținut poate fi împărțit în trei secțiuni.

– Legământul pentru Avram, îl vizează direct pe el și Dumnezeu îl anunță ca va avea o mulțime de urmași (Gen. 17:16), că îl va binecuvânta cu belșug Gen. 13:14-15, …24:34-35; Ioan 8:56),  ,  îi va face numele renumit (Gen. 12:2)  ,  și va fi o binecuvântare pentru alții. (Gen. 12:2).

– Legământul pentru neamul lui Avram în care Dumnezeu îl anunță formarea unui neam  însemnat între popoarele lumii (Gen. 12:2). El se referă la cele 12 seminții ale lui Israel, urmașii a lui Iacov.  De asemenea Dumnezeu îi dă pe vecie țara Canaan în stăpânirea urmașilor lui Avram (Gen. 12:7 …….17:7-8).

– Legământul pentru toate familiile pământului prin care Dumnezeu că prin el și poporul Israel va realiza o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ. (Gen. 12:3). Prin el va fi dată Revelația  despre Dumnezeu, va fi dăruită lumii Scriptura, și se va naște la vremea  hotărâtă Mesia care va fi Mîntuitorul lumii întregi.

Legământul mozaic[9]Dumnezeu face aces Legământ cu poporul evreu când se afla pe drum spre țara promisă. (Exod 20:1-31). El este un legământ condiționat prin care se reglementează poruncile date de Dumnezeu prin Moise,  cu privire la legi ceremoniale, sociale, (Exod 21-24)  ascultarea religioasă (Exod 24). În funcție de ascultare sau neascultarea poporului de Legile date de Dumnezeu acesta este binecuvânta sau blestemat și pedepsit poporul evreu. Acest legământ a fost  trecător și provizoriu și s-a terminat la Cruce la Calvar în Persoane Domnului Isus Hristos.

Legământul Palestinian este un legământ necondiționat (Deut. 30:1-10), care prevede dreptul poporului Israel de a fi stăpân pe țara promisă. El este reânoit pe timpul lui Moise, chiar dacă de-a lungul istoriei poporul a fost pedepsit în mod aspru.  Astăzi se asistă la o reântoarcere a poporului Israel în țara promisă, ca urmare a Legământului, dar care este și un semn a sfârșitului. Prin profeții biblice se  aduce la cunoștință faptul că evreii nu o vor mai părăsi niciodată. După o perioadă de mare necaz ei se vor întoarce la Isus Hristos, Mesia și vor avea parte de prosperitate. (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).

Legământul lui Dumnezeu  cu David. Acesta a fost un legământ necondiționat prin care Dumnezeu îi promite lui David o descendență regală nesfârșită la tron, o domnie și o împărăție veșnică.  (2 Sam. 7:4-16; 1Cr. 17:3-15),  Deșii poporul este pedepsit de multe ori și în mod drastic, promisiune se împlinește în Persoana și Lucrarea lui Isus Hristos care s-a născut ca Om și Fiu de Dumnezeu și a inaugurat Împărăția cerurilor. (Luca 1:32-33). Psalmul 84 este mult mai clar în această privință și David înțelege că cel care va urma la tron va fi mai mult decât un simplu om. O referință la acest Legământ o găsim și în (Ezec. 34:23-24).

Legământul cel Nou. Este denumit și Noul Legământ și este un legământ necondiționat, iar raportarea se face la Vechiul Legământ  mozaic pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Israel ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda”. Despre el  vorbește Ieremia în capitolul 31:31-33. Dumnezeu promite că Legea lui va fi scrisă în inimile oamenilor. Legământul presupune două aspecte, unul legat de Isus Hristos, cu referință în cartea Evrei și se aplică și în Biserică, prin faptul că El că este o împlinire a Vechiului Legământ făcut prin Sângele Său, iar dacă ducem lucrurile la zi înseamnă Nașterea din Nou, iar a doua opțiune este legată de convertirea poporului Israel. Nu avem o împlinire a lui atât timp cât se face Evanghelizare. Reluăm cele două aspecte.

– Pentru Biserica în care Dumnezeu promite să mântuiască să păstreze și să-i prezinte în slavă pe toți cei care au crezut în Hristos. „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6).

– Pentru Israel,   Legământul funcționează în virtutea ”alegerii” care a promis că va mântui poporul evreu. (Ezec. 37:23). și Pavel vorbește despre Legământul făcut cu poporul evreu. „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.  … In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29).

Dacă ne uităm la cele opt legăminte divine,  condiționate sau necondiționate iese în evidență Puterea și Suveranitatea lui Dumnezeu în contrast cu neputinața umană. (Rom.11:32-36).

5). ISTORIA POPORULUI EVREU[10]. (sau mai precis în mod succint doar o parte din ea) După ce poporul evreu cucereşte Canaanul, şi generaţia lui Iusua moare, se ridică altă generaţie (una dintre cele mai negre momente din istoria poporului evreu) şi urmeză perioada Judecătorilor, cu o serie de căderi în idolatrie tot felul de păcate şi altele, dar şi cu reforme religioase. Dumnezeu ridica judecători în ţară pentru restaurarea naţională şi spirituală. (vezi cartea Judecători ), şi în final în timpul lui Samuel (ultimul judecător în Israiel) poporul cere un împărat ca să fie ca şi celelalte popoare. Dumnezeu îi avertizează că lucrul acesta nu este bun dar le face voia. Primul împărat fost Saul, care nu a ascultat de Domnul, este lepădat, urmează David şi Solomon. Apogeul împărăţiei a fost în timpul lui David şi Solomon…..dar apoi se întâmplă iar ceva negative : În 931 B.C. Împărăţia   se rupe în două şi apar două regate. Regatul de Nord, (10 seminţii) primul împărat a fost Ieroboam, capitala în final la Samaria şi care a insturat o falsă închinare, pe munţii Dan şi Betel, şi Regatul de Sud, (Iuda şi Beniamin), primul împărat a fost Roboam, capitala a fost la Ierusalim. Roboam a ascultat de Domnul. Poporul ava deja cele 10 porunci (şi încă 613). Credinţa se percepea atunci mai mult prin fapte  ce înseamnă a asculta sa a nu asculta de Poruncile lui Dumnezeu. De remarcat că în Regatul de Nord toţi împăraţii au fost răi (nu au ascultat de Domnul), iar în Regatul de Sud au fost şi împăraţi buni şi răi. Când Împăratul şi poporul nu asculta de domnul El ridica un proroc (au fost mai mulţi), care avertizau poporul, înainte de pedeapsă, Isaia, Ieremia…etc.  Acum trebuie să ne întoarcem la Legământul Mozaic (se numeşte Legământul cel vechi) din cartea Deutronom. pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul Israel, şi care include Blesteme şi Binecuvântări care erau  o consecință a ascutării sau neascutări poporului evreu de poruncile date de Dumnezeu în cadrul unui legământ condiționat.

BLESTEME. Deuteronomul 27:11- 26. 11  În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: 12  „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul; 13  iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul. 14  Şi Leviţii să ia cuvântul, şi să spună cu glas tare întregului Israel: 15  „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâni de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 16  „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 17  „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 18  „Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 19  „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 20  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 21  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 22  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 23  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 24  „Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 25  „Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 26  „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

BINECUVÂNTĂRI. Deuteronomul 28:1-14  Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2  Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3  Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. 4  Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5  Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6  Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7  Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8  Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9  Vei fi pentru Domnul un popor Sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. 10  Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine. 11  Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12  Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimeată ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mânilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13  Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini, 14  şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi………..dar dacă citiţi mai departe urmează (se reiau) blestemele, este şi mai cumplit….este indicat să o facă cine doreşte.  Trebuie să remarcăm din nou faptul că Blestemele și Binecuvântările aplicate poporului Evreu, erau o consecință a Legământului Mozaic  făcut între Dumnezeu și poporul Evreu.

Mergem mai departe şi dacă citim 1, și 2 Împăraţi, sau 1şi 2 Cronici, găsim împaraţii lui Iuda şi Israel. Problema a fost că Împăraţii şi poporul Nu au ascultat de Glasul Domnului, de Legi Porunci şi de proroci, iar Dumnezeu ia pedepsit, prin dezastre naturale dar și prin factori umani,……….Regatul de Nord  cade   în mâna asirienilor, în 722 B.C. Samaria este cucerită şi distrusă, iar poporul este dus în robie. De remarcat că nu s-a mai auzit despre ei, nu avem izvoare orale sau scrise, au fost asimilaţi sau anihilaţi. Regatul de Sud mai supravieţuieşte 100 şi ceva de ani, dar în 587 B. C. este invadat de Haldei, şi Nebucadneţar, cucereşte ţara, distruge Ierusalimul şi Templul lui Solomon, iar poporul este dus în robie în Babilon, unde rămâne conform prorociei 70 de ani, iar în ţară rămâne o rămăşiţă, cei mai săraci, şi foarte puţini. Reiau puțin ideea. După 70 de ani Dumnezeu trezeşte duhul lui Cir împărat al perşilor (era un împărat păgân, care nu credea în Dumnezeu ). Ezra 1:1-2. 1  În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: 2  Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Urmează 3 valuri de repatriere sub Zorobabel, Ezra şi Nemia, la intervale diferite de timp, şi numărul celor care sau reîntors a fost destul de mic, mulţi dintre evrei nu sau mai întors în Canaan. Cel de al doilea Templu este reconstruit, dar departe de splendoarea Templului lui Solomon. Istoria curge mai departe,   şi poporul aştepta pe Mesia ca să-I izbăbesacă, ca naţiune dar prea puțini o făceau şi la modul spiritual. Între cele 2 Testamente a fost o perioadă de tăcere, de 400 de ani în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului, prin proroci, acesta avea numai Legile lui Moise şi Tradţia Rabinică, care deja era suprapusă peste Lega lui Moise. În această perioadă apar şi Sinagogile ca loc de închinare. Pe timpul lui Hristos, evreii erau sub ocupaţie romană și așteptau un Mesia eliberator. Ei nu îl recunosc pe Isus Hristos ca Mesia, și îl omoară prin cea mai cumplită formă execuție prin de Răstignire. El învie după 3 zile, sa arată timp de 40 de zile apoi se înalață la Cer. La Rusalii se pogoară Duhul Sfânt, se naște Biserica și apre o nou religie numită Creștină.  În anul 70 D.C. se produce o revoltă, a iudeilor de sub ocupația romană, ea este înăbușită, Iarusalimul asediat și distrus, la fel și Templul, iar Israelul este desfințat ca și stat, iar poporul este împrăștiat și dus în robie. Statul Israel se reânfințează abia în anul 1948, și abia după 1989, asistăm la o întoarcere a evreilor acasă în țara promisă, care   este un semn al sfârșitului. Acum trebuie să ating al punct pentru a înţelege Jertfa lui Hristos şi ce s-a întâmplat cu evreii. Toate  jertefele prefigurau Jertfa lui Hristos.    Dar din sistemul de jertfe trebuie să remarcăm faptul că  în primul rând Jertfa de ispășire,  șiArderea de Tot au o corespondență directă în Persoana Domnului Isus Hristos descrisă în Cartea Evrei.

6). JERTFELE.[11] De remarcat faptul că începând de la jertfa adusă de Abel, toate animalele, toi mieii, prefigurau pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Pentru păcate trebuia plătit un preț. Dumnezeu a fost acela care a sacrificat animale și a făcut haine de piele lui Adam și Eva. (Gen. 3:21). De asemenea Cain și Abel sunt primii oameni  menționați în Biblie care au adus jertfe lui Dumnezeu. (Gen. 4:1-4).) Noe a adus jertfe de mulțumire după potop (Gen. 8:20). La fel face Iov,  și patriarhii Vechiului Testament, Avram Isac  Iacob, (Gen. 12:7, 8; 28:18 ). Majoritatea jertfelor implicau vărsare de sânge, care era o metodă prin care Dumnezeu îi făcea pe oameni să înțeleagă gravitatea păcatului și îi pregătea să înțeleagă Jertfa lui Hristos. Poporul evreu au adus 5 tipuri de jertfe. Arderea de tot, Jertfa de mâncare, Jertfa de Mulţumire, Jertfa de ispăşire, Jertfa pentru Vină. 

Arderea de tot. Însemna încinerarea completă a animalului de parte bărbătească (Lev. 1:1-17). Animalul era înjunghiat de preot, iar cu sângele se stropea altarul (Nu. 28:1-8). Acest tip de jertfă reprezenta dorința omului de a fi pe deplin curățit de vinovăția sa.  Ea este antetipul jertfei lui Hristos (2 Cor. 5:21).

Jertfa pentru vină este descrisă în (Lev.5:14-19) și era o jertfă adusă pentru ofense minore, neintenționate.

Jertfa de mâncare este descrisă în Leviticul 2:1-10 și este identică ca  menire cu arderea de tot. Mâncarea care era adusă la preot, reținea o parte din ea , iar restul se ardea împreună cu tămâie. Acest tip de sacrificiu însemna închinarea a tot ce era mai bun din viața omlui pentru Dumnezeu  (Evrei 10:5-10).

Jertfa de mulţumire poruncită în  (Lev.3:1-17), era o masă ceremonială în care mâncarea era împărțită cu Dumnezeu, cu preoții li cu alți oameni. Un animal care era adus ca jertfă de mulțumire însemna o laudă adusă lui Dumnezeu și o ocazie de a sărbătorii  cu rudele, prietenie  și cu semenii. Acest tip de jertfă este și simbolul ”Mesei Domnului” care a fost inițiată în Noul Legământ  și vestește masa la care vom sta împreună cu Domnul Isus Hristos, Avram Isac și Iacov.

Jertfa pentru ispăşire  (Lev. 4, 5), se practica atunci când răul făcut nu mai posibil. Atât Vechiul Testament cât și Noul Testament ne spun faptul că jertfele au fost simboluri profetice temporare.  În majoritatea cazurilor o viață era curmată pe altar pentru păcatul făcut. Toate aceste jerte prefigurau Jertfa Domnului Isus Hristos, care a plătit prețul vinovăției pentru noi (Evrei 10:1-18). Pavel în cartea evrei îl prezintă pe Domnul Isus Hristos, ca Mare Preot care a venit să înlocuiască sistemul de jertfe, și s-a adus pe Sine însuși o singură dată ca Jertfă pentru păcat. (Evrei 9:11-28). Pavel mai folosește libajul sacerdotal, în sens spiritual îndemnândui pe credincioși  în Romani 12:1  Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. A nu se confunda cu Jertfa adusă de Isus Hristos.

7). MOMENTUL HRISTOS [12]. El apare pe scena istoriei la împlinirea vremii. (ca şi Mântuitor) Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5  ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Isus s-a născut într-o lume coruptă, îmbibată de tradiţiei. Poporul evreu era sub ocupaţie romană, Anul naşterii lui Isus a fost cu aproximaţie 4, B.C. Anno Domini anul Domnului, în care s-a născut Isus în Betleem. Iudeii erau împărţiţi în   partide care au apărut dea lungul vremii. Iată câteva care erau câteva mai proeminente. Fariseii s-au ridicat pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti se implicau  în politică. Saducheii erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. Cărturarii erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul ei. Irodianii erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron. Mai erau Zeloţii, patrioți care luptau împotriva romanilor și Esenienii. Cam acesta era cadrul cândCuvântul s-a făcut Trup

 8). CLIPA ASTRALĂ A OMENIRII[13] Momentul Hristos este cea mai importantă clipă din istoria omenirii. Isus începe lucrarea cam la 30 de ani, (alege 12 ucenici, şi încă 70 ) face semen şi minuni şi declară că este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu recunosc în El pe Mesia cel aşteptat, este acuzat de blasfemie de către cărturarii şi fariseii, vor să-al omoare, dar numai romanii aveau puterea de a pedepsi cu moartea şi în final este vândut, prins şi răstignit. Moare pe Cruce, după 3 zile este Înviat din morţi şi timp de 40 de zile se arată ucenicilor, femeilor, 500 de fraţi, apoi se înalţă la Cer. El promite ca va trimite un Mângâietor pe Duhul Sfânt. Acest lucru este descris în toate cele  patru evanghelii. Dar face promisiunea şi că va reveni, dar ca Judecător. Ucenicii primesc porunca de a vestii Evanghelia în toată lume (Mat. 28:18-20). Ei fac acest lucru şi aşa se naşte Creştinismul.   Din acest moment începe Religia şi Istoria Creştinismului cu părţi negative şi pozitive. La început în primele 300 de ani Biserica este Apostolică, şi trăieşte sub persecuţia romană. Au fost 10 valuri de prigoană dar și momente de liniște și pace.  În 313 Constantin cel Mare dă libertate bisericii, care se uneşte cu Statul şi devine Biserica Catolică, dar şi “biserica Împăratului”…….şi istoria îşi urmează cursul…..Biserica, este coruptă, păgânizată prin creștinarea cu forța a popoarelor cucerite. Se produce Marea Schismă dintre Vest și Est, în 1054 și Biserica răsăriteană se numește Biserica Ortodoxă. Se produc reforme în anii 1500, 1600, și pe scena istoriei apar reformatorii și se nasc Bisericile Protestante și Neoprotestante. Reforma a fost divizată iar  sectele şi cultele au fost divizate și mai mult….etc, ca să nu mai vorbim de timpul nostru în care această divizare s-a amplificat.

Momentul Răstigniri a fost deosebit fiindcă Hristos nu a fost un om obişnuit. A fost Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Trebuia să fie om ca să poată muri, şi Dumnezeu ca Jertfa lui să fie universală și să spele păcatele omeniri. Au murit şi alţi oameni răstigniţi, dar erau numai oameni. Nu un om l-a răstignit pe Hristos, ci poporul iudeu împreună cu conducătorii lor. Dar şi mai mult în momentul răstignirii evreii preferă să lase în libertate pe Baraba şi să fie răstignit Hristos. Lucrurile nu se opresc aici şi în orbirea spirituală în care erau cer ca Sângelui Lui să cadă, aspra lor şi copiilor care vor urma. Matei 27:24  Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” 25  Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”..Dacă privim tiparul în care lucrează Dumnezeu în Vechiul Testament (El este imuabil neschimbător ), ce au cerut evreii este nebunie curată, şi în consecinţă au suferit şi vor suferii consecinţele gestului şi cereri pe care l-au făcut. Acum[14] să privim puțin la procesul lui Isus din Evanghelia după Luca (cap 23).  După arestare Isus este dus înaintea lui Pilat. Capul de acuzare era absurd ” trădare ”. Pilat l-a întrebat, dacă este Împăratul iudeilor ,,Da i-a răspuns Isus, sînt„ Din momentul acela Pilat a vrut să-L elibereze pe Isus. Dar iudeii ”stăruiau și mai mult și ațâțau norodul împotriva lui Isus”. Acum ei acuză pe Isus  că s-a răzvrătit împotriva romanilor și Isus ajunge înaintea lui Irod. Acesta dorea să vadă o minune, dar Isus Hristos nu a răspuns la nici o întrebare și nu a făcut vreo minune. Irod trecuse de punctul din care mai exista o cale de întoarcere. După ce și-au bătut joc de El, l-au trimis înapoi la Pilat. Irod și Pilat au devenit prieteni  ”cine se aseamănă se adună”. Pilat a văzut că acuzațiile nu aveau nici un temei. El a pus că Isus să fie bătut și apoi a voit să îi dea drumul, dar cum Isus nu era vinovat deja el a făcut un compromis. Un obicei al evreilor era ca la fiecare sărbătoare a paștelui să fie eliberat un întemnițat. Pilat le pune în față pe Isus și Baraba care era un tâlhar, care a condus o răscoală și era acuzat de omor. Pilat încearcă de trei să-l scape pe Isus, dar poporul întărâtat de Marii Preoți cer ca să fie eliberat Baraba și Isus Hristos să fie răstignit. Pilat cedează și le îndeplinește cererea. ( Luca 23: 24) Dacă se analizează puțin faptele, Pilat încearcă să scape de răspundere, și Isus era de fapt Judecătorul. Este greu de imaginat scena în care o mulțime de oameni spun unui judecător ce să facă, iar Pilat acceptă voia mulțimii. A fost o decizie greșită atât a iudeilor cât și a lui Pilat. Cei care urmau pe Isus pe drumul către Calvar, plângeau și se tânguiau dar Isus le spune să nu îl plângă pe El ci pe ei însăși și pe copiii lor folosind cuvântul ”fice ale Ierusalimului”.  El  face o prorocie cumplită a necazului care va urma. El nu a murit pentru ca oameni să aibă compasiune pentru El, ci Jertfa lui avea o dimensiune infinită și universală. La locul numit Căpățâna Isus este răstignit între doi tâlhari. Preocupare lui nu era pentru persoana proprie, ci pentru oamenii care l-au răstignit ” Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!„. Din păcate acesta era un mare adevăr. Isus Hristos acceptă moartea pe Cruce, pentru ca noi să fim vindecați spiritual.  Inscripția care a fost pusă pe Cruce (INRI) întrei limbi, ebraică, latină și greacă, reflecă univeralitatea Jertfei dar și faptul că atunci când se va reîntoarce El va fi Conducătorul politic, cultural și spiritual din Univers.  În timpul celor șase ore pe Cruce unul dintre tâlhari a înțeles că se întâmplă ceva neobișnuit, și că Isus murea  și pentru el. Astfel tâlharul a fost mântuit prin credință. ”Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” Pe la ceasul al șaselea se întâmplă două evenimente importante. Isus moare pe Cruce, se face întuneric în toată țara și perdeaua din interiorul Templului s-a rupt. Acum avem intrare liberă la Tatăl. Ultimul strigăt al lui Isus a fost de fapt unul de victorie ” Tetelestai! S-a sfârşit!” La momentul morții lui Isus Hristos sutașul face o mărturisir de credință Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.         Norodul  care asista la răstignire a rămas îngrozit. ” s-a întors, bătîndu-se în piept”. Moartea lui a avut un impact deosebit, s-a consumat o jertfă care este cheia pentru a intra în Împărăția lui Hristos.

Dar să ne întoarcem puțin la Evanghelia după Ioan[15], capitolul 19 şi să revedem cum s-au desfăşurat evenimentele.  Versetele 17 – 18: v.17  Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii„, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.„ v.18  Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Jertfa de Iaspășire care era Hristos a fost dusă în afara taberei, împlinind profeția la Golgota. Pavel amintește de acest lucru. (vezi Evrei 13:12). Vestea Bună a fost predicată omenirii. Haina lui a fost trasă la sorți de ostașii romani care au înplinit o profeție fără să știe acest lucru  (Psalmul 22:18). Versetul 30 ne spune că după ce a spus ” mi-e sete”, a primit un burete îmbibat cu oțet, a spus ” s-a isprăvit……și-a aplecat capul și și-a dat duhul”. Există în Vechiul Testament capitole care se referă în special la răstignire. Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16. . În timp ce Hristos atârna pe Cruce, au fost împlinite 28 de profeţii, dar nu le enumerăm pe toate. În versetul 33 Scripura ne spune că ostașii romani au constatat moartea lui Isus. Mântuirea noastră se bazează pe aceste fapte ”Jertfa lui Hristos”, și pe relația noastră în credință cu Persoana lui Isus Hristos. Pavel ne spune  : V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3-4). Trecem peste ce a făcut Nicodim și  Iosiv din Arimateia care au cerut trupul lui Isus și l-au îngropat.

Dumnezeu foloseşte şi astăzi  dezastre naturale și factorul uman ca instrument de pedeapsă. Evreii şi astăzi aşteptă pe Mesia cel promis, şi vor să construiască cel de al Treilea Templu. În mod paradoxal 9 din 10 evrei sunt atei. Poporul evreu a fost unul din cele mai încercate popoare de lungul istoriei, dar a supravieţuit…..ajungem în timpul nostru despre care Hristos face afirmaţia : Luca 18:7  Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei? 8  Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”…Dar mai există câteva afirmaţii în Noul Testament, care dau de gândit. Romani 11:25  Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Se pare că va fi o întoarcere în masă la Hristos, şi Harul de la neamuri se va lua. Şi alt verset spune în : Apocalipsa 9:20 Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor din aur, din argint, din aramă, din piatră şi din lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21  Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor. În final Binele va biruii. (Vezi Apocalipsa cap 21 – 22) Ne reîntoarcem în antichitate și vedem cum Ierusalimul cade în anul 70 D.C. și este este ras de pe fața pământului, Templul este distrus iar Israelul dispare ca și stat și după secole de istorie în care reușește să-și păstreze identitatea națională, se reînfințează abia în anul 1948.  Ce s-a în al – II – lea război mondial, în care se proximează că au murit cam 6 milioane de evrei ( doar unul dintre multele cazuri de prigoană a evreilor), cazanul care clocotește în Orientul Mijlociu și alte evenimente negative, dezastre naturale decădere morală, nu sunt altceva decât un rezultat al blestemului lui Dumnezeu, și a faptului că evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu în Hristos, și au avut întunecimea spirituală să ceară ca Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”. Să nu uităm faptul că evreii prin respingerea lui Isus Hristos, practic nu au intrat în Noul Legământ

9). BINECUVÂNTAREA ȘI BLESTEMUL ÎN TERMENII NOULUI TESTAMENT.   Acești doi termeni a lui Dumnezeu[16] între care omul își desfășoară viața au altă semnificație în Noul Testament. Doar Dumnezeu este acela care poate să transforme Blestemul din Geneza 3 în Binecuvântare.

În Vechiul Testament cei care se bizuie pe faptele legii sunt sub Blestem. Galatians 3:10  Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, Sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” În Noul Testament Hristos este acela care s-a făcut blestem pentru noi și ne-a răscumpărat (Galatians 3:13). Binecuvântarea depinde și de atitudinea credinciosului redată în unul din cele mai controversate texte biblice din Cartea Evrei 6:7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8  Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc. Dar în starea finală pentru cei mântuiți noțiunea de blestem dispare. Revelation 22:3  Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

În primul rând trebuie să înțelegem faptul că binecuvântarea are în primul rând un aspect spiritual și este realizat de o persoană. Matthew 21:9  Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, El este acela cerea ne-a binecuvântat în chip duhovnicesc Ephesians 1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. El a realizat cel mai important lucru din viața noastră care înseamnă viața veșnică :1Peteru 1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, Și oamenii lui Dumnezeu pot să aducă binecuvântarea. Romans 15:29  Ştiu că dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos. Dar în primul rând binecuvântarea este primită de la Dumnezeu Hebrews 6:7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Realitatea este faptul că nu merităm aceste binecuvântări. (Romani 3:10-18) De[17]asemenea binecuvântările de care beneficiază copii lui Dumnezeu sub aspect spiritual sunt multiple. În primul rând am bneficiat de Harul lui Dumnezeu : Ioan 1:17  ”căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos”. Am primit iertarea păcatelor ( Romani 10: 12-13), și suntem copii lui Dumnezeu : Romani 15:27  ”Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti” . Avem bucurie veșnică : Psalmi 21:6  ”Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvântări, şi-l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale”, la fel avem pace și bucurie spirituală :  Psalmi 29:11  Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace. Dumnezeu este păstorul nostru: Psalmi 28:9  mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.  Să ne aducem aminte că Isus este Fiul lui Dumnezeu și vom da două referințe din Noul Testament.  Ioan 10:16  Mai am şi alte oi, care nu Sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. Evrei 13:20  Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

10). CONCLUZII. Credincioşi cred că există Dumnezeu prezentat ca şi Spirit Infinit şi Perfect şi posedă calităţile unei Persoane. El vine din veşnicii, ( este, era şi vine), este atemporal, a creat Universul material, timpul, spaţiul energia, legile care guvernează micro şi macro cosmosul, a creat viaţa şi pe om.Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără şi Duhul Sfânt sfinţeşte. Căderea a fost un act deliberat a unei fiinţe create care a avut libertatea să aleagă şi a ales Răul. Această alegere a fost dezastruoasă pentru om, şi creaţia nu mai este în armonie cu Creatorul. Dumnezeu este acela care a întins o mână spre om pentru a fi readus la stadiul iniţial. A nega Răul din Univers şi răul moral este o absurditate. Dumnezeu este acela care iniţiază refacerea relaţiei cu El.  În postura de creștini nu avem cu să gândim termenii de binecuvântarea sau blestem decât ancorați în învățătura Bibliei, cu referință în special Noul Testament. De asemenea conceptul de binecuvântarea noi îi gândim de multe ori în termenii omului ”suntem ființe umane”, dar ea trebuie gândită în termenii lui Dumnezeu. Un bun exemplu este apostolul Pavel care cere să i se ia ”țepușul din carne” dar Dumnezeu afirmă faptul că : 2 Corinteni 12:9  ”Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns;……..” De  asemenea avem un alt exemplu în Cartea Evrei 11: 33-40, în care sunt prezentați două feluri de creștini, unii aparent înfrânți, alții aparent biruitori, dar pe care Dumnezeu îi privește la fel. În mod categoric cuvântul blestem este legat de păcat cu raportare la om și perceput ca o insultă la adresa lui Dumnezeu. Este interzisă blestemarea omului de către om, fiindcă fiecare om are Ymago Dey în ființa sa. Dacă ne uităm în Geneza 3 Dumnezeu este acela care aruncă blestemul asupra Omului, a Pământului, a Femeii, și a Șarpelui, din cauza neascultării. Dar tot El poate schimba blestemul în binecuvântare. Ea poate cuprinde aspecte materiale dar în mod prioritare este vizat aspectul spiritual. Pentru a înțelege mai bine binecuvântarea sau blestemul am arătat cine este Dumnezeu și atributele  Sale. Am înțeles faptul că Dumnezeu este Spirit, Infinit și Perfect dar este și un Dumnezeu Personal, și în acest caz poți să ai o relație personală cu El de tipul eu – Tu. De asemenea El posedă atribute netransmisibile dar și calități comunicabile pe care în mod parțial, și la mod inferior le-a dat și omului. Și noi putem iubii, dar niciodată nu vom fi omniprezenți. De asemenea Trinitatea este prezentă pe paginile Sfinte Scripturi și se poate avea relație părtășie și călăuzire prin Duhul Sfânt. Un aspect de care trebuie să ținem seama este faptul că avem un Dumnezeu Suveran care își duce planurile la îndeplinire indiferent de voința noastră. Avem pe de o parte cunoștință de voia Sa povățuitoare care îndeamnă omul la pocăință, iar pe de altă parte voia Sa hotărâtoare care se împlinește indiferent de voința umană. Dacă ne uităm în Cartea Genezei avem o secvență care cuprinde CREAȚIA, CĂDEREA omului în păcat și implicit blestemul lui Dumnezeu, dar  este promisă și inițiată RĂSCUMPĂRAREA  omului din postura de damnat în care se afla. În vederea răscumpărări Dumnezeu alege un om, pe Avram, Isac și Iacob, din care descinde poporul evreu prin care Dumnezeu îl aduce pe scena istoriei pe Mesia, Hristosul, care esteMielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Dar cu  patriarhi și cu poporul evreu Dumnezeu a inițiat legăminte condiționate și necondiționate care trebuiau respectate. Cu Avram Dumnezeu a făcut și a reînoit Legământul, care a fost făcut cu Avram, cu neamul lui Avram și cu familiile pământului și care au fost duse la îndeplinire. Cu poporul evreu Dumnezeu a făcut două legăminte. Legământul mozaic care era condiționat, iar binecuvântarea sau blestemul material și spiritual rezulta din ascultare sau neascultare de Poruncile lui Dumnezeu. Dacă ne reamintim de istoria poporului evreu acesta a fost aspru disciplinat pentru neascultarea lui prin diferite pedepse și robie.  Poporul evreu nu a fost o lumină şi Dumnezeu îi pedepseşte dar foloseşte alte popoare ca instrument de pedeapsă. Acesta este un tipar în Vechiul Testament şi am văzut dezatre naturale și factorul uman mai sus. Dumnezeu este neschimbător (doar una din calităţile Sale), şi personal nu văd de ce ar proceda astăzi altfel. Hitler, şi nu numai el au fost doar instrumente de pedeapsă. Nu spun ca ce s-a întâmplat este bine, dar a fost o realitate istorică tragică, şi nu pot să nu leg anumite evenimente din viaţa evreilor, cu ce au făcut, sau fac, şi starea spirituală în care se găsesc, de voinţa lui Dumnezeu.  Al doilea legământ făcut cu poporul evreu a fost Legământul palestinian, care este un legământ necondiționat și care va fi dus la îndeplinire prin voința hotărâtoare a lui Dumnezeu.  Dacă ne uităm la Legământul cel Nou din Cartea Evrei, în care sunt incluse pe lângă evrei și neamurile  respectiv  Biserica, termeni de binecuvântare și blestem, sunt schimbați, Dumnezeu schimbă blestemul în binecuvântare prin Jertfa lui Hristos, iar accentul cade pe aspectul spiritual al binecuvântării. Pentru a înțelege conceptul de jertfă pe care evrei  o practicau aducând animale  ca   și substituire a Jertfei lui Hristos, am amintit tipurile de jertfe di Vechiul Testament. Evreii și nu numai ei trebuiau să înțeleagă faptul că păcatul este ceva îngrozitor și are un preț. Dacă sângele țapilor și vițeilor aveau un preț, care era viața animalului respectiv, Sângele lui Hristos avea un preț mult mai mare pentru că acoperea păcatele lumii întregi. El era Fiul lui Dumnezeu, Om și Dumnezeu în același timp. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, iar ca Jertfa să aibă un caracter universal Isus Hristos trebuia să fie și divin. Dacă ne uităm la tipurile de jertfe din Vechiul Testament, refăceau relația omului cu Dumnezeu, dar în principal erau antetipul Jertfei lui Isus Hristos. Din jertfele amintiteArderea de Tot și Jertfa de Ispășire, reflectau cel mai bine Jertfa lui Isus Hristos. Momentul Hristos are o mare însemnătate în istoria omenirii, El practic rupe istoria în două B.C. și D.C. S-a născut ca evreu într-o națiune coruptă și divizată în partide, conduse de diferite interese. Momentul Hristos nu se poate repeta în istorie. Pe scena apare Creştinismul ca religie. La rândul ei Biserica trebuie să fie lumină şi nu este. Dacă ne uităm în Apocalipsa din cele 7 biserici 3 sau 4 trebuie să se pocăiască. Creştinii au intrat în Noul Legământ şi se cunosc după roade. Fiecare este răspunzător în dreptul lui.  A fost CLIPA  ASTRALĂ a omenirii, momentul în care mulți au avut posibilitatea să găsească mântuirea dar au ratat în alegerea lor. El a venit ca și Miel și va veni ca și Judecător. Evreii nu l-au înțeles ca pe Mesia cel promis și l-au răstignit pe Cruce. ” au răstignit pe Domnul Slavei”  Dar nu au făcut lucrul acesta numai ei ci și noi, fiindcă El ca Miel de Jertfă era cuprins în planul lui Dumnezeu. Scena judecări, și a răstignirii a fost cumplită și am descris-o anterior. Dar faptul că omul a ajuns să-și răstignescă Creatorul, pentru ca tot el ”bulgărele de țărână” să poată fi salvat, este un paradox, trece dincolo de limita înțelegerii umane și ne arată  dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Acest lucru se cheamă Har și este o binecuvântare pentru cei care cred. Omul are liber arbitru și poate să rămână damnat, sau să beneficieze de Binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă ne uităm în Istoria poporului evreu și în Isoria Bisericii, Dumnezeu folosește factori naturali dar și factori umani ca pedepasă pentru păcat, până la judecata finală din Excaton.  Romani 15:33  ”Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.” Un lucru este sigur: Dumnezeu pedepseşte păcatul (faptele rele). Binecuvântarea şi Blestemul trebuie gândiţi în termenii lui Dumnezeu nu a omului. De asemenea absoluturile ca Binele, Advărul şi Frumosul le deţine Dumnezeu, şi omul le percepe ca o umbră.   Întrebare care se pune este : Binele ( Gen 1: 31) poate fi pervertit. Din păcate răspunsul este Da. Acest lucru s-a întâmplat cu Omul, cu poporul evreu, şi cu creştinismul, dar în final Dumnezeu este acela care câştigă lupta, şi poate reface Universul. Apocalipsa 21:1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Pentru o mai bună înţelegere a Escatonului, Apocalipsa cap 21 şi 22 sunt edificator.

11). Bibliografie :

Dicţionar Biblic Editura Cartea Creştină Oradea 1995

Index tematic de Termeni și Nume din Biblie București 2003

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Daniel Brânzai. Blog   http://cristianet.fr/index.php?option=com

Sait Theophilos http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

 Ardelean Viorel

APOCRIFE RUGĂCIUNEA LUI AZARIA

download - Copie

Rugăciunea lui Azaria

 1 Şi stând Azaria în mijlocul focului, şi deschizând gura sa, aşa s-a rugat, zicând: 2 „Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. 3 Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate. 4 Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre: 5 Că am păcătuit, că am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. 6 Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. 7 Şi câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt. 8 Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ. 9 Şi astăzi nu mai putem să deschidem gura; ruşine şi ocară ne-am făcut robilor Tăi şi celor ce Te cinstesc pe Tine. 10 Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru numele Tău, şi nu strica legământul Tău. 11 Şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel, sfântul Tău, 12 Cărora le-ai făgăduit să le înmulţeşti seminţia lor, ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării. 13 Căci, Stăpâne, ne-am împuţinat mai mult decât toate neamurile şi suntem umiliţi astăzi, în tot pământul, pentru păcatele noastre. 14 Şi nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici conducător, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să aflăm har la Tine. 15 Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine. 16 Ca ardere de tot de berbeci si de junci, ca zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea Ta astăzi şi înţelegere să găsească la Tine; că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc în Tine. 17 Şi acum urmăm ţie cu toată inima, şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta. 18 Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după mulţimea milei Tale. 19 Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire numelui Tău, Doamne; şi să se ruşineze toţi cei ce arată robilor Tăi rele. 20 Şi să se ruşineze de toată puterea Ta, şi tăria lor să se sfărâme. 21 Şi să ştie că Tu eşti Domn, Dumnezeu singur, şi slăvit peste toată lumea”. 22 Şi n-au încetat slujitorii regelui, care îi aruncaseră în cuptor, să înfierbânte cuptorul cu catran şi cu smoală şi cu câlţi şi cu viţă. 23 Şi vâlvătaia se ridica deasupra cuptorului, de patruzeci şi nouă de coţi. 24 Şi izbucnind afară, ea a ars pe Caldeii care se aflau în jurul cuptorului. 25 Iar îngerul Domnului s-a coborât la Azaria şi la cei trei prieteni ai lui în cuptor şi a stins văpaia. 26 Şi le-a suflat în mijlocul cuptorului ca o răcoare de adiere şi de rouă, aşa că focul nu i-a mai atins; nu le-a mai pricinuit nici dureri, nici teamă. 27 Şi acei trei, într-un singur glas, au lăudat, au slăvit şi au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, zicând: 28 „Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaînălţat întru toţi vecii. 29 Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi vecii. 30 Binecuvântat eşti în locaşul sfintei Tale slave, lăudat şi preaslăvit în veci. 31 Binecuvântat eşti Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe heruvimi şi lăudat şi preaînălţat în veci. 32 Binecuvântat eşti pe scaunul împărăţiei Tale şi prealăudat şi preaînălţat în veci. 33 Binecuvântat eşti pe bolta cerului şi prealăudat şi preaslăvit în veci. 34 Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 35 Binecuvântaţi, ceruri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 36 Binecuvântaţi, îngeri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 37 Binecuvântaţi, ape şi toate cele mai presus de cer, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 38 Binecuvântaţi, toate puterile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 39 Binecuvântaţi, soare şi lună, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi în veci. 40 Binecuvântaţi, stelele cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 41 Binecuvântaţi, toată ploaia şi roua, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 42 Binecuvântaţi, toate vânturile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El intru toţi vecii. 43 Binecuvântaţi, foc şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi în veci. 44 Binecuvântaţi, frig şi căldură, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 45 Binecuvântaţi, rouă şi zăpadă, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 46 Binecuvântaţi, nopţi şi zile, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 47 Binecuvântaţi, lumină şi întuneric, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 48 Binecuvântaţi, gheaţă şi ger, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 49 Binecuvântaţi, brume şi zăpezi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 50 Binecuvântaţi, fulgere şi nori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 51 Binecuvintează, pământule, pe Domnul, laudă şi-L preaînalţă în veci. 52 Binecuvântaţi, munţi şi dealuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 53 Binecuvântaţi, toate cele ce răsăriţi pe pământ, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 54 Binecuvântaţi, izvoare, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci, 55 Binecuvântaţi, mări şi râuri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 56 Binecuvântaţi, chiţi şi toate cele ce se mişcă în ape, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 57 Binecuvântaţi, toate păsările cerului, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 58 Binecuvântaţi, toate fiarele şi toate dobitoacele, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 59 Binecuvântaţi, voi fiii oamenilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 60 Binecuvintează, Israel, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 61 Binecuvântaţi, preoţi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 62 Binecuvântaţi, slujitori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 63 Binecuvântaţi, voi duhuri şi suflete ale drepţilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 64 Binecuvântaţi, voi cei sfinţi şi smeriţi cu inima, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci. 65 Binecuvântaţi, Anania, Azaria, şi Misael, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci; că ne-a scos pe noi din locuinţa morţilor, şi din mâna morţii ne-a smuls pe noi, şi ne-a izbăvit pe noi din mijlocul cuptorului care arde cu văpaie de foc, şi din mijlocul văpăii ne-a izbăvit pe noi. 66 Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun, că în veac este mila Lui. 67 Binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, toţi care vă închinaţi Lui, lăudaţi şi mulţumiţi, că în veac este mila Lui”.

 http://apocrife.ro/categoria/scrierile-apocrife/

APOCRIFE PASTORUL DIN HERMA

download - Copie

INTRODUCERE

Pastorul lui Herma este o carte apocrifa cu referire la Noul Testament. In ea se imagineaza biserica Domnului ca un turn. Turnul acesta, ca si toate turnurile de altfel, era construit din pietre. Este vorba despre acele pietre care suportau o astfel de activitate si puteau fi folosite la o asemenea constructie. Apoi se ia fiecare tip de piatra si se explica de ce a fost sau nu fost folosita la constructia turnului. Cartea poate fi interesanta mai ales in ceea ce priveste explicatia cu privire la pietrele folosite pentru acesta zidire. Explica de ce sunt unele pietre ciuntite, crapate, fisurate, rotunde, patrate, si aplica acestea la viata crestinului. Insa pentru ca este o carte apocrifa, cel care o citeste trebuie sa stie sa discearna si sa deosebeasca lucrurile bune (daca sunt ) de cele care sunt mai putin bune.

Cartea I – Vedeniile

Vedenia  I

  1.   Cel  ce  m-a  crescut  ma  vanduse  unei  oarecare  Rode in Roma. Dupa multi ani   am  cunoscut-o  iarasi  si   am   inceput   sa   o   iubesc  ca  pe  o  sora.  Dupa catva timp am vazut-o scaldandu-se  in  raul  Tibru, i-am  dat mana  si  am  scos-a din rau. Vazand frumusetea ei, mi-am zis in inima : ” Ce fericit as fi  daca as avea o  astfel  de   femeie,  atat  ca  frumusete   cat   si   ca   purtare”.  Numai  atat   am  gandit,  iar  nimic  altceva . Dupa  catva  timp, pe  cand  ma  duceam spre Cumae si slaveam pe cale fapturile lui Dumnezeu, cat sunt  de mari, de insemnate  si  de puternice,  am  adormit  mergand  si  un  duh  m-a  luat  si  m-a  dus  pe  un  drum  anevoie   de   umblat,   pe  care   nici  un   om  nu  putea  merge, caci  era  un  loc prapastios  si  rupt  de  ape. Trecand  deci  raul  acela  am ajuns  la  un  loc ses  si  ingenunchind  am  inceput sa ma  rog Domnului si sa  imi  marturisesc  pacatele. Pe  cand  ma  rugam  se   deschise  cerul  si  vazui  pe  femeia  aceea   pe  care  o  poftisem,  salutandu-ma   din   cer  zicandu-mi:   “Bucura-te Hermo!” Uitandu-ma spre ea, ii zisei :” Doamna, ce faci acolo ?“  Ea  imi raspunse : “Am  fost   ridicata  aici,  ca  sa  arat  Domnului   pacatele   tale”. Zic  ei: ” Tu  esti  acum  acuzatoarea  mea ?”  “Nu”,  zise, “dar asculta cuvintele  pe  care  ti  le  voi  spune.  Dumnezeu  care   locuieste   in   ceruri   si   a  facut   din   nimic   lucrurile   ce   sunt,   si   le-a  inmultit  si  le-a  facut  sa  creasca  pentru  biserica  Sa  cea  sfanta  este  suparat  pe  tine  pentru  ca  ai  pacatuit  catre  mine “. Raspunzand  ii zisei: ” Pacatuit-am  catre  tine?  In ce fel ?  sau  ti-am  grait   vreodata  cuvant  nerusinat ?  Nu  te-am   socotit  intotdeauna  ca  pe o  zeita ? Nu te-am respectat in toata vremea ca pe o sora femeie ?, pentru  ce  sustii   impotriva  mea  pe  nedrept  aceste fapte rele si necurate ?  Ea  razand  imi  zise ” In inima ta s-a suit pofta de ceva rau, oare nu  ti  se  pare  ca  pentru  un  barbat  drept  este  o  fapta rea, daca se suie in inima  lui  pofta   rea?  Este,  da , pacat  si  inca  mare, imi  zise, caci barbatul drept  doreste  numai   lucruri   drepte.  Cand  doreste  deci   lucruri  drepte  slava  lui  este  bine   asigurata  in  ceruri  si  Domnul  se  arata  milostiv  in  orice imprejurare.  Dimpotriva,  cei  ce  se  gandesc  in  inimile  lor la rau isi atrag moartea  si  robia   si  mai  ales  aceia  care cauta sa castige lumea aceasta, care  iubesc  bogatia  si  nu  tin la bunurile viitoare. Se vor  cai  sufletele lor pentru ca nu au nadejde ci s-au nesocotit pe ei si viata lor. Tu insa roaga-te lui  Dumnezeu  si  El  va  ierta  pacatele  tale  si  ale  casei  tale  intregi si ale tuturor sfintilor.
  2. Dupa  ce  vorbi  ea cuvintele acestea, se inchisera cerurile iar eu eram cu totul  cuprins  de teama, groaza  si  intristare, caci ziceam in mine, ” Daca si pacatul acesta mi se scrie in cartea judecatii cum ma voi mai putea mantui? Sau  cum  voi  imblanzi  pe  Dumnezeu   pentru  pacatele  mele savarsite cu  fapta. Si cu ce cuvinte voi rug ape Domnul ca sa imi fie milostiv?” . Pe cand cugetam  si  socoteam  acestea  in  inima  mea, vad  inaintea mea un fotoliu mere si alb ca zapada. Si veni o femeie batrana imbracata in vesmant foarte stralucitor,  cu o carte in maini, se aseza singura si ma salute cu cuvintele :
  3. “Bucura-te Hermo “  iar  eu  plin  de  intristare  ii  zisei plangand : “ Doamna bucura-te”. Ea  imi  zise : “ Pentru  ce  esti  asa  trist Hermo ? erai  rabdator anevoie de suparat si  in  toata  vremea  razand, pentru ce esti acum atat de posomorat  la  fata  si nu vessel?” . Iar  eu  ii  raspunsei: “ Din  pricina  unei femei  nobile  care   zice ca am pacatuit catre ea”. Si ea zise “ Nicidecum nu este  asupra  robului  lui  Dumnezeu  lucrul  acesta,  dar  in inima ta s-a suit pofta  rea. Un  astfel  de  gand  poate  insa sa aduca pacat asupra robilor lui Dumnezeu caci este un gand rau si inspaimantator pentru un suflet cu totul cinstit  si  dovedit  ca bun, daca  doreste o fapta  rea si  mai ales pentru tine Hermo care esti  infranat  si  te abtii  de la orice  pofta rea fiind plin de toata nevinovatia se de mare curatie.
  4. Dar  nu  pentru  aceasta  este  Dumnezeu  suparat  pe tine ci pentru ca sa intorci  pe  copii  tai  care  au  pacatuit catre Domnul si catre voi parintii lor, caci  in  iubire oarba catre copiii tai nu ai povatuit casa ta ci ai lasat-o sa se strice  ingrozitor. Pentru  aceasta  este  Domnul  suparat  pe  tine. Totusi va tamadui toate relele savarsite mai inainte in casa ta, caci pentru pacatele si nelegiuirile lor ai pierdut in afacerile tale negustoresti. Dar  milostivirea cea bogata  a  Domnului  s-a   plecat  spre  tine,  si  casa  ta  se va intari e se va restabili in slava Lui, numai san u fi usuratic, ci cu inima  buna, si  intareste casa ta caci precum fierarul ciocanind  lucrul sau face ce voieste tot  asa si sfatul   cel   drept   repetat   zilnic  stapaneste  toata  rautatea. Nu  inceta  sa sfatuiesti  pe copiii tai, Caci  stiu ca daca se vor pocai din toata inima, vor fi scrisi  impreuna  cu  sfintii  in  cartile  vietii”.  Dupa  ce  se  sfarsira  vorbele acestea al ei, ma intreba: “ Voiesti  sa  asculti  sa  iti  citesc ceva ?”  Voiesc Doamna !  citeste-mi .  “ Fi   dar  ascultator,  imi   spuse  ea, si  ia  seama  la maririle  lui Dumnezeu”. Atunci in chip maret si minunat am auzit lucruri de care  nu  pot  sa imi aduc aminte, caci toate cuvintele erau ingrozitoare, asa ca  nu  poate  cineva sa le poarte. Numai vorbele de pe urma mi le amintesc caci   erau  folositoare  si  blande :” Iata  Dumnezeul  puterilor  care a  creat lumea  cu  putere   nevazuta  si  neintrecuta  si  cu  mare  intelepciune  si  a imbracat zidirea  cu  frumusete  prin  slavita  Lui  vointa si  cu  Cuvantul cel puternic  a   intarit  cerul   si  a   intemeiat   pamantul   pe   ape  si   cu  a  Sa intelepciune   si   pronie  a   zidit   biserica   Sa   cea   sfanta   pe   care  a   si binecuvantat-o.  Iata  aceasta va schimba cerurile,muntii, dealurile si marile si  toate se fac netede pentru cei alesi ai sai ca sa le implineasca fagaduinta pe  care   le-a   facut-o  cu  multa  slava  si  bucurie, daca  vor  tine  legile lui Dumnezeu pe care le-au primit cu credinta mare”.
  5. Cand  termina  de  citit  se  scula de pe fotoliu, venira patru tineri ridicara fotoliul si se dusera cu el spre rasarit. Iar ea ma chema la sine, se atinse de pieptul meu si imi zise: “ Ti-a placut citirea mea ? “ ii raspunsei : “ Acestea de la urma imi plac, Doamna dar cele de mai inainte sunt grele si aspre”. Ea imi zise: “ Acestea de la urma sunt pentru cei drepti, iar cele de mai inainte pentru pagani si pentru cei ce s-au lepadat de credinta”. Pe cand vorbea ea cu mine, se  arata  doi  barbate,  o  ridicara  pe   brate si plecara spre rasarit unde fusese dus si fotoliul. Vesela pleca si departandu-se imi zise :” Fii  cu curaj  Hermo”

Vedenia II

  1. Mergand  spre  Cumae,  pe  aceasi  vreme  ca  si  anul trecut, mi-am adus aminte  pe  cale  de  vedenia  de  dinainte  si  iarasi  ma adpuca Duhul si ma duse  in  acelasi  loc  unde ma dusese si anul trecut. Ajungand deci in locul acela plecai genunchii si incepui sa ma rog Domnului sis a slavesc numele Lui, ca  ma  socotit  vrednic  sa  mi-a  facut  cunoscute pacatele mai inainte. Dup ace ma ridicai de la rugaciune, vazui inaintea mea pe batrana pe care o vazusem  si  anul  trecut,  plimbandu-se  incoace  si in colo si citind cu glas tare   pe  o  carte.  “ Poti   tu,   imi  zise  ea, sa  vestesti  acestea  alesilor  lui Dumnezeu ?” , raspunsei, ” Doamna,  atatea  nu  pot  tine  minte, da-mi insa cartea  ca  sa  o  copiez”. “ Ia-o,  imi  zise,  si sa  mi-o  dai  inapoi”.  O luai si retragandu-ma  intr-un  loc  de pe camp, am copiat-o litera cu litera, caci nu aflam  silabele.  Sfarsind  de  copiat cartea deodata imi fu smulsa cartea din mana, de cine nu am vazut.
  2. Dupa  ce  postii  cinsprezece  zile  si  ma  rugai  mult catre Domnul, mi se descoperi intelegerea acestei scrieri. Cele scrise  erau :” Copii tai Hermo au pacatuit catre  Dumnezeu, au  defaimat  pe  Domnul  si  cu  mare  rautate au tredat  pe  parintii  lor. S-au facut tradatori de parinti dar folos nu au avut de tradarea  lor  ci  au adaugat la pacatele lor desfranari si tot felul de rautati si astfel s-a  umplut masura faradelegilor lor. Fa cunoscut insa aceste cuvinte tuturor  copiilor  tai si sotiei tale care pe viitor iti va fi ca o sora, caci  nici ea nu  isi  pazeste limba cu care pacatuieste, dar auzind cuvintele acestea si-o va  pazi  si  va  afla mila. Dupa ce le vei face cunoscut  cuvintele acestea pe care mi  le-a  poruncit  Stapanul  ca  sa  ti le descopar atunci se vor ierta lor toate pacatele pe care le-au savarsit mai  inainte  si  tuturor sfintilor care au pacatuit  pana  in  ziua  aceasta, daca  se vor pocai din toata inima lor si vor indeparta  din  inimile  lor  indoiala,  Caci  pe  slava  Sa  a  jurat Stapanul cu privire  la  alesii  sai  ca daca  si dupa aceasta zi hotarata se va mai pacatui, nu  se  vor  mai  mantui, caci  pentru  cei  drepti  pocainta  are sfarsit. Zilele pocaintei s-au implinit pentru sfinti iar pentru pagani este  pocainta pana in ziua de apoi.  Sa  spui   deci  capeteniilor  bisericii  ca  sa  isi  indrepte caile pentru   dreptate   pentru   ca   sa  primeasca  din   plin  si   cu   multa  slava fagaduintele. Fiti deci statornici cei care  savarsiti  dreptatea si nu va indoiti pentru trecerea voastra in viata cealalta  impreuna  cu  sfintii  ingeri. Fericiti sunteti toti care  rabdati  marea asuprire viitoare si cati nu vor tagadui viata lor, caci sa jurat Domnul catre Fiul  Sau ca cei ce au tagaduit pe Domnul lor s-au lipsit de viata vesnici. Adica cei ce iL vor tagadui in zilele viitoare, caci celor  ce  L-au  tagaduit  mai   inainte  le-a  fost  milostiv   pentru   multa  Sa indurare.
  3. Iar  tu  Hermo,  sa  nu  pastrezi ura copiilor tai nici sa parasesti pe sora ta pentru  ca  sa  fie  curatiti de pacatele lor de mai inainte, caci vor fi povatuiti cu povata dreapta daca nu le vei pastra ura. Ura neimpacata duce la moarte, tu insa  Hermo ai avut mari suparari personale din pricina calcarilor de lege savarsite in casa ta, pentru ca nu ai avut grije de ei, ci dimpotriva ai trecut cu vederea si te-ai indeletnicit cu afacerile tale cele rele, totusi iti aduce mantuirea faptul ca nu te-ai departat de Dumnezeul cel viu precum si curatia si multa infranare. Acestea te-au mantuit, daca ramai statornic in ele si mantuiesc pe toti care fac unele ca acestea si petrec in nevinovatie si simplitate. Acestia vor birui toata rautatea si vor fi statornici pana la viata vesnica. Fericiti toti care savarsesc dreptatea ! Nu vor pieri in veac. Sa spui lui Maxim: Iata vine o stramtorare, daca ti se pare ca este bine iaras tagaduieste. Aproape este Dom,nul de cei ce se intorc catre El precum este scris la Eldad si Modat, care au proorocit poporului in pustie. Un tanar foarte frumos mi-a facut in somn urmatoare marturisire zicandu-mi: Cine crezi ca este batrana de la care ai primit cartea ? – Sibila. am zis eu – Te inseli, nu este ea, imi zise el – Dar cine ? intreb eu – Biserica, imi raspunse el. L-am intrebat apoi: Pentru ce arata oare batrana ? – Pentru ca ea a fost creata inainte de toate, fu raspunsul sau, pentru aceasta este batrana si pentru ea a fost imtocmita lumea. Dupa aceea avui o vedenie in casa mea. A venit batrana si m-a intrebat daca am dat presbiterilor cartea. Am spus ca nu am dat-o. “Bine ai facut ,zise, caci am sa mai adaug cateva cuvinte. Cand voi sfarsi toate cuvintele, prin tine vor fi duse la cunostinta tuturor alesilor. Sa scri deci doua carti si sa trimiti una lui Clement si una Graptei. Clement sa o trimita apoi cetatilor din afara, caci lui i s-a incredintat aceasta; Grapte sa invete din ea vaduvele si orfanii, iar tu insuti sa o citesti in aceasta cetate, impreuna cu prezbiterii care stau in fruntea biserici”.

Vedenia III

  1. Postind  de multe ori si rugand pe Domnul ca sa imi arate descoperirea pe care o fagaduise sa mi-o arate prin batrana, chiar in acea noapte mi se arata batrana si imi zise: Pentru ca te rogi atat de mult si ai asa de mare ravna sa cunosti toate, vino la campul unde semeni alac, si pe la ceasul al cincilea iti voi aparea si iti voi arata cele ce trebuie sa vezi. O intrebai zicand: Doamna, in ce loc al campului ? – unde vrei tu – fu raspunsul ei. Mi-am ales in gand un loc frumos si retras. Mai inainte insa de a-i vorbi si a-i spune locul imi zise : Voi veni acolo unde doresti. Asa dar fratilor m-am dus la camp, am socotit exact ceasurile si am ajuns la locul unde hotarasem sa vin. Acolo vazui o sofa de fildes, pe sofa era asezata o perna de in si pe deasupra intinsa o panza foarte fina de in. Cand vazui aceste lucruri asezate inaintea mea si nu zari pe nimeni in locul acela, ramasei incremenit, groaza ma lua, parul mi se zburli si ma cuprinsera oarecum fiorii, pentru ca eram singur. Cand imi venii apoi in fire si imi adusei aminte de marirea lui Dumnezeu si prinsei curaj, imi plecai genunchii si incepui a marturisi iarasi pacatele mele ca si mai inainte. Doamna  veni impreuna cu cei 6 tineri pe care ii vazusem si mai inainte,  se aseza putin in urma mea si asculta la mine, cum ma rugam si imi marturiseam Domnului pacatele. Apoi se atinse de mine si imi zise: Hermo inceteaza a te ruga intruna pentru pacatele tale, roaga-te si pentru dreptate, ca sa primesti parte din ea pentru casa ta. Ma ridica de mana ma duse la sofa si zise tinerilor: Duceti-va si ziditi. Dupa ce se retrasera tinerii si ramasesem noi singuri imi zise: Sezi aici – raspunsei Doamna sa se aseze intai cei mai in varsta – Sezi zise,  cand iti spun. Voind deci sa ma asez in partea dreapta, nu ma lasa ci imi facu semn sa ma asez in partea stanga.  Pe cand ma gandeam in mintea mea si eram trist pentru ca nu ma lasase sa ma asez in partea dreapta imi zise: Esti suparat Hermo ? Locul din partea dreapta se cuvine altora care au bine placut lui Dumnezeu si au patimit pentru numele Lui. Tie iti lipsesc multe pentru ca sa poti sedea impreuna cu ei. Dar precum starui in curatie staruie si de aici inainte  si vei sedea impreuna cu ei ca si toti care fac faptele lor si rabda cele ce au rabdat ei.
  2. Ce au rabdat ei ? , intrerupsei eu – Asculta, imi zise, lovoturi de bici, inchisori, stramtorari mari, crucea, fiare salbatice, pentru Numele lui Dumnezeu. Pentru aceasta isi au locul in partea dreapta a altarului ca si oricine patimeste pentru  Numele Lui Dumnezeu, iar celorlalti li se cuvine partea stanga. Dar si unii si altii, si cei ce stau la stanga si cei ce stau la dreapta, au aceleasi fagaduinte si daruri numai ca cei din dreapta au o oarecare cinste deosebita.  Tu esti doritor foarte a sedea de-a dreapta impreuna cu ei, dar lipsurile tale sunt multe. Vei fi insa curatit de lipsurile tale si toti care nu se indoesc vor fi curatiti de toate pacatele pe care le-au savarsit pana in ziua aceasta. Dupa ce rosti aceste cuvinte voi sa plece. Eu insa cazui la picioarele ei si o rugai in numele Domnului sa imi arate vedenia pe care mi-o fagaduise. Atunci ma apuca iarasi de mana ma ridica sus si ma aseza pe sofa in partea stanga iar ea sezu im partea dreapta si ridicand in sus un toiag stralucitor, ma intreba: Vezi ceva mare? – raspunsei : Doamna nu vad nimic – Iarasi imi zise: Iata nu vezi in fata ta un turn mare, zidindu-se pe ape stralucitoare cu cate patru unghiuri ? –  Intradevar, se zidea turnul in patru unghiuri de cei sase tineri care venisera impreuna cu ea. Alte zeci de mii de oameni aduceau pietre, unii din adanc, iar altii de pe pamant si le dadeau celor sase tineri, aceia le luau si zideau cu ele si toate pietrele scoase din adanc le zideau asa precum erau caci erau potrivite si se uneau la inchietura cu celelalte pietre. Si asa de bine se imbinau unele cu altele incat nu se observa incheietura lor iar zidirea turnului parea a fi facuta dintr-o singura piatra. Din celelalte pietre insa care erau aduse de pe uscat, pe unele le puneau la o parte,pe altele le intrebuintau la zidit, iar pe altele le taiau in bucati si le aruncau departe de turn. Multe alte pietre stau inca imprejurul turnului si nu le intrebuintau la zidire, caci unele din ele aveau crapaturi, altele erau ciuntite, iar altele erau albe si rotunde si nu se potriveau la zidire. Vedeam apoi alte pietre care erau aruncate de turn si mergeau rostogolindu-se pe drum, dar nu ramaneau pe drum ci se rostogoleau de pe drum intr-un loc anevoie de umblat. Altele cadeau pe foc si ardeau, altele cadeau aproape de ape si nu puteau sa se rostogoleasca, desi ar fi vrut sa se rostogoleasca mai departe si sa se duca in apa.
  3. Cum imi arata acestea voi sa plece. Ii zisei : Doamna, ce folos pentru mine ca am vazut acestea si nu pricep insemnatatea lor ? –  Iscodotor esti omule, imi raspunse ea, de vrei sa cunosti cele privitoare la turn ! – Se poate Doamna, zisei, dar vreau sa povestesc fratilor mei ca sa se bucure si ei auzindu-le si sa cunoasca pe Domnul in multa slava. Te vor asculta intr-adevar multi, zise ea, insa unii dintre cei ce te vor asculta, se vor bucura iar altii vor plange, dar si acestia daca vor asculta si se vor pocai, se vor bucura. Asculta deci asemanarile acestui turn, caci iti voi descoperi totul, dar nu-mi mai face suparare cu rugaciunea ta pentru descopperire,  caci  descoperirile de tot felul acesta isi au sfarsitul lor si acum sunt la sfarsit. Totusi tu nu vei inceta  de a cere descoperiri, caci esti nerusinat.  Turnul pe care il vezi zidindu-se, sunt eu, biserica care m-am aratat tie si acum si mai inainte. Intreaba acum in privinta turnului, orice vrei si iti voi descoperi, pentru ca sa te bucuri impreuna cu sfintii. Doamna, zisei eu, pentru ca m-ai socotit odata vrednic, ca sa imi descoperi totul, descopera-mi ceea ce este cu putinta sa ti se descopere, – ti se va descoperi, ma asigura ea, numai inima ta sa fie intoarsa catre Dumnezeu si sa nu pui la indoiala ceea ce ai vazut. O intrebai : Doamna, pentru ce turnul a fost zidit pe ape ? Ti-am spus de mai inainte, raspunse ea si totusi cercetezi cu atata ravna. Cercetand deci vei afla adevarul. Asculta acum pentru ce turnul a fost zidit pe ape: Pentru ca viata voastra prin apa sa mantuit si se va mantui. Turnul insa este intemeiat pe cuvantul numelui celui Atotputernic si slavit si este tinut prin puterea Domnului.
  4. Doamna, exclamai eu, mare si minunat este lucrul acesta ! Dar cei sase tineri, care zidesc cine sunt Doamna ? Acestia sunt sfintii ingeri ai lui Dumnezeu cei care au fost creati mai intai si carora Domnul le-a incredintat toata zidirea spre a o face sa creasca, a o zidi si a stapani peste faptura intreaga, de acestia deci va fii terminata zidirea turnului. Dar ceilalti care aduc pietrele cine sunt ? si ei sunt sfinti ai lui Dumnezeu : Dar cei sase de mai inainte  sunt mai presus decat ei. Zidirea turnului se va sfarsi si toti impreuna se vor bucura imprejurul turnului si vor slavi pe Dumnezeu ca sa sfarsit zidirea. Am mai intrebat-o apoi : Doamna as dori sa cunosc soarta pietrelor si puterea lor ce fel este, mi-a raspuns: Nu ca ai fi mai vrednic decat toti ceilalti, ca sa ti se descopere aceasta, caci sunt altii mai inaintea ta si mai buni decat tine carora ar fi trebuit sa li se descopere vedeniile acestea, dar ca sa se slaveasca numele lui Dumnezeu ti sa facut si ti se vor face si de aici incolo descoperiri pentru cei nehotarati, cei care mereu chibzuiesc in inimile lor, daca acestea sunt intr-adevar sau nu sunt. Spune-le ca toate acestea sunt adevarate  si nimic nu este afara de adevar, ci toate sunt tari si sigure si bine intemeiate.
  5. Asculta acum explicarea pietrelor care se duc spre zidire. Pietrele cele in patru colturi, albe si potrivite la incheieturi sunt apostoli, episcopi, invatatori sau diaconi care au vietuit dupa sfintenia lui Dumnezeu si au indeplinit slujba de episcopi, invatatori si diaconi in curatie si sfintenie fata de alesii lui Dumnezeu. Unii dintre ei au adormit deja, iar altii sunt inca in viata. Ei intotdeauna au lucrat in unire unii cu altii, au avut pace intre ei si au ascultat unii de altii. Pentru aceasta se potrivesc incheieturile lor la zidirea turnului.  Ce inseamna oare pietrele care sunt aduse din adanc si sunt  intrebuintate la zidire si se potrivesc la incheieturi cu celelalte pietre deja zidite ? Acestia sunt cei ce au patimit pentru numele Domnului. As dori sa cunosc celelalte pietre, care sunt aduse de pe uscat, ce insemneaza Doamna? Cele ce merg la partea de jos a zidirii si nu sunt cioplite, pe acestea le-a dovedit Domnul ca bune, pentru ca au umblat pe drumul cel drept al Domnului si au urmat poruncile lui. Cele ce sunt aduse  si se pun sus la zidire, cine sunt ? – Sunt tineri in credinta si credinciosi obisnuiti. Ei sunt sfatuiti de ingeri ca sa faca bine, deoarece s-a aflat in ei rautate. Pe cine infatiseaza apoi cele puse la o parte si aruncate ? – Pe cei ce au pacatuit dar doresc sa se pocaiasca: pentru aceasta nu au fost  aruncate  departe de turn, pentru ca vor fi intrebuintati la zidire, daca se vor pocai. Cei ce se vor pocai deci, daca se vor pocai cu adevarat vor fi tari in credinta, numai daca se vor pocai acum, cat timp se zideste turnul. Iar daca se va sfarsi zidirea numai au loc ci vor fi aruncati. Numai atat vor avea, ca vor sta langa turn.
  6. Vrei sa cunosti si pe acelea care au fost taiate in bucati si au fost aruncate departe de turn ?  Acestia sunt fii nelegiuirii. Ei au crezut in chip fatarnic si nu au fost straini de niciun pacat. De aceea nu dobandesc mantuirea, pentru ca nu sunt buni de intrebuintat la zidire din pricina rautatiilor lor.  Pentru aceasta au fost sfaramate si aruncate departe, din pricina maniei Domnului pentru ca l-au maniat. Celelalte pe care le-ai vazut stand in mare numar, fara a fi aduse la zidire inchipuiesc cele aspre, pe aceia care au cunoscut adevarul dar n-au ramas in el si nici nu sau unit cu cei sfinti, pentr aceea nu sunt bune de intrebuintat.  Cine sunt apoi cele care au crapaturi ? – Acestia sunt cei care au vrasmasie unii impotriva altora in inimile lor si nu traiesc in pace intre ei, care la vedere pastreaza pacea, iar cand sunt departe unii de altii pastreaza rautatile in inima. Acestea sun crapaturile pe care le au pietrele. Cele ciuntite inchipuiesc pe aceia care au primit in adevar credinta si au cea mai mare parte la dreptate dar au si unele parti de nelegiuire. Pentru aceasta sunt ciuntite si nu intregi.  Cine sunt oare  Doamna pietrele albe si rotunde care nu se impotrivesc la zidire? – Acestia sunt cei ce au credinta dar au si bogatia lumii acesteia. Cand vine o stramtoare pentru bogatia  si afacerile lor ei se leapada de Domnul. La acest raspuns ii mai pusei iarasi o intrebare : Doamna cand vor fi ei oare buni de intrebuintat la zidire ? – Vor fi vrednici de Dumnezeu imi zise, cand se va micsora bogatia lor, care ii amageste caci precum piatra este rotunda, daca nu se ciopleste si nu isi va pierde ceva din ea, nu poate fi in patru colturi, tot asa si cei bogati din lumea aceasta daca nu se pierde din bogatia lor, nu pot fi vrednici de Domnul. Cunoaste aceasta mai intai la tine insuti; cand erai bogat nu erai bun de nimic iar acum esti bun de intrebuintat si folositor pentru viata. Fiti buni de intrebuintat pentru Dumnezeu, caci si tu vei fi luat din aceste pietre.
  7. Pietrele pe care le-ai vazut aruncate departe de turn cazand pe drum si rostogolindu-se de pe drum in locuri anevoie de umblat, sunt cei ce cred dar in urma indoelii parasesc calea cea adevarata socotind ca pot gasi o cale mai buna, se ratacesc si patimesc umbland prin locuri neumblate. Iar cele ce cad in foc si ard sunt aceia care sau departat pana la sfarsit de Dumnezeul cel viu si din pricina poftelor lor de desfranare si rautatilor pe care le-au savarsit, nu le trece prin minte sa se pocaiasca. Daca doresti sa stii cine sunt pietrele acelea, care cad aproape de apa si nu pot sa se rostogoleasca in apa ? – Acestia sunt cei ce asculta cuvantul si doresc sa se boteze in numele Domnului, dar cand li se aduce aminte de curatia adevarata se rasgandesc si umbla iarasi dupa poftele lor cele rele. Cu asta terminase lamuririle despre turn. Indrasnind o intrebai daca toate pietrele acestea care sunt aruncate si nu se potrivesc la zidirea turnului vor avea loc la turnul acesta si daca le este cu putinta pocainta.  – Pocainta le este cu putinta, imi raspunse ea, dar la turnul acesta nu se mai pot potrivi. Pentru un alt loc mult mai neinsemnat se vor potrivi dar si aceasta cand vor fi chinuiti si se vor implini zilele pacatelor lor.  Si pentru aceasta vor fi izbaviti pentru ca sau facut partasi cuvantului celui drept. Si atu7nci vor izbuti sa se izbaveasca de chinuri daca vor pune la inima faptele lor rele pe care le-au savarsit.  Iar daca nu le vor pune la inima nu vor fi mantuiti din cauza impietririi inimii lor.
  8. Cand am incetat deci de a o intreba toate acestea, imi zise: Vrei sa vezi si altceva? fiind foarte doritor de vedenii m-am bucurat mult ca voi vedea iarasi ceva. Bagand de seama aceasta batrana zambi si imi zise : – Vezi  sapte femei imprejurul turnului – da Doamna, ii raspunsei eu si ea continua : Turnul este purtat de ele dupa porunca Domnului. Asculta acum si felul lor de lucrare. Cea dintai dintre ele cu maini puternice se numeste credinta prin ea se mantuiesc alesii lui Dumnezeu. Cealalta care este incinsa in brau si are tinuta barbateasca se numeste infranarea, ea este o fiica a credintei, cine ii urmeaza este fericit in viata caci se va feri de toate faptele rele in credinta, ca va mosteni viata de dincolo  daca se tine departe de orice pofta rea. Dar celelalte cine sunt     Doamna ? Sunt fiice una alteia. Ele se numesc 1- simplitate, 2- stiinta, 3- nevinovatie, 4-sfintenie, 5-dragoste.  Daca faci deci toate faptele mamei lor poto sa traiesti. As dori Doamna sa stiu ce putere  are fiecare din ele

Pastorul lui Herma

http://apocrife.ro/pastorul-lui-herma/

 

APOCRIFE / ÎNȚELEPCIUNEA LUI SIRAH

download - Copie

Înţelepciunea lui Isus Sirah 1

1 Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inimă smerită, 2 Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El. 3 Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. 4 Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului. 5 Duhul cel Sfânt, povăţuitorul oamenilor, fuge de vicleşug, Se depărtează de minţile fără de pricepere şi Se dă în lături când se apropie fărădelegea; 6 Înţelepciunea este duh iubitor de oameni şi nu lasă nepedepsit pe cel care huleşte prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse şi pătrunde fără greş inimile şi aude toate cuvintele. 7 Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate şi ştie orice şoaptă. 8 Pentru aceea, cel care grăieşte lucruri nedrepte nu poate să se ascundă şi dreptatea răzbunătoare nu-l uită. 9 Căci chibzuinţele nelegiuitului vor fi cercetate şi zvonul vorbelor sale va ajunge până la Domnul spre pedeapsa strâmbătăţilor sale. 10 O ureche geloasă aude totul şi sunetul şoaptelor nu-i scapă. 11 Păziţi-vă deci de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinoasă aduce sufletului moarte. 12 Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre. 13 Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii. 14 El a zidit toate lucrurile spre viaţă şi făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sămânţă de pieire şi moartea n-are putere asupra pământului. 15 Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte. 16 Dar cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 2

 1 Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: „Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol. 2 Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi după viaţa aceasta vom fi ca şi cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre şi cugetarea o scânteie care se aprinde din mişcarea inimii noastre. 3 Când se va stinge, trupul nostru se va face cenuşă şi duhul se va risipi ca aerul cel uşor. 4 Numele nostru se va uita cu vremea şi nimeni nu-şi va aduce aminte de lucrurile noastre şi viaţa noastră va trece ca urma norului şi se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui şi căldura lui o îngreuiază. 5 Ca umbra de trecătoare este viaţa noastră şi sfârşitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit şi nimeni nu mai vine înapoi. 6 Veniţi deci şi să ne desfătăm cu bunătăţile cele de acum şi de făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereţii. 7 Să avem din belşug vinuri scumpe şi miresme şi să nu lăsăm să treacă florile de primăvară. 8 Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veştejesc. 9 Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea şi menirea noastră. 10 Să asuprim pe cel sărac şi drept, să nu ne fie milă de văduvă, şi de cărunteţile bătrânului încărcat de ani să nu ne ruşinăm. 11 Puterea noastră să fie legea dreptăţii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos. 12 Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereşte şi se împotriveşte isprăvilor noastre şi ne scoate vină că stricăm legea şi ne învinovăţeşte că nu umblăm cum am fost învăţaţi din copilărie. 13 El se face pe sine că are cunoştinţă despre Dumnezeu şi se numeşte: fiul Domnului. 14 El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre şi ne este greu chiar când ne uităm la el. 15 Căci viaţa lui nu seamănă cu viaţa celorlalţi şi cărările lui sunt schimbate. 16 Înaintea lui suntem socotiţi ca necuraţi şi de căile noastre se fereşte ca de o spurcăciune; el fericeşte sfârşitul celor drepţi şi se laudă că are pe Dumnezeu drept tată. 17 Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate şi să cercetăm ce i se va întâmpla ieşind din această viaţă. 18 Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi. 19 Să-l încercăm cu ocări şi cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător şi să încercăm suferinţa lui. 20 Să-l dăm unei morţi de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el”. 21 Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit. 22 Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinţeniei şi nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor. 23 Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. 24 Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.

 Înţelepciunea lui Isus Sirah 3

 1 Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. 2 În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. 3 Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. 4 Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. 5 Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. 6 Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. 7 Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. 8 Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. 9 Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui. 10 Cei nelegiuiţi vor fi pedepsiţi după cugetul lor cel viclean, pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat. 11 Defăimătorii înţelepciunii şi ai învăţăturii sunt ticăloşi, şi nădejdea lor este deşartă şi ostenelile lor fără de folos şi lucrurile lor netrebnice. 12 Femeile lor sunt fără de minte şi copiii lor sunt stricaţi şi spiţa lor este blestemată. 13 Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit şi care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor. 14 Tot aşa famenul ale cărui mâini n-au săvârşit fărădelegea şi împotriva Domnului n-a gândit cele rele; el va primi aleasă plată pentru credinţa lui şi în templul Domnului locul cel mai de dorit. 15 Căci roada bunelor osteneli este slăvită şi rădăcina înţelepciunii n-are pieire. 16 Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. 17 Că de vor şi avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrâneţile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste. 18 Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fără nădejde şi fără mângâiere vor fi în ziua judecăţii, 19 Căci neamul celui nedrept are sfârşit groaznic.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 4

1 Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea bunătăţii este nemuritoare; şi Dumnezeu o ştie şi oamenii o cunosc. 2 Când este de faţă, o urmezi şi când s-a dus, îţi pare rău după ea. Bunătatea poartă veşnică cunună, veşnic biruitoare, ieşind fără pată din lupte câştigate. 3 Mulţimea pruncilor la cei nelegiuiţi nu este de nici un folos; din mlădiţele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc şi nu vor avea temei nezdruncinat. 4 Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt şi se vor dezrădăcina de puterea vijeliei. 5 Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta deplină, rodul lor va fi netrebnic, crud la mâncare şi de nimic bun, 6 Fiindcă pruncii născuţi din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părinţilor, când stai să-i cercetezi. 7 Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. 8 Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor. 9 Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată. 10 Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ. 11 A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul. 12 Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate. 13 Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. 14 Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii. 15 Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de sfinţii Săi. 16 Dreptul care moare osândeşte pe nelegiuiţii care trăiesc, iar tinereţea ajunsă la grabnică desăvârşire osândeşte lungile bătrâneţi ale celui nedrept. 17 Vor vedea sfârşitul înţeleptului, dar nu vor înţelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el şi pentru ce l-a pus bine pentru Sine. 18 Vor vedea şi-şi vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară. 19 Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morţi, întru ruşine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi şi, muţi, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din temelie şi vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina şi pomenirea lor se va şterge. 20 Vor veni înspăimântaţi de ştiinţa păcatelor lor şi fărădelegile lor îi vor mustra faţă în faţă.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 5

1 Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale. 2 Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului. 3 Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: „Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre. 4 Nebunii de noi! Am socotit viaţa lui o nebunie şi moartea lui o ticăloşie. 5 Şi iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu şi partea lui între sfinţi! 6 Aşadar noi am rătăcit de la calea adevărului şi lumina dreptăţii n-a strălucit pentru noi şi nouă soarele nu ne-a răsărit. 7 Ne-am săturat de cărările fărădelegii şi ale pierzării; am străbătut pustietăţi neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o. 8 Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogăţia Şi toată fala ei? 9 Toate acestea au trecut ca umbra şi ca o veste care se duce pe aci încolo. 10 Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată şi a cărei urmă în apă nu poţi s-o mai găseşti şi nici trecerea ei, în mijlocul valurilor; 11 Sau ca pasărea ce zboară în aer şi a cărei călătorie nu lasă nici un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel uşor şi despicându-l cu avântul pornirii, îşi taie cale prin mişcarea penelor, iar după aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut. 12 Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se împreună la loc şi nu poţi să mai ştii care i-a fost urma. 13 Tot aşa şi noi ne-am născut şi am isprăvit cu viaţa şi nu putem să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am risipit. 14 Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulberă vântul, este ca pâcla subţire pe care o împrăştie vijelia, ca fumul pe care-l suflă o adiere şi ca amintirea unui oaspete de o singură zi care se destramă. 15 Însă cei drepţi vor fi vii în veacul veacului şi răsplata lor este la Domnul şi Cel Atotputernic are grijă de ei. 16 Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi. 17 El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor. 18 Din dreptate El Îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică Îşi va face coif. 19 Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită; 20 Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte. 21 Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor. 22 Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios. 23 Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 6

1 Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. 2 Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea popoarelor voastre”. 3 Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre. 4 Fiindcă, deşi dregători ai împărăţiei Lui, n-aţi judecat drept, nici legea n-aţi păzit-o, nici n-aţi umblat după sfatul lui Dumnezeu. 5 Groaznic şi fără de veste El va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită. 6 Celor mici, Domnul le va arăta iertare şi milă, însă cei puternici vor fi pedepsiţi cu străşnicie. 7 Stăpânul tuturor nu Se va ruşina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo mărire, căci şi pe cel mic şi pe cel mare El i-a făcut şi pronia Lui e la fel pentru toţi. 8 Însă cei puternici vor avea parte de o încercare mai grea. 9 Deci către voi, regilor, îndrept cuvintele mele ca să învăţaţi înţelepciune şi să nu cădeţi. 10 Pentru că cei ce au păzit cu sfinţenie pravila sfântă se vor sfinţi şi cei ce vor învăţa-o vor şti ce să răspundă. 11 Iubiţi deci cuvintele mele şi le doriţi şi vă veţi învăţa din ele. 12 Înţelepciunea este luminată şi neînserată şi cei care o iubesc o văd uşor şi cei care o caută o găsesc. 13 Ea iese în cale celor care o doresc şi li se arată ea, întâi. 14 Cel care se scoală pentru ea dis-de-dimineaţă nu se va osteni, căci o va afla şezând la poarta lui. 15 Cel care îşi bate capul cu înţelepciunea îndeplineşte desăvârşirea minţii şi cel care îşi pierde somnul pentru ea va fi în curând fără de grijă. 16 Ea umblă în toate părţile căutând pe cei vrednici de ea şi se arată prietenoasă în drumurile lor şi îi întâmpină în tot ce pun la cale. 17 Începutul ei este pofta cea adevărată de învăţătură. 18 Iar pofta de învăţătură are în sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar păzirea legilor ei este adeverirea nemuririi. 19 Şi nemurirea ne face să fim aproape de Dumnezeu. 20 Drept aceea, pofta înţelepciunii duce la împărăţia cea veşnică. 21 Deci dar, o, regi ai popoarelor, dacă ţineţi la tronurile şi la sceptrele voastre, cinstiţi înţelepciunea, ca în veac să domniţi. 22 Iar ce este înţelepciunea şi cum s-a făcut, sunt gata să vă spun fără să ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la începutul făpturii şi voi da la lumină cunoştinţa ei şi nu voi trece pe alături de adevăr. 23 Nu voi merge pe acelaşi drum cu pizma care roade, căci ea n-are nici o părtăşie cu înţelepciunea. 24 Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii şi un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului. 25 Drept aceea, luaţi învăţătură din cuvintele mele şi folosul va fi al vostru.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 7

1 Sunt şi eu om muritor asemenea tuturor şi coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ. 2 Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului odihnitor. 3 Şi după ce m-am născut, am respirat aerul obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu. 4 Am fost înfăşat în scutece şi am dat părinţilor grijă şi bătaie de cap. 5 Şi nici un rege n-a început altfel, când s-a născut. 6 Că toţi intră în viaţă în acelaşi fel şi ies iarăşi la fel. 7 Pentru aceea m-am rugat şi mi s-a dat înţelepciune, am chemat, şi duhul cuminţeniei a coborât în mine. 8 Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţiile deşarte faţă de ea. 9 N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi. 10 Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. 11 Împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate. 12 Şi m-am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. Totuşi eu nu ştiam că ea este născătoarea lor. 13 Am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei. 14 Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură. 15 Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor. 16 Că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor. 17 El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt, ca să ştiu întocmirea lumii şi lucrarea stihiilor. 18 Începutul şi sfârşitul şi mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile văzduhului, 19 Cursurile anilor şi rânduiala stelelor, 20 Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor, puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor şi însuşirile rădăcinilor. 21 Toate cele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învăţătură. 22 Într-adevăr, în ea se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neoprit, binefăcător, 23 Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri. 24 Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei. 25 Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească. 26 Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale. 27 Fiindcă este una, toate le poate, şi rămânând una cu sine însăşi, ea toate le înnoieşte, şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci. 28 Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune. 29 Ea este mai frumoasă decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înţelepciunea o întrece. 30 Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 8

1 Înţelepciunea ajunge cu tărie de la o margine la alta a lumii şi toate le întocmeşte preaplăcut. 2 Mi-a fost dragă şi am cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o peţesc mireasă şi am iubit mult frumuseţea ei. 3 Neamul ei cel bun şi-l preamăreşte prin petrecerea laolaltă cu Dumnezeu, şi Stăpânul a toate o are în mare iubire, 4 Fiindcă ea duce pe oameni la ştiinţa lui Dumnezeu şi ea alege lucrurile Lui. 5 Şi de este bogăţia câştig poftit în viaţă, ce este mai bogat decât înţelepciunea, care toate le lucrează? 6 Dacă cuminţenia stă în fruntea treburilor, cine este mai bun meşter decât înţelepciunea în toate câte sunt? 7 Şi de iubeşte cineva dreptatea, ostenelile înţelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne învaţă înfrânarea şi chibzuinţa, dreptatea şi bărbăţia, tot ce este mai de folos în viaţa oamenilor; 8 Şi de pofteşte cineva să aibă ştiinţă întinsă, înţelepciunea ştie cele trecute şi întrezăreşte cele viitoare, ea ştie întorsăturile cuvintelor şi dezlegările întrebărilor; ea cunoaşte de mai înainte semnele şi minunile şi întâmplările vremurilor şi ale sutelor de ani. 9 Drept aceea am hotărât să mi-o prind tovarăşă în viaţă, fiindcă ştiu că mă va sfătui cele bune şi-mi va fi mângâiere în griji şi în necazuri. 10 Şi voi avea, prin ea, mărire în adunări; şi deşi sunt tânăr, voi avea cinste în faţa celor bătrâni. 11 Mă vor găsi pătrunzător la judecăţi, şi voi apărea uimitor în faţa celor puternici. 12 Când voi tăcea, vor aştepta să încep să vorbesc; când voi vorbi, vor fi toţi cu luare aminte, şi când voi rosti o lungă cuvântare, vor pune toţi mâna la gură. 13 Prin înţelepciune voi avea nemurire şi voi lăsa celor de după mine o pomenire veşnică. 14 Voi cârmui popoare, şi seminţii străine se vor supune stăpânirii mele. 15 Tirani temuţi, când vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; mă voi arăta bun mulţimilor şi viteaz în război. 16 Şi înapoindu-mă în casa mea, cu înţelepciune mă voi odihni, căci petrecerea cu ea n-are amărăciune şi vieţuirea cu ea n-are durere, ci veselie şi bucurie. 17 Am chibzuit aceste gânduri în cugetul meu şi le-am tot purtat în inima mea şi am înţeles că nemurirea este rodul legăturii cu înţelepciunea. 18 Şi am mai înţeles că în prietenia cu ea sunt sfinte bucurii şi în faptele mâinilor sale sunt bogăţii nesfârşite şi stând în preajma ei ai câştig de minte dreaptă şi câştig de slavă ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni şi m-am străduit fel şi chip să am înţelepciune. 19 Am fost copil bun şi am avut parte de un suflet fără răutate. 20 Sau mai vârtos, aşa bun cum eram, am venit într-un trup nespurcat. 21 Ci cunoscând că nu voi putea altfel să am înţelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate că şi aceasta era înţelepciune, să ştiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului şi m-am smerit înaintea Lui şi am zis din toată inima mea:

Înţelepciunea lui Isus Sirah 9

1 „Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel care ai făcut toate cu cuvântul Tău, 2 Şi cu înţelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine, 3 Şi să cârmuiască lumea cu cuviinţă şi cu dreptate şi cu suflet drept să facă judecată, 4 Dă-mi mie înţelepciunea care stă aproape de scaunul Tău şi nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi. 5 Căci robul Tău sunt eu şi fiul roabei Tale, om slab şi cu viaţă scurtă şi puţin destoinic să înţeleg judecata şi legile. 6 Căci, chiar când ar fi cineva desăvârşit între fiii oamenilor, de-i va lipsi înţelepciunea cea de la Tine, ca nimica toată se va socoti. 7 Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca să stăpânesc poporul Tău şi să judec pe fiii şi pe fiicele Tale. 8 Tu mi-ai poruncit să zidesc templul în muntele Tău cel sfânt şi un jertfelnic în cetatea în care locuieşti, după chipul cortului celui sfânt, pe care l-ai pregătit dintru început. 9 Cu Tine este înţelepciunea care ştie faptele Tale şi care era de faţă când ai făcut lumea şi care ştie ce este plăcut înaintea ochilor Tăi şi ce este drept, potrivit poruncilor Tale. 10 Trimite această înţelepciune, din sfintele Tale ceruri, de lângă tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele şi ca să cunosc ce este bineplăcut înaintea Ta, 11 Fiindcă înţelepciunea toate le ştie şi le înţelege şi mă va povăţui înţelepţeşte în lucrările mele şi prin slava sa mă va păzi. 12 Şi astfel, faptele mele Îţi vor fi plăcute şi voi judeca poporul Tău cu dreptate şi voi fi vrednic de tronul tatălui meu. 13 Cu adevărat, ce om poate să cunoască sfatul lui Dumnezeu sau cine poate să pătrundă voinţa lui Dumnezeu? 14 Gândurile muritorilor sunt şovăielnice şi cugetările noastre sunt cu greşeală. 15 Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul şi locuinţa cea pământească împovărează mintea cea plină de grijă. 16 Cu greu ne dăm seama despre cele ce sunt pe pământ şi cu osteneală găsim cele ce sunt chiar în mâna noastră; atunci, cine a putut să pătrundă cele ce sunt în ceruri? 17 Cine a cunoscut voinţa Ta, dacă Tu nu i-ai dat înţelepciune şi dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt? 18 Astfel, s-au făcut drepte cărările celor de pe pământ şi oamenii au învăţat ceea ce este plăcut înaintea Ta, şi prin înţelepciune au cunoscut mântuirea”.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 10

1 Înţelepciunea a păzit pe primul om zidit de Dumnezeu ca să fie părintele neamului omenesc, atunci când a fost zidit întâiul. 2 Ea l-a scos din păcatul lui şi i-a dat putere să stăpânească toată făptura. 3 Fiindcă s-a depărtat de ea, mâniindu-se, cel nedrept a pierit în nebunia sa ucigaşă de frate. 4 Iar când pământul a fost acoperit de ape, înţelepciunea l-a mântuit şi pe cel drept l-a purtat în slaba arcă de lemn. 5 Când popoarele şi-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, înţelepciunea a ştiut pe cel drept şi l-a păstrat fără vină în faţa lui Dumnezeu şi l-a păzit nebiruit, când a fost să-l doboare mila de copilul său. 6 Tot ea a mântuit pe cel drept din prăpădul celor răi şi el a fugit departe de focul coborât peste cele cinci cetăţi. 7 Şi ca dovadă, arătând nelegiuirea lor, acest ţinut pustiit fumegă şi azi, pomii dau roadă în afară de vreme şi un stâlp de sare se înalţă acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot. 8 Nu le-a păsat de înţelepciune şi de aceea n-au ştiut ce este binele şi au lăsat celor care sunt în viaţă amintirea nebuniei lor, aşa încât ticăloşiile lor să nu fie înghiţite de uitare, 9 Dar înţelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credincioşi. 10 Iarăşi înţelepciunea a purtat pe căi drepte pe dreptul care fugea de mânia fratelui său, arătându-i împărăţia lui Dumnezeu şi dându-i învăţătură despre lucrurile sfinte; ea l-a îmbogăţit când el muncea din greu şi spor i-a dat în strădaniile lui. 11 Înţelepciunea l-a sprijinit când a fost să-l jecmănească stăpânii hrăpăreţi şi l-a ajutat să dobândească mari averi. 12 Ea l-a ferit de duşmani; ea l-a ocrotit de cei care îi întindeau curse; ea l-a făcut biruitor într-o luptă crâncenă, ca să-l înveţe că mai tare decât toate este cucernicia. 13 Înţelepciunea n-a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit de păcat. 14 Ea s-a coborât cu el în groapă şi în lanţurile lui nu l-a părăsit, până ce i-a dat sceptrul domniei şi puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciună pe pârâşii lui şi i-a dat o veşnică mărire. 15 Înţelepciunea a izbăvit pe poporul cel cuvios şi seminţia cea nevinovată de neamurile care o împilau. 16 Ea a pătruns în sufletul robului lui Dumnezeu şi cu semne şi cu minuni ea a ţinut piept unor regi temuţi. 17 Celor cuvioşi datu-le-a plata ostenelilor lor şi i-a călăuzit pe o cale preaminunată şi ziua le-a fost acoperământ şi noaptea lumină de stele; 18 I-a trecut prin Marea Roşie şi i-a purtat prin ape mari. 19 A acoperit cu ape pe duşmani, apoi din adâncurile mării i-a aruncat afară. 20 Pentru aceea, drepţii au jefuit pe cei necredincioşi şi au slăvit cântând numele Tău cel sfânt, Stăpâne, şi toţi laolaltă au lăudat mâna Ta care lupta pentru ei. 21 Căci înţelepciunea a deschis gura celor muţi şi limba pruncilor a făcut-o bine grăitoare.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 11

1 Făcut-a să sporească lucrările lor prin mâna sfântului prooroc, 2 Şi-au făcut cale prin pustiul cel nelocuit, şi-au întins corturile lor în locuri neumblate. 3 Au stat dârji împotriva duşmanilor lor şi au respins pe potrivnicii lor. 4 Au îndurat setea şi au chemat numele Tău şi apă li s-a dat dintr-o stâncă aspră şi din piatră şi-au astâmpărat astfel setea. 5 Ceea ce fusese pedeapsă pentru vrăjmaşi s-a făcut pentru ei, în nevoia lor, binecuvântare. 6 Şi pe când apa marelui fluviu se prefăcuse în. sânge necurat, 7 Spre pedeapsă că Faraon poruncise să ucidă pe copii, Tu ai dat celor ce-şi pierduseră nădejdea apă din belşug; 8 Şi astfel le-ai arătat prin setea de care suferiseră, cu ce pedeapsă pedepseşti pe potrivnicii lor. 9 Şi din această certare, cu toate că fuseseră certaţi cu cruţare, ei au ştiut cum sunt chinuiţi nelegiuiţii, judecaţi sub mânie. 10 Cercatu-i-ai pe unii ca un părinte care dojeneşte, iar pe ceilalţi i-ai pedepsit ca un împărat aspru care osândeşte. 11 Şi cei care erau de faţă şi cei de departe se chinuiau deopotrivă. 12 O îndoită durere i-a cuprins şi suspinau, aducându-şi aminte de lucrurile trecute. 13 Căci dându-şi seama că pedepsele lor au fost spre binele celor scăpaţi, au cunoscut puterea lui Dumnezeu, 14 Acela pe Care mai înainte L-au lepădat şi L-au avut de batjocură, mai pe urmă s-au minunat în faţa Lui, după ce au suferit o sete cu totul altfel decât cei drepţi. 15 Pentru gândurile cele neînţelegătoare ale destrăbălării lor, care îi rătăceau şi-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare şi fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stăpâne, spre pedeapsă, mulţime de animale fără minte, 16 Ca să înveţe că prin ceea ce păcătuieşte cineva, prin aceea se şi pedepseşte. 17 Nu era cu anevoie mâinii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, să trimită asupra lor mulţime de urşi şi lei fioroşi, 18 Sau de fiare nou-create, necunoscute şi pline de turbare, suflând aburi arzători, scoţând pe nas fum puturos, sau risipind din ochi înfricoşătoare fulgere. 19 Şi aceste fiare puteau să-i omoare nu numai cu muşcătura, dar să-i îngrozească şi chiar să-i ucidă cu vederea lor. 20 Şi fără de acestea, puteau să piară numai la o suflare, urmăriţi de dreptatea răzbunătoare şi vânturaţi de vântul puterii Tale; ci toate le-ai rânduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă. 21 Căci Tu pururea ai putere nemărginită şi tăriei braţului Tău cine va sta împotrivă? 22 Lumea toată, înaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpăna să se plece şi ca picătura de rouă cea de dimineaţă, ce se coboară pe pământ. 23 Şi miluieşti pe toţi, că toate le poţi şi treci cu vederea greşelile oamenilor, ca să se pocăiască. 24 Pentru că iubeşti toate cele ce sunt şi nimic nu urgiseşti din cele ce ai făcut, că dacă ai fi urât un lucru, nu l-ai fi plăsmuit. 25 Şi cum ar fi rămas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dăinui, dacă n-ar fi fost chemat de Tine la fiinţă? 26 Dar Tu ierţi tuturor, că toate ale Tale sunt, Stăpâne, iubitorule de suflete.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 12

1 Duhul Tău cel fără stricăciune este întru toate. 2 Pentru aceea pedepseşti cu măsură pe cei care cad şi, când păcătuiesc, le deschizi ochii şi-i dojeneşti, ca să se lase de răutatea lor şi să creadă întru Tine, Doamne. 3 De locuitorii cei de demult ai sfântului Tău pământ Te-ai scârbit, 4 Căci făceau lucruri nelegiuite, vrăjitoreşti şi aduceau jertfe necurate, 5 Omorând fără milă pe prunci, mâncând carne omenească şi adăpându-se cu sânge; pe aceşti jertfitori spurcaţi 6 Şi părinţi ucigaşi ai unor prunci fără de apărare ai voit să-i nimiceşti prin mâinile părinţilor noştri, 7 Aşa încât acest pământ, care este mai de cinste înaintea Ta decât toate celelalte, să primească – vrednici locuitori – pe fiii lui Dumnezeu. 8 Dar şi pe aceia ca pe nişte oameni i-ai iertat şi le-ai trimis, ca soli ai oştirii Tale pedepsitoare, tăuni care înţeapă, ca să-i ucidă cu încetul. 9 Nu pentru că n-ai fi putut supune cu război pe cei necredincioşi celor drepţi, sau să-i pierzi dintr-odată cu groaznice fiare, sau cu o poruncă scurtă, 10 Ci ai judecat să-i iei cu încetul dându-le loc de pocăinţă, deşi bine ştiai că neamul lor este viclean şi răutatea lor este firească şi răsădită înlăuntru şi că gândul lor nu se va schimba în veac, 11 Pentru că din început a fost sămânţă blestemată. Apoi nici pentru aceea că Te-ai teme de cineva, Te-ai arătat îndelung-răbdător cu păcatele lor. 12 Căci cine ar putea să-ţi zică: Ce-ai făcut? Sau cine va sta împotriva judecăţii Tale? Sau cine Te va scoate vinovat pentru neamurile cele nimicite, pe care Tu însuţi le-ai făcut? Sau cine se va ridica asupra Ta cu judecată pentru oamenii cei nedrepţi? 13 Că nu este alt dumnezeu afară de Tine, care să aibă grijă de toate şi căruia să-i dovedeşti că judecăţile Tale sunt totdeauna drepte. 14 Nu este nici împărat, nici stăpânitor care să poată să ridice ochii în faţa Ta şi să-ţi ceară socoteală pentru cei pe care i-ai nimicit. 15 Ci, fiind drept, toate le cârmuieşti cu dreptate şi socoteşti lucru nepotrivit cu puterea Ta ca să osândeşti pe cel care nu trebuie pedepsit. 16 Puterea Ta este începutul dreptăţii şi, pentru că eşti Stăpân a toate, către toţi cu îngăduinţă Te arăţi. 17 Arăţi tăria Ta celor care nu cred în atotputernicia Ta şi înfrângi cutezanţa celor care o cunosc. 18 Stăpân al puterii cum eşti, judeci cu blândeţe şi ne cârmuieşti cu multă cruţare, că la Tine este puterea, când voieşti. 19 Prin lucruri ca acestea ai învăţat pe poporul Tău că cel drept trebuie să fie iubitor de oameni şi ai dat fiilor Tăi bună nădejde, că le laşi timp să se pocăiască de păcate. 20 Că de vreme ce ai pedepsit cu atâta încetineală şi îngăduinţă pe duşmanii slujitorilor Tăi, deşi erau vinovaţi până la moarte, dându-le timp şi loc să se abată de la nelegiuirea lor, 21 Atunci cu câtă luare aminte judeci Tu pe robii Tăi, ai căror părinţi au primit de la Tine jurăminte şi legămintele unor strălucite făgăduinţe! 22 Deci când ne mustri, Tu baţi pe vrăjmaşii noştri de mii de ori mai mult, ca să ţinem în seamă bunătatea Ta, când judecăm; iar când suntem judecaţi, să nădăjduim în îndurarea Ta. 23 Drept aceea, pe cei nedrepţi care şi-au trăit viaţa nebuneşte, i-ai pedepsit cu înseşi faptele lor urâcioase. 24 Căci au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare, înşelându-se ca pruncii cei fără de înţelepciune. 25 Pentru aceea, ca unor prunci fără de minte le-ai trimis o pedeapsă de râs. 26 Iar cei care nu s-au pătruns de această certare neînsemnată vor simţi o pedeapsă vrednică de Dumnezeu. 27 Suferind şi tulburându-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe Care altădată au zis că nu-L cunosc; pentru aceea, osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 13

1 Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter; 2 Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică, sau luminătorii cerului; 3 Ei, care, desfătaţi de frumuseţea acestora, le-au luat drept dumnezei, să ştie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Însuşi este începătorul frumuseţii, este făcătorul lor. 4 Iar dacă se minunează de putere şi de lucrare, să înţeleagă din acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a făcut. 5 Căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit. 6 Dar, în acelaşi timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca aceştia rătăcesc căutând pe Dumnezeu şi străduindu-se să-L afle. 7 Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu şi cercetându-le, ei se încredinţează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute. 8 De altă parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea. 9 Că dacă au putut să adune atâta învăţătură, ca să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degrabă pe Stăpânul lumii? 10 Dar sunt cu totul ticăloşi şi şi-au pus nădejdea în lucruri fără de viaţă cei care au numit dumnezei lucrurile mâinilor omeneşti, aurul şi argintul cu meşteşug lucrat şi închipuiri de dobitoace sau piatră netrebnică, cioplită de mână de demult. 11 Un meşter lemnar a tăiat din pădure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coajă şi apoi cu îndemânarea sa a făcut din el o unealtă folositoare spre slujba vieţii. 12 Rămăşiţele de la lemnul lucrat le pune pe foc să îşi fiarbă de mâncare şi îşi potoleşte foamea. 13 Şi ce-a mai rămas dintr-acestea, nefiind de nici o treabă, pentru că este lemn strâmb şi noduros, îl ciopleşte ca să-i treacă de urât şi, potrivindu-l şi meşteşugindu-l, l-a făcut asemenea cu chipul de om. 14 Sau l-a făcut asemenea vreunui dobitoc de nimic şi, vopsindu-l peste tot şi rumenindu-l la faţă cu vopsea roşie, i-a ascuns toate metehnele. 15 Apoi i-a făcut în perete bună aşezare, l-a pus acolo şi l-a întărit cu piroane de fier. 16 El are grijă de idol să nu cadă, ştiind bine că nu-şi poate ajuta singur, căci nu este decât un chip care are nevoie de ajutor. 17 Dar el se roagă chipului pentru averea sa, pentru nunţile sale şi pentru fiii săi şi nu se ruşinează a vorbi către lucrul cel neînsufleţit. 18 El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viaţă celui mort şi de ajutor celui ce nu poate să dea nici unul; el se roagă de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare. 19 Ca să-şi pună la adăpost averea, alergătura şi izbânda muncii sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 14

1 Altul voind să meargă pe apă şi să călătorească prin cumplitele valuri se roagă la un lemn mai şubred decât luntrea care îl poartă. 2 Această luntre a fost născocită de pofta de câştig şi a întruchipat-o agerimea lucrătorului. 3 Ci, o, Părinte, pronia Ta o cârmuieşte, Tu, Care ai deschis cărări în mare şi drum nerătăcitor în volbura valurilor. 4 Şi cu aceasta arătat-ai că poţi să izbăveşti din orice primejdie, aşa încât cineva, chiar fără să aibă ştiinţa corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voieşti ca preaînţeleptele Tale lucrări să rămână deşarte, de aceea oamenii, încredinţându-şi viaţa unui lemn de tot slab, 5 Trec prin valuri pe o plută şi scapă de moarte. 6 Iar de demult, când au pierit trufaşii uriaşi, nădejdea întregii lumi a scăpat într-o barcă şi barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat omenirii sămânţa urmaşilor. 7 Şi binecuvântat este lemnul care slujeşte la o trebuinţă binecuvântată. 8 Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, şi el şi acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu. 9 Că Dumnezeu urăşte deopotrivă şi pe nelegiuiţi şi nelegiuirea lor. 10 Lucrul şi lucrătorul var fi deopotrivă pedepsiţi. 11 Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetaţi spre pieire, fiindcă, deşi sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor şi laţ pentru picioarele celor fără de minte. 12 Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, şi născocirea lor a fost pierderea vieţii. 13 Fiindcă n-au fost de la început şi nu vor fi totdeauna. 14 Prin deşarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârşit este hotărât înaintea lui Dumnezeu. 15 Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul şi pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinsteşte acum ca pe un dumnezeu şi a rânduit celor din casa sa taine şi slujbe. 16 După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege şi, din poruncile tiranilor, a ieşit cinstirea chipurilor cioplite. 17 Când popoarele nu puteau să-i cinstească de faţă, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat şi potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, aşa încât să dea celui ce nu era de faţă aceleaşi sârguincioase închinări ca şi cum ar fi de faţă. 18 Şi pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neştiutori au fost şi ei împinşi de pofta de slavă a meşterului. 19 Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, şi-a pus tot meşteşugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă. 20 Iar mulţimile, înşelându-se prin frumuseţea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om. 21 Şi aceasta a fost o înşelăciune pentru viaţa oamenilor, că ei, bătuţi de nevoi sau robiţi de tiranie, au dat pietrelor şi lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ. 22 Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoaşterea lui Dumnezeu, ci, vieţuind – din întunericul minţii lor – în război necurmat, au numit pace atâtea rele. 23 Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârşeau taine ascunse sau beţii nebuneşti după barbare obiceiuri. 24 Şi nici viaţa, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare. 25 Toate se învălmăşesc în sânge şi ucidere, în furtişag şi vicleşug, în stricăciune şi necredinţă, în răzvrătire şi jurământ strâmb, 26 În prigonirea celor buni şi uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor şi răsturnarea trupeştilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor şi desfrânare şi dezmăţ sub ochii tuturor. 27 Căci închinarea la idolii cei deşerţi, care nici n-ar trebui pomeniţi, este începutul, pricina şi sfârşitul a tot răul. 28 Desfătările lor sunt nişte bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate şi jură strâmb cu uşurinţă. 29 Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea. 30 Şi din două părţi pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greşit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, şi al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, dispreţuind tot ce este sfânt. 31 Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoşilor, aceea prigoneşte pururea păcatul celor ce au greşit.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 15

1 Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat, îndelung-răbdător şi cu milă cârmuitor a toate. 2 Chiar când păcătuim, ai Tăi suntem, noi cei ce cunoaştem puterea Ta, dar nu vom păcătui, ştiind bine că suntem din numărul celor număraţi ai Tăi. 3 Că a Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea Ta este rădăcina nemuririi. 4 Pe noi nu ne-au înşelat născocirile omeneşti ale unui meşteşug viclean; ici truda deşartă a zugravilor, adică chipul mânjit cu multe feluri de vopsele, 5 A cărui înfăţişare aţâţă patima celor nebuni, cu pofta chipului neînsufleţit al unei arătări fără viaţă. 6 Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici să aibă asemenea nădejdi, şi cei care le fac şi cei care le poftesc şi li se închină. 7 Olarul frământă pământul moale cu osteneală şi face spre slujba noastră orice vas şi din acelaşi pământ face vase spre curată întrebuinţare şi altele dimpotrivă, dar toate asemenea; şi care vas de ce treabă să fie, hotărăşte olarul. 8 Apoi cu nelegiuită trudă, din acelaşi pământ, tot el scoate un deşert chip de idol, el care, cu puţin mai înainte, din pământ a fost făcut şi după puţin se va întoarce iarăşi de unde a fost luat, când se va cere să dea sufletul cu care este dator. 9 Dar el se îngrijeşte nu de aceea că puterile lui slăbesc, nici că viaţa este scurtă, ci se ia la întrecere cu meşterii aurari şi argintari şi face ce fac făurarii în aramă şi, ca mare cinste pentru el, ţine să facă chipuri amăgitoare. 10 Inima lui este cenuşă şi nădejdea lui mai slabă ca pământul şi viaţa lui mai mică în cinste decât lutul. 11 Fiindcă el n-a cunoscut pe Făcătorul său, şi pe Cel care i-a insuflat duhul faptelor şi a pus în el putere de viaţă, 12 Ci socoteşte că viaţa noastră este jucărie şi traiul nostru ca un târg de câştig, pentru că – aşa zic ei – trebuie să câştigi bani în orice chip, chiar făcând rău. 13 Dar bine să ştie că păcătuieşte mai mult decât toţi ceilalţi acela care, din acelaşi lut, scoate vase care se pot uşor sparge şi chipuri idoleşti. 14 Ci toţi aceştia sunt mai nebuni şi mai de plâns decât sufletul unui copil; sunt toţi duşmanii poporului tău şi asupritorii lui; 15 Căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă. 16 Cel care i-a făcut a fost un om, şi cel care a primit duhul în dar, tocmai el i-a închipuit, căci nici un om nu poate să facă un dumnezeu la fel cu el. 17 El fiind muritor, el face un lucru fără viaţă cu mâinile lui nelegiuite, el preţuieşte mai mult decât idolii săi, fiindcă el este viu, iar aceia nicidecum. 18 Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase, care, după prostia lor, sunt mai rele decât celelalte. 19 N-au în ele nici o bunătate care să ni le facă dragi şi ele sunt în afară şi de la lauda lui Dumnezeu, şi de la binecuvântarea Lui.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 16

1 Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiţi prin unele făpturi ca acestea şi au fost chinuiţi de mulţime de fiare. 2 În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău şi foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepeliţă. 3 Aşa încât unii (Egiptenii), deşi pofteau să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit şi de mâncarea de nevoie, iar ceilalţi, după puţină lipsă, au avut o hrană nouă. 4 Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori, iar celorlalţi numai să li se arate cum sunt chinuiţi vrăjmaşii lor. 5 Iar când a venit peste ei înfricoşata mânie a fiarelor şi se prăpădeau muşcaţi de şerpii cei cumpliţi, aprinderea Ta n-a ţinut până la urmă. 6 Ei au fost tulburaţi puţină vreme, ca să se îndrepteze şi au avut un semn de mântuire, ca să-şi aducă aminte de poruncile legii Tale; 7 Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor. 8 Şi prin aceasta arătat-ai vrăjmaşilor noştri că Tu eşti Cel Care izbăveşti de tot răul. 9 Pentru că înţepătura lăcustelor şi a muştelor le-a adus moartea şi n-a mai fost nici un chip să-şi scape viaţa, fiindcă meritau o asemenea pedeapsă. 10 Iar pe robii Tăi nici dinţii balaurilor celor veninoşi nu i-au biruit, căci mila Ta a venit şi i-a vindecat, 11 Ca să-şi aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniţi şi apoi degrabă vindecaţi, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinaţi de la bunătăţile Tale. 12 Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă. 13 Căci Tu stăpâneşti peste viaţă şi peste moarte şi cobori până la porţile locuinţei morţilor şi iar ridici. 14 Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieşit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuinţa morţilor. 15 Iar de mâna Ta nu este cu putinţă nimănui să scape. 16 Nelegiuiţii care s-au lepădat de a Te cunoaşte au fost bătuţi cu puterea braţului Tău; ape năprasnice, grindină şi ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit. 17 Şi, ce este mai minunat, focul ardea şi mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepţi. 18 Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredincioşi, şi ei să vadă şi să cunoască cum că îi prigoneşte judecata lui Dumnezeu. 19 Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele ţării celor nedrepţi. 20 Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească şi i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, şi care avea toată dulceaţa şi plăcea tuturor. 21 Şi pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta faţă de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea. 22 Iar zăpada şi gheaţa răbdau focul şi nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă şi în ploi, a mistuit roadele vrăjmaşilor; 23 Şi iarăşi acelaşi foc îşi lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepţi, 24 Pentru că făptura, slujindu-ţi ţie, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepţi şi se domoleşte spre facerea de bine a celor care se încred în Tine. 25 Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinţei celor care Te rugau; 26 Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să înveţe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ţine în viaţă pe acei care cred în Tine. 27 Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o uşoară rază a soarelui. 28 Ca să se înţeleagă că trebuie să mânecăm şi să-ţi mulţumim mai înainte de răsăritul soarelui şi să ne rugăm ţie din revărsatul zorilor. 29 Iar nădejdea celui nemulţumitor se va topi ca gheaţa de iarnă şi se va scurge ca o apă nefolositoare.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 17

1 Judecăţile Tale sunt mari şi anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învăţătură sunt în rătăcire. 2 Nelegiuiţii, având încredinţarea că pot să asuprească neamul sfânt, zăceau închişi sub acoperişurile lor – înlănţuiţi de întuneric şi robii unei nopţi fără ziuă – şi fugari erau de la veşnica Ta purtare de grijă. 3 Şi când socoteau că vor rămâne ascunşi cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiţi au fost şi înspăimântaţi amarnic şi tulburaţi au fost de năluciri. 4 Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoşau şi arătări posomorâte îi umpleau de groază. 5 Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze şi văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoşătoare. 6 Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine şi, zguduiţi de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările şi mai grozave încă. 7 Meşteşugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine. 8 Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele şi tulburările, chiar ei zăceau acum plini de ruşinoasă spaimă. 9 Şi măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze, totuşi fiarele care treceau şi şerpii care fluierau îi îngrozeau, şi se topeau de frică şi închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părţile. 10 Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se ştie vinovată şi mustrată ea de sine însăşi; ea îşi vede mărită nenorocirea, 11 Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată. 12 Şi când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii şi mai mult, dacă nu ştii care este pricina de unde îţi vine chinul. 13 Iar ei – în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri şi care venise peste ei din iadul priponit – dormind de-a valma, 14 Aci se zbăteau îngroziţi de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neaşteptată şi fără de veste pusese stăpânire peste ei. 15 Şi tot aşa ceilalţi, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi ca într-o închisoare fără zăvoare. 16 Şi plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucaţi fără de veste, îndurau această nenorocire fără scăpare, 17 Fiindcă toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de întuneric. Şi atunci vântul şuierător şi glasul cu bun viers al păsărilor din desişuri şi năvala apelor aprige 18 Şi bubuitul stâncilor care se prăvălesc şi fuga nevăzută a animalelor săritoare şi răcnetul fiarelor cumplite şi sunetul care se frânge şi se răsfrânge în peşterile munţilor – acestea toate îi făceau să-şi dea duhul de frică. 19 Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină şi fără împotrivire îşi vedea de lucrul său, 20 Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, şi ei pentru ei înşişi erau mai grea povară decât acel întuneric.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 18

1 Pentru cuvioşii Tăi strălucea lumină mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, fără să le vadă chipul şi, cu toate suferinţele lor de până aci, îi fericeau. 2 Şi pentru că după atâtea asupriri – Israel nu se răzbuna asupra lor – Egiptenii le mulţumeau şi le cereau iertare de relele pe care ei le făcuseră. 3 În loc de întuneric, ai dat cuvioşilor Tăi stâlp de foc arzător, care să-i călăuzească în acea călătorie necunoscută; soare nevătămător le-ai dat în drumul lor cel plin de slavă. 4 Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiţi de lumină şi să fie închişi în întuneric, ca unii care ţineau închişi pe fiii Tăi, aceia prin care trebuia să se dea veacului nestricăcioasa lumină a legii Tale. 5 Şi când s-au sfătuit să ucidă pe pruncii celor cuvioşi ai Tăi, unul dintre aceşti prunci a fost aruncat şi a scăpat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat mulţime de copii şi pe ei pe toţi i-ai înecat în valurile mării. 6 Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de părinţii noştri, ca – ştiind bine în ce jurăminte crezuseră – nădăjduind întru ele, să se veselească. 7 Iar poporul Tău a văzut şi mântuirea celor drepţi şi pieirea vrăjmaşilor. 8 Şi precum ai pedepsit pe potrivnici, tot aşa, chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit. 9 Copiii evlavioşi ai celor drepţi jertfeau în ascuns ţi statorniceau toţi într-un gând legământul cel dumnezeiesc, ca sfinţi părtaşi să fie deopotrivă la aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii, cântând laudele părinţilor. 10 Iar cu cântecele lor se însoţeau ţipetele risipite ale vrăjmaşilor şi se auzeau bocetele lor pentru copiii ucişi. 11 Robul şi stăpânul erau pedepsiţi cu aceeaşi pedeapsă şi omul de rând îndura aceleaşi dureri ca şi regele. 12 Toţi deopotrivă aveau morţi fără de număr, dar din acelaşi soi de moarte, şi cei ce rămăseseră în viaţă nu puteau face faţă cu înmormântările, de vreme ce într-o clipă tot ce era mai de seamă în neamul lor pierise. 13 Ei, care nu voiseră să creadă din pricina vrăjitorilor lor, când le-au pierit cei dintâi născuţi ai lor, au mărturisit că Israel este poporul lui Dumnezeu. 14 Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate şi noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumătate, 15 Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul cer şi din scaunele împărăteşti, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ hotărât pieirii, 16 Şi aducând – ca o sabie ascuţită – porunca Ta cea fără de schimbare, stătea şi umplea toate de moarte şi ajungea până la cer, rezemându-se de pământ. 17 Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi tulburară şi spaime neaşteptate au năvălit asupra lor. 18 Azvârliţi încoace şi încolo pe pământ şi pe jumătate morţi, ei dădeau pe faţă pricina pentru care mureau. 19 Căci vedeniile care îi îngroziseră le destăinuiseră lucrul pentru care pătimesc atât de rău ca să nu moară de neştiinţă. 20 Încercarea morţii a atins şi pe cei drepţi şi mulţi au pierit în pustiu, dar mânia Ta nu a ţinut multă vreme. 21 Căci un om fără vină a luat degrabă partea celor vinovaţi, având ca arme ale slujbei sale rugăciunea şi tămâia de împăcare, şi a stat împotriva mâniei Tale, şi primejdiei morţii i-a pus un capăt, arătându-se pe sine că este robul Tău. 22 El a biruit mulţimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe Cel care îi pedepsea şi pomenind jurămintele făcute părinţilor şi legământul cu Israel. 23 Când morţii, căzuţi unii peste alţii, au ajuns grămezi, el a stat la mijloc, a potolit mânia şi a închis pieirii calea care ducea spre cei vii. 24 Căci în veşmântul preoţesc, lung până la glezne, era toată lumea, şi numele slăvite ale părinţilor erau săpate pe cele patru şiruri de pietre scumpe, iar măreţia Ta pe diadema de pe cap. 25 Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat şi s-a temut, căci singură ispita mâniei Tale era destulă.

Înţelepciunea lui Isus Sirah 19

1 Ci o mânie neîndurată prigoneşte pe nelegiuiţi până la sfârşit, fiindcă Dumnezeu ştia de mai înainte ce vor face ei, 2 Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israel să plece şi cu mare stăruinţă i-au grăbit la drum, vor avea păreri de rău şi vor începe să-i urmărească. 3 Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe morţii lor şi plângeau încă la mormintele celor ucişi, un alt gând nebunesc le-a venit şi au început, ca pe nişte fugari, să urmărească pe aceia pe care îi grăbiseră cu rugăminţi să plece de la ei. 4 La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici, şi despre cele mai înainte întâmplate nu mai aveau ţinere de minte, ca să se împlinească şi ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei; 5 Aşa încât poporul Tău să săvârşească necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică. 6 Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tăi să se păzească nevătămaţi. 7 Astfel un nor umbrea tabăra lor; din apa care mai înainte era acolo s-a făcut pământ uscat, iar din Marea Roşie, cale fără de piedică şi câmpie cu pajişte din valurile zbuciumate. 8 Şi pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care îl ocrotea mâna Ta, şi minunate lucruri a văzut. 9 Şi ca nişte cai din câmpia cu iarbă şi ca nişte miei care zburdă, ei Te preaslăveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbăvit. 10 Fiindcă îşi aduceau mereu aminte de cele ce se întâmplaseră în-ţara pribegiei lor, cum pământul, în locul altor vietăţi, a scos la iveală tăuni, iar Nilul în loc de peşti a vărsat o mulţime de broaşte. 11 Şi mai pe urmă, au văzut o nouă odrăslire de păsări, când, fiind purtaţi de poftă, ei au cerut mâncăruri de desfătare. 12 Şi, spre împlinirea dorinţii lor, nor de prepeliţe s-a ridicat dinspre mare; 13 Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoşi – şi nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere – şi au pătimit cu dreptate pentru răutăţile lor. 14 Căci s-au purtat cu ură crâncenă faţă de cei străini. Unii n-au voit să primească pe trecătorii necunoscuţi, dar aceştia au adus în robie pe străinii care le făcuseră bine. 15 Şi nu numai aceasta, ci mai este încă un lucru, că adică aceia primeau pe cei străini cu duşmănie. 16 Pe când aceştia au primit poporul Tău cu bucurie, iar după ce l-au făcut părtaş la aceleaşi drepturi ca şi ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri. 17 Pentru care au fost pedepsiţi cu orbire, ca şi aceia care dădeau năvală la porţile celui drept, când, cuprinşi de întuneric nepătruns, căutau fiecare ieşirea porţii. 18 Căci stihiile schimbau între ele însuşirile lor, precum la un instrument cu coarde sunetele schimbă măsura, dar păstrează tonul – ceea ce se poate vedea lămurit din cercetarea faptelor. 19 Vietăţile de pe pământ se făceau vietăţi de apă, iar cele ce înotau treceau pe pământ. 20 Focul ardea în apă dincolo de puterea sa, iar apa îşi pierdea însuşirea ei de a stinge. 21 Flăcările focului nu mai vătămau carnea plăpândelor dobitoace care umblau primprejur şi nu topeau acea hrană venită din cer, care semăna cu bruma ce se topeşte uşor. 22 Întru toate, Doamne, ai preamărit pe poporul Tău şi l-ai făcut de cinste şi nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea şi în tot locul ai stat în preajma lui.

 http://www.theophilos.3x.ro

APOCRIFE Iudita 

download - Copie

Iudita 

Iudita 1

 1 Era în anul al doisprezecelea al lui Nabucodonosor, care domnea peste Asirieni, la Ninive, cetatea cea mare. Arpaxad domnea atunci peste Mezi la Ecbatana. 2 El a înconjurat această cetate cu un zid de pietre, tăiate în patru colţuri, lungi de şase coli şi late de trei coţi, şi i-a făcut ziduri înalte de şaptezeci de coţi şi groase de cincizeci de coţi. 3 La porţi a ridicat turnuri de o sută de coţi înălţime şi şaizeci de coţi la temelie. 4 Şi i-a făcut porţi înalte de şaptezeci de coţi şi late de patruzeci de coţi, prin care să iasă oştirea şi pedestrimea. 5 În vremea aceea Nabucodonosor, regele Asirienilor, a făcut război regelui Arpaxad în marea câmpie din ţinutul Ragau. 6 De partea lui erau alăturate toate popoarele din munţi, de la Eufrat, Tigru şi Hidaspe, şi din câmpiile supuse lui Arioh, regele Elimeilor. Şi astfel popoare multe s-au adunat pentru a lua parte la bătălia fiilor lui Heleud. 7 Dar Nabucodonosor, regele Asirienilor, a trimis ştire la toţi locuitorii Persiei şi la toţi locuitorii dinspre apus, la locuitorii Ciliciei şi Damascului, ai Libanului şi Antilibanului, precum şi la cei care locuiesc pe ţărmul mării, 8 Şi la neamurile sălăşluite în Carmel şi în, Galaad şi în Galileea de sus şi în marea câmpie a Esdrelonului, 9 Şi la toţi câţi erau în Samaria, şi în cetăţile ei şi la cei de dincolo de Iordan, până la Ierusalim, Bataneea, Helous, Cadeş, fluviul Egiptului, Tahpanhes, Ramses şi ţinutul Goşen, 10 Până dincolo de Tanis şi de Memfis, şi la toţi locuitorii Egiptului până la hotarele Etiopiei. 11 Dar locuitorii acestor ţinuturi au nesocotit cuvântul lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, şi nu s-au unit cu el la război, fiindcă ei nu se temeau de el, ci-l socoteau ca pe un egal. Ei au trimis deci pe crainicii lui înapoi cu mâinile goale şi ruşinaţi. 12 Atunci Nabucodonosor s-a mâniat foarte împotriva tuturor acestor ţări. El s-a jurat pe tronul său şi pe regatul său să se răzbune şi să pustiiască cu sabia ţinuturile Ciliciei, Damascului, Siriei, ca şi pe cele ale Moabului, ale Amoniţilor, Iudeii şi Egiptului, până la hotarele celor două mări. 13 În anul al şaptesprezecelea el a pornit război împotriva regelui Arpaxad, biruindu-l. El a răsturnat toată armata lui, călărimea lui, carele lui, 14 Şi a supus cetăţile lui şi a ajuns până la Ecbatana. Acolo el a cuprins turnurile, a pustiit pieţele, făcând un lucru de ruşine din toată podoaba ei. 15 Iar pe Arpaxad l-a prins în munţii Ragau, l-a străpuns cu suliţele şi în ziua aceea l-a nimicit cu totul. 16 Şi el s-a întors apoi la Ninive cu oştirea lui şi cu o mare mulţime care se unise cu ea, o gloată numeroasă de oameni înarmaţi. Şi acolo s-au dedat la ospeţe, el şi oştirea lui, timp de o sută douăzeci de zile.

 Iudita 2

 1 În anul al optsprezecelea, în ziua a douăzeci şi doua din prima lună, s-a zvonit la palat că Nabucodonosor, regele Asirienilor, avea să se răzbune pe întreg ţinutul acela după cum zisese. 2 Deci a chemat pe toţi slujitorii, dregătorii, căpeteniile şi toţi războinicii săi şi a ţinut cu ei un sfaţt tainic. 3 Şi ei au hotărât să nimicească tot trupul care n-ar urma porunca lui. 4 Şi după ce s-a isprăvit sfatul, Nabucodonosor, regele Asirienilor, a chemat pe Olofern, căpetenia oştirii sale, care era al doilea în cârmuire după el, şi i-a zis: 5 „Aşa porunceşte marele rege, stăpânul lumii: Porneşte şi ia cu tine oameni de toată încrederea în puterea lor, o sută douăzeci de mii de pedestraşi, iar cai şi călăreţi douăsprezece mii; 6 Şi să te îndrepţi spre întregul ţinut de la soare-apune, fiindcă ei n-au ascultat de porunca gurii mele. 7 Şi să le spui să pregătească pentru mine pământul şi apa, fiindcă în furia mea voi porni împotriva lor şi voi acoperi toată întinderea ţării cu picioarele războinicilor mei şi o voi da spre jaf. 8 Răniţii lor să umple văgăunile stâncilor şi toate râurile, Eufratul să fie plin de cadavre, când va fi să-l treci, 9 Iar pe robii lor îi voi târî până la capătul pământului. 10 Deci porneşte şi-mi supune întregul lor ţinut. Şi dacă se vor preda ţie, să mi-i păstrezi pentru ziua pedepsei lor. 11 Pe cei ce nu vor să se supună, să nu-i cruţe ochiul tău, ci pretutindeni dă-i morţii şi jafului, 12 Căci pe viaţa şi pe regatul meu am jurat şi cu mâna mea voi împlini jurământul. 13 Tu deci nu călca nici una din poruncile stăpânului tău, ci împlineşte-le precum ţi-am poruncit şi nu zăbovi! 14 Şi după ce Olofern a ieşit de la rege, a chemat la sine pe toţi conducătorii, pe căpeteniile şi pe mai-marii oştirii asiriene. 15 A numărat trupele alese pentru luptă, o sută douăzeci de mii de oameni şi douăsprezece mii de arcaşi călări. 16 I-a pus în rând, cum se pune o oştire gata de război, 17 Şi a luat o parte mare mulţime de cămile, de asini şi de catâri pentru dus poverile lor, iar oi, boi şi capre, nenumărate, pentru hrana lor, 18 Precum şi bogăţie de merinde pentru fiecare ostaş, şi aur şi argint foarte mult din palatul regelui. 19 Şi a pornit la drum, el şi toată oştirea lui, ca să o ia înaintea regelui Nabucodonosor, încât cu carele şi călăreţii şi cu pedestrimea cea aleasă să acopere toată faţa pământului spre apus. 20 Şi mulţimea care i-a însoţit pe ei era ca lăcustele de numeroasă şi ca nisipul pământului; mulţimea lor era nenumărată. 21 Şi el a ieşit din Ninive şi s-a îndreptat spre şesul Bectelet, trei zile de drum. Şi şi-a aşezat tabăra de la Bectelet până aproape de muntele care se află la miazănoapte de Cilicia de sus. 22 După aceasta a luat întreaga sa oştire, pedestraşii, călăreţii şi carele, şi a plecat de acolo în munte. 23 Şi el a împrăştiat pe Put şi Lud şi a jefuit pe fiii lui Rasis şi pe fiii lui Ismael, care locuiesc la marginea pustiului, spre miazăzi de ţara Heteilor. 24 El a trecut Eufratul şi a străbătut Mesopotamia şi a nimicit toate cetăţile întărite de pe râul Abrona şi a ajuns până la mare. 25 El a cuprins ţinutul Ciliciei şi a nimicit tot ce îi ieşea în cale şi a ajuns până la hotarele de miazăzi ale lui Iafet, în faţa Arabiei, 26 Şi a împresurat pe toţi fiii lui Madian, a ars aşezările şi a jefuit stânile lor. 27 Apoi a coborât în câmpia Damascului, pe vremea secerişului, şi a pârjolit toate lanurile şi a nimicit toate turmele de oi şi cirezile de vite, a jefuit cetăţile lor şi a pustiit toate ţarinile lor, iar pe tinerii lor i-a trecut prin sabie. 28 Atunci i-a cuprins frica şi tremurul pe toţi locuitorii de pe malul mării, din Sidon, din Tir şi din Aco, şi toţi locuitorii din Iamnia, din Aşdod şi din Ascalon se îngrozeau de el.

 Iudita 3

 1 Atunci au trimis la el soli purtători de veşti de pace, zicând: 2 „Iată, noi stăm înaintea ta ca roi ai regelui Nabucodonosor; fă cu noi ceea ce ţi se pare bun înaintea feţei tale. 3 Iată, locuinţele noastre, toate ţarinile noastre, turmele şi cirezile şi toate stânile aşezărilor noastre sunt înaintea ta ca să faci cu ele cum îţi va plăcea. 4 Iată, şi cetăţile noastre şi locuitorii din ele sunt robii tăi! Vino şi fă cu ei cum crezi că este bine în ochii tăi!” 5 Şi solii au venit la Olofern şi i-au spus lui vestea lor de pace. 6 El s-a coborât cu oastea pe ţărmul mării, a pus străji în cetăţile întărite şi a luat dintre ei pentru oştire oameni aleşi. 7 Şi locuitorii acestor cetăţi şi ale tuturor celor dimprejur l-au primit cu cununi, cu dansuri şi cu tobe. 8 Cu toate acestea el a pustiit întregul lor ţinut şi dumbrăvile lor le-a tăiat, având de gând să nimicească toţi zeii pământului, ca toate popoarele să i se închine lui Nabucodonosor şi toate limbile şi neamurile să se roage acestuia ca la un dumnezeu. 9 Şi aşa a ajuns el la Esdrelon, aproape de Dotaia, care se află în faţa marelui şes al lui Iuda, 10 Şi şi-a aşezat oştirea între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi adune toate poverile oştirii sale.

 Iudita 4

1 Când au auzit fiii lui Israel care locuiau în Iudeea, de tot ceea ce Olofern, căpetenia lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, a făcut popoarelor şi cum le-a jefuit toate templele lor şi le-a nimicit, 2 S-au înspăimântat grozav în faţa lui şi s-au tulburat pentru Ierusalim şi pentru templul Domnului Dumnezeului lor, 3 Fiindcă nu trecuse multă vreme de când se întorseseră ei din robie şi abia de curând tot poporul Iudeii se strânsese la un loc şi, după pângărirea care se întâmplase, odoarele sfinte, jertfelnicul şi templul fuseseră iarăşi sfinţite. 4 Şi ei au trimis în ţinutul Samariei şi în sate şi la Bet-Horon şi la Belmain şi la Ierihon şi la Hoba şi la Haţor şi în valea Salemului; 5 Şi au ocupat toate vârfurile munţilor celor mai înalţi şi au întărit toate satele muntelui şi au adunat în sate merinde, pregătindu-se de război, căci lanurile lor fuseseră secerate de curând. 6 Ioachim, marele preot din zilele acelea în Ierusalim, a scris locuitorilor din Betulia şi din Betomestaim din preajma Esdrelonului, către câmpia de lângă Dotain, 7 Să întărească trecătorile muntelui, fiindcă prin ele drumul răzbea spre Iudeea şi era uşor să împiedice trecerea, căci o trecătoare era îngustă, cât pentru doi oameni alături. 8 Şi fiii lui; Israel au făcut întocmai după porunca marelui preot Ioachim şi a bătrânilor poporului lui Israel, care ţineau sfat în Ierusalim. 9 Atunci întreg Israelul a strigat către Dumnezeu cu mare râvnă şi s-a smerit cu ardoare. 10 Atât ei cât şi femeile şi copiii lor, vitele şi străinii şi simbriaşii şi robii cumpăraţi s-au încins cu sac peste coapsele lor. 11 Şi tot Israelul, bărbaţi, femei şi copii, locuitori ai Ierusalimului, au căzut cu faţa la pământ în templu, şi-au presărat cenuşă în cap şi au întins mâinile înaintea Domnului. 12 De asemenea au îmbrăcat şi jertfelnicul cu sac şi au strigat către Dumnezeul lui Israel într-un cuget şi cu înfocare, ca să nu lase pradă pe copiii lor uciderii şi pe femeile lor răpirii, cetăţile moştenirii lor nimicirii, şi templul pângăririi şi ocării şi batjocurii neamurilor. 13 Şi Domnul a auzit glasul lor şi a văzut supărarea lor, şi poporul din toată Iudeea şi locuitorii Ierusalimului au postit mai multe zile în faţa templului Domnului celui Atotputernic. 14 Şi marele preot Ioachim, împreună cu toţi preoţii stătători şi slujitori înaintea Domnului, încinşi cu sac peste coapse, aduceau arderea de tot de fiecare zi şi juruinţele şi darurile de bună voie ale poporului. 15 Şi cu cenuşă presărată pe mitrele lor strigau către Domnul din toată puterea lor, ca să caute cu îndurare către întregul neam al lui Israel.

Iudita 5

1 Lui Olofern, căpetenia oştirii asiriene, i-a sosit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munţilor şi că au întărit orice pisc înalt, iar în câmpii au aşezat obstacole. 2 Atunci, tulburat de mânie, a chemat pe toate căpeteniile Moabului şi pe toţi căpitanii Amoniţilor şi pe toţi satrapii de pe ţărmul mării, 3 Şi le-a grăit: „Spuneţi-mi fii ai lui Canaan, cine este poporul acesta care locuieşte în munte, ce fel de cetăţi sunt acestea în care el locuieşte, care este numărul oştirii lui şi pe ce se sprijină puterea şi dârzenia lui, şi cine este rege conducător al oştirii lui? 4 Şi pentru ce numai el mă dispreţuieşte dintre toţi locuitorii din ţinutul dinspre apus şi nu iese întru întâmpinarea mea?” 5 Atunci Ahior, căpetenia fiilor lui Amon, a luat cuvântul şi a zis: „Să asculte stăpânul meu cuvântul din gura robului său, căci vreau să-ţi spun adevărul despre poporul acesta, care sălăşluieşte în munte alături de tine, şi să nu iasă minciună din gura robului tău! 6 Oamenii aceştia sunt urmaşii Caldeilor, 7 Şi înainte vreme au locuit în Mesopotamia. şi fiindcă ei nu au voit să se închine dumnezeilor părinţilor lor, care locuiau în ţara Caldeilor, 8 S-au lepădat de legea părinţilor lor şi s-au închinat Dumnezeului cerului, Dumnezeului pe Care L-au cunoscut. Şi din această pricină părinţii lor i-au izgonit din ţara dumnezeilor pe care îi părăsiseră, şi atunci ei au fugit în Mesopotamia, unde au locuit vreme îndelungată. 9 Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să lase sălaşurile şi să plece în ţara Canaanului. Şi ei s-au aşezat în el şi s-au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu turme nenumărate. 10 Pe urmă s-au coborât în Egipt, din pricină că o foamete bântuia în tara Canaanului, şi s-au sălăşluit acolo, atât cât au găsit hrană, şi au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumărat. 11 Atunci s-a sculat regele Egiptului şi cu şiretenie i-a umilit, şi i-a asuprit cu făcutul de cărămidă şi i-a pus în rândul robilor. 12 Dar ei au strigat către Dumnezeul lor, Care a bătut ţara Egiptului cu plăgi fără leac, din care pricină Egiptenii i-au izgonit din ţara lor. 13 Apoi Dumnezeu a secat Marea Roşie înaintea lor. 14 Şi i-a călăuzit pe drumul spre Sinai şi spre Cadeş-Barnea, şi ei au izgonit pe toţi care locuiau în pustiu. 15 Şi au locuit în ţara Amoreilor şi prin puterea lor au nimicit pe toţi locuitorii Heşbonului; apoi, după ce au trecut Iordanul, au pus stăpânire pe tot ţinutul muntos. 16 Pe urmă au izgonit din faţa lor pe Canaanei şi pe Ferezei, pe Iebusei şi pe locuitorii Sichemului, precum şi pe toţi Ghergheseii, şi au locuit acolo vreme îndelungată. 17 Şi atât cât nu au păcătuit împotriva Dumnezeului lor, au avut parte de fericire, fiindcă este cu ei un Dumnezeu, Care urăşte nedreptatea. 18 Dar când s-au răzleţit de calea pe care El le-o rânduise, ei au fost nimiciţi jalnic de multe războaie, au fost duşi robi în ţară străină şi templul Dumnezeului lor a fost nimicit, iar vrăjmaşii au cuprins cetăţile lor. 19 Dar atunci, întorcându-se cu pocăinţă către Dumnezeul lor, au venit acasă din ţările în care fuseseră împrăştiaţi şi au cuprins Ierusalimul, în care se află templul lor, şi s-au stabilit în ţinutul muntos, rămas pustiu. 20 Şi acum, stăpâne şi doamne, dacă acest popor a săvârşit fărădelege şi a păcătuit împotriva Dumnezeului lui, vom înţelege că în ei stă pricina căderii şi atunci să ne ridicăm şi să-i atacăm. 21 Dar dacă în neamul acesta nu se află fărădelege, domnul meu să treacă mai departe, ca nu cumva Domnul lor şi Dumnezeul lor să întindă pavăză în dreptul lor şi să ajungem de râs în faţa lumii întregi!” 22 Şi după ce Ahior a sfârşit de vorbit, toată mulţimea, adunată în jurul cortului, a început să cârtească, iar dregătorii lui Olofern şi toţi cei ce locuiau pe ţărmul mării şi Moabul s-au înverşunat împotriva lui ca să-l facă în bucăţi, zicând unii către alţii: 23 „Noi nu ne temem de fiii lui Israel! Iată, ei sunt popor fără putere şi fără tărie pentru a rezista. 24 De aceea noi vom porni împotriva lor şi ei vor fi ca o îmbucătură pentru întreaga oaste a ta, stăpâne Olofern”.

Iudita 6

1 Şi după ce s-a potolit zarva bărbaţilor care stăteau în jur la sfat, Olofern, căpetenia armatei asiriene, a zis lui Ahior, înaintea întregii mulţimi de străini şi de Amoniţi: 2 „Cine eşti tu, Ahior, şi voi simbriaşii lui Amon, că faci pe proorocul la noi, aşa cum faci astăzi, şi ne îndemni să nu pornim la război împotriva neamului lui Israel, fiindcă Dumnezeul lor îi apără? Şi cine este Dumnezeu afară de Nabucodonosor? El îşi va trimite oştirea sa şi-i va nimici de pe faţa pământului, iar Dumnezeul lor nu va putea să-i scape. 3 Ci noi, robii lui, îi vom sfărâma ca pe un singur om şi nu vor putea ei să se împotrivească puterii cailor noştri, 4 Căci noi îi vom arde. Munţii vor se vor îmbăta de sângele lor şi câmpiile lor vor fi pline de trupurile lor. Şi ei nu se vor mai putea împotrivi nouă, ci vor fi nimiciţi cu desăvârşire, – zice regele Nabucodonosor, stăpânul lumii – căci el a zis: „Să nu rămână neîndeplinite cuvintele mele!” 5 Tu insă, Ahior, simbriaşul lui Amon, care ai spus astăzi astfel de cuvinte de defăimare, să nu mai vezi din ziua de azi faţa mea până ce nu mă voi răzbuna pe acest neam ieşit din Egipt. 6 Atunci spada oştirii mele şi suliţa războinicilor mei te vor străpunge şi vei cădea cu ucişii lor când eu mă voi întoarce împotriva lui Israel. 7 Robii mei să te ducă în munte şi să te lase într-una din cetăţile de acolo. 8 Şi nu vei pieri fără a lua parte la ruina lor. 9 Dar fiindcă tu nădăjduieşti în inima ta că ei nu vor fi înfrânţi, să nu te mâhneşti, căci eu am zis şi nici unul din cuvintele mele nu va rămâne fără împlinire!” 10 Şi Olofern porunci slujitorilor săi, care erau de faţă în cortul lui, să pună mâna pe Ahior şi să-l ducă în Betulia şi să-l dea în mâinile fiilor lui Israel. 11 Atunci slujitorii săi l-au luat şi l-au dus afară din tabără în şes, iar din şes l-au dus în munte şi au ajuns la izvoarele din josul Betuliei. 12 Dar când i-au văzut locuitorii cetăţii pe vârful muntelui, ei şi-au luat armele şi au ieşit afară din cetate pe vârful muntelui şi toţi prăştiaşii au pus stăpânire pe urcuşul dinspre ei, aruncând pietre asupra lor, 13 Şi ei, ascunzându-se după munte, au legat pe Ahior, l-au lăsat la poalele muntelui şi s-au întors la stăpânul lor. 14 Dar fiii lui Israel s-au coborât din cetate şi s-au dus la el, l-au dezlegat şi l-au adus în Betulia şi l-au înfăţişat înaintea căpeteniilor cetăţii, 15 Care erau în zilele acelea: Oziaş, fiul lui Miheia, din seminţia lui Simeon, şi Habriş, fiul lui Otniel, şi Harmis, fiul lui Melchiel. 16 Şi ei au chemat pe toţi bătrânii cetăţii şi au alergat la adunare tinerii şi femeile. Şi l-au pus pe Ahior în mijlocul întregului popor, iar Oziaş l-a întrebat despre cele întâmplate. 17 Atunci el le-a răspuns şi le-a făcut cunoscute planurile sfatului lui Olofern şi toate cuvintele pe care el le grăise în faţa căpeteniilor asiriene şi lăudăroşenia lui Olofern împotriva casei lui Israel. 18 Atunci poporul a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat lui Dumnezeu şi a strigat, zicând: 19 „Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor şi îndură-te de umilinţa neamului acestuia şi te uită cu milostivire astăzi la faţa celor sfinţiţi ai tăi!” 20 Pe urmă au mângâiat pe Ahior şi l-au lăudat foarte. 21 Şi Oziaş l-a luat din adunare acasă la el şi a făcut ospăţ pentru bătrâni. Şi ei au strigat pe Dumnezeul lui Israel într-ajutor toată noaptea aceea.

Iudita 7

1 A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oştiri şi întregii mulţimi de aliaţi ai lui să pornească împotriva Betuliei, să cuprindă trecătorile muntelui şi să înceapă lupta cu fiii lui Israel. 2 Şi în ziua aceea au pornit la luptă toţi oştenii şi toată oastea lui, alcătuită din o sută şaptezeci de mii de oşteni pedestraşi şi douăsprezece mii de călăreţi, afară de cei ce duceau poverile şi de uriaşa mulţime care o însoţeau pe jos. 3 Şi au tăbărât în vale lângă Betulia, la izvor, şi s-au întins în lăţime de la Dotain până la Belmain şi în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în faţa Esdrelonului. 4 Când fiii lui Israel au văzut mulţimea lor, s-au înspăimântat foarte şi au zis unii către alţii: „Acum ei vor jefui toată faţa pământului, încât nici munţii înalţi, nici văile, nici culmile nu-i vor stânjeni!” 5 Şi luându-şi fiecare armele sale, au aprins focuri în turnuri şi în noaptea aceea au făcut de strajă. 6 A doua zi Olofern a scos călărimea înaintea ochilor fiilor lui Israel din Betulia. 7 Şi au căutat potecile spre cetate şi au umblat după izvoarele de apă pe care a şi pus mâna şi, aşezând la fiecare câte o strajă, s-a întors la oştirea sa. 8 Atunci au venit la el căpeteniile fiilor lui Isav şi mai-marii Moabului şi căpeteniile oştirii de pe ţărmul mării şi i-au zis: 9 „Domnul nostru să binevoiască să ne asculte şi oştirea sa nu va avea nici o rană. 10 Căci fiii lui Israel nu se bizuie atât pe lăncile lor, cât pe înălţimile munţilor pe care locuiesc, şi nu este uşor să pătrunzi pe vârfurile acelea. 11 Şi acum, stăpâne, nu te război cu ei după regula războiului, şi nu va cădea nici un oştean de al tău, 12 Ci rămâi în tabăra ta şi ţine toţi războinicii oştirii tale la adăpost. Însă robii tăi să pună stăpânire pe izvorul de apă din poala muntelui, 13 Fiindcă de acolo vin să ia apă toţi locuitorii Betuliei. Setea îi va sili să predea cetatea. Iar noi, împreună cu oastea noastră, ne vom sui pe vârfurile munţilor din apropiere şi vom aşeza tabăra şi vom sta de strajă ca să nu iasă nimeni din cetate. 14 Şi se vor topi de foame, ei şi femeile lor şi copiii lor, şi înainte ca sabia să-i doboare, vor zăcea doborâţi pe uliţe în faţa locuinţelor lor. 15 Şi aşa tu le vei răsplăti amarnic, fiindcă ţi s-au împotrivit şi n-au ieşit să te întâmpine cu pace!” 16 Şi cuvintele lor au plăcut lui Olofern şi dregătorilor săi, şi a dat poruncă să facă întocmai după sfatul lor. 17 Şi astfel oştirea Amoniţilor împreună cu cincizeci de mii de Asirieni au tăbărât în vale şi au pus mâna pe izvoarele de apă ale fiilor lui Israel. 18 Şi fiii lui Isav şi fiii lui Amon s-au suit şi şi-au aşezat tabăra în munte, în preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazăzi şi spre răsărit în faţa Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă oştire asiriană şi-a aşezat tabăra în şes şi a acoperit întreg ţinutul. Corturile lor şi poverile lor, multe la număr, şi oştirea lor din tabără forma o mare mulţime, căci erau multe foarte. 19 Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul Dumnezeul lor, deoarece îşi pierduseră cumpătul, când s-au văzut împresuraţi de duşmanii lor şi că nici nu mai era chip de scăpare. 20 Şi toată oştirea Asirienilor, pedestrimea, carele de război şi călărimea, i-a ţinut împresuraţi treizeci şi patru de zile, încât toţi locuitorii Betuliei au terminat toate rezervele de apă. 21 Dar şi cisternele s-au golit şi nu au avut să-şi astâmpere setea nici măcar pe o zi, căci li se da să bea cu măsură. 22 Şi femeile şi copiii şi-au pierdut curajul, iar tinerii erau leşinaţi de sete şi cădeau pe uliţele oraşului şi în adăposturile porţilor şi nu mai rămăsese în ei vlagă. 23 Atunci întreg poporul, tinerii, femeile şi copiii, s-a adunat la Oziaş şi la căpeteniile cetăţii şi au strigat cu mare glas şi au zis în faţa tuturor bătrânilor: 24 „Dumnezeu să fie judecător între noi şi voi, fiindcă ne-aţi pricinuit mare rău, nefăcând înţelegere paşnică cu Asirienii. 25 Şi acum nu mai avem ajutor de nicăieri, fiindcă Dumnezeu ne-a predat în mâna lor, ca să pierim doborâţi de sete înaintea lor şi să pierim cu totul. 26 Deci acum chemaţi-i şi daţi cetatea pradă războinicilor lui Olofern şi oştirii lui, 27 Fiindcă este mai bine să cădem pradă în mâna lor. Aşa vom ajunge robi şi vom scăpa cu viaţă, decât să vedem cu ochii moartea copiilor noştri şi cum copiii şi femeile noastre se sfârşesc de sete. 28 şi acum ne jurăm pe cer şi pe pământ şi pe Domnul şi Dumnezeul părinţilor noştri, Care ne pedepseşte pentru păcatele noastre şi pentru fărădelegile părinţilor noştri, să nu se poarte cu noi astăzi după cuvintele acestea!” 29 Şi s-a făcut mare plângere în mijlocul adunării tuturor şi au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeu. 30 Dar Oziaş le-a zis: „Îndrăzniţi, fraţilor! Să mai îndurăm încă cinci zile, în care Domnul Dumnezeul nostru se va întoarce spre noi, căci El nu ne va lăsa până în sfârşit. 31 Şi dacă, după ce vor trece, nu ne va veni nici un ajutor, atunci voi face întocmai după îndemnul vostru!” 32 Şi el a împrăştiat poporul, pe fiecare la locul lui. Şi ei s-au dus pe zidurile şi în turnurile cetăţii, iar pe femei şi pe copii i-a trimis la casele lor. Şi în cetate era mare umilinţă.

Iudita 8

1 Şi în vremea aceea asemenea cuvinte au ajuns la urechea Iuditei, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Oziel, fiul lui Elai, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Rafaim, fiul lui Ahitob, fiul lui Melchia, fiul lui Enan, fiul lui Natanael, fiul lui Salamiel, fiul lui Sarasadai, fiul lui Israel. 2 Şi bărbatul ei, Manase, om din seminţia şi din neamul ei, murise pe vremea seceratului orzului. 3 El supraveghea pe legătorii de snopi la câmp când arşiţa soarelui l-a izbit, şi el a murit în Betulia, cetatea sa, şi l-au îngropat lângă părinţii lui în ţarina dintre Dotain şi Belmain. 4 Şi Iudita a rămas văduvă; a trăit în casa ei trei ani şi patru luni. 5 Şi ea îşi făcuse o colibă pe acoperişul casei şi umbla încinsă cu sac împrejurul coapselor sale şi purta hainele văduviei sale; 6 Şi postea în toate zilele văduviei sale, afară de ajunul zilelor de odihnă, şi de zilele de odihnă, afară de ajunul lunilor noi şi de lunile noi, afară de praznice şi de zilele de veselie ale neamului lui Israel. 7 Şi era frumoasă la stat şi fermecătoare la chip. Şi Manase îi lăsase aur şi argint, robi şi roabe, vite şi ţarini, pe care ea acum le stăpânea. 8 Şi nu ar fi îndrăznit nimeni să-i spună vreo vorbă rea, fiindcă ea se temea de Dumnezeu foarte. 9 Şi ea a auzit vorbele cele rele ale poporului împotriva căpeteniilor, fiindcă din pricina lipsei de apă îşi pierduse cumpătul. Dar Iudita a auzit şi cuvintele lui Oziaş pe care le grăise poporului şi cum jurase el că după cinci zile va preda cetatea în mâna Asirienilor. 10 Deci ea a trimis pe roaba ei pe care o pusese mai mare peste toată averea ei, ca să cheme la ea pe Oziaş, pe Habriş şi pe Harmiş, bătrânii cetăţii. 11 Şi după ce ei au sosit la ea, ea le-a grăit: „Ascultaţi la mine, voi căpetenii ale locuitorilor Betuliei! Căci nu este drept cuvântul pe care l-aţi grăit în faţa poporului, când v-aţi jurat pe Dumnezeu şi aţi făgăduit să predaţi duşmanului cetatea în timp de cinci zile, dacă până atunci Domnul nu va veni în ajutorul vostru. 12 Şi acum cine sunteţi voi cei ce ispitiţi pe Dumnezeu în ziua de azi şi care în locul lui Dumnezeu staţi printre oameni? 13 Şi acum voi ispitiţi pe Domnul cel Atotputernic, dar în veac de veac nu veţi cunoaşte nimic. 14 Căci dacă adâncimii inimii omului voi nu-i puteţi da de fund şi nici nu puteţi să cuprindeţi şirul cugetării ei, cum aţi putea voi, oare, să pătrundeţi pe Dumnezeu, Care a făcut toate acestea, şi să cunoaşteţi mintea Lui şi să înţelegeţi gândurile Lui? Niciodată, fraţilor! Nu întărâtaţi pe Domnul Dumnezeul vostru! 15 Fiindcă, dacă în timp de cinci zile El nu voieşte să ne ajute, El are putere să ne ocrotească oricând vrea, sau să ne prăpădească în faţa vrăjmaşilor noştri. 16 Nu zălogiţi planurile Domnului Dumnezeului nostru, căci Dumnezeu nu poate fi ameninţat ca un om şi nici ca un pământean nu poate fi supus judecăţii noastre. 17 De aceea să aşteptăm ajutorul Său şi să strigăm pentru izbăvirea noastră, şi El va asculta glasul nostru, dacă are îndurare către el. 18 Căci nu se află nici unul în neamul nostru şi în ziua de astăzi nu este nici seminţie, nici familie, nici popor, nici cetate care să se închine la idoli făcuţi de mână omenească, cum s-a întâmplat aceasta odinioară. 19 Din această pricină părinţii noştri au fost trecuţi prin ascuţişul sabiei şi jefuiţi, ori au suferit o mare înfrângere înaintea vrăjmaşilor noştri. 20 Noi însă nu cunoaştem alt Dumnezeu afară de El, pentru aceasta noi nădăjduim că nu ne va trece cu vederea nici pe noi şi nici pe unul din neamul nostru. 21 Căci dacă cetatea noastră va fi cuprinsă, cuprinsă va fi toată Iudeea, iar templul nostru va fi jefuit şi, pentru pângărirea lui, Domnul ne va cere socoteală. 22 Iar uciderea fraţilor noştri şi robirea ţării, pustiirea moştenirii noastre o va întoarce asupra capului nostru, în mijlocul neamurilor unde vom fi robi, şi vom ajunge de batjocură şi de ocară în faţa celor ce ne vor stăpâni pe noi; 23 Fiindcă robia noastră, Domnul nu o va îndrepta spre bine, ci Domnul Dumnezeul nostru o va preface în ocară. 24 Şi acum, fraţilor, să arătăm fraţilor noştri că viaţa noastră atârnă de noi şi ceea ce avem mai sfânt, templul şi altarul, se reazimă pe noi. 25 Pentru toate acestea să mulţumim Domnului Dumnezeului nostru Care ne încearcă pe noi întocmai ca şi pe părinţii noştri. 26 Aduceţi-vă aminte câte a făcut cu Avraam şi de câte ori l-a încercat pe Isaac şi câte a întâmpinat Iacob în Mesopotamia, când păştea turmele lui Laban, fratele mamei lui. 27 Căci precum El i-a ispitit pe aceia, ca să încerce inima lor, tot aşa ne încearcă şi pe noi, dar nu spre răzbunare, ci mai degrabă Domnul loveşte pe cei care se ating de El”. 28 Apoi Oziaş a zis către ea: „Toate cite le-ai grăit, le-ai grăit cu inimă bună, şi nimeni nu poate să se împotrivească cuvintelor tale. 29 Căci nu de astăzi înţelepciunea ta este cunoscută, ci de la începutul vieţii tale tot poporul a recunoscut priceperea ta şi cuminţenia cugetelor inimii tale. 30 Dar poporul tare se chinuieşte de sete şi el ne-a silit pe noi să facem precum am făgăduit şi ne-a supus la jurământ, pe care noi nu vom putea să-l călcăm. 31 Şi acum roagă-te pentru noi, fiindcă eşti femeie evlavioasă, ca Domnul să ne trimită ploaie, ca să umple vasele noastre şi să nu mai ducem lipsă de apă!” 32 Dar Iudita le-a răspuns: „Ascultaţi-mă! Vreau să săvârşesc o faptă a cărei amintire să rămână copiilor seminţiei noastre din neam în neam. 33 În noaptea aceasta staţi la poarta cetăţii şi eu voi ieşi cu roaba mea, şi m zilele pe care voi le-aţi făgăduit că veţi preda cetatea în mâna vrăjmaşilor noştri, Domnul va scăpa cetatea prin mâna mea. 34 Voi însă nu căutaţi să pătrundeţi cu mintea fapta mea, căci eu nu vă voi spune nimic până nu voi împlini ceea ce vreau să fac”. 35 Atunci Oziaş şi căpeteniile au zis către ea: „Mergi în pace, şi Domnul Dumnezeu să fie cu tine, ca să ne răzbune de vrăjmaşii noştri!” 36 Şi părăsind camera ei, ei s-au dus la locurile lor.

Iudita 9

1 Iudita a căzut cu faţa la pământ şi şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a lepădat sacul cu care era încinsă. Şi în seara aceea se aducea la Ierusalim, la templul lui Dumnezeu, jertfa de tămâie. Atunci a strigat Iudita cu glas mare şi a zis către Domnul: 2 „Doamne Dumnezeul părintelui meu Simeon, căruia i-ai dat sabia în mână, ca să se răzbune pe cei de neam străin care au dezvelit pântecele fecioarei spre întinare şi au acoperit coapsele ei spre ruşine şi sânul l-au pângărit spre ocară. Tu ai zis: „Aceasta nu va fi!”, dar ei au făcut-o. 3 Pentru aceasta ai dat pe căpeteniile lor la moarte, şi patul lor, care a fost pângărit de înşelăciunea lor, l-ai prefăcut în lac de sânge şi ai lovit pe robi şi pe stăpâni, şi pe căpeteniile lor, 4 Şi pe femeile lor le-ai dat răpirii şi pe fiicele lor la robie şi toate odoarele lor jafului iubiţilor Tăi fii, care erau înflăcăraţi de zelul pentru Tine şi îngroziţi de întinarea sângelui lor, şi pe Tine Te-au chemat într-ajutor; Dumnezeule, Dumnezeul meu, ascultă la mine cea văduvă! 5 Cele ce au fost mai înainte decât acelea, Tu le-ai făcut, dar şi pe cele de acum şi de mai târziu. Prezentul şi viitorul, Tu le-ai ştiut, şi cele ce s-au împlinit Tu le-ai gândit. 6 Gândurile Tale s-au înfăţişat şi au zis: „Iată-ne, suntem de faţă!” Toate căile Tale sunt pregătite şi hotărârile Tale date cu vederea Ta dinainte. 7 Căci, iată, oştirea Asirienilor este numeroasă şi ei se mândresc cu cai şi călăreţi şi se trufesc cu braţul vânjos al pedestraşilor, şi îşi pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc şi în praştie şi nu ştiu că Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor. 8 Domnul este numele Tău! Sfărâmă cu puterea Ta silnicia lor şi în mânia Ta dărâmă tăria lor, căci ei şi-au pus de gând să pângărească locurile Tale sfinte şi să întineze cortul sălăşluirii slăvitului Tău nume şi cu sabia să reteze cornul altarului Tău. 9 Caută în jos la trufia lor şi trimite mânia Ta peste capetele lor, şi dă în mâna mea, „lei văduve, putere pentru ceea ce mi-am pus în gând! 10 Izbeşte cu buzele mele cele viclene rob şi stăpân, stăpân şi rob. Nimiceşte semeţia lor prin mâna unei femei! 11 Căci puterea Ta nu stă în numărul mare, nici tăria Ta în puterea cailor, ci Tu eşti Dumnezeul celor smeriţi, ajutorul celor mai mici, sprijinul celor slabi, adăpostul celor părăsiţi, izbăvitorul celor deznădăjduiţi. 12 O, Dumnezeule al părintelui meu şi Dumnezeul moştenirii lui Israel, Stăpânul cerului şi al pământului, Ziditorul apelor, Împăratul întregii făpturi, ascultă rugăciunea mea, 13 Şi dă-mi cuvânt amăgitor spre a răni şi zdrobi pe cei care au pus la cale planuri atât de negre împotriva legământului Tău şi a sfântului Tău locaş, a muntelui Sion şi a casei fiilor Tăi! 14 Şi fă ca întreg poporul Tău, precum şi fiecare seminţie, să cunoască şi să ştie că Tu eşti Dumnezeul puterilor şi al tăriei şi că nu este altul care să ocrotească neamul lui Israel afară de Tine!”

Iudita 10

1 Aşa striga Iudita către Dumnezeul lui Israel. La sfârşitul rugăciunii, 2 S-a ridicat de unde căzuse cu faţa la pământ şi a chemat pe roaba ei şi s-a dus în casa unde ea petrecea zilele de odihnă şi zilele de sărbătoare, 3 Şi, scoţând sacul, s-a dezbrăcat de veşmintele ei de văduvie, s-a îmbăiat şi s-a uns cu miresme, şi-a pieptănat părul, şi-a pus turban în cap şi s-a îmbrăcat cu hainele ei de veselie, cu care se împodobea când trăia bărbatul ei, Manase. 4 Apoi s-a încălţat cu sandale, şi-a pus colierele, brăţările, inelele, cerceii şi toate podoabele ei. Şi s-a înfrumuseţat atât cât să poată cuceri privirile tuturor bărbaţilor care ar vedea-o. 5 Şi a dat roabei sale un burduf cu vin şi un urcior cu untdelemn, şi a umplut o desagă cu pâine de orz şi cu turte de smochine şi pâine de grâu curat, şi toate le-a făcut o legătură şi le-a pus în spatele roabei. 6 Şi ele s-au îndreptat spre poarta cetăţii Betulia şi au găsit, stând lângă poartă, pe Oziaş şi pe bătrânii cetăţii, pe Habriş şi pe Harmiş. 7 Când ei au văzut pe Iudita, căci faţa ei era schimbată şi veşmintele ei de asemenea, au rămas uimiţi de frumuseţea ei şi i-au zis: 8 „Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, să-ţi dea ţie har ca să-ţi ajungi ţelul tău, spre mândria fiilor lui Israel şi spre înălţarea Ierusalimului!” Şi ei s-au rugat lui Dumnezeu. 9 Atunci ea a zis: „Daţi poruncă să mi se deschidă poarta cetăţii, ca să săvârşesc ceea ce am grăit cu voi!” Şi ei au poruncit paznicilor să-i deschidă după cuvântul ei. 10 Şi ei au făcut întocmai. Şi Iudita împreună cu roaba ei au ieşit. Şi locuitorii cetăţii s-au uitat după ea până a coborât muntele devale şi a străbătut valea şi până au pierdut-o în zare. 11 Şi ea a străbătut valea drept înainte până când s-a întâlnit cu o gardă a Asirienilor. 12 Şi ei au oprit-o şi au întrebat-o: „Cine eşti, de unde vii şi încotro te duci?” Şi ea a răspuns: „Sunt fiică de Evrei, şi fug de la ei, căci ei vă vor fi daţi ca hrană, 13 Şi mă duc la Olofern, căpetenia oştirii voastre, ca să-i destăinuiesc adevărul şi să-i arăt un drum pe unde să apuce ca să ia în stăpânire muntele întreg, fără ca să piară nici unul din oamenii lui!” 14 Când au auzit bărbaţii cuvintele ei şi s-au uitat în ochii ei – fiindcă ea era în ochii lor negrăit de frumoasă i-au zis: 15 „Ţi-ai scăpat viaţa; grăbeşte-te şi te coboară la stăpânul nostru şi îndreaptă-te spre cortul lui; iată dintre ai noştri te vor însoţi şi te vor preda în mâinile lui! 16 Şi când te vei înfăţişa înaintea lui, inima ta să nu se teamă, ci arată-i precum ai spus, şi el se va purta bine cu tine!” 17 Apoi ei au ales o sută de inşi care s-o însoţească pe ea şi pe roaba ei şi să le conducă la cortul lui Olofern. 18 Şi s-a iscat un freamăt în tabără, căci vestea despre sosirea ei pătrunsese în corturi. şi au venit şi au înconjurat-o, fiindcă ea stătea afară în faţa cortului lui Olofern, până să-i dea de ştire despre ea. 19 Şi ei se minunau de frumuseţea ei uimitoare, şi pentru ea ei se minunau de fiii lui Israel şi ziceau unii către alţii: „Cine poate să dispreţuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei? Nu este cu cale să scape nici unul din ei, fiindcă dacă ar scăpa, ar putea să amăgească o lume întreagă!” 20 Şi cei ce făceau de strajă la Olofern precum şi căpitanii lui au ieşit afară şi au adus-o în cort. 21 Şi Olofern se odihnea pe patul său, aşezat sub o perdea de porfiră, ţesută cu fire de aur, cu smaralde şi cu pietre scumpe. 22 Şi când el a fost înştiinţat despre ea, el a ieşit în tinda cortului, iar înaintea lui robii mergeau cu sfeşnice de argint. 23 Şi când el şi căpitanii lui au dat cu ochii de Iudita, s-au minunat de frumuseţea chipului ei. Şi ea, căzând cu faţa la pământ, i s-a închinat, iar robii săi au ridicat-o.

Iudita 11

1 Atunci Olofern i-a zis: „Îndrăzneşte, femeie, şi nu te teme în inima ta, fiindcă eu nu am făcut rău nimănui care a ales să slujească lui Nabucodonosor, regele lumii întregi. 2 Şi acum, dacă poporul tău, care locuieşte în munte, nu m-ar fi dispreţuit, n-aş fi ridicat suliţa mea împotriva lui. Ci ei singuri şi-au făcut-o. 3 Dar spune-mi acum: Pentru ce ai fugit de la ei şi ai venit la noi? Căci ai venit spre izbăvirea ta. Îndrăzneşte! în noaptea aceasta vei scăpa cu viaţă, cum şi de acum înainte. 4 Nimeni nu-ţi va face rău, ci bine, aşa cum se întâmplă cu slujitorii stăpânului meu, regele Nabucodonosor”. 5 Atunci Iudita i-a grăit lui: „Priveşte cu îngăduinţă cuvintele roabei tale, şi ca roaba ta să vorbească înaintea ta. şi nici un cuvânt mincinos nu voi spune stăpânului meu în această noapte. 6 Urmează numai cuvintele roabei tale şi Dumnezeu va desăvârşi cu tine lucrul tău, iar stăpânul meu nu va greşi în lucrările sale. 7 Trăiască Nabucodonosor, regele întregii lumi, el care te-a trimis să aduci tot sufletul viu pe calea cea dreaptă, şi să trăiască puterea lui! Căci datorită ţie, nu numai oamenii care-i slujesc vor trăi, ci şi fiarele sălbatice, dobitoacele câmpului, vitele şi păsările cerului vor trăi prin puterea ta, pentru Nabucodonosor şi pentru întreaga casă a lui. 8 Am auzit de înţelepciunea ta şi de iscusinţa duhului tău, şi toată lumea ştie că tu nu numai că eşti bun în tot regatul şi tare priceput, ci eşti şi neîntrecut în meşteşugul războiului. 9 Şi cuvintele pe care le-a grăit Ahior în sfatul tău, le cunoaştem şi noi, căci locuitorii din Betulia l-au lăsat cu viaţă, iar el le-a spus tot ceea ce ţi-a grăit ţie. 10 Pentru aceasta, stăpâne şi doamne, nu dispreţui cuvintele lui, ci pune-le în inima ta, că ele sunt adevărate. Neamul nostru nu poate să fie pedepsit şi sabia nu poate să-l biruiască, dacă el nu păcătuieşte împotriva Dumnezeului său. 11 Şi acum, pentru ca domnul meu să nu cunoască nici respingere, nici înfrângere, moartea va cădea peste capetele lor. Căci păcatul a pus stăpânire pe ei, şi cu acest păcat întărâtă pe Dumnezeul lor ori de câte ori se dedau la neorânduieli. 12 Şi după ce li s-au isprăvit merindele şi au rămas fără de apă, ei s-au hotărât să pună mina pe vite, şi tot ceea ce Dumnezeu a oprit prin legile Sale ca să nu se mănânce, ei au de gând să mănânce. 13 Chiar şi pârga grâului şi zeciuiala de la vin şi de la untdelemn, pe care ei o păstrează pentru preoţii care slujesc la Ierusalim în faţa Dumnezeului nostru, s-au hotărât să le mănânce, lucruri pe care nimeni din popor nu are voie să le atingă, nici măcar cu mâna. 14 Dar fiindcă locuitorii de acolo au făcut la fel, au trimis la Ierusalim oameni care să le aducă învoială din partea sfatului. 15 Şi îndată ce li se va aduce la cunoştinţă şi vor săvârşi atari lucruri, chiar în ziua aceea îţi vor fi daţi ţie spre pieire. 16 Deci când eu, roaba ta, am aflat toate acestea, am fugit de dinaintea lor, şi Dumnezeu m-a trimis să-ţi dau de ştire faptele care, când se vor auzi, lumea întreagă se va înspăimânta, 17 Fiindcă roaba ta este temătoare de Dumnezeu şi ziua şi noaptea se roagă Dumnezeului cerului. şi acum voi rămâne la tine, stăpâne, şi eu, roaba ta, voi ieşi noaptea în văgăuna stâncii, ca să mă rog lui Dumnezeu, şi El îmi va spune când au săvârşit ei păcatele acestea. 18 Apoi eu voi veni la tine şi-ţi voi dezvălui tot, iar tu vei porni cu oştirea ta şi nimeni din ei nu va putea să-ţi ţină piept. 19 Şi te voi călăuzi prin mijlocul Iudeii, până în faţa Ierusalimului. Voi face să te aşezi în mijlocul frumos al cetăţii. Atunci îi vei duce ca pe oile care nu au păstor. şi nici un câine nu va mârâi înaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit şi mi s-au vestit, şi am fost trimisă să ţi le dau de ştire!” 20 Şi cuvintele ei au plăcut lui Olofern şi tuturor căpeteniilor lui, încât ei s-au minunat de înţelepciunea ei şi au zis: 21 „O astfel de femeie frumoasă la chip şi înţeleaptă la vorbe nu se află nicăieri, de la un capăt şi până la celălalt al pământului!” 22 Apoi Olofern a zis ei: „Bine a făcut Dumnezeu de te-a trimis înaintea alor tăi. În mâinile noastre va fi puterea şi la cei care au dispreţuit pe domnul meu, ruina. 23 Şi tu eşti tot aşa de frumoasă pe cât eşti de iscusită la vorbă. Dacă vei face precum ai zis, Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu şi tu vei sta în palatul regelui Nabucodonosor şi vestită vei fi în toată lumea!”

Iudita 12

1 Şi el a dat poruncă s-o introducă înăuntru, unde erau aşezate tacâmurile de argint, şi să i se întindă masă, ca să mănânce din bucatele lui şi să bea din vinul lui. 2 Dar Iudita a zis: „Nu mănânc dintr-acestea, ca să nu iasă vreo sminteală, ci să mi se aducă din merindele pe care le-am adus cu mine!” 3 Atunci Olofern i-a răspuns: „Şi dacă cele care le ai cu tine se vor isprăvi, de unde să mai aducem ca să-ţi dăm la fel? Căci aici n-avem pe nimeni din neamul tău”. 4 Şi Iudita i-a zis: „Să trăieşti în pace, stăpâne. Eu, roaba ta, nu voi isprăvi proviziile mele, până ce Domnul nu va împlini prin mine planurile Sale!” 5 După aceasta, căpitanii lui Olofern au dus-o în cort, şi ea a dormit până la miezul nopţii şi s-a sculat spre straja dimineţii, 6 Şi a trimis la Olofern să-i spună: „Să poruncească stăpânul meu, ca roaba ta să fie lăsată să iasă la rugăciune”. 7 Atunci Olofern a poruncit gărzii sale să n-o împiedice. Şi aşa ea a rămas în tabără trei zile, şi noaptea ieşea în văgăuna stâncii de lângă Betulia, şi se spăla la izvorul unde se găsea postul de gardă. 8 Iar după ce ieşea, se ruga Domnului Dumnezeului lui Israel, ca să-i îndrepteze calea pentru izbăvirea poporului ei. 9 Şi întorcându-se curată, ea stătea în cort până seara, când i se aducea mâncarea. 10 Iar în ziua a patra Olofern a făcut ospăţ, numai pentru slujitorii săi, şi n-a poftit pe nimeni dintre dregători. 11 Şi el a zis lui Bagoas eunucul, care era pus mai mare peste toate ale sale: „Du-te şi înduplecă pe această fiică de Evrei, aceea care este la tine, să vină să mănânce şi să bea cu noi, 12 Căci ar fi o ruşine pentru noi să lăsăm să ne scape o astfel de femeie fără a trăi cu ea. Şi dacă nu vom reuşi s-o înduplecăm, lumea va râde de noi”. 13 Şi Bagoas a ieşit de dinaintea lui Olofern şi a intrat la ea şi i-a zis: „Să nu zăbovească această tânără frumoasă să vină la stăpânul meu, ca să fie cinstită în faţa lui şi să se desfăteze bând vin cu noi şi într-această zi să fie ca una din fiicele Asirienilor, care sunt în palatul lui Nabucodonosor”. 14 Şi Iudita i-a răspuns: „Cine sunt eu să mă împotrivesc domnului meu? Căci tot ce este plăcut ochilor săi mă voi grăbi să fac, şi aceasta va fi o bucurie pentru mine până în ziua morţii mele!” 15 Şi sculându-se, s-a împodobit cu veşmintele ei şi cu tot felul de podoabe femeieşti, iar roaba ei s-a dus înainte şi i-a întins blana înaintea lui Olofern, pe care Bagoas i-o dăduse Iuditei pentru trebuinţa ei zilnică, ca să se poată întinde pe ea ca să mănânce. 16 Şi Iudita a intrat şi s-a aşezat. Şi inima lui Olofern a fost cu totul răpită şi mintea lui tulburată, căci el dorea mult să fie împreună cu ea. Şi din ziua în care o văzuse, el căuta prilejul s-o ademenească. 17 Atunci Olofern îi zise: „Bea şi te veseleşte cu noi!” 18 Şi Iudita i-a răspuns: „Beau bucuros, stăpâne, fiindcă viaţa mea a fost astăzi cinstită mai mult decât în orice zi de la naşterea mea”. 19 Şi ea a mâncat şi a văzut înaintea lui din ceea ce-i gătise roaba ei. 20 Şi Olofern era sub farmecul ei şi a băut atâta vin, cât nu băuse niciodată în vreo zi de la naşterea lui.

Iudita 13

1 Iar seara târziu slujitorii lui se grăbiră să plece. Şi Bagoas a închis cortul pe din afară şi a dat deoparte pe musafiri din faţa stăpânului său. Şi toţi erau osteniţi de ospăţul cel îndelungat. 2 Şi Iudita a fost lăsată singură în cort, cu Olofern, trântit pe patul său, biruit de vin. 3 Şi Iudita poruncise roabei sale să stea afară şi să aştepte ieşirea ei, ca în fiecare zi, căci ea zicea că se va duce să se roage, dar şi lui Bagoas îi spusese tot aşa. 4 Şi după ce au plecat toţi şi nu mai rămăsese nimeni în iatac, nici dintre cei mari şi nici dintre cei mici, Iudita a venit lângă pat şi a zis în inima sa: „Doamne, Dumnezeul cel atotputernic, priveşte în ceasul acesta la fapta mâinilor mele, spre slava lui Israel! 5 Căci acum este vremea să ai grijă de moştenirea Ta şi să aduci la îndeplinire gândul meu, spre pieirea vrăjmaşilor care s-au sculat împotriva noastră”. 6 Şi îndreptându-se spre stâlpul patului care era la capul lui Olofern, a luat paloşul lui 7 Şi, apropiindu-se de pat, a prins pe Olofern de păr şi a zis: „Întăreşte-mă, Doamne, Dumnezeul lui Israel, în ziua aceasta!” 8 Apoi îl lovi peste gât de două ori din toate puterile şi-i reteză capul; 9 A rostogolit trupul lui de pe pat şi a luat perdeaua de pe stâlpi şi după puţin timp a ieşit şi a dat roabei sale capul lui Olofern. Şi ea l-a pus în desaga ei cu merinde. Şi amândouă au ieşit ca de obicei la rugăciune. Şi au străbătut tabăra, au ocolit văgăuna stâncii şi au luat-o la deal pe muntele Betuliei şi au ajuns la porţile cetăţii. 10 Şi de departe Iudita a strigat la străjerii porţilor: „Deschideţi, deschideţi poarta! Cu noi este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ca să-Şi mai arate puterea şi tăria Lui în Israel împotriva duşmanilor noştri, precum a făcut El în ziua de azi!” 11 Şi când locuitorii cetăţii i-au auzit glasul, s-au grăbit să se coboare la poarta cetăţii şi au strigat şi pe bătrânii cetăţii. 12 Atunci au alergat toţi de la mic la mare, fiindcă nu se aşteptau la venirea ei. Oamenii au deschis poarta, au primit pe cele două femei, au făcut foc pentru a vedea şi le-au înconjurat. 13 Şi ea le-a zis cu glas tare: „Lăudaţi pe Dumnezeu! Lăudaţi-L! Preaslăviţi pe Dumnezeu, Care n-a lipsit neamul lui Israel de mila Sa, ci a zdrobit în noaptea aceasta prin mâna mea pe vrăjmaşii noştri!” 14 Şi a scos capul din desagă şi, arătându-l, le-a zis: „Iată capul lui Olofern, căpetenia armatei Asirienilor; iată şi perdeaua sub care sta în beţia lui. Şi Dumnezeu l-a ucis prin mâna unei femei. 15 Viu este Domnul, Care m-a păzit în calea pe care am mers, că faţa mea l-a amăgit spre pieirea lui, şi el n-a săvârşit nici un păcat spre întinare sau spre ruşine”. 16 Şi tot poporul s-a înspăimântat foarte şi, căzând în genunchi, s-a închinat lui Dumnezeu şi a zis într-un cuget: u Preaslăvit eşti Tu, Dumnezeul nostru, Care ai nimicit astăzi pe vrăjmaşii poporului nostru!” 17 Şi Oziaş i-a zis Iuditei: „Mărită să fii tu, fiică, de Dumnezeu cel preaînalt, înaintea tuturor femeilor de pe pământ, şi preaslăvit să fie Domnul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi Care te-a condus pe tine, ca să tai capul căpeteniei duşmanilor noştri. 18 Şi nu se va curma pomenirea în inimile oamenilor despre nădejdea ta în Dumnezeu, ci în veci îşi vor aduce aminte de puterea lui Dumnezeu. 19 Şi Dumnezeu să-ţi păstreze o veşnică amintire şi să te binecuvinteze spre bine, că nu ţi-ai cruţat viaţa când a fost vorba de umilirea poporului nostru, ci ne-ai ridicat din căderea noastră, umblând pe calea cea dreaptă, înaintea Dumnezeului nostru!” Şi tot poporul a strigat: „Amin! Amin!”

Iudita 14

1 După aceasta, Iudita le-a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor! Luaţi acest cap şi-l spânzuraţi pe creştetul zidurilor voastre. 2 Şi în revărsatul zorilor, după ce soarele va răsări, fiecare să-şi ia armele de luptă şi voi toţi cei destoinici de luptă să ieşiţi afară din cetate cu un căpitan în frunte, ca şi când aţi avea de gând să vă coborâţi în şes spre straja Asirienilor, dar să nu vă coborâţi. 3 Atunci Asirienii, luându-şi armele vor intra în tabără şi vor deştepta din somn pe căpeteniile oştirii asiriene, care vor alerga împreună la cortul lui Olofern, dar nu-l vor găsi. Şi atunci vor fi cuprinşi de spaimă şi vor fugi de dinaintea voastră. 4 Pe urmă, voi şi toţi cei ce locuiesc în tot muntele lui Israel, urmăriţi-i şi doborâţi-i pe drumurile voastre. 5 Însă înainte de a face aceasta, chemaţi-mi pe Ahior Amonitul, ca să vadă şi să recunoască pe cel care dispreţuia casa lui Israel, pe cel care îl trimisese pe el printre noi ca pe un om dat dinainte morţii!” 6 Şi ei au chemat pe Ahior din casa lui Oziaş. Şi când el a venit şi a văzut capul lui Olofern în mâinile unui om din adunarea poporului, a căzut cu faţa la pământ şi l-a apucat leşinul. 7 Şi după ce l-au sculat de jos, el a căzut la picioarele Iuditei şi s-a închinat înaintea ei şi a zis: „Binecuvântată să fii tu în orice sălaş al lui Iuda şi la toate popoarele, care, auzind de numele tău, se vor înspăimânta! 8 Şi acum spune-mi mie ce-ai făcut în zilele acestea?” Atunci Iudita i-a povestit în mijlocul poporului tot ceea ce făcuse de când plecase şi până în clipa când grăia cu ei. 9 Şi după ce ea a sfârşit de vorbit, poporul a izbucnit în chiote de veselie, încât strigătul lui se auzi în cetate. 10 Şi încredinţându-se Ahior despre toate câte le făcuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire în Dumnezeu şi-a tăiat împrejur trupul şi a fost primit definitiv în casa lui Israel. 11 Şi în revărsatul zorilor, au spânzurat capul lui Olofern pe zid şi apoi au ieşit în cete spre trecătorile muntelui. 12 Şi când Asirienii i-au zărit, au trimis după căpeteniile lor, iar aceia s-au dus la căpitani şi la cei de peste mii şi la toţi mai-marii lor, 13 Şi aceia au ajuns la cortul lui Olofern şi au zis celui ce era mai mare acolo: „Scoală pe domnul nostru, căci robii au cutezat să se scoale cu război împotriva noastră, ca să ne prăpădească cu totul!” 14 Atunci Bagoas a intrat şi a bătut în perdeaua cortului, fiindcă el socotea că Olofern doarme cu Iudita. 15 Şi deoarece el nu a auzit pe nimeni, a dat perdeaua la o parte şi a intrat în camera de dormit, şi l-a găsit aruncat pe prag, mort şi cu capul tăiat şi luat. 16 Şi a început să strige din răsputeri şi s-a pus pe plâns, pe strigat şi pe ţipat, şi îşi sfâşie hainele de pe el. 17 Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a strigat: 18 „O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!” 19 Când căpeteniile oştirii asiriene au auzit această veste, şi-au sfâşiat veşmintele şi s-au zăpăcit de tot. Şi vaietul şi strigătul lor mare s-a înteţit în mijlocul taberii.

Iudita 15

1 Când cei ce erau în corturi au aflat ceea ce s-a întâmplat, s-au înspăimântat. 2 Şi cuprinşi de groază şi de spaimă, n-au putut să rămână doi împreună, ci s-au împrăştiat şi au apucat-o razna toţi laolaltă pe potecile şesului şi ale muntelui. 3 Dar şi cei care tăbărâseră în munte, împrejurul Betuliei, au rupt-o la fugă. Şi atunci toţi bărbaţii destoinici de luptă ai lui Israel s-au repezit asupra lor. 4 Şi Oziaş a trimis crainici la Betomestaim, la Bibe, la Hobe şi la Cola, precum şi în tot ţinutul muntos al lui Israel, ca să le vestească ceea ce s-a întâmplat şi ca toţi să tăbărască pe vrăjmaşi şi să-i nimicească. 5 Când a auzit de aceasta fiii lui Israel, cu toţii s-au năpustit împotriva lor şi i-a bătut până la Hoba. Dar şi cei din Ierusalim şi din tot ţinutul muntos au sărit în ajutorul lor, căci şi pe ei îi vestise despre cele întâmplate în tabăra vrăjmaşă. Apoi şi cei din Galaad şi din Galileea i-au luat din partea lor şi i-au lovit crunt, până în apropierea Damascului şi a ţinutului lui. 6 Iar ceilalţi locuitori ai Betuliei au năvălit în tabăra asiriană, pe care au jefuit-o şi s-au îmbogăţit. 7 Şi fiii lui Israel, care s-au întors de la înfrângerea vrăjmaşului, au pus stăpânire pe ceea ce mai rămăsese. Oamenii din târguri şi din sate, de la munte şi din câmpie, au luat de asemenea o pradă foarte mare, căci se găsea multă. 8 Atunci marele preot Ioachim împreună cu marele sfat îl fiilor lui Israel, care locuiau în Ierusalim, s-au dus să vadă izbânda pe care Domnul o dăduse lui Israel şi să vadă pe Iudita şi să-i facă urare pentru izbândă ca nişte prieteni. 9 Ajungând la ea, toţi într-un cuget au lăudat-o: „Tu, mândria lui Israel, tu, faima cea neapusă a neamului nostru! 10 Tu le-ai făcut toate acestea cu mâna ta şi tu ai adus izbânda lui Israel! Dumnezeu va binevoi întru acestea! Binecuvântată să fii tu de Dumnezeu cel Atotputernic în veci!” Şi tot poporul striga: „Amin!” 11 Şi tot poporul a jefuit tabăra timp de treizeci de zile. Şi i-au dat Iuditei cortul lui Olofern şi toate tacâmurile de argint, paturile şi pernele, precum şi toate lucrurile din el. Şi ea, luându-le, a încărcat asinul ei, a înhămat la care şi a îngrămădit lucrurile în ele. 12 Şi toate femeile din Israel alergau s-o vadă şi o binecuvântau, iar în cinstea ei s-au prins în horă. Şi ea a luat ramuri în mână şi le-a dat femeilor care o însoţeau. 13 Şi s-au încununat cu ramuri de măslin, atât ea cât şi însoţitoarele ei. Şi ea mergea în fruntea poporului şi conducea corul femeilor. Şi toţi bărbaţii lui Israel, cu arme şi încununaţi o însoţeau în cântare de laudă. 14 Atunci Iudita a început să cânte această cântare de laudă în tot Israelul, iar tot poporul cânta după ea această cântare de laudă.

Iudita 16

1 Şi Iudita a zis: „Lăudaţi pe Dumnezeul meu, în tobe, cântaţi Domnului cu chimvale, uniţi pentru El psalmul cu cântarea, preaslăviţi şi chemaţi numele Lui! 2 Dumnezeu, Cel care pune capăt războaielor, este Domnul, căci, în tabără şi în mijlocul poporului, El m-a scăpat din mâna celui ce mă urmărea pe mine. 3 Venit-a Asur din munţii de la miazănoapte; el a venit cu zecile de mii ale oştirii sale, şi mulţimea lor stăvilea puhoaiele şi caii lor acopereau văile. 4 Şi îşi făcea socoteală să pârjolească plaiurile mele şi pe flăcăii mei să-i treacă prin ascuţişul sabiei, pe pruncii mei să-i arunce pământului, pe copiii mei să-i dea jafului şi pe fecioarele mele răpirii. 5 Domnul cel Atotputernic prin mâna unei femei i-a nimicit, 6 Căci Olofern al lor n-a fost doborât de tineri voinici, şi nici feciorii uriaşilor nu l-au lovit pe el, şi nici nu i-au stat împotrivă oameni înalţi ca munţii, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumuseţea feţei ei. 7 Căci ea s-a dezbrăcat de veşmintele ei de văduvie pentru întărirea celor întristaţi ai lui Israel; ea şi-a uns faţa cu miresme, 8 Şi-a prins pârul sub turban şi s-a îmbrăcat cu veşmânt de în, ca să-l ademenească. 9 Cu sandalele ei i-a luat ochii, frumuseţea ei i-a robit inima, şi cu sabia i-a retezat capul. 10 Perşii s-au îngrozit de îndrăzneala ei şi Mezii de cutezanţa ei. 11 Atunci au chiuit umiliţii mei şi au strigat din răsputeri cei fără vlagă, iar ei s-au înspăimântat şi şi-au ridicat glasul şi au luat-o la goană. 12 Copii de mame tinere i-au străpuns cu sabia şi ca pe nişte robi i-au doborât la pământ; pierit-au în bătălia Domnului meu. 13 Cânta-voi Dumnezeului meu cântare nouă: Doamne, mare eşti Tu şi preaslăvit, minunat în puterea Ta, şi nimeni nu poate să Te întreacă! 14 Ţie să-ţi slujească întreaga făptură, pentru că Tu ai zis şi toate s-au făcut. Trimis-ai Duhul Tău şi totul a fost zidit şi nimeni nu poate să stea împotriva poruncii Tale! 15 Munţii ca şi mările se zbuciumă din temelie, stâncile se topesc cum se topeşte ceara înaintea feţei Tale, iar cucei ce Te cinstesc pe Tine, milostiv eşti Tu cu ei! 16 Fiindcă orice jertfă cu miros de mireasmă preţuieşte puţin pentru Tine şi toată grăsimea arderii de tot este şi de mai puţin preţ, însă cel ce se teme de Domnul totdeauna este mare. 17 Vai de neamurile care se ridică împotriva poporului meu, căci Domnul cel Atotputernic le va pedepsi în ziua judecăţii, şi va da pradă trupul lor focului şi viermilor, ca să urle de durere în veci de veci!” 18 Şi când a ajuns la Ierusalim, toţi s-au închinat lui Dumnezeu, iar după ce poporul s-a curăţit, a adus arderi de tot, prinoasele lor de bună voie şi darurile lor. 19 Şi Iudita a afierosit lui Dumnezeu ca dar, toate lucrurile lui Olofern, câte i le dăduse poporul, precum şi perdeaua pe care ea o ridicase de la patul lui, a dat-o ca afierosire pentru Domnul. 20 Şi poporul s-a veselit în Ierusalim trei luni, în faţa templului, şi Iudita a rămas la ei. 21 Iar după aceste zile, fiecare s-a întors la locul său, şi Iudita s-a întors în Betulia şi şi-a petrecut viaţa la casa ei. Şi cu înaintarea în vârstă a ajuns vestită în toată ţara. 22 Mulţi au cerut-o în căsătorie, dar ea n-a cunoscut bărbat în toate zilele vieţii ei, de când murise soţul ei Manase şi se adăugase la poporul lui. 23 Faima ei creştea din ce în ce mai mult, pe când ea înainta în vârstă în casa bărbatului ei. Ea a atins vârsta de o sută şi cinci ani. Şi ea a dezrobit pe roaba ei. Ea a murit în Betulia şi a fost îngropată în peştera în care se odihnea bărbatul ei Manase. 24 Şi neamul lui Israel a jelit-o şapte zile. Şi înainte de moarte şi-a împărţit averea la rudele bărbatului ei Manase şi la rudele ei. 25 Şi cât a trăit Iudita, nimeni n-a îndrăznit să tulbure pe Israeliţi şi încă multă vreme după moartea ei.

http://www.theophilos.3x.ro/