Închide

Rusia. Curtea Constituțională permite folosirea locuințelor ca loc de închinare a credincioșilor — Revista Creştinul Azi

O hotărâre a Curții Constituționale din noiembrie 2019, speră avocații comunităților religioase neînregistrate sau cu posibilități materiale reduse, va ajuta la clarificarea cadrului legal confuz al Rusiei privind întâlnirile pentru închinarea în afara clădirilor religioase recunoscute oficial și va ajuta atât indivizii, cât și comunitățile religioase să evite amenzile. via Rusia. Curtea Constituțională permite folosirea locuințelor […]

Biserica sare si lumină      Mat. 5: 13-16

download - Copie

Biserica sare si lumină      Mat. 5: 13-16

1).  Introducere[1] Măcar că se zice faptul că structurarea cărţilor în Biblie nu a fost de inspiraţie divină, este un fapt semnificativ că au fost erudiţi care au supervizat organizare cărţilor în canonul Noului Testament. De aceea nu este neprevăzută întâmplarea că Evanghelia după Matei este prima carte a Noului Testament. Ea se mişcă în Vechiul Testament de unde extrage profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi exprimă despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, „Pe această piatră Îmi voi construi biserica Mea”. (Matei 16:18). AUTORUL a fost Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. IDEEA PRINCIPALĂ este că Matei prezintă programul lui Dumnezeu.  Expresia Împărăţia cerurilor este  o particularitate a acestei Evanghelii. Cuvântul Împărăţie apare de 50 de ori. O înţelegere potrivită pentru expresia Împărăţia cerurilor, este importantă pentru orice interpretare a Bibliei. Se va observa că termenul împărăţia cerurilor este  o exprimare progresivă în Evanghelia lui Matei. El a preluat taina din zilele negare Regelui, dar Împăratul a devenit un semănător în lume (Matei 13). Împărăţia va fi întemeiată pe acest pământ la reîntoarcere Regelui (Matei 24-25).

Capitolele 5 – 7 ne prezintă    Predica de pe Munte, care  ne  arată sensul relaţiilor dintre om şi Dumnezeu şi relaţiile dintre oameni:  1. Relaţia membrilor Împărăţiei cu ei înşişi – 5:1-16 2.  Relaţia membrilor Împărăţiei cu Legea – 5:17-48 (3)  3. Relaţia membrilor Împărăţiei cu Dumnezeu – 6:1-34 4. Relaţia copiilor Regelui unul cu celălalt – 7:1-29

 “Predica de pe Munte[2] este un discurs etic la începutul lucrării lui Isus Cristos.  . Isus Cristos repetă expresia : “A-ţi auzit – dar Eu vă spun” (Mat.cap.5-7) în care  un nou Moise a poporului Israel , dă un nou set de legi. Se merge la  motivaţii, dincolo de litera Legii.  Paralela este făcută între Moise şi Cristos.  Predica de pe Munte a fost adresată cercului de ucenici,  dar existau şi mulţimile şi a fost adresată bisericii primare, şi mondiale din toate timpurile.  Ce impact are astăzi, asupra creştinului,  a   credincioşilor  şi bisericii , în colectivitatea de astăzi, când există aşa de multă  descompunere ?  Avem îndemnul de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu  şi singurul antidot admisibil  este în  Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Împărăţia lui Dumnezeu este tărâmul peste care Dumnezeu este Împărat şi comunitatea peste care Dumnezeu este Rege iar noi suntem  cetăţeni ai cerului.  Predica de pe Munte este de natură critică    cu aplicarea Legii  şi cu cei ce  se cuveneau să fie păzitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, liderii religioşi din timpul acela. Isus Cristos a dat în vileag falsul în opoziţie cu autentica împărăţie.   Luther spune despre „Predica de pe Munte” că ne conduce la pocăinţă.  Karl Marx spune că este o morală  corectă dar nu în înţeles religios.  Predica de pe Munte, este relevantă pentru noi astăzi? Răspunsul este  DA pentru că  în prezent este cuprins viitorul. Împărăţia lui Israel, este pusă  în contrast cu autentica împărăţie fondată pe adevărul din „Predica de pe Munte”  (Ioan 1:17)  „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.”   În Mat.5:20, Isus Cristos declară orânduirea fariseistică, inoperantă pentru a duce pe cineva în Cer

 2). DINCOLO DE APARENŢE

Avem aspectul declarativ în care 90% din poporul român se declară creştini,  în opoziţie cu faptele rele ce caracterizează ţara noastră.  Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel avem  o contradicţie între Numele de Creştin şi fapte ( ale întunerecului).  În Vechiul Legământ, poporul Israel trebuia să fie un model pentru celelalte popoare în baza legământului dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 24). Ţinerea sau călcarea Vechiului Legământ însemna binecuvântări sau blesteme. Rezultatul a fost exilul (în 722, Regatul de Nord, capitala Samaria), şi (587, Regatul de Sud, Ierusalim), au fost cucerite. Evreii nu au îndeplinit funcţia de popor al lui Dumnezeu. Ei trebuiau să fie o lumină în întunericul de afară. Existau tipare deformate în închinarea iudeilor pe care Isus le condamnă. În Noul Legământ, creştinii, Biserica era legată de Isus Cristos. Ea este strâns legat de Cina Domnului, (1Cor 11:23-25), şi este semnificativ că Isus se referă pâinea ca şi la trupul Său, iar vinul simboliza sângele Său. Isus  Hristos este Mielul Pascal. Evrei 9:28  tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. Biserica  are 4 funcţii principale rezultate din (Fapte.2:42).  Cuvântul , legătura frăţească, închinarea  şi mărturie.  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni” Aceştia  sunt stâlpii de susţinere a bisericii, nici unul nu poate fi absent.  Adevărata Biserică îşi îndeplineşte astfel funcţia. Noi ne adunăm pentru Laudă şi închinare, ne despărţim pentru mărturie. Realitatea este dureroasă, în Apocalipsa Ioan le spune la 4 din cele 7 biserici să se pocăiască. Nici creştinismul de azi nu este o lumină pentru celelalte popoare.

 3). LUMEA DE ASTĂZI.  După 1989  ni  se prezintă o  Românie  într-o democraţie şi într-o  perioada de tranziţie, care nu are un început clar, dar nici un sfârşit cât de cât previzibil. Avem câteva caracteristici ca:  autonomizarea etosului (sumă de tradiţii),  care sunt pe primul loc indiferent dacă sunt bune sau rele, dar fără o etică corectă şi  esenţialismul românesc, un act de voinţă, (iarăşi fără o direcţie clară),  într-o mare de nonsens. Nu există o perspectivă clară, iar lumina de la „capătul tunelului” se vede şi tot de vede, şi iar se vede, şi tot aşa la nesfârşit.  Nu mai este importantă etica, moralitatea, acestea  au devenit desuete,  ci sinceritatea în relaţii, indiferent de tipul lor.  De asemenea acceptăm „condiţia umană” la noi dar şi la celălalt, adică PĂCATUL. În plus nu avem aşteptări mari de la alţii, dar nici de la noi. Ne-am obişnuit cu obişnuitul. Pe deasupra există o alcătuire întâmplătoare a diverselor fragmente ale vieţii, un mozaic eterogen numit ecumenism, în care de fapt nu se înţeleg doi cu doi Acesta cuprind toate religiile din lume inclusiv ateismul. Dacă facem o radiografie a societăţii româneşti din timpul de azi, cred că nici cu cele mai sofisticate calculatoare din lume nu se poate da un diagnostic corect şi dacă prin absurd extratereştri, (dacă există) ar lua contact cu noi sunt sigur că nu ar înţelege nimic. De fapt nici noi nu înţelegem. Ba da înţelegem, dar ce mulţi nu înţeleg, dar şi mai tragic este faptul că nu vor să înţeleagă. Ce anume să înţeleagă decât simplu fapt că sunt oameni păcătoşi şi au nevoie de un Mântuitor personal numit ISUS HRISTOS.

4). ÎNTUNERICUL. Există cuvinte care definesc diferite situaţii în care domneşte absenţa luminii adică întunericul :

Ele se referă la Dumnezeu : Geneza 1 2 Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

Descrie şi o stare a omului:  Geneza 15 12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.

 Se descrie şi evenimente : Exod 10: 21 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric încît să se poată pipăi.”

Arată starea celor răi 1 Samuel 2: 9 El va păzi paşii prea iubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; Căci omul nu va birui prin putere.

Arată suferinţa omului : Iov 3: 4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

Vorbeşte despre locuinţa morţilor :  Iov 17 13 Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;

Ne spune despre ce a făcut Dumnezeu : Iov 29: 10 A tras o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric.

Este o  călăuză : Iov 34: 3 când candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întuneric!

De dumnezeu nu te poţi ascunde: Iov 38: 22 Nu este nici întuneric, nici umbră a morţii, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.

Dumnezeu acţionează:  Psalmi 105 : 28 A trimis întuneric şi a adus negura, ca să nu fie neascultători la Cuvântul Lui.

Neprihănirea aduce lumină :   Psalmi 112: 4 Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept.

Este şi un sfat : Eccleziastul 11: 8 Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, în toţi anii aceştia, şi să se gândească ce multe vor fi zilele de întuneric. Tot ce va veni este deşertăciune.

Este şi o alegere: Isaia 5: 20 Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!

Ne arată şi o profeţie : Isaia 9:2 Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.

Este vorba şi de încredere Isaia 50: 10 Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!

Arată starea poporului:  Ieremia 2: 31 O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: „Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă? Pentru ce zice atunci poporul Meu: „Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?”

Descopere un popor idolatru : Ezechiel 8 12 Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!”

Vorbeşte despre viitor :  Ioel 2 : 2 O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi. 31 soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

Ne arată puterea lui Dumnezeu : Amos 4 13 Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul, şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric, şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul, Dumnezeul oştirilor, este Numele Lui.

Vorbeşte despre Ziua Domnului : Amos 5 : 18 „Vai de cei ce doresc „ziua Domnului!” Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric şi nu lumină.

Este vorba despre lumina spirituală, opusă întunericului Matei 4: 16 Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.”

Ne arată starea omului: Matei 6: 23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!

Vorbeşte de momentul în care a murit Hristos:  Matei 27: 45 de la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.

Ne arată biruinţa luminii asupra întunericului :  Ioan 1: 5 Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.

Ne prezintă cine este Hristos :  Ioan 8: 12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

Ne vorbeşte despre Învierea lui Hristos :  Ioan 20:1 În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.

Ne arată întâlnirea lui Pavel ci Hristos :  Fapte 13: 11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână.

Vorbeşte despre întunecimea care domnea în Israel : Romani 2 19 tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce Sunt în întuneric,

Ne îndeamnă să nu judecăm :  1 Corinteni 4: 5 De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.

Vorbeşte despre Slava lui Dumnezeu : 2 Corinteni 4 6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric” ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.

Ne spune cum am fost : Efeseni 5: 8 Odinioară eraţi întuneric; dar acum Sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi, deci, ca nişte copii ai luminii.

Ne spune cum ar trebuii să fim noi : 1 Petru 2: 9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

Este o veste bună  : 1 Ioan 1 5 Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric. 6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul, şi faptul că ne minţim singuri de multe ori.

Omul se autoânşeală : 1 Ioan 2 9 Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum. 11 Dar cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.

Vorbeşte despre judecata viitoare : Iuda 1:6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa. Apocalipsa 16:10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.

5).  BISERICA SARE ŞI LUMINĂ  sunt figuri de stil pentru calităţile pe care trebuie să le aibă un creştin şi anume pentru a accentua influenţa urmaşilor Lui.  Sarea  dă gust (evlavios în lume),  ea păstrează şi conservă o lume care a intrat în degradare. Există o atenţionare: dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată.  Lumina  alungă întunerecul şi înlătură întunerecul şi indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Există accente ale figurilor de stil: Sarea şi lumina  pot să-şi piardă calităţile iar retragerea din lume este un non  sens, ele trebuie  să fie funcţionale trebuie să fie exemple. Până atunci însă fiecare copil al lui Dumnezeu are o slujbă importantă:[3]  Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Prin Isus suntem lumină şi avem cunoştinţa adevărului în noi. Caracterul credincioşilor influenţează conduita lor, care la rândul ei va influenţa lumea.  Poporul lui Dumnezeu, indiferent de generaţia din care fac parte, indiferent de împrejurarea de orice natură, trebuie să fie lumină, să fie sare. Este  o trebuinţă ca acest norod să depună o mărturie şi să prezinte prin viaţa lor o dovadă care să aducă în mijlocul oamenilor semnul prezenţei lui Dumnezeu. Însemna dacă vreţi ceea ce a făcut Avraam în mijlocul comunităţi în care trăia. Este ceea ce a făcut Iosif în Egipt, este ceea ce a făcut Daniel în Babilon. Aceste dovezi i-au făcut pe cei din jurul lor să observe că este un Dumnezeu viu şi Atotputernic care guvernează această lume. Aceasta este datoria noastră ca popor al lui Dumnezeu.  Dacă nu suntem lumină, sau sare, într-un cuvânt, martori ai lui Dumnezeu, atunci nu îl cunoaştem pe autenticul Dumnezeu. Domnul pe care îl cunoaştem noi este doar un Dumnezeu al unei credinţe moarte, o religie fără suflu a cărei singură aport este să ne facă se ne simţim fericiţi cu noi înşine. Dumnezeu vrea mărturia noastră. Vrea să fim deci unui îndrumător la ţărmul mării. O lumină era atunci salvarea lor pentru că îi înştiinţa de iminenţa pericolului în care se aflau.  Noi trebuie să fim astfel de lumină. Sunt atâţia care plutesc în derivă. Se apropie vertiginos de stânci şi sunt gata să fie sfărâmaţi. Suntem noi gata să ne asumăm responsabilitatea pentru sufletul lor? Ezec 33:6  Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.

6). Rolul creştinului în lume[4]

Lumea este într-o continuă degradare morală în întuneric.  Lumina   spirituală alungă întunerecul, înlătură întunerecul   şi indică cum poţi să ieşi din întuneric[5]  Lumina lumii este artificială izvorâtă din natura păcătoasă a omului, nu rezolvă problemele de ordin etic, dar mai ales nu rezolvă problema omului cu Dumnezeu.[6] (Matei 5:13-16).  Voi Sunteţi sarea pământului. …….14  Voi Sunteţi lumina lumii. …..16  Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Aceste două elemente conservă şi călăuzesc[7], ele fiind singura soluţie pentru degradarea aceste lumi. Creştinii trebuie să aibă efect în lumea în care trăiesc, lumina lui Hristos trebuie să strălucească în noi. Oprirea procesului de degradare morală şi prezentarea unei alternative, care este lumina lui Hristos, se realizează prin noi. Dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată, dar dacă are gust, lumea se conservă prin ea, iar faptele noastre bune vor fi o pildă pentru ea şi sunt pentru Slava lui Dumnezeu.  1 Timotei 6:18  Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii. O izolare de lume este un nonsens.  Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă. Prin Isus suntem lumină şi avem cunoştinţa adevărului în noi. Caracterul credincioşilor influenţează conduita lor, care la rândul ei va influenţa lumea[8]. În   Isus spune : Mat. 6:8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. Isus pune acest termen în contrast cu neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor. Urmându-l pe El este necesară o neprihănire mai mare, altfel cu nici un chip nu vor intra în Împărăţia Cerurilor. Conduita fariseilor era  de suprafaţă,  posteau de două, trei ori pe săptămână,  se rugau în public la colţurile uliţelor şi în pieţe pentru a fi văzuţi de oameni contorizau Legea. (248 de porunci şi 365 de interdicţii, total 630). Isus pune accent pe calitate. Neprihănirea fariseilor este contrafăcută. Ei se glorifică pe ei înşişi, dar neprihănirea dată de Isus este adevărată şi e de la  Dumnezeu.   Ier 31:33  „Ci iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu”. Versetul cheie, este : Mat. 6:8 Nu fiţi ca ei !

7). CONCLUZII

Evanghelia după Matei este prima dintre Evanghelii şi în ea se vorbeşte despre Împărăţia Cerurilor, despre relaţiile pe verticală dintre Dumnezeu şi credincioşii care fac parte din Ea, cât şi despre relaţiile pe orizontală între semeni. De asemenea este singura Evanghelie în care este pomenit cuvântul Biserică. Ea cuprinde o serie de discursuri iar în  Predica de pe Munte se găseşte discursul etic cu privire la cetăţenii care fac parte din Împărăţia Cerurilor, privind caracterul şi conduita lor. În Împărăţia Cerurilor nu se poate intra decât prin pocăinţă, respectiv procesul Naşteri din Nou. Graniţa ei nu se poate frauda.

În România de astăzi care este declarată în proporţie de 90 % o ţară creştină, asistăm doar la o formă exterioară de creştinism, în care corupţia la toate nivelele este în floare. Găsim din păcate şi în mod frecvent roadele firii din Galateni 5 :19-21 chiar şi în rândul credincioşilor, să nu mai vorbim de restul populaţiei.  Bisericile tradiţionale şi din păcate şi cele neoprotestante nu pun în aplicare Fapte 2:42. Avem de a face mai mult cu un creştinism cultural decât cu unul autentic. Ar trebui să fim lumină, şi nu suntem în plus asistăm la un paradox care ne arată că  în ţările ateiste corupţia este mai mică ca şi la noi.

Din punct de vedere politic, avem o democraţie care nu este democraţie ci un haos total, cu baroni, moguli, patroni, săraci, clasă politică coruptă, care se foloseşte de biserică şi invers pentru interese de ordin meschin. De asemenea predomină tradiţia chiar dacă este arhaică, *ecumenism religios* în care nu se înţeleg doi cu doi şi toată lumea aşteaptă o schimbare în bine care se pare că nu mai vine.

Întunericul spiritual cuprinde aproape toate sferele vieţi omeneşti. A fost în trecut este astăzi şi va fi în continuare. El arată suferinţa omului, locuinţa morţilor, starea celor răi, ce a făcut Dumnezeu, ne arătă ce va fi în viitor, ne vorbeşte despre judecată, cum ar trebui să fim noi, despre Isus Hristos şi faptul că lumina va ieşi biruitoare.

De asemenea este important rolul creştinului în lume. Biserica trebuie să fie diferită de lume, să se confrunte cu lumea în care trăieşte şi să aibă impact asupra ei. Dacă nu face acest lucru însemnă că nu îşi îndeplineşte mandatul. Acest lucru este valabil în toată istoria omenirii începând de la Rusalii, indiferent de sistemul politic, zona geografică sau cultura respectivă.

                                                                                                                               Credinciosul şi Biserica trebuie să fie Sare şi lumină De asemenea Biserica trebuie să-şi păstreze nealterate funcţiile: Cuvântul – legătura frăţească – închinarea – mărturie.  „Predica de pe Munte” are relevanţă pentru noi astăzi. În lumea de azi şi nu numai, trebuie să fim drepţi, fără compromisuri. Pocăinţa e o stare dar şi un proces adică intri pe Poartă şi umbli pe Cale.  Biserica presupune standarde ale sfinţeniei  Fapte 13:47  Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

 Bibliografie

 Vernon McGee Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Itinerar Biblic  http://www.twrro.ro/attb/

Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău. Editura Logos 1998

Prof. doctor  Jimmy  Martin ( curs intern )

Predica de pe Munte de Iosif Ţon, vol 1 Editura Cartea Creştină Oradea 2000

 Ardelean Viorel

 Matei 5  13 Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

[1] J. Vernon McGee

[2] Ardelean Viorel

[3] Itinerar Biblic  http://www.twrro.ro/attb/

[4] Ardelean Viorel

[4] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 201

6 Prof. doctor  Jimmy  Martin

7Predica de pe Munte de Iosiv Ţon, vol 1 pag 208

8Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 200-202

[4] Prof. doctor  Jimmy  Martin

[5] Prof. doctor  Jimmy  Martin

[6] Predica de pe Munte de Iosiv Ţon, vol 1 pag 208

[7] Evanghelia după Matei de Beniamin Fărăgău, pag 200-202

[8] Prof. doctor  Jimmy  Martin

Pagina de MEDIA este realizată de Ioan Ciobotă

download - Copie

Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

Ioan Ciobotă Pagina de MEDIA este realizată de

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

BUCURIA LUI DUMNEZEU DE A NE DARUI CERUL

„Aceasta cortina – cerul – se va face sul, spune Apocalipsa, si ni se va arata in toata splendoarea decorul scenei pregatite din vesnicie de Tatal.”

Intr-o seara cand am iesit de la servici – era deja intunerec – mi-am ridicat ochii spre cer si priveam stelele.

Dintre blocuri de beton, dintre constructii si cladiri, abia se vedea un petec de cer, cateva stele.

Dar senzatia a fost fantastica.

Am simtit ca exista ceva care nu se misca (cu toate ca stelele se misca), Cineva care nu se schimba, Cineva care nu ma paraseste niciodata, care nu ma tradeaza, care nu se poarta ca niste parinti care au divortat si m-au aruncat de la unul la altul, ca un sot sau o sotie care si-a gasit pe altcineva sau ca niste copii care nu mai vor sa stie nimic de mine.

Cineva pe care te poti baza, si care si azi si maine si peste 1000 de ani este la fel.

Cerul era negru-albastrui, iar stelele aratau ca niste gauri intr-o cortina, gauri prin care razbatea vesela lumina din lumea cealalta. Aici era noapte, dincolo era Lumina.

Prin aceasta cortina veche si „roasa” de… stele, puteam vedea putin dintr-o alta lume. Aceasta cortina – cerul – se va face sul, spune Apocalipsa, si ni se va arata in toata splendoarea decorul scenei pregatite din vesnicie de Tatal. Este ca si cum am sta la teatru pe scaune, cu lumina stinsa, si dintr-o data se trage cortina si-i vedem pe adevaratii actori – Dumnezeu cu ingerii Lui si cel rau cu ingerii lui.

Traim intr-o lume care moare. Pasim zilnic prin Sodoma si Gomora, iar destrabalarea, depravarea si descompunerea lumii noastre sunt ridicate la rang de cinste: „Ei nu numai ca le fac, dar si gasesc de buni pe cei ce le fac.” Romani 1.

Filmul „Brokeback Mountain” este nominalizat pentru mai multe premii Oscar. Este vorba despre o poveste de dragoste intre… 2 cowboy. Barbati, bineinteles.

Un comentator de la BBC spunea: „o frumoasa poveste de dragoste” …
Ce-o fi gasit baiatul ala frumos in povestea asta de dragoste intre homosexuali, nu stiu, dar vorba unora: „Cel rau… stie”…

Uneori seara, dupa ce inchidem usa si ne urcam in pat, sub plapuma, ne incearca sentimentul ca „si azi totul a fost desertaciune si goana dupa vant.”

Zaharia 1:13 scrie: „Domnul a raspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mangaiere ingerului care vorbea cu mine.”

Iti doresc dragul meu prieten sa-ti vorbeasca Dumnezeu „cu vorbe bune, cu vorbe de mangaiere”…

Prorocul Daniel are descoperiri dumnezeiesti, pe care nu le intelege, si intreaba: „Domnul meu, care va fi sfarsitul acestor lucruri?”.

Raspunsul pe care il primeste este tulburator:

„Iar tu, du-te, pana va veni sfarsitul; tu te vei odihni si te vei scula iarasi odata in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor.”

Lui Daniel i se spune: „tu te vei ODIHNI si te vei scula iarasi in partea ta de MOSTENIRE”.

SFARSIT. ODIHNA. MOSTENIRE.

Cineva spunea: „Biblia este compusa din 2 Testamente – Vechiul si Noul Testament. Testamentul se refera la o mostenire. Oricine aude vorbindu-se despre o mostenire, ciuleste urechile.”

Biblia vorbeste despre SFARSIT, ODIHNA, MOSTENIRE.

Sfarsitul acestor lucruri este aproape, este la usa.

Dumnezeu este deja cu mana pe butonul care va da cortina la o parte.

Daca Dumnezeu are bucuria de a ne darui cerul, noi putem avea bucuria de a darui si altora vestea buna: exista salvare, exista vorbe bune, exista mangaiere.

In cateva momente incepe spectacolul final – o judecata si apoi o nunta, o sarbatoare vesnica.

Cade cortina. Sau se face sul.

Ridica-ti ochii spre cer la noapte. Cristos va invinge.

Dar nu uita! La nunta si la sarbatoarea vesnica din Cerul de dincolo de cerul acesta, ajung doar cei care au trecut de judecata… care si-au albit hainele in sangele Mielului…

Cerul acesta, s-ar putea sa fie ultima data cand il vei mai vedea… inainte de a se face sul… el – cerul – sau viata mea…

Get the Flash Player to see this player.

CRACIUNUL – SARBATOAREA LUMINII

Craciunul este una dintre cele mai frumoase perioade ale anului.

Este timpul „MARILOR OPRIRI” din goana acestei vieti.

Pentru cei care au familie, este sarbatoarea familiei.

Pentru cei singuri, durerea este parca mai cumplita de Craciun.

Craciunul este de fapt ziua de nastere a lui Cristos.

Avem atatea falsuri in jur, avem atatea imagini penibile, atatea „caricaturi” de Dumnezeu.

In Occident, in loc de „CHRIST MAS”, care inseamna popasul sau sarbatoarea lui Cristos, este tot mai prezent un jalnic si rautacios surogat, si anume: „X MAS”…

Daca pentru unii dintre semenii nostri Cristos este un „X”, un „nimeni”, si ei vor fi odata un „nimeni” pentru Cristos, cand El le va spune: „Plecati de la Mine, caci nu va cunosc !”

Dar, la craciun nu este vorba despre mancare, despre brad, despre lumini, despre caoduri, despre reclame sau Mos Craciun.

Ci este vorba despre CRISTOS.

Ce reprezinta pentru mine simbolurile crestine ale Craciunului: steaua, magii, pastorii, ieslea, corul de ingeri, colindele ?

Ce reprezinta pentru mine simbolurile necrestine ale Craciunului: bradul, Mos Craciun, beteala ?

Sarbatoarea Craciunului vorbeste despre ziua lui Cristos, despre Dumnezeu care a luat trup de om si a trait pe pamant printre oameni, despre CRISTOS CA MESAGER, CA TRIMIS DIN CER cu o misiune foarte importanta.

Fiecare dintre noi ne nastem ca sa murim dupa un timp.

„Craciunul – sarbatoarea LUMINII” vorbeste de asemenea si despre nastere, ca una dintre marile minuni ale lumii, dar vorbeste si despre bucuria nasterii lui Cristos, umbrita de scopul clar al acestei nasteri – moartea in locul altuia.

De prea multe ori Sarbatoritul este lasat afara, la usa, in zapada.

Si nu in ultimul rand, fiecare dintre noi cautam sarbatoarea, ne dorim sarbatoare in viata noastra.

ADEVARATA FERICIRE ESTE SA „DAM” SARBATOARE CELOR DIN JURUL NOSTRU.

Craciun fericit impreuna cu Cristos.

ZIUA MEA NATIONALA – CETATEAN AL CERULUI

Ziua nationala este relativa.

Inainte de 1945 ziua nationala era ziua de nastere a regelui. Apoi, intre ’45 – ’89 ziua nationala a fost 23 August – ziua cand „am intors armele”. (Apropo, „intoarcerea armelor” este o chestie de tradare, care nu face cinste celui ce intoarce armele impotriva cuiva aflat de aceeasi parte a baricadei. Lasand la o parte contextul respectiv, am serbat timp de 45 de ani ca zi nationala un act de tradare stil romanesc. Pentru 23 August 1944 nici nemtii nu ne-au uitat, nici americanii nu ne-au luat in brate. Si unii si altii ne-au considerat tradatori. Doar rusii ne-au „iubit”… si ne-a fost destul…)

Acum ziua nationala este 1 Decembrie – Ziua Marii Uniri.

Probabil in viitor se va schimba si aceasta si vom serba ca zi nationala ziua Celei Mai Mari Uniri – ziua unirii cu Europa.

Pe de alta parte, romanii plecati in Occident nu se „prea dau” romani… Occidentalii se uita lung la tine daca le spui ca esti roman si iti verifica pasaportul de 7 ori…

Pe drapel mai demult era un zimbru, apoi secera si ciocanul. Acum cred ca semnul distinctiv ar putea fi gropile din asfalt sau avorturile.

Cu toate astea, eu ma bucur sa fiu roman.

Dumnezeu a vrut sa ma nasc roman. Daca ma vroia francez sau chinez sau papuas, atunci ma nasteam in Lyon sau in Paris, in Shanghai sau in Beijing sau chiar in Papua Noua-Guinee. Dar Dumnezeu a vrut sa ma nasc in Romania, in Alba Iulia – cetatea Marii Uniri.

Acum, daca schimbam perspectiva, care este oare ziua nationala a cerului?

In cer nu cred ca exista zi nationala. De ce?

Nu pentru ca cei de acolo nu ar fi „nationalisti” – cred ca sunt, deoarce nu-mi imaginez pe cineva din cer „dand din coate” ca sa ajunga la munca in Spania sau Italia sau chiar America. Cred ca toti cei din cer vor sa stea exclusiv in cer :).

In cer cred ca nu exista zi nationala deoarece acolo NU EXISTA ZI SI NOAPTE.

Vorbind despre cer, Biblia spune: „Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu si faclia ei este Mielul” – Domnul Isus Cristos.

Continuand incursiunea in aceste lucruri „inalte”, pot spune ca cetatenia noastra este in ceruri.

Unii considera ca cetatenia americana este cea mai buna, sau cea germana, italiana, austriaca. Altii cea ruseasca…

Biblia ne invata sa ne rugam pentru binele cetatii in care suntem, deoarece fericirea noastra atarna de fericirea ei.

Eu ma rog pentru Romania: „Doamne, fa Tu ca presedintele tarii, primul-ministru, incepand de la cei din frunte pana la mine, cu totii sa fim CETATENI DE NADEJDE…

Ai cerului !

C.S. Lewis spunea ca noi crestinii suntem agenti secreti ai lui Dumnezeu. Noi reprezentam o putere straina. Straina de mizeria de pe acest pamant. Il reprezentam pe Dumnezeu, Cel care este Lumina, dragoste, pace si fericire, in mijlocul unei lumi pline de intunerec, ura si razboi.

Razboi cu noi insine, cu cei din familie (Salvador Dali are un tablou interesant pe acest subiect: „Devorare reciproca”), razboi cu cei de la servici, cu cei din opozitie sau de la putere, sau chiar razboi cu acest intreresant si invizibil Osama bin Laden – apropo, oare chiar exista acest personaj sau l-au inventat asa ca pe Mos Craciun? In fine.

Eu despre mine pot spune ca sunt agent secret – reprezint interesele lui Dumnezeu pe acest pamant.

Am dubla cetatenie – sunt cetatean roman – aici, si cetatean al cerului – dincolo.

Ziua mea nationala este Ziua Unirii.

Ziua Unirii mele cu cerul, bineinteles. Ziua cand am spus: „Doamne Isuse Cristoase, de azi inainte te rog sa fi tu presedinte, prim ministru, rege in viata mea. Te rog sa gestionezi Tu inundatiile si cutremurele, catastrofele din viata mea. Te rog sa fi tu Stapanul si Domnul meu, prietenul meu. Te iubesc.”

De atunci traiesc o sarbatoare continua, pana cand „trupele speciale” ale puterii pe care o reprezentam ne vor scoate de aici, pana cand „comandourile” cerului vor veni dupa noi, asa cum spune Biblia ca atunci cand Domnul Isus ca reveni pe norii cerului, El va trimite pe ingerii Sai in cele 4 zari sa stranga la El pe toti cei care sunt CETATENI AI CERULUI.

Spunea Pr.Rafail Noica: „Patria noastra nu este cea in care ne-am nascut, ci CEA CARE VA SA VIE !”

As incheia cu „SA TRAITI !”…

demni de titlul de „Cetatean al cerului”

(cei care-l aveti, iar cei care nu sunteti siguri, puneti-va chiar acum pe genunchi, cereti-l si-l veti primi)

Ioan Ciobota

Radio Vocea Evangheliei – Timisoara

http://publicatia.voxdeibaptist.org/media_dec07.htm

ESCATOLOGIE – studiul despre sfârşit (profeţie) / Impactul Soteriologic al schimbării lui Augustin de la Premilenialism la Amilenialism – de David R. Anderson.

download - Copie

Impactul Soteriologic al schimbării lui Augustin

de la Premilenialism la Amilenialism

Partea a doua   David R. Anderson
 
 Pastor  Faith Community Church  The Woodlands, Texas

I.  INTRODUCERE

O schimbare semnificativă într-un domeniu al teologiei sistematice poate cauza schimbări semnificative în alt domeniu. Prin definiţie un sistem este coerent şi consistent. Schimbările dintr-un anumit domeniu al sistemului în modul cel mai probabil va cauza schimbări în alte arii ale aceluiaşi sistem, motiv pentru care am asemuit teologia sistematică cu un tabel. În prima parte a acestui studiu l-am ales pe Augustin drept caz din acest punct. Schimbarea sa în escatologie de la premilenialism către amilenialism a cauzat schimbări semnificative în soteriologia sa, mai ales în domeniul perseverenţei sfinţilor. Mai specific, reinterpretarea lui a Matei 24:13 („cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit”) ca o mântuire spirituală în locul unei mântuiri fizice (de a intra şi popula Mileniul) a cauzat schimbări drastice în soteriologia sa. Perseverenţa sfinţilor (credincioşia până la finalul vieţii cuiva) a devenit condiţia sine qua non a soteriologiei sale. Cineva putea crede în Hristos, să aibă roada celor aleşi, dar dovedea că nu este ales dacă nu persevera în credincioşie până la finalul vieţii sale fizice. În această a doua fasciculă a studiului nostru vom dori să vedem felul cum această schimbare din escatologia lui Augustin a afectat soteriologia lui John Calvin şi cea a Creştinismului modern.

II. SOTERIOLOGIA LUI JOHN CALVIN

Aşa cum am notat deja, conceptul de simul iustus et peccator (că cineva ar putea fi declarat neprihănit de Dumnezeu în poziţia sa, deşi să mai aibă în continuare păcat în condiţia sa) a fost transmis lui Martin Luther de Philip Melancthon, şi John Calvin a făcut autostopul cu Martin Luther. Când Calvin a publicat pentru prima dată lucrarea sa Institutes în 1536 aceasta avea doar şase capitole. El apăra justificarea legală doar prin credinţă din Romani 4. El a înţeles că cineva poate fi declarat neprihănit la un moment din timp atunci când credinţa păcătosului se intersecta cu oferta lui Dumnezeu a darului gratuit de viaţă veşnică prin Fiul Său Isus Hristos. Prin urmare, nici un păcat din trecut, prezent sau viitor nu ar putea să-l blocheze pe păcătosul transformat în sfânt de la a intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Cam atât despre iustus (a fi drept). Dar cum rămâne cu peccator (a fi păcătos)? Cum poate fi păcătosul transformat în sfânt declarat drept de Dumnezeu când în caracterul său el tot mai încalcă sfinţenia lui Dumnezeu, adică, încă este păcătos? Iniţial, Reformatorii au văzut un divorţ între ceea ce au numit ei justificarea şi ceea ce mulţi teologi de astăzi numesc sfinţirea progresivă. Justificarea a avut loc la un moment în timp în curtea cerului; sfinţirea era transformarea caracterului şi umblării cuiva în a se conforma cu cel al lui Hristos. Dar justificarea nu garanta sfinţirea.

Totuşi, Conciliul de la Trent a fost format în 1545 ca o răsturnare a doctrinei Reformatorilor. Conciliul a continuat să se întâlnească până în 1563. Ei au atacat doctrina Reformatorilor despre justificare drept licenţă de predicare. A spune oamenilor că păcatele lor viitoare sunt deja iertate în Hristos este a le spune că pot trăi în orice fel voiesc şi tot să meargă în cer când vor muri. Acest fel de predicarea va promova trăirea slobodă, a acuzat Conciliul. Aceste atacuri aveau nevoie de răspunsuri, aşa că John Calvin a continuat să scrie. Când a terminat Institutes în 1559, existau 8 capitole. Şi sub presiunea Conciliului de la Trent, Calvin a remăritat justificarea şi sfinţirea. „Nu îl poţi deţine pe Hristos fără să fi făcut părtaş în sfinţirea sa… în împărtăşirea noastră în Hristos, care ne justifică, sfinţirea este în aceiaşi măsură inclusă precum neprihănirea”1. Care a fost baza lui Calvin pentru această acţiune? Influenţa lui Augustin.

Da, lungile braţe ale lui Augustin au ajuns dincolo de „Erele Întunecate”2 (411-1000) în Perioada Medievală a istoriei bisericii din Apus (1054-1500). După Erele Întunecate, cercetătorii medievali s-au întors la Părinţi. În Apus era ceva neutru să mergi la scriitorii latini. De aici, punctul de început pentru majoritatea gânditorilor medievali era de a considera scrierile lui Augustin. „Marea Schismă” (1378-1418) a fost o vreme de competiţie între Roma şi Avignon din Franţa pentru scaunul papalităţii, şi în acest timp Augustin şi Ambrose au devenit un centru de studiu în universităţi şi în împrejurimile Parisului.

O mare parte din aceasta s-a datorat faptului că Peter Lombard a produs Patru Cărţi de Declaraţii pentru studenţii săi din Paris în 1140. Aceasta era o listare topică de versete şi citate patristice. Sarcina sa de a rezolva nepotrivirile aparente din Biblie şi Părinţi cu răspunsuri plauzibile i-a determinat pe studenţii săi să se lupte cu gândirea lui Augustin. Cartea lui Lombard a fost cea mai importantă publicaţie a erei sale. Fiecărui teolog i se cerea să o comenteze, iar în timp Universitatea din Paris a devenit cel mai important centru de învăţare din Europa. Colegiul de la Sorbonne a devenit cunoscut drept „Sorbonnul” şi sinonim cu Universitatea din Paris. Acest colegiu l-a produs pe Erasmus şi John Calvin.

Prin 1500 gândirea Augustiniană era universală în scolastica europeană. Erasmus a ajutat în a facilita cu lucrarea sa editorială despre scrierile lui Augustin. Dar chiar înainte de Erasmus „Şcoala Augustiniană” s-a dezvoltat în Marea Britanie cât şi la Paris. Thomas Bradwardine a reacţionat faţă de abordarea Pelagiană faţă de justificare la Oxford, retrăgându-se spre învăţăturile lui Augustin pentru suport. Nu exista vreo comunicare între Anglia şi Continent datorită Războiului de O Sută de Ani. Dar Gregory de Rimini de la Universitatea din Paris era omologul lui Bradwardine în Europa. El era un membru al ordinului Augustinian, pe care l-a pretins Martin Luther la câţiva ani mai târziu. Astfel că atunci când John Calvin a dezvoltat Institutes, el ar pretindea că teologia sa era în întregime Augustiniană.

Teologia lui Calvin era toată Augustiniană, inclusiv, de sigur, soteriologia sa. Înţelegerea lui Calvin a justificării legale ar putea apărea a fi o plecare majoră de la procesul de o viaţă de justificare apărat de Augustin. Dar nu a fost aşa. Din nefericire, sub presiunea din partea Bisericii Romano-Catolice (BRC), prin Conciliul de la Trent, John Calvin s-a simţit forţat să ajungă la un răspuns faţă de acuzarea de stăvilire din justificarea sa a „momentului din timp”.

BRC a adoptat doctrina lui Augustin de justificare fără deosebire de o viaţă. La Conciliul de la Trent BRC a definit justificarea ca un proces de a deveni neprihănit, dar chiar şi justificarea trebuia argumentată dacă cineva vroia să meargă în cer3. Un păcat mortal putea anula orice justificare mărită, dar prin penitenţă cineva putea fi restaurat. Şi BRC a continuat în credinţa lui Augustin că nu este posibil să ştim dacă cineva va merge în cer înainte de moarte: „Nimeni nu poate ştii cu certitudinea credinţei, care nu poate admite nici o eroare, că a obţinut harul lui Dumnezeu”4. Nivelul cel mai bun pe care-l poate atinge cineva în această viaţă este speranţa amestecată cu „frică şi aprehensiune”. Dumnezeu răsplăteşte faptele bune ale sfinţilor Săi deşi El este sursa de putere din spatele acestor lucrări, şi aceste răsplăţi ajută la deschiderea largă a porţilor cerului5.

Conciliul de la Trent a pus un blestem peste oricine spunea că justificarea nu creste prin faptele bune6. Un blestem ulterior a fost pus asupra oricui care credea că faptele bune nu erau merituoase pentru intrarea în ceruri7. Conceptul de neprihănire „imputată” se credea a fi o ameninţare serioasă faţă de efortul moral. Bruce Demarest rezumă abordarea BRC atunci când spune:

Romano-Catolicii tradiţionali, cu alte cuvinte, se încred în vărsarea lui Dumnezeu a unei naturi noi şi pledează vrednicia faptelor lor posibile datorită lui Dumnezeu. Justificarea din teologia Catolică este un termen comprehensiv care include, printre alte lucruri, ceea ce protestanţii înţeleg prin regenerare şi sfinţire. Pentru Roma, justificarea nu este un obiectiv de pronunţare a înţelepciunii divine a neprihănirii ci este un proces al înţelepciunii umane de o viaţă de devenire neprihănit8.

Cu acest fel de presiune Calvin avea nevoie de răspunsuri plauzibile pentru acuzatorii antinomianismului. Apărarea sa a fost de a pretinde că cel care era într-adevăr justificat în curtea de judecată a lui Dumnezeu la un moment din timp putea cu certitudine să meargă la maturitatea în Hristos (sfinţirea progresivă), cu condiţia să se ofere timpul suficient în această lume pentru a face aceasta înaintea morţii fizice. Cu alte cuvinte, justificarea garanta sfinţirea – sau, Matei 24:13. Doar cei care perseverează în credinţă până la sfârşitul vieţilor lor fizice vor fi salvaţi pe vecie. Din nou, înţelegerea lui Augustin a Matei 24:13 a devenit cota celor aleşi. Dacă cineva era într-adevăr ales, acesta ar persevera; dacă nu persevera, el nu era ales.

De sigur, aceasta l-a dus pe Calvin în acelaşi fel de cazuistică contradictorie pe care a dezvoltat-o Augustin. Ce trebuie să spunem la acei credincioşi care au toate caracteristicile creştinismului autentic, dar cad de la credinţă înainte ca să moară? Mulţi evanghelici de astăzi ar folosi pur şi simplu retragerea „profesarea dar nu posedarea”. Ei profesează a fi credincioşi, dar, într-adevăr, credinţa lor nu este credinţă salvatoare deoarece aceasta este doar o încuviinţare intelectuală. Astfel că aceşti credincioşi declaranţi nu sunt deloc credincioşi autentici. Ei profesează credinţa dar nu posedă credinţa. Dar aceasta nu e ceea ce a făcut Augustin şi nici Calvin.

Augustin a spus că cei nealeşi pot avea credinţa autentică, că aceştia pot fi regeneraţi în mod legitim de Duhul Sfânt. Dar pentru că ei nu au primit cel mai necesar dintre toate darurile, darul perseverării, aceşti credincioşi regeneraţi nu sunt aleşi. Uitaţi faptul că Scripturile nu presupun niciodată că cei care este regenerat nu este nici ales (cf. 1 Petru 1:1, 3 şi Tit 1:1; 3:5). Când a fost presat în această materie, aşa cum am declarat anterior, Augustin a explicat această contradicţie ca „un mister”:

Calvin a căzut într-o capcană similară. Împins fiind spre recăsătorirea9 justificării şi a sfinţirii, el trebuia să aibă un fel de explicare a felului cum unii pot aduce roadă bună a celor aleşi şi totuşi să dovedească că nu sunt aleşi deoarece nu perseverau până la finalul vieţilor lor pe pământ. Răspunsul său a fost „credinţa temporară”. El şi-a bazat înţelegerea sa pe credinţa temporară în interpretările sale despre parabola semănătorului, avertizarea din Evrei 6, şi avertizarea poporului care spune „Doamne, Doamne…” din Matei 710. Aici, de exemplu, este ceea ce Calvin a spus despre Evrei 6:4-5:

Ştiu că a atribui credinţă către cel destrăbălat pare a fi greu atunci când Pavel declară aceasta (credinţa) a fi rezultatul alegerii. Această dificultate este uşor rezolvată. Căci… experienţa arată că cei destrăbălaţi sunt uneori afectaţi de aproape acelaşi sentiment ca şi cei aleşi, aşa că şi în cadrul judecăţii lor ei nu diferă în nici un fel de cei aleşi11.

De aici, poporul din Evrei 6 putea fi iluminat, să fi gustat Cuvântul lui Dumnezeu, darul ceresc şi puterea din veacul viitor, şi totuşi să cadă şi să dovedească că ei nu erau niciodată aleşi. Calvin a numit această operaţie a Duhului o chemare „ineficace”, „o operaţiune inferioară a Duhului”12.

Calvin se părea că gândeşte că a permite destrăbălaţilor astfel de experienţe depline ale lui Dumnezeu justificau respingerea Lui a acestora pentru eternitatea. Dillow explică:

Pretenţia centrală a acestei învăţături este că Dumnezeu împarte influenţe supranaturale către cei destrăbălaţi care aproximează, dar nu egalează, influenţele chemării efective. El este iluminat, el gustă, el creşte, şi are sentimente similare ca cei aleşi. Totuşi, se pare că Dumnezeu îl amăgeşte pe acest om în a crede că este ales aşa încât Dumnezeu să poată fi mai mult de drept în a-l condamna atunci când acesta cade în final. În fine, omul avuse aceste „gusturi”13.

Aparent, astfel de experienţe profunde cu Dumnezeu îi face pe cei destrăbălaţi cu atât mai mult de nescuzat atunci când ei nu cred într-adevăr. Cel puţin această credinţă în providenţă face un pas dincolo de standardul lui Augustin de laşitate pentru o contradicţie inexplicabilă: „misterul”.

Dar imaginaţi-vă implicaţiile unei afirmaţii ca aceasta pentru asigurare: „Experienţa arată că cei destrăbălaţi sunt uneori afectaţi într-un fel aşa de similar cu cei aleşi încât chiar şi în propria lor judecată nu este vreo diferenţă între ei”. Aşadar, aici aveam două grupe de oameni care arată ca cei aleşi, şi ambele grupe „în propria lor judecată” sunt aleşi. Totuşi, conform cu Calvin, câţiva dintre cei care arată ca cei aleşi (adică au aceiaşi roadă ca cei aleşi) şi cred că ei sunt aleşi, nu sunt de fapt aleşi şi vor dovedi acest fapt prin a cădea într-un anumit timp înainte de a muri. Această clasă săracă de oameni este auto-înşelată. Poate fi mai transparent pus? Cu o astfel de învăţătură nimeni nu ar putea ştii că era unul dintre cei aleşi până când moare. De sigur, aceasta este precis ceea ce a învăţat Augustin, şi Calvin ar fi admis că aceleaşi lucruri ar fi consistente în cadrul sistemului său. Vai de el dacă nu era astfel

Datorită posibilităţii teribile că cineva ar putea fi unul dintre destrăbălaţi când credea că este unul dintre aleşi, Calvin spune, „Între timp credincioşii sunt învăţaţi să se examineze atent şi smerit, ca nu cumva siguranţa carnală să se strecoare şi să ia locul asigurării credinţei”14. Acum avem o distincţie între „siguranţa carnală” şi „asigurarea de credinţă”. Calvin se întinde pe cât de mult poate pentru a menţine doctrina Reformată a justificării instantanee dintr-un sistem amilenial de teologie, care spune că cei drepţi trebuie să persevereze până la final sau că ei nu erau drept de la început. „Dar în cei aleşi El implantează rădăcina vie de credinţă, aşa că ei perseverează până la final”15.

Aparent, Calvin credea chiar că cei din pilda semănătorului care au produs roadă nu erau aleşi: „… la fel cu un pom care nu este plantat destul de adânc poate prinde rădăcini dar se va ofili undeva în procesul timpului, deşi poate pentru câţiva ani ar putea aduce frunze şi flori, dar şi roadă”16. El trebuie să fi realizat implicaţiile a câteva din învăţăturile sale deoarece îşi presară scrierile sale cu răspunsuri la presupusele obiecţii care doar confuză mai mult subiectul. Luat acesta, de exemplu:

Dacă ar trebui să fie obiectat că credincioşii nu au o mărturie mai puternică pentru a se asigura de adopţia lor, eu răspund că există o mare asemănare şi afinitatea între aleşii lui Dumnezeu şi cei care sunt impresionaţi pentru o vreme cu credinţă veştejită, deşi doar cei aleşi au acea asigurare deplină care este preamărite de Pavel, şi prin care ei pot să strige, Abba, Tată17.

Aceasta s-a întâmplat într-adevăr. Cum poate ştii credinciosul (fie că real sau imaginar) dacă el are asigurare deplină? Poate că asigurarea sa este doar în parte asigurare, dar cum poate ştii? D. T. Kendall recunoaşte problema de aici atunci când scrie: Şi dacă cei destrăbălaţi experimentează „aproape acelaşi sentiment ca cei aleşi”, nu e vreo cale de a ştii în final ce experimentează destrăbălaţii. În plus, dacă acestea ar crede că Dumnezeu este milos faţă de ei, cum am putea să fim sigur că credinţa noastră este mai diferită de a lor? Cum putem fi aşa de siguri că „începutul de credinţă” al nostru este salvator şi nu este „începutul de credinţă” pe care destrăbălaţii par să-l aibă?18

Calvin sapă o groapă şi mai adâncă prin a vorbi despre o asigurare interioară dată de Duhul către cei aleşi, atunci când ei spun că destrăbălaţii pot avea o senzaţie similară. Cu acest fel de învăţătură cineva n-ar putea avea niciodată asigurarea mântuirii sale. Ar putea ştii doar că este ales atunci când moare. Presiunea din partea BRC l-a garnisit pe Calvin în aceiaşi frică a viitorului etern inerent din sistemul Catolic din care încerca să scape. Dillow loveşte cuiul în cap atunci când observă că: În analiza finală Calvin a aruncat posibilitatea asigurării, cel puţin până la ora finală. Când el admite faptul că singura anumită diferenţă dintre credinţa celor aleşi şi a destrăbălaţilor este că credinţa primilor perseverează până la final, el face asigurarea acum în fond imposibilă19.

Pentru a rezuma, încercăm să demonstrăm Tabela Teologiei. A schimba o doctrină introdusă dintr-un sistem va schimba cel mai probabil alte doctrine introduse în însăşi acel sistem. Când Augustin a schimbat escatologia sa, aceasta a afectat soteriologia sa – în mod drastic. Matei 24:13 (perseverenţa în credinţă până la finalul vieţii fizice a cuiva ca o cerere pentru mântuirea veşnică) a devenit piatra de căpătâi a sistemului său de mântuire. Purgatoriul s-a dezvoltat ca o plăsmuire a logicii sale bazată pe Matei 24:13 (ce e de făcut când cineva nu perseverează până la capătul vieţii sale în credinţă dar are totuşi vestigii de păcat în caracterul său – voila, Purgatoriul). BRC a cumpărat din teologia lui Augustin, atât în termeni de escatologie cât şi de soteriologie.

Reformatorii precum Calvin au reţinut escatologia lui Augustin (amilenială), dar au încercat să schimbe soteriologia (justificarea legală). Dar aceasta era ca şi când s-ar pune vin nou în burdufuri vechi. „Neprihănirea declarată” nu putea dansa cu înţelegerea lui Augustin a Matei 24:13. Ultimul a câştigat. Recăsătorirea dintre justificare şi sfinţire, pe care Luther şi Zwingli s-au luptat din greu pentru a-i rezista, a avut loc în Geneva. Şi cu Academia din Geneva, care pregătea pastorii în tradiţia Reformată, erorile lui Augustin şi Calvin au fost perpetuate până astăzi. Înţelegerea amilenială a lui Augustin a Matei 24:13 continue să fie o muscă în unsoarea soteriologiei moderne, care subminează asigurarea cuiva de mântuire în cel mai rău caz şi învaţă o mântuire orientată pe fapte în cel mai de bun caz.

III. SOTERIOLOGIA CREŞTINISMULUI APUSEAN DE ASTĂZI

Soteriologia Creştinismului Apusean de astăzi se împarte în două categorii principale: soteriologia Romano-Catolică şi soteriologia Protestantă. Prima a absorbit complet abordarea lui Augustin despre justificare, lăsând alegerea unui credincios declarat în discuţie până la moartea sa. „Facerea de neprihănit” a persoanei alese continuă prin viaţa sa şi chiar şi în Purgatoriu după moarte, dacă este necesar. Aşa cum s-a discutat sub „Soteriologia lui Augustin”, perseverarea în credinţă până la finalul vieţii cuiva se baza pe o înţelegere amilenială că Matei 24:13 era baza pentru această abordare faţă de soteriologie în general şi justificarea în particular.

În cercurile Protestante John Calvin a pus tonul cu Academia din Geneva, care a făcut mai mult pentru a răspândi doctrina în Apus decât oricare altă influenţă. Cu postura sa amilenială şi înţelegerea spirituală a Matei 24:13, industria modernă de inspectare a rodului spiritual a înflorit. Inspectarea roadei lui Theodore Beza, William Perkins şi a calviniştilor englezi a fost bine documentată de R. T. Kendall20. Aceştia au adoptat soluţia „credinţei temporare” către pasajele de avertizare din Evrei sugerate de Calvin, când au interpretat conform înţelegerii lor Matei 24:13. Dacă cineva are roada celor aleşi şi credinţa celor aleşi dar nu perseverează în credinţă până la finalul vieţii fizice, atunci Dumnezeu trebuie că a dat credinciosului doar „credinţă temporară”. Trebuie notat că aceasta nu este nici credinţă imitată şi nici credinţă falsă. Aceasta este credinţă autentică, dar vai, este temporară. Aşadar, cel care posedă credinţa autentică, dar temporară, este neales.

O astfel de bizuire pe Matei 24:13 drept poziţie sine qua non a mântuirii veşnice încheie prăpastia dintre Arminieni şi Calvinişti în timp ce aceasta se relatează faţă de linia de bază pentru intrarea în ceruri. J. Lanier Burns, care conduce Departamentul de Teologie Sistematică de la Dallas Theological Seminary, a spus autorului acestuia, „Cei mai arminieni teologi din lume sunt Calviniştii de Cinci Puncte”21. R. T. Kendall răsună acest sentiment când spune că atunci când e vorba de perseverenţă, Calviniştii de convingere Puritană şi Arminienii au aceiaşi poziţie22:

Dacă Perkins susţine că recipientul primului har trebuie să obţină a doua (perseverenţa) sau prima [credinţa iniţială] este lăsat invalid, nu există nici o diferenţă practică în nici una dintre cele două poziţii. Dacă credinciosul nu perseverează (ori că Arminius sau Perkins spune aceasta), o astfel de persoană se dovedeşte a fi nealeasă23.

În timp ce industria de inspectare a roadei a trecut oceanul în America, există un răsunet familiar. Charles Hodge exemplifică acest grup: Alegerea, chemarea, justificarea şi mântuirea sunt indisolubil de unite; şi, prin urmare, cel care are evidenţă clar că a fost chemat are aceiaşi evidenţă a alegerii sale şi a mântuirii finale… Singura evidenţă a alegerii este chemarea efectivă, adică, producerea sfinţeniei. Şi singura evidenţă a autenticităţii acestei chemări şi certitudinea perseverenţei noastre, este o continuare răbdătoare în a face bine (accentul al meu)24.

Sau aşa cum o pune John Murray, „Perseverenţa sfinţilor ne aminteşte foarte puternic că doar cei care perseverează până la final sunt într-adevăr sfinţi”25.

ŞI cum diferă această înţelegere a perseverenţei de cea a „bisericilor lui Hristos”? Robert Shank, unul dintre reprezentanţii şefi scrie: „În mod evident, aceasta se poate ştii doar până unde perseverează cineva în final (sau eşuează să persevereze) în credinţă. Nu este nici o asigurare validă a alegerii şi a mântuirii finale pentru nici un om, aparte de perseverenţa deliberată în credinţă” (accentuările mele)26. Dar Shank este un Arminian pur, care a lăsat Convenţiei Baptiste Sudice chestiunea siguranţei eterne. Este straniu felul cum aspectele acestor două sisteme (Calvinism şi Arminianism) devin asemenea, atunci când cineva studiază doctrinele lor despre perseverenţă bazat pe o interpretare amilenială a Matei 24:13.

Cu siguranţă că avansurile moderne a exegezei sub scrutinul metodei gramatico-istorice au înlăturat peria care ascunde inconsistenţa de interpretare „sfârşit” din Matei 24:13 diferită de „sfârşit” din Matei 24:3, 6 şi 14, cu certitudine. Să luăm aşadar pe un cercetător contemporan al Noului Testament care învaţă la un seminar respecta, conservativ, drept caz în acest punct: Scot McKnight.

Într-un articol din 1992 McKnight adresa pasajele de avertizare din Evrei27. Prima întrebare care trebuia să o rezolve era destinatarii epistolei erau credincioşi sau necredincioşi. Ca un prospector care fotografiază aurul, el a trecut prin evidenţe foarte atent. Pagină după pagină de cercetare au adunat evidenţa şi au concluzionat evidentul – aceştia sunt credincioşi actuali, nu credincioşi falşi sau declaranţi şi nici posesori. Lui nu îi plac implicaţiile legate de soluţia lui Calvin de „credinţă temporară”, aşa că cercetează o altă explicaţie pentru concluzia sa despre cum pot ajunge în iad credincioşii actuali.

McKnight trebuie lăudat nu pentru că a permis abordarea sa Reformată faţă de perseverenţă să-l facă să declare pe aceşti destinatari drept necredincioşi. Totuşi, deoarece este convins că doar credincioşii care perseverează până la finalul vieţilor lor sunt aleşi, el trebuie să facă categorii printre cei care au crezut de fapt. Aşa că el face distincţie între credinţa „autentică, adevărată, reală sau salvatoare” şi ceea ce el numeşte credinţa fenomenologică28. Cei care sunt credincioşi fenomenologici sunt cei care, din perspectiva umană, au fost observaţi că au roadele credinţei autentice, dar dintr-un punct de vedere ontologic pot să fi eşuat de la aceasta29. Deoarece aceste credincioşi au experimentat autentic Duhul Sfânt, puterile erei viitore, gustul Cuvântul lui Dumnezeu, şi aşa mai departe, s-au bucurat de fenomenele spirituale care sunt experienţe spirituale autentice împărtăşite de cei aleşi30. Dar, din nefericire, ei nu sunt aleşi. Dar de unde ştim noi? Pentru că ei nu au perseverat în credinţă până la finalul vieţilor lor şi Matei 24:13 ne spune că cei care nu perseverează până la final nu pot fi mântuiţi (Notaţi că Evrei nu foloseşte niciodată o astfel de terminologie).

Întregul articol al lui McKnight este un studiu clasic în raţionare circulară. El presupune ceea ce încearcă să dovedească. El presupune, din Matei 24:13, că oricine nu perseverează în credinţă până la finalul vieţii sale nu poate merge în ceruri. Dar evidenţa pe care el o adună din Evrei demonstrează cititorilor că sunt credincioşi. Acum singura cale de a-i ţine pe aceşti credincioşi departe de cer este să spui ori că şi-au pierdut mântuirea (o opiniei Arminiană), că merg la purgatoriu pentru curăţirea ulterioară (o opinie Romano-Catolică), sau trebuie să existe categorii diferite de credincioşi (opinia sa finală). Pe această bază, el îi percepe doar pe Iosua şi Caleb din generaţia răscumpărată „egipteană” de israeliţi care o să fie cu Domnul astăzi (vezi mai jos). Felul cum a apărut Moise Domnului la schimbarea la faţă el nu ne explică. De ce s-a certat arhanghelul Mihail cu diavolul cu privire la trupul lui Moise (Iuda 9) rămâne un mister.

Da, McKnight recunoaşte că destinatarii epistolei către Evrei drept credincioşi, dar ei pot să fie credincioşi doar fenomenologici care ajung în iad datorită apostaziei. El foloseşte limbajul sever în avertizarea din Evrei 10:26 şu. pentru a determina (prin analogia credinţei) că toate pasajele de avertizare din Evrei fac aluzie la pericolul focului iadului dacă cineva nu perseverează.

Următoarea logică este în inima îndemnurilor autorului: dacă neascultarea şi apostazia voită din era Mozaică a adus disciplină şi a interzis intrarea în Ţară (un tip de odihnă veşnică), atunci cu certitudine că neascultarea şi apostazia voită din nou eră va aduce excludere eternă de la odihna veşnică.

În lumina sensului final a câteva din aceste expresii (cf. mai ales a realităţilor aspre din 10:30-31, 39) şi folosirea de imagini din Evrei care în altă parte sunt folosite predominant despre condamnarea eternă, devine destul de clar că autorul avea în minte un sens etern de distrugere. Autorul Evreilor clarifică în mod răspicat că cei care nu perseverează până la final vor suferi pedeapsa eternă pe cheltuiala mâniei lui Dumnezeu. Nu este nici o scăpare; ca şi copiii lui Israel care au neascultat, cei care se dau înapoi vor fi distruşi. Consecinţele pentru cei care devin apostaţi [întocmai] sunt condamnarea eternă şi judecata; aşadar, autorul şi-a îndemnat cititorii săi să persevereze până la sfârşit31.

Nu contează faptul că cuvintele „iad”, „lacul de foc”, „etern”, „veşnic”, „pentru totdeauna”, „osândă” şi cele asemenea nu au loc niciodată în nici una din aceste pasaje de avertizare. El este convins că limbajul din 10:26-39 este aşa sever că trebuie să se refere la osânda eternă. Conclude el acelaşi lucru pentru Deuteronom 4:24 unde apoleia apoleisthe (distrugere totală) şi ektribe, ektribe sesthe (a distruge total) sunt chiar mai apăsate decât apoleian (distrugere) din Evrei 10:39?32 Nu tocmai. Blestemele din Deuteronom sunt blesteme temporare. Legămintele lui Dumnezeu cu Avraam şi David asigură o relaţie eternă cu Israel. Problema din Deuteronom 4 şi 30 este părtăşia nu relaţie. Atunci nu se poate spune acelaşi lucru despre creştinii evrei din Evrei, mai ales când se prezintă avertizările judecăţii temporare oferite în Deuteronom 32 (32:35 şi 36 sunt citate în Evrei 10:30), a cărui limbaj este chiar mult mai grafic decât cel din Evrei 10:26 şu.?

McKnight conclude că cei care nu perseverează până la sfârşit nu pot merge în rai, din moment ce aceasta este „singura condiţie”33 pentru mântuirea finală (ce s-o fi întâmplat cu a crede în Isus?). Având acest cerc complet el îşi avertizează cititorii că nu ar trebui să fim grabnici în a da asigurare a mântuirii pentru oamenii care arată precum credincioşii autentici. De ce? Pentru că ei pot fi doar credincioşi fenomenologici.

Cum poate cunoaşte cineva că este un credincios fenomenologic în loc de credincios autentic, din moment ce roada observabilă pentru fiecare categorie este aceiaşi până ce primul se depărtează undeva înainte de finalul vieţii sale? Evident, cineva nu poate ştii de care categorie aparţine până la finalul vieţii sale. Din nou, McKnight trebuie creditat pentru anumită consistenţă, adică, el ne avertizează că nimeni nu poate avea asigurarea mântuirii sale în această viaţă.

Dar nu este aceasta însăşi concluzia lui Augustin şi Calvin? Augustin nu a adoptat niciodată asigurarea mântuirii înainte de moarte. Calvin însă a făcut-o, dar numai iniţial. Asigurarea era de esenţa credinţei în scrierile sale timpurii, dar nu după interacţiunea sa cu Conciliul de la Trent. Se pare că mărul nu cade prea departe de pom.

IV. CONCLUZIE

Încă o dată, acesta a fost un studiu în Tabela Teologiei. Prin această nomenclatură ne referim la un sistem care are un nivel ridicat de consistenţă, comprehensiv, de congruenţă şi coerenţă. Schimbarea unei doctrine introdusă faţă de sistem va schimba în cazul cel mai probabil celelalte părţi ale sistemului. Am ales teologia lui Augustin drept studiu pe caz.

Deşi Augustin era un pretribulaţional, premilenial, dispensaţionalist în teologia sa timpurie, o schimbare în escatologia sa a rezultat într-o schimbare în soteriologia sa. Când el a reacţionat faţă de petrecerea escatologică a Donatiştilor şi a preocupării lor obsesive cu datarea întoarcerii lui Hristos pentru a-şi aşeza împărăţia Sa pe pământ, Augustin a folosit hermeneutica lui Tyconius pentru a elimina orice împărăţie viitoare, fizică a lui Hristos pe pământ. În acest sens el a devenit amilenial (deşi el a văzut domnia de o mie de ani a lui Hristos în ceruri).

Această schimbare în teologia sa sistematică a determinat o reinterpretare a parte a teologiei biblice a lui Augustin. El nu a mai interpretat Matei 24:13 ca o promisiune de mântuire fizică care duce la Mileniu (din moment ce nu avea să fie un Mileniu fizic în noua sa abordare faţă de escatologie). Acum el vedea Matei 24:13 ca o promisiune de mântuire spirituală. În mintea sa un test nou pentru soteriologie se născuse: cineva trebuie să îndure în credincioşia sa creştină până la finalul vieţii sale. Acest verset a devenit forţa de bază şi arbitrul final în soteriologia lui Augustin.

Când Reformatorii au apărut la după o mie de ani, o trezire în studiul scrierilor lui Augustin a fost la modă pentru mai mult de o sută de ani. Escatologia sa amilenială încă era susţinută. Dar Reformatorii au căutat să facă o schimbare în escatologie. Justificarea putea fi declarată în camera de judecată a cerului într-un timp imediat. Cineva putea fi declarat neprihănit de Dumnezeu în poziţia sa, şi totuşi să reţină păcatul în condiţia sa: simul iustus et peccator. Aceasta a fost o schimbare monumentală în soteriologie, destulă pentru a efectua Reforma. Dacă ei ar fi urmat un sistem bun de teologie, Reformatorii şi-ar fi examinat escatologia lor pentru a vedea felul cum noua lor abordare faţă de soteriologie putea determina schimbări în înţelegerea lor a viitorului. Dar ei nu au dezvoltat un sistem bun. În schimb ei au încercat să amalgameze teologia lui Augustin cu a lor. Rezultatul a fost un amestec de contradicţii.

John Calvin, care a început să înveţe că asigurarea este esenţa credinţei, s-a avântat să înveţe că nici un om nu ar putea spune dacă era ale sau destrăbălat până ce acesta murea. Matei 24:13 a rămas o piatră de căpătâi a soteriologiei Reformatorilor. Inspectarea roadei a înflorit printre urmaşii lui Calvin şi a venit în America prin Puritani. Scriitorii precum John Owen a scris volume despre cum să ştii dacă cineva era printre cei aleşi34. Toate acestea au fost conduse de o interpretarea amilenială a Matei 24:13.

S-ar putea argumenta că au existat alte pasaje pe lângă mareşalul Matei 24:13 care să susţină doctrină că cineva trebuie să persevereze până la final pentru a fi mântuiţi. Adevărat. Dar Matei 24:13 a rămas piatra de căpătâi pe care alte pasaje au fost clădite deoarece acesta e singurul verset care include atât cuvântul „mântuit” cât şi cuvântul „sfârşit”.

Articolul lui Scot McKnight despre pasajele de avertizare din Evrei a fost oferit ca un studiu pe caz în influenţa unei înţelegeri de „mântuire spirituală” a Matei 24:13 ce o poate avea asupra interpretării întregii cărţi. Înţelegerea sa a Matei 24:13 (a îndura până la finalul vieţii cuiva pentru a merge în cer) drept singura (şi cu siguranţă că trebuie să se refere la singura cea mai importantă) condiţie spirituală care trebuie împlinită pentru a separa oile de capre îl călăuzeşte prin labirintul de ocoliri şi întorsuri din Evrei.

Mai degrabă decât să permitem ca interpretarea sa să iasă din cuvintele textului, McKnight foloseşte un punct de referinţă (Matei 24:13) din afara textului din Evrei pentru a determina înţelegerea sa despre Evrei. Născocirea sa de „credincios fenomenologic”, în care epistola este adresată către cei actuali dar nu autentici, de observat dar nu ontologici credincioşi, trebuie să stea ca una din exemplele de tot timpul al creativităţii „forţate” a textului atunci când cineva ajunge la finalul unui exegetic cul de sac. Era mai simplu de schimbat escatologia cuiva către zilele pre-Augustiniene de premilenialism când Matei 24:13 ar putea avea o referinţă fizică şi „odihna” din Evrei s-ar putea referi la Mileniu (aşa cum au învăţat Părinţii timpurii) mai degrabă decât starea eternă.

Apelul acestui studiu este chiar o avertizare. Este periculos să amestecăm sistemele teologice. Prin definiţie, amestecarea de sisteme va crea contradicţii. Trebuie să fim atenţi când alegem şi luăm ceea ce pare atrăgător dintr-un sistem şi să încercăm să-l potrivim în construcţiile unui alt sistem. Cei ce se pretind a fi Dispensaţionalişti ar trebui să fie atenţi să nu introducă doctrine incoative de la teologii reformaţi în sistemul lor şi vice-versa. Acestea sunt două sisteme exclusiv de reciproce. Acest autor este de acord cu R. C. Sproul când pretinde că nu există aşa ceva precum un Calvinist „de patru puncte”, când punctele sunt definite de Calvinismul clasic Dortian35. Cineva ori este calvinist „de cinci puncte” sau nu este (deşi a fi Calvinist „de nici un punct” nu îl face pe cineva un Arminian). Calvinismul Dortian este un sistem. A scoate doar un punct din sistem distruge întregul sistem.

Pe de altă parte, a încorpora un punct din Calvinismul Dortian în Dispensaţionalism poate distruge de asemenea întregul sistem36. Dacă părerea Dortiană de perseverenţă a sfinţilor este corectă (părerea învăţată de Augustin), atunci şi părerea spirituală din Matei 24:13 este corectă. Dacă părerea spirituală din Matei 24:13 este corectă, atunci şi amilenialismul este adevărat. Dacă amilenialismul este adevărat, atunci nu este distincţie între Israel şi Biserică. Dacă nu este nici o distincţie între Israel şi Biserică, atunci Dispensaţionalismul este fals.

Aplaudăm accentuarea pe Teologia Biblică din recentele decade, din moment ce aceasta accentuează tăria exegezei gramaticalo-istorică. Totuşi, să nu pierdem din vedere faptul că Teologia Biblică se opreşte cu ceea a spus textul către destinatarii săi originali, ca opus faţă de Teologia Sistematică, care începe cu audienţa originală, dar nu se opreşte aici. Un bun teolog sistematic nu trebuie doar să contextualizeze, el trebuie şi să decontextualizeze şi să recontextualizeze; adică trebuie să găsească ce a spus textul către destinatarii originali, să privească la adevărurile care nu sunt legate de timp care trece dincolo de culturi şi secole, şi să transfere aceste adevăruri în contextele respective a diferitelor societăţi moderne. Teologia Sistematică ne vorbeşte nouă astăzi.

În plus, Teologia Sistematică incorporează Teologia Istorică în cercetarea ei de a înţelege felul cum s-a dezvoltat teologia de astăzi. Atât Teologia Biblică cât şi cea Istorică slujesc drept afluenţi în râul Teologiei Sistematice. Când ne concentrăm pe unul dintre afluenţi spre neglijarea celuilalt sau a râului principal în sine, ne împotmolim în Sf. Louis atunci când încercăm să mergem spre Mississippi înspre Golful Mexicului.

În final, să ne reamintim, Teologia Sistematică este ca un tabel. Schimbările dintr-una din punctele majore ale sistemului vor determina în cel mai probabil mod schimbări în alte puncte alte sistemului. Aceasta ar putea fi bine. Ar putea duce la un nou sistem cu un grad mai mare de consistenţă, coerenţă, congruenţă şi comprehensivitate. Dar dacă aceasta duce la contradicţii ridicate sau eşuează să incorporeze toată evidenţa, probabil că schimbarea propusă este invalidă. Noi credem că schimbarea escatologică a lui Augustin de la premilenialism la amilenialism l-a dus pe el şi urmaşii lui într-un labirint teologic de contradicţii în soteriologie care persistă până astăzi.

Note de subsol:

 [1] John Calvin, Institutes, III.16.1; 11.1.

[2] The “Dark Ages” are thought to be the period between the defeat of Rome (A.D. 410) by Alaric up to A.D. 1000.

[3] Council of Trent, X.

[4] Ibid., IX.

[5] Ibid., XVI.

[6] Ibid., Canon 24.

[7] Ibid., Canon 32.

[8]Bruce A. Demarest, The Cross and Salvation (Wheaton: Crossway Books, 1997), 350.

[9]We call this a remarriage because the original marriage took place in the theology of Augustine with his view of life-long justification, a justification which would obviously subsume sanctification.

[10] Jody Dillow, The Reign of the Servant Kings: A Study of Eternal Security and the Final Significance of Man (Hayesville, NC: Schoettle Publishing Co., 1992), 254.

[11] Calvin, Institutes, 3.2.11.

[12] Calvin, Commentary, Luke 17:13; Institutes, 3.2.12; 3.2.11.

[13] Dillow, 254.

[14] Ibid., 255.

[15] Ibid., 256.

[16] Ibid.

[17] Ibid., 255.

[18] R. T. Kendall, Calvin and English Calvinism to 1649 (Oxford: Oxford University Press, 1979), 24.

[19] Dillow, 258.

[20] Kendall, Calvin and English Calvinism.

[21] Private interview.

[22] Kendall, Calvin and English Calvinism, 143.

[23] Ibid., 144.

[24] Charles Hodge, St. Paul’s Epistle to the Romans (1860; reprint ed., Grand Rapids: William B. Eerdmans Publishing Co., 1950), 212.

[25] Quoted by Dillow, 259.

[26] Robert Shank, Life in the Son: A Study of the Doctrine of Perseverance (Springfield, MO: Westcott, 1961), 293.

[27] Scot McKnight, “The Warning Passages of Hebrews: A Formal Analysis and Theological Conclusions” Trinity Journal (Spring 1992): 22-59.

[28] Ibid., 24, n. 12.

[29] Ibid., n. 10.

[30] McKnight recognizes these believers as regenerate, but for him regeneration does not necessitate perseverance and is, by his definition, a life-long process. So, much like Augustine, these believers can be regenerated but fall away from the faith and be eternally damned.

[31] Ibid., 35-36. His view of “fire” and “burning” is limited to hell-fire. But note Deut 4:24 and the consuming fire, the jealous God, and the utter destruction (the LXX uses apo„leia apoleisthe to emphasize the utter destruction to come upon Israel if she is unfaithful, and this is the same term used in Heb 10:39). Malachi 4:1 also points to the fire, which will destroy the Jews in the land. They will not prolong their days in the land.

Interpreters who object to the warning in Hebrews 10 as being a temporal judgment instead of eternal, speak of the much worse judgment to come upon believers in Christ who apostatize as opposed to the judgment which came upon the unfaithful Israelites at Kadesh-Barnea. However, they overlook the fact that a judgment which affects one’s rest in the Millennium (1,000 years) is much worse than a judgment which affects one’s rest in the land for forty years.

[32] When a verb in Hebrew or Greek is preceded by a noun with the same root as the verb, the action of the verb is being emphasized.

[33] Ibid., 59.

[34] John Owen, The Works of John Owen, 16 vols., vol. 3: A Discourse concerning the Holy Spirit (1677; reprint, Edinburgh: Banner of Truth Trust, 1965), 45-47, 226-28. This particular volume is over 650 pages and was dedicated, according to Owen, to helping professors of Christ determine if they were possessors of Christ.

[35] R. C. Sproul, Willing to Believe (Grand Rapids: Baker Books, 1997), 193.

[36] It must be pointed out that dispensationalists like Lewis Sperry Chafer redefined the “points” of Dortian Calvinism to fit their system. Chafer, for example, limited the perseverance of the saints to eternal security in his Systematic Theology, vol. 3 (Grand Rapids: Kregel Publications, 1976), 267-354. For the sake of clear communication, it might be better to stay consistent in our definitions.

http://www.voxdeibaptist.org/Impactul_soteriologic_Augustin.htm

Cum să faci evanghelizarea o activitate normală în viața bisericii tale

download - Copie

Noi toți suntem ocupați. Dar toți avem aceleași 24 de ore într-o zi și toți avem timp să facem ce este cel mai important. Evangelizarea trebuie să fie o prioritate.

Când citiți cartea Faptele apostolilor vedeți că împărtășirea cu alții despre Hristos era o parte importantă în viața de zi cu zi a credincioșilor așa cum este astăzi trimiterea de SMS-uri pe telefoane.

Dar astăzi, în majoritatea bisericilor, evanghelizarea este ocazională și asta în cel mai bun caz.

Cum facem evanghelizarea mai puțin ocazională transformând-o într-o activitate normală în bisericile noastre astăzi? Dați-mi voie să vă împărtășesc câteva gânduri.

Mai întâi, nu uitați că evanghelizarea mai mult se prinde decât se învață.

Adevărul este că oamenii urmează exemplul nostru mai mult decât ascultă cuvintele noastre. Prea adesea, pastorii spun adunării ce ar trebui să facă fără să dea exemple din propriile lor vieți. Aplicația noastră ar putea deveni „Fă ce spun eu, nu ce fac eu.”

Încercați ideea aceasta: în fiecare săptămână în următoarele șase luni, menționați un moment în care dumneavoastră, un pastor coleg sau un membru din biserică a încercat să-L împărtășească pe Hristos săptămâna precedentă. Oferiți o mărturie scurtă, menționați o cerere de rugăciune pentru cineva cu care ați împărtășit pe Hristos sau poate un timp în care ar fi trebuit să mărturisiți dar nu ați făcut-o.

Pastorii care au făcut lucrul acesta mărturisesc o creștere în practica evanghelizării printre credincioși pur și simplu prin exemplul consecvent al liderilor. Aceasta ajută la normalizarea mărturisirii ca ceva ce facem nu doar ceva despre care doar vorbim.

Împărtășirea poveștilor personale din evanghelizare este unul din darurile cele mai bune pe care un pastor le poate da adunării.

Desigur, singura cale prin care puteți face aceasta este să aveți povestiri reale de împărtășit. Eu am fost convins de aceasta în propria mea viață. Împreună cu soția mea am făcut o hartă a cartierului în care locuiam. Am identificat vecinii care credeam că nu-L cunoșteau pe Hristos bazat pe o interacțiune anterioară cu ei.

Am căutat să împărtășim Evanghelia cu fiecare din aceștia de-a lungul timpului. Am avut privilegiul să împărtășim Evanghelia cu oameni în șapte din cele opt case pe care noi le identificasem anterior. Am condus la Hristos un cuplu la distanță de trei case de noi și i-am botezat. I-am văzut cum au devenit lideri în biserică și în cele din urmă cum îi conduceau pe alții la Hristos.

Am mai mărturisit la trei persoane din cele opt case pe care le-am identificat și le-am căutat și toți oamenii aceștia au devenit activi în biserică. Putem face evanghelizarea la fel de obișnuită ca și cântarea într-un serviciu divin sau ca dărnicia la colectă când credincioșii din biserica noastră pot adeveri cu regularitate: „Prin harul lui Dumnezeu, în grupul nostru mic, noi îi chemăm și pe vecinii noștri. Am avut privilegiul să-i conducem la Hristos și să-i botezăm.”

Adevărul este că exemplul nostru devine normă fie că este bun sau rău. Nu poți conduce pe alții în ceea ce tu însuți nu trăiești. Nu este nicio problemă să recunoști că te lupți în domeniul acesta dacă acesta este cazul. Găsește un pastor sau un laic evlavios care este eficient în împărtășirea lui Hristos și ai smerenia să ceri ajutor.

In al doilea rând, trebuie să-ți faci timp pentru evanghelizare.

Marea Însărcinare nu este Marea Sugestie. Trebuie să fie o prioritate.

Noi toți suntem ocupați. Dar toți avem aceleași 24 de ore într-o zi și toți avem timp să facem ce este cel mai important. Evanghelizarea trebuie să fie o prioritate.

Iată ce descoperi când o adunare trece printr-un studiu ca Dezvoltarea naturală a bisericii sau Biserica transformatoare: sunt de obicei două domenii care au nevoie de îmbunătățiri serioase. S-ar putea să fie rugăciune și evanghelizare, sau ar putea fi părtășie și evanghelizare; evanghelizarea aproape întotdeauna trebui să fie un aspect prezent.

Dar adunările în mod obișnuit răspund la aceasta nevoie desemnând un comitet sau un grup care să ajute la creșterea părtășiei sau vieții de rugăciune a bisericii. Evanghelizarea este slabă, dar în mod consecvent bisericile se ocupă de cealaltă problemă mai urgentă decât de evanghelizare. Oamenii vor spune, „Ei bine, evanghelizarea este slabă, dar noi trebuie să creștem părtășia.” Și astfel evanghelizarea nu este o prioritate.

Pentru a ajuta prioritizarea evanghelizării, găsiți pe aceia din biserica dumneavoastră care sunt evangheliști. Nu „găsiți pe acei cu darul spiritual al evanghelizării.” Nu există darul spiritual al evanghelizării în Biblie. Cercetați și vedeți!

Oamenii pot folosi aceasta ca scuză: „Eu nu am acel dar.”

Totuși, există evangheliști pe care Dumnezeu îi dă ca să-i echipeze pe credincioși (vezi Efeseni 4:11), dar toți cei ce sunt ai lui Dumnezeu sunt chemați să facă evanghelizare. Prin „evangheliști,” eu mă refer la acei oameni pe care Dumnezeu i-a pus în biserica dumneavoastră care au pasiune pentru evanghelizare și nu mă refer la acei predicatori pe care îi aducem la întâlnirile de trezire primăvara și toamna pe care îi numim evangheliști.

Fiecare biserică are acest fel de evangheliști pe care i-am descris. Atunci când îi identificăm de obicei le spunem: „Mergi și fă evanghelizare.”

Mai degrabă rugați-i ca să vă ajute pe dumneavoastră ca pastor să echipați întreaga biserică ca să evanghelizeze. Găsiți un timp și un loc. Găsiți o unealtă simplă cu care să pornească la lucru. La Centrul Billy Graham noi am creat un număr de studii pe care le puteți găsi la secțiunea Resurse din website-ul nostru, unul dintre acestea fiind cursul Our Gospel Story curriculum (Povestea noastră din Evanghelie).

Învățați-i pe credincioși cum să facă evanghelizare, cereți-le s-o facă și mergeți cu ei în timp ce o fac. Nu vorbesc aici despre vizitele de marți seara, deși și acestea sunt bune. Eu vorbesc mai degrabă despre ajutorarea oamenilor să capete obiceiul de a iniția conversații spirituale care să conducă la o pasiune pentru Evanghelie și la practicarea evanghelizării în biserica dumneavoastră.

În al treilea rând, dacă sunteți pastor sau lider de biserică, predicați și învățați-i pe credincioși cum să facă evanghelizare.

Luați-vă timp să-i pregătiți pe toți în evanghelizare într-o duminică dimineața spunând: „Voi petrece astăzi 30 de minute ca să vă vorbesc despre cum să vă împărtășiți credința.” Mulți pastori din biserici evanghelice fac aceasta anual. Comunicați cu fiecare cum să facă evanghelizare și ajutați-i s-o facă.

Mai întâi, fiți dumneavoastră un model. În al doilea rând, planificați evanghelizarea în viața bisericii și faceți aceasta o prioritate. În al treilea rând predicați și învățați-i pe credincioși cum s-o facă. Richard Baxter, marele pastor puritan a spus următoarele cuvinte colegilor lui pastori:

„[Credincioșii din biserica voastră] vor simți când ați petrecut mult timp cu Dumnezeu: ceea ce este în inimile voastre va fi cel mai mult auzit în urechile lor.”1

Când ei vor vedea evanghelizarea în dumneavoastră și în prioritățile bisericii, când o vor auzi în predicile și învățăturile dumneavoastră și când o vor simți în inima dumneavoastră sunteți pe cale de a vedea evanghelizarea cum devine o parte normală a bisericii dumneavoastră.

Ovidiu Ghiță

https://www.christianitytoday.com/edstetzer/2020/january/how-to-make-evangelism-more-normal-in-your-churchs-life.html

Zeci de mii de francezi au protestat împotriva legii reproducerii asistate pentru lesbiene, care va lăsa copiii fără tată, dar cu două mame: „Această lege duce la distrugerea familiei și la comercializarea embrionului”

download - Copie - Copie

Zeci de mii de francezi au protestat împotriva legii reproducerii asistate pentru lesbiene, care va lăsa copiii fără tată, dar cu două mame: „Această lege duce la distrugerea familiei și la comercializarea embrionului”
Aproximativ 40.000 de francezi, conform presei franceze sau peste 100.000, conform organizatorilor,  s-au adunat duminică la Paris pentru a protesta față de legea care va permite femeilor singure și lesbienelor să beneficieze de procreație asistată, prima reformă socială majoră a țării de când Franța a legalizat căsătoria homosexuală în 2013.
Legea bioeticii, cum este numit actul normativ ce va ajunge marți în Senat, va da undă verde cuplurilor de lesbiene să aibă copii făcuți în eprubetă. Inițiatorii protestului de duminică au fost cei de la„Marchons Enfants!”, o grupare care reunește 22 de asociații, inclusiv „Manif pentru tous”.
Contestatarii legii consideră că actul normativ privează copiii de existența tatălui, care este atât de necesară, amenințând nucleul tradiținal al familiei. În plus, legea va  da cale liberă și pentru legalizarea mamelor surogat, inclusiv pentru homosexuali.
Potrivit Liberation, Protestul de duminică a fost o nouă încercare de a bloca proiectul de lege, aprobat deja în prima lectură de Adunarea Națională, anul trecut, la 15 octombrie. S-a strigat: „O Societate fără părinți este o societate fără reper”, „Un copil nu este un drept, are dreptul la un tată”, „Paternitatea nu este o opțiune” .
Procesiunea a pornit de pe podul Alma, pe fundal auzindu-se melodia cântată de Céline Dion „Parler à mon père”. „Această lege duce la distrugerea familiei și la comercializarea embrionului, ceea ce înseamnă scoaterea la vânzare a mamei și a copilului”, a afirmat Guillaume de Prémare, fost președinte al „Manif pour tous”.
Mai mult, dacă legea va trece, se va merge și mai departe, următorul pas fiind legiferarea gestației pentru terți, reproducerea asistată după moartea tatălui (cu material biologic congelat) și multe asemenea practici care transformă conceperea copilului într-un serviciu prestat pe foarte mulți bani și pentru persoane care-și doresc un copil ca pe o achiziție.
În 1994 Franța a adoptat primele legi numite bioetice, unele dintre ele fiind încă în vigoare. Tehnici de procreație precum inseminarea pe cale artificială, fecundarea în laborator sau transferul de embrion au fost oficializate în Franța, dar numai pentru cupluri heterosexuale sterile. Acum, cu noua lege, ar urma să fie extinsă procreațiaa  asistată la toate femeile, fie ele celibatare sau lesbiene trăind în cuplu cu o altă lesbiană. Președintele Emmanuel Macron s-a declarat favorabil acestui act normativ.
CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/externe/Zeci-de-mii-de-francezi-au-protestat-impotriva-legii-reproducerii-asistate-pentru-lesbiene-care-va-lasa-copiii-fara-tata-dar-cu-doua-mame-%E2%80%9EAceasta-lege-duce-la-distrugerea-familiei-si-la-comercializarea-embrionului-159733

Cu zâmbetul pe buze despre relațiile dintre soți în căsnicie

download - Copie

B a r z i l a i – e n – D a n

Omul acesta este un predicator, dar vorbește tuturor pe baza bunului simț. Ne păgubim dacă nu-l ascultăm. Vizionați singur sau cu partenera de viață. Vă va folosi.

View original post

Cu zâmbetul pe buze despre relațiile dintre soți în căsnicie

Iuga Viorel: Duhul Sfânt este Dumnezeu.

Publicat pe 25 Mai 2018 de ADMIN în Anunturi

Duhul Sfânt este Dumnezeu. El cercetează oamenii prin Evanghelie şi îi convinge de păcat şi de necesitatea pocăinţei. El îi ajută să creadă în Domnul Isus Cristos, îi transformă şi este prezent în mod permanent în viaţa fiecărui om care a devenit copil al Domnului prin naşterea din nou. După momentul convertirii, Duhul Sfânt ne umple viaţa, locuieşte în noi şi doreşte să ne ajute în împlinirea tuturor slujirilor încredinţate. Pentru aceasta, Duhul Sfânt ne dăruieşte cadouri ce trebuie folosite cu înţelepciune, cu îndrăzneală, cu smerenie doar pentru ce ne-au fost dăruite şi doar cum se precizează în Sfintele Scripturi. Fiind atotputernic, El ne ocroteşte sau, după caz, ne ajută să ieşim victorioşi din fiecare încercare.

Sărbătoarea Rusaliilor, ne oferă ocazia să ne amintim lucrurile menţionate şi să recitim din Scripturi felul în care au fost folosiţi ucenicii umpluţi şi controlaţi de Duhul lui Dumnezeu. Să Îi mulţumim Domnului pentru sărbătoare şi să cerem înţelepciune să o folosim pentru Gloria Tatălui, pentru bucuria Fiului şi pentru expansiunea Împărăţiei.

Mult mai important decât sărbătoarea în sine, este felul în care ne raportăm în mod continu la Duhul Sfânt. Să ne bucurăm că El a venit, să Îi mulţumim că locuieşte în copiii Săi şi să să ne lăsăm călăuziţi de El în tot adevărul. Să ne preocupe salvarea semenilor şi împuterniciţi de Duhul să îi învăţăm pe cât mai mulţi să mulţumească lui Dumnezeu pentru Calea spre ceruri deschisă de Domnul Isus. Să îi îndemnăm pe cei sfinţi să se lase călăuziţi de Duhul Sfânt pentru orice lucrare în care doresc să se implice. Să ne rugăm sincer, insistent şi cu credinţă ca Duhul Sfânt să continue să cerceteze, să transforme, să călăuzească şi să însufleţască cât mai mulţi tineri, familişti şi bătrâni.

Oamenii sunt aceiaşi: păcătoşi care au nevoie disperată de salvare. Situaţia este aceeaşi, adică nimeni nu se poate salva prin propriile-i puteri sau prin alte modalităţi. Duhul Sfânt este Acelaşi şi Evanghelia este aceeaşi. Dorinţa lui Dumnezeu a rămas neschimbată. El doreşte ca oamenii să audă Evanghelia, să creadă în Domnul Isus, să fie transformaţi de Duhul Sfânt şi sfinţiţi să se îndrepte cu paşi siguri spre gloria veşnică. Rolul nostru, al celor mântuiţi a rămas neschimbat. În lumina Cuvântului scris, urmând Modelul Mântuitorului, în puterea Duhului Sfânt suntem obligaţi să facem tot ce putem pentru salvarea semenilor. Să mijlocim în rugăciuni înflăcărate, să mărturisim Evanghelia curată cu cuvinte înţelepte şi să-i încurajăm insistent la ascultare imediată şi totală. Duhul Sfânt ne poate folosi şi doreşte să o facă. El poate transforma oameni şi doreşte să o facă. Să ne facem partea, cu încredere şi cu credincioşie. Domnul nu va rămâne dator. Dacă dorim, ne sfinţim şi cerem biblic, Domnul ne va binecuvânta cu o sărbătoare frumoască, cu o viaţă trăită bine şi cu răsplată veşnică în glorie.

https://www.facebook.com/iugaviorel.ro/

Iuga Viorel: Duhul Sfânt este Dumnezeu.

Isus nu ne-a spus niciodată să ne rugăm pentru bolnavi

download - Copie

Oameni care se roagă în întuneric cu niște lumânări - imagine preluată de pe charismamag.com

”Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi… Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri.” (Luca 9:1-2, 6)

Isus ne-a spus să vindecăm pe bolnavi. El nu ne-a spus să ne rugăm pentru bolnavi. Vindecarea nu ar trebui să fie un fel de eveniment care se întâmplă o dată la o 100 sau la 1000 de cazuri. Vindecarea ar trebui să fie pretutindeni. E parte din evanghelie. E ceea ce va deschide ușa maselor de oameni față de evanghelie. E clopoțelul de cină al lui Dumnezeu pentru păcătoși: să vină și să fie salvați.

Isus ne-a poruncit să vindecăm pe cei bolnavi.

Cu certitudine că rugăciunea pentru cei bolnavi este scripturală (Iacov 5:14-15), în special pentru cei din biserică, dar nu vi se pare interesant că în cadrul evangheliilor și Faptele Apostolilor nimeni nu a făcut-o în acest mod?

Ce ne spun aceste lucruri nouă acum? Ne dezvăluie faptul că biserica are o autoritate pe care încă nu o știe că o posedă.

Aceste semne vor urma pe cei ce vor crede (Marcu 16:15-20). Noi suntem autorizați să scoatem afară demoni și să vindecăm pe păcătoșii care sunt bolnavi; acestea sunt două dintre semne. De ce nu umblă tot mai mulți credincioși în această putere? Trebuie să se datoreze faptului că noi nu mai credem. Singura calificare pe care a pus-o Isus pe vindecarea bolnavilor era aceea de a crede.

Dar să nu complicăm lucrurile. Să-l luăm pe Isus pe cuvântul Său.

Fiți atenți la instrucțiunile lui Isus către cei 12:

Și pe drum, propovăduiți și ziceți: „Împărăția cerurilor este aproape!” Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățați pe leproși, scoateți afară dracii. Fără plată ați primit, fără plată să dați. (Matei 10:7-8)

Urmăriți și instrucțiunile lui Isus pentru ceilalți 70 ucenici ai Săi:

Să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo și să le ziceți: „Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.” (Luca 10:9)

Încă o dată, Isus nu a spus ucenicilor Săi să se roage pentru cei bolnavi. El i-a autorizat să vindece pe cei bolnavi.

Puterea este în proclamație. Spune-le oamenilor ce va face Dumnezeu. E nevoie de îndrăzneală pentru a face aceasta. Și îndrăzneala produce mai multe rezultate.

Ca exemplu, atunci când vezi un păcătos care este bolnav și împovărat, vezi care este situația sa. Cum s-au întâmplat lucrurile? De cât timp este bolnav? Conversația întâmplătoare slujește și ea la a stabili un nivel de confortabilitate cu persoana respectivă.

Apoi spune-i ceea ce a spus Isus ucenicilor Săi să zică: ”Am vești bune pentru tine astăzi! Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat de tine”.

Probabil că se va uita la tine ciudat, dar continuă să oferi această provocare.

Dacă îmi dai mâna ta, puterea lui Dumnezeu se va coborî în tine și te va vindeca.

Odată ce persoana consimte cu aceasta restul va fi ușor. Poruncește să fie vindecat(ă). Eliberează puterea lui Dumnezeu peste persoana respectivă. Crede că de îndată ce o atingi tu și Isus se atinge de persoana respectivă.

Și acum urmează partea cea mai importantă. Pune-o să se examineze. Pune-i să facă ceva ce nu putea face mai înainte. Fă persoana să acționeze la acest cuvânt. Îndoaie-te. Sucește-te. Pășește. Mișcă acea parte a trupului care era în durere sau nu se putea mișca. Continuă să faci persoana să acționeze. Nu te opri. Continuă să lucrezi cu individul respectiv. Dacă trebuie să-ți pui mâinile peste el/ea din nou, fă-o.

O studentă a venit la noi acasă să ne explice de ce nu a mai participat la școala biblică pentru o perioadă bună de timp. Un buștean i-a căzut peste picior și l-a fracturat; piciorul era înțepenit și nu-l putea îndoi; ea nu avea bani sau asigurare ca să-l pună în gips.

Mi-am pus mâinile peste piciorul ei și am poruncit să-l miște și să-l îndoaie. La început ea s-a strâmbat cu durerea pe față, însă eu am tot continuat să-i spun să-l miște pentru că puterea lui Dumnezeu era în piciorul ei și că era la lucru. După circa a treia sau a patra oară ea a început să plângă.

Durerea plecase și ea a putut să-și îndoaie piciorul în mod perfect.

A continuat să mai plângă. În timp ce se îndrepta spre casa ei și noi îi făceam cu mâna de la geamul casei noastre, o vedeam cum ea tresărea cu mâinile ridicate în sus lăudând pe Dumnezeu. Ce minunat e Isus! Ce altceva ar fi făcut El dacă noi am crezut pur și simplu?

V-aș putea spune multe relatări cu aceste tipuri de mărturii.

Am învățat că puterea este în proclamație. Spune persoanei care este cu o neputință sau într-o condiție de boală ce va face Dumnezeu.

Nu te ruga pentru ei. Vindecă-i! Puterea este în numele lui Isus.

Rugăciunea poate fi îmbrăcată în necredință. Uneori aceasta este o încercare firavă de a spera că ceva se va întâmpla.

Isus ne-a spus să vindecăm bolnavii. Nu există încercarea de a vedea dacă aceasta va funcționa.

Ai fost autorizat de cer. Tot ceea ce-ți lipsește este îndrăzneala de a acționa. Mergi și fă-o acum și trimite-mi un raport bun.

Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-l însoțeau. Amin. (Marcu 16:20)

Materialul de mai sus este o adaptare dintr-un articol scris de Bert M. Farias (foto alăturat) în Charisma Magazine, apărut pe 15 ianuarie 2015. Bert este un mesager al trezirii și fondator al organizației Holy Fire Ministries, este autor a mai multe cărți printre care și My Son, My Son – o minunată carte scrisă în cooperare cu fiul său, Daniel, pentru scopul instruirii unei generații sfinte. Îl puteți găsi pe Facebook sau pe Twitter, cât și pe site-ul său Holy Fire Ministries. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2018/04/isus-nu-ne-spus-niciodata-sa-ne-rugam.html

ISTORIA UNEI BISERICI DE ORAŞ – STUDIU DE CAZ / Samy Tuțac

download - Copie

samy-tutac2

Fapte 19, Efeseni, 1 şi 2 Timotei, Apocalipsa 2

Înainte de plantarea unei biserici, un plantator trebuie să facă un studiu de fezabilitate. De ce Pavel, cel mai eficient plantator de biserici, a ales Efesul? Din punct de vedere geografic era o colonie romană situată la gura râului Cayster, între Muntele Koressos şi Marea Mediterană, pe partea vestică a Asiei Mici. Ca şi alte colonii romane, era localizată ca o poartă a comerţului şi resurselor ce veneau din interior. În timpul Noului Testament, epoca de glorie  a comerţului apusese deoarece pămîntul de la pădurile care au fost tăiate a fost spălat şi aproape a colmatat portul. Aşa că oraşul s-a orientat spre turism pentru a-şi susţine economia. Minunatul templu al Dianei, construit de Alexandru cel Mare, atrăgea o mulţime de oameni. Închinarea păgînă avea drept obiect pe Artemis, o zeiţă asociată cu ritualurile  fertilităţii carnale şi cu prostituţia. De o faimă deosebită se bucura o piatră meteorică pe care adepţii pretindeau că este venită de la Jupiter. Clădirea era de patru ori mai mare decât Partenonul din Atena (templul dedicat zeiței Atena), iar comercianţii şi bişniţarii stăteau în jurul altarului, cîştigându-şi existenţa din asigurarea de servicii vizitatorilor: hrană, cazare, ofrande pentru jertfe şi suveniruri din argint. Templul era, de asemenea, o trezorerie şi o bancă privată, unde persoane private, împăraţi şi alte oraşe îşi făceau depozite. Datorită poziţiei sale, din care  întreaga Asie putea fi influenţată, Pavel s-a dedicat plantării unei puternice biserici aici. Cele ce urmează sunt câteva  capitole esenţiale în istoria acestei biserici și o provocare pentru noi în lucrarea de plantare de noi biserici și întărire a celor existente din orașele noastre. Având biserici puternice în toate orașele, acestea pot deveni centre de misiune strategice pentru toate comunele și satele din apropierea lor. Aceasta a fost strategia de misiune a lui Pavel, iar Biserica din Efes este doar un exemplu, un adevărat studiu de caz.

  1. ÎNCEPUTURILE BISERICII (EFESUL ÎN FAPTE 19)- PAVEL A AVUT O STRATEGIE PENTRU NAŞTEREA ACESTEI BISERICI.
  2. Începe acolo unde sunt oamenii.Pavel a mărturisit la 12 bărbaţi şi i-a botezat, aceştia cunoşteau numai botezul lui Ioan Botezătorul. (v.1-7)
  3. Abordează-i mai întîi pe cei care îi cunoşti mai bine. El a predicat în sinagogă timp de 3 luni, înainte de a fi silit să plece (v.8)
  4. CFoloseşte-te de de modalităţi culturale adecvate pentru a cîştiga audienţa.El a ţinut discursuri zilnice timp de 2 ani în sala de lectură a lui Tiran, pînă cînd „toţi cei ce locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvîntul Domnului.” (9,10)
  5. DAdu roade vrednice de pocăinţă ca o mărturie puternică pentru evanghelie.El a făcut multe minuni, întărindu-şi mesajul şi mulţi din cei care avea cărţi de vrăjitorie le-au ars într-un foc mare.
  6. Permite-I lui Dumnezeu să facă ca oamenii să-L laude.Pavel a părăsit cetatea din cauza opoziţiei sălbatice la adresa bisericii din partea breslei argintarilor, însă biserica a rămas cu mulţi membri. (v. 23-41)
  7. MESAJUL BISERICII (EFESUL ÎN EFESENI)
  8. În cartea Zidul surpat, Marcus Barth afirmă că Efeseni este cel mai bun comentariu scris vreodată despre Ioan 3:16.
  9. Epistola poate fi împărţită în 2 părţi: cap. 1-3, Proiectul lui Dumnezeu pentru Biserică; cap.4-6, Sarcina lui Dumnezeu pentru Biserică.

 III. LUPTELE BISERICII (EFESUL ÎN 1 ŞI 2 TIMOTEI)

  1. Unii din membri au mers după doctrine false şi învăţători falşi.
  2. Liderii bisericii trebuiau aleşi cu grijă şi pregătiţi.
  3. Biserica trebuie să disciplineze membrii eretici şi neevlavioşi
  4. Atît cei bogaţi cît şi cei săraci aveau nevoie de înstruire cu privire la folosirea corectă a banilor.
  5. Înţelepciunea trebuia păzită cu grijă.
  6. Liderii bisericii erau îndemnaţi să păzească doctrina creştină sfîntă care li s-a încredinţat.
  7. EVALUAREA BISERICII (EFESUL ÎN APOCALIPSA 2)
  8. Cristos i-a apreciat pentru munca lor grea, încercările şi respingerea învăţătorilor falşi şi suferinţa lor pentru evanghelie.
  9. Cu toate acestea, ei şi-au pierdut dragostea dintîi.
  10. La judecată li s-a spus că dacă nu se vor pocăi, lumina adunării lor nu va mai străluci. Pierderea contactului cu Domnul Isus, chiar şi atunci cînd doctrina şi practicile sunt sănătoase, face ca suportul luminii să fie înlăturat, iar influența Bisericii se stinge.

CONCLUZIE

Este trist faptul că nu mai există nici o biserică azi acolo. A murit atunci când a murit şi cetatea. A fost totul în van? Categoric nu!  Ca dovadă să ne gândim la mulţimea de creştini câştigaţi prin lucrarea lui Pavel şi Timotei şi la cei care au transmis cu credincioşie mai departe evnghelia sfântă care au primit-o şi ei. Ne vom întâlni cu ei pentru prima dată la tronul lui Dumnezeu. Provocarea majoră pentru noi astăzi este să plantăm noi biserici strategice (în special în orașe și comunele mari), să le întărim și chiar să le reformăm pe cele existente, iar prin aceste biserici cu o mentalitate a Marii Însărcinării să atingem cu evanghelia toate localitățile.

Samy Tuțac

Istoria unei biserici de oraş-studiu de caz – Fapte 19, Efeseni, 1 şi 2 Timotei, Apocalipsa 2

Istoria traducerii Bibliei în limba din Tadjikistan

download - Copie

Doina Bejenaru  23-11-2017 

Lucrările pentru traducerea Bibliei în limba tadjikă au început în 1973, dar lansarea completă a Bibliei traduse a avut loc în 1992. Iniţiativa aparţine Institutului pentru Traducerea Bibliei (Institute for Bible Translation – IBT)în persoana fondatorului de atunci, Borislav Arapovic, care a intrat în contact cu un reporter din Tadjikistan, Kemal Altay, ce lucra la Radio Libertatea din Munich, și care tradusese trei dintre evanghelii.

În 1974, dr. Arapovic l-a întâlnit pe Mordekhai Bachaev în Israel, și a înțeles repede că acest om ar fi un translator excelent. Mordekhai Bachaev era un evreu Bukhara, și a emigrat în Israel în 1973. În Tadjikistan a fost un autor și poet foarte cunoscut și apreciat. În timpul domniei lui Stalin a petrecut cinci ani în închisoare (1938-1943) și a trăit în exil în Uniunea Sovietică până la moartea lui Stalin în 1953. Mordekhai Bachaev a fost de acord să traducă Biblia în limba tadjică. El a început prin a revizui cele trei evanghelii care au fost traduse de jurnalistul Kemal Altay, după care a tradus Noul și Vechiul Testament. Consilierul exegetic a fost un american, care a lucrat la traducerea Bibliei în limba persană la Societatea Bibliei din Teheran. În 1981 IBT a publicat Evanghelia după Marcu, care a fost prima porțiune din Biblie tradusă în limba tadjikă. În 1983 a fost tipărit Noul Testament, și în 1992 prima Biblie. Biblia în limba Tadjikă a fost unul dintre cele mai ușoare proiecte ale IBT, deoarece Mordekhai Bachaev este un scriitor iscusit, și a putut traduce Vechiul Testament direct din ebraică.

După publicarea Bibliei, IBT a contactat Academia de Științe din Tadjikistan și a ajuns la o înțelegere în privința prezentării cărții în Dushanbe. Șase oameni din Suedia și unul din Anglia au călătorit în Tadjikistan pentru acest eveniment, în ciuda situațiilor tensionate aflate în desfășurare în țară la momentul respectiv. Prezentarea a avut loc pe 23 octombrie 1992 și prima copie a Bibliei în limba din Tadjikistan a fost înmânată președintelui Academiei. Unii dintre membrii Academiei și-au exprimat bucuria și entuziasmul cu privire la Biblie. Unul dintre ei a declarat: „Aceasta este o zi importantă pentru oamenii din această țară. După 2000 de ani Biblia a ajuns la noi în limba noastră”. Mulți au lăudat traducerea, și s-au întrebat cine s-a ocupat cu aceasta. Când au auzit că translatorul era Mordekhai Bachaev s-au bucurat. El a fost cel mai bun translator al Academiei înainte de a emigra în Israel.

În noaptea de după prezentare, a început războiul civil în Dushanbe, și schimburi de focuri aveau loc peste tot în oraș. După câteva zile patru persoane din delegația IBT au fost evacuate în Germania cu ajutorul unei aeronave trimisă cu scopul de a salva personalul Ambasadei Americane. Cei trei rămași în oraș au reușit să zboare în Moscova câteva zile mai târziu.

De la lansarea Bibliei traduse (1992) la celebrarea celei de-a 20-a aniversări (2012)

Pentru trei decenii cetățenii Tadjikistanului au avut o Biblie în limba lor. Ei au fost primii și până anul acesta și singurii oameni din Asia Centrală cu o Biblie tradusă integral în limba țării (acum există de asemenea o Biblie tradusă în kazahă). Au trecut douăzeci de ani. Care este istoria recepției? Cum a fost distribuit, citit, înțeles și răspuns? Care a fost impactul acesteia? Această poveste poate fi scrisă numai de oamenii din Tadjikistan. Ne-ar plăcea să o citim!

22.11.2012

Mulţumim Vadim Bulgac şi Maya Tolibshoeva pentru colaborare

Traducere de David Zanoschi

https://www.stiricrestine.ro/2017/11/23/istoria-traducerii-bibliei-in-limba-din-tadjikistan

 Irod şi Ioan J. G. Bellett

download - Copie

 Irod şi Ioan J. G. Bellett

Irod şi Ioan.  Cât de însemnat pentru inima omului a fost când Irod, auzind despre lucrările lui Hristos, a spus : “Ioan, căruia eu i-am tăiat capul, el este”. O conştiinţă încărcată este un principiu foarte energic. Acţionează pe loc. Se sperie la tremurul unei frunze. Face laşi din noi toţi. Aşa a fost şi cu împăratul Irod. Conştiinţa lui a păstrat imaginea omului ucis în faţa lui, iar gândul că Ioan a înviat era pentru el ca iadul însuşi. Învierea unui om ucis este teribilă pentru ucigaş, căci îi spune că Dumnezeul în mâinile căruia sunt izvoarele vieţii şi ale morţii s-a dat El Însuşi de partea victimei sale. Şi în acest fel va fi, preaiubiţilor, între Domnul Isus, în ziua arătării Sale, şi lume. După cum Irod l-a decapitat pe Ioan, tot aşa L-a alungat lumea aceasta pe Fiul lui Dumnezeu. Şi după cum Irod era cuprins de disperare şi groază, atunci când s-a gândit că Ioan ar putea să fi înviat din morţi, tot aşa şi împăraţii pământului şi cei mari şi comandanţii şi cei bogaţi şi cei puternici şi orice rob şi orice om liber vor spune munţilor şi stâncilor să îi ascundă de faţa Domnului în ziua descoperirii puterii Lui (Apocalipsa 6:16). Această experienţă a lui Irod are prin urmare o veste în sine pentru lumea care persistă în a-I întoarce spatele Domnului Isus. Adevărul învierii Lui este ascuns oamenilor; ei merg înainte de parcă nu a existat niciodată un astfel de fapt. Ei mănâncă şi beau şi se ridică să joace (Exod 32:6); dar Hristosul răstignit este înviat. Omul pe care oamenii L-au dispreţuit este glorificat, iar ziua când aceasta se va arăta va fi la fel de teribilă şi insuportabilă lumii la fel cum teama că Botezătorul a înviat era de neacceptat de către conştiinţa lui Irod. Consider că am putea folosi acest fapt, menţionat în Marcu 6:14-16, atunci când vorbim oamenilor ce merg înainte pe calea şi cu duhul lumii de parcă Domnul Isus n-ar fi fost niciodată aici respins şi răstignit de om, şi înviat şi înălţat de Dumnezeu. Dumnezeu şi lumea sunt în dezacord cu privire la Domnul Isus. Pe El, pe care lumea L-a dat la moarte, Dumnezeu L-a glorificat. Judecata lumii trebuie să vină; şi prin urmare, apostolul mărturiseşte: “El a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi” (Fapte 17:31).

De (articol preluat şi tradus de pe stempublishing.com)

© http://www.comori.org 2 http://comori.org/home.php

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: