Poziţia pastorului
Să privim acum la poziţia pastorului din zilele moderne. Aşa cum este ea astăzi, eu cred că poziţia lui este nescripturală. Fără îndoială, mulţi oameni au început cu bine, însă au căzut în această cursă de a fi puşi sau de a se pune pe ei înşişi într-o poziţie nescripturală. Mai întâi de toate, nu vei găsi nicăieri în Biblie ca o biserică să fie condusă de un singur bărbat. Nicăieri! Cu toate aceste multe biserici de astăzi sunt în această situaţie. Dar unde scrie că o biserică trebuie condusă de un singur bărbat? Dacă ştii de un exemplu clar, sau de vreo poruncă a Scripturii, fă-mi şi mie de cunoscut.
Cuvântul „pastor” (poimen), este folosit fără nici un capăt în zilele de astăzi, şi este menţionat doar o singura data în cadrul Noului Testament (Efeseni 4:11, „Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători”). Cuvântul „pastor” înseamnă a „hrăni” sau a „a îngriji de oi”. Conform contextului pasajului de mai sus din Efeseni 4, se pare că „păstorirea” este un dar spiritual, nu o poziţie sau o chemare. Totuşi, cele mai comune termene folosite în Biblie pentru liderii din biserică au fost „bătrânii” (presbuteros, care înseamnă mai bătrân) şi „episcopi” (episkope, care înseamnă supraveghetor). „Bătrân” era numele evreiesc iar „episcop” era numele grecesc pentru aceeaşi funcţie, şi ambele sunt interschimbabile. „Bătrân” este un om mai în vârstă şi „episcop” este numele pentru funcţia sa (munca), sau slujirea sa în calitatea de supraveghetor; ele reprezintă aceeaşi persoană. Acest lucru este dovedit în Faptele Apostolilor 20:17. „Însă din Milet, el (despre Pavel este vorba, n. tr.) a trimis la Efes şi a chemat pe bătrânii bisericii.” Priviţi la versetul 28 acum. „Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (versiunea Dumitru Cornilescu; în versiunea din limba engleză se foloseşte direct termenul supraveghetori, iar în locul cuvântului păstoriţi este folosită expresia să hrăniţi, n. tr.). Notaţi că în acest verset el se referă la bătrânii (presbuteros) din versetul 17, iar în versetul 28 în calitate de „supraveghetori”. Pavel îi numeşte pe bărbaţii aceştia „bătrâni” şi spune că lucrarea lor este de a fi „supraveghetori”. Notaţi cu atenţie faptul că cuvântul grecesc folosit aici pentru „supraveghetor” este episkopos, acelaşi cuvânt ca şi „episcop”. De aici, el îi numeşte pe aceşti lideri ai bisericii „bătrâni” în versetul 17 şi „episcopi” (supraveghetori) în versetul 28. Cuvintele sunt interschimbabile. Ei erau „bătrâni” şi era slujba lor de a „supraveghea” biserica. Aceasta respinge ideea că pastorul bisericii este singurul episcop şi că ceilalţi bărbaţi creştini maturi care conduc în cadrul bisericii ar fi bătrâni. Nu, acest verset spune că Pavel a chemat pe bătrânii bisericii din Efes, (şi aici nu este nici o menţionare sau vreo aluzie la vreun pastor sau un bătrân singur), însă era slujba bătrânilor de a fi supraveghetori sau episcopi. Referindu-se la aceşti lideri din biserici, ei sunt întotdeauna la plural în fiecare biserică. Notaţi că în Faptele Apostolilor 20:17 Pavel i-a chemat pe bătrânii (plural) bisericii. O singură biserică (Efes), însă mulţi bătrâni, sau bărbaţi maturi spirituali care erau liderii bisericii.
Priviţi la alte exemple în care conducerea din cadrul bisericii primare este la plural. „Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, cari sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” (Filipeni 1:1). Notaţi că biserica din Filipi avea episcopi (plural), sau supraveghetori. Aceştia erau bătrânii bisericii (nu este nici o menţiune despre un pastor la singular peste biserica întreagă).
„Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră” (Faptele Apostolilor 14:23). Notaţi că ei au rânduit presbiteri (plural) în fiecare biserică (Nu este nici o menţiune a vreunui singur lider, un „pastor”, care să fie pus peste fiecare biserică).
„Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de presbiteri…” (Faptele Apostolilor 15:4). Acest verset spune despre o biserică din Ierusalim, însă presbiteri este la plural (nu este menţionat ca biserica din Ierusalim să fi avut un singur conducător). Atunci când apostolii au murit, ei i-au lăsat numai pe bătrânii bisericii ca lideri.
„Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi presbiteri (sau: bătrâni) în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit” (Tit 1:5; dicţionarele biblice spun că fiecare din aceste oraşe din Creta aveau doar o singură biserică).
„Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (sau: bătrâni.) bisericii” (Iacov 5:14; este clar că e vorba de o singură biserică, bătrâni la plural, sau supraveghetori ai bisericii).
1 Tesaloniceni 5:12-13 „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor”. El vorbeşte bisericii locale din Tesalonic (către care a fost scrisă această epistolă) şi spune „să-i cunoaşteţi” (în limba română se foloseşte „să priviţi bine”) şi să-i „preţuiţi” pentru „lucrarea lor” (toate sunt la plural), vorbind despre bătrânii bisericii din Tesalonic. Nu este menţionat nici un pastor. Pavel nu a spus să-l cunoaşteri pe acela care se osteneşte printre voi, şi care vă cârmuieşte în Domnul, şi care vă sfătuieşte; să-l preţuiţi foarte mult în dragoste din pricina lucrării lui.
Există multe alte versete similare, însă cred că acestea sunt destule. Dacă nu sunteţi de acord, vă rog să îmi arătaţi o biserică din Biblie în care un singur bărbat era singurul lider. Am să vă ajut. Mă gândesc la un exemplu, care este din 3 Ioan v. 9-11. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară [pe ei] din Biserică. Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu”. Preeminenţă înseamnă primul loc. El avea acest loc în biserică şi îl iubea. El conducea biserica, interzicând altora să primească pe fraţi în biserică, şi îi dădea afară pe cei ce i se opuneau. Sună de parcă această biserică ar fi condusă de un singur om, însă Ioan a condamnat aceasta. Acum, în zilele de astăzi, un pastor deţine o POZIŢIE în biserică ce îl va pune într-un loc de preeminenţă. Chiar şi Diotref nu a avut poziţia de a fi un singur lider aşa cum fac pastorii moderni. El, în calitate de bătrân, a câştigat mai multă putere din partea bisericii peste ceilalţi bătrâni şi a devenit preeminent şi conducea biserica. Un pastor din zilele moderne poate fi un om bun, sau unul rău, însă poziţia în sine îl pune într-un loc de preeminenţă. Întrebarea care apare acum este: „Ar trebui să existe acea singură poziţie de autoritate în biserica locală?” Personal cred că Biblia învaţă că acest lucru este greşit.
Să nu credeţi că nu mai crede nimeni aceasta. C. I. Scofield a afirmat în cadrul notelor sale din „Old Scofield Bible”, „Nu este nici o instanţă a unui singur bătrân într-o biserică locală… Bătrânii sunt făcuţi sau puşi în biserici de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28). La început ei au fost ordinaţi de un apostol (Faptele Apostolilor 14:23), insă în Tit şi în 1 Timotei calificările unui lider au devenit partea a Scripturilor pentru călăuzirea bisericilor”. Notele aceluiaşi autor despre 3 Ioan spun următoarele: „Apostolul înaintat în vârstă a scris unei biserici care a permis unuia pe nume Diotref să exercite o autoritate destul de comună în anii de mai târziu, însă care era ceva total nou în bisericile primitive. Din punct de vedere istoric, această epistolă marchează începutul acelei presupuneri clerice şi preoţeşti despre biserici în care ordinea bisericii primitive a dispărut. Ioan adresează această scrisoare unui bărbat credincios din biserică pentru încurajarea şi mângâierea acelora care stăteau neclintiţi în simplicitatea primitivă” (aceste două notări nu au fost nici omise şi nici schimbate în versiunea actualizată a „New Scofield Bible”).
Unii spun că pastorul poate avea mulţi pastori asistenţi (cum este într-o biserică mare), şi atunci aceasta ar fi o pluralitate de lideri în biserică. Aceasta însă se pare că face din „Pastor” să fie pastorul senior sau şef. Dacă este aşa atunci această afirmaţie este la marginea blasfemiei. Biblia spune că Isus este Marele Păstor sau Pastor. „Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul (Isus, Păstorul [poimen], care înseamnă pastor) şi Episcopul (Supraveghetorul) sufletelor voastre” (1 Petru 2:25). „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare (ISUS), veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei” (1 Petru 5:4). Astfel toţi bătrânii din biserica locală sunt sub-păstori fiind cu toţii la acelaşi nivel. Nu există nici un suport în cadrul Scripturilor pentru un bătrân senior sau pastor senior care să fie peste ceilalţi. Pastorul nu este capul bisericii. Coloseni 1:18 spune: „El (Isus) este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în [toate] lucrurile să aibă întâietatea”. Atunci cum ar putea ambii să aibă întâietatea? Poate spui, „Ei bine, pastorul este în acea poziţie de a fi un slujitor pentru turmă. El îl reprezintă pe Hristos în biserică. El este sub-păstorul. Hristos poate fi literal capul bisericii, aşa şi păstorul este reprezentantul vizibil al lui Hristos în biserică.” Ştiai că aceste cuvinte sunt periculoase? Ceea ce afirmi aici este exact ceea ce afirmă Romano-catolicii despre Papă, că el îl reprezintă pe Hristos pe pământ pentru biserică prin a face voia Domnului. Vrei să spui că pastorul este în locul sau în poziţia de a-l reprezenta pe Hristos? Desigur, doar nu crezi că cineva i-ar lua locul lui Hristos în biserică, nu-i aşa? Biblia spune clar că Isus ESTE Capul bisericii, şi dacă un om, „Pastorul”, are de gând să fie reprezentantul capului în biserică, despre aceasta ne-ar fi spus Scripturile, însă nu găseşti nicăieri aceasta. Aşa că oamenii nu ar trebui să sucească Scripturile ca aceasta să pară în acest fel.
Cineva ar putea spune: „Ei bine, pastorul nu este capul, ci un slujitor pentru biserică.” Însă, dacă el este sau nu un slujitor aceasta depinde de om şi nu de poziţie. El poate fi un slujitor şi să slujească bisericii fără a fi în poziţia ridicată de autoritate care există astăzi. Probabil că am preluat această idee din termenul „slujba de episcop” din Scripturi, „Adevărat [este] cuvântul acesta: Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun” (1 Timotei 3:1). Cuvântul „poziţia” (apare doar în limba engleză referindu-se la poziţia de episcop, n. tr.) înseamnă pur şi simplu „serviciu”, o „lucrare” sau o „muncă”. Cu alte cuvinte, „lucrarea unui supraveghetor”. Lucrarea oricărui supraveghetor din biserică este aceea de a hrăni, de a veghea şi de a proteja grupul. Nu poţi spune că acesta se referă la o poziţie singulară de autoritate. Aceasta este pentru orice bărbat calificat, bătrân, în cadrul bisericii care doreşte aceasta. Aceste nu reprezintă niciodată o poziţie ridicată din cadrul bisericii peste frăţietate, căci aceasta ar diviza o frăţietate egală de care a vorbit Isus.
Atunci când Biblia vorbeşte despre o „slujbă de episcop”, nu se referă la o poziţie din biserică ce are autoritate peste toţi membrii din biserică. De exemplu, ştiaţi că Iuda a fost un episcop? Ştiaţi că el avea şi slujba de episcop? Însă Iuda nu a fost un pastor al vreunei biserici. Vorbind despre Iuda, Faptele Apostolilor 1:20 spune, „În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea! Şi: Slujba lui s-o ia altul” (în limba engleză se foloseşte termenul slujba de supraveghetor, n. tr.). Priviţi dar la ceea ce spune acel pasaj din Psalmi, referindu-se la Iuda: „Puţine să-i fie zilele la număr, şi slujba să i-o ia altul” (Psalmul 109:8). Prin urmare Iuda a avut slujba de apostol sau de supraveghetor (una din cele doisprezece slujbe de supraveghetori). Însă Iuda nu a avut nici o biserică, nici autoritate şi nu era peste ceilalţi apostoli. Isus l-a chemat la un serviciu, la o slujbă, o lucrarea, sau o „poziţie”, şi l-a trimis împreună cu ceilalţi ucenici să predice evanghelia. Bătrânii din biserica locală, totuşi, nu au fost „chemaţi” la un serviciu sau o slujbă, şi doar trebuiau să o „dorească”. Însă un bătrân trebuia să îndeplinească calificările pentru această slujbă menţionate în 1 Timotei şi în Tit. Deci, orice bărbat calificat, matur spiritual din biserică, care doreşte slujba de episcop sau de supraveghetor, ar putea avea această slujbă în acea biserică locală. „Au rânduit presbiteri în fiecare biserică” , Faptele Apostolilor 14:23. Pe cine? Pe acei bărbaţi maturi spirituali, care au dorit aceasta şi care erau calificaţi. Aceasta nu indică în nici un fel poziţia de autoritate în biserica locală a unui pastor. Deci, această postură din biserică în care pastorul conduce peste biserică nu este „slujba unui episcop”. Aceasta ar putea fi o distorsionare a ei. Daţi-mi voie să fiu foarte clar; nu omul este greşit, este poziţia care în multe cazuri îl va face cu timpul pe om să fie greşit. Acesta va tinde spre a câştiga în mod gradat din ce în ce mai multă autoritate şi responsabilităţi în biserică în timp ce oamenii devin mai răspunzători faţă de el şi mai puţin faţă de Hristos. (De aceea urmaşii oamenilor sunt fireşti, aşa cum a indicat Pavel corintenilor.) O persoană are doar atâta putere cât i s-a dat. Cu cât oferă oamenii din biserică mai multă autoritate pastorului, cu atât mai puternic va deveni acesta. În multe cazuri el îşi câştigă această putere de la oameni prin a le reaminti de „poziţia” sa şi prin a suci Scripturile pentru a-i susţine această idee. Poziţia de conducere singulară din biserică îl va face să fie preeminent în biserică şi va diviza o frăţietate egală în gruparea clericilor şi cea a laicilor.
Oamenii din biserică vor deveni mai răspunzători faţă de el şi mai puţin faţă de Hristos. Puţin câte puţin, el va lua locul lui Hristos. Acum, el nu a preluat această idee din Scripturi, însă la fel ca multe alte lucruri din biserică ce sunt tradiţionale, noi am preluat această idee a unui nivel separat de „clerici” de la Biserica Catolică. Ei au fost cei ce au dezvoltat o ierarhie în cadrul bisericii lor, care consta dintr-un papă, episcopi, cardinali, preoţi, etc. A-i schimba numele în pastor nu schimbă nimic. Dar, Scripturile spun că Isus este cel ce trebuie să aibă preeminenţă în cadrul bisericii în toate lucrurile. El este Capul. Doar El ar fi în acea poziţie. Fiecare om din biserică este responsabil lui Hristos. Serviciul, slujirea şi conducerea ar trebui să provină dintr-o frăţietate egală de bătrâni în cadrul bisericii.
Şi Petru a condamnat acest, nu numai Ioan. Ascultaţi la ceea ce spune Petru: „Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală (în engleză apare termenul moştenirea lui Dumnezeu, n. tr.), ci făcându-vă pilde turmei” (1 Petru 5:3). Ei nu trebuie să fie stăpâni, ci exemple pentru turmă; ei nu trebuie să fie preeminenţi, sau într-o poziţie care îi pune pe primul loc. Ei nu trebuie să fie stăpâni; un stăpân poate fi rău sau bun, însă el tot este stăpân. Ei trebuie să fie slujitori şi exemplu pentru turmă.
Pavel condamnă aceasta. Priviţi ce se întâmplă în biserica din Efes. „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe presbiterii bisericii. (sărim la versetul 28 din Faptele Apostolilor 20) Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor” (20:17-30). Notaţi faptul că liderii din biserică erau: (1) să fie la plural, (2) să supravegheze sau să păzească turma, şi (3) să hrănească turma. Priviţi la versetul 29 unde Pavel vorbeşte despre consecinţele plecării sale. Fiecare dintre aceşti bătrâni răi au încercat să facă pe oameni să meargă după ei aşa încât să poată avea fiecare preeminenţă. Aceasta s-a întâmplat aşa cum a prezis Pavel. Priviţi la evenimentele din Efes din anul 96 d. Hr. Isus a spus, „Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice din aur: Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor pe care şi Eu le urăsc” (Apocalipsa 2:1-6). Isus vorbeşte aici de acei oameni care au fost încercaţi şi au fost găsiţi mincinoşi, care sunt de fapt „lupi spurcaţi”. Pavel a menţionat în Faptele Apostolilor 20 despre aceia care se revendicau a fi drept apostoli şi care încercau să atragă pe oameni după sine. Notaţi că după această afirmaţie găsim pentru prima dată cuvântul „Nicolaiţilor”. Dacă priviţi la versetul 6 din Apocalipsa 2, veţi descoperi că Isus i-a complimentat pe efeseni de faptul că urau faptele Nicolaiţilor. Cuvântul Nicolaiţilor este un cuvânt compus, nikao, care înseamnă a cuceri, şi laos, care înseamnă oameni. Puneţi-le laolaltă şi veţi avea termenul „cuceritor de oameni”, sau „cuceritor al laicilor”. Aceasta a fost o încercare în cadrul inaugurării unei ordini preoţeşti sau clerice. Se pare familiar cumva? Ştim că aceştia au avut succes mai târziu deoarece în Apocalipsa 2:6, „faptele” Nicolaiţilor au devenit mai apoi „doctrina” (învăţătura, în versiunea din limba română, n. tr.) Nicolaiţilor din Apocalipsa 2:15 în cadrul bisericii din Pergam. Însă Isus condamnă această idee modernă a unui cler care împarte o frăţietate egală. Amintiţi-vă că Isus a spus în Matei 23:8, „Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi VOI TOŢI SUNTEŢI FRAŢI”. Deci, noi nu trebuie să avem stăpâni sau lideri spirituali deoarece Hristos este stăpânul şi liderul nostru spiritual. El a spus că nu se poate să slujeşti la doi stăpâni.
Poziţia denaturată a pastorului
Este important să realizăm faptul că a existat o pluralitate de bătrâni în cadrul bisericii, deoarece un singur om ar fi putut cu uşurinţă să fie ispitit să alerge la biserică, astfel devenind capul bisericii. Însă pastorul nu este capul bisericii, ci Hristos este. Biblia spune clar lucrul acesta şi că nici un om nu ar trebuia să ia această poziţie. Amintiţi-vă că cei mântuiţi alcătuiesc biserica şi Hristos trebuie să fie capul lor. Clericii din zilele moderne revendică a fi „sub-păstori”, slujind în locul lui Hristos bisericii locale. Ei au preluat aceasta din 1 Petru 5:4, „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei”. Însă dacă priveşti la versetele anterioare, acestea spun că Petru scrie bătrânilor şi nu pastorilor. Bătrânii nu trebuie să stăpânească peste poporul lui Dumnezeu, ci să fie pilde. Ei nu trebuie să primească vreun „câştig mârşav” (sau bani, vezi nota de mai jos). În alte versete se spune că ei trebuie să hrănească turma, să slujească în calitate de supraveghetori, şi să se îngrijească de biserică. Aceasta pare a fi mai mult un ajutător decât un stăpân sau un conducător. Această poziţie a devenit deformată deoarece biserica a devenit deformată, fiind ca o afacere care necesită un om de afacere pentru a o putea conduce. Din punct de vedere Scriptural Dumnezeu nu a organizat biserica să fie ca o afacere, aşa că nu a fost nici un fundament pentru un „lucrător” să fie ca un director de firmă.
Notă importantă: De asemenea, nu vei descoperi nici un exemplu al vreunui lucrător din Biblie care să fi primit un salariu. Totuşi, Biblia este foarte clară asupra faptului că creştinii îi ajută pe cei săraci şi dau bani pentru a împlini nevoile acelora cu normă întreagă în slujire, însă ei nu au dat niciodată un salariu. Chiar şi Isus a primit ceva pentru lucrarea Sa în timp ce era pe pământ [nu o zeciuială, zeciuiala mergea la Templu]; dar El nu a primit un salar. Pavel a lucrat şi şi-a susţinut propria sa slujire împreună cu cei care îl ajutau pe el, însă nici el nu a primit vreun salariu. Astăzi, avem pastori, lucrători şi misionari pregătiţi din punct de vedere profesional care primesc salarii. Biblia afirmă faptul că darurile de ajutor financiar ar trebui date fraţilor săraci, însă aceasta nu înseamnă că ei primesc un salariu. De asemenea, Scriptura învaţă că aceia care slujesc evanghelia ar trebui să primească ajutor financiar, însă pentru un lucrător să primească un salariu pentru serviciile sale se pare că îl pune pe acesta în categoria primirii prin angajare a unui „câştig mârşav”. Poate că spui că aceasta depinde pe motivul pentru care face ceea ce face. Adevărat, însă ideea de salariu este străină faţă de oricare slujitor din Biblie. Doar leviţilor din Vechiul Testament li s-a dat porunca să primească zeciuieli de la oameni, deoarece ei nu aveau nici o moştenire în Israel. Ba mai mult, nu vei descoperi pe nici unul dintre slujitorii lui Dumnezeu care să fi fost pregătiţi profesional sau educaţi în mod specific pentru slujire.
Trei feluri de biserici referitor la conducerea lor
În primul rând, există acea biserică ce este condusă de oameni. Biblia o numeşte biserica Laodiceană (laos = popor, dicea = condusă de). Aceasta este condusă de „laici” sau de oameni; toate deciziile sunt luate de oameni; ei conduc biserica. Ei au pur şi simplu un vot al fiecăruia din biserică în cadrul unei întâlniri de afacere. Fără a mai fi nevoie să spunem, nu este nici o parte din Scriptură pentru această metodă.
În al doilea rând, există acea biserică ce este condusă de un om, pastorul. Acum ajungem exact la celălalt capăt al pendulului. Unele sunt conduse de o ierarhie de clerici cu un bărbat care este în controlul bisericii. Dar, în multe altele, de obicei pastorul conduce singur. El ar putea să pretindă că îi lasă pe alţii în conducere sau să acţioneze ca sfătuitori ai săi, însă nu este nici o îndoială că el este în control. El este „omul lui Dumnezeu”. Biblia face referire la aceasta ca fiind biserica Nicolaită, sau cuceritoarea de oameni. El face deciziile şi oamenii le „ştampilează” după aceea pentru că el este „omul lui Dumnezeu” şi Dumnezeu îşi direcţionează voia Sa prin „omul” Său. Oamenii simt că Dumnezeu îl va direcţiona pe acest om, aşa că de obicei o să meargă alături de el.
Majoritatea bisericilor din zilele de astăzi sunt conduse de una dintre metodele de mai sus, şi majoritatea dintre ei nu realizează faptul că există un al treilea fel, cel corect.
În al treilea rând, există acea biserică ce nu este condusă nici de oameni şi nici de un om, ci de Domnul Isus. Aceasta ar şi trebui să fie pentru că El este capul bisericii, aceasta este biserică Sa. Admit faptul că nu veţi găsi prea multe dintre aceste biserici în zilele de astăzi, deoarece bisericile nu sunt în acord cu Scriptura. Isus este în afara bisericii, bătând la uşă ca să între. „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Aici El vorbeşte bisericii din era noastră, biserica Laodiceană, sau bisericii condusă de oameni. Însă El nu este nici în biserica Nicolaită, care este condusă de clerici, deoarece El a spus că le ura faptele şi doctrina lor (Apocalipsa 2:1-6). Deci, te întrebi, cum mai devine Isus capul bisericii Sale? Biblia indică faptul că El îşi călăuzeşte biserică prin Scripturi printr-un grup de bărbaţi din biserică numiţi bătrâni care i-a „ridicat” de Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 20:28). Ei sunt cu toţii fraţi egali care nu sunt „profesionişti”, dar care au fost rânduiţi prin acea biserică, şi nu angajaţi. Ei sunt egali în autoritate unul faţă de celălalt şi îl au pe Isus în calitatea de Cap al lor. Aceşti oameni trebuie să ajute pe alţi creştini să-l urmeze pe Domnul, şi prin nici un mijloc ei nu trebuie să fie într-o poziţie de a fi conducători peste alţii în locul lui Hristos.
Priviţi acum la clericii de astăzi. Un cleric, sau un ordin preoţesc, sau „oamenii lui Dumnezeu”, sau oricum vei vrea să îi numeşti, divizează şi au divizat o frăţietate egală. Unii din aceşti oameni se auto-intitulează „oameni ai lui Dumnezeu” sau „omul lui Dumnezeu”. Ei revendică faptul că ar avea o „chemare” specială sau ungere. E amuzant, ei vorbesc aşa de mult despre o chemare specială, însă nu o poţi găsi nicăieri în Scripturi, alta în afară de chemarea de a fi un apostol sau un predicator, însă nici una pentru pastor, bătrân sau episcop. Pretutindeni a fost datoria bisericii de a recunoaşte pe aceşti oameni pe care Duhul Sfânt i-a ales dintre ei. Slujba de episcop era pentru oricine o dorea şi care îndeplinea calificările; nu este nici o chemare specială din partea lui Dumnezeu menţionată. Deci, ei revendică o ungere sau o chemare specială pe care alţii nu o au, şi că Dumnezeu îşi va conduce poporul Său şi le va arăta voia Sa prin vieţile acestor „oameni ai lui Dumnezeu”. Din moment ce nu este nici o poziţie în Biblie pentru aceşti clerici, ei au creat una pe care o şi numesc „slujba pastorului”. Dar ce funcţie folosesc ei ca model al lor? Personal cred că ei ar putea revendica una din următoarele funcţii iar apoi le redenumesc (pastoraţie) ori de câte ori ei revendică faptul că sunt „omul lui Dumnezeu”.
(1) Profetul Vechiului Testament?
Mulţi dintre pastorii de astăzi compară conducerea lor cu cea a lui Moise sa a altora care au fost oameni ai lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Ei revendică faptul că ar fi „omul lui Dumnezeu” care conduce în zilele de astăzi pe poporul lui Dumnezeu. Ei spun „Nu vă atingeţi de unşii Mei, a zis El-şi nu faceţi rău proorocilor Mei” (Psalmul 105:15). Acesta este un verset favorita al clericilor de astăzi pentru a rămâne în funcţie peste capetele oamenilor. Revendică oare aceşti aşa numiţi „oameni ai lui Dumnezeu” de azi care spun că au o chemare specială de la Dumnezeu de a conduce pe poporul Său, că ar fi vreun tip de om al lui Dumnezeu din Vechiul Testament? Ei bine, în primul rând, versetul de mai sus despre „nu vă atingeţi de unşii mei” se referea la naţiunea lui Israel, nu la un om (citiţi versetele 9-14). Vedeţi, Dumnezeu spune în aceste versete că toţi copiii Lui din naţiunea lui Israel erau unşii Lui. În plus, în Noul Testament, 1 Ioan 2:27 spune că toţi creştini de astăzi sunt unşi, „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Deci, toţi creştini sunt unşii Domnului; acest verset vorbeşte că toţi creştinii au fost unşi de Duhul Sfânt, şi El ne învaţă toate lucrurile, aşa că nu avem nevoie de vreun „om al lui Dumnezeu” ca să ne conducă din punct de vedere spiritual. Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu ne călăuzesc. Alţii ne pot ajuta în a arăta ceea ce spune Cuvântul, şi să împartă drept Cuvântul pentru voi (aşa cum fac şi eu), însă dacă înveţi ceva care este „spiritual” este nevoie de Duhul Sfânt ca să ţi-l descopere, şi tu trebuie să-I acorzi libertatea ca El să o facă. Cu alte cuvinte, poţi învăţa despre Dumnezeu prin Duhul Sfânt în acelaşi fel cum o poate face oricare alt om, incluzând liderii din biserică. Dumnezeu ni va ilumina cumva sau să descopere lucruri spirituale unui pastor pentru a le încredinţa altora. Toţi oamenii care sunt mântuiţi sunt „spirituali” şi pot discerne lucrurile spirituale.
„Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său… cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti” (1 Corinteni 2:10, 13). Aceste versete nu spun deloc fă lucrurile spirituale sunt pricepute doar prin intermediul liderilor spirituali din biserică, ci afirmă clar că toţi oamenii mântuiţi pot şi vor ştii adevărul atunci când aceste le este revelat. Chiar şi un creştin firesc va ştii adevărul atunci când i se revelează acestuia. S-ar putea să nu îl facă, sau să-l accepte, însă el va ştii că este adevărat, dacă este mântuit, pentru că Duhul Sfânt este în el şi aduce mărturie despre adevăr. Biblia spune că Duhul Sfânt este Duhul adevărului şi că El ne va călăuzi în tot adevărul. „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13). Aici nu este scris că „poate” o să călăuzească; Isus a spus că El ne „va” călăuzi în tot adevărul! „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”.
Dă-mi voie să ilustrez. Un „om al lui Dumnezeu” spune că Dumnezeu i-a revelat lui o nouă învârteală despre mântuire, dacă Dumnezeu a ales sau nu pe unii pentru mântuire, sau că îţi poţi pierde mântuirea, sau că ar fi prin fapte, sau oricare altă noţiune nebunească pe are putea să o scotă ei. Ce fac majoritatea oamenilor din biserică? Mulţi vor spune, „Da, el este ‚omul lui Dumnezeu’, aşa că cu siguranţă că Dumnezeu i-a vorbit acestuia. Eu nu înţeleg aceasta pe deplin, însă Dumnezeu îl călăuzeşte pe el ca el să ne călăuzească pe noi, şi din moment ce vreau să fiu un creştin supus şi să-mi susţin pastorul, îl voi urma.” Şi mulţi oameni din biserică fac la fel, şi întreaga biserică se îndreaptă spre erezie. Dar Biblia spune că noi toţi suntem unşii Săi şi nu doar clericii. Dumnezeu ne învaţă şi ne vorbeşte la toţi în Cuvântul Său prin Duhul Sfânt şi fiecare dintre noi va fi responsabil înaintea lui Dumnezeu. Toţi cei mântuiţi sunt „preoţia” Sa. „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:5). Noi toţi vom da socoteală, fiecare creştin în parte. S-a spus, „Creştinii individuali trebuie să creadă ei înşişi, aşa cum tot ei mor.”
Poate că îţi place să faci dintr-un om Capul tău spiritual ca să te scapi de la a-L face pe Hristos Capul tău. Poate că îţi este mai confortabil şi mai puţin dedicat, însă întotdeauna vei fi un creştin carnal deoarece tu ai Capul greşit şi într-o zi tu vei da socoteală înaintea Domnului Isus la tronul Lui de Judecată. Şi o să fie mai serios decât credem, a face pe un om capul nostru. Este bine să urmăm pe oamenii buni, să învăţăm de la ei, sau chiar să-i dăm ca exemple ca să ne asemuim lor, însă aminteşte-ţi, Hristos este Capul tău.
Dar apoi versetul adaugă „nu faceţi nici un rău prorocilor mei”. Dar, cu siguranţă că ei nu revendică a fi un profet al Vechiului Testament. Aceşti oameni din Vechiul Testament au deţinut o slujbă specială şi au fost chemaţi de Dumnezeu să proclame cuvântul Său şi voia Sa naţiunii lui Israel. Ei au făcut mari miracole şi au prezis evenimente viitoare; Dumnezeu le-a dat revelaţii speciale. „… îşi descoperă taina Sa slujitorilor Săi prooroci” (Amos 3:7). În acele zile, Dumnezeu vorbea profeţilor cu o voce audibilă sau prin vise şi viziuni. Majoritatea profeţilor Vechiului Testament au venit din deşert sau pustiu pentru a proclama mesajul lor. Majoritatea purtau haine nemanierate din păr de animale, cum a fost cazul lui Ilie şi al lui Ioan Botezătorul. Ei ducea o viaţă de pribegie şi nestabilă şi erau foarte simplii în maniera lor de viaţă. În fine, majoritatea profeţilor Vechiului Testament de care ştiu eu din Biblie au fost martirizaţi. Acestea au fost toate calificările pentru oameni pentru a recunoaşte adevăraţii profeţi ai lui Dumnezeu. Cu siguranţă că „oamenii lui Dumnezeu” de azi nu revendică ideea că ar fi profeţi ai Vechiului Testament. Ei nu se califică, şi în plus, această slujbă nu este pentru zilele de astăzi.
(2) Apostoli ai Noului Testament?
S-ar putea ca aceştia să încerce să fie ca apostolii, „omul lui Dumnezeu” din Noul Testament? Dar calificarea unui apostol era aceea că el trebuia să fie „chemat” ca să fie unul, şi trebuia să fie un martor ocular al vieţii lui Isus şi al învierii Sale. „Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrul meu în Domnul?” (1 Corinteni 9:1). Pavel l-a văzut pe Isus în drumul spre Damasc. Acest lucru îi lasă pe mulţi tablou în zilele de astăzi. Nu sunt apostoli în zilele de astăzi. Nu sunt prea mulţi care să admită că încearcă să fie un apostol. Ei sunt mai isteţi de atât, însă încearcă să se comporte ca unul şi încearcă să-i facă pe oameni să-i trateze ca pe un apostol. Ei trec de acesta înlocuind funcţia cu fraza „omul lui Dumnezeu” pentru cuvântul apostol. Ei nu revendică faptul că sunt un apostol, însă revendică funcţia. Îi auzi spunând „Urmaţi-mă pe mine după cum şi eu îl urmez pe Hristos” (1 Corinteni 11:1). Dar stai o clipă! Pavel a spus aceste cuvinte şi el a fost un apostol adevărat. Noul Testament era în stagiul său de scriere, aşa că pentru biserici să ştie voia lui Dumnezeu, ei îi întrebau pe apostoli şi Dumnezeu vorbea prin ei. El încă o face astăzi, nu prin pastori, ci prin scrierile apostolice: Scripturile. Deci nu mai este nevoia de apostoli moderni sau de „oameni ai lui Dumnezeu”. De acum, când auzi pe cineva spunând „Am să-l urmez pe pastorul meu pentru că el îi ‚omul lui Dumnezeu’,” ar fi mai bine să fii atent. Mai bine fii atent la faptul dacă acesta urmează Scripturile! Dar ce-ar fi ca şi tu să urmezi Scripturile? Înaintea lui Dumnezeu eşti responsabil în ceea ce priveşte urmarea Scripturile şi nu a unui om. În timpul judecăţii tale tu nu vei da socoteală de felul cum ai urmat pe un om, ci de cum ai urmat Scripturile. Întreaga ta viaţă va fi judecată conform ascultării tale de Scripturi. Versetul din mijlocul Bibliei spune: „Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om” (Psalmul 118:8). În 2 Timotei 4:3-4 se spune, „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr”. Un bătrân sau un episcop trebuie să-ţi fie un ajutor şi să-ţi arate din Scripturi. Atitudinea sa nu ar trebui să fie „urmaţi-mă”, ci „dă-mi voie să te ajut să-l urmezi pe Domnul.” Isus este capul tău, el este capul trupului, biserica Sa. El te conduce, te învaţă prin Duhul Adevărului, Duhul Sfânt, şi te face să creşti în calitate de creştin. El este autoritatea ta. Cum? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Scripturile; îl urmezi pe Isus astăzi prin a urma Cuvântul Său.
Pastorii de astăzi revendică mai multă autoritate decât apostolii din Biblie
Ştiai că mulţi pastori sau „oameni ai lui Dumnezeu” de astăzi cer mai multe de la tine decât au cerut apostolii? Nici chiar apostolii nu au cerut sau să se aştepte la ascultarea pe care pastorii de azi o presupun astăzi. Priviţi la ceea ce a scris Pavel, care era un adevărat apostol: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi [le-am] dat (de la Dumnezeu, apostolului Pavel, către om). DAR VREAU SĂ ŞTIŢI CĂ HRISTOS ESTE CAPUL ORICĂRUI BĂRBAT; că bărbatul este capul femeii, ăi că Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:1-3). În calitatea sa de apostol adevărat, Pavel le reaminteşte că Isus este capul lor sau autoritatea lor nu Pavel. Urmaţi pe Pavel. Da, dar Isus este Capul lor. Ei îi vor da un răspuns lui Isus într-o zi despre felul cum l-au urmat, nu lui Pavel, un om. Pavel a mai spus, „Nu doar că am avea stăpânire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă” (2 Corinteni 1:24). Deci, bătrânii, cei care au conducerea în biserică, ar trebui să fie ajutători, nu stăpâni, căci un stăpân este cel ce are dominaţie peste ceilalţi. Apropo, pe cine a lăsat Isus în poziţia de conducător peste ceilalţi apostoli după ce a plecat El? Pe nimeni. Cu siguranţă că Petru ar fi fost un lider bun, şi probabil că mulţi dintre ceilalţi apostoli s-au uitat la el ca un potenţial conducător, însă el nu a fost pus în poziţia de conducere peste ceilalţi. Isus nu a spus, „Acum trebuie să vă las, dar nu vă îngrijoraţi, am să îl las pe Petru la conducere în timp ce sunt plecat. El îmi va lua locul meu, aşa că va trebui să-l urmaţi.” Nu, Isus nu a spus aceasta. El nu a creat o poziţie şi nici nu a lăsat pe cineva să fie mai mare peste ceilalţi ca să îi conducă. Petru părea a fi un lider, însă el a zis, „Eu mă duc să pescuiesc”, şi ceilalţi au mers împreună cu el. El avea influenţă. El a fost foarte aproape de Domnul, şi era foarte calificat să fie liderul lor, însă Isus nu l-a pus în postura de a fi liderul lor. De ce? Deoarece Isus a lăsat pe altcineva care să-i înlocuiască locul Său peste ei. „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16:13, 14). Isus nu a rânduit nici un om ca să îi ia locul Lui, ci El a trimis Duhul Sfânt pentru a-i lua locul pe pământ. Personal nu sunt împotriva conducerii, deoarece Biblia învaţă că bărbaţii mai maturi spirituali să conducă biserica, la care Biblia se referă în calitate de bătrâni sau supraveghetori, însă sunt împotriva unei poziţii singulare de autoritate din biserică. Îi auzi pe mulţi pastori spunând, „nu trebuie să îmi fiţi supuşi mie, ci poziţiei mele. Poate că nu sunt eu prea multe, dar ar trebui să-mi cinstiţi poziţia mea.” Aceasta, prietene, este periculos. Mai degrabă te-ai asigura că omul acesta e vrednic de urmat, că îl iubeşte pe Domnul, şi că îndeplineşte calificările din 1 Timotei şi Tit, pentru că poziţia este greşită. El foloseşte o astfel de remarcă pentru a te aduce sub autoritatea lui. Cuvântul „poziţie” însemnă rang sau statut, aşa că atunci când ei vorbesc despre poziţie, ei spun că te degradează înaintea Domnului datorită poziţiei lor, de unde avem şi conceptul diviziunii cler-laic. Dar, Isus a spus, „Voi să nu vă numiţi Rabi! (o poziţie a unui lider spiritual; astăzi noi am spune Reverend, Pastor, Doctor, sau alt titlu spiritual) Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi”. Isus spune că noi toţi suntem la acelaşi nivel. El le-a spus ucenicilor Lui că ei sunt cu toţii fraţi; nici unul dintre ei nu trebuia să lase ca alţii (sau chiar ei înşişi) să-i pună pe vreunul din ei într-o poziţie mai înaltă. Isus a spus că aceasta este natura neamurilor (natura noastră) de a avea autoritatea asupra altora. „Isus i-a chemat la El, ăi le-a zis: Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor” (Marcu 10:42-44). Neamurilor (neevreii) le plăceau să aibă autoritate peste alţii, căci aceasta este natura lor, după cum a spus şi Isus. Însă un slujitor nu este un stăpân şi un stăpân nu este un slujitor. Ei sunt opuşi. Un slujitor nu exercită şi nu poate exercita autoritate deoarece el este un slujitor, el slujeşte. Dacă el este cel mai mare (cel mai aproape de Domnul), atunci el ar trebui să se supună şi să înveţe de la el. O persoană poate fi mai apropiată de Domnul (cum au fost Petru şi Ioan), astfel ar trebui să te supui lor pentru a învăţa mai multe despre Domnul. Însă tu te supui unei persoane nu unei poziţii.
(3) Preoţi ai Vechiului Testament?
Deci, am arătat cu claritate că pastorii zilelor moderne nu sunt profeţi sau apostoli în vreun fel, formă sau figură. Cu ce ar trebui ca poziţia lor să se asemene – deşi ar nega acest lucru – este slujba preoţilor Vechiului Testament. În cadrul Vechiului Testament, preoţii erau din tribul leviţilor. Ei trebuiau să se îngrijească de Templu sau de „casa lui Dumnezeu”. Ei primeau zeciuieli de la oameni pentru traiul lor; erau nişte intermediari dintre Dumnezeu şi om şi aduceau jertfe în Templu.
Pastorul zilelor moderne din majoritatea bisericilor este în acelaşi fel într-un grup special de lideri spirituali (ca şi leviţii), numiţi „clericii”. Ei cârmuiesc peste „casa lui Dumnezeu” sau clădirea în care se întâlneşte biserica lor. Şi ei primesc zeciuieli de la oamenii lui Dumnezeu, din care o parte merge pentru traiul lor şi slujbele din „templu”. Unele biserici au chiar numele de „Templu” în numele lor. Ei acţionează în multe feluri ca un intermediar dintre Dumnezeu şi om. „Urmaţi-mă pe mine după cum şi eu urmez pe Hristos.” „Dumnezeu mă va călăuzi să vă călăuzesc.”
Dar nu vei descoperii nicăieri în Biblie o poruncă de la Dumnezeu ca vreun bărbat să acţioneze ca un preot în cadrul unei biserici Nou Testamentale. El nu este un intermediar între Dumnezeu şi om. În calitate de creştini umpluţi cu Duhul, fiecare suntem propria noastră „preoţie”, şi nu mai avem nevoie de vreun preot sau de intermediar. „Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:5, 9).
(4) Vicar al lui Hristos?
Aceasta, prietene, este partea cea mai înfioratoare. Revendică oare pastorul zilelor moderne al unei biserici locale că este „vicarul” sau reprezentativul lui Hristos pentru acea biserică locală? Se prea poate dacă şi-a dus poziţia prea departe. Mulţi revendică lucrul acesta (Nu spun ei că sunt „sub-păstorii” care reprezintă pe Păstorul?) Totuşi, aceasta este poziţia care a fost creată care îl face pe pastor să fie capul reprezentativ al lui Hristos? Nu sunteţi de acord? Atunci ce biserică din Noul Testament a avut o poziţie pentru un singur pastor? Dacă el revendică faptul că este „liderul spiritual” din biserică, atunci se apropie de a deveni „vicarul”. Cuvântul vicar provine de la latinescul vicarious, care înseamnă înlocuitor. Papa revendică în gura mare că el este Vicarul lui Hristos; tot el spune că lui i s-a dat autoritate de la Dumnezeu de a acţiona ca surogat al lui Hristos pe pământ şi pentru biserică. Prietene, aceasta este erezie! Ucenicii l-au întrebat pe Domnul Isus… „care [va fi] semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia? Drept răspuns, Isus le-a zis: Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul! Şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:3-5). Acum, nu am auzit până acum pe oameni care să vină şi să spună în gura mare că ei sunt Hristos, dar revendică ei poziţia Lui în biserică? Cu siguranţă că papa o face. Cu alte cuvinte, Isus nu poate fi aici, aşa că m-a pus pe mine în locul Lui ca să îl reprezint. World Book Encyclopedia spune că „papa este capul Bisericii Romano Catolice. Membrii îl privesc pe papă ca fiind capul vizibil iar Hristos este capul invizibil al bisericii.” Din nou, aceasta este erezie! Nicăieri nu a spus Hristos că a ales pe cineva care să-L reprezinte în calitate de cap al bisericii. Hristos este Capul bisericii şi Biblia spune foarte clar aceasta. Cu siguranţă că un pastor nu ar vrea să fie identificat cu această poziţie. Dar ce vrea să spună un pastor atunci când spune, „Nu pe mine ci poziţia mea trebuie să o respectaţi şi să o urmaţi”? Sau „Trebuie să-mi fiţi supuşi poziţiei mele de pastor.” Atunci când el spune „Urmaţi-mă pe mine cum îl urmez şi eu pe Hristos”, ce spune el de fapt? Ce vrea să spună când zice „Hristos va conduce şi va direcţiona biserica prin mine”? Revendică el poziţia lui Hristos în biserică? Acest tip de pastor spune că pe măsură ce Duhul Sfânt îl călăuzeşte, el va conduce biserica. Unde este aceasta în Biblie? El devine intermediarul sau legătura dintre Hristos şi ceilalţi oameni ai bisericii. Vezi dar că atunci când el vorbeşte în acest fel el este ca un papă pentru biserica locală. El este „clericul” şi toţi ceilalţi sunt „laicii”. Apropo, cuvântul papă înseamnă tătic. Dar Isus a spus să nu numim pe nici un om „părinte”, căci avem doar unul singur în Ceruri. El se revendică a fi „tăticul” tău spiritual, sau liderul tău spiritual. Astfel, au înlocuit denominaţiile cuvântul „pastor” din cuvântul „papă” sau „vicar al lui Hristos”? Prietene, dacă nu ţi-ai dat seama încă, aceasta este sectarism. Definiţia cuvântului cult (sau sectă) este „o devoţiune obsesivă faţă de o persoană sau o idee”. Persoana poate fi pastorul, iar ideea poate fi poziţia sa. Devoţiunea ta nu ar trebui să fie pentru o persoană sau o poziţie şi pentru Domnul Isus Hristos. De aceea Pavel i-a mustrat aspru pe corinteni, deoarece ei îşi făceau lideri din oameni. „Eu sunt al lui Pavel”, „Eu sunt al lui Chifa”, „Eu sunt al lui Apolo”, însă aceşti oameni buni nu ar fi permis altora să fie făcuţi capuri ale lor. Aşa cum am menţionat anterior, poţi învăţa de la oameni buni şi să-i urmezi, însă devoţiunea şi serviciul tău este pentru Domnul; El este capul tău; El este autoritatea ta spirituală. Biblia spune că noi ar trebui să urmăm pe oamenii buni care ne ajută să-l urmăm pe Domnul. Trebuie să urmezi ceea ce vezi în ei, dacă este de la Domnul. „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi URMAŢI-LE CREDINŢA” (Evrei 13:7). Notaţi că nici aici nu se spune să urmăm pe oameni, ci să le urmăm credinţa lor şi să fim cu băgare de seamă la vieţuirea (sau comportamentul) lor, pentru că oamenii mai greşesc. Aceasta suna ca şi când ar trebui să-ţi cauţi exemple sau modele de urmat. Ai vrea să urmezi pe acei oameni care sunt aproape de Domnul şi care arată caracterul Său.
Învaţă de la ei cum să fi tot mai mult asemenea Domnului. Apoi le urmezi exemplul sau viaţa lor, dacă este ca a lui Hristos, şi înveţi acele caracteristici. Tu urmezi exemplul lor nu o poziţie de autoritate. „Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde (exemple) turmei” (1 Petru 5:3). Ar trebui să le urmăm exemplul, da, nu stăpânirea lor, căci nu ar trebui să fie vreuna. Aceşti lideri din biserici nu sunt şefi şi ei nu trebuie să exercite stăpânire. Ei trebuie să fie exemple conform Scripturii, iar ceilalţi îi vor vedea şi îi vor urma, însă ei trebuie să fie siguri că aceşti oameni urmează Scripturile. Atunci când unul din bătrânii bisericii (vezi 3 Ioan) devine preeminent şi începe să practice obiceiuri rele, Ioan i-a spus lui Gaiu să nu urmeze o astfel de persoană ci pe ceilalţi. Ioan nu ar fi putut face această afirmaţie dacă Diotref deţinea poziţia de pastor. Dacă un pastor este poziţia de autoritate dintr-o biserică, atunci el este în control; el devine capul acelei bisericii în particular. El poate spune că nu este un stăpân, ci mai degrabă un slujitor. Totuşi, poziţia îl face o autoritate peste ceilalţi din biserică, astfel făcându-l un stăpân. Din nou, Biblia învaţă clar faptul că Hristos este capul bisericii. Nu se menţionează nicăieri că el a pus pe altcineva în controlul bisericii Sale. De ce? Pentru că Isus este Capul bisericii. „El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii” (Efeseni 1:22). „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii” (Efeseni 5:23). „El este Capul trupului, al Bisericii… pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18). Hristos este capul bisericii. Cum? Prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Vicarul lui Hristos pe pământ. Duhul Sfânt este reprezentativul Domnului Isus Hristos pentru biserica Lui. Biblia spune de asemenea că Isus este capul bărbatului. „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3). Cum? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, Scripturile.
Ce este „biserica”? Oamenii mântuiţi, femeile, băieţii şi fetele. Isus, capul bisericii este şi capul bărbaţilor acelei biserici. Bărbaţii la rândul lor sunt capul soţiilor lor şi a copiilor. „Da, ştiu, dar cine este autoritatea în biserică?” Deja ţi-am spus, Isus este. „Cum?” Prin Duhul Sfânt şi prin Sfintele Scripturi. Creştinii mai în vârstă sunt bătrânii biserici şi este responsabilitatea lor de a se supune lui Hristos. Bătrânii calificaţi care îşi asumă responsabilităţile de supraveghetori din biserică trebuie să hrănească turma, să acţioneze ca supraveghetori (protectori) şi să fie exemple sau modele de urmat. Dar ei nu sunt o autoritate peste vieţile spirituale ale altora din biserică. Ei sunt lucrători printre oameni, nu peste ei. „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc” (1 Tesaloniceni 5:12). Este o diferenţă între bătrânii care conduc şi lucrează printre oameni decât dacă ei ar deveni o clasă de clerici asupra cărora s-ar munci. Te-ai întrebat vreodată de ce aşa de mulţi predicatori sau pastori nu pot avea prieteni apropiate cu oamenii lor, ci că ar trebui să o găsească între alţi pastori în schimb? Aceasta este adevărat. Aceasta este o dovadă că există o separare în frăţietatea din biserică, clericii şi laicii. Comparând biserica cu o familie, un bătrân ar trebui să fie ca un frate mai mare pentru ceilalţi mai degrabă decât să fie ca un tată. Dar, prietene, nu vei găsi niciodată în Biblie o poziţie de autoritate dată unui singur om în biserica locală. Aşa cum am spus anterior, Hristos nu a dat nimănui nici o comandă de a-i lua locul Său de cap (sau „părinte”) al bisericii. Când Isus era pe pământ, El şi-a condus ucenicii. Atunci când i-a lăsat, El nu a lăsat pe altcineva în control; El nu a rânduit pe nimeni ca să îi ia locul Său; avea de fapt câţiva bărbaţi buni din care putea alege, însă nu a făcut-o. Isus a spus că El va lăsa Duhul Sfânt să îi ia locul Său şi că ne va conduce prin Duhul Sfânt. Bărbaţii mai maturi spirituali, sau bătrânii, ar trebui să ştie cum să urmeze pe Duhul Sfânt şi Scripturile, apoi va fi mai uşor pentru alţii să-i urmeze pe ei. Dacă ei nu fac aceasta, nu îi urma. E aşa de simplu! Aceasta este poziţia de autoritate în biserică. Isus, capul bisericii prin Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. Bărbaţii ar trebui să se supună acestuia şi noi ar trebui să-i ajutăm şi pe alţii să facă la fel.
Oricare bărbat care se pune pe sine într-o poziţie de a exercita autoritatea asupra unei biserici urmează aceeaşi eroare pe care o face şi papa. Nu contează cum se numeşte el pe sine, el este un papă pentru biserica respectivă; el revendică a fi în locul lui Hristos în biserică; el revendică a fi capul vizibil care reprezintă un Hristos invizibil; el este „vicarul lui Hristos” sau „înlocuitorul” lui Hristos. Acest om, Papa, este de asemenea şi un „antihrist”. „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1 Ioan 2:18). Prietene, ştiai că oricine ia locul lui Hristos este un antihrist? Cuvântul antihrist înseamnă împotriva lui Hristos, luarea locului lui Hristos, în schimbul lui Hristos, sau uzurpator al numelui şi dreptului lui Hristos. Atunci când un om spune că el este într-o poziţie de autoritate reprezentându-l pe Hristos în biserică, AI GRIJĂ! „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. [Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl]” (1 Ioan 2:22-23). Acest verset spune că oricine tăgăduieşte pe Fiul este un antihrist. Eu am crezut întotdeauna că cuvântul „a nega” (tradus în română prin a tăgădui în pasajul din 1 Ioan 2:23, n. tr.) însemna aici a nu crede sau a declara neadevărat, şi ar putea însemna aceasta, însă „a nega” însemna şi „a refuza să recunoască” sau „IGNORA”, deoarece versetul se încheie prin a spune „Oricine mărturiseşte (admite sau recunoaşte) pe Fiul, are şi pe Tatăl”. Deci, o persoană care nu îl recunoaşte pe Hristos este de asemenea un antihrist, ori prin a nu „admite” că El este Hristosul, sau prin a-l „ignora”. Cu alte cuvinte, cineva poate spune că crede că Isus este Hristosul (diavolul ştie aceasta), însă a refuza să recunoşti sau să-l admiţi ca Hristos în viaţa ta sau în biserică indică contrariul; aceasta este a-l ignora pe El.
Atunci când un papă, un pastor sau oricare alt om încearcă să ia poziţia lui Hristos în biserică, şi să-i facă pe oameni să i se supună lui mai degrabă decât lui Hristos, atunci el devine un antihrist. El îl ignoră pe Hristos deoarece aceasta este poziţia lui Hristos, astfel este împotriva Lui. Deci, atunci când ei spun „Urmaţi-mă pe mine după cum şi eu îl urmez pe Hristos”, ar fi bine să fii atent! Ar trebui să fii atent şi atunci când ei spun „Datorită poziţiei mele trebuie să mă asculţi şi să mă urmezi”, sau „Eu sunt omul lui Dumnezeu, aşa că ar trebui să mă urmezi”, sau „Am să te călăuzesc după cum mă călăuzeşte Hristos pe mine”. Ai mare grijă! El încearcă să ia locul lui Hristos în biserică şi tu te prăbuşeşti după acesta. El vrea să-ţi fie autoritatea ta spirituală, capul tău spiritual, el vrea ca tu să comiţi adulter spiritual cu Hristos. Soţia mea este supusă autorităţii mele; eu sunt capul ei iar Hristos este capul meu. Cum? Prin supunerea mea faţă de Cuvântul Său. Soţia ta ar trebui să-ţi fie supusă şi tu ar trebui să fi supus lui Hristos. El este capul tău. Este un lucru rău ca soţia ta să devină autoritatea ta, sau capul tău. De ce? Pentru că Hristos este capul tău şi Scripturile sunt foarte clare în această privinţă. Dar tu nu ar trebui să permiţi nimănui să fie nici capul vieţii tale. Hristos trebuie să fie capul vieţii tale. Cum? Prin supunerea ta faţă de Cuvântul Său. Dacă tu permiţi cuiva să se interpună între tine şi Hristos, atunci tu comiţi adulter spiritual. În domeniul lor de autoritate, tu trebuie să te supui învăţătorilor, angajatorilor, avocaţilor, bătrânilor din biserică, etc. Dar Hristos este capul vieţii tale, sau ar trebui să fie dacă eşti mântuit. Dacă Hristos nu a fost capul vieţii tale, probabil că nu eşti mântuit. Cum este El capul tău? Prin Scripturi. Ele sunt Cuvântul scris. Duhul Sfânt care locuieşte în tine, dacă eşti mântuit, te va călăuzi să înţelegi voia Sa. Eşti supus Cuvântului Său? Este în regulă să urmezi un om, sau un grup de oameni, dar este Cuvântul autoritatea ta finală?
Isus a spus că relaţia sa faţă de biserică este similară cu cea a unei căsnicii. Atunci când am fost mântuit, m-am pocăit de păcatele şi de rebeliunea mea împotriva lui Dumnezeu şi m-am predat pe mine însumi Domnului Isus şi Cuvântul Său ca autoritate a mea. Îmi amintesc că la vremea când am crezut că aceasta este ca şi căsnicia, că mă căsătoream de fapt cu El. am învăţat mai târziu că Biblia învăţa acest lucru. „Pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup”. Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)” (Efeseni 5:30-32). Hristos este mirele iar noi suntem Mireasa, spune Biblia. În cadrul Vechiului Testament, descoperim faptul că Dumnezeu Tatăl a numit naţiunea Israel soţia Sa. Totuşi, evreii au intrat în bucluc deoarece ei şi-au amestecat credinţa lor în Dumnezeu cu religiile păgâne din jurul lor. Cea mai populară era închinarea la Baal. Închinarea lor era un fel de combinaţie a închinării la Baal şi a închinării la Dumnezeu, aşa că El s-a referit la ei ca o soţie adulteră. „Şi cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel, din pricina tuturor preacurviilor ei, şi i-am dat cartea ei de despărţenie” (Ieremia 3:8); „Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor cari-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor” (Judecători 2:12, 13). Ştiai că cuvântul Baal înseamnă domn, posesor sau soţ? Da, soţia Israel şi-a părăsit „soţul”, Dumnezeu, şi şi-a ales un alt soţ nou, pe Baal. În acelaşi fel noi suntem soţia lui Hristos; el este mirele sau soţul nostru. Noi ar trebui să ne menţinem curaţi şi să nu comitem nici un fel de adulter spiritual împotriva lui Hristos. „Dar ca să fiu un bun creştin, eu mă supun şi sunt devotat întotdeauna autorităţii bisericii mele, şi urmez constituţia şi statutele bisericii noastre.” Tu de fapt comiţi adulter spiritual împotriva lui Hristos. „Eu mă supun autorităţii pastorului meu şi îl urmez pentru că el îi ‚omul lui Dumnezeu’.” Tu de fapt comiţi adulter spiritual împotriva lui Hristos. Viaţa ta ar trebui să se supună lui Isus Hristos, Mirelui tău; faci aceasta prin a te supune faţă de Scripturi. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu” (Ioan 14:21). Unde te afli tu? Eşti o soţie bună, castă, fecioară pentru Hristos? „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului”. Da, Mielul de aici este Isus, iar noi, biserica, suntem şi vom fi Mireasa Sa (Apocalipsa 21:9). „Şi Duhul şi Mireasa zic: Vino! Şi cine aude, să zică: Vino (Apocalipsa 22:17).
Conducerea adecvată din biserică este prin bătrânii bisericii
Dumnezeu a ales să ofere conducere pentru sfinţii Săi din biserici prin intermediul creştinilor mai în vârstă, maturi spirituali din cadrul biserici numiţi bătrâni. „Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe presbiterii Bisericii. Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (sau: priveghetori), ca să păstoriţi (în limba engleză se foloseşte cuvântul hrăniţi aici, n. tr.) Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Faptele Apostolilor 20:17, 28). Pavel i-a chemat pe bătrânii (plural) bisericii din Efes şi spune că Duhul Sfânt i-a făcut pe aceştia supraveghetori în biserică. Nu se menţionează că un singur pastor ar fi condus biserica din Efes. Aceştia nu erau bărbaţi ai clerului, ci Duhul Sfânt i-a ales dintre ceilalţi ca să fie supraveghetori. Ori de câte ori Pavel şi alţi oameni conduceau pe oameni la Domnul într-o anumită zonă, ei se reîntorceau şi în următoarea lor călătorie misionară cam la un an distanţă, ei veneau şi rânduiau oameni din acel grup ca să fie supraveghetori în biserica locală. În plus, în 1 Petru 5:1-3 ni se spune: „Sfătuiesc pe presbiterii (sau: bătrânii) dintre voi, eu, care sunt un presbiter,… Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei”. Aici Petru spună că bătrânii trebuie 1) să hrănească turma, 2) să fie supraveghetori, si 3) să fie exemple nu stăpâni. Un bătrân nu era pastorul, aşa cum spun mulţi; acest termen se referă la toţi bărbaţii creştini mai în vârstă din biserică. Acest lucru este dovedit în 1 Timotei 5:1-2. „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.” Unii spun că acest bătrân din versetul unu este pastorul, şi s-a părea a fi aşa din moment ce este un pronume colectiv singular, însă nu poate fi aşa deoarece Pavel spune după aceea (1) să-i tratăm pe cei tineri ca fraţii, (2) pe femeile bătrâne ca mame, şi (3) pe femeile tinere ca surori. Deci, unde sunt bătrânii menţionaţi? Cu ar trebui trataţi aceştia? A uitat oare el să-i menţioneze? Nu, atunci când el spune să nu mustri un bătrân, el vorbeşte despre grupul de bărbaţi mai în vârstă din biserică. Cuvântul „bătrân” de aici se referă la cei mai în vârstă, aşa că nu poţi spune că ar însemna pastor. Aceasta este de asemenea dovedită în aceeaşi poruncă a lui Pavel dată lui Tit. „Spune că CEI BĂTRÂNI trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare. Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţi şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu. Sfătuieşte, de asemenea, pe tineri să fie cumpătaţi” (Tit 2:2-6).
Dar cum poate fi un bărbat un bătrân, te întrebi tu? Este vreo vârstă dată de Scriptură la care un bărbat să fie considerat un bătrân şi nu un tânăr? Da, se pare că este. Ştiai că Biblia pare să indice faptul că vârsta de aproape 30 de ani atunci când unul devine bărbat în loc de tânăr? Leviţii nu-şi puteau începe slujba în Templu până ce nu aveau 30 de ani (Numeri 4:3,23,30,35,39,43,47). Iosif şi-a început conducerea sa sub Faraon la vârsta de 30 de ani (Geneza 41:46), David a început să domnească în calitate de rege al lui Israel la 30 de ani (2 Samuel 5:4) şi Isus şi-a început lucrarea la vârsta de 30 de ani (Matei 3:23).
Acum nu toţi cei bătrâni (sau mai în vârstă) vor vrea să slujească în biserică. Vor fi fără îndoială unii care nu vor fi aproape de Domnul, unii care nu vor vrea să slujească şi alţii care nu vor fi calificaţi Scriptural pentru a supraveghea biserica. Dar ei sunt tot bătrâni. Totuşi, Duhul Sfânt va separa pe câţiva dintre bătrânii calificaţi din biserică (vezi Faptele Apostolilor 20:28) pentru a îndeplini lucrare unui supraveghetor în biserică şi le va da dorinţa de a lucra. Oamenii din biserică recunosc aceasta şi apoi îi vor confirma în calitate de supraveghetori (Au rânduit presbiteri [sau bătrâni] în fiecare biserică, Faptele Apostolilor 14:23). Ei, apostolii, au ordinat bătrâni. Ei erau deja bătrâni, însă aceşti bătrâni erau ordinaţi sau numiţi ca supraveghetori (episcopi). Deci, mi se pare mie că există bătrâni în fiecare biserică care sunt episcopi (supraveghetori) şi sunt bătrâni în biserică care nu sunt supraveghetori, ci doar oameni în vârstă. Bătrânii calificaţi din biserică ar trebui să fie recunoscuţi de biserică doar dacă se îndeplinesc calificativele Scripturale pentru ca fiecare să-i poată vedea pe aceştia ca model sau exemplu de urmat (1 Petru 5:3). Aceşti bătrâni vor conduce şi vor hrăni turma în mod natural, iar alţii din biserică îi vor urma şi va trebui să-i urmeze. „Preaiubitule, nu urma ce este rău, ci binele” (3 Ioan 11).
Duhul Sfânt îi învredniceşte pe aceşti oameni prin a le da acele daruri spirituale de care este nevoie pentru a împlini sarcinile lor. „Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi Sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?” (1 Corinteni 12:27-31). Notaţi că nu este nici o menţiune a vreunui pastor aici (darul de păstorire este omul care se dă pe sine însuşi bisericii, Efeseni 4). Deci supraveghetor au acest dar al păstoririi. În bisericile timpurii, Duhul Sfânt dădea bărbaţilor din biserică profeţii (preziceri ale Cuvântul lui Dumnezeu) şi învăţători, care instruiau. Nu îi putem include şi pe apostoli deoarece nu este nici unul astăzi ca să se califice pentru aceasta. Alte daruri spirituale le-au fost date acestora şi altora din biserică, cum ar fi minunile, vindecările, ajutorările, guvernările, limbile, vorbirea în alte limbi şi tălmăcirea.
Să privim acum la autoritatea Scripturală. Isus a spus că „nici un om nu poate sluji la doi stăpâni…” (Luca 16:13). „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele [să fie] supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile” (Efeseni 5:23, 24). „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos” (1 Corinteni 11:3). Aici avem capetele majore, sau poziţiile de autoritate. Dumnezeu peste Hristos, Hristos peste bărbat, şi bărbatul peste femeie. Eu nu văd pastor sau chiar bătrâni aici. Există multe autorităţi minore, ca învăţătorii, angajatorii, oficialii de guvern, liderii de biserică, etc. şi noi trebuie să le ascultăm în domeniul responsabilităţii lor, însă autoritatea lor este în conflict cu autoritatea ta majoră, aşa că va trebui să asculţi de autoritate majoră. Ai ordinea mondială, ordinea bisericească şi ordinea de acasă, fiecare având propria sa autoritatea limitată ordinului ei. Bărbatul are doar o autoritate majoră sau cap şi acesta este Hristos. Femeia are un singur cap şi acesta este bărbatul (soţul, sau tatăl, dacă nu este căsătorită). Femeia trebuie să asculte de soţul sau de tatăl ei, iar bărbatul de Domnul. Pe cine vie sluji tu? „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” Cum îl slujeşti sau îl asculţi pe Domnul? Ascultă Scripturile. Da, ascultă de oameni, dar ascultă Scripturile; lasă ca acestea să fie Capul tău; supune-te faţă de Scripturi şi astfel eşti supus lui Hristos. Ori de câte ori ai cea mai vagă idee că un om ar vrea să fie capul tău spiritual, sau să încerce să fie capul vieţii tale, depărtează-te repede de el!
Deci, înseamnă că avem anarhie în biserică, că fiecare face tot ce este corect în ochii lui? Nu. Există conducere în biserică, şi oamenii trebuie să urmeze conducerea din biserică. „Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează (sau conduc) asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un folos” (Evrei 13:17). Acesta este unul din versetele favorite de cei care susţin că trebuie să te supui poziţiei de pastor, însă notaţi că acest cuvânt nici nu este menţionat. Există 3 explicaţii posibile:
(1) Versetul se referă la bătrâni şi nu la un pastor deoarece se foloseşte pluralul (ascultaţi, de ei, n. tr.) despre cei ce vă conduc. Oamenii din biserică trebuie să se supună „lor”, bătrânilor; aceştia trebuie să conducă serviciile şi alţii trebuie să se supună în slujirile lor, însă bătrânii nu sunt capul, Hristos este Capul.
(2)Acest verset s-ar aplica la toate formele de autoritate, nu doar din biserică din moment ce nu se spune biserică. Acesta se poate aplica la părinţi, angajatori, învăţători, guvern, ofiţeri de poliţie, etc. Biblia spună să însăşi guvernul şi oficialii civili sunt lucrătorii lui Dumnezeu: „Dregătorii nu Sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii Sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta” (Romani 13:3-6).
3) În fine, acest verste a fost scris evreilor care erau împrăştiaţi, aşa că probabil includea supunerea faţă de conducerea religioasă a poporului evreu. Evreii aveau o teocraţie, fiind conduşi de lideri spirituali. Isus a spus: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac” (Matei 23:2, 3). Oricare din aceste 3 ipostaze s-ar aplica, dar nu vreau să iau acest verset scris pentru evreii creştini şi supunerea lor faţă de autorităţile lor (din biserică sau seculare) şi să o folosesc pentru a stabili autoritatea pastorală din bisericile de astăzi. Însă exact aceasta s-a şi făcut. Versetul a fost sucit pentru a se aplica unui pastor. Tu trebuie să te supui, în calitate de creştin, la toate autorităţile de peste tine, cum sunt, liderii de guvern, părinţii, angajatorii, învăţătorii, poliţaii, liderii bisericii, etc. Sunt multe autorităţi minore, însă tu ai doar un Cap şi acesta este Hristos Isus. Tu asculţi de toate autorităţile de peste tine însă atunci când ele nu sunt în concordanţă cu Hristos, atunci tu trebuie să asculţi de Capul tău, care este Hristos. Şi tu îl asculţi pe El prin a asculta Scripturile.
Notă interesantă: Aproape majoritatea scrisorilor trimise astăzi către biserici ar include numele pastorului, datorită poziţiei lor proeminente din biserică. „Reverend John Doe de la Biserica cutare.” Ai observat vreodată că toate scrisorile către bisericile din Noul Testament, nici una nu a fost adresată unui pastor sau să fie măcar menţiuni a vreunui pastor? Pavel era un gentleman perfect, iar dacă fiecare biserică avea un Pastor Senior, cu siguranţă că Pavel nu l-ar fi ignorat. Însă nu a trebuit să o facă deoarece la fiecare biserică la care el a scris nu avea în controlul lor un pastor. Pavel a scris: „biserica lui Dumnezeu care este în Corint”, „către toţi cei din Roma”, „preaiubiţi ai lui Dumnezeu”, „chemaţi să fiţi sfinţi, şi toţi fraţii care sunt cu mine”, „bisericilor din Galatia”, „către sfinţii din Efes”, „către sfinţii şi credincioşii fraţi în Hristos care sunt în Colose”, „bisericii Tesalonicenilor”, „către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, cu EPISCOPII şi diaconii”, etc. Dacă bisericile de atunci ar fi fost ceea ce sunt bisericile de astăzi, Pavel ar fi scris menţionând măcar numele pastorului. Dar el nu s-a adresat niciodată vreunui pastor al vreunei biserici. De ce? Pentru că fiecare biserică ave bătrâni şi nu un „pastor”. Nu este nicăieri nici cea mai mică aluzie a vreunui bărbat „pastor” în Scripturi.
Unii argumentează faptul că scrisorile sunt scrise unui pastor a fiecărei biserici ceea ce apare în Apocalipsa capitolele 2 şi 3. „Îngerului bisericii din Efes scrie”. Dar aici este cuvântul „înger” nu „pastor”. Nu vei descoperii cuvântul pastor, păstor, episcop sau chiar bătrân (supraveghetor) în cadrul cărţii Apocalipsa (cu excepţia acelora din ceruri care stau în jurul tronului). Cuvântul înger, totuşi, este menţionat în 74 de versete şi se referă la îngeri reali, nu la pastori. În întreaga carte Apocalipsa, îngerii sunt cei care transmit poruncile lui Dumnezeu. „Păi cuvântul înger înseamnă mesager.” Şi ce? Chiar dacă acesta ar fi fost un mesager, Ioan ar fi scris acelui mesager al bisericii respective. El era un mesager, un curiere, care avea să aducă scrisoarea către acea biserică specifică. A-l numi pe acesta pastor este o exagerare grosolană. Unii cred asta oricum şi spun că înger înseamnă mesager şi mesager înseamnă pastor, aşa că înger înseamnă pastor. Aceasta nu este interpretare. Aceasta e o interpretare a unei interpretări, „o copie după copie”, şi oricine ştie că o copie nu e acelaşi lucru ca şi originalul. Acest este o sucire a versetului pe a-l face să spună ceea ce vrei tu să spună. Dacă Dumnezeu vroia ca acesta să însemne „pastor” sau „mesager”, atunci El ar fi folosit aceste termene, însă a spus „înger”, Alţii mai argumentează că 1 şi 2 Timotei sunt epistole pastorale scrise lui Timotei, un pastor al bisericii din Efes. Desigur că ele includ materiale pentru lideri şi calificări din biserici, însă Timotei nu era „pastorul” bisericii din Efes (am arătat deja că biserică din Efes ave bătrâni, Faptele Apostolilor 20). Biblia nu spune nicăieri că Timotei era un pastor sau un bătrân. Se spune că el era un evanghelist. „Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba” (2 Timotei 4:5). Timotei, Tit şi mulţi alţii au fost ajutoarele lui Pavel, sau emisarii, iar aceştia mergeau în diferite biserici şi ajutau la stabilirea lor. Însă fiecare biserică, aşa cum e menţionat aici, era condusă sau slujită de un grup de bătrâni, care rămâneau acolo după ce plecau apostolii sau emisarii.
Spune Biblia despre felul cum trebuie să se comporte bătrânii bisericii într-o întâlnire? Priviţi ce spune Pavel bisericii din Corint despre politeţe. Amintiţi-vă că el le scrie datorită haosului şi a confuziei din biserică şi el le spune despre cum să-şi conducă serviciile lor. „Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească. Dacă Sunt unii, care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu. Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi. Duhurile proorocilor Sunt supuse proorocilor; căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor” (1 Corinteni 14:26-33). Se poate ca aceşti „profeţi” să fie predicatorii, episcopii sau bătrânii? Eu cred că da. Ei erau bărbaţii din adunările de creştini care erau călăuziţi de Duhul Sfânt să se ridice şi să vorbească, având puterea de a instrui, de a mângâia, a încuraja, a mustra, a convinge şi a-i stimula pe ascultătorii lor. Astăzi noi îi numim pastor sau predicator. Priviţi însă la versetul 29 unde se spune „Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece”. Notaţi că nu spune „unul”, ci doi sau trei. Pot fi câţiva bărbaţi în biserică, însă doi sau trei trebuiau să vorbească la o slujbă, călăuziţi fiind de Duhul Sfânt. În timp ce le venea rândul la fiecare, ceilalţi trebuiau să judece. În bisericile de astăzi pastorul oferă de obicei mesajul, însă Pavel spune că acesta trebuia să fie făcut de doi sau de trei, şi fiecare să vorbească mai curând sau mai târziu. Dacă biserica timpurie din Corint avea doar un pastor, atunci de ce nu a spus Pavel în aşa fel încât să elimine confuzia „Pastorul să fie în control şi să spună la toţi ce să facă”? El nu a făcut-o pentru că nu era doar un om în control acolo (Dacă nu eşti de acord, arată-mi un verset din Biblie unde a fost doar un singur om pus peste biserică, sau măcar un verset care să spună că aşa trebuie să fie). Deci, Pavel lasă un model în biserică pentru a fi urmat şi spune în ultimul verset al capitolului „Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rânduială.” El mai spune în versetul 37 „Dacă crede cineva (din biserică din Corint) că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului”. Acestea nu sunt sugestii ale lui Pavel şi porunci ale Domnului.
Dar tu spui dacă o biserică din zilele moderne ar fi condusă de un grup de oameni numiţi bătrâni, ai avea haos în biserică. Fiecare ar încerca să ia locul de conducere şi câţiva oameni cu autoritate egală nu pot conduce biserica. Este mult mai uşor să spui ca un om să conducă o biserică. Ei bine, aceasta este adevărat dacă ea este ca o afacere, aşa cum majoritatea bisericilor de astăzi au şi devenit. Însă bisericile nu ar trebui să fie o afacere şi nici să opereze ca una. Scripturile învaţă clar faptul că o biserică trebuie să fie călăuzită de Duhul Sfânt care direcţionează pe un grup de bărbaţi creştini maturi din biserică numiţi bătrâni. Duhul Sfânt îi pune deoparte pentru această sarcină, de a supraveghe, de a hrăni turma şi de a fi exemple. Deci, ar trebui să fie libertate în biserică pentru ca mai mult decât un om să vorbească, să înveţe, să indemne, să mustre, etc. Acesta este un sistem echilibrat pe care Dumnezeu l-a pus în biserică pentru a ţine departe stăpânirea din cadrul bisericii Sale. Atunci când ai un singur om care conduce o biserică, ai un domn sau un dictator. În majoritatea bisericilor denominaţionale, el este de obicei pastorul, însă în alte biserici, el ar fi directorul de diaconi sau cel mai proeminent om de afaceri. Aceasta îl face pe el cap al bisericii, sau domn, sau un „dictator”; ce spune el aia se întâmplă. Nu toţi dictatorii sunt răi; dictatorii din anumite ţări par a fi buni, însă tot dictatori sunt. La fel este şi în biserică. El poate apărea că este un om bun, însă tot un dictator este, sau domnitor. Atunci când doar un singur om conduce într-o biserică, el este în mod automat un dictator, fie bun, fie rău, dar tot dictator e. Dumnezeu însă a spus să nu fie nici o stăpânire în biserică. Isus este capul bisericii. Trebuie să fie libertate în biserică; trebuie să fie o pluralitate de conducere în biserică („unde este Duhul lui Dumnezeu acolo este libertate”). În Statele Unite avem verificări şi echilibrări în cadrul ţării prin a avea trei ramuri diferite: Executivul (Preşedintele), Legislativul (Congresul) şi Juridicul (Curtea Supremă). Fiecare se verifică reciproc. Preşedintele nu este „capul” sau domnul ţării noastre. El nu conduce singur. Atunci când el vorbeşte, celelalte două „judecă”. La fel este şi cu celelalte. Ele sunt ca nişte supraveghetori; fiecare trebuie să aprobe. Nici o ramură singură nu poate conduce şi dicta peste întreaga ţară. Deci, guvernarea noastră este bazată pe principii Scripturale. Dumnezeu a lăsat biserică să funcţioneze în acelaşi fel. Ar trebui să fie mai mult de un singur bătrân într-o biserică, oricât de mică este ea. Trebuie să existe aceste verificări şi echilibrări pentru a preveni preluarea puteri de către un om. Ori de câte ori unul „vorbeşte”, ceilalţi judecă (1 Corinteni 14:29). Acestea sunt „verificările şi echilibrele” din biserică care îi permit Domnului să aibă libertate în biserică. Atunci când un bătrân este greşit, este de datoria celorlalţi bătrâni să-l corecteze înaintea bisericii. Aceasta se poate şi se va întâmplă atunci când ai o autoritate egală între bătrâni. Totuşi, aceasta nu se poate întâmplă cu un singur om, pastorul, „omul lui Dumnezeu” care domneşte-n biserică. Nu s-a auzit ca cineva să corecteze pe vreunul ca el; el spune că el nu trebuie să răspundă la toţi ci lui Dumnezeu. Însă aceasta nu este Scriptural. „Împotriva unui presbiter (sau: bătrân) să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori. Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca şi ceilalţi să aibă frică. Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, înaintea lui Hristos Isus şi înaintea îngerilor aleşi, să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire” (1 Timotei 5:19-21). Da, adevăraţii „pastori” sunt bărbaţi cărora Duhul Sfânt le-a dat darul de a conduce, de a călăuzi şi de a hrăni turma dintr-o biserică locală. Un pastor, sau păstor, bătrân sau supraveghetor nu este niciodată singurul om peste o congregaţie, ci întotdeauna doi sau mai mulţi bărbaţi care exercită împreună grija spirituală pentru biserică.
https://www.voxdeibaptist.org/pozitia_pastorului.htm
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Blog Creștin Ardelean Viorel 