Albii nu mai există, decât atunci când sunt Ticăloși. Nici Moartea nu îi salvează de blestem

download - Copie

statuie

Autor: Adrian Pătrușcă30 iunie 2020

   De frică să nu fie acuzat de rasism, liderul mondial în cosmetice epurează cuvântul „alb” din vocabular. O decizie care arată demența „antirasismului” actual.

STIRI CALDE

·                                 16:57 – Albii nu mai există, decât atunci când sunt Ticăloși. Nici Moartea nu îi salvează

·                                 16:48 – Iohannis, „față-n față” cu președintele Consiliului European

·                                 16:39 – BAC 2020. „Paradoxul” rezultatelor: Cea mai mare rată de eșec, cei mai mulți absolvenți

·                                 16:30 – Japcă la testele COVID-19. Prețul, în funcție de modalitatea de plată

·                                 16:21 – Rusia acuză SUA: „Pregătesc terenul pentru posibila reluare a…” 

·                                 16:12 – Accident în lanț în Capitală, din cauza dezinfectantului de pe șosea | VIDEO

·                                 16:03 – Este lege. Majorări salariale votate de deputați. Cine sunt beneficiarii

·                                 15:54 – Mihai Viteazu, Horea, Cloșca și Crișan, declarați prin lege martiri și eroi ai neamului

·                                 15:45 – Războiul dintre China și India se mută și în online. Lovitură pentru platforma TikTok

·                                 15:36 – Caz înfiorător. A mâncat vreme de 26 de ani numai hrană pentru pisici

·                                 15:27 – Veşti bune pentru consumatorii casnici de gaze. Liberalizarea înseamnă preţuri mici

O analiză tăioasă a avocatulul francez Gilles-William Goldnadel pentru Le Figaro.

Decizia L’Oréal de a interzice cuvântul „alb” în prezentarea produselor sale cosmetic nu este doar o inepție, ci, mai ales edificatoare în legătură cu fenomenul nevrotic la care asistăm.

A fost probabil nevoie de această a „n”-a prostie pentru a înțelege că, în spatele acestei ultime nebunii, sub acoperirea rasismului epidermic, ceea ce se țese inconștient în profunzime este ștergerea Albului.

Să trecem repede în revistă inepția: a interzice albul în vocabularul său, ca pe un cuvânt murder și rușinos, pentru a renunța progresiv la înălbirea dermică, întruchipând gena de ființă neagră, este lipsită de orice sens, cu excepția celui al penitenței.

Să remarcăm totuși că firma de cosmetic nu a avut bunătatea, într-un frumos spirit de reciprocitate, de a proscrie pentru albii care nu sunt mulțumiți cu paloarea lor, produsele de bronzat.

În realitate, trebuie așezată suprimarea lexicală într-o irezistibilă mișcare la modă – în cea mai proastă accepțiune a termenului, de antrenare a gloatei mediatice – care acaparează toate companiile internaționale pentru motive de strategie comercială, în frenezia evenimentelor declanșate de afacerea George Floyd.

Ființa futilă sesizează mai bine decât oricine cursul vremii, oricât de tenebros ar fi.

Dar eradicarea semantică a albului trebuie plasată în contextul pocăinței maladive actuale pentru a putea înțelege cât de dramatic este L’Oréal în pas cu moda.

Ceea ce caracterizează înainte de toate iraționala nebunie – în sens psihiatric – a actualei perioade asimtrice este că, în timp ce este vremea precauției față de populațiile negre și asimilate, este convenabilă indiferența față de albi, a căror durere sau sensibilitate nu este recunoscută, în această lume antirasistă care ar trebui să facă abstracție de rasă.

Cele mai recente exemple arată asta:

Ligi negre rasiste care își spun africane, indivizi pe care școala gratuită și accesibilă pentru toți nu i-a alfabetizat, distrug sau murdăresc statuile marilor bărbați sau marilor militari ai Franței. Orice este permis, deoarece toți sunt răi: Napoleon, Faidherbe sau Colbert.

Zilele trecute, niște descreierați l-au atacat pe Jacques Coeur. Puțin importă că burghezul din Bourges nu a cunoscut colonialismul. Importă că a fost visceral francez prin numele lui și alb prin pielea lui.

Unii săraci cu duhul din Liga Neagră Africană mergă până acolo încât să ne explice că De Gaulle nu a făcut rezistență deoarece a fugit din Franța. Iată cum, falsul antirasist ia în brațe argumentul preferat al petainistului autentic.

Ce vreau să spun este că, în profunzime, coerența ideologică este perfectă: distrugătorii de statui îi detestă pe francezii care rezistă elementelor rasiste dezlănțuite frenetic. Îi detestă pe francezi, îi detestă pe albi.

Distrugându-le statuile, ei le smulg rădăcinile și miturile. Ei urmăresc astfel să distrugă statutul și statura Franței și a majorității locuitorilor ei.

Priviți la aceste ultime atentate care au survenit în Marea Britanie. Cel mai recent, de la Glasgow, comis vineri de un imigrant sudanez, a trecut pur și simplu neobservat.

Problema unui eventual rasism la adresa victimelor sale albe – printre care un polițist – nu va fi pusă niciodată, decât cu riscul obscenității.

Dar maniera în care a fost tratat atentatul lui Reading, care l-a precedat, este și mai semnificativă.

Cine știe cine sunt James Furlong, David Walls și Joe Ritchie Benett? Nimeni. Totuși ei sunt cei trei britanici masacrați cu cuțitul de către teroristul islamic și refugiatul libian Khairi Saadallah, cu ceva mai mult de o săptămână în urmă.

Morțile lor nu sunt cu nimic mai puțin insuportabile decât cea a lui George Floyd. Ele se înscriu, prin modul de acțiune și frecvența lor, într-un fenoment sistemic islamist recurent.

Dar acești trei martiri sunt condamnați la anonimat. Ca victime, ei nu sunt albi, sunt inexistenți. Translucizi.

De frică să nu fie acuzat de rasism, liderul mondial în cosmetice epurează cuvântul „alb” din vocabular. O decizie care arată demența „antirasismului” actual.

STIRI CALDE

·                                 16:57 – Albii nu mai există, decât atunci când sunt Ticăloși. Nici Moartea nu îi salvează

·                                 16:48 – Iohannis, „față-n față” cu președintele Consiliului European

·                                 16:39 – BAC 2020. „Paradoxul” rezultatelor: Cea mai mare rată de eșec, cei mai mulți absolvenți

·                                 16:30 – Japcă la testele COVID-19. Prețul, în funcție de modalitatea de plată

·                                 16:21 – Rusia acuză SUA: „Pregătesc terenul pentru posibila reluare a…” 

·                                 16:12 – Accident în lanț în Capitală, din cauza dezinfectantului de pe șosea | VIDEO

·                                 16:03 – Este lege. Majorări salariale votate de deputați. Cine sunt beneficiarii

·                                 15:54 – Mihai Viteazu, Horea, Cloșca și Crișan, declarați prin lege martiri și eroi ai neamului

·                                 15:45 – Războiul dintre China și India se mută și în online. Lovitură pentru platforma TikTok

·                                 15:36 – Caz înfiorător. A mâncat vreme de 26 de ani numai hrană pentru pisici

·                                 15:27 – Veşti bune pentru consumatorii casnici de gaze. Liberalizarea înseamnă preţuri mici

Albul nu există decât atunci când este vinovat. Cum ar fi polițistul american Derek Chauvin. Abject fiind, poate fi numit ca alb. Din cauza defectelor sale.

Am păstrat ce e mai bun – sau mai degrabă ce e mai rău –la sfârșit, pentru a arăta cum învinovățirea albului, insolența la adresa lui și libertatea de a o exprima este singura aversiune care se bucură de o presă cu atât mai bună cu cât este interzis să te plângi de ea. Decât cu riscul de a fi acuzat de rasism.

Și aici, televiziunea noastră națională și-a arătat ideologia. Am evocat săptămâna trecută interviul la France Inter al fondatorului tribului Ka, cunoscut pentru antisemitismul și rasismul său anti-alb. Au urmat niște scuze publice.

Săptămâna aceasta, recidivă agravată. France Télévision nu a ezitat să publice pe site-ul său, Martinique 1, fragmente din articolul unui fost deputat martinican de stânga, Guy Lordinot, care, prin intermediul link-ului, poate fi descoperit integral.

Exemple de bravură asumate fără rezerve de radio-televiziunea de stat:

„Sosirea regulată a unei populații de rasă albă arată că asistăm la un genocid prin înlocuire (…) O populație metisată care se diminuează, o populație de rasă albă, cultural diferită, care crește, iată semnul că identitatea noastră de martinicani este în declin premeditat.”

Dintre toate sindicatele ziariștilor, doar FO Médias a avut inteligența și curajul de a-și exprima indignarea. Pentru a fi drepți, să notăm că Martinica nu are monopolul acestei tematici lipsite de complexe.

În 2007, o anume Christine Taubira, deputată , al cărei antirasism liric a devenit de atunci celebru, nu s-a jenat să declare la canalul public RFI: „Ne aflăm la un punct de răscruce identitar. Guianezii get-beget au devenit minoritari pe propriul lor pământ.”

Imaginația mea este neputincioasă în a descrie reacția mediatică dacă, într-o ipoteză hazardată, un deputat din departamentul Creuse (centrul Franței – n.r.) ar îndrăzni să rostească un asemenea discurs identitar și să vorbească despre tematica marii înlocuiri, identificând în mod expres „rasa neagră”. Moartea sa civilă ar fi dictată pe loc.

Manuel Valls, nu cu mult timp în urmă, a fost supus oprobriului public pentru că a îndrăznit să evoce „un război al raselor” care ar urma după lupta claselor.

Expresia „război” era improprie, dar ceea ce dorea să spună fostul ministru de Interne era de bun simț.

Extrema stângă a renunțat să-i mai apere pe muncitorii săraci, iar lupta claselor a fost înlocuită cu lupta raselor.

Clientelismul servil la adresa populațiilor de origine străină nu este îndeajuns pentru a explica un asemenea abandon moral și intelectual. În miezul acestuia se ascunde și rușinea surdă de a fi alb care împinge la detestare.

Că este vorba de firme de cosmetice, că este vorba de partide extremiste, rasismul anti-alb – ca să fiu elegant și civilizat, nu este mai puțin ticălos.

https://evz.ro/albii-nu-mai-exista-decat-atunci-cand-sunt-ticalosi-nici-moartea-nu-ii-salveaza-de-blestem.html/2

Noi șanse în contextul crizei

download - Copie

Covid-19-2

Publicat pe 21 martie, 2020 De danutj

Schimbările pe care le produce cu repeziciune pandemia actuală au în special efecte negative, dar pot fi identificate și provocări ce reprezintă noi șanse de explorat pentru vremurile ce vin. Despre efectele negative s-a tot vorbit și s-a întors povestea pe toate fețele. Ca și după 11 septembrie, după această criză lumea nu va mai fi la fel în multe privințe. Terorismul și atacurile din ultimele decenii ne-au schimbat mult percepția asupra securității și libertăților omului. La fel și măsurile de excepție luate în aceste zile peste tot în lume nu vor rămâne fără urmări. În mare, criza ne-a arătat cât de ușor poate fi bulversat modul de viață construit în prezent. Cel puțin în spațiul european și american, fiind foarte mobili spațial și social, dar și foarte dependenți de tehnologie și orientați spre un stil de viață bazat pe consum abundent, deodată ne trezim că lumea se restrânge și că multe din posibilitățile pe care le consideram foarte normale nu ne mai sunt accesibile. De asemenea, fiind foarte conectați în mediul virtual și având foarte puțin timp disponibil pentru relații directe, ne vedem siliți să stăm acasă și să folosim timpul altfel. Raportarea la mass-media și la instrumentele culturii de masă începe să capete alte conotații. Toată lumea urmărește evoluția pandemiei, iar oamenii sunt mereu cu ochii pe televizor, internet și pe toate aplicațiile telefoanelor inteligente. Nu comunicăm, ci primim și transmitem informații cu mare viteză, fără a avea timp să procesăm și să înțelegem ce se petrece. Autoritățile sporesc măsurile de supraveghere, iar tehnologia este lesne folosită pentru a verifica locația și activitatea oricărui cetățean. Știrile au impact foarte mare, iar orice nouă informație se propagă cu viteze colosale și provoacă un impact psihologic și social imens. Statul preia și exercită o tot mai mare putere, iar cetățenii înțeleg că este normal să avem tot mai multă reglementare și control. Însă toate acestea vor avea un cost, vor lăsa urme, iar revenirea la lumea de dinainte exact așa cum a fost va fi practic imposibil de realizat. Dincolo de temerile legate de viitor, de cât de mult și în ce forme schimbările politice, economice și sociale ne vor afecta modul de viață, criza prin care trecem reprezintă și o ocazie de reflecție asupra unor date fundamentale ale experienței umane și ocazia ca anumite lecții pozitive să fie învățate.

În plan economic, în mod clar devenim tot mai conștienți că tipul de societate de consum exacerbat din trecut nu mai reprezintă o soluție viabilă pentru viitor. Deja dinainte de această perioadă, economiștii anunțau că paradigma creșterii economice nu mai funcționează, că a adus multiple efecte negative și trebuie să găsim o altă abordare pentru gestionarea resurselor, producției și consumului. În aceste zile, avem ocazia să evaluăm mai serios care sunt cu adevărat limitele nevoilor noastre, de la cele de bază până la cele de la nivelul piramidei lui Maslow. Dacă în trecut am aruncat anual cantități uriașe de hrană, poate învățăm lecția cumpătării și prețuirii pâinii celei de toate zilele. Dacă s-au constituit decalaje periculoase între membrii societății sau între statele lumii, avem ocazia să analizăm și să decidem dacă ne dorim un viitor și mai stratificat, cu rupturi sociale și economice și mai mari, sau suntem dispuși să construim un spațiu social și economic bazat pe solidaritate și continuitate. Marile companii pot lua decizii în favoarea interesului lor, prin concedieri masive sau trimiterea oamenilor în concedii fără plată, dar în același timp pot sprijini proprii angajați care nu mai pot munci și nu își mai pot asigura venituri. Nu este neapărat nevoie de intervenția statului pentru a obliga companiile să își ajute angajații, ci se poate crea un climat economic care să ducă la minimizarea pierderilor și efectelor negative pe termen mediu și lung. Măsurile protecționiste și de creștere a reglementării trebuie luate cu mare grijă și prin consultarea mediului de afaceri, prin invitarea actorilor economici, alături de specialiștii din cercetare și mediul academic, la masa dialogului și prin identificarea celor mai bune soluții, nu doar de moment, ci în perspectivă.

Sub raport politic, s-a reușit construirea unei lumi marcate de un progres al democrațiilor și al păcii. Libertatea de mișcare a populației și a raporturilor economice este una fără precedent. S-au construit numeroase instituții internaționale la care participă majoritatea statelor pentru a contribui la menținerea păcii și securității. Aceste importante realizări au fost provocate mereu de pericole precum terorismul, războaiele din Orientul apropiat și tendințele de tip naționalist și xenofob care riscă să deterioreze climatul de deschidere și cooperare la nivel internațional. Din păcate, marile puteri precum SUA, UK, Turcia au făcut deja pași importanți în această direcție de izolare și de concentrare pe propriile interese, în dauna unui climat de încredere și implicare în rezolvarea unor probleme sau conflicte cu potențial de extindere și spre alte țări sau regiuni. Criza pandemiei actuale poate radicaliza această tendință de închidere și răcire a relațiilor internaționale, dar este și ocazia de a înțelege că societatea actuală a căpătat deja coordonatele unui spațiu global cu mecanisme și probleme specifice ce nu poate ignora nevoia de cooperare dintre state. În acest moment, liderii politici pot face un pas înapoi în încercarea iluzorie de a se proteja ori de a rămâne departe de problemele celorlalți sau pot face un pas către ceilalți în ideea de a găsi împreună soluții pentru a trece peste această problemă. Este ușor să se ia decizii care să pună foarte multă putere în mâna unui număr foarte mic de oameni și să se propună măsuri politice care să restrângă dramatic drepturile și libertățile cetățenilor, dar, în egală măsură, se poate crea contextul unui apel la responsabilitate civică și la o largă participare a populației în privința îndeplinirii unor măsuri care să combată criza și să întărească spiritul democratic. Societatea civilă se poate mobiliza mai mult ca niciodată. Toate structurile de tip asociativ se pot implica și pot fi o voce publică în sensul participării la viața societății prin gestionarea de proiecte concrete și prin temperarea forțelor politice și tendința guvernelor de a-și depăși limitele.

Globalizarea și multiculturalismul ne-au întins corzile relaționale și sensibilitățile culturale și religioase la maximum. În special în ultimele două decenii, spațiul european și american au fost marcate de frământări cu privire la efectele migrației și schimbările privind structura demografică a populației acestor zone. Au apărut tensiuni și confruntări între diferite grupuri sociale care au erodat și mai mult capitalul social și cultura civică. Cel mai recent exemplu îl reprezintă criza refugiaților sirieni, încă o ocazie pentru europeni să arate cât de mult a slăbit fibra morală a populației și cât de fragile sunt relațiile dintre oameni. Pandemia ce străbate întreaga lume, nu numai Europa, poate agrava și mai mult situația, dar poate fi și o ocazie bună de reconciliere socială și de reevaluare a fundamentelor morale care stau la baza relațiilor dintre oameni. Biserica creștină, alături de celelalte religii, pot contribui la consolidarea unui climat social de calm și încredere, de respect pentru demnitatea persoanei umane indiferent de rasă, cultură, gen sau etnie. Panica și frica nu pot aduce nimic pozitiv, ci vor agrava situația în care ne aflăm, însă voluntarismul și prezența publică a oamenilor animați de valori morale și de binele comun pot ajuta la conturarea unui etos care să împiedice extremismele, violența, criminalitatea sau orice alte derapaje.

Omenirea a cunoscut și perioade foarte bune și vremuri întunecate, aproape de neexplicat. Pentru unii, ciclicitatea acestora reprezintă o lege a istoriei ce nu poate fi depășită. Ca urmare, progresele și rezultatele remarcabile din toate domeniile, obținute în ultimii 80 de ani, au dus la o slăbire profundă a umanității, la un dezechilibru ce va fi cu greu trecut prin crize și cu costuri foarte mari. Există oameni care cred și voci care anunță că am și întrat într-o asemenea perioadă întunecată a omenirii. Chiar dacă ar fi să fie așa, a declara prin asta falimentul oricărei responsabilități sociale și a accepta orice cu prețul unei false salvări individuale sau de grup este inacceptabil. Istoria ne arată că tocmai vremurile acestea tulburi reprezintă ocazia de a ne depăși, de a ne dovedi că suntem mai buni decât părem a fi sau decât se așteaptă ceilalți de la noi. Nu este vorba despre a face acte de eroism, ci de cumpătare și bun simț, de deschidere față de aproapele și curajul de a merge împreună prin această perioadă grea.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2020/03/21/noi-sanse-in-contextul-crizei/

Magi(a) Crăciunului

download - Copie

Three-Kings

Publicat pe 16 decembrie, 2018 De danutj

În relatarea Sf. Matei, nașterea Mântuitorului este înconjurată de mult mister și incită la formularea unor întrebări complexe. În text apar categorii foarte diferite de oameni și o serie de evenimente care lărgesc orizontul tabloului de la un mic sat evreiesc până la nivel internațional și apoi la cel cosmic. Ne intrigă fenomenul astronomic al stelei strălucitoare, identitatea magilor din Răsărit și motivul călătoriei lor în Iudeea, lipsa de sensibilitate și ignoranța poporului ales, împreună cu reacția liderilor săi politici la aflarea veștii nașterii lui Mesia. Facem câteva observații punctuale privind magii și locul lor special în contextul sărbătorii nașterii Domnului.

Marea cultură și șansa celor mici (rezultatele întâlnirii cu marile tradiții)

În lumea antică, evreii nu au reprezentat o cultură semnificativă și nici o forță politică care să fie luată în seamă. Însă geniul evreu al supraviețuirii și al credinței în propriul destin a făcut ca tradiția lor să rămână vie de-a lungul mileniilor. La acest geniu însă trebuie să mai adăugăm întâlnirile providențiale cu marile culturi ale lumii antice. De la persani, după exilul din Babilon, iudeii se întorc îmbogățiți în mod real atât sub raport teologic, cât și cultural. Pe lângă temele legate de escatologie (viața după moarte, înviere etc.), exilul pune bazele tradiției cărturarilor, preocuparea pentru istorie și teologie, importanța educației și accesului la Legea lui Dumnezeu. Câteva sute de ani mai târziu, întâlnirea cu elenismul avea să dea umanității cartea lor fundamentală în limba lui Homer și să ajungă apoi în toată lumea civilizată sub protecția Romei. În literatura de specialitate, identitatea magilor este mereu legată de istoria exilului poporului evreu în Babilon (sec. al VI-lea BCE) și de o serie de profeții din Vechiul Testament care anunță nașterea lui Mesia (Gen. 49:10; Num. 24:17; Is. 60:3). Herodot ne spune că în lumea antică magii erau considerați vechii persani educați care au realizat numeroase descoperiri în medicină și științele naturii. Explicațiile plauzibile cu privire la motivația unei călătorii foarte lungi (din zona Babilonului, Irakul de astăzi, până în Ierusalim) pornesc de la ideea că în imperiile din Răsărit a supraviețuit această așteptare a nașterii unui important rege evreu la Ierusalim. Fie că mesajul a fost transmis de la o generație la alta de evreii care au rămas acolo, fie că a constituit un subiect de analiză la nivelul textelor religioase și istorice păstrate de elitele intelectuale, important este faptul că a existat mereu o preocupare pentru acest eveniment. Ceea ce ni se pare semnificativ cu privire la magi nu este numai faptul că au primit o tradiție vie cu privire la nașterea lui Mesia, ci că acest crez a supraviețuit în contextul unei culturi și a unui spațiu religios care nu este dominat de evrei, ci dimpotrivă. Nu este o întâmplare că în tradiția Babilonului au fost păstrate idei și căutări cu privire la teme care aparțin unor culturi mici sau unor popoare mărunte, cum este cazul evreilor. Tocmai aceasta este forța și dinamica marilor culturi care nu se simt amenințate de altele, ci au deschiderea pentru cunoaștere și lasă spațiu pentru expresia unei diversități. În Răsărit, au rămas mereu oameni preocupați să cerceteze textele vechi, ideile înaintașilor, așteptările și credințele popoarelor. Marile culturi antice ne-au dat magii, oameni care aveau capacitatea să observe astrele și să înțeleagă cărțile sfinte, specialiști cu suficiente cunoștințe istorice și religioase, fiind capabili să ia act de un fenomen cosmic și să îl asocieze cu împlinirea unei profeții din vechime. Convinși de acest lucru, înțelepții din Răsărit sunt dispuși să parcurgă aproape 1500 de km (o călătorie de câteva săptămâni) pentru a se prezenta în fața regelui născut și a-i aduce omagii. Nu contează dacă sunt evrei sau persani, ci important este gestul lor, care reprezintă o încununare a efortului cunoașterii, satisfacția de a fi înțeles și de a fi contemporani cu lucruri anunțate cu sute de ani înainte. Sărbătoarea Crăciunului în sine este un eveniment cultural, o perpetuă actualizare a unui eveniment istoric cu semnificații globale și cosmice care este împărtășit de omenire cu fiecare generație și în contexte culturale diverse.

Când așteptarea își pierde vigilența și speranța (sau despre pericolul uitării adevăratelor semnificații)

Drama poporului evreu cu privire la Mesia este una istorică și spirituală în același timp. În conștiința iudeilor s-a transmis mereu ideea unei renașteri politice și religioase a acestui popor în jurul unui rege providențial care va aduce pace și prosperitate. În ciuda faptului că tradiția acestui popor a fost marcată atât de profund de această perspectivă, ceva s-a fracturat pe parcurs. Se pare că evreii au fost orbiți de propria așteptare și s-au prăbușit sub povara propriului vis. Deși orice copil evreu crește cu profețiile despre Mesia, cu învățături și parabole legate de acest eveniment crucial, totuși ceva nu mai funcționează în fibra acestei națiuni marcate de prea multă așteptare și de prea multe scenarii cu privire la venirea regelui visat. Forjați intens de această tensiune a renașterii etnice și spirituale, evreii au forțat deseori mâna istoriei și au improvizat diverși Mesia sau au încercat soluții politice și sociale alternative. Ne întrebăm dacă problema principală este timpul și faptul că de la o generație la alta lucrurile s-au diluat și metamorfozat, dacă s-a pierdut discernământul cu privire la adevărata încărcătură și semnificație a evenimentului. Sau poate că propria istorie a deturnat așteptarea poporului și a canalizat-o spre un orizont îngust cu valențe strict politice și sociale, ignorând faptul că textele profetice dau epocii mesianice o altă anvergură. Crăciunul păstrează memoria dramei poporului ales, alături de alte drame ale culturilor care cad sub povara propriei vocații sau a împrejurărilor istorice. Sărbătoarea nașterii Domnului ne amintește mereu despre importanța speranței și a valorilor care o susțin, despre idealurile noastre ca oameni și creștini și despre pericolul de a le uita sau a le redirecționa înspre obiective particulare, egoiste, efemere.

Privirea dinafară și rolul capitalului străin (despre prezența vitală a celuilalt)

Scriptura ne arată că în pofida unei insistențe etnice pe urmașii lui Israel, adică pe cele douăsprezece triburi care formează poporul evreu, realitatea istorică a condus mereu la o experiență multiculturală etnică și religioasă pe teritoriul Palestinei. Prezența alogenilor a fost în permanență o provocare pentru acest spațiu, ca o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte, evreii au avut ocazia să își întărească identitatea prin raportarea la cei diferiți de ei, atât prin refuzul asimilării unor comportamente, cât și prin aproprierea unor valori și principii care pot vitaliza propria identitate. Pe de altă parte, prezența străinilor a reprezentat mereu un instrument al iconomiei divine prin care evreii fie au fost puși la încercare cu privire la credința lor, fie au asistat la lecții memorabile din partea celor care erau considerați inferiori și fără Dumnezeu. În contextul nașterii lui Mesia, venirea magilor la Ierusalim reprezintă un eveniment total neașteptat. Liderii politici și religioși sunt pur și simplu marcați de știrea apariției micului rege. Cu atât mai mult cu cât vestea vine din exterior, de la cei care nu sunt mandatați să aștepte și să caute pe Mesia. Însă tocmai aceștia dovedesc că au ochi să vadă obiectiv lucrurile, că au trăit o așteptare vie și speranța că vor putea asista la acest eveniment colosal. Pentru cei din interior, poporul evreu și conducătorii lor, vestea nu aduce entuziasm și bucurie. Ei par să nu mai aibă simțuri pentru marele eveniment al istoriei și al propriei tradiții. Dimpotrivă, se simt amenințați, frustrați și incomodați de o noutate care nu este pe agenda lor. Venirea lui Mesia strică socotelile celor aflați la conducere, le subminează autoritatea și poate genera isteria maselor. Lăsăm la o parte întrebările cu privire la această atitudine și la incapacitatea evreilor de a-l primi cu adevărat pe Mesia, deși asta au așteptat mereu, și subliniem importanța prezenței străinului, a celui care privește dinafară sau din altă perspectivă lucrurile. Sărbătoarea nașterii regelui promis este ocazia să ne amintim de diversitatea culturilor și popoarelor, de importanța fiecărei tradiții, de valoarea diferenței celuilalt. Toate acestea au greutate mai ales atunci când stăm în fața marilor întrebări, a speranțelor și idealurilor, a marilor așteptări sau a marilor evenimente ale lumii.

Când rațiunea și credința fac casă bună împreună (frumusețea și complexitatea cunoașterii)

Magii sunt un exemplu de intelectuali ai lumii antice. Pentru ei nu există o demarcație între tipurile de cunoaștere așa cum le-a delimitat modernitatea. Ei apelează atât la credință, cât și la rațiune în încercarea de a răspunde la întrebările fundamentale ale omului. Indiferent cum sunt numiți în diverse culturi antice, magii reprezintă o elită a societății care joacă un rol important în politică, medicină, administrație, arhitectură, religie, artă etc. De pildă, cartea profetului Daniel ne arată că în Babilon exista o strategie a formării unei asemenea clase cu oameni recrutați dintre membrii familiilor nobile, atât din Babilon, cât și din țările cucerite. Pentru acești oameni, cunoașterea însemna studiul cărților sfinte și asumarea valorilor credinței, dar și disciplina observării lumii fenomenale și înțelegerea legilor naturii. Fizica și metafizica erau două dimensiuni ale realului care trebuiau studiate de una și aceeași persoană. Angajarea atât față de lumea sensibilă, cât și față de cea inteligibilă, erau exigențele cerute pentru un candidat la calitatea de mag sau de înțelept la curtea împăratului din Babilon, Alexandria sau Ierusalim. Nu este loc aici să cercetăm dinamica acestei relații complexe, fragile uneori, dintre credință și rațiune în spațiul oriental antic sau ulterior. Cert este că o relație armonioasă care pune la lucru ambele facultăți umane a fost posibilă doar atunci când a existat o concepție religioasă care prețuiește realitatea sensibilă, iar puterea politică a înțeles că o bună cunoaștere a realității presupune și credința, nu numai rațiunea. Prin intermediul magilor, sărbătoarea Crăciunul este o ocazie care ne amintește că avem acces la frumusețea și complexitatea realității prin toate facultățile cu care am fost înzestrați, prin toate căile de cunoaștere pe care le putem utiliza, prin rațiune și credință deopotrivă.

Dănuţ Jemna

https://danutj.wordpress.com/2018/12/16/magia-craciunului/

Spiritul Crăciunului – despre comunitate și speranță

download - Copie

comunity

Publicat pe 22 decembrie, 2019 De danutj

Sărbătoarea nașterii Domnului ne aduce în atenție două dimensiuni esențiale ale spiritualității biblice, atât iudaice, cât și creștine. Evreii au oferit lumii preocuparea pentru dezvoltarea unei conștiințe istorice și orientarea către un viitor mai bun prin tema așteptării venirii lui Mesia. Creștinii au preluat aceste elemente și le-au transformat în coordonate de bază ale propriei identități. Dacă evreii nu au văzut în Isus Cristos pe Mesia cel promis și încă îl mai așteaptă, creștinii se orientează acum către cea de-a doua venire a Fiului lui Dumnezeu la finalul istoriei. Însă atât pentru unii, cât și pentru alții, așteptarea lui Mesia și pregătirea pentru intrarea într-o nouă viață alături de el reprezintă elemente fundamentale pentru conturarea unor comunități aparte care au rezistat timpului și au fost mereu animate de forța speranței împlinirii promisiunilor divine. În ciuda problemelor apărute de-a lungul timpului, evreii și creștinii au demonstrat mereu că pot păstra vii atât spiritul comunitar, cât și virtutea nădejdii și că le pot folosi ca motoare ale spiritualității lor. La sărbătoarea Crăciunului, creștinii au ocazia să evalueze aceste două coordonate și să revină asupra lor în ciuda spiritului vremii.

Urmașii lui Isus Cristos au avut propriile provocări legate de dimensiunea comunitară a vieții de credință. Dacă în perioada de prigoană spiritualitatea creștină a fost în mod esențial marcată de orientarea către aproapele și de zidirea Bisericii în calitate de trup al lui Cristos, după acceptarea creștinismului ca religie oficială în Imperiul Roman lucrurile s-au nuanțat. Apartenența la comunitatea creștină nu a mai impus neapărat asumarea riguroasă a unui sistem de valori și a unui mod de viață cerute de standardele biblice. Identitatea creștină putea fi primită și nominal prin calitatea de cetățean al noii societăți declarate creștine. Această tendință de a suprapune societatea peste comunitate a existat mereu de-a lungul istoriei după celebrul edict de la Milano care a introdus în Biserică pe toți cei dispuși să accepte această nouă identitate din conformism politic, social și religios. În mai multe rânduri și forme, credincioșii au fost nevoiți să evalueze aceste transformări și să găsească soluții pentru revigorarea adevăratei identități creștine și a valorilor care definesc comunitatea ucenicilor lui Cristos. Un exemplu recent îl constituie trecerea de la societatea agrară la cea industrială la sfârșitul secolului al XIX-lea. Construirea marilor orașe și mutarea unui număr foarte mare de oameni din zonele rurale în cele urbane au condus la mutații importante la nivel comportamental și axiologic. Comunitățile creștine au fost nevoite să facă eforturi importante de analiză a acestor mutații și multe au decis să-și asume reforme și importante decizii de înnoire. Un alt exemplu este reprezentat de perioada începută în anii ’60 prin transformările marcate de intrarea în societatea informațională și de noile tendințe culturale și religioase numite generic postmodernism. Individualismul și consumismul, revoluția sexuală și emanciparea femeii sunt doar câteva elemente care au dus la schimbări importante cu privire la viața de familie și la valorile creștine tradiționale. Asemenea efecte pot fi observate și în România după anul 1990, așa cum cele ale industrializării au putut fi resimțite în perioada comunistă.

Pentru a face față mutațiilor survenite periodic în istorie, precum și impactului lor asupra dimensiunii comunitare, credincioșii din fiecare epocă au avut la dispoziție mai multe instrumente, între care se află și sărbătoarea. Crăciunul s-a constituit de la început ca o sărbătoare ce are un puternic liant între credincioși și chiar între membrii societății. Prin tradiție, de Crăciun oamenii se deschid către ceilalți și își amplifică simțul apartenenței la o comunitate. Nu este vorba numai despre gesturile și darurile oferite celorlalți, ci și despre o sensibilizare cu privire la nevoile semenilor și disponibilitatea la un anumit efort de participare la acțiuni și proiecte care îi au în vedere pe oamenii din jurul nostru. Pentru creștini, sărbătoarea întrupării Domnului este un prilej de mare bucurie și de reînnoire a angajamentelor credinței, de reasumare a identității creștine și a misiunii ucenicului lui Isus în lume. Aceste potențialități au mereu un resort comunitar pentru că ele sunt alimentate și stimulate de exemplul celorlalți credincioși și pot fi dezvoltate și direcționate prin prezența și implicarea activă a lor în viața noastră. În context actual, aceste resorturi comunitare au de luptat împotriva individualismului și spiritului mercantil, stresului, oboselii și dorinței de izolare, stratificării sociale și tendinței de a forma comunități mici și omogene, structurate după diferite criterii: de vârstă, profesionale, etnice, sexuale etc.

În creștinism, speranța este legată atât de evenimentul viitor al revenirii lui Isus Cristos, cât și de posibilitatea unei vieți mai bune și mai demne în lume în calitate de ucenici ai Domnului. Acest spirit al speranței a fost modelat și influențat mereu de diverși factori și de contextele istorice prin care a trecut comunitatea creștină. În perioadele dificile și cu multe probleme, speranța a fost un puternic aliat al celor credincioși în încercarea lor de a face față tuturor presiunilor la care au fost supuși. În vremurile de bine și belșug, există tendința de a uita sau de a fi mult mai prinși de preocupările și activitățile de zi cu zi, astfel încât orientarea escatologică și dorința de a îmbunătăți calitatea vieții de credință sunt diminuate. Chiar și în asemenea condiții, Crăciunul reprezintă o ocazie foarte bună de a revigora dimensiunea speranței la nivelul celor credincioși și chiar al întregii comunități creștine. Perioada de Advent este una de pregătire și orientare către evenimentul nașterii Domnului, dar și către cel al revenirii sale la finele istoriei. La această sărbătoare, creștinii au ocazia să mulțumească lui Dumnezeu pentru împlinirea promisiunilor sale și pentru că speranța celor din vechime nu a fost una fără sens. De asemenea, ei își pot reîntări convingerile și nădejdea în prezența vie și activă a persoanelor divine în viața lumii. Viitorul admite incertitudinile și necunoscutele lui, însă pentru creștini nu este un subiect de teamă sau disperare. De Advent, comunitatea creștină reafirmă virtuțile capitale ale creștinismului și se poziționează cu mai multă speranță față de vremurile care vin. Nu este vorba despre un abandon în fața problemelor lumii și căutarea unui refugiu în ideal, ci despre o actualizare în prezent a valorilor împărăției lui Dumnezeu și o participare activă la planul divin de mântuire și restaurare a tuturor lucrurilor. Crăciunul ne amintește toate aceste lucruri și ne învață lecția speranței prin exemplul lui Iosif și al Mariei, al magilor și al păstorilor, oameni care s-au implicat efectiv în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, chiar dacă pentru unii a fost atât de provocator și de riscant să le accepte în viața lor.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2019/12/22/spiritul-craciunului-despre-comunitate-si-speranta/

Confuzia istoriei sau despre 30 de ani de postcomunism

download - Copie

transition

Publicat pe 24 decembrie, 2019 De danutj

În aceste zile s-a scris și s-au spus multe despre schimbarea regimului comunist și despre cei 30 de ani de tranziție în România. Acesta este un semn bun și arată faptul că suntem preocupați de propria istorie și de transformările ce au loc la nivelul societății, mai ales într-o perioadă delicată și cu numeroase provocări. La o analiză mai în profunzime a opiniilor vehiculate în spațiul public cu privire la revoluția din decembrie 1989 și perioada de tranziție ce a urmat, se poate observa că există încă multă confuzie și poziționări din cele mai diverse, unele chiar neașteptate. Pe de o parte, este normal să mai existe elemente neclare despre trecut și prezent pentru că desprinderea de vechiul regim și construirea unui alt tip de societate reprezintă un proces complex și cu multe necunoscute. Pe de altă parte, pare că există ceva intrinsec mecanismului tranziției și care nu dorește să iasă la lumină, ci stăruie să rămână în obscuritate, ca ceva care se sustrage unei evaluări corecte și subminează dorința autentică de schimbare și înnoire. În acest rol de instrument subversiv nedefinit și neasumat la vedere se află mai multe elemente. Într-o măsură mai mare sau mai mică, acestea tind să permanentizeze o anumită stare de neclaritate și un tip de abandon al lucidității în favoarea confuziei. Facem trimitere succint la două exemple.

În primul rând, aproape toate instanțele care s-au constituit ca repere ale perioadei de tranziție au purtat și au indus o anumită stare de incertitudine, de la intelectualii de marcă, vocile importante din mass-media și din societatea civilă, până la liderii religioși sau ai partidelor politice. Vorbim despre o confuzie ce a însoțit reperele așteptate sau cele reperate de societate și care s-a transmis publicului larg în mai toate direcțiile. Există anumite cauze care au dus la acest tip de ambiguitate instalată în jurul celor ce au devenit un indicator de direcție sau un indiciu de valoare și moralitate. Probabil că cea mai importantă dintre acestea este lipsa unei delimitări tranșante și transparente față de trecut și oamenii vechiului sistem care au continuat să joace un rol important în noua ordine deschisă de revoluția din decembrie 1989. Avem puține excepții care au încercat să tragă o linie de demarcație, iar în această categorie intră în special oameni care au suferit în comunism și care au fost dispuși să își asume un rol public în perioada de tranziție. Însă aceștia au fost împinși rapid într-o zonă de confuzie de către cei care au preluat puterea și cele mai importante poziții în societate. Reperele reale și cu potențial important pentru procesul de schimbare al României au fost izolate și duse la periferie, iar cele care s-au opus au fost supuse aprig unor campanii ale denigrării și jocurilor murdare. În acest timp, pozițiile vizibile în structurile societății de tranziție au fost ocupate de oameni care au preferat să mențină această stare de obscuritate prin coabitarea pașnică cu noile structuri și participarea la noile proiecte sociale. O dovadă clară în acest sens este aceea că nu s-a reușit un proces al comunismului, iar condamnarea lui publică s-a realizat prea târziu și mai mult ca un gest formal, fără implicații importante. O altă dovadă este legată de lipsa de succes al proceselor legate de revoluție și de mineriadele ce au urmat sau mușamalizarea anchetelor cu privire la administrarea capitalului public moștenit din comunism. Probabil că cel mai dureros aspect este acela că în confuzia reperelor din perioada de tranziție înregistrăm un declin constant de încredere în oameni, valori și instituții, iar la orizont nu apar personalitățile care să se detașeze de zona de incertitudine și să ofere un alt tip de orientare, cu claritate și substanță.

În al doilea rând, asistăm la o confuzie de natură hermeneutică. Trecutul este mereu reinventat și reinterpretat fie în funcție de pozițiile și de beneficiile avute în contextul sistemului comunist, fie de noile aspirații și de repoziționările din perioada de tranziție. De exemplu, avem o categorie importantă a populației care a fost parte a procesului de industrializare și urbanizare a României din ultimii 20 de ani ai epocii Ceaușescu. Pentru mulți dintre aceștia, tranziția deschisă de revoluție a însemnat o perioadă complexă care a dus la pierderea de locuri de muncă sau la venituri foarte volatile și la un nivel de viață precar. În asemenea condiții, raportarea la trecut poate însemna pentru unii memoria unei perioade de stabilitate economică și socială față de un prezent incert și cu foarte puține posibilități. Asemenea oameni au fost mereu supuși unei presiuni informaționale și chiar manipulării din partea politicienilor sau a mass-mediei, unii fiind dependenți de resursele oferite de stat. De asemenea, cetățenii din zona rurală au trăit o confuzie similară, pentru că perioada de tranziție a fost una ce a semănat cu o deconstrucție la aproape toate nivelurile. Reîmproprietăriți, dar fără capital și idei, oamenii au trăit povara unui proces de confruntare cu limite și situații de netrecut, astfel că satele au suferit un proces accelerat de depopulare și îmbătrânire, iar populația a renunțat la proprietate foarte ușor și foarte ieftin. Evaluarea prezentului și raportarea la trecut nu s-au putut face ușor, ci mereu prin formularea unor întrebări la care nu se găsea nici un fel de răspuns. Între timp, satele s-au schimbat semnificativ, rămâne de analizat în ce sens și cu ce efecte, iar locuitorii de aici trăiesc gustul amar al unei perioade care le-a adus mai multe insatisfacții și probleme decât soluții și împliniri. Exemplele ar putea continua cu multe alte categorii de oameni, așa cum sunt cei care au lucrat și lucrează la stat. Însă am avut și avem puțini oameni care să fi beneficiat de acea claritate a istoriei care să-i ajute să se plaseze coerent în contextul societății postcomuniste. Pentru unii, libertatea a fost perioada mult așteptată, dar au primit-o cu realism și conștienți de ceea ce va urma, mai ales când au văzut care sunt artizanii noii puteri. Pentru alții, având școala și beneficiile sistemului anterior, a fost vorba despre o muncă lucidă de adaptare și repoziționare, cu interese și obiective bine stabilite și cu o rețea de relații care au susținut atingerea lor.

Cei născuți și crescuți după revoluție au fost martorii unei permanente hermeneutici a suspiciunii și au fost supuși unei constante dispute între diferite tabere care au pretins că spun adevărul. Pentru cei mai mulți dintre cei cu vârsta sub 30 de ani, trecutul nu poate avea o valoare concretă, pentru că interpretarea lui este însoțită de tot soiul de confuzii, iar prezentul este mereu sub semnul incertitudinii și riscă să rămână fără valoare și semnificații clare din lipsă de repere și progres. Unii au emigrat și este posibil să aibă o șansă să evalueze de la distanță anumite lucruri și să participe la efortul părinților lor de a înțelege mai bine atât trecutul, cât și prezentul. Alții au rămas aici în țară și participă la conglomeratul de opinii și opțiuni pe care îl construim acum. Se pare însă că tinerii rămași se află la o limită sensibilă a suportabilității și nu se știe dacă asta îi va conduce la decizia de a se implica mai mult în viața societății sau de a se izola și de a răspunde cu indiferență la mersul lucrurilor.

Înainte de a încheia, este bine să subliniem că, în ciuda a ceea ce s-a întâmplat în perioada de tranziție în România, cu toate confuziile, stagnările și alunecările existente, o direcție a schimbării poate fi stabilită. Lucrurile se mișcă foarte greu și cu rezultate mult sub așteptări. Am intrat în structurile UE și istoria ne-a împins într-un cadru favorabil schimbărilor de care aveam nevoie. Nu știm unde am fi fost fără să fi beneficiat de acest context, deși putem trage cu ochiul la vecini. Chiar și așa, suntem mai mereu în coada clasamentului UE la aproape toți indicatorii și constant trași de urechi pentru derapajele de la standardele asumate. Însă și cadrul acesta european trece actualmente prin propriile crize și încercări. Adeziunea pentru valorile democrației și ale unei societăți deschise trebuie susținută de cetățenii fiecărei națiuni și de un efort sistematic de a o cultiva pe toate căile posibile. Să sperăm că Europa nu este la o mare răscruce și că lecția trecutului complex al totalitarismelor și războaielor nu s-a șters în perioada anilor de pace și prosperitate de care am beneficiat cu toții.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2019/12/24/confuzia-istoriei-sau-despre-30-de-ani-de-postcomunism/

Articole de la cititori ian.09.2009.Amăgire şi dezamăgire de Crăciun / Hanul si Ieslea / Predicatorul si diaconita./POLITOLOGIE ESCATOLOGICA…….

download - Copie

Articole de la cititori

 

Amăgire şi dezamăgire de Crăciun

Amăgire şi dezamăgire au conotaţii negative în limba română.

Deşi al doilea termen este format cu un prefix care l-ar putea înscrie ca un bun candidat pentru un sens pozitiv, rămîne sinonim al deziluziei, decepţiei.

Cu toate că dicţionarele le împerechează ca antonime, nicicum nu sînt antonime perfecte.

Haideţi să ne jucăm cu etimologia[2].

Amăgire se pare că vine de la latinescul ammagire, care înseamnă a atrage pe cineva prin farmece, a momi, a ademeni, a tenta, a seduce, îmbia, a păcăli.

Recunoaşteţi radicalul? Mageuw, magire? Probabil că radicalul este magire-magere, un calc după mageuwa practica magiacontinuare…

Hanul si Ieslea

Vin Sarbatorile. E forfota mare. Oamenii alearga in sus si in jos sa-si impodobeasca locasurile, sa se asigure ca totul este din belsug in casele lor. Desigur ca e o mare Sarbatoare, o amintire a nasterii Mantuitorului omenirii. Cum sa nu te bucuri?

Cred ca intrebarea corecta este de ce sa te bucuri?… Milioane de oameni nici nu-L cunosc pe Cristos, dar sarbatoresc de nasterea Lui. In timp, lumea „civilizata” a ramas doar cu sarbatorile, nu si cu sensul lor. Astazi se discuta tot mai mult despre validitatea datei nasterii Domnului Isus. Probabil ca nu peste multa vreme, aceasta sarbatoare va fi pagana de tot si crestinii vor renunta la ea, ca data. Poate… continuare…

Predicatorul si diaconita.

Predicatorul privea spre cei adunati,  intrebandu-se de unde avea sa inceapa si ce va spune. Rosti in gand o rugaciune scurta: “Doamne, vorbeste Tu, ca eu nu m-am pregatit.”

Se prinse cu ambele maini de amvonul bisericii, fara a deschide Biblia si fara a citi vreun verset din ea. Se vede treaba ca avea  probleme mai importante de predicat. Probleme actuale, care nu apar in Biblie. Isi ridica mana autoritar si rosti binecunoscuta formula de inceput: “Binecuvantat sa fie Numele Tatalui si al Fiului si al Duhului Sfant. Amin!”

Biserica raspunse politicos: “Amin!” Era dornica sa asculte Cuvantul lui Dumnezeu. La slujba erau prezenti oameni raniti in sufletele lor, oameni ce treceau prin incercari grele si care asteptau un cuvant de la Dumnezeu. Dar asteptarile lor aveau sa fie inselate rapid. continuare…

Despre arta…la pocaiti (1)

Intrebare: “Putem folosi arta crestina ca metoda de propovaduire a lui Hristos?”

Raspuns: “Cine joaca teatru? Actorii, nu? Pavel, cand se prezinta in epistole, ce spune? Pavel, actor la teatrul cutare? Nu! Ci se prezinta ca rob. Noua ni s-a spus prin HCB din 8-9/8/’07, ca nu putem folosi astfel de manifestari.”

In unele medii crestine – si aici se vede, mai bine ca oricand, lipsa de relevanta culturala- arta este privita ca ceva exclusiv lumesc. Ca si cum diavolul ar fi creatorul “frumosului”. Ca si cum el, necuratul si intunecatul, ar genera sentimentele magnifice pe care ti le poate produce o “lucrarea artistica” de buna calitate. continuare…

Evanghelicii români şi politica acestei lumi

de Mihai Ciuca

La ora când scriu aceste rânduri s-au consumat deja alegerile parlamentare din România, primul nostru exerciţiu democratic uninominal şi se cunosc rezultatele după numărarea a 99,62% din voturi.

Nu o să mă apuc să comentez aceste rezultate, nu am vocaţie de analist politic, asta deşi se zice că fiecare român se pricepe la fotbal şi politică, dar dincolo de ce au ales românii vreau doar să menţionez că din punctul meu de vedere cea mai importantă consecinţă a acestor alegeri este dată de ceea ce nu s-a ales… adică de faptul că rezultatul lor ne aduce un parlament un pic mai bun sub aspectul factorului uman, fiindcă mulţi dintre dinozaurii politici au rămas pe dinafară. Unii dintre ei au decis singuri să nu mai candideze, alţii au fost în sfârşit sancţionaţi de electorat care le-a dat un şut în protuberanţele acelea rotunjite atât de mult pe seama bietului popor român. continuare…

POLITOLOGIE ESCATOLOGICA: SEMNE ALE VREMURILOR

de Nelu Ciorba

SEMNELE vremurilor, indicatoare de apropiere a Zilei celei Mari a Domnului, asa cum am mai scris, le-am concentrat in cinci directii definite de acrostihul SEMNE ca fiind Semintiile lui Israel, Erezii, Muntele Templului, Nenorociri si Esticii (Imparatii Rasaritului). Erezii demonstrate in alegerile americane din 4 noiembrie 2008, erezia bancara alaturi de necesitatea si importanta esticilor la Sumitul G-20 sunt temele abordate in aceasta editie.

EREZIE AMERICANA

Revin pentru inceput la cateva referiri asupra articolului editiei anterioare, intarind convingerea ca poporul american in mare parte la alegerile din 4 noiembrie 2008 au aratat ca nu mai pot suferi invatatura sanatoasa a Scripturii, care a stat la fundamentul legistic al acestei tari si au preferat sa aleaga conducatori si legi care sa le gadile urechile. Pentru Biserica lui Christos acest fapt reprezinta inca o telegrama a Mirelui de pregatire adresat Miresei. In contextul studiului in domeniu politologiei escatologice alegerea americana este o erezie care face parte din SEMNEle vremurilor. continuare…

Intre libertate si dependenta

de Ciprian Musat

Libertatea este idealul de secole al omenirii, al fiecărui popor în parte, ţelul urmărit, conştient sau nu, de fiecare persoană. Ne place să ne ştim liberi ca popor, ca familie, ca individ şi de fiecare dată când libertatea noastră este ştirbită de ceva, orice, ne simţim ofensaţi. Luptăm pentru a o recupera. Popoarele fac demersuri diplomatice sau pun mâna pe armă, indivizii fac totul pentru a recăpăta ceea ce a devenit, în scurgerea veacurilor, bunul cel mai de preţ al omenirii: starea de a fi liber. Liber să faci ce vrei, să gândeşti cum vrei, să votezi sau nu. Liber! Şi cu toate astea libertatea înseamnă, pentru multe naţiuni, pentru multe persoane, o formă fină, perfidă, ascunsă de dependenţă. continuare…

Emanciparea Femeii. (De la judecator la diacon – pastor si invatator)

de Ioan Pribag

Emancipa: A se elibera de constrangeri conventii social-religioase.

Un caz inedit in V.T. este cazul Deborei care a fost randuita de Domnul pentru a fi proroc si judecator in Israel . Frumusetea de caracter a Deborei o aflam din faptele ei, si in mod deosebit din cantarea de lauda a Deborei pentru Domnul: in care descoperim poezia – femenitatea si taria credintei – barbatia.

Marile personalitati ale lui Israel ca Moise, Debora si David s-au dovedit a fi proroci – poetii, muzicieni si luptatori. In toti acestia Duhul Domnului s-a odihnit si a lucrat. De fapt ei sunt o simbioza (relatie de vietuire) dintre Domnul si om. Cand Domnul a ridicat personalitati in Israel prin Duhul, El i-a facut dupa inima Sa – poeti, muzicieni, proroci si regi. (judecatori) 1Sam.13.14;Fap.13.22. Domnul – Fiul Lui Dumnezeu le intruchiupeza pe toate aceste cali tati, avand si pe cea de preot. Toata frumusetea creatiei, a lucrarii Sale , ne arata poezia Marelui Demiurg. continuare…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole_ian09.htm

 

 

 

Adrian Papahagi: Anul 20 după George Floyd

download - Copie

Monitorul   29 iunie 2020

Tânărula Viorelle e activistă de gen. Ela și-a scris lucrarea de masterat despre “Dreptate retroactivă de gen în politicile Uniunii Europene” sub coordonarea renumitulei Anna Sparanghel, elevă a miticulei Gabriela Moroiu, al căruiei nume ilustru îl poartă Academia Genurilor Proxime, instituția abilitată să acrediteze noi genuri. După un stagiu la Central Gender and Race University din capitala Ungariei, în care a preferat să protesteze împotriva discriminării intersecționale (intersecția în care s-a oprit a fost cea a stângacilor transsexuali și supraponderali de culoare), Viorelle a obținut o bursă Dulles la universitatea Hardward, unde s-a remarcat prin militantantism împotriva ultimelor vestigii creștinopate, suprematiste albe, elitiste și discriminatoare. Astfel, alături de ceilalți studenți puternic ofensați și discriminați din mișcarea BSM, Viorelle a obligat universitatea să-și schimbe motto-ul din latinescul post-medieval, sclavagist și rasist “Veritas” în “E-quality”, și să distrugă busturile lui Socrate și Aristotel dosite de Prof. Littleman în cabinetul său. Cu acea ocazie, s-a vădit că, în ciuda numeroaselor sale scrieri eliberatoare despre pedofilie în opera lui Platon, Prof. Littleman (indice Kirsch 1984) era de fapt un nostalgic al tristei epoci de dinainte de George Floyd, și chiar un reacționar periculos. Descoperirea busturilor, sculptate în marmură albă (circumstanță agravantă!), a generat o serie de micro- și macro-agresiuni împotriva studenților de culoare, care au cerut drept compensație să fie scutiți de taxe și de examene timp de un semestru. Au fost iertați doar de examene, iar Prof. Kirsch a fost concediat, în ciuda unei scrisori plângăcioase, în care se scuza că nu mai fusese de mult în Grecia și uitase că artefactele din biroul său erau statui, că din cauza unui defect de vedere nu realizase că erau din marmură albă, și (argument ingenios), că monumentele nu-i reprezintă pe sclavagiștii albi morți Socrate și Aristotel, întrucât nimeni nu știe cum arătau cu adevărat aceștia. Profesorul Littleman mai promitea să își dedice restul carierei studiului sclaviei în dialogurile platoniciene, să desfășoare muncă în folosul comunității și să participe la toate acțiunile BSM – dar toate acestea nu i-au servit la nimic, odată ce fusese demascat.

Cu acest CV impresionant, Viorelle s-a întors la București, pentru a sprijini pe plaiurile natale lupta împotriva inegalității pluri-intersecționale. Deși președinta Hellman (Uniunea Salvați Intersecția) și primul ministru Caramiță (Mișcarea COVID-19) interziseseră de doi ani creștinismul retrograd și partidele de centru-dreapta arhaic, supraviețuiau în clandestinitate suficient de mulți retrograzi medievali care să justifice activismul lui Viorelle. Publicată de prestigioasa revistă VICES (factor de impact 3,14) și înscrisă în doctorat la Școala Națională de Studii Progresiste și Antirasiste, Viorelle are lumea la picioare. Este invitată frecvent în cadrul orelor de educație de gen din școli, unde face prezentări multimedia, multiculturale și multidiverse despre gen și rasă în lupta de eliberare intersecțională.

Trebuie spus că, începând cu promoția COVID-28, învățământul secundar înlocuise materiile reacționare și discriminatorii cu studii adaptate prezentului și mai ales viitorului. Astfel, literatura română, dominată de autori români albi morți (RAM), considerată retrogradă și naționalistă, fusese înlocuită cu ore de scriere creativă hip-hop-pop-vibe-unheard, iar elevii erau încurajați să compună propriile texte, înlocuind astfel un canon fosilizat și retrograd cu literatura vie, progresistă. După încercări de rescriere a manualelor de istorie, din care să fie epurate personalitățile sclavagiste, sexiste, heterosexuale, albe și românești, colectivul condus de Mugurel Mordor a conchis că istoria antică (adică ante-George Floyd) e irecuperabilă, și a decis ca studiul să se limiteze la istoria luptei de eliberare sexuală și rasială din ultimele decenii. Matematica, fizica, și chimia au suscitat aprige dezbateri de societate între adepții Științei, sprijiniți de Cultul Raționalist, pe de o parte, și activiștii Eliberării Totale și Permanente, care susțineau că efortul mental presupus este discriminator față de elevii altfel-dotați. Nu a servit nici intervenția discretă a Serviciului Recent de Investigații, care și-a instruit agenții să explice că producția de savanți e în interesul național – științele au fost eliminate din programă. Biologia, cu informațiile ei depășite despre cromozomi și sexe, fusese eliminată încă din anul 5 d. G. F. Rămăseseră în programă studiul romglezei și al interglezei nenormative (folosindu-se doar texte și filme corecte politic din era noastră), educația de gen și cea civic-revoluționară.

Cu toate acestea, Viorelle știe că lupta pentru eliberare e abia la început. În virtutea principiului “publish or perish”, exprimat de Kirsch, și al revoluției permanente, teoretizate de marele Troțchi, harnicii profesori și cercetători de la SNSPA și de la Agenția Genurilor Proxime descoperă zilnic noi intersecții neexplorate, ocupate adesea de minorități constituite dintr-un singur individ, care cer noi reparații morale și materiale, smulse de la statul matriarhal.

Adrian Papahagi

SURSA   Facebook

foto: „Black Trans Lives Matter march in London”

Adrian Papahagi: Anul 20 după George Floyd

Un nou virus gripal cu „potențial pandemic”, descoperit în China / Se manifestă la porci, dar „are toate reperele” pentru a infecta oamenii de I.B. HotNews.ro

download - Copie

Marţi, 30 iunie 2020, 1:08 Actualitate | Coronavirus  porci
Foto: pixabay.com

Porci

O nouă tulpină de gripă care are potențialul de a deveni pandemică a fost identificată în China de oamenii de știință. A apărut recent și este transportată de porci, dar pot infecta oamenii, spun ei, potrivit BBC.

Cercetătorii sunt îngrijorați că ar putea suferi mutații în continuare, astfel încât să se poată răspândi cu ușurință de la o persoană la alta și să declanșeze un focar global.

Ei spun că virusul are „toate reperele” de a fi extrem de adaptat pentru a infecta oamenii – și are nevoie de monitorizare atentă.

Deoarece este nou, oamenii ar putea avea o imunitate mică sau deloc la virus.

Amenințare pandemică

O nouă tulpină agresivă de gripă se numără printre principalele amenințări pandemice pe care specialiștii le urmăresc, chiar și când lumea încearcă să pună capăt actualei pandemii de coronavirus.

Ultima gripă pandemică întâlnită în lume – focarul de gripă porcină din 2009 care a început în Mexic – a fost mai puțin mortală decât se temea inițial, în mare parte pentru că mulți oameni în vârstă aveau o anumită imunitate față de aceasta, probabil datorită asemănării sale cu alte virusuri gripale care au circulat înainte.

Coronavirus: Aceasta nu este ultima pandemie

Noua tulpină de gripă identificată în China este similară gripei porcine din 2009, dar cu unele modificări noi.

Până în prezent, nu a reprezentat o mare amenințare, dar prof. Kin-Chow Chang și colegii săi care au studiat-o, spun că este una care trebuie ținută sub supraveghere.

Virusul, pe care cercetătorii îl numesc G4 EA H1N1, se poate dezvolta și se poate înmulți în celulele de pe căile respiratorii umane.

Ei au găsit dovezi ale infecției recente la persoane care au lucrat în abatoare și industria porcină din China.

Vaccinurile antigripale nu par să protejeze împotriva acestuia, deși ar putea fi adaptate pentru a face acest lucru, dacă este nevoie.

Prof. Kin-Chow Chang, care lucrează la Universitatea Nottingham din Marea Britanie, a declarat pentru BBC: „Acum suntem distrași cu coronavirusul și pe bună dreptate.

Deși acest nou virus nu este o problemă imediată, el spune: „Nu ar trebui să-l ignorăm”.

Oamenii de știință scriu în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences că măsurile pentru controlul virusului la porci și monitorizarea îndeaproape a populațiilor în lucru ar trebui implementate rapid.

Subiectele zilei

Marti, 30 Iunie 2020

Cea de a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată – ministrul Sănătății / Ce spune Tătaru despre capacitatea spitalelor

Cea de a patra etapă de relaxare a unor măsuri, programată de la 1 iulie, va fi amânată, a declarat luni seară ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. El a precizat că aceasta este decizia Grupului de
citeste tot articolul
DOCUMENT Noi sancțiuni de la 1 iulie: suspendarea autorizației de funcționare pentru organizatorii de activități și evenimente care nu respectă regulile anti-COVID 19

Nerespectarea regulilor de protecție impuse de autorități pentru combaterea coronavirusului va atrage suspendarea autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor.
citeste tot articolul
Cîțu: Nu vom avea o recesiune tehnică / Am putea avea o contracție de 2% pentru tot anul / Autostrăzile, începute în acest an

Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a declarat luni seară, la Digi 24, că România nu va avea o recesiune tehnică, adică doua trimestre consecutive cu scădere, și că am putea avea o contracție
citeste tot articolul
BBC: Virus gripal cu „potențial pandemic” găsit în China / Noua tulpină, similară gripei porcine din 2009, dar cu modificări

O nouă tulpină de gripă care are potențialul de a deveni pandemică a fost identificată în China de oamenii de știință. A apărut recent și este transportată de porci, dar cercetătorii sunt
citeste tot articolul
Germania: Anchetă cu 30.000 de suspecți, într-un amplu dosar de pedofilie

Autoritățile germane au anunțat luni că anchetează circa 30.000 de persoane suspectate de activități pedofile pe internet, unul dintre cele mai mari dosare de acest tip într-o țară care
citeste tot articolul
Tratamentul cu Remdesivir pentru Covid-19 așteaptă unda verde în Europa, în timp ce în SUA costă mii de dolari

Primul lucru pe care l-am luat în mână când a fost declarată stare de pandemie, cauzată de virusul SARS-COV-2, a fost o carte. Mai precis un tom gros, cartonat, cu 1.170 de pagini
citeste tot articolul
Deprecierea leului face ca vacanța din străinătate de anul acesta să fie mai ieftină decât cea de la anul. Cum a influențat pandemia și zgomotul politic intern cursul de schimb euro-leu (raport)

?După ce a avut o evoluție relativ stabilă în primele două luni ale anului, bazată pe încrederea piețelor internaționale, cursul de schimb al leului în fața euro a început să
citeste tot articolul
VIDEO Plajele sălbatice, luate cu asalt de turiști: 8.000 de oameni cu 3.000 de mașini, pe plaja Vadu / Amenzi după ce sute de turiști au călcat cu mașinile și rulotele vegetația și au campat pe plajă

Plajele sălbatice au fost luate cu asalt de turiști, la finalul săptămânii, când pe plaja Vadu, de exemplu, au fost zilnic 8.000 de persoane cu 3.000 de mașini. Din păcate, sute de turiști
citeste tot articolul
VIDEO Stațiile M5: Cum arată stațiile de metrou Râul Doamnei și Constantin Brâncuși de pe Magistrala 5 din Drumul Taberei

Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Eroilor 2 nu va fi dată în folosință la 30 iunie așa cum au tot promis în diverse rânduri autoritățile, însă marea inaugurare va avea
citeste tot articolul
VIDEO Câți dintre pacienții cu COVID-19 rămân cu sechele? Răspunsul lui Alexandru Rafila

Procentul pacienților vindecați de COVID-19 care rămân cu sechele după această boală este unul apreciabil, a declarat președintele Societății Române de Microbiologie, profesorul Alexandru
citeste tot articolul
Vlad Mixich: Revoltător! Într-o carte finanțată de la Ministerul Educației, Dan Puric e expert în pandemie, iar un academician spune că virusul a fost lăsat să vină ca să avantajeze marile corporații

Expertul în politici de sănătate Vlad Mixich atrage atenția asupra riscurilor infodemiei în cazul crizei coronavirusului. Este vorba de ceea ce îngreunează accesul oamenilor la
citeste tot articolul
VIDEO Coronavirus Napoli: Matteo Salvini, atacat cu ouă și huiduit la Mondragone

Matteo Salvini, șeful Ligii Nordului, a fost atacat luni seară de manifestanți, la Mondragone, un oraș din regiunea Napoli, unde au avut loc mai multe tensiuni între muncitorii străini sezonieri
citeste tot articolul
Cîțu: România va avea un deficit bugetar de 6,7% din PIB, în 2020

România va înregistra în acest an un deficit bugetar de 6,7% din PIB, iar contracția economică se va situa la final de an la 2,2% din Produsul Intern Brut, a declarat, luni seara,
citeste tot articolul
VIDEO Golden State Killer, unul dintre cei mai temuți criminali în serie, pledează vinovat după mai bine de 30 de ani de la fapte

Joseph DeAngelo, supranumit ”The Golden State killer” și care a terorizat California în anii 1970 și 1980, a pledat luni ”vinovat” pentru 13 crime și zeci de violuri,
citeste tot articolul
Iranul a emis un mandat de arestare pe numele lui Donald Trump și solicită sprijinul Interpolului

Iranul a emis un mandat de arestare pe numele președintelui american Donald Trump și a altor 35 de persoane suspectate că ar fi implicate în uciderea generalului Qassem Soleimani și a solicitat
citeste tot articolul
Ziarul german Handelsblatt consideră problematic „formularul de localizare a turiștilor” introdus de Grecia

Despre noul formular Passenger Locator Form (formular de localizare a pasagerilor PLF) care trebuie completat de acum încolo de către toți pasagerii zborurilor internaționale către Grecia,
citeste tot articolul
FOTO Referendum Rusia: Portbagajul mașinii, terenul de joacă sau autobuzul – cele mai inedite locuri unde rușii pot vota ca Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036

Începând de joia trecută și până la 1 iulie rușii se vor putea prezenta la urnele de vot pentru a-și exprima susținerea sau dezacordul cu privire la pachetul de reforme
citeste tot articolul
Dinozaurii au dispărut din cauza unui asteroid și nu din cauza vulcanilor, spun cercetătorii

Creșterea activității vulcanice nu ar fi putut să ducă la dispariția dinozaurilor, spun cercetătorii care subliniază că extinția a fost provocată e un asteroid enorm, relatează The Guardian.
citeste tot articolul
?Liga 1, play-off: Astra vs FCSB 3-2 / Dublă și pasă decisivă pentru Alibec

Formația FCSB a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2, de echipa Astra Giurgiu, în etapa a cincea a play-off-ului Ligii I. FCSB a condus cu 2-0, însă giurgiuvenii
citeste tot articolul
Salonul Auto de la Geneva se anulează și în 2021

?Salonul Auto de la Geneva, cel mai important eveniment al primăverii în industria auto, NU se va ține nici în 2021, spun organizatorii care explică faptul că au întrebat
citeste tot articolul
Gala Gopo: „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu – marele câștigător / Lista premiilor

Filmul „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, a fost marele câștigător al Galei Gopo de luni seara, cu nouă trofee, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24144734-bbc-virus-gripal-potential-pandemic-gasit-china-noua-tulpina-similara-gripei-porcine-din-2009-dar-modificari.htm?cfnl=

Șeful Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș: Românii vor avea identitate electronică în câțiva ani

download - Copie

DE RALUCA OANȚĂ  /   ȘTIRI, POLITIC   /   Publicat: Luni, 29 iunie 2020, 16:03   /   Actualizat: Luni, 29 iunie 2020, 16:10
Foto: Facebook/Sabin Sărmaș

Șeful Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș: Românii vor avea identitate electronică în câțiva ani

ARTICOLE RELAȚIONATE
N-avem bănci şi manuale, dar Guvernul vrea „digitalizarea” învăţământului românesc
Cetățenii se vor putea identifica, cu un user și cu o parolă, într-un punct unic de contact, pentru a putea beneficia de orice tip de serviciu fie de stat sau privat, însă mai e nevoie de câțiva ani pentru ca toți românii să aibă identitate electronică, a declarat președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, în cadrul unei emisiunii la Digi24, scrie G4Media.

Potrivit sursei citate, punctul unic va prelua toate datele fiecărui cetățean, va cuprinde toate informațiile care ciruclă în acest moment în sistem electronic.

„Totul ar trebui să arate foarte friendly. Practic ne vom autentifica într-o platforma unică, cu user și parolă. Acolo va exista o zonă de căutare, ca în google de exemplu, care atunci când dai căutare îți afișează o listă de posibile servicii. În Olanda, știu că sistemul generează serviciile în funcție de profilul fiecărui cetățean, practic afișează cam ce-l intersează pe fiecare. Este selectat serviciul serviciul dorit, iar problema devine rezolvată”, a menționat Sărmaș.

Oficialul a adăugat că s-au făcut schimbări majore în ultima perioada pentru ca autoritățile locale să-și dezvolte fiecare platforme și să asigure în sistem electronic serviciile solicitate de cetățeni, însă pentru ca tot acest sistem să funcționeze impecabil va mai dura câțiva ani buni.

„În mod cert în câțiva ani, identitatea electronică va deveni ceva obișnuit. Dar mai sunt etape de parcurs”, a spus Sărmaș.

CELE MAI POPULARE
OPINII

 

PE ACELAȘI SUBIECT
Documentul care demonstrează că Guvernul Orban nu a vrut niciodată să dubleze alocațiile copiilor, prezentat de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi: „Banii pentru majorarea alocațiilor nu au fost prevăzuți în bugetul de stat”

Documentul care demonstrează că Guvernul Orban nu a vrut niciodată să dubleze alocațiile copiilor, prezentat de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi: „Banii pentru majorarea alocațiilor nu au fost prevăzuți în bugetul de stat”

ȘTIRI

Dan Puric: România este o țară condusă de pirați, ne aflăm în cea mai cruntă situație din istoria acestui popor. Trebuie să o punem de o gherilă creștină

Actorul și regizorul Dan Puric a afirmat că mai puternic decât Covid-19 este virusul ideologic care a intrat în România, dar a mai adăugat că țara noastră va supraviețui cu ajutorul unor gherile creștine.

Nelu Tătaru: S-a decis la nivelul Grupului de suport tehnico-științific să amânăm măsurile de relaxare de la 1 iulie

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, întrebat despre următoarea etapă de relaxare care ar fi urmat să includă și posibila deschidere a

Restricții pentru români, liber la petreceri pentru străini. Ambasada SUA poate sărbători ziua de 4 iulie

HG 32 anunță că este permisă organizarea și desfășurarea activităților specifice din domeniul diplomatic, la sediile ambasadelor, organizate în aer liber astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4mp

Șeful Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș: Românii vor avea identitate electronică în câțiva ani

Cetățenii se vor putea identifica, cu un user și cu o parolă, într-un punct unic de contact, pentru a putea beneficia de

Ministrul Finanțelor a spus la Digi24 că estimează 6,7% deficit bugetar și o creștere a pensiilor de numai 10%, ca să rămână bani pentru alocații și investiții. Până acum, corona-criza ne-a costat 3,1 miliarde de lei

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a spus că, până acum, criza a costat România 3,1 miliarde de lei, sumă în care sunt incluse, pe lângă echipamentele cumpărate, și cheltuielile sociale, printre care șomajul tehnic. De aceea, pensiile nu vor putea fi majorate cu mai mult de 10%, ca să rămână bani pentru alocații și pentru investiții.

Generalul (r) Silviu Predoiu despre impozitarea pensiilor militarilor: Ceea ce se întâmplă este un atac la demnitatea și onoarea militarului, atât ca individ cât și ca profesie. E un strigăt de revoltă

Generalul (r)  Silviu Predoiu afirmă că pensiile de serviciu nu sunt privilegii, ci un mod de a-i compensa pe militari pentru renunțarea la drepturi și libertăți fără de care cei mai mulți dintre noi nici nu am concepe să trăim.

Patriarhul României în Duminica a Treia după Rusalii: Dacă omul este exclusiv sau excesiv legat de procurarea bunurilor materiale, această atitudine devine o paralizie pentru suflet

Patriarhul Daniel al României a explicat, cu ocazia Sfintei Liturghii din Duminica a Treia după Rusalii, că Evanghelia despre grijile vieții este una a libertății spirituale, informează agenția Basilica.

Germania: 30.000 de persoane, suspectate într-o amplă anchetă privind un mega scandal de pedofilie. Suspecții comunicau pe forumuri, considerând abuzarea copiilor drept ceva „normal”

Justiția germană anchetează aproximativ 30.000 de persoane suspectate de implicare într-o amplă afacere de pedofilie în vestul Germaniei

Circa 9,3 milioane de sirieni merg la culcare flămânzi, iar alte două milioane riscă să ajungă în aceeași situație. Asistența internațională e mai necesară ca oricând, semnalează mai multe ONG-uri reunite în conferință la Bruxelles

În Siria suferă de foamete mai mulți oameni ca oricând, iar situația s-ar putea agrava, au avertizat mai multe organizații neguvernamentale luni, în ajunul unei conferințe internaționale privind ajutoarele umanitare, care se va ține la Bruxelles

EXTERNE

Polonia: Președintele (conservator) Andrzej Duda a obținut peste 45% dintre voturi în primul tur al alegerilor pentru funcția supremă în stat

Actualul președinte al Poloniei, Andrzej Duda, a obținut victoria în primul tur al alegerilor pentru funcția supremă în stat, obținând peste 45% dintre sufragiile exprimate, după numărarea a 82,2% dintre voturile exprimate.

Cenzura rasistă continuă în SUA. Numele președintelui Woodrow Wilson a fost interzis la o universitate americană

Universitatea Princeton va elimina numele președintelui american Woodrow Wilson din denumirea unei facultăți. Prestigioasa universitate din Liga Ivy

Noua normalitate la New York: 11 oameni împușcați în 12 ore. Primarul Bill de Blasio se face preș în fața mișcării „Defund the Police”, promițând tăierea fondurilor poliției

În timp ce poliția din SUA avertizează că desființarea unităților vitale va duce la anarhie în New York, 11 persoane au fost împușcate în doar 12 ore

Qasem Soleimani. Iranul a emis MANDAT de arestare pe numele lui Donald Trump pentru uciderea generalului

Iranul a emis un mandat de arestare pe numele președintelui american Donald Trump și altor 35 de oficiali americani, cu privire la asasinarea

CULTURĂ

Nepoveste

După oameni și păsări, m-am gândit să vă spun o nepoveste pe care am auzit-o deunăzi

30 iunie: Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț a trăit în secolul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț

 

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Seful-Autoritatii-pentru-Digitalizarea-Romaniei-Sabin-Sarmas-Romanii-vor-avea-identitate-electronica-in-cativa-ani-162130

Trei profesori universitari explică de ce distanțarea socială obligatorie este CEL MAI MARE act politic de FURT al tuturor vremurilor: Mai rău e că toți cei care au conceput și implementat distanțarea plănuiesc să-și continue jaful încă multă vreme | ActiveNews — B a r z i l a i – e n – D a n

Source: Trei profesori universitari explică de ce distanțarea socială obligatorie este CEL MAI MARE act politic de FURT al tuturor vremurilor: Mai rău e că toți cei care au conceput și implementat distanțarea plănuiesc să-și continue jaful încă multă vreme | ActiveNews via Trei profesori universitari explică de ce distanțarea socială obligatorie este CEL MAI MARE […]

Când apare apostazia ?

download - Copie

Când apare apostazia ?

Și aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina (tradiția) voastră“ (Marcu 7:13).   Și astfel, creatură năucă și oarbă și-a răstignit Creatorul.

Prezentarea mea anterioară a părut unora prea blândă și mult prea îngăduitoare din dorința de a fi împăciuitor. Am fost întrebat: Suntem chiar toți la fel sau unii sunt pierduți de la mântuire? Când se transformă «diferențele» în abateri de la credința mântuitoare și se naște apostazia?

Ca sa mă înțelegeți, în simplitatea mea de tehnician metrolog, am nevoie de o reprezentare grafică. Dacă am spune că floarea creștinismului este compusă din mai multe petale legate de un corp comun, mi-ar fi mai ușor să ma fac înțeles.

Corpul comun, mijlocul florii reprezintă corpul comun al articolelor de credință strict necesare pentru mântuire. Dincolo de el, fiecare confesiune, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, mai pe față sau mai discret, își adaugă un «specific» de crez și manifestare.

Petalele par despărțite, dar ele sunt legate între ele de apartenența la centrul comun. Câtă vreme o grupare creștină are o «petală confesională» încă ancorată trainic în corpul comun al credinței mântuitoare, ea rămâne în perimetrul credinței adevărate. Când petalele devin mai importante decât centrul sau se desprind de centru, gruparea respectivă iese din cadrul părtașiei creștine și este privită ca apostată.

Dați-mi voie să ilustrez cele spuse cu o întâmplare adevărată. Când am închiriat o sală pentru întrunirile noastre, păstorul adventist al bisericii gazdă m-a chemat să stăm de vorbă puțin. M-a primit foarte amabil și prietenos, neobișnuit pentru antecedentele mele cu alți frați adventiști. „Vino, ia loc și spune-mi ceva despre tine și despre biserica voastră“.

I-am spus că suntem din România și suntem baptiști.

Ce fel de baptiști?“, m-a întrebat el. Văzând mirarea de pe chipul meu, a continuat: „Există 21 de feluri de baptiști în Statele Unite. Voi de care fel sunteți?“

M-am gândit puțin și i-am răspuns: „În România nu sunt decât două feluri de baptiști: baptiști buni și baptiști răi. Noi suntem din ăia buni.“

A izbucnit în râs: „Ar fi bine să fie așa de simplu …“

L-am întrebat cum de este așa de prietenos cu un baptist. Mi-a răspuns: „Anul acesta, în mișcarea adventistă s-a făcut o mare schimbare. Până acum, noi stăteam cu fața la Sabat și ne întâlneam acolo cu toți cei care țineau Sabatul Ei erau singurii noștri frați. Crucea era și ea în crezul nostru, dar o țineam cumva într-o parte. De anul acesta, conducătorii noștri au hotărât să ne întoarcem cu fața spre cruce și să ne întâlnim acolo cu toți frații noștri. Oricine crede în mântuire doar prin crucea de la Calvar este frate cu noi. Sabatul este încă alături de noi și încă ținem la el, dar el nu ne mai desparte de ceilalți frați de la cruce.“

A fost pentru prima dată când am auzit această explicație, dar ea avea să mă urmărească toată viața, ajutându-mă și pe mine să-mi definesc poziția și să-mi recunosc … frații.

Din păcate, mișcarea adventistă mondială s-a răzgândit între timp; s-a modificat schimbarea sau s-a schimbat modificarea. Nu știu precis, dar este suficient să vă spun că astăzi, adventismul este privit cu suspiciune de celelalte familii creștine, la granița dintre părtășie și apostazie.

Ori de câte ori și oriunde o grupare creștină își dezvoltă un crez și o practică separată și chiar contrară credinței mântuitoare ea se autoexclude din părtășia creștină și … cade din har. Ea este ca petalele desprinse din corola unei flori și căzute uscate la pământ. Martorii lui Iehova, Christian Science, etc. s-au uscat deja și sunt apostate. Alte familii creștine care cochetează cu homosexualitatea, liberalismul, materialismul, negarea inspirației Scripturilor, etc. sunt plecate spre aceeași evoluție fatală.

Cât de necesare sau acceptabile sunt «tradițiile» care înfloresc dincolo de centrul florii creștine? Nu spun că sunt «necesare», dar s-au dovedit «inevitabile». Așa este natura noastră umană! Criticăm catolicismul și ortodoxia, dar, dați-ne și nouă două mii de ani de istorie și, cine știe, poate că tradițiile noastre le vor întrece pe ale lor …

Deocamdată, «tradițiile» mișcărilor neoprotestante sunt mici și nedezvoltate. Petalele noastre sunt mici și încă ne mai confundăm cu centrul florii. Lucrurile care ne deosebesc sunt mult mai puține și mai neimportante decât cele care ne leagă, asta am vrut să spun în postul meu anterior (aici).

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor“  (Col. 2:8).

Într-o discuție despre apartenența la diferite denominații creștine, Vasile Talos, profesorul meu de la Seminarul din București, mi-a scris:

,,

Abordarea mea este una pastorala si in aceasta privinta as vrea sa fac doua precizari:

1. PARTEA BUNA A LUCRURILOR: Biserica este Turma lui Hristos si prin ea se manifesta spiritual, Imparatia lui Dumnezeu; iar Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat o biserica sau o confesiune (traditie crestina). Misiologic s-ar putea spune ca fiecare din principalele traditii crestine se focalizeaza pe un anumit eveniment salvific (legat de persoana Domnului Isus): Intruparea; Rastiginirea; Invierea; Inaltarea; Pogorarea (Duhului Sfant); Parousia (A doua venire). Aici cuvantul traditie se limiteaza strict la sensul de denominatiune. Deci:

(1)-Traditia Catolica se concentreaza pe Intruparea Domnului; de aici si importanta exagerata data Mariei. Dar ca aplicatie misiologica, crestinul trebuie sa intrupeze Evanghelia si deci sa fie o prezenta a dragostei lui Hristos. Asa intelegem misiunea maicii Thereza in India.

(2)-Traditia Evanghelica (inclusiv Baptistii) se concentreaza asupra Rastignirii, a jertfei Domnului Isus. In casele de rugaciune baptiste, versetul preferat este: “Noi predicam pe Hristos cel rastignit!”. Si este adevarat ca Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii.

(3)-Traditia Ortodoxa se concentreaza asupra Invierii.De aceea cea mai mare sarbatoare in tarile ortodoxe este Sarbatoarea Invierii. De aici si Theosis (Indumnezeirea) prin transfigurare.

(4)-Traditia Reformata considera ca toate celelalte evenimente salvifice sunt secundare fata de Inaltarea Domnului, prin care Dumnezeu I-a dat autoritatea de Domn al domnilor si Rege al regilor (Filipeni 2:9-11). Presbiterienii, de exemplu privesc misiunea bisericii ca actiune in societate pentru promovarea valorilor Imparatiei.

(5)-Traditia Penticostala (si charismatica) se focalizeaza pe Pogorarea Duhului Sfant, si aduc in atentia Bisericii importanta darurilor duhovnicesti si a manifestarilor (lucrarilor) Duhului. (6)-Traditia Adventa (in principal Adventistii, dar nu numai) subliniaza A Doua Venire a Domnului Isus.

Dupa cum fiecare eveniment salvific este vital pentru mantuirea noastra, tot asa, fiecare abordare misiologica are valoare esentiala pentru o biserica echilibrata. In sensul acesta, fiecare biserica are ceva frumos si important de invatat de la celelalte. In acelasi timp, focalizarea pe o anumita abordare duce la exagerari si dezechilibre mai mult sau mai putin grave; unele insemnand saracirea vietii spirituale, iar altele de-a dretul erezii nimicitoare. Totusi, credinciosul, desi puternic influentat, nu trebuie intotdeauna confundat cu traditia din care face parte. Iar lupta noastra ar trebui sa fie cu noi insine in sensul de a ne depasi anumite limite traditionaliste si de a nu ne lasa ispititi de exagerari pagubitoare.

2. PARTEA DELICATA A LUCRURILOR. Biserica este si o institutie umana, nu doar un organism spiritual. Nu stiu daca staulul este metafora cea mai potrivita. Dar Domnul Isus spune: “ Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta.” (Se referea probabil la staulul Iudaismului si la oile dintre neamuri).

Un frate mi-a zis odata cu naduf: “Pastorii de astazi se ingrijesc mai mult de staul decat de turma”. Teologul Augustin spunea: “Numai Dumnezeu stie cati lupi sunt in staul si cate oi sunt in afara staulului.” Siguranta turmei sta nu atat in staul, cat in Pastorul cel Bun. Daca intra cineva prin Mine, va intra si va iesi, si va gasi pasune.

Biserica locala nu este o capcana care inregimenteaza, ci este o turma in continua apropiere de Pastorul cel Bun. De aceea, cel mai important lucru este ce directie are calatoria noastra spirituala, spre Hristos sau dinspre Hristos, suntem centrati in El sau in noi. Preocuparea apostolului Pavel era: „Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui… si aurncandu-ma inainte alerg spre tinta.” (Filipeni cap. 2). Iata dece este numai o problema de timp sa se descopere autenticitatea sau lipsa de autenticitate. De asemeni, slujitorul (presbiterul, pastorul–vezi Fapte 20:28-30) care nu intra pe Usa care este Hristos, este dupa cuvantul Domnului, hot si talhar (Ioan 10:1). Aici, cred ca are loc dezbaterea ta. Dar ea nu trebuie redusa la o singura institutie.

E nevoie de institutie, asa cum banana are nevoie de coaja. Daca iti dau banana fara coaja, nu o poti pastra o saptamana. Dar daca ar fi ca cineva sa manance numai coji de banane, se satura de BISERICA!

https://istoriecrestina.wordpress.com/i-scurt-rezumat-istoric-al-bisericii/cand-apare-apostazia/

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu

download - Copie

Pagina de Istorie

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii   de Nicolae Moldoveanu

Hirotonia

Hirotonia (preoţia), Punerea mâinilor sau Întărirea în slujbă.

Ea s-a dezvoltat odată cu cultul şi creşterea importanţei clerului. (Istoria Bisericii Universale). Din această cauză a şi fost înlocuită cu ungerea cu mir de la botez sau alte ocazii, pentru a fi păstrată să se facă numai de către preoţi. La început punerea mâinilor (hirotonia) se făcea la toţi cei ce intrau în creştinism, la toţi cei botezaţi. De asemenea ea se mai obişnuia şi atunci când cineva pleca în misiune sau alte slujbe. (Fap. Ap. 13:2 – 3). De aici reiese că punerea mâinilor (hirotonia) se făcea de mai multe ori la aceeaşi persoană.

Biblia nu o aminteşte nici odată ca “taină”.

Prof. N. Mladin scrie: “Toate Bisericile mărturisesc preoţia universală… Aceasta înseamnă că toţi credincioşii sunt chemaţi să păstreze şi să propovăduiască adevărata credinţă, să aducă jertfe duhovniceşti bine plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos… Dar, în cadrul acestei preoţii universale, poate exista o preoţie specială, un oficiu deosebit. Biserica e un trup, dar mai multe mădulare (Efes. 4:11 – 12).” (Ortodoxia, dec. 193, pag. 461, Pe calea unităţii Bisericii lui Hristos).

în rânduială Noului Legământ nu se vorbeşte decât de: un singur Dumnezeu, un singur Domn, un singur botez, o singură credinţă, o singură biserică, o singură preoţie. Cum am putea vorbi de două preoţii: una universală şi una specială? Nici în Vechiul Legământ nu se vorbea de două preoţii. Iată cum se strică rânduială Cuvântului lui Dumnezeu.

Nicăieri nu se vorbeşte în Noul Testament despre preoţie specială. Prezbiterii nu sunt preoţi (iereus).

Teognost scrie: “Cutremurându-te de patimile Domnului şi de umilirea lui Dumnezeu Cuvântul pentru noi… umileşte-te pe tine ca o oaie de junghiere, socotind pe toţi ca fiind într-adevăr mai presus de tine şi sileşte-te să nu răneşti conştiinţa cuiva, cu nesocotinţă. Iar fără sfinţenie, să nu cutezi a te atinge cele sfinte, ca să nu fi ars ca iarba de focul dumnezeiesc, sau să te topeşti ca ceara şi să fii pierdut.” (Filocalia, vol. IV).

Căsătoria

Căsătoria nu este amintită în Biblie ca taină. În singurul loc unde se aminteşte mai clar despre ea (Efes. 5:31-32), când apare cuvântul “taină” se vorbeşte despre Hristos şi Biserică.

Maslul

Maslu înseamnă “ungere” şi provine de la cuvântul slavon maslo, care înseamnă “ulei”.

Ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, este amintită de două ori în Noul Testament (Marcu 6:13; Iacov 5:14), dar nu ca taină. Iacov scrie epistola sa către cele douăsprezece seminţii ale lui Israel care sunt împrăştiate (Iacov 1:1), cărora le era familiară ungerea cu untdelemn sub Vechiul Legământ.

Pavel, ca apostol al neamurilor, nu aminteşte nici odată acest lucru. Cu toate că unii tovarăşi iubiţi de slujbă erau bolnavi, el nu a făcut această ungere, (vezi 2 Tim. 4:20; 1 Tim. 5:23; Filip. 2:25 – 27). Domnul Isus nu pomeneşte acest lucru, ci spune că peste bolnavi să se pună mâinile. (Marcu 16:18).

Maslul a început să se practice în forma de astăzi abia pe la anul 600. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 219).)

Ca ungere obligatorie pentru bolnavii pe patul de moarte, a fost întărit în veacul al IX-lea, (anul 850) la sinodul de la Pavia şi a fost introdus în numărul celor şapte taine în sec. al XIII-lea.

7.CRUCEA

Noul Testament nu ne arată niciunde că apostolii ar fi folosit acest semn şi nici urmaşii direcţi ai apostolilor nu l-au folosit. Totuşi în prima perioadă (sec. al III-lea) se obişnuia a se face pe frunte, cu un deget, semnul crucii. Acest lucru se făcea ca semn de recunoaştere, fiindcă creştinii erau urmăriţi şi prigoniţi.

“Pe la sfârşitul sec. al III-lea se întâlnea semnul crucii prin monograme. În sec. al IV-lea creştinii îşi făceau cruce la ieşirea şi intrarea în casă, înainte şi după masă…”

“Binecuvântarea ortodoxă datează din sec. al VIII-lea, mâna fiind astfel ţinută încât să alcătuiască, cu toate cele cinci degete, literele ICXC – Isus Hristos.” (România Liberă, 22 feb. 1992, pag. 5, art. “Cum trebuie să ne facem cruce” semnează Anagnost).

 În perioada a doua a creştinismului, după persecuţii, începând cu sec. al IV-lea înainte, semnul crucii a primit o oarecare importanţă şi a început să se facă mai vizibil, mai larg, cu întreaga mână, de la frunte la piept şi la umeri. În unele părţi nu se făcea deloc. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 294; Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 429; vol. 2, pag. 207).

“Crucea (semnul crucii) ca reprezentare a ceea ce s-a petrecut pe Golgota, a pătruns în viaţa liturgică a Bisericii în sec. al IV-lea.” (Ortodoxia, 1982, nr. 2, pag. 309).

“Viaţa liturgică şi sacramentală a Bisericii Ortodoxe Răsăritene nu se poate concepe fără cruce şi icoană… Orice rugăciune ortodoxă este însoţită de semnul Sfintei Cruci.” (Rev. Ortodoxia, nr. 2/1982, pag. 318).

“…Crucea trebuie cinstită de către noi, ca un semn al lui Hristos… Când ne însemnăm cu semnul cinstitei cruci, atunci diavolul nu poate să rămână de faţă, nici să sufere puterea ei. Ci se îndepărtează de noi şi nu ne mai ispiteşte… De aceea trebuie să ne facem foarte des cruce…” (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, partea întâi, pag. 61, răspuns la întrebarea nr. 50, Bucureşti, 1981).

Casian Crăciun, teolog ortodox scrie: “…în practica romană crucea era instrument de pedeapsă cruntă cu moartea. Pentru creştinism însă crucea devine semn al iubirii lui Dumnezeu faţă de lume… Crucea este temelie a Bisericii ca Pomul vieţii, Pomul raiului, Copacul sub care ne adăpostim şi ne hrănim spre viaţă… Ca semn al iubirii lui Dumnezeu, crucea este purtătoare de putere, este armă a credincioşilor asupra diavolului… Semnul Sfintei Cruci, atingerea şi sărutarea ei, implică prezenţa lui Hristos…” (Crucea – semnul iubirii lui Dumnezeu, Mitropolia Ardealului, 1986, nr. 5, pag. 83 – 87).

Iată ce spune un prelat şi teolog ortodox despre crucea pe care a fost răstignit Domnul Isus Hristos: “După învierea şi înălţarea la ceruri a Mântuitorului, sfinţii apostoli şi cei împreună cu ei, au îngropat cu mare cinste în dealul Golgotei, crucea pe care S-a jertfit Mântuitorul, iar împăratul Adrian (117 -138) a poruncit să fie îngropate tot acolo, şi cele două cruci pe care fuseseră răstigniţi cei doi tâlhari, spre a zădărnici evlavia primilor creştini care urcau înălţimea Golgotei pentru a se închina lemnului de viaţă dătător.”

Mai departe, acelaşi autor vorbeşte despre împăratul Constantin (306 – 331), care a dat libertate creştinilor (313) şi care, în anul 320, a trimis pe mama sa Elena la Ierusalim, ca să caute şi să găsească crucea Mântuitorului. Ea a pus oameni să facă săpături în dealul Golgotei, unde, după tradiţie, au fost îngropate cele trei cruci, precum şi piroanele cu care au fost străpunse mâinile şi picioarele Mântuitorului. După ce, printr-o minune – spune autorul -, a fost dovedită crucea pe care a pătimit Domnul, a fost înălţată la 14 septembrie, într-o biserică din Ierusalim, unde venea mulţimea credincioşilor să se închine ei. De la această împrejurare s-a luat praznicul “Înălţarea Sfintei Cruci”.

Crucea ar fi rămas – după spusele autorului – în biserica din Ierusalim vreo trei sute de ani, când perşii au învins pe romani şi au luat crucea din locul unde a fost aşezată şi dusă în Persia. Dar pronia divină a făcut ca împăratul Heraclie să învingă pe perşi şi să readucă crucea în Cetatea Sfântă în anul 629 şi tot în ziua de 14 septembrie. Apoi, după un timp, a fost strămutată la Constantinopol, spre a fi ferită de desele invazii arabe, iar în anul 1453, când Constantinopolul a căzut sub ocupaţie turcească, Crucea a fost dusă în muntele Athos, de unde – spune autorul – în mici fărâme, a făcut înconjurul lumii creştine. Bucăţi din sfinţitul şi de viaţă dătătorul lemn al crucii se păstrează în sfintele altare, învăluite în purpură şi aur. (Cât de mare a fost crucea, ca să poată fi împărţită în zeci de mii de biserici ortodoxe, în afară de cele catolice? Să cugetăm bine! vezi 2 Tim. 4:3 – 4; 2 Tes. 2:10 -12. n.n.).

 Emilian Birdaş, episcop: “Ce este Sfânta Cruce? Ea este lemnul sfinţit de Trupul şi Sângele lui Hristos pe Golgota. Din instrument de ocară şi osândă pe care se executa cea mai crudă pedeapsă, Crucea devine lemn al vieţii… Prin rostul acesta al ei, Crucea a devenit mai cinstită decât sfinţii şi relicvele lor şi chiar decât icoanele… În cultul Bisericii, Sfânta Cruce ocupă un loc central: sub puterea ei de viaţă făcătoare respiră duhul creştinătăţii… Bisericile s-au zidit din cele mai vechi timpuri, în formă de cruce… Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, ne însemnăm cu darul lui Dumnezeu… Creştinii ortodocşi urmează acestui îndemn şi se însemnează cu semnul Sfintei Cruci în toate împrejurările vieţii… Sfintele noastre biserici poartă pe cupolele lor, străjuind înaltul cerului, Sfânta Cruce, iar înăuntrul lor, semnul sfânt al mântuirii noastre împodobeşte lăcaşul şi îndeamnă pe credincioşi la rugăciune.” (Telegraful Român, nr. 37 – 38, pag. 2 – 3, 1983, Sibiu, Sfânta Cruce – darul şi puterea lui Dumnezeu).

Emilian Birdaş, episcop: “Sfânta cruce a fost darul şi puterea lui Hristos cu care înaintaşii noştri au învins vitregiile vremurilor şi au păstrat neştirbite credinţa, datinile, limba care i-au unit în pofida atâtor silnicii. Sfânta Cruce a străjuit destinele neamului nostru şi aşa se face că marile momente din istoria poporului român stau sub umbra ei: o cruce ce străjuieşte şi astăzi la Şelimbăr, victoria lui Mihai Viteazul (asupra catolicului Andrei Bathory, care şi el credea în cruce, n. n.), o cruce veghează Câmpia Turzii, unde acelaşi mare voievod, Mihai Viteazul, a fost ucis mişeleşte, cruci nenumărate veghează mormintele eroilor ce şi-au vărsat sângele pentru ţară. Încrezători în darul şi puterea lui Dumnezeu, după chipul înaintaşilor noştri, să rugăm pe Mântuitorul ca taina Sfintei Sale Cruci să fie pururea lucrătoare în sufletele noastre.” (La înălţarea Sfintei Cruci, Telegraful Român, nr. 33-34, pag. 1 – 2, Sibiu, 1988).

Atragem atenţia cititorilor asupra unui adevăr istoric: crucile, pe care autorităţile romane răstigneau pe făcătorii de rele, erau confecţionate dintr-un lemn obişnuit (nu de esenţă tare) şi, după moartea răstigniţilor, erau strânse şi depozitate într-un loc anumit, sub pază, ca să poată fi folosite la alţi răufăcători, condamnaţi la moarte prin crucificare. Lemnul era, ca şi astăzi, rar în Orientul Mijlociu.

Atragem iarăşi atenţia asupra unui adevăr fizic: cum s-a putut păstra lemnul celor trei cruci timp de aproape o sută de ani, fără să putrezească, adică până la urcarea pe tron a lui Adrian? Să fim serioşi! Vrem să ne înşelăm singuri?

Alt teolog ortodox scrie: “…Credinciosul Bisericii noastre Ortodoxe îşi duce crucea sa în unire cu întreaga comunitate naţională. Cât de sugestiv este, spre exemplu, faptul că Mausoleul de la Mărăşeşti ce cuprinde osemintele a 20.000 de ostaşi eroi, are în vârf crucea! în faţa ei cântăm, odată cu întreaga Biserică: «Crucea Ta, Doamne, viaţă şi înviere poporului Tău a dat.”»“

…Biserica Ortodoxă preamăreşte crucea zicând: «Bucură-te cruce vistierul vieţii!»“ (pr, G. Răţulea, “Înţelesuri ale Sfintei Cruci”, Telegraful Român, 1987, nr. 33-34, pag. 4).

Există şi o carte numită Acatistul sfintei şi de viaţă făcătoare cruci, din care spicuim câte ceva, ca să înţelegem mai bine cum stau lucrurile cu privire la închinarea la cruce.

Acatistul sfintei şi de viaţă făcătoare cruci.

Condacul I

“O, de trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne închinăm noi credincioşii şi te mărim, bucurându-ne de dumnezeiasca ta înălţare. Şi ca o pavăză şi armă neînvinsă, apără şi acoperă cu darul tău pe cei ce strigă: “Bucură-te lemn fericit.”

Din Icosul I

“Bucură-te Cruce, păzitoarea lumii; bucură-te mărirea bisericii… Bucură-te lemn de viaţă mirositor… Bucură-te că eşti pusă spre închinarea tuturor… Bucură-te lemn fericit.”

Din Icosul II

“…Bucură-te semnul adevăratei bucurii… Bucură-te rana diavolilor… Bucură-te lemn fericit!”

Din Icosul IV

“…Bucură-te izvorul mirului celui nesecat… Bucură-te omorârea căpeteniilor iadului… Bucură-te, prin care a răsărit darul; bucură-te lemn fericit!”

Consdacul V

“Lemn cel de Dumnezeu dăruit, privindu-l toţi, la acoperământul lui acum să alergăm. Şi ca pe o armă ţinându-l printr-însul să învingem taberele duşmane…”

Din Icosul V

“…Bucură-te cel ce arzi ca flacără pe diavol; bucură-te sceptrul ceresc al împăratului credincios… bucură-te lemn fericit!”

Condacul VI

“Scară la ceruri s-a făcut Crucea Domnului, pe toţi suindu-i de la pământ către înălţimea cerurilor, ca totdeauna să locuiască cu cetele îngereşti…”

Din Icosul VI

“…Bucură-te lemn însufleţit… Bucură-te hrana celor ce flămânzesc cu duhul… Bucură-te Cruce, uşa tainelor… Bucură-te lemn fericit!”

Din Icosul IX

“Bucură-te Cruce, doctorul bolnavilor. Bucură-te lemn fericit!” Din Icosul X

“…Bucură-te că cinstindu-te, ţie ne închinăm… Bucură-te lemn fericit!” Din Icosul XII

“Cântând lauda ta, te lăudăm cu dor pe tine, lemnul Domnului, ca pe un însufleţit… Bucură-te purtătoare de lumină, luptătoare a lui Hristos… Bucură-te lemn fericit!” (Acatistul sfintei cruci, Cu aprobarea sf. Mitropolii a Ungaro-Vlahiei, nr. 9283/1940 şi potrivit adreselor sf. Sinod nr. 1713/1938 şi 614/1940, Bucureşti, Tip. Fântâna Darurilor).

În Mineul lunii septembrie, la Stihovana de la 14 septembrie, zice: “Cinstitei Crucii Tale, Hristoase Dumnezeule, astăzi noi păcătoşii ne închinăm.”

Triodul, Irmosul 3, zice: “Sărutând acum crucea Ta, care a închipuit-o oarecând Moise cu palmele, biruind, Stăpâne Hristoase, pe Amalec cel netrupesc şi ne şi mântuim prin ea.”

Triodul, Irmos la cântarea a IX-a în săptămâna a IV-a din Postul Mare: “Să ne închinăm toţi astăzi la locul unde au stat picioarele Stăpânului şi Dumnezeu, adică preacinstitei cruci.”

Faţă de toate acestea, iată ce zice Cartea lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură: “Vai de cel ce zice lemnului: «Scoală-te!» şi unei pietre mute: «Trezeşte-te!» Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este duh care s-o însufleţească.” (Hab. 2:19).

Sf. Chirii al Ierusalimului (313-386), învaţă pe credincioşi să-şi facă cruce şi când mănâncă şi când beau, şi la culcare şi la sculare. (Cateheza IV, 4; XIII, vol. 2, pag 336, 352).

Teofilact: “Pentru ca să nu socoteşti tu, cel care citeşti, cum că crucea avea oarecare putere de sine şi spre a ne împrieteni (cu Dumnezeu), fiindcă nu ne-a împrietenit nici nu ne-a mântuit crucea, ci crucea lui Hristos însuşi (Coloseni 1: 20), adică pentru că crucea a fost a lui Hristos, şi că pe cruce a murit (S-a jertfit) Hristos. Pentru aceasta (pentru moarte) ne-a împrietenit şi ne-a mântuit pe noi.” (Cele patrusprezece trimiteri ale sf. Pa vel. vol. 2, pag. 536, Bucureşti 1904).

E bine să ştim, că aproape în toate locurile din scrierile apostolilor unde se vorbeşte despre cruce, nu se are în vedere unealta de tortură, ci jertfa Mântuitorului, prin care ne-a răscumpărat, sau suferinţele Lui, ori ale credincioşilor Săi.

Despre semnul crucii nu se vorbeşte nici odată în Sfânta Scriptură. Acest semn a apărut în creştinism mai târziu.

Pr. prof. Nicolae D. Necula, susţinând învăţătura despre cruce scrie: “În viaţa creştinilor, semnul crucii joacă un rol cu totul aparte. Crucea este simbolul creştinismului, emblema sau semnul lui de recunoaştere. Până la Mântuitorul Hristos, crucea a fost obiect de tortură, pe ea fiind răstigniţi cei mai mari răufăcători, în general tâlharii. De al Hristos, crucea devine obiect sfânt pentru că ea a fost sfinţită prin sângele Său vărsat pentru împăcarea omului păcătos cu Dumnezeu. Crucea este simbol al iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, faţă de lume şi al jertfei răscumpărătoare, adusă de Isus Hristos. O însemnătate deosebită a căpătat crucea după ce împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare a descoperit lemnul crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi după ce însuşi împăratul Constantin a luat-o drept emblemă pentru steagurile şi monedele care circulau pe atunci.

Învăţătura despre modul de cinstire a crucii a fost fixată definitiv de sinodul al VII-lea ecumenic, de la Niceea, din anul 787, la care se precizează că ea se cinsteşte ca şi icoanele, nu închipuind-o ca pe un idol, ci purtându-ne cu gândul la Cel care a fost răstignit pe ea. Cu acest sens o găsim prezentă pretutindeni, în viaţa creştină. Regula canonică prevede ca orice fel de cruce să fie sfinţită înainte de a i se da destinaţia respectivă. Acest act al sfinţirii dă şi materialului din care este confecţionată crucea un caracter de sfinţenie, pentru că prin ea, ca şi în cazul icoanelor, materia este scoasă de sub întrebuinţarea obişnuită.

În istoria creştinismului se cunosc mai multe forme ale crucii. Astfel există o cruce în forma literei X, numită şi “crucea Sfântului Andrei”, (folosită astăzi ca semn de circulaţie) pentru că pe o astfel de cruce a fost răstignit apostolul Andrei; există apoi o cruce cu braţele egale, cunoscută şi sub numele de “crucea greacă”. Cea care are braţul vertical mai lung decât cel orizontal, aşa cum este întrebuinţată şi în practica Bisericii Ortodoxe, se numeşte “crucea latină”. La acestea se adaugă crucea de tradiţie slavă, cu şase sau opt braţe. În cest caz la cele patru braţe care alcătuiesc crucea clasică, se adaugă unul scurt, la braţul de deasupra, însemnând tăbliţa pe care era scris la răstignire, în evreieşte greceşte şi latineşte: Isus Nazarineanul Regele Iudeilor (I. N. R. I.). În tradiţia ortodoxă, aceste cuvinte sunt reprezentate pe cele patru părţi ale crucii sub forma IS. HR. NI. KA, adică Isus Hristos învinge (prin cruce). De asemenea, la crucea slavă se adaugă un braţ scurt în partea de jos, puţin înclinat, amintind de suportul pe care s-ar fi sprijinit trupul lui Hristos.” (De ce facem semnul crucii?, Expres Magazin, anul III, nr. 41, 14.10. 1992, pag. 12).

Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, zice: “Când ne gândim la închinarea la cruce, facerea semnului crucii, că erau atât de prezente încă din sec. al IV-lea, ne vine firesc să ne întrebăm, cum refuză unii creştini, astăzi, semnul crucii, fără să simtă că sunt tocmai prin aceasta sub puterea celui rău. Fac voia celui ce se teme de semnul crucii. Sunt milostivi cu diavolul!” (întâlnire cu Avva Antonie, Telegraful Român, nr. 1 – 2, pag. 2. Sibiu, 1989).

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloaie, un renumit teolog ortodox, vorbind despre crucea ca obiect şi despre semnul crucii, pe care trebuie să-l facă creştinul ortodox pe fruntea şi pieptul său zice: “Făcându-ne semnul crucii ne silim să întipărim în noi pe Hristos care ne spală cu sângele Lui, cu durerea Lui pentru noi… Făcându-ne semnul crucii pomenim nu numai pe Fiul – Cel ce S-a răstignit pentru noi, aducându-L în noi ci şi pe Sfânta Treime, din a cărei iubire pentru noi se explică iubirea Fiului Cel întrupat şi răstignit pentru noi. Atât prin jertfa lui Hristos cât şi din pomenirea Sfintei Treimi învăţăm că din iubirea lor vine mântuirea noastră şi această iubire trebuie s-o imităm şi noi din partea lor ca să ne mântuim cu adevărat. Toate acestea le neagă cei ce refuză crucea. Refuzând semnul crucii, aceştia nu numai că nu dau nici o importanţă sângelui lui Hristos pentru curăţirea păcatelor noastre, ci se feresc şi să recunoască pe Domnul Hristos, ca Hristos deci ca Fiul lui Dumnezeu şi deci pe Dumnezeu ca Treime…” (Art. “De ce şi cum ne facem semnul crucii?” publicat în ziarul România Liberă, din 2 sept. 1990, pag. 4). (vezi şi Semnul crucii, în Simbolica Biblică şi Creştină, Timişoara, 1935, de pr. V. Aga).

Citind rândurile de mai sus, îţi pui sincer o întrebare: dacă crucea ca obiect de închinare şi semnul crucii au o aşa mare însemnătate pentru mântuirea omului, cum de I-a scăpat Duhului Sfânt acest adevăr, de nu l-a descoperit sfinţilor apostoli, ca ei să-l lase scris în Noul Testament, periclitând astfel propria lor mântuire şi a tuturor oamenilor care au crezut în Domnul Isus în primele trei secole, când nu se făcea semnul crucii? Crucea ca obiect şi ca semn, aşa cum s-a amintit mai sus, a început să intre în credinţa oamenilor abia în sec. al IV-lea. (vezi Ortodoxia nr. 2/1982, pag. 309).

Ori teologii amintiţi mai sus au dreptate, ori Cuvântul scris al Noului Testament are dreptate. Adevărul nu poate fi în două feluri. Dacă aceşti teologi au dreptate, să ne supunem întru totul învăţăturilor lor şi să aruncăm Noul Testament. Dar dacă n-au dreptate, ce să facem?

Cât despre mine, spun cu toată puterea credinţei: rămân cu Noul Testament, cu Domnul Isus Hristos şi cu apostolii. În Faptele Apostolilor 5:30, găsim scris. “…L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.” De ce n-o fi spus: “sfânta cruce?” Să fie oare o scăpare? Şi sf. ap. Petru zice: “El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.” 1 Petru 2:24; sau: “Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.” Fap. Ap. 10: 39. Şi sf. ap. Pavel a spus vorba aceasta: “Şi după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt.” (Fap. Ap. 13:29); apoi: “Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii… fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.»“ (Galat. 3:13).

Să lăsăm Sfânta Scriptură aşa cum este ea. Să n-o stricăm printr-o tălmăcire străină de Duhul ei. Cine strică ce este dumnezeiesc, va fi stricat şi el de Dumnezeu. (1 Cor. 3:17).

Crucea, ca semn distinct nu se întâlneşte în catacombe decât în forme mascate de monograme ale lui Hristos. Cea mai timpurie cruce latină este cea de pe mormântul împărătesei Galla Placidia din anul 451. O închipuire evidentă a răstignirii n-a existat înainte de sec. al IV-lea. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 13).

Iustin Martirul este primul scriitor creştin (sec. al II-lea) care vorbeşte de semnul crucii. În cartea sa “Dialogul cu iudeul Trifon” (LXXXIX, XCI până la XCII), el aduce dovezi din Sfânta Scriptură că Domnul Isus trebuia să moară pe cruce, că crucea este instrumentul pe care trebuia să pătimească El. În felul acesta vorbeşte el despre “semnul crucii”. Iar când zice “taina crucii”, arată taina mântuirii ascunsă în patimile şi moartea Domnului Isus. (Iustin Martirul, Dialogul cu iudeul Trifon, pag. 206 – 207.) Nici o singură dată nu face vreo aluzie că acestui semn i se cuvine închinare sau că creştinii trebuie să-l facă.

“Primul crucifix pe care Isus apare aşa cum fusese răstignit, fără haine pe El, îşi are originea în Siria, în sec. al III-lea, dar pe mici obiecte de pietate, individuale… O adevărată sculptură a răstignirii apare abia la începutul sec. al V-lea. Era o modestă placă de fildeş ce făcea parte dintr-o cutie.” (Rev. grego-cat. “Viaţa Creştină” nr. 17/1993, pag. 1).

“Prima evidenţă despre reprezentarea trupului lui Isus Hristos pe cruce provine din sec. ai V-lea. Până în sec. al VII lea, simpla cruce a apărut rar în public.” (Rev. Ortodoxia, nr. 2/1982, pag. 308- 309).

“Prin veacurile al VII-lea şi al VIII-lea, ceremonia liturgică a expunerii şi venerării publice şi solemne a Sfintei Cruci, din Vinerea Patimilor, a fost importată şi în Apus.

 Cât priveşte întrebuinţarea generală a semnului Sfintei Cruci şi veneraţia obştească de care se bucură el în toată lumea creştină din sec. al III-lea şi al IV-lea înainte este amintită de numeroşi sf. părinţi.” (pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, pag. 264, Edit. Ins. Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1985). Din sec. al VI-lea înainte, Crucifixul (crucea cu chipul Mântuitorului răstignit pe ea) devine frecvent, (pr. prof. dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, pag. 265, Edit. Ins. Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1985).

Mitropolitul Varlaam povăţuia pe credincioşii săi să cinstească Crucea, pentru că lemnul ei a devenit, în Sfânta Biserică, “lemnul vieţii, carele au învins pe Adam pentru moartea lui Hristos. Din această cauză se cade ca Sfânta Cruce să o cinstim, să ne închinăm, să o sărutăm, cu frică şi cu bucurie să o proslăvim… Noi ortodocşii ne închinăm şi venerăm lemnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci… Anatemizăm pe cei care nu cinstesc crucea după tradiţia Bisericii.” (Ortodoxia, nr. 2/1982, pag. 326 şi 328).

Cu trecerea timpului, semnul crucii a început să fie venerat (vezi: Eusebiu Popovici, Ist. Bis. Universale, vol. 1, pag. 294, şi 424; vol. 2, pag. 207 şi 250; Iustin Martitul, Dialogul cu iudeul Trifon, pag. 206-207; Ioan Damaschin, Dogmatica, ediţia I, pag. 254 -258; Dogmatica, ediţia a II-a, pag 302).

Ioan Damaschin (sec. al VIII-lea) spunea că crucea este însăşi obiectul (Dogmatica, ed. I, pag. 254 – 258) şi că trebuie să venerăm nu numai crucea, dar şi cuiele, lancea, îmbrăcămintea, ieslea, peştera, mormântul, etc. (Dogmatica, ed. a II-a, pag. 302), adică toate obiectele de care S-a atins Domnul Isus.

“Închinu-mă lemnului cinstitei cruci, pentru că fu legat trupul lui Dumnezeu pe dânsul şi a tot chipul de viaţă crucea.” (Din Pravila bisericească numită cea mică, pag. 126, tipărită în anul 1640, la Mănăstirea Govora).

 Tertulian: “Dacă s-ar cere o motivare biblică pentru facerea semnului crucii, ea nu s-ar putea găsi. Începutul îl are în tradiţie…” (Despre coroana ostaşului, XI, 3, Migne, P. L. 2, 99).

Nikon, patriarhul Rusiei la scurt timp după anul 1650, a căutat să reformeze ritualul bisericesc prin practici cum este semnul crucii cu trei degete în loc de două, cum se practica până atunci în Rusia (vezi Erale E. Cairns: Creştinismul de-a lungul secolelor, 1992, pag. 380, Tipografia centrală, Chişinău, Florilor nr. 1).

Această reformă a lui Nikon s-a întins repede în lumea religiei ortodoxe, care, de altfel, era sub guvernarea Rusiei (Moscova era socotită “Roma” creştinismului ortodox, după căderea Constantinopolului.

 Am adunat aici aceste documente din învăţătura Cultului Ortodox despre cruce ca obiect de închinare, pentru ca omul sincer în credinţă, care le citeşte, să le compare cu Noul Testament, şi să ajungă la cunoaşterea adevărului.

Numai prin cunoaşterea adevărului, omul ajunge la mântuire: “Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi,” (Ioan 8:32).

Slăvit să fie Domnul, pentru slobozenia adusă prin Cuvânt!

Cât de străină pare Evanghelia şi toate cărţile Noului Testament, privite cu ochelarii concepţiei omeneşti, începând din sec. al IV-lea până în sec al XXII-lea! Ce a vrut Duhul Sfânt să ne înveţe prin cruce şi ce înţelege omul! Totdeauna a fost omul aşa. (vezi 2 Regi 18:4). Numai lui Dumnezeu se cade a ne închina. Omul zice: “Crucii Tale ne închinăm!…”

Despre cruce, vezi şi Buletinul Cultului Penticostal, 1984, iulie – august, pag. 7.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_ian09.htm

Ce au învățat doctorii după șase luni de coronavirus și care sunt marile necunoscute de G.S. HotNews.ro

download - Copie

Duminică, 28 iunie 2020, 9:52 Actualitate | Coronavirus

Pacient coronavirus Germania
Foto: Profimedia Images

Pacient coronavirus Germania

În cele șase luni de când acest coronavirus absolut nou a început să se răspândească în lume, doctorii și spitalele au învățat multe despre cum trebuie tratați pacienții cu Covid-19, transmite Reuters.

Ce au știu acum medicii:

Pacienții au un risc crescut de cheaguri de sânge, așa că medicamentele de subțiere a sângelui pot să ajute
Dacă pacienții sunt puși să stea pe burtă pentru a reduce presiunea pe plămâni. se poate renunța uneori la ventilația mecanică
În afară de sistemul respirator și de plămâni, coronavirusul poate ataca multe organe, inclusiv inima, rinichii, ficatul și creierul
Cele mai promițătoare tratamente par până acum să fie antiviralul remdesivir, dexametazona (un steroid care tratează răspunsul inflamator al organismului la Covid-19) și plasma donată de pacienții care au anticorpi la boală
Testarea extinsă și rezultatele obținute repede ajută la ușurarea presiunii puse pe spitale
Împărtățirea informațiilor între medicii din toată lumea este crucială
Prevenția este decisivă. Doctorii au nevoie ca oamenii să-și îndeplinească partea lor din lupta contra bolii prin respectarea igienei, purtarea măștilor și distanțarea socială.

Câteva dintre cele mai mari necunoscute

Cum se decide exact ce tratament este cel mai bun pentru fiecare pacient
Cât de rapid vor fi disponibile pe scară largă anumite tratamente, mai ales remdesivirul
Efectele pe termen lung ale infectării cu Sars-Cov-2

”Dacă cea mai bună lecție învățată până acum este să întoarcem pacienții pe burtă, nu să-i ținem pe spate, înseamnă că suntem departe de un leac miraculos”, spune Valory Wangler, director medical la Rehoboth McKinley Christian Health Care Services din Gallup, New Mexico.

Subiectele zilei

Luni, 29 Iunie 2020

Nelu Tătaru: Ne gândim inclusiv la restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare / Analizăm Valea Prahovei și litoralul

Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat duminică seară, la Digi24, ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
citeste tot articolul
Maestrul și Ucenicii

Maestrul Corneliu Baba, semnatarul unor opere perfect contemporane prin umanismul lor, a influențat generații de artiști români, tot mai râvniți la nivel internațional. Astăzi, maestrul se
citeste tot articolul
Informare și dezinformare în criza COVID-19. Răspunsuri la întrebările despre coronavirus, într-o dezbatere online #deladistanță, luni, de la ora 12.00, cu prof. Alexandru Rafila și Vlad Mixich

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, și expertul în politici de sănătate Vlad Mixich sunt invitați, luni, de la ora 12.00, într-o dezbatere
citeste tot articolul
Orban: Dacă nu luam măsura izolării și carantinei, România era Italia la pătrat

Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că există o atitudine de relaxare și de neglijare a pericolului reprezentat de pandemie, aceasta fiind generată, în mare parte, de luări de
citeste tot articolul
VIDEO USR-PLUS și-a anunțat propunerile pentru primăriile de sector / Liderul USR București: Negocierile cu PNL continuă

Alianța USR-PLUS a prezentat candidații la primăriile de sector din București pentru alegerile locale din 27 septembrie. Aceștia și-au expus, duminică, prioritățile în fața președintelui USR
citeste tot articolul
UE își amână decizia în privința redeschiderii frontierelor

Europenii nu reușesc să ajungă la un acord asupra unei liste de țări al căror nivel de contaminare cu Covid-19 ar permite să fie considerate „sigure” pentru ca rezidenții lor să poată
citeste tot articolul
Ce au învățat doctorii după șase luni de coronavirus și care sunt marile necunoscute

În cele șase luni de când acest coronavirus absolut nou a început să se răspândească în lume, doctorii și spitalele au învățat multe despre cum trebuie tratați
citeste tot articolul
Serialul „O Parte din Adevăr” de pe HBO – o doză de umanitate în vârf de epidemie

Ancorată de un rol magistral și realizată cu dedicație și dragoste pentru materialul sursă, miniseria „O parte din adevăr” de pe HBO ne oferă o poveste tristă dar înduioșătoare
citeste tot articolul
A murit domn Mitică din Titan. De anxietatea Coronavirusului

Unii se ceartă că e coronavirus, alții că nu-i. Dar există un domn Mitică din Titan București. Omul a murit nu de corona, nu. A murit din cauza incertitudinii. Din cauza anxietății date de
citeste tot articolul
Coronavirus în România: Duminică au fost anunțate 291 de cazuri noi / De ieri până astăzi au fost înregistrate 23 de decese

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat duminică 291 de cazuri noi de coronavirus în România, bilanțul total al celor infectați până acum cu Sars-Cov-2 urcând la 26.313. De
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Bilanțul cazurilor a trecut de 10 milioane, cel al deceselor a depășit 500.000

Numărul cazurilor de coronavirus din lume a depășit 10 milioane, fiind raportate peste 500.000 de decese și aproape 5,5 milioane de persoane vindecate de Sars-Cov-2, potrivit centralizării de pe
citeste tot articolul
L’Oréal va elimina cuvintele „care albește” și „deschis la culoare” de pe etichetele cosmeticelor sale

„Blanchissant” (care albește), „clair” (deschis la culoare)… Acești termeni nu vor mai figura în curând pe ambalajele descriptive ale produselor cosmetice
citeste tot articolul
Ludovic Orban: Nu am avut informații despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri ilegale

Premierul Ludovic Orban a spus duminică seară, la Realitatea Plus, că nu a avut informații că la Unifarm „s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de
citeste tot articolul
VIDEO Emanuel Ungureanu: Imagini și sunete de groază la Spitalul Județean de Urgență Mureș

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a postat duminică pe pagina sa de Facebook o filmare despre care spune că a fost făcută la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș. În imagini
citeste tot articolul
Serialul Familia Simpson renunță la actorii albi pentru vocile personajelor care nu sunt albe

Serialul „Familia Simpson” nu va mai folosi actori albi pentru a interpreta vocile personajelor care nu sunt albe, scrie Mediafax. Hank Azaria, actorul alb care a interpretat personajul
citeste tot articolul
UPDATE Trump a distribuit pe Twitter și apoi a șters un video cu un susținător strigând sloganul rasist „white power”

Președintele american Donald Trump a distribuit duminică pe Twitter, după care l-a șters, un video cu o dispută între opozanți și susținători ai săi, aceștia din urmă fiind auziți
citeste tot articolul
Decizie în Germania: Abatoarele din landul Renania de Nord-Westfalia, obligate să testeze angajații pentru coronavirus de două ori pe săptămână

Industria cărnii din landul Renania de Nord-Westfalia din vestul Germaniei va fi obligată de la 1 iulie să își testeze angajații pentru coronavirus de cel puțin două ori pe săptămână, a
citeste tot articolul
Alegeri locale în Franța: Premierul Edouard Philippe câștigă primăria orașului Le Havre

Premierul Franței, Edouard Philippe, și-a adjudecat victoria în cursa pentru funcția de primar al orașului Le Havre (port important din nordul țării), în alegerile municipale desfășurate
citeste tot articolul
CFR Călători este în discuții pentru un tren direct Timișoara – Viena

Acum un an și jumătate a fost introdus un tren direct Cluj – Viena, acum jumătate de an a început să circule trenul Satu Mare – Viena, iar în viitor s-ar putea adăuga o nouă conexiune cu
citeste tot articolul
Glamping în România. 6 locuri de cazare unde stai la cort, dar beneficiezi de condiții de hotel

Ce facem în această vară dacă nu putem călători în străinătate? Descoperim locuri interesante din România. După ce în articolul precedent am prezentat conace și castele ,
citeste tot articolul
VIDEO ?Liga 1: Craiova dă lovitura în Gruia (3-2 cu CFR), iar lupta pentru titlu este reaprinsă

CSU Craiova a condus cu 2-0 în Gruia, dar o cădere inexplicabilă a permis CFR-ului să revină pe tabelă și să egaleze. Reușita lui Cicâldău (din minutul 88) le-a adus victoria oltenilor
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24141433-invatat-doctorii-dupa-sase-luni-coronavirus-care-sunt-marile-necunoscute.htm?cfnl=

Revoluția sexuală a luat-o razna

download - Copie

Stephen Baskerville   06/12/2017

De la Drepturile omului la Domnia terorii

Revoluția sexuală a scăpat de sub control. După ce inițial a promis libertate, ca toate revoluțiile, a intrat într-o fază de Domnie a Terorii și își devorează copiii. La fel ca și alte revoluții, nu este din cauza că revoluționarii se bucură de sprijin larg; este din cauză că liderii civici și religioși sunt confuzi, divizați și reduși la tăcere. Aceia care ne așteptăm să pună oarecare ordine în toate astea – politicienii conservatori, liderii religioși, libertarienii civici, jurnaliștii, cărturarii – fie s-au ascuns sub masă, fie își semnalizează virtuțile alimentând flacăra unei isterii pe care nu arată interes să încerce să o înțeleagă.

Când o isterie – spre exemplu „epidemia de violuri” din campus-uri – e într-un final demascată ca înșelătorie de înzestrata cu bun-simț Betsy DeVos, secretarul Educației [1], o alta izbucnește despre Harvey Weinstein și altele (și iar altele) apar zilnic, aproape. Comentatorii, de la stânga la dreapta, sunt atât de intoxicați de ipocrizie că nu sunt capabili să scrie despre ea critic. Și totuși, odată ce îndepărtăm jargonul ofuscat și ideologia, devine foarte clar ce se petrece.

Nu este nimic nou în acest comportament sordid. Tot ce este nou – și demn de remarcat – este că a fost politizat.

Ca să începem, nu există și nu a existat niciodată o epidemie de „hărțuire sexuală”, „asalt sexual”, „violență domestică” sau restul. Nu că fenomenele asociate cu acești termeni nu ar exista, ci termenii în sine sunt constructe ideologice destinate să creeze isterie și să nu însemne nimic.

Sunt și au fost mereu legi care să protejeze femeile (și pe oricine altcineva) față de infracțiunile cu violență. Au existat de asemenea legi civile care să protejeze de presiunea sexuală din partea superiorilor, la serviciu. Oricine trece prin așa ceva poate ușor depune plângere – și nu, cu siguranță că nu mai există nicio stigmă împotriva acesteia, dacă a fost vreodată.

Elitele culturale au tot interesul în schimbarea termenilor sexualității

Cu ce ne confruntăm este – așa cum mulți au avertizat – o cultură hiper-sexualizată, controlată de bărbați și femei care au avut succes în schimbarea termenilor sexualității deoarece ei au interese atât ideologice cât și pecuniare în folosirea sexului ca unealtă financiară și politică. Aceștia au aruncat la gunoi practic orice control asupra indulgenței sexuale, pe care ei o pot folosi nu doar pentru auto-gratificare dar și – destul de previzibil – ca mijloc de promovare în carieră, de acumulare de avere, eliminare de rivali, pedepsire de oponenți, extorcare de bani și în general de acaparare de putere. Aceste practici sunt omniprezente în elitele culturale: media, universitățiHollywood, televiziune și industria fashion, toate dedicate profitului din apetitul sexual și care oferă mari recompense oamenilor care le furnizează. Deoarece cei mai mulți dintre noi sunt consumatori ai acestei industrii, puțini ne putem spăla pe mini complet de responsabilități.

Opoziția inițială, din partea creștinilor și a altor critici etici, a fost de mult ridiculizată și redusă la tăcere de trupele de șoc ale Revoluției: feministele și, mai târziu, ideologii homosexualiști, care furnizează sex fără restricții ca pe o formă de eliberare politică de „opresiune”.

Aceasta a înrolat intelectualii și a alimentat un zel moralizator care a inversat total stigma morală, dinspre cei care își găsesc plăcerea în libertatea sexuală înspre cei care îi rezistă, acum stigmatizați ca „opresori”.

După decenii în care au servit ca apologiști ai acestei culturi crase, aceiași ideologi radicali au descoperit că își pot crește pe mai departe influența și puterea de pe urma haosului la care au ajutat să fie creat, prin convertirea neplăcerilor rezultate în cvasi-infracțiuni pe care nimeni nu le înțelege și care nu permit nicio apărare. După ce au ridiculizat nu doar creștinii dar și enervantul lor vocabular, precum „păcat”, „imoralitate”, „desfrâu” și „adulter”, radicalii sexuali l-au substituit cu un jargon care condamnă ne-ortodoxia ideologică („sexism”, „misoginie”) și implică infracționalitate: „hărțuire sexuală”, „abuz sexual”, „comportament sexual nepotrivit”, „asalt sexual”, sexual în sus și sexual în jos.

Ideologii sexuali au creat o nouă teologie, înlocuind păcatul religios cu infracțiunea politică

Pe scurt, ideologii sexuali au creat o nouă teologie politică, umplută la refuz cu o definiție politizată, sponsorizată de guvern, a păcatului. Cu alte cuvinte, au eliminat păcatul religios și l-au înlocuit cu infracțiunea politică. În loc să îndepărteze rușinea și stigma din cuvintele „desfrânat” și „adulterin”, așa cum au promis, ei le-au înlocuit pur și simplu cu termeni ca „hărțuitor” și „abuzator”. În acest proces, au schimbat moralitatea cu ideologia și standardele comunității cu standardele lor proprii ca unici arbitri ai inocenței și vinei.

Este vreo diferență? Da. Păcatul tradițional era clar și precis, se aplica în mod egal tuturor, era sancționat de autorități apolitice ca părinții, bisericile, comunitățile locale, iar pedeapsa era dezaprobarea socială și ostracizarea. Prin contrast, noile infracțiuni ideologice sunt vagi și fără o definiție fermă, doar bărbații pot fi vinovați de ele, sunt constatate de avocați și jandarmi și pedepsibile cu procese și închisoare.

Această „eliberare” ilustrează precis logica prin care au fost transformate Drepturile Omului în Domnia Terorii. Fanaticul Antoine de St. Just [2] ar fi putut să fie portavocea Revoluției Sexuale mai degrabă decât a Revoluției Franceze, atunci când a declamat „Nicio libertate pentru inamicii libertății!”

Nimeni nu înțelege cu adevărat ce înseamnă termeni ca „hărțuire sexuală” sau „violență domestică”, și exact acesta este scopul. Ei pot însemna orice, iar definițiile sunt expandate constant (chiar și într-o materie aparent clară, precum violul) și croite ca să se potrivească acuzatului. Astfel, ei șterg distincția între un comportament dizgrațios sau (îndrăznesc să o spun?) imoral și unul infracțional și circumscriu protecțiile necesare într-un proces penal unor proceduri subțiri și regulilor relaxate privind dovezile, adesea în curți de judecată neregulate [3], care sunt ridicate – precum pseudo-curțile din tribunalele revoluționare – pentru a se asigura de rezultatul predeterminat al pedepsei.

În cazul lui Weinstein, nu este clar care sunt acuzațiile. Tipic, auzim de posibile infracțiuni: viol. Dar apoi începe să devină vag: „abuz”, „exploatare”, „comportament nepotrivit”. Care din acestea? (Un editorialist nota același modus operandi în recentul scandal de „hărțuire” care cuprinde Camera Comunelor [4]: o „listă toxică [ce] include relații consensuale deschise și perfect consensuale laolaltă cu presupuse infracțiuni.”) Astfel se permite sistemului penal să intervină în viețile private ale unor oameni inocenți pentru a conecta acțiunile lor obișnuite la infracționalitate. Vagul le permite să stabilească principiul mai larg că toate relațiile femeie-bărbat constituie în sine o formă de opresiune politică.

Niciuna din figurile de la Hollywood care stau la coadă pentru a-și promova virtuțile prin denunțarea lui Weinstein nu par să dețină vreo dovadă imbatabilă pentru nimic. Două persoane relatează că acesta le-a primit pentru interviuri în camera sa de hotel, îmbrăcat în halat. Restul au doar „zvonuri” și „povești” de la alții. Câțiva spun că s-a comportat cu profesionalism absolut și nu a făcut nimic impropriu. Unele relatări sună ca și cum Weinstein ar fi depășit limita asaltului atât fizic cât și sexual (inclusiv multe contra unor bărbați), caz în care, din nou, existau statute și legi care puteau fi invocate la data respectivă. Plângerile le-ar fi ruinat cariera? Bun venit în responsabilitatea de cetățean…

Mult mai probabil desigur este că victimele erau parte dintr-un joc mai larg, presupunând oferirea de alură sexuală contra urcare în carieră.

Dacă cineva are dovezi că Weinstein a comis vreo infracțiune, el poate fi adus în instanță și cu asta basta. Dar asta nu ar servi la nimic agenda de linșaj a radicalilor – același linșaj pe care secretarul DeVos l-a înfruntat în universități.

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie contra unor oameni mult mai puțin vinovați ca Weinstein

Scopul nu este să relatezi o infracțiune, ci să creezi o isterie care poate fi folosită împotriva unor oameni cu mult mai puțin vinovați decât pare să fie Weinstein. Weinstein va trebui să-și pledeze cauza. Dar odată ce procedurile acestea sunt în vigoare – ca rezultat al isteriei de la același Hollywood și aceeași cultură media care a creat problema, ele pot fi folosite contra unor nevinovați.

Chiar și dincolo de studenții de la universitate, din care puțini vor vedea vreodată interiorul unei pușcării, alte ținte își pierd vlaga dincolo de gratii din cauza zelului istericilor sexuali – și a tăcerii altora.

Acum, că secretarul DeVos a făcut să fie sigur, comentatorii conservatori – care ani de zile au rămas muți, pentru că puțini și-au riscat carierele și reputația ca să vorbească – ies acum din ascunzișuri ca să își trâmbițeze virtuțile. Chiar și National Review [5], care ani de zile s-a uitat studios în altă parte în fața nedreptății flagrante sau chiar i-a susținut pe isterici, a descoperit deodată că vânătoarea de vrăjitoare despre care li s-a spus de atâția ani este reală.

Dar dovada nou-găsitei virtuți va fi văzută în modul în care răspund altei, mai gravei injustiții și vânători de vrăjitoare încă dezvoltată de industria feministă a victimizării. Bărbații din armată sunt în mod similar subiecte unor acuzații umflate de „hărțuire sexuală” și urmăriți până la excludere din profesie, precum Brian MitchellMartin Van Creveld și alții au documentat, dacă nu cumva sunt mai întâi devastați în tribunalele de divorț.

În fapt, chiar și păcăleala cuprinzătoare a violului este doar una dintr-o serie de vânători de vrăjitoare generate de lobby-ul sexual radical:

  1. I. În ciuda a numeroase expoze-uri începând cu anii 1980, acuzații intenționat false de abuzare sexuală a unor copii din partea unor părinți aleși pe criterii politice sunt încă scăpate de sub control: părinți creștinifamilii care își educă copiii acasă,tați care au divorțat involuntarsau orice alți părinți.Și aici vedem politica acuzației, suspendarea protecției unui proces corect și amprentele radicalilor. Precum avocatele feministe ale căror salarii sug banii publici de la Departamentul Educației și educarea studenților din universitățile de stat, legiuitorii feminiști și lucrătorii din servicii sociale lansează acuzații la fel de lipsite de temei pentru confiscarea de către guvern a copiilor de lângă părinți. La fel ca și acuzațiile de viol din universități, fals după falspoveste de groază după poveste de groază, au avut puțin impact asupra barajului de acuzații fabricate.
  2. Acuzațiile sistematice de „violență domestică” constituie ceea ce avocatul David Heleniak numește „fiasco-ul unui proces echitabil”. El identifică 6 moduri distincte în care un proces echitabil este negat (și mai sunt și altele). Și aici, agresiunile sunt sancționabile în fiecare jurisdicție de pe Pământ. Dar „violența domestică” nu are nimic în comun cu atacul mai mult decât are „violul de campus” în comun cu violul adevărat. Este o altă coliziune politizată între radicali și asociațiile de barouri care câștigă salarii enorme de pe urma negării unui proces corect americanilor nevinovați care nu dețin nicio platformă de a se apăra. În vocabularul feminist, „violența domestică” poate însemna orice de la insultă verbală la refuzarea solicitărilor financiare. Aproape niciodată aceste procese nu se desfășoară în curțile cu juri și – cel mai uimitor dintre toate – nimeni nu este niciodată achitat.

III.  Acuzațiile de neplată a pensiei alimentare constituie poate cea mai vicioasă formă de vânătoare de vrăjitoare și înșelătorie, unde procesul echitabil este inexistent. Audierile pe bandă rulantă durează adesea 1-2 minute și bărbații sunt condamnați la închisoare cu anii. Mulți nu primesc dreptul la nici un martor dar sunt condamnați „cu celeritate”. Conform cu Conferința Națională a Legislativelor Statale [6], tații acuzați trebuie să își demonstreze nevinovăția împotriva unor acuzații nespecificate, fără consiliere juridică și fără juriu. Cel mai înspăimântător este că nu există nicio statistică publică a sancțiunilor cu închisoarea.

Spre deosebire de acești bărbați (și de aceste femei), cei precum Harvey Weinstein (Bill Cosby, Julian Assange etc.), plus studenții și militarii care se dedulcesc la relații sexuale pasagere și-o caută, probabil, și o și primesc. Putem înțelege din punct de vedere teologic trauma lor: deși primesc o pedeapsă injustă de la justiția umană, ei sunt, cu dreptate, sancționați de Dumnezeu. Acest principiu teologic ar putea ajuta pe unii să distingă un curs corectiv nu doar pentru propriul comportament, dar și pentru problema politică în sine. Ar putea foarte bine să transmită bărbaților mesajul că, volens-nolens, ei sunt inevitabil cei făcuți responsabili și că, deci, este la latitudinea lor să-și exercite discernământul moral (și politic?).

Liderii creștini au abandonat discursul biblic pentru a-și „semnaliza virtuțile”

Încă și mai semnificativ, aceste argumente nu au fost puse în discuție de nici un lider religios, pentru că aceștia pur și simplu evită fie și să privească în direcția unor asemenea conflicte deși subiectul moralității sexuale pare să fie chiar în ograda lor. Atât sunt de intimidați liderii creștini încât nu vorbesc aproape niciodată de „desfrâu” sau „adulter” (și nici de „păcat” prea mult), chiar și în bisericile lor. Așa încât și ei încearcă acum să se salveze de la irelevanță sărind în trenul din care își semnalizează propria virtute ideologizată.

Astăzi este mult mai probabil să auzim o predică despre „hărțuirea sexuală” sau „misoginie” decât despre desfrâu sau adulter, în ciuda uriașelor consecințe sociale și economice generate de nașterile în afara căsătoriei. Ironic, chiar ei îmbrățișează acum exact acuzațiile „auto-îndreptățitoare” pe care au încercat ani de zile să le respingă.

Însă principiul teologic cu greu poate justifica pedeapsa cvasi-infracțională. Desigur, orice guvern secular trebuie să distingă între păcat și infracțiune, la fel cum vechile standarde religioase distingeau sfere legitime ale lui Cezar și Dumnezeu. Ironic, tocmai radicalii seculariști sunt cei care substituie acum moralei o nouă formă de teologie politică, o modalitate cvasi-teocratică de abordare a eticii sexuale.

După eșecul cu Trump, radicalii sexuali s-au îndreptat contra propriei lor elite

Revoluționarii, intoxicați de putere, trec dincolo de indivizii fără apărare și țintesc prada mai largă din tărâmul politicii de vârf. Au încercat în campania electorală pentru prezidențialele americane să se poziționeze contra lui Donald Trump, transformând comentariile sale lascive într-o oportunitate de a-și insinua pe mai departe ideologia în locul moralei sexuale tradiționale.

Acum, mai subtil, și-au fixat privirile pe propria elită liberală de stânga [7]. Prin țintirea lui Weinstein și a altora ca el, radicalii recrutează (accidental sau intenționat) moraliști conservatori ca marionete. Conservatorii sunt încântați să sublinieze că politicieni liberali ca Bill Clinton care sunt cei mai declarați feminiști sunt în același timp și cei mai agresivi obiectificatori ai femeii. Și totuși, lipsindu-le tăria de a se mulțumi cu stigmele tradiționale contra imoralității lui Clinton sau Weinstein, ei imită jargonul radical al industriei „hărțuirii”. Pentru cine înțelege dinamica politicilor feministe, este clar că radicalii vor fii cei care vor râde la urmă, pentru că finalul este abandonarea încă și mai mult a moralității în favoarea ideologiei.

Dar poate cel mai mare impact al situației este efectul debilitant din punct de vedere moral pe care îl are asupra noastră. Nu mă refer doar la dispoziția noastră de a accepta permisivitatea sexuală dar și de dispoziția de a accepta confuzia între morala auto-îndreptățitoare și morala în adevăratul sens. „Afacerea” Weinstein ilustrează viu modul cum ideologia a transformat discursul public într-o cacofonie de dojeni sanctimonioase. În loc să stabilim reguli clare ale moralității sexuale și să avem curajul să le susținem în viața de zi cu zi și interacțiunile cu alți oameni, noi angajăm dezaprobatori profesioniști care să-și umfle mușchii politici – jurnaliști, comentatori media, avocați, judecători, polițiști și gardieni – să aplice pedeapsa în numele nostru, în timp ce noi stăm relaxați și strigăm insulte de la distanță.

Complacerea în plăcerile unor posturi moraliste nu ne pune în risc și nu ne aduce nicio responsabilitate pentru propriul nostru rol în decadența sexuală sau în subsecventele vânători de vrăjitoare. Și avem nevoie să nu ne batem capul cu „amabilități” precum dovezile sau procesul echitabil. Pe scurt, am adoptat „justiția” mulțimii, în care revoluția sexuală, ca oricare altă revoluție, trebuie inevitabil să degenereze.

___

[1] Echivalentul ministrului Educației în Guvernul federal american.

[2] Antoine de St. Just (1767-1794), teoretician al Revoluției franceze și membru al grupării Montagnards. Susținător indefectibil al lui Robespierre, a murit ghilotinat, la fel ca și acesta. Expresia „Nicio libertate pentru dușmanii libertății” este folosită și azi de extrema stângă (grupările „antifa”).

[3] Aluzie poate la tribunalele itinerante (nepermanente), relativ comune în sistemul de justiție nord-american.

[4] Camera inferioară a Parlamentului britanic.

[5] Revistă bilunară americană de orientare conservatoare, specializată în comentariu politic, social, cultural și de afaceri.

[6] National Conference of State Legislatures este un ONG creat în 1975 care își propune să monitorizeze i sprijine activitatea parlamentelor statale din SUA.

[7] În accepțiunea americană a termenului, liberalismul este o doctrină de stânga, oarecum similară cu social-democrația europeană, mai ales în ce privește drepturile civile.

Stephen Baskerville

Stephen Baskerville

http://www.stephenbaskerville.net

Autor american specializat în științe politice și considerat o autoritate în materie de divorț, custodia copilului și dreptul familiei. Este profesor asociat la Colegiul Patrick Henry (Virginia, SUA). Traduceri realizate de Bogdan Stanciu.

http://www.culturavietii.ro/2017/12/06/revolutia-sexuala-luat-o-razna-partea-de-stephen-baskerville/

Familia conjugală e indispensabilă (de Scott L. Buchanan)

download - Copie

Alianța Familiilor din România    22/06/2020

Cei care susțin fluiditatea formelor familiale aduc de obicei două argumente împotriva familiei întemeiate pe căsătorie – în primul rând că ar fi un simplu punct pe radarul istoriei, iar în al doilea rând că, în mare măsură, nu ar avea nici o legătură cu bunăstarea indivizilor (mai ales a copiilor). În ambele cazuri, obiectivul e minimalizarea importanței pe care o are familia conjugală. Deși populare, nici una dintre ipoteze nu rezistă unei analize critice.

Nu e o noutate faptul că în majoritatea Occidentului familia conjugală sau „tradițională” s-a destrămat cu repeziciune. Dispariția acestei structuri – formată din bărbat și femeie, căsătoriți și credincioși unul altuia, și din copiii lor – a devenit un lucru atât de comun încât o viață familială intactă și de durată a ajuns deseori să ne surprindă. În plus, mulți consideră că fragmentarea ei într-o mulțime de combinații amestecate și artificiale e ceva mai mult decât o trăsătură banală a vieții moderne: o văd chiar drept o exprimare virtuoasă a autonomiei individuale.

Elita considera deja de mult că familia conjugală nu e cu nimic superioară celorlalte tipuri de familie și că declinul ei reprezintă, în cel mai rău caz, un fenomen vag deranjant pentru cei care trec prin el. Societatea modernă e arhiplină de astfel de teorii, făcându-i pe mulți să creadă că familiile pot fi aranjate și rearanjate ca niște blocuri de Tetris. Concluziile progresiștilor moderni sunt atât de ubicue încât și unele voci conservatoare consacrate s-au lăsat convinse de felul acesta sceptic de a evalua familia formată din doi părinți biologici, considerată acum sursă-cheie a dezbinării și atomismului din societate.

Cei care susțin fluiditatea familiei aduc de obicei două argumente împotriva familiei conjugale – în primul rând, că ar fi un simplu punct pe radarul istoriei, iar în al doilea rând că, în mare măsură, nu are nici o legătură cu bunăstarea indivizilor (mai ales a copiilor). În ambele cazuri, obiectivul e minimalizarea importanței pe care o are familia conjugală ca formă valoroasă de structură de rudenie. Deși populare, nici una dintre ipoteze nu rezistă unei analize critice.

Familia conjugală: o etapă trecătoare?

Să începem cu teoria neadevărată conform căreia familia conjugală a apărut relativ de curând. Ideea e frecvent întâlnită și adusă în discuție atât de ușor încât a căpătat un statut de fapt inatacabil. Însă, cu toată plauzibilitatea lui superficială, argumentul se îndepărtează mult de adevărul istoric. Chiar și numai o lectură rapidă a cărții Brigittei Berger, The Family in the Modern Age, ar trebui să lecuiască pe oricine de ideea că familia conjugală, cel puțin în formula ei vest-europeană, ar fi o aberație istorică. Merită să cităm un fragment mai amplu:

„Acest grup de specialiști [istoricii europeni pomeniți mai înainte de Berger] documentează cu suficientă certitudine faptul că familia conjugală… a fost un element esențial în procesul de modernizare. Urmărind existența familiei [conjugale] până în secolul al XIII-lea, au reușit să demonteze complet teoria larg răspândită conform căreia ea ar fi un produs al industrializării. Din contră, studiile lor arată în mod neechivoc că genul acesta de familie a descătușat forțele sociale care au condus la formarea instituțiilor economice și politice moderne.”

[sublinierile mele]

Un istoric citat de Berger în cartea ei este englezul Peter Laslett, a cărui analiză despre trecut în relație cu familia a contribuit mult la răsturnarea „credințelor greșite și smintitoare” din prezent. El a arătat clar că grupurile de familii mici, cu structură simplă, au predominat Europa de Vest și produsele ei culturale încă din secolul al XIV-lea. Comentariile la astfel de studii subliniază faptul că familia conjugală a înflorit ca mod de aranjare a vieții intime încă din Evul Mediu european – cu mult înainte de Revoluția Industrială, Al Doilea Război Mondial sau alte repere istorice suspecte folosite pentru a o marginaliza drept o formă nouă de „îndepărtare de la o tradiție mult mai veche”.

Conform specialiștilor, așadar, familia conjugală există de multe secole. Bineînțeles, dacă longevitatea ar fi singurul aspect care asigură legitimitatea unei instituții atunci ar trebui cu toții să încurajăm sclavia – totuși, faptul că familia conjugală a supraviețuit o perioadă atât de lungă ne dă motive puternice să o susținem: dincolo de tendința conservatorilor de a prețui lucruri care au rezistat cernerii timpului și istoriei, avem motive să credem că acest tipar familial atinge un aspect esențial din atașamentele naturale dintre părinții uniți și copiii lor.

Mascarea importanței pe care o are familia conjugală

Ajung astfel la al doilea aspect esențial. Ipoteza conform căreia familia conjugală ar fi o anomalie istorică merge mână-n mână cu argumentul că ea nu ar prezenta vreun avantaj față de oricare altă structură familială, pentru că toate celelalte tipologii nu ar reprezenta decât colocări de părți contractante autonome. Însă dacă unii comentatori sunt convinși că familia nucleară e un artefact dispensabil al Occidentului modern, a cărui dispariție va avea doar o importanță minoră, dovezile aduse de științele sociale arată în mod consecvent opusul.

Bineînțeles, e adevărat că familia tradițională a fost atrasă uneori în furtuna războaielor culturale din ziua de azi. Majorități morale și politicieni cinici au politizat în repetate rânduri viața familială, transformând-o într-un fel de talisman al Dreptei. Însă această situație nu ar trebui să ascundă două adevăruri incontestabile: că familiile compuse din părinți căsătoriți și copiii lor biologici i-au îmbogățit și pe indivizi, și societățile în care trăiau acești indivizi și că – lucru confirmat de o multitudine de date oferite de științele sociale – această formă de rudenie rămâne superioară multor forme rivale.

Experiențele copiilor, analizate pe scara largă a tendințelor, confirmă limpede aceste afirmații. Investigațiile istorice de genul celor pe care le-am pomenit sunt susținute de dovezile sociologice actuale cu privire la beneficiile pe care familiile intacte, biologice, formate din doi părinți, le aduc dezvoltării sociale, emoționale și intelectuale a celor mici. De fapt, se poate stabili o legătură puternică între tiparele „cultivării preocupate” vizibile astăzi în cadrul familiilor conjugale și practicile de îngrijire și atenție care au evoluat în iterațiile ei mai timpurii.

Kay Hymowitz, de exemplu, a argumentat pertinent că, dintre toate formele de familie din Europa de Vest, familia conjugală a fost mai bine pregătită să-și crească odraslele în timpul schimbărilor economice și sociale majore de la sfârșitul perioadei medievale și începutul celei moderne. Spre deosebire de grupurile de rudenie extinse, familiile conjugale erau formate deseori din cupluri care se căsătoriseră târziu, ceea ce în mod normal ar fi însemnat mai puțini copii. Prin urmare, copiii născuți în acest cadru se bucurau de o mai mare atenție din partea părinților.

În timp ce familiile extinse funcționau uneori sub forma unor coaliții relativ laxe – lucru care ducea, de exemplu, la așteptarea ca frații mai mari să aibă grijă de cei mici –, copiii din familiile conjugale pășeau în cămine puternic integrate, „cufundate deja în etosul hărniciei, al planurilor de viitor și al ingenuității”. Aceste aptitudini erau necesare într-un peisaj economic aflat în continuă schimbare, iar contextul intim în care se petrecea această modelare le permitea copiilor să înflorească. Familia biologică parentală a jucat, așadar, un rol esențial atât în socializarea indivizilor, cât și în evoluția societăților occidentale.

Mai multe studii recente despre familiile biologice, unite, formate din doi părinți, duc mai departe și dezvoltă aceste descoperiri. Sociologii au aflat, de exemplu, că acei copii crescuți în structura relativ sigură a familiei conjugale excelează la mai multe capitole-cheie care indică dezvoltarea, depășind copii de aceeași vârstă care au crescut în alte tipuri de familie. În plus, nu doar copiii din primul caz au de câștigat – și societatea în mare prosperă, pentru că acest tipar de familie acționează deseori ca pat germinativ pentru cultivarea cetățenilor productivi, responsabili și bine șlefuiți.

Ca să nu credeți că numai activiștii conservatori susțin avantajele familiei conjugale, și unii liberali îi recunosc valoarea inestimabilă. Don Browning – care nu a fost vreun tradiționalist – a scris convingător despre importanța familiei conjugale, chiar în contra încercărilor progresiste de a o ridiculiza sau abandona. Abordând precaut subiectul, Browning a prezentat un adevărat catalog de statistici pe întinsul mai multor lucrări, demonstrând clar legături între familiile biologice intacte și bunăstarea copiilor.

Una dintre multele observații esențiale ale lui Browning cu privire la tendințele familiale a fost importanța deseori fundamentală a înrudirii biologice drept condiție „pre-morală” pentru buna îndeplinire a funcției de părinte. Desigur, acest lucru nu le garantează copiilor un cămin cald și formator – mulți oameni pot depune mărturie că părinții lor naturali nu s-au purtat bine cu ei –, însă rămâne adevărat că astfel de legături constituie deseori o condiție necesară pentru crearea unui mediu domestic înfloritor, din simplul motiv că natura biologică exercită o influență puternică asupra gamei și puterii obligațiilor omenești. S-a constatat că astfel de medii stimulează apariția caracteristicilor prosociale, ca de pildă „angajamentul, prezența, dârzenia și aprecierea pozitivă”.

Chestiunea nu se limitează doar la faptul că un tată tinde să asigure echilibrul financiar al familiei: implicarea sănătoasă a tatălui e esențială pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a copilului.

Se pare că acest lucru e esențial mai ales în cazul taților. Atât sociologii, cât și cei care scriu pe baza descoperirilor făcute de aceștia au arătat cât de importante sunt contribuțiile taților la bunăstarea copiilor. Chestiunea nu se limitează doar la faptul că un tată tinde să asigure echilibrul financiar al familiei: implicarea sănătoasă a tatălui e esențială pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a copilului. Studii peste studii au recunoscut cât de neprețuită e prezența tatălui biologic în toate aspectele, de la reușite academice până la evitarea criminalității. La fel de bine documentată este și tendința deprimant de comună a absenței paterne, lucru care face parte din fenomenul mai larg al dizolvării structurii intacte care este familia conjugală. Din nou, nu este vorba despre retorica unor conservatori înfierbântați – chiar și persoane cu o viziune mai degrabă liberală asupra relațiilor umane sunt dispuse să recunoască aceste adevăruri.

Prinși la înghesuială

Elitele progresiste moderne vor să pună multe dintre molimele societății moderne, precum și răul făcut copiilor, pe seama mediilor domestice nepotrivite. Dar ei ignoră corpusul uriaș de dovezi care trasează parcursul acestor patologii – măcar parțial – până la dispariția familiei conjugale. Banalizând importanța familiei biologice parentale, ei denigrează o instituție care a supraviețuit îndelung în societățile occidentale și a reprezentat un incubator principal pentru indivizi stabili, bine adaptați și conștienți social. În mod similar, fetișul lor pentru individul suveran și „autodescoperirea” acestuia a creat fundamentul filosofic pentru o mulțime de consecințe – divorțul ușor obținut, infidelitate, nașteri în afara căsniciei ș.a.m.d. – care, laolaltă, distrug familia și pun în pericol bunăstarea celor vulnerabili.

Între timp, fictivele aranjamente de rudenie moderne pe care mulți progresiști le ridică în slăvi sunt frecvent (dar nu mereu) rezultatul năruirii formelor mai tradiționale de familie, al căror colaps conduce inevitabil la haosul, durerea, instabilitatea și neglijența pe care aceiași progresiști le condamnă în mod justificat. Grăbindu-se să aplaude așa-numitele familii „falsificate” sau alternative, par să nu dea importanță studiilor care sugerează că, în ciuda presupuselor atracții pe care le întrupează, noile forme rămân în urma „echivalentului” conjugal în privința unor elemente-cheie, ca de pildă creșterea copiilor. Pe de altă parte, ascensiunea lor e asociată deseori cu dizolvarea mai amplă a legăturilor sociale.

Respingerea superficială a discuțiilor oneste nu face decât să ascundă numeroasele legături dintre anumite tipuri de familie și aceste realități larg recunoscute. Asta nu doar îngreunează și mai tare formularea politicilor publice și sociale, ci și consolidează maladiile la apariția cărora a contribuit îndepărtarea de familia conjugală.

Mișcarea progresistă modernă se face deseori vinovată de încercarea de a răsturna realitatea socială și chiar biologică. Nicăieri acest lucru nu e mai adevărat decât în privința eforturilor ei de a transcede complet instituția familiei parentale biologice și legăturile profunde de iubire și afecțiune pe care aceasta e concepută să le ocrotească. Chiar dacă mulți susținători ai mișcării duc vieți domestice relativ convenționale, credințele pe care le susțin și de care s-au legat au avut o influență seismică – ca să nu mai spunem pernicioasă – asupra ultimelor două generații din societățile occidentale. Influența nu va dispărea prea curând, iar „cateheza” progresistă s-ar putea să dea roade încă mult timp de-acum încolo.

Cu toate acestea, dacă se dorește crearea unor comunități înfloritoare, e esențial ca virtuțile larg recunoscute ale familiei conjugale să fie prezentate. Adevărul – ca să nu mai spunem bunăstarea generațiilor viitoare – nu presupune nimic mai prejos.

Despre autor

Scott Buchanan este asistent social calificat și lucrează în sectorul sănătății mintale. Scott are și o diplomă de licență în Relații Internaționale de la Universitatea din Melbourne, iar actualmente lucrează la un masterat în Teologie la Ridley Theological College din Melbourne. Îi puteți citi o parte dintre articole la adresa scottlbuchanan.wordpress.com. Traducere și adaptare după The Public Discourse.

Familia conjugală e indispensabilă (de Scott L. Buchanan)

Cel pe care încă Îl urăsc (de Joseph Sobran)

download - Copie

Perdeaua de Fum    24/06/2020

Lumea l-a iertat de mult pe Iulius Cezar. Astăzi, nimeni nu mai este deranjat de Socrate sau Cicero. Și sunt puțini cei care îi poartă pică lui Alexandru cel Mare sau tutorelui său, Aristotel.

Există un singur om al antichității care este încă urât după două milenii: Iisus Hristos.

Acest lucru nu demonstrează în sine natura divină a lui Iisus, însă arată că exemplul și cuvintele Lui nu s-au demodat. Ele au încă puterea extraordinară de a provoca atât ură, cât și adorație.

Bineînțeles, ura față de Hristos pretinde de obicei a fi direcționată către ținte secundare: Sfântul Pavel, Biserica „instituționalizată” sau, și mai vag, „religia organizată” (de parcă religia ar fi în regulă dacă ar reprezenta doar o activitate solitară). Clișeul celor care-L urăsc pe Hristos, inclusiv al multor teologi „liberali”, este că Iisus a fost un „mare profesor de morală” care „nu a pretins niciodată a fi divin”, însă „mesajul său simplu despre iubire” a fost „corupt” de către discipolii Lui.

Dar de ce și-ar dori cineva crucificarea unui om pentru că a predicat un mesaj inofensiv despre bunătate? Iisus a fost acuzat de blasfemie pentru că S-a identificat cu Tatăl: „Eu și Tatăl suntem una.” „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Iar dacă afirmațiile Lui erau neadevărate, acuzația de blasfemie ar fi complet justificată.

Nu numai că oamenii L-au văzut după Înviere, dar mulți dintre ei au murit sub tortură pentru că au depus mărturie pentru El. Martirii au reprezentat principalul „canal media” al creștinătății la începuturile ei, impresionând profund și, în final, convertindu-i pe alții. Hristos a fost „revelat” antichității prin iubirea curajoasă a celor mai buni discipoli ai Lui.

Alte „canale media” au fost cele patru Evanghelii ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan, precum și epistolele lui Pavel și ale altor apostoli. Fiecare Evanghelie Îl privește pe Iisus dintr-un unghi ușor diferit, însă toate patru (împreună cu epistolele) înfățișează același om recognoscibil. După cum remarcă Thomas Cahill în cartea sa, Desire of the Everlasting Hills: The World Before and After Jesus (Nan A. Talese/Doubleday), acest lucru „face din Iisus un personaj unic in literatura lumii: niciodată n-au reușit atât de mulți scriitori să transmită iar și iar aceeași impresie despre aceeași ființă omenească”.

Mai mult, acești scriitori nu erau profesioniști rafinați sau genii literare. Totuși, ei au reușit ceva peste puterile unor titani precum Homer, Dante, Shakespeare sau Milton: au descris un personaj care emană sfințenie.

Cel veșnic demodat

 Cahill continuă: „Ceea ce face ca Evangheliile să fie lucrări cu totul speciale − din punct de vedere literar − este faptul că ele sunt despre o ființă omenească bună. După cum știe orice scriitor, o asemenea creatură este aproape imposibil de transpus în pagină și, în toată literatura, există extrem de puține personaje bune și memorabile în același timp.” Astfel, scriitorii Evangheliilor „au reușit unde aproape toți ceilalți au eșuat. În ochii unui scriitor, această performanță este o minune aproape la fel de mare precum învierea morților.”

Amin! În poemele epice Paradisul pierdut și Paradisul regăsit, de exemplu, Milton l-a prezentat pe Satana în culori mai vii decât pe Dumnezeu și pe Hristos. Acest lucru l-a determinat pe poetul William Blake să remarce că Milton „era de partea diavolului fără să știe”. Oricum ar fi, literatura lumii se laudă cu mulți ticăloși credibili, dar cu puțini sfinți. Și niciun sfânt literar nu a rostit vreodată cuvinte cu un asemenea impact durabil precum cel al învățăturilor lui Iisus.

În ochii unui scriitor, cum ar spune Cahill, puterea absolută a învățăturilor lui Iisus (considerate de poetul Tennyson „cea mai mare minune a Lui”) este aproape suficientă pentru a-I proba afirmațiile. Minunile fizice ar putea fi falsificate, dar nu și aceste miracole verbale. Totuși, se pare că El nu le-a pus niciodată pe hârtie; le-a rostit, deseori improvizând, având încredere că vor fi „duse mai departe” de puterea lor inerentă.

Cei mai mulți scriitori sunt flatați dacă oamenii își aduc aminte de cuvintele lor. Însă cuvintele solicitante din punct de vedere spiritual ale lui Iisus − care condamnă chiar și privitul unei femei cu poftă trupească − sunt încă purtate, după 2.000 de ani, în inimile a milioane de oameni, chiar dacă le cunoaștem doar din traduceri ale altor traduceri. (Iisus vorbea aramaica, însă Evangheliile sunt scrise în greacă.)

Chiar dacă ne-au fost transmise în mod indirect, acele cuvinte au fost „duse mai departe” ca niciunele altele de-a lungul vremii, pentru că atât de mulți oameni le-au considerat adevărate și convingătoare. Trăinicia acelor cuvinte este și mai uluitoare dacă ne gândim că ele rămân întotdeauna demodate, pe măsură ce lumea seculară trece prin maniile și modele ei succesive.

Iisus este Domnul!

Despre autor

Joseph Sobran (1946 – 2010) a fost un jurnalist conservator american, a cărui gândire filosofică și politică a fost inspirată de Murray Rothbard și Hans-Hermann Hoppe. Traducere după Fitzgerald Griffin Foundation.

http://www.culturavietii.ro/2020/06/24/cel-pe-care-inca-il-urasc-de-joseph-sobran/

PERSECUȚION

download - Copie

Dear Ardleean Viorel,
If you look at the scope of persecution from a surface level, it’s easy to become discouraged.
However, when I spoke with a pastor in China, he provided an immense amount of perspective. Although he said that he wouldn’t freely choose it, he recognized persecution for the gift that it is.
History has shown us that life’s trials lead to some of the greatest seasons of revival. Thank you for standing by our brothers and sisters in the midst of their pain.
Be Blessed,
Jeff King
Host of Into the Deep Podcast
Biserica Jincheng Chengqu în timpul Paștilor din 2019

CCP pentru a administra direct lăcașurile de cult

28.06.2020 China (preocupări creștine internaționale) – Din 26 ianuarie 2019, autoritățile din China au început să intervină în gestionarea directă a lăcașurilor de cult conduse de stat. Administrația de stat pentru afaceri religioase și Ministerul Afacerilor Civile au început să implementeze Modelul pentru o Cartă a persoanelor juridice în locurile de activitate religioasă, cu scopul de a prelua capacitatea de luare a deciziilor de la oamenii de credință.

Potrivit lui Bitter Winter, mai târziu, la 1 aprilie, a fost adoptată o ordine de a solicita tuturor locurilor religioase înființarea unui „ comitet de management democratic ”, care „este format din membri clerici, reprezentanți ai cetățenilor religioși și alți membri relevanți”. În plus, pot fi numiți doar membrii care susțin politicile stabilite de PCC; comitetul îi înlătură pe cei care manifestă o uncie de disidență.

Biroul pentru afaceri religioase din orașul Anyang, provincia Henan, desemnează un membru al clerului ca director al comitetului fără alegeri din partea membrilor bisericii. Cei care au voturile oamenilor, dar nu și aprobarea CCP, nu vor prelua funcția.

Un pastor din Guangdong a lamentat: „ Comitetul este doar serviciul de buze. Șablonul necesită „să discute cu instituțiile de afaceri religioase și să ia decizii comune”, ceea ce oferă guvernului un avantaj și mai semnificativ pentru a gestiona direct locurile religioase . ”

Pentru interviuri, contactați coordonatorul comunicațiilor, Olivia Miller: press@persecution.org .

ICC este în misiune de a ajuta creștinii persecutați. Ni te vei alatura?

  MAI MULT

Creștinii din Pakistan se luptă în mijlocul lăcustei și crizei COVID-19

28 iunie 2020: 28.06.2020 Pakistan (Preocupări creștine internaționale) – Potrivit Mission Network News, participanții creștini din sudul Pakistanului au fost profund afectați […]

MAI MULT

Creștinii avertizează asupra problemelor în creștere ale Libanului

28 iunie 2020: 28/06/2020 Liban (Preocuparea creștină internațională) – În ultimele patru decenii, Forța interimară a Națiunilor Unite din Liban (UNIFIL) a […]

MAI MULT

Trei persoane ucise de polițiști peste măști de față din Kenya

27 iunie 2020: 27/06/2020 Kenya (Internațional Creștin) – Un martor spune că trei persoane au fost ucise într-un oraș mic din Rift-ul Keniei […]

MAI MULT

Radicalii din nordul Indiei au fost amenințați pentru a ucide familia creștină

27 iunie 2020: 27.06.2020 India (Preocupări creștine internaționale) – Conform Morning Star News, un băiat creștin de 12 ani și fratele său din Uttar […]

MAI MULT

Apel reînnoit pentru justiție pentru omorul preotului filipinez

27 iunie 2020: 27.06.2020 Filipine (Internațional Creștin) – Au trecut doi ani de la uciderea episcopului catolic Nilo la 10 iunie 2018. […]

MAI MULT

Erdogan creează instituția pentru a refuza genocidul armean

27 iunie 2020: 27.06.2020 Turcia (Preocuparea creștinilor internaționali) – Mass-media de stat din Turcia a anunțat rezultatul unui înalt consiliu prezidențial de cinci ore […]

MAI MULT

Coaliția armeno-americană îl condamnă pe președintele Erdogan pentru refuzul reînnoit al genocidului

26 iunie 2020: 26.06.2020 Washington, DC (Internațional Creștin Preocupare) – Comitetul Național Armenesc al Americii – Regiunea de Vest (ANCA-WR) a dat declarații cu privire la […]

MAI MULT

Indonezia a propus îmbunătățirea finanțării antiteroriste pentru 2021

26 iunie 2020: 26.06.2020 Indonezia (Internațional Creștin) – Militanții teroristi din Indonezia nu au încetinit recrutarea, chiar și cu […]

MAI MULT

 ICC @ HEART

 „ISIS este evanghelistul. Eu sunt botezătorul. ”

26 iunie 2020: În timp ce urmăriți știrile, este ușor să obțineți o viziune înclinată asupra comunității musulmane din lume. Cu toate acestea, știm că Domnul lucrează mereu în spatele scenei.

MAI MULT

 POVESTE PREZENTATĂ

 În Umbra ISIS

26 iunie 2020: Astăzi, deși amenințarea ISIS a fost în mare parte eradicată, MBB-urile din Irak trăiesc în continuare în pericol printre familiile musulmane și vecinii lor.

MAI MULT

Patriarhul grec vorbește despre convertirea Hagiei Sophia

26 iunie 2020: 26/06/2020 Turcia (îngrijorare creștină internațională) – Patriarhul ecumenic grec Bartolomeu I de Constantinopol (Istanbul) și-a exprimat recent îngrijorarea față de președintele turc […]

MAI MULT

Vezi mai mult

Canada legalizează canabisul în scop recreațional

download - Copie

 17.10.2018  |    Mapamond Crestin  |

Canada a devenit oficial a doua ţară din lume, după Uruguay, în care sunt permise posesia şi consumul de marijuana în scop reacreativ.

„Legea Canabis” a fost aprobată marţi de Senat cu 52 de voturi „pentru” şi 29 „împotrivă”. Legea reglementează cum poate fi crescută, distribuită şi vândută marijuana.

Primii care au putut cumpăra legal drogul au fost locuitorii din provincia estică Newfoundland şi Labrador. Iar prima tranzacţie a fost făcută, în prezenţa multor jurnalişti, de un vechi activist pentru legalizarea marijuanei. Acesta a aşteptat câteva ore ca magazinul să se deschidă.

Posesia de marijuana a devenit infracţiune în 1923 în Canada dar folosirea ei în scopuri medicale este legală din 2001.

Prim-ministrul Justin Trudeau a afirmat pe Twitter că până acum „a fost prea uşor pentru copiii noştri să obţină marijuana şi prea uşor pentru infractori să obţină profiturile”.

În 2015, canadienii au cheltuit aproximativ 4,5 miliarde de dolari pe canabis, aproape la fel de mult ca pe vin.

Persoanele peste 18 ani, în unele provincii peste 19, vor putea deţine 30 de grame de canabis uscat.

Sursă: Digi 24

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9551-canada-legalizeaza-canabisul-in-scop-recreational#axzz5UTfwJ5mR

Sursa: https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/9551-canada-legalizeaza-canabisul-in-scop-recreationa

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

  • Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
    Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
  • Începutul durerilor  Realități și perspective 121 cu Adiel Bunescu, Alina  Dinu Onea
    Începutul durerilor Realități și perspective 121 cu Adiel Bunescu, Alina Dinu Onea
  • Realități și perspective MAGAZIN  23 iunie 2020
    Realități și perspective MAGAZIN 23 iunie 2020
  • Realități și Perspective MAGAZIN  16 iunie 2020
    Realități și Perspective MAGAZIN 16 iunie 2020
  • Să înțelegem vremurile  Realități și perspective 118, cu Aurel AVRAM
    Să înțelegem vremurile Realități și perspective 118, cu Aurel AVRAM

Ultimele articole – crestinul si societatea

  • Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
    Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
  • Biserica după COVID-19 de Viorel Iuga
    Biserica după COVID-19 de Viorel Iuga
  • Cum să-ți administrezi finanțele, Petru Bulica  Idei PRACTICE
    Cum să-ți administrezi finanțele, Petru Bulica Idei PRACTICE
  • Cum să NU îi ajuți pe săraci  Petru Bulica
    Cum să NU îi ajuți pe săraci Petru Bulica
  • Eutanasia: moartea, singura soluție?
    Eutanasia: moartea, singura soluție?
  • Documentar „TRANSUMANISMUL, reinventând umanitatea prin tehnologie!”: Realități și perspective 057
    Documentar „TRANSUMANISMUL, reinventând umanitatea prin tehnologie!”: Realități și perspective 057
  • Cu ce se confruntă studenții creștini la universitate
    Cu ce se confruntă studenții creștini la universitate
  • Cum pot fi sare și lumină în mediul în care mă aflu | Laurențiu Popescu
    Cum pot fi sare și lumină în mediul în care mă aflu | Laurențiu Popescu

Ultimele articole – Viața spirituală

  • O rugaciune urgenta: Psalmul 91 - 10 minute despre rugaciune
    O rugaciune urgenta: Psalmul 91 – 10 minute despre rugaciune
  • Tinerii din ziua de azi sunt expusi la pornografie mai mult ca niciodata
    Tinerii din ziua de azi sunt expusi la pornografie mai mult ca niciodata
  • Ce dragoste mare!
    Ce dragoste mare!
  • SOS 8. Cel mai mare obstacol in calea vindecarii
    SOS 8. Cel mai mare obstacol in calea vindecarii
  • Profetia si Evanghelia
    Profetia si Evanghelia
  • Află care este cheia împlinirii scopului tău în viață - de Joyce Meyer
    Află care este cheia împlinirii scopului tău în viață – de Joyce Meyer
  • Versete biblice despre caracter
    Versete biblice despre caracter
  • Bazele crestinismului - 11. Legea lui Dumnezeu
    Bazele crestinismului – 11. Legea lui Dumnezeu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/canada-legalizeaza-canabisul-in-scop-recreational/

Calendarul iulian

download - Copie

Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr. (sau 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria și a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic. Calendarul iulian are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele țări până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe. Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius LiliusPapa Grigore al XIII-lea a decretat, la 24 februarie 1582[1], reforma calendarului. Noul calendar este cunoscut, de atunci, sub denumirea de calendarul gregorian. Acesta făcea reglarea funcție de echinocțiul de primăvară și luna sinodică (pentru Paște). Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.

De la calendarul roman la cel iulian

Anul obișnuit în vechiul calendar roman era format din 12 luni cu 355 de zile. Se mai adăuga o lună suplimentară, (Intercalaris), între februarie și martie. Intercalaris era formată prin introducerea a 22 de zile înaintea ultimelor 5 zile ale lui februarie, creând astfel o lună de 27 de zile. Intercalaris începea după o lună februarie trunchiată la 23 sau 24 de zile, efectul fiind un an de 377 sau 379 de zile.

Conform scriitorilor romani [Censorinus] și [Macrobius] ciclul ideal de intercalare consta din ani de 355 de zile care alternau cu ani de 377 sau 378 de zile. După acest sistem anul mediu roman avea 366,188 de zile pentru o perioadă de 4 ani, ducând la o deviere de 1 zi pe an pentru orice solstițiu sau echinox. Macrobius descrie o ajustare mai fină, pentru 8 ani din 24 existau numai trei ani Intercalaris de 377 de zile. Această reglare făcea ca anul mediu să fie de 365,188 de zile pentru o perioadă de 24 de ani. În practică însă, nu s-a folosit automat această schemă ideală, lungimea anului fiind hotărâtă de Pontifex Maximus. Atât cât poate fi determinat cu siguranță din dovezile istorice, se poate aprecia că mai degrabă s-a folosit o schemă neregulată și arbitrară, nu cea ideală. Reglările se făceau la fiecare doi sau trei ani, uneori după perioade mai mari de timp, iar alteori se făceau reglări ale anului în doi ani consecutivi.

Dacă era gestionat corect, acest sistem ar fi permis anului roman să rămână în medie aproximativ aliniat anului tropical. Atunci când au fost omise prea multe intercalări, așa cum s-a întâmplat după al doilea război punic și în timpul războaielor civile, calendarul s-a îndepărtat foarte mult de alinierea cu anul tropical. Mai mult, cum intercalările erau făcute relativ târziu, cetățenii romani obișnuiți nu cunoșteau de cele mai multe ori data oficială, în mod special dacă se aflau mai departe de orașe. Datorită acestor fapte, ultimii ani de dinaintea calendarului iulian au fost denumiți ani ai dezordinii. Problema a devenit mai mare pe vremea lui Iuliu Cezar, (63 î.Hr. – 46 î.Hr.), când au fost numai cinci luni intercalate în loc de opt, nici una dintre ele în perioada 51-46 î.Hr.

Reforma iuliană încerca să corecteze pentru totdeauna această problemă. Înainte de a fi aplicată reforma, zile care nu fuseseră intercalate, (67 de zile – 22+23+22), au fost adăugate între noiembrie și decembrie 46 î.Hr., sub forma a două luni suplimentare fața de cea de 23 de zile care fusese deja adăugată după februarie. Toate aceste 90 de zile au fost adăugate ultimului an roman republican, rezultând un total de 445 de zile. Pentru că a fost ultimul an din seria celor neregulați, a fost numit ultimul an al dezordinii. Primul an în care a funcționat reforma a fost 46 î.Hr..

 Eroarea anilor bisecți

În ciuda faptului că noul calendar era mult mai simplu decât cel roman, cei chemați să pună în practică reforma se pare că au înțeles greșit algoritmul. Ei au adăugat un an bisect la fiecare trei ani, nu la patru, cum era normal. Cezar Augustus a remediat această discrepanță după 36 de ani de la prima greșeală. El a hotărât să sară câteva zile pentru a corecta eroarea.

Alternanța istorică a anilor bisecți în această perioadă nu ne-a fost transmisă de nici o sursă antică, deși existența anilor bisecți la fiecare trei ani este confirmată de o inscripție care datează din anul 8 sau 9 A.D. Învățatul Joseph Scaliger a stabilit în 1583 că reforma lui Augustus a avut loc în anul 8 A.D., și a stabilit că șirul de ani bisecți a fost 42-39-36-33-30-27-24-21-18-15-12-9 î.Hr, 8, 12 A.D., etc. Această propunere este cea mai răspândită soluție acceptată. Uneori se sugerează că anul 45 î.Hr a fost un an bisect.

S-au propus și alte soluții. Kepler a propus ca șirul corect al anilor bisecți să fie 43-40-37-34-31-28-25-22-19-16-13-10 î.Hr., 8-12 A.D., etc. În 1883, învățatul Matzat a propus șirul 44-41-38-35-32-29-26-23-20-17-14-11 î.Hr., 4-8-12 A.D., etc., bazându-se pe un pasaj dinDio Cassius, care menționa o zi din anul 41 î.Hr. ca fiind contrară regulii (lui Cezar). În 1960, Radke a presupus că reforma a fost instituită de fapt când Augustus a devenit Pontifex Maximus în 12 î.Hr., sugerând secvența 45-42-39-36-33-30-27-24-21-18-15-12 î.Hr., 4-8-12 A.D., etc.

În 1999, a fost publicat un papirus egiptean care conținea efemeride (tabel al pozițiilor pe cer ale soarelui, lunii și planetelor), datat în anul 24 î.Hr. atât în calendarul egiptean cât și în cel roman. Din acest papirus se poate deduce că cea mai probabilă succesiune a anilor bisecți este 44-41-38-35-32-29-26-23-20-17-14-11-8 î.Hr., 4-8-12 A.D. etc., foarte aproape de șirul sugerat de Matzat. Aceasta ne arată ca șirul standard cu an bisecți la fiecare patru ani începe în anul 4 al erei noastre, la 20 de ani de la reforma lui Augustus. Acest șir face ca anul roman să coincidă cu anul iulian în perioada 32-26 î.Hr. Aceasta sugerează că unul dintre scopurile reformei lui Augustus a fost aceea de a asigura ca datele cheie ale carierei sale să rămână neschimbate, (precum aceea a căderii Alexandriei de pe 1 august 30 î.Hr. care a rămas neschimbată de reformă).

Datele romana inainte de anul 32 î.Hr. erau în mod tipic cu o zi sau două în urma aceleiași date din calendarul iulian. Astfel, data de 1 ianuarie din calendarul roman când s-a aplicat reforma iuliană, cade de fapt pe 31 decembrie 46 î.Hr. a calendarului iulian.

Denumirea lunilor

Romanii au dat numele lui Iuliu Cezar și Augustus unor luni astfel: au rebotezat luna a cincea – Quintilis (luna martie fiind prima lună a anului) – Iulius (iulie) în 44 î.Hr. și luna a șasea – Sextilis – Augustus în anul al 8-lea al erei noastre. Și alte luni au fost rebotezate de diferiți împărați, dar noile nume nu au supraviețuit morții inițiatorilor schimbării. Caligula a redenumit a șaptea lună – September – Germanicus; Nero a redenumit Aprilis – aprilie – Neroneus, Maius – mai – numele de Claudius și Iunius – iunie – Germanicus; Domițiana redenumit September Germanicus și luna a opta – October – Domitianus. September a fost redenumit Antoninus și Tacitus. November – a noua lună – a fost redenumită Faustina și Romanus. Commodus a fost unic prin redenunirea tuturor lunilor după propriile lui nume: Amazonius, Invictus, Felix, Pius, Lucius, Aelius, Aurelius, Commodus, Augustus, Herculeus, Romanus și Exsuperatorius.

Mai mult timp decât nume efemerele date de împărații romani au rezistat numele introduse de Charlemagne. El a redenumit toate lunile denumirile agricole în vechea limbă germană. Aceste nume au fost folosite până în secolul al XV-lea și, cu unele modificări, până însecolul al XVIII-lea, astfel: Wintarmanoth (luna de iarnă – ianuarie), Hornung (bastard? – februarie), Lentzinmanoth (luna împrumutată – martie), Ostarmanoth (luna Paștelui – aprilie), Winnemanoth (luna pășunatului – mai), Brachmanoth (luna aratului – iunie), Heuvimanoth (luna fânului – iulie), Aranmanoth (luna recoltei – august), Witumanoth (luna lemnului – septembrie), Windumemanoth (luna culesului viei-octombrie), Herbistmanoth (luna ierbii – noiembrie), and Heilagmanoth (luna sfântă – decembrie).

Numărul de zile al lunilor

Conform învățatului din secolul al XIII-lea Sacrobosco, schema originală a lunilor calendarului iulian era una foarte regulată, cu luni alternative scurte și lungi. Astfel, din ianuarie până în decembrie, numărul de zile ale lunilor era, pentru calendarul roman republican, următoarea:

30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, 29, 30, și 29, totalizând 354 zile.

El credea că Iuliu Cezar a adăugat o zi fiecărei luni, cu excepția lunii februarie, în total de 11 zile în plus, anul ajungând astfel la 365 de zile. O zi suplimentrară putea să fie adăugată la februarie în anii bisecți:

31, 29 (30), 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, 30, 31, și 30.

El considera că Augustus a schimbat schema astfel:

31, 28 (29), 31, 30, 31, 30, 31, 31, 30, 31, 30, și 31,

dându-ne astfel modul neregulat al numărului de zile ale lunilor pe care îl avem și în zilele noastre. Motivul ar fi fost dorința ca lungimea lui Augustus să nu fie mai mică (și inferioară ca importanță) lui Iulius.

Deși această teorie este răspândită și în prezent, este aproape sigur că Sacrobosco a greșit. O pictură murală, care înfățișează un calendar roman republican, s-a păstrat până în zilele noastre, ceea ce confirmă faptul că lunile aveau o lungime neregulată încă mai înainte ca Iuliu Cezar să reformeze calendarul [2] astfel: 29, 28, 31, 29, 31, 29, 31, 29, 29, 31, 29, și 29

De asemenea, un lucru care nu s-a schimbat la trecerea de la calendarul roman la cel iulian au fost datele Nonelor și Idelor. În particular, Idele erau pe 15 (sau pe 13) ale lunilor martie, mai, iulie și octombrie. Acest lucru sugerează că lunile menționate mai sus au avut tot timpul 31 de zile în calendarul iulian. În sfârșit, teoria lui Sacrobosco este contrazisă de lungimea de 31 de zile a lunii Sextilis dată de papirusul egiptean din anul 24 î.Hr.

 Numerotarea anilor

Metoda cea mai folosită de romani pentru identificarea anilor în scopul numerotării eră să-i numească după cei doi consuli care își inaugurau consulatul în acel an. Din 153 a. Chr., ei își începeau mandatul pe 1 ianuarie, iar Iuliu Cezar nu a schimbat acest obicei. Anul acela era un an eponim (botezat cu numele unui magistrat). Anii romani au fost astfel numiți până la mandatul ultimului consul numit în541. Romanii numărau mai rar anii de la fondarea fondarea orașului Romaab urbe condita (AUC). Această metodă era folosită de istoricii romani pentru determinarea numărului de ani dintre două evenimente, nu pentru numirea datei calendaristice. Mai mult decât atât, istoricii foloseau date diferite pentru fondarea Romei. Fasti Capitolini, o inscripție care conține o listă a consulilor, publicată de Augustus, folosea ca dată a fondării 752 a. Chr.. Data folosită de Varro753 a. Chr., a fost adoptată de istoricii moderni.

Editoriirenascentiști adăugau data fondării Romei manuscriptelor pe care le publicau, dând falsa impresie că romanii își numerotau anii. Este de amintit că anul de fondare varronian nu a început pe 1 ianuarie, ci în Ziua Întemeietorului – 21 aprilie. Acest lucru împiedica biserica romana timpurie să sărbătorească Paștele după 21 aprilie, deoarece sărbătorile de Ziua Întemeietorului erau în dezacord cu sobrietateaPostului Mare.

Pe lângă anii consulari, romanii mai foloseau uneori și anii de domnie ai unui împărat. Anno Diocletiani, numiți astfel după Dioclețian, au fost folosiți de creștinii din Alexandria pentru a-și numerota Paștile de-a lungul secolului al IV-lea și al V-lea. În 537Iustinian a hotărât ca, din acel moment înainte, data trebuie să includă numele împăratului, indicțiunea și numele consulului. Indicțiunea a făcut ca anulBizantin să înceapă pe 1 septembrie. În anul 525Dionisie cel Mic a propus sistemul anno Domini, care s-a răspândit treptat în Europa Occidentală creștină, după ce sistemul a fost adoptat de călugărul Beda Venerabilul. Anii au început să fie numerotați de la anul presupus al nașterii lui Isus, de 25 martie – Bunavestirea, pentru ca în curând această dată să fie schimbată pe 25 decembrie –Crăciunul, înapoi de Bunavestire în Anglia, pentru ca în Franța anii să fie numărați începând cu ziua de Paște.

De la calendarul iulian la calendarul gregorian

Calendarul iulian a fost folosit în Europa din timpurile Imperiului Roman până în anul 1582, când Papa Grigore al III-lea a promulgatcalendarul gregorian, care a fost în scurtă vreme adoptat de majoritatea țărilor catolice. Țările protestante l-au adoptat ceva mai târziu, iar țările din Europa Răsăriteană l-au adoptat mult mai târziu, unele la începutul secolului al XX-leaRusia a folosit calendarul iulian până după Revoluția rusă, de aceea Revoluția din Octombrie a izbucnit în noiembrie, conform calendarului gregorian. În Rusia, calendarul iulian a suferit totuși o reformă sub Petru cel Mare (înainte deci de reforma completă de la începutul secolului XX), când s-a renunțat la numerotarea anilor de la (ceea ce creștinii credeau că este momentul care coincide cu) „facerea lumii”, adoptându-se ca moment de la care se numără anii nașterea lui Hristos, în plus tot atunci adoptându-se și convenția prin care anul începe pe 1 ianuarie, și nu la 1 septembrie, așa cum era cazul în vechiul calendar bizantin.[1]

Deși țările din Europa Răsăriteană au adoptat calendarul gregorian până în 1923, bisericile lor naționale ortodoxe folosesc în continuare calendarul iulian. La Conferința interortodoxă de la Constantinopol din mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit. Acest calendar este format dintr-o parte solară, care este și va fi similară cu calendarul gregorian până în anul 2800 și o parte lunară, cu ajutorul căreia se calculează astronomic Paștele la Ierusalim. Toate bisericile ortodoxe au refuzat partea lunară, continuând astfel sărbătorirea Paștelui conform calendarului iulian, (Biserica Ortodoxă Finlandeză folosește calendarul gregorian pentru sărbătorirea Paștelui). Partea solară a calendarului a fost acceptată numai de unele dintre bisericile ortodoxe, și anume: Biserica Ortodoxă a ConstantinopoluluiBiserica Ortodoxă a AlexandrieiBiserica Ortodoxă a AntiohieiBiserica Ortodoxă GreacăBiserica Ortodoxă CipriotăBiserica Ortodoxă RomânăBiserica Ortodoxă Poloneză și Biserica Ortodoxă Bulgară (în 1963), acestea sărbătorind Crăciunulpe 25 decembrie calendarul gregorian , odată cu bisericile catolice, până în anul 2800. Biserica Ortodoxă a IerusalimuluiBiserica Ortodoxă RusăBiserica Ortodoxă SârbăBiserica Ortodoxă GeorgianăBiserica Ortodoxă Ucrainiană și calendariștii vechi greci au continuat să folosească calendarul iulian pentru datele fixe, de aceea ei sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie calendarul iulian(7 ianuarie calendarul gregorian) până în anul 2100.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_iulian

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/calendarul-iulian

CALENDARUL GREGORIAN

download - Copie

Calendarul gregorian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. O modificare a calendarului iulian a fost propusă pentru prima oară de doctorul napolitan Aloysius Lilius și a fost decretată de Papa Grigore al XIII-lea (al cărui nume l-a primit acest calendar) la24 februarie 1582.[1]

Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.[1]

 Papa Grigore al XIII-lea

 Inventarea calendarului gregorian

Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a sărbători Paștele la data pe care o credeau ei că a fost stabilită laPrimul conciliu de la Niceea în anul 325. Deși unul dintre canoanele conciliului impunea ca toate Bisericile creștine să sărbătorească Paștele în aceeași zi, în realitate aceasta nu s-a întâmplat. Biserica Alexandriei sărbătorea Paștele în sâmbăta după sau în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinoțiul de primăvară, pe care l-au stabilit pe 21 martie. Însă Biserica Romei considera că echinocțiul cădea pe 25 martie și folosea altă zi a de sărbătorire. Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepția a câteva de la granițaImperiului Bizantin), au adoptat Paștele alexandrin, care plasa încă echinocțiul pe 21 martie. Deși călugărul britanic Beda Venerabilulnotase deja schimbarea datei în 725, ea a continuat să se schimbe chiar în secolul al XVI-lea.

Mai mult, numărarea fazelor lunii care erau folosite ca să calculeze Paștele erau fixate pe calendarul iulian după un ciclu de 19 ani. Aceasta era o aproximație care dădea o eroare de o zi la 310 ani. Astfel, până în secolul al XVI-lea se acumulase o diferența de patru zile.

O rezolvare a problemei s-a găsit prin definirea unei reguli: anii divizibili prin 100 vor fi ani bisecți numai dacă sunt divizibili și prin 400. Astfel, în ultimul mileniu, anii 1600 și 2000 au fost bisecți, dar 17001800 și 1900 nu au fost. În acest mileniu, anii 210022002300 și2500 nu vor fi ani bisecți, în timp ce anul 2400 va avea această calitate.

Când a început folosirea noului calendar, pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ștergerea a 10 zile din calendarul solar. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582 și a fost urmată de prima zi a calendarului gregorian, 15 octombrie 1582. Totuși, datele de „5 octombrie 1582” până la „14 octombrie 1582” (inclusiv) sunt încă valide în aproape toate țările, deoarece cea mai mare parte a țărilor catolice n-a adoptat noul calendar la data specificată în bula papală, ci doar câteva luni sau chiar câțiva ani mai târziu (ultima în 1587). Ziua Anului Nou fusese deja standardizată în toată Europa Occidentalăpe 1 ianuarie încă de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, inclusiv în țările care deveniseră protestante între timp, precum erau GermaniaSuedia și Anglia. Totuși, deși în Anglia ziua de 1 ianuarie a fost numită ziua Anului Nou, schimbarea numărului anului s-a făcut pe 25 martie – Lady Day (Bunavestire) până în 1752. (În Scoția s-a adoptat ziua de 1 ianuarie ca zi a Anului Nou doar în 1600, în condițiile în care s-a continuat folosirea calendarului iulian).

Uneori este necesar să se indice până și faptul că anii au două denumiri diferite datorită schimbării zilei de început a anului. De exemplu: „10 februarie/21 februarie 1751/1752„. Această confuzie apare datorită faptului că Biserica și Statul au folosit de cele mai multe ori sisteme diferite de calendare.

Ciclul de 19 ani folosit pentru calendarul lunar a trebuit corectat cu 1 zi la fiecare 300 sau 400 de ani, (de 8 ori în 2500 de ani), împreună cu corecțiile necesare aplicate anilor care nu mai sunt bisecți, (1700180019002100,etc). De fapt, în felul acesta s-a introdus o nouă metodă de calculare a zilei Paștelui.

Adoptarea calendarului de către statele ne-catolice

Foarte puține țări au adoptat noul calendar pe 15 octombrie 1582. A fost vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu RomanPoloniaSpania și Portugalia. Țările ne-catolice nu au fost de acord cu adoptarea reformei calendarului. AngliaScoția, ca și restul Imperiului Britanic (inclusiv coloniile care fac parte din ceea ce este acum SUA), nu au adoptat calendarul gregorian până în1752, moment în care a fost nevoie de o corecție de 11 zile, (2 septembrie 1752 a devenit 14 septembrie 1752). În Imperiul Britanic s-au dat legi speciale pentru ca nu cumva să existe neîntelegeri cu privire la data plăților anuale sau lunare stabilite conform calendarului iulian.

DanemarcaNorvegia și zonele protestante ale Germaniei au adoptat noul calendar solar în 1700, datorită influenței astronomului danezOle Rømer, dar nu au adoptat și schimbările făcute anului lunar. În loc de aceasta, ei au hotărât să calculeze ziua Paștelui folosind momentul echinocțiului și fazele lunii conform Tabelelor Rudolphine ale lui Kepler din 1627. Ei au adoptat schimbarea făcută anului lunar doar în 1776.

În cazul Suediei, schimbarea la calendarul gregorian a fost un proces gradual. S-a început schimbarea în 1700, dar s-a decis să se facă ajustarea cu 11 zile prin excluderea unei zile din anii bisecți (ziua de 29 februarie) din 1700 până în 1740. În acest timp, nu numai că în Suedia calendarul era în dezacord atât cu cel iulian cât și cu cel gregorian pentru o perioadă de 40 de ani, dar diferența nu era fixă, ci se schimba la fiecare 4 ani. Pentru a face lucrurile și mai complicate, sistemul nu a fost corect folosit, iar zilele care ar fi trebuit excluse din anii 1704 și 1708 au rămas din motiv necunoscute în calendar. Regele Carol al XII-lea a recunoscut ineficiența sistemului și a hotărât abandonarea lui. Datorită complicațiilor apărute, s-a hotărât revenirea la calendarul iulian și introducerea unei zile suplimentare unice, 30 februarie, în anul 1712. Suedia a hotărât trecerea la calendarul gregorian în mod definitiv abia în anul 1753, când 17 februarie a devenit 1 martie.

În Rusia, calendarul gregorian a fost acceptat după Revoluția din Octombrie printr-un decret al Sovietului Comisarilor Poporului din 24 ianuarie 1918, care făcea ca ziua de 31 ianuarie să fie urmată de 14 februarie 1918.

În România, calendarul a fost introdus în 1919.

În Grecia, acest calendar a fost adoptat în 1924.

Această măsură nu a fost adoptată și de bisericile ortodoxe răsăritene. În loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an și adopta o nouă regulă pentru anii bisecți care făcea ca să nu fie nici o diferență între cele două calendare până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia și altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit. Aceste biserici, care folosesc noul calendar, vor sărbători Crăciunul împreună cu bisericile occidentale pe data de 25 decembrie a calendarului gregorian până în anul 2800. Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim și câțiva episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit și vor continua să sărbătorească Nașterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul2100. Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă și armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare. Toate bisericile răsăritene continuă să sărbătorească Paștele iulian, cu excepția Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care a adoptat paștele gregorian.

Republica China a adoptat în mod formal calendarul gregorian la proclamarea sa din 1 ianuarie 1912 dar, în curând, țara s-a prăbușit într-o epocă a dictaturilor militare, fiecare dictator folosind alt calendar. Unificarea Chinei sub autoritatea Kuomintang din octombrie1928 a făcut ca , efectiv, prima zi a anului 1929 să fie 1 ianuarie a calendarului gregorian. Totuși, în Republica China a fort menținută numerotarea tradițională a lunilor și un Sistem al Erelor modificat, hotărând că primul an al Republicii Chineze a fost 1912. Acest sistem mai este folosit în Taiwan, unde s-a refugiat guvernul naționalist al Republicii Chineze. De la proclamarea sa din 1949Republica Populară Chineză continuă să folosească calendarul gregorian cu lunile numerotate, dar cu anii denumiți în felul european.

Japonia a înlocuit calendarul tradițional cu calendarul gregorian pe 1 ianuarie 1873 dar, la fel ca și China, a continuat să numeroteze lunile și a folosit numele împăraților în locul Anno Domini (după Hristos): Meiji 1=1868Taisho 1=1912Showa 1=1926 și Heisei 1=1989. Numerotarea anilor în stil occidental (西暦, seireki) este însă practicată în egală măsură, inclusiv de unele agenții guvernamentale.

Repere în timp

Extinderea calendarului gregorian

Calendarul gregorian poate fi extins înapoi în timp, dacă este nevoie, la date la care era oficial calendarul iulian, folosind așa-numitulcalendar gregorian extins. Însă acest tip de calendar trebuie folosit cu mare precauție.

Pentru folosiri obișnuite, datele evenimentelor petrecute înainte de 15 octombrie 1582 ar trebui să apară în forma lor iuliană și nu ar trebui convertite la echivalentele lor gregoriene.

Datele evenimentelor care s-au produs în țări în care calendarul gregorian a fost introdus după data de 4 octombrie 1582 sunt puțin mai problematice. De exemplu, în Marea Britanie și posesiunile sale, (inclusiv coloniile americane), noul calendar nu a fost introdus decât pe 14 septembrie 1752. Cum se pot data evenimentele apărute în perioada de 170 de ani dintre 1582 și 1752? Răspunsul depinde foarte mult de context, dar pentru fiecare caz trebuie văzut clar care dintre cele două calendare este folosit. Ar fi absurd să se meargă înapoi în timp și să se schimbe datele tuturor evenimentelor istorice din această perioadă. Totuși, este deseori recomandabil să se coreleze anumite date de pe „stil vechi” în date echivalente pe „stil nou”, în cazul în care evenimentele respective trebuie corelate cu altele petrecute în țări în care se introdusese deja calendarul gregorian [2].

Dacă se utilizează calendare diferite pentru comparații, putem avea parte de imposibilități logice, precum aceea a venirii la Londra a perechii William și Maria de Orange mai înainte de a părăsi Olanda, sau aceea a decesului lui Shakespeare și a lui Cervantes în aceeași zi, (23 aprilie 1616), când, de fapt, Cervantes a decedat cu zece zile înaintea lui Shakespeare. Această coincidența aparentă a fost permisă de UNESCO pentru a marca ziua de 23 aprilie ca „Ziua Internațională a Cărții”.

De asemenea, trebuie avut în vedere că atât calendarul extins gregorian cât și cel iulian nu au anul 0, folosind în loc anii 1, 2, … atât pentru anii de dinainte de Cristos (î.Hr.) cât si pentru cei ai erei creștine (d.Hr.). De aceea, succesiunea general acceptată este: … 2 î.Hr., 1 î.Hr., 1 d.Hr., 2 d.Hr., etc. Standardul ISO 8601 folosește numerotarea anului astronomic, care include un an 0 și ani sub formă negativă și pozitivă. De aceea, succesiunea anilor conform standardului ISO 8601 este -0002, -0001, 0000, 0001, 0002.

Confuzii ale folosirii calendarului în Marea Britanie și America

Datele evenimentelor petrecute în Marea Britanie înainte de 1752 sunt arătate în mod normal în forma lor originală (stil vechi), în timp ce datele evenimentelor petrecute în America (britanică) înainte de 1752 sunt prezentate de obicei conform calendarului gregorian (stil nou).

De exemplu, Shakespearea murit pe 23 aprilie (stil vechi), și doar rareori se întâmplă ca această data să fie convertită ca 3 mai (stil nou). Dar, deși George Washington s-a născut pe 11 februarie (stil vechi), ziua sa de naștere este sărbătorită în zilele noastre pe 22 februarie (stil nou).

Totuși, nici una dintre practicile de mai sus nu este universal acceptată în toate țările, iar uneori este neclar ce calendar se folosește și asta poate duce la premise false, care pot duce la date convertite incorect dintr-un calendar în altul. Odată cu creșterea interesului pentru istoria calendarului, apar mai multe informații despre datele reale ale evenimentelor și erorile vechi pot fi corectate.

Lunile anului

Anul gregorian este împărțit în 12 luni.

Număr

Nume

Nume popular românesc

Lungime în zile

1 Ianuarie Gerar / Cărindar 31
2 Februarie Făurar 28 sau 29
3 Martie Mărțișor 31
4 Aprilie Prier 30
5 Mai Florar 31
6 Iunie Cireșar 30
7 Iulie Cuptor 31
8 August Gustar 31
9 Septembrie Răpciune 30
10 Octombrie Brumărel 31
11 Noiembrie Brumar 30
12 Decembrie Undrea / Îndrea 31

Precizia calendarului gregorian

Calendarul gregorian îmbunătățește aproximația făcută de calendarul iulian prin neluarea în calcul a trei ani bisecți iuliani la fiecare 400 de ani, rezultând un an mediu de 365,2425 zile medii solare, ceea ce duce la o eroare de 1 zi la 3300 ani prin comparație cu anul mediu tropical de 365,2422 zile, dar mai puțin de o jumătate de zi prin comparație cu anul echinoțiului de primăvară de 365,2424 zile. Amândouă aprecierile sunt mult mai precise decât cea iuliană, care are o eroare de 1 zi la 128 de ani, rezultând din aproximarea anului ca având 365,25 zile.

Pe o perioadă de mai multe mii de ani, calendarul gregorianus va rămâne în urma anotimpurilor datorită scăderii vitezei de rotație a Pământului, care face ca durata zilei să crească în timp, (vezi și accelerația de maree și secunda în plus), în timp ce anul își păstrează durata constantă. Echinocțiul va apărea mai devreme cu un număr de zile egal cu [anul în viitor/5000]2. Această problemă este una comună pentru oricare versiune de calendar, inclusiv pentru cel gregorian.

Eroarea calendarului solar

Această imagine arată rămânerea în urmă a calendarului gregorian față de anotimpuri.

Axa Y este axa a „erorilor zilelor” iar cea X reprezinta anii calendarului gregorian.

Fiecare punct reprezintă o singură dată într-un an. Eroarea se mută cu aproximativ un sfert de zi pe an. Anii care sunt multipli de 100 dar nu sunt și multipli de 400 nu sunt ani bisecți. Asta face să apară o corecție pentru anii 1700, 1800, 1900, 2100, 2200, și 2300.

Această corecție face ca 23 decembrie 1903 să fie cel mai târziu solstițiu de iarnă, iar 20 decembrie 2093 să fie cel mai matinal solstițiu —2.25 zile de variație comparat cu fenomenul natural.

http://ro.wikipedia.org/wiki/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/calendarul-gregorian/

Blestemul de mamă | Pastor Vasile Filat

download - Copie

Moldova Creștină TV

 

https://youtu.be/geYd2EJa04w?t=3

 

ÎNTREBARE: M-am purtat rău cu părinții mei și am ajuns până acolo că am blestemat pe mama. Sunt conștientă că este un păcat grav înaintea lui Dumnezeu. Ce să fac acum? Există iertare la Dumnezeu pentru mine? La ce să mă aștept?

PENTRU MANUALE DE STUDIU BIBLIC CONTACTAȚI LA +(373)69966779 SAU info@precept.md

PENTRU PARTICIPARE LA SESIUNEA DE PREGĂTIRE A PROFESORILOR PENTRU COPII (17-29 SEPTEMBRIE 2018) TELEFON: +373 (79) 913054

https://www.facebook.com/bunavestire.chisinau/

BLESTEMUL BABELULUI – STATELE ȘI NOUA ORDINE MONDIALĂ

download - Copie

Cum să înțelegi dacă nu ți se explică? Cum să fi de acord sau împotrivă dacă nu știi despre ce este vorba?

Vă propun să aruncăm o privire de ansamblu asupra acestui subiect atât de controversat în vremea noastră: Convergența statelor lumii, prin convingere sau constrângere, în procesul de formare aNoii Ordini Mondiale.

Trebuie să spunem de la început că, omenirea a avut, are și va avea întotdeauna doar două alternative: să existe în ordinea stabilită de Dumnezeu sau ,,să-și facă de cap“, implementând propria ei idee de ordine.

Biblia ne spune că oamenii optează de regulă pentru cea de a doua alternativă. Iată cum s-au desfășurat primii pași ai omenirii care n-a învățat nimic din lecția potopului: ,,Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc!” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!” 

Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: 

„Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” 

Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului, aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea, cetatea a fost numită Babel (încurcătură,  șarpe inelat sau poarta cerului), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului“ (Gen. 11:1-9).

Noua Ordine Mondială este numirea ,,de cod“ pentru instaurarea unei forme mondiale de guvernământ care să înlocuiască aparenta dezordine de azi a națiunilor. Este un vis milenar pe care omenirea l-a moștenit de la cei din valea Șinear și care mărturisește, așa cum spune și John Milton că omenirea este plecată ,,în căutarea Paradisului pierdut“. Drumul ei nu este însă ordinea stabilită de Dumnezeu, ci o mereu iluzorie și eluzivă Nouă Ordine Mondială, instaurată prin strădaniile proprii.

Sediul celor care urmăresc implementarea Noii Ordini Mondiale se găsește la Bruxell și a fost construit în mod intenționat ca o replică a turnului Babel. Mesajul subliminal este următorul: ,,Vom continua astăzi lucrarea începută atunci !“

 Când au apărut unitățile statale ?

Statele au apărut după Turnul Babel, când omenirea a fost împărțită după criteriul lingvistic și s-a răspândit pe toată fața pământului. Atunci au apărut “neînțelegerile” între oameni.

Înainte de Babel a fost vremea dictatorilor, cel mai mare dintre ei fiind Nimrod. Acest personaj malefic și-a supus prin forță omenirea de după potop. Pentru cei ce vor să studieze mai mult despre acest personaj, iată cele trei referințe spre cele patru locuri în care apare el în textul Bibliei:

Geneza 10:8-11 Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.  El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului.” El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear. Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare.

1 Cronici 1:10 Cuş a născut pe Nimrod; el a început să fie puternic pe pământ. 

Mica 5:6 Ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod cu sabia scoasă din teacă. Ne va izbăvi astfel de asirian când va veni în ţara noastră şi va pătrunde în ţinutul nostru.

Printr-o simetrie istorică, Noua Ordine Mondială urmărește suprimarea existenței statale, unirea omenirii într-o singură “umanitate” și instaurarea unui dictator mondial. Chiar și limbajul este adaptat acestui plan.

De exemplu, Europa nu se mai ghidează după valorile iudeo-creștine (VT și NT), ci implementează valorile “umanismului”. Într-un răspuns dat premierului maghiar, Viktor Orban , care cere ca țara sa să aibe dreptul la pedeapsa cu moartea și să nu primească o cotă de imigranți africani (Potrivit AP, Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a spus că este „în afara discuției” ca Ungaria să primească vreo „cotă” de refugiați și va face tot posibilul să blocheze adoptarea eventualului nou sistem la nivelul UE.) (Partidul Popular European (PPE) i-a dat un ultimatum premierului Ungariei, Viktor Orban, avertizând că partidul său, Fidesz, va fi exclus din acest grup politic dacă dezbaterile privind reintroducerea pedepsei cu moartea vor continua.

Hillary Clinton, în calitate de candidat la președenția USA, confruntată cu incompatibilitatea dintre valorile iudeo-creștine pe care a fost întemeiată America și practica pruncuciderilor (avorturi) a declarat: “Biserica va trebui să-și modifice codul etic pentru a se acomoda noilor valori umaniste.”
(In a speech last week, Hillary Clinton lamented that too many women are supposedly denied abortions. The Democratic presidential candidate came under fire for that pro-abortion comment, but she also is drawing widespread condemnation for another remark in the speech. The comment has Hillary Clinton essentially saying that Christians must be forced to change their religious views to accommodate abortions).

Ce sunt statele ?

Statele există pentru protejarea și promovarea unei anumite colectivități lingvistice sau ,,de neam“. Sper să nu supăr pe nimeni când afirm că orice ,,patriotism“ este o formă de egoism generalizat. Deviza ,,Dumnezeu, patria și familia“ poate fi foarte repede transformată practic în ,,eu, familia și patria“. În epoca modernă, statul este structura care asigură protejarea bogaților dintr-o țară de intervențiile nedorite ale bogaților dintr-altă țară, întotdeauna bogații alegând în conducerea statului pe aceia care promit că le vor reprezenta cel mai bine interesele. Dacă cei bogați dintr-un stat se îngrijesc ca majoritatea populației să o ducă satisfăcător de bine, toată lumea este fericită. Avem de-a face cu celebrele ,,stări“ ale societății moderne promovate de exemplul britanic: starea întâi sau upper crust sunt cei bogați care produc și beneficiază direct de progresul economic, starea a doua sau clasa de mijloc, care este forța de muncă din procesul economic și starea a treia, cei neajutorați și cei neputincioși, în imperiul britanic ,,oamenii de casă sau servitorii legați de stăpân“.

În ciuda așanumitului ,,contract social“ care ar trebui să existe între conducători și conduși, în interiorul egoismului de grup al patriotismului există o multitudine de egoisme personale. Anticii au observat bine: ,,Homo homini lupus“ (oamenii se poartă între ei ca lupii). Egoismul personal duce la o inevitabilă lege a junglei, în care ,,peștele cel mare îl înghite pe cel mic“. Și aceasta se întâmplă indiferent de sistemul economico-social care există în interiorul fiecărui stat. Adevărul acesta a fost surprins cel mai bine de celebra butadă de pe vremea bancurilor politice: ,,În capitalism este exploatarea omului de către om, iar în socialism este invers“.

Cum sunt numite statele în Biblie?

Biblia împarte omenirea în două categorii: Israelul sau poporul lui Dumnezeu și Neamurile. Este suficient să citim psalmul doi ca să ne dăm seama de lucrul acesta. „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?

Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:

„Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!” 

Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.
Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând:

„Totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, Muntele Meu cel sfânt.”
„Eu voi vesti hotărârea Lui – zice Unsul. Domnul Mi-a zis: ‘Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut.

Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire!
Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.” 

Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului!
Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând.
Daţi cinste* Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră,

căci mânia Lui este gata să se aprindă!
Ferice de toţi câţi se încred în El!  (Psalm 2:1-12)

În timp ce stabilitatea poporului lui Dumnezeu este realizată prin teocrație și prin ascultarea de legile împărăției, Neamurile se frământă și se vor frământa cât va ține istoria lumii. Tronurile lumii s-au simțit întotdeauna suspect de ,,încorsetați“ de deciziile Tronului ceresc, și au urmărit, urmăresc și vor urmări mereu să se ,,elibereze“ spre a-și forma un nume, o cale și un destin propriu. Este, la scară mai mică, o imitație moștenită de la cel care le inspiră, apostatul Lucifer, numit de apostolul Pavel și ,,dumnezeul veacului acestuia“: ,,Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4:3-4).

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării“ (Efeseni 2:1-2).

Care este metafora biblică pentru relațiile dintre state ?

Profetic, statele lumii în frământările lor sunt asemănate cu întinderea mișcătoare a valurilor mării. Când vorbește de apariția sistemelor imperiale care domină lumea, Biblia le vede ieșind ,,din mare“, adică tocmai din această frământare internațională, din această continuă instabilitate.

,,Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. Şi patru fiare mari au ieşit* din mare, deosebite una de alta“ – (Daniel 7:2-3).

,,Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă“ (Apocalipsa 13:1).

Care este dușmanul modern al statelor ?

Dușmanul tradițional al statelor au fost imperiile. Oricât de mult au încercat ele să desființeze statele naționale, oricâte strămutări de populație au făcut Nebucadnețar și Stalin, statele și națiunile au supraviețuit atacurilor, iar populațiile deplasate temporar s-au întors cu vremea în ,,matca lor strămoșească“.

S-a încercat într-un timp să se înlăture barierele de limbă, crezând că ,,blestemul Babelului se poate anula“. Au luat structuri lingvistice comune, le-au atașat cuvinte de circulație mondială și altele inventate de ,,specialiști“ și li s-a oferit popoarelor limba ,,esperanto“, tradus prin ,,unul care speră“).

(Esperanto (/ˌɛspəˈrnt/[espeˈranto]  listen (help·info)) is a constructedinternational auxiliary language. It is the most widely spoken constructed language in the world. Its name derives from Doktoro Esperanto (“Esperanto” translates as “one who hopes”), the pseudonym under which physician and linguist L. L. Zamenhof published the first book detailing Esperanto, the Unua Libro, on 26 July 1887. Zamenhof’s goal was to create an easy-to-learn, politically neutral language that would transcend nationality and foster peace and international understanding between people with different languages. – Wikipedia)

Dușmanul de astăzi al statelor este această mult trâmbițată ,,Nouă Ordine Mondială“. În spatele ,,ideologilor ei“ mai mult sau mai puțin ,,independenți (ideologii, care nu produc nimic material au înclinat întotdeauna în favoarea celor ce le pune pâinea pe masă), stau astăzi mamuții corporațiilor multinaționale.

Multinaționalele sune forțele care au schimbat deviza ,,Proletari din toate țările, uniți-vă!“ în ,,Bogătași din toate țările, uniți-vă!“. După cum bogătașii din interiorul unui stat cereau protecția autorităților, multinaționalele au nevoie acum de foruri internaționale care să-și întindă autoritatea peste granițele statelor independente. Prin mecanisme bancare și economice, statele sunt atrase ca muștele în plasa unor iluzorii ,,avantaje reciproce“. Tendința este ca mai toate autoritățile statale să fie transferate unor conglomerate superstatale, o bancă mondială, o curte europeană, o organizație NATO, un mecanism euro-atlantic sau transpacific, un ONU. Lanțul nu se strâge așa de ușor și ,,păpușarii“ care trag sforile au nevoie să spulbere încrederea în capacitățile fiecărui stat independent prin inventarea unor ,,crize mondiale“, cum ar fi amenințarea unui al treilea război mondial sau o încălzire globală. Când propaganda a creat oamenilor obsesia pericolului, vor apare foruri de conducere mondială, clădind pe precedentele politice ale Ligii Națiunilor și ale Organizației Națiunilor Unite.

Inspirați de experimentul „creuzetului” american, promotorii Noii Ordini Mondiale încearcă să-l generalizeze dând astfel naștere la tot felul de uniri transnaționale: Statele Unite ale Europei, Statele Unite ale Confederației Ruse sau chiar ale Eurasiei (!).

Sub deviza ,,E Pluribus Unum”, (din mai mulți, unul singur), America a reușit să facă o națiune unitară din imigranți veniți din state de pe toată fața pământului. Oameni de naționalități diferite au format o națiune nouă, cu o identitate de sine stătătoare. Deviza americană este compusă din treisprezece litere, adică exact cât au fost la număr statele americane care au format inițial uniunea. Expresia, în original din paisprezece litere, ex pluribus unum, a fost preluată din scrierile marelui teolog Augustin, care a folosit-o în Confesiunile lui (cartea IV.) c. 397-398 d.Ch.

Este evident însă un „excepționalism american”. Dumnezeu a păstrat acest popor și acest continent pentru un rol distinct in istorie (despre aceasta s-ar cuveni să vorbim mai mult cu altă ocazie). Orice încercare de a imita însă America în altă zonă geografică a pământului este sortită eșecului. Experimentul ,,multiculturalismului”, printr-un proces forțat de acceptare a imigranților a eșuat în Europa, după cum arată tulburările sociale de acolo.

Cartea profetului Daniel ne spune că orice ,,colos imperial universal“, chiar și cel de sub conducerea lui Antichrist, nu va putea anula diferențele inerente dintre naționalitățile statelor componente. Nu se poate desființa blestemul Babelului! Singurele alianțe posibile vor fi ca cele ,,dintre fier și lut“: ,,Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi. Şi, după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. Şi, după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă. 

Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.“ (Daniel 2:40-43)

Vor dispare statele în Noua Ordine Mondială ?

Fiți liniștiți, nu vor dispare. Oricât ar încerca omenirea să înlăture consecințele blestemului de la Babel, ele vor rămâne cu noi până la vremea finalului. Nici imperiile, nici esperanto, nici multinaționalele, nici scurta domnie a lui Atichrist nu va duce omenirea înapoi în starea ei de unitate primordială. Mesajele profetice sunt clare și categorice în această privință. Statele lumii vor fi pe tabla de șah a istoriei în vremea de dinaintea revenirii lui Christos: ,,Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor“ (Mat. 24:6-8).

Statele lumii nu vor dispare pentru că lumea este încă sub blestem. Egoismul de grup al patriotismului și egoismul personal al ,,elitelor“ care conduc din umbră masele populare vor înfrânge orice încercare de pace mondială. Într-una din cele mai categorice verdicte ale Bibliei, care face țăndări orice ,,optimism“ al conducătorilor actuali, profetul Daniel ne comunică existența unui decret divin în această privință:,,… este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile“ (Daniel 9:26).

Cu adevărat, ,,Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei“.  Providența este ,,mâna lui Dumnezeu în mănușa istoriei“, iar programul după care curge ea este deja făcut ,,mai înainte de întemeierea lumii“.

Totuși, când vor dispare statele ?

Nu, omenirea nu este condamnată la infinit.  Refacerea unității ei nu se va realiza prin sforțările proprii. Avanpremiera vremii de unitate a omenirii se realizează acum de toți aceia care trec prin experiența Rusaliilor, inversul evenimentului de la Babel. La Rusalii, oamenii veniți să se închine la Ierusalim din foarte multe state i-au auzit pe apostoli vorbind, în mod supranatural, în limbile lor ,,despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu“ (Fapte 2:11). Toți cei ce cred în Christos și primesc oferta Lui răscumpărătoare trăiesc astăzi, indiferent de cetățenia lor pământească, o fenomenală apartenență la poporul lui Dumnezeu din toate timpurile: ,,Așa dar voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:19-20).

Unitățile statale exista chiar și pe vremea împărăției viitoare. Iată ce găsim scris în cartea profetului Zaharia, un alt text cu pronunțat caracter apocaliptic: ,,Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, şi să prăznuiască Sărbătoarea Corturilor. Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele“ (Zaharia 14:7).

Apocalipsa ,,mică“ din Matei 24-25 ne vestește judecata finală a statelor și integrarea omenirii în Împărția lui Dumnezeu: ,,Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor* fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.  Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii“ (Mat. 25:31-34).

Apocalipsa descrie statele lumii (neamurile) ca mediu din care a ieșit religia apostată: ,,Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17:1-2).

Pentru cei ce susțin teoria ,,înlocuirii“, care spune că Biserica este Noul Israel, iată ceva la care trebuie să ne gândim împreună: profețiile mențin distincția dintre Israel și neamurile mântuite și în vremurile așezării Noii Ordini Cerești! Scrisă din perspectivă evreiască, Apocalipsa lasă să se întrevadă harul salvării de care se bucură și se vor mai bucura cei din toate neamurile lumii: ,,După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea* este a Dumnezeului nostru, care** şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!” 

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis*: „Amin. Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria în vecii vecilor! Amin.” 

Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine* albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”

Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde* peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 7:9-17).

Apocalipasa ne prezintă oameni din statele lumii părtași parțiali la prerogativele celor din Noul Ierusalim:,,Cetatea (Noul Ierusalim) n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor“ (Apocalipsa 21:23-26).

Mișcarea actuală de omogenizare și unire a omenirii, cunoscută sub numele de ,,Noua Ordine Mondială“ nu-și va ajunge scopul. După ce își va împlini rolul în pregătirea omenirii pentru venirea lui Antichrist, ea va dispare sub teroarea dictaturii acestui ultim ,,Nimrod“ al istoriei. În felul acesta simetria Bibliei va fi completă, iar ceea ce s-a stricat în Geneza se va repara în Apocalipsa.

https://semnelevremurilor.wordpress.com/2015/05/27/blestemul-babelului-statele-si-noua-ordine-mondiala/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/blestemul-babelului-statele-si-noua-ordine-mondiala/

Analiza termenului frica de Domnul de Iosif Ton / Moartea lui Hristos  de Dr. Benjamin Cocar

download - Copie

Pagina de Teologie

Iosif Ton

Analiza termenului frica de Domnul   de Iosif Ton

Gândirea greacă şi gândirea ebraică

Grecia antică era dominată de credinţa în sute de zei şi de zeiţe. Pentru greci, toate evenimentele din natură şi din propria lor viaţă erau determinate de unul sau de altul dintre zeii aceştia, sau zeiţele acestea.

În mediul acesta saturat de zeităţi, pe la anul 600 înainte de Cristos, a trăit filozoful grec Tales din Milet (în provincia Ionia, în vestul Turciei de astăzi). Tales a fost primul om grec care a negat existenţa zeilor. El a căutat să le explice grecilor că tot ce există a apărut  de la sine, din forţa naturii înseşi. Această credinţă în forţa naturii de a produce tot ce există a fost dezvoltată apoi de alţi filozofi greci, ca Anaximander, şi a fost formulată pe larg de faimosul om de ştiinţă grec Aristotel, care a trăit pe la anul 350 înainte de Cristos.

Toţi aceşti filozofi l-au plasat pe om între animale. Formula dată de Aristotel a fost că omul este un animal raţional.

Omul de stat atenian, Pericle, a formulat astfel poziţia omului din Atena:

„Fiecare dintre cetăţenii noştri, în toate aspectele multiple ale vieţii, este capabil să se dovedească a fi domnul şi stăpânul de drept al propriei sale persoane şi, mai mult, să facă lucrul acesta cu graţie excepţională şi cu îndemânare excepţională.”

În inima tuturor preocupărilor omului atenian era plăcerea personală şi strădania de a avea „o viaţă bună.” Un alt filozof grec, pe nume Protagoras, a formulat dictonul celebru care rezumă întreaga filozofie greacă despre om: „Omul este măsura tuturor lucrurilor.”

Gândirea ebraică este radical diferită de gândirea greacă. În primul rând, gândirea ebraică se bazează nu pe ceea ce gândeşte sau inventează omul, ci se bazează pe actul prin care Iehova, Unicul Dumnezeu existent, S-a revelat pe Sine prin Moise la Sinai. Pentru evreu, toată cunoaşterea lumii, a omului şi a vieţii vine din ceea ce ne spune Iehova. Iată datele de bază ale concepţiei despre lume şi viaţă case se deduc din revelaţia lui Dumnezeu:

Omul este creat de Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Omul este superior animalelor prin faptul că Dumnezeu i-a dat suflare de viaţă din Sine şi prin faptul că Dumnezeu l-a pus să stăpânească peste restul creaţiei. Dumnezeu are un plan cosmic cu omul. Omul este chemat să-L iubească pe Dumnezeu cu toată fiinţa lui şi să trăiască după poruncile pe care i le-a dat Dumnezeu. După această concepţie, cea mai mare tragedie a omului a venit din alegerea primei perechi de oameni de a nu-L asculta pe Dumnezeu, ci de a-şi ghida viaţa după propriile lor idei şi dorinţe.

În gândirea ebraică, sau mai exact, în gândirea biblică, cel mai mare bun al omului este subordonarea faţă de Dumnezeu şi ascultarea de Dumnezeu, iar cel mai mare rău este neascultarea de Dumnezeu şi separarea de Dumnezeu. Să ne uităm cu atenţie la această afirmaţie a înţeleptului Solomon:

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată” (Elesiastul 11:9).

În tinereţea mea, citeam acest verset şi credeam că el este un sfat bun. Ce poate fi mai bine decât să te bucuri, să fii cu inima veselă și, mai ales, să umbli pe căile pe care ți le alegi tu, adică să faci ce-ți place ție!

Avertismentul referitor la judecata lui Dumnezeu mă gândeam că înseamnă să nu faci abuzuri în libertatea în care îţi trăieşti viaţa. Altfel, fii liber să trăieşti cum îţi place ţie!

Studiind mai de aproape gândirea ebraică, am ajuns să văd cât de greşită era interpretarea pe care o dădeam eu acestui text!

În primul rând, în capitolul următor, Solomon ne dă  principiul de gândire biblică, care este exact opusul trăirii cum te taie pe tine capul: „Să ascultăm încheierea (suma, esenţa) tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria fiecărui om” (Eclesiastul 12:13).

În 11:9, Solomon ne dă gândirea unui tânăr independent, care nu vrea să aibă nici un stăpân, ci să-şi formuleze el însuşi pentru ce să trăiască în viaţă și cum să-și trăiască viața. Esenţa acestei gândiri este în cuvintele:

 umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi.

Observaţi contrastul cu 12:13:

Teme-te de Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui.

În 11:9, Solomon adaugă că Dumnezeu îl cheamă pe tânăr la judecată „pentru toate acestea”, adică pentru felul de trai bazat pe ceea ce-ţi spune propria inimă şi bazat pe plăcerea ochilor tăi!

Când Dumnezeu te cheamă la judecată înseamnă că ai făcut deja ceva care îţi aduce condamnarea lui Dumnezeu. Încă odată, la ce se referă „toate acestea”? Răspunsul este că „toate acestea” se referă la „umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi.” Cu alte cuvinte, indiferent ce „căi” vei alege, faptul că ai decis să-ţi alegi tu însuţi căile, adică să ţii cont numai de ce-ţi place ţie, este actul care îţi atrage judecata şi condamnarea lui Dumnezeu.

Alternativa era: Teme-te de Dumnezeu şi ascultă poruncile Lui.

Atunci când îţi alegi tu însuţi felul de a fi şi felul de a trăi, prin însuşi actul acestei alegeri tu te-ai revoltat împotriva autorităţii lui Dumnezeu şi te-ai declarat independent de Dumnezeu. Aceasta este crima de les majestate, de revoltă împotriva Regelui regilor!

Faptul că am ajuns la interpretarea cea bună a finalului cărţii Eclesiastul ni-l arată tot Solomon, în cartea Proverbe.

În introducere la la  Proverbe , Solomon ne spune că a scris această carte cu mai multe scopuri, dar scopul principal este pus chiar la început: „pentru cunoaşterea înţelepciunii” (Prov. 1:2).

În cursul cărţii, el explică apoi că „începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Prov. 9:10). „Începutul” aici are un înţeles mai larg decât „punctul de plecare.” Ceea ce vrea Solomon să spună este că baza înţelepciunii, principiul de temelie al înţelepciunii şi chiar şi conţinutul esenţial al înţelepciunii este „frica de Domnul.”

Adresându-se tot tinerilor, el le dă aceste principii fundamentale de viaţă:

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta,

şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

Recunoaşte-L în toate căile tale,

şi El îţi va netezi cărările.

Nu te socoti singur înţelept;

teme-te de Domnul şi abate-te de la rău” (Proverbe 3:5-7).

Ce vrea să spună Solomon prin „frica” sau „teama” de Dumnezeu? Conceptul acesta este central în întreaga gândire biblică şi de aceea trebuie să căutăm să-i prindem corect înţelesul.

Există o relatare în a doua carte a Împăraţilor, în capitolul 17, care ne ajută cel mai mult să înţelegem ce este frica sau teama  de Dumnezeu. În acest text ni se spune că atunci când Asiria a cucerit statul Israel (cele zece seminţii din nord, cu capitala Samaria), evreii din această ţară au fost deportaţi „departe de ţara lor în Asiria” (2 Împăraţi 17:24). În locul lor au fost aduse populaţii păgâne din mai multe părţi ale imperiului asirian. Ţara a fost colonizată cu aceştia, dar la scurtă vreme după stabilirea aici a acestor colonişti au apărut o mulţime de lei care îi omorau pe oameni. Împăratul Asiriei a fost informat despre fenomenul acesta şi consilierii lui i-au dat o explicaţie şi i-au sugerat o soluţie.

Ei i-au spus împăratului că populaţiile care au colonizat ţara „nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării” (v.26) şi, din cauza aceasta, Dumnezeul acesta a trimis leii ca să-i atace pe aceşti străini. Soluţia? Să se găsească un preot evreu care să fie trimis la aceste populaţii „să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării” (v.27).

Un principiu stilistic al naratorului evreu este să nu repete mereu aceleaşi cuvinte, ci să reformuleze ideea şi să o exprime prin alte cuvinte. Prin urmare, naratorul ne-a spus că preotul trimis acolo trebuia să înveţe aceste populaţii „felul în care să slujească Dumnezeului ţării.” Acum naratorul ne spune că preotul a venit şi a făcut exact acest lucru, dar iată cum reformulează el ce a făcut preotul: el a venit „şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul” (v.28).

Apoi naratorul ne spune că aceste populaţii şi-au păstrat închinarea la zeii lor, dar acum se închinau şi lui Iehova (v.29-34). Dar, spune în continuare naratorul, Iehova cere ca oamenii să I se închine numai Lui. El scrie că Iehova a făcut acest legământ cu Israel: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi şi să nu le aduceţi jertfe.

Ci să vă temeţi de Domnul… înaintea Lui să vă închinaţi şi Lui să-i aduceţi jertfe.

Să păziţi şi să împliniţi totdeauna învăţăturile, rânduielile, legea şi poruncile pe care vi le-a scris El şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei” (v.35(b), 36 şi 37).

În ciuda acestei cerinţe de exclusivitate, naratorul încheie scriind că populaţiile acestea „se temeau de Domnul şi slujeau şi chipurilor lor cioplite” (v.41).

Să ne uităm acum mai atent la explicaţiile pe care ni le dă naratorul şi să observăm alternanţele din limbajul lui. Când Dumnezeu le-a spus israeliţilor:

„să nu vă temeţi de alţi dumnezei”,

el adaugă că acest lucru înseamnă:

„să nu vă închinaţi înaintea lor,

să nu le slujiţi şi

să nu le aduceţi jertfe” (v.35).

Iar când Dumnezeu le cere:

„Să vă temeţi de Domnul”

el adaugă că acest lucru înseamnă:

„înaintea Lui să vă închinaţi,

Lui să-I aduceţi jertfe,

să păziţi şi să împliniţi întotdeauna învăţăturile, rânduielile, legile şi poruncile pe care vi le-a scris El, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei” (v.36-37).

Aici avem de fapt o definire a ceea ce înţelege evreul prin frica sau teama de un anumit dumnezeu şi ce înţelege el prin frica sau teama de Iehova (Domnul).

Să observăm cât de larg este conţinutul termenului „frica sau teama” de divinitate: practic, întreaga religie a acestui dumnezeu (sau Dumnezeu) este cuprinsă în cuvântul „frica” sau „teama”. Cineva a remarcat faptul că evreii nu aveau un cuvânt pentru „religie”. Din textul acesta putem deduce că pentru evrei „teama de un Dumnezeu” însemna toată religia acelui Dumnezeu. În cazul acesta, „frica de Domnul” este întreaga religie a lui Iehova!

Aşa dar, „frica de Domnul” înseamnă să-L recunoşti pe Iehova ca Dumnezeul tău, să recunoşti că El este unicul Dumnezeu existent, adevărat, să I te închini Lui, să-I slujeşti lui, să asculţi de învăţăturile şi de poruncile Lui, adică să fii felul de om pe care  ţi-l descrie El!

Iarăşi cu alte cuvinte, „frica de Domnul” înseamnă să accepţi ca Iehova să-ţi fie Autoritatea ta Supremă şi să trăieşti aşa cum îţi cere acest Stăpân Absolut al tău!

Să ne întoarcem acum la gândirea greacă. Aici omul îşi este propriul lui stăpân. El este măsura tuturor lucrurilor. El este independent. El se călăuzeşte numai după dorinţele şi plăcerile sale. Atunci este normal să auzim de la Socrate că singurul lucru necesar este: „Cunoaşte-te pe tine însuţi!” Aceasta înseamnă: Cunoaşte-şi dorinţele, aspiraţiile, pasiunile şi împlineşte-ţi-le!

Spre deosebire de aceasta, gândirea biblică spune: Cunoaşte-L pe Dumnezeu! Cunoaşte planurile Lui pentru tine şi încadrează-te în ele. Atunci îţi împlineşti cu adevărat destinul!

Trebuie să înţelegem deci că atunci când Solomon îi spune tânărului că dacă trăieşte după principiul „umblă după căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi”, el se referea la gândirea păgână, chiar dacă el a trăit cu patru sute de ani înainte de Tales din Milet şi cu 650 de ani înainte de Aristotel. De fapt, prin aceste cuvinte el descrie gândirea satanică, formulată prima dată pentru Adam şi Eva în grădina Eden!

Prin urmare, „frica de Domnul” înseamnă să decizi în tine că nu mergi pe calea pe care ţi-o alegi tu însuţi, ci decizi să-L faci pe Dumnezeul Bibliei Suveranul tău şi decizi să trăieşti sub autoritatea Lui şi după poruncile Lui. Aceasta este începutul înţelepciunii şi aceasta este adevărata înţelepciune!

Înţelepciunea este trăsătura fundamentală a unei minţi care L-a întronat pe Dumnezeu deasupra sa, a unei gândiri care în fiecare situaţie sau împrejurare se referă la Dumnezeu, întrebându-se nu „Ce-mi place mie în această situaţie?”, ci „Care este voia lui Dumnezeu pentru mine în această situaţie?”!

Lucrul acesta se poate vedea limpede din instrucţiunile date de Solomon unui tânăr în textul deja citat din Proverbe 3:3-7. Să le vedem în opoziţie cu gândirea greacă.

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta  Şi nu te bizui pe înţelepciunea ta.”

Gândirea greacă spune: Mintea ta, raţiunea ta, puterea ta de a discerne şi de a decide îţi este suficientă. Nu ai nevoie de Dumnezeu. De fapt, nu ştii dacă El te va ajuta sau nu. Judecă tu, decide tu şi vei vedea că înţelepciunea ta te va duce pe calea plăcută inimii tale!

Gândirea biblică te învaţă să-L pui pe Dumnezeu înainte, să cauţi voia Lui pentru tine şi să te încrezi în El, deoarece El ştie mai bine decât tine ce este bine pentru propria ta viaţă!

„Recunoaşte-L în toate căile tale

Şi El îţi va netezi cărările.”

Primul rând poate fi interpretat în două feluri. Primul este să te obişnuieşti să-L vezi prezent în toate evenimentele care vin în viaţa ta. Să-I vezi mâna Lui la lucru în toate. Să vezi cum toate cooperează ca să se împlinească planurile Lui bune pentru tine. Al doilea este să te obişnuieşti ca în toate situaţiile care apar să-ţi îndrepţi fulgerător gândul spre Dumnezeu şi să-L întrebi cum vrea El să reacţionezi, să-L întrebi care este voia Lui pentru tine în situaţia aceea. Aceste două feluri de interpretare nu trebuie să le vezi ca alternative, ci ca fiind complementare. Căci dacă Îl vezi pe El în toate şi Îl aduci pe El în toate, ai să vezi cum El îţi va călăuzi paşii şi îţi va netezi cărările.

„Nu te socoti singur înţelept,

Teme-te de Domnul şi

Abate-te de la rău.”

Gândeşte-te că mintea ta autonomă înseamnă nu înţelepciune, ci nebunie. Adevărata înţelepciune este numai aceea care îţi vine de la Dumnezeu. A te teme de Dumnezeu înseamnă a-ţi îndrepta mintea spre El, a te supune Lui, a cere înţelepciunea Lui şi a trăi după poruncile Lui. Acestea sunt începutul înţelepciunii, baza înţelepciunii, și conţinutul înţelepciunii.

De la gândirea greacă ce-ţi spune că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, până la gândirea biblică ce-ţi spune să devii „om cu frica lui Dumnezeu”, adică omul care îşi supune gândirea autorităţii lui Dumnezeu, este o cale cât de la pământ până la cer.

În încheierea acestui capitol, să ne amintim din nou de afirmaţia lui Pericle: „Fiecare dintre cetăţenii noştri, în toate aspectele multiple ale vieţii, este capabil să se dovedească a fi domnul şi stăpânul de drept al propriei sale persoane şi, mai mult, să facă lucrul acesta cu graţie excepţională şi cu îndemânare excepţională.”

Aceasta este una dintre cele mai expresive definiţii a ceea ce lumea numeşte „individualism” şi a ceea ce noi trebuie să numim „egoism.” Formula lui Protagoras, „omul este măsura tuturor lucrurilor” este o exprimare prin alte cuvinte a egoismului uman.

În epoca modernă, poetul american  William Ernest Henley (1849-1903)  a formulat gândirea independentă, individualistă, în poezia celebră Invinctus (Cel neînvins):

Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

  (Tehnoredactată

Iată o traducere în proză a acestor versuri:

Din noaptea care mă acopere,

Neagră ca Abisul de la pol la pol,

Mulţumesc oricăror zei care ar putea să existe

Pentru sufletul meu de necucerit.

În cătuşele împrejurărilor în care am fost prins

N-am scâncit şi nu m-am plans

Sub loviturile întâmplării oarbe

Capul mi-e însângerat, dar ne-aplecat.

Dincolo de acest loc de mânie şi de lacrimi

Mijeşte oroarea Tenebrelor

Şi totuşi ameninţarea viitorului

Mă găseşte, şi mă va găsi, neînfricat.

Nu contează cât de strâmtă este poarta,

Nici cât de încărcat de pedeapsă este sulul soartei,

Eu sunt stăpânul soartei mele,

Eu sunt Căpitanul sufletului meu.

Ceva mai aproape de timpul nostrum, cântăreţul Frank Sinatra, om cu aceeaşi substanţă şi gândire ca Henley, a scris şi înregistrat în 1968 acest cântec:

And now, the end is here
And so I face the final curtain
My friend, I’ll say it clear
I’ll state my case, of which I’m certain
I’ve lived a life that’s full
I traveled each and ev’ry highway
And more, much more than this, I did it my way

Iată iarăşi o traducere în proză:

Şi acum, iată sfârşitul

Pentru mine cade cortina finală

Prietene, o spun curat

Voi spune ce-am fost şi pe ce sunt sigur

Am trăit o viaţă plină

Am călătorit pe toate căile

Şi mai mult, mult mai mult decât orice, am făcut-o cum am vrut eu.

Aşa dar, gândirea greacă este încă este cu noi. De fapt, ea este gândirea predominantă a lumii în care trăim. Atât Henley cât şi Sinatra pozează ca oameni care au curajul să fie independenţi. Acesta însă nu-i curaj, deoarece marea majoritate a oamenilor din lumea în care trăim gândesc şi trăiesc aşa.  Nu se cere curaj să fii ca marea turmă.

Adevăratul curaj este să mergi pe calea gândirii biblice, deoarece aceasta înseamnă să intri pe poarta strâmtă şi să mergi pe calea îngustă, pe care sunt puţini , iar cei care îndrăznesc să meargă pe ea par ciudaţi şi sunt dispreţuiţi şi sunt urâţi dee marea turmă.

Gândirea greacă, care este gândirea predominantă a lumii de astăzi, are ca element fundamental independența de Dumnezeu.

Gândirea biblică, pe care trebuie să ne-o formăm noi, are ca element fundamental căutarea voii lui Dumnezeu, subordonarea față de Dumnezeu și trăirea după voia lui Dumnezeu. Aceasta este frica de Domnul.

Moartea lui Hristos  de Dr. Benjamin Cocar

Moartea lui Isus Hristos este inima Evangheliei, şi este una din temele centrale ale Scripturii. „Crucea lui Hristos este centrul moral şi universal al universului. Eternitatea trecută nu cunoştea nici un alt viitor, şi o eternitate ce avea să vină nu va cunoaşte nici un alt trecut” Sir Robert Anderson.

1. Faptul morţii lui Hristos

a. În tipuri şi simboluri

Sistemul sacrificial al Vechiului Testament  Romani 3:21

Hainele de piele Geneza 3:21

Mielul lui Abel Geneza 4:4

Jertfa lui Isaac Geneza 22:8

Şarpele de aramă Numeri 21//Ioan 3:14-15

Mielul Pascal Exod 12//Ioan 1:29

b. În profeţiile Vechiului Testament

Sămânţa femeii Geneza 3:15

Cel care suferă din Psalmul 22

Robul care suferă Isaia 52:13-53:12

Mesia cel străpuns Daniel 9:24-26

Păstorul lovit Zaharia 13:7

c. În predicarea lui Ioan Botezătorul

Ioan 1:29

d. În însăşi învăţătura lui Hristos

Ioan 2:18-22

Ioan 3:14-15

Ioan 6:51-56

Matei 16:21

Marcu 8:32

e. În predicarea apostolilor

Fapte 2:23

Fapte 3:14-15

1 Corinteni 15:1-3

f. Comemorat în vremurile din urmă şi în sferele eterne

Apocalipsa 5:8-10

Apocalipsa 21-22 „Mielul” apare de circa 5 ori

2. Necesitatea morţii lui Hristos

Matei 16:21

a. Această necesitate a fost impusă de sine în mod voluntar

Ioan 10:14-18

Efeseni 5:2

Filipeni 2:8

3. Motive pentru moartea lui Isus

a. Pentru a-şi împlini scopul Său etern

Ioan 12:27

1 Petru 1:19-20

Apocalipsa 13:8

b. Pentru a fi ascultător de voia lui Dumnezeu Tatăl

Matei 26:38-39

Matei 26:42-44

Evrei 10:5-7

Evrei 10:10

A fost Dumnezeu în vreo obligaţie de a-şi trimite Fiul Său pe cruce?

1. Părerea necesităţii ipotetice

Aceasta spune că Dumnezeu putea să fi folosit alte mijloace pentru a salva pe oameni fără ispăşire sau vreo satisfacere penală. Dar Dumnezeu a voit metoda de ispăşire deoarece au loc mai multe avantaje şi harul este mult mai mult arătat. În această părere nu există nimic în natura lui Dumnezeu care să silească ispăşirea prin sânge.

2. Părerea necesităţii de consecvenţă absolută

John Murray, Redemption Accomplished and Applied, p. 9 şu.

Această părere susţine faptul că odată ce Dumnezeu în har a făcut decizia de a-i salva pe indivizi, era necesar să realizeze aceasta prin moartea propriului Său Fiu datorită perfecţiunii propriei Sale naturi. Satisfacerea printr-un sacrificiu de înlocuire a fost singura cale. Dumnezeu nu era sub obligaţia de a-i salva pe păcătoşi, dar prin consecinţă a fost obligat să-l trimită pe Isus la cruce atunci când şi-a propus în har să-i salveze pe cei ce cred.

Dumnezeu s-a decis să salveze – harul pur; după aceea, doar moartea lui Isus putea realiza mântuirea pentru noi.

Evrei 2:10, 17

c. Pentru a împlini profeţia

Matei 26:54

Luca 24:44-46

d. Pentru a-şi împărtăşi viaţa Sa veşnică cu oamenii

Ioan 3:14-15

Ioan 12:20-24

2. Natura morţii lui Hristos

a. Moartea aduce ideea de separare

Exista în fond două feluri de moarte, fizică şi spirituală; ambele înseamnă separare şi ambele sunt rezultatul păcatului.

Isus a experimentat ambele feluri de moarte. El a fost „făcut păcat” 2 Corinteni 5:21

b. Isus a fost separat de Dumnezeu

Matei 27:46

(1) Aceasta nu era o separare a două persoane din Dumnezeire. Isus nu a fost scos din Trinitate. Dumnezeirea este o singură esenţă indivizibilă care subzistă în trei persoane. Acesta este un aranjament etern necesar şi nu poate fi schimbat.

(2) Aceasta nu era o separare a naturilor divină şi umană a lui Isus. Persoana lui Isus este indivizibilă. O astfel de separare ar diviza persoana lui Hristos şi ar pune capăt valorii suferinţelor Sale. Divinul are nevoie de uman ca să facă posibile suferinţele; umanul are nevoie de divin ca să facă suferinţele personale şi de folos.

(3) Aceasta nu era o separare filială. Tatăl nu l-a urât pe Isus, sau să-i întoarcă spatele în vreun fel filial. Dumnezeu l-a iubit pe Isus pe cruce, Ioan 10:17. Uniunea Logosului şi a naturii umane ar fi prevenit orice abandonare filială de către Tatăl.

(4) Separarea era una juridică sau spirituală. Dumnezeu ca Judecător şi-a întors faţa de la Isus. El a fost „făcut păcat” din punct de vedere juridic şi vina pe care a purtat-o în acel mod l-a determinat pe Dumnezeu Judecătorul cel Neprihănit să-L părăsească. Inclus în această părăsire a fost şi intimitatea şi comuniunea care în mod normal a decurs între Tatăl şi Fiul bazat pe sfinţenia lor reciproca etică.

c. Duhul şi sufletul lui Isus au fost separate de trupul Său

Matei 27:50

Sângele literal al lui Isus care s-a scurs a fost un reprezentativ sau simbolic al ascultării Sale perfecte. Sângele are întotdeauna de a face cu aspectele juridice, legale ale ispăşirii. Acesta are de a face cu vine.

3. Înţelesul morţii lui Hristos – ispăşirea

a. Înţelesul ispăşirii

Ispăşirea provine de la cuvântul evreiesc kipper. În mod probabil acest provine de la cuvântul acadian care înseamnă a şterge. În cadrul teologiei kipper înseamnă în fond a înlătura sau a compensa.

Levitic 17:11

b. Fundamentele ispăşirii lui Hristos

(1) O satisfacere penală a sfinţeniei lui Dumnezeu

Romani 3:25-26

Există o diferenţă între o satisfacere pecuniară şi una penală.

În cadrul satisfacerii pecuniare accentul este pe datorie şi lucruri; adică, ceea ce este plătit este cantitatea precisă sau lucrul datorat precis, nimic altceva. Eliberarea nu este o chestiune de har, ci de drept. Aceasta preia unele din caracteristicile unui schimb comercial.

În satisfacerea penală accentul este pe crimă şi persoane. Aceasta accentuează felul de plată, de cine, etc. Suferinţa suplinitoare este admisibilă la discreţia judecătorului, şi eliberarea este o chestiune de har precum şi de drept deoarece judecătorul supune voluntar spre aranjarea pedepsei, sau o acceptă.

Un echivalent legal deplin de pedeapsă este acceptat mai degrabă decât suferinţa exactă. Aceasta recunoaşte faptul că suferinţele lui Isus au fost diferite de ale noastre dar ele au fost contrapartida legală faţă de datoria infinită pe care o datoram noi. Vezi Boetner, Studies in Theology, pp. 295-97; A. A. Hodge, The Atonement, p. 34 şu.

Sfinţenie este atributul fundamental moral al lui Dumnezeu. Sfinţenia este afirmarea de sine a purităţii lui Dumnezeu, consistenţa de Sine eternă. Sfinţenia este susţinerea de sine, dragostea este comunicarea de sine. Auto-susţinerea trebuie să preceadă comunicarea de sine. Valoare precede darul. Dumnezeu trebuie să aibă ceva de dat.

Sfinţenia condiţionează dragostea. Dragostea lui Dumnezeu este dragoste sfântă. Sfinţenia face suferinţa necesară; dragostea o face voluntară şi voită, Romani 3:26//Ioan 3:16.

Păcatul este o contrazicere a sfinţeniei lui Dumnezeu şi creează vină. Sfinţenia lui Dumnezeu include sfânta Sa voinţă şi dorinţă. Orice contrazice fiinţa şi legea lui Dumnezeu creează o pasivitate spre pedeapsă, adică vină. Din moment ce Dumnezeu este o fiinţă sfântă morală infinită, vina este în domeniul moral şi etic precum şi în domeniul legal şi juridic. Vina cere pedeapsă. Păcatul este pedepsit deoarece e vrednic de pedeapsă.

Romani 1:32

Evrei 2:2

2 Tesaloniceni 1:6

Deuteronom 21:22

Isus a devenit o înlocuire voluntară pentru păcătoşi şi a suferit în locul lor pedeapsa păcatului.

Isaia 53:4-6, 8-9, 11-12

2 Corinteni 5:21

Galateni 3:13

Sfinţenia ofensată creează patru domenii de nevoie, şi acestea sunt împlinite de cele patru categorii ale ispăşirii lui Hristos:

1. Vina – împlinită prin compensarea sacrificială, Evrei 9:26; 10:12.

2. Robia – împlinită prin răscumpărare, Matei 20:28; Efeseni 1:7, Tit 2:14; 1 Petru 1:18-19; Romani 3:24; Evrei 9:15; 1 Timotei 2:6.

3. Mânia – împlinită prin împăcare, 1 Ioan 2:22.

4. Duşmănia – împlinită prin reconciliere, Isaia 59:2; Romani 5:10; Coloseni 1:21, 2 Corinteni 5:18-19.

Eficacitatea ispăşirii lui Hristos

Prin eficacitatea ispăşirii lui Hristos se înţelege ceea ce permite şi determină ca sângele Său să producă efectele intenţionate în mod divin. Ce posedă sângele lui Hristos sau reprezintă care să-i permită acestuia să satisfacă cerinţele sfinte ale lui Dumnezeu în domeniile vinei, robiei, mâniei, şi duşmăniei? Ce factor unificator există care poată să cuprindă cele patru categorii?

Răspunsul este ascultarea lui Hristos.

Există 2 aspecte ale ascultării lui Hristos:

a. Ascultarea activă a lui Hristos – ascultarea perceptivă

(1) Hristos a împlinit cerinţele pozitive ale legii lui Dumnezeu

(2) Răsplătirea ascultării lui Hristos este creditată către credincios

(3) Pe această bază credinciosul este acceptat ca neprihănit şi restaurat în favoare cu Dumnezeu

b. Ascultarea pasivă a lui Hristos – ascultarea penală

Aceasta nu înseamnă că El a fost făcut victimă în mod involuntar prin a fi forţat să asculte. Nu era faptul că El a fost supus către ceva anume. Aceasta se referă la faptul că El a cedat faţă de moartea crucii care era un rezultat al cedării lui faţă de suferinţă în tot cadrul vieţii Sale.

(1) Isus a plătit pedeapsa pentru legea încălcată a lui Dumnezeu

(2) Plata pentru pedeapsa legii lui Dumnezeu de sfinţenie este creditată credinciosului

(3) În această bază credinciosul este iertat şi pardonat

Isaia 53

Ioan 6:38

Romani 5:19

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_ian09.htm

5. Ce a mai rămas din unitatea Bisericii?

download - Copie

Una din criticile vehemente aduse miscarii “protestante” si “miscarii evanghelice” este ca a produs “fracturarea” trupului lui Christos. Oare asa sa fie?

Privita sub numirile ei istorice, biserica a fost mai intai “crestina”, apoi “catolica”, apoi “ortodoxa”, apoi “protestanta” si mai de curand “evanghelica.” Ce a insemnat aceasta succesiune de numiri?

In primele trei veacuri, crestinismul s-a aflat in faza sa “expansionista”, credincios misiunii de a ajunge “pana la marginile pamantului.” Sub influenta lucrarii apostolilor si inca sub extraordinarul impuls dat de pogorarea Duhului Sfant, crestinismul a trecut, insangerat si persecutat, toate granitele civilizatiei de atunci si a devenit o “forta” demna de luat in seama de cei care faceau calcule politice. Raspandit prin activitatea milioanelor de anonimi, avansand cu viteza deplasarilor personale (“per pedes apostolorum”), crestinismul a fost raspandit de “martori”, care nu de putine ori au fost gata sa devina “martiri” in confruntarea cu Statul si cu puternicii zilei.

Luat sub protectia imperiala de Constantin, acest “crestinism” a devenit “catolic” (universal, general), ravnind sa-i aduca in sanul Bisericii pe toti locuitorii pamantului. Pentru realizarea acestui deziderat, Biserica “catolica” nu a ezitat sa foloseasca forta de constrangere pusa la dispozitie de alianta cu “imperiul” politic.Cand Imperiul Roman s-a scindat in cele doua ramuri, Apuseana si Rasariteana, cezarul de la Constantinopol a creiat o Biserica nedependenta de scaunul papal de la Roma.

Adunati in sinoade convocate “la comanda” de imparatii Bizantului, episcopii au gasit “nod in papura” in teologia Bisericii Catolice, au “afurisit”-o (excomunicat-o) si s-au autoproclamat pastratorii “dreptei credinte”. S-a nascut astfel, dintr-un fel de decret politic, “Biserica Catolica Ortodoxa Rasariteana.”

Antagonismul dintre cele doua ramuri ale bisericii “catolice” dainuieste si astazi. Nu se poate spune deci ca “protestantii” au inceput “sfasierea trupului lui Christos.”

Prin Reforma, Luther n-a urmarit sa formeze o alta biserica, ci doar sa o reformeze, din interior, pe cea existenta. Biserica Protestanta s-a nascut doar din reactia violenta a Romei. Ea i-a impins afara pe cei ce cereau Reforma. Treizeci de ani de razboaie necurmate, uriase dislocari si migratii umane si milioane de morti dovedesc cu prisosinta ca “protestantii” s-au nascut doar din “intoleranta” Romei fata de unii din cei mai spirituali fii ai ei.

Eliberat din chinga “traditiilor” si “ritualismului” religios, crestinismul a redescoperit Biblia si a devenit “evanghelic.” Autoritatea eclesiastica a fost inlocuita cu “autoritatea Scripturii.” S-a revenit astfel la vremea “crestinismului incipient”, cu biserici autonome, traind intr-o totala separare de puterea politica.

Odata cu Reforma au fost declansate energiile spiritului uman independent, tinute in lanturi de “opresiunea” inchizitiei atata amar de vreme. Scapata de sub constrangerea Statului pseudocrestin, societatea a produs miscari de gandire “alternative” crestinismului. Prin renastere si iluminism s-a instaurat epoca “rationalismului umanist.” El a produs apoi “materialismul” si, o data cu el, progresul extraordinar al tuturor indeletnicirilor legate de “materie.” Omenirea s-a “tehnologizat” si se grabeste sa se “supratehnologizeze.”

Spiritul critic analist a invadat lumea Bisericii si a produs valuri de “liberalism”, in care scepticismul general a erodat increderea in Biblie si in trairile “spirituale.”

Omenirea a trait pentru o vreme iluzia posibilitatii de a aduce prin “stiinta”, fara ajutorul lui Dumnezeu, “raiul pe pamant.” Au urmat insa dezastroasele razboaie mondiale, spulberarea oricaror increderi in “bunatatea imanenta” a omului si, incet, incet, oamenii au inceput sa caute iar ajutorul de “dincolo de sfera propriilor lor puteri.”

Astazi, ezitand sa se reintoarca la “crestinismul istoric” si la obsesivul “stat crestin” sau “natiune crestina”, oamenii au cautat sa patrunda in realitatile spirituale individual, pe calea unor religii orientale exotice sau pe mai “tehnologizata” alternativa a “extraterestrilor.” In plina epoca moderna, asistam la renasterea “paganismului antic”.

Mai este oare posibila o “unire” a tuturor bisericilor pentru a reface unitatea “catolica” dupa care ofteaza unii? Spre un asemenea tel se indreapta toate miscarile “ecumenice” contemporane. Altii se intreaba insa mai serios si mai profund: “Ce a mai ramas din dorinta exprimata de Domnul Isus in Ioan 17, cand a cerut Tatalui ca urmasii Sai sa fie “una” dupa cum Tatal si Fiul sunt “una”? A fost ascultata aceasta rugaciune? In caz ca raspunsul este afirmativ (si nu vad cum ar putea cineva spune ca Tatal nu L-a ascultat pe Domnul Isus!) ce fel de unitate este caracteristica Bisericii?Avem la dispozitie cateva alternative: unitatea organizatoric-institutionala, unitatea organica, unitatea spirituala, unitatea escatologica. Sa le luam pe rand:

1. Unitatea organizatorica-institutionala.

Oricat ar parea de neobisnuit, eu cred cu tarie ca Dumnezeu n-a vrut ca Biserica sa fie “catolica”, un fel de imparatie terestra a tuturor crestinilor. In spiritul acestei opinii citez continutul tuturor cartilor Noului Testament. Ele ne vorbesc despre o convietuire terestra perpetua intre “bine” si “rau”, intre “grau” si “neghina”, intre fiii lui Dumnezeu si fiii Diavolului, intre fiii luminii si fiii intunerecului. Ultimul capitol al Apocalipsei decreteaza profetic: “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apoc. 22:11).

Intr-o alta rostire escatologica, trecuta cu vederea de multi, profetul Daniel proclama: “Este hotarat ca razboiul va tinea pana la vremea sfarsitului si impreuna cu el si pustiirile” (Daniel 9:26).

Dumnezeu nu a intentionat sa lase pe seama oamenilor “asezarea imparatiei” (“Nu este treaba voastra sa stiti cand … – Fapte 1:7; “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan 18:36).

Parerea mea este ca daca biserica de astazi ar reusi sa-i adune, prin “ecumenism”, pe toti crestinii intr-o singura “organizatie”, ea s-ar imbata imediat de putere si s-ar amesteca iarasi in treburile politice ale societatii. Doamne, fereste!

Biserica a fost confundata adesea cu Israelul (vezi numirea de “noul Israel”) si a incercat sa imbrace zadarnic destinul si prerogativele acestui popor terestru. Dumnezeu are insa planuri diferite cu Israelul si cu Biserica. Desi amandoua au roluri principale in economia “cunostintei mantuitoare despre Dumnezeu”, Israelul si Biserica au caracteristici si misiuni diferite (de aceea nici nu au putut actiona “concomitent” in economia divina).

Israelul are un destin terestru, cu o tara aflata intre granite bine precizate, cu o capitala identificata sub numele de Ierusalim, cu un sistem propriu de guvernare, cu un sistem de taxare corespunzator, cu dusmani si aliati politici.

Prin contrast, Biserica este compusa din oameni “din toate neamurile”, cu cetatenie “in ceruri”, in asteptarea unui Ierusalim ceresc si cu o nadejde nestramutata in stramutarea extraterestra, pentru a intra in odaia de nunta a Mirelui, Isus Christos. Caracterul acesta de “intersectie” intre temporal si etern, intre lumea de acum si lumea viitoare, intre loialitatea fata de “cezarul” terestru si credinciosia fata de Capul suprem asezat la dreapta Maririi pe tronul ceresc, face din Biserica o entitate cu o existenta unica in istoria lumii. “Straini si calatori” pe pamant, membrii ei sunt destinati, nu sa conduca treburile societatii, ci sa fie “prigoniti si urati” de oamenii din lume, asemenea “Invatatorului” lor (Ioan 15:18-27).

Nimic nu este mai strain de invatatura Noului Testament decat ideia unui Stat “crestin” sau a unei societati mondiale “crestine”. O “unitate” conceputa pe aceste coordonate a fost o aberatie istorica si o epoca a compromisurilor si decadentei spirituale.

2. Unitatea organica.

Un organism este compus dintr-un ansamblu de “organe” ce contribuie fiecare in parte la sanatatea si bunul mers al intregului. Noi suntem obisnuiti sa vedem relatiile noastre cu Dumnezeu si cu Christos mai mult in mod individual, adica numai in ce ne priveste pe noi personal. Exista insa o alta realitate, in care Dumnezeu se gandeste la noi mai mult in colectiv, ne vede ca pe o unitate compusa si complexa: trupul lui Christos.

Din pacate suntem de multe ori prea individualisti si prea oportunisti, vrem sa se invarta totul in jurul nostru si intrebam ingrijorati: “Care este avantajul nostru?” Insa Dumnezeu ne vede colectiv, El ne vede ca plinatatea slavita a lui Christos, prin care El va implini odata totul.

Este absolut esential sa putem vedea fiecare aceasta perspectiva a lui “noi”, a ansamblului in care traiesc organic toti copiii lui Dumnezeu. Privita din acest punct de vedere, Biserica lui Christos exista astazi in toate bisericile “locale”, oricare le-ar fi numele lor denominational.

Pentru a intelege mai bine, este instructiv sa comparam istoria formarii primei creatii cu cea de a doua, cea veche cu cea noua, spre a arata legatura celei din urma cu “trupul lui Christos.”

Prima creatie a inceput prin crearea cerurilor si a pamantului. Ele impreuna (cerurile si pamantul) au constituit partial marea si intinsa baza (scena) pe care s-au desfasurat evenimentele ulterioare.

Prin crearea lui Adam si a Evei, Dumnezeu a incheiat prima creatie. Textul Bibliei ne spune ca, dupa ce a terminat de lucrat “Dumnezeu S-a odihnit de toata lucrarea Sa” (Gen. 2:3).

Cea de a doua creatie nu incepe cu ceruri noi si cu un pamant nou. Acestea nu mai constituie baza pentru urmatoarele evenimente ale creatiei. Mai bine zis, creatia noua incepe in ordinea inversa. Ea incepe cu Omul Isus Christos (1 Tim. 2:5). Acesta este al doilea Om, Omul din cer si ultimul Adam (1 Cor. 15:45,47). El este piatra din capul unghiului aleasa pentru creatia cea noua (Isa. 28:16; 1 Petru 2:7). In El se continua noua creatie. Pentru inceput se spune: ” … daca este cineva in Christos, este o faptura noua” (2 Cor. 5:17). Orice om care Ii apartine lui Christos, devine o creatie (“zidire” – ctisis) noua.

Aceasta isi gaseste deci prima ei forma in “trupul spiritual al lui Christos”, in Biserica, intr-un Om nou (Efes. 2:15). Apoi, ea se extinde in toata natura inconjuratoare, care asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8:19-22). Aceasta creatie se va incheia prin realizarea unui cer nou si a unui pamant nou. Dupa aceea, Dumnezeu se va odihni iarasi, de data aceasta “impreuna cu oamenii.”

In desenul de mai sus, vedem cele doua triunghiuri asezate unul peste celalalt. Pe partea mai lata a triunghiului de jos avem baza extinsa a cerurilor si a pamantului primei creatii. Partea lata a triunghiului de sus ne prezinta extinderea noului cer si a pamantului nou din creatia cea noua. Punctul central si de contact al celor doua triunghiuri este Christos, intrupat in chipul celui dintai Adam.

Imaginea ne prezinta o dezvoltare diametral opusa si confluenta a celor doua creatii, veche si noua, care se intalnesc “in Christos.” Cea veche culmineaza prin crearea lui Adam, cea noua incepe cu Christos, ultimul Adam. La formarea creatiei noi, “trupul lui Christos” va fi Organismul ceresc-pamantesc, care, respins de creatia veche, o va zgudui din temelii si va deveni “unealta” oricarei innoiri, conform lui Apoc. 2:15: “Iata ca Eu fac toate lucrurile noi!” (Fritz Binde, Desavarsirea trupului lui Christos).

Unitatea organica este o realitate spirituala nevazuta, restransa la “Biserica adevarata” care va fi Mireasa Mielului. In planul “crestinismului social” vizibil insa, ezitam sa spunem ca biserica are o unitate organica deoarece intre diferitele biserici denominationale nu exista prea multe forme de colaborare sau intr-ajutorare reciproca.

3. Unitatea spirituala.

Este evident ca, destinati sa traiasca “in lume”, fara a fi insa “din lume”, raspanditi printre toate natiunile pamantului, crestinii vorbesc despre o unitate la nivelul unei trairi mai adanci decat trairea sociala, unitatea spirituala. Ea este conditia si circumstanta in care putem vorbi si despre unitatea “vizibila” a bisericii locale.Aceasta unitate este exprimata in Noul Testament prin expresia: “Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4:4-5).

Unitatea Bisericii este ilustrata in multe feluri: ca aceea existenta intre un sot si o sotie, ca aceea prezenta intre pietrele unei cladiri “duhovnicesti”, ca aceea dintre mladite si vita de vie. Este vorba de o unitate “functionala” in planul existentei spirituale.

Apostolul Pavel vede unitatea externa manifestata in biserica locala ca o urmare fireasca a unirii pe care fiecare crestin o are cu Christos. El vede aceasta unitate, nu ca pe ceva de dorit sau de realizat, ci ca pe ceva deja in existenta, ce trebuie primit prin credinta si pastrat printr-o viata de ascultare: “Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati SĂ PĂSTRAȚI unirea Duhului, prin legatura pacii” (Efes. 4:1-3).

Biserica traieste in aceasta unitate “a Spiritului” despre care apostolul Pavel vorbeste atat de frumos in 1 Corinteni 12.

4. Unitatea escatologica.

Chiar si cel mai inflacarat sustinator al Bisericii trebuie sa recunoasca faptul ca Biserica crestina, asa cum am urmarit-o de-a lungul secolelor si asa cum se manifesta ea astazi, nu reprezinta un exemplu ideal de “unitate.” Nici macar biserica locala, restransa in perimetrul aceleaisi experiente sociale si avantajata de atatea lucruri comune pe care le au membrii ei, nu poate fi o pilda de “desavarsita unitate”, ca aceea despre care vorbea Domnul Isus in capitolul 17 al Evangheliei lui Ioan:

“Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una in noi, cum si noi suntem una. Eu in ei si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una.”

Cand a rostit aceste cuvinte, Domnul Isus era inca pe pamant si-I cerea Tatalui sa fie dus in slava: “Și acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea” (Ioan 17:5).

Conceptul de unitate a Bisericii trebuie legat de aceasta asteptare escatologica a clipei in care toate nedesavarsirile vor fi imbracate in slava viitoare. Toti aceia care sunt acuma una cu Christos, Mirele lor, vor fi una in mireasa care va intra cu El in odaia de nunta.

,,Pentru ca noi suntem madulare din madularele Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui. De aceea “va lasa omul pe tatal sa si pe mama-sa si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare – vorbesc despre Christos si despre Biserica” (Efes. 5:30-32).

Dincolo de multele si dureroasele conflicte care exista in bisericile crestine de astazi, “unitatea aceasta escatologica” poate fi gustata oriunde se intalnesc credinciosi maturi si plini de spiritualitate: “Si El a dat pe unii apostoli; pe altii prooroci … pentru desavarsirea sfintilor, … , pentru zidirea trupului lui Christos, pana vom ajunge toti la UNIREA credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos; ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire, ci credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos” (Efes. 4:11-15).

O astfel de traire spirituala a unitatii crestine poate fi gustata de fiecare crestin, indiferent de numirea bisericii lui locale. Ea trece peste orice bariere temporare ale denominatiilor din crestinismul actual.

Era “post-crestina”?

Cei din Europa anilor 1950 s-au grabit sa proclame intrarea societatii contemporane intr-o epoca “post crestina.” Pentru nereusita revenire la “pre-crestinism” din timpul “renasterii”, paradoxal, oamenii au dat vina tot pe biserica. Nedorind sa se intoarca la realitatile Evului Mediu, oamenii din societatea moderna stau in cumpana. Ce-i de facut? Ce a mai ramas neexplorat si neexperimentat?

In vidul ideologic produs de atatea deziluzii, oamenii au inceput sa creada in bazaconii “extraterestre”, in solutii de unificare spirituala cu universul propuse de religiile orientale si in alternative inca neexplorate.

In plin veac al revolutiilor tehnologice, traim, paradoxal, o intoarcere la fundamentalismul religios al islamului si al altor religii. Ele refuza progresul steril adus de “civilizatiile crestine.” In Anglia moderna, scade numarul bisericilor, dar creste numarul moscheilor!Intram oare cu adevarat intr-o civilizatie “post crestina”?

Cuvintele acestei intrebari par un ecou al unei intrebari retorice pusa de Domnul Isus: “Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?” (Luca 18:8).

Nadejdea si optimismul nostru pentru viitorul crestinismului nu se sprijina nici pe “realizarile” crestine din istorie si nici pe “calitatea” liderilor crestini de astazi. Certitudinea ca acest crestinism va dainui pana la sfarsit, oferind pana la capat o usa de mantuire si de iesire de sub mania lui Dumnezeu se reazama pe considerente mult mai inalte si mai stabile.

https://istoriecrestina.wordpress.com/i-scurt-rezumat-istoric-al-bisericii/5-ce-a-mai-ramas-din-unitatea-bisericii/

Coronavirus în lume: Rusia raportează cel mai scăzut bilanț zilnic din ultimele două luni / SUA au ajuns la 2,5 milioane de infectări de Redactia HotNews.ro

download - Copie

LIVETEXT

Vineri, 26 iunie 2020, 7:34 Actualitate | Coronavirus Testare coronavirus
Foto: Vladimir Smirnov / TASS / Profimedia

Testare coronavirus

Numărul cazurilor de coronavirus din lume a urcat la circa 9,7 milioane, iar cel al deceselor raportate la 491.000, în condițiile în care peste 5,2 milioane de persoane au fost declarate vindecate de Sars-Cov-2, arată centralizarea realizată de Worldometers. Bilanțul din cea mai afectată țară, SUA, a ajuns la 2,5 milioane de infectări și aproximativ 127.000 de decese.

Cele mai noi informații despre pandemie, LIVETEXT:

01.21 „Avem o problemă gravă” în sudul SUA, declară epidemiologul Anthony Fauci

23.24 Franța raportează peste 1.500 de cazuri noi de coronavirus, cel mai ridicat bilanț zilnic de la finalul lunii mai

21.44 SUA: Florida interzice consumul de alcool în baruri după ce pasionații de petreceri au mărit riscul epidemic

21.11 Bulgaria a primit cu trandafiri primii turişti străini post-pandemie

20.24 Studiu internațional: Decesele în rândul copiilor cu Covid-19 sunt foarte rare

18.42 Abordarea americană în combaterea Covid-19 nu funcţionează, recunoaşte Anthony Fauci

18.28 Coaliţia condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care luptă împotriva noului coronavirus are nevoie de 31,3 miliarde de dolari în următoarele 12 luni pentru a dezvolta şi a implementa teste, tratamente şi vaccinuri, au anunţat vineri reprezentanţii ei

17.56 Oamenii de ştiinţă abia încep să înţeleagă numeroasele probleme de sănătate cauzate de Covid-19

17.13 Guvernatorul Texasului a ordonat vineri închiderea tuturor barurilor din statul care a avut unele din cele mai relaxate carantine din SUA, afirmând că este evident pentru autorități că răspândirea coronavirusului este datorată în principal unor anumite tipuri de activități, precum ieșirile în baruri

16.32 Autoritățile din Iran au raportat peste 100 de decese zilnice cauzate de COVID-19 pentru a 8-a zi la rând

16.22 Suedia susține că OMS a greșit când a inclus-o pe lista țărilor periculoase

15.46 Covid-19 poate provoca probleme neurologice în rândul pacienților tineri – studiu

15.41 Rusia: Unul din cinci moscoviți are deja imunitate la coronavirus

14.40 La o lună după ce s-a declarat liber de coronavirus, Muntenegru a început să reimpună restricții

14:20 Noi întăriri trimise în focarul epidemic Mondragone, după tensiunile dintre muncitorii bulgari și localnici

13.23 Care este situația în țările vecine cu România

13.04 Australia raționalizează din nou vânzările de hârtie igienică / Mesajul premierului către cumpărătorii panicați: Încetați, e ridicol

12.26 Rusia a raportat vineri 6.800 de cazuri noi, cel mai mic bilanț zilnic de după sfârșitul lunii aprilie, totalul rucând la 620.794 de infecții. De asemenea, au fost anunțate 176 de decese noi (8.781 în total)

10.44 R. Moldova a cerut ajutor Rusiei, dar a fost refuzată. Motivul invocat de Kremlin

10.21 Pieţele bursiere şi alte active riscante ar putea suferi o a două prăbuşire dacă pandemia de coronavirus se extinde considerabil, sunt reintroduse măsurile de izolare sau cresc din nou tensiunile comerciale, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional

10.17 Peste 25.000 de persoane au murit în Mexic din cauza COVID-19, iar alte 200.000 au fost infectate cu noul coronavirus de la începutul epidemiei în această ţară cu 127 de milioane de locuitori

07.43 În China continuă scăderea numărului de infecții, fiind raportate doar 13 cazuri noi, dintre care 11 în Beijing

07.39 Rețeaua de supermarketuri Woolworths reintroduce limite la cumpărarea de hârtie igienică, în condițiile în care achiziționarea acestui produs pe fond de panică a reînceput în mai multe regiuni, probabil din cauza creșterii numărului de cazuri

00.43 Măștile devin obligatorii în următoarea fază de relaxare a măsurilor restrictive în Irlanda

00.18 19 cartiere de la periferia nordică a Lisabonei reintră în carantină de la 1 iulie

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

Shania Twain

FOTO Cum și-a uimit Shania Twain (54 de ani) fanii cu o imagine rară pe Instagram

Subiectele zilei

Sambata, 27 Iunie 2020

Raed Arafat: Dacă nimeni nu vrea să creadă, medicii vor ajunge să decidă cine rămâne în viață și cine nu. Sună extrem de cinic dar este realitatea!

Secretarul de stat Raed Arafat se declară supărat că românii au început să ignorele măsurile de siguranța, ba chiar să nu mai creadă în existența coronavirusului și atrage atenția că
citeste tot articolul
Maestrul și Ucenicii

Maestrul Corneliu Baba, semnatarul unor opere perfect contemporane prin umanismul lor, a influențat generații de artiști români, tot mai râvniți la nivel internațional. Astăzi, maestrul se
citeste tot articolul
Planul de relansare economică va fi prezentat miercuri / Va fi un program de investiții pe cinci ani

Premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, în special cei din zona de economie, vor prezenta miercuri marele plan de relansare economică, au spus pentru HotNews.ro surse guvernamentale.
citeste tot articolul
?FOTOGALERIE Cluj-Napoca: Cum arată strada Regele Ferdinand, modernizată cu fonduri europene: trotuare generoase, piste de biciclete, bandă unică pentru autobuz

Primăria Cluj-Napoca a finalizat lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand: trotuarele au fost lărgite, s-au plantat copaci, s-au amenajat piste de biciclete și bandă unică pentru
citeste tot articolul
Salarii mărite în 2019 pentru angajații din ANCOM, arbitrul pieței telecom: Sorin Grindeanu, venit mediu net lunar de peste 44.000 de lei

Numărul și salariile angajaților din ANCOM, autoritatea care reglementează piața comunicațiilor în valoare de peste 3,5 miliarde de euro, au crescut anul trecut, așa cum a promis de altfel Sorin
citeste tot articolul
DNA anunță oficial că Liviu Dragnea este inculpat în dosarul Tel Drum, în care prejudiciul depășește 31,34 milioane de lei

DNA a anunțat vineri punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostului lider al PSD Liviu Dragnea, în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracțional organizat,
citeste tot articolul
Cum completezi Declarația unică – GHID VIDEO

Consultantul fiscal Cornel Grama ne-a ajutat în crearea unui ghid video de completare a Declarației Unice pentru diverse situații, deoarece ANAF nu a realizat ceva de genul acesta. Acest
citeste tot articolul
Punctajul PSD transmis șefilor de organizații. Cum vor pesediștii să-i facă pe liberali responsabili pentru epidemia de coronavirus

PSD trage politic în criza coronavirusului, șefii de organizații primind instrucțiuni de la centru pentru a ataca organizat, âîn conferințele de presă, Guvernul PNL.
citeste tot articolul
Deputatul PSD Mitică Mărgărit, cel cu „ciasuri de mână” în declarația de avere, a fost numit membru în Comisia de control SRI

Unul dintre parlamentarii proaspăt numiți săptămâna aceasta în Comisia de control a activității SRI este deputatul PSD Mitică Marius Mărgărit, despre care presa a relatat anul trecut că
citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Rusia raportează cel mai scăzut bilanț zilnic din ultimele două luni / SUA au ajuns la 2,5 milioane de infectări

Numărul cazurilor de coronavirus din lume a urcat la circa 9,7 milioane, iar cel al deceselor raportate la 491.000, în condițiile în care peste 5,2 milioane de persoane au fost declarate
citeste tot articolul
HARTĂ INTERACTIVĂ Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești: Contract atribuit pe Lotul 3. Constructorul român UMB va construi cei 32 de km

Asocierea de firme românești SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade a câștigat licitația pentru proiectare ași execuția tronsonului 3 (31,75 km) al drumului expres DX12
citeste tot articolul
Rareș Bogdan: Aducerea lui Ștefu este o greșeală pentru PNL / A fost apropiatul lui Dragnea și Carmen Dan la 10 august

Rareș Bogdan a criticat vineri seară decizia PNL Buzău de a-l aduce în partid pe Viorel Ștefu, fost secretar de stat în subordinea lui Carmen Dan la violențele Jandarmeriei de pe 10
citeste tot articolul
Cum au descoperit gălățenii o stea aflată la 13.600 ani lumină depărtare, pe care au numit-o „Galați V15”

Galați V15 e numele ultimei stele botezate după orașul de pe malul Dunării. V fiindcă e o stea variabilă, 15 fiindcă e a 15-a stea descoperită de echipa de la Observatorul astronomic din Galați. Doi
citeste tot articolul
Arafat: Am evitat un dezastru ca în Italia / Am pierdut o parte din populația României care nu mai dă credibilitate autorității

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, susține că România a evitat un dezastru precum cel din Italia, în care medicii au ales între cei care scapă de coronavirus și cei pe
citeste tot articolul
Națiunile democratice trebuie să coopereze pentru a se asigura că o criză de sănătate nu se transformă într-o criză a democrației (editorial Bogdan Aurescu/Thomas E. Garrett)

Democrația nu este întotdeauna un marș triumfal, ci mai degrabă un maraton, iar națiunile democratice trebuie să coopereze și să fie solidare pentru a se asigura că actuala criză de sănătate
citeste tot articolul
Coronavirus: Italia interzice utlizarea compartimentelor de bagaje din cabina avioanelor

Depozitarea bagajelor de tip carry-on în compartimentele de bagaje din cabina avioanelor care sosesc sau pleacă din Italia este de acum înainte interzisă din motive sanitare, a anunțat
citeste tot articolul
UPDATE Atac cu cuțitul în centrul orașului Glasgow: Șase persoane au fost rănite, atacatorul a fost împușcat mortal de polițiști / Incidentul, la un hotel care găzduiește solicitanți de azil

Un atacat armat a avut loc vineri într-un hotel din centrul orașului Glasgow. Șase persoane, între care un polițist, au fost transportate la spital, după ce au fost înjunghiate.
citeste tot articolul
Cum au reacționat românii care au aflat de la TV că „nu există coronavirus”. Un document al Guvernului și o instrucțiune expresă a CNA

Creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus poate fi și o consecință a teoriilor conspirației și a informațiilor false despre COVID-19 promovate de televiziuni, dar și de politicieni, susține
citeste tot articolul
Val de atacuri ransomware din Rusia împotriva unor companii americane (experți)

Hackeri cu baza în Rusia au lansat un nou val de atacuri împotriva unor întreprinderi americane prin ransomware, un tip specific de malware care le permite criptarea datelor în
citeste tot articolul
SUA: Camera Reprezentanților a votat în premieră pentru a transforma Washington DC în cel de-al 51-lea stat american

Camera Reprezentanților a aprobat vineri un proiect de lege prin care să transforme într-un stat capitala federală Washington DC, o premieră istorică salutată de democrați, dar care nu are șanse
citeste tot articolul
Samsung a lansat șase noi modele de telefoane în țară

?Samsung Electronics România a prezentat vineri oficial ultimele telefoane lansate din seria Galaxy A în, șase modele cu prețuri ce pornesc de la 900 de lei și ajung la 1.800 lei,
citeste tot articolul
?Liga 1: FC Botoșani, prima victorie în play-off (2-0 vs Gaz Metan Mediaș)

Formația FC Botoșani a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaș, în etapa a V-a a play-off-ului Ligii I. Trupa lui Marius Croitoru a obținut astfel
citeste tot articolul

https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24138167-coronavirus-lume-26-iunie.htm?cfnl

Raed Arafat compară situația internării asimptomaticilor cu cea a unui avion cu pasageri și insistă cu internarea forțată a lor

download - Copie

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   ȘTIRI   /   Publicat: Vineri, 26 iunie 2020, 10:43   /   Actualizat: Vineri, 26 iunie 2020, 10:55

Raed Arafat compară situația internării asimptomaticilor cu cea a unui avion cu pasageri și insistă cu internarea forțată a lor

ARTICOLE RELAȚIONATE

Prof. Vasile Astărăstoae: Suntem singura țară care spitalizează asimptomaticii. Oamenii să-și trăiască viața, să nu fie panicați. Previziunea mea e că vor mai apărea cazuri până la data de 1 iulie, maxim 200-300 pe zi, iar după se vor diminua
Prof. Vasile Astărăstoae: Suntem singura țară care spitalizează asimptomaticii. Oamenii să-și trăiască viața, să nu fie panicați. Previziunea mea e că vor mai apărea cazuri până la data de 1 iulie, maxim 200-300 pe zi, iar după se vor diminua

Promedica, sindicatul medicilor din România, către ministrul Sănătății: Nu mai internați asimptomaticii infectați cu noul coronavirus! Avocatul Poporului acuză: Suntem singurul stat UE care a internat obligatoriu persoanele asimptomatice
Promedica, sindicatul medicilor din România, către ministrul Sănătății: Nu mai internați asimptomaticii infectați cu noul coronavirus! Avocatul Poporului acuză: Suntem singurul stat UE care a internat obligatoriu persoanele asimptomatice

Secretarul de stat, Raed Arafat, insistă ca pacienții asimptomatici cu COVID-19 să fie internați, în ciuda faptului că Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor nu recomandă acest lucru. Șeful DSU a comparat situația internării asimptomaticilor cu cea a unui avion cu pasageri cărora li se cere votul referitor la cum vor să fie pilotat avionul.

„Dacă dăm individului dreptul de a spune „eu nu vreau să rămân în spital chiar dacă știu că sunt simptomatic și pot să transmit”, dacă nu mai putem să îl controlăm într-un fel, să îi spunem că rămâne acasă …aici e similară treaba cu un avion cu pasageri și le cerem să voteze cum vor să fie pilotat avionul și dacă vor să nu mai poarte centură de siguranță. Cred că vom avea probleme serioase în gestionarea problemei mai departe, dar nu vreau să mă pronunț anterior. Vreau să vedem ce zice Curtea Constituțională exact, ce interpretări au juriștii și ce ce soluții vin”, a spus Arafat, joi, la Antena 3.

„Vedem ce măsuri luăm după motivarea CCR”, a mai precizat Raed Arafat, după ce Curtea Constituțională a decis că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă.
De asemenea, judecătorii CCR au stabilit că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat marți un ordin prin care pacienții COVID-19 asimptomatici vor fi izolați acasă, însă doar după 10 zile de spitalizare.
CELE MAI POPULARE
OPINII
Ovidiu Tânjală

USR și administrarea tolerabilă a actului de justiție

de Ovidiu Tânjală

Mulțumită USR corupția este o temă importantă a dezbaterii publice în România, cu toții vorbim despre corupți și despre corupție.

PE ACELAȘI SUBIECT
Încă o victimă făcută de psihoza Covid-19 indusă de autorități: un tânăr suspectat de coronavirus a fost plimbat între spitale, care au refuzat să-i trateze pancreatita. În cele din urmă, Sabin Ciurcă a murit și testul pentru Covid-19 a ieșit NEGATIV

Încă o victimă făcută de psihoza Covid-19 indusă de autorități: un tânăr suspectat de coronavirus a fost plimbat între spitale, care au refuzat să-i trateze pancreatita. În cele din urmă, Sabin Ciurcă a murit și testul pentru Covid-19 a ieșit NEGATIV

ȘTIRI

COD ROȘU de ploi și inundații. Jiul de Vest a depășit nivelul istoric înregistrat la inundațiile din 1999. Case înghițite de ape, sute de oameni evacuați în Valea Jiului. Galeriile minei Lupeni, inundate

Apele râului Jiul de Vest s-au revărsat, vineri, lăsând în urmă case inundate și drumuri blocate. Hidrologii au prelungit codul roșu valabil pentru județele

Caz revoltător, la Târgu Jiu: femeie operată, cărată în spate de fiica ei pentru că în spital se afla în vizită ministrul Sănătății

O femeie operată la picior a fost ignorată de medicii de la Spitalul Județean din Târgu Jiu, pe motiv că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se afla în vizită

Doctorul Virgil Păunescu: Protocoalele de tratament pentru Covid din România nu au fost tocmai eficiente. Tratamentul aplicat la noi este apă de ploaie, toate antiretroviralele nu au niciun efect

Directorul Institutului Oncogen, prof. doctor Virgil Păunescu a declarat pentru publicația Național, că tratamentele aplicate în România

Raed Arafat compară situația internării asimptomaticilor cu cea a unui avion cu pasageri și insistă cu internarea forțată a lor

Secretarul de stat, Raed Arafat, insistă ca pacienții asimptomatici cu COVID-19 să fie internați, în ciuda faptului că Centrul European pentru Prevenirea

Condiții de muncă inumane la un abator din Germania unde lucrează mii de români, dintre care un sfert ar fi infectați cu noul coronavirus

Condițiile la care sunt supuși muncitorii români angajați de unele firme de procesare a cărnii din Germania seamănă mai degrabă cu sclavia modernă. În abatorul german german Tönnies, unul dintre cele mai mari focare de coronavirus din Europa, lucrează aproape 4.000 de cetățeni români, dintre care 1.000 sunt infectați

Liviu Dragnea, scos din închisoare și adus la DNA. Fostul lider PSD, pus sub învinuire în dosarul Tel Drum

Liviu Dragnea a fost citat la DNA, pentru vineri, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum.

Seminar online organizat la Parlamentul European pe tema impactului crizei COVID-19 asupra celor 3 confesiuni creștine. Pr. George Vâlcu a vorbit despre restricțiile impuse Bisericii, sugerând că statul i-a discriminat pe credincioși

Un seminar online pe tema impactului crizei coronavirus asupra Bisericilor a fost organizat miercuri, 24 iunie 2020, de Grupul de lucru al Partidului Popular European (PPE) privind Dialogul intercultural și religios. În cadrul dezbaterii au fost reprezentate cele trei confesiuni creștine majore din Europa

Zece sirieni au fugit dintr-un centru de carantină din județul Arad și sunt căutați de Poliție

Zece cetățeni sirieni au părăsit fără acordul autorităților un centru de carantină din județul Arad, fiind căutați de forțele de ordine și dați în consemn la frontieră, informează

EXTERNE

Cănuță OMSucit. Inconsecvența Organizației Mondiale a Sănătății începând cu măștile și terrminând cu asimptomaticii

De la utilizarea măștilor și a mănușilor, ba recomndate, ba nu, până la modul de efectuare a testelor pentru covid-19 sau la tratarea asimptomaticilor,

CULTURĂ

27 iunie 1840: Nașterea lui SAMSON Bodnărescu. Poezia dedicată de EMINESCU prietenului său, la data de 27 iunie

Samson Bodnărescu s-a născut la data de 27 iunie 1840, satul Voitinel, județul Suceava și a murit la 3 martie 1902, în Pomârla, județul Botoșani.

Sinaxarul demnității românești. 27 Iunie 1953, Episcopul Ioan Suciu

S-a născut la Blaj, la 4 decembrie 1907, într-o familie de preoți. După mamă (Maria), era nepotul vestitului orator Ioan Coltor, canonic arhidiecezan.

27 iunie: Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini

Sfântul Cuvios Samson s-a născut din părinți bogați în Roma antică. Sfântul Samson a fost rudă cu împăratul

https://www.activenews.ro/stiri/Raed-Arafat-compara-situatia-internarii-asimptomaticilor-cu-cea-a-unui-avion-cu-pasageri-si-insista-cu-internarea-fortata-a-lor-162108

Cineva te vede. Versetul zilei

download - Copie

ON JUNE 27, 2020 BY GEORGEIN INCURAJARE

„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi” (Proverbele 22:29)

Omul iscusit despre care vreau să vă vorbesc a început ca muncitor la compania de căi ferate. Când i s-a oferit ocazia să lucreze în biroul de livrări, timp de câteva zile, a profitat de ocazie. În acest timp, superiorul său i-a cerut câteva rezultate și cifre vitale. „Vreau să le am pe birou când mă întorc peste trei zile,” a spus acesta. Tânărul nu știa nimic despre contabilitate, dar a muncit trei zile și trei nopți fără să doarmă și, când șeful său s-a întors, avea rezultatele și cifrele pregătite. Prin asta a câștigat respectul și admirația superiorului său și de îndată ce s-a ivit un post permanent, l-a recomandat pe acest tânăr.

Cu timpul, tânărul a fost promovat de multe ori și de fiecare dată a fost aplaudat pentru meticulozitatea sa și pentru că era demn de încredere. În cele din urmă, a ajuns vicepreședintele uneia dintre cele mai mari companii producătoare de hrană pentru animale din lume.

Biblia ne spune: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.”

În varianta sa „The Message” a Bibliei, Eugene Peterson parafrazează astfel: „Uită-te la oamenii care sunt buni în meseria lor – muncitorii iscusiți sunt mereu căutați și admirați; ei nu lasă pe nimeni să le-o ia înainte.” Reține așadar: fie că știi, fie că nu, la locul de muncă ești privit. Caracterul tău, etica muncii și atitudinea ta sunt observate. Și vei fi răsplătit nu numai după sarcinile pe care le îndeplinești, ci și pentru atitudinea și modul în care le duci la bun sfârșit! Deci, fii un om iscusit!

*****************************

D. L. Moody a spus: «Adu-ți cererile înaintea lui Dumnezeu, apoi spune-I: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta!”. Cea mai binecuvântată lecție pe care am învățat-o în școala lui Dumnezeu a fost să-L las pe El să aleagă pentru mine».

*****************************

Versetul zilei
Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău. – EXODUL 20:12
Amin!

Cineva te vede. Versetul zilei

Judecătorii reglementează copiii migranți din centrele de detenție a familiilor guvernamentale trebuie eliberați din cauza coronavirusului

download - Copie

Priscilla Alvarez byline   De Priscilla Alvarez , CNN

Actualizat 1150 GMT (1950 HKT) 27 iunie 2020

Copiii care au fost încarcerați de Homeland Security sunt adăpostiți în corturi în Homestead, Florida, SUA, 26 iunie 2019. REUTERS / Carlo Allegri

Copiii care au fost încarcerați de Homeland Security sunt adăpostiți în corturi în Homestead, Florida, SUA, 26 iunie 2019. REUTERS / Carlo Allegri

(CNN)Guvernul american trebuie să elibereze copiii migranți deținuți în cele trei centre de detenție familială din țară până la jumătatea lunii iulie din cauza pandemiei coronavirusului, a judecat vineri un judecător federal .

Hotărârea face parte dintr-un efort continuu de eliberare a imigranților ținuți în detenție, care sunt deosebit de susceptibili la coronavirus, având în vedere setările limitate la instalații și potențialul de răspândire.

În ordinea ei , judecătoarea Dolly M. Gee de la Curtea Districtului SUA din Districtul Central din California a solicitat eliminarea rapidă a copiilor migranți care se află la unul dintre cele trei centre de detenție familială, care sunt conduse de Imigrări și Executare vamală și situate în Texas și Pennsylvania.

Copiii trebuie eliberați împreună cu părinții sau cu „sponsori adecvați disponibili sau alte setări disponibile non-congregate disponibile fără COVID”, cu acordul părinților sau tutorilor lor, a spus judecătorul Gee.

Începând cu 8 iunie, erau 124 de copii aflați în custodia ICE, potrivit hotărârii. Hotărârea, care solicită eliberarea copiilor până la 17 iulie, se aplică copiilor care au locuit în cele trei instalații mai mult de 20 de zile.

Eforturile, a scris Gee, trebuie făcute cu „viteză deliberată”.

CITEȘTE ȘI: Regulile judecătorilor SUA trebuie să elibereze copiii migranți din centrele de detenție familială

CITEȘTE ȘI: Regulile judecătorilor SUA trebuie să elibereze copiii migranți din centrele de detenție familială

În general, aproximativ 8.858 de deținuți testați în custodia ICE, care au fost testați pentru coronavirus, iar 751 s-au testat pozitiv, conform statisticilor agenției începând de vineri după-amiază.

CNN a adresat ICE pentru comentarii.

Luna trecută, parlamentarii de la Camera Democrată au cerut administrației Trump într-o scrisoare să explice incidentele raportate ale ICE prin care solicită familiilor migranților aflați în detenție să aleagă între a rămâne cu copiii sau a-i elibera.

Avocații și avocații de imigrare au împărtășit anecdote ale familiilor reținute distruse de întâlnirile lor cu ICE, descriind întâlniri între părinți și ofițerii ICE cu privire la faptul dacă copiii lor vor rămâne în custodie cu părintele sau vor fi transferați la un sponsor din SUA.

Familiile reținute în toate cele trei unități de detenție ICE – Berks în Pennsylvania, Texasul de Sud (Dilley) și Centrele rezidențiale pentru familii din județul Karnes din Texas – au împărtășit povești similare. Copiii din instalații variază între 1 an și 17 ani, potrivit avocaților și avocaților care oferă asistență juridică.

„Administrația trebuie să înceteze să folosească această criză de sănătate publică ca mijloc de implementare a politicilor imigrației ilegale și inumane. În aceste perioade extraordinare, suferința umană nu trebuie să se agraveze prin încuierea familiilor sau insuflarea fricii în inimile părinților migranți”, citește scrisoarea , se adresează secretarului de securitate internă Chad Wolf, și directorului interimar pentru imigrări și executare vamală, Matt Albence.

ICE a refuzat instituirea unei alegeri binare sau separarea vreunui părinți de copiii lor „în conformitate cu„ alegerea binară ”.

Această poveste a fost actualizată cu informații suplimentare.

https://edition.cnn.com/2020/06/26/politics/children-released-from-immigration-detention-centers/index.html?

 

Începutul durerilor Realități și perspective 121 cu Adiel Bunescu, Alina Dinu Onea

download - Copie

Împreună cu invitații, Adiel Bunescu, Alina și Dinu Onea, încercăm să conturăm o perspectivă biblică asupra vremurilor pe care le trăim. Analizăm provocările cu care suntem confruntați, discutăm despre nevoile bisericii care au ieșit la iveală în contextul pandemiei și vorbim despre lucrarea lui Dumnezeu. Nu trecem cu vederea importanța înțelegerii identității creștine în situații de presiune. De asemenea, răspundem la întrebarea: „Cum să facem față schimbărilor care provoacă un dezechilibru emoțional?”.

Materiale asemănătoare te așteaptă aici: https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/rsp

Alte date despre evenimente actuale găsești pe noua pagină de știri: https://www.facebook.com/pg/StirileAlfaOmega/posts

Ne găsești și pe Facebook: https://www.facebook.com/pg/alfaomegatv/posts

RSP 121

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

  • Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
    Învățăm din perioada de izolare | Realități și perspective 122, cu Lucian Chiș și Cristian Șoimaru
  • Începutul durerilor  Realități și perspective 121 cu Adiel Bunescu, Alina  Dinu Onea
    Începutul durerilor Realități și perspective 121 cu Adiel Bunescu, Alina Dinu Onea
  • Realități și perspective MAGAZIN  23 iunie 2020
    Realități și perspective MAGAZIN 23 iunie 2020
  • Realități și Perspective MAGAZIN  16 iunie 2020
    Realități și Perspective MAGAZIN 16 iunie 2020
  • Să înțelegem vremurile  Realități și perspective 118, cu Aurel AVRAM
    Să înțelegem vremurile Realități și perspective 118, cu Aurel AVRAM

Ultimele articole – crestinul si societatea

  • Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
    Pandemia și eternitatea de Aurel Avram, pastor, Biserica Speranța Timișoara
  • Biserica după COVID-19 de Viorel Iuga
    Biserica după COVID-19 de Viorel Iuga
  • Cum să-ți administrezi finanțele, Petru Bulica  Idei PRACTICE
    Cum să-ți administrezi finanțele, Petru Bulica Idei PRACTICE
  • Cum să NU îi ajuți pe săraci  Petru Bulica
    Cum să NU îi ajuți pe săraci Petru Bulica
  • Eutanasia: moartea, singura soluție?
    Eutanasia: moartea, singura soluție?
  • Documentar „TRANSUMANISMUL, reinventând umanitatea prin tehnologie!”: Realități și perspective 057
    Documentar „TRANSUMANISMUL, reinventând umanitatea prin tehnologie!”: Realități și perspective 057
  • Cu ce se confruntă studenții creștini la universitate
    Cu ce se confruntă studenții creștini la universitate
  • Cum pot fi sare și lumină în mediul în care mă aflu | Laurențiu Popescu
    Cum pot fi sare și lumină în mediul în care mă aflu | Laurențiu Popescu

Ultimele articole – Viața spirituală

  • Darurile spirituale pot fi folosite greșit
    Darurile spirituale pot fi folosite greșit
  • Rugaciunea facuta cu credinta - 10 minute despre rugaciune
    Rugaciunea facuta cu credinta – 10 minute despre rugaciune
  • Cum intră demonii?
    Cum intră demonii?
  • Sprijin in furtuna- de Joyce Meyer
    Sprijin in furtuna- de Joyce Meyer
  • Secțiunea Viața spirituală - creștere spirituală și maturizare
    Secțiunea Viața spirituală – creștere spirituală și maturizare
  • Pasiune pura 3.14 - Pacatul ascuns in casnicie
    Pasiune pura 3.14 – Pacatul ascuns in casnicie
  • #RSP - De ce este o jena in bisericile crestine in ce priveste discutia despre sex?
    #RSP – De ce este o jena in bisericile crestine in ce priveste discutia despre sex?
  • Billy Graham: Dumnezeu nu se supără când creștinii se recreează
    Billy Graham: Dumnezeu nu se supără când creștinii se recreează

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/rsp/12780-inceputul-durerilor-realitati-si-perspective-121-cu-adiel-bunescu-alina-dinu-onea

Joyce Meyer și secretul grilei de programe: Alfa Omega în obiectiv, cu Andrada Popa | 25 iunie 2020

download - Copie

Colega noastră, Andrada, care slujește în departamentul de broadcast, ne împărtășește secretul elaborării grilei și ne povestește despre materialele de la Joyce Meyer. Afli impactul pe care materialele despre creșterea spirituală și despre credința aplicată în viața de zi cu zi îl au asupra a mii de oameni. Totodată, vei auzi care e procedeul complicat prin care un program apare pe ecranul televizorului sau al device-ului de pe care urmărești un canal TV. Urmărește, dă like și distribuie. Edițiile anterioare pot fi consultate aici: https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/no… Poți urmări oricând canalul Alfa Omega TV, chiar și dacă nu ai televiziune prin cablu: https://alfaomega.tv/canal-tv/alfa-om… Mulțumim că ne ajuți să răspândim Cuvântul Domnului și să vestim venirea Lui: https://alfaomega.tv/proiecte Urmărești Alfa Omega în obiectiv, cu Andrada Popa | 25 iunie 2020

Cum poți avea sănătate divină | Gordon Lindsay

download - Copie

 Este cunoscut faptul că nenorocirile îi aduc pe mulți oameni la Dumnezeu. „Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău.” (Psalmul 119:67). Isaia spunea: „Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.” (Isaia 26:9). Mulți criminali își schimbă purtarea după ce au petrecut un timp în închisoare.

Primul lucru pe care l-a făcut Dumnezeu pentru poporul israelit, după ce l-a scos din robia egipteană, a fost un legământ al vindecării, arătând prin aceasta cât de importantă este înaintea Lui sănătatea copiilor Săi. Studiindu-l, acest legământ este văzut ca fiind un legământ al sănătăţii. Era o promisiune potrivit căreia Domnul le făgăduia israeliților că nu vor fi loviţi cu niciuna dintre bolile cu care i-a lovit pe egipteni, dacă vor asculta de El.

Pentru o vreme, copiii lui Israel s-au bucurat de binecuvântările deosebite făgăduite prin acest legământ. Psalmistul spunea: „A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui.” (Psalmul 105:37)

Credincioșii de azi pot avea parte de aceleași binecuvântări de care s-au bucurat israeliții odinioară. Toți aceia care pășesc în Cuvânt și revendică aceste promisiuni vor descoperi că sunt încă valabile. Ce privilegiu să poți trăi în fiecare zi liber de blestemul bolilor!

Mulți dintre noi nu apreciem sănătatea decât în momentul în care n-o mai avem. Abia atunci ne dăm seama ce mare binecuvântare este ea. Boala și suferința sunt produsul celui ce le creează – diavolul (Iov 2:7). Teoria potrivit căreia boala îi sfințește și îi purifică pe oameni este o eroare catastrofală. Boala are adesea ca rezultat deteriorarea capacităților mintale la fel de mult ca a celor fizice. Boala prelungită îi determină pe oameni să pună la îndoială providența lui Dumnezeu.

Este adevărat că unii, cu incapacități fizice provocate de boală, s-au ridicat deasupra suferinței lor manifestând un caracter cristic. Această stare de spirit, însă, s-a manifestat mai degrabă în ciuda suferinței decât provocată de ea. Cu mult mai mult ar putea un suferind să-și trăiască viața în slujba Domnului bucurându-se de sănătate decât să zacă într-un pat de suferință sau într-un scaun cu rotile. I-am auzit pe unii mărturisind că boala le-a fost benefică. Trebuie să recunoaștem că, în anumite cazuri, acest lucru este adevărat. Unii oameni nu-L vor sluji pe Dumnezeu până nu trec printr-o suferință grea. Dacă suferința îi determină pe oameni să vină la Domnul, atunci putem spune că e de folos. Unii s-au întors la Dumnezeu în urma unei tragedii. Poate au pierdut pe cineva drag sau și-au pierdut într-un dezastru bunurile pământești, devenind dintr-odată săraci. Este cunoscut faptul că nenorocirile îi aduc pe mulți oameni la Dumnezeu. „Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc cuvântul Tău.” (Psalmul 119:67). Isaia spunea: „Căci, când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii învaţă dreptatea.” (Isaia 26:9). Mulți criminali își schimbă purtarea după ce au petrecut un timp în închisoare.

Dumnezeu abordează însă diferit modul de lucru cu poporul Său răscumpărat, față de cei ce încalcă legea, sau sunt nepăsători și cărora trebuie să le curme cursul încăpățânării lor prin măsuri drastice. Cu siguranță am fi nesăbuiți să spunem: „Doamne, Tu știi că, dacă îmi dai sănătate și prosperitate, nu Te voi sluji cu toată inima. Cu cât mă binecuvântezi mai mult, cu atât mă voi îndepărta mai mult de Tine. Dacă mă vei ține în sănătate și putere, voi sluji lumii acesteia și diavolului. Dacă însă vei aduce asupra mea suferință și boală, mă voi întoarce la Tine și Te voi sluji.” Dorința lui Dumnezeu nu este de a-Și folosi nuiaua pe spatele copiilor Lui pentru a-i determina să Îl slujească.

Dumnezeu i-a încredințat Bisericii o sarcină uriașă pentru a o duce la împlinire. De aceea, El are nevoie de bărbați tari și femei puternice cărora să le poată încredința o normă întreagă de lucru și care să nu fie în schimb o povară pe umerii Bisericii. Cu alte cuvinte, El dorește „ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.” (3 Ioan 1:2)

Extras din broșura Cum poți avea sănătate divină, de Gordon Lindsay, care prezintă 7 legi ale sănătății. Dacă vrei să aprofundezi subiectul, poți achiziționa broșura de aici: https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/cum-poti-avea-sanatate-divina-produs

Alte resurse despre sănătate, boală și vindecare ți-am pregătit aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/vindecare

Sursa foto: Unsplash

Ultimele articole – Viața spirituală

  • Charles Nzekwe - Vindecare prin cuvant (extras din Rugul Aprins 2015)
    Charles Nzekwe – Vindecare prin cuvant (extras din Rugul Aprins 2015)
  • Nadejde si responsabilitate cu privire la rapire
    Nadejde si responsabilitate cu privire la rapire
  • Cum gestionăm frica în timp  Joni Eareckson Tada
    Cum gestionăm frica în timp Joni Eareckson Tada
  • Bazele crestinismului - 1. Biblia
    Bazele crestinismului – 1. Biblia
  • Lasa-ti grijile in seama celui care se ingrijeste de tine (Joyce Meyer)
    Lasa-ti grijile in seama celui care se ingrijeste de tine (Joyce Meyer)
  • Marturia unui homosexual - Alan Chambers
    Marturia unui homosexual – Alan Chambers
  • Binecuvantare sau blestem - transmitere generationala in Noul Testament - Mircea Graur
    Binecuvantare sau blestem – transmitere generationala in Noul Testament – Mircea Graur
  • Inima impartita (1)
    Inima impartita (1)

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/vindecare/12783-cum-poti-avea-sanatate-divina-gordon-lindsay

Prima lege a sănătății: alimentează-te corect | Gordon Lindsay

download - Copie

25.06.2020  |    Vindecare  |

Rugăciunea nu este menită a fi un agent de slăbire, cu excepția unor cazuri rare de dereglări ale glandelor. A slăbi presupune a reduce porția de mâncare asimilată. Ține minte următorul aspect: excesul semnificativ de greutate scurtează viața omului cu aproximativ cinci ani, aproape aceeași medie ca în cazurile fumătorilor înrăiți.

Imediat după ce Dumnezeu le-a oferit copiilor lui Israel legământul vindecării, El le-a dat câteva instrucțiuni speciale, pe care trebuiau să le respecte pentru a se bucura de binecuvântările unei sănătăți divine. Acest lucru este menționat cât se poate de clar în legământul făcut la Mara (vezi Exodul 15:22-27). În timpul robiei egiptene, mulți dintre israeliți au căutat în mod evident să evadeze din realitate (la fel cum mulți oameni frustrați o fac și in zilele noastre), practicând obiceiuri care i-au împins mai apoi spre lăcomie. Încă de la începutul umblării lor cu Dumnezeu, El i-a învățat pe copiii Lui să respecte legile unui mod de viață sănătos, pentru a se putea bucura de o sănătate divină.

Prin urmare, Domnul le-a dat provizii speciale de mană, care conținea elementele esențiale ale unui aliment, inclusiv minerale și vitamine. Când Domnul a rostit pentru ei legământul vindecării, a spus că-i va „încerca”. Tot așa îi va „încerca” să vadă dacă vor asculta de prima Lui lege a sănătății – respectarea poruncii date de El în vederea menținerii unei diete echilibrate corespunzătoare: „Domnul a zis lui Moise: „Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea” (Exodul 16:4).

Domnul a mai adăugat apoi ca supliment la mană o anumită cantitate de carne (vezi versetul 8). Dimineața strângeau mana. Seara primeau prepelițele. Se părea însă că mulți dintre ei nu erau mulțumiți doar cu acea porție de prepelițe. Doreau să aibă carne la fiecare masă! Ni se spune că în mijlocul lor era o „adunătură de oameni” – oameni care nu aveau 6 Gordon Lindsay sânge de evrei în ei. Numeri 11:4, 5 spune că „adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă” de carnea din Egipt.

Această înclinație senzuală în mod cert îi făcea să dorească să se îndoape cu mâncare consistentă și nesănătoasă. Dumnezeu a fost nemulțumit de dorința lor exagerată după carne și, chiar dacă le-a satisfăcut pofta, drept umare, asupra lor s-a abătut pedeapsa: „Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor… Ei au mâncat şi s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei şi a doborât pe tinerii lui Israel” (Psalmul 78: 18, 29-31).

Prin urmare, primul lucru pe care Dumnezeu i-a învățat pe copiii lui Israel, după ce au primit legământul vindecării, a fost de a fi moderați la mâncare și de a înțelege că un apetit necontrolat poate duce la consecințe dezastruoase. Scriptura subliniază atât de des acest adevăr, încât ne silește să înțelegem că Dumnezeu acordă importanță maximă apetitului controlat.

După mulți ani de slujire în rugăciune pentru cei bolnavi, am descoperit că mulți creștini sunt bolnavi din cauza unor obiceiuri greșite de alimentație. Altfel spus, aceștia pur și simplu își pregătesc mormântul mai devreme. Reprezentanți din mediul medical și ai companiilor de asigurare confirmă faptul că cei supraponderali sunt cu mult mai mult expuși bolilor și decesului prematur decât cei cu greutate normală. Este o vorbă: „Nu poți fi și gras și în formă.” Medicii estimeză că 35% din populație sunt peste greutatea care le poate asigura sănătatea! Companiile de asigurare, care au acces la statisticile mortalității, au dovedit, dincolo de orice îndoială, că persoanele supraponderale sunt predispuse bolilor și morții premature. Oamenii obezi aud toate aceste avertismente, dar cei mai mulți nu iau seama.

Lor le este mult mai ușor să pășească în față la rugăciune, așteptând ca evanghelistul să rostească în dreptul lor o rugăciune făcută cu credință. Iar dacă nu se vindecă, îl acuză pe evanghelist de credință insuficientă. Problema însă nu este lipsa credinței evanghelistului, ci ignorarea de către ei a legii sănătății. Adunătura de oameni a atras asupra lor o pedeapsă severă, deoarece au mâncat exagerat și mulți oameni astăzi nu realizează că acest lucru poate fi valabil și pentru ei. Apostolul spune că toate aceste lucruri „s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră” (1 Corinteni 10:11).

Este dovedit că multe dintre bolile obișnuite de care oamenii suferă, cum ar fi bolile de inimă, hipertensiunea arterială, hemoragiile cerebrale, bolile de rinichi, crizele de fiere, se datorează unui apetit necontrolat. Foarte mulți oameni încearcă să scape de îngrijorările și frustrările lor mâncând fără măsură. Cel mai bine este să înfrunți problemele și nu să găsești o formă de a scăpa de ele. O persoană care încearcă să slăbească are șanse de a-și recăpăta sănătatea și astfel nu va mai avea nevoie de rugăciuni speciale pentru vindecare. Există o listă cu principalele boli care cauzează moartea și care subliniază foarte clar punctul nostru de vedere. Cele mai multe dintre bolile care duc la deces sunt acelea care, într-o bună măsură, sunt consecințe ale obezității.

PRINCIPALELE BOLI CARE DUC LA DECES DIN STATELE UNITE ALE AMERICII

  1. Boli de inimă: 733.800
  2. Cancer 496.200
  3. Atac cerebral 145.500
  4. Boli pulmonare 84.300
  5. Pneumonie și gripă 76.900
  6. Diabet 46.800
  7. Boli de ficat (ciroză) 26.700

Cifre conform Breviarului Statistic al Statelor Unite din 1992, publicat de Publicația guvernamentală oficială pentru 1989.

 Aproape 70% dintre decese în America se datorează bolilor asociate cu obezitatea. Multe dintre aceste decese au fost din rândul persoanelor în vârstă, însă un procent semnificativ s-a putut semnala în rândul persoanelor sub 70 de ani.

Cartea din care e extras fragmentul, în mod cert, nu intenționează să ofere sfaturi pentru dietă. Există multe alte surse de informații practice pe acest subiect. Totuși, este cunoscut faptul că alimentele slabe în calorii, cum ar fi fructele și legumele, pe lângă faptul că sunt pline de vitamine și minerale, au și efectul de ardere a grăsimilor depozitate.

Rugăciunea nu este menită a fi un agent de slăbire, cu excepția unor cazuri rare de dereglări ale glandelor. A slăbi presupune a reduce porția de mâncare asimilată. Ține minte următorul aspect: excesul semnificativ de greutate scurtează viața omului cu aproximativ cinci ani – aproape aceeași medie ca în cazurile fumătorilor excesivi. (Cu siguranță, nicio persoană care face exces de băutură și fumat nu se poate aștepta să beneficieze de sănătate divină). Foarte mulți mor înainte de vreme pur și simplu datorită greutății lor excesive.

DANIEL: EXEMPLUL UNUI MOD DE VIAȚĂ MODERAT

Povestea lui Daniel și a celor trei prieteni ai săi este exemplul clasic de răsplătire a unui mod temperat de hrănire. Cartea Daniel, una dintre cele mai dramatice cărți ale Bibliei, ne prezintă viața de succes a unui om al lui Dumnezeu, care a trăit aproape o sută de ani. În vreme ce împărății se ridicau și cădeau, Dumnezeu l-a păstrat pe Daniel și l-a făcut un confident al regilor și prinților. Unicitatea caracterului său folositor pe o perioadă atât de îndelungată te provoacă să afli secretul succesului lui. Factorul vital a fost, în mod cert, credincioșia lui în rugăciune. Și totuși, fără sănătate, viața de rugăciune a cuiva este ineficientă. Daniel și-a propus să nu se spurce cu mâncărurile bogate în carne de la masa regelui. Cumpătarea lui i-a permis să poarte în mod activ responsabilitățile statului pe o perioadă de mai bine de 70 de ani – perioada robiei babiloniene.

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce… El i-a ascultat în privinţa aceasta şi i-a încercat zece zile… Îngrijitorul lua bucatele şi vinul care le erau rânduite şi le dădea zarzavaturi” (Daniel 1:8, 14, 16).

Bucatele alese ale Babilonului nu erau pentru Daniel și tovarășii lui. Ei au ascultat de legea înfrânării în ce privește alimentația. În vreme ce conducătorii Babilonului dispăreau unul după altul de pe scena vieții, Daniel a reușit să trăiască o viață lungă și plină de succes.

REGULA NUMĂRUL 1: Cel ce dorește să beneficieze de o sănătate divină ca a lui Daniel trebuie să aibă o viață cumpătată. Persoana care devine supraponderală din cauza unei alimentații necumpătate deschide ușa spre boli degenerative și, mai mult ca sigur, își va scurta viața. La început, Dumnezeu le-a promis copiilor Lui sănătate divină, însă cu respectarea anumitor condiții. Una dintre ele era respectarea unei diete echilibrate. Acest lucru implică stăpânire de sine, cu rezultate însă care-și merită efortul.

Extras din broșura Cum poți avea sănătate divină, de Gordon Lindsay, care prezintă 7 legi ale sănătății. Dacă vrei să aprofundezi subiectul, poți achiziționa broșura de aici: https://alfaomega.tv/librarie/slujind-trupul-lui-hristos/cum-poti-avea-sanatate-divina-produs

Alte resurse despre sănătate, boală și vindecare ți-am pregătit aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/vindecare

Sursa foto: Unsplash

Etichete: boalacancersanatatemancareobezitatefumatvegetarianalimentațiepneumonieinimăatac cerebralboli pulmonaregrihemoragiehipertensiune

Ultimele articole – Viața spirituală

  • RĂSCUMPĂRARE: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashower I Episodul 2 52
    RĂSCUMPĂRARE: Semnele vremurilor, cu Willem J. J. Glashower I Episodul 2 52
  • Secțiunea Viața spirituală - creștere spirituală și maturizare
    Secțiunea Viața spirituală – creștere spirituală și maturizare
  • Adrian Totan - Importanta modului in care educatia sexuala este prezentata
    Adrian Totan – Importanta modului in care educatia sexuala este prezentata
  • Ia jos semnul „Nu deranjați” de pe viața ta - de Joyce Meyer
    Ia jos semnul „Nu deranjați” de pe viața ta – de Joyce Meyer
  • Adaptarea finala
    Adaptarea finala
  • Cele zece porunci
    Cele zece porunci
  • Relatia: inima- gura- de Joyce Meyer
    Relatia: inima- gura- de Joyce Meyer
  • Luis Palau, invitație la rugăciune
    Luis Palau, invitație la rugăciune

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/vindecare/12795-prima-lege-a-sanatatii-alimenteaza-te-corect-gordon-lindsay

Vaticanul versus Trump. Statul Paralel și Biserica Paralelă a lui Satan

download - Copie

Autor: Adrian Pătrușcă26 iunie 2020

papa-francisc

Papa Francisc s-a manifestat ca unul dintre cei mai aprigi oponenți ai lui Donald Trump și ai naționalismului său creștin, militând pentru o serie de valori marxiste precum globalizare, ecologie, multiculturalism, Noua Ordine, umanism.

Un editorial excepțional al lui Joseph Hippolito în Front Page Mag.

Un fost diplomat al Vaticanului în Statele Unite a făcut o afirmație șocantă într-o scrisoare adresată lui Donald Trump.

Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, nunțiul papal, adică ambasadorul Varicanului la Washington în perioada 2011-2016, descria conflictele care răvășesc anul acesta Statele Unite drept o bătălie biblică între Bine și Rău.

Partea șocantă este afirmația lui Vigano că „establishmentul” catolic se află de partea Răului.

„La fel cum există un Stat Paralel („Deep State”)”, scria Vigano, „există și o Biserică Paralelă („Deep Church”) care își trădează misiunea și renunță la angajamentele față de Dumnezeu.”

Abandonându-și angajamentele, „Biserica Paralelă” se dedică opunerii lui Trump.

Mulți americani cunosc termenul „Deep State”: un grup de politicieni și funcționari care se consacră impunerii unui program care contrazice principiile fondatoare ale națiunii. Dar ce este „Biserica Paralelă” („Deep Church”)?

William Lobdell, fostul redactor al departamentului de religie al Los Angeles Times a oferit fără să vrea un exemplu.

Lobdell, un convertit la protestantismul evanghelic, era aproape de a deveni catolic. Dar relatând despre scandalurile sexuale și financiare din lumea catolică, a fost răvășit. În timp ce urma cursuri de cateheză pentru a trece la catolicism, el s-a apucat din nou de băutură, ajungând la dezalcoolizare.

În cele din urmă, Lobdell a devenit ateu, a demisionat din funcția de editor religios și a scris un editorial în care își explica demisia.

El vorbește despre un mesaj misterios de la o sursă surprinzătoare:

„Am primit un e-mail de la cineva adânc înfipt la Vatican, care spune că sunt mulți acolo care nu cred nimic din toate astea”, scrie Lobdell referindu-se la teologia catolică. „A fost uimitor.”

Și mai uimitoare este ideea că Biserica Catolică tolerează adorarea satanistă. Acest lucru este afirmat de către Malachi Martin, un universitar catolic, fost exorcist iezuit, care are legături extinse la Vatican.

„Avem episcopi și preoți și maici – dar mai ales episcopi – care au devenit membri ai unor clanuri sataniste și îl venerează pe Satan”, a declarat Martin într-un interviu din 1997 luat de ziaristul catolic Bernard Janzen. „Nu vă pot spune cât este de șocant când descoperi că un episcop este membru al unui clan satanic și îl adoră pe Lucifer. Este o profanare.”

„Unii dintre ei au menirea de a deveni influenți. Alții, de a deveni Cardinali, și aceștia au parte de o atenție specială. Credeți-mă, au parte de o atenție specială.”

Pentru Martin, implicațiile sunt evidente:

„Organizația – organizația Romano Catolică, alcătuită din cardinali, episcopi, preoți, călugări, maici, cu școli, și academii, și instituții, parohii și dioceze și toate celelalte – această organizație, se află în apostazie. În prezent, o majoritate importantă a oamenilor (laicilor) se află în apostazie, au fost duși la apostazie, dar și o importantă minoritate a cardinalilor, episcopilor, preoților și călugărilor se află în apostazie. Ei nu mai afirmă și practică adevărurile de bază ale Creștinismului, au uitat de Catolicism.”

„Ei descoperă că pot nega divinitatea lui Iisus și nimeni nu le face nimic. Majoritatea este dusă de nas și scoasă în afara credinței adevărate și ei nu știu acest lucru, deoarece sunt obedienți. Cei mai mulți consideră că este prea dificil să te opui curentului. Cum se pot ridica ei împotriva păstorului lor și să-i zică: «Ne înveți erezii» sau «Nu ne înveți adevărul»?

În 2009, Arhiepiscopul Robert Zollitsch, președintele conferinței episcopilor germani, confirma afirmațiile lui Martin.

Zollitsch a declarat la televiziunea germană că Iisus Hristos „nu a murit pentru păcatele oamenilor, ca și când Dumnezeu ar fi oferit o jertfă sacrificială, ca un țap ispășitor”, ci din „solidaritate” cu cei săraci și cu cei suferinzi. Astfel, Zollitsch repudia una dintre dogmele de bază ale creștinismului.

Papa Francisc s-a manifestat ca unul dintre cei mai aprigi oponenți ai lui Donald Trump și ai naționalismului său creștin, militând pentru o serie de valori marxiste precum globalizare, ecologie, multiculturalism, Noua Ordine, umanism.

Papa Benedict, în ciuda faptului că a imprimat o linie conservatoare Bisericii și era conațional al lui Zollitsch, nu l-a corectat pe acesta public, nici nu l-a criticat. Zollitsch fusese numit ca episcop de Freiburg în 2003 de către Papa Ioan Paul al II-lea.

„Școlile catolice, în ansamblul lor, par că se rușinează să fie catolice”, a scris pe Twitter Melanie Diodati, masterandă în Teologie la Villanova. „Și își petrec întreaga viață pentru a le dovedi altora că nu sunt «prea» catolici. Este de-a dreptul jenant.”

Așadar, dacă episcopii, preoții și călugării catolici nu mai cred în teologia creștină fundamentală, atunci în ce cred ei? Într-o utopie globalistă, umanistă, așa cum a documentat Front Page Magazine.”

„Agenda lor este aceasta deoarece aceasta este dorința lui Lucifer”, a spus Martin. „Ei doresc să de-supranaturalizeze învățătura Romano Catolică, astfel încât să devenim ființe umane bune, nemotivate supranatural și astfel accesibile planurilor pe care ei le au cu umanitatea, care sunt niște planuri foarte întunecate.”

Aceste planuri urmăresc subordonarea Catolicismului discursului de luptă împotriva nedreptății sociale, așa cum scrie Diodati pe Twitter:

„Proful: Așa cum știm cu toții, religia noastră este folosită și sprijină oprimarea persoanelor, din cauza rasei sau genului.

Colegii de clasă: aprobă într-un acord total.

Eu… ”

Prof “as we all know, our very religion is used as and in fact supports oppression of people, race and gender wise”

Classmates *nod in profound agreement*

Me pic.twitter.com/tmWfImPbEJ

— Melanie (@MelanieDio) June 15, 2020

Dar ce au toate acestea de-a face cu Trump? Simplu. Afirmând prerogativele Statelor Unite, independent de ale celorlalte națiuni, Trump se opune agendei globaliste a Vaticanului.

Această agendă include frontierele deschise, promovate de Papa Francisc. În îndrumările sale pentru alegătorii catolici, episcopul de San Diego, Robert McElvoy, s-a bazat pe stereotipele anti-Trump criticând politicile anti-imigrație ale președintelui.

McElvoy a afirmat că o „cultură a excluziunii” s-a „dezvoltat atât de dramatic în sânul națiunii noastre, în ultimii trei ani” iar aceasta „a inoculat un venin de animozitate la adresa imigranților” care „paralizează politicile noastre atât de profund încât nu putem nici măcar găsi o cale pentru a-i proteja tinerii care au venit în această țară, copii fiind, și acum tânjesc să devină cetățeni ai singurei patrii pe care au cunoscut-o”.

Însă, în aceste îndrumări, McElvoy evită să spună cât de profitabile sunt frontierele deschise pentru frații săi episcopi.

Papa Francisc s-a manifestat ca unul dintre cei mai aprigi oponenți ai lui Donald Trump și ai naționalismului său creștin, militând pentru o serie de valori marxiste precum globalizare, ecologie, multiculturalism, Noua Ordine, umanism.

În 2018, Conferința Episcopilor Catolici din Statele Unite a primit 26 de milioane de dolari din partea guvernului federal pentru a sprijini imigranții. Iar în 2015 și 2016, Conferința a înregistrat per ansamblu  66,2% din veniturile sale din contracte și donații federale. Așadar, mai puțini imigranți, mai puțini bani.

Alți critici sunt de-a dreptul apoplectici. Printre ei, economistul Jeffrey Sachs, unul dintre apropiații Papei Francisc și un militant al folosirii avortului pentru a controla populația.

În cadrul unei conferințe care a avut loc în februarie, la Vatican, Sachs a numit abordarea unilaterală a lui Trump „o fărădelege absolută” și o „golănie, o încălcare totală a regulilor internaționale”.

Această abordare a determinat retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris pentru emisiile de dioxid de carbon, acord pe care Francisc, ca un ecologist devotat, îl susține cu entuziasm.

Sachs l-a mai acuzat pe Trump și de „dezmembrarea sistemului internațional” și a încurajat audiența să nu permită să fie „intimidată prin agresiune”, declarând că o re-alegere a lui Trump ar fi „absolut periculoasă”.

Conferința de la Vatican la care a participat Sachs avea titlul „Noi forme de solidaritate: Către o incluziune fraternă, integrare și inovare”.

Isteric este și Cardinalul Wilton Gregory, arhiepiscopul de Washington. Când Trump și soția sa, Melania, care este catolică, au vizitat memorialul Sfântului Ioan Paul al II-lea, pe 2 iunie, Gregory a reacționat într-o declarație:

„Găsesc că este deconcertant și reprobabil ca un obiectiv catolic să permită să fie abuzat și manipulat de o manieră atât de flagrantă, care încalcă principiile noastre religioase, cele care ne îndeamnă să apărăm drepturile tuturor, chiar și pe ale celor cu care suntem în dezacord.”

Inerent în criticile lui Gregory este stereotipul de stânga că Trump este un rasist tiranic și egoist. El omite faptul că organizația Cavalerilor lui Columb, care are în custodie memorialul, l-a invitat pe Gregory să i se alăture lui Trump la ceremonie, la care, de altfel, președintele a anunțat că va emite un decret pentru a întări libertatea religioasă în lumea întreagă.

Site-ul catolic Crux a relatat că Gregory nu a știut despre vizită până pe 1 iunie. Însă corespondența dintre Casa Albă și oficialii memorialului arată că Gregory a declinat invitația în data de 30 mai.

Totuși, Gregory a continuat cu propaganda:

„Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a fost un mare susținător al drepturilor și demnității ființelor umane… Cu siguranță el nu ar fi tolerat folosirea gazelor lacrimogene și a altor mijloace de descurajare pentru a le face să tacă, a le împrăștia sau intimida pentru o ședință de fotografii în fața unui lăcaș de cult al păcii”.

Arhiepiscopul a făcut aluzie la o manifestație în apropierea bisericii episcopale St. John, dispersată de forțele de ordine. Trump a vizitat apoi biserica – care fusese parțial distrusă de un incendiu – și a pozat pentru o fotografie în care ținea în mână o Biblie.

Manifestația devenise atât de violentă încât protestatarii au aruncat cu „cărămizi, sticlă cu apă înghețată și lichide caustice”, a declarat șeful interimar al Poliției Parcurilor din Statele Unite, Gregory Monahan, într-un comunicat.

Poliția „urmând măsurile stabilite, a emis trei avertismente prin portavoce, pentru a le cere manifestanților să evacueze zona”, a explicat Monaham. „În timp ce unii manifestanți au devenit mai agresivi, încercând să pună mâna pe armele polițiștilor, polițiștii au folosit cartușe fumigene și cu piper. Ofițerii nu au folosit gaze lacrimogene…”

Declarațiile lui Monahan și Gregory au fost date în aceeași zi. După publicarea comunicatului lui Monahan, arhiepiscopia nu a dat nici un comunicat pentru a prezenta scuze.

A doua zi după declarația lui Gregory, Vigano a dat publicității o scrisoare deschisă adresată catolicilor din Washington:

„În cursul ultimilor 20 de ani, arhidioceza voastră din Washington, în general, și acum pentru a treia oară, a fost și continuă să fie tulburată și rănită de falși păstori, al căror drum în viață este plin de minciuni, înșelăciune, desfrâu și corupție. Oriunde au fost, ei au reprezentat o permanentă sursă de scandal grav pentru diverse biserici locale, pentru toată țara voastră și pentru toată Biserica.”

Vigano a făcut referire la cei doi predecesori ai lui Gregory, cardinalul Donald Wuerl și acum caterisitul Theodore McCarrick. Wuerl a fost implicat în ascunderea abuzurilor sexuale, iar McCarrick în abuzuri sexuale în serie.

În scrisoarea adresată lui Trump, Vigano l-a inclus implicit pe Gregory printre liderii care încearcă să saboteze nu doar președinția, ci întreaga Biserică:

„Este deconcertant că există episcopi – precum aceia pe care i-am denunțat recent – care, prin cuvintele lor, dovedesc că s-au aliniat taberei celeilalte. Sunt subordonați Statului Paralel, globalismului, gândirii aliniate, Noii Ordini Mondiale, pe care o invocă frecvent în numele unei «Frății Universale» care nu are nimic creștinesc în ea…”

Martin a exprimat această supunere mai succint. Înaintea morții sale, în 1999, Martin lucra la o carte care promitea să fie magnus opusul său.

Titlul său? „Primatul: Cum Instituția Bisericii Catolice a devenit o creație a Noii Ordini Mondiale.”

STIRI CALDE

·                                 15:00 – Cine a pus Covidu-n drum la Brăila, singurul oraș unde n-a murit nimeni infectat

·                                 14:51 – A murit românul care a deținut recordul de cel mai vârstnic bărbat din lume

·                                 14:42 – Salariul românilor infectați din abatoarele germane. Țiriac: „Nu așa arată sclavagismul”

·                                 14:33 – Este gata o nouă expertiză cu privire la accidentul fostului ministru Daniel Chițoiu 

·                                 14:24 – În ce hal a ajuns Dinamo? „Poker, bere, furturi, cantonamente în bătaie de joc…”

·                                 14:15 – Mândria US Air Force e vulnerabilă și la fulgere

·                                 14:06 – Claudiu Bleonț intră tare pe scena politică. Actorul s-a pozat cu Orban & Co. | FOTO

·                                 13:57 – Bilanț devastator în Hunedoara. Sute de gospădării, inundate de viitura din Valea Jiului

·                                 13:48 – Un șofer drogat sau băut a făcut prăpăd pe străzi. Poliția n-a avut chef să reacționeze

·                                 13:39 – News Alert! Jurnal de panemie. 325 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid 19

·                                 13:30 – Date înfiorătoare la nivel global. Numărul infecţiilor creşte îngrijorător

https://evz.ro/vaticanul-versus-trump-statul-paralel-si-biserica-paralela-a-lui-satan.html/3

4. Epoca “modernă“

download - Copie

Eliberata prin Reforma din chinga Bisericii cu pretentii totalitare de dominatie mondiala, societatea a evoluat rapid spre ceea ce numim azi “civilizatia moderna”. Renasterea a eliberat spiritul uman creator si a propulsat omenirea prin defileul epocii ideologice (Iluminismul) spre epoca tehnologica de astazi. Acest spirit uman eliberat si constient de propria lui valoare individuala inaintea lui Dumnezeu a produs revolutiile democratice prin care s-au inlaturat in mare masura conventiile sociale care-i clasificau pe unii drept “nobili”, iar pe altii drept “oameni din popor”.

Sloganul “Fraternite, egalite, liberte” a produs o egalizare a lumii pe criteriul “fratiei in familia universala a copiilor lui Dumnezeu”. Era de fapt, spiritul bisericilor de “frati” (Filadelfia din cartea Apocalipsei), amplificat la dimensiunile intregii societati umane. Sprijinitorii revolutiilor democratice din Germania iesiti in strada pentru marsuri si demonstratii aveau, nu intamplator lozinci de esenta crestina:

“Cand tata Adam ara si mama Eva cosea,
Atunci nobil cine mai era?”

Incepand cu secolul XVII, in Europa au inceput sa se formeze in perimetrul fostului Imperiu Roman state nationale independente. Imparatii si demnitarii locali n-au mai acceptat ca supusii crestini din teritoriu sa fie in acelasi timp subordonati si scaunului papal de la Roma. Prin urmare, ei au incurajat formarea unor “biserici nationale”, in care influenta Romei avea sa fie mult diminuata.
Revolutia renascentista

Umanismul renascentist, dezlantuit concomitent cu miscarea Reformei, a urmarit readucerea omenirii sub imepriul “ratiunii.” Materialismul filosofic propagat de Aristotel a fost readus in arena stiintifica si a dus la aparitia “ateismului stiintific.” In felul acesta, eliberata de sub tutela eclesiastica, “stiinta” s-a dezvoltat pe directii noi, nebanuite pana atunci. Societatea a reintrat in climatul divers dinaintea Evului mediu.

Revolutia din Franta

Una din cele mai importante dezvoltari ideologice din era moderna a fost “Revolutia franceza” (1789-1799). Grupati sub deviza: “Liberte, fraternite, egalite” revolutionarii au cucerit Bastilia, au abolit monarhia Burbonilor, au desfiintat titlurile nobiliare (declarand ca toti oamenii se nasc egali) si au cerut accesul universal prin vot la stabilirea legilor si la rezolvarea problemelor sociale. In incercarea lor idealista de a o rupe cu trecutul mostenit din Evul Mediu, francezii au cautat sa aseze societatea pe principii necrestine. Proclamand Republica Franceza, revolutionarii au redus la maxim drepturile si privilegiile eclesiastice. Prin legile aparute atunci s-au pus bazele separarii dintre Stat si Biserica.

Lepadand public ascendentul bisericii asupra oamenilor, revolutionarii au plimbat simbolic prin oras o procesiune a inscaunarii unei autoritati noi, un tron in care “ratiunea” era infatisata sub chipul uneia dintre cele mai frumoase prostituate din Paris. Succesul Revolutiei din Paris a fost de scurta durata. Prin aparitia si ascensiunea fulminanta a lui Napoleon Bonaparte, Franta s-a intors la monarhie.

Revolutiile democratice din Europa

Idealurile revolutionarilor din 1789 nu au fost insa uitate. In anul 1948, o serie de revolte violente in mai toate tarile Europei au urmarit sa realizeze prin forta ceea ce li se refuzase pe cale legala. Revolutiile au fost initiate de membrii clasei de mijloc si ai nobilimii care au cerut instaurarea unor guverne reprezentative constitutionale. Lor li s-au alaturat apoi muncitorii si taranii, porniti sa rastoarne practicile capitaliste care ii saracisera peste masura. Miscarile revolutiilor democrate s-au intins peste Polonia, Danemarca, Germania, Italia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croatia si Romania. In fiecare tara, cetatenii cereau iesirea de sub dominatia imperiilor care le subjugasera. Desi realizarile revolutiilor democratice au fost si ele de scurta durata, aceste miscari sociale au influentat foarte mult dezvoltarea ulterioara a istoriei europene, subminand conceptul de monarhie absoluta si semanand germenii din care au rasarit mai tarziu liberalismul si socialismul.

Cel mai mult insa, revolutiile democratice au lovit in existenta bisericii si in caracterul si calitatea influentei ei asupra societatii. Negarea monarhiilor absolute a insemnat ca societatea a refuzat sa mai creada ca Dumnezeu se implica personal in afacerile oamenilor si ca El “ii ridica si ii coboara” pe imparati. Votul universal si guvernele reprezentative au inlocuit in societate dictatul “conciliilor eclesiastice.” Revolutiile democratice au proclamat instaurarea Republicilor, a caror functionare presupunea o clara delimitare si separare intre Biserica si Stat.

Utopia umanismului luciferic

In planul ideilor, intrarea in epoca moderna a fost marcata de un reviriment al conceptului de “independenta” fata de divinitate. Omul a fost proclamat de filosofie drept “masura tuturor lucrurilor”, iar societatea, ca intreg, a fost “secularizata”. (“Secular” = care apartine lumii de acum, caracteristic lucrurilor nespirituale, fara caracter sfant; lumesc; fara element religios. “Secularism” = tendinta de a analiza si rezolva problemele societatii fara a lua in considerare factorul religios, divin).

In planul realizarilor materiale, avantul stiintei si tehnologiei a creat un progres remarcabil. Secolul XIX poate fi considerat, “secolul iluziilor”. Omenirea s-a apucat sa construiasca prin propriile ei puteri o societate fara probleme si fara suferinte. Progresul extraordinar al stiintei si tehnologiei i-a facut pe multi sa creada ca vor putea readuce “raiul pe pamant.” Aportul adus de aplicarea energiei electrice si a energiei aburilor a fost imens. Au aparut fabrici si uzine. A crescut populatia oraselor. A inceput mecanizarea agriculturii. Medicina a produs medicamente cu rezultate spectaculoase in eradicarea unor molime si boli socotite pana atunci “pedepse divine.”

In dorinta incapatanata de a separa lumea de “providenta divina”, o “teorie” cu fundal intuitiv, dar fara un suport stiintific demonstrat, a fost preluata de la savantul englez Darvin si aplicata tuturor transformarilor filosofice si sociale din istorie. Ea poarta numele de “evolutionism” si presupune existenta unui univers mecanicist, in care lucrurile se intampla “din necesitate”, nu din cauza unui Creator supranatural. Aceasta teorie a fost si mai este inca, ilustrarea pornirii “luciferice” de eliminare a lui Dumnezeu din istorie si de a “realiza” progresul fara El.

Privita in perspectiva istoriei, epoca moderna reia la scara planetara incercarea celor care au lucrat la inaltarea turnului Babel (Gen. 6). Nu intamplator, cartea Apocalipsei descrie conflictul final din apusul civilizatiei ca pe o infruntare intre Dumnezeu si “Babilonul cel Mare” (Apoc. 18).

Postmilenismul

Reflectand filosofia optimismului la moda, o fractiune a bisericii crestine a lansat sloganul unei “imparatii a lui Dumnezeu realizate prin eforturi omenesti”. Numita si post-milenism, aceasta conceptie sustine ca Biserica este chemata sa realizeze “increstinarea lumii”, ca o conditie a revenirii lui Christos. Una din putinele consecinte pozitive ale “entuziasmului postmilenist” a fost ca, in secolele XIX si XX, toate confesiunile religioase si-au intetit eforturile misionare. Europa si America si-au trimis emisarii sa converteasca neamurile planetei la credinta crestina.

Marea deziluzie

Fara a putea analiza prezentul de la inaltimea unei detasari istorice, putem spune ca declansarea primului razboi mondial si apoi dezastrele cauzate de cel de al doilea au spulberat definitiv increderea in capacitatea omului de a instaura “raiul” pe pamant fara aportul dumnezeirii. Deziluzionata si fracturata de iluziile “iluminismului” si ale “comunismului”, omenirea este astazi mai flamanda spiritual si mai dezorientata ca oricand. Biserica crestina este chemata sa umple golul lasat de prabusirea sistemelor “umaniste.” Daca ea nu o va face, omenirea se va prabusi inapoi in mreaja paganismului oriental idolatru. Semnele unei astfel de eventualitati sunt deja prezente printre noi. Multimea de curente spiritualiste grupate sub numirea de “New Age” nauceste mii si mii de oameni din toate tarile.

Evolutii paralele

In tumultul prefacerilor sociale, diferitele ramuri ale “crestinatatii” au evoluat pe cai paralele. Lumea crestina este impartita astazi in catolicism, protestantism si ortodoxie. Intr-un anumit fel, aceste ramuri au caracteristice comune. Din anumite puncte de vedere insa, ele se deosebesc si in invatatura si in manifestare.

“Potrivit unei scheme arbitrare, folosita de teologul rus convertit la catolicism, Vladimir Soloviev (1853-1900), spiritul Ortodoxiei este influentat de teologia ioanica (scrierile apostolului Ioan), in timp ce catolicismul reproduce influenta petrina (scrierile apostolului Petru), iar Protestantismul poarta caracterul paulin (scrierile apostolului Pavel)” (Ion Bria, Dictionar de teologie ortodoxa, Ortodoxie, pag. 277).

Cele trei fracturi ale bisericii crestine din secolul XVI au pasit si evoluat in epoca moderna in paralel, dar cu manifestari caracteristice. Sa le luam pe rand:

Catolicismul modern

Roman catolicismul a pasit in epoca moderna cu o atitudine defensiva, incercand sa stavileasca atacurile reformatilor. Preocuparea de capatai a fost consolidarea credintei catolice, purificarea ei de abuzurile din trecut si incercarea de a recastiga teritoriile intrate sub influenta Reformei Protestante.

Cel mai important eveniment din viata bisericii catolice, in trecerea aceasta spre epoca moderna, a fost Conciliul de la Trent (1545-1563). Desi tinut in secolul XVI, Conciliul avea sa fie “temelia” pe care s-a incercat “reconstruirea” identitatii catolice. Batalia cea mare s-a dat in problema “autoritatii.” Fractiuni ale bisericii catolice s-au desprins de doctrina traditionala si au sustinut ca autoritatea asupra bisericilor nationale trebuie sa fie investita in liderii locali. Dupa marasmul revolutiei franceze, majoritatea catolicilor s-au intors insa la doctrina traditionala, iar la Conciliul Vatican I, Biserica a promulgat dogma “infailibilitatii papale.” Cu toate ca nu toti cei prezenti au fost de acord, opozitia minoritatii a fost neputincioasa. Roma s-a reasezat astfel in varful piramidei catolice.

Ca un scurt comentariu, trebuie sa spunem raspicat ca si “infailibilitatea papala” (doctrina catolica) si “infailibilitatea Bisericii” (doctrina ortodoxa) sunt imposibil de sustinut in virtutea dovezilor istorice. Iata un citat care subliniaza ca cele doua “infailibilitati” sunt nu numai incompatibile, ci chiar … inexistente:

“In ajunul incheierii conciliului Vatican II, la 7 Decembrie 1965, papa Paul al V-lea, in catedrala Sfantul Petru de la Roma, si patriarhul Atenagoras, in catedrala patriarhala din Istambul, ridica in acelasi timp anatema care dura intre cele doua Biserici de noua secole. Cei doi sefi de Biserici isi dau seama totusi ca “acest gest de dreptate si de iertare reciproca nu este suficient pentru a pune capat diferentelor, cele vechi si cele mai recente, dintre Biserica Romano Catolica si Biserica Ortodoxa” (Ion Bria, Dictionar de Teologie Ortodoxa, Schisma, pag. 349).

Este evident ca orice “revocare” a unui act bisericesc dovedeste fragilitatea doctrinei “infailibilitatii”!

Aceasta este si cauza pentru care “cererea de iertare” papala din inceputul acestui nou mileniu a fost atat de controversata si doar partial acceptata de teologii catolici.

Astazi, catolicismul mondial trece printr-o faza de “prefaceri ecumenice.” Din dorinta de a incorpora cat mai mult din populatia lumii in randurile membrilor ei, Biserica Catolica face enorme compromisuri de crez si practica. In multe tari cu biserici catolice din America de Sud sau din Africa, Cina Domnului (mesa) este practicata in paralel cu stravechi practici pagane locale.

Ortodoxia Rasariteana

Odata cu caderea Constantinopolui in mana turcilor (1453), Biserica Catolica Ortodoxa a intrat intr-o etapa de stagnare. Teologia Rasariteana si-a continuat astfel declinul inceput inca pe vremea Evului Mediu. Din cauza starii deplorabile in care se aflau scolile teologice din Grecia si Asia Mica, liderii miscarii crestine din Rasarit au plecat sa studieze la scolile din Europa apuseana. In felul acesta, unele din controversele care au marcat viata eclesiastica apuseana si-au facut simtita prezenta si in Biserica Rasariteana.

In 1724, o mare parte din patriarhatul din Antiohia s-a pus sub autoritatea Romei. Urmarea a fost ca in secolul XVIII s-au accentuat sentimentele anti romano-catolice. In 1755, patriarhii Constantinopolui, Alexandriei si Ierusalimului au decretat ca “botezul latin” nu are nici o valabilitate si ca toti convertitii la ortodoxie trebuie sa fie rebotezati. Aceast decret a stat in picioare pana la sfarsitul secolului XIX, desi nu a fost pus niciodata in aplicare de biserica Rusa. De altfel, apele tulburi din teologia ortodoxa au stagnat peste tot in Rasarit, cu exceptia Rusiei, unde teologi ca Alexei Khomiakov (1804-1880) si Filaret Drozdov (1782-1867) au produs opere de seama.

Ambele biserici istorice, si cea Apuseana si cea Rasariteana, patroneaza astazi un compromis social. Acceptand intrarea in biserica prin botezul aplicat copiilor imediat dupa nastere, catolicismul si ortodoxia au pretentii de biserici “majoritare” sau chiar de biserici “nationale.”

Sunt insa populatiile acestor tari intr-adevar “crestine”? Recensamintele periodice declara ca da (intre 70 % si 95% din populatie declarandu-se catolici sau ortodocsi). Realitatea este insa cu totul alta. Numai intre 4% si 10% dintre acesti pretinsi crestini frecventeaza in mod regulat serviciile de inchinaciune ale bisericilor. Diferenta dintre “crestinii nominali” si “crestinii practicanti” este scandalos de mare si ea dovedeste ca majoritatea “crestina” provine dintr-o societate “secularizata”, care traieste iluzia unei mosteniri crestine.

Protestantismul

Ceea ce caracterizeaza protestantismul modern este o miscare de continua fragmentare, nascuta din dorinta evadarii din capcana formalismului institutionalizat si din tendinta unei eterne intoarceri la simplitatea si spiritualitatea bisericii primare. Au aparut astfel nume de denominatii noi: ~ua\arii, pietistii, pentecostalii, crestinii dupa evanghelie, metodistii, nazarinenii, adventistii, [esle]enii, charismaticii, etc.

Pentecostalii

Avand unele antecedente in crestinismul istoric, pentecostalii au aparut formal in istorie relativ recent. Locul si data aparitiei lor sunt: Miscarea de trezire spirituala din strada Azusa, Los Angeles, California, 1906. Liderii crestini prezenti la acea intrunire s-au intors de acolo “botezati in Duhul” si au generalizat acest gen de experienta spirituala si in bisericile lor. Astfel de biserici “pline de Duhul Sfant” s-au infratit pentru a forma apoi denominatii pentecostale (termenul provine de la “pentecostos”, “cincizeci” in limba greaca si anunta o identificare cu experienta celor de la Cincizecime din cartea Faptele Apostolilor).

Membrii bisericilor pentecostale imbratiseaza toate articolele de cre-dinta ale bisericilor evanghelice, dar le imbraca intr-o coloratura specifica, ancorandu-le in lucrarea si puterea prezentei Duhului Sfant in viata de fiecare zi a bisericii.

Am putea spune ca, in timp ce Protestantismul a aparut ca un raspuns dat la instrainarea Bisericii de persoana si invatatura Fiului lui Dumnezeu, miscarea pentecostala a aparut ca un alt raspuns dat, de data aceasta, la instrainarea sau neglijarea invataturii despre importanta prezentei si puterii Duhului Sfant in viata crestina. Din aceasta perspectiva istorica, catolicismul si ortodoxia sunt “teocentrice” (ancorate in inchinarea catre Dumnezeu Tatal), bisericile protestante si neoprotestante clasice sunt “Christocentrice” (ancorate in lucrarea mantuitoare a lui Christos), iar miscarea pentecostala, cu transformarea ei in miscarea “carismatica moderna” este “pneomatocentrica” (ancorata in prezenta si lucrarea Duhului Sfant). Nu se poate nega faptul ca, departe de a fi o noutate teologica, miscarea pentecostala, a produs o revenire la “crestinismul inimii”, la trairea unei relatii personale entuziaste cu Christos si la abandonarea “priceperii si abilitatilor eclesiastice sau intelectuale, in favoarea abandonarii in calauzirea “ungerii” despre care vorbeau in Noul Testament apostolii.

Teologia pentecostala a insemnat o intoarcere la exegeza unor texte mult prea neglijate de-a lungul istoriei, mai toate amintind de “darurile Duhului”, de “calauzirea Duhului”, de “semnele apostoliei”, de “vindecari provocate de interventia divina” sau de “descoperiri cu un puternic accent profetic.

Scapata din chingile teologiei “scolastice”, miscarea pentecostala si-a aratat foarte curand toate plusurile si minusurile ei. Pe de o parte, oriunde a ajuns, miscarea a insemnat o reimprospatare a vietii personale a credinciosilor si o dinamizare a vietii de inchinaciune, iar pe de alta parte, elanul adoptarii “semnelor” necenzurat de maturitatea unei exegeze sanatoase a dus la tot felul de excese pagubitoare, la aparitia “sarlatanilor duhovnicesti” si la o aparent necurmata faramitare a bisericilor. Fara sa luam in seama multitudinea de numiri sub care exista miscarea “pentecostala” putem spune ca ea este cea mai rapid crescatoare ramura a crestinismului contemporan.

Miscarea pentecostala si-a depasit acum varsta adolescentei si, calauzita de aparitia unor lideri maturi si stabili, isi da din plin aportul la pregatirea crestinilor pentru apropiata lor intalnire cu Mirele. Escatologia pentecostala graviteaza, cum era si firesc, in jurul devizei: “Si Duhul si Mireasa zic: “Vino!” Si cine aude sa zica: “Vino!” (Apoc. 22:17).

Ce a mai ramas din “unitatea” Bisericii?

Una din criticile vehemente aduse miscarii “protestante” si “miscarii evanghelice” este ca a produs “fracturarea” trupului lui Christos. Oare asa sa fie?

Privita sub numirile ei istorice, biserica a fost mai intai “crestina”, apoi “catolica”, apoi “ortodoxa”, apoi “protestanta” si mai de curand “evanghelica.” Ce a insemnat aceasta succesiune de numiri?

In primele trei veacuri, crestinismul s-a aflat in faza sa “expansionista”, credincios misiunii de a ajunge “pana la marginile pamantului.” Sub influenta lucrarii apostolilor si inca sub extraordinarul impuls dat de pogorarea Duhului Sfant, crestinismul a trecut, insangerat si persecutat, toate granitele civilizatiei de atunci si a devenit o “forta” demna de luat in seama de cei care faceau calcule politice. Raspandit prin activitatea milioanelor de anonimi, avansand cu viteza deplasarilor personale (“per pedes apostolorum”), crestinismul a fost raspandit de “martori”, care nu de putine ori au fost gata sa devina “martiri” in confruntarea cu Statul si cu puternicii zilei.

Luat sub protectia imperiala de Constantin, acest “crestinism” a devenit “catolic” (universal, general), ravnind sa-i aduca in sanul Bisericii pe toti locuitorii pamantului. Pentru realizarea acestui deziderat, Biserica “catolica” nu a ezitat sa foloseasca forta de constrangere pusa la dispozitie de alianta cu “imperiul” politic.

Cand Imperiul Roman s-a scindat in cele doua ramuri, Apuseana si Rasariteana, cezarul de la Constantinopol a creiat o Biserica nedependenta de scaunul papal de la Roma. Adunati in sinoade convocate “la comanda” de imparatii Bizantului, episcopii au gasit “nod in papura” in teologia Bisericii Catolice, au “afurisit”-o (excomunicat-o) si s-au autoproclamat pastratorii “dreptei credinte”. S-a nascut astfel, dintr-un fel de decret politic, “Biserica Catolica Ortodoxa Rasariteana.” Antagonismul dintre cele doua ramuri ale bisericii “catolice” dainuieste si astazi. Nu se poate spune deci ca “protestantii” au inceput “sfasierea trupului lui Christos.”

Prin Reforma, Luther n-a urmarit sa formeze o alta biserica, ci doar sa o reformeze, din interior, pe cea existenta. Biserica Protestanta s-a nascut doar din reactia violenta a Romei. Ea i-a impins afara pe cei ce cereau Reforma. Treizeci de ani de razboaie necurmate, uriase dislocari si migratii umane si milioane de morti dovedesc cu prisosinta ca “protestantii” s-au nascut doar din “intoleranta” Romei fata de unii din cei mai spirituali fii ai ei.

Eliberat din chinga “traditiilor” si “ritualismului” religios, crestinismul a redescoperit Biblia si a devenit “evanghelic.” Autoritatea eclesiastica a fost inlocuita cu “autoritatea Scripturii.” S-a revenit astfel la vremea “crestinismului incipient”, cu biserici autonome, traind intr-o totala separare de puterea politica.

Odata cu Reforma au fost declansate energiile spiritului uman independent, tinute in lanturi de “opresiunea” inchizitiei atata amar de vreme. Scapata de sub constrangerea Statului pseudocrestin, societatea a produs miscari de gandire “alternative” crestinismului. Prin renastere si iluminism s-a instaurat epoca “rationalismului umanist.” El a produs apoi “materialismul” si, o data cu el, progresul extraordinar al tuturor indeletnicirilor legate de “materie.” Omenirea s-a “tehnologizat” si se grabeste sa se “supratehnologizeze.”

Spiritul critic analist a invadat lumea Bisericii si a produs valuri de “liberalism”, in care scepticismul general a erodat increderea in Biblie si in trairile “spirituale.”

Omenirea a trait pentru o vreme iluzia posibilitatii de a aduce prin “stiinta”, fara ajutorul lui Dumnezeu, “raiul pe pamant.” Au urmat insa dezastroasele razboaie mondiale, spulberarea oricaror increderi in “bunatatea imanenta” a omului si, incet, incet, oamenii au inceput sa caute iar ajutorul de “dincolo de sfera propriilor lor puteri.”

Astazi, ezitand sa se reintoarca la “crestinismul istoric” si la obsesivul “stat crestin” sau “natiune crestina”, oamenii au cautat sa patrunda in realitatile spirituale individual, pe calea unor religii orientale exotice sau pe mai “tehnologizata” alternativa a “extraterestrilor.” In plina epoca moderna, asistam la renasterea “paganismului antic”.

Mai este oare posibila o “unire” a tuturor bisericilor pentru a reface unitatea “catolica” dupa care ofteaza unii? Spre un asemenea tel se indreapta toate miscarile “ecumenice” contemporane. Altii se intreaba insa mai serios si mai profund: “Ce a mai ramas din dorinta exprimata de Domnul Isus in Ioan 17, cand a cerut Tatalui ca urmasii Sai sa fie “una” dupa cum Tatal si Fiul sunt “una”? A fost ascultata aceasta rugaciune? In caz ca raspunsul este afirmativ (si nu vad cum ar putea cineva spune ca Tatal nu L-a ascultat pe Domnul Isus!) ce fel de unitate este caracteristica Bisericii?

Avem la dispozitie cateva alternative: unitatea organizatoric-institutionala, unitatea organica, unitatea spirituala, unitatea escatologica. Sa le luam pe rand:

1. Unitatea organizatorica-institutionala. 

Oricat ar parea de neobisnuit, eu cred cu tarie ca Dumnezeu n-a vrut ca Biserica sa fie “catolica”, un fel de imparatie terestra a tuturor crestinilor. In spiritul acestei opinii citez continutul tuturor cartilor Noului Testament. Ele ne vorbesc despre o convietuire terestra perpetua intre “bine” si “rau”, intre “grau” si “neghina”, intre fiii lui Dumnezeu si fiii Diavolului, intre fiii luminii si fiii intunerecului. Ultimul capitol al Apocalipsei decreteaza profetic:”Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apoc. 22:11).

Intr-o alta rostire escatologica, trecuta cu vederea de multi, profetul Daniel proclama “Este hotarat ca razboiul va tinea pana la vremea sfarsitului si impreuna cu el si pustiirile” (Daniel 9:26).

Dumnezeu nu a intentionat sa lase pe seama oamenilor “asezarea imparatiei” (“Nu este treaba voastra sa stiti cand … – Fapte 1:7; “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan 18:36). Parerea mea este ca daca biserica de astazi ar reusi sa-i adune, prin “ecumenism”, pe toti crestinii intr-o singura “organizatie”, ea s-ar imbata imediat de putere si s-ar amesteca iarasi in treburile politice ale societatii. Doamne, fereste!

Biserica a fost confundata adesea cu Israelul (vezi numirea de “noul Israel”) si a incercat sa imbrace zadarnic destinul si prerogativele acestui popor terestru. Dumnezeu are insa planuri diferite cu Israelul si cu Biserica. Desi amandoua au roluri principale in economia “cunostintei mantuitoare despre Dumnezeu”, Israelul si Biserica au caracteristici si misiuni diferite (de aceea nici nu au putut actiona “concomitent” in economia divina). Israelul are un destin terestru, cu o tara aflata intre granite bine precizate, cu o capitala identificata sub numele de Ierusalim, cu un sistem propriu de guvernare, cu un sistem de taxare corespunzator, cu dusmani si aliati politici. Prin contrast, Biserica este compusa din oameni “din toate neamurile”, cu cetatenie “in ceruri”, in asteptarea unui Ierusalim ceresc si cu o nadejde nestramutata in stramutarea extraterestra, pentru a intra in odaia de nunta a Mirelui, Isus Christos. Caracterul acesta de “intersectie” intre temporal si etern, intre lumea de acum si lumea viitoare, intre loialitatea fata de “cezarul” terestru si credinciosia fata de Capul suprem asezat la dreapta Maririi pe tronul ceresc, face din Biserica o entitate cu o existenta unica in istoria lumii. “Straini si calatori” pe pamant, membrii ei sunt destinati, nu sa conduca treburile societatii, ci sa fie “prigoniti si urati” de oamenii din lume, asemenea “Invatatorului” lor (Ioan 15:18-27). Nimic nu este mai strain de invatatura Noului Testament decat ideia unui Stat “crestin” sau a unei societati mondiale “crestine”. O “unitate” conceputa pe aceste coordonate a fost o aberatie istorica si o epoca a compromisurilor si decadentei spirituale.

2. Unitatea organica. 

Un organism este compus dintr-un ansamblu de “organe” ce contribuie fiecare in parte la sanatatea si bunul mers al intregului. Noi suntem obisnuiti sa vedem relatiile noastre cu Dumnezeu si cu Christos mai mult in mod individual, adica numai in ce ne priveste pe noi personal. Exista insa o alta realitate, in care Dumnezeu se gandeste la noi mai mult in colectiv, ne vede ca pe o unitate compusa si complexa: trupul lui Christos. Din pacate suntem de multe ori prea individualisti si prea oportunisti, vrem sa se invarta totul in jurul nostru si intrebam ingrijorati: “Care este avantajul nostru?” Insa Dumnezeu ne vede colectiv, El ne vede ca plinatatea slavita a lui Christos, prin care El va implini odata totul. Este absolut esential sa putem vedea fiecare aceasta perspectiva a lui “noi”, a ansamblului in care traiesc organic toti copiii lui Dumnezeu. Privita din acest punct de vedere, Biserica lui Christos exista astazi in toate bisericile “locale”, oricare le-ar fi numele lor denominational.  Pentru a intelege mai bine, este instructiv sa comparam istoria formarii primei creatii cu cea de a doua, cea veche cu cea noua, spre a arata legatura celei din urma cu “trupul lui Christos.”

Prima creatie a inceput prin crearea cerurilor si a pamantului. Ele impreuna (cerurile si pamantul) au constituit partial marea si intinsa baza (scena) pe care s-au desfasurat evenimentele ulterioare. Prin crearea lui Adam si a Evei, Dumnezeu a incheiat prima creatie. Textul Bibliei ne spune ca, dupa ce a terminat de lucrat “Dumnezeu S-a odihnit de toata lucrarea Sa” (Gen. 2:3).

Cea de a doua creatie nu incepe cu ceruri noi si cu un pamant nou. Acestea nu mai constituie baza pentru urmatoarele evenimente ale creatiei. Mai bine zis, creatia noua incepe in ordinea inversa. Ea incepe cu Omul Isus Christos (1 Tim. 2:5). Acesta este al doilea Om, Omul din cer si ultimul Adam (1 Cor. 15:45,47). El este piatra din capul unghiului aleasa pentru creatia cea noua (Isa. 28:16; 1 Petru 2:7). In El se continua noua creatie. Pentru inceput se spune: ” … daca este cineva in Christos, este o faptura noua” (2 Cor. 5:17). Orice om care Ii apartine lui Christos, devine o creatie (“zidire” – ctisis) noua. Aceasta isi gaseste deci prima ei forma in “trupul spiritual al lui Christos”, in Biserica, intr-un Om nou (Efes. 2:15). Apoi, ea se extinde in toata natura inconjuratoare, care asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8:19-22). Aceasta creatie se va incheia prin realizarea unui cer nou si a unui pamant nou. Dupa aceea, Dumnezeu se va odihni iarasi, de data aceasta “impreuna cu oamenii.”

In desenul de mai sus, vedem cele doua triunghiuri asezate unul peste celalalt. Pe partea mai lata a triunghiului de jos avem baza extinsa a cerurilor si a pamantului primei creatii. Partea lata a triunghiului de sus ne prezinta extinderea noului cer si a pamantului nou din creatia cea noua. Punctul central si de contact al celor doua triunghiuri este Christos, intrupat in chipul celui dintai Adam. Imaginea ne prezinta o dezvoltare diametral opusa si confluenta a celor doua creatii, veche si noua, care se intalnesc “in Christos.” Cea veche culmineaza prin crearea lui Adam, cea noua incepe cu Christos, ultimul Adam. La formarea creatiei noi, “trupul lui Christos” va fi Organismul ceresc-pamantesc, care, respins de creatia veche, o va zgudui din temelii si va deveni “unealta” oricarei innoiri, conform lui Apoc. 2:15: “Iata ca Eu fac toate lucrurile noi!” (Fritz Binde, Desavarsirea trupului lui Christos).

Unitatea organica este o realitate spirituala nevazuta, restransa la “Biserica adevarata” care va fi Mireasa Mielului. In planul “crestinismului social” vizibil insa, ezitam sa spunem ca biserica are o unitate organica deoarece intre diferitele biserici denominationale nu exista prea multe forme de colaborare sau intr-ajutorare reciproca.

3. Unitatea spirituala.

Este evident ca, destinati sa traiasca “in lume”, fara a fi insa “din lume”, raspanditi printre toate natiunile pamantului, crestinii vorbesc despre o unitate la nivelul unei trairi mai adanci decat trairea sociala, unitatea spirituala. Ea este conditia si circumstanta in care putem vorbi si despre unitatea “vizibila” a bisericii locale.Aceasta unitate este exprimata in Noul Testament prin expresia: “Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4:4-5).

Unitatea Bisericii este ilustrata in multe feluri: ca aceea existenta intre un sot si o sotie, ca aceea prezenta intre pietrele unei cladiri “duhovnicesti”, ca aceea dintre mladite si vita de vie. Este vorba de o unitate “functionala” in planul existentei spirituale.

Apostolul Pavel vede unitatea externa manifestata in biserica locala ca o urmare fireasca a unirii pe care fiecare crestin o are cu Christos. El vede aceasta unitate, nu ca pe ceva de dorit sau de realizat, ci ca pe ceva deja in existenta, ce trebuie primit prin credinta si pastrat printr-o viata de ascultare:

“Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati SQ PQSTRAYI unirea Duhului, prin legatura pacii” (Efes. 4:1-3).

Biserica traieste in aceasta unitate “a Spiritului” despre care apostolul Pavel vorbeste atat de frumos in 1 Corinteni 12.

4. Unitatea escatologica. 

Chiar si cel mai inflacarat sustinator al Bisericii trebuie sa recunoasca faptul ca Biserica crestina, asa cum am urmarit-o de-a lungul secolelor si asa cum se manifesta ea astazi, nu reprezinta un exemplu ideal de “unitate.” Nici macar biserica locala, restransa in perimetrul aceleaisi experiente sociale si avantajata de atatea lucruri comune pe care le au membrii ei, nu poate fi o pilda de “desavarsita unitate”, ca aceea despre care vorbea Domnul Isus in capitolul 17 al Evangheliei lui Ioan:”Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una in noi, cum si noi suntem una. Eu in ei si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una.”

Cand a rostit aceste cuvinte, Domnul Isus era inca pe pamant si-I cerea Tatalui sa fie dus in slava: “Wi acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea” (Ioan 17:5).

Conceptul de unitate a Bisericii trebuie legat de aceasta asteptare escatologica a clipei in care toate nedesavarsirile vor fi imbracate in slava viitoare. Toti aceia care sunt acuma una cu Christos, Mirele lor, vor fi una in mireasa care va intra cu El in odaia de nunta.

“Pentru ca noi suntem madulare din madularele Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui. De aceea “va lasa omul pe tatal sa si pe mama-sa si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare – vorbesc despre Christos si despre Biserica” (Efes. 5:30-32).

Dincolo de multele si dureroasele conflicte care exista in bisericile crestine de astazi, “unitatea aceasta escatologica” poate fi gustata oriunde se intalnesc credinciosi maturi si plini de spiritualitate:

“Si El a dat pe unii apostoli; pe altii prooroci … pentru desavarsirea sfintilor, … , pentru zidirea trupului lui Christos, pana vom ajunge toti la UNIREA credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos; ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire, ci credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos” (Efes. 4:11-15).

O astfel de traire spirituala a unitatii crestine poate fi gustata de fiecare crestin, indiferent de numirea bisericii lui locale. Ea trece peste orice bariere temporare ale denominatiilor din crestinismul actual.

Era “post-crestina”?

Cei din Europa anilor 1950 s-au grabit sa proclame intrarea societatii contemporane intr-o epoca “post crestina.” Pentru nereusita revenire la “pre-crestinism” din timpul “renasterii”, paradoxal, oamenii au dat vina tot pe biserica. Nedorind sa se intoarca la realitatile Evului Mediu, oamenii din societatea moderna stau in cumpana. Ce-i de facut? Ce a mai ramas neexplorat si neexperimentat?

In vidul ideologic produs de atatea deziluzii, oamenii au inceput sa creada in bazaconii “extraterestre”, in solutii de unificare spirituala cu universul propuse de religiile orientale si in alternative inca neexplorate.

In plin veac al revolutiilor tehnologice, traim, paradoxal, o intoarcere la fundamentalismul religios al islamului si al altor religii. Ele refuza progresul steril adus de “civilizatiile crestine.” In Anglia moderna, scade numarul bisericilor, dar creste numarul moscheilor!

Intram oare cu adevarat intr-o civilizatie “post crestina”? Cuvintele acestei intrebari par un ecou al unei intrebari retorice pusa de Domnul Isus: “Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?” (Luca 18:8).

Nadejdea si optimismul nostru pentru viitorul crestinismului nu se sprijina nici pe “realizarile” crestine din istorie si nici pe “calitatea” liderilor crestini de astazi. Certitudinea ca acest crestinism va dainui pana la sfarsit, oferind pana la capat o usa de mantuire si de iesire de sub mania lui Dumnezeu se reazama pe considerente mult mai stabile.

Insemnatatea Bisericii locale

“Cea mai inalta expresie a voiei lui Dumnezeu in dispensatia actuala este Biserica. Pentru a fi in intregime biblica, orice activitate religioasa trebuie sa fie integrata si subordonata Bisericii. Trebuie sa spunem foarte clar si raspicat ca orice slujba adusa lui Dumnezeu in vremea de acum trebuie sa izvorasca si sa se desfasoare in cadrul sfant al adunarii copiilor lui Dumnezeu. Scoli teologice, societati de tractate, organizatii misionare, societati de binefacere, edituri crestine, si orice alte grupari aflate intr-o forma sau alta de slujire crestina trebuie sa se autoexamineze cu toata evlavia si cu toata responsabilitatea stiind ca lucrarile lor nu pot avea nici un fel de semnificatie spirituala atata timp cat ele raman in afara Bisericilor locale.” (John Mac Arthur Jr.)

In terminologia Scripturii, Biserica este: “locul unde locuieste Dumnezeu, prin Duhul” – cel mai important organism aflat in existenta sub soare. Ea nu este numai una din institutiile umane pozitive din societate, alaturi de familie, stat, scoli, – ci, dintre toate, ea este cea mai de seama si mai coplesitoare in importanta. Biserica locala este un bastion al lui Dumnezeu intr-o lume “care zace in cel rau”, “ambasada lui Dumnezeu” intr-un pamant strain, “avanpostul” invaziei imparatiei luminii intr-o tara a intunericului, o “avanpremiera” a ceea ce va fi si “o taina” pe care cei din lume nu o pot intelege.

Cei aflati in Biserica sunt singurii “extraterestii” aflati pe planeta noastra, oameni cu o dubla apartenenta, una exterioara la neamul creat de Dumnezeu prin Adam si o a doua, interioara, la un neam nou, “dintr-o alta creatie” (2 Corinteni 5:17), inceputa cu “cel de al doilea Adam”, Isus Christos (1 Corinteni 15:45-49).

Cinicul batjocoritor ne va intreba repede “despre care biserica in particular vorbim, stiind ca exista multe “biserici” si nenumarate “denominatii”, si ca din aceasta cauza este aproape imposibil sa stii care este “Biserica cea adevarata, daca, bineinteles, asa ceva exista.” Nu trebuie sa ne lasam tulburati de zambetul ironic afisat de cei ce ne intampina cu astfel de obiectii. Batjocoritori au existat intodeauna, dar ironia lor nu a reusit niciodata sa desfiinteze realitatea. Biserica lui Christos exista.

Ea nu este deocamdata “desavarsita” in ochii lumii. Imperfectiunea ei se vede inca si mai bine pentru credinciosul sincer care se afla in interiorul ei, dar ceea ce nu stie “inteleptul lumii acesteia” este faptul ca imperfectiunile Bisericii nu-i masoara acesteia “inexistenta”, ci sunt dovezile unui proces de crestere, manifestarile unor “neputinte si nevrednicii omenesti” biruite rand pe rand de “harul” lui Dumnezeu si de “puterea Celui care lucreaza in noi ce-I este placut” (Evrei 13:21).

Biserica exista in toate locurile in care Duhul Sfant a adunat impreuna cateva persoane care L-au primit pe Isus Christos ca Mantuitor, care I se inchina lui Dumnezeu in duh, si care se straduiesc sa se pastreze neintinati de lume si de poftele firii pamantesti. S-ar putea ca unele madulare ale Bisericii sa fie pentru o vreme raspandite pe toata suprafata pamantului, despartite de distante si de imprejurari, dar in fiecare din aceste madulare ale trupului salasluieste acelas dor de casa, aceasi tanjire a oilor dupa staulul comun si dupa partasia Pastorului. Dati cea mai mica sansa unor crestini veritabili si ei se vor strange impreuna si vor pune la cale un plan de intalniri regulate pentru inchinaciune comuna, studiu in Cuvant si rugaciune. Grupuri din acestea, raspandite in toata lumea, sunt celulele trupului lui Christos. Fiecare adunare locala in parte este in sine o Biserica adevarata si toate impreuna alcatuiesc Biserica cea mare, Mireasa care se pregateste in vederea intrarii in “odaia de nunta” a “Mielului” (Apocalipsa 19:7-8).

Prin astfel de grupuri, Duhul Sfant lucreaza in lume si ii atrage la mantuire pe cei pierduti. Oricine vorbeste de rau Biserica locala, vorbeste de rau Trupul si Mireasa lui Christos.

Confruntarea cu Biserica este sortita intotdeauna esecului. Christos este cel ce o zideste, “si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18).

Sa ne definim termenii si… pozitia

Vorbind despre Biserica trebuie sa ne ferim de “certurile de vorbe” care se nasc adesea intre cei credinciosi din cauza diferentelor produse de intelegerea diferita a unor termeni.

Orice cuvant are in spatele sau o incarcatura de semnificatie aflata in gandirea celui ce-l foloseste. De multe ori, vorbitori diferiti folosesc aceleasi cuvinte, dar nu se pot intelege datorita faptului ca fiecare gandeste altceva. Din cauza aceasta este bine sa aiba loc o lamurire “semantica” (a sensurilor).

Biserica Crestina – un grup anume intre “cetele” mantuitilor lui Dumnezeu destinat sa alcatuiasca un organism distinct in vesnicie printr-o relatie speciala cu Isus Christos, cea de a doua persoana a Dumnezeirii: Isus Mirele – Biserica Mireasa (Trupul lui Christos). Amintind despre relatia dintre Christos si Biserica crestina, apostolul Pavel spunea: “ … si cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Christos si despre Biserica)” (Efeseni 5:31-32).

Biserica Universala – totalitatea credinciosilor salvati prin credinta in lucrarea mantuitoare a lui Isus Christos in trecut, prezent si viitor.

Biserica Mondiala – totalitatea credinciosilor aflati in viata in toata lumea la o anumita data.

Biserica Locala – un grup de credinciosi adunati intr-un anumit loc pentru inchinaciune in duh si in adevar.

Realitatea Bisericii Universale nu trebuie sa umbreasca in nici un fel importanta functionarii bisericilor locale. De fapt, este greu de conceput ca cineva poate spera sa faca parte din Biserica Universala atata timp cat, desi are posibilitatea, nu vrea sa faca parte din nici o Biserica locala. Cum ar putea sa aiba cineva partasie cu credinciosii din toate veacurile, in timp ce refuza partasia crestinilor din imediata lui apropiere?

Exista astazi un curent de invatatura si atitudine care priveste de sus Biserica locala, ca pe ceva compromis si ne-necesar. Acesti invatatori neinspirati s-au departat de invatatura Bibliei si propovaduiesc numai o Biserica spirituala fara nici un fel de forma sau organizare omeneasca. Dupa ei, orice organizare este ceva “firesc” si trebuie parasita in vederea “trairii in Duhul”. Contactele cu Bisericile locale sunt privite ca vizite la “fratii mai slabi” aflati inca in robia “invataturilor incepatoare”. Orice structura este denuntata drept “omeneasca” si orice slujitor al Bisericii este demascat drept un nou “Diotref”, care tine sa-si impuna autoritatea sa, in dauna autoritatii Duhului.

De obicei, in spatele acestor atitudini exista o mare doza de “mandrie spirituala” combinata cu un caracter nesupus si incapabil sa suporte disciplinarea partasiei dintr-o legatura frateasca stransa. Ce este si mai grav insa, este faptul ca in numele unei superioritati spirituale se intretine critica si dispretul, iar sub paravanul unei cunoasteri a lucrurilor “mai adanci”, se paraseste ascultarea de mesajul clar al Evangheliilor si al Epistolelor Noului Testament. Textele care vorbesc despre organizarea din Bisericile locale sunt scoase din contextul biblic imediat, sunt rastalmacite si alegorizate fortat pentru a sprijini opiniile celor porniti pe o astfel de “talmacire”.

Biserica Universala – Biserica Locala

Ce este la urma urmei Biserica? Exista zeci si zeci de raspunsuri. Bisericile, asa cum le cunoastem noi astazi sunt impartite pe toata fata pamantului, diferite ca forma, instrainate ca denumiri oficiale, invrajbite intr-un patriotism sectar sau sufocate intr-un ecumenism fara valori crestine.

Ce spune insa Biblia despre Biserica? Cum este descrisa ea in planul de functionare alcatuit de “arhitectul” si Capul ei dumnezeiesc, Isus Christos?

Pentru inceput, sa spunem doar ca in limba greaca pentru Biserica este folosit cuvantul “EKKLESIA” si ca sensul acestuia in uzanta timpului era “colectivitatea celor chemati afara”. Din aceasta definitie se poate vedea ca Biserica nu poate fi in nici un caz o cladire in care se tin servicii religioase. Mai degraba, ea este colectivitatea celor ce s-au adunat in acea cladire pentru inchinaciune.

Apoi, Biserica nu poate fi inteleasa drept o simpla “organizatie”. In limba greaca, pentru a defini viata Bisericii a fost folosit termenul “KOINONIA” care defineste o relatie de partasie, o traire in stari si scopuri comune.

In Evanghelii, “ekklesia” apare de doua ori (in Matei 16:18: “pe acesta piatra voi zidi Biserica Mea” si in Matei 18:17: “Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l Bisericii”). Din ambele pasaje se vede clar ca Mintuitorul se referea la o colectivitate de oameni.

Intre Biserica si lumea inconjuratoare s-au format inca de la inceput raporturi foarte clare. Crestinii mantuiti au format o comunitate sociala distincta si s-au separat de ceilalti oameni. Mesajul crestin a devenit imediat:  “Mantuiti-va din mijlocul acestui neam ticalos” (Faptele Apostolilor 2:40).

Ekklesia este aratata deci a fi colectivitatea celor “chemati afara”: “Sa iesim dar afara din tabara la El si sa suferim ocara Lui” (Evrei 13:13).

Chiar si atunci cand mergeau inca la templu, crestinii stateau separati de ceilalti: “Toti stateau impreuna in pridvorul lui Solomon, si niciunul din ceilalti nu cuteza sa se lipeasca de ei” (Faptele Apostolilor 5:12-13).

Petru ne spune de ce s-a produs aceasta separare intre Biserica si lume: “Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui care v-a chemat din intunerec la lumina Sa minunata” (1 Petru 2:9).

O data cu aparitia ekklesiei, omenirea a cunoscut o alta impartire in economia mantuirii divine. Pana atunci fusesera numai evreii si neamurile. Cei dintai erau poporul ales al lui Dumnezeu, iar cei din urma erau “cei fara cetatenie in Israel, straini de Dumnezeu si de legamintele fagaduintei” (Efeseni 2:12). Delimitarea era clara si transanta. Prapastia dintre cele doua tabere era mare si de netrecut. Din pricina ca Israelul L-a refuzat insa pe Isus Christos, adevaratul lor Mesia, Dumnezeu a adus in lume astazi o a treia grupare de oameni, Biserica crestina. Ea este instrumentul de mantuire pentru vremea actuala.

Vremea Bisericii se intinde intre ziua de Cinzecime (Rusalii) in care Duhul Sfant s-a pogorat peste credinciosii in Isus Christos adunati la rugaciune si ziua Rapirii pe care nu o stie nimeni, dar pe care o asteptam cu infrigurare. In toata perioada aceasta de timp, Biserica trebuie sa traiasca in lume ca o marturie despre Dumnezeu si ca o chemare adresata tuturor oamenilor, indiferent de rasa, sex, stare sociala sau cultura.

Totusi noi stim ca nu va exista o Biserica mondiala ca un rezultat al convertirii tuturor oamenilor (Matei 24:14). Din aceasta cauza, “Biserica Catolica” (care inseamna tocmai o Biserica in care trebuiesc inclusi toti oamenii) este o utopie periculoasa.

Convertirea Neamurilor intregi ramine privilegiul lui Israel. Biserica are o chemare individuala adresata “la orice faptura” (Marcu 16:15) si ea va reusi sa “faca ucenici din toate neamurile “ (Matei 28:19) ca o pirga a marelui seceris de la vremea sfarsitului.

Unde este astazi Biserica adevarata?

Daca avem incredere in cuvintele Domnului Isus, ajungem la concluzia ca Biserica se afla si astazi pe maini tot atat de bune ca si acum aproape 2.000 de ani, cand ucenicii din Ierusalim puneau lumea in uimire cu curajul si cu infaptuirile lor. Domnul Isus a spus: “Eu voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18).

Soarta adevaratei Biserici a lui Christos nu s-a hotarat niciodata in Sinoade, Congrese sau Adunari Legislative. Capul nevazut al Bisericii locuieste in cer, asezat la dreapta maririi lui Dumnezeu. Domnul Isus Christos are astazi “toata puterea in cer si pe pamint” (Matei 28:18). Trupul Sau spiritual, Biserica nu este lasata in voia valurilor:
“Iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfarsitul veacului” (Matei 28:20).

Biserica adevarata exista si astazi. Ea isi implineste mereu aceiasi misiune de a fi “lumina lumii” si “sarea pamantului” (Matei 5:13-14). Nebagata in seama si nesocotita adesea in calculele mai marilor acestei lumi, Biserica traieste, iar Capul ei inca isi mai “cunoaste oile pe nume” (Ioan 10:1-16). Convins de aceasta realitate, apostolul Pavel scria in 2 Timotei 2:19: “Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, avand pecetea aceasta: Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui”.

Se spune adesea ca multimea pestrita de biserici de astazi nu arata progresul Bisericii. Dar eu cred ca si in aceasta situatie se vede ceva din intelepciunea cu care Dumnezeu isi implineste planurile. Daca Biserica ar fi una din punct de vedere organizatoric, ea s-ar amesteca iarasi foarte repede in treburile acestei lumi. Experientele trecutului au dovedit cu prisosinta acest lucru. Dumnezeu nu doreste insa ca Biserica sa alcatuiasca o Imparatie terestra. Cetatenia noastra trebuie sa ramana “in ceruri”. Destinul Imparatiei terestre ramane un prerogativ al Israelului si el si-l va implini atunci cand la conducerea Statului se va instala insusi Mesia.

In plan uman, atacul Diavolului si neintelepciunea noastra ne lipsesc de “partasia duhovniceasca” care ar trebui sa se manifeste intre diferitele ramuri ale Bisericii. Nici una si nici cealalta insa nu-L impiedica pe Dumnezeu sa-si duca la indeplinire planul. Oriunde se vesteste Cuvantul curat al Evangheliei si oriunde oamenii intra sub sangele si sub domnia lui Christos exista Biserica cea adevarata. Oriunde se produce “nasterea din nou” si “vietuirea in neprihanire” exista Biserica cea nemuritoare.

De 2.000 de ani, Diavolul seamana in aria lumii neghina lui, dar slava Domnului, graul se inmulteste si “Cel ce are puterea sa faca sa creasca” este la lucru. Lumea stricata de astazi nu a intrat deocamdata intr-o deplina putrefactie tocmai pentru ca inca are in ea “sarea pamintului.” Intunerecul nu s-a lasat de tot, pentru ca inca mai este aici “lumina lumii”.

Cum trebuie sa arate o Biserica crestina?

Este adevarat ca, din datele pe care ni le pune la dispozitie un studiu al bisericilor din vremea apostolica, nu putem extrage un tipar clar si unic pentru biserica locala. Aceasta nu inseamna insa ca bisericile acelea nu au fost organizate. De fapt, organizarea bisericilor locale, ca si organizarea tuturor formelor vii de viata, nu se bazeaza pe forme fixe sau pe tipare, ci pe principii vitale. Asa cum corpul functioneaza armonios adaptindu-si activitatile in jurul unor principii clare si indispensabile (trebuie sa ne hranim, sa dormim, sa ne spalam, sa avem viata sociala, etc.) si Biserica locala isi organizeaza activitatile adaptandu-le principiilor fundamentale pe care le-au respectat toate bisericile din toate timpurile.

Trebuie sa distingem clar intre principiu si forma. Principiul aduce viata si o intretine in cele mai bune conditii, forma se adapteaza realitatilor de timp, societate si resurse. Principiul ramane mereu acelasi, forma trebuie sa se schimbe. A tine la forme inseamna a renunta de multe ori la principii si asta este intodeauna in detrimentul vietii.

Principiile de baza ale bisericilor locale, asa cum le putem studia noi in cartile Noului Testament, sunt cuprinse in textele din Matei 28:19 si Faptele Apostolilor 2:42. La fiecare dintre aceste principii de baza ii corespund o multime de forme, alese in functie de conditii, de necesitati si, nu o data, in functie de … posibilitati.

1. Principiul evanghelizarii lumii. Biserica lui Christos trebuie sa se preocupe de mantuirea celor pierduti. Ea trebuie sa gaseasca cele mai bune si mai eficace metode pentru a vesti Evanghelia “la orice faptura”.

2. Principiul maturizarii credinciosilor. Marturia Bisericii este marturia celor credinciosi. De aceea, fiecare nou convertit trebuie sa fie “invatat”. Biserica are aceasta datorie: “Invatati-i tot ce v-am poruncit”. Unde sa fie invatati cei convertiti (in Seminarii, acasa sau in Biserica), cit sa dureze procesul de invatare, care sunt cele mai bune metode de transmitere a invataturii, si multe alte astfel de “forme” raman la latitudinea Bisericii si pot fi oricand schimbate.

3. Principiul trairii in partasie. Trupul lui Christos este alcatuit din madulare unite intre ele, sanatoase si slujindu-se reciproc: “Ei staruiau in legatura frateasca” (Faptele Apostolilor 2:42).

Crestinii trebuie sa aiba partasie ! Formele prin care este pus in practica acest principiu sunt infinit de variate. Unde sa se adune, cat timp sa stea impreuna, ce forma sa aiba cladirile, care sa fie programul intalnirilor lor, cine sa conduca cutare program si cine sa conduca celalalt, etc. sunt “forme” necesare, dar neimportante in ele insele.

4. Principiul amintirii lucrarii Domnului Isus. Biserica nu poate exista in afara lucrarii mantuitoare a lui Christos. “Sa faceti aceasta spre amintirea Mea” a spus Mantuitorul despre Cina Domnului. Pavel a adaugat: “Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Christos si pe El rastignit” (1 Corinteni 11:25 2:2). Biserica trebuie sa practice “frangerea piinii”. De cite ori sa faca aceasta intr-o luna, ce fel de paine sa aleaga, cum sa franga painea, etc. , raman iarasi “forme” necesare, dar neimportante in ele insele. Conditiile in care trebuie luata Cina Domnului trebuiesc hotarate in functie de calauzirea specifica pe care Domnul o da fiecarei Biserici locale in parte.

5. Principiul inchinaciunii. “Ei staruiau … in rugaciuni” (Faptele Apostolilor 2:42). Biserica exista pentru proslavirea lui Dumnezeu. Toata fiinta si activitatea unei Biserici locale trebuie subordonate acestui scop. NU este esential cata participare este la serviciul unei Biserici locale, dar este esential cita inchinaciune este in programul acela.  “Duhul da viata, dar slova (forma) omoara.”

Istoria greselilor Bisericii este si istoria bisericilor care s-au obisnuit intr-atat de mult cu forma, incat n-au mai observat ca intre timp viata disparuse. Bisericile acelea au fost atat de mult lipite de forma, incat viata a trebuit sa le paraseasca si sa se stabileasca in alte “tipare”, socotite multa vreme “eretice”. Trebuie sa spunem ca “istoria reformelor” nu a fost niciodata istoria transformarii vietii religioase (cum sustin criticii atei), ci istoria re-”formelor”, adica istoria succesiunilor de crize provocate de cei care, confundand forma cu continutul, au trebuit sa fie lasati in urma de o Biserica energica, militanta si mereu egala cu ea insasi.

Un alt lucru pe care trebuie sa-l spunem despre viata bisericilor locale este ca ne aflam in perioada de “constructie”. Grupurile locale de credinciosi sunt deocamdata numai parti componente, “in devenire” asezate in marele ansamblu al Bisericii universale. Din punctul lui Dumnezeu de vedere, Biserica este deja desavarsita prin faptul ca a fost ciatigata de Domnul Isus la Cruce: “Cum a iubit si Christos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin botezul cu apa prin Cuvant, ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana” (Efeseni 5:25-27) .

In practica, bisericile locale se afla in etapa de “sfintire si curatire prin Cuvant”. Apostolul Pavel scria cu incredere deplina: “Sunt incredintat ca Acela care A INCEPUT in voi aceasta buna lucrare, O VA ISPRAVI… “ (Filipeni 1:6).

In Efeseni, capitolul 4 vorbeste despre Biserica in termeni de crestere: “Din El, tot trupul… isi primeste cresterea,… si se zideste in dragoste” (Efeseni 4:16),asa ca nu trebuie sa cadem in disperare ori de cate ori observam greseli, nedesavarsiri si inconsistente in bisericile locale. Domnul Isus a spus: “Eu voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18).

Cel ce face lucrarea este asadar, Domnul Isus Insusi, iar noi trebuie sa fim extrem de prudenti atunci cand ne exprimam asupra felului in care El lucreaza.

Cu imperfectiunile din Biserica locala este la fel ca si cu cele care se manifesta in viata spirituala a oricarui credincios. Noi stim ca Christos lucreaza in noi prin Duhul Sfint si ca are ca scop sa ne transforme dupa chipul si asemanarea Lui.

Acelasi Duh Sfant este la lucru si in Biserica locala. Scopul Lui este s-o aduca la o desavarsita frumusete morala si s-o maturizeze din punct de vedere intelectual in “adevar”. Ne aflam inca in plin proces de constructie. Lucrarea nu s-a terminat, asa ca nu trebuie sa ne fie rusine sa ne recunoastem imperfectiunile. Ar fi total neintelept sa ne asteptam sa gasim undeva o Biserica locala ajunsa deja la perfectiune. Din “sfinti” in devenire, nu se poate cladi decit o Biserica “in devenire”. Cu toate acestea, tinta fiecarei Biserici locale trebuie sa ramana “Biserica desavarsita”, caci Dumnezeu este El insusi la lucru si El nu se va multumi cu jumatati de masura. Iata ce declara apostolul Pavel in scrisoarea catre crestinii din Efes:

“Mie mi-a fost dat harul sa vestesc … bogatiile nepatrunse ale lui Christos … pentru ca domniile si stapanirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu” (Efes. 3:8-10).

“Caci noi suntem lucrarea (poema – in greaca) Lui, si am fost ziditi in Christos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele” (Efes. 2:10).

Intr-o buna zi, la sfarsitul istoriei, Christos va prezenta Biserica inaintea tuturor fapturilor ceresti, ca pe o stralucita dovada a puterii si iubirii Sale: “(Christos) S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, … ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara sbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana” (Efes. 5:25-27)

https://istoriecrestina.wordpress.com/i-scurt-rezumat-istoric-al-bisericii/4-epoca-moderna/

,,VEŞNICIA ESTE PRECEDATĂ DE VREMELNICIE …” PĂSTOR VIOREL IUGA

download - Copie

Veşnicia este precedată de vremelnicie,
Convertirea este precedată de credinţă,
Slava este precedată de suferinţă,
Învierea este precedată de îngropare,
Cununa este precedată de cruce.

Păstor Viorel Iuga

ALTE ARTICOLE

Pagina de Apologetică / Sabelianismul  Socinianism / Socinianism, arianism şi unitarianism

download - Copie

Pagina de Apologetică

 

Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

„Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

În acest număr:
   
 Sabelianismul pagina 1
 Socinianism pagina 1
 Socinianism, arianism şi unitarianism pagina 2

Sabelianismul

Din Wikipedia, enciclopedia gratuită

În creştinism, sabelianismul (cunoscut şi ca modalism, monarhianism modalist ori monarhism modal) este credinţa nontrinitariană care susţine că Tatăl Ceresc, Fiul Înviat şi Sfântul Duh sunt moduri sau aspecte diferite ale unui Dumnezeu (pentru noi doar), în loc de trei persoane distincte (în El Însuşi). Se spune că Dumnezeu are trei „feţe” sau „măşti” (grec. prosopa). Întrebarea este: „este treimea lui Dumnezeu o problemă pe care o vedem în mod eronat (sabelianism/modalism), sau este o chestiune a esenţei lui Dumnezeu dezvăluită ca trei-într-unul (trinitarianism ortodox)?” Modaliştii observă că singurul număr atribuit lui Dumnezeu în Sfânta Biblie este unu şi nu este nici o întreire inerentă atribuită explicit lui Dumnezeu în scriptură. Numărul trei nu este niciodată menţionat relativ la Dumnezeu în scriptură, acesta fiind, fireşte, numărul central al noţiunii de Treime. Singura excepţie posibilă este Comma Johanneum, un pasaj de text controversat din Întâi Ioan, cunoscut îndeobşte din King James Version (Versiunea King James a Bibliei) şi din unele versiuni ale Textus Receptus, dar neinclus în textele critice moderne. Îi este atribuit lui Sabellius, care propovăduia o formă a acestei doctrine în Roma secolului al treilea.

Hippolytus din Roma îl cunoştea personal pe Sabellius şi l-a menţionat în Philosophumena. Ştia că lui Sabellius îi displace teologia trinitariană, însă el a numit monarhismul modal erezia lui Noetos, nu cea a lui Sabellius. Sabelianismul a fost îmbrăţişat de creştini în Cyrenaica, către care Demetrius, Patriarh de Alexandria, a scris câteva scrisori argumentând împotriva acestui crez.

Oponentul cel mai de seamă al sabelianismului a fost Tertullian, care a marcat mişcarea „Patripassianism”, din cuvintele latine pater – „tată”, şi passus – verbul „a suferi”, pentru că a implicat faptul că Tatăl a suferit pe Cruce. A fost născocit de Tertullian în lucrarea Adversus Praxeas, Capitolul II, „Prin asta Praxeas a făcut o îndoită lucrare pentru diavol la Rome: a înlăturat proorocirea şi a adus erezia; el i-a îndepărtat pe Paraclete şi pe Tatăl crucificat.”

Este important să observăm că singurele surse existente pentru a pricepe sabelianismul sunt din partea detractorilor acestuia. Scolasticii de azi nu sunt de acord asupra propovăduirilor precise ale lui Sabellius sau Praxeus.

Sabelianism istoric spune că Dumnezeu Tatăl era singura persoană a Divinităţii, o credinţă cunoscută drept monarhianism.

Sabelianismul a fost respins de majoritatea creştinătăţii, care a acceptat în locul lui trinitarianismul.

Atât Michael Servetus, cât şi Emanuel Swedenborg au fost interpretaţi ca susţinători ai modalismului, oricum, nici unul nu-L descrie pe Dumnezeu ca apărând în trei moduri. Amândoi îl descriu pe Dumnezeu ca fiind O Persoană Divină, Isus Hristos, care deţine un Suflet Divin întru Iubire, o Minte Divină întru Adevăr şi un Trup Divin întru Îndeletnicire. Isus, printr-un proces de unire formei Lui umane cu cea Divină, a devenit în întregime Unul cu Sufletul Său Divin de la Tată, până în punctul în care nu a mai fost o distincţie a persoanei.

Pentecostalismul Unităţii propovăduieşte că Tatăl (un duh) este unit cu Isus (un om) ca Fiu al lui Dumnezeu. Oricum, Pentecostalismul Unităţii diferă semnificativ, respingând modalismul şi prin deplina acceptare a zămislirii umanităţii a Fiului, nu o zămislire veşnică, a celui care a fost omul Isus, născut, crucificat şi înălţat, ci nu a divinităţii. Acestui lucru se opune direct Patripassianismul, precum şi preexistenţei Fiului, lucru pe care sabelianismul nu îl acceptă. Pentecostalismul Unităţii poate fi comparat cu sabelianismul deoarece ambele sunt nontrinitariene, dar ele nu se identifică una cu cealaltă.

Socinianism

Din Wikipedia, enciclopedia liberă

Socinianismul este o formă de antitrinitarianism, denumită după Laelius Socinus (decedat în 1562 la Zurich) şi după nepotul său Faustus Socinus (decedat în 1604 în Polonia). Cel dintâi a fost unul dintre fondatorii unei societăţi religioase care era nevoită să funcţioneze în secret pentru a evita persecuţiile. Secta sociniană o cunoscut o