Mai sunt bărbați care rămân fideli soțiilor pentru toată viața?

download - Copie

Vasile Filat

Întrebare:

Aș vrea să vă adresez o întrebare care mă macină de ceva vreme: Mai sunt bărbați care să rămână fideli soțiilor lor pe toată perioada căsniciei, mă refer în special în ce privește privirile și gandurile lor? Într-o lume în care ispita sexuală e la tot colțul, femei îmbrăcate provocator, revistele, televizorul, internetul propagă aceleași lucruri, e posibil ca bărbatul să rămână integru mereu și mereu? Dacă chiar și David a căzut în acest păcat. Nu putem cunoaște gândurile bărbaților, dar de ce o femeie ar trebui să accepte ca soțul ei să vină acasă cu “agenda vizuală” plină de imaginile femeilor din ziua respectivă, cu gândurile și poftele lui, din moment ce aceasta este preacurvie? Tot mai mulți se complac în aceste lucruri și le găsesc de bune. Dacă tot mai puțini bărbați rămân fideli din toate punctele de vedere nevestelor lor, atunci căsnicia e mai degrabă un iad decât un “colț de rai”. E chiar atât de greu ca bărbatul să își controleze privirea, să facă un legământ cu ochii lui? ( Iov 31:1) Atâtea cărți care dezbat problema aceasta, atâta teorie pe acest subiect, dar în mod practic – nimic. Tot mai mulți se complac în aceste lucruri și le găsesc de bune. O întrebare dintr-o carte: De ce îi vine atât de ușor să se uite și atât de greu să uite ce a văzut? Mulțumesc anticipat.

Voi încerca să răspund pe rând la întrebările care le adresezi…

Mai sunt bărbați care să rămână fideli soțiilor lor pe toată perioada căsniciei, mă refer în special în ce privește privirile și gândurile lor?

Cum ai observat singură, într-o lume în care ispita sexuală este la tot colțul, unde tot mai multe femei se îmbracă provocator, unde Satana folosește și revistele, și televizorul și internetul ca să-i seducă pe bărbați și pe femei în aceeași măsură și să-i atragă în imoralitate, nu este ușor pentru un bărbat să rămână în mintea lui credincios soției. Dar, vestea bună este că și acum, ca în toate vremurile, mai sunt bărbați care rămân credincioși lui Dumnezeu și soțiilor lor în căsătorie. Degradarea morală și apostazia l-au făcut odată și pe prorocul Ilie să spună:

„Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.” (1 Regi 19:14)

Dar Dumnezeu după ce a anunțat pedepsele care vor veni pe cei ce au apostaziat, a mai adăugat…

Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.” (1 Regi 19:18)

Așa este și în ziua de azi, chiar dacă poate sunt mai puțini, dar sunt bărbați care au rămas credincioși lui Dumnezeu și legământului căsătorie în care au intrat.

Nu putem cunoaște gândurile bărbaților, dar de ce o femeie ar trebui să accepte ca soțul ei să vină acasă cu “agenda vizuală” plină de imaginile femeilor din ziua respectivă, cu gândurile și poftele lui, din moment ce aceasta este preacurvie?

Deja ai răspuns la întrebare. Tocmai pentru că nu cunosc gândurile bărbaților, femeile nu trebuie să se grăbească a judeca ceea ce nu cunosc. Și ce ar fi trebuit să facă bărbații în așa caz, să-și lege ochii ca să nu mai vadă ce se întâmplă în jur? Sau să se refugieze în mănăstiri toți? Orice femeie înțeleaptă va înțelege că acestea nu sunt soluții, iar luma interioară din inima și mintea bărbatului este cunoscută doar de Dumnezeu care și poate interveni ca să aducă neprihănire și îl poate ajuta să-și controleze gândurile.

Tot mai mulți se complac în aceste lucruri și le găsesc de bune. Dacă tot mai puțini bărbați rămân fideli din toate punctele de vedere nevestelor lor, atunci căsnicia e mai degrabă un iad decât un “colț de rai”?

Da, dacă vei trăi cu un bărbat care nu a învățat să-și controleze gândurile și pasiunile lui, căsătoria se poate transforma într-un iad. Dar și dacă vei fi o soție care totdeauna îl cicălește pe bărbatul ei și îl învinuiește pentru lucruri pe care nu le cunoaște, tot nefericită vei fi. Cu o atitudine ca cea din mesaj și având convingerea că toți bărbații sunt infideli și preacurvesc în mintea lor, este mai bine să nu te căsătorești niciodată, căci tot bine nu va ieși dintr-o așa căsătorie unde îl consideri pe celălalt ratat din start.

E chiar atât de greu ca bărbatul să își controleze privirea, să facă un legământ cu ochii lui? ( Iov 31:1)

Da, nu este simplu, dar nu este imposibil. Doar bărbații care au primit Duhul Sfânt prin credință în Domnul Isus și care ascultă de îndemnurile Duhului Sfânt pot să-și înfrâneze firea și privirile. Pentru ceilalți este ceva imposibil și care nici măcar nu încearcă să-și imagineze. Doar un bărbat care a intrat în Noul Legământ cu Domnul Isus Hristos și a primit Duhul Sfânt va putea să facă acel legământ cu ochii despre care a scris Iov:

Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare. (Iov 31:1)

Atâtea cărți care dezbat problema aceasta, atâta teorie pe acest subiect, dar în mod practic nimic. Tot mai mulți se complac în aceste lucruri și le găsesc de bune.

Poate în contextul în care te afli și este adevărat ceea ce spui, dar în mod general  – nu. Eu cunosc mulți băieți și bărbați (la o parte din ei le sunt păstor și învățător)  care au crezut din toată inima în Domnul Isus Hristos și care au învățat să-și păstreze vasul în sfințenie. Și nici cu privire la cărți că nu ar avea efectul pretins tot nu este adevărat totdeauna. Da, presupun că unele cărți nu aduc schimbări în viețile celor ce le studiază. Vreau să recomand tuturor bărbaților  cursul de studiu biblic inductiv “Cum își poate controla un bărbat gândurile, dorințele și pasiunile?” de Bob Vereen. Acesta este un curs biblic foarte practic și mulți au primit eliberare prin studierea lui. Cu bărbații Bisericii Bunăvestirea planificăm în luna iunie să facem o călătorie pe jos de trei zile, în timpul căreia vom studia acest curs. Invităm și pe alți băieți și bărbați să meargă cu noi în această călătorie dacă doresc să studieze cursul respectiv.

Și încă câteva sfaturi pentru femeile a căror soți nu-și controlează privirile…

Nu vă cicăliți bărbații și nu-i învinuiți pentru orice vă pare că sunt priviri cu tentă sexuală. Nu presupuneți lucruri pe care nu le cunoașteți și nu încercați să dominați și să controlați lumea interioară a soțului. Prin aceasta doar veți crea conflicte și vor fi ruinate relațiile. Purtați-vă cu respect cu soții și faceți-le bine în toate privințele. Dacă ați văzut priviri și purtări care vă deranjează, spuneți-i odată despre aceasta și faceți-o înțelept, dar nu cicăliți zilnic. Mai mult ca atât, rugați-vă totdeauna pentru soți ca să le ajute Dumnezeu să rămână integri și fideli. Îndepliniți-vă bine datoria de soții, pentru că Sfânta Scriptură spune că atunci când soția nesocotește datoria ei conjugală, îi dă prilej Satanei să-l ispitească pe soț. La aceleași ispite este expusă și femeia când soțul nu-și îndeplinește datoria de soț.

Și nu generalizați lucrurile. Vă place să auziți că în ziua de azi nu au mai rămas fecioare? Sau că toate femeile sunt desfrânate? Bineînțeles că nu, pentru că nu este adevărat. Atunci nu generalizați nici cu privire la bărbați. Așa să vă ajute Dumnezeu.

https://moldovacrestina.md/barbati-fideli-sotiilor

Cum să ridici duhul celui bolnav pe moarte? (7 sfaturi)

download - Copie

Mulți se întreabă cum să se poarte cu cel bolnav pe moarte. Biblia spune că duhul celui bolnav are nevoie să fie ridicat:

Duhul omului îl sprijinește la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica? (Proverbe 18:14)

Când omul înțelege că este aproape clipa plecării din lumea aceasta, duhul lui este doborât de întristare. Cum putem ridica duhul celui care se află în pragul morții așa ca să fie sprijinit la boală, așa cum scrie în versetul de mai sus?

1. Oferă mângâiere și încurajare celui bolnav pe moarte

Când omul este bolnav sau este pe moarte, are nevoie de mângâiere și încurajare. O vorbă din popor zice: “Vorba dulce mult aduce”. La fel și înțeleptul Solomon la Proverbe 15:4 spune:

Limba dulce este un pom de viață, dar limba stricată zdrobește sufletul.

iar la Proverbe 18:21 adaugă:

Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește, îi va mânca roadele.

Ca lucrători medicali sau rude, trebuie să fim atenți la vorbirea noastră, la felul cum ne adresăm bolnavului, la cuvintele pe care le folosim, la tonul cu care vorbim. Oamenii bolnavi sunt mult mai sensibili la vorbele celor din jur decât cei sănătoși. Chiar dacă se întâmplă că bolnavul face ceva nu așa cum credem noi că ar trebui să facă, nu trebuie să-l certăm, ci să-l ajutăm și să-l mângâiem. Nici într-un caz nu trebuie să ridicăm vocea la ei. Cunosc medici foarte buni ca specialiști în domeniu și care nu refuză în ajutor nimănui, dar în anumite situații și-au pierdut controlul, au ridicat vocea la pacienți și aceștia nu au mai dorit să consulte acești medici.

2. Ajută bolnavul să primească boala ca din mâna lui Dumnezeu

El este Cel ce îngăduie boala. La Deuteronom 32:39 Domnul spune:

Să știți dar că Eu sunt Dumnezeu, și că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viață și Eu omor, Eu rănesc și Eu tămăduiesc, și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

În cartea Iov se spune că Dumnezeu controlează și pe Satana. Satana nu a putut să se atingă de Iov până Dumnezeu nu i-a îngăduit și nu s-a atins decât în măsura în care Dumnezeu i-a permis (mai întâi numai de averea lui, apoi și de trupul lui, dar nu s-a atins de sufletul lui Iov).

3. Ajută bolnavul să înțeleagă de ce Dumnezeu îngăduie boala

Dumnezeu poate îngădui boala din trei motive: ca să încerce credința noastră, ca să pedepsească păcatul sau ca să-Și descopere slava Sa. În cazul lui Iov, Dumnezeu a îngăduit boala ca să încerce credința lui și Biblia spune că Iov a rămas neclintit în credința sa.Dumnezeu poate trimite boala și ca urmare a păcatului. La Exod 15:26 scrie așa:

El (Dumnezeu) a zis: ”Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu cari am lovit pe Egipteni; căci Eu sînt Domnul, care te vindecă.

La Numeri 12:9-12 se vorbește despre ceea ce s-a întâmplat după ce Maria, sora lui Moise, și Aaron, fratele lor, au cârtit împotriva lui Dumnezeu:

Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. (…) și iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. (…) Atunci Aaron a zis lui Moise: ”Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca niște nechibzuiți, și de care ne-am făcut vinovați!

Aaron a recunoscut că lepra a fost consecința păcatului lor. Totuși, Biblia ne spune că nu întotdeauna boala este o consecință a păcatului. La Ioan 9:1-3 este scris:

Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naștere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ”Învățătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: ”N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții lui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Apoi Domnul Isus a vindecat pe acest orb din naștere și această minune a adus multă slavă lui Dumnezeu și a fost o dovadă a faptului că Domnul Isus a fost trimis de Dumnezeu.

4. Oferă bolnavului direcții cum să procedeze pentru a căpăta vindecare

Unii bolnavi nu acceptă tratamentul, alți bolnavi se încred numai în efectul tratamentului. Să vedem ce spune Biblia despre felul cum să procedeze un om când este bolnav. Iacov 5:14-18 scrie astfel:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (sau: bătrânii) Bisericii; și să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoșa; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi; și s-a rugat cu stăruință să nu ploaie, și n-a plouat deloc în țară trei ani și șase luni. Apoi s-a rugat din nou, și cerul a dat ploaie, și pământul și-a dat rodul.

Deci, când un om este bolnav, el trebuie mai întâi să-și mărturisească păcatul (să recunoască că a păcătuit), apoi să primească tratamentul (”după ce-l vor unge cu untdelemn” – pe atunci cel mai răspândit medicament) și după aceea spune să se roage, dar să se roage cu credință și cu stăruință.

5. Ajută bolnavul să înțeleagă că Dumnezeu poate să ierte orice păcat

Oamenii când sunt în pragul morții încep să privească viața cu alți ochi. Dacă altădată credeau că nu sunt păcătoși sau priveau păcatul în chip ușuratic, atunci când ajung pe patul de moarte, își fac o evaluare a vieții și se gândesc că Dumnezeu nu le poate ierta păcatele. Bunica mea cu două zile înainte de moarte mi-a spus “parcă Dumnezeu poate să ne ierte pe toți?” și eu i-am răspuns “Da, poate!”. Dumnezeu l-a iertat pe tâlharul de pe cruce, despre care Biblia spune că era un făcător de rele. Tot ce a făcut acest tâlhar a fost că și-a recunoscut starea (că este păcătos și vrednic de moarte) și L-a rugat pe Domnul Isus:

 ”Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!” Isus a răspuns: ”Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:42-43).

În prima sa epistolă, apostolul Ioan scrie în capitolul 2 la versetele unu și doi:

Copilașilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (sau avocat; Grecește: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre (ale celor ce cred), ci pentru ale întregii lumi.

Ceea ce se cere de la noi să facem ca să primim iertarea păcatelor este: să ne mărturisim păcatele (să recunoaștem că am păcătuit și că merităm pedeapsa lui Dumnezeu) și să credem în Numele Domnul Isus. La Ioan 20:30-31 este scris scopul pentru care a fost scrisă această Evanghelie:

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne cari nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezând, să aveți viața în Numele Lui.

Fiu însemnă de o natură cu Tatăl. Domnul Isus este prezentat în Biblie ca Fiul lui Dumnezeu și ca Fiul Omului. Romani 1:3-4 ne ajută să înțelegem lucrul acesta. Aici Pavel spune despre Domnul Isus că El este:

(…) născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iar în ce privește duhul sfințeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților.

6. Ajută bolnavul să înțeleagă că nu are dreptul să curme lungimea zilelor proprii și să-și grăbească moartea

Unii bolnavi în durerile și în chinurile lor își doresc moartea și se roagă de medici să le facă ceva ca să le grăbească clipa morții. În Psalmul 139:16 împăratul David spune:

Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.

Apoi, dacă ne întoarcem la cartea Iov, când nevasta lui Iov i-a spus să blesteme pe Dumnezeu și să moară, el i-a răspuns:

Ce! primim de la Dumnezeu binele, și să nu primim și răul?

Biblia spune că prin toate vorbele lui, Iov nu a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și Dumnezeu i-a restabilit și sănătatea și averea și chiar i-a dat mai mult decât avuse la început. De fapt, când omul nu este mulțumit de starea lui, de ceea ce se întâmplă, el este nemulțumit de Dumnezeu, care are toate lucrurile în control și mai sus am arătat care sunt motivele pentru care Dumnezeu îngăduie boala.

7. Respectă credința și convingerile religioase ale bolnavului

Respectând convingerile lui vei arăta respect față de el. Totodată, trebuie să-l ajutăm să se gândească la Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu se lasă găsit de cei ce-L caută din toată inima.Nu fi indiferent față de cel bolnav care se află în pragul morții. Mergi azi la el și ajută-l potrivit cu sfaturile și înțelepciunea oferită de Dumnezeu în Cuvântul Său.La acest subiect, vă recomand și emisiunile:

https://moldovacrestina.md/cum-ridic-duhul-celui-bolnav-pe-moarte/

De ce creștinilor le este așa de greu să se roage?

download - Copie

Oxana Tentiuc

Întrebare:

De ce creștinilor le este așa de greu să se roage?

rugaciune

Când am căutat să văd ce vorbește Sfânta Scriptură despre rugăciune, am găsit foarte multe versete în care se vorbește despre rugăciune ca ceva în care ar trebui să stărui.

Bucuraţi- vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune.

( Romani 12:12)

Verbul a stărui este la timpul prezent, un prezent ce indică o stare continuă și activă. Deci, rugăciunea este o stare în care trebuie să perseverezi. Cu cât mai mult te rogi, cu atât mai mult știi cum să te rogi.

Motivele pentru care creștinii se roagă atât de greu pot fi variate. Dar să discutăm câteva:

Nu știu cum să se roage

Deseori credincioșii nu “riscă” să se roage, pentru că nu știu cum să se roage, nu au fost învățați să se roage sau cred că trebuie să aibă vreun dar special pentru a se ruga. Rugăciunea este  o cerere adresată lui Dumnezeu.  Vă sfătuiesc să faceți studiul “Doamne, învață-mă să mă rog”. Deși este un studiu pentru copii, este foarte practic și pentru maturi.

Problemă spirituală

Deseori dacă relația cu Dumnezeu nu este bună, oamenii nici nu vor să să roage. Oamenii, în așa cazuri, zic: “Am ajuns într-o stare că nici nu pot deschide Biblia, nici nu mă pot ruga”. Rugăciunea și Scriptura este o formă de comunicare cu Dumnezeu. Dacă acestă comunicare este întreruptă, nu mai putem vorbi despre o relație. De fapt, atitudinea ta față de rugăciune arată ce relație ai cu Dumnezeu.

Teama de public

Presupun că întrebarea ține mai mult de rugăciunea în biserică. Mulți nu se roagă în public, pentru că le este frică. Cred ei că trebuie să ai niște abilităţi oratorice pentru a te ruga în biserică, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu ne învață așa.

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi. (Matei 6:7-8)

Este important să ne rugăm simplu, sincer, din inimă, nu oratoric și pentru a impresiona. Nu este corect să ne gândim ce vor crede alții despre mine când mă rog. Este o gândire total greșită.

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, oridecîteori îmi deschid gura, să mi se dea cuvînt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei (Efeseni 6:18-19).

Deci, ca să ne putem ruga trebuie să veghem la acesta. Să stăruim, dar, în rugăciune!

Ştiri din presa română Dec. 07.2007

download - Copie

Ştiri din presa română
 
Patriarhia îşi va lansa agenţie de presă


Agenţia de presă Basilica, care face parte din trustul media al Patriarhiei Române, va fi lansată la începutul anului viitor şi va transmite zilnic informaţii religioase, culturale şi sociale, a declarat azi, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica. „Având un centru media din care fac parte un post de radio, o televiziune şi un cotidian, lipsea o agenţie de ştiri, care să furnizeze informaţii pentru aceste instituţii. Această agenţie va furniza informaţii pentru toată presa bisericească din România, dar şi pentru celelalte instituţii de presă interesate de aceste ştiri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica. [ continuare… ]

Biserica Greco-Catolică are din nou episcop de Bucureşti

Biserica Greco-Catolica Româna va avea un episcop cu sediul la Bucuresti, preotul Mihai Fratila, au anuntat sâmbata Sfântul Scaun si Arhiepiscopia Bisericii Române Unite cu Roma de la Blaj. Ultimul episcop din Capitala a fost arestat de comunisti în 1948 si a murit în închisoare. Parintele Mihai Fratila a fost numit Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras, cu sediu la Bucuresti, si episcop titular de Nove. În aceeasi zi, Papa Benedict al XVI si-a dat consimtamântul si pentru numirea parintelui Vasile Bizau în functia de Episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore, cu sediu la Blaj, si Episcop Titular de Appiaria, se arata într-un comunicat de presa al Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica. Cei doi episcopi au fost alesi în iunie la Blaj de Sinodul Episcopilor. [ continuare… ]

 
Mitropolia Moldovei critică o decizie a Sinodului BOR


Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a înfiinţa trei noi eparhii în cadrul Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova a provocat nemulţumirea Mitropoliei Moldovei şi Chişinăului, subordonată Patriarhiei Ruse. Într-o declaraţie adoptată luni de sinodul Mitropoliei Moldovei şi Chişinăului şi semnată de episcopii acestei Mitropolii în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, dar şi de episcopii de Cernăuţi şi Belgorod-Dnestrovsk (fosta Cetate Albă) se spune că această decizie a Patriarhiei Române ar constitui un atentat la adresa unităţii Ortodoxiei „care este constituită după criteriul începutului statalităţii, dar unită într-o singură credinţă şi o singură orânduială canonică.” [ continuare… ]

 
Biserica s-a lansat în afaceri tv


În afara orelor de emisie, Trinitas TV va afişa … Deşi nu urmăreşte să facă puncte de audienţă, Trinitas TV este dispus să vândă spaţii de publicitate. Postul de televiziune cu caracter religios Trinitas TV a fost inaugurat sâmbătă, 27 octombrie, la Patriarhia Română. Licenţa este deţinută de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar studiourile funcţionează la Bucureşti. Televiziunea emite patru ore pe zi, având emisiuni pe teme religioase, sociale şi culturale. [ continuare… ]

Patriarhia Română face precizări despre noile eparhii


Într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române se precizează că ultima şedinţă a Sinodului, din luna octombrie, a avut, ca principală temă de dezbatere, revizuirea Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române. În acesta „au trebuit să fie incluse, nominal, toate eparhiile existente la această dată în cadrul Patriarhiei Române”, se precizează în comunicat. „În cadrul lucrărilor, ierarhii Sf. Sinod au fost informaţi şi despre decizia Mitropoliei Autonome a Basarabiei care a reactivat trei eparhii din cuprinsul ei, eparhii ce fuseseră forţate să îşi întrerupă activitatea de către puterea sovietică”, se mai arată în document. [ continuare… ]

 
Halloween? Avem şi noi!

Importată de la americani, Halloween sau noaptea vrăjitoarelor (31 octombrie) este, de fapt, o foarte veche sărbătoare a celţilor, care coincidea cu sfîrşitul anului. Ulterior, a fost adoptată şi de romani şi dedicată recoltei şi belşugului.[ continuare… ]

 
Patriarhia Moscovei ataca BOR

Reactivarea de catre BOR a trei episcopii pe teritoriul Basarabiei a stirnit o reactie dura din partea Patriarhiei Moscovei. „Este o expansiune nepotrivita, cu tenta nationalista, un act care va conduce la o separare a lumii crestin-ortodoxe.” Aceasta a fost reactia Patriarhiei Moscovei la reactivarea de catre BOR a trei episcopii pe teritoriul Republicii Moldova, dupa cum a informat joi ,,Tiraspol Times”. „Avem impresia ca Biserica din Romania este o jucarie in miinile politicienilor cu inclinatii nationaliste si este surprinzator ca Biserica Romana a apucat-o pe acest drum”, a apreciat adjunctul sefului Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei de la Moscova, episcopul Mark. [ continuare… ]

IPS Onufrei, Mitropolitul de Cernauti si Bucovina: Relatiile cu Biserica Ortodoxa Romana sunt tensionate

Inalt Prea Sfintitul Onufrei, Mitropolitul de Cernauti si Bucovina, recunoaste intr-un interviu acordat publicatiei electronice Pravoslavie ca relatiile cu Biserica Ortodoxa Romana sunt „tensionate”, motivul fiind primirea de catre BOR in randurile sale a episcopului moldovean Petru Paduraru. Acesta a fost unul dintre promotorii iesirii Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova de sub influenta Moscovei. [ continuare… ]

Despre îndepărtarea şi ruperea papalităţii de Biserica Ortodoxă
Romei vechi i s-a recunoscut la început primatul de onoare pe baza faptului că era capitala imperiului. În anul 330, Constantinopolul a devenit noua capitală. De aceea, la Sinodul al II-lea a toată lumea s-a hotărât ca „după episcopul Romei, întâietatea cinstei să o aibă episcopul Constantinopolului, pentru că cetatea aceasta este Roma Nouă” [ continuare… ]

 
Patriarhia Moscovei acuză Biserica Română de expansiune naţionalistă

Patriarhia Moscovei a acuzat Patriarhia Română de expansiune naţionalistă, apreciind că recenta decizie a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de a reactiva sau reînfiinţa eparhii istorice reprezintă un pericol la adresa unităţii lumii creştine, informează Rompres. [ continuare… ]

BOR: Reactivarea de catre Mitropolia Basarabiei a trei episcopii este o actiune fireasca

Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sustine ca reactivarea celor trei episcopii romanesti – de Balti, de Cantemir si de Dubasari – prin decizia Mitropoliei Autonome a Basarabiei, a fost o actiune fireasca. BOR si-a exprimat pozitia fata de acest subiect in cadrul ultimei sedinte a Sinodului, din luna octombrie curent, in cadrul careia a fost revizuit Statutul de Organizare si Functionare al BOR. [ continuare… ]

Preot traficant de persoane


Preotul Gheorghe Ardelean, din comuna Munteni Buzau, judetul Ialomita, este urmarit penal pentru trafic de persoane, dupa ce a pacalit 52 de enoriasi. Politistii din cadrul Serviciului de combatere a criminalitatii organizate Ialomita fac cercetari intr-un dosar penal ce-l are drept protagonist pe un slujitor al Domnului. Preotul a intrat in vizorul politiei dupa ce a trimis in Spania 52 de persoane pentru a munci fara forme legale. Beneficiind de increderea oamenilor in haina preoteasca, Gheorghe Ardelean, preot in comuna ialomiteana Munteni Buzau, i-a convins usor pe mai multi sateni din Cocora, Colilia si Reviga ca, in schimbul a 150 de euro transportul, isi pot gasi lesne de munca pe plantatii de citrice din Spania, pentru cel putin 30 de euro pe zi. Atrasi de mirajul unui loc de munca, oamenii s-au trezit insa dati pe mana unei retele de cetateni romani de etnie rroma ce actioneaza in zona Almeria. [ continuare… ]

 
Religia ucide din nou

O femeie din Anglia, membra a organizatiei Martorii lui Iehova, a murit din cauza principiilor religioase, pentru ca a refuzat o transfuzie de sange de care avea nevoie dupa ce a nascut gemeni, relateaza Sky News. Emma Gough, in varsta de 22 de ani, din orasul Telford, a murit la scurt timp dupa ce a nascut gemeni, pentru ca a completat, la spital, un formular in care cerea sa nu i se faca transfuzie de sange. Gemenii, care sunt sanatosi, vor fi ingrijiti de catre tatal lor, in varsta de 24 de ani. [ continuare… ]

 
Preotul detinutilor romani: ”Din vara si pana acum, cu 20 % mai multi romani in inchisorile din Roma”

Parinte, care este azi atmosfera printre romanii din Roma?

Preot Petre Bogdan: Saptamana aceasta, foarte multi mi-au telefonat sa ma intrebe: Ce facem, parinte? Mai ales ca in parohia de la Monterotondo, unde slujesc, au fost si manifestatii anti-romanesti, dar au fost si altele de sustinere. Ne-au sustinut toti ce care ne cunosc bine. [ continuare… ]

Alegerea papilor – se revine la 2/3

Pe 27 iunie anul acesta, Biserica Romano-Catolica a fost surprinsa de o scrisoare apostolica „motu proprio” (din proprie initiativa) a Papei Benedict al XVI-lea, prin care pontiful abroga o initiativa a predecesorului sau, Ioan Paul al II-lea, referitoare la numarul de voturi pe care trebuie sa-l intruneasca un cardinal, in cadrul conclavului, pentru a fi ales papa. Pana in 1996, un candidat la pontificat, pentru a deveni papa, trebuia sa primeasca doua treimi din voturile cardinalilor adunati in conclav. Ioan Paul al II-lea a introdus insa prevederea potrivit careia daca dupa 34 de tururi de scrutin nici unul dintre candidati nu intruneste doua treimi din voturi, alegerea se face pe baza „majoritatii absolute” – jumatate plus unu din sufragii. La scrutinul bazat pe acest principiu primii doi clasati nemaiavand drept de vot, intrucat si-ar putea trece propriul nume pe buletin. [ continuare… ]

 
Cel de-al 141-lea Patriarh al Ierusalimului a fost recunoscut de Israel

La 28 octombrie 2007, un comitet ministerial israelian, insarcinat cu relatia cu Patriarhia Ortodoxa a Ierusalimului, a facut recomandarea recunoasterii Patriarhului Teofilos al III-lea. Desi intronizat din anul 2005, Patriarhul Ierusalimului nu a primit recunoastere decat din partea Autoritatii Palestiniene si a Iordaniei. La 22 august 2005, a avut loc la Ierusalim intronizarea Patriarhului Teofilos al III-lea, eveniment la care a participat si o delegatie a Bisericii Ortodoxe Române, condusa de PS Vincentiu Ploiesteanu, Episcop vicar patriarhal, fost Superior al asezamintelor romanesti din Tara Sfanta. [ continuare… ]

 
Romanii nu-si prea stiu propria istorie

Dar nici pe cea a altor popoare sau a Europei nu o stiu. Ioan Aurel Pop, profesor universitar de istorie, cercetator, conducator de doctorate, paleograf latin, unul dintre cei mai valorosi cunoscatori ai istoriei Transilvaniei, a fost pana in septembrie 2007 directorul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanista (Casa Romana) din Venetia. Venetia este orice, dar, inainte de toate, este un miracol! In nici un caz nu este un loc comun, fiindca in Laguna totul este straniu, inedit, nou si vechi in acelasi timp. Cum sa nu fie straniu un oras cu circa 65 de mii de locuitori stabili, dar cu 200 de biserici, 150 de canale si 400 de poduri si cu milioane de capodopere ale culturii universale (ma gandesc si la carti si manuscrise)? [ continuare… ]

Ioan Gura de Aur: un exilat in cer


Pe data de 14 septembrie 407, la Comana, o localitate pierduta in provincia Pontului, Ioan Gura de Aur, fost arhiepiscop al Constantinopolului, isi dadea ultima suflare, dupa ce rostise cuvintele: doxa toi theoi panta eneken: „Slava lui Dumnezeu pentru toate!”. Avea in jur de saizeci de ani. De mai multa vreme se afla in exil, condamnat de o Curte „sensibila” si un cler resentimentar. Cauza principala a depunerii si exilarii? Facuse imprudenta de a le oferi gazduire marilor asceti origenisti persecutati de episcopul Teofil al Alexandriei. Acesta, un oportunist de jalnica amintire, sub presiunea grupurilor de calugari copti, primitivi, a decretat expulzarea urmasilor lui Origen din Egipt. Ioan Gura de Aur le-a deschis usa celor persecutati de propriii lor „frati”. [ continuare… ]

Papa la ortodocsi

Bisericile din Romania, Grecia, Cipru si Istanbul au semnat, impreuna cu Vaticanul, un document prin care sunt de acord sa discute primatul Sfantului Parinte. Bisericile catolica si ortodoxa au ajuns la un prim acord asupra definirii rolului Papei, intr-un document comun publicat joi, acesta fiind un mic pas pe drumul spre reconcilierea celor doua ramuri ale crestinismului, care se anunta „lung”, transmite Mediafax. Initial stirea aparuta pe agentiile de presa din Romania afirma ca bisericile ortodoxe au recunoscut primatul Papei, unul dintre cele mai delicate subiecte de pe agenda dialogului ecumenic. In orice caz, chiar inceperea discutiilor privind primatul episcopului Romei – respectiv al Papei – fata de ceilalti inalti ierarhi constituie un prim pas tocmai inspre recunoasterea acestui primat. [ continuare… ]

 
Mitropolia Basarabiei nu va renunta niciodata la eparhiile sale istorice

Mitropolia Basarabiei nu va renunta niciodata la eparhiile sale istorice si, oricat ar insista Moscova in privinta lichidarii lor, acest lucru este cu neputinta, a declarat pentru Rompres deputatul crestin-democrat Vlad Cubreacov, consilier mitropolitan in cadrul Mitropoliei Basarabiei si unul dintre cei care au reprezentat cauza acesteia la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg. „Mitropoliile au fost infiintate in 1923, nu au fost desfiintate niciodata, sunt reactivate in chip canonic in virtutea principiului de autonomie si au fost inregistrate juridic de Guvernul Republicii Moldova. De aceea, oricat ar insista Moscova asupra lichidarii acestor episcopii istorice, acest lucru este cu neputinta”, a afirmat Vlad Cubreacov, ca reactie la informatiile aparute recent in cotidianul rus Kommersant, potrivit caruia Patriarhia Romana ar fi renuntat la cele trei episcopii. [ continuare… ]

 
Porcul de Craciun al romanilor nu se teme de legile Uniunii Europene

Ar fi doua motive pentru care taranii romani risca sa-si petreaca primul lor Craciun nelinistit de dupa integrarea in UE. Primul este amenintarea UE privind blocarea platilor in agricultura daca Romania nu rezolva problema controalelor anti-frauda. A doua si cea mai mare problema este insa modul in care vor fi sacrificati porcii. Uneori e mai bine sa nu te supui in totalitate rigorilor impuse de reglementarile UE, arata „The Economist” intr-un amplu comentariu intitulat „”O dizertatie asupra porcului romanesc”. Daca banii de la UE sunt un motiv de neliniste, „problema porcului” este de-a dreptul exploziva, noteaza „The Economist”. Apar din ce in ce mai multe zvonuri potrivit carora normele UE privind protectia animalelor ii vor impiedica pe taranii romani sa-si mai injunghie porcii in batatura, de Ignat. Aceasta traditie a supravietuit pana si anilor intunecati ai comunismului. [ continuare… ]

Romania ocupa Basarabia cu Scriptura in mina

Patriarhia Romana a reactivat trei episcopii dincolo de Prut, in beneficiul Mitropoliei Basarabiei, dar spre nemultumirea Patriarhiei Ruse si a Mitropoliei Moldovei, ce-i e subordonata. Disputa dintre patriarhiile de la Bucuresti si Moscova privind pastorirea ortodocsilor din Basarabia are ca miza cea mai mare avere bisericeasca de peste Prut. Daca ar fi puse cap la cap, bunurile furate de sovietici Mitropoliei Basarabiei, in urma cu sase decenii, ar valora mai mult decit averea lui Oleg Voronin, fiul presedintelui Moldovei, considerat astazi cea mai bogata persoana de peste Prut, cu circa un miliard de dolari in conturi. [ continuare… ]

Papa: primul intre egali printre ortodocsi, dar nu seful lor

Bisericile Ortodoxa si Catolica se apropie de unificare, dupa ce la Ravenna, in Italia, au deschis discutia asupra primatului papal. „Pasul important este faptul ca pentru prima data Bisericile Ortodoxe ne-au spus da, exista acest nivel universal al Bisericii si exista si un primat: potrivit practicii Bisericii antice, primul episcop este episcopul Romei si nu exista indoiala asupra acestui fapt”. Astfel a sintetizat, intr-un interviu acordat Radio Vatican, cardinalul Walter Kasper (foto), presedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, rezultatul ultimei intilniri a Comisiei Mixta Internationala pentru Dialog Teologic intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica, ce s-a desfasurat in luna octombrie. [ continuare… ]

„Dacă credinţa unui popor îşi pierde din profunzime, nu mai putem vorbi despre existenţa unei Biserici solide”

Am participat la expunerea temei „Ecumenismul” şi lansarea volumului de versuri laice „Dar de nuntă” a scriitoarei Monica Patriche. Am mai fost la Bîrlad de multe ori înainte de 1989. Lucram ca inginer şi trebuia să vin aici la o ţesătorie. [ continuare… ]

Iliescu a intrat „in lumea blogistilor”

La cei 77 de ani, el se initiaza in tainele internetului si ia lectii de operare pe computer. Incepand de ieri, Iliescu poate fi gasit pe internet la adresa ioniliescu.wordpress.com. „Am intrat si eu in lumea blogistilor”, a confirmat presedintele de onoare al PSD noul sau hobby. El spune ca, initial, a avut „mari retineri” sa-si faca blog, dar a acceptat la „insistentele unor colaboratori”. „La inceput mi se parea ca blogul este un fel de mahala in scris, dar am vazut ca a luat o dezvoltare interesanta. Si, dincolo de chestiunile marginale si mai de mahala, intr-adevar, cum mi se parea mie la inceput, vad ca sunt mesaje de fond si completeaza ceea ce este presa propriu-zisa si este o maniera mult mai degajata, mai spontana, de comunicare”, a explicat Iliescu motivele pentru care s-a lasat convins sa intre „in lumea blogistilor”. [ continuare… ]

Biserica Moldovei critică ‘năvălirea’ României

Clerul Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove, subordonată canonic Patriarhiei Ruse, a reacţionat dur faţă de reactivarea în Republica Moldova a trei eparhii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române. La o „adunare a preoţilor şi mirenilor” din cadrul Episcopiei de Bălţi şi Făleşti au fost formulate acuzaţii fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Cei circa patru sute de participanţi la reuniune – una dintre altele cu aceeaşi temă desfăşurate în diferite regiuni – s-au adunat, după cum a declarat Prea Sfinţitul Marchel, Episcop de Bălţi şi Făleşti. [ continuare… ]

 
Schismaticii ucraineni ataca BOR si Mitropolia Basarabiei

Ofensiva panslava impotriva ortodoxiei romanesti a primit un nou impuls din partea unui inalt cleric al „Bisericii Ortodoxe Ucrainene-Patriarhatul de Kiev”, unealta traditionala a extremistilor nationalisti ucraineni in lupta pentru deznationalizarea etnicilor romani din nordul Bucovinei, Basarabia de Sud si Maramuresul istoric. Varlaam Pilipisin, arhiepiscop de Cernauti si Bucovina in cadrul organizatiei pseudo-ortodoxe conduse de „patriarhul” schismastic Filaret Denisenko, a declarat pentru jurnalul religios ucrainean „Axios” ca „decizia sinodului Bisericii Ortodoxe Romane echivaleaza cu o declaratie de razboi impotriva intregului popor ucrainean”. [ continuare… ]

 
Pas istoric pentru reunificarea creştinătăţii

Calea reunificării între creştinii din Vestul şi Estul Europei pare deschisă, după ce ieri, în capitala Italiei, a fost făcut public primul document semnat de „ambele părţi” în care este recunoscut formal primatul papal. De la Marea Schismă din 1054, locul acordat episcopului Romei a constituit unul dintre subiectele de discordie dintre cele două biserici, care a făcut să curgă multă cerneală, dar şi mult sânge. Textul, intitulat „Le conseguenze ecclesiologiche e canoniche della natura sacramentale della Chiesa: comunione ecclesiale, conciliarita e sinodalita nella Chiesa”, reprezintă rodul eforturilor depuse de comisia de dialog teologic dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă, care s-a reunit în oraşul italian Ravenna, la începutul lunii octombrie. [ continuare… ]

 
PF Daniel, atacat de Moscova pe frontul din Basarabia

Abia întronizat, Daniel a stârnit mânia bisericii … Pe site-ul Patriarhiei de la Moscova se anunţa ieri oficial că „Patriarhia Română ar fi decis să suspende decizia de reactivare a trei eparhii din Republica Moldova, Transnistria şi Bucovina”. Contactat de ziarul nostru, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei de la Bucureşti a infirmat anunţul Moscovei. Mai mult chiar, acesta a considerat că totul este o simplă speculaţie a unui ziarist rus…

[ continuare… ]

Biserica Ucrainei critică BOR pentru cele trei eparhii

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina a criticat înfiinţarea a trei eparhii noi pe teritoriul Republicii Moldova de către Biserica Ortodoxă Română. Intr-un document dat publicităţii joi, Biserica din Ucraina, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse, îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu decizia BOR din 24 octombrie privind reactivarea acestor eparhii, al căror teritoriu se extinde şi în regiunile Cernăuţi şi Odesa din Ucraina. „Sfântul Sinod BOU declară că această decizie a BOR este inadmisibilă, pentru că contravine spiritului creştin de dragoste şi tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, care prevede că pe un singur teritoriu ar trebui să fie un singur episcop.” se spune în comunicatul de presă. [ continuare… ]

 
O batrâna din Neamt revendica o cetate a lui Stefan cel Mare!

O batrâna in vârsta de 71 de ani, din Gâdinti, judetul Neamt, revendica nici mai mult, nici mai putin decat Cetatea Noua a Romanului, zidita de Stefan cel Mare intre anii 1466-1483. Didina Aionesei s-a prezentat la primaria comunei cu acte de mostenire lasate de tatal ei, printre terenurile pretinse a fi retrocedate numarându-se si cel pe care se afla amplasate ruinele cetatii mentionate mai sus. [ continuare… ]

Romanii prefera Revelionul cu sarmale

Desi preturile sunt aceleasi ca in strainatate, locurile din hotelurile si pensiunile locale au fost ocupate in proportie de peste 80%. Romanii prefera Revelionul in stil traditional, cu sarmale, muzica si dans pana dimineata, spun agentii de turism, care au constatat ca pachetele interne au fost primele vandute anul acesta. Asta desi preturile au crescut, fata de sezonul precedent, cu circa 10%. Cele mai ieftine oferte sunt la pensiuni, unde cinci nopti cu doua mese pe zi si cina festiva costa in jur de 1.000 de lei noi, in timp ce la hoteluri tarifele urca de la 1.500 lei noi de persoana. [ continuare… ]

BICHIR: Negocierile de la Sofia si destinul ortodoxiei

Florian Bichir: „De la Petru cel Mare incoace, rusii nu pun pret pe legi, tratate, intelegeri.” „Rusii de toate clasele conspira intr-un minunat acord de a face sa triumfe la ei duplicitatea. Ei au o indemanare in minciuna, o naturalete in prefacatorie al carei succes revolta sinceritatea mea”, scria marchizul de Custine in „Lettre de Russie”, considerata de multi drept cea mai buna carte scrisa de un strain despre sufletul slavilor rasariteni. De o luna incoace, in cel mai pravoslavnic mod cu putinta, rusii apeleaza la canoanele Sfintei Biserici. Evident, o fac numai cand au chef. Reactivarea in Mitropolia Basarabiei a trei episcopii (Balti, Basarabia de Sud si a Dubasarilor), prin decizia Sfantului Sinod din data de 24 octombrie, a lovit din plin Moscova. [ continuare… ]

 
Patriarhiile Romana si Rusa discuta in Bulgaria situatia eparhiilor din Republica Moldova

Intalnirea delegatiilor Patriarhiei Romane si Patriarhiei Ruse pe tema canonicitatii jurisdictiilor bisericesti din Republica Moldova va avea loc joi, 22 noiembrie, la manastirea Trojan, in Bulgaria, potrivit intelegerilor celor doua parti, a informat marti Patriarhia Romana. Delegatia Patriarhiei Romane, care va participa la intalnirea de la manastirea Trojan, situata la aproximativ 150 de kilometri de orasul Veliko Tarnovo, va fi condusa de IPS Nifon, arhiepiscopul Targovistei. Il vor insoti PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal, Vlad Cubreacov, membru in Adunarea Eparhiala a Mitropoliei Basarabiei, si preotul Michael Tita, consilier patriarhal pentru relatii externe bisericesti. [ continuare… ]

Profesorul Liviu Librescu, omagiat de George Bush

Curajul si altruismul profesorului israelian de origine romana Liviu Librescu, care a murit in timpul masacrului de la Universitatea din Virginia, incercand sa opreasca un atacator sa intre in sala lui de curs, a fost evocat de presedintele american, George W. Bush. „Ca supravietuitor al Holocaustului, profesorul Liviu Librescu a vazut ceea ce a fost mai rau in umanitate – si totusi, prin sacrificiul sau, ne-a aratat ce este mai bun”, a declarat presedintele american. In discursul sau, liderul de la Casa Alba a asezat numele dascalului roman langa personalitati care au marcat Statelor Unite – George Washington sau Abraham Lincoln. [ continuare… ]

Patriarhul Daniel va primi din bani publici o indemnizatie de 7.997 RON. Un preot – maximum 733 RON
Guvernul a adoptat luni un proiect de lege prin care majoreaza salariile personalului clerical si al conducerii cultelor recunoscute cu aproximativ 25%, astfel ca indemnizatia lunara pe care o primeste Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel, din bani publici, este de 7.997 RON. In comparatie, un preot cu studii superioare care a obtinut gradul I primeste din partea statului 733 RON, de aproape 11 ori mai putin decat seful bisericii ortodoxe. [ continuare… ]

 
Biblia Diavolului

Cartea gigantica dateaza de la sfarsitul secolului al XIII-lea si este expusa acum intr-un liceu iezuit din Praga. Legenda spune ca un calugar, care era condamnat sa fie zidit de viu pentru o crima grava, a promis ca va ilustra Cartea Sfanta intr-o singura noapte. Abia pe la mijlocul noptii si-a dat seama de ceea ce toti ceilalti stiau deja: e imposibil. Numai ca mandria l-a impiedicat sa se recunoasca invins si i-a cerut ajutorul celui cu coarne. Care cu bucurie l-a ajutat. Pretul platit? Necuratul si-a tras autoportretul in mijlocul Cartii Sfinte. S-a facut mai putin odios, chiar simpatic, si-a acoperit partile rusinoase cu un chilotel ca un fel de pampers cu buline. [ continuare… ]

 
Patriarhia Romaniei, intre Moscova si Vatican

Dupa nebunia mediatica legata de alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane s-a lasat o liniste profunda. BOR a intrat din nou in atentia ziarelor saptamana trecuta, cand s-a aflat ca tocmai ce a semnat la Ravenna un document prin care sunt demarate discutii legate de primatul papal. Initial, informatia a ajuns la presa pe canalele Vaticanului, Patriarhia de la Bucuresti fiind oarecum timida si intarziata in reactie. In principiu, „Primatul Papal va fi luat in discutie de aceasta comisie in urmatoarele etape: 2007-2009 – Primatul in primul mileniu crestin; 2009-2011 – Primatul in al doilea mileniu crestin” – dupa cum afirma un comunicat oficial al Patriarhiei. Mai trebuie mentionat ca Biserica Ortodoxa Rusa s-a retras de la discutiile de la Ravenna. Pe scurt: BOR se indreapta cu pasi repezi catre intrarea in subordinea Vaticanului – cel putin daca comparam termenele de mai sus cu vesnicia. [ continuare… ]

 
Bisericile ortodoxe din România şi Rusia negociază


La mănăstirea Trojan din Bulgaria are loc o întâlnire oficială între delegaţii Patriarhiei Române şi cei ai Patriarhiei Ruse pe tema jurisdicţiilor bisericeşti din Republica Moldova. Este prima întâlnire oficială dintre reprezentanţii celor două Biserici, în care se discută despre statutul Mitropoliei Basarabiei, după o pauză de mai bine de opt ani. Din delegaţia Patriarhiei Române, condusă de I.P.S. Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, fac parte P.S. Casian, Episcopul Dunării de Jos, P.S. Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, Dl. Vlad Cubreacov, membru în Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei, precum şi Pr. Michael Tiţa, Consilier patriarhal pentru Relaţii Externe Bisericeşti, în calitate de consultant. [ continuare… ]

 
Ce s-a hotarit, de fapt, la Ravenna?

Miercuri, 21 noiembrie, incepind cu ora 16.00, la Café DEKO (in cladirea Teatrului National din Bucuresti), a avut loc o dezbatere pe marginea Acordului de la Ravenna dintre Bisericile Ortodoxe (mai putin cea rusa si cea bulgara), Biserica Romano-Catolica si Biserica Greco-Catolica. Invitati sa-si spuna punctul de vedere au fost Daniel Barbu – profesor la Universitatea Bucureşti, Petre Guran – istoric al religiilor, Remus Radulescu – jurnalist la Radio România, Mirela Corlatan – jurnalist la „Cotidianul” si Corvin Ariciuc – jurnalist la „Adevărul”. [ continuare… ]

 
Patriarhul Daniel, preafericit de Guvern cu salariu de preşedinte


Guvernul a adoptat ieri un proiect de lege prin care li se acordă conducerilor cultelor recunoscute măriri substanţiale ale propriilor indemnizaţii. Principalul beneficiar al miluielii electorale a Cabinetului Tăriceanu este Patriarhul Daniel, a cărui indemnizaţie a cunoscut aproape o dublare, apropiindu-se sensibil de cuantumul lefii preşedintelui Traian Băsescu. [ continuare… ]

 

BOR: Episcopul Romei nu este primul între patriarhi
După ce „Adevărul” a semnalat existenţa unui document „negociat” de reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe şi Catolice, prin care se urmăreşte un prim pas spre unificare, Patriarhia a reacţionat cu un punct de vedere referitor la acest subiect. Dincolo de argumentele teologice invocate de Patriarhie împotriva primatului episcopului Romei între patriarhii lumii aflăm şi cum au decurs negocierile dintre cele două Biserici surori. [ continuare… ]

 
sus
Notă:

Ştirile din acest număr sunt preluate din diferite site-uri. Folosite cu permisiune. Este interzisă folosirea, copierea sau distribuirea acestor articole fără acordul în scris din partea Vox Dei Baptist Ministries.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiriA_dec07.htm

Muzeul Bibliei

download - Copie

Astăzi se împlinesc 372 ani de la tipărirea Noului Testament în limba română!

Data de 21 ianuarie 1648 rămâne în istoria poporului român o zi de referință, fiind momentul în care a fost tipărită prima traducere integrală a Noului Testament în limba română, dar cu caractere chirilice.

Traducerea Noului Testament de la Alba Iulia (Bălgrad) a fost inițiativa principelui calvin transilvănean George Rákoczi, care a şi sprijinit financiar apariția cărții sfinte.

Traducerea a fost realizată de către mitropolitul Transilvaniei, Simion Ştefan, care în 1651 avea să traducă şi cartea Psalmilor.

Alături de Cazania lui Varlaam,  Noul Testament de la Bălgrad, reprezintă cărțile care au deschis porțile pe care s-a clădit limba română literară.

​Bancul zilei: Fluieratul în București

download - Copie

de S.J.     HotNews.ro
Joi, 23 ianuarie 2020, 4:42 Life | Fun

 

Un polițist stă într-o intersecție din capitală.

Apare un șofer și trece pe roșu. Polițistul nimic. Acelasi șofer parchează lângă el neregulamentar. Polițistul nimic. Șoferul se dă jos din mașină și scuipă în direcția polițistului. Nimic.

Șoferul se plictisește și pleacă fluierând.

Polițistul fuge după el, îi trage o mamă de bătaie și îi zice:

– Ai trecut pe roșu, n-am zis nimic. Ai parcat aiurea, te-am lasat în pace. Te-ai făcut că mă scuipi, m-am făcut că n-am văzut. Dar nu concep sa fluieri fals din Holograf.

Citeste mai multe despre   

Subiectele zilei

Joi, 23 Ianuarie 2020

OMS decide joi dacă va declara stare de urgență globală pentru sănătate datorită coronavirusului din China

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că va decide joi dacă va declara stare de urgență globală în urma izbucnirii unui nou virus asemănător gripei care se răspândește în
citeste tot articolul
Guvernul nu renunță la restricționarea dreptului de vot pentru cei cu viză de flotant. Orban: Au căpătat drept de vot oameni care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă

Guvernul nu va renunța la prevederea privind interdicția de vot pentru cetățenii care dobândesc viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile față de data alegerilor, afirmă premierul Ludovic
citeste tot articolul
?Corporate News: Nestlé cheltuiește miliarde ca să creeze o piață pentru reciclarea materialelor plastice

Companiile care produc alimente și încearcă să reducă consumul de plastic se confruntă cu o mare problemă – aceea de a găsi materialele reciclabile potrivite. Nestlé va reduce
citeste tot articolul
Artiștii Filarmonicii din Timișoara care au concertat la Wuhan, trimiși la Medicina muncii de directorul instituției

Mai mulți artiști ai Filarmonicii Banatul din Timișoara, care au concertat în cadrul unui turneu de 40 de zile în orașul chinez Wuhan, au fost trimiși, la revenirea în țară, de către
citeste tot articolul
Firea: Doar la București nu avem voie să organizăm concerte, trebuie să trăim ca în grotă

Gabriela Firea a declarat, miercuri, că deși este criticată în spațiul public pentru concertele pe care le organizează, acestea implică sume infime, iar Capitala nu este singura care le
citeste tot articolul
Primarul Vasluiului a anunțat că vrea să desființeze Poliția Locală: „Nu scapă!”

Primarul orașului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunțat, miercuri, că vrea să desființeze Poliția Locală. Acesta este nemulțumit de numărul mare al amenzilor pe care le dau polițiștii locali din Vaslui,
citeste tot articolul
Subiectele zilei: Cum a terorizat un singur interlop un cartier întreg. Le cerea locatarilor 5.000 de euro drept taxă de protecție: „A zis că ne violează copiii dacă nu-i dăm banii”; Fiul vitreg al lui Meleșcanu, revocat din funcția de consul general la Strasbourg

A explodat cererea pentru controalele de virginitate la Iași. În cursul anului trecut, la IML Iași, spre surpriza medicilor de aici, au fost nu mai puțin de 54 de cereri contra… Oferta unei
citeste tot articolul
Business report: Orașul viitorului. Țara din UE care construiește prima zonă urbană fără mașini; City Insurance, cel mai mare asigurător din România, negociază vânzarea, la Londra. S-a împrumutat 25 de milioane de euro pentru daune

Tesla depășește Volkswagen și devine a doua mare companie auto în funcție de capitalizare, cu o valoare de 100 miliarde dolari. Tesla a atins o capitalizare de… România a ajuns să
citeste tot articolul
SUA au trimis drone MQ-9 Reaper în România, la baza aeriană de la Câmpia Turzii

Forțele Aeriane ale Statelor Unite au relocat în România, la baza aeriană 71 de la Câmpia Turzii, dronele MQ-9 Reaper de la baza aeriană poloneză Miroslawiec. Este a doua relocare
citeste tot articolul
Science Report Yale: Pentru dispariția dinozaurilor vinovat este doar asteroidul, nu și activitatea vulcanică

Contrazicând o serie de studii recente, un grup internațional de cercetători condus de profesoara de geologie și geofizică Pincelli Hull de la Yale argumentează într-un articol publicat
citeste tot articolul
Ministrul Transporturilor: Aproximativ 18 milioane de euro ar fi valoarea investiției pentru a construi o rută alternativă pentru micul trafic la aglomerația de pe Valea Prahovei

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat miercuri seară că realizarea Autostrăzii Comarnic-Brașov poate începe în termen de doi-trei ani și că până atunci, pentru
citeste tot articolul
BBC: Misiune spațială pentru a dezvălui „adevăruri” despre schimbarea climatică

Marea Britanie va conduce o misiune spațială pentru a realiza o măsurare absolută a luminii reflectate de pe suprafața Pământului. Informațiile vor fi utilizate pentru a completa observațiile
citeste tot articolul
Gigantul farmaceutic Roche, amendă-record de 12,8 milioane de euro de la Consiliul Concurenței pentru „strategia menită să întârzie intrarea pe piață a unor medicamente oncologice similare” / Roche va ataca decizia în instanță

Compania farmaceutică Roche România a primit o amendă-record de 12,8 milioane de euro de la Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă pe piața unor produse oncologice. Sancțiunile
citeste tot articolul
Peru: Autoritățile au luat măsuri, după ce turiștii au folosit Machu Picchu pe post de WC

Camere de supraveghere vor fi instalate în Machu Picchu după ce mai mulți turiști au folosit vechiul oraș incaș pe post de toaletă publică, au anunțat autoritățile peruane.
citeste tot articolul
Încă o decizie a instanței defavorabilă lui Liviu Dragnea / El pierde procesul în care îl reclamă pe procurorul din dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea – condamnat la trei ani și jumătate de închisoare și încarcerat la Penitenciarul Rahova – a primit o nouă decizie defavorabilă în instanță, de acestă dată din partea
citeste tot articolul
VICE: Ucraineni, moldoveni și ruși primesc cetățenia română fără să li se verifice actele / Parchetul General a deschis un dosar penal

Parchetul General a deschis un dosar penal in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, de luare de mită și de dare de mită, după ce un raport
citeste tot articolul
VIDEO Altercație între Emmanuel Macron și polițiști israelieni în Ierusalim: „I don’t like what you did in front of me”

Președintele francez Emmanuel Macron a cerut cu insistență miercuri polițiștilor israelieni să părăsească Biserica Sfânta Ana din Ierusalim, o scenă care amintește de un incident în care
citeste tot articolul
Orban: Alina Gorghiu este candidatul PNL pentru președinția Senatului

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că PNL o propune pe Alina Gorghiu să preia președinția Senatului în locul lui Teodor Meleșcanu. „Cu siguranță, candidatul pentru președintia
citeste tot articolul
Istoricul Lucian Boia a fost decorat de președintele Ungariei cu ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit”

Istoricul Lucian Boia a fost decorat de președintele Ungariei, János Áder, cu titlul ”Crucea de cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei” în semn de recunoaștere a
citeste tot articolul
Care sunt simptomele coronavirusului din China? Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Boala provocată de noul coronavirus care a ucis 9 oameni în China se aseamănă foarte mult cu gripa, principalele simptome fiind febra, tusea seacă, starea generală proastă, durerea de cap și
citeste tot articolul
FIFA: Cluburile au cheltuit o sumă record pentru transferuri în 2019

Cluburile au cheltuit pe plan mondial o sumă record pentru transferuri în fotbalul masculin în anul 2019, mai precis 7,35 miliarde de dolari, în creștere cu 5,8% față de 2018, a
citeste tot articolul
VIDEO Cine este adversara Simonei Halep – Nu a reușit până acum să pătrundă în TOP 100 mondial – Când va avea loc meciul

Harriet Dart este un nume care nu spune mare lucru pentru iubitorii tenisului din România, jucătoarea de 23 de ani aflându-se la doar a doua prezență pe tabloul principal de la Australian
citeste tot articolul
?Bancul zilei: Fluieratul în București

Un polițist stă într-o intersecție din capitală.
citeste tot articolul
Caru’ cu vedete: Augustin Viziru va deveni tată și se va căsători în curând; Mama lui Taylor Swift a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală

Thomas Markle: „Probabil că Meghan mă va mai vedea doar la înmormântare!” Thomas Markle, tatăl în vârstă de 75 de ani al lui Meghan, s-a resemnat. Într-un
citeste tot articolul
Faze tari: A făcut super pregătiri pentru ziua de naștere, dar la petrecere au venit doar trei invitați; Motivul halucinant pentru care doi miri au fost nevoiți să anuleze nunta

Un evadat dintr-o închisoare belgiană a trimis salutări din Thailanda temnicerilor săi. „Salutări din Thailanda”, a scris în acea carte poștală Oualid Sekkaki. Alături de…
citeste tot articolul
Utile: Băutura dimineții care face minuni în corp. Scade colesterolul, curăță ficatul și colonul; Cum deosebești gripa de raceală. Care sunt simptomele de gripă și cum trebuie să acționezi

Menopauza prematură este semnul unor probleme de sănătate viitoare. Ce boli importante anunță și cum pot fi prevenite. Femeile care trec printr-o menopauză… Ce este Evali, noua boală provocată de
citeste tot articolul
HotNews.ro

CE ESTE BISERICA ? BISERICA SAU ADUNAREA

download - Copie

 CE ESTE BISERICA?

  PRIMELE SECOLE

    Secolu 1

BISERICA SAU ADUNAREA

Schiţă a istoriei ei timp de aproape douăzeci de secole

Partea cea mai mare a acestei schiţe istorice a Bisericii (volumele I şi II) a fost scrisă de Adrien Ladrierre. Volumul III, începând cu Reforma, este lucrarea lui Eduard Recordon şi a lui Philippe Tapernoux.

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

http://www.theophilos.3x.ro

fragment

 PRIMA PARTE  TIMPURILE APOSTOLILOR  (Secolul I)

CE ESTE BISERICA?

ÎNCEPUTUL BISERICII

CELE DINTÂI PROPOVADUIRI

CELE DINTÂI PRIGONIRI

VIAŢA CELOR DINTÂI CREŞTINI

CEA DINTÂI PĂTRUNDERE A RĂULUI

CEL DINTÂI MARTIR

CEA DINTÂI PRIGONIRE

Noul Testament ne arată istoria Celui care a venit din cer la noi şi a fost aici pe pământ, mai întâi un copilaş în slăbiciune şi sărăcie, apoi un om plin de har şi de bunătate, făcând bine tuturor, dar care a fost necunoscut, dispreţuit, lepădat, acoperit de insulte şi, în cele din urmă, răstignit pe o cruce, pe care a şi murit. Acesta este Domnul Isus, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, venit aici pentru a ne mântui prin moartea Sa. Dumnezeu L-a înviat din morţi, apoi L-a înălţat în cer. Acest Isus va veni iarăşi; va lua mai întâi pe cei răscumpăraţi ai Săi la El, apoi îşi va statornici Împărăţia pe pământ. Această istorie minunată se continuă până în clipa când Domnul Isus va da Împărăţia în mâna Tatălui Său, după ce morţii vor fi fost judecaţi înaintea marelui tron alb. Atunci va fi un cer nou şi un pământ nou, în care va locui Dumnezeu pentru totdeauna, în mijlocul celor preafericiţi.

Doresc acum să prezint o altă istorie: istoria unui lucru foarte scump Domnului Isus şi care scump Îi va fi totdeauna. Care lucru? – vă veţi întreba. Nu cumva acest lucru este sufletul nostru? Da, fără îndoială, sufletul, chiar al celui mai mic copil, este preţios pentru Domnul Isus. Vorbind despre copilaşi, El a spus că a venit pe pământ ca să-i mântuiască; despre oameni, a spus că a venit să-i caute şi să-i mântuiască (Matei 18:11,14; Luca 19:10). Eu vreau însă să vorbesc despre istoria unui lucru scump acestui iubit Mântuitor. E vorba de istoria Bisericii sau a Adunării, căci aceste două cuvinte au aceeaşi semnificaţie. Apostolul Pavel zice: „Cristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.” El o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag (Efeseni 5:25,29). Aceste cuvinte ne arată ce mare preţ are Biserica pentru inima Domnului Cristos.

Înainte de toate, să lămurim întrebarea: Ce este Biserica? Oamenii numesc biserici nişte clădiri în care se adună pentru slujbe religioase. În Cuvântul lui Dumnezeu, însă, nu găsim numele de biserică în înţelesul acesta. Se mai numesc biserici nişte adunări de oameni care au aceleaşi învăţături religioase, aceleaşi forme de cult şi sunt cârmuite, în acest scop, de aceleaşi reguli; astfel, se zice: biserica anglicană, biserica protestantă, catolică etc.; dar Scriptura nu vorbeşte nimic despre aşa ceva. Cum am mai spus mai sus, cuvântul Biserică înseamnă Adunare; şi, în gura Domnului, ca şi în scrierile apostolilor, această vorbă înseamnă: sau adunarea tuturor adevăraţilor credincioşi în toate locurile într-un anumit moment pe pământ; sau adunarea tuturor sfinţilor înviaţi, schimbaţi şi slăviţi, de la Cincizecime până la întoarcerea Domnului Cristos (atunci Adunarea va fi deplină); sau adunarea creştinilor care se strângeau într-o localitate. De exemplu, când apostolul Pavel scrie Bisericii sau Adunării lui Dumnezeu care este în Corint, el se îndreaptă către toţi creştinii din Corint; când trimite salutări Bisericii sau Adunării care se strânge în casa lui Nimfa sau la Filimon, are în vedere pe creştinii care se adunau, pentru închinare, la unul sau altul din aceşti fraţi. Când însă zice: „Cristos a iubit Adunarea”, aici se înţelege Adunarea deplină; sau când îndeamnă pe bătrâni să păstorească „Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său”, aici vorbeşte despre toţi adevăraţii credincioşi, spălaţi de păcatele lor în sângele scump al Domnului Cristos, dar aflându-se încă pe pământ (1 Corinteni 1:2; Faptele Apostolilor 20:28; Filimon 2; Efeseni 1:22; 5:25). În aceste din urmă două locuri este vorba de Adunarea întreagă în cer.

Vă veţi gândi poate că Abel, Noe, Avraam, Moise, David, prorocii, toţi aceşti oameni sfinţi fac parte din Biserică. Nu; Biserica nu era pe vremea lor. Ei au fost oameni credincioşi, care credeau în Dumnezeu şi mergeau pe pământ încrezându-se în El şi în făgăduinţele Lui; ei însă nu fac parte din Biserică. Dumnezeu a avut pe pământ un popor, pe care l-a ales din mijlocul celorlalte neamuri, popor pe care-l iubeşte fără încetare şi pe care-l va statornici mai târziu în ţara făgăduinţei: e vorba de poporul Israel. Dar Israel nu este Biserica.

Biserica n-a fost deloc numită înainte de a vorbi Domnul către Petru, când a zis: „Voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). Ea este deci a Lui, dar atunci încă nu luase fiinţă. Abia după moartea Sa pe cruce şi după intrarea Sa în slavă a luat naştere Biserica şi anume în ziua Cmcizecimii, când după făgăduinţa Domnului Isus, Duhul Sfânt S-a coborât din cer asupra apostolilor. Dumnezeu a descoperit apostolului Pavel lucrurile deosebite de care se bucură Biserica. Mai înainte ea era o „taină ascunsă din veacuri în Dumnezeu” (Efeseni 3:9; Coloseni 1:26). Sfinţii şi prorocii Vechiului Testament nu cunoşteau taina aceasta.

Biserica este o adunare cerească, pe care Dumnezeu voia s-o aibă pentru Fiul Său preaiubit. Ea este alcătuită din cei care au crezut în Domnul Isus mort, înviat şi slăvit, ale căror păcate au fost spălate în sângele Său (Apocalipsa 1:5). Aceştia sunt născuţi din Dumnezeu (Ioan 3:9); Dumnezeu le-a dat Duhul Său (2 Corinteni 1:22); astfel ei sunt uniţi unii cu alţii şi cu Domnul Isus în cer, având toţi aceeaşi viaţă ca şi scumpul lor Mântuitor. Iată de ce Biserica este numită trupul Domnului Isus, El Însuşi fiind Capul ei (Efeseni 1:22, 23; 4:3, 15,16; 1 Corinteni 12:13; Coloseni 1:18; Romani 12:4, 5). Fiecare credincios este un mădular al acestui trup, tot aşa de strâns legat de Domnul Isus, cum este legată mâna de trup. Această legătură nu poate să fie ruptă; este legătura unei vieţi cereşti şi nepieritoare, a unei vieţi care este chiar a Domnului Isus. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că trupul Domnului Isus, alcătuit astfel prin Duhul Sfânt, este unul. Nu este decât un singur Duh, care alcătuieşte şi însufleţeşte trupul, tot aşa după cum nu este decât o singură nădejde pentru toţi credincioşii: aceea de a fi cu Domnul Isus în cer. Atunci trupul Lui va ajunge desăvârşirea.

Biserica mai este numită casa lui Dumnezeu: Ea este locuinţa lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, care rămâne în ea şi-Şi arată prezenţa. Astfel, ea este un templu sfânt, care se înalţă şi care va fi complet şi desăvârşit în slavă (1 Timotei 3:15; Efeseni 2:20-22; 1 Corinteni 3:16,17). Dumnezeu n-are acum pe pământ altă casă, alt templu, în care să I se aducă închinare, decât trupul fiecărui credincios. Într-adevăr, Duhul Sfânt locuieşte în cel credincios şi trupul său e numit totodată „templu” (1 Corinteni 6:19, 20).

Am văzut că Domnul Isus zideşte această casă a lui Dumnezeu, care este Adunarea. Orice casă este însă clădită pe o temelie. Care este temelia Bisericii? O stâncă neclintită: Domnul Isus Însuşi. El este singura temelie pe care este clădită (1 Corinteni 3:22). Când Simon Petru, învăţat de Tatăl, a făcut această frumoasă mărturisire despre Domnul Isus: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” – Domnul i-a spus că pe această stâncă, adică pe adevărul acesta pe care-l descoperise Dumnezeu lui Petru, Îşi va zidi Adunarea Sa (Matei 16:16-18). Şi ce voiau să spună cuvintele lui Petru? Că în Domnul Cristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, era puterea vieţii, a vieţii din Dumnezeu împotriva căreia moartea şi Satan, care are puterea morţii (Evrei 2:14), nu pot nimic. Şi Domnul Isus spune lămurit că puterea morţii şi a Satanei nu pot nimic împotriva Bisericii întemeiate pe această Stâncă. Ea este vie, cum este şi Cel care a întemeiat-o, şi deci nu poate să fie nimicită. Ce siguranţă pentru cei care fac parte din Biserică!

Dar cine sunt aceia? Apostolul Petru, căruia i-au fost spuse cuvintele pe care le rosteşte Domnul Isus cu privire la Biserică şi care-şi aminteşte cu atâta duioşie de tot ce a ieşit din gura Mântuitorului, pe care-L iubea, aseamănă pe cei care cred în Cristos, cu nişte pietre vii, care se apropie de Domnul şi sunt aşezaţi în El, piatra din capul unghiului, vie, aleasă şi scumpă înainea lui Dumnezeu (1 Petru 2:4-6). Ei sunt uniţi cu El prin legătura vieţii din Dumnezeu, care nu poate să fie nimicită, şi în felul acesta se zideşte casa lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu ne mai înfăţişează Biserica şi ca pe Mireasa Domnului Cristos (Efeseni 5:24-27). Dumnezeu dăduse pe Eva ca ajutor celui dintâi om, lui Adam: şi tot aşa Celui de al doilea Om, Domnului Cristos, Dumnezeu Îi dă Biserica. Citim în Geneza frumoasa istorisire a robului lui Avraam, care s-a dus departe să caute soţie pentru Isaac (Geneza 24). În acelaşi fel, Duhul Sfânt vine să caute acum soţie pentru Domnul Cristos şi aceasta e Biserica. El o alcătuieşte din toţi aceia care, crezând în Domnul Isus, părăsesc lumea, aşa cum Rebeca şi-a părăsit patria, pentru a se alipi numai de Domnul Cristos. Pentru a ne arăta cât este ea de strâns unită cu Domnul şi cât Îi este de dragă, Biserica este înfăţişată ca Mireasa Sa şi este numită „soţia Mielului” (Apocalipsa 19:7; 21:2,9; Efeseni 5:32). Ni se spune că El o pregăteşte acum pentru Sine; El o sfinţeşte şi o curăţeste pentru a Şi-o înfăţişa, într-o zi, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără pată (Efeseni 5:26:27). Când se va întâmpla aceasta? Când se va sărbători în cer nunta Mielului, cu o bucurie şi o veselie fără asemănare (Apocalipsa 19:7-9). Gândind la această fericire, Duhul şi Mireasa zic Domnului Isus: „Vino!”; iar El, care iubeşte Biserica, răspunde cu duioşie: „Eu vin curând” (Apocalipsa 22:17,20).

În cele din urmă, Biserica mai este înfăţişată ca o cetate cerească şi glorioasă (Apocalipsa 21). Dar ea nu va fi astfel decât în viitor, când Domnul Cristos Îşi va aşeza Împărăţia. Vremea de faţă, pentru Biserică, este vreme de umilinţă şi de suferinţă împreună cu Domnul Cristos şi pentru El. Dar atunci, slava lui Dumnezeu o va lumina şi va face să strălucească frumuseţea ei. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea. Ea va fi locuinţa Celui care, odinioară încoronat cu spini şi răstignit, va domni atunci pe pământ; şi ea va domni împreună cu El. Iată cum ne este înfăţişată Biserica, în Cuvântul lui Dumnezeu. El ne spune totodată că ea va dăinui veşnic. Când se vor crea cerurile noi şi pământul cel nou, în care va locui dreptatea, Biserica, pe acest nou pământ, va fi locuinţa lui Dumnezeu, în mijlocul oamenilor mântuiţi (Apocalipsa 21:1-4). Dar această Biserică, iubită de Domnul Cristos şi rânduită pentru slava cerească, este încă pe pământ. Ea trebuie să fie martorul Domnului Cristos cât timp El este sus, să facă să strălucească lumina cerească a harului şi a adevărului, să meargă aşa cum a mers Domnul ei. Citind această carte, vom vedea istoria ei aşa cum o zugrăveşte Cuvântul lui Dumnezeu, fie în ceea ce ne istorisesc Faptele Apostolilor, fie în ceea ce ne spun Epistolele şi Apocalipsa. Apoi, vom cerceta această istorie în faptele care au fost scrise în mărturii omeneşti şi vom vedea astfel dacă ea a fost la înălţimea chemării ei slăvite.

ÎNCEPUTUL BISERICII

Am văzut ce este Biserica cea atât de scumpă Domnului Isus. Vom vorbi acum despre naşterea ei, adică de începutul ei pe pământ. Ea nu putea să ia fiinţă înainte ca Domnul să-Şi fi împlinit lucrarea de har pe cruce, înainte de a Se fi dat pentru ea, înainte de a o fi câştigat prin sângele Său scump. Trebuie totodată ca, prin învierea Sa dintre cei morţi, să arate că era Fiul Dumnezeului Celui viu, piatra vie pe care trebuie să fie clădită casa lui Dumnezeu, Adunarea Dumnezeului Celui viu. Şi, în sfârşit, mai era de neapărată trebuinţă ca, înainte de a lua fiinţă Biserica, Domnul Isus să fie înălţat în cer, la Tatăl Său, pentru a fi trimis de acolo Duhul Sfânt făgăduit.

Înainte de pătimirile Sale, Domnul Isus făgăduise apostolilor Săi că, după plecarea Sa, Tatăl le va trimite pe Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să fie cu ei în veac (Ioan 14:16,17,26; 15:26; 16:7,13). Mai ştim iarăşi că, după ce a ieşit din mormânt, Domnul a vorbit ucenicilor despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.

Sosise însă clipa plecării la Tatăl Său şi, înainte de a părăsi pe cei pe care îi lăsa aici pe pământ, mergând împreună cu ei afară din Ierusalim, le-a înnoit făgăduinţa că le va trimite pe Duhul Sfânt, dându-le în grijă să nu părăsească Ierusalimul înainte de a se fi împlinit această făgăduinţă. Apoi, pe când îi binecuvânta, a fost ridicat la cer, un nor L-a învăluit şi a dispărut din faţa ochilor lor: S-a dus în casa Tatălui, S-a dus să Se aşeze la dreapta lui Dumnezeu. Şi acum, acolo, El este Mântuitorul nostru scump; acolo El Se ocupă de noi cu dragoste şi aşteaptă clipa să vină să ia pe preaiubiţii Lui, ca să-i ducă în acest loc de odihnă şi de fericire, pe care li l-a pregătit.

Apostolii s-au întors deci la Ierusalim în camera de sus, în care se adunau. Acolo se adunau împreună cu ei ucenicii, printre care se găseau şi femeile care merseseră după Domnul Isus, care-L văzuseră răstignit şi pus în mormânt şi care, venind să-L ungă cu miresme, Îl văzuseră înviat. Împreună cu ei, mai era Maria, mama lui Isus, şi fraţii Lui, care în timpul vieţii Sale nu credeau în El.

Ce fericită tovărăşie era aceea care se găsea în această cameră de sus! Nici un învăţat, nici un bogat, nici unul din mai marii lumii acesteia, ci doar nişte simpli pescari şi nişte femei fără renume; erau însă credincioşi mântuiţi, iubiţi de Domnul Cristos, iubiţi de Tatăl aşa cum era iubit şi Domnul Isus. Ei aşteptau, aşa cum le spusese Domnul Isus. Şi, aşteptând, ce făceau? Stăruiau împreună în rugăciune, cerând, fără nici o îndoială, în Numele Domnului Isus, ca Tatăl să împlinească făgăduinţa Sa. Cu toate că Dumnezeu nu pierde niciodată din vedere ceea ce ne promite, găseşte însă plăcere ca noi să-I cerem ce ne-a promis. N-au avut să aştepte multă vreme: numai zece zile. A sosit una din marile sărbători ale iudeilor: Cincizecimea. Era una dintre cele trei zile măreţe, pe care le rânduise Dumnezeu în fiecare an şi în care avea plăcere să-Şi adune poporul în jurul Său (Deuteronom 16:16). Celelalte două sărbători erau Paştele şi Sărbătoarea Corturilor. Cincizecimea era între aceste două, la cincizeci de zile după Paşti. O mulţime de iudei erau răspândiţi printre neamurile venite cu acest prilej la Ierusalim; prozeliţi, adică străini care doreau să se facă iudei, îi însoţeau; şi această mulţime umplea acum oraşul. În mijlocul zgomotului şi mişcării pe care o face totdeauna mulţimea când se adună, era deoparte o cameră liniştită, o cameră de sus, unde se găseau adunaţi aproape o sută douăzeci de inşi, aceia despre care am vorbit, toţi într-un cuget şi-o simţire. Era o ceată foarte mică faţă de marea mulţime care se îngrămădise la Ierusalim. În acea clipă, însă, privirile lui Dumnezeu erau îndreptate cu dragoste asupra acestei camere de sus, asupra acestor oameni care se adunaseră acolo. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu iubea şi pe alţii şi că, în acea mare mulţime, venită pentru sărbătoare, nu erau şi suflete evlavioase, sincere, plăcute lui Dumnezeu; însă în camera de sus erau adunaţi cei care crezuseră în Domnul Isus, care se alipiseră de El şi-L urmaseră; şi Tatăl îi iubea, pentru că El iubeşte pe cei care iubesc pe Fiul Său, şi acum împlinea faţă de ei făgăduinţa Sa de preţ.

Ucenicii Domnului erau adunaţi, deci, ocupaţi fără îndoială cu rugăciunea; când, „deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde stăteau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat pe fiecare din ei. Şi toţi au fost umpluţi cu Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească” (Faptele Apostolilor 2:2-4).

Astfel s-a împlinit făgăduinţa Tatălui. Domnul Isus a primit sus, de la Tatăl Său, pe Duhul Sfânt, şi L-a trimis ucenicilor Săi. Adunarea, Biserica, a luat astfel fiinţă. Credincioşii, copii ai lui Dumnezeu, erau uniţi acum prin acea legătură a aceluiaşi Duh, pe care-L primise fiecare. Dumnezeu îşi avea acum casa Sa pe pământ, unde venise să-Şi aşeze locuinţa prin Duhul Său. Aceasta nu mai era o casă de pietre, ca templul din Ierusalim, care nu-şi mai avea nici un rost; era o casă alcătuită din pietre vii, sprijinite pe Domnul Cristos. Şi, după cum altădată Dumnezeu, îmbrăcat într-un nor, venise în cort şi în templu, în mijlocul poporului Său, tot aşa acum venea într-un templu viu, pentru ca să rămână acolo. Acum începe să se alcătuiască „trupul” Domnului Isus din mădularele Sale, adică din. cei care credeau în El şi care erau plini de Duh Sfânt. Acum „Mireasa” Domnului Cristos, pe care El o iubeşte, dar care nu va fi arătată decât în slavă, ia fiinţă sub lucrarea Duhului Sfânt şi îşi începe drumul ei în lume sub conducera acestei Sfinte Călăuze, tot aşa cum altădată Rebeca a fost călăuzită la Isaac prin pustie, sub conducerea lui Eliezer. De data aceasta, n-a mai venit un nor, ca pe vremea israeliţilor, ci o putere din cer, care umplea pe cei credincioşi, o putere, aceea a cuvântului dumnezeiesc, care, întocmai ca un foc, pătrundea în suflete şi judeca tot ce nu era din Dumnezeu.

Ce voia să spună faptul că ucenicii, botezaţi cu Duhul Sfânt, vorbeau în limbi străine? Era o pecete a puterii Duhului lui Dumnezeu în ei, care trebuia să împuternicească, în chipul cel mai izbitor, pe cei care-I erau martori, precum vom vedea; era totodată o arătare a harului lui Dumnezeu, care se ridica mai presus de mulţimea păcatelor, har care se îndrepta către toate popoarele.

Odinioară, oamenii au voit să zidească turnul Babel, ca să nu fie împrăştiaţi pe pământ. Mândria lor nebună a silit pe Dumnezeu să le încurce limbile. Câte rele au luat naştere din acest păcat, rele cum sunt de exemplu, despărţirea şi ura dintre un popor şi altul! Harul lui Dumnezeu se îndreaptă acum către toţi oamenii, ca să-i unească în credinţa şi dragostea aceluiaşi Mântuitor şi, pentru a-i chema, a împărţit ucenicilor, prin Sfântul Duh, aceste limbi felurite, ca să vorbească fiecăruia, din orice neam ar fi.

CELE DINTÂI PROPOVADUIRI

Biserica se întemeiase, Dumnezeu Îşi avea acum pe pământ o locuinţă, alcătuită din pietre vii, un templu în care El era prezent. Dar Biserica nu trebuia să se mărginească la aceste câteva persoane. Când a vorbit despre Duhul Sfânt, pe care aveau să-L primească cei care credeau în El, Domnul Isus a spus: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38,39). Prin aceasta se înţelegea că cei care aveau să fie binecuvântaţi, vor răspândi şi ei, la rândul lor, binecuvântarea.

Înainte de a Se înălţa la cer, Domnul Isus poruncise ucenicilor Săi să propovăduiască pocăinţa şi iertarea păcatelor tuturor neamurilor, în Numele Lui, începând din Ierusalim (Luca 24:47). A trimis vestea harului mai întâi poporului care-L lepădase şi-L răstignise. Ce dragoste şi ce răbdare în inima Sa!

Iată ce a dat loc celei dintâi propovăduiri. Sfântul Duh, coborându-Se asupra ucenicilor, îi umpluse cu o putere minunată, dându-le pricepere pentru înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu şi puterea de a vorbi în felurite limbi. Domnul spusese apostolilor Săi: „Duhul Sfânt Se va coborî peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1:8). Ei nu puteau deci să ascundă ce au primit; şi vestea acestei întâmplări nemaipomenite s-a răspândit numaidecât. Precum am văzut, o mulţime de iudei, oameni evlavioşi, veniseră din toate ţările ca să ia parte la sărbătoarea Cincizecimii. La auzul celor întâmplate, ei s-au adunat, ca şi cei care locuiau în Ierusalim, ca să asculte pe apostoli şi pe ucenici; şi au fost izbiţi de ceva nemaipomenit, văzând pe aceşti oameni fără carte vorbind în felurite limbi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Unii, fără îndoială, cei care înţelegeau limbile, se mirau şi întrebau: „Ce înseamnă aceasta?” Alţii, poate locuitorii din Ierusalim care nu crezuseră în Domnul Isus, neînţelegând pe apostoli şi ucenici, îşi băteau joc de ei, şi pentru că spuseseră că Domnul Isus avea demon, învinovăţeau şi pe slujitorii Lui că sunt beţi (Faptele Apostolilor 2:12,13).

Atunci Petru, cu puterea Duhului Sfânt, s-a îndreptat mai întâi spre batjocoritori. El le spune că aceste lucruri minunate la care erau martori, erau împlinirea unei prorocii a lui Ioel, cu privire la zilele din urmă. Dumnezeu spusese prin acest proroc: „Voi turna din Duhul Meu… înainte de a veni ziua Domnului, ziua cea mare şi strălucită.” Această zi este cea a înfricoşatei judecăţi, care trebuie să lovească pământul; dar, înainte de a veni ea pentru iudeii necredincioşi, Dumnezeu îi făcea să audă, prin gura lui Petru, cuvântul harului: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele Apostolilor 2:17, 21).

După aceea, Petru se îndreaptă către toţi şi le vesteşte pe Domnul Isus. Viaţa sfântă şi curată a Domnului, plină de minuni şi de fapte de iubire, fusese bine cunoscută printre iudei, ca fiind adeverită de Dumnezeu. De aceea, Petru le spune cu îndrăzneală: „Voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” Apoi le spune că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi că ei, apostolii, L-au văzut înviat, precum au vestit Scripturile despre Mesia. Apoi Dumnezeu L-a înălţat la cer şi L-a aşezat la dreapta Sa, punând astfel asupra Domnului Isus pecetea încuviinţării Sale; iar din cer, Domnul Isus a trimis pe Duhul Sfânt, care împlinea minunile la care iudeii erau acum martori. Petru sfârşeşte cuvântarea, zicând: „Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi” (Faptele Apostolilor 2:22-36). El pune astfel în faţa cugetului lor crima grozavă de care se făcuseră vinovaţi, lepădând şi dând la moarte pe Acela pe care Dumnezeu în iubirea Sa Îl trimisese la ei. Ce curaj la Petru! Ce deosebire faţă de celălalt Petru care, cu puţin mai înainte, se lepădase de trei ori de Învăţătorul său! Duhul Sfânt era Acela care-i dădea această îndrăzneală şi care dă şi astăzi oricărui credincios puterea de a mărturisi pe Domnul Isus.

Acelaşi Duh a lucrat cu putere în inimile unui mare număr din ascultători. Ei şi-au dat seama de mărimea păcatului pe care-l făcuseră, lepădând pe Domnul Isus. S-au simţit pierduţi şi, cu inima plină de durere, au strigat: „Ce să facem?” Dumnezeu nu lasă niciodată fără răspuns un astfel de strigăt. Spre Acelaşi Isus pe care-L răstigniseră, trebuiau să se întoarcă spre a fi mântuiţi. Şi Petru le zice: „Pocăiţi-vă”, adică Schimbaţi-vă felul de a gândi, Întoarceţi-vă la Cristos, „şi fiecare din voi să fie botezat în numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor” (Faptele Apostolilor 2:37-38). A fi botezat în numele lui Isus înseamnă a mărturisi că ei cred în El şi că se alipesc de persoana Sa; şi atunci primeau iertarea păcatelor. Tot aşa este şi astăzi: cine crede în Domnul Isus are iertarea păcatelor.

Dar Petru vesteşte ceva mai mult celor ce credeau: „Veţi primi” – zice el – „darul Sfântului Duh”. Astfel, când ne pocăim de păcatele noastre şi credem în Domnul Isus, Dumnezeu ne iartă; ba mai mult, pune Duhul Său în noi; atunci facem parte din Biserica Domnului Cristos, din Adunarea lui Dumnezeu. Petru îndeamnă pe ascultătorii săi şi le cere cu stăruinţă să creadă în Domnul Isus şi să se despartă de poporul iudeu necredincios şi ticălos, peste care avea să vină judecata. Urmarea a fost destul de mare şi de frumoasă: trei mii de inşi au crezut şi au fost botezaţi; au primit Duhul Sfânt şi au fost adăugaţi Bisericii. Petru deschide astfel iudeilor porţile Împărăţiei cerurilor (Domnul zisese lui Petru: „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor” (Matei 16:19). Lucrarea harului a început să se întindă prin apostoli, care făceau multe semne şi minuni, cum şi prin viaţa sfântă a celor dintâi creştini. „Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor, pe cei care trebuiau să fie mântuiţi” (Faptele Apostolilor 2:47).

Curând după aceea, Dumnezeu îndreaptă, în harul Său, o nouă chemare către poporul iudeu. Iată în ce împrejurare s-a întâmplat aceasta. Cei dintâi creştini, ieşiţi din mijlocul iudeilor, urmau încă orânduielile Legii. Astfel, erau plini de râvnă să se ducă la templu, pe care-l socoteau încă drept casa lui Dumnezeu.

Pe când „Petru şi Ioan se suiau împreună, la templu, la ceasul rugăciunii”, acolo au vindecat, în Numele Domnului Isus, pe un om olog din naştere (Faptele Apostolilor 3:1,2). Tot poporul îl cunoştea, căci în toate zilele era dus şi pus la poarta cea mai de seamă a templului, ca să ceară milă de la cei care intrau. Ce lucru neaşteptat pentru toţi, când au văzut pe acest neputincios vindecat deodată, intrând cu apostolii în templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu! Tot poporul, plin de mirare, a alergat şi a înconjurat pe Petru şi pe Ioan. Acest lucru s-a întâmplat în acelaşi pridvor al lui Solomon, în care Domnul Isus, în timpul vieţii Sale, pe pământ, vorbise iudeilor despre oile Sale, despre viaţa veşnică pe care o dă El şi despre Tatăl Său, cu care este una. Iudeii au vrut atunci să-L omoare cu pietre (Ioan 10). Ei nu credeau în El. Acum, în acelaşi loc, venea să se arate puterea Numelui Domnului Isus şi mulţimea, mirată, înconjoară pe apostoli. Dar slujitorii lui Dumnezeu nu doresc ca privirea altora să se îndrepte asupra lor; ei vor ca privirile păcătoşilor să se îndrepte spre Acela care singur poate să-i mântuiască şi Căruia I se cuvine toată slava. Astfel, Petru se grăbeşte să spună poporului că nu prin puterea lor, a lui şi a lui Ioan, nici prin evlavia lor a fost vindecat acest om, ci prin puterea Numelui Domnului Isus, în care ei credeau. Acest Isus, spune el iudeilor, este slujitorul lui Dumnezeu, sfânt şi fără pată, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El; El este Domnul vieţii, pe care voi L-aţi dat la moarte. Dumnezeu însă L-a înviat şi L-a aşezat în slavă şi, prin credinţa în El, a fost vindecat acest om.

Vedem că Petru caută să îndrepte spre Domnul Isus inimile celor ce-l ascultă. Astfel, după ce le-a arătat vinovăţia lor, îi îndeamnă să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, pentru ca să li se şteargă păcatele. El le spune că, făcând astfel, se vor bucura de binecuvântările făgăduite lui Avraam, tatăl lor, şi înnoite prin toţi prorocii; dar le mai spune şi că judecata va veni asupra oricărui nu va asculta de Domnul Isus, pe care Dumnezeu L-a trimis ca să-i binecuvânteze şi să-i întoarcă de la fărădelegile lor.

Lucrarea făcută prin aceste cuvinte a fost minunată: mulţi au crezut în Domnul Isus. Aproape două mii de persoane au fost adăugate Adunării, care număra acum în totul cam cinci mii de suflete (Faptele Apostolilor 2:41; 4:4).

CELE DINTÂI PRIGONIRI

Biserica era în creştere în Ierusalim. Mulţi au crezut în Domnul Isus şi au fost mântuiţi. Acesta era însă un lucru pe care Satan, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor, nu putea să-l sufere; şi pentru a i se împotrivi, a ridicat împotriva apostolilor ura fruntaşilor poporului iudeu. Domnul Isus, înainte de a părăsi pe ucenicii Săi, îi înştiinţase că, precum a fost El urât şi prigonit în lume, aşa vor fi şi ei din pricina numelui Său (Ioan 15:18-20). Căpitanul templului, preoţii şi saducheii au venit pe neaşteptate, în timp ce Petru şi Ioan vorbeau poporului, şi i-au aruncat în temniţă. Din ce pricină? Ce rău făcuseră? Nici un rău; însă apostolii vesteau în Domnul Isus învierea din morţi; iar saducheii ziceau că nu există înviere. Aceştia erau oameni, cum sunt atâţia şi în zilele noastre, care spun că odată cu această viaţă s-a sfârşit totul şi că astfel omul nu e ceva mai mult decât animalele care pier. Dumnezeu Se serveşte însă chiar de orbirea căpeteniilor poporului, pentru ca apostolii să poată să dea o frumoasă mărturie despre Domnul Isus înaintea lor. După ce i-a păzit toată noaptea în închisoare, mai marii bătrânilor, cărturarii, mai marii preoţilor, s-au adunat şi au adus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor. Ce adunare impunătoare! Înfăţişându-se înaintea acestei adunări, nu era firesc lucru să se înfricoşeze? Şi totuşi, Petru şi Ioan, pescari, oameni de rând şi fără carte, tremurau cumva de frică? Nu. Îndrăznesc ei să deschidă gura? Negreşit. Ei nu se tem de nimic, căci Domnul, pentru care suferă, este cu ei, prin Duhul Său; şi, fiind cu Domnul Isus, n-au frică înaintea nici unui vrăjmaş. Petru şi Ioan îşi aduc aminte de vorbele scumpului lor Învăţător: „Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea căpeteniilor şi înaintea autorităţilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi, căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce trebuie să vorbiţi. Vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri” (Luca 12:11 şi 12; 21:15).

Petru şi Ioan au pus la încercare credincioşia Domnului. Au fost întrebaţi în numele cui au vindecat pe olog; şi Petru, plin de Duh Sfânt şi de îndrăzneală, le-a răspuns că în numele lui Isus din Nazaret, pe care ei, mai marii poporului, Îl răstigniseră, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. După cum se vede, Petru stăruieste asupra învierii Domnului Isus şi aceasta, din pricină că ea este dovada mântuirii noastre şi recunoaşterea vădită din partea lui Dumnezeu că Isus este Fiul Său. Petru mai adaugă că Domnul Isus este temelia mântuirii şi că Numele Său este singurul nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi (Faptele Apostolilor 4:12). Îndrăzneala sfântă pe care au arătat-o Petru şi Ioan a izbit mult sinedriul, adică adunarea mai marilor poporului. Ei ştiau că cei doi apostoli erau oameni necărturari şi de rând; cum puteau ei însă să răspundă aşa? Petru şi Ioan învăţaseră la şcoala adevăratei înţelepciuni, cu un Învăţător dumnezeiesc: fuseseră cu Domnul Isus. Şi sinedriul a fost silit să recunoască acest lucru.

Astfel, mai marii poporului au fost nevoiţi să dea cinste Numelui Domnului Isus, cu toate că Îl urau. Pe de altă parte, omul vindecat se afla în faţa lor, aşa că nu puteau să tăgăduiască minunea. Nimic nu mişca însă inima lor rea şi împietrită. Cu ameninţări ei au oprit pe apostoli să mai vorbească în Numele Domnului Isus. Puteau Petru şi Ioan să-i asculte? Să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Negreşit că nu. Domnul îi trimisese să predice în Numele Său şi ei nu puteau decât să asculte de Domnul. De aceea ei au răspuns astfel: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 4:19).

După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la fraţii lor, adică la ceilalţi ucenici, şi le-au povestit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. Ce au făcut atunci aceşti creştini smeriţi? Au fost surprinşi de teamă? Au hotărât ei să fie mai cu atenţie pe viitor şi să nu mai vorbească aşa pe faţă? Nu; ei ştiau bine că în ei n-aveau nici o tărie, dar ştiau că erau puşi să facă lucrarea lui Dumnezeu. De aceea, toţi împreună şi-au ridicat glasul către Dumnezeu şi au adus totul înaintea Lui. Ei au cerut să le dea îndrăzneală, ca să ducă mai departe Cuvântul Lui şi L-au rugat să arate, prin minuni, puterea Numelui Domnului Isus.

Dumnezeu răspunde totdeauna rugăciunilor noastre când le facem cu credinţă şi întăreşte totdeauna inima celor ce se încred în El. După ce şi-au terminat rugăciunea, toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Multe minuni se făceau prin mâinile apostolilor: din toate părţile li se aduceau bolnavi şi oameni stăpâniţi de duhuri rele, şi toţi erau vindecaţi. Dar ceea ce era mai de preţ era faptul că un mare număr de suflete au crezut în Evanghelie şi au fost adăugate Bisericii, aşa încât clădirea lui Dumnezeu creştea. Astfel, silinţa lui Satan de a opri vestirea Evangheliei n-a făcut decât să se arate cu atât mai mare puterea harului lui Dumnezeu.

Dar Satan nu se descurajează. Când unii oameni nu voiesc să primească harul şi mântuirea, Satan face să crească în ei ura împotriva Numelui Domnului Cristos. Marele preot şi saducheii s-au mâniat grozav de mult din pricină că ameninţările lor n-au avut nici o putere şi pentru că Evanghelia se răspândea tot mai mult. Au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţă pe toţi, nu numai pe Petru şi Ioan. Astfel se împlinea Cuvântul Domnului: „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20). Însă Dumnezeu veghea asupra credincioşilor Săi slujitori: voia să le dea o mărturie pe faţă că El era cu ei. A trimis un înger care noaptea a deschis uşile temniţei şi a spus apostolilor să meargă în templu pentru a vesti Cuvântul de preţ al lui Dumnezeu, care dă viaţă sufletului care-l primeşte. Apostolii nu s-au temut să se întoarcă să vorbeasă poporului acolo unde ştiau că vrăjmaşii lor îi vor găsi cu uşurinţă. Aveau pe Dumnezeu cu ei şi-şi aduceau aminte că Domnul Isus a zis: „Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic” (Luca 12:4). Ei au intrat deci dis-de-dimineaţă în templu, ca să vestească Evanghelia.

În acest timp, vrăjmaşii lor s-au adunat şi au trimis la temniţă să caute pe apostoli. Cât de mare trebuie să fi fost uimirea lor şi cât de înmărmuriţi vor fi rămas, când slujitorii trimişi au venit să le spună că au găsit temniţa încuiată cu toată grija şi pe păzitori stând în picioare la uşi, dar n-au găsit pe nimeni înăuntru! Ba ceva şi mai neaşteptat, când cineva a venit să le spună că apostolii stau în templu şi învaţă poporul! N-ar fi trebuit să fie izbiţi în cugetul lor şi să recunoască acolo degetul lui Dumnezeu? Dar, ca şi Faraon altădată, ei s-au împietrit; nimic nu-i mai mişca. Au poruncit să aducă pe apostoli înaintea lor şi i-au mustrat pentru neascultare şi i-au învinovăţit că au voit să arunce asupra lor sângele acestui Om (nu îndrăzneau să-L numească), adică al Domnului Isus. Se vede că teama pusese stăpânire pe inimile acestor oameni răi. Cu câtva timp mai înainte, când au cerut ca Domnul Isus să fie răstignit, ei strigaseră în gura mare: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27:25). Acum ei tremură la gândul că s-ar putea împlini acest lucru şi, în adevăr, după câtva timp, sângele Domnului Isus a şi fost cerut de la acest neam răzvrătit.

La învinuirile ce li se aduceau, Petru şi ceilalţi apostoli au dat acest răspuns, pe cât de simplu, pe atât de frumos: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” Dar, în acelaşi timp, Petru dă încă o dată mărturie despre moartea Domnului Isus, pe care iudeii Îl răstigniseră, şi despre învierea Lui, pe care Dumnezeu o săvârşise prin puterea Sa. Încă o dată, el le înfăţişează pe Domnul Isus ca pe Cel rânduit de Dumnezeu să fie Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel iertarea păcatelor. Şi le spune: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui” (Faptele Apostolilor 2:32). Şi Duhul Sfânt, care fusese dat de Dumnezeu şi prin care se făceau atâtea minuni, de asemenea era martor.

Vrăjmaşii apostolilor n-aveau ce să răspundă. Ba mai mult, în furia lor, ar fi voit să-i şi omoare. Nu venise însă vremea pentru ei ca să-şi dea viaţa pentru Domnul Isus. Dumnezeu, care are totul în mâna Sa, pentru a-i scăpa, Se foloseşte de înţelepciunea omenească a unuia dintre ei, Gamaliel, un învăţător al Legii, pe care-l aminteşte şi apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 22:3). Acest om, preţuit de tot poporul, a dat sfat sinedriului să nu se împotrivească apostolilor, pentru că s-ar putea ca ceea ce spun ei să vină de la Dumnezeu şi astfel ei ar lupta împotriva lui Dumnezeu. Era un sfat cuminte, şi Dumnezeu a făcut ca sinedriul să-l asculte. Cu toate acestea, vrăjmaşii apostolilor aveau prea mare ură în inimă ca să-i lase să meargă aşa. Omul fără Dumnezeu este plin de nelegiuire şi, fără să fi găsit apostolilor vreo vină, au pus să-i bată cu nuiele, înainte de a le da drumul. Pentru ce? Voiau să-şi potolească astfel ura lor şi credeau, fără îndoială, să-i umple de frică şi să smulgă de la ei promisiunea că nu vor mai vorbi în Numele Domnului Isus.

Au rămas înşelaţi în aşteptarea lor. Apostolii au plecat plini de bucurie că au fost învredniciţi să sufere pentru Numele Domnului Isus. Ba mai mult, în loc să se descurajeze, ei nu încetau de a vesti cu râvnă pe Domnul Isus, în templu şi prin case.

Aşa se sfârşesc cele dintâi lovituri ale Satanei şi ale uneltelor lui împotriva Adunării. Apostolii au fost prigoniţi de mai marii poporului şi ai preoţilor. Vom vedea mai departe alte lupte, pe care le dă Vrăşmaşul împotriva ucenicilor Domnului. Domnul Isus a zis: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

VIAŢA CELOR DINTÂI CREŞTINI

Înainte de a cerceta mai departe istoria Adunării, aş vrea să spun ceva despre viaţa primilor creştini. Puterea Duhului Sfânt, care locuia în ei, nu se arăta numai prin darul vorbirii în limbi şi prin minuni: lucra în inimi şi făcea să se arate în cei credincioşi o viaţă din cer, care se arăta în afară prin roadele ei minunate. Pentru lume, era o mărturie mai puternică decât minunile pe care le făceau apostolii. Patru lucruri deosebite se văd mai ales în purtarea celor dintâi creştini. În primul rând, ei se ţineau numai şi numai de învăţătura apostolilor. Apostolii fuseseră trimişi de Domnul să vestească tot ce a făcut şi ce a învăţat El cât timp a stat pe pământ. Sfântul Duh aducea aminte de aceste lucruri; mai mult, El le descoperea adevărurile mântuirii în legătură cu jertfa Domnului Isus şi lucrarea Sa de har. Apostolii făceau cunoscut celor credincioşi ceea ce îi învăţa Duhul Sfânt, iar aceştia stăruiau în această învăţătură, lăsând la o parte tradiţia şi învăţăturile oamenilor.

În al doilea rând, cei dintâi creştini stăruiau în legătura frăţească. Ai o legătură strânsă cu cineva când te stăpânesc aceleaşi gânduri, aceeaşi dragoste şi aceleaşi simţăminte. Având aceeaşi ţintă, lucrezi împreună. Apostolul Ioan scrie creştinilor: „Părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos” (1 Ioan 1:3). Erau deci gândurile şi simţămintele Tatălui cu privire la Fiul Său preaiubit şi cele ale Domnului Isus cu privire la Tatăl Său, simţăminte care prin Duhul Sfânt umpleau duhul şi inima apostolilor. Ucenicii, care învăţaseră de la ei să cunoască pe Tatăl şi pe Fiul, aveau aceleaşi simţăminte ca şi ei. Gânduri dumnezeieşti şi o dragoste sfântă umpleau de bucurie inimile lor.

Al treilea lucru, în care stăruiau cei credincioşi şi care era şi o mărturie despre părtăşia lor a unuia cu altul, era frângerea pâinii, adică sărbătoarea Cinei Domnului. Ştim că Domnul Isus, înainte de a Se înălţa la cer, chiar în noaptea în care a fost vândut, a rânduit Cina, ca o aducere aminte despre suferinţele şi moartea Sa pentru răscumpărarea alor Săi. Este dovada dragostei Sale mari pentru răscumpăraţii Săi, dragoste mai tare decât moartea. Credincioşii din Ierusalim luau parte la masa Domnului ca răscumpăraţi prin sângele Său şi ca mădulare ale aceleiaşi familii şi îşi aduceau aminte într-un gând de Cel care i-a iubit şi i-a mântuit. În sfârşit, cei dintâi creştini stăruiau în rugăciune. Rugăciunea arată că noi ne dăm seama de slăbiciunea, neputinţa noastră şi de nevoia ce o avem de harul şi ajutorul atotputernic al Dumnezeului nostru. Ea arată deci dependenţa noastră de El şi încrederea în El – siguranţa că ne ascultă şi vrea să ne asculte.

Acestea erau trăsăturile mai de seamă ale vieţii lăuntrice a celor dintâi creştini şi taina frumuseţii vieţii lor, ce se arăta în afară. Puterea lui Dumnezeu, arătată prin minuni, înfricoşa pe oameni; însă viaţa sfântă a ucenicilor influenţa asupra sufletelor, ca să le atragă la Domnul Cristos.

Întrucât în inimile ucenicilor era aceeaşi simţire, acelaşi gând şi aceeaşi dragoste, întrucât erau copii ai aceluiaşi Dumnezeu şi Tată şi răscumpăraţi de acelaşi Mântuitor, ei erau bucuroşi să se întâlnească şi să fie uniţi, arătând astfel înaintea lumii că ei erau una în Tatăl şi în Fiul, aşa cum ceruse Domnul Isus de la Tatăl Său (Ioan 17:21). Această viaţă de legătură strânsă şi de dragoste era o mărturie puternică, pentru ca lumea să creadă că Dumnezeu, într-adevăr, a trimis pe Fiul Său aici pe pământ. Dar vai! această arătare a unirii dintre credincioşii lui Dumnezeu de pe pământ nu mai există. Vrăjmaşul a reuşit s-o nimicească; ea nu se va mai vedea decât în slavă, când Domnul Isus Se va arăta cu cei răscumpăraţi ai Săi şi când lumea va cunoaşte că ei sunt iubiţi de Dumnezeu ca şi Domnul Isus (Ioan 17:23).

Iubirea de sine dispăruse din inima celor dintâi creştini: ce avea unul, avea şi altul. Alipirea de bunurile pământului, atât de puternică la iudei, nu se mai vedea la aceşti credincioşi; ei aveau bunuri mai mari, bunuri cereşti şi veşnice. Ei nu puteau să sufere gândul că vreunul din mădularele familiei lui Dumnezeu ar putea să ducă lipsă, în timp ce ei ar trăi în belşug; de aceea îşi vindeau ogoarele şi averile lor, şi banii îi împărţeau după nevoie. Apostolul Ioan zicea mai târziu: „Cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17). Ce privelişte trebuie să fi fost aceasta pentru fariseii iubitori de sine, pentru saducheii iubitori de plăcerile acestei lumi, pentru toţi aceşti bogaţi egoişti, alipiţi de bunurile pământeşti! Ei vedeau acolo oameni care fuseseră ca şi ei iubitori de lume, dar care acum se lepădau de toate, ca să vină în ajutorul altora. Îi vedeau că nu sunt decât o inimă şi un suflet; nu era nimeni în nevoie printre ei: cel cu avere avea grijă de nevoile celui lipsit. Era puterea Numelui Domnului Isus care aducea la îndeplinire acest minunat har, care aducea această dragoste adevărată.

Şi totul se petrecea cu o rânduială care se cuvenea casei lui Dumnezeu. Cei ce-şi vânduseră averile nu dădeau venitul în dreapta şi în stânga, după gândurile lor, îl încredinţau apostolilor, singurii care erau atunci în fruntea comunităţii creştine; iar aceştia, după înţelepciunea pe care le-o dăduse Dumnezeu prin Duhul Sfânt, dădeau fiecăruia după nevoile lui.

Printre cei care s-au lipsit de bogăţiile lor în folosul săracilor, Duhul Sfânt numeşte pe un levit din insula Cipru, Iosif, pe care apostolii îl mai numeau şi Barnaba, adică „fiul mângâierii”. De ce a fost numit astfel? Scriptura nu ne spune, dar apostolii, dându-i acest nume, văzuseră fără îndoială că exemplul dat de el a fost o mare încurajare pentru Adunare. Vom vorbi mai târziu despre acest slujitor al lui Dumnezeu; dar deocamdată numele său ne face să ne aducem aminte de un alt levit, care, văzând un rănit aproape mort, pe drumul său, a trecut pe lângă el fără să-l ajute. Era imaginea legii neputincioase să mântuiască pe omul pierdut prin păcat. În Barnaba vedem cum lucrează harul. El învăţase să cunoască pe Domnul Isus, care, fiind bogat în cer, S-a lepădat de toate ca să ne mântuiască; întocmai ca dumnezeiescul său Învăţător, Barnaba şi-a vândut toată averea ca să ajute pe cei săraci. Poate că va întreba cineva: „Sunt chemaţi şi creştinii din zilele noastre să-şi vândă averea şi să împartă banii la săraci?” Cuvântul lui Dumnezeu nu ne dă aceasta nicăieri ca o regulă de urmat. Era ceva pe care cei dintâi creştini îl făceau de bunăvoia lor. Dumnezeu a voit să arate prin aceasta puterea Duhului Sfânt în inimi şi, în acelaşi timp, gândul de căpetenie care, în toate vremurile, trebuie să însufleţească viaţa creştinilor. Acelaşi duh de dragoste, de lepădare de sine şi de râvnă ar trebui să fie şi în inimile noastre şi să se arate în simţămintele şi în faptele noastre faţă de alţii. Ceea ce scria apostolul Ioan se potriveşte şi pentru noi: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii! Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul!” (1 Ioan 4:7; 3:18). Apostolul Pavel spune ucenicului său Timotei să îndemne pe bogaţi nu să-şi vândă averile, ci să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care le dă; să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, darnici şi gata să simtă împreună cu alţii (1 Timotei 6:17-19). Vedem totodată, în atâtea locuri din Scriptură, că mai târziu s-au făcut strângeri de ajutoare printre creştini, pentru a se veni în ajutorul săracilor, deci ceea ce a avut loc la Ierusalim în cele dintâi timpuri ale Adunării a fost o arătare vie şi strălucitoare a influenţei adusă de dragostea dumnezeiască în inimă. Această arătare în afară era de neapărată nevoie în mijlocul unui popor firesc şi lipit de bunurile pământului, aşa cum erau iudeii. Trebuia să li se arate că Cristosul şi Domnul ceresc Şi-a câştigat un popor însufleţit de o viaţă cerească. Viaţa acestor dintâi ucenici era o dovadă vie că Domnul Isus era sus şi răspândea în suflete viaţa de sus. Toate acestea erau împotriva nădejdilor iudaice despre un Mesia pământesc şi despre bucuriile de aici de pe pământ.

Aşa era viaţa celor dintâi creştini: avea ca ţintă dragostea pentru Domnul Cristos, care-i mântuise. Din această dragoste izvora o bucurie şi o smerenie a inimii, care se arătau în toate amănuntele vieţii lor zilnice, chiar în chipul cum îşi luau hrana.

O altă urmare a acestei vieţi cu Dumnezeu era lauda ce se înălţa din inima lor către Dumnezeul oricărui har. Ei mulţumeau pentru toate lucrurile. Ce deosebire faţă de viaţa lor de altădată, când erau apăsaţi de greaua povară a poruncilor după datina oamenilor, când nu se bucurau de pacea cu Dumnezeu şi nu-L cunoşteau ca Tată al lor! Acum erau fericiţi; tot poporul îi vedea şi nimeni nu-l putea opri să le dea dreptate. Viaţa lor sfântă, pusă în slujba Domnului şi veselă era o predică, de care Domnul Se slujea ca să mântuiască alte suflete şi să le aducă în Adunare.

CEA DINTÂI PĂTRUNDERE A RĂULUI

Un om numit Anania şi soţia sa Safira intraseră în Adunarea creştină (Faptele Apostolilor 5:1-11). Poate că fuseseră atraşi în această mare mişcare de trezire care a avut loc, izbiţi de faptele minunate ale harului Domnului. Nimeni nu-i silea să-şi vândă averea, dar ei voiau să pară că sunt tot aşa de buni, de plini de râvnă şi darnici ca şi alţii. Astfel Anania a adus banii apostolilor ca şi cum ar fi fost întreg preţul vânzării; el însă oprise o parte din preţ, cu ştirea soţiei lui. Fără îndoială că făceau aceasta de teamă să nu ajungă săraci, dacă ar fi dat totul. Oricum, în inima şi în faptele lor era zgârcenie, prefăcătorie şi minciună.

Dar Anania şi Safira, care puteau să înşele pe oameni printr-o prefăcătorie dibace, uitaseră un lucru: că Dumnezeu e de faţă în Adunare şi că Adunarea este locuinţa lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

Pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. Duhul lui Dumnezeu nu era de faţă numai ca să facă minuni şi ca să întoarcă suflete, sau numai ca să lucreze o viaţă sfântă în cei credincioşi, ci şi ca să dea pe faţă răul şi să-l judece în cei care mărturiseau că sunt creştini. Trebuia neapărat să se vadă că Dumnezeul cel sfânt era de faţă în Adunare şi că a înşela pe apostoli însemna a minţi pe Duhul Sfânt şi prin urmare pe Dumnezeu Însuşi.

Apostolul Petru, prin Duhul Sfânt, a priceput minciuna şi prefăcătoria lui Anania şi a dat pe faţă pe acela care îndemnase pe acest nenorocit om să facă un păcat aşa de mare: a dat pe faţă pe Satan, tatăl minciunii. Petru zice: „Pentru ce ţi-a umplut Satan inima, ca să minţi pe Duhul Sfânt?” (Faptele Apostolilor 5:3). Ce grozavă descoperire pentru Anania! Păcatul său este dat pe faţă înaintea tuturor, cum s-a întâmplat altădată cu cel al lui Acan (Iosua 7). Puterea lui Dumnezeu înmărmureşte inima lui Anania, judecata îl loveşte şi cade mort. Da, Dumnezeul nostru, Dumnezeul harului, este totodată Dumnezeul cel sfânt şi un foc mistuitor. Cam după trei ceasuri, Safira, fără să ştie de judecata lui Dumnezeu ce venise asupra soţului ei, vine şi ea în adunare. La întrebarea lui Petru: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” ea răspunde fără să şovăie: „Da”, rostind astfel hotărât o minciună vădită. Ce uitare şi ce dispreţ faţă de sfinţenia şi starea de faţă a lui Dumnezeu! Mai vedem aici cum un păcat târăşte după el altul mai mare. Dar judecata nu întârzie. Petru rosteşte hotărârea: cade şi ea moartă la rândul ei!

Astfel, starea de faţă în Adunare a Dumnezeului Celui sfânt s-a arătat în chip vădit. Răul a fost dat pe faţă şi judecat, ca şi odinioară în tabăra lui Israel. Totodată, o mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei care au auzit aceste lucruri.

Precum am văzut, Duhul Sfânt lucra cu multă putere în inimile celor credincioşi şi-i făcea plini de râvnă şi de lepădare de sine. Anania şi Safira, făţarnici şi mincinoşi, ar fi voit să se creadă însufleţiţi de aceste simţăminte, în timp ce îi stăpânea iubirea de bani. Dumnezeu a judecat acest rău şi l-a ridicat din Adunare. Dar Satan este totdeauna pornit împotriva Domnului Cristos şi împotriva a ceea ce Îi este scump. El împinsese pe Anania şi Safira să mintă şi-i târâse astfel în moarte. Această lovitură a Satanei împotriva Adunării a fost înlăturată prin puterea lui Dumnezeu. Se vedea că Dumnezeu era în mijlocul creştinilor şi Adunarea creştea mereu ca număr. Atunci Vrăjmaşul, ca s-o dărâme, a încercat un alt mijloc: a căutat să lucreze asupra firii păcătoase care este în noi şi să dea naştere, în inimile celor credincioşi, la gelozie şi invidie, simţăminte potrivnice harului: s-au ivit plângeri şi murmure. Mulţimea ucenicilor era alcătuită din iudei, născuţi în Palestina şi vorbind limba siriană, şi din iudei grecizaţi, adică iudei veniţi din ţări străine, care vorbeau greceşte. Aceştia din urmă se plângeau că văduvele care se aflau printre ei erau trecute cu vederea la împărţirea ajutoarelor de toate zilele: murmurau împotriva iudeilor din Palestina şi fără îndoială chiar împotriva apostolilor.

Ce putea să vindece acest rău, care ameninţa să aducă dezbinări în Adunare şi care ar fi nimicit acea frumoasă înţelegere dintre cei care la început erau o inimă şi un suflet? Înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu erau acolo, ca să zădărnicească vicleşugurile Vrăjmaşului. Apostolii nu puteau să lase lucrarea de vestire a Evangheliei, să se ocupe de nevoile fireşti ale celor ce crezuseră. Trebuia să folosească timpul pentru rugăciune şi propovăduirea Cuvântului, două lucruri neapărat trebuitoare în viaţa oricărui slujitor al lui Dumnezeu, care doreşte ca lucrarea sa faţă de suflete să fie binecuvântată. Adunarea, după sfatul apostolilor, a ales deci şapte oameni, plini de Duh Sfânt şi înţelepciune, ca să împartă ajutoarele celor ce aveau nevoie. Aceşti oameni au fost înfăţişaţi apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, încredinţându-i astfel lui Dumnezeu şi unindu-se cu ei pentru lucrarea ce o aveau de îndeplinit.

Duhul Sfânt ne-a păstrat numele acestor şapte oameni, care sunt numiţi diaconi, cuvânt grecesc care însemnează slujitori. Aceste nume, care sunt greceşti, ne spun că toţi erau dintre cei care vorbeau greceşte, ceea ce ne arată duhul de har şi de bunăvoinţă care era în Adunare; era totodată un rod adus de Duhul Sfânt. Astfel vicleşugul şi truda Satanei de a lovi Adunarea au fost din nou date la o parte. El însă avea să-şi arate în curând furia şi să dea atacuri noi.

CEL DINTÂI MARTIR

Cuvântul martir însemnează martor. Domnul Isus a fost numit „martorul credincios şi adevărat” (Apocalipsa 3:14), pentru că El, când a fost pe pământ, a dat mărturie despre Dumnezeu cu credincioşie şi potrivit cu adevărul. Toţi creştinii, tineri sau bătrâni, sunt chemaţi să fie martori pentru Domnul Cristos, mărturisind Numele Său şi slujindu-I cu credincioşie; dar numele de martir s-a dat îndeosebi celor care, din dragoste pentru El şi pentru credinţa în Numele Său, au suferit chinuri şi chiar moartea. Şi numărul acestora este destul de mare.

Satan, marele vrăjmaş al lui Dumnezeu, al Domnului Cristos şi al oamenilor, este totdeauna gata să facă rău. Cele două mijloace pe care le întrebuinţează, în acest scop, sunt viclenia sau minciuna şi violenţa. El, de la început este mincinos şi ucigaş (Ioan 8:44) şi totdeauna se slujeşte de inima rea a oamenilor, ca să aducă la îndeplinire planurile sale. El caută să ţină pe oameni sub puterea sa, dar, când unii au scăpat de el, crezând în Evanghelie, îşi dă silinţa, prin vicleşugurile sale, să-i facă să cadă în păcat, sau, şi mai mult, îndeamnă pe oamenii săi să prigonească pe sfinţi şi să-i omoare. Am văzut cum apostolii au fost întemniţaţi şi bătuţi pentru Numele Domnului Isus şi cum Satan a căutat să introducă păcatul în Adunare, ademenind pe Anania şi Safira. Acum avem să vedem ce ne spune Duhul Sfânt despre omul care, cel dintâi şi-a dat viaţa pentru Domnul Isus.

E vorba despre Ştefan, unul din cei şapte bărbaţi aleşi ca să aibă grijă de împărţirea ajutoarelor la cei săraci din Adunare. El era plin de credinţă şi de Duh Sfânt, plin de har şi de putere. Nu se mulţumea numai să slujească la masa celor săraci, ci făcea în popor semne şi minuni mari şi, cu inima plină de dragoste pentru Domnul Isus şi pentru sufletele păcătoşilor, vestea Evanghelia. Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu era primit şi crezut de mulţi oameni, numărul ucenicilor se înmulţea mult şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă. Aceasta a întărâtat furia Satanei, care s-a slujit de iudeii necredincioşi, pe care i-a îndemnat să omoare pe Ştefan, aşa cum mai înainte omorâseră pe Domnul Isus.

Unii din aceşti iudei au început o ceartă de vorbe cu Ştefan, care căuta să aducă suflete la Domnul Cristos. Acest martor credincios al Domnului vorbea însă cu o înţelepciune dumnezeiască, nu cu una omenească; Duhul Sfânt de care era plin îl învăţa ce trebuia să spună. Cine putea să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el? Nimeni; aşa că vrăjmaşii, ruşinaţi de cuvintele lui, s-au năpustit asupra lui, l-au târât în faţa sinedriului, marea adunare a căpeteniilor poporului, şi acolo au adus împotriva lui nişte martori mincinoşi, care l-au învinuit că a hulit pe Dumnezeu şi pe Moise. Ştefan era acolo, înaintea acelei adunări măreţe, care avea ochii aţintiţi asupra lui; însă Duhul Sfânt umplea inima lui de gânduri cereşti. Strălucirea lucrurilor dumnezeieşti se răsfrângea pe faţa sa, încât vrăjmaşilor li se părea că vad faţa unui înger; într-adevăr, Dumnezeu trimisese în mijlocul lor un înger ca să le aducă înştiinţarea cea din urmă (înger înseamnă vestitor, sol).

Marele preot l-a întrebat dacă învinuirile aduse împotriva lui erau adevărate. Dar slujitorul lui Dumnezeu nu se gândeşte la el însuşi; el se gândeşte la slava Domnului şi la binele sufletelor. Ştefan n-a încercat să se apere şi să înlăture învinuirile vrăjmaşilor săi. El aminteşte iudeilor istoria lor din clipa când Dumnezeu, Dumnezeul slavei, a ales şi a chemat pe Avraam, tatăl lor. Le aduce aminte de harul lui Dumnezeu ce s-a arătat necurmat, dar şi de răzvrătirile lor neîncetate împotriva unui Dumnezeu atât de răbdător şi bun; sfârşeşte apoi spunându-le: „Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt; ca părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care dintre proroci nu i-au persecutat părinţii voştri? Au omorât pe cei care vesteau mai dinainte venirea Celui Drept, pe care acum voi L-aţi dat prins şi L-aţi omorât, voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Faptele Apostolilor 7:51-53).

Ştefan ar fi vrut să mai adauge câteva lucruri la cuvântarea sa, ca să-i facă să se căiască, dar ei, în loc să le pară rău, ca aceia care ascultaseră pe Petru în ziua Cincizecimii, s-au împotrivit încă o dată Duhului Sfânt. Auzind cuvintele slujitorului lui Dumnezeu, îi tăia pe inimă şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Domnul, în harul Său, a voit să dea înaintea mai marilor poporului o măreaţă mărturie şi cea din urmă – şi în acelaşi timp, ca martorul Său credincios să fie sprijinit puternic în lupta sa hotărâtă împotriva vrăjmaşilor. Ştefan, plin de Duhul Sfânt şi de gândurile cerului, unde era Domnul său preaiubit, avea ochii aţintiţi spre cer. Şi deodată Dumnezeu îi deschide cerul. El vede slava lui Dumnezeu şi pe Domnul Isus, stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Ştefan nu putea să păstreze pentru el ceea ce îi umplea inima; trebuia să dea mărturie despre slava Domnului Cristos. El spune: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 7:56). Ceea ce a încurajat totdeauna pe martiri este privirea la Domnul Isus în slava Sa.

Pentru iudei, aceasta era cea din urmă chemare. Domnul Isus era în picioare, gata să vină pentru ei, dacă ar fi crezut. Dar inimile lor se împietriseră. Ei şi-au astupat urechile, ca să nu mai audă glasul slujitorului lui Dumnezeu. Toţi, într-un gând, s-au năpustit asupra lui. Nici unul n-a ridicat glasul în sprijinul lui, ci l-au târât afară din cetate. Acolo l-au omorât cu pietre, ca să şteargă de pe pământ urma acestui martor, care făcuse să strălucească înaintea lor lumina dumnezeiască. Cei care l-au omorât şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Ce făcea cel dintâi martir, când pietrele curgeau ploaie asupra lui ca să-l omoare? Se plângea, învinuia pe omorâtorii lui, cerea răzbunare? Nu. El privea la Domnul Isus şi era schimbat în chipul Lui. Gândul la Domnul Isus îi umplea întreaga inimă şi Lui şi-a încredinţat duhul. Dar, gândindu-se la Domnul Isus şi la cei care-l omorau, şi-aduce aminte de ceea ce făcuse Domnul Isus, când a fost răstignit pe cruce. Acest iubit Mântuitor zisese: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34). Şi Ştefan se ridică de sub greutatea loviturilor şi, cu toate durerile ce le simţea în mădularele-i zdrobite, se aşază în genunchi şi, după exemplul dumnezeiescului său Învăţător, strigă cu glas tare – toţi auzind această cea din urmă mărturie a dragostei: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7:60). Cele din urmă cuvinte ale lui sunt cuvinte de har.

După aceste cuvinte, cel dintâi martir a adormit. Ce dulce odihnă după suferinţele sale! Duhul său s-a dus la Domnul Isus, iar trupul, pe care nişte oameni temători de Dumnezeu l-au luat şi l-au îngropat, aşteaptă în mormânt clipa când Domnul Isus va veni şi când, la glasul Său, morţii în Cristos vor învia. Nu suntem chemaţi să murim loviţi cu pietre ca Ştefan, dar toţi suntem chemaţi să fim slujitori ai Domnului. Dacă vrem să domnim cu El, trebuie să-I slujim şi să suferim pentru El.

CEA DINTÂI PRIGONIRE

Până aici, Adunarea nu era alcătuită decât din iudei din Ierusalim. Domnul însă voia ca ea să se întindă mai departe. Înainte de moarte, El spusese: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32). Iudeii lepădaseră pe Domnul şi-L dăduseră la moarte. Dumnezeu arătase o îndelungă răbdare faţă de ei, răspunzând la rugăciunea Domnului Isus: „Tată, iartă-i” şi le trimisese înştiinţări prin apostolii şi slujitorii Săi, care, plini de Duhul Sfânt, le vesteau iertarea şi mântuirea. Mulţi au primit vestea cea bună şi au crezut în Domnul; dar poporul iudeu privit ca întreg, condus de mai marii săi, preoţi şi bătrâni, s-au împotrivit Duhului Sfânt şi au dat la moarte pe martorul credincios Ştefan, mărturisind prin aceasta în chip vădit că n-au vrut ca Domnul Isus să domnească peste ei (Luca 19:14). Aceasta a fost cea din urmă chemare pentru iudei ca popor; de acum ei n-aveau să mai aştepte decât judecata, care a şi venit asupra lor curând: când Ierusalimul a fost dărâmat, iar ei împrăştiaţi. Şi au rămas sub această judecată şi vor rămâne până când, smeriţi, vor recunoaşte pe Acela pe care L-au lepădat, pe Domnul Isus, ca Împărat al lui Israel. Aceasta se va întâmpla când Domnul Se va arăta din ceruri.

Acum, mântuirea trebuia să fie vestită samaritenilor şi neamurilor, după Cuvântul Domnului: „Îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele Apostolilor 1:8). Pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuiau vestite tuturor neamurilor, începând cu Ierusalimul. Iudeul nu mai avea drepturi deosebite. Ca să fie mântuit, trebuia să creadă în Domnul Isus ca orice samaritean sau păgân, şi astfel şi unii şi alţii se găseau aşezaţi pe acelaşi tărâm în faţa lui Dumnezeu, primeau acelaşi Duh, făceau parte din acelaşi trup al Domnului Cristos, Adunarea, şi aveau împreună intrare la Tatăl în acelaşi Duh (Efeseni 2:17,18). Toţi alcătuiau un popor ceresc, nu pământesc.

Să vedem cum s-a înfăptuit aceasta. Răutatea mai marilor poporului n-a fost potolită prin moartea lui Ştefan. Prigonirea s-a întins asupra întregii Adunări din Ierusalim. În fruntea prigonitorilor se găsea acel tânăr numit Saul, la picioarele căruia şi-au pus hainele cei care omorâseră cu pietre pe Ştefan. El se învoise deci la uciderea sfântului martir şi, nemulţumit cu aceasta, mânat de furie împotriva creştinilor, lua cu forţa pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniţă, dându-şi toată silinţa ca să-i facă să hulească numele Mântuitorului.

Astfel, prin prigoniri, Satan se silea să nimicească sau să oprească lucrarea lui Dumnezeu. Dar se putea aşa ceva? Nu. Dumnezeu a făcut ca şi silinţele Satanei împotriva Lui să slujească la îndeplinirea planurilor Sale de har. Urmarea prigonirii a fost că toţi credincioşii, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin Iudeea şi Samaria şi chiar mai departe, precum vom vedea. Şi ce-au făcut ei? Puteau păstra în inimile lor, numai pentru ei, comoara cunoştinţei despre Mântuitorul şi despre nădejdea lor cerească? Nu, asta nu se putea. Gura vorbeşte despre ceea ce e plină inima. Aceşti creştini împrăştiaţi mergeau încoace şi încolo, vestind cuvântul dumnezeiesc. Fiecare din ei, acolo unde-i călăuzea Dumnezeu, lumina în jurul său cu razele luminii cereşti. Aşa se răspândea vestea bună a mântuirii şi Dumnezeu făcea ca răutatea Satanei şi a oamenilor să se întoarcă spre slava Fiului Său şi spre binele sufletelor.

Printre cei care au părăsit Ierusalimul se afla şi Filip, unul din cei şapte aleşi împreună cu Ştefan ca să slujească în Adunare. E cunoscut sub numele de Filip Evanghelistul, pentru că Domnul îi dăduse într-un chip deosebit darul de a vesti Evanghelia, adică de a duce sufletelor neîntoarse la Dumnezeu vestea bună a mântuirii. Cel care dă daruri oamenilor şi Adunării este Domnul Isus, care S-a înălţat la cer. Prin Duhul Său Sfânt, El hotărăşte ca unii să fie apostoli şi proroci, iar alţii să fie păstori şi învăţători sau evanghelişti (Efeseni 4:7-12). El îi cheamă şi îi trimite ca să pună în lucrare aceste daruri de har. Filip a părăsit Ierusalimul, iar Domnul i-a călăuzit paşii spre Samaria, ţară aşezată între Galileea, la miazănoapte, unde se află Nazaretul, şi Iudeea la miazăzi, unde era marele oraş: Ierusalimul. Iudeii dispreţuiau pe samariteni, iar aceştia nu puteau să sufere pe iudei. Ştim cum Domnul Isus trecuse de mai multe ori prin acest ţinut şi-Şi arătase harul Său ca Mântuitor al lumii. Odată, obosit de călătorie, S-a aşezat lângă un puţ în Samaria. O biată femeie, o mare păcătoasă, a venit să scoată apă; şi Mântuitorul a făcut-o să cunoască apa vie şi veşnică a harului. Femeia, crezând în El, a alergat la locuitorii din cetate ca să le vorbească despre Isus, care a rămas la ei două zile, vestindu-le mântuirea. Altă dată oamenii dintr-o cetate din Samaria n-au voit să-L primească. Ucenicii ar fi voit să se coboare foc din cer şi să fie nimiciţi aceşti oameni care nu primiseră pe Învăţătorul lor. Dar El le-a zis: „Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea” (Luca 9:52-56; Ioan 12:47).

Acum, Domnul Isus continuă lucrarea Sa de har faţă de bieţii samariteni dispreţuiţi de iudei, trimiţându-le pe Filip să le aducă la cunoştinţă vestea bună a mântuirii. Filip, prin puterea Domnului, vindeca pe bolnavi şi scotea afară demoni. Dumnezeu dădea astfel adeverire Cuvântului Său. Mulţimile din cetate au crezut vestea bună cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu şi la Numele Domnului Isus; au fost botezaţi şi astfel au fost primiţi în Adunarea creştină. Apostolii, care erau la Ierusalim, când au auzit de lucrarea minunată pe care o făcea Dumnezeu în Samaria, au trimis acolo pe Petru şi pe Ioan. Samaritenii credincioşi nu primiseră încă Duhul Sfânt. Domnul, în înţelepciunea Sa, nu voia ca samaritenii, care aveau mari pretenţii, să se creadă mai presus de iudeii. El spusese odinioară femeii din Sihar: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22). Numai după rugăciunea apostolilor şi după ce şi-au pus mâinile peste ei, a venit Duhul Sfânt asupra samaritenilor. Acum erau uniţi cu Domnul Cristos, şi în acelaşi timp cu iudeii. Nu mai era deosebire, nu mai era ură: aceeaşi dragoste umplea inimile lor. Zidul care-i despărţea era înlăturat. Odinioară, Ioan, în neştiinţa sa, ceruse ca focul din cer să nimicească pe samariteni; acum el se roagă pentru ei. Apostolii, după ce au vestit Cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim şi, trecând prin Samaria, vestesc Evanghelia în mai multe sate. Filip terminase ceea ce Domnul îi dăduse să facă în Samaria şi acum a fost trimis să vestească Evanghelia în altă parte, însă nu mulţimilor sau poporului întreg dintr-un oraş, ci unei singure persoane. Slujitorul Domnului se supune Învăţătorului său: el ascultă, orice poruncă i s-ar da. Fără îndoială că Filip îşi găsea plăcere în Samaria, în mijlocul acestui popor întors la Dumnezeu prin mijlocirea sa şi care, de bună seamă, avea o mare dragoste faţă de Filip. Dar un înger al Domnului îi aduce o veste: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza şi care este pustiu” (Faptele Apostolilor 8:26). Ce poruncă ciudată! Cui să vestească Evanghelia? Dumnezeu ştia şi aceasta era de ajuns pentru Filip. El ascultă fără şovăire. Aşa au făcut totdeauna adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu.

Filip a priceput îndată de ce l-a trimis Domnul acolo. Era cineva pe acest drum pustiu. Era un om, căpetenie de popor, venit de departe, din Etiopia, la Ierusalim, ca să se închine lui Dumnezeu. Fără îndoială, că era un păgân care învăţase să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, din Sfintele Scripturi, pe care le duceau cu ei iudeii răspândiţi pretutindeni. Înapoindu-se de la Ierusalim, ce făcea el? Se gândea la bogăţiile sale, la ţara sa sau la prietenii pe care avea să-i vadă din nou? Nu; alte gânduri umpleau sufletul lui. Era un om care avea nevoi adânci, pe care averile şi situaţia lui înaltă nu i le putuseră mulţumi. Dorea să cunoască pe Dumnezeu, căruia venise să I se închine, şi pentru aceasta citea Cuvântul Său. Putea să facă mai mult? Desigur că nu. Dar îi lipsea ceva. Omul sufletesc, adică aşa cum suntem din fire, nu poate să înţeleagă lucrurile lui Dumnezeu, dacă nu-i deschide ochii lumina cerească (1 Corinteni 2:14). Acest fruntaş al poporului etiopian, care, de bună seamă, nu era lipsit de înţelepciune omenească, nu înţelegea totuşi ce citeşte.

Dumnezeu însă răspunde totdeauna la nevoile sufletului şi la dorinţele sincere ale inimii. El îndemnase pe etiopian să citească un capitol care vorbea despre Domnul Isus, şi acum, pe această cale singuratică, pe care mergea împreună cu însoţitorii lui, se găsea un trimis al lui Dumnezeu, care avea să-l facă să înţeleagă ceea ce era întunecos pentru mintea lui. Era Filip, căruia Duhul lui Dumnezeu îi spusese să se apropie de carul etiopianului. Filip ascultă şi aude pe străin citind cu glas tare, în cartea prorocului Isaia, frumosul capitol 53, care vorbeşte despre suferinţele şi slava Domnului. Filip înţelegea bine acest capitol; cuvintele ce le auzea înfăţişau înaintea ochilor inimii lui pe Învăţătorul pe care-L cunoştea şi-L iubea. El voia să ştie dacă şi străinul se bucura ca el şi-l întrebă dacă înţelege ce citeşte. Marele om etiopian nu s-a ruşinat să-şi arate neştiinţa faţă de evanghelistul sărac, ce făcea drumul pe jos. Nu s-a ruşinat să-l urce în carul său şi să-l aşeze lângă el. Şi iată-l ajuns şcolar şi învăţând din gura lui Filip că Cel care a fost dus la moarte ca o oaie nu este altul decât Fiul lui Dumnezeu, făcut om aici pe pământ, lepădat, dispreţuit de ai Lui, răstignit pe o cruce şi purtând acolo povara păcatelor noastre, ca să le ispăşească. „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi… Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5,6).

Iată pentru ce Filip a trebuit să părăsească Samaria şi poporul ei; iată pentru ce a venit pe un drum pustiu: ca să vestească Evanghelia; lumina a pătruns în inima omului aceluia, care a înţeles Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a primit cu bucurie. A înţeles că Dumnezeu, căruia venise să I se închine, era Dumnezeul care-l iubea, Tatăl Domnului Isus şi Tatăl său. Ce bucurie umplea inima sa! A oprit carul acolo unde a găsit apă, a cerut să fie botezat şi astfel a mărturisit, în faţa tuturor care-l însoţeau, credinţa sa în Domnul Isus. Prin credinţă, luase parte la moartea Şi învierea Domnului Isus; la moartea Lui, ca să vadă că păcatele i-au fost şterse; la învierea Lui, ca să trăiască o viaţă nouă (Romani 4:25; 6:4,6). Şi el a fost adăugat Adunării ca mădular al trupului Domnului Cristos şi avea să ajungă, în ţara sa depărtată, o lumină pentru a face cunoscut Numele Domnului. Această ţară se numeşte astăzi Abisinia. Numele Domnului Isus este cunoscut şi acolo şi creştinismul e mărturisit, deşi, din nenororicre, e amestecat cu o mulţime de greşeli şi superstiţii.

Astfel creştea Adunarea. Avea să se întindă mai mult printre neamuri, cum vom vedea mai departe. Duhul a răpit pe Filip ca să-l ducă în alte ţinuturi, să vestească Evanghelia; iar etiopianul şi-a urmat singur drumul, plin de bucurie, având în inima sa o comoară, faţă de care nu mai aveau nici un preţ celelalte bogăţii de la curtea sa.

Mai multe materiale pentru Theophilos găsiţi pe Internet la:

http://www.theophilos.3x.ro