Închide

CÂT DE CREŞTIN ESTE MORMONISMUL?

download - Copie (2)

CÂT DE CREŞTIN ESTE MORMONISMUL?

Institutul de Cercetări Religioase

Examinarea unor chestiuni cheie în lumina Bibliei

Seria – Lumina Torţei

CÂT DE CREŞTIN ESTE MORMONISMUL?

Este Mormonismul de origine creştină? Aceasta ar putea fi o întrebare dificilă atât pentru mulţi mormoni cât şi pentru unii creştini. Mormonii vor pretinde că ei includ Biblia printre cele patru cărţi pe care ei le consideră Scripturile mormone, şi că crezul în Isus Hristos este central credinţei lor, după cum indică chiar denumirea lor oficială de,   “Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile” (engl. – “The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints”).

De asemenea, mulţi creştini au avut ocazia să audă Corul Tabernacolului Mormon cântând imnuri creştine sau să fie impresionaţi de susţinerea de către mormoni a unor înalte standarde morale şi a respectului faţă de familie. Nu înseamnă aceasta că mormonii sunt creştini iar Mormonismul este creştin?

Pentru a găsi răspunsul corect la această întrebare este necesar să comparăm cu atenţie doctrinele fundamentale ale religiei mormone cu doctrinele fundamentale ale Creştinismului biblic şi istoric. Pentru a reprezenta poziţia mormonă am apelat la următoarele binecunoscute lucrări doctrinare mormone, dintre care primele trei sunt publicate de către Biserica Sfinţilor Ultimelor Zile, şi anume, “Principii Evanghelice” (Gospel Principles) (1992), “Dobândirea unei căsătorii celeste” (Achieving a Celestial Marriage) (1976) şi “Un studiu al articolelor credinţei” (A Study of The Articles of Faith) (1979) lucrare ce-l are drept autor pe apostolul mormon James E. Talmage, cât şi “Doctrinele Mântuirii” (3 volume), de către cel de-al zecelea preşedinte şi profet Joseph Fielding Smith, apoi, “Doctrina mormonă” (a 2-a ediţie, din 1979) scrisă de către apostolul mormon Bruce R.McConkie, şi “Învăţăturile Profetului Joseph Smith”.

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, există doar un singur Dumnezeu Viu şi Adevărat şi că în afară de El nu mai există altul (Deut.6:4; Isaia 43:10,11; 44:6,8; 45:21,22; 46:9; Marcu 12:29-34).

În contrast, Biserica Mormonă susţine că există mai mulţi dumnezei (Cartea lui Avraam 4:3…), şi că noi, la rândul nostru, putem deveni dumnezei şi dumnezeiţe, într-o împărăţie celestă (“Dobândirea unei căsătorii celeste”, pag.130, “Doctrina Mormonă”, pag.321). De asemenea, mormonii mai învaţă şi că, cei ce ating dumnezeirea vor avea copii spirituali care li se vor ruga şi închina acestora aşa cum ne rugăm şi ne închinăm noi lui Dumnezeu Tatăl (“Principii Evanghelice”, pag.302).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Dumnezeu este un Duh (vezi, Ioan 4:24; 1Tim.6:15,16), că El nu este un om (Numeri 23:19; Osea 11:9; Rom.1:22,23) şi că a existat din totdeauna (din veşnicii) ca Dumnezeu – omnipotent, omniprezent şi omniscient (Psalmul 90:2: 139:7-10; Apoc.19:6; Maleahi 3:6).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Dumnezeu Tatăl a fost odată un om ca şi noi care a progresat ajungând Dumnezeu, având acum un trup de carne şi oase (“Doctrina şi Legămintele” 130:22; “Dumnezeu însuşi a fost odată aşa cum suntem noi acum şi este un om înălţat, ce şade pe tronul din îndepărtatele ceruri!”, din “Învăţăturile Profetului Joseph Smith”, pag.345-347; “Principii Evanghelice”, pag.9; “Articolele Credinţei”, pag.430; “Doctrina Mormonă”, pag.321). Într-adevăr, Biserica Mormonă învaţă că Însuşi Dumnezeu are un Tată şi un străbunic, şi tot aşa până la infinit (“Învăţăturile Profetului Joseph Smith”, pag.373; “Doctrina Mormonă”, pag.577).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Isus este singurul Fiu al lui Dumnezeu, că a existat dintotdeauna ca şi Dumnezeu şi că este etern ca şi Tatăl şi egal cu Acesta (vezi, Ioan 1:1,14; 10:30; Col.2:9). Deşi nu era cu nimic mai prejos decât Dumnezeu, la un moment dat El a lăsat deoparte gloria pe care o împărţea cu Tatăl (vezi, Ioan 17:4,5 şi Filipeni 2:6-11) şi s-a făcut trup pentru mântuirea noastră. Întruparea Lui a avut loc prin conceperea Sa supranaturală de către Duhul Sfânt şi naşterea dintr-o fecioară (vezi, Mat.1:18-23; Luca 1:34,25).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Isus Hristos este fratele nostru mai mare care a ajuns progresiv la dumnezeire după a fost mai întâi procreat ca şi copil spiritual de către Tatăl Ceresc şi o mamă cerească şi apoi, conceput fizic (deci, trupeşte) de către Tatăl Ceresc şi o mamă pământească (“Dobândirea unei căsătorii celeste”, pag.129; “Doctrina Mormonă”, pag.546-547; 742). Doctrina mormonă afirmă că Isus şi Lucifer sunt fraţi (“Principii Evanghelice”, pag.17-18; “Doctrina Mormonă”, pag.192).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Duhul Sfânt este Dumnezeu şi că El este omniprezent (vezi, 1Împăraţi 8:27; Ps.139:7-10; Ieremia 23:34; Fapte 5:3,4).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Sfântul Duh sau Duhul Sfânt este un duh sub forma (înfăţişarea) unui om şi că doar influenţa Lui se poate spune că este prezentă pretutindeni (“Principii Evanghelice”, pag.37; “Doctrinele Mântuirii”, vol.1, pag.38, 49-50).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt nişte dumnezei diferiţi, separaţi, sau nişte fiinţe separate, despărţite, ci doar Persoane distincte ce se află în Dumnezeirea Triunitară. În tot Noul Testament Fiul, Duhul Sfânt cât şi Tatăl sunt identificaţi separaţi ca şi Dumnezeu şi fiecare în parte este arătat acţionând ca şi Dumnezeu (Fiul : Marcu 2:5-12; Ioan 20:28; Filip.2:10,11; Duhul Sfânt : Fapte 5:3,4; 2Cor.3:17,18; 13:14), şi totuşi Biblia ne învaţă că aceştia trei sunt în acelaşi timp un singur Dumnezeu (vezi, punctul 1).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei dumnezei diferiţi (“Învăţăturile Profetului Joseph Smith”, pag.370; “Doctrina Mormonă”, pag.576-577), Fiul şi Sfântul Duh fiind odrasla literară a Tatălui Ceresc şi a unei soţii celeste (“Encyclopedia of Mormonism” de Joseph Fielding McConkie, vol.2, pag.649).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, omul a Căzut în păcat şi că această cădere a fost un mare rău prin care păcatul a pătruns în lume aducând condamnare şi moarte tuturor oamenilor. Astfel noi ne naştem acum având o natură păcătoasă şi vom fi judecaţi pentru păcatele pe care le comitem ca şi indivizi (Ezechiel 18:1-20; Rom.5:12-21).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că păcatul lui Adam a fost “un pas necesar în planul vieţii şi o mare binecuvântare pentru noi toţi” (“Principii Evanghelice”, pag.33, “Cartea lui Mormon” – 2 Nephi 2:25; “Doctrinele Mântuirii”, vol.1, pag.114-115).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, jertfa de ispăşire a lui Hristos este în primul şi-n primul rând, soluţia pentru păcatul omenirii. Luând păcatele personale ale tuturora, din trecut, prezent sau viitor, asupra Lui în trupul Său, pe cruce (vezi, 1Petru 2:24), ca şi Miel fără prihană al lui Dumnezeu, Hristos a satisfăcut pe deplin mânia Divină îndreptată asupra noastră, a tuturora, pentru ca toţi cei ce-l primesc pe El prin credinţă să fie iertaţi şi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu, în El (2Cor.5:21).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că scopul ispăşirii a fost de a obţine, pentru toţi oamenii, învierea şi nemurirea (imortalitatea), indiferent dacă-l primesc prin credinţă pe Hristos, sau nu (“Doctrina Mormonă”, pag.669; “Articole ale Credinţei”, pag.87, 89-91; “Doctrinele Mântuirii”, vol.2, pag.47).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, suntem mântuiţi doar prin har, fără faptele făcute în neprihănirea noastră (vezi, Efeseni 2:8, 9). Legea morală (Cele Zece Porunci) ne-au fost date pentru a ne face conştienţi de absoluta noastră incapacitate de a împlini cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu (vezi, Rom.3:20; 5:20; 7:7-8; Gal.3:19), iar legea ceremonială (a jertfelor) ne-a fost dată pentru a ne arăta venirea în har a Mielului lui Dumnezeu care urma să înlăture păcatul lumii (Ioan 1:29; Evrei 9:11-14; 10:1-14). Noi nu putem face nimic pentru a ne câştiga/dobândi mântuirea şi viaţa veşnică deoarece fără Hristos suntem, din punct de vedere spiritual, “morţi în păcatele noastre” (Efes.2:1,5), iar inima nouă care doreşte să-l asculte pe Dumnezeu este mai degrabă rezultatul mântuirii, decât consecinţa conformării noastre unui standard. (Cu toate acestea este adevărat că fără dovada unei purtări/vieţi schimbate, mărturia de credinţă în Hristos a unei persoane trebuie pusă la îndoială; mântuirea doar prin har şi prin credinţă neînsemnând că omul poate trăi cum îi place – vezi, Rom.6:1 şi versetele următoare).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că viaţa veşnică în prezenţa lui Dumnezeu (din “împărăţia celestă”) trebuie dobândită/câştigată prin respectarea diferitelor legi şi reguli ale Bisericii Sfinţilor din Ultimele Zile. Faptele bune sunt o condiţie a mântuirii (asigură intrarea în “împărăţia celestă” – “Principii Evanghelice”, pag.303-304; “Perla de Mare Preţ”, “Cel de-al Treilea Articol al Credinţei”, “Doctrina Mormonă”, pag.339, 671; “Cartea lui Mormon” – 2 Nephi 25:23).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Biblia este unicul, finalul şi infailibilul Cuvânt al lui Dumnezeu (vezi, 2Tim.3:16; Evrei 1:1,2; 2Petru 1:21) şi că Acesta va rămânea pentru totdeauna (este veşnic) (1Petru 1:23-25). Conservarea providenţială de către Dumnezeu a textului Bibliei a fost confirmată în mod minunat de descoperirea Sulurilor de la Marea Moartă (pentru documentare şi informaţii suplimentare contactaţi Institutul la adresa de la încheiere).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Biblia a fost coruptă, că îi lipsesc multe din “părţile limpezi şi valoroase” şi că nu conţine plinătatea Evangheliei (“Cartea lui Mormon” – 1 Nephi 13:26-29; “Doctrinele Mântuirii”, vol.3, pag.190-191).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, adevărata Biserică a fost întemeiată divin de către Domnul Isus şi că niciodată nu a dispărut şi nu va dispărea de pe Pământ (Mat.16:18; Ioan 17:11; 1Cor.3:11). Creştinii recunosc că au existat vremuri de abatere şi apostazie în Biserică, dar mai cred de asemenea că întotdeauna a existat o rămăşiţă care a păstrat cu stricteţe esenţele biblice.

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că a existat o apostazie totală şi completă a Bisericii de la modelul întemeiat de Isus; această stare de apostazie “încă predomină dar cu excepţia acelora care au ajuns la cunoştinţa evangheliei restaurate” a Bisericii Mormone (“Doctrina Mormonă”, pag.44; “Principii Evanghelice”, pag.105-106; “Doctrinele Mântuirii”, vol.3, pag.265-271).

Concluzie: Afirmaţiile de mai sus, evidenţiate prin italice, constituie evanghelia obişnuită ce este crezută de toţi creştinii ortodocşi, din toate secolele, indiferent de denumirea bisericilor lor de apartenenţă. De partea cealaltă, unele religii ce pretind să fie creştine în crezuri şi practică, aşa cum este Mormonismul, acceptă drept Scriptură alte scrieri din afara Bibliei, învaţă doctrine care o contrazic şi susţin crezuri complet străine învăţăturilor lui Isus. Multe din aceste religii au apărut în ultimii 200 de ani (cum ar mai fi, Ştiinţa Creştină, Martorii lui Iehova, Mormonismul, etc.), şi reprezintă cu adevărat apostazia, deci lepădarea de credinţa creştină tradiţională inspirată de Biblie.

            Mormonii susţin alături de creştinii ortodocşi multe din definiţiile biblice importante şi preceptele lor etice. Cu toate acestea, punctele descrise mai sus sunt exemple ale diferenţelor fundamentale şi ireconciliabile dintre Creştinismul biblic şi istoric şi Mormonism. Deşi aceste diferenţe nu ne împiedică să ne purtăm prieteneşte cu mormonii, totuşi nu-i putem considera fraţi şi surori de credinţă în Hristos. Biblia ne avertizează cu tărie privitor la profeţii falşi care vor predica “o altă evanghelie”, vor vesti “un alt Isus” şi vor fi însoţiţi de “un alt duh” (vezi, 2Cor.11:4,13-15; Gal.1:6-9). Biserica Mormonă, după titulatura ei oficială, “Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile” (LDS – Latter Day-Saints) declară documentul ei fondator, “Cartea lui Mormon”, ca fiind Un alt testament al lui Isus Hristos”, sau O nouă revelaţie a lui Isus Hristos” (n.tr.). Noi credem că în realitate este vorba de, “Un testament al unui Alt Isus” şi că Mormonismul nu este creştin de origine.

            S-a mai afirmat că cineva nu poate spune că este mormon şi să nege toate doctrinele fundamentale ale Mormonismului, să nege că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu, că, “Cartea lui Mormon” este inspirată divin şi este adevărată, că Dumnezeu a fost odată un om care a progresat dobândind dumnezeirea prin respectarea tuturor legilor şi preceptelor Bisericii Mormone, şi că aceasta a fost întemeiată de Dumnezeu. Cel ce neagă toate aceste crezuri nu poate fi numit membru al Bisericii Sfinţilor din Ultimele Zile, deci în speţă, un mormon. Nimeni nu se poate numi sincer “mormon”, dacă nu susţine toate doctrinele fundamentale ale Mormonismului. În acelaşi fel, dacă mormonii nu cred nici măcar doctrinele fundamentale susţinute şi crezute de toţi creştinii, cum se pot aştepta ca fie primiţi de creştini ca fraţi în credinţa creştină, sau tovarăşi de credinţă ai acestora?

            Mormonii cred că creştinii urmează doctrine apostate. De ce totuşi doresc atunci să fie consideraţi parte integrantă a comunităţii creştine? Există trei posibilităţi:

  • Pentru a le oferi confort şi legitimitate. A le justifica personal opţiunea de credinţă.
  • O asemenea pretenţie le este de folos în eforturile lor de recrutare de membrii, oferindu-le legitimitatea de a se angaja în prozelitism.
  • Ei se cred că sunt singurii creştini adevăraţi.

            Dacă mormonii cred că ei sunt singurii creştini, atunci nu ar trebui să încerce să se dea drept parte a Bisericii Creştine. În loc, ar trebui să spună deschis lumii că cei ce pretind că sunt creştini ortodocşi, nici nu sunt în realitate creştini, şi că ei, mormonii sunt adevăraţii creştini. Ei învaţă de fapt acest lucru, dar în particular, nu în public.

În acest caz, nouă nu ni se pare decât logic să concluzionăm că pretenţia lor de a fi ceea ce ştiu că nu sunt (adică, parte a ceea ce publicul larg consideră a fi Biserica Creştină), este motivată de toate explicaţiile de mai sus, îndeosebi de a doua, şi anume, pentru se folosi de această titulatură în folosul marilor lor eforturi prozelite.

Copyright 1989, 1990, 1991, 1994; Institute for Religious Research

INSTITUTE FOR RELIGIOUS RESEARCH

1340 MONROE NW

GRAND RAPIDS, MI 49505-4604

U.S.A.

(616) 451 – 4562

 Internet: http://www.irr.org

E-mail: mail@irr.org

 Ţelul nostru în publicarea seriei de broşuri numite “Seria Lumina Torţei” este întotdeauna de “a spune adevărul în dragoste” (Efes.4:15), şi de încuraja credinţa în Isus Hristos şi în afirmaţiile Sale exclusive de Mântuitor şi Domn, aşa cum ne sunt făcute cunoscute de Biblie – Cuvântul final şi infailibil al lui Dumnezeu.

     Ne-ar face plăcere să vă răspundem oricăror întrebări pe care le aveţi despre Isus Hristos sau despre Creştinismul biblic. Vă rugăm să ne contactaţi la adresa de mai sus.

Responsabilitatea pentru traducerea acestui material revine lui Teodor Macavei. Pentru orice informaţii privitoare la invazia cultică a României vă rog să mă contactaţi la,

CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI

STR.RADU ŞAPCĂ 2B

PETROŞANI, 2675, HD

ROMÂNIA

Dacă doriţi să fiţi echipaţi cu mai multe materiale şi să fiţi informaţi privitor la lupta spirituală de cucerire a sufletului românesc de către diversele religii şi mişcări cultice ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării noastre, sau în afară, vă rog să ne contactaţi la adresa de mai sus.

https://www.rcrwebsite.com/lds.htm

 

 

PANTEISM

download - Copie (2)

PANTEISM

 

Întrebare: Ce este panteismul?

Răspuns: Panteismul este concepţia că Dumnezeu e toţi şi totul şi că toţi şi totul este Dumnezeu. Panteismul e similar cu politeismul (credinţa în mulţi dumnezei), dar trece dincolo de politeism şi învaţă că totul e Dumnezeu. Un copac este Dumnezeu, un animal este Dumnezeu, cerul este Dumnezeu, soarele este Dumnezeu, tu eşti Dumnezeu etc. Panteismul este ideea preconcepută din spatele multor culte şi religii false (de exemplu hinduismul şi budismul într-o măsură, feluritele culte ale unităţii şi unificării şi cei care se închină la „Mama Natură”).

Învaţă Biblia panteismul? Nu, nici vorbă! Ceea ce mulţi oameni confundă cu panteismul este doctrina omniprezenţei lui Dumnezeu. Psalmul 139.7-8 declară: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.” Omniprezenţa lui Dumnezeu înseamnă că El este prezent pretutindeni. Nu există niciun loc în Univers în care Dumnezeu să nu fie prezent. Dar acesta nu este acelaşi lucru cu panteismul. Dumnezeu este pretutindeni, dar El nu este totul. Da, Dumnezeu este „prezent” într-un copac şi în interiorul unei persoane, dar aceasta nu face din acel copac sau din acea persoană Dumnezeu. Panteismul nu este deloc o credinţă biblică.

Cele mai clare dovezi biblice împotriva panteismului sunt nenumăratele porunci împotriva idolatriei. Biblia interzice închinarea la idoli, îngeri, corpuri cereşti, elemente din natură etc. Dacă panteismul ar fi adevărat, închinarea la o piatră sau la un animal ar avea tot atâta validitate cât închinarea la Dumnezeu, ca fiinţă invizibilă şi spirituală. Condamnarea clară şi consecventă din partea Bibliei a idolatriei este un argument conclusiv împotriva panteismului.

https://www.gotquestions.org/Romana/panteismul.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/panteism/

Întâmplările pelerinului în călătoria sa  de John Bunyan / Partea întâia Capitolul 7 Palatul plin de frumuseţe

download - Copie (2)

Lectură Creştină

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor cititorilor noştri, lansăm din luna aprilie 2006 a acestei Publicaţii, această pagină specială de lectură creştină unde vom prezenta o carte în serial. Pentru început vă propunem lecturarea cărţii „Întâmplările pelerinului în călătoria sa” povestită de John Bunyan (1628-1688), o carte tradusă în peste o sută douăzeci de limbi şi apreciată ca o carte de căpătâi, alături de Biblie. Suntem convinşi că lectura acestei cărţi va constitui pentru fiecare cititor o adevărată binecuvântare, un prilej de întărire şi devotament creştin – aşa cum a fost pentru milioane de cititori din lumea întreagă.

Întâmplările pelerinului în călătoria sa  de John Bunyan

Partea întâia Capitolul Palatul plin de frumuseţe

 În visul meu l-am văzut pe Creştin grăbindu-se spre palat, cu gândul să ceară acolo găzduire. Nu merse mult şi când era ca la vre-o două sute de paşi de odăiţa portarului, ajunse pe un drum foarte îngust; se uită cu băgare de seamă şi văzu doi lei stând în drum. Acuma înţeleg, se gândi el, primejdia care a întors din drum pe Bănuitor şi Fricos! Leii erau însă înlănţuiţi, dar el nu vedea lanţurile. Îl apucă frica şi se gândea dacă nu-i mai bine să se întoarcă şi el înapoi după ceilalţi, căci nu vedea scăpare. Dar portarul care se chema Veghetorul, băgă de seamă din odăiţa lui şi-i strigă: Aşa de neputincios eşti? Nu te teme de lei, că sunt în lanţuri; sunt puşi aici ca să încerce credinţa celor ce vin. Ţine drept prin mijlocul cărării şi nu ţi se va întâmpla nimic.

L-am văzut apoi mergând înainte tremurând de frica leilor; îi auzi răcnind, dar nu-i făcură nimic. Era foarte bucuros şi merse până înaintea uşii unde era portarul, căruia îi spuse: Domnule, ce fel de casă este aceasta? N-aş putea să trag aici peste noapte? Portarul îi răspunse: Casa a fost clădită de Stăpânul dealului pentru odihna şi adăpostirea pelerinilor. Portarul l-a mai întrebat de unde vine şi încotro merge.

– Creştinul. Vin din Cetatea Pierzării şi merg la Muntele Sionului; dar pentru că a asfinţit soarele, aş vrea, dacă s-ar putea, să rămân aici peste noapte.

– Portarul. Cum te numeşti?

– Creştinul. Numele meu este acum Creştinul, dar mai înainte mă chema Fără-Har. Sunt din neamul lui Iafet, pe care Dumnezeu vrea să-l înduplece să locuiască în corturile lui Sem.[1]

– Portarul. Cum se face că vii aşa de târziu? A apus soarele.

– Creştinul. Aş fi ajuns mai devreme aici, dar păcătosul de mine, am adormit la umbrarul de pe deal. Şi tot aş fi ajuns mai devreme, dacă pe când dormeam n-aş fi pierdut sulul şi m-am urcat până în vârful dealului fără el; am fost nevoit să mă întorc unde dormisem, l-am găsit şi iată-mă acum aici.

Portarul. Foarte bine. Voi chema pe una din fecioarele palatului, căreia, dacă-i vei plăcea la vorbă, te va duce la ceilalţi dinăuntru, după rânduiala casei. Portarul sună clopotul şi veni o fecioară frumoasă, care se numea Priceperea; ea întrebă ce este.

– Portarul răspunse: Omul acesta este în călătorie; vine din Cetatea pierzării şi merge spre Muntele Sionului, dar pentru că-i obosit şi l-a apucat noaptea, m-a întrebat dacă n-ar putea să rămână aici peste noapte. I-am spus că am să te chem şi după ce ai să stai de vorbă cu el, vei face cum ţi se va părea mai nimerit, potrivit cu rânduielile casei.

Atunci ea l-a întrebat de unde este şi încotro se duce. L-a mai întrebat ce l-a făcut să pornească în călătorie şi el i-a spus tot. La urmă l-a întrebat cum îl cheamă. El spuse: Creştinul, şi mai adăugă: doresc cu atât mai mult să rămân aici peste noapte pentru că, după cum văd, casa aceasta a fost clădită de Stăpânul dealului pentru adăpostirea pelerinilor. Ea zâmbi, însă în ochi avea lacrimi. După un timp, ea spuse: Am să mai chem pe cineva din casă; alergă la uşă şi chemă pe Prevedere, pe Evlavie şi pe Dragoste, care, după ce au mai stat un pic de vorbă cu el, l-au dus în mijlocul familiei. Mulţi din ai casei îl întâmpinară în prag spunându-i: Intră, tu care eşti binecuvântat de Domnul! Casa noastră a fost clădită de Stăpânul dealului tocmai pentru primirea unor călători ca tine. Creştinul se plecă înaintea lor şi intră în casă. Îi dădură ceva să bea şi se învioră ca până la cină să mai stea de vorbă. Evlavie Prevedere şi Dragoste începură astfel:

– Evlavie. Acum, iubite Creştin, fiindcă în dragostea noastră te-am primit în casă, hai să vorbim despre tot ce ţi sa întâmplat în călătoria ta, pentru ca în felul acesta, dacă se poate să devenim cu toţii mai buni.

– Creştinul. Cu toată inima, şi mă bucur că vă vad atât de binevoitoare cu mine.

– Evlavie. Mai întâi, ce tea făcut să te hotărăşti pentru viaţa de pelerin.

– Creştinul. Am fost silit să-mi părăsesc ţara pentru că mă aştepta pieirea dacă rămâneam unde mă aflam.

– Evlavie. Dar cum se face că ai nimerit tocmai aici?

– Creştinul. Aşa a fost voia lui Dumnezeu. Pe când tremuram de frica pieirii şi nu ştiam încotro s-o apuc, spre fericirea mea, a venit la mine un om numit Evanghelistul şi m-a îndreptat spre Poarta Strâmtă, pe care nu aş fi nimerit-o niciodată altfel; şi aşa m-a pus pe drumul care m-a adus drept aici.

– Evlavie. Dar pe la casa Tălmăcitorului n-ai trecut?

– Creştinul. Ba da, şi am văzut acolo unele lucruri pe care am să le ţin minte cît voi trăi. Mai ales trei din ele: cum Hristos, în ciuda Satanei, întreţine în inimi lucrarea harului Său; cum a păcătuit un om până acolo că sa lipsit de orice îndurare a lui Dumnezeu, precum şi visul unuia care credea că a şi venit judecata de apoi.

– Evlavie. Cum asta, l-ai auzit povestindu-şi visul?

– Creştinul. Da, şi era înspăimântător; mă durea inima când povestea, totuşi nu-mi pare rău că l-am auzit.

– Evlavie. Cum asta, l-ai auzit povestindu-şi visul?

– Creştinul. El m-a mai dus să văd un palat măreţ şi pe oamenii care-l locuiau, îmbrăcaţi în aur; am mai văzut acolo cum un bărbat viteaz şi-a făcut drum cu sabia prim mijlocul oamenilor înarmaţi care stăteau în uşă ca să-l oprească să între – cum a fost poftit înăuntru, să dobândească slava veşnică; toate acestea mi-au atins inimă. Aş fi rămas un an întreg în casa bunului Tălmăcitor, dacă nu ar fi trebuit să merg mai departe

– Evlavie. Şi ce-ai mai văzut pe drum?

– Creştinul. Mai întrebi? Mai departe am văzut un om care era răstignit sângerând pe o cruce de lemn. Şi doar cât am privit la El şi povara mi-a căzut din spinare. Îmi părea ciudat, căci până atunci nu mai văzusem aşa ceva. Cum stăteam aşa şi mă uitam, au venit la mine trei fiinţe strălucitoare. Una din ele mi-a adeverit că păcatele îmi sunt iertate; a doua m-a dezbrăcat de hainele mele zdrenţăroase şi mi-a dat această haină înflorată; a treia mi-a făcut semnul care se vede pe frunte şi mi-a dat acest sul de pergament.

– Evlavie. Dar ai mai văzut şi alte lucruri nu-i aşa?

– Creştinul. Cele pe care le-am înşirat până acum sunt cele bune; dar am mai văzut şi altele. De pildă, am văzut pe cei trei oameni: Gogomanul, Leneşul şi Îngâmfatul, dormind lângă drum cu lanţuri de picioare. Dar credeţi că am putut să-i trezesc? Am mai văzut pe Tipicarul şi pe Făţarnic, cum au sărit zidul, ca să meargă după cum spuneau ei, spre Muntele Sionului. Dar au pierit repede, cum de altfel le şi spusesem, dar ei n-au vrut să mă asculte. Mai greu decât toate mi-a fost însă la urcatul acestui deal şi tot aşa de greu mi-a fost să trec pe lângă lei. Şi, în adevăr dacă nu ar fi fost acel Portar, nu ştiu dacă în cele din urmă nu m-aş fi întors înapoi. Acum însă mulţumesc lui Dumnezeu că mă aflu aici şi vă mulţumesc şi vouă că m-aţi primit.

Pe urmă Prevedere a găsit cu cale să-i mai pună câteva întrebări.

– Prevedere. Te mai gândeşti câteodată la ţara de unde vii?

– Creştinul. Da, însă cu multă ruşine şi scârbă. În adevăr, aş fi avut prilej să mă întorc acolo, însă acum doresc o ţară mai bună, adică pe cea cerească.[2]

– Prevedere. Nu mai duci cumva cu tine din apucăturile cu care erai obişnuit înainte?

– Creştinul. Da, însă fără voia mea; în deosebi gândurile ascunse ale firii pământeşti, cu care toţi cei din ţara mea, ca şi mine altădată, se desfată. Dar acum toate acestea mă chinuiesc şi dacă ar fi după mine, nu m-aş mai gândi la ele. Însă când vreau să fac bine, răul stă lipit de mine.[3]

– Prevedere. Nu ţi se pare uneori că ai şi biruit aceste obiceiuri care îţi dau atât de mult de gândit?

– Creştinul. Da, însă rareori se întâmplă acest lucru. Ceasurile acelea sunt ceasuri de fericire.

– Prevedere. Poţi să-ţi aduci aminte prin ce mijloace ţi se par aceste necazuri ca biruite?

– Creştinul. Da, când mă gândesc la ce am văzut la cruce; când mă uit la haina mea înflorată; când citesc pergamentul pe care îl port în sân şi când mă gândesc cu dor la locul spre care merg

– Prevedere. Ce te face să fii aşa de dornic să mergi la Muntele Sionului?

– Creştinul. Mă mai întrebi? Nădăjduiesc să văd colo viu pe Cel ce atârna neînsufleţit pe cruce; că acolo voi scăpa de toate aceste apucături care sunt în mine şi mă necăjesc fără încetare. Se spune că acolo nu este moarte şi că voi locui împreună cu cel pe care-l iubesc mai mult. Să vă spun drept, iubesc pe Cel ce m-a scăpat de povara mea şi sunt obosit de boala dinăuntrul meu. Tânjesc după veşnicie şi să fiu cu cei care strigă: Sfânt, sfânt, sfânt este Cel veşnic!

Pe urmă Dragoste întrebă pe Creştin: Ai familie? Eşti însurat?

– Creştinul. Am nevastă şi patru copii.

– Dragoste. Şi de ce nu i-ai adus cu tine?

– Creştinul începu să plângă şi răspunse: Vai, cum nu i-aş fi luat cu mine! Dar ei urau din răsputeri călătoria mea.

– Dragoste. Să fi vorbit cu ei, să fi încercat să le arăţi primejdia care-i aşteaptă dacă rămân acolo.

– Creştinul. Aşa am şi făcut şi le-am mai spus tot ce mi-a arătat Dumnezeu cu privire la nimicirea cetăţii noastre, însă le-am părut ca unul care vrea să râdă de ei şi nu m-au crezut.

– Dragoste. Te-ai rugat la Dumnezeu să binecuvânteze sfatul ce le-ai dat?

– Creştinul. Da, şi chiar cu multă dragoste, căci trebuie să ştiţi că îmi erau foarte dragi, nevasta ş sărmanii mei copilaşi.

– Dragoste. Dar le-ai vorbit de întristarea ta, de frica de nimicire, căci după părerea mea, nimicirea cetăţii voastre îţi este destul de vădită?

– Creştinul. De nenumărate ori. Ei puteau să vadă destul de bine frica mea, după înfăţişarea pe care o aveam, din lacrimile mele şi frământarea mea de teama judecăţii care atârna deasupra capetelor noastre; însă toate acestea nu au fost deajuns ca să-i convingă să vie cu mine.

– Dragoste. Dar cum motivau ei că nu vin?

– Creştinul. Ce să spun? Nevastă-mea se temea să nu piardă lumea aceasta, iar copii mei se ţineau de desfătările nesăbuite ale tinereţii. Şi aşa, fie dintr-o pricină, fie din alta, m-au lăsat să plec singur.

– Dragoste. Dar nu cumva printr-o purtare nelalocul ei, ai înăbuşit în tine toate cuvintele cu care căutai să-i îndupleci să vie cu tine?

– Creştinul. Se înţelege că nu mă pot lăuda cu viaţa mea, căci îmi dau seama că am făcut multe greşeli. Ştiu foarte bine că uşor poate să răstoarne cineva prin purtarea sa, dovezile şi sfaturile ce caută să le întipărească altora, spre binele lor. Totuşi pot să spun că m-am ferit cît am putut ca nu cumva printr-o faptă nepotrivită, să le fac nesuferită călătoria mea. Ba încă, din această pricină, chiar îmi spuneau că sunt prea aspru cu mine însumi şi că de dragul lor mă opresc de la lucruri în care ei nu vedeau nici-un rău. Mai mult: pot să spun că dacă ceva din mine le-a dat prilej să se poticnească, a fost tocmai multa mea grijă să nu să nu păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu, sau să fac vre-o nedreptate aproapelui meu.

– Dragoste. Aşa este! Cain a urât pe fratele său pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său drepte; şi dacă nevasta şi copii tăi au găsit un prilej de poticnire în tine din pricina aceasta, atunci ei au fost vinovaţi faţă de tine. Tu însă ţi-ai scăpat sufletul de vina sângelui lor.[4]

L-am văzut în vis stând aşa de vorbă până a fost gata cina şi s-au aşezat să mănânce. Masa era pregătită cu bucate gustoase şi vin bine limpezit, iar toată discuţia la masă a fost despre Stăpânul dealului: Despre ce făcuse El şi de ce clădise casa aceea. Din ce spuneau, am înţeles că El fusese un mare viteaz care s-a luptat cu cel ce avea stăpânirea morţii şi l-a biruit,[5] dar nu fără mare primejdie pentru Sine, lucru care m-a făcut să-l iubesc şi mai mult. – Căci, după cum am auzit vorbindu-se – spuse Creştinul, el a putut să facă aşa doar dându-şi sângele Său. Însă ceea ce pune o cunună slăvită de har peste tot ce făcuse El, era faptul că făcuse totul din dragoste curată faţă de ţara aceasta. Câţiva din ai casei mai spuneau ca îl văzuseră şi vorbiseră cu El după ce murise pe cruce. Ei adevereau că au auzit din gura Sa că El iubeşte foarte mult pe sărmanii pelerini, ca nimeni altul. Au dat şi o pildă despre cele ce spuneau, şi anume că El se dezbrăcase de slava Sa ca să poată veni în ajutorul celor sărmani. Ei l-au mai auzit zicând că nu vrea să locuiască singur pe Muntele Sionului. Afară de aceasta, ei mai spuseră că pe mulţi pelerini i-a făcut principi, cu toate că din naştere erau nişte cerşetori scoşi din gunoi.[5]

Aşa au vorbit până noapte târziu. Pe urmă, după ce s-au încredinţat în paza Stăpânului lor, se duseră să se odihnească. Pe călător l-au dus într-o odaie mare de sus, a cărei fereastră dădea spre răsărit. Odaia se numea Pace. Acolo dormi până se crăpă de ziuă, iar când se trezi începu să cânte.

Dimineaţa i-au spus călătorului să nu plece până nu-i vor arăta lucrurile minunate de acolo. L-au dus mai întâi în odaia unde ţineau cărţile ca să-i arate însemnări foarte vechi în care, după cum îmi amintesc în vis, era trecută spiţa neamului Stăpânului acelui deal: precum că El este Fiul Celui Bătrân în zile şi obârşia Sa este din veşnicie. Tot aici erau însemnate mai amănunţit faptele Sale şi numele multor inşi pe care îi luase în slujba Sa, cum i-a mutat apoi pe aceştia în nişte locuinţe care nu pot fi nimicite nici de mulţămea zilelor, nici de slăbiciune firii trecătoare.

I-au mai citit Creştinului câteva din faptele pe care le făcuseră unii din slujitorii Săi: au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat împliniri de făgăduinţe, au potolit leii, au stins puterea focului, au scăpat de sabie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.[6]

Pe urmă, au mai citit din alte însemnări ale casei, în care era arătat că domnul lor era gata să primească pe oricine şi să-i dea har, cu toate că altădată omul ar fi făcut mare ocară fiinţei şi faptelor Sale. Tot aici se aflau istorisiri despre alte lucruri însemnate, precum şi prorociri de lucruri care se vor împlini negreşit, spre spaima duşmanilor, cît şi spre mângâierea pelerinilor.

A doua zi îi arătă tot felul de arme: săbii, paveze, coifuri, platoşe, rugăciuni stăruitoare şi încălţăminte – erau atâtea arme că se putea înarma cu ele în slujba Domnului tot atâţia oameni câte stele pe cer.

I-au mai arătat şi câteva din uneltele cu care unii din slujitorii Săi făcuseră lucruri minunate. I-au arătat toiagul lui Moise, ciocanul şi ţepuşa cu care a omorât Iael pe Sisera; ulcioarele, trâmbiţele şi flăcările cu care Ghedeon a pus pe fugă oştirile lui Madian; lancea cu care a ucis Şamgar şase sute de oameni; praştia şi piatra cu care David a ucis pe Goliat din Gat, precum şi sabia cu care va omorî Domnul pe Omul păcatului în ziua în care el se va năpusti asupra prăzii sale. I-au mai arătat încă multe alte lucruri minunate, de care Creştinul s-a bucurat nespus.

Creştinul s-a sculat să plece, dar l-au rugat să mai rămână până a doua zi. Şi atunci – spuseră cele trei însoţitoare – dacă va fi cerul senin, îţi vom arăta Munţii Plăcuţi, care te vor mângâia mult, pentru că ei se află şi mai aproape de limanul dorit. El se învoi şi rămase. Când se făcu ziuă, se duseră pe acoperişul casei şi-i spuse să privească spre miază zi.[7] Creştinul văzu în depărtare un ţinut muntos foarte frumos, împodobit cu păduri, viţă de vie şi alte roade, flori, izvoare şi fântâni nespus de frumoase. El întrebă cum se numeşte acea ţară; îi spuseră că e ţara lui Emanuel şi este pentru folosinţa tuturor pelerinilor. Iar când vei ajunge acolo – îi spuseră, vei putea să vezi până la poarta Cetăţii Cereşti pe care ţi-o vor arăta păstorii care trăiesc în munţi.

Creştinul se pregăti de plecare şi gazdele au fost de acord. Dar mai întâi, spuseră ei, să ne reîntoarcem la sala de arme. Acolo l-au înarmat din cap până-n picioare, pentru cazul când ar fi atacat pe drum.

Note de subsol:

[1] Geneza 9.27;

[2] Romani 7.21;

[3] 1 Ioan 3.12; Ezechiel 3.19;

[4] Evrei 2. 14-15;

[5] 1 Samuel 2.8;

[6] Evrei 11.33-4;

[7] Isaia 33.16-17.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/lectura_crestina_oct06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / ANTROPOLOGIE: DOCTRINA OMULUI – Gary E. Gilley,

download - Copie (2)

ANTROPOLOGIE: DOCTRINA OMULUI Gary E. Gilley, Pastor-învăţător, Southern View Chapel,

ORIGINEA OMULUI ŞI A UNIVERSULUI

Diferite opinii asupra originii omului:

Porunca creaţiei:
Creaţia din materie ce nu exista ( Evr 11:3)
2. Evoluţia naturală (ateistă)

Totul poate fi explicat prin procese naturale.

3. Evoluţia teistă:

Dumnezeu implicat în ideea de creaţie, dar numai la început.

4. Creaţia progresivă: (acceptată de unii neo-evanghelici)
Dumnezeu implicat la început, retrăgându-Se apoi. Între timp, El lasă lucrurile să decurgă în mod natural. (Bernard Ramm).

5. Recent – Teoria Edenului:
Adam şi Eva au fost o insulă a creaţiei într-o mare a evoluţiei.

B. Dovezi ale revelaţiei pentru porunca creaţiei:

  1. Biblia este unica sursă de revelaţie, deoarece nimeni altcineva în afară de Dumnezeu nu a fost acolo.2. Povestea creaţiei este prezentată ca fapt istoric, nu ca mit adevărat. Cel puţin de 17 ori în Geneza 1 se spune că Dumnezeu este Creator. (Ex 20:9-11; Ps 8; 104; Mat 19:4-6; Evr 11:3)

    3. Dovezi în Noul Testament ale creaţiei din nimic:

  2.  Evrei 11:3
    b. Ioan 1:3 – începutul absolut al tuturor lucrurilor create
    c. Coloseni 1:16,17 – o creaţie ce există prin puterea lui DumnezeuC. Interpretarea Genezei1 şi 2
  3. Opinia Golului sau teoria reconstituirii
    a. Exponenţi: Scofield, Instituţii biblice
    b. Explicaţie:1) V.1 – fraza de început ce tratează o lume perfectă – creaţia originală.
    2) Între V1 şi V2 se află o perioadă nedefinită de timp – în acest Gol, noi plasăm era geologică.
    3) În această perioadă a căzut Satan, de aceea pământul era gol şi fără formă.
    4) După un timp, Dumnezeu începe să reformeze pământul pentru a-l face locuibil.
  4. Apărarea
    1) Se potriveşte cu Ieremia 4:23-26 şi cu Isaia 45:18.
    2) Motivează căderea lui Satan.
    3) Explică erele geologice.d. Obiecţii

    1) “Pământul a devenit” din versiunea King James este “ pământul a fost” în limba ebraică.
    2) Cuvintele “pustiu” şi “gol” nu implică neapărat  o stare ce rezultă dintr-o judecată. Ele înseamnă neformat şi nelocuit.
    3) Geneza 1:31 Nu era nimic rău în acel moment. Deci Satan nu căzuse încă.

    2. Teoria re-creaţiei

    a. Exponenţi: M.F. Unger, Wayne Young, Moffet, Goodspeed
    b. Explicaţie:

    1) Gen 1:1,2 : A nu vorbi de creaţia iniţială, făcută din nimic înseamnă o reînnoire ulterioară a unui pământ plin de judecată, pentru a-l pregăti pentru om.
    2) Gen 1 : Tratează activitatea creatoare a lui Dumnezeu, cu privire la om.
    3) Omul a apărut relativ mai târziu în programul creaţiei lui Dumnezeu.

    c. Apărarea:

    1) Dacă Gen 1:1 arată creaţia iniţială, atunci Gen 1:2 trebuie să fie reînnoirea iniţială sau rezultatul unei judecăţi ce implică un gol.
    2) Nu poţi plasa golul între v1 şi 2, conform textului evreiesc.
    3) Deci, v1 nu arată creaţia iniţială, ci o modelare ulterioară.
    4) Cuvântul evreiesc “a crea” “Barah” este folosi întotdeauna cu privire la o activitate divină. El înseamnă a da formă sau a modela (Gen 1:27).
    5) În evreieşte „Bershith” înseamnă “la început”. Aceasta ar putea fi o propoziţie dependentă sau o creaţie. Dacă este o propoziţie dependentă, înseamnă “la început”. Dacă este o creaţie, înseamnă “când Dumnezeu a început să creeze.”

    d. Obiecţii

    1) A traduce aceasta ca şi creaţie nu este în concordanţă cu vechea tradiţie şi nici forma verbului sau contextul nu cer ca aceasta să fie o creaţie.
    2) Dacă aceasta este o creaţie, atunci doctrina creaţiei iniţiale nu este în Gen 1:1. Deci, pasajul central despre creaţie, în Biblie, nu vorbeşte despre porunca creaţiei.

3) „Cerul şi pământul” V.1 vorbeşte despre întregul univers.
4) Cuvântul evreiesc pentru „ a crea” nu trebuie să însemne neapărat crearea din nimic. Dar este singurul cuvânt evreiesc ce poate fi folosit în legătură cu porunca creaţiei.

3. Opinia creaţiei iniţiale

a. Exponenţi: Ryrie, Barbieri

b. Explicaţie:

1) V.1 este o afirmaţie largă şi cuprinzătoare asupra faptului creaţiei. O propoziţie de început despre creaţie.
2) V.2 descrie pământul, aşa cum a apărut de la Dumnezeu, în momentul în care a fost creat. Nu avea formă şi contur şi era nelocuit, rămânând astfel o perioadă de timp, până la  V.3.
3) V.3 primul pas înregistrat în procesul de modelare.

c. Apărarea:

1) Menţine unitatea Gen 1:1&2
2) Se potriveşte cel mai bine cu gramatica textului ebraic.
3) Interpretează cel mai bine cuvântul ebraic „Barah”.
4) Permite lungi perioade de timp, dacă ai nevoie de ele.

D. Interpretarea cuvântului „zile” din Gen 1 şi 2

  1. Diferite interpretăria. Zile de 24 de ore, în mod literal
    b. Teoria Zi/Eră
    c. „Zile” este un procedeu literar. El se găseşte în poezia ebraică.
    d. Un mit babilonian
    e. Cele 6 zile nu sunt zile de creaţie, ci zile de revelaţie (Bernard Ramm).

    2. Opinia zilei de 24 de ore, ad literam

    a. Un cuvânt trebuie luat în mod literal dacă textul nu indică altceva.

  2. Cuvântul ebraic pentru zi este „yom”. Este folosit de 1,480 de ori în Vechiul Testament, în diferite moduri. Deci, nu se poate dovedi sensul lui „yom”. Trebuie determinat de context.
    c. Majoritatea lexicoanelor ebraice nu permit ca „yom” să fie tradus ca o perioadă lungă de timp, de obicei fiind vorba de o zi de 24 de ore.
  3. Când „yom” este asociat cu un numeral definit, se referă la o zi de 24 de ore.
    e. Dumnezeu porunceşte şi se face imediat.
    f. La cele 6 zile se face referinţă ca „seara şi dimineaţa” – ceea ce este un mod comun în  Pentateuh, cu referire la ziua de 24 de ore.
    g. Argumente ulterioare din Scripturi susţin ideea zilei de 24 de ore. (Exod 20)
    h. Această opinie nu poate da evoluţionistului timp destul pentru susţinerea opiniei sale.
    E. Problemele evoluţiei
  4. Definiţia evoluţiei: o schimbare, dezvoltare sau proces. O teorie completă care include ideea originilor. Procesul schimbării, ca rezultat al procesului natural.2. Date din evoluţie

    a. Mutaţii şi selecţii naturale

    1) Explicaţie: o mutaţie este o variaţie bruscă ce determină vlăstarul să fie diferit de părinţi, apoi vine selecţia naturală şi uneori menţine mutaţia. Astfel obţinem o formă nouă.

    2) Critici asupra opiniei:

    a) Acesta este un argument circular. O mutaţie duce la o selecţie naturală, care duce la mutaţie.
    b) Majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare şi tind să slăbească speciile. Mutaţii benefice nu au fost observate niciodată.
    c) Omul de ştiinţă nu poate explica de unde vin genele noi.
    d) Selecţia naturală nu garantează o îmbunătăţire.
    e) Oamenii de ştiinţă nu au observat niciodată mutaţii benefice, producerea de noi gene sau selecţia naturală. Deci, teoria lor se bazează pe credinţă.

    b. Fosilele—Critici

1) Metodele de datare nu sunt de încredere, aşa cum s-a pretins.
2) Dovezi despre fosile nu au produs niciodată forme intermediare ( legături ce lipsesc)
3) Dovezile despre omul primitiv sunt puţin limitate pentru concluziile ce au fost luate.
(Ex: omul piltdown a fost un fals total )

c. Alţi factori

1) Evoluţia se bazează pe credinţă la fel de mult ca şi creaţionismul. Evoluţionistul trebuie să aibă credinţă în caracterul etern al materiei. Ceva a existat dintotdeauna, ori materia ori Dumnezeu.
2) Evoluţionistul crede că mutaţiile + selecţia naturală  + timpul + schimbarea  = existenţa noastră prezentă.

II PARTEA MATERIALĂ DIN OM

  1. Crearea şi structura ei1. Gen 2:7 – omul a fost o acţiune specială a lui Dumnezeu, creat din ţărână şi care se întoarce în ţărână când moare. (Gen 2:19; I Cor 15:48,49; II Cor 4:7)

    2. El este creat după chipului Dumnezeu (Gen 1:27). „Chipul lui Dumnezeu implică faptul că omului i s-a dat stăpânire peste pământ şi capacitatea lui de a acţiona moral. Ambele au fost tulburate de intrarea păcatului, astfel că şi-a pierdut stăpânirea şi şi-a corupt abilităţile morale. Cu toate acestea, omul este unic între creaţiile lui Dumnezeu, deoarece a fost făcut după chipul şi asemănarea Sa” Ryrie

    B. Desemnarea sa

  2. Termenii principalia. Trupul: greceşte „Soma” – nu se referă la persoană, ci doar la înveliş (II Cor 12:3)

    b. Carnea: greceşte „Sarx” – are 3 înţelesuri:

1) Egal cu soma – omul material (Gal 2:20)
2) partea imaterială a omului (Rom 7:18)
3) Omul ca întreg (material & imaterial) (Mat 24:22)

2. Termeni adiţionali

a. Trupul păcatului (Rom 6:6) = trup la fel ca b.
b. Trup de moarte (Rom 7:24) – apropiat de trupul fizic
c. Vase de lut (II Cor 4:7)
d. Templul Duhului Sfânt (I Cor 6:19)

C. Descrierea lui

  1. Nerăscumpărat (Rom 8:23) – până mai târziu
    2. Vase de lut (II Cor 4:7) – accent pus pe limitele noastre
    3. Poate deveni rezidenţa Duhului Sfânt  (I Cor 6:19,20)
    4. Trebuie ţinut în control (I Cor 9:27)D. Viitorul lui (Ioan 5:28,29)
    1. Prima înviere pentru viaţă (Apoc 20)
    2. A doua înviere pentru moarte (Apoc 20:11-15) –  judecaţi conform cu ceea ce au făcut, după Mileniu. Toţi sunt aruncaţi în Iazul de foc.

    III PARTEA IMATERIALĂ DIN OM

  2. Forma iniţială a omului
    1. Cuvinte (Gen 1:26)a. Chipul – o copie
    b. Asemănarea – similar

    2. Sensul cuvintelor

  3.  Aceste cuvinte vorbesc despre ţinută sau înfăţişare? Nu!
    b. Care era starea lui Adam, înainte de cădere?

1) Nevinovăţie sau sfinţenie pasivă
2) Avea ceva sfinţenie pentru că putea comunica cu Dumnezeu
3) Era o sfinţenie netestată
4) Deci avea o sfinţenie pământească neconfirmată

c. Sunt aceste două cuvinte la fel?

1) Da, pentru că ambele se referă la feţe diferite ale naturii noastre imateriale.

2) Chipul lui Dumnezeu a fost păstrat deşi a fost afectat sever (I Cor 11:7; Iacov  3:9)

d. Ce trebuie să ne amintim în concluzie

1) Omul, chiar căzut, are încă o asemănare cu creaţia iniţială.
2) Chipul lui Dumnezeu în om este atât de afectat încât numai intervenţia lui Dumnezeu poate învinge stricăciunea.

B. Perpetuarea părţii imateriale din om (teorii):
1. Teoria pre-existenţei:

venită din filozofia grecească

teorie susţinută de biserica Romano Catolică

Dumnezeu a creat toate sufletele când a creat cerul şi pământul.

2. Creaţionismul:

Când este conceput un copil, Dumnezeu creează un suflet pentru acel copil (Berkolf).

a. C. Hodge dă aceste argumente:

1) Este biblic (Numeri 16:22; Evr 12:9)
2) Natura părţii imateriale din om, care deci, trebuie să fi venit de la Dumnezeu.

3) Cum altfel poate fi explicat un Hristos cu o natură fără păcat.

b. Opoziţie: (Shedd) Natura noastră materială vine tot de la Dumnezeu, dar NU a fost creată anterior.

3. Traducianismul (pentru a extrage):

Sufletul merge mai departe prin părinţi

a. Argumente (Shedd)

1) Scriptura: Evr 7:10 – Levi plăteşte zeciuiala lui Melhisedec. Dar de fapt Avraam a făcut-o, deci înainte de a se naşte Levi, natura lui materială şi imaterială existau în coapsele lui Avraam.
2) Fiziologie: Gen 5:3 – Adam a trecut fiului său propria sa natură imaterială şi materială.
3) Explică cel mai bine vina păcatului lui Adam trecută asupra întregii rase umane.
4) Explică universalitatea păcatului.
5) În creaţionism, Dumnezeu este direct sau indirect autorul păcatului.

b. CONCLUZIE: Teoria traducianismului spune că Hristos este excepţia în orice alt aspect al vieţii Sale, atunci de ce nu şi aici.

C. Structura omului
1. Natura dihotomică a omului

  1. Omul poate fi împărţit în două părţi esenţiale:

materială şi imaterială.
b. Argumente:

1) Universul are 2 substanţe – materială & imaterială

2) Scriptura

a. Sunt numai 2 substanţe  (Iov 27:3;32:8;33:4;Gen 2:7)
b. Suflet & spirit folosite alternant în Mat 20:28  Mat 27:50 / Evr12:23 Apoc 6:9 / Ioan 12:37  Ioan 13:21

2. Caracteristicile părţii imateriale din om

a. Suflet: folosit în următoarele moduri diferite:

1) Întreaga parte imaterială din om (I Pet 2:11)
2) Întregul om (Rom 13:1; I Tes 5:23)

b. Duh: folosit în 3 moduri diferite:

1) Vântul (Gen 8:1; II Tes 2:8)
2) Întreaga parte imaterială din om (I Cor 5:5)
3) Manifestarea vieţii spirituale  (Mat 5:3; I Cor 2:11)

”Spiritul este menţionat de obicei în Scriptură ca acea parte din om  care este capabilă să Îl contemple pe Dumnezeu, iar sufletul este acea parte din om care este legată de sine şi de diferitele funcţii ale intelectului, simţurilor şi voinţei.”  Chafer

c. Inima – locul unde se află

1) Viaţa intelectuală a omului (Mat 15:19-20)
2) Viaţa emoţională (Ps 37:4; Rom 9:2)
3) Viaţa voliţională (Exodul 7:23, Evrei 4:7)
4) Viaţa spirituală (Rom 10:9-10; Efeseni 3:17)

d. Conştiinţa

1) Conştiinţa omului nemântuit

a) poate fi o călăuză  (Rom 2:15)
b) poate greşi  (Fapte 23:1)

2) Conştiinţa omului mântuit îl poate conduce spre relaţii corecte cu

a) guvernul  (Rom 13:5)
b) angajatorul  (I Pet 2:19)
c) comunitatea  (I Cor 8:7-12)
d) viaţa spirituală (Rom 9:1-3; II Cor 1:12)

e. Mintea

1). Mintea omului nemântuit

a) Rom 1:28 – desfrânată (coruptă)
b) Efes 4:17 – pustie (deşertăciune)  = lipsită de adevăr
c) Tit 1:15 – întinată, coruptă
d) II Cor 4:4 – orbită
e) Efes 4:18 – întunecată
f) Rom 3:11 – nu are capacitatea de a discerne lucrurile spirituale  (I Cor 2:14)

2. Mintea omului mântuit

Folosirea

a) pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu  (Luca 24:25; I Cor 2:15,16)
b) pentru a-L iubi  (Mat 22:37)
c) pentru a înţelege voia Sa  (Efes 5:17)

condiţii esenţiale pentru folosirea minţilor noastre

a) I Pet 1:13 – înconjurată, încinsă cu …(aceasta este o activitate serioasă)
b) II Cor 10:5 – fiecare gând să fie făcut rob
c) Rom 12:2 – înnoită

f. Carnea  – Rom 7 –  căzută, caracter uman nerăscumpărat

3. natura trihotomică a omului  – Evr 4:12 – trup, suflet  & duh

IV CĂDEREA OMULUI  –– Geneza 3 Pasajul central

  1. Opinii asupra acestui pasaj
    1. Ortodox: adevăr şi realitate în această explicaţie
    2. Neo-ortodox: adevăr dar nu realitate .
    3. Liberal: nu este nici adevăr, nici realitate.B. Locul perfecţiunii:
    Omul se afla într-un mediu perfect, într-o poziţie specială, cu o soţie perfectă. Deci, păcatul omului nu-şi are originea din mediul lui înconjurător.

    C. Responsabilitatea omului:
    Supunere faţă de voia lui Dumnezeu: era implicat în lucrarea şi păzirea grădinii, dar să nu mănânce din pom.

    D. Natura omului:
    Sfinţenie pământească netestată „Aceasta nu implică mai mult decât că erau nevinovaţi, ceea ce este un termen negativ şi sugerează că încă nu comiseseră păcatul. Sfinţenia, care este atributul fundamental al lui Dumnezeu, este un termen pozitiv şi indică faptul că El este incapabil de păcat.”  Chafer

    E. Şarpele:
    Era o creatură făcută de Dumnezeu, dar folosită de Satan.

    F. Procesul ispitirii: 4 paşi
    1. Eva s-a îndoit de bunătatea lui Dumnezeu din cauza lui Satan (3:1)

    ”Satan încerca în mod evident să o facă pe Eva să creadă că Dumnezeu nu este bun dacă le refuză ceva…în contrast, planul lui Satan le permitea să facă exact ce Dumnezeu nu dădea voie. Aceasta era falsificarea lui Satan.” Ryrie

    2. Satan neagă total adevărul Cuvântului lui Dumnezeu  (3:4).

    3. Eva începe să raţioneze greşeala pe care urma să o facă  (3:6)

    4. Ei păcătuiesc  (3:7).

    G. Rezultatul căderii

  2. Şarpele a fost condamnat să se târască  (3:14).2. Satan a fost pus în duşmănie cu sămânţa femeii şi i s-a permis să-I facă lui Hristos o rană dureroasă, dar nu mortală. (3:15). Totuşi, Satan a fost condamnat la o rană mortală.

    3. Eva şi femeile au fost destinate să aibă dureri când dau naştere la copii şi să fie supuse soţilor lor.  (3:16).

    4. Adam şi bărbaţii au fost chemaţi la o muncă neplăcută datorită blestemării pământului  (3:17-19).

    5. Rasa umană a experimentat ruperea relaţiilor cu Dumnezeu sau moartea spirituală, moartea fizică şi excluderea din Eden. Păcatul lui Adam şi al Evei a schimbat cursul istoriei şi vieţii tuturor descendenţilor lor.  (Rom 5:12-21).

    V. PĂCATUL PERSONAL

  3. Originea păcatului
    1. În legătură cu Dumnezeu: Dumnezeu nu este autorul responsabil al păcatului(Isaia 45:7;Iacov 1:13), Totuşi Dumnezeu a permis intrarea păcatului.

    2. În legătură cu îngerii: primul care a păcătuit  (Isaia 14; Ezechiel 28)

    3. În legătură cu omul: Păcatul a început pentru om cu Adam (Gen 3:6; I Tim 2:14)

    B. Definiţia păcatului
    1. Definiţii eronate sau incomplete:

    a. Păcatul este o iluzie – nu există cu adevărat; aceasta este opinia ştiinţei creştine

    b. Păcatul este un principiu etern al răului în afara lui Dumnezeu şi independent de El (Zoroaster)

  4.  Păcatul este egoism – nu destul de cuprinzător
  5.  Definiţia teologică a păcatuluia. „Păcatul este orice lipsă de concordanţă cu caracterul lui Dumnezeu, fie aceasta un fapt, mentalitate sau stare.” ” Chafer

    Păcatul este păcătos pentru că este diferit de ceea ce este Dumnezeu.

    b. „Tot ce nu se conformează cu slava lui Dumnezeu”Ryrie

    I Ioan 3:4 spune că este o nelegiuire orice deviere de la  poruncile lui Dumnezeu. O propoziţie concluzivă se găseşte în I Cor 10:31, unde credincioşilor li se spune să facă totul pentru slava lui Dumnezeu.

    C. Remediul pentru păcatul personal
    1. Iertarea (negativ) Dumnezeu îndepărtează păcatul (Efes 1:7)

    2. Îndreptăţirea (pozitiv) Suntem declaraţi neprihăniţi (Rom 5:1)

    VI NATURA PĂCATULUI

 

  1. Sensul:
    1. Capacitatea de a face ceea ce este contrar lui Dumnezeu (Efes 2:3)2. Omul este total decăzut

    Aceasta „nu înseamnă că toţi sunt complet decăzuţi în acţiunile lor, atât cât pot fi, nici că toţi se lasă în voia oricărei forme de păcat, nici că o persoană nu poate aprecia sau face fapte bune; ci înseamnă că denaturarea, corupţia păcatului se extinde asupra tuturor oamenilor şi asupra tuturor părţilor din oameni, astfel încât nu este nimic în omul firesc, care să-i poată da vreun merit înaintea lui Dumnezeu.”  Ryrie

    3. Următoarele AU DEVENIT corupte

    a. Intelectul omului  (II Cor 4:4; Rom 1:28)
    b. Conştiinţa omului (I Tim 4:2)
    c. Voinţa omului  (Rom 1:28)
    d. Inima omului (Efes 4:18)
    e. Întreaga fiinţă a omului (Rom 1:18-3:20)

    B. Rezultatul firii păcătoase
    1. Depravarea

    2. Moarte spirituală  (Efes 2:1-3; Efes 4:18,19). Aceasta poate fi corectată de naşterea din nou, care duce la o viaţă nouă.

    C. Transmiterea firii păcătoase
    Este trecută mai departe imediat, prin părinţii noştri

    D. Îndreptarea firii păcătoase
    1. Răscumpărarea

    2. Darul Duhului Sfânt  – Firea noastră veche este moartă  (Rom 6). „Câştigăm biruinţa  asupra firii vechi prin puterea Duhului Sfânt.”  Ryrie

    ”Nu se spune niciodată că este îndepărtată sau eradicată din viaţa aceasta, dar pentru un creştin există puterea copleşitoare furnizată de Duhul Sfânt, care sălăşuieşte în el” (Rom 8:4; Gal 5:16,17).” Chafer

    VII  PĂCATUL ATRIBUIT

  2. Înseamnă: a pune în socoteala cuivaB. Fapt: Toţi am păcătuit în Adam (Rom 5:12).

    C. Pedeapsa: Avem o natură păcătoasă şi murim  (Rom 5:12-14).

    D. Remediul: Atribuirea îndreptăţirii  (Rom 5:17).

    Trei atribuiri sunt prezentate în Biblie:

    1. Păcatul lui Adam este atribuit posterităţii sale  (Rom 5:12-14)
    2. Păcatul omului este atribuit lui Hristos  (II Cor 5:21)
    3. Îndreptăţirea lui Dumnezeu este atribuită celor care cred  (II Cor 5:21)

    VIII PĂCATUL CREŞTINULUI

  3. Introducere: Standardul lui Dumnezeu este perfecţiunea. Dar sfinţenia deplină nu poate fi atinsă în viaţa aceasta  (I Ioan 1:7-10)B. Duşmanii creştinului
    1. Lumea (I Ioan 2:15-17)
    2. Diavolul (falsificator) (Efes 6:10-18)
    3. Carnea/firea veche (Gal 5:16-21)

    C. Măsuri preventive împotriva păcatului, în viaţa creştină
    1. Cuvântul (Ps 119:11)
    2. Intervenţia constantă a lui Hristos  (Ioan17:15 Evr 7:25)
    3. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului

    a. Învăţător  (Ioan16:13)
    b. Intervine în viaţa de rugăciune  (Rom 8:26-27)
    c. Călăuză în slujire (I Cor 12:7)
    d. Ajutor (Ioan14:26 & 15:26)

    D. Pedepsele legate de păcatul credinciosului
    1. Întristează Duhul Sfânt  (Efes 4:30)
    2. Pierderea bucuriei/păcii (Gal 5:22)
    3. Face creştinul o piatră de poticnire  (I Ioan 2:10)
    4. Pierderea încrederii în rugăciune  (I Ioan 3:19-22)
    5. Ruşinare la venirea Domnului (I Ioan 2:28)
    6. Pierderea părtăşiei cu Dumnezeu şi cu credincioşii  (I Ioan 1:6)
    7. Primeşte pedeapsă de la Dumnezeu pentru persistarea în păcat  (Evr 12:6)
    8. Disciplinarea de către biserică pentru anumite păcate în care persistă  (I Cor 5:4-
    9. Poate primi moartea fizică (I Cor 11:30)

    E. Remediul păcatului creştinului
    Mărturisirea (I Ioan 1:9). Înseamnă: să spui acelaşi lucru

    EXAMINAREA VIEŢII DUPĂ EXPERIENŢELE MORŢII

Woody Allen A exprimat sentimentele multora când a spus, „Cui îi pasă de obţinerea nemuririi prin realizări? Mă interesează să obţin imortalitatea prin a nu muri.” Omenirea s-a temut întotdeauna de moarte (Evr 2:15), şi pe drept. Moartea este unul din marii motivatori pentru luarea în considerare a necesităţii relaţiei cu Dumnezeu. Oricum, în ultimii ani o nouă speranţă a apărut pentru cei care doresc cerul fără bătaia de cap a unui angajament faţă de Hristos.

În anii 1970, cartea lui Raymond Moody, Viaţa după viaţă, a avut un impact imens prin numeroase şi demne de crezare povestiri despre oameni care s-au întors dintre cei morţi. Cei ce s-au reîntors la viaţă au povestit adesea experienţe similare. O experienţă complexă include mişcarea printr-un tunel lung, întunecos (după ce persoana a fost declarată moartă), privirea eforturilor de resuscitare din afara trupului, întâmpinarea de către rude şi prieteni care muriseră mai demult, întâlnirea cu o fiinţă de lumină, care evaluează viaţa, iar apoi iartă, apoi li se cerea să se întoarcă la această viaţă şi, în toate cazurile, reîntoarcerea la această viaţă.

Mulţi creştini au sărit în vagonul „Viaţa după viaţă”, gândind că aceste experienţe adăugau multă informaţie despre viaţa după moarte, pe care Biblia le neglijase. Majoritatea creştinilor şi-au liniştit entuziasmul puţin, când o analiză mai atentă a acestor evenimente a dovedit că ele contraziceau Scripturile. De exemplu, Moody a spus, „În toate cercetările mele nu am auzit o singură referire la un cer sau un iad, care să semene cu imaginea uzuală, la care suntem expuşi în această societate. Într-adevăr, multe persoane s-au tensionat la cât de diferite au fost experienţele lor, faţă de ceea ce fuseseră conduşi să experimenteze în pregătirea lor religioasă… În majoritatea cazurilor, modelul de pedeapsă al vieţii de după moarte este abandonat şi încălcat, chiar de mulţi din cei care erau obişnuiţi să gândească în aceşti termeni. Au văzut că, spre mirarea lor, când chiar şi cele mai aparent groaznice păcate ale lor erau arătate înaintea fiinţei de lumină, aceasta nu răspundea cu mânie sau supărare, ci mai degrabă cu înţelegere şi chiar cu umor.” Cu alte cuvinte, unul din abilele trucuri era să îndepărteze teama omului faţă de judecată, contrar a ceea ce se spune la Evrei 9:27. De exemplu, Dr. George Ritchie, psihiatru şi prezbiterian, care a avut o experienţă în afara trupului, a relatat că i s-au schimbat vederile convenţionale asupra cerului şi iadului: „nu am văzut focul iadului, nici capete rostogolindu-se pe străzi. Ştiu, dincolo de îndoială, că Hristos pe care l-am văzut va accepta pe toată lumea, bună sau rea, chiar şi pe cei care nu au crezut în El.” O latură interesantă la toate acestea este amprenta culturală pe care aceste experienţe au avut-o. Majoritatea americanilor au văzut că figurile religioase şi religia determinau identitatea persoanei: nici  un creştin nu a văzut o divinitate Hindu şi nici un Hindu nu L-a văzut pe Isus.

CUPRINS DE LUMINĂ

Acum, după 20 de ani, o nouă carte ce tratează acelaşi gen de experienţe, a luat pe sus Statele Unite. Cartea se numeşte „Cuprins de lumină”, scrisă de Betty Eadie a fost în vârful listei de best-seller în New York, mai mult de un an. Eadie a apărut la 20-20 şi, ca şi cu Raymond Moody, cu ani în urmă, mulţi din comunitatea creştină au fost influenţaţi de experienţa ei. Trebuie să ne amintim că mulţi au pretins că s-au întors dintre morţi în ultimii 20 de ani, dar în majoritatea cazurilor, li s-a dat puţină atenţie acestor oameni. Din unele motive, „Cuprins de lumină” a câştigat atenţia publicului din nou.

Experienţa doamnei Eadie este similară cu cele relatate în cartea lui Moody. Şi ea vorbeşte de acelaşi Salvator de lumină, care nu judecă pe nimeni, „A fost cea mai necondiţionată dragoste pe care am simţit-o vreodată, şi văzându-i braţele deschise să mă primească, am mers la el şi am primit îmbrăţişarea lui completă şi am spus din nou şi din nou: sunt acasă, sunt acasă” (p41). În timp ce Eadie admite că Isus este singura uşă prin care cineva poate ajunge vreodată în cer,  ne asigură că toţi ne vom preda lui în final şi ne vom muta în prezenţa lui. Unii, mai ales ateii şi marii păcătoşi vor petrece mult timp într-o substanţă, masă neagră de dragoste şi căldură, până când îl vor recunoaşte, dar toţi, „în final vor învăţa să meargă mai departe şi să accepte căldura şi siguranţa lui Dumnezeu.”  (p84,85).

Cu privire la această eroare a universalismului, Scripturile au mult de spus:

Mat 25:41; Apoc 20:14,15 – Cei ce L-au respins pe Hristos îşi vor petrece veşnicia în Iazul de foc.

Evr 9:27 – Judecata ne aşteaptă după moarte. Pentru cei nemântuiţi, acea judecată va avea drept rezultat cea de a doua moarte (Apoc 20:14,15). Pentru credincios, va avea ca rezultat răsplata câştigată sau pierdută. (I Cor 3:11-15).

Luca 16:19-31 – Viaţa noastră pe pământ determină destinul nostru veşnic.
Ioan 14:6; Fapte 4:12 – Viaţa veşnică poate fi găsită numai în Isus Hristos. Deci, nu toate religiile duc în acelaşi loc. Eadie pretinde că „Toate religiile de pe pământ sunt necesare pentru că sunt oameni care au nevoie de acele învăţăturii” (p45).

Mat 7:13,14

ALTE ERORI DOCTRINARE:

Cartea lui Eadie merge dincolo de învăţăturile anterioare ale lui Moody şi ale celorlalţi şi instruieşte asupra unei agende mai apropiate de New Age . În mai multe zone importante putem vedea influenţa New Age, pe care ea pretinde că a experimentat-o:

Existenţa veşnică a spiritului omenesc 

În cartea ei, Eadie afirmă că spiritul nostru omenesc a existat dintotdeauna (p31). Am fost cu Dumnezeu la creaţie, am fost întotdeauna în prezenţa Lui (p44). Unele spirite au ales însă să meargă pe pământ, pentru a împlini o misiune (pp47-49), sau pentru a învăţa lecţii care să-i ajute să se maturizeze. Când venim pe pământ, venim ca prieteni sau familie a acelor spirite faţă de care am fost apropiaţi în cer (p92). Spiritele din cer pot influenţa treburile oamenilor de pe pământ (p92). La moarte, trupul putrezeşte, dar spiritul se întoarce în cer. Dacă aceasta este adevărat, a-L primi pe Hristos ca Salvator nu este o problemă, pentru că toate spiritele omeneşti sunt într-o misiune temporară pe pământ.

O imagine falsă despre Isus Hristos 

Nu numai că El nu este privit ca un Judecător, ci imaginea bunicului care acceptă totul, dar este un Dumnezeu total separat, „Am înţeles, spre surprinderea mea, că Isus este o fiinţă separată de Dumnezeu, cu propriul Său scop divin”  (p47). „Am înţeles că El era Fiul lui Dumnezeu, deşi El Însuşi era un Dumnezeu” (p44).

Legătura între lumea spiritelor şi lumea omenească

Câteva exemple: Spiritele adesea îi inspiră pe oameni, pentru că există o legătură dinamică între lumea noastră şi a lor  (p48). Există energii pozitive şi negative în univers, care pot fi controlate de gândurile şi cuvintele noastre (p55-58). Aceasta include puterea asupra bolii prin spirit şi minte (p62) – Totuşi verbalizarea este necesară pentru vindecare  (p64-65). Este o unitate între noi şi lumea plantelor, ca şi cu Dumnezeu, „L-am simţit pe Dumnezeu în plantă, în mine, dragostea Sa revărsându-se în noi. Eram toţi una!” (p81).

LEGĂTURA SATANICĂ

Este posibil ca multe din aceste experienţe să aibă o explicaţie fizică, (ex: indusă de droguri sau procesul normal al unui creier care moare) şi totuşi este o asemănare între experienţe, care te face să te gândeşti că se petrece ceva supranatural. Din moment ce experienţele acestor oameni sunt în afara Scripturii, putem fi siguri că nu li s-a permis cu adevărat să arunce o privire în veşnicie. Deci, există posibilitatea ca Satan să fie implicat în multe din aceste episoade. Mulţi cercetători resping această idee pe baza faptului că cei care „vin înapoi” întotdeauna aduc mesajul dragostei şi al iertării, nu al urii şi distrugerii şi concluzionează că Satan nu ar face aceasta. Oricum, sunt ignoranţi în ceea ce priveşte planurile rele ale lui Satan.

II Cor 11:14 ne informează că Satan se poate transforma în înger de lumină. Nu s-ar putea ca acea fiinţă de lumină pe care oamenii pretind că au întâlnit-o la moarte să fie Satan, şi nu Hristos, cum s-a presupus? În Evr 2:14,15 găsim că Hristos a murit pentru a ne elibera de frica de moarte. Ce inteligent ar fi din partea lui să falsifice această lucrare, spunând oamenilor că la moarte nu avem de ce să ne temem, pentru că nu există judecată. Şi totuşi, cei care nu-L au pe Hristos au de ce să se teamă.

Biblia vorbeşte despre două abordări diferite ale morţii. Prima este de a nega gravitatea ei. Aceasta a fost abordarea lui Satan în grădină (Gen 3:1-5). Fără îndoială, el încă mai foloseşte vechile lui farse. Cealaltă abordare este să luăm moartea în serios şi să recunoaştem că ea poate fi învinsă numai prin credinţa în Isus Hristos.

În Isaia 8:19-20 Găsim că Dumnezeu este mânios pe oamenii care consultau ocultişti pentru a afla despre viaţă, în loc să-L întrebe pe El. Ei au informaţiile cele mai corecte şi demne de încredere, în comparaţie cu cele furnizate de vrăjitori, medium-uri şi voci din mormânt. Ei au mărturia scrisă a lui Dumnezeu Însuşi – citeşte-o şi crede-o.

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Gilley.htm

Cât valorează un nume bun? | Pastor Vasile Filat

download - Copie (2)

Bună dimineața,
Biblia spune că un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. (Proverbe 22:1) Ce înseamnă să-ți faci un nume bun, cât valorează acesta și cum să-l menții? Află din mesajul de mai jos.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Publicat pe 30 iul. 2019

”Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.” Proverbe 22:1 Despre lucrarea din penitenciarul de la Rusca – https://www.youtube.com/watch?v=PEJUo… BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #numebun

 

Ambasada SUA la București, declarație de Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane: „SUA se angajează să lucreze cu românii pentru a elimina traficul de ființe umane”

Ambasada SUA la București, declarație de Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane: „SUA se angajează să lucreze cu românii pentru a elimina traficul de ființe umane”Foto: Facebook
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a publicat marți pe pagina de social media și pe pagina web a instituției o declarație prin care marchează data de 30 iulie, Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane. SUA condamnă acest fenomen infracțional, îndemnând toate guvernele lumii să-l combată și angajându-se să lucreze împreună cu autoritățile române pentru eradicarea traficului de ființe umane.
„Ca recunoaștere a Zilei Mondiale împotriva Traficului de Persoane, 30 iulie, Ambasada Statelor Unite ale Americii condamnă traficul de persoane în toate formele sale. SUA se angajează să lucreze cu românii pentru a elimina traficul de ființe umane.
Îndemnăm ferm toate guvernele să combată traficul de persoane prin servicii de protecție cuprinzătoare și concentrate pe victime, prin măsuri de prevenție a infracțiunilor care vizează direct tacticile traficanților și informează mai bine comunitățile și prin acuzarea și condamnarea traficanților, pentru a-i face să răspundă penal pentru faptele lor. Printr-o abordare concentrată a eforturilor noastre colective de luptă împotriva traficului de persoane, putem schimba ceva și o vom face”, se arată în comunicatul emis de Ambasada SUA la București pe data de 30 iulie.
Îndemnul reprezentanței americane de a lupta împotriva traficului de ființe umane survine într-un context delicat, pe fondul dispariției unei minore la Caracal, localitate aflată la circa 20 de kilometri distanță de scutul antirachetă american de la Deveselu, existând suspiciuni că minora ar fi căzut victimă unei rețele de traficanți de carne vie.

Pe 30 iulie este marcată anual, începând din 2014, Ziua mondială împotriva traficului de persoane. Aceasta a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția 68/192, la 18 decembrie 2013, cu scopul de a spori gradul de conștientizare a situației victimelor traficului de ființe umane și de a promova protejarea drepturilor acestora.

 

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Ambasada-SUA-la-Bucuresti-declaratie-de-Ziua-Mondiala-impotriva-Traficului-de-Persoane-„SUA-se-angajeaza-sa-lucreze-cu-romanii-pentru-a-elimina-traficul-de-fiinte-umane-157154

Înapoi sus
B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Viorel - Logos

Har şi Pace

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

onisimbotezatu

onisimbotezatu.wordpress.com

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Curajul credinței

„Sinceritatea este fundamentul vieții spirituale” (Albert Schweitzer)

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

inSYNC

Sincronizați cu dragostea lui Dumnezeu

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Pagina creștină

Simion Ioanăș

The good fight

Lupta pentru libertate

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat asta: