 |
Pagina de Apologetică este realizată de Octavian C. Obeada Preşedintele Misiunii Vox Dei Apologet Baptist |
Ortodoxia Răsăriteană şi Evanghelismul:
Situaţia unui dialog global promiţător Bradley Nassif, Ph.D.
Seminariile şi Universităţile
Pe câmpul misiologic, zidurile de tensiune şi ostilitate dintre Ortodocşi şi Evanghelici s-au ridicat în buzunarele din Rusia şi Europa Răsăriteană de la căderea comunismului. Un număr uluitor de aproximativ şapte sute de agenţii misionare din Vest au fost documentate ce fiind prezente la lucru în aceste ţări. Foarte puţini misionari, totuşi, sunt pregătiţi să opereze chiar cu o mică cunoştinţă de istoria ţărilor, a culturii sau a limbilor. Există aproape o lipsă totală de pregătire misionară care se oferă studenţilor Evanghelici care slujesc în aceste ţări. Nu e de mirare de ce credincioşii ortodocşi sunt insultaţi de unii misionari protestanţi care vin în ţara lor cu presupunerea că Rusia (sau alte ţări ale blocului Europei Răsăritene) este o naţiune păgână fără vreo prezenţă sau istorie a evangheliei. Unii chiar ţin întruniri evanghelice doar cu o preocupare superficială pentru disciplinarea noilor credincioşi. Drept rezultat liderii ortodocşi au arătat un resentiment puternic de crescut faţă de misionarii care au încercat să convertească sau să facă prozeliţi din enoriaşii lor. Cu toate acestea Evanghelici din vest sunt în mod egal ofensaţi că unii clerici din Ortodoxia Rusă i-au confundat cu un cult sau o sectă. Ei sunt uimiţi şi maniaţi de făcut că ortodocşii ar lua astfel de măsuri extreme încât să scoată în afara legii lucrările lor în ţară. şi
Ei sunt nedumeriţi de comportamentul aripii drepte de naţionalişti care au ars podurile de dialog prin a face astfel de lucruri ca deţinerea unui foc literal strâns pentru a distruge cărţile teologice ale ecumenicilor John Meyendorff, Alexander Schmemann şiGeorge Florovsky, care prin toate relatările sunt puşi printre cei mai mari teologi ortodocşi ai secolului.
Eu trec uşor de suprafaţa acestor probleme pe care cred că sunt bine cunoscute pentru cititor. De la cei din câmpul de misiune sunt chestiuni active care influenţează uneori propria lor supravieţuire. Ceea ce se accentuează este faptul că dacă ortodocşii şi evanghelicii vor să „îşi păstreze unitatea lor de Duh în legătura păcii” (Efeseni 4:3), ei trebuie să înceapă prin a-şi lărgi înţelegerea lor despre istoria teologică a fiecăruia în parte. Aceasta înseamnă că nu sunt scurtături, nu sunt căi uşoare, sau fără de dureri care să fie urmate, ci doar crucea lui Hristos. Fiecare trebuie să studieze la seminariile celorlalţi (sau măcar să se împrietenească cu facultăţile celorlalţi ca să înceapă astfel o conversaţie), să împărtăşească bibliografii, să viziteze bisericile unul altuia, şi să petreacă timp împreună în închinare şi părtăşie. Două tradiţii care sunt atât de vast de diferite în anumite feluri, totuşi atât de similare în altele, nu pot fi înţelese aparte faţă de darurile de sacrificiu ale timpului şi respectului pe care şi-l pot da reciproc. Dialogul trebuie să fie atât de important pentru oameni înainte ca vreun progres real să poată să fie făcut pentru a vindeca rănile diviziunii creştine.
Fiind date aceste realităţi presante ambele părţi trebuie să se întrebe ceva greu, „Ce se fac în seminariile noastre şi în universităţile creştine pentru a adresa aceste chestiuni vitale în teologia şi misiologia modernă?” Răspunsul nu este foarte încurajator. În general, seminariile evanghelice fac mai mult decât cele ortodoxe pentru a rectifica dezechilibrul. Dar în timp ce unele seminarii evanghelice încep să ofere un număr mic de cursuri despre Biserica Ortodoxă, aproape nici un colegiu sau universitate creştină nu oferă vreo singură clasă introductivă în departamentul istoriei sau a religiei lor. Un studiu al şcolilor specifice va documenta aceste concluzii generale şi vor oferi o evaluare actualizată a statutului curent al domeniului.
În seminariile american evanghelice putem raporta cu fericire faptul că în ultima decadă un număr mic de cursuri despre Biserica Ortodoxă au fost introduse ca parte nouă a programei. Toate aceste cursuri sunt notabile din moment ce, din punct de vedere istoric, seminariile evanghelice le-au oferit anterior doar „la cerere”. Un studiu al cursurilor oferite actual arată că cel puţin o clasă de tradiţie ortodoxă a fost învăţată la Fuller Seminary, Southern Baptist Seminary (Louisville, KY), Gordon Conwell Seminary, şi Trinity Evangelical Divinity School (IL) pentru a enunţa doar câteva din cele mai bine cunoscute în Statele Unite. Fuller Seminary trebuie lăudat în principal pentru oferirea a câtorva cursuri opţionale de către adjuncţi ortodocşi despre „Teologia Ortodox Răsăriteană”, „Părinţii Bisericii Răsăritene”, şi „Teologia şi Spiritualitatea Icoanelor”. De fapt Fuller l-a angajat pe Samuel Grantt care a devenit un Instructor cu normă întreagă în Limbile Biblice şi a fost unul dintre cei mai reverenzi profesori dintre studenţi pentru mai mult de 15 ani. Trinity Divinity School a oferit de asemenea cursuri ocazionale la alegere în departamentul lor de Misiune despre „Misiunile Evanghelice în Ţările Ortodoxe”, „Teologia Ortodox Răsăriteană şi Practica” şi „Introducere în Biserica Ortodoxă”. În Marea Britanie, London Bible College oferă de asemenea cursuri ocazionale în domeniu, aşa cum face şi un colegiu evanghelic nou format din Odessa în Ucraina sub preşedintele Sergei Sannikov.
Fuller Seminary a fost privit de unii ca fiind şcoala „amiral” de Evanghelism în timp ce călătorea prin vânturile puternice de controversă din istoria sa, aşa că relaţia sa cu Biserica Ortodoxă merită atenţia specială pentru scopul acestui articol. Pentru a contextualiza această relaţie trebuie pusă în ordine un sumar istoric al punctelor cheie de întorsură în istoria lui Fuller. Fuller s-a născut dintr-o controversă care se concentra în parte asupra relaţiei dintre evanghelie şi cultură. Şcoala a fost fondată cu intenţia de angajare a culturii în toate nivelele cu evanghelia lui Hristos, opus faţă de izolarea culturală a Fundamentaliştilor separatişti din anii 1940. Următoarea mare dezbatere majoră a apărut în anii 1970 cu privire la infailibilitatea Bibliei unde Fuller a preluat o poziţie esenţial de aventurieră. Apoi în anii 1980 Fuller a intrat în controversă cu privire la rolul femeilor în biserică şi a încheiat-o prin a concluziona că şcoala ar trebui să susţină în mod activ includerea deplină a femeilor în lucrare. În anii 1990 una din chestiunile cheie de la Fuller de acum este atitudinea faţă de ecumenism. La ce extindere se va unii Fuller cu alte grupări creştine în avansarea evangheliei lui Isus Hristos? În decursul celor 50 de ani ai istoriei lui Fuller şcoala practica deja un fel de tip de ecumenism prin a-i primii pe studenţii din toate ramurile istorice ale bisericii creştine. Această deschidere l-a făcut să fie unul din cele mai mari seminarii inter-denominaţionale din lume astăzi. Dar care ar trebui să fie postura sa faţă de ortodocşi? Poate să îmbrăţişeze includerea completă a studenţilor ortodocşi şi a profesorilor în rangurile lor ca parte a familiei Evanghelice? Există trei alianţe educaţionale pe care Fuller a încercat să le realizeze cu ortodocşii în ultima decadă cu grade variate de succes şi dedicare. Primul, în Şcoala de Psihologie Fuller, aşa cum am menţionat anterior, terapeutul de familie Dr. Janice Strength a fondat o şcoală de consiliere în Rusia care este numită Şcoala Creştină de Psihologie din Moscova. Majoritatea studenţilor de acolo constau din creştini ruşi ortodocşi şi corpul profesoral permite profesori atât ortodocşi cât şi evanghelici.
O a doua lucrare educaţională în programul de tip extensie a lui Fuller s-a bazat în St. Petersburg, Rusia, Dr. James Bradley, Coordonatorul Corpului Profesoral pentru program, descrie lucrarea sa.
Academia de Teologie din St. Petersburg a fost fondată în 1990 de Dr. Sergei Nikolaev cu susţinerea Dr. Arthur DeKruyter, pastor al Christ Church of Oak Brook, Illinois şi Administrator al Fuller Seminary. În consultarea cu Preşedintele şi Diaconul de la Fuller Seminary, s-a căzut de acord ca Fuller să servească într-o capacitate consultativă pentru noua instituţie, şi că va trimite patru profesori în fiecare an pentru a preda intensiv, cursuri de câte 2 săptămâni. Din primăvara lui 1990 până în septembrie 1998, Şcoala de Teologie de la Fuller a implicat 14 dintre persoanele din grupul profesoral (o treime din totalul corpului profesoral) şi trei studenţi de la studiile postuniversitare în acest proiect şi ei au predat un total de 56 de cursuri. Profesorii predau de obicei două cursuri în perioade de 2 săptămâni cu 30 de ore de contact pe săptămână cu studenţii.
Experienţa pentru corpul profesoral de la Fuller implicat în această strădanie a fost uniform de pozitivă şi întăritoare. Participarea a permis celor de la Scala de Teologie se experimenteze biserica într-un context inter-cultural. În timp ce corpul nostru profesoral este folosit pentru a îmbogăţii cultural şi etnic diversitatea de studenţi din Los Angeles, diversitatea de trecuturi reprezentate de studenţii din republicile ruse este, de sigur, chiar mai mare. Relaţiile ecumenice bune cu Biserica Ortodoxă Rusă au fost menţinute; în mod curent doi preoţi ortodocşi slujesc drept profesori adjuncţi şi învaţă cursuri specializate la academie (accentuarea este a mea).
Sub conducerea Dr. Bradley, proiectul St. Petersburg este un model pentru similarele aventuri cooperative dintre facultăţile ortodoxe şi evanghelice. Cineva nu poate face altceva decât să se gândească că dacă s-a putut face cu succes în Rusia, mai este încă motiv să credem că ar putea să fie făcută cu succes oriunde în lume. Dar nu acesta a fost şi cazul în propria ţară a lui Fuller în America unde o treime şi cea mai mare alianţă educaţională cu ortodoxia a eşuat în mod regretabil.
A treia aventurare a lui Fuller cu ortodoxia a testat seriozitatea misiunii declarate de către şcoală a reînnoirii bisericii dar s-a dovedit că cere mai mult din partea lui Fuller decât se părea că poate da. Aceasta a fost o propunere reper în istoria relaţiilor Ortodox-Evanghelice. În 1995 Biserica Antiohiană Ortodoxă din America de Nord (probabil cea mai progresivă din toate Bisericile Ortodoxe) a iniţiat contactul cu Fuller Seminary pentru a propune o alianţă educaţională reunită pentru seminariştii ortodocşi şi evanghelici. Niciodată înainte ori în istoria Evanghelismului sau în cea a Ortodoxiei nu s-a discutat de o propunere ecumenică de o astfel de magnitudine, dacă nu era propusă de o Biserică Ortodoxă, în special de una cu o distincţie istorică aşa de mare precum Patriarhatul Antiohiei. Fr. Micel Najim (un cercetător sirian, Decan al St. Nicholas Orthodox Cathedral înLos Angeles şi fostul Decan al St. John of Damascus Seminary în Beirut, Liban) şi cu mine am fost numiţi ca reprezentanţi oficiali ai Bisericii Antiohiene către Fuller. Am lucrat cu şi sub direcţia Fr. Joseph Allen, Directorul Comisiei Teologice care este supravegheată de Arhiepiscopul Philip Saliba şi Episcopul Demetri Khouri. Propunerea a căutat să ofere un program Pan-Ortodox de studii pentru gradul de Master of Divinity (M. Div.) oferit de Fuller Seminary în conjuncţie cu Casa de Studii Antiohiene (un program postuniversitar al Seminarului Sf. John din Damasc, Balamand University, Beirut, Liban). Acesta a fost intenţionat să fie un program ecumenic cu un accent ortodox care ar fi bazat în Pasadena dar pus la dispoziţia studenţilor ortodocşi şi evanghelici din America şi din întreaga lume prin folosirea metodelor clasice şi contemporane de educaţie teologică (incluzând şi tehnologiile media prin internet şi cursuri prin corespondenţă). Episcopii greci şi ruşi din Biserica Ortodoxă Greacă şi Biserica Ortodoxă din America au fost de acord să participe drept profesori ortodocşi în program, şi Biserica Ortodoxă Coptică din Los Angeles a discutat în stagiile timpurii despre implicarea lor cu Antiohienii de asemenea. În calitate de inginer pentru programă, am îndeplinit câteva revizuiri în consultarea cu ambele părţi implicate în timp ce am căutat să realizez o balanţă dintre cererile teologice ale unei programe autentic ortodoxe şi distinctivele evanghelice de la Fuller Seminary. Programa finală a apărut a fi o realizare ecumenică unică care a creat o sinteză autentică dintre tradiţiile noastre teologice fără să rezulte într-un compromis doctrinar sau vreun hibrid teologic. Acesta a oferit şi studenţilor de la Fuller oportunitatea de a studia cu profesori ortodocşi la unul dintre cele mai mari şi mai progresive seminarii inter-denominaţionale evanghelice. Studenţii ortodox răsăriteni ar fi fost rugaţi să se lupte cu accentuările teologice ale Reformei, studenţii evanghelici la rândul lor să facă acelaşi lucru cu teologia ortodoxă. Ambii ar fi găsit Fuller a fi un loc sigur de a învăţa istoria şi teologia reciprocă în timp ce mărturiseau de fapt unitatea creştină în acţiune pentru binele trupului lui Hristos. În acest fel programul reunit avea să îndeplinească propria „Misiune dincolo de Misiune” a lui Fuller, un ţel dedicat reînnoirii întregii biserici creştine incluzând tradiţiile istorice „catolice” precum „Biserica Ortodoxă” printre altele.
În ciuda numeroaselor contacte anterioare cu administratorii Fuller, corpul profesoral de la Fuller a primit doar oportunitatea introductivă de a asculta la propunerea noastră şi să răspundă. Fr. Michel Najim şi cu mine am prezentat un sumar general al motivelor şi scopurilor programului fără să facem referire la lucrurile specifice din programă. Câţiva au simţit că nu pot face o slujbă responsabilă în domeniul cooperării Ortodox-Evanghelice din moment ce ei erau deja supra-dedicaţi altor proiecte. Totuşi, alţii (de notat Miroslav Volf care s-a mutat la Yale de atunci) au simţit propunerea că este de o semnificaţie enormă şi au fost doritori să o susţină, şi s-au simţit onoraţi să fie implicaţi într-o astfel de mişcare istorică ecumenică. Apoi decanul facultăţii au considerat că trebuie să transmită nivelelor mai înalte din administraţia Fuller pentru a aduce procesul mai departe. Un stagiu foarte ambiguu în dialog a rezultat între corpul profesoral şi administraţie cu privire la dacă şi cum să continue cu propunerea. În ciuda bunăvoinţei multora din cadrul profesoral pentru a se avansa spre negocierile de uniune, Decanul mai apoi mi-a prezentat o declaraţie scrisă în care explica că administraţia / Bordul de Directori a eşuat în a oferi corpului profesoral un semnal clar pentru a purcede. Astfel un program istoric de o importanţă enormă ecumenică a murit în mod tragic. Dacă s-ar revizui vreodată cartea lui George Marsden despre istoria lui Fuller Seminary (Evanghelismul Reformator), povestirea lui Fuller Seminary ar trebui să includă o naraţiune detaliată a acestei oportunităţi pierdute în istoria bisericii moderne. Când ne întoarcem spre evaluarea seminariilor ortodoxe care oferă cursuri despre Evanghelism, este evident faptul că ele sunt dincolo de contrapartidele lor evanghelice. Holy Cross Greek Orthodox Seminary pune la dispoziţie studenţilor săi cursuri despre Evanghelism prin şcoala sa soră de consorţiu Gordon-Conwell Seminary. În 1980 un dialog asupra predicării s-a ţinut la campusul Holy Cross între grupul profesoral al celor două şcoli. Lucrările au fost publicate în cartea Cuvântul viu al lui Dumnezeu: God’s Living Word: Orthodox and Evangelical Essays on Preaching (Eseuri ortodoxe şi evanghelice cu privire la predicare). St. Vladimir’s Orthodox Seminary (Crestwood, NY) arată semne verbale de interes în relaţia Ortodoxiei cu Evanghelismul printre câţiva din corpul său profesoral şi studenţi dar până acum nu s-a luat nici o acţiune concretă pentru a implementa astfel de cursuri sau să-i implice pe evanghelici în conversaţia academică. Saint Nersus, şcoala sa soră din Biserica Ortodoxă Armeană, a invitat un evanghelic armenian, Joseph Alexanian de la Trinity International University (Deerfield, IL) să predea un curs despre evanghelism din cartea Faptele Apostolilor în vara lui 1994. În august 1995 Metropolitanul Philip Saliba de la Arhiepiscopia Ortodox Antiohiană a făcut un pas îndrăzneţ înainte pentru a ridica nivelul seminariştilor de cunoaştere prin a le oferi anual cursuri de teologie comparată pentru studenţii săi antiohieni despre „Ortodoxia şi Evanghelismul American” în Antiochian House of Studies (Ligonier, Pennsylvania) predat de autorul prezent.
Toate aceste încercări pot fi privite drept progresive. Trebuie însă să fim destul de oneşti pentru a le privi doar ca un bun început şi că nu este suficient pentru a se putea umple golurile din programa noastră respectivă.
Cu toate aceste, şcolile evanghelice fac mai mult pentru a rectifica situaţia decât seminariile ortodoxe. Şi în ciuda reţinerii dezamăgitoare a lui Fuller faţă de propunerea Antiohiană notată mai sus, corpul său profesoral şi administratorii rămân foarte susţinători în oferirea de cursuri despre Creştinismul Răsăritean.
Dar nu toate şcolile evanghelice au avut astfel de relaţie constructivă cu cei ortodocşi. În ultimii doi ani, două şcoli în particular au trecut prin perioade dificile când au încercat să determine ce să facă cu profesorii lor ortodocşi. Ele sunt Biola University (La Mirada, California) şi Columbia International University (Columbia, South Carolina).
Biola University este o şcoală evanghelică foarte conservativă cu un grup studenţesc diversificat din punct de vedere denominaţional. În 1997-1998 trei angajaţi ortodocşi ai şcolii au îndurat posibilităţii eliminării lor ca rezultat al unei minorităţi vocale de studenţi care au portretizat pe profesorii ortodocşi ca membri ai unei secte eretice. Un profesor a ocupat scaunul plin de succes al Programului de Onoruri R. A. Torrey, un alt profesor era corpul Departamentului de Artă şi al treilea era un preot ortodox ordinat care slujea drept Decan al Studenţilor. Prin toate relatările, atât studenţii cât şi administraţia de la Biola, fiecare şi-au făcut slujba cu distincţie onorabilă. În numele libertăţii academice, minoritatea vocală a studenţilor a fost admisă să-şi exprime părerile lor dar au profitat de privilegiile lor şi au devenit curând dizolvanţi faţă de profesorii şi viaţa instituţională a şcolii. Studenţii au crescut tensiunea prin a posta mesaje anti-ortodoxe în întreaga şcoală şi, ca să o punem mai uşor, au înjosit Biserica Ortodoxă. Drept rezultat, o comisie teologice din cei trei a fost pusă din Talbot School of Theology adiacent şcolii pentru a scrie un raport despre teologia Ortodox Răsăriteană şi a compatibilităţii sale cu Declaraţia de Credinţă a Biola. Dacă cele două erau compatibile profesorii aveau să rămână la şcoală, dacă nu, ei trebuiau să fie daţi afara. Pentru a ajuta facilitarea dialogului doi teologi ortodocşi din exterior au fost invitaţi la Biola pentru o discuţie de seară cu membrii de la comisia teologică de la Talbot. După întâlnirea de câteva ore Rectorul, care a moderat discuţia, a tras concluzia că nu existau ramuri majore în Declaraţia de Credinţă Biola şi că profesorii ortodocşi pot să rămână în slujbele lor. Dialogul de confruntare dintre teologii ortodocşi şi evanghelici care a avut loc la Biola University este un model lăudabil al adevăratei înţelegeri creştine care ar trebui să slujească restului comunităţii evanghelice cu un standard de rivalizare.
Un incident similar al unei reacţii evanghelice împotriva Ortodoxiei a avut loc la o altă şcoală conservativă dar nu cu aceleaşi rezultate pozitive. Unul din profesorii de misiune de la Columbia International University, Dr. Edward Rommen, s-a alăturat grupului profesoral după ce a slujit ca un profesor deţinut la Trinity Evangelical Divinity School (Deerfield, IL). Rommen a crescut în Biserica Evanghelică Liberă şi a petrecut 14 ani ca misionar şi profesor de seminar al acelei denominaţii în Germania. El deţine doctoratul în Teologie şi Misiuni şi a studiat cu Wolfhart Pannernberg la Munich, Germania. Cea mai recentă carte a sa a fost cu un făcută cu David Hesselgrave, denumită Contextualization: Meanings, Methods and Models(Contextualizarea, Înţelesuri, Metode şi Modele). După mulţi ani de studiere şi cercetare pentru o viaţă de biserică mai profundă, în 1997 Rommen a părăsit denominaţia Biserica Evanghelică Liberă şi s-a alăturat Bisericii Ortodoxe. Ca rezultat al conversiei sale, lui i s-a cerut imediat să-şi dea demisia din noul său post de învăţare de la Columbia International University în 1998. În timp ce majoritatea profesorilor şi a administratorilor se păreau că-l susţin pe Rommen, doi sau trei dintre administratorii de vârf se pare că s-au angajat într-o concediere tăcută. El este acum un Diacon ortodox ordinat pentru o companie de construcţie în timp ce caută alt post de învăţător la o universitate sau seminar.
Un alt exemplu de o formă mai tăcută de reacţie evanghelică împotriva ortodocşilor poate fi văzută în cazul Wheaton College. Aici trebuie să se facă distincţia dintre Declaraţia de Credinţă publică a lui Wheaton şi postura sa privată împotriva Ortodoxiei. Nu este nimic în aceasta pe care să nu o semneze vreun teolog ortodox. Ceea ce speră Wheaton, totuşi, este că astfel de teologi să obiecteze cu privire la ceea ce nu conţine aceasta (adică „prezenţa reală” a lui Hristos în Eucharist). Conform cu Robert Weber, Wheaton operează pe o metodă empirică că doar protestanţii pot să vorbească într-o capelă sau să fie angajaţi ca membrii de facultate. Totuşi, aceasta este doar o tradiţie „orală” printre mulţi (nu toţi) din facultate, nu o interzicere „scrisă”. O astfel de postură, totuşi, este curioasă în lumina faptului că Weber este un Episcopalian, ceea ce este aproape identic cu tradiţia ortodoxă în afară de diferenţele despre clauza filioque din Crezul Nicean şi câteva alte chestiuni tehnice similare care nu sunt vitale pentru semnăturile facultăţii de la Wheaton. De asemenea sunt mult mai mulţi studenţi episcopalieni care frecventează Wheaton College decât în oricare alt timp din istoria bisericii.
O altă ironie stă în mesajul contradictoriu pe care îl aude cineva când un vorbitor renumit este rugat să se roage la numirea uneia dintre cele mai distinse instituţii ale Evanghelismului. În timpul anilor 1980 renumitul filozof ort, educator şi teolog, Charles Malik, a fost invitat să dea prestigiosul discurs de dedicare pentru Centrul Billy Graham care este pe campusul Wheaton College. Acesta a fost un teolog al Bisericii Ortodoxe Antiohiene în Liban şi Statele Unite, membru fondator în Naţiunile Unite, un distinct funcţionar de la Wheaton College, şi Wheaton a îmbrăţişat cu inimă largă prezenţa lui Malik. Cineva se poate ruga doar umil pentru ziua când Wheaton şi alte şcoli asemenea lui vor primi cu bun venit pe teologii ortodocşi de calibrul lui Charles Malik în rangurile lor evanghelice cu facultatea completă drept fraţi valoroşi în Hristos.
În sumar, prezenţa sau potenţialul facultăţii ortodoxe în şcolile evanghelice a început să provoace caracterul adecvat al Declaraţiilor de Credinţă Evanghelice şi au ţinut private opiniile facultăţii. Declaraţiile de Credinţă au fost adesea falsificate ca o reacţie istorică împotriva Catolicismului Roman Tridentin şi a fluxului crescând de Protestantism liberal. Ortodoxia nici măcar nu era pe ecranul de radar al şcolilor evanghelice la vremea schiţării Declaraţiilor lor. Astăzi Evanghelicii din America trebuie să re-evalueze identitatea lor în lumina relaţiei lor cu Ortodox pe o bază „după cum e nevoie”. Nu există o mişcare mare în această direcţie dar problemele subliniate mai sus revelează faptul că Biserica Ortodoxă din America are într-adevăr un impact desluşit asupra şcolilor evanghelice, şi că astfel de şcoli se luptă să înţeleagă adevărata lor identitate de Ortodoxie precum şi propria lor identitate Evanghelică în lumina acelei descoperiri. Adesea înţelegerea lor despre Biserica Ortodoxă este mediată pur şi simplu prin cărţile introductive care nu confruntă în mod adecvat chestiunile evanghelice, prin conversaţii cu liderii ortodocşi nesofisticaţi din punct de vedere teologic, sau prin colegi profesori evanghelici care au doar o cunoaştere superficială despre tradiţia Bisericii. Puţini cercetători ortodocşi sau evanghelici sunt capabili să vorbească limba altuia în mod fluent sau să construiască poduri bazate pe o cuprindere autentică a istoriei teologice reciproce. Aceasta are un impact advers asupra opiniilor private ale membrilor facultăţii evanghelice care sunt gata să implice procesul atunci când revizuiesc solicitanţii la o slujbă de cercetători ortodocşi. Adesea facultăţile evanghelice nu posedă în mod curent categoriile conceptuale în care să se potrivească ortodocşi după cum se vede că ei nu sunt nici peste şi nici găină. Cu toate acestea, pe măsură ce mai mulţi din generaţia tânără de cercetători evanghelici termină studiile pentru doctorat în patristicii greci, studiile liturgice şi istoria Bizantină / modernă, instituţiile evanghelice care-i angajează pot devenit tot mai deschise faţă de câştigarea de resurse bogate din punct de vedere intelectual de membrii de facultate ortodocşi în decadele următoare.
Concluzie
Suma acestor dezvoltări demonstrează că noi suntem doar la începutul apariţiei dialogului global dintre Ortodoxia Răsăriteană şi comunităţile Evanghelice. Tradiţia ortodox devine în mod rapid o chestiune vitală în teologia modernă şi misiunile lumii. O oportunitate fără precedent pentru creştere, reconstruire şi reînnoire acum se află înaintea noastră. Seminariile evanghelice care au prevederea de a dezvolta accentul programei în Creştinismul Răsăritean vor putea mai bine să ofere o perspectivă mai deplină asupra teologiei globale şi astfel vor fi pe muchia viitoarei educaţii teologice. Seminariile ortodoxe trebuie să facă la fel cu Evanghelismul. În timp ce dialogul mic este plin de riscuri fatale potenţiale, convingerea mea este că relaţia noastră este atent nutrită cu umilinţă, curaj, determinare şi lăsarea la o parte a mândriei personale şi eclesiastice se poate transforma a fi una din cele mai roditoare şi mai semnificative întâlniri ecumenice la începutul mileniului trei.
Un renumit bizantinologist britanic a spus că secolul 21 va vi secolul Ortodoxiei. Aceasta nu ar trebui să-i facă pe ortodocşi să se mândrească ci mai degrabă să ne facă să simţim mai puternic imensa responsabilitatea pusă pe umerii noştri slabi pentru a mărturisi spre credinţa Bisericii cu mare umilinţă. Comorile teologice ale Bizantinului abia încep să fie descoperite de realocarea lui Colin Gunton a hristologiei clasice Bizantine, şi a lui Miroslav Volf şi a lucrării fraţilor Torrance despre teologie trinitară Capodociană, ca să numesc doar puţini din evanghelicii cunoscuţi mai bine. Trebuie spus de asemenea că se întâmplă adesea în întâlnirile Protestante cu Ortodoxia, că evanghelicii s-au putea să ajungă să se simtă dezamăgiţi cu calitatea conversaţiei lor cu anumiţi parteneri de dialog ortodox contemporan, mulţi dintre care au o lipsă nesofisticată de apreciere pentru accentuările ale reformatorilor şi ale copiilor lor. Dar precis în acel moment de deziluzie evanghelicii vor fi ispitiţi să se întoarcă de la Ortodoxism încât evanghelicii trebuie să convoace curajul intelectual pentru a trece dincolo de păcatele şi slăbiciunile Ortodoxiei moderne care pot să-i ajute în călătorie. Evanghelicii vor avea nevoie să dezvolte o strategie de a se ocupa cu săracele condiţii externe ale Ortodoxiei contemporane – condiţii care se datorează în parte unei moşteniri de dominaţie islamică şi comunistă asupra Ortodoxiei precum şi simplul snobism religios şi lipsa de dorinţă de a înţelege Creştinul din Vest.
Dacă Allister McGrath este corect în afirmaţia că Evanghelismul va deveni tot mai mult cea mai viabilă opţiune teologică în tărâmul religios în anii viitori, cred umil că Ortodoxia Răsăriteană, în ciuda slăbiciunilor sale umane şi a celor curente, mulţi o vor sfârşi precum partenerul de dialog care poate oferii evanghelicilor cea mai mare abundenţă de resurse teologice proaspete pentru a nutri maturitatea continuă şi relevanţa creativă din tot secolul 21.
Blog Creștin Ardelean Viorel 