PREDICI

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU.  Mat 26 : 36-45

1). INTRODUCERE.   Deşi se spune că aranjarea cărţilor în Biblie nu a fost de inspiraţie divină, este un fapt istoric că au fost cărturari care au supervizat aranjarea cărţilor în canonul Noului Testament. De aceea nu este întâmplător faptul că evanghelia după Matei este prima carte a Noului Testament. – AUTORUL. Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia.  – IDEEA PRINCIPALĂ  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii. – Biserica se găseşte în împărăţia cerurilor dar nu este acelaşi lucru; cu ea de asemenea biserica se află şi în împărăţia lui Dumnezeu. – Matei îl prezintă pe Domnul Isus drept împăratul mesianic promis de Dumnezeu  Israelului.  Despre venirea  împărăţiei a vorbit Ioan Botezătorul (Matei 3:1-2). Acelaşi mesaj l-a avut şi Domnul  Isus în debutul misiunii Sale publice (Matei 4:23). Aceiaşi proclamaţie au fost trimişi  să o facă şi cei 12 apostoli ai Domnului (Matei 10:1-7).  – Omul are un statut de fiinţă creată , dar ultima autoritate din Univers este Dumnezeu Creatorul. Omul prin răzvrătire îşi doreşte o autoritate proprie. Noi gândim, vorbim, acţionăm în familie, biserică şi societate. Se poate pune în contrast Omul din Eden ( primul Adam), care cedează în faţa ispitei cu Hristos ( al doilea Adam ) care rămâne rob în ascultare şi învinge ispita. Autoritatea înseamnă drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare. Noi avem o autoritate derivată. Dumnezeu doreşte Slava Sa.  Valorile absolute din univers ca : Binele, Adevărul, Frumosul, pentru noi sunt concepte dar se ajunge la o Persoană. 

2). AGONIA DIN GHESTIMANE.  Mat 26 : 36-45  Trebuie să dăm atenţie rugăciunii pe care o spune Domnul Isus aici. El vorbeşte aici despre un pahar pe care l-ar vrea departe de El. Paharul reprezintă crucea, iar conţinutul este păcatul nostru. Mai mult decât moartea şi mai teribila suferinţă de pe cruce este ceva ce se pare că noi nu înţelegem. Este vorba despre faptul că Domnul Isus, cel fără păcat, neprihănitul, este făcut păcat pentru noi. Pe cruce, păcatul întregii umanităţi a fost pus asupra Lui. Şi nu este vorba aici de un sens judiciar, sau academic, ci este sensul real. Atât de real încât Dumnezeu Tatăl a trebuit să-şi întoarcă faţa de la El. – Trebuie observat că Domnul Isus nu cere să evite crucea, ci ca voia lui Dumnezeu să fie făcută.  – Domnul Isus acceptă paharul. El nu a încercat să o evite, ci a fost conştient pe deplin de ceea ce a însemnat ea. Iar păcatul pe care ea îl reprezenta era groaznic.  Domnul Îi îndeamnă să vegheze pentru a nu cădea în ispită. Chiar în acele momente Satan era la câţiva paşi de ei luptând cu Domnul Isus. El este acela care nu s-a temut şi nu s-a ruşinat să-l ispitească chiar şi pe Domnul. El nu se teme să ne ispitească şi pe noi.  Dar un lucru pe care trebuie neapărat să îl observăm este ascultarea şi supunerea Domnului Isus faţă de Tatăl  Dar din nou ucenicii cad de oboseală. . Domnul Isus câştigase împotriva Satanei şi planul lui Dumnezeu va fi dus la îndeplinire. 

3). AUTORITATEA LUI DUMNEZEU. ( Suveranitatea Lui Dumnezeu ) se manifestă în acţiunile Salel : Dumnezeu zice şi se face : Gen: 1, 3, 6, 9, 11, 14, 20……..Dumnezeu a numit : Gen. : 1, 5, 8, 10……El spune o singură dată ş ise face. ( ex Ge. 1:26, facerea omului ). Dumnezeu dă cele 10 porunci poporului evreu ( şi încă 600 ), şi cele 2 porunci din Noul Testament, ( Mat. 22: 37-40 ). sau  Matei, cap. 5 – 7 ( Fericirile). În Vechiul Testament, lucrarea profeţilor este ultimul avertisment, pentru că aveau Legea lui Moise. În istorie vedem Istoria mântuirii – Mesia – Crucea, ca rezolvarea a păcatelor, dar şi în domeniul laic. Psalmi 47:8  Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel Sfânt. El orchestrează istoria. Perimetru mântuirii înseamnă : Har – Cristos – Crucea, şi partea omului – păcatul şi Harul.  Iosua 1:8  Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. –  Pentru înţelegerea  conceptului de suveranitate al lui Dumnezeu este important să privim şi o parte din atributele lui Dumnezeu prim prisma unor teologi biblici, fiindcă autorii le înţeleg uşor diferit.. După ruptura relaţie din Eden, fiinţa umană nu ar mai  fi fost niciodată capabil să refacă de unul singur relaţia de tip „eu – Tu”  dintre făptură şi Cel care l-a creat. Atributele sunt calităţi permanente. Ele nu pot fi pierdute sau dobândite. Ele înseamnă  ceea ce este Dumnezeu. Mai precis sunt descoperite omului doar o parte din atributele lui Dumnezeu, fiindcă fiinţele finite nu pot să cunoască niciodată infinitul.  „ O calitate deosebită ce Îl caracterizează pe El este dragostea. (vezi 1. Ioan, 4:4-8, 16). Dragostea a fost calitatea care a stat de fapt la baza revelaţiei unui Dumnezeu sfânt, raportată la  omenirea căzută în păcat. Mintea omenească este limitată, ştiinţa Lui este prea mare ca judecata omului  s-o poată cuprinde. (Ps. 139:6.).  Nici în viitor, când vom fi  eliberaţi de păcat, nu vom putea avea o cunoaştere deplină. Atributele lui Dumnezeu sunt de neînţeles datorită  măreţiei Sale necuprinse.  Factorul care ne face să pricepem atributele lui Dumnezeu este lumina pe care o primim asupra cuvântului Său. (2.Petru.1:19).  –  Dumnezeu posedă atribute pe care nu le înţelegem cum ar fi: natura Triunică, suficienţa de Sine, veşnicia, existenţa în Sine,  dar pe altele le pricepem mai bine, de exemplu mila , harul, credincioşia, înţelepciunea, pentru că în mod  parţial le-am primit şi noi. –  O altă calitate al lui Dumnezeu este viaţa. Miracolul vieţii, a vieţii biologice a suscitat interesul tuturor categoriilor de oameni. De la omul simplu, până la omul de ştiinţă care şi-a dedicat viaţa pentru a studia şi cerceta misterul vieţii, toţi au fost interesaţi de acest subiect. Dar Biblia vorbeşte de viaţă în special cu referire la domeniul spiritual, o viaţă dincolo de moarte, o viaţă pe care numai o relaţie corectă cu Dumnezeu o poate da.   De asemenea El, Creatorul  este acela care susţine universul.  Şi noi avem viaţa fizică, dar ea este  limitată, iar viaţa  veşnică o avem doar în El. (Fap.17:27). “Dacă dorim să înţelegem viaţa, trebuie să ne eliberăm de moartea spirituală, dacă admitem că nemurirea este destinul ce ne-a fost hărăzit”.

 3).  Domnia  lui Cristos  şi  relaţia Sa cu Biserica  Creştinismul îl  înţelege pe Cristos ca Stăpân şi Rege peste Împărăţia Cerurilor, o împărăţie  care face parte din altă lume (Ioan.18:36). Termenul din Noul  Testament,  kurios, este echivalentul lui Yahweh din Vechiul Testament. Noul Testament întrebuinţează numele în legătură cu Cristos. Prima formulă a Crezului Apostolic a fost probabil „Isus este Domnul” (Fap.10:36). Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţii ale Sale ca : Fiul Omului, (Mat.9:6), Salvator, (Isaia 59:20), Mare Preot, (Ps.110:4), Miel (Fap.8:32), (Leu Apoc.5:5).  Pavel pune în contrast propovăduirea cu credinţă a Domnului Isus şi negarea  a domniei Lui.(1.Cor.12:3). Pavel declară că „spre gloria lui Dumnezeu” Isus cel înviat este Domn (Filip. 2:9, şi urm). În Vechiul Testament psalmul 110:1 anticipează domnia, înălţarea şi şederea Sa la dreapta Tatălui. Scriptura oferă  indicii despre o subordonare a persoanelor Trinităţii doar  în lucrare  nicidecum în esenţă. Este vorba despre lucrarea Fiului şi a Duhului Sfânt (Ioan.15:26).  În realitatea spirituală a Împărăţiei lui Cristos cele două concepte de Domn pământesc şi Domn ceresc se identifică Isus însuşi trimiţându-şi ucenicii în lume prezintă statutul de Domn. Pavel nu face distincţie între theos şi curios, diferenţe ce nu existau în lumea contemporană a creştinismului primitiv. Pavel (Romani 3:23), ne învaţă că toţi dispreţuiesc gloria Lui Dumnezeu, iar dreptatea Lui stă chiar în decizia de a afirma această glorie. (Rom. 3:24-25).  Cărţile Noului Testament, Biserica, primii creştini văd o succesiune firească a domniei lui Cristos Autoritatea divină se concentrează în Fiul Mesianic. Duhul Sfânt  a înzestrat Biserica cu puteri şi virtuţi care anticipează o epocă viitoare.  Biserica actuală  nu îi permite lui Cristos să funcţioneze ca Domn, în mijlocul ei şi acesta este scandalul eklesiologiei secolului XX. Fiecare cult are neajunsurile sale. Biserica catolică o face prin papalitatea, considerată infaibilă şi prin  doctrina justificării parţiale şi ierarhie. Ecumenismul protestant modern care politizează creştinismul, pluralismul teologic, indiferenţa faţă de evanghelizare, subiectivismul carismatic. După nouăsprezece secole de propovăduire a Evangheliei, Cristos este încă un om dispreţuit şi părăsit.  Suveranitatea divină şi libertatea umană,  denumită evanghelicalism, implică o luptă spirituală între Suveranitatea lui Dumnezeu şi autonomia omului. Teologia adevărată şi biblică ce gravitează în jurul vieţii lui Isus îndeamnă la Evanghelizare. Lumea noastră are o nevoie disperată de a o pricepe şi de a o experimenta. În Fapte (17:15), Pavel la Atena, dovedeşte că el şi-a adaptat stilul de exprimare, dar niciodată chemarea. El nu a compromis niciodată mesajul Evangheliei pentru a fi în spiritul vremii sale.  Asistăm la momente când lumina nu mai este lumină, iar sarea îşi pierde gustul. Creştinii care acceptă că autoritatea şi supunerea biblică este necesară, o fac pentru că ei au mărturisit că Isus Cristos este Domnul. Domnia Lui nu a fost doar una  temporară, iar atunci când ne referim la  Cristos îl definim ca punctul focal al istoriei, în jurul Său gravitând toate evenimentele. Învierea Lui ia înălţat pe ucenici la o certitudine şi credinţă indiscutabilă în Domnia Sa  (Ioan 20:28). Iluminat de Duhul Sfânt, Pentru apostolul Pavel  Isus este Domn.  În contextul cinei, Pavel face referire la ce a căpătat de la Domnul (1.Cor.11:23). În cadrul „Marii Trimiteri” Domnul  înviat din morţi, vorbeşte despre Împărăţie Lui universală şi neîntreruptă. (Mat.28:18). – În Evrei 1:1-4.  Isus Hristos este : moştenitor al tuturor lucrurilor, stă la drepta lui Dumnezeu într-o poziţie de autoritate şi putere, este oglindirea Slavei Lui, ţine toate lucrurile, a făcut curăţirea păcatelor, a moştenit un Nume mai presus de orice Nume.  În Numele lui Isus se va aplica orice genunchi, orice linbă să mărturisească că Isus este Domnul, El dă viaţă veşnică, a înviat din morţi, Hristos este : diferit faţă de alţi proroci, prospăt, îndrăzneţ, puternic în fapte şi cuvinte,. El are autoritate de Fiu, Mântuitor, Domn, Judecător. El este Capul Bisericii.  Isus Hristos se supune autorităţii lui Dumnezeu şi agonia din Grădina Ghestimane ne arată atât latura divină al lui Isus cât şi latura umană ( groaza păcatului ).

4). AUTORITATEA OMULUI. Mandatul omului este limitat.El a fost destinat să stăpânească  pământul, să-l umple şi să se înmulţească. Geneza 1:28  Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”. De asemenea amul numeşte vieţuitoarele :  Geneza 2:20  Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.  Omul a ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu atunci când s-a răzvrătit., şi a vreu să fie ca Dumnezeu.  – Credinţa este  un dar de la Dumnezeu şi prin neascultare o poţi refuza, iar prin ascultare o primeşti. Autoritatea omului este una derivată : Matei 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.  20  Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.  Omul are libertate de mişcare : David a dorit să construiască o casă lui Dumnezeu dar nu a fost lăsat fiindcă avea mâinile mânjite de sânge, dar i s-a permis să adune materialele de construcţie şi « Casa lui Dumnezeu » (Templul ), au fost construite de fiul său Solomon.

5). CONCLUZII. Este necesară o aplicare a Mesajului Divin. De asemenea există o rezistenţă la primirea acestui mesaj dar şi o poruncă valabilă pentru toţi oameni.   Faptele Apostolilor 17:30  Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; Omul are un statut de fiinţă creată, dar pe care îl neagă şi încearcă să-şi depăşească limitele în afara perimetrului oferit de Dumnezeu. Pe de altă parte omul funcţionează corect doar în armonie cu Creatorul său. – Dumnezeu  îşi descopere calităţile Sale, cea mai importantă fiind dragostea care raportată la păcat dă viaţă vecinică. Dar dincolo de dragoste este puterea de a iubii o fiinţă care l-a trădat. Puterea lui Dumnezeu este atributul care stă la baza celorlalte atribute divine.   Supremaţia  lui Dumnezeu presupune faptul că El realizează tot ceea ce doreşte să înfăptuiască. Acest lucru este deosebit de important dacă ne gândim la Lucrarea Sa de răscumpărare.    Dacă privim în ansamblu atributele lui Dumnezeu, Scriptura ne reveleză un Dumnezeu puternic.  – Pentru un creştin adevărat Isus Cristos  nu poate fi decât Domn. Biblia îl prezintă pe Cristos Ca Domn al Bisericii. Sunt numeroase referinţele în acest sens, mai puţin în Vechiul Testament dar mai multe în Noul Testament. Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţiile Sale.  Calitatea de Mare Preot, Miel, Leu sau alte funcţii pe care le însumează Cristos nu diminuează calitatea de Domn. Domnia este una terestră, cel puţin teoretic în lumea creştină, dar El este Domn peste Împărăţia Cerurilor, calitate ce I-a fost delegată de Dumnezeu. Faptul că nu este recunoscut de lume şi chiar în multe biserici nu are calitatea de Domn,  este de fapt o carenţă spirituală  şi denotă neînţelegerea sau neacceptarea adevărurilor din Scriptură. Dar în final Cristos ca Rege va judeca lumea. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie incompletă din punctul de vedere al funcţiei de Domn ce o are Cristos. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie în desfăşurare, neîmplinită în totalitate.

ARDELEAN VIOREL

BISERICA.   Mat : 13-20

1). Introducere. Biserica este un fenomen N T iniţiat de Isus Hristos  „ porţile „Locuinţei morţilor nu o vor birui”. –  Prin convertire omul este introdus în părtăşie cu alţi credincioşi, în Biserică. Biserica este Isus Hristos şi oamenii, şi nu se pot despărţi. –  Hristos este Capul Biserici. Biserica universală nu este o organizaţie pământească vizibilă ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică a celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou, Evr. 12:23, Fapte : 20:28, Efeseni 1: 22-23. Ei formează totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile din cer şi de pe Pământ. – Se face confuzie între Biserica ca şi edificiu, clădire,  şi Biserica Spirituală. În biserica spirituală se intră prin : convertire, „ Naşterea din Nou”  Natura bisericii este locală şi spirituală. Biserica este diferită de lume, în conflict cu lumea şi tinde să o transforme.  – Biserica este născută la „ Rusalii” Găsim biserica din Corint ( 1 Cor : 1-2, ),  Galateni :1.2, etc. La început biserica se întrunea în case particulare, Mat. 18:20, Rom 16:5, 1 Cor.16:9,  Col 4:15,  Fap. 8:1, Gal.1:22, 1 Cor. 1:2. Abia în secolul 2 apar casele de rugăciune. – Avem o abordare „filozofică” ca şi copii, umbre imperfecte şi o abordare „istorică”, ce înseamnă angajarea ei în realităţile acestei lumi.  –  Cuvântul grecesc pentru biserică este „ekklesia” şi înseamnă adunarea credincioşilor, care trebuie să aibă o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos,  iar în ebraică avem cuvântul „qahal”, „edah” ce înseamnă convocarea poporului lui Dumnezeu. – În V.T. şi N.T., Dumnezeu este acela care vorbeşte.

2). Imagini biblice despre Biserică.  – Avem Biserica  ca şi : „Popor” 1 Petru 2.9, „Templul Duhului Sfânt” , 1 Cor. 3:16,  „Trupul lui Hristos”, 1 Cor. 12 : 12-14,.

Avem „metafore” despre biserică ca şi : familie, mireasă,  viţa şi mlădiţele, măslinul,  holdele, casă, Noul Templu,  Casa lui Dumnezeu. De asemenea Biserica este o aproximare a Împărăţiei lui Dumnezeu.

3).Probleme speciale.    – Una din probleme este Biserica şi Împărăţia. Biserica este domeniul lui Dumnezeu format din oameni. Împărăţia este tot domeniul lui Dumnezeu, iar noi suntem supuşi. Ele tind să fie una. Biserica mărturiseşte despre Împărăţie, este un instrument, o manifestare, o exprimare a Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.- Biserica şi Israelul, în care Israelul va fi mântuit prin intrarea în Biserică, se pare că va fi o întoarcere în masă. Romani 11:25  –  Justificarea prin credinţă este un punct esenţial. Cine modifică conţinutul Evangheliei se poate pierde.

Semnele unei biserici adevărate :  – Puritatea doctrinelor şi persoane înputernicite de Duhul Sfânt, pentru administrarea sacramentelor, „Cina” şi „Botezul” Hristos este centrul predicării, urmează Doctrinele Centrale, apoi alte învăţături. ( nu se inversează, lucrurile şi din alte învăţături se fac norme de conduită în biserică. Isus Hristos a predicat pocăinţa. Evanghelia se concentrează pe Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos, şi statutul pe care Îl are: umanitatea, divinitatea, moartea şi învierea, judecata finală.  – Oameni îndreptăţiţi să le ia,  1 Cor. 11: 27-29, Se pune accent pe starea individului, vezi (Fapte 2 : 37-38 pocăinţa ). Trebuie să fii membru în Biserică (Fapte 5 : 1-10), ex. Anania şi Safira.  Se tinde ca Biserica şi Împărăţia să fie una.  – Conducerea biserici este de 4 feluri : episcopală, prezbiteriană, congregaţională, fără formă de conducere. Conducătorii biserici trebuie să pună accentul pe slujirea Biserici

4.) Funcţiile Biserici.   Faptele Apostolilor 2:42  Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. – Evanghelizare, Mat. 28 : 18-20, este o poruncă şi o obligaţie. Ucenicii au fost trimişi la Ierusalim, Samaria, Iudeea, marginile pământului, la toate neamurile. Cuvântul folosit este „basar” şi înseamnă proclamarea Evangheliei, nimic în plus, nimic în minus. Avem şi cuvântul „evanghelion” ce conţine proclamarea activă şi conţinutul proclamat. – Zidirea. În Efe.4:8 avem diferite daruri pentru zidirea biserici. În părtăşie bucuria creşte şi durerea se micşorează.  – Corectarea şi mustrarea, avem ca tipar de disciplină în Mat 18:15-17 şi 1 Cor. 1-16, se face în dragoste şi scopul principal este readucerea persoanei care a păcătuit înapoi în biserică. – Instruirea se face prin chatechizare, şcoala duminicală, predicarea, seminarii, Institute Teologice. În închinare punctul focal este Dumnezeu. – Preocupări sociale. Lui Isus Hristos ia păsat de cei aflaţi în suderinţă, şi El aşteaptă acte de bunătate de la noi. Mat. 25:31-46. Iacov vorbeşte despre creştinismul practic. Iac: 1-2. Ioan este tăios. 1 Ioan :3 17-18. Amos în V.T. condamnă dedreptatea. – Caracterul biserici. Isus Hristos a înbrăcat condiţia umană. Trebuie să existe dispoziţie pentru slujire. Isus Hristos a venit să slujească. Mat:20: 25-28.  – Biserica nu trebuie să domine societatea ci să o transforme. – -Relaţia dintre Biserică şi Stat este o problemă istorică.  –Biserica trebuie să fie adaptabilă dar fără compromisuri, în alte culturi, alte popoare, sau zone mai bogate sau mai sărace. 

5). Concluzii.  Biserica este întemeiată în mod divin. Isus Hristos vorceşte despre ea la modul viitor.  Nu trebuie neglijate func-iile bisericii din Fap. 2:42  – Este o continuare a lucrării lui Isus Hristos, o părtăşie a credinciosului regenerat cu Trinitatea prin ajutorul Duhului Sfânt.  – Este o lucrarea a Duhului Sfânt şi prin ea ne vorbeşte Dumnezeu. – Se remarcă ideea de Trup, toţi suferă, toţi se bucură. –Există semne ale unei Biserici adevărate. – Conducătorii trebuie să slujescă Biserica.  – Evanghelia predicată trebuie să fie curată şi exclusivă.  –În trebare: ce am predicat ?, pe cine am zidit în biserică. –Trebuie să existe şi o preocupare socială pentru cei săraci din jurul tău. –Trebuie să existe caracterul de slujire în activitatea credinciosului şi a Bisericii. – Fiecare credincios din Biserică trebuie să lupte pentru o biserică adevărată

Matei 16:13  Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că Sunt Eu, Fiul omului?” 14  Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci.” 15  „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că Sunt?” 16  Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17  Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18  Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. 19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” 20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

ARDELEAN  VIOREL