DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 8 martie 2021 Niciun comentariuGabriela Augustinov

8 martie 2021
CBMC International
Ați observat cât de ușor este să ne concentrăm pe încercările și necazurile care ne înconjoară în aceste zile? Mulți au pierdut legătura cu realitatea pe măsură ce au avut parte de oportunități limitate de socializare și de a avea un stil de viață aproape de normal. Ceea ce eu sugerez că noi putem face plini de înțelepciune în schimb este să înfruntăm frica și să ne concentrăm pe credință!
Acest lucru poate părea pentru mulți un pas drastic, dar eu știu că el funcționează pentru mine. Aceste vremuri tulburi necesită măsuri drastice dacă noi ne așteptăm să supraviețuim noii realități. Atât de multe lucruri par a fi scăpate de sub control, iar noi ne putem lăsa cu repeziciune prinși în valurile incertitudinii.
Fiind deținător al unei afaceri care este considerată esențială, a fost bine că nu am petrecut timp doar la birou, șase zile pe săptămână, ci am continuat să iau legătura cu clienții mei prin telefon, e-mail și prin sesiuni online de Zoom. Clienții mei au nevoie de mine, iar eu am nevoie de ei; am reușit să îi încurajez de asemenea pe mulți dintre ei, din moment ce ne confruntăm cu toții cu această criză.
Acest lucru mi-a adus aminte de o relatare bine-cunoscută din Biblie, care se găsește în Matei 14:22-36, de momentul în care Isus și-a trimis ucenicii pe cealaltă parte a lacului în timp ce El s-a dus pe munte, de unul singur, pentru a se ruga. Era seara zilei în care hrănise 5.000 de oameni doar cu cinci pâini și doi pești. A doua zi, dimineața devreme, Isus s-a dus la ucenicii Săi într-un mod neobișnuit: mergând pe apă. Când ucenicii l-au văzut prima dată, s-au înfricoșat deoarece credeau că văd o stafie.
Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”„Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Şi, după ce au intrat în corabie, a stat vântul (Matei 14: 27-32).
Dacă ne concentrăm pe turbulența din jurul nostru, ne putem scufunda și noi în depresie și disperare precum apostolul Petru. Dar priviți acum la răspunsul pe care Petru l-a avut atunci când a început să se scufunde. El a strigat repede: “Doamne, scapă-mă!” Iar Isus a făcut exact lucrul acesta. El și-a întins mâna și l-a salvat pe Petru dintre valuri. Petru știa că are nevoie disperată de ajutor și că altfel se va îneca. Isus așteaptă, de asemenea, strigătele noastre de ajutor, așa cum s-a întâmplat și la Petru.
Psalmul 46:1-3 începe: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor,chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii”.
Cartea Psalmilor este plină de asigurări în care ni se spune că Domnul va fi acolo în vremurile noastre de necaz. Ascultați aceste cuvinte ale apostolului, care se găsesc în 1 Petru 5:6-7:
“Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi”.
În primul rând Petru știa că Domnul său îl va ridica în vremurile de nevoie. Isus este disponibil pentru toți cei care își pun încrederea în El. Dacă nu sunteți convins de puterea Duhului Sfânt și vă lipsește credința despre care am discutat, vă rog să luați în considerare efectuarea unui pas de credință în brațele Lui, pe parcursul acestor vremuri tulburi. Pur și simplu trebuie să vă recunoașteți natura păcătoasă, să fiți dispus să vă întoarceți de la căile păcătoase și să-I cerți Lui să vă accepte în familia Sa de credincioși. După ce ați făcut acest act simplu, puteți începe să confruntați frica și să vă concentrați pe credință!
Autor: Jim Langley