CERERI ÎN CADRUL RELATIEI Mat.7: 7:23

CERERI ÎN CADRUL RELATIEI   Mat.7: 7:23

Matei 7:7  Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. 8  Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. 9  Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? 10  Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? 11  Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! 12  Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. 13  Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. 15  Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori. 16  Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17  Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19  Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. 20  Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21  Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” 23  Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

1).INTRODUCERE  – Dacă Dumnezeu ne-ar întreba ca pe Solomon: „ce vrei să-ţi fac” ?, Ce ai răspunde?.

Scopul Evangheliei după Matei este de natură apologetică şi Escatologică. Este destinată evreilor. Avem  5 discursuri: Etic, Misiologic, Kerigmatic, eklesial, escatologic.  Evanghelia este denumită şi Evanghelia Regelui. cap. 5 -7, „Predica de pe Munte”, Isus este un nou Moise, ce oferă o nouă Tora poporului său. „ a-ţi auzit dar Eu vă spun”, se merge la motivaţii. Seasemenea se pune o întrevare : ce aşteptări avem atunci când interacţionăm cu poporul lui Dumnezeu.

2).ASPECTUL RUGĂCIUNII  – Rugăciunea şi postul sunt practici ale V.T. ; N.T. Dumnezeu este Creatorul, noi fiinţe create, în aspectul relaţiei, (postul şi rugăciunea), reverenţa este obligatorie. Dumnezeu aşteaptă rugăciunile noastre.  Când ne rugăm, invocăm Numele lui Dumnezeu; Isus Cristos, Duhul Sfânt. Avem aspecte obligatorii ale rugăciunii: Ea trebuie adresată lui Dumnezeu nu publicului trebuie să fie simplă şi specific de asemene trabuie făcută cu credinţă şi speranţă  în plus rugăciunea nu este condiţionată.  Modelul de rugăciune „Tatăl nostru” în care predomină aspectul spiritual şi stăruinţa.

3). PROROCII MINCINOŞI  Din păcate ei există şi ne întrebăm ce poate determina o aşteptare falsă, şi o învăţătură falsă. (ver.15)  Ioan botezătorul ( Ioan.1:19-23) 19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” 20 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. 21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu Sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!” 22 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?” 23 „Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Norodul a ieşit la Ioan din Ierusalim, toată Iudeia, şi împrejurul Iordanului. A fost o mişcare deosebită: (Matei 3:5)  Iudeii aşteptau: – o izbăvire similară cu cea din Egipt – trebuia să fie precedată de un val de pocăinţă – în tradiţia iudaică Ilie semăna mai degrabă cu u general de armată decât cu un profet. Tradiţia spunea că Ilie, de pe vremea lui Ahab,  este prezent şi interesat de situaţia lui Israel, era cu rabinii, sau în cer notând dorinţele oamenilor şi împlinirea Legii. El era mijlocitorul dintre om şi Dumnezeu. Rabinii susţineau că  lui Ilie i s-a încredinţat cele 3 chei ale vieţii: – naşterea – ploaia – învierea.   Ioan este întrebat: eşti Ilie – NU: eşti Mesia – NU. (Ioan.1: 23)„Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Astfel Ioan nu se identifică cu Ilie aşteptat de iudei. Nu ştia şi Nu era. Totuşi Isus spune: (Matei 17:12)  Dar vă spun că Ilie a şi venit, şiei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Mesajul lui Ioan: Isaia 42: Robul Domnului; 53 Mielul lui Dumnezeu. Cum s-a ajuns aici? Tora orală –  Tora Srisă – Mishnah  şi Ghemara (Talmudul Palestinian 500 D.C. Babilonian 700 D.C.)   Tora scrisă = Midrasim (comentarii pe Tora) + Targum ( traduceri ale Torei în aramaică. Ghemara = comentarii pe Mishnah, dea lungul generaţiilor dintre diferiţi comentatorii.   ATENŢIE la tragedia interpretări, interpretărilor.  MESIA – exista o aşteptare mesianică deosebită, curba lui Gaus = 2 secole B.C. (Crucea) 1 secol D.C.  Luca 3:15  Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul, Avem caracteristici a lui Mesia : careeste un om ales de Dumnezeu (Isaia 41:25). Este numit să facă o anumită lucrare pentru poporul lui Dumnezeu, ( Isaia 45: 1-13) deasemenea i s-a dat stăpânire peste naţiuni,( Isaia 45:1-3), şi să facă o judecată (Isaia 47),  El este însuşi Dumnezeu, (Isaia 45.17). Cristos s-a văzut pe Sine ca o întruchipare a năzuinţelor mesianice a V.T. Întrebare : de ce nu l-au recunoscut evreii pe Cristos ? Avem acelaşi motiv ca şi la Ioan botezătorul, care este tragedia  interpretări, interpretărilor. !!!!

4). OFERTA LUI DUMNEZEU ÎN CRISTOS  – (Ioan 1:29-34)  29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. 31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” 32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. 33 Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” 34 Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”  El era  Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, de asemenea  Cel care era înainte de Ioan, dar vine după el  şi Cel care trebuia să fie recunoscut de Israel în plusera Cel peste care s-a pogorât D.S. în chip de porumbel şi Cel despre care mărturiseşte însuşi Tatăl Mai era Cel care botează cu D.S. şi Cel care este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu l-au recunoscut, baza lor nu era S.S. ci tradiţia Atenţie la tragedia  interpretări, interpretărilor. !!!! De asemenea este importantă Relaţia :  Fiu de Dumnezeu, Miel şi Cel ce botează cu D.S.

5). CONCLUZII  – în aspectul rugăciunii predomină aspectul spiritual. Atunci când te rogi contează motivaţia. Interpretări, interpretărilor, un pericol şi astăzi şi o învăţătură falsă, va genera aşteptări şi o închinare falsă, în plus, Cererea trebuie să fie în cadrul ofertei pe care o face Dumnezeu („Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”) Avem libertatea de a cere şi alte lucruri: pâine, un serviciu, sănătate fizică şi spirituală, şi alte lucruri. Alegerea corectă în viaţă,este Poarta şi Calea, legate de S.S.  Ceri când ai o inimă curăţită de păcat.    Matei 7 : 7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Dacă am fi întrebaţi  „ce vrei să-ţi fac” ?, Ce ai răspunde?.

Ardelean Viorel

Cele zece porunci din N T

Cele zece porunci  din  N T

1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine – Prin această primă poruncă Dumnezeu cere omului să I se închine, Lui singur. Nu numai cei care se închină la soare, la lună şi la stele calcă această poruncă: ci fiecare dintre noi o călcăm când dăm altui lucru sau altei persoane decât Lui Dumnezeu primul loc în gândurile sau în afecţiunile noastre. Adeseori poate fi vorba de un sport, care ne acaparează, sau o ocupaţie care ne pasionează, o ambiţie egoistă, o persoană din care facem un idol… Poate că adorăm un dumnezeu din aur sau din argint, sub forma unui plasament sigur în bancă, sau un dumnezeu din lemn sau din piatră, în formă de proprietăţi şi avuţii, care ne acaparează. Nici unul din aceste lucruri nu este rău prin el însuşi; devine însă rău când noi îi acordăm în viaţa noastră locul care aparţine numai lui Dumnezeu. Rădăcina păcatului constă în faptul de a ne pune în valoare pe noi înşine în detrimentul lui Dumnezeu. Ceea ce se spune despre englez că este un „self-made man”, adică cel ce se adoră pe sine însuşi, este adevărat pentru toţi oamenii. A păzi prima poruncă, după cum a spus Isus, înseamnă „a iubi pe Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău” (Luca 10:27); voia Lui să ne fie călăuză şi gloria Lui, ţintă. El să fie Cel dintâi în gândurile, vorbele şi faptele noastre; în muncă, în timpul nostru liber; în prietenie şi în folosinţa banilor, a timpului şi talentelor noastre. Nici un om n-a ascultat de această poruncă, afară de Isus din Nazaret.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit  – Prima poruncă priveşte obiectul adoraţiei noastre, a doua se referă la felul de a ne închina. Prima poruncă proclamă că Dumnezeu este unic: a doua că El este duh. În cea dintâi Dumnezeu cere adoraţia noastră exclusivă, în a doua o închinare sinceră şi spirituală. Căci „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:24). Poate că mâinile noastre n-au modelat niciodată vreun chip de idol de metal, dar cât sunt de necurate gândurile ce le purtăm în noi? Apoi deşi această poruncă nu interzice formele exterioare de închinare, ea ne obligă la o totală sinceritate. Poate că mergem la Biserică, dar ne închinăm, cu adevărat? Poate că citim Biblia, dar L-am lăsat oare pe Dumnezeu, să ne vorbească prin ea, şi apoi, am făcut noi ce am promis să facem? Nu foloseşte la nimic să-L cinstim pe Dumnezeu, cu buzele, dacă inimile noastre sunt departe de El (Isaia 29:13 citat în Marcu 7:6). Acesta este păcatul fariseului şi idolatrului. A pune preţ pe riturile exterioare ale religiei fără sinceritate, înseamnă a-ţi bate joc de Dumnezeu.

3. Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău – Numele lui Dumnezeu reprezintă Persoana Lui. În Biblie sunt texte care ne poruncesc să-I cinstim Numele, iar în rugăciunea Lui (Tatăl nostru), Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm pentru ca Numele Lui să fie sfinţit (Matei 6:9şi Luca 11:2). Numele Lui cel sfânt poate fi profanat prin uşurătatea limbajului nostru, şi din când în când ar fi bine să ne revizuim vocabularul. Dar a lua în deşert Numele Domnului nu-i numai o problemă de cuvinte, ci aceasta priveşte şi gândurile şi faptele noastre. Ori de câte ori purtarea noastră nu corespunde cu credinţa noastră, şi când fapta contrazice vorba, noi luăm în deşert Numele lui Dumnezeu. A numi pe Dumnezeu „Domnul” şi a nu asculta de El, aceasta înseamnă luarea în deşert al Numelui Său. A chema pe Dumnezeu Tată” şi a fi plin de teamă şi de îndoială, înseamnă a tăgădui Numele Lui. A vorbi într-un fel şi a acţiona invers înseamnă făţărnicie, deci a lua Numele Domnului în deşert.

4. Adu-ţi aminte de ziua de odihna, ca s-o sfinţeşti –Sabatul evreiesc şi Duminica creştină sunt o instituţie divină. A pune deoparte o zi din şapte nu este numai o rânduială omenească, nici o convenţie socială, ci este planul lui Dumnezeu. Isus a subliniat că Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om (Marcu 2:27). Dumnezeu ştie că omul are nevoie de odihnă şi destindere pentru trup, — iar sufletul are trebuinţă de un moment când să se închine, şi să-L adore pe Dumnezeu. De aceea Sabatul, este o zi de odihnă şi de adorare a lui Dumnezeu. Dar câţi dintre noi păstrează astfel Sabatul? Nu numai că noi lucrăm adeseori, în ziua de odihnă, dar alţii sunt obligaţi să lucreze din cauza noastră şi noi le refuzăm atât lor cât şi nouă acest timp de odihnă şi închinare! Această a patra poruncă ne cere să lucrăm şase zile şi a şaptea să ne odihnim! Aşadar, Duminica este o zi „sfântă”, adică pusă deoparte pentru Dumnezeu. E ziua Domnului, nu a noastră. De aceea ea trebuie petrecută pentru slava Lui şi nu pentru plăcerea noastră egoistă.

5. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta –. Aceasta a cincea poruncă cuprinsă în prima parte a celor 10 porunci priveşte tot îndatoririle noastre către Dumnezeu, către părinţii noştri, cel puţin atât timp cât suntem copii, ea reprezintă pentru noi, autoritatea lui Dumnezeu. Ori unii tineri, tocmai ei se poartă adeseori, faţă de părinţii lor cu mult egoism şi neglijenţă. Chiar ajunşi la vârstă matură suntem ingraţi, nepăsători, neglijăm să dăm părinţilor noştri cinstea şi dragostea pe care le o datorăm. Oare ne gândim noi adeseori la ei, să le facem o bucurie şi să le scriem? Ne ducem să-i vedem? Îl ajutăm noi când au nevoie de asistenţă medicală?

6. Să nu ucizi – În această poruncă nu este vorba numai de interzicerea de o omorî. Dacă privirile ar putea ucide, mulţi oameni ar putea fi socotiţi ucigaşi! Dacă s-ar deveni ucigaş, pronunţând cuvinte care rănesc, câţi oameni ar fi. vinovaţi! A se mânia pe cineva fără pricină, a-l jigni e tot atât de grav ca şi o crimă. Ioan trage o concluzie logică când scrie: „Cine urăşte pe fratele său este un ucigaş” (1 Ioan 3:15). Orice mânie, orice explozie de pasiune neînfrânată, ura, dorinţa de răzbunare, toate acestea sunt ucideri. Putem ucide prin limba noastră rea, sau prin neglijenţa noastră conştientă. Putem omorî din dispreţ şi gelozie. Fiecare dintre noi simţim vinovaţi în acest domeniu.

7. Să nu preacurveşti – Şi această poruncă la rândul ei implică un sens mult mai larg decât cea ce priveşte infidelitatea conjugală. Porunca se referă la orice fel de relaţii sexuale în afara legăturilor conjugale, pentru care ele au fost create. Deci ea include flirtul, experienţele, precum şi practicile sexuale anormale. Ea se aplică de asemenea împotriva tuturor perversiunilor sexuale, căci, chiar dacă omul şi femeia nu poartă răspunderea unui instinct pervers, sunt răspunzători dacă se dedau la ele. Ea include viaţa conjugală şi condamnă toate divorţurile. Porunca se referă şi la lectura lucrărilor pornografice, şi întreţinerea gândurilor necurate. Isus a lămurit în mod clar şi simplu această poruncă când a spus: „Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Precum a păstra gânduri ucigaşe în inimă, echivalează cu a comite un omor, tot aşa a întreţine gânduri de curvie în cugetul său. Înseamnă a comite adulter. De fapt această poruncă vizează orice abuz şi înjosire faţă de puterea de procreaţie, acest dar sfânt, şi minunat dat de Dumnezeu oamenilor.

8. Să nu furi – A fura înseamnă a lipsi pe cineva de ce este al său sau de ce i se datoreşte. Nu numai furtul de bani sau de alte bunuri înseamnă călcarea acestei porunci. La fel furăm când nu declarăm corect impozitele sau alte plăţi ce avem de făcut. A fura, înseamnă a ne însuşi ceea ce găsim, lumea spune a „şterpeli” dar Dumnezeu numeşte furat. A sili pe alţii să lucreze prea mult, a-i plăti insuficient, e tot furt. Puţini dintre noi, poate nici unul, nu ar putea pretinde să fi fost de o cinste absolută în toate afacerile personale şi comerciale! – Toate aceste porunci negative au şi un aspect pozitiv. Să nu ucizi, lasă să se înţeleagă că trebuie să te străduieşti din toate puterile să ocroteşti sănătatea şi viaţa altora. Nu ajunge să nu comiţi adulterul în fapt, porunca cere o atitudine rezervată, pură şi fără echivoc înspre persoana de sex opus. De asemeni nu înseamnă că eviţi furatul dacă eşti meschin sau zgârcit. Apostolul Pavel nu se mulţumea numai să interzică unui hoţ să fure; el îi cerea să se şi apuce de muncă. Şi nu numai atâta, ci să stăruiască în muncă cinstită, până când „va avea ce să dea celui lipsit” (Efeseni 4:28).

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău – Cele cinci ultime porunci exprimă respectul datorit drepturilor semenilor noştri. A le călca înseamnă a jefui omul de bunurile cele mai preţioase: viaţa (să nu ucizi”), căminul şi onoarea lui (să nu preacurveşti”), avutul (să nu furi”), şi renumele (să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”), – aceasta arată o nouă poruncă. Ea nu priveşte numai martorii chemaţi în instanţă ci include jurământul strâmb, şi orice fel de scandal, de calomnie şi de bârfeală, toate minciunile şi exagerările spuse dinadins şi toate distorsiunile de la adevăr. Putem să „mărturisim strâmb” ascultând zvonurile răuvoitoare sau răspândindu-le, precum şi făcând glume pe socoteala altora, necorectând afirmările greşite, prin tăcerea ca şi prin vorbirea noastră.

10. Să nu pofteşti – A zecea poruncă este cea mai revelatoare dintre toate. Ea transformă Decalogul dintr-un cod de legi exterioare, într-un etalon de etică morală. Pofta face parte din viaţa noastră interioară; ea se ascunde în inima şi mintea omului. Lucrurile pe care nu trebuie să le poftim şi care sunt menţionate în chip special în această poruncă sunt uimitor de actuale: în timpuri de lipsă de locuinţe se pofteşte peste tot „casa aproapelui”. Dacă, bărbaţii n-ar pofti nevasta aproapelui, n-ar fi atâtea divorţuri, care umplu tribunalele. „Pofta… este o idolatrie” scrie Pavel în Coloseni 3:5 (traducerea româna, scrie lăcomia”, nota trad.), iar, drept contrast tot Pavel menţionează: „Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6). – Enumerând aceste porunci, am pus în lumină un teribil inventar al păcatului. Atâtea fapte rele şi urâte se petrec în adâncul vieţii noastre, în ascunsul minţilor noastre, – ce nu se văd la suprafaţă! şi noi reuşim adeseori să le ascundem chiar şi de noi înşine. Dar Dumnezeu vede aceste lucruri. Ochiul Său pătrunde până în străfundul inimilor noastre: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13). El ne vede aşa cum suntem noi cu adevărat, şi Legea Lui arată păcatele noastre aşa cum sunt. De fapt, acesta a fost scopul Legii: să scoată păcatul la iveală, căci „prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20).

C.H. Spurgeon, vestitul predicator din secolul al 19-lea, când avea încă numai 14 ani, a fost cuprins de simţul păcătoşeniei sale. Două adevăruri l-au copleşit: „Maiestatea lui Dumnezeu şi păcătoşenia lui”. El era zdrobit de sentimentul netrebniciei şi nevredniciei lui. „Nu şovăiesc să spun” scrie el,” că cei care ar fi cercetat viaţa mea n-ar fi găsit nici un păcat extraordinar. Dar privind spre mine însumi, eu vedeam cum îl jignesc pe Dumnezeu prin păcatul meu, cu toate că nu eram nici mincinos, nici necinstit, nici blestemător ca alţi băieţi. Dar deodată l-am văzut pe Moise aducând Legea… cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Şi când le-am citit, toate zece împreună parcă mă osândeau în faţa Dumnezeului celui de trei ori Sfânt”. Aşa se întâmplă şi cu noi. Nimic nu ne convinge că suntem păcătoşi ca Legea cea sfântă şi dreaptă a lui Dumnezeu.          de John R.W. Stott

Tăierea împrejur

„Tăierea împrejur” sau „Circumciziunea” este o operaţie chirurgicală prin care se îndepărtează parţial sau în întregime pielea care înfăşoară organul sexual al bărbatului. Dumnezeu a poruncit această practică lui Avraam, ca un semn al legămîntului (Gen. 17:9-14). Obiceiul mai este întîlnit şi la alte popoare, dar originalitatea actului practicat de evrei stă în faptul că trebuie îndeplinit exact în ziua a opta de la naştere, adică exact atunci cînd viteza de coagulare a sîngelui este cea mai ridicată din toată durata vieţii. Dumnezeu a rînduit lucrul acesta cu mult înainte ca ştiinţa medicală să-i descopere rostul.

Şovăiala lui Moise de a-şi tăia împrejur copilul era cît pe ce să-l coste viaţa (Exod 4:23-26). Toţi bărbaţii care se converteau la Iudaism trebuiau să fie tăiaţi împrejur (Gen. 34:8-17).

Cu toate că a devenit parte din Legea mozaică, tăierea împrejur a fost neglijată total în perioada celor 40 de ani de pribegie prin pustia Sinai. Lucrul acesta scoate şi mai mult în evidenţă îndepărtarea acelei generaţii de Dumnezeu şi justificarea lui Dumnezeu în pedepsirea lor cu moartea. Practicarea tăierii împrejur a fost reluată pe vremea lui Iosua (Iosua 5:1-8). Toţi bărbaţii care se născuseră în pustie au fost tăiaţi împrejur, după porunca Domnului.

Moise şi profeţii au explicat simbolul tăierii împrejur ca o atitudine de ascultare şi de supunere a inimii faţă de Domnul: „Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plătidatoria fărădelegilor lor” (Lev. 26:41, 42; Deut. 10:16).

Profetul Ieremia îi descrie pe evreii timpului ca oameni „cu urechile netăiate împrejur” (Ier. 6:10) şi „cu inima netăiată împrejur” (Ier. 9:26).

În vremea Noului Testament, în biserica creştină a izbucnit o criză pe tema tăierii împrejur. Unii dintre creştinii care susţineau că neamurile convertite trebuiau să se facă mai întîi evrei şi numai apoi să beneficieze de mîntuirea adusă de Cristos s-au dus la Antiohia şi au cerut ca toţi cei din adunare să fie tăiaţi împrejur. Ei spuneau: „Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi” (Fapte 15:1, 2). Pavel şi Barnaba s-au împotrivit acestor oameni în public şi controversa iscată de ei a dus la convocarea unui consiliu al Bisericii la Ierusalim (Fapte 15:6-29).

În timpul dezbaterilor, Petru a spus că a insista asupra necesităţii tăierii împrejur pentru aceia ce-L primesc pe Cristos înseamnă a pune asupra lor „un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi, nu l-am putut purta” (Fapte 15:10-11). Concluzia presbiterilor şi apostolilor din Ierusalim a fost că, în Noul Legămînt, mîntuirea este oferită de Dumnezeu prin har şi prin credinţă.

Apostolul Pavel avea să întărească şi mai mult această învăţătură scriind despre Avraam, „tatăl tuturor celor tăiaţi împrejur”, că a fost socotit neprihănit de Dumnezeu prin credinţă, cu mult înainte ca să primească tăierea împrejur (Rom. 4:9-12).

Apostolul Pavel vorbeşte şi despre o „tăiere împrejur a lui Cristos” (Col. 2:10), Înţelegînd prin aceasta moartea ispăşitoare pe cruce, prin care Cristos „a osîndit păcatul în firea pămîntească” (Rom. 8:3) şi a nimicit vinovăţia noastră la Calvar (Col. 2:14). Singurele lucruri esenţiale în creştinism rămîn astfel: credinţa, pocăinţa şi naşterea din nou, prin care căpătăm o nouă fire dumnezeiască (Efes. 2:14-18).

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/taierea-imprejur/

Rugăciunea

elementele de cult ale evreilor

Din punct de vedere spiritual, rugăciunea este „respiraţia sufletului”. Ea poate exista ca un dialog între creatură şi Creator, ca o petiţie îndreptată spre tronul harului sau ca o proclamare entuziastă a măreţiei lui Dumnezeu.

Biblia ni-i prezintă pe oameni îndeletnicindu-se cu rugăciunea dintr-o pornire lăuntrică conştientă, care urmăreşte să spargă limitele firii pămînteşti în care am fost închişi după căderea în păcat.

În Eden, primii oameni vorbeau nemijlocit cu Dumnezeu în părtăşia pe care o aveau „în răcoarea zilei” (Gen. 3:8). După alungarea din Eden, Abel şi Cain au căutat să reia legătura cu Dumnezeu prin aducerea de jertfe pe altare (Gen. 4:3, 4). Din adîncul prăbuşirii lor, oamenii au început „să cheme Numele Domnului” (Gen. 4:26).

Specificul rugăciunilor practicate de evrei a fost: sinceritatea, claritatea şi caracterul personal. Poporul Domnului nu a practicat „repetiţia monotonă şi fără sens” a descîntecelor („ Să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” – Mat. 6:7).

Una dintre ocaziile care a scos cel mai bine în relief diferenţa dintre rugăciunile practicate de poporul Domnului şi rugăciunile paginilor a fost confruntarea dintre proorocul Ilie şi proorocii lui Baal pe muntele Carmel (1 Regi 18:24, 26-29, 36-37).

Un aspect aparte al rugăciunilor îl constituie „cîntările de laudă” înălţate de anumiţi copii ai lui Dumnezeu în ocazii deosebite. Aceste cîntări au fost rugăciuni inspirate direct de Duhul Sfînt şi au devenit ocazii în care Dumnezeu S-a descoperit mai mult pe Sine oamenilor şi le-a comunicat direct voia Sa. Iată o listă incompletă a „cîntărilor” din Biblie:

• Exod 15:1-21 – Cîntarea lui Moise.
• Numeri 21:17 – Cîntarea Israelului pentru apa din stîncă.
• Deuter. 32:1-43 – Cîntarea lui Moise la graniţele Canaanului.
• Judecători 5:2-31 – Cîntarea biruinţei lui Debora şi Sarac.
• 1 Samuel 2:1-10 – Cîntarea Anei, mama lui Samuel.
• 2 Samuel 22:2-51 – Cîntare de izbăvire înălţată de David.
• Isaia 5:1-6 – Cîntarea Prea Iubitului despre via Lui.
• Isaia 26:1 – Cîntarea profetică pe care o vor cînta evreii în noul Ierusalim.
• Isaia 53:1-12 – Cîntarea de jale a evreilor după ce se vor întoarce la Mesia.
• Ezra 3:11 – Cîntarea de laudă la reaşezarea temeliei Templului.
• Luca 1:46-55 – Cîntarea fecioarei Maria.
• Luca 1:68-79 – Cîntarea lui Zaharia.
• Apocalipsa 5:9, 10 – Cîntarea cea nouă cîntată de cei „24 de bătrîni”.
• Apocalipsa 14:3 – Cîntarea celor 144.000.
• Apocalipsa 15:3, 4 – Cîntarea celor răscumpăraţi în sîngele Mielului.

Sigur că în aceeaşi categorie cu cîntările trebuie incluşi şi Psalmii. Ei sînt rugăciuni în care suflarea patosului uman se întrepătrunde cu „suflarea Duhului Sfînt”, producînd mîngîiere, îmbărbătare şi iluminare divină. Lectura lor exercită asupra sufletului un efect binefăcător, care nu şi-a pierdut peste ani din putere.

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/rugaciunea/

BOTEZUL ÎN CREŞTINISM – BOTEZUL LUI ISUS – BOTEZUL CREDINCIOŞILOR Mat 3: 1- 17

1). INTRODUCERE. Evanghelia[1]  după Matei stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile care se împlinesc despre prima venire a lui Hristos şi apoi se mişcă într-o parte şi alta, iar în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia.  Ideea  principală din carte.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii.  Împărăţia era aproape şi în Persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). De precizat este faptul că numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că Biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei cap13). De asemenea expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus în anul 4 B.C. numit sau Anno Domini”  ori  înanul Domnului”, când s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Domnul pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu şi mulţimea clarvăzătorilor orientului[3], toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4). Isus Cristos împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C,El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială, iarapoi urmează: Canonizarea, Păstrarea Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credinciosului şi a bisericii. Cu privire la  Unsul, Mesia,   Isus Cristos, evenimentele importante înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cer la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma  că naşterea Biserici,  s-a petrecut la Rusalii, iar  apoi urmează mărturia Bisericii şi viaţa  Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii, apostolul Pavel şi alte personaje, scrierea Noului Testament, şi Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[4]. Repetăm faptul căîntre cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o„ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[5] a istorie dintre cele două Testamente. „în 480 î.Cr. Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt mai târziu. Aceasta a fost ultima încercare a Estului de a domina lumea. În anul  333 î.Cr,  Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Salamis. În anul  332 î.Cr. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul şi i s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. În anul   323 î.Cr. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. În anul    320 î.Cr.  Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter. În anul  312  î. Cr. Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon, iar în anul  203 î.Cr. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti. În anul  -166 – 68 î.Cr iar preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei, acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. În anul   63 î.Cr. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus. În anul  40 î.Cr. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod ca şi guvernator. În anul  37 î. Cr. Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean. În anul  31 î.Cr. Cezar Augustus devine împăratul Romei. În anul   19 î.C. Începe construirea templului lui Irod anul 4 î.Cr.  În Anno Domini –  anul Domnului, s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseii  care s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în sfera politică. 2. Saducheii  erau dintre cei mai bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3.Cărturarii–  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi alte partide mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alexandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, LXX, adică şaptezeci. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[6] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei priceapă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci : (Matei 22.37-40),  Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[7] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda semănătorului, râul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legăturile[8], în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei după Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii care, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în termenii lor, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credincioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[9]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, şi etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset din Geneza 3:15 are o dublă semnificaţie evidentă în verset. Pe de o parte se promite un Răscumpărător „ zdrobi capul” care va veni prin femeie, pe de altă parte închinarea adevărată va avea ca şi una din alternative o închinare falsă „ muşca călcâiul. ”, care se vor derula de-a lungul istoriei, fapt valabil în trecut prezent şi viitor.

2). BOTEZUL[10]. Botezul este un ritual creştin prin care o persoană convertită este primită în Biserică. În religia creştină cina şi botezul sunt denumite sacramente şi se practicau în Biserica primară. Botezul[11] a fost  prefigurat   în Vechiul Testament, în istoria Potopului 1 Petru 3:20  „care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. 21  Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”, care este o „icoană mîntuitoare”, el nu este o curăţire de păcate, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu. El se regăseşte şi în ritualul tăierii împrejur, care era un semn a legământului Coloseni 2:11  „În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, 12  fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”, Aici se remarcă aspectele „tăiaţi în  Cristos, desbrăcare, îngropaţi şi înviaţi tot în Cristos”. De asemenea botezul este prefigurat în momentul în care Moise şi poporul trece marea Roşie. Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; (1 Corinteni 10:1-2). Botezul creştin   a fost poruncit de Isus Cristos ucenicilor săi: Matei 28:19  „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. El a fost făcut în Numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt (Matei 28:19), în numele lui Isus Cristos (Fapte 2:38, 10:4, 19:5) şi  în numele Domnului Isus (Fapte 19:5).  Botezul[12] ca  şi ritual creştin se regăseşte în toate confesiunile creştine, şi este  un procedeu, manieră, sau metodă ce reprezintă intrarea în mod vizibil a unei persoane în comunitatea creştină. În Biserica Catolică şi Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale, el este unul dintre cele şapte taine „sacramente” ale bisericii. Cuvântul grec pentru botez este (βαπτίζειν), care înseamnă a te scufunda cât şi a scufunda. Iosiv Flavius întrebuinţează acest termen  baptismós (βαπτισμός), când relatează despre  botezul lui Ioan Botezătorul.

Forme necreştine despre botez. Scriitorii Noului Testament au pornit de la supoziţia că botezul era  o practică  cunoscută, (sub aspectul spălării şi a curăţirii) iar ca şi momente de referinţă avem câteva exemple din Vechiul Testament. Naman (Neeman), fiind bolnav de lepră, care a fost căpetenia oştirii regelui din Siria s-a scăldat de şapte ori în Iordan la porunca prorocului Elisei şi s-a vindecat de boala fizică (2 Împăraţi 5: 1-14). La fel şi David se referă la o curăţire interioară a păcatelor „cu isop”, cât şi la o spălare a trupului, cu efect direct (Psalmul 8:50) în ceea ce priveşte iertarea păcatelor. În iudaism regăsim comunitatea de la Qumran, care nu a fost singura în care s-a păstrat o asemănare şi potrivire faţă de botezul creştin al pocăinţei, purificării interioare şi îndemn la o înnoire a vieţii. Esenienii practicau şi ei ritualuri asemănătoare. O spălare rituală făcută în numele lui Dumnezeu se făcea în mod regulat, se putea efectua de orice persoană şi nu necesita şi o mărturisire publică. În Talmud exista  porunca spălării rituale „mikweh” pentru refacerea curăţiei spirituale. De asemenea se practica la primirea prozeliţilor în poporul iudeu. ”În prezent[13], în poporul evreu majoritatea legilor privind puritatea şi impuritatea rituală au fost abandonate în urma unui proces de perimare declanşat o dată cu distrugerea Templului”.  De asemenea a fost suspendată spălarea în perioada tanaimilor (Tos. Neg. 6, 1; Sanh. 71a), iar cele legate de lepră au fost abandonate în epoca gheonimilor. Israel (în Ereţ), au rămas consecvenţi şi s-au disociat de evreii din Babilon. Dar sub influenţa musulmanilor, care se spălau şi ei înainte de rugăciune, gheonimii babilonieni ai insistat asupra spălării pentru a fi curaţi şi sfinţi în faţa păgânilor (vezi Kiduş ha-Şem). Existau şi alte influenţe negative dar între acest gen de spălări şi botezul lui Ioan exista o mare diferenţă

3). BOTEZUL ÎN NOUL TESTAMENT[14]. Pornind de la spălările ceremoniale ale evreilor, şi ritualurile de purificare ajungem la botezul practicat de Ioan botezătorul. Aşa cum ritualurile de curăţire a evreilor prefigurau botezul lui Ioan, tot aşa şi Ioan a fost un antemergător a lui Isus şi a botezului creştin practicat de ucenici. Ştim la modul concret că unii dintre ucenicii ucenicii lui Ioan, au devenit ucenici a lui Isus, fiind botezaţi de Ioan  (Ioan 1:35-42). La început nu s-a făcut diferenţa dintre botezul practicat de Ioan şi Isus, iar această practică a botezului îşi are originea în Faptele apostolilor, iar de la Rusalii a fost aprobată şi ratificată de Cristos cel Înviat botezul fiind făcut în numele lui Isus (Matei 28:19). Ioan chema oamenii la pocăinţă şi îi boteza Matei 3:2  „El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Persoanele care acceptau botezul îşi manifestau credinţa lor şi năzuinţa, aspiraţia de a primii iertare. Au fost  şi oameni care nu au venit la Ioan cu sinceritate. Matei 3:7  „Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpîrci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare”?  Botezul lui Ioan a fost „un act simbolic pregătitor” pentru botezul care urma să vină, cu privire la Isus, dar care simboliza şi judecata divină, ce se putea asemăna cu un râu de foc, fiindcă se folosea acelaşi cuvânt în ebraică şi greacă, din suflare „ruah – Duh”. Persoanele care practicau botezul acceptau pocăinţa dar şi judecata lui Dumnezeu, care purifică şi curăţă, şi era şi o expresie a pocăinţei lor. Cei care refuzau vor trece prin  oroarea şi urgia judecăţii lui Dumnezeu, descrişi în  (Matei 3:10-12), sunt prezentaţi ca pomi fără roadă şi pleavă. În momentul în care Ioan îl vede pe Isus face o afirmaţie : Ioan 1:29  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”! Isus a trecut prin botezul pocăinţei, fapt care i-a încurcat pe unii dintre creştini (Matei 3:14…  Ieronim, Contra Pelag. 3. 2), dar botezul lui Isus a fost modalitatea prin care El s-a supus voinţei Tatălui, iar un alt aspect şi mai important este faptul că în momentul botezului Isus care era de origine divină s-a identificat cu întreaga rasă umană. După botez Duhul Sfânt a venit peste Isus, iar dacă ne uităm în text urmează ispitirea lui Cristos. Ulterior botezului lui Isus mulţi au perceput acest act ca şi arhetipul botezului creştin  ca şi botez cu apă şi Duh. Evangheliştii se concentrează asupra ungerii Duhului şi a vocii din cer, dar Luca, redă ca prezente toate Persoanele din Trinitate : Luca 3:22  „şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea”! Pavel vorbeşte despre botez sub forma : Dumnezeu ne-a aşezat în Cristos, ne-a botezat sau ne-a „uns” (2 Corinteni 1:21), iar Ioan vorbeşte de asemenea despre ungere (1 Ioan 2:27).  Botezul în creştinismul primar[15]  este o parte imperativă încă de la început pentru acei care doreau să devină creştini. Primii oameni convertiţi care au urmat botezul îi găsim în Fapte 2. Botezul primilor creştinii a fost o „ expresie a pocăinţei şi a credinţei” persoanei respective (Fapte 2:38,41,…..19:2, Evrei 6:1). Se crede că existau şi alte interpretări ale botezului, ca o iertare a păcatelor mediată prin botez, un apel către Dumnezeu pentru a primii „un cuget curat” (1 Petru 3:21), era un dar al Duhului, o înnoire a credinciosului, o angajare a viitorului creştin, aspecte care se repercutau asupra credinciosului prin ostracizare de către familie, prieteni, societatea iudeilor, dar toate aceste aspecte însumau mai mult sau mai puţin botezul creştin. Botezul era completat în unele cazuri prin punere mâinilor, iar acest lucru era necesar şi acceptul comunităţii creştine (Fapte 8:14-17…Evrei 6:2). Un aspect destul de controversat este relaţia dintre botez şi darul Duhului descris în Faptele Apostolilor. O parte dintre credincioşi aduc argumente biblice asupra faptului că Duhul a fost dat prin botez, prin punerea mâinilor, sau prin ambele (botez şi punerea mâinilor),  dar făcând parte din acelaşi act sacramental,  în plus să nu uităm că religia creştină era în proces de clarificare, iar prezenţa Duhului se putea observa în viaţa credinciosului, prin acest „contact divin – uman”, fiind aşa cum am reamintit mai sus o expresie a pocăinţei şi credinţei în Isus Cristos.  Pavel[16] face referire la botez în  Romani 6:4; 1 Corinteni 1:13-17, Efeseni 4:5; şi Coloseni 2:12 , iar cea mai clară referinţă labotez este cea din Corinteni în care Pavel consideră botezul de „la sine înţeles – eis”, care se făcea în numele şi contul, lui Isus Cristos şi era perceput ca un „titlu” de transfer de la o persoană la alta. În Corint a apărut necesitatea rezolvării problemei a faptului că mulţi se considerau ucenici a lui Pavel, Chifa, Apolo, ca şi cum nu ar fi fost botezaţi în numele lui Isus. Din alte texte scrise de Pavel rezultă faptul că botezul era una din temeliile creştinismului. Textele cu cel mai mare impact sunt cele din Romani 6:4 şi Coloseni 2:12, în care se arată faptul că ambele vorbesc despre botez  în care creştinul se îngroapă cu Cristos, sau ascundere „prin scufundare” a vieţii dinainte de botez, iar învierea cu Cristos, ca simbol, la ieşirea din apă este privită în viitor. Pavel cel mai probabil a privit botezul ca o identificare cu Cristos, un proces care ţine toată viaţa, iar botezul în cazul acesta este un simbol al existenţei creştine  (Romani 6:5; 8:17; 4:10; Galateni 2:20; 6:14; Filipeni 3:10), iar Duhul Sfânt indică o viaţă nouă în Cristos  Romani 8:2, 1 Corinteni 15:45, Galateni 5:25; 6:8 şi altele). Atunci când ţinem seama de caracterul lui Dumnezeu, manifestat în creştinismul primar, „pecetluirea Duhului” este însăşi darului lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt. În  scrierile lui Ioan în privinţa  botezului se pot da diferite interpretări, pentru că simbolismele[17] primesc interpretări diferite. Atunci când se face referire la discuţia dintre Isus şi femeia samariteană  (Ioan 3:5) „născut din apă şi din Duh”, referinţa cea mai probabilă este la botez, care dincolo de ritual înseamnă începutul unei vieţi noi în şi cu Cristos – „apă plus puterea Duhului”, ca are o putere de curăţire şi înnoire (Isaia 44:3-5, Ezekiel 36:25-27), este o cerinţă a Naşterii din Duhul, pe lângă o naştere naturală, iar ideea de bază este lucrarea Duhului Sfânt. Ioan nu face legătura directă dintre „ „botezat în” cu „ născut din”, şi nici scriitorii Noului Testament nu pun un semn de egalitate între Botez ca ritual şi Naşterea din Nou  (Iacov 1:18; 1 Petru 1:3, 23; 1 Ioan 3:9) şi cum am amintit mai sus ele  pot să nu corespundă nepărat ca şi punctual, şi eveniment în viaţa credinciosului. Aş dori să readuc aminte faptul că cele prezentate mai sus, nu sunt o finalitatea a crezului creştin care a fost definitivat ca şi conţinut cam pe la sfârşitul secolului I. Botezul copiilor mici, (nou născuţi), este un aspect controversat şi astăzi,  un subiect de polemică, dar în Noul Testament nu avem referinţă directă la o practică a copiilor mici, dar nici nu poate fi exclusă probabilitatea ca şi copiii să fie botezaţi împreună cu familiile botezate,  referinţe pe care le găsim în (Fapte 16:15, 33; 18:8 şi 1Corinteni 1:16). Şi copii mici ai credincioşilor fac parte din familia creştină dacă cităm textul din 1 Corinteni 7:14, şi Marcu 10:13-16. Dar  pe de altă parte însăşi Pavel aduce ca şi argument faptul că a aparţine lui Cristos nu ţine de un act ritual (Galateni 3), ci vine prin credinţă, şi nu depinde de alţi factori, decât de credinţă („ nou născut”?) şi este un dar al Duhului. Când privim botezul ca şi o expresie a credinţei celui care se botează, este greu să aduci argumente în favoarea botezului copiilor mici. Aşa cum iudaizatorii au supraevaluat circumcizia tot aşa a fost şi cu unii dintre creştini care supraevaluează botezul. Pavel aminteşte de acest lucru şi i se opune în 1 Corinteni 7:14  „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum Sunt sfinţi”. Vrâsta responsabilităţii[18] este pusă în discuţie, dar se omite faptul că deşi copii sunt „inocenţi”, fără păcat, ei sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu datorită păcatului  strămoşesc imputat (Palmul 51:5), iar David recunoaşte că este păcătos încă din momentul concepţiei, datorită păcatului moştenit de la Adam şi Eva. Un Dumnezeu bun şi drept, nu va trimite în Iad o persoană care nu este responsabilă de faptele lui, în cazul acesta fiind vorba de copii. Singurul mod prin care cineva este declarat neprihănit e ca persoana respectivă să primească iertarea prin credinţa în Cristos “Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Petru face şi el afirmaţia : Faptele Apostolilor 4:12  “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi,”, iar primirea mântuirii este o decizie personală. De obicei copilul este responsabil în perioada cuprinsă între 13 ani, (la evrei), iar la celelalte popoare nu există un etalon de măsură, fiindcă acest aspect ţine de individ, cultura respectivă, mediul social în care trăieşte, o mulţime de alţi factori. Dacă avem în vedere aceste aspecte Moartea lui Cristos este suficientă pentru întreaga omenire 1 Ioan 2:2  “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”, se poate aplica şi la copii, sau a celor persoane care nu au capacitatea să creadă în El,  ca exemplu pot fi  daţi şi handicapaţii. Deşi acest lucru este o posibilitate nu avem dreptul să dăm verdicte, să fim fermi  categorici, sau dogmatici pentru că Biblia nu afirmă la modul concret aceste lucruri.  Ce putem afirma este că “Dumnezeu este iubitor şi sfânt, plin de îndurare, drept milos, iar tot ce face este drept şi bun”.

4). DEZVOLTAREA ISTORICĂ A CONCEPTULUI ŞI RITUALULUI BOTEZULUI[19]. În mod succint vom baleia puţin Istoria Creştinismului pentru a înţelege ritualul botezului de astăzi. Cei care  s-au botezat în primele decenii aveau convingerea şi credinţa că a doua venire a lui Cristos „ parousia” era iminentă. Cel care se boteza era salvat şi ajutat să iasă din păgânism şi să fie cuprins şi inclus în Cristos, prin formula εις χριστον ιησουν („în Hristos Iisus“), fiind pecetluit cu  Duhul Sfânt (Efeseni 4:30) pentru ziua răscumpărări. De asemenea el se integra în Trupul lui Cristos (1Cor 12, 12-14). În multe cazuri se botezau toţi membri familiei, slugile şi sclavii. Cea mai veche mărturisire de credinţă era legată de botez  „κύριος Ιἠσοῦς” – Iisus este Domnul” (Romani 9.10), formulă prin care părinţii apostolici considerau poarta prin care se intra în religia creştină, botezul  fiind făcut doar în numele lui Isus, iar ceva mai târziu botezul se făcea în Numele Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt conform cu Marea Trimitere din Matei 28:18-28. Botezul se efectua în primele secole în noaptea de Paşti pentru a scoate în evidenţă Moartea şi Învierea lui Cristos, iar botezul se făcea prin scufundare, practicat şi de Biserica Catolică până prin secolul al – XII – lea, iar în cazuri deosebite se făcea prin stropire. Printre primele menţiuni despre botez în Biserica primară cu privire la copii le regăsim în regula canonică „ Baptismus infantium” a sfântului Ipolit. Tertulian combate această practică. La începutul secolului al – III –lea, iar Ciprian din Cartagina şi Tertulian sunt de părere că prin  botez, păcatul strămoşesc, este iertat iar  chipul omului  se restaurează ajungând la Ymago Dey. Biblia nu face referinţă faptul că apostolii au fost botezaţi de Cristos, dar datorită poruncii date de Isus botezul este obligatoriu pentru fiecare credincios. Teologii au dezbătut şi problema recunoaşterii botezurilor efectuate de episcopii în sânul bisericii, dar şi în afara comuniunii eurahistice a ei. S-a ajuns la un consens prin acceptarea formulei Trinitare a botezului, care era temelia recunoaşterii sau a respingerii botezului şi în afara unei unităţi a celor care au aceeaşi credinţă eclesială. Prin faptul că cel botezat primea Duhul Sfânt, creştinismul a avut şi o reacţie negativă la curentele agnostice din antichitate, iar prin punerea mâinilor s-a ajuns la o etapă deosebită prin însemnarea cu charismă şi ungerea cu untdelemn. Ritualul botezului s-a îmbogăţit prin elemente ca „haine albe, „lepădare de satana” şi a început să fie considerat taină „gr. μυστηριον, lat. sacramentum”. Biserica a fost denumită şi veche generată de „ iluminare –  în  greacă phôtismós”, cuvânt care vine din 2 Corinteni 4:6, termen ce clarifică o schimbare ontologică, o venire de la întunericul păcatului şi necredinţei la lumina credinţei şi a cunoaşteri „Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos”. Aurelius Augustinus percepe în botez lucrarea lui Isus Cristos ca şi cuvânt care se vede, “cuvânt vizibil şi lucrarea Harului invizibil, care prin ritualul botezului aduce mântuirea”. Sacramentul este ca  şi o “ştampilă” pusă pe credincios. Augustin percepe botezul ca fiind “lucrarea mântuitoare care lucrează împotriva păcatului strămoşesc”, iar odată cu începerea secolului al – Vl – lea botezul copiilor mici se generalizează. În Evul Mediu botezul a fost influenţat descolastica care era[20] un sistem filozofic bazat pe dogmele bisericii, caracterizat de raţionamente abstracte şi artificii logice, fiind un mod steril, uscat, de activitate intelectuală, rupt de realitatea practică a vieţii şi de mântuire şi a folosit formula[21] lui Aristotel în relaţia dintre materie şi formula botezului şi s-a bazat pe teoria lui Augustin, care descrie pe Dumnezeu ca şi „cauza principală” –  iar apa ca şi „cauza instrumentală” a Harului ca act al iertării păcatului strămoşesc. O altă componentă necesară botezului este intenţia (intensio) săvârşirii actului din partea sacerdotului. Învăţătura  a fost adoptată prin bula papală  „Exsultate Deo”, şi a rămas valabilă până astăzi în Biserica Romano Catolică. În locul scufundării complete la botez, s-a trecut la stropirea cu apă, care era o practică obişnuită în Evul Mediu timpuriu, informaţie culeasă din descoperirile arheologice, fiind datate din secolul al – IV-lea.  „Bisericile Ortodoxe răsăritene au rămas la conceptul de taină (misteriu),” prin care se permite împărtăşirea celorlalte taine. Chiril din Alexandria în catehezele sale descrie cum persoana care se botează „catehumeni”,  se face părtaş la moartea şi învierea lui Isus Cristos. Cele trei scufundări în apă simbolizează cele trei zile petrecute de Cristos în locuinţa morţilor. Reforma protestantă prin  reprezentanţii săi, au preluat din Biserica Catolică şi din învăţătura lui Augustin actul botezului ca o împlinire vizibilă în ceea ce priveşte iertarea păcatelor, dar şi o alianţă a celui convertit cu Dumnezeu. Luther accentuează ulterior  că botezul nu este un act singular ci este repetabil prin înnoirea spirituală zilnică a celui convertit : „Astfel pocăinţa nu este altceva decât reîntoarcerea şi intrarea în (baia) botezului căci se reia şi se face (din nou, (pocăinţa) şi nu s-a împlinit.” La fel face şi Ulrich Zwingli, pentru care cina şi botezul sunt doar simboluri (realism filozofic), care indică o realitate dincolo de ele care sunt mult mai importante şi nu este de acord cu anabatiştii aducând două argumente: 1. Botezul în Noul Testament este un simbol al Legământului,  analogic cu  circumcizia vechi-testamentară, 2. Încheiere acestui legământ se face prin mila lui Dumnezeu care este prin Har, ca şi o acţiune necontenită anterioară credinţei individuale, iar anabaptiştii deformează învăţătura lui Dumnezeu care înseamnă : încheierea legământului, predestinarea, apartenenţa şi credinţa în Dumnezeu. Ideea de legământ este predominantă în practica bisericilor Reformate şi astăzi. Calvin continuă teologia despre botez a lui Zwingli, şi în chatechismul de la Geneva afirmă că botezul este „ un semn extern pentru noi al bunăvoinţei dumnezeieşti, şi un „zălog“ al milei lui Dumnezeu”. El nu consideră botezul ca ceva necesar mântuirii iar în Catehismul din Heidelberg scrie : „că el (Hristos) vrea să ne asigure prin acest gaj dumnezeiesc şi semn al adevărului, că suntem curăţaţi într-adevăr duhovniceşte de păcate, după cum trupeşte suntem curăţaţi de apă”. Anabaptiştii preiau şi dezvoltă aspecte din învăţătura lui Zwingli, cu menţiunea că botezul fiind un simbol ala alianţei omului cu Dumnezeu, El dăruieşte tuturor oamenilor mântuirea prin Cristos cel înviat în Noul Legământ. Predicarea este mijlocul de a oferii oamenilor  oferta lui Dumnezeu în Cristos, iar omul este de acord cu acest lucru şi încheie un legământ cu Dumnezeu. Au fost şi alte ramuri ale Reformei, dar care au respins botezul cu apă dar acceptând botezul cu Duhul Sfânt ca exemplu catarii şi spiritualiştii. Biserica Catolică a reacţionat la învăţătura protestantă despre botez, iar la Conciliul de la Trent a introdus botezul copiilor mici ca ceva obligatoriu. În perioada modernăpractica botezului se schimbă în această perioadă „a luminilor”, iar întrebările din momentul botezului sunt adresate părinţilor, iar teologii raţionalişti consideră că prin botez se face „introducerea în religia adevărată”. Unele din bisericile libere  nu mai practică botezul, ca exemplu quaker-ii (tremurătorii), care consideră că pot ignora acest sacrament, dar cine doreşte să îl facă are libertatea să meargă  la bisericile neoprotestante care practică botezul. În mişcarea penticostală după botezul cu apă este completat cu botezul cu Duhul Sfânt în interiorul inimi omului. Botezul  astăzi ca şi practică a botezului se regăseşte în toate confesiunile creştine, dar el diferă foarte mult de la o confesiune la alta[22], pornind de la aceleaşi referinţe din Scriptură prin diferite interpretări. Aşa au rezultat diferite abordări şi practic diferite ritualuri creştine de botez. Dacă se priveşte la botezul copiilor mici, bisericile tradiţionale practică această formă de botez, cu ajutorul naşilor şi a părinţilor naturali, care „mărurisesc credinţa” în locul copilului şi în numele lor dar şi promit o educaţie creştină copilului. În religia protestantă  şi romano – catolică, acest act[23] este reconfirmat mai târziu când copiii sunt mari şi conştienţi prin mirungere, prin care îşi declară ei înşişi credinţa în Isus Cristos. Botezarea adulţilor este practica în special în cultele Protestante şi Neoprotestante. Aici catehumenul are dorinţa de a fi botezat, ocazie prin care îşi mărturiseşte credinţa în Isus Cristos. Există un ritual al botezului în care simbolul exterior este  apa, iar forma prin care se efectuează este ca şi în Biserica primară în mod simbolic „împreună-îngroparea şi împreună-învierea cu Iisus Hristos”  folosită în bisericile ortodoxe răsăritene, bisericile necalcedoniene, baptişti şi alte culte neoprotestante. Catolicii germani botează prin udare, dar bisericile din Răsărit rămân la tradiţia botezului prin scufundare inclusiv a copiilor mici. Anabaptiştii din timpul Reformei au practicat botezul prin udare. Menoniţii au practicat botezul prin scufundare (Immersion), udare (Affusion), sau stropire (Aspersion), în funcţie de normele proprii ale parohiei. Botezul prin scufundare revine în mediul protestant prin mişcarea pietistă, mai târziu baptiştii şi alte grupări neoprotestante. Formala de botez, a suferit modificări minore regăsindu-se în aproape toate confesiunile creştine prin aceeaşi formă  „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh „. „În biserica Ortodoxă formula de botez este  „Se botează robul lui Dumnezeu N.N., în numele Tatălui. Amin. şi al Fiului. Amin. şi al Sfântului Duh. Amin. acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”, iar în Biserica romano catolică sunt folosite cuvintele „eu te botez pe tine în….”. În bisericile evanghelice  este folosită traducerea lui Martin Luther   „N.N., eu te botez întru numele ….” Cuvântul original din textul grecesc din Matei 28 : 18-22,  are prepoziţia εις, care indică un scop (în – întru, pentru). Pavel este mai clar în Romani 6 : 3-5, a fost botezat „întru moartea sa” (εις τον θανατον αυτου). Pentru o şi mai bună înţelegere s-a folosit varianta latină formulei de botez „in nomine –  în Numele”. Această formulă „εις το ονομα „ este varianta unei expresii rabinice  לשם – l^eschem – „in numele“, din Talmud, folosită pentru o autoritate divină, iar în Noul Testament ea se extinde şi asupra persoanei lui Isus (Ioan 14,13). Există comunităţi creştine care folosesc doar formula „în numele lui Iisus (Hristos), negând aspectul Trinitar, iar martorii lui Iehova fac botezul în numele lui Iehova. Există şi practica botezului de urgenţă săvârşită de către preot, dar aceasta este o excepţie, practicată de biserica Ortodoxă, Catolică, alte confesiuni creştine şi de către laici. Există particularităţi confesionale dar în general în lumea creştină se recunoaşte că botezul cu apă  este un semn exterior  al legământului pe care un om îl face cu Dumnezeu. Botezul este efectuat de un pastor ordinat, sau de un prezbiter, iar procedura este prin scufundare, candidatul fiind o persoană matură care ia o decizie personală, în mediul protestant.

5). CRISTOLOGIE – despre Isus Cristos[24] . Este necesar să abordăm şi Persoana Domnului Isus Cristos care face parte din Treime şi vom exemplifica câteva din  calităţile sau atributele divine. El este a doua Persoană din Trinitate (Ioan 1:1) sub aspectul substanţei, este egal din eternitate cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt şi sunt de aceeaşi esenţă. Isus a intrat în lume prim naşterea din fecioară (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38), fiind pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp (Coloseni 2:9, 1Tim 2:5). O divinitate nu poate muri, şi pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, iar pentru  lucrarea de mântuire trebuia să fie şi divin ca să aibă valoare în răscumpărarea păcatelor. Ca şi noi a fost ispitit de Satan dar a biruit ispita (Evrei 4:15; Iacov 1:13). În momentul în care s-a Întrupat El a păstrat ce este divin, dar a renunţat la folosirea în mod parţial a atributelor divine (Fil. 2:6-8), şi s-a supus voinţei Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt. Dezbrăcarea de Sine a fost voluntară, în contrast cu  animalele jertfite în perioada Vechiului Testament care erau victime, iar după Înălţarea la cer Dumnezeu l-a pus la dreapta Sa, care înseamnă autoritate şi putere ca Rege, Mare Preot, Avocat şi Mijlocitor. Sub aspect soteorologic El a murit pentru păcatele oamenilor (1 Ioan 1:2),  iar moartea lui a avut un aspect de ispăşire  (Ioan 19:30),  ea era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23), şi valoare sa este infinită. Astfel moartea lui Isus este : „răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  şi înlocuitoare (Is. 53:6).”  Astfel răscumpărarea a fost universală şi suficientă. Prin Întrupare şi botez, Cristos s-a identificat cu rasa umană şi a devenit om ca şi noi, dar fără păcat. După Înălţarea la cer Isus va reveni „ parousia” şi va ridica Biserica sus în cer şi va instaura Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11). Credincioşii trebuie să îl aştepte cu credinţă şi speranţă.

6). TRINITATEA[25]. Cuvântul nu se găseşte pe paginile din Scriptură, conceptul fiind dezvoltat mai târziu de către biserică, el a fost folosit pentru prima dată de Tertulian, spre sfârşitul secolului al –  II –lea. Ca şi teologie a bisericii a fost acceptat în secolul al – IV- lea, fiind o doctrină distinctivă în credinţa creştină. Ea face afirmaţia că : există un singur Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt fiecare Dumnezeu şi în acelaşi timp o Persoană distinctă. Prezentă pe paginile Scripturii atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, a devenit un crez al biserici, formulată de Tertullian, Athanasius şi Augustin. Conceptul de Trinitatea stă la baza Revelaţiei lui Dumnezeu. Atunci când ne referim la termenul de revelaţie trebuie să pornim de la început, un Dumnezeu care este viu şi adevărat, care s-a desprins dintre multiplele zeităţi păgâne.  Aşa găsim pasaje în Vechiul Testament, în care sunt prezente mai multe Persoane, iar existenţa lucrurilor se datorează unei surse întreite. Chiar încă de la creaţie Dumnezeu, Cuvântul şi Duhul sunt prezente acolo, iar Elohim creează prim Cuvânt şi Duh  (Geneza 1:2-3).  De asemenea la crearea omului (Geneza 1:2-3) „ să facem „ se foloseşte pluralul, în care urmează o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, sugerând pluralitate şi unitate, Ymago Dey, fiind realizat în om. La fel avem cazuri în care Dumnezeu, Cuvântul, şi Duhul Lui le găsim împreună (Isaia 63:8-10) şi vorbesc trei Persoane. De asemenea Cuvântul este personificat ca şi Înţelepciunea lui Dumnezeu (Proverbe 8:22; Iov 28:23-27), sau Duhul care împarte binecuvântări, fiind sursa puterii fizice, a curajului, a stăpânirii, şi altor lucrări, cauze sau efecte  (Exod 31:3; Numeri 11:25; Judecători 3:10). Cel mai clar se vede conceptul de Trinitate în lucrarea de răscumpărare a omului. În forme de la început se regăseşte fenomene asociate cu Îngerul lui Iahveh, sau Îngerul Domnului, care primeşte onoarea şi cinstea divină (Geneza 16:2-13; 22:11-16). Divinitatea îi este atribuită lui Mesia chiar şi atunci când este privită ca şi o Persoană distinctă faţă de Dumnezeu (Isaia 7:14; 9:6). Duhul lui Dumnezeu a fost prezent la creaţie când Dumnezeu s-a descoperit prin cele două forme de Revelaţie, Generală şi Specială şi mai ales  în lucrarea de răscumpărare pe care Mesia urma să o facă (Isaia 11:2; 42:1; 61:1).  De asemenea Dumnezeu pregăteşte prin poporul Lui pentru credinţă şi ascultare (Ioel 2:28; Isaia 32:15; Ezechiel 36:26-27). Dumnezeu s-a descoperit în mod obiectiv prin îngerul – Mesager, care împarte binecuvântări, daruri în dimensiunea răscumpărării, şi în mod subiectiv prin El Însuşi, iar binecuvântarea aronică întreită (Numeri 6:24), era un model pentru binecuvântarea din Noul Testament.     Trinitatea este mult mai clară în Noul Testament[26] odată cu Întruparea lui Isus Cristos. Ioan Botezătorul a fost conştient de prezenţa Duhului Sfânt, de chemarea Lui, iar vestirea lui a avut  un aspect Trinitar Matei 3:3  „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”, cu referinţă la Mesia, Isus Cristos, de asemenea a vorbit şi despre Duhul Sfânt ( Matei 3.11).  Revelaţia Trinitară s-a făcut în patru etape. 1. Vestirea cu privire la naşterea lui Isus Luca 1:35  „Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu”, prin care Tatăl şi Duhul Sfânt au fost prezenţi în momentul în care Fiul s-a Întrupat. 2. Botezul lui Isus, în care toate cele Trei Persoane sunt prezente, Fiul în apă, Duhul Sfânt în chip de porumbel şi Glasul Tatălui din cer, iar Ioan recunoaşte aspectul Trinitar De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. (Matei 3:16). 3. Învăţătura lui Isus este pe de – a- ntregul Trinitară, El vorbeşte despre  Sine ca  cineva care descopere pe Tatăl  şi pe Duhul. Isus lucra prin Duhul şi făcea voia Tatălui. Aceste relaţii sunt accentuate în numeroase versete (Ioan 14:7; 9-10). De asemenea Isus promite un înlocuitor. Ioan 14:16  „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor (Greceşte: Paraclet, Fapărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac”, şi 9-10. Fiecare Persoană din Trinitate este specificată în mod precis. Duhul purcede de la Tatăl şi Fiul este trimis tot de Tatăl, acest aspect fiind o bază a credinţei creştine. De asemenea ca şi început şi origine în controversa cu evreii Isus afirmă că nu este un numai un fiu a lui David ci că este Domnul lui David, sau Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8:58), prin care se indică dumnezeirea Lui dar  afirmă şi prexistanţa Sa. 4. Însărcinarea dată de Domnul Înviat, înainte de înălţare se referă în mod specific la botezul  în  “Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, un alt aspect în care conceptul şi realitatea Trinităţii este foarte clară. De asemenea în scrierile Noului Testament răscumpărarea venea dintr-o sursă  întreită, iar Pavel explică acest lucru la Rusalii, ea fiind o lucrare a Trinităţi  Faptele Apostolilor 2:32  „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui. 33  Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”. Acest aspect este amintit şi în Corinteni (1Corinteni 12:4-6), sau de Petru (1 Petru 1:3), prin care Harul mântuitor al Fiului ne dă acces la dragostea Tatălui  prin părtăşia cu ajutorul Duhului Sfânt. Mulţi iudei monoteişti, au acceptat Trinitatea[27], care nu venea în contradicţie cu credinţa vechi – testamentală. Pentru teologie a rămas ca şi îndatorire să dea o formulare a doctrinei despre Trinitate, a relaţiilor dintre Persoanele care compun Trinitatea, cât şi personalitatea, sau lucrarea pe care o face fiecare dintre Persoanele care formează Trinitatea. De acest aspect s-a ocupat părinţii bisericii, ca Irenaeus,  Origen şi Tertulian, din care să rezulte un crez fundamental, păstrat în Biserica Catolică. La Conciliul de la Nicea din 325 d.Cr, condus de Athanasius, şi mai târziu îşi aduce aportul Augustin, rezultă Credeul Atanasian acceptat în bisericile trinitariene şi în ziua de azi. John Calvin dă mai multă claritate conceptului de Trinitate (vezi B. B. Warfield, Calvin and Augustine, 1956, p. 189-284), care intră şi în patrimoniul credinţei reformatorilor. Dacă se priveşte la Persoanele din Trinitate există asemănări dar  şi „deosebiri”, pe care doar le enumerăm : „Unitate în diversitate, Egalitate în demnitate Efeseni 3:14 „singurul născut”,   …Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,( Ioan 5:18 )şi 1 Corinteni 2:10 „ Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.Diversitate în acţiune”, prin faptul că sub aspectul soteorologic există o subordonare, Tatăl a trimis pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Fiul este trimis de Tatăl, iar Fiul trimite pe Duhul Sfânt, iar ca şi funcţie Fiul revelează pe Tatăl, iar funcţia Duhului este să reveleze pe Fiul. Ioan 16:14  „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi”. Pentru primii creştini Trinitatea a fost mai degrabă o realitatea mântuitoare care mult mai târziu a devenit doctrină sau  concept. La modul comprimat Tatăl creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul Sfânt, printre alte lucrări, face sfinţirea în viaţa credinciosului şi a bisericii. Există implicaţii ale doctrinei despre Trinitatea pe care doar le enumerăm : „a. Înseamnă că Dumnezeu poate fi revelat b. Înseamnă că Dumnezeu poate fi comunicat, c. Înseamnă că Trinitatea este baza oricărei adevărate comuniuni din lume,”„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi” (Ioan 17:21).  d. Conferă varietate vieţii universului.

7). BOTEZUL LUI ISUS[28]  Naşterea lui Isus a fost în planul lui Dumnezeu, a fost una miraculoasă şi unică, controlată de Dumnezeu spre mântuirea noastră, Fiinţă în care se vor împleti divinul cu umanul. Isus s-a identificat cu umanitatea atât prin naştere cât şi prin botez În scenă apare un nou personaj, Ioan Botezătorul care face o profeţie despre Isus amintită şi de  ultimul  proroc al Vechiului Testament.  Maleahi 3:1  „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. ………..”, în acest caz Ioan fiind mesagerul despre care s-a vorbit înainte cu sute de ani. Ioan prin proclamaţia s-a certifică el însuşi acest lucru  şi vesteşte botezul pocăinţei„ Matei 3:2  „El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Cuvântul grec pocăinţă înseamnă „metonoia – schimbarea minţii” cu 180 de grade, şi este adresată poporului evreu, pentru a se întoarce de la păcatele sale spre Dumnezeu. Cuvântul  hamartia (păcat) este strâns legat de metonoia, fiindcă termenul hamartia era folosit atunci când cineva trăgea cu arcul la ţintă şi o rata. În aceşti termeni, cuvântul păcat, înseamnă acelaşi lucru dar în domeniul spiritual şi înseamnă că noi am ratat ceva, voia lui Dumnezeu, iar ţinta noastră ne duce la pierzare. Mesajul lui Ioan a fost că Dumnezeu trimite pe cineva, pe Isus Cristos, ca prin El să putem intra în relaţie cu Dumnezeu. Atunci când ne referim la Împărăţia Cerurilor, acest lucru este ceva real, de domeniul spiritual în care se intră prin pocăinţă. De fapt  şi Cristos predică acelaşi mesaj Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Este adevărat că Isus a instaurat Împărăţia cerurilor, care a fost în stadiul de început, cu o finalitate în viitor, iar în mintea creştinului şi a bisericii există tensiunea dintre deja – nu încă, o realitate pe care trebuie să o acceptăm. Împărăţia Cerurilor va avea o împlinire şi finalitate în viitor. Ne întoarcem la Ioan Botezătorul care propovăduia în pustia Iudeii prin mesajul „El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Ioan era vocea şi avea misiunea să pregătească calea Domnului Isus, iar rolul predicatorului azi este acelaşi, să predice pocăinţa şi pe Isus Cristos. Pocăinţa însemnă o hotărâre de întoarcere de la păcat, fiind realizată de libertatea omului de a decide acest lucru, iar pocăinţa s-a aflat în centrul mesajului prorocilor din Vechiul Testament şi a Noului Testament, ea fiind strâns legată de credinţa adevărată în Dumnezeu, iar astăzi mesajul creştin trebuie să conţină  chemarea la pocăinţă. Exista o promisiune a curăţirii „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie. (Zaharia 13:1) şi  ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5:26). Ioan era un personaj care nu se încadra  în pesajul citadin ci în pustie, şi pe lângă îmbrăcămintea neobişnuită se hărănea  cu  lăcuste şi miere, dar în pofida acestui comportament oamenii erau atraşi de el, astfel că locuitorii din Ierusalim şi din Iudea veneau la  el pentru a fi botezaţi. Ioan se supunea unei legi din Vechiul Testament  prin “legea nazireanului”, care era o formă de dedicare lui Dumnezeu, dar misiunea lui era ceva nou şi viza aspecte din Noul Testament. Această dedicare a lui Ioan faţă de Dumnezeu se vedea şi în exterior, iar omenii au fost motivaţi în felul acesta să treacă la acţiune, să mărturisească păcatele, se botezau în Iordan şi aveau dorinţa să trăiască după voia lui Dumnezeu. Dar au fost şi oameni care în eticheta lor de credincioşi aveau impresia că ritualul botezului le va salvă sufletul. Ioan îi recunoaşte uşor şi îi apostrofează „pui de năpîrci,” iar dacă am fi şi noi etichetaţi în felul acesta în mod sigur ne-am supăra în nesinceritatea noastră dacă există, s-au ne-am pocăi. Ioan a fost îndrăzneţ în vorbire şi nu îl preocupa propria popularitate. Fariseii şi saducheii erau două dintre cele mai importante  grupări din iudaism din timpul Domnului Isus. Fariseii  aderau la conţinutul întregului Vechiului Testament cât şi la tradiţia rabinică, iar în viziunea lor mântuirea se obţinea prin supunerea faţă de litera legii şi propria lor înţelegere a Scripturi. De asemenea[29] ei nu recunoşteau depravarea omului, iar religia lor era una exterioară (Luca 9:14, 18:9-14), iar pe Mesia îl aşteptau în dimensiunea umană şi eliberarea terestră de sub jugul roman. Saducheii erau religioşi şi deşi pozau în postura de credincioşi, dar ei refuzau multe din învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei respingeau învăţătura despre înviere, îngeri,  minuni, nemurire şi judecata viitoare. Ei erau lumeşti şi mai târziu a devenit prigonitori a lui Cristos (Ioan 16:1-4). De  asemenea în  contrast, un credincios trebuie să aducă roade ale neprihănirii vrednice de pocăinţă,(Faptele Apostolilor 26:20 ), altfel „va fi tăiat şi aruncat în foc”. De fapt la ora aceea o naţiune întreagă era necredincioasă lui Dumnezeu. De asemenea avem şi o presupoziţie falsă cu privire la ce este omul, s-au ar putea să fie (Geneza 3:5-7), aşa cum evreii deşi pretindeau că sunt, de fapt fiii spiritual  al lui  Avram, pe când în realitate nu mai erau copiii lui Avram. Absenţa roadelor Duhului Sfânt, va aduce în final la o sălbăticire  şi o tăiere, şi un foc care va fi judecata lui Dumnezeu. De asemenea botezul este privit într-o dublă dimensiune, a apei şi a focului. Prin conjunţia şi,înţelegem că este vorba de două botezuri, cel cu Duhul Sfânt realizat deja şi cu foc. Focul în Biblie înseamnă judecata lui Dumnezeu care este de domeniul viitorului. Limbile văzute deasupra ucenicilor la Rusalii  erau „limbi ca de foc”, fiind vorba de o comparaţie. În consecinţă sunt două botezuri diferite  şi trebuie tratate în mod deosebit una unul faţă de celălalt. De fapt Ioan clarifică acest lucru în versetul 12 din text „lopata în mână, va curăţi, va strînge grîul, dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.”, fiind  în mod clar o referire la ziua judecăţii. Momentul cel mai important în textul de faţă este botezul lui Isus, care vine la Ioan să fie botezat. El s-a botezat pentru ca “Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit!”, s-a identificat şi a reprezentat omenirea, dar aspectul identificării iese cel mai mult în evidenţă. Deşi nu avea păcat şi nu era necesară pocăinţa El s-a botezat, dar a existat şi o implicare şi consacrare în chemarea oamenilor la pocăinţă  Mai există un aspect aici fiindcă  botezul reprezenta şi moartea lui Isus, lucru pe care ucenicii nu îl înţeleg în acel moment. Ioan a avut un simţământ de nevrednicie când l-a botezat pe Isus, iar Isus avea întâietate. În momentul botezului noi ne identificăm cu moartea Domnului Isus şi o recunoaştem prin botez. De asemenea atunci când Duhul Sfânt în chip de porumbel s-a coborât deasupra lui Isus, El este investit ca şi Mare Preot. Păcatul care a distrus relaţia omului cu Dumnezeu, avea un singur mijloc de rezolvare prin moartea lui Isus prin care se face lucrarea de izbăvire. Aceste lucruri nu sunt de ordin facultativ, ci imperativ şi nu există altă cale. Acest lucru trebuie să fie un sistem de alarmă pentru noi, nu are valoare inspiraţia cuiva, sau altă percepţie, ci este o singură cale aleasă de Dumnezeu şi trebuie să ne conformăm. Dumnezeu a ales,  Isus a acceptat, Duhul Sfânt a asistat lucrarea mântuitoare,  iar Dumnezeu a confirmat această cale prin Învierea lui Isus, iar noi nu putem face decât să credem sau să  rămânem necredincioşi. În momentul şi contextului botezului avem o  dovedire, un argument complet, o realitate a lucrării Sfintei Treimi compusă din Isus, Duhul Sfânt şi Dumnezeu Tatăl.  „Isus a ieşit afară din apă…. Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel…. şi din ceruri s’a auzit un glas, Acesta este Fiul Meu prea iubit…”. Aici avem practica botezului pentru viitorii creştini şi mărturia Tatălui despre Fiul, iar egalitatea dintre Persoane este evidentă. Scriptura afirmă că Dumnezeu este o singură Fiinţă, o unitate perfectă a unei naturi, substanţe şi esenţă (Deutronom 6:4, Galateni 3:20), iar dintre Persoanele care compun Treimea nici una nu este Dumnezeu fără celelalte, şi fiecare împreună cu celelalte sunt Dumnezeu. Astfel într-un anume sens Dumnezeu este singular (o unitate), iar în alt sens este o pluralitate, adică Trei Persoane. Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt posedă aceleaşi atribute ca şi Dumnezeu.

8). BOTEZUL CREDINCIOŞILOR. Aş dori să privim în primul rând forma exterioară a botezului ca şi ritual. Cuvântul vine (din latină ritus, „ceremonie, cult religios”), rezultat din tradiţiile vechi, care se desfăşoară după anumite norme, într-un cadru solemn din existenţa umană în împrejurări deosebite ca naştere, botez, moarte, sau cu ocazia unor sărbători, anotimpuri etc. Ritualul a supravieţuit şi în domeniul laic, de exemplu diferite parade militare, primirea unor şefi de stat etc.  De asemenea  există şi ritualuri păgâne, dar care nu au de a face cu  practica botezului, ci mai mult cu iniţierea celui care îmbrăţişează credinţa păgân respectivă. Botezul în creştinism apare în bisericile tradiţionale şi în toate confesiunile creştine, şi este un procedeu, mijloc sau metodă prin care un credincios intră în comunitatea creştină. Cuvântul grec folosit este “baptízein (βαπτίζειν)” şi înseamnă scufundare. Pentru certificarea termenului există dovezi, în literatura lui  Platon (secolul 4 î. Hr.), sau în “Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, termenul baptízein (βαπτίζειν) apare doar de 4 ori”. Termenul apare şi în IV Regi 5,14, cu referire la curăţirea rituală. De asemenea şi Iosif Flaviu foloseşte termenul de “baptismós (βαπτισμός) – Botez”, cu referinţă la botezul lui Ioan.  Puternic ancorat în tradiţia creştină ritualul botezului[30], rămâne la aspectul exterior, şi trebuie folosit cu prudenţă, fiindcă întâlnit în toate confesiunile creştine, are înţelesuri diferite. În cultele Neoprotestante[31] Cina şi Botezul, sunt considerate simboluri ale Noului Testament, şi nu taine ca şi în bisericile tradiţionale. El se face prin scufundare în apă în mumele Sfintei Treimi. Porunca vine direct de la Isus, pe care o dă ucenicilor Matei 28:19  “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. El simbolizează îngroparea omului vechi şi învierea omului nou spre o altă viaţă şi o nouă fire. Romani 6:4  “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Botezul nu are puterea de a curăţi păcatele, acest lucru se face prin Sângele Mielului, iar mărturia publică a botezului indică faptul că persoana respectivă a primit deja curăţirea. Există persoane care din păcate au procedat  aşa ca şi cele din timpul lui Ian Botezătorul Fapte 8:13  “Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau” dar…. “Petru i-a zis: ‘Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!  Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu, eşti plin de fiere amară.” Petru aduce acelaşi argument în a preciza faptul că botezul nu mântuie. 1 Petru 3:21  “Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”, Pentru botez sunt necesare credinţa în Isus Cristos, pocăinţa, şi mărturia unui cuget curat. În aceste condiţii copiii nu sunt botezaţi. În sprijinirea ideilor de mai sus se dau câteva referinţe. Faptele Apostolilor 2:38  „”Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. De asemenea momentul botezului nu trebuie amânat dacă nu există motive bine întemeiate. Faptele Apostolilor 8:36  Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” 37  Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Elementul de bază pentru a fi botezat rămâne în primul rând credinţa în Cristos, ca şi punct de plecare, spre viaţă veşnică sau spre osândă veşnică Marcu 16:16  “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit”.  Naşterea din Nou[32], sau regenerarea prin botez, este un rezultat al credinţei pentru o persoană care urmează a fi mântuită. El este un pas în ascultarea credinţei, dare se respinge ideea că fără botez nu poţi fi mântuit.  Botezul trebuie făcut prin scufundare şi exemplifică “identificarea credinciosului cu moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos” Romani 6:3  “Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui”? 4  “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Dacă se cere ceva în plus se presupune o mântuire prin fapte,  se neagă suficienţa morţii  şi învierii lui Cristos, pentru că El a plătit pentru toate păcatele noastre  (Romani 5:8; 2 Corinteni 5:21). Plata păcatului care este moartea este trecută din contul fiecărui om care crede  prin credinţă în contul lui Cristos (Ioan 3:16; Faptele Apostolilor 16:31; Efeseni 2:8-9)  realizată prin  Jertfa de pe Cruce. Ca şi o mică concluzie botezul este un pas în ascultarea credinţei, dar nu poate fi cerut în mod categoric pentru mântuire. Există versete care par să indice un alt punct de vedere, dar Biblia afirmă în mod clar că mântuirea se primeşte prin credinţă (Ioan 3:16; Efeseni 2:8-9; Tit 3:5), iar acest lucru înseamnă că versetele respective au o interpretare diferită, fiindcă se poate aminti axioma : Scriptura nu se contrazice pe sine. În timpurile biblice o persoană, se convertea de la o religii la alta se făcea botezul prin care se identifica convertirea. În mintea ucenicilor şi apostolilor ideea că un  creştin nu era şi botezat era ceva de neconceput. Regenerarea prin botez nu este biblică, pentru că botezul nu e mântuieşte de  păcat, ci eventual de o conştiinţă rea, şi repetăm ce spune Petru. 1 Petru 3:21  “Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”. Botezul rămâne ca un simbol a ceea ce s-a petrecut deja în inima credinciosului care a crezut în Cristos ca şi Mântuitor (Romani 6:3-5; Galateni 3:27; Coloseni 2:12) şi este un pas în ascultarea credinciosului pe care fiecare dintre creştini trebuie să îl facă. Alte cerinţe negă suficienţa Jertfei de pe Calvar. Aşa cum deja am amintit botezul[33] se face prin imersiune, pornind de la semnificaţia cuvântului amintit mai sus. Botezul prin turnare este un “oximoron “(Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili)”[34] “ – ceva ce se contrazice pe sine”. Botezul prin definiţie înseamnă scufundarea – imersiune în apă. Botezul în apă este singura modalitate  prin care se ilustrează identificare cu Cristos a credinciosului.  Botezul prin stropire a început odată cu practicare nebiblică a botezului copilot mici. Botezul prin scufundare  indică o schimbare radicală în viaţa credinciosului, părăsirea unei vieţi vechi cu trăirea în păcat spre o viaţă nouă şi sfântă  în noua creaţie. 2 Corinteni 5:17  “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.  Botezul are importanţă[35] pentru creştin, pentru că în primul rând este o mărturisire publică şi intrarea credinciosului în Biserică, respectiv comunitatea creştină. De asemenea sunt necesare două condiţii principale : “(1) persoană care urmează să se boteze trebuie să creadă în Iisus Hristos ca Mântuitor personal, şi (2) acea persoană trebuie să înţeleagă ce semnificaţie are botezul. Dacă o persoană îl recunoaşte pe Domnul Iisus ca Mântuitor personal, se poate boteza. Dacă  se reia puţin ideea în cultele Neoprotestante botezul are o semnificaţie ca un simbol,  care prezintă în mod indirect identificarea cu Cristos, şi nu taină ca în bisericile tradiţionale. Botezul se face prin scufundare în numele sfintei Treimi. El simbolizează înmormântarea omului vechi şi învierea omului nou în Cristos. Botezul este legat strâns de credinţa în Isus Cristos, iar numai o persoană matură poate să creadă, nu şi un copil. Mântuirea şi osânda sunt legate de credinţă sau necredinţă în Cristos şi este o decizie personală. Marcu 16:16  „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit”. El implică ascultarea credinciosului de voia lui Dumnezeu şi este o identificare a credinciosului cu moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Naşterea din Nou se poate produce în momentul convertirii şi a botezului, ea este o lucrare a Duhului Sfânt, dar sunt şi oameni care se botează formal doar ca ritual, fără aportul Duhului Sfânt iar omul respectiv nu va fi mântuit. Accentul botezului cade pe mărturia unei conştiinţe  curate, este o cerinţă pentru a intra în comunitatea creştină şi botezul exemplifică părăsire păcatului pentru o viaţă nouă. Importanţa botezului este mare pentru că presupune schimbarea inimi, iar mărturia publică, este o  identificare, dedicare şi proclamare. Botezul a fost practicat de Isus, apostoli, Biserica primară şi este un model pentru noi în ziua de astăzi. La botez Isus a primit în mod public confirmarea de Fiu al lui Dumnezeu, dar trebuia să fie dovedită prin : izbândă asupra ispitei, şi biruinţă prin Cruce şi Înviere.  Botezul reprezintă şi intrarea în Noul Legământ, în care intră neamurile şi acei din poporul evreu care au crezut. Isus Hristos şi Ioan Botezătorul, au predicat acelaşi mesaj, “al pocăinţei“. Botezul  pocăinţa şi credinţa sunt evenimente inseparabile iar numele de creştin trebuie confirmat prin botez, care este o poruncă, intrarea în Noul Legământ, urmat de o viaţă de sfinţenie. Botezul mai înseamnă a intra pe uşă şi a merge pe cale.  Ioan 10:9  „Eu Sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune”. Călcarea Legământului, înseamnă părăsirea Bisericii, şi  în consecinţă o viaţă fără sfinţenie. Botezul în Numele Trinităţii este un eveniment (scufundarea în apă), dar şi un proces de o viaţă. El înseamnă şi dragostea lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, mila, justiţia, apa vie, pâinea vieţii, curăţit, mângâiat, şi o mărturie despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La abordarea Trinităţii am încercat să prezentăm câteva Nume a Tatălui, a Fiului, a Duhului  Sfânt, care în gândirea poporului evreu sunt legate de calităţile Lor sau de evenimente, acţiuni, dar trebuie să facem precizarea că divinitatea nu are cum să aibă în mintea omului ca idee generală, sau să reflecte corect o realitatea dincolo de înţelegerea noastră, ori  să posede o noţiune completă despre divinitate, omul fiind o fiinţă finită. Botezul ţine şi de sinceritatea credinciosului indiferent de circumstanţe. Faptele Apostolilor 9:18  „Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat”. Amin.

9). CONCLUZII.  Având trei mari secţiuni, suntem conştienţi de repetare unor învăţături, citate biblice şi afirmaţii despre botez, dar acest lucru este inevitabil, fiidcă am privit botezul din   trei mari perspective şi anume botezul creştin,  botezul lui Isus şi botezul credincioşilor.  Reluăm ideea şi reamintim căîntreVechiul Testament  şi Noul Testament au fost 400 de ani de tăcere în care Dumnezeu nu a mai vorbit prin proroci, ultimul fiind Maleahi. Poporul avea legea lui Dumnezeu dată prin Moise sub forma Vechiului Testament, numită Septauginta – LXX –  o, traducere din ebraică în greacă realizată în Alexandria în secolul al – III- lea î.Cr. sub Ptolemeu al – II –lea care era şi un Canon, dar scris pe suluri separate. Evanghelia după Matei este o punte între cele două Testamente, culegând informaţii şi prorocii din Vechiul Testament cu realizare în Noul Testament, cu privire la Mesia şi Împărăţia Cerurilor. La împlinirea vremii „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, (Galateni 4:4), Dumnezeu trimite pe Fiul care s-a Întrupat ca şi om, ca dată aproximativă în anul 4 B.C. numit şi   „Anno Domini”  sau  înanul Domnului”,  când s-a născut Isus în Betleem. În perioada respectivă pe scena istorie se afla poporul roman, grecii şi evreii care erau sub ocupaţie romană. Cristos rupe istoria în două înainte şi după Cristos, ca eveniment care nu se poate repeta în istorie. Avem evenimente istorice care sunt necomutabile ca Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială, după care prin Duhul Sfânt urmează alte procese ca şi canonizare, păstrarea, traducerea, observarea, insuflarea, inspirarea Iluminare,   Interpretare şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte pe Mesia Unsul Cristosul, evenimente importante sunt  Întruparea,  viaţa şi învăţăturile lui Isus, Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia de autoritate şi putere pe care o deţine acum la dreapta Tatălui Fapte 7:56  „şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” La încheierea scrierii Vechiului Testament, imperiul Medo- Persan, domina lumea ca la venirea lui Isus imperiul Roman are rol de asupritor. Trecem peste cei 400 de ani şi evenimentele petrecute, care au afectat religia şi închinarea poporului evreu pentru a ne readuce aminte câteva dintre partidele importante din vremea lui Isus ca Fariseii, Saducheii, Cărturarii, Irodienii, Esenienii, Zeloţii, şi alte partide  fiecare cu specificul lui. Închinarea se făcea în Templu şi în Sinagogi, iar ca for superior era Soborul. Isus însuşi predică Împărăţia Cerurilor Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De asemenea avem două mari puncte de repere din viaţa lui Isus „de atunci în colo”, primul ca debut, iar al doilea ca o prevestire care viza Crucea. Este demnă de remarcat şi Predica de pe Munte care este considerată o mini-evanghelie. Acolo este prezentat portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor. De asemenea sintagma „a-ţi auzit dar Eu vă spun”,  se repetă de şase ori, iar Cristos se pune deasupra legii lui Moise. Problema evreilor era că peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise s-a suprapus învăţătura rabinilor, poporul evreu aştepta un Mesia terestru eliberator de sub jugul roman, ei au pierdut cu puţine excepţii  dimensiunea spirituală a împărăţiei, şi în consecinţă l-au respins pe Isus, aşa cum mulţi creştini o pierd astăzi. În creştinismul actual în cultele Neoprotestante cina şi botezul sunt numite sacramente ca şi în Biserica Primară conform învăţăturilor din Noul Testament. Botezul a fost prefigurat şi în Vechiul Testament  sub diferite forme, cu referinţă la Potop, tăierea împrejur, trecerea mării Roşii, dar este greu de crezut că oamenii din timpul acela au înţeles semnificaţia ulterioară a acestor acte sau întâmplări. Acest lucru nu înseamnă că nu erau credincioşi, iar noi privim în trecut  şi vedem Reveleţia progresivă a lui Dumnezeu în istorie, înţelegem mai mult, dar avem şi o mai mare responsabilitate. Nu toţi care se botează sunt mântuiţi, este suficient să ne amintim ce spune Ioan Botezătorul. În Noul Testament botezul creştin a fost poruncit de Isus, mai târziu de apostoli şi a fost practicat de Biserica primară. El se făcea în numele lui  Tatălui a Fiului şi a Duhului Sfânt. Mai târziu pentru bisericile tradiţionale cina şi botezul erau două din cele şapte taine. Au existat şi forme „necreştine” de botez, sub aspectul curăţirilor, este cazul lui aman, David, dar spălarea ca ritual implica şi curăţirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. Iudaismul practica aceste forme de curăţiri, dar el era diferit  cu mult în esenţă de botezul iniţiat de Ioan Botezătorul, de Isus, iar mai târziu de apostoli şi de Biserica Apostolică. Botezul în Noul testament a avut originea în spălările ceremoniale ale evreilor, şi de la acestea s-a ajuns la botezul făcut de Ioan Botezătorul de Isus, apostoli şi mai târziu de Biserica Primară. La Rusalii botezul a fost aprobat şi ratificat prin Duhul Sfânt. Botezul lui Ioan era un act premergător pentru botezul lui Isus, implicit botezul creştinilor. Deşii mulţi practică botezul el nu are un caracter exclusiv mântuitor şi este suficient să ne gândim la apostrofările făcute de Ioan Botezătorul cu privire la nesinceritatea unor iudei care veneau la el să fie botezaţi aşa cum fac mulţi dintre musulmanii de azi din oportunism. Acest lucru este  o realitate şi sub acest ritual o serie de credincioşi se simt foarte confortabil. De fapt au fost două botezuri, pentru că focul indică în Biblie judecata lui Dumnezeu, care încă nu a venit Matei 3:11  „…..El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Atunci când Ioan îl vede pe Isus face afirmaţia de căpetenie : „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”! Momentul botezului a dovedit ascultarea lui Isus faţă de Tatăl, era de origine divină şi s-a identificat cu întreaga rasă umană. În momentul botezului au fost prezente toate Persoanele din Trinitate Luca 3:22  „şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu …….” . După botez urmează ispitirea lui Cristos, implicit ispitirea tuturor credincioşilor din toate timpurile. În timpul Biserici Apostolice, botezul s-a făcut conform învăţăturilor din Noul Testament, iar primii oameni care s-au convertit îi găsim în Faptele Apostolilor, el  se prezintă sub mai multe interpretări ca expresie a pocăinţei, a credinţei, o iertare a păcatelor, apel către Dumnezeu, un cuget curat, înnoire a credinciosului, o angajare şi intrarea creştinului în rândul credincioşilor. Daca se analizează aceste aspecte suma lor este un adevăr biblic. Botezul se făcea în numele lui Isus. El era completat cu punerea mâinilor şi existau diferite păreri cu primirea Duhului Sfânt care se făcea în timpul botezului, a punerii mâinilor, dar ambele variante sunt adevărate. De fapt nu poţi nici măcar să crezi în Isus, sau să te consideri păcătos pentru că acest lucru  ţine de activitatea Duhului Sfânt Ioan 16:9  “În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”, dar se poate şi invers şi astfel devii creştin. Astfel prin credinţă contactul dintre om şi divinitate se realizează prin intermediul Duhului Sfânt.  Ioan scrie despre botez iar sibolismele  au primit diferite interpretări ca începutul unei vieţi noi în Cristos, apă plus puterea Duhului, curăţire şi înnoire, iar ideea de bază este lucrarea Duhului Sfânt. Nici un narator al noului Testament nu pune semnul de egalitate între botez şi Naşterea din Nou. Referinţele date de Pavel despre botez se fac cu privire la faptul că el este făcut în numele şi contul lui Isus, fiind considerat unul din temeliile creştinismului. În textele de bază Pavel face referinţă la botez  la îngroparea cu Cristos,  a vieţii creştinului dinainte de botez şi la ieşirea din apă, învierea cu Cristos cu aspect escatologic. Botezul este şi un simbol permanent în viaţa de creştin, iar pecetea Duhului Sfânt indică natura şi darul lui Dumnezeu. Momentul botezului  şi a Naşterii din Nou, pot să nu fie concomitente dar să aibă un aspect punctual, sau un proces limitat în timp în viaţa credinciosului. Aş dori să readuc aminte faptul că cele prezentate mai sus, nu sunt o finalitatea a crezului creştin care a fost definitivat ca şi conţinut cam pe la sfârşitul secolului întâi. Cu privire la botezul copiilor mici şi astăzi există diferenţe de opinii foarte mari. Bisericile tradiţionale îl practică pe când Bisericile Neoprotestante nu sunt de acord cu aşa ceva. Atunci când abordăm această problemă sursa de inspiraţie trebuie să fie Biblia şi nu dogma bisericii. Dacă botezul este privit ca o expresie a credinţei, este greu  să accepţi botezul copiilor, fiindcă ei nu au discernământ Pavel aminteşte acest lucru în 1 Corinteni 7:14   şi se opune acestei practici. Există o vrâstă a responsabilităţi, care aplicată la copii diferă de la individ la individ dar şi este diferită în funcţie de naţiunea respectivă sau timpul şi cultura vremii la un moment dat. Pe de altă parte Dumnezeu care este bun şi drept nu va trimite în Iad persoană lipsite de discernământ. Atunci când ne gândim la Jertfa lui Cristos ca suficientă pentru a mântui o omenire întreagă, ea se poate aplica şi la copiii sau la handicapaţi mintal. Nu este bine să dăm verdicte categorice în sensul acesta ci se poate afirma că Dumnezeu este iubitor şi sfânt, plin de îndurare, drept, plin de milă, iar tot ce face este just. Dacă ne uităm în istorie la felul cum a evoluat botezul ca şi ritual am văzut destule diferenţe dogmatice. În timpul Bisericii primare botezul s-a făcut conform cu învăţăturile din Noul Testament. La început botezul s-a făcut în numele lui Isus, iar mai târziu s-a folosit formula trinitară de Botez şi prin scufundare. Şi Biserica Catolică a procedat în felul acesta până în secolul  VII. Ulterior lucrurile se schimbă şi botezul ca rit se îmbogăţeşte cu haine albe, formule de botez, „lepădare de satana”, iar botezul copiilor mici se generalizează pentru a fi mântuiţi de păcatul strămoşesc. Astfel sacramentul era ca şi o ştampilă pe cel botezat.  De la Constantin cel Mare, conţinutul învăţăturii creştine nu mai era din Noul Testament, ci Biserica hotăra acest lucru prin Concilii. Această practica este valabilă şi astăzi în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. În Evul Mediu scolastic lui Aristotel a influenţat gândirea bisericii, iar  lui Augustin ia fost schimbată gândirea religioasă de scolosatică care era un sistem filozofic steril.  Se ajunge  de la Dumnezeu ca şi cauză principală, la apă care este cauza instrumentală, ca act al iertării păcatului strămoşesc. Şi preotul îşi are rolul lui prin intenţie actului respectiv. De la scufundarea prin apă s-a trecut la stropire în Biserica Catolică dar nu şi în bisericile răsăritene care prin scufundarea în apă de trei ori simbolizează timpul petrecut de Isus în locuinţa morţilor. Adulţii când efectuează botezul se fac părtaş la moartea şi Învierea lui Isus, învăţătură dată de Chiril din Alexandria. În momentul în care se produce Reforma Protestată  din Occident, actul botezului  se apropie de semnificaţia originală, dar fără să scape în totalitate de tradiţie. Luther percepe botezul, prima dată ca şi un ritual dar şi ca pe ceva continuu, prin pocăinţă care este un proces.  Ulrich Zwingli, gândeşte aproximativ la fel prin care cina şi botezul sunt simboluri care indică o realitate, iar Calvin vede botezul ca şi un zălog pentru credincios, mila lui Dumnezeu şi nu consideră botezul ca şi ceva necesar mântuirii. Anabaptiştii preiau din aceste învăţături, ei văd botezul ca  un simbol al alianţei omului cu Dumnezeu, iar prin predicare Dumnezeu dăruieşte oamenilor mântuirea prin Cristos în Noul Legământ. Alte ramuri ale reformei resping botezul cu apă şi acceptă doar botezul cu Duhul Sfânt. Biserica Catolică reacţionează la evenimentul Reformei şi introduce în mod obligatoriu botezul copiilor mici, în Conciliul de la Tren în plus iniţiază şi o contra reformă, de ordin spiritul şi moral. În perioada modernă teologii raţionalişti consideră că prin botez omul este introdus în religia adevărată. Întrebarea este care din multiplele biserici sau confesiuni este adevărată pentru că fiecare susţine  că este posesoarea adevărului dat nici una deţine adevărul la modul absolut. Unele din bisericile liberale ignoră ritul botezului, dar oferă libertatea ca cel care doreşte să fie botezat, să îl facă în bisericile care practică botezul. Penticostalii  consideră că ritualul botezului cu apă este completat de cel al botezului cu Duhul Sfânt. Astăzi botezul diferă mult de la o confesiune la alta prin interpretări diferite, cu aceiaşi bază Biblia. În bisericile tradiţionale naşii mărturisesc credinţa în locul copilului care este botezat, iar în religia protestantă şi romano-catolică, se face o reconfirmare a botezului mai târziu la vrâsta adolescenţei. În cultele Protestante şi Neoprotestante adulţii sunt cei care se botează, ocazie prin care îşi mărturisesc credinţa, iar ritualul botezului are aceiaşi semnificaţie ca în Biserica Primară şi este desprinsă din Noul Testament. Botezul se face prin scufundare, iar formulele de botez au cam aceiaşi esenţă. Sunt comunităţi creştine care nu recunosc Trinitatea şi botezul se face doar în numele lui Isus, sau în numele lui Iehova, cum este cazul Martorilor lui Iehova. De asemenea se poate reaminti botezul de urgenţă care este o excepţie. Aceste particularităţi confesionale, sunt excepţii dar în general toate confesiunile creştine practică botezul sub o formă sau alta. El este şi un semn al Noului Legământ pe care omul îl face cu Dumnezeu, iar ritualul este efectuat de preot, pastor sau prezbiter fiind o decizi personală a candidatului, aspect găsit în mediul Neoprotestant.  Atunci când se face referire la Persoane lui Isus Cristos, este necesar a ne reaminti că este o Persoană din Trinitate, egală în esenţă cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt şi vine din eternitate fiind coexistent cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. A intrat în lume prin naşterea din fecioară şi a devenit om ca şi noi, pentru că o divinitate nu are cum să moară. Pentru răscumpărarea păcatelor trebuia să fie om şi divin în acelaşi timp pentru ca sub aspect soteorologic lucrarea de mântuire  păcatelor omenirii să aibă o valoare universală. Sub aspectul lucrării de mântuire s-a supus voinţei Tatălui şi Duhului Sfânt. Prin botez s-a identificat cu întreaga rasă umană fiind denumit şi al doilea Adam şi a ieşit biruitor. Acum stă la dreapta Tatălui, ca Împărat, Mare Preot, Avocat şi Mijlocitor. După Înălţarea la cer Isus va reveni  şi va ridica Biserica sus în cer şi va instaura Împărăţia Cerurilor.  Matematica lui Dumnezeu diferă de matematica oamenilor iar pentru noi în ceea ce priveşte conceptul de Trinitatea este o acceptare mai mult decât  o înţelegere a lui.  În mintea umană finită 3=1şi 1=3, este imposibil de înţeles, totuşi Trinitatea se regăseşte pe paginile Scripturii în Vechiul Testament dar mai clar în Noul Testament. Ea devine un crez al bisericii dezvoltat mai târziu de părinţii bisericii acceptată în secolul V. De la Dumnezeu unul în credinţa monoteistă a poporului evreu, s-a ajuns la Dumnezeu în trei Persoane, fiecare dintre ele având atributele dumnezeiri, fiind Persoane distincte şi în acelaşi timp Dumnezeu. Ele există din veşnicii, sunt egale în esenţă şi legate împreună prin dragoste. În Vechiul Testament găsim pasaje în care sunt prezente  mai multe Persoane, iar lucrarea şi existenţa unor lucruri este rezultatul unei surse întreite. Chiar din Geneza găsim afirmaţia „ să facem”, iar Ymago Dey se regăseşte în fiinţa umană. În Geneza 1:1, este utilizat cuvântul „Elohim” care are sensul de plural. Cuvântul şi Duhul se regăsesc în numeroase texte începând de la facerea lumii, iar Cuvântul este personificat fiind egal ca înţelepciunea lui Dumnezeu, fiind de fapt vorba despre Fiul, iar Duhul este acela care vine peste proroci fiind o sursă de binecuvântare, putere fizică curaj alte lucrări, cauze şi efecte. Regăsim forme asociate între Îngerul lui Iahve şi Îngerul  Domnului care au acelaşi statut. Divinitatea este dată în virtutea unui drept lui  Mesia Unsul, Isus Cristos. Cei trei “membri” ai Trinităţii[36] sunt prezentaţi distinct în diverse pasaje biblice, astfel: În Vechiul Testament, „DOMNUL” se este prezentat ca „Domn” (Geneza 19:24). „DOMNUL”  care are un „Fiu” (Psalmul 2:7, Proverbe 30:2-4). Duhul Sfânt este reprezentat distinct faţă de „DOMNUL” (Numeri 27:18) şi faţă de „Dumnezeu” (Psalmul 51:10-12). Dumnezeu Fiul este prezentat distinct faţă de Dumnezeu Tatăl (Psalmul 45:6-7; Evrei 1:8-9).  În Noul Testament, în Ioan 14:16-17, Iisus se adresează Tatălui despre trimiterea unui Ajutor (Mângâietor), şi anume Duhul Sfânt. Fiecare membru al Trinităţii este Dumnezeu: Tatăl este Dumnezeu, a se vedea Ioan 6:27; Romani 1:7,  Fiul este Dumnezeu  Ioan 1:1,  Evrei 1:8; 1 Ioan 5:20,  Duhul Sfânt este Dumnezeu Faptele Apostolilor 5:3-4; 1 Corinteni 3:16 (Cel care locuieşte în cei credincioşi este Duhul Sfânt, Romani 8:9; Ioan 14:16-17; Subordonarea în cadrul Trinităţii: Duhul Sfânt se subordonează Tatălui şi Fiului, în timp ce Fiul se subordonează Tatălui. Sarcinile fiecărui membru al Trinităţii: Tatăl este sursa sau cauza definitorie apariţia universului (1 Corinteni 8:6; Apocalipsa 4:11); revelaţia divină (Apocalipsa 1:1); 3) mântuirea (Ioan 3:16-17); şi  lucrărilor lui Iisus pe pământ (Ioan 5:17; 14:10). Tatăl este Cel care INIŢIAZĂ toate aceste lucruri. Fiul este “agentul” prin care Tatăl a împlinit următoarele lucrări: 1) crearea şi existenţa universului (1 Corinteni 8:6; Ioan 1:3; Coloseni 1:16-17); 2) revelaţia divină (Ioan 1:1; Matei 11:27, Apocalipsa 1:1); şi 3) mântuirea (2 Corinteni 5:19, Ioan 4:42). Tatăl face toate aceste lucruri prin Fiul Său, care acţionează ca “agent” al Său. Duhul Sfânt este modalitatea prin care Tatăl face următoarele lucrări:  crearea şi existenţa universului (Geneza 1:2; Iov 26:13; Psalmul 104:30); revelaţia divină (Ioan 16:12-15,  2 Petru 1:21); 3) mântuirea (Ioan 3:6, 1 Petru 1:2); şi lucrările lui Iisus (Isaia 61:1; Faptele Apostolilor 10:38). Astfel, Tatăl face toate aceste lucruri prin puterea Duhului Sfânt”. Dumnezeu se descopere prin cele două forme ale Revelaţiei, cea mai completă fiind momentul când Cuvântul s-a făcut om Evrei 1:3  „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”, Ioan botezătorul era conştient de prezenţa Duhului Sfânt, iar predicarea lui a avut un aspect trinitar, cu referinţă la Isus Matei 3:3  „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” Descoperirea conceptului de Trinitate se poate împărţi în etape ca Vestirea naşterii lui Isus, Botezul lui Isus moment în care sunt prezente toate Persoanele din Trinitate De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. (Matei 3:16, – 17  Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” De asemenea învăţătura lui Isus este trinitară şi El se identifică cu Tatăl Ioan 10:30  „Eu şi Tatăl una Suntem.” De asemenea la Rusalii Pavel  explică răscumpărarea în termeni trinitari Fapte 2:32  „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui. 33  Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”. Porunca dată de Isus în Marea Trimitere  are un aspect trinitar Matei 28:19  „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Pentru un iudeu monoteist era greu de acceptat aşa ceva totuşi mulţi au crezut. În Trinitate există uniune, părtăşie dar şi deosebiri în lucrare şi le enumerăm doar : Unitate în diversitate, Egalitate în demnitate Diversitate în acţiune”, aspecte care implică  faptul că Dumnezeu poate fi revelat  Dumnezeu poate fi comunicat.  Trinitatea este baza oricărei adevărate comuniuni din lume,  şi conferă varietate vieţii universuluiiar acestea sunt doar o parte din lucrurile pe care le ştim. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” ” (Romani 11:33-34). Întruparea lui Isus a fost în planul lui Dumnezeu, iar botezul a constituit practic debutul lucrări Sale. Prin botez Isus se identifică cu întreaga rasă umană şi să împlinesc ce este scris. „Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit!”. Acest aspect implică şi o dedicare, implicare, punctul forte fiind Crucea. Ioan Botezătorul  este mesagerul care îi anunţă dinainte apariţia ca mântuitor a lumii în postura de Miel care ridică păcatele lumii. Ioan se simte nevrednic în momentul în care îl botează pe Isus, la fel şi apostolul Pavel spune „După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie” (1 Corinteni 15:8), sentiment pe care trebuie să îl aibă fiecare creştin. În momentul când Ioan vede Duhul Sfânt în chip de porumbel peste Isus, Cristos este investit ca Mare Preot, iar mântuirea se primeşte în termenii lui Dumnezeu “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12). Acest lucru nu este ceva facultativ ci este un imperativ. Dumnezeu a ales termenii prin care se obţine mântuirea, Isus acceptă să facă voia lui Dumnezeu, asistat de Duhul Sfânt, iar la modul foarte concentrat Dumnezeu creează alege şi chemă, Cristos răscumpără iar Duhul Sfânt sfinţeşte. Şi Ioan şi Isus  vestesc Împărăţia Cerurilor prin care se intră prin pocăinţă, care înseamnă o schimbare a minţii. Isus a instaurat Împărăţia cerurilor, dar este în desfăşurarea, creşte dar nu a ajuns la final şi se creează o tensiune dintre deja – nu încă, atât în viaţa creştinului cât şi în viaţa spirituală a bisericii iar finalitatea sau împlinirea ei va fi în viitor. Pocăinţa este definită ca întoarcerea de la păcat la căile Domnului pentru poporul israel, iar pentru necredincioşi înseamnă părăsirea păcatului spre o viaţă de sfinţenie, prin care se intră în relaţie de părtăşie cu Dumnezeu. Pocăinţa în toate cazurile este legată de credinţa în Dumnezeu şi Isus Cristos. O falsă pocăinţă este recunoscută uşor „Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră. (Matei 3:8). Cel  care nu aduce roade “va fi tăiat şi aruncat în foc”, cu vizare la individ dar şi la o naţiune întreagă. O presupoziţie falsă nu duce omul la mântuire, aşa cum evreii susţineau că au ca tată pe Avram, realitatea fiind cu totul alta. La fel se întâmplă şi în creştinismul actual în majoritatea cazurilor se bazează pe forme fără fond. Botezul este privit într-o dublă dimensiune, cu apă şi în Duh, iar mai târziu cu foc. Cele două aspecte ale botezului trebuie tratate diferit fiindcă focul în Biblie înseamnă judecat lui Dumnezeu, fapt care încă nu s-a petrecut. În final cei care nu aduc rod vor fi aruncaţi în foc Matei 3:12  „Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grînar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” La fel în momentul botezului fiinţa umană este îngropată cu Cristos, şi la ieşirea din apă simbolizează învierea în şi cu Cristos la modul spiritual acum, cu aspect escatologic în viitor, la propriu.  Reluăm ideea şi vedem că la botezul lui Isus sunt prezente toate Persoanele sfintei Treimi. „Isus a ieşit afară din apă…. Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel…. şi din ceruri s’a auzit un glas, Acesta este Fiul Meu prea iubit…”. Este cea mai clară reprezentare a Treimii, fiind suficient să numeri până la trei. În cultele Neoprotestante botezul este înţeles ca un simbol şi nu taină ca în bisericile tradiţionale. Botezul se face prin scufundare în numele sfintei Treimi. El simbolizează înmormântarea omului vechi şi învierea omului nou în Cristos. Botezul este legat strâns de credinţa în Isus Cristos, iar numai o persoană matură poate să creadă, nu şi un copil. Mântuirea şi osânda sunt legate de credinţă sau necredinţă în Cristos şi este o decizie personală. El implică ascultarea credinciosului de voia lui Dumnezeu şi este o identificare a credinciosului cu moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Naşterea din Nou se poate produce în momentul convertirii şi a botezului, ea este o lucrare a Duhului Sfânt, dar sunt şi oameni care se botează formal doar ca ritual, fără aportul Duhului Sfânt iar omul respectiv nu va fi mântuit. Accentul botezului cade pe mărturia cugetului curat, este o cerinţă pentru a intra în comunitatea creştină, el exemplifică părăsire păcatului pentru o viaţă nouă. Importanţa botezului este mare pentru că presupune schimbarea inimi, mărturia publică, este o  identificare, dedicare şi proclamare. Botezul a fost practicat de Isus, apostoli, Biserica primară şi este un model pentru noi în ziua de astăzi. La botez Isus a primit în mod public confirmarea de Fiu al lui Dumnezeu, dar trebuia să fie dovedită prin : izbândă asupra ispitei, şi biruinţă prin Cruce şi Înviere.  Botezul reprezintă şi intrarea în Noul Legământ, în care intră neamurile şi acei din poporul evreu care au crezut. Isus Hristos şi Ioan Botezătorul, au predicat acelaşi mesaj, “ al pocăinţei “  Botezul  pocăinţa şi credinţa sunt evenimente inseparabile Numele de creştin trebuie confirmat prin botez, care este o poruncă, intrarea în Noul Legământ, urmat de o viaţă de sfinţenie. Călcarea Legământului, înseamnă părăsirea Bisericii, şi o viaţă fără sfinţenie. Botezul în Numele Trinităţii este un eveniment (scufundarea în apă), dar şi un proces de o viaţă. El înseamnă şi dragostea lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, mila, justiţia, apa vie, pâinea vieţii, curăţit, mângâiat, şi o mărturie despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La abordarea Trinităţii am încercat să prezentăm câteva Nume a Tatălui, a Fiului, a Duhului  Sfânt, care în gândirea poporului evreu sunt legate de calităţile Lor sau de evenimente, acţiuni, dar trebuie să facem precizarea că Divinitatea nu poate fi cuprinsă în concepte omeneşti. „Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” (Faptele apostolilor 8:36) Amin.

10). BIBLIOGRAFIE

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,  C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Ritual

Sait https://dexonline.ro/definitie/oximoron

Index tematic de termeni şi nume din Biblie

Sait https://gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/botez.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/varsta-responsabilitatii.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

Sait https://dexonline.ro/definitie/scolastică

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

Sait https://gotquestions.org/Romana/mantuirea-prin-botez.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/Modalitatea-botezului.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/Crestin-botez.html

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Ardelean Viorel.

---

[1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[7] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[8] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[9] Dicţionar Biblic pag 814-815

[10] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[11] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag  37

[12] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[13] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[14] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/botez.html

[15] Dicţionar Biblic pag 165

[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/botez.html

[17] Dicţionar Biblic pag 166

[18] Sait https://gotquestions.org/Romana/varsta-responsabilitatii.html

[19] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[20] Sait https://dexonline.ro/definitie/scolastică

[21] Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[22]  Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[23]  Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[24]  O scurtă mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[25] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

[26] Dicţionar Biblic pag  1312

[27] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

[28] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[29] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[30] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez#Ritualul_Botezului

[31] Sait Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

[32] Sait https://gotquestions.org/Romana/mantuirea-prin-botez.html

[33] Sait https://gotquestions.org/Romana/Modalitatea-botezului.html

[34] Sait https://dexonline.ro/definitie/oximoron

[35] Sait https://gotquestions.org/Romana/Crestin-botez.html

[36] Sait https://gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

Mersul la biserică te ajută să începi săptămâna bine, mărturiseşte actriţa Jennifer Garner

FilmePersonalităţi 9 martie 2021  4 comentariiPoteraș Ionuț

Cunoscuta actriţă, interpretă în mai multe producţii de succes de la Hollywood,  spune că există numai beneficii atunci când pui credinţa pe primul loc şi înveţi cum să spui da propriilor tăi copii mai mult. Garner este producătoarea şi interpreta rolului principal într-un nou film destinat întregii familii despre părinţi care trebuie să lase frâiele un pic mai liber şi să se destindă mai mult.

Filmul care va apărea pe platforma Netflix se numeşte „Yes Day” (Ziua lui Da, n.trad) şi prezintă familia formată din Allison şi Carlos care s-au transformat din nişte spirite libere într-un cuplu de părinţi care pun capăt oricărui entuziasm, iar copii lor s-au săturat de această atitudine din partea părinților lor.

În film, părinţii sunt de acord să-i lase pe copii să facă ei regulile pentru o zi întreagă. Nu şi-au putut însă imagina că vor trebui să treacă prin 24 de ore ce vor include un spălat de maşină neconvenţional, o bătaie cu baloane pline cu apă şi multe alte trăznăi la care nu te-ai fi aşteptat.

Garner a postat pe Instagram că a început să aibe zile cu da cu proprii ei copii, după ce a fost inspirată de cartea „Ziua lui Da” scrisă de Amy Krouse Rosenthal şi Tom Lichtenheld.

„Fata mea mijlocie a fost fascinată de ideea unei zile pline cu „Da-uri”! Da pentru îngheţată la micul dejun, da pentru o ieşire la picnic, da pentru mersul la culcare târziu. Da pentru sărit peste treburile casnice, da pentru a o „tortur” pe mama, da pentru biscuiţi cu cremă, da pentru explorat locuri noaptea la lumina lanternei.”

Garner a colaborat cu autorii cărţii pentru a reflecta mai bine ceea ce simt părinţii.

„Povestea este una personală pentru mine. Am dezvoltat scenariul pentru acest film. Obişnuiam să fiu mult mai relaxată înainte să am copii, însă acum mă simt adesea ca un sergent de instrucţie, motiv pentru care am început să le ofer „Zile cu Da” copiilor mei în ultimii nouă ani.”

Garner a subliniat cât de important este să ai experienţe pozitive împreună cu copiii tăi, cum este frecventarea bisericii cu toată familia.

„Îţi oferă un impuls pentru începutul de săptămână. Cântările şi părtăşia în comun cu toată biserica pentru acel timp  duminica dimineața, ne ajută să avem un bun început şi îmi este dor să mă duc fizic la biserică pentru că aveam acel sentiment puternic de comunitate.”

Garner în vârstă de 48 de ani este cunoscută pentru credinţa ei creştină, la care a revenit după ce a filmat pelicula „Miracole din Rai” în 2016. Filmul spune povestea lui Annabel Bea, o fetiţă ce suferea de o boală digestivă incurabilă.

Garner a mărturisit pentru CBN News că a fost impresionată profund de credinţa creştină a lui Christy Beam, mama lui Annabel.

„Ziua lui Da” va avea premiera pe Netflix pe 12 martie.

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/09/mersul-la-biserica-te-ajuta

BISERICA

BISERICA.   Mat : 13-20

1). Introducere. Biserica este un fenomen N T iniţiat de Isus Hristos  „ porţile „Locuinţei morţilor nu o vor birui”. –  Prin convertire omul este introdus în părtăşie cu alţi credincioşi, în Biserică. Biserica este Isus Hristos şi oamenii, şi nu se pot despărţi. –  Hristos este Capul Biserici. Biserica universală nu este o organizaţie pământească vizibilă ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică a celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou, Evr. 12:23, Fapte : 20:28, Efeseni 1: 22-23. Ei formează totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile din cer şi de pe Pământ. – Se face confuzie între Biserica ca şi edificiu, clădire,  şi Biserica Spirituală. În biserica spirituală se intră prin : convertire, „ Naşterea din Nou”  Natura bisericii este locală şi spirituală. Biserica este diferită de lume, în conflict cu lumea şi tinde să o transforme.  – Biserica este născută la „ Rusalii” Găsim biserica din Corint ( 1 Cor : 1-2, ),  Galateni :1.2, etc. La început biserica se întrunea în case particulare, Mat. 18:20, Rom 16:5, 1 Cor.16:9,  Col 4:15,  Fap. 8:1, Gal.1:22, 1 Cor. 1:2. Abia în secolul 2 apar casele de rugăciune. – Avem o abordare „filozofică” ca şi copii, umbre imperfecte şi o abordare „istorică”, ce înseamnă angajarea ei în realităţile acestei lumi.  –  Cuvântul grecesc pentru biserică este „ekklesia” şi înseamnă adunarea credincioşilor, care trebuie să aibă o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos,  iar în ebraică avem cuvântul „qahal”, „edah” ce înseamnă convocarea poporului lui Dumnezeu. – În V.T. şi N.T., Dumnezeu este acela care vorbeşte.

2). Imagini biblice despre Biserică.  – Avem Biserica  ca şi : „Popor” 1 Petru 2.9, „Templul Duhului Sfânt” , 1 Cor. 3:16,  „Trupul lui Hristos”, 1 Cor. 12 : 12-14,.

Avem „metafore” despre biserică ca şi : familie, mireasă,  viţa şi mlădiţele, măslinul,  holdele, casă, Noul Templu,  Casa lui Dumnezeu. De asemenea Biserica este o aproximare a Împărăţiei lui Dumnezeu.

3).Probleme speciale.    – Una din probleme este Biserica şi Împărăţia. Biserica este domeniul lui Dumnezeu format din oameni. Împărăţia este tot domeniul lui Dumnezeu, iar noi suntem supuşi. Ele tind să fie una. Biserica mărturiseşte despre Împărăţie, este un instrument, o manifestare, o exprimare a Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.- Biserica şi Israelul, în care Israelul va fi mântuit prin intrarea în Biserică, se pare că va fi o întoarcere în masă. Romani 11:25  –  Justificarea prin credinţă este un punct esenţial. Cine modifică conţinutul Evangheliei se poate pierde.

Semnele unei biserici adevărate :  – Puritatea doctrinelor şi persoane înputernicite de Duhul Sfânt, pentru administrarea sacramentelor, „Cina” şi „Botezul” Hristos este centrul predicării, urmează Doctrinele Centrale, apoi alte învăţături. ( nu se inversează, lucrurile şi din alte învăţături se fac norme de conduită în biserică. Isus Hristos a predicat pocăinţa. Evanghelia se concentrează pe Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos, şi statutul pe care Îl are: umanitatea, divinitatea, moartea şi învierea, judecata finală.  – Oameni îndreptăţiţi să le ia,  1 Cor. 11: 27-29, Se pune accent pe starea individului, vezi (Fapte 2 : 37-38 pocăinţa ). Trebuie să fii membru în Biserică (Fapte 5 : 1-10), ex. Anania şi Safira.  Se tinde ca Biserica şi Împărăţia să fie una.  – Conducerea biserici este de 4 feluri : episcopală, prezbiteriană, congregaţională, fără formă de conducere. Conducătorii biserici trebuie să pună accentul pe slujirea Biserici

4.) Funcţiile Biserici.   Faptele Apostolilor 2:42  Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. – Evanghelizare, Mat. 28 : 18-20, este o poruncă şi o obligaţie. Ucenicii au fost trimişi la Ierusalim, Samaria, Iudeea, marginile pământului, la toate neamurile. Cuvântul folosit este „basar” şi înseamnă proclamarea Evangheliei, nimic în plus, nimic în minus. Avem şi cuvântul „evanghelion” ce conţine proclamarea activă şi conţinutul proclamat. – Zidirea. În Efe.4:8 avem diferite daruri pentru zidirea biserici. În părtăşie bucuria creşte şi durerea se micşorează.  – Corectarea şi mustrarea, avem ca tipar de disciplină în Mat 18:15-17 şi 1 Cor. 1-16, se face în dragoste şi scopul principal este readucerea persoanei care a păcătuit înapoi în biserică. – Instruirea se face prin chatechizare, şcoala duminicală, predicarea, seminarii, Institute Teologice. În închinare punctul focal este Dumnezeu. – Preocupări sociale. Lui Isus Hristos ia păsat de cei aflaţi în suderinţă, şi El aşteaptă acte de bunătate de la noi. Mat. 25:31-46. Iacov vorbeşte despre creştinismul practic. Iac: 1-2. Ioan este tăios. 1 Ioan :3 17-18. Amos în V.T. condamnă dedreptatea. – Caracterul biserici. Isus Hristos a înbrăcat condiţia umană. Trebuie să existe dispoziţie pentru slujire. Isus Hristos a venit să slujească. Mat:20: 25-28.  – Biserica nu trebuie să domine societatea ci să o transforme. – -Relaţia dintre Biserică şi Stat este o problemă istorică.  –Biserica trebuie să fie adaptabilă dar fără compromisuri, în alte culturi, alte popoare, sau zone mai bogate sau mai sărace. 

5). Concluzii.  Biserica este întemeiată în mod divin. Isus Hristos vorceşte despre ea la modul viitor.  Nu trebuie neglijate func-iile bisericii din Fap. 2:42  – Este o continuare a lucrării lui Isus Hristos, o părtăşie a credinciosului regenerat cu Trinitatea prin ajutorul Duhului Sfânt.  – Este o lucrarea a Duhului Sfânt şi prin ea ne vorbeşte Dumnezeu. – Se remarcă ideea de Trup, toţi suferă, toţi se bucură. –Există semne ale unei Biserici adevărate. – Conducătorii trebuie să slujescă Biserica.  – Evanghelia predicată trebuie să fie curată şi exclusivă.  –În trebare: ce am predicat ?, pe cine am zidit în biserică. –Trebuie să existe şi o preocupare socială pentru cei săraci din jurul tău. –Trebuie să existe caracterul de slujire în activitatea credinciosului şi a Bisericii. – Fiecare credincios din Biserică trebuie să lupte pentru o biserică adevărată

Matei 16:13  Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că Sunt Eu, Fiul omului?” 14  Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci.” 15  „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că Sunt?” 16  Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17  Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18  Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. 19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” 20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

ARDELEAN VIOREL

„Postmodernismul nu-L neagă pe Dumnezeu, Îl ironizează“

Interviu

Gheorghecristian Popa, 18 Decembrie 2009

Astăzi, mai mult ca oricând, observăm că se duce o luptă acerbă împotriva învăţăturii de credinţă, în general, şi a spiritualităţii creştin-ortodoxe, în special. Prin glasul diferitelor concepte evoluţioniste, existenţialiste, hedoniste şi al libertinajului, societatea noastră vrea cu orice preţ să convingă omul să renunţe la demnitatea şi veşnicia pe care i le oferă şi i le asigură Biserica. Postmodernismul a furat omului adevărata identitate şi l-a expulzat într-o lume din care lipsesc sensul şi viaţa. Desconsiderând şi discreditând veşnicia omului alături de valorile sale religioase şi culturale, lumea contemporană postmodernă reduce realitatea la aici şi acum. Un interviu cu pr. dr. Daniel Enea, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timişoara.

Tot mai multe curente ideologice îşi fac apariţia şi influenţeză societatea care, până nu demult, îşi avea un filon trainic în cultura şi spiritualiatea creştină. În acest context se vorbeşte tot mai mult de postmodernism. Definiţi, vă rog, pentru început, noţiunea „postmodernism“.Pentru a înţelege cât mai bine ce este postmodernismul, ce înseamnă a fi postmodern, să vedem ce este modernismul, ce înseamnă a fi modern. Cuvântul „modern“ îşi are originea în latinescul „modo“, care înseamnă „chiar acum“. Postmodern înseamnă deci, ad litteram, „după chiar acum“.Aşadar, prin modernism înţelegem însuşirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern, atitudinea modernă; preferinţa (uneori exagerată) faţă de tot ceea ce este nou, modern. Modernismul, ca tendinţă (curent) în literatura şi arta secolelor alXIX-lea – alXX-lea îşi are specificul în negarea tradiţiei şi susţine principii de creaţie noi.În acest sens, modernul este întotdeauna post-ceva…Da. Modernismul este întotdeauna, din punctul de vedere istoric, într-o luptă cu ceea ce a fost imediat înaintea sa. Modernismul sfârşeşte prin a se lupta cu el însuşi şi astfel devine inevitabil postmodernism. Aşadar, postmodernismul apare ca o consecinţă, respectiv, ca o continuare a modernismului, dar şi ca o realitate ce se opune modernismului prin unele aspecte proprii; deci, continuare a modernismului, dar şi o reacţie deconstructivistă la adresa modernismului.În drumul de la modernism spre postmodernism, „deplasarea“ a înlocuit ierarhia valorilor culturale şi spirituale aflate în disensiune şi continuă proliferare; s-a extins geografia conflictului, iar prezentul a fost devastat de „războaie culturale“, care au condus la nevoia presantă de a reafirma ordinea socială a lucrurilor.Deci postmodernismul este o reacţie împotriva modernismului.Într-adevăr, dacă modernismul vorbea despre o realitate universală, despre puterea nelimitată a raţiunii, despre un adevăr obiectiv, pe care-l garanta raţiunea, negând într-un fel rolul tradiţiei, postmodernismul nu mai neagă vehement şi categoric tradiţia. În postmodernism, tradiţia este invocată şi acceptată, dar nu pentru a fi luată ca reper valoric, ci mai ales pentru a fi ironizată, caricaturizată, minimalizată, adaptată la forme, expresii şi structuri care sunt, de fapt, netradiţionale, antitradiţionale. Se poate vorbi de o adevărată ură şi violenţă, sub multe aspecte, faţă de tradiţie şi faţă de ceea ce este spiritualitatea religioasă în cultură şi, în special, cultura creştină.Postmodernismul se defineşte astfel în căutarea unor noi viziuni şi orizonturi. Se recomandă soluţia de a rezista chiar fără alternative, a încerca reconstrucţia posibilă, pentru a evita fragmentarea socială şi tensiunea nihilistă. Postmodernismul, după cum sesizează IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, se încadrează în critica şi evoluţia certitudinilor convenţionale şi a „paradigmelor cu caracter universalist, ceea ce înseamnă: dereglarea sistemelor filosofice şi a fundamentelor religioase, dislocarea şi destructuralizarea instituţiilor tradiţionale, convertirea conceptelor teologice (de pildă, teologia feministă), a limbajului şi a simbolismului filosofic şi cultural“.„Postmodernismul Îl închide pe Dumnezeu în spaţiul său“Ca orice curent ideologic, postmodernismul penetrează diverse domenii culturale: literatură, artă, arhitectură ş.a. Ce prejudicii aduce postmodernismul pe plan teologic?Postmodernismul neagă doctrinele cu valoare universală, paradigmele unice, crezurile gata făcute, limbajul şi simbolica impuse de un centru unic. Postmodernismul respinge, pe de o parte, transcendenţa şi absolutul lui Dumnezeu, dar, pe de altă parte, şi contingenţa sau neutralitatea lumii. Se afirmă că legătura dintre Dumnezeu şi om este discontinuă, iar de aici se explică şi derivă pluralismul religios, diversitatea, spiritualitatea individualistă, religiozitatea populară. În postmodernism, credinţa, ca valoare religioasă absolută, este permanent pusă la îndoială. Pe plan religios, postmodernismul nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nu se duce să-L cunoască, să-L descopere, ci caută să-L închidă pe Dumnezeu în spaţiul său.Atunci, cum caracterizaţi omul postmodern?Omul postmodern este pândit la tot pasul de pericole, căci peste tot este asaltat de cei ce cred că „totul este permis“ şi nu au respect pentru viaţa umană, fiindcă sunt postmoderni, şi a fi postmodern înseamnă a nu mai crede în Dumnezeu şi nici în valoarea omului creat după chipul lui Dumnezeu şi cu infinite posibilităţi de a ajunge la asemănarea cu Ziditorul său.Ca rezultat al nivelului slab, chiar subuman, la care a ajuns omul postmodern, el nu se mai bucură să guste din cultura adevărată şi nu mai poate crea o cultură autentică. Acest lucru explică suferinţa multor tineri de astăzi. Aceasta nu cere un mare efort în actul creaţiei şi nici în cel de receptare, dar nici nu hrăneşte spiritul. Suferinţa provocată de neputinţa potolirii setei după Absolut, Adevăr şi Viaţă, sădită în om prin actul creaţiei – ca destin al său -, după înălţimile de dincolo de lumea naturală, îl face pe omul postmodern să devină prea adesea, şi tot mai mult, victima surogatelor: alcool, droguri, sex, prostituţie, aventură, lux, violenţă, pornografie, internet etc. Dar acestea nu ţin loc de Dumnezeu şi nu rezolvă problema fundamentală a omului – mântuirea.Negând valorile eterne ale credinţei creştine, refuzând Modelul Suprem – Hristos (Dumnezeu – Omul), unde mai caută omul postmodern modele?Printre oameni, dar, din cauza confuziei provocate de el însuşi prin nesocotirea Revelaţiei divine, omul postmodern se declară pe sine „măsura tuturor lucrurilor“ şi el hotărăşte ce este bine şi ce este rău. Aşa se face că el îşi caută şi găseşte drept modele de conduită persoane imorale, fără căpătâi şi fără Dumnezeu, numai pentru că ele au fost declarate „megastaruri“ şi „superstaruri“. Toate aceste confuzii dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, dintre frumos şi urât, dintre muzică şi zgomot, dintre operă de artă şi kitsch, dintre moralitate şi imoralitate sunt rezultatul indiferenţei faţă de Dumnezeu şi au generat răsturnarea scării de valori. De aceea, sfântul, ca prieten al lui Dumnezeu, este desconsiderat, iar starul, chiar dacă este imoral, este idolatrizat.Observăm, cu stupoare, cum postmodernismul a coborât omul în lumea obiectelor. Omul are un preţ şi este vândut la „bursa de acţiuni“ a acestor idei şi concepte însumate în postmodernism. Se vinde inteligenţa, se vinde trupul sau doar anumite componente şi organe. Omul este tranşat şi se ia din el doar ceea ce este necesar. Postmoderniştii doresc cu orice preţ ca omul să nu mai fie om, chip şi slavă a Sfintei Treimi. Vor să-l descreştineze şi să-l neopăgânizeze, aducându-l la starea de animal, obiect sau robot. În mai toată mass-media de astăzi se vorbeşte despre animalitatea umană: crime, desfrâuri, violenţă. Apoi, ştiinţa aduce o nouă provocare prin manipulările genetice, culminând cu clonarea umană – o ştiinţă fără de Dumnezeu. Iată doar câteva dintre rătăcirile şi căderile omului în faţa provocărilor postmodernismului.„Postmodernismul distruge valorile în virtutea nonvalorii absolute“Pentru omul care a crescut şi trăieşte în realitatea postmodernă, deci care nu cunoaşte altă „doctrină“, care ar fi soluţia salvatoare?În faţa lui Dumnezeu, valoarea omului este aceeaşi, cea pe care a avut-o la creaţie. Cu toate căderile şi rătăcirile lui, cauzate de provocările postmoderne, omul rămâne tot chipul lui Dumnezeu. Singura soluţie pentru salvarea omului de la provocările postmodernismului este întoarcerea la Hristos, urmarea lui Hristos şi trăirea vieţii în Hristos. În Iisus Hristos ni se descoperă măsura tuturor lucrurilor şi a tuturor valorilor din această lume. Credem aşadar că aceste probleme de criză puse de cultura postmodernă îşi vor găsi rezolvarea şi salvarea printr-o nouă cultură creştină, prin spiritu-alitatea ortodoxă, cea care îl are ca model pe Dumnezeu Omul – Domnul nostru Iisus Hristos, „care ieri, azi şi în veci este acelaşi“ (Evrei, 13, 8).Care sunt mijloacele specifice prin care Biserica acţionează ca răspuns la provocările postmodernismului?Biserica conţine destule mijloace pentru purtarea unui dialog, sub aspectul atât al problematicii aduse de postmo-dernism, cât şi al soluţiilor reale pentru ieşirea omului recent din criza şi căderile sale. Realismul antropologic al teologiei patristice, dar şi accentul pe dimensiunea duhovnicească sunt două aspecte de bază care se regăsesc în perspectiva îndumnezeirii omului. Aici se descoperă omul în toată amplitudinea staturii sale, de mediator sau sacerdot între Dumnezeu şi creaţie, între cer şi pământ, însă această perspectivă nu poate fi utilizată eficient dacă teologia şi morala rămân extaziate în faţa formelor gândirii patristice şi nu pătrund până la duhul sau conţinutul acestei gândiri. Părintele Stăniloae ne atrage atenţia spunând că „ne-am silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul părinţilor, dar în acelaşi timp să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru, aşa cum n-au făcut de al lor“. Conţinutul acestei perspective este destul de uşor de transpus în categoriile omului contemporan (dacă există dispoziţie şi voinţă), omul este natură şi persoană, creată după chipul lui Dumnezeu şi creat din ţărână, având o alcătuire fiinţială complexă, în care se întâlnesc nevăzutul şi văzutul, spiritul şi materia.În mod natural, omul tinde la asemănarea cu Dumnezeu, dar nu-şi poate întâlni destinul dacă nu iese din starea păcatului şi nu se angajează într-un efort de colaborare cu harul divin ce izvorăşte din Hristos în Biserică. Fiind creat după chipul Sfintei Treimi, el, omul, este deschis spre comuniune cu alte persoane. Spiritualitatea ortodoxă ca ţintă spre desăvârşire morală are la bază adevărul chipului şi asemănării, pe când postmodernismul se fundamentează pe negaţii şi eliminarea oricărui criteriu. Structura lui este parazitară, are permanentă nevoie de valori pe care trebuie să le distrugă. Imaginea pe care o creează este terifiantă: postmodernismul distruge valorile în virtutea nonvalorii absolute. Dar, oare, această nonvaloare nu devine ea însăşi criteriu şi valoare în postmodernism sau post-postmodernism?Ce se întâmplă cu cei care se identifică cu postmodernismul?Ar trebui să ne inspire doar milă. El a apărut ca o expresie a unei grave decăderi spirituale şi culturale. În numele postmodernismului sunt produse azi în cultură multe bazaconii şi chiar fapte detestabile. De aceea, atitudinea firească faţă de provocările ideologice postmoderniste nu poate fi decât una de categorică respingere şi distanţare. În faţa provocărilor secularizante sau pietiste ale zilei de astăzi, Biserica Ortodoxă nu trebuie să piardă din vedere nici o clipă că lumea tot mai tehnicizată, robotizată şi frustrantă, are nevoie mai mult ca oricând de spiritualitate, de comuniune şi de sfinţenie. Toate acestea îşi au izvorul nesecat în Sfânta Treime şi în relaţia sinergetică dintre Dumnezeu şi om prin Sfintele Taine, dintre lume şi cosmos. Cât timp omul rămâne ancorat şi statornic în această relaţie dată de harul dumnezeiesc, este ferit de a deveni străin de semenul său şi de sine însuşi şi poate tinde spre orizontul totdeauna deschis al transfigurării sale.În calitatea noastră de creştini şi mărturisitori ai valorilor spirituale şi culturale, avem datoria să respingem ferm şi categoric aceste provocări ale postmodernismului şi să ne facem din nădejde un mod de viaţă firesc. Personal, nădăjduiesc că toate aceste provocări vor avea un rol pozitiv, în a descoperi frumuseţea creştinismului, a lumii de la începutul mileniului al III-lea.Crăciunul postmodern seamănă cu Saturnaliile Romei anticeSpuneaţi că postmodernismul caricaturizează tradiţiile. Iată, ne aflăm în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului şi oricine poate afirma că „nu mai este Crăciunul ca altădată“. Credeţi că stilul în care se sărbătoreşte astăzi Crăciunul este un produs al postmodernismului?Într-adevăr, Sărbătoarea Naşterii Domnului şi sărbătorile tradiţiei creştine au fost denaturate ori înlocuite cu serbări convenţionale. De cele mai multe ori, desacralizarea şi convenţionalismul au mers până la uciderea ideii de sărbătoare. S-a ajuns acum la sărbătorirea Crăciunului în stil saturnalian. Ştim că Saturnaliile erau zilele de serbare închinate zeului prosperităţii Saturn, în care abunda veselia vitalităţii. Era un fel de „nebunie religioasă“ şi un alt mod de a arăta dragostea de viaţă, voluptatea şi prosperitatea. După acel model, lumea creştină secularizată a transformat Crăciunul şi Anul Nou în serbări saturnaliene, cu explozii de vitalitate, cu răsfăţul mesei superbogate, cu sclipirile hainelor „de marcă“ sau cascadele de râs alimentate de fluide bahice. Bucuria Naşterii Domnului nu mai transpare în zâmbetul isihastic al creştinului împlinit şi mântuit obiectiv. Crăciunul contemporan nu mai trimite la adânca smerenie din peştera luminată şi blândă, plină de zâmbetul cald şi matern al Maicii Domnului. Chiar dacă nu se mai recunoaşte, Crăciunul trăit de omul postmodern nu mai este bucuria naşterii Pruncului, ci mai degrabă Saturnaliile Romei în haină creştină. Revenind la poporul nostru, care a trăit, şi nădăjduiesc că încă mai trăieşte, în modul cel mai sublim Evanghelia, el a ştiut să-şi exprime bucuriile marilor praznice împărăteşti într-un stil cu totul aparte, ce emană jovialitate sănătoasă şi multă moralitate. De aceea, trebuie să promovăm autenticele şi adevăratele tradiţii şi datini româneşti cu frumoasele colinde din această perioadă a anului, cu pregătirea duhovnicească prin post, intensificare a rugăciunii, milostenie ca dimensiune a iubirii aproapelui, spovedanie şi unirea reală cu Hristos în Euharistie.http://ziarullumina.ro/postmodernismul-nu-l-neaga-pe-dumnezeu-Il-ironizeaza-35933.html

http /web browser

Altarul

Numele de altar vine dintr-un derivat al cuvîntului latin: „altus” (înalt). Prin altar se înţelege orice loc sau construcţie situată deasupra nivelului înconjurător şi destinată să găzduiască aducerea de jertfe sau de tămîie, închinate unei anumite zeităţi. Forma şi dimensiunile altarelor au variat mult de la popor la popor şi de la religie la religie, în închinăciunea evreilor, altarele au fost simple şi fără trepte:

„Să-mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.”

„Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui” (Exod 20:24-26).

După alungarea din Eden, prima referinţă despre căutarea omului de a relua contactul cu Dumnezeu este menţionată în Gen. 4:26:.Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”.

Altarele au fost parte indispensabilă din închinăciunea către Dumnezeu. Noe a zidit un altar imediat după ce a părăsit corabia în care supravieţuise potopului (Gen. 8:20). Avraam a zidit altare la Sihem (Gen.l2:7), la Betel (Gen. 12:8) şi pe muntele Moria (Gen. 22:9). Isaac a zidit un altar la Beer-Şeba (Gen. 26:25). Iacov a înălţat şi el un altar la Betel (Gen. 35:7). Moise a zidit un altar la Refidim (Exod. 17:15) şi altul la Horeb (Exod 24:4).

Facerea Cortului sau construirea Templului nu a însemnat renunţarea la închinarea personală prin zidirea de altare. Iosua a înălţat un altar pe muntele Ebal (Iosua 8:30), Ghedeon la Ofra (Jud. 6:24), Samuel la Rama (1 Sam. 7:17), Saul la Micmaş (1 Sam. 14:35), Ornan (1 Cron. 21:26), iar profetul Ilie a dres altarul de pe muntele Carmel (1 Regi 18:31-35).

Noul Testament aminteşte de 21 de ori despre altar, în învăţătura creştină, închinăciunea nu se mai face în forme ceremoniale, ci „în Duh şi în adevăr” (Ioan 4:19-24).

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/altarul/

Ioan Ciobotă: El ne-a iubit întâi

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 10 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

9 martie 2021

„Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.”
(1 Ioan 4:10)

Video AICI.

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dumnezeu este Cel care ne-a iubit mai întâi și a demonstrat acest lucru, a demonstrat această dragoste prin faptul că L-a dat chiar pe Fiul Său, a dat ce a avut mai scump, L-a dat pe Domnul Isus Cristos.

Nu a dat un înger ca să moară în locul nostru, pentru păcatele noastre, nu a dat o creatură cerească, ci L-a dat pe Fiul Său preaiubit, pe Domnul Isus Cristos, ca să moară pentru fiecare dintre noi.

Din această cauză Îl iubim: pentru că El ne-a iubit întâi.

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este o dragoste demonstrată în jertfă, în împărtășire, în dăruire pentru ceilalți.

Slavă lui Dumnezeu că El ne-a iubit mai întâi. Îl iubești pe Dumnezeu?

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.Mai puteti asculta: BIBLIA

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/10/ioan-ciobota-el-ne-a-iubit-inta

Revista presei pentru o agendă națională: 11 martie

Redacția11/03/2021

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

NAȚIONAL

1. Din seria „Comunismul n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu”: În condițiile în care Mircea Vulcănescu, o uriașă personalitate a României, a fost judecat și condamnat de un tribunal comunist, după legi comuniste, și mai mult decât atât, a contribuit la protejarea drepturilor evreilor din România, ambasadorul Israelului în România, David Saranga, critică în termeni duri declarațiile senatorului AUR Sorin Lavric referitoare la Mircea Vulcănescu. Sursa
2. La patru ani de la apariția în Uniunea Europeană a pestei porcine africane la porcii domestici, doar România mai înregistrează astfel de cazuri. Sunt înregistrate peste 200 de focare în ferme, cazuri care duc la sacrificarea în masă a animalelor. Sursa
3. În fiecare an peste 200.000 de români aleg să îşi părăsească ţara. Sursa
4. Parlamentul a instituit anul 2021 ca „Anul Tudor Vladimirescu”, pentru a marca 200 de ani de la revoluția pandurilor. Vladimirescu şi Ecaterina Teodoroiu au fost declarați eroi ai naţiunii române. Sursa
5. Senatorul Sorin Lavric a vorbit, în premieră în Parlamentul României, despre una dintre victimele Fenomenului Pitești, Constantin Oprișan „tânărul de numele căruia se leagă trista faimă de a fi fost deținutul cel mai chinuit în cadrul Fenomenului Pitești”.  Sursa
6. Proiectul de colaborare româno-americană a fost aprobat: Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă vor fi construite în parteneriat cu SUA. Sursa
7. Prim-ministrul Florin Cîțu acuză PSD de șantaj după blocarea ratificării contribuției României la UE. Sursa
8. Guvernul poate denunţa unilateral acordurile petroliere, din motive de siguranţă naţională, după ce Parlamentul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Sursa
9. Parlamentul a modificat ordonanța kurzarbeit: Angajatorii au posibilitatea să reducă cu până la 80% durata de muncă, salariile scăzând cu 25% în caz de stare de urgență, alertă sau asediu. Sursa
10. Rata şomajului aproape că s-a dublat, ajungând de la 3,6% în ianuarie 2020 la 5,6% în ianuarie 2021, în ciuda faptului că guvernul a pompat miliarde de lei pentru plata şomajului tehnic. Sursa
11. Primele 1.000 companii din România ca cifră de afaceri plătesc doar 25% din impozitul pe profit încasat de stat, deşi deţin aproape 50% din afacerile din țară. Sursa

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

1. Deputatul liberal de Ilfov, Daniel Gheorghe, a reacționat la problema reducerii numărului de clase cu predare în limba română din județul Satu Mare (de la Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu, Liceului Tehnologic Iuliu Maniu din Carei, Liceul din Tășnad, Liceul Ioan Slavici din Satu Mare), trimițând o interpelare ministrului Educației, Sorin Câmpeanu. În urma adresei, ministrul Educației a solicitat informații din teren, adică tocmai de la cei care au aprobat ciuntirea claselor cu predare în limba română, a celor care au aprobat comasarea liceelor românești din Satu Mare și le-au exilat la margine și nu în centru unde sunt toate liceele cu predare în limba maghiară. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

1. În contextul în care pentru națiunea română, ziua de 15 martie amintește de uciderea a peste 40 de mii de români, suspendarea activității în plen a celor două Camere ale Parlamentului în data de 15 martie, la solicitarea UDMR (15 martie fiind Ziua maghiarilor de Pretutindeni), sfidează suferința și jertfa românilor din Transilvania sub ocupație austro-ungară. Mai multe decât atât, pentru aceeași dată, în județele Covasna și Harghita, angajații din instituțiile publice conduse de membri UDMR primesc nelegal o zi liberă [2]. Sursa
2. Profesoara Ottilia Szejke a fost numită, în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare. Sursa

INTERNAȚIONAL

1. Comandatul Forțelor Navale ale Statelor Unite Philip Davidson a afirmat că Beijingul va invada Taiwanul în următorii 6 ani, pentru a prelua rolul de lider mondial al Washingtonului până în 2050. Sursa
2. Președintele Xi Jinping cere armatei să se axeze pe „pregătirea de luptă” în noul plan cincinal al Chinei. Sursa
3. OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est își continuă extinderea regională în zona Mării Negre și anunță că va extrage petrol din Georgia. Sursa
4. Două dintre marile puteri ale lumii, Rusia şi China s-au aliat pentru a realiza împreună o staţie spaţială pe Lună. Sursa
5. Statul american Arkansas a promulgat o lege ce interzice avortul chiar și în cazurile de viol sau incest. Sursa
6. Coreea de Sud a fost de acord cu o majorare cu 13,9% a contribuției sale la găzduirea pe teritoriul său a celor aproximativ 28.500 de militari americani în 2021. Sursa
7. Nouă state membre UE au solicitat miercuri Comisiei Europeane (CE) să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor mașinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină în blocul comunitar. Sursa
8. Biserica românească din cartierul Musrara din Ierusalim a fost ținta unui nou atac la începutul acestei luni. De data aceasta, mai multe persoane au încercat să dea foc intrării. Sursa
9. Un editorial semnat de neuropsihiatrul Boris Cyrulnik și de alți psihologi arată că purtarea măștii afectează dezvoltarea copiilor și abilitățile lor de comunicare, în sensul în care nu mai pot înțelege limbajul nonverbal al persoanelor din jurul lor. Sursa
10. Statele Unite ale Americii şi Israelul vor organiza, joi, prima reuniune de consultare strategică de la începerea mandatului Administraţiei Joseph Biden. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

1. Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică care reunește peste 20 de societăți culturale și organe de presă din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, sesizează eliminarea fondurilor destinate Programului de burse identitare pentru copiii instruiți în limba română din Ucraina, din bugetul de stat al României [1]. În replică, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni declară că programul de burse pentru elevii români din Ucraina va continua și anul acesta [2]. Sursă 1, Sursă 2
2. Bașcanul (guvernatorul) Găgăuziei, Irina Vlah este suspectată că este controlată de serviciile secrete rusești din cauza atitudinii pro-ruse, antieuropene și antiromânești. Sursa
3. Opt militari ucraineni au fost ucişi pe linia frontului cu separatiștii pro-ruși. Sursa

DIASPORA

1. Italia: Sute de badante s-au adunat în data de 8 martie, ziua internațională a femeii, în fața Prefecturii din Napoli, unde au cerut să li se recunoască drepturile la locul de muncă și au scandat: „Nu vrem să fim sclave!”. Sursa
2. Spania: 17 tinere din România, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, exploatate sexual, însărcinate, au fost eliberate în urma unei operațiuni comune a autorităților române şi spaniole. Sursa
3. Germania: Asociația fermierilor și alte organizații din industrie au solicitat recent guvernului federal să permită angajarea muncitorilor străini fără asigurări medicale până la 115 zile în 2021[1].  Reamintim că în 2020, potrivit autorităților germane, din cei aproximativ 280.000 de lucrători, între 65% și 80% erau români [2].  Sursa 1, Sursa 2

Revista presei pentru o agendă națională: 11 martie

Tribunal din China: Homosexualitatea – o boală

ON MARCH 9, 2021 BY GEORGEIN UNCATEGORIZED

Homosexualitatea în America. Unul din 6 tineri americani între 18 și 23 de ani se identifică drept homosexual: LINK

Fetele nu mai merg la toaletă. Din teamă de băieți, fetele nu mai merg la toaleta în America din momentul din care pleacă de acasă până se întorc: LINK

Homosexualitatea – o boală. Un tribunal din China numește homosexualitatea boală: LINK

Pornografie infantilă. Presa internațională comentează despre pornografia infantilă în România: LINK

Erorile propagandei pro-vaccinare. Cinci erori ale autorităților privind coronavirusul și vaccinarea: LINK

Sexul biologic e real. Asociația medicilor pediatri din SUA atenționează privind pericolele transgenderismului la copii: LINK

Nu ne vaccinăm. Un articol explică refuzul oamenilor de a se vaccina: LINK

China – declinul căsătoriei. China vrea să lanseze cursuri de pregătire a tinerilor pentru căsătorie: LINK

Biden și homosexualitatea. Biden a emis o directivă care impune ambasadelor SUA să „apere minoritățile sexuale” în lume: LINK

Transgenderism. O tânără a încercat să-și cumpere o rochie de mireasă și a nimerit peste un bărbat îmbrăcat în femeie: LINK

Coronavirus reloaded. Un nou coronavirus a fost identificat săptămâna trecută, în Oregon, SUA. E o tulpina mai dificil de depistat și mai rezistentă la vaccinurile curente: LINK

Apocalipsa care ne-am creat-o. Acesta a fost subiectul comentariului AFR de joi: LINK

Interdicții. Școlile americane interzic măștile cu inscripții religioase: LINK

Conferința conservatorilor. Recent a avut loc conferința conservatorilor din Europa. Comentariu: LINK

Familia în Balcani. Mai puține căsătorii, mai multe divorțuri în Estul Europei: LINK

Transgenderism. Un tribunal respinge acțiunea unui bărbat care dorea să participe la un concurs de miss USA: LINK

Belgia – eutanasie. Numărul persoanelor eutanasiate ilegal în Belgia e în creștere: LINK

China. Tot mai mulți americani au opinii negative la adresa Chinei: LINK

Linșarea creștinilor. Industria cinematografică occidentală refuză roluri actorilor creștini: LINK

Masculinitatea în China. Virilitatea chinezilor e în scădere. Guvernul lansează „cursuri de masculinitate” pentru băieți: LINK

Carte creștină pentru copii. Recomandăm românilor din Marea Britanie o carte ilustrată creștină pentru copii: LINK

Linșarea jurnaliștilor conservatori. Încă un jurnalist de la New York Times a fost concediat din cauza vederilor conservatoare: LINK. Încă un articol la temă: LINK

Snapchat e periculos. Snapchat ademenește copiii cu „atracția” transgenderismului: LINK

https://armoniamagazineusa.co

Cultele religioase între politică și politici

Cătălin Raiu08/03/2021

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Mike Pompeo își încheie mandatul de secretar de stat al SUA cu un bilanț obsesiv pozitiv în a promova libertatea religioasă: „Religious freedom is our first freedom (…) if we don’t defend religious freedom, no one else will”. În timpul pandemiei, Departamentul de Stat al SUA distribuia zilnic pe toate rețele de socializare o invitație directă către liderii religioși și nu numai: „We need faith leaders of all religions to denounce violations of religious freedom whenever and wherever they occur”.

În vreme ce Guvernul SUA invită la democrație prin promovarea libertății religioase, în România în întreaga perioadă a pandemiei nu s-a auzit nicio invitație din partea autorităților publice pentru ca liderii religioși să denunțe eventualele abuzuri sau stângăcii ale autorităților publice. Mai mult decât atât, puterea executivă se află în disonanță cu puterea judecătorească. În vreme ce executivul nu reușește să articuleze un discurs coerent despre modalitatea restricționării libertății religioase și amestecă comunicate de presă neasumate cu decizii în afara legii, puterea judecătorească nu are nicio emoție să utilizeze referențialul standardelor și legislației internaționale în domeniu, așa cum a făcut Curtea de Apel București prin decizia din 14 decembrie 2020.

Relativizarea libertății religioase

Pentru a înghesui viața religioasă în matricea sanitară stabilită în regim de urgență, statul, în loc să poarte un dialog la vedere cu societatea și să urmeze rețeta democratică de aplicare a restricțiilor, a încercat să schimbe natura juridică nu doar a libertății religioase, ci și a spațiului privat sau a anumitor gesturi liturgice (Euharistia, pelerinajul etc.). A fost restricționată „activitatea cultelor religioase”, nu doar acele zone/spații cu potențial de răspândire a virusului, cum ar fi lăcașurile de cult. S-au redefinit în manieră politică termeni juridici canonizați în democrație precum „public”, „privat” sau „libertate”. Uitând că mandatul garantării libertății religioase aparține exclusiv statului chiar și pe timp de pandemie sau război, guvernul a lăsat pe umerii cultelor nu doar justificarea juridică a deciziilor, ci chiar și efortul de comunicare a acestora. Dialogul a fost folosit pentru validarea ocolirii legii sau legitimarea unor decizii deja luate, nu pentru a detalia politici publice în contextul legii, așa cum recomandă Comisia Europeană și OSCE.

Contrar practicilor occidentale, guvernul lasă impresia că privește libertatea religioasă ca pe o povară, nu ca pe o oportunitate. S-ar putea spune că guvernul abdică de la sarcina reprezentării politice impusă prin lege și mandatul obținut de la Parlament (Bernard Manin, „The Principles of Representative Government”, 1997) și se manifestă duplicitar față de viața religioasă: cu o mână cere cultelor acordul post-factum pentru restricții, cu cealaltă le semnează acordarea de credite bugetare. Tace în privința explicării și comunicării restricțiilor în raport cu libertatea religioasă chiar și după anularea acestora de către puterea judecătorească, dar e foarte seducător în a-și asigura sprijinul cultelor în campania de vaccinare.

De unde modelul?

Încercarea de a identifica structuri de gândire politică în raportarea statului la viața religioasă este temerară în absența unor politici publice care ar impune un grad ridicat de transparență, de dialog instituționalizat cu societatea, precum și cadre publice de elaborare și implementare. Văzută din exteriorul ei, viața religioasă pare mai degrabă a fi despre politică („politics”), nu de despre politici publice („policies”). Dar ce fel de politică?

Ipoteza socialistă: religia ca fenomen social

Un guvern de orientare socialistă privilegiază libertatea religioasă mai cu seamă în dimensiunea negativă a acesteia: vede religia ca marginală societății, refugiu al celor săraci și needucați, drept element cu potențial discriminator atunci când îngreunează accesul la egalitatea de șanse. Pentru socialiști, religia este mai degrabă un fenomen social care trebuie calibrat exigențelor secularismului și temperat pentru a se supune ritmului unei societăți măcinate de tot felul de inegalități și imperative progresiste. Egalitatea duce la libertate, în sensul eliberării societății de potențialul discriminator al religiei. Din acest motiv, socialiștii folosesc mai degrabă sintagma „freedom from religion” (inclusiv versiunea mai radicală „freedom within religion”), nu „freedom of religion”, expresie consacrată de filosofia politică liberală.

Socialiștii relativizează libertatea religioasă și pentru că nu ajung să observe și binele social produs de religie sau aportul religiei la producerea de capital social. Noua variantă de socialism european, tradusă în unele locuri prin neo-marxism, vede libertatea religioasă ca fiind în concurență cu alte drepturi și libertăți: libertatea religioasă e mai puțin importantă decât drepturile LGBT, iar libertatea de expresie a creștinilor ilegitimă atunci când argumentele celor care nu împărtășesc o anumită credință religioasă trebuie să se impună. Socialiștii sunt mai degrabă precauți față de cultele religioase și de cooptarea lor în luarea deciziilor publice, traducând libertatea religioasă prin eliberare față de influența religiei.

Ipoteza liberală: religia ca atitudine civică

Liberalii sunt cei care au dezvoltat și constituționalizat conceptul de neutralitate religioasă. Ca și morala, arta, economia etc., religia trebuie neutralizată în raport cu puterea politică și cu scopul ei final de a crea un spațiu al libertății și bunăstării. Astfel, liberalii încearcă să menajeze Biserica în a-și exprima propria-i misiune și vocație. La fel cum cultura este cu atât mai vibrantă cu cât este mai liberă de stat, religia la rândul ei este cu atât mai benefică societății cu cât imixtiunea statului e minimală. Pentru liberali, religia e despre cetățenie și drepturi civile, despre libertatea conștiinței și de asociere, iar valoarea ei în societate este cea conferită de cetățeni în mod spontan, nu neapărat de către cultele religioase în mod organizat.

Liberalii valorizează libertățile individuale în detrimentul identităților de grup sau al celor organice. Conform filosofiei liberale, libertatea religioasă e mai importantă decât Biserica și înainte de a se îngriji de „bunele relații stat-culte” se preocupă de maximizarea libertății religioase. Ca orice drept secular, libertatea religioasă este golită la rându-i de orice dimensiune spirituală. E, de fapt, mai întâi libertate și apoi religie. Liberalismul politizează libertatea pentru a depolitiza religia, ține statul departe de intimitatea credinței și traduce libertatea religioasă prin libertatea practicării religiei fără ingerința statului.

Ipoteza conservatoare: religia ca atitudine politică

Revendicându-se de la tradiție, un guvern conservator privilegiază dimensiunea pozitivă a libertății religioase, concepe politici publice incluzive pentru comunitățile religioase, se îngrijește cu precădere de monumentele istorice ecleziastice etc. Include valori religioase în angajamentele sociale, culturale și educaționale ale statului (ex.: tema familiei tradiționale etc.). Tratează direct cu organizațiile religioase ca parteneri politici în sens schmittian (vezi Carl Schmitt, „The Age of Neutralization and Depolitization”, 1932) și le valorifică activitatea și vocația nu doar în chestiuni de politici publice (ora de religie, familia tradițională), ci și în chestiuni foarte politice precum „nation-building”. Pentru conservatori, religia nu e cu precădere un fenomen social (cum este pentru socialiști) sau materializarea seculară a exercitării în comun a unor drepturi fundamentale (cum este pentru liberali), ci e mai ales politică. Religia e despre relații de putere în care libertatea religioasă e tradusă prin obținerea libertății prin intermediul religiei.

Dacă pentru liberali, libertatea religioasă înseamnă mai mult libertate decât religie, pentru conservatori, libertatea religioasă înseamnă mai multă religie decât libertate. Într-o paradigmă conservatoare, libertatea religioasă are probleme de acomodare atunci când vine vorba de minorități religioase sau comportamente nevalidate de tradiție. Pentru conservatori, a fi religios nu este doar o atitudine civică, o opțiune socială sau culturală, ci este o atitudine de participare politică la devenirea națiunii.

România confuză: politics, not policy

Paradoxul este că, deși libertatea religioasă se pliază cel mai coerent pe filosofia liberală și că în timpul anului 2020 România a avut o guvernare „liberală”, în țara noastră s-a confirmat că nu am reușit să ieșim din paradigma relativizării libertății religioase, așa cum experimentasem deja în comunism. Relația stat-culte este bazată pe un mix confuz de socialism (ca rămășiță a regimului comunist) și pseudo-conservatorism de tip naționalist care se prelungește din secolul XIX inclusiv prin anii regimului comunist.

Religia este văzută de către majoritatea elitelor politice simultan ca fiind periferică societății (ex.: pentru prima dată după 1989, din programul de guvernare actual lipsește orice referință, fie ea pozitivă sau negativă, la viața religioasă, culte sau libertate religioasă), precum și actor cu vocație politică. Biserica este utilă guvernului ca actor politic în promovarea vaccinării (temă pe care nu o poate stăpâni din punct de vedere științific, ci, eventual, doar din punct de vedere civic și bioetic), dar nu și drept partener în dezvoltarea politicilor publice de promovare a libertății religioase (principiu esențial în apărarea autonomiei bisericești). Guvernanții vor ca Biserica să fie relevantă din punct de vedere politic prin acțiuni extreme (de la tăcere în fața abuzurilor statului până la entuziasm în promovarea vaccinării) și să-i fixeze agenda socială („Biserica să se ocupe de săraci”), dar să nu se exprime în virtutea standardelor și practicilor libertății religioase. Guvernul nu vorbește în mod public și transparent cu poporul pentru maximizarea libertății religioase (așa cum invita Mike Pompeo), nu-și mediază legitimitatea prin expertiză (așa cum face guvernul britanic), ci acționează ferit de ochii publicului și strict în cadrul unor relații de putere cu cultele pentru a se legitima politic (așa cum se întâmplă și în Rusia).

Acest tip de birocrație ascunsă naște și hrănește o stare de conspiraționism. Paradoxal, guvernul ajunge să se teamă de conspiraționismul tăinuit în straturile marginale ale Bisericii, dar nu constată că sursa atitudinii centrifuge a unor comunități religioase este generată chiar de lipsa de predictibilitate a guvernului în politicile publice din domeniul religios. Acest lucru nu este decât rezultatul unor practici guvernamentale osificate de ani de zile în jurul relativizării libertății religioase și care vor continua atât timp cât nu înlocuim reperele actuale cu cele democratice și nu mutăm accentul de pe „politics” pe „policy”.

Articol apărut inițial aici.

https://r3media.ro/cultele-religioase-intre-politica-si-politici/?

Suflete în ceață

Mircea Platon07/11/2020

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Școlile se închid, dar „democrația merge înainte”, ne-a anunțat Președintele Klaus Werner Johannis. E greu de spus ce fel de democrație poate exista fără școală. Optimismul președintelui e înduioșător, dar e fondat pe convingerile unui om care a predat toată viața modeste probleme de fizică despre gaze ideale funcționând în condiții ideale. Habar nu are ce înseamnă istoria: adică viața reală, cea care a dat naștere democrației și a făcut posibilă perpetuarea ei ca model de societate.

Tehnocrații și proștii au probleme cu democrația, după cum au probleme și cu monarhia și aristocrația, cu tot ce implică oameni reali trăindu-și viața în moduri consacrate istoric. Tehnocrații și proștii au probleme cu realitatea în general: socială, naturală, oricum am considera-o. Marii apărători ai democrației nu au fost tehnocrații, și nici proștii – care mai totdeauna visează în secret la o dictatură care să le confirme bănuielile -, ci oamenii normali bine educați și oamenii de stat sau gânditorii solid ancorați în istorie, de la François-René de Chateaubriand, Benjamin Constant și Alexis de Tocqueville până la Winston Churchill și Charles de Gaulle. Există o legătură istorică între democrație și carte.

Și între carte și școală. Democrația s-a născut în polisurile cetățenilor filosofi și va muri în ținuturile cetățenilor culegători de sparanghel și ale celor care șterg la fund porcinele din ogrăzile altora. Nu poate exista democrație, bazată pe votul poporului, fără discernământ. Și nu poate exista discernământ fără a fi antrenat în școală. Sufletele în ceață, mințile pâcloase, oamenii stăpâniți de instincte – cum ar fi frica și lăcomia – nu pot deveni decât combustibil pentru mașinăria dictaturii.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Îndepărtarea elevilor de școală și a profesorilor de datoria lor de a preda, transformarea elevilor în consumatori de imagini online și a profesorilor în facilitatori online de gimnastici virtuale al căror scop nu este, pentru că nu poate fi, instruirea sau educarea elevilor, ci doar certificarea lor, procesarea lor instituțională, duce la prăbușirea democrației, adică a regimului în care o națiune este capabilă să își conducă, în cunoștință de cauză și spre propriul folos, propriile afaceri. Nu democrația, ci votarea merge înainte, dar nu e nimic altceva decât votul unei populații penitenciare, forțate să voteze la locul de executare a pedepsei.

Până când nu se va reafirma legătura dintre democrație și școală, dintre democrație și mobilitatea socială alimentată de un sistem de învățământ public solid, construit pe linii clasice, haretiene, mobilitate socială care să permită copiilor săraci dar inteligenți să ocupe un loc demn în societate, până când nu se va recunoaște legătura de necontestat dintre școala clasică și nivelul de competență care face dintr-o societate una cu adevărat creatoare – adică acea societate în care lucrurile sunt conduse atât de competent și deci funcționează atât de bine încât nu trebuie să te oprești din propriile tale activități pentru a duce la bun-sfârșit lucrurile lăsate vraiște de meseriași, funcționari sau politicieni incompetenți, indolenți sau corupți – până atunci nu se poate vorbi despre democrație în România. Ci doar de un iad inutil, de un ținut al haosului, o țară de mâzgă populată de suflete în ceață.

Mircea Platon este autorul cărții Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc. Cartea poate fi achiziționată de-aici.

https://www.facebook.com/v8.0/plugins/comments.php?

„Libertatea cerului” și „adăpostul coconului”

„Biserica non-denominațională” condusă de Ewald Frank este o erezie periculoasă

VASILE FILAT05 IANUARIE 2018 DOCTRINĂ

ÎNTREBARE:

Ascult predicile lui Ewald Frank. A mers în predicare în peste 140 de țări. El nu promovează nicio denominațiune, deoarece susține că toate sunt false. Acestui om i-a arătat Dumnezeu că botezul se face în Numele lui Isus, nu a Sfintei Treimi și că Isus este Însuși Dumnezeu Tatăl, nu o a doua persoană a Dumnezeirii. El mai spune că Dumnezeu e unitar, adică o singură persoană, nu trei în unul. E bine să mă botez într-o adunare fără nicio denumire, ca să pot merge la fiecare biserică: baptistă, penticostală, adventistă, fără să fac parte vreodată din niciun cult. Ce părere ai. Ce să fac?

Există diferite biserici care se declară non-denominaționale. Unele au învățătură biblică, dar altele sunt erezii. Ewald Frank este ucenicul lui Branham și predică aceeași învățătură nimicitoare care este total contrară Bibliei. Doar oamenii care nu cunosc Biblia și care sunt lesne crezători se lasă ușor prinși în cursa aceasta numită de ei “biserică non-demominațională”. Cu privire la învățăturile pe care le atacă acest om vă invit să citiți următoarele articole:

• Cine este William Branham?
• Este acceptabil botezul într-o biserică non-denominațională?
• Ce spune Biblia despre Sfânta Treime?
• Cine sunt apostolii mincinoși?
• Duhul Sfânt este Domnul Isus Hristos?
• Persoana Duhului Sfânt
• Dacă Isus Hristos este Dumnezeu, cum poate sta la dreapta lui Dumnezeu?
• Adevărul despre Sfânta Treime

Păziți-vă de învățători mincinoși și de învățătura lor ca să nu vă pierdeți răsplata veșnică.

Articole similare:

• Este acceptabil botezul într-o biserică non-denominațională?
• (VIDEO) Duhul Sfânt din 2 Corinteni 3:17 este Domnul Isus Hristos?
• Este valabil botezul oficiat de către Martorii lui Iehova?
• Este tăgăduirea învățăturii despre Sfânta Treime pricină pentru excomunicare din Biserică?
• Ce diferenţă este între biserica penticostală şi cea baptistă?
• (VIDEO) Cum să vestești Evanghelia musulmanilor?
• Despre Sfânta Treime: Dacă Domnul Isus este Dumnezeu, cum poate sta la dreapta lui Dumnezeu?
• Rămâne valabil botezul la mormoni dacă te alături unei biserici penticostale?

https://moldovacrestina.md/biserica-non-denominationala-condusa-de-ewald-frank-este-o-erezie-periculoasa/

”Capitalismul și Creștinismul” cu Marian Ruben – Edictum Dei — Marius Cruceru

Marian Ruben, fondator și CEO Utilben, despre originile, viziunea, beneficiile și totodată pericolele capitalismului. sursa Edictum Dei

”Capitalismul și Creștinismul” cu Marian Ruben – Edictum Dei — Marius Cruceru

BISERICA ŞI STATUL Ioan 18: 28-37

1).INTRODUCERE.  AUTORUL: Ioan, apostolul, fiul lui Zebedei şi al Salomeei şi fratele lui Iacov (Marcu 1;19, 20; Matei 20:20; Ioan 21:20-24). Paternitatea literară a fost pusă la îndoială în mod serios de către şcoala de critici de la Tubingen; cu toate acestea, manuscrisele de la Marea Moartă au răspuns într-un mod pertinent la aceste obiecţii.

Următorii părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Teofil, episcop al Antiohiei – 180 d.H.; Ireneu – 190 d.H., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan; Clement din Alexandria – 200 d.H.; fragmentul muratorian de asemenea afirmă că autorul acestei Evanghelii este Ioan.

DATA: 90-100 d.H. Evanghelia după Ioan, apoi cele trei Epistole şi Apocalipsa. Este evident că toate au fost scrise în ultimii zece ani de viaţă ai “ucenicului pe care-l iubea Isus”.

Ioan supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungînd să trăiască într-o  epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Cristos era contestată, Ioan s-a apucat  să scrie căutînd să-şi convingă cititorii că: „Isus este” nu numai fiul Mariei şi al lui  Iosif, ci şi „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Numai un astfel de Isus a putut aduce  oamenilor mîntuirea: „şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31)

Primele trei Evanghelii sunt numite Evangheliile sinoptice pentru că sunt scrise din aceeaşi perspectivă. Cea de-a patra Evanghelie este diferită.

Simplitatea limbajului i-a determinat pe unii să eticheteze relatarea lui Ioan drept “Evanghelia cea simplă”. Existenţa multor cuvinte monosilabice şi bisilabice i-a înşelat pe mulţi. Aceasta este cea mai profundă Evanghelie; este Evanghelia al cărei înţeles este cel mai greu de cuprins. Gândiţi-vă la următoare afirmaţie simplă şi încercaţi să-i explicaţi întregul înţeles: “Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20).

SCOPUL:  Au fost oferite câteva explicaţii diferite cu privire la scopul pentru care a scris Ioan această Evanghelie:  Corectarea Evangheliilor sinoptice (explicaţie neîntemeiată pentru că Ioan nu s-a ocupat de materialul celorlalte Evanghelii);  corectarea concepţiei greşite despre Ioan Botezătorul;  combaterea erorilor lui Cerintius;motivul oferit de însuşi Ioan în cap. 20:30, 31.

În cîteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sînt”, „Iehova” prin  care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cîteva pasaje în care Ioan afirmă  categoric divinitatea Domnului Isus sunt: Ioan 1:1;  8:58; 10:30; 14:9, 20:28. Ca  Dumnezeu întrupat, Isus Cristos se prezintă pe Sine prin cîteva expresii tipice: „Eu  sînt pîinea vieţii” (Ioan 6:35, 48), „Eu sînt lumina lumii” (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), „Eu sînt păstorul cel bun” (Ioan 10:11, 14), „Eu sînt învierea şi viaţa”  (Ioan 11:25), „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6), „Eu sînt adevărata viţă”  (Ioan 15:1-5).

Schiţa generală a Evangheliei lui Ioan urmăreşte tainic planul intrării Marelui Preot în  CORTUL ÎNTILNIRII. Prin „iluminare” divină Ioan înţelege că umbrele simbolice din  Vechiul Testament au fost împlinite în viaţa Mîntuitorului. Cortul dat de Dumnezeu  Israelului drept loc de întîlnire dintre divinitate şi oameni se transformă astfel într-o  fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Cristos, a vrut să-şi „împace  lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19). 

APRECIERI: Origen a spus: “Evanghelia (lui Ioan) este desăvârşirea Evangheliilor aşa cum Evangheliile sunt desăvârşirea Scripturii.”  Jerome a spus: “Ioan excelează în profunzimea tainelor divine.”

TEMA:  Divinitatea lui Isus este scopul suprem. De asemenea, are prioritate caracterul mesianic. Acesta este afirmat succint în Ioan 20:31 – “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”  În Ioan 16:28 este redată o mişcare uimitoare: “Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Dumnezeu a devenit om. Aceasta este afirmaţia simplă a unui fapt sublim. John Wesley a spus: “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.”[1]

Creştinismul nu este rupt de societate. Ioan botezătorul, Isus Hristos predică pocăinţa. Avem de a face cu doi împăraţi şi cu două împărăţii. Isus Hristos este Regele şi în Împărăţia Cerurilor se intră prin pocăinţă şi Naştere din Nou. Nu poţi face fraudă. Biserica este expresia Împărăţiei Cerurilor aici pe pământ, este o realitate a cerului şi unblarea credinciosului pe pământ.

2). PROCESUL LUI ISUS[2] v.28 Au adus pe Isus dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n’au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mînca Paştele.

Avem aici ocazia să vedem “religia” pusă alături de persoana lui Isus Hristos. El este Cel care a venit să împlinească Paştele. El va muri în curând pe cruce pentru că ei Îl condamnă la moarte. Dar, pentru că vor să mănânce Paştele, aceşti oameni nu vor să intre în sala de judecată. Dacă ar intra, s-ar întina. Aşa că nu au de gând să facă acest lucru. Cât de meticuloşi sunt ei în religiozitatea lor! Şi totuşi, ei plănuiesc moartea Celui care este împlinirea Paştelui!  Evreii nu vor să intre în sala de judecată pentru ca să nu se întineze, dar Îl aduc pe Isus să fie judecat în această sală.  În calitate de guvernator roman, Pilat era responsabil pentru păstrarea ordinii în această perioadă în care evreii de pretutindeni se adunau aici. Acesta era motivul prezenţei sale în Ierusalim.

v.29  Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le-a zis: ,,Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?„ v.30  Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Dacă n’ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mînile tale.„ v.31  Atunci Pilat le-a zis: ,,Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.„ ,,Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni„, I-au zis Iudeii. v.32  Aceasta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.

Pilat sesizează că ceva nu este în ordine şi încearcă să evite această răspundere. Problema era că acuzatorii lui Isus vroiau pedeapsa cu moartea şi erau nevoiţi să recunoască faptul că nu mai aveau autoritatea de a da o astfel de sentinţă.          Ioan ne spune că astfel s-a împlinit ce profeţise Isus. El le spusese ucenicilor că liderii religioşi evrei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da pe mâna neamurilor. El vorbise despre aceste lucruri cu luni în urmă. Dacă iudeii L-ar fi dat pe Isus la moarte conform cu Legea lor, El ar fi fost omorât cu pietre. Citiţi Psalmul 22 şi veţi vedea dacă acolo este descrisă moartea prin aruncarea cu pietre sau prin răstignire. Evident că este vorba despre răstignire, cu mâinile şi picioarele străpunse, şi cu tot acel chin provocat de atârnarea pe cruce. Romanii erau singurul popor care executa condamnaţii prin răstignire. Era necesar ca Isus să fie dat pe mâinile romanilor pentru a se împlini profeţia Vechiului Testament.

v.33  Pilat a intrat iarăş în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?„ v.34  Isus i-a răspuns: ,,Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!„ v.35  Pilat a răspuns: ,,Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?„  Isus i-a pus lui Pilat o întrebare logică: de unde avea acea dovadă? Pilat a fost deranjat de întrebare şi I-a spus lui Isus că iudeii erau cei care aduceau această acuzaţie.  Pilat însă era consternat. Nu-i venea să creadă că cineva putea susţine că este Împăratul iudeilor şi că aceştia ar avea cutezanţa să aducă o astfel de acuzaţie. Pilat se află într-o poziţie incomodă şi caută o cale de ieşire din această situaţie. Ar vrea să-L ajute pe Isus. El se află în sala de judecată singur, împreună cu Isus. Iudeii aşteaptă afară din cauză că nu vor să se întineze. Pilat ar fi fericit dacă Isus ar spune că nu este împărat. Astfel, Pilat ar putea declara cazul închis. Dar, în cele din urmă cine este judecat? Pilat sau Isus?

3). BISERICA ŞI STATUL. Relaţia dintre Biserică şi Statse prezintă în mai multe forme :

O separare totală ( ca şi în primii 300 de aniai creştinismului ), este independetă, dar  afost supusă la martiraj. Dar Biserica trebuie să rămână Biserică, şi deşii rămâne separată de stat şi în prigoană, ea rămâne curată. Există o stare de conflict între Biserică şi Stat.

Vasalitate, ce înseamnă o implicare parţială.

O implicare totală în care Biserica este contopită şi egală cu Statul şi  Statul este biserică.  ex.  perioda Eviului Mediu..  În regimul comunist din România 1948 – 1989, ateii cunduc Biserica. Libertatea religioasă apare din anii 90…..într-o democraţie care se dezvoltă haotic.

Împărăţia Cerurilor nu este din lumea aceasta. Ea este pregătită încă înainte de întemeierea lumii. ( Mat : 25 : 34 ). Dumnezeu este suveran  şi o singură autoritate. În Vechiul Testament, Împărăţia teocratică al lui Israel, era a lui Dumnezeu, care era Domn şi Stăpân, Rege peste poporul Israel. Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu este realizată prin Isus Hristos peste toţi oamenii credincioşi, inclusiv neamurile. Ea este în continuă creştere, este o realizare prezentă, a început aici şi va continua în viitor. Împărăţia lui Dumnezeu,  presupune : un Legământ, o naţiune şi poporul lui Dumnezeu. Pilat nu a acceptat Împărăţia Cerurilor ( nici măcar  nu era iudeu ), ca şi mulţi oameni dea lungul istoriei sau contemporani nouă astăzi.

Scurt istoric. Biserica se naşte la Rusalii, ( Pogorârea Duhului Sfânt, Fap. 2:1-4), în Ierusalim Faptele Apostolilor 2:37  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” 38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.   După care începe perseccuţia care înbracă 4 forme :

Eclesial : Faptele Apostolilor 5:17  Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18  au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.  Despărţirea Creştinismului de Iudaism a fost un proces de durată, cam 100, 200 de ani.

Cultul Împăratului,  şi  creştinii au venit în conflict cu Cezarul pretindea închinare.

Cauze moral-sociale, creştinii militau pentru o viaţă sfântă care venea în contrast cu viaţa păcătoasă a religiilor păgâne.

Politice :  Persecutiile propriu-zise, cele indurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagane, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpana. Ele au inceput in anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Persecutiile n-au fost continue, dar au durat mai mult de jumatate din timpul aratat.  Acest tipar al cauzelor persecuţiilor se regădeşte frecvent în istorie.

În 312 Biserica se uneşte cu Statul şi Bisrica devine „ Biserica Împăratului” ver 36  „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” Prigoana încetează dar elemente păgâne pătrund în Biserică, şi multe popoare păgâne cucerite sunt creştinate cu forţa. De asemenea prigoana se întoarce împotriva religiilor păgâne.

În 325 Constantin prezidează Conciliul de la Nicea, în controversa ariană şi donatistă. Biserica nu câştigă nimic pe plan spritual, din contră pierde fiindcă este unită cu Statul. Sinoadele ecumenice care au urmat nu au făcut altceva decât să deformeze învăţătura lui Isus şi a apostolilor. Împăratul devine o putere în materie  de religie, deşii în realitate nu era.

4). REFORMATORII. În 1500 apar pe scena istoriei reformatorii, Luther, Calvin, Zwingli, dar au fost foarte divizaţi şi sau format partide: separare totală ( anabaptiştii ), arminienii ( implicare totală ). Deşii s-au despărţit de Roma, problemele au rămas şi în unele locuri reforma a fost apărată cu sabia.

În Bizanţ, nu era o linie de demarcaţie totală, Împărăţia lui Dumnezeu era şi aici pe pământ, şi funcţiona sub forma „ sinfoniei Bizantine” ce însemna Imperiu şi Sarcedoţiu, dar ( cânta ) şi exista pe nota false. Se pierde aspectul escatologic ( în cer şi pe pământ. În Imperiul spiritual de răsărărit, teologia, ( Ortodoxia Răsăriteană ) a îngheţat în vechile tipare. În timpul regimului comunist ( 1948 – 1989 ) Biserica Ortodoxă colaborează cu Statul. Au fost puţine excepţii de preoţi care nu au făcut aşa ceva, ex : preotul G. Calciu Dumitraşca.

Sectele se opun cel mai mult ca : Penticostali, Baptişti, Creştini după Evanghelie, Sânbătari de ziua a şaptea, etc.

Isus Hristos Regele[3]  ver 36  „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.

Isus din Nazaret a vestit pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, în opoziție cu împărăția celui rău. El i-a educat pe apostolii Săi și i-a trimis să ducă vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu la toate națiunile pământului, cu precizarea esențială: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Apoi, El a fost înălțat la cer, a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu și a fost făcut Împărat (Domn, Mesia-Cristosul), cu sarcina dată Lui de Dumnezeu să nimicească pe pământ orice opoziție și orice lucrare a celui rău, adică să instaleze Împărăția pe tot pământul.

Domnul Isus își rezumă învățătura Lui despre existența pe pământ a două împărății, cea a lui Satan și cea a lui Dumnezeu, și că esența misiunii pe care o are Pavel de acum înainte este să-i cheme pe oameni să treacă dintr-o împărăție în cealaltă

Pavel definește împărăția lui Dumnezeu astfel: ”Căci Împărăția lui Dumenzeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Prin urmare, Împărăția lui Dumnezeu este o situație aici pe pământ caracterizată de ”dreptate, pace și bucurie”. Să observăm și faptul că această situație se crează acolo unde este Duhul Sfânt. Să ne amintim că și Isus a făcut legătura între Împărăția lui Dumnezeu și Duhul Sfânt

Încă din grădina Eden, Dumnezeu i-a prezis șarpelui că ”sămânța femeii” îi va zdrobi capul (Geneza 3:16). Dar Pavel a înțeles de la Domnul Isus că noi trebuie să continuăm războiul, care pentru El Însuși a culminat pe Calvar și că noi, în unire cu Cristos, vom termina biruitori războiul acesta: ”Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Romni 16:20).

După 1989 Biserica Ortodoxă se separă de stat, dar apar concepte noi ca: “ biserica naţională, biserica neamului, ( biserica împăratului, ca şi în timpul lui Constantin ), un bun roman este un bun ortodox, ( un bun cetăţean polonez trebuie să fie catolic ), etc.  Conform Statutului Biserica Baptistă este separată şi autonomă faţă de Stat. Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist, prevede separarea Bisericii de Stat.

5). CONCLUZII. Dintre cele trei situaţii, a bisericii în relaţiile cu Statul : separare totală, vasalitate, sau contopită cu statul, cea mai favorabilă situaţie este cea a biserici separate de stat, în care Bisrica va rămâne curată, dar în cele mai multe situaţii va rezulta o stare de conflict, mai ales în regimurile totalitare. Dar biserica este în lume şi trebuie să aibe relaţii cu societatea.

Intrarea în Biserică, respectivă Împărăţia Cerurilor, presupune Naşterea din nou a credinciosului,( Ioan 3:5 ) şi ea a fost pregătită înainte de întemeierea lumi ( Mat. 25: 34 ), iar Isus Cristos este Domnul, Împăratul, Regele, iar noi suntem supuşi.

Indiferent de regimul sub care se află, Biserica trebuie să-şi îndeplinească mandatul : Evanghelizare şi mărturie. Biserica poate tranversa perioade de linişte şi pace, în care prosperă, sau perioade de persecuţii, dar toate sunt în “ mâna lui Dumnezeu”.

În Matei 28: 18-20, avem o promisiune : “„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” şi condiţia pusă celor 7 biserici din Apocalipsa a fost să biruiască.   Din procesul lui Isus se vede clar diferenţa dintre cele două împărăţii.

Ioan 18:28-37. 28  Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. 29  Pilat, deci, a ieşit afară la ei, şi le-a zis: „Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?” 30  Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” 31  Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. 32  Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. 33  Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” 34  Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” 35  Pilat a răspuns: „Eu Sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?” 36  „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” 37  „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”

Bibliografie :  

1 Sorin Micloş,   

2 Iosiv Ţon

ARDELEAN  VIOREL

---

Israelul lansează brățara electronică de monitorizare Covid pentru urmărirea respectării carantinei de către persoanele care se întorc din străinătate

Programul-pilot pentru brățara electronică de monitorizare Covid, creată pentru a-i urmări pe israelienii care se întorc înapoi în țară dintr-o călătorie cu avionul, s-a încheiat vineri și a fost considerat un succes, a anunțat într-un comunicat compania producătoare, potrivit The Jerusalem Post. 

Compania SuperCom din Israel a lansat programul-pilot lunea trecută, ca un mijloc de a se asigura că israelienii se carantinează după ce aterizează în țară, pe fondul suspiciunilor că ar fi putut fi expuși la coronavirus în timpul petrecut în străinătate.

În cadrul programului-pilot, israelienilor care ajungeau pe aeroportul Ben-Gurion li se oferea brățara PureTag și smartphone-ul PureCare, înainte de a intra în izolarea obligatorie la domiciliu de 10-14 zile. Ca metodă subtilă de condiționare, aceștia primeau permisiunea să stea în carantină acasă doar dacă acceptau să poarte brățara, în caz contrar fiind izolați într-un hotel Covid pus la dispoziție de guvern.

Președintele și directorul executiv al SuperCom, Ordan Trabelsi, a declarat înainte de lansarea programului că brățara nu poate monitoriza nicio informație despre persoana care o poartă, decât aceea legată de respectarea sau nu a carantinei. 
În caz că persoana nu respectă carantina și își părăsește domiciliul, brățara nu îi urmărește locația după plecarea de acasă, ci alertează direct autoritățile că persoana a părăsit zona de izolare în care trebuia să rămână pe perioada carantinării. 

Potrivit companiei, a existat cerere mare pentru acea brățară, peste 91% dintre călătorii care ajungeau pe aeroport optând să participe la program. Nici nu este de mirare, dacă ei alegeau de fapt să petreacă izolarea acasă și nu într-o cameră pusă la dispoziție de autorități.

Bazându-se pe acest „succes” la publicul participant în cadrul programului-pilot, Ministerul Sănătății a decis generalizarea folosirii brățării, în contrapondere la diminuarea restricțiilor pandemice pentru restul cetățenilor. Planul îi vizează în special pe israelienii nevaccinați care se întorc din străinătate și sunt obligați să se izoleze. 

După cum am relatat anterior, Israelul a condiționat, după lockdown, revenirea la o activitate apropiată de normal de folosirea unor așa-zise „pașapoarte verzi”, care să ateste vaccinarea sau testarea Covid a posesorilor lor. Dacă vaccinarea oferă libertate de mișcare pentru o perioadă mai îndelungată – deși se preconizează introducerea unor vaccinuri anuale din cauza noilor tulpini de coronavirus -, testarea trebuie, în schimb, repetată la fiecare 48 de ore, cu costuri suplimentare pentru solicitant. Din cauza valabilității restrânse a testării, cei care nu acceptă vaccinurile experimentale bazate pe ARN mesager vor fi supuși unor grave discriminări. 

CELE MAI POPULARE

• CELE MAI CITITE
• CELE MAI COMENTATE

• 1ORORILE și CRIMELE dintr-un Spital Covid din România. ”Și eu AM OMORÂT OAMENI!” – Spovedania unui cadru medical din Spitalul Județean Sibiu. UPDATE: Dosar Penal. Conducerea spitalului recunoaște: 397 de pacienți din 570 internați la ATI au murit
• 2DEZVĂLUIRI: Comandantul Acțiunii „GENOCID”, Raed Arafat, membru al Rețelei Soros
• 3Avocatul Gheorghe Piperea demască minciunile Plandemiei: „Arafat spune că sunt 1093 de pacienți internați la ATI, Voiculescu doar 221! Cine minte, cine intră la pușcărie?”
• 4Surse: Restricțiile vor fi înăsprite după A ZECEA PRELUNGIRE a stării de alertă. Nu se va mai putea ieși din casă după ora 22. USR-istul de la Sănătate leagă carantinarea de insuficienta vaccinare. Ungaria a închis școlile și magazinele timp de o lună
• 5Cu 7000 de lei l-a taxat Jandarmeria pe Pompiliu Diplan pentru protestul anti-vaccinare obligatorie de la Parlament. CUM PUTEȚI AJUTA
• 6În statul Idaho, măștile sunt arse în tomberon de protestatarii care militează pentru revenirea republicanilor la guvernare, după ce SENILUL de Biden i-a acuzat de GÂNDIRE NEANDERTHALIANĂ pe mai-marii statelor care au renunțat la MASCĂ
• 7Protest azi în Timișoara împotriva carantinării municipiului. Avocatul Gheorghe Vela: Am venit să jelim că A MURIT LIBERTATEA în Timișoara. După 31 de ani, astăzi este prima zi în care Libertatea a murit
• 8Dan Bittman cercetat de Poliție la un concert: „Vreau o minune: după un an de zile să se mai termine cu restricțiile și prostia asta. Deja la București lumea iese în stradă!”
• 99 martie 1950 – Lupta de la Grota Haiducilor din Pădurea Babadag și cumplitul sfârșit al lui Dumitru Fudulea, unul dintre liderii luptătorilor anticomuniști din Dobrogea
• 10MINCIUNA MAIA SANDU

PE ACELAȘI SUBIECT

UPDATE! ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

HARTĂ – Lipsa oxigenării corecte a creierului duce la scăderea inteligenței. Purtarea îndelungată a măștilor distruge plămânii – STUDIU

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

„UN NOU HOLOCAUST”. Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp. FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ

Iulian Urban: Noaptea în care democrația și libertatea în SUA s-au prăbușit în țăndări. Urmează Era Trans

România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut – Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI

https://www.activenews.ro/stiri/Israelul-lanseaza-bratara-electronica-de-monitorizare-Covid

Mana de luni: Înfruntând frica fiind concentrați pe credință

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 8 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

8 martie 2021
CBMC International

Ați observat cât de ușor este să ne concentrăm pe încercările și necazurile care ne înconjoară în aceste zile? Mulți au pierdut legătura cu realitatea pe măsură ce au avut parte de oportunități limitate de socializare și de a avea un stil de viață aproape de normal. Ceea ce eu sugerez că noi putem face plini de înțelepciune în schimb este să înfruntăm frica și să ne concentrăm pe credință!

Acest lucru poate părea pentru mulți un pas drastic, dar eu știu că el funcționează pentru mine. Aceste vremuri tulburi necesită măsuri drastice dacă noi ne așteptăm să supraviețuim noii realități. Atât de multe lucruri par a fi scăpate de sub control, iar noi ne putem lăsa cu repeziciune prinși în valurile incertitudinii.

Fiind deținător al unei afaceri care este considerată esențială, a fost bine că nu am petrecut timp doar la birou, șase zile pe săptămână, ci am continuat să iau legătura cu clienții mei prin telefon, e-mail și prin sesiuni online de Zoom. Clienții mei au nevoie de mine, iar eu am nevoie de ei; am reușit să îi încurajez de asemenea pe mulți dintre ei, din moment ce ne confruntăm cu toții cu această criză.

Acest lucru mi-a adus aminte de o relatare bine-cunoscută din Biblie, care se găsește în Matei 14:22-36, de momentul în care Isus și-a trimis ucenicii pe cealaltă parte a lacului în timp ce El s-a dus pe munte, de unul singur, pentru a se ruga. Era seara zilei în care hrănise 5.000 de oameni doar cu cinci pâini și doi pești. A doua zi, dimineața devreme, Isus s-a dus la ucenicii Săi într-un mod neobișnuit: mergând pe apă. Când ucenicii l-au văzut prima dată, s-au înfricoșat deoarece credeau că văd o stafie.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”„Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Şi, după ce au intrat în corabie, a stat vântul (Matei 14: 27-32).

Dacă ne concentrăm pe turbulența din jurul nostru, ne putem scufunda și noi în depresie și disperare precum apostolul Petru. Dar priviți acum la răspunsul pe care Petru l-a avut atunci când a început să se scufunde. El a strigat repede: “Doamne, scapă-mă!” Iar Isus a făcut exact lucrul acesta. El și-a întins mâna și l-a salvat pe Petru dintre valuri. Petru știa că are nevoie disperată de ajutor și că altfel se va îneca. Isus așteaptă, de asemenea, strigătele noastre de ajutor, așa cum s-a întâmplat și la Petru.

Psalmul 46:1-3 începe: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor,chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii”.

Cartea Psalmilor este plină de asigurări în care ni se spune că Domnul va fi acolo în vremurile noastre de necaz. Ascultați aceste cuvinte ale apostolului, care se găsesc în 1 Petru 5:6-7:

“Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi”.

În primul rând Petru știa că Domnul său îl va ridica în vremurile de nevoie. Isus este disponibil pentru toți cei care își pun încrederea în El. Dacă nu sunteți convins de puterea Duhului Sfânt și vă lipsește credința despre care am discutat, vă rog să luați în considerare efectuarea unui pas de credință în brațele Lui, pe parcursul acestor vremuri tulburi. Pur și simplu trebuie să vă recunoașteți natura păcătoasă, să fiți dispus să vă întoarceți de la căile păcătoase și să-I cerți Lui să vă accepte în familia Sa de credincioși. După ce ați făcut acest act simplu, puteți începe să confruntați frica și să vă concentrați pe credință!

Autor: Jim Langley

Mana de luni: Înfruntând frica fiind concentrați pe credință

O lume fără religie

Ninel Ganea – 05/03/2021 2 Facebook Twitter Telegram ReddIt Email PrintCine se uită în istorie asupra mișcărilor declarat antireligioase va descoperi însă, de cele mai multe ori, că o religie nu este eliminată, ci doar înlocuită cu altă formă de credință religioasă. Din comunism, spre exemplu, nu lipsesc nici textele sacre (Marx, Engels), nici preoții (ideologii partidului), nici sfinții.

O prejudecată destul de des întâlnită leagă emanciparea oamenilor de absența conflictelor. O lume eliberată de prejudecăți și credințe religioase prin marșul triumfal al științei va atinge pacea eternă și prosperitatea nesfârșită, o varianta consumeristă a unui rai mai spiritual.

Cine se uită în istorie asupra mișcărilor declarat antireligioase va descoperi însă, de cele mai multe ori, că o religie nu este eliminată, ci doar înlocuită cu altă formă de credință religioasă.

De pildă, Revoluția Franceză a debutat, din punct de vedere ideologic și anticreștin, cu un Cult al Rațiunii. Dincolo de prigoana credincioșilor tradiționali și închiderea bisericilor, Joseph Fouche, viitorul ministru de interne al lui Napoleon, în calitate de oficiant al cultului, a ordonat că la intrarea în toate cimitirele să fie afișată inscripția: „moartea este un somn etern”. Apoi s-au înființat sărbători, s-a ridicat un altar al Libertății la Notre-Dame, în locul unui altar creștin, și au ipostaziat Zeița Rațiunii printr-o femeie în carne și oase. Ulterior, Cultul Ființei Supreme a înlocuit Cultul Rațiunii. Cu elemente preluate din creștinism și mult mai multe împrumuturi de la Voltaire&co, nouă credință reprezenta, în bună măsură, o baza filozofică pentru o religie „seculară”, dar cu un grad ridicat de utilitate publică. Dezordinea provocată de manifestările prea atee nu era pe placul noilor conducători francezi.

Auguste Comte, părintele pozitivismului și al sloganului de pe steagul Braziliei, dorea instaurarea unei religii a umanității, ideal preluat ulterior de majoritatea mișcărilor secularist umaniste. Noua religie avea să aibă un calendar nou, cu 13 luni a câte 28 de zile și nume inspirate din marile figuri ale istoriei: Moses, Homer, Aristotel, Arhimede, Cezar, șamd. Iisus Hristos nu apare, iar Eric Voegelin comentează: „o realitate transcendentă trebuie să rămână în transcendență să în așa fel încât credință să poată fi interpretată că o iluzie umană; Dumnezeul transcendent ce pășește pe pământ că persoană încalcă regulile jocului”. Ideea comteană a unui stat în care știință să preia rolul teologiei a fost considerată de Charles Darwin drept o idee mare.

Despre legăturile dintre Marx și speculațiile gnostice, plus atacul inevitabil la religie (creștină) s-a scris mult, dar pentru o înțelegere rapidă recomand eseul lui Murray Rothbard „Karl Marx as Religious Eschatologist” . De asemenea, în pofida ateismului declarat, majoritatea regimurilor comuniste au debordat de manifestări religioase secularizate, mergând de la cultul personalității până la serbări ritualice cu caracter magic (vezi și reacțiile recente la moartea lui Kim Jong-Il). Din comunism nu lipsesc nici textele sacre (Marx, Engels), nici preoții (ideologii partidului), nici sfinții (martirii sau/și personalitățile decedate).

În altă ordine de idei, Biserica Scientologică reprezintă o încercare contemporană, de dată asta manifestă, de înlocuire a unei religii cu o nouă credință, în care se amalgamează surse dintre cele mai diverse și curioase, dar suficient de atrăgătoare pentru multe vedete de la Holywood.

Concluzia ar fi că în realitate războiul ideologic (nevăzut) nu se da între obscurantism și știință, ci între diferite forme de credințe, cu imagini complet diferite asupra omului și destinului sau în lume. În fond, nu este complet irelevant dacă omul este văzut doar că un animal mai evoluat sau făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății. DONEAZĂ
https://www.facebook.com/plugins/like.php?href=https://www.culturavietii.ro/2021/03/05/o-lume-fara-religie/&layout=button_count&show_faces=false&width=105&action=like&colorscheme=light&height=21Ninel Ganeahttp://www.karamazov.roMembru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Scrie în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro).

Ninel Ganeahttp://www.karamazov.roMembru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Scrie în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro).

,,Suntem cu ochii pe tine!” Inteligența artificială și imperiul global al lui Anticrist

O serie de știri recente au arătat progresele masive făcute în domeniul inteligenței artificiale (AI). Câțiva dintre aceștia se concentrează pe tehnologiile Chinei Yitu, o companie aflată în fruntea dezvoltării Inteligenței Artificială. Yitu a creat o tehnologie numită Dragonul Zburator (Dragonfly).

Dragonfly poate căuta și analiza miliarde de fotografii și poate localiza o singură persoană în câteva secunde. Conectat la camerele din metroul Shanghai, a identificat peste 500 de infractori într-o perioadă de trei luni. Este atât de puternic încât poate recunoaște oamenii care poartă deghizări. Și poate identifica persoanele care se deghizează care să pară mai în vârstă de 30 de ani.

Gândiți-vă la puterea aceasta dacă o acordă guvernului chinez. În timp ce Dragonfly se conectează la fiecare aparat de filmat din națiune, infractorii nu vor avea unde să se ascundă. Din păcate, nimeni altcineva. Disidenții chinezi, activiștii politici, minoritățile etnice, creștinii și alți „dușmani ai statului” nu vor avea niciun loc de ascuns. Și este puțin probabil ca China să fie singurul stat care să profite de această tehnologie.

Rise of Big Brother

În romanul lui George Orwell din 1984, noi suntem numiți pentru prima oară „Big Brother” – un regim totalitar omniprezent, atotputernic și „bine intenționat”. Eroul cărții, Winston Smith, trăiește într-o lume în care fiecare cetățean este supravegheat 24/7. Viața personală nu există.

Guvernul controlează fiecare parte a vieții. Monitorii din apartamentul lui Winston îl spionează când este acasă. Alte dispozitive spionează când este plecat. Camerele ascunse și microfoanele îi captează cuvintele, faptele și chiar expresiile feței. Poșta lui este deschisă, iar „poliția de gîndire” caută și arestează orice cetățean care îndrăznește să aibă gânduri sau sentimente împotriva Big Brother și a elitei conducătoare.

Lumea lui Winston este un loc de control absolut al guvernului. Nici o conversație, mișcare sau tranzacție nu trece neobservată. Guvernul privește – mereu. În aceste decenii de când Orwell a lansat pentru prima dată 1984, oamenii s-au minunat la ceea ce ei văd astăzi ca o mare perspectivă asupra viitorului nostru.

Și au dreptate să facă acest lucru. Deoarece astăzi devine realitatea noastr asa cum era scris în anul 1984. Și, din păcate, tehnologiile Yitu și Dragonfly sunt doar o mică parte a ceea ce vine. De ce spun asta? Pentru că suntem doar în primele etape ale revoluției Inteligenței Artificiale (AI).

Ce se întâmplă

În viitorul apropiat, tehnologii precum Dragonfly vor fi obișnuite. Capacitatea de a vedea și a auzi totul va fi și mai ușor pentru guvern. Din păcate, în timp ce majoritatea oamenilor se opun acestui tip de supraveghere și invazie a vieții private, acțiunile lor de zi cu zi o apropie de realitate. Cum? Mulți oameni dezvăluie în mod voluntar cele mai intime detalii ale vieții lor.

Încarcă poze cu ei și prietenii lor pe Facebook și îi etichetează astfel încât sistemele AI le pot recunoaște. Ele dezvăluie informații personale despre Snapchat și Twitter. Și chiar și-au instalat dispozitive precum Google Mini și Echo Amazon în casele lor.

Aceste dispozitive răspund la comenzile vocale și fac viața mai ușoară. Dar ele au și un dezavantaj. Prin definiție, ascultă mereu. Asta inseamna ca un microfon este in casa ta ascultand tot timpul. Și unele dintre dispozitivele mai noi au și camere care filmează.

Odată cu trecerea timpului, aceste dispozitive vor deveni mai mici și mai ieftine. Și, pe măsură ce devin mai mici și mai ieftini, vor deveni omniprezente. Vor fi peste tot. Cât de mici și mai ieftine vor deveni aceste dispozitive? Imaginați-vă trilioane de camere HD și microfoane – fiecare având dimensiunea unei particule de praf.

Unele ar putea fi atât de mici, încât cu ochiul liber nu le poti vedea. Aceste camere și microfoane vor înregistra în mod constant totul. Cum vor fi montate? Nu vor fi. La fel ca praful, se vor întinde pe pământ și se vor așeza pe fiecare suprafață. Vor fi peste tot.

Se vor găsi pe hainele tale. Vor intra prin ventilația din casă. Se vor lipi de talpa pantofilor și vor umple străzile. Și acest „nanodust” va trimite materiale video și audio direct guvernului.

„Dar stati”, ați putea spune. „Cum va trece guvernul prin toate aceste date? Ar fi nevoie de mii de analiști ai serviciilor de informații și timp de un secol sau mai mult pentru a asculta doar o zi de conversații la nivel mondial, nu-i așa? Este adevărat. Dar oamenii nu se vor complica prin toate aceste date, pentru ca va fi Inteligenta Artificiala (AI).

Tehnologie similară cu Dragonfly va căuta și va analiza totul – nu doar filmarea. În același mod în care analizează Dragonfly, sistemele AI ale viitorului vor căuta înregistrări audio pentru expresii specifice și limbaj nedorit.

Vor analiza înregistrările video pentru a găsi anumite modele de mișcare sau comportament. Și sistemele AI vor putea să identifice trăsături comune împărtășite de dușmanii statului. Cu abilitatea de a procesa munți de informații la viteze mari, sistemele AI vor analiza informațiile cu un nivel mult mai înalt de precizie decât orice analist uman care ar putea vreodată.

O rețea globală de astfel de tehnologii va avea capacitatea de a „asculta” fiecare conversație de pe pământ. Nimeni nu va putea scăpa de ochiul vreodată vigilent al „Big Brother”.

Imperiul global care vine

Deci, de ce tot ce contează? Deoarece acum două mii de ani Biblia a spus că un singur guvern va conduce toți oamenii lumii (Apocalipsa 13: 7). De asemenea, a spus că liderul acelui guvern va exercita un astfel de control total, va putea decide cine poate cumpăra sau vinde ceva (Apocalipsa 13:17). Gândiți-vă la aceste declarații.

Un guvern global va avea control total și complet asupra întregului comerț. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de un stat de poliție, cum ar fi lumea pe care lumea nu a văzut-o niciodată.

A fost posibilă în secolul I? Nu. Este posibil în secolul al XX-lea? Nu. Dar în secolul acesta? Da. Va fi. Și nu va fi doar o probabil. Va fi realitate. Guvernul nu va putea rezista tentațiilor pe care le oferă Inteligența Artificială (AI). Este doar un semn că suntem aproape de sfârșitul vremii actuale.

Amintiți-vă, guvernul global nu este singurul semn al sfârșitului. Dar apare în același timp ca și celelalte semne pe care Isus le-a spus și amintit din profeti. Israeliți vin înapoi în țară (Ieremia 23: 7-8) … Poporul evreu locuiește și revine din nou în Ierusalim (Luca 21: 24-28)

Deși mic ca țară, Israel are o armată extrem de mare (Ezechiel 37:10 ) … Europa se unește (Daniel 2: 31-45) … Și Evanghelia este propovăduită până la marginile pământului (Matei 24:14). Acestea sunt semnele pe care Isus le-a spus și profețit. Iar generația noastră este prima care a asista la aceste semne. Crezi că e doar o coincidență? Nu, Nici eu.

Însuși Isus a spus: ,,Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus și să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Luca‬ ‭21:28‬ ‭De fapt, El a spus că generația care mărturisește aceste semne nu va trece înainte de a se întoarce El (Matei 24:34). Apariția acestor semne este indicatorul mumarul 1, sfârșitul veacului și a Doua Venire a lui Isus sunt aproape.

Citeste și:

1.Nu-l huliți pe Dumnezeu! Iată SOARTA celor ce L-au luat în RÂS! DISTRIBUIE să se trezească lumea!

Pentru prima dată în istorie, vedem acele semne. Sunt în jurul nostru. Deci nu te îndoi de asta. Isus vine!

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute dumneavoastră care au avut parte de marturii.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este plăcut in ochii Lui Dumnezeu.

Fiti binecuvântati!

Sursa: Pprophecy News – Tradus si prelucrat de logosul.ro

http://logosul.ro/2018/02/18/suntem-cu-ochii-pe-tine-inteligenta-artificiala-si-imperiul-global-al-lui-anticrist/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/suntem-cu-ochii-pe-tine-inteligenta-artificiala-si-imperiul-global-al-lui-anticrist/

Dincolo de credinţa oarbă

Existența lui Dumnezeu | Probleme de viață | Relații | Credință | Q & A

CredințăDincolo de credinţa oarbă

Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…

De Paul E. Little

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).

Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”

Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).

Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu – aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

(3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.

Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.

Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.

La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).

Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.

El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor şi asupra afecţiunilor trupeşti. I-a făcut pe şchiopi să meargă, pe muţi să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi. În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.

Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.

Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora… au fost nişte sărmani naivi.

Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.

Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deşi nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.

Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.

În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea – de neînţeles şi enervantă – că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.

O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală… şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.

Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea… că este Prinţul vieţii.

În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.

Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viaţa lui Isus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morţi, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu şi astăzi. Şi nu doreşte doar închinarea noastră; doreşte să Îl cunoaştem şi să vină în viaţa noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte aşa cum suntem şi să ne cheme la o relaţie personală cu El.

Îl poţi invita pe Iisus Hristos să vină în viaţa ta chiar în clipa aceasta. Îi poţi spune: „Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierţi şi să vii în viaţa mea chiar acum. Îţi mulţumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relaţie personală cu tine, de a Te cunoaşte.”

Dacă ai nevoie de mai multe informaţii sau dacă încă ai dubii legate de persoana lui Hristos, te rugăm să ne trimiţi un e-mail.

►	Tocmai L-am chemat pe Iisus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)…
►	Poate vreau să-L chem pe Iisus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru…
►	Am o întrebare…

Adaptat de la „Know Why You Believe” de Paul E. Little, publicat de Victor Books, copyright (c) 1988, SP Publications, Inc., Wheaton, IL 60187. Utilizat cu permisiune

https://www.everystudent.ro/a/dincolo.html?

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 7 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

6 martie 2021

„’Pleacă, Satano’ i-a răspuns Isus. ‘Căci este scris: <Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti>.’”
(Matei 4:10)

Video AICI.

Doar Domnului Dumnezeului tău să te închini și doar Lui să-I slujești!

Cu mii de ani în urmă, Moise s-a adresat poporului cu următoarele cuvinte, la fel de valabile și pentru noi în ziua de astăzi:

„Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.

Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.”
(Deuteronom 4:15-19)

Așadar, sub nicio formă să nu te închini la nimic altceva, fie mama Domnului Isus Hristos, fie sfinți, fie ființe sau obiecte, orice ar fi, sub nicio formă să nu te închini vreunei creaturi, ci să te închini doar CREATORULUI, lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. Atât!

Închină-te lui Dumnezeu din toată inima.

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/07

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 7 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

6 martie 2021

„’Pleacă, Satano’ i-a răspuns Isus. ‘Căci este scris: <Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti>.’”
(Matei 4:10)

Video AICI.

Doar Domnului Dumnezeului tău să te închini și doar Lui să-I slujești!

Cu mii de ani în urmă, Moise s-a adresat poporului cu următoarele cuvinte, la fel de valabile și pentru noi în ziua de astăzi:

„Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.

Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.”
(Deuteronom 4:15-19)

Așadar, sub nicio formă să nu te închini la nimic altceva, fie mama Domnului Isus Hristos, fie sfinți, fie ființe sau obiecte, orice ar fi, sub nicio formă să nu te închini vreunei creaturi, ci să te închini doar CREATORULUI, lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. Atât!

Închină-te lui Dumnezeu din toată inima.

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

PROTOCOALELE MORȚII

DE IULIAN CAPSALI  /   OPINII   /   Publicat: Luni, 08 martie 2021, 18:30   /   0 comentarii

Am spus de aproape un an de zile că în spitale pacienții covid sunt omorâți cu zile, medicii fiind acoperiți de procedurile de tratament. Evident, am fost catalogat drept „conspiraționist”. 

În ATI, procentul deceselor pacienților intubați, în majoritatea spitalelor de la noi, era de 100%! Primeam informația de la medici și mă cutremuram de indignare și neputință…

Francezii au făcut un film documentar – Mal traites – care dezbate nenorocirea din spitale, datorată protocoalelor impuse politic de OMS și tratamentelor cu medicamente scumpe și inepte, gen Redemsivir (chiar ieri am auzit de o familie infectată cu covid care primește acest „tratament” bun pentru SIDA). Acum avem o explozie, datorată confesiunilor unui cadru medical dintr-un spital din Sibiu, care mărturisește că, din cauza protocoalelor și a comodității și incompetenței unor medici, unii fără nicio experiență reală (rezidenți), au fost uciși pacienți.

Procuratura s-a autosesizat. Însă aceasta este doar o parte a problemei. Mai sunt uciși și pacienții CARE NU AU COVID, sunt bolnavii cronici care nu mai au parte de tratament. Sunt prieten cu un chirurg eminent de la Colentina, profesor universitar, disperat că nu și-a putut face meseria în acest ultim an. Iată însă ce declară managerul spitalului pentru 3dots.com, după ce se plânge că medicii au început deja să părăsească spitalul: „Într-un an, am asigurat internare la puțin peste 3.000 de pacienți COVID, iar într-un an pre-pandemic aveam mai mult de 30.000 de pacienți(!) Când statisticile ulterioare vor arăta și dramele care se pot întâmpla la pacienții

Când statisticile ulterioare vor arăta și dramele care se pot întâmpla la pacienții cu afecțiuni cronice, care nu au putut fi tratați, e o mare problemă”, a afirmat Victor Cauni.

Statisticile deja există, au fost coordonate de prof. Ghețău de la Institutul Național de Statistică din cadrul Academiei Române. Am scris deja cum, la un deces din cauza covid (discutabil și acesta din cauza” tratamentelor” fatale și al bolnavilor în stadii terminale sau cu grave comorbidități, trecuți cu toții la „covid”), au murit 2 (doi) pacienți cronici, care nu au avut parte de tratament. „Sursa majoră a creșterii numărului de decese nu poate fi însă decât creșterea mortalității din alte cauze de deces în contextul marilor dereglări, disfuncționalități și RESTRICȚII LA INTERNĂRI ȘI TRATAMENTE ÎN SPITALE.

Nu ar trebui subestimate nici EFECTELE PSIHOLOGICE NEGATIVE ALE MĂSURILOR RESTRICTIVE, ALE IZOLĂRII ÎNDEOSEBI, ÎN AGRAVAREA UNOR PATOLOGII (subl.mea)”, a afirmat, la începutul lunii ianuarie, prof. Vasile Ghețău, directorul INS. Cine a transformat spitalele în lagăre covid, din care majoritatea a ieșit în pungi negre de plastic? Comandantul Acțiunii, Raed Arafat, fie-i numele turnat în plumbul dezastrului social pe care l-a creat prin distrugerea unui sistem de sănătate care, cu sincope, era viabil. Acum, după acțiunea comandantului, numărăm morții. Va veni și ziua în care vor fi trași la răspundere cei care au impus vaccinarea în masă împotriva Covid-19, o procedură care încă nu și-a arătat tot potențialul letal, pentru că e abia la început. Dar chiar și acum, după două luni, Sistemul se chinuie să ascundă morții.

https://www.activenews.ro/opinii/PROTOCOALELE-MORTII-165626

Neopăgânismul contemporan

Cele 10 motive

DE VLAD PÂRĂU  /   OPINII   /   Publicat: Duminică, 07 martie 2021, 00:20   /   1 comentarii

ARTICOLE RELAȚIONATE

•  Alianța Părinților, Calea Neamului, Stare de Libertate, NeamUnit, Atitudini și Bucovina Profundă – doar câteva dintre asociațiile care participă la protestul de duminică împotriva obligativității vaccinării. TU CE MAI AȘTEPȚI?
•  LIVE VIDEO – Dr Adrian Cacovean împotriva vaccinării obligatorii la Starea de Libertate cu Pompiliu Diplan

Pentru nehotărâții care se întreabă în al 12-lea ceas dacă ARE ROST să iasă împotriva legii violului obligatoriu și universal (sau a vaccinării? carantinării? monitorizării?), iată câteva argumente:
1. Ne va afecta pe toți. Nimeni nu scapă. De la bebeluși, până la angajați și pensionari.
2. Dacă nu ieși acum și te vei trezi mai târziu că nu te supui, vei plăti cu locul de muncă. Și cu libertatea de circulație – pentru că nu vor mai putea călători decât cei cu dovada (pașaport) de vaccinare. La ce am mai intrat în UE, dacă ni se ia și acest din urmă beneficiu?
3. Parlamentarii pe care i-ai votat (din toate partidele) fac un gest de trădare a încrederii acordate, întorcându-se împotriva poporului care i-a mandatat să îi reprezinte interesele.
4. La fel cum nu respectă poporul, nu au frică/rușine nici de protestele populare, cum au demonstrat vara trecută, când puneau la cale legea carantinării obligatorii. DE ACEEA E IMPORTANT SĂ FIM MULȚI. We, the people.
5. Să zicem că ești pro-vaccinare. Știi câte zeci de vaccinuri vor deveni obligatorii prin lege și de la ce vârstă? Știi că protestul nu neagă dreptul tău de a te vaccina, ci se pronunță împotriva abuzului de impunere a obligativității pentru toți? Și cei care nu consimt sunt cetățeni cu drepturi egale. Vaccinații nu ar trebui să se teamă de nevaccinați, dacă tot cred că s-au „imunizat” deja.
6. Cum rămâne cu „My body, my choice”? Mai avem dreptul să decidem singuri asupra propriei pesoane, sau trebuie ca statul să ne reglementeze tot, inclusiv corpul?
7. Dacă tot nu te-am convins, vino și numai de curiozitate. O plimbare de duminică după-amiază. Vezi și ascultă cu propriul cap, fără propaganda tele-vizuinilor și a partidelor. Schimbă idei cu oameni diferiți. Apoi, poți trage singur/ă concluzia „informată”.
8. Nu uita: nu pot ei să vândă cât putem noi să clădim, dacă hotărâm să ieșim din zona de confort și să dăm mână cu mână într-o cauză comună.
9. Protestul e autorizat, la București dar și la Sibiu și, probabil, în alte orașe. Loc e destul. Distanțare naturală. Vino să vezi cu ochii tăi, nu prin masca/filtrul propagandei!
10. Dacă nu tu, dacă nu acum, atunci cine și când? E ultima șansă, înaintea votului marii trădări. Mai târziu nu va mai fi decât „prea târziu”.

https://www.activenews.ro/opinii/Cele-10-motive-165604

Neopăgânismul contemporan

Buturugă Anghel05/03/2021

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Inteligența artificială, corectitudinea politică (inclusiv în varianta woke) și terapia genică nu au, la prima vedere, prea multe în comun. Însă ele reflectă aceeași credință superstițioasă, magică, în puterea conferită de formule și cuvinte asupra realităților din jur. Sunt mijloace de „împuternicire” și de „emancipare” de cadrele constrângătoare, de fapt de limitele obiective ale firii.

IA transformă tehnologia, mașina, în manipulatoare a realității prin cod și algoritm. Logica nu e foarte diferită de cea a alchimiștilor care căutau piatra filosofală din trecut. O chestiune de combinare de elemente și de formule care îți conferă putere asupra mediului „inteligent”. Modul în care internetul lucrurilor (IoT), adică atașarea unor taguri și cipuri care introduc în rețea obiectele și persoanele, și inteligența artificială, entitatea algoritmică și computațională care le coordonează, este imaginată în ficțiunile utopic/distopice este vădit copiată după mitologia magică. Cu simple gesturi ale mâinii și comenzi ale vocii globul de cristal (uneori aproape reprezentat ca atare) îți arată tot ce vrei, oricând, despre oricine și orice din rețea; obiectele se mută, deschid, închid, transportă, fac orice li se spune, după formula din basme „pun-te masă, strânge-te masă”. Cu adevărat mașina, prin IoT și IA, a devenit un Deus ex machina, de data aceasta instrumentul tehnologic fiind el însuși zeificat.ADVERTISING

Corectitudinea politică este tot despre formule, programare și putere, dar la nivel lingvistic și mental. Luând literal tezele despre realitate ca fiind artificial construită, căci nu există dat și fapt biologic și obiectiv, ci doar construct social, și despre limbaj ca unic și privilegiat mediu de creare și transformare a acestor constructe, acești noi păgâni nu vor doar să controleze limbajul și gândirea, ci vor să creeze propriile noi realități, lumi. Vor să transforme realitatea din jur după bunul plac rostind formulele lingvistice în care e depozitată acea putere pe care, denunțând-o, de fapt, o doresc. Din acest motiv, PC a și evoluat în dialectul exclusivist de astăzi, iar mișcarea woke e asemenea sectelor totalitare. PC e incantație, repetiție, programare neurolingvistică.

Prin terapia genică (TG) revoluționată acum prin oportunitatea oferită de criza (construită) Covid, asistăm la același mit la lucru în domeniul biomedical. Am depășit faza medicinei clasice, a remediilor chimice. Suntem în faza în care avem acces (sau așa credem) la codurile sursă ale ființei biologice: ARN, ADN. Așadar, suntem (sau credem că suntem) stăpânii formulelor care modelează însăși ființa biologică.

Pentru masele largi, AI, IoT, PC, TG sunt mijloace de integrare în noul cult, prin mesmerizare. Pentru marii săi preoți, reprezintă tentative de a ajunge la și a controla după propria voie articulațiile înseși ale realității, bazele sale reproductive, sursele primare ale realității. O tentativă de a ajunge în postura de a re-cripta/re-scrie/re-coda Scripturile lumii.

Neopăgânismul contemporan

Pastorul nigerian răpit în decembrie anul trecut de către organizația teroristă Boko Haram, a fost eliberat

ExterneImportantPoliticUltimele știri 6 martie 2021  3 comentariiCosmin Frișan

Pastorul creștin Bulus Yikura al Church of the Brethren (EYN) a fost eliberat din mâinile răpitorilor săi, după ce a fost ținut captiv din data de 24 decembrie 2020.

Human Angle relatează că organizația teroristă Boko Haram, condusă de Abubakar Shekau, l-a eliberat pe pastor în seara zilei de miercuri – chiar când termenul pentru cererile lor de răscumpărare a expirat.

Din ziua în care a fost răpit, Yikura a apărut în trei clipuri video în care a fost obligat de către răpitorii săi înarmați să își spună numele, apoi să ceară oficialilor guvernamentali și liderilor creștini să negocieze eliberarea acestuia.În ultimul videoclip, apărut la sfârșitul lunii ianuarie, pastorul Yikura solicită, de asemenea, Asociației Creștine din Nigeria (CAN) și președintelui EYN să-i asigure eliberarea:

„Vă rog să vă rugați pentru mine. Astăzi este ultima zi în care am ocazia să vă chem în calitate de părinți și rude ale mele din țară. Oricine are intenția, ar trebui să mă ajute și să mă salveze. Vă rog să mă eliberați de această durere.”

Potrivit martorilor, Yikura a fost răpit de extremiștii islamici în luna decembrie a anului trecut, în satul Pemi, lângă Chibok, în statul Borno. Pemi se află la aproximativ 20 de kilometri de Chibok, unde insurgenții Boko Haram au răpit sute de eleve, în 2014.PREMIUM TIMES declara că pastorul a fost văzut în timp ce era mutat la biroul serviciului de informații interne din Nigeria, cunoscut sub numele de Serviciul de Securitate de Stat din Borno, în seara de miercuri, când a fost eliberat.

Acesta este un sfârșit fericit pentru pastorul Bulus Yikura, însă nu toate aceste acțiuni se termină la fel. Președintele Raionului Church of the Brethren (EYN) din Michika, statul Adamawa, nord-estul Nigeriei, Lawan Andimi, a fost răpit în Ianuarie 2020 de Boko Haram și ucis, în ciuda cerințelor sale adresate guvernului pentru a-i asigura eliberarea.

Pastorul nigerian răpit în decembrie anul trecut de către organizația teroristă Boko Haram, a fost eliberat

https://www.stiricrestine.ro/

Hilde Krüger, cel mai carismatic agent al lui Hitler

Autor: Robert Gayer 02.28.2021https://www.facebook-hilde-kruger-cel-mai-carismatic-agent-al-lui-hitler&layout=button_count&locale=ro_RO&sdk=joey&share=true&show_faces=true&siz

foto: Profimedia

11 POZE
VEZI GALERIA FOTO »

Povestea actriței germane Hilde Krüger i-a fascinat pe istorici, dar și pe amatorii de romane polițiste sau pe cineaști, fiind extrem de spectaculoasă, deosebit de complexă și în continuare învăluită în mister. Nu se cunosc cu exactitate nici măcar locul și anul nașterii sale, anumite surse indicând faptul că artista s-a născut pe 9 noiembrie 1912, în Köln, în timp ce altele susțin că s-a născut de fapt pe 11 septembrie 1914, la Berlin.

Cert este că Hilde a dezvoltat din copilărie o pasiune pentru arta teatrală, iar în 1934 debuta în primul său film ”Spiel Mit Dem Feuer” (Jocul cu focul), titlul fiind foarte sugestiv pentru ceea ce avea să urmeze în viața tinerei blondine.ADVERTISING

• „Bastarzii Renaniei” și povestea afro-germanilor din perioada nazistă
• Societatea Thule, gruparea ocultă care l-a inspirat pe Hitler și a oferit fundamentul ideologiei naziste

Hilde Krüger, Joseph Goebbels și pactul cu diavolul

Promițătoarea actriță avea o ambiție ieșită din comun, fiind dispusă să facă orice compromis pentru a-și asigura o carieră strălucită. Astfel, după doar un an de la debut, Hilde ajungea să-l cunoască la premiera filmului ”Nur nicht weich werden, Susanne!” (o dramă cu un caracter profund antisemit) pe Joseph Goebbels, ministrul propagandei germane și noul ”coordonator” al vieții culturale din Reich.

Goebbels devenise un adevărat ”Don Juan” al lumii cinematografice germane, aspect ce mai târziu avea să-i afecteze căsnicia, dar și relația cu Führerul. Acesta s-a simțit profund atras de carismatica Hilde, iar aceasta se presupune că a și acceptat avansurile demnitarului, devenind astfel o persoană protejată și chiar promovată de către ministrul cultelor.

Goebbels promova de altfel o imagine a femeii germane ideale, ce coincidea izbitor cu aspectul frumoasei actrițe, iar viitorul acesteia părea asigurat, rămânând însă dependent de soarta regimului cu care intrase într-o legătură deosebit de intimă, regim care se va folosi în scurt timp de farmecul tinerei pentru a-și atinge anumite obiective, ce însă nu vizau domeniul cultural.

Tânăra Hilde și visul american

Cu puțin timp înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, Hilde a plecat în Statele Unite, încercându-și norocul la Hollywood și vizând consacrarea sa artistică la nivel internațional. Actrița nu se va putea impune din pricina nestăpânirii adecvate a limbii engleze, însă va beneficia în scurt timp de susținerea financiară a unor bărbați deosebit de înstăriți, permițându-și astfel traiul pe tărâm american.

În anul 1940, Abwehrul (Securitatea germană) o contactează pe Hilde și îi propune o colaborare, ce putea deveni deosebit de valoroasă pentru țara sa natală, care, deși părea de neoprit din punct de vedere militar, se temea de posibilitatea prelungirii excesive a ostilităților și de agravarea situației germane în eventualitatea implicării Statelor Unite în război, de partea Aliaților.

Încă din ianuarie 1940, Hilde Krüger locuia în hotelul Beverly Wilshire, camera fiindu-i plătită de admiratorul ei, magnatul J. Paul Getty, unul din cel mai bogați oameni din lume și un admirator al regimului nazist.

Ulterior, Hilde avea să trăiască o romanță cu cel mai bogat american de origine germană din SUA, Gert von Gontard, moștenitorul colosului Budweiser, însă cariera sa artistică stagnase, deși devenise o figură familiară la nivelul înaltei societăți din Los Angeles, tânăra actriță nu primea roluri din pricina accentului său și a contextului internațional.

Hilde Krüger devine un spion german

Serviciul secret german, observând cu câtă lejeritate poate atrage Hilde în mrejele sale bărbați cu mare greutate în societate, hotărăște să o folosească drept agent de influență în Mexic, țară pe care Germania dorea să o atragă subtil în favoarea ei, așa cum în zadar încercase și în timpul primei conflagrații mondiale.

Totodată, germanii sperau să culeagă informații despre politicile americane, via Mexic, de vreme ce le era mult mai greu să se apropie în mod direct de sferele înalte ale politicii americane. De aceea, multe țări din America Latină fuseseră vizate de spioni germani, ce ulterior se puteau infiltra și în SUA, trecând fragila graniță mexicană.

Hilde Krüger ajunge în februarie 1941 în Mexic, cu o identitate americană și o scrisoare de recomandare din partea lui Getty, nimic dând la acea vreme impresia că domnișoara în cauză ar putea fi un spion, însărcinat să se infiltreze în cele mai înalte cercuri politice.

Hilde nu avea să dezamăgească serviciile secrete germane și urma să facă adevărate ”ravagii” în rândurile demnitarilor mexicani, fermecându-i după bunul plac.

Agentul german fură mințile înalților demnitari mexicani

Frumoasa actriță ia cu asalt viața de noapte din Mexico City și ajunge astfel rapid în legătură cu Ramon Beteta, secretarul de stat din Ministerul de Finanțe, pentru ca ulterior să-i treacă pe lista cuceririlor sale pe: Miguel Aleman, ministrul de interne al Mexicului și ulterior chiar președintele țării (cu care stabilește cele mai strânse legături); generalul Juan Almazan, o personalitate importantă din armată și Ezekiel Padilla, ministrul de externe.

În scurt timp, Krüger ajunge în vizorul serviciilor secrete americane, ce constatau cum nemțoaica stabilise legături la cel mai înalt nivel și părea să joace pe degete personaje cheie ale statului mexican. De pildă, în rapoartele americanilor se constata cum Miguel Aleman ajungea la Hilde Krüger acasă în jurul orelor 23 şi pleca în jurul orei 4 dimineața.

De altfel, relația dintre seducătoarea actriță și demnitarul mexican nu a rămas fără un rezultat benefic pentru statul german, Miguel Aleman oferind vize multor germani în această perioadă, aproximându-se că hitleriștii au putut infiltra în jur de 300 de spioni datorită influenței pe care Hilde o exercitase asupra ministrului amorezat.

Hilde Krüger/ Credit foto: Profimedia

Hilde va încerca să se integreze pe deplin în societatea mexicană și să-și continue inclusiv activitatea artistică, pentru a nu da de bănuit autorităților mexicane, petrecându-și timpul doar cu petreceri și romanțe. Astfel, ea se va legitima la oficiul mexican pentru emigrări cu următoarele date: ”etnie – germană, vârstă – 28 de ani, înălțime – 1,65 metri, stare civilă – necăsătorită, ocupație – actriță, persoană de contact – Miguél Alemán (ministrul de interne)”. Spionul german dorea să pară pe cât se poate de curat, jucând aparent cu cărțile pe față și încercând chiar să-și continue cariera în industria filmului – în fond, ce spion și-ar dori să devină o vedetă în țara în care își desfășoară activitatea subversivă?

Reluarea activității artistice și intervenția serviciilor secrete americane

Hilde va deveni ”Hilda” și va debuta în primul său film mexican ”Casa de mujeres”, în 1942, nemțoaica câștigând rapid simpatia publicului hispanic.

Serviciile americane deveniseră extrem de suspicioase și oferă în cele din urmă autorităților mexicane informații care indicau faptul că frumoasa actriță, cel mai probabil, a ajuns în Mexic cu un scenariu pregătit la Berlin. Astfel, în martie 1942, Hilde Krüger este arestată, alături de alți spioni germani din Mexic deconspirați cu ajutor american. Cu toate acestea, Hilde Krüger stabilise relații prea importante la nivel politic și iese în scurt timp din închisoare. Ea se va căsători ulterior cu Nacho de la Torre, un nepot al fostului președinte mexican Porfirio Diaz, pentru a evita extrădarea.

Hilde Krüger nu s-a lăsat copleșită de cele petrecute și va mai juca în alte 3 filme mexicane, pentru ca ulterior să se despartă de soțul său și să părăsească țara alături de magnatul cubanez Julio Lobo, cunoscut drept ”Regele zahărului din Havana”.

Pierderea urmelor și moartea misterioasei Hilde Krüger

Hilde va ajunge cu Lobo în Spania și se va căsători cu acesta, dar mariajul nu va dura mult, cei doi rămânând căsătoriți pentru doar un an. Din acest moment, viața fostului agent al celui de-al Treilea Reich se pierde în ceață, iar legenda din jurul frumoasei Hilde devine astfel cu atât mai interesantă.

În 1958 va apărea pentru o ultimă oară pe micile ecrane, jucând un rol marginal în filmul elvețian ”Eine Rheinfahrt, die ist lustig”. Urmele fostei starlete din Germania hitleristă aveau să se piardă din acest moment, necunoscându-se multe aspecte despre restul vieții sale, exceptând faptul că s-a întors în Statele Unite, stabilindu-se cel mai probabil la New York.

Inclusiv moartea artistei rămâne în bună măsură un mister. Se presupune că Hilde Krüger a murit pe 8 mai 1991 la Lichtenfels, în timpul unei excursii întreprinse prin țara sa natală, dar informațiile concludente lipsesc cu desăvârșire, sporind implicit mitul fostului agent nazist.

Hilde Krüger, cel mai carismatic agent al lui Hitler

190. Nu superstar, ci om adevărat …

https://vpopovici.wordpress.com/

Biserica sare si lumina Mat.5: 13-16

schiță

1).INTRODUCERE 

–  “Predica de pe Munte” = discurs etic la începutul lucrării lui Isus Cristos. 

– Isus Cristos repetă sintagma : “A-ţi auzit – dar Eu vă spun” (Mat.cap.5-7) un nou Moise a poporului Israel , un nou set de legi. Se merge la  motivaţii, dincolo de litera Legii. Paralela dintre Moise şi Cristos.

– a fost adresată cercului de ucenici. Existau şi mulţimile.

–  a fost adresată bisericii primare, universale din toate timpurile

– ce impact are astăzi: eu,  credincioşii  şi biserica ? – în lumea de astăzi. (corupţie)

– invitaţia de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu  singura soluţie posibilă – (Matei 4:17)  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

– Împărăţia lui Dumnezeu = locul peste care Dumnezeu este Împărat – poporul peste care Dumnezeu este Împărat – cetăţeni ai cerului

– Predica de pe Munte este de natură polemică: – cu aplicarea Legii – cu cei ce trebuiau să fie depozitarii Cuvântului lui Dumnezeu, liderii religioşi din vreamea aceea. Isus Cristos a dat în vileag falsul în opoziţie cu adevărata împărăţie.

– Luther spune despre „Predica de pe Munte” că ne conduce la pocăinţă.

– Karl Marx spune = etică  corectă dar nu în sens religios.

 – Este relevantă pentru noi astăzi. DA – în prezent este cuprins viitorul.

 – Împărăţia lui Israel, –  în contrast cu adevărata împărăţie fondată pe principiile din „Predica de pe Munte”  (Ioan 1:17)  „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.”

 – în Mat.5:20, Isus Cristos declară sisatemul fariseistic, inoperant pentru a duce pe cineva în Cer

2). DINCOLO DE APARENŢE

– – aspectul declarativ –  90% din poporul român se declară creştini – în opoziţie cu faptele rele ce caracterizează ţara noastră.

– o contradicţie între Numele de Creştin şi fapte ( ale întunerecului).

– În Vechiul Legămînt, poporul Israel trebuia să fie un model pentru celelalte popoare în baza legământului dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 24). Ţinerea / călcarea Vechiului Legământ = binecuvântări / blesteme. rezultatul a fost exilul (în 722, Regatul dr Nord, Samaria), şi (587, Regatul de Sud, Ierusalim). Evreii nu au îndeplinit într-un fel funcţia de popor al lui Dumnezeu. Existau tipare deformate în închinarea iudeilor pecare Isus le condamnă.

– în Noul Legământ, creştinii, Biserica era legată de Isus Cristos. E strâns legat de Cina Domnului, (1Cor 11:23-25), este semnificativ că Isus se referă pâinea = trupul Său, iar vinul simboliza sângele Său. Isus = Mielul Pascal.

– Biserica = 4 funcţii principale rezultate din (Fapte.2:42). – Cuvântul – legătura frăţească – închinarea – mărturie.  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni”  Sunt stâlpii de susţinere a bisericii. Nici unul nu poate fi absent.  Adevărata Biserică îşi îndeplineşte funcţia.

– ne adunăm pentru Laudă şi închinare, ne despărţim pentru mărturie.

– la 4 din cele 7 biserici din Apocalipsa, li se spune să se pocăiască.

3). LUMEA DE ASTĂZI – România = democraţie, perioada de tranziţie. Avem câteva caracteristici:

– autonomizarea etosului (sumă de tradiţii), dar fără etică

– exesţialismul românesc, act de voinţă, într-o mare de nonsens. Nu există o direcţie clară.

– nu mai este importantă etica, moralitatea, ci sinceritatea în relaţii.

– acceptăm „condiţia umană” şi la celălalt, adică PĂCATUL.

– nu avem aşteptări mari de la alţii, dar nici de la noi.

– există o alcătuire întâmplătoare a diverselor fragmente ale vieţii, un mozaic eterogen,(Ecumenismul).

4). SARE ŞI LUMINĂ  – figuri de stil – pentru a accentua influenţa urmaşilor Lui.

– Sarea – dă gust (evlavios în lume) – păstrează şi conservă o lume care a intrat în degradare. Există o atenţionare: dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată.

– Lumina – alungă întunerecul – înlătură întunerecul – indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă.

– accente ale figurilor de stil: –  pot să-şi piardă calităţile – retragerea din lume este un non – sens – să fie funcţionale – să fie exemple.

5). CONCLUZII

 – credinciosul şi Biserica trebuie să fie Sare şi lumină

– Biserica trebuie să-şi păstreze nealterate funcţiile: Cuvântul – legătura frăţească – închinarea – mărturie.

– „Predica de pe Munte” are relevanţă pentru noi astăzi.

– în lumea de azi şi nu numai, trebuie să fim drepţi, fără compromisuri.

– pocăinţa e o stare dar şi un proces = intri pe Poară – umblii pe Cale

– Biserica presupune standarde ale sfinţeniei

Fapte 13:47  Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Matei 5  13 Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Ardelean Viorel

192. Porumbel din ștejari îndepărtați

IMAGINE 8

https://vpopovici.wordpress.com/?wref=bif

Regizorul Andrei Șerban despre atmosfera din SUA: Ești scos din societate dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități. Îmi amintește de anii 1948 – 1952 în România, cei mai cumpliți ani

Radu Ursan14/02/2021

Sursa foto: Aleph News

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Andrei Șerban, unul dintre cei mai apreciați regizori ai teatrului american, a povestit într-un interviu despre cultura anulării sau „cancel culture” din Statele Unite

Reputatul regizor a spus că a devenit foarte greu să expui un alt punct de vedere decât  „ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități”. Șerban a precizat că oricine care are idei diferite poate fi eliminat, situația deteriorându-se grav față de perioada în care a ajuns el în America.ADVERTISING

„Ești anulat. Ești exclus. Ești pus la zid și umilit prin rețelele sociale care au puterea să distrugă oricând pe oricine. Ești scos din societate dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități. Mulți studenți se simt intimidați. Încep să se teamă să vorbească sau să pună întrebări. Oricine are idei care nu sunt acceptate e în pericol să fie expus și, dacă nu se conformează, poate fi eliminat.

Campusurile universitare erau o arenă liberă când am ajuns în America, o arenă cu adevărat democratică de discuție, care încuraja duelul de opinii critice, se combăteau perspective diverse, opuse chiar. Astăzi dominant e disprețul față de oricine nu aderă la linia „corectă”. Pentru tinerii veniți să studieze e o atmosferă care creează confuzie totală. Ce modele sunt de urmat? În loc să vină la școală să învețe carte, sunt îndrumați să protesteze. E o situație cu totul nouă, care nu știu unde va duce”, a declarat el pentru RFI.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.

În ceea ce privește rescrierea istoriei și a operelor de artă care „nu mai corespund” normelor corectitudinii politice, Andrei Șerban a dat un verdict categoric.

„E adevărat. E tragi-comic. Este o cumplită încoronare a principiului că cei care nu sunt cu noi trebuie distruși. Mie îmi amintește de anii 1948 – 1952 în România, cei mai cumpliți ani. Erau lozinci precum „Trăiască lupta pentru pace, deci moarte dușmanilor”. Ce absurditate. Râdem, dar nu râdem. Aceleași lozinci revin”, a continuat regizorul.

Șerban crede că și teatrul a devenit politizat, prin invazia ideologiilor, iar din păcate, nu există o „opoziție clară” a artiștilor.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3Media.

„Nu e deloc clară opoziția și nici pe planul artei nu e deloc o atitudine clară a artiștilor. Simt un aer de nebuloasă finală a lumii pe care o știam. Cum spunea Andrei Pleșu, „Cred că e vorba de o mutație. Nu doar de o mutație a virusului, ci de o mutație spirituală. Când nimic nu va mai semăna cu nimic. Diagnosticul meu e transformarea gândirii în ideologie”.

Da, ideologiile sunt un fel de fast food al gândirii, dar și al artei. Am impresia că teatrul, chiar înainte de criza globală, era într-o criză a sa, o criză provocată de invazia ideologiilor. În loc să ne deschidem spre stele ca să înțelegem ceva despre prezența noastră pe pământ, ne deschidem din ce în ce mai mult spre ideologii, fie de stânga, fie de dreapta, cu extremele lor.

Curentele ideologice dominante azi ascund de fapt o ambiție perversă de putere. Din păcate și teatrul a fost politizat într-un fel în care eu personal nu mă regăsesc. Sper totuși că după ce aceasta molimă ne va părăsi, nimic nu va mai semăna cu nimic și că totul va fi bine!”, a concluzionat regizorul.

Andrei Șerban a fost, el însuși, victima a culturii anulării. În 2019, a demisionat de la Universitatea Columbia după 27 de ani de carieră.

Regizorul a relatat o convorbire cu decanul, care i-a trasat sarcina de a recruta un profesor care să îndeplinească criterii extraprofesionale: să fie femeie de culoare și lesbiană. La întrebarea lui ce să facă dacă totuși un bărbat alb și heterosexual se dovedește cel mai bun dintre concurenți în plan profesional, răspunsul a venit că universitatea nu dorește încă un profesor care se încadrează în această tipologie.

Andrei Șerban și-a dat în cele din urmă demisia după ce a fost criticat că nu are suficientă încredere că un transexual poate juca foarte bine personaje feminine precum Julieta lui Shakespeare.

https://www.youtube.co

https://r3media.ro/andrei-serban-despre-atmosfera-din-sua-esti-scos-din-societate-daca-nu-esti-de-acord-cu-ideile-comitetelor-neo-bolsevice-format

O hartă veche de un secol aduce dovezi excepționale ale vieții din Cretacic pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului

Anand-Sergiu Donca04/03/2021

sursă foto: Universitatea București

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

O hartă veche de mai bine de 100 de ani, considerată pierdută și pe care sunt marcate situri cu fosile de dinozauri de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, a fost descoperită în arhivele Institutului Maghiar de Mine și Geologie (Budapesta).

Paleontologii erau de multă vreme în căutarea unui document care să indice explicit, în teren, locurile din care au fost excavate primele fosile din bazinul Țării Hațegului. Un cercetător a venit cu ideea de a verifica atent arhiva de hărți a Institutului și așa a fost scoasă la lumină această adevărată hartă a comorilor.

O echipă internațională de cercetători, incluzând cadre didactice de la Universitatea din București și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași a investigat în ce măsură o parte dintre primele situri paleontologice de pe teritoriul Țării Hațegului mai pot fi identificate în teren. Universitatea din București a fost reprezentată în cadrul proiectului de Zoltán Csiki-Sava, conferențiar la Facultatea de Geologie și Geofizică.

Harta a fost întocmită înainte de Primul Război Mondial de geologul Ottokár Kadić, care venise să realizeze harta geologică a zonei de vest a bazinului Țării Hațegului.

https://r3media.ro/o-harta-veche-de-un-secol-aduce-dovezi-exceptionale-ale-vietii-

Jurnalistul Răzvan Bucuroiu scrie că „este intolerabil ca de Paști bisericile să fie iarăși închise. Deja aduce a șmecherie, și acum e gata. Hristos va învia, la termen! S-a înțeles?

Timp de 15 ani, două austriece s-au îmbogățit pe seama Munților Retezat, după ce le-a fost „retrocedat”. Academia Română a reclamat cazul și instanța i-a dat dreptate în 2021

Ioana Ivan05/03/2021

Sursa foto: blog.travelminit.ro

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Timp de 15 ani, niște așa-zise „moștenitoare” ale familiei Kendeffy au beneficiat de faptul că au fost împroprietărite peste suprafețe uriașe din Munții Retezat, din cauza unor decizii ale Prefecturii Hunedoara, scrie Gazeta de Dimineață, publicație din județul cu pricina.

Mai precis, în 2006, persoane care s-au pretins moștenitoare ale familiei Kendeffy au fost împroprietărite pe baza unor acte de proprietate pe care instanța le-a declarat ilegale, 15 ani mai târziu.ADVERTISING

„Așa zisele moștenitoare ale familiei Kendeffy care au deținut terenuri și pășuni în Retezat au reușit să obțină sume mari de bani de la statul român. Sume fabuloase, susțin cunoscătorii acestui caz, care din anul 2006 până în prezent au fost bine ascunse sub aparența de legalitate ticluită prin abilitatea și complicitatea instituțiilor hunedorene. Certitudinile încep însă să apară, încet-încet, mai ales că, în primă instanță, Judecătoria Hațeg a dat câștig de cauză Academiei Române și Ministerului Finanțelor. Autorități care s-au îndreptat împotriva Instituției Prefectului și a ”moștenitoarelor” familiei Kendeffy tocmai pentru a recupera suprafețele de teren și pășuni înstrăinate ilegal încă din anul 2006”, scrie sursa citată.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Acum 15 ani, Instituția Prefectului Hunedoara a împroprietărit două femei, Maria Kendeffy și Elisabetha Pongracz cu peste 12.000 de pădure și pășune din Munții Retezat.

Comisia Județeană a Prefecturii Hunedoara a emis Hotărârea nr. 202/2006 pe baza căreia a fost emis titlul de proprietate către cele două austriece.

Cazul este și mai grav când aflăm că strămoșul de la care se revendică moștenitoarele a fost deja despăgubit de către statul Român, în 1940, pentru naționalizare cu jumătate de milion de coroane de aur.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteuluiR3media.

Din fericire, Academia Română a reclamat statul român și pe cele două femei în instanță, unde a demonstrat, prin înscrisuri, nelegalitatea acestor acte de proprietate. Deținătorul de drept ai terenului, Gabor Kandeffy, al căror moștenitoare se pretindeau cele două femei, mai fusese despăgubit o dată de statul român. Situația înscrisă în istoricul acestor terenuri. Documente ignorate sau interpretate în favoarea beneficiarelor directe de către funcționarii români angajați în acel moment în Instituția Prefectului.

https://r3media.ro/timp-de-15-ani-doua-austriece-s-au-imbogatit-pe-seama-muntilor-retezat-

Danemarca propune o lege a vaccinării obligatorii cu prevederi draconice: de la detenția celor care se opun, la examinarea medicală forțată a unor întregi grupuri

ACTUALITATEȘTIRI

Radu Ursan18/11/2020

Sursa foto: Facebook

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Zilele trecute s-a încheiat dezbaterea parlamentară cu privire la noua lege a vaccinării, numită „legea epidemică”, prin ca Guvernul primește puteri sporite pentru a lupta cu pandemia Covid-19, informează The Local.

Noua lege ar urma să înlocuiască Legea de Urgență cu caracter temporar emisă în Martie, pentru combaterea pandemiei. Conform noului proiect, oamenii infectați cu boli primejdioase pot fi examinați medical obligatoriu, spitalizați, tratați și plasați în izolare.

Autoritatea Daneză pentru Sănătate ar primi puterea să definească grupurile de oameni care trebuie să fie vaccinate pentru ca să se poată restrânge și elimina o boală periculoasă.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: George Soros – puterea din umbră, de David Horowitz și Richard Poe, și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Cei care se opun tratamentelor menționate mai sus, pot fi forțați, prin intermediul detenției, să se supună, poliției fiindu-i permis să asiste.

Proiectul a stârnit vii proteste în Danemarca, medicii considerând că Guvernul primește prea multă putere asupra îngrijirii medicale a cetățenilor, relatează DR.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

„Credem că aceste reglementări merg prea departe și ar trebui să fie schimbate”, a declarat Camilla Rathcke, șefa Asociației Medicale Daneze, care a precizat că asemenea putere pare să „depășească anumite limite” în ceea ce privește drepturile individuale ale pacienților.

Asociația consideră că „vaccinarea obligatorie” trebuie să fie o măsură de ultimă instanță. Mai mult, puterea de a decide dacă o boală este considerată destul de periculoasă pentru a intra sub incidența noii legi este plasată exclusiv în mâinile Ministrului Sănătății.

„Nu suspectăm că un ministru ar putea avea intenții necurate. Dar deciziile în cazul situațiilor de urgență au nevoie de susținere parlamentară largă”, a spus Anders Beich, șeful Colegiului Danez al Medicilor Practicieni, informează sursa citată.

O altă prevedere a legii care stârnește îngrijorare este aceea că Guvernul primește puterea de a lua decizii pe baza „principiului prevederii” sau „forsigtighedsprincip”, fără a fi nevoie de dovezi științifice concludente. Acest lucru s-a întâmplat deja pe baza legislației de urgență emisă în primăvară, când autoritățile au decis uciderea a milioane de nurci crescute în ferme, pentru că au existat dovezi – dar nu indiscutabile – că o mutație a coronavirusului la animale ar putea zădărnici efectele unui viitor vaccin.

O altă zonă criticată a legii este aceea în care afacerile și organizațiile private pot fi forțate să ofere informații despre angajați și membrii, inclusiv despre mișcarea acestora. Această prevedere creează o cultură a supravegherii „care nu aduce niciun beneficiu societății”, a reacționat Consiliul Danez al Eticii.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Legea a stârnit vii proteste în Danemarca, iar multe organizații și-au depus amendamentele la Parlament, așa că forma finală a legii ar putea fi diferită.

Cu toate acestea, scrie Kate Andrews în The Spectator, Danemarca este pe punctul să creeze „o foaie de parcurs” pentru vaccinarea obligatorie.

Deși legea propusă este una în care sunt mari probleme etice, subiectul a fost în mare parte ocolit de mass-media europeană.

https://r3media.ro/danemarca-propune-o-lege-a-vaccinarii-obligatorii

Biserica sare si lumina Mat. 5: 13-16

1).INTRODUCERE 

–  “Predica de pe Munte” = discurs etic la începutul lucrării lui Isus Cristos. 

– Isus Cristos repetă sintagma : “A-ţi auzit – dar Eu vă spun” (Mat.cap.5-7) un nou Moise a poporului Israel , un nou set de legi. Se merge la  motivaţii, dincolo de litera Legii. Paralela dintre Moise şi Cristos.

– a fost adresată cercului de ucenici. Existau şi mulţimile.

–  a fost adresată bisericii primare, universale din toate timpurile

– ce impact are astăzi: eu,  credincioşii  şi biserica ? – în lumea de astăzi. (corupţie)

– invitaţia de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu  singura soluţie posibilă – (Matei 4:17)  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

– Împărăţia lui Dumnezeu = locul peste care Dumnezeu este Împărat – poporul peste care Dumnezeu este Împărat – cetăţeni ai cerului

– Predica de pe Munte este de natură polemică: – cu aplicarea Legii – cu cei ce trebuiau să fie depozitarii Cuvântului lui Dumnezeu, liderii religioşi din vreamea aceea. Isus Cristos a dat în vileag falsul în opoziţie cu adevărata împărăţie.

– Luther spune despre „Predica de pe Munte” că ne conduce la pocăinţă.

– Karl Marx spune = etică  corectă dar nu în sens religios.

 – Este relevantă pentru noi astăzi. DA – în prezent este cuprins viitorul.

 – Împărăţia lui Israel, –  în contrast cu adevărata împărăţie fondată pe principiile din „Predica de pe Munte”  (Ioan 1:17)  „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.”

 – în Mat.5:20, Isus Cristos declară sisatemul fariseistic, inoperant pentru a duce pe cineva în Cer

2). DINCOLO DE APARENŢE

– – aspectul declarativ –  90% din poporul român se declară creştini – în opoziţie cu faptele rele ce caracterizează ţara noastră.

– o contradicţie între Numele de Creştin şi fapte ( ale întunerecului).

– În Vechiul Legămînt, poporul Israel trebuia să fie un model pentru celelalte popoare în baza legământului dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 24). Ţinerea / călcarea Vechiului Legământ = binecuvântări / blesteme. rezultatul a fost exilul (în 722, Regatul dr Nord, Samaria), şi (587, Regatul de Sud, Ierusalim). Evreii nu au îndeplinit într-un fel funcţia de popor al lui Dumnezeu. Existau tipare deformate în închinarea iudeilor pecare Isus le condamnă.

– în Noul Legământ, creştinii, Biserica era legată de Isus Cristos. E strâns legat de Cina Domnului, (1Cor 11:23-25), este semnificativ că Isus se referă pâinea = trupul Său, iar vinul simboliza sângele Său. Isus = Mielul Pascal.

– Biserica = 4 funcţii principale rezultate din (Fapte.2:42). – Cuvântul – legătura frăţească – închinarea – mărturie.  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni”  Sunt stâlpii de susţinere a bisericii. Nici unul nu poate fi absent.  Adevărata Biserică îşi îndeplineşte funcţia.

– ne adunăm pentru Laudă şi închinare, ne despărţim pentru mărturie.

– la 4 din cele 7 biserici din Apocalipsa, li se spune să se pocăiască.

3). LUMEA DE ASTĂZI – România = democraţie, perioada de tranziţie. Avem câteva caracteristici:

– autonomizarea etosului (sumă de tradiţii), dar fără etică

– exesţialismul românesc, act de voinţă, într-o mare de nonsens. Nu există o direcţie clară.

– nu mai este importantă etica, moralitatea, ci sinceritatea în relaţii.

– acceptăm „condiţia umană” şi la celălalt, adică PĂCATUL.

– nu avem aşteptări mari de la alţii, dar nici de la noi.

– există o alcătuire întâmplătoare a diverselor fragmente ale vieţii, un mozaic eterogen,(Ecumenismul).

4). SARE ŞI LUMINĂ  – figuri de stil – pentru a accentua influenţa urmaşilor Lui.

– Sarea – dă gust (evlavios în lume) – păstrează şi conservă o lume care a intrat în degradare. Există o atenţionare: dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată.

– Lumina – alungă întunerecul – înlătură întunerecul – indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă.

– accente ale figurilor de stil: –  pot să-şi piardă calităţile – retragerea din lume este un non – sens – să fie funcţionale – să fie exemple.

5). CONCLUZII

 – credinciosul şi Biserica trebuie să fie Sare şi lumină

– Biserica trebuie să-şi păstreze nealterate funcţiile: Cuvântul – legătura frăţească – închinarea – mărturie.

– „Predica de pe Munte” are relevanţă pentru noi astăzi.

– în lumea de azi şi nu numai, trebuie să fim drepţi, fără compromisuri.

– pocăinţa e o stare dar şi un proces = intri pe Poară – umblii pe Cale

– Biserica presupune standarde ale sfinţeniei

Fapte 13:47  Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Matei 5  13 Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Biserica trebuie să abordeze tsunamiul care vine: generația smartphone crescută cu pornografie hardcore

ON MARCH 3, 2021 BY GEORGEIN EVENIMENT, NATURA UMANA

Datorită omniprezenței smartphone-urilor, generația emergentă a fost „crescută cu pornografie hardcore la un nivel care nu a mai fost văzut până acum” și va exista un efect „devastator” în cadrul Bisericii dacă Trupul lui Hristos nu reușește să abordeze această problemă, avertizează expertul unui program de recuperare din dependențe, potrivit Christian Post.

„S-ar putea să credem că situația pornografică are efecte negative acum, pe măsură ce aflăm de pastori precum Ravi Zacharias dați în vileag, dar această generație mai tânără a crescut cu pornografia hardcore la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit până acum”, afirmă Ted Shimer, fondatorul The Freedom Fight, un program online de recuperare din dependențe.

„Biblia ne spune că vom culege ceea ce semănăm. Cei dintre noi care lucrează cu studenți, vedem dependența de pornografie mai mult ca niciodată. Aceștia sunt viitorii noștri părinți creștini, mame, tați, lideri ai bisericii. Dacă Biserica nu se ocupă de acest flagel, va exista un efect devastator masiv, care, din păcate, nu va fi bun pentru Numele lui Hristos”.

Shimer, care a mentorat tineri adulți de aproape trei decenii, a spus că intensificarea dependenței de pornografie este direct legată de accesibilitatea la tehnologie. În 2007, un an al exploziei tehnologice iPhone, Shimer și soția sa au observat o creștere semnificativă a dependenței de pornografie în rândul tinerilor.

„Într-adevăr, am identificat pornografia și dependența de ea ca fiind cel mai mare obstacol în calea viziunii și misiunii noastre de a construi lideri spirituali pentru Hristos”, a spus Shimer. „Astfel că, în 2007, am început cu adevărat să aprofundăm acest subiect”.

Shimer a dezvăluit că a auzit relatări directe de la copii – atât băieți, cât și fete – deveniți dependenți de pornografie încă din clasa a șaptea.

„Când o mamă îi dă copilului ei de clasa a șaptea un iPhone, nu-și dă seama că-i oferă copilului acces 24/7 la pornografie”, a spus Shimer. „Și totuși, asta se întâmplă. Accesul privat la vârste atât de mici este, de fapt, motivul  pentru care vedem atât de mulți tineri cu dependențe atât de profunde. Iar situația se înrăutățește în fiecare an. Este o mare, mare problemă”.

Statisticile arată că creștinii – și chiar pastorii bisericilor – urmăresc pornografie la aproape aceleași procente ca lumea seculară. Iar problema este deosebit de relevantă, având în vedere că pandemia COVID-19 în curs de desfășurare este valorificată de site-urile pornografice.

„Aceasta este o problemă atât de mare pentru Biserică încât avem nevoie de mai mulți oameni care să o înțeleagă și să fie pregătiți să îi ajute pe ceilalți să se elibereze. Pentru că această problemă în viitoarea generație de credincioși care va intra în Biserică va reprezenta o problemă uriașă în ucenicia lor, vă garantez asta. Dacă nu suntem echipați să abordăm această problemă în mod eficient, vom oferi soluții superficiale și ineficiente”.

Shimer recunoaște că a vorbi în biserică despre pornografie este „incomod, inconfortabil și tabu”, dar a subliniat că flagelul „nu dispare”.

„Pastorii și liderii bisericilor trebuie să abordeze problema cu soluții eficiente, centrate pe Evanghelie, soluții conturate științific, pentru că problema nu dispare atât de ușor”, a spus el, adăugând că doar 7% dintre biserici spun că au resursele necesare pentru a-și ajuta membrii cu această dependență.

„Când dependența este tratată doar la un anumit nivel, este mai rușinoasă și mai incomodă decât ar trebui. Când începem s-o înțelegem dintr-un factor de dependență și studiem știința creierului și o abordăm din punct de vedere holistic și de ucenicie, devenim mai pregătiți să abordăm dependența”, explică Shimer.

Tată a patru copii, Shimer încurajează părinții să aibă „conversații despre pornografie și sexualitate” cu copiii lor de la vârste mici, avertizând că „societatea va completa spațiile libere dacă nu o facem noi”.

„Este important ca părinții să arate relevanța Scripturilor și să folosească Cuvântul lui Dumnezeu pentru a explica subiectul sexului”, explică Shimer. Isus Hristos vrea să avem o viață abundentă. Hoțul vine doar să omoare, să fure și să distrugă, și asta vedem odată cu consecințele ieșirii în afara granițelor lui Dumnezeu”.

Părinții și liderii Bisericii, adaugă Shimer, trebuie să înțeleagă „realitatea brutală a pornografiei și modul în care aceasta afectează creierul unei persoane și influențează relațiile, căsătoriile, viața spirituală”.

„Dar există o cale către libertate, iar abordarea acestei probleme în Biserică este o oportunitate pentru revigorare”, a concluzionat Shimer.

Tribuna.US

https://armoniamagazineusa.com/2021/03/03/biserica-trebuie-sa-abordez

APOCALIPSUL PE CARE NI L-AM CREAT

Apocalipsul pe care ni l-am creatYahoo/Inbo

Alianta Familiilor din Romania <office@alianta-familiilor.ro>To:viorelardelean2016@yahoo.comThu, Mar 4 at 6:32 AMALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

www.alianta-familiilor.rooffice@alianta-familiilor.ro                                                                                                                                                                                                     4 martie 2021Noi, oamenii, am creat COVID-19. În mod intenționat. L-am scăpat din laborator, iar acum el ucide milioane de ființe umane. Vom scăpa de sub control și alte virusuri. Este naiv să mai credem, la începutul Anului 2 al Pandemiei, că ceea ce s-a întâmplat în Wuhan, China, în toamna lui 2019 nu se va întâmpla din nou. Incidente similare s-au petrecut deja cu zecile în trecut, și, din nefericire, se vor mai întâmpla.Am invins virusul?Oamenii de știință și „experții” ne spun, cu zâmbete pe buze: „we won, we beat the virus / am biruit virusul COVID-19.” Chiar? Nițică umilință și o frunte aplecată ar fi gesturi mai potrivite în locul zâmbetului de pe buze. Virusul ne-a lezat drepturile constituționale cum nu s-a mai întâmplat în istoria României și a Europei de Est de la comunism încoace, și în Europa Occidentală din anii 40 încoace. Curios, ni se spune că toate aceste lucruri se fac pentru binele nostru.Tinerii sunt îngroziți. Se tem de moarte. Sondajele de opinie indică faptul că generația tânără este mai înspăimântată de virus decât oamenii mai în vârstă. Suicidul, dependența de droguri, dependența de alcool, dependența de Netflix, îmbibarea minții oamenilor în imaginile murdare ale pornografiei, și alte manifestări toxice de acest gen care dezumanizează au fost mai abundente în 2020 decât în anii precedenți. Acesta este „mecanismul de apărare” oferit nouă de secularism în anul tocmai încheiat. Un mecanism care ne asigură un „escapism” de la realitatea zilei, o realitate depresivă care se repetă în mod identic de la zi la zi.Micii „mesia” ai Europei în care am fost învățați să ne punem încrederea să ne treacă de cealaltă parte a pandemiei: Ursula, Angela, Boris, Emmanuel, Iohannis etc., ne-au dezamăgit. S-au dovedit inepți și în întregime incapabili să rezolve problema unui virus care este atât de mic încât nici nu se vede. Ne spun, la unison, să mai avem încă nițică răbdare și totul va fi bine. Haosul economic, politic, geopolitic și social al anului trecut încă mai continuă. Un om pe jumătate senil la Casa Albă și un bărbat relativ tânăr, dar agresiv, în Beijing încă încearcă să decidă soarta umanității, luptând pentru supremația globală.Excedentul comercial al Chinei a devenit enorm în 2020, mai mult ca oricând. China este mai bogată în februarie 2021 decât oricând în istoria ei. Excedentul comercial al Germaniei a scăzut enorm în 2020. Europa își întinde mâna către tiranul chinez pentru a ieși din impasul zilelor noastre. AstraZeneca, în care ne-am pus încrederea, ne-a dezamăgit. Ne întindem mâinile către Rusia și China comunistă pentru a primi vaccinuri. Rușinos.Gramezi de cosmareCoșmarul cu care începem anul 2021 este unul real și din nefericire va continua. Puțini dintre noi mai pot nega că anul 2020 „is a year of our own making and device / e un an făcut de mâna omenească”, creat de mintea omului, de oamenii de știință, de experți, politologi, tehnocrați, parlamentari, tribunale, organizații internaționale. Adică de oamenii pe care noi îi considerăm inteligenți. Nu au făcut-o neapărat intenționat, dar e un rezultat al trufiei minții seculare și a oamenilor seculari care se închină rațiunii și resping revelația.Putem însă spune, cu la fel de multă acuratețe, că în anul 2020 ne-am creat un apocalips al nostru. Orice persoană cu rațiune care citește cu deamănuntul cartea Apocalipsa își dă seama că zilele în care trăim se aseamănă tot mai mult cu scenariile apocaliptice deja descrise acum 1900 de ani și revelate nouă prin gura Mântuitorului. Va fi anul 2021 o continuare a apocalipsului pe care ni l-am creat în ultimii ani? Sunt înclinat să cred că da. Ceea ce ne dă de înțeles că în vremuri ca acestea este important mai mult ca oricând să ne ancorăm viețile și mințile în Adevăr și în Stânca Veacurilor.Iadul pe care ni l-am creat – scientismulÎn ultimii 2 ani scientismul a creat un iad din care încă încercăm să ieșim. Scientismul este credința oarbă a secularismului în știință. Convingerea că știința este capabilă să rezolve toate problemele cu care se confruntă omenirea. Scientismul a fost un „ism” căruia i se închinau comuniștii. În România, generația tânără era îndoctrinată în „socialism științific”, adică noțiunea că socialismul fondat pe știință va propulsa omenirea în epoca finală a evoluției umane: comunismul, societatea perfectă, utopică, unde în permanență curg laptele și mierea. Scientismului i se închină și omul din Casa Albă și alți lideri occidentali. Dl Biden își declară periodic loialitatea față de știință și convingerea că ea va pune capăt coșmarului COVID19. Recent anunța că până la sfârșitul acestui an „life will get back to normal / viața își va reveni la normal”. Mereu ne vorbește de „experți”, de „știință”, și afirmă că politicile lui privind pandemia sunt concepute pe baza opiniilor oamenilor de știință, a experților. Din când în când folosește expresii mai nuanțate, zicând că se ghidează după „opiniile experților reputabili”, ceea ce denotă că oamenii de știință diferă în opiniile și rețetele pe care ni le sugerează pentru a scapă de pandemie.Și tocmai când experții și politicienii care ne spuneau că știința ne va scoate din coșmarul COVID – creat tot de oamenii de știință – au apărut tulpini, mutații și variante noi, dar și mai letale decât COVID. De la zi la zi identificarea noilor tulpini e diferită, pentru că tot periodic noi tulpini apar. Se vorbește de tulpina B117 (tulpina britanică), de tulpina B1351 (tulpina sud africană), și de tulpina braziliană identificată în Manaus, Amazonia.Noi tulpiniNoile tulpini sunt mai rezistente la vaccinurile contra COVID-19, mai contagioase, și se transmit mai repede de la om la om. Vaccinurile AstraZeneca, de exemplu, au o eficacitate de 10% împotriva noilor tulpini. Rata infectărilor este și ea mai ridicată decât la COVID-19. Concluzia experților este formulată în termeni tot mai tranșanți: „the question is no longer whether the dangerous mutants will run rampant, only when / întrebarea nu este dacă tulpinile periculoase se vor răspândi la grămadă, ci când”.În Germania, de exemplu, la mijlocul lui februarie, 20% dintre noile infectări erau cu virusul britanic B117. În unele orașe din Germania procentul acesta este cu mult mai mare, chiar dublu. Iar vaccinurile curente nu sunt suficient de eficace pentru a preveni infectările cu tulpinile noi. În prezent, rata de infectări cu noile variante în Germania este de 1,3, ceea ce înseamnă că 13 persoane infectate cu noile variante vor infecta 10 alte persoane. Epidemiologii germani sunt îngrijorați că dacă rata aceasta de infectare nu este redusa, până la Paște se va ajunge le 30.000 de noi infectări pe zi cu noile tulpini contra cărora încă nu există vaccinuri.Oamenii de știință nu știu de ce noile tulpini sunt atât de infecțioase: „it’s still not clear exactly why B117, but also the South African and Brazilian variants, manage to infect so many people so easily / încă nu este în întregime clar de ce B117, dar și variantele sud africane și braziliene, sunt atât de infecțioase și infectează atât de mulți oameni …” Îngrijorător este și faptul că infectările se produc mai repede ca și coronavirusul inițial.Virusuri mai rezistenteCea mai mare îngrijorare a experților, însă, este că din motive încă necunoscute, noile tulpini au abilitatea de a „trișa” victimele: „the South African virus tricks its victims’ immune system / virusul sud african trișează sistemul imunitar …” Iar un expert de la Max Planck Institute afirmă, tranșant: „the vaccines that were designed for the previous variants will lose effectiveness … / vaccinurile contra variantelor anterioare își vor pierde eficacitatea …” Ceea ce ne dă de înțeles că va trebui să descoperim și apoi să producem cantități uriașe de noi vaccinuri împotriva noilor variante.Concluziile sunt, deci, simple. Se pare că ne confruntăm cu un ciclu vicios: știința a produs COVID-19, COVID-19 a fost scăpat de sub control, a infectat peste 100 de milioane de oameni, a ucis peste 2 milioane de oameni, iar acum se manifestă în noi variante care perpetuează coșmarul. Noi insa l-am numi iad.  Un iad creat de mâna omenească unde domnește frica, incertitudinea, depresia, lockdowns, permanentele restricții neconstituționale ale drepturilor noastre.NOTĂ: Datele statistice pe care le discutam în comentariul de astăzi sunt preluate din The Third Wave : Coronavirus Mutants Are Spreading Fast, publicat pe 17 februarie în Spiegel International: https://www.spiegel.de/…/the-third-wave-coronavirus…ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe

Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/VRETI SA FITI INFORMATI?Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  

 FACETI-NE CUNOSCUTI! Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURICei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. Alianta Familiilor din Romaniawww.alianta-familiilor.roManage Your SubscriptionThis message was sent to viorelardelean2016@yahoo.com from office@alianta-familiilor.ro



– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Biden finanțează avorturile într-un proiect de 1.9 trilioane dolari de ”Salvarea Americii” și „luptă împotriva Covidului”. Vot de 219 la 212 în Cameră

DE TRIBUNA US  /   ȘTIRI   /   Publicat: Miercuri, 03 martie 2021, 12:38   /   3 comentarii

  

ARTICOLE RELAȚIONATE

•  În America a început arderea cărților… de copii. Celebrul Dr Seuss interzis chiar de ziua lui la semnalul lui Biden. 6 cărți puse pe „Lista Neagră” pentru „rasism”. Războiul Cultural sau „Cancel Culture” sau o operațiune de psihologia maselor?
•  Donald Trump și-a anunțat intenția de a candida din nou la Președinția SUA în 2024 și a criticat dur politicile pro-imigrație și pro-restricții ale Administrației Biden
•  Responsabilii administrației Biden cu supravegherea sănătății în SUA și în lume, tributari agendei ideologice a Stângii radicale
•  O grupare satanistă afișează în Texas un panou de 12 metri cu mesajul „Avortul salvează vieți”. Sataniștii de mână cu feministele?

Proiectul de lege „COVID” de 1,9 trilioane USD al lui Biden finanțează avortul, locuințele sociale și bonurile alimentare

Proiectul de lege de sprijin financiar COVID-19 în valoare de 1,9 trilioane dolari care a fost adoptat recent de Camera Reprezentanților – numit „American Rescue Plan Act” – include finanțare pentru Planned Parenthood, avort, Fondul Național pentru Arte, Fondul Național pentru Științe Umane, Agenția de Protecție a Mediului, programe de locuințe sociale și bonuri alimentare, informează CNSNews. 

Proiectul de lege, care urmează să fie analizat în Senat, a fost adoptat de Cameră cu un vot de 219 la 212. Toți, în afară de doi democrați, au votat pentru. Niciun republican nu și-a dat votul în favoarea proiectului.

Democrații din Comisia pentru Energie și Comerț a Camerei au votat în unanimitate împotriva includerii amendamentului Hyde în acest proiect de lege, care ar fi împiedicat utilizarea fondurilor sale pentru a finanța avorturile.

„Republicanii sunt dezamăgiți de faptul că Subtitlul A deschide ușa către finanțarea federală a avorturilor elective”, au declarat republicanii din comisie în raportul privind proiectul de lege.

„Toți democrații au votat împotriva includerii protecțiilor Amendamentului Hyde în Subtitlul A”, se menționează în raport. „Amendamentul Hyde împiedică ca toate celelalte fonduri federale destinate Departamentului Sănătății și Serviciilor Sociale alocate prin procesul de bugetare discreționară și, de asemenea, cheltuielile obligatorii pentru sănătate, să fie utilizate pentru finanțarea avortului în cazurile în care viața mamei ar fi pusă în pericol dacă sarcina este dusă la termen sau în caz de viol sau incest.

„Începând din 1976″, se afirmă în raport, „Hyde și alte politici similare ce guvernează alte programe federale au fost sprijinite și reînnoite anual, cu acordul ambelor partide, de mai multe ori, timp de zeci de ani.”

„Deoarece nu există protecțiile amendamentului Hyde, multe dispoziții din Subtitlul A, în special în cazul în care fondurile au fost autorizate în scopuri generale de furnizare de servicii de sănătate care nu au legătură directă cu prevenirea și tratarea COVID-19, vor sprijini avorturile elective”, arată raportul.

„De exemplu”, se menționează că „Secțiunea 3036 autorizează finanțarea obligatorie de 50 de milioane de dolari pentru subvenții și contracte în temeiul secțiunii 1001 din Legea privind Serviciile de Sănătate Publică, care este Programul de Planificare Familială Titlul X. În primul rând, pentru republicani nu este deloc clar cum finanțarea Titlului X va reduce transmiterea, boala și decesul cauzat de COVID-19.

Această finanțare este autorizată în urma direcției semnalate de președintele Biden Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale, de a inversa „Regula Protejați Viața”, o regulă care interzicea ca serviciile de planificare familială finanțate de Titlul X să fie oferite în aceeași locație în care se operează avorturi. Întrucât fondurile existente pentru Titlul X au mers spre entitățile care nu furnizează servicii de avort, secțiunea 3036 este doar o modalitate de a direcționa banii contribuabililor către furnizorii de avort, de genul Planned Parenthood.”

Tribuna.US

https://www.activenews.ro/stiri/Biden-finanteaza-avorturile-intr-un-proiect-d

Murim în fiecare zi

Radu Buțu02/03/2021

1 martie – început de primăvară. Natura începe să renască, în timp ce sufletele noastre mor puțin câte puțin.

Pornografia ucide! Mutilează suflete și trupuri. Exploatează și înjosește/degradează femei, copii, bărbați. Despre efectele acesteia s-a scris documentat în cartea lui Virgiliu Gheorghe, ,,PORNOGRAFIA, MALADIA SECOLULUI XXI”. Titlul e sugestiv pentru efectele devastatoare ale acestei ,,industrii” demonice. A devenit oare lecție de bază în marketing faptul că ,,sexul vinde”? Dacă nu, de ce tot mai multe reclame sunt cu tentă sexuală? De la reclame pentru mâncare, băutură, mașini la reclame pentru multe alte lucruri care nu au nici o legătură cu sexualitatea. Apar femei în tot felul de reclame și deseori sunt sumar îmbrăcate, deși nu e vorba de reclame la lenjerie intimă. Nu e oare tot pornografie aceasta?

Îmi amintesc și reclama unei săli de fitness de la intrarea în oraș sau pozele imense din unele spălătorii cu femei mai mult goale în diverse ipostaze mai mult sau mai puțin provocatoare. Ce a răspuns poliția? Că nu constituie nimic ilegal, căci nu reproduc acte sexuale. Pe bune? Tot pornografie… în văzul tuturor!

Ce aș putea să le explic copiilor mei în fața unor asemenea scene parcă din filmele pentru adulți?

Ne-am pierdut sensibilitatea și curăția sufletească necesară, încât să facem corect diferența între bine și rău, între moral și imoral, între inocență și perversitate, între decență și lascivitate.

Ce să mai zic de revistele pentru bărbați afișate vizibil la unele chioșcuri? Sau de faptul că ele pot fi ușor procurate de minori?

Și pentru că tot mai mulți oameni au acces la internet acasă sau pe telefon, pornografia (soft sau hardcore, aceeași mizerie!) e la un click distanță. Cum păzim sufletul și ochii curați ai copiilor de acest monstru hidos pe interior, dar cu ambalaj foarte atrăgător? Odată picați în această capcană, copiii, neavând discernământ, sunt victime sigure ale celor lipsiți de scrupule, care calcă pe cadavre în goana după îmbogățire pe seama altora, vânzând legal sau ilegal trupuri (implicit poze și scene cu acestea, de la cele mai inocente, o minciună evidentă, la cele mai mizerabile posibil, poate(?) multe depășind imaginația celor mai bolnave minți omenești). Ce putem face? Cum ne putem feri copiii de asemenea amenințare majoră pentru trupul, dar mai ales sufletul lor feciorelnic?

Sunt conștient și de faptul că mulți tineri, încă virgini (o aberație pentru promotorii educației sexuale comprehensive. Pentru ei, oamenii ar trebui să fie activi sexual de la vârste cât mai fragede?!), nu mai sunt feciori, odată ce au luat contact voit sau accidental cu pornografia de orice fel. Bariera psihologică a fost depășită, urmând apoi și căderi de alt ordin, de care să ne ferească Dumnezeu pe toți! Nu e momentul să detaliem aici diferența dintre feciorie și virginitate, conceptele fiind clar înțelese și delimitate între ele de creștinii practicanți.

Spuneam la început că pornografia ucide. Așa e! Nu doar creează dependență, ajungându-se chiar la cazuri patologice uneori. Ucide curăția trupului, mânjește fecioria sufletului. E ca un fruct otrăvit. Încântător la exterior, cu gust plăcut inițial, abia ulterior îi constatăm amărăciunea și îi observăm efectele negative asupra ființei noastre. Uneori pare deja prea târziu. Nu este, niciodată! Așa cum și cancerul poate fi doborât în anumite situații, tot așa patima aceasta poate fi înfrântă, dacă știm să căutăm unde trebuie remediul potrivit și apelăm la terapeutul potrivit… Nu-L menționez aici, dar știm că lucrează spre binele nostru prin slujitorii Săi, preoți și medici. Uneori e nevoie și de intervenția medicinei. Despre vindecare e interesant să citim mărturiile celor izbăviți de boala aceasta.

Totodată, e lesne de observat legătura dintre pornografie și pedofilie/zoofilie sau alte comportamente deviante. De asemenea, bărbatul consumator de pornografie vede în femeie doar un obiect al plăcerii sale egoiste și de aici rezultă și felul josnic în care se poartă cu aceasta. Sunt convins că pornografia crește incidența cazurilor de violență domestică, fie că e vorba de femei ca victime sau copii.

Pornografia desensibilizează omul, îl face mai puțin empatic la nevoile celor din jurul său. Asemenea mândriei (care a dus la căderea lui Lucifer), și această patimă te întoarce spre tine însuți, te face egoist prin definiție. Pornograful este mândru, fără îndoială. Urmărește doar plăcerea proprie, neținând seama de sentimentele celorlalți și de victimele din jurul său. De aceea, ziceam că murim puțin câte puțin. Murim cu fiecare poză deocheată văzută, cu fiecare gest obscen, cu fiecare video indecent urmărit, cu fiecare faptă/gând/cuvânt cu caracter pornografic. E evidentă otrava doar pentru cei ce știu să o recunoască și să îi conștientizeze efectele negative, încât să ia măsuri de precauție/protecție/terapeutice împotriva ei.

Legătura dintre pornografie și perversiunile sexuale este și ea evidentă. Că duce și la boli trupești e iarăși adevărat. Să mai zic și de legătura cu avortul sau traficul de persoane? Eu am rămas oarecum surprins (trebuia să mă aștept la asta) și când am citit în cartea amintită mai sus despre mai mulți criminali în serie, mari consumatori de pornografie. Ca să tragem linie, pornografia îmbogățește niște oameni bolnavi (le dorim vindecare și lor), iar pentru victime (incluzând aici și consumatorii) 0 beneficii și multă, multă suferință, uneori chiar moarte prematură.

Videochat-ul e pornografie mascată.

Fără doar și poate, pornografia de orice tip ar trebui să fie ilegală! Dar pentru că e vorba la mijloc de foarte mulți bani și de corupție pe măsură, mă îndoiesc că multe din partidele politice actuale vor dori vreodată să facă ceea ce e drept/ce se cuvine și să lupte cu toate armele din dotare împotriva acestui flagel. Dacă nu realizează pericolul, România nu are nici o șansă și nici un viitor. Demografic, vom pieri ca neam!

La nivel micro, depinde de fiecare dintre noi cum luptăm cu această maladie și ce facem concret pentru ajutorarea semenilor noștri afectați de ea. Grija față de aproapele să ne însoțească pe drumul vindecării și dragostea descrisă în ,,Imnul iubirii” să fie măsura cu care judecăm faptele noastre de iubire, încât să nu confundăm iubirea cu pofta – ,,love” cu ,,lust”, decența cu pornografia!

Murim în fiecare zi

Sorin Cigher: Goana după iluzii

Ultimele știri 2 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

Într-o zi, cel mai iscusit comerciant în a vinde ceea ce nu îi aparține, în a falsifica pentru a fi credibil și a încerca să ofere imposibilul, știind că nu poate, a venit la om să-l corupă, și a reușit. Femeia a fost prima atrasă în cursă, dar i-a venit rândul și bărbatului, amândoi au fost la același nivel de pervertire, nici o diferenţă între ei. Au căzut în cursa celui bun de gură! De atunci și până astăzi, omul gonește după iluzii, pentru că i se prezintă totul la superlativ, cedează repede ofertei!

Același vânzător, căruia i se mai spune și „tatăl minciunii”, vine să ofere ce nu poate da și, evident, nu se ține de cuvânt. Minte și înșală pe cine poate. Cei mai mulți suntem creduli și ne lăsăm atrași de reclamele îmbrăcate frumos, dar uităm de otrava ambalată în ornamente atractive, plăcute la privit și gustoase – la prima înghițitură. Strategia lui este aceeași. Ne promite, ne invită, ne sugerează, ne pune curse, ne duce în locuri atractive și – odată ajunși, gustând din momeala lui, ne dăm seama că ne-a vândut povești.

Din păcate, tot mai mulți suntem atrași de iluzii ieftine pentru care plătim foarte scump. Plătim cu pacea, cu liniștea, cu mustrările de conștiință, cu agitații, cu frustrări etc. Trăim o viață paralelă. Avem impresia că in interiorul nostru nu poate pătrunde nimeni. Fiindcă nimeni nu are acces în cămăruța ascunsă; ne facem de cap pentru că ne place. Ne place păcatul vândut de dușmanul care ne promite doar dulceață, iar pe urmă, experimentăm singuri amarul dezgustător!

Tineri şi nu numai, prinși de iluzia imaginilor pervertite, vândută de același vânzător de minciuni. Duşmanul vinde iluzii!  Sunt familii cuprinse de minciuna prietenului fals, unele proaspăt căsătorite, dar prinse în menghina minciunii. Cei doi au intrat în căsnicie fără să își mărturisească unul altuia poverile. Unii cară poveri ascunse mulţi ani. Intră cu păcate nemărturisite și cu lucruri acoperite cu praful uitării, fiind atrași de iluzia că totul se va rezolva de la sine.

Însă, schimbarea are la bază principiul recunoașterii și al mărturisirii. Poţi fi eliberat din agonia unui trecut apăsător, fiind sincer şi deschis cu cel mai apropiat ţie. Vrei să nu îți fie căsnicia o iluzie? Trăiește în adevăr față de partenerul pe care ți l-a dat Dumnezeu!

Iluzia îmbogățirii, a însănătoșirii rapide: toate sunt iluzii pe care ni le vinde tot vânzătorul ambulant şi neobosit, iar noi, cei creduli, le acceptăm și constatăm târziu că am fost înșelați. Lista cu iluzii vândute de cel care știe cel mai bine să mintă poate fi lungă.  Știe să vândă ce nu i-a aparținut niciodată! Niciodată să nu-l crezi! Nu te lua după el! Nu negocia, nu sta de vorbă cu cel care a ispitit prima familie în Eden. Va încerca să te momească și pe tine! Dacă te-a momit și te-a tras în cursă, nu-i târziu să-l demaști și să ceri ajutorul de la Creatorul tău!

Vestea bună este că Cineva ne-a spus Adevărul întotdeauna! Hristos a venit să distrugă planurile și lucrările diavolului! El a făcut acest lucru la cruce! Acolo a zdrobit orice plan! Așadar, noi putem scăpa de toate iluziile mincionase și pline de otravă doar atunci când venim cu pocăință la cruce! Acolo ne mărturisim starea de păcat! Acolo primim eliberare! La cruce primim iertare! Singurul loc sigur din această lume este Golgota! Nu este o iluzie, este un adevăr! Hristos nu a venit să vândă ce nu-i aparține, ci El a venit să ne dea totul! Al Lui este totul!

Demascarea planului plin de ipocrizie al iluzionistului ne face să ne dăm seama cât de mult am fost duși în eroare și cât de mult am pierdut din liniștea și pacea din sufletele noastre. Putem fi recuperați și reabilitați! Putem primi bucuria și refacerea relației rupte, doar când apelăm la Cel care se pricepe cel mai bine să refacă un vas fărâmițat! Dușmanul zdrobește, aceasta nu este o iluzie, ci o realitate, dar Hristos reface bucată cu bucată și devii un om nou, reabilitat de El! Nu există o veste mai bună pentru un om ca aceasta!

Nu te lăsa corupt de cel care promite mult și nu face nimic. Acesta îți aduce vinovăție, acuzații, poveri și remușcări! Hristos aduce eliberare, pace, liniște, siguranță și bucurie! Depinde de tine dacă gonești după iluziile dușmanului sau accepți adevărul lui Hristos! Cupără adevărul pe gratis şi vei descoperi adevărata despovărare!

Sorin Cigher: Goana după iluzii

Autor: Sorin Cigher

2 martie 2021, Sibiu

Contează să fiu ortodox sau mântuit, să fiu religios sau să am Viață Veșnică?

Mîtuitorul, Domnul Isus spune: „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?(Marcu 8:36, VDCC)

Sufletul este mai scump decât lumea și Mântuire este mai de dorit decăt religia.

Se distribuie public, dar și în privat sloganul:

„TE-AI NĂSCUT ORTODOX ? RĂMÂI ORTODOX !”.

 Mie nu mi se pare a fi un slogan corect, deoarece Biserica Ortodoxă susține că copilul născut este un păcătos cu 7 păcate strămoșești, mai bine spus un păgân și prin botez devine creștin. Deci, copilul se naște păgân, nu ortodox.

Biblia ne spune că copilul când se naște este sfânt.

14. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. (1 Corinteni 7:14, VDCC)

15. Nu ne-a dat Unul singur, Dumnezeu, suflarea de viaţă şi ne-a păstrat-o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămânţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţea lui! (Maleahi 2:15, VDCC)

Învățătura Bisericii Ortodoxe este foarte eronată, deoarece Domnul Isus cheamă copiii la el și îi Binecuvintează, nu le cere botez și mai spune că Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei.

14. Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19:14, VDCC)

14. Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.
15. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea!” (Marcu 10:14-15, VDCC)

Pe vremea Domnului Isus oamenii erau interesați nu de iudaism, religia mozaică a poporului Evreu, ci  de Viața Veșnică.

17. Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Marcu 10:17, VDCC)

25. Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Luca 10:25, VDCC)

Primul meu interes este nu să fiu înrolat într-o religie care nu te poate mântui, ci să caut să fiu mântuit, având viață veșnică.

40. Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
(Faptele apostolilor 2:40, VDCC)Publicat de Vasile Bel la 00:23:00

Reacții:

 Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2021/02/

ROMÂNIA ?

Alfa Omega Tv

https://www.facebook.com/alfaomegatv/

Ioan Ciobotă: Linia apelată este ocupată, vă rugăm reveniți

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 1 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

26 februarie 2021

„Eu voi cânta puterea Ta; dis-de-dimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.”
(Psalmi 59:16)

Video AICI.

Ți s-a întâmplat să suni pe cineva și să-ți răspundă robotul: „Linia apelată este momentan ocupată, vă rugăm să reveniți?”

Înaintea lui Dumnezeu niciodată  „linia” de comunicare nu este ocupată. Oricând vrei și oricând vreau, am acces liber la Dumnezeu, la Creatorul și Stăpânul Universului, prin Domnul Isus Cristos și prin Duhul Sfânt. Niciodată linia nu este ocupată, la orice oră din zi și din noapte.

El așteaptă cu bucurie, ne așteaptă pe noi, ca și copii ai Lui, ne așteaptă să intrăm în legătură cu El, să venim în rugăciune înaintea Lui, să venim în meditație, în studierea Bibliei, să ne deschidem sufletul înaintea Lui, să ne bucurăm de prezența și de părtășia Lui, să fim pur și simplu exact așa cum se comportă un copil în brațele tatălui sau a mamei lui.

Să fim plini de încredere înaintea Lui.

Oamenii sunt ființe pentru care comunicarea este un lucru absolut esențial. Oricând vrei, poți să comunici cu Dumnezeu. Linia nu este ocupată.

Pune-te pe genunchi înaintea Lui, în orice situație te-ai afla, vino înaintea lui Dumnezeu și El te ascultă. Te ascultă și îți răspunde. Este un Tată bun, este un Tată iubitor, este un Tată care ia aminte.

Poate ți s-a întâmplat să stai de vorbă cu oameni care se uită la tine, însă se uită „prin” tine. Nu te ascultă, nu te bagă în seamă, n-ai nicio valoare, ești un nimeni pentru ei. Însă înaintea lui Dumnezeu ai o valoare extraordinară.
L-a dat pe Fiul Său, pe Domnul Isus Cristos să moară pentru tine și pentru mine.

Cu siguranță te ascultă și cu siguranță niciodată linia de comunicare cu Dumnezeu nu este ocupată, fii sigur!

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.https://platform.twitter.com/

LASĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 Anunță-mă prin e-mail când se fac alte comentarii.

 Anunță-mă prin e-mail despre articolele noi.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul.

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com

Ioan Ciobotă: Linia apelată este ocupată, vă rugăm reveniți

Mana de luni: Beneficiile căutarii adevăratei măreții

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 1 martie 2021 

 Niciun comentariuGabriela Augustinov

CBMC INTERNATIONAL
1 martie 2021

Cum ați putea defini „măreția”? Sau, altfel spus, de ce anume avem nevoie pentru a obține adevărata măreție în lumea afacerilor și în cea profesională?

Unii consideră că măreția are legătură cu obținerea unor cantități impresionante de bogății materiale. Alții ar putea spune că, pentru a fi măreț, ar trebui să ajungă la un statut înalt sau să devină faimoși în domeniul de activitate pe care l-au ales. Pentru unii, măreția înseamnă a deveni subiectul principal al articolelor din revistelele prestigioase sau a fi o celebritate care este intervievată în emisiuni TV sau este folosită în reclame pentru a prezenta produsele companiei.

Fiecare dintre aceste lucruri este semnificativ și reprezintă moduri diferite de a măsura nivelurile ridicate de realizări. Dar sunt ele cu adevărat echivalente cu măreția? Mulți oameni au atins niveluri profesionale înalte, doar pentru a se trezi apoi întrebându-se cu regret: „Asta este tot ce există?” Permiteți-mi să vă povestesc despre cineva cunoscut, care are o perspectivă foarte diferită asupra măreției.

Doug, un patron pensionar, mi-a spus recent că tocmai s-a întors dintr-o excursie de o săptămână, în care a fost la pescuit în Montana cu 10 bărbați mai tineri. Doug are 70 de ani, iar majoritatea grupului era format din bărbați de 40 de ani. Având în vedere diferența de vârstă, de ce ar dedica cineva ca Doug atât de mult timp acestor bărbați? El mi-a explicat: „Mie nu-mi place să pescuiesc. Am prins doar cinci pești toată săptămâna, dar de-a lungul anilor, i-am mentorat pe mulți dintre acești bărbați. Pentru mine merită osteneala, pentru că îi văd bucurându-se de aer liber în timp ce studiem și Biblia”.

În calitate de mentor, Doug nu numai că împărtășește experiența personală și ideile cu acești bărbați, ci îi îndreaptă și către singura sursă neschimbătoare, atemporală de adevăr și înțelepciune – Cuvântul lui Dumnezeu – și îi ajută să înțeleagă cum el are legătură cu fiecare zonă a vieții lor.

În mod cert, Doug nu trebuie să facă acest lucru. În calitate de om de afaceri pensionar, el ar putea „să se odihnească pe lauri” sau să petreacă timpul liber dedicându-se hobby-urilor sau altor interese pentru care nu a avut atât de mult timp când lucra cu normă întreagă. În realitate, el are în vedere un interes special: dorința de a ajuta bărbații mai tineri să crească în credința lor și să învețe cum să devină slujitori ai Domnului eficienți și roditori, acolo unde lucrează și trăiesc. Așa cum descrie 2 Corinteni 5:20, a deveni „ambasadori ai lui Hristos”.

Într-un fel, Doug își sacrifică timpul. Dar el chiar nu vede așa lucrurile. El consideră că este un privilegiu deosebit să-i ajute pe alții să învețe și să practice căile lui Dumnezeu. Și în acest proces, chiar dacă nu pretinde acest lucru pentru sine, el împlinește ceea ce Isus Hristos a spus în Matei 5:19:

„Oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor”.

El aplică, de asemenea, un alt principiu pe care Isus l-a spus în „Predica de pe munte”, așa cum este consemnat în Matei 6:19:21:

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură”.

Sacrificiul pe care Doug îl face, îi poate duce acestuia măreție în împărăția lui Dumnezeu. Mai bine chiar, el ar putea să târască împreună cu el și alți câțiva bărbați mai tineri. În loc să urmărească recompense pământești, el are în vedere mai de grabă ceea ce Isus a numit, „roadă care va rămâne” (Ioan 15:16).

Autor: Rick Boxx

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/01

În Siria, „foametea poate fi văzută pe străzi, printre oamenii disperați”

EconomieExternePoliticUltimele știri 1 martie 2021  Niciun comentariuCosmin Frișan

1. Programul Alimentar Mondial a dezvăluit date îngrijorătoare privind securitatea alimentară din Siria. Cifrele transmise de Mark Lowcock, secretar general adjunct pentru afaceri umanitare și coordonator de ajutor de urgență pentru Organizația Națiunilor Unite, arată că „aproximativ 60% din populația siriană – adică 12,4 milioane de oameni – nu au acces regulat la alimente sănătoase și hrănitoare”. Dintre aceștia, „4,5 milioane de persoane au intrat în această categorie doar în ultimul an”. O creștere pe care o consideră „șocantă”, dar nu „surprinzătoare”.Pentru Amer Kassar, preotul Bisericii Maicii Domnului din Fatima, din Damasc, „foametea poate fi văzută pe străzi, printre oamenii disperați”, a declarat acesta pentru AsiaNews.

„Foametea poate fi văzută pe străzi, printre oamenii disperați care se trezesc la trei dimineața și petrec ore întregi stând  la cozi uriașe, încercând să cumpere pâine, apoi la 8 dimineața se duc la muncă. După-amiază, când ajung acasă, mai au puterea doar de a se târî în pat. Pâinea costă 250 de lire siriene, dar, pentru a o putea cumpără, este nevoie să stai ore întregi la cozi uriașe. Cuptoarele private sunt o alternativă, nu există cozi, însă costurile construcției unuia sunt uriașe, prețul poate ajunge la câteva mii de lire și puțini oameni și le permit. Apoi, avem copiii care nu merg la școală, ci umblă pe străzi, în căutarea unui loc de muncă pentru a susține familia”, continuă el.Preotul explică faptul că, în acest context, furturile și tâlhăriile cresc.

„În cartierul nostru creștin, un bărbat a fost tâlhărit în plină stradă, imediat după ce a ridicat niște bani de la bancă. Hoții au încercat apoi să-l omoare pe păgubaș, pentru a nu depune mărturie împotriva lor. Incidentul s-a petrecut dimineața, în plină zi. Preotul numește aceste gesturi „Curajul disperării.”Vincent Gelot, de la organizația L’Oeuvre d’Orient, explică suferința sirienilor:

„Doar cei săraci au rămas în Siria. Facem coadă la magazine pentru a cumpăra pâine, benzină… De fiecare dată, când merg înspre alimentară, îmi spun că nu poate fi mai rău ca până acum, însă este din ce în ce mai rău.”

Amer Kassar spune că „ultimele luni au fost foarte grele pentru sirieni, deoarece moneda națională a scăzut brusc. Înainte de pandemie, un dolar valora 1.500 de lire siriene, acum a ajuns la 3.600 de lire. Poporul sirian se află în condiții teribile, fără speranță pentru viitor, fără să întrezărească  vreo lumină la capătul tunelului.”

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/01/in