APEL! Iuga Viorel: Pentru părinţi şi nu numai, Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.

Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.

Deşi am mai făcut-o, vă chem cu cea mai mare seriozitate să ne rugăm insistent, consecvent şi multiplu pentru protecţia copiilor noştri. Sunt vremuri de bătălie spirituală fără precedent. Nimeni, niciun tânăr, bunic sau părinte nu îşi poate permite indiferenţa. Nimeni, niciun slujitor duhovnicesc sau creştin de rând nu are dreptul să creadă că nu va fi afectat. Apoi, vă îndemn pe toţi la acţiune. Indiferent cât de aglomeraţi sunteţi, cu înţelepciune duhovnicească, pregătiţi-vă copiii şi nepoţii pentru ceea ce vor auzi. Dacă nu li s-a spus încă, li se va spune foarte curând că nu este sigur dacă sunt băieţi sau fete. Nu va dura mult şi vor fi îndemnaţi să „experimenteze diversitatea” pentru a constata ce le place mai mult şi cum se simt mai bine. Deşi vă este greu să acceptaţi această posibilitate, ei vor fi îndemnaţi să se sărute cu fete şi băieţi să vadă cu cine le place mai mult. Prin persoane „calificate” vor fi consiliaţi, îndemnaţi şi ajutaţi să îşi înceapă viaţa sexuală când doresc. Apelând la drepturile şi la fericirea lor, li se va spune că este bine să încerce şi relaţii cu persoane de acelaşi sex ca să poată face diferenţa şi să constate ce le place mai mult. În mod perfid şi constant se va încerca îndoctrinarea lor cât se poate de mult şi pe cât mai multe căi împotriva familiei. Dacă totuşi unii vor dori să îşi întemeieze o familie, vor fi învăţaţi sistematic, subtil, pervers şi diabolic că familia poate fi formată şi între două persoane de acelaşi sex.

Subtil sau în mod oficial, anunţându-vă sau nu, anumite persoane vor face tot ce pot, să ne transforme copiii în victime. În contextul acesta, nu avem voie să rămânem indiferenţi. Este datoria noastră să îi pregătim cu înţelepcine şi la timp pentru ceea ce vor vedea şi vor auzi. Indiferent că ne place sau nu, copiii vor vedea tot mai frecvent în media, pe stradă şi chiar în şcoli persoane care au ales să îşi bată joc în mod public de sexualitatea primită prin concepţie. Aceasta ne obligă ca în timp ce ne rugăm pentru copiii noştri să îi învăţăm că suntem băieţi şi fete prin decizie divină. Este datoria noastră să le spunem în mod repetat, frumos şi argumentat că băieţii şi fetele au identitate şi sunt deosebiţi înainte de naştere. Să nu ne fie greu să le spunem în mod constant, atractiv, înţelept că este o binecuvântare să fi băiat şi fată. Să le spunem cu înţelepciune că băieţii nu se pot transforma în fete şi nici fetele în băieţi. Să ne rugăm şi să le explicăm că familia este formată doar între un bărbat şi o femeie. Să nu ne fie nici ruşine, nici teamă şi nici greu să le întipărim bine în minte că părinţi sunt tată şi mamă, iar bunicii, unchii şi mătuşile sunt bărbat şi femeie nu altceva.

Chiar dacă uneori ni se pare mai greu sau mai puţin confortabil să le spune copiilor cât de devreme este necesar că relaţia sexuală este darul lui Dumnezeu pentru familie, doar pentru familie. În momentul în care copii vor fi expuşi unor anormalităţi, să nu ne fie greu să le spunem că singura normalitate este cea decisă de Creatorul nostru, de Dumnezeu. Să îi învăţăm să le fie milă de persoanele care aleg alt stil de viaţă, să se roage pentru trezirea lor, dar în niciun caz să nu accepte păcatul ca normalitate. În timp ce ne ocupăm de copii în casă, să nu uităm să ne facem datoria de părinte şi în ce priveşte educaţia din şcoala. Să ne uităm din timp şi cu atenţie peste conţinutul manualelor ce vor fi predate. Să căutăm cu atenţie lecţiile cu posibil potenţial otrăvitor. Să ne interesăm ce se întâmplă la orele de dirigenţie şi la activităţile culturale şcolare sau extraşcolare. Aici se pot ascunde multe idei şi evenimente otrăvitoare. Să nu ne fie teamă sau ruşine să le cerem profesorilor să nu ne expună copiii la învăţături diabolice. Să nu ne lăsăm copiii la activităţi unde nu ne este garantată o învăţătură şi un comportament normal. Când constatăm că s-au încălcat drepturile copiilor şi ale părinţilor să reacţionăm imediat, prompt, uniţi şi vocali. Lupta spirituală, nu exclude lupta pe plan relaţional şi legal. Câtă vreme avem dreptul să ne exprimăm, să o facem cu pregătire şi determinare. Când nu vom mai avea voie să ne exprimăm, o vom face mai tare şi mai înţelept în ilegalitate. Până atunci, mă rog lui Dumnezeu să auzim încă o dată chemarea şi încurajarea Scripturilor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!” Neemia 4.14

https://www.facebook.com/iugaviorel.ro/posts/2321970284754114?tn=K-R

APEL! Iuga Viorel: Pentru părinţi şi nu numai, Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.

CrestinTotal.ro

Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.
Deşi am mai făcut-o, vă chem cu cea mai mare seriozitate să ne rugăm insistent, consecvent şi multiplu pentru protecţia copiilor noştri. Sunt vremuri de bătălie spirituală fără precedent. Nimeni, niciun tânăr, bunic sau părinte nu îşi poate permite indiferenţa. Nimeni, niciun slujitor duhovnicesc sau creştin de rând nu are dreptul să creadă că nu va fi afectat. Apoi, vă îndemn pe toţi la acţiune. Indiferent cât de aglomeraţi sunteţi, cu înţelepciune duhovnicească, pregătiţi-vă copiii şi nepoţii pentru ceea ce vor auzi. Dacă nu li s-a spus încă, li se va spune foarte curând că nu este sigur dacă sunt băieţi sau fete. Nu va dura mult şi vor fi îndemnaţi să „experimenteze diversitatea” pentru a constata ce le place mai mult şi cum se simt mai bine. Deşi vă este greu…

Vezi articolul original 668 de cuvinte mai mult

Cum să găseşti o biserică /John Farkas, Berean Christian Ministries

Cum să găseşti o biserică

Mai întâi sugerez să faci o listă a ceea ce vrei tu într-o biserică. Foloseşte următoarele ca ajutor.

+ Este învăţătura şi predicarea din biserică ferm bazat pe întreaga Biblie şi numai adevărurile sale? (2 Timotei 3:16-17, 4:2).

+ Îl predică pe Isus Hristos şi învierea Sa trupească? (Luca 1:35; Isaia 43:10-11; Filipeni 2:5-11, Col 1:19, 2:3, 8-9; Ioan 1:1, 3:16, 10:17-18, 20:28; 1 Timotei 2:5; 1 Corinteni 15:1-4)

+ Este muzica şi imnurile serviciile de duminică bazate pe învăţăturile Bibliei?

+ Oferă biserica învăţături pentru fiecare membru al familiei tale?

+ Cere să citeşti „Declaraţia de Credinţă” a bisericii şi / sau crezurile la care subscrie ea. Dacă ea nu foloseşte crezuri sau nu are o Declaraţie de Credinţă (unele nu au) cere să citeşti echivalentul acestora.

+ Crezi că ai putea merge la unul din pastorii bisericii cu o problemă sau nevoie personal?

+ Te simţi ca acasă alături de alţii din biserică?

+ Există oportunităţi oferite de a-i întâlnii pe alţi din biserică?

+ Simţi că oamenii sunt prietenoşi şi cinstiţi cu privire la tine?

+ Există oameni de vârstă potrivită care să-ţi ofere părtăşia suficientă pentru fiecare membru al familie tale?

+ Simţi vreun loc în care ai putea fi folosit în biserică?

+ Este biserica interesată în mod onest în împlinirea nevoilor altora, atât din punct de vedere spiritual cât şi fizic?

+ Merg ei în comunităţile apropiate cu evanghelia lui Isus Hristos? Au un program misionar puternic?

+ Sunt ei o biserică „închisă”? Ai avea dificultate în a „răzbate” spre o poziţie de responsabilitate?

+ Este accesibilă biserica din punct de vedere geografic pentru aţi permite să fi implicat aşa cum vrei?

+ Se prea poate că nu toate din aceste întrebările să fie de importanţă egală pentru fiecare membru al familiei tale în timp ce consideri găsirea unei bisericii. Totuşi, un echilibru de învăţătură, părtăşie şi serviciu sunt necesare pentru creşterea ta creştină sănătoasă.

+ Dumnezeu are o biserică pentru tine. Tu doar trebuie să o cauţi care este ea.

+ Ţine în minte că în timp ce o denominaţie naţională poate fi creştină în mod clar şi să aibă o organizare sănătoasă, unele congregaţii individuale din această denominaţie pot să nu fie aşa. De aceea ai nevoie de timp ca să aplici buna judecată în selectarea unei biserici locale care se potriveşte nevoilor tale. După ce am plecat din Mormonism şi am frecventat regulat o biserică locală, Webster Assembly of God, mi-a trebuit doi ani de frecventare a acesteia înainte să fiu destul de confortabil ca să devin formal un membru.

+ Unele semne ale bisericilor faţă de care să stai departe sau faţă de care să te apropii cu atenţie (1 Tesaloniceni 5:21; 1 Ioan 4:1; Romani 16:17-18)

–         Fii foarte preocupat cu biserica care aplică continuu presiune în a deveni un membru.

–         În timp ce cauţi să ţii în minte că anumite „biserici” pretind să fie creştini când de fapt nu sunt. Sunt prea mulţi care cad în această categorie pentru a putea oferi o listă completă. Două majore pe care le cunosc sunt Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Ziua din Urmă (Mormonii) şi Societatea Turnului de Veghe (Martorii lui Iehova). Există mult mai multe, unele foarte largi, precum mormonii, unele mici precum o congregaţie.

–         Vor să ştie prea multe detalii despre viaţa ta personală? Încearcă să îţi spună cum să tratezi aceste detalii? Cu alte cuvinte, îţi spun cum să-ţi conduci fiecare parte a vieţii tale?

–         Învaţă aceasta conceptul Trinitarian istoric al lui Dumnezeu? Majoritatea bisericilor aşa zise creştine nu o fac.

–         Recunosc ei botezurile făcute de alte biserici sau denominaţii creştine? Multe biserici aşa zise creştine nu o fac.

–         Fii atent la terminologie. Unele grupări, cum sunt mormonii, folosesc termeni creştini, dar au redefinit cuvintele pentru a se potrivii crezurilor şi învăţăturilor lor necreştine.

–         Este biserica condusă de ceva experimental (sentimente şi emoţii în locul Bibliei), căutarea după semne, alungarea de demoni?

–         Încurajează ei demonstrările emoţionale neobişnuite şi izbucnirile prin indivizi şi grupuri din serviciile lor? Aceasta ar include „rasul sfânt”, căzutul, strigatul, lătratul, tăvălitul pe jos sau alte mişcări verbale sau ale trupului neobişnuite.

–         Spun ei că numai o singură traducere a Bibliei (versiunea King James de exemplu) este singura acceptabilă? Spun ei că alte traduceri sunt inacceptabile şi nu sunt de la Dumnezeu şi că cei care le folosesc sunt pierduţi?

–         Bisericile creştine au susţinut în mod istoric serviciile lor de închinare duminica. Examinează foarte atent pe cei care nu fac aşa.

+ Vorbeşte cu vecinii tăi, cu oamenii de la muncă şi foloseşte experienţele tale din trecut să găseşti congregaţii candidate. Paginile aurii te pot ajuta şi ele. De asemenea, prin a conduce cu maşina prin comunitate ar putea fi un bun început. Vizitează şi încearcă câteva congregaţii. Nu te grăbii să te înrolezi.

+ Când vorbeşti cu pastorul unei biserici de care eşti interesat pentru a găsi răspunsuri la întrebările de mai sus, pune-i şi următoarele întrebări. În timp ce discuţi aceste chestiuni caută să vezi cum este folosită Biblia pentru a susţine ceea ce se spune.

–         Care este mărturia voastră despre Isus Hristos?

–         Poate o persoană să fie pastor, sau în alte poziţii de conducere, în această biserică şi să fie implicat în homosexualitate sau adulter ori curvie sau divorţ sau beţie sau alte păcate publice (1 Tesaloniceni 5:22)

–         Care sunt motivele care ar determina pe un pastor, sau pe alţii din conducerea de vârf, să-şi piardă slujba lor în biserică?

–         Ce părere aveţi despre Biblie?

–         Vedeţi Biblia ca prima unică sursă de informaţie de încredere despre Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt, şi planul mântuirii?

–         Cum ne putem petrece eternitatea în cer cu Isus Hristos? (Romani 10:9-11; Ioan 3:16, 5:24; Efeseni 2:8-9)

–         Care este rolul faptelor bune în mântuirea noastră? (Efeseni 2:10; Filipeni 2:13; Iacov 2:17-26)

–         Ce este evanghelia? (vezi 1 Corinteni 15:1-4) Fii foarte atent la toate mai ales la un răspuns simplu.

–         Credinţa în Isus Hristos, moartea, îngroparea şi învierea Sa.

Nu vei găsi niciodată biserica „perfect”, dar poţi fi aproape. Lucrurile de mai sus te pot ajuta să cauţi chestiunile critice legate de mântuire. Trebuie să îţi faci partea ta folosind o bună traducere a Bibliei ca standard, „etalonul” tău, ca să te ajute să evaluezi o biserică la început şi cu evaluările de mai apoi.

John Farkas, Berean Christian Ministries, P.O. Box 1091, Webster, NY 14580

https://www.voxdeibaptist.org/Cum_sa_gasesti_o_Biserica.htm

Diaconii şi Conducerea Bisericii – de Daniel B. Wallace, Ph.D

Diaconii şi Conducerea Bisericii de Daniel B. Wallace, Ph.D.

Articolul de faţă este un eseu care argumentează faptul că diaconii ar trebui să fie o parte a conducerii unei biserici mari. Acesta are trei părţi: studiul biblic inductiv, concluzii din investigarea biblică, şi sugestii practice pentru biserica de astăzi.

I. Studiu biblic inductiv

Modelul conducerii bisericii pe care îl urmează Noul Testament îşi are bazele în perioada cea mai timpurie. În Faptele Apostolilor 6:1-6 citim despre frustrarea anumitor membrii a bisericii primare pentru că nu se avea grijă de nevoile lor. Deoarece biserica a crescut aşa de mult, cei doisprezece apostoli nu au putut să mânuiască toate nevoile fizice ale trupului şi să proclame şi cuvântul. Ei ştiau că dacă neglijau slujirea cuvântului biserica avea să sufere: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese” (v. 2). Ei au cerut congregaţiei să aleagă şapte bărbaţi – oameni cu o reputaţia bună şi cu un caracter sănătos – pentru a îndeplini această sarcină de a sluji la mese. Verbul „a sluji” din versetul 2 este diakonevw (diakoneo). Verbul înrudit este diavkono (diakonos), de la care am preluat „diacon” (cf. 1 Timotei 3:8). Acest cuvânt nu are întotdeauna aceeaşi nuanţă tehnică în Noul Testament. Acesta înseamnă „slujitor” în multe pasaje (de exemplu, Matei 20:26; 22:13; Ioan 2:5; Romani 13:4), „lucrător” (2 Corinteni 3:6; Efeseni 3:7; Coloseni 1:25).

Prin urmare apare întrebarea: Cum ar trebui să relatăm Faptele Apostolilor 6 faţă de doctrina eclesiologiei şi înspre o bună înţelegere a conducerii bisericii? Aici se prezintă trei opţiuni: acest capitol oferă un model esenţial al conducerii bisericii, o opţiune validă a conducerii bisericeşti, sau o descriere incidentală care este probabil irelevantă pentru conducerea bisericii. În plus, o combinaţie a acestor trei ar putea fi la locul ei (de exemplu, numărul şapte poate fi incidental, în timp ce calificările de caracter ale acestor slujitori par a fi esenţiale).

Exegeţii sunt divizaţi în această chestiune, însă mulţi văd un anumit fel de model care nu are nici o legătură în Faptele Apostolilor 6. două lucruri sunt cheie în determinarea aceasta. Scopul literar al lui Luca din Faptele Apostolilor şi paralelele cu alte scrieri de mai târziu ale Noului Testament. Luca descrie cu siguranţă multe lucruri care nu erau justificate în continuarea lucrării bisericii (şi anume, comunismul iniţial al biserici, botezul cu Duhul după mântuire). Astfel că trebuie să fim atenţi în a distinge acele lucruri care par a avea semnificaţie faţă de cele ce nu au. Un fel de a găsi o soluţie este prin a privi la epistolele lui Pavel. În cele din urmă, Luca era unul din companiile de călătorie ale lui Pavel. Când vedem paralelele din scrisorile lui Pavel cu ceea ce avea loc în Fapte, ar putea exista o conexiune. Astfel, faptul că diaconii din 1 Timotei 3:8-13 trebuie să fie oameni evlavioşi în mod aparent în cadrul conducerii fizice şi financiare a bisericii¹ este un indicator puternic a faptului că modelul declarat în Fapte 6 nu este un accident. Aşa cum arată George Knight, „Legăturile lingvistice cu cei din 1 Timotei 3:8-13 descrişi prin pronumele diavkonoi şi verbul diakonei’n (folosit într-un sens tehnic) este frapant şi în acord cu diviziunea muncii din termenii conceptuali din Faptele Apostolilor 6”².

Vom dezvolta mai târziu acest punct, căci ne stau în faţă trei chestiuni cheie: Este semnificativ faptul că biserica a adăugat diaconi doar atunci când a ajuns la o anumită mărime? Este oare semnificativ faptul că congregaţia a votat asupra cui va sluji la mese? Este semnificativ faptul că s-au ales doar bărbaţi în Fapte 6?³

Al doilea pasaj de notat este Filipeni 1:1. Pavel se adresează sfinţilor din Filipi, „împreună cu episcopii şi diaconii”. Astfel se vede clar o îndoită diviziune de conducere. (Întâmplător, episcopii erau acelaşi lucru ca şi bătrânii⁴.) Biserica din Filipi probabil că nu era aşa de mare, deşi era bine stabilită. Pavel a întemeiat biserica în a doua sa călătorie misionară. Elementul evreiesc din oraş era destul de mic aşa ca nu s-a găsit nici o sinagogă. Dar Pavel a găsit câteva femei care au fost sensibile faţă de evanghelie. Biserica a început. În timpul când el scria epistola către Filipeni, biserica avea deja zece ani.

Al treilea pasaj semnificativ este 1 Timotei 3:8-13. Aceasta se adresează la două categorii de lideri din biserică, episcopii (bătrânii) şi diaconii. Am notat deja legătura dintre acest text şi Fapte 6. Este suficient să spunem aici că diaconii se presupuneau a fi partea a conducerii bisericii în Efes.

Knight conclude: „Aceste trei pasaje arată, deci, o divizie îndoită de lucrarea în perioadele timpurii, de mijloc şi târzie din biserica Noului Testament, în oraşe cheie din trei zone geografice variate (Palestina, Grecia şi Asia Mică), şi în cadre evreieşti cât şi în cel greco-roman”⁵.

Problema este că doar alte câteva versete par să vorbească despre diaconi. Următorul tabel este o listă completă a tuturor pasajelor potenţiale.

Romani 16:1	„Fivi, o diaconiţă a Bisericii din Chencrea”. Este posibil ca Fivi să fi fost o slujitoare din biserică, un fel de lucrătoare. Dacă termenul este intenţionat a fi luat tehnic este greu de spus.
Efeseni 6:21	„Tihic, prea iubitul frate şi slujitor credincios în Domnul”. Din nou, este probabil ca diavkono să însemne aici „slujitor” sau „lucrător”.
Coloseni 1:7	„Epafras… un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi”. Aceeaşi problemă are loc aici. Cel mai probabil aici se face referinţă la Epafras ca lucrător, nu ca diacon.
Coloseni 4:7	„Tihic, fratele prea iubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul”. Vezi discuţia de la Efeseni 6:21

Din aceste patru pasaje care vorbesc de trei indivizi (Fivi, Epafras, Tihic), cel mai bun candidat pentru înţelesul lui „diacon” este Romani 16:1, căci acesta este singurul text în care termenul este relatat în mod specific faţă de o biserică. Totuşi, faptul că atât Fapte 6 cât şi 1 Timotei 3 vorbesc despre diaconi în calitate de bărbaţi adulţi sugerează ideea că această slujbă a fost limitată doar bărbaţilor⁶. Acesta subiect este mai bine discutat în contextul mai larg al rolului femeii din biserică.

Lipsa menţionării diaconilor în pasajele Noului Testament în care sunt menţionaţi bătrânii sau episcopii ar trebui să fie de asemenea notat. Faptele Apostolilor 14:23, de exemplu, înregistrează faptul cum Pavel şi Barnaba au rânduit bătrâni în bisericile noi stabilite, însă nu diaconi. Alte pasaje discută despre conducerea bisericii, deşi în mod discutabil bătrâni sunt doar ei care sunt menţionaţi în mod explicit deoarece chestiunile implicate sunt mai degrabă cele pe care le-ar decide bătrânii decât diaconii (anume, Fapte 11:30; 15:2, 4, 6, 22, 23; 16:4; 20:17; 21:18; Iacov 5:14; 1 Petru 5:1, 5). Este interesant că 1 Timotei 5:17, 19 se potriveşte acestui model. În aceeaşi carte calificările pentru bătrâni (episcopi) şi diaconi sunt menţionate, însă cu două capitole mai târziu sunt menţionaţi doar bătrânii. Dacă lipsea din Bibliile noastre capitolul 3, oare ce fel de concluzii am mai fi făcut din lipsa menţionării lor în capitolul cinci?

Cel mai instructiv text dintre aceste linii este Tit 1:5. Pavel l-a instruit pe Tit să rânduiască bătrâni în fiecare oraş. Calificările din Tit 1:6-9 sunt paralelele cu cele din 1 Tim 3:1-7. Însă nu există nici o listă corespunzătoare pentru diaconi. De ce? Biserica din Creta era relativ tânără, în timp ce Efesul avea o lungă istorie şi a fost, de fapt, baza operaţiunilor lui Pavel pentru aproape trei ani. Se pare că pentru noile biserici era nevoie doar de bătrâni. Pe măsură ce o biserică creştea, diaconii aveau să fie adăugaţi la conducere aşa ca bătrânii să se poată devota mai mult rugăciunii şi învăţăturii. Aceasta urmează modelul din Fapte 6.

În fine, ar trebui să notăm că mai sunt şi alţi termeni pentru liderii bisericii care sunt folosiţi uneori în Noul Testament. În 1 Tesaloniceni 5:12 citim despre „cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul”. Nu se oferă o altă descriere despre aceşti lideri. Pavel se pare că a petrecut doar câteva săptămâni în Tesalonic (cf. Fapte 17:1-10), totuşi a rânduit lideri înainte de plecarea sa. Se pare că aici este vorba doar de bătrâni. Evrei 13:7 spune, „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu”. Din nou, se pare că aici se aveau în vedere bătrânii bisericii⁷.

II. Concluzii din studiul biblic

1. În primul rând, este evident faptul că biserica timpurie nu a avut întotdeauna diaconi. Fapte 6:1-6 şi Tit 1:5 arată aceasta, aşa cum o fac aparent şi Fapte 14:23 şi 1 Tesaloniceni 5:12.
2. Este de asemenea evident că diaconii au fost adăugaţi atunci când se ivea nevoia. Această nevoie era în legătură cu datoriile bătrânilor. Când ei au deviat de la lucrarea de slujire prin rugăciune şi cuvânt, era creat diaconatul.
3. Se pare că au existat o varietate de mijloace prin care diaconii erau puşi în funcţie. În Fapte 6, ei erau aleşi de congregaţie (Însă chiar şi aici, apostolii au sugerat mai întâi şi au permis un astfel de vot al congregaţiei). Dar în 1 Timotei 3, este probabil că însăşi Timotei i-ar fi rânduit. Aceasta se datorează faptului că (1) paralela din Tit 1:5 implică rânduirea de bătrâni de către Tit, (2) nu citim nicăieri altundeva că bătrânii au fost aleşi (cf., de exemplu, Fapte 14:23), şi (3) nu există nici o diferenţiere între diaconi şi bătrâni în 1 Timotei 3 în termenii felului în care ei au ajuns în acea poziţie. Fapte 16, cel puţin, nu este o bază suficientă pentru a argumenta faptul că diaconii trebuie să fie întotdeauna aleşi de către congregaţie.

III. Sugestii practice pentru biserica de astăzi

Rezultatele acestui studiu pot fi aplicate la biserica de astăzi în termeni de flexibilitate şi scop. Ar trebui să existe flexibilitate în a avea sau nu diaconi, precum şi în mijloacele de alegere. Ceea ce conduce pe prima este sarcina bătrânilor: dacă ei sunt distraşi de la devotarea lor de la rugăciune şi cuvântul, ei au nevoie de diaconi. Ceea ce conduce pe ultima este preferinţa fiecărui individ al bisericii.

Ca un postscriptum, adaosul de diaconi la o biserică arată cât de vitală este lucrarea de rugăciune şi a cuvântului printre bătrâni (nu doar a pastorului). Prea multe borduri de bătrâni se preocupă cu chestiuni neînsemnate care îi constrâng, împiedicându-i de la datoria lor primară. Într-adevăr, prea mulţi bătrâni, deşi evlavioşi, nu sunt „capabili să înveţe pe alţii” (1 Timotei 3:2; Tit 1:9; cf. Evrei 13:7).

___________________

NOTE DE SUBSOL

¹ Ceea ce este semnificativ alături de aceste linii este sugestia lui F. F. Bruce că în Fapte 6:2, actul de „slujire la mese” a fost în modul cel mai sigur nu acela de a distribui mâncarea, ci acela al cheltuirii banilor. În acelaşi timp, există aluzii că diaconii ar putea foarte bine să fie implicaţi în mai mult decât simpla implicare a distribuirii fondurilor. Filip, unul din cei şapte originali din Fapte 6, era un predicator viguros.

² G. W. Knight III, Commentary on the Pastoral Epistles (New International Greek New Testament; Grand Rapids: Eerdmans, 1992) 175 [Comentariu asupra epistolelor pastorale].

³ Apostolii au cerut în mod specific ca să se aleagă şapte bărbaţi. Cuvântul grecesc folosit, ajnhvr, înseamnă un bărbat adult.

⁴ Cf. Tit 1:5; Faptele Apostolilor 20:17, 28; 1 Timotei 3:1 şi 5:17.

⁵ Idem.

⁶ Deşi 1 Timotei 3:11 ar putea fi interpretat să însemne „diaconiţă”, mai degrabă decât soţie. Din nou, acest subiect trebuie tratat în cadrul rolului femeii în biserică.

⁷ Unii vad darul de ajutorare din 1 Corinteni 12:28 ca o referinţă oblică la poziţia de diacon (aşa ca Knight, 176). Aceasta se potriveşte frumos cu faptul că darul care precede acestuia este acela de administrare sau de conducere. În plus, atunci când apar întrebările retorică din v. 29-30 („Sunt toţi apostoli?” etc.) singurele daruri care nu sunt menţionate sunt cele de ajutorare şi de administrare. Dacă acestea sunt poziţii mai degrabă decât daruri, o astfel de lacună este uşor explicată. (vezi H. W. Beyer, s.v. kubernhvsi”, in Theological Dictionary of the New Testament 3.1036 [Dicţionar Teologic al Noului Testament]). Totuşi, din moment ce pasajul vorbeşte de daruri spirituale mai degrabă decât de poziţii, acest lucru este îndoielnic. Oricine ar putea avea darul ajutorării, fie că este diacon sau nu. În plus, lacuna poate fi explicată şi în alt fel: versetul 30 adaugă darul de interpretare, care nu este în lista originală. Aceasta arată că Pavel nu încearcă să fie deloc exhaustiv în oricare set.

https://www.voxdeibaptist.org/deacons_and_the_leadership_trd.htm

TAINĂ.

TAINĂ.

I. În Vechiul Testament

În VT cuvântul apare numai în secţiunea aramaică din Daniel (2:18-19, 27-30, 47; 4:9), unde LXX redă termenul aramaic raz prin mysterion. În acest context cuvântul poartă o conotaţie specializată, şi asemenea expresiei „este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele” (2:28), înseamnă ceva ce este ascuns şi trebuie să fie făcut cunoscut. Dar chiar şi aici înţelesul termenului nu este înrudit cu cel din NT, întrucât tainele despre care vorbeşte Daniel în acest capitol sunt conţinute în planul etern al lui Dumnezeu şi care sunt descoperite de El slujitorilor Săi („ce se va întâmpla”, 2:29).

Folosirea termenului raz, „taină” cu termenul înrudit pesar, „soluţie”, „interpretare”, „tălmăcire”, a fost preluată de secta de la Qumran iar utilizarea acestei terminologii a furnizat un cadru pentru înţelegerea termenului mysterion din NT.

II. În Noul Testament

Înţelesul

Înţelesul termenului mysterion în gr. clasică este „orice lucru ascuns sau secret” (HDE, 3, p. 465), şi a fost folosit mai ales la plural (ta mysteria) pentru a se referi la riturile sacre ale religiei misterelor a grecilor la care puteau participa numai cei iniţiaţi. Verbul de bază estemyo, care înseamnă în esenţă „a închide buzele (sau ochii)” (lat. mutus). Dar în timp ce „taină” poate însemna – şi în sensul contemporan are adesea sensul de – o taină pentru care nu poate fi găsit un răspuns, aceasta nu este o nuanţă a termenului mysterion în gr. biblică şi în cea clasică. În NT mysterion indică o taină care este revelată, sau a fost revelată, care este divină prin amploarea sa şi care trebuie să fie făcută cunoscută de Dumnezeu oamenilor prin Duhul Său. În felul acesta termenul se apropie foarte mult de cuvântulapokalypsis din NT, „revelaţie”, mysterion este o taină temporară, care după ce este revelată, cunoscută şi înţeleasă – nu mai este o taină; apokalypsis este o posibilitate ascunsă temporar, care aşteaptă să fie revelată pentru a se realiza şi pentru a fi înţeleasă (vezi 1 Corinteni 1:7, de ex. unde apokalypsis este folosit adesea cu referire la Cristos Însuşi; în Romani 8:19 Pavel descrie creaţia care aşteaptă cu înfocare apokatastasis din epoca viitoare de glorie, care urmeză să fie revelată (apokalyphthenai) la apokalypsis fiilor lui Dumnezeu).

Folosirea termenului

(i) În evanghelii. Singurul loc în care cuvântul mysterion apare în evanghelii este în Marcu 4:11 = Matei 13:11 (plural) = Luca 18:10. Aici termenul este folosit pentru a se referi la Împărăţia lui Dumnezeu, a cărei cunoaştere – pentru simplul motiv că este „a lui Dumnezeu” – este rezervată pentru cei cărora le este „dată”.

Ca rezultat, taina nerevelată este ascunsă în *„pilde” pentru cei din afară (exo).

(ii) În Epistolele lui Pavel. Pavel foloseşte cuvântul frecvent şi în afară de cele patru cazuri când cuvântul apare în Apocalipsa şi de cele trei din evangheliile sinoptice, cuvântulmysterion apare în NT mai ales în Epistolele lui Pavel (21 ori). Există patru aspecte ale teologiei lui Pavel cu privire la mysterion.

Taina mysterion este eternă prin sfera ei, în măsura în care este raportată la planul divin de mântuire, Heilsgeschichte. „Taina” este vestea bună care formează conţinutul revelaţiei lui Dumnezeu (cf. Efeseni 6:19); este taina lui Dumnezeu Însuşi, care se concentrează asupra lui Cristos (Coloseni 2:2, unde citim tou mysteriou tou theou, Christou cu P46, B, ş.a.; cf. 1 Corinteni 2:1, unde B, D şi alte MS conţin martyrion în loc de mysterion). În felul acesta taina este conţinută în planurile eterne ale lui Dumnezeu şi este ascunsă în El (Efeseni 3:9), fiind decretată „mai înainte de veci” (1 Corinteni 2:7) şi declarată ca sophia lui Dumnezeu, ascunsă cu un văl de priceperea omenească în toate epocile (1 Corinteni 2:8; Romani 16:25, unde participiul adjectival este sesigemenon), dar aşteptând să fie dezvăluită.

Taina este istorică prin vestirea ei. Această taină este de asemenea „taina lui Cristos”, vestită în mod istoric şi definitiv de către Dumnezeu în Cristos Însuşi (Efeseni 1:9; 3:3 ş.urm., undemysterioneste descrisă ca fiind revelată lui Pavel kata apokalypsin; cf. Coloseni 4:3) „la împlinirea vremii” (Galateni 4:4). Pavel a fost însărcinat să propovăduiască (Efeseni 3:8 ş.urm.; cf. 1 Corinteni 4:1) tocmai această taină, centrată şi declarată în persoana Domnului Isus Cristos, prin a cărui moarte Dumnezeu ne împacă cu Sine (2 Corinteni 5:18 ş.urm.; cf. 1 Corinteni 2:2). În Epistola sa către efeseni Pavel analizează pe fondul unei mişcări generale şi treptate spre o inclusivitate cristocentrică (vezi J. A. Robinson,Ephesians, 1903, p. 238 ş.urm.), ideile dominante înrudite de „nădejde” şi „taină”. Cristos este nădejdea oamenilor (1:12) şi a universului (1:10) şi ca rezultat noi avem o nădejde care este atât glorioasă (1:18) cât şi reală; creştinul este mântuit deja şi înviat împreună cu El (2:4-6, unde verbele sunt la timpul aorist). Nu numai atât, ci totodată – şi acesta este caracterul tainic al mysterion pe care a fost trimis să o predice Pavel şi de care se ocupă în principal – nădejdea nouă, şi astfel viaţa nouă în Cristos, care sunt accesibile deopotrivă evreilor şi ne-evreilor (3:8; cf. Coloseni 1:27, unde conţinutul tainei este descris: „Cristos în voi, nădejdea slavei”).

Taina este spirituală în percepţia sa. Am văzut deja din evangheliile sinoptice că taina Împărăţiei este percepută în mod spiritual. Pavel reţine această idee atunci când priveşte taina lui Cristos (care se concentrează în special asupra faptului că cei dintre Neamuri sunt „împreună moştenitori”) ca fiind revelată apostolilor şi prorocilor de Duhul (enpneumati, Efeseni 3:5; vezi şi 1 Corinteni 13:2; 14:2). În acest context trebuie înţeles termenul aşa cum este folosit de Pavel în legătură cu căsătoria creştină (Efeseni 5:32) şi „omul nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2:7). Semnificaţia divină a acestor „taine” este înţeleasă prin asociere cu revelaţia şi priceperea spirituală (cf. şi Apocalipsa 17:3-7).

Taina este escatologică prin rezultatul ei. Taina care a fost revelată la timpul potrivit continuă să aştepte împlinirea divină în eternitate. Acesta este sensul în care trebuie înţeles termenul în Apocalipsa 10:7: „taina lui Dumnezeu”, vestită deja, va fi împlinită fără întârziere în mod colectiv, „în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui”. Lucrul acesta este la fel de adevărat cu privire la termenii mântuirii personale – „taina transformării” atunci când va suna trâmbiţa, taina faptului că ceea ce este muritor va fi înlocuit de ceea ce este nemuritor (1 Corinteni 15:51 ş.urm.). O asemenea taină, chiar şi atunci când este făcută cunoscută, ne copleşeşte prin profunzimea ei care este de fapt înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu Însuşi (Coloseni 2:2).

Folosirea cuvântului „taină” cu referire la sacramente (Vulg. traduce mysterion cu „sacramentum”) este în întregime post-biblică.

BIBLIOGRAFIE

828. Hatch,Essays in Biblical Greek, 1889, p. 57-62; C. L. Milton,The Epistle to the Ephesians, 1951, p. 86-90; G. Bornkamm, TDNT 4, p. 802-828.

S.S.S.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/taina.html

Răspunsuri biblice la cele mai întâlnite întrebări ale contemporanilor noştri

Răspunsuri biblice la cele mai întâlnite întrebări ale contemporanilor noştri

În funcţie de întrebare, puteţi „merge” direct la răspuns

1) A afirmat într-adevăr Isus că omul poate deveni Dumnezeu?

2) Este sufletul inconştient de la moarte şi până la înviere? (somnul sufletului?)

3) Cum poate universul să aibe un „început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

4) De se închină creştinii Duminica şi nu Sâmbăta?

5) Pot creştinii să consume vin sau băuturi alcoolice?

6) Există un purgatoriu? Mai au şanse de mântuire (de intrare în Ceruri), cei morţi?

7) Şi-a ieşit Isus din fire? A păcătuit Isus?

8) Este Creştinismul exclusivist fiindcă susţine mântuire doar prin Isus Hristos?

9) Poate diavolul face miracole?

10) A rămas Maria, mama lui Isus, „fecioară pe veci”?

11) Susţine Biblia reîncarnarea? Mulţi adepţi ai religiilor orientale afirmă că, da.

12) A fost Ioan Botezătorul reîncarnarea lui Ilie?

13) Susţine şi încuviinţează Biblia, astrologia?

14) Interzice Biblia transfuziile de sânge confirmând astfel practica Martorilor lui Iehova?

 15) Pot preoţii ierta păcatele?

16) Este relatarea „roţilor” lui Ezechiel un indiciu al existenţei O.Z.N.-urilor, sau a unor inteligenţe extraterestre?

Index al pasajelor biblice

În funcţie de pasajul biblic atacat, puteţi „merge” direct la discutarea lui. Întâi, aveţi referinţa, apoi, numărul răspunsului unde pasajul, versetul, este repus în context.

REFERINŢELE BIBLICE	NUMĂRUL ÎNTREBĂRII
Ioan 10:34	nr.1
1 Tes.4:13	nr.2
Gen.1:1	nr.3
Exodul 20:8-11	nr.4
1 Tim.5:23	nr.5
1Cor.3:13-15	nr.6
Matei 21:18-20	nr.7
Fapte 4:12	nr.8
Apocalipsa 16:14	nr.9
Matei 12:46-50	nr.10
Ioan 3:3	nr.11
Matei:11:14	nr.12
Matei 2:2	nr.13
Fapte 15:28	nr.14
Ioan 20:22-23	nr.15
Ezechiel 1:1-28	nr.16

Pasaje considerate dificile sau contradictorii pot avea explicaţii foarte simple dacă sunt interpretate în întregul context al Bibliei

Există pasaje care se afirmă că ar fi contradicţii sau cel puţin dificultăţi ale Bibliei, dar care în urma reaşezării lor în context se dovedesc a fi fost doaraparente dificultăţi, în realitate nişte adevăruri mai profunde. De exemplu, la o citire şi interpretare superficială a lui:

1) După Ioan 10:34, te întrebi dacă, după spusele unora, a afirmat într-adevăr Isus Hristos că omul poate deveni Dumnezeu?

Problema:  Isus, răspunzând unui grup de Iudei, a zis: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei?” Înseamnă oare aceasta că oamenii pot deveni Dumnezeu, aşa cum afirmă mormonii sau mişcarea „Cuvântul Credinţei” (engleză – „The Word of Faith Movement”), numeroasele religii panteiste (mai mulţi dumnezei) sau promotorii New Age-ului?

Rezolvarea:  Contextul acestui pasaj dezvăluie că Hristos tocmai s-a pronunţat una cu Tatăl spunând: „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Iudeii vroiau să-l omoare cu pietre fiindcă ei au crezut că Hristos huleşte din moment ce se considera El Însuşi egal cu Dumnezeu (vezi, versetele 31-33).

Isus a răspuns prin a cita din Psalmul 82:6, care spune: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei”. Acest Psalm se adresează judecătorilor rânduiţi în Israel şi care judecau nedrept poporul. Astfel titlul de „dumnezei” nu este atribuit oricui, ci doar acelor judecători despre care Isus a spus că sunt, „cei la care (a venit, sau la care) le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu” (v.35). Isus demonstra că dacă Scripturile Vechiului Testament puteau să confere un statut divin unor judecători în mod divin rânduiţi, atunci de ce li se părea lor incredibil că El îşi spunea singur, Fiul lui Dumnezeu? Astfel, aici Isus îşi apăra de fapt, propria Sa dumnezeire şi nu afirma deificarea (adică, dumnezeirea) omului! El aducea un argument în favoarea dumnezeirii Sale (deci, faptului că numai El era Dumnezeu) şi nu în favoarea dumnezeirii omului!

2) A învăţat / Afirmat Pavel doctrina somnului sufletului?

Întrebare: În 1 Tesaloniceni 4:13 se spun următoarele: „Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ….” Indică această expresie că sufletele oamenilor sunt inconştiente după moarte şi nu pot trăi, fie, experienţa iadului fie a cerului?

Problema: De mai multe ori Biblia se referă la cei morţi ca fiind adormiţi. Înseamnă lucrul acesta că sufletul nu este conştient, după moarte şi până la înviere?

Rezolvarea:  Atât sufletele credincioşilor cât şi ale necredincioşilor sunt conştiente după moarte şi până la înviere. Necredincioşii se află într-un chin conştient (vezi, Luca 16:23; Marcu 9:48; Mat.25:41), iar credincioşii se află într-o mângâiere conştientă. Termenul „adormit, adormire/somn” se referă la trup, nu la suflet. Somnul sau adormirea este o figură de stil proprie morţii trupului, devreme ce moartea este temporară până la înviere când trupul se va „trezi” din ea.
Dovada scripturală că sufletul (sau, duhul) omului este conştient de la moarte şi până la înviere este incontestabilă şi foarte clară, după cum ne-o demonstrează următoarele referinţe:
1. Enoh a fost luat (mutat) pentru a fi împreună cu Dumnezeu (Gen.5:24; Evrei 11:5).
2. David a vorbit de bucurie avută în prezenţa lui Dumnezeu după moarte (Ps.16:10-11).
3. Ilie a fost ridicat la cer, conştient fiind (2 Împăraţi 2:1).
4. Ilie şi Moise erau conştienţi pe Muntele Schimbării la Faţă (au vorbit cu Isus) Mat.17:3), la multă vreme după ce au murit.
5. Isus a spus că s-a dus la Tatăl după ce-a murit (Luca 23:46).
6. Isus i-a făgăduit tâlharului răstignit alături care s-a pocăit, că va fi împreună cu El în rai în clipa în care murea (Luca 23:43).
7. Pavel a spus că ar fi fost cu mult mai bine să moară şi să fie împreună cu Hristos (Filipeni 1:23).
8. Pavel a afirmat că atunci când „părăsim trupul acesta”, suntem „acasă la Domnul” (2 Cor.5:8).
9. Autorul epistolei către Evrei se referă la ceruri ca fiind locul unde „duhurile celor neprihăniţi” sunt făcute desăvârşite (Evrei 12:23).
10. „Sufletele” celor martirizaţi (ucişi din pricina mărturiei lor despre Isus) în timpul Necazului Cel Mare erau conştiente în ceruri, cântându-i şi lăudând pe Dumnezeu.
11. Şi în sfârşit, Dumnezeu îi consideră pe toţi cei morţi ca fiind vii. Deşi Avraam, Isaac şi Iacov au murit de mult Dumnezeul lor se numeşteDumnezeul celor vii (Luca 20:37-38; Mat.22:32-33; Marcu 12:26-27!).

3) Geneza 1:1 – Cum poate universul să aibă un „început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

Problema: În conformitate cu Prima Lege a Termodinamicii, „energia nu poate fi creată şi nici distrusă”. Dacă este aşa, atunci universul trebuie să fie etern fiindcă este făcut din energie indestructibilă. Totuşi Biblia arată că Universul a avut un „început” şi că nu a existat înainte ca Dumnezeu să-l fi „creat” (Gen.1:1). Nu este aceasta o contradicţie dintre Biblie şi ştiinţă?

Rezolvarea:  Există într-adevăr un conflict de opinii aici, dar nu o contradicţie reală, bazată pe fapte/dovezi. Dovada reală ne arată că universul nu este etern şi că a avut un început aşa cum spune Biblia. Se pot face aici câteva observaţii relevante.

Întâi de toate, Prima Lege a Termodinamicii este adesea exagerată, afirmându-se că energia „nu poate fi creată”. Totuşi ştiinţa este bazată/întemeiată pe observaţie iar afirmaţii de felul „poate” sau „nu poate” nu se bazează pe observare ci sunt pronunţări/declaraţii dogmatice. Prima Lege ar trebui afirmată după cum urmează: „(Atât cât noi putem observa) cantitatea de energie prezentă în univers rămâne constantă”. Adică, după câte ştim, cantitatea actuală de energie din univers nu scade şi nu creşte. Afirmată în felul acesta Prima Lege a Termodinamicii nu face nici un fel de declaraţii privitoare la sursa ei, sau de când există (în univers). Astfel, nu contrazice afirmaţia din Geneza că Dumnezeu a creat universul.

În al doilea rând, o altă foarte bine-cunoscută lege ştiinţifică este A Doua Lege a Termodinamicii. Ea afirmă că, „cantitatea de energie utilizabilă (utilă) (folosită) în univers, scade”. Conform acestei legi, universul se descompune, se distruge. Energia lui se transformă în căldură nefolositoare. Dacă este aşa, atunci universul nu este etern, din moment ce energia utilă i s-ar fi epuizat de mult. Sau, spunând-o altfel, dacă universul se descompune/desface, atunci este distrus, el îşi încheie existenţa. Dacă ar fi avut o cantitate infinită de energie nu s-ar deteriora.
De aceea, universul a avut un început, aşa cum ne spune Geneza 1:1!!

3) Geneza 1:1 – Cum poate universul să aibă un „început” când ştiinţa modernă afirmă că energia este eternă?

Problema:  În conformitate cu Prima Lege a Termodinamicii, „energia nu poate fi creată şi nici distrusă”. Dacă este aşa, atunci universul trebuie să fie etern fiindcă este făcut din energie indestructibilă. Totuşi Biblia arată că Universul a avut un „început” şi că nu a existat înainte ca Dumnezeu să-l fi „creat” (Gen.1:1). Nu este aceasta o contradicţie dintre Biblie şi ştiinţă?

Rezolvarea:  Există într-adevăr un conflict de opinii aici, dar nu o contradicţie reală, bazată pe fapte/dovezi. Dovada reală ne arată că universul nu este etern şi că a avut un început aşa cum spune Biblia. Se pot face aici câteva observaţii relevante.

Întâi de toate, Prima Lege a Termodinamicii este adesea exagerată, afirmându-se că energia „nu poate fi creată”. Totuşi ştiinţa este bazată/întemeiată pe observaţie iar afirmaţii de felul „poate” sau „nu poate” nu se bazează pe observare ci sunt pronunţări/declaraţii dogmatice. Prima Lege ar trebui afirmată după cum urmează: „(Atât cât noi putem observa) cantitatea de energie prezentă în univers rămâne constantă”. Adică, după câte ştim, cantitatea actuală de energie din univers nu scade şi nu creşte. Afirmată în felul acesta Prima Lege a Termodinamicii nu face nici un fel de declaraţii privitoare la sursa ei, sau de când există (în univers). Astfel, nu contrazice afirmaţia din Geneza că Dumnezeu a creat universul.

În al doilea rând, o altă foarte bine-cunoscută lege ştiinţifică este A Doua Lege a Termodinamicii. Ea afirmă că, „cantitatea de energie utilizabilă (utilă) (folosită) în univers, scade”. Conform acestei legi, universul se descompune, se distruge. Energia lui se transformă în căldură nefolositoare. Dacă este aşa, atunci universul nu este etern, din moment ce energia utilă i s-ar fi epuizat de mult. Sau, spunând-o altfel, dacă universul se descompune/desface, atunci este distrus, el îşi încheie existenţa. Dacă ar fi avut o cantitate infinită de energie nu s-ar deteriora.
De aceea, universul a avut un început, aşa cum ne spune Geneza 1:1!!

4) Exodul 20:8-11; de ce creştinii se închină duminica când legea a sfinţit (şi ales) sâmbăta ca fiind ziua de închinare?

Problema:  Această poruncă din Lege afirmă că a şaptea zi a săptămânii, Sâmbăta este ziua pe care Domnul a ales-o ca fiind o zi de odihnă şi de închinare. Cu toate acestea în Noul Testament Biserica Creştină a început să se închine şi să se odihnească în prima zi a săptămânii, adică Duminica. Nu înseamnă aceasta că creştinii încalcă porunca Sabatului închinându-se în prima zi a săptămânii în loc de ziua a şaptea?

Rezolvarea:  Întâi de toate, baza poruncii de a ţine Sabatul, aşa cum este afirmată în Exodul 20:11, este că în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit după şase zile de lucru, şi ziua a şaptea a binecuvântat-o şi sfinţit-o. Ziua de Sabat a fost instituită ca fiind o zi de odihnă şi de închinare. Poporul lui Dumnezeu trebuia să urmeze exemplul lui Dumnezeu în modul Său de lucru şi de odihnă. Cu toate acestea, aşa cum Isus a spus, corectând/mustrând concepţia deformată a Fariseilor, „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27). Isus spunând prin aceasta că Sabatul nu a fost făcut (instituit) pentru a-i înrobi şi a-i asupri pe oameni, ci pentru a le fi de folos. Spiritul respectării Sabatului este păstrat şi continuat de către respectarea Noului Testament a odihnei şi a închinării din prima zi a săptămânii.

În al doilea rând, trebuie amintit că în conformitate cu Coloseni 2:17, Sabatul a fost „umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos”. Respectarea Sabatului a fost asociată în Deuterenomul 5:15 cu răscumpărarea, unde Moise a spus: „Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău să ţii ziua de odihnă (adică, Sabatul)”. Sabatul a fost o umbră a mântuirii/izbăvirii/răscumpărării care va fi oferite în Hristos. El a simbolizat odihna din lucrările noastre şi intrarea în odihna lui Dumnezeu, oferită de lucrarea Sa încheiată pe cruce.

În cele din urmă, deşi principiile morale exprimate în porunci sunt reafirmate în Noul Testament, porunca de a pune deoparte (de a sfinţi) ziua de Sâmbătă ca fiind o zi de odihnă şi de închinare este singura poruncă care nu s-a repetat! Pentru aceasta există nişte motive foarte bune. Credincioşii Noului Testament nu sunt sub Legea Vechiului Testament (vezi, Rom.6:14; Gal.3:24-25). Prin învierea Sa în prima zi a săptămânii (Mat.28:1), arătările Sale repetate în Duminicile care au urmat (Ioan 20:26) şi prin coborârea Duhului Sfânt, Duminica (Fapte 2:1), Bisericii creştine primare i-a fost oferit modelul închinării din ziua de Duminică. Primii creştini au făcut lucrul acesta cu regularitate după cum vedem în Fapte 20:7, 1 Cor.16:2. Închinarea în ziua de Duminică a fost sfinţită şi de Domnul care i s-a arătat/descoperit lui Ioan de„Ziua Domnului”, în aceea ultimă mare viziune a cărţii Apocalipsei, cap.1, vers.10. Acestea sunt motivele pentru care creştinii se închină Duminica în loc de Sabatul evreiesc.

5) 1 Timotei 5:23 – Recomandă Pavel creştinilor să bea vin?

Problema:  Biblia avertizează în repetate rânduri împotriva abuzului băuturilor tari şi beţiei (Prov.20:1; 31:4-5; Isa.24:9; 1 Cor.6:9-10; Efes.5:18). Totuşi în acest loc Pavel îi spune lui Timotei, „să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin din pricina stomacului tău şi din pricina deselor tale îmbolnăviri”. Nu încurajează aceasta băutul vinului?

Rezolvarea:  Odată ce s-a înţeles întregul context nu există aici nici un temei pentru ca cei ce sunt creştini să participe la băutul vinului (sau a altor băuturi alcoolice) împreună cu alţi oameni. Întâi, Pavel spune „puţin”, nu mult. În altă parte, Pavel îi îndeamnă pe liderii creştini să nu „fie beţivi” şi „nu băutori de mult vin” (1 Tim.3:3,8).

În al doilea rând, din cauza deselor sale îmbolnăviri i-a spus acestea lui Timotei şi nu de plăcere! Cu alte cuvinte, i-a fost recomandat în scopuri medicinale, tămăduitoare, nu în scopuri sociale.

În al treilea rând, Biblia vorbeşte des despre relele băutului de vin. Ea pronunţă nenorociri/ameninţări acelora care beau mult (Isaia 5:11; Amos 6:6; Mica 2:11). Îi avertizează pe toţi oamenii că alcoolul mult va aduce ruşine şi judecată (Amos 6:6-7).

În final, vinul care se folosea în vremurile biblice era amestecat cu trei părţi de apă la o parte de vin, diluându-l astfel şi reducându-l la o foarte inofensivă cantitate de alcool. Când acest vin era luat într-o cantitate mică împreună cu mâncarea de la o masă, exista o foarte mică şansă ca într-o societate ne-alcoolică ca acesta să fie dăunător faţă de cel ce l-a băut sau cei din jurul său. Lucrul acesta nu mai este valabil astăzi, din moment ce vinul, berea şi whiskey-ul băut este considerat după standarde biblice ca fiind „băuturi tari”. Faptul acesta devine şi mai problematic într-o ţară unde un om din zece se transformă într-un „băutor problemă”, sau altfel spus, într-un alcoolic din momentul în care se apucă de băut (n.tr. – aici este vorba evident de Statele Unite, dar dacă s-ar face şi la noi un sondaj, oare care ar fi proporţia?). În acest context este mai bine să urmezi sfatul lui Pavel din Romani 14:21, unde a spus că „bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire”.

6) Există un purgatoriu? Mai au şanse de mântuire (de intrare în ceruri), cei morţi?

Întrebare: În 1 Corinteni 3:13-15 se spune că, „…lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc”.Romano-catolicii şi uneori ortodocşii apelează la acest pasaj pentru a-şi argumenta doctrina pedepsei temporare a acelora care nu sunt îndeajuns de buni pentru a merge direct în Cer. Ei indică faptul că în acest pasaj se vorbeşte despre aceia care „îşi vor pierde răsplata” când faptele lor vor fi „arse”, dar care sunt în cele din urmă „mântuiţi”. Ne învaţă Biblia prin acest pasaj că există un „iad temporar” (un „purgatoriu” – după terminologia catolică) unde oamenii plătesc pentru păcatele lor înainte de a fi admişi în Cer? Este acesta argumentul biblic al doctrinei catolice a purgatoriului?

Răspuns: Biblia nu susţine niciunde doctrina purgatoriului. Această doctrină este opusă multor dovezi ale Scripturii. Odată, iadul (sau, gheena) este un loc permanent, nu temporar, unde se află un „foc veşnic”, conform lui Matei 25:41. Înseamnă, conform lui 1 Tesaloniceni 1:9 „o pierzare veşnică de la faţa Domnului” sau într-o traducere mai actuală, „o distrugere veşnică din prezenţa Domnului”. O despărţire pe veşnicie şi definitivă de Dumnezeu. Isus a afirmat în Marcu 9:45,48 că, acesta este un loc unde „focul nu se stinge” niciodată şi unde trupul „nu moare”!

În al doilea rând, odată ce cineva ajunge în iad, acesta nu mai poate ieşi de acolo niciodată. Isus a spus în Luca 16:26, că există „o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată”! Faptul acesta rămâne neschimbat chiar dacă acesta regretă că se află acolo, după cum îl vedem pe bogat regretând amarnic, dar cu regrete prea târzii, că a ajuns acolo (vezi, textul din Luca 16:23,28)!!

În al treilea rând, doctrina purgatoriului înseamnă o insultă adusă suficienţei (şi eficienţei) morţii lui Isus Hristos, pe cruce. Când Isus a murit pentru păcatele noastre (1Cor.15:3), El a declarat că „s-a isprăvit!”, „s-a terminat!” (vezi, Ioan 19:30). Înainte de cruce, El s-a rugat Tatălui spunând: „Eu…am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). După aceea, în cartea Evrei ni se spune că, „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfăpentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu” (Evrei 10:12), „Căci printr-o singură jertfă El (Isus) a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (Evrei 10:14).

În al patrulea rând, singurul purgatoriu (sau, mai bine zis, „purificatoriu” – n.tr.) prin care a trecut vreodată cineva a fost acela trăit de către Hristos pe cruce atunci când El ne-a curăţit sau adaptând termenul, a purgat, a purificat, păcatele noastre! Evrei 1:3 ne spune că El, „a făcut curăţirea (purificarea) păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”.

În al cincelea rând(!), doctrina purgatoriului este bazată pe cartea apocrifă 2 Macabei, mai exact pe textul din cap.12, vers.46, unde se spune că „sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie (purificare) pentru cei morţi, ca să slobozească de păcat” (!). Dar această carte din cel de-al doilea secol înainte de Hristos nu pretinde în vreun loc să fie inspirată, cum de altfel nu o face nici o carte apocrifă. Ba chiar, prima carte a Macabeilor neagă că ar fi inspirată. Aceste cărţi apocrife nu au fost niciodată acceptate de Iudaism ca fiind inspirate de Dumnezeu. Nici nu-l vedem pe Isus sau pe vreunul dintre cei ce au scris Noul Testament citându-le ca fiind inspirate. Chiar părintele Ieronim, traducătorul Romano-catolic al celebrei versiuni a Bibliei latine Vulgate a respins 2 Macabei alături de alte cărţi apocrife. Pe deasupra, cartea 2 Macabei nu a fost adăugată oficial Bibliei de către Biserica Romano-Catolică decât din anul 1546, adică la vreo 29 de ani după ce Luther a tradus Biblia în germană iniţiând reforma în care a luat o puternică poziţie împotriva purgatoriului şi rugăciunii pentru morţi.

În cele din urmă, chiar şi atunci când cartea 2 Macabei a fost adăugată Bibliei de Roma, (împreună cu alte cărţi apocrife) ea contrazicea o altă carte apocrifă care se opune categoric rugăciunilor pentru morţi. Cartea 2 Ezdra (numită de romano-catolici, 4 Ezdra, neinclusă de ortodocşi – n.tr.), vorbind despre ziua morţii, spune ca „nimeni să nu se roage pentru un altul în aceea zi” (vezi, 2 Ezdra 7:105, Versiunea Catolică Douay). A respinge această carte dar a accepta pe cea a Macabeilor demonstrează arbitrariul deciziei de a alege cărţi care să sprijine învăţături ce nu se găsesc în Biblie!

Astfel, în 1Cor.3:13-15, Pavel nu vorbeşte de un purgatoriu, ci de „scaunul de judecată al lui Hristos” înaintea căruia trebuie să vină toţi credincioşii pentru a-şi primi răsplăţile pentru faptele „pe care le-au făcut când trăiau în trup” (vezi, 2Cor.5:10). Lucrarea fiecăruia va fi descoperită de foc. Dacă lucrarea cuiva stă în picioare, acesta va primi o răsplată, conform lui 1Cor.3:13-14. Iar dacă lucrarea cuiva va fi arsă, acesta îşi va pierde răsplata, dar el va fi mântuit, însă ca prin foc. Din moment ce mântuirea de la iad este prin har şi nu prin fapte (după cum o mulţime de pasaje biblice ne-o dovedeşte: Rom.4:5; Efes.2:8-9; Tit 3:5-7, etc.), este clar că acest pasaj se referă la „lucrarea” şi la „răsplata” credinciosului în slujirea lui Hristos şi nu la vreun închipuit purgatoriu unde ei şi nu Hristos, suferă pentru păcatele lor!!

7) Şi-a ieşit Isus din fire? A păcătuit?

Întrebare: În Matei 21:18-20, îl vedem pe Isus înfometat blestemând un smochin la care El nu a găsit rod să mănânce. Nu este aceasta o dovadă că Hristos şi-a pierdut cumpătul şi şi-a ieşit din fire?

Răspuns: La prima vedere şi la o citire superficială a pasajului aceasta pare să fie o ieşire temperamentală. Dar să recitim pasajul: „Dimineaţa pe când se întorcea în cetate, i-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum, şi s-a apropiate de el; dar n-a găsit deloc frunze şi i-a zis: De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine! Şi îndată smochinul s-a uscat”. Doar la o citire a pasajului vedem că nu poate fi vorba de o „ieşire din fire” a Domnului Isus. Nu este furios şi nu-i aruncă vorbe necugetate arbustului. Mai degrabă sesizăm că ceea ce spune are o anumită semnificaţie pentru ucenici: „Ucenicii când au văzut acest lucru s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” (v.20). Atunci Isus le oferă o lecţie despre credinţă în care le spune că dacă ar avea credinţă ar face nu numai ce s-a făcut smochinului acela, dar îi vor putea zice muntelui: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare” şi se va face. Şi mai completează învăţătura despre credinţă spunând: „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (v.22). Aceasta este semnificaţia imediată a incidentului. Cu toate acestea trebuie să observăm că în acea vreme a anului, pe la mijlocul lui Aprilie, era prea devreme ca Isus să se aştepte să găsească nişte smochine crescute şi coapte. Problema a fost că nu a găsit nici micile roade numite taqsh, care se făceau mai devreme şi care erau comestibile. Acest smochin nu avea nimic, „decât frunze”, un indiciu sigur că era bolnav şi că nu va mai face smochine în acel an. Atunci Isus a spus: „De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Nu vedem nici urmă de furie, sau de ieşire din fire cu care să atace copacul. A făcut o afirmaţie simplă şi copacul s-a uscat. Ce este greşit în asta? Credeţi că un om care foloseşte o drujbă pentru a reteza un pom sau foloseşte un hârleţ pentru a dezrădăcina nişte buruieni face un lucru moralmente, rău? Întrebarea care trebuie pusă este dacă am mai auzit de cineva care doar cu un cuvânt poate să facă un tufiş să se usuce? Dacă aş crede că buruienile din grădina mea reacţionează aşa la nişte cuvinte, le-aş spune câteva! De aceea, întâmplarea de faţă ne demonstrează că Isus este mai mult decât un om. El este Dumnezeu. Iar ceea ce i-a făcut smochinului, nu este păcat.

Semnificaţia întâmplării este totuşi ceea ce contează. Biblia foloseşte de multe ori smochinul ca şi simbol al poporului Israel. Dumnezeu a dorit ca Israelul să fie rodnic spiritual, dar pe vremea lui Isus sistemul religios al naţiunii era sterp, ne-având „decât frunze”. Era plin de ritualuri exterioare şi de făţărnicie, dar neroditor în privinţa evlaviei şi spiritualităţii. „Blestemând” (observaţi că este un subtitlu al pasajului şi nu face parte din textul biblic!!) smochinul, Isus prevestea căderea Israelului şi apropierea vremii când, în cuvintele Lui, „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite” (Mat.21:43). Blestemarea smochinului semnifică sterilitatea spirituală a Israelului şi lepădarea lui din centrul planului de mântuire al lui Dumnezeu. Asta este exact ceea ce s-a întâmplat la trecerea de la vechiul Legământ al Vechiului Testament la Noul Legământ şi întemeierea Bisericii. Înainte de a încheia comentariul asupra acestui incident, merită observat că, este singura dată când Isus a săvârşit ceva ce aducea a judecată şi că în mila Sa faţă de oameni, a ales să o aplice unui obiect neînsufleţit (smochinului). Fapta Lui a fost fără îndoială miraculoasă, dar sub nici o formă nu poate fi calificată drept răutăcioasă  (adaptare după: „Will the real Jesus, please stand up? „, de John Blanchard, pag.74-75, Evangelical Press)

8) Poate fi acuzat creştinismul de exclusivism fiindcă susţine că mântuirea este doar prin Isus?

Întrebare:  În cartea Faptele Apostolilor, cap.4, vers.12, Petru declară că, „în nimeni altul nu este mântuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”. El spune că doar prin Isus, oamenii pot fi mântuiţi. Nu este acesta exclusivism şi obtuzitate? Ce se va întâmpla cu păgânii sinceri sau membrii sinceri ai altor religii, ca budiştii, hinduşii, etc.? Îi va trimite Dumnezeu în iad fiindcă cred într-un alt nume?

Răspuns:  Pentru un răspuns adecvat la aceste întrebări sunt necesare nişte observaţii.

Întâi de toate, sinceritatea nu constituie un test al adevărului. Mulţi oameni au greşit şi încă pot greşi, din sinceritate. Biblia confirmă această observaţie adevărată spunând în Proverbe 14:12 că, „multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”.

În al doilea rând, adevărul este, prin însăşi natura lui, exclusivist. Adevărul că „doi plus trei, fac cinci” este foarte exclusivist. Nu îngăduie o altă concluzie, nu dă un alt rezultat. Acelaşi lucru rămâne adevărat în sistemul de valori sociale. Afirmaţii ca, „rasismul este greşit” sau „oamenii nu ar trebui să fie cruzi”, sunt de asemenea foarte exclusiviste. Nu tolerează alte alternative.

În al treilea rând, toate afirmaţiile adevărate sunt exclusiviste. De exemplu, dacă umanismul este adevărat, atunci oponenţii lui greşesc. Dacă ateismul este adevărat, atunci toţi cei ce cred în Dumnezeu greşesc. Fiecare afirmaţie adevărată o exclude pe opusul ei. Ca prin urmare, dacă Isus este singura cale la Dumnezeu, atunci nu mai există o alta. Această afirmaţie nu este mai exclusivistă decât alte afirmaţii adevărate. Întrebarea care ar trebui să se pună este dacă afirmaţia e adevărată!
Argumentul de necontestat al veridicităţii acestei afirmaţii, deci că Isus ar fi singura cale de mântuire este învierea Lui din morţi. Acest eveniment este cel ce autentifică toate celelalte afirmaţii făcute de el, adeverindu-le. După aceea, Noul Testament subliniază în repetate rânduri că Isus este singura cale de mântuire.

Isus a spus, „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). De asemenea, în Ioan 10:9, Isus a afirmat că El este Uşa, după ce în versetul 1 a insistat că, „cine nu intră pe uşă…este un hoţ şi un tâlhar”. Apostolul Pavel a adăugat în 1Timotei 2:5 că, „este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”.

Pe lângă mărturia documentară a Noului Testament care adevereştepretenţia de exclusivitate a căii de mântuire numai prin Isus, avem şi mărturia istorică a învierii Lui. Acestea sunt probe mai mult decât suficiente pentru a valida o astfel de afirmaţie şi a inspira încredere.

9) Poate diavolul săvârşi miracole?

Întrebare:  Apocalipsa 16:14 ne vorbeşte despre „duhuri de draci/demoni care fac semne nemaipomenite”. Afirmă oare Biblia prin aceasta că demonii pot săvârşi miracole şi minuni?

Problemă:  Uneori Biblia foloseşte aceleaşi cuvinte (somn, minuni, puteri, etc.) pentru a descrie miracole ale lui Dumnezeu (vezi, Apocalipsa 16:14 şi 2Tes.2:9). Cu toate acestea, un miracol este un act supranatural al lui Dumnezeu şi doar Dumnezeu poate săvârşi asemenea acte. Diavolul şi demonii lui sunt fiinţe create posedând astfel doar o putere limitată.

Rezolvarea:  Deşi Satana posedă mari puteri spirituale, există o diferenţă uriaşă între puterea diavolului şi puterea lui Dumnezeu. În primul rând, Dumnezeu este infinit în putere (adică, omnipotent) pe când diavolul (şi demonii lui) sunt doar finiţi şi limitaţi.

În al doilea rând, doar Dumnezeu poate crea viaţă (Gen.1:1, 21; Deut.32:39) dar diavolul nu poate (compară cu Exod.8:19). Doar Dumnezeu poate învia pe cei morţi (Ioan10:18; Apoc.1:18), iar diavolul nu poate să o facă, deşi se spune că el a dat suflare (a animat) imaginii (icoanei) idolatre a Antihristului (vezi, Apoc.13:15). Diavolul are o mare putere de a-i amăgi/înşela pe oameni (Apoc.12:9), de a-i poseda/stăpâni pe aceştia (Fapte 16:16). El este un maestru magician, un înşelător şi un super savant. Având o vastă cunoaştere a lui Dumnezeu, a omului şi a universului, el este capabil să săvârşească „semne (minuni) mincinoase” (deci, false miracole), aşa cum 2Tes.2:9 şi Apoc.13:13,14, le numeşte. Însă miracolele adevărate pot fi săvârşite numai de Dumnezeu.

Diavolul poate săvârşi lucruri ieşite din comun sau poate face anormalul, dar nu şi supranaturalul. Doar Dumnezeu poate controla legile naturii, pe care El le-a rânduit, deşi într-o împrejurare El i-a îngăduit Satanei să distrugă familia lui Iov cu un vânt puternic (vezi, Iov 1:19). Pe deasupra, întreaga putere pe care o are diavolul îi este dată de către Dumnezeu şi este limitată cu grijă şi supravegheată (comparaţi cu Iov 1:10-12). Hristos l-a înfrânt pe diavol şi a triumfat asupra lui şi a oştirii sale (Evrei 2:14-15; Col2:15), dând astfel putere poporului Său de a fi biruitor asupra forţelor demonice (Efes.4:4-11).

Ca prin urmare Ioan le spune acum credincioşilor că, „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1Ioan4:4).

10) Despre „Fecioria veşnică” – „Virginitatea perpetuă” a Mariei.

Problemă:  În Matei 12:46-50 Isus pare să nege că ar fi avut fraţi de sânge. Să citim: „Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: ” Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, şi caută să vorbească cu Tine.” Dar Isus a răspuns celui ce aducea ştirea aceasta: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?” Apoi şi-a întins mâna spre ucenicii Săi , şi a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”

Întrebare:   A rămas Maria, mama lui Isus, o fecioară, după naşterea lui Isus sau a mai avut şi alţi copii? Romano-Catolicismul şi pe alocuri Ortodoxismul Răsăritean învaţă că Maria are o feciorie veşnică (sau, o virginitate perpetuă), că ea nu a avut niciodată relaţii sexuale cu Iosif, soţul ei, după naşterea lui Isus, din fecioară. Este adevărat că atunci când Biblia se referă la „fraţii şi surorile” lui Isus (vezi, Matei 13:56), vrea să spună veri şi verişoare sau alte rude apropiate?

Răspuns:  Este adevărat că, „frate şi soră” pot însemna rude apropiate. Însă lucrul acesta trebuie determinat de context şi de alte pasaje ale Scripturii, iar în cazul fraţilor şi surorilor lui Isus contextul indică că aceştia erau într-adevăr fraţi buni, de sânge, şi surori de sânge.
Pe deasupra, niciunde în Biblie nu se afirmă această doctrină a „fecioriei veşnice” a Mariei. Asemenea doctrinei Romano-Catolice care afirmă că Maria nu era o păcătoasă, că ea era fără de păcat, nici pentru această afirmaţie nu există vreo dovadă în Biblie, care să o sprijine.

De asemenea, atunci când „fraţi şi surorile” sunt cuvinte folosite în asociere cu tatăl şi mama, ele nu înseamnă veri şi verişoare, ci adevăraţi fraţi şi surori de sânge. Pentru verificare, citiţi Luca14:26. Aşa stau lucrurile în cazul fraţilor şi surorilor lui Isus. Mat.13:55-56 spune: „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt fraţii Lui? Şi surorile Lui sunt toate printre noi?” Astfel de texte demonstrează fără tăgadă că Isus, a avut într-adevăr fraţii şi surori de trup şi ca prin urmare, Maria nu a putut să rămână, pe veci, fecioară.

În Biblie mai există şi alte referiri la fraţii lui Isus. Ioan ne informează că, „nici fraţii Lui nu credeau în El” (Ioan7:5). Iar după aceea, Pavel vorbeşte despre, „Iacov fratele Domnului”. Într-o altă împrejurare Marcu se referă la mama şi fraţii lui Isus în Marcu 3:31. Ioan a vorbit despre „mama, fraţii şi ucenicii Lui”, în Ioan 2:12, iar Luca o menţionează pe „Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui „, că se aflau în odaia de sus, în Fapte1:14.
În concluzie, nu putem spune decât că Biblia infirmă doctrina catolică a „fecioriei veşnice” a Mariei, mama lui Isus. Ea s-a născut din dorinţa de a o eleva pe o poziţie pe care Cuvântul lui Dumnezeu nu i-o acordă.

11) Susţine biblia reîncarnarea? Mulţi adepţi ai religiilor orientale afirmă că, da. Care este realitatea?

Întrebare:  Una din expresiile biblice pe care aceştia le aduc în sprijinul unei astfel de afirmaţii (că, Biblia învaţă reîncarnarea) este, „născut din nou”. Indică expresia „născut din nou” că Isus a susţinut reîncarnarea?

Problema:  În mod tradiţional creştinii au crezut că Biblia nu învaţă (afirmă) doctrina reîncarnări, susţinând că Evrei 9:27 ne spune că omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea „urmează judecata”. Cu toate acestea multe grupuri religioase folosesc această afirmaţie a lui Isus din Ioan 3:3, pentru a spune că reîncarnarea este necesară.

Rezolvarea:  Ceea ce Isus învaţă/afirmă aici nu este reîncarnare, ci regenerare. Lucrul acesta ne este demonstrat de următoarele. În primul rând, doctrina reîncarnări afirmă, că după ce un om moare, acesta intră într-un alt trup muritor pentru a trăi din nou pe acest pământ. Acest proces se repetă de la sine de nenumărate ori într-un ciclu practic nesfârşit al naşterii, morţii şi renaşterii într-un alt trup muritor. Dacă Isus ar fi susţinut reîncarnarea, atunci El ar fi spus că, „dacă un om nu se naşte din nou, şi din nou, şi din nou …ş.a.m.d.”, nu poate intra în Împărăţia cerurilor.

În al doilea rând, doctrina reîncarnării învaţă că oamenii trebuie să moară de mai multe ori până ce ating perfecţiunea (Nirvana). Contrar acestei învăţături orientale, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, afirmă cu claritate în Ev.9:27 că,„oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”.

În al treilea rând, în versetele care urmează, Isus explică ce vrea să spună (însemne) prin expresia, a fi „născut din nou”. Isus spune, „dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Deşi există comentarii care nu sunt de acord la ce se referă această „apă”, toate sunt de acord că este imposibil să se refere la reîncarnare. A fi născut din nou, înseamnă a fi curăţaţi de păcatele noastre şi a primi viaţa lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu (vezi, Rom.3:21-26; Efes.2:5; Col.2:13). Mai înseamnă schimbarea definitivă a vechii noastre naturi păcătoase cu făptura cea nouă, prin convertire: „Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2Cor.5:17).

„Naşterea din nou” nu înseamnă un ciclu de schimbări ale reşedinţei materiale a spiritului nostru, ci o radicală (unică şi permanentă) schimbare a spiritului nostru, schimbare ce zădărniceşte prezenţa într-un alt trup. Celebra maximă este valabilă mai ales în cazul infirmării reîncarnării. „Cine se naşte o singură dată, trebuie să moară de două ori: o dată în trup şi odată spiritual, dar cine se naşte de două ori în această viaţă, moare o singură dată : în trup doar, dar trăieşte veşnic în duhul”. Şi exact despre această „a doua naştere”, ce se poate petrece aici şi în această viaţă, vorbeşte Isus, pentru că prin ea, noi păcătoşii evităm definitiva „moarte a doua” (Apoc.20)!

12) A fost Ioan Botezătorul reîncarnarea lui Ilie?

Întrebarea:  Matei:11:14 „Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină”. Isus se referă aici la Ioan Botezătorul, spunând că el este, „Ilie care trebuia să vină”. Dar devreme ce Ilie a murit cu multe secole înainte, atunci Ioan trebuie să fi fost o reîncarnare a lui Ilie. Nu a spus Isus că Ioan Botezătorul era Ilie reîncarnat?

Problema:  Şi acest text este folosit în mod nejustificat pentru a susţine „biblic” reîncarnarea. Ce înseamnă de fapt această atribuire lui Ioan Botezătorul a „duhului şi puterii lui Ilie”?

Rezolvare:  Există multe motive pentru care acest pasaj biblic nu susţine reîncarnarea. Întâi de toate, Ioan Botezătorul şi Ilie nu au fost unul şi acelaşi (deci, una şi aceeaşi persoană) şi nici una şi aceeaşi fiinţă. În schimb, ei au avut aceeaşi slujbă, au deţinut acelaşi oficiu, acelaşi rol, sau o isprăvnicie asemănătoare. De aceea, Isus nu învaţă că Ioan Botezătorul era literalmente Ilie, ci pur şi simplu, că el venise „în duhul şi puterea lui Ilie”, după cum tot Biblia ne învaţă în Luca1:17, pentru a continua lucrarea lui profetică.

În al doilea rând, ucenicii lui Isus au înţeles că El vorbea despre Ioan Botezătorul, din moment ce Ilie s-a arătat pe Muntele Schimbării la Faţă (vezi Mat.17:10-13). Fiindcă Ioan deja trăise şi murise până atunci şi devreme ce în scena schimbării la Faţă, Ilie încă avea acelaşi nume şi personalitate (sau, conştiinţă de sine), este evident că el, Ilie, nu fusese reîncarnat în persoana lui Ioan Botezătorul!

În al treilea rând, Ilie nu satisface modelul reîncarnării dintr-un alt motiv, şi anume din pricina faptului că el nu a murit. După cum ştim, el a fost luat în ceruri asemenea lui Enoh care nu „a văzut moartea” (vezi, 2 Regi2:11 şi compară cu Evrei 1:5). Iar conform conceptului tradiţional al reîncarnării, omul trebuie să moară înainte ca să se reîncarneze într-un alt trup.

Şi în al patrulea rând, dacă mai există vreo îndoială privitoare la acest pasaj, el ar trebui înţeles în lumina învăţăturii clare a Scripturii care se opune reîncarnării, spre exemplu, Evrei 9:27 unde ne declară că, „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, nu reîncarnarea!

Vezi, de asemenea, şi Ioan 9:1-3: „Când trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: ” Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Pasajul ne arată clar că Isus nu credea în ispăşirea prin reîncarnare a păcatelor din „vieţile anterioare” (legea karmei) şi nici în păcatul moştenit de la părinţi.

13) Biblia este uneori citată de astrologi şi este folosită pentru a confirma influenţa astrelor asupra vieţilor noastre. Susţine biblia învăţătura astrologiei?

Întrebare:  În Matei 2:2 se vorbeşte despre Steaua din Răsărit care a anunţat naşterea lui Isus. De ce îi laudă Biblia pe magii care au urmat Steaua, când de fapt ea condamnă astrologia?

Răspuns:  Da, este adevărat că în conformitate cu Lev.19:26, Deut.18:10 şi Isaia 8:19, Biblia condamnă aspru astrologia, dar totuşi vedem că Dumnezeu i-a binecuvântat pe înţelepţi (magi) pentru că s-au folosit de o stea ce indica naşterea lui Hristos, să ajungă la El şi să I se închine Lui.

Pentru a înţelege de ce Biblia condamnă astrologia, trebuie mai întâi să aflăm ce este ea. Astrologia este crezul că studiul poziţiei (aranjării) şi mişcării stelelor pe bolta cerească, pot să-l facă în stare pe om să prezică unele evenimente din viitor – fie bune sau rele. Pentru că Biblia descrie planul lui Dumnezeu pentru om, contradicţia dintre a asculta de astre sau de Dumnezeu, este evidentă! Este adevărat că astrele au o mecanică a lor prescrisă de Dumnezeu, dar în ciuda acestui fapt, ele nu sunt destinate de El să fie mesagere sau mijlocitoare ale voii lui Dumnezeu pentru omenire. Doar Fiul a îndeplinit această lucrare! Stele pot cel mult să ne declare gloria Lui şi să ne amintească de existenţa unui Creator.

În al doilea rând, steaua folosită în relatarea biblică mai sus menţionată, ANUNŢA naşterea lui Hristos, ce a avut loc şi nu „prezicea” că urmează să se petreacă acest eveniment. Dumnezeu le-a revelat magilor steaua pentru a le vesti că Isus fusese deja născut! Ştim că El deja s-a născut, fiindcă în Mat.2:16, vedem că Irod a dat porunca de a-i omorî pe toţi copiii de parte bărbătească – deci, băieţi – din Betleem şi vecinătăţi, care erau în vârstă de 2 ani sau mai puţin, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. Deci, de la momentul naşterii şi cel al sosirii magilor (în urma descoperirii stelei), s-au scurs cel puţin doi ani. De aceea, Dumnezeu nu a folosit-o pentru a „prezice” naşterea lui Isus, ci doar pentru a o anunţa!

În al treilea rând, mai există în Biblie şi alte cazuri în care stelele şi planetele sunt folosite de Dumnezeu pentru a revela dorinţele Sale. Ps.19:1-6 afirmă că, „cerurile declară Slava lui Dumnezeu”, iar Romani 1:18-20 ne spune că creaţia revelează existenţa lui Dumnezeu. Hristos se referă la ceea ce se va întâmpla cu soarele, luna şi stelele, în preajma celei de-a doua veniri (vezi Mat.24:29-30), şi la fel a făcut-o şi Ioel (2:31-32). Steaua care i-a călăuzit pe Magi nu a fost folosită ca să prezică naşterea lui Hristos, ci pentru a PROCLAMA (a o vesti, sau anunţa)! Pentru primirea de către ei a acestei vestiri şi pentru ceea ce au făcut ulterior înaintea Pruncului Hristos, Biblia vorbeşte despre ei la termeni laudativi!

14) Martorii lui Iehova refuză transfuziile de sânge din motive religioase ce par puternic ancorate în învăţăturile Scripturii. Este justificat refuzul transfuziei de sânge şi ar trebui ca toţi creştinii să adopte această practică?

Întrebare:  Capacitatea medicini moderne de a prelungi sau salva viaţa oamenilor prin intermediul transfuziei de sânge este, fără îndoială, folosită de numeroşi creştini. Cu toate acestea, unele grupuri religioase, ca Martorii lui Iehova folosesc următorul verset pentru a afirma că transfuziile de sânge sunt împotriva voinţei lui Dumnezeu şi sunt o încălcare a legii Lui. Susţine acest pasaj că este păcat să primeşti sânge prin transfuzie?

Faptele Apostolilor 15:20 „…să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoacele sugrumate şi de sânge”

Răspuns:  Acest pasaj vorbeşte despre restricţiile din Vechiul Testament împotriva mâncatului şi băutului de sânge (vezi, Gen.9:3-4; compară cu Fapte15:28-29). Cu toate acestea, o transfuzie de sânge nu este totuna cu a „mânca” sau a „bea” sânge. Lucrul acesta se poate demonstra după cum urmează.

Întâi, chiar dacă un doctor administrează unui pacient hrană intravenos şi numeşte aceasta „mâncare”, sau „hrănire intravenoasă”, a-i administra sânge pe aceeaşi cale, adică intravenos, înseamnă cu totul altceva, deoarece sângele nu este primit de corp ca şi „hrană” sau „mâncare”! A spune că hrănirea intravenoasă şi transfuzia de sânge sunt unul şi acelaşi lucru, doar fiindcă se administrează aparent în acelaşi fel, dovedeşte o ignoranţă a rolului medical pe care îl au acestea pentru corpul omenesc.

În al doilea rând, a numi introducerea directă a hranei în sânge, „mâncare/hrănire”, este doar o expresie figurativă (metaforică/simbolică). Deşi absorbirea hranei în sânge se face într-un mod similar absorbirii ei prin funcţiile digestive normale, mâncatul înseamnă introducerea literară a mâncării, în maniera normală, prin gură la sistemul digestiv. Motivul pentru care injecţiile intravenoase sunt poreclite „hrănire sau mâncare” este fiindcă rezultatul final la care se ajunge prin folosirea lor, este primirea de către corp a hranei pe care ar primi-o în mod normal prin mâncare. Este la fel cum ai spune mâncării că este „sănătoasă”. Mâncarea în realitate nu este sănătoasă, fiindcă sănătatea este o condiţie a unor fiinţe vii, nu a mâncării! Însă, numim mâncarea „sănătoasă” fiindcă produce sănătate în organism.

În al treilea rând, singurul mod de a înţelege cuvântul „mâncare” atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament este procesul de introducere în trup a ceva ce serveşte drept mâncare, prin gură în sistemul digestiv. Faptul acesta este foarte evident din moment ce tehnologia ce face posibile injecţiile intravenoase nu era încă inventată pe vremea când au fost scrise pasajele.

După aceea, este limpede că acest pasaj din Vechiul Testament nu se preocupă în principal de mâncarea sângelui. Mai degrabă, subliniază faptul că viaţa este în sânge. Leviticul17:10-12 afirmă clar acest lucru: „Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor, mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănâncă sângele, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să îl puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el, face sângele ispăşire”. De aceea am zis copiilor lui Israel: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte la voi să nu mănânce sânge”.

Interdicţiile din Gen.9:3-4 şi Lev.17:10-12 au fost în principal îndreptate împotriva mâncării cărnii care încă pulsa de viaţă fiindcă sângele cald mai era încă în ea. Dar, transfuzia sângelui nu înseamnă şi nu este mâncarea cărnii care să mai aibă încă în ea sânge cald! În încheiere, interdicţia din Faptele Apostolilor, cap.15, nu a fost dată neapărat ca o lege după care creştinii trebuiau să trăiască, fiindcă N.T. ne învaţă clar că noi nu suntem sub lege (vezi Rom.6:14, Gal.4:8-31). Mai degrabă, putem presupune că adunarea Bisericii din Ierusalim îi sfătuia pe creştinii dintre Neamuri să-şi respecte fraţii evrei prin respectarea acestor practici tipice acestora, evitând astfel un prilej de poticnire „fie Evreilor sau Grecilor sau Bisericii lui Dumnezeu” (1Cor.10:32). Sub nici o formă, această restricţie nu poate fi interpretată ca fiind o interdicţie împotriva transfuziilor de sânge!

15) Pot preoţii ierta păcatele?

Întrebare:  Ioan 20:22-23 spune: „După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute”. Credincioşii catolici şi ortodocşi susţin că Isus le-a oferit ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele şi că această putere a fost transmisă de-a lungul secolelor preoţilor Romano-Catolici şi Ortodocşi. Sprijină acest pasaj ideea că preoţii au puterea de a absolvi păcatele?

Răspuns:  Isus le-a dat într-adevăr ucenicilor Săi puterea de a ierta păcatele şi această putere există şi astăzi. Cu toate acestea, ea nu aparţine în exclusivitate preoţilor, fie catolici fie ortodocşi, sau ai altor culte. Orice credincios în Hristos posedă aceeaşi putere de a pronunţa iertate păcatele cuiva, bazându-se pe ispăşirea de pe cruce a lui Cristos. Observaţi contextul pasajului.

Întâi de toate, mulţi înţeleg acest pasaj ca fiind o extindere a puterii promise în Mat.18:18 de a lega şi dezlega păcate cu „cheile împărăţiei” (vezi şi Mat.16:19). Ea este dată tuturor apostolilor nu doar lui Petru (cum catolicilor le place să afirme), iar fiindcă misiunea biserici se întinde „până la sfârşitul veacului” (vezi, Mat.28:20) Hristos este cu noi, prezent să ierte păcatele tuturor acelora la care li se predică Evanghelia, indiferent de loc sau de timp.

În plus, aceasta este paralela pe care Ioan o face la Marea Însărcinare din Matei 28. Isus o introduce prin cuvintele „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21). Însă, clerul (preoţimea) nu este singurul grup însărcinat să-i slujească lui Hristos, ci fiecare credincios se presupune să fie un slujitor al Lui (compară cu, Mat.28:18-20; 2Cor.4:1 şi versetele următoare).

Toţi cei ce astăzi sunt împăcaţi cu Dumnezeu, prin credinţa în jertfa Fiului Său, au încredinţată slujba despre care vorbesc versetele următoare: „Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2Cor.5:18-21).

În cele din urmă, această putere este prezentă numai prin Duhul Sfânt. Isus a spus: „Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20:22). Lucrul acesta este o paralelă cu tot ceea ce Isus a spus mai târziu: „voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8).

Astfel toţi credincioşii au aceeaşi putere de a pronunţa iertarea păcatelor ca fiind mărturia veştii bune a lui Hristos, în toată lumea. Nu există aici nici o menţiune a unei puteri preoţeşti unice rezidente într-o preoţime specială. Acesta este pur şi simplu echivalentul lui Ioan al Marii Însărcinării a tuturor credincioşilor de a proclama mesajul iertării lui Hristos întregii lumi (compară cu, Luca 24:47) afirmat şi în Luca 24:41: „Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi IERTAREA PĂCATELOR… „.

16) Ezechiel 1:5-28 „…Făpturile vii însă când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul. Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate…”

Întrebare:  Este aceasta o relatare a unor O.Z.N.-uri şi un indiciu al existenţei unei inteligenţe extraterestre?

Problemă : Ezechiel vorbeşte aici despre nişte „făpturi vii” a căror chip este ca o „faţă de om” şi care se deplasau ca „fulgerul” (v.14). Acestea se „ridicau de la pământ” (v.19), iar împreună cu ele „se ridicau şi roatele de la pământ” (v.20). Unii le-au interpretat ca reprezentând nişte O.Z.N.-uri şi extratereştri. Există în spaţiul extraterestru creaturi asemenea oamenilor?

Rezolvare:  Aceasta nu este o referinţă la O.Z.N.-uri, ci o viziune (vedenie) a gloriei lui Dumnezeu. Lucrul acesta este evident din mai multe motive. Întâi de toate, textul afirmă clar că aceasta era „arătarea slavei Domnului” (Ez.1:28).

În al doilea rând, acestea sunt numite de Ezechiel, „vedenii dumnezeieşti”, chiar din primul verset, iar viziunile (sau, vedeniile) se dau, de obicei, într-o formă accentuat simbolică (compară cu, Apoc.1:9-20). De aceea, „arătarea” (v.28) era doar o asemănare (a unor lucruri) care nu poate fi luată literar, ci simbolic.

În al treilea rând, „făpturile vii” erau nişte îngeri, devreme ce se spune că aceştia aveau „aripi” (v.6) şi zburau pe cer. Acestea se pot compara (asemăna) cu îngerii menţionaţi în Isaia 6:2 şi îndeosebi cu „făpturile vii” (îngeri) care se aflau în jurul tronului lui Dumnezeu (din Apoc.4:6).

În al patrulea rând, mesajul acestora venea de la „Domnul Dumnezeul” lui Israel şi era adresat profetului Ezechiel (compară cu 2:1-4), nu de la nişte închipuite fiinţe extraterestre. Contextul era mesajul Dumnezeului lui Israel transmis prin profetul evreu Ezechiel, „poporului Său îndărătnic/răzvrătit” (2:3-4 şi compară cu, 3:4).

În al cincelea rând, nu există nici o dovadă reală care să indice existenţa unor O.Z.N.-uri, sau creaturi asemenea oamenilor, undeva în Univers. Dar, există totuşi, spirite demonice pe care Biblia le numeşte „un duh de minciună” (1Împăraţi 22:22), şi „duhuri înşelătoare” (1Tim.4:1). Aceşti demoni, sau îngeri căzuţi, pot să-i înşele pe oameni convingându-i că sunt fiinţe extraterestre. Însă, ele pot fi dezvăluite de către învăţăturile lor false şi practicile păcătoase pe care le încurajează, ca, idolatria, vrăjitoria, astrologia, ghicitul, prezicerea viitorului şi contactarea spiritelor oamenilor morţi (vezi, Deut.13:1-9; 18:9-14; 1Tim.4:1-3).

Extrasele acestea provin din cartea, „A POPULAR HANDBOOK ON BIBLE DIFFICULTIES – WHEN CRITICS ASK” (O ENCICLOPEDIE POPULARĂ A DIFICULTĂŢILOR BIBLIEI – CÂND CRITICII ÎNTREABĂ), autorii ei fiind cunoscuţii apologeţi creştini, Norman Geisler şi Thomas Howe.

Dr.Norman Geisler este decanul lui Southern Evangelical Seminary, din Charlotte, statul North Carolina. A slujit înainte în facultăţile atât ale luiDallas Theological Seminary cât şi în Trinity Evangelical Divinity School. Geisler şi-a primit doctoratul (Ph.D) la Universitatea Loyola din Chicago, diploma în filozofie (B.A.) şi teologie (M.A.) la Wheaton College and Graduate School, cât şi un Th.B. de la William Tyndale College.

El este autorul şi coautorul a peste treizeci de cărţi, printre care enumerăm,General Introduction to the Bible (publicată de Moody), Christian Apologetics(publicată la Baker şi tradusă în româneşte de Societatea Misionară Română din Oradea), Inerrancy (Zondervan), The Battle for the Resurrection (Thomas Nelson), şi al unui volum care însoţeşte această carte, When Skeptics Ask(Victor Books).

Thomas A.Howe este instructor de religie la Liberty University, din Lynchburg, statul Virginia. Pregătirea sa academică include un B.A. de laDallas Baptist University, un M.A. în studii biblice de la Liberty University şi studii la Dallas Theological Seminary. El este de asemenea coautor împreună cu Norman Geisler la cartea Gambling: A Bad Bet.

Traducerea şi adaptarea acestor pasaje din carte revine lui:   Teodor Macavei    Domnul să vă binecuvânteze!

Index al pasajelor biblice

În funcţie de pasajul biblic atacat, puteţi „merge” direct la discutarea lui. Întâi, aveţi referinţa, apoi, numărul răspunsului unde pasajul, versetul, este repus în context.

REFERINŢELE BIBLICE	NUMĂRUL ÎNTREBĂRII
Ioan 10:34	nr.1
1 Tes.4:13	nr.2
Gen.1:1	nr.3
Exodul 20:8-11	nr.4
1 Tim.5:23	nr.5
1Cor.3:13-15	nr.6
Matei 21:18-20	nr.7
Fapte 4:12	nr.8
Apocalipsa 16:14	nr.9
Matei 12:46-50	nr.10
Ioan 3:3	nr.11
Matei:11:14	nr.12
Matei 2:2	nr.13
Fapte 15:28	nr.14
Ioan 20:22-23	nr.15
Ezechiel 1:1-28	nr.16

 ROBOAM

Ucenicia în Evanghelia după Marcu. Partea a VII-a

După întoarcerea discipolilor din misiune (cap. 6), Sf. Marcu ne prezintă o succesiune de minuni și de confruntări ale lui Isus cu învățații poporului evreu. La toate acestea ucenicii participă în diverse forme: fie activ, la înmulțirea pâinilor, fie pasiv, la disputele lui Isus cu fariseii. În ciuda progresului realizat în procesul de ucenicizare, evanghelistul ține să remarce de câteva ori (în capitolele 6 și 8) faptul că învățătorul îi mustră pe discipoli pentru că nu pricep cu adevărat ceea ce văd și aud. Din textul Scripturii reiese că Isus are anumite așteptări de la ucenici în privința participării la misiunea lui și mai ales cu privire la conturarea unei înțelegeri. Nu este clar subliniat în textul biblic în ce anume trebuia să se concretizeze această cunoaștere și nici cum anume trebuia folosită de apostoli în situațiile concrete la care participă. Mai degrabă, la reproșul lui Isus, Sf. Marcu se simte parcă obligat să adauge o explicație pentru lipsa de receptivitate a celor doisprezece: ”ei aveau inima împietrită”. Aceasta este o formulă biblică din VT ce invită la o atentă muncă de interpretare. Evanghelia ne provoacă, așadar, la o analiză asupra a ceea ce presupune înțelegerea care se dobândește în ucenicie și a cauzelor care îl pot ține pe discipol departe de această țintă.

Prima remarcă a lui Isus se referă la faptul că ucenicii nu au înțeles minunea înmulțirii pâinilor. Această precizare apare în contextul unei minuni mai speciale care are loc în privat, departe de privirile mulțimilor. Totul pare regizat și a fi un test foarte bine pus la punct de învățător. După înmulțirea pâinilor, Isus trimite noroadele la casele lor, pe ucenici îi sfătuiește să treacă marea Galileii spre ținutul Ghenezaret, iar el urcă pe munte singur să se roage. Imaginea trimite la un episod biblic din VT în care Moise urcă pe munte la Dumnezeu, iar liderii rămân singuri să gestioneze problemele poporului. În ambele scene, timpul trece, iar lucrurile se precipită, iau o întorsătură nedorită și se ajunge la un deznodământ negativ. Ucenicii sunt pe mare și vâslesc din greu și par depășiți de situație, au nevoie de ajutor. Apoi îl văd pe Isus venind pe apă. El vrea să treacă pe lângă ei (sau se face că trece pe lângă corabie), dar ucenicii îl văd, se sperie și cred că au de a face cu o himeră (phantasma). După ce Isus urcă în corabie și încetează vântul, el vorbește cu discipolii și le spune să aibă încredere, să nu se teamă. Totul se consumă rapid, fotografic, iar rezultatul este uimirea și încremenirea ucenicilor, fără nici o replică, fără nici un gest concret. Scena este foarte vizuală, densă, desprinsă parcă dintr-un film suprarealist. Nimeni nu se aștepta să apară Isus în acest fel, după cum și replica apostolilor este surprinzătoare. Morala din text pare să ne spună că reacția ucenicilor nu este cea bună, că au picat testul și că maestrul aștepta altceva. Atunci, care ar fi fost comportamentul dorit, reacția matură? Ce anume le-a scăpat ucenicilor din lecția înmulțirii pâinilor de nu au fost capabili să gestioneze altfel evenimentul de pe mare și apariția lui Isus? Ce înseamnă că inima le era împietrită?

Eșuarea la examen arată că, probabil, ceva nu s-a dislocat încă în ființa ucenicului. Experiențele prin care i-a trecut maestrul au fost edificatoare și ne așteptam să aducă un tip de transformare în profunzime, o maturitate. Asupra acestui salt se îndreaptă testele maestrului. Când ucenicii revin din misiune plini de entuziasm, în loc să li se recunoască faptele și să fie încurajați sunt supuși unui examen pe care nu îl trec și apoi unei morale aproape dezarmante. Este maestrul prea exigent? Scena înmulțirii pâinilor ne arată cum stau lucrurile. Ucenicii au participat la atâtea experiențe extraordinare cu învățătorul lor, ei înșiși au realizat minuni în călătoria misionară. Aflați în fața unei nevoi precum cea de a hrăni mulțimea de oameni, singura soluție propusă este aceea de a merge prin sate să cumpere de mâncare. Faptul că nu au îndrăznit altceva, inclusiv să ceară o minune, arată că în ființa lor încă nu s-a realizat acel ceva așteptat de învățător. Inima împietrită corespunde unei ființe opace, fixate, în care devenirea nu este actuală. Această împietrire nu se referă la o lipsă de cunoaștere a unui enunț rațional, a unui adevăr teologic (cum ar fi dumnezeirea lui Isus), ci mai degrabă la o lipsă de încredere, de cunoaștere în profunzime a învățătorului, o lipsă de curaj de a merge mai aproape de el și de a ieși din sine pentru a face acest pas. Ucenicii asistă la minuni ca la experiențe religioase și culturale comune, specifice epocii și tradiției lor religioase. Pentru ei, Isus este încă doar un rabin, cel mult unul extravagant care face multe lucruri interesante, însă adevărata sa identitate nu i-a străpuns, nu a condus la o mutație semnificativă în propria lor identitate. Mirarea și încremenirea în fața minunii sunt semnele obișnuite ale omului nepătruns de acțiunea credinței sau care este antrenat de o credință superficială care are mereu nevoie de semne și minuni. Iată, așadar, o primă lipsă în structura ucenicului: incapacitatea de a depăși cutumele și contextul cultural; trăirea uceniciei cu această distanță ce provine din asumarea mecanică a unei cunoașteri asimilate din tradiție, atât despre procesul uceniciei, cât și despre maestru; trasarea unor așteptări la fel de comune și ușor de formulat, eventual de atins; nici o forță creatoare, nimic original, fără o miză personală concretă.

Mai trebuie observat că ucenicii au picat un test care are de a face cu lipsa învățătorului din preajma lor și într-un context destul de complicat: noapte, oboseală, o mare potrivnică, vânt intens, dezorientare. S-au simțit oare părăsiți? Apare prea repede această experiență a lor fără să fie în prezența maestrului? Sau putem înțelege acest test ca parte a strategiei învățătorului de a-i pregăti încet pe discipoli pentru etapa dificilă a desprinderii? Foarte posibil să fie așa. Grija maestrului este să sprijine dezvoltarea unor personalități bine conturate, nu a unora care să aibă mereu nevoie de tutelă. El dorește ca ucenicii să ajungă la maturitate, și nu niște ființe blocate în proiect și incapabile de exercițiul propriei libertăți. Trimiterea ucenicilor singuri pe mare reprezintă un gest care anunță trimiterea lor în lume, dar fără să mai aibă aceeași asistență a învățătorului. Textul biblic este sugestiv și subliniază că Isus i-a trimis înaintea lui de cealaltă parte a mării. Acest lucru ne amintește de recenta trimitere a apostolilor prin localitățile din Galileia, unde ei au folosit autoritatea dată de Isus și au făcut minuni. Probabil că maestrul se aștepta ca și în această trimitere să își asume ceea ce au primit, să pună la lucru ceea ce au văzut la învățătorul lor și să își ducă până la capăt călătoria cu bine. Lecția acestui test pare a fi legată de capacitatea ucenicilor de a realiza misiunea încredințată fără să mai dispună de prezența fizică a învățătorului și să utilizeze cu încredere ceea ce au primit de la el. Dacă acest lucru nu s-a realizat nu înseamnă că în ființa lor nu s-a schimbat ceva, că nu au beneficiat în mod real de autoritate în misiunea lor. Constatăm mai degrabă că procesul de formare nu s-a încheiat și că mai este nevoie de timp și de lecții concrete pentru a realiza acel salt spre maturitate.

Un alt avertisment al lui Isus dat ucenicilor cu privire la faptul că nu înțeleg și că au inima împietrită are loc după o nouă minune prin care Isus înmulțește pâinile și peștii pentru masele de oameni și după o dispută pe care învățătorul o are cu fariseii (cap. 8:1-21). Utilizând metafora aluatului (care are o încărcătură biblică negativă), Isus atrage atenția ucenicilor asupra capacității fariseilor și a regelui Irod de a corupe și a influența oamenii cu idei și învățături dăunătoare. Răspunsul ucenicilor la acest mesaj este calificat de Sf. Marcu unul tipic pentru niște necredincioși care discută între ei propria lor înțelegere și o refuză pe cea oferită de Isus. Comentariul maestrului la cele spuse de ucenici este unul împrumutat din VT, un mesaj adresat de Dumnezeu celor care nu ascultă de cuvântul profetic și nu-l împlinesc. Fariseii și Irod erau oamenii cei mai reprezentativi pentru cei care nu cred în Isus și resping mesajul lui, pentru cei cu inima împietrită. Întrebarea lui Isus, ”aveți inima împietrită?”, este una retorică și îi provoacă pe ucenici să își evalueze situația. Învățătorul este dur, avertismentul este pe măsură pentru că atenționează cu privire la pericolul ignoranței celor care nu cred în el și îl contestă.

Așa cum ne prezintă Sf. Marcu evenimentele, suntem tentați să remarcăm o foarte interesantă abordare a învățătorului în privința formării ucenicilor. Repetiția nu este mama învățăturii, dar este o ocazie de a relua anumite aspecte ale unor lecții neînvățate. Textul biblic ne spune că a doua scenă a înmulțirii pâinilor se repetă aproape identic cu prima: identificarea unei nevoi, o provocare a maestrului și un răspuns total inadecvat al ucenicilor. Este ca și cum istoria aceasta nu s-a mai întâmplat. Aceeași opacitate și aceeași lipsă de prezență de spirit îi caracterizează pe discipoli din nou. Nimeni nu și-a amintit scena precedentă, nimeni nu a pomenit despre prima minune, nimeni nu a avut curajul să menționeze că prezența lui Isus cu ei reprezintă deja o soluție. Pare amețitoare această lipsă de organ, această ignoranță a discipolilor. Cum să uiți o minune în care ai hrănit cinci mii de bărbați cu cinci pâini și doi pești și ai strâns douăsprezece coșuri cu resturi? Aproape supărat, învățătorul formulează o serie de întrebări retorice cu privire la această incapacitate a ucenicilor de a vedea, auzi și a-și aminti. Este un apel la simțurile discipolului, nu la cele pentru lumea sensibilă, ci la cele care deschid ființa către sensuri, discernământ și o receptare a lucrurilor din spatele evenimentelor. Dojana lui Isus este una dificil de descris, este una suferindă. După toate acestea, întreabă maestrul: ”tot nu înțelegeți?”.

Avertismentul cu privire la ucenicie pare a fi unul destul de clar. Pe de o parte, se subliniază realismul procesului. Este un efort de ambele părți, învățător și discipol, cu riscuri și provocări. Nimeni nu oferă garanții pentru un final anume, fiindcă este nevoie de o angajare în plan relațional și de o chirurgie în plan ființial. Edificarea ucenicului nu este un proces facil. Este nevoie de efort, de teste și eșecuri, de reveniri și evaluări, de munca explicațiilor și confruntărilor, de un tip de energie și meșteșug din partea învățătorului ca lucrurile să nu cadă în deznădejde. Un pericol real îl reprezintă imitația, mecanica unei experiențe comune și formularea unor așteptări false. Pe de altă parte, se subliniază miza. Ucenicia nu se reduce la un mecanism de predare a unui set de cunoștințe sau la un efort de dobândire a unor competențe practice. Mai mult decât acestea, vorbim despre un proces de transformare a ființei ucenicului, de o devenire a acestuia care conduce la o altă perspectivă asupra realității și sensului existenței. Este vorba despre o schimbare în profunzime care aduce alte înțelesuri cu privire la dinamica existenței în ansamblul ei și la evenimentele din viața de zi cu zi. Înțelegerea ce se construiește în ucenicie are de a face cu o transformare substanțială a modul de existență a ucenicului și cu o recalibrare a tuturor facultăților prin care acesta percepe complexitatea realității și se raportează la ea.

Dănuț Jemna

Sursa: Alteritas

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/31/ucenicia-in-evanghelia-dupa-marcu-partea-a-vii-a/?

Lazăr – Sărac lipit pământului, dar ajutat de Dumnezeu

Paradoxul major din viața săracului Lazăr este faptul că numele său grecesc, care provine din numele Eleazar, înseamnă ajutat de Dumnezeu. Totuși, dacă te uitai la viața lui Lazăr, din punct de vedere material, fizic, social, din orice punct de vedere omenesc – părea să fie un dezastru, el însuși părea un om blestemat, bătut de Dumnezeu. Aproape auzi șoaptele celor care treceau pe lângă el și se întrebau stupefiați: ce o fi făcut acest individ de a fost lovit de Dumnezeu în halul acesta?

Ba mai mult, conform teologiei evreilor el chiar era un om pedepsit de Dumnezeu datorită situației sale. Această învățătură o vedem într-una din cele mai vechi istorisiri – cea a lui Iov. Prietenii lui sunt convinși că Iov a făcut niște păcate ascunse, de care ei nu știau, dar pe care le bănuiau, și care l-au determinat pe Dumnezeu să-l bată în halul acela. Cu siguranță, și în cazul lui Lazăr oamenii speculau anumite păcate pe care acesta le-ar fi făcut și care l-au adus în starea aceasta. Chiar ucenicii speculau la un moment dat păcatul care ar fi stat în spatele unei boli: „Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (Ioan 9:2).

Aceasta este o evanghelie falsă foarte răspândită datorită faptului că este în natura noastră să credem că dacă facem bine, Dumnezeu ne ajută (material) iar dacă facem rău, Dumnezeu ne va pedepsi. Este evanghelia prosperității într-o formă accesibilă și ușor de asimilat chiar de către credincioșii conservatori în teologie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne face, în dreptatea Lui, după ceea ce merităm. Harul este total absent dintr-o perspectivă de acest fel despre existența omului. Dacă totuși se vorbește despre har, harul este o reacție a lui Dumnezeu la faptele noastre bune.

Confuzia celor care gândesc în acest fel se naște dintr-un adevăr scriptural dar, în același timp, din ignorarea tuturor adevărurilor biblice legate de acest subiect. Este adevărat că există o lege de cauză și efect lăsată de Dumnezeu pe pământ care funcționează. Cu alte cuvinte, ceea ce semănăm, aceea și secerăm. Mai mult, Însuși Dumnezeu pedepsește și răsplătește oamenii chiar de pe pământ în funcție de faptele lor. Totuși, ceea ce se pierde deseori din vedere este că în toate cazurile Dumnezeu acționează în har și bunătate pentru că nici o făptură căzută în păcat nu merită viața cu toate privilegiile ei date de Dumnezeu.

De asemenea, într-o lume coruptă de păcat și aflată în robia diavolului, deseori cei credincioși suferă mai mult decât necredincioșii, nu doar datorită suferințelor și vicisitudinilor care vin peste oameni în general, ci și datorită persecuției continue, în toate formele, din partea fiilor întunericului. Dacă punem lângă toate acestea și disciplinele Tatălui ceresc, atunci putem înțelege de ce credincioșii nu pot fi judecați după experiența lor materială și bunăstarea de pe pământ.

Nu înseamnă că nu contează ceea ce facem pe pământ și nici că Dumnezeu ar ignora faptele noastre rele sau bune. Nici nu înseamnă că cei credincioși nu pot experimenta o stare de bunăstare materială pe parcursul vieții lor pământești, starea care variază în diferite sezoane ale vieții. Dar este esențial să înțelegem că starea materială nu este un indicator al relației noastre cu Dumnezeu și cu atât mai puțin un semn infailibil al faptului că suntem în grațiile lui Dumnezeu.

Autor: Andrei Croitoru

Sursa: Apologia Reformată

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/31/apologia-reformata-sarac-lipit-pamantului-dar-ajutat-de-dumnezeu/?

Marea Britanie va reevalua dosarul iranianului căruia i-a fost refuzat azilul

Biroul de Stat din Marea Britanie a anunțat că va reevalua dosarul privind refuzul acordării azilului unui creștinului iranian, după ce, în prima fază departamentul i-a respins prima cerere, deoarece, spuneau ei, ,„creștinismul nu este o religie pașnică” potrivit The Christian Post.

În urma acestor afirmații, departamentul a avut parte de critici și replici dure atât pe plan național, cât și internațional.

„Biroul a fost de acord să anuleze prima decizie prin care au refuzat să acorde azil acestui bărbat și să reevalueze dosarul, oferindu-i șansa să prezinte noi motive pentru a i se aproba cererea. Este cu adevărat un început bun, însă este nevoie de mult mai multe schimbări”, a declarat pe 22 martie Nathan Stevens, unul din asistenții sociali implicați în acest caz.

Stevens a adăugat că „sper că va exista o schimbare reală în această problemă care este foarte importantă și care trebuie abordată foarte serios. Nefiind vorba doar despre acest caz…”.

Pe pagina sa de Twitter, Stevens a amintit un caz de acum câțiva ani în care, în scrisoarea de refuz pe care a adresat-o unui alt solicitant de azil, Biroul de Stat a negat credința acestuia, spunând: „Ați afirmat în cererea pe care ne-ați adresat-o că Isus este Salvatorul dvs, atunci El să vă salveze și din regimul Iranian. Prin urmare, considerăm că nu aveți nicio convingere în credința dvs, asta înseamnă că aveți credința numai pe jumătate…”.

Ca răspuns la cel mai recent caz atât de mediatizat, Biserica Angliei, a criticat, într-o declarație publicată vineri, prin episcopul Paul Butler, reprezentantul Bisericii, motivația Biroului de Stat exprimându-și îngrijorarea.

„Sunt extrem de îngrijorat de faptul că un departament guvernamental ar putea determina viitorul unei ființe umane bazându-se pe o profundă neînțelegere a textelor și practicilor comunităților religioase”, a declarat Butler, citat de Serviciul de știri al Comunității Anglicane.

Biroul de Stat a venit în cele din urmă cu un răspuns, recunoscând că scrisoarea de refuz este autentică susținând că nu și-a reprezentat în mod adecvat politicile.

„Această scrisoare nu este în concordanță cu abordarea noastră politică privind persecuția religioasă, incluzând convertirea la o anumită credință” a declarat Biroul de stat pentru The New York Times.

Amintim că anterior, într-o scrisoare de justificare, Biroul de Lucru al Regatului Unit, care supraveghează imigrația, a respins cererea bărbatului iranian pentru azil, pe motiv că atunci când acesta susține că creștinismul este o religie „pașnică”, nu vede neconcordanțele dintre Biblie și spusele lui.

„Anumite cărți din Biblie, cum ar fi Leviticul, Exodul, Matei sau Apocalipsa, sunt „pline de imagini ale răzbunării, distrugerii, morții și violenței. Aceste exemple nu sunt în concordanță cu afirmația dvs. care să afirme că v-ați convertit la creștinism după ce ați descoperit că crestinismul este o religie „pașnică”, spre deosebire de Islam, care conține violență, furie și răzbunare”, se notează în scrisoarea Biroului de Lucru al Regatului Unit.

Vedeți întreaga știre relatată de „The Washington Examiner” și istoria bărbatului iranian AICI!

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/31/marea-britanie-va-reevalua-dosarul-iranianului-caruia-i-a-fost-refuzat-azilul/?

Jurnal de Rugăciune: Cele mai fierbinți puncte de persecuție ale planetei

În săptămâna ce ne stă în față, haideți să nu uităm că avem milioane de frați și surori care plătesc cu viața și sângele lor pentru credința lor. În perioada, 31 martie – 06 aprilie, roagă-te pentru cele mai fierbinți pucte de persecuție de pe planetă. Cunoaște-le durerea și binecuvântează-i în rugăciune.

Duminică, 31 martie

Îți mulțumim, Doamne, pentru pastori, plantatori de biserici și evangheliști care Îți slujesc în ciuda opoziției și a violenței, în locuri în care creștinii sunt o minoritate disprețuită. Fie ca Duhul Tău cel Sfânt să îi echipeze și să îi împuternicească din punct de vedere spiritual, iar Tu să împlinești nevoile lor materiale. Protejează-i de atacurile comunității majoritare, de hărțuirea din partea autorităților și de sancțiunile nedrepte pentru că se pun în slujba Ta. Te rugăm să faci ca lucrările lor să aducă rod care să se vadă în vieți transformate de adevărul Evangheliei lui Hristos, în Numele căruia ne rugăm.

Luni, 1 aprilie

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, influența majoră a creștinismului coreean era în nordul țării. Trei cincimi dintre protestanți trăiau în nord, la fel și mulți dintre cei mai buni lideri ai acestora. Dar la scurt timp, trupele sovietice s-au mutat în nord, iar în 1948 țara a fost împărțită în două. În 1953 (când a fost încheiat un armistițiu în războiul coreean), o treime dintre creștinii din nord au fugit din nordul comunist al țării spre sud. Restul de 200.000 de creștini din Coreea de Nord au suferit o persecuție groaznică, la fel ca și copiii lor, nepoții și strănepoții credincioși. Dar biserica coreeană a îndurat cu curaj persecuția. Lăudați-L pe Dumnezeu pentru acest lucru și rugați-vă pentru o mare recoltă de suflete din acele multe semințe care au fost plantate pe pământul coreean (Ioan 12:24).

Marți, 2 aprilie

La 13 decembrie, frații Qasir și Amoon Ayub au fost condamnați la moarte de către o instanță din Pakistan pentru că au defăimat numele lui Mohamed (în baza unei așa-numitei legi a blasfemiei din Pakistan). Oamenii creștini părăsiseră Pakistanul în 2011, după ce anchetele au scos la iveală faptul că materialul pe care l-au publicat pe site-ul lor era considerat „lipsit de respect”. Când s-au întors în 2014, au fost arestați și de atunci sunt în închisoare. Rugați-vă ca atât condamnarea, cât și sentința să fie anulate.

Miercuri, 3 aprilie

Rugați-vă pentru creștinii palestinieni din Cisiordania și Gaza. Din cauza credinței lor în Domnul Isus Hristos, ei se confruntă cu multe dificultăți, în special cei din Gaza, unde minoritatea creștină este nesemnificativă numeric și guvernul condus de Hamas este mai extremist și mai ostil decât guvernul Fatahled din Cisiordania. Șomajul este una dintre principalele probleme. Rugați-vă pentru locuri de muncă pentru creștini și cereți ca ei să poată găsi speranță în Dumnezeu.

Joi, 4 aprilie

Creștinii din Rusia se află sub presiuni crescânde în sfera juridică. Legile continuă să se schimbe și se adoptă noi legi. Inspectorii caută cea mai mică încălcare a legii și trimit imediat problema în fața instanței, în loc să ofere bisericii ocazia de a o corecta, așa cum obișnuiau până nu demult să facă. Amenzile sunt mult mai mari decât erau, iar o biserică care a fost găsită vinovată de mai multe încălcări poate fi închisă. Cereți înțelepciune pentru creștini, în timp ce se apără în aceste cazuri, și rugați-vă ca Domnul să-i călăuzească pe judecători să le dea câștig de cauză.

Vineri, 5 aprilie

Rugați-vă pentru credincioșii izolați din Arabia Saudită, a căror credință este secretă, cunoscută numai Tatălui din cer; cereți ca ei să fie încurajați și mângâiați de Duhul Sfânt și să crească în credință prin revelație și studiul Cuvântului. Pe măsură ce Arabia Saudită începe să acorde o mai mare libertate femeilor, cum ar fi să le permită să conducă, rugați-vă să se acorde și nemusulmanilor libertatea de a trăi și de a se închina conform credinței alese de ei.

Sâmbătă, 6 aprilie

Toți creștinii somalezi, fiind convertiți de la islam, se află într-un pericol grav, în special cei care trăiesc în Somalia, iar mulți au fost deja uciși. Rugați-vă ca Domnul Isus să-i păzească și să îi țină tari în credință, neclintiți în furtunile persecuției politice și sociale și ale violenței islamiste, care este posibil, din punct de vedere omenesc, să ducă la martirajul lor. Rugați-vă ca membrii grupării militante Al-Shabaab din Somalia, o organizație teroristă din Africa de Est, să se abată de la violența lor și să învețe să iubească pacea.

Sursa: Fondul Barnabas

https://www.stiricrestine.ro/2019/03/31/jurnal-de-rugaciune-cele-mai-fierbinti-puncte-de-persecutie-ale-planetei/?

Rătăciți cu Duhul | Pastor Vasile Filat

Vasile Filat27 martie 2019  #Video Blog

În acest video am răspuns unui adolescent care dorește să înțeleagă care este condiția spirituală a lumii de azi și a generației lui. Ascultați cu atenție și distribuiți mai departe acest mesaj. De asemenea, vă oferim posibilitate să câștigați 2 bilete la concertul trupei „As Isaac” care va avea loc pe data de 6 aprilie 2019 la Chișinău.

CONCERTUL TRUPEI AS ISAAC

https://www.facebook.com/events/1080906195427191/

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova
Servicii Divine:
Duminică, 14:00 – 16:00
Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune
tel. +373 (68) 060601
https://www.facebook.com/bunavestire….

PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA:
info@precept.md
+373(69)966779

#moldovacrestina #pastorvasilefilat #spiritualitate

Alte articole pe care nu le-ați citit

Voi sunteți sarea pământului | Pastor Vasile Filat
Transumanism și vase de lut | Metanoia
Cum îți îndeplinești slujba? | Studiu Biblic
Trebuie un pocăit să meargă la biserică? | Pastor Vasile Filat
Cain și Abel – copiii lui Adam și Eva | Creația uimitoare a lui Dumnezeu
Să nu fii un obiect rămas în repaus | Editorial
Trebuie un pastor să fie prezent pe facebook? | Pastor Vasile Filat
Babel și Transumanismul | Metanoia

https://moldovacrestina.md/rataciti-cu-duhul-pastor-vasile-filat/

Cum să oferi copiilor tăi educație sexuală? | Pastor Vasile Filat

Vasile Filat26 martie 2019  #Video Blog

Întrebare: Citim zilnic împreună cu soția, cu băiatul de 8 ani și fetița de 9 ani câte 3-6 capitole din Biblie. Citim dimineața, citim seara, apoi fiecare citește individual din Vechiul Testament, cât și din Noul Testament cât poate și cât are timp. Problema este când ajungem la cuvinte mai licențioase, legate de sexualitate, cum ar fi: curvă, curvie, împreunare, a cunoscut, țiitoare, rânduiala femeilor, etc. Cum credeți că ar trebui de procedat, ținând cont de vârsta lor, curiozitatea lor, de dorința noastră de a nu le ascunde adevărul și a nu-i minți. Deși ne este greu, preferăm să audă de la noi, nu de la stradă sau din media. Oricum, din dorința de a-i păstra cât mai mult timp inocența, am renunțat la TV în schimbul unor cărți creștine, fără să întâmpinăm proteste.

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova
Servicii Divine:
Duminică, 14:00 – 16:00
Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune
tel. +373 (68) 060601
https://www.facebook.com/bunavestire….

PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA:
info@precept.md
+373(69)966779

#moldovacrestina #pastorvasilefilat #educatiasexuala

https://moldovacrestina.md/cum-sa-oferi-copiilor-tai-educatie-sexuala-pastor-vasile-filat/

PRIVEȘTE ȚINTĂ LA DOMNUL CRISTOS!

​Privește țintă la Domnul Cristos!

Epistola către Evrei a fost adresată în mod special credincioșilor evrei care erau confruntați nu doar cu persecuția din partea autorităților Romane dar și cu respingerea și chiar persecuții din partea conaționalilor lor. Unii din acești credincioși se pare că se gândeau să renunțe la credință și să se întoarcă înapoi la Iudaism. Scopul principal pe care autorul epistolei îl are, este de a-i conștientiza pe credincioși de ceea ce ei au în Hristos. În Hristos au infinit mai mult decât ceea ce aveau înainte. Acum au un Preot mai bun, o preoție mai bună, o zi de odihnă mai bună, un legământ mai bun… dar mai ales statutul pe care cel credincios îl are înaintea lui Dumnezeu nici nu poate fi comparat cu ceea ce erau înainte de a-L cunoaște pe Hristos.

În cap.3:1 cititorii epistolei sunt îndemnați să privească țintă la Hristos. Aceasta este responsabilitatea fiecărui credincios. Indiferent că sunt sănătos sau bolnav, în belșug sau în lipsuri, tânăr sau bătrân, indiferent care este țara unde trăim sau perioada de timp în care trăim, dacă sunt credincios, responsabilitatea zilnică pe care o am este să caut să am întotdeauna privirea ațintită spre Domnul Isus. Doar atunci noi putem să înțelegem Cine este Hristos și ce avem noi în El.

Aș dori să mă rezum la doar câteva adevăruri pe care le vedem atunci când privim țintă la Hristos și care sunt menționate în cap.2.

• Isus Hristos este Domnul nostru. V.2:9
• Isus Hristos este fratele nostru. 2:10-17.
• Isus Hristos este Marele nostru Preot. 2:14-18.

V.9 este un citat din Psalmul 8:5 unde psalmistul vorbeşte în mod profetic despre Domnul Isus şi spune că El este încununat cu slavă și cu cinste. Este adevărat că acum, așa cum spune autorul către Evrei, nu vedem că toate sunt sub picioarele Lui. Dar noi cei care suntem născuți din Dumnezeu, cei care suntem cu adevărat credincioși, știm că El prin moartea Lui a biruit moartea, că El a fost înălțat la dreapta Tatălui și acum stă pe tron. Știm că făpturile cerești se închină înaintea Lui și spun că El este vrednic să primească toată cinstea și închinarea. Și mai știm că El este Domnul nostru că noi suntem proprietatea Lui și nimic nu ni se poate întâmpla fără îngăduința Lui.

Doar când privesc țintă la Hristos înțeleg și sunt convins că nu am nici un motiv să mă îngrijorez nici în ceea ce mă privește pe mine și nici în ceea ce privește Biserica Lui deoarece El este Domnul și are toată puterea în cer și pe pământ. De-aceea Peter Forsythe a fost atât de corect când a spus că : „Prima datorie a fiecărui suflet este să caute nu libertatea lui, ci pe Domnul lui.”

2:11 „…De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească frați…” Irineu a spus : „În Hristos Dumnezeu s-a făcut om pentruca noi să putem deveni copii de Dumnezeu.”

Când ne gândim pe de-o parte la Măreția și Gloria Domnului Isus, şi pe de cealaltă parte ne gândim la micimea noastră, la nevrednicia și răutatea noastră, nu putem să nu fim profund impresionați de ceea ce spune Cuvântul în v.11 că Domnului Isus, nu-i este rușine să ne numească pe noi frații și surorile Lui.

Este atât de trist că sunt credincioși, tineri sau bătrâni cărora le este rușine înaintea unor oameni la fel de mici și nevrednici ca și ei, înaintea lor le este rușine de Hristos, de faptul că El este fratele lor și ei sunt credincioșii Lui.

Este la fel de trist și faptul că sunt credincioși cărora le este rușine de unii frați ai lor. Nu vor să se întâlnească și să fie văzuți cu ei de colegi sau cunoscuți și aceasta deoarece frații aceștia sunt oameni mai simpli, poate marginalizați de societate. Poate chiar acum îți aduci aminte de anumite situații în care ai fost desconsiderat și ai fost lăsat la o parte de un frate sau o soră și chiar și acum simți gustul amar al acelei experiențe. Ascultă adevărul acesta extraordinar. Lui Hristos nu-i este rușine de tine. Chiar mai mult El se laudă cu tine și el se laudă cu tine nu înaintea unor oameni mici și netrebnici ci înaintea Tatălui Ceresc, înaintea îngerilor și înaintea cerului întreg și înaintea Universului.

Dacă Lui nu-i este rușine să ne numească frați și ne iubește pe fiecare atât de mult cum oare nu ar trebui să căutăm să ne respectăm și să ne iubim și noi unii pe alții tot mai mult ? Cum nu ar trebui să putem mereu cânta cântarea:

Vreau să iubesc pe frații mei,

Cu tot ce am în piept mai sfânt,

Vreau să doresc tot ceru-n ei,

Dar să-i iubesc așa cum sunt.

Aceasta înseamnă că El nu este un mântuitor distant care stă departe, ci unul care vine lângă noi. El ne cunoaște și ne înțelege în mod perfect pentrucă a fost ispitit în toate felurile ca și noi dar fără păcat.

Asta înseamnă că atunci când ești bolnav în pat și durerile sunt mari, Domnul este lângă tine, El cunoaște suferința ta, chiar mai mult El suferă cu tine.

Când ești singur și nimeni nu te înțelege, El este acolo lângă tine, El te înțelege în mod perfect.

În Ev. După Matei 25:35-46, Domnul Isus spune :„Am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut…..Adevărat vă spun că oridecâte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neânsemnați frați ai Mei, Mie mi le-ați făcut.”

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu personal care se bucură când trăim în ascultare de El și se întristează când nesocotim Cuvântul Său. Un Dumnezeu care nu este străin de simțămintele noastre, un Dumnezeu care ne înțelege în mod desăvârșit.

El nu doar ne cunoaște și ne înțelege în mod perfect, dar ne și iubește cu o iubire care întrece puterea noastră de înțelegere. El s-a identificat cu noi pentru a putea să ia asupral Lui povara păcatelor noastre. El ne-a mântuit nu cu aur sau argint ci cu propriul Lui sânge. El a murit în locul nostru pentru a putea să ne bucurăm împreună cu El în glorie toată veșnicia.

Dragi cititori, haideți să căutăm fiecare să privim țintă la Hristos și să ne încurajăm unul pe celălalt la a privi mereu țintă la El, pentrucă doar atunci vedem cine este El și ce avem noi în El.

Pastor Cornel Ghita

https://www.baptisti-arad.ro/articole/privete-int-la-domnul-cristos?

INTERVIU CU PASTORUL ONISIM MLADIN

https://www.baptisti-arad.ro/articole/interviu-cu-pastorul-onisim-mladin?

DESPRE VIAȚĂ, MOARTE ȘI ÎNVIERE – PASTOR DANIEL BRANZAI

Pe noi ne înspăimântă moartea fizică. Dumnezeu are o problemă cu moartea spirituală! Moartea fizică a apărut ca o binefacere, când Dumnezeu le-a oprit lui Adam și Eva accesul la pomul vieții, pentru ca moartea spirituală să nu se permanentizeze veșnic.

Capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan se ocupă exact cu aceste distincții dintre moartea fizică și moartea spirituală. Domnul Isus plânge nu pentru un Lazăr mort fizic, ci pentru o omenire moartă în păcat și necredință. El a avut în plan ca învierea lui Lazăr să-i convingă pe toți că El este Dumnezeu venit să reia părtășia cu oamenii despărțiți de El din cauza păcatului.

Pentru oricine citește cât de cât atent capitolul 11, este evident că Ioan ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe cel care ,,regizează“ împreună cu Dumnezeu toată întâmplarea,transformând-o într-o lecție pentru cei din jur:

,,Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11:41-42).

În arhitectuta Evangheliei lui Ioan, scopul învierii lui Lazăr este ca oamenii să priceapă că Dumnezeu L-a trimis pe Christos să rezolve problema morții spirituale.

Pentru aceasta …

Domnul Isus Christos a avut nevoie de un Lazăr mort, nu doar bolnav! Este evident că Domnul a întărziat suficient, așteptând ca această condiție să fie împlinită:

,,Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era7 şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudeea”. … Atunci, Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el” (Ioan 11:6, 14-15).

Domnul Isus nu s-a dus direct la locul în care zăcea Lazăr, ci s-a oprit la marginea satului, provocând o stare de vorbă cu Marta și Maria:

,,Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta“ (Ioan 11:30).

Gândindu-se prioritar, ca noi toți, la grozăvia morții fizice, Maria și Maria nu văd cum prezența lui Isus, venit mult prea târziu ca să-l vindece pe fratele ei, ar mai putea modifica într-un fel dimensiunea tragediei. Ambele au acelaș reproș pentru Domnul Isus:

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ (Ioan 11:21, 32).

Dialogul dintre Domnul Isus este dificil pentru că fiecare se gândea la viață și moarte în alții termeni:

,,Isus i-a zis: „Fratele tău va învia”.
„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24-25).

Domnul Isus o șochează pe Maria și folosește evenimentul ca să facă o proclamație paradoxală:

,,Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26).

Ciudățenia acestei afirmații este că ea pare la prima vedere o minciună. Toți cei care L-au auzit pe Domnul vorbind atunci … au murit. A murit Marta, a murit Maria, au murit toți ucenici care erau cu El și a murit până și Lazăr, pe care-l înviase din morți. Este evident că ceva din declarația Domnului Isus nu merge sau, mai bine zis, este evident că există în ea un sens mai adânc la care ea este absolut adevărată.

Singura explicație posibilă este că Domnul a vorbit despre moarte și viață în sens spiritual, iar Marta, Maria, Lazăr, ucenicii și noi ne gândim la aceste subiecte prioritar în sensul lor fizic. De două mii de ani, toți ucenicii Domnului Isus au murit ca moarte fizică, dar trăiesc împreună cu Christos, bucurându-se de viața veșnică.

Pentru Domnezeu, învierea fizică este un fleac. Este suficient ca El să spună o vorbă și toți cei din morminte vor ieși afară. În Betania, Domnul a trebuit să restrângă puterea Cuvântului Său și să precizeze ,,Lazăre …“ Altfel toți morții de acolo ar fi ,,ieșit afară“!

Învierea spirituală este însă mult mai dificilă. Lumea este moartă fără să știe că este moartă. Aceasta este tragedia pe care o vede Dumnezeu. Omenirea este despărțită de Dumnezeu. Creatura și-a pierdut legătura cu Creatorul și plutește în derivă pe fluviul morții. Christos a venit ca toți cei care cred în El să poată relua legătura dătătoare de viață eternă cu Dumnezeu.

Biblia vorbește despre viață și moarte în termeni de ,,împreună“ sau de ,,despărțire“. Când sufletul este împreună cu trupul spunem că omul este ,,în viață“ și, în mod similar, când omul este împreună cu Dumnezeu, că el are viață veșnică. Când sufletul se desparte de trup, spunem că omul moare, iar când omul este departe de Dumnezeu el trăiește în moarte spirituală. Trebuie să ne însușim această terminologie divină:

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftelefirii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:1-7).

Cei ce cunosc această terminologie pot pătrunde un alt paradox pus de teologi în aceste cuvinte:

,,Cine se naște o singură dată, moare de două ori. Cine se naște de două ori, moare o singură dată“.

Pe înțelesul tuturor, paradoxul spune că cine se naște numai biologic va trece prin tragedia morții fizice, dar va avea parte și de marea tragedie a morții eterne, sfârșind în iad, despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu. Cel care trece însă și prin nașterea din nou experimentată în clipa credinței în Isus Christos, va avea parte (poate) de moartea trupului, dar părtășia lui cu Dumnezeu nu va mai fi întreruptă niciodată! Acesta este sensul real al declarației năucitoare a lui Christos:

,,Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.“

Prin credința în Chirstos, nimic nu ne va mai despărți vreodată de Dumnezeu!

,,Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 8:38-39).

Pastor Daniel Branzai

https://www.baptisti-arad.ro/articole/despre-moarte-i-inviere-pastor-daniel-branzai?