Ce formă are pământul?

download - Copie

Anastasia Filat

Anastasia Filat08 februarie 2019 Doctrine  671

Întrebare:

Fiindcă sunt relativ proaspăt botezată, m-am confruntat cu unele neclarități în Biblie. La cele mai multe am primit răspunsuri imediat prin predici, fără să întreb, dar acum citesc cartea Apocalipsa și multe versete îmi sunt neclare. De exemplu, acolo unde se vorbește de cei patru îngeri care stau în cele patru colțuri ale pământului. Cum explicați acest verset? Doar pământul este rotund? Sau nu este așa? Care este forma pământului?

Cititoarea noastră face referință la textul din Apocalipsa 7:1, unde scrie:

„După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colțuri ale pământului. Ei țineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.”

Când studiem cartea Apocalipsa este important să ținem cont de faptul că este o carte profetică și trebuie interpretată respectiv. Chiar de la începutul cărții autorul ne spune că această descoperire a primit-o de la Domnul Isus prin semne. La Apocalipsa 1:1 expresia tradusă în limba română „le-a făcut cunoscut”, în limba greacă înseamnă ”a arătat prin semne”. Deci, lucrurile în cartea Apocalipsa sunt prezentate prin semne. Unele semne sunt explicate în același text, altele trebuie înțelese din context. De exemplu, la Apocalipsa 1:20 și 17:18 explicațiile le găsim direct în text:

Taina celor șapte stele, pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici; și cele șapte sfeșnice, sunt șapte Biserici. (Apocalipsa 1:20)

Și femeia, pe care ai văzut-o, este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului. (Apocalipsa 17:18)

Dar cu privire la cele șapte capete a fiarei din Apocalipsa 13, explicația o găsim doar în capitolul l7. Explicația cine sunt cei 2 martori ai lui Dumnezeu din capitolul 11 o găsim în Zaharia 4.

Pe de altă parte, dacă în text găsim figuri de stil, trebuie să le interpretăm potrivit cu regulile de interpretare a figurilor de stil. Unii folosesc acest verset de la Apocalipsa 7:1 în care se face referință la cele patru colțuri ale pământului și alte versete, care vorbesc despre marginile pământului, ca și argument că pământul este plat. În cazul dat trebuie să avem în vedere două momente:

1. Biblia nu este manual de geografie

Biblia nu este un manual de geografie care ar avea ca și scop să ne lumineze în domeniul geografiei, folosind un limbaj de specialitate.

2. În ce fel sunt folosite expresii similare în alte texte din Biblie

În Biblie expresiile ”cele patru colțuri ale pământului” sau ”cele patru margini ale pământului” sau ”din cele patru vânturi” arată distanțe mari și faptul că se cuprinde toată suprafața pământului. Noi am spune de la nord, sud, est și vest (cele patru puncte cardinale). De exemplu, prorocul Isaia, vrând să arate că Dumnezeu îi va aduce înapoi în țară pe iudeii risipiți în toată lumea, spune că îi va aduna ”de la cele patru capete ale pământului”. Aceasta nu înseamnă că toți iudeii vor fi concentrați în patru regiuni anume ale pământului, fiindcă prorocul Isaia enumeră câteva țări în care au fost risipiți iudeii, numai că lasă lista deschisă și prin expresia ”cele patru capete ale pământului” vrea să arate că Iudeii vor fi risipiți la acel moment în toată lumea până la cele mai depărtate popoare.

În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său, risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, și în ostroavele mării. El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel, și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului. (Isaia 11:11-12)

Biblia trebuie interpretată ținându-se cont de figurile de stil. La momentul când scriu acest articol suntem împreună cu soțul și cu învățătorii noștri sora Mia și fratele Costel în Buthan. Când am spus cuiva unde mergem, a exclamat: este la capătul pământului! De multe ori când soțul pleacă în călătorii depărtate aud această exclamație: este la capătul pământului. Este o expresie care arată depărtare mare, dar aceasta nu înseamnă că după această țară nu mai este nimic.

Analizând acest verset în contextul său, înțelegem că se vorbește despre pecetea a șasea, când cei 144 000 din cele doisprezece seminții ale lui Israel sunt pecetluiți cu pecetea lui Dumnezeu pentru a fi protejați de urgiile care urmează și care vor fi de dimensiuni globale.

Este ciudat că în prezent sunt persoane care cred că pământul ar fi plat. Nu vreau acum să mă adâncesc în știință cu privire la forma pământului, dar vreau să aduc doar un exemplu. Acum un an în urmă soțul a zburat din Australia la Hawaii, o insulă din oceanul Pacific. El s-a pornit din Australia duminică seara și, după ce a zburat vreo 10 ore spre răsărit, a ajuns în Hawaii duminică dimineața. Într-un fel el a câștigat aproape o zi. Nu-mi pot explica cum ar fi fost posibil aceasta, dacă forma pământului ar fi fost plată.

Dacă doriți să înțelegeți cartea Apocalipsa, vă recomand să studiați cartea Apocalipsa după metoda inductivă, care are la bază interpretarea gramaticală a textului. Vă putem pune la dispoziție studiul Apocalipsei în patru părți:

Apocalipsa partea I – studiu asupra mesajelor Domnului Isus către cele 7 biserici din Asia (primele trei capitole din cartea Apocalipsa).

Apocalipsa partea II – privirea de ansamblu a cărții Apocalipsa.

Apocalipsa partea III – interpretarea cărții Apocalipsa cu accent pe semnul venirii Domnului Isus și pe sfârșitul veacului acestuia.

Apocalipsa partea IV – interpretarea cărții Apocalipsa în lumina întregii Biblii. În acest curs puteți primi răspuns la multe enigme din cartea Apocalipsa cum ar fi: ce este Ziua Domnului, când va fi răpită Biserica, cine sunt cei invitați la nunta Mielului, ce este Babilonul, care este planul lui Dumnezeu pentru poporul Israel, cine sunt cei doi martori ai lui Dumnezeu, cum va fi în împărăția de o mie de ani, cum va fi pe pământul nou și cine va ajunge acolo și multe alte lucruri interesante.

Ce reprezintă cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu din cartea Apocalipsa?6 July 2017

Când unde şi cine va primi numărul 666 ?22 December 2008

Cine va fi mireasa Mirelui Domnul Isus Hristos?25 March 2012

Voi sunteți sarea pământului22 March 2019Cine va locui pământul nou?12 April 2011

Creștinii vor locui în cer sau pe pământul nou? Toți vor locui împreună?18 August 2016

https://moldovacrestina.md/forma-pamantului-plat-sferic/

Conflictul Iran vs SUA. Cum se raportează la profețiile biblice? | Actual

download - Copie

Moldova Creștină TV

Pe 7 ianuarie Iranul a atacat două baze militare SUA din Irak. Au lansat 22 de rachete împotriva acestor baze militare care găzduiesc soldați americani și au cerut retragerea trupelor din Orientul Mijlociu. Presa internațională scrie că atacul va accentua criza din Orientul Mijlociu și ar putea să atragă Statele Unite într-un nou război în regiune, alții vorbesc despre un al treilea război mondial.

Biblia ne spune că vom auzi de războaie și vești de războaie. Cum se raportează acest conflict la profețiile biblice? Urmăriți în emisiune o discuție cu Anastasia Filat, profesoară de studiu biblic în cadrul Misiunii Globale Precept Ministries.

Detalii despre seminarul de studiere a cărții Apocalipsa la telefonul: 069966779.

Comandă manualele de studiu biblic inductiv online la acest link: https://moldovacrestina.md/studiaza-biblia-dupa-metoda-inductiva/

https://moldovacrestina.md/conflictul-iran-vs-sua-cum-se-raporteaza-la-profetiile-biblice-actual/

BISERICA ŞI STATUL Ioan 18: 28-37

download - Copie

BISERICA ŞI STATUL   Ioan 18: 28-37

 1). INTRODUCERE[1].   Spre[2] deosebire de celelalte trei evanghelii  sinoptice, ea este  mai spirituală. Clement din Alexandria o numește cartea adevărată, Origen o așează la începutul Canonului, iar Luther spune că este o Evanghelie fină și superioară. Autorul este Ioan, fără o referință exactă la el, decât la sfârșitul Evangheliei. Este ucenicul preaiubit.  El scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan și Apocalipsa. S-a născut în Betsaida. Se pare că erau înstăriți și aveau zilieri ( Marcu 1:19-20), și avea acces  și relații cu familia Marelui Preot. În anul 44 Iacov fratele lui este decapitat la Ierusalim. Datorită prigoanei Ioan se duce la Efes. Este apreciat de bisericile din Asia Mică, fapt dedus din cele trei epistole și din scrisorile pe care le trimite celor șapte biserici din Apocalipsa. Din mărturiile celor din antichitate se pare că a atins o vârstă înaintată și după ce se reântoarcea din insula Patmos unde a fost exilat, moare la Efes. Este de notat faptul că părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Iganație a fost episcop al Antiohiei, 98-117 de asemenea Ireneu cam prin190 d.H.  Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan și Clement din Alexandria  în anul 200 d.H. La fel  fragmentul muratorian afirmă că autorul este Ioan.  Data[3] scrierii este între anii 90-100, și se presupune că au fost scrise în ultimii 10 ani din viața apostolului. Titlul [4] În originalul grec, cartea poartă titlul: „Kata Ioannen”  adică Evanghelia  „după Ioan”. Destinatarul  nu este o persoană ci bisericile din Asia Mică pe care care le cunoștea Ioan. Evanghelia este scrisă de o persoană care trăia în Ea. Ca și Structură[5] este necesar a aminti câteva trăsături. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că au aceași perspectivă.  Matei și Marcu pun accentul învățătura și minunile lui Isus. Luca dă atenție mai mare pildelor lui Isus. Ioan se ocupă mai mult de Umanitatea împletită cu Divinitatea lui Isus dar și de Isus ca apa vie, pâinea vieți,etc  Ioan folosește mult metaforele. De asemenea există și o simplitate a limbajului, și o succesiune cronologică și logică a evenimentelor. Dar el este și profund în același timp : Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20). Numele lui  Isus  este folosit predominant, superior, iar Hristos este este mult mai puțin folosit. Scopul Evangheliei este oferit de Ioan  în cap. 20:30- 31, de asemenea corectează concepția greșită cu privire la Ioan Botezătorul, și combate erorile lui Cerintius. Ca și Aprecieri, a avut un impact deosebit. Origen a spus că ea este o desăvârșire a evangheliilor, Jerome o percepe ca pe ceva care aprofundează tainele divine, Culross, afirmă că a stors multe lacrimi sufletelor noastre, iar A.T. Pierson, afirmă că ea ne duce dincolo de perdea în Sfânta Sfintelor. D.A.  Hayes, vede imaginea cea mai adecvată și glorioasă a lui Hristos între oameni , iar  John Wesley a spus: “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Tema  ne arată scopul suprem al  lui Isus, care arată caracterul mesianic în Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Conținutul [6] cărții, ne arată că Ioan a pornit de la alte premize. Ea  este gândită ca o completare a celor 3 evanghelii. Ioan ajunge într-o perioadă a vieții sale în care divinitatea lui Isus este contestată, și încearcă să-și convingă cititorii că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate aduce mântuire. (Ioan 20:31) Evangheliile sinoptice se concentrează asupra faptelor lui Isus, pe când Ioan lămurește doctrinele.  Ca și Cuvinte cheie și Teme caracteristice avem planul mântuirii într-o secvență de miracole realizate  de Domnul Isus Hristos. Autorul a ales anumite întâmplări care ne ajută în a crede să credem că Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu. Ioan ne prezintă schimbarea apei în vin (Ioan 2),   efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră (25), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4),  acceptarea prin credinţă (4:50),  Vindecarea ologului (Ioan 5) „un răspuns pozitiv la porunca divină,  (5:8)   înmulţirea plinilor (Ioan 6), săvârşirea mântuirii (6:32-33), umblarea pe mare (Ioan 6), un ajutor dincolo de puterile umane (6:21), vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9), vedere nouă într-o lume nouă, (9:3), învierea lui Lazăr (Ioan 11), nemuritor prin Isus Cristos (11:25).  Persoanele care cunosc limba greacă au fost încurcați de cuvântul locuit, pentru faptul că o traducere exactă nu se poate face,  ”a cortuluii”, cuvânt care la noi nu există. (Ioan 1:14)   Ioan atrage atenția asupra dezlegării misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii săvârșite de preot aici pe pământ. Domnul Isus se identifică cu Iehova. Ca Dumnezeu întrupat se prezintă pe Sine prin expresii tipice ca Eu  sînt pîinea vieţii (Ioan 6:35, 48), Eu sînt lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), Eu sînt păstorul cel bun (Ioan 10:11, 14), Eu sînt învierea şi viaţa  (Ioan 11:25), Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6), Eu sînt adevărata viţă (Ioan 15:1-5).  Creştinismul nu este rupt de societate. Ioan botezătorul, Isus Hristos predică pocăinţa. Avem de a face cu doi împăraţi şi cu două împărăţii. Isus Hristos este Regele şi în Împărăţia Cerurilor se intră prin pocăinţă şi Naştere din Nou. Nu poţi face fraudă. Biserica este expresia Împărăţiei Cerurilor aici pe pământ, este o realitate a cerului, o aplicație a Suveranității lui Dumnezeu şi umblarea credinciosului pe pământ prin credință în Isus Hristos.

2). BISERICA ȘI STATUL[7]. Pentru a înțelege mai bine relația dintre Biserică și Stat, trebuie să aruncăm o privire în trecut chiar din momentul Nașterii Bisericii, la Rusalii. Născută în  sânul religiei iudaice, ea a fost denumită la început partidă (Faptele Apostolilor 24:14), iar numele de creștini l-a primit în Antiohia (Faptele Apostolilor 11:26). Despărţirea Creştinismului de Iudaism a fost un proces de durată, cam 100, 200 de ani. Iudeii au prigonit creștinismul, cu ajutorul stăpâniri romane, iar apoi autoritățile romane au considerat religia creștină un pericol și au prigonit creștinii, dar ei au avut și momente de liniște și pace.  În primii 300 de ani au fost 10 valuri de prigoană[8], care a făcut mulți martiri, dar a contribuit și la răspândirea creștinismului în Imperiul Roman ”toate drumurile duc la Roma”. Cultul Împăratului,  şi  creştinii au venit în conflict cu cezarul pretindea închinare. Persecuţia  îmbracă patru forme.  Eclesial  (Faptele Apostolilor 5:17)  Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18  au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte Cauze moral-sociale, fiindcă creştinii militau pentru o viaţă sfântă care venea în contrast cu viaţa păcătoasă a religiilor păgâne. Politice :  Persecuțiile propriu-zise, cele indurate de creştini din partea autorităților romane si ale mulțimii păgâne, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpănă. Ele au început in anul 64, sub împăratul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cad împăratul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan.  Acest tipar al cauzelor persecuţiilor se regăseşte frecvent în istorie. Această situație a durat până în momentul  în care împăratul Constantin a încetat prigoana împotriva creștinilor și Biserica s-a unit cu Statul, dar biserica devine ”biserica împăratului” (anul 313). Relaţia dintre Biserică şi Stat  este una controversată și se prezintă în mai multe forme.  O separare totală (ca şi în primii 300 de ani ai creştinismului ), este a fost independentă, dar  a fost supusă la martiraj, dar Biserica trebuie să rămână Biserică, şi deşii rămâne separată de stat şi în prigoană, are avantajul că rămâne curată. Există o stare de conflict între Biserică şi Stat. O a doua situație este aceea  de  vasalitate, față de stat ce înseamnă o implicare parţială dar apare compromisul. A treia situație este acea în care biserica presupune o implicare totală în care Biserica este contopită şi egală cu Statul şi  Statul este Biserică. Avem ca  exemplu  în istorie perioada Evului Mediu, Biserica Catolică, iar mai târziu Biserica Ortodoxă. Linia de demarcație dintre Biserică și Stat dispare, iar istoria ne arată faptul că în această situație  de fapt Statul dictează învățătura, conduita, normele, etica în biserică. Prigoana încetează dar elemente păgâne pătrund în Biserică, şi multe popoare păgâne cucerite sunt creştinate cu forţa. De asemenea prigoana se întoarce împotriva religiilor păgâne. În 325 Constantin prezidează Conciliul de la Nicea, în controversa ariană şi donatistă. Biserica nu câştigă nimic pe plan spiritual, din contră pierde fiindcă este unită cu Statul. Sinoadele ecumenice care au urmat nu au făcut altceva decât să deformeze învăţătura lui Isus şi a apostolilor. Împăratul devine o putere în materie  de religie, deşii în realitate nu era. Însă-și biserica devine generatoare de erezii și pune scrierile vechilor părinți și tradiția mai presus ca și Scriptura.  În Răsărit, în Bizanţ, nu era o linie de demarcaţie totală, Împărăţia lui Dumnezeu era şi aici pe pământ, şi funcţiona sub forma „ sinfoniei Bizantine” ce însemna Imperiu şi Sarcedoţiu, dar (cântă) şi exista pe nota false. Se pierde aspectul escatologic (în cer şi pe pământ). În Imperiul spiritual de răsărit, teologia, (Ortodoxia Răsăriteană) a îngheţat în vechile tipare. În timpul regimului comunist ( 1948 – 1989 ) Biserica Ortodoxă colaborează cu Statul. Au fost puţine excepţii de preoţi care nu au făcut aşa ceva, în vremurile noastre avem ca exemplu pe preotul G. Calciu Dumitraşca și alții.  Reforma era o necesitate datorită corupției și se produce în anii 1500 – 1600, iar ca reprezentanți principali avem pe  Luther, Calvin, Zwingli, dar care au fost foarte divizaţi în învățăturile lor şi sau format partide: separare totală (anabaptiştii), arminienii (implicare totală). Deşii s-au despărţit de Roma, problemele au rămas şi în unele locuri reforma a fost apărată cu sabia. Sectele și cultele apărute se divizează și mai mult.  Sectele apărute ulterior se opun cel mai mult statului ca : Penticostali, Baptişti, Creştini după Evanghelie, Sânbătari de ziua a şaptea, etc. În regimul comunist din  România 1948 –1989, ateii cunduc Biserica. Libertatea religioasă apare din anii 1989 după revoluție dar aflată într-o democraţie care se dezvoltă haotic. Nici acum Biserica nu are de câștigat și se confruntă pe de o parte cu o libertate prost înțeleasă, iar pe de altă parte se deschid porțile pentru tot felul de învățături păgâne pe care trebuie să le înfrunte. După 1989 Biserica Ortodoxă se separă de stat, dar apar concepte noi ca: “biserica naţională, biserica neamului”, (biserica împăratului, ca şi în timpul lui Constantin ), ”un bun roman este un bun ortodox”, (un bun cetăţean polonez trebuie să fie catolic ), etc.  Conform Statutului Biserica Baptistă este separată şi autonomă faţă de Stat. Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist, prevede separarea Bisericii de Stat[9]. Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele două împărății, trebuie să ne oprim puțin la momentul  în care a avut loc judecarea lui Isus Hristos.

3). PROCESUL LUI ISUS HRISTOS. Judecata[10] lui Isus a fost de fapt un fals premeditat, și fără un fundament și acuzații reale. Mai marii norodului au căutat prin toate mijloacele să-l omoare pe Isus Hristos. Astfel Isus este arestat, și dus la judecată, de la ”Ana la Caiafa” și în final de la Pilat la Irod și iarăși la Pilat. Caiafa nu intră în sala de judecată, ca să nu calce Legea lui Moise, dar trimite un om la moarte. Aici vedem falsul și ironia ritualului religios. De asemenea religia[11] este pusă alături de Persoana lui Isus Hristos. El va muri pe Cruce pentru ei, va împlini Paștele, dar iudeii nu se spurcă, să nu se întineze, nu intră în sala de judecată, dar îl condamnă la moarte. Acesta este paradoxul unei religii moarte.  Pilat ca și guvernator era responsabil în perioada aceea cu ordinea în  Ierusalim și ținutul cucerit de către romani (Iudea).  Pilat înțelege că ceva nu este în ordine și încercă să scape de răspundere dar nu poate. Cei care îl acuzau pe Isus nu aveau autoritatea să de o asemenea sentință. Referința și profețiea cu ce fel de moarte va muri Isus ” aruncarea cu pietre sau prin răstignire”  se află  în  Vechiul Testament în Psalmul 22. Pilat îl interoghează din nou pe Isus și îl întreabă dacă el este împăratul iudeilor. Dacă analizăm puțin textul adevăratul judecător a fost Isus Hristos.  Pilat ar fi fost mulțumit dacă Isus ar fi declarat că nu este împărat, și așa putea să îl scape de vină. Cazul ar fi fost închis, dar nu s-a întâmplat așa ceva. Dar Isus decalară un lucru foarte esențial :  Ioan 18:36 Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus………………” . Acesta[12]  este un lucru foarte important. Ce urmează se știe, Isus este bătut, batjocorit, și răstignit pe Cruce de către romani. Moare și după trei zile, Învie din morți, timp de 40 de zile se arată ucenicilor, femeilor și la peste 500 de frați. Se Înalță la cer și acum stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere. Pentru a înțelege relația dintre Biserică și Stat, trebuie să acceptăm faptul că Biserica este inclusă în Împărăția lui Dumnezeu, face parte din Ea și în același timp este o exprimare și o aplicație a Suveranității Divine. Să privim câteva aspecte despre Împărăția Cerurilor

4). ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR. De la început este necesar să facem precizarea că Împărăția lui Dumnezeu și Împărăția Cerurilor, sunt termeni aproape sinonimi în Biblie. Isus face o precizare : Marcu 1:15  El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.” Dar dacă Ea a început mai devreme încă din perioada Vechiului Testament, se pare că nu greșim prea mult. Trebuie[13] să ne uităm la două evenimente din Vechiul Testament pentru a înțelege acest lucru. Primul caz se referă la prezența lui Dumnezeu în Templul din Ierusalim. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său era bunul cel mai de preț al poporului iudeu. Poporul avea garanția că Dumnezeu îi ocrotește.  Dar iudeii abuzează de acest lucru și fac tot felul de nelegiuri, calcă în mod deliberat Poruncile date de Dumnezeu prin Moise, devin idolatrii, și practic se joacă cu păcatul. După avertismente repetate prin proroci, El a hotărât să îi pedepsească prin război și să fie duși în robie,  conform Legământului Mozaic ( 722 și 587 B.C.) făcut la muntele Sinai de asemenea  să plece din mijlocul lor. Ezekil[14] este acela care vede scena plecării lui lui Dumnezeu din Templu și din Ierusalim. ”Slava Domnului S-a înălțat din mijlocul cetății și S-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății.”.(Ezechiel 10:4, 18-19 și 11:23). Trec 70 de ani în robia Babilonului, și o parte din popor se reîntoarce acasă în trei valuri de repatriere, ( Zorobabel, Ezra, Nemia) în urma edictului dat de Cir, împăratul perșilor (2 Cronici 36:23).   Dar mulți evrei nu se mai întorc acasă. Se reclădește cel de al doilea Templu, dar Slava Domnului nu l-a mai umplut ca pe vremea lui Solomon și evreii au rămas cu întrebarea dureroasă, când se va întoarce Domnul în Sion.  Al doilea caz din Vechiul Testament, care cuprinde toată umanitatea, se referă la momentul din Grădina Eden, când Dumnezeu a alungat prima pereche de oameni din prezența Sa.  Dumnezeu a plecat din inima omului și rezultatul a fost o corupție morală totală a omului, consecințe pe care le suportăm și noi astăzi. Întrebarea firească este când vine Dumnezeu înapoi. Dar se ridică o altă întrebare și mai grea. Dacă Dumnezeu a plecat cine îi ia locul. Răspunsul îl găsim în  (1 Ioan 5:19).  Omul n-a rămas independent, ci a intrat imediat sub stăpânirea celui pe care l-a ascultat, adică Satan, care a devenit atunci ”stăpânitorul lumii acesteia.” Apostolul Ioan descrie aceeași situație când scrie că ”toată lumea zace sub cel rău”. Toate religiile antice au încercat în zadar să refacă această relație cu Dumnezeu dar multe căi par bune omului dar la urmă vede că duc la moarte (Proverbe 14:12; 16:25). Isaia vede această revenire  a Domnului, cu putere folosind cuvinte ca ”brațul Domnului”, vine ca Păstor, va călăuzi”  (Isaia 40:3,5,9-11). Viziunea continuă și în capitolul 52. Aici Mesia este numit Robul Dumnului.  În Isaia 53 brațul este personificat și se face o referință directă la Jertfa lui Hristos pe Cruce. Domnul Isus se identifică cu Robul care sufere. ”Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10:30), deci Tatăl vine la voi prin Mine. Atunci când în Isaia 52 se anunță Vestea Bună, ”Dumnezeul tău împărățește!”, ea se împlinește în Isus Hristos. Cu alte cuvinte acolo unde este Hristos este și Biserica și Împărăția lui Dumnezeu. Deocamdată Israel dă dovadă de neputință, iar biserica așteaptă împărăția și se roagă pentru ea (Luca 11:2). Atunci când Domnul Isus a venit pe pământ El a oferit Împărăția Cerurilor (Matei 12:28), dar poporul refuză în majoritate intrare în Împărăție, și astfel s-a făcut loc ”tainei” de care vorbește Pavel ”vremea bisericii” (Efeseni 3:1-21). Dar în formă incipientă dimensiunile Împărăției sunt prezente în viața credinciosului și a bisericii. Hristos este Stăpân în inimile celor care s-au Născut din Nou, Duhul Sfânt, călăuzește și suntem în părtășie cu Natura lui Dumnezeu. Dacă privim problema la modul spiritual, adunarea credincioșilor este Basileia ( Împărăția), iar Hristos este Basileous ( Împăratul). Instaurarea Împărăției Cerurilor se va face la a doua venire a lui Hristos ”Parousia”, și va rezulta din urma unei lupte militare (Armaghedonul), iar dacă zilele acele nu s-ar scurta, nimeni nu va scăpa (Matei 24: 21-22). Dumnezeu va răscumpăra atunci Israelul din împietrirea și alunecarea despre care vorbește apostolul Pavel  (Romani 11:25). Împărăția Cerurilor este pregătită încă înainte de întemeierea lumii. ( Mat : 25 : 34 ). Dumnezeu este suveran  şi o singură autoritate. Împărăţia lui Dumnezeu,  presupune : un Legământ, o naţiune şi poporul lui Dumnezeu. Pilat[15] nu a acceptat Împărăţia Cerurilor (nici măcar  nu era iudeu ), ca şi mulţi oameni dea lungul istoriei sau contemporani nouă astăzi. Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu este realizată prin Isus Hristos peste toţi oamenii credincioşi, inclusiv neamurile. Ea este în continuă creştere, este o realizare prezentă, a început aici şi va continua în viitor. Isus din Nazaret a vestit pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, în opoziție cu împărăția celui rău. Hristos a trimis ucenicii să aducă Vestea Bună ” Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). El a fost înălțat la cer, a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu și a fost făcut Împărat (Domn, Mesia – Cristosul), Domnul Isus își rezumă învățătura Lui despre existența pe pământ a două împărății, cea a lui Satan și cea a lui Dumnezeu iar esenața misiuni apostolilor și a credincioșilor este să îi cheme pe oameni să treacă din Împărăția lui Satan în Împărăția Cerurilor. Apostolul Pavel definește în mod foarte clar Împărăția lui Dumnezeu : ”Căci Împărăția lui Dumenzeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Dacă ne întoarcem încă din Grădina Eden, Dumnezeu face o promisiune Geneza 3:15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” În Final Isus Hristos va biruii. ”Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Romni 16:20). Deci Biserica și Împărăția Cerurilor, vor continua să existe, să se dezvolte până la plinătatea și o împlinire a lor.

5). CONCLUZII. Atunci când am abordat relația dintre Biserică și Stat, am folosit Evanghelia după Ioan, care este diferită de evangheliile sinoptice, și se pare că Ioan a scris spre sfârșitul vieții lui, fiind cel mai longeviv dintre apostoli. Știm despre el că a fost ”ucenicul preaiubit”, prigonit și exilat din pricina credinței pe insula Patmos,  se reîntoarce în orașul Efes, și scrie bisericilor di Asia Mică. Când  citești, din cele 4 evanghelii, ea este cea mai caldă dintre ele  iar dragostea iese mult cel mai mult în evidență. Evanghelia are un acop bine definit ” ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” , de asemenea arată un lucru important cum ” veșnicia s-a limitat la un timp determinat”. Ioan 1:14  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. El folosește multe metafore ca , apa, pâine,  lumină, păstor, ușă,  iar de la concepte ajunge la o Persoană, care este IIsus Hristos. De asemenea ne-am uitat și la procesul lui Isus, în care El face o afirmație deosebit de importantă : „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus………………” un lucru pe care trebuie înțeles este  că Biserica face parte din Împărăția lui Dumnezeu, este inclusă în Ea, este o exprimare a Ei și o aplicație practică a Suveranități divine. Isus predică pocăința și Împărăția Cerurilor. În mod paradoxal El o inițiază, este Regele, și în același timp se identifică cu Ea. Poporul evreu a fost pregătit pentru împărăție în cadrul Legământului mozaic de la Sinai, dar nu a beneficiat de Ea, și cu puține excepții nu au înțeles aspectul spiritual al împărăției. Dumnezeu pleacă din mijlocul lor, și Ezekil, într-o vedenie, vede această plecare a Domnului. La modul concret în istoria poporului evreu la construirea celui de al doilea Templu, Slava lui Dumnezeu, ”norul”, nu mai umple Locașul. A rămas întrebarea când va reveni Domnul, dar una din calitățile lui Dumnezeu este credincioșia și găsim în Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ……. El își începe activitatea, învață  și nimicește lucrările Diavolului, face semne și minuni, se identifică Cu Dumnezeu, Se Jertfește pe Cruce  Răscumpără, Învie din morți , se Înalță la cer și acum stă la dreapta Tatălui. Evreii au respins oferta lui Dumnezeu în Hristos. La modul concret aici pe pământ, în viața credinciosului prin faptul că în cadrul împărăției Ea a fost inițiată de Hristos, este în desfășurare, și are o împlinire în viitor,  se crează tensiuni între deja – nu încă, care se manifestă în viața credinciosului și a bisericii. Dar Biserica ca Trup, este o realitate inclusă în biserica locală, în care nu găsești perfecțiune. Biserica este în lume, se confruntă  lumea, are perioade de apogeu, și perigeu la propriu, se relaționează în cultura vremii respective, este influențată de diferite filozofii sau teologii nebiblice și binențeles intră sau nu în conflict cu Statul. De remarcat că întotdeauna mandatul cultural trebuie să fie supus mandatului spiritual. Dintre cele trei variante, separare, vasalitate sau unită cu Statul, pentru ca Biserica să rămână curată ea trebuie să fie independentă față de Stat, indiferent de forma pe care o îmbracă Statul la un moment dat, de democrație, sau totalitarism. Ea poate fi persecutată până la dispariția fizică a credincioșilor (așa ca astăzi în Orient), sau în diferite perioade din trecut. La polul opus, ea devine ” biserică națională”, cum era pe timpul lui Constantin cel Mare, sau Biserica Ortodoxă în Romînia și alte țări ( Răsărit), sau  Catolică în Apus ( Polonia, etc) și exemplele pot continua.  Dar un lucru trebuie să fie clar.  Intrarea în Biserică, respectivă Împărăţia Cerurilor, presupune Naşterea din nou a credinciosului,( Ioan 3:5 ) şi ea a fost pregătită înainte de întemeierea lumi ( Mat. 25: 34 ), iar Isus Cristos este Domnul, Împăratul, Regele, iar noi suntem supuşi. Indiferent de regimul sub care se află, Biserica trebuie să-şi îndeplinească mandatul : Evanghelizare şi mărturie. Biserica poate traversa perioade de linişte şi pace, în care prosperă, sau perioade de persecuţii, dar toate sunt în “ mâna lui Dumnezeu”. În Matei 28: 18-20, avem o promisiune : “„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” şi condiţia pusă celor 7 biserici din Apocalipsa a fost să biruiască.   Din procesul lui Isus se vede clar diferenţa dintre cele două împărăţii. Apocalipsa 22:12  Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.  Amin

6).BIBLIOGRAFIE  

 Teologia Biblică a Evangheliei  după Ioan de Ardelean Viorel

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Saitul heophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

Sait https://damianion.wordpress.com/lege-privind-libertatea-religioasa

 ARDELEAN  VIOREL

 [1] Teologia Biblică a Evangheliei  după Ioan de Ardelean Viorel

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

[3] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[4] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[5] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[6] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[7] Ardelean Viorel

[8] Ardelean Viorel

[9]  Sait https://damianion.wordpress.com/lege-privind-libertatea-religioasa/

[10] Ardelean Viorel

[11] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[12] Ardelean Viorel

[13] Sait Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

[14] Sait Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

[15] Sait Iosiv Ţon http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

Domnul este aproape Meditaţii

download - Copie

Domnul este aproape   Meditaţii

http://www.quickbible.net

1 DECEMBRIE

În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.

Filimon 7

Ce mărturie bună a putut să spună apostolul Pavel despre „fratele” său Filimon! El nu avea numai măreaţa credinţă în Domnul Isus ci arăta dragostea sa către toţi sfinţii. Dacă credinţa în inimă este vitală, credinţa în Domnul Isus, care S-a dat pentru noi ca preţ de răscumpărare, atunci credinţa şi dragostea se unesc în El şi este foarte normal ca să intre în acţiune dragostea către toţi fraţii. Dar cum sunt numiţi aceştia în versetul nostru şi în alte versete ale Scripturii? Duhul lui Dumnezeu îi numeşte sfinţi şi în altă parte prea iubiţi. E minunat de la ce înălţime a dragostei dumnezeieşti suntem priviţi! La rândul nostru să privim oare de la o înălţime mai mică dragostea Domnului? Dacă s-ar întâmpla aceasta atunci dragostea către fraţi ar fi înfrânată şi aceasta ar însemna mare pierdere atât pentru noi cât şi pentru alţii.

Cuvântul de astăzi ne arată o acţiune a dragostei: inimile sfinţilor au fost înviorate. Oare nu este un gând măreţ ca tu şi cu mine să contribuim ca inimile sfinţilor să fie înviorate şi înveselite? Modul în care intră în acţiune dragostea depinde de împrejurări şi ocazii. Dragostea înviorează inimile încât se apleacă la orice inimă frântă, la alinarea durerii, în alt loc îi poartă pe umerii rugăciunii pe fraţii care se luptă cu lumea şi firea ei şi atâtea alte ocazii.

De s-ar găsi dragostea aceasta înviorătoare tot mai mult şi în noi. Scumpul meu frate şi călător spre casa Tatălui, arată şi tu în viaţa ta practică această dragoste ca cei din jurul tău să se bucure de tine şi de comuniunea cu Domnul Isus Cristos.

Cum putem noi pretinde că-L iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, atunci când îl lăsăm să rabde de foame, în timp ce noi înşine avem mai mult decât de ajuns?

 2 DECEMBRIE

Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, a-Şi uni iarăşi sub căpetenia lui CRISTOS, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ, în El am fost făcuţi şi moştenitori.

Efeseni 1.9-11

În acest text (versetul 10) în traducerea greacă este folosit cuvântul căpetenie ca şi în versetul 22 în locul cuvântului într-unul. Atunci versetul nostru ar fi: „Ca să-l aducă la împlinire la plinirea vremilor spre a-Şi uni iarăşi sub căpetenia lui Cristos…” Cristos va fi odată căpetenie peste tot ce este în cer şi pe pământ. Ce viitor minunat pentru Cel care acum mai este lepădat şi pentru noi care suntem moştenitorii Lui!

El ne va învia din morţi pentru ca la împlinirea vremii să fim totdeauna cu El. Noi acum nu vedem totul supus sub picioarele Lui. Dar Îl vedem pe Domnul Isus Cristos încoronat cu slavă şi cinste aşteptând, la fel cum aşteaptă şi El ca duşmanii Lui să fie făcuţi aşternut al picioarelor Sale. Când va veni, îi va uni pe toţi ai Săi. Prima dată vor învia cei morţi în Domnul şi cei care trăiesc vor fi schimbaţi şi astfel vor fi totdeauna cu Domnul. El ne va duce în casa Tatălui. Acolo e locul nostru şi acolo ne-a pregătit un locaş. Totul este pregătit în mod excepţional, numai pe moştenitori trebuie să-i mai aibă în jurul Său ca să poată primi moştenirea, ca să fie un Trup desăvârşit.

Acum încă nu vedem toate lucrurile supuse Lui, dar când va veni în slavă i se vor supune toţi. La marea judecată care va veni asupra lumii noi îl vom urma îmbrăcaţi în chipul Său cel minunat.

Un adevărat om botezat este – cum spune apostolul – acela care „ascultă din inimă dreptarul învăţăturii pe care a primit-o (Rom. 6.17); este omul care a trecut din lumea veche în cea nouă, cu duhul, cu mintea şi prin credinţă.

C. H. Machintosch

 3 DECEMBRIE

Căci cine mănâncă şi bea nevrednic îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul DOMNULUI.

1 Corinteni 11.29

Este un mare privilegiu să ne ocupăm locul nostru la Masa Domnului ca să sărbătorim împreună cu toţi cei răscumpăraţi amintirea morţii Domnului Isus. Dar pe de altă parte suntem în legătură cu o mare răspundere. Inimile noastre se bucură că Domnul Şi-a dat pentru noi sângele şi trupul Său. Dacă avem această dragoste în inimile noastre şi ne îmbărbătează zi de zi nu putem decât să înălţăm laudă, mulţumire şi adorare, Celui care S-a dat pentru noi.

Masa Domnului reprezintă şi marea răspundere pe care o avem unii faţă de alţii în păstrarea comuniunii (legăturii frăţeşti). Niciodată să nu ne aşezăm la masa Domnului fără o cercetare profundă, intimă şi clară în lumina lui Dumnezeu. Cât de uşor pot să fie în inimile sau în viaţa noastră lucruri care nu sunt judecate! Cuvântul de azi vorbeşte despre a „mânca şi a bea cu nevrednicie.” Copiii lui Dumnezeu din Corint nu au respectat Masa şi Domnul a trimis judecata prin boală şi moarte.

În Psalmul 93.5 citim: „Sfinţenia este podoaba Casei Tale.” Aceasta este o temelie dumnezeiască. Cu Numele sfânt al Domnului nu poate intra nimic în legătură. Dacă suntem delăsători în practicarea judecăţii proprii devenim reci şi indiferenţi faţă de dragostea Domnului, atunci Dumnezeu în marea Sa sfinţenie trebuie să ne pună sub disciplină. De s-ar întipări aceasta adânc în inimile noastre şi aceasta să ne conducă la o judecată personală. Numai aşa va putea sta în picioare legătura cu Domnul şi noi să ne apropiem cu o inimă plină de fericire şi de mulţumire şi să-i aducem adevărata adorare la Masa Lui.

Este adevărat că avem „aluat” în noi, dar nu avem nimic „necurat” asupra noastră. Nu trebuie să ne îndreptăm privirile noastre spre păcatele noastre, ci spre Acela care le-a purtat pe cruce şi care ni le-a ridicat pentru totdeauna. Noi trebuie să dăm afară „aluatul” cel vechi.

 4 DECEMBRIE

Dragostea nu se mânie, nu răsplăteşte rău cu rău.

1 Corinteni 13.5

Odinioară un fost preot catolic a devenit un credincios sincer care căuta să distribuie Sfânta Scriptură. Cu această misiune a venit şi la casa unui om bine înstărit. Dar a fost alungat într-un mod foarte neprietenos. Dar în curând a venit iarăşi cu acelaşi lucru, dar tot fără succes. Neobosit în toate ocaziile care se iveau a încercat să-i dea o Biblie. A patrusprezecea oară acest bogat l-a lovit aşa de tare în cap că a trebuit să stea la pat mai multe zile. La scurt timp după această întâmplare fratele nostru credincios aude că soţia bogatului e grav bolnavă. Când îl întâlneşte pe bogat pe stradă caută plin de milă să-i împărtăşească durerea sa, spunându-i că e alături de el în aceste clipe grele şi caută din nou să-i dea o Biblie. Pentru a scăpa de el, bogatul o ia dar foarte înfuriat şi plin de mânie. După câteva zile acest bogat l-a vizitat pe solul lui Dumnezeu şi sub un şuvoi de lacrimi l-a rugat să-l ierte spunându-i aceste cuvinte: „Un lucru mai trebuie să-mi spui domnule, dacă mai cauţi să distribui această Carte la nemernici ca mine care de patrusprezece ori te-am alungat şi ai mai venit a cincisprezecea oară?”

De-ar avea cei care au găsit pacea şi mântuirea în Cristos mai multă dragoste pentru cei pierduţi. Astfel de dragoste nu se stinge prin alungare sau vorbe dure. Dragostea Domnului Isus nu s-a stins nici în faţa unor mari şuvoaie de apă (Cânt. 8.7). Nu te mişcă dragostea Domnului Isus care pentru împotrivitorii şi duşmanii lui S-a dat la moarte? El a luat asupra Sa toate păcatele lor pentru a-i scăpa de judecata lui Dumnezeu.

Le vesteşti tu această dragoste, sau gândeşti că sunt prea păcătoşi, prea împotrivitori? Nu sta de vorbă cu raţiunea firii tale pământeşti ci adu-ţi aminte că El personal ţi-a poruncit: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură…”

Vestiţi Evanghelia şi acolo unde logica voastră vă spune că nu are rost.

 5 DECEMBRIE

De aceea, luaţi toată armătura lui DUMNEZEU, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.

Efeseni 6.13

În lupta credinciosului nu există neutralitate. Credinciosul se vede faţă în faţă cu un duşman puternic care niciodată nu capitulează: „Domnul puterii văzduhului” „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

Este un duşman care se prezintă câteodată deschis, câteodată plin de viclenie şi care foloseşte diferite metode pentru a ne duce la decădere, de a ne fura posibilitatea savurării binecuvântărilor noastre cu care suntem binecuvântaţi în locurile cereşti în Cristos. Ochii lui sunt aţintiţi mai mult ca orice pe copiii lui Dumnezeu ca să-i abată de la calea Domnului Isus.

Oare nu-i puterea Satanei învinsă prin moartea Domnului? Fără îndoială, de aceea nu are nici posibilitate de a atinge mântuirea şi siguranţa veşnică a celor credincioşi. Ei sunt copiii lui Dumnezeu şi trebuie să trăiască ca atare pe acest pământ. Satana este căpetenia acestei lumi şi este deosebit de activ în aceste zile pentru a-i acapara pe credincioşi cu lucruri lumeşti.

Cum putem oare să ne împotrivim acestui împotrivitor? Prin a privi ţintă prin credinţă şi a valorifica faptul că Domnul l-a BIRUIT. Prin propria noastră putere nu putem să-l biruim, de aceea suntem îndemnaţi: „Întăriţi-vă ÎN Domnul şi în puterea tăriei Lui.” De aceea avem nevoie de toată armătura lui Dumnezeu care o ţine pregătită pentru noi. Numai dacă suntem înarmaţi putem fi biruitori în ziua cea rea şi vom rămâne în picioare.

O mărturisire de credinţă poate fi cât de dreaptă, dar, fără Domnul Cristos, când e pusă la încercare, se dovedeşte stearpă, rece şi moartă.

 6 DECEMBRIE

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei sa vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Matei 5.16

O tânără fată care lucra în biroul unchiului ei s-a predat Domnului Isus Cristos. Înainte de a se pocăi, a profitat că era nepoata şefului şi a fost destul de arogantă şi neprietenoasă faţă de personal. După ce L-a primit pe Domnul Isus prin credinţă ca Mântuitorul ei s-a petrecut o schimbare totală. Într-o zi a auzit cum două colege discutau despre ea şi spuneau: „Acum a devenit evlavioasă dar vrem sa vedem dacă s-a schimbat.” Tânăra credincioasă a povestit lucrul acesta prietenilor ei şi le-a spus că are dorinţa să arate colegilor ei că Mântuitorul îl schimbă din temelii pe om. Astfel s-a dus la colegii ei şi cu o inimă smerită le-a spus că-i pare rău că în trecut a fost aşa de îngâmfată şi arogantă. Ei au fost foarte miraţi de mărturisirea ei şi totodată au putut constata transformarea. Adevăraţii credincioşi pot fi transformaţi, Şi aceia care nu au putut să o suporte din cauza ieşirilor ei au început să o iubească. DA, ISUS A SCHIMBAT VIAŢA MEA.

La fiecare, care s-a predat Domnului Isus şi-L urmează trebuie să fie schimbată umblarea sa în această lume. Să lăsăm lumina noastră să lumineze faţa oamenilor ca să vadă faptele noastre bune şi să slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Copiii lui Dumnezeu prin purtare necuviincioasă pot fi o unealtă prin care oamenii să lepede sau să urască pe Domnul Isus.

Adevăratul creştinism este departe de a fi acel program de distracţii, coruri şi muzică pe care-l vedem azi la creştinătatea modernă. El nu se poate confunda cu felul confortabil de viaţă, cu căutarea de plăceri egoiste care se observă atât de des printre creştinii zilelor noastre. Creştinismul adevărat este o luptă pe viaţă şi pe moarte cu puterile întunericului, cu noi înşine.

 7 DECEMBRIE

Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, Tată! însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui DUMNEZEU. Şi dacă suntem copii suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui DUMNEZEU, şi împreună moştenitori cu CRISTOS.

Romani 8.15-17

Aceasta e partea credincioşilor adevăraţi care sunt în strânsă legătură cu Cristos. Noi mai suntem în lumea aceasta care l-a lepădat pe Domnul. Credem într-adevăr că Satana este stăpânitorul şi dumnezeul acestei lumi? Ne-am îndreptat noi umblarea noastră fondaţi pe această credinţă? Este pentru noi un adevăr că Domnul sade la dreapta lui Dumnezeu şi că El va reveni pentru a ne lua la El ca să primim binecuvântările în casa Tatălui, să vedem slava şi să savurăm dragostea Lui? Mărturisim prin faptele şi umblarea noastră aceasta? Se găseşte în inimile noastre acea dragoste copilărească faţă de Tatăl care e dovada că suntem fii? Purtăm în noi mărturia că suntem moştenitori ai tuturor binecuvântărilor şi ai slavei? Ocupăm acelaşi loc în această lume pe care l-a ocupat şi Domnul? Când a fost în lume nu a avut nici un loc. Dar care e situaţia ta? După ce speră inima ta, după lucrurile văzute sau după cele nevăzute? Ce loc ocupă Domnul în noi? Locuieşte El în inima noastră încât să putem spune că El este preţul cel mai scump? Dacă acceptăm atunci ne putem bucura de venirea Sa şi să spunem şi noi: Amin! Vino Doamne Isuse!

Să cercetăm cu toţii aceste întrebări şi să dăm un răspuns clar din toată inima!

Nu este nimic adevărat, nimic trainic, nimic mulţumitor, decât ÎN Cristos. În afară de El „totul este deşertăciune şi goană după vânt” (Ecl. 2.17). NUMAI în Isus Cristos avem totul deplin.

 8 DECEMBRIE

Drept răspuns, Isus i-a zis: Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte: Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.

Luca 10.41-42

Marta se pare că era persoana principală în casa din Betania. Noi citim: „Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.” Ea se simţea atrasă de Isus, ea îl iubea şi punea mare preţ pe comuniunea cu El. Ea îi deschide casa de mai multe ori, dar nu cu răceală şi formalitate ci din toată inima: „Marta era împărţită cu multă slujire.” Ea avea dorinţa ca Oaspetele să se simtă cât mai plăcut în mijlocul lor. Plină de griji nu o putea înţelege pe sora ei Maria care stătea liniştită la picioarele lui Isus, fără să-i dea o mână de ajutor. Să nu o judecăm prea aspru. Desigur nu a găsit în Isus ce a găsit şi a văzut Maria. Pornirea ei era de a-L servi cu totul pe Domnul în loc să asculte îndrumările date. Desigur slujba ei era sinceră faţă de Domnul şi El însuşi a apreciat acest lucru. Dacă nu critica comportarea Mariei, desigur că El ar fi lăsat-o să lucreze în linişte. Nu necesita lucru destul servirea Oaspetelui? Nu trebuia servită masa? Desigur! Strădania care o făcea dovedea că era atentă cu El. Domnul însuşi se simţea bine în casa lor căci i-a vizitat de mai multe ori. Şi totuşi Maria şi-a ales partea cea bună!

Feluri greşite de a citi Biblia:

1. Tu citeşti, dar rareori.

2. Tu citeşti – dar mai puţin decât are nevoie sufletul tău.

3. Tu citeşti – dar superficial.

4. Tu citeşti – dar numai din datorie.

5. Tu citeşti – dar fără respect.

6. Tu citeşti – dar numai pentru a-ţi mări cunoştinţele.

7. Tu citeşti – dar fără adevărată bucurie.

8. Tu citeşti – dar fără a umbla conform celor citite.

9. Tu citeşti – dar nu te simţi vinovat.

10. Tu citeşti – dar numai lucruri care te înviorează.

  9 DECEMBRIE

Rugaţi-vă pentru noi.

Evrei 13.18

Veşnicia va descoperi odată cât de mare era puterea şi cât de multe binecuvântări erau ascunse în rugăciune aici pe pământ. Câţi din bolnavii noştri care se pare că nu fac nimic în lucrarea Domnului au întărit din aşternutul lor singuratic zi de zi, mâinile multor slujitori ai lui Dumnezeu care lucrau în apropiere sau la depărtare. Şi câţi dintre săracii care au putut să pună pentru lucrarea lui Dumnezeu numai o sumă foarte mică, au stăruit înaintea vistieriei lui Dumnezeu în ascuns pentru binecuvântările poporului şi a lucrării Domnului. Şi odată Domnul va descoperi toate acestea. Pe timpul împăratului David cei care trebuiau să rămână acasă pe timpul luptei au primit jumătate din avuţiile dobândite în luptă (1 Sam. 30.24-25). De n-ar fi inimile celor care stau acasă moleşite pentru rugăciune! Nu se observă în zilele noastre o lipsă a vieţii de rugăciune? Chiar şi în această lucrare încât se găsesc atât de puţini stăruitori adevăraţi? Timpurile nu au fost niciodată aşa de serioase şi de primejdioase ca astăzi. Duhul Sfânt este adesea întristat şi înfrânat şi de aceea lipseşte puterea şi seriozitatea rugăciunii. Dar fiecare se întreabă: De ce?

Cât de mult interes există în privinţa lucrurilor personale pe când lucrările Domnului stau în urmă şi inima aproape nu bate deloc cu ele. De s-ar trezi acei la care există această stare şi s-ar ruşina în faţa lui Dumnezeu şi s-ar umili. Rugăciunea pentru slujitorii Domnului, care de fapt stau în prima linie de luptă contra duşmanului este foarte importantă şi de folos pentru întărirea credinţei.

Rugăciunea cea mai bună este aceea care izvorăşte dintr-o puternică nevoie lăuntrică. Cu toţii am experimentat acest lucru. Când viaţa noastră decurge cu seninătate şi normal, atunci şi rugăciunile noastre înclină să fie monotone şi uneori plictisitoare.

  10 DECEMBRIE

În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, şi le-a zis: Pace vouă!

Ioan 20.19

Ziua întâi a săptămânii, este ziua învierii Domnului, ziua în care s-a propovăduit lucrarea cea mare că moartea a fost biruită, căpetenia acestei lumi a fost judecată, fiecare credincios prin credinţă primeşte viaţa veşnică prin har. Era tot în această zi, cea dintâi a săptămânii, când Domnul s-a apropiat de cei doi ucenici care au mers spre Emaus şi le-a deschis Scripturile. Pe când se înnoptase, la invitaţia lor El a intrat la ei şi L-au recunoscut la frângerea pâini (Luca 24). În seara aceleiaşi zile pe când ucenicii erau adunaţi, Isus a stat în mijlocul lor şi i-a salutat cu pacea pe care El a făcut-o pentru ei şi le-a insuflat Duhul vieţii. După o săptămână, în ziua întâi a săptămânii îl găsim pe Isus iarăşi în mijlocul ucenicilor. El îl convinge pe Toma de învierea Sa (Ioan 20). Era tot ziua întâi a săptămânii când ucenicii au fost laolaltă şi Duhul Sfânt s-a coborât ca să locuiască şi să fie în mijlocul lor pentru totdeauna (Fapt. 2). În prima zi a săptămânii primii creştini se adunau ca să frângă pâinea (Fapt. 20).

În felul acesta prima zi a săptămânii este foarte importantă şi sfântă, aceasta înseamnă că e pusă deoparte prin învierea glorioasă a Domnului, prin binecuvântata Sa prezentă în mijlocul alor Săi, prin pogorârea sfântă a Duhului Sfânt şi prin strângerea laolaltă a apostolilor şi a primilor creştini special pentru frângerea pâinii.

Oare e greu de înţeles prin aceste câteva exemple ale Sfintei Scripturi cum şi în ce fel trebuie să trăiască creştinii duminica?

„Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo.”

  11 DECEMBRIE

Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre;… din cortul lui.

Exodul 16.16

Măsura noastră cerută după Cuvântul lui Dumnezeu şi posibilitatea noastră de recepţionare va fi diferită, dar este o mângâiere de a vedea că Dumnezeu nu le-a dat după posibilitatea lor de a strânge ci după măsura lor de mâncare. De aceea în primul rând nu este important cât citesc eu zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu ci important este ca ceea ce am citit să fixez în inimă încât viaţa mea interioară şi creşterea în harul lui Dumnezeu să sporească. Dumnezeu cunoaşte feluritele noastre împrejurări şi El vede această situaţie, nu numai pe cea din afară, ci din inimă. De la o femeie casnică sau de la cei care de dimineaţa până seara târziu trebuie să lucreze pentru traiul zilnic, Domnul nu va aştepta ca ei să citească ore în şir în Cuvântul Său; dar dacă vede în ei o inimă doritoare după Cuvântul Său şi care îl pune în practică, atunci va binecuvânta şi sfertul de oră în aşa măsură încât inima să fie satisfăcută, sufletul îmbărbătat şi credinţa să progreseze.

Cu totul altfel e cu omul care nu foloseşte timpul lui pentru cercetarea atentă a Cuvântului; el va deveni sărac şi fără nici o creştere duhovnicească.

Israelitul trebuia să strângă hrana nu numai pentru el ci şi pentru cei din cortul lui. La fel este şi cu credinciosul care nu e răspunzător numai pentru el ci şi pentru familia sa, ca să aibă hrana zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu. Oare să existe case creştine unde nu se citeşte zilnic Biblia în comun şi să se roage în comun? Aceasta e o mare pierdere. Dacă Dumnezeu îl face pe credincios răspunzător de îngrijirea casei în cele pământeşti (1 Tim. 5.8) atunci îl face mai mult în lucrurile duhovniceşti.

A fi un creştin cu inima împărţită înseamnă a trăi o viaţă deplorabilă şi fără adevărată bucurie. Numai a trăi pentru Cristos înseamnă a trăi din plin.

  12 DECEMBRIE

DOMNUL nu-şi va părăsi poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci DOMNUL a hotărât să facă din voi poporul Lui.

1 Samuel 12.22

Odată am fost cu adevărat mâhnit – povestea un slujitor al Domnului. Era să mă duc la o înmormântare a unui prieten iubit şi frate în Cristos, care fulgerător a fost luat din mijlocul familiei sale. La marea durere care o împărtăşeam cu familia sa, se mai adăuga şi sentimentul de pustietate pe care l-a lăsat fratele la plecarea sa fulgerătoare din mijlocul fraţilor, care se adunau în Numele Domnului Isus în locul acela. Mie mi se părea că fratele trebuia să mai lucreze timp îndelungat aici. Cum oare se va umple acest gol, ce se va întâmpla cu turma? Frământat de aceste gânduri ochiul îmi rămâne fixat pe versetul acesta: „Domnul NU va părăsi pe poporul Lui din pricina Numelui Lui celui mare.” Proorocul a vorbit aceste cuvinte odinioară către poporul Israel când acesta nu a fost ascultător şi aveau motive să se înfricoşeze deoarece erau multe pricini care duceau la lepădarea lui de către Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept şi milos; de aceea puteau să se bazeze pe prorociile lui divine. La fel este şi cu noi, în zilele de azi. Decăderea nu schimbă cu nimic harul lui Dumnezeu, care în orice clipă este partea noastră şi locul de întoarcere. Dumnezeu nu se va lepăda de nici unul din cei care sunt copiii Săi. Şi dacă e vorba de Adunarea Lui atunci El însuşi din pricina Numelui Său se va îngriji de ea până la sfârşit. Nu este vorba de ceea ce suntem noi în slăbiciunile noastre ci e vorba de ceea ce este şi rămâne El.

Dacă nu ne adunăm cu adevărat în Numele Domnului Isus, nu avem nici un drept să ne aşteptăm ca El să fie în mijlocul nostru; şi dacă El nu este în mijlocul nostru, atunci strângerea laolaltă nu este decât o biată afacere a noastră. Să nu uităm că Satana urăşte până şi cea mai mică arătare a Adunării lui Dumnezeu. De aceea să veghem tot timpul şi în această direcţie.

  13 DECEMBRIE

Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Evrei 11.1

Un ofiţer foarte lumesc s-a căsătorit cu o femeie credincioasă. Unica lor fată a fost adusă la credinţa în Domnul Isus şi ele erau întristate de necredinţa tatălui ei. Dar într-o zi această fiică preaiubită a tatălui, se îmbolnăveşte aşa de tare încât medicii cu toată experienţa şi bunăvoinţa lor au fost nevoiţi să o dea nevindecată înapoi. Când copila a simţit sfârşitul care se apropia, a chemat pe tatăl ei pe care nu putea să-l mângâie nimeni şi i-a spus: „Tată iubit eu voi muri acum. În ce credinţă ai vrea să mă vezi murind, în credinţa mamei sau în necredinţa ta care a fost ca o lozincă până acum?”

Tatăl s-a întors cu lacrimi în ochi şi s-a dus în camera cealaltă. Dar după scurt timp fata l-a chemat din nou la patul ei şi i-a pus aceeaşi întrebare. Deşi simţea că i se rupe inima în două nu i-a dat nici de data aceasta nici un răspuns. Starea sănătăţii fiicei se agrava tot mai mult. Cu vocea ei lină îi puse în şoaptă pentru a treia oară aceeaşi întrebare. Acum tatăl nu s-a mai putut stăpâni şi a căzut în genunchi la patul fetei şi a sărutat obrajii ei palizi strigând de durere sufletească: „Mori după voia lui Dumnezeu în convingerea şi credinţa în care te-a crescut mama ta!” Dar şi necredinţa tatălui a fost biruită. În acele clipe grele a simţit puterea credinţei care până atunci a batjocorit-o.

Ştim că oamenii se împacă greu cu gândul că mântuirea se capătă în dar şi se primeşte prin credinţă. Oamenii ar vrea să facă şi ei ceva ca să-şi ispăşească păcatele; să postească, sa facă mătănii, milostenii, să se spovedească… Sfânta Scriptură însă spune lămurit că mântuirea nu stă în ceea ce ar putea face omul ci în ceea ce a făcut Domnul Isus Cristos răstignindu-se pentru noi. Încrede-te în El.

  14 DECEMBRIE

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu.

Ioan 15.16

În ce situaţie intimă îi aduce Domnul Isus pe ucenicii Săi! Îi face părtaşi ai tuturor gândurilor Sale, acţionează faţă de ei ca un Prieten. Citim că Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” şi în această postură a aflat tainele măreţiei şi căile Sale. În Geneza 18 noi citim: „Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Apoi a început să-i vorbească, dar nu despre legăturile lui personale ci îl lasă să vadă nu numai prorociile care sunt pentru el şi seminţia sa ci şi lucrurile care aparţin întregii lumi. Acesta a fost un semn anume al prieteniei. Dacă eu cunosc pe cineva bine, dar care încă nu e prietenul meu, atunci îi voi destăinui lucrurile omeneşti care ne privesc pe noi doi ca oameni. Aceasta e tot ce vorbesc cu el. Dar dacă am un prieten bun, atunci îi spun tot ce se petrece în inima mea. În ce legătură intimă ne găsim noi cu Dumnezeu! El ne-a pus deoparte pe deplin pentru El însuşi în completă valoare a lucrării lui Cristos. În felul acesta ne-a înrolat în aceeaşi postură cu Cristos şi ne-a făcut asemănători Lui. Prin această strămutare la sânul Său, Dumnezeu ne descopere imensitatea Sa în acţiune.

Ca prieteni ai Marelui Păstor trebuie să fim bine încredinţaţi că Dumnezeu şi Tatăl nostru are o deosebită satisfacţie pentru aceia care urmează Cuvântul Său refuzând obiceiurile şi formalismul acestei lumi. Domnul dă acelora care merg pe această cale a despărţirii de tot ce este lumesc şi firesc, mărturia plăcerii Sale (Evrei 11.5). Să fim hotărâţi să facem tot ce a zis Domnul (Exodul 24.3) şi niciodată să nu ne luăm după obiceiurile oamenilor în mijlocul cărora locuim doar ca nişte străini şi călători.

  15 DECEMBRIE

Ceea ce suferiţi este educare: DUMNEZEU Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l educă tatăl?

Evrei 12.7

Care dintre credincioşi nu ar fi în primejdie de a fi fără putere dacă calea nu ar fi presărată cu dureri? La evrei nu era cazul de boală sau altfel de dureri; ci ei au suferit din cauza necredinţei lor. Ei au văzut cum le-a fost luate averile, totuşi viaţa lor nu a fost atinsă cum a fost cazul martirilor. Domnul este începătorul şi Cel care duce credinţa la un sfârşit de slavă, Cel care a rezistat din pricina păcătoşilor la cele mai mari împotriviri, El este Acela care acum din mâna Lui dă binecuvântările necesare fiecărui copil al lui Dumnezeu.

Dumnezeu se poartă cu noi ca şi cu nişte fii; dar nu cum o fac părinţii pământeşti după priceperea şi înţelepciunea lor, ci dragostea este izvorul educaţiei Sale. Noi nu suntem totdeauna de acord cu calea Domnului pentru că nu-L pricepem. Inima firească (naturală) este cea mai împotrivitoare suferinţelor cauzate de credinţă. Totuşi este o lucrare binecuvântată, căile pe care Dumnezeu ne călăuzeşte sunt expresia dragostei Lui faţă de noi, şi au tendinţa de a ne apropia mai mult de El, de a înţelege mai bine gândurile Sale şi a le pune în practică. Oare poate să izvorască din inima lui Dumnezeu ceva rău pentru noi? Niciodată!

La fel cum au fost îmbărbătaţi evreii altădată la fericita comuniune a familiei lui Dumnezeu şi la legătura ca fii, la fel ar vrea Sfânta Scriptură în zilele de astăzi să ne arate cât este de interesat ca Domnul să vorbească inimilor noastre şi să recunoaştem „că TOATE lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Rom. 8.28)

Pentru Dumnezeul nostru nici o greutate nu este prea mare; dimpotrivă, cu cât greutatea este mai mare, cu atât El are prilejul să-Şi arate prin ea firea Lui de Dumnezeu prea bun şi Atotputernic.

  16 DECEMBRIE

Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a Iui Israel? Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe cari le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor.

Fapte 7.42-43

Ce serioasă ameninţare a trebuit să spună poporului Israel proorocul Amos (cap. 5) şi în acelaşi timp să le prorocească judecata: „Vă voi duce în robie dincolo de Damasc.” Canaan a fost locuinţa prezisă şi rânduită de Dumnezeu pentru ei. Pe calea prin pustie până acolo, poporul acesta răscumpărat prin sânge din robia Egiptului trebuia să ducă chivotul tot drumul. Prezenţa chivotului în mijlocul lor le dădea putere şi îi sfinţea. Dar când neglijau aceasta totul era pierdut. Şi acolo s-a ajuns cu acest popor. Ei s-au alipit de idoli străini şi aceasta a fost o înjosire a chivotului. Ce judecată serioasă!

Şi pentru noi care avem o chemare cerească aceasta este o avertizare serioasă. Chivotul care este în mijlocul nostru ţinut în toată slava şi cinstea, care merge cu noi în pustia acestei lumi, este NUMELE FIULUI LUI DUMNEZEU. Cu toată râvna sfântă să cinstim acest Nume îndeosebi în aceste zile din urmă. Nu mai este loc de discuţii contradictorii, ci e necesară o distanţare hotărâtă de tot ce nu este după gândul Său. Ioan spune în epistola sa: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit. Căci cine-i zice: Bun venit se face părtaş faptelor lui rele” (2 Ioan 9-11). Numele Său este Acel Nume: „pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile” care la început era la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Să reţinem acest lucru!

  17 DECEMBRIE

… să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.

Evrei 10.25

Credincioşii evrei nu aveau în timpurile acelea o stare uşoară. Credinţa lor în Domnul Isus a fost aspru încercată prin prigoană şi suferinţă. Prin aceasta au fost în primejdie de a fi amăgiţi şi de a se întoarce înapoi la Lege şi la datinile vechi ale slujbelor. Cu cât părăseau adunările cu atât era mai uşor pentru duşman ca să-i abată de la Cale. De aceea scriitorul acestei epistole îi îndeamnă să nu părăsească adunările. Acolo puteau fi mângâiaţi şi îmbărbătaţi ca să reziste contra valului împotrivitorilor şi să-şi păstreze credinţa.

În zilele noastre există aceleaşi principii. In zilele noastre nu avem de suferit primejdiile şi suferinţele evreilor, ci avem primejdii pe care adesea nu le cunoaştem imediat. Dacă de exemplu prin viclenia duşmanului am fost duşi aşa de departe încât să neglijăm unele ore ale adunării atunci decăderea merge foarte repede. „Adunarea noastră” este strângerea noastră laolaltă având ca Centru pe Domnul Cristos. Aceasta înseamnă a fi adunaţi pentru Numele Său – adunare care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă noi părăsim adunarea pentru Numele Domnului înseamnă că îl înjosim într-un anumit fel pe Isus însuşi. De ne-ar feri Domnul de această decădere şi să rămânem numai în jurul Persoanei Sale. Câţi au mărturisit la bătrâneţe că nu mai pot recupera nimic! Primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciune.

Când apostolul ne-a îndemnat să nu părăsim „adunarea noastră” nu s-a gândit să nu părăsim „adunările sau bisericile oficiale” ale zilelor noastre care nu se mai strâng călăuzite de Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste aşa zise „adunări” trebuie să le părăsim în cea mai mare grabă şi să ne ocupăm locul în Adunarea lui Dumnezeu.

  18 DECEMBRIE

Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui DUMNEZEU… Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteri din nou.

Ioan 3.3-7

Numai Dumnezeu însuşi poate să umple golul din sufletul tău. Numai harul Său este viaţă, numai dragostea Sa este odihnă şi numai în prezenţa Sa este bucurie. „Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice în dreapta Ta” (Ps. 16.11). Dacă eşti „Învăţătorul lui Israel” nu-ţi ajută la nimic căci TREBUIE să te naşti din nou.

„Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion, un tremur i-a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?” (Isaia 33.14). Acesta va fi sfârşitul tuturor acelora care nu sunt copii ai Iui Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus Cristos. Pentru totdeauna vor fi îndepărtaţi de la prezenţa lui Dumnezeu în locul din care nu mai este scăpare. Ce cuvânt zguduitor! Mii şi mii de pilde ar trebui ca să descrie această stare dezastruoasă, dar cuvântul părăsiţi o exprimă mai bine. Ce înseamnă acest cuvânt putem vedea pe crucea Golgotei în suferinţele de nedescris ale Aceluia care din dragoste pentru noi a suferit această stare de „părăsit.” Fără Dumnezeu în lume, fără Dumnezeu în viaţa viitoare, pe veci părăsit de Dumnezeu! Te consolezi cumva la gândul că până la viaţa viitoare mai este timp? VAI! Milioane se înşeală în felul acesta. Nu te înşela singur ascultând sfaturile Satanei. Fiecare zi trecută ne apropie mai mult de sfârşit „Şi după cum omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” (Evr. 9.27).

Împăcarea cu Creatorul, armonia cu El, şi nicidecum pactizarea cu înclinaţiile inferioare din noi, ne dă echilibrul după care suspinăm. Să ne încredem în Numele Domnului Isus, să-L lăsăm numai pe El să ne mântuiască.

  19 DECEMBRIE

Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău; Chibzuinţa va veghea asupra ta, priceperea te va păzi.

Proverbe 2.10

Cunoştinţa, chibzuinţă şi priceperea sunt urmările şi roadele înţelepciunii lui Dumnezeu. Dacă aceasta pătrunde în inimă, atunci cunoaşterea este primul rod care îi dă hrană sufletului. Chibzuinţă este scutul ei şi priceperea călăuzeşte şi întăreşte paşii. Calea înţelepciunii duce printr-o lume plină de primejdii şi întunecată, mult îndepărtată de calea celor care L-au uitat pe Dumnezeu, ale căror case se prăbuşesc în adâncul morţii”, de aceea, tu să umbli pe calea oamenilor de bine şi să ţii cărările celor neprihăniţi.” UNDE se GĂSEŞTE această înţelepciune? Dumnezeu ne-o dăruieşte prin Cuvântul Său ca inima să se reînnoiască şi să-i dea sufletului lumină şi viaţă. De aceea Psalmistul spune: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” După aceea mai spune către Dumnezeu: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Ps. 11.9,11).

Pentru aceasta Dumnezeu dăruieşte Duhul Său tuturor celor care vor să asculte glasul înţelepciunii cereşti, adică „duhul puterii şi al dragostei şi al chibzuinţei.”

De aceea în deplină dependenţă, sub călăuzirea Duhului Său să păstrăm îndemnurile Lui! Să le cercetăm cu seriozitate şi să umblăm în frică de El.

Este dureros că mai sunt creştini care citesc măreţul Cuvânt fără să fie atinşi în suflet. Cugetul lor nu tresare şi inima nu trăieşte în adevărul primit. În asemenea situaţii nu se poate ca sufletul să primească lumină şi putere nu poate creşte şi nu se poate dezvolta. Dar celor care sunt devotaţi pentru cauza Domnului, El le va da înţelepciune pentru a propăşi în viaţa spirituală.

  20 DECEMBRIE

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă.

2 Petru 3.11

După Sfânta Scriptură cei mântuiţi aşteaptă un cer nou şi un pământ nou. Ei sunt învăţaţi că lucrurile văzute vor pieri şi pentru oamenii acestei lumi va începe o mare judecată.

Credincioşii mântuiţi ştiu că atâta timp cât sunt pe acest pământ sunt călători şi străini. De aceea trebuie să fie mai interesaţi de lucrurile viitoare care încă nu se văd. Oare au voie să fugă ca oamenii acestei lumi după lucruri trecătoare, de a-şi aduna comori care în curând vor fi distruse? Desigur că acest lucru nu este spre slava Domnului nostru. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie mai mult nişte cetăţeni cereşti care au ca ţintă a lor lucrurile veşnice şi durabile şi numai acestea trebuie să umple inima lor. Domnul însuşi cere creştinului să se roage neîncetat, să fie sfânt în umblarea lui şi să lucreze cu râvnă la lucrarea Sa. În încercări el trebuie să stea neclintit şi să primească totul cu mulţumire din mâna Tatălui. Nădejdea vie să umple inima lui că, Domnul va veni în curând în slava Sa. El însuşi Domnul slavei, care I-a răscumpărat prin sângele Său, vrea să fie Centrul atenţiei şi al preocupărilor creştinilor. Comuniunea cu El, o umblare spre slava şi cinstea Sa, să fie totdeauna pe primul plan! Abia atunci va izvorî din inimile noastre laudă, mulţumire şi adorare pentru El. Abia atunci Domnul poate să ne călăuzească ca să fim oameni cu privirea ridicată spre El, care la rândul ei conturează o purtare şi o umblare sfântă şi evlavioasă. Să ne întrebăm fiecare personal dacă se găseşte în fiecare clipă în noi gândul acesta?

Ne putem ruga oare lui Dumnezeu cu sinceritate să trimită fondurile necesare lucrării Sale, atunci când noi înşine ne păstrăm banii pentru scopurile noastre egoiste, în loc să-i folosim pentru lucrare?

  21 DECEMBRIE

Aşa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de DOMNUL.

2 Corinteni 5.6

Nu de mult călătoream cu tramvaiul şi am observat o fetiţă mică care era singură, dar cu toate acestea nu avea nici o grijă şi nu îi era frică. Era ca un portret a unui copil lipsit de griji şi plin de bucurii. Deoarece m-a mirat această stare m-am întors către ea şi am întrebat-o: „Fetiţă, nu ai nici o frică să călătoreşti singură în tramvai?”

Surprinsă de întrebarea mea, s-a uitat ţintă la mine cu ochii ei mari şi frumoşi. A început să râdă şi mi-a spus: „În acest tramvai nu poate să-mi facă nimeni nici un rău căci tăticul meu e vatmanul.”

Viaţa noastră se derulează prin această lume cu o viteză de neînvins. Mereu se schimbă: plăcere şi durere, sănătate şi boală, viaţă şi moarte. Indiferent de împrejurări, Tatăl nostru din ceruri este Conducătorul pe calea noastră şi El îşi aţinteşte ochii spre noi. Numai noi nu avem nădejde întotdeauna în El, cum au copiii faţă de părinţi şi de aceea noi nu suntem aşa de fericiţi şi nu putem cânta aşa de liber. Oare nu trebuie să ne dăm seama că în diferitele situaţii ale vieţii noastre ne lipseşte încrederea că, conducătorul şi făuritorul tuturor lucrurilor este Tatăl nostru care ne iubeşte? Dacă avem convingerea că El execută toate lucrurile în bune condiţii, atunci El zi de zi ne va pune pe buze cântări de laudă spre proslăvirea Numelui Său. Trebuie să devenim dependenţi ca un copil faţă de părinţii săi. Un copil se alipeşte de tatăl pentru toate, vine cu orice cerinţă la tatăl şi nu are nici o reţinere în ce priveşte problemele de viitor.

Oare nu vrem să facem şi noi la fel? Avem convingerea că Tatăl nostru ceresc lucrează cum e bine în vieţile noastre şi îi lăsăm toată conducerea în mâna Lui Atotputernică?

Credinţa merge înainte în ascultarea de Dumnezeu. Ea se înalţă deasupra împrejurărilor, deasupra pământului.

  22 DECEMBRIE

Dar omul lui DUMNEZEU a trimis să spună împăratului lui Israel: Fereşte-te să treci pe lângă locul acela.

2 Împăraţi 6.9

Împăratul sirienilor ducea război împotriva Israelului, şi el se sfătuia cu slujitorii săi spunându-le: „Tabăra mea va fi în cutare loc.” Ce bine însă că Dumnezeu căruia nu-I e nimic ascuns a luat seama şi de acest sfat. Ce milos era Dumnezeu care ocrotea poporul Său, folosind proorocul pentru a-l avertiza pe împăratul Israelului de acest loc. Ce dragoste ocrotitoare de la Acela care ştie unde-i „scaunul celor batjocoritori” şi cum arată „corturile celor fără de lege.”

Acelaşi Dumnezeu este Acela pe care noi avem libertatea de a-L numi Tată, de a fi copiii Lui. Este o cinste şi mai mare ca aceea a israeliţilor. El însuşi ne avertizează şi ne îndeamnă să veghem „căci potrivnicul nostru diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Pet. 5.8). Domnul vrea să nu cădem pradă Satanei.

Glasul cu care Domnul vorbeşte este acelaşi cu care vrea să ne avertizeze: „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns” (Efes. 5.10) De-am delimita cu cea mai ascuţită sabie unde se termină întunericul şi unde începe lumina. De aceea să umblăm ca nişte copii ai luminii şi să evităm orice legătură cu întunericul!

Oricine este hotărât să-L urmeze pe Cristos afară din tabără (Evr. 13.10-15) poate fi încredinţat că multe şi felurite încercări se vor ivi în calea lui pentru a-l abate de la hotărârea pe care a luat-o. Nenumărate prilejuri de a se întoarce înapoi se vor ivi în calea sa. Multe glasuri ademenitoare îl vor îmbia pe drum, oferindu-i uşurarea ocării care este o consecinţă a ieşirii afară din tabără. Multe legiuni de îngeri îi vor sta la dispoziţie gata pentru a-l „elibera” de sacrificiul pe care şi l-a ales.

  23 DECEMBRIE

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci DOMNUL DUMNEZEUL tău, este cu tine în tot ce vei face.

Iosua 1.9

Ce poruncă măreaţă pentru Iosua, în care se exprimă nu numai mărimea şi greutăţile ei dar şi îmbărbătarea pentru rezolvarea ei în cele mai bune condiţii. Nu era o cale proprie pe care păşea, nu era o lucrare după închipuirea sa, cu interese proprii. Dumnezeul lui i-a dat aceasta măreaţă însărcinare ca împreună cu tot poporul să treacă Iordanul şi poporul să împartă ţara făgăduită părinţilor lor. Pentru nelegiuirea naţiunii care locuia în această ţară, Dumnezeu a vrut să-i biruiască, să nu rămână nici unul în ţară ca nu cumva să aplece inima poporului Său spre idoli şi să păcătuiască. Dumnezeu a vrut să-l folosească pe Iosua în această lucrare. Pentru aceasta era nevoie de putere şi de îndrăzneală. Dar Dumnezeu care l-a ales pentru această lucrare era şi Izvorul ambelor nevoi ale lui Iosua. Dumnezeu ştia şi de spaima şi de frica pe care o avea de înfruntat şi de aceea a vrut să-l îmbărbăteze cu cuvintele: „Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi.

Nu se întâmplă acelaşi lucru şi cu noi că ne înspăimântăm şi ne înfricoşăm? Dar dacă noi umblăm pe calea Sa, şi luptăm lupta Sa, atunci putem fi fără frică: „Dacă Dumnezeu este cu noi, CINE oare se poate împotrivi?” Pe Pavel, acelaşi Domn îl îmbărbătează: „NU te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău” (Fapt. 18.9-10). Şi acest slujitor spune filipenilor: „să RĂMÂNEŢI TARI în acelaşi duh şi să luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei, fără să vă lăsaţi înspăimântaţi de potrivnici (Fil. 1.27-28). De aceea nici noi să nu ne lăsăm înspăimântaţi şi înfricoşaţi de negura nopţii care ne înconjoară.

Adevăratul creştinism înseamnă o completă predare Domnului Isus Cristos.

  24 DECEMBRIE

Noi toţi am primit din plinătatea Lui, har după har.

Ioan 1.16

Hotărârea luată şi realizată de Dumnezeu în Cristos Isus, are pentru noi urmări binecuvântate a cărei imensitate noi nu putem să o mărginim. Păcatul omului trebuia să aibă ca urmare moartea trupească şi cea veşnică. Dar Dumnezeu nu a vrut moartea păcătosului şi „de aceea a dat pe singurul Său Fiu ca prin El să trăiască” (Ezechiel 18.23; 1 Ioan 4.9).

Mai departe citim în Efeseni 1 că Dumnezeu a vrut să aibă El însuşi nişte fiinţe ale Lui care să aibă înţelepciune şi dragoste în a-L slăvi pe El.

Dar era şi dorinţa Dumnezeului Veşnic de a-L ridica pe Fiul Său căpetenie peste toate lucrurile, încât să-L laude şi să-L proslăvească toată lumea. Întotdeauna în hotărârile lui Dumnezeu, Fiul ocupă primul loc. Despre El citim în Efeseni 5.25-27 că a iubit Adunarea (în original ekklesia) şi s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să se înfăţişeze înaintea Sa, slăvită, fără pată, fără sbârcitură, sau altceva de felul acesta. Acelaşi har, care ne stătea la dispoziţie odinioară când eram păcătoşi şi care ne-a dat o arvună neclintită pentru slava veşnică, stă şi azi la dispoziţia mea şi a ta, ca prin el să umblăm prin pustia acestei lumi spre slava Dumnezeului nostru, să rămânem ocrotiţi de feluritele încercări.

Pilat – judecătorul lumesc a spus despre Domnul Isus: „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.”

Iuda – care pentru bani L-a vândut pe Domnul nostru a mărturisit: „Eu am păcătuit căci am vândut sânge nevinovat.”

Sutaşul şi soldaţii lui au spus: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu.”

Ioan Botezătorul a declarat: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.”

Petru a spus: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu…”

Dar tu ce spui despre Domnul Isus Cristos?

  25 DECEMBRIE

PLIN DE TEAMĂ

Evrei 11.7

Azi mai mult ca oricând se pune accent pe oboseala omului modern, care în libertatea sa iscodeşte planuri şi le îndeplineşte. Şi totuşi, mulţi trebuie să recunoască că toată activitatea lor este împinsă şi dirijată de teamă. Un astfel de om vede cum îl inundă problemele personale şi profesionale, care adesea au nişte forme foarte periculoase, care îl obligă să se apere să nu fie lovit ca de o catastrofă.

Multe întrebări se nasc: Oare sunt major pentru atâtea greutăţi? Puterea mea este suficientă?

„Plin de teamă” – această expresie ne arată că omul a pierdut legea mântuirii şi teama îl dirijează în acţiunile lui. Mulţi oameni nu pot să ţină piept problemelor şi de aceea se refugiază în distracţii. Poate eşti şi tu stimate cititor un astfel de dezertor. Oare nu este mai bine dacă te opreşti să-ţi analizezi situaţia? Acum este timpul să te întrebi: „De ce mă tem?” De ce vrei să te chinui dacă nu este necesar? Poate te vei întreba iarăşi cum poate fi înlăturată imensitatea nesiguranţei şi înlocuită cu o nădejde vie.

Păcatele tale sunt cauza, cauza primară care te face să te temi, căci ele în viitor nu-ţi aduc altceva decât judecata. Recunoaşte într-o pocăinţă adevărată păcatele tale înaintea Domnului Isus, care a murit şi pentru tine şi atunci vei fi eliberat de teamă.

Nu poţi să ai parte de bucuriile celor răscumpăraţi de Dumnezeu, dacă n-ai trecut prin jertfa Domnului nostru Isus Cristos. Jertfa aceasta dărâmă orice înfumurare, şterge orice renume şi îi uneşte pe toţi cei răscumpăraţi într-o adunare de închinători ai lui Dumnezeu, spălaţi în sângele Lui.

Oricât de întunecos ar fit trecutul tău, oricâte păcate ai fi făcut, poţi fi iertat chiar acum şi eliberat de orice teamă de viitor dacă CREZI în Domnul Cristos.

26 DECEMBRIE

Ocara îmi rupe inima, şi sunt bolnav.

Psalmul 69.20

Dacă cercetăm acest verset şi cele anterioare din Psalmului 69 atunci trebuie să recunoaştem că e vorba despre Fiul lui Dumnezeu pe cruce, pe care Cuvântul ni-L prezintă aici într-o formă atât de zguduitoare: „Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulţi decât perii capului Meu” (vers. 4).

Oare El, Cel Neprihănit, Cel Desăvârşit, a creat vreodată ocazia ca să fie urât de cineva?

Este adevărat că suferinţele făcute de mâna oamenilor nu sunt de comparat cu grozăvia judecăţii dumnezeieşti, care s-a abătut peste sufletul Său. Totuşi să nu neglijăm nici prin gând suferinţele şi durerile, chinurile şi batjocurile aduse Lui din partea oamenilor, faţă de care S-a arătat ca fiind Mântuitorul care îi iubeşte. Aici este vorba despre ocara, care I-a rupt inima! Crezi tu că Dumnezeu i-a făcut aceasta? NU, această ocară venea de la oameni. Ce cutremurător! Poate crezi că evreii i-au făcut-o? DA şi evreii, dar TU nu eşti cu nimic mai bun. Dacă tu nu stai pe aceeaşi treaptă cu cărturarii şi marii preoţi, cu poporul evreu sau cu ostaşii romani, atunci îţi găseşti oglindirea în chipul celor doi tâlhari care la fel îl ocărau (Mat. 27.44).

Dacă eşti sincer, poţi să te dezvinovăţeşti de toate greşelile tale? Ce pătrunzător este gândul că nu erau numai păcatele noastre cele care L-au răstignit pe Domnul Isus pe cruce ci şi URA noastră pentru Dumnezeu şi Mântuitorul trimis de El. De această vină nici tu, suflete drag nu te poţi dezvinovăţi deoarece firea pământească a fiecărui om luptă contra lucrurilor duhovniceşti.

Cea mai slabă laudă a unei inimi pline de mulţumire se ridică la cer ca o mireasmă plăcută, spre scaunul de domnie şi spre inima lui Dumnezeu. Să aşteptăm cu dor clipa fericită de adorare la Masa Domnului.

27 DECEMBRIE

Nu este nici o deosebire, căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui DUMNEZEU, şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată.

Romani 3.22-24

Cum ar putea oamenii păcătoşi să apară înaintea slavei lui Dumnezeu şi să stea în faţa Lui dacă El însuşi a spus robului Său, Moise: „Nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască” (Exod. 33.20)? Dar mila lui Dumnezeu şi harul Său, stau mai presus de toate simţurile şi înţelepciunea oamenilor, căci care dintre oameni şi-ar jertfi singurul său fiu pentru duşmanii săi? Dumnezeu a făcut-o şi cere pe această temelie a lucrării Iui Isus ca toţi oamenii care cred să fie graţiaţi. Noi, cei care credem, care recunoaştem judecata lui Dumnezeu şi în adevărată căinţă ne închinăm, suntem „spre lauda slavei harului Său în Preaiubitul Lui” (Efes. 1.6). Judecata nu poate niciodată să ne mai lovească, căci pedeapsa pentru pacea noastră a purtat-o Domnul Isus. Harul însuşi nu putea să liniştească inima lui Dumnezeu. Orice umbră de păcat, orice amintire de păcate trebuia îndepărtată de la cei care sunt copiii lui Dumnezeu. De aceea ne-a socotit neprihăniţi prin har (Tit 3.7). Neprihănit poate fi numai cineva căruia nu-i sunt socotite păcatele şi nelegiuirile şi aceasta e tocmai poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Întemeiat pe arderea de tot, Dumnezeu putea să spună prin Balaam despre Israel: „El (Dumnezeu) nu vede nici o fărădelege în Iacov, nu vede nici o răutate în Israel” (Num. 21.23).

Aşa este şi cu noi. Valoarea jertfei lui Isus este incomparabil mai mare ca jertfele din vechime. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru TOTDEAUNA pe cei ce sunt sfinţi” (Evr. 10.14). Cine vrea să fie în legătură cu Dumnezeu aici pe pământ şi apoi în veci de veci trebuie să fie mai întâi „desăvârşit.” Dumnezeu a făcut TOT ce era necesar pentru a ne aduce în această stare de desăvârşire. În veci îl vom lăuda pentru aceasta.

28 DECEMBRIE

Nu vă lăsaţi înşelaţi: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.

1 Corinteni 15.33

Apostolul Pavel vedea decăderea morală a corintenilor, ca având la bază negarea învierii. Este foarte adevărat că aceia care în viaţa de toate zilele spun: „Să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri”, NU sunt născuţi din nou. Legăturile cu astfel de oameni, care trăiau în păcate si negau învierea, aveau influenţă asupra unora dintre corinteni şi pot avea şi asupra noastră. Este natural ca o viaţă trăită în păcate să dea naştere la spaimă, chiar numai la gândul învierii, şi din acest motiv mulţi o neagă. Ce pagubă imensă a făcut vrăjmaşul în Corint şi câtă osteneală trebuia depusă pentru a înlătura răul!

Diavolul, cu viclenia lui, a rămas acelaşi şi în zilele noastre, dar nici adevărul învierii nu s-a schimbat. De-am fi găsiţi ca nişte buni slujitori! Dacă umblăm pe două căi suntem în primejdie deoarece: „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” Unii s-au simţit destul de tari şi au intrat în relaţii strânse cu vecinul necredincios şi prin aceasta au devenit o pradă a Satanei. Alţii au intrat în relaţii strânse cu aşa zişi „credincioşi” care nu merg pe calea aleasă şi astfel au suferit leziuni grave.

De aceea să fim atenţi la umblarea noastră şi a copiilor noştri. Părinţii care au avut ca ţel unic propăşirea copiilor în această lume au trăit experienţe amare. Ce ar putea să ne îmbărbăteze mai mult decât umblarea noastră cu Domnul şi Cuvântul Său? De aceea să RĂMÂNEM în El! Prin ce îşi va păstra un tânăr sau o tânără curată calea? NUMAI printr-o umblare curată şi supusă Cuvântului Sfânt.

Numai în măsura în care împărăţia lui Dumnezeu pune stăpânire pe inimă se adânceşte şi judecata cu privire la ce este lumesc. Simţul viu şi ales al firii dumnezeieşti se dă înapoi dinaintea lumii şi tot ce trebuie este să umblăm prin puterea acestei firi, ca să ne putem ţine departe de lume. Umblaţi cu Dumnezeu şi nu veţi umbla cu lumea.

29 DECEMBRIE

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Isaia 53.5

Cu câţiva ani în urmă un medic evreu călătorea cu vaporul din Italia spre Franţa. În acest timp s-a îmbolnăvit de o boală nevindecabilă, care progresa foarte repede, iar culoarea palidă a feţei dădea expresia unei morţi foarte apropiate. Căpitanul vasului, un credincios adevărat, a prins milă faţă de pasagerul său şi la un moment dat l-a vizitat. El l-a atenţionat într-o formă plăcută de situaţia gravă în care se afla şi i-a spus despre mântuirea prin Domnul Isus pe care trebuie să o aibă orice om pentru a putea fi împăcat cu Dumnezeu şi pentru a avea viaţa veşnică.

Mânios şi plin de ură, bolnavul s-a împotrivit căpitanului. Dar acesta nu s-a înfricoşat, deoarece mântuirea sufletului acestui tânăr evreu, îi era mai scumpă ca insultele aduse. L-a lăsat pentru un scurt timp pe bolnav singur, dar numai cu scopul de a merge în cabina sa ca să se roage intens pentru mântuirea acestui suflet. Se întoarse apoi la bolnav şi îngenunchind la patul său, s-a rugat cu voce tare lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului tânărului evreu. În continuare a scos Biblia din buzunar şi a citit, printre altele, şi Isaia 53. Acum a început să se înmoaie gheaţa din inima bolnavului, şi a început să plângă ca un copil. Apoi a început să dovedească pocăinţa inimii lui plină de păcate, după care un val de bucurie l-a cuprins. Cu inima plină de bucurie a plecat acasă în Patria de sus. Ultimele cuvinte au fost: „NĂDEJDEA MEA SE ODIHNEŞTE ÎN ISUS!”

Toată ştiinţa şi filozofia nu pot adăuga o iotă la Cuvântul lui Dumnezeu. Când ni se spune că azi am înaintat, că nu mai suntem unde era lumea la începutul creştinismului, răspundem hotărât că tot adevărul e în Scriptură şi el nu s-a schimbat chiar dacă lumea s-a schimbat.

30 DECEMBRIE

Prin El, să aducem totdeauna lui DUMNEZEU o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

Evrei 13.15

Noi, prin harul lui Dumnezeu, am fost făcuţi o preoţie sfântă şi aleasă pentru a lăuda pe Domnul Isus. Jertfele de laudă să fie tot timpul pe buzele noastre, tot timpul pregătite de a urca la tronul lui Dumnezeu. Psalmistul spune în Ps. 50.23: „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte” şi în Ps. 34.1: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme. Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”

Deci laudele noastre să curgă intens ca un fluviu.

Ca o preoţie sfântă noi nu aducem arderi de tămâie, ci aducem jertfe duhovniceşti de LAUDĂ şi MULŢUMIRE. După ce perdeaua din lăuntrul Templului s-a rupt de sus până jos nu ne-a dat numai posibilitatea vizuală în Sfântă Sfintelor ci ne este deschisă calea de a păşi în adorare înaintea lui Dumnezeu şi acolo să-I aducem jertfe de laudă. Aceasta este plăcerea lui Dumnezeu prin Isus Cristos! Noi am fost aduşi aşa de aproape. Suntem copiii lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi şi în această stare putem să ne apropiem cu o inimă curată, cu un cuget curat, cu o credinţă aleasă, aducând lui Dumnezeu o jertfă plăcută prin Isus Cristos. Aceasta e cea mai înaltă parte a slujbei noastre faţă de Dumnezeu. Aceste jertfe duhovniceşti sunt ca un recul al harului pe care îl savurăm şi al dragostei care e motorul inimii noastre. Inima reflectă totul în mulţumire pentru harul primit şi împreună cu David poate spune: „TOTUL vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce să-Ţi aducem” (1 Cron. 29.14).

Cunoşti tu acest loc măreţ şi îl ocupi spre slava Numelui Său?

Este de prisos să căutăm stârnirea simţămintelor fireşti de cucernicie prin felurite mijloace, care sunt în slujba sistemelor şi religiilor oamenilor. Străduinţele care se fac când e vorba să venim cu adorare înaintea lui Dumnezeu, cu ajutorul însuşirilor nesfinţite ale firii pământeşti intră în cadrul „focului străin” (Lev. 10.1; 16.12).

31 DECEMBRIE

Binecuvântat să fie DUMNEZEU, Tatăl DOMNULUI nostru ISUS CRISTOS, Părintele îndurărilor şi DUMNEZEUL oricărei mângâieri.

2 Corinteni 1.3

De aceea veniţi să trecem plini de laudă şi mulţumire prin arcul de triumf al vechiului an pentru a intra prin el în noul an şi de a ne aşeza piciorul neclintit pe fâşia de pământ necunoscută ce ne stă în faţă! Să nu fie îndreptate inima şi gândurile noastre spre timpurile fără linişte şi nici spre lumea aceasta, care zace în cel rău, ci să ne ridicăm ochii noştri spre Dumnezeu, care e nădejdea noastră.

Acela care e Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus, este totodată şi Dumnezeul şi Tatăl nostru, pe care-L iubim din inimă. Isus Îl numeşte: „Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). Aşadar noi suntem prin El, copii prea iubiţi ai lui Dumnezeu şi nu numai moştenitori ai slavei veşnice în casa cerească a Tatălui, ci aici pe pământ suntem obiecte preţioase ale mângâierii şi milosteniei Sale. „El este Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri.”

Când El ne trimite o durere, o face din dragoste pentru binele nostru. Cine are ochi să vadă poate vedea purtarea de grijă a Dumnezeului nostru Tată care ne-a purtat pe braţe. În câte necazuri nu a fost milostenia lui Dumnezeu aproape. Nu uita! „Binecuvântează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui.”

Noi toţi trebuie să spunem că mila şi harul Lui e zi de zi cu noi şi El se poartă cu noi cum se poartă un tată cu fiul său (Deut. 1.31) şi cum mângâie pe cineva mama sa (Isa. 66.13). „EL ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem NĂDEJDE că ne va mai izbăvi încă” (2 Cor. 1.10).

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, ÎN Cristos.”

http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole2_dec07.htm

Importanţa întrupării de: Bob Deffinbaugh , Th.M.

download - Copie

Importanţa întrupării  de: Bob Deffinbaugh , Th.M.

Ideea unui “dumnezeu” care se implică în problemele oamenilor venind în lume nu este o noutate. În cultura greacă a timpurilor Noului Testament existau numeroase instanţe în care se spunea de “dumnezei” ce se manifestau întrupându-se.1 Chiar în timpurile noastre avem exemple de “super-fiinţe” care au intervenit în istoria umană. În filmul “E.T.” fiinţa era departe de a fi umană. Personaje ca “Bionic Man” şi “Bionic Woman” sunt mai mult umane decât divine. “Superman” şi “Wonder Woman” sunt mai mult “din alta lume” şi se apropie mai mult de eroii greci.

Toate ofertele de “super-fiinţele” din zilele noastre ne dau  puţin ajutor când este vorba de doctrina încarnării. În primul rând, acestea sunt personaje fictive–nimeni nu crede într-adevăr în ele. Acest lucru ne dă predispoziţie să ne îndoim de descrierea făcută Domnului nostru în Noul Testament. În plus, aceşti „super-eroi”  ai timpurilor noastre sunt mult diferiţi de persoana lui Christos, care este Dumnezeu întrupat. Nu există nimic în realitatea sau în ficţiunea istoriei omului care să se asemene cu misterul întrupării  Domnului nostru Isus Christos. Omeneşte vorbind, nimeni nu anticipase intervenţia lui Dumnezeu în istoria umanităţii prin naşterea unui copil, naştere petrecută într-un staul. Nici chiar Iudaismul nu se aştepta ca Mesia să vină în felul acesta.2 Mai departe, am devenit atât de obişnuiţi cu povestirile biblice ale naşterii Domnului nostru şi cu formulările de credinţă ale doctrinelor încât deseori am încetat să apreciem taina încarnării.

Dacă ar fi să apreciem  cum se cuvine taina întrupării, trebuie ca prima dată să recunoaştem importanţa venirii Domnului nostru ca Dumnezeu întrupat. Din acest motiv m-am decis să dedic primul mesaj pe tema întrupării subiectului legat de importanţa întrupării. Haideţi să vedem motivul de ce doctrina întrupării este vitală pentru fiecare dintre noi.

(1) Doctrina întrupării ar trebui sa fie punctul central al sărbătoririi creştine a Crăciunului.

Ne apropiem rapid de Crăciun. Destul de straniu, acesta este un timp al depresiilor, nu doar pentru bărbaţi şi femei în general, dar şi pentru creştini în particular. Apăsarea este vizibilă, cred eu, pentru fiecare dintre noi. O parte din aceasta este probabil cauzată de cheltuielile şi eforturile făcute pentru a sărbători Crăciunul cît mai plăcut, rezultatele obţinute fiind minimale. O mare parte a apăsării noastre este înrudită cu faptul că mult din atenţia noastră este distrasă de la mesajul întrupării lui Christos. Marea bucurie a Crăciunului este inseparabil legată de întruparea Lui.

Probabil că nu este necesar să vă reamintesc că Decembrie 25 e puţin probabil să fie data la care Domnul nostru a fost născut. Nimeni nu ştie exact data naşterii Domnului nostru.3 Ceea ce ştim este că până la sfârşitul secolului  patru, naşterea lui Hristos s-a sărbătorit la 6 Ianuarie, şi apoi mai târziu, sărbătoarea s-a divizat între 6 Ianuarie şi 25 Decembrie. În Roma timpurie Sărbătoarea din Saturnalia a fost sărbătorită timp de şapte zile, din 17 Decembrie până în 24. Această săptămână festivă era “caracterizată de un spirit de veselie, cadouri date copiilor şi alte forme de distracţie.”4

În decursul veacurilor diferite elemente păgâne de sărbătoare au fost incluse în datina Crăciunului. Din cauza acestor alte elemente decât cele creştine punctul central al sărbătorii Crăciunului, întruparea a fost lăsată în obscuritate. Dacă într-adevăr ar fi să intrăm în spiritul şi sărbătoarea Crăciunului în închinare creştină, atunci trebuie să ne concentrăm atenţia asupra evenimentului întrupării, care este inima mesajului Crăciunului.

(2) Astăzi doctrina întrupării nu numai că este neglijată de creştini, ci este şi atacată de cei care îşi spun “creştini”.

În timp ce cultura noastră este foarte deschisă pentru “super-fiinţe” care sunt închipuiri, ostilitatea şi opoziţia faţă de doctrina întrupării Domnului nostru Isus Christos a crescut.  În istorie au existat unii care au crezut că pot trata dificultăţile întrupării sacrificând fie divinitatea lui Christos (de exemplu, Ebioniţii) fie umanitatea lui (de exemplu Docetiştii). Destul de recent a avut loc un atac îndrăzneţ al doctrinei întrupării realizat de un grup de teologi, a căror teze au fost publicate sub titlul, The Myth of God Incarnate (S.C.M., 1977).5 În nici un termen nesigur întruparea este respinsă ca mit, împreună cu alte doctrine fundamentale  ale credinţei:

Michael Goulder în mod uimitor atribuie credinţa în divinitatea lui Christos presupusei influenţe a lui Simon Magus asupra Bisericii, de asemenea impactului psihologic al experienţei lui Petru legată de (mitul!) înviere, şi ulterior “puterii isteriei într-o mică comunitate.”6

Dar ceea ce păreau ei a face, cel puţin în simpozionul recent, era să evacueze elementul divin a lui Isus cu atâta siguranţă după cum au făcut şi cu Scriptura. Ei neagă nu doar definiţiile Nicene şi Calcedoniene ale lui Christos, dar şi adevărul de bază pe care aceste definiţii l-au căutat, în moştenirea culturală a timpurilor lor să exprime, că Isus împărţea natura lui Dumnezeu cât şi natura noastră. Ei nu reinterpretează Hristologia tradiţională, ci o abandonează.7

“Creştinismul se adaptează întotdeauna la ceva în care se poate crede” este o presupunere a eseiştilor din acest simpozion; atât de mare încât e citată în primul paragraf al cărţii. Şi miracolele nu pot fi crezute. Miracolul lui Isus trebuie să fie respins, pentru că miracole nu se întâmplă: aşa a mers mesajul Who Was Jesus? (Cine a fost Isus?), regizat de unul dintre cei ce au contribuit la The Myth of God Incarnate.8

Un studiu al întrupării Domnului nostru este de aceea nu doar necesar pentru a observa cum se cuvine Crăciunul, ci şi să păstreze puritatea conţinutului doctrinei, care chiar în acest moment este sub asediu.

Doctrina întrupării îi oferă creştinului o piatră de încercare doctrinară pentru a determina o despărţire de ortodoxie: 9

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-l cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. (I John 4:1-3).

(3) Doctrina întrupării este în mod frecvent punctul de plecare pentru acei care resping credinţa creştină.

Am stabilit deja că doctrina întrupării este centrală pentru sărbătoarea creştină a crăciunului şi că este un adevăr atacat în prezent. Dar doctrina întrupării este de asemenea vitală credinţei creştine pentru că alte doctrine biblice rămân sau cad împreună cu ea. Unde oamenii se bazează pe doctrina întrupării deseori se stabileşte linia care desparte ortodoxia de erezie, între adevărata creştinătate şi culte:

Acesta este adevăratul motiv de poticnire în creştinism. Aici Evreii, Musulmanii, Unitarienii, Martorii lui Iehova şi mulţi alţii care simt dificultăţile menţionate mai sus (despre naşterea fecioarei, minunile, răscumpărarea, şi învierea), au ajuns să fie nemulţumiţi.10

Unicitatea credinţei creştine este direct legată cu învăţăturile biblice despre întruparea lui Christos:

Doctrina creştină a întrupării  este una dintre cele două doctrine centrale care marchează trăsăturile unice ale credinţei creştine în Dumnezeu. Creştinătatea împarte împreună cu alte câteva religii credinţa într-un Dumnezeu infinit şi transcendent, sursa existenţei lumii şi a tuturor valorilor sale. Recunoaşte că în toate părţile lumii, tradiţiile credinţei creştine şi ale experienţei religioase au făcut posibil pentru toţi oamenii să se bucure de binecuvântările vieţii spirituale, cunoştinţei şi dragostei lui Dumnezeu. Dar doctrina creştină a întrupării exprimă credinţa creştinilor că acest Dumnezeu ni s-a făcut cunoscut pe de-a-ntregul, specific şi personal, luând natura umană în el, venind printre noi ca om deosebit, neîncetând în nici un chip să fie eternul şi infinitul Dumnezeu.11

Scopul întrupării

Poate cea mai bună cale de a sublinia importanţa doctrinei întrupării este să luăm în considerare preţul pentru a o lăsa de o parte. Biblia ne arată un număr de motive ale întrupării Domnului. Când noi terminăm-omorâm întruparea, aceste scopuri nu vor fi realizate. Socotiţi cu mine consecinţele uciderii adevărului întrupării lui Dumnezeu.

 (1) Să descopere pe Dumnezeu oamenilor

În trecut, Dumnezeu S-a descoperit oamenilor prin lucrările Sale (după cum scrie în scriptură), lumea Lui (Psalmi 19:1-6), şi cuvântul Lui (Psalmul 19:7-14). În venirea lui Christos, Dumnezeu s-a arătat în persoana lui Isus Christos:

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui (Evrei 1:1-3a).

Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. (Ioan 1:17-18).

Domnul nostru de aceea poate spune fără ezitare  “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Şi Domnul Isus nu doar că Îl descoperă pe Tatăl oamenilor, de asemenea îi arată pe oameni ce sunt ei în ochii Domnului:

În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. . . . Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. (Ioan 1:4-5, 9-10).

Înainte, Dumnezeu şi-a arătat standardele dreptăţii lui în învăţătură şi în lege, dar în Christos standardele au fost arătate în persoană. “Măsura unui om” este măsura acestui Om (cf. Efeseni 4:13).

În mod clar Domnul susţinea a fi chiar Acel pe care apostolii îl reprezentau ca Fiul întrupat al lui Dumnezeu (Ioan 1:1; 6:38; II Cor. 8:9; Filipeni 2:6,7; Gal. 4:4-5).Să refuzi să crezi în Domnul Isus Hristos ca Dumnezeu întrupat înseamnă să respingi toate descoperirile divine ale lui Dumnezeu fie din Vechiul fie din Noul Testament (cf. Ioan 5:39-40; 6:45, 68; 8:26, 31-32, 42-47; Matei 22:29).

Atunci nu este de mirare că acei care resping învăţăturile biblice ale întrupării resping de asemenea autoritatea Scripturilor care învaţă această doctrină într-un mod aşa de accentuat. Cuvintele lui James Barr sunt avanpostul logic al respingerii sale a doctrinei întrupării:

Explicaţia mea despre formarea tradiţiei biblice este o explicaţie a muncii umane. Este declaraţia omului despre credinţelor sale, evenimentelor pe care le-a experimentat, istorisirilor care i s-au spus, şi aşa mai departe. De mult s-a obişnuit să se alinieze Biblia cu concepte ca şi Cuvântul Domnului, sau revelaţii, şi de efect a fost să se alinieze Biblia cu o mişcare de la Dumnezeu la om.

Omul este cel care a dezvoltat tradiţia biblică şi omul este acel care a decis când s-ar putea fi făcută convenabilă şi canonizată. Dacă cineva vrea să folosească tipul de limbă al Cuvântului lui Dumnezeu, termenul potrivit pentru Biblie ar fi Cuvântul lui Israel, Cuvântul unor Creştini de frunte.12

(2) Să răscumpere omul căzut

Nimic nu ar putea fi mai clar documentat în Scripturi decât faptul că principalul scop al întrupării a fost să salveze oamenii din păcatele lor: “Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10; cf. Matei 9:13; Marcu 10:45).

Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal. 4:4-5).

O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre cari cel dintâi sunt eu (1 Tim. 1:15; cf. 1 Ioan. 4:10).

Importanţa întrupării

de: Bob Deffinbaugh , Th.M.

În mod corect, Dr. B. B. Warfield concluzionează: Elimină păcatul ca proximă ocazie şi răscumpărarea ca principal sfârşit al Întrupării, şi nici una din celelalte relaţii în care stă, nici unul din efectele care curg din aceasta nu va fi împlinit, cel puţin în măsura drepturilor lor. 13

Inseparabila relaţie dintre întruparea lui Christos şi ispăşire poate fi văzută la masa de împărtăşanie. În biserica noastră observăm săptămânal ordinul Domnului de împărtăşanie. Aici, ni se aminteşte că salvarea noastră a fost obţinută prin vărsarea sângelui lui Christos pe crucea de la Calvar. Care sunt cele două elemente folosite pentru reprezentarea muncii lui Christos din partea omului? Ele sunt pâinea şi vinul. Amândouă aceste elemente sunt dovezi ale necesităţii întrupării. Pâinea este simbolul trupului–trupului uman al Domnului care a fost dat pentru salvarea omului. Pâinea nedospită ne aminteşte că trupul Său a fost fără păcat, care a fost de asemenea un rezultat al întrupării Domnului nostru. Paharul simbolizează sângele Domnului nostru care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor noastre. Sângele nu ar fi putut fi vărsat separat de un corp uman. În acest fel, ispăşirea pe care Domnul nostru a realizat-o pentru noi a depins de întrupare. Mai clar, “şi fără vărsare de sânge, nu este iertare.” (Evrei 9:22), fără un trup uman, nu ar fi putut fi vărsare de sânge (cf. Evrei 10:5-10).

Nu ar trebui să ne mire că Satan ar alege să depună cele mai mari eforturi pentru slăbirea fundaţiei doctrinei întrupării, pentru că ea este temelia mântuirii omului. Dr. Hick, unul dintre autorii The Myth of God Incarnate, (Mitul Întrupării lui Dumnezeu) se grăbeşte să tragă concluzia că odată ce întruparea este pusă de o parte, Creştinismul nu mai are pretenţii speciale sau exclusive la mântuire.

Problema care a ieşit la suprafaţă la întâlnirea Creştinătăţii cu celelalte religii ale lumii este aceasta: Dacă Isus a fost literalmente Dumnezeu întrupat şi dacă doar prin moartea Lui este posibil ca oamenii să fie salvaţi şi prin răspunsul lor personal adresat Lui pot ei să-şi însuşească acea salvare, atunci singura cale spre viaţa veşnică este credinţa Creştină. De aici reiese că marea majoritate a rasei umane până acum nu a fost salvată. Dar este credibil că Dumnezeul iubitor şi Tatăl  tuturor oamenilor a hotărât că doar cei născuţi în cadrul unui şir particular din istoria umanităţii vor fi salvaţi? (p. 180).14

Întreaga problemă a salvării eterne a omului atârnă asupra argumentului care se găseşte în Romani capitolul 5. Întrebarea fundamentală a acestui capitol nu are nimic de-a face cu faptul cum dreptatea unui singur om, Isus Christos, poate să-i salveze pe mulţi. Răspunsul este că a fost prin păcatul unui singur om, Adam (5:12, 14-15) ceea ce a făcut ca întreaga rasă umană să fie păcătoasă înaintea lui Dumnezeu şi astfel să fie vrednică doar de mânia Lui eternă. Soluţia pe care a dat-o Dumnezeu este Christos, ‘al doilea Adam’ (5:14, I Cor. 15:45), a cărui dreptate îi va salva pe toţi care sunt ”în El” prin credinţă:

Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!…Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa (Romani 5:17-18).

Satan caută să submineze salvarea omului atacând adevărul din Romani capitolul 5 din amândouă părţile. Pe o parte caută sa-l înşele pe om ca să creadă că nu a existat un Adam (evoluţia poate fi folosită foarte eficient aici), încât nu este nici o faptă păcătoasă care să condamne întreaga rasă. Rezultă că omul nu mai este un păcătos prin natura lui. Dacă omul nu mai este păcătos, sub mânia divină, atunci cu siguranţă nu mai are nevoie de salvare.

În al doilea rând, Satan caută să ne înşele cu “ultimul Adam,” Isus Christos. Corupând doctrina biblică a întrupării Satan ne poate aduce la concluzia “logică” că din moment ce Isus Christos nu a fost Dumnezeu manifestat în carne-trup, El nu a fost unicul şi singura metodă de procurare a salvării omului. Calea unui om de a ajunge în cer este la fel de bună ca şi a altuia.

Odată ce doctrina întrupării este lăsată la o parte, toată problema răscumpărării prin persoana şi munca lui Christos este scufundată. Şi aşa găsim o mulţime de controverse ce înconjoară această vitală doctrină.

(3) Scopul iniţial al lui Dumnezeu pentru om, cât şi scopul Său final, este ca omul să domnească peste creaţie.

Când omul a fost creat şi aşezat în Grădina Eden, el a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:26). În timp ce au loc o mulţime de discuţii despre tot ceea ce vrea să exprime fraza “după chipul Nostru” un aspect al acesteia este că omul, la fel ca Dumnezeu, va conduce:

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” (Gen. 1:26, accentuarea mea).

Când Adam a căzut, toată omenirea, într-adevăr toată creaţia (cf. Rom. 8:20-22), a căzut, rezultând haos. Stăpânirea omului este în cel mai fericit caz distorsionată. Dumnezeu a promis, lui Israel cât şi bisericii, că oamenii Lui vor fi “o împărăţie de preoţi” care vor domni cu El (Exod. 19:6; 1 Petru 2:5, 9; Apocalipsa 1:6; 5:10). Această domnie se va stabili când Mesia vine pe pământ pentru a-l supune şi a domni asupra lui. Mesia a fost urmaşul lui Avram (Gen. 12:1-3), din tribul lui Iuda (Gen. 49:8-12), şi din sămânţa lui David (2 Sam. 7:12-16).

În evanghelii găsim genealogia Domnului nostru şi anume stabilindu-L ca unul din descendenţii lui Avram, Iuda, şi David, ca fiu legal (dar nu biologic) a lui Iosif (cf. Mat. 1:1-16; Luca 3:23-38). În prezentarea naşterii Domnului nostru este o accentuare decisivă asupra promisiunilor pe care Dumnezeu le-a făcut israeliţilor din vechime şi în special acelora care au avut legătură cu domnia dreaptă a lui Mesia:

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.

El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1:30-33; cf. Mat. 2:2, 6; Luca 1:49-54; 68-75).

Pe cât se pare de straniu, nu a fost de ajuns că a doua persoana a divinităţii a fost într-adevăr Dumnezeu–el a trebuit de asemenea să fie şi om pentru a împlini scopul lui Dumnezeu şi promisiunile Lui către om. Motivul este acela că scopurile lui Dumnezeu şi promisiunile lui Dumnezeu au fost făcute omului, ca om. A fost omul cel făcut după chipul lui Dumnezeu şi cel care a fost destinat să domnească peste creaţia Sa. Cel care trebuia să îndeplinească scopurile şi promisiunile lui Dumnezeu era un om. Omul decăzut nu ar fi putut şi nici nu ar fi împlinit scopurile lui Dumnezeu din pricina păcatelor sale. Astfel că, un om nou, un “al doilea Adam” trebuie să intervină în istoria umanităţii. Acest om trebuie să fie de asemenea fără nici un păcat. Pentru a împlini scripturile El trebuie să fie divin (vom studia aceasta mai amănunţit în lecţia viitoare). Pentru ca promisiunile şi scopurile lui Dumnezeu să fie împlinite trebuie să aibă loc întruparea. Când întruparea a avut loc, acei care i-au fost martori au fost asiguraţi că domnia lui Dumnezeu (şi domnia celor credincioşi) va fi acum stabilită pe pământ.

Importanţa umanităţii lui Christos (astfel, întruparea) este subliniată de scriitorul către Evrei în al doilea capitol al epistolei sale. El scrie de superioritatea lui Christos faţă de îngeri. În versetele 6-8, el se întoarce la Psalmul 8, aplicând versetul care vorbeşte despre demnitatea şi gloria omului, în aceea că “I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale” (v. 6a). Nu numai că scriitorul foloseşte psalmul să vorbească de Christos, dar să vorbească despre el ca cel ce va domni ca om. În versetele 24 şi 25 autorul continuă să arate că a fost necesar pentru Domnul Isus Christos să ia trup uman-carne pentru a putea să preoţească frăţietăţii sale. Mesia care a venit pentru domnie, a făcut asta ca om.

În capitolul 10 a epistolei către Evrei este clar arătat că Domnul Isus, din necesitate, a trebuit să adauge umanitate divinităţii sale: De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;” (Evrei 10:5).

Vezi tu importanţa întrupării pentru speranţele israeliţilor cât şi pentru speranţele bisericii? Revenirea Domnului şi stabilirea regatului Său va avea loc pentru oameni doar când Dumnezeu face aceasta ca om. Când Domnul nostru şi-a adăugat umanitate la divinitate, a făcut asta pentru eternitate. Dumnezeul-om va reveni şi va domni, şi noi vom domni cu El. A distruge întruparea înseamnă că atât scopurile cât şi promisiunile lui Dumnezeu nu au nici o valoare.

 (4) Prezenta preoţie a lui Christos este de asemenea cea care are mare însemnătate din cauza întrupării Sale.

Salvarea noastră, realizată în trecut prin moartea lui Christos pe cruce şi realizată pe deplin în a doua sa venire şi domnie este posibilă datorită umanităţii Sale. Între trecut şi viitor este încă o altă preoţie pe care Domnul nostru o poartă ca om:

Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită (I Tim. 2:5-6, scos în evidenţă de mine).

În prezent, Fiul aşteaptă cuvântul Tatălui pentru ca să se reîntoarce pe pământ şi să-şi supună duşmanii (cf. 1 Cor. 15:20-28; Apocalipsa 5). La ora actuală, Domnul Isus Christos este avocatul nostru în faţa Tatălui (I Ioan 2:1). Rolul său prezent de mare preot are o importanţă specială pentru noi pentru că el a venit pe pământ ca om, făcându-se un avocat milos şi înţelegător, sursă de putere şi încurajare:

Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi.(Evrei 2:17-18).

De atunci avem un mare preot care a trecut prin cer, Isus Fiul lui Dumnezeu, îngăduie să ne ţinem fermi de mărturisirea noastră. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie (Evrei 4:14-16).

Consecinţele negării şi respingerii întrupării Domnului nostru sunt substanţiale, după cum am văzut. Aceasta este datorită, în parte, faptului că întruparea Domnului nostru este eternă. Ceea ce El a devenit în staul acum câteva secole, este ceea ce El  va fi pentru vecie – Dumnezeul-Om. Să negi întruparea este să negi naşterea fecioarei, miracolele Domnului nostru, căinţa Sa înlocuitoare, şi învierea Sa trupească. În consecinţă, să negi întruparea înseamnă să negi tot. Să accepţi întruparea înseamnă să crezi în tot:

Este din cauza necredinţei, sau cel puţin credinţă inadecvată, privind întruparea că apar de obicei dificultăţi la alte puncte în istorisirile evangheliei. Dar odată ce întruparea este îmbrăţişată ca realitate, aceste alte dificultăţi se dizolvă . . . . Odată ce aprobăm că Isus a fost divin, devine iraţional să găsim dificultăţi în oricare din acestea; totul este dintr-o bucată şi formează un tot. Întruparea este în ea însăşi un mister de nepătruns, dar are sens din toate cele ce le conţine Noul Testament .15

Dacă, într-adevăr, Biblia este corectă în a ne învăţa că destinul nostru este legat inseparabil de persoana lui Isus Christos (pe care Romani 5 şi multe alte texte ne-o demonstrează clar), atunci să respingem întruparea este să subminăm chiar centrul credinţei noastre.

Importanţa principiului întrupării

Întruparea nu este doar o dezbatere asupra a ceva care a avut loc acum 2 000 de ani în istorie. Problemele la îndemână în întruparea Domnului nostru sunt probleme de principiu care au ramificaţii foarte practice. Problema mare a întrupării este relaţia între divinitate şi umanitate, între activităţile suverane ale lui Dumnezeu şi responsabilitatea umană a omului.

Lăsaţi-mă să încerc să ilustrez ceea ce vreau sa spun referindu-mă la problema inspiraţiei şi autorităţii Scripturilor. Adevărata întrebare care stă în spatele problemei inspiraţiei şi infailibilităţii Scripturilor este dacă orice altceva ce depinde de participarea umană poate fi spus ca fiind divin şi fără eroare. A nega întruparea înseamnă a nega divinitatea sau umanitatea (sau amândouă) Domnului nostru. O asemenea negare este să concluzionezi că este imposibil pentru Domnul nostru să fie atât divinitate deplină cât şi umanitate fără păcat, în acelaşi timp. Să concluzionezi asta despre Cuvântul viu se cere a face acelaşi lucru şi cu cuvântul scris.

Principiul de bază  este aici relaţia dintre divin şi uman. Una dintre cele mai presante probleme pentru Creştini este cum poate Dumnezeu (divinul) să locuiască şi să se manifeste în umanitate (în noi). Să negi că divinul şi umanul se pot uni în orice fel practic sau personal este să negi esenţa salvării şi sanctificării, pentru că atunci când eşti născut din nou devii una cu Dumnezeu şi El cu noi. Să trăieşti viaţa spirituală înseamnă să te uneşti cu El în tot ceea ce faci. Creştinul trebuie să se străduiască din cauza divinei împuterniciri pe care Dumnezeu ne-a dat-o, contopirea dintre divinitate şi umanitate, putere divină manifestată în slăbiciune umană (cf. Rom. 12:1-2; 2 Petru 1:3-11).

Importanţa implicării întrupării

Doctrina întrupării implică câteva adevăruri pe care Biblia le verifică în altă parte. Haideţi sa concluzionăm luând în considerare ce implică importanţa întrupării Domnului nostru pentru noi, importanţă pe care nu îndrăznim s-o ignorăm.

(1) Doctrina întrupării ne informează despre depravarea omului şi de condiţia  lui disperată despărţit de intervenţia divină.

Să sperăm că a devenit clar că întruparea a implicat o mare bunăvoinţă din partea celei de-a doua persoane a Divinităţii. În timp ce a fost multă umilinţă în moartea Lui, de asemenea a fost multă umilinţă şi în întrupare (cf. II Cor. 8:9). Faptul că Dumnezeu era dispus să se umilească identificându-se cu omul în întruparea Domnului nostru este dovada decăderii groaznice a omenirii. Cu siguranţă Dumnezeu nu ar fi luat niciodată în calcul întruparea dacă ar fi fost posibilă altă metodă prin care omul să se poată salva singur. Întruparea implică ceea ce primele trei capitole din Epistola către Romani afirmă cu curaj—că omul a fost total, ireversibil, pierdut, dacă ar fi lăsat în seama sa. Omul nu a putut şi nici nu ar fi ales să se salveze singur.

Ideea e simplă şi se poate expune în felul următor: dacă tratamentul cere măsuri drastice, durerea e severă. Nimeni nu ar fi conceput să dea voie la doctor să taie un membru pentru a vindeca infecţia care putea fi tratată cu antibiotice. Dar dacă durerea ar fi fost provocată de un cancer care ar fi omorât pacientul, atunci membrul în cauză ar fi sacrificat bucuros pentru a fi salvată viaţa. Nici un tratament nu este mai drastic decât cel al întrupării şi al crucii. Problema păcatului omenirii este într-adevăr fatală.

(2) Doctrina întrupării ne informează de dorinţa lui Dumnezeu şi posibilitatea Lui de a salva omul decăzut.

Dacă am vrea să înţelegem dragostea lui Dumnezeu pentru omul decăzut, haideţi să ne gândim la minunea întrupării. În timp ce de obicei ne întoarcem atenţia la cruce pentru a înţelege dragostea lui Dumnezeu, trebuie să recunoaştem că, după cum a spus cineva, “lemnul leagănului şi cel al crucii sunt la fel.” Leagănul a fost doar primul pas spre cruce. Şi prin acel leagăn ar trebui să căutăm să înţelegem dispoziţia şi abilitatea lui Dumnezeu să-i salveze pe oameni din păcatele lor.

(3) Doctrina întrupării ne previne de absurditatea respingerii salvării în Christos şi înlocuind eforturile noastre proprii.

Am sugerat (şi recunosc că acest argument logic ar putea avea anumite puncte slabe) că dacă omul nu ar fi fost pierdut fără speranţă, Dumnezeu puţin probabil că ar fi trimis pe Fiul Său de la leagăn sau cruce. Dacă salvarea omului are nevoie de aşa măsuri drastice ca leagănul şi crucea, cu siguranţă Dumnezeu este pe bună dreptate supărat pe eforturile omului să se salveze singur astfel respingând persoana şi lucrarea Fiului lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu a ales să salveze păcătoşii trimiţând pe singurul Său Fiu, cu siguranţă Dumnezeu are tot dreptul să ceară ca oamenii să găsească salvarea doar în Fiul Său. Cât de absurd este să cauţi să stai înaintea lui Dumnezeu prin oricare altă justificare care îl respinge pe Isus Christos, Dumnezeu întrupat.

Ne vom întoarce puţin la studiul nostru asupra Cărţii Apocalipsei. Când studiem capitolul 6 şi următoarele, trebuie să fim de acord cu scriitorul către Evrei care a afirmat ( într-un alt context),

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. . . .  Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! (Evrei 10:26-27, 31).

Ce minunată şi liniştitoare vedere a lui Dumnezeu avem în leagăn cât şi în cruce. Dar acei care refuză pe Hristosul evangheliilor, trebuie să înfrunte pe Hristosul Cărţii Apocalipsei, care îi-şi va îngenunchea duşmanii.

NOTE DE SUBSOL:

1 Cf. The Truth of God Incarnate (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans, 1977), Michael Green, ed., pp. 36-39.

2 Ibid, pp. 39-41.

3 Clement of Alexandria, către sfârşitul secolului 2 A.D., citează diferite puncte de vedere printre primii membrii ai bisericii privind data naşterii lui Christos (Stromata, Bk. 1, Ch. 21).

“Augustin arată răspândirea tradiţiei în secolul 5 printre bisericile de vest privind naşterea lui Christos şi datina Crăciunului. ‘Pentru că se crede că El ar fi fost conceput pe 25 Martie, ziua în care de asemenea a şi suferit;. . . Dar conform tradiţiei El s-a născut pe 25 Decembrie.” (De Trinitate, Bk. IV, Ch. 5).” G. Lambert, “Christmas,” The Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible (Grand Rapids: Zondervan, 1975, 1976), I, p. 804.

4 Ibid.

5 Argumentele majore ale acestei cărţi sunt rezumate: (1) Ideea ‘întrupării’, că Dumnezeu a devenit om în Isus din Nazaret, este o construcţie bazată pe Noul Testament şi nu găsită în el. (2) Trebuie să recunoaştem că ideea întrupării este un mit. (3) Isus a fost un om real, născut în mod normal, un copil al Mariei şi al lui Iosif. El nu a existat înainte de conceperea şi naşterea Lui. (4) Semnificaţia lui Isus stă în ‘raspunsul credinţei’  lui către Dumnezeu. (5) Calitatea de Fiu a lui Christos se poate vedea prin analogie ca o dezvoltare de la  ideea omului lui Dumnezeu la cea a Fiului de Dumnezeu. Concepţia sănătoasă, târzie a singurului Fiu al lui Dumnezeu a fost o dezvoltare greşită. (6) Isus nu este diferit în făptură faţă de alti oameni. (7) Moartea lui a fost o martirizare care i-a încoronat viaţa şi i-a activat misiunea. Luat din: George Carey, God Incarnate: Meeting the Contemporary Challenges to a Classic Christian Doctrine (Downers Grove: Inter Varsity Press, 1978), pp. 7-8.

The Truth of God Incarnate, p. 17.

7 Ibid, p. 109.

8 Ibid, p. 111.

9 Trebuie notat, că unul din autorii cărţii The Myth of God Incarnate, Maurice Wiles, este preşedintele Comisiei Doctrinei Bisericii Angliei (Church of England’s Doctrine Commission.)

10 J. I. Packer, Knowing God, (Downers Grove: InterVarsity Press, 1973), p. 46. În acest al 5-lea capitol intitulat “God Incarnate,” Packer face o treabă excelentă în a accentua importanţa doctrinei întrupării.

11 The Truth of God Incarnate, p. 101.

12 După cum s-a citat în The Truth of God Incarnate, pp. 108-109. Să negi întruparea Domnului nostru necesită respingerea revelaţiei divine (Biblia) care o învaţă (predă) clar. Secvenţa normală de evenimente este aceea că negarea întrupării este pasul final în respingerea revelaţiei divine, şi nu primul pas. De obicei omul începe prin a nega autoritatea şi mesajul Bibliei şi îndepărtarea finală este negarea întrupării. În prefaţa cărţii, The Truth of God Incarnate, Michael Green centralizează ordinea de evenimente care au condus la publicarea The Myth of God Incarnate.

13 Selected Shorter Writings of Benjamin B. Warfield, (Nutley, New Jersey: Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1970), ed. by John E. Meeter, I, p. 143.

14 Citat în The Truth of God Incarnate, p. 116.

15 Packer, Knowing God, pp. 46-47.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole1_dec07.htm

Biruinta ispitelor in lupta pentru Evanghelie de Nelu Pribac

download - Copie

Biruinta ispitelor in lupta pentru Evanghelie

de Nelu Pribac

Ioan Pribag

In epistolele catre corinteni Pavel prin Duhul sfant ne prezinta trei feluri de ispite si incercari la care pot cadea credinciosi:

– pacatul in suflet, prin care Il impartim pe Hristos in functie de influenta personalitatii slujitorilor Lui Hristos asupra noastra;

– pacatul in simturile instinctuale ale trupului, care ne pot duce in cadere si chiar lepadare de Hristos;

– pacatul zidirii in duhul nostru, care este o transa in subconstient si apoi o posesie in duh de duhuri religioase. 1Cor.1.10-16;3.1-4;5.1,2;615-18;7.1-9;9.27;10.1-11.

 “Fac totul pentru Evanghelie, ca sa am si eu parte de ea.” 1Cor.9.23

“Astfel dar, cine crede ca sta in picioare, sa ia seama sa nu cada. Nu v-a ajuns nici o ispita, care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; si impreuna cu ispita a pregatit si mijlocul ca sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda.” 1Cor.1o.12,13.

Am putea rezuma cele trei versete in felul ur mator: ” in timp ce facem totul pentru Evanghelie ca sa avem parte de ea, vom fi confruntati cu incercari si ispite, in urma carora putem cadea, sfarsind prin lepadare. Astfel, stand in credinta, indreptatiti de Dumnezeu prin dreptatea data de jertfa Lui Hristos Domnul, inca inainte de a fi incercati, sa ne insusim deprinderea de a avea o nencetata partasie cu Dumnezeirea pentru a birui ispitele si a rabda incercarile.”

De ce ingaduie Dumnezeu ispitele, si randuieste Incercari pentru credinciosi?

Pentru a deveni aur curatit de zgura – pacatele naturii carnale ce mocnesc in noi. Iac.1.13-15. Ele ne intineaza constiinta, si astfel nu putem avea credinta deplina in Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 1Tim.1.19.

confruntarea cu ispitele, observam unde suntem vulnerabili, imploram cu credinta ajutorul Domnului care ne izbaveste, apoi prin apa Cuvantului mijlocit de Duhul Sfant ne curatim constinta de ispita pacatului. Evr.10.22.

Dumnezeu este sfant, si poate locui in constiinta duhului nostru, numai daca si ea este sfanta.

 Incercarile sunt necesare deoarece ne formeaza robustetea caracterului Cristic. “Fac totul pentru Evanghelie, ca sa am si eu parte de ea.”, (1Cor.9.23) este o concluzie la ce a spus Pavel in versetele anterioare, dar totodata si o deschidere pentru tema ce o prezinta incepand din 1Cor.9.24-27;1Cor.10.1-13: pe care o putem formula in felul urmator: “ In timp ce sportivul alergator si luptator castiga premiul, cei mai multi din poporul lui Israel (poporul Lui Dumnezeu) pier in pustie; la fel pot pieri cei mai multi din Biserica Lui Dumnezeu ce nu au deprinderea alergarii si luptei credintei.”

Stiind ca Evanghelia Il are in vedere pe Isus Hristos Fiul Lui Dumnezeu, lucrarea Sa mantuitoare, beneficiile eterne a Evangheliei; Evanghelia devine scop pentru Pavel, pentru biserica din Corint si pentru toti cei ce cred in Isus Hristos. Insa pentru a realiza scopul Evangheliei, Pa vel ne prezinta doua exemple:

antrenamentul disciplinat, sever al sportivului alergator si luptator pentru o cununa ce se poate vesteji: respectiv al crestinului pentru cununa neprihanirii; si un avertisment.

Avertismentul are in vedere posibilitatea lepadarii lui Pavel in timp ce vesteste Evanghelia, daca nu realizeaza o disciplina aspra  a trupului sau; si un exemplu ce are in vedere istoria poporului evreu – pieirea celor mai multi din poporul lui Dumnezeu in calatoria pustiei spre Canaan , datorita faptului ca au fost biruiti de ispitele simturilor instinctelor trupesti carnale – instinctul foamei, setei si instinctul sexual.

Grecii aveau o parere rea despre trup, considerindu-l o inchisoare a sufletului,  trupul este irecuperabil, doar sufletul putea fi mantuit prin practicile religiei misterelor. Asa ca viata trupului irecuperabil, putea fi adesea imorala, in masura in care nu afecteaza sufletul. Pavel nu face aceasta distinctie, ci le aminteste corintenilor atat in 1Cor.6.13;7.9, cat si in 1Cor.9.27;1Cor.10.1-12, ca daca nu-si tin in stapanire instinctele trupului pot pierii.

Pavel era apostol pus de o parte pentru Evanghelie din pantecele mamei sale, chemat prin harul aratarii Lui Hristos, si totus expus ispitelor si incercarilor putea sa cada sfarsind prin lepadare.

Poporul evreu a fost botezat in mare si nor pentru robul lui Dumnezeu – Moise, au baut apa din Stanca, si  au mancat Mana din cer, ( Hristosul materializat in stanca si mana)  si totus in ur ma ispitelor si incercarilor a cazut, pierind in pustie. Botezul in mare i-a separat pe evrei de lumea egipteana, botezul in nor de natura egipteana, dar ur iasul instinctelor carnale din ei, ce nu a fost stapanit le-a adus pieirea. Toate ispitele poporului evreu prezentate de Pavel in 1Cor.10.1-12 au fost ispite a instinctelor carnale.

Biserica lui Dumnezeu din Corint botezata pentru Hristos Domnul putea pierii in ur ma infrangerii, tot in ispitele instinctelor carnale, de aceea Pavel acorda asa mare importanta ispitelor instinctelor carnale in 1Corinteni.

Solutia:

Impreuna cu ispitele si incercarile necesare, Dumnezeu a pregatit si mijlocul sa iesim din ele, sa le putem rabda, stand pe picioare (in credinta) inaintea Domnului.

Modalitatea biruintei.

1.Deprinderea relatiei cu Dumnezeirea in meditatia (cugetarea adanca) Dumnezeirii exprimata, concretizata in Cuvantul Scripturii:

– Murmurul Cuvantului – a repeta Cuvantul in cugetari, constientizari tot mai profunde, pana sunt cuprins, umplut de continutul Dumnezeirii. Ios.1.8; Ps.1.2;119.9-11;In.5.39; 2Tim.4.1,2

Pacatul carnal se formeaza prin contributia dintre cele cinci simturi ale trupului si instinctele trupului, constientizat fiind in duhul mintii noastre. Si acest fapt este adesea involuntar, datorita faptului ca traim in lumea ispitelor, ce ne inconjoara peste tot. Asa ca nu putem ocoli decat rareori constientizarea pacatului, dar putem opri fapta pacatului; iar daca s-a infaptuit prin incident, putem opri deprinderea pacatului.

Observam ca lupta ultima in infaptuirea pacatului se da in duhul mintii noastre. Iac.1.13-15;Ef.4.22,23. De aceea si biruinta impotriva pacatului se da tot in duhul mintii noastre prin Hristosul Cuvant, constientizat in afectiune fata de persoana Hristica si continut.

  1. Asprimea fata de trup. Disciplinarea trupului se face zilnic; cand ma trezesc sa nu lancezesc in pat, ci imediat sa ma spal cu apa rece; sa-mi trezesc duhul mintii in partasie cu Dumnezeirea, in cugetarea Cuvantului, in cantari duhovnicesti; cei ce au posibilitatea sa faca putina miscare in aerul proaspat al diminetii, sa se consume hrana ce ne aduna energii excesive in trup, ce se cer consumate in sex; (deoarece viata urbanaeste sedentara) din cand in cand postul hranei, iar pentru tinerii din mediul urban, sportul.
  2. Fuga de poftele  tineretii,(sexuale) care de fapt sunt si a batranetii pentru cei sanatosi, si deprinderea de a trai intr-un mediu unde se insuseste indreptatirea, credinta, dragostea dumnezeiasca, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curate. 1Tim.2.22
  3. Stigatul dupa ajutor, cand sunt luat prin surprindere de catre ispite si incercari. Rom. 7.23-25;8.1,2. Desi surprizele sunt rare, dar cand vin, nu mai ramane timp decat dupa strigatul catre Dumnezeu. Si nu exista data in care Dumnezeu sa nu ne dea biruinta, prin inlaturarea faptelor, evenimentelor care constituie ispita.

5.Partasia comemorarii mortii Domnului Isus Hristos.

Comemorarea mortii Domnului Hristos realizeaza doua aspecte ale biruintei:

  1. a) partasia cu cu Hristosul jertit si inviat, a carei comemorare devine cea mai puternica motivatie a biruintei ispitelor si incercarilor, si curatirea prin viata sangelui lui Hristos de vina pacatului faptuit,
  2. b) partasia cu madularele Trupului Hristic, ce au darul veghiarii (consilierii) in vederea eliberarii de pacatul faptuit. Aceasta practica a comemorarii mortii Domnuli Isus Hristos, in partasia celor doua aspecte a disparut din pacate si din bisericele evanghelice, si a ramas doar ritualul sec al programului religios, realizat o data pe luna. Comemorarea mortii Domnului Hristos trebuie realizata de cate ori este nev oie, pentru grupuri de persoane ce sau intinat in cursul saptamanii, nefiind nev oie sa participle toata adunarea. Dar acesta inseamna sa regandim sjujbele bisericii pe principiul partasiei Trupului Hristic si nu pe principiul unui program centrat adesea in jurul pasto rului. Pastorul impreuna cu fratii maturi in Hristos trebuie sa medieze partasia. Daca n-a ajuns inca la maturitatea partasiei Trupului Hristic, sa se ocupe de alte randuieli bisricesti, cautand maturizarea lui in partasia unor personae care pot veghea asupra lui.

Pavel conchide in 2Tim.4.6-8 cele spuse in epistolele catre corinteni, spunand ca viata credinciosului este asemenea sportivului care are deprinderea aleargarii si luptei credintei, pe care il astepta cununa neprihanirii vietii vesnice si intalnirea cu Domnul.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/articole_dec07.htm

ESCATOLOGIE – studiul despre sfârşit (profeţie) / Premilenialismul istoric;Punctul de vedere particular baptist al domniei milenare a lui Hristos – De Dr. John Gill.

download - Copie

Premilenialismul istoric;
Punctul de vedere particular baptist al domniei milenare a lui Hristos
 De Dr. John Gill
 

INTRODUCERE LA APOCALIPSA 20

Acest capitol conţine legarea lui Satan, a sfinţilor cu Hristos, dezlegarea din nou a lui Satan, distrugerea lui, şi armata Gog şi Magog, şi ultima judecată: îngerul care îl va lega pe Satan este descris de coborârea sa din cer; prin faptul că el are cheia adâncului fără fund, şi un mare lanţ în mâna sa; şi prin folosirea lor, apucarea lui Satan şi legarea sa, aruncarea sa în adâncul fără fund, şi apoi închiderea lui, şi punerea unui sigiliu pe el; prin toate acestea care îl vor împiedica să înşele naţiunile timp de o mie de ani, (Apocalipsa 20:1-3). După ce tronurile sale se văd, cu persoane pe ele, cărora li se dă judecata; despre care se spune că au fost martiri pentru Isus, şi care nu s-au închinat fiarei, sau au profesat religia sa; a căror fericire este reprezentată prin trăirea şi domnia cu Hristos pentru o mie de ani, când alţii nu vor fi fericiţi; a doua moarte nu va avea nici o putere asupra lor; ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi Hristos, şi vor domni cu el în timpul termenului spus, având o parte în prima înviere, (Apocalipsa 20:4-6).

La expirarea acestui termen Satan va fi dezlegat şi va ieşi din închisoare, va înşela naţiunile, şi va aduna pe Gog şi Magog pentru război; care, fiind foarte numeroşi, vor acoperi pământul, vor înconjura cetatea şi tabăra sfinţilor, când foc va veni din cer şi îi va distruge, şi Satan va fi aruncat în lacul de foc, unde sunt fiara şi profetul mincinos, şi vor fi chinuiţi în vecii vecilor, (Apocalipsa 20:7-10). Şi apoi se dă relatarea Judecăţii generale; şi judecătorul este descris de tronul pe care stătea, un nor alb, şi prin maiestatea sa, care este astfel încât cerurile şi pământul fug dinaintea lui, (Apocalipsa 20:11). Şi lângă persoanele judecate sunt descrişi cei morţi prin starea lor obişnuită; prin vârsta şi poziţia lor socială, mari şi mici, şi prin poziţia lor, stând înaintea lui Dumnezeu; şi apoi o relatare a procedurii, sau regulii de judecată; cărţile sunt deschise, şi executarea judecăţii potrivit cu cei care sunt găsiţi în cărţi, (Apocalipsa 20:12) pentru care marea, moartea şi mormântul, dau pe cei morţi din ele, şi cele două din urmă sunt aruncate în lac, şi cu ei sunt acei care nu sunt în cartea vieţii, (Apocalipsa 20:13, 14).

Versetul 1. „Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger…” Toţi duşmanii lui Hristos şi instrumentele lui Satan sunt înlăturaţi, şi diavolul este lăsat în pace, şi doar stă în calea împărăţiei lui Hristos; şi ce se va face cu el, şi cum va fi el în această înlăturare, această viziune oferă o relatare: prin „îngerii” pe care i-a văzut Ioan, nu trebuie să fie înţeles ca fiind Constantin cel mare; căci deşi el este băiatul care a fost luat la Dumnezeu, şi tronul său, fiind dezvoltat până la imperiu, totuşi el nu poate, cu acea proprietate, să se spună că a coborât din cer; şi deşi el a cucerit împăraţii păgâni, în care prezida balaurul, şi alungarea păgânismului din imperiu, prin care diavolul domnea în el, totuşi legarea lui Satan este un alt fel de lucrare, şi pare a fi prea mare pentru el; şi pe lângă aceasta, nu a avut loc în timpul său, şi va fi văzut după aceea; nici nu este un apostol, sau un păstor al Evangheliei; aceştia sunt într-adevăr numiţi îngeri în această carte, şi se poate spune că vin din cer, pentru că ei îşi au însărcinarea de acolo; şi în particular apostolii au avut cheile împărăţiei cerului, dar nu cheia adâncului fără fund; şi un lanţ şi un sistem de adevăruri Evanghelice, pe care ei le-au folosit bine pentru întemeierea împărăţiei lui Hristos, şi slăbirea lui Satan, dar nu un astfel de lanţ este înţeles aici; şi ei au avut puterea de a lega şi de a dezlega, sau de a declara lucrurile legale sau ilegale, dar nu de a lega şi a dezlega pe Satan; el nu a fost legat în era apostolică: nici nu este unul dintre duhurile slujitoare, sau o delegaţie a îngerilor proiectaţi; căci deşi Hristos se va revela din cer cu îngerii săi puternici, şi îi va folosi, deopotrivă pentru a aduna laolaltă pe aleşii săi, şi să-i arunce pe cei răi în lacul de foc, totuşi nu să îl lege pe Satan; ci Domnul Isus Hristos însuşi este acest înger, care este îngerul din prezenţa lui Dumnezeu, şi al legământului; şi care în această carte este numit un înger, (Apocalipsa 7:2-10:1) faţă de care toate personajele de aici vor fi de acord, şi căruia lucrarea de legare a lui Satan îi aparţine cel mai potrivit; căci cine este atât de potrivit să facă aceasta, sau să fie capabil de aceasta, ca sămânţa femeii, care a zdrobit capul şarpelui, sau ca Fiul lui Dumnezeu, care s-a arătat ca să distrugă lucrările diavolului, da, pentru a-l distruge el pe acesta; şi care a deposedat mulţimi de demoni din trupurile oamenilor, şi este omul puternic înarmat care îl jefuieşte pe Satan de sufletele oamenilor, şi este acelaşi cu Mihail, care l-a alungat din cer, şi l-a aruncat din el de atunci încolo, (Apocalipsa 12:7, 8). Şi venirea sa din cer nu trebuie să fie înţeleasă ca întruparea sa, sau venirea sa de acolo prin arogarea naturii umane; pentru că Satan nu a fost legat atunci de el, aşa cum se va vedea mai departe; ci ca a doua sa venire, care va fi din cer, unde el se află acum, şi va fi locală, vizibilă şi personală: despre nici o altă venire nu vorbeşte astfel această carte, aşa cum este văzută de Ioan, sau ca viitoare; nici ordinea acestei viziuni, după ruinarea fiarei şi a proorocului mincinos, nu admite una diferită.

Având cheia adâncului fără fund: abisul sau adâncul, acelaşi ca cel din care s-a ridicat fiara, (Apocalipsa 11:7, 17:8). Şi cheia acestuia devine potrivită pentru cel care are cheile iadului şi morţii, (Apocalipsa 1:18) care are toată puterea în cer şi pe pământ, şi are puterea iadului, de a-l deschide şi de a-l închide după plăcerea sa, ceea ce este semnificat prin această fază; (Apocalipsa 9:1). Versiunea etiopiană afirmă, „cheia soarelui”, unde unii cred că ar fi iadul; şi totuşi aceeaşi versiune redă cuvântul, adâncul, în (Apocalipsa 20:3).

Şi un mare lanţ în mâna sa; cheia într-o mână, şi lanţul în cealaltă; iar cel din urmă nu înseamnă un lanţ material, cu care spiritele nu pot fi legate, căci uneori trupurile sunt posedate de duhuri rele, (Marcu 5:3, 4) ci puterea atotputernică a lui Hristos, care el o va arăta acum prin legarea lui Satan mai repede şi mai strâns ca niciodată.

Versetul 2 „El a pus mâna pe balaur…” Prin acesta nu se înţelege păgânismul, pentru că acesta a fost distrus în imperiul Roman sub al şaselea sigiliu, şi a fost consecinţa războiului dintre Mihail şi îngerii săi, şi balaurul şi ai săi; şi înainte de această vreme el va fi distrus în alte părţi sub al şaselea şi al şaptelea potir, când împăraţii pământului, fiind adunaţi împreună la Armaghedon, vor fi junghiaţi, şi oraşele naţiunilor vor cădea, nu doar Papale, ci Păgâne şi Mahomedane; şi ceea ce nu va fi convertit, căci înainte de această vreme împărăţiile acestei lumi vor deveni împărăţiile lui Hristos: ci diavolul însuşi este intenţionat, aşa numit, în parte datorită puterii, autorităţii şi cruzimii sale mari pe care a exercitat-o în lume; şi datorită veninului şi otrăvii idolatriei, superstiţiei, doctrinei false şi închinării, cu care el a infestat locuitorii ei.

Acel şarpe vechi; numit aşa cu referire la viclenia şi subtilitatea sa, cât şi a vechimii sale, fiind de la începutul creaţiei, şi înşelându-i atunci pe primii noştri părinţi; care este diavolul şi Satan; acuzatorul lui Dumnezeu şi al oamenilor, şi adversarul faţă de amândoi. Ediţia Complutensiană şi versiunea Siriană adaugă, „care a înşelat lumea întreagă”; şi versiunea Arabă, „înşelătorul lumii întregi”; care pare să fie luat din ea (Apocalipsa 12:9). Pe el Hristos „l-a ţinut”, şi nu a renunţat la el, aşa cum înseamnă cuvântul: Hristos îl va lua acum, îl va apuca şi îl va reţine, ca prizonier al său; în pustie, Satan a simţit doar zimţii săbiei sale, cuvântul scris al lui Dumnezeu, şi a fost obligat să îl lase: dar acum el va simţi greutatea mâinii sale, şi aprinderea braţului său, cu indignarea mâniei sale; în agonia sau conflictul cu el în grădină, el a fost cucerit prin rugăciune; şi pe cruce Hristos l-a distrus prin moarte, dar acum el va fi sechestrat de puterea sa, şi zdrobit sub mâna sa.

Şi l-a legat pentru o mie de ani, cu lanţul mare pe care îl avea în mâna sa: diavolul este în lanţuri acum, este sub puterea Providenţei divine, şi nu poate face nimic fără permisiune divină; dar acest lanţ este lung, şi se pare că adesea el are o libertate mare, şi străbate aerul şi pământul, şi face multe pagube; dar acum el va fi atât de legat de puterea lui Hristos asupra sa, încât el nu va fi în stare să îşi urnească mâna sau piciorul, pentru a-i tulbura pe sfinţi, sau pentru a înşela naţiunile, fie cu închinare falsă, sau doctrină falsă, fie prin stârnirea lor pentru a-i persecuta pe sfinţi. Astfel despre diavol, Asmodeus, se spune în Apocrifa, Şi Raphael a fost trimis să îi vindece pe amândoi, adică, pentru a da la o parte albeaţa de pe ochii lui Tobit, şi a o da pe Sara fiica lui Raguel ca soţie lui Tobias fiul lui Tobit; şi pentru a lega pe Asmodeus duhul rău; pentru că ea aparţinea lui Tobias prin dreptul moştenirii.

În acelaşi timp când a venit Tobit acasă, şi a intrat în casa sa, şi Sara fiica lui Raguel a venit jos din camera sa de sus. (Tobit 3:17) când îngerul Raphael, „l-a legat”. Spaţiul de o mie de ani nu este un număr sigur pentru unul nesigur, sau o perioadă mare şi nedeterminată de timp, deoarece (Psalmul 90:4, 105:8) aceşti ani trebuie să fie luaţi, nu nedefinit, ci definit, pentru exact acest număr de ani exact, aşa cum apare din faptul că au articolul prefix la ei; şi sunt numiţi după aceea, nu mai puţin de patru vremi, „mia de ani”, sau aceşti o mie de ani, (Apocalipsa 20:3-5, 7) şi din lucrurile care sunt atribuite începutului şi sfârşitului acestor ani, care fixează epoca, şi perioada lor; precum legarea lui Satan, când ei încep, şi dezlegarea lui când ei se sfârşesc, cât şi domnia sfinţilor cu Hristos în tot acest timp; la care se poate adăuga, învierea sfinţilor la începerea lor, şi învierea celor răi la sfârşit: dar marea întrebare este dacă ei au început sau nu? Dacă ei au început, când au început; şi dacă nu, când vor începe. Unii cred că ei au început fie la naşterea lui Hristos, sau la învierea sa, sau la distrugerea Ierusalimului. Eu pun toate acestea împreună, pentru că toate au fost într-un secol, în decursul a şaptezeci de ani, sau aproape; astfel că dacă cei o mie de ani au început în oricare dintre aceste evenimente, ei trebuie să se termine în acelaşi secol, în 1100. Acum deşi la venirea lui Hristos Satan a căzut ca un fulger din cer, şi mulţimi de oameni, posedaţi de demoni, au fost deposedaţi de Hristos, şi el care acea puterea morţii, diavolul, a fost distrus de el; şi la predicarea Evangheliei de către apostoli în lumea neamurilor, prinţul lumii a fost dat afară, oracolele sale au fost reduse la tăcere, mulţimile au fost convertite, şi bisericile au fost întemeiate pretutindeni, totuşi încă Satan nu era legat: el nu era încă legat înainte de moartea lui Hristos; ca mărturie sunt mulţimile de trupuri ale oamenilor posedaţi de el; ispitirea sa a lui Hristos însuşi în pustie; atacurile sale asupra lui în grădină, şi pe cruce; faptul că el a pus în inima lui Iuda să îl trădeze; şi umplerea cu răutate şi invidie a marilor preoţi şi cărturari împotriva sa, pentru a căuta să îl omoare, ceea ce s-au gândit ei: nici nu era el legat, astfel ca să nu îi înşele pe iudei, fie înainte fie după moartea lui Hristos, nici azi el nu este legat; ei erau în timpul lui Hristos sub influenţa tatălui lor diavolul, a cărui pofte le fac şi le-au făcut, prin condamnarea la moarte a lui Hristos; şi după moartea sa, ei au fost aţâţaţi de Satan pentru a persecuta apostolii săi în Iudea şi pretutindeni; şi deşi după distrugerea Ierusalimului ei nu au mai avut nici o putere pentru a acţiona astfel, totuşi ei nu au avut mai puţină răutate faţă de creştini, şi până azi ei sunt plini de duşmănie împotriva lor, şi sunt conduşi în captivitate de Satan, şi daţi pentru a crede o minciună, că Mesia nu a venit, şi pentru a respinge pe adevăratul Mesia, şi pentru a aştepta unul fals: şi cât despre lumea păgână, fără a se împotrivi progresului Evangheliei în ea, totuşi pentru primii trei sute de ani de păgânism a fost religia stabilită a imperiului roman; şi creştinismul era pretutindeni vorbit de rău, dispreţuit, şi persecutat, şi uneori a triumfat, ca şi când ar fi fost dispărut; şi despre Satan nu s-a putut spune niciodată că a fost legat, şi în închisoare el însuşi, când el a aruncat atâtea mulţimi în închisoare, şi i-a făcut să aibă o prigoană de zece zile, (Apocalipsa 2:10) în care atât de mulţi martiri au suferit; nici nu s-a părut ca Satan să fie legat în privinţa bisericii; taina fărădelegii a început să lucreze în timpul apostolilor, şi atunci au fost mulţi anticrişti în lume, înşelători, învăţători falşi şi eretici; acolo era o sinagogă a lui Satan, (Apocalipsa 2:9) şi un astfel de soi de persoane rele sub numele de creştini, cum rar au mai fost în lume; la care se poate adăuga, marea scădere a dragostei, şi alte haruri, şi a purităţii doctrinei şi a închinării în cele mai bune biserici, şi multele dispute dintre ele, în care Satan a avut o mână mare, şi de acea nu a putut fi legat: mai mult, câteva sute de ani înainte de terminarea celor o mie de ani, începând în oricare din datele de mai sus, omul păcatului, fiul pierzării, papa, anticristul vestic, a apărut, cel care a deschis adâncul fără fund, şi a lăsat să iasă fumul din el, prin Alcoran pe care l-a eliberat, care răspunzând la dezlegarea lui Satan, armatei lui Gog şi Magog, războiul lor cu sfinţii, şi rezultatul său; nici naţiunile nu au fost mai înşelate decât atunci cu câteva secole în trecut; cel puţin ele au fost înşelate în secolele trecute, deopotrivă de papa şi de Mahomed, şi nu ar fi fost astfel, dacă Satan nu le-ar fi legat: la care se poate adăuga, că dacă Satan a fost eliberat, atunci nu se poate spune că a fost eliberat pentru o scurtă perioadă, ca în (Apocalipsa 20:3) în comparaţie cu cei o mie de ani, aşa cum trebuie să fie înţeles; de vreme ce acum suntem între şase şi şapte sute de ani de atunci, ceea ce este mai mult de o jumătate dintr-o mie de ani. Alţii încep aceşti ani de la venirea lui Constantin la tronul imperial; dar deşi a fost în vremea aceea o mare răspândire a Evangheliei, o lărgire a împărăţiei lui Hristos, şi o slăbire a lui Satan, totuşi Satan a fost pe departe de a fi legat; vezi (Apocalipsa 12:7, 8; 13:15) mărturia potopului de erori şi erezii pe care el le-a adus foarte repede, precum erezia Eutihiană şi cea Nestoriană, una confundând naturile, cealaltă divizând persoana lui Hristos; erezia Pelagiană, care a întunecat harul lui Dumnezeu, şi a înaintat voinţa liberă a omului; erezia Macedoniană, care a negat divinitatea Duhului: şi în special erezia Ariană, care s-a opus divinităţii lui Hristos, şi care a introdus mari dispute şi confuzie în biserici, şi a dat naştere unei violente persecuţii a lor, fiind îmbrăţişată de fiii lui Constantin: fără a ţine seama de Iulian, un împărat păgân, ridicat la tron, care s-a străduit prin multe arte diavoleşti să stârpească creştinismul; fără cele ce au fost observate mai înainte, ridicarea deopotrivă a lui Mohamed în est, şi a anticristului roman în vest, care au fost amândoi în această perioadă; în decursul timpului imperiul vestic a fost depăşit de goţi şi vandali, şi imperiul estic de saraceni şi turcii; la care se poate adăuga, persecuţiile violente ale waldensienilor şi albigenilor, înainte de anul 1300, cam în timpul în care cei o mie de ani trebuie să se sfârşească, potrivit acestei socoteli, pentru opunerea faţă de papa de la Roma, şi care au fost junghiaţi unde îşi are scaunul Satan, (Apocalipsa 2:13) de aceea nu legat; nici nu s-a întâmplat acolo ceva în acel secol care ar putea să răspundă de dezlegarea lui. Alţii datează aceşti o mie de ani de la Reformă, şi astfel nu mai mult de două sute de ani din ei au trecut; dar că Satan nu a fost legat atunci, şi este acum, este clar. Încă nu au fost reformate toate naţiunile papale, ci încă rămân sub înşelăciune; şi unele care au fost, s-au revoltat din nou; şi diavolul a continuat să înşele naţiunile cu acea închinare falsă, şi să îi stârnească pentru a-i persecuta pe reformaţi. Mărturia arderii lor aici în zilele Împărătesei Maria, masacrele din Franţa şi Irlanda, actuala inchiziţie din Spania şi Portugalia, şi persecuţia hughenoţilor în Franţa, şi a altor Protestanţi în altă parte: şi aceasta este o dovadă în plus din declinul din bisericile reformate, deopotrivă ca doctrină, disciplină, şi conversaţie; din răspândirea erorilor şi a ereziilor de tot felul de atunci încoace, şi în special în era noastră; şi din profanarea generală şi infidelitatea vremurilor, care, când este considerată, nici un om întreg la minte nu se poate gândi că Satan este legat; într-adevăr el nu este legat, sau aceşti o mie de ani ar începe, până după convertirea evreilor, şi împlinirea numărului neamurilor, şi distrugerea tuturor puterilor anticriste, păgâne, papale şi mahomedane, după cum se pare din ordinea acestei viziuni, şi legătura ei cu capitolul precedent.

Versetul 3. „L-a aruncat în Adânc…” Sau adânc, în care demonii nu au vrut să fie trimişi, şi de care s-au înspăimântat ca de o tortură, acesta poate fi astfel, pentru că este un loc de detenţiune, (Luca 8:31, Matei 8:29) pentru că acesta este numit o închisoare, (Apocalipsa 20:7) şi este deosebit de lacul de foc, în care este aruncat după aceea diavolul (Apocalipsa 20:10).

Şi l-a închis; pentru ca el să nu mai rătăcească prin aer, nici să nu mai meargă încoace şi încolo pe pământ, nici să meargă ca un leu care răcneşte, căutând să sperie, să tulbure, sau să devoreze: şi a pus un sigiliu pe el; sau pe uşa adâncului, pentru o securitate în plus, aşa cum a fost pusă piatra la gura locuinţei leului, (Daniel 6:17) şi la mormântul lui Hristos, (Matei 27:66). Evreii menţionează o piatră pe care ei o numesc „Shetijah”, cu care Domnul lumii a „sigilat gura marelui adânc”, sau a adâncului fără fund, la început; dar aici Satan a fost sigilat. Copia alexandrină citeşte, „şi l-a sigilat ferm”, astfel că era imposibil pentru el să iasă afară: sfârşitul acestei temeri, legări, încarcerări, şi securizări a lui Satan este ca el să nu mai înşele naţiunile; adică, prin conducerea lor spre idolatrie, închinare falsă, şi doctrină falsă; şi prin stârnirea lor să facă război împotriva sfinţilor, sau pentru a-i persecuta, aşa cum se afirmă în (Apocalipsa 20:8) aşa cum a făcut el mai înainte; şi este destul de notoriu că el i-a înşelat deopotrivă în aceste feluri; el a înşelat naţiunile păgâne nu doar înainte, ci de când a venit Hristos, pentru a se închina zeităţilor păgâne; şi papistaşii care sunt numiţi neamuri, sau naţiuni, (Apocalipsa 11:2) pentru a cădea în faţa idolilor de aur, argint şi piatră; şi naţiunea evreilor pentru a întreţine o noţiune falsă şi înşelătoare despre Mesia; şi toţi dintre ei, la rândul lor, pentru a persecuta poporul lui Dumnezeu, ca evreii la moartea lui Ştefan, şi după aceea; împăraţii păgâni din primii trei sute de ani după Hristos; papistaşii de la apariţia fiarei, care a primit puterea de a face război cu sfinţii, şi i-a biruit; dar acum el va fi sub o astfel de restrângere, şi într-o detenţiune atât de strânsă, încât el nu va mai fi în stare să mişte naţiunile rele să mai facă ceva de acest fel, aşa cum va face când va fi dezlegat la sfârşitul celor o mie de ani; nici nu va fi în stare să ispitească pe vre-unul dintre sfinţi, în timpul acestei durate de timp, nici nu le va da nici cea mai mică hărţuire sau nelinişte.

Până când cei o mie de ani se vor împlini; sau sfârşi, întregul spaţiu dintre ele se va sfârşi: şi după aceea el trebuie să fie dezlegat puţină vreme; o mică parte de timp, în comparaţie cu cei o mie de ani; cât va fi, nu se poate spune; şi aceasta „trebuie” să fie, nu pentru că el nu mai poate fi ţinut mai mult, sau printr-o slăbiciune în Hristos; ci datorită decretului lui Dumnezeu, care s-a stabilit astfel, pentru glorificarea sa, în salvarea poporului său, şi în final distrugerea diavolului, şi a armatei lui Gog şi Magog. Targum Jon. În Exod 28:30.

Versetul 4. „Şi am văzut tronuri, şi ei au stat pe ele, …” În afara tronului lui Dumnezeu Tatăl, şi tronul slavei, pe care stă Fiul lui Dumnezeu, şi cele doisprezece tronuri pentru cei doisprezece apostoli ai Mielului; vor mai fi tronuri puse, sau înălţate pentru toţi sfinţii, (Daniel 7:9) care vor sta pe ele, în caracterul împăraţilor, şi ca învingători, şi vor sta tăcuţi, şi netulburaţi, şi vor fi în tihnă perfectă, şi pace, căci cei care stau pe ele sunt aceleaşi persoane care sunt descrişi apoi în acest verset; căci după legarea lui Satan, se relatează fericirea şi slava sfinţilor în acel timp: şi judecata a fost dată lor; adică, puterea, stăpânirea, autoritatea regală, posesiunea împărăţiei, corespunzătoare caracterului lor ca împăraţi, şi poziţiei lor, stând pe tronuri, (Daniel 7:22, 27) decât dacă nu trebuie să fie înţelese mai degrabă că li se face dreptate, care nu are loc evident în starea prezentă a lucrurilor, şi de care ei se plâng uneori; dar acum le va fi dată judecata dreaptă, şi împotriva duşmanilor lor; persoanele lor vor fi declarate drepte în mod deschis; caracterele lor vor fi curăţate de toate imputările false legate de ei; şi lucrările şi suferinţele pentru Hristos vor fi observare într-un mod al harului, şi răsplătite într-un mod foarte glorios.

Şi astfel în această privinţă ei au fost judecaţi, dar nu judecarea lor a altora, cei răi, care este singura lucrare a lui Hristos; nici cei răi nu vor fi judecaţi acum; această noţiune nu poate fi sprijinită (vezi Gill despre Matei 19:28, 1 Corinteni 6:2-3). Evreii îşi imaginează că omul lor de frunte va judeca lumea în timpul care va veni; pentru că astfel ei spun {w}, „în timpul viitor, (sau în lumea care va veni,) sfântul Dumnezeu binecuvântat va sta, şi împăraţii vor pune tronuri pentru oamenii mari din Israel, şi ei vor sta împreună şi vor judeca naţiunile din lume cu Dumnezeul sfânt binecuvântat:” dar persoanele înţelese aici nu sunt evrei, ci cei care suferă de dragul lui Isus, după cum urmează: şi am văzut sufletele lor cărora li s-au tăiat capul pentru mărturia lui Isus, şi pentru cuvântul lui Dumnezeu: acestea, cu persoanele descrise în clauza următoare, sunt cei care vor sta pe tronuri, în timpul celor o mie de ani când Satan este legat, şi li se va da judecata; chiar cei care au purtat mărturia adevărului lui Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mesia, şi singurul Mântuitor al păcătoşilor, şi lui ca esenţialul Cuvântul al lui Dumnezeu, sau cuvântul scris al lui Dumnezeu, întreaga Evanghelie, toate adevărurile şi doctrinele lui; şi cărora li s-au tăiat capul pentru purtarea unei astfel de mărturii, aşa cum Ioan Botezătorul a fost, primul dintre martorii lui Isus: şi de vreme ce acest fel de pedeapsă a fost una romană, aceasta pare să indice în mod particular spre astfel de persoane care au suferit sub împăraţii romani păgâni, şi pentru a destina aceleaşi suflete despre care se spune că sunt sub altar, şi strigă pentru răzbunare, (Apocalipsa 6:9). Această clauză, în legătură cu cea dintâi, este redată diferit; versiunea siriană o redă astfel, „şi judecata a fost dată lor, şi sufletelor care au fost decapitate.” Iar versiunea etiopiană, „şi am văzut un scaun, şi fiul omului a stat pe el, şi el a oferit lor judecata pentru sufletele celor care au fost junghiate pentru legea Domnului Isus”.

Şi care nu s-au închinat fiarei, nici imaginii ei, nici nu au primit semnul ei pe fruntea lor, sau pe mâinile lor, vezi (Apocalipsa 13:1, 4, 14-16). Aceasta descrie pe cei care nu au profesat religia papistaşă, nici care au sprijinit-o într-un fel; care nu s-au unit în idolatria anticristului papistaş, ci au protestat împotriva ei, şi s-au depărtat de ea, şi au aderat la Hristos, şi la adevărata închinare la Dumnezeu; vezi (Apocalipsa 14:1, 15:2). Şi astfel, cu personajul anterior, include toţi sfinţii care au trăit sub Roma păgână, şi Roma papală, spre distrugerea lui anticrist, şi spre instaurarea împărăţiei lui Hristos; nu că aceşti martiri şi confesori, sau chiar toţi sfinţii din vremurile lor, sunt singurele persoane care vor împărtăşi slava şi fericirea numelui lui Hristos, şi legarea lui Satan; pentru că toţi sfinţii vor veni cu Hristos, şi toţi cei morţi în Hristos vor învia mai întâi sau vor fi părtaşi la prima înviere; şi toţi cei care sunt răscumpăraţi de sângele său, din orice naţiune, sau din orice eră a lumii ar fi trăit, chiar de la începutul ei, vor fi împăraţi şi preoţi, şi vor domni cu el pe pământ, (Zaharia 14:5, 1 Tesaloniceni 3:13, 4:14, 16, Apocalipsa 5:9, 10) deşi Ioan doar ia notă de aceştia, pentru că scopul acestei cărţi, şi a viziunilor arătate lui, a fost doar să ofere o istorie profetică a bisericii, din timpul său, până la sfârşitul lumii; şi aceştia sunt observaţi în special pentru a încuraja sfinţii sub suferinţele pentru Hristos: şi ei au trăit; însemnând nu spiritual, căci astfel au făcut aceasta înainte, şi în timp ce ei au purtat mărturisirea lor despre Hristos, şi împotriva anticristului, şi înainte de moartea lor; nu în succesorii lor, căci nu ar fi fost corect şi raţional ca ei să fie decapitaţi pentru mărturia lor despre Hristos şi cuvântul său, şi alţii ar trebui să trăiască şi să domnească împreună cu Hristos în spaţiul lor şi în locul lor; nici nu trebuie ca aceasta să fie înţeleasă ca trăirea lor în sufletele lor, căci astfel ei au trăit în starea lor separată; sufletul nu moare niciodată; Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii: ci sensul este că ei au trăit din nou, ca în (Apocalipsa 20:5) ei au trăit fizic; sufletele lor au trăit în trupurile lor, trupurile lor fiind înviate, şi reunite cu sufletele lor, întreaga lor persoană a trăit; sau sufletele lor care au fost decapitaţi au trăit; adică, trupurile lor au trăit din nou, sufletul fiind uneori pus pentru trup, (Psalmul 16:10) şi aceasta este numită prima înviere în versetul următor: şi au domnit cu Hristos o mie de ani; căci toţi cei care suferă împreună cu el şi care vor trăi o viaţă evlavioasă trebuie să facă aceasta, (2 Timotei 2:12, 3:12).

Hristos fiind coborât din cer, şi legându-l pe Satan, şi sfinţii morţi fiind înviaţi, şi cei vii schimbaţi, el va domni printre ei personal, vizibil, şi glorios, şi în cel mai deplin mod; toate puterile anticriste vor fi distruse; Satan va fi în detenţiune strânsă; moartea, cu respect pentru Hristos şi poporul său, nu va mai fi; cerurile şi pământul vor fi făcute noi, şi toate lucrurile vor fi supuse lui; şi toţi sfinţii săi vor fi cu el, şi ei vor domni împreună cu el; ei vor fi glorificaţi împreună; ei vor sta pe tron cu el, având o coroană de neprihănire dată lor, şi vor poseda împărăţia pregătită pentru ei; ei vor domni peste toţi duşmanii lor; Satan va fi zdrobit sub picioarele lor, fiind legat; cei răi vor fi închişi în iad, şi nu vor mai putea să îi tulbure; şi păcatul şi moartea nu vor mai fi; această domnie nu va fi într-un sens senzual şi carnal, sau să stea în posedarea bogăţiilor şi onorurilor lumeşti, în a mânca şi a bea, a se mărita şi a da în căsătorie; sfinţii nu vor fi într-o stare muritoare ci într-una nemuritoare; copiii acestei învieri vor fi ca îngerii; şi această domnie va fi pe pământ, (Apocalipsa 5:10) pământul actual va fi ars, şi unul nou va fi format, în care aceste persoane neprihănite vor locui, (2 Petru 3:13) din care (Apocalipsa 21:1) acesta este un număr perfect, şi exprimă perfecţiunea acestei stări, şi este un termen de ani pe care nici Adam, nici unul dintre fii săi, nu a ajuns la ea; dar Hristos al doilea Adam va vedea sămânţa sa, şi îşi va prelungi zilele sale mai mult decât oricare dintre ei, (Isaia 53:10). Este o observaţie a rabinilor evrei {x}, că ziua din (Geneza 2:17) este ziua Dumnezeului sfânt binecuvântat (adică o mie de ani), şi de aceea primul Adam nu a împlinit ziua sa, căci au lipsit şaptezeci de ani din ea: şi este o noţiune care predomină cu ei, că zilele lui Mesia vor fi o mie de ani {y}; şi astfel vor fi ei la a doua sa venire, dar nu la prima, pe care ei i-au aşteptat în zadar, aceasta a trecut: şi de asemenea ei au spus {z}, că în aceşti o mie de ani Dumnezeu va înnoi lumea sa, şi că atunci cei drepţi vor fi înviaţi, şi nu se vor mai întoarce în ţărână; care este de acord cu noul cer şi noul pământ descris de Ioan în timpul acestei stări, şi cu prima înviere: şi astfel Jerom, care a discutat cu rabinii, spune {a} că evreii aşteptau un n.

{w} Yalkut Simconi, par. 2. fol. 41. 4.

{x} Bemidbar Rabba, sect. 5. fol. 185. 4. vid. Jacchiad. in Dan. vii. 25.

{y} Midrash Tillim, fol. 4. 2.

{z} T. Bab. Sanhedrin, fol. 93. 1, 2. & Gloss. in ib. Yalkut Simeoni, par. 2. fol. 42. 1. & 49. 3. Tzeror Hammor, fol. 150. 2.

{a} Comment. in Zach. xiv. 16, 18.

Versetul 5. „Ceilalţi morţi …” Nu înseamnă sfinţii morţi, căci ei vor fi înviaţi toţi împreună, ci răii morţi; şi nu ei din punct de vedere moral sau spiritual, ci morţi fizic: aceştia nu au trăit din nou până cei o mie de ani nu s-au sfârşit; astfel că va fi un termen exact de ani între învierea sfinţilor şi învierea celor răi; nici nu va fi vre-un rău trăind pe pământ, sau în trup, în acea perioadă; căci răii morţi nu vor fi înviaţi cu sfinţii la venirea lui Hristos, şi cei răi care vor fi trăit vor fi distruşi în conflagraţia mondială, şi nici unul dintre ei nu va trăi până după sfârşitul acestor ani. Această clauză este lăsată afară în versiunea siriană.

Aceasta este prima înviere; care nu trebuie să fie legată cu trăirea din nou a restului morţilor la sfârşitul celor o mie de ani, căci aceea va fi a doua şi ultima înviere; dar cu martorii lui Isus, şi adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu trăind din nou, pentru a domni cu Hristos o mie de ani; căci această înviere nu înseamnă o înviere din moartea păcatului la o viaţă de har; deşi uneori lucrarea harului şi convertirea este reprezentată astfel, aceasta nu poate indicată aici; căci o astfel de înviere martorii şi închinătorii de mai sus au avut parte înainte de suferinţele lor, şi care a fost necesară anterior mărturiei şi închinării lor; în afară de aceasta, această înviere era în viitor în timpul lui Ioan, şi era cea care urma să fie realizată deodată, şi era specifică începutului celor o mie de ani; în timp ce învierea spirituală a fost înaintea timpului său, şi a fost din totdeauna după acel început, şi este succesivă în toate erele, şi nu adăugată unei perioade de timp, deşi ar putea fi mai multe exemple ale ei într-o eră decât în alta; nici nu este vre-odată numită astfel prima înviere, nici nu se poate da vre-un motiv de ce ar trebui; căci deşi un om poate fi convertit înainte de altul, convertirea sa nu poate fi numită prima înviere, deoarece există multe exemple ale acestei naturi mai înainte, şi mai multe după aceea; în plus, în această vreme, nu va fi nici unul din poporul lui Dumnezeu înviat în acest sens; ei vor fi toţi înviaţi şi convertiţi mai înainte; naţiunea evreilor va fi născută din nou, şi plinătatea neamurilor vor fi aduse; la care se poate adăuga, că dacă prima înviere trebuie să fie înţeleasă într-un sens spiritual, atunci a doua înviere a morţilor răi, de la sfârşitul celor o mie de ani, trebuie să fie înţeleasă tot astfel: nici nu este o înviere a cauzei lui Hristos şi interesul său avut în vedere aici, în particular prin chemarea evreilor, şi convertirea numeroasă a neamurilor; căci deşi cei dintâi din aceştia sunt semnificaţi prin învierea oaselor uscate din viziunea lui Ezechiel, şi este exprimată prin aducerea din morminte a evreilor, şi este numită viaţă din morţi, (Romani 11:15) totuşi aceasta nu poate fi numită cu nici o cuviinţă prima înviere; căci a fost o mare înviere a religiei adevărate în timpul lui Ioan Botezătorul, Hristos şi apostolii săi, în special după revărsarea Duhului de ziua Cincizecimii, deopotrivă printre evrei şi neamuri; şi a fost o înviere a religiei creştine în vremea lui Constantin, şi din nou la reforma din partea Catolicismului; şi cât despre convertirea evreilor şi a neamurilor în ziua din urmă, aceea va fi ultima înviere a cauzei şi importanţei lui Hristos, care se va inaugura în domnia sa spirituală, şi de aceea ar trebui mai degrabă să fie numită ultima, decât prima înviere; în plus, această treabă se va sfârşi înainte de această vreme; aceasta este semnificată prin căsătoria Mielului în capitolul precedent; şi împărăţiile lumii vor deveni ale lui Hristos sub cea de-a şaptea trâmbiţă, şi amândoi vor fi într-o domnie spirituală: mai mult, aceasta nu este de acord în nici un caz cu caracterul persoanelor care vor participa la această înviere, ei sunt cei care au trăit şi au suferit, cel puţin mulţi dintre ei, sub Roma păgână şi papală, (Apocalipsa 20:4) şi de aceea ea nu poate fi înţeleasă ca fiind a evreilor şi a neamurilor din ziua din urmă, când nici unii nici ceilalţi nu vor mai fi. La care se poate adăuga, că dacă acesta era sensul, atunci această cauză trebuie să învie de asemenea printre cei răi la sfârşitul celor o mie de ani, în timp ce atunci când ei sunt înviaţi, ei vor încerca tocmai contrariul. Atunci, rămâne că prin această primă înviere trebuie să fie înţeleasă una în trup; căci aşa cum cei care vor trăi din nou au fost fizic decapitaţi, şi toţi dintre ei au murit fizic, ei vor fi înviaţi fizic; şi în acest sens restul morţilor vor fi înviaţi la sfârşitul acestor ani; privitor la ceea ce este numit pe bună dreptate prima înviere; ea este prima în timp, ea va fi la începutul celor o mie de ani, şi a doua va fi la sfârşitul lor; cei morţi în Hristos vor învia primii în ordinea timpului, (1 Tesaloniceni 4:16); ei vor avea stăpânirea asupra celor răi în acest sens în dimineaţa învierii: învierea lui Hristos este într-adevăr prima, dar ea este cauza şi promisiunea acesteia; şi au fost anumite învieri speciale deopotrivă înainte şi după cea a lui, dar ele au fost spre o stare muritoare; şi au fost câţiva sfinţi care au înviat din morţi imediat după învierea sa; dar aceştia au fost doar câţiva, şi au fost plănuite ca o avans al acesteia; în plus, deşi ea a fost o înviere, ea nu a fost învierea; şi se poate observa mai departe, că învierea celor drepţi va fi prima la venirea lui Hristos, (1 Corinteni 15:22) nu va fi nici una înainte de cea a lor; a lor va fi prima; învierea celor răi, la care aceasta este opusă ca fiind prima, nu va fi decât după o mie de ani după ea: adăugaţi la toate faptul că această înviere va fi, ~h prwth~, „prima”, adică, cea mai bună, aşa cum este folosit cuvântul în (Luca 15:22) şefa, principala; învierea celor răi cu greu poate fi numită o înviere în comparaţie cu ea, şi în multe locuri a lor nu este observat unde este aceasta, ca în (1 Corinteni 15:12-57, 1 Tesaloniceni 4:13-18) cei drepţi vor fi înviaţi în virtutea unirii lor cu Hristos, în consecinţa faptului că el are controlul deopotrivă asupra sufletelor şi a trupurilor lor, şi în concordanţă cu trupul său slăvit, şi spre viaţa veşnică, care nu va vi cazul celor răi.

Versetul 6. „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere!” Aceasta poate fi considerată fie ca descrierea persoanelor care vor avea parte de acest privilegiu; deoarece ei sunt singurii care sunt binecuvântaţi cu binecuvântări spirituale, cu o dreptate care îi justifică, cu iertarea păcatului, şi harul regenerator, şi care sunt sfinţiţi de Duhul lui Dumnezeu; aceştia, şi numai aceştia, vor fi primii înviaţi, şi vor fi chemaţi să moştenească împărăţia pregătită pentru ei, (Matei 25:34) sau altfel atât de expresivă pentru fericire şi sfinţenie când sunt ridicaţi; ei vor fi binecuvântaţi perfect în suflet şi trup, şi perfect sfinţi în amândouă: ei vor fi „binecuvântaţi”, pentru că asupra lor moartea a doua nu are nici o putere; care este lacul de foc, (Apocalipsa 20:14, 21:8) sensul este că ei vor scăpa de arderile veşnice, focul iadului, chinul şi mizeria celor răi; ei vor fi eliberaţi de mânia care va veni; şi trupurile lor nu vor mai muri, sufletele lor nu vor fi supuse la nici un sens al mâniei, sau la vre-un fel de pedeapsă: şi ei vor fi „sfinţi”; ei nu vor avea nici un păcat în ei: dar ei vor fi preoţi şi lui Dumnezeu şi ai lui Hristos; ai lui Dumnezeu Tatăl, şi ai Fiului său Isus Hristos, fiind făcuţi astfel pentru cel dintâi pentru cel din urmă, (Apocalipsa 1:6) sau ai lui Dumnezeu, chiar ai lui Hristos, adică, ai lui Dumnezeu, care este Hristos, după cum urmează: şi vor domni cu el; ei vor fi devotaţi în întregime şi angajaţi în slujirea lui Dumnezeu şi lui Hristos, şi vor oferi continuu jertfe de laudă, sau cântând cântecul Mielului, adorând harul şi bunătatea lui Dumnezeu şi Hristos spre ei, arătate lor deopotrivă în providenţă şi în har: şi ei vor domni cu el o mie de ani; aceasta este menţionată din nou, în parte pentru a afirma certitudinea ei, şi în parte pentru a puncta spre binecuvântarea sfinţilor înviaţi.

Versetul 7. „Când se vor împlini cei o mie de ani…” Care încă nu au expirat; nu în anul 1000, sau 1033 sau 4, socotind de la naşterea sau moartea lui Hristos, când păgânismul, care a fost distrus în lumea neamurilor, a fost introdus în biserică, care a purtat numele creştin, prin omul păcatului; căci aceasta a adus mai mult sau mai puţin din timpurile Constantinopolului; de unde se pare, că Satan în această privinţă a fost dezlegat înainte, şi de aceea nu acesta a fost timpul dezlegării sale; nici în 1073, recunoscând din distrugerea Ierusalimului, şi purtarea şi răspândirii Evangheliei printre neamuri, în care an Hildebrand a devenit papă, care poate fi numit cu adevărat marca iadului; Damianus, un frate cardinal, care a trăit în acelaşi timp cu el când el a fost arhidiacon al Romei, îl numeşte sfântul diavol; el a fost un impostor, vraci şi vrăjitor, şi prin artele rele a ajuns pe scaunul papal; acest papă a ridicat puterea papală deasupra prinţilor la o înălţime foarte mare, şi a făcut vederea Romei absolut independentă, şi toţi episcopii dependenţi de ea; el a interzis episcopilor să îşi primească înscăunarea lor de la împărat, sau de la orice persoană laică, sub durerea excomunicării: acesta este papa care l-a făcut pe împărat, cu împărăteasa sa şi copilul, să aştepte trei zile cu picioarele goale la porţile sale, în plină iarnă, înainte ca ei să poată fi admişi la el; acea doctrină a demonilor, interzicând preoţilor să se căsătorească, a fost întemeiată de el; şi în zilele lui acea noţiune absurdă şi monstruoasă a transubstanţierii care a început să predomine, deşi el însuşi şi-a folosit zeul său de pâine foarte ordinar; căci luarea sa ca fiind Dumnezeu real, el a cerut un răspuns de la el împotriva împăratului; dar acesta ne-vorbind, el l-a aruncat în foc, şi l-a ars. Acum se va admite că diavolul a fost eliberat în acest timp, dar atunci aşa era el înainte: au existat papi înainte de acesta care au fost vrăjitori, necromani, şi au avut familiaritate şi confederaţie cu diavolul; şi aproape cinci sute de ani înainte de vremea aceasta, papa a fost declarat episcop universal de Phocas; şi interzicerea căsătoriei preoţilor a început în consiliul de la Nice, şi a fost aprobat de papa Siricius, cu multă vreme înainte de timpul său, deşi acum era mai ferm întemeiat; a adăugat la aceasta, că dacă expirarea celor 1000 de ani şi dezlegarea lui Satan ar fi fost în acel timp, el trebuie să fi fost dezlegat aproape 700 de ani, care nu poate fi numită o scurtă vreme, ca în (Apocalipsa 20:3) în special în comparaţie cu cei 1000 de ani, timpul legării sale; când aceasta este două treimi din acea vreme: nici nu au expirat aceşti ani în anul 1300, socotind de la Constantin, cam în timpul în care a trăit papa Boniface al Optulea, despre care se spune, că el a venit ca o vulpe, a călătorit ca un leu, şi a murit ca un câine; când s-a ridicat la rangul de papă, el a instituit un jubileu, şi în prima zi el a apărut în obiceiul său pontifical, şi a dat binecuvântarea poporului, şi în ziua următoare el s-a îmbrăcat cu un obicei imperial, şi şi-a pus o diademă bogată, şi a stat pe un tron, cu o sabie goală înaintea sa, când a rostit aceste cuvinte, „Ecce hic duo gladii”, „Iată aici sunt două săbii”, referindu-se la (Luca 22:38) pe care papistaşii l-au înţeles ca puterea temporală şi spiritual cu care Petru şi succesorii săi sunt înzestraţi; în acelaşi timp Ottoman a fost încoronat împărat al naţiunilor mahomedane, care a întemeiat imperiul Turc, şi a răspândit religia mahomedană în Asia şi Grecia; şi prin amândoi aceştia, au avut loc mari tulburări şi războaie, deopotrivă în est şi în vest: dar totuşi aceasta nu face să pară că acum a fost timpul dezlegării lui Satan; de vreme ce înainte de acest timp puterea papală a avut cea mai mare înălţime a ei, şi religia mahomedană a fost sute de ani în lume, şi a predominat mult; şi de aceea Satan trebuie să fi fost eliberat mai înainte; şi într-adevăr este inutil să căutăm după expirarea acestor ani, şi dezlegarea lui Satan, când încă nu au început aceşti ani, nici Satan nu a fost legat, aşa cum a fost arătat în (Apocalipsa 20:2) dar totuşi, când se vor sfârşi ei,

Satan va fi eliberat din închisoarea sa; în timpul celor o mie de ani el va fi într-o stare de încarcerare, fiind legat, închis, şi sigilat în adâncul fără fund, care de aceea este numit o închisoare, ca în locul spiritelor condamnate, în (1 Petru 3:19) dar când acestea se vor sfârşi; lanţul său va fi dat jos, cel puţin va fi lungit; sigiliul de pe el va fi rupt, adâncul fără fund va fi deschis, şi el va fi eliberat; acest lucru nu va fi făcut de către el, ci de cel care l-a legat, sau prin permisiune divină.

Versetul 8. „şi va ieşi din temniţa lui…” adâncul fără fund, şi va umbla încolo şi încoace pe pământ, şi va merge ca un şarpe înşelător, şi leu care rage, ca mai înainte: pentru a înşela naţiunile: aşa cum a făcut mai înaintea începerii celor o mie de ani, şi faţă de care el a fost împiedicat în timpul acestei vremi; el a mai înşelat mai înainte naţiunile păgâne, papale şi mahomedane, şi acum el va merge pentru a-i înşela pe cei care în această perioadă sunt în cele patru părţi ale pământului; toată lumea: numele acestor naţiuni sunt, Gog şi Magog: nu aceeaşi care sunt menţionaţi în (Ezechiel 38:1-39:16) deşi există o aluzie la ele, şi de acolo sunt luate numele lor, şi unele dintre figuri sunt împrumutate, şi sunt descrise ca duşmani ai poporului lui Dumnezeu, care vor fi în lume în această vreme; astfel evreii {b} vorbesc despre Gog şi Magog, care vor veni împotriva Ierusalimului în zilele lui Mesia, pe care ei încă îl aşteaptă, prin care ei vor fi distruşi: pentru a-i aduna împreună la bătălie; nu unul împotriva celuilalt, aşa cum cred unii, ca papa împotriva turcilor, turcii împotriva papei, ei nu au acest scop deloc; nici „pentru a-i omorî”, aşa cum redă aceasta versiunea etiopiană; ci împotriva sfinţilor şi poporului lui Dumnezeu, în cetatea şi tabăra mult iubită; în aceasta va sta înşelarea lor: numărul lor este ca nisipul de pe mare; adică, nenumărat, ca o aluzie la Gog şi Magog în (Ezechiel 38:9, 15, 16) ci marea întrebare este, cine sunt aceştia? Nu papistaşii, naţiunile s-au îmbătat cu vinul curviei Romei, neamurile, prin care sfânta cetate este călcată în picioare, şi care vor fi mânioase când timpul de răzbunare a sfinţilor a venit, (Apocalipsa 11:2, 18, 18:2) căci toţi aceştia vor fi distruşi, chiar toate rămăşiţele lor, la bătălia de la Armaghedon; nici anticristul nu este cel avut în vedere, care va fi distrus în domnia spirituală a lui Hristos, ci suflarea gurii sale; şi la bătălia decisivă de mai sus fiara şi profetul mincinos vor fi luaţi vii, şi aruncaţi în lacul de foc: nici turcii nu sunt avuţi în vedere, poporul din Magog fiind Scythiani iniţial, aşa cum spune Josephus {c}, de unde au apărut turcii; sau Tartarinnii, căci Paulus Venetus {d} spune că ţările lui Gog şi Magog sunt în Tartary, numite Jug şi Munjug; de aici unii cred că acestea sunt aceleaşi cu cei patru îngeri legaţi la râul Eufrat, şi eliberaţi, a căror armate sunt reprezentate ca fiind foarte numeroase, (Apocalipsa 9:14, 16, 17) dar deşi dominaţia turcă este foarte mare, totuşi ea nu se extinde până la cele patru colţuri ale lumii; şi când turcii au fost eliberaţi, şi au venit chiar în Europa, aceasta nu a fost împotriva creştinilor adevăraţi, tabăra sfinţilor, cetatea iubită, ca aici, dar împotriva partidei anticreştine; papistaşii au suferit cel mai mult prin năvălirile turcilor, deşi aceasta nu i-a condus spre pocăinţă; în plus, dezlegarea celor patru îngeri, sau a naţiunilor turceşti, şi a şefilor lor, este cu multă vreme înainte de începerea celor o mie de ani; aceasta este trecută deja, sub cea de-a şasea trompetă, în timp ce a şaptea trompetă va fi suflată, şi toate cele şapte potire au fost turnate, şi lumea curăţată de toţi duşmanii lui Hristos, şi după aceea cei o mie de ani trebuie să se sfârşească, înainte ca această armată a lui Gog şi Magog să apară: nici nu sunt naţiunile Americane, despre care se vorbeşte aici; căci ei sunt doar într-un sfert al lumii; nici nu este vre-un motiv pentru a crede că vor fi mai mulţi duşmani ai poporului lui Hristos decât în orice altă parte, de vreme ce în domnia spirituală a lui Hristos pământul va fi plin de cunoştinţa sa, şi împărăţia sa spirituală va fi până la marginile lumii: şi cât despre acea noţiune că aceia care locuiesc în altă emisferă vor fi salvaţi de conflagraţia generală, nu este nici un motiv să credem aceasta, de vreme ce pământul, şi oricine este pe el, va fi ars, (2 Petru 3:10). Unii cred că cei răi trăind în părţile îndepărtate ale lumii, în colţurile pământului, sunt avuţi în vedere, care, la venirea lui Hristos, vor fugi de acolo, şi vor rămâne în spaimă şi teroare continuă până la sfârşitul celor o mie de ani, când Satan îi va aduna împreună, şi îi va însufleţi împotriva celor sfinţi; dar nu se poate aceasta, căci ei toţi vor fi distruşi în conflagraţia universală a lumii; nici nu va mai fi nici unul în pământul nou ci doar persoane drepte: dar aceştia vor fi toţi cei răi morţi, restul celor morţi, care nu au trăit din nou până nu s-au sfârşit cei o mie de ani, când va fi a doua înviere, învierea tuturor celor răi care au trăit de la începutul lumii; şi aceştia, cu grupul de diavoli sub Satan, vor alcătui armata lui Gog şi Magog: toate persoanele care sunt de acord cu ei; acestea pot fi numite naţiuni, sau neamuri, fiind străini faţă de Israelul adevărat al lui Dumnezeu, câinii care vor fi fără sfânta cetate; despre aceştia se poate spune că sunt în cele „patru sferturi” ale lumii, de vreme ce ei mor şi sunt îngropaţi, acolo ei vor învia şi vor sta pe picioarele lor, o armată foarte mare; şi ei vor muri duşmani faţă de Hristos şi poporul său, ei vor învia astfel; aşa cum vor merge jos spre iad cu „armele lor de război”, aşa cum se spune despre Meşec şi Tubal, poporul lui Gog, (Ezechiel 32:27) ei vor învia cu aceleaşi; mormântul, praful pământului, nu va face nici o schimbare în trupurile lor rele, nici flăcările iadului nu vor schimba ceva din înclinarea minţii lor; da, aşa cum se spune în locul de mai sus, ei vor „întinde săbiile lor sub capetele lor”, şi astfel vor fi pregătiţi, când vor învia, să le folosească împotriva sfinţilor, şi pentru a se răzbuna; căci invidia, răutatea şi răzbunarea lor, va fi înălţată şi mărită de detenţia lor şi pedeapsa din iad: nici nu trebuie să ne mire aceasta, de vreme ce demonii, cu toate că ei au fost atât de mult timp excluşi din regatul luminii, şi au fost în lanţurile întunericului, şi în aşteptarea chinului veşnic, reţin aceeaşi duşmănie ca întotdeauna; şi deşi înşelăciunea va fi foarte mare, pentru a ataca sfinţii într-o stare nemuritoare, care sunt ca îngerii care nu mor, nici aceştia nu vor mai muri, şi în special de vreme ce Hristos, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, care domneşte peste naţiuni cu un toiag de fier, va fi la capul lor; totuşi nu trebuie să ni se pară ciudat, când ei se vor ridica atât de slabi şi plăpânzi, şi atât de puţin în stare să reziste ispitei, şi atât de mult expuşi la ademenire, aşa cum au fost mai înainte; Satan va avea tot atât de multă putere asupra lor ca întotdeauna; şi cu numerele lor, şi cu posedarea demonilor la capul lor, şi în special considerând disperarea stării lor, şi că aceasta este ultima luptă a lor şi efort pentru libertate, ei se vor anima pe ei înşişi şi unul pe altul faţă de această acţiune ciudată. Aceştia pot fi chemaţi acum Gog şi Magog, după cum cineva dă sensul lui „acoperit”, cealaltă deschisă, sau „descoperită”: aceştia aduc toţi duşmanii lui Hristos şi ai poporului său, deopotrivă secret şi deschis: şi acest sens justifică bine numărul lor, fiind ca nisipul mării; şi care versiunea arabică pare să o confirme, şi „Jagog şi Magog se vor ridica împreună cu el”. Evreii au o noţiune că această înşelare a lui Satan va fi în ziua judecăţii, care este de acord cu această relatare; căci imediat asupra acesteia va urma judecăţii celor răi: ei spun {e}, „în ziua judecăţii se va găsi în lume, şi sfântul binecuvântat Dumnezeu va sta pe tronul de Judecată, Satan ^attw alyel yjoa^, „va înşela deasupra şi sub” (îngerii şi oamenii), şi el va fi găsit pentru a distruge lumea, şi să ia sufletele.”

{b} Targum in Cant. viii. 4. & Targum Hieros. in Numb. xi. 26.

{c} Antiqu. l. 1. c. 6. sect. 1.

{d} In Schindler. Lex. Pentaglott. col. 288.

{e} Zohar. in Gen. fol. 73. 1.

Versetul 9. „Şi s-au suit pe faţa pământului…” Fie întregul pământ, în diferite părţi din care ei vor fi înviaţi; sau ţinutul lui Israel, unde Hristos şi poporul său va fi; şi astfel cei răi fiind înviaţi vor veni din felurite părţi ale lumii, şi s-au răspândit peste teritoriul sfânt; precum se spune despre Gog şi Magog că acoperă teritoriul lui Israel, ca un nor, (Ezechiel 38:16) şi se poate observa, căci chiar fraza ^Kura bxr, „suflarea ţinutului tău”, este folosită despre ţinutul lui Emanuel, sau ţinutul lui Israel, în (Isaia 8:8) şi a cuprins tabăra celor sfinţi; aceştia sunt cei binecuvântaţi şi Cei Sfinţi, care au parte de prima înviere, chiar toţi sfinţii; nu doar martirii sub persecuţii păgâne, şi martorii lui Hristos din timpul papalităţii, ci toţi sfinţii de la începutul lumii; aceştia vor fi într-o tabără împreună, cu cortul lui Dumnezeu în mijlocul lor, (Apocalipsa 21:3) şi Hristos Împăratul lor în fruntea lor, (Mica 2:13) aluzia este referitoare la tabăra copiilor lui Israel în pustiu, de jur împrejurul cortului, care era în mijlocul lor, (Numeri 2:2) după aceea cetatea Ierusalimului în sine a fost numită o tabără, şi a răspuns în toate privinţele faţă de tabăra din pustie {f}, la care se face referire este în (Evrei 13:11-13) şi care slujeşte pentru a ilustra pasajul de aici, după cum urmează: şi cetatea binecuvântată: nu Constantinopol, aşa cum au crezut unii, ci cetatea sfântă, noul Ierusalim, (Apocalipsa 21:2) adunarea generală şi biserica celor întâi născuţi, iubiţi de Dumnezeu şi Hristos, şi de sfinţii îngeri, şi de un altul; şi aceştia foarte probabil vor fi cu Hristos pe acelaşi punct de pământ unde a stat Vechiul Ierusalim, o cetate atât de mult favorizată, şi atât de mult distinsă de Dumnezeu; astfel că unde Hristos a suferit atât de mult reproş şi ruşine, şi o moarte atât de blestemată, acum el va fi glorificat, şi va trăi în victorie cu sfinţii săi:

Şi foc a venit din cer de la Dumnezeu, şi i-a mistuit; nu foc material; cu care acest pământ, şi trupurile celor răi de pe el, vor fi arşi la începutul celor o mie de ani; dar acum trupurile lor vor fi înviate nemuritoare, şi incapabile de a fi consumate cu astfel de foc; ci apriga indignare a lui Dumnezeu, sau a mâniei sale, care se va turna ca focul, este înţeleasă aici, care va distruge deopotrivă trupul şi sufletul; aceasta nu este altul decât lacul de foc, sau a doua moarte, în care ei vor fi aruncaţi; şi care nu va fi până când judecata este sfârşită, deşi se relatată aici pentru a arăta care va fi evenimentul şi problema atacului lor asupra sfinţilor: aluzia este faţă de focul trimis spre Gog şi Magog, şi spre arderea armelor lor, în (Ezechiel 38:22, 39:6, 9, 10) şi astfel evreii {g} spun despre al lor Gog şi Magog, că „ei vor fi omorâţi cu arderea sufletului, cu o flacără de foc, care va veni de sub tronul slavei.”

{f} T. Bab Zebachim, fol. 116. 2. Maimon. Hilch. Beth Habbechirah, c.7. sect. 11.

{g} Targum Jon. in Numb. xi. 26.

Versetul 10. „Şi diavolul care i-a înşelat…” Deopotrivă înainte de moarte, în viaţa actuală, prin ispitirea şi conducerea lor spre imoralitate şi profan, sau idolatrie, superstiţie, şi se vor închina, sau vor persecuta pe sfinţi; şi după învierea lor, prin instigarea lor pentru a face încercarea nebună asupra sfinţilor celui prea Înalt: a fost aruncat în lacul cu foc şi pucioasă; acelaşi cu focul veşnic, pregătit pentru diavol şi îngerii săi; aceasta va fi chinuirea sa deplină, în care el încă nu este; şi aceasta nu va fi până nu se sfârşeşte judecata din viitor descrisă; deşi este menţionat aici de a rezulta răfuiala lui Satan dintr-o dată, şi de a arăta starea sa finală şi condiţie:

Unde este fiara şi profetul mincinos; (Apocalipsa 19:20) care timp de atât de mulţi ani au fost tovarăşi în răutate împreună; fiara fiind prima fiară care a primit puterea, scaunul şi autoritatea sa de la balaur, sau diavol; profetul mincinos fiind a doua fiară, sau anticristul în capacitatea sa clericală, aşa cum fiara este anticristul în puterea sa civilă, a cărui venire este după lucrarea lui Satan, cu semne şi minuni mincinoase: şi va fi chinuit zi şi noapte pentru totdeauna; adică, nu doar diavolul, ci fiara şi profetul mincinos, căci cuvântul este la plural: şi acesta va fi cazul tuturor oamenilor răi, a căror minţi sunt duşmane lui Dumnezeu şi Hristos, şi poporului său; şi este o dovadă a veşniciei chinurilor iadului.

http://www.voxdeibaptist.org/Premileanismul_istoric.htm

Jim Cymbala: Conștienți de prezența Duhului Sfânt

download - Copie

Petru a fost un ucenic de frunte și totuși s-a lepădat de Domnul de trei ori. După aceasta, Petru a plecat în noapte plângând. El nu și-a pierdut relația cu Isus în acel moment, dar a simțit acut durerea trădării sale și pierderea parteneriatului strâns cu cineva pe care îl iubea profund. Duhul lucra în el pentru a aduce durerea care duce la pocăință și refacere.

Pavel a avertizat: „Nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu!” (Efeseni 4:30). Dacă Duhul este mâhnit, este neliniștit și trist. Deși știm că mântuirea noastră nu s-a pierdut prin păcatul nostru, devenim, de asemenea, conștienți prin durere că există o încordare în relația noastră cu El. Comuniunea cu Dumnezeu este afectată și simțim o goliciune inconfortabilă. Soarele este încă acolo și strălucește, dar nu mai simțim căldura lui. Este ca și cum un nor îl blochează.

O viață asemănătoare cu Hristos este un mister. Trăim viața – este vocea, corpul și mintea noastră – dar nu suntem cu adevărat noi înșine deloc. Hristos trăiește în noi prin Duhul Sfânt. Ioan, același apostol care a scris o epistolă pentru a-i încuraja pe credincioși să nu păcătuiască, a inclus și una dintre cele mai bune promisiuni din Biblie:

„Dacă spunem că suntem fără păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele noastre și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:8-9)

Un adevăr pe care l-am auzit în urmă cu mulți ani este cheia pentru a fi conștient și a rămâne în legătură cu Duhul Sfânt: „A fi conștienți de lucrarea Duhului Sfânt ne va rezolva 90% din problemele noastre.” Trebuie să disciplinăm mințile noastre pentru a rămâne conștienți de prezența Duhului Sfânt.

Planul lui Hristos era să-l înlocuiască pe „eu” cu „El” prin prezența Duhului. Aceasta este oarecum un fel de „preluare corporativă” – dar are ca și rezultat o viață plină de pace și bucurie.

Traducerea de  Mada_O

Jim Cymbala: Conștienți de prezența Duhului Sfânt

Predica de Duminică: „Domnul este ajutorul meu”

download - Copie

Psalmii 121

(O cântare a treptelor.)
1. Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?
2. Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.
3. Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita.
4. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.
5. Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
6. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea.
7. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
8. Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.

Um mesaj biblic predicat de pastorul Bisericii „Isus Salvatorul” din Chișinău, Valeriu Ghilețchi.

https://www.stiricrestine.ro/2020/01/19/predica-de-duminica-domnul-este-ajutorul-meu/?

Seria Ponturi Creştine – Cum să te laşi de bârfit?

download - Copie

"bârfitorul dezbină pe cei mai buni prieteni" (Prov. 16:28)

Asta chiar că o să fie pe „placul” multora care vor citi articolul. Adică nu te fac eu personal bârfitor, dar te ajut să vezi că de fapt eşti unu. Nu cred că există persoană care să nu fi fost vreodată implicată într-o bârfă, oricât de mică ar fi ea.

Deşi cei mai mulţi dintre noi nu ne dăm seama atunci când bârfim, parcă este un lucru natural pentru fiecare om – fie că este pocăit sau nu – să întrerprindă acţiunea de bârfire. Ceea ce este cel mai neplăcut este atunci când auzi tu cu urechile tale ce au spus alţii despre tine.

Bârfa este unul dintre cele mai distructive păcate umane. Ce crede Dumnezeu despre aceasta? Ce principii biblice am putea aplica pentru a opri bârfa în stadiile ei?

O definiţie a bărfei

Să ne uităm la o definiţie seculară a bărfei, din cadrul dicţionarului. Definiţia bârfei include: zvon sau o vorbă de natură intimă ce este personală şi senzaţională. Ceva rostit de o persoană care răspândeşte în mod habitual zvonuri private sau intime sau diferite fapte [1]Cuvintele care ies în relief pentru mine sunt „personal”, „senzaţional”, „zvonuri” şi „răspândeşte”. Acestea sunt rostite de alte persoane, lucruri care pot implica zvonuri sau fapte, însă în oricare fel ele sunt private… sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

O conversaţie care implică discutarea despre o altă persoană, atunci când ea nu este prezentă, poate include zvonuri sau fapte răutăcioase, de pagubă. Aceste „pasaje picante” pot fi ori adevărate, ori false. În orice caz, ele sunt o daună pentru persoana care nu este prezentă ca să le audă. Precum un foc mistuitor, bărfa se poate răspândi rapid şi poate acoperi o mulţime de oameni într-un timp scurt. Personal trăiesc într-un oraş mic şi e ceva frecvent să auzi bârfe despre alţii. Din nefericire, nu e nici o modalitate de a confirma dacă acele zvonuri sunt adevărate sau nu. Şi chiar dacă ar fi adevărate, aceasta este o invaziune a privaţiunii cuiva şi tinde să asasineze caracterul unei persoane. Bârfa degradează persoana despre care se vorbeşte, o devalorizează, o pune în încurcătură şi o umileşte.

Ce spune Biblia despre bărfă

Proverbe 16:28 Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. 

Proverbe 26:20 Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potoleşte.

Proverbe 11:13 Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.

Proverbe 26:22 Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.

Proverbe 6:16-19 Şase lucruri urăşte Domnul şi chiar şapte Îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi.

Proverbe 20:19 Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucrurile ascunse; şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. 

Proverbe 17:4 Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită, şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.

Exod 23:1 Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.

2 Corinteni 12:20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări. 

1 Timotei 5:13 Totodată se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit.

Levitic 19:16 Să nu umbli cu bârfe în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul.

Romani 1:29 Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori

Proverbe 10:18 Cine ascunde ura, are buze mincinoase, şi cine răspândeşte bârfele este un nebun. 

Ponturi cu privire la cum să opreşti bârfa

Fugi de bărfă

Cei care ascultă la o bărfă sunt la fel de vinovaţi ca cei care o răspândesc, căci dacă nu ar fi nici o audienţă, nu ar avea cui să o spună, sau cum zice Biblia, „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte” (Proverbe 26:20). Dacă toţi care aud o bârfă ar începe să plece, atunci focul s-ar stinge. Dacă nu e nimeni care să asculte, nu mai există la cine să se spună „povestea”. Dumnezeu ne porunceşte să nici nu stăm „în popor ca un bârfitor” (Levitic 19:16) şi nici să nu avem legătură cu ei (Exod 23:1). Dacă te afli la un loc de muncă sau într-o situaţie unde nu poţi să pleci de acolo, poţi refuza să asculţi sau să încerci să schimbi subiectul. Dacă eşti prins într-o audienţă captivantă, citeşte ultimul pont din această secţiune pentru a afla cum să o opreşti imediat.

Refuză să asculţi

Dacă refuzi să asculţi de o bârfă, vei fi mai puţin ispitit să o răspândeşti. Chiar dacă e prea târziu şi ai auzit bârfa deja, ţine-o pentru tine, pentru că Biblia spune, „Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat” (Proverbe 11:13). Dacă eşti un prieten al acelei persoane sau nu, aminteşte-ţi că „pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni” (Proverbe 16:28) şi „stârneşte certuri” (Proverbe 6:19).

Distanţează-te de bărfitor

Ştiu că aceasta sună puţin dur, însă dacă ai refuzat să asculţi şi a trebuit să te depărtezi, şi dacă ei tot insistă să-ţi spună lucruri care nu sunt treaba lor, alege doar să „nu te amesteci cu cel care nu-şi poate ţine gura” (Proverbe 20:19). Nu-ţi poţi alege duşmanii, dar îţi poţi alege prietenii sau măcar pe cei cu care să te asociezi.

Mustră bârfitorul

Din nou, deşi pare greu de făcut acest lucru, pentru Dumnezeu „martorului mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte certuri între fraţi” trebuie să i se spună că bârfa este o scârbă pentru El (Proverbe 6:19). Cuvântul scârbă înseamnă că Dumnezeu detestă sau urăşte bârfa. Poate că ei nu realizează în mod cinstit că acest lucru este greşit, însă eu mă îndoiesc serios cu privire la aceasta.

Du bârfitorul la victima bârfei

Acesta este cel mai puternic mijloc dintre toate pentru a opri bârfa din producţie. Am pus acest lucru la urmă dar probabil că este cea mai mare unealtă de a opri bârfa şi de a o tăia de la sursă. O persoană de la locul meu de muncă a venit la mine şi a început să-mi ofere o bârfă nesolicitată în timp ce lucram. Nu am avut şansa să plec de acolo, aşa că i-am spus persoanei: „Hei, de ce nu te duci să vorbeşti cu Darin (nu e numele real) despre ceea ce mi-ai spus. Se pare că el chiar e în probleme serioase. Poate l-am putea ajuta. Dacă el are o aventură cu secretara, ar putea avea probleme… sau mai rău, să fie concediat„. Dacă te oferi să mergi şi să vorbeşti cu persoana despre care s-a bârfit imediat, împreună cu bârfitorul, sau să le spui ce ai auzit de la acesta, şansele sunt că bârfitorul să se oprească să-ţi mai spună bârfe vreodată. Dacă nu te poţi duce imediat la cel bârfit, spune bârfitorului că tu vei vorbi cu persoana pe care o bârfeşte atunci când ajungi acasă, spune-i că o poţi suna, sau să mergi pe la cel bârfit să-i zici personal ceea ce ai auzit. Persoana care este bârfitoare, îţi promit eu, nu va mai vrea să meargă şi să spună în faţă celui bârfit ceea ce ţi-a spus ţie. Aceasta le arată în sinea lor că trebuie să ştie că ceea ce au făcut este greşit.

Concluzii

Bărfa este mai rea decât minciuna; aceasta
este distructivă pentru persoana despre care se vorbeşte,

  • asasinează caracterul unei persoane şi bunul său nume,
  • divizează pe oameni,
  • distorsionează adevărul,
  • îi face pe cei ce bârfesc să nu mai fie vrednici de încredere,
  • expune ceea ce se presupune a fi privat, şi
  • mai presus de toate, violează legile lui Dumnezeu.

Dumnezeu urăşte bârfa din cauza a ceea ce face ea pentru părţile implicate. Bârfa este un păcat. Nu ar trebui să ne băgăm nasul în treaba altcuiva şi nu ar trebui să ne folosim gura noastră să rostim, sau să ne mănânce urechile să auzim ceea ce de fapt nu e treaba noastră (1 Tesaloniceni 4:11). Nu este nimic mai distructiv, care să poată destrăma un cămin, să divizeze o biserică şi să facă duşmani din prieteni. Cei care bârfesc sunt plini de mândrie pentru că bârfa îi face să vrea să arate ei mai bine comparat cu alţii. Cine este cu adevărat smerit nu va vorbi niciodată în spatele altcuiva. Noi ştim că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi, aşa că Dumnezeu va sta împotiva ta daca nu ştii să-ţi îmblânzeşti limba (Iacov 4:6).

Bârfitul este asemănător cu încălcarea poruncii de a nu aduce o mărturie mincinoasă (Exod 20:16). De fapt, „dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1:26). Proverbele ne avertizează dinainte că „cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” (Proverbe 21:23). Isus a spus că „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit” (Matei 12:36). Am face bine să luăm aminte la aceste avertizări biblice.

NOTĂ: Articol preluat din site-ul What Christians Want to Know (Ce vor să ştie creştinii), scris de Jack Wellman. Tradus şi adaptat cu permisiunea autorului. Jack Wellman (foto alăturat) este un autor creştin, freelancer şi pastor al bisericii Mulvane Brethren Church din Mulvane, Kansas. Jack a absolvit seminarul Southern California Seminary şi a scris cărţi de natură teologică precum: “Teaching Children The Gospel/How to Raise Godly Children“ (Învaţă pe copii Evanghelia / Cum să creşti copii evlavioşi), “Do Babies Go To Heaven?/Why Does God Allow Suffering?“ (Bebeluşii merg în Rai? / De ce permite Dumnezeu suferinţa?), şi  “Blind Chance or Intelligent Design?, Empirical Methodologies & the Bible“ (Şansă oarbă sau Plan Inteligent? Metodologii empirice şi Biblia). Jack este tată şi bunic şi este licenţiat în istorie, educaţie şi ştiinţă. Pentru mai multe articole de Jack Wellman şi alţi autori, vizitaţi site-ul whatchristianswanttoknow.com

[1] Definiţie preluată de pe thefreedictionary.com (tradus în română)

https://crestinismtrait.blogspot.com/2013/06/seria-ponturi-crestine-cum-sa-te-lasi.html

10 moduri prin care ne vorbește Dumnezeu astăzi

download - Copie

persoana care tine o biblie, foto de Ben White – unsplash.com

Deși nu suntem noi prea predispuși să auzim vocea audibilă a lui Dumnezeu printr-un tufiș care arde – așa cum a pățit-o Moise – sau în mijlocul unui vis – cum a experimentat Iosif – Cel care a adus la existență pământul și cerul prin cuvântul Său încă ne vorbește și astăzi. Atunci când căutăm să înțelegem caracterul Creatorului nostru, viețile noastre vor începe să reveleze mâna Sa protectoare.

Se poate stabili o relație fundamentală cu Tatăl nostru din ceruri datorită jertfei lui Isus de la cruce. Odată cu moartea Sa, perdeaua din templu s-a rupt și ni s-a oferit fiecăruia dintre noi accesul liber la Singurul Dumnezeu Adevărat. În tumultul neajunsurilor vieții El stă alături de noi. Deși facem gafe și pășim greșit, El nu își întoarce niciodată spatele față de noi. În triumful nostru El așteaptă să ne ridicăm mâinile să-i aducem Lui laudă. Noi nu trebuie să ne fixăm sau să devenim niște versiuni mai bune ale noastre ca să putem auzi ceva din partea lui Dumnezeu. El ne iubește pe fiecare dintre noi pentru ceea ce suntem, chiar acum. Deși câteva dintre modalitățile prin care El ne vorbește astăzi sunt de nepătruns, mai jos, în cadrul acestui articol, vă prezint 10 modalități în care putem avea o încredere stabilă.

1. Rugăciune Rugăciunile răspunse inundă paginile Vechiului și a Noului Testament, slujindu-ne drept dovadă că Dumnezeul nostru nu doar că ne ascultă rugăciunile noastre așa cum zice El, ci le și răspunde conform cu voința Sa. ”Doamne, pleacă-Ți urechea și răspunde-mi, căci sunt sărman și lipsit” (Psalmii 86:1, NTR). Psalmistul era concentrat pe suveranitatea lui Dumnezeu mai degrabă decât pe vaietele celui care striga după ajutor. Noi ne putem ruga cu aceiași încredere știind că Dumnezeu deja a mers înaintea noastră.

În ziua tulburării mele te voi chema, fiindcă tu îmi vei răspunde” (Psalmii 86:7, BTF). Aceste rânduri au fost cel mai probabil scrise de David, care a știut încă din momentul faptelor sale de vitejie de înfrângere a lui Goliat și fuga de Regele Saul, că se poate încrede în Dumnezeu fără rezerve. Chiar și atunci când cererile sale directe nu au fost răspunse, el a pledat înaintea lui Dumnezeu cu ”Învață-mă calea ta, DOAMNE, și voi umbla în adevărul tău”. (Psalmii 86:11a, BTF). David știa că voia lui Dumnezeu era mai bună decât orice ar putea invoca sau și-ar imagina el pentru propria sa viață. El și-a amintit de caracterul lui Dumnezeu prin a spune, ”Dar tu, Doamne, ești un Dumnezeu cu har și plin de compasiune, îndelung răbdător și abundent în milă și adevăr” (Psalmii 86:15, BTF). Deși drumul vieții este lung și vom continua să ne răsucim pe el, Dumnezeu vorbește în viețile noastre prin promisiunea Sa de a ne auzi și a ne răspunde rugăciunilor noastre conform voii Sale.

2. Scriptură De fapt prin Isus, Cuvântul întrupat, ne vorbește Dumnezeu prin intermediul Scripturii. Putem fi siguri că atunci când citim Cuvântul lui Dumnezeu, suflarea Lui este peste noi. Duhul Sfânt, care locuiește în noi atunci când îl acceptăm pe Hristos ca Salvator al nostru, translatează și interpretează Cuvântul, ajutându-ne astfel în cadrul studiului nostru zilnic și aplicarea lui în viețile noastre.

Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17, NTR). Termenul de ”inspirat de Dumnezeu”, așa cum apare în versiunea în limba română citată, apare în alte versiuni din limba engleză cu ”suflat de Dumnezeu”, adică ”inspirat”, însă acest termen nu dă credit la gravitatea adevăratei definiții a cuvântului grecesc care a fost folosit în acest loc. Cuvântul grecesc tradus prin ”suflat de Dumnezeu” (sau inspirat de Dumnezeu, cum apare în limba română) este theopneuestos, format din theo (care provine de la cuvântul ”Dumnezeu”) și pneustos (de la o rădăcină din limba greacă care are de a face cu respiratul). Versiunea în limba engleză a comentariului NIV Application Commentary The Voice parafrazează cuvintele lui Pavel astfel: ”Toată Scriptura este respirată de Dumnezeu; în vocea sa inspirată, noi auzim învățătură folositoare, mustrare, corecție, instrucțiune și pregătire pentru o viață care este dreaptă așa încât oamenii lui Dumnezeu să poată fi la nivelul sarcinii dinaintea lor și să aibă tot ceea ce au ei nevoie spre a realiza fiecare lucrare bună”.

3. Duhul Sfânt Pe drumul spre Emaus, la scurtă vreme după învierea Sa, Isus le explica celor doi călători ”ce fusese spus în toate Scripturile cu privire la Sine” (Luca 24-27). Isus a parcurs Scripturile Vechiului Testament și le-a explicat locul Său în toate acestea. Prin profețiile împlinite, aceștia au admis împreună ”Nu ne ardea inima (în noi) când ne vorbea pe drum și când ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32, NTR). Însuși Cuvântul deține puterea de a revela Adevărul Său în inimile noastre. Prin Însăși Isus, și faptul că El locuiește în inimile noastre (adică El este Domnul vieților noastre), noi începem să-L vedem în tot parcursul Bibliei – nu doar de la începutul nașterii Lui din Betleem.

Atunci când Isus a apărut ucenicilor Săi după învierea Sa, ”Atunci le-a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile” (Luca 24:45, NTR). Apoi le-a promis ”Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu” (Luca 24:49a, NTR). Isus se referea la venirea Duhului Sfânt, fapt împlinit în Faptele Apostolilor 2:4, ”Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească”. Dumnezeu ne vorbește astăzi prin Duhul Său cel Sfânt. Acesta e motivul pentru care putem studia un pasaj din Scriptură de o mulțime de ori, prin diferite stadii ale vieților noastre, și să fim slujiți din diferite unghiuri ale acestuia.

4. Isus Apostolul Ioan a scris cuvintele lui Isus, ”Eu sunt calea, adevărul și viața”. Atunci, acum și pentru totdeauna, Dumnezeu vorbește mesajul dragostei Sale pentru noi prin Fiul Său. Înainte de a se ridica la ceruri după învierea Sa, Isus i-a asigurat pe ucenicii Săi, ”Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20, NTR). Emanuel, Dumnezeu cu noi. Isus a venit să rupă bariera pe care păcatul o ridicase între Dumnezeu și cea mai prețioasă din creația sa… noi. Ni s-a promis că viața aceasta va fi cu dificultăți; ”Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o găsesc” (Matei 7:14, NTR). Doar că nu ni s-a cerut să mergem singuri prin această viață.

Nimeni nu poate relaționa cu dificultățile vieții mai mult decât Isus. El, care avea toată puterea și autoritatea așa încât să coboare de pe cruce, a murit pe ea pentru noi toți. El a fost batjocorit, ridiculizat, trădat, bătut fizic, împovărat cu durere până acolo încât lacrimile Lui au devenit sânge în cadrul rugăciunii Sale disperate către Tatăl de a face orice alt fel dar nu crucea. Isus a venit pe pământ din compasiune pentru noi, pentru a înțelege ispitirea umanității și spre a o confrunta, cucerind-o pentru noi cu o tărie pe care doar El o poate avea. ”În lume veți avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!” (Ioan 16:33b, NTR)

5. Biserică Sunt multe modalități de a ajunge la biserică, altele față de mersul fizic printr-un set de uși și de a strânge mâna unor oameni fizici. Într-o lume condusă de virtual, mulți aud despre Hristos pentru prima dată prin intermediul media; este crucial de important să ducem credința noastră într-un trup viu și vibrant al lui Hristos. Epistola către Evrei ne îndeamnă ”Să nu renunțăm la întrunirile noastre, așa cum este obiceiul unora; ci (atunci când ne adunăm), să ne încurajăm unii pe alții, având în vedere faptul că acea Zi se apropie” (Evrei 10:25, BVA).

Noi trebuie să ne provocăm pe noi înșine să lăsăm dispozitivele noastre (conectate la internet) și să ne adâncim în misiunea lui Dumnezeu pentru biserică. Există vieți care au nevoie de atingerea noastră personală, de îmbrățișările noastre fizice și de zâmbetul și lacrimile care să le împărtășim unii cu alții. Familia care se formează în cadrul unei biserici sănătoase ne echipează și consolidează în cadrul unei lumi grele cu o misiune dificilă de a răspândi Evanghelia. Atunci când apărem fizic la biserică, ne oferim de fapt oportunitatea ca Dumnezeu să ne arate ceea ce ne-a făcut El să fim. E un motiv pentru care e mai ușor să butonezi un ”da” decât să te lupți prin trafic și programări și să lași pe Dumnezeu să folosească viețile noastre. ”Voi sunteți trupul lui Cristos și fiecare este un mădular al lui” (1 Corintieni 12:27, NTR). Noi nu o să știm niciodată ce parte vom juca dacă nu ne prezentăm fizic (la biserică) să ascultăm.

6. Oameni Dumnezeu rostește adevărul în viețile noastre prin intermediul servitorilor Săi buni și credincioși. Noi suntem înconjurați de alte persoane care să ne ajute să trăim chemarea lui Dumnezeu în viețile noastre, fie că furtunile care vin în jur sunt inevitabile sau nu, și să împărtășim bucuria care vine la final. Dumnezeu revelează slăbiciunile noastre prin alții, dacă vom permite inimilor noastre să fie destul de smerite să audă criticismul constructiv. Una din cele mai bune predici pe care le-am auzit vreodată sublinia faptul că atunci când descoperim că noi aplicăm o predică la viața altei persoane, Dumnezeu de fapt ne convinge propriile noastre inimi! Adesea noi recunoaștem greșeala din alții pentru că și noi înșine ne luptăm cu aceasta.

Dacă Dumnezeu ne iubește așa de mult, încât a trimis pe Singurul Său Fiu să moară pentru noi, atunci nu are cum să ne dorească să fim singuri și abandonați în lume, atunci când trecem prin suferință sau printr-o încercare. Uneori mai glumesc și spun că eu sunt produsul rugăciunii cuiva. Faptele Apostolilor 2:42-47 ne spune de primii ucenici și de felul cum erau ei încântați să se adune laolaltă și să împărtășească tot ceea ce au învățat ei de la Isus. ”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne” (Faptele apostolilor 2:42-43, NTR).

7. Creație Vi s-a întâmplat să mergeți iarna prin locuri pe unde nu a călcat nici un picior și să vă uitați la efectul zăpezii? E totul alb, nici o ramură nu a fost omisă. E ca și când totul ar fi fost ”desenat perfect” pentru noi. Îl cunosc pe Dumnezeu de mult timp ca să știu faptul că nimic nu este imposibil pentru El.

Doar că nu e nevoie de o mare acoperită de zăpadă – parcă pudrată cu alb – ca să reveleze uimitoarea maiestate a mâinii creatoare a lui Dumnezeu. Fiecare bucată de apă ține în sine un efect de oglindire al răsăritului sau apusului de soare, și fiecare dintre ele este diferit. Cerul parcă este desenat cu o pensulă și păsările vin și pleacă la timpul perfect sub controlul suveran al mărețului nostru Dumnezeu. El ne vorbește prin creația Sa. Pe cât de miraculoasă pare natura ce ne înconjoară pe acest pământ minunat, și stelele de pe cer, cu atât mai prețioasă este fiecare viață pentru Dumnezeu decât toate acestea. Imaginați-vă sentimentul care-l aveți atunci când vă bucurați de un răsărit de soare deasupra unei ape, sau o pădure veche de un secol a căror copaci se întind în nenumărate culori spre cerul albastru… El ne iubește nemărginit mai mult. Natura ne amintește de cine este El, cine suntem noi și dragostea Lui pentru noi.

8. Talente Dumnezeu ne vorbește prin darurile și talentele noastre. Punctele tari pe care noi toți le posedăm sunt parte a scopului desemnat pentru viețile noastre. A alerga pe un drum de țară într-o zi friguroasă nu este ideea oricui de extaz, dar este pentru cel care aleargă distanțe mare și este înzestrat cu tăria și abilitatea de a răzbate mile la rând până la final. Ceea ce pare a fi ca o pedeapsă pentru unii… este glorios pentru alții. Cu toții avem un scop construit în interiorul nostru, care devine viu atunci când învățăm cum să-l folosim. Nici un talent nu se înalță pe sine fără muncă grea și perseverență răbdătoare. Talentele lui Dumnezeu sunt perfecționate pe măsură ce noi căutăm scopul Lui pentru ele. Putem fi plini de succes fără a urma călăuzirea Sa, dar nu într-un mod care să aducă adevărata pace în viețile noastre.

Modul credincios prin care noi slujim și-l onorăm pe Dumnezeu în sarcinile simple și realizările prea profunde din viețile noastre oferă slavă Aceluia care continuă să ne ovaționeze. Atât mama care decide să fie casnică cât și mama care își continuă cariera ei poate cunoaște bucuria scopului lui Dumnezeu în viața fiecăruia atunci când urmează voia Lui mai presus decât voia proprie.

9. Închinare Dumnezeu ne vorbește prin închinare, prin intermediul căreia noi spunem un bun venit prezenței Sale. Aceasta se întâmplă atunci când cântăm, prin modul tăcut de a sta în reverență la finalul fiecărei zile și prin binecuvântarea copleșitoare pe care o simțim atunci când ne îmbrățișăm copiii noștri. Pe genunchii noștri, cu mâinile ridicate în sus, noi îl putem simți pe Dumnezeu alături de noi. 1 Petru 3:15 spune, ”ci sfințiți-L în inimile voastre pe Cristos ca Domn! Fiți întotdeauna pregătiți să răspundeți oricui vă întreabă despre motivul nădejdii care este în voi”. Ei bine, nădejdea este greu să o exprim uneori, nu-i așa? Închinarea ne ajută să comunicăm exprimarea noastră.

Mărturia față de închinarea din viețile noastre este o modalitate pentru alții să vadă unde se află rădăcina bucuriei noastre. Închinarea este un testament pentru Autorul sufletelor noastre, că noi nu doar că recunoaștem prezența Sa, dar și știm în mod fără egal că speranța noastră este numai în El. Cuvintele profetului Isaia apar în cadrul evangheliei după Matei pentru a ne asigura că ”numele Lui va fi speranța întregii lumi” (Matei 12:21; Isaia 43:1-4).

10. Rețelele de socializare Dumnezeu nu este surprins de rețelele de socializare, nici nu este ceva dincolo de puterea Sa să pătrundă negativitatea care ne înconjoară spre a o împrăștia și a atinge vieți și inimi diferite. Mișcarea bisericii online nu ar trebui sub nici un fel să înlocuiască biserica fizică, doar că multe din tehnologiile care există în prezent sunt moduri prin care se poate răspândi Evanghelia și o cale de a lansa adevărul lui Dumnezeu spre cât mai multe urechi să-l audă.

Postările de pe rețelele de socializare pot fi inundate cu inspirație Biblică și cu încurajări pentru a combate drama și agenda negativă transmisă zi de zi pe unde radio sau tv. Se pot începe conversații noi decât să se facă argumente duse la extreme. La fel cum oamenii din viața reală ne pot expune slăbiciunea noastră și ne pot încuraja în cadrul realizărilor noastre, rețelele de socializare ne permit să mergem chiar mai departe în lume decât este posibil din punct de vedere fizic. Dumnezeu ne vorbește azi prin intermediul rețelelor de socializare. Acolo unde sunt oamenii Săi, acolo este și El. Și oamenii sunt în grosimea rețelelor de socializare. E un război onorabil din care nu ar trebui să se retragă creștinii, și nici nu ar trebui să scape din vedere responsabilitatea de a mărturisi pe Isus – mai mult decât oriunde altundeva – pe aceste canale de comunicare.

Notă: Materialul de mai sus este adaptarea unui articol scris de Meg Bucher în site-ul CrossWalk.com. Meg este casnică și îi încurajează pe alții să-l caute mai întâi pe Dumnezeu și se lasă folosită de El, în calitate de autoare, educatoare în cadrul studiului biblic cu femeile emotive și închinarea pentru copii care o conduce la biserica ei locală. Pentru mai multe detalii și materiale scrise de Meg, puteți accesa blogul ei la sunnyand80.org. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/01/10-moduri-prin-care-ne-vorbeste.html

APOCRIFE – CARTEA ÎNŢLEPCIUNII LUI SOLOMON

download - Copie

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Intelepciunea adevarata; indemn spre dreptate, fara care nu este intelepciune.

  1. Iubiti dreptatea, judecatori ai pamantului; cugetati drept despre Domnul si cautati-L cu inima smerita, 2. Caci El Se lasa gasit celor care nu-L ispitesc si Se arata celor care au credinta in El. 3. Intr-adevar, cugetele viclene departeaza de Dumnezeu, si puterea Lui, cand Il ispitesti, mustra pe cei fara de minte. 4. Intelepciunea nu patrunde in sufletul viclean si nu salasluieste in trupul supus pacatului. 5. Duhul cel Sfant, povatuitorul oamenilor, fuge de viclesug, Se departeaza de mintile fara de pricepere si Se da in laturi cand se apropie faradelegea; 6. Intelepciunea este duh iubitor de oameni si nu lasa nepedepsit pe cel care huleste prin vorbele sale, caci Dumnezeu este martor gandurilor celor mai ascunse si patrunde fara gres inimile si aude toate cuvintele. 7. Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate si stie orice soapta. 8. Pentru aceea, cel care graieste lucruri nedrepte nu poate sa se ascunda si dreptatea razbunatoare nu-l uita. 9. Caci chibzuintele nelegiuitului vor fi cercetate si zvonul vorbelor sale va ajunge pana la Domnul spre pedeapsa strambatatilor sale. 10. O ureche geloasa aude totul si sunetul soaptelor nu-i scapa. 11. Paziti-va deci de vorbele cartitoare si desarte si feriti limba voastra de clevetire, fiindca vorba cea mai tainica nu va trece fara pedeapsa si gura mincinoasa aduce sufletului moarte. 12. Nu va grabiti moartea prin ratacirile vietii voastre si nu va atrageti pieirea prin fapta mainilor voastre. 13. Caci Dumnezeu n-a facut moartea si nu se bucura de pieirea celor vii. 14. El a zidit toate lucrurile spre viata si fapturile lumii sunt izbavitoare; intru ele nu este samanta de pieire si moartea n-are putere asupra pamantului. 15. Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte. 16. Dar cei necredinciosi isi atrag moartea cu mainile si cu glasul, se uita la ea ca la o prietena, sunt patimasi dupa ea si au facut legatura cu ea si cu adevarat vrednici sunt sa fie ai ei.

Petrecerea necredinciosilor care nu au nadejde in viata vesnica. Prigonirea celui drept si urmarile raului.

  1. Cei care cugeta nedrept si-au zis in sine: “Viata noastra este scurta si trista si omul nu poate scapa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbavi de seol. 2. Din intamplare am ajuns sa fim cum suntem si dupa viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodata; caci fum este suflarea din narile noastre si cugetarea o scanteie care se aprinde din miscarea inimii noastre. 3. Cand se va stinge, trupul nostru se va face cenusa si duhul se va risipi ca aerul cel usor. 4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastra va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alunga razele soarelui si caldura lui o ingreuiaza. 5. Ca umbra de trecatoare este viata noastra si sfarsitul ei este fara inapoiere, ca s-a pecetluit si nimeni nu mai vine inapoi. 6. Veniti deci si sa ne desfatam cu bunatatile cele de acum si de fapturi sa ne folosim cu toata caldura tineretii. 7. Sa avem din belsug vinuri scumpe si miresme si sa nu lasam sa treaca florile de primavara. 8. Sa ne incununam cu flori de trandafir, pana nu se vestejesc. 9. Nimeni dintre noi sa nu lipseasca de la petrecerile noastre, sa lasam pretutindeni semnele veseliei noastre, caci aceasta este partea si menirea noastra. 10. Sa asuprim pe cel sarac si drept, sa nu ne fie mila de vaduva, si de caruntetile batranului incarcat de ani sa nu ne rusinam. 11. Puterea noastra sa fie legea dreptatii noastre, ca ce este slab nu este de nici un folos. 12. Sa vanam pe cel drept, fiindca ne stinghereste si se impotriveste ispravilor noastre si ne scoate vina ca stricam legea si ne invinovateste ca nu umblam cum am fost invatati din copilarie. 13. El se face pe sine ca are cunostinta despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului. 14. El este pentru noi ca o osanda a gandurilor noastre si ne este greu chiar cand ne uitam la el. 15. Caci viata lui nu seamana cu viata celorlalti si cararile lui sunt schimbate. 16. Inaintea lui suntem socotiti ca necurati si de caile noastre se fereste ca de o spurcaciune; el fericeste sfarsitul celor drepti si se lauda ca are pe Dumnezeu drept tata. 17. Deci sa vedem daca cuvintele lui sunt adevarate si sa cercetam ce i se va intampla iesind din aceasta viata. 18. Caci daca dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu il va apara si-l va scoate din mana potrivnicilor sai. 19. Sa-l incercam cu ocari si cu chinuri, ca sa vedem cat este de rabdator si sa incercam suferinta lui. 20. Sa-l dam unei morti de ocara caci, dupa vorba lui, Dumnezeu va avea grija de el”. 21. Acestea sunt gandurile lor, dar ei se amagesc, viclenia lor i-a orbit. 22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nadejde in rasplata sfinteniei si nu cred ca sufletele curate vor avea. cununa lor. 23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale. 24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat in lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoasca.

Fericirea dreptilor si pedepsirea pacatosilor.

  1. Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele. 2. In ochii celor fara de minte, dreptii sunt morti cu desavarsire si iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire. 3. Si plecarea lor dintre noi, un prapad, dar ei sunt in pace. 4. Chiar daca, in fata oamenilor, ei au indurat suferinte, nadejdea lor este plina de nemurire. 5. Si fiind pedepsiti cu putin, mare rasplata vor primi, caci Dumnezeu i-a pus la incercare si i-a gasit vrednici de El. 6. Ca pe aur in topitoare, asa i-a lamurit, si ca pe o jertfa de ardere intreaga i-a primit. 7. Straluci-vor in ziua rasplatirii si ca niste scantei care se lasa pe miriste, asa vor fi. 8. Judeca-vor neamurile si stapani vor fi peste popoare si Domnul va imparati intru ei, in veci. 9. Ei vor intelege adevarul, ca unii care si-au pus increderea in Domnul; cei credinciosi vor petrece cu El in iubire, caci harul si indurarea sunt partea alesilor Lui. 10. Cei nelegiuiti vor fi pedepsiti dupa cugetul lor cel viclean, pentru ca nu le-a pasat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au departat. 11. Defaimatorii intelepciunii si ai invataturii sunt ticalosi, si nadejdea lor este desarta si ostenelile lor fara de folos si lucrurile lor netrebnice. 12. Femeile lor sunt fara de minte si copiii lor sunt stricati si spita lor este blestemata. 13. Drept aceea, fericita este cea stearpa care nu s-a pangarit si care n-a cunoscut pat cu pacat; ea va avea roada la cercetarea sufletelor. 14. Tot asa famenul ale carui maini n-au savarsit faradelegea si impotriva Domnului n-a gandit cele rele; el va primi aleasa plata pentru credinta lui si in templul Domnului locul cel mai de dorit. 15. Caci roada bunelor osteneli este slavita si radacina intelepciunii n-are pieire. 16. Fiii desfranatilor nu vor avea desavarsire si samanta iesita din patul nelegiuit se va stinge. 17. Ca de vor si avea viata lunga, nu vor fi de nici o treaba si batranetile lor, la urma de tot, vor fi fara cinste. 18. Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fara nadejde si fara mangaiere vor fi in ziua judecatii, 19. Caci neamul celui nedrept are sfarsit groaznic.

Ce trebuie crezut despre moartea cea timpurie a dreptilor si despre soarta pacatosilor.

  1. Mai bine este sa nu ai copii, dar sa ai bunatate, caci pomenirea bunatatii este nemuritoare; si Dumnezeu o stie si oamenii o cunosc. 2. Cand este de fata, o urmezi si cand s-a dus, iti pare rau dupa ea. Bunatatea poarta vesnica cununa, vesnic biruitoare, iesind fara pata din lupte castigate. 3. Multimea pruncilor la cei nelegiuiti nu este de nici un folos; din mladitele lor spurcate nu se va infige radacina in adanc si nu vor avea temei nezdruncinat. 4. Chiar daca se vor imbraca vremelnic intru ramuri, fiind fara temeinicie, se vor zgudui de vant si se vor dezradacina de puterea vijeliei. 5. Ramurile lor vor fi frante mai inainte de varsta deplina, rodul lor va fi netrebnic, crud la mancare si de nimic bun, 6. Fiindca pruncii nascuti din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii parintilor, cand stai sa-i cercetezi. 7. Cel drept, chiar cand apuca sa moara mai devreme, da de odihna. 8. Batranetile cinstite nu sunt cele aduse de o viata lunga, nici nu le masori dupa numarul anilor. 9. Intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor inseamna o viata neintinata. 10. Placut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindca traia intre pacatosi, l-a mutat de pe pamant. 11. A fost rapit, ca rautatea sa nu-i schimbe mintea sa, inselaciunea sa nu-i amageasca sufletul. 12. Caci vraja viciului intuneca cele bune si ameteala poftei schimba gandul cel fara de rautate. 13. Ajungand curand la desavarsire, dreptul a apucat ani indelungati. 14. Sufletul lui era placut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grabit sa-l scoata din mijlocul rautatii. 15. Neamurile vad, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, ca adica harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Sai si ca poarta grija de sfintii Sai. 16. Dreptul care moare osandeste pe nelegiuitii care traiesc, iar tineretea ajunsa la grabnica desavarsire osandeste lungile batraneti ale celui nedrept. 17. Vor vedea sfarsitul inteleptului, dar nu vor intelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine. 18. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul ii va face de ocara. 19. Caci vor fi pe urma hoit fara de cinste, printre morti, intru rusine, in veac de veac; Domnul ii va zdrobi si, muti, ii va azvarli cu capul in jos, ii va zgudui din temelie si vor pieri pana la cel mai mic; chinul ii va macina si pomenirea lor se va sterge. 20. Vor veni inspaimantati de stiinta pacatelor lor si faradelegile lor ii vor mustra fata in fata.

Cainta cea prea tarzie a pacatosilor; fericirea dreptilor si pedepsirea necredinciosilor.

  1. Atunci cel drept va sta cu multa indrazneala inaintea celor care l-au prigonit si au dispretuit ostenelile sale. 2. Iar ei, vazandu-l, se vor tulbura cu cumplita frica si se vor minuna de minunea mantuirii dreptului. 3. Ei vor zice, caindu-se in inima lor si gemand intru stramtorarea duhului lor: “Acesta este pe care-l aveam altadata de batjocura si tinta ocarilor noastre. 4. Nebunii de noi! Am socotit viata lui o nebunie si moartea lui o ticalosie. 5. Si iata cum a fost socotit intre fiii lui Dumnezeu si partea lui intre sfinti! 6. Asadar noi am ratacit de la calea adevarului si lumina dreptatii n-a stralucit pentru noi si noua soarele nu ne-a rasarit. 7. Ne-am saturat de cararile faradelegii si ale pierzarii; am strabatut pustietati neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o. 8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogatia Si toata fala ei? 9. Toate acestea au trecut ca umbra si ca o veste care se duce pe aci incolo. 10. Au trecut la fel cu corabia care razbate marea involburata si a carei urma in apa nu poti s-o mai gasesti si nici trecerea ei, in mijlocul valurilor; 11. Sau ca pasarea ce zboara in aer si a carei calatorie nu lasa nici un semn; caci ea, batand cu aripile vantul cel usor si despicandu-l cu avantul pornirii, isi taie cale prin miscarea penelor, iar dupa aceea nimic nu mai arata pe unde a trecut. 12. Sau la fel cu sageata care zboara spre locul insemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se impreuna la loc si nu poti sa mai stii care i-a fost urma. 13. Tot asa si noi ne-am nascut si am ispravit cu viata si nu putem sa aratam nici un semn de fapta buna, ci in rautatea noastra ne-am risipit. 14. Intr-adevar, nadejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulbera vantul, este ca pacla subtire pe care o imprastie vijelia, ca fumul pe care-l sufla o adiere si ca amintirea unui oaspete de o singura zi care se destrama. 15. Insa cei drepti vor fi vii in veacul veacului si rasplata lor este la Domnul si Cel Atotputernic are grija de ei. 16. Drept aceea, vor primi din mana Domnului imparatia frumusetii si cununa cea stralucitoare, caci El ii va ocroti cu dreapta Sa si cu bratul Sau; asemenea unui scut, ii va acoperi. 17. El va face arme din mania Sa si cu ele va intari faptura mainilor Sale ca sa rasplateasca vrajmasilor. 18. Din dreptate El Isi va face platosa si din judecata cea nefatarnica Isi va face coif. 19. Din sfintenia Sa va face pavaza nebiruita; 20. Iar din cumplita Sa manie va face sabie ascutita si lumea va porni razboi impreuna cu El impotriva celor fara de minte. 21. Sagetile fulgerului Sau vor porni bine indreptate si vor lovi in tinta, zburand din arcul puternic incordat al norilor. 22. Mania Lui, ca o prastie, va azvarli noian de grindina; apele marii se vor intarata asupra lor si raurile ii vor ineca vijelios. 23. Duhul puterii dumnezeiesti se va ridica impotriva lor si ca viscolul ii va vantura. Astfel faradelegea va aduce pustiire pe pamant si rautatea va rasturna scaunele celor puternici.

Indemn catre conducatorii lumii sa caute si sa urmeze intelepciunea si dreptatea.

  1. Ascultati deci, regilor, si intelegeti, luati invatatura, voi, care judecati marginile pamantului. 2. Bagati in urechi, voi cei ce stapaniti peste multimi si care va mandriti cu multimea popoarelor voastre”. 3. Pricepeti ca stapanirea vi s-a dat de la Domnul si puterea de la Cel Preainalt, Care va cerceta faptele voastre si va pune la incercare gandurile voastre. 4. Fiindca, desi dregatori ai imparatiei Lui, n-ati judecat drept, nici legea n-ati pazit-o, nici n-ati umblat dupa sfatul lui Dumnezeu. 5. Groaznic si fara de veste El va sta asupra voastra, caci pentru cei mari judecata va fi cumplita. 6. Celor mici, Domnul le va arata iertare si mila, insa cei puternici vor fi pedepsiti cu strasnicie. 7. Stapanul tuturor nu Se va rusina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo marire, caci si pe cel mic si pe cel mare El i-a facut si pronia Lui e la fel pentru toti. 8. Insa cei puternici vor avea parte de o incercare mai grea. 9. Deci catre voi, regilor, indrept cuvintele mele ca sa invatati intelepciune si sa nu cadeti. 10. Pentru ca cei ce au pazit cu sfintenie pravila sfanta se vor sfinti si cei ce vor invata-o vor sti ce sa raspunda. 11. Iubiti deci cuvintele mele si le doriti si va veti invata din ele. 12. Intelepciunea este luminata si neinserata si cei care o iubesc o vad usor si cei care o cauta o gasesc. 13. Ea iese in cale celor care o doresc si li se arata ea, intai. 14. Cel care se scoala pentru ea dis-de-dimineata nu se va osteni, caci o va afla sezand la poarta lui. 15. Cel care isi bate capul cu intelepciunea indeplineste desavarsirea mintii si cel care isi pierde somnul pentru ea va fi in curand fara de grija. 16. Ea umbla in toate partile cautand pe cei vrednici de ea si se arata prietenoasa in drumurile lor si ii intampina in tot ce pun la cale. 17. Inceputul ei este pofta cea adevarata de invatatura. 18. Iar pofta de invatatura are in sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar pazirea legilor ei este adeverirea nemuririi. 19. Si nemurirea ne face sa fim aproape de Dumnezeu. 20. Drept aceea, pofta intelepciunii duce la imparatia cea vesnica. 21. Deci dar, o, regi ai popoarelor, daca tineti la tronurile si la sceptrele voastre, cinstiti intelepciunea, ca in veac sa domniti. 22. Iar ce este intelepciunea si cum s-a facut, sunt gata sa va spun fara sa ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la inceputul fapturii si voi da la lumina cunostinta ei si nu voi trece pe alaturi de adevar. 23. Nu voi merge pe acelasi drum cu pizma care roade, caci ea n-are nici o partasie cu intelepciunea. 24. Multimea inteleptilor este mantuirea lumii si un rege cuminte inseamna bunastarea poporului. 25. Drept aceea, luati invatatura din cuvintele mele si folosul va fi al vostru.

Intelepciunea si foloasele ei. Minunata inaltare a omului prin ea.

  1. Sunt si eu om muritor asemenea tuturor si coborand din neamul celui dintai om zidit din pamant. 2. Si am fost infiripat, cu trupul, in pantecele mamei mele, inchegandu-ma din sange, vreme de zece luni, din samanta barbateasca si in ceasul somnului odihnitor. 3. Si dupa ce m-am nascut, am respirat aerul obstesc si pe pamantul obstestii patimiri am cazut si eu, si glasul meu dintai, la fel ca la toata lumea, a fost plansul meu. 4. Am fost infasat in scutece si am dat parintilor grija si bataie de cap. 5. Si nici un rege n-a inceput altfel, cand s-a nascut. 6. Ca toti intra in viata in acelasi fel si ies iarasi la fel. 7. Pentru aceea m-am rugat si mi s-a dat intelepciune, am chemat, si duhul cuminteniei a coborat in mine. 8. Am tinut la ea mai mult decat la sceptre si decat la tronuri si am socotit bogatiile desarte fata de ea. 9. N-am pus alaturi cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindca tot aurul din lume pe langa ea nu e decat nisip, iar argintul, inaintea ei, mi se pare noroi. 10. Am pretuit intelepciunea mai mult decat sanatatea si frumusetea; am pus-o chiar inaintea luminii, fiindca stralucirea ei nu se stinge niciodata. 11. Impreuna cu ea mi-au venit toate bunatatile, caci in mainile ei sunt bogatii nenumarate. 12. Si m-am bucurat de toate acestea, caci intelepciunea le aduce cu sine. Totusi eu nu stiam ca ea este nascatoarea lor. 13. Am invatat-o fara viclenie, o impartasesc fara parere de rau si nu ascund comorile ei. 14. Ea este pentru oameni comoara nesfarsita; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de invatatura. 15. Iar mie sa-mi daruiasca Dumnezeu sa graiesc precum gandesc si sa cuget in chip vrednic despre darurile Sale, caci El este povatuitorul intelepciunii si indreptatorul inteleptilor. 16. Ca in mana Lui suntem si noi si cuvintele noastre si toata intelepciunea si stiinta lucrurilor. 17. El mi-a dat cunostinta cea adevarata despre cele ce sunt, ca sa stiu intocmirea lumii si lucrarea stihiilor. 18. Inceputul si sfarsitul si mijlocul vremurilor, intoarcerile anotimpurilor si prefacerile vazduhului, 19. Cursurile anilor si randuiala stelelor, 20. Firea dobitoacelor si apucaturile fiarelor, puterea duhurilor si gandurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor si insusirile radacinilor. 21. Toate cele ascunse si cele aratate le-am cunoscut, fiindca intelepciunea, lucratoarea tuturor, mi-a dat invatatura. 22. Intr-adevar, in ea se afla un duh de intelegere, sfant, fara pereche, cu multe laturi, nepamantesc, ager, patrunzator, neintinat, preaintelept, fara de patima, iubitor de bine, ascutit, neoprit, binefacator, 23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor si razbatand prin toate duhurile istete, curate si oricat de subtiri. 24. Pentru ca intelepciunea este mai sprintena decat orice miscare, ea patrunde si isi face loc pretutindeni prin curatia ei. 25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revarsare a slavei Celui Atotputernic, astfel ca nimic nu poate s-o manjeasca. 26. Ea este stralucirea luminii celei vesnice si oglinda fara pata a lucrarii lui Dumnezeu si chipul bunatatii Sale. 27. Fiindca este una, toate le poate, si ramanand una cu sine insasi, ea toate le innoieste, si raspandindu-se, prin veacuri, in sufletele sfinte, ea intocmeste din ele prieteni ai lui Dumnezeu si prooroci. 28. Cu adevarat Dumnezeu nimic nu iubeste, fara numai pe cel ce petrece intru intelepciune. 29. Ea este mai frumoasa decat soarele si decat toata oranduirea stelelor; daca o pui alaturi cu lumina, intelepciunea o intrece. 30. Fiindca dupa lumina urmeaza noaptea, pe cand intelepciunea ramane nebiruita in fata rautatii.

Trebuinta intelepciunii si cererea ei de la Dumnezeu.

  1. Intelepciunea ajunge cu tarie de la o margine la alta a lumii si toate le intocmeste preaplacut. 2. Mi-a fost draga si am cercetat-o din tineretile mele si am cautat sa mi-o petesc mireasa si am iubit mult frumusetea ei. 3. Neamul ei cel bun si-l preamareste prin petrecerea laolalta cu Dumnezeu, si Stapanul a toate o are in mare iubire, 4. Fiindca ea duce pe oameni la stiinta lui Dumnezeu si ea alege lucrurile Lui. 5. Si de este bogatia castig poftit in viata, ce este mai bogat decat intelepciunea, care toate le lucreaza? 6. Daca cumintenia sta in fruntea treburilor, cine este mai bun mester decat intelepciunea in toate cate sunt? 7. Si de iubeste cineva dreptatea, ostenelile intelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne invata infranarea si chibzuinta, dreptatea si barbatia, tot ce este mai de folos in viata oamenilor; 8. Si de pofteste cineva sa aiba stiinta intinsa, intelepciunea stie cele trecute si intrezareste cele viitoare, ea stie intorsaturile cuvintelor si dezlegarile intrebarilor; ea cunoaste de mai inainte semnele si minunile si intamplarile vremurilor si ale sutelor de ani. 9. Drept aceea am hotarat sa mi-o prind tovarasa in viata, fiindca stiu ca ma va sfatui cele bune si-mi va fi mangaiere in griji si in necazuri. 10. Si voi avea, prin ea, marire in adunari; si desi sunt tanar, voi avea cinste in fata celor batrani. 11. Ma vor gasi patrunzator la judecati, si voi aparea uimitor in fata celor puternici. 12. Cand voi tacea, vor astepta sa incep sa vorbesc; cand voi vorbi, vor fi toti cu luare aminte, si cand voi rosti o lunga cuvantare, vor pune toti mana la gura. 13. Prin intelepciune voi avea nemurire si voi lasa celor de dupa mine o pomenire vesnica. 14. Voi carmui popoare, si semintii straine se vor supune stapanirii mele. 15. Tirani temuti, cand vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; ma voi arata bun multimilor si viteaz in razboi. 16. Si inapoindu-ma in casa mea, cu intelepciune ma voi odihni, caci petrecerea cu ea n-are amaraciune si vietuirea cu ea n-are durere, ci veselie si bucurie. 17. Am chibzuit aceste ganduri in cugetul meu si le-am tot purtat in inima mea si am inteles ca nemurirea este rodul legaturii cu intelepciunea. 18. Si am mai inteles ca in prietenia cu ea sunt sfinte bucurii si in faptele mainilor sale sunt bogatii nesfarsite si stand in preajma ei ai castig de minte dreapta si castig de slava ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni si m-am straduit fel si chip sa am intelepciune. 19. Am fost copil bun si am avut parte de un suflet fara rautate. 20. Sau mai vartos, asa bun cum eram, am venit intr-un trup nespurcat. 21. Ci cunoscand ca nu voi putea altfel sa am intelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate ca si aceasta era intelepciune, sa stiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului si m-am smerit inaintea Lui si am zis din toata inima mea:

Rugaciunea lui Solomon catre Dumnezeu pentru dobandirea intelepciunii, care este de folos tuturor oamenilor.

  1. “Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel care ai facut toate cu cuvantul Tau, 2. Si cu intelepciunea Ta ai randuit pe om ca sa stapaneasca peste zidirile cele facute de Tine, 3. Si sa carmuiasca lumea cu cuviinta si cu dreptate si cu suflet drept sa faca judecata, 4. Da-mi mie intelepciunea care sta aproape de scaunul Tau si nu ma lepada dintre slujitorii Tai. 5. Caci robul Tau sunt eu si fiul roabei Tale, om slab si cu viata scurta si putin destoinic sa inteleg judecata si legile. 6. Caci, chiar cand ar fi cineva desavarsit intre fiii oamenilor, de-i va lipsi intelepciunea cea de la Tine, ca nimica toata se va socoti. 7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca sa stapanesc poporul Tau si sa judec pe fiii si pe fiicele Tale. 8. Tu mi-ai poruncit sa zidesc templul in muntele Tau cel sfant si un jertfelnic in cetatea in care locuiesti, dupa chipul cortului celui sfant, pe care l-ai pregatit dintru inceput. 9. Cu Tine este intelepciunea care stie faptele Tale si care era de fata cand ai facut lumea si care stie ce este placut inaintea ochilor Tai si ce este drept, potrivit poruncilor Tale. 10. Trimite aceasta intelepciune, din sfintele Tale ceruri, de langa tronul slavei Tale, ca sa ma ajute in ostenelile mele si ca sa cunosc ce este bineplacut inaintea Ta, 11. Fiindca intelepciunea toate le stie si le intelege si ma va povatui intelepteste in lucrarile mele si prin slava sa ma va pazi. 12. Si astfel, faptele mele Iti vor fi placute si voi judeca poporul Tau cu dreptate si voi fi vrednic de tronul tatalui meu. 13. Cu adevarat, ce om poate sa cunoasca sfatul lui Dumnezeu sau cine poate sa patrunda vointa lui Dumnezeu? 14. Gandurile muritorilor sunt sovaielnice si cugetarile noastre sunt cu greseala. 15. Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cea plina de grija. 16. Cu greu ne dam seama despre cele ce sunt pe pamant si cu osteneala gasim cele ce sunt chiar in mana noastra; atunci, cine a putut sa patrunda cele ce sunt in ceruri? 17. Cine a cunoscut vointa Ta, daca Tu nu i-ai dat intelepciune si daca nu i-ai trimis de sus Duhul Tau cel Sfant? 18. Astfel, s-au facut drepte cararile celor de pe pamant si oamenii au invatat ceea ce este placut inaintea Ta, si prin intelepciune au cunoscut mantuirea”.

Intelepciunea a carmuit omenirea de la inceputul ei.

  1. Intelepciunea a pazit pe primul om zidit de Dumnezeu ca sa fie parintele neamului omenesc, atunci cand a fost zidit intaiul. 2. Ea l-a scos din pacatul lui si i-a dat putere sa stapaneasca toata faptura. 3. Fiindca s-a departat de ea, maniindu-se, cel nedrept a pierit in nebunia sa ucigasa de frate. 4. Iar cand pamantul a fost acoperit de ape, intelepciunea l-a mantuit si pe cel drept l-a purtat in slaba arca de lemn. 5. Cand popoarele si-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, intelepciunea a stiut pe cel drept si l-a pastrat fara vina in fata lui Dumnezeu si l-a pazit nebiruit, cand a fost sa-l doboare mila de copilul sau. 6. Tot ea a mantuit pe cel drept din prapadul celor rai si el a fugit departe de focul coborat peste cele cinci cetati. 7. Si ca dovada, aratand nelegiuirea lor, acest tinut pustiit fumega si azi, pomii dau roada in afara de vreme si un stalp de sare se inalta acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot. 8. Nu le-a pasat de intelepciune si de aceea n-au stiut ce este binele si au lasat celor care sunt in viata amintirea nebuniei lor, asa incat ticalosiile lor sa nu fie inghitite de uitare, 9. Dar intelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credinciosi. 10. Iarasi intelepciunea a purtat pe cai drepte pe dreptul care fugea de mania fratelui sau, aratandu-i imparatia lui Dumnezeu si dandu-i invatatura despre lucrurile sfinte; ea l-a imbogatit cand el muncea din greu si spor i-a dat in stradaniile lui. 11. Intelepciunea l-a sprijinit cand a fost sa-l jecmaneasca stapanii hrapareti si l-a ajutat sa dobandeasca mari averi. 12. Ea l-a ferit de dusmani; ea l-a ocrotit de cei care ii intindeau curse; ea l-a facut biruitor intr-o lupta crancena, ca sa-l invete ca mai tare decat toate este cucernicia. 13. Intelepciunea n-a parasit pe dreptul cel vandut, ci l-a ferit de pacat. 14. Ea s-a coborat cu el in groapa si in lanturile lui nu l-a parasit, pana ce i-a dat sceptrul domniei si puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciuna pe parasii lui si i-a dat o vesnica marire. 15. Intelepciunea a izbavit pe poporul cel cuvios si semintia cea nevinovata de neamurile care o impilau. 16. Ea a patruns in sufletul robului lui Dumnezeu si cu semne si cu minuni ea a tinut piept unor regi temuti. 17. Celor cuviosi datu-le-a plata ostenelilor lor si i-a calauzit pe o cale preaminunata si ziua le-a fost acoperamant si noaptea lumina de stele; 18. I-a trecut prin Marea Rosie si i-a purtat prin ape mari. 19. A acoperit cu ape pe dusmani, apoi din adancurile marii i-a aruncat afara. 20. Pentru aceea, dreptii au jefuit pe cei necredinciosi si au slavit cantand numele Tau cel sfant, Stapane, si toti laolalta au laudat mana Ta care lupta pentru ei. 21. Caci intelepciunea a deschis gura celor muti si limba pruncilor a facut-o bine graitoare.

Intelepciunea povatuitoare poporului ales. Dumnezeu pedepseste pe vrajmasii lui si asteapta indreptarea pacatosilor.

  1. Facut-a sa sporeasca lucrarile lor prin mana sfantului prooroc, 2. Si-au facut cale prin pustiul cel nelocuit, si-au intins corturile lor in locuri neumblate. 3. Au stat darji impotriva dusmanilor lor si au respins pe potrivnicii lor. 4. Au indurat setea si au chemat numele Tau si apa li s-a dat dintr-o stanca aspra si din piatra si-au astamparat astfel setea. 5. Ceea ce fusese pedeapsa pentru vrajmasi s-a facut pentru ei, in nevoia lor, binecuvantare. 6. Si pe cand apa marelui fluviu se prefacuse in. sange necurat, 7. Spre pedeapsa ca Faraon poruncise sa ucida pe copii, Tu ai dat celor ce-si pierdusera nadejdea apa din belsug; 8. Si astfel le-ai aratat prin setea de care suferisera, cu ce pedeapsa pedepsesti pe potrivnicii lor. 9. Si din aceasta certare, cu toate ca fusesera certati cu crutare, ei au stiut cum sunt chinuiti nelegiuitii, judecati sub manie. 10. Cercatu-i-ai pe unii ca un parinte care dojeneste, iar pe ceilalti i-ai pedepsit ca un imparat aspru care osandeste. 11. Si cei care erau de fata si cei de departe se chinuiau deopotriva. 12. O indoita durere i-a cuprins si suspinau, aducandu-si aminte de lucrurile trecute. 13. Caci dandu-si seama ca pedepsele lor au fost spre binele celor scapati, au cunoscut puterea lui Dumnezeu, 14. Acela pe Care mai inainte L-au lepadat si L-au avut de batjocura, mai pe urma s-au minunat in fata Lui, dupa ce au suferit o sete cu totul altfel decat cei drepti. 15. Pentru gandurile cele neintelegatoare ale destrabalarii lor, care ii rataceau si-i aduceau sa cinsteasca animalele cele necuvantatoare si fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stapane, spre pedeapsa, multime de animale fara minte, 16. Ca sa invete ca prin ceea ce pacatuieste cineva, prin aceea se si pedepseste. 17. Nu era cu anevoie mainii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, sa trimita asupra lor multime de ursi si lei fiorosi, 18. Sau de fiare nou-create, necunoscute si pline de turbare, sufland aburi arzatori, scotand pe nas fum puturos, sau risipind din ochi infricosatoare fulgere. 19. Si aceste fiare puteau sa-i omoare nu numai cu muscatura, dar sa-i ingrozeasca si chiar sa-i ucida cu vederea lor. 20. Si fara de acestea, puteau sa piara numai la o suflare, urmariti de dreptatea razbunatoare si vanturati de vantul puterii Tale; ci toate le-ai randuit cu masura, cu numar si cu cumpana. 21. Caci Tu pururea ai putere nemarginita si tariei bratului Tau cine va sta impotriva? 22. Lumea toata, inaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpana sa se plece si ca picatura de roua cea de dimineata, ce se coboara pe pamant. 23. Si miluiesti pe toti, ca toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca sa se pocaiasca. 24. Pentru ca iubesti toate cele ce sunt si nimic nu urgisesti din cele ce ai facut, ca daca ai fi urat un lucru, nu l-ai fi plasmuit. 25. Si cum ar fi ramas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dainui, daca n-ar fi fost chemat de Tine la fiinta? 26. Dar Tu ierti tuturor, ca toate ale Tale sunt, Stapane, iubitorule de suflete.

Nemarginirea rabdarii si a dreptatii lui Dumnezeu.

  1. Duhul Tau cel fara stricaciune este intru toate. 2. Pentru aceea pedepsesti cu masura pe cei care cad si, cand pacatuiesc, le deschizi ochii si-i dojenesti, ca sa se lase de rautatea lor si sa creada intru Tine, Doamne. 3. De locuitorii cei de demult ai sfantului Tau pamant Te-ai scarbit, 4. Caci faceau lucruri nelegiuite, vrajitoresti si aduceau jertfe necurate, 5. Omorand fara mila pe prunci, mancand carne omeneasca si adapandu-se cu sange; pe acesti jertfitori spurcati 6. Si parinti ucigasi ai unor prunci fara de aparare ai voit sa-i nimicesti prin mainile parintilor nostri, 7. Asa incat acest pamant, care este mai de cinste inaintea Ta decat toate celelalte, sa primeasca – vrednici locuitori – pe fiii lui Dumnezeu. 8. Dar si pe aceia ca pe niste oameni i-ai iertat si le-ai trimis, ca soli ai ostirii Tale pedepsitoare, tauni care inteapa, ca sa-i ucida cu incetul. 9. Nu pentru ca n-ai fi putut supune cu razboi pe cei necredinciosi celor drepti, sau sa-i pierzi dintr-odata cu groaznice fiare, sau cu o porunca scurta, 10. Ci ai judecat sa-i iei cu incetul dandu-le loc de pocainta, desi bine stiai ca neamul lor este viclean si rautatea lor este fireasca si rasadita inlauntru si ca gandul lor nu se va schimba in veac, 11. Pentru ca din inceput a fost samanta blestemata. Apoi nici pentru aceea ca Te-ai teme de cineva, Te-ai aratat indelung-rabdator cu pacatele lor. 12. Caci cine ar putea sa-ti zica: Ce-ai facut? Sau cine va sta impotriva judecatii Tale? Sau cine Te va scoate vinovat pentru neamurile cele nimicite, pe care Tu insuti le-ai facut? Sau cine se va ridica asupra Ta cu judecata pentru oamenii cei nedrepti? 13. Ca nu este alt dumnezeu afara de Tine, care sa aiba grija de toate si caruia sa-i dovedesti ca judecatile Tale sunt totdeauna drepte. 14. Nu este nici imparat, nici stapanitor care sa poata sa ridice ochii in fata Ta si sa-ti ceara socoteala pentru cei pe care i-ai nimicit. 15. Ci, fiind drept, toate le carmuiesti cu dreptate si socotesti lucru nepotrivit cu puterea Ta ca sa osandesti pe cel care nu trebuie pedepsit. 16. Puterea Ta este inceputul dreptatii si, pentru ca esti Stapan a toate, catre toti cu ingaduinta Te arati. 17. Arati taria Ta celor care nu cred in atotputernicia Ta si infrangi cutezanta celor care o cunosc. 18. Stapan al puterii cum esti, judeci cu blandete si ne carmuiesti cu multa crutare, ca la Tine este puterea, cand voiesti. 19. Prin lucruri ca acestea ai invatat pe poporul Tau ca cel drept trebuie sa fie iubitor de oameni si ai dat fiilor Tai buna nadejde, ca le lasi timp sa se pocaiasca de pacate. 20. Ca de vreme ce ai pedepsit cu atata incetineala si ingaduinta pe dusmanii slujitorilor Tai, desi erau vinovati pana la moarte, dandu-le timp si loc sa se abata de la nelegiuirea lor, 21. Atunci cu cata luare aminte judeci Tu pe robii Tai, ai caror parinti au primit de la Tine juraminte si legamintele unor stralucite fagaduinte! 22. Deci cand ne mustri, Tu bati pe vrajmasii nostri de mii de ori mai mult, ca sa tinem in seama bunatatea Ta, cand judecam; iar cand suntem judecati, sa nadajduim in indurarea Ta. 23. Drept aceea, pe cei nedrepti care si-au trait viata nebuneste, i-ai pedepsit cu insesi faptele lor uracioase. 24. Caci au mers atat de departe pe caile ratacirii, incat socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingatoare, inselandu-se ca pruncii cei fara de intelepciune. 25. Pentru aceea, ca unor prunci fara de minte le-ai trimis o pedeapsa de ras. 26. Iar cei care nu s-au patruns de aceasta certare neinsemnata vor simti o pedeapsa vrednica de Dumnezeu. 27. Suferind si tulburandu-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevarat, pe Care altadata au zis ca nu-L cunosc; pentru aceea, osanda cea mai de pe urma a venit asupra lor.

Mustrarea celor ce nu cred si nebunia inchinarii la idoli.

  1. Deserti sunt din fire toti oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu si care n-au stiut, plecand de la bunatatile vazute, sa vada pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale sa inteleaga pe mester; 2. Ci au socotit ca sunt dumnezei carmuitori ai lumii sau focul, sau vantul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa navalnica, sau luminatorii cerului; 3. Ei, care, desfatati de frumusetea acestora, le-au luat drept dumnezei, sa stie acum cu cat este Stapanul mai presus decat acestea, ca El, Cel Care Insusi este incepatorul frumusetii, este facatorul lor. 4. Iar daca se minuneaza de putere si de lucrare, sa inteleaga din acestea cu cat este mai puternic Cel care le-a facut. 5. Caci din marimea si frumusetea fapturilor poti sa cunosti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit. 6. Dar, in acelasi timp, in toate acestea este oarecare neajuns, caci doar unii ca acestia ratacesc cautand pe Dumnezeu si straduindu-se sa-L afle. 7. Caci, indeletnicindu-se cu lucrarile lui Dumnezeu si cercetandu-le, ei se incredinteaza cu vederea cat de frumoase sunt cele vazute. 8. De alta parte, ei n-au cuvant sa li se ierte ratacirea. 9. Ca daca au putut sa adune atata invatatura, ca sa cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degraba pe Stapanul lumii? 10. Dar sunt cu totul ticalosi si si-au pus nadejdea in lucruri fara de viata cei care au numit dumnezei lucrurile mainilor omenesti, aurul si argintul cu mestesug lucrat si inchipuiri de dobitoace sau piatra netrebnica, cioplita de mana de demult. 11. Un mester lemnar a taiat din padure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coaja si apoi cu indemanarea sa a facut din el o unealta folositoare spre slujba vietii. 12. Ramasitele de la lemnul lucrat le pune pe foc sa isi fiarba de mancare si isi potoleste foamea. 13. Si ce-a mai ramas dintr-acestea, nefiind de nici o treaba, pentru ca este lemn stramb si noduros, il ciopleste ca sa-i treaca de urat si, potrivindu-l si mestesugindu-l, l-a facut asemenea cu chipul de om. 14. Sau l-a facut asemenea vreunui dobitoc de nimic si, vopsindu-l peste tot si rumenindu-l la fata cu vopsea rosie, i-a ascuns toate metehnele. 15. Apoi i-a facut in perete buna asezare, l-a pus acolo si l-a intarit cu piroane de fier. 16. El are grija de idol sa nu cada, stiind bine ca nu-si poate ajuta singur, caci nu este decat un chip care are nevoie de ajutor. 17. Dar el se roaga chipului pentru averea sa, pentru nuntile sale si pentru fiii sai si nu se rusineaza a vorbi catre lucrul cel neinsufletit. 18. El cere sanatate de la cel neputincios, se roaga de viata celui mort si de ajutor celui ce nu poate sa dea nici unul; el se roaga de buna calatorie cui nu poate sa mearga in picioare. 19. Ca sa-si puna la adapost averea, alergatura si izbanda muncii sale, el cere putere de la cel care are mainile cele mai betege.

Care a fost inceputul idolilor si al inchinarii lor si ce rautati urmeaza din inchinarea la idoli.

  1. Altul voind sa mearga pe apa si sa calatoreasca prin cumplitele valuri se roaga la un lemn mai subred decat luntrea care il poarta. 2. Aceasta luntre a fost nascocita de pofta de castig si a intruchipat-o agerimea lucratorului. 3. Ci, o, Parinte, pronia Ta o carmuieste, Tu, Care ai deschis carari in mare si drum neratacitor in volbura valurilor. 4. Si cu aceasta aratat-ai ca poti sa izbavesti din orice primejdie, asa incat cineva, chiar fara sa aiba stiinta corabierului, sa poata porni pe mare. Tu nu voiesti ca preainteleptele Tale lucrari sa ramana desarte, de aceea oamenii, incredintandu-si viata unui lemn de tot slab, 5. Trec prin valuri pe o pluta si scapa de moarte. 6. Iar de demult, cand au pierit trufasii uriasi, nadejdea intregii lumi a scapat intr-o barca si barca, indrumata de mana Ta, a lasat omenirii samanta urmasilor. 7. Si binecuvantat este lemnul care slujeste la o trebuinta binecuvantata. 8. Dar idolul facut de mana omeneasca este blestemat, si el si acel care l-a facut; acesta pentru ca l-a facut, iar idolul pentru ca, stricacios fiind, i s-a zis dumnezeu. 9. Ca Dumnezeu uraste deopotriva si pe nelegiuiti si nelegiuirea lor. 10. Lucrul si lucratorul var fi deopotriva pedepsiti. 11. Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetati spre pieire, fiindca, desi sunt fapturi, au ajuns uraciune, sminteala pentru sufletele oamenilor si lat pentru picioarele celor fara de minte. 12. Gandul plasmuirii de idoli a fost inceputul aprinderii spre desfrau, si nascocirea lor a fost pierderea vietii. 13. Fiindca n-au fost de la inceput si nu vor fi totdeauna. 14. Prin desarta marire omeneasca au intrat in lume, astfel ca apropiatul lor sfarsit este hotarat inaintea lui Dumnezeu. 15. Un tata, intristandu-se cu amara jale pentru copilul sau rapit inainte de vreme, i-a facut chipul si pe cel care ieri inca nu era decat un om mort, il cinsteste acum ca pe un dumnezeu si a randuit celor din casa sa taine si slujbe. 16. Dupa aceea, cu vremea, intarindu-se acest paganesc obicei, s-a pazit ca o lege si, din poruncile tiranilor, a iesit cinstirea chipurilor cioplite. 17. Cand popoarele nu puteau sa-i cinsteasca de fata, pentru ca locuiau departe, faceau o asemuire dupa chipul departat si potriveau un chip vazut al imparatului preacinstit, asa incat sa dea celui ce nu era de fata aceleasi sarguincioase inchinari ca si cum ar fi de fata. 18. Si pentru izbanda acestei inchinari, cei care erau nestiutori au fost si ei impinsi de pofta de slava a mesterului. 19. Pentru ca el, voind sa placa stapanitorului, si-a pus tot mestesugul ca sa faca asemanarea cat mai frumoasa. 20. Iar multimile, inselandu-se prin frumusetea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai inainte il cinsteau ca pe un om. 21. Si aceasta a fost o inselaciune pentru viata oamenilor, ca ei, batuti de nevoi sau robiti de tiranie, au dat pietrelor si lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pamant. 22. Apoi n-a fost destul ca au ratacit intru cunoasterea lui Dumnezeu, ci, vietuind – din intunericul mintii lor – in razboi necurmat, au numit pace atatea rele. 23. Ei faceau slujbe in care ucideau chiar pe copiii lor, sau savarseau taine ascunse sau betii nebunesti dupa barbare obiceiuri. 24. Si nici viata, nici casatoriile nu le mai pazeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau il batjocorea prin desfranare. 25. Toate se invalmasesc in sange si ucidere, in furtisag si viclesug, in stricaciune si necredinta, in razvratire si juramant stramb, 26. In prigonirea celor buni si uitarea binefacerilor primite, in pangarirea sufletelor si rasturnarea trupestilor nevoi, in tulburarea casatoriilor si desfranare si dezmat sub ochii tuturor. 27. Caci inchinarea la idolii cei deserti, care nici n-ar trebui pomeniti, este inceputul, pricina si sfarsitul a tot raul. 28. Desfatarile lor sunt niste bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei traiesc in nedreptate si jura stramb cu usurinta. 29. Ca unii care nadajduiesc in idolii cei fara de suflet, cand jura stramb, ei nu se tem ca li se va dovedi nedreptatea. 30. Si din doua parti pedeapsa va da peste ei, intai pentru ca au cugetat gresit despre Dumnezeu, inchinandu-se idolilor, si al doilea pentru ca, vicleni fiind, au jurat impotriva adevarului, dispretuind tot ce este sfant. 31. Caci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenita pacatosilor, aceea prigoneste pururea pacatul celor ce au gresit.
    Bunatatea si puterea adevaratului Dumnezeu. Inselaciunea idolatriei.
    1. Iar Tu, Dumnezeul nostru, esti bun si adevarat, indelung-rabdator si cu mila carmuitor a toate. 2. Chiar cand pacatuim, ai Tai suntem, noi cei ce cunoastem puterea Ta, dar nu vom pacatui, stiind bine ca suntem din numarul celor numarati ai Tai. 3. Ca a Te cunoaste pe Tine este dreptate desavarsita si a sti puterea Ta este radacina nemuririi. 4. Pe noi nu ne-au inselat nascocirile omenesti ale unui mestesug viclean; ici truda desarta a zugravilor, adica chipul manjit cu multe feluri de vopsele, 5. A carui infatisare atata patima celor nebuni, cu pofta chipului neinsufletit al unei aratari fara viata. 6. Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici sa aiba asemenea nadejdi, si cei care le fac si cei care le poftesc si li se inchina. 7. Olarul framanta pamantul moale cu osteneala si face spre slujba noastra orice vas si din acelasi pamant face vase spre curata intrebuintare si altele dimpotriva, dar toate asemenea; si care vas de ce treaba sa fie, hotaraste olarul. 8. Apoi cu nelegiuita truda, din acelasi pamant, tot el scoate un desert chip de idol, el care, cu putin mai inainte, din pamant a fost facut si dupa putin se va intoarce iarasi de unde a fost luat, cand se va cere sa dea sufletul cu care este dator. 9. Dar el se ingrijeste nu de aceea ca puterile lui slabesc, nici ca viata este scurta, ci se ia la intrecere cu mesterii aurari si argintari si face ce fac faurarii in arama si, ca mare cinste pentru el, tine sa faca chipuri amagitoare. 10. Inima lui este cenusa si nadejdea lui mai slaba ca pamantul si viata lui mai mica in cinste decat lutul. 11. Fiindca el n-a cunoscut pe Facatorul sau, si pe Cel care i-a insuflat duhul faptelor si a pus in el putere de viata, 12. Ci socoteste ca viata noastra este jucarie si traiul nostru ca un targ de castig, pentru ca – asa zic ei – trebuie sa castigi bani in orice chip, chiar facand rau. 13. Dar bine sa stie ca pacatuieste mai mult decat toti ceilalti acela care, din acelasi lut, scoate vase care se pot usor sparge si chipuri idolesti. 14. Ci toti acestia sunt mai nebuni si mai de plans decat sufletul unui copil; sunt toti dusmanii poporului tau si asupritorii lui; 15. Caci pe toti idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu vad, nici cu nasul nu respira, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mainilor nu pipaie, nici cu picioarele nu umbla. 16. Cel care i-a facut a fost un om, si cel care a primit duhul in dar, tocmai el i-a inchipuit, caci nici un om nu poate sa faca un dumnezeu la fel cu el. 17. El fiind muritor, el face un lucru fara viata cu mainile lui nelegiuite, el pretuieste mai mult decat idolii sai, fiindca el este viu, iar aceia nicidecum. 18. Ei se inchina dobitoacelor celor mai uracioase, care, dupa prostia lor, sunt mai rele decat celelalte. 19. N-au in ele nici o bunatate care sa ni le faca dragi si ele sunt in afara si de la lauda lui Dumnezeu, si de la binecuvantarea Lui.

Pedepsele Egiptenilor pentru inchinarea la idoli. Binefacerile lui Dumnezeu asupra Evreilor.

  1. Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiti prin unele fapturi ca acestea si au fost chinuiti de multime de fiare. 2. In locul acestor pedepse, Tu ai daruit cele bune poporului Tau si foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mancare noua, cu carne de prepelita. 3. Asa incat unii (Egiptenii), desi pofteau sa manance, vazand uraciunea fiarelor trimise, s-au lipsit si de mancarea de nevoie, iar ceilalti, dupa putina lipsa, au avut o hrana noua. 4. Caci se cuvenea ca o foamete care nu iarta sa vina peste asupritori, iar celorlalti numai sa li se arate cum sunt chinuiti vrajmasii lor. 5. Iar cand a venit peste ei infricosata manie a fiarelor si se prapadeau muscati de serpii cei cumpliti, aprinderea Ta n-a tinut pana la urma. 6. Ei au fost tulburati putina vreme, ca sa se indrepteze si au avut un semn de mantuire, ca sa-si aduca aminte de poruncile legii Tale; 7. Caci cel care se intorcea catre acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mantuitorul tuturor. 8. Si prin aceasta aratat-ai vrajmasilor nostri ca Tu esti Cel Care izbavesti de tot raul. 9. Pentru ca intepatura lacustelor si a mustelor le-a adus moartea si n-a mai fost nici un chip sa-si scape viata, fiindca meritau o asemenea pedeapsa. 10. Iar pe robii Tai nici dintii balaurilor celor veninosi nu i-au biruit, caci mila Ta a venit si i-a vindecat, 11. Ca sa-si aduca aminte de cuvintele Tale; erau raniti si apoi degraba vindecati, ca nu cumva, cazand in adanca uitare, sa nu fie instrainati de la bunatatile Tale. 12. Nici iarba de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvantul Tau, Doamne, cel ce toate le vindeca. 13. Caci Tu stapanesti peste viata si peste moarte si cobori pana la portile locuintei mortilor si iar ridici. 14. Omul, in rautatea sa, poate sa ucida, dar nu poate sa aduca inapoi duhul care a iesit, nici sa scoata sufletul care a intrat in locuinta mortilor. 15. Iar de mana Ta nu este cu putinta nimanui sa scape. 16. Nelegiuitii care s-au lepadat de a Te cunoaste au fost batuti cu puterea bratului Tau; ape naprasnice, grindina si ploi neinduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit. 17. Si, ce este mai minunat, focul ardea si mai tare in apa care toate le stinge, pentru ca toata faptura este aparatoarea celor drepti. 18. Uneori para focului se domolea, ca sa nu arda fiarele cele trimise impotriva celor necredinciosi, si ei sa vada si sa cunoasca cum ca ii prigoneste judecata lui Dumnezeu. 19. Alteori; focul ardea in apa mai mult decat este puterea lui, ca sa nimiceasca astfel toate roadele tarii celor nedrepti. 20. Dar pe poporul Tau l-ai hranit cu hrana ingereasca si i-ai trimis din cer paine gata, fara de osteneala, si care avea toata dulceata si placea tuturor. 21. Si painea aceasta arata catre fii bunatatea Ta fata de ei, iar pentru cel care o manca avea gustul mancarii pe care o poftea. 22. Iar zapada si gheata rabdau focul si nu se topeau, ca sa cunoasca Israel ca focul cel arzator, care stralucea in zapada si in ploi, a mistuit roadele vrajmasilor; 23. Si iarasi acelasi foc isi lepada puterile, ca sa hraneasca pe cei drepti, 24. Pentru ca faptura, slujindu-ti tie, Celui care ai facut-o, se incordeaza pentru pedepsirea celor nedrepti si se domoleste spre facerea de bine a celor care se incred in Tine. 25. Drept aceea, schimbandu-se in toate aceste chipuri, ea slujea darului Tau celui a toate hranitor, potrivit dorintei celor care Te rugau; 26. Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, sa invete ca nu felurite soiuri de roade hranesc pe oameni, ci cuvantul Tau tine in viata pe acei care cred in Tine. 27. Fiindca ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, incalzindu-se de o usoara raza a soarelui. 28. Ca sa se inteleaga ca trebuie sa manecam si sa-ti multumim mai inainte de rasaritul soarelui si sa ne rugam tie din revarsatul zorilor. 29. Iar nadejdea celui nemultumitor se va topi ca gheata de iarna si se va scurge ca o apa nefolositoare.

Egiptenii suferind intuneric de trei zile, cu frica si cu mare groaza, cealalta parte a lumii stralucea cu lumina.

  1. Judecatile Tale sunt mari si anevoie de lamurit, de aceea cugetele fara invatatura sunt in ratacire. 2. Nelegiuitii, avand incredintarea ca pot sa asupreasca neamul sfant, zaceau inchisi sub acoperisurile lor – inlantuiti de intuneric si robii unei nopti fara ziua – si fugari erau de la vesnica Ta purtare de grija. 3. Si cand socoteau ca vor ramane ascunsi cu tainicele lor pacate, in valul intunecat al uitarii, risipiti au fost si inspaimantati amarnic si tulburati au fost de naluciri. 4. Adaposturile unde se inchideau nu i-au scutit de spaime, caci in jurul lor rasunau zgomote care ii infricosau si aratari posomorate ii umpleau de groaza. 5. Nu era nici un foc care sa poata sa-i lumineze si vapaile vii ale stelelor nu puteau sa risipeasca acea noapte infricosatoare. 6. Cateodata li se arata o invalvorare inspaimantatoare care se aprindea de la sine si, zguduiti de aceasta vedenie, cu pricina necunoscuta, socoteau aratarile si mai grozave inca. 7. Mestesugul copilaros al vrajitorilor nu mai putea nimic si ingamfarea lor ca stiu ceva iesise de rusine. 8. Ei care ziceau ca pot sa goneasca din inima bolnava spaimele si tulburarile, chiar ei zaceau acum plini de rusinoasa spaima. 9. Si macar ca nu era prea mare grozavia care sa-i inspaimanteze, totusi fiarele care treceau si serpii care fluierau ii ingrozeau, si se topeau de frica si inchideau ochii sa nu mai vada prapadul ce-i pandea din toate partile. 10. Fiindca rautatea inimii este plina de temere, ca una ce se stie vinovata si mustrata ea de sine insasi; ea isi vede marita nenorocirea, 11. Caci spaima nu este altceva fara numai lepadarea oricarui ajutor care-ti vine de la dreapta judecata. 12. Si cand scade nadejdea in adancul inimii, te sperii si mai mult, daca nu stii care este pricina de unde iti vine chinul. 13. Iar ei – in noaptea aceea cand li se taiasera orice puteri si care venise peste ei din iadul priponit – dormind de-a valma, 14. Aci se zbateau ingroziti de aratari pocite, aci mureau de golul din inimile lor, caci o groaza neasteptata si fara de veste pusese stapanire peste ei. 15. Si tot asa ceilalti, oricare ar fi fost, cadeau vlaguiti si ramaneau asa, inchisi ca intr-o inchisoare fara zavoare. 16. Si plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile campului, apucati fara de veste, indurau aceasta nenorocire fara scapare, 17. Fiindca toti erau ferecati cu acelasi lant de intuneric. Si atunci vantul suierator si glasul cu bun viers al pasarilor din desisuri si navala apelor aprige 18. Si bubuitul stancilor care se pravalesc si fuga nevazuta a animalelor saritoare si racnetul fiarelor cumplite si sunetul care se frange si se rasfrange in pesterile muntilor – acestea toate ii faceau sa-si dea duhul de frica. 19. Caci in vreme ce toata faptura era luminata cu stralucitoare lumina si fara impotrivire isi vedea de lucrul sau, 20. Numai peste aceia se intindea o noapte grea, care era chipul intunericului celui ce avea sa-i inghita, si ei pentru ei insisi erau mai grea povara decat acel intuneric.

Urmarea pedepselor Egiptenilor si iesirea Evreilor din Egipt.

  1. Pentru cuviosii Tai stralucea lumina mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, fara sa le vada chipul si, cu toate suferintele lor de pana aci, ii fericeau. 2. Si pentru ca dupa atatea asupriri – Israel nu se razbuna asupra lor – Egiptenii le multumeau si le cereau iertare de relele pe care ei le facusera. 3. In loc de intuneric, ai dat cuviosilor Tai stalp de foc arzator, care sa-i calauzeasca in acea calatorie necunoscuta; soare nevatamator le-ai dat in drumul lor cel plin de slava. 4. Vrednici erau Egiptenii sa fie lipsiti de lumina si sa fie inchisi in intuneric, ca unii care tineau inchisi pe fiii Tai, aceia prin care trebuia sa se dea veacului nestricacioasa lumina a legii Tale. 5. Si cand s-au sfatuit sa ucida pe pruncii celor cuviosi ai Tai, unul dintre acesti prunci a fost aruncat si a scapat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat multime de copii si pe ei pe toti i-ai inecat in valurile marii. 6. Noaptea aceasta a fost cunoscuta mai inainte de parintii nostri, ca – stiind bine in ce juraminte crezusera – nadajduind intru ele, sa se veseleasca. 7. Iar poporul Tau a vazut si mantuirea celor drepti si pieirea vrajmasilor. 8. Si precum ai pedepsit pe potrivnici, tot asa, chemandu-ne pe noi, ne-ai preamarit. 9. Copiii evlaviosi ai celor drepti jertfeau in ascuns ti statorniceau toti intr-un gand legamantul cel dumnezeiesc, ca sfinti partasi sa fie deopotriva la aceleasi bunatati si la aceleasi primejdii, cantand laudele parintilor. 10. Iar cu cantecele lor se insoteau tipetele risipite ale vrajmasilor si se auzeau bocetele lor pentru copiii ucisi. 11. Robul si stapanul erau pedepsiti cu aceeasi pedeapsa si omul de rand indura aceleasi dureri ca si regele. 12. Toti deopotriva aveau morti fara de numar, dar din acelasi soi de moarte, si cei ce ramasesera in viata nu puteau face fata cu inmormantarile, de vreme ce intr-o clipa tot ce era mai de seama in neamul lor pierise. 13. Ei, care nu voisera sa creada din pricina vrajitorilor lor, cand le-au pierit cei dintai nascuti ai lor, au marturisit ca Israel este poporul lui Dumnezeu. 14. Caci, pe cand lina tacere stapanea peste toate si noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumatate, 15. Cuvantul Tau cel atotputernic a purces din inaltul cer si din scaunele imparatesti, ca un cumplit razboinic, in mijlocul acelui pamant hotarat pieirii, 16. Si aducand – ca o sabie ascutita – porunca Ta cea fara de schimbare, statea si umplea toate de moarte si ajungea pana la cer, rezemandu-se de pamant. 17. Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice ii tulburara si spaime neasteptate au navalit asupra lor. 18. Azvarliti incoace si incolo pe pamant si pe jumatate morti, ei dadeau pe fata pricina pentru care mureau. 19. Caci vedeniile care ii ingrozisera le destainuisera lucrul pentru care patimesc atat de rau ca sa nu moara de nestiinta. 20. Incercarea mortii a atins si pe cei drepti si multi au pierit in pustiu, dar mania Ta nu a tinut multa vreme. 21. Caci un om fara vina a luat degraba partea celor vinovati, avand ca arme ale slujbei sale rugaciunea si tamaia de impacare, si a stat impotriva maniei Tale, si primejdiei mortii i-a pus un capat, aratandu-se pe sine ca este robul Tau. 22. El a biruit multimea razvratita, nu cu taria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvantul pe Cel care ii pedepsea si pomenind juramintele facute parintilor si legamantul cu Israel. 23. Cand mortii, cazuti unii peste altii, au ajuns gramezi, el a stat la mijloc, a potolit mania si a inchis pieirii calea care ducea spre cei vii. 24. Caci in vesmantul preotesc, lung pana la glezne, era toata lumea, si numele slavite ale parintilor erau sapate pe cele patru siruri de pietre scumpe, iar maretia Ta pe diadema de pe cap. 25. Inaintea acestor semne, ingerul pieirii a incetat si s-a temut, caci singura ispita maniei Tale era destula.

Pieirea celor fara de lege si mantuirea dreptilor.

  1. Ci o manie neindurata prigoneste pe nelegiuiti pana la sfarsit, fiindca Dumnezeu stia de mai inainte ce vor face ei, 2. Ca adica Egiptenii, dupa ce au lasat pe Israel sa plece si cu mare staruinta i-au grabit la drum, vor avea pareri de rau si vor incepe sa-i urmareasca. 3. Cu adevarat, cand nu ispravisera de jelit pe mortii lor si plangeau inca la mormintele celor ucisi, un alt gand nebunesc le-a venit si au inceput, ca pe niste fugari, sa urmareasca pe aceia pe care ii grabisera cu rugaminti sa plece de la ei. 4. La aceasta ii tragea pedeapsa de care erau vrednici, si despre cele mai inainte intamplate nu mai aveau tinere de minte, ca sa se implineasca si ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei; 5. Asa incat poporul Tau sa savarseasca necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii sa dea peste o moarte naprasnica. 6. Fiindca faptura intreaga a fost prefacuta in alcatuirea ei, supunandu-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tai sa se pazeasca nevatamati. 7. Astfel un nor umbrea tabara lor; din apa care mai inainte era acolo s-a facut pamant uscat, iar din Marea Rosie, cale fara de piedica si campie cu pajiste din valurile zbuciumate. 8. Si pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care il ocrotea mana Ta, si minunate lucruri a vazut. 9. Si ca niste cai din campia cu iarba si ca niste miei care zburda, ei Te preaslaveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbavit. 10. Fiindca isi aduceau mereu aminte de cele ce se intamplasera in-tara pribegiei lor, cum pamantul, in locul altor vietati, a scos la iveala tauni, iar Nilul in loc de pesti a varsat o multime de broaste. 11. Si mai pe urma, au vazut o noua odraslire de pasari, cand, fiind purtati de pofta, ei au cerut mancaruri de desfatare. 12. Si, spre implinirea dorintii lor, nor de prepelite s-a ridicat dinspre mare; 13. Insa pedeapsa a venit peste cei pacatosi – si nu fara semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere – si au patimit cu dreptate pentru rautatile lor. 14. Caci s-au purtat cu ura crancena fata de cei straini. Unii n-au voit sa primeasca pe trecatorii necunoscuti, dar acestia au adus in robie pe strainii care le facusera bine. 15. Si nu numai aceasta, ci mai este inca un lucru, ca adica aceia primeau pe cei straini cu dusmanie. 16. Pe cand acestia au primit poporul Tau cu bucurie, iar dupa ce l-au facut partas la aceleasi drepturi ca si ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri. 17. Pentru care au fost pedepsiti cu orbire, ca si aceia care dadeau navala la portile celui drept, cand, cuprinsi de intuneric nepatruns, cautau fiecare iesirea portii. 18. Caci stihiile schimbau intre ele insusirile lor, precum la un instrument cu coarde sunetele schimba masura, dar pastreaza tonul – ceea ce se poate vedea lamurit din cercetarea faptelor. 19. Vietatile de pe pamant se faceau vietati de apa, iar cele ce inotau treceau pe pamant. 20. Focul ardea in apa dincolo de puterea sa, iar apa isi pierdea insusirea ei de a stinge. 21. Flacarile focului nu mai vatamau carnea plapandelor dobitoace care umblau primprejur si nu topeau acea hrana venita din cer, care semana cu bruma ce se topeste usor. 22. Intru toate, Doamne, ai preamarit pe poporul Tau si l-ai facut de cinste si nu l-ai trecut cu vederea, ci in toata vremea si in tot locul ai stat in preajma lui.

Cuvinte cheie: Cartea înțelepciunii lui Solomon

http://apocrife.ro/cartea-intelepciunii-lui-solomon/

APOCRIFE – CARTEA IUDUTEI

download - Copie

Cartea Iuditei

Intarirea cetatii Ecbatana si biruinta lui Nabucodonosor asupra lui Arpaxad.

  1. Era in anul al doisprezecelea al lui Nabucodonosor, care domnea peste Asirieni, la Ninive, cetatea cea mare. Arpaxad domnea atunci peste Mezi la Ecbatana.
  2. El a inconjurat aceasta cetate cu un zid de pietre, taiate in patru colturi, lungi de sase coli si late de trei coti, si i-a facut ziduri inalte de saptezeci de coti si groase de cincizeci de coti.
  3. La porti a ridicat turnuri de o suta de coti inaltime si saizeci de coti la temelie.
  4. Si i-a facut porti inalte de saptezeci de coti si late de patruzeci de coti, prin care sa iasa ostirea si pedestrimea.
  5. In vremea aceea Nabucodonosor, regele Asirienilor, a facut razboi regelui Arpaxad in marea campie din tinutul Ragau.
  6. De partea lui erau alaturate toate popoarele din munti, de la Eufrat, Tigru si Hidaspe, si din campiile supuse lui Arioh, regele Elimeilor. Si astfel popoare multe s-au adunat pentru a lua parte la batalia fiilor lui Heleud.
  7. Dar Nabucodonosor, regele Asirienilor, a trimis stire la toti locuitorii Persiei si la toti locuitorii dinspre apus, la locuitorii Ciliciei si Damascului, ai Libanului si Antilibanului, precum si la cei care locuiesc pe tarmul marii,
  8. Si la neamurile salasluite in Carmel si in, Galaad si in Galileea de sus si in marea campie a Esdrelonului,
  9. Si la toti cati erau in Samaria, si in cetatile ei si la cei de dincolo de Iordan, pana la Ierusalim, Bataneea, Helous, Cades, fluviul Egiptului, Tahpanhes, Ramses si tinutul Gosen,
  10. Pana dincolo de Tanis si de Memfis, si la toti locuitorii Egiptului pana la hotarele Etiopiei.
  11. Dar locuitorii acestor tinuturi au nesocotit cuvantul lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, si nu s-au unit cu el la razboi, fiindca ei nu se temeau de el, ci-l socoteau ca pe un egal. Ei au trimis deci pe crainicii lui inapoi cu mainile goale si rusinati.
  12. Atunci Nabucodonosor s-a maniat foarte impotriva tuturor acestor tari. El s-a jurat pe tronul sau si pe regatul sau sa se razbune si sa pustiiasca cu sabia tinuturile Ciliciei, Damascului, Siriei, ca si pe cele ale Moabului, ale Amonitilor, Iudeii si Egiptului, pana la hotarele celor doua mari.
  13. In anul al saptesprezecelea el a pornit razboi impotriva regelui Arpaxad, biruindu-l. El a rasturnat toata armata lui, calarimea lui, carele lui,
  14. Si a supus cetatile lui si a ajuns pana la Ecbatana. Acolo el a cuprins turnurile, a pustiit pietele, facand un lucru de rusine din toata podoaba ei.
  15. Iar pe Arpaxad l-a prins in muntii Ragau, l-a strapuns cu sulitele si in ziua aceea l-a nimicit cu totul.
  16. Si el s-a intors apoi la Ninive cu ostirea lui si cu o mare multime care se unise cu ea, o gloata numeroasa de oameni inarmati. Si acolo s-au dedat la ospete, el si ostirea lui, timp de o suta douazeci de zile.

Nabucodonosor trimite pe Olofern sa jefuiasca toate popoarele.

 In anul al optsprezecelea, in ziua a douazeci si doua din prima luna, s-a zvonit la palat ca Nabucodonosor, regele Asirienilor, avea sa se razbune pe intreg tinutul acela dupa cum zisese.

  1. Deci a chemat pe toti slujitorii, dregatorii, capeteniile si toti razboinicii sai si a tinut cu ei un sfatt tainic.
  2. Si ei au hotarat sa nimiceasca tot trupul care n-ar urma porunca lui.
  3. Si dupa ce s-a ispravit sfatul, Nabucodonosor, regele Asirienilor, a chemat pe Olofern, capetenia ostirii sale, care era al doilea in carmuire dupa el, si i-a zis:
  4. “Asa porunceste marele rege, stapanul lumii: Porneste si ia cu tine oameni de toata increderea in puterea lor, o suta douazeci de mii de pedestrasi, iar cai si calareti douasprezece mii;
  5. Si sa te indrepti spre intregul tinut de la soare-apune, fiindca ei n-au ascultat de porunca gurii mele.
  6. Si sa le spui sa pregateasca pentru mine pamantul si apa, fiindca in furia mea voi porni impotriva lor si voi acoperi toata intinderea tarii cu picioarele razboinicilor mei si o voi da spre jaf.
  7. Ranitii lor sa umple vagaunile stancilor si toate raurile, Eufratul sa fie plin de cadavre, cand va fi sa-l treci,
  8. Iar pe robii lor ii voi tari pana la capatul pamantului.
  9. Deci porneste si-mi supune intregul lor tinut. Si daca se vor preda tie, sa mi-i pastrezi pentru ziua pedepsei lor.
  10. Pe cei ce nu vor sa se supuna, sa nu-i crute ochiul tau, ci pretutindeni da-i mortii si jafului,
  11. Caci pe viata si pe regatul meu am jurat si cu mana mea voi implini juramantul.
  12. Tu deci nu calca nici una din poruncile stapanului tau, ci implineste-le precum ti-am poruncit si nu zabovi!
  13. Si dupa ce Olofern a iesit de la rege, a chemat la sine pe toti conducatorii, pe capeteniile si pe mai-marii ostirii asiriene.
  14. A numarat trupele alese pentru lupta, o suta douazeci de mii de oameni si douasprezece mii de arcasi calari.
  15. I-a pus in rand, cum se pune o ostire gata de razboi,
  16. Si a luat o parte mare multime de camile, de asini si de catari pentru dus poverile lor, iar oi, boi si capre, nenumarate, pentru hrana lor,
  17. Precum si bogatie de merinde pentru fiecare ostas, si aur si argint foarte mult din palatul regelui.
  18. Si a pornit la drum, el si toata ostirea lui, ca sa o ia inaintea regelui Nabucodonosor, incat cu carele si calaretii si cu pedestrimea cea aleasa sa acopere toata fata pamantului spre apus.
  19. Si multimea care i-a insotit pe ei era ca lacustele de numeroasa si ca nisipul pamantului; multimea lor era nenumarata.
  20. Si el a iesit din Ninive si s-a indreptat spre sesul Bectelet, trei zile de drum. Si si-a asezat tabara de la Bectelet pana aproape de muntele care se afla la miazanoapte de Cilicia de sus.
  21. Dupa aceasta a luat intreaga sa ostire, pedestrasii, calaretii si carele, si a plecat de acolo in munte.
  22. Si el a imprastiat pe Put si Lud si a jefuit pe fiii lui Rasis si pe fiii lui Ismael, care locuiesc la marginea pustiului, spre miazazi de tara Heteilor.
  23. El a trecut Eufratul si a strabatut Mesopotamia si a nimicit toate cetatile intarite de pe raul Abrona si a ajuns pana la mare.
  24. El a cuprins tinutul Ciliciei si a nimicit tot ce ii iesea in cale si a ajuns pana la hotarele de miazazi ale lui Iafet, in fata Arabiei,
  25. Si a impresurat pe toti fiii lui Madian, a ars asezarile si a jefuit stanile lor.
  26. Apoi a coborat in campia Damascului, pe vremea secerisului, si a parjolit toate lanurile si a nimicit toate turmele de oi si cirezile de vite, a jefuit cetatile lor si a pustiit toate tarinile lor, iar pe tinerii lor i-a trecut prin sabie.
  27. Atunci i-a cuprins frica si tremurul pe toti locuitorii de pe malul marii, din Sidon, din Tir si din Aco, si toti locuitorii din Iamnia, din Asdod si din Ascalon se ingrozeau de el.

 Olofern supune toate popoarele.

Atunci au trimis la el soli purtatori de vesti de pace, zicand:

  1. “Iata, noi stam inaintea ta ca roi ai regelui Nabucodonosor; fa cu noi ceea ce ti se pare bun inaintea fetei tale.
  2. Iata, locuintele noastre, toate tarinile noastre, turmele si cirezile si toate stanile asezarilor noastre sunt inaintea ta ca sa faci cu ele cum iti va placea.
  3. Iata, si cetatile noastre si locuitorii din ele sunt robii tai! Vino si fa cu ei cum crezi ca este bine in ochii tai!”
  4. Si solii au venit la Olofern si i-au spus lui vestea lor de pace.
  5. El s-a coborat cu oastea pe tarmul marii, a pus straji in cetatile intarite si a luat dintre ei pentru ostire oameni alesi.
  6. Si locuitorii acestor cetati si ale tuturor celor dimprejur l-au primit cu cununi, cu dansuri si cu tobe.
  7. Cu toate acestea el a pustiit intregul lor tinut si dumbravile lor le-a taiat, avand de gand sa nimiceasca toti zeii pamantului, ca toate popoarele sa i se inchine lui Nabucodonosor si toate limbile si neamurile sa se roage acestuia ca la un dumnezeu.
  8. Si asa a ajuns el la Esdrelon, aproape de Dotaia, care se afla in fata marelui ses al lui Iuda,
  9. Si si-a asezat ostirea intre Ghibeea si Schitopolis, unde a zabovit o luna de zile, ca sa isi adune toate poverile ostirii sale.

Israelitii infricosati de Olofern; marele preot Ioachim ii incurajeaza si, smerindu-se toti, cer ajutorul lui Dumnezeu.

Cand au auzit fiii lui Israel care locuiau in Iudeea, de tot ceea ce Olofern, capetenia lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, a facut popoarelor si cum le-a jefuit toate templele lor si le-a nimicit,

  1. S-au inspaimantat grozav in fata lui si s-au tulburat pentru Ierusalim si pentru templul Domnului Dumnezeului lor,
  2. Fiindca nu trecuse multa vreme de cand se intorsesera ei din robie si abia de curand tot poporul Iudeii se stransese la un loc si, dupa pangarirea care se intamplase, odoarele sfinte, jertfelnicul si templul fusesera iarasi sfintite.
  3. Si ei au trimis in tinutul Samariei si in sate si la Bet-Horon si la Belmain si la Ierihon si la Hoba si la Hator si in valea Salemului;
  4. Si au ocupat toate varfurile muntilor celor mai inalti si au intarit toate satele muntelui si au adunat in sate merinde, pregatindu-se de razboi, caci lanurile lor fusesera secerate de curand.
  5. Ioachim, marele preot din zilele acelea in Ierusalim, a scris locuitorilor din Betulia si din Betomestaim din preajma Esdrelonului, catre campia de langa Dotain,
  6. Sa intareasca trecatorile muntelui, fiindca prin ele drumul razbea spre Iudeea si era usor sa impiedice trecerea, caci o trecatoare era ingusta, cat pentru doi oameni alaturi.
  7. Si fiii lui; Israel au facut intocmai dupa porunca marelui preot Ioachim si a batranilor poporului lui Israel, care tineau sfat in Ierusalim.
  8. Atunci intreg Israelul a strigat catre Dumnezeu cu mare ravna si s-a smerit cu ardoare.
  9. Atat ei cat si femeile si copiii lor, vitele si strainii si simbriasii si robii cumparati s-au incins cu sac peste coapsele lor.
  10. Si tot Israelul, barbati, femei si copii, locuitori ai Ierusalimului, au cazut cu fata la pamant in templu, si-au presarat cenusa in cap si au intins mainile inaintea Domnului.
  11. De asemenea au imbracat si jertfelnicul cu sac si au strigat catre Dumnezeul lui Israel intr-un cuget si cu infocare, ca sa nu lase prada pe copiii lor uciderii si pe femeile lor rapirii, cetatile mostenirii lor nimicirii, si templul pangaririi si ocarii si batjocurii neamurilor.
  12. Si Domnul a auzit glasul lor si a vazut supararea lor, si poporul din toata Iudeea si locuitorii Ierusalimului au postit mai multe zile in fata templului Domnului celui Atotputernic.
  13. Si marele preot Ioachim, impreuna cu toti preotii statatori si slujitori inaintea Domnului, incinsi cu sac peste coapse, aduceau arderea de tot de fiecare zi si juruintele si darurile de buna voie ale poporului.
  14. Si cu cenusa presarata pe mitrele lor strigau catre Domnul din toata puterea lor, ca sa caute cu indurare catre intregul neam al lui Israel.

Olofern afla de la Ahior care este starea trecuta si cea de fata a Israelitilor.

Lui Olofern, capetenia ostirii asiriene, i-a sosit vestea ca fiii lui Israel se pregatesc de lupta, ca au inchis trecatorile muntilor si ca au intarit orice pisc inalt, iar in campii au asezat obstacole.

  1. Atunci, tulburat de manie, a chemat pe toate capeteniile Moabului si pe toti capitanii Amonitilor si pe toti satrapii de pe tarmul marii,
  2. Si le-a grait: “Spuneti-mi fii ai lui Canaan, cine este poporul acesta care locuieste in munte, ce fel de cetati sunt acestea in care el locuieste, care este numarul ostirii lui si pe ce se sprijina puterea si darzenia lui, si cine este rege conducator al ostirii lui?
  3. Si pentru ce numai el ma dispretuieste dintre toti locuitorii din tinutul dinspre apus si nu iese intru intampinarea mea?”
  4. Atunci Ahior, capetenia fiilor lui Amon, a luat cuvantul si a zis: “Sa asculte stapanul meu cuvantul din gura robului sau, caci vreau sa-ti spun adevarul despre poporul acesta, care salasluieste in munte alaturi de tine, si sa nu iasa minciuna din gura robului tau!
  5. Oamenii acestia sunt urmasii Caldeilor,
  6. Si inainte vreme au locuit in Mesopotamia. si fiindca ei nu au voit sa se inchine dumnezeilor parintilor lor, care locuiau in tara Caldeilor,
  7. S-au lepadat de legea parintilor lor si s-au inchinat Dumnezeului cerului, Dumnezeului pe Care L-au cunoscut. Si din aceasta pricina parintii lor i-au izgonit din tara dumnezeilor pe care ii parasisera, si atunci ei au fugit in Mesopotamia, unde au locuit vreme indelungata.
  8. Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit sa lase salasurile si sa plece in tara Canaanului. Si ei s-au asezat in el si s-au imbogatit cu aur, cu argint si cu turme nenumarate.
  9. Pe urma s-au coborat in Egipt, din pricina ca o foamete bantuia in tara Canaanului, si s-au salasluit acolo, atat cat au gasit hrana, si au ajuns popor numeros; neamul lor era nenumarat.
  10. Atunci s-a sculat regele Egiptului si cu siretenie i-a umilit, si i-a asuprit cu facutul de caramida si i-a pus in randul robilor.
  11. Dar ei au strigat catre Dumnezeul lor, Care a batut tara Egiptului cu plagi fara leac, din care pricina Egiptenii i-au izgonit din tara lor.
  12. Apoi Dumnezeu a secat Marea Rosie inaintea lor.
  13. Si i-a calauzit pe drumul spre Sinai si spre Cades-Barnea, si ei au izgonit pe toti care locuiau in pustiu.
  14. Si au locuit in tara Amoreilor si prin puterea lor au nimicit pe toti locuitorii Hesbonului; apoi, dupa ce au trecut Iordanul, au pus stapanire pe tot tinutul muntos.
  15. Pe urma au izgonit din fata lor pe Canaanei si pe Ferezei, pe Iebusei si pe locuitorii Sichemului, precum si pe toti Ghergheseii, si au locuit acolo vreme indelungata.
  16. Si atat cat nu au pacatuit impotriva Dumnezeului lor, au avut parte de fericire, fiindca este cu ei un Dumnezeu, Care uraste nedreptatea.
  17. Dar cand s-au razletit de calea pe care El le-o randuise, ei au fost nimiciti jalnic de multe razboaie, au fost dusi robi in tara straina si templul Dumnezeului lor a fost nimicit, iar vrajmasii au cuprins cetatile lor.
  18. Dar atunci, intorcandu-se cu pocainta catre Dumnezeul lor, au venit acasa din tarile in care fusesera imprastiati si au cuprins Ierusalimul, in care se afla templul lor, si s-au stabilit in tinutul muntos, ramas pustiu.
  19. Si acum, stapane si doamne, daca acest popor a savarsit faradelege si a pacatuit impotriva Dumnezeului lui, vom intelege ca in ei sta pricina caderii si atunci sa ne ridicam si sa-i atacam.
  20. Dar daca in neamul acesta nu se afla faradelege, domnul meu sa treaca mai departe, ca nu cumva Domnul lor si Dumnezeul lor sa intinda pavaza in dreptul lor si sa ajungem de ras in fata lumii intregi!”
  21. Si dupa ce Ahior a sfarsit de vorbit, toata multimea, adunata in jurul cortului, a inceput sa carteasca, iar dregatorii lui Olofern si toti cei ce locuiau pe tarmul marii si Moabul s-au inversunat impotriva lui ca sa-l faca in bucati, zicand unii catre altii:
  22. “Noi nu ne temem de fiii lui Israel! Iata, ei sunt popor fara putere si fara tarie pentru a rezista.
  23. De aceea noi vom porni impotriva lor si ei vor fi ca o imbucatura pentru intreaga oaste a ta, stapane Olofern”.

Olofern se manie pe Ahior Si, spre pedeapsa, il trimite la Betulia; iar Israelitii, luandu-l, il mangaie si se roaga lui Dumnezeu pentru ajutor.

Si dupa ce s-a potolit zarva barbatilor care stateau in jur la sfat, Olofern, capetenia armatei asiriene, a zis lui Ahior, inaintea intregii multimi de straini si de Amoniti:

  1. “Cine esti tu, Ahior, si voi simbriasii lui Amon, ca faci pe proorocul la noi, asa cum faci astazi, si ne indemni sa nu pornim la razboi impotriva neamului lui Israel, fiindca Dumnezeul lor ii apara? Si cine este Dumnezeu afara de Nabucodonosor? El isi va trimite ostirea sa si-i va nimici de pe fata pamantului, iar Dumnezeul lor nu va putea sa-i scape.
  2. Ci noi, robii lui, ii vom sfarama ca pe un singur om si nu vor putea ei sa se impotriveasca puterii cailor nostri,
  3. Caci noi ii vom arde. Muntii vor se vor imbata de sangele lor si campiile lor vor fi pline de trupurile lor. Si ei nu se vor mai putea impotrivi noua, ci vor fi nimiciti cu desavarsire, – zice regele Nabucodonosor, stapanul lumii – caci el a zis: “Sa nu ramana neindeplinite cuvintele mele!”
  4. Tu insa, Ahior, simbriasul lui Amon, care ai spus astazi astfel de cuvinte de defaimare, sa nu mai vezi din ziua de azi fata mea pana ce nu ma voi razbuna pe acest neam iesit din Egipt.
  5. Atunci spada ostirii mele si sulita razboinicilor mei te vor strapunge si vei cadea cu ucisii lor cand eu ma voi intoarce impotriva lui Israel.
  6. Robii mei sa te duca in munte si sa te lase intr-una din cetatile de acolo.
  7. Si nu vei pieri fara a lua parte la ruina lor.
  8. Dar fiindca tu nadajduiesti in inima ta ca ei nu vor fi infranti, sa nu te mahnesti, caci eu am zis si nici unul din cuvintele mele nu va ramane fara implinire!”
  9. Si Olofern porunci slujitorilor sai, care erau de fata in cortul lui, sa puna mana pe Ahior si sa-l duca in Betulia si sa-l dea in mainile fiilor lui Israel.
  10. Atunci slujitorii sai l-au luat si l-au dus afara din tabara in ses, iar din ses l-au dus in munte si au ajuns la izvoarele din josul Betuliei.
  11. Dar cand i-au vazut locuitorii cetatii pe varful muntelui, ei si-au luat armele si au iesit afara din cetate pe varful muntelui si toti prastiasii au pus stapanire pe urcusul dinspre ei, aruncand pietre asupra lor,
  12. Si ei, ascunzandu-se dupa munte, au legat pe Ahior, l-au lasat la poalele muntelui si s-au intors la stapanul lor.
  13. Dar fiii lui Israel s-au coborat din cetate si s-au dus la el, l-au dezlegat si l-au adus in Betulia si l-au infatisat inaintea capeteniilor cetatii,
  14. Care erau in zilele acelea: Ozias, fiul lui Miheia, din semintia lui Simeon, si Habris, fiul lui Otniel, si Harmis, fiul lui Melchiel.
  15. Si ei au chemat pe toti batranii cetatii si au alergat la adunare tinerii si femeile. Si l-au pus pe Ahior in mijlocul intregului popor, iar Ozias l-a intrebat despre cele intamplate.
  16. Atunci el le-a raspuns si le-a facut cunoscute planurile sfatului lui Olofern si toate cuvintele pe care el le graise in fata capeteniilor asiriene si laudarosenia lui Olofern impotriva casei lui Israel.
  17. Atunci poporul a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat lui Dumnezeu si a strigat, zicand:
  18. “Doamne, Dumnezeul cerului, cauta la trufia lor si indura-te de umilinta neamului acestuia si te uita cu milostivire astazi la fata celor sfintiti ai tai!”
  19. Pe urma au mangaiat pe Ahior si l-au laudat foarte.
  20. Si Ozias l-a luat din adunare acasa la el si a facut ospat pentru batrani. Si ei au strigat pe Dumnezeul lui Israel intr-ajutor toata noaptea aceea.

Inconjurarea cetatii Betulia; oprirea izvoarelor, tulburarea Israelitilor si incurajarea lui Ozias.

A doua zi, Olofern a dat porunca intregii sale ostiri si intregii multimi de aliati ai lui sa porneasca impotriva Betuliei, sa cuprinda trecatorile muntelui si sa inceapa lupta cu fiii lui Israel.

  1. Si in ziua aceea au pornit la lupta toti ostenii si toata oastea lui, alcatuita din o suta saptezeci de mii de osteni pedestrasi si douasprezece mii de calareti, afara de cei ce duceau poverile si de uriasa multime care o insoteau pe jos.
  2. Si au tabarat in vale langa Betulia, la izvor, si s-au intins in latime de la Dotain pana la Belmain si in lungime de la Betulia pana la Chiamon, care este in fata Esdrelonului.
  3. Cand fiii lui Israel au vazut multimea lor, s-au inspaimantat foarte si au zis unii catre altii: “Acum ei vor jefui toata fata pamantului, incat nici muntii inalti, nici vaile, nici culmile nu-i vor stanjeni!”
  4. Si luandu-si fiecare armele sale, au aprins focuri in turnuri si in noaptea aceea au facut de straja.
  5. A doua zi Olofern a scos calarimea inaintea ochilor fiilor lui Israel din Betulia.
  6. Si au cautat potecile spre cetate si au umblat dupa izvoarele de apa pe care a si pus mana si, asezand la fiecare cate o straja, s-a intors la ostirea sa.
  7. Atunci au venit la el capeteniile fiilor lui Isav si mai-marii Moabului si capeteniile ostirii de pe tarmul marii si i-au zis:
  8. “Domnul nostru sa binevoiasca sa ne asculte si ostirea sa nu va avea nici o rana.
  9. Caci fiii lui Israel nu se bizuie atat pe lancile lor, cat pe inaltimile muntilor pe care locuiesc, si nu este usor sa patrunzi pe varfurile acelea.
  10. Si acum, stapane, nu te razboi cu ei dupa regula razboiului, si nu va cadea nici un ostean de al tau,
  11. Ci ramai in tabara ta si tine toti razboinicii ostirii tale la adapost. Insa robii tai sa puna stapanire pe izvorul de apa din poala muntelui,
  12. Fiindca de acolo vin sa ia apa toti locuitorii Betuliei. Setea ii va sili sa predea cetatea. Iar noi, impreuna cu oastea noastra, ne vom sui pe varfurile muntilor din apropiere si vom aseza tabara si vom sta de straja ca sa nu iasa nimeni din cetate.
  13. Si se vor topi de foame, ei si femeile lor si copiii lor, si inainte ca sabia sa-i doboare, vor zacea doborati pe ulite in fata locuintelor lor.
  14. Si asa tu le vei rasplati amarnic, fiindca ti s-au impotrivit si n-au iesit sa te intampine cu pace!”
  15. Si cuvintele lor au placut lui Olofern si dregatorilor sai, si a dat porunca sa faca intocmai dupa sfatul lor.
  16. Si astfel ostirea Amonitilor impreuna cu cincizeci de mii de Asirieni au tabarat in vale si au pus mana pe izvoarele de apa ale fiilor lui Israel.
  17. Si fiii lui Isav si fiii lui Amon s-au suit si si-au asezat tabara in munte, in preajma Dotainului. O parte au trimis-o spre miazazi si spre rasarit in fata Ecrebelului, in apropiere de Husi, pe raul Mohmur, iar cealalta ostire asiriana si-a asezat tabara in ses si a acoperit intreg tinutul. Corturile lor si poverile lor, multe la numar, si ostirea lor din tabara forma o mare multime, caci erau multe foarte.
  18. Atunci fiii lui Israel au strigat catre Domnul Dumnezeul lor, deoarece isi pierdusera cumpatul, cand s-au vazut impresurati de dusmanii lor si ca nici nu mai era chip de scapare.
  19. Si toata ostirea Asirienilor, pedestrimea, carele de razboi si calarimea, i-a tinut impresurati treizeci si patru de zile, incat toti locuitorii Betuliei au terminat toate rezervele de apa.
  20. Dar si cisternele s-au golit si nu au avut sa-si astampere setea nici macar pe o zi, caci li se da sa bea cu masura.
  21. Si femeile si copiii si-au pierdut curajul, iar tinerii erau lesinati de sete si cadeau pe ulitele orasului si in adaposturile portilor si nu mai ramasese in ei vlaga.
  22. Atunci intreg poporul, tinerii, femeile si copiii, s-a adunat la Ozias si la capeteniile cetatii si au strigat cu mare glas si au zis in fata tuturor batranilor:
  23. “Dumnezeu sa fie judecator intre noi si voi, fiindca ne-ati pricinuit mare rau, nefacand intelegere pasnica cu Asirienii.
  24. Si acum nu mai avem ajutor de nicaieri, fiindca Dumnezeu ne-a predat in mana lor, ca sa pierim doborati de sete inaintea lor si sa pierim cu totul.
  25. Deci acum chemati-i si dati cetatea prada razboinicilor lui Olofern si ostirii lui,
  26. Fiindca este mai bine sa cadem prada in mana lor. Asa vom ajunge robi si vom scapa cu viata, decat sa vedem cu ochii moartea copiilor nostri si cum copiii si femeile noastre se sfarsesc de sete.
  27. si acum ne juram pe cer si pe pamant si pe Domnul si Dumnezeul parintilor nostri, Care ne pedepseste pentru pacatele noastre si pentru faradelegile parintilor nostri, sa nu se poarte cu noi astazi dupa cuvintele acestea!”
  28. Si s-a facut mare plangere in mijlocul adunarii tuturor si au strigat cu glas tare catre Domnul Dumnezeu.
  29. Dar Ozias le-a zis: “Indrazniti, fratilor! Sa mai induram inca cinci zile, in care Domnul Dumnezeul nostru se va intoarce spre noi, caci El nu ne va lasa pana in sfarsit.
  30. Si daca, dupa ce vor trece, nu ne va veni nici un ajutor, atunci voi face intocmai dupa indemnul vostru!”
  31. Si el a imprastiat poporul, pe fiecare la locul lui. Si ei s-au dus pe zidurile si in turnurile cetatii, iar pe femei si pe copii i-a trimis la casele lor. Si in cetate era mare umilinta.

Iscusitul indemn si bunul sfat al Iuditei catre batranii poporului Israel.

Si in vremea aceea asemenea cuvinte au ajuns la urechea Iuditei, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Oziel, fiul lui Elai, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Rafaim, fiul lui Ahitob, fiul lui Melchia, fiul lui Enan, fiul lui Natanael, fiul lui Salamiel, fiul lui Sarasadai, fiul lui Israel.

  1. Si barbatul ei, Manase, om din semintia si din neamul ei, murise pe vremea seceratului orzului.
  2. El supraveghea pe legatorii de snopi la camp cand arsita soarelui l-a izbit, si el a murit in Betulia, cetatea sa, si l-au ingropat langa parintii lui in tarina dintre Dotain si Belmain.
  3. Si Iudita a ramas vaduva; a trait in casa ei trei ani si patru luni.
  4. Si ea isi facuse o coliba pe acoperisul casei si umbla incinsa cu sac imprejurul coapselor sale si purta hainele vaduviei sale;
  5. Si postea in toate zilele vaduviei sale, afara de ajunul zilelor de odihna, si de zilele de odihna, afara de ajunul lunilor noi si de lunile noi, afara de praznice si de zilele de veselie ale neamului lui Israel.
  6. Si era frumoasa la stat si fermecatoare la chip. Si Manase ii lasase aur si argint, robi si roabe, vite si tarini, pe care ea acum le stapanea.
  7. Si nu ar fi indraznit nimeni sa-i spuna vreo vorba rea, fiindca ea se temea de Dumnezeu foarte.
  8. Si ea a auzit vorbele cele rele ale poporului impotriva capeteniilor, fiindca din pricina lipsei de apa isi pierduse cumpatul. Dar Iudita a auzit si cuvintele lui Ozias pe care le graise poporului si cum jurase el ca dupa cinci zile va preda cetatea in mana Asirienilor.
  9. Deci ea a trimis pe roaba ei pe care o pusese mai mare peste toata averea ei, ca sa cheme la ea pe Ozias, pe Habris si pe Harmis, batranii cetatii.
  10. Si dupa ce ei au sosit la ea, ea le-a grait: “Ascultati la mine, voi capetenii ale locuitorilor Betuliei! Caci nu este drept cuvantul pe care l-ati grait in fata poporului, cand v-ati jurat pe Dumnezeu si ati fagaduit sa predati dusmanului cetatea in timp de cinci zile, daca pana atunci Domnul nu va veni in ajutorul vostru.
  11. Si acum cine sunteti voi cei ce ispititi pe Dumnezeu in ziua de azi si care in locul lui Dumnezeu stati printre oameni?
  12. Si acum voi ispititi pe Domnul cel Atotputernic, dar in veac de veac nu veti cunoaste nimic.
  13. Caci daca adancimii inimii omului voi nu-i puteti da de fund si nici nu puteti sa cuprindeti sirul cugetarii ei, cum ati putea voi, oare, sa patrundeti pe Dumnezeu, Care a facut toate acestea, si sa cunoasteti mintea Lui si sa intelegeti gandurile Lui? Niciodata, fratilor! Nu intaratati pe Domnul Dumnezeul vostru!
  14. Fiindca, daca in timp de cinci zile El nu voieste sa ne ajute, El are putere sa ne ocroteasca oricand vrea, sau sa ne prapadeasca in fata vrajmasilor nostri.
  15. Nu zalogiti planurile Domnului Dumnezeului nostru, caci Dumnezeu nu poate fi amenintat ca un om si nici ca un pamantean nu poate fi supus judecatii noastre.
  16. De aceea sa asteptam ajutorul Sau si sa strigam pentru izbavirea noastra, si El va asculta glasul nostru, daca are indurare catre el.
  17. Caci nu se afla nici unul in neamul nostru si in ziua de astazi nu este nici semintie, nici familie, nici popor, nici cetate care sa se inchine la idoli facuti de mana omeneasca, cum s-a intamplat aceasta odinioara.
  18. Din aceasta pricina parintii nostri au fost trecuti prin ascutisul sabiei si jefuiti, ori au suferit o mare infrangere inaintea vrajmasilor nostri.
  19. Noi insa nu cunoastem alt Dumnezeu afara de El, pentru aceasta noi nadajduim ca nu ne va trece cu vederea nici pe noi si nici pe unul din neamul nostru.
  20. Caci daca cetatea noastra va fi cuprinsa, cuprinsa va fi toata Iudeea, iar templul nostru va fi jefuit si, pentru pangarirea lui, Domnul ne va cere socoteala.
  21. Iar uciderea fratilor nostri si robirea tarii, pustiirea mostenirii noastre o va intoarce asupra capului nostru, in mijlocul neamurilor unde vom fi robi, si vom ajunge de batjocura si de ocara in fata celor ce ne vor stapani pe noi;
  22. Fiindca robia noastra, Domnul nu o va indrepta spre bine, ci Domnul Dumnezeul nostru o va preface in ocara.
  23. Si acum, fratilor, sa aratam fratilor nostri ca viata noastra atarna de noi si ceea ce avem mai sfant, templul si altarul, se reazima pe noi.
  24. Pentru toate acestea sa multumim Domnului Dumnezeului nostru Care ne incearca pe noi intocmai ca si pe parintii nostri.
  25. Aduceti-va aminte cate a facut cu Avraam si de cate ori l-a incercat pe Isaac si cate a intampinat Iacob in Mesopotamia, cand pastea turmele lui Laban, fratele mamei lui.
  26. Caci precum El i-a ispitit pe aceia, ca sa incerce inima lor, tot asa ne incearca si pe noi, dar nu spre razbunare, ci mai degraba Domnul loveste pe cei care se ating de El”.
  27. Apoi Ozias a zis catre ea: “Toate cite le-ai grait, le-ai grait cu inima buna, si nimeni nu poate sa se impotriveasca cuvintelor tale.
  28. Caci nu de astazi intelepciunea ta este cunoscuta, ci de la inceputul vietii tale tot poporul a recunoscut priceperea ta si cumintenia cugetelor inimii tale.
  29. Dar poporul tare se chinuieste de sete si el ne-a silit pe noi sa facem precum am fagaduit si ne-a supus la juramant, pe care noi nu vom putea sa-l calcam.
  30. Si acum roaga-te pentru noi, fiindca esti femeie evlavioasa, ca Domnul sa ne trimita ploaie, ca sa umple vasele noastre si sa nu mai ducem lipsa de apa!”
  31. Dar Iudita le-a raspuns: “Ascultati-ma! Vreau sa savarsesc o fapta a carei amintire sa ramana copiilor semintiei noastre din neam in neam.
  32. In noaptea aceasta stati la poarta cetatii si eu voi iesi cu roaba mea, si m zilele pe care voi le-ati fagaduit ca veti preda cetatea in mana vrajmasilor nostri, Domnul va scapa cetatea prin mana mea.
  33. Voi insa nu cautati sa patrundeti cu mintea fapta mea, caci eu nu va voi spune nimic pana nu voi implini ceea ce vreau sa fac”.
  34. Atunci Ozias si capeteniile au zis catre ea: “Mergi in pace, si Domnul Dumnezeu sa fie cu tine, ca sa ne razbune de vrajmasii nostri!”
  35. Si parasind camera ei, ei s-au dus la locurile lor.

Rugaciunea Iuditei catre Dumnezeu, cerandu-I ajutorul pentru zdrobirea vrajmasilor.

Iudita a cazut cu fata la pamant si si-a presarat cenusa pe cap si si-a lepadat sacul cu care era incinsa. Si in seara aceea se aducea la Ierusalim, la templul lui Dumnezeu, jertfa de tamaie. Atunci a strigat Iudita cu glas mare si a zis catre Domnul:

  1. “Doamne Dumnezeul parintelui meu Simeon, caruia i-ai dat sabia in mana, ca sa se razbune pe cei de neam strain care au dezvelit pantecele fecioarei spre intinare si au acoperit coapsele ei spre rusine si sanul l-au pangarit spre ocara. Tu ai zis: “Aceasta nu va fi!”, dar ei au facut-o.
  2. Pentru aceasta ai dat pe capeteniile lor la moarte, si patul lor, care a fost pangarit de inselaciunea lor, l-ai prefacut in lac de sange si ai lovit pe robi si pe stapani, si pe capeteniile lor,
  3. Si pe femeile lor le-ai dat rapirii si pe fiicele lor la robie si toate odoarele lor jafului iubitilor Tai fii, care erau inflacarati de zelul pentru Tine si ingroziti de intinarea sangelui lor, si pe Tine Te-au chemat intr-ajutor;  Dumnezeule, Dumnezeul meu, asculta la mine cea vaduva!
  4. Cele ce au fost mai inainte decat acelea, Tu le-ai facut, dar si pe cele de acum si de mai tarziu. Prezentul si viitorul, Tu le-ai stiut, si cele ce s-au implinit Tu le-ai gandit.
  5. Gandurile Tale s-au infatisat si au zis: “Iata-ne, suntem de fata!” Toate caile Tale sunt pregatite si hotararile Tale date cu vederea Ta dinainte.
  6. Caci, iata, ostirea Asirienilor este numeroasa si ei se mandresc cu cai si calareti si se trufesc cu bratul vanjos al pedestrasilor, si isi pun nadejdea lor in scut, in lance, in arc si in prastie si nu stiu ca Tu esti Domnul, Care pune capat razboaielor.
  7. Domnul este numele Tau! Sfarama cu puterea Ta silnicia lor si in mania Ta darama taria lor, caci ei si-au pus de gand sa pangareasca locurile Tale sfinte si sa intineze cortul salasluirii slavitului Tau nume si cu sabia sa reteze cornul altarului Tau.
  8. Cauta in jos la trufia lor si trimite mania Ta peste capetele lor, si da in mana mea, “lei vaduve, putere pentru ceea ce mi-am pus in gand!
  9. Izbeste cu buzele mele cele viclene rob si stapan, stapan si rob. Nimiceste semetia lor prin mana unei femei!
  10. Caci puterea Ta nu sta in numarul mare, nici taria Ta in puterea cailor, ci Tu esti Dumnezeul celor smeriti, ajutorul celor mai mici, sprijinul celor slabi, adapostul celor parasiti, izbavitorul celor deznadajduiti.
  11. O, Dumnezeule al parintelui meu si Dumnezeul mostenirii lui Israel, Stapanul cerului si al pamantului, Ziditorul apelor, Imparatul intregii fapturi, asculta rugaciunea mea,
  12. Si da-mi cuvant amagitor spre a rani si zdrobi pe cei care au pus la cale planuri atat de negre impotriva legamantului Tau si a sfantului Tau locas, a muntelui Sion si a casei fiilor Tai!
  13. Si fa ca intreg poporul Tau, precum si fiecare semintie, sa cunoasca si sa stie ca Tu esti Dumnezeul puterilor si al tariei si ca nu este altul care sa ocroteasca neamul lui Israel afara de Tine!”

Iudita, frumos impodobita, iese din Betulia cu roaba sa, si afland-o cei ce strajuiau, o duc la Olofern.

Asa striga Iudita catre Dumnezeul lui Israel. La sfarsitul rugaciunii,

  1. S-a ridicat de unde cazuse cu fata la pamant si a chemat pe roaba ei si s-a dus in casa unde ea petrecea zilele de odihna si zilele de sarbatoare,
  2. Si, scotand sacul, s-a dezbracat de vesmintele ei de vaduvie, s-a imbaiat si s-a uns cu miresme, si-a pieptanat parul, si-a pus turban in cap si s-a imbracat cu hainele ei de veselie, cu care se impodobea cand traia barbatul ei, Manase.
  3. Apoi s-a incaltat cu sandale, si-a pus colierele, bratarile, inelele, cerceii si toate podoabele ei. Si s-a infrumusetat atat cat sa poata cuceri privirile tuturor barbatilor care ar vedea-o.
  4. Si a dat roabei sale un burduf cu vin si un urcior cu untdelemn, si a umplut o desaga cu paine de orz si cu turte de smochine si paine de grau curat, si toate le-a facut o legatura si le-a pus in spatele roabei.
  5. Si ele s-au indreptat spre poarta cetatii Betulia si au gasit, stand langa poarta, pe Ozias si pe batranii cetatii, pe Habris si pe Harmis.
  6. Cand ei au vazut pe Iudita, caci fata ei era schimbata si vesmintele ei de asemenea, au ramas uimiti de frumusetea ei si i-au zis:
  7. “Domnul Dumnezeul parintilor nostri, sa-ti dea tie har ca sa-ti ajungi telul tau, spre mandria fiilor lui Israel si spre inaltarea Ierusalimului!” Si ei s-au rugat lui Dumnezeu.
  8. Atunci ea a zis: “Dati porunca sa mi se deschida poarta cetatii, ca sa savarsesc ceea ce am grait cu voi!” Si ei au poruncit paznicilor sa-i deschida dupa cuvantul ei.
  9. Si ei au facut intocmai. Si Iudita impreuna cu roaba ei au iesit. Si locuitorii cetatii s-au uitat dupa ea pana a coborat muntele devale si a strabatut valea si pana au pierdut-o in zare.
  10. Si ea a strabatut valea drept inainte pana cand s-a intalnit cu o garda a Asirienilor.
  11. Si ei au oprit-o si au intrebat-o: “Cine esti, de unde vii si incotro te duci?” Si ea a raspuns: “Sunt fiica de Evrei, si fug de la ei, caci ei va vor fi dati ca hrana,
  12. Si ma duc la Olofern, capetenia ostirii voastre, ca sa-i destainuiesc adevarul si sa-i arat un drum pe unde sa apuce ca sa ia in stapanire muntele intreg, fara ca sa piara nici unul din oamenii lui!”
  13. Cand au auzit barbatii cuvintele ei si s-au uitat in ochii ei – fiindca ea era in ochii lor negrait de frumoasa i-au zis:
  14. “Ti-ai scapat viata; grabeste-te si te coboara la stapanul nostru si indreapta-te spre cortul lui; iata dintre ai nostri te vor insoti si te vor preda in mainile lui!
  15. Si cand te vei infatisa inaintea lui, inima ta sa nu se teama, ci arata-i precum ai spus, si el se va purta bine cu tine!”
  16. Apoi ei au ales o suta de insi care s-o insoteasca pe ea si pe roaba ei si sa le conduca la cortul lui Olofern.
  17. Si s-a iscat un freamat in tabara, caci vestea despre sosirea ei patrunsese in corturi. si au venit si au inconjurat-o, fiindca ea statea afara in fata cortului lui Olofern, pana sa-i dea de stire despre ea.
  18. Si ei se minunau de frumusetea ei uimitoare, si pentru ea ei se minunau de fiii lui Israel si ziceau unii catre altii: “Cine poate sa dispretuiasca un astfel de popor care are in el asemenea femei? Nu este cu cale sa scape nici unul din ei, fiindca daca ar scapa, ar putea sa amageasca o lume intreaga!”
  19. Si cei ce faceau de straja la Olofern precum si capitanii lui au iesit afara si au adus-o in cort.
  20. Si Olofern se odihnea pe patul sau, asezat sub o perdea de porfira, tesuta cu fire de aur, cu smaralde si cu pietre scumpe.
  21. Si cand el a fost instiintat despre ea, el a iesit in tinda cortului, iar inaintea lui robii mergeau cu sfesnice de argint.
  22. Si cand el si capitanii lui au dat cu ochii de Iudita, s-au minunat de frumusetea chipului ei. Si ea, cazand cu fata la pamant, i s-a inchinat, iar robii sai au ridicat-o.

Intalnirea Iuditei cu Olofern si sfatuirea ei amagitoare, pentru biruinta lui.

Atunci Olofern i-a zis: “Indrazneste, femeie, si nu te teme in inima ta, fiindca eu nu am facut rau nimanui care a ales sa slujeasca lui Nabucodonosor, regele lumii intregi.

  1. Si acum, daca poporul tau, care locuieste in munte, nu m-ar fi dispretuit, n-as fi ridicat sulita mea impotriva lui. Ci ei singuri si-au facut-o.
  2. Dar spune-mi acum: Pentru ce ai fugit de la ei si ai venit la noi? Caci ai venit spre izbavirea ta. Indrazneste! in noaptea aceasta vei scapa cu viata, cum si de acum inainte.
  3. Nimeni nu-ti va face rau, ci bine, asa cum se intampla cu slujitorii stapanului meu, regele Nabucodonosor”.
  4. Atunci Iudita i-a grait lui: “Priveste cu ingaduinta cuvintele roabei tale, si ca roaba ta sa vorbeasca inaintea ta. si nici un cuvant mincinos nu voi spune stapanului meu in aceasta noapte.
  5. Urmeaza numai cuvintele roabei tale si Dumnezeu va desavarsi cu tine lucrul tau, iar stapanul meu nu va gresi in lucrarile sale.
  6. Traiasca Nabucodonosor, regele intregii lumi, el care te-a trimis sa aduci tot sufletul viu pe calea cea dreapta, si sa traiasca puterea lui! Caci datorita tie, nu numai oamenii care-i slujesc vor trai, ci si fiarele salbatice, dobitoacele campului, vitele si pasarile cerului vor trai prin puterea ta, pentru Nabucodonosor si pentru intreaga casa a lui.
  7. Am auzit de intelepciunea ta si de iscusinta duhului tau, si toata lumea stie ca tu nu numai ca esti bun in tot regatul si tare priceput, ci esti si neintrecut in mestesugul razboiului.
  8. Si cuvintele pe care le-a grait Ahior in sfatul tau, le cunoastem si noi, caci locuitorii din Betulia l-au lasat cu viata, iar el le-a spus tot ceea ce ti-a grait tie.
  9. Pentru aceasta, stapane si doamne, nu dispretui cuvintele lui, ci pune-le in inima ta, ca ele sunt adevarate. Neamul nostru nu poate sa fie pedepsit si sabia nu poate sa-l biruiasca, daca el nu pacatuieste impotriva Dumnezeului sau.
  10. Si acum, pentru ca domnul meu sa nu cunoasca nici respingere, nici infrangere, moartea va cadea peste capetele lor. Caci pacatul a pus stapanire pe ei, si cu acest pacat intarata pe Dumnezeul lor ori de cate ori se dedau la neoranduieli.
  11. Si dupa ce li s-au ispravit merindele si au ramas fara de apa, ei s-au hotarat sa puna mina pe vite, si tot ceea ce Dumnezeu a oprit prin legile Sale ca sa nu se manance, ei au de gand sa manance.
  12. Chiar si parga graului si zeciuiala de la vin si de la untdelemn, pe care ei o pastreaza pentru preotii care slujesc la Ierusalim in fata Dumnezeului nostru, s-au hotarat sa le manance, lucruri pe care nimeni din popor nu are voie sa le atinga, nici macar cu mana.
  13. Dar fiindca locuitorii de acolo au facut la fel, au trimis la Ierusalim oameni care sa le aduca invoiala din partea sfatului.
  14. Si indata ce li se va aduce la cunostinta si vor savarsi atari lucruri, chiar in ziua aceea iti vor fi dati tie spre pieire.
  15. Deci cand eu, roaba ta, am aflat toate acestea, am fugit de dinaintea lor, si Dumnezeu m-a trimis sa-ti dau de stire faptele care, cand se vor auzi, lumea intreaga se va inspaimanta,
  16. Fiindca roaba ta este tematoare de Dumnezeu si ziua si noaptea se roaga Dumnezeului cerului. si acum voi ramane la tine, stapane, si eu, roaba ta, voi iesi noaptea in vagauna stancii, ca sa ma rog lui Dumnezeu, si El imi va spune cand au savarsit ei pacatele acestea.
  17. Apoi eu voi veni la tine si-ti voi dezvalui tot, iar tu vei porni cu ostirea ta si nimeni din ei nu va putea sa-ti tina piept.
  18. Si te voi calauzi prin mijlocul Iudeii, pana in fata Ierusalimului. Voi face sa te asezi in mijlocul frumos al cetatii. Atunci ii vei duce ca pe oile care nu au pastor. si nici un caine nu va marai inaintea ta. Asemenea lucruri mi s-au descoperit si mi s-au vestit, si am fost trimisa sa ti le dau de stire!”
  19. Si cuvintele ei au placut lui Olofern si tuturor capeteniilor lui, incat ei s-au minunat de intelepciunea ei si au zis:
  20. “O astfel de femeie frumoasa la chip si inteleapta la vorbe nu se afla nicaieri, de la un capat si pana la celalalt al pamantului!”
  21. Apoi Olofern a zis ei: “Bine a facut Dumnezeu de te-a trimis inaintea alor tai. In mainile noastre va fi puterea si la cei care au dispretuit pe domnul meu, ruina.
  22. Si tu esti tot asa de frumoasa pe cat esti de iscusita la vorba. Daca vei face precum ai zis, Dumnezeul tau va fi Dumnezeul meu si tu vei sta in palatul regelui Nabucodonosor si vestita vei fi in toata lumea!”

Chemarea Iuditei la Olofern. Ingaduirea ei de a iesi noaptea la rugaciune. Ospatul lui Olofern.

Si el a dat porunca s-o introduca inauntru, unde erau asezate tacamurile de argint, si sa i se intinda masa, ca sa manance din bucatele lui si sa bea din vinul lui.

  1. Dar Iudita a zis: “Nu mananc dintr-acestea, ca sa nu iasa vreo sminteala, ci sa mi se aduca din merindele pe care le-am adus cu mine!”
  2. Atunci Olofern i-a raspuns: “Si daca cele care le ai cu tine se vor ispravi, de unde sa mai aducem ca sa-ti dam la fel? Caci aici n-avem pe nimeni din neamul tau”.
  3. Si Iudita i-a zis: “Sa traiesti in pace, stapane. Eu, roaba ta, nu voi ispravi proviziile mele, pana ce Domnul nu va implini prin mine planurile Sale!”
  4. Dupa aceasta, capitanii lui Olofern au dus-o in cort, si ea a dormit pana la miezul noptii si s-a sculat spre straja diminetii,
  5. Si a trimis la Olofern sa-i spuna: “Sa porunceasca stapanul meu, ca roaba ta sa fie lasata sa iasa la rugaciune”.
  6. Atunci Olofern a poruncit garzii sale sa n-o impiedice. Si asa ea a ramas in tabara trei zile, si noaptea iesea in vagauna stancii de langa Betulia, si se spala la izvorul unde se gasea postul de garda.
  7. Iar dupa ce iesea, se ruga Domnului Dumnezeului lui Israel, ca sa-i indrepteze calea pentru izbavirea poporului ei.
  8. Si intorcandu-se curata, ea statea in cort pana seara, cand i se aducea mancarea.
  9. Iar in ziua a patra Olofern a facut ospat, numai pentru slujitorii sai, si n-a poftit pe nimeni dintre dregatori.
  10. Si el a zis lui Bagoas eunucul, care era pus mai mare peste toate ale sale: “Du-te si indupleca pe aceasta fiica de Evrei, aceea care este la tine, sa vina sa manance si sa bea cu noi,
  11. Caci ar fi o rusine pentru noi sa lasam sa ne scape o astfel de femeie fara a trai cu ea. Si daca nu vom reusi s-o induplecam, lumea va rade de noi”.
  12. Si Bagoas a iesit de dinaintea lui Olofern si a intrat la ea si i-a zis: “Sa nu zaboveasca aceasta tanara frumoasa sa vina la stapanul meu, ca sa fie cinstita in fata lui si sa se desfateze band vin cu noi si intr-aceasta zi sa fie ca una din fiicele Asirienilor, care sunt in palatul lui Nabucodonosor”.
  13. Si Iudita i-a raspuns: “Cine sunt eu sa ma impotrivesc domnului meu? Caci tot ce este placut ochilor sai ma voi grabi sa fac, si aceasta va fi o bucurie pentru mine pana in ziua mortii mele!”
  14. Si sculandu-se, s-a impodobit cu vesmintele ei si cu tot felul de podoabe femeiesti, iar roaba ei s-a dus inainte si i-a intins blana inaintea lui Olofern, pe care Bagoas i-o daduse Iuditei pentru trebuinta ei zilnica, ca sa se poata intinde pe ea ca sa manance.
  15. Si Iudita a intrat si s-a asezat. Si inima lui Olofern a fost cu totul rapita si mintea lui tulburata, caci el dorea mult sa fie impreuna cu ea. Si din ziua in care o vazuse, el cauta prilejul s-o ademeneasca.
  16. Atunci Olofern ii zise: “Bea si te veseleste cu noi!”
  17. Si Iudita i-a raspuns: “Beau bucuros, stapane, fiindca viata mea a fost astazi cinstita mai mult decat in orice zi de la nasterea mea”.
  18. Si ea a mancat si a vazut inaintea lui din ceea ce-i gatise roaba ei.
  19. Si Olofern era sub farmecul ei si a baut atata vin, cat nu bause niciodata in vreo zi de la nasterea lui.

Taierea capului lui Olofern; aducerea lui in Betulia. Multumirea si binecuvantarea poporului ei.

Iar seara tarziu slujitorii lui se grabira sa plece. Si Bagoas a inchis cortul pe din afara si a dat deoparte pe musafiri din fata stapanului sau. Si toti erau osteniti de ospatul cel indelungat.

  1. Si Iudita a fost lasata singura in cort, cu Olofern, trantit pe patul sau, biruit de vin.
  2. Si Iudita poruncise roabei sale sa stea afara si sa astepte iesirea ei, ca in fiecare zi, caci ea zicea ca se va duce sa se roage, dar si lui Bagoas ii spusese tot asa.
  3. Si dupa ce au plecat toti si nu mai ramasese nimeni in iatac, nici dintre cei mari si nici dintre cei mici, Iudita a venit langa pat si a zis in inima sa: “Doamne, Dumnezeul cel atotputernic, priveste in ceasul acesta la fapta mainilor mele, spre slava lui Israel!
  4. Caci acum este vremea sa ai grija de mostenirea Ta si sa aduci la indeplinire gandul meu, spre pieirea vrajmasilor care s-au sculat impotriva noastra”.
  5. Si indreptandu-se spre stalpul patului care era la capul lui Olofern, a luat palosul lui
  6. Si, apropiindu-se de pat, a prins pe Olofern de par si a zis: “Intareste-ma, Doamne, Dumnezeul lui Israel, in ziua aceasta!”
  7. Apoi il lovi peste gat de doua ori din toate puterile si-i reteza capul;
  8. A rostogolit trupul lui de pe pat si a luat perdeaua de pe stalpi si dupa putin timp a iesit si a dat roabei sale capul lui Olofern. Si ea l-a pus in desaga ei cu merinde. Si amandoua au iesit ca de obicei la rugaciune. Si au strabatut tabara, au ocolit vagauna stancii si au luat-o la deal pe muntele Betuliei si au ajuns la portile cetatii.
  9. Si de departe Iudita a strigat la strajerii portilor: “Deschideti, deschideti poarta! Cu noi este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ca sa-Si mai arate puterea si taria Lui in Israel impotriva dusmanilor nostri, precum a facut El in ziua de azi!”
  10. Si cand locuitorii cetatii i-au auzit glasul, s-au grabit sa se coboare la poarta cetatii si au strigat si pe batranii cetatii.
  11. Atunci au alergat toti de la mic la mare, fiindca nu se asteptau la venirea ei. Oamenii au deschis poarta, au primit pe cele doua femei, au facut foc pentru a vedea si le-au inconjurat.
  12. Si ea le-a zis cu glas tare: “Laudati pe Dumnezeu! Laudati-L! Preaslaviti pe Dumnezeu, Care n-a lipsit neamul lui Israel de mila Sa, ci a zdrobit in noaptea aceasta prin mana mea pe vrajmasii nostri!”
  13. Si a scos capul din desaga si, aratandu-l, le-a zis: “Iata capul lui Olofern, capetenia armatei Asirienilor; iata si perdeaua sub care sta in betia lui. Si Dumnezeu l-a ucis prin mana unei femei.
  14. Viu este Domnul, Care m-a pazit in calea pe care am mers, ca fata mea l-a amagit spre pieirea lui, si el n-a savarsit nici un pacat spre intinare sau spre rusine”.
  15. Si tot poporul s-a inspaimantat foarte si, cazand in genunchi, s-a inchinat lui Dumnezeu si a zis intr-un cuget: u Preaslavit esti  Tu, Dumnezeul nostru, Care ai nimicit astazi pe vrajmasii poporului nostru!”
  16. Si Ozias i-a zis Iuditei: “Marita sa fii tu, fiica, de Dumnezeu cel preainalt, inaintea tuturor femeilor de pe pamant, si preaslavit sa fie Domnul Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul si Care te-a condus pe tine, ca sa tai capul capeteniei dusmanilor nostri.
  17. Si nu se va curma pomenirea in inimile oamenilor despre nadejdea ta in Dumnezeu, ci in veci isi vor aduce aminte de puterea lui Dumnezeu.
  18. Si Dumnezeu sa-ti pastreze o vesnica amintire si sa te binecuvinteze spre bine, ca nu ti-ai crutat viata cand a fost vorba de umilirea poporului nostru, ci ne-ai ridicat din caderea noastra, umbland pe calea cea dreapta, inaintea Dumnezeului nostru!” Si tot poporul a strigat: “Amin! Amin!”

Sfatul Iuditei despre navala celor din Betulia; intoarcerea lui Ahior si spaima Asirienilor.

Dupa aceasta, Iudita le-a zis: “Ascultati-ma, fratilor! Luati acest cap si-l spanzurati pe crestetul zidurilor voastre.

  1. Si in revarsatul zorilor, dupa ce soarele va rasari, fiecare sa-si ia armele de lupta si voi toti cei destoinici de lupta sa iesiti afara din cetate cu un capitan in frunte, ca si cand ati avea de gand sa va coborati in ses spre straja Asirienilor, dar sa nu va coborati.
  2. Atunci Asirienii, luandu-si armele vor intra in tabara si vor destepta din somn pe capeteniile ostirii asiriene, care vor alerga impreuna la cortul lui Olofern, dar nu-l vor gasi. Si atunci vor fi cuprinsi de spaima si vor fugi de dinaintea voastra.
  3. Pe urma, voi si toti cei ce locuiesc in tot muntele lui Israel, urmariti-i si doborati-i pe drumurile voastre.
  4. Insa inainte de a face aceasta, chemati-mi pe Ahior Amonitul, ca sa vada si sa recunoasca pe cel care dispretuia casa lui Israel, pe cel care il trimisese pe el printre noi ca pe un om dat dinainte mortii!”
  5. Si ei au chemat pe Ahior din casa lui Ozias. Si cand el a venit si a vazut capul lui Olofern in mainile unui om din adunarea poporului, a cazut cu fata la pamant si l-a apucat lesinul.
  6. Si dupa ce l-au sculat de jos, el a cazut la picioarele Iuditei si s-a inchinat inaintea ei si a zis: “Binecuvantata sa fii tu in orice salas al lui Iuda si la toate popoarele, care, auzind de numele tau, se vor inspaimanta!
  7. Si acum spune-mi mie ce-ai facut in zilele acestea?” Atunci Iudita i-a povestit in mijlocul poporului tot ceea ce facuse de cand plecase si pana in clipa cand graia cu ei.
  8. Si dupa ce ea a sfarsit de vorbit, poporul a izbucnit in chiote de veselie, incat strigatul lui se auzi in cetate.
  9. Si incredintandu-se Ahior despre toate cate le facuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire in Dumnezeu si-a taiat imprejur trupul si a fost primit definitiv in casa lui Israel.
  10. Si in revarsatul zorilor, au spanzurat capul lui Olofern pe zid si apoi au iesit in cete spre trecatorile muntelui.
  11. Si cand Asirienii i-au zarit, au trimis dupa capeteniile lor, iar aceia s-au dus la capitani si la cei de peste mii si la toti mai-marii lor,
  12. Si aceia au ajuns la cortul lui Olofern si au zis celui ce era mai mare acolo: “Scoala pe domnul nostru, caci robii au cutezat sa se scoale cu razboi impotriva noastra, ca sa ne prapadeasca cu totul!”
  13. Atunci Bagoas a intrat si a batut in perdeaua cortului, fiindca el socotea ca Olofern doarme cu Iudita.
  14. Si deoarece el nu a auzit pe nimeni, a dat perdeaua la o parte si a intrat in camera de dormit, si l-a gasit aruncat pe prag, mort si cu capul taiat si luat.
  15. Si a inceput sa strige din rasputeri si s-a pus pe plans, pe strigat si pe tipat, si isi sfasie hainele de pe el.
  16. Apoi s-a dus repede in cortul unde era salasul Iuditei, dar n-a gasit-o. Si alergand apoi in multime, a strigat:
  17. “O, roabe viclene! O singura femeie evreica a facut de ocara casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pamant, cu capul retezat!”
  18. Cand capeteniile ostirii asiriene au auzit aceasta veste, si-au sfasiat vesmintele si s-au zapacit de tot. Si vaietul si strigatul lor mare s-a intetit in mijlocul taberii.

Infrangerea si fuga Asirienilor. Binecuvantarea Iuditei si darurile facute ei.

Cand cei ce erau in corturi au aflat ceea ce s-a intamplat, s-au inspaimantat.

  1. Si cuprinsi de groaza si de spaima, n-au putut sa ramana doi impreuna, ci s-au imprastiat si au apucat-o razna toti laolalta pe potecile sesului si ale muntelui.
  2. Dar si cei care tabarasera in munte, imprejurul Betuliei, au rupt-o la fuga. Si atunci toti barbatii destoinici de lupta ai lui Israel s-au repezit asupra lor.
  3. Si Ozias a trimis crainici la Betomestaim, la Bibe, la Hobe si la Cola, precum si in tot tinutul muntos al lui Israel, ca sa le vesteasca ceea ce s-a intamplat si ca toti sa tabarasca pe vrajmasi si sa-i nimiceasca.
  4. Cand a auzit de aceasta fiii lui Israel, cu totii s-au napustit impotriva lor si i-a batut pana la Hoba. Dar si cei din Ierusalim si din tot tinutul muntos au sarit in ajutorul lor, caci si pe ei ii vestise despre cele intamplate in tabara vrajmasa. Apoi si cei din Galaad si din Galileea i-au luat din partea lor si i-au lovit crunt, pana in apropierea Damascului si a tinutului lui.
  5. Iar ceilalti locuitori ai Betuliei au navalit in tabara asiriana, pe care au jefuit-o si s-au imbogatit.
  6. Si fiii lui Israel, care s-au intors de la infrangerea vrajmasului, au pus stapanire pe ceea ce mai ramasese. Oamenii din targuri si din sate, de la munte si din campie, au luat de asemenea o prada foarte mare, caci se gasea multa.
  7. Atunci marele preot Ioachim impreuna cu marele sfat il fiilor lui Israel, care locuiau in Ierusalim, s-au dus sa vada izbanda pe care Domnul o daduse lui Israel si sa vada pe Iudita si sa-i faca urare pentru izbanda ca niste prieteni.
  8. Ajungand la ea, toti intr-un cuget au laudat-o: “Tu, mandria lui Israel, tu, faima cea neapusa a neamului nostru!
  9. Tu le-ai facut toate acestea cu mana ta si tu ai adus izbanda lui Israel! Dumnezeu va binevoi intru acestea! Binecuvantata sa fii tu de Dumnezeu cel Atotputernic in veci!” Si tot poporul striga: “Amin!”
  10. Si tot poporul a jefuit tabara timp de treizeci de zile. Si i-au dat Iuditei cortul lui Olofern si toate tacamurile de argint, paturile si pernele, precum si toate lucrurile din el. Si ea, luandu-le, a incarcat asinul ei, a inhamat la care si a ingramadit lucrurile in ele.
  11. Si toate femeile din Israel alergau s-o vada si o binecuvantau, iar in cinstea ei s-au prins in hora. Si ea a luat ramuri in mana si le-a dat femeilor care o insoteau.
  12. Si s-au incununat cu ramuri de maslin, atat ea cat si insotitoarele ei. Si ea mergea in fruntea poporului si conducea corul femeilor. Si toti barbatii lui Israel, cu arme si incununati o insoteau in cantare de lauda.
  13. Atunci Iudita a inceput sa cante aceasta cantare de lauda in tot Israelul, iar tot poporul canta dupa ea aceasta cantare de lauda.

Cantarea de biruinta a Iuditei. Poporul aduce jertfe de multumire in Ierusalim. Moartea Iuditei.

Si Iudita a zis: “Laudati pe Dumnezeul meu, in tobe, cantati Domnului cu chimvale, uniti pentru El psalmul cu cantarea, preaslaviti si chemati numele Lui!

  1. Dumnezeu, Cel care pune capat razboaielor, este Domnul, caci, in tabara si in mijlocul poporului, El m-a scapat din mana celui ce ma urmarea pe mine.
  2. Venit-a Asur din muntii de la miazanoapte; el a venit cu zecile de mii ale ostirii sale, si multimea lor stavilea puhoaiele si caii lor acopereau vaile.
  3. Si isi facea socoteala sa parjoleasca plaiurile mele si pe flacaii mei sa-i treaca prin ascutisul sabiei, pe pruncii mei sa-i arunce pamantului, pe copiii mei sa-i dea jafului si pe fecioarele mele rapirii.
  4. Domnul cel Atotputernic prin mana unei femei i-a nimicit,
  5. Caci Olofern al lor n-a fost doborat de tineri voinici, si nici feciorii uriasilor nu l-au lovit pe el, si nici nu i-au stat impotriva oameni inalti ca muntii, ci Iudita, fiica lui Merari, l-a dezarmat cu frumusetea fetei ei.
  6. Caci ea s-a dezbracat de vesmintele ei de vaduvie pentru intarirea celor intristati ai lui Israel; ea si-a uns fata cu miresme,
  7. Si-a prins parul sub turban si s-a imbracat cu vesmant de in, ca sa-l ademeneasca.
  8. Cu sandalele ei i-a luat ochii, frumusetea ei i-a robit inima, si cu sabia i-a retezat capul.
  9. Persii s-au ingrozit de indrazneala ei si Mezii de cutezanta ei.
  10. Atunci au chiuit umilitii mei si au strigat din rasputeri cei fara vlaga, iar ei s-au inspaimantat si si-au ridicat glasul si au luat-o la goana.
  11. Copii de mame tinere i-au strapuns cu sabia si ca pe niste robi i-au doborat la pamant; pierit-au in batalia Domnului meu.
  12. Canta-voi Dumnezeului meu cantare noua: Doamne, mare esti Tu si preaslavit, minunat in puterea Ta, si nimeni nu poate sa Te intreaca!
  13. Tie sa-ti slujeasca intreaga faptura, pentru ca Tu ai zis si toate s-au facut. Trimis-ai Duhul Tau si totul a fost zidit si nimeni nu poate sa stea impotriva poruncii Tale!
  14. Muntii ca si marile se zbuciuma din temelie, stancile se topesc cum se topeste ceara inaintea fetei Tale, iar cucei ce Te cinstesc pe Tine, milostiv esti Tu cu ei!
  15. Fiindca orice jertfa cu miros de mireasma pretuieste putin pentru Tine si toata grasimea arderii de tot este si de mai putin pret, insa cel ce se teme de Domnul totdeauna este mare.
  16. Vai de neamurile care se ridica impotriva poporului meu, caci Domnul cel Atotputernic le va pedepsi in ziua judecatii, si va da prada trupul lor focului si viermilor, ca sa urle de durere in veci de veci!”
  17. Si cand a ajuns la Ierusalim, toti s-au inchinat lui Dumnezeu, iar dupa ce poporul s-a curatit, a adus arderi de tot, prinoasele lor de buna voie si darurile lor.
  18. Si Iudita a afierosit lui Dumnezeu ca dar, toate lucrurile lui Olofern, cate i le daduse poporul, precum si perdeaua pe care ea o ridicase de la patul lui, a dat-o ca afierosire pentru Domnul.
  19. Si poporul s-a veselit in Ierusalim trei luni, in fata templului, si Iudita a ramas la ei.
  20. Iar dupa aceste zile, fiecare s-a intors la locul sau, si Iudita s-a intors in Betulia si si-a petrecut viata la casa ei. Si cu inaintarea in varsta a ajuns vestita in toata tara.
  21. Multi au cerut-o in casatorie, dar ea n-a cunoscut barbat in toate zilele vietii ei, de cand murise sotul ei Manase si se adaugase la poporul lui.
  22. Faima ei crestea din ce in ce mai mult, pe cand ea inainta in varsta in casa barbatului ei. Ea a atins varsta de o suta si cinci ani. Si ea a dezrobit pe roaba ei. Ea a murit in Betulia si a fost ingropata in pestera in care se odihnea barbatul ei Manase.
  23. Si neamul lui Israel a jelit-o sapte zile. Si inainte de moarte si-a impartit averea la rudele barbatului ei  Manase si la rudele ei.
  24. Si cat a trait Iudita, nimeni n-a indraznit sa tulbure pe Israeliti si inca multa vreme dupa moartea ei

Cuvinte cheie: Cartea Iuditei

 http://apocrife.ro/cartea-iuditei/

APOCRIFE – Cartea a doua a lui Ezra

download - Copie

Cartea a doua a lui Ezra

Despre Pastile pe care le-a sarbatorit Iosia si despre regii urmatori lui pana la robia Babilonului.

  1. Si a praznuit Iosia Pastile in Ierusalim in cinstea Domnului Dumnezeului sau si a jertfit pasha in paisprezece zile ale lunii intai, asezand preotii dupa randul lor, impodobiti in templul Domnului.
    2. Si a poruncit levitilor, slujitorilor la cele sfinte ale lui Israel, sa se sfinteasca pe sine Domnului in templul pe care l-a zidit Solomon, fiul regelui David.
    3. “Nu va fi chemarea voastra sa-l ridicati pe umeri, ci acum slujiti Domnului Dumnezeului vostru si purtati grija neamului lui Israel.
    4. Si pregatiti mieii pentru Pasti dupa neamurile si dupa familiile voastre, dupa randuiala lui David, regele lui Israel, si dupa stralucirea lui Solomon, fiul lui.
    5. Si stand in templu dupa randuiala parintilor, cuvenita voua levitilor, cei ce stati in sir inaintea fratilor vostri din Israel,
    6. Cu randuiala jertfiti Pastile, si pregatiti jertfele fratilor vostri, si faceti Pastile dupa porunca Domnului, care s-a dat lui Moise”.
    7. Si a daruit Iosia poporului care se afla de fata, din miei si din iezi treizeci de mii, vitei trei mii; acestea din turmele regelui s-au dat, dupa fagaduinta sa, poporului, preotilor si levitilor.
    8. Si au dat Helchia si Zaharia si Iehiel, ispravnicii templului Domnului, preotilor pentru Pasti, oi doua mii sase sute, vitei trei sute.
    9. Si Iehonia si Semaia si Natanael, fratele sau, si Hasabia si Ieiel si Ioram, cei peste mii, au dat levitilor pentru Pasti, oi cinci mii, vitei sapte sute.
    10. Si dupa ce s-au facut acestea cu buna-cuviinta, au stat preotii si levitii, avand azimele dupa semintii si dupa capii de familie inaintea poporului, ca sa aduca Domnului dupa cele scrise in cartea lui Moise.
    11. Si au fript pasha la foc, cum se cuvine si jertfele le-au fiert in caldari si in tingiri, cu bun miros, si le-au adus la toti cei din popor.
    12. Si dupa acestea au gatit pentru ei insisi si pentru preoti, fratii lor, fiii lui Aaron, pentru ca preotii aduceau grasimile pana la caderea noptii, si levitii au gatit lor si preotilor, fratii lor, fiii lui Aaron.
    13. Si cantaretii templului Domnului, fiii lui Asaf, erau in randul lor, dupa cum a randuit David.
    14. Si Asaf si Zaharia si Iedutun, dregatorul regelui,
    15. Si portarii stateau fiecare la poarta lui, fiindca nimanui nu-i era ingaduit sa-i treaca randul. Si levitii, fratii lor, au gatit pentru ei.
    16. Si s-au savarsit cele de jertfa Domnului, ca in acea zi sa se sarbatoreasca Pastile si sa se aduca jertfele pe jertfelnicul lui Dumnezeu, dupa porunca regelui Iosia.
    17. Si au praznuit fiii lui Israel cati se aflau de fata, in vremea aceasta, Pastile si praznicul azimelor, sapte zile.
    18. Si nu s-au sarbatorit Pasti ca acestea in Israel, din zilele lui Samuel proorocul.
    19. Si toti regii lui Israel n-au sarbatorit Pasti ca acestea, cum le-au sarbatorit Iosia si preotii si levitii si Iudeii, si tot Israelul, si cei ce s-au aflat in locuinta lor in Ierusalim.
    20. In anul al optsprezecelea al domniei lui Iosia, s-au sarbatorit Pastile acestea.
    21. Si s-au indreptat faptele lui Iosia inaintea Domnului lui, cu inima plina de evlavie.
    22. Si lucrurile despre el s-au scris in vremurile cele mai dinainte, despre cei ce au pacatuit si au facut nelegiuiri inaintea Domnului, mai mult decat orice neam si imparatie, si cele ce au amarat sufletul lui, cum si cuvintele cu care Domnul a mustrat pe Israel.
    23. Si dupa toate lucrurile acestea ale lui Iosia, s-a intamplat ca Faraon, regele Egiptului, sa vina cu razboi in Carchemis, pe Eufrat.
    24. Si a iesit in intampinarea lui Iosia si a trimis la el regele Egiptului, zicand: Ce este mie si tie, rege al lui Iuda? Nu impotriva ta sunt eu trimis de la Domnul Dumnezeu,
    25. Ci spre Eufrat se indreapta razboiul meu. Si acum Domnul cu mine este si Domnul cu mine sarguind este.
    26. Departeaza-te de la mine si nu sta impotriva Domnului.
    27. Si n-a intors de la el Iosia carul sau, ci a pornit razboi, neluand aminte la cuvintele lui Ieremia proorocul, cuvinte din gura Domnului, si a intrat cu el in lupta in campia Meghidonului.
    28. Si s-au coborat dregatorii la regele Iosia, si a zis regele slugilor sale: Scoateti-ma din lupta, ca am slabit foarte.
    29. Si indata l-au scos pe el slugile lui din randul de bataie, si el s-a suit in al doilea car al lui si, ajungand la Ierusalim, si-a sfarsit viata si a fost ingropat in mormantul parintilor sai.
    30. In toata Iudeea au jelit pe Iosia si a plans Ieremia proorocul pentru Iosia; si capeteniile cu femeile l-au plans pana in ziua de astazi.
    31. Si s-a dat aceasta, ca sa se faca totdeauna la tot neamul lui Israel.
    32. Si acestea sunt scrise in cartea celor povestite despre regii lui Iuda, de asemenea si faptele pe care le-a savarsit Iosia si marirea lui si intelepciunea lui in legea Domnului.
    33. Iar cele ce s-au facut de el mai inainte si cele de acum s-au scris in Cartea regilor lui Israel si ai lui Iuda.
    34. Si capeteniile poporului au luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, l-au pus rege in locul lui Iosia, tatal lui, fiind de douazeci si trei de ani.
    35. Si a domnit in Iuda si in Ierusalim trei luni.
    36. Si l-a mutat regele Egiptului, ca sa nu domneasca in Ierusalim.
    37. Si a pagubit pe popor cu o suta de talanti de argint si cu un talant de aur.
    38. Si regele Egiptului a pus rege in Iuda si in Ierusalim pe Ioiachim, fratele lui Ioahaz.
    39. Si a legat Ioiachim pe dregatorii cei mari, si pe Zarachi, fratele sau, prinzandu-l, l-a dus in Egipt.
    40. Si era Ioiachim de douazeci si cinci de ani cand s-a facut rege in Iuda si in Ierusalim si a facut rau inaintea Domnului.
    41. Si impotriva acestuia s-a suit Nabucodonosor, regele Babilonului, si, legandu-l cu legaturi de arama, l-a dus in Babilon.
    42. Si din sfintitele vase ale Domnului, luand Nabucodonosor si ducandu-le, le-a agatat in templul lui, in Babilon.
    43. Si cele ce s-au scris despre el si despre necuratia lui si despre nelegiuirea lui, s-au scris in Cartea Cronicilor regilor.
    44. Si in locul lui Ioiachim a domnit fiul lui, care, cand a ajuns rege, era de optsprezece ani.
    45. Si a domnit trei luni si zece zile in Ierusalim si a facut rau inaintea Domnului.
    46. Si dupa un an, trimitand Nabucodonosor, l-a mutat in Babilon, impreuna cu vasele cele sfinte ale Domnului.
    47. Si a pus pe Sedechia rege in Iuda si in Ierusalim, in varsta de douazeci si unu de ani.
    48. Si a domnit unsprezece ani si a facut rau inaintea Domnului si nu s-a rusinat de cuvintele care s-aut grait prin Ieremia proorocul din gura Domnului.
    49. Si fiind legat cu juramant de regele Nabucodonosor pe numele Domnului, el a calcat juramantul si a fost indepartat din domnie.
    50. Si invartosandu-si cerbicea si inima sa, a calcat cele legiuite ale Domnului Dumnezeului lui Israel.
    51. Si fruntasii poporului si ai preotilor au facut multe nelegiuiri, mai multe decat toate necuratiile tuturor neamurilor, si au pangarit templul Domnului cel sfintit in Ierusalim.
    52. Si a trimis Dumnezeul parintilor lor pe ingerul Sau sa-i cheme, intrucat ii ocrotea pe ei si locasul Sau.
    53. Iar ei isi bateau joc de vestitorii Lui, si in ziua in care a grait Domnul; ei batjocoreau pe proorocii Lui, pana ce, maniindu-Se El pe poporul Sau pentru paganatati, a poruncit regilor Caldeilor sa se suie impotriva lor.
    54. Acestia au omorat pe tinerii lor cu sabia imprejurul sfantului lor locas si nu le-a fost mila de cel tanar si de fecioara si de batran, si de cel mai tanar al lor.
    55. Ci pe toti i-au dat in mainile lor, si toate vasele sfinte ale Domnului, cele mari si cele mici, si vasele chivotului lui Dumnezeu.
    56. Si luand vistieria regelui, au dus-o in Babilon si au ars templul Domnului.
    57. Si au surpat zidurile Ierusalimului si turnurile lui le-au ars cu foc si au facut netrebnice toate cele marite ale lui si pe cei scapati de ascutisul sabiei i-au dus in Babilon.
    58. Si au fost slugi lui Nabucodonosor si fiilor lui, pana ce au venit Persii stapani, ca sa se implineasca cuvantul Domnului care a fost in gura lui Ieremia, pana ce pamantul se va bucura de odihnele sale in tot timpul pustiirii lui, odihnind pana la implinirea celor saptezeci de ani.

Cirus, regele Persilor, da voie Iudeilor robiti sa zideasca din nou templul Domnului si Ierusalimul, iar Artaxerxe ii opreste.

  1. Domnind Cirus peste Persi, in anul intai, ca sa se implineasca cuvantul Domnului grait prin gura lui Ieremia,
    2. A ridicat Domnul duhul lui Cirus, regele Persilor, si a vestit in tot regatul sau prin grai si prin scrisori, zicand:
    3. Aceasta zice regele Persilor, Cirus: Pe mine Domnul lui Israel, Domnul cel Preainalt m-a pus rege al lumii.
    4. Si mi-a poruncit mie sa zidesc Lui templu in Ierusalimul cel din Iuda.
    5. Daca este cineva dintre voi din neamul lui Iuda, Domnul lui sa fie cu el, sa se suie la Ierusalimul din Iudeea si sa zideasca iarasi templul Domnului lui Israel; caci Acesta este Domnul, Cel care locuieste in Ierusalim.
    6. Drept aceea, cati locuiesc in partea locului, in tinutul acela, sa-i ajute,
    7. Cu aur si cu argint, cu dari, cu cai si cu vite impreuna cu ceilalti, care la rugaciune sunt pusi in templul Domnului din Ierusalim.
    8. Si capeteniile semintiilor lui Iuda si Veniamin, preotii si levitii, si toti carora le-a trezit Domnul duhul, ca sa se suie sa zideasca iarasi templul Domnului din Ierusalim,
    9. Si cei din jurul lor au ajutat in toate cu argint si cu aur, cu cai, cu dobitoace si cu nenumarate daruri facute de cei al caror duh fusese trezit.
    10. Si regele Cirus a scos vasele sfinte ale Domnului pe care le adusese Nabucodonosor din Ierusalim si le asezase in templul lui.
    11. Si scotandu-le, Cirus, regele Persilor, le-a dat lui Mitridate, vistiernicul sau.
    12. Si prin acesta s-au dat in seama lui Sesbatar, carmuitorul Iudeii.
    13. Si numarul acestora era: pahare de aur o mie, si pahare de argint o mie, catui de argint douazeci si noua, nastrape de aur treizeci, de argint doua mii patru sute zece, si alte vase o mie.
    14. si toate vasele care s-au adus, de aur si de argint, cinci mii patru sute saizeci si noua:
    15. Si au fost aduse de Sesbatar in Ierusalim impreuna cu cei intorsi din robie din Babilon.
    16. Iar in vremea domniei lui Artaxerxe, regele Persilor, Bilsam si Mitridate, Tabeel si Rehum carmuitorul, impreuna cu Simsai scriitorul si tovarasii lor care locuiau in Samaria si in alte locuri, au scris impotriva celor ce locuiesc in Ierusalim si in Iudeea o scrisoare iscalita:
    17. “Regelui Artaxerxe, stapanul: slugile tale, Rehum cronicarul si Simsai scriitorul, si ceilalti din sfatul lor, si judecatorii cei din Cele-Siria si din Fenicia;
    18. Cunoscut sa fie acum domnului nostru, regele, ca Evreii, suindu-se de la voi la noi, venind la Ierusalim, cetatea cea razvratita si vicleana, zidesc pietele si zidurile ei le repara, si pun temelia templului.
    19. Deci, de se va zidi cetatea aceasta si se vor sfarsi zidurile, bir nu vor suferi a da, ci si regilor vor sta impotriva.
    20. Si, fiindca au inceput cladirea templului, am socotit ca este bine sa nu trecem aceasta cu vederea,
    21. Ci sa instiintam pe domnul nostru, regele, ca, daca vrei sa cercetezi cu amanuntul cronicile parintilor tai,
    22. Atunci vei afla in cronici insemnari despre acestea si vei cunoaste ca cetatea aceasta era razvratita, tulburand regi si cetati.
    23. Si Evreii razvratiti inca din vremuri vechi urzesc rascoale, pentru care pricina si cetatea aceasta a fost pustiita.
    24. Acum dar aratam tie, stapane rege, ca de se va zidi din nou cetatea aceasta si se vor ridica zidurile ei, nu te vei mai cobori in Cele-Siria si Fenicia”.
    25. Atunci a raspuns regele lui Rehum cronicarul si carmuitorul, lui Bilsam si lui Simsai scriitorul si celorlalti, care impreuna cu ei se sfatuiesc si locuiesc in Samaria si in Siria si in Fenicia, cele scrise mai jos:
    26. “Am citit scrisoarea ce mi-ati trimis; drept aceea am poruncit sa se caute si s-a aflat ca cetatea aceea este din veac impotrivitoare regilor;
    27. Si ca locuitorii au urzit rascoale si razboaie in ea si ca regi tari si cruzi au fost in Ierusalim, stapanind si bir luand de la Cele-Siria si de la Fenicia.
    28. Acum dar am poruncit sa fie opriti oamenii aceia a zidi cetatea si sa purtati de grija ca sa nu se mai intample nimic impotriva acestei porunci.
    29. Si sa nu mearga mai departe rautatea, ca regii sa se tulbure”.
    30. Atunci, citindu-se cele scrise de regele Artaxerxe, Rehum si Simsai scriitorul si cei ce se sfatuiau impreuna cu ei, pornind in graba la Ierusalim, cu cai si cu multime de lupta, au inceput a opri pe cei ce zideau.
    31. Si a fost oprita zidirea locasului sfant din Ierusalim pana in al doilea an al domniei lui Darius, regele Persilor.
    Intrebarile celor trei tineri din garda imparatului Darius.
    l. Si pe cand domnea Darius, a facut ospat mare tuturor celor de sub ascultarea lui si tuturor celor nascuti din casa lui,
    2. Si tuturor dregatorilor celor mari ai Mediei si ai Persiei si tuturor satrapilor si capeteniilor ostirii si carmuitorilor de tinuturi de la India pana la Etiopia, care erau in cele o suta douazeci si sapte de satrapii.
    3. Si dupa ce au mancat si au baut si dupa ce s-au saturat, s-au risipit; iar regele Darius s-a dus la asternutul sau si a adormit si s-a desteptat.
    4. Atunci cei trei tineri, din garda regelui, care pazeau pe rege, au zis unul catre altul:
    5. Sa spunem fiecare dintre noi cate un cuvant, sa vedem al cui va fi mai tare, iar al carui cuvant va fi mai intelept, aceluia ii va da lui regele Darius daruri mari si laude mari;
    6. Si cu porfira se va imbraca si din vase de aur va bea, si pe aur va dormi, si se va plimba in trasura cu cai cu fraie de aur, si va purta pe cap turban de vison si lantisoare imprejurul grumazului lui,
    7. Si al doilea va sedea dupa Darius, pentru intelepciunea lui, si ruda lui Darius se va numi.
    8. Atunci, scriind fiecare cuvantul sau, l-a pecetluit si l-a pus sub perna lui Darius, regele, si au zis:
    9. “Cand se va scula regele, ii vor da cele ce-am scris, si al carui cuvant va judeca regele din noi trei, si marii dregatori ai Persiei, ca este mai intelept, lui i se va da biruinta, precum s-a scris”.
    10. Unul scrisese: mai tare este vinul.
    11. Celalalt scrisese: mai tare este regele.
    12. Si al treilea scrisese: mai tari sunt femeile, iar mai mult decat toate biruieste adevarul.
    13. Si cand s-a sculat regele din somn, luand scrisorile, i le-au dat si le-a citit.
    14. Si trimitand, a chemat pe toti dregatorii cei mari ai Persiei si ai Mediei, pe satrapi, pe capeteniile ostirii, pe carmuitorii de tinuturi si pe sfetnici,
    15. Si au sezut in divan si a citit scrisorile inaintea lor.
    16. Si a zis: Chemati pe tinerii acela, si ei sa-si arate cuvintele lor.
    17. Si au fost chemati si au intrat inauntru, si le-a zis: Spuneti-ne cele ce-ati scris.
    18. Si a inceput cel dintai, cel ce a zis ca vinul este mai tare, si a zis asa: O, barbatilor, cum nu este mai tare vinul? Caci tuturor oamenilor care il beau le rataceste mintea.
    19. Si mintea regelui si a orfanului, si a robului si a celui slobod, si a saracului si a bogatului o face una.
    20. Si toata mintea o intoarce spre chef si veselie, si nu-si aduce aminte de tot necazul si de toata datoria.
    21. Si toate inimile le face bogate, si nu-si aduc aminte nici de rege, nici de satrap, si toate le face sa vorbeasca prin talanti.
    22. Si nu-si aduc aminte, cand beau, sa iubeasca pe prieteni si pe frati, ci dupa putin timp scot sabiile.
    23. Si cand se trezesc de vin, nu-si aduc aminte de cele ce au facut.
    24. O, barbatilor! Oare nu este mai tare vinul, care sileste a face asa? Si dupa ce a zis acestea, a tacut.

Biruinta adevarului. Darius inapoiaza vasele cele sfinte, dand Iudeilor voie pentru zidirea Ierusalimului si a templului Domnului.

  1. Si a inceput sa vorbeasca cel de-al doilea, care spusese ca este mai tare regele.
    2. O, barbatilor! Au nu sunt mai tari oamenii care stapanesc pamantul si marea si toate cate sunt in ele?
    3. Iar regele mai tare este si domneste peste toti si-i stapaneste, si orice le-ar porunci ei fac; de le va zice sa faca razboi unul impotriva altuia, fac.
    4. Si de-i va trimite impotriva vrajmasilor, merg si surpa munti si ziduri si turnuri.
    5. Ucid si se ucid, si cuvantul regelui nu-l calca; si de vor birui, regelui ii aduc toate, si cate vor prada, si celelalte toate i le aduc.
    6. Si cati nu se duc la razboi si nu lupta, ci lucreaza pamantul, iarasi dupa ce seamana si secera, aduc regelui;
    7. Si unul pe altul silind aduc dajdie regelui, si el unul singur este.
    8. De va zice sa omoare, omoara; de va zice sa lase, lasa; de va zice sa bata, bate.
    9. A zis sa pustiiasca, pustiesc; a zis sa zideasca, zidesc; a zis sa taie, taie; a zis sa rasadeasca, rasadesc.
    10. Si tot poporul lui si ostirea lui de el unul asculta, si la toate acestea el sade, mananca, si bea si doarme.
    11. Si acestia pazesc in jurul lui si nimeni nu poate sa mearga si sa faca lucrurile sale, nici nu pot sa nu-l asculte.
    12. O, barbatilor! Cum nu este tare regele, ca este asa de ascultat! Si a tacut.
    13. Iar al treilea, care vorbise despre femei si despre adevar, este Zorobabel. El a inceput a grai:
    14. O, barbatilor! Drept este ca cel mai mare este regele, si multi sunt oamenii, si tare este vinul!
    15. Dar cine ii stapaneste sau cine domneste peste ei? Au nu sunt femeile? Femeile au nascut pe regele si pe tot poporul care stapaneste marea si pamantul.
    16. Si din ele s-au nascut, si acestea au crescut pe cei ce sadesc viile, din care se face vinul.
    17. Ele fac imbracamintea oamenilor, si tot ele prilejuiesc marirea oamenilor, si omenii nu pot fi fara de femei.
    18. Si de vor aduna aur si argint si tot lucrul frumos, cand vad o femeie frumoasa la chip si la frumusete,
    19. Pe toate acestea lasandu-le, la ea cauta si cu gura cascata privesc la ea, si toti pe ea o aleg mai mult decat aurul si decat argintul si decat tot lucrul frumos.
    20. Lasa omul pe tatal sau, care l-a hranit, si tara sa, si se lipeste de femeia sa.
    21. Si cu femeia lui isi da sufletul si nu-si mai aduce aminte nici de tatal sau, nici de mama sa, nici de tara.
    22. Si din acestea se cuvine sa stiti voi ca femeile va stapanesc.
    23. Oare nu truditi si osteniti, si toate le aduceti si le dati femeilor, si ia omul sabia sa, si iese la drumuri sa talhareasca si sa fure, si plutesc pe mare si pe fluvii,
    24. Si pe leu vede si in intuneric merge, si ceea ce fura si rapeste si jefuieste, iubitei aduce?
    25. Si mai mult iubeste omul pe femeia sa, decat pe tatal sau si pe mama sa.
    26. Si multi si-au iesit din minti din pricina femeilor si au ajuns robi pentru ele.
    27. Si multi au pierit, au gresit si au pacatuit din pricina femeilor.
    28. Si acum nu-mi credeti mie? Cu adevarat mare este regele in puterea lui si toate tinuturile se tem a se atinge de el.
    29. Dar eu l-am vazut pe el si pe Apamina, fata lui Bartac, cel cu faima, concubina regelui, sezand de-a dreapta regelui.
    30. Ea a luat diadema de pe capul regelui si, punand-o pe capul sau, da palme regelui cu stanga.
    31. Si la acestea regele, se uita la ea cu gura cascata; si daca ea radea cu el, si el radea, si daca ea se supara pentru ceva, el o magulea, ca sa se impace cu el.
    32. O, barbatilor! Cum nu sunt tari femeile, de vreme ce fac asa?
    33. Atunci regele si dregatorii s-au uitat unul la altul.
    34. Si a inceput a grai si despre adevar. O, barbatilor! Tari sunt femeile. Mare este pamantul si inalt este cerul si iute la alergat soarele, caci intr-o zi se intoarce si inconjoara cerul si iarasi alearga la locul sau.
    35. Au nu este mare cel ce face acestea? Dar adevarul este si mai mare si mai puternic decat toate.
    36. Tot pamantul cheama adevarul, si cerul pe el il binecuvanteaza, si toate lucrurile se clatina si se cutremura, si nimic la el nu este stramb.
    37. Nedrept este vinul, nedrept este regele, nedrepte sunt femeile, nedrepti sunt toti fiii oamenilor si nedrepte sunt toate lucrurile lor, cele ce sunt ca acestea, si nu este in ele adevar, si, din pricina nedreptatii lor, toti pier.
    38. Iar adevarul ramane si este tare in veac si traieste si domneste in veacul veacului.
    39. El nu cauta la fata oamenilor si nu partineste, ci cele drepte face tuturor, fie nedrepti, fie rai, si la toti sunt placute lucrurile lui, si in judecata lui nimic nu este nedrept.
    40. Aceasta este taria, imparatia, puterea si marirea tuturor veacurilor! Binecuvantat sa fie Dumnezeul adevarului!
    41. Si a incetat a grai, si tot poporul atunci a raspuns si a strigat: “Mare este adevarul si mai puternic decat orice!”
    42. Atunci regele i-a zis: “Cere orice vei vrea, mai mult decat cele scrise, si iti voi da, pentru ca te-ai aflat mai intelept, si alaturi de mine vei sedea si ruda mea te vei chema!” 43. Atunci el a zis regelui: “Adu-si aminte de fagaduinta pe care ai facut-o sa zidesti Ierusalimul, in ziua in care inaltimea ta ai luat domnia,
    44. Si sa trimiti inapoi toate vasele cele luate din Ierusalim, pe care le-a ales Cirus, cand a fagaduit sa darame Babilonul si a fagaduit ca le va trimite acolo,
    45. Si tu ai fagaduit sa zidesti templul Domnului, pe care il arsesera Edomitii, cand a fost pustiita Iudeea de Caldei.
    46. Si acum aceasta este ce te rog, stapane rege, si ce cer de la tine! Aceasta este fapta cea mare pe care s-o savarsesti! Acum te rog sa implinesti fagaduinta pe care ai dat-o prin gura ta inaintea Imparatului cerului!”
    47. Atunci, sculandu-se regele Darius, l-a sarutat si a scris pentru el scrisori catre toti dregatorii, carmuitorii tinuturilor, capeteniile ostirilor si satrapii, ca sa-l petreaca pe el si pe toti cei cu el, care se suie sa zideasca Ierusalimul.
    48. Si la toti carmuitorii locurilor din Cele-Siria si din Fenicia si la cei din Liban a scris scrisori, ca sa duca lemne de cedru din Liban la Ierusalim si impreuna cu el sa zideasca cetatea.
    49. Si a dat scris la toti Iudeii care voiau sa se suie de la regat in Iudeea ca sunt liberi; iar cei care au puterea, carmuitorul de tinut si satrapul si economul, sa nu mearga la usile lor.
    50. Si toata tara pe care o stapanesc ei, sa fie scutita de dari, si ca Edomitii sa paraseasca satele pe care mai inainte le stapaneau de la Iudei.
    51. Si la zidirea templului Domnului sa dea pe an douazeci de talanti pana ce se va ispravi zidirea;
    52. Si la jertfelnic arderi de tot sa se aduca in toate zilele, precum au porunca; alti saptesprezece talanti sa aduca, si peste an zece.
    53. Si toti cei ce vin din Babilon sa zideasca cetatea, sa fie liberi, ei si fiii lor si toti preotii care i-ar insoti.
    54. Si a scris si despre veniturile si despre odajdiile preotilor in care ei slujesc. 55. Si a scris sa se dea dare levitilor pana in ziua cand se va termina templul Domnului si Ierusalimul se va zidi.
    56. Si la toti cei ce pazesc cetatea a scris sa le dea lor loturi si simbrie.
    57. Si a trimis toate vasele pe care le alesese Cirus de la Babilon, si tot ceea ce fagaduise Cirus sa faca, el a poruncit sa faca si sa le trimita la Ierusalim.
    58. Si cand a iesit tanarul Zorobabel, ridicandu-si fata la cer inaintea Ierusalimului, a binecuvantat pe imparatul cerului, zicand:
    59. “De la Tine este biruinta si de la Tine este intelepciunea si a Ta este slava, si eu sunt robul Tau.
    60. Binecuvantat esti Tu, Cel care mi-ai dat mie intelepciune, si pe Tine Te preaslavesc, Doamne al parintilor nostri!”
    61. Si a luat scrisorile si a iesit, a venit in Babilon si a vestit tuturor fratilor sai.
    62. Si au binecuvantat pe Dumnezeul parintilor lor, caci le-a dat libertate si invoire, ca sa se intoarca
    63. Si sa zideasca Ierusalimul si templul in care s-a numit numele Domnului. Si ei au petrecut cu cantari si cu bucurie sapte zile.

Insemnarea celor intorsi din robia Babilonului. Inceperea innoirii cetatii Si a templului Domnului.

  1. Si dupa aceasta au fost alesi ca sa se intoarca capii familiilor dupa semintiile lor, femeile lor, fiii si fetele lor, si robii si roabele lor, si dobitoacele lor.
    2. Si Darius a trimis impreuna cu ei o mie de calareti pana ii vor aseza in Ierusalim cu pace, cu cantari, cu timpane si cu flaute.
    3. Si toti fratii lor s-au veselit la plecarea lor, iar regele le-a ingaduit sa plece cu ei.
    4. si acestea sunt numele barbatilor, capi de familii din semintii, care au pornit in tinuturile lor:
    5. Preotii, fiii lui Finees, fiul lui Aaron: Iosua, fiul lui Iosedec, fiul lui Sarai, si Ioachim, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, din casa lui David, din neamul lui Fares, din tribul lui Iuda,
    6. Care a grait sub Darius, regele Persilor, cuvinte intelepte in al doilea an al domniei lui, in luna lui Nisan, intaia luna a anului.
    7. Si acestia sunt din Iuda, care au iesit din straina robie, in care ii adusese in Babilon Nabucodonosor, regele Babilonului,
    8. Si care s-au inapoiat la Ierusalim si in tot cuprinsul Iudeii, fiecare in cetatea sa, care au venit cu Zorobabel si cu Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilsan, Misperet, Bigvai, Nehumi, Baana, capeteniile lor.
    9. Numarul celor din neam si conducatorii lor:
    10. Fiii lui Fares, doua mii o suta saptezeci si doi.
    11. Fiii lui Sefatia, patru sute saptezeci si doi.
    12. Fiii lui Arah, sapte sute cincizeci si sase.
    13. Fiii lui Pahat-Moab, adica fiii lui Iosua si ai lui Iacob, doua mii opt sute doisprezece.
    14. Fiii lui Elam, o mie doua sute cincizeci si patru.
    15. Fiii lui Zatu, noua sute patruzeci si cinci.
    16. Fiii lui Horve, sapte sute cinci.
    17. Fiii lui Binui, sase sute patruzeci si opt.
    18. Fiii lui Bebai, sase sute treizeci si trei.
    19. Fiii lui Azad, trei mii doua sute douazeci si doi.
    20. Fiii lui Adonicam, sase sute saizeci si sapte.
    21. Fiii lui Bigvai, doua mii saizeci si sase.
    22. Fiii lui Adin, patru sute cincizeci si patru.
    23. Fiii lui Ater, din casa lui Iezechia, nouazeci si doi.
    24. Oamenii din Cheila si din Azeca, saizeci si sapte.
    25. Fiii lui Azuran, patru sute treizeci si doi.
    26. Fiii lui Anania, o suta unu.
    27. Fiii lui Hasum, treizeci si doi.
    28. Fiii lui Betai, trei sute douazeci si trei.
    29. Fiii lui Hasoferet, o suta doi.
    30. Oamenii din Beter, trei mii cinci.
    31. Cei din Betleem, o suta douazeci si trei.
    32. Cei din Netofa, cincizeci si cinci.
    33. Cei din Anatot, o suta cincizeci si opt.
    34. Cei din Bet-Azmavet, patruzeci si doi.
    35. Cei din Chiriat-Iearim, douazeci si cinci.
    36. Cei din Chefira si din Beerot, sapte sute patruzeci si trei.
    37. Cei din Piras, sapte sute.
    38. Cei din Hadias si Amidii, patru sute douazeci si doi.
    39. Cei din Rama si Gheba, sase sute douazeci si unu.
    40. Cei din Micmas, o suta douazeci si doi.
    41. Cei din Vetolio, cincizeci si doi.
    42. Fiii lui Nefusim, o suta cincizeci si sase.
    43. Fiii lui Calamolal si Ono, sapte sute douazeci si cinci.
    44. Oamenii din Ierihon, trei sute patruzeci si cinci.
    45. Fiii lui Senaa, trei mii trei sute treizeci.
    46. Preotii, fiii lui Iedaia, fiul lui Iosua, intre fiii lui Eliasib, noua sute saptezeci si doi.
    47. Fiii lui Esemirot, o mie cincizeci si doi.
    48. Fiii lui Fasaron, o mie patruzeci si sapte.
    49. Fiii din Carmi, doua sute saptesprezece.
    50. Iar levitii, fiii lui Iosua si Cadmiel si Binui si Hodavia, saptezeci si patru.
    51. Cantaretii templului Domnului, fiii lui Asaf, o suta douazeci si opt.
    52. Portarii, fiii lui Salum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Sobai, in total o suta treizeci si noua.
    53. Cei inchinati templului: fiii lui Tiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Acub, fiii lui Cuta, fiii lui Chitab, fiii lui Hagab, fiii lui Salmai,
    54. Fiii lui Hanan, fiii lui Catua, fiii lui Ghedur, fiii lui Eru, fiii lui Desan, fiii lui Noiva, fiii lui Haseva, fiii lui Gazera, fiii lui Aziu, fiii lui Finees, fiii lui Asara, fiii lui Vaste, fiii lui Asana, fiii lui Meani, fiii lui Nafisi, fiii lui Acuv, fiii lui Ahiva, fiii lui Asur, fiii lui Farachim, fiii lui Vasalot,
    55. Fiii lui Meeda, fiii lui Cuta, fiii lui Harea, fiii lui Varhus, fiii lui Asirar, fiii lui Tomi, fiii lui Nasit, fiii lui Atifa,
    56. Fiii slugilor lui Solomon, fiii lui Asapfion, fiii lui Farida, fiii lui Ieli, fiii lui Lozon, fiii lui Isdail, fiii lui Safet,
    57. Fiii lui Aghiei, fiii lui Facaret, fiii lui Savia, fiii lui Sarotia, fiii lui Masia, fiii lui Gar, fiii lui Adus, fiii lui Suva, fiii lui Afera, fiii lui Varodis, fiii lui Savat, fiii lui Amon,
    58. Toti cei inchinati templului Domnului si fiii slugilor lui Solomon, trei sute saptezeci si doi.
    59. Iar cei care au iesit din Tel-Melah si Tel-Harsa, cu conducatorul lor Haraath, si din Cherub-Adan si Imer, si nu puteau sa-si arate neamurile lor si semintiile, ca sunt din Israel, au fost fiii lui Delaia, fiii lui Tobie, fiul lui Necoda, sase sute cincizeci si doi.
    60. Si dintre preotii care erau in slujba preotiei, dar nu s-au gasit in condici, fiii lui Hobaia, fiii lui Hacot, fiii lui Iadua, care luase de sotie pe Avghia din fetele lui Barzilai, caruia el ii luase si numele.
    61. Si cercetandu-se dupa hrisovul de rudenie al acestora, si neaflandu-se, s-au inlaturat de la preotie.
    62. Si le-au zis Neemia si Ataria, sa nu aiba parte din cele sfinte, pana ce se va scula arhiereu, imbracat cu Urim si Tumim.
    63. Si acestia toti din Israel erau de la doisprezece ani in sus, afara de slugi si slujnice, patruzeci si doua de mii trei sute saizeci.
    64. Slugile lor si slujnicele, sapte mii trei sute treizeci si sapte.
    65. Cantareti si cantareti din instrumente, doua sute patruzeci si cinci.
    66. Camile, patru sute treizeci si cinci.
    67. Cai, sapte sute treizeci si sase.
    68. Catari, doua sute patruzeci si cinci.
    69. Asini, cinci mii cinci sute douazeci si cinci.
    70. Si cand au ajuns ei la templul Domnului din Ierusalim, unii dintre capii de familii au fagaduit sa ridice, dupa puterile lor, templul lui Dumnezeu, pe locul lui, si sa se dea la vistieria templului, pentru lucruri, o mie de mine de aur si cinci mii de mine de argint, si o suta de odajdii preotesti.
    71. Si s-au salasluit preotii si levitii si cei din popor in Ierusalim si in tara, si cantaretii templului Domnului si portarii si tot Israelul in satele lor.
    72. Si sosind luna a saptea, si fiind fiii lui Israel fiecare intru ale sale, s-au adunat cu totii laolalta la intrarea portii celei dintai, care este catre rasarit.
    73. Si stand Iosua, fiul lui Iosedec, si fratii lui, preotii si Zorobabel, fiul lui Salatiel, si fratii lui, au gatit jertfelnicul Dumnezeului lui Israel, ca sa aduca pe el arderi de tot, precum este scris in cartea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
    74. Si s-au adunat impotriva lor unele din celelalte neamuri ale tarii. Iar ei au ridicat jertfelnicul pe locul sau, cu toata dusmania celorlalte neamuri. Si i-au asuprit pe ei toate celelalte neamuri de pe pamant, dar ei aduceau jertfe la vreme si arderi de tot Domnului, dimineata si seara.
    75. Si au praznuit ei sarbatoarea corturilor, dupa cum s-a randuit in lege, si au adus jertfe in toate zilele cum se cuvenea, si dupa acestea, aducerile cele neincetate si jertfa zilelor de odihna si a lunilor noi si a tuturor praznicelor celor sfintite.
    76. Si oricati au fagaduit vreun dar de buna voie lui Dumnezeu, din luna a noua a lunii a saptea, au inceput a aduce jertfe lui Dumnezeu, caci templul lui Dumnezeu inca nu se zidise.
    77. Si au dat bani pietrarilor si dulgherilor si mancaruri si bauturi cu bucurie.
    78. Si au dat care Sidonenilor si Tirienilor, ca sa aduca de la Liban lemne de cedru, ca sa le duca cu pluta in Portul Iafa, dupa porunca scrisa lor de la Cirus, regele Persilor.
    79. Si in al doilea an, sosind la templul lui Dumnezeu in Ierusalim, in luna a doua, Zorobabel, fiul lui Salatiel, si Iosua, fiul lui Iosedec, si fratii lor si preotii si levitii si toti cei ce au venit din robie in Ierusalim, au inceput lucrul. Si in ziua intai a lunii a doua, in al doilea an, dupa ce au venit ei in Iuda si in Ierusalim, au pus temelia templului Domnului.
    80. Si au pus pe levitii de la douazeci de ani in sus peste lucrurile Domnului, si au stat Iosua si fiii lui si fratii lui, Cadmiel cu fiii si fratii lui Hodavia si fiii lui Iuda, fiul lui Henadad, impreuna cu fiii si fratii, toti levitii cei dimpreuna carmuitori peste lucruri, savarsind cele de cuviinta in templul lui Dumnezeu, si au cladit zidarii locasul lui Dumnezeu.
    81. Si au stat preotii toti in odajdii, cu cantari, si cu trambite, si levitii, fiii lui Asaf, laudau cu chimvale pe Domnul, binecuvantand dupa randuiala lui David, regele lui Israel.
    82. Si au glasuit prin laude preaslavind pe Domnul, fiindca bunatatea Lui si slava Lui sunt in veci in tot Israelul.
    83. Si tot poporul a trambitat si a strigat cu glas mare, dand lauda Domnului pentru ridicarea templului Domnului.
    84. Si dintre preoti si leviti si dintre capii de familii au venit cei batrani, care vazusera locasul de mai inainte, si cladirea celui de acum, cu plangere si strigat mare; si multi se bucurau sunand in trambite si strigand cu glas mare, incat poporul nu mai auzea trambitele din pricina bocetelor; 85. Pentru ca era multime care trambita foarte tare, incat de departe se auzea.
    86. Si auzind vrajmasii neamului lui Iuda si ai lui Veniamin au venit sa afle ce inseamna glasul acesta al trambitelor.
    87. Si au aflat ca cei intorsi din robie zidesc templul Domnului Dumnezeului lui Israel.
    88. Si venind la Zorobabel si la Iosua si la capii familiilor, le-au zis: “Sa zidim si noi impreuna cu voi, ca asemenea cu voi ascultam de Domnul vostru si Lui jertfim din zilele lui Asarhadon, regele Asirienilor, care ne-a mutat aici”.
    89. Si au zis Zorobabel si Iosua si capii familiilor lui Israel: “Nu putem zidi impreuna templul Domnului Dumnezeului nostru, ci noi singuri il vom zidi Domnului lui Israel, precum a randuit noua Cirus, regele Persilor”.
    90. Si neamurile pamantului, impotrivindu-se celor din Iudeea si impresurand cetatea, impiedicau zidirea si, sfaturi viclene si uneltiri facand, au impiedicat terminarea zidirii in toata vremea vietii regelui Cirus. Si au fost opriti de la zidire doi ani, pana la domnia lui Darius.

Iudeii zidesc templul lui Dumnezeu cu invoirea lui Darius.

  1. Iar in anul al doilea al domniei lui Darius au proorocit Agheu si Zaharia, fiul lui Ido, proorocii printre Iudeii care erau in Iudeea si in Ierusalim, in numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
    2. Si atunci, stand Zorobabel, fiul lui Salatiel, si Iosua, fiul lui Iosedec, au inceput a zidi templul Domnului din Ierusalim, si erau cu ei proorocii Domnului, care ii ajutau.
    3. In vremea aceea a venit la ei Sisin, carmuitorul Siriei si al Feniciei, si Setar-Boznai si tovarasii lor, si le-a zis:
    4. “Cine v-a ingaduit sa ziditi templul acesta si acoperamantul acesta, si celelalte toate sa le savarsiti? Si care sunt ziditorii, care savarsesc acestea?”
    5. Si batranii Iudeilor au avut har de la Domnul, Cel Care ii avusese in grija Sa in vremea robiei,
    6. Si ei n-au fost opriti sa zideasca pana in timpul cand a fost instiintat Darius si a venit raspunsul.
    7. Cuprinsul scrisorii, pe care a scris-o lui Darius, si a trimis-o Sisin, carmuitorul Siriei si al Feniciei si Setar-Boznai si tovarasii lui, capeteniile din Siria si din Fenicia, este acesta: “Regelui Darius, bucurie.
    8. Toate stiute sa fie domnului nostru, regele, ca mergand noi in tara Iudeii si venind in cetatea Ierusalim, am gasit in cetate pe batranii Iudeilor, cei care se intorsesera din robie in Ierusalim, zidind Domnului templu nou si mare,
    9. Din pietre cioplite de mult pret si din lemne asezate in ziduri.
    10. Si lucrurile acestea in graba se fac, si lucrul sporeste in mainile lor si se savarseste cu toata stralucirea si nevointa.
    11. Si am intrebat pe batranii aceia zicand: Din a cui porunca ziditi templul acesta si intemeiati lucrarile acestea?
    12. Dar noi i-am intrebat ca sa-ti facem tie cunoscut si sa-ti scriem care sunt capeteniile lor, si le-am cerut si numele celor ce-i conduc.
    13. Si ei ne-au raspuns, zicand: Noi suntem robii Domnului, Care a facut cerul si pamantul.
    14. Si acel templu fusese zidit cu multi ani inainte si fusese terminat de un rege mare si puternic al lui Israel;
    15. Si din pricina ca parintii nostri, prin pacatele lor, au intaratat pe Imparatul Ceresc al lui Israel, El i-a dat in mainile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, regele Caldeilor.
    16. Si templul, stricandu-l, l-a ars si pe popor l-a dus in robie, la Babilon.
    17. Iar in anul intai, cand domnea Cirus peste tara Babilonului, a scris regele Cirus sa se zideasca iarasi templul acesta.
    18. Si sfintele vase cele de aur si de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim si le-a asezat in templul lui, regele Cirus iarasi le-a scos din templul cel din Babilon, si i s-au incredintat lui Zorobabel Sesbatar, carmuitorul.
    19. Si i s-a poruncit sa duca aceste vase si sa le puna in templul din Ierusalim si templul Domnului sa se zideasca pe locul lui.
    20. Atunci Sesbatar, venind, a pus temeliile templului Domnului celui din Ierusalim, si de atunci pana acum, zidindu-se, nu s-a terminat inca.
    21. Acum dar, daca se socoteste cu cale, o, rege, sa se caute in arhivele regale ale lui Cirus;
    22. Si de se va afla ca zidirea templului Domnului in Ierusalim se face cu stirea regelui Cirus, si daca gaseste cu cale domnul, regele nostru, sa ni se raspunda si noua despre acestea”.
    23. Atunci regele Darius a poruncit sa se cerceteze arhivele regale ce se aflau in Babilon; si s-a aflat in Ecbatana, capitala Mediei, o carte in care erau pomenite acestea:
    24. “In anul intai al domniei lui Cirus, a poruncit regele Cirus sa se zideasca iarasi templul Domnului din Ierusalim, unde se aduc jertfe cu ardere fara incetare.
    25. Inaltimea templului sa fie de saizeci de coti, latimea de saizeci de coti si trei randuri de case din pietre cioplite, si o casa de lemn noua, iar cheltuiala sa fie facuta din vistieria regelui Cirus. 26. Si vasele cele sfinte ale templului Domnului, cele de aur si cele de argint, pe care le-a scos Nabucodonosor din templul cel din Ierusalim si le-a adus in Babilon, sa fie asezate in templul cel din Ierusalim; si, unde fusese mai inainte, acolo sa fie asezate”.
    27. Si a poruncit lui Sisin, satrapul Siriei si al Feniciei, si lui Setar-Boznai si tovarasilor lor, si celor randuiti in Siria si in Fenicia carmuitori, sa nu se amestece acolo, ci sa lase pe Zorobabel, robul Domnului si carmuitorul Iudeii, si pe batranii Iudeilor, sa zideasca templul acela al Domnului pe locul unde a fost:
    28. “Si eu am poruncit sa se zideasca in intregime si sa se ia aminte sa se lucreze impreuna cu Iudeii care s-au intors din robie pana la terminarea templului Domnului.
    29. Si din dajdiile din Cele-Siria si din Fenicia, cu grija si cu randuiala, sa se dea oamenilor acelora ceea ce s-a randuit spre jertfa Domnului, si lui Zorobabel carmuitorul, din tauri si din berbeci si din miei.
    30. De asemenea si grau si sare si vin si untdelemn neincetat peste tot anul, cat este de trebuinta in fiecare zi, dupa aratarea preotilor din Ierusalim,
    31. Ca sa se aduca jertfe cu turnari lui Dumnezeu celui Preainalt, pentru rege si pentru supusii lui si sa se roage pentru viata lor.
    32. Si a poruncit ca oricine va nesocoti ceva din cele mai inainte scrise, sau nu va implini, sa se ia lemn de spanzurat chiar din cele ale lui, si de acela sa se spanzure si averile lui sa fie ale regelui.
    33. Pentru aceea si Domnul al Carui nume se cheama acolo, sa piarda pe orice rege si pe orice neam care va intinde mana sa sa opreasca sau sa faca rau templului Domnului din Ierusalim.
    34. Si eu, regele Darius, am poruncit sa se faca acestea cu toata luarea aminte”.

Terminarea templului Domnului, sfintirea lui si serbarea Pastilor.

  1. Atunci Sisin, satrapul Cele-Siriei si al Feniciei, si Setar-Boznai si tovarasii lor, urmand celor poruncite de regele Darius,
    2. Carmuiau peste lucrurile cele sfinte mai cu grija, ajutand pe batranii Iudeilor si pe preotii slujitori la jertfe.
    3. Si cu spor se faceau lucrurile cele sfinte, proorocind Agheu si Zaharia proorocii.
    4. Si s-au terminat acestea prin porunca Domnului Dumnezeului lui Israel, si cu voia lui Cirus si a lui Darius si a lui Artaxerxe, regii Persilor.
    5. Si s-a terminat templul cel sfant pana in ziua de douazeci si trei ale lunii lui Adar, in al saselea an al lui Darius, regele Persilor.
    6. Si au savarsit fiii lui Israel si preotii si levitii si ceilalti din fostii robi, care s-au adaugat, dupa cele ce sunt scrise in cartea lui Moise.
    7. Si au adus jertfa la sfintirea templului Domnului tauri o suta, berbeci doua sute, miei patru sute;
    8. Doisprezece tapi jertfa pentru pacatul a tot Israelul, dupa numarul celor douasprezece semintii ale lui Israel.
    9. Si preotii si levitii stateau dupa semintii imbracati in odajdii, la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israel, cum este randuit in cartea lui Moise; la fel si portarii, fiecare la poarta lui.
    10. Si fiii lui Israel, care se intorsesera din robie, au sarbatorit Pastile in ziua de paisprezece a lunii intai, dupa ce se curatisera preotii si levitii,
    11. Precum si toti fiii robiei, care s-au curatit.
    12. Ca levitii toti o data s-au curatit, si au junghiat mielul pascal pentru toti fiii lui Israel intorsi din robie si pentru fratii lor, preotii, si pentru ei insisi.
    13. Si au mancat fiii lui Israel, cei intorsi din robie, si toti cati se departasera de uraciunile neamurilor din tara, cautand pe Domnul.
    14. Si au praznuit sarbatoarea azimelor sapte zile, veselindu-se inaintea Domnului,
    15. Pentru ca El intorsese inima regelui Asirienilor spre ei, ca sa intareasca mainile lor la lucrurile Domnului Dumnezeului lui Israel.

Ezra in Ierusalim. Scrisoarea lui Artaxerxe. Darurile facute templului Domnului si numararea poporului.

  1. Si dupa acestea, in vremea domniei lui Artaxerxe, regele Persilor,
    2. Ezra, fiul lui Seraia, fiul lui Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Salum, fiul lui Sadoc, fiul lui Abitub, fiul lui Amaria, fiul lui Azaria, fiul lui Meraiot, fiul lui Zerahia, fiul lui Uzi, fiul lui Buchi, fiul lui Abiusa, fiul lui Finees, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, preotul cel dintai, a mers la Ierusalim.
    3. Acest Ezra s-a suit din Babilon, fiind carturar iscusit in legea lui Moise, data de Dumnezeu lui Israel,
    4. Si i-a dat lui regele marire, afland har inaintea lui in toate cererile lui.
    5. Si s-au suit impreuna cu el unii din fiii lui Israel, din preotii, din levitii si cantaretii templului Domnului, din portarii si din cei inchinati templului Domnului, la Ierusalim.
    6. In anul al saptelea al domniei lui Artaxerxe, in luna a cincea (acesta este anul al saptelea al regelui), iesind de la Babilon, la luna noua, in luna intai,
    7. Au sosit la Ierusalim, dupa calatoria cea buna, data lor de Domnul;
    8. Pentru ca Ezra avea multa stiinta, ca sa nu lase la o parte nimic din legea Domnului si din porunci, invatand pe tot Israelul toate indreptarile si judecatile.
    9. Si a venit porunca, scrisa de regele Artaxerxe, la Ezra preotul si cititorul legii Domnului, al carui cuprins este cel de mai jos:
    10. “Regele Artaxerxe, lui Ezra preotul si invatatorul legii Domnului, salutare.
    11. Chibzuind cu iubire de oameni, am poruncit ca cei ce vor vrea din neamul Iudeilor, dintre preoti si dintre leviti, care sunt in regatul nostru, sa mearga impreuna cu tine la Ierusalim.
    12. Deci sa mearga cu tine cati vor pofti, cum am hotarat eu si cei sapte sfetnici cei mai apropiati ai mei,
    13. Sa cerceteze cele ce sunt in Iuda si in Ierusalim,
    14. Potrivit celor ce se afla in legea Domnului,
    15. Si sa aduca in Ierusalim Dumnezeului lui Israel daruri pe care le-am fagaduit si eu si sfetnicii mei cei mai apropiati si tot aurul si argintul care s-ar afla in tara Babilonului,
    16. Impreuna cu cel daruit de popor la templul Domnului Dumnezeului lor din Ierusalim. Sa se adune argint si aur pentru junci, berbeci, miei si pentru ce urmeaza acestora,
    17. Ca sa aduca jertfe Domnului la jertfelnicul Domnului Dumnezeului lor din Ierusalim,
    18. Si toate cate vei chibzui impreuna cu fratii tai sa faci cu aurul si cu argintul, fa-le dupa voia Dumnezeului tau.
    19. Si vasele cele sfinte ale Domnului, ce se dau tie spre trebuinta templului Dumnezeului tau, din Ierusalim, pune-le inaintea Dumnezeului tau in Ierusalim.
    20. Si celelalte cate iti vor trebui pentru templul Dumnezeului tau, sa le dai din vistieria regala.
    21. Si eu, regele Artaxerxe, am poruncit vistiernicilor Siriei si ai Feniciei ca orice ar cere Ezra preotul si invatatorul legii lui Dumnezeu celui de sus sa i se dea cu toata luarea aminte,
    22. Pana la o suta de talanti de argint, asemenea si pana la o suta de core de grau, si vin pana la o suta de bati, si altele cat de multe.
    23. Toate dupa legea lui Dumnezeu sa se aduca cu grija Dumnezeului celui Preainalt, pentru ca mania Lui sa nu se abata peste regatul regelui si peste fiii lui.
    24. Si voua vi se porunceste ca tuturor preotilor si levitilor si cantaretilor templului Domnului si portarilor si celor inchinati templului Domnului si slujitorilor locasului acestuia,
    25. Nici o dare, nici o alta dajdie sa nu li se ceara si nimeni sa nu aiba putere sa puna ceva asupra acestora.
    26. Si tu, Ezra, dupa intelepciunea lui Dumnezeu care iti este data, pune judecatori si legiuitori, ca sa judece in toata Siria si Fenicia pe toti cei ce stiu legea Dumnezeului tau, iar pe cei ce nu stiu, invata-i.
    27. Si toti cati vor calca legea Dumnezeului tau si legea regelui, sa fie pedepsiti fara sovaire ori cu moarte, ori cu chinuri, ori cu amenda, ori cu inchisoare”.
    28. Si a zis Ezra carturarul: “Binecuvantat este singur Domnul Dumnezeul parintilor mei,
    Cel care a dat acestea in inima regelui spre a cinsti templul Lui cel din Ierusalim.
    29. Si pe mine m-a cinstit inaintea regelui, sfetnicilor, tuturor prietenilor si a dregatorilor lui.
    30. Si eu am prins curaj, cu ajutorul Domnului Dumnezeului meu, si am adunat barbati din Israel, ca sa se suie cu mine.
    31. Si acestia sunt capeteniile familiilor si ale semintiilor care au pornit cu mine din Babilon sub domnia regelui Artaxerxe.
    32. Din fiii lui Finees, Ghersom, din fiii lui Itamar, Gamaliel.
    33. Din fiii lui David, Hatus, fiul lui Secania.
    34. Din fiii lui Fares, Zaharia si cu el s-au scris oameni o suta cincizeci.
    35. Din fiii lui Pahat-Moab: Elioenai, fiul lui Zerahia si cu el oameni doua sute.
    36. Din fiii lui Zatu, Secania, fiul lui Iahaziel, si impreuna cu el oameni trei sute.
    37. Din fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan, si cu el impreuna oameni doua sute cincizeci.
    38. Din fiii lui Elam, Iesaia, fiul lui Atalia, si impreuna cu el barbati saptezeci.
    39. Din fiii lui Sefatia, Zebadia, fiul lui Mihail, si impreuna cu el barbati saptezeci.
    40. Din fiii lui Ioab, Obadia, fiul lui Iehiel si cu el barbati doua sute doisprezece.
    41. Din fiii lui Bani, Selomit, fiul lui Iosifia, si cu el barbati o suta saizeci.
    42. Din fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai si cu el barbati douazeci si opt.
    43. Din fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan, si cu el barbati o suta zece.
    44. Din fiii lui Adonicam cei mai de pe urma, pe numele lor: Elifelet, Ieiel si Semaia si cu ei barbati saizeci.
    45. Din fiii lui Bigvai, Utai, fiul lui Zabud si cu el saptezeci de barbati.
    46. Si i-am adunat la raul ce se zice Tera si am poposit trei zile acolo si le-am dat randuieli.
    47. Si din fiii preotilor si din leviti, neafland acolo, am trimis pe Eliezer, pe Ariel, pe Elnatan, pe Semaia, pe Iarib, pe Natan, pe Elnatan, pe Zaharia si pe Mesulam, capetenii iscusite.
    48. Si le-am zis sa mearga la Ido, conducatorul din Casifia, poruncindu-le sa graiasca cu Ido si cu fratii lui si cu cei stabiliti in Casifia, sa ne trimita pe cei care vor sluji in templul Domnului nostru.
    49. Si ne-au adus, dupa mana cea tare a Domnului nostru, barbati stiutori din fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, pe Serebia si pe fiii lui si pe fratii care erau optsprezece.
    50. Si pe Hasabia si pe Hanun, si pe Isaia fratele lui, din fiii lui Merari, si cu fiii lor, barbati douazeci.
    51. Si din cei inchinati templului Domnului, pe care i-a dat David si dregatorii la lucrul levitilor doua sute douazeci de inchinati templului Domnului. Numele tuturor a fost insemnat.
    52. Si am fagaduit acolo post din partea tinerilor, inaintea Domnului Dumnezeului nostru, cerand de la El buna calatorie si noua si celor impreuna cu noi, fiii nostri, si dobitoacele.
    53. M-am rusinat a cere de la re e pedestrasi, calareti si insotitori, pentru aparare de cei care ni s-ar impotrivi,
    54. Ca am zis regelui ca puterea Domnului nostru va fi cu cei care il cauta pe El in toata dreptatea.
    55. Si iarasi ne-am rugat Domnului pentru toate si L-am aflat bun si bland.
    56. Osebit-am din capeteniile neamurilor si ale preotilor doisprezece barbati, pe Serebia si Hasabia si impreuna cu ei, dintre fratii lor, zece barbati.
    57. Si le-am dat argintul si aurul si sfintele vase ale templului Domnului nostru, pe care le-au daruit regele si sfetnicii lui, si dregatorii si tot Israelul.
    58. Si le-am dat sase sute cincizeci de talanti de argint si vase de argint de o suta de talanti si de aur de o suta de talanti si odoare de aur douazeci.
    59. Si vase de arama, de arama buna, care sclipeste ca aurul, douasprezece.
    60. Si le-am zis: Si voi sunteti sfintiti Domnului, si vasele cele sfintite si aurul si argintul sunt fagaduinta Dumnezeului parintilor nostri.
    61. Privegheati si paziti-le pana le veti da capeteniilor preotilor si levitilor si capilor de familii ai lui Israel, in Ierusalim, in vistieria templului Dumnezeului nostru.
    62. Si preotii si levitii, cei care au luat argintul si aurul si vasele cele din Ierusalim, le-au pus in templul Domnului.
    63. Si mergand de la raul Tera in douasprezece ale lunii intai, am intrat in Ierusalim cu mana cea puternica a Domnului nostru care era deasupra, si ne-a scapat de la intrare de tot vrajmasul, si am venit in Ierusalim.
    64. si facandu-se acolo ziua a treia, in ziua a patra argintul si aurul s-au dat in templul Domnului nostru, in mana lui Meremot, fiul lui Urie preotul.
    65. Si cu el era Eleazar, fiul lui Finees, precum si Iozabad, fiul lui Iosua si Noadia, fiul lui Binui, toti leviti; s-au dat cu numar si dupa greutatea lor, toate.
    66. Si s-a scris toata greutatea lor in acel ceas.
    67. Si cei din robie au adus jertfe Domnului Dumnezeului lui Israel, doisprezece junci pentru tot Israelul, nouazeci si sase de berbeci,
    68. Miei saptezeci si doi, doisprezece tapi pentru ispasire.
    69. Si au dat poruncile regelui dregatorilor domnesti si guvernatorilor Cele-Siriei si Feniciei, si au cinstit pe popor si templul Domnului.
    70. Si dupa ce s-au savarsit acestea, au venit la mine conducatorii zicand:
    71. “Poporul lui Israel si capeteniile si preotii si levitii nu s-au osebit de popoarele de alt neam ale tarii, si de necuratiile Canaaneilor si ale Heteilor, ale Ferezeilor si Iebuseilor, ale Moabitilor, ale Egiptenilor si ale Edomitilor,
    72. Pentru ca au locuit impreuna cu fetele lor, si ei si fiii lor, si s-a amestecat samanta cea sfanta cu neamurile straine din tara, si au luat parte capeteniile si dregatorii la nelegiuirea aceasta de la inceputul lucrului”.
    73. Indata ce am auzit eu acestea, mi-am rupt hainele si vesmantul cel sfintit si mi-am smuls parul din cap si barba si am sezut mahnit pe ganduri.
    74. Si pe cand eu plangeam pentru nelegiuire, si sedeam trist pana la jertfa cea de seara, s-au adunat la mine toti cati erau ravnitori pentru cuvantul Domnului Dumnezeului lui Israel.
    75. Si sculandu-ma din locul unde posteam, cu hainele si cu vesmantul cel sfant sfasiate, plecand genunchii si intinzand mainile catre Domnul, am zis:
    76. “Doamne, rusinatu-m-am si m-am temut inaintea fetei Tale,
    77. Pentru ca pacatele noastre s-au inmultit peste capetele noastre si faradelegile noastre au ajuns pana la cer,
    78. Inca din vremea parintilor nostri, si suntem in mare pacat pana azi.
    79. Si pentru pacatele noastre si ale parintilor nostri am fost dati impreuna cu fratii nostri, cu regii nostri si impreuna cu preotii nostri, regilor pamantului, spre sabie si spre robie si spre prada cu rusine, pana in ziua aceasta.
    80. si acum, intru catva ni s-a aratat mila Ta, Doamne, ca sa ramana radacina si numele nostru in locul unde este sfantul Tau locas,
    81. Si ca sa ni se descopere luminator in templul Domnului Dumnezeului nostru, si ca sa ne dea hrana in vremea robiei noastre.
    82. Si pe cand eram noi robi, n-am fost parasiti de Dumnezeul nostru, Cel care ne-a daruit sa gasim har inaintea regilor Persilor, ca sa ne dea hrana,
    83. Si a preamari templul Domnului nostru, a ridica Sionul cel pustiu, si a ne da intarire in Iuda si in Ierusalim.
    84. Si acum ce vom zice, Doamne, avand acestea? Pentru ca am calcat poruncile Tale, pe care le-ai dat in mana slugilor Tale, proorocii, zicand:
    85. “Pamantul in care intrati sa-l mosteniti este pamantul pangarit cu intinarea celor de alt neam ai pamantului, si de necuratia lor l-au umplut.
    86. Si acum pe fetele lor sa nu le luati pentru fiii vostri, si pe fetele voastre sa nu le dati dupa fiii lor.
    87. Nu cautati sa va impacati cu ei in toata vremea, ci intarindu-va, sa mancati cele bune ale pamantului si sa-l lasati mostenire fiilor vostri pana in veac”.
    88. Si cele ce se intampla, toate se fac noua pentru lucrurile noastre cele rele si pentru pacatele noastre cele mari. Tu, Doamne, ne-ai usurat de pacatele noastre,
    89. Si ne-ai dat radacina ca aceasta; insa noi iarasi ne-am intors a calca legea Ta, ca sa ne amestecam in necuratia neamurilor pamantului.
    90. Oare, Te-ai maniat spre noi, ca sa ne pierzi incat sa nu ramana radacina si samanta, nici numele nostru?
    91. Dumnezeul lui Israel esti cu adevarat, caci Tu ne-ai lasat radacina pana azi.
    92. Iata suntem inaintea Ta intru faradelegile noastre, si nu mai putem sta inaintea Ta din cauza lor”.
    93. Si cand se ruga Ezra si se marturisea plangand, doborat inaintea sfantului locas, s-a adunat la el din Ierusalim multime multa foarte, barbati si femei si tineri, pentru ca mare plangere era in multime.
    94. Si strigand Secania, fiul lui Ieiel, din fiii lui Israel, a zis: “Ezra! Noi am pacatuit inaintea lui Dumnezeu, caci am locuit impreuna cu femei de alt neam din neamurile pamantului.
    95. Dar cum Israelul are nadejde, intru aceasta sa dam juramant Domnului ca vom izgoni toate femeile cele de alt neam, impreuna cu copiii lor,
    96. Precum socotesti tu si cati se supun legii Domnului; scoala-te, savarseste,
    97. Ca acesta este lucrul tau si noi impreuna cu tine avem puterea sa o facem”.
    98. Si s-a sculat Ezra si a pus pe capeteniile preotilor si ale levitilor si pe tot Israelul sa faca juramant ca vor face asa. Si ei au jurat.

Alte porunci. Ezra citeste Legea Domnului. Intoarcerea acasa.

  1. Si sculandu-se Ezra, din curtea templului Domnului, a mers la camera lui Iohanan, fiul lui Eliasib,
    2. Si locuind acolo, paine n-a gustat, nici n-a baut apa, plangand faradelegile cele mari ale multimii.
    3. Si s-a facut strigare in toata Iudeea si in Ierusalim la toti cei din robie, ca sa se adune in Ierusalim.
    4. Si cati nu se vor infatisa in doua sau trei zile, dupa judecata batranilor intaistatatori, se vor omori dobitoacele lor, si ei insisi vor fi indepartati de la obstea celor care fusesera in robie.
    5. Si s-au adunat toti cei din neamul lui Iuda si al lui Veniamin in trei zile in Ierusalim, in luna a noua, in douazeci ale lunii.
    6. Si a sezut impreuna toata multimea in curtea templului Domnului tremurand, caci era iarna.
    7. Si sculandu-se Ezra, le-a zis: “Voi ati facut faradelege si ati locuit impreuna cu femei de alt neam, ca sa sporiti pacatele lui Israel.
    8. Acum pocaiti-va si dati slava Domnului Dumnezeului parintilor nostri,
    9. Si faceti voia Lui si despartiti-va de neamurile pamantului si de femeile cele de alt neam”. 10. Si a strigat tot poporul si a zis cu glas mare: “Asa vom face!
    11. Dar multimea este multa si este vreme de iarna, si nu putem sa stam sub cerul liber, si lucrul nostru nu este de o zi sau de doua, pentru ca mult am pacatuit in aceasta privinta.
    12. Si sa stea capeteniile multimii si toti cei din locuintele noastre cati au femei de alt neam,
    13. Sa-si faca vreme sa se infatiseze impreuna cu batranii si judecatorii din fiecare oras pana ce vor dezlega mania Domnului de la noi, pornita asupra noastra pentru aceasta pricina”.
    14. Atunci Ionatan, fiul lui Azael, si Iahzeia, fiul lui Ticva, au fost pusi pentru lucrul acesta; iar levitii Mesulam si Sabetai erau ajutoarele lor;
    15. Cei ce fusesera in robie au implinit porunca.
    16. Si Ezra preotul si-a ales barbati, capi de familie, pe toti pe nume, si au sezut impreuna la luna noua a lunii s zecea pentru cercetarea lucrului.
    17. Si au dus la bun sfarsit pana la luna noua a lunii intai cercetarea privitoare la barbatii care au luat femei de alt neam.
    18. Si s-au gasit dintre preotii care s-au adunat, unii avand femei de alt neam:
    19. Din fiii lui Iosua, fiul lui Iosedec, si din fratii lui: Maaseia, Eliezer, Iarib si Ghedalia,
    20. Care au dat incredintare ca isi vor izgoni femeile si spre curatire vor jertfi berbeci pentru vina lor.
    21. Si s-au mai gasit din fiii lui Imer: Hanani si Zebadia; ai lui Harim: Maaseia, Ilie, Semaia, Iehiel si Azaria;
    22. Ai lui Pashur: Elioanai, Maaseia, Ismael, Natanael, Iozabad si Elasa.
    23. Dintre leviti: Iozabad, Simei, Chelaia, zis Chelita, Petahia, Iuda si Ionas.
    24. Din cantaretii locasului sfant: Eliasib si Zacur.
    25. Portari: Salum, Telem si Uri.
    26. Iar din Israeliti: Ramia, Izia, Malchia, Miiamin, Eleazar, Miheia si Benaia, din fiii lui Fares; 27. Matania, Zaharia, Iehiel, Abdi, Ieremot si Elias, din fiii lui Elam;
    28. Elioenai, Eliasib, Matania, Ieremot, Zabad si Aziza, din fiii lui Zatu.
    29. Din fiii lui Bebai: Iohanan, Anania, Zabai si Atlai.
    30. Din fiii lui Bani: Mesulam, Maluc, Adaia, Iasub, Asael si Ieremot.
    31. Si din fiii lui Pahat-Moab: Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Betaleel, Binui si Manase.
    32. Si din fiii lui Harim: Eliezer, Isia, Malchia, Semaia, Simeon, Maluc si Semaia.
    33. Si din fiii lui Hasum: Matenai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase, si Simei.
    34. Si din fiii lui Bani: Ieremia, Maadai, Amram, Ioil, Benaia, Bedia, Chelaia, Vania, Meremot, Eliasib, Matania, Matenai, Iaasai, Binui, Simei, Selemia, Natan si Adaia.
    35. Din fiii lui Zacai: Sasai, Sarai, Azareel, Selemia, Amaria si Iosif.
    36. Din fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioil, Benaia, Zavadeia, Ides, Ioil si Vaneas. Si ei luasera femei de alt neam, si le-au izgonit impreuna cu copiii lor.
    37. Si au locuit preotii si levitii si cei care erau din Israel in Ierusalim si la tara. Iar la luna noua a lunii a saptea, cand fiii lui Israel erau asezati in locuintele lor,
    38. Adunandu-se toata multimea impreuna deodata pe locul dinspre poarta de rasarit a templului, 39. Au zis lui Ezra, preotul si cititorul, sa aduca legea lui Moise care s-a dat de Domnul Dumnezeul lui Israel.
    40. Si a adus Ezra arhiereul legea la toata multimea, de la om pana la femeie si la toti preotii, ca sa auda legea in luna noua a lunii a saptea.
    41. Si a citit la intrarea portii celei dintai a templului Domnului din zori pana la amiaza, inaintea barbatilor si a femeilor, si toti ascultau legea.
    42. Si a stat Ezra preotul si cititorul legii pe scaunul judecatii, cel de lemn, pregatit.
    43. Si au stat langa el Matatia, Sema, Anania, Azaria, Urie, Iezechia si Baalsam, de-a dreapta.
    44. De-a stanga: Pedaia, Misael, Malchia, Hasum, Hasbadana si Zaharia.
    45. Si luand Ezra cartea legii inaintea multimii, pentru ca sedea intai, cu marire inaintea tuturor, 46. Si dezlegand legea, toti in picioare au stat si a binecuvantat Ezra pe Domnul Dumnezeul cel Preainalt, pe Dumnezeul Savaot Atottiitorul.
    47. Si a strigat multimea: Amin!
    48. Si ridicand in sus mainile, cazand la pamant, s-au inchinat Domnului:
    49. Iosua, Bani, Serebia, Iamin, Acub, Sabetai, Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, si levitii invatau legea Domnului, talcuind citirea.
    50. Si a zis Ataratis (carmuitorul tarii) lui Ezra, arhiereul si cititorul, si levitilor care invatau multimea:
    51. “Ziua aceasta este sfanta Domnului”. Si toti plangeau ascultand legea.
    52. “Mergand, deci, mancati bucate grase si beti bauturi dulci si trimiteti daruri la cei care n-au.
    53. Ca sfanta este ziua Domnului si nu va intristati ca Domnul va va mari”.
    54. Si levitii porunceau toate acestea poporului zicand: “Ziua aceasta sfanta este Domnului, nu va intristati”.
    55. Si s-au dus toti sa manance si sa bea si sa se veseleasca si sa dea daruri celor lipsiti, bucurandu-se mult de cuvintele legii, pe care le invatasera in adunarile lor

Cuvinte cheie: Cartea a doua a lui Ezra

http://apocrife.ro/cartea-a-doua-a-lui-ezra/

APOCRIFE – BEL ȘI BALAURUL

download - Copie

Bel şi Balaurul

1 Şi regele Astiag s-a adăugat la părinţii săi şi a luat Cirus Persul împărăţia lui. 2 Şi a vieţuit Daniel împreună cu regele acesta şi a întrecut cu mărirea pe toţi prietenii lui. 3 Şi era un idol la Babiloneni, pe care îl chema Bel, şi se cheltuia la el în toată ziua făină de grâu douăsprezece măsuri, patruzeci de oi şi şase vedre de vin. 4 Şi regele îl cinstea pe el şi mergea în toate zilele de i se închina; iar Daniel se închina Dumnezeului său. 5 Şi a zis regele: Pentru ce nu te închini lui Bel? 6 Iar el a zis: Pentru că nu cred in idolii făcuţi de mâini, ci în Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul şi are stăpânire peste tot trupul. 7 Şi i-a zis regele: Dar nu ţi se pare ţie, că Bel este dumnezeu viu? Nu vezi câte mănâncă şi bea în toate zilele? 8 Şi a zis Daniel râzând: Nu te înşela, stăpânia ta; acesta este de lut înăuntrul lui, şi în afară de aramă, nici nu mănâncă şi nici nu bea vreodată. 9 Şi mâniindu-se regele, a chemat pe preoţii lui şi le-a zis: De nu-mi veţi spune cine este cel care mănâncă jertfa aceasta, veţi muri. 10 Iar de-mi veţi arăta că Bel mănâncă acestea, Daniel va muri, pentru că a hulit pe Bel. 11 Şi a zis Daniel regelui: Aşa să fie, după cuvântul tău. 12 Şi erau preoţii lui Bel şaptezeci, afară de femei şi de prunci. 13 Şi a venit regele cu Daniel în templul lui Bel. 14 Şi au zis preoţii lui Bel: Iată noi ieşim afară, iar tu, rege, pune bucatele şi vinul şi închide uşa şi o pecetluieşte cu inelul tău. 15 Şi dimineaţa când vei veni, de nu vei afla toate mâncate de Bel, să murim noi sau, dimpotrivă, Daniel cel care a minţit asupra noastră. 16 Iar ei ziceau aşa, pentru că făcuseră pe sub masă intrare ascunsă şi printr-aceea intrau totdeauna şi mâncau acelea. 17 Şi după ce au ieşit ei şi regele a pus bucatele înaintea lui Bel, a poruncit Daniel slugilor sale şi au adus cenuşă şi au presărat-o în tot templul, în faţa regelui. 18 Şi, ieşind, a închis uşa şi au pecetluit-o cu inelul regelui şi s-au dus; 19 Iar preoţii au venit noaptea, după obiceiul lor, şi femeile lor şi pruncii lor, şi au mâncat şi au băut. 20 Şi a venit dimineaţa regele şi Daniel împreună cu el. 21 Şi a zis regele: Întregi sunt peceţile Daniele? Iar el a zis: Întregi, stăpâne. 22 Şi îndată ce s-a deschis uşa, uitându-se pe masă, regele a strigat cu glas mare: Mare eşti Bel. Şi nu este la tine nici un vicleşug. 23 Şi a râs Daniel şi a oprit pe rege ca să nu intre înăuntru, şi a zis: Vezi faţa pământului şi cunoaşte ale cui sunt urmele acestea. 24 Şi a zis regele: Văd că sunt urme de bărbaţi, de femei şi de prunci. 25 Şi mâniindu-se regele, atunci a prins pe preoţi şi pe femei şi pe fiii lor; şi i-au arătat lui uşile cele ascunse prin care intrau şi mâncau cele de pe masă. 26 Şi i-a omorât pe ei regele, şi pe Bel l-a dat lui Daniel, şi l-a stricat pe el şi capiştea lui. 27 Şi era un balaur mare într-un loc şi-l cinsteau pe el Babilonenii. 28 Şi a zis regele către Daniel: Oare vei zice că şi acesta este de aramă? 29 Acesta este viu şi mănâncă şi bea, nu vei mai putea zice că şi acesta nu este dumnezeu viu; deci închină-te lui. 30 Şi a zis Daniel: Domnului Dumnezeului meu mă voi închina, că Acela este Dumnezeu viu; iar tu, o, rege, dă-mi slobozenie şi voi omorî balaurul fără de sabie şi fără de toiag. 31 Şi a zis regele: ţi-l dau ţie. Şi a luat Daniel răşină şi seu şi păr şi le-a fiert la un loc şi a făcut cocoloaşe şi le-a aruncat în gura balaurului şi, mâncând, a plesnit balaurul. 32 Şi a zis Daniel: Iată închinăciunile voastre. 33 Şi când au auzit Babilonenii, s-au mâhnit foarte şi s-au pornit împotriva regelui. 34 Şi au zis: Iudeu s-a făcut regele; pe Bel I-a stricat, pe balaur l-a omorât şi pe preoţi i-a tăiat. 35 Şi venind la rege, i-au zis: Dă-ne nouă pe Daniel; 36 Iar de nu, te vom ucide pe tine şi casa ta. 37 Şi văzând regele că se pornise asupra lui foarte, şi silit fiind, a dat lor pe Daniel. 38 Iar ei l-au aruncat într-o groapă cu lei, şi a fost acolo şase zile. 39 Şi erau în groapă şapte lei, şi le da lor pe zi două trupuri de osândiţi şi două oi; iar atunci nu le-au dat lor nimic, ca să mănânce pe Daniel. 40 Şi era atunci Avacum prooroc în ţara Iudeilor şi acela fiersese fiertură, şi a pus pâine în scafă, şi mergea la câmp să ducă secerătorilor. 41 Şi a zis îngerul Domnului câtre Avacum: Du prânzul care-l ai, în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor. 42 Şi a zis Avacum: Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa n-o ştiu unde este! 43 Şi l-a luat îngerul Domnului de creştet şi, ţinându-l de părul capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea duhului său. 44 Şi a strigat Avacum zicând: Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu. 45 Şi a zis Daniel: O, Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai părăsit pe cei care Te caută şi Te iubesc pe Tine! 46 Şi s-a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului îndată a dus pe Avacum la locul său. 47 Iar regele a purces a şaptea zi să plângă pe Daniel, şi a venit la groapă, s-a uitat înăuntru, şi iată Daniel şedea. 48 Şi a strigat regele cu glas mare, zicând: Mare eşti, Doamne Dumnezeul lui Daniel! Şi nu este altul afară de Tine. 49 Şi l-a scos pe el din groapă; 50 Iar pe cei care voiseră pieirea lui, i-a aruncat în groapă, şi i-au mâncat leii dinaintea lui.

 http://www.theophilos.3x.ro

APOCRIFE – BARUH

download - Copie

BARUH

Baruh 1

1 Acestea sînt cuvintele cărţii pe care a scris-o Baruh, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, fiul lui Sedechia, fiul lui Asadia, fiul lui Helchie, în Babilon, 2 În anul al cincilea, în luna a şaptea, în vremea în care au luat Caldeii Ierusalimul si l-au ars cu foc. 3 Şi a citit Baruh cuvintele cărţii acesteia înaintea lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, rege în Iuda, şi înaintea a tot poporul, care venise să audă cartea. 4 Şi înaintea dregătorilor, şi a fiilor regelui, şi înaintea bătrânilor şi înaintea a tot poporul, de la cel mic până la cel mare, a tuturor celor ce locuiau în Babilon, pe malul râului Sud, 5 Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului. 6 Şi a adunat argint după cît a putut da mâna fiecăruia. 7 Şi a trimis în Ierusalim la Ioiachim, fiul lui Helchie, fiul lui Salom preotul, şi la preoţi şi la tot poporul, care s-a aflat cu el în Ierusalim, 8 Când a luat el vasele templului Domnului, care s-au scos din templu, să se întoarcă în pământul lui Iuda în ziua a zecea a lunii Sivan, vase de argint, pe care le-a făcut Sedechia, fiul lui Iosie, regele lui Iuda, 9 După ce a scos Nabucodonosor, regele Babilonului, din Ierusalim ca robi, pe Iehonia cu căpeteniile, cu făurarii, cu dregătorii şi cu poporul de rând, şi i-a dus în Babilon, 10 Şi a zis: Iată am trimis la voi argint, cu care să cumpăraţi arderi de tot şi jertfe pentru păcat şi tămâie, şi faceţi miresme şi aduceţi-le pe jertfelnicul Domnului Dumnezeului nostru. 11 Şi vă rugaţi pentru viaţa lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi pentru viaţa lui Belşaţar, fiul lui, ca să fie zilele lor ca zilele cerului pe pământ. 12 Şi va da Domnul putere, şi va lumina ochii noştri, şi vom trăi sub umbra lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi sub umbra lui Belşaţar, fiul lui, şi vom sluji lor zile multe, şi vom afla har înaintea lor. 13 Şi vă rugaţi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, fiindcă am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, şi nu s-a întors mânia Domnului şi urgia Lui de la noi până în ziua aceasta. 14 Şi veţi citi cartea aceasta, pe care am trimis-o la voi, ca să o citiţi în templul Domnului, la sărbătoarea corturilor şi în zilele de adunare la templu, 15 Şi veţi grăi: A Domnului Dumnezeului nostru este dreptatea, iar a noastră, ruşinea felelor, cum se arată în ziua aceasta omului iudeu şi celor ce locuiesc Ierusalimul, 16 Şi regilor noştri şi mai-marilor noştri, şi preoţilor noştri şi proorocilor noştri şi părinţilor noştri. 17 Căci am păcătuit înaintea Domnului şi n-am ascultat de Dânsul. 18 N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să umblăm întru poruncile Lui, pe care le-a dat înaintea feţei noastre. 19 Din ziua în care a scos Domnul pe părinţii noştri din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta, am fost neascultători de Domnul Dumnezeul nostru şi ne-am lenevit, ca să nu auzim glasul Lui. 20 Şi s-au lipit de noi răutăţile şi blestemul pe care le-a poruncit Domnul slujitorului Său Moise, în ziua în care a scos pe părinţii noştri din ţara Egiptului, ca să ne dea nouă pământ în care curge lapte şi miere, precum este în ziua aceasta. 21 Şi n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru după toate cuvintele proorocilor, pe care i-a trimis la noi. 22 Şi am mers fiecare întru cugetul inimii sale celei rele, pentru a lucra dumnezeilor străini şi a face rele înaintea ochilor Domnului Dumnezeului nostru.

Baruh 2

1 Şi a împlinit Domnul cuvântul Său, pe care l-a rostit împotriva noastră şi a judecătorilor noştri, care au judecat pe Israel şi împotriva regilor noştri şi a conducătorilor noştri şi împotriva oamenilor din Israel şi din Iuda, 2 Ca să aducă asupra noastră greutăţi mari, care nu s-au făcut sub tot cerul, aşa cum a făcut în Ierusalim, după cele ce sînt scrise în legea lui Moise, 3 Ca să mănânce omul cărnurile fiului său şi cărnurile fiicei sale. 4 Şi i-a dat supuşi tuturor regilor celor dimprejurul nostru spre ocară şi spre pustiire, printre popoarele dimprejur, la care i-a risipit Domnul. 5 Şi în loc să fie stăpâni, ei au fost supuşi, pentru că am păcătuit înaintea Domnului Dumnezeului nostru, neascultând glasul Lui. 6 Domnului Dumnezeului nostru, dreptatea; iar nouă şi părinţilor noştri, ruşinea feţelor, cum este în ziua aceasta. 7 Toate relele, pe care le-a rostit Domnul împotriva noastră, acestea au venit peste noi. 8 Şi nu ne-am rugat feţei Domnului ca să se întoarcă fiecare de la cugetele inimii sale celei rele. 9 Şi a privegheat Domnul asupra celor răi şi i-a adus Domnul peste noi, că drept este Domnul în toate lucrurile Sale, pe care ni le-a poruncit. 10 Şi n-am ascultat glasul Lui, ca să umblăm după poruncile Domnului, pe care le-a dat înaintea feţei noastre. 11 Şi acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, Cel ce ai scos pe poporul Tău din pământul Egiptului cu mână tare şi cu braţ înalt, cu semne şi cu minuni şi cu putere mare, şi ţi-ai făcut nume mare până în ziua de azi, 12 Am păcătuit, am fost nelegiuiţi, am fost nedrepţi, Doamne Dumnezeul nostru, în toate poruncile Tale; 13 Întoarcă-se mânia Ta de la noi, că am rămas puţini între neamuri, unde ne-ai risipit. 14 Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră şi cererea noastră şi ne scoate pentru Tine şi ne dă har înaintea feţei celor ce ne-au înstrăinat. 15 Ca să cunoască tot pământul că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru, că numele Tău s-a chemat peste Israel şi peste neamul lui. 16 Doamne, caută din locaşul Tău cel sfânt şi ia aminte spre noi; pleacă Doamne, urechea Ta şi auzi, 17 Şi deschide ochii Tăi, Doamne, şi vezi că nu cei morţi care sînt în locuinţa morţilor, de la care s-a luat duhul din cele dinăuntru ale lor, vor da slavă şi dreptate Domnului, 18 Ci sufletul cel mâhnit peste măsură, cel ce merge gârbovit şi fără putere, ochii cei slăbiţi şi sufletul cel flămând îţi vor da slavă şi dreptate, Doamne. 19 Că nu pentru dreptăţile părinţilor noştri şi ale regilor noştri cerem mila către noi înaintea feţei Tale, Doamne Dumnezeul nostru; 20 Ci pentru că ai slobozit mânia şi iuţimea Ta peste noi, precum ai grăit prin glasul slugilor Tale, proorocilor, zicând: 21 Aşa zice Domnul: Plecaţi sub jug umărul vostru şi lucraţi regelui. Babilonului, ca astfel să locuiţi în pământul pe care l-am dat părinţilor voştri. 22 Şi de nu veţi asculta glasul Domnului, ca să lucraţi regelui Babilonului, 23 Voi face să amuţească, din cetăţile lui Iuda şi din preajma Ierusalimului, glasul bucuriei şi glasul miresei şi tot pământul va ajunge o paragină, fără locuitori. 24 Şi noi n-am ascultat glasul Tău, ca să lucrăm regelui Babilonului şi ai întărit cuvintele Tale pe care le-ai grăit prin glasul slugilor Tale, proorocii, că vor scoate oasele regilor şi oasele părinţilor noştri din locul lor. 25 Şi iată sînt lepădate la căldura zilei şi la îngheţul nopţii, iar părinţii noştri au murit în suferinţe grele, în foamete şi în sabie şi în robie. 26 Şi ai adus templul, în care s-a chemat numele Tău, la starea în care este în ziua aceasta, pentru răutatea casei lui Israel şi a casei lui Iuda. 27 Şi ai făcut cu noi, Doamne Dumnezeul nostru, după toată bunătatea Ta şi după toată îndurarea Ta cea mare, 28 Cum ai grăit prin glasul slujitorului Tău Moise în ziua în care i-ai poruncit să scrie legea Ta înaintea fiilor lui Israel zicând: 29 „De nu veţi asculta glasul Meu cu adevărat, acest neam mare şi mult se va întoarce micşorat la neamurile întru care îi voi risipi. 30 Că am cunoscut că nu Mă vor asculta, că este popor tare la cerbice, ci se vor întoarce în inima lor în pământul înstrăinării lor. 31 Şi vor cunoaşte că Eu sînt Domnul Dumnezeul lor; şi le voi da inimă şi urechi de auzit; 32 Şi Mă vor lăuda în pământul înstrăinării lor şi vor pomeni numele Meu. 33 Şi se vor întoarce de la cerbicia lor cea tare şi de la lucrurile lor cele rele, că îşi vor aduce aminte de calea părinţilor lor, care au păcătuit înaintea Domnului. 34 Şi ii voi întoarce în pământul despre care M-am jurat părinţilor lor, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, şi-l vor stăpâni, şi îi voi înmulţi, şi nu se vor împuţina. 35 Şi le voi întări veşnică legătură ca să le fiu Dumnezeu si ei Îmi vor fi popor şi nu voi mai mişca pe poporul Meu Israel din ţara pe care le-am dat-o”.

Baruh 3

1 Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, sufletul cel strâmtorat şi duhul cel necăjit strigă către Tine. 2 Ascultă, Doamne, şi ne miluieşte, că am păcătuit înaintea Ta. 3 Tu domneşti în veci, iar noi pierim fără încetare. 4 Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, şi a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, şi s-au lipit de noi relele. 5 Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta. 6 Că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru, şi Te vom lăuda pe Tine, Doamne, 7 Că pentru aceea ai dat frica Ta în inimile noastre, ca să chemăm numele Tău şi să Te lăudăm întru înstrăinarea noastră că am abătut de la inima noastră toată nedreptatea părinţilor noştri, care au păcătuit înaintea Ta. 8 Iată noi astăzi suntem încă întru înstrăinarea noastră, unde ne-ai risipit spre ocară şi spre blestem, şi spre pedeapsă cuvenită tuturor nedreptăţilor părinţilor noştri, care s-au depărtat de la Domnul Dumnezeul lor. 9 Auzi, Israele, poruncile vieţii şi ia în urechi a cunoaşte înţelepciunea. 10 Ce este, Israele, că eşti în pământul vrăjmaşilor? Te-ai învechit în pământ străin. 11 Te-ai pângărit împreună cu cei morţi, te-ai socotit cu cei ce se coboară în locuinţa morţilor. 12 Părăsit-ai izvorul înţelepciunii. 13 În calea lui Dumnezeu de ai fi umblat, ai fi locuit cu pace în veci. 14 Învaţă unde este înţelepciunea, unde este tăria, unde este puterea înţelegerii, pentru a cunoaşte de asemenea, unde este lungimea zilelor şi viaţa, unde este lumina ochilor şi pacea! 15 Cine a aflat locul ei şi cine a intrat în vistieriile ei? 16 Unde sînt căpeteniile neamurilor şi cei ce stăpânesc fiarele pământului? 17 Cei ce cu păsările cerului se joacă şi strâng argint şi aur, în care nădăjduiesc oamenii şi a căror avere era fără sfârşit? 18 Cei ce lucrau argintul şi se străduiau ca lucrările lor să fie neîntrecute? 19 S-au stins şi în locuinţa morţilor coborând, alţii s-au sculat în locul lor. 20 Cei mai tineri au văzut lumină şi au locuit pe pământ, şi calea ştiinţei n-au cunoscut. 21 Nici n-au înţeles cărările ei, nici nu s-au ţinut de ea; fiii lor s-au îndepărtat de la calea lor. 22 Nici nu s-a auzit de ea în Canaan, nici nu s-a văzut în Teman. 23 Nici fiii Agarei, cei ce caută înţelepciunea cea de pe pământ, nici neguţătorii Madianului şi ai Temanului şi povestitorii de pilde, şi cei ce caută priceperea n-au cunoscut calea înţelepciunii, nici nu şi-au adus aminte de cărările ei. 24 O, Israele! Cât este de mare templul lui Dumnezeu şi cît de întins locul stăpânirii Lui! 25 Mare este şi n-are sfârşit, înalt şi nemăsurat! 26 Acolo au fost uriaşii cei vestiţi, înalţi la statură şi iscusiţi în război. 27 Nu pe aceştia i-a ales Dumnezeu, nici calea ştiinţei nu le-a dat; 28 Pierit-au pentru că n-au avut înţelepciune; pierit-au prin nebunia lor. 29 Cine s-a suit în cer şi a luat înţelepciunea şi a coborât-o din nori? 30 Cine a trecut marea ca s-o descopere şi s-o cumpere în schimbul aurului curat? 31 Nu este nimeni care să ştie calea ei sau să cuprindă cărarea ei; 32 Ci Cel care ştie toate o ştie pe ea şi o află cu înţelepciunea Lui, El Care a zidit pământul pentru veşnicie şi l-a umplut de dobitoace. 33 El Care trimite lumina şi merge şi o cheamă pe ea, şi ea Îl ascultă cu cutremur. 34 Din pricina Căruia stelele strălucesc la locul lor şi se veselesc. 35 Chematu-le-a, şi ele au răspuns: „Iată-ne!” Ele strălucesc cu bucurie pentru Cel care le-a făcut. 36 Acesta este Dumnezeul nostru, şi nimeni altul nu este asemenea Lui. 37 Aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacob, sluga Sa, şi lui Israel, cel iubit de Dânsul. 38 După aceasta pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit.

Baruh 4

1 Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu şi legea care dăinuieşte în veac; toţi cei ce o ţin vor trăi, iar cei ce au părăsit-o vor pieri. 2 Întoarce-te, Iacove, şi te teme de ea, umblă prin strălucire în preajma luminii ei. 3 Nu da altuia mărirea ta şi cele de folos ţie, celui de alt neam. 4 Fericiţi suntem, Israele, că cele ce Îi plac lui Dumnezeu ni s-au arătat. 5 Îndrăzneşte, poporul meu, pomenirea lui Israel. 6 Vândutu-v-aţi neamurilor nu spre pieire, ci, pentru că aţi mâniat pe Dumnezeu, v-aţi dat vrăjmaşilor. 7 Pentru că aţi întărâtat pe Cel care v-a făcut, jertfind demonilor, şi nu lui Dumnezeu. 8 Şi aţi uitat pe Cel care v-a zidit, pe Dumnezeul cel Veşnic, şi aţi întristat Ierusalimul care v-a hrănit. 9 Văzut-a el mânia care v-a venit de la Dumnezeu şi a zis: Auziţi, vecinele Sionului, Dumnezeu mi-a adus întristare mare, 10 Că am văzut robirea fiilor mei şi a fiicelor mele pe care le-a adus lor Cel Veşnic. 11 Că i-am hrănit cu bucurie şi i-am slobozit cu plângere şi cu jale. 12 Nimeni să nu se bucure de mine, care sînt văduvă şi părăsită de mulţi; am fost pustiită pentru păcatele copiilor mei, abătuţi de la legea lui Dumnezeu. 13 Şi judecăţile Lui nu le-au cunoscut, nici n-au umblat în căile poruncilor lui Dumnezeu, nici pe cărările învăţăturii în dreptatea Lui n-au mers. 14 Veniţi, vecinele Sionului, şi vă aduceţi aminte de robirea fiilor şi a fiicelor mele, pe care le-a adus-o Cel Veşnic. 15 Că a adus peste ei neam de departe, neam fără de ruşine şi de altă limbă. 16 Că nu s-au ruşinat de cel bătrân, nici nu le-a fost milă de prunc şi au luat pe cei iubiţi ai văduvei, şi pe mine m-au lăsat singură, fără de fiice. 17 Şi eu cu ce v-aş putea ajuta? 18 Că Cel care v-a adus relele vă va scoate din mâna vrăjmaşilor voştri. 19 Duceţi-vă, fiilor, duceţi-vă, că eu am rămas pustie. 20 Dezbrăcatu-m-am de veşmântul păcii şi m-am îmbrăcat cu sacul rugăciunii mele, şi voi striga către Cel Veşnic în zilele mele: 21 Îndrăzniţi, fiilor, strigaţi către Dumnezeu şi El vă va scoate din silnica robie şi din mâna vrăjmaşilor. 22 Că eu de la Cel Veşnic am nădăjduit izbăvirea voastră şi mi-a venit bucurie de la Cel Sfânt, pentru milostenia care va veni vouă degrab de la El. 23 Că v-am trimis cu plângere şi cu jale, şi vă va întoarce către mine Dumnezeu, cu bucurie şi veselie în veac. 24 Că precum au văzut acum vecinele Sionului robirea voastră, aşa vor vedea curând izbăvirea voastră de la Dumnezeul vostru, care va veni vouă cu slavă mare şi cu strălucirea Celui Veşnic. 25 Fiilor! Îndelung răbdaţi mânia care v-a venit de la Dumnezeu. Vrăjmaşul te-a prigonit, dar vei vedea în curând pieirea lui şi pe grumajii lui vei pune piciorul tău. 26 Copiii mei cei răsfăţaţi au mers pe căi aspre, au fost ridicaţi ca o turmă prădată de vrăjmaş. 27 Îndrăzniţi, fiilor, şi strigaţi către Dumnezeu, că Cel care v-a adus încercarea Îşi va aduce aminte de voi. 28 Că precum a fost cugetul vostru, ca să vă abateţi de la Dumnezeu, întoarceţi-vă şi căutaţi-L de zece ori mai puternic. 29 Că Acel Care v-a adus aceste nenorociri vă va aduce veşnică veselie odată cu mântuirea voastră. 30 Îndrăzneşte, Ierusalime, te va mângâia Cel care ţi-a dat un nume! 31 Vai de cei ce ţi-au făcut mult rău şi s-au bucurat de căderea ta! 32 Vai cetăţilor ai căror robi au fost copiii tăi! Vai celei care a primit pe fiii tăi! 33 Că precum ea s-a bucurat de căderea ta şi a fost fericită de ruina ta, aşa se va mâhni pentru pustiirea sa. 34 Şi voi lua de la ea bucuria ei de cetate cu popor mult şi semeţia ei va fi spre plângere. 35 Că un foc va veni peste ea de la Cel Veşnic, pentru zile îndelungate, şi va fi locuită de demoni multă vreme. 36 Priveşte către răsărit, Ierusalime, şi vezi bucuria care-ţi vine de la Dumnezeu. 37 Iată vin fiii tăi, pe care i-ai trimis, vin de la răsărit până la apus, adunaţi prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se de slava lui Dumnezeu.

Baruh 5

1 Dezbracă-te, Ierusalime, de haina întristării şi a suferinţei tale şi îmbracă-te pentru totdeauna cu podoaba slavei lui Dumnezeu. 2 Îmbracă veşmântul dreptăţii celei de la Dumnezeu, pune cununa slavei Celui Veşnic pe capul tău, 3 Pentru că Dumnezeu va arăta tuturor celor de sub cer strălucirea ta. 4 Că se va chema numele tău de la Dumnezeu pentru totdeauna: „Pacea dreptăţii” şi „Strălucirea evlaviei”. 5 Ridică-te, Ierusalime, ţine-te la înălţime şi priveşte spre răsărit, vezi pe fiii tăi adunaţi de la apus la răsărit, prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se că Şi-a adus aminte de ei. 6 Căci ei te părăsiseră mergând pe jos, sub pază de vrăjmaşi, dar Dumnezeu ţi-i va aduce purtaţi întru mărire ca pe fiii de rege. 7 Că a rânduit Dumnezeu să supună tot muntele înalt şi stâncile cele veşnice, iar văile să se umple, să fie pământul neted, ca să umble Israel fără frică sub slava lui Dumnezeu. 8 Şi vor face umbră lui Israel pădurile şi tot lemnul bine mirositor, la porunca lui Dumnezeu; 9 Pentru că va călăuzi Dumnezeu pe Israel cu veselie la lumina slavei Sale, dându-le ca pază îndurarea şi dreptatea Sa.

Baruh 6

1 Din cauza păcatelor cu care aţi păcătuit înaintea lui Dumnezeu, veţi fi duşi robi în Babilon de Nabucodonosor, regele Babilonului. 2 Şi după ce veţi intra în Babilon, veţi rămâne acolo ani mulţi şi pentru mult timp, până la al şaptelea neam; iar după aceea vă voi scoate în pace de acolo. 3 Şi veţi vedea în Babilon dumnezei de argint şi de aur şi de lemn, purtaţi pe umeri şi care insuflă teamă neamurilor. 4 Păziţi-vă! Nu vă asemănaţi cu cei de alt neam şi teama să nu vă cuprindă înaintea acestor dumnezei, 5 Când veţi vedea mulţime dinaintea şi dinapoia lor, închinându-li-se. Ziceţi mai degrabă în inima voastră: ţie trebuie să ne închinăm, Stăpâne! 6 Căci îngerul Meu cu voi este; El este cel care va purta grijă de viaţa voastră. 7 Că limba lor este netezită de un meşter şi ei sunt îmbrăcaţi cu aur şi cu argint şi sunt minciună şi nu pot să vorbească. 8 Şi ca pentru o fecioară iubitoare de podoabe iau aur şi din el fac cununi, pentru capetele dumnezeilor lor. 9 Uneori chiar preoţii iau de la dumnezeii lor aur şi argint şi-l cheltuiesc pentru ei înşişi. Ba chiar fac daruri din el şi desfrânatelor, în casele de desfrâu. 10 Şi-i împodobesc cu veşminte, ca pe nişte oameni, pe aceşti dumnezei de argint, de aur şi de lemn; însă ei nu se pot apăra nici de rugină, nici de viermi, 11 Cu toată haina de purpură pe care le-o pun. Le şterg chipurile, din pricina prafului din templu care se aşază gros pe ei. 12 Unul ţine un sceptru ca un guvernator de provincie, dar n-ar putea să ucidă pe cel care l-ar jigni; 13 Altul ţine în dreapta sabie sau secure, dar n-ar putea să se războiască şi să se apere de hoţi. 14 Prin aceasta se vede lămurit că ei nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei. 15 Precum un vas care s-a spart nu mai este de folos unui om, tot aşa este şi cu dumnezeii lor, pe care îi aşază în temple. 16 Ochii lor sunt plini de praful ridicat de picioarele celor ce intră. 17 Şi precum se închid din toate părţile porţile (temniţei) în urma unui om care a hulit pe rege şi care va fi dus la moarte, tot aşa şi preoţii întăresc templele acestor dumnezei cu porţi, zăvoare şi bare, de teamă ca ei să nu fie furaţi de hoţi. 18 Ei aprind lumini, şi încă mai multe decât pentru ei înşişi; aceşti dumnezei nu sunt în stare să vadă măcar una singură din ele. 19 Ca şi despre o grindă a templului, se zice că lăuntrul lor este ros de viermii care ies din pământ, şi îi mănâncă pe ei şi veşmintele de pe ei, şi ei nu simt. 20 Faţa lor este înnegrită de fumul care se ridică din templu. 21 Pe trupul lor şi pe capul lor zboară liliecii, rândunelele şi alte păsări; sar chiar şi pisici. 22 După aceste semne veţi recunoaşte că ei nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei! 23 Aurul cu care sunt îmbrăcaţi este numai pentru frumuseţe; dar dacă nu-l freci de rugină, nu mai străluceşte. Când au fast turnaţi, ei n-au simţit nimic. 24 Ei au fost cumpăraţi cu preţ mare, deşi în ei nu este suflare de viaţă. 25 Neavând picioare, sunt purtaţi pe umeri, arătând neputinţa lor ruşinoasă oamenilor. Slujitorii lor sunt de asemenea ruşinaţi, căci cu ajutorul lor se ridică dumnezeii lor dacă ei cad la pământ. 26 Dacă îi pune cineva în picioare, ei nu se pot mişca singuri; dacă se apleacă, ei nu se pot îndrepta; ci ca unor morţi li se pun daruri înainte. 27 Preoţii vând, în folosul lor, cele jertfite; de asemenea femeile lor sărează o parte, fără a împărţi ceva săracului şi neputinciosului. Femei în stare de necurăţie şi femei lehuze îndrăznesc să se atingă de jertfele acestor dumnezei. 28 Ştiind deci din acestea că ei nu sunt dumnezei, nu vă temeţi de ei! 29 De ce dar să fie numiţi dumnezei? Fiindcă femeile sunt cele care aduc daruri înaintea acestor dumnezei de argint, de aur şi de lemn. 30 În templele lor stau preoţii cu haina ruptă, cu capul şi bărbia rase, cu capul descoperit. 31 Şi zbiară şi strigă înaintea dumnezeilor lor ca la ospeţele pentru morţi. 32 Preoţii iau veşmintele dumnezeilor, ca să îmbrace cu ele pe femeile şi pe copiii lor. 33 Dacă li se face rău sau bine, ei nu sunt în stare să răsplătească; ei nu sunt în stare să ridice un rege pe tron sau să-l dea jos. 34 De asemenea nu sunt în stare să dea bogăţie sau argint. Dacă cineva face o făgăduinţă şi nu o ţine, ei nu pot să ceară socoteală de ea. 35 Ei nu pot scăpa un om de la moarte, nici să smulgă pe cel slab din mâna celui silnic, 36 Nici să redea vederea unui orb nici să scape pe un om din nevoie, 37 Nici să aibă milă de o văduvă, nici să fie binefăcători unui orfan. 38 Asemenea pietrelor scoase din munţi sunt aceşti idoli de lemn, îmbrăcaţi cu aur şi cu argint. Cei ce slujesc lor vor fi ruşinaţi. 39 Cum poate cineva să gândească sau să spună că aceştia sunt dumnezei? 40 Caldeii înşişi îi necinstesc; dacă văd un om mut, îl aduc înaintea lui Bel şi cer ca acest om să vorbească, ca şi cum dumnezeul (Bel) ar putea să audă; 41 Ei nu sunt în stare să gândească ia aceasta şi să părăsească pe aceşti dumnezei, atât de mult le lipseşte bunul simt! 42 Femei încinse cu funii se aşază la drumuri, ca să ardă tărâţe ca tămâie; 43 Când una din ele, atrasă de vreun trecător, s-a culcat cu el, îşi bate joc de vecina sa că nu s-a învrednicit ca ea şi că funia ei a rămas neruptă. 44 Tot ce se face în jurul acestor dumnezei este minciună. Cum poate cineva să gândească sau să spună că aceştia sunt dumnezei? 45 Făcuţi de tâmplari şi de argintari, ei nu sunt nimic altceva decât ceea ce vor aceşti meşteri ca ei să fie. 46 Aceşti lucrători care îi fac n-au mult de trăit; cum ar putea să fie dumnezei cele făurite de ei? 47 Ei nu vor fi lăsat urmaşilor lor decât minciună şi ruşine. 48 Când vin asupra oamenilor războaie sau nenorociri, preoţii se sfătuiesc unde să se ascundă cu dumnezeii lor; 49 Cum dar nu puteţi înţelege că nu sunt dumnezei cei care nu se pot izbăvi pe ei înşişi de la războaie sau de la nenorociri? 50 Pentru că ei sunt de lemn, îmbrăcaţi cu aur sau argint, se va recunoaşte mai târziu că ei nu sunt decât minciună; va fi limpede pentru toţi, popoare şi regi, că ei nu sunt dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti, şi că în ei nu se află nici o lucrare dumnezeiască. 51 Cui nu-i va fi, deci, lămurit, că aceştia nu sunt dumnezei? 52 Căci ei nu pot să pună un rege într-o ţară, nici să dea oamenilor ploaie. 53 Nici să-şi facă dreptate, nici să scape un asuprit de nedreptate; ei sunt neputincioşi ca ciorile între cer şi pământ. 54 Dacă focul cade pe templul acestor dumnezei de lemn, acoperiţi cu aur sau cu argint, preoţii lor vor fugi şi vor scăpa, dar ei ca nişte grinzi vor arde în mijlocul flăcărilor lor. 55 Ei nu se pot împotrivi nici regelui, nici vrăjmaşilor. 56 Cum poate cineva să creadă şi să gândească că aceştia sunt dumnezei? 57 Nici de hoţi şi de tâlhari nu pot să scape dumnezeii cei de lemn, îmbrăcaţi cu argint şi cu aur; îndrăzneţii le vor smulge aurul şi argintul şi vor pleca cu îmbrăcămintea care îi acoperă; ei sunt neputincioşi să-şi dea ajutor. 58 Este mai bine a fi un rege care îşi desfăşoară curajul sau un vas de folos într-o casă, de care se foloseşte stăpânul, decât a fi aceşti dumnezei mincinoşi; sau, încă, o uşă la o casă, care păzeşte ceea ce se găseşte înăuntru, decât a fi aceşti dumnezei mincinoşi; sau un stâlp de lemn într-un palat, decât a fi aceşti dumnezei mincinoşi. 59 Soarele, luna şi stelele, care strălucesc şi sunt orânduite spre un folos, sunt ascultătoare; 60 De asemenea fulgerul este frumos de văzut când izbucneşte; de asemenea, vântul bate în toată ţara. 61 Norii îndeplinesc porunca pe care le-o dă Dumnezeu de a străbate tot pământul; şi focul, trimis de sus să mistuie munţi şi păduri, face ce i s-a poruncit. 62 Aceşti dumnezei însă nu le sunt asemenea nici în frumuseţe nici în putere. 63 De aceea nu se poate nici gândi, nici zice că aceştia sunt dumnezei, fiindcă nu sunt în stare să dea dreptatea şi să facă bine oamenilor. 64 Ştiind deci că aceştia nu sunt dumnezei, nu vă temeţi de ei. 65 Căci ei nu pot nici să blesteme, nici să binecuvânteze pe rege, 66 Nici să arate printre popoare semne în cer; ei nu strălucesc ca soarele şi nu luminează ca luna. 67 Fiarele preţuiesc mai mult decât ei; ele pot să fugă într-un adăpost şi să se ajute singure. 68 În nici un chip nu ne este dovedit că aceştia sunt dumnezei, deci nu vă temeţi de ei! 69 Ca o sperietoare într-o bostănărie, care nu păzeşte nimic, tot aşa este cu dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi cu aur şi cu argint. 70 Încă ceva: dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi în aur şi argint, seamănă cu o tufă de mărăcini într-o grădină, pe care se aşază tot felul de păsări; sau cu un mort aruncat într-un loc întunecos. 71 După porfira şi visonul care putrezesc pe ei, veţi recunoaşte că ei nu sunt dumnezei. În cele din urmă ei vor fi mâncaţi şi vor ajunge o ruşine în tară. 72 Mai mult preţuieşte omul drept, care n-are idoli; el nu va avea să se teamă de ruşine.

 http://www.theophilos.3x.ro