Închide

Inevitabila anomalie

Lupta cu patimile nu este pierdută când cazi, ci abia odată ce începi să raţionalizezi şi să justifici păcatele. Eroarea intelectuală încearcă să acopere eroarea morală şi afundă prăbuşirea, făcând tot mai grea evadarea din Babilon. Păcatul devine virtute, iar semnele creaţiei sunt inversate.

La nivel social, lucrurile nu stau altfel decât la nivel individual. Ba, mai mult, pericolul devine semnificativ mai mare când o comunitate întreagă se surpă iremediabil. Din acest punct de vedere, tribulaţiile Vaticanului din ultimul secol sunt exemplare. Recentul Sinod asupra Familiei [din 2014, n. red.] a adus o provocare suplimentară pentru cei care mai aşteptau ceva bun de la Papalitate.

Potrivit unui document preliminar al întrunirii, Biserica Catolică afirmă că “persoanele homosexuale au daruri şi calităţi de oferit comunităţii creştine”. Secretarul Sinodului şi cel care a inspirat documentul, Monseniorul Bruno Forte, a mers pe argumentul drepturilor naturale şi al deschiderii, dar sugestia, limpede pentru toată lumea, a fost că Biserică va face paşi decisivi în direcţia legitimării homosexualităţii. Chiar dacă documentul nu intră în vigoare imediat, este neîndoielnică dorinţa Vaticanului de a pregăti terenul pentru inevitabila anomalie. De altfel, chiar Papa Francisc afirma, la începutul anului, că “dacă o persoană de orientare homosexuală îl caută pe Dumnezeu, cine este el să-l judece?”.

Tot acest asalt teologic pentru justificarea păcatului vine atât în urma unei tendinţe de liberalizare din ce în ce mai pronunţate, cât şi a unei coabitări tacite cu homosexualitatea, relaţiile sexuale ilicite, pedofilie.

În noiembrie 2006, Arhiepiscopul Emmanuel Milingo, o figură controversată, ce-i drept, afirma că în interiorul Vaticanului există un cerc de satanişti care practică homosexualitatea, au copii ilegitimi, sunt implicaţi în afaceri secrete, etc. Totuşi, acuzaţiile sale nu reprezentau un strigăt singular. Malachi Martin, un “peritus” iezuit al Cardinalui Augustin Bea la Conciliul Vatican II, făcuse valuri, la sfârşitul anilor ’70, când a descris corupţia din interiorul sistemului catolic. Ulterior, Martin şi-a continuat seria de dezvăluiri susţinând implicarea mai multor personaje proeminente în scandalul preoţilor pedofili şi homosexuali. “In at least three major citites, members of the clergy have at their disposal at least one pedophiliac coven peopled and maintained exclusively by and for the clergy. Woman religious can find a lesbian coven maintained in a similar way”, afirma Martin în “Hostage to the Devil”.

Una din ţintele indicate explicit de fostul iezuit era Cardinalul Bernard Law al Bostonului. Acesta a muşamalizat mai multe cazuri flagrante de preoţi şi alţi oficiali de rang ai diocezei sale, implicaţi în pedofilie şi homosexualitate. Controversele declanşate de dezvăluirile unor copii abuzaţi de clerici, aflaţi sub jurisdicţia lui Law, au dus la îndepărtarea sa în 2002. Cardinalul a fost rechemat la Roma, unde a primit custodia Bisericii Santa Maria Maggiore.

Părintele Gabriele Amorth, exorcistul-sef al Vaticanului, timp de 25 de ani, nu diferă de Martin şi Milingo în evaluarea problemelor Bisericii Catolice. În “Memoriile unui exorcist”, publicate în urmă cu câţiva ani, el susţine aceeaşi teză a existenţei unei reţele extinse de homosexualitate şi pedofilie. Cât despre fumul satanei în altar, s-a pronunţat chiar Papa Paul al VI-lea.

În aceeaşi ordine de idei, presa a excelat în relatări ale scandalurilor homosexuale petrecute la Vatican, în ultimii 20 de ani. Cotidianul “La Repubblica” a dezvăluit, citând surse anonime, existenţa unui lobby “gay” la cel mai înalt nivel al Bisericii Catolice, iar revista americană “Vanity Fair” a publicat un reportaj amplu din lumea sordidă a clericilor pederaşti. Istoriile inavuabile au înconjurat Vaticanul încă din secolul X şi au înflorit puternic în Renaştere, când moravurile s-au relaxat suficient pentru ca, de pildă, Papa Sixtus al VI-lea să-şi numească nepotul şi iubitul în funcţia de cardinal la doar 17 ani.

Însă niciodată până astăzi nu s-a ajuns atât de departe. Acum zece ani, CBS a intrat în posesia unui document confidenţial al Vaticanului, diseminat în anul 1962, care recomandă tăcerea absolută în cazurile de homosexualitate şi pedofilie. Cu alte cuvinte, toată lumea ştia ce se petrece. Cei care spărgeau lanţul tăcerii urmau să fie scoşi în afara bisericii. Recent, Societatea lui Isus a ajuns la o înţelegere în valoare de 166 milioane de dolari cu cele 524 de victime ale abuzurilor sexuale din cinci state nord americane.

Magazin Editura Anacronic

Toate aceste dovezi şi multe altele similare indică o corupţie sistemică dezvoltată şi ascunsă timp de mulţi ani. Excepţiile regretabile şi cazurile izolate nu se mai pot invoca. Vaticanul emană putreziciune şi vulnerabilitate, iar preoţii şi cardinalii implicaţi în homosexualitate, pedofilie şi relaţii ilicite nu pot face altceva decât să elaboreze documente prin care să distrugă ce a mai rămas din Biserică. În fond, fiecare justifică doar ceea ce trăieşte. Pentru credincioşii catolici documentul provocator lansat de Vatican va arunca în aer, probabil, şi ultimele certitudini. Deja mai mulţi cardinali şi episcopi au catalogat drept “inaaceptabilă” poziţia sinodului. Însă chiar dacă vor mai îndulci afirmaţiile iniţiale, traiectoria Vaticanului spre cele mai absurde poziţii pare bine determinată. În fond, Papa, care aşteaptă să boteze marţienii, are infailibilitate.

Pentru ortodocşi nu există niciun motiv de bucurie. Doar să “normalizeze” Vaticanul relaţiile homosexuale, că imediat linia frontului la noi se va muta de la religie în şcoli la acceptarea în Biserică a homosexalilor.

 

http://www.culturavietii.ro/2019/03/29/inevitabila-anomalie/

Care este diferența dintre avort și infanticid? (de Justin Dyer)

Justin Dyer este profesor de științe politice și director al Institutului Kinder pentru Democrație Constituțională la Universitatea din Missouri, SUA.

Acceptarea infanticidului este un corolar principial al acceptării avortului întrucât distincția între ele este minoră.

Guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam, a apărat din poziția sa oficială infanticidulcând a comentat cu privire la un proiect de lege care ar ușura restricțiile asupra avortului în ultima perioadă a sarcinii în acest stat. Dacă mama intră în travaliu dar alege avortul, afirmă Northam,

„Copilul ar urma să fie născut, apoi va fi ținut sub atenție și resuscitat dacă mama și familia doresc asta. Ar avea loc o discuție între medic și mamă.”

Pe măsură ce discuțiile s-au concentrat pe comentariile lui Northam, înainte să fie brusc eclipsate de descoperirea unei fotografii șocant de rasiste făcută în timpul studenției sale [Northam este de asemenea medic, n.tr.], Guvernatorul a comunicat public faptul că avortul în trimestrul 3 de sarcină ar surveni doar în

„Circumstanțe tragice sau dificile precum sarcini non-viabile sau anomalii fetale severe, iar comentariile guvernatorului au vizat decizia medicului în cazul în care o femeie în asemenea circumstanțe ar intra în travaliu.”

Explicațiile ulterioare ale Guvernatorului aduc însă în atenție problema dacă acest copil, născut în asemenea condiții în urma unui avort eșuat, este o persoană protejată de lege? A ne apleca serios asupra acestei dileme ne duce în miezul dezbaterii cu privire la Roecontra Wade [1] și la moștenirea de azi a acesteia.

În cauza Roe, Curtea a abrogat legislația veche de un secol a statului Texas cu privire la avort, care permitea procedura exclusiv în situația în care viața mamei era amenințată de continuarea sarcinii. Împreună decizia dată în aceeași zi în altă cauză, Doe c. Bolton, noua jurisprudență permitea avortul în orice moment al sarcinii dacă medicul îl găsea justificat pentru păstrarea sănătății femeii, înțeleasă în lumina tuturor factorilor – fizic, emoțional, psihologic, familial sau de vârstă.” Cu alte cuvinte ceea ce Roe și Doe au făcut a fost să îndepărteze orice limită din calea avortului, în legile tuturor statelor din SUA.

Magazin Editura Anacronic

Personalitatea și drepturile constituționale

Critică în decizia Roe a fost premisa că nenăscutul nu este o persoană, din punctul de vedere al Constituției. Dacă ar fi „stabilit că fătul este o persoană aflată sub protecția celui de-al Paisprezecelea Amendament,” [2] a notat judecătorul Potter Stewart, atunci orice contestare legală a legilor din Texas ar fi „aproape imposibilă”. Preliminar, Curtea a insistat la debutul audierilor cauzei Roe că termenul persoană, astfel cum este el utilizat în Al Paisprezecelea Amendament, nu include nenăscutul.” Avocatul d-nei Roe, Sarah Weddington, a accentuat că înainte de naștere, copilul din pântece este „în afara protecției oricărui fel de drept constituțional.”

Desigur, mulți juriști conservatori, precum regretatul Antonin Scalia, au afirmat de asemenea că Constituția federală nu oferă nicio protecție pentru ființa umană nenăscută și ca atare lasă materia avortului în întregime la discreția legislativelor statale [3]. Cu toate acestea, Curtea Supremă și-a urmat premisa inițială în cauza Roe în cealaltă direcție, insistând că Al Paisprezecelea Amendament asigură un drept fundamental la avort car nu poate fi abrogat de legislațiile statelor. Aserțiunea duală că persoana constituțională există doar de la naștere și că avortul este un drept constituțional fundamental au făcut pe unii să se întrebe, chiar din 1973, care este semnificația legală și morală a nașterii și dacă nu cumva decizia Roe nu a deschis ușa legalizării infanticidului.

Care este diferența între avort și omuciderea fetală?

Reflectând asupra statutului dezbaterii academice în deceniul care a precedat decizia Roe, Michael Tooley a observat în 1972 într-un articol publicat de jurnalul de Filosofie și afaceri publice că „pare foarte dificilă formularea unei poziții liberale complet satisfăcătoare asupra avortului fără a face legătura cu infanticidul”.

Opinia lui Tooley, împărtășită azi de alți filosofi și eticieni proeminenți precum Peter Singer și Francesca Minerva, este acea că nu există factori morali relevanți care să distingă avortul de infanticid. Ei apără, așadar, infanticidul ca pe un corolar principial al acceptării avortului. Filosofii pro-viață sunt de acord, desigur, dar insistă că ambele avortul și infanticidul sunt instanțe egale ale luării injuste a unei vieți umane, acțiuni care violează ceea ce senatorul a denumit recent „credința fondatoare în valoarea egală și demnitatea egală a tuturor.”

Politica și filosofia nu sunt la fel de consistente, însă, așa încât dezbaterea politică și juridică asupra avortului trenează cu mulți ani în urma celei filosofice. Când cauza Roe c. Wade a fost judecată, legislația din Texas stipula expres [paragraf lăsat în original, n.tr.]:

„Whoever shall during parturition of the mother destroy the vitality of life in a child in a state of being born before actual birth, which child would otherwise have been born alive, shall be confined in the penitentiary for life or for not less than five years.”

În timpul audierilor pentru Roe, judecătorul Thurgood Marshall a întrebat specific despre prevederea privind „nașterea” în codul penal din Texas, ceea ce a dus la următorul schimb de replici cu Procurorul general al Statului Texas, Robert Flowers:

„J. MARSHALL: Ce înseamnă acest statut?
FLOWERS: Poftim?
J. MARSHALL: Ce înseamnă el?
FLOWERS: Aș spune că…
J. STEWART: Că este o infracțiune să ucizi un copil în procesul nașterii?
FLOWERS: Da, domnule. Imediat înainte de naștere sau chiar în apropierea nașterii.
J. MARSHALL: Ceea ce nu este un avort.
FLOWERS: Ceea ce nu este – nu ar fi un avort, da, domnule. Aveți dreptate. Ar fi omucidere.”

Discuția indică faptul că avortul efectuat în timpul sau imediat după naștere ar fi mai degrabă o speță de omucidere decât un tip de avort protejat constituțional.

Deși comentariile lui Marshall și Stewart cu acea ocazie au fost cu certitudine unele politice, multe dintre dezbaterile despre avort din ultimii 45 de ani au avut loc de fapt pe marginea implicațiilor logice și limitelor jurisprudenței care a rezultat din cauza Roe c. Wade. Doisprezece ani mai târziu, de exemplu, un medic din Texas a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a asistat nașterea unei fetițe prin histerectomie și apoi a înecat-o într-o găleată cu apă. În cauza Showery c. Statul Texas (1985), avocații medicului au argumentat că prin logica deciziei Roe, un nou-născut viu în urma unui avort era un „non-individ”, aflat așadar în afara cadrului de protecție al codului penal al statului.

Curtea districtuală [4] din Texas a susținut convingerile medicului, dar alte exemple importante de așa-numit avort cu naștere vie au ieșit la iveală pe tot cuprinsul țării, iar publicul a fost confruntat cu o chestiune serioasă: dreptul la avort cuprinde dreptul de a „avorta” copilul după naștere?

Citește și: Războiul cultural este un război moral (Interviu cu Roger Kimball)

Legislația „Născut viu”

Oponenții lui Roe și-au mutat atenția rapid asupra a ceea ce Hadley Arkes – inițiator al legii cu privire la protecția copilului născut viu după un avort din 2002 (Born-Alive Infants Protection Act) – numea „un început modest”: protejarea copilului născut în mod inadvertent viu, după un avort eșuat. Efortul de a-l proteja prin legea federală avea un scop pedagogic larg. A arăta „de ce copilul poartă în el demnitatea inerentă”, a explicat mai târziu Arkes în memoriile sale, înseamnă „să pui la lucru premisa că aceasta ar submina și în cele din urmă dizolva ‘dreptul la avort’ și întreaga jurisprudență construită pe acest slogan.”

După comentariile guvernatorului Northam, senatorul Ben Sasse a reluat tema unei asemenea legi cu scopuri „pedagogice”. Noul proiect de lege privind protecția supraviețuitorilor avortului (Born-Alive Abortion Survivors Protection Act) ar urma să solicite personalului medical să „exercite același grad de abilitate profesională, preocupare și diligență pentru salvarea vieții și sănătății copilului” ca și pentru „oricare alt copil născut viu la aceeași vârstă gestațională”.

Proiecte de legi de acest fel pun susținătorii avortului legal în situații incomode. Deși câțiva politicieni nu s-ar sfii să susțină chiar și un drept la infanticid, principiile implicite ale legislației „născut viu” amenință în mod clar logica dreptului la avort. Pe când era senator în legislativul din Illinois, Barack Obama a răspuns la legislația „născut viu” inițiată la nivel de stat prin opoziția la orice proiect de lege care ar „recunoaște pe deplin ca persoană umană” un copil născut în timpul unui avort eșuat. Obama era preocupat că protejarea unui „făt sau copil – așa cum unii l-ar putea descrie” care este „încă temporar viu în afara uterului” ar implica faptul că ei sunt persoane îndreptățite la protecția acordată unui copil de nouă luni care a fost născut la termen”. Senatorul Obama a perceput pericolul pe care acest principiu l-ar pune în calea regimului avortist clădit pe decizia din cauza Roe. Când proiectul a fost supus dezbaterii, senatorul Obama a declarat fără ocolișuri că „în cele din urmă dezbaterea este despre avort și nu despre nașterea vie”.

Așa și este. Sau, cel puțin, cele două nu sunt ușor de separat. Controversele moderne cu privire la avort și infanticid s-au născut (sic) împreună într-un moment nefericit, iar protecția prin lege a copilului imediat după naștere este așezată inconfortabil și neliniștitor lângă premisele care constituie dreptul la avort. Un asemenea pas modest precum asigurarea legală că un copil născut viu după un avort (eșuat) ar fi protejat ar consolida premisele îndreptate în primul rând către ținerea în frâu și, în cele din urmă, în răsturnarea logicii puse în mișcare de Roe c. Wade.

Citește și: Între avort şi infanticid: despre importanţa protejării vieţii în ambele faze de dezvoltare, atât pre-natală, cât şi post-natală

 

NOTE (ale traducătorului)

[1]. Cauza în urma căreia Curtea Supremă a legalizat avortul pe tot teritoriul SUA în ianuarie 1973. Deciziile Curții Supreme au putere de lege federală și anulează orice decizii sau legi contrare de oricare nivel, inclusiv pe cele ale statelor componente ale federației americane. Articol în românește.

[2]. Amendamentul XIV al Constituției Statelor Unite ale Americii a fost adoptat în 1868 și este unul dintre cele cu consecințele cele mai importante în jurisprudență. Amendamentul privește asigurarea dreptului egal la protecția legii și a fost propus ca răspuns la problemele legate de abolirea sclaviei ca urmare a Războiului Civil.

[3]. Statele componente au propriile constituții și parlamente și se bucur[ de anumită independență legislativă, dar aceasta nu poate încălca prevederile constituției Federale.

[4]. Curțile districtuale din SUA sunt de obicei prima instanță (decizie supusă apelării).

Traducere și adaptare după The Public Discourse

http://www.culturavietii.ro/2019/03/27/care-este-diferenta-dintre-avort-si-infanticid-de-justin-dyer/

Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (I)

de Michael Minnicino

Traducere şi preambul de Mircea Tănase după ediția iarnă, 1992 a „FIDELIO Magazine”

Partea a II-a – Partea a III-a – Partea a IV-a – Partea a V-a – Partea a VI-a

Preambul

Unul din cele mai importante momente în înţelegerea culturii politice de tip socialist şi, implicit, a dogmei moderne a corectitudinii politice actuale este, fără îndoială, crearea Institutului pentru Cercetări Sociale de la Frankfurt (în continuare ICS sau Institutul), vector instituţional în propagarea disimulată a revoluţiei bolşevice. Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist socialist vizează în acest caz civilizaţia de tip occidental, al cărei fundament creştin este menit a fi „macerat” în solventul ideologic al proaspătului organism revoluţionar cunoscut mai târziu sub denumirea de Şcoala de la Frankfurt.

Subversiv prin natura sa, Institutul este o agregare a forţelor intelighenţiei internaţionale socialiste, care înţeleg că lupta cu frontul occidental, eşuată sub raport militar după 1919, trebuie purtată nu de un proletariat revoluţionar clasic – model bolşevic, a cărui „ridicare” este de altfel problematica sub raport social şi politic, ci de o avangardă „ştiinţifică” ce prin demersuri persuasive asumă o conducere „iluminată” spre comunizarea statelor aflate sub influenţă.

Dezavuaţi în URSS pentru „deviaţionism” ideologic, primii actanţi – Antonio Gramsci şi Georg Luckacs – creează un model de preluare şi comunizare a statelor plecând de la premise diferite în raport cu cu cel de forţă şi represiune instaurat în Rusia. Modelul „pas cu pas”, consideră artizanii, este mult mai adaptabil şi mai eficient pentru că vizează „suprastructura” existentă în miezul creştin al societăţilor vestice şi a căror demantelare sub raport cultural va crea cu adevărat un „om nou” perfect reeducat, pentru că acesta, spre deosebire de cel reeducat brutal, îşi va iubi noul sine comunist, având un suflet nou.

Modelul este cu atât mai eficace cu cât se desfăşoară ocult, sub masca instituţiilor existente, sub prestigiul ştiinţelor timpului, în esenţă însă lucrând spre metastazierea întregului ţesut socio-politic. Se instaurează astfel un razboi de guerilă, asimetric, în raport cu propriii cetăţeni, insesizabil pentru că se desfaşoară pe coordonatele şi sub umbrela regimurilor democratice, inapte în a dezvolta forme de răspuns „imunologic”. Artă a transformării sociale ce ţine de domeniul magicului, preluarea subtilă a comandamentelor ideologice necesită timp şi pricepere, precum şi un instrumentar ştiinţific demn de un alchimist renascentist, model al magicianului brunian teoretizat de Ioan Petru Culianu.

În creuzetul transformării sociale totale vor fi astfel infuzate cele mai diverse şi inovative tehnici şi tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică şi tehnologiile comunicaţiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA şi Europa Occidentală, pentru a se disemina şi impune apoi ca model global.

Magazin Editura Anacronic

Teza articolului de faţă este că modelul social transformist al Şcolii de la Frankfurt este actualmente instaurat în majoritatea societăţilor occidentale, sub forma corectitudinii politice, ca dogmă a societăţilor democratice, care sunt pe cale să îşi piardă modelul identitar creştin şi să se prefacă într-un tot comunizat supranaţional, realizând astfel visul artizanilor săi al „societăţii fără clase”, dar şi fără Dumnezeu, căci precum remarcă Dostoievsky, „omul fără ţară e şi fără Dumnezeu”. Parcursul istoric, ideologic, precum şi perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.

I. Şcoala de la Frankfurt: Intelighenția bolşevică

În zilele imediat următoare Revoluţiei Bolşevice din Rusia se credea pe scară largă că revoluţia proletariatului va fi imediat exportată din Urali în Europa şi, în final, în America de Nord. Acest lucru nu s-a întâmplat. Singurele două încercări de instaurare a unor guverne muncitoreşti în Vest – la Munchen şi Budapesta – au durat doar două luni. Internaţionala Comunistă – Cominternul a întreprins imediat mai multe operaţiuni pentru a vedea cauzele acestor eşecuri. Una dintre ele avea să fie condusă de Georg Lukacs, aristocrat maghiar, fiu al unui proeminent bancher al Imperiului Austro-Ungar.

Antrenat în Germania şi deja un important teoretician literar, Lukacs devine comunist în timpul Primului Război Mondial, scriind la momentul intrării în Partidul Comunist lucrarea „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală”. Lukacs era foarte potrivit sarcinii trasate de Comintern: fusese unul din Comisarii Culturii în timpul scurtului Soviet Ungar din Budapesta, în 1919. Scurta viaţă a acestui Soviet este legată, printre altele, de ordinele lui Lukacs privind introducerea şi obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli, accesul facil la mijloacele de contracepţie şi facilitarea legilor divorţului – măsuri care însă au scandalizat puternic populaţia romano-catolică, majoritară, a Ungariei.

Retras în Uniunea Sovietică după contrarevoluţie, Lukacs se stabileşte în 1922 în Germania, unde prezidează o reuniune cu sociologii şi intelectualii germani de orientare pro-comunistă. Această reuniune reprezintă practic actul de naştere al Institutului pentru Cercetări Sociale. În următorii 10 ani, munca Institutului avea să devină cel mai de succes război psihologic dus împotriva Occidentului capitalist.

Lukacs subliniază că orice mişcare politică potentă și capabilă să instaureze bolşevismul în Vest va trebui să fie, (în cuvintele sale) „demonică”, „va trebui să posede o putere religioasă în stare să aprindă întreg sufletul, o putere ce a caracterizat creştinismul primar”. În plus, Lukacs sugerează că o asemenea mişcare politică „mesianică” poate avea succes doar atunci când individul crede că acţiunile sale sunt determinate nu de „destinul personal”, ci de „destinul comunităţii”, „într-o lume care a fost abandonată de Dumnezeu”.

Bolşevismul a avut succes în Rusia deoarece naţiunea era dominată de o formă peculiară de creştinism gnostic, exemplificat de scrierile lui Dostoievsky.

„Modelul pentru omul nou este Alioşa Karamazov”, spune Lukacs, referindu-se la personajul lui Dostoievsky, care, de bună voie, îşi cedează identitatea personală unui om sfânt, încetând astfel să fie „unic”, „pur”, devenind abstract. Acest abandon al unicităţii sufletului personal rezolva, de asemenea, „problema forţelor diabolice ce caută mereu violenţă” şi care trebuie dezlănţuite pentru a crea revoluţia. În acest context, Lukacs citează povestea Marelui Inchizitor din Fraţii Karamazov, notând că Inchizitorul care îl interoghează pe Hristos a rezolvat problema binelui şi răului. O dată ce omul a înţeles alienarea de Dumnezeu, atunci orice act în serviciul „destinului comunităţii” e justificabil. Un asemenea act nu mai poate fi calificat drept crimă sau nebunie.

Conform unui martor ocular al întâlnirilor din Sovietul Ungar din 1919, din Budapesta, în momentul întocmirii listelor cu echipele de execuţie, Lukacs cita adeseori din Marele Inchizitor: „Şi noi care, pentru fericirea lor, am luat asupra noastră păcatele lor, stăm înaintea voastră zicând: „Judecaţi-ne dacă puteţi şi dacă îndrăzniţi”.

Problema genezei

Ceea ce Luckacs a identificat ca diferenţă între lumea occidentală şi Rusia a fost matricea culturală a iudeo-creştinismului, care punea accent pe unicitatea şi sacralitatea individului, abjurate ca valori de către Luckacs. În esenţa ei, ideologia dominantă occidentală menţinea ideea că individul, prin intermediul raţiunii, poate discerne voinţa divină printr-o relaţie nemediată.

Ceea ce era mai rău, din perspectiva lui Luckacs, era faptul că această relaţie raţională a omului cu Divinitatea implică, în mod necesar, că acesta poate şi trebuie să schimbe universul fizic în căutarea lui Dumnezeu.

Omul trebuie să deţină supremaţia asupra naturii, aşa cum este menţionat în enunţurile Bibliei. Problema era, aşadar, că, atâta timp cât individul avea să aibă această credinţă sau chiar speranţa unei asemenea credinţe, scânteia raţională divină interioară putând rezolva problemele cu care se confruntă societatea, atunci societatea nu va atinge stadiul de deznădejde şi alienare atât de necesar în declanşarea revoluţiei socialiste.

Sarcina Şcolii de la Frankfurt a fost întâi să submineze moştenirea creştină prin „abolirea culturii”. În al doilea rând, să determine noi forme culturale, care să „crească alienarea populaţiei”, creând astfel „noul barbarism”.

Pentru îndeplinirea acestei sarcini a fost adus în jurul Şcolii un incredibil asortisment nu numai de comunişti, dar şi de socialişti neînregimentaţi politic, fenomenologi radicali, sionişti, freudieni renegaţi, precum şi câţiva membri ai auto-intitulatului „cult Astartic”.

Varietatea membrilor reflectă, până la un punct, sursa sponsorizărilor.

Chiar dacă Institutul a pornit cu suport din partea Cominternului, în următorii 30 de ani sursele sale de finanţare includeau:

  • Diferite universităţi germane şi americane
  • Fundaţia Rockefeler
  • Columbia Broadcasting System / CBS
  • Comitetul Evreiesc American
  • Servicii de intelligence americane
  • Înaltul Comisariat american pentru Germania
  • Organizaţia Internaţională a Muncii
  • Exclusivistul Institut psihiatric Hacker din Beverly Hills

În mod similar, alianţele politice: chiar dacă personalul de vârf a menţinut o relaţie „sentimentală” cu URSS (şi există dovezi că unii dintre ei au lucrat pentru serviciile de spionaj ruseşti până în anii 60), Institutul vedea obiectivele sale mai sus de cele ale politicii externe a URSS. Stalin, care era „îngrozit” de operaţiunile indisciplinate şi „cosmopolite” derulate de predecesorii săi, a tăiat activitatea Institutului la finele anilor 20, forţându-l pe Luckacs să-şi facă „autocritica” şi întemnițându-l pentru scurt timp ca „simpatizant” german, în timpul celui de-al doilea război mondial. Luckacs a supravieţuit şi, pentru scurt timp, a ocupat din nou poziţia sa în Minsterul Culturii, în timpul regimului anti-stalinist al lui Imre Nagy din Ungaria.

Printre alte figuri importante ale Institutului s-a remarcat cea a lui Herbert Marcuse. Iniţial comunist, a devenit apoi protejat al filozofului Martin Heidegger, ajungând mai târziu în rândurile Partidului Nazist.

Ajuns în SUA, va lucra pentru Biroul de Servicii Strategice în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi va ajunge „top analyst” pe politică rusească pentru Departamentul de Stat în perioada de vârf a lui McCarthy. Apoi, la sfârşitul anilor 60, devine cel mai important „guru” al Noii Drepte. Îşi sfârşeşte cariera cu obţinerea de fonduri pentru extremiştii de mediu –„Partidul Verzilor” în Germania Federală.

În toate aceste aparent incoerente schimbări de poziţie nu se află însă nici un conflict ideologic. Invariantul este dorinţa tuturor partidelor de a răspunde întrebării iniţiale puse de Luckacs: „Cine ne va salva de civilizaţia occidentală”.

– Va urma –

http://www.culturavietii.ro/2017/02/11/noua-era-intunecata-scoala-de-la-frankfurt-si-corectitudinea-politica/

David Wilkerson – Cum să trăiești neîntinat în mijlocul nelegiuirii

Photo by Joshua Earle on Unsplash

Daniel însă s-a hotărât să nu se întineze cu hrana împăratului şi nici cu vinul de la masa lui. De aceea l-a rugat pe căpetenia eunucilor să nu-l silească să se întineze.

Daniel 1:8

Cuvântul a se întina care apare în acest verset sugerează o „eliberare prin respingere”. Daniel voia să spună ceva asemănător cu: „Orice compromis al standardelor mele îmi va fura libertatea.” Așadar, el s-a angajat să mănânce numai legume și să bea doar apă timp de zece zile.

Când căpetenia eunucilor a aflat despre acest lucru, i-a spus lui Daniel: „Decizia ta mă va costa viața! Vei arăta bolnav la sfârșitul acestor zece zile, iar regele va observa cu siguranță. Poftim, mănâncă măcar puțină carne. Ai nevoie de proteine. Bea vinul pentru a-ți mări volumul de sânge în organism. Mânâncă ceva dulce pentru ca să ai energie!”

Cred că Daniel și cei trei tineri evrei se gândeau la ceva mai mult decât evitarea necurăției ceremoniale. Ei fuseseră aduși împreună cu mii de concetățeni. Ceea ce au văzut când au ajuns pentru prima dată în Babilon trebuie să îi fi șocat incredibil. Era o societate atât de dezlănțuită, imorală și plină de răutate, încât sensibilitatea spirituală a acestor patru tineri a fost atacată.

Ei și-au luat un angajament: „Nu vom îndrăzni să ne compromitem. Vom fi separați de societate și disciplinați în umblarea noastră de credință.” Ei nu au încercat să îi convingă pe alții să urmeze modul lor de viață. Felul cum trăiau ei era strict o chestiune între ei și Dumnezeu.

Când te găsești într-o perioadă de criză, începi să strigi cu necredință și frustrare? Ce ar fi dacă Dumnezeu ar răspunde: „Am nevoie de voci puternice prin care să pot să vorbesc în aceste vremuri păcătoase. Unde ești tu când vreau să Mă fac auzit? Spui că vrei să fiu prezent în criza prin care treci – dar tu rămâi parte din sistemul lumesc și rău. Spune-mi – ești dedicat scopurilor Mele?”

Mărturia lu Daniel și a prietenilor lui a fost una care îi uimea pe oamenii din jur. Ei au fost eliberați din cuptorul de foc, Daniel – din groapa cu lei și întreaga societate știa că Dumnezeu a fost cel ce a făcut aceste lucruri.

Cum să te ridici și să lupți

În ciuda tuturor discuțiilor care au loc în biserici cu privire la războiul spiritual, creștinii încă nu au învățat cum să se ridice și să se împotrivească inamicului. Suntem un fleac pentru diavol!

Nu cred că fiecare nenorocire în viața unui creștin vine de la cel rău. Noi îl acuzăm în mod greșit pe Satana pentru o mare parte din neatenția, neascutarea și lenea noastră.

Permite-mi să îți spun câte ceva despre strategia lui Santana: Dacă el nu Îl poate mișca pe Cel Atotputernic de pe tronul Său, va încerca să distrugă imaginea lui Dumnezeu – făcând din închinători ai Lui niște oameni cârtitori și hulitori.

Satana nu te poate ataca după propria voie. Dumnezeu a pus un zid de foc în jurul copiilor Săi, iar diavolul nu poate trece dincolo de acel zid fără permisiunea lui Dumnezeu.

Satana nu poate citi mintea creștinului. Unii oameni se tem să se roage pentru că ei cred că cel rău le poate citi fiecare gând. Nu este așa! Numai Dumnezeu este omniprezent și omniscient.

Scriptura ne poruncește să ne ridicăm, să fim puternici și să pornim la luptă împotriva pornirilor firii noastre și împotriva diavolului:

Vegheaţi, staţi fermi în credinţă, fiţi bărbaţi, fiţi tari!

1 Corinteni 16:13

În cele din urmă, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.

Efeseni 6:10

Altfel spus, trebuie să fim sătui de faptul că suntem ținuți la pământ de cel rău – sătui de a fi deprimați, fără bucurie, goi și hărțuiți.

În Judecători 6:1-6 îi vedem pe israeliți în cel mai josnic punct posibil. Au ajuns să trăiască în peșteri întunecate, înfometați, speriați și neajutorați. Apoi se întâmplă ceva.  A început cu Ghedeon și s-a răspândit peste întreaga tabără: Israel s-a săturat să se ascundă în acele peșteri întunecate.

Ceva s-a mișcat în inima lui Ghedeon – și în cele din urmă a spus ceea ce Dumnezeu aștepta să audă: „Noi slujim unui Dumnezeu puternic și victorios. De ce continuăm, zi de zi, să acceptăm acest abuz?

Dumnezeu nu va face nimic până nu ești dezgustat complet de faptul că ești asuprit de dușman – până când nu vei fi sătul de a fi mereu doborât și obosit. Trebuie să faci așa cum a făcut Ghedeon – să strigi către Domnul!

Sursa: CBN Devotions | David Wilkerson

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/30/david-wilkerson-cum-sa-traiesti-neintinat-in-mijlocul-nelegiuirii/?

Un băiat de 8 ani fără locuință și-a scos familia din sărăcie după ce a câștigat un turneu de șah

După ce a câștigat Campionatul de Șah al unei școli de Stat din New York, un băiat de 8 ani, fără adăpost și familia sa și-au putut găsi o casă.

Potrivit CBN News, Tanitoluwa Adewumi și familia sa au fugit din Nigeria în 2017 din cauza violențelor asupra creștinilor de către militanții Boko Haram. Familia lui Tanitoluwa a reușit să obțină azil în New York City.

Dacă la început familia era mulțumită că a fost acceptată în America, și-au dat seama la scurt timp că nu au unde să stea, așa că ei s-au mutat într-un adăpost local al oamenilor fără locuință. În timpul petrecut în adăpost, Tanitoluwa, în vârstă de 8 ani, a început să învețe șah pentru a trece timpul mai ușor, iar la scurt timp a ajuns să exceleze în acest sport al minții.

Un an mai târziu, Tanitoluwa Adewumi a decis să concureze în al 52-lea turneu al Campionatului școlar de șah din New York City. În urma entuziasmului său, Adewumi a câștigat turneul, dar ceea ce nu știa era că lucrurile bune abia de atunci aveau să înceapă.

Familia Adewumi a reușit să creeze o pagină de strângere de fonduri imediat după turneu și datorită presei, oameni din întreaga țară au accesat această pagină pentru a face donații familiei în nevoie. În doar două săptămâni, aceștia au reușit să adune suma de 254.430 dolari, o sumă mai mult decât suficientă (obiectivul fiind de 50.000 de dolari), pentru a le permite să-și găsească o locuință, alta decât cea a persoanelor fără adăpost.

Potrivit CBN News, familia Adewumi Îl văd pe Dumnezeu ca fiind Singurul ajutor al faptului că trăiesc această etapă din viața lor. Din acest motiv, familia planifică să plătească zece la sută din banii primiți bisericii locale.

Acum, ei se străduiesc să ajute și alte familii de imigranți sau familii în nevoie.

Kayode Adewumi a scris pe pagina de strângere de fonduri: „…așa că luăm partea noastră de binecuvântare și dăm a zecea parte înapoi lui Dumnezeu și o parte altora care au nevoie”. El a continuat: „Vrem să creăm Fundația „TANITOLUWA ADEWUMI” pentru a fi o mână întinsă celor aflați în nevoie”, a declarat familia.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/30/un-baiat-de-8-ani-fara-locuinta-si-a-scos-familia-din-saracie-dupa-ce-a-castigat-un-turneu-de-sah/?

30 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temniță

DE ANCA APOSTOL  /   CULTURĂ 

30 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temniță

Nicolae Aurelian Steinhardt a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român, originar din Pantelimon, județul Ilfov, de origine evreiască, convertindu-se ulterior la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, când și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii, și a fost doctor în drept constituțional.

Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască, este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt, fiind directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar Steinhardt a participat activ la Primul Război Mondial, fiind rănit la Mărăști și decorat cu ordinul Virtutea Militară. Nicolae Steinhardt avea să evoce portretul semeț al tatălui, recunoscând că de la acesta a învățat care este suprema calitate a unui om în viață: curajul.

„Fără el, toate celelalte se diluează, pier, nu fac doi bani. Purtarea lui și cuvintele pe care mi le-a spus în momentul plecării mele la Securitate spre a fi arestat (avea optzeci și doi de ani) m-au însoțit (tonic) pe toată durata detenției și le consider nu mai puțin vrednice de respect ori mai puțin frumoase decât faimosul «Merde!» al lui Cambourne la Waterloo. Tata: «Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni». Pentru el orice om lipsit de curaj – fie acela român, evreu sau de orice altă naționalitate – se bucura de calificativul «jidan fricos». La puțini am văzut atâta dispreț pentru lașitate”, spunea Steinhardt

Nicolae Steinhardt avea să evoce portretul semeț al tatălui, recunoscând că de la acesta a învățat care este suprema calitate a unui om în viață: curajul. „Fără el, toate celelalte se diluează, pier, nu fac doi bani. Purtarea lui și cuvintele pe care mi le-a spus în momentul plecării mele la Securitate spre a fi arestat (avea optzeci și doi de ani) m-au însoțit (tonic) pe toată durata detenției și le consider nu mai puțin vrednice de respect ori mai puțin frumoase decât faimosul «Merde!» al lui Cambourne la Waterloo. Tata: «Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni». Pentru el orice om lipsit de curaj – fie acela român, evreu sau de orice altă naționalitate – se bucura de calificativul «jidan fricos». La puțini am văzut atâta dispreț pentru lașitate”, spunea SteinhardtCiteste mai mult: adev.ro/mse9md

Între anii 1919–1929 urmează cursurile școlii primare (în particular și la școala „Clementa”), și ale liceului Spiru Haret, printre colegii de aici numărându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu. A urmat alături de colegii săi cursurile de religie creștină, fiind singurul elev de origine mozaică, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea clasei: „Decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-172) Nicu Steinhardt. Își ia bacalaureatul în 1929, după care frecventează cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.

Își ia licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar în 1936 își susține la București doctoratul în drept constituțional, cu lucrarea Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit, publicată în același an, iar din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care o consideră „până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul fericirii, p. 121).

Nicolae Steinhardt și-a publicat primele apariții editoriale sub numele Antisthius, inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère: „În genul … tinerilor” (1034), „Essai sur la conception catholique du Judaisme” (1935), „Illusion et réalités juives” (1937).

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creștinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă și lașă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca și cum menirea creștinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forțele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind ca e prin definiție osândit la cecitate și paraplegie. Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alții, dar cand arde casa vecinului nu stau să mă rog și să mă îmbunătățesc; chem pompierii, alerg la cișmea. De nu, se numește că sunt fudul și că nu-mi iubesc aproapele. Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să-i sărim lui Nero în ajutor dacă se întamplă să fie atacat. (Eisenhower și Foster Dulles în toamna lui ’56.) Una e să te răscoli, alta e să aprobi. 

Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul de cunoștințe, iar în 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940.

Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea 

Revine în 1944 la „Revista Fundațiilor Regale”, depunând o intensă activitate publicistică și critică, dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la Universul literar, Libertatea și Viața românească, iar după 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă perioadă de privațiuni, alături de pleiada intelectualității românești interbelice.

În 1958 sunt arestați Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făcea parte și Nicu Steinhardt, iar pe 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în vedere că, dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în „lotul intelectualilor mistico-legionari”. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”, eveniment care înlătură „orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire”(Primejdia mărturisirii, p. 178) și grăbește luarea deciziei de a se boteza. Pe 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu).

Singura șansă a creștinismului răsăritean este aceea a unui război întru cuvânt 

Episodul dă naștere cărții „Jurnalul fericirii”, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar, și a fost confiscat de două ori de Securitate, redactând ulterior mai multe versiuni care au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris, iar Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 și 1989.

Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr, Virgil Ciomoș, pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului.

Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.

Nicolae Steinhardt este eliberat în august 1964, în urma grațierii generale a deținuților politici, iar îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Darvari, își desăvârșeste taina botezului prin mirungere și primirea sfintei împărtășanii.

După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimite la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian Chira de la Maramureș. În 1976 Constantin Noica îl întâlnește, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general și, invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia, unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire, astfel că în 1978 Steinhardt stă vara la Rohia, pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. Pe 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către Arhimandritul Serafim Man.

Evenimentul eliberării se apropie și poate avea loc din clipă în clipă. În mica celulă de la Zarca, singur, îngenunchez și fac un bilanț. Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, și ies cu ochii deschiși. Am intrat răsfățat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulțumit. Ies cunoscând fericirea. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele și viața îmi spuneau puțin. Acum știu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi. 

În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist, drumul spre Baia Mare făcându-l împreună cu Părintele Justin Hodea -starețul mănăstirii- și cu părintele Paisie Rogojan cărora le mărturisește: „Tare mă supără niște gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele”. Iar Părintele Justin îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște nici acum”.

În aerogara din Baia Mare, înainte de îmbarcare pentru București, suferă un infarct și este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.

https://www.activenews.ro/cultura/30-martie-Plecarea-la-Domnul-a-lui-Nicolae-Steinhardt-evreul-care-L-a-gasit-pe-Hristos-in-temnita-56080

Studiu: Copiii nenăscuți pot simți durerea încă din primul trimestru de sarcină

Studiu: Copiii nenăscuți pot simți durerea încă din primul trimestru de sarcină
Un studiu foarte recent a arătat că în primul trimestru de sarcină copiii nenăscuți dezvoltă deja modele nervoase ca ale adulților. Prin utilizare mai multor tehnologii de ultimă generație, studiul crează o hartă celulară 3D, în care se observă dezvoltarea unor inervații (formarea unor rețele de nervi) asemănătoare cu cele ale adulților, înainte de încheierea primului trimestru de sarcină, scriestiripentruviata.ro.
Studiile efectuate până în prezent au demonstat că este aproape concludent faptul că la 20 de săptămâni de sarcină copiii nenăscuți pot simți durerea, deși răspund la atingeri de la 8 săptămâni. Există și dovezi că durerea ar fi simțită cu mult timp înainte de săptămâna 20, unele studii indicând chiar săptămâna 5. Alte studii indică posibilitatea ca durerea să fie mult mai intens resimțită în primul trimestru de sarcină, ca urmare a maturizării inegale a neurofiziologiei fetale.
Deși recentul studiu asupra dezvoltării nervilor nu poate stabili, încă, pe deplin, că nenăscuții simt durerea încă din primul trimestru de sarcină, este încă o dovadă care ne arată că aceștia sunt fințe umane care au dreptul la viață. Concluziile studiului cresc probabilitatea ca durerea să fie simțită de copiii nenăscuți cu mult timp înainte de termenul acceptat de multă lume.

Ea este fetița de 11 ani care vrea să devină prima președintă lesbiană a Americii

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE    /   4 comentarii

Ea este fetița de 11 ani care vrea să devină prima președintă lesbiană a Americii
Are doar 11 ani dar deja știe că este lesbiană și  visează la Casa Albă. Ella Briggs, fetița de 11 ani din Connecticut, a devenit în ianuarie primul așa numit „guvernator copil gay” care dorește să aibă o influență națională și chiar globală, scrie Huffington Post.
Ella este elevă în clasa a cincea a școlii elementare de Arte din Avon, fiind aleasă în funcția de ”guvernator copil gay” de către 6.400 de colegi de la 87 de școli din stat. În timpul campaniei, ea a promis că se va concentra pe „siguranța copiilor LGBTQ”,  spunând că se inspiră în misiunea sa din propria experiență. Are însă gânduri mărețe, declarând că  și-ar dori să devină prima „președintă lesbiană” a Americii, potrivit Hurtford Courant.
”Mulți copii nu se simt confortabil cu cine sunt și asta mă întristează, pentru că aș dori ca toată lumea să fie fericită. Îmi place să fiu eu însămi”, a declarat Ella  într-un interviu pentru presa locală. „Nu aș schimba nimic de la mine și nu m-aș schimba cu nimeni altcineva din lume”, a adăugat Ella.
Susține că, atunci când i-a mărturisit unui profesor că este lesbiană, acesta a a atenționat-o că un astfel de subiect nu este unul care să se discute la școală.
”Chiar mi-a rănit sentimentele. Am plâns în baie și nu vreau ca copiii să se simtă așa, pentru că eu m-am simțit foarte prost la acea școală”.
În discursul de „învestire” ca „guvernator copil gay”, Ella  a spus că dorește ”să ne păstrăm școlile în siguranță și să răspândim mesajul că iubirea este iubire”, inclusiv prin „crearea unor alianțe între cluburile gay, în care membrii comunității LGBT să se simtă mândri de ceea ce sunt”.

 

CELE MAI POPULARE

CELE MAI CITITE

CELE MAI COMENTATE

1În mijlocul Postului Mare, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda trag un chef monstru pentru a-și sărbători nunta

2Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic

3A trecut la cele veșnice Sorin Constantin, un băcăuan cu o viață de sfințenie. Cuvântul lui Iulian Capsali

4O sportivă portugheză aflată de 3 luni în moarte cerebrală a născut joi un băiețel

5Pădurile României, vândute pe Alibaba, gigantul magazin din China. Un lot de pădure din județul Vrancea, cu goruni, tei, nuci, frasini și stejari se vinde cu peste 300.000 de dolari

6Liviu Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană pentru refuzul de a ancheta investigația OLAF în cazul Tel Drum

7Cazul profesorului de religie acuzat că a bătut un copil la oră: Martorii infirmă acuzațiile, cadrul didactic fiind cel agresat verbal. Cronologia și contextul evenimentelor. UPDATE: Imaginile surprinse de camerele VIDEO

830 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temniță

9Cine este Carmen Avram, unul dintre portdrapelurile listei PSD pentru europarlamentare: foarte multe emisiuni critice la adresa Bisericii Ortodoxe, dar foarte călduroasă cu minoritățile sexuale

10Duminica a treia din Postul Mare: Sfânta Cruce să fie expresia credinței și a evlaviei tale!

https://www.activenews.ro/externe/Ea-este-fetita-de-11-ani-care-vrea-sa-devina-prima-presedinta-lesbiana-a-Americii-155219

Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic

DE ANDREI NICOLAE  /   ȘTIRI, EDUCAȚIE    /   Actualizat: Vineri, 29 martie 2019, 13:27   

Un manual de psihologie de clasa a X-a învață elevii că nou-născuții nu sunt persoane. Același „statut” îl au și bolnavii psihic

Un manual de clasa a X-a, de la Editura Aramis,  aprobat de Ministerul Educației și aflat pe piață încă din 2005, conține fraza „Noțiunea de persoană este aplicabilă doar omului, dar nu în general”. Capitolul despre definiția persoanei arată că nu ar avea parte de acest statut copiii la naștere și bolnavii psihic.
Manualul de Psihologie este scris de Mielu Zlate – coordonator, Tinca Crețu, Nicolae Mitrofan, Mihai Aniței. Capitolul despre personalitate este scris chiar de coordonatorul Mielu Zlate. Iată formularea din manulaul școlar pentru elevii de clasa a X-a, pagina 98, capitolul „Conceptul de Personalitate”:
„noțiunea de persoană este aplicabilă doar omului, dar nu în general, ci doar celui normal dezvoltat din punct de vedere psihic (copiilor la naștere și bolnavilor psihici (sic!) nu li se poate acorda atributul de persoană).
Manualul pare să promoveze ideile persoanelor care promovează avortul, inclusiv al nou-născuților, care argumentează că nefiind o „persoană”, un bebeluș poate fi ucis oricând în timpul sarcinii sau imediat după. Acest argument a fost folosit recent de legiuitorii statului New York, care au adoptat o lege prin care se permite avortul inclusiv până în momentul nașterii copilului.
Peter Singer, filosof american, profesor la Princeton, a scris în cartea sa, Practical Ethics,( 1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979) că viața unui nou-născut este mai puțin valoroasă decât a unui câine: „Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu”. Singer mai susține, printre altele, și relațiile sexuale dintre oameni și animale.
Singer a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București.
În 2012, un grup de experți medicali apropiați de Universitatea Oxford scria că „Părinților ar trebui să li se permită să își ucidă copiii nou-născuți pentru că aceștia sunt irelevanți din punct de vedere moral”. Autorii articolului, Alberto Giubilini și Francesca Minerva, afirmau că „statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus în sensul în care îi lipsesc proprietățile care să justifice atribuirea unui drept la viață”, iar un nou-născut nu este o persoană, ci o potențială persoană.
Acești doi autori sunt pupilii unui filosof australian, Julian Săvulescu, care a fost și el onorat de către Universitatea București.
Politica nazistă desemnase mai multe categorii de oameni drept „viață nedemnă de viață” (Lebensunwertes Leben), între care persoanele cu disabilități și alte boli. Germania nazistă a desfășurat un program prin care copii bolnavi, despre regimul considera că erau „nedemni de viață”, erau luați din sânul familiei și deveneau cobai în experimente medicale.
Biserica Ortodoxă, cea Catolică dar și toate cultele protestante, iudaice sau musulmane consideră fiecare persoană este unică încă din momentul concepției.

Cum să alegi o biserică  de Mary Fairchild

Your Guide, Mary Fairchild

Cum să alegi o biserică  de Mary Fairchild

Găsirea unei bisericii poate fi o experienţă dificilă, care consumă timpul. Aceasta consumă o mare parte din persistenţa pacientului, mai ales dacă cauţi o biserică după ce te-ai mutat într-o comunitate nouă. De obicei, poţi vizita numai una, sau e posibil două biserici pe săptămână, aşa că procesul căutării unei biserici se poate lungi pe o perioadă de câteva luni. Iată câţiva paşi practici de amintit, alături de întrebările pe care să le pui, în timp ce îţi croieşti drum prin procesul găsirii unei biserici.

Dificultatea: nu este disponibil

Timpul necesar: variază

Iată cum procedaţi:

  1. Ce denominaţie caut?

Sunt multe din care poţi alege, precum Catolică, Metodistă, Baptistă, Adunarea lui Dumnezeu, Nazarinenii, şi lista poate continua. Dacă eşti interesat de o biserică ne-denominaţională sau inter-denominaţională, există multe tipuri de acest fel, precum Penticostalii, Charismaticii, Fundamentaliştii, etc. Pentru a afla mai multe despre denominaţiile creştine vizitaţi acest studiu al diferitelor grupări de credinţă creştină (material în limba engleză la adresa http://christianity.about.com/od/denominations/).

  1. Care sunt crezurile mele doctrinare?

Este important să înţelegem crezurile doctrinare ale bisericii înainte de a ne alătura ei. Mulţi oameni devin deziluzionaţi cu privire la biserica lor după ce investighează mult în timp şi relaţii. Poţi evita această dezamăgire prin a înţelege ceea ce învaţă biserica şi dacă eşti de acord cu aceasta înainte să devi membru. Dacă nu eşti sigur, caută să discuţi cu cineva din biserică cu privire la aceasta. Anumite biserici oferă clase sau material scris pentru a ajuta înţelegerea doctrinei bisericii.

 3.Ce tip de structură de serviciu prefer?

Întreabă-te, „M-aş simţi mai confortabil cu o liturghie structurată, sau doar o ordine de serviciu mai informală?”

  1. Cu ce fel de îmbrăcăminte m-aş simţi cel mai confortabil ca să o port în biserică?

În anumite biserici, tricourile, blugii, şi chiar pantalonii scurţi sunt potriviţi. În altele un costum şi o cravată sau rochie ar fi îmbrăcămintea potrivită. În unele merge orice, aşa că te poţi întreba, „Ce este corect pentru mine – îmbrăcămintea elegantă, una delăsătoare sau ambele?”

 5. Ce fel de închinare prefer?

Închinarea este felul prin care ne exprimăm dragostea şi aprecierea noastră faţă de Dumnezeu, recunoştinţa şi minunăţia noastră faţă de lucrările şi căile Lui. Consideră ce fel de stil îţi va permite să te exprim cel mai liber în închinarea către Dumnezeu. Anumite biserici au muzică contemporană, altele au tradiţională. Unele cântă imnuri, în altele cântă coruri. Unele au formaţii complete, altele au orchestre şi coruri mixte. Unele cântă muzică gospel, rock, hard rock, etc.

  1. În ce fel de misiuni şi programe aş fi interesat?

Unele biserici oferă o abordare foarte simplă faţă de lucrare şi altele extind un sistem elaborat de clase, programe, producţii şi multe altele. Dacă eşti necăsătorit şi vrei o biserică cu un program pentru cei necăsătoriţi, verifică dacă există aşa ceva înainte ca să te alături lor.

  1. Prefer o biserică mică sau mare?

Părtăşiile din anumite biserici mici sunt capabile să ofere multe lucrări şi programe, în timp ce unele mai mari pot susţine o mulţime de oportunităţi. Totuşi, o biserică mică poate oferi un mediu mai intim, de legătură apropiată decât o biserică mare în care nu se poate cultiva la fel de efectiv. A deveni relaţional cere adesea mai mult efort într-o biserică mai mare. Acestea sunt lucruri pe care să le considerăm când privim la mărimea bisericii.

  1. Scrie anumite întrebări specifice.

Apoi, ia ceva timp ca să listezi întrebări specifice pe care ai vrea să le pui la telefon sau personal bisericii înainte de vizitare. Dacă ai câteva minute în fiecare săptămână fă aceasta, o să îţi salveze ceva timp în lunga alergare. De exemplu, dacă programele de tineret sunt importante pentru tine, pune aceasta pe lista ta şi cere specific informaţii despre ei. Unele biserici îţi vor trimite pe postă un „pachet de informaţii” sau „pachetul vizitatorului”, aşa că asigură-te să ceri acestea atunci când suni.

  1. Vizitează site-urile bisericii.

Îţi poţi face adesea o „idee” bună despre biserică prin a vizita pagina lor de web. Majoritatea bisericilor vor oferi informaţii despre cum a început biserica, crezurile doctrinare, o declaraţie de credinţă, plus informaţii despre lucrările şi misiunile pe care le oferă ei.

 10. Fă o listă de verificare

Înainte de a vizita, fă o listă de verificare cu cele mai importante caracteristici despre biserica pe care speri să o găseşti. Apoi ratează biserica conform listei tale atunci când pleci. A lua notiţe te va ajuta să compari şi să decizi mai târziu. Dacă vizitezi multe biserici, pe măsură ce trece timpul ai putea avea probleme cu menţinerea lor în mod drept. Aceasta însă te va ajuta să ţi o înregistrare pentru referinţă viitoare.

Sfaturi:

  1. Dacă nu ştii de unde că începi să cauţi, întreabă pe oamenii pe care îi ştii, prieteni, co-lucrători, sau oameni pe care-i admiri, unde merg ei la biserică.
  2. Vizitează o biserică de cel puţin 3 ori înainte de a face decizia la care să mergi.
  3. Nu încerca să schimbi o biserică. Majoritatea dintre ele sunt îndreptate în misiunea lor. Există aşa de multe diferite din care poţi să alegi încât este cel mai bine să găseşti una care este o „potrivire” bună pentru tine.

De ce ai nevoie:

timp
răbdare
o înţelegerea a ceea ce cauţi de fapt

https://www.voxdeibaptist.org/Cum_sa_alegi_o_Biserica.htm

DISCIPLINA BISERICEASCĂ, o secţiune luată din Constituţia Bisericii Baptiste din Sidney, New York.

download

DISCIPLINA BISERICEASCĂ, o secţiune luată din Constituţia Bisericii Baptiste din Sidney, New York.

Secţiunea 1: Disciplina formatoare.

Fiecare discipol al lui Hristos trebuie să fie sub disciplina Sa (instrucţie şi corecţie), care este administrată fiecăruia deopotrivă personal (Fapte 5:1-11; 1 Corinteni 11:30-32; 1 Tesaloniceni 4:6; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 2:22-23) şi prin biserică (1 Corinteni 12.12-27; Efeseni 4:11-15; Galateni 6:1; 1 Tesaloniceni 5:14; Evrei 3:12-14; 12:15). Supunerea mutuală a unuia faţă de celălalt şi faţă de supraveghetorii pe care Domnul i-a pus peste biserica Sa (Efeseni 5:21; Evrei 13:17; 1 Petru 5:5) va avea ca rezultat sfinţirea fiecărui membru individual şi a întregului trup colectiv. Totuşi, sunt cazuri în care disciplina formatoare singură este insuficientă; şi disciplina corectoare devine necesară.

Secţiunea 2: Disciplina corectoare.

a. Afirmaţie generală. Disciplina corectoare devine necesară când se descoperă între membrii bisericii o doctrină eretică sau un comportament dezordonat, imoral sau scandalos. Ca o regulă generală şi atunci când este posibil, trebuie să se facă un efort pentru a aduce la pocăinţă partea ofensatoare prin sfat, mustrare personală şi restricţia de la anumite privilegii de către bătrânii bisericii înainte de a se lua mai mulţi paşi publici (Galateni 6:1; Iacov 5:19-20). Principiile care ni se dau în Matei 18:15-16; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:19-20; şi Tit 3:10 trebuie să fie aplicate corespunzător la fiecare caz de disciplină corectoare. În unele cazuri, mustrarea sau critica publică pot fi justificate (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20). În cazuri mai serioase, unele dintre privilegiile de membru este necesar să fie suspendate şi să se impună restricţii corespunzătoare (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În cele mai extreme cazuri, este necesară excomunicarea din calitatea de membru al bisericii (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 1 Timotei 1:20; Tit 3:10).

1. Metode şi limite ale disciplinei. De vreme ce biserica este sub regula Scripturii, acţiunile ei disciplinare trebuie să fie în acord cu directivele Scripturii (2 Corinteni 2:6-7). Aceste acţiuni includ mustrarea verbală publică (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20), evitarea socială Romani 16:17; 1 Corinteni 5:9-11; 2 Tesaloniceni 3:6, 14) şi înlăturarea de la părtăşia caracteristică creştină (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:13; 2 Ioan 10), ele au intenţia de a aduce pocăinţă prin simţirea tristeţii şi a ruşinii (2 Corinteni 2:7; 2 Tesaloniceni 3:14). Totuşi, biserica nu are nici un drept să confişte bunuri, să interzică drepturi conjugale, sau să dea pedepse corporale de orice fel. Totuşi, când un membru care este judecat de bătrânii bisericii este vinovat sau este suspect de un delict, el poate fi raportat autorităţilor civile (Fapte 4:29; 25:11; 1 Petru 4:15).

2. Scopurile disciplinei. Scopurile disciplinei corectoare sunt întotdeauna slava lui Dumnezeu, bunăstarea şi puritatea bisericii (1 Corinteni 5:6), şi restaurarea şi creşterea spirituală a celui ofensator (1 Corinteni 5:5; 2 Corinteni 2:5-8; 1 Timotei 1:20). Pentru a atinge aceste scopuri bătrânii bisericii vor căuta să menţină un contact pastoral regulat cu toţi membrii care se află sub disciplină corectoare.

b. Mustrarea sau critica publică. Mustrarea publică constă într-un efort pastoral, înainte de adunarea bisericii, de a chema la pocăinţă un membru nepocăit al bisericii pentru un păcat prea serios pentru a fi acoperit cu o pătură a dragostei (1 Petru 4:8). Bătrânii bisericii pot administra critica publică în cazul în care, după judecata lor, o comportare greşită (Galateni 2:11-14; 1 Timotei 5:20), tipare de păcat (Tit 1:12-13), sau o eroare de doctrină serioasă (Tit 1:10-13) creează o ameninţare semnificativă pentru evlavia, unitatea sau mărturia adunării. Cei care primesc cu umilinţă cuvântul de mustrare publică personal şi îşi mărturisesc păcatul şi manifestă o viaţă transformată (Proverbe 28:13) vor fi lăudaţi mai târziu în public pentru evlavioasa lor pocăinţă (2 Corinteni 7:7-11). Dacă mustrarea nu este băgată în seamă, se poate impune o disciplinare mai departe.

c. Suspendarea privilegiilor. Un anumit comportament greşit al unui membru este atât de dăunător pentru unitatea, sfinţenia şi mărturia bisericii încât Domnul cere ca mustrarea publică să fie însoţită de suspendarea unora sau a tuturor privilegiilor de membru, potrivit cu natura şi gravitatea ofensei (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În toate cazurile de suspendare, persoana ofensatoare încă trebuie să fie privită ca şi frate în Hristos şi ca un membru al bisericii (2 Tesaloniceni 3:14-15) şi nu ca un om rău separat de părtăşia distinctiv creştină (Matei 18:17-18). În plus, Domnul vrea ca această mustrare gravă să fie exprimată şi să fie întărită de întreaga biserică (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:6-15).

1. Procedura. Potrivit procedurilor schiţate mai jos pentru fiecare dintre cele cinci categorii majore de ofense, într-o întâlnire a adunării obişnuită sau în una specială, bătrânii bisericii vor recomanda adunării ca membrul ofensator să fie suspendat, specificând motivele pentru disciplinare, revocarea privilegiilor acestuia şi orice alte constrângeri să fie impuse. Pentru ca actul de suspendare să fie valabil el trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi din majoritate (2 Corinteni 2:6) membrilor prezenţi care votează. Pentru a menţine un climat de pace, bătrânii bisericii vor avea dreptul, la discreţia lor personală, să impună o suspendare temporală asupra unui membru în timpul unui scurt interval dintre hotărârea lor de a recomanda suspendarea şi votul adunării.

2. Tratamentul. Un membru aflat sub suspendare va fi tratat de întreaga adunare potrivit cererilor specifice ale principiului general de evitare socială (Romani 16:17-18; 2 Tesaloniceni 3:14-15) determinat de bătrânii bisericii. Cei care se supun cu umilinţă disciplinei impuse şi manifestă pocăinţă pentru păcatul lor vor fi iertaţi după aceasta, li se vor restaura privilegiile şi vor fi primiţi public înapoi în părtăşia deplină a bisericii cu acordul adunării (Matei 18:15; 2 Corinteni 2:5-11).

3. Ocazii. Categoriile principale de păcat care cer suspendarea sunt următoarele:

A. Ofensa particulară nerezolvată (Matei 18:15-17). Când o ofensă particulară rămâne nerezolvată, chiar după ce metoda prescrisă de Domnul nostru în Matei 18:15-16 a fost urmată cu rugăciune şi cu amabilitate, ea este considerată o ofensă înrăutăţită. Fratele implicat va aduce problema la bătrânii bisericii care, dacă ei o consideră că este suficient de serioasă şi nu îl pot convinge pe frate sau pe soră să se pocăiască, vor raporta situaţia bisericii şi vor recomanda ca fratele sau sora încăpăţânată să fie suspendat (Matei 18:17a). Dacă chiar şi după suspendare persoana rămâne tare în păcatul lui / a ei, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol (Matei 18:17b).

B. Învăţături sau comportament separator (Romani 16:17-18; Tit 3:10-11). Când un membru persistă intenţionat în propagarea unei erori de doctrină serioase contrar Scripturii şi Confesiunii noastre de Credinţă, sau încearcă să semene discordie între membri contrar Scripturii şi a acestei Constituţii, el poate fi suspendat ca şi persoană dizidentă. De vreme ce fiecare membru este responsabil de a ajuta la păstrarea unităţii Duhului (Efeseni 4:1-3), nici un membru nu trebuie să ascundă un astfel de comportament separator, ci mai degrabă să îl mustre şi, dacă este necesar, să îl dezvăluie bătrânilor bisericii (Deuteronom 13:6-8; 1 Corinteni 1:10-11). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi de un comportament separator, ei trebuie să îl confrunte potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă un membru persistă într-un astfel de comportament după ce a primit în mod repetat mustrări de la bătrânii bisericii, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul separator să fie suspendat. Dacă după suspendare persoana persistă în semănarea discordiei sau în răspândirea unor erori de doctrină grave, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

C. Comportamentul dezordonat (2 Tesaloniceni 3:6-15). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi că în ciuda mustrărilor disciplinării formatoare (1 Tesaloniceni 5:14), un membru se poartă dezordonat, ei trebuie să îl confrunte potrivit Cuvântului lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 3:10-12). Când un membru persistă conştient într-o comportare care arată indiferenţă flagrantă sau publică pentru:
• ordinea instituită de Dumnezeu pentru toată omenirea în decretele creaţiei, şi anume, lucrul, sabatul şi căsătoria (Geneza 2:1-3, 15, 18-24; Exod 20:8-11; 1 Corinteni 7:1-17, 39; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:8; Tit 2:5);
• principiile etice incluse în cele Zece Porunci (Exod 20:1-17; Romani 13:8-10; Iacov 2:8-12);
• ordinea stabilită de Hristos pentru biserica Sa în Scriptură şi adaptată de adunarea noastră în această Constituţie (1 Corinteni 11:17-34; 1 Corinteni 14:37-40; 1 Timotei 3:14-15; Tit 1:5);
• ordinea stabilită de Dumnezeu cu privire la guvernarea civilă (Romani 13:1-7; 1 Petru 2:13-17),
el poate fi suspendat ca o persoană dezordonată (2 Tesaloniceni 3:6). După ce primeşte mustrarea de la bătrânii bisericii, dacă un membru persistă într-un astfel de comportament, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul dezordonat să fie suspendat (2 Tesaloniceni 3:14-15). Dacă după suspendare persoana persistă în dezordine, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

D. Păcat scandalos urmat de semne de pocăinţă. Dacă un membru a păcătuit scandalos dar arată semne promiţătoare de pocăinţă, incluzând supunere faţă de mustrarea bătrânilor bisericii, încă mai este necesară suspendarea lui pentru un timp de la anumite privilegii de membru, ca să nu fie aduse reproşuri asupra numelui lui Hristos şi cel al bisericii (2 Samuel 12:14; Romani 2:24), ca nu cumva alţii să fie încurajaţi să păcătuiască (1 Timotei 5:20), sau ca nu cumva ofensatorul însuşi să eşueze în a-şi cerceta sufletul lui şi să realizeze gravitatea ofensei sale (2 Corinteni 13:5). Dacă persoana încetează să arate în continuare fructe de pocăinţă, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

E. Sfidarea disciplinei bisericii. Dacă un membru este acuzat sau suspectat de un păcat grosolan şi el / ea se îndepărtează de adunare, refuzând să se întâlnească cu bătrânii bisericii pentru ca problema să poată fi investigată, el sau ea poate fi suspendat din toate privilegiile de membru (Matei 18:17; Numeri 16:12, 20-27). Bătrânii bisericii pot recomanda adunării la o dată ulterioară ca o astfel de persoană să fie exclusă sau excomunicată.

d. Excomunicarea

1. Comportament imoral. Anumite tipuri de comportament trebuie să fie categorisite ca şi imorale (1 Corinteni 5:9-11; 6:9-10), şi un membru nepocăit vinovat de un astfel de comportament trebuie să fie exclus de la părtăşia bisericii (1 Corinteni 5:3-5, 13; Matei 18:17). Într-un astfel de caz, bătrânii bisericii vor face eforturi serioase de a-l aduce pe ofensator la o adevărată pocăinţă, dovedită de o reformare biblică (2 Corinteni 7:10-11). Dacă aceste eforturi eşuează, ei vor raporta aceasta adunării într-o adunare obişnuită sau într-o întrunire specială numită întrunire de afaceri ale bisericii şi vor recomanda ca ofensatorul să fie excomunicat. Aceasta trebuie făcută prin acţiunea întregii bisericii (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:4). Pentru a fi valabil, un act de excomunicare trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi (2 Corinteni 2:6) dintre membrii prezenţi care votează.

2. Doctrina eretică. Unele opinii greşite cu privire la doctrinele Scripturii sunt atât de serioase încât ele sunt categorisite de apostoli ca fiind eretice, adică, erori peiorative care sunt inconsecvente cu o profesiune credibilă (Galateni 1:6-9; 2 Tesaloniceni 2:11-12; 1 Timotei 4:1). Un membru care persistă în a ţine sau a propaga vre-o astfel de opinie, în ciuda mustrării serioase şi repetate a bătrânilor bisericii (Tit 3:10), va fi excomunicat în acelaşi fel ca şi o persoană imorală.

3. Incorigibilii. O persoană suspendată care persistă în păcatul ei poate fi excomunicată la fel ca şi o persoană imorală.

Secţiunea 3: Disciplina protectoare.

Biserica nu are nici o autoritate de a exercita disciplină asupra celor care nu sunt membri. Cei care nu sunt membri nu sunt privilegiaţi de paşii amabili ai disciplinei bisericii. Totuşi biserica are dreptul şi responsabilitatea de a-şi proteja membrii ei faţă de cei care distrug pacea ei şi puritatea vieţii ei şi a doctrinei (Tit 1:9-13). Dacă astfel de persoane fac necazuri bisericii, bătrânii bisericii îi va numi, vor identifica erorile lor şi îi vor avertiza pe membri să nu se asocieze cu ei.

https://www.voxdeibaptist.org/disciplina_bisericii_constitutie.htm

TABĂRA DE LÂNGĂ MARE

download

TABĂRA DE LÂNGĂ MARE. Locul unde israeliţii şi-au întins tabăra lângă mare şi unde au efectuat traversarea (Exod 13:18; 14:2) a fost un subiect controversat în ultimii 100 de ani. Problema nu poate fi separată de aceea a localizării unor locuri cum sunt Baal-Ţefon, Etam, Migdol, Pihahirot, Marea Roşie (Marea Trestiilor) şi Sucot.

Două tradiţii majore s-au format în legătură cu ruta exodului din Egipt: teoria „sudică” preferă o rută din regiunea de SE a ţinutului Wadi Tumilat către regiunea Suezului, şi teoria „nordică” care propune o traversare în apropierea Lacului Menzaleh, la S de Port Said.

Teoria „sudică” a fost anticipată de Josephus (Ant. 2. 315), care a considerat că israeliţii au pornit de la Latopolis (= egip. bab. vechiul Cairo) spre Baal-Ţefon, la Marea Roşie; Pierre Diacre şi Antonin de Plaisance au avut o tradiţie potrivit căreia evreii au trecut pe la Clysma, în apropiere de Suezul din zilele noastre. Dintre cercetătorii contemporani, Lepsius, Mallon, Bourdon (cu o traversare la Clysma), Cazelles şi Montet au preferat această teorie.

Ruta de N a fost propusă de Brugsch, care a identificat Marea Trestiilor, yam-sup, cu egip.p’twf plasat Lacul Serbonis pe ţărmul Mării Mediterane alături de Baal-Ţefon, la Ras Qasrun. Dar această identificare nu este în armonie cu relatarea biblică, în care Dumnezeu a interzis Israelului să meargă „pe drumul ţării filistenilor” (Exod 13:17-18). Gardiner a fost următorul care a îmbrăţişat teoria rutei de N (JEA 5, 1918, p. 261-269; Recueil Champollion, 1922, p. 203-215), la fel ca şi O. Eissfeldt şi N. Aimé-Giron, cel dintâi identificând Casios şi Baal-Ţefon pe ţărmul mediteranean, iar al doilea identificând Baal-Ţefon cu Tahpanes (papirusul fenician). Cu privire la poziţia lui Albright, vezi mai jos.

  1. Cazelles a rezumat întreaga problemă. El a considerat că tradiţia mai târzie datând de la LXX încoace (observaţi expresiathalassa erythradin LXX, „Marea Roşie”) vorbeşte despre ruta de S, dar un studiu al numelor din textul ebraic sugerează că acesta indică o rută de N, pe lângă Mediterana; potrivit lui Cazellas, aceste localizări din N au fost datorate unui editor al documentelor J şi E care (la fel ca şi Manetho şi Josephus) a asociat exodul evreilor cu expulzarea hicsoşilor din Egipt. Totuşi, această explicaţie este speculativă.

În fine, există o sugestie complet diferită făcută de W. F. Albright (BASOR 109, 1948, p. 15-16). El a plasat Ra’amses la Tanis  în N, i-a adus pe israeliţi spre SE trecând pe lângă localităţile din Wadi Tumilat (Pitom la Retabeh, Sucot la Tell el-Maskhutah) şi apoi întorcându-se din nou brusc spre N (cf. „să se întoarcă”, Exod 14:2) pe la Lacurile Amare spre regiunea Baal-Ţefon localizată la Tahpanes (Defneh) de mai târziu; Migdol este Tell el-Her la S de Pelusim, iar Marea Trestiilor (yam-sup) se afla în această regiune. După ce au părăsit astfel Egiptul propriu-zis, israeliţii au fugit spre SE în peninsula Sinai, aşa încât ruta lui Albright devine în final o rută „sudică” (adică, el nu duce Israelul pe drumul interzis al filistenilor). Rezervele lui Noth (Festschrift Otto Eissfeldt, 194-7, p. 181-190) sunt bazate în mare măsură pe considerente de critică literară de o relevanţă îndoielnică. Aşa cum se va vedea, ruta Exodului continuă să fie o problemă controversată.

BIBLIOGRAFIE

  1. Aimé-Giron,Annales du Service des Antiquitiés de l’Égypte40, 1940-1941, p. 433-460; Bourdon, RB 41, 1932, p. 370-382, 538-549; H. Cazelles, RB 62, 1955, p. 321-364; O. Eissfeldt, Baal-Zaphon, Zeus Casios und der Durchzug der Israeliten durch das Meer, 1932; Lepsius,Zeitschrift für Aegyptische Sprache 21, 1883, p. 41-53; Mallon, „Les Hébreux en Égypte”, Orientalia 3, 1921; Montet, Géographie de l’Égypte Ancienne, 1, 1957, p. 218, 219 şi L’Égypte et la Bible, 1959, p. 59-63; E. Uphill, Pithon and Raamses; JNES 27, 1968, p. 291-316 şi 28, 1969, p. 15-39.

Vezi de asemenea H. H. Rowley, From Jaseph to Joshua, 1950, pentru bibliografia mult mai veche, şi C. de Wit, The Date and Route of the Exodus, 1960, pentru aspecte egiptene specifice. M. Bietak, Tell El-Dab’a II, Vienna, 1975, o lucrare nepreţuită pentru topografia şi condiţiile din Delta de E.

C.D.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/tabara-de-langa-mare.html

Predică adventiştii o altă Evanghelie? de Dale Ratzlaff

download

Există două extreme pe care Biserica trebuie să le confrunte în mod continuu, oricare dintre ele pot fi dovedite a fi fatale acesteia. La fel cum este în timp ce conduci maşina pe şosea formezi un număr de telefon la celular şi dintr-o dată îţi pierzi concentraţia şi apoi te trezeşti că ai virat în afara drumului. Eu aproape că am lovit curba mai alaltăieri făcând acelaşi lucru.

Prima extremă este atunci când bisericile încep să se critice între ele. Nu există biserică perfectă şi trebuie să ne amintim de rugăciunea Domnului Isus pentru unitate ca toate să fie una. Dacă ar fi fost vreo biserică perfectă, cred că nu ar fi fost perfectă dacă ne alăturam noi la ea. Astfel că a face argumente despre stilurile de închinare, muzică, cât de des se serbează Cina Domnului, sau cum o să decurgă evenimentele zilei anterioare sunt lucruri pe care le consider că rănesc biserica în calitate de întreg.

Cealaltă extremă în care au căzut mulţi creştini este că noi ne vedem doar de afacerile noastre. Nu ne pasă deloc de ceea ce învaţă biserica. În cele din urmă, cine suntem de fapt noi ca să judecăm? Slujba noastră este să predicăm adevărul şi să nu ne îngrijorăm de alţii. Corect? Această atitudine de neimplicare face loc învăţătorilor falşi pentru a-i trage pe mii, da, milioane în organizaţii cultice şi extra-cultice, care compromit evanghelia care a fost odată pentru totdeauna dată sfinţilor.

Prin urmare, pe de-o parte, trebuie să fim atenţi să nu condamnăm alte biserici care au un stil de închinare diferite şi diferenţe în cadrul crezurilor periferice ci, pe de altă parte, Scriptura este clară referitoare la faptul că noi trebuie să confruntăm falşii învăţători care compromit fundamentul de bază al Creştinismului – evanghelia lui Hristos.

Problema din Galatia

Mi s-a cerut să împărtăşesc cu dumneavoastră ceea ce eu consider a fi cea mai importantă, sau cel puţin una din importantele, probleme cu biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Adventiştii ţin multe valori şi practici. Accentul lor pe sănătate, educaţie, misiune, evanghelism, comunitate şi dăruire sunt de lăudat. Totuşi, cred că adventiştii au anumite doctrine false la care ţin şi că în inima Adventismului istoric există un compromis al evangheliei, ceea ce este foarte similar cu ceea ce era promovat bisericilor din Galatia din timpul lui Pavel.

Epistola către Galateni a fost scrisă aproximativ în anul 50 d. Hr. şi mulţi scolastici cred că aceasta este prima scrisoare pe care Pavel a scris-o tinerelor biserici dintre neamuri. Motivul pentru care s-a scris galatenilor era una dintre primele probleme cu care biserica Creştină avea să se confrunte. Ce relaţie trebuie să existe între legile vechiului legământ şi Creştinism? Această problemă continuă să fie o chestiune presantă în cadrul bisericii de astăzi.

Magnitudinea problemei din Galatia

Dacă se face o comparaţie între cartea Galateni şi alte cărţi ale lui Pavel, se poate evidenţia faptul că Pavel a considerat că problema galatiană avea o magnitudine mai mare decât orice altă problemă pe care a adresat-o în oricare dintre scrisorile lui.

Mai întâi, observăm că nu există cuvinte de afecţiune. Dacă compară cineva, de exemplu, scrisoare lui Pavel către corinteni se poate descoperi că el se adresează corintenilor ca „sfinţiţi în Hristos, chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2). Pavel continuă prin a-i lăuda, „în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă” (1 Corinteni 1:5). „Nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1:7, 8). Cu toate acestea ştim că biserica din Corint nu era prea „sfântă” în comportamentul ei. Existau partide, cu certuri şi gelozii (1 Corinteni 4). Exista „curvie şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său” (1 Corinteni 5) [traducerea Cornilescu, n. tr.]. Corinteni se judecau unul pe altul la tribunal (1 Corinteni 6). Exista învăţătură falsă despre căsătorie (1 Corinteni 6) şi lista poate continua. Cu toate acestea Pavel i-a putut numi „sfinţi în Isus Hristos”! De ce? Pentru că problema corintenilor era una legată de comportamentul cuiva, nematuritate şi înţelegerea greşită iar nu un compromis muşamalizat al evangheliei. Atunci când scrie galatenilor, totuşi, nu există cuvinte de asigurare sau de afecţiune. Nu există nici o menţiune de „sfinţi” în cartea Galateni. Există cuvinte de afecţiune în toate celelalte scrisori ale lui Pavel, dar nu şi aici. De ce? Datorită magnitudinii problemei! Putem în mod drept conclude faptul că pentru Pavel problema din Galatia era mult mai rea decât situaţia din Corint.

Pavel ajunge direct la punctul său şi le spune galatenilor că ei învăţau o evanghelie falsă.

Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar Sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. (Galateni 1: 6,7)

Limba greacă evidenţiază foarte clar faptul că „evanghelia” pe care o promovau falşii învăţători galateni era o evanghelie total diferită de adevărata evanghelie a lui Hristos. Pavel merge mai departe în cel mai puternic limbaj pentru a condamna pe oricine care ar învăţa această falsă evanghelie.

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! (Galateni 1:8, 9)

Pavel, de ce un astfel de limbaj puternic şi condamnator? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

Următorul lucru ce trebuie luat în considerare este confruntarea publică cu Petru din Galateni 2:11-14. Ne-am aştepta ca Pavel să-l trateze pe Petru cu mai multă atenţie decât să-l condamne în faţa adunării. În plus, nu era oare Petru cel care era capul echipei care a umblat şi a vorbit cu Hristos? Oare nu a fost Petru cel care a fost folosit într-un mod aşa de măreţ în ziua Cincizecimii, când 3.000 de oameni au fost convertiţi? Oare nu către Petru a fost direcţionat Corneliu de către îngerul lui Dumnezeu atunci când neamurile au primit darul Duhului Sfânt? De ce nu l-a luat Pavel pe Petru aparte şi să-l mustre în particular? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

Notaţi care sunt cuvintele folosite de Pavel pentru a descrie pe aceşti falşi învăţători.

O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? (Galateni 3:1)

Aici Pavel îi numeşte „ridicoli” şi „fermecaţi”. Acesta este într-adevăr un limbaj pasionant. El a făcut-o pentru a-i şoca faţă de seriozitatea acţiunilor lor. Astăzi, am putea spune ceva de acest gen, „Voi idioţilor prostiţi, de ce aţi lăsat ca simpla evanghelie a harului prin credinţa în Hristos pentru o falsă evanghelie? Nătângilor!” De ce a folosit Pavel un astfel de limbaj pasionant? De ce? Datorită magnitudinii problemei.

Pavel merge chiar mai departe. Erezia din Galatia, spune Pavel, i-a făcut să fie „despărţiţi de Hristos” şi că „au căzut din har” (Galateni 5:1-4). O! Pavel, de ce eşti aşa de condamnator? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

Apoi, de parcă cititorii săi nu ar fi simţit încă întreaga enormitate a problemei, Pavel atinge culmea.

Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! (Galateni 5:12)

Începem să vedem magnitudinea problemei din Galatia. Aceasta a făcut apel la cea mai puternică dintre confruntările lui Pavel. Motivul pentru care problema din Galatia se contura aşa de mult în mintea lui Pavel a fost faptul că învăţătorii falşi promovau o evanghelie falsă care a subminat temelia de bază pe care stă Creştinismul.

Natura problemei din Galatia

Care a fost această pervertire a evangheliei? În cadrul bisericii Adventiste există o grămadă de controversă referitor la care a fost problema din Galatia. Unii au încercat să limiteze afirmaţiile despre lege din Galateni în favoare aşa numitei „legi ceremoniale” excluzând astfel aşa zisa „lege morală” a celor Zece Porunci. Făcând aceasta ei pot ţine Sabatul de ziua a şaptea datorită problemei din Galatia. Unii au încercat să spună că problema din Galatia era de natura unei erezii gnostice. Personal, sunt convins, dincolo de orice umbră de îndoială, că cei din Galatia amestecau credinţa cu faptele. Ei îşi puneau atât credinţa în Hristos şi ascultarea de lege ca temelie a mântuirii. Ei spuneau că pentru a fi mântuit cineva trebuie să aibă credinţă în Hristos, da, dar trebuie să ţină şi legea. Şi aşa au mers cu un pas înainte şi promovau ritualurile vechiului legământ drept semn că cineva era ascultător de lege. Următoarele texte ne duc la această concluzie.

Neprihănirea Noului Legământ nu vine prin lege (Galateni 2:21); aceasta este învăţătura consistentă a lui Pavel. În Filipeni 3:8, 9 citim următoarele:

Mai mult decât atât Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

Neprihănirea vechiului legământ, totuşi, este bazată pe ascultarea de lege.

Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El (Deuteronom 6:25) [Versiunea Cornilescu foloseşte cuvântul „îndurarea”, iar versiunea din limba engleză este folosit cuvântul „neprihănire”, n. tr.]

Pavel îi întreabă pe Galateni,

„Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?” (Galateni 3:2)

Apoi El spune:

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”… Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:10, 12).

Pavel afirmă foarte clar că dominaţia legii a fost de la Moise la Hristos. El afirmă aceasta de câteva ori în feluri diferite.

  1. Legea a apărut la 430 de ani dupăAvraam (Galateni 3:17).
  2. El spune că legea a fost „adăugată” pânăcând avea să vină sămânţa (Hristos) (Galateni 3:19). Atunci când cineva adaugă ceva, înseamnă că aceasta nu a fost acolo anterior. Cuvântul „până” înseamnă că ceea ce a fost adăugat a fost mai apoi luat.
  3. Legea era un îndrumător pentru a ne conduce la Hristos (Galateni 3:24, 25). Acum însă de odată ce a venit credinţa nu mai suntem sub îndrumarea legii (v. 25).
  4. Să nu trecem cu privirea semnificaţia textului din Galateni 3:28, 29.

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:28, 29)

Această mărturisire a faptului că noul legământ nu face nici o distincţie dintre Iudeu şi Grec, rob sau slobod, bărbat sau femeie, este o afirmaţie de mari proporţii pentru cineva care este versat în legea vechiului legământ! Aceasta taie exact prin inima legii vechiului legământ. Există multe legi în cadrul vechiului legământ care îi separau pe Iudei de Neamuri1, pe robi de cei liberi2, bărbaţi de femei3. Aceste două versete anulează complet legile vechiului legământ care se referă la alimentele curate şi necurate, circumcizie, Sabat, zilele de lună plină, festivalurile fixate şi toate legile care îi separau pe Iudei de Neamuri.

Pavel arată că creştinul noului legământ este direct legat de promisiunea de Neprihănire prin credinţă care i-a fost dată lui Avraam, înlăturând complet toate legile Sinaitice4. Pavel este neabătut în a sublinia ideea despre dominaţia legii.

  1. În Galateni 4:3-5 Pavel afirmă că Iudeii au fost robi ţinuţi în sclavie sub lege până a venit Hristos ca să îi răscumpere pe cei ce se aflau sub lege.

Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:3-5)

El continuă prin a le spune vestea bună.

Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. (Galateni 4:7)

Având în minte aceste lucruri clare am ajuns la inima problemei. Ce făceau de fapt galatenii încât să provoace o aşa puternică confruntare din partea lui Pavel?

  1. Ei obligau circumcizia ca ingredient necesar pentru dreptul de a sta cu Dumnezeu (Galateni 5:3)
  2. Ei forţau separarea Iudeilor de Neamuri în cadrul mesei de părtăşie. Neamurile aduceau la masa de părtăşie altceva şi nu un picior de miel! Aceasta i-a determinat pe Iudei să se depărteze de Neamuri, care prin urmare l-a determinat pe Pavel să-l confrunte în pe Petru în mijlocul celor adunaţi.
  3. Ei decretau zilele sfinte ale calendarului vechiului legământ.

Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Gal 4:9-11)

Există unii care merg până acolo încât ar face orice ca să se scoată din învăţătura clară a acestui verset. Ei vor încerca să aducă o părere nouă faţă de discuţia lui Pavel despre legea vechiului legământ şi să afirme că ceea ce se întâmplă de fapt aici se referă la anumite festivaluri păgâne antice. Totuşi, este clar că Pavel foloseşte „lucrurile elementare” pentru legea vechiului legământ în câteva locuri şi este în definitiv în vedere şi aici5. Prin urmare, trebuie să concludem faptul că textul de mai sus se referă la „timpul potrivit al Domnului”6 al zilelor de Sabat, luni noi, cele şapte sărbători de anotimp şi anii sabatici. În Coloseni 2:16, 17 Pavel a afirmat clar faptul că aceste lucruri (în calitate de grup) au fost doar o simplă umbră însă Hristos este esenţa.

Galateni 5:18 o spune foarte clar, Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi supt Lege. (Galateni 5:18)

Sumarul problemei din Galatia

Învăţătorii falşi spuneau că pentru a fi mântuit cineva trebuia să aibă credinţă în Hristos şi să ţină şi legea, inclusiv legile despre hrană, ritualurile de circumcizie, Sabatul, lunile noi, festivalurile stabilite şi anii sabatici. Pavel a spus că această învăţătură era o evanghelie falsă care a atras din el cea mai puternică formă de condamnare.

Există două formule pentru mântuire care erau promovate.

Credinţa + faptele legii = Mântuire

Ascultarea noastră este un component necesar pentru mântuire.

Sau

Credinţa = Mântuire + roadele Duhului

Ascultarea noastră nu este o componentă necesară mântuirii ci doar o evidenţă imperfectă a acesteia.

Aici se află cea mai importantă afirmaţie. Faptele ascultării care provin în urma mântuirii nu sunt faptele legii şi nu includ orice ritualuri din cadrul legii vechiului legământ cum sunt cele legate de curat şi necurat, circumcizia, Sabatele, sărbătorile de lună nouă, sărbătorile de sezon sau anii sabatici (Marcu 7:14–23; Romani 14:5, 14; Evrei 10:1; Galateni 4:10; Coloseni 2:16, 17).

Galatenii vroiau să fie sub legea vechiului legământ; ei promovau ritualurile vechiului legământ. Pavel a spus că aceasta era o evanghelie falsă şi a condamnat această învăţătură în termenii cei mai puternici posibili!

Problema adventiştilor

Adventiştii, de asemenea, vor să fie sub lege şi o promovează în mod viguros. Şi ei silesc ritualul vechiului legământ al Sabatului precum şi al legii lucrurilor curate şi cele necurate. Problema adventistă este cu mult asemenea cu problema galatiană. Adventiştii învaţă că cineva poate fi mântuit doar prin credinţă dar pentru a se menţine mântuit acesta trebuie să ţină legea, în special Sabatul.

Ei învaţă că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu şi că cei care se închină Duminica vor primi Semnul fiarei, făcând astfel din Sabat o chestiune strâns legată de mântuire.

În cadrul fundamentelor lor de credinţă oficiale #17 citim următoarele: „Unul din darurile Duhul Sfânt este profeţia. Acesta este un semn de identificare al bisericii rămăşiţă şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen G. White. În calitate de mesager al Domnului, scrierile sale sunt o sursă continuă şi autoritară de adevăr…” Mai jos sunt unele dintre afirmaţiile ei „autoritare ale adevărului”.

Numele de Adventist de Ziua a Şaptea este o mustrare deschisă pentru lumea Protestantă. Aici se află linia de distincţie dintre închinătorii la Dumnezeu şi cei care se închină fiarei şi primesc semnul ei… [EGW, Spiritual Gifts (Daruri Spirituale, n. tr.), Vol. 4, p. 54]

Apoi mi s-a arătat o mulţime care striga în agonie. Pe hainele lor era scris cu litere mari: „Ai fost cântărită în balanţă şi ai fost găsită vrednică”. Am întrebat cine era această mulţime. Îngerul mi-a spus: „Aceştia sunt cei care au ţinut odinioară Sabatul şi au renunţat…” [EGW Early Writings (Scrieri Timpuri ale lui EGW), p. 37]

Am descoperit a fi instructiv la o Convenţie recente să învăţ faptul că multe învăţături false ale zilelor moderne îşi au originea din comunicarea cu un „înger”. Pavel, sub îndrumarea Duhului Sfânt, cred că a prevăzut acest lucru atunci când a scris următoarele lucruri: Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! (Galateni 1:8)

Ellen White continuă: Am văzut că Sfântul Sabat este, şi va fi, zidul de despărţire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu şi necredincioşi. [EGW Early Writings, p. 3]

Aceste afirmaţii declară cu claritate dincolo de orice umbră de îndoială că în Adventism Sabatul este o chestiune legată de mântuire. Totuşi, Sabatul nu este o lege morală; acesta este o lege rituală7. Nu există nici o distincţie clară în lege (cărţile lui Moise) între ritual şi moral. Ei sunt adesea, dacă nu de obicei, amestecate laolaltă. Sabatul este menţionat de două ori cu legile morale în Exod 20 şi Deuteronom 5 pentru că acesta este semnul legământului Sinaitic dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 31:16,17), iar documentele de tratative din Orientul Apropiat aveau întotdeauna semnul legământului în centrul documentului de legământ8. Acesta este menţionat de multe ori împreună cu legile rituale ale vechiului legământ cum sunt lunile noi, festivalurile specifice, etc.

În cel mai bun caz, adventiştii învaţă că „faptele” care rezultă în urma mântuirii sunt „faptele legii” cu un accent pe ţinerea Sabatului, un ritual al vechiului legământ, ca evidenţă a mântuirii. În cel mai rău caz, adventiştii învaţă că mântuirea este credinţa în Hristos + faptele legii cu accent pe ţinerea Sabatului. Atâta timp cât Adventismul învaţă că Sabatul este o chestiune legată de mântuire va exista o mare asemănare între aceia care predicau „o altă evanghelie” din Galatia şi cei din Adventism. Pentru Pavel orice compromis al simplei evanghelii al credinţei în Hristos avea de a face cu cea mai puternică condamnare. Să fim noi mai prejos?

Să ne rugăm pentru liderii adventişti. Sunt mulţi în cadrul Adventismului care nu cred doctrina istorică Adventistă. Mulţi din Adventism vor să se schimbe, însă o fac fără a admite eroare din trecut. A admite eroare în aceste puncte înseamnă a submina întreaga structură a Adventismului pentru că Adventismul stă pe aceste trei picioare: Autoritatea lui Ellen White, Sabatul din Ziua a Şaptea şi teologia lor din 1844 despre sanctuar. Dacă ei elimină oricare dintre acestea trei, şi sunt consistenţi în raţiunea şi în învăţătura lor, şi celelalte vor cădea pentru că ele nu sunt doctrine biblice. Tocmai de aceea mulţi pastori adventişti şi membrii de biserică părăsesc Adventismul. Mai devreme sau mai târziu ei vor descoperi că una dintre aceste trei picioare este putred şi că întreaga lor structură cade la pământ.

Personal am vorbit cu mulţi pastori adventişti care nu cred că Ellen White este o sursă de autoritate, ei nu cred că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu, ei nu cred că închinarea în ziua de Duminică va deveni semnul fiarei, ei nu cred că biserica Adventistă este biserica rămăşită din profeţia Bibliei. Ei nu cred în teologia Adventistă din 1844 a sanctuarului. Nu numai că am vorbit cu pastori, ci şi cu mulţi membrii şi scolastici şi administratori adventişti care în particular mi-au spus aceleaşi lucruri.

Mulţi dintre liderii adventişti ştiu că Adventismul istoric învaţă un număr de doctrine nebiblice, false. Rugaţi-vă să aibă loc o reformă în cadrul Adventismului faţă de adevărul biblic şi faţă de simpla evanghelie care a fost dată odată pentru totdeauna sfinţilor.

Probabil că sunt anumiţi cititori ai publicaţiei adventiste Proclamation! [Proclamaţie, n. tr.] care încă mai cred că poziţia înaintea lui Dumnezeu, cel puţin la un anumit grad, este determinată de ţinerea Sabatului. Voi fi destul de îndrăzneţ în acest punct şi îţi voi spune că nu vei putea tine niciodată Sabatul conform tuturor legilor biblice despre Sabat şi, dacă eşti un adventist şi crezi că scrierile lui Ellen White sunt „o sură continuă şi autoritară a adevărului”, vei descoperi că este imposibil să îi urmezi toate regulile ei restrictive despre ţinerea Sabatului care sunt legiune.  Aminteşte-ţi că Scriptura este clară atunci când spune că dacă eşti sub lege trebuie să ţii toată legea. „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Galateni 3:10).

Citeşte cartea Galateni de la cap la coadă într-o singură citire şi fă-o pentru 30 de zile. Îţi va aduce claritate gândirii tale şi pace în viaţa ta. Citeşte de asemenea şi Romani şi Efeseni. Aceste cărţi sunt ca apele răcoritoare – apă vie – într-o zi înfocată de vară. Ele te conduc în umbra Stâncii Atotputernice într-un tărâm bătătorit în care vei găsi adevărata odihnă pentru sufletul tău. „Noi care am crezut am intrat în acea odihnă” (Evrei 4:3).

Apelez la tine să recunoşti cu smerenie că nu poţi fi destul de bun şi că nu poţi tine Sabatul destul de perfect ca acesta să aibă un loc în asigurarea mântuirii tale. Mai degrabă, întinde-ţi mâna credinţei şi apucă darul graţios oferit de bunul nostru Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să te declare El neprihănit bazat doar pe neprihănirea lui Hristos. Lasă-L pe Duhul Sfânt să-ţi regenereze viaţa în interior aşa încât roada Duhului să curgă în mod natural din centrul fiinţei tale. Acceptă simpla evanghelie a credinţei în Hristos plus nimic altceva.

Cine crede are viaţa veşnică. (Ioan 6:47)

Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10:4)

Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit. (Romani 10:13)

(Avram) A crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15:5)

Da, evanghelia este vestea bună, nu sfatul bun. Este simplă, este povestirea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos Isus şi se merită să o apărăm cu fiecare fibră a fiinţei noastre.

NOTE DE SUBSOL

 Ex. 12:43 Lev. 22:25; Deut. 14:21; Deut. 15:3; Deut. 17:15; Deut. 23:20; Deut. 29:22, etc.

  1. Ex. 12:44; 21:2,5,7,20;26, 27, 32; 23:12; Lev. 19:20; 20:11; Deut. 5:12; 15;18; 16:12,15.
  2. Lev. 6:29; Lev. 7:6; 12:2, 5, 7; 7:6; 27:3-7
  3. Gal. 3:29 cf. 4:9–16.
  4. Compară Gal. 4:3, 4; Evrei 5:12.
  5. Vezi Lev. 23; 2 Cronici 31:3 şi cartea Sabbath in Christ[Sabatul în Hristos]p. 78–80.
  6. Vezi cartea Sabbath in Christ, p. 103–111; 150–161,331–350 pentru o documentare mai aprofundată în acest punct.
  7. Meredith G. Kline, Treaty of the Great King [Tratatul Marelui Rege] (Wm. B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, MI, 1963), pp. 13, 14, 18, 19; vezi de asemenea şi cartea Sabbath in Christ, p. 41 şu.

http://www.voxdeibaptist.org/adventistii_o_alta_evanghelie.htm

Canada: Quebec-ul legiferează interzicerea tuturor simbolurilor religioase în spațiul public

Publicat pe 30 martie 2019 de ADMIN în Anunturi

Propunerea legislativă, în curs de promulgare, îi vizează pe lucrătorii publici aflați în poziții de decizie, precum profesori, judecători, polițiști – informează Mediafax, citând Al Jazeera.

Criticii proiectului susțin că acesta le va afecta îndeosebi pe femeile musulmane care  poartă vălul islamic (hijab), transformându-le în cetățeni de mâna a doua.

Quebec-ul a introdus reglementări care vor interzice angajaților din sectorul public să poarte simboluri religioase în timpul serviciului, o decizie controversată, bănuită a fi îndreptată împotriva femeilor musulmane care poartă văl islamic sau altfel de acoperământ capilar. Interdicția se va aplica, de asemenea, la crucifixuri și la kippa evreiască (acoperitoare pentru cap).
Propunerea legislativă introdusă joi plasează guvernul regional condus de coaliția de dreapta „Avenir Quebec” (Coaliția Viitorul Quebec-ului) pe contrasens cu poziția premierului Justin Trudeau, care promovează libertatea religioasă, într-un an dominat de alegeri la nivel federal, provincia Quebec fiind parte importantă din bătălia electorală.
„Pentru mine e de neconceput ca, într-o societate liberă, să se legitimeze discriminarea cetățenilor pe motivul religiei fiecăruia”, a spus reporterilor prim-ministrul canadian, joi, la Halifax, în provincia Noua Scoție.

Propunerea legislativă în curs de adoptare va acoperi lucrătorii publici aflați în poziții de decizie, inclusiv profesori, judecători și polițiști. Aceasta nu se aplică, însă, actualilor lucrători  guvernamentali și funcționarilor publici din provincia francofonă.

https://www.activenews.ro/externe/Canada-Quebec-ul-legifereaza-interzicerea-tuturor-simbolurilor-religioase-in-spatiul-public-155228

Canada: Quebec-ul legiferează interzicerea tuturor simbolurilor religioase în spațiul public

Jurnal de Rugăciune: Două traduceri pregătite pentru publicare în Asia de Vest

În perioada, 28 martie – 3 aprilie 2019, purtăm în rugăciune Etiopia, Asia de Vest, misionarii români și popoare care trăiesc o foame pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

Refugiați Konso, Etiopia

În Etiopia a avut loc un război civil între două popoare, Konso și Dirashe, pe probleme teritoriale. În urma războiului câteva sute de persoane Konso au fugit și au căutat adăpost la poporul vecin, poporul Ale, cu care lucrează Luminița Prisecaru. Acești refugiați au pierdut totul și se luptă pentru a supraviețui. La această situație se mai adaugă și lipsa ploilor care accentuează foametea cu care se confruntă refugiații. Rugați-vă ca Domnul să trimită de grabă mult așteptata ploaie de care depind majoritatea etiopienilor. Rugați-vă și pentru refacerea vieții și a locuințelor acestor oameni. Luminița a început să adune bani pentru a cumpăra saci de fasole și porumb pentru refugiați. Dacă doriți să ajutați, puteți să donați în contul Asociației Wycliffe România cu mențiunea, „pentru refugiații din Etiopia.” De asemenea puteți să donați online AICI. Vă mulțumim.

Echipa de rugăciune pentru Consultarea Media și Distribuție din Eurasia: Olanda, Global

Consultarea privind Media și Distribuția din Eurasia va avea loc în Olanda în aprilie. Evenimentul va găzdui peste 600 de participanți din 72 de țări. Coordonatorul de rugăciune al evenimentului caută mai mulți oameni să se alăture echipei de rugăciune. Membrii echipei de rugăciune se pot ruga de oriunde din lume. Ei aleg un interval de timp să se roage timp de 30 de minute în fiecare zi, între 3 și 15 aprilie. Motivele curente de rugăciune vor fi trimise echipei în fiecare zi. Rugați-vă ca mai mulți oameni să se alăture echipei de rugăciune. Pentru a vă alătura echipei de rugăciune, scrieți la info@emdcon.org.

Două traduceri pregătite pentru publicare: Asia de Vest

Consultanții au verificat recent * traducerea cărții Luca în două limbi din Asia de Vest. Ambele traduceri se află în etapele finale de pregătire pentru publicare. Rugați-vă pentru înțelepciune pentru toate deciziile finale pe care echipele de traducere trebuie să le facă. Rugați-vă pentru planurile și pregătirile pentru înregistrarea audio a Scripturilor. Rugați-vă ca mulți să folosească materialele scrise și audio și să beneficieze de ele.

*Verificarea de către consultant. Un consultant parcurge cu atenție traducerea cu echipa pentru a se asigura că cuvintele sună natural. Aceasta include verificarea acurateței, clarității și naturalității și căutarea unor omisiuni, a unor idei neadecvate sau a posibilelor concepții greșite.

OneStory se pregătește pentru testare: România

OneStory lucrează cu vorbitori de limbă maternă pentru a dezvolta și a înregistra seturi de povestiri biblice în ordine cronologică și cu sensibilitate la contextul cultural local. Verificarea exegetică* a unui set de 20 de povești în limba Rromani din România este acum finalizată. Povestirile au fost înregistrate și vor fi testate** prin studii biblice cu vorbitori de limbă maternă în mai multe locații. Rugați-vă ca procesul de testare și editare să meargă bine. Rugați-vă ca aceste povestiri să ajute oamenii care vorbesc limba Rromani, dialectul central să se familiarizeze cu Scripturile și să răspundă în mod personal.

* Un control exegetic asigură precizia traducerii și fidelitatea față de textul sursă prin compararea traducerii cu originalul în greacă sau ebraică.
** Testarea se face cu grupuri sau persoane care nu au avut nici o expunere anterioară la pasajul tradus. Se pun întrebări cu privire la naturalețea formulării și înțelegerii. Răspunsurile dezvăluie locuri care necesită ajustări ulterioare.

Nevoie de profesori: Asia de Vest

Familiile diferitelor organizații partenere depind de o școală creștină într-o țară din Asia de Vest pentru a satisface nevoile educaționale ale copiilor lor. Un număr mai mare de personal este necesar în mod urgent pentru școala care începe în august. E nevoie de profesori pentru principalele discipline: limba engleză, matematică, studii sociale și științifice. Un profesor de școală primară și educatori sunt, de asemenea necesari. Rugați-vă pentru ca aceste roluri importante să fie ocupate.

Comunicare bună în echipă: Global

Atunci când mai mulți traducători de limbă maternă colaborează în aceeași echipă de traducere, este posibil ca aceștia să nu fie întotdeauna de acord cu privire la modul de a spune lucrurile. Rugați-vă pentru o bună comunicare și cooperare între traducătorii de limbă maternă. Rugați-vă să ofere reciproc sugestii și sfaturi cu privire la îmbunătățirea proiectului de traducere fără a primi sau aduce ofense. Rugați-vă ca ei să învețe să lucreze în armonie în echipă.

Ajutor nou cu testarea: regiunea mediteraneeană

Lăudați-L pe Dumnezeu pentru o nouă persoană pentru lucrarea de traducere a Scripturii într-o limbă din regiunea mediteraneeană. În decembrie, o femeie a început să lucreze cu echipa de traducere cu normă întreagă pentru a testa* traducerile în limba ei. Ea a ajutat la testarea întregii cărți Luca și a pasajelor din Geneza rămase. Rugați-vă ca ea să crească în cunoașterea lui Dumnezeu ca urmare a studiului Scripturii pentru testare.

*Testarea se face cu grupuri sau persoane care nu au avut nici o expunere anterioară la pasajul tradus. Se pun întrebări cu privire la naturalețea formulării și înțelegerii. Răspunsurile dezvăluie locuri care necesită ajustări ulterioare.

Sursa: Wycliffe România

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/28/jurnal-de-rugaciune-doua-traduceri-pregatite-pentru-publicare-in-asia-de-vest/?

Explozia unui meteorit gigant, pericolele consumului băuturilor carbogazoase şi al canabisului: despre cum suntem trecători şi veşnici în acelaşi timp

Un meteorit gigantic a explodat peste planeta noastră în ultima lună din anul trecut. Explozia a generat o energie echivalentă cu 173 de tone de trinitrotoluen, sau, mai simplu, de 10 ori mai multă energie decât a produs explozia bombei atomice de la Hiroshima în 1945.

Cum de aflăm despre asta abia acum? Explozia s-a produs asupra Mării Bering, într-o regiune îndepărtată din mijlocul oceanului.

Într-un studiu efectuat de cercetători de la universitatea Harvard, s-a descoperit faptul că oamenii care beau două sau mai multe băuturi carbogazoase pe zi au un risc cu 31% mai mare de a muri de o boală cardiovasculară decât cei care nu le consumă deloc. Fiecare doză de suc sau băutură energizantă crește riscul cu un procent suplimentar de 10%.

La noi, ministrul de finanţe a anunţat că România ar putea legaliza consumul de canabis, în scop medicinal pentru început, spunând că este prematur să se discute şi despre legalizarea acestuia în scop recreaţional. Ce nu ni se spune este faptul că un consum zilnic de droguri poate cauza un risc crescut de a dezvolta psihoze. Persoanele care consumă zilnic canabis sunt de trei ori mai susceptibile să sufere un episod de psihoză, iar riscul creşte de 5 ori mai mult dacă se consuma o variantă mai puternică a acestui drog.

În lume se întâmplă tot felul de dezastre şi nenorociri, un ciclon în Mozambique a ucis recent sute de oameni și conform unor rapoarte ale poliţiei din Noua Zeelandă, suspectul care fost arestat pentru uciderea a 50 de musulmani în timp ce se aflau la moschee se pare că mai plănuia şi alte atacuri înainte de a fi arestat, la ştiri aflăm constant de accidente rutiere în care oamenii îşi pierd viaţa, trăim fiecare zi având în faţa ochilor faptul că suntem muritori.

Dar suntem şi nemuritori în acelaşi timp.

Este cunoscută o observaţie profundă a lui C.S. Lewis care spune: „Nu ai vorbit niciodată cu un simplu muritor. Naţiuni, culturi, arte, civilizaţi – toate astea sunt trecătoare, ca iarba de pe câmp. Însă cei cu care noi glumim, cu care lucrăm, cu care ne căsătorim, cu care ne întâlnim pe stradă – toţi aceştia sunt nemuritori – şi ei vor avea parte de o veşnicie în oroare sau o veşnicie în splendoare.”

UN ALTAR CU ŞAPTE SUTE DE ANI MAI VECHI DECÂT AVRAAM

În Israel, la fortăreaţa de la Megiddo există un altar canaanit datat în anul 2700 î.Hr., deci cu vreo 700 de ani mai vechi decât Avraam.

Megiddo este o locaţie aflată la altitudine, în apropierea unei surse de apă şi aproape de un drum principal, cunoscut sub denumirea de Via Maris. Prin urmare locul a fost ales pentru a fi o fortăreaţă militară. Solomon a construit acolo grajduri pentru caii şi carele sale. Fortăreaţa a fost cucerită şi recucerită de-a lungul istoriei, de la vechii egipteni şi până la britanici în Primul Război Mondial.

Locul a fost cunoscut în istorie şi sub denumirea de „Har Megiddo”, care înseamnă „muntele lui Megiddo”. Valea din faţa sa a luat acelaşi nume, iar peste secole locul a ajuns să fie cunoscut drept „Armaghedon”.

Cea mai cunoscută referinţă despre Armaghedon se găseşte în Apocalipsa 16 unde ni se spune că „împăraţii pământului” se vor aduna acolo pentru „războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic”. În versetul 16 din capitolul 16 din Apocalipsă este scris: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.”

Indiferent despre cum am interpreta cartea Apocalipsei, un lucru este cert: suntem în fiecare zi cu o zi mai aproape de eternitate. Timpul este creaţia lui Dumnezeu şi este finit, într-o zi va ajunge la final, pentru fiecare dintre noi dar şi pentru această lume. Cu toţii suntem muritori în această lume şi nemuritori în lumea de dincolo. Vom trăi împreună cu Dumnezeu în Rai, sau vom trăi separat de El pentru eternitate în Iad.

CEI CARE NU CUNOSC DECÂT ÎNCHISOAREA SUNT CONVINŞI CĂ SUNT LIBERI

M-a frapat mereu în Scriptură, faptul cum Domnul Isus Hristos se ducea în mod constant la Templu unde intra mereu în dispute cu liderii religioşi. Aceştia l-au respins încă de la început, şi au continuat să o facă pe tot parcursul misiunii Domnului pe acest pământ, indiferent de câte minuni, vindecări şi semne a făcut Isus, lucruri care atestatu faptul că El este Cel care spunea că este.

De ce a făcut Domnul asta? De ce se ducea mereu la aceeaşi oameni care îl respingeau? De ce nu s-a dus la alte popoare unde oamenii l-ar fi primit mai favorabil? Însuși El spune că „Eu am venit în Numele Tatatlui Meu, şi nu mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.” (Ioan 5:43).

Ideea este următoare: cu cât oamenii resping mai mult adevărul lui Dumnezeu, cu atât mai mult ei au nevoie să-l audă.

O persoană care a trăit toată viaţa în întuneric, nu ştie că este în întuneric. Nici nu poate vedea murdăria din jur, pentru că întunericul o ascunde.

Cei mai mulţi oameni nu ştiu că sunt pierduţi. Evreii din timpul lui Isus au rămas uluiţi când Domnul le-a spus că „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). În replică ei pretind că sunt nişte oameni liberi şi n-au fost niciodată robii nimănui. La aceasta Domnul răspunde „oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34).

Unul dintre modurile în care Diavolul ne ține robi este acela de a ne convinge că suntem liberi (a-ţi auzit vreodată pe cineva care are un viciu, că spune: „pot renunţa oricând?!”). Dacă suntem robi, însă suntem convinşi că suntem liberi, atunci nu vom dori niciodată să fim slobozi.

CEL MAI MARE DAR PE CARE ÎL POŢI PRIMI

În Scriptură, Dumnezeu îi spune lui Avraam: „Eu sunt răsplata ta cea foarte mare.”

Acest lucru este fabulos. Dumnezeu nu ne binecuvântează cu nişte lucruri materiale sau spirituale, ci El ni se dă pe El însuşi. Pe cruce, Isus ni s-a dat nouă întru totul.

Cine poate înţelege acest lucru? Cine îl poate accepta? Dumnezeu nu doar stă în înălţimea cerului şi pronunţă o hotărâre de iertare pentru păcătoşi. Ar fi putut să o facă, pentru că este Dumnezeu şi El face tot ce vrea. (Psalmul 115:3). Însă El a ales să vină între păcătoşi, să trăiască şi să se identifice cu ei, fără a fi însă contaminat de păcat şi alege să se consume în totalitate pentru a aduce iertare şi înnoire pentru cel care îl primeşte şi îl acceptă.

Atunci când ne rugăm pentru oamenii pierduţi din această lume şi când le vorbim despre Isus, le dăm, literal, cel mai mare dar pe care ei îl pot primi.

Dacă ai avea un leac pentru a învinge moartea şi a da celui care îl primeşte viaţa veşnică, nu-i aşa că te-ai simţi dator să nu-l ţii doar pentru tine, ci să-l împărtăşeşti cu fiecare muritor pe care îl întâlneşti?

Sursa: Denison Forum.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/28/explozia-unui-meteorit-gigant-pericolele-consumului-bauturilor-carbogazoase-si-al-canabisului-despre-cum-suntem-trecatori-si-vesnici-in-acelasi-timp/?

Cum acționează ispita?

Sunt foarte multe lucruri despre care nu știu cum funcționează, și nici nu am nevoie să știu. De exemplu nu știu cum funcționează curentul electric, dar știu cum să îl folosesc și știu că trebuie să mă feresc de el. Dar sunt și lucruri despre care trebuie să știu bine cum funcționează, pentru că nu mă pot feri de ele și îmi pot face rău!

Unul dintre acestea este ispita. Indiferent cât de dibace aș fi nu mă pot feri de ea, Domnul Isus s-a confruntat cu ea și a biruit-o, sfinții s-au confruntat cu ea, pe unele le-au biruit, de altele au fost înfrânți. Și noi la rândul nostru, ne confruntăm zilnic cu ispita. Ca drept urmare am nevoie să știu cum lucrează, cum acționează pentru a fi în stare nu numai să lupt cu ea, dar să o și pot birui.

În câteva minune, cu intenția mai mult de a vă deschide apetitul pentru studiu, vom vedea:

Cum acționează ispita? Care este modul în care ne atacă?

Sursa: Vlad Breană

Întâlnire de rugăciune interzisă și pastorul arestat în Tamil Nadu, India

Externe, Persecuții, Rugăciune

   29-03-2019 12:50:19

În data de 24 martie, poliția din statul Tamil Nadu, India, a ordonat interzicerea unei întâlniri de rugăciune care avea loc în districtul Tiruppur încă din decembrie 2018. Biserica, păstorită de către Allen Gobi, avea aproximativ 25 de membrii și a fost una din cele 38.000 de biserici din acest stat, supravegheată de Sinodul Bisericilor Penticostale, potrivit CSW.org.uk.

Zece ofițeri au sosit în momentul în care întâlnirea de rugăciune urma să înceapă, la ora 9:30 dimineața, interzicând continuarea serviciului și au cerut ca localul să fie închis imediat pe baza faptului că „creștinii nu au permisiunea de a desfășura acolo slujbe religioase”. Pastorul a declarat pentru CSW.org.uk că a fost hărțuit în mod continuu de către poliție atunci când a încercat să îi roage pe polițiști să îi lase să continue întâlnirea.

Pastorul Gobi a fost în cele din urmă dus la secția de poliție, unde a fost forțat să semneze o declarație scrisă prin care recunoștea că nu are dreptul să organizeze întâlniri religioase în clădire.

Tamil Nadu a asistat la o creștere fără precedent a atacurilor grupurilor locale de hinduși asupra creștinilor. Sursele locale spun că „Hindu Munnani” (Frontul Hindus) a adresat o petiție poliției spre a lua măsuri împotriva bisericii, făcând complicitatea oamenilor în întreruperea întâlnirilor de rugăciune un model comun în întreaga țară.

„Este trist să vezi polițiști care au datoria de a susține Constituția indiană, acționând în mod părtinitor și discriminatoriu. Eșecul lor de a susține supremația legii încurajează grupurile locale să împiedice dreptul creștinului de a se închina. Suntem șocați să auzim că acest lucru se întâmplă într-un stat care, în mod tradițional, a fost tolerant față de minoritățile religioase. Au existat 29 de incidente în primele 31 de zile ale anului 2019. Guvernul indian trebuie să ia măsuri serioase în abordarea comportamentului poliției, pentru a nu eroda încrederea comunității minoritare, în special a creștinilor”, a declarat Nehemiah Christie, directorul Legislației și Regulamentelor Sinodului Bisericilor Penticostale din Tamil Nadu.

„Continuăm să solicităm guvernului să protejeze drepturile civile ale minorităților. Dreptul de practicare a religiei, respectul și altele, sunt lucruri fundamentale pentru toți. Însă poliția intervine și hărțuiește minoritățile religioase pe baza unor pretenții false și rău-intenționate din partea anumitor grupuri. Îndemnăm guvernul Indiei să se asigure că nu vor incrimina în mod eficient cetățenii care își exercită dreptul la libertatea religioasă prin folosirea abuzivă a autorității lor”, susține directorul executiv al CSW, Mervyn Thomas.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă îndeamnă să prețuiți libertatea pe care o avem și să veghem purtând în rugăciune pe frații noștri aflați în strâmtorare și amenințați pentru credința lor.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/29/intalnire-de-rugaciune-interzisa-si-pastorul-arestat-in-tamil-nadu-india/?

Alfa Omega in obiectiv – 28 martie 2019

Alfa Omega in obiectiv – 28 martie 2019

Urmariti o editie speciala a emisiunii „Alfa Omega in obiectiv”, filmata in Israel, despre importanta de a ne alinia ca si natiune la voia lui Dumnezeu si despre modul in care El ii binecuvanteaza pe cei care iubesc Israelul.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9875

Invitat: Mirela Petan (coordonator, Reteaua de Rugaciune din Romania)

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/10348-alfa-omega-in-obiectiv-28-martie

 

Protejati-va familia – sfaturi practice

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc

Războiul împotriva familiei va afecta şi familia voastră, dacă nu luaţi nişte măsuri ferme împotriva lui. Materialul de mai jos cuprinde câteva sfaturi practice.

Întâi de toate, forţele care conduc actualul sistem social-politic la nivel global nu urmăresc în mod necesar binele familiei. În multe locuri, familia se află sub atac şi este subminată pe multiple căi, numite oficial alternative. În contextul unui adevărat război împotriva familiei, pentru a ne proteja familiile, trebuie să contracarăm aceste influenţe negative…

În căsnicia voastră

Planificaţi-vă să petreceţi timp împreună. Învăţaţi-vă să vă bucuraţi împreună de aceleaşi pasiuni sau activităţi recreaţionale. Citiţi împreună, vizionaţi împreună un film, ascultaţi împreună muzică, mergeţi împreună în parc, faceţi sport împreuna. Împărtăşirea unor activităţi vă va consolida prietenia pe viaţă.

Amintiţi-vă de sentimentele care v-au apropiat odată. Curtaţi-vă unul pe altul! Duceţi-i pe copii la bunici şi ieşiţi în oraş. Dacă puteţi, faceţi şi ieşiri scurte în afara oraşului – o dată la câteva luni.

Dumnezeu a conceput relaţiile sexuale pentru întări prietenia şi afecţiunea dintre soţi. Deşi în cazul unora expresia „totul se rezolvă în pat” chiar funcţionează, sexul trebuie să fie o continuare firească a unei relaţii de prietenie şi dragoste între soţi – o formă aparte de a da, opusă unei atitudini egoiste de a căuta satisfacţia şi mulţumirea proprie.

Înţelegeţi că voi doi alcătuiţi o echipă care trebuie să lucreze împreună în armonie – fizic, emoţional şi spiritual. Împărtăşiţi-vă unul altuia gândurile, atitudinile, emoţiile şi lucrurile materiale. Un soţ şi o soţie se ridică împreună şi cad împreună.

Ca la orice echipă, trebuie să existe o anumită organizare. Dumnezeu l-a lăsat pe bărbat să conducă treburile familiei. Atunci când e vorba de decizii importante, consultă-te cu soţia ta. Discutaţi toate implicaţiile oricărei decizii. Dacă nu ajungeţi la o înţelegere, ca bărbat ia acea decizie care crezi că corespunde cel mai bine interesului comun.

Soţia, partenera soţului, trebuie să fie un ajutor pentru el (Facerea 2:18). În Sfânta Scriptură, în cartea Pildelor lui Solomon, la capitolul 31 sunt menţionate câteva trăsături şi abilităţi care o ajută pe o femeie să fie un sprijin bun pentru soţul şi familia ei. Dacă soţul tău nu ţine cont de sfatul tău, rămâi alături de el în decizia lui şi adu-ţi contribuţia ca totul să iasă bine. Respectă-ţi soţul şi încurajează spiritul de echipă.

Comunicarea este vitală într-o căsnicie. De fapt, principalul motiv invocat de cei ce divorţează este lipsa de comunicare. Comunicaţi într-o manieră pozitivă, pe subiecte de calitate. Exprimaţi-vă ideile, aprecierile şi emoţiile. Fiţi deschişi şi sinceri, dar şi amabili. Atenţie la tonul vocii – tonul face muzica – şi la expresia feţei atunci când vorbiţi unul cu altul.

Comunicarea este un proces dual. Ascultaţi cu răbdare şi cu un interes neprefăcut ce are de spus celălalt. Nu fiţi nerăbdători şi nu întrerupeţi des. Fiţi atenţi nu numai la cuvinte, ci şi la sentimentele şi la înţelesul din spatele cuvintelor……

 

http://www.alianta-familiilor.ro/protejatifamilia.html

 

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/3340-protejati-va-familia-sfaturi-practice#axzz5jZlxCwFv

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) CAPITOLUL IV

download

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

CAPITOLUL IV

PERIOADA DE TREZIRE, DIN ANUL 1073 PÂNĂ ÎN ANUL 1517 D. HR.

 SECŢIUNEA V

Ereticii secolelor al 14lea şi al 15lea – Sentimentele lui Wycliffe despre botez – Boemienii – Botezul printre Waldensezi – Guvernarea Bisericii – Imersiunea

Referinţa la eretici în procedeele de la Concilii din timpul secolelor 14 şi 15 sunt în mod comparativ puţine în număr şi foarte generale în caracterul lor. Opiniile particulare susţinute nu sunt specificate, dar sunt date directive pentru a exercita vigilenţa constantă, ca nu cumva ereziile să se furişeze în cei inconştienţi, şi magistraţii sunt în mod special însărcinaţi de a apuca pe toate persoanele suspecte, şi să pună în execuţie legile împotriva lor, dacă sunt condamnaţi. Nu exista nici o lipsă de zel în acea privinţă. Puterile civile erau în mod complet sub controlul clerului, care, în timp ce ei se răsfăţau în propriile lor predilecţii crude, şi căutau prin astfel de mijloace să perpetueze domnia lor de ignoranţă şi iluzie, continuau să scape de responsabilitate. Ei nu-i torturau şi ardeau pe eretici! Cum se presupunea ca lucrătorii milei să facă ceva care are de a face cu faptele de sânge? O nu! Ei numai îi încredinţau puterii seculare! Acestei ipocriţi de bază ar fi repezit tunete de excomunicare împotriva puterii seculare dacă ereticii erau cruţaţi! Ei nu-i ardeau – dar îi dădeau cu scopul să fie arşi! Oare nu erau ei mai mult decât accesorii pentru criminali?

Mulţi din Reformatorii acestei perioade au imprimat adevăruri, a căror consecinţe legitime i-a implicat pe toţi sau aproape toţi, pentru care ne luptam noi acum. Când ei au argumentat că o Biserica creştină ar trebui să fie o societate de pioşi, şi că ritualurile creştine aparţineau numai credincioşilor, ei nu aveau decât a mai face încă un pas pentru a apărea ca Baptişti deplini. Luaţi afirmaţia Dr. Vaughan despre părerile lui John de Wycliffe:

„Despre botez expresiile sale sunt uneori obscure; dar, conform limbajului său general, valoarea unui sacrament trebuie să depindă în întregime pe mintea recipientului, şi nu pe actul exterior îndeplinit de preot; şi, contrar cu doctrina primită, el nu ar permite faptul că mântuirea pruncilor era dependenţă de botezarea pruncilor”27. Legaţi de aceasta acuzaţia adusă împotriva lor de Conciliul de la Londra din 1391, aşa cum este conţinut într-unul dintre „articolele” extrase din „Trialogus” a sa, şi care era spre acest efect – că cei care susţineau că pruncii care mor fără botez nu puteau fi mântuiţi, erau „încrezuţi şi nebuni”28. Acum, dacă Wycliffe credea că ritualurile creştinismului necesitau credinţa din partea acelora care le observă, el ar vedea în mod necesar inutilitatea botezului pruncilor, şi exprimarea a cel puţin unei îndoieli cu privire la legătura dintre botezul pruncilor şi mântuire, care ar fi privit în acea eră ca echivalentul unei negări a autorităţii Divine a ritualului. Acel mare om, totuşi, a trăit şi a murit ca un preot al Bisericii Catolice Romane. Dar, aşa cum am făcut aluzie anterior, lumina pe care a primit-o el l-ar fi călăuzit pe căi Baptiste dacă le urma pe deplin. Probabil, dacă ar fi trăit în Franţa sau Germania, el ar fi fost capul uneia dintre partidele despărţitoare. Scrierile sale au perpetuat influenţa benefică exercitată în viaţa sa. S-au putea concluziona sigur că mulţi din urmaşii săi imediaţi, şi alţi care au ajuns în posesia acelor scrieri, erau provocaţi să-şi extindă cercetările lor religioase, şi astfel au devenit creştini Nou Testamentali mult mai complet decât era el. Că ei s-au străduit în mod continuu în propagarea adevărului, este clar din decretele Conciliului ţinut la Oxford în anul 14+8, prin care clerul era în mod strict impus să nu permită altor persoane să predice în bisericile lor fără licenţă episcopală, şi să fie prompţi în denunţarea către autorităţile adecvate a tuturor care erau răspunzători de erezie. Partidele astfel denunţate trebuiau să se clarifice de acuzaţie, sau să fie reconciliate cu Biserica, sau în lipsa unei astfel de clarificări sau reconcilieri, să fie încredinţate puterii civile, cu ordinul de a fi „arşi într-un loc evident”, ca o teroare pentru toţi ceilalţi29. În ciuda unor astfel de pericole, servitorii lui Dumnezeu au perseverat în eforturile lor. Ei au răspândit tratate religioase, au învăţat pe tineri în şcoli, şi au predicat în case particulare când bisericile erau închise împotriva lor. Astfel mintea engleză a fost pregătită pentru Reformă30.

Unii dintre ei, probabil majoritatea, s-au opus botezului pruncilor. Într-adevăr, aceasta este exprimat în mod expres de câţiva istorici, că ei cu refuzat să-şi boteze copii lor nou-născuţi, şi că ei au fost acuzaţi înaintea autorităţilor eclesiastice cu susţinerea faptului că copiii care au murit nebotezaţi ar fi salvaţi. Acesta era un păcat de neiertat în ochii Paedobaptiştilor, şi Lollarzii au suferit dureros din aceasta31.

S-a afirmat într-o secţiune anterioară, că în secolul al 12lea Peter Waldo şi mulţi dintre aderenţii lui s-au retras în Boema pentru a scăpa de furia persecuţiei. Alţii i-au urmat în secolele ulterioare. Acolo au slujit lui Dumnezeu conform conştiinţelor lor. Diversităţile de opinie au existat între ei. toţi susţineau că „în articolele de credinţă autoritatea Sfintei Scripturii este cea mai înaltă”; dar în timp ce unii au reţinut botezul pruncilor, alţii l-au respins, şi printre ei practica botezării credinciosului a predominat32. „Înregistrările autentice în Franţa”, spune Robinson, „ne asigură că un popor de o anumită descriere a fost condus de acolo în secolul al 12lea. Înregistrările boemiene de autenticitate egală ne informează că o parte din aceiaşi descriere a sosit în Boemia în acelaşi timp, şi s-a stabilit la circa 100 de mile de Praga, la Salz şi Laun pe râul Eger, la graniţele împărăţiei: La aproape 200 de ani după acea, o altă înregistrare categorică din aceiaşi ţară menţionează un popor din aceiaşi descriere, unii ca arşi la Praga, şi alţii ca locuitori la graniţele împărăţiei; şi la 150 de ani după acea, descoperim un popor din aceiaşi descriere stabilit, prin încuviinţare, în metropole, şi în câteva alte părţi ale împărăţiei. Cu circa 120 de ani mai jos, găsim un popor în aceiaşi ţară trăind sub protecţia legii pe moşia Prinţului Lichtenstein, exact ca şi cei dintâi, şi circa 30 sau 40 în număr. Caracterul religios al acestui popor este foarte diferit de cel al altora, încât asemănarea nu este uşor greşită. Ei nu aveau preoţi, ci se învăţau reciproc. Ei nu aveau nici o proprietate privată, căci aveau toate lucrurile în comun. Ei nu executau nici o funcţie şi nici nu pretindeau şi nici nu făceau jurăminte. Ei nu purtau arme, şi mai degrabă au ales să sufere decât să reziste răului. Ei susţineau că tot ceea ce este numit religia în Biserica Romei este oroare, şi se închinau lui Dumnezeu doar prin adorarea perfecţiunilor Lui şi prin străduirea de a imita bunătatea Sa. Ei au crezut că Creştinismul nu avea nevoie de nici un comentariu, şi şi-au profesat credinţa lor în aceasta prin a fi botezaţi, şi prin dragostea lor faţă de Hristos şi unul faţă de altul prin a primi Cina Domnului”33.

A fost multă dispută referitor la Waldenseni. Unii i-au reprezentat ca fiind original cu toţii Baptişti. Alţii, din contra, persistă în a afirma că ei erau cu toţii Paedobaptişti. Nici una dintre afirmaţii nu este corectă. În primul rând, trebuie să cercetăm ce se înţelege prin apelativul „Waldenseni”. Scriitorii vechi erau extrem de neatenţi în folosirea şi aplicarea epitetelor. După apariţia Manichaeanilor, aşa cum s-a observat într-un capitol anterior, a devenit obiceiul de a-i stigmatiza pe toţi, disidenţi faţă de ordinea stabilită de acel titlu, fie că ei se armonizau cu Manichaeanii în profesiunea şi practică sau nu. Astfel că în secolul al 12lea şi în cele ulterioare, când succesul lui Peter Waldo a purces în formarea unei partide care să poarte numele său, acesta era apelativul comun. Multe tratate au fost scrise „împotriva Waldenseilor”, a căror autori intenţionau în mod evident ca remarcile lor să se aplice Reformatorilor acelor vremi în mod general. Este evident, atunci, că afirmaţiile pe care am avut ocazia să le facem referitor la acei Reformatori erau în mod egal aplicabile faţă de Waldenseni. Nu exista nici o uniformitate printre ei. Un număr dintre ei, în particular în partea timpurie a istoriei lor, au judecat că botezul ar trebui să fie administrat numai credincioşilor, şi au acţionat prin consecinţă; alţii au respins în întregime acel ritual, precum şi Cina Domnului; o a treia clasă se ţinea de Paedobaptism. Dacă, întrebarea se relatează faţă de Waldenseni în sensul modern şi strict al termenului, adică, locuitorii văilor Piedmont, există motiv să credem că în mod original majoritatea dintre ei erau Baptişti, deşi existau varietăţi de opinie şi cântec, precum şi alte despărţiri faţă de Biserica Romană.

Dar limbajul a câtorva dintre Confesiunile lor nu pot fi drept interpretate decât pe principii Baptiste. Una dintre ele, presupusă a fi din secolul 12, conţine următorul articol – „Noi considerăm sacramentele ca semne ale lucrurilor sfinte, sau ca embleme vizibile ale binecuvântărilor invizibile. Noi considerăm ca adecvat şi chiar necesar ca credincioşii să folosească aceste simboluri sau forme vizibile când se poate face. Cu toate acestea, prin lucrurile pe care le menţinem credincioşii nu pot fi salvate prima ceste semne, când ei nu au nici loc şi nici oportunitatea de observarea lor”. Aici, se va vedea, folosirea sacramentelor este limitată la credincioşi; şi ei adaugă în alt articol, „Noi nu recunoaştem nici un sacrament (sau ca rânduit Divin) decât botezul şi Cina Domnului”. Cum Waldenseii au fost duşi să schimbe practica lor, nu vom cerceta acum: este suficient de clar că părerile lor se armonizează cu a noastre în stagiile timpurii ale istoriei lor.

Nu am spus nimic despre ordinea bisericească şi guvernarea. Motivul este pentru că puţin se cunoaşte în aceste puncte. Nu este sigur să ne bazăm pe declaraţiile scriitorilor adverşi, care nici nu au înţeles şi nici nu au apreciat descrierile şi precedentele apostolice. Propriile lor probleme eclesiastice fiind administrate fără vreo referinţă la Noul Testament, care era o carte necunoscută către majoritatea clerului Roman, ei nu erau într-o poziţie de a forma o judecată corectă referitor la societăţile Baptiste, şi cădeau în mod perpetuu în greşeală. Am putea aduna, totuşi, din insinuările şi referinţele ocazionale, că Peter de Bruys şi succesorii săi au format pe cei botezaţi în biserici, după modelul apostolic; – că bisericile erau prezidate de pastori, aleşi în mod regulat şi ordinaţi după cum admiteau circumstanţele, prin care erau administrate ritualurile; – că toţi fraţii erau încurajaţi să-şi exercite darurile lor, prin predicare sau învăţare; – şi că dragostea frăţească era manifestată în mod practic, prin contribuţii generoasei în ajutarea săracilor şi a celor îndureraţi, ospitalitatea extensivă, şi simpatia spirituală în formele ei variate. Comuniunea sfinţilor, cu ei, nu era o teorie, cu un obicei.

Trebuie să aducem relatarea acestei perioade la o încheiere. S-a arătat că a existat un protest continuu împotriva botezului pruncilor din secolul 11 până în al 16lea; şi chiar şi acei care nu înlocuiau botezul credincioşilor, sau care nu restaurau ritualul la forma sa primitivă, dar care erau duşi în alte extreme, respingând sacramentele, şi-au bazat opoziţia lor faţă de botezarea pruncilor pe absenţa necesară, în cazul pruncilor, a credinţei creştine. Toţi mărturiseau legătura indisolubilă dintre credinţă şi botez. Toţii susţineau singura autoritatea a Scripturii, în materiile de credinţă şi practică religioasă. Toţi au negat autoritatea tradiţiilor umane. Toţi susţineau că bisericile lui Hristos ar trebui să constea din oamenii şi femeile într-adevăr pioase. Toţi pretindeau şi exercitau dreptul la judecata privată. Fiecare era în libertatea de a gândi, a crede, a profesa, şi închina, după cum îi plăcea, fără interferenţa preoţilor, regilor, conciliilor, papilor, sau chiar a altor puteri pământeşti. Într-un cuvânt. Ei credeau că omul este responsabil, în religie, nu către tovarăşii săi, ci către Dumnezeu. Aşa au învăţat în toate erele toţi Baptiştii.

Imersiunea era încă modul ordinar. Dovada acestui lucru este abundentă, atât prin ceea ce este conţinut în tratatele teologice cât şi în decretele Conciliilor. Ebrard şi Ermengard, în lucrările lor „Contra Waldenses”, scrise către sfârşitul secolului al 12lea, se referă în mod repetat la aceasta34. La Sinodul din Exeter din 1277 d. Hr., direcţii explicite au fost date pentru botezarea pruncilor, dacă ar exista pericolul morţii, imediat după naştere; şi imersiunea este în mod strict prescrisă35. Constituţiile Eclesiastice conţin instrucţiuni frecvente referitor la locurile de botezare, indicând ca ele să fie făcute destul de largi pentru imersiunea comodă a unui copil. Înregistrările botezului de personaje regale sau nobili ilustrează aceste declaraţii. Prinţul Arthur, cel mai vârstnic fiu al lui Henry VII, a fost astfel botezat. Prinţesa Elizabeth şi Edward VI au fost cufundaţi. Aceasta era practica universală36.

 NOTE DE SUBSOL:

27 John de Wycliffe, D.D., A Monograph, p. 461.

28 Labbe and Cossart, xi. p. 2080.

29 Labbe and Cossart, pp. 2089-2102.

30 O relatare foarte deplină şi interesantă a procedeelor lor este conţinută în Lollarzii, [The Lollards], unul din volumele publicate de Religious Tract Society.

31 Martyr’s Mirror, p. 275.

32 Jones’s History of the Waldenses, ii. pp. 44-46, 201.

33 Ecclesiastical Researches, chap. xiii.

34 Biblioth. Maxima, xxiv. p. 1542, 1610.

35 Labbe and Cossart, xi. p. 1266.

36 Baptist Magazine, Feb. 1850, p. 84.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_ian06.htm

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă De Gary D. Myers

download

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă

De Gary D. Myers

NEW ORLEANS (BP) – Prezbiterii şi congregaţionalismul. Pentru mulţi baptişti, aceşti termeni par a fi opuşi. Totuşi, potrivit unor vorbitori de la conferinţa legată de „Chestiunea organizării baptiste”, cei doi termeni nu se exclud reciproc neapărat.

Chestiunea prezenţei crescânde a prezbiterilor în bisericile baptiste a fost una din discuţiile principale din cadrul sesiunilor din 5-7 februarie, de la Centrul Baptist pentru Teologie şi Lucrare al Seminarului Teologic Baptist din New Orleans.

Mark Dever, pastor al Bisericii Baptiste Capitol Hill din Washington, D.C., a argumentat că un grup de prezbiteri constituie modelul nou-testamental al structurii bisericii. El a făcut o distincţie clară între conducerea prezbiterilor şi guvernarea lor, respingând categoric modelul prezbiterian care face o distincţie între prezbiterii care dau învăţătură şi cei care guvernează. În schimb, Dever a prezentat un argument biblic în favoarea unei forme de congregaţionalism condusă de prezbiteri, în care congregaţia are rolul unei „curţi de apel supreme”, în procesul de luare a deciziilor.

Invocând pasajele din Fapte, 1 Timotei, Filipeni, Iacov şi 1 Petru, Dever şi-a construit argumentul că biserica nou-testamentală avea o pluralitate de prezbiteri în cadrul fiecărei congregaţii. Într-o serie de cazuri, scriitorii Noului Testament se referă la prezbiteri (plural) atunci când se adresează unei biserici (singular). El a citit verset după verset.

„Pot spune numai că dovezile Noului Testament par să indice faptul că practica obişnuită, chiar cea aşteptată, era cea a pluralităţii prezbiterilor în fiecare congregaţie locală”, a spus Dever.

Pe lângă argumentul biblic, Dever a încercat să dovedească faptul că, în istoria baptiştilor, nu lipsesc congregaţiile conduse de prezbiteri. El a citat o serie de documente baptiste timpurii care menţionează o pluralitate de prezbiteri. Printre acestea, se număra şi o scrisoare a lui W.B. Johnson, primul preşedinte al Convenţiei Baptiste de Sud, care se referă la o pluralitate de prezbiteri în cele mai multe biserici baptiste din sud. Dever a mai citat corespondenţa bisericilor baptiste din Anglia, Philadelphia şi Virginia drept dovadă.

„Modelul biblic este cel al congregaţionalismului direcţionat sau condus de prezbiteri”, a spus Dever. „Este un model biblic şi baptist.”

Deşi au existat susţinători ai congregaţionalismului condus de prezbiteri, majoritatea vorbitorilor de la conferinţa NOBTS referitoare la organizare au respins conducerea prezbiterilor în bisericile baptiste de sud. În cazul modelului conducerii prezbiterilor, congregaţia are puţine de spus sau chiar nimic în ce priveşte problemele bisericii. Un grup select conduce şi controlează toate sau cele mai multe decizii ale bisericii.

În contrast, diferiţi prezentatori au fost cel puţin deschişi faţă de ideea unui model condus de prezbiteri, ca formă de congregaţionalism. Acest fapt s-a datorat, în parte, consensului lor în ce priveşte învăţătura biblică despre numărul slujbelor din biserică.

„Toţi sunt de acord că în Noul Testament nu există trei funcţii distincte în biserică, ci numai două – cea de diacon şi cea de prezbiter/supraveghetor/pastor”, a spus David Dockery, preşedinte la Union University în Jackson, Tenn. „Dumnezeu a intenţionat ca în fiecare congregaţie să existe cel puţin un lider sau, probabil, o echipă de lideri.”

Dockery a explicat că, începând din Fapte 14, prezbiterii sunt de obicei menţionaţi la plural în Noul Testament, iar contextul sugerează că existau mai mulţi prezbiteri în fiecare biserică.

Funcţionarea bisericii, a spus Dockery, este mult mai importantă decât forma, câtă vreme forma corespunde învăţăturii scripturale. Din perspectiva lui Dockery, domnia lui Cristos asupra bisericii poate fi experimentată cel mai bine în biserici care au o organizare congregaţională. Totuşi, el observa că „o conducere a prezbiterilor corespunde în mare măsură organizării congregaţionale.”

Paige Patterson, preşedinte la Southwestern Baptist Theological Seminary, în Texas, a abordat chestiunea prezbiterilor în congregaţiile baptiste în cadrul unei discuţii care i-a avut în prim plan pe Dever, Richard Land şi James Leo Garrett. El şi-a exprimat preocuparea faţă de tendinţa crescândă spre „conducerea prezbiterilor” în bisericile baptiste de sud.

Un susţinător al congregaţionalismului, Patterson a spus că el crede că unele biserici adoptă conducerea prezbiterilor pentru a repara unele forme nebiblice de congregaţionalism. O formă „detestabilă” de congregaţionalism, a spus el, îl consideră pe pastor drept sclavul bisericii. În loc să se îndrepte spre un model biblic de congregaţionalism, unele biserici aleg conducerea prezbiterilor. Patterson a sugerat că acel gen de „reparare” poate fi mai rău decât problema în sine.

„Nu îmi place sugestia unei ‚conduceri a prezbiterilor’. Cred că vom pierde unul dintre elementele distinctive ale noastre, ca baptişti, dacă renunţăm la organizarea congregaţională a bisericii”, a spus Patterson. „Nu am nimic împotriva numărului mare de prezbiteri în cadrul congregaţionalismului.”

Patterson a spus că modelul găsit în Noul Testament este mai degrabă cel al congregaţionalismului în care există mai mulţi prezbiteri, între care unul are întâietate, decât un congregaţionalism reprezentat de un singur prezbiter.

Garrett, un distins profesor emerit la Southwestern Seminary, a spus că practica unei conduceri a prezbiterilor în bisericile baptiste constituie o eroziune serioasă a organizării congregaţionale. El crede că această organizare este respinsă de unele biserici baptiste de sud pentru că necesită mult timp şi este, uneori, dificilă.

 „Cerinţa de a permite unui grup mic din congregaţie să ia deciziile pentru biserică echivalează cu a cere cetăţenilor să renunţe la dreptul lor de vot şi la democraţia participativă, lăsând conducerea în mâinile experţilor”, a spus Garrett. „Luarea deciziilor referitoare la viaţa, lucrarea şi misiunea bisericii nu ar trebui să fie separată în mod rigid de viaţă, lucrare şi misiune. Membrii care sunt implicaţi în una, ar trebui să fie implicaţi şi în cealaltă.”

Garrett a spus că o congregaţie poate delega anumite probleme unui grup mai mic din cadrul bisericii. El a insistat că aceste lucruri ar trebui să fie de o importanţă mai mică, în vreme ce chestiunile esenţiale sunt supuse votului congregaţiei.

Aşa se întâmplă la Capitol Hill Baptist Church, care deleagă deseori anumite probleme grupului de prezbiteri; totuşi, congregaţia continuă să joace un rol cheie în luarea deciziilor, prin votarea chestiunilor importante. Numirea unui pastor sau alegerea prezbiterilor, de exemplu, trebuie aprobată de biserică, a spus Dever.

„Cred că această conferinţă a lărgit pentru mulţi semnificaţia pe care baptiştii de sud o acordă termenului de ‚organizare congregaţională’”, a spus Stan Norman, asistent la teologie la NOBTS, directorul BCTM şi organizatorul conferinţei. „Sunt deschis pentru discuţii şi studii viitoare în ce priveşte problema ‚conducerii prezbiterilor’ ca formă viabilă de congregaţionalism, însă la ora actuală nu sunt pe deplin convins.”

https://www.voxdeibaptist.org/Congregationalismul.htm

ŞTEFAN.

download

ŞTEFAN. (În gr. stephanos, „coroană”). Ştefan a fost unul dintre cei şapte bărbaţi aleşi de către ucenici imediat după înviere ca să supravegheze distribuirea ajutoarelor acordate văduvelor din biserică, astfel încât apostolii să nu mai fie preocupaţi cu alte lucruri decât cu responsabilităţile lor spirituale (Faptele Apostolilor 6:1-6). Toţi dintre cei şapte aveau nume greceşti, ceea ce sugerează faptul că erau iudei din populaţia elenizată (unul dintre ei, Nicolai din Antiohia, era chiar prozelit). Ştefan este amintit ca unul care se evidenţia printre ei din cauza credinţei, a harului, a puterii spirituale, şi a înţelepciunii pe care le poseda (6:5, 8, 10). El avea timp să facă mai mult decât să-şi îndeplinească sarcinile speciale care i-au fost încredinţate lui, fiind astfel unul dintre cei care făceau minuni şi predicau Evanghelia.

În scurt timp a ajuns să aibă ciocniri cu sinagoga elenistică, şi a fost adus înaintea Sinedriului fiind acuzat de hulire (6:9-14). Ştefan, cu faţa angelică, a răspuns acuzărilor cu un sumar al istoriei Israelului şi un atac la adresa iudeilor pentru faptul că au continuat tradiţiile părinţilor lor şi pentru că L-au omorât pe Mesia (6:15-7:53). Aceasta a adus la mânia adunării, şi când el a afirmat că îl vede pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu (probabil depunând mărturie în apărarea lui) a fost apucat şi omorât cu pietre (7:54-60). El şi-a primit moartea plin de curaj, la fel ca şi Stăpânul său, pe baza acuzaţiilor martorilor mincinoşi că el ar căuta să distrugă Templul şi Legea (cf. Matei 26:59-61). S-a rugat, la fel ca şi Isus (Luca 23:34) pentru iertarea asupritorilor săi şi şi-a încredinţat duhul în mâna lui Cristos (cf. Luca 23:46). Indiferent dacă aceastaa fost o execuţie legală sau nu, se pare că Pilat, care locuia în Cezarea, a închis ochii faţă de întregul incident.

Urmările morţii lui Ştefan au fost uimitoare. Persecuţia care a urmat (Faptele Apostolilor 8:1) a adus la o predicare a Evangheliei pe un câmp mai larg decât înainte (8:4; 11:19). Moartea lui Ştefan a fost de asemenea, fără îndoială un element în convertirea lui Saul din Tars (7:58; 8:1, 3; 22:20). Dar mai presus de toate, cuvântarea lui Ştefan a marcat începutul unei revoluţii teologice în Biserica primară, în timp ce principiile misiunii universale au fost afirmate cu claritate pentru prima dată. Luca relatează toată cuvântarea indicându-i astfel importanţa.

Tema lui Ştefan în recapitularea istoriei lui Israel a fost aceea că prezenţa lui Dumnezeu nu poate fi localizată şi că oamenii s-au răzvrătit întotdeauna împotriva voii Lui. Ştefan a arătat mai întâi cum Avraam a trăit o viaţă de pribegie, fără să moştenească ţara care-i fusese făgăduită (7:2-8). După aceea a demonstrat cum şi Iosif a părăsit Canaanul, fiind vândut din cauza invidiei fraţilor săi (v. 9-16). O secţiune mai lungă tratează subiectul lui Moise, împotriva căruia a fost acuzat Ştefan de a fi vorbit (v. 17-43). Moise a fost şi el respins de către fraţii săi atunci când a mers să-i elibereze. Totuşi Dumnezeu l-a răzbunat, trimiţându-l înapoi în Egipt pentru a elibera poporul Său. Din nou acest popor a revenit la idolatrie şi refuzau să-l asculte pe Moise. Această idolatrie a continuat până în perioada exilului babilonian datorită dorinţei lor de a avea dumnezei pecare să-i poată percepe vizual.

Următorul pasaj (v. 44-50) tratează cortul întâlnirii şi Templul. Cortul întâlnirii era mobil şi mergea împreună cu poporul lui Dumnezeu prin pribegia lor. Templul era static şi a dat naştere foarte rapid la o concepţie locală cu privire la Dumnezeu. Însă Cel Prea înalt nu locuieşte în case făcute de mâini omeneşti (vezi Matei 14:58). Religia iudaică a devenit statică, nereuşind să treacă mai departe, spre noul Templu, trupul lui Cristos.

Referirile la cortul întâlnirii precum şi întreaga concepţie a cultului creştin adevărat însă invizibil sunt dezvoltate în epistola către evrei, despre care s-a considerat că are legături apropiate cu această cuvântare. În mod sigur şi Pavel, şi-a dezvoltat principiile afirmate de Cristos şi dezvoltate aici de către Ştefan. Când aceste principii au fost înţelese de biserică, ele au dus la o rupere cu vechea închinare din Templu (Faptele Apostolilor 2:46). Creştinii au văzut practic că nu erau numai o sectă a vechiului Israel. Ei erau noul popor al lui Dumnezeu, cu templul adevărat, altarul şi sacrificiul, trăind adevărata viaţă de pribegie, şi fiind respinşi, precum fuseseră prorocii şi Isus, de către iudei.

BIBLIOGRAFIE

  1. Simon,St. Stephen and the Hellenists in the Primitive Church, 1956; A. Gole,The New Temple, 1950; W. Manson, The Epistle to the Hebrews, 1951, p. 25 ş.urm.; R.J. McKelvey, The New Temple, 1969; F. F. Bruce, New Testament History, 1969, p. 206 ş.urm..

R.E.N.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/stefan.html

Planeta Privilegiată Căutarea unui scop în Univers

download

Acest articol este o sumarizare a documentarului Planeta Privilegiată (în engleză: The Privileged Planet) produs de Illustra Media, documentar care este bazat pe cartea cu acelaşi nume scrisă de astronomul Guillarmo Gonzalez împreună cu filosoful Jay Richards. În România documentarul este tradus şi distribuit de Alfa Omega TV Timişoara[1].

Este planeta noastră doar un fir de praf pierdut fără semnificaţie prin Univers? Sau, este Pământul creaţia unui Proiectant inteligent? Cele mai recente descoperiri ştiinţifice indică faptul că mulţi factori care fac posibilă existenţa vieţii complexe pe Terra furnizează de asemenea cele mai bune condiţii pentru cercetare ştiinţifică. Planeta privilegiată exploreză această corelaţie surprinzătoare şi implicaţiile care afectează înţelegerea originii şi scopului Cosmosului.

În 1543 Astronomul polonez Nicolaus Copernicus a argumentat în lucrarea Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti că Pământul nu se află în centrul Universului cum se credea de optsprezece secole, de la Aristotel şi Ptolemeu, ci se roteşte în jurul Soarelui. Această descoperire a condus la formularea unui principiu mai larg, numit Principiul Copernican: Pământul nu ocupă un loc preferenţial, special în Univers. Locaţia cosmică a Pământului este mediocră, neexceptională, neprivilegiată.

Această reinterpretare a Principiului Copernican a devenit proeminentă în sec. XX, odată cu lărgirea descoperirilor astronomice. Până în sec. XX se credea că Universul este format doar din galaxia noastră. Hubble a schimbat această percepţie. Între anii 1921-1926, astronomul Edwin Hubble a descoperit adevărata magnitudine a Universului, folosind telescopul de la Mount Wilson Observatory.  El a folosit telescopul pentru a fotografia pete luminoase distincte de lumină care s-au dovedit a fi galaxii individuale. Descoperirea lui lărgea graniţele Universului şi consolida Principiul Copernican. Despre locul Pământului în Univers Carl Sagan, astronom şi astrobiolog spunea: “Planeta noastră este o pată nesemnificativă şi singuratică într-un întuneric cosmic care o învăluie.”

Deşi tot ce a demonstrat Copernicus a fost că Pământul nu este staţionar, în “centrul lumii”, ci se învârte în jurul Soarelui, aceasta a condus la extrapolarea ultimă a principiului derivat din pierderea locului privilegiat care i se atribuise planetei noastre, anume că “Pământul şi viaţa de pe el există fără scop sau semnificaţie în Univers”. O implicaţie a Principiului Copernican este că viaţă şi planete ca Pământul sunt abundete în Univers. Programul S.E.T.I. (Search for ExtraTerrestrial Intelligence – Căutarea Inteleligenţei Extraterestre) a fost pornit bazându-se tocmai pe acesta prespunere. De ce se crede asta? Pentru că Universul e foarte vast. Se estimează că galaxia noastră, Calea Lactee are ~100 miliarde de stele, iar în Universul observabil există aproximativ ~100 miliarde de galaxii.  Dacă nu cumva e ceva special sau miraculos cu Pământul nostru, ce avem aici trebuie să se fi intâlmplat de multe ori în Univers.

Trecând dincolo de estimările probabilistice bazate pe numărul de stele din Univers, este valid să ne întrebăm dacă cercetările moderne ale ştiinţei confirmă şi azi pretenţiile Principiului Copernican că Pământul şi viaţa de pe el există fără scop sau semnificaţie în Univers?Sunt planetele locuibile rare sau dese în Univers? La aceata întrebare ne ajută să răspundem Guillermo Gonzalez, cercetător la programul astrobiologic al NASA pentru studiul planetelor extra-solare[2]. El studiază condiţiile necesare pentru existenţa vieţii în Univers. Pentru că numărul de stele nu este singurul factor ce trebuie considerat, nici măcar cel mai important,  trebuie investigat şi care sunt factorii necesari pentru a avea o planetă locuibilă. Pentru că legile fizice şi chimice sunt permanente oriunde în Univers, şi legile necesare pentru existenţa vieţii la fel, planetele căutate vor fi cele cu caracteristici asemănătoare cu ale Pământului.

Viaţă bazată pe carbon depinde de prezenţa apei lichide. Apa se dizolvă şi transportă nutrienţii chimici vitali tuturor organismelor, reglează temperatură de la suprafaţa Pământului absorbind căldura de la soare, etc. Existenţa apei lichide depinde de locaţia planetei faţă de steaua ei. De exemplu, dacă Pământul ar fi mai aproape de Soare cu 5%, apa s-ar evaporta, iar dacă ar fi mai departe cu 20%,  ar îngheţa. Există aşadar un coridor numit zona locuibilă care la Pământ este aproximativ între orbita lui Venus şi cea a lui Marte. Apa lichidă e o condiţie necesară dar nu suficientă pentru ca viaţă să existe. Alţi factori necesari sunt:

  • Plasarea planetei în zona locuibilă galactică.
  • Orbitarea unei stele pitice din secvenţa spectrală G2. Dacă Soarele ar fi mai masiv, zona locuibilă ar fi mai aproape, iar creşterea gravitaţiei ar duce la oprirea rotaţiei pământului în jurul propriei axe (cum este cazul Lunii), fiind cu o faţă întotdeauna la Soare; partea de către Soare ar fi fierbinte iar cea întunecată îngheţată.
  • Protecţia unor planete de gaz gigantice care protejează planeta de comete.
  • Localizare în zonă locuibila circumstelară.
  • Orbită aproape circulară.
  • Atmosferă bogată în oxigen. Cea a Pamtntului are 1% din diametrul planetei şi asigură un climat temperat, protecţie de radiaţiile solare şi combinaţia corectă de gaze necesara apei lichide şi vieţii comlexe.
  • Masă corectă a planetei.
  • Existenţa unui satelit natural mare. Se crede ca dacă Luna n-ar există, nici noi n-am fi aici. Cu o dimensiune de 1/4 din mărimea Pământului, gravitaţia puternică a lunii stabiliezeaza înclinaţiei Pământului la 23.5 grade şi ajută la circulaţia apelor reci şi calde ale oceanelor. Această înclinaţie generează schimbări temperate de anotimpuri, şi singurul climat îndeajuns de blând care poate susţine organisme complexe.
  • Existenţa câmpului magnetic.
  • Este nevoie de o proporţie adecvată între oceane şi continente.
  • Viteză de rotaţie moderată.
  • Scoarţă Terestră. Cea a Pământului are o grosime potrivită între 4 şi 48 km, formată din 132 plăci tectonice care se mişcă continuu şi reglează temperatura internă, reciclează carbonul, amestecă elementele chimice esenţiale vieţii, conturează continentele.
  • Mişcarea fierului lichid din interiorul planetei generează un câmp magnetic protector esenţial pentru viaţa complexă. Pe o planetă fără un astfel de câmp magnetic protector vântul solar ar îndepărta atmosfera, lucru care s-ar întâmpla şi dacă Pământul ar avea o dimensiune mai mică, cum este Marte.

Numărul de factori necesari susţinerii vieţii complexe a crescut până la 20 (la data producerii documentarului), ceea ce duce la o şansă de 10^-15 (1/1.000.000.000.000.000) că aceştia să apară la întâmplare.

Dacă ne întrebăm din nou dacă planetele asemănătoare Pământului sunt rare, chiar dacă există 100 de miliarde de galaxii cu câte 100 de miliarde de stele fiecare, răspunsul este de data această Da!, având în vedere probabilitatea scăzută a convergenţei factorilor de mai sus. Pământul este aproape ca un organism gigantic unde diferite sisteme interacţionează astfel încât viaţa să poată exista.

Dacă o planetă ca Pământul este rară, există ea pentru un scop? Dacă da, putem spune ceva despre acest scop?

Eclipsa totală de Soare din 24 octombrie 1995 din India a fost evenimentul astronomic care a declanşat căutarea unui răspuns pentru Guillarmo Gonzalez. Privind frumuseţea misterioasă a ceea ce vedea pe cerul Indiei, medita şi la factorii ce au făcut posibil acest eveniment.

Pentru o eclipsă totală e nevoie de un corp luminos (Soarele), un corp eclipsator (Luna) şi o platformă de observaţie (suprafaţa Pământului), iar toate acestea trebuie să fie în linie dreaptă în spaţiu. Mărimea aparentă a lunii în spaţiu trebuie să fie aproape aceeaşi cu mărimea aparentă a soarelui pe cer. O coincidenţă spectaculoasă este că Soarele are o mărime de 400 de ori mai mare ca Luna, dar este şi la o distanţă de 400 de ori mai mare faţă de Pământ, fiind tocmai condiţiile necesare pentru ca o eclipsă să fie totală.

Eclipsele solare perfecte l-au făcut pe Jay Richards să se gândească dacă nu cumva acestea sunt un vârf de iceberg dintr-un şir mai lung de dovezi care asigură o cale de a judeca dacă Universul este rezultatul unei întâmplări sau procese impersonale, sau e rezultat al scopului şi al proiectării.

Eclipsele deschid o poartă către chimia şi fizica Universului, fiind un experiment fizic gigantic care permite măsurarea constituenţilor stratului superior la atmosferei solare, din cauză că Luna se aşează aşa perfect peste Soare, că acoperă lumina ortbitoare şi lasă să se vadă atmosferă Soarelui, care este imposibil de văzut altfel. Stratul interior al atmosferei, cronosfera, se poate vedea la momentul de vârf al eclispsei, împreună cu un curcubeu de lumină numit spectrul luminos (en: flash spectrum). Eclipsa din 1870 a dus la înţelegerea structurii cronosferei soarelui şi la descoperirea heliului, al doilea element chimic ca abundenţă în Univers. Spectrul este cea mai mare sursă de informaţii despre o stea.

Circumstanţele în care se produce o eclipsă totală sunt exacte şi cruciale: o lună mai mare ar bloca parţial imaginea cronosferei şi ar diminua lumina spectrală. O lună mică ar permite prea mult lumină din soare, şi spectrul nu ar mai fi vizibil.

În 29 mai 1919, o echipă condusă de astronomul britanic Arthur Edington a fotografiat Soarele şi stelele dn grupul stelar Hyades în timpul unei eclipse totale. El a observat că gravitaţia soarelui curbează lumina de la stelele depărtate exact la unghiul pe care îl prezisese Albert Einstein. Teoria Relativităţii a primit o confirmare puternică chiar în timpul unei eclipse solare totale.

În tot sistemul nostru solar, cel mai bun loc de unde se observă eclipsele totale este suprafaţa pământului. Mai sunt 65 de luni care orbitează planetele sistemului nostru solar, dar este uimitor că locul care are observatori (Pământul) este şi locul de unde se văd cel mai bine eclipsele.

A fost o constatare surprinzătoare pentru Jay Richards şi Guillermo Gonzalez să descopere că aceiaşi factori care fac o planetă locuibilă sunt necesari şi pentru a face observaţii şi decoperiri ştiinţifice. Cei doi au descoperit 12 exemple de corelări între aceşti factori ce favorizează viaţa şi descoperirile.

Dintre cele 70 de planete şi luni din sistemul nostru solar, Pământul e una din cele 7 învelite într-o fâşie transparentă de gaz (atmosferă) şi singurul care poate susţine viaţă complexă. Dacă ar fi prea mult carbon în atmosferă, am avea parte de ceaţă organică cum este pe luna lui Titan. Nici una din celelalte 6 lumi străine nu cunoaşte Soarele, nici nu are o vedere clară a lui. În timp ce se mişcă în spaţiu, Pământul este bombardat cu radiaţii emise de Soare dar şi alte obiecte cum sunt supernove sau galaxii distante: radiaţii gamma, X, ultraviolete, intrarosii, microunde, radio. Majoritatea radiaţiilor din spectrul electromagnetic sunt invizibile pentru ochi şi sunt letale sau nefolositoare pentru viaţă. Doar o felie subţire de radiaţii este esenţială pentru plante (fotosinteză), animale şi fiinţe umane. Aceste radiaţii care permit plantelor să facă mâncare şi astronomilor să observe cosmosul reprezintă mai puţin de 1*10^-24 din emisiile naturale electromagnetice din Univers. Din fericire acest tip de radiaţii este produs de Soare în abundenţă şi acestea sunt şi razele care pătrund cu cea mai mare uşurinţă scutul filtrant al atmosferei noastre pentru a ajunge la suprafaţa pământului.

Faptul că atmosofera de care e nevoie pentru viaţă complexă nu împiedică acea viaţă să observe Universul îndepărtat e o supriză, ceva ce nu te aştepţi ca şansa să producă.

Locaţia specifică a Pământului în galaxie a dus la dovezi pentru corelarea între viaţă şi descoperire. Locaţia în sistemul solar este optimă pentru locuire, dar la fel e şi locaţia în galaxie. Galaxia noastră are o formă plată cu un centru sferic şi braţe în spirală. Pământul se găseşte la jumatea distanţei dintre centrul galaxiei şi margine. Există multe locuri periculoase în galaxie: în centru e denstiate mare de stele, sunt multe supernove care pot deranja viaţa; există o gaură neagră în centru cu radiaţii mortale lângă ea. La margine abundenţa elementelor fier, magneziu, siliciu, oxigen e mai redusă. Există deci un spaţiu fericit median între periculosul centrul galactic şi margine numit Zona locuibilă galactică. Obstacolele pentru locuibilitate sunt minimizate departe de centru sau de margine, dar chiar şi în Zona locuibilă galactică sunt locuri mai puţin ospitaliere vieţii complexe.

Cel mai bun loc pentru observaţiile astronomice este între braţele galactice, nu în interiorul lor unde explodează supernove sau se formează stele. Se pare că pământul este aşezat chiar într-un astfel de loc relativ sigur şi neaglomerat între braţul Săgetător şi Perseu al Caii Lactee unde locuibilitatea este optimizată şi riscurile sunt minimizate.

Pământul e nu numai în zona critică pentru viaţă ci în mod surprinzător şi în locul ideal pentru a face descoperiri ştiinţifice: aproape de mijlocul distanţei dintre centru şi margine, între braţe, unde este puţin praf cosmic. Chiar dacă galaxia este lată, locaţia Pământului nu întunecă o mare parte din cer, ci locul unde ne aflăm a permis astronomilor să descopere şi să studieze structura Caii Lactee.

Privind spre constelaţia Săgetător, vedem că stelele nu sunt distribuite uniform. Există zone mai aglomerate şi zone mai relaxate, întinse pe un diametru de 100 mii de ani lumină. Dacă am fi în centru ar fi mai greu să distingem între lucruri din interiorul şi exteriorul galaxiei. Acolo e mai mult praf şi ar fi greu să vedem imagini din Universul indeparatat, să distingem stelele din galaxia noastră de cele din restul Universului. Suntem în locul ideal din care putem vedea şi Calea Lactee, dar şi restul cosmosului. Cea mai bună locaţie pentru locuibilitate e şi cea mai bună poziţie pentu descoperiri ştiinţifice, de data aceasta la o scară galactică.

Masa electronilor, masa atomică, masa protonilor, forţa nucleară tare (care ţine protonii şi neutronii laolaltă în nucleu), forţa nucleară slabă, forţă electromagnetică (care “leagă” elementele chimice), viteza luminii, constanta cosmologică, gravitaţia, viteza luminii, gravitaţia, etc, toate acestea trebuie să fie la locul lor ca viaţa să poate exista. Oamenii de ştiinţă au determinat puterea relativă pentru fiecare din aceste legi şi forţe primare. Fiecare din ele se află într-un balans aşa de critic încât se spune că echilibrul lor este fin reglat. Dacă aceste constante ar fi mai mari sau mai mici cu puţin, sau dacă ar avea valori la întâmplare, viaţa în Univers nu ar fi posibilă. Această e ideea reglării fine.

Oare de ce fiinţe ca noi sunt capabile să descopere lucruri despre Univers? De ce modul în care gândim corespunde cu felul în care Universul e în realitate? Einstein credea cu putere că principiile Universului sunt atât frumoase cât şi simple. Într-adevăr, cele mai importante ecuaţii din fizica teoretică pot fi scrise pe o foaie de hârtie. Universul nu este doar fin reglat pentru ca viaţa să poată exista, ci are şi o structură matematică elegantă şi frumoasă, astfel încât oamenii o pot descoperi. Din presupoziţii naturaliste nu te aştepţi ca Universul să fie inteligibil de raţiunea umană. Te aştepţi ca omul să aibă aptitudini de vânător, de a se descurce în lume, de a atrage parteneri de reproducere. Dar în mod uimitor avem şi capacitate să ne dăm seama ce se întâmplă în atomi sau găuri negre. Pentru a exista nu aveam nevoie ca Universul să poate fi descoperit, aceasta e ceva pe deasupra, ceea ce te face să te gândeşti că sursa Universului a intenţionat observatori care să-l poată descoperi. Aceste lucruri te duc cu gândul la o “conspiraţie” mai degrabă decât la un accident. Iar pentru a descoperi acest lucru trebuie mers dincolo de Univers, pentru că aceste lucruri nu se pot înţelege doar din mecanica ciocnirii atomilor.

Copernicus a încercat să înţeleagă mecanismul Universului, “elaborat şi ordonat pentru noi de un creator de o bunătate şi ordine supremă, sistem pe care cel mai ordonat artist l-a alcătuit de dragul nostru”. Fondatorii ştiinţei moderne cum sunt Galileo Galilei, Johannes Kepler, Nicolaus Copernicus sau John Newton au crezut că Universul e produsul unei minţi, că era inteligibil unor fiinţe ca noi tocmai pentru că Universul însuşi e produsul unei minţi inteligenţe.

Explorarea Planetei Privilegiate este concluzionată de Jay Richards în cuvintele: “Scopul nostru nu este doar ca să existăm ci să ne extindem dincolo de mica şi îngusta noastră casă, de a vedea Universul şi de a-l descoperi, şi de a considera dacă acesta arată spre ceva dincolo de el.”

Note de subsol:

  1. Documentarul cu subtitrare în limba română este disponibil pentru vizionare şi pe YouTube, în şase părţi: IIIIIIIV,VVI. []
  2. În acest moment (mai 2009) Guillermo Gonzalez este profesor la Groove City College.

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

Este marijuana inofensivă? Numărului de persoane care au ajuns la urgență din cauza canabisului s-a triplat în statul Colorado după legalizarea consumului în scopuri recreative

 

În timp ce fanii canabisului sunt de părere că acesta este inofensiv, un studiu recent arată că legalizarea marijuanei în statul amercian Colorado este răspunzătoare de creșterea numărului de persoane care au apelat la serviciul de urgența al spitalelor.

Consumul de canabis a devenit legal în Colorado în 2009 pentru scopuri medicale, iar în 2014 a devenit legal și consumul în scopuri recreative, ceea ce a dus la o creștere a numărului persoanelor care au avut nevoie de intervenția serviciului de urgență. În timp ce canabisul inhalat a contribuit la creșterea per total a acestui număr, așa-numitele „edibles” („comestibile”), produse alimentare care utilizează extract de canabis au fost răspunzătoare pentru înmulțirea cazurilor ajunse la urgență cu probleme psihiatrice și cardiovasculare.

În perioada 2012-2016 Spitalul universitar din Colorado a înregistrat un număr de 9,973 de cazuri legate de consumul de canabis care au avut nevoie de intervenția serviciului de urgență, constatându-se triplarea numărului de cazuri după 2014. Multe din cazuri au prezentat simptome noi, care nu corespundeau cu niciun model cunoscut de efecte ale consumului de canabis, mai ales în cazul consumului de „comestibile”, acestea fiind cauza a 10,7% din cazuri ajunse la urgență, deși consumul acestora este estimat doar la 0,32% din canabisul vândut în Colorado. Spre deosebire de canabisul inhalat, unde nu s-au înregistrat decese, consumul „comestibilelor” se face răspunzător de mai multe decese.

Dr. G. Sam Wang, toxicolog și medic la secția de urgență a Spitalului Pediatric din Colorado a declarat la CNN că efectul asuspra organismului al canabisului din „comestibile” este diferit față de cel al canabisului inhalat, deoarece are un efect mai lent, însă cu o durată mai lungă. Copiii sunt foarte expuși la „comestibile”, nefăcând diferența într-un produs alimentar normal și unul care conține extract de canabis. Sunt numeroase cazurile când copiii au consumat în mod accidental astfel de produse care erau destinate consumului pentru recreere al adulților.

Cu toate acestea, Colorado este unul din numeroasele state americane în care consumul de marijuana are un grad de acceptare ridicat. Industria canabisului este în plină dezvoltare în SUA. De exemplu, în California, după legalizarea consumului în 2017 în orașe ca Los Angeles sau West Hollywood urmează să apară zone speciale cu saloane și baruri dedicate consumului de canabis, primăriile primind și aprobând deja multe solicitări în acest sens.  A apărut chiar și o campanie de corectitudine politică susținută de industria canabisului în ceea ce privește referirile la consumul de marijuana. De exemplu, se consideră „jignitoare” denumirile clasice ale marijuanei cum ar fi „pot” (iarbă).

Sursă: dailywire.com

Expert antidrog: Lejeritatea cu care se vorbește despre droguri face tot mai mulți adolescenți să le consume

Statele Unite recunosc Inaltimile Golan ca teritoriu israelian

Statele Unite recunosc Inaltimile Golan ca teritoriu israelian. Trump a scris pe Twitter: „Dupa 52 de ani, este timpul ca Statele Unite sa recunoasca pe deplin suveranitatea Israelului asupra Inaltimilor Golan, care sunt de o importanta strategica si de securitate cruciala pentru statul Israel si stabilitatea regionala.” Israelul a recucerit Inaltimile Golan dupa ce Siria si alte tari arabe l-au invadat in 1967, cand a avut loc Razboiul de Sase Zile. De la izbucnirea Razboiului Civil in Siria, Inaltimile Golan au devenit de o importanta si mai critica pentru securitatea Israelului impotriva fortelor sprijinite de Iran in regiune. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus ca decizia presedintelui este un miracol de Purim.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9883

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 767 – martie 2019. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri

 

https://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel/10350-statele-unite-recunosc-inaltimile-golan-ca-teritoriu-israelian

Avortul – principala cauza a deceselor in 2018

Zilnic, in lume, se fac 100.000 avorturi, ceea ce inseamna ca acestor copii nu li se da niciun drept la viaţa. Potrivit unui site care realizeaza masuratori in timp real in ceea ce priveşte situaţia populaţiei pe glob, in 2018, 23 de procente din totalul sarcinilor inregistrate s-au finalizat prin avort. Avand in vederea gravitatea acestei situaţii, numeroase organizaţii sunt implicate in apararea drepturilor copiilor nenascuţi.

 

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9872

Noi suntem fiinţe umane indiferent de stadiul de dezvoltare in care ne aflam. Inca de la inceputul concepţiei este prezent un nou cod genetic diferit de al mamei, diferit de al tatalui. A declarat Daniela Manta de la Asociaţia M.A.M.A. Arad.

Consilierea femeilor aflate in criza de sarcina este o modalitate de a susţine şi proteja viitoarele mamici.

Femeile care trec prin aceasta criza sunt afectate emoţional, psihic. Noi trebuie sa le intindem o mana de ajutor. E foarte important sa reducem anxietatea, sa stabilim o relaţie cu ele şi sa le ajutam sa exploreze soluţiile. A precizat Daniela Manta de la Asociaţia M.A.M.A. Arad.

Statisticile arata ca in anul 2018 la fiecare 33 de copii nascuţi, alţi 10 au fost avortaţi.

Potrivit cercetatorilor, in momentul avortului fatul simte pericolul.

Cercetatorii au demonstrat ca el deschide guriţa larg, asemenea unui strigat mut. El striga, dar nimeni nu-l aude. Nu ştiu daca aţi visat vreodata ca sunteţi intr-un mare, mare, mare pericol şi incercaţi sa strigaţi, dar nu aveţi glas. Aşa se intampla şi cu ei (cu copiii aflaţi in pericol de a fi avortaţi), dar ştiţi care este diferenţa? Noi traim un vis, ne trezim, şi ei traiesc o reallitate. A aratat Daniela Manta de la Asociaţia M.A.M.A. Arad.

Femeile care au trecut prin trauma avortului se simt vinovate, sunt mai predispuse la depresie, consum de alcool şi droguri. Ele au nevoie de ajutor.

Noi le spunem ca Isus poate ierta orice pacat, chiar şi pacatul avortului. Apoi ele trebuie sa ii ierte pe cei din jurul lor, pe cei care au fost implicaţi in aceasta acţiune pe care ele au facut-o, in alegerea pe care ele au facut-o. Trebuie sa-şi ceara iertare şi sa primeasca iertare de la Dumnezeu. Exista eliberare şi restaurare dupa o trauma post-avort. A spus Daniela Manta de la Asociaţia M.A.M.A. Arad.

In centrele de consiliere, femeile gasesc sprijin si afla ca Dumnezeu este Cel care le intinde o mana, iar ele pot fi vindecate şi eliberate de vinovaţie.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 764 – martie 2019. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri

 

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10341-avortul-principala-cauza-a-deceselor-in-2018

Zeci de oameni ucisi intr-un atac terorist armat la doua moschei din Noua Zeelanda

Zeci de oameni au fost ucisi in timpul unui atac terorist armat la doua moschei din Christchurch, Noua Zeelanda.

 

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9879

Dupa un atac terorist planificat cu grija, neozeelandezii incearca sa-si revina dupa cel mai grav masacru din natiunea lor pe timp de pace din ultimii 200 de ani.

Atacul a survenit in timpul rugaciunilor musulmane de vineri, cand moscheile erau pline de inchinatori. Martorii au vazut un om imbracat in negru intrand intr-o mosche din centrul orasului Christchurch pe la ora 13:45, apoi au auzit o multime de impuscaturi. In timp ce oamenii fugeau din moschee, martorii relatau ca vedeau oameni morti peste tot.

Trei oameni au fost arestati, dar pana acum doar unul din suspecti a fost acuzat de crima.

Insula linistita unde locuiesc 5 milioane de oameni a fost socata in timp ce la TV se relata despre acest masacru.

O multime de victime au fost duse de urgenta la spitalele din apropiere.

Aceasta femeie a vazut toata scena cu impuscaturi: „Am vazut si am auzit ceva ce pareau a fi focuri de artificii. Apoi am vazut oameni alergand pe strada si, dintr-odata, totul a devenit extrem de violent.”

Un om care a revendicat atacul a postat pe internet un manifest contra imigrantilor de 74 de pagini. Omul se identifica drept un australian de 28 de ani pe nume Brenton Tarrant. Tot el ar fi transmis in direct pe Facebook atacul.

Musulmanii compun doar 1% din populatia neozeelandeza.

Premierul Jacinda Ardern spunea ca valorile tarii lor nu vor fi clatinate de atacurile mortale de la moschei: „Aceasta e una dintre cele mai negre zile din Noua Zeelanda.”

In manifestul presupusului atacator scrie ca el ar fi luat Noua Zeelanda ca tinta tocmai fiindca e un tinut indepartat si voia sa arate ca imigrantii musulmani nu sunt in siguranta niciunde in lume.

Presedintele Trump a emis o declaratie in care spunea ca America e solidara cu poporul neozeelandez si guvernul sau si sta impotriva acestui act de ura hain.

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 270 – martie 2019. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

 

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10354-zeci-de-oameni-ucisi-intr-un-atac-terorist-armat-la-doua-moschei-din-noua-zeelanda#axzz5jZlxCwFv

Chiar a scris Moise primele cinci carti ale Bibliei? Dovezile sunt clare

De sute de ani, civilizatia vestica e fondata pe adevarurile Bibliei. Ce se intampla insa cand acele adevaruri sunt puse la indoiala de chiar oamenii care ar trebui sa le promoveze? Dupa cum ne relateaza Chris Mitchell, un nou film studiaza dovezile ca Biblia e o carte vrednica de crezare.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=9876

Noul film, Patterns of Evidence: Moses Controversy, abordeaza o dezbatere tot mai frecventa in cadrul facultatilor din zilele noastre.

Controversa Moise se reduce la intrebarea daca Moise chiar a scris primele cinci carti ale Bibliei. Pentru multi crestini, nu exista niciun dubiu, insa imediat ce ti-ai trimis fiul sau fiica la facultate, ei vor auzi o alta poveste acolo.

Producatorul filmului, Timothy Mahoney spune ca aceasta lipsa de intelegere e in voga astazi printre profesorii universitari: „E enorm de mare numarul profesorilor din universitati care nu cred ca Moise a fost autorul primelor cinci carti din Biblie. De fapt, ei spun ca acele carti sunt o literatura buna, dar nu e istorie.”

Mahoney spune ca aici e problema: „Problema e ca daca Isus crede ca Moise a scris primele cinci carti ale Bibliei, chiar Isus spune undeva: Daca ati crede pe Moise, M-ati crede si pe Mine, pentru ca el a scris despre Mine. Dar, daca nu credeti cele scrise de el, cum veti crede cuvintele Mele?

Mahoney a calatorit mii de kilometri si a petrecut ani intregi investigand controversa legata de Moise: „Mi-am dat seama ca, daca Moise n-ar fi existat si n-ar fi scris aceste prime carti din Biblie, acest lucru ar afecta restul Bibliei. Consecintele sunt ca, daca Moise nu e unul din autorii Scripturii, ce ramane e un castel de carti de joc.”

Desi multi eruditi pun la indoiala istoria si arheologia legata de Moise, Mahoney spune ca el poate arata unde ei gresesc: „Acest film va va arata dovezi confirmate de Scripturi cum ca Moise a avut abilitatea sa scrie primele cinci carti ale Bibliei.”

In cultura de azi, in care valorile biblice sunt sub asediu, Mahoney spune ca proiectul sau poate vorbi atat credinciosilor… „Vorbeste de faptul ca Dumnezeu a actionat in istorie, S-a revelat pe Sine de-a lungul timpului si acele revelatii sunt inregistrate in cartile Bibliei.”

… cat si scepticilor. „Acum, daca aveti un membru necredincios in familie si cautati oportunitati sa ii vorbiti din Biblie, acest film e o unealta potrivita fiindca e facut intr-un mod stiintific, avem multe puncte de vedere si, pana la urma, trebuie sa fim in stare sa luam o decizie, dupa ce am auzit mai multe perspective.”

Mahoney spune ca generatia de azi are dubii si pune intrebari grele: „Provocarea din vremea noastra e ca multi tineri spun ca vor sa creada in stiinta si in alte lucruri decat in religie mitologica. Exista insa raspunsuri pentru aceste intrebari si nu trebuie ca fiii si fiicele noastre sa devina sceptici, fiindca exista raspunsuri.”

9. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri ……

 

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/10357-chiar-a-scris-moise-primele-cinci-carti-ale-bibliei-dovezile-sunt-clare#axzz5jZlxCwFv

 II CONDAMNAREA  ROMANI 1:18-3:20 / Dr. Bejamin Cocar

Dr. Benjamin Cocar

Pagina de Teologie este realizată de

 

Dr. Bejamin Cocar,

Profesor Asistent de Biblie şi Teologie la Luther Rice Seminary, Georgia, USA

Pastor al Bisericii Baptiste Eben-Ezer

 II CONDAMNAREA  ROMANI 1:18-3:20

Condamnarea nu este un act de simplă suveranitate. Aceasta este un act al dreptăţii lui Dumnezeu bazat pe sfinţenia Sa, executat prin mânia Sa împotriva vinii meritată a celui condamnat.

Oricine a pierdut un fel de obligaţie sau favoare din partea lui Dumnezeu datorită păcatului persoanei în Adam în mod fundamental, şi datorită păcatului său personal.

  1. Păcătosul raţional / păgânul 1:18-32
  2. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.
  3. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
  4. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;
  5. fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
  6. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;
  7. şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
  8. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
  9. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
  10. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;
  11. tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
  12. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
  13. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
  14. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
  15. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
  16. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Lumea întreagă are nevoie de neprihănirea lui Dumnezeu şi Pavel a explicat această nevoie pas cu pas. Nu este nici o diferenţă între vina omului; toţi sunt vinovaţi, Romani 3:23. Dar există tipuri diferite de păcătoşi.

Primul tip este cel raţional. Mulţi cred că această secţiune se referă exclusiv la neamuri, lumea păgână. Pavel nu foloseşte cuvântul „neamuri” sau „greci”. Lista de păcate este specifică lumii păgâne şi este adevărat că Pavel are pe neamuri în minte, dar secţiunea nu este exclusiv destinată neamurilor.

Mânia lui Dumnezeu este revelată, nu în Evanghelie, ci în faptele experienţei umane. Păcătosul raţional primeşte pedeapsa lui Dumnezeu pentru că:

  1. el a suprimat vocea conştiinţei, v. 18

– prin răutatea sa

– ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu

  1. el a suprimat vocea creaţiei, v. 19-20

– puterea veşnică a lui Dumnezeu

– natura divină a lui Dumnezeu

Şase feluri în care este revelată mânia lui Dumnezeu

(1)            Ei nu l-au slăvit ca Dumnezeu (v. 21)

(2)            Ei nu sunt mulţumitori (v. 21)

(3)            Ei au devenit inutili în gândirea lor (v. 21)

(4)            Ei permit inimilor lor nebune să fie întunecate (v. 21)

(5)            Ei se dau drept înţelepţi (v. 22)

(6)            Ei devin nebuni (v. 22)

(7)            Ei practică idolatria (v. 23)

  1. Cunoştinţa despre Dumnezeu pierdută, v. 21
  2. Ei devin nebuni, v. 22
  3. Ei devin idolatrii, v. 23
  4. Dumnezeu a renunţat la ei, v. 24-25
  5. Ei au devenit pervertiţi din punct de vedere moral, v. 26-27
  6. Ei au devenit pervertiţi din punct de vedere mintal, v. 28-32

  1. Păcătosul moralist / reformat / ipocrit 2:1-16  
  2. Aşa dar, omule, oricine ai fi tu, care, judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri.
  3. Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri, este potrivită cu adevărul.
  4. Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?
  5. Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
  6. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
  7. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
  8. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea;
  9. şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.
  10. Necaz şi strâmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.
  11. Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întâi peste Iudeu, apoi peste Grec.
  12. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului.
  13. Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege.
  14. Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.
  15. Când Neamurile, cu toate că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;
  16. şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.
  17. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Din nou, este destul de clar la ce grup se adresează această secţiune. Unii o iau ca şi când s-ar referi la cei mai superiori din punct de vedere moral dintre neamuri. Cranfield consideră că se adresează evreilor. Pavel se adresează unui alt grup, un alt fel de păcătos, nu neapărat o altă naţionalitate. În privinţa păcătosului raţional, acesta poate fi dintre neamuri cât şi dintre evrei. În această secţiune păcătosul reformat poate fi din ambele grupări, neamuri şi evrei.

Păcătosul reformat cred că:

  1. Dumnezeu există, 2:3
  2. Că Dumnezeu îi va judeca pe cei din Romani 1:18-32, 2:1-2
  3. Va scăpa de judecată bazat pe bunătatea sa, 2:3

Judecata păcătosului reformat:

  1. Conform adevărului, 2:2
  2. Conform faptelor sale, 2:6-10
  3. Conform valorii sale, 2:11-16
  4. Judecata lui Dumnezeu este imparţial de perfectă, 2:11-15
  5. Judecata lui Dumnezeu este devastatoare, 2:16

  1. Păcătosul religios / evreu 2:17-3:8

Aici pentru prima dată se indică faptul că se face adresarea către evreul tipic. Persoana către care se adresează se bazează pe un sistem religios, şi evreii aveau un sistem religios definit. Şi acesta era un sistem bun. Păcătosul religios nu nega existenţa lui Dumnezeu drept păcătos raţional, şi nici nu se aşteaptă să scape de judecata lui Dumnezeu. El crede că prin lucrările legii poate fi justificat.

  1. Ortodoxia religioasă examinată
  2. Tu, care te numeşti Iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
  3. care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
  4. tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
  5. povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului;
  6. tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi” furi?
  7. Tu care zici: „Să nu preacurveşti” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
  8. Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
  9. Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” după cum este scris.
  10. Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
  11. Dacă deci, cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
  12. Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, cu toate că ai slova Legii şi tăierea împrejur?
  13. Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.
  14. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

– accesul unei persoane faţă de adevăr, 2:17-20

– responsabilitatea unei persoane faţă de adevăr, 2:21-24

  1. Ritualurile religioase examinate, 2:25-29

– valoarea limitată a ritualurilor, 2:25-27

– valoarea fără limită a realităţii, 2:28-29

  1. Gândirea păcătosului religios, 3:1-8

1.Care este, deci, întâietatea Iudeului sau care este folosul tăierii împrejur?

  1. Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
  2. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
  3. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.”
  4. Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? Vorbesc în felul omului.
  5. Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
  6. Şi dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
  7. Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Osânda acestor oameni este dreaptă.

– două întrebări, 3:1

  1. care este avantajul de a fi un evreu?
  2. Ce valoare există în circumcizie?

– răspunsul

  1. Întreaga lume este vinovată, 3:9-20
  2. Ce urmează atunci? suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat,
  3. după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
  4. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
  5. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
  6. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
  7. gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
  8. au picioarele grabnice să verse sânge;
  9. prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
  10. nu cunosc calea păcii;
  11. frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
  12. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
  13. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.

Această secţiune este un sumar al celor trei tipuri de păcătoşi descrişi până acum. Fiecare dintre ei au fost judecaţi şi au fost găsiţi vinovaţi. Acum omenirea în mare este chemată la bara de judecată a lui Dumnezeu pentru a auzi punerea sub acuzare împotriva omenirii. Toţi sunt pierduţi. Nu este nici unul neprihănit. Nici un singur membru din rasa ruinată a lui Adam nu este exceptat; acuzarea este dominantă, comprehensivă şi atotcuprinzătoare.

  1. Universalitatea păcatului uman, 3:9-12
  2. aspectul rasial
  3. aspectul religios

–         oamenii sunt nelegiuiţi

–         oamenii sunt iraţionali

–         oamenii sunt indiferenţi

–         oamenii sunt nepocăiţi

  1. Vina păcatului uman, 3:13-18
  2. vorbirea omului
  3. căile omului

Culpabilitatea păcatului uman, 3:19-20

  1. condiţia omului este disperată
  2. cazul omului este disperat

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_ian06.htm

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă – de Gary D. Myers.

download

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă – de Gary D. Myers.

Retragerea Baptiştilor Sudici din Alianţa Mondială Baptistă

Poziţia Batiştilor Sudici faţă de BWA de neschimbat la strigătul mondial
de Greg Warner

NASHVILLE (ABP) – În ciuda rugăminţilor numeroşilor lideri baptişti din lume, există o şansă mică ca liderii Baptişti Sudici să-şi schimbe sau să-şi amâne planul lor de a retrage Convenţia Baptistă Sudică (SBC) din Alianţa Mondială Baptistă (BWA), comunitate internaţională veche de 99 ani ce i-a ajutat să se formeze.

Morris Chapman, preşedintele Comitetului Execitiv al SBC şi al comitetului de studiu care a propus ruperea alianţei, a refuzat să prezică dacă cei 9 membrii ai comitetului se vor răzgândii. „Voi ridica problema la o discuţie în cadrul unei conferinţe cu comitetul ce va avea loc în următoarele două săptămâni,” a declarat pentru Associated Baptist Press într-un interviu prin e-mail pe 15 Ianuarie. Dar, a adăugat Chapman, „din poziţia pe care am luat-o va fi foarte dificil să amânăm sau să ne retragem propunerea.”

În câteva e-mailuri către lideri BWA de peste ocean, Chapman a reiterat intenţia comitetului de a folosi banii trimişi de SBC către BWA – recent suma de 450 000 $ – pentru a forma o organizaţie alternativă în frunte cu SBC care va fi condusă de Comitetul Executiv.

Alţi câţiva membrii ai comitetului de studiu – incluzând preşedinţii pe denominaţiuni Paige Patterson şi Jimmy Draper – nu au putut fi contactaţi pentru comentarii. Propunerea comitetului va fi prezentată Comitetului Executiv al SBC in Februarie şi dacă este aprobată, va fi prezentată şi Convenţiei Baptiştilor Sudici din Iunie.

Propunerea comitetului de studiu din 17 Decembrie a produs obiecţii imediate de la Baptiştii de pe cele 6 continente, incluzând lideri din Indonesia, Australia, Africa de Sud, Cile, Sri Lanka, România, Rusia şi Norvegia.

Chapman a luat cunoştinţă de critici, de asemenea şi de sprijin, dar a spus că comitetul nu se va grăbi în a oferii un răspuns.  „Trebuie să aştept destul de mult pentru a oferii ocazia tuturor celor care doresc să scrie să o facă, pentru ca orice evaluare va face comitetul să fie bazată pe o bună secţiune de răspunsuri pro şi contra,” a declarat pentru ABP. „…Mă simt obligat să tratez întreaga problemă cât se poate de serios. Aceasta înseamnă să trăiesc cu criticile conducerii Baptiştilor Sudici până când vom avea ceva de spus care să fi fost bine gândit înainte a-l face public.”

Liderii Baptişti Mondiali protestează atât împotriva retragerii planificate a SBC cât şi acuzaţiilor de liberalism despre care SBC afirmă că ar justifica acţiunea luată.  „Noi declarăm de neacceptat acuzaţiile de liberalism aduse de comitet,” afirmă liderii Baptişi din America Latină în una din declaraţiile cele mai puternice. „Noi deplângem recomandarea acestui comitet,” continuă declaraţia, „şi cerem Comitetului Executiv şi adunării SBC –ului să o respingă categoric, ca această minunată organizaţie să poată rămâne membru BWA şi să se poată continua sprijinul ei financiar.”

Declaraţia oficială a fost semnată de şapte lideri din America Latină, din patru ţări, ce-i includ pe Fausto Aguiar de Vasconcelos din Brazilia, preşedintele uniunii Baptiste din America Latină, şi doi vicepreşedinţi BWA.

O declaraţie similară a fost făcută de alte şase grupuri regionale BWA, Federaţia Baptistă Europeană, care acoperă Europa şi Orientul Mijlociu. Comitetul Executiv al FBE a pledat cu Baptiştii Sudici să păstreze unitatea baptiştilor din toată lumea.  „Realizăm noi cât de mult va fi afectată mărturia noastră în lume când vom încerca să explicăm că suntem grupuri diferite de baptişti care nu pot lucra împreună?” au întrebat liderii europeni. Aceea tendinţă „este antiteza tradiţilor noastre baptiste,” care datorează mult misionarilor baptişti sudici, au spus italienii.

Într-o scrisoare separată către Chapman, Branko Lovrec, un vicepreşedinte BWA din Europa şi ex-preşedinte a Uniunii Baptiste din Croaţia, a spus: „Noi încercăm să dezvoltăm relaţii creştine cu evanghelici similari sau alţi creştini în anumite ţări şi în lume, iar dintr-o dată asemenea veşti cad ca o bombă…Îmi voi petrece timpul în rugăciune că Dumnezeu să intervină şi să rezolve problema ca astfel să nu fim de ruşine în faţa lumii necredincioase, care se va bucura de separarea noastră.”

Chapman, în răspunsul său către Lovrec, a spus că intenţia propunerii SBC nu este să distrugă relaţiile cu Baptişti din lume dar să se relaţioneze cu ei direct nu prin BWA.
„În timp ce Baptiştii Sudici cred cu adevărat că unul dintre obiectivele noastre trebuie să fie promovarea unităţii în trup, vrem de asemenea să ne concentrăm pe alte probleme critice ale bunei creşteri spirituale a fiecărei naţiuni din lume, inclusiv a noastră,” a spus liderul SBC.

Chapman a spus că evanghelizarea în lume este supremă.  „Dorinţa inimii noastre este alocarea fondurilor care mergeau la BWA pentru scopul de a organiza conferinţe în alte ţări, dacă şi când Domnul va călăuzi alţi lideri baptişti să ne invite,” a scris Chapman. „În misiunile noastre, organizaţiile editoriale, seminarii educaţionale, avem o mulţime de oameni pregătiţi să conducă conferinţe într-o varietate de teme, inclusiv studiu biblic, evanghelizare, creşterea bisericii, etc.”

Într-un interviu cu ABP, Chapman a spus „nu a fost discutat nici un plan întâmplător” când comitetul a adoptat propunerea.  „Comitetul de studiu SBC/BWA nu a decis să recomande retragerea din BWA ca o tactică de a atinge o ţintă nedeclarată de schimbare în BWA,” a explicat el. „Recomandarea este o expresie sinceră a concluziilor atinse în unanimitate de comitet. Ultimul lucru dorit este să fim înţeleşi ca deja luând decizia cu privire la recomandare ca un mijloc de discuţii şi concesii.

„Membrii comitetului au luat o decizie bazată pe mai mult de cinci ani de apeluri în diferite moduri către conducerea BWA de a ne asculta îngrijorările,” a continuat el. „Au ascultat dar nu au auzit. Am simţit că nu avem o altă alternativă, de teamă să nu devenim o problemă pentru organizaţie, ceea ce nu vrem să se întâmple. Ca rezultat, din poziţia pe care am luat-o, este foarte dificil să amânăm sau retrage propunerea noastră.”

Propunerea comitetului de studiu sugerează crearea unei noi reţele mondiale de „Creştini evanghelici conservatori”. Unele corpuri baptiste mai conservatoare din jurul lumii şi-au exprimat deja interesul în noua organizaţie condusă de SBC, a spus comitetul, ridicâd posibilitatea competiţiei mondiale a organizaţiilor baptiste.

Dar Baptiştii din America Latină, un grup tradiţional conservativ au declarat că ei se consideră „fraţii mai tineri ai SBC” din cauza lucrării evanghelistice a misionarilor baptişti sudici, dar nu vor să aibă nimic în comun cu noua organizaţie.  „Ne luăm lidertatea să punctăm fraţiilor noştri mai în vârstă că, nu numai că nu vrem – sub nici o circumstanţă – să ne alăturăm efortului de a crea o nouă, paralelă organizaţie faţă de BWA,” a spus liderii. „Ba mai mult respingem categoric această posibilitate.”

Raportul comitetului de studiu SBC, ce a fost întocmit de Paige Patterson, acuză Alinţa Baptistă Mondială de „sprijinirea teologiilor aberante şi periculoase.” – specificând, îndoială în divinitatea biblică, promovarea femeilor ca pastori, şi dejucarea doctrinei mântuirii numai prin Isus.

Raportul de asemenea acuză un teolog german anonim de lepădare faţă de Marea Chemare, porunca lui Isus de a face ucenici din toate popoarele, în timpul întrunirii BWA din 1997.

Ian Chapman, preşedinte la grupului de lucru BWA cu educaţia teologică care a organizat întâlnirea, a spus că acuzaţia este „total falsă.” „Sunt de asemenea întristat de declaraţiile neadevărate cum [comitetul de studiu] s-a aliat împotriva BWA pentru a justifica plecarea SBC-ului.” a declarat Ian Chapman. „În ultimii 10 ani, am slujit ca preşedinte al grupului de lucru în educaţia teologică şi doctrinară şi în comisia cooperării între biserici. Nici măcar o dată în aceşti ani nu am auzit o doctrină centrală a credinţei creştine să fie provocată. Nu am auzit niciodată pe nimeni să se lepede de divinitatea lui Cristos, autoritatea şi inspiraţia Scripturii, mântuirea personală prin Cristos, sau lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos de pe cruce. Acuzaţia de „liberalism” lansată împotriva BWA este total nefondată.”

Denton Lotz, secretarul general al BWA, a fost de acord că organizaţia – ce numără 43 de milioane de baptişti în lume – nu este liberală. „ De fapt teologii au demonstrat exact opusul, că BWA a este mai evanghelică ca niciodată,” a spus într-un editorial pe pagina web a BWA.

Între timp, câţiva lideri BWA – inclusiv preşedintele Billy Kim al Coreei de Sud- insistă că de fapt retragerea SBC este răspunsul nu statutului teologic al BWA dar permisiunii de membralitate a Comunităţii Baptiste Cooperative. CBC, care s-a desprins din SBC în 1991 după confruntarea cu acuzaţii similare de liberalism din partea SBC, a fost admisă în BWA în 2003 după un proces de 3 ani la obiecţiile reprezentanţiilor baptiştilor Sudici.

„Totuşi CBC nu este menţionată în documentul SBC ce subliniază motivul retragerii,” a adăugat Lotz. „Dintr-odată sunt făcute multe acuzaţii dar CBC nu este menţionată. Şi totuţi la Rio, liderii SBC au venit la noi spunând, – dacă ei (CBC) vin noi plecăm!”

În ciuda sprijinului masiv de la lideri din lume, Lotz a declarat către ABP că o acţiune oficială sau protest din partea organizaţiei cu baza în Virginia este puţin posibilă înainte ca Comitetul Executiv să se întrunească pe 16 Februarie. Comitetul executiv al BWA nu se va întâlnii decât în Martie, a spus el, iar o întâlnire specială e de neacceptat.

Atât Lotz cât şi Kim vor vorbi la o întâlnire în sprijinul Alianţei Baptiste Mondiale în 27 ianuarie la First Baptist Church în Plano, Texas.

Liderii BWA, au răspuns de asemenea la acuzaţiile comitetului SBC că Baptist World Aid, ramura de asistenţă şi dezvoltare, finanţează „afaceri îndoielnice”. „Fondurile sunt împărţite sub călăuziri atente cu înalte standarde de contabilitate şi cu mare grijă.”

„Că unele comunităţi baptiste sunt nemulţumite de BWAid sunt veşti pentru noi,” a spus Ricker, „ne pare rău că nu ni se vorbeşte despre asta, inclusiv de către mulţi din membrii SBC care au slujit de-a lungul anilor în conducerea BWA şi a comitetului executiv. Scriptura ne spune să mergem direct, nu prin poşta naşională şi internaţională.”

https://www.voxdeibaptist.org/Prezbiterii_in_bisericile_Baptiste.htm

ŞILO

download

ŞILO. În conformitate cu Judecători 21:19, Silo este situat „la nord de Betel, la est de drumul care duce de la Betel în sus spre Sihem, şi la sud de Lebona”. Aceasta îl identifică cu Seilun-ul modern, o localitate în ruine pe un deal la vreo 14 km N de Betel (Beitin) şi la 5 km SE de el-Lubban. Zona a fost excavată de expediţii daneze în 1926-1929 şi 1932, şi s-au găsit mărturii ale ocupării acestei zone din vremea Epocii de bronz (cca. 2100-1600 î.Cr.) după care a urmat o perioadă de tăcere până în 1200 î.Cr. când a fost descoperită o perioadă de activitate extinsă a până prin 1050 î.Cr. Aproximativ în această perioadă unele părţi ale oraşului au fost distruse, probabil de către filisteni. Nu s-a găsit nici o urmă al unui templu israelit din această perioadă de ocupaţie.

Conform relatărilor biblice, Silo este locul unde a fost aşezat cortul întâlnirii în zilele timpurii ale cuceririi Canaanului (Iosua 18:1), şi a fost sanctuarul principal al israeliţilor în perioada judecătorilor (Judecători 18:31). Acesta a fost locul unde se ţineau festivităţile anuale ale dansului în vii, probabil Sărbătoarea strângerii roadelor (Exod 23:16), care odinioară le-a dat bărbaţilor din seminţia lui Beniamin prilejul să îşi aleagă neveste (Judecători 21:19 ş.urm.), şi, această sărbătoare s-a transformat probabil în sărbătoarea anuală de pelerinaj la care aveau să participe ulterior părinţii lui Samuel (1 Samuel 1:9). Pe vremea lui Eli şi a fiilor săi, sanctuarul a devenit o structură bine întemeiată pentru o închinare centralizată, iar cortul lui Iosua a fost înlocuit cu un templu (hekal) cu uşă şi stâlpi de uşă (1 Samuel 1:9). Cu toate că Scriptura nu se referă în mod direct la distrugerea acestui loc, este posibil din dovezile arheologice ca ea să fi avut loc, şi acest lucru ar fi în acord cu referinţele la Silo ca un exemplu al judecăţii lui Dumnezeu asupra nelegiuirii oamenilor (Psalmul 78:60; Ieremia 7:12, 14; 26:6, 9). Pe de altă parte, Ahia, şilonitul, este menţionat în 1 Împăraţi 11:29; 14:2, iar alţi locuitori ai acestui loc sunt menţionaţi în Ieremia 41:5. Se pare că oamenii au continuat să locuiască în acest loc, într-un număr mai redus, totuşi, până după anii 1050 î.Cr., însă preoţia s-a transferat la Nob (1 Samuel 22:11; cf. 14:3) iar Şilo a încetat de a mai fi un centru religios.

O referinţă de o deosebită dificultate găseşte în Geneza 49:10: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo.” În ebr.’ad ki-yabo siloh poate fi tradus în mai multe feluri, (i) ca şi în VR, considerând Şilo ca titlu mesianic, (ii) în conformitate cu VRmg., „până va veni el la Şilo”, subiectul fiind Iuda, iar împlinirea în adunarea lui Israel la Şilo în Iosua 18:1, când seminţia lui Iuda a cedat cu nobleţe locul important pe care l-a deţinut atâta vreme. (iii) Înlocuind pe siloh cu selloh şi folosind traducerea LXX („până când ceea ce este a lui va veni”, adică „lucrurile pregătite pentru el”, o vagă speranţă mesianică. (iv) Înlocuind pe siloh cu say lo, ca şi în NEB, „atâta vreme cât i se plăteşte tribut”. (v) Urmând o variantă din LXX, „până va veni el căruia îi aparţine” (VSR), nu este clar „ce aparţine” (Onkelos afirmă că se face o referire la împărăţie).

Ultima dintre aceste variante a fost în general favorizată de către părinţii Bisericii, iar prima se pare că nu a fost susţinută până în sec.al 16-lea cu excepţia unui pasaj mai îndoielnic din Talmud. Împotriva interpretării (i) este în primul rând unicitatea ei: în nici un alt loc nu este folosit Şilo ca şi un titlu pentru Mesia, iar NT nu recunoaşte aceasta ca o prorocie. Dacă ar fi fost privit ca un titlu ar fi trebui să însemne ceva asemănător cu „dătătorul de pace”, însă această interpretare nu este prea naturală din punct de vedere lingvistic. Interpretarea (ii) este plauzibilă, însă aceasta se potriveşte foarte puţin cu ceea ce cunoaştem noi despre istoria ulterioară a lui Iuda; şi nici nu este obişnuit ca o binecuvântare patriarhală să aibă o astfel de limită temporală. O variantă pentru a trece de această obiecţie „atâta vreme cât vin oamenii la Şilo”, adică „în veci”, însă ea forţează versiunea ebr. Interpretările (iii), (iv) şi (v) implică o schimbare minoră, iar traducerile lasă mult spaţiu imaginaţiei fiecăruia, însă Ezechiel 21:27 (v. 32 în ebr.) arată că o construcţie similară este posibilă; într-adevăr, Ezechiel 21:27 este probabil un ecou intenţionat şi o interpretare a versetului Geneza 49:10. Folosirea lui se- pentru particula relativă este, totuşi, privită în mod normal ca şi târzie (însă cf. Judecători 5:7).

Pentru analizarea altor interpretări posibile, vezi în special comentariile lui J. Skinner şi E. A. Speiser; o teorie interesantă de J. Lindblom este găsită în VT Supp. 1 (= Congress Volume, 1953), p. 78-87. Pentru informaţii arheologice, vezi W. F. Albright în BASOR 9, 1923, p. 10 ş.urm.; H. Kjaer în PEQ 63, 1931, p. 71-88; M. L. Buhl şi S. Hom-Nielsen,Shiloh…: The Pre-Hellenistic Remains, 1969.

J.B.Tr.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/silo.html

PERICOLUL MIȘCĂRII CARISMATICE

download

Apărută în mediul evanghelic, mișcarea carismatică s-a extins în mai toate mediile și denominațiile creștine și a devenit în cele din urmă podul ecumenismului modern.

În aparență, valorile carismatice se suprapun celor penticostale. Doar în aparență!

Cei ce mă cunosc știu că sunt născut penticostal, crescut penticostal și ireversibil penticostal. Dar exagerările, infatuările și ereziile acestui curent mă indispun profund.

Pornind de la faptul că biserica pe care o păstoresc crede și practică stăruința pentru botezul cu Duhul Sfânt, vorbirea în alte limbi și darurile spirituale, iată ce am de reproșat carismaticilor (liderilor și celor care-i urmează):

1. Emanciparea experiențelor în detrimentul cunoașterii Scripturilor! Chiar și atunci când se folosesc de Biblie, este doar pentru a glorifica experiența, relația și privilegiile credinței, nu responsabilitățile credinciosului și frica de Domnul!

2. Concentrarea obsesivă a experienței creștine în clișee: „proclam”, „rostesc”, „declar”, „leg”, „dezleg”…

Nu elimin total posibilitatea unor astfel de exprimări, dar nu le pot accepta ca pe niște descântece oarbe – vedem unde se nimeresc!

În mod normal, aceste decretări ar trebui să abordeze situații specifice: mortul cutare, demonizatul cutare, ologul cutare, mutul, orbul ș.a.m.d.

Așa a procedat Domnul și la fel Apostolii! De ce? Pentru că astfel impactul Evangheliei este maxim: atunci când rezultatul este aplicabil, verificabil (vizibil, palpabil) și incontestabil.

Nu mai vorbim de exaltările de identitate: „ești biruitor”, „ești relevant”, „ești special”… sau atenționările cu privire la rostirile credinței șiîmpotrivirea față de realitățile obiective dar care nu ne sunt pe plac.

Repet, accept momente în care aceste clișee sunt dictate de prezența și puterea Duhului Sfânt, dar nu atunci când sunt poezii învățate pe de rost și de cele mai multe ori prost traduse de la mentorii americani, inventatorii de drept și tartorii zicerilor și prezicerilor.

Această teologie a imitării – în cel mai blând caz (adică joaca de-a Dumnezeu) – sau – în cel mai rău caz – îndumnezeirii este o flagrantă răstălmăcire și confuzie între accesul la Cuvântul inspirat și Cel Creator!

3. Senzualizarea relației cu Domnul…

Unele exprimări ale îndrăgostirii sunt de-a dreptul jenante pentru că nu sunt inspirate din cunoașterea de Dumnezeu ci din repertoriul trivial al romantismului revoluționar de tip 60.

Dezgustător…

4. Selectivismul cronic în ce privește doctrinele morale, lipsa de interes aproape totală pentru „amănuntele” comportamentale și încurajarea unor manifestări ieșite din normele minime ale demnității umane (căzutul pe spate mi se pare cel mai grotesc), greu de digerat până și de un penticostal care practică și crede în stăruință!…

Rugăciunile sunt poruncite, muzica este ori gemută ori mugită, predicile sunt axate pe slava și premierea noastră cu derogările de rigoare („relație, nu religie”, „Domnul urăște păcatul dar iubește pe păcătos”, „inima contează, restul nu”, „nu contează ce-ai făcut…”), pe beneficiile noastre pământești și de la bine la mai bine către cele cerești.

Este deja notoriu dezgustul cosmic al carismaticilor față de sărăcie, boală și necaz.

5. Desconsiderarea tuturor formelor și tradițiilor testate în timp și desacralizarea adunărilor bisericii.

Sunt multe altele, nu mi-am propus să le spun eu pe toate și nici pe toate o dată, dar deocamdată atât…

https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2018/01/04/pericolul-miscarii-carismatice/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/pericolul-miscarii-carismatice/

Povestea unei fetite ce a fost sclava pentru o familie de tigani …

Iata ce aflam din articolul Povestea Cenușăresei în 2012. O fetiță a fost sclavă pentru o familie de țigani:

Situație greu de imaginat . O familie română de țigani a fost închisă, azi noapte, pentru că a adus o fetiță româncă în Marea Britanie și a folosit-o, o bună perioadă, ca pe o sclavă.

Ea a fost salvată, în momentul în care un bărbat de 53 de ani, ținut, de asemenea, captiv în casa familiei, a reușit să scape și a povestit poliției londoneze despre cazul „Cenușăresei”, așa cum o numea el pe fetiță.

Mare le-a fost uimirea polițiștilor când au găsit fata de șapte ani trâind în casa familiei ca o sclavă. Îmbrăcată cu haine sărăcăcioase, fetița a fost obligată să doarmă pe podea și a fost bătută „ca pe un covor”.

În momentul în care au gasit-o, fetița nu a putut să numere până la zece în limba maternă.

În schimb, cei opt copii ai familiei purtau haine în pas cu moda și le era permis să meargă la școală, atunci când nu lucrau pentru părinții lor ca hoți și cerșetori.

Familia a folosit banii pentru a-și cumpăra palate în România.

Ieri, Aurel Ilie Zlatea în vârstă de 45 de ani și soția sa Alexandra Oaie, 44 de ani, împreună cu cei doi fii Marian Neamu și Florin Zlatea au fost închiși pentru o serie de infracțiuni.

Fii celor doi au bătut și violat un om al străzii în Noaptea de Anul Nou pentru că le-a cerut de mâncare, informează Daily Mail.

Membrii familiei își susțin nevinovăția

Toți membrii familiei susțin că sunt nevinovați. Cu toate acestea ei au fost condamnați la un proces de șase săptămâni.

Judecătorul Barnes le-a spun: „I-ați furat copilăria acestei fete inocente prin neglijența și cruzimea voastră. Îmi pot imagina doar că scopul a fost să o transformați în sclava familie voastre. Nu există nicio dovadă că ați fi îngrijit-o în vreun fel.

Ea a dormit pe podea, nu a avut încălțări ci doar niște haine sărăcăcioae. A spălat, a gătit și a făct curat pentru voi și a fost descrisă ca o Cenușăreasă, în timp ce copii voștri au avut haine la modă și au mers la școală. Nimeni nu a avut timp și pentru ea”, a spus judecătorul.

Judecătorul Barnes a mai spus Curții că, Alexandra Oaie a fost „rece, cinică și manipulatoare” și din cauza firii ei „crude” fetița a dus o viața de sclavă.

Fetița, acum în vârstă de opt ani se află într-un centru de plasament din Marea Britanie. La câteva săptâmâni după ce a fost salvată a beneficiat de asistență stomatologică de urgență. Ulterior, ea a învățat să numere și acum poate citi și vorbi fluent în limba engleză.

Aurel Zlatea a fost închis pentru 9 ani și jumătate, soția lui pentru nouă ani, iar Marian și Florin, fii acestora, vor pentrece următorii 13, respectiv 9 ani, în închisoare.

Ei ar trebui să fie deportați în România, însă până în momentul de fața nu există nicio garanție că acest lucru va avea loc.

Ceilalți copii ai familiei sunt crescuți de rudele din România

SISROM – Serviciul de Informatii si Siguranta al Romilor

Cum si cand a fost inlocuit termenul de „tigan” cu cel de „rom”? Ce s-a urmarit?

Cat de jos poti cobori ca specie? VIDEO: Tigani jefuiesc victima unui accident de circulatie …

Marea Britanie: SCLAVI LA TIGANI – acoperiti cu propriile excremente, subnutriti, pusi la munci inumane – 24 de persoane (17 britanici, un roman, doi rusi si trei polonezi)

Video: TIGANII, INCOTRO? O avocata batuta de tigani in plina strada

VIDEO: “Gypsy Child Thieves”

Lista nasilor membrilor CLANULUI TIGANESC Mondialu’, exemplu clar al legaturii stranse dintre LUMEA INTERLOPA si ADMINISTRATIE

https://wordpress.com/read/blogs/2135918/posts/14832

Pervertirea copiilor ambalată drept educație sexuală: “Între 0-4 ani, trebuie predat despre masturbarea timpurie”

 

Psihologii și adevărații profesori tac îngroziți, iar cei care forțează EDUCAȚIA cu aceste grosolane aberații au mari lacune…!

Tema educației sexuale este readusă la răstimpuri în atenția publică, la noi în tara, de câteva organizații nonguvernamentale care încearcă să o impună în școli și grădinițe insistând că este vorba despre o necesitate, o urgență, așa cum se afirmă în recomandările unei instituții internaționale de prestigiu, Organizația Mondială a Sănătății. Mai departe, se pretinde că în cazul în care se va adopta educația sexuală pentru copii, lipsesc motivele îngrijorărilor, pentru că se vor urma indicațiile din documentul pe care Centrul Federal German de Educație pentru Sănătate (BzgA) l-a elaborat pentru Organizația Mondială a Sănătății, biroul pentru Europa.

Având acum deja 9 ani, documentul produs de Centrul Federal German de Educație pentru Sănătate (BzgA) rămâne unul dintre cele mai stranii planuri de pervertire a educației, apărut cam în același timp cu campania de impunere a educației sexuale din Brazilia condusă de socialiștii din PT (Partidul Muncitorilor). Numai că în țara latinoamericană a apărut o reacție foarte puternică din partea societății, reacție care a întărit mișcarea conservatoare braziliană cu numărul mare de părinți alarmați de ce li se pregătea copiilor în școli. Fiind vorba de îndoctrinarea sexuală copiilor de de la 7 la 12 ani, scandalul care a ieșit a fost imens. Jair Bolsonaro, actualul președinte al Braziliei, membru al parlamentului la acea vreme, a explicat repetat atunci în congres și în presă că materialele prezentate copiilor sunt absolut nepotrivite, indecente, făcute pentru a-i atrage să experimenteze homosexualitatea și nu pentru a cunoaște și înțelege viața sexuală. În fața valului public de indignare, programul de introducere a educației sexuale în Brazilia a fost până la urmă sistat.

Documentul biroului european al Organizației Mondiale a Sănătății, pretinde că abordează „holistic” sexualitatea și face referire la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și prevenirea sarcinilor la adolescente doar ca ținte secundare ale educației sexuale, cel mai important obiectiv fiind „îmbunătățirea calității vieții” prin informarea și dezvoltarea atitudinilor și abilităților pentru a se ajunge la o viață de o calitate mai bună. Iar aceste abilități sunt descrise destul de explicit în documentul european produs de echipe de specialiști care pretind să abordeze științific problema educației sexuale urmând fazele, etapele dezvoltării umane, începând de la naștere. Termeni ai teoriilor de mult contestate ale lui Freud sunt folosiți alături de cei incontestabili ai teoriilor fazelor dezvoltării ale lui Piaget.

Continue reading I L D 

https://wordpress.com/read/feeds/7685363/posts/2222893625

Legile privind parteneriatul civil intre persoanele de acelasi sex au primit aviz negativ din partea Guvernului

Legile privind parteneriatul civil intre persoanele de acelasi sex au primit aviz negativ din partea Guvernului
Executivul a avizat negativ proiectele de lege care prevăd că persoanele de același sex pot încheia în fața notarului sau la starea civilă un parteneriat civil în scopul organizării, respinse de Senat, motivând că parteneriatul civil nu este reglementat la nivelul UE.
„Considerentele conform cărora «Relațiile de cuplu consensuale, protejate prin parteneriat civil, sunt o realitate de fapt recunoscută juridic în legislația majorității statelor membre ale Uniunii Europene: Andora, Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria» sunt irelevante întrucât parteneriatul civil ține de un domeniu care, cel puțin deocamdată, nu este supus reglementării la nivelul Uniunii Europene, fiecare stat membru având libertatea de opțiune în privința unei astfel de reglementări”, arată reprezentanții Guvernului, în punctul de vedere pe cele două proiecte de lege, obținut de agenția Mediafax.
Executivul mai arată că „prin adoptarea Codului civil, Parlamentul și-a exprimat deja opțiunea de politică legislativă în materia relațiilor de familie, reglementând ca unica formă de conviețuire recunoscută, căsătoria între persoane de sexe diferite”. De asemenea Guvernul Executivul susține că prevederile juridice europene și internaționale consacră principiul căsătoriei, nu cel al parteneriatului civil.
„ Precizăm faptul că numeroase prevederi ale actelor juridice europene și internaționale consacră principiul căsătoriei și nu pe cel al parteneriatului civil, această realitate fiind recunoscută de Declarația Universală a Drepturilor Omului1, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și alte norme europene și internaționale referitoare la drepturile omului. Mai mult, la pct 4. 40 din Decizia Curții Constituționale nr. 580/20165 se stabilește faptul că art. 48 din Constituție consacră și protejează dreptul la căsătorie și relațiile de familie rezultând din căsătorie, distinct la dreptul la viață familială/respectarea și ocrotirea vieții familiale, cu un conținut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26 din Constituția României”, potrivit sursei citate.
Executivul menționează dispozițiile din Codul civil care reglementează căsătoria și familia, precizând că „din punct de vedere al dreptului european, reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerință europeană, ci cade exclusiv sub incidența reglementărilor naționale ale statelor membre”.
„Menționăm că, potrivit dispozițiilor art. 258 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată cu modificările și completările ulterioare, «(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor. (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului. (3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei, precum și dezvoltarea și consolidarea familiei. (4) În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie». Din punct de vedere al dreptului european, reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerință europeană, ci cade exclusiv sub incidența reglementărilor naționale ale statelor membre”, conform sursei citate.
Reprezentanții Guvernului mai spun că, cele două proiecte privind parteneriatul civil implică cheltuieli suplimentare din bugetul asigurărilor sociale de stat. „În cazul parteneriatului civil deschis persoanelor de sex diferit, obligația de întreținere a copiilor proveniți dintr-o astfel de relație este preluată de asigurările sociale sub forma pensiei de urmaș, pe când în cazul copiilor proveniți din afara relației de parteneriat, obligația de întreținere este recunoscută doar în raport cu părintele decedat. În cazul decesului unuia dintre partenerii aflați într-o relație de parteneriat civil asigurările sociale nu pot prelua obligația de întreținere prin acordarea unei pensii de urmaș din sistemul public. De asemenea, menționăm faptul că în expunerile de motive se precizează că măsurile propuse nu implică alocare de resurse suplimentare de la bugetul de stat, fără a se face referire la impactul asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. În același context, menționăm că măsurile propuse implică cheltuieli suplimentare din bugetul asigurărilor sociale de stat, având în vedere faptul că se extinde sfera beneficiarilor de pensie de urmaș prin modificarea condițiilor de eligibilitate la această categorie de pensie”, susține Executivul.
Guvernul mai precizează că Executivul mai precizează că CEDO a statuat „în jurisprudența sa privind adopția de către un partener a copilului celuilalt partener – că nu se poate considera că un cuplu homosexual necăsătorit se află într-o situație juridică similară celei a unui cuplu heterosexual căsătorit (Gas și Dubois c. Franței, hot. din 15 martie 2012, § 68)”.
De asemenea, „potrivit Recomandării CM/Rec(2010)5, cu privire la combaterea discriminării întemeiate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen, adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, la data de 31 martie 2010, în cazul în care legislația națională recunoaște parteneriatele înregistrate între persoane de același sex, statele membre trebuie să încerce să se asigure că statutul lor juridic, precum și drepturile și obligațiile acestora, sunt echivalente celor ale cuplurilor heterosexuale aflate într-o situație comparabilă (pct. 24)”, mai arată sursa citată.
Prin urmare, Guvernul nu susține adoptarea inițiativelor legislative privind parteneriatul civil.
Senatul a respins, pe 18 martie, două proiecte de lege care prevedeau că persoanele de același sex puteau încheia în fața notarului sau la Starea civilă un parteneriat civil în scopul organizării vieții comune ca familie. Actele normative arătau drepturile și obligațiile partenerilor.

Un cunoscut gigant fast-food din America, INTERZIS pe Aeroportul din Texas pentru că a făcut donații unor organizații creștine

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE    /   Actualizat: Miercuri, 27 martie 2019, 15:50   

Un cunoscut gigant fast-food din America, INTERZIS pe Aeroportul din Texas pentru că a făcut donații unor organizații creștine

Consiliul municipal din San Antonio  a luat decizia de a interzice gigantului fast-food Chick-fil-A să-și deschidă un spațiu de vânzare a produselor în aeroportul orașului, pe motiv că susține valorile creștine tradiționale, potrivit breitbart.com.
Consilierul municipal Roberto Treviño a introdus recent o moțiune pentru a aproba un document privind reglementarea vânzării unor produse, însă a adăugat o clauză prin care interzice gigantului fast-food să fie inclus pe lista furnizorilor eligibili pentru a deschide un spațiu în aeroportul internațional San Antonio.
„Prin această decizie, Consiliul municipal continuă efortul de a deveni campion al egalității și incluziunii”, a declarat Treviño, potrivit NBC News. San Antonio este un oraș deschis tuturor, iar aici nu-și găsește loc o afacere care promovează comportamentul anti-LGBTQ, a precizat acesta.
Chick-fil-A a fost inițial unul dintre restaurantele  ce urma să fie deschise în aeroport. Decizia consiliului orașului a fost luată însă în urma plângerii unei organizații extremiste, Think Progress, care a denunțat donațiile de 1,8 milioane de dolari pe care gigantul fast-food le-a făcut unor organizații creștine.
În 2012, directorul executiv al Chick-fil-A, Dan Cathy, afirma că progresul Americii în privința drepturilor LQBTQ, în special în ceea ce privește căsătoriile,  Îl va supăra pe Dumnezeu. ”Sper că Dumnezeu va avea milă față de generația noastră, care are atitudinea arogantă de a gândi și a îndrăzni să redefinească căsătoria”, spunea Dan Cathy,
CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/externe/Un-cunoscut-gigant-fast-food-din-America-INTERZIS-pe-Aeroportul-din-Texas-pentru-ca-a-facut-donatii-unor-organizatii-crestine-155183

Marea Britanie refuză să acorde azil unui creștin iranian, motivând că „creștinismul nu este o religie pașnică”.

Potrivit „The Washington Examiner”, Biroul de Lucru al Regatului Unit, care supraveghează imigrația, a respins cererea unui bărbat iranian pentru azil, pe motiv că atunci când acesta susține că creștinismul este o religie „pașnică”, nu vede neconcordanțele dintre Biblie și spusele lui.

Într-o scrisoare de justificare, Biroul a spus că anumite cărți din Biblie, cum ar fi Leviticul, Exodul, Matei sau Apocalipsa, sunt „pline de imagini ale răzbunării, distrugerii, morții și violenței”.

„Aceste exemple nu sunt în concordanță cu afirmația dvs. care să afirme că v-ați convertit la creștinism după ce ați descoperit că crestinismul este o religie „pașnică”, spre deosebire de Islam, care conține violență, furie și răzbunare”, scrie în scrisoare.

Un expert legal a declarat pentru „The Washington Examinator” că această decizie este mai mult anti-azil decât anti-creștină.

„Biroul de lucru a găsit orice motiv pentru a refuza azilul și acest lucru pare a fi un exemplu deosebit de creativ, nefiind neapărat o izbucnire sistemică a sentimentelor anti-creștine din departament”, a spus expertul juridic Conor James.

Într-o declarație pentru „The Washington Examinator”, Becket Adams a declarat că „pare să existe o tendință în Marea Britanie a oficialilor guvernamentali care iau în mod explicit poziții anti-creștine”.

Adams a punctat asupra unei investigații din Marea Britanie, unde poliția cercetează un reporter romano-catolic care se presupune că a „discriminat” o persoană transgender.

„Ceea ce încerc să spun este că: dacă sunteți un creștin care trăiește în Marea Britanie, acum ar fi un moment bun să ne gândim la emigrarea pe tărâmul celor liberi și la casa celor curajoși, unde cea mai mare neplăcere pentru oamenii credincioși sunt o mulțime de opțiuni de închinare”.

Marea Britanie nu este singura țară acuzată că ar avea o agendă anti-creștină. În Suedia , Micael Grenholm declara pentru „The Christian Post” că oficialii guvernului suedez au deportat creștinii care solicită azil, în țări ca Afganistan.

„Autoritățile suedeze își motivează aceste încălcări ale drepturilor omului, susținând că solicitanții de azil nu sunt,creștini „adevărați”, a spus Grenholm.

Voi sunteți sarea pământului | Pastor Vasile Filat

Vasile Filat

Vasile Filat

Ce înseamnă expresia ”voi sunteți sarea pământului”? Ce presupune aceasta? Cum efect putem avea în lume, ca și creștini, dacă suntem sarea pământului? Cum creștinii își pot pierde puterea de a săra?

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU

Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova

Servicii Divine:

Duminică, 14:00 – 16:00

Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune

tel. +373 (68) 060601

https://www.facebook.com/bunavestire….

PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA:

info@precept.md

+373(69)966779

#moldovacrestina #pastorvasilefilat #sareapamintului

https://moldovacrestina.md/voi-sunteti-sarea-pamantului-pastor-vasile-filat/?

 

Transumanism și vase de lut | Metanoia

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV

De ce posibilitatea de a avea un trup care nu cunoaște suferință nu-i o veste bună? Ce vom pierde dacă pierdem șansa de a suferi?

Vrei să devii ucenicul lui Isus Hristos?

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate…”   (Faptele Apostolilor 17:30—31)

https://moldovacrestina.md/transumanism-si-vase-de-lut-metanoia/?

Cum îți îndeplinești slujba? | Studiu Biblic

Moldova Creștină TV

Moldova Creștină TV

Cum se vede slujba pe care o faci în viața ta? Trăiești într-o viață de credincioșie sau te atrage mai mult alte legături care te depărtează de Dumnezeu?

Vezi întreaga lecție aici: https://www.youtube.com/watch?v=tnEXhCRa57
Manualul de studiu biblic ”2 Corinteni” http://precept.md/2016/11/23/faptele-…

Abonează-te la canal pentru a fi la curent cu toate materialele noastre și a primi creștere din Cuvânt:
https://www.youtube.com/channel/UCgYe…

https://moldovacrestina.md/cum-iti-indeplinesti-slujba-studiu-biblic/?utm_source=newsletter-189&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter

Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul: Situaţia unui dialog global promiţător Bradley Nassif, Ph.D.

Octavian C. Obeada - Apologet Baptist

Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul:

Situaţia unui dialog global promiţător  Bradley Nassif, Ph.D.

Introducere

Noiembrie trecut (la data când s-a scris acest articol, primăvara lui 2000, n. tr.) Academia Americană a Religiei a găzduit primul ei Dialog Reunit dintre „Grupul de Studiu Ortodox Răsăritean” şi „Grupul Teologic Evanghelic”. Responsabilul, Robert Jensen de la Princeton University, a rezumat relaţiile lor prin a declara, „Nu cunosc două grupări de creştini care să pună o mai mare provocare asupra unităţii ecumenice decât dialogul dintre Ortodoxia Răsăriteană şi Creştinii Evanghelici. Aceasta sperie minte pentru a concepe cum se face ca astfel de grupări să poată să-şi clădească diferenţele lor pe un singur pod. Ambele au o unitate remarcabilă şi divergenţe remarcabile. Dar aşa cum a spus Isus, ‚Cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile’!”

Scopul acestui articol este de a identificat şi a descrie cele mai importante dialoguri şi schimburi ştiinţifice care au avut loc în lume în ultima decadă între tradiţiile Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului Protestant. Acestea includ lucrarea societăţilor academice, a cercetătorilor individuali, a agenţiilor ecumenice, şi a organizaţiilor misionare. Anteriorii 200 de ani de istorie Ortodox-Evanghelică de dinainte de 1990, şi numărul crescut de pelerinaje personale spre Ortodoxism de către credincioşii Evanghelici din anii recenţi, vor fi atinse într-un fel general mai jos, dar sunt prea numeroase şi complexe pentru a fi trasate într-un anumit detaliu aici. Ca rezultat al acestui studiu din 1990 şi până în prezent, cititorilor sperăm că li se va oferi informaţii proaspete şi vitale asupra unui moment posibil de întorsură în relaţiile Ortodoxe şi Evanghelice din istoria modernă a bisericii.

Relaţiile trecute

Istoria relaţiilor dintre tradiţiile Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului Protestant nu a fost niciodată scrisă. Nu trebuie căutat prea departe pentru a vede că relaţiile lor trecute au fost în mod predominant caracterizate de o istorie negativă lungă de prozelitism, persecuţie, suspiciune reciprocă, ostilitate, frică şi ignoranţă. Prin secolele 19 şi 20 în Orientul Mijlociu, creştinii ortodocşi au fost priviţi ca obiecte de conversie din timpul unei perioade de misiuni prezbiteriene către ţările arabe. Mii de creştini arabi au părăsit bisericile ortodoxe, melkite, şi sirian-iacobite şi s-au alăturat noilor comunităţi fondate de Prezbiterieni. Mai puţin succes au avut misiunile protestante în Rusia şi Grecia. În Rusia, anterior Revoluţiei Comuniste din 1917, „Naţionalismul, ortodoxismul, şi autocraţia” au fost sloganurile slavice ale naţionalismului ortodox care a dezavantajat în mod social şi i-a oprimat pe protestanţii ruşi în numele „Sfintei Rusii”. În Grecia legile civile au fost emise scoţând în afara legii „prozelitismul” din partea misionarilor protestanţi, a căror încălcare era pedepsită prin amenzi şi/sau întemniţare. În tot secolul 20, sute de misionari protestanţi au suferit persecuţie sporadică şi dizgraţie din partea mâinilor legii Ortodoxe Greceşti.

În America, mii de ortodocşi au ajuns pe tărâmurile americane din Siria, Liban, Rusia, Grecia şi alte părţi din Europa în timpul perioadei de imigrare de la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. Spre deosebire de unitatea naţională de care s-au bucurat unii ortodocşi în ţările lor natale, America prezenta acum o nouă provocare externă de pluralism religios. În acest timp biserica nu şi-a luat adio. Generaţiile secunde şi terţe din imigranţii ortodocşi au invadat uşile bisericii în mare datorită lipsei de relevanţă aparentă a bisericii faţă de vieţile lor şi incapacitatea lor de a se ruga liturghia în limba engleză. Un număr dintre aceşti enoriaşi (dificil de a-i număra) s-au alăturat bisericilor protestante după ce au fost (re)convertiţi la Hristos prin evanghelizările prin Cruciadele Billy Graham, Young Life, Campus Crusade for Christ şi ale organizaţii para-bisericeşti, precum şi prin mărturia personală a credincioşilor individuali. În unele cazuri, foşti credincioşi ortodocşi au devenit ostracizaţi din punct de vedere social de către familiile lor după ce au părăsit biserica. Acestea au fost condiţiile generale dintre creştinii ortodocşi şi evanghelici.

Apariţia Dialogului Global

În ultimii zece ani o nouă paradigmă de relaţii ecumenice a început să apară între creştinii ortodocşi şi evanghelici pe nivele populare şi profesionale. Pe nivel popular, mai mulţi evanghelici au început să se alăture Bisericii Ortodoxe din America mai mult decât înainte. Acelaşi lucru a fost adevărat dar într-o extindere mai mică în Marea Britanie. Deşi nici un studiu formal nu a fost făcut pentru a documenta motivele exacte pentru aceste conversaţii, numărul crescând de defecţiuni a atras în mod clar atenţia liderilor ortodocşi şi evanghelici. Dintr-un studiu fugar cele mai importante motive pentru care evanghelicii părăsesc bisericile lor se pare că se datorează foamei crescânde pentru închinarea liturgică, o dorinţă de conectare faţă de creştinismul istoric şi căutare după consensul istoric de adevăr. O sursă estimează că aproximativ 80% dintre cei care se alătură Bisericii Ortodoxe de azi sunt din cadrul de evanghelici sau carismatici precum Campus Crusade for Christ, Young Life, Youth for Christ, părtăşiile Vineyard, Biserica Evanghelică Liberă, denominaţiile Baptiste, Alianţele Cretine şi Misionare şi alte bisericii independente. Restul de 20% provin din marile biserici precum Anglicanismul, Episcopalianismul, Luteranismul, Metodismul şi Prezbiterianismul. Millard Erickson, un teolog evanghelic american important, descrie acest fenomen ca o mişcare mică dar semnificativă care are potenţialul de a avea un impact mare asupra viitorului Evanghelismului. Un număr crescut de persoane, în special studenţii de la colegiu, se întorc către denominaţiile care accentuează Tradiţia, legătura istorică şi liturghia. Am în mite mişcarea de oameni precum Robert Webber şi Walter Dunnettinto Bisericile Episcopale şi Anglicane. Un pas şi mai radical este mişcarea de evanghelici înspre Biserica Ortodoxă Răsăriteană. O chestiune a revistei sale Again prezenta mărturiile recenţilor convertiţi dintre evanghelici către Ortodoxia Răsăriteană. Printre cei mai evidenţi este Franky Schaeffer, fiul lui Francis Schaeffer. Unii, precum Thomas Howard, au fost atraşi de Catolicismul Roman.

Această mişcare este mică, dar este reală şi de o mare influenţă potenţială deoarece include pe tinerii care ar putea fi liderii mişcării evanghelice din anii dinainte. Dacă linia principală de evanghelism nu găseşte căi de a împlini nevoile tinerilor care doresc să se lege cu credinţa istorică şi cu o închinare mult mai formală, tot mai mulţi dintre ei vor părăsi denominaţiile care oferă alternative reala faţă de populara închinare centrată pe experienţă.

Referinţa lui Erickson la Peter Gillquist descrie pe fostul lider Campus Crusade for Christ care a condus circa 1700 de urmaşi în Biserica Ortodoxă Antiohiană în 1987. Restul de 500 din urmaşii său s-au rupt de grup şi au rămas o denominaţie separată numită „Biserica Ortodoxă Evanghelică”. La câţiva ani mai târziu, Franky Schaeffer, fiul lui Francis Schaeffer, s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Greceşti. Deşi Gillquist şi Schaeffer sunt destul de serioşi în chemarea lor pentru ucenicie, prin propria lor admitere nici nu posedă o educaţie teologică substanţială după cum e reflectat în istoriile lor de educaţie şi adesea interpretările prea simplificate ale istoriei şi teologiei bisericii. E demn de notat că în Marea Britanie, Michael Harper, recent s-a convertit la Ortodoxism, ca răspuns la eroziunea doctrinară a Bisericii Anglicane.

Pe lângă aceste tendinţe populare, există o varietate de forumuri profesionale prin care Evanghelicii şi Ortodocşii au început să se angajeze în parte în ultima decadă. Majoritatea sunt centrate asupra stabilirii relaţiilor de prietenie reciproce. Puţin s-au implicat în discuţii substantive de teologie. În următoarele paragrafe voi încerca să documentez şi să afirm lucrarea societăţilor academice şi a organizaţiilor misionare, a cercetătorilor individuali şi a seminariilor şi universităţilor. Făcând astfel sunt sigur că voi fi lăsat aparte pe oameni şi proiecte importante datorită slăbiciunii limitărilor mele. Ceea ce urmează este cel mai bun efort al meu de a localiza pe toţi jucătorii majori, în măsura în care îi pot vedea eu.

Societăţile Academice şi Organizaţiile de Misiune

În ultima decată au exista organizaţii principale care au lucrat asupra dialogului Ortodox-Evanghelic din diferite unghiuri. Nu există relaţii formale între organizaţii din moment ce fiecare s-a format cu propriul ei scop independent de altele. Uneori, totuşi, fiecare complimentează de fapt sau suprapune lucrarea altora. Ca scop primar prima organizaţie se preocupă cu subiectele teologice, a doua cu viaţa bisericii, şi a treia cu atitudinile şi relaţiile practice dintre cele două grupări. În adiţie la aceste organizaţii, voi comenta asupra dialogurilor situaţionale care au fost create pentru o perioadă şi scop limitat, precum şi lucrarea din România unde locuieşte a doua cea mai mare populaţie ortodoxă.

Cel mai serios şi mai susţinut efor de a înţelege domeniile de convergenţă şi divergenţă teologică dintre tradiţiile ortodoxe şi evanghelice care a fost preluat astăzi provine din partea Societăţii pentru Studiul Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului (SSORE), mai degrabă a fi numit curând Institutul pentru Studii al Ortodoxiei Răsăritene şi a Evanghelismului care depinde de fonduri. Acesta este un grup învăţat care a fost fondat în Statele Unite în 1990 de autorul prezent împreună cu alţi cercetători ortodocşi şi evanghelici. Toţi au avut experienţe personale şi pregătire academică în ambele tradiţii în diferite grade. Prin întâlnirile sale anuale şi lucrările nepublicate, SSORE caută să facă pe cele două tradiţii cunoscute şi înţeles în relaţia istoriei ambelor, a doctrinei, închinării şi a spiritualităţii. Astfel slujeşte atât academiei cât şi bisericii. până în 1999, organizaţii s-a întâlnit anual la Billy Graham Center pe campusul de la Wheaton College, şi acum se întâlneşte în regiuni diferite din Statele Unite. Temele trecute ale întâlnirilor anuale au fost: „Prozelitism sau Conversie? Un schimb Ortodox şi Evanghelic” (1991), „Scriptura, Tradiţia şi Autoritatea” (1992), „Mântuirea prin Har” (1993), „Împărăţia lui Dumnezeu şi Rolul Bisericii în Mântuire” (1994), „Rolul Teologiei în Viaţa Spirituală” (1995), şi „În afara Bisericii nu este Mântuire: Un schimb Ortodox şi Evanghelic” (1999). Vorbitorii cheie din America de Nord i-au inclus printre alţii pe teologii ortodocşi Stanley Harakas, Leonid Kishkovsky, Theodore Stylianopoulos, Emmanuel Clapsis, George Liacopoulos, Michael Prokurat şi Edward Rommen; teologii evanghelici au fost J. I. Packer, Thomas Oden, Gerald Bray, Donald Bloesch, Grant Osborne, James Stamoolis, Kent Hill, Thomas Finger, Harold O.J. Brown, Craig Blaising şi Dale Allison. Formatul constă dintr-o singură temă anuală care este adresată de doi vorbitori cheie din ambele părţi, urmat de participarea audienţei şi un sumar de concluzii la care se ajunge la finalul conferinţei.

Scopul SSORE nu este acela de a-i converti pe oamenii dintr-o parte în alta, deşi majoritatea membrilor ar vedea conversia teologică ca o consecinţă legitimă a dialogului. Scopul său principal este de a-i îmbogăţii pe participanţi prin eliminarea falselor bariere care i-a divizat precum şi prin identificarea diferenţelor continue. În cuvintele Statutului, SSORE caută „să promoveze părtăşia şi îmbogăţirea reciprocă printre cercetătorii angajaţi în aceste activităţi, şi de a coordona lucrarea acestor teologi în America de Nord şi peste graniţe”.

Printre membrii sunt incluşi o largă secţiune de intersecţie de denominaţii Evanghelice şi jurisdicţii Ortodoxe. Instituţiile reprezentate de studenţi şi corpul profesoral include Trinity Evangelical Divinity School (IL), Wheaton College, Eastern Nazarene College, Eastern Mennonite Seminary, Southern Baptist Seminary (KY), Dallas Seminary, Fuller Seminary, St. Vladimir’s Orthodox Seminary, Holy Cross Greek Orthodox Seminary, şi alţii. Aprobările Evanghelice şi Ortodoxe ale SSORE au fost conferite de Kenneth Kantzer, J.I. Packer, Ward Gasque, Kent Hill, Bill Bright, Bishop Kallistos (Timothy) Ware, PărinteleStanley Harakas, Părintele John Meyendorff şi Metropolitanul Philip Saliba din Antiochian Orthodox Church, America de Nord.

A doua organizaţie care este dedicată dialogului Ortodox-Evanghelic este Evanghelicii pentru Acordul Orientului Mijlociu (EAOM) bazat în North Park University în Chicago, Illinois. Conform declaraţiei de misiune a sale, „EAOM este o părtăşie neoficială a Creştinilor Evanghelici Nord Americani dedicaţi dialogului care caută acordul reciproc, respect pentru prietenia pentru Creştinii Orientului Mijlociu şi cei din Apus”. O mare parte din lucrarea lor caută să ridice nivelul de conştiinţă dintre evanghelicii din America de Nord şi de a nutri un sens de solidaritate cu creştinii arabi din Orientul Mijlociu. Bisericile care sunt implicate în EAOR includ Prezbiterienii şi alţi Protestanţi din relaţiile lor cu Bisericile Ortodoxe şi Orientale din Egipt, Liban, Siria, Palestina, Iordan, Irak, Sudanul de Sud şi ţările arabe vecine. Prin organizarea de călătorii educaţionale pentru Evanghelicii Americani către Orientul Mijlociu, şi găzduirea de consultaţii în Orientul Mijlociu şi în America de Nord, EAOR făureşte o legătură vitală dintre Răsărit şi Apus. Spre deosebire de SSORE, care se centrează în principal asupra chestiunilor religioase, EAOR se centrează pe realităţile regionale şi pastorale practice ale Bisericilor Ortodoxe din ţările islamice. SSORE şi EAOR se complimentează reciproc în lucrările lor prin explorarea realităţilor doctrinare şi practice ale vieţii de biserică contemporană.

A treia organizaţie este Conciliul Mondial al Bisericilor (CMB). Este larg cunoscut faptul că CMB a fost în existenţă încă de la începutul secolului, dar numai din 1993 acesta a făcut un efort concentrat de a crea o serie de dialoguri dintre comunităţile Ortodox Răsăritene şi Evanghelice. Au existat două evenimente istorice care au încurajat acest loc de întâlnire ecumenic de către CMB. Primul, în 1991, la Adunarea din Canberra a CMB, rugăciunile eretice Trinitariene au fost oferite în timpul sesiunilor plenare în care o femeie păgână „zeiţă spirit” a fost evocată mai degrabă decât Duhul Sfânt al Dumnezeului Triunic. Similare expresii religioase sincretice au avut loc în timpul Adunării şi aceasta a determinat pe Ortodocşi să-şi expună obiecţiile lor. „Observatorii” Evanghelici au răspuns în mod similar, ceea ce în răspuns i-a determinat pe Ortodocşi şi Evanghelici să se noteze reciproc pentru o alianţă potenţial defensivă. La doi ani mai târziu o mână de lideri evanghelici şi reprezentativi bisericeşti din Patriarhatul Evanghelic (adică Biserica Ortodoxă din Constantinopole) s-au adunat în Stuttgart, Germania pentru a discuta posibilitatea ţinerii unei conferinţe unite. Impulsul pentru un dialog Ortodox-Evanghelic a inclus descoperirea reacţionar reciprocă a fiecăruia din Adunarea Canberra al CMB, dar şi căderea recentă a comunismului şi potopul ce a urmat de misionari din vest în ţările fost ortodox ale Rusiei şi a Europei Răsăritene. Tensiunile şi ostilităţile au apărut recent în acele părţi ale lumii între naţionaliştii ortodocşi şi misionarii protestanţi care au operat cu presupunerea că existau puţini credincioşi în acele ţări şi astfel şi-au pus ca parte a sarcinii lor misionare convertirea creştinilor ortodocşi. După Stuttgart, discuţiile şi contactele au continuat, în special în cadrul Comitetului Central al CMB. Eventual, CMB a sponsorizat două dialoguri internaţionale Ortodox-Evanghelice. Primul a fost găzduit de Biserica Ortodox Coptică din Alexandria, Egipt din 10-15 iulie 1995, unde 40 de participanţi s-au adunat din tot globul. Dezbaterile sale au fost publicate în cartea Proclaiming Christ Today (Proclamarea lui Hristos astăzi). Al doilea dialog a fost adunat la Missionsakademie an der Universitat Hamburg, Germania, 30 martie – 4 aprilie 1998, iar dezbaterile sale au fost publicate în cartea Turn to God, Rejoice in Hope! Orthodox-Evangelical Consultation (Întoarcerea la Dumnezeu, Bucurie în Speranţă! Consultarea Ortodox-Evanghelică). Compunerea internaţională a întâlnirii a inclus reprezentanţi din Grecia, Siria, Liban, Egipt, România, Rusia, Bulgaria, Albania, Suedia, Marea Britanie, Statele Unite şi alte ţări. Nici una dintre consultaţii, au fost implicate în ceea ce s-ar putea descrie drept „dialoguri teologice substanţiale”. În schimb, ele ar putea fi mult mai clar caracterizate drept „întâlniri relaţionale” care au fost în principal desemnate să rupă gheaţa şi să nutrească voia bună dintre cele două comunităţi. Planurile pentru o a treia consultare sunt în desfăşurare, ce pot să fie ţinute în Moscova sau în România în anul 2000 (la data scrierii articolului, n. tr.).

În adiţie faţă de aceste eforturi din partea organizaţiilor, alte încercări spre dialog au fost mult mai ocazionale în natură. În Marea Britanie, dialogul dintre Evanghelici şi Ortodocşi este desfăşurat de un grup de studiu sub egida lui ACUTE, comisia teologică a Alianţei Evanghelice a Marii Britanii (cu reacţii din partea altor grupări evanghelice). ACUTE sponsorizează un număr de astfel de grupări care se preocupă cu chestiuni teologice pertinente. Grupul de studiu asupra Ortodoxiei caută să elucideze extinderea convingerilor şi diferenţelor împărtăşite, cu referinţă specială la preocupările circumscripţiilor Evanghelice şi Ortodoxe din Marea Britanie. Grupul se întâlneşte între 1999-2000 pentru discuţii asupra articolelor care tratează materiile de doctrină şi spiritualitate, care vor fi colectate şi editate ca un raport publicat. Acest raport ar trebui să slujească ca un stimul pentru un contact ulterior dintre Evanghelicii şi Ortodocşii din Marea Britanie. Scopul grupului este de a-i introduce pe Evanghelici şi Ortodocşi unul faţă de altul, de a clarifica câteva din neînţelegeri şi lipsa de conştiinţă a crezurilor şi practicilor reciproce. În timp ce ei sunt conştienţi că dezacordurile fundamentale dintre ei pot să rămână, ei sunt convinşi că cel două circumscripţii au multe de învăţat una de la alta. Un cerc mai lard ce cititori adunaţi din bisericile Evanghelice şi Ortodox din Marea Britanie şi din afară vor fi implicaţi în comentarea asupra materialului schiţă din această primăvară (la data scrierii articolului, n. tr.). În Statele Unite, în noiembrie 1999, Academia Americană de Religie (AAR) şi-a ţinut prima sa sesiune reunită între Grupul Teologic Ortodox Răsăritean (GTOR) şi Grupul Teologic Evanghelic (GTE). Având drept co-preşedinte al GTOR pe Anna Williams de la Cambridge University, presupun că în 1998 un astfel de dialog a avut loc în cadrul AAR la următoarea întâlnirea anuală. Dr. Williams şi Comitetul de Organizare al GTOR a acceptat propunere şi a extins o invitaţie către GTE care a fost acceptată în mod entuziast. Sesiunea reunită a fost numită „Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul în Dialog”. Subiectele de discuţie s-au centrat pe înţelegerile charismatice şi ortodoxe ale duhului de tradiţie, închinarea evanghelică şi ortodoxă, şi noţiunea sacramentală de „participare” din Karl Barth şi St. Gregory Palamas. Drept rezultat 100 ce cercetători au frecventat această sesiune. Studenţii şi profesorii de la Duke Divinity School şi Layola University din Chicago şi-au prezentat lucrările urmate de un răspuns din partea profesorului Robert Jensen de la Princeton University. Însăşi existenţa unei astfel de sesiuni în sălile AAR demonstrează relevanţa crescândă a studiilor Ortodox-Evanghelice din America de Nord şi din afară, şi adaugă mărturie ulterioară la faptul că subiectul a crescut acum la punctul de a fi afirmat de cercetătorii de religie ca un obiect legitim de cercetare academică.

România merită atenţia specială în acest articol datorită istoriei sale religioase şi a locului strategic între bisericile ortodoxe.

România conţine cea mai mare populaţie de creştini ortodocşi din lume, fiind a doua după Rusia astăzi. Deşi dificultăţile istorice rămân în domeniile de comunicare şi libertate religioasă dintre credincioşii ortodocşi şi evanghelici din România, paşi mici de progres se fac încet în trezirea erei post-comuniste. Ţara deţine o mare promisiune pentru relaţiile constructive. În prezent, totuşi, „dialogul” din România rămâne slab şi indirect constând mai ales dintr-o conştiinţă crescândă a nevoii de a explora punctele de contact dintre fiecare. Din punct de vedere academic, există mai mulţi studenţi evanghelici din Ortodoxia Românească decât studenţi ortodocşi ai Evanghelismului Românesc. Câţiva dintre propunătorii principali din partea Evanghelică a dialogului românesc îi include pe Silviu Eugen Rogobete care conduce Centrul Areopagus pentru Studii Creştine şi Cultură Contemporană localizat în Timişoara. Parte a misiunii Centrului este de a clădi poduri cu Biserica Ortodoxă Română locală prin dialogul cultural şi religios. Centul este plasat într-o clădire relativ mică cu o bibliotecă, sală de clasă şi spaţiu de birouri. Alţi lideri evanghelici care încearcă dialogul îi includ pe Paul Negruţ (Director al Institutului Biblic Emanuel din Oradea), Emil Bartos (Decanul), şi Danut Manastireanu (World Vision). De partea ortodox sunt Fr. Ion Bria (acum pensionat dar un participant activ în dialogurile ortodox-evanghelice ale CMB), Vasile Mihoc (Profesor de Noul Testament la Universitatea din Sibiu şi Membrul Bordului World Vision România) şi Stelian Tofana (Profesor de Noul Testament la Universitatea din Cluj). O renaştere într-adevăr încântătoare a acestora şi a scrierilor de doctorat despre teologia Ortodoxă sunt în desfăşurare printre studenţii evanghelici români din Biserica Ortodoxă. Scrierile marelui teolog ortodox român, Fr. Dumitru Stăniloae, au devenit un obiect special de interes evanghelic datorită popularităţi lui Stăniloae şi a influenţei trainice din România şi din afară. Dincolo de Stăniloae, interesele evanghelice mai mari au început să cerceteze abordările ortodoxe faţă de Scriptură, autoritate şi soteriologie. Deşi Evanghelicii sunt o minoritate distinctă în România, noul şi creativul interes în Ortodoxism care este în creştere în cadrul generaţiei mai tinere de cercetători – cuplat cu atitudinile schimbate faţă de teologia Evanghelică de un grup mic de lideri ortodocşi – face din România cel mai fertil sol din Europa Răsăriteană pentru creşterea unui eventual dialog global. Ceea ce este nevoie pentru a reuşi şi a înflori este ca ortodocşii să iniţieze o poziţie publică mai puternică în ajungerea la instituţiile evanghelice şi bisericile la toate nivelele – de la departamentul ecumenic al Patriarhatului României până la nivelele de rădăcină ale preoţilor şi laicilor ortodocşi. Aceste iniţiative ar putea include ţinerea de comisii de dialoguri ecumenice speciale, crearea de schimburi de experienţă în cadrul corpului profesoral în care istoria şi teologia ortodoxă şi evanghelică să poată să fie predată în şcolile din ambele părţi, crearea de jurnale teologice de ambele părţi poate participa într-un forum împărtăşit, şi vizite personale la bisericile locale ale fiecărora într-o atmosferă de dragoste creştină. În mod clar Ortodocşii sunt într-o poziţie mai puternică de influenţă decât Evanghelicii şi prin urmare ei poartă greutatea mai mare de responsabilitate pentru realizarea unităţii creştine în România. Nimic mai puţin decât iniţiativele curajoase din partea liderilor ortodocşi, atât laici cât şi cei ordinaţi, nu poate să rupă decadele de ură, frică şi ignoranţă faţă de Creştinismul Evanghelic care continuă să domine perceperile poporului ortodox român. În mod similar, nimic mai puţin decât iniţiativele îndrăzneţe din partea liderilor evanghelici, laici şi ordinaţi, care să poată risca ofensarea circumscripţiei lor Protestante va putea să îi mişte pe Evanghelici dincolo de concepţiile greşite şi de abuzurile populare ale credinţei ortodoxe.

continuare în numărul viitor…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica1_ian06.htm

Poziţia pastorului

download

Poziţia pastorului

Să privim acum la poziţia pastorului din zilele moderne. Aşa cum este ea astăzi, eu cred că poziţia lui este nescripturală. Fără îndoială, mulţi oameni au început cu bine, însă au căzut în această cursă de a fi puşi sau de a se pune pe ei înşişi într-o poziţie nescripturală. Mai întâi de toate, nu vei găsi nicăieri în Biblie ca o biserică să fie condusă de un singur bărbat. Nicăieri! Cu toate aceste multe biserici de astăzi sunt în această situaţie. Dar unde scrie că o biserică trebuie condusă de un singur bărbat? Dacă ştii de un exemplu clar, sau de vreo poruncă a Scripturii, fă-mi şi mie de cunoscut.

Cuvântul „pastor” (poimen), este folosit fără nici un capăt în zilele de astăzi, şi este menţionat doar o singura data în cadrul Noului Testament (Efeseni 4:11, „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători”). Cuvântul „pastor” înseamnă a „hrăni” sau a „a îngriji de oi”. Conform contextului pasajului de mai sus din Efeseni 4, se pare că „păstorirea” este un dar spiritual, nu o poziţie sau o chemare. Totuşi, cele mai comune termene folosite în Biblie pentru liderii din biserică au fost „bătrânii” (presbuteros, care înseamnă mai bătrân) şi „episcopi” (episkope, care înseamnă supraveghetor). „Bătrân” era numele evreiesc iar „episcop” era numele grecesc pentru aceeaşi funcţie, şi ambele sunt interschimbabile. „Bătrân” este un om mai în vârstă şi „episcop” este numele pentru funcţia sa (munca), sau slujirea sa în calitatea de supraveghetor; ele reprezintă aceeaşi persoană. Acest lucru este dovedit în Faptele Apostolilor 20:17. „Însă din Milet, el (despre Pavel este vorba, n. tr.) a trimis la Efes şi a chemat pe bătrânii bisericii.” Priviţi la versetul 28 acum. „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (versiunea Dumitru Cornilescu; în versiunea din limba engleză se foloseşte direct termenul supraveghetori, iar în locul cuvântului păstoriţi este folosită expresia să hrăniţi, n. tr.). Notaţi că în acest verset el se referă la bătrânii (presbuteros) din versetul 17, iar în versetul 28 în calitate de „supraveghetori”. Pavel îi numeşte pe bărbaţii aceştia „bătrâni” şi spune că lucrarea lor este de a fi „supraveghetori”. Notaţi cu atenţie faptul că cuvântul grecesc folosit aici pentru „supraveghetor” este episkopos, acelaşi cuvânt ca şi „episcop”. De aici, el îi numeşte pe aceşti lideri ai bisericii „bătrâni” în versetul 17 şi „episcopi” (supraveghetori) în versetul 28. Cuvintele sunt interschimbabile. Ei erau „bătrâni” şi era slujba lor de a „supraveghea” biserica. Aceasta respinge ideea că pastorul bisericii este singurul episcop şi că ceilalţi bărbaţi creştini maturi care conduc în cadrul bisericii ar fi bătrâni. Nu, acest verset spune că Pavel a chemat pe bătrânii bisericii din Efes, (şi aici nu este nici o menţionare sau vreo aluzie la vreun pastor sau un bătrân singur), însă era slujba bătrânilor de a fi supraveghetori sau episcopi. Referindu-se la aceşti lideri din biserici, ei sunt întotdeauna la plural în fiecare biserică. Notaţi că în Faptele Apostolilor 20:17 Pavel i-a chemat pe bătrânii (plural) bisericii. O singură biserică (Efes), însă mulţi bătrâni, sau bărbaţi maturi spirituali care erau liderii bisericii.

Priviţi la alte exemple în care conducerea din cadrul bisericii primare este la plural. „Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, cari sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni 1:1). Notaţi că biserica din Filipi avea episcopi (plural), sau supraveghetori. Aceştia erau bătrânii bisericii (nu este nici o menţiune despre un pastor la singular peste biserica întreagă).

„Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră” (Faptele Apostolilor 14:23). Notaţi că ei au rânduit presbiteri (plural) în fiecare biserică (Nu este nici o menţiune a vreunui singur lider, un „pastor”, care să fie pus peste fiecare biserică).

„Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de presbiteri…” (Faptele Apostolilor 15:4). Acest verset spune despre o biserică din Ierusalim, însă presbiteri este la plural (nu este menţionat ca biserica din Ierusalim să fi avut un singur conducător). Atunci când apostolii au murit, ei i-au lăsat numai pe bătrânii bisericii ca lideri.

„Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi presbiteri (sau: bătrâni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit” (Tit 1:5; dicţionarele biblice spun că fiecare din aceste oraşe din Creta aveau doar o singură biserică).

„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (sau: bătrâni.) bisericii” (Iacov 5:14; este clar că e vorba de o singură biserică, bătrâni la plural, sau supraveghetori ai bisericii).

1 Tesaloniceni 5:12-13 „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor”. El vorbeşte bisericii locale din Tesalonic (către care a fost scrisă această epistolă) şi spune „să-i cunoaşteţi” (în limba română se foloseşte „să priviţi bine”) şi să-i „preţuiţi” pentru „lucrarea lor” (toate sunt la plural), vorbind despre bătrânii bisericii din Tesalonic. Nu este menţionat nici un pastor. Pavel nu a spus să-l cunoaşteri pe acela care se osteneşte printre voi, şi care vă cârmuieşte în Domnul, şi care vă sfătuieşte; să-l preţuiţi foarte mult în dragoste din pricina lucrării lui.

Există multe alte versete similare, însă cred că acestea sunt destule. Dacă nu sunteţi de acord, vă rog să îmi arătaţi o biserică din Biblie în care un singur bărbat era singurul lider. Am să vă ajut. Mă gândesc la un exemplu, care este din 3 Ioan v. 9-11. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară [pe ei] din Biserică. Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu”. Preeminenţă înseamnă primul loc. El avea acest loc în biserică şi îl iubea. El conducea biserica, interzicând altora să primească pe fraţi în biserică, şi îi dădea afară pe cei ce i se opuneau. Sună de parcă această biserică ar fi condusă de un singur om, însă Ioan a condamnat aceasta. Acum, în zilele de astăzi, un pastor deţine o POZIŢIE în biserică ce îl va pune într-un loc de preeminenţă. Chiar şi Diotref nu a avut poziţia de a fi un singur lider aşa cum fac pastorii moderni. El, în calitate de bătrân, a câştigat mai multă putere din partea bisericii peste ceilalţi bătrâni şi a devenit preeminent şi conducea biserica. Un pastor din zilele moderne poate fi un om bun, sau unul rău, însă poziţia în sine îl pune într-un loc de preeminenţă. Întrebarea care apare acum este: „Ar trebui să existe acea singură poziţie de autoritate în biserica locală?” Personal cred că Biblia învaţă că acest lucru este greşit.

Să nu credeţi că nu mai crede nimeni aceasta. C. I. Scofield a afirmat în cadrul notelor sale din „Old Scofield Bible”, „Nu este nici o instanţă a unui singur bătrân într-o biserică locală… Bătrânii sunt făcuţi sau puşi în biserici de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28). La început ei au fost ordinaţi de un apostol (Faptele Apostolilor 14:23), insă în Tit şi în 1 Timotei calificările unui lider au devenit partea a Scripturilor pentru călăuzirea bisericilor”. Notele aceluiaşi autor despre 3 Ioan spun următoarele: „Apostolul înaintat în vârstă a scris unei biserici care a permis unuia pe nume Diotref să exercite o autoritate destul de comună în anii de mai târziu, însă care era ceva total nou în bisericile primitive. Din punct de vedere istoric, această epistolă marchează începutul acelei presupuneri clerice şi preoţeşti despre biserici în care ordinea bisericii primitive a dispărut. Ioan adresează această scrisoare unui bărbat credincios din biserică pentru încurajarea şi mângâierea acelora care stăteau neclintiţi în simplicitatea primitivă” (aceste două notări nu au fost nici omise şi nici schimbate în versiunea actualizată a „New Scofield Bible”).

Unii spun că pastorul poate avea mulţi pastori asistenţi (cum este într-o biserică mare), şi atunci aceasta ar fi o pluralitate de lideri în biserică. Aceasta însă se pare că face din „Pastor” să fie pastorul senior sau şef. Dacă este aşa atunci această afirmaţie este la marginea blasfemiei. Biblia spune că Isus este Marele Păstor sau Pastor. „Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul (Isus, Păstorul [poimen], care înseamnă pastor) şi Episcopul (Supraveghetorul) sufletelor voastre” (1 Petru 2:25). „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare (ISUS), veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei” (1 Petru 5:4). Astfel toţi bătrânii din biserica locală sunt sub-păstori fiind cu toţii la acelaşi nivel. Nu există nici un suport în cadrul Scripturilor pentru un bătrân senior sau pastor senior care să fie peste ceilalţi. Pastorul nu este capul bisericii. Coloseni 1:18 spune: „El (Isus) este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în [toate] lucrurile să aibă întâietatea”. Atunci cum ar putea ambii să aibă întâietatea? Poate spui, „Ei bine, pastorul este în acea poziţie de a fi un slujitor pentru turmă. El îl reprezintă pe Hristos în biserică. El este sub-păstorul. Hristos poate fi literal capul bisericii, aşa şi păstorul este reprezentantul vizibil al lui Hristos în biserică.” Ştiai că aceste cuvinte sunt periculoase? Ceea ce afirmi aici este exact ceea ce afirmă Romano-catolicii despre Papă, că el îl reprezintă pe Hristos pe pământ pentru biserică prin a face voia Domnului. Vrei să spui că pastorul este în locul sau în poziţia de a-l reprezenta pe Hristos? Desigur, doar nu crezi că cineva i-ar lua locul lui Hristos în biserică, nu-i aşa? Biblia spune clar că Isus ESTE Capul bisericii, şi dacă un om, „Pastorul”, are de gând să fie reprezentantul capului în biserică, despre aceasta ne-ar fi spus Scripturile, însă nu găseşti nicăieri aceasta. Aşa că oamenii nu ar trebui să sucească Scripturile ca aceasta să pară în acest fel.

Cineva ar putea spune: „Ei bine, pastorul nu este capul, ci un slujitor pentru biserică.” Însă, dacă el este sau nu un slujitor aceasta depinde de om şi nu de poziţie. El poate fi un slujitor şi să slujească bisericii fără a fi în poziţia ridicată de autoritate care există astăzi. Probabil că am preluat această idee din termenul „slujba de episcop” din Scripturi, „Adevărat [este] cuvântul acesta: Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun” (1 Timotei 3:1). Cuvântul „poziţia” (apare doar în limba engleză referindu-se la poziţia de episcop, n. tr.) înseamnă pur şi simplu „serviciu”, o „lucrare” sau o „muncă”. Cu alte cuvinte, „lucrarea unui supraveghetor”. Lucrarea oricărui supraveghetor din biserică este aceea de a hrăni, de a veghea şi de a proteja grupul. Nu poţi spune că acesta se referă la o poziţie singulară de autoritate. Aceasta este pentru orice bărbat calificat, bătrân, în cadrul bisericii care doreşte aceasta. Aceste nu reprezintă niciodată o poziţie ridicată din cadrul bisericii peste frăţietate, căci aceasta ar diviza o frăţietate egală de care a vorbit Isus.

Atunci când Biblia vorbeşte despre o „slujbă de episcop”, nu se referă la o poziţie din biserică ce are autoritate peste toţi membrii din biserică. De exemplu, ştiaţi că Iuda a fost un episcop? Ştiaţi că el avea şi slujba de episcop? Însă Iuda nu a fost un pastor al vreunei biserici. Vorbind despre Iuda, Faptele Apostolilor 1:20 spune, „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea! Şi: Slujba lui s-o ia altul” (în limba engleză se foloseşte termenul slujba de supraveghetor, n. tr.). Priviţi dar la ceea ce spune acel pasaj din Psalmi, referindu-se la Iuda: „Puţine să-i fie zilele la număr, şi slujba să i-o ia altul” (Psalmul 109:8). Prin urmare Iuda a avut slujba de apostol sau de supraveghetor (una din cele doisprezece slujbe de supraveghetori). Însă Iuda nu a avut nici o biserică, nici autoritate şi nu era peste ceilalţi apostoli. Isus l-a chemat la un serviciu, la o slujbă, o lucrarea, sau o „poziţie”, şi l-a trimis împreună cu ceilalţi ucenici să predice evanghelia. Bătrânii din biserica locală, totuşi, nu au fost „chemaţi” la un serviciu sau o slujbă, şi doar trebuiau să o „dorească”. Însă un bătrân trebuia să îndeplinească calificările pentru această slujbă menţionate în 1 Timotei şi în Tit. Deci, orice bărbat calificat, matur spiritual din biserică, care doreşte slujba de episcop sau de supraveghetor, ar putea avea această slujbă în acea biserică locală. „Au rânduit presbiteri în fiecare biserică” , Faptele Apostolilor 14:23. Pe cine? Pe acei bărbaţi maturi spirituali, care au dorit aceasta şi care erau calificaţi. Aceasta nu indică în nici un fel poziţia de autoritate în biserica locală a unui pastor. Deci, această postură din biserică în care pastorul conduce peste biserică nu este „slujba unui episcop”. Aceasta ar putea fi o distorsionare a ei. Daţi-mi voie să fiu foarte clar; nu omul este greşit, este poziţia care în multe cazuri îl va face cu timpul pe om să fie greşit. Acesta va tinde spre a câştiga în mod gradat din ce în ce mai multă autoritate şi responsabilităţi în biserică în timp ce oamenii devin mai răspunzători faţă de el şi mai puţin faţă de Hristos. (De aceea urmaşii oamenilor sunt fireşti, aşa cum a indicat Pavel corintenilor.) O persoană are doar atâta putere cât i s-a dat. Cu cât oferă oamenii din biserică mai multă autoritate pastorului, cu atât mai puternic va deveni acesta. În multe cazuri el îşi câştigă această putere de la oameni prin a le reaminti de „poziţia” sa şi prin a suci Scripturile pentru a-i susţine această idee. Poziţia de conducere singulară din biserică îl va face să fie preeminent în biserică şi va diviza o frăţietate egală în gruparea clericilor şi cea a laicilor.

Oamenii din biserică vor deveni mai răspunzători faţă de el şi mai puţin faţă de Hristos. Puţin câte puţin, el va lua locul lui Hristos. Acum, el nu a preluat această idee din Scripturi, însă la fel ca multe alte lucruri din biserică ce sunt tradiţionale, noi am preluat această idee a unui nivel separat de „clerici” de la Biserica Catolică. Ei au fost cei ce au dezvoltat o ierarhie în cadrul bisericii lor, care consta dintr-un papă, episcopi, cardinali, preoţi, etc. A-i schimba numele în pastor nu schimbă nimic. Dar, Scripturile spun că Isus este cel ce trebuie să aibă preeminenţă în cadrul bisericii în toate lucrurile. El este Capul. Doar El ar fi în acea poziţie. Fiecare om din biserică este responsabil lui Hristos. Serviciul, slujirea şi conducerea ar trebui să provină dintr-o frăţietate egală de bătrâni în cadrul bisericii.

Şi Petru a condamnat acest, nu numai Ioan. Ascultaţi la ceea ce spune Petru: „Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală (în engleză apare termenul moştenirea lui Dumnezeu, n. tr.), ci făcându-vă pilde turmei” (1 Petru 5:3). Ei nu trebuie să fie stăpâni, ci exemple pentru turmă; ei nu trebuie să fie preeminenţi, sau într-o poziţie care îi pune pe primul loc. Ei nu trebuie să fie stăpâni; un stăpân poate fi rău sau bun, însă el tot este stăpân. Ei trebuie să fie slujitori şi exemplu pentru turmă.

Pavel condamnă aceasta. Priviţi ce se întâmplă în biserica din Efes. „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe presbiterii bisericii. (sărim la versetul 28 din Faptele Apostolilor 20) Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (20:17-30). Notaţi faptul că liderii din biserică erau: (1) să fie la plural, (2) să supravegheze sau să păzească turma, şi (3) să hrănească turma. Priviţi la versetul 29 unde Pavel vorbeşte despre consecinţele plecării sale. Fiecare dintre aceşti bătrâni răi au încercat să facă pe oameni să meargă după ei aşa încât să poată avea fiecare preeminenţă. Aceasta s-a întâmplat aşa cum a prezis Pavel. Priviţi la evenimentele din Efes din anul 96 d. Hr. Isus a spus, „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice din aur: Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor pe care şi Eu le urăsc” (Apocalipsa 2:1-6). Isus vorbeşte aici de acei oameni care au fost încercaţi şi au fost găsiţi mincinoşi, care sunt de fapt „lupi spurcaţi”. Pavel a menţionat în Faptele Apostolilor 20 despre aceia care se revendicau a fi drept apostoli şi care încercau să atragă pe oameni după sine. Notaţi că după această afirmaţie găsim pentru prima dată cuvântul „Nicolaiţilor”. Dacă priviţi la versetul 6 din Apocalipsa 2, veţi descoperi că Isus i-a complimentat pe efeseni de faptul că urau faptele Nicolaiţilor. Cuvântul Nicolaiţilor este un cuvânt compus, nikao, care înseamnă a cuceri, şi laos, care înseamnă oameni. Puneţi-le laolaltă şi veţi avea termenul „cuceritor de oameni”, sau „cuceritor al laicilor”. Aceasta a fost o încercare în cadrul inaugurării unei ordini preoţeşti sau clerice. Se pare familiar cumva? Ştim că aceştia au avut succes mai târziu deoarece în Apocalipsa 2:6, „faptele” Nicolaiţilor au devenit mai apoi „doctrina” (învăţătura, în versiunea din limba română, n. tr.) Nicolaiţilor din Apocalipsa 2:15 în cadrul bisericii din Pergam. Însă Isus condamnă această idee modernă a unui cler care împarte o frăţietate egală. Amintiţi-vă că Isus a spus în Matei 23:8, „Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi VOI TOŢI SUNTEŢI FRAŢI”. Deci, noi nu trebuie să avem stăpâni sau lideri spirituali deoarece Hristos este stăpânul şi liderul nostru spiritual. El a spus că nu se poate să slujeşti la doi stăpâni.

Poziţia denaturată a pastorului

Este important să realizăm faptul că a existat o pluralitate de bătrâni în cadrul bisericii, deoarece un singur om ar fi putut cu uşurinţă să fie ispitit să alerge la biserică, astfel devenind capul bisericii. Însă pastorul nu este capul bisericii, ci Hristos este. Biblia spune clar lucrul acesta şi că nici un om nu ar trebuia să ia această poziţie. Amintiţi-vă că cei mântuiţi alcătuiesc biserica şi Hristos trebuie să fie capul lor. Clericii din zilele moderne revendică a fi „sub-păstori”, slujind în locul lui Hristos bisericii locale. Ei au preluat aceasta din 1 Petru 5:4, „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei”. Însă dacă priveşti la versetele anterioare, acestea spun că Petru scrie bătrânilor şi nu pastorilor. Bătrânii nu trebuie să stăpânească peste poporul lui Dumnezeu, ci să fie pilde. Ei nu trebuie să primească vreun „câştig mârşav” (sau bani, vezi nota de mai jos). În alte versete se spune că ei trebuie să hrănească turma, să slujească în calitate de supraveghetori, şi să se îngrijească de biserică. Aceasta pare a fi mai mult un ajutător decât un stăpân sau un conducător. Această poziţie a devenit deformată deoarece biserica a devenit deformată, fiind ca o afacere care necesită un om de afacere pentru a o putea conduce. Din punct de vedere Scriptural Dumnezeu nu a organizat biserica să fie ca o afacere, aşa că nu a fost nici un fundament pentru un „lucrător” să fie ca un director de firmă.

Notă importantă: De asemenea, nu vei descoperi nici un exemplu al vreunui lucrător din Biblie care să fi primit un salariu. Totuşi, Biblia este foarte clară asupra faptului că creştinii îi ajută pe cei săraci şi dau bani pentru a împlini nevoile acelora cu normă întreagă în slujire, însă ei nu au dat niciodată un salariu. Chiar şi Isus a primit ceva pentru lucrarea Sa în timp ce era pe pământ [nu o zeciuială, zeciuiala mergea la Templu]; dar El nu a primit un salar. Pavel a lucrat şi şi-a susţinut propria sa slujire împreună cu cei care îl ajutau pe el, însă nici el nu a primit vreun salariu. Astăzi, avem pastori, lucrători şi misionari pregătiţi din punct de vedere profesional care primesc salarii. Biblia afirmă faptul că darurile de ajutor financiar ar trebui date fraţilor săraci, însă aceasta nu înseamnă că ei primesc un salariu. De asemenea, Scriptura învaţă că aceia care slujesc evanghelia ar trebui să primească ajutor financiar, însă pentru un lucrător să primească un salariu pentru serviciile sale se pare că îl pune pe acesta în categoria primirii prin angajare a unui „câştig mârşav”. Poate că spui că aceasta depinde pe motivul pentru care face ceea ce face. Adevărat, însă ideea de salariu este străină faţă de oricare slujitor din Biblie. Doar leviţilor din Vechiul Testament li s-a dat porunca să primească zeciuieli de la oameni, deoarece ei nu aveau nici o moştenire în Israel. Ba mai mult, nu vei descoperi pe nici unul dintre slujitorii lui Dumnezeu care să fi fost pregătiţi profesional sau educaţi în mod specific pentru slujire.

Trei feluri de biserici referitor la conducerea lor

În primul rând, există acea biserică ce este condusă de oameni. Biblia o numeşte biserica Laodiceană (laos = popor, dicea = condusă de). Aceasta este condusă de „laici” sau de oameni; toate deciziile sunt luate de oameni; ei conduc biserica. Ei au pur şi simplu un vot al fiecăruia din biserică în cadrul unei întâlniri de afacere. Fără a mai fi nevoie să spunem, nu este nici o parte din Scriptură pentru această metodă.

În al doilea rând, există acea biserică ce este condusă de un om, pastorul. Acum ajungem exact la celălalt capăt al pendulului. Unele sunt conduse de o ierarhie de clerici cu un bărbat care este în controlul bisericii. Dar, în multe altele, de obicei pastorul conduce singur. El ar putea să pretindă că îi lasă pe alţii în conducere sau să acţioneze ca sfătuitori ai săi, însă nu este nici o îndoială că el este în control. El este „omul lui Dumnezeu”. Biblia face referire la aceasta ca fiind biserica Nicolaită, sau cuceritoarea de oameni. El face deciziile şi oamenii le „ştampilează” după aceea pentru că el este „omul lui Dumnezeu” şi Dumnezeu îşi direcţionează voia Sa prin „omul” Său. Oamenii simt că Dumnezeu îl va direcţiona pe acest om, aşa că de obicei o să meargă alături de el.

Majoritatea bisericilor din zilele de astăzi sunt conduse de una dintre metodele de mai sus, şi majoritatea dintre ei nu realizează faptul că există un al treilea fel, cel corect.

În al treilea rând, există acea biserică ce nu este condusă nici de oameni şi nici de un om, ci de Domnul Isus. Aceasta ar şi trebui să fie pentru că El este capul bisericii, aceasta este biserică Sa. Admit faptul că nu veţi găsi prea multe dintre aceste biserici în zilele de astăzi, deoarece bisericile nu sunt în acord cu Scriptura. Isus este în afara bisericii, bătând la uşă ca să între. „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Aici El vorbeşte bisericii din era noastră, biserica Laodiceană, sau bisericii condusă de oameni. Însă El nu este nici în biserica Nicolaită, care este condusă de clerici, deoarece El a spus că le ura faptele şi doctrina lor (Apocalipsa 2:1-6). Deci, te întrebi, cum mai devine Isus capul bisericii Sale? Biblia indică faptul că El îşi călăuzeşte biserică prin Scripturi printr-un grup de bărbaţi din biserică numiţi bătrâni care i-a „ridicat” de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28). Ei sunt cu toţii fraţi egali care nu sunt „profesionişti”, dar care au fost rânduiţi prin acea biserică, şi nu angajaţi. Ei sunt egali în autoritate unul faţă de celălalt şi îl au pe Isus în calitatea de Cap al lor. Aceşti oameni trebuie să ajute pe alţi creştini să-l urmeze pe Domnul, şi prin nici un mijloc ei nu trebuie să fie într-o poziţie de a fi conducători peste alţii în locul lui Hristos.

Priviţi acum la clericii de astăzi. Un cleric, sau un ordin preoţesc, sau „oamenii lui Dumnezeu”, sau oricum vei vrea să îi numeşti, divizează şi au divizat o frăţietate egală. Unii din aceşti oameni se auto-intitulează „oameni ai lui Dumnezeu” sau „omul lui Dumnezeu”. Ei revendică faptul că ar avea o „chemare” specială sau ungere. E amuzant, ei vorbesc aşa de mult despre o chemare specială, însă nu o poţi găsi nicăieri în Scripturi, alta în afară de chemarea de a fi un apostol sau un predicator, însă nici una pentru pastor, bătrân sau episcop. Pretutindeni a fost datoria bisericii de a recunoaşte pe aceşti oameni pe care Duhul Sfânt i-a ales dintre ei. Slujba de episcop era pentru oricine o dorea şi care îndeplinea calificările; nu este nici o chemare specială din partea lui Dumnezeu menţionată. Deci, ei revendică o ungere sau o chemare specială pe care alţii nu o au, şi că Dumnezeu îşi va conduce poporul Său şi le va arăta voia Sa prin vieţile acestor „oameni ai lui Dumnezeu”. Din moment ce nu este nici o poziţie în Biblie pentru aceşti clerici, ei au creat una pe care o şi numesc „slujba pastorului”. Dar ce funcţie folosesc ei ca model al lor? Personal cred că ei ar putea revendica una din următoarele funcţii iar apoi le redenumesc (pastoraţie) ori de câte ori ei revendică faptul că sunt „omul lui Dumnezeu”.

(1)   Profetul Vechiului Testament?

Mulţi dintre pastorii de astăzi compară conducerea lor cu cea a lui Moise sa a altora care au fost oameni ai lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Ei revendică faptul că ar fi „omul lui Dumnezeu” care conduce în zilele de astăzi pe poporul lui Dumnezeu. Ei spun „Nu vă atingeţi de unşii Mei, a zis El-şi nu faceţi rău proorocilor Mei” (Psalmul 105:15). Acesta este un verset favorita al clericilor de astăzi pentru a rămâne în funcţie peste capetele oamenilor. Revendică oare aceşti aşa numiţi „oameni ai lui Dumnezeu” de azi care spun că au o chemare specială de la Dumnezeu de a conduce pe poporul Său, că ar fi vreun tip de om al lui Dumnezeu din Vechiul Testament? Ei bine, în primul rând, versetul de mai sus despre „nu vă atingeţi de unşii mei” se referea la naţiunea lui Israel, nu la un om (citiţi versetele 9-14). Vedeţi, Dumnezeu spune în aceste versete că toţi copiii Lui din naţiunea lui Israel erau unşii Lui. În plus, în Noul Testament, 1 Ioan 2:27 spune că toţi creştini de astăzi sunt unşi, „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Deci, toţi creştini sunt unşii Domnului; acest verset vorbeşte că toţi creştinii au fost unşi de Duhul Sfânt, şi El ne învaţă toate lucrurile, aşa că nu avem nevoie de vreun „om al lui Dumnezeu” ca să ne conducă din punct de vedere spiritual. Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu ne călăuzesc. Alţii ne pot ajuta în a arăta ceea ce spune Cuvântul, şi să împartă drept Cuvântul pentru voi (aşa cum fac şi eu), însă dacă înveţi ceva care este „spiritual” este nevoie de Duhul Sfânt ca să ţi-l descopere, şi tu trebuie să-I acorzi libertatea ca El să o facă. Cu alte cuvinte, poţi învăţa despre Dumnezeu prin Duhul Sfânt în acelaşi fel cum o poate face oricare alt om, incluzând liderii din biserică. Dumnezeu ni va ilumina cumva sau să descopere lucruri spirituale unui pastor pentru a le încredinţa altora. Toţi oamenii care sunt mântuiţi sunt „spirituali” şi pot discerne lucrurile spirituale.

„Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său… cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti” (1 Corinteni 2:10, 13). Aceste versete nu spun deloc fă lucrurile spirituale sunt pricepute doar prin intermediul liderilor spirituali din biserică, ci afirmă clar că toţi oamenii mântuiţi pot şi vor ştii adevărul atunci când aceste le este revelat. Chiar şi un creştin firesc va ştii adevărul atunci când i se revelează acestuia. S-ar putea să nu îl facă, sau să-l accepte, însă el va ştii că este adevărat, dacă este mântuit, pentru că Duhul Sfânt este în el şi aduce mărturie despre adevăr. Biblia spune că Duhul Sfânt este Duhul adevărului şi că El ne va călăuzi în tot adevărul. „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Aici nu este scris că „poate” o să călăuzească; Isus a spus că El ne „va” călăuzi în tot adevărul! „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”.

Dă-mi voie să ilustrez. Un „om al lui Dumnezeu” spune că Dumnezeu i-a revelat lui o nouă învârteală despre mântuire, dacă Dumnezeu a ales sau nu pe unii pentru mântuire, sau că îţi poţi pierde mântuirea, sau că ar fi prin fapte, sau oricare altă noţiune nebunească pe are putea să o scotă ei. Ce fac majoritatea oamenilor din biserică? Mulţi vor spune, „Da, el este ‚omul lui Dumnezeu’, aşa că cu siguranţă că Dumnezeu i-a vorbit acestuia. Eu nu înţeleg aceasta pe deplin, însă Dumnezeu îl călăuzeşte pe el ca el să ne călăuzească pe noi, şi din moment ce vreau să fiu un creştin supus şi să-mi susţin pastorul, îl voi urma.” Şi mulţi oameni din biserică fac la fel, şi întreaga biserică se îndreaptă spre erezie. Dar Biblia spune că noi toţi suntem unşii Săi şi nu doar clericii. Dumnezeu ne învaţă şi ne vorbeşte la toţi în Cuvântul Său prin Duhul Sfânt şi fiecare dintre noi va fi responsabil înaintea lui Dumnezeu. Toţi cei mântuiţi sunt „preoţia” Sa. „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5). Noi toţi vom da socoteală, fiecare creştin în parte. S-a spus, „Creştinii individuali trebuie să creadă ei înşişi, aşa cum tot ei mor.”

Poate că îţi place să faci dintr-un om Capul tău spiritual ca să te scapi de la a-L face pe Hristos Capul tău. Poate că îţi este mai confortabil şi mai puţin dedicat, însă întotdeauna vei fi un creştin carnal deoarece tu ai Capul greşit şi într-o zi tu vei da socoteală înaintea Domnului Isus la tronul Lui de Judecată. Şi o să fie mai serios decât credem, a face pe un om capul nostru. Este bine să urmăm pe oamenii buni, să învăţăm de la ei, sau chiar să-i dăm ca exemple ca să ne asemuim lor, însă aminteşte-ţi, Hristos este Capul tău.

Dar apoi versetul adaugă „nu faceţi nici un rău prorocilor mei”. Dar, cu siguranţă că ei nu revendică a fi un profet al Vechiului Testament. Aceşti oameni din Vechiul Testament au deţinut o slujbă specială şi au fost chemaţi de Dumnezeu să proclame cuvântul Său şi voia Sa naţiunii lui Israel. Ei au făcut mari miracole şi au prezis evenimente viitoare; Dumnezeu le-a dat revelaţii speciale. „… îşi descoperă taina Sa slujitorilor Săi prooroci” (Amos 3:7). În acele zile, Dumnezeu vorbea profeţilor cu o voce audibilă sau prin vise şi viziuni. Majoritatea profeţilor Vechiului Testament au venit din deşert sau pustiu pentru a proclama mesajul lor. Majoritatea purtau haine nemanierate din păr de animale, cum a fost cazul lui Ilie şi al lui Ioan Botezătorul. Ei ducea o viaţă de pribegie şi nestabilă şi erau foarte simplii în maniera lor de viaţă. În fine, majoritatea profeţilor Vechiului Testament de care ştiu eu din Biblie au fost martirizaţi. Acestea au fost toate calificările pentru oameni pentru a recunoaşte adevăraţii profeţi ai lui Dumnezeu. Cu siguranţă că „oamenii lui Dumnezeu” de azi nu revendică ideea că ar fi profeţi ai Vechiului Testament. Ei nu se califică, şi în plus, această slujbă nu este pentru zilele de astăzi.

(2)    Apostoli ai Noului Testament?

S-ar putea ca aceştia să încerce să fie ca apostolii, „omul lui Dumnezeu” din Noul Testament? Dar calificarea unui apostol era aceea că el trebuia să fie „chemat” ca să fie unul, şi trebuia să fie un martor ocular al vieţii lui Isus şi al învierii Sale. „Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?” (1 Corinteni 9:1). Pavel l-a văzut pe Isus în drumul spre Damasc. Acest lucru îi lasă pe mulţi tablou în zilele de astăzi. Nu sunt apostoli în zilele de astăzi. Nu sunt prea mulţi care să admită că încearcă să fie un apostol. Ei sunt mai isteţi de atât, însă încearcă să se comporte ca unul şi încearcă să-i facă pe oameni să-i trateze ca pe un apostol. Ei trec de acesta înlocuind funcţia cu fraza „omul lui Dumnezeu” pentru cuvântul apostol. Ei nu revendică faptul că sunt un apostol, însă revendică funcţia. Îi auzi spunând „Urmaţi-mă pe mine după cum şi eu îl urmez pe Hristos” (1 Corinteni 11:1). Dar stai o clipă! Pavel a spus aceste cuvinte şi el a fost un apostol adevărat. Noul Testament era în stagiul său de scriere, aşa că pentru biserici să ştie voia lui Dumnezeu, ei îi întrebau pe apostoli şi Dumnezeu vorbea prin ei. El încă o face astăzi, nu prin pastori, ci prin scrierile apostolice: Scripturile. Deci nu mai este nevoia de apostoli moderni sau de „oameni ai lui Dumnezeu”. De acum, când auzi pe cineva spunând „Am să-l urmez pe pastorul meu pentru că el îi ‚omul lui Dumnezeu’,” ar fi mai bine să fii atent. Mai bine fii atent la faptul dacă acesta urmează Scripturile! Dar ce-ar fi ca şi tu să urmezi Scripturile? Înaintea lui Dumnezeu eşti responsabil în ceea ce priveşte urmarea Scripturile şi nu a unui om. În timpul judecăţii tale tu nu vei da socoteală de felul cum ai urmat pe un om, ci de cum ai urmat Scripturile. Întreaga ta viaţă va fi judecată conform ascultării tale de Scripturi. Versetul din mijlocul Bibliei spune: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118:8). În 2 Timotei 4:3-4 se spune, „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr”. Un bătrân sau un episcop trebuie să-ţi fie un ajutor şi să-ţi arate din Scripturi. Atitudinea sa nu ar trebui să fie „urmaţi-mă”, ci „dă-mi voie să te ajut să-l urmezi pe Domnul.” Isus este capul tău, el este capul trupului, biserica Sa. El te conduce, te învaţă prin Duhul Adevărului, Duhul Sfânt, şi te face să creşti în calitate de creştin. El este autoritatea ta. Cum? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Scripturile; îl urmezi pe Isus astăzi prin a urma Cuvântul Său.

Pastorii de astăzi revendică mai multă autoritate decât apostolii din Biblie

Ştiai că mulţi pastori sau „oameni ai lui Dumnezeu” de astăzi cer mai multe de la tine decât au cerut apostolii? Nici chiar apostolii nu au cerut sau să se aştepte la ascultarea pe care pastorii de azi o presupun astăzi. Priviţi la ceea ce a scris Pavel, care era un adevărat apostol: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi [le-am] dat (de la Dumnezeu, apostolului Pavel, către om). DAR VREAU SĂ ŞTIŢI CĂ HRISTOS ESTE CAPUL ORICĂRUI BĂRBAT; că bărbatul este capul femeii, ăi că Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:1-3). În calitatea sa de apostol adevărat, Pavel le reaminteşte că Isus este capul lor sau autoritatea lor nu Pavel. Urmaţi pe Pavel. Da, dar Isus este Capul lor. Ei îi vor da un răspuns lui Isus într-o zi despre felul cum l-au urmat, nu lui Pavel, un om. Pavel a mai spus, „Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă” (2 Corinteni 1:24). Deci, bătrânii, cei care au conducerea în biserică, ar trebui să fie ajutători, nu stăpâni, căci un stăpân este cel ce are dominaţie peste ceilalţi. Apropo, pe cine a lăsat Isus în poziţia de conducător peste ceilalţi apostoli după ce a plecat El? Pe nimeni. Cu siguranţă că Petru ar fi fost un lider bun, şi probabil că mulţi dintre ceilalţi apostoli s-au uitat la el ca un potenţial conducător, însă el nu a fost pus în poziţia de conducere peste ceilalţi. Isus nu a spus, „Acum trebuie să vă las, dar nu vă îngrijoraţi, am să îl las pe Petru la conducere în timp ce sunt plecat. El îmi va lua locul meu, aşa că va trebui să-l urmaţi.” Nu, Isus nu a spus aceasta. El nu a creat o poziţie şi nici nu a lăsat pe cineva să fie mai mare peste ceilalţi ca să îi conducă. Petru părea a fi un lider, însă el a zis, „Eu mă duc să pescuiesc”, şi ceilalţi au mers împreună cu el. El avea influenţă. El a fost foarte aproape de Domnul, şi era foarte calificat să fie liderul lor, însă Isus nu l-a pus în postura de a fi liderul lor. De ce? Deoarece Isus a lăsat pe altcineva care să-i înlocuiască locul Său peste ei. „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16:13, 14). Isus nu a rânduit nici un om ca să îi ia locul Lui, ci El a trimis Duhul Sfânt pentru a-i lua locul pe pământ. Personal nu sunt împotriva conducerii, deoarece Biblia învaţă că bărbaţii mai maturi spirituali să conducă biserica, la care Biblia se referă în calitate de bătrâni sau supraveghetori, însă sunt împotriva unei poziţii singulare de autoritate din biserică. Îi auzi pe mulţi pastori spunând, „nu trebuie să îmi fiţi supuşi mie, ci poziţiei mele. Poate că nu sunt eu prea multe, dar ar trebui să-mi cinstiţi poziţia mea.” Aceasta, prietene, este periculos. Mai degrabă te-ai asigura că omul acesta e vrednic de urmat, că îl iubeşte pe Domnul, şi că îndeplineşte calificările din 1 Timotei şi Tit, pentru că poziţia este greşită. El foloseşte o astfel de remarcă pentru a te aduce sub autoritatea lui. Cuvântul „poziţie” însemnă rang sau statut, aşa că atunci când ei vorbesc despre poziţie, ei spun că te degradează înaintea Domnului datorită poziţiei lor, de unde avem şi conceptul diviziunii cler-laic. Dar, Isus a spus, „Voi să nu vă numiţi Rabi! (o poziţie a unui lider spiritual; astăzi noi am spune Reverend, Pastor, Doctor, sau alt titlu spiritual) Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi”. Isus spune că noi toţi suntem la acelaşi nivel. El le-a spus ucenicilor Lui că ei sunt cu toţii fraţi; nici unul dintre ei nu trebuia să lase ca alţii (sau chiar ei înşişi) să-i pună pe vreunul din ei într-o poziţie mai înaltă. Isus a spus că aceasta este natura neamurilor (natura noastră) de a avea autoritatea asupra altora. „Isus i-a chemat la El, ăi le-a zis: Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor” (Marcu 10:42-44). Neamurilor (neevreii) le plăceau să aibă autoritate peste alţii, căci aceasta este natura lor, după cum a spus şi Isus. Însă un slujitor nu este un stăpân şi un stăpân nu este un slujitor. Ei sunt opuşi. Un slujitor nu exercită şi nu poate exercita autoritate deoarece el este un slujitor, el slujeşte. Dacă el este cel mai mare (cel mai aproape de Domnul), atunci el ar trebui să se supună şi să înveţe de la el. O persoană poate fi mai apropiată de Domnul (cum au fost Petru şi Ioan), astfel ar trebui să te supui lor pentru a învăţa mai multe despre Domnul. Însă tu te supui unei persoane nu unei poziţii.

(3)  Preoţi ai Vechiului Testament?

Deci, am arătat cu claritate că pastorii zilelor moderne nu sunt profeţi sau apostoli în vreun fel, formă sau figură. Cu ce ar trebui ca poziţia lor să se asemene – deşi ar nega acest lucru – este slujba preoţilor Vechiului Testament. În cadrul Vechiului Testament, preoţii erau din tribul leviţilor. Ei trebuiau să se îngrijească de Templu sau de „casa lui Dumnezeu”. Ei primeau zeciuieli de la oameni pentru traiul lor; erau nişte intermediari dintre Dumnezeu şi om şi aduceau jertfe în Templu.

Pastorul zilelor moderne din majoritatea bisericilor este în acelaşi fel într-un grup special de lideri spirituali (ca şi leviţii), numiţi „clericii”. Ei cârmuiesc peste „casa lui Dumnezeu” sau clădirea în care se întâlneşte biserica lor. Şi ei primesc zeciuieli de la oamenii lui Dumnezeu, din care o parte merge pentru traiul lor şi slujbele din „templu”. Unele biserici au chiar numele de „Templu” în numele lor. Ei acţionează în multe feluri ca un intermediar dintre Dumnezeu şi om. „Urmaţi-mă pe mine după cum şi eu urmez pe Hristos.” „Dumnezeu mă va călăuzi să vă călăuzesc.”

Dar nu vei descoperii nicăieri în Biblie o poruncă de la Dumnezeu ca vreun bărbat să acţioneze ca un preot în cadrul unei biserici Nou Testamentale. El nu este un intermediar între Dumnezeu şi om. În calitate de creştini umpluţi cu Duhul, fiecare suntem propria noastră „preoţie”, şi nu mai avem nevoie de vreun preot sau de intermediar. „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:5, 9).

(4) Vicar al lui Hristos?

Aceasta, prietene, este partea cea mai înfioratoare. Revendică oare pastorul zilelor moderne al unei biserici locale că este „vicarul” sau reprezentativul lui Hristos pentru acea biserică locală? Se prea poate dacă şi-a dus poziţia prea departe. Mulţi revendică lucrul acesta (Nu spun ei că sunt „sub-păstorii” care reprezintă pe Păstorul?) Totuşi, aceasta este poziţia care a fost creată care îl face pe pastor să fie capul reprezentativ al lui Hristos? Nu sunteţi de acord? Atunci ce biserică din Noul Testament a avut o poziţie pentru un singur pastor? Dacă el revendică faptul că este „liderul spiritual” din biserică, atunci se apropie de a deveni „vicarul”. Cuvântul vicar provine de la latinescul vicarious, care înseamnă înlocuitor. Papa revendică în gura mare că el este Vicarul lui Hristos; tot el spune că lui i s-a dat autoritate de la Dumnezeu de a acţiona ca surogat al lui Hristos pe pământ şi pentru biserică. Prietene, aceasta este erezie! Ucenicii l-au întrebat pe Domnul Isus… „care [va fi] semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? Drept răspuns, Isus le-a zis: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:3-5). Acum, nu am auzit până acum pe oameni care să vină şi să spună în gura mare că ei sunt Hristos, dar revendică ei poziţia Lui în biserică? Cu siguranţă că papa o face. Cu alte cuvinte, Isus nu poate fi aici, aşa că m-a pus pe mine în locul Lui ca să îl reprezint. World Book Encyclopedia spune că „papa este capul Bisericii Romano Catolice. Membrii îl privesc pe papă ca fiind capul vizibil iar Hristos este capul invizibil al bisericii.” Din nou, aceasta este erezie! Nicăieri nu a spus Hristos că a ales pe cineva care să-L reprezinte în calitate de cap al bisericii. Hristos este Capul bisericii şi Biblia spune foarte clar aceasta. Cu siguranţă că un pastor nu ar vrea să fie identificat cu această poziţie. Dar ce vrea să spună un pastor atunci când spune, „Nu pe mine ci poziţia mea trebuie să o respectaţi şi să o urmaţi”? Sau „Trebuie să-mi fiţi supuşi poziţiei mele de pastor.” Atunci când el spune „Urmaţi-mă pe mine cum îl urmez şi eu pe Hristos”, ce spune el de fapt? Ce vrea să spună când zice „Hristos va conduce şi va direcţiona biserica prin mine”? Revendică el poziţia lui Hristos în biserică? Acest tip de pastor spune că pe măsură ce Duhul Sfânt îl călăuzeşte, el va conduce biserica. Unde este aceasta în Biblie? El devine intermediarul sau legătura dintre Hristos şi ceilalţi oameni ai bisericii. Vezi dar că atunci când el vorbeşte în acest fel el este ca un papă pentru biserica locală. El este „clericul” şi toţi ceilalţi sunt „laicii”. Apropo, cuvântul papă înseamnă tătic. Dar Isus a spus să nu numim pe nici un om „părinte”, căci avem doar unul singur în Ceruri. El se revendică a fi „tăticul” tău spiritual, sau liderul tău spiritual. Astfel, au înlocuit denominaţiile cuvântul „pastor” din cuvântul „papă” sau „vicar al lui Hristos”? Prietene, dacă nu ţi-ai dat seama încă, aceasta este sectarism. Definiţia cuvântului cult (sau sectă) este „o devoţiune obsesivă faţă de o persoană sau o idee”. Persoana poate fi pastorul, iar ideea poate fi poziţia sa. Devoţiunea ta nu ar trebui să fie pentru o persoană sau o poziţie şi pentru Domnul Isus Hristos. De aceea Pavel i-a mustrat aspru pe corinteni, deoarece ei îşi făceau lideri din oameni. „Eu sunt al lui Pavel”, „Eu sunt al lui Chifa”, „Eu sunt al lui Apolo”, însă aceşti oameni buni nu ar fi permis altora să fie făcuţi capuri ale lor. Aşa cum am menţionat anterior, poţi învăţa de la oameni buni şi să-i urmezi, însă devoţiunea şi serviciul tău este pentru Domnul; El este capul tău; El este autoritatea ta spirituală. Biblia spune că noi ar trebui să urmăm pe oamenii buni care ne ajută să-l urmăm pe Domnul. Trebuie să urmezi ceea ce vezi în ei, dacă este de la Domnul. „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi URMAŢI-LE CREDINŢA” (Evrei 13:7). Notaţi că nici aici nu se spune să urmăm pe oameni, ci să le urmăm credinţa lor şi să fim cu băgare de seamă la vieţuirea (sau comportamentul) lor, pentru că oamenii mai greşesc. Aceasta suna ca şi când ar trebui să-ţi cauţi exemple sau modele de urmat. Ai vrea să urmezi pe acei oameni care sunt aproape de Domnul şi care arată caracterul Său.

Învaţă de la ei cum să fi tot mai mult asemenea Domnului. Apoi le urmezi exemplul sau viaţa lor, dacă este ca a lui Hristos, şi înveţi acele caracteristici. Tu urmezi exemplul lor nu o poziţie de autoritate. „Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde (exemple) turmei” (1 Petru 5:3). Ar trebui să le urmăm exemplul, da, nu stăpânirea lor, căci nu ar trebui să fie vreuna. Aceşti lideri din biserici nu sunt şefi şi ei nu trebuie să exercite stăpânire. Ei trebuie să fie exemple conform Scripturii, iar ceilalţi îi vor vedea şi îi vor urma, însă ei trebuie să fie siguri că aceşti oameni urmează Scripturile. Atunci când unul din bătrânii bisericii (vezi 3 Ioan) devine preeminent şi începe să practice obiceiuri rele, Ioan i-a spus lui Gaiu să nu urmeze o astfel de persoană ci pe ceilalţi. Ioan nu ar fi putut face această afirmaţie dacă Diotref deţinea poziţia de pastor. Dacă un pastor este poziţia de autoritate dintr-o biserică, atunci el este în control; el devine capul acelei bisericii în particular. El poate spune că nu este un stăpân, ci mai degrabă un slujitor. Totuşi, poziţia îl face o autoritate peste ceilalţi din biserică, astfel făcându-l un stăpân. Din nou, Biblia învaţă clar faptul că Hristos este capul bisericii. Nu se menţionează nicăieri că el a pus pe altcineva în controlul bisericii Sale. De ce? Pentru că Isus este Capul bisericii. „El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii” (Efeseni 1:22). „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii” (Efeseni 5:23). „El este Capul trupului, al Bisericii… pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18). Hristos este capul bisericii. Cum? Prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Vicarul lui Hristos pe pământ. Duhul Sfânt este reprezentativul Domnului Isus Hristos pentru biserica Lui. Biblia spune de asemenea că Isus este capul bărbatului. „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3). Cum? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Scripturile.

 Ce este „biserica”? Oamenii mântuiţi, femeile, băieţii şi fetele. Isus, capul bisericii este şi capul bărbaţilor acelei biserici. Bărbaţii la rândul lor sunt capul soţiilor lor şi a copiilor. „Da, ştiu, dar cine este autoritatea în biserică?” Deja ţi-am spus, Isus este. „Cum?” Prin Duhul Sfânt şi prin Sfintele Scripturi. Creştinii mai în vârstă sunt bătrânii biserici şi este responsabilitatea lor de a se supune lui Hristos. Bătrânii calificaţi care îşi asumă responsabilităţile de supraveghetori din biserică trebuie să hrănească turma, să acţioneze ca supraveghetori (protectori) şi să fie exemple sau modele de urmat. Dar ei nu sunt o autoritate peste vieţile spirituale ale altora din biserică. Ei sunt lucrători printre oameni, nu peste ei. „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc” (1 Tesaloniceni 5:12). Este o diferenţă între bătrânii care conduc şi lucrează printre oameni decât dacă ei ar deveni o clasă de clerici asupra cărora s-ar munci. Te-ai întrebat vreodată de ce aşa de mulţi predicatori sau pastori nu pot avea prieteni apropiate cu oamenii lor, ci că ar trebui să o găsească între alţi pastori în schimb? Aceasta este adevărat. Aceasta este o dovadă că există o separare în frăţietatea din biserică, clericii şi laicii. Comparând biserica cu o familie, un bătrân ar trebui să fie ca un frate mai mare pentru ceilalţi mai degrabă decât să fie ca un tată. Dar, prietene, nu vei găsi niciodată în Biblie o poziţie de autoritate dată unui singur om în biserica locală. Aşa cum am spus anterior, Hristos nu a dat nimănui nici o comandă de a-i lua locul Său de cap (sau „părinte”) al bisericii. Când Isus era pe pământ, El şi-a condus ucenicii. Atunci când i-a lăsat, El nu a lăsat pe altcineva în control; El nu a rânduit pe nimeni ca să îi ia locul Său; avea de fapt câţiva bărbaţi buni din care putea alege, însă nu a făcut-o. Isus a spus că El va lăsa Duhul Sfânt să îi ia locul Său şi că ne va conduce prin Duhul Sfânt. Bărbaţii mai maturi spirituali, sau bătrânii, ar trebui să ştie cum să urmeze pe Duhul Sfânt şi Scripturile, apoi va fi mai uşor pentru alţii să-i urmeze pe ei. Dacă ei nu fac aceasta, nu îi urma. E aşa de simplu! Aceasta este poziţia de autoritate în biserică. Isus, capul bisericii prin Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. Bărbaţii ar trebui să se supună acestuia şi noi ar trebui să-i ajutăm şi pe alţii să facă la fel.

Oricare bărbat care se pune pe sine într-o poziţie de a exercita autoritatea asupra unei biserici urmează aceeaşi eroare pe care o face şi papa. Nu contează cum se numeşte el pe sine, el este un papă pentru biserica respectivă; el revendică a fi în locul lui Hristos în biserică; el revendică a fi capul vizibil care reprezintă un Hristos invizibil; el este „vicarul lui Hristos” sau „înlocuitorul” lui Hristos. Acest om, Papa, este de asemenea şi un „antihrist”. „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2:18). Prietene, ştiai că oricine ia locul lui Hristos este un antihrist? Cuvântul antihrist înseamnă împotriva lui Hristos, luarea locului lui Hristos, în schimbul lui Hristos, sau uzurpator al numelui şi dreptului lui Hristos. Atunci când un om spune că el este într-o poziţie de autoritate reprezentându-l pe Hristos în biserică, AI GRIJĂ! „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. [Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl]” (1 Ioan 2:22-23). Acest verset spune că oricine tăgăduieşte pe Fiul este un antihrist. Eu am crezut întotdeauna că cuvântul „a nega” (tradus în română prin a tăgădui în pasajul din 1 Ioan 2:23, n. tr.) însemna aici a nu crede sau a declara neadevărat, şi ar putea însemna aceasta, însă „a nega” însemna şi „a refuza să recunoască” sau „IGNORA”, deoarece versetul se încheie prin a spune „Oricine mărturiseşte (admite sau recunoaşte) pe Fiul, are şi pe Tatăl”. Deci, o persoană care nu îl recunoaşte pe Hristos este de asemenea un antihrist, ori prin a nu „admite” că El este Hristosul, sau prin a-l „ignora”. Cu alte cuvinte, cineva poate spune că crede că Isus este Hristosul (diavolul ştie aceasta), însă a refuza să recunoşti sau să-l admiţi ca Hristos în viaţa ta sau în biserică indică contrariul; aceasta este a-l ignora pe El.

Atunci când un papă, un pastor sau oricare alt om încearcă să ia poziţia lui Hristos în biserică, şi să-i facă pe oameni să i se supună lui mai degrabă decât lui Hristos, atunci el devine un antihrist. El îl ignoră pe Hristos deoarece aceasta este poziţia lui Hristos, astfel este împotriva Lui. Deci, atunci când ei spun „Urmaţi-mă pe mine după cum şi eu îl urmez pe Hristos”, ar fi bine să fii atent! Ar trebui să fii atent şi atunci când ei spun „Datorită poziţiei mele trebuie să mă asculţi şi să mă urmezi”, sau „Eu sunt omul lui Dumnezeu, aşa că ar trebui să mă urmezi”, sau „Am să te călăuzesc după cum mă călăuzeşte Hristos pe mine”. Ai mare grijă! El încearcă să ia locul lui Hristos în biserică şi tu te prăbuşeşti după acesta. El vrea să-ţi fie autoritatea ta spirituală, capul tău spiritual, el vrea ca tu să comiţi adulter spiritual cu Hristos. Soţia mea este supusă autorităţii mele; eu sunt capul ei iar Hristos este capul meu. Cum? Prin supunerea mea faţă de Cuvântul Său. Soţia ta ar trebui să-ţi fie supusă şi tu ar trebui să fi supus lui Hristos. El este capul tău. Este un lucru rău ca soţia ta să devină autoritatea ta, sau capul tău. De ce? Pentru că Hristos este capul tău şi Scripturile sunt foarte clare în această privinţă. Dar tu nu ar trebui să permiţi nimănui să fie nici capul vieţii tale. Hristos trebuie să fie capul vieţii tale. Cum? Prin supunerea ta faţă de Cuvântul Său. Dacă tu permiţi cuiva să se interpună între tine şi Hristos, atunci tu comiţi adulter spiritual. În domeniul lor de autoritate, tu trebuie să te supui învăţătorilor, angajatorilor, avocaţilor, bătrânilor din biserică, etc. Dar Hristos este capul vieţii tale, sau ar trebui să fie dacă eşti mântuit. Dacă Hristos nu a fost capul vieţii tale, probabil că nu eşti mântuit. Cum este El capul tău? Prin Scripturi. Ele sunt Cuvântul scris. Duhul Sfânt care locuieşte în tine, dacă eşti mântuit, te va călăuzi să înţelegi voia Sa. Eşti supus Cuvântului Său? Este în regulă să urmezi un om, sau un grup de oameni, dar este Cuvântul autoritatea ta finală?

Isus a spus că relaţia sa faţă de biserică este similară cu cea a unei căsnicii. Atunci când am fost mântuit, m-am pocăit de păcatele şi de rebeliunea mea împotriva lui Dumnezeu şi m-am predat pe mine însumi Domnului Isus şi Cuvântul Său ca autoritate a mea. Îmi amintesc că la vremea când am crezut că aceasta este ca şi căsnicia, că mă căsătoream de fapt cu El. am învăţat mai târziu că Biblia învăţa acest lucru. „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)” (Efeseni 5:30-32). Hristos este mirele iar noi suntem Mireasa, spune Biblia. În cadrul Vechiului Testament, descoperim faptul că Dumnezeu Tatăl a numit naţiunea Israel soţia Sa. Totuşi, evreii au intrat în bucluc deoarece ei şi-au amestecat credinţa lor în Dumnezeu cu religiile păgâne din jurul lor. Cea mai populară era închinarea la Baal. Închinarea lor era un fel de combinaţie a închinării la Baal şi a închinării la Dumnezeu, aşa că El s-a referit la ei ca o soţie adulteră. „Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţenie” (Ieremia 3:8); „Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor” (Judecători 2:12, 13). Ştiai că cuvântul Baal înseamnă domn, posesor sau soţ? Da, soţia Israel şi-a părăsit „soţul”, Dumnezeu, şi şi-a ales un alt soţ nou, pe Baal. În acelaşi fel noi suntem soţia lui Hristos; el este mirele sau soţul nostru. Noi ar trebui să ne menţinem curaţi şi să nu comitem nici un fel de adulter spiritual împotriva lui Hristos. „Dar ca să fiu un bun creştin, eu mă supun şi sunt devotat întotdeauna autorităţii bisericii mele, şi urmez constituţia şi statutele bisericii noastre.” Tu de fapt comiţi adulter spiritual împotriva lui Hristos. „Eu mă supun autorităţii pastorului meu şi îl urmez pentru că el îi ‚omul lui Dumnezeu’.” Tu de fapt comiţi adulter spiritual împotriva lui Hristos. Viaţa ta ar trebui să se supună lui Isus Hristos, Mirelui tău; faci aceasta prin a te supune faţă de Scripturi. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu” (Ioan 14:21). Unde te afli tu? Eşti o soţie bună, castă, fecioară pentru Hristos? „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului”. Da, Mielul de aici este Isus, iar noi, biserica, suntem şi vom fi Mireasa Sa (Apocalipsa 21:9). „Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino! Şi cine aude, să zică: Vino (Apocalipsa 22:17).

Conducerea adecvată din biserică este prin bătrânii bisericii

Dumnezeu a ales să ofere conducere pentru sfinţii Săi din biserici prin intermediul creştinilor mai în vârstă, maturi spirituali din cadrul biserici numiţi bătrâni. „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii. Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi (în limba engleză se foloseşte cuvântul hrăniţi aici, n. tr.) Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Faptele Apostolilor 20:17, 28). Pavel i-a chemat pe bătrânii (plural) bisericii din Efes şi spune că Duhul Sfânt i-a făcut pe aceştia supraveghetori în biserică. Nu se menţionează că un singur pastor ar fi condus biserica din Efes. Aceştia nu erau bărbaţi ai clerului, ci Duhul Sfânt i-a ales dintre ceilalţi ca să fie supraveghetori. Ori de câte ori Pavel şi alţi oameni conduceau pe oameni la Domnul într-o anumită zonă, ei se reîntorceau şi în următoarea lor călătorie misionară cam la un an distanţă, ei veneau şi rânduiau oameni din acel grup ca să fie supraveghetori în biserica locală. În plus, în 1 Petru 5:1-3 ni se spune: „Sfătuiesc pe presbiterii (sau: bătrânii) dintre voi, eu, care sunt un presbiter,… Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei”. Aici Petru spună că bătrânii trebuie 1) să hrănească turma, 2) să fie supraveghetori, si 3) să fie exemple nu stăpâni. Un bătrân nu era pastorul, aşa cum spun mulţi; acest termen se referă la toţi bărbaţii creştini mai în vârstă din biserică. Acest lucru este dovedit în 1 Timotei 5:1-2. „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.” Unii spun că acest bătrân din versetul unu este pastorul, şi s-a părea a fi aşa din moment ce este un pronume colectiv singular, însă nu poate fi aşa deoarece Pavel spune după aceea (1) să-i tratăm pe cei tineri ca fraţii, (2) pe femeile bătrâne ca mame, şi (3) pe femeile tinere ca surori. Deci, unde sunt bătrânii menţionaţi? Cu ar trebui trataţi aceştia? A uitat oare el să-i menţioneze? Nu, atunci când el spune să nu mustri un bătrân, el vorbeşte despre grupul de bărbaţi mai în vârstă din biserică. Cuvântul „bătrân” de aici se referă la cei mai în vârstă, aşa că nu poţi spune că ar însemna pastor. Aceasta este de asemenea dovedită în aceeaşi poruncă a lui Pavel dată lui Tit. „Spune că CEI BĂTRÂNI trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare. Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi” (Tit 2:2-6).

Dar cum poate fi un bărbat un bătrân, te întrebi tu? Este vreo vârstă dată de Scriptură la care un bărbat să fie considerat un bătrân şi nu un tânăr? Da, se pare că este. Ştiai că Biblia pare să indice faptul că vârsta de aproape 30 de ani atunci când unul devine bărbat în loc de tânăr? Leviţii nu-şi puteau începe slujba în Templu până ce nu aveau 30 de ani (Numeri 4:3,23,30,35,39,43,47). Iosif şi-a început conducerea sa sub Faraon la vârsta de 30 de ani (Geneza 41:46), David a început să domnească în calitate de rege al lui Israel la 30 de ani (2 Samuel 5:4) şi Isus şi-a început lucrarea la vârsta de 30 de ani (Matei 3:23).

Acum nu toţi cei bătrâni (sau mai în vârstă) vor vrea să slujească în biserică. Vor fi fără îndoială unii care nu vor fi aproape de Domnul, unii care nu vor vrea să slujească şi alţii care nu vor fi calificaţi Scriptural pentru a supraveghea biserica. Dar ei sunt tot bătrâni. Totuşi, Duhul Sfânt va separa pe câţiva dintre bătrânii calificaţi din biserică (vezi Faptele Apostolilor 20:28) pentru a îndeplini lucrare unui supraveghetor în biserică şi le va da dorinţa de a lucra. Oamenii din biserică recunosc aceasta şi apoi îi vor confirma în calitate de supraveghetori (Au rânduit presbiteri [sau bătrâni] în fiecare biserică, Faptele Apostolilor 14:23). Ei, apostolii, au ordinat bătrâni. Ei erau deja bătrâni, însă aceşti bătrâni erau ordinaţi sau numiţi ca supraveghetori (episcopi). Deci, mi se pare mie că există bătrâni în fiecare biserică care sunt episcopi (supraveghetori) şi sunt bătrâni în biserică care nu sunt supraveghetori, ci doar oameni în vârstă. Bătrânii calificaţi din biserică ar trebui să fie recunoscuţi de biserică doar dacă se îndeplinesc calificativele Scripturale pentru ca fiecare să-i poată vedea pe aceştia ca model sau exemplu de urmat (1 Petru 5:3). Aceşti bătrâni vor conduce şi vor hrăni turma în mod natural, iar alţii din biserică îi vor urma şi va trebui să-i urmeze. „Preaiubitule, nu urma ce este rău, ci binele” (3 Ioan 11).

Duhul Sfânt îi învredniceşte pe aceşti oameni prin a le da acele daruri spirituale de care este nevoie pentru a împlini sarcinile lor. „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi Sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?” (1 Corinteni 12:27-31). Notaţi că nu este nici o menţiune a vreunui pastor aici (darul de păstorire este omul care se dă pe sine însuşi bisericii, Efeseni 4). Deci supraveghetor au acest dar al păstoririi. În bisericile timpurii, Duhul Sfânt dădea bărbaţilor din biserică profeţii (preziceri ale Cuvântul lui Dumnezeu) şi învăţători, care instruiau. Nu îi putem include şi pe apostoli deoarece nu este nici unul astăzi ca să se califice pentru aceasta. Alte daruri spirituale le-au fost date acestora şi altora din biserică, cum ar fi minunile, vindecările, ajutorările, guvernările, limbile, vorbirea în alte limbi şi tălmăcirea.

Să privim acum la autoritatea Scripturală. Isus a spus că „nici un om nu poate sluji la doi stăpâni…” (Luca 16:13). „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele [să fie] supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile” (Efeseni 5:23, 24). „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3). Aici avem capetele majore, sau poziţiile de autoritate. Dumnezeu peste Hristos, Hristos peste bărbat, şi bărbatul peste femeie. Eu nu văd pastor sau chiar bătrâni aici. Există multe autorităţi minore, ca învăţătorii, angajatorii, oficialii de guvern, liderii de biserică, etc. şi noi trebuie să le ascultăm în domeniul responsabilităţii lor, însă autoritatea lor este în conflict cu autoritatea ta majoră, aşa că va trebui să asculţi de autoritate majoră. Ai ordinea mondială, ordinea bisericească şi ordinea de acasă, fiecare având propria sa autoritatea limitată ordinului ei. Bărbatul are doar o autoritate majoră sau cap şi acesta este Hristos. Femeia are un singur cap şi acesta este bărbatul (soţul, sau tatăl, dacă nu este căsătorită). Femeia trebuie să asculte de soţul sau de tatăl ei, iar bărbatul de Domnul. Pe cine vie sluji tu? „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” Cum îl slujeşti sau îl asculţi pe Domnul? Ascultă Scripturile. Da, ascultă de oameni, dar ascultă Scripturile; lasă ca acestea să fie Capul tău; supune-te faţă de Scripturi şi astfel eşti supus lui Hristos. Ori de câte ori ai cea mai vagă idee că un om ar vrea să fie capul tău spiritual, sau să încerce să fie capul vieţii tale, depărtează-te repede de el!

Deci, înseamnă că avem anarhie în biserică, că fiecare face tot ce este corect în ochii lui? Nu. Există conducere în biserică, şi oamenii trebuie să urmeze conducerea din biserică. „Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează (sau conduc) asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17). Acesta este unul din versetele favorite de cei care susţin că trebuie să te supui poziţiei de pastor, însă notaţi că acest cuvânt nici nu este menţionat. Există 3 explicaţii posibile:

(1) Versetul se referă la bătrâni şi nu la un pastor deoarece se foloseşte pluralul (ascultaţi, de ei, n. tr.) despre cei ce vă conduc. Oamenii din biserică trebuie să se supună „lor”, bătrânilor; aceştia trebuie să conducă serviciile şi alţii trebuie să se supună în slujirile lor, însă bătrânii nu sunt capul, Hristos este Capul.

(2)Acest verset s-ar aplica la toate formele de autoritate, nu doar din biserică din moment ce nu se spune biserică. Acesta se poate aplica la părinţi, angajatori, învăţători, guvern, ofiţeri de poliţie, etc. Biblia spună să însăşi guvernul şi oficialii civili sunt lucrătorii lui Dumnezeu: „Dregătorii nu Sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii Sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta” (Romani 13:3-6).

3) În fine, acest verste a fost scris evreilor care erau împrăştiaţi, aşa că probabil includea supunerea faţă de conducerea religioasă a poporului evreu. Evreii aveau o teocraţie, fiind conduşi de lideri spirituali. Isus a spus: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac” (Matei 23:2, 3). Oricare din aceste 3 ipostaze s-ar aplica, dar nu vreau să iau acest verset scris pentru evreii creştini şi supunerea lor faţă de autorităţile lor (din biserică sau seculare) şi să o folosesc pentru a stabili autoritatea pastorală din bisericile de astăzi. Însă exact aceasta s-a şi făcut. Versetul a fost sucit pentru a se aplica unui pastor. Tu trebuie să te supui, în calitate de creştin, la toate autorităţile de peste tine, cum sunt, liderii de guvern, părinţii, angajatorii, învăţătorii, poliţaii, liderii bisericii, etc. Sunt multe autorităţi minore, însă tu ai doar un Cap şi acesta este Hristos Isus. Tu asculţi de toate autorităţile de peste tine însă atunci când ele nu sunt în concordanţă cu Hristos, atunci tu trebuie să asculţi de Capul tău, care este Hristos. Şi tu îl asculţi pe El prin a asculta Scripturile.

Notă interesantă: Aproape majoritatea scrisorilor trimise astăzi către biserici ar include numele pastorului, datorită poziţiei lor proeminente din biserică. „Reverend John Doe de la Biserica cutare.” Ai observat vreodată că toate scrisorile către bisericile din Noul Testament, nici una nu a fost adresată unui pastor sau să fie măcar menţiuni a vreunui pastor? Pavel era un gentleman perfect, iar dacă fiecare biserică avea un Pastor Senior, cu siguranţă că Pavel nu l-ar fi ignorat. Însă nu a trebuit să o facă deoarece la fiecare biserică la care el a scris nu avea în controlul lor un pastor. Pavel a scris: „biserica lui Dumnezeu care este în Corint”, „către toţi cei din Roma”, „preaiubiţi ai lui Dumnezeu”, „chemaţi să fiţi sfinţi, şi toţi fraţii care sunt cu mine”, „bisericilor din Galatia”, „către sfinţii din Efes”, „către sfinţii şi credincioşii fraţi în Hristos care sunt în Colose”, „bisericii Tesalonicenilor”, „către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, cu EPISCOPII şi diaconii”, etc. Dacă bisericile de atunci ar fi fost ceea ce sunt bisericile de astăzi, Pavel ar fi scris menţionând măcar numele pastorului. Dar el nu s-a adresat niciodată vreunui pastor al vreunei biserici. De ce? Pentru că fiecare biserică ave bătrâni şi nu un „pastor”. Nu este nicăieri nici cea mai mică aluzie a vreunui bărbat „pastor” în Scripturi.

Unii argumentează faptul că scrisorile sunt scrise unui pastor a fiecărei biserici ceea ce apare în Apocalipsa capitolele 2 şi 3. „Îngerului bisericii din Efes scrie”. Dar aici este cuvântul „înger” nu „pastor”. Nu vei descoperii cuvântul pastor, păstor, episcop sau chiar bătrân (supraveghetor) în cadrul cărţii Apocalipsa (cu excepţia acelora din ceruri care stau în jurul tronului). Cuvântul înger, totuşi, este menţionat în 74 de versete şi se referă la îngeri reali, nu la pastori. În întreaga carte Apocalipsa, îngerii sunt cei care transmit poruncile lui Dumnezeu. „Păi cuvântul înger înseamnă mesager.” Şi ce? Chiar dacă acesta ar fi fost un mesager, Ioan ar fi scris acelui mesager al bisericii respective. El era un mesager, un curiere, care avea să aducă scrisoarea către acea biserică specifică. A-l numi pe acesta pastor este o exagerare grosolană. Unii cred asta oricum şi spun că înger înseamnă mesager şi mesager înseamnă pastor, aşa că înger înseamnă pastor. Aceasta nu este interpretare. Aceasta e o interpretare a unei interpretări, „o copie după copie”, şi oricine ştie că o copie nu e acelaşi lucru ca şi originalul. Acest este o sucire a versetului pe a-l face să spună ceea ce vrei tu să spună. Dacă Dumnezeu vroia ca acesta să însemne „pastor” sau „mesager”, atunci El ar fi folosit aceste termene, însă a spus „înger”, Alţii mai argumentează că 1 şi 2 Timotei sunt epistole pastorale scrise lui Timotei, un pastor al bisericii din Efes. Desigur că ele includ materiale pentru lideri şi calificări din biserici, însă Timotei nu era „pastorul” bisericii din Efes (am arătat deja că biserică din Efes ave bătrâni, Faptele Apostolilor 20). Biblia nu spune nicăieri că Timotei era un pastor sau un bătrân. Se spune că el era un evanghelist. „Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba” (2 Timotei 4:5). Timotei, Tit şi mulţi alţii au fost ajutoarele lui Pavel, sau emisarii, iar aceştia mergeau în diferite biserici şi ajutau la stabilirea lor. Însă fiecare biserică, aşa cum e menţionat aici, era condusă sau slujită de un grup de bătrâni, care rămâneau acolo după ce plecau apostolii sau emisarii.

Spune Biblia despre felul cum trebuie să se comporte bătrânii bisericii într-o întâlnire? Priviţi ce spune Pavel bisericii din Corint despre politeţe. Amintiţi-vă că el le scrie datorită haosului şi a confuziei din biserică şi el le spune despre cum să-şi conducă serviciile lor. „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. Dacă Sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. Duhurile proorocilor Sunt supuse proorocilor; căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor” (1 Corinteni 14:26-33). Se poate ca aceşti „profeţi” să fie predicatorii, episcopii sau bătrânii? Eu cred că da. Ei erau bărbaţii din adunările de creştini care erau călăuziţi de Duhul Sfânt să se ridice şi să vorbească, având puterea de a instrui, de a mângâia, a încuraja, a mustra, a convinge şi a-i stimula pe ascultătorii lor. Astăzi noi îi numim pastor sau predicator. Priviţi însă la versetul 29 unde se spune „Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece”. Notaţi că nu spune „unul”, ci doi sau trei. Pot fi câţiva bărbaţi în biserică, însă doi sau trei trebuiau să vorbească la o slujbă, călăuziţi fiind de Duhul Sfânt. În timp ce le venea rândul la fiecare, ceilalţi trebuiau să judece. În bisericile de astăzi pastorul oferă de obicei mesajul, însă Pavel spune că acesta trebuia să fie făcut de doi sau de trei, şi fiecare să vorbească mai curând sau mai târziu. Dacă biserica timpurie din Corint avea doar un pastor, atunci de ce nu a spus Pavel în aşa fel încât să elimine confuzia „Pastorul să fie în control şi să spună la toţi ce să facă”? El nu a făcut-o pentru că nu era doar un om în control acolo (Dacă nu eşti de acord, arată-mi un verset din Biblie unde a fost doar un singur om pus peste biserică, sau măcar un verset care să spună că aşa trebuie să fie). Deci, Pavel lasă un model în biserică pentru a fi urmat şi spune în ultimul verset al capitolului „Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.” El mai spune în versetul 37 „Dacă crede cineva (din biserică din Corint) că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului”. Acestea nu sunt sugestii ale lui Pavel şi porunci ale Domnului.

Dar tu spui dacă o biserică din zilele moderne ar fi condusă de un grup de oameni numiţi bătrâni, ai avea haos în biserică. Fiecare ar încerca să ia locul de conducere şi câţiva oameni cu autoritate egală nu pot conduce biserica. Este mult mai uşor să spui ca un om să conducă o biserică. Ei bine, aceasta este adevărat dacă ea este ca o afacere, aşa cum majoritatea bisericilor de astăzi au şi devenit. Însă bisericile nu ar trebui să fie o afacere şi nici să opereze ca una. Scripturile învaţă clar faptul că o biserică trebuie să fie călăuzită de Duhul Sfânt care direcţionează pe un grup de bărbaţi creştini maturi din biserică numiţi bătrâni. Duhul Sfânt îi pune deoparte pentru această sarcină, de a supraveghe, de a hrăni turma şi de a fi exemple. Deci, ar trebui să fie libertate în biserică pentru ca mai mult decât un om să vorbească, să înveţe, să indemne, să mustre, etc. Acesta este un sistem echilibrat pe care Dumnezeu l-a pus în biserică pentru a ţine departe stăpânirea din cadrul bisericii Sale. Atunci când ai un singur om care conduce o biserică, ai un domn sau un dictator. În majoritatea bisericilor denominaţionale, el este de obicei pastorul, însă în alte biserici, el ar fi directorul de diaconi sau cel mai proeminent om de afaceri. Aceasta îl face pe el cap al bisericii, sau domn, sau un „dictator”; ce spune el aia se întâmplă. Nu toţi dictatorii sunt răi; dictatorii din anumite ţări par a fi buni, însă tot dictatori sunt. La fel este şi în biserică. El poate apărea că este un om bun, însă tot un dictator este, sau domnitor. Atunci când doar un singur om conduce într-o biserică, el este în mod automat un dictator, fie bun, fie rău, dar tot dictator e. Dumnezeu însă a spus să nu fie nici o stăpânire în biserică. Isus este capul bisericii. Trebuie să fie libertate în biserică; trebuie să fie o pluralitate de conducere în biserică („unde este Duhul lui Dumnezeu acolo este libertate”). În Statele Unite avem verificări şi echilibrări în cadrul ţării prin a avea trei ramuri diferite: Executivul (Preşedintele), Legislativul (Congresul) şi Juridicul (Curtea Supremă). Fiecare se verifică reciproc. Preşedintele nu este „capul” sau domnul ţării noastre. El nu conduce singur. Atunci când el vorbeşte, celelalte două „judecă”. La fel este şi cu celelalte. Ele sunt ca nişte supraveghetori; fiecare trebuie să aprobe. Nici o ramură singură nu poate conduce şi dicta peste întreaga ţară. Deci, guvernarea noastră este bazată pe principii Scripturale. Dumnezeu a lăsat biserică să funcţioneze în acelaşi fel. Ar trebui să fie mai mult de un singur bătrân într-o biserică, oricât de mică este ea. Trebuie să existe aceste verificări şi echilibrări pentru a preveni preluarea puteri de către un om. Ori de câte ori unul „vorbeşte”, ceilalţi judecă (1 Corinteni 14:29). Acestea sunt „verificările şi echilibrele” din biserică care îi permit Domnului să aibă libertate în biserică. Atunci când un bătrân este greşit, este de datoria celorlalţi bătrâni să-l corecteze înaintea bisericii. Aceasta se poate şi se va întâmplă atunci când ai o autoritate egală între bătrâni. Totuşi, aceasta nu se poate întâmplă cu un singur om, pastorul, „omul lui Dumnezeu” care domneşte-n biserică. Nu s-a auzit ca cineva să corecteze pe vreunul ca el; el spune că el nu trebuie să răspundă la toţi ci lui Dumnezeu. Însă aceasta nu este Scriptural. „Împotriva unui presbiter (sau: bătrân) să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire” (1 Timotei 5:19-21). Da, adevăraţii „pastori” sunt bărbaţi cărora Duhul Sfânt le-a dat darul de a conduce, de a călăuzi şi de a hrăni turma dintr-o biserică locală. Un pastor, sau păstor, bătrân sau supraveghetor nu este niciodată singurul om peste o congregaţie, ci întotdeauna doi sau mai mulţi bărbaţi care exercită împreună grija spirituală pentru biserică.

https://www.voxdeibaptist.org/pozitia_pastorului.htm

ŞEOL

download

ŞEOL. Acest cuvânt este folosit în VT cu referire la locuinţa morţilor. Derivarea cuvântului ebr. se’ol este neclară. S-au propus două teorii de bază.

Unii au sugerat că derivă dintr-o formă slabă a rădăciniis‘l, de la care derivă cuvintele care se referă la o mină goală (Isaia 40:12) şi o cale goală (între viţele de vie, Numeri 22:24). În ebr. post-biblică, sa’al înseamnă „adâncul” mării. Dacă această derivaţie este corectă, sensul original ar fi locul cel gol, sau, mai probabil, locul adânc.

Mai mulţi erudiţi susţin în prezent părerea că termenul derivă de la rădăcinas l care înseamnă „întreabă” sau „cercetează”. În acest caz, se poate ca în original termenul să fi desemnat un loc de cercetări, unde se primeau oracole. Rădăcina fi este folosită în mod frecvent în VT cu privire la oracole, însă cu siguranţă aceasta nu este o părere împărtăşită pe larg cu privire la semnificaţia concepţiei lui Şeol. Există o legătură de gândire cu această rădăcină în personificarea lui Şeol ca fiind un monstru mare, nesăţios (Isaia 5:14, cf. Habacuc 2:5, etc.). Delitzsch (Commentary on Isaia 5:14) credea că un cuvânt asir. echivalent cu acesta a fost găsit în sualu, însă Jensen şi alţii au disputat existenţa acestui cuvânt (veziTransactions of the Society of Biblical Archaeology 8, 1885, p. 269).

Semnificaţia termenului Şeol oscilează între conceptul de mormânt, de lume subterană la cel de stare de moarte. În tot Orientul Apropiat din antichitate, precum şi în alte părţi, cei morţi erau imaginaţi ca existând într-un ţinut subteran cunoscut în bab. sub denumirea dearalu şi în ugar. ‘eres, „pământ”. Dar în timp ce aceste ţinuturi erau conduse de zeii lor proprii, domnitorul din Şeol era Iahve.

Şeolul era sub suprafaţa pământului (Ezechiel 31:15, 17; Psalmul 86:13), un loc al prafului (Iov 17:16), al întunericului (Iov 10:21), al liniştei (Psalmul 94:17) şi al uitării (Psalmul 88:12). Uneori unele caracteristici ale vieţii de pe pământ sunt imaginate ca fiind continuate în Şeol (Isaia 14:9; Ezechiel 32:27), însă acest loc este mereu un loc de slăbiciune şi tristeţe.

În unele pasaje, Şeol are un aspect represiv (de. ex. Psalmul 49:13-14) şi destinarea prematură pentru Şeol este o formă de judecată. VT priveşte viaţa pământească ca pe o arenă pe care se poate desfăşura activitatea în slujba lui Iahve; acesta este locul unde se poate primi cuvântul Lui, unde I se pot oferi jertfe, şi unde pot fi experimentate intervenţiile Lui. De aceea, a fi în Şeol înseamnă a fi scos din mâna Lui (Psalmul 88:3-5). Totuşi, Iahve este prezent şi în Şeol (Psalmul 139:8) şi este în stare să izbăvească pe cei de acolo (Psalmul 16:10).

Unii au văzut în cuvinte ca şi ‘abaddon, „distrugere” (Iov 31:12; 26:6; 28:22; Psalmul 88:11; Proverbe 15:11; 27:20), în sahat, „prăpastie” şi uneori „corupţie” (E.F. Sutcliffe, The Old Testament and the Future Life, 1946, p. 39 ş.urm.; Iov 33:24; Psalmul 16:10; Ezechiel 28:8, etc.) iar în bor, „prăpastie” (Psalmul 30:3; Ezechiel 31:14), un loc de pedeapsă în Şeol. Însă nici un pasaj care conţine aceste cuvinte, care nu reclamă această interpretare, şi ideea nu este formulată în mod explicit în VT. Aceste cuvinte sunt mai bine considerate ca sinonime ale termenului Şeol, cu care de multe ori apar în paralel.

În literatura iudaică mai târzie întâlnim diviziuni în Şeol pentru cei răi şi pentru cei neprihăniţi, în care fiecăruia îi este dat să guste anticipare a destinului său final (Enoh 22:1-14). Această idee pare să stea la baza imaginii pildei cu Lazăr şi bogatul din Luca 16:19-31. Termenul grec hades folosit în acest pasaj reprezintă lumea de dedesupt, sau locuinţa morţilor. În literatura clasică, în LXX acest termen este aproape de fiecare dată tradus cuse’ol, iar în NT, Pesh. îl redă prin seyul. Termenul, de aceea, este echivalentul Nou Testamental cu Şeol. Este folosit în legătură cu moartea lui Cristos în Faptele Apostolilor 2:27, 31, care citează Psalmul 16:10. În Matei 16:18, Cristos spune că porţile lui Hades (cf. Isaia 38:10; Psalmul 9:13; 107:18) nu vor birui biserica Lui. După cum porţile unei cetăţi sunt esenţiale pentru rezistenţa ei, semnificaţia aici este probabil puterea morţii. Fraza „adus în Hades” din Matei 11:23 este cel mai bine înţeleasă, din punct de vedere metaforic, referitor la adâncimile ruşinii. În Apocalipsa, Cristos ţine cheile morţii şi ale lui Hades (1:18). Puterea lor (6:8) este nimicită şi ele sunt aruncate în iazul de foc (20:13-14).

BIBLIOGRAFIE

  1. H. Charles,A Critical History of the Doctrine of a Future Life, 1913; A. Heidel,The Gilgamesh Epic and OT Parallels, 1946, p. 137-223; N. J. Tromp, Primitive Conceptions of Death and the Nether World in the OT, 1969; H. Bietenhard, în NIDNTT 2, p. 205-210.

D.K.I.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/seol.html

PE SCURT DESPRE ASTROLOGIE ŞI FASCINAŢIA FAŢĂ DE ZODIAC DINTR-O PERSEPCTIVĂ BIBLICĂ

download

Definiţii ale Dicţionarului explicativ al limbii române:

Astrologie: s.f. (în antichitate şi în evul mediu) Prezicere a viitorului pe baza studierii poziţiei şi mişcării aştrilor, a constelaţiilor sau a unor fenomene cereşti – din fr. astrologie, lat. astrologia.

Zodiac: 1. Zonă circulară (o centură) a sferei cereşti în care se află cele 12 constelaţii corespunzătoare lunilor anului şi prin faţa cărora trece drumul aparent al Soarelui în cursul unui an; fiecare dintre cele 12 sectoare ale acestei zone… 3. Carte de astrologie cuprinzând preziceri asupra destinului oamenilor, potrivit zodiei în care s-au născut…

În predica de excepţie pe care Ştefan a ţinut-o în primele zilele ale Bisericii în faţa mai marilor poporului evreu şi a preoţilor strânşi în sobor, recapitulând istoria poporului ales, acesta a vorbit la un moment dat despre un fapt care intră în atenţia noastră în această evaluare biblică a astrologiei şi a zodiacului.

Fapte 7:39 „Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt, şi au zis lui Aaron: ,Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.’ Şi în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului, şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei, şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: ,Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?.. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.’ „

Din această cuvântare îndrăzneaţă în care i-a chemat pe evrei să-l recunoască pe Isus ca Domn şi Mântuitor, să se pocăiască de răutatea faptelor lor şi de încălcările lor de lege, reiese clar că unul dintre păcatele care au caracterizat poporul lui Dumnezeu în timp a fost chiar „închinarea oştirii cerului” şi „purtarea chipului stelei zeului Remfan” (probabil, numele egiptean pentru planeta Saturn). Fără a intra în detalii (care se pot afla din orice dicţionar biblic), putem deduce că Dumnezeu a pedepsit aspru această preocupare necuvenită faţă de astre – chiar prin deportarea israeliţilor în Babilon unde au fost robi timp de 70 de ani! (vezi, vers. 43, Fapte, cap.7) Sper că este destul de clar că Dumnezeu dezaprobă fără doar şi poate, astrologia!

Un „înlocuitor” înşelător al credinţei în Dumnezeu

Să mai observăm că, „Dumnezeu i-a dat să se închine oştirii cerului”, ceea ce pare să fie o consecinţă a idolatriei crase în care căzuseră prin făurirea viţelului de aur în lipsa lui Moise aflat pe munte împreună cu Dumnezeu de prea multe zile. Se pare astfel că astrologia a fost un „dumnezeu surogat”, un înlocuitor al Dumnezeului Bibliei pe care evreii l-au abandonat şi care la rândul Său i-a abandonat acestei forme de idolatrie – venerarea astrelor – care în timp nu le-a adus decât nenorociri şi dezastre naţionale.

Aş dori să spun aici că „închinare” nu reprezintă doar gestul de a săruta şi de a face plecăciuni înaintea unui altar, sau a unei icoane. Închinarea este o noţiune mult mai complexă care poate să cuprindă forme cât se poate de variate. Ştim că un creştin se închină atunci când dăruieşte, slujeşte, cântă, se roagă, sau atunci când studiază şi cercetează Biblia. Nu doar pentru un creştin „închinare” poartă o astfel de semnificaţie ci şi pentru membrii altor mari religii ale lumii cum sunt musulmanii, sau budiştii.

De aceea, poate că cei ce practică astrologia nu vor recunoaşte imediat că literalmente se „închină oştirii cerului”, sau că „poartă chipul vreunei stele” cu ei, şi aşa mai departe. Cu toate acestea, ce poate fi această preocupare obsesivă de a şti ce spun stelele, de a urmări previziunile astrale de la televizor, de a citi horoscopul şi zodiacul din ziare înainte de a pleca dimineaţa la serviciu? Ce pot să însemne toate acestea, mai ales în lipsa unei relaţii personale cu Dumnezeul adevărat şi cu Fiul Său dat pentru păcatele noastre? Ce poate să însemne pentru cei născuţi într-o anume zodie a se purta în respectiva zi după cum spune zodiacul şi nu după cum Dumnezeu spune prin voinţa Sa clar exprimată în Biblie?

Într-adevăr, astrologia devine un înlocuitor pentru aceia care s-au făcut iniţial vinovaţi de negarea lui Dumnezeu în conştiinţa lor, de substituirea Lui cu creaţia Sa şi s-au făcut vinovaţi de idolatrie, ei fiind lăsaţi să se „închine” astrelor, să-şi călăuzească viaţa după aşezarea lor pe bolta cerească şi să devină preocupaţi cu tot felul de lucruri nevrednice de respectul profund pe care-l merită Dumnezeu. Cei ce nu-l recunosc pe Creatorul cerurilor şi al stelelor, par să fie „pedepsiţi” cu această rătăcire care-i înşeală asupra destinului şi în privinţa caracterului lor!

Acest lucru este confirmat de epistola lui Pavel către Romani, unde cei ce se fac vinovaţi de aceeaşi nelegiuire, refuzul de a-l recunoaşte pe Dumnezeu în lucrurile care sunt create, s-au închinat creaţiei în locul Creatorului, se spune că sunt „lăsaţi în voia” unor patimi scârboase, „pradă necurăţiei” săvârşind tot felul de păcate.

În trecut era o infracţiune

În plus, Legea lui Dumnezeu dată prin intermediarul Său, Moise, condamnă fără echivoc astrologia, mai precis, preocuparea de a citi în stele un program de viaţă, sau de a afla viitorul.

Deuteronomul 4:19 „Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti …”

În cazul lor, lipsa de veghere asupra sufletului lor i-a făcut să piardă legătura cu Dumnezeul lor şi să devină obsedaţi de astrele cereşti. Odată cercetată şi probată, această preocupare avută de un israelit trebuia aspru pedepsită în Vechiul Testament: „De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel, atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea, şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.” (Deut.17:4-7)

Ţefania, un profet de la oraş vorbeşte despre „cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor” şi pentru care Domnul v-a „întinde mâna împotriva” lui Iuda şi a locuitorilor Ierusalimului pentru că s-au abătut de la Domnul, nu-l caută şi nici nu întreabă de El: „Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei, pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor Malcam, pe cei ce s-au abătut de la Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El.” (Ţefania 1:4-6)

Acestea sunt acuzaţii grave care denotă apostazia religioasă în care Ierusalimul se complăcea pe vremea profetului. Apostazie care mai era manifestată şi prin închinarea la idoli (rămăşite ale lui Baal, Moloh), dar şi prin astrologie (cei ce se închină pe acoperişurile caselor; la urma urmei unde se montează telescoapele? Cu toate acestea nu doresc să se înţeleagă că nu sunt de acord cu privitul la stele prin intermediul acelui instrument!)

Alte cazuri de idolatrie întâlnită în Israel asociată cu astrologia şi condamnată de Dumnezeu:

„Eu n-am poruncit”, spune Domnul Dumnezeu!

Deuteronomul 17:3 …care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit.

Dumnezeu nu doreşte să se găsească în mijlocul poporul Său „cititori în stele”:

Deuteronomul 18:10-12 Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta.

2 Împăraţi 17:16 Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor, şi au slujit lui Baal.

2 Împăraţi 21:3 El a zidit din nou înălţimile, pe care le dărâmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit.

2 Împăraţi 23:5 A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămâie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, zodiilor şi întregii oştiri a cerurilor.

Ieremia 19:13 Casele Ierusalimului, şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămâie întregii oştiri a cerurilor, şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!”

Mai în glumă, mai în serios, Barbara Bush, mama actualului preşedinte al SUA şi soţia altuia care a fost preşedinte, spunea că atât ea cât şi soţul ei sunt „gemeni”, adică din zodia ce poartă acel nume. Din acest motiv, spunea ea, „probabil nu ar fi trebuit niciodată să ne căsătorim!” Atât a putut astrologia să o sfătuiască după mai mulţi ani de căsnicie alături de George senior!

Prevăzând invazia caldeenilor, profetul Isaia deplânge ocupaţia iudeilor de a încerca să afle viitorul de la „cei ce împart cerul” şi cumplita lor ineficienţă de a prevede viitorul: „Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar şi să te scape cei ce împart cerul, cari pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ţi se întâmple!” (Isaia 47:13)

Acesta ar trebui să fie sentimentul firesc de zădărnicie şi de frustrare al tuturor celor care consultă horoscopul şi zodiacele pentru a afla viitorul! Astrele nu sunt menite de Dumnezeu decât să ne „vorbească” de gloria şi măreţia unui Creator pe care să-l recunoaştem şi să-l căutăm personal în revelaţia Cuvântului Său.

Dumnezeu le spune copiilor Săi că practica astrologiei este exact ceea ce-i caracterizează pe păgânii numiţi „neamuri”. Voia Lui este ca aceştia să nu le urmeze practicile: Ieremia 10:1-3 „Ascultaţi Cuvântul pe care vi-l vorbeşte Domnul, casa lui Israel! ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele. Căci obiceiurile popoarelor sunt deşerte.”

Drept încheiere…

Ca nu cumva cineva să creadă că doar Vechiul Testament şi legea lui condamnă aspru astrologia şi viaţa ghidată după stele, să privim şi la Noul Testament. De fapt, amintesc aici că această analizare pe scurt a astrologiei a plecat de la predica lui Ştefan, primul martir al Bisericii Creştine.

Cunoaştem cu toţii povestea de Crăciun în care am auzit de magii veniţi de la răsărit în căutarea regelui de curând născut. După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a turburat mult; şi tot Ierusalimul s-a turburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei …” (Matei 2:1-5)

Cu toţii ştim ce s-a întâmplat ca urmare a acestei „revelaţii” involuntare făcute lui Irod. Acesta i-a chemat pe magi la el ca să afle vremea în care li s-a arătat steaua ca să ştie ce vârstă ar putea să aibă copilul împărat, născut de curând, pe care l-a privit de îndată ca rival la tron şi „…a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai de la magi.” (Matei 2:16)

Astfel că cea mai „măreaţă” realizare a astrologiei a fost ca steaua să-i conducă pe magi la cel ce s-a dovedit a fi unul dintre duşmanii de moarte ai Domnului Isus Hristos, la Irod care şi-a pus în aplicare planurile criminale. Odată ajunşi la el, acesta şi-a pus cărturarii să-i caute în Vechiul Testament unde mai precis urma să se nască acel rege, Mesia Israelului, declanşând genocidul copiilor de la 2 ani în jos născuţi în aceea regiune. Lucrul acesta ar trebui să dea serios de gândit celor care se bizuiesc pe astre în călăuzirea zilnică a vieţilor lor, consultă zodiace, urmăresc previziunile astrale, sau pur şi simplu pornesc în găsirea adevărului.

Mulţi dintre cei care-şi trăiesc viaţa în lumina horoscopului şi a zodiacelor susţin că nu sunt vinovaţi de acea consultare a stelelor condamnată în Vechiul Testament, şi că în schimb prezicerile (astfel le place să le numească – „predicţii” – deşi nu prea sună româneşte!) pe care le urmăresc sunt deduse pe cale matematică şi adaptate latitudinii şi longitudinii fiecărui individ în parte. Dar, o astfel de presupusă „ştiinţă” ar trebui repudiată, nişte adevăraţi creştini trebuind să consulte Cartea Sfântă şi să urmărească călăuzirea lor permanentă de către Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Avertismentul oferit demult de către un apostol al Domnului Isus privitor la „ştiinţa, pe nedrept numită astfel”, rămâne în picioare şi astăzi:

„Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă.” (1Timotei 6:20-21)

http://www.rcrwebsite.com/astrologie.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/pe-scurt-despre-astrologie-si-fascinatia-fata-de-zodiac-dintr-o-persepctiva-biblica/

Platforma ÎMPREUNĂ: 300.000 de părinții români au notificat ministerul că refuză ideologia de gen în școli

 Știri pentru viață 27.03.2019

Platforma civică de drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ a trimis o notificare, în numele a 300.000 de părinți din România, prin care a somat Ministerul Educației și Institutul de Științe ale Educației să țină cont că ei refuză în mod expres includerea ideologiei de gen în educație. Somația reprezintă o procedură administrativă prealabilă unui demers judiciar dacă autoritățile nu țin cont de notificare, a explicat Ana-Corina Săcrieru de la Platforma ÎMPREUNĂ.

Peste 300.000 de părinţi din România s-au sesizat cu privire la tendinţele din educaţia românească de a se pune un prea mare accent pe ideologia de gen şi pe demersurile unor organizaţii de a bulversa copiii cu privire la identitatea lor. În acest sens au sesizat Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei să ţină cont de părerea lor când sunt întocmite programele şcolare.

Liderii Platformei ÎMPREUNĂ, Mihai Gheorghiu și Ana-Corina Săcrieru, discutând cu pă­rinții și elevii din țară și urmărind evoluția actelor normative propuse în ultimii ani, au constatat recent tendințe și practici nocive în materie de educație, care prevăd ideologizarea acesteia prin predarea de noțiuni controversate ale ideologiei de gen, sau ideologiei gender. Aceasta prezintă identitatea sexuală ca fiind un simplu rol social, un așa-zis „stereotip de gen”. Manuale de clasa a III-a, a V-a, a VI-a, a VII-a includ deja câteva conținuturi în acest sens, iar pe piața editorială românească pentru tineri și copii apar tot mai multe traduceri care merg în aceeași direcție, inculcându-le copiilor ideea că pot fi ori fetițe, ori băieți, la alegere, nu după cum s-au născut, și că familiile pot fi formate doar din doi tați sau două mame.

La fel de alarmant, avertizează Mihai Gheorghiu, este un proiect de hotărâre de Guvern realizat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care prevede că profesorii pot fi subiectul unor plângeri anonime dacă unui elev i se pare că este discriminat pe criterii de gen.

Toate acestea se întâmplă cu viteză după ce, în 2016, România a ratificat, fără dezbatere publică, un document controversat al Consiliului Europei cunoscut sub numele de Convenția de la Istanbul și care cere, printre altele, includerea în educație a acestei direcții, pe care o califică drept „combatere a stereotipurilor de gen și a violenței de gen”. Prin articolul 12 al convenției, România își asumă să ia măsuri de „combatere a rolurilor stereotipe de gen” în toate domeniile vieții sociale, culturale, inclusiv în sport. Aceasta ar însemna ca în competiții să concureze femei transgender (foști bărbați), cu o constituție fizică net superioară. S-a și întâmplat în 2014, la o competiție de arte marțiale mixte, când o „femeie” transgender a trimis-o la spital cu arcada spartă cea mai bună luptătoare feminină.

Ana-Corina Săcrieru spune însă despre Convenția de la Istanbul că a fost ratificată printr-o lege națională care nu este deasupra Constituției, care, prin art. 29, alin. 6 și art. 26, alin. 1, prevede dreptul părinților de a-și crește copiii potrivit propriilor convingeri și dreptul copilului de a avea o viață intimă și privată respectată. „Aceste drepturi au valoare juridică superioară. Când 300.000 de cetățeni au somat Ministerul Educației să respecte articolele din Consti­tuție, aceasta privește un nivel juridic superior obligativității introduse prin Convenția de la Istanbul”, a spus Ana-Corina Săcrieru.

Statele din Europa Centrală și de Est au simțit pericolul ideologic al Convenției de la Istanbul și au refuzat ratificarea ei sau au ratificat-o cu rezerve. În 2017, 50.000 de croați au ieșit în stradă pentru a se opune ratificării. Iar Bulgaria a refuzat ratificarea chiar în perioada în care deținea președinția Consiliului Europei, în temeiul faptului că, în Uniu­nea Europeană, domeniile de reglementare ce țin de familie și educație sunt supuse suverani­tă­ții dreptului național.

Platforma Civică ÎMPREUNĂ include 506 organizații neguvernamentale și 130.000 de susțină­tori din toată țara, care și-au propus să apere valorile naturale și morale și drepturile constituțio­nale ale părinților și copiilor din România.

Sursa: Ziarul Lumina

http://stiripentruviata.ro/platforma-impreuna-300-000-de-parintii-romani-au-notificat-ministerul-ca-refuza-ideologia-de-gen-in-scoli/

Valurile de crime împotriva creştinilor din Nigeria nu se mai opresc

Aproape de cei persecutați, Persecuții, Rugăciune, Una cu ei

Organizaţia Fondul Barnaba informează că peste 300 de creştini au fost ucişi în cel puţin 7 sate din statul Kaduna, Nigeria, în lunile februarie şi martie 2019; violuri brutale şi mutilări au fost de asemenea raportate.

Într-un atac desfăşurat la ivirea zorilor pe 14 februarie, 41 de persoane au fost ucise atunci când 300 de terorişti înarmaţi au înconjurat satul, scoţând strigăte de „Allahu Akbar”, deschizând focul împotriva tuturor locuitorilor care le ieşeau în cale şi răscolind casele. Aproape toţi cei ucişi au fost femei, copii și câţiva bătrâni şi orbi, care nu au putut fugi din calea atacatorilor.

71 de persoane au fost ucise şi 28 rănite într-un atac al păstorilor Fulani pe 11 martie în satul Dogon Noma, aflat tot în statul Kaduna. Conform unor mărturii de la faţa locului, atacatorii au „incendiat case, împuşcând şi hăcuind tot ce mişcă.” Aproximativ 100 de case au fost distruse în atac.

Alte 9 persoane au fost raportate ca fiind ucise în Nand0u Gbok, un alt sat din statul Kaduna pe 16 martie, iar 30 de case au fost distruse.

În distructul Kajuru în februarie şi martie, trupurile a 73 de femei, unele dintre ele gravide, şi 101 copii de toate vârstele, de la bebeluşi purtaţi în spatele mamei şi până la cei cu vârste de 10 ani, au fost înhumaţi în morminte comune.

Martorii spun că bărbaţii din sat au fugit când a început atacul dimineaţa devreme în satele Dogon Noma şi Karamai. Despre o parte dintre ei se credea că erau plecaţi în satele vecine să dea o mână de ajutor, după ce și acestea fuseseră atacate în zilele anterioare.

La ultimele alegeri din Nigeria, preşedintele Buhari a fost reales în urma unei campanii în care a promis să aducă „o soluţie pentru o pace permanentă” în nord-est şi în alte regiuni de „insurgență”, menţionând în mod specific statele Plateau, Benue şi Kaduna.

Liderii creştini din Nigeria au făcut apeluri repetate către preşedintele Nigeriei, care este el însuşi fiul unui şef musulman fulani, să adopte o atitudine fermă împotriva atacurilor repetate întreprinse de păstorii terorişti fulani asupra comunităţilor de fermieri creştini.

Nigeria este împărţită în două: partea de nord care este majoritar musulmană și partea de sud care este creştină şi mai este şi partea de mijloc care are o alcătuire etnică şi religioasă diversă.

Atacurile păstorilor terorişti fulani reprezintă o ameninţare permanentă pentru populaţia majoritar creştină din centura de mijloc a Nigeriei. În ultimii doi ani, militanţii fulani au ucis peste 6.000 de creştini, conform unor estimări ale bisericii creştine din Nigeria. Teroriştii distrug case, biserici şi orice alte proprietăţi care aparţin comunităţii creştine. Din 2001, peste 500 de clădiri de biserici au fost distruse, doar în statul Plateau.

Organizaţia Open Doors susţine faptul că această zona a Nigeriei este supusă unei „epurări religioase” într-o încercare repetată de a „eradica creştinismul” din această regiune.

Ceea ce se întâmplă în aceşti ultimi ani în centura de mijloc a Nigeriei este un adevărat genocid. Conform Convenţiei Internaţionale pentru Prevenirea şi Pedepsirea Genocidului, genocidul reprezintă un ansamblu de acţiuni menit să distrugă cu totul sau în parte un „grup naţional, etnic sau religios.” Acţiunile pot include „crime împotriva membrilor grupului”, „cauzarea unor suferinţe fizice sau mentale membrilor grupului,” sau „mutarea în mod forţat al copiilor grupului către alt grup.”  Toate aceste trei lucruri se întâmplă în Nigeria.

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/26/valurile-de-crime-impotriva-crestinilor-din-nigeria-nu-se-mai-opresc/?

Adonai! „Cine e șeful tău?”

Photo by Billy Huynh on Unsplash

Am auzit o poveste despre doi copii care se jucau un joc. Unul dintre ei, cel care era mai mare, a început să îi spună celui mai tânăr ce trebuia să facă. După ce a ascultat pentru un timp, copilul cel mic a ridicat ochii la cel mai în vârstă și i-a spus: „Tu nu ești șeful meu!”.

Odată am lucrat cu o femeie care accentua mereu faptul că ea nu avea un șef. „Am un angajator”, spunea ea, „dar nimeni nu este șeful meu.” Ea nu dorea să se afle în subordinea nimănui și atitudinea ei față de cuvântul „șef” a făcut acest lucru foarte evident.

Aș vrea ca astăzi să ne gândim la următoarea întrebare: „Cine e șeful tău?” Fiecare dintre noi avem pe cineva sau ceva – un conducător sau un lucru care pune stăpânire pe noi – căruia ne plecăm cu supunere. Dacă suntem înțelepți, cel care ne conduce este Dumnezeu. Pentru unii, ceea ce le conduce viața ar putea fi o altă persoană sau poate un obicei. Ani de zile, o tulburare alimentară mi-a condus viața. I-am permis să determine cursul vieții mele și să îmi dicteze practic fiecare decizie.

Numele lui Dumnezeu, la care vrem să ne uităm astăzi este Adonai, care înseamnă Domnul, Stăpânul. Dacă Dumnezeu este Adonai pentru tine, El este cel căruia te supui; El este conducătorul vieții tale. Adonai este persoana care deține autoritatea finală în viața ta și el este Cel căruia Îi datorezi supunerea totală.

Prima dată când găsim acest nume al lui Dumnezeu în Biblie este în Geneza 15:1-2 când Dumnezeu vorbește cu Avram:

După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii, şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.”

Avram I-a dat voie lui Dumnezeu să fie Adonai pentru el în atâtea circumstanțe. El Îl urmase pe Dumnezeu din patria lui, din Ur, într-o țară străină, nouă și ciudată. El și-a pus încrederea în Dumnezeu ca să aibe grijă de el și de familia lui. Totuși, în acest pasaj, Avram pare să dispere din cauza dorinței sale de a avea singurul lucru care să îi aducă satisfacție – un moștenitor. Se poate ca neliniștea Sarei pentru că nu putea avea copii să aibă legătură cu uitarea lui Avram despre autoritatea și puterea lui Dumnezeu? Dacă ești o femeie, care citește aceste cuvinte din devoționalul de astăzi, aș vrea să îți aduc aminte de influența pe care o ai asupra gândurilor soțului tău și ale familiei tale. Sarai nu I-a permis lui Dumnezeu să fie Adonai în legătură cu neputința ei de a avea copii și ea l-a influențat pe Avram într-un mod negativ, care i-a afectat pe urmașii lor pentru multe generații.

Avram a crezut că are nevoie de un fiu pentru a fi cu adevărat împlinit, în ciuda faptului că Domnul i-a spus lui Avram, că El, Dumnezeu, este răsplata lui cea foarte mare. Deși nu le-a rostit, următoarele cuvinte pot exprima ceea ce ar fi putut spune Avram: „Da, dar există și altceva ce vreau și am nevoie. Ceva ce este mai important pentru mine decât ești Tu.” Avram l-a numit pe Dumnezeu „Adonai” cu buzele, dar nu i-a permis Lui să fie cu adevărat Domnul și Stăpânul lui și în ce privește un moștenitor.

Cât de des spunem de pe buze că Dumnezeu este Adonai; Domnul, conducătorul, regele vieții noastre, dar cu acțiunile noastre arătăm altceva? Am făcut lucrul acesta în anii în care m-am luptat cu anorexia. Deși am decis să Îl urmez pe Hristos încă de la vârsta de 15 ani, nu I-am permis lui Isus să preia complet controlul în viața mea. Și eu, ca și Avram, am lăsat un alt dumnezeu să îmi conducă viața. Pentru unii oameni, acest conducător al vieții lor poate fi locul de muncă, banii, statutul, copiii, mâncarea, alcoolul, drogurile, prietenii sau o mulțime de alte lucruri. Chiar și lucruri bune, cum ar fi munca voluntară sau slujirea pentru Dumnezeu în biserică, pot lua locul lui Dumnezeu în viețile noastre. Când ne aplecăm genunchiul înaintea oricui sau oricărui lucru, și nu lui Dumnezeu, practicăm idolatria.

Deci, din nou, te întreb… cine sau ce îți conduce viața?

Sursa: CBN Devotions | Leah Adams

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/26/adonai-cine-e-seful-tau/?

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: