O tragedie tăcută

Menu

EducatieFamilieImportantInterneOpinii 27 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

Există o tragedie tăcută care se dezvoltată zi de zi în casele noastre, şi se referă la cele mai prețioase bijuterii ale noastre: copiii noștri. Copiii noștri sunt într-o stare emoțională devastatoare! În ultimii 15 de ani, cercetătorii ne-au dat statistici din ce în ce mai alarmante privind o creștere acută şi constantă de îmbolnăvire mintale ale copilului care ajunge acum la proporții de epidemie:

Statisticile nu mint:
• 1 din 5 copii au probleme de sănătate mintală
• S-a observat o creștere de 43 % a adhd
• S-a observat o creștere de 37 % a depresiei adolescenților.
• S-a observat o creștere de 200 % în rata sinuciderilor la copii de la 10 la 14 ani.

Ce se întâmplă și ce facem greșit?
Copiii de astăzi sunt supra-stimulați și au mega-cadouri de obiecte materiale, dar acestea sunt lipsite de fundamentele unei copilării sănătoase, cum ar fi:
• Părinți disponibili emoțional
• Limite definite clar
• Responsabilități
• Nutriție echilibrată și somn corespunzător
• Mișcare în general, dar mai ales în aer liber
• Jocuri creativ, interacțiune socială, oportunități de joc non-structurate și spații pentru plictiseală.

În schimb, acești ultimii ani s-au umplut de copii cu:
• Părinți distrași digital
• Părinți indulgenți și permisivi care lasă ca copiii „să conducă lumea” și să fie cei care pun regulile
• un sentiment de drept, de a merita totul fără al câștiga sau a fi responsabil pentru al obține
• Somn inadecvat și mâncare dezechilibrată
• un stil de viață sedentar.
• Stimulare fără sfârșit, BONE TEHNOLOGICE, satisfacție instantanee și absența unor momente plictisitoare

Ce să facem?

Dacă vrem ca copiii noștri să fie oameni individuali fericiți și sănătoși, trebuie să ne trezim și să ne întoarcem la lucrurile de bază. Este încă posibil! Multe familii văd îmbunătățiri imediate după săptămâni de punere în aplicare a următoarelor recomandări:
• Stabilește limite și amintește-ți că tu ești căpitanul bărcii. Copiii tăi se vor simți mai în siguranță să știe că tu ai controlul cârmei.
• Oferă copiilor un stil de viață echilibrat, plin de ceea ce au nevoie copiii, nu numai de ceea ce vor. Nu-ţi fie frică să spui „nu” copiilor tăi dacă ceea ce vor ei nu este ceea ce au nevoie.
• Dă-le alimente nutritive și limitează mâncarea junk.
• Petrece cel puțin o oră pe zi în aer liber făcând activități cum ar fi: Ciclism, plimbare, pescuit, privit de păsări/ insecte
• Bucurați-vă de o cină în familie zilnică fără telefoane inteligente sau tehnologie care le distrage atenția.
• Joacă jocuri de masă ca o familie sau dacă copiii sunt foarte mici pentru jocuri de masă, lasă-te purtată de interesele lor și permite-le să fie cei care comandă în joc
• Implică-ți copiii într-o sarcină sau muncă de casă în funcție de vârsta lor (aranjatul hainelor, al jucăriilor, să aducă mâncarea, să pună masa, să hrănească câinele, etc. )
• Pune în aplicare o rutină de somn consistentă pentru a te asigura că copilul tău doarme suficient. Programul va fi şi mai importante pentru copiii de vârsta școlară.
• Învățarea responsabilităților este independență. Nu-i proteja în exces împotriva tuturor frustrărilor sau a tuturor greșelilor. Să greșească îi va ajuta să dezvolte rezistență și să învețe să treacă peste provocările vieții.
• Nu încărca ghiozdanul copiilor tăi, nu purta tu ghiozdanul, nu-i face tema pe care a uitat-o, nu-i spăla farfuria și nici nu curăța coaja de banană sau coaja de portocală dacă o pot face singur (4-5 ani). În loc să le dăm peștele, învață-l să pescuiască.
• Învață-l să aștepte și să amâne satisfacția.
• Oferă oportunități pentru „plictiseală”, deoarece plictiseala este momentul în care creativitatea se trezește. Nu te simți responsabil pentru a menține în continuu copii ocupați
• Nu folosi tehnologia ca un leac pentru plictiseală, nici nu o oferi în prima secundă de inactivitate.
• Evită utilizarea tehnologiei în timpul meselor, în mașini, în restaurante, Mall-uri. Folosește aceste momente ca oportunități de a socializare, antrenând astfel creierul ca să știe cum să lucreze atunci când este în mod: „plictiseală”
• Ajută-l să creeze un „recipient de plictiseală” cu idei de activități pentru atunci când este plictisit.
• Să fie disponibil emoțional pentru a se conecta cu copiii și să-i învețe auto-reglementare și aptitudini sociale:
• Închide telefoanele pe timp de noapte când copiii trebuie să meargă la culcare pentru a evita distragerea digitală.
• Transformă-te într-un regulator sau un antrenor emoțional al copiilor tăi. Învață-i să recunoască și să-și gestioneze propriile frustrări și furia.
• Cât mai des mergeți la Biserică împreună și împărtășiți-i în fiecare duminică dacă au sub 7 ani.
• Învață-i să salute, să facă cu schimbul, să împartă fără să rămână cu ceva, să spună mulțumesc și te rog, să recunoască greșeala și să ceară scuze (nu-l obliga), să fie un model al tuturor acestor valori care insuflă.
• Conectează-te emoțional – zâmbește, îmbrățișează, sărută, gâdilă, citește, dansează, sari, joacă sau mergi de-a bușilea cu el.

Echipa ȘtiriCreștine.ro, vă încurajează să vă rugați pentru această generație de copii și să aveți grijă de comorile care le aveți în casele dvs.

Autor: Teodor Ciurariu

O tragedie tăcută

Ioan Ciobotă: I-am dat vreme să se pocăiască

https://ardeleanlogos68.wordpress.com/2021/01/30/44

Ioan Ciobotă: I-am dat vreme să se pocăiască

Menu

DevoționalEducatieImportantInterne 25 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

„I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!” Apocalipsa 2:21

1. Există o „vreme”, un timp pentru pocaință. Acest timp este limitat, nu durează veșnic.

2. Acest timp de pocăință îl dă Dumnezeu, din mila Lui și din bunătatea Lui.

3. Scopul acestui timp de har este pocăința păcătosului. Pocăința este o alegere liberă a fiecărui om, însă

„Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”.
Evrei 10:29

4. Faptul că ni se dă un timp spre pocăință, este:

„Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrînare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos.” Iuda 1:4

5. Dacă un om poate să se pocăiască, dar „nu vrea”, atunci este afectat: el pesonal, familia, apropiații lui și partenerii de păcat.

6. Păcatul femeii din Apocalipsa, capitolul 2, poate fi curvia fizică sau curvia spirituală, care este închinarea la orice altceva decât la Iehova – Dumnezeul care S-a revelat în Biblie, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.

7. Pedeapsa „femeii” din Apocalipsa este că: va fi aruncată bolnavă în pat, un pat de durere, nu de plăcere. Cei ce păcătuiesc cu ea vor primi un necaz mare și copiii ei vor fi loviți cu moartea.

Grele cuvinte!
Grea pedeapsă!

Dar Dumnezeu este Stăpânul și Judecătorul, El este Cel care cercetează rărunchii și inima și care va răsplăti fiecăruia din noi după faptele lui.

Întrebare:
La cine dintre cei cunoscuți te-ai gandit că ar merita cele de mai sus?
Sincer!

Pe de-o parte

„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” Evrei 10:24

Pe de altă parte

„Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuşi…”

„Femeia” din Apocalipsa, capitolul 2, poate fi o persoană, o organizație, o biserică, o națiune, un sistem, sau o alianță de persoane, organizații, biserici, națiuni sau sisteme.

Ioan Ciobotă
Redactor RVE Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/25/ioan-ciobota-

Mana de luni: Depășind ceea ce se petrece „în spatele cortinei”

Mana de luni: Depășind ceea ce se petrece „în spatele cortinei”

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 25 ianuarie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

CBMC International
25 ianuarie 2021

Cu mulți  ani în urmă am vizitat un centru de ambalare a cărnii. După ce am văzut prima oară cum sunt făcuți crenvurștii, a trecut mai mult de un an până am reușit să mai mănânc unul. Este interesant să învățăm ceea ce se întâmplă cu adevărat în culise cu lucrurile care ne sunt familiare, iar mai apoi să vedem cum reacționăm.

Slujind în armată, fiind implicat activ în conducerea bisericii și în parachurch (n. tr.: o organizație creștină interconfesională, implicată în bunăstarea socială și în evanghelizare), participând la o varietate de organizații comunitare și profesionale, am avut „ocazia” să observa direct ce se întâmplă „în spatele cortinei”, ca să împrumut o scenă celebră din filmul clasic, „Vrăjitorul din Oz”. Odată ce cortina se reașează, la propriu sau la figurat, este ușor să devenim cinici, sarcastici sau chiar distanț , încercând să ne separăm de ceea ce am văzut.

Ce au toate aceste organizații în comun? În spatele cortinei metaforice, toate sunt conduse de oameni – cu defecte, iar uneori chiar teribili de imperfecți. Oameni care pot descuraja, decepționa, chiar trăda încrederea și angajamentul nostru față de ei și de misiunea organizației. De ce mai rămân atunci implicat? De ce  continui să fiu atât de implicat în multe entități, în ciuda imperfecțiunilor și a neajunsurilor lor?

Răspunsul meu este unul foarte simplu. Eu am fost capabil să văd în spatele “cortinei” care contează cu adevărat. Nu lucrurile prezente care ne pot deranja și ne pot frustra. Ci acela care contează pentru toată eternitatea.

Un verset din Biblie, care mi-a atras atenția, vorbește în mod particular despre această perspectivă eternă: „Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă și sigură, și care pătrunde în partea dinauntru, dincolo de draperie unde, pentru a ne arăta calea, Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna…” (Evrei 6:19-20, NTR).

Acest lucru îmi reamintește să privesc mai de grabă înainte spre un viitor promis, captivant, decât să fiu preocupat de lucrurile negative pe care le întâlnim în mod inevitabil pe parcursul zilei și la locul de muncă.

Dar cum rămâne cu dumneavoastră? Sunteți sătui de „politică”,  indiferent dacă are loc în guvern, la locul de muncă, sau în organizațiile comunitare sau religioase din care faceți parte? Cum ne ferim de a fi prinși în dezavantajele comportamentelor și acțiunilor din spatele cortinei, pe care le vedem în fiecare zi? Am constatat că acest lucru se întâmplă numai atunci când citesc, meditez și absorb Cuvântul lui Dumnezeu și mă concentrez asupra controlului Său suveran complet și perfect. Atunci mă pot lăsa purtat de „facă-se nu voia Mea, ci a Ta”, așa cum s-a rugat Isus însuși în Luca 22:42.

Având încredere că Dumnezeu știe cel mai bine și va face întotdeauna ceea ce este corect, indiferent de circumstanțele în care mă aflu, meseria mea devine pur și simplu aceea de a face următorul lucru pe care Duhul Său mă îndeamnă. Atunci când uit sau refuz să fac asta ajung în șanț foarte repede, copleșit de probleme, îngrijorări și frică.

Găsim multe pasaje în Scriptură care ne încurajează să facem acest lucru. Aici se află câteva dintre ele:

Priviți în direcția corectă:

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

Alegeți modelul corect pe care să-l urmați:

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. (Romani 12:2)

Urmăriți gândirea corectă:

 „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”. (Filipeni 4:8)

Autor: Ken Korkow

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/25/mana-de-luni-

Neliniștit de nimic

Cum calmează promisiunile lui Dumnezeu temerile noastre

Articol de Steven Lee

Pastor, Minneapolis, Minnesota

Pe măsură ce scena oribilă s-a desfășurat în fața mea, cele mai grave coșmaruri ale mele amenințând să devină realitate, l-am ținut pe băiețelul meu – născut cu doar câteva secunde înainte – și m-am întrebat în tăcere cum ar fi să crești trei copii mici fără mama lor.

O jumătate de duzină de medici și asistenți s-au repezit în cameră. Sângele s-a strâns sub soția mea la doar câteva momente după naștere. Starea de spirit sombră, serioasă și decisivă a personalului medical mi-a spus cât de gravă era situația. O asistentă mi-a cerut cu forță soției mele să autorizeze o transfuzie de sânge dacă ar fi necesare măsuri de salvare. Medicii s-au dus la muncă, sărind de bunătăți și renunțând la orice fel de noptieră. Fețele și mișcările lor au dezvăluit gravitatea stării periculoase brusc a soției mele.

Un tsunami de gânduri înfricoșătoare și anxioase mi-a inundat inima și mintea. Cum aș depăși durerea? Ce i-aș spune copilului meu de 4 ani și de 2 ani? Cum aș spune socrii mei? Ce ar putea face Dumnezeu în acest și prin asta? Cel mai îngrijorător, aș mai avea încredere în el dacă ar muri?

Epoca noastră de anxietate

În mila Sa, Dumnezeu mi-a auzit rugăciunile disperate și mi-a păstrat soția. Medicii și asistentele au fost uimitoare, iar soția mea a fost stabilizată și recuperată. Dar frica pe care am simțit-o în acele momente a fost reală și un exemplu extrem al temerilor pe care le întâlnim în mod regulat de-a lungul vieții. Marea majoritate a anxietății noastre poate să nu fie la fel de severă, dar simptomele sunt comune și familiare. Pieptele noastre se strâng. Un sentiment de neliniște ne spală asupra corpului. Gândurile îngrijorătoare ne țin treaz noaptea. Atacurile de panică pot provoca paralizie momentană. Creșterea tensiunii arteriale ne expune îngrijorarea.

Exacerbând temerile noastre normale, trăim într-o epocă de anxietate, îngrijorarea aparent pândind după fiecare colț. Valuri de titluri alarmante, postări de pe rețelele sociale, actualizări prin e-mail și gânduri rătăcite ne amenință să ne arunce pe un vârf de frică. „Ce-ar fi dacă” sunt nesfârșite: împușcături școlare, cancer, boli inexplicabile, contractarea unei bacterii care mănâncă carne, pierderea celor dragi, moarte legată de pandemie, ruină financiară, violență și revolte, incendii forestiere furioase, devastare și neliniște, băutură contaminată apă, lanțuri de aprovizionare cu alimente rupte, război nuclear, prăbușiri globale, economii prăbușite și alte o mie de „scenarii cele mai nefaste”.

Mai mult ca oricând, suntem inundați cu informații și o mare parte din aceste informații joacă pe temerile și anxietățile noastre nelegiuite. Poate deveni un loc de joacă pentru atacurile țintite de Satana împotriva noastră.

Deci, cum ne putem pregăti să ne confruntăm cu cele mai grave temeri ale noastre? Cum facem război împotriva anxietății?

Neliniștit de nimic

Filipeni 4: 6–7 ne spune: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în toate rugăciunea și rugăciunea cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu” Dar cum dezrădăcinează rugăciunea, rugăciunea și mulțumirea mulțumirii buruienilor anxietății din viața noastră? Sau pentru a schimba analogia, dacă frica și anxietatea sunt ca luminile de bord ale sufletului nostru, cum putem identifica și aborda problemele de bază?„Credința înseamnă a crede ceea ce spune Dumnezeu chiar și atunci când circumstanțele par să spună altfel”.TweetDistribuiți pe Facebook

Adevărul din Filipeni 4: 6-7 nu este o mantră care anula magic anxietatea. Nu așa funcționează rugăciunea (sau anxietatea). Solicitarea lui Dumnezeu să îndepărteze anxietatea nu înseamnă neapărat că ceața prevestitoare se va ridica imediat. În plus față de rădăcinile sale spirituale, anxietatea poate proveni și în parte din factori biologici sau neurologici dincolo de controlul nostru conștient. Deși bătălia poate fi mai complexă, deseori anxietățile noastre ne dezvăluie sufletele și dezbinarea dintre credințele noastre declarate și starea inimilor noastre.

Deci, înainte de a deveni mai puțin anxioși, trebuie să recunoaștem mai întâi că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Nu putem purta bătălia pe cont propriu și în forța noastră. Rădăcinile anxietății se adâncesc prea adânc pentru a se ridica fără asistență. Avem nevoie de ajutorul Domnului nostru pentru a ne diagnostica inimile și pentru a identifica rădăcinile anxietății.

Recunoașterea anxietății cu umilință

Apostolul Petru face o legătură explicită între smerenie și renunțarea la anxietate:

Umiliți-vă, așadar, sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca la timpul potrivit să vă înalțe, aruncându-vă toate neliniștile asupra lui, pentru că el are grijă de voi. ( 1 Petru 5: 6-7 )

Potrivit lui Petru, pentru a renunța la gândurile și temerile anxioase este nevoie de procesul cu mai mulți pași pentru a admite că (1) sunt înfricoșat și anxios, (2) nu reușesc să am încredere în vreun aspect al caracterului și bunătății lui Dumnezeu și (3) am nevoie ajutorul său pentru a arunca asupra lui aceste neliniști.

De exemplu, în Numeri 13 , doisprezece spioni dau un raport despre Țara Făgăduinței pe care Dumnezeu o dăduse lui Israel. Era un ținut care curgea cu lapte și miere, dar se temeau de puterea locuitorilor. Au început să se îndoiască de puterea lui Dumnezeu și să promită că le vor da pământul. Teama lor față de dușmani le-a ascuns viziunea asupra promisiunii, puterii și planului lui Dumnezeu de a face ceea ce a spus că va face.

În acel moment, trebuiau să recunoască că se temeau de înfrângerea din partea armatelor mai puternice cu orașe fortificate. Ei aveau nevoie să-și amintească din nou promisiunea lui Dumnezeu de a le da pământul. Și aveau nevoie să-și arunce anxietățile asupra Domnului lor, crezând cuvântul Lui, în ciuda fricii care se simțea mai reală.

Credința înseamnă a crede ceea ce spune Dumnezeu chiar și atunci când circumstanțele par să spună altfel. Credința înseamnă a vedea harul invizibil al lui Dumnezeu în timp ce te confrunți cu un pericol real și prezent. Lupta pentru a crede că toate lucrurile funcționează împreună pentru bine, pentru cei care sunt chemați conform scopului lui Dumnezeu ( Romani 8:28 ) este lupta zilnică pentru a ne aminti că Dumnezeu este înțelept, bun, suveran și lucrează chiar și în mijlocul temerile și anxietățile noastre.

Bătălie profund dependentă

Când ne smerim în fața lui Dumnezeu, recunoscându-ne slăbiciunea, temerile și anxietățile, putem începe să aruncăm aceste neliniști înaintea Domnului nostru în rugăciune, rugăciune și mulțumire ( Filipeni 4: 6-7 ). În fiecare etapă a acestui proces, ne reamintim caracterul și promisiunile lui Dumnezeu în rugăciunile noastre către el. Rugăciunile noastre trec de la „ia-l Dumnezeu!” la umilă supunere și luare în considerare cu rugăciune a caracterului lui Dumnezeu.

Tată în ceruri, ajută-mă să am încredere în tine cu incertitudinea acestei situații. Îmi amintești că nu am fost uitat de tine, că îmi numeri firele de păr de pe cap și că nu trebuie să mă tem ( Luca 12: 6-7 ). Ajutați-mă să am încredere că sunteți în control, că sunteți alături de mine în zilele următoare care se simt atât de nesigure și că știți de ce am nevoie chiar înainte de a întreba ( Matei 6: 8 ).

„Fundamentul în lupta împotriva anxietății este descoperirea unei bucurii și satisfacții mai profunde în Dumnezeu.”TweetDistribuiți pe Facebook

Cererile noastre nu sunt prea mari pentru Tatăl nostru milostiv și generos. De fapt, de multe ori când temerile și anxietățile ne luminează tabloul de bord, este un memento necesar să medităm la cuvântul său, să recunoaștem temerile noastre, să împărtășim cu prietenii și consilierii de încredere, să jefuim Scripturile pentru promisiunile lui Dumnezeu și să ne apropiem în rugăciune .

Nu suntem concepuți să fim oameni autosuficienți. Suntem oameni nevoiași care sunt dependenți de Dumnezeu, de cuvântul său și de poporul său pentru a purta război împotriva anxietății.

Dumnezeu nu se frământă niciodată

Oricât de mult depinde de tine, poartă război împotriva anxietății, vizând rădăcina. Grădinarii cu experiență vă vor spune că cea mai bună apărare împotriva buruienilor este o ofensă bună. Plantele perene puternic înfloritoare, o grădină de legume bine fertilizată sau chiar iarba verde groasă înmoaie nutrienții și înghesuie buruienile. În mod similar, pe măsură ce dezrădăcinăm anxietatea și frica, trebuie să o înlocuim cu dependență, încredere, credință și intimitate cu Isus.

Fundamentul în lupta împotriva anxietății este descoperirea unei bucurii și satisfacții mai profunde în Dumnezeu. Nu numai că este demn de încredere, suveran, controlat și bun, dar el este sursa vieții noastre. Moartea și învierea lui Isus nu sunt doar o bandă de ajutor aplicată peste un os rupt, ci o atelă și o gură care ne ține ferm în mijlocul fricii sau durerii. Și în procesul de rugăciune, rugăciune și mulțumire, nu repetăm ​​fără minte mantre, ci ne apropiem de o persoană. Nu primim soluții rapide pentru anxietate, dar ne adâncim în relația cu Domnul cerului și al pământului, care susține toate lucrurile în mâinile sale suverane.

Luptăm războiul împotriva anxietății amintindu-ne că am fost aduși în uniune cu Dumnezeul triunitar – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și uimitor, Dumnezeu nu se supără niciodată. Nu se teme de nimic, nu este niciodată anxios și niciodată nu este copleșit. În pacea sa perfectă, el ne promite – copiilor săi – și pacea perfectă. Isaia 26: 3 spune: „Îl păstrezi într-o pace perfectă, a cărui minte este pe tine, pentru că el se încrede în tine”. Luptăm război împotriva anxietății legând inimile și mințile noastre de Hristos.Steven Lee ( @ 5tevenLee ) este pastorul de predicare și viziune al campusului nordic al Bisericii Baptiste Bethlehem din Minneapolis, unde locuiește împreună cu soția sa, Stephanie, și cei cinci copii ai lor. Este absolvent al Bethlehem College & Seminary .

https://www.desiringgod.org/articles/anxious-about-

„Blestemați-l pe Dumnezeu și muriți”

27 IANUARIE 2021

Răspunsul favorit al lui Satan la suferință

Articol de Greg Morse

Scriitor, desiringGod.org

Dragul meu Globdrop,

Din păcate, am primit ultima dvs. scrisoare.

Secole care slujesc smerenia sa – viețile condamnând sufletele și antrenând tinerii diavoli – și totuși încă mai găsiți modalități de a mă surprinde. Sunteți sau nu sunteți decât un singur suflet departe de serviciul activ, de a purta cele mai întunecate culori ale legiunii noastre pe primele linii?

Dacă da, cu ce să mă aștept să te găsesc consumat? Capcana? Răsfățat? Sabotează? Sau, ar trebui – cu atât de mult în joc – să mă aștept să te găsesc jucându-te cu mâncarea ta ca un copil uman, chicotind cu fată? Nu ai gustat nicio carne străpunsă cu propria ta suliță, totuși te bagi în urmă cu urmărirea.

La ce te referi? Îți aud mintea simplă întrebând.

Omul tău, raportezi tu, a participat la o operație de rutină a umărului unde, inexplicabil , i-au străpuns plămânul. Numai asta îți provoacă o mare bucurie, nu-i așa? Vă mândriți că „furculița a străpuns prada”. Îl lași nesupravegheat să-mi spună totul despre victorie.

Da, lama medicului a făcut un ocol neașteptat (și delicios), dar spune-mi, lama i-a pătruns încă sufletul? A provocat rana o infecție a spiritului ? Ești atât de leneș încât să speri că medicul ți-a făcut treaba pentru tine?

Nu ați reușit să vă dați seama că nu calculele greșite ale chirurgului, ci răspunsul pacientului dvs. este cel vital, ceea ce este etern. Spirite străpunse, conștiințe arse, inimi cicatriciale, credințe arse – spre acestea ne îndreptăm munca noastră întunecată. Încercările tentante și suferințele savuroase servesc ca o oportunitate pentru aceasta, adevărata lucrare.

Plămânii prăbușiți – sau mai frecvent: copiii bolnavi, soții bolnavi, prietenii șovăielnice, romanțele distruse, carierele blestemate, chiar și animalele de companie moarte ocazionale – sunt simple jucării în comparație cu ceea ce pot produce: o credință prăbușită. Aceasta este pentru a lovi jugularul, pentru a tăia artera principală. Ne plac scârțâiturile și agoniile parazitelor, dar niciodată în detrimentul burților noștri plini.

Flacăra imprevizibilă

În detrimentul? te intrebi.

Suferința, ar trebui să știți până acum, este foarte imprevizibilă. Cu siguranță poate împietri inima – împingând chiar posibilitatea unui Dumnezeu bun, puternic, atotștiutor. Sau (așa cum sperați mai bine că nu este cazul dvs.) poate fi chiar lucrul folosit de Dușman pentru a ne jefui cuțitele și furculițele.

Nu v-ați uitat peste umărul apostolului în ultima vreme? Nu toate suferințele ajung să ne avanseze cauza.

Ne bucurăm de suferințele noastre, știind că suferința produce rezistență, iar rezistența produce caracter, iar caracterul produce speranță, iar speranța nu ne face rușine, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat . ( Romani 5: 3-5 )

Cine înseamnă pentru suferință să încurajeze un lucru atât de îngrozitor ca rezistența, nepotule? Vrem să spunem că suferința produce în ele – și mă lupt chiar să scriu cuvântul – speranță ? Plămânii găuriți, gemetele și durerile, la fiecare pas, amenință să se întoarcă teribil.

Inamicul știe asta destul de bine și, pentru toate vorbele sale, el este la fel de subestimat ca orice diavol. Adesea, credem că am pus capcana perfectă, până când descoperim (prea târziu) că el a alterat suferințele și tentațiile noastre de a se potrivi cu proiectele sale . A-i face să scârțâie este plăcut, a-i privi cum se zvârcolesc sub chinuri ne face să urlăm și să pufnim, dar echivalează cu o simplă joacă dacă scapă de Dușman și îi adoptă în continuare scopurile îngrozitoare. Acest lucru, trebuie să vă asigurați, nu se întâmplă cu bărbatul vostru.

Adăugarea nelegiuirii la vătămare

Ați făcut, dintr-o dată, scârțâiturile dvs. prepubescente și gâlceava prematură. Jocul este în plină desfășurare, iar Inamicul înseamnă să-l avem la fel de sigur ca și noi.

În primul rând, faceți suferința sa personală.

Întrebarea „Cum ar putea un Dumnezeu bun să permită să se întâmple lucruri rele?” nu este o întrebare la fel de utilă ca „Cum ar putea Dumnezeu să permită să mi se întâmple acest lucru rău ?” Aceasta este, desigur, întrebarea precisă de pus. Dușmanul se defilează ca „Dumnezeu personal” la fiecare pas; atunci, lasă-l să-și dea apărarea personală acuzațiilor.

Unde a fost acest Dumnezeu personal în timpul operației sale? Nu acorda nici o acoperire Inamicului cu privire la acest punct. Apasă pe omul tău, așa cum am presat de secole: dintre toți oamenii să facă față acestei pierderi, acestei dureri, acestui coșmar – de ce eu ? Indică-i în voie bărbatului tău că „Dumnezeul său iubitor”, „refugiul” său, joacă favoriți teribili. Niciunul dintre creștinii pe care îi cunoaște nu se confruntă cu astfel de „complicații pe tot parcursul vieții” dintr-o eroare atât de improbabilă.

Pieri orice considerație pe care Dușmanul încearcă, în orice caz, să ne răsucească patul de spini într-o coroană eternă de glorie. Ascunde minciunile vrăjmașului că astfel de suferințe sunt măsurate cu precizie pentru binele lor etern sau în vreun fel intenționat .

În al doilea rând, participă la fiecare înjunghiere.

Nu treceți cu vederea puterea micilor neplăceri și înțepături de disconfort. Trebuie să fii mereu în așteptare pentru pacientul tău – gata să alăptezi orice pâlpâire de durere către autocompătimire, furie sau disperare delicioasă. Când merge să răspundă la e-mailul cu o singură mână, sau trebuie să-i ceară soției sale ajutor pentru a-și pune șosetele, sau simte iritațiile reziduale și suferințele care îl vor însoți la mormânt – fii gata să semeni amărăciune și să toarnă sare rana. Niciun crack, nu uitați niciodată, este prea mic pentru a fi exploatat.

Pe măsură ce îi asistați la fiecare gemere, înțelegeți că nu veți fi singuri. Vrăjmașul stă lângă ei, mereu la poftă, ca un terrier care bâjbește, gata să le amintească minciunile sale și să-i calmeze cu prezența lui. În angajamentul său jenant față de ficțiunile sale, Duhul său stă să le șoptească. Nu putem să-l ascultăm mai mult, dar, fără îndoială, are legătură cu Scriptura, care le spune ceva de genul că „le face cu dragoste” durerile, durerile, bolile și deformările lor în această lume și să-i convingă că el este adevăratul lor confort, și că aceasta nu este adevărata lor casă. Luptați cu șoaptă cu șoaptă pentru a împiedica câinii să se întoarcă la voma lor.

În al treilea rând, ascunde-i mâine de el.

În cele din urmă, ascundeți orice ficțiuni despre o Mâine care va face ca toate suferințele să fie „neadevărate”. Într-o astfel de Ziua în care apostolul bătut, învinețit și însângerat a făcut apeluri consistente (și iritante), numind adunarea suferințelor sale multiple (și apăsătoare) ca nimic – nimic! – nici nu merită să ne comparăm cu ziua aceea a unei „greutăți veșnice de slavă” care se află în fața noastră ( 2 Corinteni 4:17 ) – o „slavă” Tatăl nostru de Jos a cântărit și a găsit-o foarte lipsită.

Blestemă pe Dumnezeu și moare

Afecțiunea, nepotule, este o flacără nesigură, cu siguranță nu una cu care să nu te bagi în minte. Iov și cea mai utilă soție a sa dovedesc o ilustrație excelentă. Zdrobit de loviturile fatale asupra proprietății și gospodăriei, acest om „drept” a încercat să-l facă pe Tatăl nostru nebun, rușinându-ne pe toți, răspunzând la crimă, devastare și distrugere într-un mod atât de servil și îngrozitor: „Iov s-a ridicat și și-a rupt haina. și-a ras capul și a căzut pe pământ și s-a închinat”( Iov 1:20 ).

Dar nu toți au răspuns în natură. Soția lui Iov, pe care Maestrul nostru a păstrat-o cel mai milostiv și cu înțelepciune, a răspuns cel mai excelent: „Vă păstrați încă integritatea? Blestemați-l pe Dumnezeu și muriți ”( Iov 2: 9 ).Blestemați-l pe Dumnezeu și muriți – nu aș fi putut spune mai bine.

Aici se află câmpul de luptă, nepoate. Nu provocarea suferinței, ci infectarea sufletului. Vrem ca fiecare bărbat, femeie și copil să renunțe la un astfel de poză, să scuipe pe vechile lor loialități și să-l blesteme înaintea ochilor cerului. Aici, nepot, aici trebuie să-ți fie condus bărbatul:

La mult mai mult decât la un plămân perforat
Dar la o credință epuizată și limba denunțatoare.
La dinți strâns strânși și pumnii susținuți
În flăcări pentru a-l blestema pe zeul său și a muri.

Condamnare, Globdrop, condamnare. Nimic mai putin.

Cel mai așteptat unchiul tău,

Pelin

În The Globdrop Letters , un demon senior (pelin) corespunde cu un demon junior (Globdrop) pentru a-l sfătui în arta rea ​​a înșelăciunii subtile. Seria urmează urmele mari ale lui CS Lewis în lucrarea sa clasică, Screwtape Letters .Greg Morse este scriitor pentru desiringGod.org și absolvent al Bethlehem College & Seminary . El și soția sa, Abigail, locuiesc în Sfântul Pavel împreună cu fiica lor.

https://www.desiringgod.org/articles/curse-god-and-die?ut

Ciornă automată

OPINIE AFR: Noul Deceniu – Deceniul Chinei?

Menu

ExterneOpiniiPoliticRugăciune 22 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

Am intrat în al treilea deceniu al Mileniului III. Privim în urmă și observăm cât de efemere au fost toate „împărățiile” și „puterile” trecutului. Cu toate acestea, suntem fascinați de evoluția contextului mondial văzând, cu ochii noștri, ascensiunea ori declinul „puterilor” zilelor noastre. Un subiect actual care preocupă este China. Părerile sunt împărțite. Douthat (de la New York Times) crede că deceniul în care tocmai am intrat va fi „deceniul Chinei”, iar cel care va urma va deveni, din nou, „deceniul Americii”. Cert este faptul că deceniul tocmai inaugurat va fi dominat, foarte probabil, de rivalitatea dintre SUA și China. Rolul Europei în acest domeniu va fi, spun unii, crucial, iar alții, marginal ori irelevant. Surpriza este simpatia pe care mass-media occidentală o arată față de China comunistă. [Link AICI]  A arătat o simpatie similară și pentru Uniunea Sovietică și chiar România lui Ceaușescu. A fost o curea de transmisie pentru știrile false și propaganda comunistă a sistemelor totalitare.

Un mic istoric

Pentru a înțelege cum vor evolua relațiile Occidentului cu China în noul deceniu este important să privim cum au evoluat ele în ultimele două. Obama a fost un laș, spun comentatorii. Obiectivul politicii lui privind China a fost să convingă China să adere la Tratatul de la Paris, iar China să-și aducă aportul la ameliorarea problemelor climatice (așa numite).  Atitudinea Uniunii Europene a fost identică. Pentru Obama și UE vaca sacra a relațiilor internaționale a fost, și încă este (pentru UE), ideologia climatică. Acestei ideologii i se subordonează o mulțime de interese geopolitice. Pentru a-i ține pe chinezi mulțumiți, Obama a ignorat agresiunea Chinei în domeniul comerțului internațional, al spionajului militar, politic și economic, și a ales să ignore abuzurile drepturilor omului din China.

A ignorat și atacurile chinezilor împotriva dizidenților chinezi din SUA, agresiunea împotriva metropolei Hong Kong, persecuția creștinilor și a musulmanilor, lagărele de concentrare, totalitarismul digital, militarizarea oceanelor și agresiunea împotriva Taiwanului. A ignorat și ostilitatea ideologică a Chinei față de SUA. În toamna lui 2013 China a adoptat Documentul Nr. 9 în care își exprima riposta față de Occident, și în special de SUA, pe care o numea un „rival ideologic” la toate nivelurile.  Xi a transpus în practică obiectivele ostile menționate în acest Document, și pe care Documentul le numea „The Seven Viruses of Western Thinking / Cele șapte virusuri ale gândirii occidentale”.  [Link AICI]

La finalul celui de-al doilea mandat, consecințele politicii lui Obama de aplanare a Chinei comuniste au devenit atât de numeroase și acute încât nu mai puteau fi ignorate. Trump a ales să le confrunte, pe plan economic, militar și diplomatic. Relațiile cu China au devenit tensionate, Trump făcându-și mai mulți inamici (atât în SUA, cât și în Europa) încercând să remedieze consecințele.  Corporațiile americane și europene preferau relații economice care nu favorizau Occidentul, dar din care își scoteau câștigurile masive în China mai mult decât în țările de origine.

Ce va face Biden, se întreabă comentatorii? Pentru moment se pare că nu va face nimic și va lăsa politicile demarate de Trump să continue. Unii comentatori observă că Susan Rice se va alătura diplomației de vârf a Administrației Biden. Pe vremea lui Obama ea promova noțiunea ca evitarea unei confruntări directe cu China, și mai ales evitarea penalizării Chinei, va duce inevitabil la o transformare pașnică a Chinei din stat totalitar în stat democratic.  A fost o idee naivă, destinată a fi dovedită falsă. Occidentul a încercat ceva similar cu Uniunea Sovietică, dar fără succes.

Cu toate acestea, America rămâne fermă în confruntarea Chinei. Se reliefează o politică bipartizană în Congres de penalizare a Chinei. În septembrie, Camera Deputaților a votat o lege care interzice importul în SUA a produselor fabricate în lagărele de concentrare ale Chinei. Votul a fost covârșitor: 406 la 3. Legea nu a fost încă votată în Senat. Celor interesați de subiect le recomandam și articolul The Future of US – China Relations AICI!

Picioarele de lut ale Chinei comuniste

În zilele de final de an 2020 se discuta, pe canalul de știri Bloomberg (al perdantului și pretinsului republican Michael Bloomberg care a candidat la președinția SUA în postura de democrat) că în 2028 China va întrece SUA ca putere economică, … years earlier than anticipated / cu ani înainte de cum se anticipa”.  Anunțul s-a făcut cu un oarecare simțământ de satisfacție din partea reporterului. Economiștii, însă, diferă în opinie, atenționându-ne că datele statistice date de China (comunistă) sunt „fake / neadevărate / cooked / fabricate”. Dar subiectul influenței în creștere a Chinei comuniste devine tot mai la moda și este discutat tot mai frecvent.

În toamna lui 2012, Xi Jinping, atunci în vârstă de 59 de ani, a fost numit șeful Partidului Comunist Chinez. A fost și toamna în care Obama a fost reales Președinte al SUA. De atunci au trecut 8 ani. În ce termeni putem evalua evoluția Chinei comuniste, atât în interior, dar mai ales la nivel global, după 8 ani de șefie Xi?

Am dat peste un articol interesant care discută acest subiect de interes major, mai ales pentru țările occidentale. Autorul, Bernhard Zand, este în temă. Tocmai și-a încheiat mandatul de 8 ani ca jurnalist, șef de birou de presă a publicației germane Spiegel International, în China. Și-a luat în primire postul din capitala Chinei tot în toamna lui 2012, cu câteva săptămâni înainte ca Xi să fie desemnat Secretar General al PCC.

În decembrie și-a scris ultimul articol despre China înainte de a-și ceda poziția succesorului său. Recomandam articolul: The Dawn of the Dragon: How Xi Jinping Has Transformed China – DER SPIEGEL – International 

Vreme de câteva săptămâni Zand a străbătut China pentru a-și face o imagine de ansamblu înainte de reîntoarcerea în Europa. Amintește că la fiecare pas era urmărit de poliția secretă chineză, telefonul îi era ascultat, iar uneori agenții comuniști ajungeau la destinațiile lui Zand înainte de el. Asemenea României comuniste.

Redăm esența opiniilor lui Zand

Traducerea în limba română: Xi a împlinit o parte importantă a promisiunilor lui, dar alte speranțe au fost spulberate. Prosperitatea a crescut în interiorul țării, iar sărăcia a scăzut. În același timp, puterea statului a crescut, Xi și-a consolidat șefia pe viață, a cimentat autoritatea partidului și a perfecționat sistemul de supraveghere a statului. În vestul țării, sute de mii de musulmani uiguri sunt în lagăre de muncă, iar criticii regimului au fugit ori au fost reduși la tăcere. La nivel internațional, China își exercită puterea cel mai agresiv de după perioada dinastiilor chineze. În Marea Chinei de Sud, Beijingul a transformat insulele în bastioane militare; iar în Hong Kong, China a dat la o parte tratatul internațional și a impus o lege draconică a securității. Încurajată de slăbiciunea Occidentului, China își extinde influența.

Sursa: Alianța Familiilor din România

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/22/opinie-afr-nou

Sorin Cigher: Reconfigurarea.

Suntem capacitați de Creator cu abilitatea de a ne adapta ușor la orice condiție. Avem în natura noastră această înclinație, pe care nu o putem nega! În condițiile actuale, pe scară largă, nu facem o tragedie din faptul că nu a ieșit în fruntea țării cine am vrut noi. Ne adaptăm și ne reconfigurăm! Ne-am fi dorit să fie altcineva, dar se pare că adevăratul Stăpân a hotărât altceva! Nu știm de ce este așa, dar știm că El nu face greșeli! (Oare n-au fost 10 oameni buni în America să se roage și să fie ascultați?) Nu ne dăm de ceasul morții că a ieșit partidul antipatic și persoana pe care nu ne-o doream; dovedim imaturitate și lipsă de perspectivă biblică dacă facem astfel. Ne oprim, ne analizăm posibilitățile și o luăm de la capăt! Dacă am căzut, ne ridicăm și mergem înainte! Nu ne vom lăsa intimidați de veștile rele, amplificate de scenariștii apocaliptici. Noul președinte al Americii, înscăunat, este un om creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu; nu este înțelept să-l demonizăm și să-l considerăm antihristul care semnează legile care nu ne plac. Mai important este să ne rugăm pentru el și pentru toți care votează legi, favorabile sau nefavorabile nouă. Acești lideri au nevoie de Dumnezeu, la fel cum avem și noi nevoie urgentă de El! Sunt suflete prețioase în ochii lui Hristos, și pentru ei a murit Domnul! Nu trebuie să îi aruncăm la coșul de gunoi și să ne considerăm superiori prin atitudinea noastră, doar pentru că nu zic la fel ca noi! Aici este examenul pe care îl dăm cel mai mulți dintre noi.

Am fost legați de un om? Într-o persoană ne-am pus toată nădejdea? Această persoană nu mai e unde vrem noi…, dar ce facem? Am așteptat ca un om să fie suveran și el să ne rezolve totul? Dacă am așteptat de la un om ceva, înseamnă că nu-i Biblia cartea care ne influențează viața, se pare că nu prea avem de-a face cu ea…! V-aș recomanda să citiți și să vă lăsați conduși de această Carte prețioasă! Istoria este plină de astfel de împărați, domnitori, care au fost tari și mari…, dar într-o zi și-au pierdut scaunul, s-a dovedit că erau muritori! Toți sunt în mormânt și vremea lor s-a dus! Dacă acum este o vreme care ne sperie, nu știm în cine ne-am pus nădejdea! Dacă avem încredere în Acela care este stăpân peste regi, împărați și vremuri, suntem liniștiți și în siguranță! Nu trebuie sa ne agităm, nu trebuie să ne speriem, nu trebuie să intrăm în catacombe, nu trebuie să ne cumpărăm buncăre și conserve că vine un val de prigoană… și chiar așa, dacă vine, care e problema? Știți câți creștini sunt persecutați în timp ce citiți aceste rânduri? Sunt ei mai păcătoși ca noi? Merită ei un tratament mai dur decât noi? Nu! La fel îi iubește și pe ei Domnul! Dacă Stăpânul a hotărât așa, nu-L desconsiderăm judecând că nu-i bine…!

Dragilor, cei care sunteți în America și tremurați pentru că a ieșit un președinte pe care nu-l agreați, gândiți-vă mai serios la rolul pe care îl aveți în societate! Priviți la mandatul pe care îl aveți din partea Domnului! Dacă sunteți cinstiți, curați, nu aveți nicio teamă și nu veți pierde nimic. Dacă viața voastră este duplicitară și vă știți cu probleme, reconfigurați-vă traseul și reveniți-vă în fire, pocăiți-vă cu adevărat de orice gând rău și păcătos. Lăsați aroganța și superioritatea, smeriți-vă și El va aduce vremuri de înviorare! Priviți la Hristos și la felul în care a tratat El stăpânirile: „Dați Cezarului ce este al Cezarului…”  Supuneți-vă și când nu vă convine! Cinstiți-i și pe cei pe care nu-i suportați!

Este ceasul să privim înainte la Regele nostru care ține totul în mâinile Sale! Pozițiile publice, politice, regii, împărații, șefii, directorii etc…, toți sunt trecători și instabili! Unul singur este veșnic Domn, pe care trebuie să-L credem și să ne punem încrederea deplină în El, restul…, este o chestiune de timp până iar se vor schimba lucrurile…, dar El niciodată nu se schimbă! Merită să ne ancorăm viața în Hristos și să nu ne agităm și să tremurăm în fața amenințărilor lumii.

Cu noi este Dumnezeu! Să sperăm că ne reconfigurăm traseul și alegem calea Lui cea dreaptă!

Sorin Cigher
Pastorul Bisericii „Sion” din Sibiu
22 ianuarie 2021

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/23/sorin-cigher-reconfigurar

Samy Tuțac: Există viață și după Trump, un mesaj pentru prietenii mei creștini din America…

În ultimele luni lumea a stat cu ochii pe America, să vadă ce va decide la alegerile din toamna trecută. Pe 3 Noiembrie 2020 America a ales. Bine sau rău? Nu știu sigur. Unii zic că bine, chiar și dintre creștini. La prima vedere eu zic că rău, dar nu am toate datele, nici expertiza necesară să mă pronunț acum pe toate aspectele. Sunt alții care au făcut-o deja și se pripesc. Zilele următoare vor arăta cine a avut dreptate.

Dar știu sigur că America are nevoie de Cristos. Că toate națiunile au nevoie de Cristos. Că America și Europa trebuie să-și regăsească rădăcinile creștine și să-L recunoască ca Domn și Stăpân pe Isus Cristos. Că americanii, dar mai ales creștinii practicanți, trebuie să-și regăsească rostul în familii, biserici și comunități puternice, altfel se vor îndrepta spre un posibil dezastru.

Este prea puțin important dacă legile sunt promovate de Republicani sau de Democrați. Câtă vreme cei care fac legile îl ignoră pe Dumnezeu și valorile creștinismului, nu este nici o diferență. Alegerile din anul trecut și tot ce a urmat după, pot fi un semnal de alarmă pentru americani, dar și pentru europeni. Încă ne putem întoarce la adevăratele valori, pierdute sau abandonate, valorile creștine care au stat la baza formării națiunilor noastre.

Există viață și după Trump, rămâne să vedem dacă americanii sunt dispuși să învețe ceva din toată frământarea ultimelor săptămâni. Privind la mișcările și tumultul zilelor trecute există riscul ca mulți să cadă în deznădejde crezând că totul este pierdut. În astfel de situații apropierea de Dumnezeu și de Cuvântul Său pot fi o adevărată încurajare pentru creștini.

„De ce se întărâtă neamurile și de ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Regii pământului iau poziție și conducătorii se strâng laolaltă…Cel Ce tronează în ceruri râde; Stăpânul își bate joc de ei…De aceea, regilor, purtați-vă cu înțelepciune! Judecători ai pământului, luați învățătură! Slujiți Domnului cu frică și bucurați-vă tremurând!” (Psalmi‬ ‭2:1-2, 4, 10-11‬)

Nu știu tot ce se va schimba după Trump, nici ce va rămâne la fel în America, dar știu că dincolo de deciziile umane, bune sau rele, există Cineva care nu se schimbă și care nu-și negociază planul cu privire la umanitate. Din moment ce Dumnezeu este suveran și neschimbabil, cei care trebuie să se schimbe sunt oamenii. Dacă nu-i vor recunoaște autoritatea de bună voie, mai devreme sau mai târziu o vor face, siliți de împrejurări…

Samy Tuțac
Pastorul Bisericii „Providența” Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/23/samy-tutac-exista-viata

Adevărul Pur și Simplu cu Neemia Faur: „Trăiește Liber”

DoctrineEducatieImportantÎntâlniri de tineriInterneOpinii 23 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

O producție marca Prodocens Media. Urmărește „Adevărul Pur și Simplu” cu Neemia Faur în fiecare duminică, de la ora 19:00!

https://www.facebook.com/plugins/video.php?heigh

blob:https://www.facebook.com/985912df-2e4f-40ad-89bc-6ddf856eac17

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/23/adevarul-pur-si-sim

Târg de bebeluşi pentru homosexuali la Bruxelles

Toate acestea se întâmplă în inima Uniunii Europene, sub nasul autorităților belgiene, a căror legislație interzice surogatul comercial. 

26 IANUARIE 2021VIOREL ARDELEANLASĂ UN COMENTARIU

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Scandalos: Târg de bebeluşi pentru homosexuali la Bruxelles

 Un târg de copii a avut loc recent la Bruxelles. Pentru câteva zeci de mii de euro, cumpărătorii, de obicei homosexuali bogați, pot alege pe catalog rasa, sexul, culoarea părului sau ochii „mărfurilor”.Și aceasta nu este o metaforă, deoarece vânzătorii oferă cumpărătorilor homosexuali bogați surogatul (GPA – gestaţia pentru altul) şi achiziționarea de copii personalizaţi. Toate acestea se întâmplă în inima Uniunii Europene, sub nasul autorităților belgiene, a căror legislație interzice surogatul comercial. 

Acesta nu este singurul eveniment de acest fel din lume, căci este un salon în turneu: a avut deja loc la Paris și Taipei, capitala Taiwanului, în ultimele câteva luni, şi în decembrie la Tel Aviv în decembrie. 
Ediția de la Bruxelles s-a adresat în special cetățenilor francezi, olandezi și germani, dar și „viitorilor părinți din restul Europei: Belgia, Regatul Unit, Irlanda, Spania, Italia, Elveția”, cărora organizatorii le propun un surogat specific.

Costul unui astfel de “serviciu” variază între 90,000 și 150,000 $, funcție de prețurile din catalog. Pachetul GPA la cheie include „uterul de închiriere” timp de 9 luni, asistență juridică, furnizarea de material genetic masculin (material seminal) și alte costuri, cum ar fi bilete de avion, hoteluri, etc. 

Pandemia de coronavirus a împiedicat doar parțial planurile traficanților de copii. Unele dintre prezentările tîrgului „Copilaşi pentru bărbaţi”  sunt fixe, dar altele au fost înlocuite cu servicii interactive pe Internet.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că nu există nicio opoziție din partea activiștilor „drepturilor femeilor” , iar mamele surogat decid cel mai adesea asupra unui astfel de rol din motive financiare. 

Traducere după fl24.netwww.ortodoxinfo.roPublicat de NewsNet Creștin la 14:40Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către PinterestEDITEAZĂ

Navigare în articol

ARTICOL ANTERIORIoan Ciobotă: Băiatul cu paharul l-a uitat pe Iosif

Ioan Ciobotă: Băiatul cu paharul l-a uitat pe Iosif

DevoționalImportantMeditaţii 22 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

Geneza 40:23
„Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.”

Mai marele paharnicilor și mai marele pitarilor lui Faraon ajung în temniță sub supravegherea lui Iosif. Într-o dimineață aveau fețele triste și posomorâte, iar Iosif se îngrijește de sufletul lor, se interesează de starea în care se află și le tălmăcește visurile.

1. Iosif se uită la fețele lor și se îngrijește de niște întemnițați. Putea să nu-l intereseze de ei.
Mâine poți să te uiți la fețele subalternilor, angajaților sau colegilor tăi. Dacă vezi vreunul cu fața posomorâtă, întreabă-l ce durere are în suflet, chiar dacă tu poate ești mai trist și mai posomorât decât el. Adu-i lui bucurie, și sufletul lui te va binecuvânta.

Cu amândoi mai-marii lui Faraon se împlinește tâlcuirea visurilor pe care le-a dat-o Iosif. Mai marele pitarilor este ucis de Faraon, însă mai-marele paharnicilor este pus din nou în slujba lui de cinste.

„Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif”, cu toate că Iosif l-a rugat să pledeze cauza lui în fața lui Faraon. Mulți dintre cei care ajung în temniță consideră că au ajuns „nevinovați”, însă Iosif chiar era nevinovat.

Dar „băiatul cu paharul” l-a uitat pe Iosif. O singură vorbă dacă îi spunea lui Faraon, viața lui Iosif se schimba.

UN SINGUR CUVÂNT.

2. Gândește-te la cineva care ți-a făcut un bine cu mult timp în urmă. Sună-l sau scrie-i un mesaj și multumeste-i pentru acel bine. Un SINGUR CUVÂNT poate aduce multă bucurie în viața unui om.

Biblia este superbă.
Istoria lui Iosif este superbă.
Citește istoria lui Iosif în Geneza, între capitolele 37 – 50.

1. Dacă vezi pe cineva cu fața posomorâtă, adu-i bucurie.
2. Mulțumește astăzi cuiva care ți-a facut un bine cu mult timp în urmă.

Ioan Ciobotă
Redactor RVE Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/22/ioan-ciobota-baiatul-cu-paharul-l-a-uitat-pe-iosi

Confruntarea cu închinarea la cald

Întrebați-l pe pastorul Ioan

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Transcriere audio

Bine ați revenit la podcast. Ei bine, de ce pare uneori că închinarea noastră se diminuează în timp? Și de ce se pare că închinarea la biserică crește și în timp? Acestea sunt realități cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat și ne determină să luăm în considerare prima implicație a vizualizării și savurării providenței lui Dumnezeu. Odată cu lansarea noii cărți a pastorului John, Providența (acum puteți preordona titlul de la prietenii noștri de la Westminster Books pentru doar 19,99 USD), pentru următoarele câteva săptămâni luăm în considerare motivele pentru care providența lui Dumnezeu, acest prețios adevăr doctrinar, este esențială la modul în care trăim viața noastră creștină de zi cu zi. Miercurea trecută am deschis această nouă serie în episodul 1571, privind de ce trebuie să trăim conștienți de providența lui Dumnezeu. Acum devenim specifici. Există zece efecte și implicații din viața reală. Aici, cu prima implicație, este pastorul Ioan.

Întrebarea pe care o punem este următoarea: Care sunt efectele din viața reală ale cunoașterii și iubirii, văzând și savurând providența atotpătrunzătoare și cuprinzătoare a Dumnezeului Scripturii mereu înțelept, mereu drept, mereu milostiv? Aceasta este întrebarea noastră.

Îl cunoaștem cu adevărat?

Și primul meu răspuns este următorul: văzând și savurând această providență trezește și susține mirarea, respectul și venerația sfântă, precum și felul de bucurie tremurândă care ne conduce în adâncul adevăratei închinări, centrate pe Dumnezeu, înălțării lui Hristos, saturate de Biblie. De câte ori ne-au întrebat oamenii pe acest podcast despre căldura lor? Despre cât de inadecvate sunt afecțiunile lor față de Dumnezeu? Despre cum pasiunea, zelul și bucuria ar putea fi reaprinse? Și acum întreb: îl cunoști? Și mă refer la Dumnezeul real, adevărat, magnific, care oprește gura providenței atotcuprinzătoare.„Dumnezeu ne-a arătat în Biblie mai mult despre sine și mai multe căi ale sale decât vom epuiza vreodată în această lume.”TweetDistribuiți pe Facebook

Când eram la facultate, m-am luptat cu aceleași lucruri. Am citit o carte de JB Phillips numită Dumnezeul tău este prea mic . Știam că este adevărat. Dar nu poți doar să dai din degete și să vezi măreția lui Dumnezeu. Eram orb la atotpătrunzătoarea și atotcuprinzătoarea providență a lui Dumnezeu – măreția suveranității atotputernice și intenționate a lui Dumnezeu. De fapt, am fost învățat să nu văd pe Dumnezeu care stăpânește, atotputernicia lui Dumnezeu, așa cum este în Biblie. Dumnezeul Bibliei, asta mi-a fost dor – Dumnezeul care este cu adevărat. Parcă mi s-ar fi pus ochelari pe față, care au micșorat totul, cu excepția poate pentru mine. Ochelarii l-au făcut pe Dumnezeu ușor de manevrat.

Acum, în câțiva ani de la citirea Dumnezeului tău este prea mic – mulțumește lui Dumnezeu; I la această zi mulțumesc lui Dumnezeu – unii profesori m -au luat de păr, și frecat nasul în cartea Romani, și nu m – ar lăsa până am văzut și la mirosit și gustat și a fost uimit de Dumnezeul Romani 8 și 9. Toate laudele aduse lui Dumnezeu, zic eu. Toate laudele aduse lui Dumnezeu pentru cei care nu mă vor lăsa să scap din Scriptură într-un ocol filozofic care îl dezbracă pe Dumnezeu de gloria providenței sale atotguvernamentale.

Flămând pentru Măreția lui Dumnezeu

Inima mea mă doare până astăzi – de fapt, am primit o scrisoare chiar zilele trecute de la un pastor care își părăsește biserica pentru că bătrânii doreau să meargă într-o nouă direcție de căutare. Mă doare inima pentru atâtea biserici înclinate să fie biserici ușoare, prietenoase cu căutătorii, în timp ce oamenii lor mor de foame. Nu știu pentru ce mor de foame, dar mor de foame pentru măreția lui Dumnezeu.

David Wells, în urmă cu 25 de ani, în cartea sa „ No Place For Truth” , a spus așa: „Este acest Dumnezeu, maiestuos și sfânt în ființa sa, acest Dumnezeu a cărui iubire nu cunoaște limite, deoarece sfințenia sa nu cunoaște limite, care a dispărut din lumea evanghelică modernă ”(300). Ei bine, da, este o exagerare, dar nu este lipsită de mandat.

Lesslie Newbigin din unghiul britanic a spus același lucru. El a spus: „Am văzut brusc că cineva poate folosi tot limbajul creștinismului evanghelic și totuși centrul era fundamental sinele. . . . Și Dumnezeu este auxiliar pentru asta ”(„ Misionarul lui Dumnezeu pentru noi ”). Adorarea adevărată este distrusă, redusă, eviscerată, aplatizată, atunci când măreția lui Dumnezeu, văzută mai ales în atotcuprinzătoarea sa providență, este înlocuită cu o atenție asupra mea și a lumii mele și a modului în care Dumnezeu poate să mă facă centrul focalizării sale, mai degrabă decât făcând măreția sa să fie punctul central al meu.„Văzând și savurând providența lui Dumnezeu trezește și susține mirarea și temerea și respectul sfânt.”TweetDistribuiți pe Facebook

Dacă vedem și savurăm panorama biblică a providenței lui Dumnezeu pentru ceea ce este cu adevărat, ne vom ridica mâinile în tăcere, bâjbâind după cuvinte care nu se simt jalnice înaintea majestății Sale. El este grozav dincolo de înțelegerea noastră. Dumnezeu ne-a arătat în Biblie mai mult despre sine și mai multe căi ale sale decât vom epuiza vreodată în această lume. Am umplut o carte, o carte de șapte sute de pagini despre providență, urmărind pur și simplu minunile sale contraintuitive prin Scriptură.

Dumnezeu nu a fost cruțat în revelația sa a splendorilor sale. Ele sunt menite să ne facă să urcăm și să cântăm asupra suveranității intenționate a lui Dumnezeu. Și cum să nu fim lăudați de Dumnezeu când în fiecare zi suntem cufundați într-un ocean de minuni date de Dumnezeu, guvernate de Dumnezeu, revelatoare de Dumnezeu, așa cum suntem în fiecare zi?

Sfinții mutați la închinare

Nu a cântat Hannah – subliniez acum închinarea – peste această providență?

Domnul ucide și dă viață. . . .
Domnul face sărac și îmbogățește;
     aduce jos și înalță. ( 1 Samuel 2: 6-7 )

Nu a cântat Miriam peste această providență?

Calul și călărețul său le-a aruncat în mare. ( Exod 15:21 )

Moise nu a urmat-o în cântare peste această providență?

Le-a aruncat în mare carele faraonului și gazda lui. . . .
În măreția maiestății tale îți răstoarnă pe adversarii tăi. . . .
     Cine este ca tine, maiestuos în sfințenie,
     minunat în fapte glorioase, care face minuni? ( Exodul 15: 4 , 7 , 11 )

Și nu psalmistii au cântat, cântat și cântat peste această providență?

Domnul aduce la nimic sfaturile națiunilor;
     el frustrează planurile popoarelor.
Sfatul Domnului rămâne pentru totdeauna,
     planurile inimii sale pentru toate generațiile. ( Psalmul 33: 10-11 )

El face ca războaiele să înceteze până la capătul pământului;
     rupe arcul și sfărâmă sulița;
     el arde carele cu foc. ( Psalmul 46: 9 )

Orice vrea Domnul, face
     în cer și pe pământ,
     în mări și în toate adâncurile. ( Psalmul 135: 6 )

Și Maria, mama lui Isus, nu a cântat peste această providență în Luca 1 ?

     [Domnul] a împrăștiat pe cei mândri în gândurile inimii lor;
El i-a doborât pe cei puternici de pe tronurile lor
     și i-a înălțat pe cei cu umilință. ( Luca 1: 51–52 )

Aici vorbește Mary. Oh, binecuvântează-o. Nu e de mirare că o numim Preasfântă Fecioară. Și Pavel nu a cântat peste această providență?

O, adâncimea bogăției, înțelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu! Cât de inexplorabile sunt judecățile sale și cât de inexplorabile sunt căile lui!

„Căci cine a cunoscut mintea Domnului
     sau cine a fost sfătuitorul lui?”
„Sau cine i-a dat un dar pentru
     a putea fi rambursat?”

Căci de la el, prin el și pentru el sunt toate lucrurile. Lui să fie slava pentru totdeauna. Amin. ( Romani 11: 33–36 )

Vezi, Savurează, Cântă

Dacă există credincioși sau biserici a căror închinare se simte subțire, pasivă și rutină, ar putea să nu cunoască această providență, acest Dumnezeu? Deci, efectul de viață real numărul unu, cel puțin în viața mea – și l-am văzut adevărat în sute – efectul de viață real numărul unu de a vedea și de a savura providența lui Dumnezeu este acesta: trezește și susține mirarea și temerea și sfântul venerație și un fel de bucurie tremurândă, care ne conduce în adâncul adevăratei, centrate pe Dumnezeu, înălțându-se pe Hristos, saturate de Biblie, înălțate-cu-cântare.John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți , inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cel mai recent Providence .

https://www.desiringgod.org/interviews/confronting-lukewarm-worship

„practici condamnate”Dr. Caius Obeada

Caius Obeada

17h  · Momente apologetice – „practici condamnate”Dr. Caius ObeadaPentru iubitorii de istorie am sa reamintesc o scriere veche din Istoria Creștinismului cunoscută sub titlul DIDACHE. Aceasta scriere pare sa dateze din anii 50-120 A.D. cunoscuta ca „Învățătura celor 12 apostoli”, presupusa sa fie învățătura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viată si moarte, despre rânduială in biserica, despre post, botez, rugăciune, si alte învățături necesare începutului bisericii primare. La capitolul 11 găsim următoarea învățătură:11:4 Pe fiecare apostol care vine la voi sa-l primiți ca pe Domnul însuși.11:5 El va sta cu voi o zi, poate doua, daca este nevoie, dar, daca va rămâne cu voi trei zile, este un profet mincinos.11:6 La plecare, apostolul sa nu ia cu el decât pâine care sa-i ajungă pana la locul de odihna; daca va cere bani, este un profet mincinos.11:10 si orice profet care propovăduiește adevărul, dar nu îl trăiește, este un profet mincinos;11:11 orice profet care este adevărat si recunoscut si slujește in taina vizibila a Bisericii, dar care nu ii învață pe alții sa facă ceea ce el însuși face nu va fi judecat de voi, caci judecata lui este in mana Domnului, așa cum a fost si cu profeții din vechime.11:12 Dar pe oricine va va spune in duhul “Dați-mi bani sau lucruri de felul acesta” sa nu -l ascultați; daca însă va va vorbi despre alții, care sunt in nevoie, ca sa le dați ajutor, sa nu-l judece nimeni.Învățătura apostolica face următoarea sugestie practica:- Daca un apostol sta mai mult de 3 zile este un profet mincinos.- Daca la plecare va cere bani, este un profet mincinos.- Daca nu trăiește cea ce spune, este un profet mincinos.- Daca va cere ajutor pentru alții sa nu-l judecați.Acestea sunt pe scurt cele patru învățături practice care au înconjurat lumea Creștina a bisericii primare.Comparând practica generației noastre, ajungem sa face mincinoși pe mulți lucrători din câmpul Evangheliei. Unii ar spune ca sunt timpuri diferite, totuși învățăturile si principiile sunt aceleași, la fel cum si Scripturile nu sau schimbat sau adaptat trendului cultural/social in care trăim. Hai sa facem o analiza scurta a celor 4 puncte in lumina practicii din zilele noastre.1. Daca un apostol sta mai mult de 3 zile. Lucrarea apostolilor din biserica primara era dedicata predicării si întăririi adunării sfinților. Unii dintre apostoli au rămas perioade de timp mai lungi, cu rezidenta in unele orașe unde au început bisericii. Didache vorbește de apostoli itinerarii, care aveau o chemare si împuternicire speciala. Ei nu stătea mai mult de 3 zile, având o chemare speciala.In zilele noastre nu avem apostoli itinerarii si nici nu putem asemăna vizitele pastorale cu cea a apostolilor din biserica primara. Probabil cea mai aproape asemănare ar fi vizitele pastorale a președinților de Culte sau a președinților de Comunitate care merg din biserica in biserica sa întărească frățietatea. Deci luând in vedere ca nu avem apostoli, nu cred ca putem compara acest principiu zilelor noastre.2. Daca la plecare cere bani. Aici este o problema de caracter si de practica. In primul secol se merge prin credință, nu aveau nevoie sa plătească bilete de avion si alte transporturi. Ce ne facem cu pastorii zilelor noastre care pretind sa fie plătiți? Ce ne facem cu cei care cer bani?La acest punct va trebuie sa facem o analiza mai buna, luând in considerare câteva schimbări care au luat loc dea lungul secolelor. In primul rând trebuie sa recunoaștem ca nu mai avem apostoli in zilele noastre si nu ar trebuie sa avem astfel de probleme. In al doilea rând, distantele ne obliga sa folosim moduri de transport care costa. Nu vad nici o problema in faptul ca transportul si cazarea unui pastor sa fie acoperite. Vad ca o problema când un pastor pretinde sa fie plătit pentru predicarea Evangheliei invitat într-o alta biserica.Sunt doua probleme in privința acestor practici: a) pastorul este deja plătit pentru predicarea Evangheliei chiar si când este plecat in alta biserica, sau in concediu. Pastorul are salariu lunar din care trăiește. Sa pretinzi unei alte bisericii sa te plătească pentru vizita, in afara drumurilor si cazării, mi se pare abuz si băgatul mâini in punga Domnului.b) Un pastor nu poate pretinde bani de doua ori pentru predicarea Evangheliei. Plătit prin salariu lunar de biserica unde slujește si din bisericile pe unde vizitează. Aici îmi aduc aminte de situația pastorului care după traversarea Americi, colectând din biserica in biserica întreabă: „Câți bani sunt pentru mine si câți sunt pentru Domnul?” Învățătura apostolica pare ca rămâne un principiu valabil pentru lucrătorii zilelor noastre.Ar trebui sa fac o paranteza in ce privește bunătatea unor credincioși care binecuvântează pe unii pastori cu finanțe si cadouri. Nu poți opri dragostea si bunătatea fraților, dar nici abuz de bunătatea altora nu este încurajată. Trăirea in lumina ajuta pe mulți sa-si balanseze viața si mărturia in fata copiilor lui Dumnezeu, toți cei care suntem chemați sa fim fără o pricina de poticnire sau de vorbe deșarte.3. Daca nu trăiește cea ce spune, este un profet mincinos. Nu știu ce se mai poate comenta la acest punct, un mincinos este un mincinos, si băgatul mâini in punga este un act mincinos fata de adunarea lui Cristos.4. Daca cere ajutor pentru alții sa nu judecați. Acesta este un principiu valabil, pana dai de cei care baga mana in punga si fondurile nu ajung in totalitate unde trebuie sa ajungă. Nu este nici o rușine sa ceri pentru lucrarea Evangheliei, sa ajuți văduvele si săracii din adunarea sfinților. Cea ce noi vedem este o lipsa de transparenta la cea ce se face cu banii trimiși pentru proiecte specifice. De exemplu, o persoana trimite bani pentru cumpărarea cărămizilor pentru construirea bisericii. Fratele primește o fotografie cu niște cărămizi, sugerând ca el este cel care a contribuit la cumpărarea cărămizilor. Nu se face o fotografie a bonului de decontare, care ar spune mult mai mult, ci la niște cărămizi.Exemple de felul aceste sunt multiple, si pot sa scriu mult despre lipsa de transparenta. Au fost trimiși bani pentru diferite proiecte care nu au fost justificate. Unii au folosit alte practici, misionari care trebuiau sa primească 200 USD pe luna ca suport financiar, primea pe jumate. Am cunoscut lucrători care sau plâns de astfel de practici. Băgatul mâini in punga te face vinovat, indiferent de câți bani ai luat.Banii au adus multe probleme adunării sfinților. Ne-am justificat de multe ori de imposibilitatea de a fi transparenți pentru că a trebuit sa fim supuși unui sistem corupt. Nu am avut niciodată probleme ca pastori care au ajuns sa aibă din munca lor (din scrieri, publicații si alte moduri) sa se bucure de roadele sudorii frunții lor. Am avut probleme cu lucrătorii care au abuzat de titlurile lor, care si-au asumat fonduri care nu le merita, sugerând ca nu a obligat pe nimeni sa le dea bani. Lipsa de caracter își spune cuvântul in multe cazuri.Am sa spun doua istorioare despre mine, pentru că nu este mai bine sa scrii despre tine decât din cele auzite. In timpurile Publicației de Apologetica, am primit un mesaj de la o persoana care îmi scria: „Frate nu-i așa ca este bine sa scrii din spatele biroului finanțat de frații din America?” Bineînțeles ca aceasta persoana nu mă cunoștea si nu știa ca in acei ani biroul era pe masa din bucătărie, iar lucrările misiuni erau 100% sponsorizate de mine si familia mea. O alta persoana mi-a văzut casa, sa se mira ca nu stau într-o „mansion”.Ca principiu, sunt rușinos sa cer bani, si am cerut Domnului sa-mi dea 2-3 joburi decât sa cer bani la frați. Domnul mi-a ascultat rugăciunea si am lucrat in 2-3 locuri de zeci de ani, chiar acum când scriu aceste rânduri lucrând in doua locuri, continuând sa susțin lucrarea Evangheliei prin activitățile misiunii Vox Dei. Învățătura apostolilor rămâne in cimentata in Scripturi, in cea ce Cristos ne-a învățat. Banii ia rătăcit pe mulți, un viciu de care mai greu sau vindecat. Domnul sa aibă mile de noi in mărturia Evangheliei de care ar trebui sa dam dovada. Coram Deo!

24Tu, Marius Ianc şi alţi 221 comentariu4 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

Toți cei care cred bătălia necredinței

Articol de Jon Bloom

Scriitor personal, desiringGod.org

„Eu cred; ajută necredința mea! ” ( Marcu 9:24 ). Această pledoarie – această rugăciune – a unui tată disperat, care mijlocea lui Iisus în numele copilului său necăjit, exprimă în cinci cuvinte simple o experiență profundă, dificilă, confuză și comună. Toți urmașii lui Isus au atât credința, cât și necredința, atât credința, cât și îndoiala, prezente în noi în același timp.

Vedem această prezență paradoxală în altă parte în Scriptură. O vedem la Petru, care a umblat pe apă doar pentru a începe să se scufunde atunci când s-a instalat necredința ( Matei 14: 28–31 ). O vedem la Toma, care a declarat: „Nu voi crede niciodată” fără dovada fizică a învierii lui Isus, în timp ce încă credem suficient pentru a rămâne cu ceilalți ucenici până când Iisus i-a apărut în sfârșit ( Ioan 20: 25-26 ). Îl vedem legat prin Psalmi, precum Psalmul 73 , unde sfinții se luptă cu voce tare cu necredința lor. Și o vedem prea frecvent în noi înșine, motiv pentru care ne identificăm cu rugăciunea tatălui disperat. Necredința este o tentație „comună omului” pentru credincioși ( 1 Corinteni 10:13 ).

Dar, deși este o ispită obișnuită (și deseori o ispită subtilă), este una periculoasă din punct de vedere spiritual, care ne poate determina „să cădem departe de Dumnezeul cel viu” ( Evrei 3:12 ). Este un dușman pe care trebuie să-l luptăm energic.„Nu vă temeți de disciplina lui Dumnezeu; teama de necredință ”.TweetDistribuiți pe Facebook

Fiecare luptăm lupte unice împotriva acestui dușman, deoarece fiecare dintre noi are experiențe unice și temperamente unice care ne fac să fim vulnerabili în mod unic la anumite forme de necredință. Obținerea de ajutor pentru a vedea vulnerabilitățile noastre la necredință este crucială pentru câștigarea luptelor noastre. Și este ceva cu care Isus este fericit să ne ajute, dacă îl întrebăm.

Tată disperat și vulnerabil

Tatăl băiatului afectat din Marcu 9: 14–29 avea cu siguranță o vulnerabilitate unică față de necredință. Și nu este dificil să înțelegem de ce. Imaginați-vă cum a fost experiența lui până în momentul în care l-a întâlnit pe Isus.

Petrecuse câțiva ani, făcând probabil tot ce putea, pentru a-și ajuta fiul ( Marcu 9:21 ). Teribila suferință a avut o sursă demonică, care îl chinuise pe băiat încă din copilărie, provocând crize violente și împiedicându-l să vorbească ( Marcu 9: 17-18 ). Tatăl și, fără îndoială, soția lui, își salvaseră de multe ori prețiosul copil – singurul lor fiu născut ( Luca 9:38 ) – salvându-l din foc și apă ( Marcu 9:22 ). Ceea ce înseamnă că au trăit cu frica zilnică că s-ar putea să nu fie acolo la timp pentru a-l salva data viitoare. Și au trăit cu spaima viitoare a ceea ce avea să devină el când unul sau amândoi nu vor mai fi acolo pentru a-l salva.

De asemenea, au trăit probabil cu o oboseală profundă provocată de vigilența continuă noaptea și ziua. Este posibil să fi suportat un fel de încordare relațională recurentă asupra căsătoriei lor, care însoțește adesea situațiile de părinți stresante și dureroase. Probabil că au trăit cu numeroasele moduri în care suferința fiului lor i-a afectat financiar, de la costurile directe ale căutării de ajutor pentru el, până la costurile indirecte de a avea mai puțin timp dedicat câștigării existenței. Și, pe lângă toate acestea, probabil că au trăit cu rușinea că poate ei, sau copilul lor, au păcătuit cumva și au adus acest blestem asupra băiatului – o rușine compusă din faptul că știu că alții probabil se întrebau același lucru (ca în Ioan 9: 1-2 ).

Bătălii unice într-un război comun

Cu siguranță acest tată asediat se rugase des pentru fiul său neprețuit, dar fără rezultate vizibile. Cu siguranță căutase anterior alți lideri spirituali sau exorciști pentru a-l alunga pe diavol, dar fără rezultat.

Auzind povești despre puterea lui Iisus asupra bolilor și a demonilor, a stârnit în el suficientă speranță încât și-a adus copilul să-l vadă pe Isus. Nefiind găsit faimosul rabin, el a rugat discipolii lui Isus să-i ajute. Dar nu au fost mai eficienți decât oricine altcineva ( Marcu 9:18 ). Putem înțelege de ce speranța și, prin urmare, credința sa, păreau să scadă când Isus a apărut.

Motivul pentru care spun toate acestea este să arăt cum acest tată era foarte asemănător cu noi. Necredința sa a avut rădăcini în experiența sa unică. La fel și ale noastre. Temerile și dezamăgirile sale i-au modelat așteptările. La fel și ale noastre. El a fost vulnerabil, în locuri profund personale, la pierderea luptei pentru credință. Așa suntem noi. Putem simpatiza cu acest om când l-a rugat pe Iisus: „Dacă poți face ceva, compilește-ne și ajută-ne” ( Marcu 9:22 ), pentru că probabil ne-am rugat sau ne-am gândit la lucruri similare.

Ne-am putea aștepta ca Iisus să răspundă la fel de blând și cu blândețe la acest tată disperat ca și la leprosul care caută vindecare, căruia Iisus, cu milă, a întins-o și l-a atins, spunând: „Vreau; fii curat ”( Marcu 1: 40–42 ). Dar nu așa a răspuns Isus.

Mustrare surprinzătoare, Milostivă

Răspunsul lui Isus la acest tată ne surprinde: „„ Dacă poți ”! Toate lucrurile sunt posibile pentru cine crede ”( Marcu 9:23 ). Acest lucru ne șochează. Și motivul este că majoritatea dintre noi ne putem identifica mai mult cu lupta tatălui decât cu leproșul. Ne așteptăm ca Isus să-l mângâie pe acest om, dar în schimb îl mustră. Ne face să ne întrebăm: așa simte Isus despre necredința noastră?„Toți cei care credem în Isus avem și necredință în Isus”.TweetDistribuiți pe Facebook

Un mod de a răspunde este că, în Evanghelii, Isus afirmă în mod constant pe cei care exprimă credință și îi mustră pe cei care exprimă îndoială și necredință. Leprosul pe care l-a vindecat este un bun exemplu. Acest om i-a spus lui Isus: „Dacă vreți, mă puteți curăța” ( Marcu 1:40 ). Aceasta este o declarație de credință și l-a mutat pe Isus la un răspuns compasiv de vindecare.

Dar tatăl acestui băiat necăjit i-a spus lui Isus: „ Dacă poți face ceva , miluiește-ne și ajută-ne” ( Marcu 9:22 ). Există credință în această cerere; credința este motivul pentru care l-a căutat pe Iisus în primul rând. Dar există și necredință; o parte din el nu se așteaptă ca Isus să aibă mai mult succes decât au avut alții. Așadar, primește mustrarea lui Isus, la fel cum a făcut Petru în apă și Toma când Iisus i s-a arătat în cele din urmă ( Matei 14:31 ; Ioan 20: 27-29 ).

Și iată ce trebuie să ne amintim: mustrarea lui Isus către un credincios care permite necredinței să-i infecteze și să-i slăbească credința și să-și guverneze comportamentul este o mare milă.

Milostivirea disciplinei

Credința este canalul prin care curg harurile mântuirii și sfințirii și darurilor spirituale ale lui Dumnezeu. Necredința obstrucționează canalul și, prin urmare, inhibă curgerea harului lui Dumnezeu ( Iacov 1: 5-8 ). Deci, mustrarea lui Iisus a necredinței omului este disciplina dureroasă, dureroasă, momentană a Domnului, menită să expună boala necredinței (să folosească o metaforă diferită), astfel încât credinciosul să o poată vedea pentru ceea ce este și să lupte cu ea; pentru că dacă nu, nu va împărtăși sfințenia Domnului și nu va aduce rodul pașnic al dreptății ( Evrei 12: 10-11 ).

În acest sens, Isus este bunul medic. El nu ocolește îndoielile și necredința, la fel cum un medic bun nu codează cancerul la un pacient. Dacă este lăsat invizibil și netratat, va ucide. Deci, ceea ce face Isus este să-l ajute pe acest tată care se luptă să-și vadă clar păcatul de necredință, la fel cum a făcut pentru Petru și Toma.

Și a funcționat. Vedem acest lucru în strigătul disperat al tatălui către Isus: „Cred; ajută necredința mea! ” Și, ca și cum Isus l-a scos pe Petru din apă și i-a arătat lui Toma mâinile și latura, a onorat credința tatălui, oricât de defectuoasă a fost, și l-a eliberat pe băiat ( Marcu 9: 25-27 ).

Isus te va ajuta să-ți vezi necredința

Toți cei care credem în Isus avem și necredință în Isus. Nu este surprinzător, pentru că trăim cu toții cu un păcat înșelător înăuntru ( Evrei 3:13 ). Și trăim cu toții într-o lume căzută, înșelătoare. Deci, cu toții trebuie să luptăm frecvent pentru credință ( 1 Timotei 6:12 ) luptând împotriva necredinței .„Necredința va bloca canalele credinței, vă va jefui de bucurie și, dacă nu va fi ascunsă, vă va distruge”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar prezența necredinței în noi este adesea subtilă. Nu întotdeauna o vedem clar. Are rădăcini în experiențele noastre unice și în temperamentele noastre unice, care ne fac vulnerabili în mod unic la înșelăciunea sa. Îndoielile noastre ne pot părea de înțeles, chiar justificate. Dar, la fel ca orice păcat și cădere, necredința este periculoasă din punct de vedere spiritual. Ceea ce avem cu adevărat nevoie, chiar dacă am prefera să o evităm, este ca Isus să ne ajute cu milă să ne vedem necredința, chiar dacă aceasta înseamnă disciplina sa dureroasă momentană.

După ce l-am urmat pe Isus de zeci de ani, am experimentat disciplina sa de mai multe ori, inclusiv recent. Am învățat chiar să- l rog să mă disciplineze atunci când recunosc simptomele necredinței (care, pentru mine, sunt o prezență persistentă și umbră a îndoielii și scepticismului și a autocompătimirii și auto-îngăduinței). Îl rog pe Isus să mă disciplineze, nu pentru că mă bucur de durerea și umilința expunerii necredinței mele, ci pentru că vreau bucuria de a crede pe deplin că Dumnezeu există și este răsplătitorul celor care îl caută ( Evrei 11: 6 ). Și vreau canalul harului său către mine neclintit. Și așa mă rog cu psalmistul,

Caută-mă, Doamne, și cunoaște-mi inima!
     Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!
Și vezi dacă există vreo cale grea în mine
     și îndrumă-mă pe calea veșnică! ( Psalmul 139: 23-24 )

Am descoperit că Isus răspunde.

Și îți va răspunde. El va răspunde la rugăciune: „Cred; ajută necredința mea! ” Și te va ajuta să lupți împotriva necredinței tale, expunându-l, acel loc pe care vrei să-l ascunzi. Dar nu te teme de disciplina lui; teama de necredinta. Necredința va bloca canalele credinței, vă va jefui de bucurie și, dacă nu va fi ascunsă, vă va distruge. Durerea momentană a disciplinei este totuși calea spre o bucurie mai mare, deoarece deschide canalele către mai mult harul lui Dumnezeu – spre mai mult de Dumnezeu.Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) servește ca profesor și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.

https://www.desiringgod.org/articles/all-who-believe-battle-unbelief

Oare la ușă cine-i? – Încercarea de a schimba din exterior ceva din interiorul nostru stricat

3 MONTHS AGO 6 MINUTEREAD

Odată cu introducerea sistemelor de alarmă de la uși, precum și a sistemelor complicate și oarecum sofisticate de închidere/deschidere a ușilor… am pus accentul mai mult pe siguranța noastră din interior. Ne ”păzeam” oarecum de cei sau acele lucruri din exterior care ne puteau vătăma. Dar nu ne-am gândit niciodată că am putea să ne vătămăm din interior… cu tot cu uși închise, lacăte, sistem de alarmă și tot ce mai vreți voi. Au început să ne spună acum cu perioada de pandemie că trebuie să stăm în case, că e spre binele nostru. Aiurea. Era spre detrimentul nostru! Că în case închise ne-am îmbolnăvit mulți dintre noi din lipsa de aer curat, de mișcare, de socializare, de interacțiune cu mediul și natura din jurul nostru pe care ni le-a lăsat Creatorul cu un scop.

Am început să ne temem și de cine intră la noi în casă, dar și de noi din interior. S-a dezvoltat într-o perioadă scurtă de timp un fenomen nou, oarecum ciudat și alarmant… fobia de a fi izolat de exterior și de cei din afară.

Am decis – fără să vrem de bună voie – să ne păzim de cei din exterior, deși mai deunăzi ei ne erau apropiați, prieteni, cunoscuți. Cu unii dintre ei am crescut împreună, dar acum ne-au devenit ciudați. Și au început și ei să aibă același sentiment reciproc. Dacă noi îi privim pe ei cu răceală… ei ne privesc acum parcă cu… gripă. Stăm departe unul de altul, indiferent de cât de multă voință, cât de mult pozitivism sau negativism constructiv am avea fiecare dintre noi. Ne păzim unul de celălalt de parcă ar avea vreunul dintre noi ceva care să ne afecteze și pe noi.

Exact despre asta e și vorba în biserică. Am ajuns să ne închidem între niște pereți și dacă vreunul vine cu ceva cu care noi nu eram obișnuiți… activăm acel sistem de auto-apărare al religiei din noi. Nu vroiam să folosesc cuvântul ”credință” aici… pentru că credința ar fi înlăturat de mult acest ”munte” de necunoscut. Și totuși, am început să evităm chiar și lucrurile care știm că sunt bune pentru noi. Dar… atâta timp cât ele nu sunt în acord cu o rânduială a bisericii și a organizației sau a asociației religioase din care face parte biserica noastră… le respingem.

Zilele trecute am avut ocazia nevoită – adică am dat de ceva întâmplător, fără să vreau… nici nu m-am străduit prea mult pentru a ajunge în acel punct despre care o să vă scriu mai jos – de a asculta o prezentare video a doi tineri creștini care au luat-o pe o cale interesantă. Nu vroiam să spun cale nouă, pentru că ei nu călcau pe arăturile altora. Ei mergeau pe ceea ce spune Biblia… și au început să practice și să studieze aprofundat ceea ce în biserică la ei era denaturat de un sistem organizațional închis în sine (vă recomand să urmăriți prezentarea video pe care o găsiți pe link-ul e mai sus, este un material recomandat celor care au crescut într-o biserică evanghelică, dacă nu faceți parte dintr-o asemenea biserică, continuați cu citirea articolului, video este opțional și probabil nu vei înțelege toate…). Cine face cutare slujbă, cum face acea slujbă, când și cu ce… erau doar câteva din întrebările la care nimeni până acum nu și-au pus mintea la contribuție să răspundă. De ce noi din interior am ajuns să ne baricadăm față de acele bătăi la ușă ale Mântuitorului care rostește și acum acele cuvinte unice din cartea Revelației lui Ioan (care sunt adresate bisericii, nu necredincioșilor, apropo!)?

Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20, NTR)

Mi s-a părut ciudat că acest pasaj spune că Mântuitorul declară că stă la ușă și bate… și apoi continuă cu ”dacă aude cineva glasul Meu”. Adică nu doar că bate la ușă, nu doar că se aude acel ”cioc, cioc, cioc” aparent insistent, dar și vocea Lui blândă rostește ceva. El vrea să auzim glasul Lui și să intre la noi, cei baricadați, cei izolați de exterior, cei care în interior avem ”datinile și tradițiile noastre”, cei care în interior urmăm un statut, o ordine, o coordonare omenească cu privire la cum să se facă lucrurile în Casa lui Dumnezeu.

Ciudat. Dacă e ”Casa lui Dumnezeu”, cum spunem, sau poate cum scrie pe o tăbliță de la intrare, cum se face că tot noi, oameni simpli, muritori, vrem să avem tot controlul? De ce am lăsa pe ”cineva” să schimbe o iotă doar din ceea ce credem noi statutar, din ceea ce facem noi organizațional, din ceea ce urmăm noi doctrinar? Am ales să facem lucrul acesta pentru că ”cineva” ne-a dictat să funcționăm după anumite ordini. Unii au înțeles că această ordine înseamnă ca bărbații și femeile să stea separați în biserică. Alții au înțeles că fără batic pe cap la femei nu se poate face slujba duhovnicească, sau că numai o anumită categorie de persoane poate sluji în cadrul bisericii.

Și totuși, dacă noi, cei din interior, credem și susținem cu atâta îndrăzneală că modul nostru de organizare bisericesc este cel corect, cel ”autentic”, cel demn de urmat – oricare ar fi numele acelui cult sau organizație religioasă din care facem parte – de ce să nu lăsăm pe Isus să intre în ceea ce noi numim ”Casa lui Dumnezeu”? Pentru că ne temem de schimbarea pe care o poate aduce El! Ne temem să nu cumva să pierdem din numărul oamenilor care ne vin la biserici… ne temem să nu ne scadă reputația, ne temem să nu ne facem marginalizații societății. Or să înceapă ulterior unii să ne spună că suntem cutare sau cutare sectă. Vor observa că noi nu avem același mod de închinare, de exprimare a sentimentului religios… cu toate crezurile istorice atârnate în rame pe toți pereții bisericii.

Nu, nu vrem să aibă loc o schimbare în interiorul bisericii pentru că ne-am prea obișnuit cu ceea ce am ajuns să facem și să mai și numim ”Casa lui Dumnezeu”. Și cu certitudine că de acolo a plecat de mult prezența și puterea lui Dumnezeu. Vreți dovada? E simplu! Care predicare din biserica respectivă este urmată de semne și minuni precum erau însoțite predicile ucenicilor lui Isus?

Vreți mai mult? Vă dau mai mult. Ne izolăm și ne punem și dezinfectanți la intrare să spunem că noi respectăm ”rânduielile” guvernamentale în contextul așa zisei pandemii de coronavirus. Cu tot cu dezinfectant pe mâini noi am rămas aceiași oameni reci. Noi am ales mai degrabă să ne adaptăm unor cerințe guvernamentale mai degrabă decât să riscăm amenzi, în schimb nu am ales să îl lăsăm pe Isus în interior să aducă schimbare în noi, în programul nostru, în închinarea noastră, în predicarea noastră, în slujirea noastră și în viața noastră. Cine mai este erou acum? Noi… că stăm cu mască pe față și cu câte 2-3 sticluțe de dezinfectant în buzunare? La ce ne vor folosi acestea când vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu? Vom spune că am respectat distanțarea socială și atunci când ni se va pune întrebarea ”de ce nu am auzit bătăile și glasul Mântuitorului de la ușa bisericii?”?

Probabil că rândurile de mai sus nu au făcut pe niciunul dintre noi să facem ceva concret. Nu prea avem ce să facem… pentru că fiecare dintre noi dacă ar fi să facem ceva… ar sta ”sistemul” contra noastră. Ne-am lovi de pragul de jos, de cel de sus și apoi vom continua să ne lovim continuu de ele, deși știm că există acolo și că trebuie să le evităm. Să schimbăm un statut bisericesc? Să modificăm organizarea bisericească din cadrul adunărilor noastre? Să…

La ce va ajuta asta? Oricum majoritatea va fi în continuare reticentă. Oricum majoritatea nu va fi dispusă să vrea măcar o schimbare, darmite să o și pună în aplicare. Dar și dacă ar vrea… cu siguranță se vor ridica și aceia care sunt contra ei. La unii nu le-a plăcut niciodată să meargă contra curentului. Le-a plăcut întotdeauna să li se gâdile urechile și să dea bani, oricât de puțini sau de mulți… atâta timp cât zona lor de confort, cât păcatul lor, cât viața lor nu era atacată din exterior.

Am dezvoltat – se prea pare – acel sentiment, sau mai degrabă caracteristică umană, al izolării și al distanțării față de tot ceea ce este nou pentru noi, chiar și dacă apare pe paginile Sfintei Scripturi. Și dacă chiar trebuie să ne schimbăm… de ce nu face Dumnezeu ceva? Probabil că aceasta este replica celor mai mulți, care nu au înțeles încă – poate nici nu vor înțelege vreodată – că ceea ce se întâmplă în jurul nostru este datorită faptului că avem în jurul nostru, la conducerea noastră, oameni care nu își asumă nimic niciodată. Oameni care pentru poziția și scaunul acela din vârf realitatea prezentului înseamnă să fiu distanțat social, moral, religios, statutar și politic față de ceilalți din jur, deși ei sunt aceia pe care cu siguranță Dumnezeu i-a încredințat ca să-i educe, să-i învețe calea Domnului, frica de Domnul și închinarea în Duh și în Adevăr.

Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! (Apocalipsa 3:22, NTR)

https://googleads.g.d :bătaie la ușăconsecințecredințăexteriorinteriorrealitaterealizareresponsabilitateschimbareuși închise

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/10/oare-la-usa-cine-i-incercarea-de.html

Ioan Ciobotă: „Stai ascuns în Dumnezeu”

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciuneUltimele știri 1 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

1 ianuarie 2021

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”- Geneza 1:1

Mii de păsări au murit în noaptea de Anul Nou, în Roma. Datorită faptului că s-au speriat de artificii, au zburat din cuiburile lor la miezul nopții, apoi au fost orbite și înșelate de luminile și zgomotele asurzitoare, așa încât nu s-au mai putut ghida corect în zborul lor.

Porumbeii se orientează după câmpul magnetic al Pământului, după poziția Soarelui, după mirosuri și repere vizuale. Dumnezeu, care „a făcut cerurile şi pământul”, a pus în creierul porumbeilor niște sisteme incredibil de inteligente. Dar în noaptea de Revelion aceste sisteme de navigație au fost înșelate, drept urmare mii de porumbei din Roma au murit, pentru că au fost la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune ca în 2021 să fim întotdeauna la momentul potrivit, în locul potrivit, așa cum vrea El pentru noi.

Să nu umblăm în întuneric, ci în Lumină – Hristos este Lumina lumii.
Să nu ne ghidăm după artificiile înșelătoare ale acestei lumi, ci după Soarele neprihănirii – Hristos.
Să nu ne lăsăm sufletul cuprins de frică teribilă si de groază, ci să stăm în Hristos – pacea noastră.

„Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:3)

Autor: Ioan Ciobotă

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/01/

Nimeni nu s-a iubit ca Isus

Articol de Mark Jones

Contribuitor invitat

Nimeni nu s-a iubit vreodată la fel de mult ca Isus. Lasă-mă să explic.

Unele dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a dat umanității au fost înclinate îngrozitor odată cu intrarea păcatului. Iubirea de sine după cădere este o idee complexă pentru noi, ca creștini, de înțeles. Suntem inundați în permanență cu filozofii necredincioase de avansare de sine, stimă de sine, împlinire de sine, actualizare de sine, auto-satisfacție, stimă de sine și multe altele, și de multe ori alergăm în direcția opusă.

Dar trebuie să fim atenți. Teologii din trecut au făcut distincția între (1) o iubire naturală de sine, pe care o posedă toate creaturile; (2) o iubire de sine păcătoasă, pe care toți oamenii o posedă prin natură; și (3) o iubire de sine plină de har, pe care o posedă oamenii născuți din nou de Dumnezeu.

Iubirea de sine naturală

Iubirea de sine naturală face parte din legea naturii. Chiar și animalele o posedă. A exista înseamnă, într-un sens, să te iubești. Potrivit puritanului Stephen Charnock, „Această iubire de sine nu este numai lăudabilă, ci necesară, ca regulă pentru a măsura datoria pe care o datorăm aproapelui nostru, pe care nu-l putem iubi ca pe noi înșine, dacă nu ne iubim mai întâi pe noi înșine: Dumnezeu având a plantat această iubire de sine în natura noastră, face din acest principiu natural măsura afecțiunii noastre față de întreaga omenire cu același sânge cu noi înșine ”( Lucrările lui Stephen Charnock , 1: 223).„Când suntem în Hristos și facem totul spre slava lui Dumnezeu, ne iubim cu adevărat pe noi înșine”.TweetDistribuiți pe Facebook

Persoana care mănâncă și doarme arată o formă de iubire de sine în măsura în care își păstrează viața. Nu trebuie să fii creștin pentru a avea acest tip de iubire de sine. Bineînțeles, cu păcatul, oamenii pot și manifestă ură de sine atunci când se înfometează sau chiar își distrug trupurile prin lacomie. Dar ideea este că toți oamenii arată un anumit grad de iubire de sine atunci când respiră aer pentru a se menține în viață sau când beau un pahar cu apă pentru a-și potoli setea și a-și hidrata corpul.

Când o persoană merge la medic și ia medicamente pentru o boală, o face din dragoste de sine. Când râdem împreună cu prietenii, manifestăm iubire de sine. Când ne îmbrăcăm haine calde într-o zi rece, ne dăm dovadă de iubire de sine. Așadar, multă iubire de sine este rezultatul unui principiu natural în noi toți care ne obligă să căutăm să păstrăm calitatea vieții noastre.

Iubire de sine păcătoasă

Iubirea de sine care trebuie evitată este iubirea de sine trupească. Din cauza păcatului originar, această dragoste apare în inima omului la fel de natural pe cât respirăm. Potrivit lui Charnock, iubirea de sine este în opoziție cu Dumnezeu „când gândurile, afecțiunile, planurile noastre se concentrează numai în interesul nostru trupesc și îl aruncă pe Dumnezeu în cinstea sa. . . . Astfel, iubirea de sine naturală, în sine bună, devine criminală prin exces, când ar fi superioară și nu subordonată lui Dumnezeu ”( Lucrări , 1: 224).

Pavel vorbește despre această iubire păcătoasă de sine când spune că în zilele din urmă oamenii „vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, mândri, aroganți” ( 2 Timotei 3: 2 ). Gândurile, planurile și dorințele noastre se concentrează pe interesul nostru trupesc. Iubirea de sine, inițial bună, devine rea din cauza păcatului. Voința noastră devine superioară voinței lui Dumnezeu; slava noastră devine superioară gloriei lui Dumnezeu ( Ioan 5:44 ).

Iubirea de sine păcătoasă este de fapt o formă de ură de sine. Când ne așezăm pe tronul lui Dumnezeu, facem ceea ce este în interesul nostru. Acest tip de iubire de sine doare, distruge, ucide și duce la nefericire și judecată. Toate păcatele sunt rezultatul acestei iubiri deformate. Un alt puritan, Thomas Manton, spune: „Rădăcina corupției este iubirea trupească de sine, pentru că se află la baza altor păcate; pentru că oamenii se iubesc pe ei înșiși și carnea lor ca pe ei înșiși, mai mult decât pe Dumnezeu ”( Lucrările lui Thomas Manton , 12:68).

De exemplu, mânia noastră apare de obicei pentru că voința noastră nu se face așa cum ne așteptăm să se facă. Invidim pentru că vrem ceea ce are altcineva și simțim durere la binecuvântarea lui. Nerăbdarea rezultă, cum ar fi furia, din voința noastră să nu se realizeze atât de repede pe cât ne-am dori. Lăcomia vrea mai mult pentru sine decât este nevoie. Și mândria înseamnă să ai o valoare de sine mai mare decât ar trebui să avem.

PĂCATUL ȘI SINELE

Charnock a înțeles că păcatul își propune întotdeauna să se satisfacă pe sine și, din moment ce se răspândește peste întreaga noastră ființă, afectează modul în care interpretăm toate lucrurile. De exemplu, potrivit lui Charnock, interpretăm în general toate acțiunile noastre drept adevărate și bune, chiar dacă acestea nu sunt:

Înțelegerea nu acceptă nimic fals, ci sub noțiunea de adevăr, iar voința nu îmbrățișează nimic rău, ci sub noțiunea de bine; [și] regula prin care măsurăm adevărul și bunătatea obiectelor propuse nu este Cuvântul infailibil, [așa cum ar trebui să fie], ci înclinațiile sinelui, a căror satisfacție este scopul întregii noastre vieți. ( Lucrări , 1: 224)

Acesta este un punct vital despre cum operează omul natural în această lume. Actele noastre sunt aproape întotdeauna justificate, de obicei ca ceva bun. Iubirea noastră exagerată față de sine înseamnă că încercăm să ne îmbrăcăm toate acțiunile la fel de bune, deoarece iubirea de sine păcătoasă necesită auto-justificare. Păcatul și sinele sunt aceleași pentru omul natural.

IDOL ȘI IDOLATER

Iubirea de sine este idolatrie; de fapt, după cum spune Richard Sibbes, „El este idolul și idolul; are o mare stimă pentru sine, iar pe cei care nu-l apreciază foarte mult, se umflă împotriva lor ”( Complete Works of Richard Sibbes , 4: 183). Acest lucru explică de ce adevărata conversie este atât de dificilă. Ne iubim atât de mult, încât dorința noastră de a renunța la tronul nostru este inexistentă.

Uneori auzim de la oameni bine intenționați: „Vrei să-L accepți pe Isus în inima ta?” Dar adevărata conversie se întâmplă atunci când de bunăvoie, deși dureros, renunțăm la tronul nostru, renunțăm la voința noastră și servim cu fericire căile și dorințele regelui. Vorbind evreilor, Isus a spus: „Cum poți crede, când primești slava unul de la altul și nu cauți slava care vine de la singurul Dumnezeu?” ( Ioan 5:44 ).

Iubirea de sine păcătoasă este astfel o bătălie între om și Dumnezeu. Cine va avea slava? Gloria lui Dumnezeu, ca sfârșit al nostru cel mai înalt, a fost înlocuită cu propria noastră glorie ca sfârșitul nostru cel mai înalt, care este izvorul tuturor păcatelor noastre.

Iubire de sine supranaturală

Remediul pentru iubirea de sine este iubirea de sine.„Iubirea de sine a lui Hristos, care este sfântă și curată, este motivul pentru care am fost mântuiți de păcatul nostru”.TweetDistribuiți pe Facebook

Buna iubire de sine pe care ar trebui să o atingem este ceea ce Charnock numește „o iubire de sine plină de har”. Vorbind despre cele trei tipuri de iubire de sine, el spune: „Primul este din natură, al doilea din păcat, al treilea din har. Primul este implantat prin creație, al doilea rod al corupției, al treilea este prin operația puternică a harului ”( Lucrări , 1: 224). Pentru a ne iubi cu adevărat pe noi înșine, trebuie să ne iubim pe noi înșine așa cum ar vrea Dumnezeu să ne iubim pe noi înșine. Ne iubim pe noi înșine cu adevărat atunci când ne iubim pe noi înșine în condițiile lui.

Când suntem în Hristos și facem totul spre slava lui Dumnezeu, ne iubim cu adevărat pe noi înșine. Ne iubim pe noi înșine chiar mai mult decât iubirea de sine naturală care există în fiecare creatură, atât la om, cât și la animal, pentru că ne gândim la eternitate și nu doar la această epocă rea actuală.

De exemplu, Domnul nostru le spune ucenicilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să se lepede de sine și să-și ia crucea și să mă urmeze. Căci oricine și-ar salva viața o va pierde, dar cine își pierde viața de dragul meu, o va găsi ”( Matei 16: 24-25 ). Aceasta este adevărata iubire de sine: a se nega pe sine – ceea ce înseamnă a renunța la iubirea de sine păcătoasă – pentru a-și câștiga viața.

În mod similar, cei care părăsesc familia de dragul lui Hristos „vor primi o sută de ori și vor moșteni viața veșnică” ( Matei 19:29 ). Iubirea de sine plină de har este să trăiești o viață de negare a sinelui, slujindu-i lui Hristos în primul rând și credând în promisiunile care îi așteaptă pe credincioși. Iubirea de sine păcătoasă vrea să fie primul și să aibă prioritatea, dar, așa cum spune Domnul nostru, „Mulți dintre cei dintâi vor fi ultimii și ultimii vor fi primii” ( Matei 19:30 ).

Cum se iubește Isus

Domnul nostru este exemplul suprem al iubirii de sine pline de har. El a practicat cu adevărat ceea ce a predicat: „În toate lucrurile v-am arătat că lucrând din greu în acest fel trebuie să-i ajutăm pe cei slabi și să ne amintim de cuvintele Domnului Isus, cum a spus el însuși:„ Este mai binecuvântat să dai decât să primește ‘”( Fapte 20:35 ).

Aici Pavel subliniază importanța iubirii de sine pline de har atunci când îi ajutăm pe cei slabi: „Este mai binecuvântat să dai decât să primești”. Dacă vrem să fim binecuvântați, atunci nu o vom atinge prin iubirea de sine trupească, ci prin iubirea de sine plină de har.

În Efeseni, Pavel explică modul în care bărbatul „care își iubește soția se iubește pe sine” ( Efeseni 5:28 ). Aceasta este iubire de sine plină de har. Un soț care se sacrifică pentru soția sa se iubește cu adevărat pe sine. Acest lucru se poate aplica Domnului nostru, care este soțul miresei sale, biserica. Iubindu-ne, el se iubește pe sine. Și iubindu-se pe sine, ne iubește pe noi. Iubirea de sine a lui Hristos, care este sfântă și curată, este motivul pentru care am fost mântuiți de păcatul nostru.

Nici o persoană de pe pământ nu s-a iubit vreodată pe sine, precum pe Isus. Adevărata soluție la problema iubirii de sine în această lume este, așadar, iubirea de sine a lui Isus.Mark Jones este principalul ministru al Bisericii Presbiteriene din Vancouver Faith și autor al cărții Cunoașterea lui Hristos și Rugăciunile lui Isus: Ascultarea și învățarea de la Mântuitorul nostru .

https://www.desiringgod.org/articles/