Închide

Apocalipsa pe înțelesul tuturor — B a r z i l a i – e n – D a n

Pentru cei care ne-au urmărit, dar au scăpat episoade din serialul acestui studiu de excepție, vă oferim link-uri spre cele publicate până acum: Apocalipsa – Chemarea Mirelui Prezentarea cărții Cu cine avem de-a face Apocalipsa 1 – Christos încununat în slavă Judecata începe de la casa lui Dumnezeu Apocalipsa 2-3 – […] Apocalipsa – Chemarea Mirelui […]

ISUS LUMINA LUMI 1 Ioan 1:1-10 Ardelean Viorel

download - Copie

ISUS LUMINA LUMI 1 Ioan 1:1-10   Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE. Autorul[1]cărții este apostolul Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. Redactarea cărţii se face între anii 90 – 100 d. Cr, iar cartea are un caracter personal şi pentru „aleasa Doamnă”, cuvântul grecesc este „ electa” şi se poate referi la o persoană sau la o biserică din perioada Bisericii primare. Autorul[2] nu se prezintă direct dar stilul este al apostolului Ioan şi se adresează cu apelativul „ copilaşilor” ce caracterizează un om mai în vrâstă. El foloseşte cuvinte din epistola scrisă, ca adevăr şi minciună,  lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, lume, copii, bucurie deplină,  mânietor „ paracletot”,  şi altele. Autorul nu acceptă zone gri  în viaţa creştinului. Scrisoarea are un caracter intim ce ne dace să credem că exista o relaţie strânsă între autor şi destinatar.  Tema cărţii[3] este “De dragul adevărului”, pentru care trebuie să lupţi şi în acelaşi timp este incorect să dai credit şi să primeşti învăţători falşi. Cartea se împarte întrei mari secţiuni : 1.despre dragostea reală şi frăţească, 2.viaţa creştinului exprimă învăţătura lui Isus Hristos 3. salutări personale. Cuvinte cheie şi teme caracteristice[4]  : Tema principală este : siguranţă creştină, cuvintele folosite fiind „ginoskein” – a  cunoaşte, a observa, a pricepe” şi „eidenai” – a fi sigur”, iar  cuvinte caracteristice sunt „parresia” -„îndrăzneală, încredere în  atitudine”.  Încrederea este privită sub două aspecte : 1. aspectul obiectiv care se referă la o sumă a adevărurilor creştine 2. aspectul subiectiv, cu încrederea că fiecare creştin Născut din Nou  are arvuna vieţii veşnice (Efeseni 1:14). Cunoaşterea tinde spre absolut şi referinţa se face la aspectul calitativ, nu cantitativ. Creştinul ştie lucrurile despre lume şi păcatul ei (1 Ioan 5:19, … 3:15), despre el însuşi, datoria şi destinul lui (1 Ioan 2:10, 11, … 5:18), dar mai ales cunoaşte adevărul despre Dumnezeu,  Isus Hristos şi Duhul Sfânt (1 Ioan 5:20;  2:13, … 7 Fapte 1:8 ). Există adevărul istoric despre Isus Hristos pentru că a fost trimis (1Ioan 4:9, 10, 14) şi a venit pe pământ (1 Ioan 5:20), s-a  manifestat („ephanerothe” în 1 Ioan  l:2; 3:5, 8; 4:9), iar venirea a fost în trup (Ioan 1 :1 şi 1:14). Avem apoi mărturia apostolilor (1 Ioan 1:1-3; 4:14) şi lucrarea Duhului Sfânt în om pentru a ajunge la „(gnosis„, – cunoaştere, 1 Ioan 2:20, 27 cf. 3:2; 4:13).  In epistolă găsim mereu “voi” şi „ei„, corespunzător cu adevăraţi şi falşi credincioşi. Pentru a face diferenţa Ioan propune teste ale credinţei. 1. Testul teoretic, “Oricine tăgăduieşte pe  Fiul, n-are pe Tatăl” (2:23). 2. Testul moral. În care se arată că păcatul nu se poate împăca cu natura lui Dumnezeu care este lumină ” (1 Ioan1:5). 3. Testul social este testul dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu 1 Ioan  4:7, 8 Cine nu  iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” . Dacă cineva nu trece aceste teste înseamnă că nu este copil al lui Dumnezeu (1 Ioan1:6). „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim  adevărul„. Aceste teste sunt o mărturie  tărie şi putere pentru fiecare creştin şi pentru biserică.  Versete-cheie[5]1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 3.6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.” 1 Ioan 4:4  Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume ». 1 Ioan 5.13: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.” Cuvântul-cheie este cunoaşterea; împreună cu cuvintele asociate, apărând de cel puţin treisprezece ori în cartea 1 Ioan. Atestări externe[6], ale epistolei sunt făcute de Papias (140 d Cr), este citată de Policarp prin 180-200 d.Cr, de Isustin 150-160 d Cr,  şi acceptată de Iraneus (cca 200 d. Cr). De asemenea o găsim în Canonul Muratorian (cca 180-200 d.Cr) şi  de Clement din Alexandria. Nu au existat îndoieli cu privire la autenticitatea epistolei şi faptul că face parte din Canon, lucru care este reflectat în scrierile lui Eusebiu care citează pe Origen (J. Stevenson, op. cit. No. 289). Legături[7] . Ioan descrie  aspecte ale păcatului care se găsesc în 1 Ioan 2.16, primul păcat fiind neascultarea Evei, având ca şi rezultat cedarea în faţa a trei ispite ca pofta trupească, lăudăroşenia vieţii şi de dorit pentru a primi înţelepciune  Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el ” şi au urmat consecinţele neascultării. Aplicaţie practică. Epistola  este o carte care exprimă dragoste şi bucurie şi face diferenţa dintre o fericire trecătoare şi una veşnică pe care creştinul are posibilitatea să o primească. Ioan l-a cunoscut personal pe Isus Hristos, a fost „ucenicul prea iubit”, astfel avem o mărturie directă despre Mântuitor. Experienţele lui personale ne motivează pentru o viaţă de sfinţenie. În timpul lui Ioan Biserica[8] era tulburată de tot felul de erezii printre care gnosticismul, care înseamnă mântuire prin cunoaştere. Mesajul cărţii este : Dumnezeu, Isus Hristos este lumina (1Ioan 2:8). Genul cărţii este mai mult o predică, sau meditaţii didactice,  gândurile merg în spirală, autorul afirmă şi reafirmă adevăruri despre Isus Cristos, viaţă vecinică, Dumnezeu, păcat. Elevii lui Ioan au fost Policarp, Papias,  Ignaţiu, au devenit părinţii ai bisericii. Epistola[9] semănă mai mult cu un tratat, care tratează o anume situație. Exista deja o clasă formată din învățători falși care aveau pretenții ezoterice de cunoaștere superioară a anumitor lucruri spirituale. Ei au fost înaintașii gnosticilor de mai târziu. Învățătorii falși  aveau pretenția că nu au păcat, și nu recunoșteau divinitatea lui Isus Hristos, prin urmare urmau căile lumii în care trăiau (1Ioan 2:4, 2:15).

2). Dumnezeu este lumină.  Este necesar să vorbim puțin despre Trinitate, implicit despre Persoanele care fac parte din Trinitate și atributele divine pentru a înțelege  mesajul Evangheliei apostolului.  Ioan 8:12  ”Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu Sunt lumina lumii; cine Mã urmeazã pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții,” iar acest aspect vizează domeniul spiritual. De la conceptul de lumină se ajunge la o Persoană, în cazul acesta Isus Hristos. Dacă mergem în Apocalipsa la sfârșitul tuturor  lucrurilor și la un nou început dăm de următorul verset : Apocalipsa 21:23  ”Cetatea n-are trebuințã nici de soare, nici de lunã, ca s-o lumineze; cãci o lumineazã slava lui Dumnezeu, Și fãclia ei este Mielul”. Lumina nu este singurul atribut al dumnezeirii, și vom aborda și celelalte atribute  divine. Trinitatea[10] Este o doctrină specifică creştinismului dezvoltată mai târziu de biserică datorită valurilor de prigoană şi timpului  necesar clarificări învăţăturilor. Trebuie specificat că până în anul 313 d. Cr, Biserica Primară numită şi Apostolică, a suferit 10 valuri de prigoană, dar sub împăratul Constantin, Biserica devine Catolică (universală), dar şi „biserica împăratului”, şi este puternic păgânizată, fiindcă multe popoare, cucerite, au fost forţate să se creştineze cu forța  şi elemente păgâne au pătruns în Biserică. Poporul iudeu era monoteist şi credea doar într-un singur Dumnezeu. După Momentul Hristos în ziua cincizecimii se naşte Biserica, la Rusalii şi începe Creştinismul ca religie, paralel cu iudaismul şi alte religii contemporane din timpul acela. Religia Creştină are un specific aparte în sensul cu nu mai este Monoteistă. Trinitatea se regăsea pe paginile Bibliei, dar a trebuit să fie dezvoltată.  Astfel noi cunoaştem un singur Dumnezeu. (Ex. 20 : 2-3) „să nu ai alţi dumnezei afară de mine” dar şi Dumnezeu manifestat în trei persoane: Dumnezeu Tatăl,  Dumnezeu Fiul  şi Dumnezeu Duhul Sfânt. La botez lui Isus Hristos apar toate Trei Persoane ale trinităţii în acelaşi moment. (Mat 3: 16-17). Dumnezeu prin Glasul Său, Duhul Sfânt,  în chip de porumbel și Fiul Întrupat ce primea botezul. Încă de la început este necesară precizarea că omul poate să accepte Trinitatea, dar niciodată înţeleasă. Biblia firmă divinitatea celor Trei Persoane din Trinitate.  Divinitatea Tatălui este uşor acceptată, (Deutr. 6:4) „ Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.”  Divinitatea Fiului e susţinută în Evrei cap 1 : superior îngerilor, moştenitorul tuturor lucrurilor, creator al universului, manifestarea Slavei lui Dumnezeu, numit de Tatăl Dumnezeu.  Divinitatea Duhului Sfânt, este mai greu de conceptualizat.  (Fapte 5:4) al minţi pe Duhul înseamnă al minţi pe Dumnezeu, se prezintă ca Persoană dar și putere, şi se folosea termeni interschimbabili între Dumnezeu şi Duhul Sfânt, de asemenea  El regenerează viaţa, şi  credincioşii sunt Templu Duhului Sfânt. Persoanele trinităţii sunt una în esenţă şi substanţă dar în ce cunoaştem noi subordonate doar în lucrare. Isus Cristos face voia Tatălui şi este asistat de Duhul Sfânt.  Persoanele trinităţii trăiesc în armonie, se iubesc relaţia dintre ele este una de dragoste. Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei Persoane sunt absolut egale in esenţa,  și substanţă și există nedespărţite, în  mod simultan si etern. In aspectul „Trinitarii economice,” Dumnezeu Tatăl acţioneză ca autoritate, iar Fiul si Duhul Sfânt sunt subordonaţi în lucrare. (Ioan 14:26; 1 Cor 11:3). „Trintate Economica” este termenul dat aspectului Trinităţi în perioada ce a început la naşterea Domnului Isus in aceasta lume. Există un specific ce iese în evidenţă din Sfânta Scriptură : Tatăl  creează alege şi cheamă, Fiul face lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt  face o lucrare de sfinţire în viaţa credinciosului. În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor. Exemple de câteva versete : Avem  o poruncă. Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Hristos afirmă că : 1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.” De asemenea când Cristos este pe Cruce apelează tot la Tatăl.  Luca 23:46  Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.” Ioan începe Evanghelia vorbind despre Cristos şi ne aruncă în atemporalitate.  Ioan 1:1  “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, iar ucenicii vestesc acelaşi lucru : Faptele Apostolilor 8:37  “Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”  Nu[11] se îngăduie o intermediere între: neprihănire  și păcat  sau lumină  și întuneric ori adevăr  și minciună sau iubire și ură. Lumina se referă la o lucrare de sfinţire în viaţa noastră.  Sfinţirea este o separare de lume și de păcat este o  lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Lumina este legată de divinitate,  Dumnezeu este lumină și Isus Cristos este lumină. Ioan 8 :12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii,” dar în  (Ioan 3:19) .. oamenii au iubit mai mult întunericul, oamenii iubesc opusul luminii. Cuvântul lumină este în contrast cu durerea, adversitatea, întunerecul, moartea. Aici este vorba de lumina Evangheliei, iar roada lumini  este neprihănire, bunătate, adevăr (Ef.5:9).  De asemenea intervine și un alt factor care este părtășia  cainonia”  ce implică  ceva în comun cu Dumnezeu și cu oamenii ce presupune o participare activă, dar şi un duşman comun care este Satana. Creştinii au o credinţă comună, acelaşi Dumnezeu, același mântuitor pe Isus Hristos și Duhul Sfânt.  Părtăşia cu El implică umblarea în lumină, cu Dumnezeu, cu oamenii, intervine  obligatoriu aspectul relaţiilor pe verticală cu divinitatea și pe orizontală cu ceilalți credincioși . O altă Abordare a Conceptului  de Trinitate[12]. Avem pe de o parte :  Dumnezeu unic,  Persoane care sunt Dumnezeu, şi caracterul Triunic. Dumnezeu Unic: ca exemplu există cele 10 porunci din Exod 20, (primele 4, cu privire la Dumnezeu iar celelalte 6 cu referire la relațiile dintre oameni), plus 613  porunci care reglementau viața religioasă, igienă și relații dintre oameni,  sau Şema Israel din  Deutr. 6:4,  în care se   respinge politeismul, care este  porunca a treia. Persoane care sunt Dumnezeu : Dumnezeu Tatăl în care divinitatea lui este uşor acceptată, şi Divinitatea Fiului exprimată în Evrei cap 1:3 ‘‘manifestarea Slavei Lui,  Creator,  şi numit de Tatăl  şi Dumnezeu„, Iar Duhul Sfânt, este mai greu de conceptualizat. Caracterul Triunic este exprimat în mai multe versete din Scriptură ca :  1 Ioan 5:7  (Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.), sau formula de plural “Elohim”, şi pluralul din Gen. 1:26 (să facem),  și Isaia 6:8  Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”,  sau Benedicţia din 2 Cor. 14,  și Ioan 1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, sau  Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem.”,  și  Ioan 14:9  Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” Formula de botez din Matei 28 :19, înseamnă scufundarea în realitatea Sfintei Treimi, Sfânta Scriptură este  sursa primară a revelării de Sine al lui Dumnezeu,  este baptistierul în care este scufundat credinciosul, şi botezul este un proces de o viaţă, păşim pe urmele lui Dumnezeu, în spaţiul sacru a Sfintei Scripturi,  al descoperiri de Sine  al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt şi în acest caz, botezul devine un eveniment, dar şi un proces de o viaţă.   Aşa cum am mai spus relaţia dintre Persoanele Trinităţii este una de armonie şi dragoste, ele trăiesc într-o părtăşie dincolo de înţelegerea umană, niciodată înţeleasă pe deplin de către om, dar acceptată de oamenii care s-au Născut din Nou, şi noi avem posibilitatea, de a avea intrare liberă  la Tatăl prin curăţirea de păcate prin Sângele Mielului, şi sfinţirea Duhului Sfânt.  Adevărata credinţă, se manifestă prin acceptarea lui Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor în inimile noastre, implicit credinţa în Dumnezeu şi lucrarea de sfinţire a  Duhului Sfânt.  Formula de 3 = 1 şi 1= 3 este matematica lui Dumnezeu, care diferă de matematica umană, care este doar o umbră palidă a lucrurilor din cer.

3). DESPRE ISUS CRISTOS – Cristologie[13] . Domnul Isus Cristos este o persoană din Trinitate (Ioan 1:1) și este co-etern și egal cu Dumnezeu și Duhul Sfânt în esența Lor din veșnicie în veșnicie (Mat. 28:19; Fil. 2:6). El a intrat în lume prin nașterea din fecioară  (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Isus a fost pe deplin Dumnezeu și om, o Persoană cu două naturi distincte (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi divinitate și om au fost unite în același timp dar fără a fi confundate (Rom.1:3-4; Fil. 2:6-8). Isus Hristos a fost ispitit de Satana dar nu a păcătuit (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  El a renunțat în mod deliberat  și parțial la folosirea  atributelor divine (Fil. 2:6-8),  a făcut voia lui Dumnezeu (Ioan 10:18), iar în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). După  lucrarea pe pământ Dumnezeu l-a înălţat într-o poziție de autoritate și putere (Filipeni. 2:9-10).  O divinitatea nu poate să moară pentru acest lucru a fost necesară Întruparea. Ca simplu om jertfa nu avea valoare,  dar Cristos fiind și divin Jertfa Sa a avut un caracter universal și infinit. Jertfa a fost una de ispășire pentru păcatele omenirii întregi (Ioan 19:30) și era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Valoarea Jertfei este așa de mare că nu poate fi prețuită (1 Ioan 2:2). Ea are un caracter de răscumpărare (Matei 20:28), este ispășitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6).  ”Răscumpărarea este universala în valoarea si suficienta ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9)”, Isus Cristos a înviat a trei zi din morți (Luca 24:39), și a confirmat sacrificiul pentru păcat și a dat nădejde credincioşilor. Învierea este un act al Trinități (Fapte 2:24, … Ioan 2:19) , și reprezintă cea dintâi roadă a învierii (1 Corinteni 15:20), care dă valoare predicării Evangheliei, credinței și mântuirii (1 Cor. 15:14-17).  Isus s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11) și stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere ca Mare Preot, (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), și Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El revine pentru a judeca lumea (Matei 25: 31-33), își ia Biserica Sa (1 Tes. 4:16) și în final realizează și stabilește Împărăția Sa. (Apoc. 19:11).

4). REALITATEA PĂCATULUI  Păcatul este o realitate a existenţei umane. Dacă pretindem că nu avem păcat îl facem mincinos pe Dumnezeu. (Ioan 1:10) Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. ”Păcatul[14] este incapacitatea omului de a se conforma Legii morale ale lui Dumnezeu, prin faptă, atitudine sau natură”. El are un aspect  etic și moral. Îngerii  (Isaia 14:12-15, Ezekil 28 : 14-15) şi omul (Gen.3) au păcătuit prin alegere. Păcatul are un caracter universal și este transmis de Adam întregii rase umane Geneza 5:3  La vârsta de o sutã treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set. Astfel sunt afectate toate categoriile umanități[15], toate rasele, ambele sexe, toți oamenii fără să conteze statutul lor economic, cei tineri, bătrânii, cei care încă nu s-au născut, oameni căsătorii sau necăsătoriți, sau timpul, locul geografic în care au trăit. Terminologia[16] folosită pentru cuvântul păcat are numeroși termeni atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Cuvântul cel mai folosit este ht cu derivatele corespunzătoare și indică ideea de a rata ținta (Judecători 20:16), dar fără a viza neapărat  o motivație religioasă. Păcatul este o răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu, care are un caracter de sfidare a unui Dumnezeu care conduce  și care domnește (Isaia 1:28; 1 Împăraţi 8:50; etc ).  Cuvântul wh redă sensul de răstălmăcire deliberată  (Isaia 24:1; Plângerile 3:9), fapt care înseamnă o comitere voită a răului și a unei nelegiuiri (Daniel 9:5; 2 Samuel 24:17). Cuvântul awoncare sagah indică depărtarea omului de la voia lui Dumnezeu (Geneza 44:16; Ieremia 2:22, Ezekil 34:7). Mai pot fi menționate cuvinte ca  rasa, amal,   care indică aceleași lucruri. În Noul Testament cuvântul folosit este  hamartia (cu derivatele lui), echivalent cu ht, având aceeaşi semantică și înseamnă și călcarea legii lui Dumnezeu. (Ioan 8:46; … 1 Ioan 1:8). Pavel afirmă faptul că păcatul este un principiu care guvernează viața umană.  Apar și alți termeni pentru păcat ca  parabis – călcare de lege Romani 4:15; Evrei 2:2),  paraptoma – gafă, Efeseni 2:1; Matei 6:14 ş.urm.),  asebia – absența evlaviei (Efeseni 2:1; Matei 6:14 …) și alţi termeni ca  anomia- dispreț față de lege,  pornei – depravare morală și spirituală , adikia – nedreptate,  – enochos – termen juridic care înseamnă vină, opheilema – datorie (Matei 6:12). Orice păcat indiferent de numele lui sau de termenii care se folosesc este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Natura păcatului[17] se manifestă sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu. Consecințele păcatului[18] sunt multiple iar neascultarea lui Adam și Eva a afectat întreaga rasă umană. În primul rând omul s-a ascuns de Dumnezeu pentru că s-a produs o schimbare în mintea omului( Geneza 3:7-8) și se arata ruptura care s-a produs. Schimbarea s-a produs și  în comportamentul lui Dumnezeu față de om care este alungat din Grădina Eden și blestemat (Geneza 3). Consecințele păcatului se răsfrâng și asupra creației  (Geneza 3:17,  Romani 8:22). Moartea este ceva străin omului, era acolo din momentul creației și intră în scenă în momentul în care păcatul a intrat în lume. Ea este o pedeapsă dată omului ca și o consecință a păcatului. (Geneza 3:19). Omul nu a fost creat ca să moară, din această pricină moartea produce groază, spaimă și frică.  Alte consecințe sunt Imputarea, care înseamnă că păcatul făcut de Adam și Eva este imputat întregii omeniri Romani 5:12  ”De aceea, dupã cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume, și prin pãcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricinã cã toți au păcătuit…” sau ” toți mor în Adam” (1Corinteni 15:22). Se face  o paralelă între Adam și Cristos fiindcă prin Adam  venit moartea iar prin Isus Hristos viața veșnică. Adam înseamnă ”păcat – condamnare moarte  iar Cristos înseamnă neprihănire – îndreptăţire – viaţă”. Depravarea înseamnă o inimă păcătoasă (Marcu 7:20-23, Proverbe 4:23; 23:7), iar păcatul include o minte perversă și cu o predispoziție deliberată spre rău. (Psalmul 51:5), în plus Isus afirmă  „Ce este născut din carne este carne” (Ioan 3:6). Depravarea nu se manifestă în mod egal la toți oamenii  (Romani 1:24,28), iar ”depravarea totală” –  are și  sensul că afectează totul, dar unii dintre ei în anumite momente ale vieții fac și voia lui Dumnezeu (Romani 2:14….), dar aceste fapte nu sunt îndeajuns ca omul să primească mântuire. Incapacitatea  (Romani 8:8), este o altă consecință a păcatului în sensul că inima omului trebuie să fie transformată ( Naștere din Nou) pentru a face voia lui Dumnezeu.  Ioan 3:3  ”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun cã, dacã un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Culpabilitatea este o altă consecință a păcatului față de care Dumnezeu nu poate rămâne indiferent fiindcă păcatul este îndreptat împotriva Lui și Dumnezeu își manifestă mânia. Vechiul Testament are termeni care exprimă această mânie ca haron, ap, hema, za,am, cu derivatele lor. Se exprimă și ideea de vehemență, indignare, răzbunare și alte forme iar referințele sunt numeroase (2 Regi 22:17). În Noul Testament avem termeni ca orge și thymos  care se referă la mânia lui Dumnezeu  (Romani 1:18; 2:5,… Apocalipsa 6:17). Mânia Dumnezeu indică caracterul sfânt și este legat de  sentimentele Sale. Și Isus a experimentat mânia (Marcu 3:5,10:14). Păcatul nu este impersonal, are au caracter legat de individ sau grup de oameni, inclusiv un popor, sau popoare. De asemenea  păcatul are efecte în relaţiile cu oamenii ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei divine. Păcatul[19] poate fi înfrânt prin Cristos care a biruit, iar aceasta este Vestea Bună a Evangheliei. Biruința a fost demonstrată prin Învierea din morți, și se va întoarce la judecata popoarelor (Matei 25) și va duce sfinții în slavă (Apocalipsa 1:7), iar în final răul va fi biruit și va fi creat un cer nou și un pământ nou (Apocalipsa 21:1).

4). ISUS ESTE LUMINĂ[20] Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Dacă Dumnezeu și Isus sunt lumină atunci și credincioșii beneficiază de ea prin părtășie. În contrast gnostici aveau pretenția de o cunoaștere superioară, dar ei acceptau doar divinitatea lui Isus și îi negau umanitatea. Atunci când ne referim ”la început”, avem trei momente: Primul început este în Geneza 1.1„ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, un început ne datat, cu privire le teoria pământului tânăr sau bătrân. Acest început presupune pentru un om cât de cât rațional un  design inteligent, în cazul nostru Dumnezeu. Al doilea început îl găsim în Ioan 1:1-3 1  La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2  El era la început cu Dumnezeu. 3  Toate lucrurile au fost fãcute prin El; și nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El. Ioan ne aruncă în atemporal, la început era Cuvântul, un adevăr peste înțelegerea minți noastre. Doar dacă citim versetul 14 ajungem să înțelegem Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Aici este vorba de Isus Întrupat și un loc precis în spațiu și timp la Betleem. Al treilea început este în 1 Ioan 1:1 – „Ce era de la început”, cu privire la Isus, iar Ioan  vede întreaga personalitate  a lui Isus : ”ce am auzit (cu ajutorul urechilor noastre), ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit (am admirat), şi ce am pipăit cu mâinile noastre” fiind vorba de un martor ocular. Atât Isus Hristos cât și Petru fac afirmația că  ”ferice de cei care nu văd și cred”. Cuvântul folosit este  „theaomai”, – a privi cu insistență. Domnul Isus Cristos trebuie privit prin ochii credinței pentru a fi mântuiți și sfințiți. Ioan a fost martor ocular al Învierii lui Isus, care avea un Trup nou (Luca 24:39-40) . După ce Pavel a murit în (anul 67 d.Hr), în Biserica a apărut erezia gnosticilor, care au susținut că Isus a fost un om obișnuit și abia în momentul botezului  a devenit Cristos, iar la Crucificare Dumnezeu l-a părăsit, învățătură pe care Ioan o respinge în mod categoric ca și martor ocular. Isus Hristos care este lumină a fost arătat și este Cuvântul vieții și este sursa vieții materiale dar în primul rând a vieții spirituale. Un alt aspect important că cel credincios are posibilitatea de a avea părtășie cu Dumnezeu și cu ceilalţi credincioși. Părtășia este realizată cu Dumnezeu, Cu Fiul și cu Duhul Sfânt prin Isus Hristos. Dificultatea părtășiei[21] constă în faptul că noi suntem păcătoși iar Dumnezeu este sfânt, iar lumina nu se împacă cu întunericul Ioan 1:5 ”Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o”. Doar Dumnezeu rezolvă această problemă. Cuvântul folosit pentru părtășie este ”koinonia” – care însemnă a avea ceva în comun cu cineva în cazul nostru cu Isus Cristos și frații credincioși, iar acest lucru înseamnă să-l cunoști pe Hristos în calitate de Mântuitor personal. Această lucrare este a Duhului Sfânt (Ioan 20:22)  înseamnă aceeași credință și participare activă dar și un dușman comun pe Satana. Părtășia înseamnă  a vorbi despre El, Jertfa Sa și cuvintele Sale, care este un liant între credincioși. Ioan abordează această problemă ca bucuria creștinului să fie completă, dar acest lucru include și părtășia credincioșilor, Cina Domnului, rugăciunea, dărnicia sau alte aspecte din Biserică. Dar părtășia cu Cristos presupune în unele cazuri și suferința (Filipeni 3:10). O bucurie deplină a cunoscut-o și famenul etiopian (Fapte 8:39). Aici apare o dilemă între un Dumnezeu sfânt care este lumină și omul ca și păcătos. Iov vede necesitatea unui mijlocitor între om și Dumnezeu (Iov 9:33), iar Isaia vede prăpastia dintre căile lui Dumnezeu și gândurile oamenilor (Isaia 55:8). Lumina este o calitate a lui Dumnezeu, ca și dragostea și viața, care sunt doar o parte din atributele lui Dumnezeu. Prin lumina spirituală Dumnezeu descopere aspecte ale divinităţi Sale dar și păcatul din inima omului în noi. Lumina ne ”vorbește despre lumina, gloria, despre strălucirea, frumuseţea şi minunăţiile lui Dumnezeu” dar și puritatea Sa. De asemenea o calitate a luminii este că se vede și luminează opusul ei, întunericul, necurăția și defectele noastre. Lumina alungă întunericul și te ajută să ieși din întuneric. Lumina și întunericul sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din această lume ne indică aspectul malefic al întunericului și faptul că oamenii se complac în el iar aici  intervine Harul lui Dumnezeu care oferă mântuire tuturor oamenilor. Apostolul Pavel recunoaște acest lucru (Romani 7:18) și Romani 3:10  ”dupã cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar”. Din păcate este mai mult de atât fiindcă inima omului tinde spre răzvrătire față de Dumnezeu. Astăzi majoritatea credincioșilor încercă diferite metode  de a ”reduce” pe Dumnezeu la nivelul oamenilor. Primul lucru pe care omul îl face este să se mintă singur ”umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul”, lucru pe care mulți creștini îl fac, căutând tot felul de pretexte pentru a-și acoperi păcatele. Mulți creștini vorbesc despre păcat foarte lejer, fapt care dovedește minciuna sau superficialitatea trăirii prin necredință. Dar omul nu poate să coboare pe Dumnezeu la standardele  umane. De fapt omul umblă în întuneric spiritual.  Acest lucru înseamnă o viață imorală ” a credinciosului”, trăire în păcat, ei nu sunt Născuți din Nou (Ioan 3:7-9), în contras cu credincioșii care trăiesc în sfințeniei, și în părtășie cu Dumnezeu. Există un ”dacă”, cu privire la umblarea creștinului în lumină, care este o condiție esențială pentru părtășia credincioșilor și doar în atunci se poate afirma că suntem curățiți de păcat în Sângele Mielului. Una este simpla afirmație a acestor lucruri, dar cu totul altceva înseamnă realitatea lor. Există posibilitatea ca fizic să fii în biserică și în realitate să umbli în întuneric spiritual, iar Cuvântul lui Dumnezeu să treacă pe lângă ureche, iar trăirea în păcat să fie ceva real și ne mințim și amăgim singuri. Un om ipocrit trăiește în întuneric. Aici se poate pune accentul și pe Biserică ca Trup al lui Cristos, iar pe cel care trăiește în păcat și întuneric Dumnezeu îl tratează ca și pe un păcătos care nu a fost curățit în Sângele Mielului și care nu l-a cunoscut niciodată pe Isus Cristos  (Matei 7:21-22), cu alte cuvinte în afara Trupului lui Cristos. Alți credincioși au pretenția că se pot ridica la perfecțiune și la cel mai înalt grad de sfințenie, dar Ioan contrazice acest lucru.  Se ridică în mod acut o problemă de sinceritate, iar acest lucru însemnă minciună și autoînşelare. Din păcate există și acest gen de creștini. Nimeni nu poate ajunge la iertare oferită dacă susține că este fără păcat, fiindcă este imposibil să atingem  perfecțiunea  dorită și cerută. Exemplele de acest gen sunt multiple începând de la respectul pentru părinți și așa mai departe. Atunci când facem afirmația de genul ”nu am păcătuit”, ne înșelăm pe noi dar nu și pe Dumnezeu. Fiindcă mul nu are puterea  ”să-l ridice sau coboare pe Dumnezeu” din sferele înalte singura opțiune este să ne recunoaștem păcatul pentru a primi iertare. Credincioșii trebuie să fie conștienți de natura păcătoasă a omului care sunt o ameninţare continuă la viața de credință, de aceea există cuvântul vegheați 1 Petru 5:8  ”Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. Soluția pe care o dă Pavel acestei situații este mărturisirea păcatelor pentru a primi iertare. A mărturisii vine din termenul grec ”homologeo”, „Logeo” care înseamnă a spune, mai precis a spune păcatului pe nume și a recunoaște cu adevărat stare de păcat în care te afli. Dumnezeu iartă păcatul 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda fiului risipitor pe care tatăl l-a primit acasă. Un prim rezultat al mărturisirii păcatelor este iertarea și împăcarea credinciosului cu Dumnezeu, curățirea și distrugerea păcatului,  și dorința după o viață sfântă Proverbe 28:13  ”Cine își ascunde fărădelegile, nu propãșește, dar cine le mãrturisește și se lasã de ele, capãtã îndurare”. Apostolul Ioan trage o concluzie pertinentă, în care se afirmă faptul că dacă cineva susține că nu are păcat, îl facem mincinos pe Dumnezeu Romani 3:23  ”Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. iar Cuvântul lui nu este în inima noastră”, cu referire la gnosticii și unii dintre creștini, care pretindeau o cunoaștere absolută și mântuire prin cunoaștere. Gnosticismul[22] era o mișcare religioasă formată din sisteme de credințe, sincretism religios, iar cuvântul gnosticism este de origine greacă ”γνῶσις gnōsis, cunoaștere”  care vine din religia indiană sanscrită gnana. Gnosticismul era o erezie dualistă cu tendințe ezoterice și mistice. Mulți dintre ei s-a infiltrat în rândurile bisericii influenţând în mod negativ credința creștină. Este un lucru deosebit de  groaznic să afirmi că Dumnezeu minte. Părtășia cu Dumnezeu nu se realizează în felul acest, ci din contră acest gen de oameni se osândesc singuri. Doar atunci când păcatele noastre sunt spălate în Sângele Mielului, suntem conștienți de falimentele din viața noastră. Mărturisirea păcatului este deosebit de importantă și doar prin ea avem posibilitatea de a avea o relație corectă și mântuitoare cu Dumnezeu 1 Ioan 1:9  ‘‘Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire‘‘.

5).CONCLUZII. Ioan în prima dintre epistole vorbește despre Isus Cristos ca fiind lumina lumii, scrisoare  adresată unei persoane „aleasa Doamnă”, sau biserică. El l-a cunoscut personal pe Isus Cristos fiind ”ucenicul preaiubit”, și avem o mărturie directă despre Isus Cristos. Ea are un caracter intim, deci atât Ioan cât și destinatarul se cunoșteau bine. Canonul  biblic încă nu a fost adunat fiind știut că scrisorile apostolilor, aveau aspect circular în sensul că se citeau în mai multe biserici. Autorul se adresează prin formula  ”copilașilor”, Ioan fiind  mai în vrâstă decât  destinatari epistole. El pune în contrast diferiți termeni opuși care nu pot exista simultan în cazul nostru fiind vorba de lumina și întunericul spiritual, fără să accepte nuanțe sau zone gri. Pentru Ioan adevărul este ceva sacru și nu dă credit unor învățători falși adevărului biblic, care doar imitau în mod artificial adevărul  fiind mincinoși. El face referință la o dragoste reală între frați, iar în viața creștinului trebuie să se manifeste prin cuvinte, idei, sentimente  învățătura lui Isus Hristos și o viață sfântă. Ioan vorbește despre siguranța vieți creștine care trebuie să fie caracterizată de încredere sub aspectul obiectiv cât și subiectiv. Această siguranță rezultă din cunoașterea lui Dumnezeu din punct de vedere calitativ.  Se face mereu diferența dintre voi și ei, având cu referință la și  adevărații și falșii credincioși, așa că Ioan   recomandă testul teoretic, moral și social, iar cei care nu trec aceste probe rezultă că nu este un copil al lui Dumnezeu. Testele respective trecute cu bine sunt o mărturie bună pentru creștin și biserică. Ioan pune accent pe mărturisirea păcatelor, biruinţă, viață veșnică, cunoaştere lumină și altele. Ioan face legătură dintre Noul Testament și Vechiul Testament cu privire la ispită și păcat și consecințele acestuia. În scrisoare Ioan redă dragoste și bucurie și face diferența dintre o fericire pământească limitată și trecătoare față de o fericire veșnică pe care un credincios o poate dobândi în viitor. Gnosticismul ”mântuire prin cunoaştere proprie” era o erezie care circula pe timpul Ioan, care trebuia să fie combătută și care se infiltrase și în biserică. Învățătorii falși aveau o convingere nejustificată cu pretenții ezoterice a unei ”cunoaşteri” superioare în domeniul spiritual. Susțineau că nu au păcat și negau divinitatea lui Isus Cristos, și erau creștini firești. Ioan afirmă clar că Dumnezeu și Isus Cristos sunt lumină, el  cugetează la acest adevăr, cu gânduri în spirală, afirmă și reafirmă aceste adevăruri cu privire la Dumnezeu, Isus Cristos lumină, întuneric, păcat și viață veșnică. Ioan a fost părinte spiritual pentru Policarp, Papias,  Ignaţiu, care au fost la rândul lor părinți ai biserici. A susține biblic că Dumnezeu și Isus sunt lumină ajungi implicit la conceptul de Trinitate și Persoanele Trinității din care face parte Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și  Dumnezeu Duhul Sfânt. Trinitatea este o doctrină specifică creștinismului și de la monoteismul iudaic în care avem un singur Dumnezeu,  se trece în religia creștină din Noul Testament la un Dumnezeu manifesta în trei Persoane, care în acelaşi timp sunt și Dumnezeu. Matematica aceasta ne depășește 3=1 și 1=3, dar dincolo de cifre, Persoanele din Trinitate sunt una în esență, vin din veșnicii, și au o legătură de dragoste una față de cealaltă. Ele sunt egale în substanță, trăiesc în armonie, sunt nedespărțite, egale, în mod simultan și etern. La botezul lui Isus sunt prezente toate cele trei Persoane din Trinitate, Dacă divinitatea Tatălui este mai ușor de acceptat, în special în Vechiul Testament, divinitatea Fiului este susținută în special în cartea Evrei, dar divinitatea Duhului Sfânt este mai greu de înțeles fiindcă se prezintă atât ca și putere cât și ca Persoană. Ca și specific în modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără iar Duhul Sfânt, sfințește. Ele sunt subordonate în lucrare în sensul că Fiul face voia Tatălui și este sub călăuzirea Duhului Sfânt, cu referință la lucrarea de mântuire a oamenilor. O altă abordare a Persoanelor din Trinitatea este că avem un Dumnezeu unic, Persoane care sunt Dumnezeu, și caracterul Triunic specific fiecărei Persoane din Sfânta Treime. Trinitatea se  află pe paginile Sfintei Scripturi atât în Vechiul Testament, mai evidentă în Noul Testament, este dincolo de înțelegerea umană, nu poate fi înțeleasă ci doar acceptată. Matematica lui Dumnezeu diferă mult de matematica firavă a umanități, care este doar o umbră a lucrurilor viitoare. Ea a fost dezvoltată mai târziu  de către biserică în momentele de răgaz. Pentru ca mântuirea oamenilor să fie realizată a fost necesară Întruparea Fiului, pentru că o divinitate nu poate să moară, a fost o cerință ca Isus Cristos să  devină om prin Întrupare. Pe de altă parte moartea, jertfa, unui om nu avea cum să mântuiască fiind incapabil de acest lucru. Astfel Isus Cristos a fost și divin și om, ambele naturi fiind absolut necesare  fără  a se contopi una cu alta. Ca om a experimentat întregul palier al sentimentelor și trăirilor umane și a trăit ca și noi inclusiv ispita. Fiind divin el a renunțat parțial la întrebuințarea atributele divine s-a supus voii Tatălui și în unele cazuri Duhului Sfânt. Astfel Jertfa de pe Cruce a avut o valoare universală și infinită și de neprețuit și suficientă sub aspect soteorologic. Învierea a fost un act al Trinității, a confirmat sacrificiul pentru păcat, ea dă nădejde credincioșilor, este cea dintâi roadă a învierii ”pârga”,  iar predicare Evangheliei are valoare ca și credința și mântuirea noastră. Cristos s-a înălțat la Tatăl având poziție de autoritate și putere ca Avocat, Mare Preot și Mijlocitor, urmând să revină ”parousia” și să ia Biserica sus la El să facă judecata lumii și să instaureze Împărăția Sa. Este necesar să recunoaștem păcatul ca o realitate în existența umană, altfel ne mințim pe noi înșine dar și pe alții, iar acesta este primul pas spre pocăință. Definirea păcatului a fost dată ulterior și o reamintim că reprezintă incapacitatea omului de a se conforma Legilor morale și sfinte a lui Dumnezeu, în gândurile noastre, atitudini, fapte, etc, cu privire la aspectul etic și moral,  omul și îngerii au păcătuit în mod deliberat prin alegere. Păcatul are un caracter universal afectând creația și rasa umană indiferent de statutul oamenilor. Când există păcat relația omului cu Dumnezeu este ruptă. Există cuvinte care definesc păcatul atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, care definesc același lucru și este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Păcatul se manifestă în viața oamenilor sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu cu alte lucruri sau persoane. Păcatul are multiple consecințe multiple care afectează întreaga rasă umană, este blestemat omul, femeia, șarpele, dar și pământul  și este suficient să ne uităm la dezastrele naturale. Omul a fost blestemat să moară deșii nu a fost creat pentru așa ceva, de aceea, toți oamenii se tem de moarte care produce frică și groază, ea fiind ceva străin omului. Alte consecințe sunt   imputarea, imposibilitatea omului de a se mântuii singur, culpabilitatea, etc. Efecte ale  păcatului se regăsesc în relaţii umane și divine ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei  umane și divine. Dumnezeu nu rămâne indiferent la această realitate a păcatului și Își manifestă mânia împotriva lui. Păcatul are un caracter personal, dar este legat și de  un grup, trib de oameni, națiune, sau mai multe popoare, iar dacă ne gândim la ce a spus Isus Cristos Luca 18:8  ”Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ  ?”, de umanitatea întreagă. Păcatul a fost biruit prin Jertfa lui Isus Cristos, iar biruința a fost demonstrată prin Înviere lui Cristos, și iertarea se primește doar prin Sângele lui Isus Cristos care ne spală de păcat. Jertfa de pe Cruce și Învierea sunt stâlpii de bază ai creștinismului. Vestea bună a Evangheliei trebuie dusă mai departe de fiecare creștin conform cu Marea Trimitere din Matei 28: 18:20. Isus Cristos face afirmația că este lumina lumii, iar cei care îl urmează nu vor umbla în întuneric, fiind vorba de lumina vieții. În inima omului nu poate fi lumină și întuneric în mod simultan.  Avem mai multe începuturi cu privire la lumină, începând din Geneza, un timp ne datat, al doilea început este la Întruparea Fiului, Ioan 1:1, în care suntem aruncați în atemporalitate, iar al treilea început este tot în Evanghelia după Ioan 1: 14, în care evanghelistul este martor ocular și mai există în  un început în 1Ioan 1:1, în care Isus este privit în diferite moduri care includ în primul rând personalitatea Sa. De fapt este o continuitate și un progres, o revelație care are un caracter ascendent, prin ochii credinței atunci când credinciosul se uită la Isus Cristos. Se face precizarea faptului ” ferice de cei care cred și nu vă”, iar la 2000 de ani după evenimentul Cristos doar prin credință ai posibilitatea să fii mântuit. După moartea apostolului Pavel au apărut tot feluri de erezii care trebuiau clarificate, printre care gnostici, iar apostolul Ioan ia o poziție fermă împotriva lor. Ei s-au infiltrat în biserică, cu influenţe din religia indiană și au influenţat în mod negativ  credința și închinarea  Nu există posibilitatea părtășiei omului cu divinitatea și cu ceilalți credincioși atât timp cât omul se află în păcat și întuneric spiritual, ci doar când se află în lumina lui Cristos. Dar atunci când Isus Cristos este mântuitor personal se poate vorbi de părtășia credinciosului cu Dumnezeu și cu biserica, iar această lucrare aparține Duhului Sfânt, și înseamnă a avea ceva comun cu Dumnezeu,cu credincioșii, dar și un dușman comun pe Șarpele cel Vechi. Părtășia este liantul care ține credincioșii împreună unii cu alți și cu Dumnezeu cu aplicație în diferite domenii a spațiului spiritual. Părtășia cu Dumnezeu s-a realizat și în Vechiul Testament, avem cazul lui Iov, dar el vede și faptul că între el și Dumnezeu este necesar o Persoană care să medieze conflictul în timp ce Isaia percepe distanța enormă dintre ”gândurile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu”,  concept care în teologie se numește Transcendență. Lumina este o calitatea a lui Dumnezeu care descopere păcatul din inima omului și intră în contrast, ea vorbește despre gloria lui Dumnezeu dar și despre puritatea și sfințenia Sa, care nu se împacă cu întunericul păcatului sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din lumea această indică un întuneric malefic și drăcesc. Pavel recunoaște prin Duhul Sfânt că nu este nici un om neprihănit de acea aduce în discuție Harul lui Dumnezeu. Foarte mulți creștini care nu sunt Născuți din Nou indică surogate, pentru a se complace mai departe în tot felul de păcate dar se mint pe ei, persoanele din jur dar în primul rând pe Dumnezeu, ceea ce este un lucru foarte grav. Un creștin fățarnic este cu trupul în biserică iar în dimensiunea spirituală să trăiască în păcat. Aici  se ia în discuție Biserica ca și Trup a lui Cristos, iar credinciosul respectiv va fi tratat de Dumnezeu ca și un om care nu și-a curățat păcatele în Sângele Mielului, deci este în afara Trupului lui Isus Cristos și se încadrează în textul din Matei 7:21  ‘‘Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri‘‘. Alți credincioși afirmă  că se ridică la o sfințenie desăvârșită, dar acest lucru însemnă autoînşelare, cum au fost gnosticii din timpul lui Ioan sau astăzi unii dintre credincioși când Biblia afirmă altceva Romani 7:24  ”O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..”. Nici un om nu are puterea reală de al coborâ sau ridica pe Dumnezeu, ci doar în mintea  și imaginația lui, iar singura modalitate este sinceritatea de a recunoaște păcatul, să-l mărturisim pentru a primi iertare. Biblia  are multe îndemnuri pentru veghere pentru că Satana vrea să ”înghită‘‘ și pe cei aleși. Scriptura ne îndeamnă la mărturisirea păcatelor în mod specific și pe nume 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda Fiului risipitor pe care Tatăl l-a aşteptat și l-a primit cu dragoste. Trebuie să fim conștienți de falimentele noastre spirituale și doar prin mărturisirea păcatelor avem posibilitatea de a avea o relație mântuitoare cu Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Cristos. De asemenea lumina Evangheliei trebuie arătată tuturor oamenilor prin cuvinte și fapte. Universul lui Dumnezeu înseamnă armonia şi disonanţele din univers care sunt cauzate de păcat vor dispărea iar în final Biserica va fi prezentată ca și o Fecioară curată. Efeseni 5 :9 ‘‘Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr‘‘. Amin

6). BIBLIOGRAFIE

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait Theophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM  Editura Universității Emaneul  Oradea – România, Editura Făclia 2004

Millard,  Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2  Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

Ardelean Viorel

[1] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[2] SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ  pag 242-243

[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[4] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[5] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[6] http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

[7] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

[8] Ardelean Viorel

[9] Dicționar Bibilic pag 581

[10] Ardelean Viorel

[11] Ardelean Viorel

[12] Ardelean Viorel

[13] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14]  TEOLOGIE SISTEMATICĂ   de Wayne Grudem pagina 518

[15] Teologie Creștină  vol 2  de   Miilar J. Erickson pag 97

[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

[17] Teologie Creștină  de   Miilar J. Erickson vol 2 pp 123-141

[18]  Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

[19] Dicționar Bibilic pag 991

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

Credința

download - Copie

Adăugat de Arise For Chris 26 Jun 2017

„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd!” Evrei 11:1.

De ce ne vorbește Dumnezeu tot mai des despre credință? Ce este de fapt credința???? Dumnezeu spune adesea în Cuvântul Lui să cerem lucrurile ca și cum le-am fi primit deja, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă aceasta. Spunem că noi credem și mărturisim credința, dar când suntem puși în fața faptului, toată teoria noastră cade….. De ce picăm adesea testul credinței??

Pentru că vorbele noastre ies de pe buze nu dintr-o inimă sinceră și neprefacută!!! Analizează-te bine și vei vedea că am dreptate. Am pentru tine câteva gânduri la care vreau să meditezi cu atenție:

…Să trăiești prin credință înseamnă sa te trezesti în fiecare dimineață și să încredințezi în mâna Lui tot ce va veni, să nu uiți nici o secundă a vieții tale ca Dumnezeu îți poartă povara și te duce de mână

… Să trăiești prin credință în fiecare zi înseamnă să poți trece peste oftatul de dimineață, să încerci să uiți de durere, să ridici privirea spre cer și să-I mulțumești că El ți-a dat o nouă zi, iar seara când îți pleci capul pe pernă să fii încredințat că tot ce ai trăit a fost pentru că așa a vrut El și așa a fost pentru tine cel mai bine, chiar dacă nu înțelegi

… Să trăiești prin credință înseamnă să înțelegi că drumul tău va fi cu obstacole și piedici, cu suișuri și coborâșuri, să înțelegi că o să fii și în vale și pe munte și să accepți asta

… Să trăiești prin credință înseamnă să poți ierta în fiecare clipă, să iubești dreptatea și smerenia și să crezi în orice clipă că El nu te va lăsa, să crezi că orice situație are rezolvare, că tu poți totul prin El care te întărește

… Să trăiești prin credință înseamnă să simți că ești purtat în carul Său de biruință, că îngerii Lui te duc pe brațe ca să nu ți se lovească piciorul de vreo piatră și că cei ce sunt cu tine sunt mai mulți decât cei ce sunt împotriva ta

… Să trăiești prin credință înseamnă să crezi că totul va trece, că totul este deșertăciune și tot ce rămâne este ceea ce facem pentru Dumnezeu

… Să trăiești prin credință înseamnă să recunoști că El este totul și tu ai valoare doar prin El, să crezi că orice ar veni este pentru că așa vrea Dumnezeul tău.

E greu să urci pe muntele credinței, știu! E greu să crezi cu toată puterea în promisiunile lui Dumnezeu și lucrurile să fie total diferit de cum îți spune că vor fi! Dar îți garantez că la sfârșitul alergării, atunci când vei vedea rezultatul credinței tale vei spune din toată inima „S-a meritat!”

Acum, dragul meu cititor, îți încredințez  sectretul meu cu ajutorul căruia urc muntele credinței zi de zi: CREDINȚA VEDE INVIZIBILUL, CREDE INCREDIBILUL ȘI PRIMEȘTE DE LA DUMNEZEU IMPOSIBILUL!!!

Luminița Marinescu

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/credinta-

https://ardeleanlogos.wordpress.com/credinta-2/credinta/

Credinta simpla in Dumnezeu este dificila

download - Copie

 

Trăim într-o societate pluralistă lipsita de credinta și, vrem, nu vrem, opțiunile multiple în materie de spiritualitate ne pun uneori în situații complicate. Cum să ne trăim viețile pe pământ și cum să ne pregătim pentru o lume viitoare fara a avea credinta ? Uneori e dificil să alegi ce rochie să pui pe tine sau cu ce cravată să-ți asortezi cămașa, dar să selectezi dintre mii de religii și posibile călăuze spirituale ale sufletului tău? Sau, când să crezi că te-ai hotărât asupra unui nucleu doctrinar (confesional), constați că inclusiv în cadrul acelei orientări cultice există, la nivel practic, aspecte care acoperă întreg spectrul operativ – de la poziții ultraconservatoare-izolaționiste până la comportamente libertine-exotico-inclusiviste!

Pare că universul spiritual este format din particule aflate într-o continuă mișcare haotică, în care este greu să-ți găsești echilibrul. Secolul XXI este religios – cum intuia A. Malreaux – dar și amețitor în același timp. Am intrat deja pe culoarul temporal postsecularist (J. Habermas) ceea ce înseamnă că asistăm la un reviriment al religiei, însă nu fără moștenirile provocatoare ale secularismului, relativismului, neo-toleranței, perspectivismului, ecumenismului, neo-marxismului, feminismului, tehnologismului, psihologismului, ezoterismului etc. Toate sunt prezente și amestecate în malaxorul mediatic global, lăsându-i consumatorului religios dificila sarcină de a se orienta în labirintul cultural-spiritualist contemporan.

Nevoia de simplitate se face simțită acum mai mult ca oricând atunci cand vine vorba de credinta . Sofisticăriile vremii ne obosesc și ne epuizează emoțional. Simțim nevoia de viață (spirituală) liniștită, mai ales în vremuri ca ale noastre, când mulți își scot în târgul mediatic propria ”capră postseculară”, fudulă și coafată potrivit ultimelor trenduri ale saloanelor de estetică religioasă în stil dadaist. Sigur, nu toți au obosit (încă) de haosul spiritualist contemporan. Mega-amețeala din jur îi face pe mulți să perceapă amețeala spirituală din propriile vieții ca fiind totuși un soi de echilibru. Știți cum e, boala ta pare o nimica toată când îi vezi pe alții în fază terminală. Alții, totuși, au consumat mult din oferta sincretistă contemporană, iar ființele lor strigă cu disperare după o cură de dezintoxicare sufletească. Vor ceva simplu, autentic și profund în același timp. Vor apa rece și curată de care sufletele lor au așa de mare nevoie. Unde o găsim?

V-aș îndrepta atenția spre un episod interesant din viața Domnului Isus Cristos, descris de apostolul Ioan în capitolul 6 al Evangheliei sale. Mântuitorul este înconjurat de mulțimi de oameni, Lui i se face milă de aceștia și, înmulțind cinci pâini și doi pești, este capabil să hrănească peste cinci mii de suflete. Oamenii sunt entuziasmați de această minune și vor să-l facă pe Isus Cristos împăratul lor în mod forțat. Totuși, Domnul îi ajută să se desprindă de comenzile stomacului și să se gândească la cele spirituale – și iată cum ajungem din nou la discuția despre lumea spirituală și problemele sufletului.

Abordând exact esența subiectului nostru despre credinta in Dumnezeu , Domnul Isus Cristos face acel exercițiu de simplitate despre care vorbeam și le indică drumul adevărat și necesar în desișul de ”lucrări” pe care omenii vor să le facă ”pentru” Dumnezeu: „Ei I-au zis: «Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?» Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.»” (Ioan 6:28-29). Nimic mai simplu decât atât: preocuparea pentru lucrurile spirituale presupune să credem în Isus Cristos, trimisul lui Dumnezeu pentru noi. Adevărata cale spirituală, separată de kitschurile și sofisticăriile moderne, presupune credința simplă în Cristos. Nu este nevoie de niciun fel de tehnici complexe de contorsiuni spirituale, ajunge credința simplă ca a unui copil. Trebuie să credem că Isus Cristos este Dumnezeu și este necesar să ne încredem în salvarea realizată de El pe crucea Golgotei. Aceasta este „lucrarea pe care o cere Dumnezeu de la noi.” Este uimitor de simplu, nu-i așa?

Întrebarea care deja stă să erupă este următoarea: dacă adevărata credință este atât de simplă, de ce se pare că mulți oameni nu au găsit-o? De ce aleg ei căile complicate și neautentice? Din pricină că, în mod paradoxal, simplitatea credinței o face să fie și dificilă, în același timp. Credința în sine este simplă, însă tocmai simplitatea ei cere să acționăm în toate lucrurile în baza respectivei credințe. De exemplu, când o credință este mai complicată, mai nuanțată – mai sincretică, dacă doriți – este mai ușor să negociezi, să aproximezi, să cauți compromisul, să împaci pe toată lumea. Pe de altă parte, când credința este simplă, ea este și foarte precisă și clară – omul nu mai poate jongla cu ”adevărurile” spirituale după cum dorește. Din acest motiv credința simplă este dificilă.

Afirmația „am în mână o cană colorată” le oferă oamenilor spațiu de manevră. Fiecare își dă cu părerea: ce fel de culoare are cana? Și așa se împart oamenii în diverse categorii: oamenii cănilor albastre, oamenii cănilor roșii etc. Apoi, apar discuții în cadrul aceleiași categorii: ce fel de albastru este? Albastru deschis, închis, etc.? Afirmația amintită permite acest spațiu de mișcare, mobilitate plăcută la început, dar care în final duce la amețeala pomenită mai sus.

Afirmația „am în mână o cană albă” este simplă, și dificilă totodată. Este simplă fiindcă simplifică toată dezbaterea, dar este dificilă pentru că nu ne mai putem face ”jocul” nostru. Or, aici apare și dificultatea credinței adevărate. Afirmația „Isus Cristos este trimisul lui Dumnezeu, singura Cale, Adevărul și Viața” este simplă, dar nu mai permite ”jocul” nostru.  Nu mai este spațiu pentru mândria umană, pentru etalarea înțelepciunii noastre, pentru arta negocierilor, pentru slavă deșartă, într-un cuvânt, pentru prestațiile noastre amețitoare. Trebuie doar să crezi și să lași ca această credință să-ți structureze întreaga viață.

Impulsurile egoiste și păcătoase ale omului nu vor accepta această credință simplă, tocmai din pricina dificultății ei, ceea ce ne conduce la concluzia logică a acestui articol: oricine deține adevărata credință, simplă și dificilă, trăiește o minune!

Pastor, Costel Ghioancă

SURSA: http://bisericaadonai.ro/credinta-simpla-este-dificila/

Credinta simpla in Dumnezeu este dificila

Cinci semne de avertizare ale unui narcisist spiritual și cum să-l tratezi

download - Copie

o fată mândră - imagine preluată de pe crosswalk.com

Preaiubiților, să nu credeți orice duh, ci testați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, pentru că în lume au ieșit mulți profeți falși” – 1 Ioan 4:1

E trist să spunem, dar nu toți cei care pretind că sunt creștini sunt și urmași ai lui Hristos. Mulți dintre ei își urmează propriile lor agende, fie că e vorba de bani, faimă sau influență politică. Acești falși ucenici există în multe modele și forme, dar cred că nici unul nu este mai periculos decât narcisistul spiritualUn narcisist spiritual este cineva care se folosește de Evanghelie ca să se edifice pe sine în timp ce îi destramă pe ceilalți. Dacă nu sunt verificați, acțiunile lor pot cauza daune devastatoare – atât asupra creștinilor cât și asupra necreștinilor.

Mai jos aveți lista cu cele cinci semne de avertizare care arată că te confrunți cu un narcisist spiritual și felul cum să răspunzi acestora:

1) Ei fac referire în mod constant la propriile realizări Narcisistul spiritual iubește să se auto-promoveze. Pentru ei, fiecare conversație este o oportunitate de a împărtăși cât de superiori sunt ei față de credinciosul mediu. Ei fac aceasta de obicei prin a enunța propriile lor realizări. O să-i auzi cum vorbesc necontenit de viitoarea lor carte, de ultima lor postare pe blog, seriile de predici, lucrarea misionară sau că ei au condus pe cineva la Hristos. Scriptura ne spune să nu căutăm slava proprie, ci să lăsăm ca munca noastră să vorbească de la sine (Proverbe 27:2), doar că narcisistul spiritual se va făli că tot ceea ce crede el îi aduce laudă.

RĂSPUNS: Cel mai bun mod prin care un creștin poate contracara această atitudine este să urmeze exemplul din Mica 6:8să faci dreptate, să iubești îndurarea și să fii smerit în umblarea cu Dumnezeul tău.

2) Ei invadează conversațiile Narcisistul spiritual râvnește după control și cea mai înaltă autoritate a lor este întotdeauna referirea la ei înșiși. Drept rezultat… nu este ceva neobișnuit ca ei să invadeze conversațiile personale sau private ale altora. Ei vor face aceasta adesea sub deghizarea că ”ajută” sau ”corectează” pe alți tovarăși creștini, când de fapt ei nu au nici un interes în dialogul pe două căi. Vei observa că ei au o modalitate de a injecta propriile lor opinii în situații și sunt primele voci care se plâng de evenimentele recente din bisericăBiblia ne avertizează de faptul că astfel de oameni crează diviziune printre credincioși și că ei slujesc doar pentru poftele lor (Romani 16:17-18Psalmul 36:1-4).

RĂSPUNS: Nu există nici o cale bună de a vorbi cu narcisistul spiritual (Proverbe 26:4-5), cel mai bun răspuns pe care îl pot avea creștinii este să-și mențină poziția lor și să refuze să fie agresați sau ofensați de o astfel de persoană.

3) Ei sucesc Scripturile Susan B. Anthony spunea o dată: ”Eu nu am încredere în acei oameni care știu așa de bine ce vrea Dumnezeu ca ei să facă, deoarece observ că aceasta coincide întotdeauna cu propriile lor dorințe”. În același mod, un narcisist spiritualfolosește Scriptura ca o unealtă pentru propriul scop, în locul scopului lui Dumnezeu. Ei abordează Biblia cu o minte închisă, memorează doar câteva versete utile care să justifice comportamentul lor. Orice altceva, în special versetele din Scriptură care sunt în conflict cu acțiunile lor, devin ignorate. Precum oamenii din Iuda 1:4, în aceștia nu trebuie avut încredere.

RĂSPUNS: Cea mai bună apărare pe care o au creștinii împotriva acestui tip de teologie eronată este pur și simplu să citească Biblia. Cu cât devenim mai familiari cu lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai familiari vom deveni cu Dumnezeu.

4) Ei profesează dragostea, dar nu o arată niciodată Probabil că cel mai ușor mod de a identifica un narcisist spiritual este de a vedea dacă lucrările lor se potrivesc cu cuvintele lor. Mulți vor pretinde că ei nu au nimic altceva în inimile lor decât dragoste și compasiune pentru cei pe care îi mustră ei, doar că acțiunile lor dovedesc exact contrariul. Matei 7 ne învață că noi putem judeca un profet după roada lucrărilor sale, ”Un pom bun nu poate face roade rele și un pom stricat nu poate face roade bune”. Deci, ce fel de recoltă aduc ei la masa lui Dumnezeu? Diviziune? Dispreț? Cruzime?

RĂSPUNS: Dragostea este mai mult decât cuvinte, dragostea înseamnă acțiuni. Aceasta e ceea ce separă pe adevăratul creștin de narcisistul spiritual.

5) Ei vorbesc, dar ei nu ascultă Ascultatul poate fi o unealtă puternică pentru creștini. Ascultatul clădește încrederea, crează empatia și hrănește înțelegerea dintre indivizi. Iacov 1:19 îi îndeamnă chiar mai mult pe credincioși să fie grabnici la ascultare, încet la vorbire și înceți la mânieNarcisistul spiritual, prin contrast, este rapid să vorbească, rapid să se simtă ofensat și incapabil să asculte. Ei se bucură să fie cei mai gălăgioși și mai tari ca volum din încăpere, și ideea de a ceda față de altcineva îi enervează.

RĂSPUNS: Un adevărat creștin ascultă de ceea ce spun alții, chiar și atunci când ei s-ar părea că nu sunt în acord cu el. Ascultarea aceasta necesită ca noi să fim altruiști, ceea ce un narcisist spiritual nu poate fi niciodată.

Materialul de mai sus a fost scris inițial de Ryan Duncan pe 21 august 2015 în site-ul CrossWalk.com (de unde am preluat și fotografia de la început). Dacă citați sau folosiți acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog, mulțumesc.

 

https://ardeleanlogos.wordpress.com/credinta-2/cinci-semne-de-avertizare-ale-unui-narcisist-spiritual-si-cum-sa-l-tratezi/

Dr Camelia Smicală: Specialiștii ar merita ei înșiși să se bucure de „avantaje” în instituții adecvate. Vouă, prietenilor, vă mulțumim pentru grijă, solidaritate, implicare

download - Copie

Dr Camelia Smicală: Specialiștii ar merita ei înșiși să se bucure de „avantaje” în instituții adecvate. Vouă, prietenilor, vă mulțumim pentru grijă, solidaritate, implicare
În mesajul transmis pe social media cu prilejul trecerii în Noul An, doctorița română Camelia Smicală, rezidentă în Finlanda, ai cărei copii au fost confiscați și despărțiți abuziv de autoritățile locale din domeniul „social”, atrage atenția asupra faptului că Mihai și Maria și-au trăit aproape jumătate din viață în minciună și teamă, inoculate de cei care forțează interpretarea „interesului superior al copilului” după propria ideologie.
„Administratorii finlandezi de destine ar fi trebuit să știe că nici suferința, nici voința nu dispar prin simpla ignorare a semnalelor”, iar postacii de Facebook care au impresia că pentru Maria și Mihai este mai bine la casa de copii „ar merita ei înșiși să se bucure de avantaje și protecție în instituții adecvate”, consideră dr. Camelia Smicală.
Aceasta le mulțumește, pe de altă parte, prietenilor și celor care și-au demonstrat solidaritatea cu familia ei. Ca mamă singură a doi copii confiscați de statul finlandez, actualmente evadați din centrul de plasament, este evident că cea mai mare dorință pentru noul an este de a-și recupera fiica și fiul.
„Ziua 1545
Maria și Mihai și-au asumat riscul de a fugi din casele de copii deoarece au considerat că este singurul mod în care se pot face auziți, după ce de-a lungul a patru ani, cererile lor respectuos înaintate au fost ori nesocotite, ori primite cu ostilitate, ori sancționate. Aproape jumătate din viața lor au fost obligați să asculte denigrări și minciuni la adresa celei mai importante persoane, baza lor de siguranță și hrănire emoțională, și tot atâta timp au fost nevoiți să caute mereu alte strategii pentru a fi în contact cu această persoană, nimeni alta decât mama lor. Aproape jumătate din viața lor s-a pierdut sub semnul spaimei că o acțiune sau alta ar putea conduce la o separare și mai cruntă. Devastată de personaje deconectate emoțional, risipită în singurătate prin case de copii bine încuiate, copilăria lor rămâne tot mai în urmă.
Administratorii finlandezi de destine ar fi trebuit să știe că nici suferința, nici voința nu dispar prin simpla ignorare a semnalelor, și că acești copii nu pot fi desconsiderați și supuși la nesfârșit.
Atât așa zișii specialiști finlandezi, cât și cei doi-trei rătăciți care probează ieșirea din anonimat scriind pe Facebook că pentru Maria și Mihai este mai bine la casa de copii – mânați fiind ori de interese nespuse, ori de devianțe mentale nediagnosticate, ar merita ei înșiși să se bucure de avantaje și protecție în instituții adecvate.
Vouă, prietenilor, vă mulțumim infinit pentru grijă, solidaritate, implicare. Să aveți un an nou cu sănătate, iubire, voioșie, prieteni de nădejde și prosperitate! Doamne, ajută această mare și iubitoare familie, Doamne, ajută-i pe Camelia și copiii ei!
La mulți ani!”, a scris doctorița română în seara de 31 decembrie 2019 pe grupul de social media Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei.
Înapoi sus
www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Viorel - Logos

Har şi Pace

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Sclipiri

Har si Pace

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Curajul credinței

„Sinceritatea este fundamentul vieții spirituale” (Albert Schweitzer)

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat asta: