Avionul patronului celui mai mare lanț de clinici pentru AVORT din SUA s-a prabușit într-un cimitir lângă un monument al copilului necunoscut — Noutati Crestine

În urma prăbuşirii avionului privat din Montana (SUA) într-un cimitir, mass media a raportat că au murit 7 adulţi şi 7 copii, însă a omis să raporteze câteva aspecte semnificative: avionul aparţinea lui Bud Feldkamp, deţinătorul unei serii private de clinici de avort. Cimitirul în care s-a prăbuşit avionul era unul catolic numit „Sfânta Cruce” […] […]

Preoți catolici au anunțat că au ars în public, în acest week-end, cărți din celebrele saga Harry Potter și Twilight, pe care le consideră sacrilegii — Revista ARMONIA – Saltmin Media

“Ne supunem Cuvântului” divin, au explicat pe pagina de Facebook a acestui grup religios “Fundacja SMS Z NIEBA” autorii acestui autodafeu, cu poze în sprijin. Aici putem vedea trei preoți care aruncă în foc mai multe opere, printre care aventurile lui Harry Potter, tânărul ucenic vrăjitor creat de J.K. Rowling, și cele ale vampirului Edward […] […]

Viorel Iuga vine cu un nou apel la rugăciune

Comunicat, Interne, Rugăciune

Pentru părinţi şi nu numai,

Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.

Deşi am mai făcut-o, vă chem cu cea mai mare seriozitate să ne rugăm insistent, consecvent şi multiplu pentru protecţia copiilor noştri. Sunt vremuri de bătălie spirituală fără precedent. Nimeni, niciun tânăr, bunic sau părinte nu îşi poate permite indiferenţa. Nimeni, niciun slujitor duhovnicesc sau creştin de rând nu are dreptul să creadă că nu va fi afectat.

Apoi, vă îndemn pe toţi la acţiune. Indiferent cât de aglomeraţi sunteţi, cu înţelepciune duhovnicească, pregătiţi-vă copiii şi nepoţii pentru ceea ce vor auzi. Dacă nu li s-a spus încă, li se va spune foarte curând că nu este sigur dacă sunt băieţi sau fete. Nu va dura mult şi vor fi îndemnaţi să „experimenteze diversitatea” pentru a constata ce le place mai mult şi cum se simt mai bine. Deşi vă este greu să acceptaţi această posibilitate, ei vor fi îndemnaţi să se sărute cu fete şi băieţi să vadă cu cine le place mai mult. Prin persoane „calificate” vor fi consiliaţi, îndemnaţi şi ajutaţi să îşi înceapă viaţa sexuală când doresc. Apelând la drepturile şi la fericirea lor, li se va spune că este bine să încerce şi relaţii cu persoane de acelaşi sex ca să poată face diferenţa şi să constate ce le place mai mult. În mod perfid şi constant se va încerca îndoctrinarea lor cât se poate de mult şi pe cât mai multe căi împotriva familiei. Dacă totuşi unii vor dori să îşi întemeieze o familie, vor fi învăţaţi sistematic, subtil, pervers şi diabolic că familia poate fi formată şi între două persoane de acelaşi sex. Subtil sau în mod oficial, anunţându-vă sau nu, anumite persoane vor face tot ce pot, să ne transforme copiii în victime.

În contextul acesta, nu avem voie să rămânem indiferenţi. Este datoria noastră să îi pregătim cu înţelepcine şi la timp pentru ceea ce vor vedea şi vor auzi. Indiferent că ne place sau nu, copiii vor vedea tot mai frecvent în media, pe stradă şi chiar în şcoli persoane care au ales să îşi bată joc în mod public de sexualitatea primită prin concepţie. Aceasta ne obligă ca în timp ce ne rugăm pentru copiii noştri să îi învăţăm că suntem băieţi şi fete prin decizie divină. Este datoria noastră să le spunem în mod repetat, frumos şi argumentat că băieţii şi fetele au identitate şi sunt deosebiţi înainte de naştere. Să nu ne fie greu să le spunem în mod constant, atractiv, înţelept că este o binecuvântare să fii băiat şi fată. Să le spunem cu înţelepciune că băieţii nu se pot transforma în fete şi nici fetele în băieţi. Să ne rugăm şi să le explicăm că familia este formată doar între un bărbat şi o femeie. Să nu ne fie nici ruşine, nici teamă şi nici greu să le întipărim bine în minte că părinţi sunt tată şi mamă, iar bunicii, unchii şi mătuşile sunt bărbat şi femeie nu altceva. Chiar dacă uneori ni se pare mai greu sau mai puţin confortabil să le spunem copiilor cât de devreme este necesar că relaţia sexuală este darul lui Dumnezeu pentru familie, doar pentru familie. În momentul în care copii vor fi expuşi unor anormalităţi, să nu ne fie greu să le spunem că singura normalitate este cea decisă de Creatorul nostru, de Dumnezeu. Să îi învăţăm să le fie milă de persoanele care aleg alt stil de viaţă, să se roage pentru trezirea lor, dar în niciun caz să nu accepte păcatul ca normalitate.

În timp ce ne ocupăm de copii în casă, să nu uităm să ne facem datoria de părinte şi în ce priveşte educaţia din şcoala. Să ne uităm din timp şi cu atenţie peste conţinutul manualelor ce vor fi predate. Să căutăm cu atenţie lecţiile cu posibil potenţial otrăvitor. Să ne interesăm ce se întâmplă la orele de dirigenţie şi la activităţile culturale şcolare sau extraşcolare. Aici se pot ascunde multe idei şi evenimente otrăvitoare. Să nu ne fie teamă sau ruşine să le cerem profesorilor să nu ne expună copiii la învăţături diabolice. Să nu ne lăsăm copiii la activităţi unde nu ne este garantată o învăţătură şi un comportament normal. Când constatăm că s-au încălcat drepturile copiilor şi ale părinţilor să reacţionăm imediat, prompt, uniţi şi vocali. Lupta spirituală, nu exclude lupta pe plan relaţional şi legal. Câtă vreme avem dreptul să ne exprimăm, să o facem cu pregătire şi determinare. Când nu vom mai avea voie să ne exprimăm, o vom face mai tare şi mai înţelept în ilegalitate.

Până atunci, mă rog lui Dumnezeu să auzim încă o dată chemarea şi încurajarea Scripturilor:

„Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!” Neemia 4.14

Care este motivația ta când dăruiești?

Photo by Erik Mclean on Unsplash

Generozitatea face parte din Evanghelie; nu este vorba de o calitate „bună de avut”, „opțională” sau „extra”, ci de o dovadă de ascultare față de Dumnezeu. Vedem acest lucru din scrierile lui Pavel adresate corintenilor, în care îi îndeamnă să fie generoși:

Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi.

2 Corinteni 9:13

Însă cum putem practica generozitatea într-un mod care să ne protejeze de mândrie, de autoîndreptățire, de dorința de a controla, de orice tendință de a-i patrona pe cei pe care îi ajutăm sau de sentimentul că merităm ceva din cauza că am dăruit? Cum putem practica generozitatea fără să cădem în orice păcat în procesul dărniciei?

În timp ce majoritatea resurselor creștine actuale privind modul de gestionare a baniilor și a posesiunilor încurajează generozitatea și ajung la concluzii asemănătoare cu privire la „ce ar trebui să facem”, modul în care se ajunge la aceste concluzii variază semnificativ. Există, în general, un acord asupra faptului că dărnicia este importantă și că ar trebui practicată de fiecare creștin. Dar prea puțin se vorbește despre a ne educa inimile în această privință și de a ne analiza motivațiile noastre.

Retorica folisită în a-i determina pe creștini să dăruiască este extrem de importantă. Lucrul care mi se pare cel mai îngrijorător atunci când mă uit la discursurile obișnuite (fie cărți sau predici pe acest subiect) în care credincioșii sunt încurajați să fie generoși, este un sentiment universal și puternic al unei mentalități de investiții. Permiteți-mi să clarific: nu cred că acesta este total greșit – ar trebui să avem discernământ atunci când exercităm generozitatea – dar în momentul în care luăm în mână frâul și dăruim cu un sentiment de importanță de sine (ceva de genul „avansez Împărăția lui Dumnezeu”) suntem în mare pericol de a ne așeza pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu în imagine. Deoarece suntem tare sofisticați, desigur că menționăm, că „este vorba doar despre Dumnezeu”, dar ah, cât de mult ne place să apărem în imagine.

Ceea ce este chiar mai tulburător decât această mentalitate a investițiilor, este un fel de focalizare pe sine, printr-o căutare a fericirii, plasată pe existența noastră în veșnicie. Acesta este un mod subtil prin care facem generozitatea să fie despre noi înșine, chiar dacă nu aici și acum, o facem pentru viața de apoi. Este ca și cum creștinii de această parte a veșniciei ar trebui să se îngrijească numai de îmbunătățirea ratingului lor, de câștigarea de puncte pentru binecuvântarea și confortul etern.

Permiteți-mi să fiu puțin sarcastic în legătura cu această focalizare. Am întâlnit până și sintagma: „o satisfacție amânată este o satisfacție veșnică”, care nu numai că se leagă într-un mod incorect de metafora „transferului comorilor noastre în ceruri”, dar îl face pe credincios să devină un individ interesat de binele său, care crede și se supune numai pentru că este un lucru inteligent, care în cele din urmă va lucra înspre propriul său interes legat de eternitate. Această mentalitate presupune că există un sistem de notare, puncte și recompense, pe care le putem strânge în această parte a eternității, ca să le folosim în favoarea noastră, pentru beneficiul nostru etern. Prin urmare, ni se spune, că trebuie să fim „înțelepți” în orice decizie privind banii și posesiunile noastre, pentru că acest lucru are implicații eterne: ar putea duce la un loc mai bun în sistemul social al vieții de pe urmă.

Consider că această retorică și ipotezele teologice pe care ea se bazează, sunt problematice, deoarece reduc învățătura Scripturii la un fel de cod care ne va garanta bogății în ceruri. Suntem învățați că credința este cea care determină unde vom petrece veșnicia – în rai sau în iad – că „prin credință ajungem în cer”, dar faptele noastre determină starea noastră ulterioară în acel loc. Nu vreau să contest lucrul acesta, însă concentrându-ne asupra acestui lucru, vom cultiva în noi o mentalitate tranzacțională, care nu este deloc biblică. Noi nu facem „tranzacții” cu Dumnezeu; această relație de dragoste vie cu El depășește prevederile unui contract. Este un legământ. Noi nu depindem de un contract cu o ființă atotputernică, ci avem un Tată-Creator plin de dragoste, care ne iubește neîncetat.

Sentimentul cu care am rămas după ce am analizat o mare parte din resursele obișnuite despre dărnicie, este că, deși ele oferă sfaturi bune cu privire la practici bune și la modul în care creștinii ar trebui să își gestioneze posesiunile, ele nu reușesc să transmită o motivație potrivită pentru a face acest lucru. Există prea multă analiză de tipul costuri și beneficii (ignorând faptul că dragostea adevărată trece cu mult peste orice argumente „rezonabile”, și suntem chemați să iubim) și se bazează prea mult pe cultivarea unei așteptări, că dacă ne îndeplinim partea, Dumnezeu va fi mereu atent să ne răsplătească cu credincioșie. O mulțime de resurse care dau sfaturi sănătoase și împărtășesc cele mai bune practici duc lipsă de ceea ce transformă inima, deoarece acestea se concentrează prea mult pe ceea ce trebuie să facem și foarte puțin se întreabă de ce o facem. Iar dacă totuși resursele o adresează, problema de ce-ului este adesea instrumentalizată: trebuie să acționăm cu înțelepciune și să fim ascultători, deoarece toate acestea lucrează spre binele nostru, iar dacă falimentăm să facem așa, rezultatele vor însemna mai puțină fericire. Ceea ce aș dori să văd mai mult, este o focalizare mai adâncă pe caracterul lui Dumnezeu, și nu o limitare la un discurs motivațional bazat pe reguli sau o abordare de recompensare și pedeapsă.

Acestea fiind spuse, trebuie să fim atenți să nu ajungem nici în extrema cealaltă. Am văzut că prea multă atenție pe faptul de „a investi cu înțelepciune pentru eternitate” poate fi dăunătoare. Răspunsul la această problemă nu este să fim iresponsabili și să nu ne pese. Dacă reacționăm într-un mod exagerat împotriva mentalității investiționale sau a ajutorării noastre spirituale, putem ajunge foarte ușor la un fel de stare de bunăstare, în care nu mai simțim nici o responsabilitate și trăim fără nici un fel de implicare.

Antidotul împotriva tendințelor noastre păcătoase față de oricare din aceste extreme – să ne asumăm toată responsabilitatea versus să simțim nici o responsabilitate – este o înțelegere biblică a ceea ce înseamnă sacrificiul.

Am găsit una dintre cele mai bune formulări a acestei idei într-o înregistrare audio a cursului lui Eugene Peterson despre spiritualitatea biblică.

Singura modalitate de a participa la ceea ce face Dumnezeu este prin intermediul sacrificiului:

Cel mai extraordinar lucru al sacrificiului, nu este acela că noi renunțăm la ceva, ci ceea ce face Dumnezeu din ceea ce noi am dăruit. Dumnezeu ia ceea ce dăruim și se folosește de acest lucru în moduri care sunt în afara controlului nostru: să Îl onoreze pe Dumnezeu, să ierte păcate, să aducă împăcare. În momentul în care plasăm sacrificiul pe altar, intrăm într-un alt domeniu de acțiune: nu avem nici un control și nici o responsabilitate peste el. Dumnezeu a preluat sarcina. Așa că revenim la inima mântuirii.

Eugene Peterson, înregistrare audio a prelegerii nr. 8: „Mântuire: Sacrificiu, ospitalitate, euharistie”, 1997, Regent College.

Ceea ce transformă un dar într-un sacrificiu nu este cantitatea sau calitatea a ceea ce este adus pe altar, nu este nimic legat de darul în sine sau de cel care îl oferă, ci de Dumnezeu, care îl acceptă și îl transformă. Prin urmare atunci când dăruim nu o facem ca să ne simțim bine despre noi înșine sau să ne gândim că îl impresionăm pe Dumnezeu. Singurul răspuns adecvat când dăruim este adorare și uimire – predare completă. Mai puțin de atât ne va face vulnerabili la tendințele de a înțelege greșit despre ce este vorba.

Peterson exprimă remarcabil aceasta:

Viața sacrificială este cultivată între oamenii lui Dumnezeu care să participe activ la ceea ce face Dumnezeu, fără pericolul de a interfera, de a încurca lucrurile sau de a introduce păcatul în acest proces. […] Sacrificiul ne implică în acțiune, dar ne dă la o parte din cale.

Eugene Peterson

Generozitatea noastră ar trebui să fie sacrificială, chiar în sensul acesta – să renunțăm la control și să ne dăm din cale. În acest fel nu ne putem revendica creditul pentru orice „impact” ar aduce darul nostru în viața cuiva. Totul este doar meritul lui Dumnezeu. Uneori avem șansa să vedem ce face Dumnezeu și să ne bucurăm, iar alte ori trebuie să avem încredere în El fără ca să primim un impact vizibil. Cunoscând caracterul lui Dumnezeu, credem că El face ceva mult mai special din darul nostru, decât am fi putut noi face cu el.

Pentru noi, sacrificiul are o conotație negativă: ne concentrăm la ce ar trebui sau vom fi nevoiți să renunțăm. Suntem obsedați de a păstra și înfricoșați de a pierde ceva. Adevărul este că orice lucru pe care nu îl putem oferi lui Dumnezeu vom pierde la un moment dat. Predarea este eliberatoare; predând în inima noastră tot ceea ce ne este încredințat, chiar înainte de a ni se cere să facem acest lucru, ne eliberează de frică și ne permite să trăim abundent.

O viață plină de generozitate este o viață sacrificială. O viață de bucurie și libertate supremă: nu doar să dăm îndeajuns ca să ne liniștim conștiința și să folosim cât de bine putem ceea ce ne-a rămas, ci să fim dispuși să renunțăm la orice ne-ar putea cere Dumnezeu.

O viață plină de generozitate presupune dezvoltarea unei supuneri radicale în noi. Putem să cultivăm această dorință de a ne supune și a-L asculta pe Dumnezeu numai dacă Îl cunoaștem pe El. Regele David știa despre ce cântă atunci când fugea să își scape viața și se ascundea în deșertul lui Iuda: „bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa”.

Dumnezeu poate face mult mai mult decât am fi putut face noi vreodată cu tot ceea ce aducem pe altar: banii noștri, cariera noastră, visele și așteptările noastre, familiile și viețile noastre.

Source: IFES Graduateimpact | Adrian Petrice

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/02/care-este-motivatia-ta-cand-daruiesti/?

20 de ani de istorie sunt marcați printr-o săptămână de evanghelizare la Biserica Smirna din Timișoara

În 2019, Biserica Penticostală Smirna din Timișoara numără 20 de ani de bucurii, încercări, binecuvântări și realizări de mână cu Dumnezeu. Cu această ocazie, în perioada 1-7 aprilie, vor marca două decenii de istorie printr-un șir de seri evanghelistice alături de invitați speciali.

Alături de formațiile bisericii vor sluji Domnului și următorii invitați:

Luni: Frații Puiu și Vali
Marți: Florin Pantea și Selu Căpâlna
Miercuri: Călin Turcu – Grupul Sirion
Joi: Vasile Bojor – Gabi Iluț
Vineri: Iosif Berce – Manu Negrea
Sâmbătă: Ionel Haidău
Duminică: Iosif Ignat

Serviciile de evanghelizare încep de la ora 18:00. Puteți urmări săptămâna de evanghelizare la Biserica Smirna Timișoara LIVE pe Canalul oficial de YouTube AICI!

Dacă sunteți în zonă, nu pierdeți o ocazie unică de a afla drumul și istoria Bisericii Smirna Timișoara. Sunteți așteptați cu drag în fiecare seară pe adresa: Str. Molidului nr. 7

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/02/20-de-ani-de-istorie-sunt-marcati-printr-o-saptamana-de-evanghelizare-la-biserica-smirna-din-timisoara/?

Care este scopul ispitei?

   02-04-2019 17:21:14

Nu îți propune nimic și o să realizezi exact „nimic”! Mulți dintre noi nu realizăm acest adevăr decât prea târziu. Dacă vrei să realizezi ceva, trebuie mai întâi să îți propui acel lucru. Nimeni nu s-a trezit într-o oarecare dimineață cu o diplomă de economist sau inginer pe masă… a trebuit mai întâi să își propună acest lucru, apoi să învețe, apoi să dea un examen de admitere, etc. Uităm că trebuie să ne propunem ținte clare și să întreprindem acțiuni concrete pentru a realiza ceva…

Nu este cazul ispitei! Ispita are un țel foarte precis, are o țintă clară, simplă și foarte ușor de dibuit, are un plan foarte bine pus la punct și acționează în consecință. Ispita nu este întâmplătoare, nu este un accident și nu este un scop în sine, ci o metodă, o cale, un drum către o țintă mârșavă! Cine apucă pe această cale a ispitei, cine îi cade în plasă, ajunge să regrete amarnic, dar… poate fi un regret ireversibil.

În continuare, în câteva minute, în cuvinte simple dar argumentate Biblic, vom putea înțelege încă o dată care este scopul ispitei:

Sursa: Vlad Breană