CÂT DE CREŞTIN ESTE MORMONISMUL?

CÂT DE CREŞTIN ESTE MORMONISMUL?

Institutul de Cercetări Religioase

Examinarea unor chestiuni cheie în lumina Bibliei

Seria – Lumina Torţei

CÂT DE CREŞTIN ESTE MORMONISMUL?

Este Mormonismul de origine creştină? Aceasta ar putea fi o întrebare dificilă atât pentru mulţi mormoni cât şi pentru unii creştini. Mormonii vor pretinde că ei includ Biblia printre cele patru cărţi pe care ei le consideră Scripturile mormone, şi că crezul în Isus Hristos este central credinţei lor, după cum indică chiar denumirea lor oficială de,   “Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile” (engl. – “The Church of Jesus Christ of Latter-Day Saints”).

De asemenea, mulţi creştini au avut ocazia să audă Corul Tabernacolului Mormon cântând imnuri creştine sau să fie impresionaţi de susţinerea de către mormoni a unor înalte standarde morale şi a respectului faţă de familie. Nu înseamnă aceasta că mormonii sunt creştini iar Mormonismul este creştin?

Pentru a găsi răspunsul corect la această întrebare este necesar să comparăm cu atenţie doctrinele fundamentale ale religiei mormone cu doctrinele fundamentale ale Creştinismului biblic şi istoric. Pentru a reprezenta poziţia mormonă am apelat la următoarele binecunoscute lucrări doctrinare mormone, dintre care primele trei sunt publicate de către Biserica Sfinţilor Ultimelor Zile, şi anume, “Principii Evanghelice” (Gospel Principles) (1992), “Dobândirea unei căsătorii celeste” (Achieving a Celestial Marriage) (1976) şi “Un studiu al articolelor credinţei” (A Study of The Articles of Faith) (1979) lucrare ce-l are drept autor pe apostolul mormon James E. Talmage, cât şi “Doctrinele Mântuirii” (3 volume), de către cel de-al zecelea preşedinte şi profet Joseph Fielding Smith, apoi, “Doctrina mormonă” (a 2-a ediţie, din 1979) scrisă de către apostolul mormon Bruce R.McConkie, şi “Învăţăturile Profetului Joseph Smith”.

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, există doar un singur Dumnezeu Viu şi Adevărat şi că în afară de El nu mai există altul (Deut.6:4; Isaia 43:10,11; 44:6,8; 45:21,22; 46:9; Marcu 12:29-34).

În contrast, Biserica Mormonă susţine că există mai mulţi dumnezei (Cartea lui Avraam 4:3…), şi că noi, la rândul nostru, putem deveni dumnezei şi dumnezeiţe, într-o împărăţie celestă (“Dobândirea unei căsătorii celeste”, pag.130, “Doctrina Mormonă”, pag.321). De asemenea, mormonii mai învaţă şi că, cei ce ating dumnezeirea vor avea copii spirituali care li se vor ruga şi închina acestora aşa cum ne rugăm şi ne închinăm noi lui Dumnezeu Tatăl (“Principii Evanghelice”, pag.302).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Dumnezeu este un Duh (vezi, Ioan 4:24; 1Tim.6:15,16), că El nu este un om (Numeri 23:19; Osea 11:9; Rom.1:22,23) şi că a existat din totdeauna (din veşnicii) ca Dumnezeu – omnipotent, omniprezent şi omniscient (Psalmul 90:2: 139:7-10; Apoc.19:6; Maleahi 3:6).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Dumnezeu Tatăl a fost odată un om ca şi noi care a progresat ajungând Dumnezeu, având acum un trup de carne şi oase (“Doctrina şi Legămintele” 130:22; “Dumnezeu însuşi a fost odată aşa cum suntem noi acum şi este un om înălţat, ce şade pe tronul din îndepărtatele ceruri!”, din “Învăţăturile Profetului Joseph Smith”, pag.345-347; “Principii Evanghelice”, pag.9; “Articolele Credinţei”, pag.430; “Doctrina Mormonă”, pag.321). Într-adevăr, Biserica Mormonă învaţă că Însuşi Dumnezeu are un Tată şi un străbunic, şi tot aşa până la infinit (“Învăţăturile Profetului Joseph Smith”, pag.373; “Doctrina Mormonă”, pag.577).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Isus este singurul Fiu al lui Dumnezeu, că a existat dintotdeauna ca şi Dumnezeu şi că este etern ca şi Tatăl şi egal cu Acesta (vezi, Ioan 1:1,14; 10:30; Col.2:9). Deşi nu era cu nimic mai prejos decât Dumnezeu, la un moment dat El a lăsat deoparte gloria pe care o împărţea cu Tatăl (vezi, Ioan 17:4,5 şi Filipeni 2:6-11) şi s-a făcut trup pentru mântuirea noastră. Întruparea Lui a avut loc prin conceperea Sa supranaturală de către Duhul Sfânt şi naşterea dintr-o fecioară (vezi, Mat.1:18-23; Luca 1:34,25).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Isus Hristos este fratele nostru mai mare care a ajuns progresiv la dumnezeire după a fost mai întâi procreat ca şi copil spiritual de către Tatăl Ceresc şi o mamă cerească şi apoi, conceput fizic (deci, trupeşte) de către Tatăl Ceresc şi o mamă pământească (“Dobândirea unei căsătorii celeste”, pag.129; “Doctrina Mormonă”, pag.546-547; 742). Doctrina mormonă afirmă că Isus şi Lucifer sunt fraţi (“Principii Evanghelice”, pag.17-18; “Doctrina Mormonă”, pag.192).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Duhul Sfânt este Dumnezeu şi că El este omniprezent (vezi, 1Împăraţi 8:27; Ps.139:7-10; Ieremia 23:34; Fapte 5:3,4).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Sfântul Duh sau Duhul Sfânt este un duh sub forma (înfăţişarea) unui om şi că doar influenţa Lui se poate spune că este prezentă pretutindeni (“Principii Evanghelice”, pag.37; “Doctrinele Mântuirii”, vol.1, pag.38, 49-50).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt nişte dumnezei diferiţi, separaţi, sau nişte fiinţe separate, despărţite, ci doar Persoane distincte ce se află în Dumnezeirea Triunitară. În tot Noul Testament Fiul, Duhul Sfânt cât şi Tatăl sunt identificaţi separaţi ca şi Dumnezeu şi fiecare în parte este arătat acţionând ca şi Dumnezeu (Fiul : Marcu 2:5-12; Ioan 20:28; Filip.2:10,11; Duhul Sfânt : Fapte 5:3,4; 2Cor.3:17,18; 13:14), şi totuşi Biblia ne învaţă că aceştia trei sunt în acelaşi timp un singur Dumnezeu (vezi, punctul 1).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei dumnezei diferiţi (“Învăţăturile Profetului Joseph Smith”, pag.370; “Doctrina Mormonă”, pag.576-577), Fiul şi Sfântul Duh fiind odrasla literară a Tatălui Ceresc şi a unei soţii celeste (“Encyclopedia of Mormonism” de Joseph Fielding McConkie, vol.2, pag.649).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, omul a Căzut în păcat şi că această cădere a fost un mare rău prin care păcatul a pătruns în lume aducând condamnare şi moarte tuturor oamenilor. Astfel noi ne naştem acum având o natură păcătoasă şi vom fi judecaţi pentru păcatele pe care le comitem ca şi indivizi (Ezechiel 18:1-20; Rom.5:12-21).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că păcatul lui Adam a fost “un pas necesar în planul vieţii şi o mare binecuvântare pentru noi toţi” (“Principii Evanghelice”, pag.33, “Cartea lui Mormon” – 2 Nephi 2:25; “Doctrinele Mântuirii”, vol.1, pag.114-115).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, jertfa de ispăşire a lui Hristos este în primul şi-n primul rând, soluţia pentru păcatul omenirii. Luând păcatele personale ale tuturora, din trecut, prezent sau viitor, asupra Lui în trupul Său, pe cruce (vezi, 1Petru 2:24), ca şi Miel fără prihană al lui Dumnezeu, Hristos a satisfăcut pe deplin mânia Divină îndreptată asupra noastră, a tuturora, pentru ca toţi cei ce-l primesc pe El prin credinţă să fie iertaţi şi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu, în El (2Cor.5:21).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că scopul ispăşirii a fost de a obţine, pentru toţi oamenii, învierea şi nemurirea (imortalitatea), indiferent dacă-l primesc prin credinţă pe Hristos, sau nu (“Doctrina Mormonă”, pag.669; “Articole ale Credinţei”, pag.87, 89-91; “Doctrinele Mântuirii”, vol.2, pag.47).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, suntem mântuiţi doar prin har, fără faptele făcute în neprihănirea noastră (vezi, Efeseni 2:8, 9). Legea morală (Cele Zece Porunci) ne-au fost date pentru a ne face conştienţi de absoluta noastră incapacitate de a împlini cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu (vezi, Rom.3:20; 5:20; 7:7-8; Gal.3:19), iar legea ceremonială (a jertfelor) ne-a fost dată pentru a ne arăta venirea în har a Mielului lui Dumnezeu care urma să înlăture păcatul lumii (Ioan 1:29; Evrei 9:11-14; 10:1-14). Noi nu putem face nimic pentru a ne câştiga/dobândi mântuirea şi viaţa veşnică deoarece fără Hristos suntem, din punct de vedere spiritual, “morţi în păcatele noastre” (Efes.2:1,5), iar inima nouă care doreşte să-l asculte pe Dumnezeu este mai degrabă rezultatul mântuirii, decât consecinţa conformării noastre unui standard. (Cu toate acestea este adevărat că fără dovada unei purtări/vieţi schimbate, mărturia de credinţă în Hristos a unei persoane trebuie pusă la îndoială; mântuirea doar prin har şi prin credinţă neînsemnând că omul poate trăi cum îi place – vezi, Rom.6:1 şi versetele următoare).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că viaţa veşnică în prezenţa lui Dumnezeu (din “împărăţia celestă”) trebuie dobândită/câştigată prin respectarea diferitelor legi şi reguli ale Bisericii Sfinţilor din Ultimele Zile. Faptele bune sunt o condiţie a mântuirii (asigură intrarea în “împărăţia celestă” – “Principii Evanghelice”, pag.303-304; “Perla de Mare Preţ”, “Cel de-al Treilea Articol al Credinţei”, “Doctrina Mormonă”, pag.339, 671; “Cartea lui Mormon” – 2 Nephi 25:23).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, Biblia este unicul, finalul şi infailibilul Cuvânt al lui Dumnezeu (vezi, 2Tim.3:16; Evrei 1:1,2; 2Petru 1:21) şi că Acesta va rămânea pentru totdeauna (este veşnic) (1Petru 1:23-25). Conservarea providenţială de către Dumnezeu a textului Bibliei a fost confirmată în mod minunat de descoperirea Sulurilor de la Marea Moartă (pentru documentare şi informaţii suplimentare contactaţi Institutul la adresa de la încheiere).

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că Biblia a fost coruptă, că îi lipsesc multe din “părţile limpezi şi valoroase” şi că nu conţine plinătatea Evangheliei (“Cartea lui Mormon” – 1 Nephi 13:26-29; “Doctrinele Mântuirii”, vol.3, pag.190-191).

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi de-a lungul veacurilor au crezut că, adevărata Biserică a fost întemeiată divin de către Domnul Isus şi că niciodată nu a dispărut şi nu va dispărea de pe Pământ (Mat.16:18; Ioan 17:11; 1Cor.3:11). Creştinii recunosc că au existat vremuri de abatere şi apostazie în Biserică, dar mai cred de asemenea că întotdeauna a existat o rămăşiţă care a păstrat cu stricteţe esenţele biblice.

În contrast, Biserica Mormonă învaţă că a existat o apostazie totală şi completă a Bisericii de la modelul întemeiat de Isus; această stare de apostazie “încă predomină dar cu excepţia acelora care au ajuns la cunoştinţa evangheliei restaurate” a Bisericii Mormone (“Doctrina Mormonă”, pag.44; “Principii Evanghelice”, pag.105-106; “Doctrinele Mântuirii”, vol.3, pag.265-271).

Concluzie: Afirmaţiile de mai sus, evidenţiate prin italice, constituie evanghelia obişnuită ce este crezută de toţi creştinii ortodocşi, din toate secolele, indiferent de denumirea bisericilor lor de apartenenţă. De partea cealaltă, unele religii ce pretind să fie creştine în crezuri şi practică, aşa cum este Mormonismul, acceptă drept Scriptură alte scrieri din afara Bibliei, învaţă doctrine care o contrazic şi susţin crezuri complet străine învăţăturilor lui Isus. Multe din aceste religii au apărut în ultimii 200 de ani (cum ar mai fi, Ştiinţa Creştină, Martorii lui Iehova, Mormonismul, etc.), şi reprezintă cu adevărat apostazia, deci lepădarea de credinţa creştină tradiţională inspirată de Biblie.

            Mormonii susţin alături de creştinii ortodocşi multe din definiţiile biblice importante şi preceptele lor etice. Cu toate acestea, punctele descrise mai sus sunt exemple ale diferenţelor fundamentale şi ireconciliabile dintre Creştinismul biblic şi istoric şi Mormonism. Deşi aceste diferenţe nu ne împiedică să ne purtăm prieteneşte cu mormonii, totuşi nu-i putem considera fraţi şi surori de credinţă în Hristos. Biblia ne avertizează cu tărie privitor la profeţii falşi care vor predica “o altă evanghelie”, vor vesti “un alt Isus” şi vor fi însoţiţi de “un alt duh” (vezi, 2Cor.11:4,13-15; Gal.1:6-9). Biserica Mormonă, după titulatura ei oficială, “Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Ultimele Zile” (LDS – Latter Day-Saints) declară documentul ei fondator, “Cartea lui Mormon”, ca fiind “Un alt testament al lui Isus Hristos”, sau “O nouă revelaţie a lui Isus Hristos” (n.tr.). Noi credem că în realitate este vorba de, “Un testament al unui Alt Isus” şi că Mormonismul nu este creştin de origine.

            S-a mai afirmat că cineva nu poate spune că este mormon şi să nege toate doctrinele fundamentale ale Mormonismului, să nege că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu, că, “Cartea lui Mormon” este inspirată divin şi este adevărată, că Dumnezeu a fost odată un om care a progresat dobândind dumnezeirea prin respectarea tuturor legilor şi preceptelor Bisericii Mormone, şi că aceasta a fost întemeiată de Dumnezeu. Cel ce neagă toate aceste crezuri nu poate fi numit membru al Bisericii Sfinţilor din Ultimele Zile, deci în speţă, un mormon. Nimeni nu se poate numi sincer “mormon”, dacă nu susţine toate doctrinele fundamentale ale Mormonismului. În acelaşi fel, dacă mormonii nu cred nici măcar doctrinele fundamentale susţinute şi crezute de toţi creştinii, cum se pot aştepta ca fie primiţi de creştini ca fraţi în credinţa creştină, sau tovarăşi de credinţă ai acestora?

            Mormonii cred că creştinii urmează doctrine apostate. De ce totuşi doresc atunci să fie consideraţi parte integrantă a comunităţii creştine? Există trei posibilităţi:

• Pentru a le oferi confort şi legitimitate. A le justifica personal opţiunea de credinţă.
• O asemenea pretenţie le este de folos în eforturile lor de recrutare de membrii, oferindu-le legitimitatea de a se angaja în prozelitism.
• Ei se cred că sunt singurii creştini adevăraţi.

            Dacă mormonii cred că ei sunt singurii creştini, atunci nu ar trebui să încerce să se dea drept parte a Bisericii Creştine. În loc, ar trebui să spună deschis lumii că cei ce pretind că sunt creştini ortodocşi, nici nu sunt în realitate creştini, şi că ei, mormonii sunt adevăraţii creştini. Ei învaţă de fapt acest lucru, dar în particular, nu în public.

În acest caz, nouă nu ni se pare decât logic să concluzionăm că pretenţia lor de a fi ceea ce ştiu că nu sunt (adică, parte a ceea ce publicul larg consideră a fi Biserica Creştină), este motivată de toate explicaţiile de mai sus, îndeosebi de a doua, şi anume, pentru se folosi de această titulatură în folosul marilor lor eforturi prozelite.

Copyright 1989, 1990, 1991, 1994; Institute for Religious Research

INSTITUTE FOR RELIGIOUS RESEARCH

1340 MONROE NW

GRAND RAPIDS, MI 49505-4604

U.S.A.

(616) 451 – 4562

 Internet: http://www.irr.org

E-mail: mail@irr.org

 Ţelul nostru în publicarea seriei de broşuri numite “Seria Lumina Torţei” este întotdeauna de “a spune adevărul în dragoste” (Efes.4:15), şi de încuraja credinţa în Isus Hristos şi în afirmaţiile Sale exclusive de Mântuitor şi Domn, aşa cum ne sunt făcute cunoscute de Biblie – Cuvântul final şi infailibil al lui Dumnezeu.

     Ne-ar face plăcere să vă răspundem oricăror întrebări pe care le aveţi despre Isus Hristos sau despre Creştinismul biblic. Vă rugăm să ne contactaţi la adresa de mai sus.

Responsabilitatea pentru traducerea acestui material revine lui Teodor Macavei. Pentru orice informaţii privitoare la invazia cultică a României vă rog să mă contactaţi la,

CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI

STR.RADU ŞAPCĂ 2B

PETROŞANI, 2675, HD

ROMÂNIA

Dacă doriţi să fiţi echipaţi cu mai multe materiale şi să fiţi informaţi privitor la lupta spirituală de cucerire a sufletului românesc de către diversele religii şi mişcări cultice ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării noastre, sau în afară, vă rog să ne contactaţi la adresa de mai sus.

https://www.rcrwebsite.com/lds.htm

 

 

PANTEISM

PANTEISM

 

Întrebare: Ce este panteismul?

Răspuns: Panteismul este concepţia că Dumnezeu e toţi şi totul şi că toţi şi totul este Dumnezeu. Panteismul e similar cu politeismul (credinţa în mulţi dumnezei), dar trece dincolo de politeism şi învaţă că totul e Dumnezeu. Un copac este Dumnezeu, un animal este Dumnezeu, cerul este Dumnezeu, soarele este Dumnezeu, tu eşti Dumnezeu etc. Panteismul este ideea preconcepută din spatele multor culte şi religii false (de exemplu hinduismul şi budismul într-o măsură, feluritele culte ale unităţii şi unificării şi cei care se închină la „Mama Natură”).

Învaţă Biblia panteismul? Nu, nici vorbă! Ceea ce mulţi oameni confundă cu panteismul este doctrina omniprezenţei lui Dumnezeu. Psalmul 139.7-8 declară: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo.” Omniprezenţa lui Dumnezeu înseamnă că El este prezent pretutindeni. Nu există niciun loc în Univers în care Dumnezeu să nu fie prezent. Dar acesta nu este acelaşi lucru cu panteismul. Dumnezeu este pretutindeni, dar El nu este totul. Da, Dumnezeu este „prezent” într-un copac şi în interiorul unei persoane, dar aceasta nu face din acel copac sau din acea persoană Dumnezeu. Panteismul nu este deloc o credinţă biblică.

Cele mai clare dovezi biblice împotriva panteismului sunt nenumăratele porunci împotriva idolatriei. Biblia interzice închinarea la idoli, îngeri, corpuri cereşti, elemente din natură etc. Dacă panteismul ar fi adevărat, închinarea la o piatră sau la un animal ar avea tot atâta validitate cât închinarea la Dumnezeu, ca fiinţă invizibilă şi spirituală. Condamnarea clară şi consecventă din partea Bibliei a idolatriei este un argument conclusiv împotriva panteismului.

https://www.gotquestions.org/Romana/panteismul.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/panteism/

Întâmplările pelerinului în călătoria sa de John Bunyan / Partea întâia Capitolul 7 Palatul plin de frumuseţe

Lectură Creştină

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor cititorilor noştri, lansăm din luna aprilie 2006 a acestei Publicaţii, această pagină specială de lectură creştină unde vom prezenta o carte în serial. Pentru început vă propunem lecturarea cărţii „Întâmplările pelerinului în călătoria sa” povestită de John Bunyan (1628-1688), o carte tradusă în peste o sută douăzeci de limbi şi apreciată ca o carte de căpătâi, alături de Biblie. Suntem convinşi că lectura acestei cărţi va constitui pentru fiecare cititor o adevărată binecuvântare, un prilej de întărire şi devotament creştin – aşa cum a fost pentru milioane de cititori din lumea întreagă.

Întâmplările pelerinului în călătoria sa  de John Bunyan

Partea întâia Capitolul 7 Palatul plin de frumuseţe

 În visul meu l-am văzut pe Creştin grăbindu-se spre palat, cu gândul să ceară acolo găzduire. Nu merse mult şi când era ca la vre-o două sute de paşi de odăiţa portarului, ajunse pe un drum foarte îngust; se uită cu băgare de seamă şi văzu doi lei stând în drum. Acuma înţeleg, se gândi el, primejdia care a întors din drum pe Bănuitor şi Fricos! Leii erau însă înlănţuiţi, dar el nu vedea lanţurile. Îl apucă frica şi se gândea dacă nu-i mai bine să se întoarcă şi el înapoi după ceilalţi, căci nu vedea scăpare. Dar portarul care se chema Veghetorul, băgă de seamă din odăiţa lui şi-i strigă: Aşa de neputincios eşti? Nu te teme de lei, că sunt în lanţuri; sunt puşi aici ca să încerce credinţa celor ce vin. Ţine drept prin mijlocul cărării şi nu ţi se va întâmpla nimic.

L-am văzut apoi mergând înainte tremurând de frica leilor; îi auzi răcnind, dar nu-i făcură nimic. Era foarte bucuros şi merse până înaintea uşii unde era portarul, căruia îi spuse: Domnule, ce fel de casă este aceasta? N-aş putea să trag aici peste noapte? Portarul îi răspunse: Casa a fost clădită de Stăpânul dealului pentru odihna şi adăpostirea pelerinilor. Portarul l-a mai întrebat de unde vine şi încotro merge.

– Creştinul. Vin din Cetatea Pierzării şi merg la Muntele Sionului; dar pentru că a asfinţit soarele, aş vrea, dacă s-ar putea, să rămân aici peste noapte.

– Portarul. Cum te numeşti?

– Creştinul. Numele meu este acum Creştinul, dar mai înainte mă chema Fără-Har. Sunt din neamul lui Iafet, pe care Dumnezeu vrea să-l înduplece să locuiască în corturile lui Sem.[1]

– Portarul. Cum se face că vii aşa de târziu? A apus soarele.

– Creştinul. Aş fi ajuns mai devreme aici, dar păcătosul de mine, am adormit la umbrarul de pe deal. Şi tot aş fi ajuns mai devreme, dacă pe când dormeam n-aş fi pierdut sulul şi m-am urcat până în vârful dealului fără el; am fost nevoit să mă întorc unde dormisem, l-am găsit şi iată-mă acum aici.

Portarul. Foarte bine. Voi chema pe una din fecioarele palatului, căreia, dacă-i vei plăcea la vorbă, te va duce la ceilalţi dinăuntru, după rânduiala casei. Portarul sună clopotul şi veni o fecioară frumoasă, care se numea Priceperea; ea întrebă ce este.

– Portarul răspunse: Omul acesta este în călătorie; vine din Cetatea pierzării şi merge spre Muntele Sionului, dar pentru că-i obosit şi l-a apucat noaptea, m-a întrebat dacă n-ar putea să rămână aici peste noapte. I-am spus că am să te chem şi după ce ai să stai de vorbă cu el, vei face cum ţi se va părea mai nimerit, potrivit cu rânduielile casei.

Atunci ea l-a întrebat de unde este şi încotro se duce. L-a mai întrebat ce l-a făcut să pornească în călătorie şi el i-a spus tot. La urmă l-a întrebat cum îl cheamă. El spuse: Creştinul, şi mai adăugă: doresc cu atât mai mult să rămân aici peste noapte pentru că, după cum văd, casa aceasta a fost clădită de Stăpânul dealului pentru adăpostirea pelerinilor. Ea zâmbi, însă în ochi avea lacrimi. După un timp, ea spuse: Am să mai chem pe cineva din casă; alergă la uşă şi chemă pe Prevedere, pe Evlavie şi pe Dragoste, care, după ce au mai stat un pic de vorbă cu el, l-au dus în mijlocul familiei. Mulţi din ai casei îl întâmpinară în prag spunându-i: Intră, tu care eşti binecuvântat de Domnul! Casa noastră a fost clădită de Stăpânul dealului tocmai pentru primirea unor călători ca tine. Creştinul se plecă înaintea lor şi intră în casă. Îi dădură ceva să bea şi se învioră ca până la cină să mai stea de vorbă. Evlavie Prevedere şi Dragoste începură astfel:

– Evlavie. Acum, iubite Creştin, fiindcă în dragostea noastră te-am primit în casă, hai să vorbim despre tot ce ţi sa întâmplat în călătoria ta, pentru ca în felul acesta, dacă se poate să devenim cu toţii mai buni.

– Creştinul. Cu toată inima, şi mă bucur că vă vad atât de binevoitoare cu mine.

– Evlavie. Mai întâi, ce tea făcut să te hotărăşti pentru viaţa de pelerin.

– Creştinul. Am fost silit să-mi părăsesc ţara pentru că mă aştepta pieirea dacă rămâneam unde mă aflam.

– Evlavie. Dar cum se face că ai nimerit tocmai aici?

– Creştinul. Aşa a fost voia lui Dumnezeu. Pe când tremuram de frica pieirii şi nu ştiam încotro s-o apuc, spre fericirea mea, a venit la mine un om numit Evanghelistul şi m-a îndreptat spre Poarta Strâmtă, pe care nu aş fi nimerit-o niciodată altfel; şi aşa m-a pus pe drumul care m-a adus drept aici.

– Evlavie. Dar pe la casa Tălmăcitorului n-ai trecut?

– Creştinul. Ba da, şi am văzut acolo unele lucruri pe care am să le ţin minte cît voi trăi. Mai ales trei din ele: cum Hristos, în ciuda Satanei, întreţine în inimi lucrarea harului Său; cum a păcătuit un om până acolo că sa lipsit de orice îndurare a lui Dumnezeu, precum şi visul unuia care credea că a şi venit judecata de apoi.

– Evlavie. Cum asta, l-ai auzit povestindu-şi visul?

– Creştinul. Da, şi era înspăimântător; mă durea inima când povestea, totuşi nu-mi pare rău că l-am auzit.

– Evlavie. Cum asta, l-ai auzit povestindu-şi visul?

– Creştinul. El m-a mai dus să văd un palat măreţ şi pe oamenii care-l locuiau, îmbrăcaţi în aur; am mai văzut acolo cum un bărbat viteaz şi-a făcut drum cu sabia prim mijlocul oamenilor înarmaţi care stăteau în uşă ca să-l oprească să între – cum a fost poftit înăuntru, să dobândească slava veşnică; toate acestea mi-au atins inimă. Aş fi rămas un an întreg în casa bunului Tălmăcitor, dacă nu ar fi trebuit să merg mai departe

– Evlavie. Şi ce-ai mai văzut pe drum?

– Creştinul. Mai întrebi? Mai departe am văzut un om care era răstignit sângerând pe o cruce de lemn. Şi doar cât am privit la El şi povara mi-a căzut din spinare. Îmi părea ciudat, căci până atunci nu mai văzusem aşa ceva. Cum stăteam aşa şi mă uitam, au venit la mine trei fiinţe strălucitoare. Una din ele mi-a adeverit că păcatele îmi sunt iertate; a doua m-a dezbrăcat de hainele mele zdrenţăroase şi mi-a dat această haină înflorată; a treia mi-a făcut semnul care se vede pe frunte şi mi-a dat acest sul de pergament.

– Evlavie. Dar ai mai văzut şi alte lucruri nu-i aşa?

– Creştinul. Cele pe care le-am înşirat până acum sunt cele bune; dar am mai văzut şi altele. De pildă, am văzut pe cei trei oameni: Gogomanul, Leneşul şi Îngâmfatul, dormind lângă drum cu lanţuri de picioare. Dar credeţi că am putut să-i trezesc? Am mai văzut pe Tipicarul şi pe Făţarnic, cum au sărit zidul, ca să meargă după cum spuneau ei, spre Muntele Sionului. Dar au pierit repede, cum de altfel le şi spusesem, dar ei n-au vrut să mă asculte. Mai greu decât toate mi-a fost însă la urcatul acestui deal şi tot aşa de greu mi-a fost să trec pe lângă lei. Şi, în adevăr dacă nu ar fi fost acel Portar, nu ştiu dacă în cele din urmă nu m-aş fi întors înapoi. Acum însă mulţumesc lui Dumnezeu că mă aflu aici şi vă mulţumesc şi vouă că m-aţi primit.

Pe urmă Prevedere a găsit cu cale să-i mai pună câteva întrebări.

– Prevedere. Te mai gândeşti câteodată la ţara de unde vii?

– Creştinul. Da, însă cu multă ruşine şi scârbă. În adevăr, aş fi avut prilej să mă întorc acolo, însă acum doresc o ţară mai bună, adică pe cea cerească.[2]

– Prevedere. Nu mai duci cumva cu tine din apucăturile cu care erai obişnuit înainte?

– Creştinul. Da, însă fără voia mea; în deosebi gândurile ascunse ale firii pământeşti, cu care toţi cei din ţara mea, ca şi mine altădată, se desfată. Dar acum toate acestea mă chinuiesc şi dacă ar fi după mine, nu m-aş mai gândi la ele. Însă când vreau să fac bine, răul stă lipit de mine.[3]

– Prevedere. Nu ţi se pare uneori că ai şi biruit aceste obiceiuri care îţi dau atât de mult de gândit?

– Creştinul. Da, însă rareori se întâmplă acest lucru. Ceasurile acelea sunt ceasuri de fericire.

– Prevedere. Poţi să-ţi aduci aminte prin ce mijloace ţi se par aceste necazuri ca biruite?

– Creştinul. Da, când mă gândesc la ce am văzut la cruce; când mă uit la haina mea înflorată; când citesc pergamentul pe care îl port în sân şi când mă gândesc cu dor la locul spre care merg

– Prevedere. Ce te face să fii aşa de dornic să mergi la Muntele Sionului?

– Creştinul. Mă mai întrebi? Nădăjduiesc să văd colo viu pe Cel ce atârna neînsufleţit pe cruce; că acolo voi scăpa de toate aceste apucături care sunt în mine şi mă necăjesc fără încetare. Se spune că acolo nu este moarte şi că voi locui împreună cu cel pe care-l iubesc mai mult. Să vă spun drept, iubesc pe Cel ce m-a scăpat de povara mea şi sunt obosit de boala dinăuntrul meu. Tânjesc după veşnicie şi să fiu cu cei care strigă: Sfânt, sfânt, sfânt este Cel veşnic!

Pe urmă Dragoste întrebă pe Creştin: Ai familie? Eşti însurat?

– Creştinul. Am nevastă şi patru copii.

– Dragoste. Şi de ce nu i-ai adus cu tine?

– Creştinul începu să plângă şi răspunse: Vai, cum nu i-aş fi luat cu mine! Dar ei urau din răsputeri călătoria mea.

– Dragoste. Să fi vorbit cu ei, să fi încercat să le arăţi primejdia care-i aşteaptă dacă rămân acolo.

– Creştinul. Aşa am şi făcut şi le-am mai spus tot ce mi-a arătat Dumnezeu cu privire la nimicirea cetăţii noastre, însă le-am părut ca unul care vrea să râdă de ei şi nu m-au crezut.

– Dragoste. Te-ai rugat la Dumnezeu să binecuvânteze sfatul ce le-ai dat?

– Creştinul. Da, şi chiar cu multă dragoste, căci trebuie să ştiţi că îmi erau foarte dragi, nevasta ş sărmanii mei copilaşi.

– Dragoste. Dar le-ai vorbit de întristarea ta, de frica de nimicire, căci după părerea mea, nimicirea cetăţii voastre îţi este destul de vădită?

– Creştinul. De nenumărate ori. Ei puteau să vadă destul de bine frica mea, după înfăţişarea pe care o aveam, din lacrimile mele şi frământarea mea de teama judecăţii care atârna deasupra capetelor noastre; însă toate acestea nu au fost deajuns ca să-i convingă să vie cu mine.

– Dragoste. Dar cum motivau ei că nu vin?

– Creştinul. Ce să spun? Nevastă-mea se temea să nu piardă lumea aceasta, iar copii mei se ţineau de desfătările nesăbuite ale tinereţii. Şi aşa, fie dintr-o pricină, fie din alta, m-au lăsat să plec singur.

– Dragoste. Dar nu cumva printr-o purtare nelalocul ei, ai înăbuşit în tine toate cuvintele cu care căutai să-i îndupleci să vie cu tine?

– Creştinul. Se înţelege că nu mă pot lăuda cu viaţa mea, căci îmi dau seama că am făcut multe greşeli. Ştiu foarte bine că uşor poate să răstoarne cineva prin purtarea sa, dovezile şi sfaturile ce caută să le întipărească altora, spre binele lor. Totuşi pot să spun că m-am ferit cît am putut ca nu cumva printr-o faptă nepotrivită, să le fac nesuferită călătoria mea. Ba încă, din această pricină, chiar îmi spuneau că sunt prea aspru cu mine însumi şi că de dragul lor mă opresc de la lucruri în care ei nu vedeau nici-un rău. Mai mult: pot să spun că dacă ceva din mine le-a dat prilej să se poticnească, a fost tocmai multa mea grijă să nu să nu păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu, sau să fac vre-o nedreptate aproapelui meu.

– Dragoste. Aşa este! Cain a urât pe fratele său pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său drepte; şi dacă nevasta şi copii tăi au găsit un prilej de poticnire în tine din pricina aceasta, atunci ei au fost vinovaţi faţă de tine. Tu însă ţi-ai scăpat sufletul de vina sângelui lor.[4]

L-am văzut în vis stând aşa de vorbă până a fost gata cina şi s-au aşezat să mănânce. Masa era pregătită cu bucate gustoase şi vin bine limpezit, iar toată discuţia la masă a fost despre Stăpânul dealului: Despre ce făcuse El şi de ce clădise casa aceea. Din ce spuneau, am înţeles că El fusese un mare viteaz care s-a luptat cu cel ce avea stăpânirea morţii şi l-a biruit,[5] dar nu fără mare primejdie pentru Sine, lucru care m-a făcut să-l iubesc şi mai mult. – Căci, după cum am auzit vorbindu-se – spuse Creştinul, el a putut să facă aşa doar dându-şi sângele Său. Însă ceea ce pune o cunună slăvită de har peste tot ce făcuse El, era faptul că făcuse totul din dragoste curată faţă de ţara aceasta. Câţiva din ai casei mai spuneau ca îl văzuseră şi vorbiseră cu El după ce murise pe cruce. Ei adevereau că au auzit din gura Sa că El iubeşte foarte mult pe sărmanii pelerini, ca nimeni altul. Au dat şi o pildă despre cele ce spuneau, şi anume că El se dezbrăcase de slava Sa ca să poată veni în ajutorul celor sărmani. Ei l-au mai auzit zicând că nu vrea să locuiască singur pe Muntele Sionului. Afară de aceasta, ei mai spuseră că pe mulţi pelerini i-a făcut principi, cu toate că din naştere erau nişte cerşetori scoşi din gunoi.[5]

Aşa au vorbit până noapte târziu. Pe urmă, după ce s-au încredinţat în paza Stăpânului lor, se duseră să se odihnească. Pe călător l-au dus într-o odaie mare de sus, a cărei fereastră dădea spre răsărit. Odaia se numea Pace. Acolo dormi până se crăpă de ziuă, iar când se trezi începu să cânte.

Dimineaţa i-au spus călătorului să nu plece până nu-i vor arăta lucrurile minunate de acolo. L-au dus mai întâi în odaia unde ţineau cărţile ca să-i arate însemnări foarte vechi în care, după cum îmi amintesc în vis, era trecută spiţa neamului Stăpânului acelui deal: precum că El este Fiul Celui Bătrân în zile şi obârşia Sa este din veşnicie. Tot aici erau însemnate mai amănunţit faptele Sale şi numele multor inşi pe care îi luase în slujba Sa, cum i-a mutat apoi pe aceştia în nişte locuinţe care nu pot fi nimicite nici de mulţămea zilelor, nici de slăbiciune firii trecătoare.

I-au mai citit Creştinului câteva din faptele pe care le făcuseră unii din slujitorii Săi: au cucerit împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat împliniri de făgăduinţe, au potolit leii, au stins puterea focului, au scăpat de sabie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.[6]

Pe urmă, au mai citit din alte însemnări ale casei, în care era arătat că domnul lor era gata să primească pe oricine şi să-i dea har, cu toate că altădată omul ar fi făcut mare ocară fiinţei şi faptelor Sale. Tot aici se aflau istorisiri despre alte lucruri însemnate, precum şi prorociri de lucruri care se vor împlini negreşit, spre spaima duşmanilor, cît şi spre mângâierea pelerinilor.

A doua zi îi arătă tot felul de arme: săbii, paveze, coifuri, platoşe, rugăciuni stăruitoare şi încălţăminte – erau atâtea arme că se putea înarma cu ele în slujba Domnului tot atâţia oameni câte stele pe cer.

I-au mai arătat şi câteva din uneltele cu care unii din slujitorii Săi făcuseră lucruri minunate. I-au arătat toiagul lui Moise, ciocanul şi ţepuşa cu care a omorât Iael pe Sisera; ulcioarele, trâmbiţele şi flăcările cu care Ghedeon a pus pe fugă oştirile lui Madian; lancea cu care a ucis Şamgar şase sute de oameni; praştia şi piatra cu care David a ucis pe Goliat din Gat, precum şi sabia cu care va omorî Domnul pe Omul păcatului în ziua în care el se va năpusti asupra prăzii sale. I-au mai arătat încă multe alte lucruri minunate, de care Creştinul s-a bucurat nespus.

Creştinul s-a sculat să plece, dar l-au rugat să mai rămână până a doua zi. Şi atunci – spuseră cele trei însoţitoare – dacă va fi cerul senin, îţi vom arăta Munţii Plăcuţi, care te vor mângâia mult, pentru că ei se află şi mai aproape de limanul dorit. El se învoi şi rămase. Când se făcu ziuă, se duseră pe acoperişul casei şi-i spuse să privească spre miază zi.[7] Creştinul văzu în depărtare un ţinut muntos foarte frumos, împodobit cu păduri, viţă de vie şi alte roade, flori, izvoare şi fântâni nespus de frumoase. El întrebă cum se numeşte acea ţară; îi spuseră că e ţara lui Emanuel şi este pentru folosinţa tuturor pelerinilor. Iar când vei ajunge acolo – îi spuseră, vei putea să vezi până la poarta Cetăţii Cereşti pe care ţi-o vor arăta păstorii care trăiesc în munţi.

Creştinul se pregăti de plecare şi gazdele au fost de acord. Dar mai întâi, spuseră ei, să ne reîntoarcem la sala de arme. Acolo l-au înarmat din cap până-n picioare, pentru cazul când ar fi atacat pe drum.

Note de subsol:

[1] Geneza 9.27;

[2] Romani 7.21;

[3] 1 Ioan 3.12; Ezechiel 3.19;

[4] Evrei 2. 14-15;

[5] 1 Samuel 2.8;

[6] Evrei 11.33-4;

[7] Isaia 33.16-17.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/lectura_crestina_oct06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / ANTROPOLOGIE: DOCTRINA OMULUI – Gary E. Gilley,

ANTROPOLOGIE: DOCTRINA OMULUI Gary E. Gilley, Pastor-învăţător, Southern View Chapel,

ORIGINEA OMULUI ŞI A UNIVERSULUI

Diferite opinii asupra originii omului:

Porunca creaţiei:
Creaţia din materie ce nu exista ( Evr 11:3)
2. Evoluţia naturală (ateistă)

Totul poate fi explicat prin procese naturale.

3. Evoluţia teistă:

Dumnezeu implicat în ideea de creaţie, dar numai la început.

4. Creaţia progresivă: (acceptată de unii neo-evanghelici)
Dumnezeu implicat la început, retrăgându-Se apoi. Între timp, El lasă lucrurile să decurgă în mod natural. (Bernard Ramm).

5. Recent – Teoria Edenului:
Adam şi Eva au fost o insulă a creaţiei într-o mare a evoluţiei.

B. Dovezi ale revelaţiei pentru porunca creaţiei:

18. Biblia este unica sursă de revelaţie, deoarece nimeni altcineva în afară de Dumnezeu nu a fost acolo.2. Povestea creaţiei este prezentată ca fapt istoric, nu ca mit adevărat. Cel puţin de 17 ori în Geneza 1 se spune că Dumnezeu este Creator. (Ex 20:9-11; Ps 8; 104; Mat 19:4-6; Evr 11:3)

    3. Dovezi în Noul Testament ale creaţiei din nimic:

19.  Evrei 11:3
    b. Ioan 1:3 – începutul absolut al tuturor lucrurilor create
    c. Coloseni 1:16,17 – o creaţie ce există prin puterea lui DumnezeuC. Interpretarea Genezei1 şi 2
20. Opinia Golului sau teoria reconstituirii
    a. Exponenţi: Scofield, Instituţii biblice
    b. Explicaţie:1) V.1 – fraza de început ce tratează o lume perfectă – creaţia originală.
    2) Între V1 şi V2 se află o perioadă nedefinită de timp – în acest Gol, noi plasăm era geologică.
    3) În această perioadă a căzut Satan, de aceea pământul era gol şi fără formă.
    4) După un timp, Dumnezeu începe să reformeze pământul pentru a-l face locuibil.
21. Apărarea
    1) Se potriveşte cu Ieremia 4:23-26 şi cu Isaia 45:18.
    2) Motivează căderea lui Satan.
    3) Explică erele geologice.d. Obiecţii

    1) “Pământul a devenit” din versiunea King James este “ pământul a fost” în limba ebraică.
    2) Cuvintele “pustiu” şi “gol” nu implică neapărat  o stare ce rezultă dintr-o judecată. Ele înseamnă neformat şi nelocuit.
    3) Geneza 1:31 Nu era nimic rău în acel moment. Deci Satan nu căzuse încă.

    2. Teoria re-creaţiei

    a. Exponenţi: M.F. Unger, Wayne Young, Moffet, Goodspeed
    b. Explicaţie:

    1) Gen 1:1,2 : A nu vorbi de creaţia iniţială, făcută din nimic înseamnă o reînnoire ulterioară a unui pământ plin de judecată, pentru a-l pregăti pentru om.
    2) Gen 1 : Tratează activitatea creatoare a lui Dumnezeu, cu privire la om.
    3) Omul a apărut relativ mai târziu în programul creaţiei lui Dumnezeu.

    c. Apărarea:

    1) Dacă Gen 1:1 arată creaţia iniţială, atunci Gen 1:2 trebuie să fie reînnoirea iniţială sau rezultatul unei judecăţi ce implică un gol.
    2) Nu poţi plasa golul între v1 şi 2, conform textului evreiesc.
    3) Deci, v1 nu arată creaţia iniţială, ci o modelare ulterioară.
    4) Cuvântul evreiesc “a crea” “Barah” este folosi întotdeauna cu privire la o activitate divină. El înseamnă a da formă sau a modela (Gen 1:27).
    5) În evreieşte „Bershith” înseamnă “la început”. Aceasta ar putea fi o propoziţie dependentă sau o creaţie. Dacă este o propoziţie dependentă, înseamnă “la început”. Dacă este o creaţie, înseamnă “când Dumnezeu a început să creeze.”

    d. Obiecţii

    1) A traduce aceasta ca şi creaţie nu este în concordanţă cu vechea tradiţie şi nici forma verbului sau contextul nu cer ca aceasta să fie o creaţie.
    2) Dacă aceasta este o creaţie, atunci doctrina creaţiei iniţiale nu este în Gen 1:1. Deci, pasajul central despre creaţie, în Biblie, nu vorbeşte despre porunca creaţiei.

3) „Cerul şi pământul” V.1 vorbeşte despre întregul univers.
4) Cuvântul evreiesc pentru „ a crea” nu trebuie să însemne neapărat crearea din nimic. Dar este singurul cuvânt evreiesc ce poate fi folosit în legătură cu porunca creaţiei.

3. Opinia creaţiei iniţiale

a. Exponenţi: Ryrie, Barbieri

b. Explicaţie:

1) V.1 este o afirmaţie largă şi cuprinzătoare asupra faptului creaţiei. O propoziţie de început despre creaţie.
2) V.2 descrie pământul, aşa cum a apărut de la Dumnezeu, în momentul în care a fost creat. Nu avea formă şi contur şi era nelocuit, rămânând astfel o perioadă de timp, până la  V.3.
3) V.3 primul pas înregistrat în procesul de modelare.

c. Apărarea:

1) Menţine unitatea Gen 1:1&2
2) Se potriveşte cel mai bine cu gramatica textului ebraic.
3) Interpretează cel mai bine cuvântul ebraic „Barah”.
4) Permite lungi perioade de timp, dacă ai nevoie de ele.

D. Interpretarea cuvântului „zile” din Gen 1 şi 2

1. Diferite interpretăria. Zile de 24 de ore, în mod literal
   b. Teoria Zi/Eră
   c. „Zile” este un procedeu literar. El se găseşte în poezia ebraică.
   d. Un mit babilonian
   e. Cele 6 zile nu sunt zile de creaţie, ci zile de revelaţie (Bernard Ramm).

   2. Opinia zilei de 24 de ore, ad literam

   a. Un cuvânt trebuie luat în mod literal dacă textul nu indică altceva.

2. Cuvântul ebraic pentru zi este „yom”. Este folosit de 1,480 de ori în Vechiul Testament, în diferite moduri. Deci, nu se poate dovedi sensul lui „yom”. Trebuie determinat de context.
   c. Majoritatea lexicoanelor ebraice nu permit ca „yom” să fie tradus ca o perioadă lungă de timp, de obicei fiind vorba de o zi de 24 de ore.
3. Când „yom” este asociat cu un numeral definit, se referă la o zi de 24 de ore.
   e. Dumnezeu porunceşte şi se face imediat.
   f. La cele 6 zile se face referinţă ca „seara şi dimineaţa” – ceea ce este un mod comun în  Pentateuh, cu referire la ziua de 24 de ore.
   g. Argumente ulterioare din Scripturi susţin ideea zilei de 24 de ore. (Exod 20)
   h. Această opinie nu poate da evoluţionistului timp destul pentru susţinerea opiniei sale.
   E. Problemele evoluţiei
4. Definiţia evoluţiei: o schimbare, dezvoltare sau proces. O teorie completă care include ideea originilor. Procesul schimbării, ca rezultat al procesului natural.2. Date din evoluţie

   a. Mutaţii şi selecţii naturale

   1) Explicaţie: o mutaţie este o variaţie bruscă ce determină vlăstarul să fie diferit de părinţi, apoi vine selecţia naturală şi uneori menţine mutaţia. Astfel obţinem o formă nouă.

   2) Critici asupra opiniei:

   a) Acesta este un argument circular. O mutaţie duce la o selecţie naturală, care duce la mutaţie.
   b) Majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare şi tind să slăbească speciile. Mutaţii benefice nu au fost observate niciodată.
   c) Omul de ştiinţă nu poate explica de unde vin genele noi.
   d) Selecţia naturală nu garantează o îmbunătăţire.
   e) Oamenii de ştiinţă nu au observat niciodată mutaţii benefice, producerea de noi gene sau selecţia naturală. Deci, teoria lor se bazează pe credinţă.

   b. Fosilele—Critici

1) Metodele de datare nu sunt de încredere, aşa cum s-a pretins.
2) Dovezi despre fosile nu au produs niciodată forme intermediare ( legături ce lipsesc)
3) Dovezile despre omul primitiv sunt puţin limitate pentru concluziile ce au fost luate.
(Ex: omul piltdown a fost un fals total )

c. Alţi factori

1) Evoluţia se bazează pe credinţă la fel de mult ca şi creaţionismul. Evoluţionistul trebuie să aibă credinţă în caracterul etern al materiei. Ceva a existat dintotdeauna, ori materia ori Dumnezeu.
2) Evoluţionistul crede că mutaţiile + selecţia naturală  + timpul + schimbarea  = existenţa noastră prezentă.

II PARTEA MATERIALĂ DIN OM

1. Crearea şi structura ei1. Gen 2:7 – omul a fost o acţiune specială a lui Dumnezeu, creat din ţărână şi care se întoarce în ţărână când moare. (Gen 2:19; I Cor 15:48,49; II Cor 4:7)

   2. El este creat după chipului Dumnezeu (Gen 1:27). „Chipul lui Dumnezeu implică faptul că omului i s-a dat stăpânire peste pământ şi capacitatea lui de a acţiona moral. Ambele au fost tulburate de intrarea păcatului, astfel că şi-a pierdut stăpânirea şi şi-a corupt abilităţile morale. Cu toate acestea, omul este unic între creaţiile lui Dumnezeu, deoarece a fost făcut după chipul şi asemănarea Sa” Ryrie

   B. Desemnarea sa

2. Termenii principalia. Trupul: greceşte „Soma” – nu se referă la persoană, ci doar la înveliş (II Cor 12:3)

   b. Carnea: greceşte „Sarx” – are 3 înţelesuri:

1) Egal cu soma – omul material (Gal 2:20)
2) partea imaterială a omului (Rom 7:18)
3) Omul ca întreg (material & imaterial) (Mat 24:22)

2. Termeni adiţionali

a. Trupul păcatului (Rom 6:6) = trup la fel ca b.
b. Trup de moarte (Rom 7:24) – apropiat de trupul fizic
c. Vase de lut (II Cor 4:7)
d. Templul Duhului Sfânt (I Cor 6:19)

C. Descrierea lui

1. Nerăscumpărat (Rom 8:23) – până mai târziu
   2. Vase de lut (II Cor 4:7) – accent pus pe limitele noastre
   3. Poate deveni rezidenţa Duhului Sfânt  (I Cor 6:19,20)
   4. Trebuie ţinut în control (I Cor 9:27)D. Viitorul lui (Ioan 5:28,29)
   1. Prima înviere pentru viaţă (Apoc 20)
   2. A doua înviere pentru moarte (Apoc 20:11-15) –  judecaţi conform cu ceea ce au făcut, după Mileniu. Toţi sunt aruncaţi în Iazul de foc.

   III PARTEA IMATERIALĂ DIN OM

2. Forma iniţială a omului
   1. Cuvinte (Gen 1:26)a. Chipul – o copie
   b. Asemănarea – similar

   2. Sensul cuvintelor

3.  Aceste cuvinte vorbesc despre ţinută sau înfăţişare? Nu!
   b. Care era starea lui Adam, înainte de cădere?

1) Nevinovăţie sau sfinţenie pasivă
2) Avea ceva sfinţenie pentru că putea comunica cu Dumnezeu
3) Era o sfinţenie netestată
4) Deci avea o sfinţenie pământească neconfirmată

c. Sunt aceste două cuvinte la fel?

1) Da, pentru că ambele se referă la feţe diferite ale naturii noastre imateriale.

2) Chipul lui Dumnezeu a fost păstrat deşi a fost afectat sever (I Cor 11:7; Iacov  3:9)

d. Ce trebuie să ne amintim în concluzie

1) Omul, chiar căzut, are încă o asemănare cu creaţia iniţială.
2) Chipul lui Dumnezeu în om este atât de afectat încât numai intervenţia lui Dumnezeu poate învinge stricăciunea.

B. Perpetuarea părţii imateriale din om (teorii):
1. Teoria pre-existenţei:

venită din filozofia grecească

teorie susţinută de biserica Romano Catolică

Dumnezeu a creat toate sufletele când a creat cerul şi pământul.

2. Creaţionismul:

Când este conceput un copil, Dumnezeu creează un suflet pentru acel copil (Berkolf).

a. C. Hodge dă aceste argumente:

1) Este biblic (Numeri 16:22; Evr 12:9)
2) Natura părţii imateriale din om, care deci, trebuie să fi venit de la Dumnezeu.

3) Cum altfel poate fi explicat un Hristos cu o natură fără păcat.

b. Opoziţie: (Shedd) Natura noastră materială vine tot de la Dumnezeu, dar NU a fost creată anterior.

3. Traducianismul (pentru a extrage):

Sufletul merge mai departe prin părinţi

a. Argumente (Shedd)

1) Scriptura: Evr 7:10 – Levi plăteşte zeciuiala lui Melhisedec. Dar de fapt Avraam a făcut-o, deci înainte de a se naşte Levi, natura lui materială şi imaterială existau în coapsele lui Avraam.
2) Fiziologie: Gen 5:3 – Adam a trecut fiului său propria sa natură imaterială şi materială.
3) Explică cel mai bine vina păcatului lui Adam trecută asupra întregii rase umane.
4) Explică universalitatea păcatului.
5) În creaţionism, Dumnezeu este direct sau indirect autorul păcatului.

b. CONCLUZIE: Teoria traducianismului spune că Hristos este excepţia în orice alt aspect al vieţii Sale, atunci de ce nu şi aici.

C. Structura omului
1. Natura dihotomică a omului

1. Omul poate fi împărţit în două părţi esenţiale:

materială şi imaterială.
b. Argumente:

1) Universul are 2 substanţe – materială & imaterială

2) Scriptura

a. Sunt numai 2 substanţe  (Iov 27:3;32:8;33:4;Gen 2:7)
b. Suflet & spirit folosite alternant în Mat 20:28  Mat 27:50 / Evr12:23 Apoc 6:9 / Ioan 12:37  Ioan 13:21

2. Caracteristicile părţii imateriale din om

a. Suflet: folosit în următoarele moduri diferite:

1) Întreaga parte imaterială din om (I Pet 2:11)
2) Întregul om (Rom 13:1; I Tes 5:23)

b. Duh: folosit în 3 moduri diferite:

1) Vântul (Gen 8:1; II Tes 2:8)
2) Întreaga parte imaterială din om (I Cor 5:5)
3) Manifestarea vieţii spirituale  (Mat 5:3; I Cor 2:11)

”Spiritul este menţionat de obicei în Scriptură ca acea parte din om  care este capabilă să Îl contemple pe Dumnezeu, iar sufletul este acea parte din om care este legată de sine şi de diferitele funcţii ale intelectului, simţurilor şi voinţei.”  Chafer

c. Inima – locul unde se află

1) Viaţa intelectuală a omului (Mat 15:19-20)
2) Viaţa emoţională (Ps 37:4; Rom 9:2)
3) Viaţa voliţională (Exodul 7:23, Evrei 4:7)
4) Viaţa spirituală (Rom 10:9-10; Efeseni 3:17)

d. Conştiinţa

1) Conştiinţa omului nemântuit

a) poate fi o călăuză  (Rom 2:15)
b) poate greşi  (Fapte 23:1)

2) Conştiinţa omului mântuit îl poate conduce spre relaţii corecte cu

a) guvernul  (Rom 13:5)
b) angajatorul  (I Pet 2:19)
c) comunitatea  (I Cor 8:7-12)
d) viaţa spirituală (Rom 9:1-3; II Cor 1:12)

e. Mintea

1). Mintea omului nemântuit

a) Rom 1:28 – desfrânată (coruptă)
b) Efes 4:17 – pustie (deşertăciune)  = lipsită de adevăr
c) Tit 1:15 – întinată, coruptă
d) II Cor 4:4 – orbită
e) Efes 4:18 – întunecată
f) Rom 3:11 – nu are capacitatea de a discerne lucrurile spirituale  (I Cor 2:14)

2. Mintea omului mântuit

Folosirea

a) pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu  (Luca 24:25; I Cor 2:15,16)
b) pentru a-L iubi  (Mat 22:37)
c) pentru a înţelege voia Sa  (Efes 5:17)

condiţii esenţiale pentru folosirea minţilor noastre

a) I Pet 1:13 – înconjurată, încinsă cu …(aceasta este o activitate serioasă)
b) II Cor 10:5 – fiecare gând să fie făcut rob
c) Rom 12:2 – înnoită

f. Carnea  – Rom 7 –  căzută, caracter uman nerăscumpărat

3. natura trihotomică a omului  – Evr 4:12 – trup, suflet  & duh

IV CĂDEREA OMULUI  –– Geneza 3 Pasajul central

1. Opinii asupra acestui pasaj
   1. Ortodox: adevăr şi realitate în această explicaţie
   2. Neo-ortodox: adevăr dar nu realitate .
   3. Liberal: nu este nici adevăr, nici realitate.B. Locul perfecţiunii:
   Omul se afla într-un mediu perfect, într-o poziţie specială, cu o soţie perfectă. Deci, păcatul omului nu-şi are originea din mediul lui înconjurător.

   C. Responsabilitatea omului:
   Supunere faţă de voia lui Dumnezeu: era implicat în lucrarea şi păzirea grădinii, dar să nu mănânce din pom.

   D. Natura omului:
   Sfinţenie pământească netestată „Aceasta nu implică mai mult decât că erau nevinovaţi, ceea ce este un termen negativ şi sugerează că încă nu comiseseră păcatul. Sfinţenia, care este atributul fundamental al lui Dumnezeu, este un termen pozitiv şi indică faptul că El este incapabil de păcat.”  Chafer

   E. Şarpele:
   Era o creatură făcută de Dumnezeu, dar folosită de Satan.

   F. Procesul ispitirii: 4 paşi
   1. Eva s-a îndoit de bunătatea lui Dumnezeu din cauza lui Satan (3:1)

   ”Satan încerca în mod evident să o facă pe Eva să creadă că Dumnezeu nu este bun dacă le refuză ceva…în contrast, planul lui Satan le permitea să facă exact ce Dumnezeu nu dădea voie. Aceasta era falsificarea lui Satan.” Ryrie

   2. Satan neagă total adevărul Cuvântului lui Dumnezeu  (3:4).

   3. Eva începe să raţioneze greşeala pe care urma să o facă  (3:6)

   4. Ei păcătuiesc  (3:7).

   G. Rezultatul căderii

2. Şarpele a fost condamnat să se târască  (3:14).2. Satan a fost pus în duşmănie cu sămânţa femeii şi i s-a permis să-I facă lui Hristos o rană dureroasă, dar nu mortală. (3:15). Totuşi, Satan a fost condamnat la o rană mortală.

   3. Eva şi femeile au fost destinate să aibă dureri când dau naştere la copii şi să fie supuse soţilor lor.  (3:16).

   4. Adam şi bărbaţii au fost chemaţi la o muncă neplăcută datorită blestemării pământului  (3:17-19).

   5. Rasa umană a experimentat ruperea relaţiilor cu Dumnezeu sau moartea spirituală, moartea fizică şi excluderea din Eden. Păcatul lui Adam şi al Evei a schimbat cursul istoriei şi vieţii tuturor descendenţilor lor.  (Rom 5:12-21).

   V. PĂCATUL PERSONAL

4. Originea păcatului
   1. În legătură cu Dumnezeu: Dumnezeu nu este autorul responsabil al păcatului(Isaia 45:7;Iacov 1:13), Totuşi Dumnezeu a permis intrarea păcatului.

   2. În legătură cu îngerii: primul care a păcătuit  (Isaia 14; Ezechiel 28)

   3. În legătură cu omul: Păcatul a început pentru om cu Adam (Gen 3:6; I Tim 2:14)

   B. Definiţia păcatului
   1. Definiţii eronate sau incomplete:

   a. Păcatul este o iluzie – nu există cu adevărat; aceasta este opinia ştiinţei creştine

   b. Păcatul este un principiu etern al răului în afara lui Dumnezeu şi independent de El (Zoroaster)

5.  Păcatul este egoism – nu destul de cuprinzător
6.  Definiţia teologică a păcatuluia. „Păcatul este orice lipsă de concordanţă cu caracterul lui Dumnezeu, fie aceasta un fapt, mentalitate sau stare.” ” Chafer

   Păcatul este păcătos pentru că este diferit de ceea ce este Dumnezeu.

   b. „Tot ce nu se conformează cu slava lui Dumnezeu”Ryrie

   I Ioan 3:4 spune că este o nelegiuire orice deviere de la  poruncile lui Dumnezeu. O propoziţie concluzivă se găseşte în I Cor 10:31, unde credincioşilor li se spune să facă totul pentru slava lui Dumnezeu.

   C. Remediul pentru păcatul personal
   1. Iertarea (negativ) Dumnezeu îndepărtează păcatul (Efes 1:7)

   2. Îndreptăţirea (pozitiv) Suntem declaraţi neprihăniţi (Rom 5:1)

   VI NATURA PĂCATULUI

 

1. Sensul:
   1. Capacitatea de a face ceea ce este contrar lui Dumnezeu (Efes 2:3)2. Omul este total decăzut

   Aceasta „nu înseamnă că toţi sunt complet decăzuţi în acţiunile lor, atât cât pot fi, nici că toţi se lasă în voia oricărei forme de păcat, nici că o persoană nu poate aprecia sau face fapte bune; ci înseamnă că denaturarea, corupţia păcatului se extinde asupra tuturor oamenilor şi asupra tuturor părţilor din oameni, astfel încât nu este nimic în omul firesc, care să-i poată da vreun merit înaintea lui Dumnezeu.”  Ryrie

   3. Următoarele AU DEVENIT corupte

   a. Intelectul omului  (II Cor 4:4; Rom 1:28)
   b. Conştiinţa omului (I Tim 4:2)
   c. Voinţa omului  (Rom 1:28)
   d. Inima omului (Efes 4:18)
   e. Întreaga fiinţă a omului (Rom 1:18-3:20)

   B. Rezultatul firii păcătoase
   1. Depravarea

   2. Moarte spirituală  (Efes 2:1-3; Efes 4:18,19). Aceasta poate fi corectată de naşterea din nou, care duce la o viaţă nouă.

   C. Transmiterea firii păcătoase
   Este trecută mai departe imediat, prin părinţii noştri

   D. Îndreptarea firii păcătoase
   1. Răscumpărarea

   2. Darul Duhului Sfânt  – Firea noastră veche este moartă  (Rom 6). „Câştigăm biruinţa  asupra firii vechi prin puterea Duhului Sfânt.”  Ryrie

   ”Nu se spune niciodată că este îndepărtată sau eradicată din viaţa aceasta, dar pentru un creştin există puterea copleşitoare furnizată de Duhul Sfânt, care sălăşuieşte în el” (Rom 8:4; Gal 5:16,17).” Chafer

   VII  PĂCATUL ATRIBUIT

2. Înseamnă: a pune în socoteala cuivaB. Fapt: Toţi am păcătuit în Adam (Rom 5:12).

   C. Pedeapsa: Avem o natură păcătoasă şi murim  (Rom 5:12-14).

   D. Remediul: Atribuirea îndreptăţirii  (Rom 5:17).

   Trei atribuiri sunt prezentate în Biblie:

   1. Păcatul lui Adam este atribuit posterităţii sale  (Rom 5:12-14)
   2. Păcatul omului este atribuit lui Hristos  (II Cor 5:21)
   3. Îndreptăţirea lui Dumnezeu este atribuită celor care cred  (II Cor 5:21)

   VIII PĂCATUL CREŞTINULUI

3. Introducere: Standardul lui Dumnezeu este perfecţiunea. Dar sfinţenia deplină nu poate fi atinsă în viaţa aceasta  (I Ioan 1:7-10)B. Duşmanii creştinului
   1. Lumea (I Ioan 2:15-17)
   2. Diavolul (falsificator) (Efes 6:10-18)
   3. Carnea/firea veche (Gal 5:16-21)

   C. Măsuri preventive împotriva păcatului, în viaţa creştină
   1. Cuvântul (Ps 119:11)
   2. Intervenţia constantă a lui Hristos  (Ioan17:15 Evr 7:25)
   3. Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului

   a. Învăţător  (Ioan16:13)
   b. Intervine în viaţa de rugăciune  (Rom 8:26-27)
   c. Călăuză în slujire (I Cor 12:7)
   d. Ajutor (Ioan14:26 & 15:26)

   D. Pedepsele legate de păcatul credinciosului
   1. Întristează Duhul Sfânt  (Efes 4:30)
   2. Pierderea bucuriei/păcii (Gal 5:22)
   3. Face creştinul o piatră de poticnire  (I Ioan 2:10)
   4. Pierderea încrederii în rugăciune  (I Ioan 3:19-22)
   5. Ruşinare la venirea Domnului (I Ioan 2:28)
   6. Pierderea părtăşiei cu Dumnezeu şi cu credincioşii  (I Ioan 1:6)
   7. Primeşte pedeapsă de la Dumnezeu pentru persistarea în păcat  (Evr 12:6)
   8. Disciplinarea de către biserică pentru anumite păcate în care persistă  (I Cor 5:4-
   9. Poate primi moartea fizică (I Cor 11:30)

   E. Remediul păcatului creştinului
   Mărturisirea (I Ioan 1:9). Înseamnă: să spui acelaşi lucru

   EXAMINAREA VIEŢII DUPĂ EXPERIENŢELE MORŢII

Woody Allen A exprimat sentimentele multora când a spus, „Cui îi pasă de obţinerea nemuririi prin realizări? Mă interesează să obţin imortalitatea prin a nu muri.” Omenirea s-a temut întotdeauna de moarte (Evr 2:15), şi pe drept. Moartea este unul din marii motivatori pentru luarea în considerare a necesităţii relaţiei cu Dumnezeu. Oricum, în ultimii ani o nouă speranţă a apărut pentru cei care doresc cerul fără bătaia de cap a unui angajament faţă de Hristos.

În anii 1970, cartea lui Raymond Moody, Viaţa după viaţă, a avut un impact imens prin numeroase şi demne de crezare povestiri despre oameni care s-au întors dintre cei morţi. Cei ce s-au reîntors la viaţă au povestit adesea experienţe similare. O experienţă complexă include mişcarea printr-un tunel lung, întunecos (după ce persoana a fost declarată moartă), privirea eforturilor de resuscitare din afara trupului, întâmpinarea de către rude şi prieteni care muriseră mai demult, întâlnirea cu o fiinţă de lumină, care evaluează viaţa, iar apoi iartă, apoi li se cerea să se întoarcă la această viaţă şi, în toate cazurile, reîntoarcerea la această viaţă.

Mulţi creştini au sărit în vagonul „Viaţa după viaţă”, gândind că aceste experienţe adăugau multă informaţie despre viaţa după moarte, pe care Biblia le neglijase. Majoritatea creştinilor şi-au liniştit entuziasmul puţin, când o analiză mai atentă a acestor evenimente a dovedit că ele contraziceau Scripturile. De exemplu, Moody a spus, „În toate cercetările mele nu am auzit o singură referire la un cer sau un iad, care să semene cu imaginea uzuală, la care suntem expuşi în această societate. Într-adevăr, multe persoane s-au tensionat la cât de diferite au fost experienţele lor, faţă de ceea ce fuseseră conduşi să experimenteze în pregătirea lor religioasă… În majoritatea cazurilor, modelul de pedeapsă al vieţii de după moarte este abandonat şi încălcat, chiar de mulţi din cei care erau obişnuiţi să gândească în aceşti termeni. Au văzut că, spre mirarea lor, când chiar şi cele mai aparent groaznice păcate ale lor erau arătate înaintea fiinţei de lumină, aceasta nu răspundea cu mânie sau supărare, ci mai degrabă cu înţelegere şi chiar cu umor.” Cu alte cuvinte, unul din abilele trucuri era să îndepărteze teama omului faţă de judecată, contrar a ceea ce se spune la Evrei 9:27. De exemplu, Dr. George Ritchie, psihiatru şi prezbiterian, care a avut o experienţă în afara trupului, a relatat că i s-au schimbat vederile convenţionale asupra cerului şi iadului: „nu am văzut focul iadului, nici capete rostogolindu-se pe străzi. Ştiu, dincolo de îndoială, că Hristos pe care l-am văzut va accepta pe toată lumea, bună sau rea, chiar şi pe cei care nu au crezut în El.” O latură interesantă la toate acestea este amprenta culturală pe care aceste experienţe au avut-o. Majoritatea americanilor au văzut că figurile religioase şi religia determinau identitatea persoanei: nici  un creştin nu a văzut o divinitate Hindu şi nici un Hindu nu L-a văzut pe Isus.

CUPRINS DE LUMINĂ

Acum, după 20 de ani, o nouă carte ce tratează acelaşi gen de experienţe, a luat pe sus Statele Unite. Cartea se numeşte „Cuprins de lumină”, scrisă de Betty Eadie a fost în vârful listei de best-seller în New York, mai mult de un an. Eadie a apărut la 20-20 şi, ca şi cu Raymond Moody, cu ani în urmă, mulţi din comunitatea creştină au fost influenţaţi de experienţa ei. Trebuie să ne amintim că mulţi au pretins că s-au întors dintre morţi în ultimii 20 de ani, dar în majoritatea cazurilor, li s-a dat puţină atenţie acestor oameni. Din unele motive, „Cuprins de lumină” a câştigat atenţia publicului din nou.

Experienţa doamnei Eadie este similară cu cele relatate în cartea lui Moody. Şi ea vorbeşte de acelaşi Salvator de lumină, care nu judecă pe nimeni, „A fost cea mai necondiţionată dragoste pe care am simţit-o vreodată, şi văzându-i braţele deschise să mă primească, am mers la el şi am primit îmbrăţişarea lui completă şi am spus din nou şi din nou: sunt acasă, sunt acasă” (p41). În timp ce Eadie admite că Isus este singura uşă prin care cineva poate ajunge vreodată în cer,  ne asigură că toţi ne vom preda lui în final şi ne vom muta în prezenţa lui. Unii, mai ales ateii şi marii păcătoşi vor petrece mult timp într-o substanţă, masă neagră de dragoste şi căldură, până când îl vor recunoaşte, dar toţi, „în final vor învăţa să meargă mai departe şi să accepte căldura şi siguranţa lui Dumnezeu.”  (p84,85).

Cu privire la această eroare a universalismului, Scripturile au mult de spus:

Mat 25:41; Apoc 20:14,15 – Cei ce L-au respins pe Hristos îşi vor petrece veşnicia în Iazul de foc.

Evr 9:27 – Judecata ne aşteaptă după moarte. Pentru cei nemântuiţi, acea judecată va avea drept rezultat cea de a doua moarte (Apoc 20:14,15). Pentru credincios, va avea ca rezultat răsplata câştigată sau pierdută. (I Cor 3:11-15).

Luca 16:19-31 – Viaţa noastră pe pământ determină destinul nostru veşnic.
Ioan 14:6; Fapte 4:12 – Viaţa veşnică poate fi găsită numai în Isus Hristos. Deci, nu toate religiile duc în acelaşi loc. Eadie pretinde că „Toate religiile de pe pământ sunt necesare pentru că sunt oameni care au nevoie de acele învăţăturii” (p45).

Mat 7:13,14

ALTE ERORI DOCTRINARE:

Cartea lui Eadie merge dincolo de învăţăturile anterioare ale lui Moody şi ale celorlalţi şi instruieşte asupra unei agende mai apropiate de New Age . În mai multe zone importante putem vedea influenţa New Age, pe care ea pretinde că a experimentat-o:

Existenţa veşnică a spiritului omenesc 

În cartea ei, Eadie afirmă că spiritul nostru omenesc a existat dintotdeauna (p31). Am fost cu Dumnezeu la creaţie, am fost întotdeauna în prezenţa Lui (p44). Unele spirite au ales însă să meargă pe pământ, pentru a împlini o misiune (pp47-49), sau pentru a învăţa lecţii care să-i ajute să se maturizeze. Când venim pe pământ, venim ca prieteni sau familie a acelor spirite faţă de care am fost apropiaţi în cer (p92). Spiritele din cer pot influenţa treburile oamenilor de pe pământ (p92). La moarte, trupul putrezeşte, dar spiritul se întoarce în cer. Dacă aceasta este adevărat, a-L primi pe Hristos ca Salvator nu este o problemă, pentru că toate spiritele omeneşti sunt într-o misiune temporară pe pământ.

O imagine falsă despre Isus Hristos 

Nu numai că El nu este privit ca un Judecător, ci imaginea bunicului care acceptă totul, dar este un Dumnezeu total separat, „Am înţeles, spre surprinderea mea, că Isus este o fiinţă separată de Dumnezeu, cu propriul Său scop divin”  (p47). „Am înţeles că El era Fiul lui Dumnezeu, deşi El Însuşi era un Dumnezeu” (p44).

Legătura între lumea spiritelor şi lumea omenească

Câteva exemple: Spiritele adesea îi inspiră pe oameni, pentru că există o legătură dinamică între lumea noastră şi a lor  (p48). Există energii pozitive şi negative în univers, care pot fi controlate de gândurile şi cuvintele noastre (p55-58). Aceasta include puterea asupra bolii prin spirit şi minte (p62) – Totuşi verbalizarea este necesară pentru vindecare  (p64-65). Este o unitate între noi şi lumea plantelor, ca şi cu Dumnezeu, „L-am simţit pe Dumnezeu în plantă, în mine, dragostea Sa revărsându-se în noi. Eram toţi una!” (p81).

LEGĂTURA SATANICĂ

Este posibil ca multe din aceste experienţe să aibă o explicaţie fizică, (ex: indusă de droguri sau procesul normal al unui creier care moare) şi totuşi este o asemănare între experienţe, care te face să te gândeşti că se petrece ceva supranatural. Din moment ce experienţele acestor oameni sunt în afara Scripturii, putem fi siguri că nu li s-a permis cu adevărat să arunce o privire în veşnicie. Deci, există posibilitatea ca Satan să fie implicat în multe din aceste episoade. Mulţi cercetători resping această idee pe baza faptului că cei care „vin înapoi” întotdeauna aduc mesajul dragostei şi al iertării, nu al urii şi distrugerii şi concluzionează că Satan nu ar face aceasta. Oricum, sunt ignoranţi în ceea ce priveşte planurile rele ale lui Satan.

II Cor 11:14 ne informează că Satan se poate transforma în înger de lumină. Nu s-ar putea ca acea fiinţă de lumină pe care oamenii pretind că au întâlnit-o la moarte să fie Satan, şi nu Hristos, cum s-a presupus? În Evr 2:14,15 găsim că Hristos a murit pentru a ne elibera de frica de moarte. Ce inteligent ar fi din partea lui să falsifice această lucrare, spunând oamenilor că la moarte nu avem de ce să ne temem, pentru că nu există judecată. Şi totuşi, cei care nu-L au pe Hristos au de ce să se teamă.

Biblia vorbeşte despre două abordări diferite ale morţii. Prima este de a nega gravitatea ei. Aceasta a fost abordarea lui Satan în grădină (Gen 3:1-5). Fără îndoială, el încă mai foloseşte vechile lui farse. Cealaltă abordare este să luăm moartea în serios şi să recunoaştem că ea poate fi învinsă numai prin credinţa în Isus Hristos.

În Isaia 8:19-20 Găsim că Dumnezeu este mânios pe oamenii care consultau ocultişti pentru a afla despre viaţă, în loc să-L întrebe pe El. Ei au informaţiile cele mai corecte şi demne de încredere, în comparaţie cu cele furnizate de vrăjitori, medium-uri şi voci din mormânt. Ei au mărturia scrisă a lui Dumnezeu Însuşi – citeşte-o şi crede-o.

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Gilley.htm

Cât valorează un nume bun? | Pastor Vasile Filat

Bună dimineața,

Biblia spune că un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. (Proverbe 22:1) Ce înseamnă să-ți faci un nume bun, cât valorează acesta și cum să-l menții? Află din mesajul de mai jos.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 30 iul. 2019 ”Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.” Proverbe 22:1 Despre lucrarea din penitenciarul de la Rusca – https://www.youtube.com/watch?v=PEJUo… BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #numebun Categorie Educație

Ambasada SUA la București, declarație de Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane: „SUA se angajează să lucreze cu românii pentru a elimina traficul de ființe umane”

DE VLAD PÂRĂU  /   ȘTIRI, POLITIC   /   Publicat: Marţi, 30 iulie 2019, 21:42   /   Actualizat: Marţi, 30 iulie 2019, 22:00   

Foto: Facebook

ARTICOLE RELAȚIONATE

Ambasada SUA, mesaj înaintea finalei Halep – Williams

De ce se implică ambasada SUA, Facebook și SRI în cazul Sorinei din Baia de Aramă?

Ambasada SUA se implică în campania pentru prezidențiale: Bani pentru un „vot informat” în fiefurile PSD, inclusiv în Teleorman

STS dă vina pe operatorul de telefonie, după ce o fată dispărută la Caracal a apucat să sune la 112, dar STS a dat locația greșită și i-a trimis pe polițiști să caute aiurea. Orele pierdute se pare că i-au fost fatale fetei

 

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a publicat marți pe pagina de social media și pe pagina web a instituției o declarație prin care marchează data de 30 iulie, Ziua Mondială împotriva Traficului de Persoane. SUA condamnă acest fenomen infracțional, îndemnând toate guvernele lumii să-l combată și angajându-se să lucreze împreună cu autoritățile române pentru eradicarea traficului de ființe umane.

„Ca recunoaștere a Zilei Mondiale împotriva Traficului de Persoane, 30 iulie, Ambasada Statelor Unite ale Americii condamnă traficul de persoane în toate formele sale. SUA se angajează să lucreze cu românii pentru a elimina traficul de ființe umane.

Îndemnăm ferm toate guvernele să combată traficul de persoane prin servicii de protecție cuprinzătoare și concentrate pe victime, prin măsuri de prevenție a infracțiunilor care vizează direct tacticile traficanților și informează mai bine comunitățile și prin acuzarea și condamnarea traficanților, pentru a-i face să răspundă penal pentru faptele lor. Printr-o abordare concentrată a eforturilor noastre colective de luptă împotriva traficului de persoane, putem schimba ceva și o vom face”, se arată în comunicatul emis de Ambasada SUA la București pe data de 30 iulie.

Îndemnul reprezentanței americane de a lupta împotriva traficului de ființe umane survine într-un context delicat, pe fondul dispariției unei minore la Caracal, localitate aflată la circa 20 de kilometri distanță de scutul antirachetă american de la Deveselu, existând suspiciuni că minora ar fi căzut victimă unei rețele de traficanți de carne vie.

Pe 30 iulie este marcată anual, începând din 2014, Ziua mondială împotriva traficului de persoane. Aceasta a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția 68/192, la 18 decembrie 2013, cu scopul de a spori gradul de conștientizare a situației victimelor traficului de ființe umane și de a promova protejarea drepturilor acestora.

 

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Ambasada-SUA-la-Bucuresti-declaratie-de-Ziua-Mondiala-impotriva-Traficului-de-Persoane-„SUA-se-angajeaza-sa-lucreze-cu-romanii-pentru-a-elimina-traficul-de-fiinte-umane-157154

Scriitorul Mihai Gheorghiu: „Cazul teribil al Sorinei demască ultima întrupare a sistemului auto-proclamat ca fiind al salvării și al justiției”

DE VLAD PÂRĂU  /   ȘTIRI, JUSTIȚIE   /   Publicat: Vineri, 12 iulie 2019, 00:06   /   Actualizat: Vineri, 12 iulie 2019, 22:05   

ARTICOLE RELAȚIONATE

Avocat Ana-Corina Săcrieru, despre cazul Sorinei: Am citit odată că o fetiță din Oltenia suferea cumplit pentru că nu putea plânge. Nici biata Românie nu mai poate plânge. Populația care o locuiește i-a furat și lacrimile

Avocat Ana-Corina Săcrieru: Cine va răspunde pentru moartea juridică din speța familiei Smicală?

O fetiță de 8 ani, smulsă cu forța de autorități din brațele familiei care a crescut-o pentru a fi dată în adopție unui cuplu de americani. Imagini șocante

Mihai Gheorghiu (Platforma Împreună): Tăcere deplină în taberele „conservatorilor publici”, a intelectualilor publici, a „modelelor etice absolute”, a „marilor scriitori”, a „conștiințelor exemplare”. Nimeni nu strigă pentru Laura Bretan

 

Scriitorul Mihai Gheorghiu, președintele Platformei Civice ÎMPREUNĂ, a postat joi seară pe contul personal de social media eseul „Despre Sistem și morminte”, o luare de poziție referitoare la refuzul Justiției din România de a revizui dosarul controversatei adopții internaționale a minorei Sorina din Baia de Aramă.

Președintele Platformei Împreună consideră că atitudinea de „slugărnicie” a autorităților denotă disprețul față de viața cetățeanului român, pe care îl condamnă la „deces juridic” și îl reduc la „statutul de paria”, astfel încât „o familie care a crescut bine și frumos un copil, brusc încetează de a mai avea vreun drept”. Pe lângă abuzurile instituțiilor, pe Mihai Gheorghiu îl surprinde comportamentul societății civile preocupate de Justiție și corupție, „mormântul de tăcere în care s-au îngropat toți cei care vedeau corupția peste tot, ca acum să nu poată îngăima niciun cuvânt pentru un copil de 8 ani”, simptom al morții „dictate la comandă a oricărei urme de independență a gândirii și simțirii”.

Redăm integral textul semnat de scriitorul Mihai Gheorghiu:

„Sistemul ticăloșit a ales între Sorina și procuratoarea de copii. A ales cu cinism, cu disperare, cu demența ultimă a corupției, cu sălbăticie și cu slugărnicie. Împotriva legii, a adevărului, a bunului simț, a evidenței. Ține să dovedească că poate face orice, oricum. Cu un dosar de adopție falsificat, cu elementele evidente ale unei decizii juridice incorecte și părtinitoare a ales orbirea cinică și interesată de a susține minciuna, falsul și violența.

Milioane de oameni au văzut un copil târât pe caldarâm, sistemul a văzut legalitate, onestitate și umanism de tip nou. Soluția în cazul Sorinei este o soluție sistemică, stabilește pentru noi toți granița în care ne putem mișca. Ca și familia asistentei maternale, noi toți suntem paria, adică nu putem fi subiecți ai vreunui drept, nici subiecți liberi. Suntem doar umbrele unor persoane, nu avem decât dreptul de a furniza servicii și produse și de a fi subiectele diverselor experimente psiho-sociale. Așa a fost în anii regimului Iliescu, așa este și astăzi. Aceeași justiție care târăște dosarele Revoluției și Mineriadelor Sistemului de treizeci de ani, ascunzând criminalii și crimele, operează astăzi pe cordul deschis al Sorinei.

Violența exercitată la răpirea Sorinei este violența „pedagogică” care trebuie să terorizeze orice încercare de recuperare a demnității din partea celor care sunt supuși de către stat/sistem reducției la neantul statului de paria. Decesul juridic al persoanei supuse acestei proceduri este apoi apărat și reafirmat de succesivii agenți ai ordinii. O familie care a crescut bine și frumos un copil, brusc încetează de a mai avea vreun drept. Sinistru.

Sistemul are o singură logică: să se auto-reproducă, să reziste la orice, la revoluții, la alegeri, la greve, la revolte etc. Ieri a creat partide ale dezordinii și ale corupției pe care astăzi tot el le destructurează, pentru a le înlocui cu altele, cu alte măști.

Cazul teribil al Sorinei demască ultima întrupare a sistemului auto-proclamat ca fiind al salvării și al justiției. Copilul târât, într-un act oribil de demență și fanatism al slugărniciei, arată că oricare dintre noi suntem, putem fi doar statistica guvernării sau administrației sistemului. Cu cinism, Sorina a fost crucificată între două facțiuni care se luptă pentru controlul sistemului. Viața ei nu contează. Procurorul general demonstrează ilegalitățile din dosarul de adopție, dar nimic nu contează în fața necesității de a demonstra că sistemul nu are fisuri.

Și apoi mormântul de tăcere în care s-au îngropat toți cei care vedeau corupția peste tot, ca acum să nu poată îngăima niciun cuvânt pentru un copil de 8 ani. Niciunul. Moartea dictată la comandă a oricărei urme de independență a gândirii și simțirii, o dezumanizare bruscă menită să servească imperativul ideologic al momentului.

Să-i cerem iertare cu toții Sorinei, pentru că nu o putem apăra în fața minciunii, violenței, cinismului și fanatismului ideologic. Suntem neputincioși din lașitate și slugărnicie, din teribila ură de sine a românilor și din formidabila ură împotriva noastră a stăpânilor noștri de ieri și de astăzi.

Dumnezeu să te ocrotească, Sorina!”, a transmis joi seară președintele Platformei Civice ÎMPREUNĂ, scriitorul Mihai Gheorghiu, pe contul personal de social media.

CELE MAI POPULARE

• CELE MAI CITITE
• CELE MAI COMENTATE

• 1Popicu l-a omorât pe Kennedy
• 2Jurnalistul criminalist Sorin Ovidiu Bălan nu crede în versiunea autorităților: Răpirea Alexandrei a fost făcută de o vastă rețea de trafic de persoane sau de organe care cuprinde polițiști din Caracal, judecători, procurori și politicieni
• 3Fostă angajată STS susține că Gheorghe Dincă face parte dintr-o rețea de trafic de persoane: Informațiile privind internările lui la nebuni au fost aruncate în media pentru a justifica mai apoi toate ciudățeniile și chestiile ilogice din dosar
• 4Alexandra risipește ceața
• 5Dr. Vladimir Beliș, fost director IML, contrazice teoria autorităților: Este imposibil să omori un om și să nu rămână nicio urmă. Nu avem nici sânge, nimic din cadavru. Pe un butoi cu cenușă spui că a fost incinerare?
• 6Șeful Poliției Caracal, către tatăl Alexandrei: Dacă dă dracu să fie încurcată cu vreunul, plătești perchezițiile!
• 7O nouă descoperire alimentează ipoteza răpirii și traficării Alexandrei: De ce procurorii și polițiștii nu au dat-o pe fată în consemn la frontieră ca să nu poată fi scoasă din țară?
• 8Alexandru Cumpănașu acuză blat la nivel înalt între Macron și STS, la summit-ul de la Sibiu:„Dacă s-au blocat aceste lucruri, s-au blocat pentru niște interese financiare la nivel foarte mare și între state”
• 9Dezvăluiri din trecutul lui Gheorghe Dincă: A lucrat opt ani la spitalul din Caracal. Și-a construit singur „casa groazei”
• 10Ipoteză incendiară: Presa locală din Olt spune că monstrul din Caracal făcea parte dintr-o rețea care livra fete americanilor de la Deveselu. În 2012, zeci de minore au fost duse să se prostitueze la baza americană. Reacția DIICOT?

OPINII

Alexandra risipește ceața

de Iulian Capsali

Violatorului Dincă, care făcea – repet – parte dintr-o rețea de trafic de „carne vie” (probabil un clan țigănesc) în care sunt amestecate vârfuri din procuratura, poliție și servicii, poate și din politică, trebuie să i se asigure protecție!

Autocefalii din Ucraina propun Bisericii Ortodoxe Române o nouă uniație, prin „vicariatul românesc”

de Iosif Mihăileanu

Sâmbătă, 27 iunie, gruparea bisericească autocefală din Ucraina a decis crearea unui Vicariat pentru românii din Ucraina, care să se autoguverneze.

Popicu l-a omorât pe Kennedy

de Mihai Șomănescu

Pentru a incinera un om de 68 de kilograme, ar fi nevoie de echivalentul a 100 de kg de lemne sau de benzina necesară pentru a parcurge 4000 de kilometri, 

Oglinda murdară

de Ciprian Buzner

Deci dușmanul absolut al tfl-istilor, al corporațiilor și al altora – Dragnea – Răul absolut al României este la închisoare, iată ca totuși mai este corupție și prostie.

Junta militară globalistă ucide

de Iulian Capsali

Gheorghe Dincă făcea parte dintr-o rețea care răpea tinere și erau folosite ulterior în rețele de prostituție, inclusiv pentru militarii de la Deveselu

Fargo

de Prof. Ioana Nancu

Aceasta este o poveste adevărată. Evenimentele descrise au avut loc în Minnesota în anul 2006. La cererea supraviețuitorilor, numele au fost modificate. Din respect pentru morți, restul a fost spus exact așa cum s-a întâmplat. Din respect pentru victime, nu le vom da numele reale.

Cum prelucrează agenții de propagandă ai noii securități cazul din Caracal

de Anghel Buturugă

Oroarea din Caracal

Cum a fost posibil?

de Mihai Șomănescu

Cum a fost posibil 

https://www.activenews.ro/stiri-justitie/Scriitorul-Mihai-Gheorghiu-„Cazul-teribil-al-Sorinei-demasca-ultima-intrupare-a-sistemului-auto-proclamat-ca-fiind-al-salvarii-si-al-justitiei-156904

Nigeria: violențele împotriva creştinilor continuă, în timp ce autorităţile se fac că nu văd

O femeie însărcinată și un copil s-au numărat printre cele patru persoane ucise în atacuri suspectate a fi comise de păstori fulani în statul Plateau din Nigeria, săptămâna trecută.

Atacatorii au vizat satele Ancha și Tafigana în zona Bassa, conform site-ul de știri Nasoweseeam online.

Margaret Wakili, de 27 de ani, din Ancha – care era însărcinată în 6 luni – a fost ucisă la ferma la care venise să își viziteze soțul. Amândoi au fugit atunci când atacatorii au dat navală, însă Margaret nu a scăpat. În timp ce atacatorii comiteau oribila crimă, soțul ei i-a auzit strigând: „Allahu Akbar, i-am ucis pe infideli, trebuie să mai ucidem şi pe alţii,” a spus el. El i-a identificat pe cei 8 atacatori ca fiind Fulani din Hayin Rukuba. O femeie mai în vârstă din sat a fost de asemenea ucisă.

În Tafigana, un tată de 46 de ani, Thomas Wollo, și fiul său, Nggwe, de 7 ani, au fost uciși și apoi decapitați când s-au întors acasă de la practica la cor în noaptea de 14 iulie.

După comiterea acestor crime, atacatorii s-au dus într-un sat din apropiere, unde au distrus şi recoltele fermierilor, potrivit lui Zongo Lawrence, secretar al Asociației pentru Dezvoltarea Tinerilor Miango (un sat din apropierea orașului Bassa).

„Suntem supuşi unor atacuri zilnice din partea păstorilor Fulani în comunitățile noastre, mai ales în zilele de duminică (zilele de închinare) și în zilele de joi (zile de piață). Ei vor să ne stârpească cu orice preț însă noi rezistam şi nu vrem să fugim abandonându-ne pământurile indiferent de cât de rele vor deveni aceste atacuri,” a spus el.

Între timp, fostul președinte al Nigeriei, Olusegun Obasanjo, a declarat că este profund îngrijorat de această spirală a violenței în care pare a fi prinsă țara, potrivit ziarului Guardian din Nigeria.

Într-o scrisoare deschisă adresată actualului președinte, Mohammadu Buhari, el a avertizat asupra consecințelor dacă guvernul nu poate „să se ocupe de situație.” Abandonarea puterii în favoarea insurgenților islamici Boko Haram și a militanților Fulani „poate conduce la atacuri represive planificate, care ar putea degenera într-un pogrom sau genocid de tip Rwanda, care noi nu credeam că s-ar putea întâmpla, și totuși s-a întâmplat,” a spus el.

Guvernul Nigeriei a fost criticat pentru lipsa de acțiune, care, potrivit Amnesty Internaţional, a dus la o escaladare a conflictului dintre păstorii musulmani și fermierii creștini.

Conform World Watch Monitor, atacurile sunt concentrate în statele din „Centura de mijloc” a Nigeriei, care se întinde pe linia pre-colonială care împarte nordul predominant musulman de sudul creștin.

Atitudine de tăgăduire din partea autorităților

Unele grupuri creștine, cum ar fi Forumul Național al Prezbiterilor Creștini, au acuzat guvernul Buhari că nu face suficient și că folosește conflictele pentru a-și promova propria agendă. Înaltul Comisar Nigerian în Marea Britanie, George Adetola Oguntade, a negat acuzaţia într-o scrisoare adresată parlamentarilor britanici luna trecută: „Siguranța și securitatea tuturor nigerienilor, indiferent de credința lor, este o prioritate fundamentală a guvernului Buhari,” a scris el . „Guvernul știe că Nigeria își poate atinge potențialul numai dacă există toleranță religioasă și cooperare.”

Provocările de securitate din Nigeria nu sunt nici religioase, nici etnice, a scris Înaltul Comisar. El a spus că ciocnirile dintre păstori și fermieri asupra pământului au precedat administrația Buhari. În ceea ce privește insurgența Boko Haram, el a declarat că guvernul s-a angajat ca va eradica această grupare teroristă.

Ca răspuns, Forumul Prezbiterilor a declarat că Înaltul Comisar nu face decât să tăgăduiască modul în care „ideologiile conflictuale ale democrației și ale legii șaria afectează țara, locuitorii ei și destinul generaţiilor viitoare.”

Guvernul nigerian și unii analiști prezintă evenimentele care se desfășoară în Nigeria ca dispute privind resursele. Alții, însă, spun că mii de creștini uciși în ceea ce  Internaţional Crisis Group spune că nu mai sunt „reacții spontane la provocări, ci campanii de pârjolire,” este o dovadă că există forţe care urmăresc o agendă mai sinistră, iar refuzul de a recunoaște realitatea nu face decât să împiedice eforturile de a găsi soluții.

Criză existenţială pentru Biserică

În nord-estul și în centura de mijloc a Nigeriei, unde Boko Haram și păstorii militanți etnici Fulani fac ravagii, hărțuirea și violența reprezintă o amenințare existențială pentru Biserică, spune Reverenul Gideon Para-Mallam în ultima ediție a revistei Lausanne Global Analysis: situaţia creată a dus deja la o „abandonare în fapt a misiunilor și a evanghelizării în unele zone afectate.” Dacă lucrurile nu se schimbă, scrie el, „moartea Bisericii în Nigeria ar putea fi o chestiune de câţiva ani.”

În special, tinerii creștini devin din ce în ce mai frustrați cu ceea ce ei percep ca fiind inacțiune din partea guvernului și a Bisericii. Para-Mallam a spus că, în nordul majoritar musulman, decenii de presiuni asupra creștinilor au provocat „oboseala credinței” și descurajarea, determinând unii să îşi caute siguranţa în altă parte, inclusiv într-o atitudine de forţă.

Sursa: World Watch Monitor

https://www.stiricrestine.ro/2019/07/30/nigeria-violentele-impotriva-crestinilor-continua-in-timp-ce-autoritatile-se-fac-ca-nu-vad/?

CELE MAI FRECVENTE ERORI DE INTERPRETARE A BIBLIEI O SCURTĂ DEFINIRE A 20 DE ERORI DE INTERPRETARE

CELE MAI FRECVENTE ERORI DE INTERPRETARE A BIBLIEI

O SCURTĂ DEFINIRE A 20 DE ERORI DE INTERPRETARE

            Urmărind metodologia deformării Scripturii putem distinge nişte erori de interpretare a Bibliei care se repetă de la o mişcare religioasă la alta şi care demonstrează încălcarea, ignorarea sau săraca cunoaştere a principiilor hermeneuticii. Aceasta este o ştiinţă exactă care odată angajată cu onestitate în procesul de interpretare a Bibliei face dreptate textului ei şi ne face cunoscut ceea ce Dumnezeu vrea să ne comunice prin Cuvântul Său şi nu ceea ce subiectivitatea umană s-ar strădui să intuiască. Acum, bineînţeles şi aceasta ştiinţă poate fi abuzată sau exagerată!

            Această listă de 20 de erori de interpretare am preluat-o şi am adaptat-o după excelentul material care se găseşte în mai cuprinzătoarea lucrare asupra acestui subiect a doctorului James W. Sire, editorul lui Inter Varsity Press, intitulată „SCRIPTURE TWISTING – 20 WAYS THE CULTS MISREAD THE BIBLE” („Deformarea/Răstălmăcirea Scripturii – 20 de moduri în care cultele abuzează Biblia”). Motivul rezumării acestora este pentru a oferi accesibilitate mai multor creştini şi pentru simplificarea sarcinii noastre ca şi creştini de a „nu lua deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândindu-le” (Efes.5:11), de a ne proteja de falsuri spirituale şi de a le demasca public. De asemenea, ca şi creştini suntem însărcinaţi să „luptăm pentru credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3), care înseamnă că este de datoria noastră să o apărăm de deformări şi falsuri.

            În zarva care s-a creat în jurul „dreptului fiecăruia de a interpreta Biblia cum vrea”, evidenţierea acestor abuzuri ale unor oameni subiectivi asupra obiectivului Cuvânt al lui Dumnezeu este absolut necesară, având în vedere că Biblia pronunţă în mod expres ca „nimeni să nu adauge sau să scoată din ea” (Apoc.22:l8-19), „să nu treacă peste ce este scris” (1 Cor.4:6), „să nu răstălmăcească/deformeze” (2 Petru 3:16) şi să nu scoată texte din contextul lor (2 Petru 2:20-21). Cineva a spus foarte abil că, „UN TEXT SCOS DIN CONTEXT ESTE UN PRETEXT”. De fapt, aceste deformări şi răstălmăciri ale textelor biblice sunt PRETEXTELE întemeierii atâtor religii false şi a popularizării atâtor de multe falsuri şi alternative spirituale care li se oferă astăzi oamenilor. Dar, cu privire la mântuirea sufletelor nu există cu adevărat nici o alternativă, căci Isus a zis, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Isus a dovedit aceasta înviind din morţi. El e înviat şi Adevărul va învia întotdeauna. Minciuna deşi poate pretinde asta, nu a înviat şi nu va învia niciodată, dovedindu-se astfel minciună !

            Vă atrag atenţia asupra denumirilor fiecărei erori de interpretare ilustrată mai jos: Reţineţi-le, ştiţi cât de greu vă este câteodată să le definiţi şi nu puteţi !

1) CITARE INEXACTĂ – În acest caz se face referirea la un text din Biblie însă acesta ori nu este citat aşa cum apare în vreo traducere standard ori este atribuit greşit.

Exemplu: Maharishi Mahesh Yogi, fondatorul Meditaţiei Transcedentale, care a venit din India la Londra pentru a deveni gurul Beatles-ilor, a declarat: „Hristos spune: „Stai nemişcat şi află că Eu sunt Dumnezeu”. Textul este folosit de Maharishi pentru a învăţa că eu-l nostru este Dumnezeu, o afirmaţie des întâlnită la aceşti guru orientali. Însă, aici Domnul Dumnezeul lui Israel este cel ce spune că este Dumnezeu şi nu „eu-l” lui Maharishi! Pe deasupra, textul se găseşte doar în Psalmi. Este o citare inexactă! Nu Hristos a spus-o, ci Tatăl Său. Textul este atribuit greşit.

2 ) TRADUCERE DEFORMATĂ – Textul biblic este retradus însă în neconformitate cu o sănătoasă exegeză a limbii originale a textului (greacă, ebraică), cu scopul de a fi conformat doctrinei preconcepute şi preformulate a unui cult.

Exemplu: Martorii lui Iehova traduc Ioan 1:1 în felul următor: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era un dumnezeu” (?!). Este un fapt binecunoscut că gramatica limbii greceşti nu permite introducerea acestui articol nehotărât „un” înaintea ultimului „Dumnezeu” din text. Dacă se face acest lucru în Ioan 1:1 atunci respectiva regulă gramaticală ar trebui aplicată cu uniformitate mai multor texte ca, Mat.5:9; 6:24, Luca 1:35, 78; 2:40, Ioan 1:6,12,13,18; 3:2,21; 9:6,33; Rom.1:7,17,18; 1Cor.1:30; 15:10; Filip.2:11,13; Tit 1:1….şi atunci în Creştinism am avea cel puţin doi dumnezei, Iehova, Dumnezeul Atotputernic şi încă „un” dumnezeu. Dar această retraducere tendenţioasă s-a făcut fiindcă Martorii neagă că Isus este Dumnezeu şi au dorit să potrivească Biblia pe calapodul acestei doctrinei a lor.

3) PRETEXTUL BIBLIC (sau, MOMEALA BIBLICĂ) – Un text al Scripturii este citat cu intenţia mascată de a atrage/captiva atenţia cititorilor sau a ascultătorilor, citare care apoi este urmată de o învăţătură atât de nebiblică încât le-ar părea celor mai mulţi extrem de dubioasă dacă nu ar fi fost precedată de o referire din Scriptură ! Din păcate, realitatea ne demonstrează că există oameni care sunt înclinaţi să accepte astfel de doctrine stranii doar fiindcă sunt înveştmântate în versete biblice. Neîndoielnic, trăim vremurile despre care Pavel vorbeşte în 2 Timotei 4:3-4!

Exemplu: Misionarii mormoni citează Iacov 1:5 care promite înţelepciunea lui Dumnezeu tuturor acelora care i-o cer şi continuă explicând că atunci când Joseph Smith, iniţiatorul Mormonismului a făcut lucrul acesta, lui i-a fost făcută o revelaţie din care el a dedus că Dumnezeu Tatăl are un trup?! La aceaşi experienţă îi îndeamnă misionarii mormoni pe toţi cei dispuşi să-i asculte, spunând-le că dacă simt „fierbinţeală” sau „căldură” în piept, Dumnezeu le vorbeşte. Textul din Iacov este doar „momeala” cu care îi conving să încerce experienţa aceasta !

4) IGNORAREA CONTEXTULUI IMEDIAT – Se citează un text din Scriptură dar acesta este îndepărtat şi izolat de versetele care-l înconjoară şi care formează contextul lui imediat pe baza căruia să i se poată deduce adevăratul sens.

Exemplu: Alan Watts, cel care a scris cartea „Beyond Theology” („Dincolo de Teologie”), atacă autoritatea lui Isus şi a Cuvântului Său citând prima jumătate a versetului din Ioan 5:39 („Voi cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică…”), pretinzând că Isus contestă accentul prea mare pus de ascultătorii Săi pe Vechiul Testament, dar restul contextului imediat spune, „dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa !” (vers.39-40), care demonstrează că de fapt Isus recunoaşte valoarea, inspiraţia şi autoritatea Vechiului Testament ca fiind o mărturie privitoare la El. Trebuie menţionat că aceasta este una dintre cele mai întâlnite erori de interpretare nu doar la cultişti, ci din păcate la creştini care frecventeză biserici biblice !

5) CONTRAZICERE DE CONTEXTE – Două sau mai multe versete care nu au nimic în comun sau dacă au o legătură aceasta este foarte greu de depistat, sunt asociate ca şi cum unul ar fi un comentariu al celuilalt.

Exemplu: Mormonii asociază Ieremia 1:5 cu Ioan 1:2,14 sugerând astfel că ambele versete vorbesc despre existenţa de dinainte de naşterea în lumea aceasta, a tuturor fiinţelor omeneşti. Cu toate acestea Ieremia 1:5 se referă la precunoaşterea (cunoaşterea mai dinainte) de către Dumnezeu a lui Ieremia şi nu la existenţa lui (Ieremia) de dinainte de naştere, iar Ioan 1:2 se referă într-adevăr la pre-existenţa lui Dumnezeu Fiul, dar sub nici o formă la aceea a fiinţelor omeneşti.

6) EXAGERARE – Din textul biblic este trasă o concluzie mult prea detailată sau mai exactă decât ne-o îngăduie textul.

Exemplu: Manualul mormon de misiune citează pilda fecioarelor (Mat.25:1-13) pentru a argumenta ideea că „viaţa aceasta de muritor este perioada provizorie în care ne pregătim să-l întâlnim pe Dumnezeu”. Dar pilda fecioarelor înseamnă fără îndoială ceva mai puţin exact, spre exemplu, faptul că oamenii ar trebui să fie pregătiţi oricând pentru a-l întâlni pe Dumnezeu sau de a vedea cea de-a Doua Venire a lui Isus Hristos. Evident, aceasta este o formă destul de subtilă de exagerare, dar ce ziceţi de o celebră pretenţie a unei respectabile biserici: Petru, a fost primul papă catolic !?

7) JOC DE CUVINTE – Un cuvânt sau o expresie dintr-o traducere a Bibliei este examinată şi interpretată ca şi cum revelaţia s-a făcut în respectiva limbă în care este făcută traducerea.

Exemplu: Mary Baker Eddy, fondatoarea cultului Ştiinţei Creştine (Christian Science) afirmă că numele Adam este alcătuit din doua cuvinte „A” ( în engleză, „un” ) şi „Dam” ( în engleză, „baraj”, „dig”, „piedică”) şi îl interpretează ca însemnând „obstacolul pe care şarpele şi păcatul îl va pune între om şi Dumnezeu, creatorul lui”. Dar limba originală a revelaţiei este ebraica şi aramaica şi nu engleza, iar în această limbă Adam nu înseamnă şi nici nu simbolizează un dig !

8) FALSUL FIGURATIVULUI – Care poate însemna, (1) a confunda exprimarea literală cu cea simbolică/figurativă, sau (2) a confunda exprimarea simbolică cu cea literală.

Exemplul (1): Marry Baker Eddy, întemeietoarea cultului Ştiinţei Creştine interpretează „seara” ca însemnând „înceţoşarea gândirii morale; slăbiciunea minţii muritoare; vederi obscure; pace şi tihnă” (?!).

Exemplul (2): Teologul mormon Tames Talmage interpretează profeţia „vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi” (Isaia 29:4), ca însemnând faptul că Dumnezeu le va vorbi oamenilor prin Cartea lui Mormon care a fost descoperită în pământul înălţimii Cumorah, din statul New York, la sfârşitul secolului trecut ?!

9) INTERPRETĂRI SPECULATIVE ALE PROFETIEI PREDICTIVE – O profeţie predictivă (adică, care priveşte viitorul) este explicată cu prea mare uşurinţă de evenimente istorice deosebite în ciuda faptului că devotaţi cercetatori biblici consideră interpretarea extrem de dubioasă/îndoielnică.

Exemplu: Toiagul lui Iuda şi toiagul lui Iosif din Ezechiel 37:15-23 sunt interpretate de către mormoni ca însemnând Biblia şi Cartea lui Mormon.

Alt exemplu: Martorii lui Iehova folosesc evenimentele din 1914 (primul război mondial) ca însemnând revenirea în secret şi invizibilă a Domnului Isus Hristos. Revenire, care bineînţeles le-a fost revelată doar Martorilor !

10) A SPUNE DAR A NU CITA – Un autor afirmă că Biblia spune cutare şi cutare lucru dar nu citează textul exact la care face referire (fapt care indică că s-ar putea să nu existe nici un text care să spună acel lucru!).

Exemplu: Se vehiculează în lume că Biblia spune că, „Dumnezeu îi ajută pe aceia care se ajută singuri”. Pe lângă că nu există nici un text care să autorizeze o astfel de concepţie, Isus a venit ca să-i salveze doar pe cei care nu se mai pot ajuta singuri.

Exemplu: Erich Von Daniken, autorul celebrei cărţi „Amintiri despre viitor” afirmă că, „fără să consult Exodul, par să-mi amintesc că Arca Legămîntului era adesea înconjurată de scântei”. No comments !

11) CITARE PREFERENTIALĂ – Pentru a aduce dovezi în favoarea unui argument este citat doar un număr limitat (selectat) de texte, pe când învăţătura completă a Bibliei asupra acelui subiect ne conduce la o concluzie cu totul diferită de cea a autorului erorii.

Exemplu: Martorii lui Iehova critică conceptul tradiţional creştin al Trinităţii fără a lua în considerare toate textele cu care cercetătorii biblici documentează incontestabil prezenţa unui astfel de concept în Biblie. Astfel citează Ioan 14:28, „Tatăl este mai mare decât Mine”, dar ignoră sau răstălmăcesc Ioan 10:30 unde se spune, „Eu şi Tatăl, una suntem”, precum şi multe altele care afirmă trinitatea.

12) DOVADĂ INADECVATĂ – O generalizare pripită este dedusă dintr-o dovadă prea săracă.

Exemplu: Martorii lui Iehova învaţă că transfuzia de sânge este nebiblică şi este interzisă de Dumnezeu, dar argumentul biblic pe care-l citează nu se adresează direct subiectului sau nu sprijină deloc aceasta interdicţie a transfuziilor de sânge. Mâncarea sângelui animalelor sacrificate idolilor are o cu totul altă semnificaţie decât transfuzia de sânge uman făcută în contextul salvării vieţii omeneşti (Fapte 15:29). Acest pasaj vorbeşte despre interdicţia Vechiului Testament împotriva mâncatului sau băutului de sânge de la animale sacrificate idolilor (vezi, Gen.9:3-4). Cu toate acestea, o transfuzie de sânge nu este totuna cu a „mânca” sau a „bea” sânge. Lucrul acesta se poate demonstra după cum urmează. Întâi, chiar dacă un doctor administrează unui pacient hrană intravenos şi numeşte lucrul acesta „mâncare” sau „hrănire intravenoasă”, a-i administra sânge pe aceaşi cale, deci intravenos, înseamnă cu totul altceva fiindcă sângele nu este primit de corp ca „hrană” sau „mâncare” ! A spune că hrănirea intravenoasă şi transfuzia de sânge sunt unul şi acelaşi lucru, doar fiindcă se administrează aparent în acelaşi fel, dovedeşte ignoranţă faţă de rolul medical pe care acestea îl au pentru corpul omenesc.

13) DEFINIRE CONFUZĂ – Un termen biblic este atât de greşit înţeles sau interpretat încât o esenţială doctrină biblică este deformată sau negată în întregime.

Exemplu: Unul dintre urmaşii lui Edgar Cayce, un profet fals al sec.XX cu însuşiri de medium, confundă doctrina biblică a naşterii din nou cu doctrina orientală a reîncarnării ! De fapt, această definire confuză a conceptului biblic de naştere din nou se întâlneşte la majoritatea susţinătorilor ideii de reîncarnare. Dar, prin naşterea din nou Isus nu a învăţat reîncarnarea ci regenerarea !

14) IGNORAREA EXPLICATIILOR ALTERNATIVE – O anumită interpretare este oferită unui text biblic sau mai multor texte care ar putea foarte bine să fie interpretate, şi adesea sunt, într-o cu totul altă manieră, dar aceste alternative nu sunt luate în considerare.

Exemplu: Acelaşi Erich Von Daniken se întreabă de ce în Geneza1:26 Dumnezeu foloseşte pluralul („noastră, noi”) şi sugerează drept răspuns faptul că este o aluzie la o conversaţie dintre mai mulţi astronauţi (!?). Astfel, el dezavuează explicaţiile alternative (care sunt şi cele reale !) care indică că Dumnezeu vorbea fie ca „un împărat înconjurat de oştirile Sale cereşti”, fie că pluralul folosit aici prefigurează doctrina Trinităţii mai clar descrisă în Noul Testament.

15) FALSUL EVIDENT – Se utilizează cuvinte ca, „în mod evident”, „neîndoielnic”, „fără îndoială” sau „toţi oamenii raţionali susţin acest lucru” şi altele de acest fel, care sunt introduse în respectiva interpretare pentru a înlocui argumente biblice sau raţiuni logice aduse în favoarea ideei afirmate.

Exemplu: Din nou acelaşi Erich Von Daniken spune: „Fără îndoială (sublinierea îmi aparţine) că Arca Legământului era încărcată cu electricitate ! ” (?!)

Cu nici un chip, (?!) astfel de expresii nu pot nici valida şi nici infirma o interpretare autoritară a Scripturii. Aceasta nu se obţine apelând la falsuri evidente ca aceste expresii menite să manipuleze/influenţeze gândirea oamenilor în lipsa unor dovezi convingătoare.

16) FALSUL SĂVÂRSIT PRIN VIRTUTEA ASOCIERII – Care înseamnă următoarele lucruri:

1. a) Un autor de literatură cultică sau un întemeietor al unui cult religios asociază învăţăturile lui cu cele ale unor figuri recunoscute ca autorităţi în lumea creştină.
2. b) Scrierile cultului sunt asemănate sau chiar identificate cu cele ale Bibliei.
3. c) Literatura cultului imită forma scrierilor Bibliei pentru ca să sune ca şi Biblia !

Exemplu pentru cazul [a]: Mary Baker Eddy, fondatoarea Ştiinţei Creştine, afirmă că ea a dobândit capacitatea de a ajunge la „concluzii absolute prin revelaţie, raţiune şi demonstraţie…” Atunci când o nouă idee spirituală se naşte pe pământ, versetul profetic al lui Isaia „Căci un Copil ni s-a născut,… Îl vor numi Minunat”, se împlineşte din nou”, spune ea. Astfel cu fiecare „idee” care-i vine ea îşi însuşeşte împlinirea profeţiei lui Isaia (Isaia 9:6) şi însăşi autoritatea lui Isus Hristos. După aceea, citează cuvintele lui Isus sugerând că şi ea asemenea lui Isus, învaţă numai ceea ce i-a dat Dumnezeu Tatăl: „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7:16). Ei bine, întâi, trebuia să stabilească fără tăgadă că Tatăl a trimis-o şi pe ea ! Ceea ce nu mai este cazul acum după ce îi cunoaştem doctrinele anticristice !

Exemplu pentru cazul [b]: Juan Mascaro în introducerea sa la Upanishads (scrieri sacre indiene) citează Noul Testament, Evangheliile, Ecleziastul şi Psalmii din care el selectează pasaje care chipurile sunt paralele cu Upanishad-ele. Mormonii se subscriu şi ei unei asemenea practici.

Exemplu pentru cazul [c]: Una din cărţile de bază ale Mormonismului, „Doctrina şi Legămintele – 93” amestecă propoziţii din Evanghelia lui Ioan şi menţine o asemenea similaritate cu Evanghelia încât să se obţină impresia că această scriere este biblică.

17) INTERPRETAREA ESOTERICĂ – Se face presupunerea că Biblia conţine un înţeles ascuns şi esoteric (esoteric, însemnând că cel ce-l descoperă este mântuit!) care este făcut cunoscut doar acelora care sunt iniţiaţi în secretele lui, iar interpretul acelui tăinuit înţeles declară semnificaţia pasajului biblic fară a oferi vreo explicaţie pentru interpretarea la care a ajuns.

Exemplu: Din nou, Mary Baker Eddy! Ea oferă înţelesul primei expresii din rugăciunea „Tatăl Nostru”, „Tatăl nostru care eşti în ceruri”, ca însemnând, „Tatăl Nostru – Mama Noastră, Dumnezeu, pe deplin armonios” (?!). Interpretarea este populară în noul curent cunoscut sub numele de teologie feministă. Mântuirea depinde de descoperirea de către adepţi a sensului tainic al Dumnezeirii feminine !?

18) SUPLIMENTAREA AUTORITĂTII BIBLICE (ADĂUGAREA LA REVELATIA BIBLICĂ) – Noi revelaţii de la pretinşi profeţi din perioada post-biblică înlocuiesc Scripturile sau sunt adăugate lor şi se consideră autoritare.

Exemplu: Mormonii suplimentează Biblia cu „Doctrina şi Legămintele” şi cu „Perla de Mare Preţ”. Adepţii pretinsului profet William Branham adaugă Scripturilor cartea „Descoperirea Celor Şapte Peceţi” (o pretinsă revelaţie a celor şapte peceţi de care vorbeşte cartea Apocalipsei). Martorii lui Iehova interpretează Scripturile prin intermediul multitudinii de publicaţii lansate de Turnul de Veghere, „Turnul de Veghere”, „Treziţi-vă!”, „Studii din Scripturi” (ale lui Charles T.Russell – fondatorul). Etc.

19) RESPINGEREA AUTORITĂTII BIBLICE – Biblia ca întreg sau doar texte din ea atunci când sunt discutate sunt respinse fiindcă nu se potrivesc cu alte pretinse autorităţi spirituale printre care pot fi şi raţiunea sau noile revelaţii ce nu armonizează cu unele texte biblice.

Exemplu: Archie Matson susţine că Biblia conţine „Cuvântul lui Dumnezeu” dar în acelaşi timp afirmă că ea conţine şi contradicţii şi că însuşi Isus a respins autoritatea Vechiului Testament atunci când şi-a contrastat vederile Sale cu Vechiul Testament în Predica de pe Munte acolo unde a zis: „Aţi auzit că s-a zis în vechime…dar Eu vă zic”.

20) CONFUZIA CONCEPTIEI DESPRE LUME – Confuzia concepţiei despre lume intervine atunci când un cititor sau interpret al Bibliei nu o interpretează în cadrul cultural şi intelectual al ei şi o scoate din acest context plasând-o într-un alt cadru de referinţă, străin Bibliei. De obicei se manifestă sub forma distorsionării înţelesului original şi înlocuirii lui cu un altul. În acest caz un foarte important principiu de interpretare sănătoasă este încălcat. Noi ar trebui ca intotdeauna să o citim/interpretăm/înţelegem în spiritul autorului, să acordăm atenţie la ceea ce autorul a spus în contextul cultural şi intelectual propriu textului, adică în lumina cadrului ei istoric şi literar original.

Exemplu: Cartea „Principiul Divin” expresia primară de gândire a Bisericii Unificării din Coreea de Sud şi a liderului ei, Sun Myung Moon (membrii acesteia fiind cunoscuţi în Occident sub numele de „moonies”), este considerată „adevărul prezent care depăşeşte teologia creştină”. Introducerea cărţii afirmă că, „Scriptura poate fi asemuită cu o candelă care iluminează adevărul. Misiunea ei este de a răspândi lumina adevărului. Când, „o lumină mai puternică apare, misiunea celei mai vechi încetează”. Astfel, învăţătura nouă a lui Moon înlocuieşte Biblia! Dar aceste noi învăţături nu încep tocmai de la zero. Folosind parţial istoria Vechiului Testament, prezentând relatări ale creaţiei, ale căderii omului în păcat, Moon ajunge la Prima Venire a lui Isus pe care o consideră un eşec postulând necesitatea unei a Doua Veniri care spune că a şi avut loc în Coreea !? La această poziţie el a ajuns inspirându-se iniţial din Biblie dar apoi părăseşte contextul ei pentru a favoriza noua interpretare specifică cultului. În schimb, teologia tradiţională creştină începe cu Biblia şi face exegeza textului, îngăduind contextului Bibliei să modeleze şi să formeze interpretarea textului în discuţie. Sun Myung Moon şi biserica acestuia foloseşte Biblia ori de câte ori pare să-i confirme ideile dar o respinge sau o deformează atunci când nu armonizează vizibil cu sistemul lor teologic.

            Cu toate bunele intenţii pe care le putem arăta în interpretarea Bibliei, nu vom putea deveni buni interpreţi ai ei dacă ignorăm unele principii sănătoase de interpretare. În cazurile expuse mai sus am văzut cum încălcări ale acestor principii au rezultat în doctrine excentrice şi bizare care au oferit oamenilor noţiuni greşite despre Dumnezeu, periclitându-le mântuirea şi făcându-i să practice lucruri contrare Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne întrebăm care este şi opusul acestor erori şi cum putem evita aceste erori de interpretare?

            Deşi subiectul principiilor de interpretare este demn de o mai vastă tratare, doresc acum să vă ofer o listă condensată a câtorva principii de interpretare pe baza cărora să vă puteţi angaja cu încredere în înţelegerea şi interpretarea obiectivă a Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt intitulate „CELE 10 PORUNCI ALE INTERPRETĂRII BIBLIEI”. Iată-le !

„CELE 10 PORUNCI ALE INTERPRETĂRII BIBLIEI”

1. Nu încerca să justifici interpretarea pe care tu o favorizezi/preferi ci, încearcă să ajungi la interpretarea care se potriveşte cel mai bine textului.
2. Interpretează în mod inductiv un text. Aceasta însemnând a deduce adevăruri generale din fapte concrete, luând în considerare tot materialul biblic privitor la subiect.
3. Caută să ajungi la interpretarea care se potriveşte cel mai bine exprimării textului.
4. Bazează-ţi interpretarea pe cele mai bune texte disponibile în greceşte şi evreieşte.
5. Derivă interpretarea textului dintr-o atentă examinare a contextului imediat.
6. Nu cita surse savante, (1) afară din context, (2) pentru a sprijini interpretări care nu sunt confirmate de textul propriu-zis.
7. Interpretează profeţiile şi viziunile Scripturii în lumina propriilor lor revelaţii şi în conformitate cu învăţăturile explicite ale Bibliei.
8. Interpretează simplu expresiile simple, în afară de cazul în care contextul impune altceva.
9. Nu faceţi ca o parte din Scriptură să se contrazică cu o alta, ci interpretaţi fiecare parte în lumina propriilor ei revelaţii şi în contextul ei înainte de a încerca să înţelegeţi legătura care există între aceste părţi.
10. Interpretează realităţiile spirituale descrise de Biblie, având înţelegerea umilă a faptului că Dumnezeu este infinit mai mare decât finita noastră pricepere.

„Oamenii nu resping Biblia fiindcă găsesc greşeli în ea, ci fiindcă ea găseşte greşeli la ei”

   John Blanchard

„Un suflet umil şi doritor va descoperi mii de lucruri în Biblie pe care savantul mândru, arogant şi îngâmfat va eşua jalnic să le înţeleagă”                                                                                    

                                                                                        J.C.Ryle                                             „Omul care o citeşte superficial va trăi superficial, iar un creştin superficial este cea mai patetică parodie a adevărului”                                                          

                                                                                       John Blanchard

Pentru informaţii suplimentare, vă invit să luaţi legătura cu CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI, str.Radu Şapcă 2B, Petroşani, 2675, HD, Romania. Teodor Macavei, Decembrie 1995.

https://www.rcrwebsite.com/scriptws.htm

NESTORIANISM

NESTORIANISM

Nestorianismul este convingerea eronată cum că Iisus ar fi două persoane diferite. Erezia este numită după Nestorius, care s-a născut în Syria şi a murit în 451 d.Hr. , care a susţinut această doctrină. Nestorius a fost un călugăr ce a devenit Patriarhul Constantinopolului şi a respins denumirea de ”Mamă a lui Dumnezeu”. El considera că Maria a fost mama lui Hristos numai pentru partea sa umană. Consiliul din Ephesus a fost convocat în 431 să se pronunţe în legătură cu această problemă şi au decis că Iisus a fost o singură persoană cu două firi inseparabile: cea divină şi cea umană.

Nestorius a fost destituit din funcţia sa de Patriarh şi trimis la Antioch, apoi Arabia, iar apoi Egipt. Nesorianismul a supravieţuit până prin 1300.

Problema cu nestorianismul este că ameninţă îndreptarea greşelilor. Dacă Isus este două persoane, atunci care dintre ele a murit pe cruce? Dacă a fost ”persoana umană” atunci iertarea greşelilor nu este de rangul divinităţii si aşadar insuficientă pentru a ne curăţi de păcatele noastre.

(courtesy of http://www.carm.org/heresy/nestorianism.htm)

ARTICOLE LA SUBIECT:

Nestorianismul – a treia mare erezie, a fost în cadrul ei o reacţie împotriva Apollinarianismului. Ca şi Arianismul, acesta a izvorât sin Şcoala din Antiohia. Apărătorii săi (ca mulţi teologi moderni) au început cu concepţia lui Hristos ca Om, şi căutat o cale de conciliere a concepţiei aceleia cu crezul tradiţional în Dumnezeirea Sa.

Nestorius şi nestorianismul – care a dat numele ereziei nestoriene, s-a născut în Germanicia, în Siria Euphoratensis (dată necunoscută); a murit în Thebaid, Egipt, cca. 451. A trăit ca preot şi călugăr în mănăstirea de la Euprepius, lângă ziduri, când a fost ales de împăratul Theodosius al II-lea să fie patriarh al Constantinopolului, ca succesor al lui Sisinnius. El avea o reputaţie solidă pentru elocvenţă, iar popularitatea memoriei Sf. Chrysostom în rândul oamenilor oraşului imperial se poate să fi influenţat alegerea împăratului of a unui alt preot din Antiohia ca episcop al curţii.  (courtesy of http://www.newadvent.org/cathen/10755a.htm)

Nestorianism, Nestorie – Informaţii generale. Erezie cristologică din secolul 5, nestorianismul îşi preia numele de la Nestorie, episcop al Constantinopolului (428- 431), care a pledat împotriva folosirii alexandrine a titlului Theotokos, care înseamnă „purtătoare de Dumnezeu” sau ”Mama lui Dumnezeu”, pentru Fecioara Maria; pentru Nestorie, Maria era mama lui Cristos numai în ceea ce priveşte natura sa umană Sa. Teologii din şcoala antiohă subliniau umanitatea lui Isus Cristos, iar cei din şcoala alexandrină- divinitatea Sa. Teodor din Mopsuestia susţinea că natura umană a lui Cristos era completă, dar era ataşată Cuvântului printr-o uniune externă. Nestorie, ucenic al lui Teodor, a continuat poziţia discipolului său după moartea acestuia. (courtesy of http://mb-soft.com/believe/txc/nestoria.htm)

Săptămâna 12 – Efes (431) şi Nestorianismul – Recapitularea chestiunilor din săptămânile precedente. De acum, trebuie să vă însuşiţi metodologia folosită la analizarea textelor pentru teologia lor despre Hristos.(courtesy

ofhttp://individual.utoronto.ca/jskira/christology451old/syllabus-christology451-12.html)

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/nestorianism/

Pagina de Umor/ , 2006 / octombrie 6

Pagina de Umor 

O inimă veselă înseninează faţa (Proverbe 15:13) si este un medicament bun (Proverbe 17:22). Ce altceva produce veselie inimii decât o glumă bună sau un cuvânt bun spus la timpul potrivit? Ne propunem ca prin această pagină de umor să vă „descreţim” puţin frunţile şi să vă facem să vă simţiţi… mai înseninaţi.

Dacă aveţi şi dumneavoastră alte glume care doriţi să apară pe această pagină, vă rog să nu ezitaţi să ni le trimiteţi pe email, apăsând aici [sau la adresa de email glume_crestine@voxdeibaptist.org, cu numele glumei şi numele, eventual oraşul / ţara de unde sunteţi]. Vă mulţumim şi aşteptăm mesajele dumneavoastră. Aceia dintre dumneavoastră care sunteţi înscrişi pe Forumul nostru, aveţi posibilitatea de acum să scrieţi direct în paginile respective glumele pe care le ştiţi şi care doriţi să le împărtăşiţi cu alţii.

În acest număr…

	Mari adevăruri de la copii mici (partea 1)
	Mari adevăruri de la copii mici (partea 2)
	25 de fraze de înţelepciune
	Topul celor 10 semne care arată că nu îţi citeşti destul Biblia
	Atenţie la câine
	La Porţile de Mărgăritar

Mari adevăruri de la copii mici (partea 1)

Oricât ai încerca din greu, nu poţi boteza pisicile.

Când mama e nervoasă pe tata, nu o lăsa să îţi pieptene părul.

Dacă sora ta te loveşte, nu o lovi înapoi.

Întotdeauna o prind pe persoana a doua.

Să nu ceri niciodată fratelui tău de 3 ani să ţină o roşie.

Nu poţi avea încredere în câini ca să-ţi păzească mâncarea.

Cititul a ceea ce scriu alţii pe mese te poate învăţa multe lucruri.

Nu strănuta când îţi tunde cineva părul.

Căţeluşilor tot le amiroase gura chiar după ce mănâncă un tic tac.

Să nu ţi niciodată ştergătorul de praf şi o pisică în acelaşi timp.

Prânzurile de la şcoală sunt înfipte pe perete.

Nu poţi ascunde o bucată de broccoli într-un pahar de lapte.

Să nu porţi maieu cu puncte polca sub un tricou alb.

Cel mai bun loc unde să fi atunci când eşti trist este în braţele bunicii.

E greu să dezveţi un cuvânt rău.

Întreabă De ce până înţelegi.

E mai uşor să vezi greşelile de pe hârtia altcuiva.

Un creion fără gumă de şters poate să fie cu uşurinţă un stilou.

E distractiv să te joci de-a şcoala atunci când tu eşti profesorul.

Uneori cel mai bun din joc are cele mai puţine linii.

Doisprezece este cu mult mai în vârstă decât opt.

Mari adevăruri de la copii mici (partea 2)

Uneori cea mai bună mişcare a ta este blocată de propriile tale carouri.

În unele nopţi nu se merită să te lupţi cine să ia patul de sus.

Nu te aştepta ca prietenii tăi să fie la fel de încântaţi de cei „100” ai tăi precum tine.

Nu spune „Ultimul e un ou stricat” decât dacă eşti sigur că în spatele tău e un copil încet la viteză.

Dacă nu-ţi place fata de la ziua de naştere, nu te duce la petrecere.

Dacă te caţeri tot acolo o să ajungi.

Dacă vrei o pisicuţă, începe prin a cere un cal.

Camera ta devine mai mică pe măsură ce tu te faci mai mare.

Nu poţi să începi totul de la început doar pentru că pierzi jocul. Când eşti îmbrăcată ca o prinţesă e mai uşor să acţionezi ca una.

Dacă un pom avea mere anul trecut, să nu te aştepţi să aibă pere anul acesta.

O picătură de vopsea neagră din pensulă întunecă tot paharul de apă.

Nu poţi să fi prietenul cel mai bun al oricui.

O zi cu zăpadă e mai distractivă decât una de vacanţă.

Toate bibliotecile miros la fel.

Spune har.

Dacă vrei să te asculte cineva, şopteşte.

Uneori trebuie să dai testul înainte ca să fi terminat studiatul.

Tăcerea poate fi un răspuns.

Întreabă de unde au provenit lucrurile.

Dacă arunci cu o minge către cineva, ei probabil că o să ţi-o arunce înapoi.

Nu da din cap la telefon.

25 de fraze de înţelepciune

1. Dacă ai mintea prea deschisă, o să-ţi cadă creierii afară.
2. Vârsta este un preţ foarte mare de plătit pentru maturitate.
3. A merge la biserică nu te face un creştin mai mult decât a merge la un garaj să te facă un mecanic.
4. Inteligenţa artificială nu se potriveşte cu stupiditatea naturală.
5. Dacă trebuie să alegi între două rele, alege pe cel pe care nu l-ai mai înţeles niciodată.
6. Ideea mea de gospodărit este să mături camera cu o privire.
7. Nici o fărâmă de evidenţă nu susţine noţiunea că viaţa este serioasă.
8. E mai uşor să obţii iertare decât permisiune.
9. Pentru fiecare acţiune, există un program de guvern egal şi opus.
10. Dacă arăţi ca poza din paşaport, probabil că ai nevoie de o călătorie.
11. Facturile călătoresc prin poştă cu viteza dublă faţă de cecuri.
12. O conştiinţă este ceea ce doare atunci când toate celelalte părţi se simt aşa de bine.
13. Mănâncă bine, stai potrivit, mori oricum.
14. Bărbaţii sunt de pe pământ. Femeile sunt de pe pământ. Confrunt-o.
15. Nici un soţ nu a fost împuşcat în timp ce spăla vasele.
16. O dietă echilibrată este o prăjitură în fiecare mână.
17. Vârsta de mijloc este atunci când lărgimea minţii şi îngustimea taliei îşi schimbă locul.
18. Oportunităţile par a fi mai mari când pleacă decât atunci când vin.
19. Gunoiul e ceva pe care l-ai ţinut pentru mulţi ani şi îl arunci cu trei săptămâni înainte să ai nevoie de el.
20. Întotdeauna există încă un imbecil decât ceea ce ai numărat tu.
21. Experienţa e un lucru frumos. Îţi permite să recunoşti o greşeală atunci când o faci din nou.
22. Când reuşeşti să faci finalele să se întâlnească, alţii le mută.
23. Să nu cântăreşti mai mult decât frigiderul tău.
24. Cineva care gândeşte logic dovedeşte un contrast frumos faţă de lumea reală.
25. Binecuvântaţi sunt cei care râd de ei căci ei nu vor înceta să fie amuzaţi.

Topul celor 10 semne care arată că nu îţi citeşti destul Biblia:

10) Predicatorul anunţă că predica este din Galateni… şi tu te uiţi la cuprins.

9) Crezi că Avraam, Isaac şi Iacov au avut câteva hit-uri în timpul anilor 60.

8) Deschizi la Evanghelia după Luca şi un tichet de masă îţi cade din Biblie.

7) Patriarhul tău favorit din Vechiul Testament este Hercules.

6) O mică familie de gândaci de lemn şi-au făcut reşedinţa în Psalmii Bibliei tale.

5) Devii frustrat pentru că Charlton Heston nu este listat nici în Concordanţă şi nici la Tabla de Materii.

4) Când îi prinzi pe copii că citesc Cântarea Cântărilor, îi întrebi: „Cine v-a dat vouă aşa ceva?”

3) Crezi că Profeţii Mici au lucrat în carieră.

2) Tot continui să te înduioşezi de fiecare dată când pastorul îţi spune să deschizi la Primul Condominiu.

Şi semnul numărul unu că tu nu îţi citeşti destul Biblia ta:

1) Copiii pun prea multe întrebări referitor la povestea ta de la vremea de culcare: „Iona şi Păstoraşul şi Arca Sa cu Multe Culori”.

Atenţie la câine

Un străin a intrat într-un magazin de la ţară, şi a observat un semn de avertizare, „Pericol! Atenţie la câine!” care era pus pe fereastra uşii. În interior, el a observat un câine bătrân de vânătoare care dormea pe podea lângă casierie.

„Ăsta e câinele de care trebuie să se ferească oamenii?” a întrebat el pe proprietar.

„Da, ăsta e”, a venit replica.

Străinul nu a putut face nimic altceva decât să fie amuzat. „Cu siguranţă că acesta nu arată a câine periculos pentru mine. De ce aţi pune un aşa semn pe uşă?”

„Pentru că”, a explicat proprietarul, „înainte să pun acel semn, oamenii se tot împiedicau de el”.

La Porţile de Mărgăritar

Recent un învăţător, un colector de gunoaie şi un avocat au ajuns la Porţile de Mărgăritar. Sf. Petru i-a informat că pentru a putea intra în Cer, ei trebuiau să răspundă la câte o întrebare.

Sf. Petru s-a adresat învăţătorului şi l-a întrebat: „Care a fost numele corabiei care s-a lovit de aisberg? Au făcut un film despre acesta”. Învăţătorul a răspuns repede, „Acesta ar fi Titanicul”. Sf. Petru îl lasă să intre pe uşă.

Sf. Petru s-a întors către gunoier şi, imaginându-şi că Cerul nu avea DE FAPT nevoie de toate odorurile pe care acesta avea să le aducă cu el, s-a decis să pună o întrebare mai grea: „Câţi oameni au murit pe acea corabie?” Din fericire pentru el, gunoierul tocmai văzuse filmul şi a răspuns, „cam 1.500”. „Corect! Poţi intra”.

Sf. Petru s-a întors apoi către avocat. „Numiţi-i”.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/page_umor_oct06.htm

Antropologia: Doctrina Umanităţii Unde mă duc eu?

Antropologia: Doctrina Umanităţii  Antropologia: Doctrina Umanităţii

Unde mă duc eu? 3

Unde mergem de aici? Care este destinul final al fiinţei umane? Ce are de spus Biblia despre moarte şi despre lucrurile finale?

Moartea

Primele trei capitole din Geneza îl învaţă pe cititor că moartea este consecinţa păcatului; în mod specific, ea este rezultatul neascultării lui Adam şi Eva. Aceste prime două fiinţe umane, trăind într-un mediu perfect, au încălcat legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu ei şi a adus asupra lor consecinţele inevitabile din partea inhibatoare a dragostei lui Dumnezeu. Moartea vine din cauza morţii? Da, aşa de ciudat precum se pare. După ce am spus aceasta, trebuie să adăugăm repede că moartea nu este ceva care să îi placă lui Dumnezeu cu care el îi loveşte pe oameni. Ezechiel clarifică aceasta când înregistrează cuvintele lui Dumnezeu în Ezechiel 33:11:

Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”

Totuşi, aşa cum este clar din Psalmul 136 (vezi Capitolul trei), moartea şi distrugerea celui rău este un act de dragoste, care este spre folosul celui drept:

Pe Cel ce a lovit împăraţi mari,

căci în veac ţine îndurarea Lui!

Pe Cel ce a ucis împăraţi puternici,

căci în veac ţine îndurarea Lui! (Psalmul 136:17-18)

Consideraţi că indiferent de cât de ticăloasă sau de josnică este o persoană, răutatea ei este limitată de durata vieţii sale. Toate legămintele pe care Dumnezeu le-a făcut cu oamenii – legăminte care au fost făcute întotdeauna datorită dragostei lui Dumnezeu – au avut cel puţin una din pedepsele lor, pedeapsa cu moartea. Priviţi la legământul cu Noe (Geneza 9:6):

Dacă varsă cineva sângele omului,

şi sângele lui să fie vărsat de om;

căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

Sau priviţi la Legământul Mozaic (Evrei 10:28):

Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Şi chiar şi Noul Legământ promite moartea pentru neascultare – spre surprinderea unor creştini, care par să uite pe Anania şi Safira (Fapte 5:1-11). Priviţi la Evrei 10:29-31:

Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

Deci putem concluziona că moartea este o pedeapsă impusă de un Dumnezeu iubitor ca un rezultat al unui legământ rupt. Dar totuşi încă de pare greu să fie iubitor, nu-i aşa? Dar consideraţi Geneza 3:22:

Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci.”

Dacă fiinţele umane ar fi mâncat din pomul vieţii şi nu mai puteau muri, Isus nu ar fi putut deveni niciodată un om ca să moară pentru păcatele noastre; atunci noi am fi fost de ne-răscumpărat – pierduţi veşnic în păcatele noastre, ca şi demonii.

Viaţa după moarte

În zilele lui Hristos, Saducheii erau o sectă iudaică ce respingea ideea unei învieri. Aceasta se baza pe citirea lor a Pentateuhului, în care ei nu au găsit nici un indiciu despre viaţa după moarte de orice fel: nu o dată în Pentateuh Moise a menţionat o înviere a celor morţi. Când Saducheii l-au întrebat pe Isus despre aceasta, el a răspuns spunând că ei sunt într-o greşeală serioasă cu privire la întrebarea referitoare la viaţa de dincolo; pentru a dovedi acest punct, el a citat Exod 3:6:

În ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre „Rug”, ce i-a spus Dumnezeu, când a zis: „Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!” (Marcu 12:26-27; vezi şi Luca 20:37-38)

Isus a citat din Pentateuh respingând învăţătura falsă a Saducheilor, nu pentru că acesta era cel mai clar pasaj din Vechiul Testament care poartă mărturie despre înviere, ci pentru că Saducheii refuzau să accepte altceva decât cele cinci cărţi ale lui Moise ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. Pentru Saduchei, restul Vechiului Testament era contrafăcut.

Cărturarii moderni nu sunt atât de limitaţi ca şi Saducheii, căutând ce are de spus Vechiul Testament despre viaţa după moarte; totuşi, trebuie să admitem că Vechiul Testament rar face aluzie la viaţa după moarte şi când o face, aceasta este fără detalii.

Vă rog să observaţi următoarele lucruri:

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele,

şi voi locui veşnic în Casa Domnului. (Psalmul 23:6)

Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu,

şi că se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea,

şi chiar dacă nu voi mai avea carne,

voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor;

ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.

Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu. (Iov 19:25-27)

Chiar aceste două pasaje, unul din Psalmi şi unul din Iov, nu sunt imagini precise ale învierii şi a vieţii după moarte. Psalmul 23:6 poate fi interpretat ca însemnând nimic mai mult decât o existenţă plăcută în această viaţă, înţelegând „veşnic în casa Domnului” a fi o hiperbolă. Între timp, pasajul din Iov este notoriu prin dificultatea de a fi tradus sau de a fi înţeles. Toate versiunile antice diferă, astfel că nu se poate pune nici un sprijin pe ele. Toţi şi fratele său a propus îmbunătăţiri pentru ceea ce este în text. Origen, unul dintre timpurii părinţi ai bisericii, a argumentat că acest pasaj a fost într-adevăr o afirmaţie a nemuririi şi a învierii. Totuşi, aşa cum a arătat Hrisostom (un alt părinte timpuriu al bisericii), este greu să împăcăm o astfel de interpretare cu Iov 14:12: „aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală…” sau Iov 10:21: „…înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc…” Totuşi, Hrisostom poate că exagerează problema. De fapt, Iov 14:12-15, pe care el îl ridică, ca şi obiecţie, poate părea că vorbeşte de fapt despre înviere:

Aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală;

cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă,

şi nu se mai scoală din somnul lui.

Ah! de m-ai ascunde în locuinţa morţilor,

de m-ai acoperi pînă-Ţi va trece mânia,

şi de mi-ai rândui o vreme

când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!

Dacă omul odată mort ar putea să mai învie,

aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele,

până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde,

şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.

Alţii au socotit, totuşi, că Hrisostom a avut în cele din urmă dreptate. Chiar acest pasaj extins ar putea fi înţeles ca indicând că în realitate nu există nici o speranţă după moarte: „Dacă un om moare, va trăi el din nou?” O întrebare retorică, care aşteaptă „nu” ca şi răspuns. Ceea ce urmează întrebării lui Iov este simplu speranţa lui Iov că mizeria pe care o suferă nu o va mai îndura mult timp, ci că o reînnoire – o restaurare a vieţii bune – va veni în curând. Astfel au interpretat unii Iov 19:25-27. Observaţi traducerea acestuia pe care o dă Marvin H. Pope:

Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte,

Un garant asupra ţărânii va sta;

Chiar după ce păcatul meu este criticat,

fără carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu.

Îl voi vedea pe el de partea mea,

ochii mei îl vor vedea, nu un străin.

Inima leşină în mine.

Interpretarea în acest caz ar fi pur şi simplu că Iov speră că va fi restaurat din necazurile sale din această viaţă. El nu se gândeşte deloc despre viaţa după moarte.

Deci, vorbeşte vreodată Vechiul Testament clar, fără urmă de îndoială, despre viaţa după moarte? Sau cititorul trebuie să aştepte venirea Noului Testament înainte ca viaţa după moarte să fie învăţată clar? Suntem recunoscători că există cel puţin două pasaje care vorbesc fără îndoială despre înviere:

Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. (Daniel 12:2-3)

Să învie dar morţii Tăi!

Să se scoale trupurile mele moarte!

Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână!

Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă,

şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.” (Isaia 26:19)

Cu aceste două pasaje, cel din Isaia şi cel din Daniel, este clar că ideea unei vieţi după moarte nu a fost o invenţie nouă în Noul Testament. Dar mai este clar faptul că întrebarea despre viaţa după moarte nu era de o mare importanţă pentru poporul lui Israel. Spre deosebire de vecinii lor din Egipt şi Mesopotamia, israeliţii nu îşi petreceau timpul lor planificând viaţa care va veni. Israeliţii s-au concentrat asupra întrebării vieţii şi a trăirii neprihănite înaintea lui Dumnezeu azi; aceasta ar trebui să fie o lecţie pentru creştini acum. Cuvintele lui Hristos vorbesc despre această chestiune:

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Matei 6:33-34)

Înţelesul şi natura iadului

Cuvintele care se află la baza cuvântului tradus prin „iad” în traducerea King James a Bibliei nu se referă toate la locul de suferinţă destinat pentru morţii care l-au respins pe Isus Hristos. Spunând aceasta, nu există nici o îndoială că un astfel de loc există, destinat pentru chinul veşnic al celor care au ales să-l urmeze pe diavol. Aceasta este foarte clar din următoarele pasaje: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41)

Două cuvinte în particular, unul din Vechiul Testament, celălalt din Noul Testament, care nu se referă la chinul veşnic sunt ebraicul sheol şi grecescul hades, cu o excepţie. Amândouă cuvintele sunt cel mai bine traduse prin cuvântul „mormânt”.

Ebraicul SHEOL

Cuvântul sheol a fost în mod inutil deranjant pentru oameni pentru mult timp. Au fost făcute încercări de a egala sheol cu hades în Noul Testament; unii vor citi adesea că „sheol” este locul unde au mers toţi moţii, buni sau răi, înainte de timpul învierii lui Hristos: el este descris ca fiind un loc întunecat, o lume de jos.

Din nefericire, o astfel de idee este mai în acord cu conceptele greceşti ale vieţii după moarte decât sunt ele faţă de adevărul biblic. Sheol, este în mod constant pereche cu cuvintele „moarte” (Psalmul 18:5), „distrugere” (Psalmul 18:4-5), şi „adâncul” (Psalmul 30:3; Isaia 14:15); prin faptul că fiecare, indiferent de condiţia sa spirituală sfârşeşte aici, ar trebui să fie recunoscut pentru ceea ce este de fapt: un cuvânt ebraic care este cel mai bine tradus prin cuvântul „mormânt”. Nici o concepţie a vieţii după moarte nu este asociată cu acest cuvânt. El este folosit pentru a descrie locul în care sufletul veşnic al persoanei se va duce după moarte. În schimb, ele este folosit pentru a descrie unde va sfârşi trupul unei persoane după ce nu mai respiră. De exemplu, priviţi la Psalmul 31:17:

Doamne, să nu rămân de ruşine

când Te chem.

Ci să rămână de ruşine cei răi,

şi ei să se pogoare muţi în sheol!

Dacă interpretarea tradiţională a cuvântului sheol este reţinută, este dificil să împăcăm un astfel de pasaj cu textele din Noul Testament care indică faptul că pentru morţii răi este plânsul şi scrâşnirea dinţilor, sau ca acel bogat care este în chin şi vorbeşte cu Avraam.

De vreme ce şi cei răi (Numeri 16:30) şi cei drepţi (Geneza 37:35) se spune că merg în sheol, timpuriu în istoria interpretării, ideea dezvoltată era că erau două compartimente în sheol: o parte mai sus pentru cei credincioşi, şi o parte mai joasă pentru cei pierduţi. Partea de mai sus nu a fost bine definită. Era un fel de debara, unde patriarhii au atârnat până ce Hristos a murit. În momentul morţii sale, s-a explicat tradiţional că Isus a mers jos în sheol. Dovada citată este 1 Petru 3:18-20 ca şi sursă principală, cu 1 Petru 4:6 şi Efeseni 4:9 ca şi dovadă întăritoare. În sheol, tradiţionaliştii au explicat că Isus a anunţat mântuirea sa celor necredincioşi care erau chinuiţi în secţiunea de mai jos a sheol-ului, şi celor din secţiunea de mai sus, pe care i-a eliberat şi i-a adus în cer cu el; şi cerul este locul unde sunt acum cei credincioşi. Există câteva probleme cu această interpretare populară. În primul rând, întreaga doctrină este construită simplu pentru a justifica cuvântul sheol. Baza sa biblică este foarte săracă – de fapt, aş putea spune că este a este inexistentă. Efeseni 4:9 nu are nici o legătură cu acest subiect, aşa cum clarifică versiunea NIV:

Şi acest: „S-a suit”, ce însemnează decât că înainte Se pogorâse în părţile mai de jos ale pământului?

Hristos care a s-a ridicat de pe Pământ la cer, este acelaşi Isus care a venit jos din cer pe Pământ în întruparea sa. Nu există nici o menţionare a unei coborâri în Iad – o astfel de idee nu se potriveşte rezonabil cu contextul.

1 Petru 4:6 se referă cu siguranţă la o predicare a cuvântului, dar la o predicare a cuvântului în trecutul îndepărtat, la oamenii care au trăit atunci. Aceasta nu afirmă că evanghelia a predicată lor după ce ei au murit. Teologic, ar fi o problemă în legătură cu aceasta, în cele din urmă. Dacă este rânduit oamenilor să moară o singură dată şi după aceea vine judecata, care ar fi ideea de a predica unor oameni morţi? Nu există o a doua şansă după ce ai murit.

În final, 1 Petru 3:18-20 nu se poate spune că dovedeşte punctul de vedere tradiţional. Mai degrabă, pasajul afirmă pur şi simplu că Hristos a predicat prin Duhul duhurilor din închisoare, care nu au ascultat cu mult timp în urmă. În acest pasaj se au în vedere zilele apostate din timpul lui Noe. Versetul nu spune că Hristos s-a coborât şi a anunţat personal crucea acestor oameni după crucificarea sa. Mai degrabă, acei oameni, în timp ce erau vii au ascultat mesajul. Acesta era mesajul predicat prin Duhul lui Hristos, prin Noe. Ei l-au respins, şi acum sunt în închisoarea lor veşnică.

A agăţa vre-o învăţătură despre sheol de acest pasaj ar fi ceva într-adevăr riscant. Mai degrabă, avem toate indiciile că Hristos, când a murit, s-a dus direct în cer (vezi Luca 23:43).

Cuvântul sheol apare doar de 65 de ori în Vechiul Testament. Dacă examinăm toate aceste referinţe, vom descoperi că „mormânt” este cel mai bun cuvânt echivalent pentru ceea ce este descris prin acest cuvânt ebraic (vezi Apendixul cinci pentru o listă completă).

Odihneşte-te cu părinţii tăi

Un alt grup de fraze care adesea sunt confuze şi enigmatice pentru cititorul Vechiului Testament sunt cele care spun cam aşa „şi el s-a odihnit cu părinţii săi” sau „şi el a fost adăugat la poporul său”. Mulţi comentatori au luat aceasta ca însemnând mersul în lumea de jos, unde se găsesc duhurile strămoşilor morţi. Totuşi, cât despre cuvântul sheol, nu există nici un gând al vieţii după moarte în această frază. În schimb, fraza este o referire la obiceiurile de îngropare obişnuite din vremea aceea. Poporul din Israelul antic aveau morminte ale familiei, unde fiecare era pus când ei mureau. „Odihna cu părinţii săi” a început ca o descriere literală a obiceiurilor de îngropare, de vreme ce oasele mortului erau amestecate cu cele ale celor care au murit înaintea lui. Excavări ale unor morminte vechi au descoperit că unele aveau podeaua acoperită de la un zid la celălalt având adâncimea unui genunchi plină de oase. Priviţi la Geneza 49:29 (conform 2 Împăraţi 9:28 şi 1 Împăraţi 13:22):

Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron…”

În cele din urmă, fraza a devenit pur şi simplu o cale eufemistică de a se referi la moarte, ca şi expresia modernă „a plecat dintre noi”. Vă rog să observaţi încă două pasaje:

„În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele proorocilor, şi oasele locuitorilor Ierusalimului. Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii, şi în faţa întregii oştiri a cerurilor, pe cari i-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe cari i-au urmat, pe cari i-au căutat şi înaintea cărora s-au închinat. Nu le vor mai strânge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pământ… (Ieremia 8:1-2)

Cei pe cari-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinşi de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliţi, nici adunaţi, nici îngropaţi, ci vor fi un gunoi de pământ… (Ieremia 25:33)

Aceste pasaje accentuează importanţa pe care israeliţii au simţit-o pentru o îngropare adecvată.

Grecescul HADES

Hades este folosit de patru ori în evanghelii:

Matei 11:23, 16:18; Luca 10:15 şi 16:23

El apare de încă şapte ori în restul Noului Testament:

Fapte 2:2, 2:31; Apocalipsa 1:18, 6:8, 20:13, şi 20:14.

1 Corinteni 15:55 (totuşi, există unele manuscrise ale Noului Testament care au cuvântul grecesc thanatos (moarte) în locul acestuia).

În examinarea acestor referinţe ale lui hades singurul loc în care el nu poate fi tradus uşor prin „mormânt” este cel din Luca 16:23, care îl descrie pe omul bogat care a fost îngropat şi apoi şi-a ridicat ochii în „iad”. În mod evident, mai mult decât sensul tradiţional este avut în vedere în acest pasaj.

Cei care doresc să respingă un loc de chin pentru cei morţi vor încerca să explice acest pasaj din Luca 16:19-31 explicând că el este o parabolă care are doar un înţeles „spiritual” sau „alegoric”. Ce este ciudat în această afirmaţie, chiar dacă îngăduim faptul că ea este o parabolă cu un înţeles alegoric (ceea ce este o presupunere îndoielnică), vom descoperi că dacă ne uităm la celelalte parabole pe care Isus le-a spus, că toate sunt o referinţă la situaţii reale. Există semănători care seamănă sămânţa, există sămânţă care cade pe pământ tare sau bun. Există femei care pierd monezi, oameni care găsesc o comoară în câmp, domnişoare de onoare care ţin lămpi şi miri care ajung noaptea. A sugera că descrierea unui loc de chin pentru morţii nedrepţi este o falsificare completă se împotriveşte tuturor celorlalte exemple de parabole pe care Hristos le-a folosit, care toate şi-au avut rădăcina adâncă în situaţii reale pe care ascultători săi le putea înţelege. Şi nu este verosimil ca Isus să folosească o minciună teologică pentru convenienţa ascultătorilor săi. Dacă nu ar exista Iadul cu siguranţă că el nu l-ar fi folosit într-o parabolă destinată pentru a învăţa adevărul.

Grecescul GEHENNAH

Acest cuvânt tradus prin „iad” apare de doisprezece ori în Noul Testament, de unsprezece ori el apare în primele trei Evanghelii:

Matei 5:22

5:29

5:30

10:28

18:8

18:9

Marcu 9:43-47

Luca 12:5

Iacov 3:6

Istoric, cuvântul grecesc este derivat din ebraicul ge-hinnom (Valea Hinnom). Acesta este un loc situat chiar înafara zidurilor cetăţii şi era folosit ca o groapă de gunoi; în general era întotdeauna în flăcări şi a devenit o imagine vie a unui loc de întristare şi de tortură.

ALTE DESCRIERI DIN NOUL TESTAMENT ALE IADULUI

Alte pasaje din Noul Testament care descriu iadul sunt următoarele:

Matei 13:42 25:46

Filipeni 3:19

2 Tesaloniceni 1:9

Evrei 10:39

2 Petru 2:17

Apocalipsa 2:11 19:20

20:6, 10, 14 21:8

OBIECŢII ALE CELOR CARE RESPING IADUL

Un pasaj favorit al celor care resping iadul – cât şi a celor care resping ideea că la moarte un individ merge direct în cer sau în iad, este Eclesiastul 9:5 şi 10:

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri;

dar cei morţi nu ştiu nimic,

şi nu mai au nici o răsplată,

fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!

O dificultate pentru cei care încearcă să folosească aceste două versete pentru un astfel de înţeles pe care ei îl derivă din ele este simplul fapt că ei trebuie să scoată cele două versete din contextul, un lucru notoriu de uşor care se poate face un cartea Eclesiastul. De exemplu, ca o glumă aş vrea să spun că Eclesiastul 10:19 este versetul vieţii mele:

Ospeţele se fac pentru petrecere,

vinul înveseleşte viaţa,

iar argintul le dă pe toate.

În afara contextului, cineva are un verset care contrazice restul Bibliei.

O frază repetată des în cartea Eclesiastul este „sub soare” sau „sub cer.” Aşa cum scrie Solomon aproape de începutul cărţii,

O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul,

o deşertăciune a deşertăciunilor!

Totul este deşertăciune.

Ce folos are omul din toată truda

pe care şi-o dă supt soare?

Am hotărât … să stărui astfel în nebunie … până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieţii lor. (Eclesiastul 1:2-3, 2:3b)

De aceea, punctul lui Solomon în pasajul în chestiune, Eclesiastul 9:5 şi 10, este că cu moartea, toate planurile şi speranţele pe care le-ar fi avut acea persoană s-au dus. Dacă citim întregul pasaj vom vedea că acesta dă puţine speranţe celor care îşi imaginează că oamenii nu au nici o cunoştinţă după ce ei au murit; o astfel de idee pierde întreaga idee.

Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare:

anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate, şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi. Căci cine este scutit? Oricine trăieşte, tot mai trage nădejde; căci un câine viu face mai mult decât un leu mort.

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri;

dar cei morţi nu ştiu nimic,

şi nu mai au nici o răsplată,

fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Şi dragostea lor, şi ura lor,

şi pizma lor, de mult au şi pierit,

şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare.

Du-te, dar, de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie,

şi bea-ţi cu inimă bună vinul;

căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.

Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme,

şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.

Gustă viaţa cu nevasta, pe care o iubeşti, în tot timpul vieţi tale deşerte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu supt soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti supt soare. Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!

Din perspectiva celor vii, ceea ce spune Solomon este cu siguranţă adevărat. Un trup mort nu face ceva cu excepţia că încet el începe să miroasă urât. În cartea sa, Solomon a întors spatele lui Dumnezeu şi încearcă să găsească un sens în viaţă uitându-se la ceea ce se întâmplă în jurul său. Uitându-se strict la felul în care au loc lucrurile pe planeta Pământ, el a găsit imposibil să vadă vre-o rimă sau motiv pentru orice se întâmpla. De aceea, viaţa a devenit fără sens şi fie că erai bun sau rău, deştept sau prost, tot urma să mori şi unde era amuzamentul în aceasta? Valoarea cărţii Eclesiastul este că aceasta arată foarte puternic necesitate ca Dumnezeu să se descopere pe sine oamenilor şi să le spună ce vrea el, pentru că, cu siguranţă, aşa cum a descoperit Solomon, ceea ce vrea Dumnezeu nu este ceva care noi putem ghici noi înşine, doar privind la condiţiile de aici de pe această planetă.

Un al doilea pasaj care este uneori folosit în acelaşi fel ca pasajul din Eclesiastul 9:5 şi 10 este Psalmul 146:4. Eficienţa cu care neagă faptul că cei morţi continuă să fie conştienţi depinde de folosirea traducerii King James şi apoi când versetul este scos din contextul său:

Suflarea lor trece,

se întorc în pământ,

şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.

Totuşi, priviţi la un context mai larg într-o traducere mai bună:

Nu vă încredeţi în cei mari,

în fiii oamenilor, în cari nu este ajutor.

Suflarea lor trece,

se întorc în pământ,

şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.

Evident, a ne imagina că textul din Psalmi se referă la faptul că cel mort devine inconştient este ridicolă. O altă obiecţie împotriva concepţiei despre iad este ridicată cu Ieremia 7:31 care spune:

Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.”

Argumentul este, „ei, dacă ideea arderii copiilor nu a fost în mintea lui Dumnezeu, atunci cum poţi să iţi imaginezi că el s-ar fi gândit că va arde fiinţele umane pentru toată veşnicia?”

Desigur, răspunsul este că, din nou pasajul este scos din context. Ceea ce nu a intrat în mintea lui Dumnezeu era ideea de a sacrifica acei copii ca şi jertfe de ardere de tot aduse lui. Singurele jertfe de ardere de tot acceptate erau cele ale animalelor. Dar Dumnezeu vorbeşte despre un foc ce va veni peste cei răi ca şi judecată, de exemplu asupra Sodomei şi Gomorei în Geneza 19:24 şi în cartea Amos, timp după timp (Amos 1:4, 7, 10, 12, 14; 2:2 şi 5).

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Nettelhorst_part03.htm

Serbia a schimbat Codul Penal, în ciuda opoziției UE, pentru un caz similar celui din Caracal: închisoare pe viață, fără drept de eliberare condiționată, pentru violarea și uciderea minorilor

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Luni, 29 iulie 2019, 13:56   /   Actualizat: Luni, 29 iulie 2019, 14:14   

ARTICOLE RELAȚIONATE

Povestea „vânătorului de pedofili”, eroul lituanian Drasius Kedys, continuă. Judecătoarea care a demascat cea mai mare rețea de pedofilie din cercurile înalte din Lituania se teme că va fi ucisă dacă este extrădată din SUA

Lituanianul devenit EROU INTERNAȚIONAL. Drasius Kedys, tatăl care și-a răzbunat fetița sodomizată de pedofili din ”cercurile înalte”

 

Uciderea unei fete de 15 ani, care a avut loc în Serbia în urmă cu 5 ani, a dus la sporirea pedepselor pentru criminali și violatori și la eficientizarea acțiunii autorităților în cazurile de dispariții ale minorilor. Cazul, similar cu cel de la Caracal, a șocat țara vecină, iar legislativul de la Belgrad a modificat legislația, înăsprind pedepsele pentru violarea și uciderea minorilor. De asemenea, conform noilor provederi, autoritățile trebuie să înceapă căutările unui minor declarat dispărut în momentul în care părinții anunță dispariția, nu după 48 de ore,

Parlamentul din Serbia a adoptat în 21 mai mai multe amendamente la Codul Penal, printre care și Legea Tijana, care prevede închisoarea pe viață fără pentru crime similare celor petrecute la Caracal.

Legea Tijana prevede închisoare pe viață, fără drept de eliberare condiționată, pentru violarea și uciderea minorilor. Inițial, o persoană care comitea astfel de infracțiuni putea fi condamnată la închisoare pentru o perioadă de 30-40 de ani, relatează Euronews.

Amendamentul la Codul Penal a fost numit „Legea Tijana”, în memoria Tijanei Jurici, o fată în vârstă de 15 ani care a fost răpită și ucisă în anul 2014 în zona Sombor din nordul Serbiei.

Tijana Jurici a fost răpită în noaptea dintre 25 și 26 iulie 2014 de către Dragan Djurici, un bărbat în vârstă de 34 de ani care locuia în cartierul Surcin din Belgrad. După 12 zile, cadavrul fetei a fost găsit îngropat în zona Sombor din nordul Serbiei. La scurt timp după, alte două fete au fost răpite, violate și ucise- Ivana Podrascici, în vârstă de 14 ani și Dragana Cirici, în vârstă de 18 ani.

Dunja Mijatovici, Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, a cerut Belgradului să nu voteze amendamentul lui Igor Jurici, deoarece regulile europene în domeniu cer ca o condamnare pe viață să includă și posibilitatea eliberării condiționate.

Legea a fost, însă, adoptată în urma unei campanii de mai mulți ani desfășurate de tatăl fetei, Igor Jurici. Inițiativa legislativă a fost sprijinită de peste 160.000 de persoane, printre care și numeroși parlamentari.

Aceasta mai prevede că autoritățile trebuie să înceapă căutările unui minor declarat dispărut în momentul în care părinții anunță dispariția, nu după 48 de ore, cum a fost în cazul Tijanei Juric și a altor minori dați dispăruți până în acel moment.

De asemenea, modificările aduse Codului Penal prevăd pedeapsa pe viață și pentru uciderea unui oficial de stat, pentru acte de terorism, crime de război sau crime împotriva umanității. În aceste cazuri, persoanele condamnate pot cere eliberarea condiționată după 27 de ani petrecuți în închisoare.

CELE MAI POPULARE

• CELE MAI CITITE
• CELE MAI COMENTATE

• 1Popicu l-a omorât pe Kennedy
• 2Jurnalistul criminalist Sorin Ovidiu Bălan nu crede în versiunea autorităților: Răpirea Alexandrei a fost făcută de o vastă rețea de trafic de persoane sau de organe care cuprinde polițiști din Caracal, judecători, procurori și politicieni
• 3Alexandru Cumpănașu, plângeri penale împotriva instituțiilor implicate în cazul de la Caracal
• 4Fostă angajată STS susține că Gheorghe Dincă face parte dintr-o rețea de trafic de persoane: Informațiile privind internările lui la nebuni au fost aruncate în media pentru a justifica mai apoi toate ciudățeniile și chestiile ilogice din dosar
• 5Alexandru Cumpănașu acuză blat la nivel înalt între Macron și STS, la summit-ul de la Sibiu:„Dacă s-au blocat aceste lucruri, s-au blocat pentru niște interese financiare la nivel foarte mare și între state”
• 6Sora Aurei Ion, studenta care și-a pierdut viața în tragedia din Apuseni: Domnule Cumpanașu, îmi cer iertare pentru că nu am reușit să înving sistemul corupt din România! Am luptat pentru ca să nu se repete. Din păcate, s-a repetat!
• 7Șeful Poliției Caracal, către tatăl Alexandrei: Dacă dă dracu să fie încurcată cu vreunul, plătești perchezițiile!
• 8Unchiul victimei criminalului din Caracal a declarat că s-au făcut presiuni asupra lui pentru reacțiile anti-sistem. Refuzul procurorului de caz de a preda dosarul superiorilor ar indica ascunderea unor nereguli
• 9Ipoteză incendiară: Presa locală din Olt spune că monstrul din Caracal făcea parte dintr-o rețea care livra fete americanilor de la Deveselu. În 2012, zeci de minore au fost duse să se prostitueze la baza americană. Reacția DIICOT?
• 10Dezvăluiri din trecutul lui Gheorghe Dincă: A lucrat opt ani la spitalul din Caracal. Și-a construit singur „casa 

https://www.activenews.ro/externe/Serbia-a-schimbat-Codul-Penal-in-ciuda-opozitiei-UE-pentru-un-caz-similar-celui-din-Caracal-inchisoare-pe-viata-fara-drept-de-eliberare-conditionata-pentru-violarea-si-uciderea-minorilor-157123

BOSNIA VIOLUL ŞI PROBLEMA RĂULUI ÎN LUME de Gregory Koukl

BOSNIA VIOLUL ŞI PROBLEMA RĂULUI ÎN LUME  de Gregory Koukl

Un răspuns la problema eternă: de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume?

Citeam în L.A.Times scrisorile adresate editorului unde un domn din Newport Beach răspundea unei întâmplări tragice ce a fost publicată într-un număr anterior al Times-ului. Poate şi unii dintre d-voastră au citit despre ea sau au auzit despre astfel de întâmplări din ziarele pe care le citiţi. Articolul acesta însă nu vorbea despre tragediile obişnuite din Bosnia-Herţegovina, şi nici despre drama războiului din aceea zonă. Articolul era despre problemele refugiaţilor şi ale femeilor abuzate de militari.

          Acest domn scria: „Răsfoind în numărul d-voastră din 10 aprilie, privirea mi-a căzut pe tragicul articol intitulat ‘Necazurile întârzie vindecarea victimelor violurilor din Bosnia’. M-a durut inima pentru Amira, femeia musulmană în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii, ce şi-a pierdut soţul şi care rătăcea cerşind prin ţară pentru a supravieţui. Internată într-un lagăr de concentrare şi violată în repetate rânduri de soldaţi sârbi ce se comportau mai degrabă ca nişte animale decât ca oameni, femeia a devenit victimă a încă unei răutăţi umane. Încotro se îndreaptă omenirea ? Mă gândesc la Dumnezeu şi mă întreb „De ce Doamne ? De ce ai creat asemenea monştrii ? Doamne, tu eşti serios ?” „Dacă acesta este felul în care Dumnezeu mă învaţă şi mă încearcă în credinţă”, continua acest om, „atunci crezurile şi credinţa mea sunt mai degrabă zdrobite cu dispreţ. Poate tocmai fiindcă mi-am pierdut soţia din cauza cancerului sentimentele mele sunt prea părtinitoare şi prea înclinate să fie zdrobite şi să simpatizeze cu cei ce asemenea mie suferă.” Scrisoarea era semnată de Victor Jashinski, din Newport Beach.

Nu cred că există măcar un singur om care să asculte această poveste şi care să nu trăiască aceleaşi sentimente ca şi el. În primul rând toţi simţim sentimentul de groază pe care-l încercăm atunci când citim despre ceea ce oamenii îşi fac unii altora. Doar cu două zile în urmă pe Family Channel a fost ultimul episod al unor seriale despre Holocaust ce a fost retransmis pentru prima data după 15 ani. Am avut ocazia să revăd în imagini vii ce este capabil omul să facă şi din nou am început să fim preocupaţi de această idee. Nu doar atât, ci şi noi înşine am fost atinşi de răul lumii acesteia şi suntem îngroziţi. Privim la durerea din propriile noastre vieţi şi ne întrebăm ca acel om, „De ce Doamne, de ce ? De ce atâta durere ? De ce este atât de greu ?” Aceasta este cu adevărat una dintre cele mai spinoase şi mai complexe probleme la care cineva, indiferent de convingerile sale sau ideile filozofice pe care le susţine, trebuie să răspundă.

           Eu unul ştiu că este imposibil să rezolv această problemă în zece minute, odată şi pentru că această problemă în plinătatea şi mărimea ei nu suferă o rezoluţie finală. Cred că există câteva răspunsuri bune dar în cea mai mare parte cred că răul este ceva cu care trebuie să trăim. Totuşi doresc să ofer câteva gânduri care să vă ajute să-i răspundeţi voi înşivă şi să replicaţi unor domni ca cel ce-a scris la ziar şi sunt tulburaţi de astfel de circumstanţe atât prezente în viaţa lor cât şi în viaţa altora.

           Strategia mea în înfruntarea unei probleme dificile şi tăioase ce sfidează o rezolvare definitivă este de a începe de la cunoscut şi a mă îndrepta spre necunoscut. Voi explica de îndată ce vreau să spun.

Sunt câteva lucruri privitoare la această problemă pe care cred că le putem cunoaşte. Putem trage nişte concluzii care cel puţin vor clarifica puţin contextul acestor întâmplări şi care să ne ajute să ne concentrăm asupra acelor lucruri care sunt mai puţin clare şi rezolvabile, chiar poate să demistificăm această întrebare „de ce există răul ?”, cu speranţa ca inimile noastre să fie puţin mai liniştite în privinţa lui.

            Apropo, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le spun de la început este că trebuie făcută o deosebire între chestiunea răului şi a suferinţei ca şi problemă filozofică şi problema răului dintr-o perspectivă pastorală. De fapt, ambele probleme erau ridicate în aceea scrisoare. De ce îngăduie Dumnezeu atât rău în lume încât o femeie bosniacă refugiată să fie supusă violurilor repetate ale soldaţilor sârbi ? De ce se petrece acolo atâta rău (care reprezintă întrebarea filozofică), dar de ce răul mă doare atât de mult pe mine ? Aceasta este o cu totul altă întrebare pentru că reprezintă o reacţie emoţională. Chiar şi cei ce au răspuns filozofic problemei răului continuă să se cutremure de impactul lui atunci când îi loveşte şi pe ei. Deşi minţile lor au răspunsul, în sufletele lor încă se întreabă „de ce ?” atunci când devin victime ale răului din lume. Avem de-a face aici cu ambele perspective.

           Voi începe încercând să răspund problemei filozofice şi apoi să fac un comentariu asupra problemei pastorale. Acestea reprezintă chestiuni distincte.

            Mai trebuie spus că atunci când vine cineva la tine cu o problemă pastorală nu poţi să o rezolvi oferind un răspuns filozofic. Pur şi simplu, nu ajută. Nu este ceea ce respectivii au nevoie. În acel moment nevoia acelora nu se găseşte în mintea sau intelectul lor, ci în inima lor, prin durerea pe care o încearcă. În acel caz este nevoie de o abordare diferită. Din păcate eu sunt mai bun la cea de-a doua. Sunt mai bun la partea intelectuală decât la cea pastorală. De aceea sunt un colaborator al radioului şi nu un lucrător al bisericii aşa cum sunt păstorii. Darurile mele sunt diferite. Oricum, daţi-mi voie să încerc să răspund întâi problemei filozofice şi apoi pe scurt să mă ocup şi de chestiunea pastorală.

            Un lucru care trebuie întâi observat este faptul că acest om presupune că Dumnezeu aşa l-a făcut pe om. Vă amintiţi, „de ce Doamne, de ce ai creat asemenea monştrii?” ? Dacă s-ar vorbi acum dintr-un punct de vedere biblic veţi ştii că aşa ceva nu este adevărat. Biblia nu spune că Dumnezeu a creat monştri. Dimpotrivă, ea susţine că El a creat fiinţe omeneşti care nu au fost deloc monştrii, ci au fost buni. Nu au avut această înclinaţie şi tendinţă spre rău. Dumnezeu nu l-a înzestrat pe om cu aşa ceva. Însă l-a făcut cu capacitatea de a alege liber şi a putea cu această libertate să alegă răul, ceea ce din păcate, a făcut. De aceea, autorul scrisorii respective în realitate pune la îndoială caracterul lui Dumnezeu: „Cum de Ai putut face aşa ceva ? Ce fel de Dumnezeu eşti Tu ?” Acestea, precum şi multe alte întrebări reprezintă reacţia cea mai obişnuită a oamenilor atunci când se confruntă cu problema răului. Cu alte cuvinte, atunci când văd acest fel lucruri întâmplându-se, ei nu pun la îndoială caracterul omului, care din punctul meu de vedere ar fi lucrul delicat ce ar trebui făcut (veţi înţelege într-o clipă ce vreau să spun), ci în schimb atacă existenţa lui Dumnezeu. Altfel spus, ei susţin că devreme ce răul există în lume, Dumnezeu nu poate exista şi El. Acesta nu este un răspuns rezonabil şi nici unul eficient vizavi de problema filozofică a existenţei răului. Vă voi arăta de ce afirm aşa ceva.

            Ceea ce nu are sens este să priveşti la existenţa (problema) răului şi să negi (sau, să pui la îndoială) existenţa lui Dumnezeu. Este aşa pentru că ateismul se dovedeşte a fi o soluţie filozofică autoimpusă în faţa problemei răului. Gândiţi-vă pentru o clipă la ce este răul atunci când aducem această obiecţie. Ca să aibe sens răul trebuie să fie o judecată morală apreciată conform unui standard moral perfect. Cu alte cuvinte, ceva este rău doar dacă se depărtează de un standard perfect al binelui. C.S. Lewis afirma acelaşi lucru când spunea că, „negarea mea a lui Dumnezeu consta în faptul că universul părea atât de crud şi de nedrept. Însă de unde aveam eu această idee a ceea ce este drept şi nedrept ?” Un om nu spune că ceva este strâmb decât dacă are o idee despre ceea ce este drept. (vezi, „Mere Christianity” de Lewis)

Lewis mai spune că un portret este o replică bună sau proastă, în funcţie de cât de bună îi este asemănarea cu perfecţiunea „originalului”. De aceea, a vorbi despre rău care este o depărtare de bine, înseamnă a presupune de fapt că există ceva care este binele suprem. Dacă nu există Dumnezeu atunci nu există nici nu standard perfect, nici un bine absolut sau un rău, şi ca prin urmare nu a avut loc nici o depărtare de la vreun standard. Deci, dacă Dumnezeu nu există atunci nu există nimic rău, ci doar preferinţe personale şi gusturi, ceea ce eu agreez din punct de vedere moral şi ceea ce nu-mi place mie.

            Aceasta este problema cea mare a relativismului moral ca punct de vedere atunci când se ia în discuţie problema răului. Dacă moralitatea ţine în primul rând de o preferinţă personală, lucrul susţinut de mulţi astăzi, atunci ţine doar de opinia ta ceea ce este rău sau bine, însă nu ţine şi de a mea. Fiecare are propriul lui punct de vedere asupra moralităţii şi dacă aceasta atârnă de gusturi sau preferinţe, la fel cum mie îmi place mai mult salata decât varza, obiecţia adusă împotriva existenţei lui Dumnezeu ce se bazează pe existenţa răului se autoelimină pentru că ea depinde de faptul că unele lucruri sunt intrisec rele şi că răul nu ţine doar de preferinţa mea personală, deci de definirea pe care eu i-o aduc. Răul acela are atunci o existenţă absolută, iar problema majorităţii din zilele noastre este că nu cred că există ceva absolut rău. Sexul înainte de căsătorie ? Nu-i nimic rău pentru unii. Avortul ? Este o chestiune de alegere personală. Uciderea ? Depinde de circumstanţe. Furtul ? Nu-i rău dacă-i de la locul de muncă ! Şi aşa mai departe.

            Realitatea este că lumea zilelor noastre se îneacă într-o mare a relativismului moral. Dacă totul este permis, atunci nimic nu este nepermis. Nimic nu este greşit. Nimic nu este fundamente rău. Ceea ce spun este că dacă relativismul moral are validitate, aparent lucrul cel mai acceptat de majoritate, chiar şi de către cei ce protestează împotriva răului din lume, atunci toată vorbăria despre răul obiectiv ca problemă filozofică este un nonsens. A o spune altfel, dacă nu există Dumnezeu, atunci orice moralitate este relativă. Şi din nou, dacă relativismul moral este valid, atunci un adevărat rău moral nu poate exista deoarece răul devine relativ.

            O excelentă ilustraţie ne este oferită de filmul „Cearta”. În acest film un rabin şi un evreu secularist se reîntâlnesc după cel de-al doilea război mondial, timp în care au fost despărţiţi. Ca şi tineri s-au certat adesea, dar la un moment dat s-au despărţit supăraţi, satele şi familiile lor fiind distruse între timp şi fiecare crezând că celălalt este mort. La bătrâneţe se întâlnesc din nou într-un parc din Toronto, Canada, restabilind vechea lor prietenie, şi… ceartă.

          Atunci rabinul Hersch îi spune secularistului evreu pe nume Chiam că, „dacă un om nu poate să apeleze la Atotputernicul, dacă nu există nimic în tot universul care să fie mai presus de fiinţele omeneşti, atunci ce este moralitatea ? Nu este decât o chestiune de opinie. Mie îmi place laptele, ţie îţi place carnea. Lui Hitler îi place să omoare oameni, mie îmi place să-i salvez. Cine poate să spună ce-i mai bine ? Poţi să vezi această oroare de gândire ? Dacă nu există nici un Stăpân al universului atunci cine poate să spună că Hitler a făcut ceva rău ? Dacă Dumnezeu nu există atunci oamenii care ţi-au ucis nevasta şi copii nu au făcut nimic rău !”

            Aceasta a fost o exprimare foarte, foarte convingătoare din partea unui rabin. Din nou, a susţine că Dumnezeu nu există bazându-te pe existenţa răului ne forţează să spunem ceva de felul, „răul există, de aceea Dumnezeu nu există. Iar dacă nu există Dumnezeu atunci răul şi binele sunt relative şi nu absolute, astfel că un rău adevărat nu există, o contradicţie a primei afirmaţii”. A o spune şi mai simplu, nu poate exista o lume în care să aibe sens a spune că răul este real şi în acelaşi timp că Dumnezeu nu există! Dacă Dumnezeu nu este, atunci nu este nimic esenţialmente rău, deplorabil, tragic sau vrednic de dispreţ. Şi opusul, este, apropo, adevărat ! Asta este cealaltă parte neplăcută a problemei, şi anume, că are două tăişuri. Nimic nu este esenţialmente bun, vrednic de laudă, nobil sau onorabil. Totul este în cele din urmă pierdut în crepusculul nimicniciei morale. Pentru a-l parafraza pe dr. Francis Schaeffer, omul care neagă existenţa lui Dumnezeu bazat pe existenţa răului stă cu ambele picioare ferm plantat în gol !

            Existenţa răului ne forţează să adoptăm o soluţie teistă, ceea ce este un lucru bun. În acest fel ajung la cea de-a treia mea idee. Dacă ateismul este o filozofie autoimpusă în faţa problemei răului şi pentru a-i răspunde avem nevoie de o formă de teism atunci mie mi se pare evident că teismul este singura soluţie pastorală satisfăcătoare vizavi de problema răului.

           Să spunem de pildă că suferiţi durere din pricina unui rău în viaţa d-voastră şi ajungeţi la concluzia că nu există Dumnezeu. Care este soluţia problemei durerii d-voastră personale ? Singura soluţie la care pot să mă gândesc este aceea că durerea d-voastră personală şi suferinţa pe care o încercaţi este fără sens, absurdă şi disperată. De fapt, îmi aminteşte de ce-a spus Os Guiness în excelenta lui carte „Praful morţii” ce tocmai a fost republicată şi unde afirmă privitor la religiile orientale că acestea susţin, îndeosebi hinduismul, că lumea este doar o iluzie. El îl citează pe un poet de tradiţie orientală ce tocmai a cunoscut o imensă tragedie în viaţa lui. Acesta s-a dus la avatarul lui, liderul lui religios, pentru a primi nişte sfaturi după ce nevasta şi copii i-au fost ucişi. Acest lider religios i-a răspuns pur şi simplu la teribila durere a acestui om că „lumea este rouă”. Adică, este oricum toată o iluzie. Poetul s-a întors şi a compus un poem simplu ce conţine 4 rânduri: „Lumea este rouă. Lumea este rouă. Şi totuşi… şi totuşi.” Cu alte cuvinte, răspunsul religios pe care i l-a oferit liderul lui spiritual afirma că răul pur şi simplu nu exista. Cu toate acestea poetul ştia că nu era rouă, şi că nu a fost o iluzie. Exista. Din cauza lui şi-a pierdut soţia şi copiii. Era real şi avea un impact sever asupra vieţii lui. Dar care i-a fost mângâierea ? Nici una !

           Dacă Dumnezeu nu există atunci nu avem nici un răspuns la chestiunea pastorală a suferinţei şi a răului. El nu există. Suferinţa ta este fără sens. Însă dacă Dumnezeu există şi dacă acel Dumnezeu este Dumnezeul Bibliei atunci cel puţin avem parte de potenţialul unui răspuns. Se poate găsi mângâiere. Dumnezeu este esenţial bun şi drept şi într-o zi va pune la punct balanţele dintre rău şi bine. Putem să ne încredinţăm în mâinile unui Creator puternic care a demonstrat cu prisosinţă că ne iubeşte, căruia îi pasă de noi şi îi mângâie pe cei nenorociţi. Este Cel ce nu va frânge o trestie ruptă şi nu va stinge un fitil care fumegă. Este Cel ce ne ţine aproape de El. Există cel puţin posibilitatea ca această suferinţă şi durere să aibe sens deoarece Dumnezeu le poate folosi în bine în vieţile noastre.

            Poate ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume ? Războiul din Bosnia-Herţegovina, violurile, de pildă ? Răspunsul meu este că Dumnezeu suportă aceste rele din acelaşi motive pentru care încă mai suportă rele mele sau ale tale. Nu voi explica acum care sunt aceste motive. Ceea ce vreau să spun este că dreptatea Lui este valabilă pentru toţi.

           Dacă Dumnezeu ar eradica tot răul din lumea aceasta la miezul nopţii, unde ne vom găsi noi doi la ora 12 şi un minut ? Vedeţi Dumnezeu va face o treabă completă atunci când în cele din urmă va soluţiona problema răului. C.S. Lewis afirmă această idee atunci când spune că, „mă întreb dacă acei oameni care-i cer lui Dumnezeu să intervină în mod deschis şi direct în lumea noastră, realizează cum va fi dacă o face ? Când autorul piesei apare pe scenă se ştie că reprezentaţia s-a încheiat”. Faptele rele nu pot fi niciodată izolate de autorul lor. Cum ar fi, amprentele noastre se găsesc pe arma fumegândă.

           Ceea ce mi se pare mie cel mai curios în aceste dispute este că nimeni nu pune la îndoială dacă după toate aceste tragedii să se mai creadă în bunătatea omului. Vedem drame ca Holocaustul, criminalitatea din zilele noastre, suferinţa inocenţilor în mâinile altor fiinţe umane şi în loc să ridicăm pumnul împotriva omenirii, făptuitoarea tuturor acestor rele, noi îl îndreptăm spre Dumnezeu. Asta este într-adevăr de neînţeles !

           Dennis Prager spune: „Ori de câte ori întâlnesc pe cineva care pretinde că este imposibil să crezi în Dumnezeu, dar continuă să susţină bunătatea înnăscută a omului, ştiu că stau de vorbă cu omul pentru care nu contează dovezile…” (Ultimate Issues, iulie-septembrie, 1989). Cred că are dreptate. Aşa stau lucrurile. Oameni de acest fel refuză să privească realitatea în faţă.

            Ultimul gând pe care vreau să-l transmit şi care mă miră în permanenţă atunci când aud aceste poziţii. Ne trăim vieţile noastre într-o constantă rebeliune faţă de Dumnezeu, tot timpul nesocotindu-l şi refuzând să trăim conform legilor şi preceptelor Lui şi după aceea ne întrebăm unde este când lucrurile nu merg bine ! La asta ar trebui să ne mai gândim.

Traducerea şi adaptarea: Teodor Macavei.15.01.00

Teo_logic@bigfoot.com.

Sait https://www.rcrwebsite.com/

MONOTELITISM

MONOTELITISM

Monothelithismul a fost doctrina cristologică ce susţinea că Isus a avut o singură voinţă, însă doua firi(cea divină şi cea umană). Sub influenţa Patriarhului Sergius I al Constantinopolului, monothelitismul s-a dezvoltat pe parcursul domniei lui Heraclius (610-641), ca şi consecinţă a eşecului Monoenergismului, ca şi încercare de reconciliere a Miaphysiţilor (cei ce nu erau Chalcedonieni) cu Chalcedonienii. Oricum, a fost respinsă de către Biserică, şi nu a fost niciodată acceptată nici de către Miaphysiţi. Un oponent puternic al doctrinei a fost Maximus Confesorul, care a pus accent în schimb pe dythelitism, convingerea ca Hristos a avut două voinţe în loc de una.

Biserica Maronită din Libia s-a rupt de Biserică, ca şi consecintă a Controversei Monothelite, deşi este dezbătut faptul dacă Maroniţii chiar au fost Monotheliţi – Maroniţii înşişi, acum in comuniune cu Roma, neagă faptul că cristologia lor a fost vreodată orice altceva decât ortodoxă.

ARTICOLE LA SUBIECT:

Monotelitismul (Informaţii Generale) – Monotelitismul a fost o doctrină bizantină din secolul 7 care accepta învăţătura despre două naturi existente în Isus Hristos, aşa cum a fost definit (451) în cadrul Conciliului de la Chalcedon, dar declara că el avea doar o voinţă sau mod de activitate (energeia). Formula monotelitică a fost adoptată (624) de către împăratul bizantin Heraclius ca un compromis care ar putea fi acceptabil pentru Monofziţii  (Monofizitism) din Egipt şi Siria. Sergius, patriarh de Constantinopol, a apărat doctrina şi a câştigat sprijinul monofiziţilor egipteni şi armeni.

 Monotelitism şi monoteliţi – O erezie a secolului al şaptelea, condamnată în Al Şaselea Consiliu General. A fost, în esenţă, o modificare a monofizitismului, propagată în cadrul Bisericii Catolice în scopul de a-i concilia pe monofiziţi, în speranţa reunificării. (courtesy ofhttp://www.newadvent.org/cathen/10502a.htm)

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/monotelitism/

Eseuri Creştine / Un vânător de crocodili omorât de o pisică

Eseuri Creştine

Pagina de Eseuri Creştine este o nouă pagină pe care o introducem din anul 2006, un loc unde veţi putea citi diverse lucrări pe teme teologice sau apologetice. Vă menţionăm că tot ceea ce este conţinut în cadrul acestei pagini reprezintă părerile personale a celor care le scriu şi nu sunt neapărat părerea Misiunii Vox Dei – deci tot ce va apare aici este destinat unui dialog care să producă interes, dorinţă de studiu şi de participare cu diferite eseuri, precum şi adăugare de oricare păreri pro sau contra. Dacă aveţi un subiect care se încadrează specificaţiilor de mai sus, vă rog să vă faceţi de cunoscut intenţia şi să ne trimiteţi materialul dumneavoastră la adresa eseuri@voxdeibaptist.org, care trebuie să fie semnat şi documentat. Nu vom publica nici o lucrare care nu este semnată. Eseurile care sunt cele mai votate, vor fi premiate la sfârşitul anului cu suma de $100 USD (lei la cursul zilei). Aşteptăm mesajele dumneavoastră!

Un vânător de crocodili omorât de o pisică

Din tot ce se întâmplă azi în lume este greu să te opreşti asupra unui lucru şi să-l analizezi în profunzime ca să identifici ce ar putea însemna acel lucru, ce fel de mesaj ascuns îţi trimite. De obicei tratăm lucrurile cu superficialitate şi trecem la un alt eveniment şi la altul, din cele multe care ni se oferă zilnic. Nu prea am văzut oameni să se întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu să ne spună ceva?

În aceste vremuri, cu această explozie informaţională, când reuşim să aflăm aproape instantaneu tot ce se întâmplă în orice colţ al acestui pământ este foarte greu să extragem dintre toate evenimentele doar pe acelea care ne sunt cu adevărat de folos prin mesajul care ni-l transmit. M-am convins de acest lucru după atentatul din 11 sept. 2001 sau după devastatorul tsunami din 2004 din Indonezia.

Reacţiile care au urmat dezastrelor provocate de prăbuşirea celor două turnuri sau a efectelor valurilor uriaşe care au măturat coastele Indoneziei, au dovedit că oamenii, fie reacţionează cu încetinitorul, fie nu reacţionează de loc la semnalele pe care Dumnezeu le trimite omenirii. Probabil că de unii voi fi acuzat că vreau să văd la orice  pas un semn al faptului că Dumnezeu se implică în fiecare eveniment, dar chiar aşa cred.

Biblia spune că în ceea ce ne priveşte pe noi ca indivizi, Dumnezeu în mod personal ne cunoaşte pe fiecare în cel mai mic detaliu, astfel că El ştie chiar şi numărul firelor de păr de pe capul nostru. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că Mântuitorul Isus Hristos a spus că Dumnezeu poartă de grijă crinilor şi că fiecare pasăre care cade la pământ este cunoscută de El, adică, cu alte cuvinte, nimic din ceea ce se întâmplă pe pământul acesta nu este la întâmplare şi mai ales nu se întâmplă fără ca Dumnezeu să ştie şi fără un scop precis.

Într-o discuţie avută cu cei din vremea când Domnul Isus a trăit pe pământ, aceştia au venit şi i-au raportat un eveniment deosebit, o ştire care azi ar fi apărut pe prima pagină a ziarelor: Pilat, guvernatorul cu mână forte din acele  vremuri, omorâse nişte galileeni în timp ce aduceau jertfe şi, lucru foarte grav pentru evrei, sângele acestora a fost amestecat cu jertfele lor. Se aşteptau ca Domnul Isus , un evreu, să aibă o reacţie vehementă, de condamnare a lui Pilat, dar comentariul Domnului Isus lasă să se înţeleagă că ceea ce s-a întâmplat acolo avea un scop: pocăinţa iudeilor, a celor ce au supravieţuit catastrofei. Dar ei nu au putut identifica acel scop, aşa cum azi, din evenimente similare oamenii nu pot identifica adevăratul mesaj trimis de Dumnezeu. Sunt şi alte exemple în Biblie prin care ni se spune că nimic nu este la întâmplare pe acest pământ şi că în toate evenimentele din jurul nostru trebuie să căutăm să aflăm ce a dorit Dumnezeu să ne spună.

Dar, aşa cum am mai spus, nu am văzut ca în urma cataclismelor şi a catastrofelor care s-au întâmplat şi se întâmplă, noi să tragem vre-un folos. Nici din 11 sept., nici din tsunami, nici din Katrina, nici din inundaţiile devastatoare care au afectat România în ultimii ani. Dimpotrivă, dăm vina pe guvernanţi (nu că nu ar avea vreo vină), pe sistem, pe birocraţie, pe nepăsare, pe diguri vechi şi altele de felul acesta. Dar nu am auzit pe nici un oficial spunând: Dumnezeu ne dă un semnal, sau măcar să întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu să ne spună ceva?

Pe lângă evenimentele enumerate mai sus, unul care a avut loc cu puţine zile în urmă, ar putea să treacă neobservat, deşi, într-un fel, nu a trecut neobservat, pentru că mulţi au vorbit despre el.

Este vorba de moartea binecunoscutului Steve Irvin, australianul vedetă a canalului de televiziune Animal Planet, cunoscut sub denumirea de „Crocodile Hunter” sau „Vânătorul de crocodili”.

De ce spuneam că ar putea trece neobservat acest eveniment? Pentru că Steve Irvin a fost doar unul dintre cei peste 6 miliarde de oameni de pe Pământ şi chiar dacă era o vedetă, era doar unul, comparativ cu miile şi sutele de mii de victime ale altor cataclisme.

Şi totuşi Steve Irvin nu este doar un om. El este unul foarte cunoscut şi de aceea cred că un semn ne-a fost dat şi nu mă mir că nu am văzut nici o reacţie de felul celei pe care o voi semnala. Nu mă mir că nu am văzut pe undeva prin presă o întrebare de genul: Oare a dorit Dumnezeu să ne spună ceva prin moartea lui Steve Irvin?

Comentând evenimentul cineva scria pe un forum de discuţii, pe internet: „Făcând parte din noua generaţie a cablului am crescut cu cartoonnetworck şi animal planet şi cred că toţi cei ce îmi sunt apropiaţi ca şi vârstă nu pot să nu îşi amintească de „crock files”. Azi dimineaţă a murit un idol, un ecologist ce pe mine una m-a îndemnat să mă înscriu la buburuze apoi cercetaşi să iubesc natura (în cazul meu muntele ). O zi frumoasă cu soare umbrită de trecerea în nefiinţă a unui mare om, a unei legende adevărate a „vânătorului de crocodili”.

Dar Steve nu a fost numai atât. A căutat să ne facă să înţelegem ce înseamnă natura, să o respectăm şi să o ocrotim , un fel de captain plannet al lumii reale! Cu peste 50 de documentare la activ şi o recunoaştere mondială a devenit în 2004 ” australian of the year” şi cu siguranţă este cel mai cunoscut australian din lume! A murit făcând ceea ce iubea, pe coasta Australiei, în mijlocul recifului pentru care a luptat atât!

La ora 11 a fost înţepat în zona inimii de o pisică de mare şi medicii confirmă că ar fi murit pe loc sau în decurs de câteva minute! Echipajul de pe „crock1” a încercat să facă tot ce era cu putinţă pentru a-l salva fără izbândă! Steve Irvin s-a stins la numai 44 de ani lăsând în urmă sa de asemenea cunoscuta lui soţie şi camaradă, Terri şi 2 copii ce erau mândria ochilor săi!

Şi-a trăit viaţa pentru natură, făcând tot ceea ce i-a stat în putinţă să o conserve! A lăsat în urmă imaginea emblematică a unui ” croocodile hunter” . Merită ca şi noi să îi urmăm sfaturile pentru ca munca sa să nu fie uitată după ce numele său va fi uitat! DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ PE UN OM MAI BUN DECAT NOI!”

Aflăm, deşi ştiam, că Steve Irvin a fost un om care s-a dăruit cu totul muncii sale, că a iubit natura şi s-a luptat din răsputeri să o conserve, să o protejeze, că şi-a făcut din asta un scop al vieţii lui, şi aflăm că Steve Irvin a fost un om mai bun decât noi pentru că a făcut aceste lucruri şi în final, ca buni români, îi dorim ca Dumnezeu să-l odihnească, nu înainte de a lua aminte la exemplul lui şi de a urma acest exemplu.

Dar trebuie să ne oprim puţin şi să vedem totuşi ce s-a întâmplat în acea zi nefastă pentru el şi să nu ne grăbim în aprecierile noastre.

Despre Steve Irvin s-a spus că avea un curaj ieşit din comun. Nu îi era frică de nimic şi reuşea să facă faţă celor mai periculoase situaţii ivite în munca lui, fără să se gândească vreodată să renunţe. Nu îi era frică de crocodili, de şerpi veninoşi, de nici o reptilă de care noi ne speriem atât de uşor, dimpotrivă, era mereu şi mereu hotărât să meargă un pas mai departe, forţând tot timpul limitele. Managerul lui, Stainton, spunea: „Obişnuia mereu să forţeze limitele, ajunsesem să cred că este invulnerabil. Am impresia că şi el se credea invulnerabil”.  Probabil aşa au gândit aproape toţi câţi l-au cunoscut direct sau prin intermediul televizorului.

Dar acum să fim atenţi la ce s-a întâmplat în momentul când a fost atacat. Atacat de ce? De un crocodil, de o cobra sau de un alt şarpe deosebit de periculos? Nu, ci de o pisică de mare!

Accidentul s-a întâmplat în timp ce Irvin filma un documentar despre fauna subacvatică în zona Marii Bariere de Corali. Camera de luat vederi a surprins momentul când o pisică de mare, care are în coada sa una sau două ţepuşe ascuţite, l-a atacat pe acesta când el a ajuns deasupra pisicii. Cu o mişcare fulgerătoare aceasta l-a înţepat pe Irvin direct în inimă. Cei din jurul lui au încercat cu disperare să-l salveze dar nu s-a putut face nimic. Pisica de mare a ţintit atât de bine încât inima sa a fost străpunsă. Putea să-l înţepe oriunde în altă parte a corpului şi nu ar fi fost o catastrofă, dar a lovit în inimă. Nu poţi să nu stai să te întrebi: Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva? Nu era oare pisica vre-un sol al lui Dumnezeu cu un mesaj pentru noi, cei ce-l cunoaştem pe Irvin?

Acelaşi Stainton mărturiseşte: „N-aş fi crezut că ar putea fi omorât de o pisică de mare. Acest gen de peşte nu atacă aproape niciodată omul.”

Deci nu un rechin, nu un crocodil, nu o cobră ci o biată pisică de mare a dat lovitura fatală, ştiind cu precizie unde se afla inima lui Irvin.

Aflăm că din 1992 încoace a realizat peste 50 de documentare pentru canalul Animal Planet şi peste 20 de episoade din seria „The Crocodile Hunter Diaries”. Şi-a dobândit reputaţia de aventurier neînfricat apropiindu-se de unele dintre cele mai temute animale de pe pământ cu o figură surâzătoare. Dacă ar fi murit răpus de un leu sau de colţii nemiloşi ai unui crocodil am fi spus: „Odată şi odată tot trebuia să se întâmple, trebuia să se liniştească”. Dar a murit în chip ironic, atacat de o pisică de mare care nu atacă oamenii decât foarte, foarte rar şi lucru de notat: străpuns chiar în inimă de ţepuşul ascuţit aflat în coada sa.

Şi acum să ne întoarcem şi să analizăm lucrurile dintr-o altă perspectivă.

În toată această muncă pe care Steve Irvin a făcut-o, a avut de ne numărate ori, de fapt în chiar fiecare zi, ocazia să vadă minunile creaţiei lui Dumnezeu, mai mult decât oricare dintre noi. A văzut lucruri pe care un om obişnuit nu le poate vedea, taine ale lui Dumnezeu ascunse în adâncul mărilor, a putut vedea în toate acestea măreţia lui Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea Lui. Dar Steve Irvin s-a făcut că nu vede nimic. Fie că a văzut dar nu a putut să spună datorită politicii canalului Animal Planet, fie că a fost vrăjit şi fermecat de teoria evoluţionistă. Steve Irvin nu a spus niciodată în emisiunile lui că în tot ceea ce el a văzut a văzut existenţa unui Creator. Ba dimpotrivă, a încercat să explice tot timpul că acest Creator nu există şi că toate acele minunăţii pe care el a avut ocazia să le vadă au apărut la întâmplare.

Aşa cum am mai spus, este foarte probabil că lucrând pentru Animal Planet, Irvin să nu fi putut vorbi despre existenţa lui Dumnezeu.

Se ştie că Animal Planet este un canal care promovează religia New Age, o religie care înalţă natura şi omul la rang de divinitate. Ce propovăduieşte această religie? Foarte pe scurt dar suficient ca să ne dăm seama că avem de-a face cu o erezie:

Mişcarea New Age combină învăţături şi principii religioase. Culege din învăţăturile tuturor religiilor lumii şi le redefineşte sub forma unei noi concepţii despre lume şi viaţă: „Noi onorăm adevărul şi frumuseţea tuturor religiilor lumii şi credem că fiecare din ele conţine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevărului care să ne unească pe toţi”. New Age nu oferă un devotament exclusiv unei forţe supranaturale, unui învăţător sau unei învăţături anume. Dimpotrivă, crede ca TOT CEEA CE ESTE  (DUMNEZEU) s-a revelat pe sine (printre alţii) în Isus, dar şi în multi alţi maeştrii înălţaţi, cum ar fi Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Mohammed etc. Prin urmare, Biblia nu poate avea nici o pretenţie de a fi singura revelaţie a lui Dumnezeu făcută omenirii, ci numai una din multele Sale revelaţii. Afirmaţia fundamentală a New Age este divinizarea reală a omului, a tuturor creaţiilor din univers. Daca TOTUL ESTE UNA (MONISM) şi TOTUL ESTE DUMNEZEU (PANTEISM), atunci şi noi oamenii, precum şi toate creaţiile materiale ale giganticului Univers, sunt în ultimă instanţă părţi intrinsece ale lui Dumnezeu, sunt Dumnezeu. Odată ce noi începem să pricepem ca toţi suntem Dumnezeu, că toţi avem atributele  Sale, întreg scopul vieţii devine redescoperirea măreţiei divine din noi, a iubirii, a înţelepciunii, a înţelegerii şi a inteligenţei perfecte.

Ereziile propovăduite de această mişcare au fost susţinute deci şi de Steve Irvin şi efectele  în rău sunt greu de calculat. Adevărata credinţă în Dumnezeu a fost şi este subminată în mod sistematic. Şi pericolul este cu atât mai mare cu cât canalul de televiziune Animal Planet, datorită specificului său, atrage mulţi copii şi tineri. Unul dintre sloganurile acestui canal a fost (nu ştiu dacă mai este deoarece nu mai urmăresc emisiunile difuzate pe acest canal) „ANIMALS ARE BETTER THAN HUMANS!” adică „Animalele sunt mai bune decât oamenii”. Mesajul este deosebit de periculos şi cu adevărat diabolic. Dacă vei acuza şi vei spune că acest slogan îi face pe oameni să iubească mai mult animalele decât pe semenii lor, cei de la Animal Planet îţi pot răspunde că de fapt ei vor să transmită doar că animalele au un fel de bunătate pe care oamenii nu o au. Mesajul este foarte subtil şi  greu de atacat dar este clar că efectul care îl are asupra celor ce-l ascultă şi privesc la aceste emisiuni este de înstrăinare  a unuia de altul şi apropierea de animale. O altă nebunie a lumii în care trăim.

Tot ceea ce se întâmplă pe Animal Planet dovedeşte intenţia clară a celor ce conduc acest canal de a-i înstrăina pe oameni unul de altul şi de a-i apropia de animale. Grija exagerată pentru animale , felul în care le-am luat din mediul lor şi le-am aşezat într-un mediu artificial, spitale pentru animale, hoteluri şi locuri de distracţie pentru animale, saloane de cosmetică şi altele de acest fel nu dovedesc grija noastră  faţă de ele ci faptul că ne-am coborât la nivelul lor şi dovedeşte un regres al nostru pe calea evoluţiei de care cei amintiţi vorbesc şi o susţin, de fapt fără argumente reale, totul fiind prefabricat şi forţat să susţină nişte neadevăruri.

Steve Irvin a intrat în acest joc murdar. Şi a făcut mult rău pentru că a învăţat greşit pe mulţi copii, adolescenţi şi chiar oameni mari, adică cu ani mulţi după cărţile de identitate.

Aflăm că pentru Steve Irvin s-au organizat funeralii de stat, că întreaga Australie deplânge moartea lui Crocodile Hunter, una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale ţării. Premierul australian John Howard a întrerupt  sesiunea Parlamentului  pentru a-i aduce un omagiu lui Irvin. El a spus: „A fost un australian adevărat, un om remarcabil iar moartea lui mă întristează profund”. Ambasada SUA s-a simţit datoare să difuzeze un mesaj de condoleanţe. Sute de buchete de flori şi mesaje de condoleanţe au umplut trotuarele grădinii lui Irvin, grădini în care se găsesc multe dintre reptilele capturate de el. Lumea întreagă îl plânge sau se miră de dispariţia lui. Era cu adevărat o vedetă. Avea cu adevărat impact iar cei ce-l priveau  erau influenţaţi de el nu doar în a afla detalii despre anumite reptile ci în a lua hotărâri care ţin de veşnicie: Este sau nu Dumnezeu? A creat El tot ceea ce există sau toate au apărut la întâmplare? Şi dacă nu există Dumnezeu şi toate au apărut la întâmplare atunci cu adevărat „Animals are better than humans”, oricum nu mai contează.

Numai că nu este aşa. Şi Steve Irvin ar fi trebuit să afle, să-şi dea seama, să se întrebe şi să dea răspunsul potrivit. Ar fi trebuit să vină în faţa camerelor de luat vederi şi aşa cum se întâmplă uneori în filme, să spună adevărul care a fost ţinut ascuns de ochii opiniei publice, cu riscul ca apoi să cadă în dizgraţia celor ce până atunci l-au sponsorizat.

Dar Steve Irvin nu a făcut acest lucru. A văzut în fiecare zi măreţia lui Dumnezeu, puterea Lui, minunile creaţiei Lui şi cu toate acestea a susţinut o minciună. Prin curajul lui s-a făcut iubit de copii şi oameni copii şi astfel i-a influenţat. I-a „ajutat” să vadă lucrurile strâmb, să gândească greşit despre Dumnezeu şi astfel Steve Irvin a fost un apostol al minciunii, o rotiţă importantă  din angrenajul pus la cale de Satan de a duce oamenii în rătăcire.

Cred că aşa ar trebui văzut Steve Irvin dacă suntem cu adevărat credincioşi şi ne mai pasă de Dumnezeu.

Avea 44 de ani. Dacă din 1992 a început să lucreze în felul acesta înseamnă că a avut la dispoziţie 14 ani ca să îşi schimbe atitudinea faţă de Dumnezeu. Dar nu a făcut-o. S-a bucurat de sănătate, a avut curaj, dar a trăit o mare minciună şi a făcut ca mulţi, foarte mulţi oameni, mici şi mari, să îmbrăţişeze  această minciună. Şi dacă ar mai fi trăit ar fi făcut şi mai mult rău.

Aşa că eu cred că Dumnezeu şi-a trimis solul, pisica de mare, i-a dat instrucţiuni clare şi i-a spus: „Loveşti direct în inimă! Am avut destulă răbdare cu el. Poate vor fi unii care să înţeleagă”.

Nimic nu este la întâmplare: nici 11 sept.2001, nici tsunami, nici atacurile teroriste, nici moartea lui Steve Irvin.

Mai putem vedea în toate mâna lui Dumnezeu? Şi în minunile naturii şi în catastrofele care se abat peste noi? În acestea din urmă ca un ultim semnal, disperat, trimis de Creator către nişte fiinţe care l-au părăsit demult şi au uitat de El dar pe care El încă le mai iubeşte?

NOTĂ:_Acest material este, sub forma scrisa, unul dintre episoadele emisiunii „LUMEA ÎN CARE TRAIM”, emisiune realizata de Dan Bercian si difuzata la radio UNISON Zalau. Poate fi retransmis mai departe sau publicat.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/eseuri_oct06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / De ce sunt eu aici? 2

Antropologia: Doctrina Umanităţii

2).De ce sunt eu aici?

Am ajuns la a doua dintre întrebările noastre: „De ce sunt eu aici?” Sunt eu un simplu consumator? Un canal pentru felurite bunuri fabricate? Ceva pentru care voi da bani în schimb pentru munca mea?

Într-o medie a duratei unei vieţi de şaptezeci de ani, un american obişnuit va petrece cam douăzeci de ani dormind, unsprezece ani lucrând, şase ani mâncând şi opt ani privind la televizor. El sau ea va avea şase maşini, o casă şi probabil o sută de perechi de papuci. Oare aceasta este tot ceea ce va însemna viaţa când se va sfârşi? Oare singurul meu scop în viaţă este să contribui la o economie americană sănătoasă? Când mor, oare cel mai remarcabil lucru care se poate spune despre viaţa mea este că m-am uitat la televizor opt ani şi am văzut fiecare episod din „Leave it to Beaver” (Lasă în seama castorului)? „Oh, da, el se scula în fiecare dimineaţă, mergea la lucru, venea acasă şi se uita la televizor. Acum el este mort.”

Oare remarca următoare este tot ceea ce poate fi spus mai bun despre viaţă: „Viaţa este grea. Apoi mori.”? Solomon a zis lucruri deprimante despre viaţă:

Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat;

nu mi-am oprit inima de la nici o veselie,

ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea,

şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele,

şi la truda cu care le făcusem,

am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt,

şi că nu este nimic trainic supt soare. (Eclesiastul 2:10-11)

Şi acesta este un mare rău,

anume că se duce cum venise;

şi ce folos are el că s-a trudit în vânt?

Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz,

şi a avut multă durere, grijă şi supărare. (Eclesiastul 5:16-17)

Unul din punctele pe care le subliniază Eclesiastul este că viaţa în afara lui Dumnezeu este cu adevărat fără sens, cu o mai mică valoare decât o bere comercială. Totuşi, povestirea creaţiei în cartea Genezei ne spune ceva despre „de ce” – ul vieţii. Întreaga creaţie a universului este descrisă ca şi când totul a fost proiectat pentru uzul şi folosul umanităţii; fiinţele umane sunt piesa centrală a creaţiei lui Dumnezeu (Geneza 1:28-30). Dumnezeu iubeşte fiinţele umane. El îşi exprimă dragostea sa în binecuvântările procreării, a pământului şi a mâncării. Unii ar putea pune sub semnul întrebării faptul că dragostea este o parte din povestirea creaţiei, dar priviţi la Deuteronom 7:13-15, unde binecuvântările inerente în creaţie, aşa cum sunt ele găsite în Grădina din Eden, sunt promise lui Israel datorită dragostei lui Dumnezeu.

„El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete nici una din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.”

Sau priviţi la Isaia 51:3 unde Dumnezeu afirmă că Israel va fi ca Grădina din Eden. Contextul povestirii din Geneza trebuie să fie ţinut în minte. Aceasta a fost scrisă de un israelit către israeliţi, care vedeau în povestirea creaţiei şi în descrierea Grădinii din Eden ecoul binecuvântărilor promise ale legământului Mozaic – sau mai degrabă, ei realizau că binecuvântările legământului erau ecouri slabe ale unei ere timpurii.

Faptul că Dumnezeu iubeşte fiinţele umane este ceva ce Adam şi Eva au uitat. Eva a fost ispitită în mai multe feluri de şarpe: ea a fost ispitită prin mândrie – „să fii ca Dumnezeu”; dar mai important, Adam şi Eva au dezvoltat o imagine deformată despre cine este Dumnezeu, o imagine care persistă până azi. Într-un recent best-seller, Job: A Comedy of Justice (Iov, o comedie sau dreptate), Robert A. Heinlein a scris: „Dar observaţi cu atenţie ce am spus. Nu am spus că lumea a fost creată în urmă cu douăzeci şi trei de bilioane de ani; am spus că aceasta a fost era ei. Ea a fost creată bătrână. Creată cu fosile în pământ şi cratere pe lună, toate vorbesc de o eră mare. Creată în acest fel de Yahweh, deoarece l-a amuzat pe El să o facă aşa. Unul dintre oamenii de ştiinţă a spus: „Dumnezeu nu învârte zarurile cu universul.” Din nefericire nu este adevărat. Yahweh rostogoleşte zarurile cu universul Său … pentru a înşela creaturile sale.”

„De ce ar face El aceasta?”

„Lucifer spune că aceasta este aşa deoarece El este un Artist sărac, felul acela care întotdeauna se răzgândeşte şi răzuieşte pânza. Şi o glumă practică. Dar eu nu am dreptul la o opinie; eu nu sunt la acel nivel. Şi Lucifer este păgubit unde Fratele Său este avut în vedere…”

Heinlein repetă una din minciunile cele mai vechi din univers: „Dumnezeu nu este bun. El încearcă să iţi interzică ceva plăcut.” Ca şi orice Minciună Mare, ea găseşte o audienţă gata pentru a o crede iar Adam şi Eva au fost tocmai o astfel de audienţă. Ei au crezut minciuna că Dumnezeu nu este bun şi astfel ei au ales să nu îl asculte – ca să afle acest lucru bun pe care Dumnezeu încerca să îl ţină departe de ei. Ei au vrut să vadă ce pierdeau. Cât de mulţi creştini trăiesc azi cu aceeaşi părere greşită? Să considerăm câteva povestiri amuzante sau triste:

Mireasa a purtat negru!

Fata atractivă care venea pe coridor era însoţită de domnişoarele de onoare, toate în negru, şi în faţa altarului bisericii, rudele miresei şi mirelui purtau toate haine închise, de asemenea. Rochia pentru această ocazie purta un mesaj special.

Această mireasă şi mire îmbrăcaţi în negru erau oameni adânc dedicaţi şi intenţionau treburi serioase. În acel an, 1839, ei urmau să plece şase luni şi jumătate într-o călătorie care traversa America spre Oregon, unde ea şi soţul ei predicator-doctor, Dr. Marcus Whitman urmau să îşi înceapă lucrarea de misiune. Prin purtarea negrului în ziua nunţii ei, Narcissa indica faptul că pentru ea creştinismul nu mai era o chestiune de glumă. Până acum ea fusese plină de amuzament şi frivolitate. În ziua aceea, cei care proclamau mesajul creştin trebuiau mai presus de orice altceva să fie serioşi.

Comitetul alcătuit din trei oameni aşteptau la aeroport pentru slujitorul oaspete care urma să predice în biserica lor în ziua următoare. Ei i-au cercetat pe fiecare pasager care venea, pentru că nici unul dintre ei nu l-au mai văzut vreodată pe vizitatorul lor, şi ei se temeau ca nu cumva să îl piardă. Un domn înalt îmbrăcat într-un costum negru a venit dinspre avion, şi purtătorul de cuvânt al grupului s-a apropiat de el.

„Dumneavoastră sunteţi oaspetele nostru slujitor?”

Noul sosit a răspuns: „Nu, nu sunt eu. Ulcerul mă face să arăt aşa.”

Chiar crezi că Dumnezeu care a inventat sexul vrea ca tu să fii nenorocit?

Atunci de ce eşti tu aici? Care este scopul tău în viaţă? Priviţi la Geneza 1:26-30:

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele cari se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;

parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pământ, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

Care sunt câteva dintre concluziile care le putem trage din acest pasaj din Geneza? Una, vedem că fiinţele umane au fost create fiinţe sociale. Geneza 2:18 clarifică faptul că nu este bine ca omul să fie singur. Aceasta înseamnă că nu este voia lui Dumnezeu ca tu să fii un pustnic.

Când eram boboc la liceu obişnuiam să mă amuz construind planuri pentru o cabană de bârne. Am citit mai multe cărţi despre cum să construieşti o cabană de bârne, deci am decis că ceea ce am dorit cel mai mult în viaţă era să plec departe de civilizaţie în pădure, să construiesc o cabană şi să locuiesc în libertate pe pământ. Mi-aş fi petrecut tot timpul meu citind şi să nu deranjez pe nimeni şi nimeni să nu mă deranjeze.

Dumnezeu a avut alte idei.

În clasa a zecea am decis să mă înscriu pentru cursuri care credeam că îmi vor fi mie folositoare în viaţă şi am ales: magazinul de metale, lucratul în lemn şi reparaţii auto. Am avut destule ore ridicole despre Engleză şi Istorie. Cine avea nevoie de ele? Când a venit timpul ca să mă înscriu pentru acele cursuri, nici unul din cele pe care le doream nu era deschis. De fapt, nu am ales deloc. Singurele cursuri rămase erau Engleză avansată, Istoria lumii, Biologia şi Algebra – chiar ultimul curs era un curs pregătitor pentru facultate.

Am decis înţelept că Dumnezeu încerca să îmi spună ceva: planurile sale pentru viaţa mea erau considerabil diferite faţă de cele ale mele.

Dumnezeu nu a avut intenţia niciodată ca oamenii să fie singuri – nici chiar eu.

O a doua concluzie care poate fi trasă din Geneza este că Dumnezeu a dat speciei umane slujba de a cuceri lumea naturală. El s-a aşteptat ca noi să o învăţăm şi să o înţelegem, şi să o aducem din starea ei sălbatică, naturală într-o stare de control. Este interesant să contrastăm aceasta cu viziunea naţiunilor care înconjurau Israelul în vremea când Moise scria Geneza. În Geneza vedem că universul a fost creat pentru folosul rasei umane (Geneza 1:26-30), nu rasa umană pentru folosul universului sau a lui Dumnezeu. Dar în contrast, iată o poveste babiloniană a lui Enuma Elish:

Când Marduk aude cuvintele zeilor,

inima sa [îl] stimulează să alcătuiască opere de artă.

Deschizându-şi gura, el se adresează lui Ea

pentru a împărtăşi planul pe care el l-a conceput în inima sa:

„Sângele îl voi strânge şi îl voi face oase să fie.

Voi întemeia o sălbăticie; „om” va fi numele său.

În adevăr, voi crea om-sălbatic.

El va fi însărcinat cu slujba pentru zei

pentru ca ei să se simtă în largul lor!”

(Tablet VI, liniile 1-8)

În supunerea Pământului, trebuie să fim atenţi să nu credem că aceasta este la fel cu abuzarea Pământului. În istoria timpurie a mişcării ecologice, creştinismul era condamnat ocazional ca fiind anti-ecologic, bazat adesea pe citirea greşită a poruncii de a „supune” Pământul (o citire greşită perpetuată de unii fundamentalişti reacţionari).

Practic, cum „supunem Pământul?” Când vine timpul în care trebuie să ieşi afară şi să tunzi iarba, bucură-te! Atunci tu vei ajuta la împlinirea acestei porunci. Când biserica ta are o zi de lucru pentru a smulge buruienile, sau ei decid să facă un peisaj, bucură-te! Ocazional, cineva se poate încrunta şi să întrebe: „De ce cheltuiţi bani pe peisaje, tăierea ierbii, plantarea de flori? Aţi putea cheltui toţi aceşti bani pentru misionari!” Desigur, aceasta este corect, dar munca misionară nu este singurul lucru pe care Dumnezeu vrea ca noi să o facem! Supuneţi Pământul! Înţelegeţi-l. Faceţi-l de folos. Fiţi un administrator bun!

Pentru ce altceva mai sunt eu aici? Catehismul scurt de la Westminster întreabă „Care este ţinta principală în viaţă?” Şi răspunsul este „Ţinta principală în viaţă este să îl Glorificăm pe Dumnezeu şi să ne Bucurăm de el pentru totdeauna.” Aceasta nu este rău deloc şi se potriveşte cu învăţătura biblică.

Ce altceva mai are de spus Biblia cu privire la întrebarea, „Care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?”

Iubeşte-l pe Dumnezeu. Deuteronom 6:5 spune: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Iubeşte-l pe aproapele tău. Levitic 19:18: Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.

Iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui este suma Legii şi a profeţilor potrivit cu cuvintele lui Isus din Matei 22:36-40. Iubirea implică cel puţin trei lucruri:

1) ascultare. Vezi Ioan 14:23-24:

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimes.

Vezi şi 15:9-13; şi Deuteronom 6:5-9.

2) folositor. Vezi Mica 6:8:

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine,

şi ce alta cere Domnul de la tine, decât

să faci dreptate, să iubeşti mila,

şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Vezi şi Exod 23:4-5; Iacov 1:27; 2:14-17; Proverbe 25:21- 22; Matei 5:43-48; şi 28:19-20.

3) dreptatea. Vezi 1 Petru 1:15-16:

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfânt”.

Vezi şi Levitic 11:44-45; 19:2; 20:7; şi Iacov 4:7-10, 17.

Oare desculţă şi însărcinată este rolul potrivit?

Cei mai mulţi fundamentalişti vorbesc despre faptul că Dumnezeu a stabilit anumite roluri pentru femeie în relaţia de căsătorie şi aceste roluri trebuie înţelese practic astfel:

1) Sclava

Orice lucrare din casă care trebuie făcută trebuie făcută de femeie. Nu este locul bărbatului să spele vasele, să măture podelele, să cureţe toaletele, să spele rufele, să schimbe scutecele sau oricare altă sarcină care trebuie să fie făcută pentru a păstra în funcţiune o gospodărie.

2) Creşterea de copii

Purtarea de grijă pentru copii este rolul exclusiv al mamei, cu excepţia taţilor care se presupune că îi duce pe băieţi la jocurile cu mingea şi îi învaţă sporturi, alături de alte activităţi masculine cum ar fi lucratul în lemn, reparaţii auto, râgâitul şi altele asemănătoare.

3) Casnica

Soţia trebuie să stea acasă în timp ce soţul câştigă toţi banii; probabil, dacă copii au crescut, soţia poate să îşi ia o slujbă cu jumătate de normă, atâta timp cât venitul ei este mai mic decât cel al soţului, şi atâta vreme cât aceasta este mai puţin prestigioasă de asemenea.

În timp ce aceasta ar putea fi viziunea populară printre creştinii conservatori, o viziune înzestrată cu un statut de potrivire binecuvântată divin, cititorul Bibliei este presat din greu să desluşească faptul că aceasta este imaginea scripturală rânduită a lucrurilor. De fapt, cineva ar putea sugera că creştinismul fundamental a crescut o tradiţie culturală la statutul de inspiraţie divină, şi apoi a căutat versete din Scriptură după ce faptul de a „dovedi” poziţia deja presupusă.

Consideraţi:

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. (Galateni 3:28)

Unul dintre cele mai remarcabile lucruri despre acest verset este reacţia faţă de acesta a celor care insistă că femeile au un rol de servitoare. Priviţi la reacţia autorului unui pamflet despre rolul femeii, tipic pentru poziţia conservatoare:

Egalitatea fiinţelor înaintea lui Dumnezeu nu cere eliminarea tuturor rolurilor distincte din societate. Egalitatea fiinţelor nu elimină autoritatea şi supunerea în relaţii. Am putea arăta spre multe exemple de relaţii în care există egalitate şi totuşi o diferenţă în roluri implicând autoritatea şi supunerea – Trinitatea; Preşedintele şi cetăţenii Statelor Unite; părinţii şi copiii; patronul şi salariaţii; bătrânii bisericii şi membrii bisericii. (p. 14, The Role of Women, Grace Community Church, 1985) (p. 14, Rolul femeii, Biserica comunitară a harului, 1985)

Ignorând problemele cu unele din exemplele lor (în special cu Trinitatea şi cu înţelegerea lor a democraţiei americane), consideraţi importanţa afirmaţiei: teologia nu are nici o semnificaţie practică – în acest caz. Sau mai specific, ea nu are nici o semnificaţie asupra relaţiei bărbat / femeie. Eliminarea sclaviei şi eliminarea superiorităţii rasiale inerente în relaţiile timpurii dintre evrei şi creştini faţă de neamuri este lăudabilă şi este potrivită, dar când este vorba despre femeie – aceasta nu înseamnă cu adevărat că ele sunt egale.

Cititorul gânditor ar putea obiecta în acest punct: „Dar nu trebuie ca soţia să fie supusă soţului ei? Mi se pare că îmi amintesc un pasaj din Scriptură…”

Probabil că o privire asupra pasajului în chestiune ar fi ajutătoare.

Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. (Efeseni 5:21-30)

În această lumină, este instructiv să observăm alte două pasaje care au un impact profund asupra subiectului, deşi ele sunt considerate rar:

Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. (1 Corinteni 7:3-4)

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată. (1 Corinteni 13:4-8)

De asemenea, observaţi alte două pasaje instructive:

Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45)

Atitudinea ta ar trebui să fie la fel cu cea a lui Hristos Isus:

Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi

şi a luat un chip de rob,

făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfăţişare a fost găsit ca un om,

S-a smerit şi

S-a făcut ascultător până la moarte,

şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)

O imagine interesantă considerând că soţul şi soţia ar trebui să aibă o legătură unul cu celălalt aşa cum are Hristos cu Biserica. Conducerea în poziţia creştină, conceptul că soţul este capul soţiei, trebuie să fie înţeles în lumina a ceea ce Isus a spus despre natura conducerii. Cel care conduce este slujitorul tuturor şi ceea ce atrage după sine aceasta este ilustrat bine de întâmplarea în care Isus a spălat picioarele ucenicilor. Dragostea nu înseamnă că îi faci pe alţii să facă treaba pentru tine; iubirea înseamnă că tu faci treaba pentru ei – şi fără să te aştepţi la nimic în schimb!

Cu privire la ideea conservatoare despre cât de rău este dacă femeia lucrează în afara casei, de vreme ce ele ar trebui să aibă grijă de copii – consideraţi afirmaţii obişnuite ca aceasta, ilustrând poziţia:

Modelul biblic pentru creşterea copiilor şi instruirea lor în adevărurile lui Dumnezeu a fost întemeiat în Deuteronom 6 unde copiii sunt învăţaţi de părinţi „când stai în casa ta şi când mergi pe drum şi când te culci şi când te ridici.” Părinţii sunt responsabili pentru educarea spirituală a copiilor lor şi mamele care lucrează tot timpul în afara casei lor de obicei le lipseşte timpul de a-i instrui potrivit pe copiii lor. Iar responsabilitatea pentru această instruire nu poate fi simplu transferată asupra altcuiva. (The Role of Women (Rolul femeii), p. 10)

Este o schimbare interesantă aici din „părinţi” în „mame”. Şi astfel întreaga premiză este greşită. Biblic există puţine lucruri de spus despre rolul mamelor în creşterea copiilor – deşi se spun multe lucruri despre mame care îi nasc. Dar creşterea copiilor era treaba taţilor. Pasajul din Deuteronom 6:6 citat mai sus este scris bărbaţilor – nu femeilor. În Evrei există patru forme de pronume „tu” disponibile: masculin singular, masculin plural, feminin singular, feminin plural. Ghiciţi care este folosit în Deuteronom 6:6? Masculin plural. Nici măcar nu se adresează femeilor.

Mai mult, dacă cititorul s-ar uita într-o concordanţă la cuvântul „tată” şi la formele care au legătură cu el şi la cuvântul „mamă” şi la formele care au legătură cu ea, el sau ea vor descoperi următoarele (dintr-o căutare cu ajutorul computerului):

1612 apariţii ale cuvântului „tată”, „a tatălui” sau „taţi”.

Doar 338 apariţii ale cuvântului „mamă”, „a mamei” sau „mame”.

Se pare că despre taţi se vorbeşte mai frecvent. Mai mult, cineva poate descoperi la cuvântul „mamă” că în cele mai multe contexte mama sau naşte sau alăptează copiii; se spune puţin despre rolul mamei dincolo de aceasta.

Priviţi la Efeseni 6:4 ca un exemplu: Şi voi, taţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Şi mamele şi taţii sunt cei care trebuie amândoi să fie ascultaţi (Deuteronom 5:16, Efeseni 6:1-3), nu unul mai mult decât pe celălalt.

David a fost criticat pentru felul cum l-a crescut pe Adonia, nu mama lui Adonia:

(Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.) (1 Împăraţi 1:6)

Într-o toană similară vezi 1 Samuel 3:13 (Eli), 1 Samuel 8:3 (Samuel), Luca 15:12-13 (fiul risipitor). Observaţi că bărbaţii sunt cei care îi cresc pe copii în Proverbe 13:24,19:18, 23:13, 22:6, 1 Timotei 3:4. Cu privire la femeile care lucrează în afara casei, observaţi 2 Corinteni 12:14:

Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

Observaţi „părinţii” agonisesc pentru copiii lor, nu doar tatăl. Probabil cel mai deranjant lucru dintre toate pentru bărbaţii şovini este descoperirea felului în care misiunea lui Isus era finanţată:

Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari-l ajutau cu ce aveau. (Luca 8:1-3)

Consideraţi toate femeile din Biblie care lucrau afară din casă:

1. Femeia cinstită din Proverbe 31 (ea are copii!)
2. Rut culegând spice (Rut 2)
3. Debora, judecătoare în Israel (Judecători 4:4, 5:7)
4. Lidia, vânzătoarea de purpură (Fapte 16:14-15)
5. Priscila, cea care făcea corturi (Fapte 18:1-3)
6. Înţelepciunea, personificată ca o femeie, este activă în crearea lumii (Proverbe 8:27-31)

Cu privire la afirmaţia ciudată citată mai sus, „Iar responsabilitatea pentru această instruire [a copiilor] nu poate fi simplu transferată asupra altcuiva [altcineva decât mama],” probabil că autorii pamfletului au ales să ignore lucrarea dădacelor şi a slujitorilor aşa cum este menţionată şi în Vechiul şi în Noul Testament? (conform Geneza 24:59, 35:8, Exod 2:7-9, Numeri 11:12, 2 Samuel 4:4, 2 Împăraţi 11:2-3, 2 Cronici 22:11). Probabil că nici nu ar trebui să menţionăm faptul că Samuel a fost crescut în templu de către preoţi (1 Samuel 1-2)…

Desigur, sunt aceia care ar putea argumenta că singurul motiv pentru care femeile vor să lucreze în afara casei, să facă o carieră şi altele, este datorită mişcării feministe care le-a umplut capul cu vise şi aspiraţii greşite. Acei feminişti cârpiţi sunt cei care le-au făcut pe femei nefericite şi ne-satisfăcute ci „rolurile lor potrivite, date de Dumnezeu” în căminul lor.

Uh huh.

Ca şi cei care deţineau sclavi într-o eră diferită, care se plângeau că „Dacă nu erau acei aboliţionişti cârpiţi care i-au umplut pe negri cu idei de lână că ei nu trebuie să fie aproape de necaz; supărându-i cu libertatea şi egalitatea şi cine ştie ce alte prostii cârpite!”

Motivul pentru care o femeie i-ar putea plăcea o carieră şi să fie ne-satisfăcută de rolul de sclav este deoarece ea este o fiinţă umană, creată după chipul lui Dumnezeu, cu aceleaşi idealuri şi aspiraţii comune, speranţe şi temeri, care îi umplu pe bărbaţi jumătate din umanitate, de vreme ce femeia, şi ea, este la fel de mult o parte din umanitate ca şi bărbatul.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,

l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;

parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:27)

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Nettelhorst_part02.htm

Creștinul evanghelic la serviciul divin în biserica ortodoxă | Pastor Vasile Filat

Bună dimineața,

O doamnă care, de curând, a crezut în Domnul Isus Hristos și a fost născută din nou, ne-a întrebat dacă este îngăduit unui creștin evanghelic să meargă la serviciile divine ale bisericii ortodoxe. Pastorul Vasile Filat răspunde la această întrebare.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 28 iul. 2019 O doamnă care, de curând, a crezut în Domnul Isus Hristos și a fost născută din nou, a întrebat dacă este îngăduit unui creștin evanghelic să meargă la serviciile divine ale bisericii ortodoxe. Pastorul Vasile Filat răspunde la această întrebare. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #biserica Categorie Educație

Junta militară globalistă ucide

DE IULIAN CAPSALI  /   ȘTIRI   /   Publicat: Duminică, 28 iulie 2019, 22:55   /   Actualizat: Duminică, 28 iulie 2019, 22:58   

ARTICOLE RELAȚIONATE

STS dă vina pe operatorul de telefonie, după ce o fată dispărută la Caracal a apucat să sune la 112, dar STS a dat locația greșită și i-a trimis pe polițiști să caute aiurea. Orele pierdute se pare că i-au fost fatale fetei

Iulian Capsali, reacție după cazul fetei din Caracal: AJUNGE!

 

Gheorghe Dincă făcea parte dintr-o rețea care răpea tinere și erau folosite ulterior în rețele de prostituție, inclusiv pentru militarii de la Deveselu – jurnaliștii locali au spus încă din prima zi că era anchetat de DIICOT pentru trafic de carne vie, care includea fete duse în baza americană din apropiere.

Din datele noi care apar, se pare că planul a scăpat de sub control: Alexandra a putut să sune la 112 după ce a fost violată, ceea ce a pus rețeaua în alertă. De aceea vecina care a văzut mai multe mașini și mișcări suspecte CU O SEARĂ ÎNAINTE, iar operatorul a liniștit-o spunându-i să meargă la culcare, a asistat, probabil, la operațiunea de extragere a (cadavrului) Alexandrei Măceșanu, din curtea psihopatului Dincă, cel care răpea fetele cu o mașină despre care se spune că era peste posibilitățile lui financiare, posibil pusă la îndemână de rețea.

De ce a fost violată? Intră în „protocolul” oricărei rețele de trafic de „carne vie”, pentru ca victimei să-i fie complet anulata voința. Ea trebuie supusă printr-o serie de violuri și bătăi, care împreună cu drogurile fac din victimă un sclav sexual din care se scot ulterior mulți bani. Lucrurile însă au scăpat de sub control iar Dincă a trebuit să o ucidă, așa cum probabil a mai procedat cu alte ocazii.

Problema în acest caz este că ar fi fost imposibil ca această rețea să funcționeze, mai ales într-un orășel cum este Caracalul, fără acoperirea șefilor locali ai SRI și ai Poliției, posibil și ai procuraturii județene. Cu atât mai mult cu cât rețeaua care aducea fete care se prostituau în folosul militarilor americani de la Deveselu era una care s-a refăcut după ce s-a încercat destructurarea ei în anul 2012. Presa nota atunci că zeci de eleve din Caracal au fost obligate să se prostitueze de o grupare interlopă, ”pentru plăcerile americanilor și ale unor austrieci aflați în România pentru consolidarea unor hidrocentrale”.

Același modus operandi: elevele între 14 și 18 ani erau șantajate cu imagini video din timpul partidelor de sex consimțit sau care era realizat în urma unui viol și erau scoase frecvent de la ore pentru a fi duse la clienți. Unele au recunoscut faptul că au întreținut 500 de raporturi sexuale pe an. Din 30 de fete, doar două s-au constituit parte civilă și au cerut daune. Clanurile mafiote se bazează pe frica victimelor.

Alexandra însă a vrut neapărat să scape din acel iad și a profitat de faptul că bruta retardată și-a lăsat telefonul în apropierea ei. Toată acea tergiversare arată că s-a dorit să se scape de dovezile incomode. Din nenorocire și complet neprofesionist, Alexandra a fost resunata de operatori pe telefonul asasinului, fapt care a dus la execuția ei rapidă.

Cazul Alexandrei riscă să surpe Sistemul. Imediat au fost mobilizate brigazile #rezist, care trebuiau oricum antrenate pentru data de 10 august. Scopul este să abată atenția de la responsabilii rețelei de trafic și de la incompetența crasă a STS și a procuraturii, două pârghii de poliție politică de care Johannis se poate folosi în continuare, STS fiind și instrumentul de control și influențare al alegerilor prezidențiale din noiembrie, după ce a performat în alegerile de la europarlamentare, care au fost „influențate” masiv.

Turma revoluționară, hrănită cu ură de ani de zile, are aceeași țintă: PSD-ul și Ministerul de Interne, simboluri ale Corupției cu majusculă și represiunii asupra revoluționarilor globaliști.

Presa cu epoleți a trebuit să muncească și ea: pe lângă scoaterea pavlovienilor în stradă, a început să deplangă protocoalele secrete între SRI și Justiție/­Procuratura și cere desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție. Pentru denunțarea ca neconstituționale a protocoalelor secrete, care au statuat poliția politică în țară, „vina” este a CCR-ului, care mai are și păcatul de neiertat că a dat un verdict categoric în privința referendumului manipulator, imbecil și inutil cerut de USR, intelectualii bășiști (de „dreapta”) etc și organizat de președintele-marione­tă Johannis.

Sistemul face orice ca să nu se ajungă la nucleul distrugerii statalității României (nu folosesc deloc cuvinte mari), care sunt serviciile și procuratura/DNA, instrumente ale trădării coordonate din exterior, care nu au ca scop protejarea cetățeanului, cum ar fi normal, ci protejarea investițiilor economice corporatocrate și controlul politic absolut. În schimb, primesc privilegii și/sau bani/afaceri, precum și iluzia puterii.

Lebăda Neagră în tot acest peisaj odios este unchiul victimei, Alexandru Cumpănașu, un apropiat al structurilor de putere. Acesta a înființat acum câțiva ani Academia „Leaders 4 România”, alături de nimeni altul decât George Maior, actual ambasador în SUA și fost șef al SRI, de Vasile Dîncu, Iulian Fota și alte personalități din zona serviciilor. Pe George Maior, cel care a pus SRI la dispoziția Deep State-ului american, deci un pion important în realizarea Statului Paralel, l-a sprijinit vocal atunci când s-a cerut scoaterea trădătorului din post.

Ambasadorul George Maior, spunea el acum o lună și ceva, este „omul cheie”, grație relațiilor speciale pe care pe care diplomatul român le are cu „elita Washingtonului” și făcea apel la politicieni să înceteze imediat campania împotriva sa.

Tocmai l-am auzit acum câteva minute pe dl. Cumpănașu, în direct la o televiziune, cum își făcea mea culpa pentru faptul că a susținut în spațiul public instituțiile care formează poliția politică din România, având ca marotă Corupția. A cerut vehement demisia directorului STS și a procurorului care este vinovat pentru moartea Alexandrei. A făcut, de asemenea, o declarație cum că are date că Dincă nu a acționat singur, deci că ar face parte dintr-o rețea cu ramificatii în instituțiile statului.

Al. Cumpanașu, care, după cum declara, a trăit în Caracal două decenii, deci cunoaște orașul bine, ar putea să pună, dacă nu va fi liniștit de Maior sau de alți actuali șefi ai serviciilor, lumină asupra tumorilor care au năpădit Statul Român.

Pentru că aceste excescențe antidemocratice s-au remarcat numai ultimul timp prin faptul că l-au închis, după ce au fraudat alegerile, pe Președintele Camerei, după un proces ridicol, capturând apoi imediat cel mai mare partid din țară, au răpit-o cu forța pe Sorina, care a fost dusă de aici, și au omorât-o, indirect, pe Alexandra.

CELE MAI POPULARE

• CELE MAI CITITE
• CELE MAI COMENTATE

• 1Popicu l-a omorât pe Kennedy
• 2Șeful Poliției Caracal, către tatăl Alexandrei: Dacă dă dracu să fie încurcată cu vreunul, plătești perchezițiile!
• 3Dezvăluiri din trecutul lui Gheorghe Dincă: A lucrat opt ani la spitalul din Caracal. Și-a construit singur „casa groazei”
• 4Ipoteză incendiară: Presa locală din Olt spune că monstrul din Caracal făcea parte dintr-o rețea care livra fete americanilor de la Deveselu. În 2012, zeci de minore au fost duse să se prostitueze la baza americană. Reacția DIICOT?
• 5Patriarhia Română îndeamnă preoții să se roage pentru Alexandra Măceșanu și se arată îngrijorată de numărul de femei care cad pradă traficului de persoane
• 6Junta militară globalistă ucide
• 7Alexandru Cumpănașu, plângeri penale împotriva instituțiilor implicate în cazul de la Caracal
• 8Alexandru Cumpănașu, unchiul fetiței ucise la Caracal, spune că polițiștii au auzit-o țipând, dar au fost opriți de procurorii de caz să intre: Intrăm peste indivizii care au furat o găină cu mascații, dar își bat joc de sufletul unui copil…
• 9Ion Cristoiu: Șeful STS nu demisionează pentru că „îl are la mână” pe Iohannis. Traian Băsescu este dator STS, știe el mai multe decât noi, și acum îi sare în ajutor
• 10Cornel Nistorescu despre cazul Caracal: Abia cînd au scos capul și ne-au arătat că ei reprezintă instituțiile 

https://www.activenews.ro/stiri/Junta-militara-globalista-ucide-157109

Olah Liviu 1934 – 2008, din Oradea

Scriu această scurtă biografie a fratelui Liviu Olah, deși pe net se găsesc multe resurse despre fratele și cum Dumnezeu l-a folosit pentru trezirea spirituală din țara noastră, în anii 1970. Predicile dumnealui mai sunt pe casetele fraților și le păstrează, dar nu ar fi rău să fie recuperate printr-o acțiune a Comunității noastre baptiste și postate pe internet.

Fratele Liviu Olah s-a născut în 30 noiembrie 1934 în localitatea Oradea, jud Bihor. Numele părinților este  Dumitru și Maria, de naționalitate română și religie baptistă.

Familia fratelui Liviu Olah a locuit 6 ani în Oradea, dar a trebuit să se refugieze în anul 1940 din cauza cedării Ardealului de nord Ungariei și s-au stabilit la Tinca.

În vara anului 1941 s-au mutat în localitatea Beiuș, unde a făcut cursurile școlii primare, dar nu în întregime, deoarece în anul 1945 s-au întors din nou în Oradea.

Îndrăgostit din tinerețe de Cuvântul Domnului auzit de la părinți, în ziua de 3 iunie 1951 este botezat la Biserica Creștină Baptistă maghiară din Oradea, de fr. Ursan Dumitru.

Din toamna anului 1945 – 1952 a urmat cursurile Liceului de Băieți Nr. 1, fost „Emanuel Gojdu”.

În anul 1952 intră la facultatea de Științe Juridice din București și continuă până în anul 1957 când promovează examenul de Stat.

În anul 1957 este atras mai mult să Cunoască pe Dumnezeu și să fie folositor lucrării Lui, se înscrie la Seminarul Teologic Baptist din București.

În ziua de 20 octombrie 1968 este ordinat la Biserica Creștină Baptistă nr. 1 din Timișoara. Comisia de ordinare s-a format din următorii frați: Ioachim Țunea, Ieremia Găvăgină, Ioan Scobercea, Ioan Stanca, Nicolae Românu, Vichente Craioveanu, Adam Stănilă și Ionel Laurențiu. Despre ordinarea fratelui Liviu Olah, apare un articol în revista Cultului, „Îndrumătorul Creștin Baptist”, nr. 11-12, 1968.

În anul 1973 fratele Liviu Olah pleacă la Biserica Baptistă Nr. 2 Oradea, biserica dumnealui de suflet, pentru că aici a fost, se pare, dus la binecuvântare.

În anul 1974 fr. Liviu scrie în revista cultului un articol despre pastorul Nicolae Covaci, cu ocazia a 40 de ani de păstorire a Bisericii nr. 2 din Oradea.

În anul 1978 pleacă cu familia în S. U. A., stabilindu-se la Detroit.

După anul 1990 fr. Liviu se întoarce să viziteze România de mai multe ori.

În ziua de 4 iulie 2008 fr. Liviu Olah se prezintă în fața Tatălui din cer, ca să fie acolo pentru totdeauna.

Fr. Liviu Olah a scris două cărți. „Marea Importanță a rugăciunii” și „Predici”.

Surse:

Arhivă

Îndrumătorul Creștin Baptist

Mulțumesc că ai trecut pe aici. Lasă un mesaj.

https://wordpress.com/read/feeds/94707255/posts/2359095977

Definire de termeni Cultul si Ocultul

Definire de termeni Cultul si Ocultul

INSTITUTUL DE CERCETARE CREŞTINĂ (The CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE) este profund dedicat echipării creştinilor în vederea familiarizării lor cu fundamentele (doctrinele esenţiale ale) Creştinismului istoric, astfel încât atunci când apar la orizont falsurile spirituale, aceştia să le recunoască instantaneu. În ciuda acestui ţel pozitiv, mass-media indentifică frecvent institutul noastru ca fiind cea mai mare organizaţie evanghelică anticultică, din lume. În consecinţă, mulţi îmi cer să definesc termeni cum ar fi, “cult”, “cultic”, şi “ocultic”.

          Grupurile de acest fel pot fi denumite culte pe baze teologice, comportamentale (sau, sociologice), sau în unele cazuri, pe baza ambelor criterii. Din punct de vedere teologic un grup poate fi numit cult dacă pretinde să reprezinte învăţăturile adevărate ale unei religii mondiale, dar care totuşi să le redefinească într-o asemenea măsură încât natura acelei religii devine radical modificată. Pentru a oferi un exemplu al unei religii necreştine, grupul intitulat “Naţiunea Islamului” (“Nation of Islam”) este un cult pseudo-islamic.

           Cultele pseudo-creştine neagă în mod explicit sau implicit doctrine creştine fundamentale. Ele operează sub masca Creştinismului, însă deviind de la învăţăturile ortodoxe ale credinţei creştine istorice, aşa cum ne sunt comunicate de Scripturi şi formulate de crezurile ecumenice străvechi. Astfel de grupuri sunt specializate în scoaterea unor texte din context pentru a-şi formula pretextele deformărilor lor teologice. Walter Martin (1928-1989; fondatorul lui Christian Research Institute, fost pastor baptist ordinat şi profesor de religie comparativă la Simon Greenleaf University), a definit cultul după cum urmează: “Un cult este un grup de oameni, strânşi în jurul unei anume persoane sau a unei deformări specifice a Bibliei de către o persoană”.

           Dintr-o perspectivă teologică, cultele pseudo-creştine includ organizaţii ca cea a Mormonismului, a Societăţii Turnului de Veghere a Martorilor lui Iehova, a Bisericii Ştiinţei Religioase, sau a Căii Internaţionale. Aceste culte şi-au pus la punct o adevărată artă a utilizării terminologiei creştine, turnând propriile sensuri nebiblice în cuvinte deja consacrate. Un exemplu concludent, este acordarea de către mormoni, lui Isus, creatorul tuturor lucrurilor, a statutului de spirit frate a lui Lucifer, în timp ce Martorii lui Iehova îl reduc pe Domnul la statutul arhanghelului Mihail. De aceea, în abordarea cultiştilor dintr-o perspectivă teologică, este esenţial ca cei ce sunt creştini să devină iscusiţi în escaladarea barierei limbajului.

           Din punct de vedere comportamental (aşa cum s-a mai precizat, sociologic – n.tr.), un cult este o sectă religioasă sau semireligioasă ai cărei discipoli sunt controlaţi de un puternic lider (sau, mai mulţi) carismatic, în practic fiecare domeniu al vieţii lor. De regulă aceştia arată o loialitate oarbă faţă de guru-l şi grupul lor, fiind controlaţi prin tactici psihologice de intimidare şi un regim insuportabil de îndoctrinare şi aservire grupului. Membrii acestor culte posedă de cele mai multe ori o mentalitate de tipul “noi/ei” care duce la izolarea cât mai mare posibilă de toate legăturile lor (sociale) anterioare, inclusiv a rudelor lor apropiate.

Cultele astfel definite, includ organizaţii de felul, adepţilor lui Moon (cunoscuţi în Occident sub numele de “Moonies”, membrii ai Bisericii Unificării din Corea de Sud, a rev.Sun Myung Moon, pretins Mesia), a adepţilor Hare Krishna, şi a “Copiilor lui Dumnezeu” (cunoscuţi şi sub numele de “Familia Dragostei”). Deşi sociologii seculari, de obicei se abţin de la a emite judecăţi privitoare la conduita personală a membrilor cultului, dintr-o perspectivă creştină atât comportamentul acestora cât şi doctrinele lor, trebuie evaluate în lumina învăţăturilor şi principiilor biblice.

Date fiind aceste definiţii este absolut justificat să caracterizăm unele grupuri ce fac parte din Mişcarea New Age, ca fiind culte – fie, din punct de vedere teologic, fie sociologic, sau în unele cazuri, din ambele puncte de vedere. Totuşi, în clasificarea Mişcării New Age ca şi întreg, este mult mai sigur să folosim termenul cultică, date fiind asemănările ei cu caracteristicile cultului. Această deosebire este importantă fiindcă clarifică faptul că termenul “cult” se referă la grupul cu doctrine uniforme şi structuri organizaţionale rigide. Mişcării New Age, pe de altă parte, îi lipseşte controlul centralizat şi are o organizare mult mai tolerantă. Astfel, deşi cultele sunt monolitice în privinţa doctrinelor şi practicilor lor, mişcarea New Age este pluralistă şi diversă.

În timp ce termenul “cult” este folosit cu privire la o grupare monolitică, iar “cultic” cu referire la o mişcare care posedă unele trăsături comune cultelor, cuvântul “ocult” este de regulă asociat cu practicile esoterice (secrete) şi fenomenul spiritist. Lumea ocultului utilizează metode secrete şi interzise biblic de dobândire a unei puteri personale, fiind caracterizată de o dependenţă de activitatea spiritelor (demonice) pentru atingerea obiectivelor ei. Practicile oculte includ activităţi de felul prevestirii, astrologiei, a diverselor forme de ghicire, canalizării de spirite, şi a vrăjitoriei (vezi, Exodul 22:18; Deuteronomul 18:9-11; Isaia 2:6; 47:13; Ieremia 27:9). Practicanţii ocultului folosesc mijloace de felul cărţilor Tarot, globurilor de cristal, sau al planşetelor Quija.

Este important de observat că în unele cazuri are loc o semnificativă imixtiune a lumii ocultului în împărăţia cultelor. Spre exemplu, un cult cum este cel de felul satanicului “Templu al lui Set”, se angajează făţiş în practici oculte. În schimb, despre o grupare ca cea a mişcării Bisericii lui Hristos din Boston (“Boston Church of Christ”), nu se poate spune acelaşi lucru.

Atât, împărăţia cultelor cât şi lumea ocultului constituie o provocare crescândă “credinţei care a fost dată sfinţilor, odată pentru totdeauna” (Iuda 3). De aceea, nu mai este deloc suficient ca noi doar să blestemăm întunericul, ci mai degrabă, responsabilitatea noastră ca şi credincioşi ar fi de a ridica un far în mijlocul furtunii. Rugăciunea mea este, ca prin harul lui Dumnezeu, d-voastră să fiţi pregătiţi şi ehipaţi să folosiţi devierile întunericului ca o trambulină a comunicării mesajului vieţii şi luminii.

Hank Hanegraaff

Materialul este preluat, tradus şi adaptat de Teodor Macavei (CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI, str.Radu Şapcă 2B, Petroşani, 2675, HD, ROMÂNIA), din CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL, volumul 18, nr.4, din primăvara lui 1996, pag.53. “Jurnalul CRI” ca şi organ al lui CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, are ca şi obiectiv principal îndeplinirea însărcinării din Epistola lui Iuda, vers.3, şi anume aceea de a “lupta pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. JURNALUL este devotat continuării proclamării şi apărării evangheliei istorice a Domnului Isus Hristos, şi facilitării creşterii bisericii Sale în doctrina sănătoasă şi formarea discernămîntului spiritual. Astfel, el slujeşte atât unor scopuri evanghelistice cât şi educaţionale.

Domeniile de cercetare specializată a CRI-ului includ: 1) religiile necreştine, sectele şi cultele, 2) lumea ocultului (incluzând practicile ei, fenomenele şi mişcările ei); şi 3) preocupările teologice şi apologetice contemporane (prin, analizarea unor învăţături creştine şi practici aberante, a speculaţiilor filozofice şi istorice care contestă credibilitatea Bibliei, cât şi a teoriilor conspirative senzaţionaliste). JURNALUL se străduie să menţină o abordare savantă a tuturor acestor teme, făcând-o totuşi sub o formă populară şi uşor de citit, prin oferirea unor analize atât biblice cât şi raţionale.

Cultura occidentală este profund adâncită într-o criză spirituală. În faţa numeroaselor pretenţii contradictorii şi confuze de dominaţie a omului, dorim ca cei se sunt creştini să poată aduce sănătoase argumente logice şi istorice pentru credinţa în Isus Hristos. Într-o eră a subiectivismului şi a relativismului moral, fie ca cei ce cred să-şi poată baza credinţa lor şi valorile pe care le afirmă, în valoroasa şi obiectiva mărturie demnă de crezare, a Sfintelor Scripturi.

CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL (fost “Forward”) este publicat trimestrial şi are copyright-ul deţinut de către Christian Research Institute International, 17 Hughes, Irvine, CA 92718-1902, U.S.A.

CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL este indexat în Religious Index One: Periodicals. Recenziile de carte sunt indexate în Index to Book Reviews in Religion (publicat trimestrial). Ambele indexe sunt publicate de către ATLA, American Theology Library Association, şi sunt disponibile în direct prin Dialog Information Services, Palo Alto, CA, sau pe CD-ROM prin ATLA. JURNALUL mai este de asemenea, MEMBRU AL E.P.A. – EVANGELICAL PRESS ASSOCIATION.

Întrebările d-voastră se pot trimite pe adresa: CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL, P.O.Box 7000, Rancho Santa Margarita, CA 92688-7000, U.S.A.

 Fondator: Walter R.Martin (1928-1989)

Editat de: Christian Research Institute

Preşedinte: Hendrik H.Hanegraaff

Vicepreşedinte executiv: Paul Young

Redactor şef: Elliot Miller

Director artistic: Pamela Poll

Manager editorial: Melanie M.Cogdill

Autori colaboratori: E.Calvin Beisner, Harold O.J.Brown, Norman Geisler, Douglas Groothuis, Dean C.Halverson, H.Wayne House, Gordon R.Lewis, Ralph McKenzie, J.P.Moreland, Ronald Nash, Gretchen Passatino, Eric Pemet, David A.Reed, John R.Weldon, James White.

https://www.rcrwebsite.com/define.htm

MONOFIZITISMUL

MONOFIZITISMUL

Monofizismul este o erezie privind natura lui Hristos care sustine ca Isus a avut o singura natura, nu doua asa cum se invata in doctrina corecta a trinitatii:Isus este si Dumnezeu si om in aceeasi persoana.In monotizism, singura natura a lui Isus era divina, si nu umana.Uneori trimite spre eutichianism, dupa Eutiche 378-452, dar exista mici diferente.Monosfizismul a aparut ca reactie impotriva nestorianismului care sustinea ca Isus reprezenta doua personae distincte, nu una.Radacinile acestei erezii pot fi gasite in apoliniarism care sustinea ca natura divina a lui Isus a inlocuit natura umana a acestuia.

Monofizismul s-a limitat doar in Biserica din Est si a avut putina influenta in Vest.In 451, Consiliul Calcedonian a incercat sa stabileasca un teren comun intre monofizism si ortodoxie, dar nu a functionat si au aparut neintelegeri in Biserica de Est care in cele din urma a excomunicat monofizistii in secolul VI.

Negarea naturii umane a lui Hristos este o negare a adevarului incarnarii Cuvantului ca om.Fara o incarnare adevarata nu poate exista o rascumparare a pacatului pentru omenire dat fiind ca nu a murit un om adevarat pentru pacatele noastre.

A fost considerat o erezie la al V-lea Consiliu Ecumenic in 680-681.

(courtesy of http://www.carm.org/heresy/monophysitism.htm)

ARTICOLE LA SUBIECT:

Monofizitismul – Aprinsul protest ridicat în Egipt împotriva lui NESTORIUS, susţinut de influenţa curţii, a fost dus aşa de departe încât acesta a dus la o reacţie puternică. Erezia Nestoriană a fost condamnată deoarece ea tindea să îl despartă pe Hristos în două fiinţe, una Dumnezeu şi cealaltă om, şi de a privi locuirea ultimei de către prima ca diferind în grad de locuirea de Divinitate, a patriarhilor şi profeţilor Vechiului Testament.

Monofizitismul / Eutychianismul (Informaţii generale) – Monofizitismul este doctrina care susţine că Isus Hristos a avut numai o natură, nu două – divină şi omenească.  Această credinţă este cunoscută sub numele de Eutychianism, după Eutyches, un arhimandrit de la mijlocul secolului 5 dintr-o mănăstire a Constantinopolului. Eutyches învăţa că în Isus Hristos, umanitatea a fost absorbită de divinitate, „dizolvată ca o picătură de miere în mare”.  Eutyches lupta împotriva doctrinei Nestorian care susţinea că cele două naturi ale lui Hristos reprezentau două persoane diferite. Doctrina lui a fost condamnată ca fiind eretică, la Conciliul de la Chalcedon în 451.

Monofiziţi şi monofizitism – Istoria acestei secte şi a ramificaţiilor ei a fost cuprinsă sub numele de EUTIHIANISM (supranumele cumva injust dat de polemiştii catolici). Teologia monofizitismului a mai fost descrisă şi sub acest titlu. Două teme sunt discutate în articolul de faţă: prima, activitatea literară a monofiziţilor în limbile greacă şi siriană; a doua, întrebarea dacă pot ei fi disculpaţi de erezia materială a hristologiei lor. (courtesy of http://www.newadvent.org)

3 Martie, 468 • Simplicius Împotriva Monophysiţilor. – Când Simplicius a devenit episcopul Romei în ziua de 3 Martie, 468, trebuie să i se fi părut că problemele sale ar fi venit dinspre partea de Vest a Imperiului Roman ce era în decădere. Acolo Vandalii, Vizigoţii şi Francii au înlocuit puterea romana cu a lor. Pentru 13 ani imperiul de la Apus a fost condus de împăraţi-marionete, controlaţi de aceşti barbari. În plus, Odovakar, un herulian (unul dintre triburile teutonilor), a obţinut puterea în Roma. În afara acestor lucruri neprielnice, Răsăritul i-a dat lui Simplicius cele mai mari bătăi de cap. (courtesy of http://chi.gospelcom.net/DAILYF/2001/03/daily-03-03-2001.html)

Monofizism (preluat de la Wikipedia, enciclopedie gratuita) – Monofizism (de la grecescul monos care inseamna ‘unul,singur’ si physis care inseamna ‘natura’) este punctul cristic de vedere conform caruia Hristos are o singura natura, in opozitie cu punctual de vedere calcedonian care sustine ca Hristos are doua naturi, una divina si una umana.Exista doua doctrine majore care pot fi numite monofiziste (mə-nŏf’ə-sīt’):( courtesy of http://en.wikipedia.org/wiki/Monophysitism)

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/monofizitismul/

Hermeneutica Apostolică şi Doctrina Evanghelică a Scripturii: Depăşind un impas modernist de Peter Enns

Pagina Pastorală

Hermeneutica Apostolică şi Doctrina Evanghelică a Scripturii: Depăşind un impas modernist  de Peter Enns (Acest articol a apărut original în toamna anului 2003 în ediţia Westminster Theological Journal.) Introducere Scopul acestui articol este să exploreze rolul hermeneuticii apostolice (de exemplu, maniera în care Hristos şi autorii Noului Testament au folosit Vechiul Testament) pe care l-ar fi putut avea asupra doctrinei evanghelice a Scripturii. Ca să spun aşa, aceasta înseamnă a implica ideea că hermeneutica apostolică nu a avut influenţa pe care ar fi trebuit să o aibă. Aşa cum văd eu, o cauză a acestei stări de lucruri este, ironic, influenţa gândirii Iluministe asupra teologiei evanghelice, presupuneri referitoare în mod specific la standardele „interpretării proprii.” În ceea ce urmează sper să abordez chestiunea hermeneuticii apostolice nu ca o problemă de a fi rezolvată, deoarece este prea des cazul teologiei evanghelice, ci ca o fereastră în „doctrina Scripturii” Apostolilor (oricât de anacronic ar putea fi un astfel de concept). Părerea mea este că biserica ar trebui să angajeze acest fenomen foarte direct deoarece el continuă să lucreze propria sa înţelegere a Scripturii. În acest articol folosesc cuvântul „evanghelic” pentru a spune foarte larg, conservativ şi tradiţional creştinismul aşa cum a fost practicat cel puţin în America, în particular cum el a fost un răspuns la influenţa „modernismului” în secolele nouăsprezece şi douăzeci. Cuvintele „modernist,” „modernism,” şi „Iluminare” sunt limitate în folosirea lor pentru a se referi la erudiţia biblică critică înaltă (în mare parte a- sau anti- supranaturală) a aceleiaşi perioade.1 În ciuda faptului că evanghelicii şi moderniştii sunt de părţi opuse ale divizării cu privire la multe lucruri, este izbitoare măsura în care ei au împărtăşit presupuneri similare, în mod particular după cum ele afectează interpretarea biblică.2 Pentru a face o introducere, mai jos sunt două exemple unde s-au văzut astfel de influenţe. 1. Presupunerea că relatarea istorică este adevărată doar în măsura în care aceasta descrie „ce s-a întâmplat cu adevărat”3 reduce la tăcere mărturia variată a Scripturii la un număr de evenimente istorice. Această mărturie variată poate fi văzută în aşa numita „problemă sinoptică” (Cronici şi Samuel/Împăraţi; Evangheliile). Presupunerea modernă că relatări variate ale unui eveniment constituie informaţii greşite (eronate) în cel puţin una dintre relatări oferă impulsul de a armoniza porţiuni sinoptice din Scriptură, care a fost o practică obişnuită în evanghelism.4 Practica armonizării, cu toate că uneori legitimează, datorează mai mult presupunerilor moderne ale naturii a felului în care relatările istorice ar trebui să arate pentru a permite mărturia variată a Scripturii de a vorbi. 2. Presupunerile cu privire la calitatea unică necesară a revelaţiei divine (cumva de înţeles datorită atacului critic erudit consistent asupra oricărui rol pozitiv al revelaţiei) au mutat rolul potrivit pe care dovada extrabiblică ar trebui să îl ia în modelarea ideilor noastre despre natura Scripturii. Dar ultimii 150 de ani au introdus în disciplina erudiţiei biblice o bogăţie de informaţii arheologice, textuale şi ştiinţifice. În viziunea mea răspunsul evanghelic a fost limitat în mare parte la simpla observare că Vechiul Testament se potriveşte în contextul general ANE sau faţă de importanţa generală a ştiinţei, în particular când ea confirmă puncte de vedere general acceptate. Dar când subiectul trece la implicaţiile doctrinale ale unor astfel de observaţii, în particular când ele provoacă poziţii acceptate, o postură de apărare devine norma. Nu se întreabă adesea cum contribuie în mod pozitiv aceste paralele antice din Orientul Apropiat sau aceste observaţii în privinţa capitolelor de deschidere din Geneza faţă de doctrina noastră a revelaţiei.5 Ceea ce văd eu la lucru în aceste două exemple sunt noţiuni preconcepute cu privire la (1) natura istoriografiei şi (2) relaţia dintre revelaţia generală şi cea specială. Şi când astfel de presupuneri sunt adoptate, mânuirea dovezii biblice devine problematică. Avem situaţia mult prea familiară în care dovada este făcută să se potrivească teoriei mai degrabă decât invers. Ce se poate spune despre aceste două exemple poate fi spus şi mai mult cu privire la hermeneutica apostolică. O articulare a felului în care Apostolii au mânuit Vechiul Testament şi implicaţiile sale pentru o înţelegere creştină a Scripturii a fost stânjenită de anumite presupuneri din ceea ce constituie „hermeneutica potrivită.” Fără a dori să reafirmăm cazul, felul în care Apostolii au mânuit Scriptura lor a ajuns să rişte să fie înţeles greşit în evanghelism oriunde presupunerile moderne ale hermeneuticii potrivite au fost considerate suprem normative. Mai specific, implicaţiile înţelegerii hermeneuticii apostolice pentru ceea ce este ea, un fenomen al Templului al Doilea, a fost în conflict direct cu o doctrină evanghelică a Scripturii, care include printre alte lucruri noţiunea că interpretarea potrivită trebuie să fie consistentă cu intenţia autorului.6 Aşteptând ca Apostolii să confirme presupunerile moderne ajungem în pericolul de a pierde bogăţia teologică şi kerygmatică a folosirii de Apostoli a Vechiului Testament. Într-un efort de a înţelege mai bine folosirea Noului Testament a Vechiului Testament, subliniez mai jos fenomenul hermeneuticii apostolice ca o funcţie a momentului cultural şi escatologic al Apostolilor. Momentul cultural la care mă refer este mediul hermeneutic al perioadei celui de-al Doilea Templu.7 Momentul escatologic este mesajul apostolic că Hristos a venit să împlinească un capitol al istoriei poporului lui Dumnezeu şi pentru a începe un alt capitol pentru a fi completat la împlinirea tuturor lucrurilor. Sper că o astfel de descriere a hermeneuticii apostolice va contribui de asemenea la o discuţie a felului în care biserica de azi gândeşte şi foloseşte Scriptura sa. Eu iau aceasta ca fundamental că înţelegerea bisericii a felului în care a mânui Scriptura trebuie să interacţioneze la un nivel fundamental cu traiectoriile hermeneutice deja în evidenţă în Scriptură. Prin revendicarea traiectoriei hermeneutice trasată de Apostoli, biserica poate fi în stare să se mişte dincolo de impasul impus de presupunerile moderniste. Totuşi, vreau să clarific că eu nu susţin un biblicism superficial cu respect pentru hermeneutică, adică, „priveşte ce fac Apostolii şi apoi fă acelaşi lucru.” Ce intenţionez să subliniez în secţiunea de final al acestui articol este că hermeneutica apostolică trasează o traiectoriepentru biserică, o traiectorie care pune biserica pe o cale foarte definită dar nu defineşte fiecare etapă a călătoriei. Mai mult, captivarea fenomenul exegezei apostolice implică o interacţiune delicată a factorilor istorici, doctrinari, hermeneutici, filozofici şi teologici. Pentru a fi siguri, această complexitate garantează efectiv că discuţia va fi constantă şi că un consens va fi realizat. Acest lucru este de o mică preocupare pentru mine. Varietatea în interpretare a fost un însoţitor constant al bisericii în toată istoria ei, Domnul a văzut potrivit să o onoreze, şi intenţia mea aici nu este să aduc această aventură hermeneutica la un final. Biserica azi nu este o insulă de interpretare. Ea este, mai degrabă, pentru a modifica metaforele, un stadiu într-un curent de tradiţie de interpretare, care îşi are sursa ei în cadrul paginilor din Vechiul Testament în sine (exegeza biblică interioară) şi care cred că a fost călăuzită de Duhul lui Hristos. Hermeneutica Apostolică – un fenomen cultural Chiar cititorii neglijenţi ai Noului Testament vor observa că Vechiul Testament este citat de un număr mare de ori. Potrivit unei numărări, există 275 citate directe ale Vechiului Testament în Noul Testament.8 Punctul mai evident care trebuie să fie făcut este că scriitorii Noului Testament, şi Isus însuşi au înţeles mesajul evangheliei ca fiind conectat într-un fel vital cu Scriptura Israelului. Numărul total al referinţelor din Vechiul Testament este destul de uşor de văzut în majoritatea traducerilor moderne engleze ale Noului Testament. Dar alături de acesta este al doilea factor care începe să se adreseze naturii problemei dezbătute: modul în care Apostolii au mânuit Vechiul Testament pare neaşteptat, ciudat, chiar impropriu pentru convenţiile moderne. Apostolii fac anumite lucruri cu Vechiul Testament care, dacă oricare dintre noi le-am face la fel, am fi criticaţi că facem deviaţii de la standardele hermeneuticii „normale”. Şi astfel, într-o coajă de nucă, avem problema. Ca şi creştini cu o viziune înaltă a Scripturii, noi suntem dependenţi de „întregul sfat al lui Dumnezeu,” întreaga Biblie, deopotrivă Vechiul Testament şi Noul Testament, pentru orientarea noastră în toate chestiunile de credinţă şi practică. Şi noi suntem încurajaţi în aceasta prin observarea că Apostolii înşişi, în virtutea referinţelor recurente din Vechiul Testament, a pus în mod clar biserica în această traiectorie hermeneutică. Dar când ne uităm mai aproape la felul specific în care Apostolii de fapt au mânuit Vechiul Testament – ce spun ei despre pasaje sau evenimente particulare şi cum ei ajung la concluziile lor – devenim conştienţi de distanţa hermeneutică dintre interpreţii antici şi cei moderni. Unele dintre problemele cu folosirea Noului Testament a Vechiului Testament sunt pur textuale în natură.9 Aceste tipuri de probleme pot fi explicate bine fie prin apelarea la mobilitatea tipurilor de text din Palestina primului secol, sau probabil mai simplu pentru memoria scriitorului biblic. Astfel de chestiuni sunt demne de o discuţie detaliată, dar nu sunt preocuparea noastră aici. Mai degrabă, există o altă problemă care se dovedeşte a fi mai problematică, şi despre care simt că poate fi afirmată destul de clar, în ciuda protestelor recurente pentru contrariu: scriitorii Noului Testament atribuie un înţeles textelor Vechiului Testament care diferă în mod clar de intenţia autorului Vechiului Testament.10 Această problemă poate fi reliefată mai precis: Conţinutul concluziilor de interpretare a autorilor Noului Testament asupra Vechiului Testament este legată în mod direct de două fenomene documentate: (1) metodele de interpretare care sunt folosite de ei şi (2) tradiţiile de interpretare pe care ei le transmit, amândouă din ele îi localizează pe Apostoli în mod clar în lumea celui de-al Doilea Templu. 1. Metodele de interpretare Nu poate fi nici un dubiu serios că metodele exegetice folosite de Apostoli poartă asemănări cu metodele bine documentate ale perioadei celui de-al Doilea Templu.11 Ca să spun altfel, dacă cineva nu ar fi ştiut nimic despre Noul Testament decât ar fi fost bine informat cu literatura iudaismului celui de-al Doilea Templu şi apoi ar fi citit Noul Testament pentru prima dată, ar putea înţelege uşor Noul Testament ca un text care explicativ din perioada celui de-al Doilea Templu. Orice investigaţie contemporană a hermeneuticii apostolice care nu tratează Noul Testament în contextul mediului său înconjurător hermeneutic va spune în cazul cel mai bun doar o parte a povestirii, şi în cel mai rău caz va reprezenta greşit chestiunea. Nu este nici un dubiu că aceasta continuă să ridice anumite probleme doctrinare cu privire la rolul Apostolilor în definirea „hermeneuticii potrivite,” dar aceste preocupări nu pot stimula discuţia. Autorii Noului Testament ne dau o oportunitate suficientă de a observa comportamentul lor hermeneutic, şi el este asupra acestor fapte – faptele Scripturii înţelese în contextul lor istoric – pe care doctrina trebuie să fie bazată în cele din urmă, în special dacă cineva vrea să articuleze o doctrină a Scripturii. Aş dori să extrag o analogie cu exegeza gramaticală-istorică. Exegeza gramaticală-istorică insistă că interpretarea textelor trebuie să înceapă cu cuvintele din faţa noastră înţelese în contextul în care aceste cuvinte au fost scrise. Chiar prevederile că obiectivitatea pură este o iluzie şi că intenţia autorului este în mod esenţial de ne redobândit (sau mai bine, care poate fi redobândită doar pe baza cuvintelor din faţa noastră, care îl pune pe interpretul modern într-un cerc hermeneutic), este cu toate acestea o noţiune fundamentală că înţelesul trebuie să fie „ancorat” cumva în ceva dincolo de simpla voinţă a interpretului. Orice scriitor (inclusiv acesta) care doreşte să fie înţeles va avea o simpatie adânc înrădăcinată pentru un astfel de principiu hermeneutic. Totuşi, apare o problemă când observăm cum au mânuit Apostolii Vechiul Testament. În ciuda protestelor pentru contrariu, hermeneutica gramaticală-istorică nu justifică folosirea Noului Testament a Vechiului. Oricât de evidentă în sine ar fi pentru noi hermeneutica gramaticală-istorică, şi oricâte contribuţii importante s-au făcut şi continuă să se facă în domeniul studiilor biblice, trebuie să fie afirmat clar că Apostolii nu par să fi fost prea preocupaţi să pună în practică acest principiu.12 Desigur, este egal clar că uneori scriitorii Noului Testament interpretează Vechiul Testament într-un fel literal, şi nu vreau să combat aceasta.13 Dar când fumul dispare, imaginea totală rămâne: hermeneutica apostolică, în afară de cheltuiala unei energii mintale importante şi o negare a faptului simplu, nu poate fi categorisită ca fiind „esenţial” gramaticală-istorică.14 De aceea, o înţelegere potrivită a hermeneuticii apostolice trebuie să înceapă altundeva, şi punctul de start trebuie să angajeze foarte direct – cu toate implicaţiile sale doctrinare însoţitoare – contextul „gramatical-istoric” al autorilor Noului Testament. Astfel, pentru a completa analogia: în acelaşi fel pe care exegeza gramaticală-istorică este vitală pentru înţelegerea noastră a cuvintelor autorilor biblici, o abordare gramaticală-istorică este vitală pentru înţelegerea noastră a hermeneuticii autorilor biblici. Cu alte cuvinte, noi trebuie să extindem ceea ce este implicat în exegeza gramaticală-istorică, principiul că acel context original contează, pentru lumea hermeneuticii apostolice. Apoi, întorcându-ne la metodele de interpretare, vedem din nou şi din nou că abordarea Apostolilor a Vechiului Testament în moduri care sunt contrare exegezei gramaticală-istorică dar sunt ferm acasă în lumea celui de-al Doilea Templu. Ce altceva s-ar putea spune, de exemplu, despre argumentul lui Isus cu saducheii cu privire la învierea morţilor (Luca 20:27-40; Matei 22:23-33; Marcu 12:18-27)?15 Pentru a înţelege Exod 3:6 ca demonstrând că „morţii învie” (Luca 20:37), aşa cum o face Isus, violează sensibilităţile noastre hermeneutice, şi nu ar trebui să pretindem altceva. Şi aceasta nu va slăbi lovitura prin sugerarea că Isus doar „aplică” Exod 3:6, un punct clarificat în replica sa către saduchei: „Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22:39). Cunoscând Scripturile şi puterea lui Dumnezeu atrage după sine citirea lui Exod 3:6 în felul în care Isus a făcut-o, şi orice am putea crede despre caracterul convingător al argumentului, punctul este că mulţimea care asculta a fost destul de impresionată: „Unii dintre învăţătorii legii au răspuns „Ai spus bine, învăţătorule!” Şi nici unul nu a îndrăznit să îi mai pună vre-o întrebare” (Luca 20:39-40; vezi de asemenea Matei 2:33).16 În separare cineva poate găsi cu siguranţă moduri creative de a „mânui” aceasta şi alte pasaje problematice în moduri convenţionale, dar greutatea dovezii acumulate, deopotrivă din Noul Testament şi din lumea sa înconjurătoare, va dovedi repede astfel de argumente neconvingătoare.17 Metodele de interpretare ale lui Hristos şi ale scriitorilor Noului Testament erau acasă la ele în lumea celui de-al Doilea Templu. 2. Tradiţiile de interpretare Ce se poate spune despre metodele de interpretare ale autorilor Noului Testament se poate spune şi despre tradiţiile de interpretare care îşi găsesc drumul în scrierile lor. Nu doar Apostolii au mânuit Vechiul Testament în moduri compatibile cu alţi interpreţi din perioada celui de-al Doilea Templu, ci de asemenea, ei transmit tradiţii de interpretare existente. După părerea mea, erudiţia evanghelică s-a concentrat aproape în întregime pe întrebarea referitoare la metodele exegetice pe care Apostolii le-a împărtăşit cu alţi interpreţi din perioada celui de-al Doilea Templu. Dar investigând tradiţiile de interpretare din perioada celui de-al Doilea Templu care îşi găsesc calea lor în Noul Testament ne oferă o informaţie valoroasă în plus despre alt fel, şi anume, cum au înţeles autorii Noului Testament un număr de povestiri şi pasaje din Vechiul Testament. Faptul că scriitorii Noului Testament spun uneori lucruri despre Vechiul Testament care nu se găsesc acolo ci se găsesc în alte texte de interpretare ale perioadei celui de-al Doilea Templu nu ar trebui să fie marginalizat dacă ne gândim prin doctrina Apostolilor despre Scriptură. Acest fenomen, reflectat în Noul Testament cât şi printr-o mare parte din literatura din perioada celui de-al Doilea Templu, este denumit adesea ca „repovestire” sau „re-scriere” a Bibliei.18 Câteva exemple proeminente şi foarte lungi includ: Jubileele (al doilea secol î. Hr., repovestirea de la Creaţie la Sinai), Cartea antichităţilor biblice (primul secol d. Hr., repovestirea de la Creaţie la David), Apocrifa Genezei(primul secol î. Hr., ce supravieţuieşte este în mare parte o repovestire la persoana întâi a povestirii despre Avraam), 1 Ezra (al doilea secol î. Hr., repovestirea de la Iosua la Neemia). În plus, şi mai relevant pentru subiectul discutat, repovestirile mai scurte sunt reflectate în multe alte texte din perioada celui de-al Doilea Templu: Wis 10:1-11:4 (primul secol d. Hr., de la Adam la Pustie), Sir 44:16-49:11 (al doilea secol î. Hr., de la Enoh la Zorobabel). Exemplele semnificative din Noul Testament sunt Fapte 7:2-53 (de la Avraam la Solomon) şi Evrei 11:3-31 (de la Creaţie la Rahav). Deşi acestea sunt toate lucrări literare distincte scrise pentru scopuri distincte, ceea ce au ele în comun este că repovestirea lor a povestirilor biblice a incorporat tradiţii de interpretare existente, adică, noţiuni despre ce au vrut să spună anumite texte biblice care erau deja chestiuni cunoscute (cel puţin în cadrul unor comunităţi particulare). „Biblia repovestită” nu este doar un fenomen antic. Mai degrabă, este un fenomen care a însoţit interpretarea biblică în toată istoria ei, inclusiv în zilele noastre. Dacă medităm la situaţia noastră, vedem că noi aducem în actul interpretării noţiunile noastre preconcepute despre ceea ce spune Biblia. De exemplu, cu mulţi ani în urmă am auzit o predică despre mâinile ridicate ale lui Moise (Exod 17:11). Predicatorul a menţionat, cumva întâmplător că mâinile lui Moise erau ridicate în rugăciune. Acest lucru poate fi sau nu poate fi cazul, dar punctul este că Exod 17 nu spune aceasta. Totuşi, predicatorul nu a dat nici o indicaţie că el oferea o interpretare a ceea ce însemnau mâinile ridicate ale lui Moise. Atât cât îl privea pe el, aceasta este ceea ce „spune” Biblia. Desigur, acesta este doar un exemplu, dar ar putea fi oferite multe altele. Şi ar trebui să fie evident că, pentru felurite porţiuni din Scriptură, noi avem în minţile noastre interpretări pre-existente ale Bibliei care reflectă faptul că noi am ajuns să gândim conţinutul Bibliei. Astfel, când i se cere cuiva să vorbească despre bătălia cu amaleciţii din Exod 17, acesta ar putea foarte probabil să „repovestească” acea poveste şi să includă acele tradiţii de interpretare care au apărut într-o perioadă mult mai devreme19 dar care au ajuns să fie incluse ca o „parte” din textul biblic, nu ca o schimbare conştientă a textului biblic ci ca o adăugire inconştientă la el. Aceste puncte de vedere sunt susţinute uneori atât de profund (şi neintenţionat) încât doar prin argumentări considerabile se poate arăta că ceea ce ei consideră o parte a Bibliei de fapt nu este.20 Autorii Noului Testament de asemenea aduc mărturie pentru participarea lor în fenomenul de „Biblie repovestită,” nu doar în exemplele lungi citate mai sus (Fapte 7, Evrei 11) ci prin reproducerea extraselor de interpretare care adaugă foarte puţin dacă adaugă ceva la argumentul care se face. Ei reprezintă simplu, în virtutea decorului lor din perioada celui de-al Doilea Templu, înţelegerea proprie a autorului biblic despre ceea ce spune Vechiul Testament. Câteva exemple sunt următoarele: 1. Potrivit lui Galateni 3:19, Fapte 7:53 (şi foarte probabil Evrei 2:2), legea a fost mijlocită prin îngeri. Aceasta nu are un sprijin direct în Vechiul Testament dar este reflectată în noţiunea generală că îngerii erau prezenţi cu Dumnezeu pe Muntele Sinai în astfel de locuri precum Jubilee 1:27-29. Acolo Îngerul Prezenţei este instruit să scrie pentru Moise istoria Israelului de la creaţie până la construirea sanctuarului. De fapt, întregul conţinut din Jubilee (care durează de la Creaţie la Sinai) are sensul care a fost vorbit lui Moise pe Muntele Sinai de către Înger (Jubilee 2:1).21 2. În 2 Timotei 3:8, Pavel se referă la magicienii de la curtea lui Faraon ca Iane şi Iambre. Aceste nume nu vin la noi din Vechiul Testament ci din lumea de interpretare din perioada celui de-al Doilea Templu din care Pavel era o parte. Numele Iane este găsit în CD. 5:17-19. Amândouă numele sunt găsite în Tg. Ps.-J. la Exod 1:15. 3. Petru se referă la Noe ca fiind un „predicator al neprihănirii” în 2 Petru 2:5. Nici o astfel de activitate nu este atribuită lui Noe în Vechiul Testament ci o descriere similară a lui Noe ca unul care a încercat să îi convingă pe contemporanii săi să se pocăiască, după cum se găseşte în Jos., Ant. 1.74; Sib. Or. 1.125-95;[22] şi b. San. 108a. 4. Disputa asupra trupului lui Moise, care nu este menţionată nicăieri în Vechiul Testament, este menţionată ca un fapt în Iuda 9. Sursa originală a acestei povestiri rămâne un subiect dezbătut. Totuşi, ştim că Clement din Alexandria a atribuit acest episod Presupunerii (de asemenea Înălţării) lui Moise.23 Totuşi, ceea ce nu este dezbătut este originea extra-canonică a comentariului lui Iuda. 5. Iuda citează o porţiune a profeţiei presupus rostită de Enoh (v. 14-15), care este găsită în 1 En. 1:9 dar nu în Vechiul Testament.24 6. Fapte 7:22 se referă la educaţia egipteană a lui Moise, care, deşi probabil este implicată în Exod (Moise a fost crescut în casa lui Faraon), nu este deloc explicită. Ea este menţionată explicit în cartea lui Philo Mos. 1:21-24 şi cea a lui Ezekiel Tragedian’s Exagoge 36-38 (al doilea secol î. Hr.). 7. În 1 Corinteni 10:4 Pavel participă într-o tradiţie de interpretare bine documentată care are o stâncă, sau „fântână” de apă, care i-a urmat pe israeliţi prin deşert. Vezi exemplul Ps-Philo’s L.A.B. 10:7; 11:15; t. Sukka 3:11; Tg. Onq. la Numeri 21:16-20. Aceste tradiţii de interpretare nu au derivat dintr-o citire gramaticală-istorică a Vechiului Testament. În plus, este sigur că ele nici măcar nu au fost create de autorii Noului Testament. Nu doar că ele sunt prea scurte pentru a avea vre-un înţeles despărţit de un climat mai larg de interpretare în care aceste tradiţii erau foarte bine cunoscute, dar mai multe dintre aceste tradiţii se găsesc în texte mai vechi decât duplicatele lor din Noul Testament. Mai mult, unele tradiţii de interpretare din Noul Testament se găsesc de asemenea în cale mai dezvoltate versiuni în texte rabinice mai târzii. Eliminând posibilitatea cea mai puţin favorabilă că rabinii de mai târziu au citit forme mai timpurii, abreviate ale acestor tradiţii în Noul Testament şi au decis să „urmeze conducerea creştină” şi le-au mărit, putem concluziona cu siguranţă că deopotrivă versiunile rabinice şi cele ale Noului Testament dintre câteva aceste tradiţii indică spre concluzii de interpretare care au fost realizate mai înainte de oricare. Cel puţin trebuie să concluzionăm că orice direcţie de influenţă ar fi cel mai dificil de prins. Probabil cel mai bine este să gândim tradiţiile de interpretare din perioada celui de-al Doilea Templu nu în termenii unei progresii lineare desluşită ci ca o reţea de influenţă reciprocă.26 Fără îndoială chestiunea va continua să fie dezbătută printre evanghelici, dar eu o iau dincolo de orice dubiu raţional că mediul de interpretare din perioada celui de-al Doilea Templu este punctul potrivit de start pentru înţelegerea a ceea ce au spus autorii Noului Testament despre Vechiul Testament. Impresia mea cu privire la de ce dezbaterea referitoare la influenţa din Templul al Doilea asupra autorilor Noului Testament continuă nu este pentru că faptele sunt sub semnul serios de întrebare (deşi ele ar trebui să fie gândite mereu), ci pentru că aceste fapte cauzează dificultăţi pentru o doctrină a Scripturii pe care evanghelismul modern a construit-o pentru sine. Ceea ce trebuie să devină un punct semnificativ de discuţie în dialogul evanghelic referitor la doctrina Scripturii sunt implicaţiile faptului că hermeneutica apostolică este un fenomen din perioada celui de-al Doilea Templu. Pentru a fi siguri, acesta este mai mult decât un simplu fenomen din perioada celui de-al Doilea Templu prin faptul că nici o înţelegere a exegezei apostolice nu poate continua fără acordarea atenţiei depline faţă de contextul ei istoric. Aceasta nu va argumenta, aşa cum s-a făcut, aparent într-un efort de a proteja integritatea hermeneutică a Apostolilor, că Apostolii de fapt nu chiar „interpretau” Vechiul Testament ci îl „aplicau”.27 Ar trebui să fie demonstrat că o astfel de distincţie ar fi fost de recunoscut pentru autorii din perioada celui de-al Doilea Templu. Dar o astfel de poziţie pare să fie motivată mai mult de o dorinţă de a proteja o doctrină particulară a Scripturii decât este ea printr-o evaluare directă a dovezii. Acelaşi lucru se poate spune despre distincţia înrudită şi bine cunoscută dintre înţeles şi semnificaţie,28 adică, că Apostolii nu au atribuit un nou înţeles Vechiului Testament ci doar au extins semnificaţia sa pentru biserică. O astfel de distincţie, se crede, păzeşte un punct de vedere înalt despre Scriptură. Nu este nici o îndoială că această distincţie este o corectură bine venită zborurilor fanteziei în unele teorii contemporane literare, dar ar trebui să fie pus sub semnul întrebării dacă această distincţie poate fi aplicată fără nici un zgomot mai departe întregii literaturi, şi în mod particular Bibliei. Pentru un lucru, Biblia este un text religios. Oricât de mult valorăm distincţia dintre ceea ce a vrut să spună autorul şi cum acele cuvinte pot să fie aplicate altora, Biblia are o dimensiune pe care dihotomia înţeles-semnificaţie nu este aranjată să o mânuiască: autorul divin. Dumnezeu, prin a cărui voie există Scriptura, nu este un autor care vede doar parţi ci întregul, şi astfel intenţia sa nu trebuie să fie egalată doar cu cea a autorului uman. Desigur, realizez că încă este un punct de dezbatere dacă distincţia înţeles-semnificaţie păstrează pentru Biblie, sau în ce măsură o face, şi nu intenţionez aici să îndepărtez această dezbatere ca banală. Dar doresc să fac o observaţie mai mult istoric verificabilă, şi spre că de aceea mai puţin ipotetică, şi anume, că oricât de mult ar ţine sau nu distincţia înţeles-semnificaţie pentru literatura contemporană, este clar nu o distincţie pe care interpreţii din perioada celui de-al Doilea Templu au intenţionat să o susţină. De aceea, este în întregime anacronic să apelăm la o teorie modernă a practicii de interpretare potrivită pentru a explica un fenomen antic, în special dacă dovada pentru practica antică a hermeneuticii este atât de bine documentată. O înţelegere a practicilor hermeneutice a Apostolilor trebuie să fie asumată mai întâi şi mai întâi prin studierea acestei dovezi. Aceasta va conduce, sper, la o articulare a unei doctrine a Scripturii pe care Scriptura este mai bine pregătită să o susţină, mai degrabă decât una care ne conduce să lămurim care este de fapt cauza. O doctrină a Scripturii care poate justifica poziţia istorico-hermeneutică a Apostolilor, într-adevăr, o doctrină a Scripturii pentru care hermeneutica apostolică este un component central, va avea nevoie să se mute dincolo de modurile convenţionale de explicaţie. Hermeneutica Apostolică în context: Escatologia Interpreţii din perioada celui de-al Doilea Templu au avut un „topor de tocit.”29 Aceasta vrea să spună că ei nu au interpretat Scriptura lor din curiozitatea inactivă sau într-o încercare de a dobândi claritate obiectivă sau academică. Mai degrabă, Scriptura a fost chemată în slujba unui scop mai mare. Acest scop poate să fi produs o dimensiune de cult semnificativă, aşa cum este cazul cu Jubilee, de exemplu, unde comunitatea care a produs această lucrare era în mod clar preocupată (printre alte lucruri) să facă cazul lor pentru un mod particular de a privi anul calendaristic. Comunitatea de la Marea Moartă era convinsă că profeţii Vechiului Testament le-au vorbit în cele din urmă lor şi strădania lor de a crea o comunitate a sfârşitului timpului împotriva a ceea ce ei considerau a fi practici puse sub semnul întrebării ale cultului Ierusalim din acel timp.30 Ce se poate spune despre aceste două comunităţi se poate spune în principiu despre toate textele de interpretare din perioada celui de-al Doilea Templu: ele au fost scrise cu motive, şi autorii au scris mult pentru a asigura că acele motive nu erau în particular ascunse. Apostolii au avut motivele lor pentru angajarea Vechiului Testament, Scriptura lor. Cum au angajat ei Vechiul Testament (metodele de interpretare) şi chiar propria lor înţelegere a unor pasaje din Vechiul Testament (transmiterea tradiţiilor de interpretare pre-existente) era o funcţie a momentului lor cultural. Dar motivul pentru care ei au angajat Vechiul Testament a fost condus de un moment escatologic, credinţa lor că Isus din Nazaret era Dumnezeu cu noi şi că el a fost înviat din morţi. Adevărat pentru decorul lor din perioada celui de-al Doilea Templu, Apostolii nu au ajuns la concluzia că Isus este Domn dintr-o citire liniştită, obiectivă a Vechiului Testament. Mai degrabă, ei au început cu ceea ce ştiau că este adevărat – faptul istoric al morţii şi al învierii Fiului lui Dumnezeu – şi pe baza faptului acesta au re-citit Scriptura lor într-un mod proaspăt.31 Nu este nici un dubiu că un astfel de lucru poate fi opus-intuiţiei pentru un mod mai tradiţional evanghelic al doctrinei despre Scriptură. Este exact o citire liniştită, fără prejudecăţi, obiectivă care în mod normal este considerată a constitui un mod sănătos de a citi. Dar din nou, ce poate fi considerat sănătos azi nu poate fi factorul determinant pentru înţelegerea a ceea ce au făcut Apostolii. De exemplu, este dificil într-adevăr să citim Matei 2:15 ca o citire obiectivă a lui Osea 11:1,32 tot astfel, folosirea lui Pavel a lui Isaia 49:8 în 2 Corinteni 6:2. Nici Matei nici Pavel nu a ajuns la concluziile sale din citirea Vechiului Testament. Mai degrabă, ei au început cu evenimentul de la care toate celelalte pot fi înţelese acum. Cu alte cuvinte, moartea şi învierea lui Hristos a fost sarcina centrală hermeneutică a Apostolilor. Ca o analogie, este util să ne gândim la procesul de citire a unui roman bun pentru prima dată şi pentru a doua oară. Cele două citiri nu sunt egale. Cine dintre noi nu a spus în timpul celei de-a doua citiri, „Nu am văzut aceasta data trecută,” sau „Deci aşa se potrivesc piesele împreună.” Faptul că Vechiul Testament nu este un roman nu ar trebui să micşoreze valoarea analogiei: prima citire a Vechiului Testament te lasă cu indicii, sugestii, traiectorii, etc., a felului în care lucrurile vor ajunge în final, dar nu până ajungi la sfârşit începi să vezi cum se potrivesc piesele împreună. Pavel nu a început cu Isaia 49:6, care vorbeşte despre întoarcerea lui Israel din Babilon, şi conchide gramatical-istoric faptul că aceasta vorbeşte despre Hristos. Mai degrabă, ea este realitatea lui Hristos cel înviat care l-a condus pe Pavel să citească Isaia 49:6 într-un fel nou: „Acum când văd cum se termină toate, pot vedea acum cum şi aceasta se potriveşte; cum ne conduce înainte.” Tot astfel (când pot vorbi în acest fel), dacă Matei ar fi transportat înapoi în timpul lui Osea şi i-ar fi spus lui Osea că cuvintele sale vor fi împlinite în băiatul Isus şi că, mai mult, acest Isus va fi crucificat şi va învia pentru poporul lui Dumnezeu, nu sunt sigur dacă Osea ar fi ştiut ce să facă din aceasta. Dar dacă Osea ar fi mers înainte în ziua lui Matei, ar fi fost foarte diferit pentru el. Acolo Osea ar fi fost forţat, în lumina evenimentelor recente, să vadă cuvintele sale, exact pentru că ele sunt inspirate de Dumnezeu, autorul divin, în contextul escatologic final. Matei ar fi arătat lui Osea cum planul lui Iehova pentru lume, pe care Osea l-a văzut ca o licărire doar într-o formă parţială proleptică, care a fost inaugurat în moartea şi învierea lui Hristos. Şi astfel cuvintele lui Osea, care în contextul lor original istoric (intenţia autorului uman, Osea) nu a vorbit despre Isus din Nazaret, acum o face. Ca să spunem altfel, convingerea Apostolilor este că escatonul a venit în Hristos care i-a condus înapoi să vadă unde şi cum Scriptura lor a vorbit despre el. Şi aceasta nu era o chestiune de exegeză gramaticală-istorică ci de o hermeneutică condusă de Hristos. Termenul pe care îl prefer pentru a descrie această hermeneutică este Hristotelică.33 Prefer acesta în locul lui „Hristologică” sau „Hristo-centrică” de vreme ce acestea sunt susceptibile faţă de un punct de vedere pe care nu îl apăr aici, şi anume, efortul de a-l „vedea pe Hristos” în fiecare, sau aproape în fiecare pasaj din Vechiul Testament.34 A-l vedea pe Hristos ca forţa conducătoare din spatele hermeneuticii apostolice nu înseamnă a netezi ceea ce spune Vechiul Testament despre sine. Mai degrabă, înseamnă a vedea că, pentru biserică, Vechiul Testament nu există singur, în izolare faţă de completarea istoriei Vechiului Testament în moartea şi învierea lui Hristos. Vechiul Testament este o relatare care merge undeva, ce este ceea ce Apostolii sunt în mari dureri de a arăta. Este Vechiul Testament ca un întreg, în particular în marile sale teme, care îşi găsesc telos-ul lor, completarea lor, în Hristos. Aceasta nu înseamnă că vibraţia mărturisirii Vechiului Testament ajunge acum la un final, ci că – pe baza autorităţii apostolice – aceasta îşi găseşte scopul său propriu, ţintă, telos, în acel eveniment prin care Dumnezeu însuşi a determinat să pună semnele de punctuaţie ale legământului său: Hristos. Chestiunea poate fi pusă mai direct. O citire gramaticală-istorică a Vechiului Testament nu este doar acceptabil ci absolut vitală în faptul că aceasta permite bisericii să vadă traiectoriile variate puse în paginile Vechiului Testament în sine. Doar prin înţelegerea Vechiului Testament „în termenii săi,” ca să spunem aşa, că biserica poate aprecia impactul pe care moartea şi învierea lui Hristos şi predicarea evangheliei şi-a avut poziţia sa în primul secol şi încă o are şi azi.35 Dar o înţelegere creştină a Scripturii sale nu poate termina simplu niciodată cu această primă citire. Ceea ce face o citire creştină este ceea ce continuă – şi aceasta este exact ceea ce este modelul Apostolilor pentru noi – la a doua citire, citirea escatologică, Hristolotelică. Venirea lui Hristos este, aşa cum pretinde biserica, evenimentul central în întreaga istorie umană. Implicaţiile acelui eveniment au inclus darea Duhului la Cincizecime şi formarea unui popor nou al lui Dumnezeu, biserica, unde acum evreii şi neamurile, sclavi şi liberi, bărbaţi şi femei, devin un popor al lui Dumnezeu. Orice distincţii rasiale, de clasă sau sex ar fi fost operative dinainte acum nu contează pentru nimic. O nouă lume a început unde un popor al lui Dumnezeu creat de Duhul sunt formate într-o nouă umanitate, o umanitate care trăieşte şi se închină ca unul şi astfel împlineşte, cel puţin proleptic, idealul pierdut în Grădină. Cu alte cuvinte, nu există doar o dimensiune Hristotelică a hermeneuticii apostolice ci, aşa cum argumentează Richard Hayes (vezi n. 33), o dimensiune Eclesiolotelică de asemenea: folosirea apostolică a Vechiului Testament nu se concentrează exclusiv pe persoana lui Hristos, ci de asemenea trupul lui Hristos, poporul său. De exemplu, în Galateni 3 biserica este „sămânţa” lui Avraam, adică, poporul lui Dumnezeu este redefinit prin credinţa în Hristos, nu de alte caracteristici (fiind de o descindere iudaică). Dar chiar aici sămânţa lui Avraam (Galateni 3:29, plural spe,rma), adică, noul Israel, este înţeles adecvat doar în relaţia sa cu Hristos sămânţa (Galateni 3:16, singular spe, rmati): „Dacă aparţineţi lui Hristos, atunci sunteţi sămânţa lui Avraam, şi moştenitori potrivit promisiunii” (Galateni 3:29). Pavel nu doar „aplică” Geneza 12:6 la viaţa bisericii. El spune că telos-ul lui Geneza 12:6 (presupunând că el are acest text în minte) este realizat în biserică. Mai important, dimensiunea Eclesiotelică a lui Geneza 12:6 este o extensie a punctului de pornire Hristotelic. Povestea lui Avraam îşi are telos-ul său în biserică (noi suntem sămânţa lui Avraam) doar pentru că Hristos completează primul relatarea (el este sămânţa lui Avraam). Cineva poate spune acelaşi lucru despre Romani 15:1-4. Aici Pavel îndeamnă pe cei tari să „îndure slăbiciunile celor slabi.” Pentru a sublinia acest punct el citează Psalmul 69:9 („Batjocurile celor care te insultă au căzut peste mine”) şi îşi continuă argumentul său, „Căci tot ce a fost scris în trecut a fost scris pentru a ne învăţa …” Deşi la început roşeşte aceasta ar putea să ne sugereze o aplicare directă (moralistă?) a textului Vechiului Testament faţă de viaţa creştinului, se merită să vadă mai mult exact în maniera în care Pavel argumentează acest punct. În mod specific, el nu citează Psalmul 69:9 cu respect în primul rând faţă de biserică, ci cu respect pentru Hristos şi cum el împlineşte primul Psalmul 69:9. Noi ar trebui să îi mulţumim pe vecinii noştri pentru binele lor, pentru a-i zidi. Căci chiar Hristos nu şi-a plăcut lui însuşi, după cum este scris: „Batjocurile celor care te insultă au căzut peste mine.” Căci tot ce a fost scris în trecut a fost scris pentru a ne învăţa, astfel că prin răbdarea învăţată în Scripturi şi prin încurajarea pe care ele le oferă să putem avea speranţă. (15:2-4, TNIV) De aici, maniera în care Psalmul 69:9 a fost „scris pentru a învăţa” biserica (dimensiunea Eclesiotelică) era mai întâi văzută în Psalmul 69:9 în plinătatea sa Hristotelică: aceasta a fost scrisă pentru a ne învăţa pentru că Hristos este primul care a adus acest text în viaţa bisericii. Nu ezit să indic că dimensiunile Hristotelică şi Eclesiotelică nu explică absolut tot ce fac Apostolii cu Vechiul Testament. Aşa cum am menţionat mai sus, există o diversitate în felul în care Apostolii au mânuit Vechiul Testament şi nu am nici o dorinţă de a explica acest fapt. Totuşi, voi susţine, că forma hermeneuticii apostolice este cel mai bine explicată prin ţinerea minte a factorilor culturali şi escatologici schiţaţi mai sus. Este mult mai puţin tensionat şi istoric mult mai justificabil de a explica hermeneutica apostolică în contextul ei cultural/escatologic general şi viziunea altor folosiri ale Vechiului Testament în acea paradigmă decât este de a impune o hermeneutică modernistă spre Apostoli, şi apoi trebuie să ne deformăm pe noi înşine pentru a „explica” celelalte folosiri şi mult mai frecvente folosiri ale Vechiului Testament care merg împotriva fărâmelor moderniste. Câteva implicaţii şi traiectorii pentru folosirea de către Biserică a Scripturii Una este să observăm fenomenul hermeneuticii apostolice dar alta este să sugerăm ce să facem cu el, în mod specific cum ar trebui să afecteze aceasta înţelegerea bisericii şi folosirea Scripturii pentru proclamare şi învăţare. Exact acest punct care va rămâne şi care ar trebui să rămână subiectul unei discuţii rezonante pentru biserică, şi astfel eu nu am nici o pretenţie să fi ajuns la o soluţie finală pentru problemă; orice sugestii spre o soluţie ar putea fi întâlnite de reflecţii opuse foarte sobre. Totuşi, în viziunea mea acest tip de conversaţie va produce o claritate mai mare. Cu aceasta în minte, sugerez următoarele implicaţii pentru felul în care hermeneutica apostolică afectează folosirea contemporană creştină a Bibliei. 1. Cum afectează hermeneutica apostolică infailibilitatea? Nu este nici un dubiu că „infailibilitatea,” cel puţin în formulările sale mai timpurii, nu este un termen care este construit să înconjure hermeneutica apostolică înţeleasă în contextul ei din perioada celui de-al Doilea Templu. Acest lucru este de asemenea adevărat pentru chestiunile menţionate scurt la începutul acestui articol, caracterul istoric şi informaţiile extra-biblice. Dovada cu care toţi cărturarii biblici lucrează zilnic a fost fie necunoscută când evanghelismul lucra această doctrină, sau implicaţiile acestei dovezi nu au fost pe deplin apreciate de masa critică de teologi. Câmpul de studii ANE (literatură, arheologie) era în copilărie în perioada din urmă a secolului nouăsprezece. Sulurile de la Marea Moartă, care au inspirat meditaţii reînnoite asupra literaturii din perioada celui de-al Doilea Templu în general, au fost descoperite prima dată în 1947. În vederea acestei dovezi, biserica trebuie să cultive o cultură de discuţii rezonante, creative, în aşteptare şi de încredere despre ceea ce este Biblia şi, decurgând din aceasta, cum este să funcţionezi în viaţa bisericii. Scopul vorbirii despre o Scriptură fără greşeli nu este generarea unui comentariu abstract despre cartea sacră a bisericii, ci de a reflecta asupra doctrinei noastre despre Dumnezeu, adică, că Dumnezeu nu greşeşte.36 Dar o astfel de mărturisire nu determină modalitatea în care este articulată noţiunea de Scriptură infailibilă. Ar putea fi foarte bine ca chiar felul în care Dumnezeu „nu greşeşte” este să fie prin participarea în convenţiile culturale ale timpului, în acest caz, Palestina din primul secol. Biblia nu este infailibilă pentru că ea se conformează unei noţiuni despre cum gândim noi ceva vrednic de numele „Scriptură” ar trebui să se comporte. Mai degrabă, doctrina noastră despre Scriptură decurge din, dacă pot să spun aceasta, Scriptura – sau mai bine, Scriptura înţeleasă în contextul ei istoric şi nu un – tratat istoric. Şi informaţiile Scripturale includ nu doar texte precum 2 Timotei 3:14-17, luat în izolare, care reflectă în mod conştient natura Vechiului Testament. Este tot la fel de important să observăm cum autorii Noului Testament se comportă faţă de Vechiul Testament. Cu alte cuvinte, 2 Timotei 3:14-17 este o afirmaţie declarativă prin care Pavel datorită viziunii sale foarte înalte despre Vechiul Testament – declară că este „insuflată de Dumnezeu.” Dar tot la fel de interesant este pentru mine să văd cum Pavel pune în practică un astfel de principiu, pentru a observa cum „doctrina sa despre Scriptură,” subliniată în termeni siguri în 2 Timotei 3:14-17, au un rol în astfel de locuri precum 1 Corinteni 10:4, 2 Corinteni 6:2, Galateni 3:16, 19, etc., etc. Pavel, fiind un evreu din perioada celui de-al Doilea Templu, nu a văzut nici o tensiune între viziunea sa înaltă despre Scriptură şi practicile hermeneutice din timpul său. Dacă pot vorbi astfel, pentru Dumnezeu însuşi, cadrul Apostolilor din perioada celui de-al Doilea Templu nu este o problemă pentru interpreţii moderni de a birui ci de a înţelege. Modul în care Pavel demonstrează viziunea sa înaltă despre Scriptură este prin participarea deplină în aşteptările hermeneutice ale timpului său în timp ce de asemenea reflectând inaugurarea escatonului. Aceşti factori trebuie să fie activi în orice formulare creştină a unei doctrine a Scripturii.37 Sunt conştient că aceasta deschide pentru noi povara circularităţii şi subiectivităţii, dar aceasta nu este mai circulară şi mai subiectivă decât adoptarea oricărei doctrine a Scripturii. Orice noţiune a ceea ce este Scriptura trebuie să fie în final în conversaţie intimă, condusă de Duhul cu ceea ce face Scriptura. Şi aceasta este o chestiune de reflectare continuă şi dialog printre creştinii care sunt atât de înclinaţi. Nu este o chestiune care este pe deplin lucrată de vre-un consiliu sau crez, dar a avut întotdeauna o dimensiune „lucrare-în-progres”. Aceasta nu înseamnă a implica faptul că nimic nu este stabilit, ci că biserica, pe deplin în dialog cu propriul ei trecut şi prezent, este continuu în procesul de a ajunge să cunoască mai bine şi tot mai bine Scriptura pe care ne-a dat-o Dumnezeu. De aceea, chestiunea nu este dacă Scriptura este „infailibilă” nu desigur dacă Dumnezeu care vorbeşte în ea este „infailibil,” ci naturaScripturii pe care Dumnezeul infailibil ne-a dat-o. Şi aceasta este ceva pe care biserica îl proclamă pentru sine şi lumii prin credinţă. Scriptura nu este „infailibilă” pentru că se poate arăta că într-adevăr nu este nici o „problemă sinoptică” sau că Apostolii fac exegeze gramaticale-istorice credincioase. În cele din urmă, nu există nici un „pentru că” altul decât că „Scriptura este infailibilă pentru că ea vine de la Dumnezeu.” Şi abilitatea de a mărturisi aceasta este un dar de la Dumnezeu. Când biserica îşi studiază Scriptura sa nu este pentru a încerca să aducă fenomenul Scripturii în conformitate cu vre-o doctrină gata-făcută, ci pentru a vedea cum o înţelegere a Scripturii în context ar trebui să definească şi să provoace acele doctrine. Atunci biserica poate îndeplini sarcina de a vedea ce aspecte ale acestor teorii sunt vrednice să fie păstrate aproape de noi şi care ar trebui să fie date la o parte. 2. Putem să facem ceea ce Apostolii au făcut? Am auzit obiecţia comună că Apostolii erau justificaţi în mânuirea lor „creativă” a Scripturii pentru că autoritatea lor apostolică le-a permis să facă astfel. Această viziune este serios problematică. În primul rând, nu sunt sigur cât de apelatoare pentru autoritatea apostolică este scutirea Apostolilor. Oare nu ar trebui cineva să presupună mai repede că exact starea lor inspirată, autoritară este cea care cere ca ei să ia mai serios Scriptura insuflată de Dumnezeu? În al doilea rând, cineva ar putea argumenta la fel de uşor că exact pentru că ei erau Apostoli, pentru care le-a fost încredinţată inscripturarea Noului Testament, pentru ca noi să trebuiască să îi urmăm. Noi îi urmăm în învăţătura lor, deci de ce nu în hermeneutica lor? Altfel am putea fi ispitiţi să impunem Scripturii un standard hermeneutic care este esenţial străin pentru ea, care de fapt s-a şi întâmplat. În al treilea rând, şi cel mai important, trebuie să ne amintim că felurile „problematice” în care Apostolii au mânuit Vechiul Testament nu pot fi adresate ca o funcţie ale apostolicităţii. De fapt, dacă ceva nu este un semn al autorităţii lor apostolice, este felul în care ei au mânuit Vechiul Testament: deopotrivă metodele lor de interpretare şi tradiţiile de interpretare sunt bine documentate în alte texte din perioada celui de-al Doilea Templu. Pentru a fi siguri, scopul lor Hristotelic este unde autoritatea lor apostolică ar trebui să fie localizată, nu metodele lor de interpretare. Deci, putem să facem ceea ce au făcut Apostolii? Răspunsurile la această întrebare pot fi prezentate de trei opinii: (1) încercări de a-i apăra pe Apostoli ca practicând o hermeneutică ce este fundamental gramaticală-istorică, care se poate face doar prin îndepărtarea dovezii din perioada celui de-al Doilea Templu şi ignorând contextul original al Vechiului Testament al pasajelor citate; (2) înlăturarea hermeneuticii apostolice ca nesemnificativă pentru sarcina actuală de interpretare a bisericii, o poziţie care mai problematică fundamental pentru evanghelici decât citirea hermeneuticii lor în contextul lor al perioadei celui de-al Doilea Templu; (3) recunoaşterea cadrului perioadei celui de-al Doilea Templu a hermeneuticii apostolice dar desluşirea cu grijă a ceea ce este şi ce nu este normativ pentru cadrul post-Apostolic. Richard Longenecker, care a oferit cel mai nuanţat răspuns la această întrebare, adoptă a treia opţiune şi o interpretează astfel: îi putem urma pe Apostoli unde ei tratează „Vechiul Testament într-o modă mai literală, urmând cursul a ceea ce vorbim azi ca exegeză istorico-gramaticală. …”38 Apreciez foarte mult felul în care Longenecker a tratat această chestiune dificilă într-un mod proaspăt şi creativ. Şi, apreciind forţa argumentului său, trebuie să ţinem minte că asistenţa sa nu sunt simpli evanghelici ci de asemenea curentului principal al erudiţiei Noului Testament. El vrea să păzească împotriva extremelor deopotrivă a liberalismului şi a şcolii Bultmann, care a îndepărtat exegeza apostolică deoarece ea este „arbitrară” şi „răsucire ingenioasă” a Vechiului Testament, şi „Romano Catolică” şi „post-Bultmanniană,” despre care el simte că sunt prea doritori de a mânui Vechiul Testament într-un fel hazardat.39 Sunt de acord cu Longenecker în întrebuinţarea celei de-a treia opţiuni, dar trag distincţia dintre ceea ce putem face şi ce nu putem face puţin diferit. Longenecker trage distincţia dintre felurite tipuri de metode exegetice şi argumentează că cele mai înrudite cu exegeza gramaticală-istorică comandă atenţia noastră în timp ce acelea care sunt mai potrivite faţă de convenţiile culturale din primul secol care nu fac aceasta. Este greu să nu vedem bunul simţ într-o astfel de ofertă. Totuşi, mai degrabă decât a face o distincţie între metode pe baza unui standard modern, aş vrea să sugerez că noi distingem între scopul hermeneutic şi metoda exegetică. Scopul hermeneuticii Apostolice (sau ordinea de zi), centralitatea morţii şi învierii lui Hristos, trebuie să fie de asemenea a noastră în virtutea faptului că noi împărtăşim acelaşi moment escatologic. De aceea noi trebuie să le urmăm exact cu respect pentru hermeneutica lor Hristotelică. Dar aceasta înseamnă, destul de clar, că noi nu putem fi limitaţi la a le urma unde ele tratează Vechiul Testament într-o „manieră mai literală,” aşa cum propune Longenecker, de vreme ce citirea literală (prima) nu îl va conduce pe cititor la citirea Hristotelică (a doua). A limita autoritatea apostolică în felul în care o face Longenecker, mi se pare că este egal cu a nu-i urma pe Apostoli în orice sens deplin. Standardul final este încă al nostru, nu al lor. O înţelegere creştină a Vechiului Testament ar trebui să înceapă cu ce a revelat Dumnezeu Apostolilor şi ceea ce modelează ei pentru noi: centralitatea morţii şi învierii lui Hristos pentru interpretarea Vechiului Testament. De asemenea, noi trăim la sfârşitul povestirii; noi suntem angajaţi în a doua citire în virtutea momentului nostru escatologic, care este acum aşa cum a fost pentru Apostoli ultimele zile, inaugurarea escatonului. Noi aducem moartea şi învierea lui Hristos de a se sprijini pe Vechiul Testament. Din nou, aceasta nu este o chemare de a netezi Vechiul Testament, astfel că fiecare psalm sau proverb vorbeşte direct şi explicit despre Isus. Totuşi, trebuie să ne întrebăm, „Ce diferenţă face moartea şi învierea lui Hristos pentru felul în care înţeleg acest proverb?” Este recunoaşterea situaţiei noastre privilegiate de a trăi în cosmosul post-înviere care trebuie să fie reflectată în înţelegerea noastră a Vechiului Testament. De aceea, dacă ceea ce pretinde a fi proclamare creştină a Vechiului Testament rămâne simplu în momentul pre-escatologic – citeşte simplu Vechiul Testament „în termenii săi proprii” – aceasta nu este o proclamare creştină în sensul apostolic. Atunci care metodele exegetice au fost folosite de Apostoli? Aici îl urmez pe Longenecker într-un grad în care noi nu împărtăşim mediul cultural din perioada celui de-al Doilea Templu, în vremea Apostolilor. Nu am nici o ezitare în a spune că m-aş simţi extrem de incomod de a-i vedea pe păstorii, exegeţii sau liderii noştri de Studiu Biblic, că omit sau adaugă cuvinte şi fraze pentru a-şi susţine punctul lor, chiar dacă aceasta este ceea ce fac autorii Noului Testament. Un pericol foarte real de care noi toţi suntem conştienţi este felul în care unii se joacă cu Scriptura pentru a-şi sprijini ordinea lor de zi.40 Biserica vrea instinctiv să păzească împotriva unei astfel de folosiri greşite a Scripturii spunând, „Aveţi grijă la cuvintele din faţa voastră în contextul lor original.” Ce ajută la împiedicarea (dar care nu garantează împotriva) unor astfel de lupte de fantezie este exegeza gramaticală-istorică. Dar aceasta nu înseamnă că biserica ar trebui să adopte metoda gramaticală-istorică ca hermeneutica normativă, implicită pentru felul în care ar trebui să citească Vechiul Testament azi.41 De ce? Pentru că exegeza gramaticală-istorică pur şi simplu nu conduce către o hermeneutică Hristotelică (apostolică). O exegeză gramaticală-istorică a lui Osea 11:1, o exegeză care este ancorată prin intenţia lui Osea, nu va conduce pe nimeni la Matei 2:15. Prima citire (gramaticală-istorică) nu conduce la a doua citire. Aceasta este o dilemă. Felul în care am prezentat dilema ar putea sugera un impas, dar probabil o cale dincolo de acest impas este să ne întrebăm ce înseamnă „metoda.” Cuvântul implică, cel puţin pentru mine, o aplicaţie conştientă lucrată de reguli şi paşi pentru a ajunge la o înţelegere potrivită a textului. Dar dacă „metoda” astfel înţeleasă, nu este la fel de centrală ca un concept aşa cum am putea gândi? Dacă interpretarea biblică nu este ghidată atât de mult de metodă ci de o utilizare condusă de Duhul a Scripturii cu nădejdea nu cea pe care autorul a intenţionat-o, ci în felul în care Hristos îi dă Vechiului Testament coerenţa sa finală? Aşa cum exprimă aceasta Lindars: Scriitorii Noului Testament nu iau o carte a Noului Testament sau un pasaj şi întreabă, „Ce înseamnă aceasta?” Ei sunt preocupaţi cu kerygma, de care ei au nevoie pentru a învăţa şi pentru a apăra şi pentru a înţelege ei înşişi. Crezând că Hristos este împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, şi că ei trăiesc în era la care se referă toată Scriptura, ei folosesc Vechiul Testament într-un mod ad-hoc, referindu-se la el doar când şi cum ei găsesc ajutător pentru scopurile lor. Dar ei fac aceasta într-o situaţie înalt creatoare, pentru că evenimentul Hristos apare aşteptări convenţionale, şi cere noi modele de exegeză pentru elucidarea sa.42 Lindars clarifică foarte bine acest punct de vedere şi vine cu un adevăr fundamental: ceea ce conduce hermeneutica apostolică nu este aderenţa la o „metodă.” Mai degrabă, venirea lui Hristos este atât de culminantă încât să necesite „modele noi de exegeză.” A vorbi despre „metodele” exegetice ale Apostolilor ne poate conduce pe o cale greşită de început. De aceea eu am fost atras de Teologia biblică, aşa cum este înţeleasă în traiectoria lui G. Vos, ca un mijloc de a pune ceva carne de interpretare pe osul Hristotelic. Teologia biblică este un termen care este deschis pentru o varietate de înţelegeri. Eu folosesc termenul în sensul în care acesta a fost folosit de Vos, deşi prin nici un mijloc restrâns de folosirea noastră, ca „auto-revelaţia lui Dumnezeu” aşa cum este înregistrată în Biblie.43 Intrinsec în concepţia biblică teologică a lui Vos sunt astfel de noţiuni ca progresul răscumpărării culminând în persoana şi lucrarea lui Hristos în care se leagă Scriptura, în timp ce de asemenea arată un respect pentru diversitatea teologică, ca o funcţie a situării istorice a revelaţiei. Amândouă dintre aceste dimensiuni ale Teologiei biblice sunt centrale pentru gândurile pe care le-am subliniat aici. O astfel de abordare a interpretării biblice nu este o „metodă” care asigură un rezultat exegetic stabil, ci un exerciţiu spiritual în care un creştin priveşte la Scriptură din punctul de vedere a ceea ce el/ea ştie că este adevărat – Hristos a murit, Hristos a înviat, Hristos va veni din nou – şi citeşte Vechiul Testament cu aşteptarea care într-un fel se leagă în acel fapt. Probabil Teologia biblică la fel de mult precum unde începe cineva este ca şi locul în care sfârşeşte cineva. Dintr-un punct de vedere mai explicit „metodologic,” am avut tendinţa de a mă concentra asupra lucrurilor ca legături (deopotrivă la nivelele lexical şi sintactic mai larg) dintre felurite porţiuni din Scriptură cât şi teme din Vechiul Testament mai largi care fie explicit fie implicit ajung la final în Hristos. Dar aceste „metode” nu determină concluzia Hristotelică. Mai degrabă, ele sunt utilizate cu rezultatul final deja în minte. Acest lucru este de asemenea adevărat pentru acele porţiuni din Vechiul Testament care au fost opuse (şi pentru un motiv bun) faţă de tipologie, şi anume, Literatura de Înţelepciune. Şi din nou, de aceea eu găsesc termenul „Hristocentric” neajutător. Hristos nu este „centrul” Proverbelor sau al Eclesiastului, ci el este „finalul.” Deoarece fiinţele în Hristos participă în zilele din urmă, suntem obligaţi să ne gândim cum poziţia aceea impune asupra „înţelesului” unui proverb din Eclesiastul. Şi „metoda” prin care aceste orizonturi sunt construite este creativă, intenţionată, o explorare cu scop care merge înapoi şi înainte între cuvintele de pe pagină şi contextul escatologic pe care noi îl împărtăşim cu Apostolii dar care autorii Vechiului Testament nu l-au împărtăşit. Aceasta mă conduce spre mai multe sugestii finale, toate fiind interconectate.44 3. Interpretarea biblică, chiar cea care apare în Biblia însăşi, este înrădăcinată în cultură. Metodele exegetice ale Apostolilor erau înrădăcinate în aşteptările culturale ale lumii din perioada celui de-al Doilea Templu. Şi de vreme ce noi nu apărăm un „reconstrucţionism” creştin aşa cum îl exprimă Longenecker (vezi n. 38), ispita este să îndepărtăm aceste convenţii ca irelevante pentru practica contemporană. Aceasta ar putea fi aşa, dar aici ar putea fi o lecţie de învăţat. A înţelege natura contextuală a activităţii de interpretare a Apostolilor ar trebui să fie o amintire sănătoasă pentru noi toţi că Dumnezeu ne-a dat evanghelia nu ca o formulare doctrinară abstractă, ci deja contextualizată. Ca şi când aceasta este adevărat pentru Dumnezeu, aceasta ar trebui să ne amintească de faptul că interpretările noastre sunt de asemenea contextuale. Atât de „subiectiv” precum sună aceasta, este totuşi inevitabil ca momentul nostru cultural să joace un lor determinant în felul în care citim şi înţelegem Scriptura. Aş sugera că, dacă această noţiune este dificilă pentru noi, este pentru că noi nu ne-am confruntat adecvat cu implicaţiile doctrinare ale faptului că Dumnezeu însuşi ne-a dat Scriptura în context. Acest fapt ar trebui să ne motiveze spre o umilinţă mai mare cu privire la concluziile noastre de interpretare în timp ce în acelaşi timp ne inspiră cu o mare adâncime şi profunzime în timp ce angajăm Vechiul Testament în plinătatea sa Hristotelică.45 4. Interpretarea biblică este cel puţin atât de multă artă cât este ştiinţă. Cu cât meditez mai mult asupra naturii interpretării biblice în toată istoria sa lungă cât şi în lumea de azi, cu atât mai mult sunt convins că trebuie să fie mai mult în natura interpretării biblice decât simpla descoperire a „înţelesului textului,” ca şi când ar fi un exerciţiu obiectiv. Deşi Vechiul Testament se potriveşte în cele din urmă în Hristos, există multiple căi de a exprima această unitate.46 Cu alte cuvinte, Vechiul Testament este deschis pentru niveluri multiple de înţelesuri. S-ar putea să nu fiu de acord că mâinile lui Moise ridicate din Exod 17 sunt un semn al crucii. S-ar putea să nu fiu de acord că firul roşu al lui Rahav este un tip al sângelui lui Hristos. Dar trebuie să amintesc că există mulţi din istoria Bisericii care s-au gândit la aceste lucruri. Atât de mult cât aceste interpretări ar putea fi împotriva sensibilităţilor mele hermeneutice, cu toate acestea, trebuie să fiu binevoitor să permit acestor sensibilităţi să fie deschise pentru critică. Mai mult, în măsura în care Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, aş aştepta multiple sensuri de înţelesuri deoarece nici o persoană, şcoală sau tradiţie nu poate extenua adâncimea Cuvântului lui Dumnezeu. Deci, eu nu cred că proclamarea creştină a Vechiului Testament a avut loc unde interpretul rămâne la nivelul de luptă cu sintaxa ebraică sau cu contextul antic din Orientul Apropiat. Acesta este doar primul pas – un pas important, aşa cum am menţionat mai devreme – dar totuşi un prim pas. Proclamarea creştină trebuie să meargă dincolo de graniţele unor astfel de marcatori „ştiinţifici.” În final, ce ştie instinctiv orice predicator şi interpret este că cuvintele care de fapt ies din gurile lor sunt un produs a ceva mai mult decât un exerciţiu exegetic. Proclamarea creştină, apostolică a Vechiul Testament este o interpenetrare subtilă a unor nenumăraţi factori, deopotrivă cunoscuţi şi necunoscuţi, care pot fi descrişi în mod corect nu ca un produs de ştiinţă ci ca o lucrare de artă. Ea include astfel de lucruri precum creativitatea, intuiţia, riscul, un sens profund al semnificaţiei încercării, toate centrate pe angajamentul de a proclama că „Isus Hristos este Domn.” 5. Interpretarea biblică este cel puţin la fel de mult orientată spre comunitate cât şi spre individ. Eu vorbesc uneori cu păstori mai tineri sau studenţi care spun, „Am lucrat la această predică în acest sfârşit de săptămână”; uneori ei chiar contemplează pasajul atât de mult precum o săptămână sau două. Alţii scriu lucrări exegetice pentru clasele mele care necesită „cercetare,” dar o astfel de cercetare rar merge dincolo de comentariile sau articolele recente. Într-adevăr este o raritate dacă ei cer ajutorul colegilor lor (deşi ei tind să se alinieze la uşa mea cu o zi sau două înainte de data stabilită). Dar interpretarea biblică este activitatea unei comunităţi adevărate. Ea este mult mai mult decât nişte indivizi care studiază un pasaj timp de o săptămână sau astfel. Ea este despre indivizi care se văd pe ei înşişi într-o comunitate care are dimensiuni deopotrivă sincronice cât şi diacronice. Într-adevăr, noi nu suntem insule de înţelepciune de interpretare, grade în mână şi plecaţi pentru a cuceri Biblia. Noi ne bazăm pe mărturia bisericii de-a lungul timpului (cu traiectoria hermeneutică trasată de Apostoli ca un component central), cât şi pe înţelepciunea bisericii din timpul nostru – considerată deopotrivă îngustă ca o comunitate, denominaţie sau tradiţie mai mare, şi biserica mai larg considerată ca o realitate globală. Interpretarea biblică nu este doar o sarcină pe care o realizează indivizii, ci este ceva care creşte din participarea noastră în familia lui Dumnezeu în cel mai larg sens posibil. 6. Interpretarea biblică este cel puţin tot atât de mult despre progres cât şi despre susţinere. Cu riscul de a spune ceva simplist, cred că interpretarea biblică este mai mult o cale de umblat decât o fortăreaţă de apărat. Desigur, există vremuri când apărarea este necesară, dar sarcina bisericii de interpretare biblică nu ar trebui să fie definită astfel. Văd regulat povara aproape de nesuportat pe care noi o punem pe predicatorii noştri aşteptându-ne ca ei, timp de o săptămână, să citească un pasaj, să determine înţelesul lui, şi apoi să îl comunice eficient. Povara de a „face aceasta în mod corect” poate fi uneori descurajatoare şi împiedică misiunea eficientă. M-aş gândi la interpretarea biblică mai degrabă ca la o cale pe care noi mergem, un pelerinaj pe care îl facem, care cu cât mai mult mergem, cu atât mai mult ne ia în scenele înconjurătoare, cu cât mai mulţi oameni îi oprim şi conversăm de-a lungul drumului, cu atât mai bogată va fi interpretarea noastră. O astfel de călătorie nu este întotdeauna netedă. Uneori ceea ce este implicat este un anumit grad de risc şi creativitate: am putea avea nevoie să lăsăm uneori calea principală pentru a explora căi mai puţin parcurse dar căi promiţătoare. Pentru a fi siguri, meseria noastră este de asemenea de a comunica evanghelia în toată simplitatea ei, dar aceasta nu înseamnă că interpretarea biblică este o sarcină uşoară – istoria activităţii de interpretare a bisericii ar trebui să pună astfel de noţiuni în odihnă. Interpretarea biblică cere întotdeauna răbdare şi umilinţă altfel ne poticnim. O astfel de metaforă mă ajută să îmi amintesc că nu mi se cere să mânuiesc tot ce vine în calea mea, şi că evanghelia nu se va prăbuşi în acest proces. Dar în timp ce încerc să înţeleg Scriptura – în contextul comunităţii diacronice şi sincronice din care sunt o parte – merg mai departe de-a lungul drumului. Şi la sfârşitul căii nu este simpla câştigare a cunoştinţei textului, ci a lui Dumnezeu care ne vorbeşte din ea. Scopul spre care calea conduce este cel care ne pune pe calea pe care trebuie să începem: faptul că noi am fost pretinşi de Dumnezeu ca şi co-moştenitori cu Hristos cel crucificat şi înviat. Realitatea lui Hristos cel crucificat şi înviat este deopotrivă scopul şi litera interpretării biblice creştine. Un post-scriptum reformat Un principiu ne-exprimat care a încins gândurile mele aici este convingerea mea reformată referitoare la natura Scripturii. Pentru a lua în serios decorul istoric în care Scriptura a fost dată – în acest caz mediul hermeneutic din Palestina primului secol – este să presupunem că, contextul istoric al Scripturii este vital. Acest principiu a fost exprimat în moduri diferite în tradiţia Reformată.47 Pentru Calvin el era apelul său frecvent din comentariile sale şi Instituţiile pentru potrivire. Pentru Warfield acesta era un acord.48 Există alte feluri de a exprima aceasta. Prefer fraza „analogia întrupării” Scripturii. Oricare ar fi eticheta, ce uneşte aceste puncte de vedere este revelaţia care implică în mod necesar un context uman. Când Dumnezeu vorbeşte şi acţionează el face astfel în cadrul dramei umane aşa cum este exprimată ea la un anumit timp şi loc şi cu toate ornamentele sale culturale concomitente. Aceasta face revelaţia cumva „dezordonată” dar ea nu pare să lucreze în nici un alt fel. De fapt, s-ar părea că Dumnezeu nu ar face aceasta în nici un alt fel. Pentru Dumnezeu a participa în Scriptura noastră pământească este analogic cu prima sa revelaţie în Hristos, care a fost făcut în toate felurile asemenea fraţilor săi (Evrei 2:17). Aceasta înseamnă că spunem, dacă ar fi să-l identificăm pe Hristos ca un evreu din primul secol este cea mai mare demonstraţie a lungimii la care Dumnezeu îşi va răscumpăra poporul său, măreaţa manifestare a dragostei lui Dumnezeu, oare este vre-un motiv să şovăim din identificarea Noului Testament, mărturia scrisă despre Hristos, cum de altfel este definită ea de contextul ei din primul secol? Ceea ce a motivat aici gândurile mele este o încercare foarte conştientă de a articula ceea ce văd ca un element important al unei doctrine Reformate a Scripturii, că a fost pe placul lui Dumnezeu să se reveleze pe sine în timp şi spaţiu, şi că înţelegerea a ceva despre acele vremuri şi locuri ne va ajuta să înţelegem nu doar ceea ce înseamnă un pasaj, ci ce este Scriptura. De aceea dovada extrabiblică, care pare să fie mult mai plină în generaţii recente decât în secole trecute, este întotdeauna un „partener de conversaţie” vital pentru gândirea a ceea ce este Biblia. Deşi dovada nu determină rezultatul, aceasta afectează lucrurile, uneori chiar în măsura în care se cer noi modalităţi pentru a ne gândi la problemele vechi. În viziunea mea, o doctrină Reformată a Scripturii va angaja întotdeauna, nu cu sila ci cu un mare entuziasm, relaţia dintre revelaţia specială şi cea generală, cu rezultatul unei mai bune înţelegeri a lui Dumnezeu care ne cunoaşte şi s-a făcut pe sine cunoscut nouă. Peter Enns este profesor asociat al Vechiului Testament la Seminarul Teologic Westminster. NOTE DE SUBSOL [1] By defining my terms in this manner I do not wish to create the false impression that this historical period can be so easily captured by the use of such labels. Moreover, I do not wish to suggest that developments in biblical interpretation during this period are necessarily negative. The benefits of “modern” biblical scholarship, such as developments in textual criticism and broader historical/cultural issues pertaining to the ANE and Greco-Roman periods, are felt by students of Scripture across the ideological spectrum. [2] For an example of this phenomenon, see Peter Enns, “William Henry Green and the Authorship of the Pentateuch: Some Historical Considerations,” JETS45 (2002): 385-403. [3] The ideal of a historian’s objectivity is a standard that many consider to have been set in place by the German historian Leopold von Ranke (1795-1886) in his famous dictum “wie es eigentlich gewesen” (as it actually happened). See Leonard Krieger, Ranke: The Meaning of History (Chicago: University of Chicago Press, 1977), 4. [4] More recently, harmonization of synoptic accounts can no longer be considered to be the consensus evangelical position. See Raymond B. Dillard, 2 Chronicles(WBC 15; Waco: Word, 1987); idem, “Harmonization: A Help and Hindrance,” in Inerrancy and Hermeneutic: A Tradition, A Challenge, A Debate (ed. H. Conn; Grand Rapids: Baker, 1988), 151-64; V. Philips Long, The Art of Biblical History (Grand Rapids: Zondervan, 1994), esp. 76-87. This development in evangelical biblical scholarship reflects the broader scholarly acknowledgement that all attempts to reconstruct history have a local dimension. [5] Davis A. Young, The Biblical Flood: A Case Study of the Church’s Response to Extrabiblical Evidence (Grand Rapids: Eerdmans, 1995); idem, “The Antiquity of the Unity of the Human Race Revisited,” Christian Scholar’s Review24 (1995): 380-96. On the role of science and theology, a very succinct summary can be found in Howard J. Van Till, “The Fully Gifted Creation,” in Three Views on Creation and Evolution (ed. J. P. Moreland and John Mark Reynolds; Grand Rapids: Zondervan, 1999), 159-247, esp. 173-78. [6] It is of interest to note that such a problem is mainly confined to evangelicalism in that evangelicals have stood to lose more by locating the Apostles’ hermeneutical practices in the Second Temple period. The way the lines have been drawn in evangelicalism, the following observation by C. H. Toy would no doubt be perceived as inadequate: “We must accept the local setting of [the Apostles’] teaching as part of their human shape; and be content to take spiritual essence of their thought, undisturbed by the peculiar forms which it received from the times. Here we are dealing with them only as interpreters of the Old Testament; and the only question to be answered is, how far they have given the sense of the passages they cite” (Quotations in the New Testament [New York: Charles Scribner’s Sons, 1884], xxv; my emphasis). [7] Of course, there are other dimensions to the culture of first-century Palestine, but in keeping with the purpose of this essay I limit myself to the phenomenon of Second Temple biblical interpretation. I do acknowledge, however, a degree of artificiality in separating this hermeneutical phenomenon from the myriad of other factors at work in Second Temple Judaism, be they political, sociological, cultural, etc. [8] David McCalman Turpie, The Old Testament in the New (London: Williams and Norgate, 1868), 267-69. Others come up with a different count. For example, the third edition of the Greek New Testament published by the United Bible Societies lists 251 OT passages that appear in the NT. And, since some passages are used more than once, there are 317 NT passages that quote an OT text. [9] For example, Matt 2:23 and John 7:23 have no corresponding OT referent, nor do references to the resurrection “according to the Scriptures” in Mark 8:31, Luke 24:46, and 1 Cor 15:3. Some appear to be conflations of OT texts: Rom 9:33 (Isa 8:14 and 28:16), Matt 27:9-10 (Zech 11:12-13 and Jer 32:6-9[?]). At times the NT citation agrees with the LXX over against the MT, at other times the reverse is true. Still other times the NT citation conforms to no known LXX or MT text. Many scholars present the various statistics in a variety of ways, but all illustrate the textual problems of the NT’s use of the OT. See E. Earle Ellis, Paul’s Use of the Old Testament (1957; repr., Grand Rapids: Baker, 1981), 150-87; idem, The Old Testament in Early Christianity: Canon and Interpretation in the Light of Modern Research (Grand Rapids: Baker, 1991), 51-74; Moisés Silva, “Old Testament in Paul,” Dictionary of Paul and His Letters (ed. G. F. Hawthorne and R. P. Martin; Downers Grove, Ill.: InterVarsity Press), 630-34. For a specific example, see Moisés Silva, “The New Testament Use of the Old Testament: Text Form and Authority,” in Scripture and Truth (ed. D. A. Carson and J. D. Woodbridge; Grand Rapids: Zondervan, 1983), 147-65. [10] This is not a private observation. Klyne Snodgrass puts it well, “The main problem for modern readers in the New Testament use of the Old Testament is the tendency of New Testament writers to use Old Testament texts in ways different from their original audience” (“The Use of the Old Testament in the New,” in New Testament Criticism and Interpretation [ed. D. Black and D. Dockery; Grand Rapids: Zondervan, 1991]). This essay is reprinted in G. K. Beale, The Right Doctrine from the Wrong Text? Essays on the Use of the Old Testament in the New (Grand Rapids: Baker, 1994), 34 (hereafter Right Doctrine). Beale’s volume is a valuable resource for many major articles on apostolic hermeneutics. In subsequent references to articles reprinted there, I will cite the original bibliographical information followed by Right Doctrine and the page number in that volume. [11] The central importance of understanding the NT’s use of the OT in its Second Temple context is hardly necessary of defense. “As a Christian, I am, of course, vitally interested in the exegetical phenomena of the New Testament. But as an historian, I am concerned to have an accurate understanding of both Jewish and Christian hermeneutics during the period under study, believing that each must be seen in relation to the other” (Richard Longenecker, Biblical Exegesis in the Apostolic Period [2d ed.; Grand Rapids: Baker, 1999], 3); “… it is obvious that the earliest Christians employed many of the exegetical presuppositions and practices that were common within various branches of Judaism in their day, and that they did so quite unconsciously” (ibid., 187); “The influence of Paul’s general cultural milieu, and in some particulars his rabbinic training, on his style and dialectical methods is quite apparent” (Ellis, Paul’s Use, 54); “In order to understand how the Old Testament functions in the New, we must immerse ourselves in the writings of the time” (Steve Moyise, The Old Testament in the New: An Introduction [New York: Continuum, 2001], 7); “Biblical interpretation in the New Testament church shows in a remarkable way the Jewishness of earliest Christianity. It followed exegetical methods common to Judaism and drew its perspective and presuppositions from Jewish backgrounds” (Ellis, Old Testament in Early Christianity, 121); “The very fact … that so many New Testament scholars have turned to the evidence of the Jewish religion and literature contemporary with the New Testament writers is, or should be, a solid indication that more is required for an understanding of the New Testament than the New Testament text alone, with the Old Testament as background” (Martin McNamara, Palestinian Judaism and the New Testament [Wilmington, Del.: Michael Glazier, 1983], 37). John Lightfoot was of the same opinion nearly 350 years ago: “… when all the books of the New Testament were written by Jews, and among Jews, and unto them; and when all the discourses made there, were made in like manner by Jews, and to Jews, and among them; I was always fully persuaded, as of a thing past all doubting, that the New Testament could not but everywhere taste of and retain the Jews’ style, idiom, form, and rule of speaking” (A Commentary on the New Testament from the Talmud and Hebraica: Matthew–I Corinthians [1658; repr., Grand Rapids: Baker, 1979], 3). The fact that Lightfoot was restricted in his comparative work to the Talmud should not cloud the significance of the observation made. [12] For example, “… the conviction that the grammatical-historical meaning is the entire and exclusive meaning of the text seems to stem more from post-Enlightenment rationalistic presuppositions than from an analysis of the Bible’s understanding and interpretation of itself” (Dan G. McCartney, “New Testament’s Use of the Old Testament,” in Inerrancy and Hermeneutic, 103). [13] For example, Paul’s use of Deut 25:4 in 1 Cor 9:9 and 1 Tim 5:18. Many correctly address this issue of the variety of ways in which Second Temple authors in general and the NT authors specifically use the OT, for example, literalism, typology, analogy, promise-fulfillment, contrast. See Sidney Greidanus, Preaching Christ from the Old Testament: A Contemporary Hermeneutical Method (Grand Rapids: Eerdmans, 1999), 69-277; Longenecker, Biblical Exegesis, esp. chaps. 1 and 4; Roger Nicole, “The New Testament Use of the Old Testament,” in Revelation and the Bible (ed. Carl F. H. Henry; Grand Rapids: Baker, 1958), 135-51; Right Doctrine, 13-51; I. Howard Marshall, “An Assessment of Recent Developments,” in It Is Written: Scripture Citing Scripture (ed. D. A. Carson and H. G. M. Williamson; Cambridge: Cambridge University Press, 1988), 1-21; Right Doctrine, 195-216; Douglas J. Moo, “The Problem of Sensus Plenior,” in Hermeneutics, Authority, and Canon (ed. D. A. Carson and John D. Woodbridge; Grand Rapids: Zondervan, 1986), 187-91, 209-10; Ellis, Old Testament in Early Christianity, 79-101. [14] Although it is certainly true that the strangeness of apostolic hermeneutics is often acknowledged in evangelical literature, there is nevertheless a significant line of argumentation that tries vigorously to maintain the “essential” grammatical-historical foundation of the Apostles, i.e., that the Apostles’ interpretation of the OT must remain related in some direct way to the intention of the OT author. “[Typological exegesis] does not read into the text a different or higher sense, but draws out from it a different or higher application of the same text” (G. K. Beale, “Did Jesus and His Followers Preach the Right Doctrine from the Wrong Text?” Them 14 [1989]: 89-96; Right Doctrine, 395); “[The Apostles] stay within the conceptual bounds of the Old Testament contextual meaning, so that what results often is an extended reference to or application of a principle which is inherent to the Old Testament text” (ibid.; Right Doctrine, 397); “God could have multiple referents in mind, even if the prophet may not have known all the constituent details. This concept is not a bad one, provided it is clear what the human author said and whatever more God says through him are related in sense” (Darrell L. Bock, “Use of the Old Testament in the New,” in Foundations for Biblical Interpretation [ed. D. Dockery et al.; Nashville: Broadman and Holman, 1994], 104-5). See also Moo, “Sensus Plenior,” 204, 211. Such a stance will never be able to account for the very radical way in which the NT authors re-interpret the OT. Ellis is much more subtle in his understanding of Paul’s exegesis of the OT as “grammatical-historical plus” (Paul’s Use, 147-48). McCartney, however, points out that the “plus” is precisely what makes apostolic hermeneutics not grammatical-historical (“New Testament’s Use,” 102). It is probably best to say, along with McCartney, that grammatical-historical exegesis is compatible with apostolic hermeneutics, but no more (ibid., 111). [15] This is not the place to multiply and catalogue the “odd” uses of the OT by the NT authors. I am assuming that the reader is sufficiently familiar with the nature of the problem, either firsthand or by virtue of the fact that the presence of the problem continues to generate scholarly attention. For a recent treatment see Moyise, Old Testament in the New. Ellis includes helpful bibliographic information on scholarly works on apostolic hermeneutics from 1950-1990 (Old Testament in Early Christianity, 63-66). [16] It is a recurring line of argumentation among evangelicals that the NT writers would have needed to engage the OT in something approximating grammatical-historical exegesis if their purpose was to convince their contemporaries. This is especially true for Matthew’s Gospel, which was written for a Jewish audience. Concerning Matthew, Walter Kaiser, Jr., writes, “The gospel was more than a catechetical handbook or even a liturgical guide—it was a tract written to move toughminded resisters to conclude that Jesus was the promised Messiah from God. If that were so, then all such embellishment would be recognized for what it is: worthless as an evangelistic or apologetic tool and singularly unconvincing” (Walter Kaiser, Jr., The Uses of the Old Testament in the New [Chicago: Moody, 1985], 44; see also 229). But in fact, the opposite is the case. It is precisely the employment of Second Temple hermeneutical standards that gave their arguments the proper hearing. Charles R. Taber, whom Kaiser cites disapprovingly, has it correct in my view: “… the New Testament writers used a hermeneutic in relation to many Old Testament citations which was derived from rabbinic interpretation but was at the opposite pole from what we would consider legitimate today. In our terms, some of the Old Testament passages cited are clearly taken out of context. … But the fact of the matter is that what they considered proper hermeneutics was part and parcel of their cultural heritage” (“Is There One Way to Do Theology?” Gospel in Context 1 [1978]: 8, cited in Kaiser, Uses of the Old Testament, 234). My only correction to Taber’s observation is to replace “rabbinic” with “Second Temple.” See also Moo, “Sensus Plenior,” 203: “… we must be careful not to think that methods of proof not convincing to us would necessarily have been equally unconvincing to first-century Jews.” [17] If this were an isolated case, one could make the argument that Jesus here does not mean what he says but is only adopting the illegitimate hermeneutical practices of his opponents. Besides the fact that there is absolutely no indication of this in Jesus’ own words, if we are willing to make that argument here, we would need to be willing to make it everywhere. Moreover, one would only think of making such a case if one assumed at the outset that Jesus would not have handled Scripture in this way. It is precisely such an assumption that this essay is addressing. [18] See James Kugel, Traditions of the Bible: A Guide to the Bible As It Was at the Start of the Common Era (Cambridge: Harvard University Press, 1998), 23. Kugel attributes the term to Geza Vermes (Scripture and Tradition in Judaism [Leiden: Brill, 1961], 67-126). [19] The “Moses raised his hands in prayer” tradition goes back at least to Targum Pseudo-Jonathan, an early medieval Targum but whose traditions may go back much earlier, perhaps even to the pre-Christian era. [20] Another common example is the tradition that there were three wise men. Just what constitutes an interpretive tradition will likely depend on the interpretive community of which one is a part. From personal experience, I can say that I stumbled a bit when several years ago, I was challenged to show where in the early chapters of Genesis I saw a “fall” or “Satan.” Of course, as Christians we make such determinations in the context of the whole of Scripture, which includes the NT. The point, however, remains the same: my understanding of the Garden narrative is very much informed by the interpretive tradition (in this case the NT) of which I am a part. [21] To be clear, I am not suggesting that the NT authors read Jubilees and derived their theology from it directly, but that the notion of angels mediating the law is not in the OT but reflects Second Temple interpretive activity. One could derive a teaching that angels are associated with Sinai on the basis of Deut 33:2-3, particularly in the translation of this passage in LXX, but this is hardly a “plain reading” of the text. [22] The Sibylline Oracles are actually a diverse collection of writings of Jewish origin with extensive Christian reworking. Book one is considered to be of Jewish origin dating to the second century B.C. For a summary of the arguments, see J. J. Collins, “Sibylline Oracles,” in The Old Testament Pseudepigrapha (ed. J. Charlesworth; 2 vols.; Garden City, N.Y.: Doubleday, 1983), 1:331-32. [23] For succinct discussions of the issue, including the complex relationship between the Testament of Moses and the Assumption of Moses, see Jerome H. Neyrey, 2 Peter, Jude (AB 37c; New York: Doubleday, 1993), 65-67; Richard J. Bauckham, Jude, 2 Peter (WBC 50; Waco: Word, 1983), 47-48; 65-76. See also Kugel, Traditions of the Bible, 886. [24] To my knowledge, the attribution of Jude 9 to 1 En. 1:9 is universally accepted. [25] Peter Enns, “The ‘Moveable Well’ in 1 Cor 10:4: An Extra-Biblical Tradition in an Apostolic Text,” BBR 6 (1996): 23-38. See also E. Earle Ellis, “A Note on First Corinthians 10:4,” JBL 76 (1957): 53-56, repr. in Ellis, Paul’s Use, 66-70; Gordon Fee, The First Epistle to the Corinthians (NICNT; Grand Rapids: Eerdmans, 1987), 448 n. 34; Hermann L. Strack and Paul Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrash (München: C. H. Beck, 1926), 3:406-8. [26] See also my arguments for a similar phenomenon in the Wisdom of Solomon (Peter Enns, Exodus Retold: Ancient Exegesis of the Departure from Egypt in Wis 10:15-21 and 19:1-9[HSM 57; Atlanta: Scholars Press, 1997], 135-54). Rabbinic evidence always runs the risk of being applied too quickly to the question of apostolic hermeneutics. It must always be kept in mind that the earliest rabbinic literature post-dates the NT by several generations at least. This is not to say, however, that the evidence should play no role. Although it would be injudicious at best to appeal to later rabbinic practices to “explain” a NT writer’s hermeneutic, it is nonetheless the case that there are deep similarities that rabbinic writers share with Second Temple interpreters. As Donald Juel puts it, “… formal questions are not the sole considerations in the study of postbiblical scriptural interpretation. The rabbinic midrashim still share both an approach to the scriptural text and specific interpretive traditions with Qumran commentaries, targumic literature, and the NT. It is this world of shared approach and interpretive traditions that is of greatest interest to us” (Messianic Exegesis: Christological Interpretation of the Old Testament in Early Christianity [Philadelphia: Fortress, 1988], 37-38; my emphasis). Post-NT midrashic literature, therefore, is still relevant to our discussion if one understands “midrash” not simply as a genre of literature but an interpretive attitude. See also the classic essays by Renée Bloch, “Midrash,” (DBSup 5; Paris: Letouzey & Ané, 1950), repr. in Approaches to Ancient Judaism: Theory and Practice(ed. W. S. Green; trans M. H. Callaway; 6 vols.; BJS 1; Missoula: Scholars Press, 1978), 1:29-50; idem, “Note méthodologique pour l’étude de la littérature rabbinique,” RSR 43 (1955): 194-227, repr. in Approaches to Ancient Judaism, 1:51-75. [27] See Kaiser, Uses of the Old Testament, 226: “The only change that we have detected in the NT use of the Old is in application—not in meaning.” [28] This distinction is clearly articulated in E. D. Hirsch, Jr., Validity in Interpretation(New Haven: Yale University Press, 1967). [29] Speaking of Second Temple interpreters, James Kugel writes, “… ‘pure’ exegesis as such does not really exist. The ancient interpreter always had an axe to grind, always had a bit of an ulterior motive …” (Traditions of the Bible, 21). [30] See, e.g., 1QpHab 7.1-8.13; 11.2-8. It is partly because of the NT’s decidedly eschatological emphasis that considerable hermeneutical overlap is seen between the NT and many of the Qumran documents. Specifically, a number of scholars have considered apostolic exegesis to have affinities with the pesher method documented in the Dead Sea Scrolls. See Moyise, Old Testament in the New, 9-16; Longenecker, Biblical Interpretation, 38-45 and throughout. [31] This is one of the central points in McCartney, “New Testament’s Use,” 101-16. It is not the Apostles’ methods that drove their exegesis but their hermeneutical goal of proclaiming Christ. See also Juel: “… the confession of Jesus as the crucified and risen King of the Jews stands at the beginning of Christological reflection and interpretation of the Scriptures” (Messianic Exegesis, 171); “The confession of Jesus as Messiah is not a goal toward which scriptural interpretation moves but the presupposition for the interpretive tradition. It is not the solution to some problem generated by earlier exegesis but in large measure the generative problem itself” (ibid., 117); and, concerning Christian interpreters’ use of Dan 7 via Ps 110 in relation to their own experiences, “It is to say that what distinguished their exegesis from that of other Jewish sectarian groups was the link with a specific historical figure, Jesus of Nazareth, who was crucified as a royal pretender and vindicated by God at his resurrection. It is still the confession of Jesus as the vindicated King that provides the connection point and controls the shape of the tradition” (ibid., 169). Ellis, contrasting apostolic hermeneutics to rabbinic, speaks of the NT’s “eschatological orientation” which centers its use of the OT on “some aspect of Jesus’ life and ministry” (Old Testament in Early Christianity, 94). Longenecker writes, “The Old Testament contained certain specific messianic predictions, but more than that it was ‘messianic prophecy’ and ‘messianic doctrine’ throughout when viewed from its intended and culminating focal point” (Biblical Exegesis, 208); “[The earliest Christian interpreters] worked from the same fixed two points: (1) the Messiahship and Lordship of Jesus, as validated by the resurrection and witnessed to by the Spirit; and (2) the revelation of God in the Old Testament as pointing forward to him. Thus their perspective was avowedly Christocentric and their treatment thoroughly Christological” (ibid., 190). [32] For a recent discussion on Matthew’s use of Hosea, see John H. Sailhamer, “Hosea 11:1 and Matthew 2:15,” WTJ 63 (2001): 87-96; Dan G. McCartney and Peter Enns, “Matthew and Hosea: A Response to John Sailhamer,” WTJ 63 (2001): 97-105. [33] The term “Christotelic,” as far as I am aware, occurs nowhere else in print. It is derived from Richard B. Hays’s description of Paul’s hermeneutic as “ecclesiotelic” (see below), which Hays distinguishes from “ecclesiocentric” (see Richard B. Hays, “On the Rebound: A Response to Critiques of Echoes of Scripture in the Letters of Paul,” in Paul and the Scriptures of Israel [ed. Craig A. Evans and James A. Sanders; JSNTSup 83; Sheffield: JSOT Press, 1993], 77-78. I have been introduced to these terms by my colleagues Profs. Doug Green and Steve Taylor. [34] Greidanus speaks of the “danger of Christomonism” in preaching, by which he means a proclamation of Christ apart from the centrality of bringing glory to God, which was the reason for which the Father sent the Son to earth (Preaching Christ, 178). [35] Moyise speaks of the OT providing “images” to understand Christ, while the NT “redefines” those images in the light of Christ (Old Testament in the New, 135). [36] Recently, Kevin J. Vanhoozer has articulated an approach to theology that brings doctrine of God and doctrine of Scripture into close conversation (First Theology: God, Scripture & Hermeneutics [Downers Grove, Ill.: InterVarsity Press, 2002]). I cannot help but think that such a proposal will yield very positive results for how the church thinks through its understanding of the nature of Scripture. [37] “We often proclaim our theories about Scripture in the abstract, but the use of the Old Testament by New Testament writers raises questions about our theories” (Snodgrass, “Use of the Old Testament,” in Right Doctrine, 31); “It has become all too common in theological circles today to hear assertions as to what God must have done or what must have been the case during the apostolic period of the Church—and to find that such assertions are based principally upon deductions from a given system of theology or supported by contemporary analogy alone. … nowhere do we need to guard against our own inclinations and various pressures more carefully than in our understanding of the New Testament writers’ use of the Old Testament. … traditional views of either the right or the left [cannot] be allowed to stand unscrutinized in light of recent theories” (Longenecker, Biblical Exegesis, 185). Longenecker’s comments on pp. 185-86 can scarcely be improved upon for their relevance and succinctness. [38] Longenecker, Biblical Exegesis, 217; see also xxxviii. He writes elsewhere, “It is my contention that, unless we are “reconstructionists” in our attitude toward hermeneutics, Christians today are committed to the apostolic faith and doctrine of the New Testament, but not necessarily to the apostolic practices as detailed for us in the New Testament” (“Who Is the Prophet Talking About? Some Reflections on the New Testament Use of the Old,” Them13 [1987]: 4-8; Right Doctrine, 385). [39] Longenecker, Biblical Exegesis, 193-96. [40] Of course, the Apostles would have a similar problem with this in that the only agenda Scripture is called to support is Christ. [41] The assumption that historical-grammatical hermeneutics is “normal” and transcends cultural and historical boundaries is a common argument among evangelicals. A recent work that propounds this view throughout is Dale F. Leschert, Hermeneutical Foundations of Hebrews: A Study in the Validity of the Epistle’s Interpretation of Some Core Citations from the Psalms (National Association of Baptist Professors of Religion Dissertation Series 10; Lewiston, N.Y.: Mellen, 1996). See also Peter Enns, review of Dale F. Leschert, Hermeneutical Foundations of Hebrews, WTJ 60 (1998): 164-68. [42] Barnabas Lindars, “The Place of the Old Testament in the Formation of New Testament Theology: Prolegomena,” NTS 23 (1976): 59-66; Right Doctrine, 143. [43] Geerhardus Vos, Biblical Theology: Old and New Testaments (Grand Rapids: Eerdmans, 1948), 5. [44] Although these musings are entirely my own, I have benefited from Richard B. Hays’s observation in Echoes of Scripture in the Letters of Paul (New Haven: Yale University Press, 1989), 178-92. In these pages, which conclude his book, Hays discusses the degree to which Paul’s letters can serve as hermeneutical models for today. Interested readers will find there a stimulating discussion that explores some different dimensions of the topic at hand. [45] R. T. France puts it well. Speaking of Matthew’s use of the OT, he writes, “Our cultural and religious traditions would not allow us to write like this, and do not allow us to read Matthew, initially at least, with the shared understanding which we must assume his original readers, or some of them, would have had. But the inevitable distance which cultural relativity puts between us and Matthew’s original readers does not entitle us to write him off as obscurantist or incapable. And when we attempt to read him on his own terms, by putting ourselves in the place of the original readers, we may not only achieve a more respectable appreciation of his literary ability and his skill as a communicator, but we may also be in a position to discern those guiding principles of interpretation which need to find as appropriate an expression in our cultural situation as Matthew gave them in his” (“The Formula-Quotations of Matthew 2 and the Problem of Communication,” NTS 27 [1981]: 23-51; Right Doctrine, 134). [46] As Greidanus puts it, “Many roads lead from the Old Testament to Christ,” (Preaching Christ, 203-25). [47] I am not suggesting that this principle is confined to the Reformed tradition, only that it has been characteristic of a Reformed doctrine of Scripture. [48] B. B. Warfield, “The Divine and Human in the Bible,” Presbyterian Journal (May 3, 1894), repr. in B. B. Warfield: Evolution, Science, and Scripture: Selected Writings (ed. M. Noll and D. Livingstone; Grand Rapids: Baker, 2000), 51-58. http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_oct06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / Antropologia: Doctrina Umanităţii, de R.P. Nettelhorst, Quartz Hill School of Theology. 1

Antropologia: Doctrina Umanităţii, de R.P. Nettelhorst, Quartz Hill School of Theology. Ramura din teologie dedicată studiului rasei umane este etichetată „antropologia”, deşi ea are o slabă legătură, dacă are vre-una, cu studiul ştiinţific al umanităţii care este denumită la fel. O definiţie a acestui subiect teologic este „examinarea originii, naturii şi destinului rasei umane din perspectiva relaţiei sale cu Dumnezeu.” Probabil o cale mai bună de a nu uita la aceasta este să spunem că antropologia este studiul întrebărilor eterne ale vieţii: „Cine sunt eu?”, „De ce sunt eu aici?” şi „Unde mă duc eu?” Aceste trei întrebări vor forma schiţa de bază al studiului nostru despre oameni.

Antropologia: Doctrina Umanităţii

Psalmul 8:4-6 afirmă:

„Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?

Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu, şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.

I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus supt picioarele lui…”

Ramura din teologie dedicată studiului rasei umane este etichetată „antropologia”, deşi ea are o slabă legătură, dacă are vre-una, cu studiul ştiinţific al umanităţii care este denumită la fel. O definiţie a acestui subiect teologic este „examinarea originii, naturii şi destinului rasei umane din perspectiva relaţiei sale cu Dumnezeu.” Probabil o cale mai bună de a nu uita la aceasta este să spunem că antropologia este studiul întrebărilor eterne ale vieţii: „Cine sunt eu?”, „De ce sunt eu aici?” şi „Unde mă duc eu?” Aceste trei întrebări vor forma schiţa de bază al studiului nostru despre oameni.

I. Cine sunt eu?

Ar trebui să ne uităm înapoi spre început pentru răspunsul la întrebarea „cine sunt eu?” În Geneza 1:26-31 şi 2:4-25 aflăm că oamenii au fost creaţi făpturi după chipul lui Dumnezeu. (Ce ar putea fi chipul lui Dumnezeu a fost discutat în detaliu în Capitolul cinci, partea a doua.)

Biblia este explicită în relatarea creaţiei speciale a rasei umane. Doi oameni au fost creaţi, un bărbat şi o femeie. Bărbatul a fost creat primul (Geneza 2:4-25, 1 Timotei 2:13), din ţărâna pământului, în timp ce femeia a fost creată a doua, dintr-o parte a omului.

Cum erau primii doi oameni?

Biblia nu ne spune multe lucruri despre primele două fiinţe umane, practic orice spunem despre ele este o speculaţie. În lecturile sale asupra Genezei, Martin Luther a scris că, după părerea sa, Adam, în starea sa originală, era superior animalelor, chiar în acele puncte în care ele sunt puternice.

Sunt convins pe deplin că înainte ca Adam să păcătuiască ochii săi erau atât de ageri şi de clari încât ei îi întreceau pe cei ai linxului şi ai vulturului. El era mai puternic decât leii şi urşii, a căror putere este foarte mare; şi el mânuia în acelaşi fel în care noi mânuim păpuşile … Dacă ne uităm după un filozof remarcabil, să nu îi uităm pe primii noştri părinţi în timp ce ei erau încă liberi faţă de păcat.

Presupunerea obişnuită că primul cuplu uman erau Protestanţi Anglo-Saxoni albi nu este numai prostească, ci trădează o îngustime şi un etnocentrism înspăimântător. Din tot ceea ce cunoaştem, ei puteau să fie negri şi să aibă trei metri. Studentul Bibliei ar trebui să fie foarte atent să nu îngăduie prejudecăţilor sale culturale să intre în calea unei interpretări corecte; speculaţia este fină, doar atâta timp cât el recunoaşte că ea este speculaţie. În minutul în care interpretarea devine evanghelie, el a mers prea departe.

Când au fost creaţi oamenii?

Geneza 1:31 afirmă că oamenii au fost creaţi „în a şasea zi” a creaţiei. Dincolo de aceasta, nu putem fi siguri. Episcopul Ussher, bazându-se pe socotelile sale a genealogiilor din Geneza, a postulat că lumea în 4004 î. Hr. – în octombrie, mai exact. Dacă nu sunt găuri în înregistrarea genealogică din Geneza, atunci data lui Ussher este potrivită. Dar o genealogie fără găuri este foarte puţin probabil.

Care a fost scopul acestor genealogii? În primul rând, în mod evident, ei caută să lege trecutul de prezent şi în al doilea rând, prin aceasta ei au împiedicat o interpretare mitologică a primelor capitole din Geneza.

Ce este un mit? Termenul mit este folosit în studiul religiei şi al culturii pentru povestiri, în care subiectul lor este despre zei şi fiinţe super-umane şi evenimente extraordinare sau circumstanţe dintr-un timp care sunt în întregime diferite faţă de experienţa umană obişnuită. Miturile nu încearcă să dovedească faptul că evenimentele neobişnuite, transcendente sau divine despre care se vorbeşte sunt posibile. Fiecare mit se prezintă în sine ca o povestire autoritară de fapte, indiferent de cât de diferite ar fi ele faţă de lumea obişnuită. Termenul grec original pentru mit indică „cuvânt” în sensul unei declaraţii decisive finale. El diferă de grecescul „logos”, „cuvânt” a cărui validitate sau adevăr poate fi argumentată sau demonstrată (conform 2 Petru 3:5 „…odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul [logos] lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei.” Punctul de vedere al Noului Testament despre Geneza este că ea este un adevăr verificabil, nu un mit. Astfel este clar că investigaţia ştiinţifică în chestiunea originilor este rezonabilă şi dezirabilă). Deoarece miturile prezintă evenimente extraordinare fără a încerca să le justifice, uneori oamenii au presupus că miturile sunt pur şi simplu poveşti false care nu se pot dovedi şi astfel au făcut cuvântul „mit” un sinonim pentru „fabulă”. Totuşi, în studiul religiei trebuie să fie păstrată în minte diferenţa dintre mit şi fabulă.

Miturile sunt povestiri cu o autoritate absolută care este implicată mai degrabă decât afirmată; ele povestesc evenimente şi stări de lucruri care întrec lumea umană obişnuită, totuşi sunt de bază în lumea aceea; timpul în care evenimentele relatate au loc este în totalitate diferit de timpul istoric obişnuit al experienţei umane (şi în majoritatea cazurilor inimaginabil de multă vreme în urmă); actorii din naraţiune sunt de obicei zei sau alte fiinţe extraordinare (cum ar fi animale, plante, primii oameni, sau anumiţi oameni mari care au schimbat condiţia umană). Multe alte forme de literatură împărtăşesc una sau mai multe dintre trăsăturile acestei definiţii a mitului fără a deveni mitice. Un exemplu modern de mit este trilogia Războiul Stelelor; desigur, este ştiinţifico-fantastică, dar este şi un mit: „Într-o galaxie îndepărtată, cu mult timp în urmă…”

Cum se face că Geneza nu este un mit? Într-un mit, evenimentele şi relaţiile sunt diferite faţă de experienţa umană obişnuită, totuşi ele sunt de bază în acea lume. Cu siguranţă este evident că evenimentele creaţiei, potopul sau turnul Babel diferă de experienţa umană obişnuită. Cu siguranţă, nici o fiinţă umană nu a fost martor al creaţiei. Viaţa în Grădina Edenului, cu un şarpe vorbitor, nu este obişnuită şi ar părea mai mult un mit decât o realitate. Dar aici genealogiile vin să salveze. Miturile descriu evenimente care s-au petrecut inimaginabil de mult timp în urmă, sau cu mult, mult timp în urmă. Aceasta nu se poate spune despre povestirile creaţiei din cauza genealogiilor: ele leagă evenimentele înregistrate în Geneza cu prima audienţă a acelei povestiri. Adam poate fi urmat, pas cu pas, până la Noe, şi Noe poate fi urmat, pas cu pas, până la Avraam, şi Avraam până la Moise. Aceşti indivizi, Adam şi Noe, nu sunt semizei, ci sunt oameni reali în carne şi oase – oameni cu care cititorii Genezei au o legătură intimă.

Mai mult, Eden nu este un loc îndepărtat în spaţiu, deoarece el este localizat chiar în Orientul Apropiat, cu râurile obişnuite – nu misterioase – Tigru şi Eufrat care curg prin el: prima casă a rasei este pusă în mijlocul unei puteri mondiale. S-ar putea argumenta efectiv că nu numai că Geneza nu este mitologică, ea este o corectură inerent anti-mitologică faţă de mitologiile Antice din Orientul Apropiat care erau curente în zilele lui Moise. Moise a împrumutat din genul mitologic prin faptul că el a folosit elemente găsite în mituri – cum ar fi „soarele”, „luna”, „stelele”, „adâncul”, „Pământul” – dar face aceste „divinităţi” (cum erau ele privite în mitologia din Orientul Apropiat) neînsufleţite şi create, mai degrabă decât creative. Astfel, genul este folosit într-un astfel de fel încât, nu numai că este imposibil să interpretăm Geneza ca un mit, ci ea devine o critică curată împotriva mitului.

Selectivă sau completă?

Când comparăm genealogiile din Geneza cu listele genealogice din alte părţi ale Bibliei şi alte texte din Anticul Orient Apropiat, putem decide dacă aceste liste sunt complete sau selective?

Comparaţie

Evanghelia după Matei conţine o genealogie selectivă. În versetul 17 din capitolul unu, Matei subliniază că: „Deci, de la Avraam până la David, sînt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sînt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, sînt patrusprezece neamuri.” Din aceasta cunoaştem că lista sa genealogică împarte artificial în trei grupuri de patrusprezece nume fiecare. Natura selectivă a genealogiei sale este clară când comparăm Matei 1:8 şi 1 Cronici 3:10-12, sau 1:12 şi 1 Cronici 3:18-19, sau 1:13 şi 1 Cronici 3:19-20. Deci pentru a obţine tiparul descris în versetul 17, Matei omite intenţionat câteva nume.

De vreme ce, cel puţin în înregistrarea genealogică a lui Matei, există găuri demonstrabile nu este nerezonabil şi nici fără precedenţă, să presupunem că ar putea exista găuri în genealogiile din Geneza 5 şi 10-11. Ce alte argumente există pentru respingerea lui Geneza 5 şi 10-11 ca fiind o cronologie strictă?

Argumente din tăcere

Dacă lista de nume şi vârste din Geneza 10-11 ne-a fost dată cu scopul de a construi o cronologie pre-Avraamică, este ciudat că Moise a eşuat în a da numărul total de ani de la Potop la Avraam. Obiecţia ridicată împotriva acestui punct este că Moise s-a aşteptat ca cititorul să socotească el totalul şi de aceea nu a adăugat cuvinte inutile.

Răspunsul la această obiecţie este că nu a luat nimic de bun în abilitatea cititorului de a aduna doar două numere din viaţa fiecărui patriarh antediluvian (Geneza 5) pentru a stabili durata totală a viaţii lor. Dacă durata întregii perioade a fost unul dintre motivele oferirii genealogiei, cât de simplu i-ar fi fost să dea totalul, aşa cum a făcut-o în Exod 12:40 pentru timpul şederii lui Israel în Egipt.

Forma simetrică

Genealogiile din Geneza 5 şi 11 sunt perfect simetrice. În fiecare dintre cele două genealogii sunt listaţi zece patriarhi, cu cel de-al zecelea patriarh care a avut trei fii importanţi:

Geneza 5	Geneza 11
Adam	Sem
Set	Arpacşad
Enos	Cainan
Cainan	Şelah
Mahalaleel	Eber
Iared	Peleg
Enoh	Reu
Metusala	Serug
Lameh	Nahor
Noe	Terah
(Sem, Ham, Iafet)	(Avram, Nahor, Haran)

Informaţii neînsemnate

Informaţiile date cu privire la fiecare patriarh este neînsemnată pentru o cronologie strictă. Geneza 5:6-8 afirmă că „La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani, şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.” Acum dacă scopul acestei genealogii era să ne ofere o cronologie, tot ceea ce trebuia să spună era că „Set a trăit 105 ani şi l-a născut pe Enos”. Dar faptele adiţionale care ni se oferă cu privire la fiecare patriarh indică faptul că scopul acestor genealogii a fost să ne arate mai mult – de exemplu, cu câtă credincioşie a păzit Dumnezeu linia Mesianică (Geneza 3:14; 9:26) chiar şi în ere de apostazie generală (Geneza 6:1-12; 11:1-9); sau pentru a întipări asupra noastră vitalitatea şi măreţia umanităţii din acele zile străvechi de la începutul lumii; pentru a demonstra împlinirea blestemului din Geneza 2:17 prin repetarea melancolică a expresiei „şi apoi a murit”; pentru a arăta prin durata de viaţă mai scurtă a patriarhilor postdiluvian şi prin omisiunea numărului lor total de ani în viaţă efectul de restrângere al blestemului asupra trupului uman; şi pentru a face ca înregistrarea să se termine în termenii poruncii din 9:1, care a fost atât de vitală în importanţa ei cu privire la potop, prin omiterea cuvintelor „şi el a murit” în genealogia din Geneza 11. De aceea, de vreme ce atât de multe scopuri pedagogice sunt evidente în aceste două genealogii ce nu au de a face nimic cu lungimea reală a perioadei totale, nu este necesar să le imprimăm într-un sistem cronologic rigid.

Contemporanii lui Avraam?

Este puţin probabil ca patriarhii de după potop să fi fost contemporani cu Avraam, totuşi dacă interpretarea cronologică strictă a lui Geneza 11 este corectă, toţi patriarhii post-diluvian, inclusiv Noe, încă ar fi trăit când Avraam era de cincizeci de ani; trei dintre cei care au fost născuţi înainte de turnul Babel ar fi trăit după Avraam; şi Eber, tatăl lui Peleg nu numai că ar fi trăit după Avraam, dar ar fi trăit încă doi ani după ce Iacov a ajuns în Mesopotamia să lucreze pentru Laban!

În faţa acestui lucru, aceasta pare foarte ciudat. Încă mai ciudat, Iosua a raportat că părinţii lui Avraam inclusiv Terah, erau idolatri când ei locuiau „în vechime de cealaltă parte a Râului” (Iosua 24:2, 14, 15). Dacă patriarhii Noe şi Sem erau încă vii (aşa cum cere o interpretare cronologică strictă) atunci, ca şi „părinţi ai lui Avraam”, ei au căzut în idolatrie prin aceştia!

Cronologia antică din Orientul Apropiat

Cel mai serios argument împotriva unei cronologii stricte fără găuri din Geneza 5 sau 10-11 este cel al cronologiei Orientului Apropiat. John Pilkey scrie: Genealogia din Geneza 11:10-26 pare să conţină o cronologie pentru intervalul dintre Potop, numit în 11:10, şi naşterea lui Avram, numită în 11:26. Se pune că Arpacşad, fiul lui Sem a fost născut la doi ani după Potop, ca şi când ar iniţia un proces cronologic ce se sfârşeşte cu Avram. Despre fiecare dintre descendenţii lui Arpacşad se spune că a fost născut când tatăl său a ajuns la o anumită vârstă. Dacă aceste vârste sunt însumate fără găuri ipotetice, doar 220 de ani au survenit între naşterea lui Arpacşad şi cea a lui Terah, tatăl lui Avram. În 11:26, timpul naşterii lui Avram este stabilit mai vag ca fiind la ceva timp după ce Terah a ajuns la şaptezeci. Chiar dacă data naşterii lui Avram este întârziată ipotetic, intervalul dintre ea şi Potop nu putea să treacă de trei sau patru secole; şi, din alte notiţe cronologice din Vechiul Testament, Potopul nu putea să aibă loc cu mult mai devreme de anul 2500 î. Hr.

Doctrina unui Potop în al treilea mileniu a devenit o încurcătură apologetică datorită orientărilor puternic ştiinţifice întemeiate în secolul nouăsprezece când istoricii au fost de acord cu geologii în percepţia că Pământul este mult mai vechi decât s-a crezut mai înainte. Deşi vârsta Pământului nu este strict aceeaşi chestiune cu data Potopului, revizia cronologică în sus a devenit un semn al falsificării ştiinţifice. Potopul din al treilea mileniu a început să pară naiv şi de necrezut. O extrapolare a listei cu împăraţi egipteni a lui Manetho a dus la avansarea primei dinastii a Faraonului Menes înapoi în mileniul al patrulea. Din 1900, arta stratigrafiei, dezvoltarea sistemelor cronologice rafinate, şi tehnica de datare cu carbon au dat toate impresia că progresul în ştiinţa istorică depinde de un punct de vedere evoluţionist în dezacord cu orice cronologie teologică solid structurată şi coerentă a lumii.

Dacă de exemplu alegem o dată a Potopului în 2500, întâlnim riscul de a fi jenaţi dintr-odată de o dovadă pur ştiinţifică a faptului că populaţia lumii în acel timp nu era de opt ci de optzeci de milioane; sau că unele oraşe din Orientul Mijlociu sau o reţea de oraşe era locuită continuu între anii 2900 şi 2000.

Probleme ale respingerii unei cronologii stricte

În timp ce alte genealogii ca cea din Matei au în mod clar găuri, dintr-un punct de vedere lingvistic este foarte dificil să postulăm găuri în genealogiile din Geneza. Cu siguranţă este adevărat faptul că, cuvântul „a deveni tatăl lui” poate însemna „a deveni strămoşul lui”. La o adică, Isus este numit Fiul lui David, deşi este evident că mulţi oameni au intervenit între ei. Şi găurile pot fi demonstrate în genealogiile lui Matei şi a lui Luca şi oriunde altundeva în Biblie. Dar în toate aceste cazuri nu se dau referinţe explicite la ani; adică: doar în aceste genealogii din Geneza ni se spune că acela şi acela a trăit atâţia ani şi apoi l-a născut pe acela şi pe acela. Ar avea vre-un motiv cititorul mediu să suspecteze găuri, sau să bănuiască faptul că textul a lăsat atât de mult nespus?

Cineva ar putea fi tentat să accepte genealogiile la valoarea nominală, cel puţin până când astfel de găuri pot fi demonstrate în genealogii care sunt construite ca şi cele din Geneza 5 şi 10-11.

Presupuneri culturale

Totuşi, probabil cititorul obişnuit Semitic cu ar găsi ideea de genealogie incompletă ca fiind un concept atât de ciudat. Un cititor Semitic ar observa simetria dintre Geneza cinci şi Geneza unsprezece. De vreme ce genealogiile incomplete sunt ceva comun în Biblie şi în alte literaturi din Orientul Apropiat, în ciuda neîndemânării aparente a unei astfel de înţelegeri pentru un american modern, de fapt este natural să acceptăm genealogiile din Geneza ca fiind selective, fără nici un gând de a stabili o cronologie corectă a perioadelor aflate în discuţie.

Cu îngăduirea golurilor în genealogii, listările vor fi înţelese ca având următoarea formă (din Geneza 11):

La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a devenit strămoşul lui Şelah (şi după ce a devenit strămoşul lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice).

La vârsta de treizeci de ani, Şelah a devenit strămoşul lui Eber. (şi după a devenit strămoşul lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice).

La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a devenit strămoşul lui Peleg (şi după a devenit strămoşul lui Peleg…)

Alte dovezi în plus pentru găuri

1 Cronici 16:14-17 (compară Psalmul 105:7-10; Deuteronom 7:9) înregistrează:

Domnul este Dumnezeul nostru;

judecăţile Lui se împlinesc pe tot pământul.

Aduceţi-vă aminte totdeauna de legământul Său;

de făgăduinţele Lui,

făcute pentru o mie de neamuri de oameni,

de legământul pe care l-a făcut cu Avraam,

şi de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;

El l-a făcut o lege pentru Iacov,

un legământ veşnic pentru Israel: …

Aceste pasaje par să sugereze că au existat mai mult de douăzeci de generaţii listate în Geneza 5 şi 11 între timpul lui Adam şi timpul lui Avraam. Deşi este posibil să citim „o mie de generaţii” în paralel du „veşnic” în versetul 15, făcând astfel „mii de generaţii” o hiperbolă figurativă, cineva ar putea argumenta uşor că „mii de generaţii” defineşte „veşnic”, trecând de la general la specific (ca în Proverbele numerice). Totuşi, dacă „mii de generaţii” este figurat sau hiperbolic, aceasta încă sugerează că mai mult de douăzeci de generaţii sunt considerate aici.

Când pasajele din Psalmi şi din Cronici sunt legate de alte dovezi deja discutate, pare dificil să evităm sugestia că genealogiile din Geneza sunt mai degrabă selective decât complete.

Rezumat

1. Genealogiile servesc scopului de a lega trecutul de prezent. Ele elimină mitul ca o interpretare posibilă a textului din Geneza.
2. Există probleme în felul în care să înţelegem genealogiile. Cea mai naturală interpretare la prima vedere ar fi că ele sunt complete. Totuşi, aceasta violează cronologia general acceptată, situând potopul în anul 2500 î. Hr., în mijlocul unei perioade continue demonstrabile de locuire.
3. Probabil un Semit, văzând natura sinonimică şi paralelă a genealogiilor le-ar înţelege ca fiind mai degrabă selective decât complete.
4. 1 Cronici 16:14-17 (cu Psalmul 105:7-10 şi Deuteronom 7:9) par să sugereze mai mult de douăzeci de generaţii între Adam şi Avraam.

Este fiinţa umană mai mult decât suma atomilor săi?

Geneza 2:7 înregistrează că „Omul a devenit un suflet viu.” Ce este un suflet? Răspunsul nu este atât de uşor de aflat precum ar crede unii. Există o deosebire de concept între termenii din Vechiul şi Noul Testament traduşi cu acelaşi cuvânt englez. Deosebirea esenţială stă în faptul că termenul evreiesc pentru suflet, nephesh, spre deosebire de termenul grec pentru suflet psuche, nu este o entitate spirituală care există în afara trupului. Evreiescul nephesh este folosit în general pentru a denumi oameni individuali sau animale în esenţa lor totală (Geneza 1:20 şi Exod 1:5). Acesta este clarificat în special în Geneza 2:7 unde suflarea divină este suflată în trup, şi astfel a format o singură fiinţă. „un nephesh viu, adică un om.”

Totuşi, ar trebui să fie notat că nephesh este folosit alternativ cu cuvântul evreiesc pentru duh, ruah. Ruah înseamnă şi el „vânt” sau „suflare” sau „emoţie”; contextul singur poate determina traducerea potrivită pentru cuvânt: dacă ruah apare ca un substantiv masculin, sau dacă apare singur, el are sensul de „vânt”. Dacă el este folosit ca un substantiv feminin, el are sensul de „suflare” sau „duh” sau „emoţie”.

Cuvântul grecesc pentru duh este pneumos, şi este întotdeauna neutru (de la acest cuvânt grecesc avem astfel de cuvinte engleze precum „pneumatic”). Probabil nu este nici o mirare că Noul Testament vorbeşte despre dificultatea de a despărţi „sufletul” de „duh”.

Capitolele care deschid Geneza indică originea părţii spirituale a lui Adam, tot aşa cum indică originea părţii materiale: amândouă vin direct de la Dumnezeu. Dar unde îşi are originea sufletul uman? Au fost propuse trei teorii.

Teoria pre-existenţei

Teoria pre-existenţei învaţă că „toate sufletele umane au fost create la începutul întregii creaţii”. Oamenii au fost la început îngeri şi au devenit oameni datorită apostaziei. Acum ei trec printr-un proces disciplinar după care ei vor fi restauraţi la statutul lor de îngeri. Aceasta este credinţa Hinduismului, Teozofiei, a lui Plato, Iustin Martirul şi Origen. Elemente ale acestei idei pot fi găsite şi în Mormonism.

Teoria pre-existenţei a fost condamnată ca şi erezie de Consiliul de la Constantinopol din 540 d. Hr. Cel mai serios defect este în incompatibilitatea sa cu doctrina păcatului iniţial. Legea Non-contradicţiei pare să o elimine ca şi alternativă viabilă.

Teoria creaţiei

Teoria creaţiei învaţă că „sufletul şi duhul fiecărui individ sunt create la naştere prin acţiunea directă a lui Dumnezeu.” Acest punct de vedere a fost învăţat de Aristotel (384 î. Hr.), de Ieronim (340 d. Hr.), de Biserica Romano Catolică şi de majoritatea Reformatorilor. Trei versete din Scriptură sunt numite pentru a susţine teoria:

Ei au căzut cu feţele la pământ, şi au zis: „Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit, şi să Te mânii împotriva întregii adunări?” (Numeri 16:22)

Proorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el… (Zaharia 12:1)

Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? (Evrei 12:9)

Totuşi, mi se pare că aceste trei pasaje permit cu greu o astfel de interpretare; o comparaţie cu Psalmul 119:73 şi 139:13-16 pare să creeze dificultăţi în special pentru interpretarea în lumina teoriei creaţiei a lui Zaharia 12:1 (versetul central în teorie):

Mâinile Tale m-au făcut, şi m-au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale!

(Psalmul 119:73)

Tu mi-ai întocmit rărunchii,

Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele:

Te laud că sînt o făptură aşa de minunată.

Minunate sînt lucrările Tale,

şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

Trupul meu nu era ascuns de Tine,

când am fost făcut într-un loc tainic,

ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului.

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;

şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite,

mai înainte de a fi fost vreuna din ele. (Psalmul 139:13-16)

Dificultatea pentru perspectiva creaţionistă vine din simpla realizare că, de vreme ce trupurile noastre sunt produse ca şi rezultat al fertilizării şi al dezvoltării normale a fetusului, şi de vreme ce aceste două versete din Psalmi trebuie să fie interpretate ca expresii ale purtării de grijă mediate de Dumnezeu pentru dezvoltarea noastră individuală, de ce într-un pasaj foarte similar (Zaharia 12:1) ar trebui să credem că în discuţia despre formarea duhurilor noastre, nu se are în vedere ceva mai mult decât acelaşi lucru? Mai mult, teoria înfruntă în esenţă aceeaşi problemă pe care am văzut-o în teoria anterioară: ce putem spune despre păcatul original (sau imputat)? Dacă oamenii sunt născuţi în păcat, înseamnă că Dumnezeu creează un duh contaminat cu păcat, sau înseamnă că el îl creează şi apoi imediat îl condamnă? Din nou, Legea Non-contradicţiei pare să creeze dificultăţi de neînvins pentru această teorie.

Teoria Traduciană

Teoria Traduciană învaţă că „partea spirituală a omului este acordată prin procreaţie astfel că individul îşi primeşte întreaga sa persoană de la părinţii săi.” Această teorie a fost acceptată de Tertulian (secolele 2 şi 3 d. Hr.), de Augustin (354 – 430 d. Hr.), de Luterani şi de majoritatea teologilor moderni (Chafer, Bancroft, Delitzsch). Tăria argumentului este compatibilitatea sa cu păcatul original şi simplismul ei. Ea este susţinută şi de pasaje ca Evrei 7:9-10, sau Psalmul 51:5, care afirmă explicit că părintele produce un copil păcătos în momentul concepţiei.

Partea spirituală a fiinţelor umane

Întrebarea majoră cu privire la partea spirituală a omului este dacă imaterialul este făcut din una sau din două părţi; adică, fiinţa umană este un trup cu un suflet şi un duh, sau fiinţa umană este un trup cu o parte spirituală?

Suportul poziţiei dihotomice (un trup cu o singură parte spirituală unificată) este următorul: omul se spune că a devenit un suflet viu (Geneza 2:7). Sufletul este omul întreg, nu ceva care el îl are simplu. În 1 Petru 2:11 întreaga parte imaterială este numită printr-un nume: „suflet”. Iacov vorbeşte despre o compoziţie dublă a omului şi el a folosit „duhul” pentru a vorbi despre partea imaterială (Iacov 2:26). Chiar Pavel a vorbit doar despre două părţi ale omului: trupul şi duhul (1 Corinteni 7:34).

Poziţia trihotomică răspunde foarte simplu la aceste puncte. 1 Tesaloniceni 5:23 şi în special Evrei 4:12 par să facă o distincţie precisă între suflet şi duh şi că ele nu sunt în întregime sinonime. Astfel, partea imaterială a omului este într-un fel ceva mai mult decât un singur lucru.

Toţi oamenii sunt derivaţi dintr-un singur strămoş?

Relatarea din Geneza face absolut clar faptul că toate fiinţele umane care au trăit sau care vor trăi vre-odată sunt descendenţi din primii doi oameni, Adam şi Eva (Adam înseamnă „omenire” şi Eva înseamnă „viaţă”). Eva îşi primeşte acest nume deoarece „ea este mama tuturor celor vii.” (Geneza 3:20) Unitatea rasei este clară şi din istoria seculară, limbă, psihologie şi fiziologie. Chiar şi evoluţioniştii care o resping pe Eva biblică presupun că specia umană s-a ridicat într-un singur loc, dintr-o singură femeie. De fapt, membrii rasei umane sunt atât de apropiat înrudiţi unul de celălalt, încât nici unul nu este cu mai mult de douăzeci de generaţii de a fi înrudit cu orice altă persoană de pe faţa planetei (spre descurajarea profundă a rasiştilor).

Romani 5:12 ne asigură că păcatul afectează întreaga rasă. Unitatea rasei este indispensabilă pentru teologia biblică. Aceasta afectează doctrina depravării omului. Dacă omenirea este din două sau mai multe surse, atunci nu ar putea exista o doctrină valabilă a depravării. Observaţi 1 Corinteni 15:22 care indică faptul că din cauza lui Adam „toţi mor.”

Trebuie să notăm un lucru din aceasta: dacă se găseşte viaţă inteligentă în afara Pământului, nu va trebui să le trimitem misionari; de fapt, aceasta ar fi o pierdere de timp, de vreme ce ei nu ar fi descendenţi din Adam, şi de aceea moartea lui Isus pe Pământ nu ar fi pentru ei. Dumnezeu trebuie să fi făcut aranjamente separate pentru ei. În acelaşi fel, nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la ce se întâmplă cu animalele după ce ele mor: ele nu sunt în Adam, şi de aceea dacă ele au suflet, Dumnezeu a făcut aranjamente separate pentru ele.

Deci care este condiţia morală a rasei?

Dumnezeu a creat fiinţele umane fără păcat, potrivit lui Geneza 1:25 şi 31. Teologilor le place să numească această condiţie, înainte ca Adam să păcătuiască, „starea inocenţei”. Această sfinţenie originală este definită adesea ca o tendinţă a sentimentelor şi a voinţei (deşi însoţită de abilitatea de a alege răul) în direcţia cunoştinţei spirituale a lui Dumnezeu şi a lucrurilor divine în general. Aceasta este deosebită de sfinţenia desăvârşită a sfinţilor, aşa cum afecţiunea instinctivă şi inocenţa copilului diferă de sfinţenia care a fost dezvoltată şi a fost întărită prin îndurarea ispitei. Adam era responsabil moral. El nu a fost înzestrat cu sfinţenie absolută, ci cu siguranţă cu o stare fără de păcat de probă care îl înclina spre Dumnezeu. Adam a fost creat ca şi om matur; înţelegerea sa a păcatului era mai obiectivă decât cea a noastră. Potrivit lui Geneza 2:8-9 şi 15 Adam şi Eva trăiau într-un mediu perfect: toate nevoile lor erau împlinite. Lor le-a fost dat un scop şi un înţeles de către Dumnezeu. Geneza 2:15 înregistrează că cel puţin una din sarcinile lor era să se îmbrace şi să păzească grădina Eden. Nu este clar ce atrage după sine aceasta, deoarece problema spinilor şi a scaieţilor nu apăruse încă. În orice caz, aceasta nu era o muncă dificilă, de vreme ce lucrul din greu până la transpiraţie era o parte din blestem. Acestui prim cuplu i-au fost date trei ale slujbe, potrivit lui Geneza 1:28:

1. a) Ei urmau să se reproducă. De fapt, aceasta a fost prima poruncă; cei care asociază sexul cu păcatul sunt foarte greşiţi.
2. b) Ei urmau să supună Pământul. Aceasta indică faptul că ei trebuiau să ia lumea dintr-o stare sălbatică şi să o supună controlului şi administrării umane. Acest lucru este prima indicaţie că studiul naturii şi manipularea sa este intenţionată şi încurajată de Dumnezeu.
3. c) În final, lor li s-a spus că stăpânească peste toate creaturile de pe planetă. Animalele din lume au fost create pentru folosul uman, şi nu invers. Activiştii de la drepturile animalelor deşi sunt sinceri şi au o inimă caldă, ei sunt teribil induşi în eroare. Oamenii sunt superiori animalelor şi animalele sunt pentru folosul nostru oricum vedem noi potrivit.

Perfecţiunea nu a fost să fie soarta rasei umane. Geneza 2:16-17 explică faptul că Dumnezeu a dat o interdicţie rasei. Ar trebui notat că, în mod proporţional erau mai multe de făcut decât lucruri care să nu le facă. Slujirea lui Dumnezeu este în primul rând pozitivă (Romani 12:1-2; 1 Tesaloniceni 4:3 şi 5:18). Doar un lucru a fost interzis: „să nu mâncaţi din pomul cunoştinţei binelui şi răului”. Ar trebui accentuat faptul că era o interdicţie împotriva mâncării din pomul cunoştinţei despre conceptele de bine şi de rău, nu o interdicţie împotriva activităţii intelectuale (vezi Capitolul patru, partea 4).

Păcatul nu a început în mahalale, nici nu a rezultat din sărăcie. Păcatul a început în paradis. Pomul cunoştinţei binelui şi răului a fost numit aşa pentru că el a devenit o chestiune de test. Fructul nu avea o putere specială de blestem; putea fi orice fruct. Pur şi simplu Dumnezeu l-a desemnat pe acela. Nu ni se spune ce fruct era. S-a afirmat simplu că el era „bun de mâncat şi plăcut de privit” (Geneza 3:6). Fiţi siguri că separaţi pomul vieţii de pomul cunoştinţei binelui şi răului. Pomul vieţii era un pom cu puterea de a prelungi viaţa fizică. El avea o putere unică. Adam nu a mâncat din el.

Adam a fost ispitit de Eva ca să păcătuiască, care la rândul ei a fost ispitită de şarpe. Se presupune că acest şarpe (Geneza 3:1) este Satan, deşi Biblia nu este niciodată explicită în afirmarea acestui lucru (conform Apocalipsa 12:9 care este o aluzie la aceasta). În orice caz, Adam a fost ispitit şi această ispitire este fundamentul pentru argumentele Noului Testament cu privire la mântuire. Fără cădere, nu ar mai fi fost nevoie de răscumpărare (Romani 5:12-21, 1 Corinteni 15:21-22). Un punct interesant de observat este că Adam nu a fost înşelat: el a ştiut ce făcea. De aceea Dumnezeu nu condamnă rasa umană din cauza lui Eva care a fost înşelată, ci din cauza lui Adam (1 Timotei 2:13- 14; 2 Corinteni 11:3). Întreaga rasă umană a fost prezentă în Adam când Adam a păcătuit (1 Corinteni 15:22; conform ideii similare din Evrei 7:9-10).

Care a fost mai exact testul la care a fost pus Adam? Nu a fost invidia. Adam avea suficient din toate. Nu a fost sexul. Aceasta a fost prima poruncă a lui Dumnezeu. Deci, care a fost? Singura cale prin care cineva putea păcătui iniţial a fost să sfideze sau să respingă Cuvântul lui Dumnezeu. Păcatul lui Adam a violat voia lui Dumnezeu şi a cerut independenţă faţă de planul lui Dumnezeu. El a gândit greşit despre Dumnezeu şi nu a acceptat ceea ce Dumnezeu a spus: primul din creaţia sa care s-a împotrivit cuvântului lui Dumnezeu a fost Adam. Când Dumnezeu a spus „să fie lumină” nu vedem nici o ceartă, nu-i aşa? Doar oamenilor le-a fost dată puterea de a scutura din pumn şi să spună „nu!”

Păcatul lui Adam, ca tot păcatul, a fost un act de nebunie. El a fost creat după chipul lui Dumnezeu, totuşi a căzut la oferta lui Satan ca să „devină ca Dumnezeu”. El deja era ca Dumnezeu! Comparaţi oferta lui Satan pentru Hristos de a-i da toate împărăţiile din lume; nu erau ele ale lui oricum? Spre deosebire de Adam, Isus nu a devenit iraţional.

Deci, Adam şi Eva au căzut. Ei erau singurele persoane care au devenit păcătoase prin păcătuire. Aceasta era o schimbare constituţională fundamentală. Nici un act nu îl face pe cineva păcătos azi; în schimb, noi suntem născuţi păcătoşi.

De fapt actul păcatului a fost o predare către Satan. Aceasta a avut ca rezultat autoritatea lui Satan asupra rasei umane de atunci în colo (Matei 4:8-9 şi Efeseni 2:1-2). Întreaga lume aparţine „celui rău” (1 Ioan 5: 19). De aceea, veştile nu sunt bune. Întreaga rasă umană este „depravată totalmente”. Aceasta înseamnă simplu că există o absenţă totală a sfinţeniei din inima umană; aceasta nu se referă la intensitatea păcatului.

Contrastul este interesant. La început Dumnezeu a zis că totul era „foarte bun” (Geneza 1). În timpul potopului, acesta era „doar rău continuu” (Geneza 6:5). Vă rog să observaţi următoarele versete în legătură cu condiţia actuală a indivizilor separaţi de Hristos: Iov 14:4, 15:14, Psalmul 51:5, Eclesiastul 7:20, 29, Isaia 1:2-8, Marcu 7:15, 20-23, Galateni 5:19-21, Romani 3:9-18 şi Iacov 1:13-15. Fiinţele umane sunt pierdute în păcat prin natura lor (Efeseni 2:3) şi sunt sub conducerea lui Satan (Ioan 8:44, 1 Ioan 3:10, şi 1 Corinteni 2:14).

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Nettelhorst_part01.htm

Rutina spirituală | Pastor Vasile Filat

Bună dimineața,

Cuvântul ”rutină” desemnează crearea anumitor deprinderi și poate fi folosit atât în sensul pozitiv cât și negativ. Cum să nu lași rutina să te afecteze? Vă invit să priviți acest video în care pastorul Vasile Filat abordează subiectul rutinei în viața creștinului.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 26 iul. 2019 Cuvântul ”rutina” desemnează crearea anumitor deprinderi și poate fi folosit atât în sensul pozitiv cât și negativ. Cum să nu lași #rutina să te afecteze? Vă invit să priviți acest video în care răspund la această întrebare. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #rutina Categorie Educație

Autorităţile din China vor să ştie exact câţi oameni cred în Dumnezeu pentru a-i monitoriza mai bine

Guvernul central al Chinei și-a intensificat represiunea împotriva creștinismului în ultimele luni, făcând presiuni asupra oficialităţilor locale să afle câţi cetățeni cred în Dumnezeu și să-i monitorizeze atent, potrivit unui nou raport.

PCC (Partidul Comunist din China) chiar amenință funcționarii din orașe și sate cu repercusiuni dacă numărătoarea este greșită. Trei oficiali guvernamentali din orașul Yongcheng din provincia Henan au fost suspendați în aprilie, pentru că au raportat un număr prea mic de oameni credincioşi.

„Guvernul ia în serios problema religiei acum,” a declarat un oficial guvernamental local neidentificat din provincia Henan pentru Bitter Winter, un ONG care monitorizează libertatea religioasă din China. „În fiecare zi ne întreabă câți oameni din satul nostru cred în Dumnezeu. Dacă spunem că nu există nici un credincios, ei pretind că ascundem ceea ce știm și că nu am raportat.”

„Dacă se stabilește că nu am raportat sincer situația, vom fi pedepsiți. Acum trebuie să dăm raportul privind activitatea noastră către superiori de două ori pe zi. De asemenea, trebuie să completăm un formular seara. Suntem atât de ocupați încât nu avem deloc timp liber.”

Cei trei oficiali locali au fost repuşi în drepturi, în cele din urmă.

„O atenție specială este acordată acestei activităţi. Este ca și cum viețile noastre sunt amenințate,” a spus un oficial local. „După ce am raportat o persoană, trebuie să căutăm să-i limităm mișcarea și să raportăm situaţia lor în fiecare zi.”

Acest oficial local care a vorbit cu Bitter Winter spune că Beijingul se teme că numărul creștinilor crește prea repede și că credincioșii ar putea submina activitatea PCC – sau chiar să dea o lovitură de stat.

Beijingul crede că „trebuie să fie luate măsuri și numărul credincioșilor să nu mai poată continua să crească,” a spus oficialul local.

Credincioşii budişti și taoişti sunt, de asemenea, monitorizați.

Oficialii guvernului central folosesc o reţea socială, WeChat, pentru a face schimb de informații despre creștini și adepți ai altor religii. De exemplu, în timpul Adormirii Maicii Domnului de anul trecut – o zi de sărbătoare catolică pe 15 august – oficialilor locali li să spus să monitorizeze cetățenii catolici. O femeie catolică care se urcase într-un un autobuz pentru a merge într-un oraș din apropiere pentru a a lua parte la sărbătoare a fost interceptată și întoarsă din drum, potrivit unui oficial din provincia Jiangxi.

„Oficialii guvernamentali au un grup WeChat,” a declarat oficialul din Jiangxi pentru Bitter Winter. „Totul este trimis pe acest grup: ultimele ordine ale autorităților superioare, rezultatul inspecțiilor perioadice efectuate la instituţiile religioase, fotografiile credincioșilor și mișcările lor pe timpul sărbătorilor religioase, activitățile care continuă să mai aibă loc la instituţiile religioase care au fost închise. Oficialii superiori pot stabili cu ușurință situația religioasă din zonele locale. Ei pot chiar să se ocupe de orice problemă de la distanţă, indiferent de importanță, și să efectueze monitorizarea în timp real.”

Sursa: christianheadlines.com

https://www.stiricrestine.ro/2019/07/27/autoritatile-din-china-vor-sa-stie-exact-cati-oameni-cred-in-dumnezeu-pentru-a-i-monitoriza-mai-bine/?

Înșelându-ne pe noi înșine: Pac, pac, pac

Interne, Mărturii, Misionari români, Misiune 

Doina Bejenaru  27-07-2019 11:50:13

Eu am, și folosesc, un pedometru de înaltă tehnologie – un cadou de ziua mea de la fiica mea mai mare și familia ei. Are ramificații misiologice.

„Mergi mai mult, mănâncă mai puțin!” îmi spune medicul. Acest sfat ar trebui să fie suficient pentru a mă motiva, dar nu este. Am nevoie de ajutor: aici intervine pedometrul meu.

Vorbind de extravaganță, pedometrul înregistrează fiecare pas și încarcă informațiile în calculatorul meu, care apelează un site web și elaborează un grafic al mersului meu zilnic. De asemenea, afișează un grafic  pentru ultimele șapte zile. O linie roșie arată media personală a săptămânii și o linie galbenă media altora de vârsta și de greutatea mea. De asemenea, îmi spune cât de departe am mers și cât de multe calorii am ars. Ești motivat de tehnologia avansată și funcționează!

Chiar dacă eu sunt singurul care vede aceste grafice motivaționale, totuși mi-a trecut prin minte într-o zi că mi-aș putea îmbunătăți cu ușurință graficele chiar printr-o diferență impresionantă, fără să trebuiască să merg mai mult decât merg de obicei. Aș putea mări înregistrarea mea zilnică prin atingerea ritmică a pedometrului pe coapsa mea (pac, pac, pac), în timp ce mă bucur de o dublă înghețată la cornet. Ar fi o modalitate minunată de a mă înșela pe mine însumi.

Oamenii care folosesc pedometrele pe bază de tehnologie avansată nu sunt singurele persoane în pericol de a se înșela singuri. Bisericile sunt în aceeași situație.

Deși numeroase biserici iau mai mult inițiativa în lucrarea de misiune transculturală decât înainte, multe alte biserici se păcălesc singure. Unele biserici cred că sunt interesate în mod real de misiunile transculturale, dar adevărul este că de fapt ele doar bat ritmat pedometrul de coapsă. Pac, pac, pac.

De exemplu:

Biserica #1 – O hartă mare a lumii stă atârnată la intrare cu imagini ale misionarilor pe care îi susțin parțial. Mai multe slogane legate de misiune înconjoară harta. Aproape 100 de familii sunt membrii ai acestei biserici, totuși suma totală acordată tuturor acelor misionari este mai mică decât jumătate din salariul pastorului de tineret. Pac, pac, pac.

Biserica #2 – Această biserică are cuvântul „misionar” în numele ei, dar nici pastorul actual, nici cei doi pastori anteriori nu au călătorit vreodată în Asia, Africa sau America de Sud pentru a vizita un câmp de misiune transculturală. Pastorul nu predică niciodată despre misiunile transculturale, iar biserica aude vorbitori misionari numai atunci când acesta este plecat în vacanță. Pac, pac, pac.

Biserica #3 – Multe fotografii mari ale misionarilor, pe care această biserică i-a sprijinit parțial în ultimele câteva decenii, sunt atârnate într-un loc la vedere. Misionarii și proiectele lor primesc în fiecare an sume semnificative de bani de la această biserică. Până acum, totul sună bine. Dar numai 5% din adunare dăruiește pentru bugetul misiunilor. Ceilalți 95% dau foarte puțin pentru misiuni. Pac, pac, pac.

Biserica #4 – De mulți ani, cercul pentru misiune al femeilor se roagă pentru misionari. Persoanele din adunare continuă să susțină financiar pe diferiți misionari. Biserica are un plan general strategic impresionant pentru creșterea și lucrarea bisericii. Cu toate acestea, nu are un post de coordonator al misiunilor, nici un plan prin care să înlocuiască pe cei ce dăruiesc misiunilor actuale când mor aceștia sau pleacă. Planul strategic de creștere al bisericii nu menționează misiunile transculturale. Pac, pac, pac.

Biserica #5 – Cei mai mulți membri ai grupului mare de tineri merg în America Latină timp de o lună în fiecare vară pentru a lucra în orfelinate, pentru a construi case pentru săraci sau a face evanghelizări pentru copii. Întregul buget al misiunilor este cheltuit pentru susținerea acestor misiuni de vară pe termen scurt. Biserica nu sprijină niciun misionar pe termen lung. Pac, pac, pac.

Isus a dat responsabilitatea evanghelizării lumii, și a ucenicizării națiunilor, întregii Biserici. Întreaga Biserică presupune cu siguranță mai multe mii de misionari implicați în misiuni transculturale. Dar și mai important, cu privire la aspectul „mergeți, dăruiți și rugați-vă”, Isus a dat Marea Trimitere la sute de milioane de credincioși care se adună într-un milion de biserici locale din întreaga lume.

Misiunile transculturale trebuie să fie punctul central al slujirii pentru toți credincioșii – nu doar pentru misionari și liderii lor din agențiile de misiune, ci și pentru creștinii și pastorii lor în bisericile locale de pretutindeni.

Acele biserici care se consideră active în misiuni pe baza numelui lor, a istoriei lor sau a unor activități misionare relative de tip secundar ar putea arăta bine, dar ele se înșală singure. Pac, pac, pac. Trebuie să pun încă cinci mii de pași pe pedometrul meu chiar acum. Gata cu dubla înghețată la cornet.

Sursa: A Kick in the Pants, de Jack Popjes

https://www.stiricrestine.ro/2019/07/27/inselandu-ne-pe-noi-insine-pac-pac-pac/?

Italia: Amenzi de un milion de euro pentru ONG-urile care nu respectă legislația privind migranții

DE RALUCA OANȚĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Vineri, 26 iulie 2019, 11:59   /   Actualizat: Vineri, 26 iulie 2019, 12:03   

FOTO: ONG-ul Sea Watch, specializat în salvarea migranților de pe mare

ARTICOLE RELAȚIONATE

Salvini, dezlănțuit împotriva lui Macron, aliatul USR/PLUS: Italia nu e colonia nimănui, nu suntem sclavii tăi

Doi imigranți marocani au fost arestați pentru că au încercat să arunce în aer biroul partidului lui Matteo Salvini

 

Camera Deputaților din Italia a aprobat, joi, creșterea amenzilor pentru organizațiile non-guvernamentale care nu respectă legislația privind migranții și care încalcă ordinele privind acostarea în porturile italiene, potrivit DPA, citată de Mediafax.

Potrivit sursei citate, decizia Camerei, luată cu 322 de voturi pro și 90 contra, modifică o propunere legislativă promovată de ministrul de Interne, Matteo Salvini, care prevedea amenzi de până la 50.000 de euro în astfel de cazuri.

Astfel, în urma acestei decizii, amenzile sunt ridicate la un milion de euro, însă atât legea promovată de Salvini, cât și modificarea adusă de Camera Deputaților, trebuie să fie aprobate de Senat.

Senatul ar urma să dezbată aceste modificări legislative pe 13 august.

Conform sursei, două nave care salvează refugiați și care au încălcat interdicțiile privind acostarea au fost deja amendate de către autoritățile italiene.

CELE MAI POPULARE

• CELE MAI CITITE
• CELE MAI COMENTATE

• 1Șeful Poliției Caracal, către tatăl Alexandrei: Dacă dă dracu să fie încurcată cu vreunul, plătești perchezițiile!
• 2Ipoteză incendiară: Presa locală din Olt spune că monstrul din Caracal făcea parte dintr-o rețea care livra fete americanilor de la Deveselu. În 2012, zeci de minore au fost duse să se prostitueze la baza americană
• 3Alexandru Cumpănașu, unchiul fetiței ucise la Caracal, spune că polițiștii au auzit-o țipând, dar au fost opriți de procurorii de caz să intre: Intrăm peste indivizii care au furat o găină cu mascații, dar își bat joc de sufletul unui copil…
• 4Patriarhia Română îndeamnă preoții să se roage pentru Alexandra Măceșanu și se arată îngrijorată de numărul de femei care cad pradă traficului de persoane
• 5Judecătoarea Dana Gârbovan: Este tristă și foarte cinică folosirea cazului de la Caracal pentru ca diverși magistrati, jurnalisti sau formatori de opinie sa isi valideze tezele despre justitie si modificarile aduse legilor justitiei.
• 6Judecătoarea Cecilia Maria Jabre a făcut sacrificiul suprem: a preferat moartea decât să renunțe la copilul pe care-l purta în pântece. Jurnalist: Oameni precum această femeie sunt sfinții vremurilor noastre, și martiri, în cazul ei
• 7STS susține că localizarea transmisă de operatorul de telefonie mobilă e un sector de cerc, nu un punct fix, și că pentru mai multă precizie trebuie instalată aplicația Apel 112
• 8Raluca Prelipceanu: Alexandra, Luiza și alte fete sau tributul inocenței
• 9Iulian Capsali, reacție după cazul fetei din Caracal: AJUNGE!
• 10Cum prelucrează agenții de propagandă ai noii securități cazul din Caracal

https://www.activenews.ro/externe/Italia-Amenzi-de-un-milion-de-euro-pentru-ONG-urile-care-nu-respecta-legislatia-privind-migrantii-157076

Cum să fii un ucenic bun? | Pastor Vasile Filat

În cadrul deschiderii oficiale a taberei de studiere a limbii engleze „English for a New Life” pastorul Vasile Filat a avut un cuvânt din partea lui Dumnezeu despre cum să fii un ucenic bun.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos. O zi binecuvântată să aveți. Cu drag, Vitalie Marian. Administratorul siteu-ului Moldova Creștină. Moldova Creștină TV Publicat pe 24 iul. 2019 În cadrul deschiderii oficiale a taberei de studiere a limbii engleze English for a New Life camp am avut un cuvânt din partea lui Dumnezeu despre cum să fii un ucenic bun. Vă invit să ascultați acest mesaj, sfaturile pe care le-am spus copiilor de la tabără sunt actuale pentru orice doritor de a învăța. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #ucenic Categorie Educație

Sindromul DIMA. Boala duhovnicească | Pastor Vasile Filat

Bună dimineața,

Cu părere de rău un număr tot mai mare de slujitori în Evanghelie își abandondează lucrarea din dragoste pentru lumea aceasta. Ei au fost afectați duhovnicește de așa numit sindrom „Dima” și, fără să conștientizeze, îi contaminează pe alții. Există totuși speranță. Pastorul Vasile Filat a dezvoltat pe larg acest subiect în vlogul său de ieri.

Moldova Creștină TV Publicat pe 25 iul. 2019 Sindromul DIMA este un sindrom foarte periculos, care te omoară duhnicește și face ravagii în rândurile credincioșilor. În ce constă acest sindrom, cum să ne protejăm de el vorbesc în acest video. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:00 – 16:00 Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #slujitor Categorie Educație Moldova Creștină TV

CREDINTA NESĂBUITĂ

CREDINTA NESĂBUITĂ

Mulţi oameni cred despre credinţă ca fiind inerent nobilă. Un cântec popular laudă virtuţiile care se găsesc în a crede spunând: “cred că după fiecare picătură de ploaie ce cade, creşte o floare“. Bineînţeles că nimeni nu crede cu adevărat aşa ceva, dar nu asta vreau să spun. Cântecul este o odă adusă credinţei, dar fără să considere conţinutul acelei credinţe. Obiectul credinţei nu constituie o preocupare pentru autorul cântecului.

Sentimentul pe care acel cântec îl exprimă nu este deloc biblic. Este un ecou al celor mai oribile minciuni ale erei noastre – ideea că nu contează ce crezi atâta vreme ce o crezi cu destulă pasiune.

Ştiaţi că credinţa poate fi de fapt foarte dăunătoare? Unele feluri de credinţă pot de fapt să îndepărteze pe cineva de la adevăratul Dumnezeu, înlocuind adevărul cu superstiţia, cu falsul sau cu însăşi credinţa. În mod inevitabil o asemenea credinţă duce la dezastru spiritual. Aceasta este o credinţă nesăbuită.

Credinţa nesăbuită are două extreme. De la un capăt al spectrului priveşte înăuntru, bazându-se pe simţăminte, voci lăuntrice, fantezie sau senzaţii subiective. De la cealaltă extremă îşi fixează speranţa pe vreo autoritate umană externă ei. Pe învăţăturile unui lider suprem, pe tradiţia religioasă, pe dogmă sau pe un alt canon arbitrar.

Un exemplu evident necreştin al primei extreme este misticismul New Age-ului. Un al doilea exemplu evident al celei de-a doua este Islamul. Însă chiar printre grupurile care se mărturisesc creştine sunt vizibile ambele varietăţi de credinţă nesăbuită. Spre exemplu, mişcarea carismatică tinde înspre prima extremă. Romano-Catolicismul o întruchipează pe cea de-a doua. Printre crezurile religioase care sunt etichetate “creştine“ se află nenumărate idei care sunt credinţă nesăbuită de un fel sau altul şi adesea un amestec de tendinţe ale ambelor extreme.

Observaţi că la ambii poli, credinţa nesăbuită caută adevărul spiritual   în afara Scripturii iar acesta este chiar punctul în care aceasta devine nesăbuită. Ambele feluri de credinţă nesăbuită mai au de asemenea în comun următorul lucru: sunt iraţionale şi anti-intelectuale. Prin “anti-intelectual“, totuşi a nu se înţelege că se opun snobismului intelectual. Înseamnă că respinge intelectul şi încurajează o încredere oarbă şi naivă. Adesea, anti-intelectualii pun credinţa împotriva raţiunii, ca şi cum acestea două ar fi opuse una celeilalte. Acel fel de “credinţă“ înseamnă credulitate. Este nechibzuinţă, nu credinţă biblică. Credinţa biblică nu este niciodată iraţională.

Pentru început trebuie făcute trei deosebiri foarte atente. Întâi, apărând raţionalismul nu sugerez că raţiunea umană chiar în cele mai bune momente ale ei, poate duce un om la credinţă mântuitoare. Păcatul a corupt şi a întunecat mintea şi inima oricărui om în aşa fel încât nici unul din noi nu putem să ne găsim raţional calea mântuirii noastre. De aceea, Dumnezeu ne-a oferit revelaţie supranaturală în inspiratul Său Cuvânt, Biblia. Scriptura este revelaţia lui Dumnezeu făcută nouă. Este adevărată fiindcă Dumnezeu este adevărat (Rom.3:4). Nu raţionalizăm acest adevăr, ci mai degrabă începem prin a-l crede pe Dumnezeu pe Cuvânt aşezând Scriptura ca temelie pe baza căreia se raţionează.

În al doilea rând, spunând că oamenii nu-şi pot găsi raţional singuri calea la adevărul Scripturii nu înseamnă că aceasta este în sine iraţională. Biblia este perfect raţională, consecventă în sine, adevărată în toate părţile ei, demnă de încredere ca şi bază a logicii noastre, credibilă ca bază a unei bune judecăţi şi autoritară ca test final al doctrinei sănătoase. Fiindcă, este purul adevăr, ea este perfect raţională. În al treilea rând, a combate iraţionalismul nu înseamnă a lua apărarea raţionalismului. Raţionalismul este o filozofie care neagă revelaţia divină. Raţionalismul este contra supranaturalului, este anti-biblic şi este adesea cinic faţă de toate religiile. Raţionaliştii consideră raţiunea umană ca fiind atât sursa cât şi testul final al adevărului. Pe scurt, pun raţiunea umană în locul Scripturii. Pe drept cuvânt, creştinii au respins din totdeauna raţionalismul ca fiind ostil credinţei creştine.

Iată ce-i de făcut: deşi trebuie să respingem raţionalismul, să nu îndrăznim să repudiem raţionalitatea – folosirea corectă a raţiunii sfinţite, a logicii sănătoase, a gândirii clare şi a bunului simţ. Aceia care resping raţionalitatea anulează prin absurd, tot adevărul. Aceştia abandonează toate facultăţile mintale esenţiale înţelegerii. Ei descriu credinţa ca fiind un salt în gol, ca fiind ceva ce ocoleşte intelectul. O asemenea “credinţă“ este fie bazată pe sentimente fie este transformată într-un act ce aparţine în întregime voinţei. Oricum ar fi, tot credinţă nesăbuită este.

 Credinţa autentică nu poate ocoli mintea. Nu poate fi iraţională. La urma urmei, credinţa priveşte adevărul. Adevărul este informaţie obiectivă ce trebuie studiată, contemplată şi înţeleasă. Toate acestea sunt activităţi care angajează intelectul. Lucrul acesta înseamnă că Creştinismul nu poate fi anti-intelectual. Adevărul pe care este bazată credinţa noastră are profunzimi care sunt tainice, de neadâncit sau de nepătruns pentru mintea umană, însă adevărul nu este niciodată iraţional. Ca prin urmare, ceea ce Dumnezeu spune este adevărat iar antiteza acelui lucru este falsă. Adevărul nu se poate contrazice singur. Adevărul are sens. Nonsensul nu poate fi adevărat.

În plus, doctrina pe care ne bazăm credinţa noastră trebuie să fie sănătoasă, care înseamnă a spune că trebuie să fie biblică (1 Tim.4:6; 2 Tim.4:2-3; Tit 1:9; 2:1). “Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic“ (1 Tim.6:3-4, cu sublinierile autorului). Ca prin urmare, doctrina biblică şi sănătoasă stă la baza oricărei înţelepciuni adevărate şi a credinţei autentice. Atitudinea care dispreţuieşte doctrina în timp ce elevează sentimentele sau credinţa oarbă nu poate în mod legitim să fie numită credinţă, chiar dacă se dă drept creştină. Ea este în realitate o formă iraţională de necredinţă.

Dumnezeu ne consideră răspunzători pentru ceea ce credem cât şi pentru ce credem despre adevărul pe care El l-a revelat. Întreaga Scriptură mărturiseşte faptul că Dumnezeu vrea ca noi să cunoaştem şi să înţelegem adevărul. El doreşte ca noi să fim înţelepţi. Voinţa lui este ca noi să ne folosim minţile. Se aşteaptă de la noi să gândim, să medităm – să avem discernământ. Luaţi spre exemplu, aceste bine cunoscute versete. Observaţi utilizarea repetată a unor cuvinte ca, adevăr, cunoaştere, pricepere (discernământ), înţelepciune şi înţelegere:

• “Dar tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii; fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu! “ (Ps.51:6)
• “Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă“ (Ps.111:10)
• Învaţă-mă să am înţelegere (cunoaştere) şi pricepere (discernământ), căci cred în poruncile Tale“ (Ps.119:66)
• “…dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune (în acest caz cu sensul de “discernământ“) şi dacă te vei ruga pentru pricepere (înţelegere), dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul, şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura lui iese cunoştinţă şi pricepere (aici, cu sensul de “înţelegere“)“ (Prov.2:2-6)
• “Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea (înţelegerea)“ (Prov.4:7)
• “…nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească“ (Col.1:9)
• “Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire“ (2 Tim.3:16)

Ca şi creştini nu trebuie să ne temem să ne folosim facultăţile noastre mintale. Nu e nevoie să discredităm logica sănătoasă. Nu trebuie şi nu putem îndrăzni să abandonăm raţiunea.

Când Luther a fost chemat la Dieta de la Worms în 1521 şi i-a fost cerut să-şi retragă învăţăturile el a răspuns: “Până ce nu sunt convins de Scriptură şi de simpla raţiune, conştiinţa mea este captivă Cuvântului lui Dumnezeu. Nu pot şi nu voi retrage nimic, căci a mă împotrivi conştiinţei nu ar fi nici drept şi nici sănătos. Să mă ajute Dumnezeu. Iată-mă, nu pot s-o fac.“

Binecunoscuta formulă a lui Luther, “Scriptura şi simpla raţiune“ (mai poate însemna şi “bunul simţ“), este singura bază pe care putem întemeia cum se cuvine, un adevărat discernământ spiritual. Discernământul este puterea de a înţelege, a interpreta şi a aplica adevărul cu măiestrie. Discernământul este un act de cunoaştere. De aceea, cel ce respinge doctrina dreaptă sau raţiunea sănătoasă nu poate avea cu adevărat discernământ.

Un autentic discernământ spiritual trebuie să înceapă de la Scriptură – adevărul revelat. Fără o fermă înrădăcinare în revelaţia divină, raţiunea umană va aluneca întotdeuna în scepticism (negând că ceva s-ar putea cunoaşte sigur), raţionalism (teoria conform căreia raţiunea este o sursă a adevărului), secularism (principiul de viaţă care în mod deliberat îl exclude pe Dumnezeu), sau oricare altă filozofie anti-creştină. Dacă Scriptura condamnă înţelepciunea omenească (vezi, 1 Cor.3:19), ea o face nu fiindcă denunţă raţiunea propriu-zisă, ci ideologia umanistă ce este divorţată de adevărul divin revelat al Cuvântului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, raţiunea lipsită de Cuvântul lui Dumnezeu duce inevitabil la idei nesănătoase, dar o raţiune supusă Cuvântului lui Dumnezeu poate sta la baza unui discernământ spiritual plin de înţelepciune.

Confesiunea de credinţă de la Westminster, recunoaşte clar că formula Scriptura şi raţiunea sănătoasă este baza discernământului. Confesiunea afirmă: Tot sfatul lui Dumnezeu…este fie redat cu claritate în Scriptură, fie printr-o chibzuire bună şi necesară acesta poate să fie dedus din Scriptură (capitolul 1, secţiunea a 6-a). Altfel spus, o logică atentă şi sănătoasă trebuie aplicată Scripturii pentru a obţine o înţelegere deplină şi matură a adevărului spiritual pe care Dumnezeu l-a descoperit. Aceasta însă nu este o negare a suficienţei Scripturii. Formula nu spune, Scriptură plus filozofie, ci Scriptură interpretată de o gândire atentă, profundă şi direcţionată de Duhul. Aceasta este esenţa discernământului.

Pe scurt, anti-intelectualismul este incompatibil cu înţelepciunea spirituală veritabilă. Cei ce cred despre credinţă ca fiind abandonul raţiunii nu pot fi cu adevărat înţelepţi. Iraţionalitatea şi discernământul se află la poluri opuse. Când Pavel s-a rugat ca dragostea filipenilor să ”crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere (sau, discernământ)” (Filip.1:9), el afirma raţionalitatea credinţei adevărate. De asemenea, el a vrut să sugereze că discernământul şi cunoaşterea merg indiscutabil mână-n mână cu o veritabilă creştere spirituală.

Ca prin urmare, credinţa biblică este raţională, logică şi inteligentă. Are sens. Iar adevărul spiritual este de aşteptat să fie contemplat raţional, examinat logic, studiat, analizat şi folosit ca unică bază de încredere pentru luarea unor decizii înţelepte. Acest proces este exact ceea ce Scriptura numeşte discernământ.

Acest articol este o pledoarie pentru discernământ. Este o aducere aminte a faptului că adevărul lui Dumnezeu este un bun preţios care trebuie tratat cu grijă, nu diluat de crezuri capricioase sau legat de tradiţii omeneşti. Atunci când o biserică îşi pierde voinţa ei de a discerne între doctrina sănătoasă şi eroare, între bine şi rău, între adevăr şi minciuni, acea biserică este pierdută.

Apostolul Ioan a stabilit o foarte clară distincţie (deosebire) între Creştinism şi duhul lui Antihrist şi cu râvnă a susţinut teza că ”oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi, ”Bun venit!” Căci cine-i zice, ”Bun venit!” se face părtaş faptelor lui rele”   (2 Ioan 9-11). Astfel, Ioan le-a poruncit celor ce erau în grija lui spirituală să vegheze cu atenţie şi discernământ (la orice doctrină, învăţătură) şi să nu aibe nimic de a face cu eroarea anticreştină sau cu cei ce-o promovează.

Contrastaţi această atitudine cu atitudinea multor creştini ai zilelor noastre care se liniştesc singuri cu opinia că există doar puţine lucruri care sunt cu adevărat negru pe alb. Problemele doctrinare, chestiunile morale şi principiile creştine, toate sunt prezentate în nuanţe confuze, cenuşii. Nu se presupune ca cineva să traseze linii clare sau să declare absoluturi. Fiecare este încurajat să facă ce-i drept în ochii lui, adică exact ce-a oprit Dumnezeu (vezi, Deut.12:8, Judecători 17:6, 21:25). Biserica nu-şi va manifesta niciodată puterea în societate până ce nu va recăpăta o dragoste pasionată pentru adevăr şi o ură firească pentru eroare. Adevăraţii creştini nu pot tolera sau desconsidera influenţele anticreştine din mijlocul lor şi apoi să se aştepte la binecuvântarea lui Dumnezeu. ”Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom.13:11-12).

Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere (discernământ), dacă o vei căuta ca argintul, şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere. (Prov.2:1-6)

(Într-o societate ostilă tuturor celor ce declară unele absoluturi, care tolerează credinţa indiferent de conţinutul ei, care valorează emoţiile mai presus de raţiune şi preferinţele o iau înaintea convingerilor, nu este nici o surpriză că multe biserici şi mulţi credincioşi şi-au pierdut puterea de a discerne adevărul biblic de eroarea doctrinară. O asemenea credinţă bazată pe simţăminte, o credinţă nesăbuită, duce inevitabil la dezastru spiritual şi îi lasă pe toţi adepţii ei fără apărare în faţa invaziei de doctrine cultice şi false. Acest articol este extras din cartea CREDINŢA NESĂBUITĂ – CE SE ÎNTÂMPLĂ ATUNCI CÂND BISERICA ÎŞI PIERDE VOINŢA DE A DISCERNE, a pastorului şi binecunoscutului autor creştin, John F.MacArthur, o pledoarie fierbinte, inspirată din Biblie, în favoarea renaşterii discernământului spiritual la membrii tuturor bisericilor creştine. O invitaţie adresată Bisericii de a se reîntoarce la adevăr şi de a-l preţui cum se cuvine!)

CAPELA CRESTINĂ PETROSANI, Aurel Vlaicu nr.28, Petrosani, HD, 2675, ROMÂNIA.

 Teodor Macavei

Apologetică

http://www.rcrwebsite.com/nwdisc.htm

MONARHIANISMUL DINAMIC

MONARHIANISMUL DINAMIC 

Introducere

Erezia doctrinară cunoscută drept Monarhianismul Dinamic (Adopţionismul) a apărut original în Roma şi Antiohia în partea timpurie a secolului al doilea. Susţinătorii timpurii ai doctrinei (care era de fapt un Ebionism modificat) au fost Theodotus de Bizanţ (c. 190) şi Paul de Samosata (c. 260-268). Paul şi învăţătura a au fost condamnate la Conciliul din Antiohia în 268 d. Hr. Impactul Monarhianismului Dinamic, totuşi, a dus mai târziu la o controversă şi mai urâtă asupra Arianismului, care a fost eventual condamnată de Biserică la Conciliul de la Nicea în 325 d. Hr. Respingerea atât a Monarhianismului Dinamic cât şi a Arianismului a contribuit la înţelegerea biblică a Bisericii despre Divinitatea lui Hristos şi despre Trinitate.

Învăţătura rezumată

Monarhienii Dinamici, precum Monarhienii Modalistici, şi-au bazat învăţăturile lor pe unicitatea strictă a lui Dumnezeu învăţată în Biblie (monarchia, provenind din rădăcini greceşti pentru „singur” şi „început”, „sursă” sau „regulă”, cum este în cuvântul „monarhie”). Monarhienii dinamici au insistat asupra faptului că Isus era un om, care la un anumit punct din viaţa sa (în mod normal identificat drept la botezul Său) a fost energizat şi împuternicit¹ de Tatăl. Hristos, prin urmare, nu era Dumnezeu pe deplin, şi nici nu era Dumnezeu veşnic conform Monarhienilor Dinamici. Adiţional, Hristosul era doar un om de sălăşluire care a dus la un Hristos care era diferit de umanitate doar în grad, precum şi credincioşilor li se dă un anumit grad de sălăşluire a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt.

Concluzie

La Sinodul din Antiohia din 268 d. Hr., Părinţii Bisericeşti au recunoscut că monarhianismul dinamic a păstrat o unicitate a lui Dumnezeu, a făcut aceasta cu costul divinităţii lui Hristos. De fapt, evanghelia conform monarhienilor dinamici ar fi fost omul devenind Dumnezeu, mai degrabă decât Dumnezeu devenind om. Prin urmare, Paul de Samosata şi teologia sa a fost condamnată şi divinitatea deplină a lui Hristos a fost afirmată. Biserica a fost incapabilă să tolereze învăţătura despre Hristos ca un om simplu sau de rând, care era doar locuit de o putere spirituală şi eventual a răspuns cu formularea Trinitariană a Dumnezeirii.

Note de subsol

1. Puterea fiind însemnătatea din spatele cuvântului grecesc dunamis, de unde provine cuvântul „dinamită”. De aici provine şi desemnarea de „dinamic” din cadrul aşa zişilor monarhianişti.

(courtesy of http://www.xristian.org)

Paul de Samosata, fl. 260-72, teolog creştin sirian, patriarh eretic de Antiohia. El a fost un prieten şi înalt oficial al lui Zenobia de Palmyra. Paul a enunţat un monarhianism dinamic, negând cele trei Persoane ale Trinităţii. El a învăţat că Logosul a venit să locuiască în Isus la botez, dar că Isus nu a posedat nici o natură extraordinară mai presus decât oamenii, Logosul fiind în întregime un atribut al lui Dumnezeu. Paul a fost în mod repetat acuzat şi în final excomunicat (269), însă a continuat să funcţioneze ca episcop sub protecţia lui Zenobia până ce romanii au luat Palmyra (272). Arius a fost elevul său şi influenţa sa asupra lui Nestorius a fost considerabilă, însă legătura sa cu Paulicienii este disputată.

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

Pagina de Istorie

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent  de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

 Secţiunea I.  Baptiştii persecutaţi de toate celelalte secte – Politica liberală a lui William, Prinţ de Orange – „Uniunea din Utrecht” – Diferenţe de opinie – Persecuţia din Moravia şi din Elveţia

Numesc aceasta „Perioada Agitată”, pentru că, în timp ce Baptiştii creşteau în număr mare în acele părţi din Europa în care deja apăruseră, istoria lor prezintă o scenă continuată a tulburării şi suferinţei, pricinuită, nu doar de Papişti, de la care nu se putea aştepta nimic altceva, ci de tovarăşii lor Protestenţi. Episcopalienii şi Prezbiterienii din Anglia, Luteranii din Germani, şi Reformaţii din Elveţia, diferind între ei, şi refuzând inter-comuniunea, au fost de acord în persecutarea Baptiştilor. Ei erau „secta de care se vorbea contra pretutindeni”. Ar fi fost bine dacă opoziţia s-ar fi declanşat doar în cuvinte dure; strămoşii noşti ar fi suferit acestea cu blândeţe creştină, „nu răsplătind răul cu rău, sau ocară pentru ocară”. Însă co-religioniştii lor i-au persecutat cu răutate neîndurătoare, chiar până la stricarea bunurilor lor, întemniţarea şi moartea. Aceste lucruri nu trebuiesc tăinuite. Susţinem faptul că este datoria istoricului să înregistreze cu claritate imparţială şi scrupuloasă atrocităţile săvârşite de cei care au profesat principiile Reformei. Când un Papist persecută, el acţionează în acord cu bine-cunoscutele asumări ale marii apostazii; şi, oricum am deplânge noi aceasta, noi nu ne mirăm, căci nu este în natura Papalităţii să practice mila Evangheliei. Dar persecuţia Protestantă merită să fie marcată cu dublă ticăloşie. Aceasta este o insultă asupra principiilor Protestante, şi ar trebui să fie ţinută sus la reprobarea universală.

 Flăcările martirajului au fost în mod frecvent aprinse în Olanda în vremea timpurie a acestei perioade. Stabilirea Republicii Olandeze le-a stins în schimb. Prinţul de Orange a înţeles principiile libertăţii religioase, şi s-a folosit de oportunitate care a oferit-o poziţia sa pentru a firma drepturile naturale ale compatrioţilor săi şi pretenţiile conştiinţei. Baptiştii l-au ajutat în lupta cu tirania spaniolă. Integritatea şi pacea lor putea fi de încrezut. El a rezistat în mod neclintit şi plin de succes faţă de strădaniile celor care au căutat să le excludă din tolerarea generală.

 În 1572 o sumă considerabilă de bani a fost adusă Prinţului, care pe atunci era la Dillenberg, de către J. Cortenbosch şi Peter Bogaert, Baptişti (ultimul era predicato), drept ofradă a frăţiei lor. Ei şi-au îndeplinit acest serviciu cu riscul vieţilor lor. Când i-a întrebat ce ar putea face el în schimb, ei au răspuns că tot ceea ce vroiau era ca o porţiune cuvenită a favorului său să fie stabilit în cadrul guvernului. El i-a asigurat că toţi oamenii ar trebui să fie priviţi de el ca egali, şi să nu aibă nici o cauză de teamă¹.

 William, Prinţ de Orange, a fost un om de spirit nobil drept. „El a stat în mod ferm împotriva întregului amestec cu conştiinţele oamenilor, sau de cercetarea gândurilor lor. În timp ce a lovit Inchiziţia Spaniolă până la praf, el nu a dorit ca Inchiziţia Calvinistă să se pună în locul ei. Fiind în mod cinstit un convertit al religiei reformate, însă negând şi urând doar ceea ce era corupt în Biserica antică, el nu avea să-i forţeze pe oameni, cu foc şi sabie, să călătorească spre cer pe cărarea sa. Gândirea ar trebui să fie netaxabilă. Nici un călugăr sau vreun pastor nu ar trebui să ardă, să înece ori să spânzure pe creaturile tovarăşe lui, atunci când argumentul sau mustrarea eşua să-i răscumpere din eroare. Nu era o virtute mică în acea eră să te ridici la o astfel de statură. Ştim ceea ce Calviniştii, Zwinglianii, Luteranii, au făcut în Olanda, în Germania, şi, aproape cu un secol în urmă, în Noua Anglie. Aşadar, cu o veneraţie crescută privim această largă şi adevărată minte Catolică”. Însă era ‚imposibil pentru Prinţ să toarne în totalitate ideile sale în privinţa subiectului de tolerare în inimile celor mai apropiaţi asociaţi ai săi. El nu putea spera să inspire pe duşmanii săi mortali cu o simpatie mai profundă. Nu era el oare un semn de defăimare printre Reformatori, datorită toleranţei sale faţă de Catolici? Ba mai mult, nu era oare consilierul său intim, realizatul Sfânt Aldegonde, în disperare pentru că Prinţul a refuzat să-i excludă pe Anabaptiştii din Olanda de la drepturile de cetăţenie? La vremea când William îşi încorda fiecare nerv pentru a unifica sectele în război, şi de a îndupleca inimile oamenilor spre un sistem prin care conştiinţele lor să fie expuse doar înaintea lui Dumnezeu – în momentul când a fost cel mai necesar pentru însăşi existenţa Patriei ca Catolicii şi Protestanţii să-i unească relaţiile lor sociale şi politice, a fost într-adevăr o dezamăgire amară pentru el să vadă pe înţelepţii oameni de stat ai crezului său incapabili de a se ridica la ideea de tolerare. ‚Treaba Anabaptiştilor’, scria Sfântul Aldegonde, ‚a fost reînnoită. Prinţul obiectează la excluderea lor de la dreptul de cetăţenie. El mi-a răspuns ascuţit, că da-ul lor era egal cu jurământul nostru, şi că nu ar trebui să presăm această chestiune, dacă nu cumva eram gata să mărturisim că era drept pentru Baptişti să ne constrângă spre un serviciu Divin care era contra conştiinţelor noastre’. Se pare greu de crezut că această propoziţie, conţinând un tribut atât de sublim faţă de caracterul Prinţului, să fi fost pusă sub acuzare drept o cenzură amară, şi, de asemenea, de un Protestant iluminat şi realizat”².

 Fără să mai luăm în considerare ignoranţa şi bigotismul acelora cu care s-a asociat, William s-a ţinut de calea sa. Când „Uniunea de la Utrecht”, fundaţia Republicii Olandeze, s-a format, s-a oferit în mod expres ca „fiecare individ să rămână liber în religia sa, şi că nici un om să nu fie molestat sau chestionat în privinţa închinării Divine”³.

Evenimentul favorabil a luat loc în anul 1579. Atunci „Biserica s-a odihnit”. Din acea vreme Baptiştii Olandezi, sau Menoniţii, aşa cum au fost numiţi în mod comun, s-au bucurat de o bună măsură de prosperitate. Numărul lor a crescut mult. În însăşi oraşele unde predecesorii lor au fost aşa de crud măcelăriţi, ei erau ţinuţi la mare respect, şi adesea erau scutiţi de datoriile legate de treburile civice la care erau numiţi. Scrupulele lor împotriva dării de juruinţe au fost confruntate de o afirmaţie înlocuitoare, în cazul lor solemnă, precum în practica de acum din Anglia în privinţa Quakerilor şi a altor grupări religioase. În locul serviciului personal în armată ei plăteau o taxă anuală.

 În timpul necazurilor lor era imposibil să aducă la îndeplinire vreun plan educaţional. Când s-a restaurat pacea, dorinţa de asigurare a unei lucrări educate a devenit o chestiune de considerare cinstită. Au fost primite păreri sănătoase, şi s-a stabilit un colegiu la Amsterdam, care s-a dovedit o mare binecuvântare pentru denominaţie.

 Anumite divergenţe de opinie printre ei au ocazionat amărăciunea sentimentului, şi a înstrăinat pe fraţi unul de altul. Aceste manifestări de slăbiciune umană trebuiesc deplânse. Efectele lor dăunătoare au fost simţite de toate partidele, şi în mare ele au fost de acord să se suporte reciproc, şi să înceteze să privească diferenţele lor ca piedici înspre părtăşia reciprocă. Aceste diferenţe s-au relatat în principal aţă de maniera în care natura umană a Salvatorului a fost produsă, şi faţă de efectele de excludere din Biserică. În privinţa primei, s-a emis o rezoluţie la un Sinod ţinut în 1615, care declara că armonia în acel subiect nu era esenţială. Asprimea care a caracterizat disciplina Bisericilor în perioada timpurie din istorie au făcut în mod treptat calea spre o politică mai creştină, şi excluderea nu era susţinută, de Menoniţi în general, ca implicând separarea relaţiilor domestice şi sociale. Mai exista un alt punct în care ei difereau – spălarea picioarelor cuiva – pe care unii din ei o priveau ca un ritual apostolic de obligaţie perpetuă. Şi aceasta a fost pusă printre lucrurile indiferente. Dar unii din Menoniţi o susţin până în ziua de astăzi.

Progresul Baptiştilor în secolele centrale din Europa este indicat de numărul de publicaţii cu privire la controversa botezului care a apărut în presă în secolul 17. Nu mai era nevoie de aceste lucrări dacă Paedobaptismul nu ar fi fost în pericol. Mărturia concurentă a autorilor acelei ere dovedeşte faptul că în Statele Germane, în Prusia, şi în Polonia, principiile Baptiste erau răspândite printre oameni, în ciuda eforturilor continue de a-i suprima pe aceştia.

 Într-un capitol anterior am relatat despre persecuţia Baptiştilor din Moravia. Ei au re-intrat în acea ţară, şi au trăit fără de molestare pentru un număr de ani. Obiceiurile lor destoinice, combinate cu onestitatea şi integritatea lor, porunceau un mare respect. Dar Iezuiţii, care au obţinut controlul complet asupra Împăratului Ferdinand II, l-au înduplecat că ar fi spre slava lui Dumnezeu şi bunăstarea sa ca să-i excludă pe aceştia. Ei nu au făcut nici un rău; ei nu avea nici o restanţă de taxe; ei erau loiali şi paşnici; şi districtul în care tăiau ei se îmbunătăţea rapid sub buna lor administraţie. Însă ei erau eretici. Ei nu purtau jugul Romei, căci ei erau oamenii liberi ai Domnului. Aceasta a fost dur. Crima de a gândi cu privire la cineva în privinţa religiei este de neiertat; aceasta trebuie pedepsită cu „marele blestem”, şi făptuitorii ei trebuie să fie scoşi din cale. În această exterminare de caz, care ar fi fost preferată, era imposibil; nu era ceva politic şi putea să nu fie sigur, să se încerce distrugerea lor de la douăzeci la patru zeci de mii dintre cele mai bune obiecte ale împărăţiei. Măsura mai blândă de expulzare a fost decisă, şi viclenia şi cruzimea Iezuiţilor au fost drastic afişate în îndeplinirea spre efect. Era vara, se apropia secerişul, şi culesul viei avea să urmeze după aceasta. Umanitate ar fi dictat că dacă justiţia cerea exilarea acestor oameni, ei ar trebuii să aibă oportunitatea de adunare în producţia sârguinţelor lor, şi astfel să fi oferit mijloacele de susţinere pentru ei şi familiile lor în iarna care urma. Dar Iezuismul nu cunoaşte nimic despre umanitate. Împins de sfătuitorii săi spirituali, Ferdinand a emis un verdict în 1621, declarând că conştiinţa sa nu i-ar permite să admită continuarea ereticilor în dominaţiile sale, şi le-a poruncit să plece, în cadrul a trei săptămâni şi trei zile, cu ameninţarea morţii dacă aceştia aveau să fie găsiţi, chiar şi la graniţele ţării, după expirarea timpului alocat.

 „Cerul a zâmbit asupra strădaniilor lor de recoltă”, spune Robinson; „câmpurile lor erau groase cu porumb, şi soarele şi roua îmbunătăţeau fiecare mişcare pentru a le oferii ultima lor lustruire. Urechile galbene fluturau un omagiu către proprietarii lor, şi vântul sufla prin tulpini, şi ierburile roşiatice spuneau uşor, ‚Luaţi secera, recolta a sosit’. Frunzele de viţă luxuriante ale lor, şi ele atârnau în înalt prin cârceii care acopereau ciorchinii de struguri precum părinţii când veghează odrasla lor cu tandreţe; însă toate erau îngrădite de un edict imperial, şi se apropia moartea imediată. Fără a lăsa vreun murmur să fie înregistrat, în supunere solemnă tăcută faţă de Puterea care guvernează universul şi cauzează ‚toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele’ creaturilor Lui, ei s-au împachetat şi au plecat. În câteva sute de căruţe ei şi-au purtat bolnavii lor, pruncii inocenţi care sugeau la pieptul mamelor lor care tocmai îi născuseră, şi părinţii lor slăbiţi de bătrâneţe a căror muncă era gata, şi a căror bucle argintii spuneau fiecărui privitor că îşi doreau numai favoarea unui mormânt. La graniţe ei s-au îndepărtat, unii spre Ungaria, alţii spre Transilvania, unii spre Valahia, alţii spre Polonie; cu mul mai mult, pentru virtutea lor decât Ferdinand pentru toate titlurile şi toată slava sa”⁴.

 Robinson adaugă, că „Iezuiţii care au executat această afacere spun că zece mii au rămas în Moravia, şi au devenit Catolici”. Aceasta ar putea fi expusă ca o falsitate izbitoare, căci Baptiştii şi Biserica Romei sunt antipozi spirituali unul faţă de altul. Adevărul e că, deşi partea mai mare a ascultat edictul, unii s-au aventurat să rămână. Ei au trebuit să îndure groaznicele persecuţii pentru primii şapte ani, după care activitatea copoilor a slăbit, şi Baptiştilor li s-a permis să trăiască în pace comparativă. Dar libertatea de închinare le-a fost negată acestora. Ei se întâlneau cum puteau, în companii mici, în păduri şi peşteri şi locuri nefrecventate. Dumnezeu era cu ei.

 Elveţia Protestantă a fost dezonorată de opoziţia perseverenţă faţă de adevăr. Istoria Baptiştilor din acea ţară este o povestire tristă de vaiete. Presbiterienii elveţieni şi-au câştigat libertatea pentru ei înşişi, dar au fost determinaţi să nu o ofere altora. Se părea de parcă stafia lui Zuingli îi bântuia, îndemnându-i înspre carierea lor anti-creştină. Fără să mai menţionăm toate eforturile care au fost făcute, Baptiştii s-au înmulţit printre ei, şi era imposibil să-i scoată afară. Mulţi au emigrat în Moravia, dar majoritatea a preferat să rămână în gospodăriile lor; şi ei nu puteau să tacă sau să fie liniştiţi. Ei au simţit că au acelaşi drept ca alţii de a se închina lui Dumnezeu conform conştiinţelor lor, şi au acţionat ca atare. Când au fost emise edicte împotriva lor ei spuneau, „Ar trebui să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni”, şi au refuzat să recunoască autoritatea magistratului în lucrurile spirituale. Dacă erau trimişi în temniţă, ei evadau oricând li se oferea oportunitatea; dacă erau puşi în lanţuri, pentru a se preveni evadarea, ei se foloseau bine de pilele care le primeau de la prietenii lor, şi astfel se eliberau, spre uimirea temnicerilor lor; şi într-o ocazie ei au născocit să arunce o cantitate de opium în vinul paznicilor lor şi să plece de la ei când aceştia adormeau. Era un caz dintre cele mai nedumerite. Atât magistraţii cât şi clerul erau vinovaţi. Magistraţi spuneau clerului – „Răspundeţi la argumentele acestor oameni – predicaţi mai bine – trăiţi mai bine – faceţi imposibil pentru Elveţia noastră să devină Baptistă”. Clerul răspundea – „Tot ceea ce putem face şi spun este în zadar. Oamenii noştri se topesc în a-i asculta pe eretici. Trebuie să daţi pedepse mai ascuţite”.

Aceştia au încercat. Unii au fost trimişi în galere. John Landis, un predicator Baptist, a fost omorât. Tuturor Baptiştilor li s-a cerut să părăsească ţara. La refuzul lor proprietatea li se confisca, şi era ţinută de Guvern pentru beneficiul acelora dintre copiii sau moştenitorii lor care s-ar conforma cu religia stabilită. Tuturor persoanelor li s-a interzis să arate ospitalitate. Cititorul poate cu uşurinţă să-şi imagineze că astfel de proceduri barbare trebuie să fi prilejuit o cantitate vastă de suferinţă.

 Declaraţiile anterioare se relatează în principal faţă de Zurich. Dar Baptiştii au fost în mod similar trataţi în Berne şi în celelalte Cantoane. „Toţi oamenii îi urau”⁵.

 Note de subsol

 ¹ Ottii Annales, ad. ann. 1572.

 ² Motley’s Rise of the Dutch Republic, ii. pp. 362, 206.

 ³ Ibid. p. 412.

 ⁴ Ecclesiastical Researches, p. 526.

 ⁵ Ottii Annales, passim.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_oct06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / UCENICUL }N ASEM{NAREA DOMNULUI ISUS Benjamin Cocar

UCENICUL }N ASEM{NAREA DOMNULUI ISUS  Benjamin Cocar

Introducere

Ucenicul nu este mai presus de ]nv[\[torul lui, dar orice ucenic des[v`r=it va fi ca ]nv[\[torul lui, Luca 6:40.

Sunt peste treizeci de ani dec`nd fratele pastor Liviu Olah predica la Tim=oara “num[ru’ unu…” Atunci am auzit chemarea Domnului Isus la poc[in\[, atunci mi-au sunat ]n inim[ cuvintele pe care fratele p[stor Livu Olah le cita din Romani 2:4…”nu vezi c[ bun[tatea Lui Dumnezeu te ]ndeamn[ la poc[in\[?” }n inima mea au ars aceste cuvinte =i de=i nu am ]n\eles =i nu cred c[ acum ]n\eleg mai mult, bun[tatea Lui Dumnezeu a devenit agentul prin care m-am ]ntors la El, sau mai bine zis, El m-a adus ]n Familia Lui. P`n[ atunci ca =i copil m[ temeam de Dumnezeu, ]mi era team[ c`nd f[ceam r[ul =i =tiam c[ voi fi pedepsit, dar acum bun[tatea Lui m[ ]ndemna la poc[in\[. NU m`nia Lui, nu dreptatea Lui ci bun[tatea Lui Dumnezeu!

De atunci =i p`n[ acum am ]ncercat s[ ]n\eleg ce este un ucenic, ce este un adev[rat ucenic. Am auzit c[ trebuie s[ m[ dezbrac de mine, s[ iau crucea ]n fiecare zi. Am auzit de “pre\ul” uceniciei,” de “riscurile,” de “aventurile” ucenicului. Am citit multe c[r\i despre ucenici =i ucenicie, am ascultat multe casete =i mul\i predicatori =i profesori vorbind despre acest subiect =i chiar am predicat =i predat cursuri de ucenicie =i ucenicizare, dar de=i ]n mintea mea se contura ceva, nu a fost clar ce este un ucenic. De c`\iva ani ]ns[ am ajuns la o ]n\legere mai profund[ cred eu a ceea ce este un ucenic, de aceea ]ncerc s[ a=tern ]n aceast[ carte ceea ce cred eu c[ trebuie s[ fie un ucenic. }n\elegerea nu este extrem de profund[, sunt ]nc[ ]n c[utare =i nu cred c[ am r[spunsul la cea ce este un ucenic, dar doresc ca din c[utarea mea s[ beneficieze cei care ca =i mine doresc s[ fie ca Domnul Isus.

Porunca Cea Mare, Marea }ns[rcinare din Matei 28:18-20,ne arat[ programul Domnului Isus de a face ucenici, dar cred c[ ]n dou[ mii de ani de f[cut ucenici, mul\i foarte mul\i din cei ce-au pretins c[ sunt ucenici nu au fost, iar cei care au fost nu au =tiu s[ fac[ pe al\ii, dar trebuie s[ “se nasc[ sau se fac[“ ucenicii? Pe de o parte ni se spune c[ ucenici se fac nu se nasc, iar pe de alt[ parte se pare c[ invers ar ar[ta mai bine.

Domnul Isus nu a r[mas ]n lume dar ne-a trimis Duhul Sf`nt s[ fie cu noi. Nu a r[mas El, dar a dat ucenicilor Lui porunca s[ fac[ “ucenici din toate neamurile.” }n acest context, Domnul Isus spune ucenicilor s[ avanseze programul Lui, agenda }mp[r[\iei Lui =i arat[ metoda prin care se ]ncepe ucenicizarea. De=i botezul este esen\ial, noi nu credem c[ botezul face pe cineva ucenic…dar este o treapt[, o treapt[ ini\ial[, o demonstrare public[ c[ vrem s[ fim cu El. }nv[\area este a doua parte a ceea ce Domnul Isus a spus. }nv[\a\i-i s[ p[zeasc[ tot…acest lucru este luat de Ioan =i ]n  1 Ioan 5:2 spune c[ a p[zi poruncile ]nseamn[ a-L iubi pe Dumnezeu. Ucenic este cineva care prime=te m`ntuirea ]n dar =i apoi uimit de acest dar, uimit de dragostea Lui Dumnezeu care l-a iertat =i l-a ]nfiat, dore=te s[ fie ca Domnul Isus.

Biblia folose=te cuv`ntul “cre=tin” doar de trei ori,” iar cuv`ntul “ucenic” de sute de ori. Cu toate acestea ne place mai mult s[ vorbim despre cre=tini =i cre=tinism dec`t despre a fi ucenic. Ceva reac\ioneaz[ ]n noi c`nd auzim despre ucenicizare, a deveni ucenicul Lui Isus, parc[ ne-am ]nrola la oaste =i am intra ]ntr-un regiment care ne-ar constr`nge la a face lucruri care nu ne plac.

Cre=tinismul nu cre=te cum ar trebui s[ creasc[ ]n aceste vremuri, nu cred c[ din alte motive ci din cauz[ c[ mul\i nu devin ucenici. Credem c[ Isus a murit pentru noi =i ne bucur[m de harul Lui, dar a fi ucenic e a r[m`ne ]n El, a aduce mult[ road[.

Domnul Isus a spus c[ orice ucenic destoinic, des[v`r=it va deveni ca }nv[\[torul. Acesta este scopul vie\ii mele =i rug[ciunea mea zilnic[ s[ devin tot mai mult asemenea Lui.

Sunt mult modele pe care le po\i urma dar unul singur conteaz[, =i acest model este Domnul Isus. }n Ioan 5:19 El a spus c[ Fiul face ]ntocmai ce vede pe Tat[l, iar noi copiii Lui Dumnezeu nu a trebui s[ facem la fel? Vrem s[ nu fim ca El? Suntem con=tine\i c[ suntem crea\i dup[ chipul =i asem[narea Lui, =i de=i p[catul a dsitrus mult aceast[ imagine, prin na=terea din nou El ne-a restaurat, ne-a redat chipul Lui Dumnezeu ]n noi.

Riscul este ca mul\i dintre cei ce se boteaz[ s[ fie doar cre=tini de form[ c[rora vorba despre ucenicizare nu le place ci doresc s[ aibe doar o “poli\[ de asigurare” ]n caz c[ se ]nt`mpl[ ceva, dar nu vor s[ mearg[ pe urmele M`ntuitorului, ale Domnului Isus.

E trist acest adev[r, dar foarte mul\i vin la El doar pentru a primi binecuv`nt[rile Lui (de orice natur[ ar fie ele), =i nu g[sesc pl[cere ]n a fi ca El. Cinvea spunea c[ ne palce s[ intr[m ]n magazinul Lui Dumnezeu =i s[ luat tot ce are El pe rafturi…casier nu este ]nseamn[ c[ totul e gratis. Lu[m c`t mai mult =i rar de tot mergem ]n spatele magazinului la biroul proprietarului s[ st[m de vorb[ cu El, s[-I mul\umim pentru tot ce El ne d[ ]n dar, s[ devenim apropia\ii Lui, s[ ne cuno=tem, =i s[ ]nv[\[m de la El. Nu avem timp, alerg[m dup[ binecuv`nt[ri =i plec[m mai departe la ceea ce nou[ ni se pare important…

CAPITOLUL 1 Ucenici=i ucenicizare

Ucenicia nu este un lucru op\ional. Nu po\i fi cre=tin care s[ prime=ti de la Domnul Isus m`ntuirea, dar nu vrei s[ meargi pe urmele Lui. Acest lucru este imposibil, este ]mpotriva oric[rei ra\iuni. Cei ce nu vor s[ fie ucenici, nu cunosc m`ntuirea, nu cunosc justificarea prin credin\[ care te declar[ f[r[ p[cat ]naintea Lui Dumnezeu.  Cel ce din moarte a fost adus la via\[, acel ce-a gustat ce bun este Domnul va fi consumat de pasiunea de a fi ca }nv[\[torul Lui!

Ce este un ucenic? Un urma= al Domnului Isus care ]nva\[ s[ tr[iasc[ via\a nou[ ce a primit-o de la El. Cu toate acestea sunt mul\i care se numesc cre=tini dar nu sunt ucenicii Lui. Este o anomalie s[ afirm[m acest adev[r dar ]n realitate sunt mul\i care se numesc cre=tini dar nici ]n clin nici ]n m`nec[ nu au de-a face cu ucenicia. P[rerea mea este c[ nu sunt cre=tini ci se am[gesc ace=ti ne-ucenici. }nsu=i Domnul Isus a spus c[ “mul\i vor zice]n ziua aceea…” Ce trist va fi s[ ]=i dea seama atunci c[ ei nu au fost pe calea Domnului, c[ ai avut o religie fals[, c[ au avut doar o form[ de evlavie dar f[r[ puterea Lui Dumnezeu care transform[ nu doar aduce o oarecare ]mbun[t[\ire vie\ii.

Dar s[ lu[m lucrurile de la ]nceput. }nainte de a ]ncepe procesul de ucenicie, trebuie s[ fim siguri de cel mai important lucru, suntem sau nu m`ntui\i? F[r[ umbr[ de ]ndoial[, cu deplin[ ]ncredere =i siguran\[ putem spune ]n orice ]mprejurare, suntem m`ntui\i!?

1. Cine vrea s[ fie ucenic trebuie s[ fie m`ntuit 

Omenirea este condamnat (Rom. 5:23) i are nevoie de m`ntuire din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregtit m`ntuire prin Isus Hristos (Ioan 14:6). M`ntuirea este un dar de la Dumnezeu (Rom. 6:23) i nu poate fi meritat prin nici o virtute sau lucrare omeneasc (Tit. 3:5).

M`ntuirea se primete prin credin personal i încredere în Isus Hristos Domnul (Fapte. 16:31; Efes 2:8-9) pe baza s`ngelui vrsat ca singura jertf pentru pcat (Efes. 1:7; Evrei 9:22-26).

Duhul Sf`nt aplic Cuvîntul lui Dumnezeu inimii omului pentru a aduce convingere de pcat (Ioan 15:26; 16:7-11), i m`ntuirea credinciosului (Tit. 3:5; 1 Pet. 1:23). M`ntuirea este sigur i venic în Hristos, deoarece m`ntuirea este de la Dumnezeu (Rom. 8:35-39; Ioan 10:27-29; Fil. 1:6).

În m`ntuire se cuprind: Alegerea – alegerea suveran pe care o face Dumnezeu unor indivizi pentru m`ntuirea în Hristos cu toate bunecuvintrile ce decurg din ea, fr vre-un merit din partea cuiva (Efes. 1:4; 1 Tes. 1:4); Chemarea – operaia direct a lui Dumnezeu prin Duhul Sf`nt, care aduce pe pctos la m`ntuire (Rom. 8:30); Regenerarea – druirea vieii spirituale acelor care sunt mori spiritual (Efes. 2:1; Tit. 3:5); Pocina – o schimbare a minii, sentimentelor i scopul fa de Dumnezeu, pcat, i sine (Fapte. 20:21; Evrei 6:1); Credina – cunoaterea, primirea i încrederea fr rezerve în rscumprarea realizat de Isus, i descoperit în Scriptur (Evrei 11:6); Justificarea – actul juridic prin care Dumnezeu declar pe pctos ca fiind neprihnit i îl trateaz ca atare (Rom. 5:1); Înfierea – plasarea juridic a credinciosului în poziia de Fiu al Lui Dumnezeu i revrsarea tuturor drepturilor i privilegiilor ce decurg din aceast plasare (Gal. 3:26; Efes. 1:5); Sfinirea – lucrarea Duhului Sf`nt, prin care El pune de-o parte oameni pentru El; continua operaie a Duhului Sf`nt, prin care dispoziia sf`nt care a fost druit în clipa regenerrii este meniunut i amplificat (2 Cor. 3:18); Pstrarea sfinilor în har – Perseverena – pstrarea de ctre Dumnezeu a tuturor celor credincioi, determin`ndu-i s persevereze în har p`n în ziua aceea (1 Ioan 3:9; Iuda 24). Noi credem în oferta universal a Evangheliei i nu credem c suveranitatea Lui Dumnezeu se contrazice cu obligaia de a evangheliza sau ce responsabilitatea omului de a rspunde Evangheliei (Romani 10:13). Aceste componente ale m`ntuirii se petrec ]n via\a celui ce se poc[ie=te ]n mod instantaneu, f[r[ c[ acel individ s[-=i dea seama. E lucrarea tainic[ a Duhului Sf`nt ]n inima celui ce se poc[ie=te, crede ]m Jertfa Domnului Isus. Domnul Isus a spus c[ a face ucenici ]ncepe prin a boteza pe cei cred. Credin\a din inim[ duce la m`ntuire. Harul m`ntuirii e darul Lui Dumnezeu, Efes. 2:8-9. M`ntuirea nu se cump[r[, nu se mo=tene=te de la p[rin\i, ci se prime=te ]n dar de la Dumnezeu. Ucenicul lui Cristos este un copil al Lui Dumnezeu, m`ntuit prin credin\[, prin har, pecetluit cu Duhul Sf`nt s[ fie al Lui pentru veci de veci, Efeseni 1:13-14. Nu poate fi vorba de ucenicizare f[r[ m`ntuire. Nu pot fi instrui\i militarii care nu sunt ]nscri=i la armat[, =i nici nu se antreneaz[ sportivii care nu fac parte din echip[. A fi m`ntuit ]nseamn[ a avea via\[, a fi n[scut din Dumnezeu, n[scut din nou, a fi o crea\ie nou[, 2 Cor 5:17. Prin Duhul Sf`nt, via\a veche a murit, iar credinciosul are via\a nou[ ]n Cristos. Sunt mul\i oameni care neag[ posibilitatea cunoa=terii cu certitudine c[ suntem m`ntui\i, “Dumnezeu =tie” spun ei, evit`nd responsabilitatea unui r[spuns categoric. Credincio=ii Noului Testament aveau certitudinea m`ntuirii =i cred c[ Biblia este foarte clar[ ]n aceast[ privin\[.

Cum pot fi sigur c[ sunt m`ntuit?

A. Cristos a intrat ]n inima mea. Apocalipsa 3:20- La chemarea Lui, am r[spuns, El a intrat ]n via\a mea. Acest lucru este sigur deoarece El spune c[ cine-i deschide va avea pe Isus via\a lui. Romani 5:8-C`nd ]nc[ eram p[c[tos, Domnul Isus a murit pentru mine. Doar a=a a fost posibil ca El s[ m[ fac[ copil al Lui Dumenzeu. 2 Cor 5:17-20–Fiind in Cristos, Cristos tr[ind ]n mine, sunt o creatur[ nou[, =i toate acestea sunt de la Dumnezeu, m`ntuirea este darul Lui, transformarea este lucrarea Lui. Romani 8:29-30-Intrarea Lui ]n via\a mea s-a datorat faptului c[ mult ]nainte de a fi lumea Dumnezeu m-a ales s[ fiu al Lui, Ioan 3:16, Fapte 16:30-31, Romani 10:17, Ioan 1:12. El ne cheam[ la El, iar cel ales aude =i r[spunde! El ne d[ posbilitatea de a r[spunde chem[rii Lui, de a crede ]n El, de a deschide inima =i a ne poc[i. Alegerea Lui a determinat ca eu s[ pot deschide inima, =i tot alegerea ]mi garanteaz[ c[ ceea ce El a ]nceput ]n via\a mea va duce la des[v`r=ire. Nici o for\[ ostil[ nu va putea s[ m[ separe de dragostea Lui Dumnezeu demonstrat[ ]n Cristos Domnul. Efeseni 1:4–}n Cristos am fost ale=i s[ slujim de laud[ harului S[u. Dumnezeu are ini\iativa! M`ntuirea a ]nceput de la El. C`nd noi eram mor\i, Efes 2:1, El ne-a iubit =i din moarte ne-a adus la via\[, Efes 2:8-9.

B. Am devenit o creatur[ nou[, Ioan 3:1-8; 2 Cor 5:17 Na=terea din nou[ este opera\ia divin[ prin care cel necredincios este adus ]n familia Lui Dumnezeu.  Cuv`ntul predicat, lucrarea tainic[ a Duhului Sf`nt ne plaseaz[ ca fiin\e noi ]n Cristos, Psalm 51:10, Ezechiel 36:26, 27, Fapte 1:8, 2 Cor 3:18; 4:6-7, Gal. 2:20; 6:15, Efeseni 2:4-6, 10, 2 Tim 1:7 Tot ce a fost vechi s-a dus. Din moartea ]n care z[ceam, Isus ne-a adus la via\[ f[pturi noi. El nu a adus la via\[ fiin\a noastr[ biologic[, ci cea spiritual[. Nu poate fi vorba de o fiin\[ spiritual[ veche. Aceea era moart[, iar aducerea la via\[ ]nseamn[ o creatur[ nou[ de alt[ natur[.

C. P[catele din trecut, prezent =i viitor mi-au fost iertate, Ps. 32:5; 103; 3, 12, Isaia 1:18; 38:17; 43:25; 53:6, Ieremia 33:8, Matei 26:28, Fapte 10:43; 26:17-18, Efeseni 1:6-7; 4:32, Coloseni 2:13-14, Evrei 8:12; 10:16-17, 1 Ioan 1:9; 2:12, Apocalipsa 1:5. Tot ceea ce am comis =i omis, toate p[catele care le-am f[cut, le fac =i le voi face, au fost iertate ]n s`ngele Domnului Isus. Aceasta este justificarea. Dumnezeu ne consider[ ca =i cum nu am fi p[c[tuit vre-o dat[. C`nd El ne-a considerat justifica\i El ne d[ o nou[ cur[\ie, o nou[ puritate care ne \ine cura\i ]n orice situa\ie am fi noi ]n via\a de zi cu zi.

D. Eu am intrat ]ntr-o rela\ie complet nou[, cu Dumnezeu, cu credincio=ii, cu lumea, Ioan 1:12 Romani 5:6-8; 8:15-17, Efeseni 2:17. Sunt copilul Lui Dumnezeu, am privelegii =i responsabilit[\i. Privilegiile sunt uria=e. Biblia cuprinde parte din aceste privilegii, dar mare parte intr[ ]n categoria “nici pe jum[tate nu mi s-a spus” cea ce a=teapt[ pe copiii Lui Dumnezeu, 1 Cor 2:9; 1 Ioan 3:1-3. Sunt frate cu to\i copiii Lui Dumnezeu, un mare privilegiu dar =i multe responsabilit[\i. }n aceast[ rela\ie va trebui s[ fiu atent cu fratele meu, s[ ]i port de grij[, s[-l ajut, s[-l sf[tuiesc, s[ doresc ]naintarea lui, =i s[ am curajul s[-l pun pe el ]naintea mea. Sunt ]n lume dar nu din lume. Sare =i lumin[, dar total separat de principiile lumii. Era mult mai u=or dac[ El ne-a fi luat ]n cer imediat dup[ na=terea din nou, dar Domnul Isus ne-a l[sat pe p[m`nt pentru a-I fi reprezentan\ii Lui. Cine ne vede pe noi trebuie s[-l vad[ pe Domnul Isus. Chemarea e prea ]nalt[? El tr[ie=te ]n noi, noi nu mai tr[im…cine va fi vizibil?

E. Nimic nu m[ mai desparte de Dumnezeu, Matei 19:29, Ioan 3:16, 36; 5:24; 6:40, 47; 10:28; 17:2-3 Romani 8:31-39. 

2. Cel ce vrea s[ fie ucenic are jugul Lui Cristos

Cel m`ntuit a luat asupra lui jugul Lui Cristos. Acest lucru nu este doar a te apropia prin credin\[ de Dumnezeu, ci mult mai mult. A lua jugul Lui ]nseamn[ a te identifica cu idealurile Lui, cu direc\ia Lui, cu tempoul lui. Unde merge El, merge =i ucenicul. C`nd se opre=te El se opre=te ucenicul. Vie\ile celor doi sunt contopite ]n a=a fel ]nc`t ucenicul spune c[ tr[ie=te, dar de fapt Cristos tr[ie=te ]n El, Galateni 2:20. Botezul ]n Numele Lui ]nseman[ a fi una cu El, cu ]mp[r[\ia, cu programul Lui. Agenda Domnului Isus devine agenda ucenicului. Ucenicul nu mai tr[ie=te pentru sine ci pentru Domnul Isus. Cu jugul Lui Cristos pe umeri vei putea fi sigur c[ via\a ta are direc\ie, scop, sens. Cristos nu va merge niciodat[ ]n gol. El te va conduce la p[=uni verzi =i ape de odihn[, te va conduce s[ umbli ]n faptele bune preg[tite de Tat[l ]nainte de a fi lumea. Nu trebuie nici o sfor\are pentru a face fapte bune, El te-a m`ntuit f[r[ nici o fapt[ bun[, ci via\a ta va fi o umblare natural[ ]n unitate =i p[rt[=ie cu El. El nu va umbla ]n nici un p[cat, a=a c[ fiind cu El, ]n El, cu acela=i jug, El te va \ine departe de p[cat! A avea jugul Lui Cristos este a avea o nou[ identitate, o contopire a=a de prfund[ cu El, ]nc`t ceea ce spune Apostolul Pavel c[ “via\a voastr[ este ascuns[ cu Cristos ]n Dumnezeu,” devine o realitate zilnic[ (Colos 3:3).

3. Adev[ratul ucenic vrea s[ ]nve\e

Via\a nou[ ]n Cristos are dimensiuni noi ce trebuie ]nv[\ate. }n copil[rie ]n[v\[m de la p[rin\i, pedagogi, profesori, perceptele vie\ii de fiecare zi. }n via\a de credin\[, ]n umblarea cu Dumnezeu, ucenicul este gata s[ ]nve\e de la El. El a umblat pe acest p[m`nt, a tr[it ]n trup ca noi =i =tie toate situa\iile prin care cineva poate trece. El este Dumnezeu =i se ofer[ nou[ s[ “]nv[\[m de la El.” Matei 28:19-20 ne spune c[ nu avem de ales. Porunca Lui este, “Face\i ucenici!” Biserica nu va supravie\ui ca =i entitate spiritual[ dac[ nu va face ucenici. Poate continua ca =i club religios, dar nu ca Mireasa Domnului Isus. Matei 11:28-29 ne d[ solu\ia de la cine s[ ]nv[\[m, “}nv[\a\i de la Mine!”

La sf`r=itul Predicii de pe Munte, cei ce l-au ascultat pe Domnul Isus au spus c[ El ]i ]nv[\a ca Unul care avea autoritate! Ar fi absurd s[ nu ]nv[\[m de la El. Ucenicul des[v`r=it va fi ca }nv[\[torul lui, deci ]nv[\[m de la El! S[ nu vrei s[ ]nve\i demosntreaz] nimic altceva dec`t c[ m`ntuirea nu a avut loc, jugul Lui Cristos nu este real.

Luca 14:27 pune ]naintea noastr[ scopul uceniciz[rii, “s[ fim ca El.” Domnul Isus a venit ]n lume s[ duc[ “mul\i fii la slav[,” (Evrei 2:10), s-a ]ntrupat ]n chip de om ca s[ ne poat[ face pe noi “p[rta=i naturii dumnezeie=ti,” (2 Petru 1:4). Ioan scrie ]n 1 Ioan 3:2 c[ “atunci c`nd ]l vom vedea “vom fi ca El!”

}n Ioan 21:15-17 vedem prima condi\ie de a deveni ucenicul Domnului Isus: iubind pe Dumnezeu mai mult dec`t orice altceva. Cine nu poate r[spunde afirmativ la ]ntrebarea “m[ iube=ti mai mult dec`t ace=tia?” nu poate fi ucenicul Lui. El este comoar[ ascuns[, diamantul de mare pre\. Pentru a fi ucenicul Lui trebuie s[ “vindem tot ce avem,” s[ l[s[m totul =i s[-L umrm[m pe El.

Cei ce-L iubesc ]n a=a fel trebuie s[ “r[m`n[ ]n Cuv`ntul Lui,” Ioan 8:31. Aceat[ a dou[ condi\ie este absolut necesar[ ]n procesul de ucenicizare. Nu po\i deveni ca El dac[ nu r[m`i ]n Cuv`ntul Lui, ]n profunda studiere, meditare =i aplicare a Cuv`ntului Lui ]n via\a de zi cu zi, dar nu ca o povar[ sau ca o datorie, ci ca o pl[care ca prin Cuv`nt s[-L cuno=ti to mai mult pe El!

Cel m`ntuit, cel care este sigur de acest lucru nu poate altfel dec`t s[ ia jugul Lui Cristos, s[ se asocieze cu El, =i zilnic s[ ]nve\e de la El. Toate ]ncerc[rile firii de a-l trage ]ntr-o parte =i alta vor fi contracarate de leg[tura dintre el =i Domnul Isus. Acest cre=tin dore=te s[ fie ca }nv[\[torul Lui.

Cum a fost }nv[\[torul?  Pu\in =tim despre Domnul Isus ]nainte de a-=i ]ncepe activitatea public[. +tim c[ s-a n[scut miraculos, =tim c[ Dumnezeu l-a ocrotit miraculos, =tim c[ a crescut =i a fost pl[cut Lui Dumnezeu =i oamenilor.  Cel venit din cer, Fiul Lui Dumnezeu a ]nceput activitatea Sa public[ prin botez. F[r[ a discuta de ce s-a botezat El, observ[m c[ primul lucru poruncit de El ]n a face ucenici este de a-i boteza.

O persoan[ crede ]n Domnul Isus, Domnul Isus a intrat ]n via\a acelei persoane, via\a se schimb[, este o f[ptur[ nou[, devine copilul Lui Dumnezeu. Acest[ nou[ crea\ie ]ncepe via\a de credin\[, via\a ]n familia Lui Dumnezeu prin a asculta porunca Domnului Isus s[ se boteze. Botezul pentru cel credincios este actul de m[rturie public[ a ceea ce s-a petrecut ]n via\a spiritual[ a acelei persoane, moarte =i ]nviere cu Isus Cristos.

Nu exist[ via\[ de ucenicie, via\[ de ascultare de Dumnezeu f[r[ a te identifica cu Isus prin botez, f[r[ a te ]nscrie ]n =coala Lui Isus. Via\a de credin\[ este o via\[ de ascultare permanent[ de voia Lui Dumnezeu, a=a c[ primul act de ascultare este botezul ]n ap[.

Botezul nu m`ntuie dar este esen\ial ]n procesul de m`ntuire. Dup[ cum biletul de avion nu te duce, dar este esen\ial pentru a c[l[tori cu avionul, botezul nu are puteri miraculoase, dar este simbolul unei transform[ri miraculoase. Botezul se adminstreaz[ celor ce cred ]n Domnul Isus, celor care doresc ca via\a lor s[ fie tr[it[ pentru Dumnezeu.

}n timpul botezului Domnului Isus, Tat[l a confirmat c[ Cel ce s-a botezt este Fiul Lui, iar Duhul Sf`nt a corbor`t peste Isus ]n forma unui porumbel. Sf`nta Treime a fost prezent[ la aceste act unic ]n istoria universului, Fiul Lui Dumnezeu pleac[ spre cruce s[ aduc[ m`ntuire pentru omul care nu avea nici o =ans[ s[ scape din ]nchisoare ]n care a fost ]nchis.

A fost Domnul Isus “botezat cu Duhul Sf`nt?” A fost necesar un a=a botez? 

Ce este botezul cu Duhul Sf`nt? }n nici un caz nu este experimental ci mai mult ca sigur este un act juridic prin care Duhul Sf`nt plaseaz[ pe cel credincios ]n Trupul Domnului Isus, Biserica, f[c`ndu-l astfel una cu Domnul =i cu ceilal\i credincio=i,  1 Cor 12:13. Ucenicul Domnului Isus este cel ce crede, se boteaz[, urmeaz[ ]n totul pe Domnul Isus. Domnul Isus a primit confirmarea Tat[lui =i prezen\a Duhului Sf`nt, dar El nu a fost botezat cu Duhul Sf`nt ]n sensul botezului celui credincios. Imediat dup[ botez, Domnul Isus a plecat ]n pustie dus de Duhul pentru a fi ispitit. Interesant este faptul c[ lucrarea Lui nu ]ncepe cu minuni =i semne ci cu zile lungi de post =i rug[ciune, zile de ispitire serioas[. Are acest lucru correspondent ]n via\a ucenicilor?

Cel m`ntuit este botezat de Duhul Sf`nt, este parte din Biseric[, p[catele i-au fost iertate, are siguran\a vie\ii ve=nice, dar este copila=. Indiferent ce v`rst[ are, ]n via\a spiritual[ este doar un mic copila= care are nevoie de dragoste, ]ngrijire, ocrotire. Procesul cre=terii este anevoios, uneori lung, foarte lung, alteori mai scurt, dar este un proces nu o lucrare instantanee ce se petrece ]n momentul m`ntuirii.

CAPITOLUL 2 CRE+TEREA UCENICULUI  Ioan 17:3; 2 Petru 3:18

Ucenicul m`ntuit =i convins de aceasta va dori s[ creasc[ mereu ]n asem[narea Domnului Isus, =i de fapt acest instinct este pus de Duhul Sf`nt ]n noi =i nu putem altfel dec`t s[ cre=tem.

Trepte ]n cre=terea spiritual[ a ucenicului: 

1. Copila=–Copila=ul are nevoie de protec\ie, dragoste, ]ngrijire din partea p[rin\ilor spirituali. Cuno=tin\e copila=ului sunt generale. El =tie c[ apar\ine Familiei Lui Dumnezeu! Ca =i copila= trebuie s[ ]nve\i totul. Via\a spiritual[ este total diferit[ de via\a tr[it[ ]n trup. Copila=ul spiritual trebuie ]nv[\at absolut totul, =i ajutat ]n a se obi=nui cu “laptele duhovnicesc,” pentru a-l dori =i a-l cere mereu. }n total[ dependen\[ de Dumnezeu, copilul sau adultul trebuie s[ ]nve\e s[ cear[ hran[ =i apoi s[ o ia cu bucurie.

2. Copil– Copilul are nevoie de c[l[uzire sigur[ =i consistent[. Disciplina, responsabilitatea, mersul la =coal[ devine norma.
Am f[cut un pas ]nainte. Dependen\a total[ de al\ii se transfer[ u=or spre ucenic. Dependen\a de Dumnezeu continu[ =i va continua ve=nic, dar dependen\a de p[rin\i spirituali va sc[dea. Trebuie singur s[ cerceteze tainele Cuv`ntului, la ]nceput lucrurile de baz[, ]ncep[toare, =i s[ fie sigur c[ ]nva\[ responsabilitatea personal[. Copiii au mult[ nevoie de supraveghere =i ]ndemnare, chiar corectare, dar vor fi multe lucruri care le inva\[ s[ le fac[ f[r[ ajutor.

3. Adolescent–Adolescentul are t[rie, preia tot mai multe responsabilit[\i, =i ]ncepe s[ adune experien\[. Problemelesimple ale ]nceputurilor se complic[, responsabilit[\ile cresc, ]ncepe ]nv[\area prin experinen\[. De=i ]nc[ dependent de cei din jur, adolescen\ii spirituali dovedesc t[ria de a rezolva probleme singur, =i ]nva\[ din gre=eli. Nici aici nu dispare supravegherea, =i la acest nivel e nevoie de corectare, ]ndrumare, dar mult mai multe sunt lucrurile pe care ucenicul le face f[r[ supravehgere, se deprinde a citi singur, a se ruga sistematic, a iubi tot mai mult compania sfin\ilor.

4. Adult–Adultul are nevoie de auto-disciplinare, posibilitatea de a furniza conducere, discern[m`nt, protec\ie, c[l[uzire, model de experien\[, 1 Ioan 2:1-29.
Ajungerea la maturitate spiritual[ este un proces lung =i anevoios, dar nu imposibil. Mul\i devin ]n timp record maturi ]n Cristos, foarte disciplina\i ]n via\a spiritual[, discern lucrurile cu u=urin\[, conduc pe al\ii, protejeaz[ copila=ii, copiii =i adolescen\ii ]n cre=terea lor, c[l[uzindu-i prin sfat =i mai mult d`ndu-se exemplu pe sine. Al\ii cresc mai anevoios, dar at`t timp c`t este cre=tere este speran\[. C`nd cre=terea se opre=te trebuie imediat g[sit cauza din care s-a oprit =i imediat ]nl[turat[. Dac[ este p[cat (=i ]n general este!), p[catul trebuie m[rturisit Domnului =i celor carora li s-a gre=it.

}n acest proces de cre=tere, ucenicul va dori:

1. FAC{ TOT CE ISUS A PORUNCIT! Matei 28:19-20

De=i pare nerealist pentru mul\i, Domnul Isus nu a spus s[ p[zim c`t putem din ceea ce El ne-a poruncit! Deja ne-a, convins c[ nu e nimeni ca El, c[ El are toat[ autoritatea! El are dreptul s[ pretind[ ce pretinde. El este cel mai mare =i cel mai bun! Noi ]l avem pe El ]n noi. El ne face credincio=i Lui Dumnezeu, 1 Petru 1:21. Ucenicul poate face tot ce Domnului Isus pentru c[:

2. DUHUL SF~NT ESTE }N VIA|A UCENICULUI

Ce rol are Duhul Sf`nt ]n acest proces de cre=tere? Cel mai important rol ]l are El. El ne-a plasat ]n Trupul Lui Crisots, =i tot El trebuie s[ conduc[ via\a celui credincios.

Dac[ botezul cu Duhul sf`nt nu este experimental, umplerea cu Duhul Sf`nt este foarte experimental[. }n acest proces, credinciosul renun\[ la a-=i mai conduce via\a, =i toat[ conducerea o las[ ]n grija Sf`ntului Duh. Cu c`t mai mult las[ pe Duhul Sf`nt ]n control, cu at`t mai plenar[ est via\a de credin\[.  Copilul mic nu poate face prea mult dec` s[ se lase total ]n grija p[rin\ilor. Dac[ p[rin\ii =tiu s[-l creasc[, copila=ul acela va ]n\elege ce rost =i care este rolul p[rin\ilor. El va cauta s[ urmeze procesul natural de cre=tere st`nd sub ocrotirea p[rin\ilor chiar dac[ a trecut de copil[rie =i tinere\e.

Duhul Sf`nt face cel pu\in =apte lucr[ri ]n via\a credincio=ilor:

1. Ne ]nva\[ =i ne aduce aminte de tot ce El ne-a spus, Cuvintele Lui =i programul Lui. Ce-a f[cut El, de ce-a venit din cer =i ce-a realizat El pentru noi, Ioan 14:26. }ndurat Sf[tuitor, El ne ]nva\[ zi de zi cum s[ umbl[m c[l[uzi\i de El. }n inspira\ia Bibliei El a adus aminte evangheli=tilor cuvintele Domnului Isus, iar ast[zi El le face vii =i arz[toare ]n inimile noastre.

2. Prosl[ve=te pe Domnul Isus lu`nd din ce este a Lui =i ne d[ nou[, Ioan 16:14. Duhul Sf`nt va lua din ce este a Domnului Isus =i ne descoper[ nou[, lucr[rile Lui ne sunt descoperite nou[, iar noi umbl[m ]n ele. Aceast[ slujb[ a Duhului Sf`nt este de a-L glorifica pe Domnul Isus, nu s[ se fac[ pe El proeminent ci s[ m[reasc[ pe Domnul Isus. Duhul interpreteaz[ =i aplic[ caracterul =i ]nv[\[turile Domnului Isus ]n via\a ucenicilor, f[c`ndu-L pe El central ]n via\a =i g`ndirea lor. A=a Dumnezeu devine o realitate vie ]n via\a noastr[.

3. Ne aduce dragostea Lui Dumnezeu ]n inimile noastre, Romani 5:5. Pavel spune c[ dragostea Lui Dumnezeu a fost turnat[ ]n inimile noastre, din oceanul infinit al Lui Dumnezeu, Duhul Sf`nt a turnat ]n noi…ce rev[rsare de dragoste! Dragostea uman[ dezam[ge=te, r[ne=te, moare, dar nu dragostea Lui Dumnezeu. Mereu vie =i mereu din abunden\[. C`nd eram vr[jma=ii Lui, El ne-a iubit, cu c`t mai mult acum c`ns suntem copiii Lui, Romani 5:8-10.

4. El ne asigur[ mereu c[ suntem copii Lui Dumnezeu,  }n Romani 8:16 =i ]n Galateni 4:6, Duhul Sf`nt depune m[rturie ]mpreun[ cu duhul omului r[scump[rat despre realitatea apartenen\ei acestuia din urm[ ]n familia Lui Dumnezeu, care s-a realizat prin m`ntuirea dat[ ]n dar de Dumnezeu prin Domnul Isus.

Aceast[ m[rturie se face ]n inima credinciosului pentru a-i da mereu asigurarea cine este el sau ea ]n Cristos. Chiar dac[ progresul meu este infim, Duhul Sf`nt nu-=i bazeaz[ m[rturia pe ce eu fac ci pe ce-a f[cut Domnul Isus ]n locul meu. Strig[tul ce-l determin[ ]n mine nu este unul de declararea pozi\iei mele ci de Abba, adic[ Tat[. El nu se uit[ la noi ci la Cel ce-a stabilit acest[ realitate. Aceasta este asigurarea ce ne-o aduce Duhul Sf`nt ]n via\a noastr[. }mi d[ acest lucru voie s[ mai p[c[tuiesc? Mai vreau s[ p[c[tuiesc? Nicidecum!

5. El ne sigileaz[, ne pecetluie=te, Efeseni 1:13-14

Sigiulul pus pe un document ]i d[ acestuia autenticitate. C`nd am tr[it ]n Detroit am fost notar public. Orice document pe care ]mi puneam =tampila, sigiliul cu numele meu era considerat autentic, real. Nu conta c[ era un scris elegant, sau doar o m`zg[leal[, c`nd pe acel document se imprima sigiliul meu, actul devenea cu valoare. Sigiliul se mai pune s[ stabileasc[ cine este proprietarul acelui document sau pachet. La seminarul unde preadau, Luther Rice Seminary, ]n Lithonia, Georgia, am dat decanului manuscrisele a trei cursuri, Istoria Cre=tinismului, Romani, =i Noul Testament. Ei au multiplicat acele documente =i le v`nd studen\ilor care se ]nscriu ]n claselel respective. Eu am adunat acele cursuri, eu le-am scris, eu am pus semn[tura mea acolo, dar, ei le v`nd! De ce? C`nd s-a pus sigiliul seminarului pe ele, ele devin proprietatea lor. Multimedia a publicat cartea cu }ntreb[rile Lui Dumnezeu, iar eu, autorul dac[ a=i vrea s[ iau material din aceast[ carte =i s[-l folosesc pentru alt[ publica\ie, trebuie s[ le cer permisiunea. +i-au pus imprintul lor, =i devin proprietari. Duhul Sf`nt ne-a pecetluit s[ fim ai Lui Dumenzeu. Nu ne mai apar\inem nou[, am fost cump[ra\i cu un pre\. Apoi, cred c[ sigiliul acord[ protec\ie documentelor =i bunurilor sigilate. Nu oricine are voie s[ ating[ acele bunuri sigilate, doar Proprietarul.

6. Duhul Sf`nt ne pune ]n noi “arvuna” sau anticiparea prezen\ei noastre la nunta Mielului, Efes 1:14; 2 Cor 1:22-23 Arrabon 2Cor 1:22; 5:5, cuv`ntul este ]mprumutat din lumea comercial[ =i ]nseamn[ un “downpayment” “chez[=ia”la ceea ce urmeaz[. Arvuna aceasta asigur[ pe om c[ urmeaz[ ca plin[tatea s[ fie ]n cur`nd. Se poate asem[na cu inelul de logodn[. Pavel prive=te Duhul Sf`nt ca primul dar din mo=tenirea noastr[. La sf`r=itul veacului, Dumnezeu va d[rui toate comorile cerului tuturor celor ce sunt ]n Cristos. P`n[ atunci Duhul Sf`nt ne d[ asigurarea c[ acele lucruri vor fi ale noastre. O sum[ infim[ punem c`nd ne cump[r[m o cas[, dar nu trec zile multe =i trebuie s[ depunem tot pre\ul. Nu mai este mult =i tot ceea ce Dumnezeu a promis (]mpreun[ mo=tenitori cu El) va fi al nostru.

De ce atunci bucuriile noastre suntem a=a de u=or procurate de lucruri =i nu de ceea ce El ne-a promis… Loteria, sau b[utura, bijuteriile, sau alte lucruri ieftine pe unii ]i ]mbucur[ mai mult dec`t faptul c[ sunt ]mpreun[ mo=tenitori cu El!?! Duhul Sf`nt ]n noi cre=te anticiparea. Faptul c[ avem Duhul Sf`nt, avem garan\ia c[ tot ce are El va fi al nostru!

7. Duhul Sf`nt ne d[ ungerea, 1 Ioan 2:20, 27 Domnul Isus este prin excelen\[ “Unsul Lui Dumnezeu,” Mesia, sau Cristos! Primii cre=tini au asociat aceast[ ungere cu botezul, dar Ioan nu vorbe=te despre un singur act ci de o prezen\[ permanent[ prin care noi avem ]n\elepciunea Lui Cristos Domnul de a r[spunde la fiecare situa\ie din via\[.
Ungerea din acest text ne garanteaz[ trei lucruri:

a. Ne ]nva\[ toate lucrurile }n nici un caz revela\ii noi, ci tot ce e necesar =i posibil s[ cunoa=tem cu privire la Cuv`ntul vie\ii.

b. Ungerea este real[, nu fals[, nu de felul care o pretindeau gnosticii, Ioan 16:3. Testul realit[\ii acestei ungeri este fidelitatea fa\[ de ceea ce a fost de la ]nceput. Exact la acel punct c[deau gnosticii, ei nu erau de la ]nceput.

c. Ungerea ne ajut[ s[ r[m`nem ]n El. Doar cei ce ai ungerea, cei ce au Duhul Sf`nt peste =i ]n via\a lor, sunt consacra\i pentru slujirea exclusiv[ a Lui Dumnezeu, aceia vor r[m`nea ]n El.

Sunt patru resurse care ne ajut[ s[ umbl[m cu confiden\[ prin Duhul Sf`nt:

1. Justificarea ne d[ o nou[ puritate ]naintea Lui Dumenzeu. El ne cosnider[ ca =i cum nu am fi p[c[tuit vre-o dat[!
2. }nfierea ne d[ un nume nou, o nou[ identitate. Noi suntem copiii Lui Dumnezeu. Sfin\i, copiii ai Lui, pelerini spre cer. Nu avem nevoie de alte nume.
3. Duhul Sf`nt ne aduce mereu o nou[ dispozi\ie care ne face s[ prefer[m sfin\enia peste p[cat! }ntre p[cat =i sfin\enie, noi avem noua dispozi\ie spre sfin\enie =i nu spre p[cat.
4. Prin Duhul Sf`nt am primit o nou[ putere care ne atrage spre Dumnezeu ca p[c[to=i ierta\i care doresc s[ vad[ frumuse\ea Lui Dumnezeu!

Aceste patru afirma\ii fac posibil[ tr[irea noastr[ ]n calea cea nou[ =i mult superioar[ c[ii vechi. Noi nu dorim nimic dec`t s[ ne minun[m de chipul Lui, noi ca Moise dorim s[ vedem slava Lui, =i c[lc[m pe pietrele fierbin\i ale de=ertului =i din jurul rugului, dar nu conteaz[ durerea, noi vrem s[-L vedem =i s[ ne uimim de frumuse\ea Lui! }n Efeseni 5:18 Pavel scrie: Fi\i plini de Duh. Apostolul Pavel explic[ ]n trei capitole din aceast[ epistol[ (1-3) cum am fost m`ntui\i, cum am fost plasa\i ]n Cristos, cum Duhul Sf`nt ne-a sigilat, ne-a identificat ca copii ai Lui Dumnezeu. }n acest verset, Pavel arat[ obliga\ia practic[ a celui credincios.

1. Botezul cu Duhul Sf`nt se petrece doar o dat[ ]n via\a celui credincios. Umplerea cu Duhul Sf`nt este o experien\[ ce se repet[, ea trebuie s[ devin[ continu[ ]n via\a celui ce vrea s[ fie ca Domnul Isus. Nu po\i fi plasat de mai multe ori ]n trupul Lui Cristos, dar trebuie s[ fi permanent condus de Duhul, controlat de El.

2. Botezul cu Duhul Sf`nt este unic, apar`nd doar ]n Noul Testament.  Umplerea cu Duh a fost ]nt`lnit[ =i ]n Vechiul Testament. De=i credincio=ii din Vechiul Leg[m`nt au fost condu=i de Duhul Sf`nt ]n vie\ile lor, ei nu fac parte din Biseric[, mireasa, trupul Lui Cristos.

3. Botezul rezult[ ]n pozi\ia noastr[ “]n Cristos.” Umplerea rezult[ ]n puterea de a tr[i acest[ realitate. Botezul ne-a plasat ]n El, ne-a identificat cu EL, plin[tatea Duhului este necesar[ pentru a umbla zi de zi ]n asem[narea Lui.  Firea veche a credinciosului a fost r[stignit[ iar cel credincios trebuie s[-=i antreneze mintea ]n a ]n\elege acest fenoment =i trebuie o dedicare permanent[ pe altarul Lui Dumnezeu, Romani 12:1-2.  Dac[ firea ne conduce, Duhul Sf`nt se ]ntristeaz[, Efes. 4:30, iar dac[ continu[m umblare ]n fire vom muri, Rom 8:13. Dac[ ]ns[ suntem condu=i de Duhul Sf`nt demonstr[m c[ suntem copiii Lui Dumnezeu, Romani 8:14, =i a=a vom tr[i cu adev[rat.  Tehnic, umblarea prin firea veche demonstreaz[ nimic altceva dec`t c[ m`ntuirea nu a avut loc. Cei ce sunt m`ntui\i au pierdut ce-a fost vechi, totul s-a f[cut nou, 2 Cor. 5:17. Primii pa=i ]n a fi umplut cu Duhul Sf`nt le face ucenicul prin ascultarea de Cuv`ntul Lui Dumnezeu, fapt numit de Pavel ]n Galateni 5:16, “umblare prin Duhul.”

Umblarea sau tr[irea prin Duhul este o tr[ire sub controlul Duhului Sf`nt. Pavel spune s[ umbl[m c`rmui\i, condu=i de Duhul Domnului. Umblarea prin Duhul demonstreaz[ c[ sunt controla\i de Duhul, c[ sunt umplu\i. Nu este o formul[ magic[ prin care cineva se “umple” de Duh. Duhul Sf`nt conduce via\a celui credinios at`ta timp c`t acesta se las[ condus.

1. Aceast[ umblare este o umblare ]n ]n\elepciune, Efeseni 5:15-17

2. Aceast[ umblare este ]n lumin[, Efeseni 5:8, 13; 1 Ioan 1:7

3. Umblarea acesta este ]n dragoste, Galateni 5:22; Efeseni 5:2

4. Umblarea prin Duhul este o umblare ]n bucurie, Gal 5:22; Ps. 43:4; Fil 2:18, 4:4

5. A umbla prin Duhul ]nseamn[ a tr[i ]n pace, Gal 5:22; Matei 5:9; Romani 5:2; 12:18; Marcu 9:50

6. Acest[ umblare este o umblare ]n r[bdare, Gal 5:22; Iacov 5:7-11

7. Umblarea prin Duhul Sf`nt este o umblare ]n bun[tate, Gal 5:22; Colos 3:12; Rom 15:14

8. Umblarea aceasta este ]n credincio=ie, ]n loialitatea, Gal 5:22

9. Umblarea prin Duhul este o umblare ]n bl`nde\e, Gal 5:22; Matei 5:3; Efes 4:4; Fil 4:5;

10. Umblarea prin Duhul sf`nt este o umblare ]n ]nfr`narea poftelor, ]n total control asupra poftelor, Gal 5:22; Efes 5:3-7; Fil 4:13; 1 Tes 4:3-5; 1 Petru 2:11

11. Umblarea prin Duhul este umblarea ]n adev[r, 2 Ioan 4; 3 Ioan 3-4

12. Umblarea prin Duhul este o umblare ]n sfin\enie, 1 Petru 1:15

Umblare prin Duhul Sf`nt demonstreaz[ asem[narea cu Isus Cristos. Ucenicul va dori tot timpul s[ ac\ioneze ca Isus, ceea ce a f[cut El s[ facem =i noi. Via\a care El a tr[it-o pe p[m`nt a fost caracterizat[ de umblare prin Duhul Sf`nt. Modelul l[sat de El ucenicilor nu a fost o via\[ tr[it[ dup[ modelul lumii ci via\a care era ]n El, via\a divin[. La fel =i noi ca ucenici ai Lui trebuie s[ umbl[m contra curentului lumii. Lumea merge spre r[u, noi mergem spre bine. Via\a nou[ ce El a pus-o ]n noi se manifest[ prin umblarea noastr[ prin Duhul. Doar a=a dovedim c[ suntem “plini de Duh, controla\i de Duhul Sf`nt.” Altfel umbl[m dup[ lucrurile firii, iar umblarea acesta duce la moarte, Romani 8:13.

Duhul Sf`nt conduce via\a ucenicului la pa=uni verzi =i ape de odihn[ [n Cuv`nt Ve=nic al Lui Dumnezeu. Duhul Sf`nt ne ajut[ s[ ]n\elegem Scriptura, Ioan 14:26, 1 Cor 2:9-16; 2 Cor 4:4. Asta ne conduce la urm[torul lucru ]n via\a celui credincios, Cuv`ntul Lui Dumnezeu!

CAPITOLUL 3  CUV~NTUL LUI DUMNEZEU }N VIA|A CELUI CREDINCIOS

Cel ce-a luat jugul Lui Cristos =i vrea s[ ]nve\e de la El, cred c[ este con=tient c[ metoda de a ]nv[\a de la El cea mai eficace este de a studia zilnic Cuv`ntului Lui Dumnezeu. Din toate mijloacele de revela\ie ale Lui Dumnezeu, Cuv`ntul Lui scris, Biblia, este cel mai eficient =i la ]ndem`na tuturor credincio=ilor. Natura prezint[ o revela\ie general[, minunile au fost limitate, }nsu=i Domnul Isus, mijlocul suprem de revela\ie al Lui Dumnezeu, nu este altfel cunoscut dec`t prin Cuv`nt. }n veacul nostru, Cuv`ntul este primordial ]n cunoa=terea Lui Dumnezeu, a Domnului Isus.
Caracteristicile Cuv`ntului Lui Dumnezeu

1. Adev[rat, Ioan 17:17; Iosua 23:14
2. Curat, Ps. 12:6; Proverbe 30:5
3. }ncercat, dovedit veritabil, Ps. 18:30
4. Etern, Isaia 40:8; Matei 5:17-19; Marcu 13:31
5. Dulce, perfect, adev[rat, Ps. 19:7-10
6. Insuflat de Dumnezeu, inspirat, 2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:20-21
7. Viu =i activ, Evrei 4:12
Beneficiile citirii =i ale ascult[rii Cuv`ntului
1. Cuv`ntul ne-a n[scut din nou, Ioan 3:5; Iacov 1:18; 1 Cor 4:15; 1 Petru 1:23; Ne d[ via\[, Ps. 119:17, 77, 116, 144, 175
2. Cuv`ntul ne hr[ne=te ca s[ cre=tem, 1 Petru 2:2; Matei 4:4
3. Cuv`ntul ne ]nva\[, Ps 119:7, 12, 26, 33, 64, 68, 71, 73, 102, 108, 124, 135, 171; 2 Tim 3:16-17
4. Cuv`ntul ne \ine cura\i ]n calea Lui, Ps. 119:3, 9, 11, 29, 101; Ioan 15:3; Ps. 37:31
5. Cuv`ntul ne ]nvioreaz[, Ps. 119:25, 37, 40, 50, 88, 93, 107, 149, 154, 156, 159; Ps. 19:7
6. Cuv`ntul ne d[ discern[m`nt, ]n\elepciune, pricepere, r[spunsuri, Ps. 119:42, 66, 98, 99, 100, 104, 125, 130, 144, 169; 2 Tim 3:15
7. Cuv`ntul ne face s[ ur`m minciuna, Ps. 119:104, 128, 163
8. Cuv`ntul ne face s[ ]ntoarcem ochii de la lucruri de=arte, Ps. 119:37
9. Cuv`ntul nu ne las[ de ru=ine, Ps. 119:6, 31, 46, 80, 116
10. Cuv`ntul ne face ferici\i, ne d[ prosperitate, succes, Iosua 1:8; Ps. 119:1, 2
11. Cuv`ntul ne conduce, este c[l[uz[, ghid pentru noi, Ps. 119:105; Prov 6:22
12. Cuv`ntul ne ]nva\[ s[ umbl[m ]n libertate, Ps. 119:45
13. Cuv`ntul ne d[ speran\[, Ps. 119:49, 81, 116; Romani 15:4
14. Cuv`ntul ne m`ng`ie, ne d[ pace, Ps. 119:50, 52, 76, 165
15. Cuv`ntul ne d[ motive s[ c`nt[m, , Ps. 119:54, 172
16. Cuv`ntul ne face bine, Ps. 119:65
18. Cuv`ntul ne sfin\e=te, Ioan 17:17
Cuv`ntul ne d[ totul pentru a tr[i pentru slava Lui Dumnezeu.

Ucenicul are toate motivele din lume s[ citeasc[ =i s[ mediteze la Cuv`ntul Lui Dumnezeu, Iosua 1:8. Doar o citire sistematic[, serioas[ va duce la adev[ratele beneficii ale Cuv`ntului Lui Dumnezeu, Fapte 17:11. Cuv`ntul Lui Dumnezeu trebuie s[ tr[iasc[ din abunden\[ ]n noi, Coloseni 3:16

Cum putem ]nv[\a Cuv`ntul?

1. Ascultare de Cuv`nt, Ps. 10:17; Luca 6:45-49; 11:28
2. Citirea Cuv`ntului, Deut 17:19; Apoc. 1:3
3. Studierea Cuv`ntului, Fapte 17:11; 2 Tim 2:15
4. Memorizarea Cuv`ntului, Ps. 37:31; 119:9-11
5. Meditare la Cuv`nt, Iosua 1:8; Ps. 1:2-3

Ucenicul urmeaz[ un plan de care se poate \ine ca s[ ]nve\e Cuv`ntul Lui Dumnezeu. Un Psalm pe zi, un capitol din Evanghelii, sau din Proverbe, sau o alt[ carte din Biblie. Creionul =i h`rtia s[ fie nedesp[r\ite. Ucenicul noteaz[, subliniaz[, marcheaz[, memorizeaz[. Nici o zi s[ nu treac[ f[r[ citirea Cuv`ntului. Disciplineaz[-\i, ordoneaz[-\i via\a. To\i avem 24 ore pe zi. To\i facem =coal[ sau muncim p`n[ la 12 ore pe zi. Dac[ dormim 8 ore, ne r[m`n 4 pentru hrana, sp[lat, plimbat. }n aceste patru ore c`te sunt pentru ]ngrijirea trupului =i c`te pentru suflet? Nu avem timp? Nu =tim s[-l organiz[m, s[-l folosim eficient. Elimin[ din via\a ta tot ceea ce nu este necesar. Dac[ somnul crezi c[ trebuie scurtat, analizeaz[ bine momentele >moarte” care nu au nimic ]n ele =i ]nt`i elimin[-le pe ele, apoi analizeaz[ somnul. }ndr[goste=te-te de Cuv`nt. Dac[ vei fi ]ndr[gostit de Cuv`nt, nimic nu o s[-\i stea ]mpotriv[. Cite=te-l, memoreaz[-l, mediteaz[ la el, ascult[-l. Po\i ]ncepe cu Evangheliile =i s[ urm[re=ti via\a Domnului Isus. Fi sigur c[ este din venit din cer, c[ s-a ]ntrupat pentru a deveni M`ntuitor, c[ a tr[it exemplar, c[ a murit =i moartea Lui a ]nsemnat m`ntuirea ta, vezi clar cum evangheli=tii demonstreaz[ ]nvierea Domnului Isus. Ucenicul Domnului va cunoa=te c`t mai mult despre via\a Domnului Isus. Mergi apoi ]n epistole =i studiaz[ ]nv[\[turile apostolilor cu privire la biseric[, =i tr[irea cre=tin[. Familiarizeaz[-te cu Vechiul Testament. Nu te speria de faptul c[ e voluminos. Printr-un studiu serios, sistematic, Vechiul =i Noul Testament ]\i vor deveni cunoscute, =i pe m[sur[ ce le cuno=ti mai bine le vei ]ndr[gi mai mult.

Un ucenic care nu =tie Cuv`ntul Lui Dumnezeu nu este pe drumul de a deveni ca }nv[\[torul Lui, iar cine nu e pe acel drum se poate ca s[ nu fie cu jugul Lui Isus pe el. Cine nu are jugul Lui Isus, nu a venit la El, =i este foarte posibil ca s[ nu fie m`ntuit. Fi sigur mereu c[ e=ti m`ntuit, dar cea mai mare asigurare o g[se=ti ]n Cuv`ntul Lui Dumnezeu!

CAPITOLUL 4  RUG{CIUNEA }N VIA|A UCENICULUI 

Ucenicii Domnului Isus se roag[. Chiar dac[ nu =tiau cum trebuie, ei s-au dus la Domnul Isus cer`ndu-i s[-i ]nve\e s[ se roage. Ioan a ]nv[\at pe ucenicii lui, =i ucenicii Domnului vroiau s[ =tie =i ei s[ roage. Domnul Isu a ]nceput simplu =i le-a ar[tat cum trebuie s[ se roage.

1. Tat[l nostru–recunoa=terea unei rela\ii noi. De=i auzim cre=tini rug`ndu-se cu vorbe mari, Domnul Isus ne-a creat o real\ie nou[ cu Dumnezeu =i ne putem adresa simplu, confiden\i, respecto=i, dar intim, “Tat[l nostru!”

2. Care e=ti ]n ceruri–pozi\ia ]nalt[ a Lui Dumnezeu. Dumnezeu cuprinde totul, cerul, p[m`ntul =i tot ce exist[. Scaunul de domnie este ]nc eruri. Locul unde locuie=te Dumnezeu este ]n ceruri, mai presus de oricine =i orice.

3. Sfin\easc[-se Numele T[u–adorarea, sl[virea Numelui S[u. Numele indic[ identitatea cuiva, iar ucenicul c`nd se adreseaz[ astfel el spune “slav[ |ie, onoare Numelui T[u!”

4. Vie ]mp[r[\ia Ta–domnia Lui recunoscut[. Nu peste o mie de ani, ci acum, ]n via\a de fiecare zi fie domnia Ta real[, iar domnia Ta universal[ o doresc sa vin[ c`t mai cur`nd.

5. Fac[-se voia Ta–Precum ]n cer a=a =i pe p[m`nt–voia Lui se realizeaz[ perfect ]n cer, iar noi dorim ca acea=i voie s[ se realizeze =i pe p[m`nt. De=i pare ambi\ioas[ aceast[ cerin\[, c`nd fiecare cre=tin ar face voia Lui Dumnezeu, mult mai bine ar fi. Va veni vremea c`nd Domnul Isus va instaura ]mp[r[\ia Lui pe acest p[m`nt =i atunci cu siguran\[ c[ voia Lui Dumnezeu va fi pe p[m`nt ca =i ]n cer.

6. P`inea noastr[ zilnic[, D[ne-o ast[zi–nevoi fizice. Dumnezeu a d[ruit pe Fiul S[u s[ ne aduc[ m`ntuire =i ]mpreun[ cu El ne d[ toate lucrurile. Desigur c[ ]mp[r[\ia ce cre=tinii o experimenteaz[ acum este o ]mp[r[\ie spiritual[ =i toate binecuv`nt[rile promise sunt spirituale, dar nevoile noastre de baz[, p`ine, existen\a noastr[ El ne-o garanteaz[.

7. +i ne iart[ gre=elile, Precum =i noi iert[m celor ce ne gre=esc-nevoi spirituale, nevoi ce le avem din pricina c[ tr[im ]n prezen\a p[catului. Am fost izb[vi\i de pedeapsa =i puterea p[catului dar c`t tr[im pe acest p[m`nt suntem ]n prezen\a p[catului =i avem nevoie de iertare. Cel ce a fost iertat va ierta. Cine nu iart[ dovede=te c[ nu a cunoscut iertarea Lui Dumnezeu.

8. Nu ne duce ]n ispit[–nevoi spirituale, ori mai bine zis, nu ne l[sa s[ c[dem ]n ispit[. El nu ne duce ]n ispit[ ci cel r[u arunc[ ispite ]n calea noastr[, iar Tat[l nu ne las[ s[ c[dem. Ispita ne e p[cat ]n ea ]ns[=i, ci c[derea ]n fa\a ei. Dumnezeu nu ispite=te pe nimeni =i El }nsu=i nu este ispitit, Iacov 1:13.

9. Scap[-ne de cel r[u–nevoi spirituale majore! Nu-i da voie s[ ne ]nghit[. Cel r[u vrea s[ fac[ r[u dac[ poate =i celor ale=i, dar ucenicul se roag[ =i crede c[ Dumnezeu ]l scap[ de cel r[u.

10. C[ci a Ta este }mp[r[\ia =i pueterea =i slava ]n veci, Amin–]ncheiere ]n sl[vire =i adorare! A Lui este ]mp[r[\ie, El este }mp[ratul, a Lui este puterea, toat[, ]n cer =i pe p[m`nt, =i doar El are slav[, El merit[ slava de la noi =i El ]mparte cu nimei slava Lui. Domnul Isus cere tat[lui sp ne dea slava care o are El!

Elementele rug[ciunii AMMC

1. ADORARE Ex. 15:1-21; 2 Sam 22; Ps. 63:1-8; Daniel 2:19-23; Matei 11:25-26; Luca 1:46-55; 4:8; Efeseni 3:20-21; 1 Tim. 1:17; 1 Petru 1:3-5

2. M{RTURISIRE Psalm 32; 51; 66:18; 139:23-24; Proverbe 28:13; Marcu 11:25; Luca 15:17-21; 18:9-14; I Ioan 1:8-10

3. MUL|UMIRE Psalm 105:1; Daniel 6:10; Luca 17:11-19; Romani 1:21; Efes 1:15-16; Filip. 4:6; Colos. 2:7; 1 Tes. 5:18

4. CERERE Gen 18:23-32; 1 Cronici 4:10; 2 Cronici 14:11; Psalm 34:15;143:8-10; Prov 30:7-9; Luca 11:5:13; 18:1-8; Ioan 16:24; Efes. 6:18-19; Filip. 1:9-10; 4:6-7; Iacov 4:2-3; I Ioan 5:14-15

Adorarea Lui Dumnezeu este lucrul de c[p[t`i ]n rug[ciunile ucenicului. Dumnezeu ese a=a de magnific c[ niciodat[ nu vom putea epuiza adorarea noastr[. Ve=nic ]l vom l[uda, pentru c[ El este ve=nic! }ncepe prin a folosi cuvintele c`nt[rilor din Biblie care ador[ bun[tatea, ]ndurararea, m[re\ia, harul, iertarea, credincio=ia Lui Dumnezeu.

M[rturisirea este absolut necesar[ pentru a avea o bun[ via\[ de rug[ciune. Nu te po\i duce ]naintea Lui Dumnezeu f[r[ a-\i m[rturisi p[catele. Nu este posibil s[ ]ncerci s[ ascunzi de Dumnezeu vre-un p[cat. El =tie totul despre noi, =i totu=i ne iube=te!  Mul\umire pentru tot ce este Dumnezeu ]n via\a ta, ca =i pentru ceea ce face pentru tine. De la via\[ =i m`ntuire, la cele mai mici am[nunte din via\a noastr[, toate sunt sub directa providen\[ a Lui Dumnezeu. Mul\umirea trebuie s[ fie izvor`t[ dintr-o via\[ care este con=tient[ de Cine este Dumnezeu.

Cererea este lista dorin\elor celui credincios ]n conformitate cu via\a nou[, cu voia Lui Dumnezeu. Nu vom cere lucruri contrarea naturii noastre dumnezeie=ti, ci vom st[rui ]n ne ruga dup[ voia Lui Dumnezeu.

1. Rug[ciunea este a sta de vorb[ cu Dumnezeu.

Geneza 18:22-33
Isaia 1:18
Psalmul 139:23-24
Matei 6:9-13
Matei 11:25-26

2. Rug[ciunea poate fi f[cut[ oriune, despre orice, oric`nd

}n casa Domnului, 1 Samuel 1:9-10
}n camera ta, Matei 6:6
Pe deal/munte-]n natur[, Matei 14:23
Singur, Marcu 1:35
Cu al\ii, Matei 18:19-20
Pentru vr[jma=i, Matei 5:44
Pentru nevoi zilnice, Matei 6:11
Pentru imposibil, Marcu 11:22-23
Pentru dorin\e, Marcu 11:24
Pentru mila Lui Dumnezeu, Luca 18:13
Pentru prieteni, Luca 22:31-32
Pentru lucrarea ce-o faci, Ioan 15:16
Pentru m`ntuirea altora, Romani 10:1
Pentru orice, Filipeni 4:6-7
Pentru ]n\elepciune, Iacov 1:5
Pentru vindecare, Iacov 5:16
Pentru iertare, I Ioan 1:9
Pentru orice, I Ioan 5:14
Pentru binecuv`nt[ri, 1 Cronici 4:10
Pentru pacea na\iunii, 2 Cronici 7:14
Pentru ajutor, 2 Cronici 14:11
Pentru a exprima dragostea c[tre Dumnezeu, Psalm 18:1
Pentru a mul\umi Lui Dumnezeu, Psalm 52:9
C`nd e=ti bucuros, Exod 15:2, 11
C`nd lucrurile nu merg bine, 2 Samuel 12:15-16
C`nd e=ti ]n b[t[lie spiritual[, 1 }mp[ra\i 18:36
Diminea\a, Psalmul 5:3
Seara, diminea\a, la amiaz[, Psalmul 55:17
C`nd ai p[c[tuit, Psalmul 51:3-4
Ziua =i noaptea, Psalmul 88:1
Devreme, Marcu 1:35
Spontan, Luca 10:21
Ziua =i noaptea, 2 Timotei 1:3

3. Dumnezeu ascult[ rug[ciunea
Psalmul 10:17; 34:15-17; 40:1; 65:21
I Ioan 5:14-15
1 Petru 3:12

Dumnezeu are trei r[spunsuri:

DA! Gen 24:12-27; 1 Samuel 1:11, 19-20; 2 }mp[ra\i 20:1-6; Ps. 35:5
Matei 9:27-31; Luca 17:11-14; Luca 18:35-43

NU! 2 Samuel 12:15-18; Matei 26:37-42; 2 Cor 12:7-10

NU }NC{, A+TEAPT{! Gen 12:2-5; 50:24-25; Ex. 5:22-23; 6:6-8

4. Dumnezeu nu este impresionat de vocea sau postura ta.

Matei 6:6; Luca 20:46-47
Avraam a stat ]n picioare, Gen 18:22-23
Moise s-a plecat ]naintea Domnului, Exod 34:8
Iosua s-a aruncat la p[m`nt, Iosua 7:6
Ana a stat ]n picioare ]naintea Domnului, 1 Samuel 1:26
Solomon a ]ngenuchiat, 1 }mp[ra\i 8:54-55
Ezechia s-a rugat culcat ]n pat, 2 }mp[ra\i 20:1-2
Daniel a ]ngenunchiat, Daniel 6:10
Domnul Isus s-a aruncat cu fa\a la p[m`nt, Matei 26:39
C`nd sta\i ]n picioare..Marcu 11:25
Domnul Isus a ]ngenuchiat, Lica 22:41

5. Credin\a =i ascultarea sunt esen\iale ]n rug[ciune Psalm 37:4-5; Proverbe 3:5-6; 15:8; Matei 6:14-15; 17:19-21; Marcu 11:24; Romani 4:20-21; Evrei 11:6; Iacov 1:6-7; 1 Ioan 3:22

6. Rug[ciunea trebuie practicat[, apropiat de Dumnezeu ]n umilin\[, cu deplin[ ]ncredere, =i foarte specific  Ps 10:17; 51:16-17; 2 Cronici 7:14; 34:27; Luca 18:9014; Iacov 4:10; I Petru 5:5-6; Efeseni 3:12; Evrei 4:15-16; 10:19-22; Geneza 18:23-32; Judec[tori 6:36-40; 2 }mp[ra\i 6:15-18; Matei 7:7-11; Ioan 16:24; Filipeni 4:6-7

7. Nu vorbi tot timpul, \ine minte rug[ciunea este a sta de vorb[, las[-L =i pe Dumnezeu s[ vorbeasc[ 1 }mp[ra\i 19:11-15; Psalmul 27:14; 62:5; 85:8; Isaia 55:1-4

D. L. Moody a predicat ]n Sco\ia =i ]nainte de a ]ncepe predica, pentru a capta aten\ia copiiilor care erau ]n fa\[, “ce este rug[ciunea?” a=tept`nd ca el ]nsu=i s[ le dea r[spunsul. Dar spre mirarea lui, o serie de m`ini s-au ridicat. Moody a cerut unuia din ei s[ r[spund[. B[iatul s-a ridicat confident =i a r[spuns: “Rug[ciunea este a oferi dorin\ele noastre care sunt ]n conformitate cu voia Lui Dumnezeu, ]n Numele Domnului Isus, m[rturisindu-ne p[catele =i mul\umindu-I pentru ]ndur[rile Lui.” R[spunsul plin de admira\ie a lui Moody a fost, “Slav[ Domnului b[iete c[ ai fost n[scut ]n Sco\ia!”
Fac[ Domnul ca =i copiii no=tri =i noi s[ =tim ce-i rug[ciunea =i s[ ne rug[m, f[c`nd din rug[ciune pl[cerea vorbirii cu Tat[l.

CAPITOLUL 5  POSTUL }N VIA|A UCENCIULUI LUI CRISTOS! Matei 9:14-17

Ucenicii lui Ioan l-au ]ntrebat pe Domnul Isus de ce ucenicii Lui nu postesc de loc? Ei posteau frecvent ca =i Fariseii, iar ucenicii Domnului nici m[car din c`nd ]n c`nd. Ei au fost intriga\i de aceast[ lips[ de conformare, o via\[ religioas[ cuprinde postul, iar ucenicii Noului }nv[\[tor, Cel ce ]nv[\a cu autoritate, nu postesc de loc!

Ucenicii Domnului nu pot fi u=or ]n\ele=i deorece ei nu se conform[ anumitor “legi” =i gata sunt ucenici, ci via\a lor l[untric[ s-a schimbat, inima este nou[, iar aceast inim[ nou[ va genera o nou[ atitudine!

Domnul Isus le spune c[ ucenicii Lui sunt privelegia\i s[-L aib[ pe El cu ei. C`nd El va pleca vor posti! El a plecat de acum dou[ mii de ani, iar ucenicii Lui postesc c[ci doresc s[ fie tot mai satisf[cui\i cu El =i cu via\a nou[ adus[ de El. }n Predica de pe Munte Domnul Isus a corectat felul de a posti pe care Fariseii ]l practicau, Matei 6:16-18. Postul trebuie practicat ]naintea Lui Dumnezeu ca de altfel toat[ via\a noastr[ trebuie tr[it[ ]naintea Lui Dumnezeu, El fiind singura noastr[ audien\[ care conteaz[.

Ucenicul care st[ mereu aproape de Domnul Isus, cel care mereu vrea s[ ]nve\e de la El, va practica aceast[ disciplin[ pu\in cunoscut[ de mul\i cre=tini, postul.

Domnul Isus a postit mult ]n via\a Sa de pe p[m`nt. Biblia scrie despre cele patruzeci de zile c`nd a postit ]n pustia Iudeii, Matei 4:1-2.  Doar Moise, Ilie =i Domnul Isus au postit patruzeci de zile. Despre al\ii se scrie c[ au posti mai multe zile, trei fiind cea mai obi=nuit[ cifr[. }n cazul postului de patruzeci de zile trebuie s[ fie interven\ia divin[ de a sus\ine via\a cuiva.

Moise a stat pe munte ]naintea Lui Dumnezeu =i se pare c[ nevoia de m`ncare dispare ]n a=a stare. Ilie merge spre muntele Domnului sus\inut de m`ncarea adus[ de }ngerul Domnului, 1 }mp[ra\i 19:5-8. C`nd diavolul i-a propus Domnului Isus s[ transforme pietrele ]n p`ini, Domnul Isus refuz[ =i citeaz[ ceea ce Moise a scris ]n Deuteronom 8:3 “Astfel, te a smerit, te a l[sat s[ suferi de foame, =i te a hr[nit cu man[, pe care nici tu n o cuno=teai, nici p[rin\ii t[i n o cunoscuser[, ca s[ te înve\e c[ omul nu tr[ie=te numai cu p`ine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului tr[ie=te omul.”

Omul nu tr[ie=te doar cu m`ncare fizic[, ci poate fi hr[nit cu orice cuv`nt care iese din gura Domnului. Mana a fost m`ncare ce Evreii au primit-o ]n timpul celor 40 de ani de pelerinaj prin pustie. Ce era mana? Man[ ]nseamn[ “ce este aceasta?” Acesta este numele dat de poporul Israel c`nd au primit hran[ de la Dumnezeu.

Psalmul 78:23-25 ne spune “El a poruncit norilor de sus =i a deschis por\ile cerurilor: a plouat peste ei man[ de m`ncare, =i le a dat gr`u din cer. Au m`ncat cu to\ii p`inea celor mari =i le a trimis m`ncare s[ se sature.”

M`ncarea din cer, m`ncare celor mari sunt nume ce descriu ceea ce poporul a experimentat ]n pustie timp de patruzeci de ani. De=i Israeli\ii s-au sc`rbit de acea “hran[ proast[,” Dumnezeu nu a suspendat-o dec`t dup[ ce poporul a intrat ]n Canaan, c`d poporul a putut s[ m[n`nce din roadele p[m`ntului.

Doar Ilie mai prime=te m`ncare din cer, m`ncare care-l duce patruzeci de zile =i patruzeci de nop\i, m`ncare ce a sus\inut =i pe Moise =i pe Domnul Isus ]n mod miraculos.

}n Ioan 4:33-34 Domnul Isus este analizat de uncenicii ]ntor=i din cetate cu m`ncare. Ei spun: “Nu cumva I a adus cineva s[ m[n`nce?> Isus le a zis: >M`ncarea Mea este s[ fac voia Celui ce M a trimis =i s[ împlinesc lucrarea Lui.”

M`ncare Lui era ]n mod normal ceea ce ucenicii au adus, dar ]n momentul ]n care un ]ntreg ora= se deschide pentru Evanghelie, c`nd un suflet este scos din ]ntuneric, m`ncarea fizic[ devine secundar[, neimportant[. Adev[rata m`ncare este “a face voia Lui, a ]mplini lucrarea Lui.”

Taina acestui fel de m`ncare este cunoscut[ doar de cei ce ]l cunosc pe Dumnezeu, se apropie de El =i ]n mod intim se hr[nesc cu “orice cuv`nt care iese din gura Lui Dumnezeu,” cu mana din cer!

De=i Domnul Isus nu porunce=te ]n mod expres postul, prin via\a Lui =i cuvintele Lui se poate vedea c[ ucenicii Lui vor posti. El nu spune de c`te ori =i ce durat[ s[ aibe postul, dar spune c[ postul trebuie f[cut ]n fa\a Lui Dumnezeu.

Ce este postul?

John Wesley spunea c[ unii cre=tini au exgerat postul iar al\ii l-au abandonat cu totul!

Postul este mai mult dec`t abstinen\a de la m`ncare de=i acest elemnt este necesar ]n lumea nostr[ care tr[ie=te ]n ]mbuibare. Richard Foster spune c[ “]n \ara aceasta unde arcadele aurite ale atotprezentului McDonald, =i a templelor Pizza, este greu s[ vorbe=ti despre post =i abstinen\[ de la m`ncare.”

Esen\a postului este separarea de ceva pentru a te d[rui ]ntr-o m[sur[ mai mare Lui Dumnezeu. Separarea poate include m`ncare, sau orice alt lucru pl[cut pentru a te apropia mai mult de Dumnezeu. Seprarea de darurile Lui Dumnezeu pentru a ne concentra asupra Celui ce d[ruie=te.

Postul este distinct fa\[ de “greva foamei” care este o form[ de protest politic, =i de “cura de sl[bire” a cuiva. Postul este abandonarea m`nc[rii fire=ti pentru a te hr[ni cu “mana cereasc[, cu orice Cuv`nt care iese din gura Lui Dumnezeu.

Trebuie s[ postim?

Postul este plasat ]n Predica de pe Munte ]ntre rug[ciune =i d[rnicie. Ambele discipline accentuate mereu ]n istoria cre=tin[, dar postul mai pu\in. De ce? E mai u=or s[ dai c`\iva bani =i arunci cuvinte dec`t s[ te ab\ii de la m`ncare, televizor, pl[ceri fizice, etc.
Dac[ vrem s[ avem o permanent[ s[rb[toare, un osp[\ necurmat atunci abstinen\a, postul este cheia. Domnul Isus spune s[ nu umbl[m cu fa\a posomor`t[, nci nu avem de ce, de=i aparent nu ne hr[nim, ]n fond ne “]nfrupt[m” din El, din ceea ce El ne d[, Cuv`tnul Lui care este mana din cer.

C`t postim?

O mas[, dou[ mese, trei mese. Jum[tate de zi, o zi, dou[, trei sau mai multe.
Postul se poate face cu abstinen\[ de la anumite m`nc[ri, de la ap[ sau cu ap[, chiar cu sucuri de fructe. Depinde de organismul fiec[rui individ, unii pot posti foarte u=or al\ii au nevoie de disciplin[ serioas[. Stomacul trebuie disciplinat. Dup[ c`teva semnale prin care cere m`ncare, dac[ este ignorat, renun\[. Dac[ te la=i dominat de cerin\ele acestui trup, te va domina =i vei fi sclavul trupului. Pavel spunea c[-=i \ine trupul ]n st[p`nire, se purta spru cu trupul lui, 1 Cor 9:27.

CAPITOLUL 6 }NCHINAREA UCENICULUI Romani 12:1-2

“Lucrul cel mai important este ]nchinarea. Atitudinea ]nchin[torului este atitudinea servitorului ]n fa\a regelui, idea central[ fiind pro=ternere, plecare ]n fa\a suveranului, “

G. Campbell Morgan. Ucenicul va ]nv[\a de la ]nceput importan\a ]nchin[rii. Dac[ dorim ca via\a cre=tin[ s[ func\ioneze bine atunci ]nchinarea noastr[ trebuie s[ fie deplin[, f[r[ rezerve.

Iat[ ce scrie John Piper, un pastor baptist din Minnesota,  “Esen\a ]nchin[rii autentice este experien\a colectiv[ a satisfac\iei profunde ]n gloria Lui Dumnezeu, sau un cutremur c[ nu avem aceast[ satisfac\ie =i o mare dorin\[ de o avea.” (Piper, 41-43)

}nchinarea este un subiect destul de ne]n\eles =i abuzat ]n vremea noastr[. Pu\in am auzit noi descpre ]nchinare ]n urm[ cu dou[zeci de ani. Mersul la biseric[, punerea pe genunchi la intrare, a=ezat ]n banc[, citind din Biblie sau salut`nd ]n st`nga =i ]n dreapta pe cei ce erau acolo. O c`ntare, o rug[ciune, un text Biblic, alt[ c`ntare, “]nchinare cu darurile de bun[ voie,” ascultarea predicii, rug[ciune, Amin. Aceasta a ]nsemnat ]nchinare. Nu acum. }nchinare este poate cel mai popular cuv`nt ]ntre evanghelici. Zeci de c[r\i se public[ despre acest subiect, se \in seminarii despre ]nchinare, dar ne ]nchin[m mai mult? C`nt[ri peste c`nt[ri special create pentru ]nchinare, grupuri care conduc ]nchinarea, etc, duc acestea la ]nchinare?  De la simpla ]nchinare protestant[, mul\i se ]ntorc spre felul de ]nchinare liturgic al bisericlor catolice sau ortodocse. Mul\i oameni nemul\umi\i cu goliciunea =i stilul distractiv al ]nchin[ri se ]ntorc spre ]nchin[rile pline de simbolism, liturgige ale bisericilor istorice, dar g[sesc acolo adev[rata ]nchinare? Este acea form[ de multe ori “goal[“ adev[rata ]nchinare?

Domnul Isus nu a vorbit prea mult despre ]nchinare. C`nd a fost ispitit de diavolul s[ i se ]nchinae lui, Domnul Isus a r[spuns, “Domnului Dumnezeului T[u s[ te ]nchini =i doar Lui s[-I sluje=ti,” Matei 4:10. El citeaz[ ceea ce scrie ]n Deuteronom 6:13; 10:20; Iosua 24:14; 1 Samuel 7:3.

A doua oar[ c`nd Domnul vorbe=te despre ]nchinare se afl[ ]n Ioan 4:21, 22, 23, 24.  }n afar[ de aceste dou[ d[\i, Isus nu mai vorbe=te de acest subiect. De ce oare? Cu to\ii =tim c[ El s-a ]nchinat Lui Dumnezeu =i a acceptat ]nchinarea oamenilor. De ce nu o ]nv[\[tur[ specific[ despre ce este ]nchinarea, cum trebuie s[ ne ]nchin[m? Sau sunt suficente aceste dou[ ]nv[\[turi spuse de El?

Domnului Dumnezeului t[u sa te ]nchini =i doar Lui s[-I sluje=ti ne spune c[ ceea ce a fost valabil ]n Vechiul Testament este valabil =i ]n Noul Testament. Singurul care merit[ ]nchinarea noastr[ este Dumnezeu. Toat[ ]nchinarea trebuie adresat[ Lui Dumnezeu. Orice ]nlocuire a Lui Dumnezeu ]n procesul de ]nchinare se nume=te idolatrie. Domnul Isus spune diavolului s[ plece de la El c[ci El va sluji doar Lui Dumnezeu =i I se va ]nchina f[r[ a se abate la st`nga sau la dreapta. Cei din Vechiul Testament au ]n\eles c[ ]nchinarea ]nseamn[ a se preda ]n totul Lui Dumnezeu, au ]n\eles s[-=i aduc[ jertfele la altarul Lui Dumnezeu =i s[ asculte de Legea Domnului. Slujirea nu era doar momentul aducerii jertfei, ci slujirea era ]ntregul complex al vie\ii cuiva. Domnul Isus asta a spus diavolului c[ El se ]nchin[ Domnului =i doar pe El ]l sluje=te. Ca Fiul al Omului, ]n starea de umilire, Isus Cristos cel ]ntrupat se ]nchin[ =i sluje=te Lui Dumnezeu.

Al doilea text unde El vorbe=te despre ]nchinare este Ioan 4 unde El vorbe=te cu femeia samariteanc[. Acesta avea ]ntreb[ri cu privire la locul de ]nchinare, Domnul Isus ]i spune modul de ]nchinare. Nici pe acest munte, nici la Ierusalim, ci ]n Duh =i ]n adev[r. Se pare c[ femeia =tia cum s[ se ]nchine, ea avea probleme cu locul unde s[ se ]nchine. Domnul Isus =tia condi\ia ei =i-i spune “locul nu conteaz[, conteaz[ felul cum trebuie s[ te ]nchini.” Aceste cuvinte ale Domnului Isus au fost interpretate ]n fel =i chip. O simpl[ exegetare a versetelor 4:21-24 ne prezint[ urm[toarele adev[ruri:

1. Vine ceasul, =i acum a =i venit. Au fost alte vremuri. Au fost alte aranjamente. Economia Lui Dumnezeu a lucrat ]n anumite feluri ]n vremurile din Vechiul Testament. Ne afl[m ]ntr-o alt[ er[. Suntem “]n zilele din urm[,” c`nd lucrurile vor fi altfel, nici pe acest munte, nici la Ierusalim. Legea va face loc dispensa\iei bisericii, unde ]nchinarea va fi ]n al\i termeni. Tr[im vremuri escatologice inaugurate de Domnul Isus prin venirea Lui. Este o nou[ zi!

2. Voi v[ ]nchina\i la ceea ce nu cunoa=te\i, evreii se ]nchin[ la ceea ce cunosc. }nchinare f[r[ cunoa=tere este p[g`nsim. Nu =tim dar ne ]nchin[m…la cine, la ce? Cunoa=terea este esen\ial[ ]n ]nchinare. Doar cei ce-L cunosc pe Dumnezeu se ]nchin[ cu adev[rat Lui Dumnezeu.

3. Adev[ra\ii ]nchin[tori se ]nchin[ ]n Duh =i ]n adev[r. Ambele elemente sunt analizate ]n Evanghelia dup[ Ioan. Dumnezeu este Duh =i Adev[r, =i ]nchinarea trebuie s[ fie spiritual[ =i dup[ adev[r.

Ce este ]nchinarea?

}nchinarea este un cuv`nt nobil. }n Vechiul Testament adev[rata postur[ era s[ cazi ]naintea Dumnezeului universului aduc`ndu-I omagiu pentru m[re\ia Lui. Plecat ]n genunchi ]naintea Lui, sau cu fa\a la p[m`nt erau pozi\iile ]n care credinciosul ar[ta ca se ]nchin[ Lui Dumnezeu.

Cuvintele biblice folosite pentru a descrie ]nchinarea ne arat[ natura ]nchin[rii. Cel mai obi=nuit cuv`nt ]n limba ebraic[ pentru ]nchinare, vine de la r[d[cina ‘ebed, care ]nseamn[ slujitor. Acest cuv`nt cuprinde ideea de slujire de orice natur[, fie c[ este adorare, sau f[c`nd lucruri obi=nuite, Exod 3:12; 20:5; Deut. 6:13; 10:12; Iosua 24:15; Ps. 2:11. Cel ce-l sluje=te pe Dumnezeu, acela I se ]nchin[ cu adev[rat. Fie c[ st[ pe genunchi ]nainte Lui Dumnezeu ]n rug[ciune, fie c[ ajut[ un s[rac, sau ]ngrije=te un bolnav, acesta se ]nchin[ Lui Dumnezeu.

Un alt cuv`nt folosit ]n Vechiul Testament este histahwa, care ]nseamn[ a te pro=terne ]n mod religios sau din obliga\ie ]n fa\[ cuiva, Gen 27:29; 49:23. Aceasta atituine este de recuno=terea superiorit[\ii persoanei c[ruia ]i face plec[ciunea. }n Noul Testament g[sim aceste cuvinte care descriu ]nchinarea: proskyneo, ( a s[ruta m`na cuiva ). }n forma verbal[ este folosit de 59 de ori ]n NT, accentu`nd ]nchinare fa\[ de Dumnezeu, Apocalipsa 4:11; 5:9; 7:12; 19:1, 3, 4. Al doilea ca frecven\[ este cuv`ntul sebomai, av`nd la baza sensului lui “frica” implic`nd reveren\[, =i sensul de uimire ]n fa\a m[re\iei Lui Dumnezeu. Latreuo, este un termen general care denot[ ]nchinarea, implic`nd rug[ciunea, Fapte 13:2-3; d[rnicia, Romani 15:27; 2 Cor 9:12, sau lucrarea evangheliei, Romani 15:16. Leitourgia, este derivat din latreuo =i se refer[ la totalitatea vie\ii tr[it[ pl[cut ]naintea lui Dumnezeu. Mat. 4:9-10; 14:33; Marcu 15:19; Fapte 10:25; Rom 12:1; Evrei 8:5; 9:9; 9:21; 10:11. Esen\a acestor texte este c[ ]nchinarea =i slujirea cre=tin[ sunt sinonime. Ne ]nchin[m pentru c[ ]l cuno=tem a spus Martin Luther. }nchinarea deci nu este un lucru “extra” pentru anumi\i cre=tini spirituali, ci ]nchinarea este esen\ail[ ]n via\a ucenicului. Ucenicul este m`ntuit, ]l cunoa=te pe Dumnezeu, umbl[ prin Duhul Sf`nt, tr[ie=te ]n rug[ciune =i ]n Cuv`nt, expresia natural[ este s[ se ]nchine, s[-l slujeasc[ pe Dumnezeu. Biblia este foarte clar[ c[ doar Dumnezeu trebuie s[ fie adorat c[ci doar El este Dumnezeu, Exod 20:1-3. Fiin\a ]ntreag[ a celui credincios este predat[ lui Dumnezeu, Romani 12:1-2, aceast[ predare Pavel o nume=te slujire duhovniceasc[, adev[rata ]nchinare.

1. Adev[rata ]nchinare este adresat[ Lui Dumnezeu, Ioan 4:24.
2. Adev[rata ]nchinare se concentreaz[ asupra vredniciei, valorii Lui Dumnezeu, Ps. 96:4.
3. Adev[rata ]nchinare recunoa=te sfin\enia Lui Dumnezeu tot timpul,Ps. 99:9.
4. Adev[rata ]nchinare cost[, 2 Sam 24:24.
5. Adev[rata ]nchinare include rug[ciune, sl[virea Lui Dumnezeu, lauda, Cuv`ntul Lui Dumnezeu, mul\umirea, m[rturisirea, dedicarea darurilor noastre Lui Dumnezeu, 1 Tes. 5:16-18; Colos 3:16; 2 Cor 8:5; 9:7-8.
Adev[rata ]nchinare este ]n Duh =i Adev[r, glorific`nd totdeauna pe Domnul Isus care ne-a m`ntuit =i ne-a chemat s[-l urm[m pe El! Stilul de via\[ al ucenicului este un stil de permanent[ ]nchinare. Suntem m`ntui\i pentru acesta, Efeseni 1:12, 1 Cor 10:31; 6:20.

}n ]nchinarea adev[rat[ ucenicul g[se=te desf[tarea lui. Mai mult ca ]n alte activit[\i, ]n ]nchinare ne g[sim adev[rata pl[cere, Psalmul 16:11. Psalmistul spune c[ ]n prezen\a Lui Dumnezeu sunt bucurii ve=nice, =i desf[t[ri pentru totdeauna la dreapta Lui. Ucenicul care vine ]n prezen\a Lui Dumnezeu, care se ]nchin[ cu adev[rat g[se=te c[ nu este pl[cere pe acest p[m`nt care s-o ]ntreac[ pe aceasta. Psalmul 27 exprim[ dorin\a psalmistului de a locui mereu ]n casa Domnului pentru a privi frumuse\ea Domnului (Ps 27:4). Asaf spunea ]n Psalmul 73 c[ nu are pe nimeni altcineva ]n cer =i pe p[m`nt nu-=i g[se=te pl[cerea dec`t ]n Domnul, (Ps. 73:25).  Dac[ ucenicul nu g[se=te pl[cerea lui ]n Domnul se prea poate ca el s[ nu fie ucenic ci doar s[-i plac[ ideea de avea o religie. Iat[ din nou ce spune pastorul John Piper, “}nchinarea este de dragul m[ririi Lui Dumnezeu nu m[ririi noastre, ci al Lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este m[rit ]n noi c`nd noi suntem satisf[cu\i, ]mplini\i ]n El.” Venitul Duminca la biseric[ nu este de a veni cu m`inile pline de a-i da Lui Dumnezeu, ca =i cum Lui i-ar trebui ceva, Fapte 17:25, ci s[ venim cu m`inile goale s[ primim de la Dumnezeu. +i ceea ce primim de Dumenzeu ]n ]nchinare este plin[tatea Lui Dumnezeu nu sentimentul de distrac\ie. Trebuie s[ venim ]nseta\i dup[ Dumnezeu la fel ca Psalmistul care spunea “cum dore=te cerbul izvoarele de ap[ a=a te dore=te sufletul meu pe Tine Dumnezeu, “ Ps. 42:1-2. Dumnezeu este onorat atunci c`nd noi murim de foame =i sete dac[ nu-l avem pe Dumnezeu.

Nimic nu-L face pe Dumnezeu mai suprem =i mai central ]n ]nchinare ca poporul care este determinat s[ nu fie mul\umit cu bani, prestigiu, familie, vacan\e, slujb[, s[n[tate, sport, filme, muzic[, prieteni, sau juc[rii, ci doar Dumnezeu care cu adev[rat aduce satifac\ie real[ inimilor lor. Acest popor nu va c`nta sau se va ruga, din simpl[ obi=nuin\[ ci tot ce va face va face s[ ajung[ la Dumnezeu. Dac[ ideea se va schimba nu s[ primim ci s[ d[m Lui Dumnezeu, John Piper spune c[ a v[zut cum ]n mod subtil Dumnezeu nu mai r[m`ne centrul ]nchin[rii ci “calitatea d[ruirii noastre.” C`nt[m la un nivel vrednic de EL? }ncet ]ncet ne ducem din ]nchinare spre calitatea performan\ei. Nimic nu-l \ine pe Dumnezeu la centrul ]nchin[rii ca =i satisfac\ia ]n El, iar c[utarea plin[ de tremur este motivul pentru care suntem ]mpreun[. Mai mult continu[ Piper, o ]nchinare con=tient[ de performa\[ nu de Dumnezeu conduce la a face ]nchinarea un mijloc spre altceva. Ne ]nchin[m Lui Dumnezeu ca s[ primim ceva de la El, =i deci motivul ]nchin[rii nu a fost satisfac\ia noastr[ ]n El ci am folosit-o ca pe o trambulin[ s[ ajungem la ceea ce de fapt dorim s[ ne satisfac[. De multe ori ne “]nchin[m” s[ adun[m bani, sa adun[m mul\i oameni la biseric[, s[ vindec[m pe cei ce sufer[, s[ recrut[m lucr[tori, s[ ]mbun[t[\im moralitatea, s[ d[m posibilitate ca cei cu talente s[-=i ]mplineasc[ chemarea, s[ ]nv[\[m pe copii calea neprih[nirii, s[ ajut[m familia s[ fie mai bun[, s[ evangheliz[m, etc. Toate acestea dovedesc c[ nu =tim ce este adev[rata ]nchinare. Afec\iunea pentru Dumnezeu este scopul ]nchin[rii. Nu pot spune so\iei c[ sunt ]ndr[gostit de ea =i toat[ pl[cerea mea este ]n ea ca ea s[-mi fac[ m`ncare bun[. Nici nu m[ voi juca cu b[iatul meu ca el s[ cure\e z[pada. Desf[tarea ]n cineva nu este pentru ceea ce fac ci pentru ceea ce sunt.  }nchinarea autentic[ va aduce “n” binecuv`nt[ri peste biseric[, la fel cum adev[rata dragoste va aduce o c[snicie trainic[ =i bun[, dar ]nchinarea r[m`ne autentic[ doar c`nd scopul este s[ fim complet satisf[cu\i ]n El nu ]n ceea ce El ne d[.

Elementele adev[ratei ]nchin[ri:

1. Rug[ciunea
A. Personal[
B. }n grupuri mici
C. Cu toat[ Biserica –]ngenuchind sau st`nd ]n picioare

2. Sl[virea prin c`ntare
A. Solo/duet
B. Grupuri/coruri/orchestre
C. Congrega\ia

Aten\ie la performan\[. Cei ce stau ]n fa\a adun[rii trebuie s[ conduc[ poporul la ]nchinare. Dac[ aten\ia este atras[ la ceea ce fac ei, scopul lor nu s-a realizat.

3. D[ruirea zeciuelilor
A. Con=tien\i
B. Respecto=i
C. Darnici-trec`nd peste ceea ce suntem datori

4. Predicare Cuv`ntului
A. Central ]n ]nchinare
B. Predinc`ndu-L pe Cristos
C. Cu responsabilitate-nu perform`nd oratoric ci aduc`nd la via\[ cuv`ntul Lui Dumnezeu pentru cei ce-l ascult[

5. Ascultarea Cuv`ntului
A. Cu aten\ie
B. Cu ]n\elegere
C. Cu dorin\a de a-l ]mplini- ”a fost o predic[ bun[,” sau “trebuie s[ m[ pun pe treab[, a=a nu mai merge?”

4. M[rturisirea
A. Singur
B. Unui grup
C. Bisericii

7. Botezul =i Cina Domnului

A. Biblic
B. Reveren\ios
C. Cu bucuria ]n inim[

CAPITOLUL 7 UCENICUL +I NOUA LUI FAMILIE EFESENI 2:11-22

F[r[ s[ exager[m, Cre=tinii sunt familia Lui Dumnezeu! Ei au devenit copiii ai Lui Dumnezeu prin credin\[ =i asta spunea John Stott ne pune s[ fim “noua societate a Lui Dumnezeu.”

Neamuri alt[dat[, net[ia\i ]mprejur, f[r[ Cristos, f[r[ drept de cet[\enie ]n Israel, str[ini de leg[mintele f[g[duin\ei, f[r[ n[dejede, f[r[ Dumnezeu ]n lume!

Nu se putea mai r[u. Nu era ceva mai groaznic! F[r[ Cristos, f[r[ nici un drept, f[r[ Dumnezeu ]n lume! Ce cuvinte sinistre!
Dar slav[ Jertfei Lui, acum numai suntem nici str[ini , nici oaspe\i ai casei ci ]mpreun[ cet[\eni cu sfin\ii,

OAMENI DIN CASA LUI DUMNEZEU, MEMBRII DIN FAMILIA LUI DUMNEZEU!

1. N{SCU|I DIN DUMNEZEU Ioan 1:12; 1 Ioan 5:1-2

2. AVEM O RELA|IE NOU{ Ioan 8:35; Rom 8:15

3. INFR{|I|I CU CRISTOS Ioan 20:17; Evrei 2:11

4. MO+TENITORI }MPREUN{ CU EL Gal 4:7; Rom 8:17

5. NERECUNOSCU|I DE LUME Ioan 15:18-21; 1 Ioan 3:2

6. A+TEMPT{M MANIFESTAREA COPIIILOR LUI DUMNEZEU Rom 8:19; Col 3:4

A. Legile Lui }n noua rela\ie, ]n noua cas[ ne purt[m dup[ legile casei, uit[m anii de ]ntr[inare =i ne adapt[m la noile rela\ii!

B. Fra\ii Lui Ca fra\i ai Domnului Isus, vom purta chipul Lui =i tot mai mult vom sem[na cu EL.

C. }ntre noi

a. Rela\iile dintre membrii familiei Lui sunt de o nou[ calitate.
b. Cei ce sunt n[scu\i din Dumnezeu iubesc pe copiii Lui Dumnezeu!
c. Nu se face nici un r[u ]n familia Lui Dumnezeu, nu se comite nimic necuvincios, rela\iile sunt sfinte, =i nimeni nu calc[ ]n picioare pe cel[lalt! Doar cei n[scu\i ]n familia Lui Dumnezeu sunt copii Lui Dumnezeu =i ei sunt adev[ra\ii cre=tini:

1. Adev[ratul cre=tin ]mbr[\i=eaz[ dragostea dar =i sfin\enia Lui Dumnezeu.
2. Adev[ratul cre=tin tr[ie=te ca Domnul Isus.

3. Adev[ratul cre=tin onoreaz[ leg[m`ntul c[s[toriei =i pune familia ]naintea carierei.

4. Adev[ratul cre=tin se hr[ne=te zilnic ]n p[rt[=ie cu Dumnezeu =i tr[ie=te ]n puterea Sf`ntului Duh.

5. Adev[ratul cre=tin va face tot posibilul s[ fac[ din biseric[ o mic[ imagine a ceea ce va fi cerul.

6. Adev[ratul cre=tin iube=te cum Domnul Isus a iubit.

7. Adev[ratul cre=tin se fere=te de dezbin[ri =i ]mbr[\i=eaz[ pe to\i care-L m[rturisesc =i iubesc pe Domnul Isus.

8. Adev[ratul cre=tin pune pe Domnul Isus Domn peste politic[ =i economie.

9. Adev[ratul cre=tin ]ngrije=te de cei s[raci.

10. Adev[ratul cre=tin se ]ngrije=te de natur[ dar nu se ]nchin[ ei. Lucreaz[ gr[dina dar nu i se ]nchin[.

11. Adev[ratul cre=tineste un adev[rat slujitor. Domnul Isus a venit ]n lume nu s[ i se slujeasc[ ci s[ slujeasc[ =is[-=i dea via\a ca pre\ de r[scump[rare pentru mul\i.

Uit`ndu-ne la vie\ile noastre, compar`nd ceea ce =tim despre noi cu ceea ce acest autor crede c[ ar trebui s[ fie un adev[rat cre=tin, suntem cre=tini?

CAPITOLUL 8 UCENICUL +I TIMPUL  Prov. 27:1

Ce are timpul de-a face ]n procesul meu de ucenicizare, de a fi ca Domnul Isus? Este acest concept important? De ce ne ocup[m de el? Dac[ ne g`ndim pu\in ne d[m seama c[ timpul este moneda ce to\i o avem, depinde cum o cheltuim. Cineva spunea c[ “cel ce nu =tie s[-=i administreze bine timpul nu-=i va organiza nimic din via\[.” Organizarea timpului este esen\ial[ ]n via\a celui care merge pe urmele Domnului Isus. Cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu cheltuiesc timpl pe nimicuri, investindu-l ]n lucruri care nu r[m`n, dar ucenicul va folosi timpul pentru investi\ii ve=nice! Mul\i fac deosebirea ]ntre sacru =i profan, sau secular. Exist[ o diferen\[, sunt lucruri sacre =i profane, activit[\i sacre =i seculare, sunt momente sfinte =i seculare, dar pentru Domnul Isus, toate au fost un tot unitar, sacrul =i secularul au fost aduse la acela=i nivel. Sabatul, ca =i orice zi erau sfinte pentru El. }n templu sau pe c`mp, ]n pia\[ sau ]n pustie, El era acela=i sf`nt! Acela=i lucru trebuie s[ se ]nt`mple =i ]n via\a noastr[! Apostolul Pavel spune ]n 1 Cor 10:31, “Deci fie c[ m`nca\i, fie c[ be\i, fie c[ face\i altceva: s[ face\i TOTUL pentru slava Lui Dumnezeu.” Via\a noastr[ ]n ]ntregimea ei, tot complexul de activit[\i, absolut totul trebuie s[ fie pentru slava Lui Dumnezeu!

Ziarul Rom`nia Liber[ de S`mb[t[, Februarie 26, 2000 scria c[ “prin anii ‘80 a venit un american ]n Rom`nia =i a vizitat o mare fabric[. Dup[ ce a mers prin toate sec\iile, americanul a spus c[ toate arat[ bine dar greva c`nd se va termina!” A=a ar[ta zelul muncitorilor din acei ani, iar Rom`nia Liber[ spune c[ acum este la fel.

Ucenicul Domnului Isus va combina sacrul =i profanul la fel ca Domnul Isus, =i venitul la biseric[ va fi ca =i mersul la serviciu, vorbitul cu prietenii va fi ca vorbirea cu Dumnezeu, comportamentul ]n lucru, sau timp de relaxare va fi un tot unitar pentru slava Lui Dumenzeu!

I. EXIST{ UN TIMP PENTRU ORICE, OMUL NU CUNOA+TE DINAINTE NIMIC, DAR ESTE RESPONSABIL CUM TR{IE+TE Eclesiastul 3:1-8

Toate ]=i au vremea lor, =i fiecare lucru de sub ceruri ]=i are ceasul lui. Oric`t am vrea s[ vedem universul nostru ca fiind deschis cu mii =i milioane de posibilit[\i, acest text limiteaz[ acest concept =i ne spune c[ absolut toul este pre-determinat. Aceast[ ]n=irare de activit[\i nu este complet[, ci doar orientativ[ s[ vedem complexitatea vie\ii =i mai ales s[ descoperim fiecare lucru la vremea lui, atunci este frumos!

a. Venim ]n lume c`nd El vrea
b. Plec[m din lume tot c`nd El hot[r[=te
c. Anotimpurile sunt pre-determinate, nu vin haotic
d. Exist[ un timp pentru conflict
e. Exist[ un timp pentru vindecare
f. Exist[ timp pentru bucurie
g. Exist[ timp pentru pl`ns/]ntristare
h. Exist[ timp pentru aruncat pietre pe c`mp
i. Exist[ timp pentru a aduna pietrele de pe c`mp
j. C[utarea ]=i are timpul
k. Pierderea ]=i are rimpul
l. Iubitul are timpul lui
m. Ur`tul are =i el vremea lui

CE FOLOS ARE OMUL DIN TOAT{ ACEAST{ FR{M~NTARE? NICI UN FOLOS!

Dar, ucenicul nu tr[ie=te fatalist, textul nu indic[ fatalism ci control divin! Una este s[ crezi c[ “soarta” le-a aranjat toate, =i cu totul alta e s[ crezi c[ “toate lucreaz[ ]mpreun[ spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu!,” Romani 8:28-30. Ca toate s[ lucreze spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu aceste lucruri trebuie s[ fie aranjate de Cineva mult superior nou[, acel Cineva este Dumnezeu!

II. TIMPUL NE ESTE DAT PENTRU A TR{I CU GRIJ{! Psalmul 90:12 }nva\[-ne s[ ne num[r[m bine zilele ca s[ c[p[t[m o inim[ ]n\eleapt[! }n contextul acestui psalm, rug[ciunea aceasta exprim[ dou[ lucruri:

a. Via\a este scurt[ ]n compara\ie cu Dumnezeul ve=nic, v. 1

b. M`nia Lui Dumenzeu poate venic ]n orice clip[, de aceea ne trebuie o inim[ ]n\eleapt[ care se teme de Domnul!

Domnul Isus a avut un program destul de lejer la prima apari\ie, dar cu toate acestea a realizat enorm de mult ]n anii de activitate public[. El spunea c[ Tat[ Lui lucreaz[ =i de asemenea =i El lucreaz[. }ntreaga Lui via\a a fost lucrare. Ioan 5:17, 36. Lucr[rile ce Tat[l I le-a dat s[ le fac[, acele le f[cea =i ele m[rturiseau c[ El era trimis de Tat[l.  Domnul Isus a =tiut ce scurt[ va fi via\a Lui pe acest p[m`nt, El nu a fost luat prin surprindere de faptul c[ a murit a=a de vreme, El =i-a dat via\a, nimeni nu i-a luat-o cu for\a. El nu a f[cut planuri altle dec`t le primea de l Tat[l, =i a=a tr[ia plenar fiecare zi. Rug[ciunea noastr[ s[ fie mereu, ]nva\[-ne s[ ne num[r[m bine zilele, s[ fim mereu con=tien\i c[ suntem trec[tori, =i s[ avem o inim[ ]n\eleapt[, o inim[ care se teme de Domnul =i face voia Lui.
Romani 13:11-14; “+i aceasta cu at`t mai mult, cu c`t =ti\i ]n ce ]mprejur[ri ne afl[m: este timpul s[ v[ trezi\i ]n sf`r=it din somn, c[ci acum m`ntuirea este mai aproape de noi dec`t atunci c`nd am crezut. Noapte aproape a trecut, se apropie ziua. S[ ne dezbr[c[m dar de faptele ]ntunericului, =i s[ ne ]mbr[c[m cu armele luminii. S[ tr[im frumos, ca ]n timpul zilei, nu ]n chefuri =i ]n be\ii; nu ]n curvii =i ]n fapte de ru=ine; nu ]n cercturi =i ]n gelozie, ci ]mbr[ca\i-v[ ]n Domnul Isus Cristos =i nu purta\i grij[ de firea p[m`nteasc[ , pentru ca s[-i trezi\i poftele.” Dac[ avem o inim[ ]n\eleapt[, vom ]n\elege vremurile, vom =ti c`t e ceasul, vom =ti cum s[ tr[im! Efeseni 5:15-16

R[scump[ra\i vremea. Vremurile sunt rele. Timpul zboar[, e pre\ios dar se pierde a=a de u=or. To\i avem aceala=i timp la dispozi\ia noastr[]n fiecare zi. Organiza\i bine timpul, investi\i-l ]n ve=nicie!

Fi sigur c[ ai un plan de via\[ =i tr[ie=ti acel plan! Nu vei fi un bun ucenic dac[ nu ai un plan pe care s[-l urmezi. Eu zilnic caut un singur lucru: ]n toto ce sunt =i fac s[ fiu ca El. Planul meu este s[ ajung ]n pozi\ia de so\ =i p[rinte, ]n slujirea mea ca pastor =i ca profesor s[ fiu ca El. Acesta este planul meu.  Pentru acest plan citesc Biblia, m[ rog, postesc, m[ ]nchin, m[ lupt, pre\uiesc pozi\ia ce-o am ]n noua familie a Lui Dumnezeu.

Pe l`ng[ planul major al vie\ii, stabile=te-\i planuri mici care s[ nu fie nerealizabile. }n dou[ s[pt[m`ni vi citi o nou[ carte! Dac[ este nerealist, cite=te-o ]n dou[ luni dar nu te descuraja. Tinerii vre\i s[ ajunge\i la cele mai ]nalte trepte ale societ[\ii, prima treapt[ trebuie luat[ =i apoi a doua…

Fi atent la timpul mort! Consumatorii de timp sunt extrem de mul\i dar pot fi elimina\i printr-o disciplin[ riguroas[!

Ai curajul s[ spui NU! la lucruri care te dep[=esc! Cunoa=te-\i limitele!

III. TIMPUL NE ESTE DAT S{ NE PREG{TIM PENTRU VE+NICIE!

Romani 14:12; Marcu 13:33-37; 2 Cor 5:10
Timpul face ve=nicia. Iar ve=nicia este o perioad[ nelimitat[ de timp! Pentru acesta trebuie s[ pe preg[tim!

Rom 14:12 ne spune c[ vom sta ]naintea scaunului de judecat[ =i vom da ocoteal[ de orice fapt[ cuv`nt, g`nd?

Marcu 13:33-37 Ne spune s[ veghem c[ci nu =tim c`nd vine!

2 Cor 5:10 Ne aduce aminte c[ci to\i trebuie s[ st[m ]naintea scaunului de judecat[ a Lui Cristos ca fiecare s[-=i primeasc[ r[splata pentru binele sau r[ul pe care-l va fi f[cut pe c`nd tr[i ]n trup!

CAPITOLUL 9 UCENICUL +I EVANGHELIZAREA

Ucenicul a fost evanghelizat =i dorin\a lui va fi s[ fac[ altora acela=i favor care i s-a f[cut lui. Un ucenic care nu evanghelizeaz[ nu este ucenic. Ucenicii Domnului Isus nu au f[cut altceva dec`t au evanghelizat lumea ]n care ei au tr[it. A fost harul Lui Dumnezeu c[ a ]mcredin\at Evanghelia la primii cre=tini. Ace=tia au r[sp`ndit-o cu at`ta entuziasm c[ au umplut lumea din vremea lor cu veste c[ Isus este Domnul. Vremurile erau grele, lumea recuno=tea ca domn pe \mp[ratul Romei, dar asta nu a ]mpiedecat pe primii cre=tini s[ spun[ ]n lung =i-n lat c[ Isus este Domnul.

1. Matei 28:19-20 Mare Porunc[//Merge\i//merg`nd zilnic Unii ]n\eleg c[ porunca acesta implic[ s[-\i adunci catrafusele =i s[ pleci ]n alt[ \ar[. Domnul Isus folse=te un limbaj care arat[ mai mult la a “umbla zilnic, =i ]n aceat[ umblare, face\i ucenici.” }n cursul normal al vie\ii, umbl`nd printre oameni, contamina\i-i cu aroma d[t[toare de via\[!
A face ucenici: ]nseamn[:

a. botez`nd-evanghelizare/misiune 

Nu se poate nimeni boteza dac[ nu a fost evanghelizat mai ]nt`i. Ca s[ putem ]ncepe procesul de ucenicizare, trebuie mai ]nt`i de toate s[ evanghelizam.

b. ]nv[\`nd pe oameni s[ fac[ ce a zis Isus/ucenicizare

Dup[ ce au fost boteza\i, cre=tinii trebuie ]nv[\a\i s[p[zeasc[ tot ce Isus a poruncit.

Nu putem aduce toat[ lumea la Hristos, dar trebuie s[-L ducem pe Cristos la toat[ lumea.

Ca s[ ]mplinim Marea Porunca trebuie s[ evangheliz[m. Prima etap[ este s[ aducem lumea la Hristos =i dup[ acest lucru, trebuie s[ le arat[m cum s[ creasc[ ]n imaginea lui Isus Hristos.

}n Fapte 8:26-40 citim despre Filip =i famenul Etiopian. Dup[ ce Filip i-a explicat cine a fost Isus =i ce a f[cut, famenul a cerut s[ fie botezat =i Filip asta a f[cut.

}n Fapte 2 citim despre predica evanghelistic[ a lui Petru (predica aceasta prezint[ pe Isus Cristos =i Vestea Cea Bun[ pentru lumea noastr[) =i vedem rezultatul: 3,000 de oameni au fost m`ntui\i =i boteza\i. }n acela=i capitol citim c[ cei noi ]n credin\[ au petrecut timp ]nv[\`nd din ]nv[\[tura apostolilor. Apostolii nu au =tiut multe…doar ce le-a spus Isus…nu a fost =i nu este nevoie de mai mult.  Zilnic au studiat “]nv[\[tura apostolilor”, s-au rugat, au avut p[rt[=ie, =i au luat cina Domnului.

2. Marcu 16:15-16 Efectele evangheliz[rii:

Duce\i-v[ ]n toat[ lumea, =i propov[dui\i Evanghelia la orice f[ptur[. Cine va crede =i se va BOTEZA, va fi m`ntuit; dar cine nu va crede, va fi os`ndit.

Sun[ prea simplist, nu? Da, dar este calea lui D-zeu, =i e singura cale! C`nd nu exist[ mai multe c[i spre un anumit loc, cel mai inteligent lucru este s[ mergi pe singura cale. Spre cer oamenii vor mai multe drumuri. Unii prefer[ c[i largi =i u=oare, dar Domnul Isus, Autoritatea suprem[ a spus c[ El este singura cale, Ioan 14:6.

3. Fapte 1:8 Marea Porunc[ =i puterea ei

|ine\i minte, este Duhul lui D-zeu care aduce pe oameni la Isus. Pe noi, ne folose=te ca instrumente, dar El dirijeaz[ simfonia m`ntuirii. }nainte de Rusalii ucenici au avut team[ s[ spun[ la cineva despre Omul pe care l-au iubit a=a de mul, (de fapt s-au =i lep[dat de El) dar c`nd Duhul Sf`nt a venit, au ]nceput s[ proclame Evanghelia f[r[ vre-o fric[ de oameni, F.A. 2:14-41; 4:8-20. Duhul Sf`nt a venit s[ prezinte pe Isus ]nainte lumii =i s[ aduc[ lumea la Isus, Ioan 16:8.

Porunca este dat[ de +eful nostru, de C[pitanul Salv[rii noastre, Domnul Isus, =i ne las[ doar o op\iune: s[ evangheliz[m.  89% din Cre=tini niciodat[ nu dau tractate la cineva ]n toat[ via\a…]nseamn[ c[ doar 11% din to\i copiii lui D-zeu ]l ascult[ pe Cristos?!

CE ESTE EVANGHELIZAREA? 

1. Spun`nd la al\ii despre Isus.

2. Spun`nd Veste Bun[ la p[c[to=i.

3. Spun`nd Evanghelia la p[c[to=i cu inten\ia de-ai aduce la o cuno=tin\[ personal[ a m`ntuirii lui Hristos Isus.

Nu to\i care vorbesc desper Isus fac evanghelizare. Grupul care se nume=te “The Jesus Seminar” vorbe=te zi =i noapte despre Isus dar ei nu fac evanghelizare. Al\ii c`nt[, predic[ despre Isus dar ei nu fac evanghelizare. Majoritatea din timp, ei doar batjocoresc Numele lui Isus! Evanghelizarea este s[ spunem la p[c[to=i despre condi\ia lor de mort[ciune =i despre singura cale de salvare: Isus. Metodele sunt diferite dar mesajul este acela= ca =i acum 2000 de ani!

CE ESTE EVANGHELIA?

1. Vestea Cea Bun[
2. Vestea Cea Bun[ despre moartea jertfitoare lui Isus =i ]nvierea Lui.
a. Ioan 3:16
b. 1 Cor. 15:1-3
c. Gal. 1:3-4

Evanghelia con\ine dou[ elemente cheie:

1. Omul este pierdut, este un p[c[tos, Rom. 3:23

2. Singura =ans[ a omului este Isus Hristos, Rom. 6:23
DE CE S{ EVANGHELIZ{M?

1. Este o porunc[ de la Capul Bisericii, Mat. 28:19-20

2. Este singura cale de-a r[sp`ndi adev[rul despre Dumnezeu, salvare, =i Isus, Romani 10:14

3. Este lucrul natural care ]l face fiecare credincios n[scut din nou, Marcu 5:20

Fiecare credincios a fost evanghelizat de alt credincios. Suntem m`ntui\i fiindc[ cineva, undeva ne-a zis despre condi\ia noastr[ =i ne-a adus la Isus. Puterea lui D-zeu a \inut Biserica prin 2,000 de ani de istorie tulburat[, dar evanghelizarea a f[cut s[ avanseze prin restul lumii. F[r[ evanghelizare, prima Biseric[ din Ierusalim s-ar fi ]nchis dup[ ce Rev. Iacov =i Rev. Simon Petru au murit. Dar sl[vit s[ fie D-zeu, ucenicii au spus istoria lui Isus la al\ii =i ei au spus la al\ii =i a=a mai departe p`n[ acum.

Dac[ nu spunem genera\iei noastre despre Isus =I despre harul Lui, este posibil ca urmo[toarea genera\ie s[ fie ]n bezn[ total[. +i azi exist[ o bezn[ groanzic[. Acum Cre=tinii sunt 1/3 din popula\ia lumii, dar p`n[ la 2000, am putea fi ]n minoritate =i ]n \[rile care tradi\ional au fost cre=tine.  De ce s[ evangheliz[m? Isus conteaz[ pe noi. Lumea din jurul nostru are nevoie de Isus. Du-te =i spune acuma: ISUS M~NTUIE+TE!

CINE POATE +I TREBUIE S{ DUC{ VESTEA CEA BUN{?

Doar cei care sunt m`ntui\i, cei care au primit darul m`ntuirii pe gratis pot s[ fac[ aceste lucru. Un orb nu poate conduce pe alt orb. Unul pierdut nu poate s[ ]ndrume pe altul. Doar care au fost pierdu\i dar acum sunt g[si\i pot =i trebuie s[ spun[ la al\ii despre ce le-a f[cut Isus lor.  Isus a spus multe la popor, a adresat multe subiect la diferite grup[ri de oameni, dar c`nd a vrut s[ investeasc[ ]n unii mesajul lui de salvare, s-a dus la ucencii lui.

Ucenicii L-au cunoscut =i doar care ]-L cunosc pot s[ spun[ la al\i despre m`ntuire fiindc[ dac[ nu au primit m`ntuirea, cum pot s[ spun[ la al\ii? Dar dac[ ucenici tac, dac[ ei nu spun, cine va spune mesajul? }ngerii ar vrea s[ spun[ despre Isus =i dragostea Lui, despre cruce =i posibilitatea m`ntuirii, dar ei nu sunt chema\i la aceasta. Noi trebuie s[ mergem =i s[ spunem.  Timpul este scurt, El vine ]n cur`nd, spune\i acuma.

II CALIFIC{RILE UNUI MARTOR

Isus a chemat primi ucenici =i le-a zis c[ ]i va face pescari de om. Uni au fost pescari de profesie dar Isus le-a zis s[ lase trecutul lor =i s[-L urmeze pe El. Marcu 1:17.

Dou[ elemente pot fi observate din cuvintele lui Isus:

1. urma\i-m[ asculta\i-m[, face\i voia Mea, asculta\i Cuv`ntul meu

2 depindere de Isus Eu v[ voi face pesacri de om – dedicare total[;

}n Fapte 1:8, Isus a zis la ucenicii s[ a=tepte s[ vin[ Duhul Sf`nt ]nainte de a fi ei martori. Ucenicii au ascultat, Duhul a venit, =i doar atunci au ]nceput ei s[ fie martorii lui Isus. S-au bazat pe Duhul Sf`nt s[ fac[ lucrul. Fiecare credincios prime=te Duhul Sf`nt c`nd crede ]n Isus; de fapt doar prin Duhul putem crede ]n Isus. }n momentul c`nd primim darul m`ntuirii, Duhul Sf`nt ne boteaz[ ]n trupul lui Isus Hristos, 1 Cor. 12:13. Avem Duhul Sf`nt ]n noi dar Pavel spune ]n Ef. 5:18 c[ trebuie s[ fim plini de Duhul Sf`nt. Asta ]nseamn[ c[ Duhul nu lucreaz[ ]n noi p`n[ nu d[m tot ce avem lui D-zeu =i El controleaz[ toate departamentele vie\ii noastre. E posibil s[ ai Duhul Sf`nt dar s[ nu lucreze ]n tine? Eu cred c[ un cre=tin este cel care are Duhul ]n el =i Duhul a ]nceput s[ ia control ]n via\a lui.  Martorul este cel care ascult[ pe Isus =i este plin de Duhul Sf`nt a=a doar va fi efectiv ]n a aduce pe al\i la Isus.

Calific[rile unui martor efectiv:

1. Martorul cunoa=te adev[rul 1 Ioan 1:1.
2. Martorul e gata s[ m[rturiseasc[ Romani 1:11.
3. Martorul nu e ru=inat de Evanghelie Romani 1:16.
4. Martorul este gata la timp =i ne la timp 2 Tim. 4:2.
5. Martorul ]n\elege vremurile, 1 Cronici 12:32 – Factorul Isahar
a. timpurile se schimb[
b. metodele se schimb[
c. condi\ia omului nu se schimb[, el este pierdut
d. dragostea lui nu se schimb[, El este la fel ]n dragostea lui pentru om
6. Martorul este ferm dar prietenos 1 Cor. 9:22-23.

7. Martorul este r[bd[tor. Duhul Sf`nt estefactorul cheie ]n evanghelizare, conta\i pe El. }ncrede\i-v[ ]n Domnul pentru rezultate.  C.H. Spurgeon a ]mp[r\it califc[rile pentru un c`=tig[tor de suflete ]n dou[ categori, spre Dumnezeu =i spre om:

A. C[tre D-zeu B. C[tre om

Sfin\enia caraceterului Cuno=tin\a
Via\a spiritual[ Sinceritatea
Umilin\a Evlavie v[zut[ clar
Credin\[ vie Dragoste
Entuziasm Lipsa de egoism
Simplicitatea inimii Seriozitatea
Total[ dezbr[care de sine Bl`nde\e

III. EVANGHELIZARE PERSONAL{

Isus Hristos, Domnul nostru, a vorbut la mul\imi dar uneori a preferat s[ vorbeasc[ doar cu o persoan[. }n Ioan 3 =I 4 vedem dou[ de ocazii de felul acesta. Prima, ]n Ioan 3, vorbe=te de un om, un ]nv[\[tor al legii care a venit s[-l vad[ pe Isus noaptea. Isus a luat timp s[-i explice teologia na=terii din nou =i l-a condus pe Nicodim s[ cread[ ]n Hristos. Mai t`rziu ]n Evanghlia lui Ioan, citim c[ el a avut curajul s[ cear[ lui Pilat trupul lui Isus ca s[-l ]ngroape. (Ioan 19:39) Al doilea exemplu este ]n Ioan 4 c`nd Isus se ]nt`lne=te cu o femeie care avea o reputa\ie rea de tot. +i ]n cuvinte simple, a adus-o la cuno=tin\a c[ El este Mesia. Femeia a fost m`ntuit[, =I s-a dus s[ spun[ la to\i despre omul care I-a zis ei totul despre via\a ei. Dar nu numai Isus a f[cut evanghelizare personal[; ucenicii au f[cut la fel. Filip a plecat de la o evanghelizare cu success ]n Samaria ca s[ m[rturiseasc[ unui famen Etiopian pe un drum. Nu =tiu de ce D-zeu nu a g[sit pe alt om ]n locul lui Filip dar asta cred c[ ne arat[ c`t de imporant este evanghelizarea personal[. Petru s-a dus ]n casa lui Cornelui (Fapte 10), =I Pavel a predicat Evanghelia lui temnicerul din Filip (Fapte 16.)
Evanghelizarea personala este parte din planul mare de- aduce pe oameni la m`ntuirea lui Isus Hristos.
M[rturisirea personal[ poate s[ fie planificat[ sau spontan[.

a. evanghelizare planificat[: 

1. ca =i individ (preparare pentru situa\i speciale)
2. prin biserica local[ (bisericile planific[ =i trimit individuali prin vecin[tate)
b. evanghelizare ne planficat[ (tr[ind zilnic m[rturia Cre=tinului)
1. cele mai ordinare situa\ii pot fi ]ntoarse ]n oportunit[\i minunate pentru a ]mp[rt[=i Evanghelia
2. oporunit[\ile sunt multe
(1) noi trebuie s[ le recunoa=tem
(2) noi trebuie s[ le prindem
(3) noi trebuie s[ fim gata; Filip nu a planificat s[ mearg[ pe drum dar a fost preg[tit
(4) noi trebuie s[ avem inimile noastre preg[tite
(5) noi trebuie s[ cunoa=tem planul simplu a m`ntuirii:
(a) Romani 3:23–To\i au p[c[tuit
(b) Romani 6:23–Pedeapsa p[c[tului
(c) Evrei 9:27–Pedeapsa trebuie s[ fie pl[tit[
(d) Romani 5:8–Pedeapsa a fost pl[tit[ de Hristos
(e) Efeseni 2:8-9–M`ntuirea este un cadou pe gratis
(f) Ioan 1:12 – Trebuie s[-l primim pe Hristos
(g) Apocalipsa 3:20–Hristos la u=a inimii
(h) 1 Ioan 5:11-12–Asigurarea salv[rii
(6) trebuie s[ fime etici =i s[ folosim logica noastr[
(7) trebuie s[ ne ferim de a ne face de ru=ine
(8) trebuie s[ =tim c`nd s[ ne oprim =I c`nd s[ nu ne l[s[m; diferen\a este crucial[

Advantajele m[rutirisirii personale: 

1. fiecare poc[it poate s[ fac[ lucrul acesta
a. nu to\i putem predica, c`nta sau ]nv[\a ]n adunare dar to\i putem ]mp[rt[=i Evanghelia cu un prieten
b. metodele pot fi diferite, dar mesajul trebuie s[ r[m`n[ la fel
c. rezultatele sunt la fel
2. aten\ie este dat pentru fiecare individual
a. to\i suntem diferi\i
b. I-a ]n considerare personalitatea respectiv[
3. Putem da aten\ie la probleme personale
4. demonstreaz[ puterea =i sl[biciunea evanghelistului

“F[ lucrul unui evanghelist” asta a fost porunca lui Pavel c[tre t`n[rul Timotei ]n 2 Tim. 4:5. Lucrul de evanghelist este a m[rturisi. Biblia nu ne spune ce a folosit Timotei dar citim c[ Timotei a \inut c[r\ile lui Pavel ]n grija lui. Mai mult citim c`t[ importan\[ d[ Pavel rug[ciunii =i putem ]n\elege c[ Timotei s-a rugat =i a studiat foarte mult – petrec`nd =i timp =i depun`nd o dedicare total[. Trebuie s[ ]ncepem la fel =i noi cu citirea =i studierea Biblie, =i rug[ciunea.

1. Biblia. Fi un bun cunosc[tor al Bibliei. Fi familiar cu Vechiul Testament dar pentru a evangheliza fi expert in Noul Testament. Memoreaz[ c`t mai multe versete care s[ te ajute ]n discu\iile cu cei care vrei s[-i aduci la Cristos.

2. Rug[ciunea. Nu conta pe tine sau pe iscusin\a ta, cere-I lui s[ fie cu tine ]n orice timp, =i ]n orice ocazie c`nd m[rturise=ti pe Domnul mizeaz[ pe rolul Duhului Sf`nt de a convine nu pe metodele tale. Roag-te pentru prieteni, ccuno=tin\e c[rora vrei s[ le spui despre m`ntuirea adus[ ]n dar de Domnul Isus. Dup[ ce ai spus cuiva despre El, atunci ]ncredin\eaz[-I Lui persoana respectiv[. }ncrede-te ]n El pentru rezultate.

CAPITOLUL 10 UCENICUL +I CINA DOMNULUI! 1 Cor 11:23-32

Actul Cinei Domnului este o dramatizare a Evangheliei, o prezentare grafic[ a ceea ce moartea Domnului Isus a realizat!

Ucenicii Domnului Isus nu au avut servicii de biseric[ ]n timpul vie\ii Domnului Isus. Abia ]n ultima s[pt[m`n[ a vie\ii Sale, Domnul Isus a ini\iat Cina, le-a ar[tat simbolismul Cinei =i asta a fost tot, Matei 26:26-29

}n Ierusalim, dup[ venirea Duhului Sf`nt pe p[m`nt, ]n prima s[pt[m`n[ dup[ Rusalii g[sim pe ucenici “fr`ng`nd p`inea” ]n fiecare zi ]n\elesul acestor cuvinte fiind cina Domnului.

Descrierea mai am[nun\it[ o d[ Apostulul Pavel ]n 1 Cor 11:23-32. El spune c[ a primit de la Domnul aceast[ ]nv[\[tur[, iar bisericile noastre practic[ Cina o dat[ pe lun[.

Cina Domnului este forma cea mai ]nalt[ de ]nchinare pentru cel credincios. Toate cel[lalte p[r\i ale ]nchin[rii sunt importante, dar atunci c`nd ucenicul se “]mp[rt[=e=te” c`nd ia Cina Domnului, ]nchinarea este ]mplinit[!

De ce Cina Domnului?

De=i practicat[ diferit, toate bisericle cre=tine practic[ cina Domnului, ar[t`nd importan\a acestui lucru. Domnul Isus a instituit Cina pentru “pomenirea Lui,” spre a ne aduce aminte de El. Domnul Isus a vrut s[ nu fie “uitat” ]n grupul ucenicilor, acest simbol \in`nd vie amintirea Lui. Deci Cina Domnului este important[ c[ ne aduce aminte de El, de ce-a f[cut El pentru noi, =i prin Cin[ vestim moartea Domnului p`n[ va veni El. Cina deci are dublu rol de a ne aminte de El =i a ne ajuta s[ vestim moartea Lui p`n[ la venirea Lui.

Cina este o privire ]npre trecut =i una spre viitor! 

Cea din trecut ne spune c[ El +i-a dat via\a pentru noi, a l[sat trupul Lui s[ fie fr`nt, s`ngele Lui s[ fie v[rsat pentru mul\i spre iertarea p[cateleor. Ceea ce El a f[cut este uria=! Celor str[ini de leg[minte le-a adus un leg[m`nt nou, etern ]n s`ngele Lui! Cina Domnului ne aduce aminte de ce-a f[cut El pentru noi. Nu ne aduce Cuv`ntul aminte de El? Ba da! }n Cuv`nt citim despre El, via\a =i cuvintele Lui, dar ]n Cina Domnului avem o reprezentare grafic[ a ceea ce a f[cut El pentru noi. Privirea spre viitor ne spune c[ El va veni! Vestim p`n[ va veni El. Ne d[ certitudinea veniri Lui! Nu-i poveste. El va veni. La venirea Lui vom celebra cu El din noul vin al }mp[r[\iei!

Dar cina este =i o privire la cee ce este acum. Cre=tinismul, via\a de ucenic nu este doar trecut =i viitor ci este prezent! Prezent care ]n Cin[ celebreaz[ ]mp[rt[=irea cu El, al Lui cu noi, =i a noastr[ cu Trupul Lui, 1 Cor 10:16-17. Noi care sunte mul\i, suntem un trup! Aceast[ celebrare este prezent[, =i bucuria celor ce sunt ]n trupul Lui nu este cunoscut[ doar cei ce sunt parte din El.  De ce simbol =i nu mai mult? Istoric Cina Domnului a suferit diferite interpret[ri, dou[ fiind majore ]n lumea cre=tin[. De la simbolismul primelor veacuri s-a trecut la transubstan\iere, sau tranformarea elementelor cinei ]n trupul Domnului. P`inea devine carnea, trupul Domnului atunci c`nd preotul o sfin\e=te =i o ridic[ ]n sus ca ofert[, sau jertf[ Lui Dumnezeu. Martin Luther a refuzat transubstan\ierea ca nefiind biblic[ dar a ]nlocuit-o cu consubstan\ierea care sun[ diferit de transubstan\iere dar ]n esen\[ nu se deosebe=te prea mult. Elementele nu se tranform[ dar Domnul Isus este prezent ]n elemente. Calvin a respins prezen\a fizic[ a Domnului Isus ]n elemetele cinei, dar a propus prezen\a dinamic[ a Domnului Isus ]n elementele cinei. Reformatorul elve\ian Huldreich (Ulrich) Zwingli re-aduce ]n biseric[ simbolismul instituit de Domnul Isus. Cina este un simbol care ne aduce aminte de El =i vest=te moartea Lui at`t timp c`t va fi practicat[ p`n[ la venirea Lui. Prezen\a Domnului Isus ]n elemente este mai multe influen\ial[, spiritual[ dec`t metafizc[. De=i noi respingem prezen\a fizic[, noi suntem con=tien\i c[ Domnul Isus ne-a promis c[ va fi cu noi tot timpul, =i mai ales la acest moment al ]nchin[rii prezen\a Lui este cu cei ce particip[ la

Cina Domnului. }nsemn[tatea Cinei 

1. Moartea Domnului Isus–Pavel spune c[ p`n[ la venirea Lui vom vesti moartea Domnului Isus!

2. Participarea noastr[ ]n beneficiile mor\ii Lui
Ne identific[m cu ceea ce El a realizat prin moartea Lui!

3. Hran[ Spiritual[ }n Ioan 6 El spune c[ cine nu m[n`nc[ Trupul Lui =i nu bea S`ngele Lui…referin\[ clar simbolic[, nu are parte cu El

4. Unitatea Credincio=ilor Noi care suntem mul\i form[m un singur trup!

5. Cristos ]=i afirm[ dragostea pentru noi Nu este mai mare dragoste dec`t s[-=i dea vi\a cineva pentru prietenii lui, El =i-a dat-o pentru noi, deci nu poate fi dep[=it ]n dragoste!

6. Cristos afirm[ c[ toate binecuv`nt[rile m`ntuirii sunt pentru noi. Cei ce se ]mp[rt[=esc ]n moartea Domnului Isus declar[ c[ sunt m`ntui\i =i din m`ntuire decurd beneficiile iert[rii =i ale primiri ]n starea de har.

7. Noi ne afirm[m credin\a ]n Domnul Isus.

La Cina Domnului noi afirm[m c[ nu doar am ]nceput via\a de credin\[, botezul fiind un act de ini\iere, ci continu[m via\a de credin\[. Cine se paote ]mp[rt[=i? Doar cei m`ntui\i, boteza\i =i ]n bun[ r`nduial[ cu Domnul =i cu biserica. Cei nem`ntui\i nu se pot ]mp[rt[=i deoarece simbolul nu reprezint[ nimic pentru ei. Cei neboteza\i nu au f[cut primul pas al scult[rii cum pot s[-l fac[ pe al doilea?  A fi ]n bun[ r`nduial[ ]nseamn[ a fi ]n stare de pace =i f[r[ p[cate nem[rturisite. C`t de frecvent? Oridec`te ori! S[pt[m`nal, zlinic, lunar. Toate aceste frecven\e au fost folosite, =i nu e nimic mai special ]ntr-una sau alta.

CAPITOLUL 11 UCENICUL +I LUPTA SPIRITUAL{

Poetul rom`n George Co=buc scria ]n poezia “Lupta Vie\ii,”

Copiii nu-n\eleg ce vor, a pl`nge-i cumin\ia lor
Dar lucrul cel mai la= ]n lume e un b[rbat t`nguitor.
Nimic nu-i mai de r`s ca pl`nsul ]n ochii unui lupt[tor.
O lupt[-i via\a deci te lupt[ cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? E=ti un nemernic c`nd n-ai un \el hot[r`tor.
Tu ai pe-ai t[i! De n-ai pe nimeni, te lup\i pe seama tuturor.
E tragedie-n[l\[toare c`nd, birui\i, o=tenii mor
Dar sunt eroi de epopee c`nd bra\ul li-e biruitor.

Comediant e cel ce pl`nge, =i-un un neom, c[-i dezertor
Oricare-ar fi sf`r=itul luptei, s[ stai lupt`nd c[ci e=ti dator!
Tr[iesc acei ce vor s[ lupte; iar cei frico=i se pl`ns =i mor
De-i vezi murind s[-i la=i s[ moar[, c[ moartea e menirea lor.

Nu-i vorba de lupt[ spiritual[ ]n aceast[ poezie, dar ideea c[ via\a e o lupt[ e un mare adev[r! Ucenicul care umbl[ ]n voia Lui Dumnezeu, care vrea s[ fie ca }nv[\[torul Lui va fi confruntat mereu cu du=manul care nu vrea acest lucru. Diavolul s-a opus Domnului Isus, =i ]n mod categoric se opune =i nou[. E tragic s[ crezi c[ via\a de ucenicie este f[r[ lupt[, e grav s[ nu fi preg[tit pentru atacurile care cel r[u le va aduce ]mpotriva ta.

Domnul Isus a preg[tit pe ucenici spun`ndu-le c[ vor fi ur`\i de lume, Ioan 15:18; vor fi da\i afar[ din sinagogi, vor fi uci=i, iar cei ce o vor face vor pretinde c[ fac slujb[ Lui Dumnezeu, Ioan 16:2; 1 Ioan 3:1, 13. Atacurile lumii au fost =i sunt sim\ite de c[tre cei ce-L iubesc pe Dumnezeu.

Lupta spiritual[ nu se rezum[ doar la primii ani de credin\[, ci este un proces care \ine toat[ via\a. Sunt perioade intense de atac, de obicei c`nd te hot[r[=ti s[ fi cu adev[rat ucenicul Lui, c`nd ai luat ]n serios chemarea de a fi ca El, nu te a=tepta la aplauzele diavolului. El prefer[ cre=tini care s[ fie ]n mul\ime, s[ admire pe Isus ca pe un bun ]nv[\[tor, lucr[tor de minuni, dar nu cumva s[ te desprinzi de mul\ime =i s[ vrei s[ instaurezi domnia Domnului Isus ]n via\a ta plenar c[ci va declan=a tot feluri de atacuri. Asta nu ]nseamn[ c[ doar atunci te atac[, dar intensitatea e mult mai mare. Majoritatea cre=tinilor recunosc c[ sunt patru surse ale necazurilor sau ]ncerc[rilor noastre:

1. Din propriile noatre ac\iuni gre=ite, Gal. 6:7. Ceea ce seam[n[ omul aceia va secera. Condu excesiv, =i vei avea de suferit. Poli\istul \i se va p[rea un sol al diavolului, ceasul r[u, nenorocul s[ te prind[, etc. Totul ar fi putut evitat printr-o ac\iune cu judecat[. Sunt “n” ac\iuni non-morale care le facem =i ele au consecin\e din cele mai nepl[cute pentru noi, dar nu avem pe cine pune blama dec`t pe noi! Osea 8:7–Au sem[nat v`nt vor secera furtun[. Spune o vorb[ necugetat[, =i mai adun[ penele!

Efeseni 4:25-27 Dai ocazie diavolului. Pavel spune s[ nu-i d[m dar prin comportarea noastr[, vorbirea noastr[ ]i d[m prilej. El nu pierde prilejul =i ne atac[.

Nu doar prin noi, ci prin familie =i prin biseric[ ne atac[.

1 Tim 4:1 Pavel ]l avertizeaz[ pe Timotei s[ fie atent c[ unii vor promova doctrina demonilor ]n biseric[!

Daniel vede pe diavol influen\`nd na\iuni ]ntregi, Daniel 10–Efeseni 2:2.

2. Atacul diavolului, 1 Ioan 2:16;

a. Pofta firii p[m`nte=ti; 2 Sam 11:2-4; Matei 4:2-3

b. Pofta ochilor; 2 Tim 4:10; Matei 4:8

c. L[ud[ro=ia vie\ii; Obadia 3, 4; Matei 4:5-6

Aceste atacuri sunt comune tuturor oamenilor, intensitatea lor cre=te ]n sfera sl[biciunii fiec[ruia. Nu toate trei vin de-o dat[, de=i pot veni toate trei. Nu toate cu acea=i intensitate.

Credniciosul trebuie s[ fie con=tinet de =iretlicurile celui r[u, cunosc`ndu-i planul mult mai u=or biruie=ti, 2 Cor 2:11

Credinciosul trebuie bine echipat, Efeseni 6:10-18.

Armele noastre nu sunt fire=ti ci duhovnice=ti, 2 Cor 10:3-5.

Diavolul tulbur[ lini=tea multora d`nd t`rcoale, venind prin g`nduri, vorbe, priviri…nu te r[pune, nu poate s[ te doboare, dar dac[ nu te ]mpotrive=ti tare ]n credin\[ te obose=te spiritual, =i atunci devii victima Lui. Sunt mul\i care sunt lovi\i cu tot felul de s[ge\i arz[toare ]n sufletul lor, s[ge\i care ard =i macin[. Dac[ scutul credin\ei e pe noi, le vom stinge, altfel ele ne vor arde.

3. Dumnezeu ne pedepse=te pentru p[catele noastre

Sursa aceasta de conflict o cuno=tem mai bine. Ucenicul =tie c`nd face p[cate, =tie c`nd trebuie disciplinat =i pedeapsa ]l va aduce la ]n\elegerea mai ad`nc[ a rela\iei de paternitate a Lui Dumnezeu cu el. Cei ce nu sunt disciplina\i, cei ce nu sunt ]ndrepta\i sunt ]n afara familiei Lui Dumnezeu, Evrei 12:5-12. }n dragostea Lui p[rinteasc[ El ne pedepse=te pentru a ne face mai buni.

4. Dumnezeu ne testeaz[ pentru cre=terea spiritual[. 2 Cor 12:7; Evrei 5:8 Avraam, Iosif, Moise, Noe, Iov, Domnul Isus  Aceste caractere biblice au fost greu ]ncercate dar nu pentru ac\iuni gre=ite, nici ispiti\i de diavolul, nici disciplina\i pentru p[cate, ci ]ncerca\i asemenea aurului pentru a deveni tot mai pl[cu\i ]anintea Domnului!

* Tony Evans scrie ]n “The Battle is the Lord’s” c[ un campion de =ah a intrat ]ntr-un muzeu de art[. Acolo a v[zut un tablou interesant, diavolul era la masa de =ah cu un t`n[r. Numele tabloului era “=ah-mat.” Diavolul r`dea cu gura p`n[ la urechi, iar t`n[rul ar[t[ ]ngrozit. Diavolul l-a pus la col\, l-a b[tut, lupta era pierdut[. Campionul s-a dus la curatorul muzeului =i l-a ]ntrebat dac[ nu are cumva o tabl[ de =ah. Acesta a c[utat =i a g[sit ]ntr-un dulap o tabl[ de =ah. Campionul a luat-o. A arnajat-o ]n toate felurile posibile =i apoi a pus-o la picioarele tabloului. A ]ntors-o spre t`n[r =i prin tablou vroia s[-i spun[, “nu-i =ah-mat…mai este o mutare, mai po\i s[ faci o mutare =i-l ba\i tu pe el…”

Ne d[m seama c[ mul\i tineri =i b[tr`ni se trezesc prea t`rziu c[ au fost f[cu\i =ah-mat de diavolul. Marele Campion, Domnul Isus l-a f[cut =ah-mat pe diavolul la Golgota. El este prezent ]n fa\a noatr[ la orice b[t[lie =i ne ofer[ mutarea Lui, ne ofer[ s[-l punem pe El ]naintea noastr[. Mul\i l-am luat pe El =i El ne-a scos din ]ncurc[tura mor\ii =i a ]nfr`ngerilor spirituale, dar mai sunt mul\i care stau bloca\i ]n fa\a atacurilor snistre ale celui r[u.

Lupta e cr`ncen[, dar El ne-a asigurat biruin\a. Prin El noi suntem mai mult dec`t biruitori!

CAPITOLUL 12 UCENICUL +I BANII Luca 12:15

Feri\i-v[ de orice l[comie de bani; c[ci via\a cuiva nu st[ ]n bel=ugul avu\iei lui.

De=i ucenicului i se pare discu\ia despre bani ca fiind nespiritual[, adev[ratul ucenic va ]nv[\a de la Domnul Isus c[ banii au avut un loc important ]n discu\iile }nv[\[torului.

Banii au importan\[ destul de mare ]n via\a tuturor dar mai ales al credincio=ilor. De ce? Banii sunt valoarea ce-o primim ]n schimbul timpului care-l d[m cuiva, deci ei reprezint[ mare parte din via\a noastr[. Mai mult, Domnul Isus a vorbit enorm de mult despre bani, adminstrarea lor, pozi\ia fa\[ de bani.

Este de o vital[ importan\[ s[ ne ]ncredem ]n Dumnezeu cu privire la resursele materiale, deoarece ]ncrederea ]n bani, avere, este o curs[ ]n care mul\i au c[zut victime! Mul\imea care nu-l urmeaz[ pe Domnul Isus alearg[ dup[ bani =i toate energiile se duc pe c`=tig.

Ucenicul Domnului Isus, cel care ]nva\[ mereu de la }nv[\[torul lui cum s[-=i tr[iasc[ via\a ]n fiecare zi, va fi foarte interesat s[ ]nve\e ceea ce Domnul Isus spune despre bani =i ]n general despre lucrurile materiale.

1. Valoarea vie\ii este de alt[ natur[! V. 15

Via\a cuiva nu st[ ]n bel=ugul avu\iei lui. Domnul Isus ilustreaz[ punctul acesta prin pilda omului care a avut o recolt[ record. Omul a planificat bine, a lucrat bine, Dumnezeu a fost binevoitor =i i-a dat ploaie, soare, v`nt, condi\ii optime pentru succes. P[catul lui a fost c[ a crezut c[ via\a este aceasta, dar ]n noaptea dup[ cele mai ambi]ioase planuri, via\a s-a terminat. Via\a nu a avut nici ]n clin nici ]n m`nec[ cu calculele =i planurile lui.

Domnul Isus nu se leag[ de bog[\ia lui ci de faptul c[ via\a este mai mult dec`t a v[zut el. Via\a este un concept mult mai ]nalt, dar argintul blocheaz[ aceast[ vedere.  ***Un om bogat a invitat pe pastorul lui ]n vizit[ s[ discute despre lucrurile vie\ii spirituale. Oric`t pastorul a ]ncercat, omul nu pricepea ceea ce el spunea. Pastorul l-a rugat pe om s[ priveasc[ pe geam afar[ =i s[-i spun[ ce vede. “Oameni, ma=ini, cl[diri, iarb[, etc.” Vino =i uit[-te ]n oglind[ acum. Ce vezi? “Pe mine.” +i geamul =i oglinda sunt sticl[ transparent[, cum de prin una vezi pe al\ii =i prin alta doar pe tine? Argintul pe spatele oglinzii ]mpiedic[ s[-i vezi pe al\ii.***

Omul care a avut recolta record nu a v[zut pe nimeni dec`t pe el, iar f[c`nd a=a, Domnul Isus ]i d[ un nume care nu place la nimeni, “nebunule!”

2. Cel ce adun[ comori pentru sine este nebun, v. 21

Bog[\iile nu dau valoare vie\ii. Ast[zi ca =i atunci oamenii cred c[ cei ce au mult, mu\ii bani sunt de valoare, dar ]naintea lui Dumnezeu, altceva d[ valoare vie\ii. El ne-a f[cut cu o dimensiune spiritual[, dimensiune ce ]n\elege adev[ratele bog[\ii.  Bog[\iile sunt trec[toare. Imperii mari au trecut. Oameni foarte boga\i au ajuns muritori de foame. B[nci s-au ]nchis, fabrici s-au ]nchis, banii =i-au pierdut nu o dat[ orice valoare.

Bog[\iile pot s[ te opreasc[ s[-l vezi pe Dumnezeu. Omul cu recolta record nu a putut s[-l mai vad[ pe Dumnezeu. }ngrijpr[rile =i ]n=el[ciunile bog[\iilor l-au orbit.

3. Cum te po\i ]mbog[\i fa\[ de Dumnezeu?

(1) Nu-\i pune inima ]n bog[\ii, fi atent la practici necinstite de ]mbog[\ire (Ps. 62:10; Iacov 5:1-6).(2) Dumnezeu ne cere s[ fim mul\umi\i cu ce avem, s[ nu poftim ce au al\ii (Ex. 20:17; Evr. 13:5).(3) Iubind banii =i bog[\ia ne ]n=el[m Mat. 13:22; 1 Tim. 6:6-10; Apoc. 3:17).(4) D`nd slav[ Lui Dumnezeu cu mul\umire pentru tot ce avem, =i ajut`nd pe al\ii este atitudinea corect[ (Deut. 8:11, 17-18; Prov. 3:9-10; Mat. 10:8; Fap. 20:35). (5) Este gre=it s[-\i zide=ti reputa\ia pe ceea ce ai, rezultatele pot fi dezastroase, omul cu recolta record, Anania =i Safira (Fap. 5:1-11).(6) Bog[\ia este un dar de la Dumnezeu =i trebuie folosit[ cu responsabilitate (1 Tim. 6:17-18; 2 Cor. 8-9).

Banii sunt un excelent servitor, dar un teribil, tiran conduc[tor!

1 Tim 6:10 iubirea de bani este p[cat, nu banii ]n sine!

Evrei 13:3 s[ nu fi\i iubitori de bani! Mul\umi\i-v[ cu ce ave\i!

Dumnezeu promite: Nu te voi l[sa niciodat[; nu vei fi abandonat de El!

A=a c[ putem fi…cum? Plini de ]ncredere, declar`nd: Domnul este ajutorul meu, nu m[ voi teme, ce mi-ar putea face omul? Nimic!

Exist[ o imens[ diferen\[ ]ntre dorin\[ =i necesitate!

Dumnezeu promite c[ va ]ngriji de toate nevoile noastre, problema ce-o avem noi este c[ dorim multe lucruri care nu ne sunt de absolut[ necesitate!

Este de o vital[ importan\[ s[ ne ]ncredem ]n Dumnezeu cu privire la resursele materiale, deoarece ]ncrederea ]n bani, avere, este o curs[ ]n care mul\i au c[zut victime!

Banii sunt un excelent servitor, dar un teribil, tiran conduc[tor!

1 Tim 6:10 iubirea de bani este p[cat, nu banii ]n sine!

Dumnezeu promite c[ va ]ngriji de toate nevoile noastre, problema ce-o avem noi este c[ dorim multe lucruri care nu ne sunt de absolut[ necesitate!

Filipeni 4:19

L[comia/dorin\a de a avea satisf[cute dorin\ele imediat, duc la p[cat, =i ne]ncredere ]n Dumnezeu!

La fel ca orice poft[, pofta dup[ bani duce la r[u, pentru c[ cei se ]ncred ]n bani }l neag[ pe Dumnezeu c[ le-ar purta de grij[.

Proverbe 23:4; 28:8, 22 Nu te chinui s[ te ]mbog[\e=ti!

Bog[\iile sunt incapabile s[ aduc[ fericirea, ele nu r[m`n ve=nic, Iacov 5:1-3

Psalmul 119:36 Inima, afec\iunea s[-\i fie ][ndreptat[ spre Cuv`nt, spre Dumnezeu, nu spre c`=tig!

Matei 6:24, 33 Este imposibil s[ sluje=ti pe Dumnezeu =i pe bani! }mp[r[\ia Lui, El trebuie s[ fie prioritatea noastr[ suprem[!

Luca 18:18-25 Tân[rul bogat a iubit mai mult banii dec`t pe Dumnezeu!

Folosirea corect[ a banilor
1 Tim 6:18-19
1 Tim 4:8

Luca 12:33 Face\[i-v[ rost de pungi care nu se ]nvechesc!

CAPITOLUL 13 UCENICUL +I MUNCA LUI, LOCUL DE MUNC{  Luca 5:1-11

Suntem con=tien\i c[ mare parte din timp o petrecem la serviciul nostru. Ar fi absurd s[ credem c[ Dumnezeu a vrut ca ucenicii Lui s[ fie doar ai lui ]n timpul liber iar la serviciu nu. Este o abera\ie de la normal s[ credem a=a ceva.

Domnul Isus a vorbit mult despre munc[ =i practicile din vremea Lui. El a vorbit despre investi\ii, economii, datorii, ]mprumuturi, capital, dob`nzi, porocedurile de angajare, structurile de salarizare, construc\ii, planuri de construc\ii, g[sirea banilor pierdu\i, necinste ]n afaceri, reducerea datoriilor, etc.

Lumea vestic[ a adoptat compartimentalizarea sau segmentarea vie\ii. Separarea religiei de stat, a =colii de biseric[, a vie\ii publice de cea particular[, etc.

}n religiile estice, via\a religioas[ =i cea laic[ se contope=te. Via\a cu dumnezeul lor =i cea politic[, angajarea zilnic[ sunt tot una. To\ii terori=tii fanatici care omoar[ sau iau ostateci nu o fac ]n timpul liber ci aceasta este via\a lor, dedicarea lor ]n numele religiei.

Dumnezeu care ne-a creat =i ne-a a=ezat pe acest p[m`nt a f[cut-o ca noi s[ “administr[m” p[m`ntul. Diavolul a furat acest drept de la Adam, =i noua Lui crea\ie nici grij[ nu are c[ oameni care  nu-L cunosc pe Dumnezeu adminstreaz[ p[m`ntul. Cum vede Dumnezeu acest lucru c`nd cei ce conduc lumea Lui nici grij[ nu au cine este El =i ce vrea El? Noi cei care-L cunoa=tem pe El nu avem nici un impact ]n lumea Lui?!

I. Dumnezeu a creat universul 

F[r[ posibilitate de t[gad[, acest p[m`nt este crea\ia unui Dumnezeu inteligent =i bun. Al Domnului este p[m`ntul cu tot ce este pe el spunea psalmistul, Ps. 24:1-2

II. Dumnezeu este interesat cum merge acest univers

Dumnezeu nu a f[cut p[m`ntul ca s[ mearg[ f[r[ \int[. El vrea ca noi s[ ne rug[m “vie ]mp[r[\ia Ta, =i fac[-se voia Ta precum ]n cer =i pe p[m`nt!” Este clar c[ Dumnezeu nu vrea ca alt[ voie s[ se fac[ dec`t voia Lui!

III. Dumnezeu ne-a pus pe noi s[ adminstr[m acest univers

Voia Lui Dumnezeu este ]mplinit[ de copiii Lui Dumnezeu =i ei ar trebui s[ adminstreze p[m`ntul, principiile lor ar trebui s[ fie cele care conduc afacerile acestui p[m`nt.

IV. Copiii Lui trebuie s[ fie cei dint`i ]n toate lucrurile

Aici ]ncepe responsabilitatea noastr[. La locul de munc[, fiecare credincios trebuie s[ exceleze, s[ avanseze, s[ fie ]n pozi\ia de a influne\a ]ntrega atmosfer[. Nu prin for\[, nu prin practici necinstite, ci ]n cea mai exemplar[ comportare, excelen\[ ]n tot ceea ce facem, f[c`nd totul ca pentru Domnul.

V. Via\a noastr[ de la biseric[ nu trebuie s[ fie diferit[ la lucru Noi s[ lupt[m ]mpotriva privatiz[rii, a compartimantaliz[rii, a segment[rii vie\ii noastre. Noi ducem cu noi la locul de munca via\a de cre=tin.

V. Etica, moralitatea noastr[ trebuie s[ fie net superioar[ celorlal\i }n lumea de ast[zi etica =i morala multora este egal[ cu a celor necredincio=i. Minciuna, ]n=eleciunea, furtul de timp, bani, materiale, ]ndoirea adev[rului, scurtarea lui s[ nu fie nici pomenite.

VI. Lumina noastr[ trebuie s[ fie clar[, sarea cu gust Evanghelizarea locului de munc[ trebuie s[ fie un lucru de la sine ]n\eles. Evanghelizarea rela\ional[ se face cel mai bine la locul de munc[. Nu trebuie s[ pui o Biblie mare pe masa de lucru, ci s[ pui o via\[ ca a Domnului Isus ]naintea oamenilor =i El ]i va atrage la El.

CAPITOLUL 14 PERSEVEREN|A UCENICULUI/P{STRAREA LUI }N HAR

Odat[ m`ntuit, pentru totdeauna m`ntuit?

Un suflet cu adev[rat m`ntuit poate fi pierdut?

Amble ]ntreb[ri sunt pertinente, iar r[spunsurile difer[ func\ie de cine le d[ =i din ce grupare face parte.

1. Biserica Romano Catolic[ sus\ine c[ m`ntuirea se poate piere prin comiterea p[catului de moarte.
2. Luteranii =i Arminienii spun c[ o persoan[ poate s[-=i piard[ m`ntuirea, dar nici unul din cei ale=i nu =i-o va pierde. Ambigu[ aceasta idee, dar sus\inut[ de mul\i credincio=i Rom`ni.
3. Wesley a spus c[ prin p[catuirea cu voia =i apostazie se poate pierde m`ntuirea.
4. Biblia spune c[ “]n veac nu vor pieri!” Ioan 10:27.

Ucenicul prive=te din punctul de vedere divin, iar acestsa spune c[ puterea Lui Dumnezeu p[streaz[ pe cel credincios, 1 Petru 1:5

Un lucru trebuie ]n\eles clar, nu to\i cei ce zic Doamne Doamne vor fi m`ntui\i doar cei ce fac voia Lui Dumnezeu, deci doar acestora li se aplic[ principiul m`ntuirii ve=nice!

Trebuie =tiut c[ Biblia este baza siguran\ei m`ntuirii nu experine\a cuiva. C`nd experien\a devine normativ[ atunci nu mai exist[ norm[!

M`ntuirea etern[ asigur[ pe cel credincios c[ va fi:

a. P[zit de Dumnezeu

b. P[zit prin credin\[ nu f[r[ credin\[.

c. P[zit etern nu doar pentru o vreme!

Dumnezeu asigur[ m`ntuirea ve=nic[ tuturor adev[ra\ilor credincio=i =i ]i va determina s[ persevereze ]n har p`n[ ]n ziua aceea!

Perseveren\a este rezultatul siguran\ei m`ntuirii =i a p[str[rii ]n har a celor m`ntui\i

Ioan 8:31-32 Dac[ r[m`ne\i ]n Cuv`ntul Meu, sunte\i ]ntr-adev[r ucenicii Mei. Ve\i cunoa=te adev[rul =i adev[rul v[ va face liberi!

Ioan 15:10 Dac[ p[zi\i poruncile Mele, ve\i r[m`ne ]n dragostea Mea, dup[ cum =i Eu am p[zit poruncile Tat[lui Meu =i r[m`n ]n dragostea Lui.

1 Cor 15:2 Prin Evanghelie sunte\i m`ntui\i dac[ o \ine\i a=a cum v-am propov[duit-o; altfel degeaba a\i crezut.

Colos 1:23 Negre=ti dac[ r[m`ne\i =i mai departe ]ntemeia\i =i neclinti\i ]n credin\[.

Evrei 3:14 C[ci ne-a f[cut p[rta=i ai Lui Cristos, dac[ p[str[m p`n[ la sf`r=it ]ncrederea nezguduit[ de la ]nceput.

Evrei 12:14 Urm[ri\i pacea cu to\ii =i sfin\irea, f[r[ care nimeni nu va vedea pe Domnul.

1 John 3:9 Oricine este n[scut din Dumnezeu, nu p[c[tuie=te, pentru c[ s[m`n\a Lui r[m`ne ]n el =i nu poate p[c[tui fiindc[ este n[scut din Dumnezeu!

Juda 21-24 |ine\i vã în dragostea lui Dumnezeu, =i a=tepta\i îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru via\a ve=nicã. Mustra\i pe cei ce se despart de voi; cãuta\i sã m`ntui\i pe unii, smulg`ndu i din foc; de al\ii iar[=i fie vã milã cu fricã, ur`nd p`nã =i cãma=a m`njitã de carne. Iar a Aceluia, care poate sã vã pãzeascã de orice cãdere, =i sã vã facã sã vã înfã\i=a\i fãrã prihanã =i plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, M`ntuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, sã fie slavã, mãre\ie, putere =i stãp`nire, mai înainte de to\i vecii, =i acum =i în veci. Amin.

Siguran\a m`ntuirii se bazeaz[ pe harul Lui Dumnezeu =i pe faptul c[ via\a ve=nic[ este un dar, un dar ve=nic.

Ioan 6:39 +i voia Celui ce m-a trimis este s[ nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El ci s[-l ]nviez ]n ziua de apoi.

Ioan 10:27-30 Oile Mele ascultã glasul Meu; Eu le cunosc, =i ele vin dupã Mine. Eu le dau via\a ve=nicã, în veac nu vor pieri, =i nimeni nu le va smulge din m`na Mea. Tatãl Meu, care Mi le a dat este mai mare dec`t to\i, =i nimeni nu le poate smulge din mîna Tatãlui Meu. Eu =i Tatãl una suntem.>

Romani 8:31-39 Nu este nimic =i nimeni ]n stare s[ ne despart[ de dragostea Lui Dumnezeu demonstrat[ ]n Domnul Isus!

Rom 11:29 C[ci Lui Dumnezeu nu-i pare r[u de darurile =i de chemarea f[cut[.

1 Cor 1:8-9 El v[ v-a ]nt[ri p`n[ la f`r=it, ]n a=a fel ca s[ fi\i f[r[ vin[ ]n ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu care v-a chemat la p[rt[=ie cu Fiul S[u Isus Cristos, Domnul nostru.

Efes 4:30 S[ nu ]ntrista\i pe Duhul Sf`nt prin care a\i fost sigila\i pentru ziua r[scump[r[rii.

Filip. 1:6 Sunt ]ncredin\at c[ Acela care a ]nceput ]n voi aceast[ bun[ lucrare, o va ispr[vi p`n[ ]n ziua Lui Cristos.

1 Tes 5:23-24 Dumnezeul p[cii s[ v[ sfin\easc[ El ]nsu=i pe deplin; =i duhul vostru, sufletul vostru =i trupul vostru s[ fie p[zite ]ntregi f[r[ prihan[ la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios, =i va face lucrul acesta.

Iuda 1..cei chema\i, care sunt iubi\i ]n Dumnezeu Tat[l, =i p[stra\i pentru Isus Cristos.

1 Ioan 5:18 +tim c[ oricine este n[scut din Dumnezeu nu p[c[tuie=te, ci cel n[scut din Dumnezeu ]l p[ze=te, =i cel r[u nu se atinge de el.

St`lpii care sprijinesc siguran\a m`ntuirii:

1. Moartea Domnului Isus

Rom 8:34 Cine-i va os`ndi? Cristos a murit! Ba mai mult El a =i ]nviat, st[ la dreapta lui Dumnezeu =i mijloce=te pentru noi.

2. }nvierea Domnului Isus

Ioan 14:19…pentru c[ Eu tr[iesc =i voi ve\i tr[i!

1 Pet 1:3 Binecuv`ntat s[ fie Dumnezeu, Tat[l Domnului nostru Isus Cristos, care dup[ ]ndurarea Sa cea mare, ne-a n[scut din nou prin ]nvierea Lui Isus Cristos din mor\i la o n[dejde vie!

3. Mijlocirea Domnului Isus Cristos

Ioan 17:24 Eu le-am dat slava pe care Mi-a dat-o Tu, pentru ca ei s[ fie una cum =i noi suntem una.

Rom 5:10 C[ci dac[ atunci c`nd eram vr[jma=i, am fost ]mp[ca\i cu Dumenzeu prin moartea Fiului S[u, cu mult mai mult acum, c`ns suntem ]mp[ca\i cu El, vom fi m`ntui\i prin via\a Lui.

Evr. 7:25 De aceea =i poate s[ m`ntuiasc[ ]n chip des[v`r=it pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru c[ tr[i=te ve=nic ca s[ mijloceasc[ pentru ei.

4. Scopul Lui Dumnezeu Rom 8:30 Pe cei ce i-a hot[r`t, i-a chemat. Pe cei ce i-a chemat i-a socotit neprih[ni\i, pe ace=tia i-a =i glorificat.

5. Puterea Lui Dumnezeu

1 Pet 1:5 Voi sunte\i p[zi\i de puterea Lui Dumnezeu

Ioan 10:28-29 Nimeni nu ne poate smulge din m`na Domnului Isus =i a Lui Dumnezeu

Iuda 24-5 Iar Aceluia care poate s[ v[ p[zeasc[ de orice c[dere =i s[ v[ fac[ s[ v[ ]nf[\i=a\i f[r[ prihan[ =i plini de bucurie ]naintea slavei Sale! Singurului Dumnezeu, M`ntuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, s[ fie slava, m[re\ia, puterea =i st[p`nirea, mai ]nainte de to\i vecii, =i acum =i ]n veci. Amin.

6. Credincio=ia Lui Dumnezeu 1 Tes 5:24 Cel ce v-a chemat este credincios, =i va face lucrul acesta.

7. Providen\a Lui Dumnezeu Rom 8:28 Toate lucrurile lucreaz[ ]mpreun[ spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. M`na ]nvizibil[ providen\ial[ a Lui Dumenzeu lucreaz[ totul spre binele noastru ve=nic!

8. Pecetea sau sigilul Duhului Sf`nt Efes 4:30 S[ nu ]ntrista\i pe Duhul Sf`nt prin care a\i fost sigila\i pentru ziua r[scump[r[rii.

9. Consiten\a caracterului Lui Dumnezeu 2 Tim 2:13 Dac[ suntem necredincio=i, totu=i El r[m`ne credincios, c[ci nu se poate t[g[dui singur. El nu se minte pe El. Ne-a m`ntuit, =i ne-a m`ntuit ve=nic!

Valoarea practic[ a siguran\ei eterne

1. Ne ]ncurajeaz[ s[-L slujim cu credincio=ie
1 Cor 15:58 De aceea, pentru c[ ne d[ biruin\a, fi\i tari, neclinti\i, spori\i totdeauna ]n lucrul Domnului c[ci =ti\i c[ci osteneala voastr[ nu este zadarnic[.
2. Pe cel timd ]l umple de speran\[.
3. Ne d[ asigurare =i bucurie ]n tr[irea cu El. Via\[ din bel=ug, ]ntr-un osp[\ necurmat, plin de bucurie la picioarele Lui. Ve=nice sunt desf[t[rile la dreapta Lui.
4. Produce o tr[ire Cre=tin[ consistent[!

Cine r[m`ne ]n El aduce mult[ road[! C`nd s-a construit posul numit “Golden Gate” din San Franciso, California, dou[zeci =i trei de muncitori au murit c[z`nd ]n ap[. Cam pe la jum[tatea proectului, o mare plas[ a fost prins[ sub pod pentru siguran\a muncitorilor. Surprinz[tor, dup[ aceea doar zece munitori au mai c[zut =i to\i zece au fost salva\i fiind prin=i de plasa salvatoare. Nu doar at`t, dar productivitatea muncii a crescut cu peste 25% dup[ instalarea plasei. Asigura\i de prezen\a plasei, ei nu au dansat pe pod, ci au lucrat cu mai mult entuziasm =tiind c[ nu trebuie ei s[ se p[zeasc[. Ar fi gre=it s[ credem c[ ucenicul m`ntuit se “joac[“ de-a poc[in\a, nu ci el cre=te ]n asem[narea Domnului Isus =i lucreaz[ cu entuziasm =tiind c[ este p[zit nu de o plas[ care se poate rupe, ci de “putea Lui Dumenzeu.”

CAPITOLUL 15 UCENICUL D~ND SOCOTEAL{ DE N{DEJDEA CARE ESTE }N EL 1 Petru 3:13-15

Nici nu termini de explicat ceea ce ]nseamn[ mare m`ntuire dat[ de Domnul Isus, bucuria ]n n[dejdea ve=nic[ a acestei m`ntuiri, =i imediat auzi zeci de ]ntreb[ri. Chiar a=a s[ fie? Nu cumva sunte\i orbi =i vede\i doar o parte a lucrurilor? Nu sunt zeci de texte care spun contrariul?

Petru a =tiu c[ ucenicii vor avea de dat r[spuns despre n[dejdea care este ]n ei, de aceea i-a avertizat s[ fie ]ntodeauna gata. Cred c[ Domnul Isus a preg[tit ucenicii s[ nu se ]ngrijoreze c`nd vor sta ]n fa\a acuzatorilor lor, dar nu cred c[ a fost necesar s[-i preg[teasc[ pentru a dovedi altor credincio=i c[ ceea ce El a adus este temporar, =i ucenicia este doar pentru o vreme. Ucenicul =tie care este Dumnezeu Lui =i bazat pe ]ncrederea ]n suveranitatea absolut[ a Lui Dumnezeu, uncenicul st[ absolut =i sigur ]n m`ntuirea care-l \ine.

Domnul Isus a preg[tit ucenicii s[ dea socoteal[ celor ce nu erau credincio=i, autorit[\ilor care-i vor persecuta, dar ast[zi marile controverse sunt ]ntre credincio=ii de diferite p[reri. Disputa cu cei din afar[ e aproape inexistent[, pe c`nd disputele din interior sunt tot mai intense. Pavel spune c[ e bine s[ fie pentru a ie=i adev[rul la lumin[.

Din nou, s[ fie clar pentru to\i, siguran\a m`ntuirii este doar pentru cei m`ntui\i. Cei nem`ntui\i se cunosc dup[ roade, dup[ fapte =i este clar c[ ei nu au ce siguran\[ s[ aibe. Cel ce este ascuns cu Cristos ]n Dumnezeu, cel ce numai tr[ie=te el ci Cristos tr[ie=te ]n El, nu se ]ngrijoreaz[, ]ngrijorarea ]l dezonoreaz[ pe Dumnezeu, din M`na Lui nimeni nu-l poate smulge.

Care sunt cele mai frecvente obiec\ii la siguran\a m`ntuirii?

1. Dac[ m`ntuirea este ve=nic[, omul credncios nu ]=i pierde libertatea? Fiind ]n m`na Lui Dumnezeu, a Domnului Isus, nimeni nu-l smulge de acolo =i nici el nu poate pleca, nu implic[ aceasta c[ omul nu e liber?

R[spunsul la aceast[ obiec\ie este simplu. Care libertate? Din ]ntuneric nu am putut pleca c`nd am vrut, am fost robi p[catului =i ai mor\ii, nimic nu ne putea elibera, dar a venit Domnul Isus =i ne-a eliberat, El prin moatea Lui ne-a scos din moartea noastr[ spiritual[. Eliberat din moarte, adu=i la via\[, transfera\i ]n ]mp[r[\ia Lui, robii Domnului, ce libertate vrem s[ d[m omului? S[ se duc[ ]napoi ]n robie? Diavolul nu ne-a l[sat dec`t atunci c`nd am murit cu Cristos (prin credin\[ am aplicat moartea Lui pentru via\a noastr[), ne va l[sa Cristos? Dac[ noi vrem! Vrea credinciosul?

Pavel spune c[ noi nu suntem ai no=tri ci am fost cump[ra\i cu un pre\, 1 Cor 6:19-20. Fiinid cump[rat cu un pre\ apar\ii Celui ce te-a r[scump[rat =i dorind sa pleci, dorind p[catul dovede=ti nimic altceva c[ nu ai fost a Lui Lui. Copiii Lui nu vor s[ plece. Fiul rispitor nu mai pleac[ din casa Tat[lui, sau cel pu\in Domnul Isus se opre=te cu povestirea ]nainte de acel poten\ial eveniment. Lui nu-i este ru=ine s[ roage pe tat[l lui s[-l considere ca pe un sclav, dar tat[l ]i d[ pozi\ia de fiu. Ca fiu eu cred c[ nu a mai dorit s[ plece.

Exclude acesta responsabilitatea lui de a fi un fiu bun =i ascult[tor? Dar ne imagin[m c[ ar fi fost altfel? Pavel a prigonit pe cre=tini, a crezut din toat[ inim[ c[ ei sunt o plag[ pentru societatea lui, dar c`nd Domnul l-a arestat pe drumul Damascului, c`nd Domnul l-a adus ]n familia Lui, citim undeva despre dorin\a lui de a merge inapoi? Citim c[ ]=i d[dea toate silin\ele =i se lupta, fiind bine ]ncredin\at ]n Cine a crezut. Libertatea noastr[ nu este anulat[, dar cred c[ este alterat[ ]n a=a m[sur[ c[ nu mai seam[n[ cu libertatea ce-o aveam c`nd tr[iam ]n p[cat. Liberatea ce-am avut-o a fost s[ fim robi ai p[catului. S[ ne robeasc[ celel mai mici =i mizerabile lucruri. Acum, ]n noua via\[ avem libertatea s[ nu mai fim domina\i de p[cat, de dorin\i p[c[toase, ci s[-L slijim pe El cu bucurie.

2. A doua obiec\ie care cred c[ e ridicat[ de cei ce se tem de o m`ntuire etern[, sigur[ =i neclintit[, ar fi existen\a multor texte care indic[ altfel. Sunt multe texte care avertizeaz[ pe cei credincio=i s[ fie aten\i, s[ nu se joace cu m`ntuirea c[ o pot pierde. Sunt con=tient de aceste versete =i cred c[ cei ce ridic[ aceast[ obiec\ie sunt sinceri doritori de a fi ]n concordan\[ cu ]ntreaga Biblie. Cei ce leag[ textele din Vechiul Testament cu siguran\a m`ntuirii din Noul Testament comit o gre=eal[ de interpretare. Israelul a avut o rela\ie unic[ cu Dumnezeu. Nici un alt popor sau vre-un individ a fost ]ntr-o astfel de rela\ie cu Dumnezeu, de aceea experien\a lor de=i ne sluje=te ca exemplu, nu se aplic[ ]n totalitate la noua realitate a Bisericii Nou-Testamentare.

E mult peste scopul nostru aici de a analiza toate textele, dar cele mai clasice cred c[ sunt cele din Evrei.

Evrei 6:4-6 se pare c[ descrie credincio=i adev[ra\i care au fost lumina\i, au gustat darul ceresc, =i s-au f[cut p[rta=i Duhului Sf`nt, =i au gustat Cuv`ntul cel bun al Lui Dumnezeu =i puterile veacului viitor =i care totu=i au c[zut, este cu neputin\[ s[ fie ]nnoi\i iar[=i =i adu=i la poc[in\[, fiindc[ ei r[stignesc din nou pentru ei pe Fiul Lui Dumnezeu, =i-l dau s[ fie batjocorit.

La prima vedere nu ]ncape ]ndoial[ c[ ace=ti oameni a fost m`ntui\i, au c[zut =i s-a terminat cu ei…dar este a=a ceva ]n Noul Testament? Nu este ]nv[\[tura Noului Testament, a Domnului Isus s[ mustri pe cel ce a p[c[tuit, s[-l disciplinezi, s[-l ridici? Fiecare poc[it care “cade” nu se mai ridic[? E posibil s[ fie vorba de adev[ra\i credincio=i dar contextul nu las[ o a=a interpretare. Versetul 9 spune, “M[car c[ vorbim a=a, prea iubi\ilor, totu=i de la voi a=tept[m lucruri mai bune =i care ]nso\esc m`ntuirea. Cei descri=i ]n versetele 4-6 dac[ ar fi m`ntui\i ar aduce o iarb[ folositoare, dar dac[ aduc “spini =i m[r[cini” dovede=te c[ nu au fost p[m`ntul bun.  }n Matei 13:20 Domnul Isus vorbe=te despre unii care aud Cuv`ntul =i-l primesc ]ndat[ cu bucurie. Aud Cuv`ntul =i-l primesc cu bucurie! Dar Cuv`ntul primit nu are r[d[cin[ ]n el, ci \ine p`n[ la o vreme. At`t doar. P`n[ la o vreme. Iar s[m`n\a czut[ ]n p[m`nt bun, Matei 13:23, este cel ce aude Cuv`ntul =i-l ]n\elege; el aduce rod. Nu to\i la fel. Nu to\i ]n acela=i timp. Unul mai mult altul mai pu\in, dar to\i aduc rod. Cei ce doar aud, primesc cu bucurie, gust[, dar nu rodesc, nu au nimic comun cu m`ntuirea ve=nic[.  Cei m`ntui\i aduc road[, sunt ]nso\i\i de lucruri mai bune care dovedesc m`ntuirea.  Contextul ]n care epistola dup[ Evrei a fost scris[ e limpede. Pavel sau un alt autor a vrut s[ conving[ pe “evrei” de superioritatea Domnului Isus, a preo\iei Lui, a leg[m`ntului Lui, a m`ntuirii adus[ de El ]n contrast cu Legea =i leg[m`ntul vechi. }n acest context se ]n\elege mult mai bine acest pasaj. Pun`nd evrei ]n loc de cre=tini…ei se calific[ exact ca cei cei au primit =i gustat ceea ce nimeni nu au gustat. Lor li s-a dat ceea ce altor neamuri nu li s-a dat, dac[ ei resping, =i au respins, g