Viorel Iuga vine cu un nou apel la rugăciune

Comunicat, Interne, Rugăciune

Pentru părinţi şi nu numai,

Având în vedere ce se întâmplă în lume şi cunoscând parţial ce se pregăteşte, vă chem la rugăciune.

Deşi am mai făcut-o, vă chem cu cea mai mare seriozitate să ne rugăm insistent, consecvent şi multiplu pentru protecţia copiilor noştri. Sunt vremuri de bătălie spirituală fără precedent. Nimeni, niciun tânăr, bunic sau părinte nu îşi poate permite indiferenţa. Nimeni, niciun slujitor duhovnicesc sau creştin de rând nu are dreptul să creadă că nu va fi afectat.

Apoi, vă îndemn pe toţi la acţiune. Indiferent cât de aglomeraţi sunteţi, cu înţelepciune duhovnicească, pregătiţi-vă copiii şi nepoţii pentru ceea ce vor auzi. Dacă nu li s-a spus încă, li se va spune foarte curând că nu este sigur dacă sunt băieţi sau fete. Nu va dura mult şi vor fi îndemnaţi să „experimenteze diversitatea” pentru a constata ce le place mai mult şi cum se simt mai bine. Deşi vă este greu să acceptaţi această posibilitate, ei vor fi îndemnaţi să se sărute cu fete şi băieţi să vadă cu cine le place mai mult. Prin persoane „calificate” vor fi consiliaţi, îndemnaţi şi ajutaţi să îşi înceapă viaţa sexuală când doresc. Apelând la drepturile şi la fericirea lor, li se va spune că este bine să încerce şi relaţii cu persoane de acelaşi sex ca să poată face diferenţa şi să constate ce le place mai mult. În mod perfid şi constant se va încerca îndoctrinarea lor cât se poate de mult şi pe cât mai multe căi împotriva familiei. Dacă totuşi unii vor dori să îşi întemeieze o familie, vor fi învăţaţi sistematic, subtil, pervers şi diabolic că familia poate fi formată şi între două persoane de acelaşi sex. Subtil sau în mod oficial, anunţându-vă sau nu, anumite persoane vor face tot ce pot, să ne transforme copiii în victime.

În contextul acesta, nu avem voie să rămânem indiferenţi. Este datoria noastră să îi pregătim cu înţelepcine şi la timp pentru ceea ce vor vedea şi vor auzi. Indiferent că ne place sau nu, copiii vor vedea tot mai frecvent în media, pe stradă şi chiar în şcoli persoane care au ales să îşi bată joc în mod public de sexualitatea primită prin concepţie. Aceasta ne obligă ca în timp ce ne rugăm pentru copiii noştri să îi învăţăm că suntem băieţi şi fete prin decizie divină. Este datoria noastră să le spunem în mod repetat, frumos şi argumentat că băieţii şi fetele au identitate şi sunt deosebiţi înainte de naştere. Să nu ne fie greu să le spunem în mod constant, atractiv, înţelept că este o binecuvântare să fii băiat şi fată. Să le spunem cu înţelepciune că băieţii nu se pot transforma în fete şi nici fetele în băieţi. Să ne rugăm şi să le explicăm că familia este formată doar între un bărbat şi o femeie. Să nu ne fie nici ruşine, nici teamă şi nici greu să le întipărim bine în minte că părinţi sunt tată şi mamă, iar bunicii, unchii şi mătuşile sunt bărbat şi femeie nu altceva. Chiar dacă uneori ni se pare mai greu sau mai puţin confortabil să le spunem copiilor cât de devreme este necesar că relaţia sexuală este darul lui Dumnezeu pentru familie, doar pentru familie. În momentul în care copii vor fi expuşi unor anormalităţi, să nu ne fie greu să le spunem că singura normalitate este cea decisă de Creatorul nostru, de Dumnezeu. Să îi învăţăm să le fie milă de persoanele care aleg alt stil de viaţă, să se roage pentru trezirea lor, dar în niciun caz să nu accepte păcatul ca normalitate.

În timp ce ne ocupăm de copii în casă, să nu uităm să ne facem datoria de părinte şi în ce priveşte educaţia din şcoala. Să ne uităm din timp şi cu atenţie peste conţinutul manualelor ce vor fi predate. Să căutăm cu atenţie lecţiile cu posibil potenţial otrăvitor. Să ne interesăm ce se întâmplă la orele de dirigenţie şi la activităţile culturale şcolare sau extraşcolare. Aici se pot ascunde multe idei şi evenimente otrăvitoare. Să nu ne fie teamă sau ruşine să le cerem profesorilor să nu ne expună copiii la învăţături diabolice. Să nu ne lăsăm copiii la activităţi unde nu ne este garantată o învăţătură şi un comportament normal. Când constatăm că s-au încălcat drepturile copiilor şi ale părinţilor să reacţionăm imediat, prompt, uniţi şi vocali. Lupta spirituală, nu exclude lupta pe plan relaţional şi legal. Câtă vreme avem dreptul să ne exprimăm, să o facem cu pregătire şi determinare. Când nu vom mai avea voie să ne exprimăm, o vom face mai tare şi mai înţelept în ilegalitate.

Până atunci, mă rog lui Dumnezeu să auzim încă o dată chemarea şi încurajarea Scripturilor:

„Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre şi pentru casele voastre!” Neemia 4.14

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/01/viorel-iuga-vine-cu-un-nou-apel-la-rugaciune/?

Care este motivația ta când dăruiești?

Photo by Erik Mclean on Unsplash

Generozitatea face parte din Evanghelie; nu este vorba de o calitate „bună de avut”, „opțională” sau „extra”, ci de o dovadă de ascultare față de Dumnezeu. Vedem acest lucru din scrierile lui Pavel adresate corintenilor, în care îi îndeamnă să fie generoși:

Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi.

2 Corinteni 9:13

Însă cum putem practica generozitatea într-un mod care să ne protejeze de mândrie, de autoîndreptățire, de dorința de a controla, de orice tendință de a-i patrona pe cei pe care îi ajutăm sau de sentimentul că merităm ceva din cauza că am dăruit? Cum putem practica generozitatea fără să cădem în orice păcat în procesul dărniciei?

În timp ce majoritatea resurselor creștine actuale privind modul de gestionare a baniilor și a posesiunilor încurajează generozitatea și ajung la concluzii asemănătoare cu privire la „ce ar trebui să facem”, modul în care se ajunge la aceste concluzii variază semnificativ. Există, în general, un acord asupra faptului că dărnicia este importantă și că ar trebui practicată de fiecare creștin. Dar prea puțin se vorbește despre a ne educa inimile în această privință și de a ne analiza motivațiile noastre.

Retorica folisită în a-i determina pe creștini să dăruiască este extrem de importantă. Lucrul care mi se pare cel mai îngrijorător atunci când mă uit la discursurile obișnuite (fie cărți sau predici pe acest subiect) în care credincioșii sunt încurajați să fie generoși, este un sentiment universal și puternic al unei mentalități de investiții. Permiteți-mi să clarific: nu cred că acesta este total greșit – ar trebui să avem discernământ atunci când exercităm generozitatea – dar în momentul în care luăm în mână frâul și dăruim cu un sentiment de importanță de sine (ceva de genul „avansez Împărăția lui Dumnezeu”) suntem în mare pericol de a ne așeza pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu în imagine. Deoarece suntem tare sofisticați, desigur că menționăm, că „este vorba doar despre Dumnezeu”, dar ah, cât de mult ne place să apărem în imagine.

Ceea ce este chiar mai tulburător decât această mentalitate a investițiilor, este un fel de focalizare pe sine, printr-o căutare a fericirii, plasată pe existența noastră în veșnicie. Acesta este un mod subtil prin care facem generozitatea să fie despre noi înșine, chiar dacă nu aici și acum, o facem pentru viața de apoi. Este ca și cum creștinii de această parte a veșniciei ar trebui să se îngrijească numai de îmbunătățirea ratingului lor, de câștigarea de puncte pentru binecuvântarea și confortul etern.

Permiteți-mi să fiu puțin sarcastic în legătura cu această focalizare. Am întâlnit până și sintagma: „o satisfacție amânată este o satisfacție veșnică”, care nu numai că se leagă într-un mod incorect de metafora „transferului comorilor noastre în ceruri”, dar îl face pe credincios să devină un individ interesat de binele său, care crede și se supune numai pentru că este un lucru inteligent, care în cele din urmă va lucra înspre propriul său interes legat de eternitate. Această mentalitate presupune că există un sistem de notare, puncte și recompense, pe care le putem strânge în această parte a eternității, ca să le folosim în favoarea noastră, pentru beneficiul nostru etern. Prin urmare, ni se spune, că trebuie să fim „înțelepți” în orice decizie privind banii și posesiunile noastre, pentru că acest lucru are implicații eterne: ar putea duce la un loc mai bun în sistemul social al vieții de pe urmă.

Consider că această retorică și ipotezele teologice pe care ea se bazează, sunt problematice, deoarece reduc învățătura Scripturii la un fel de cod care ne va garanta bogății în ceruri. Suntem învățați că credința este cea care determină unde vom petrece veșnicia – în rai sau în iad – că „prin credință ajungem în cer”, dar faptele noastre determină starea noastră ulterioară în acel loc. Nu vreau să contest lucrul acesta, însă concentrându-ne asupra acestui lucru, vom cultiva în noi o mentalitate tranzacțională, care nu este deloc biblică. Noi nu facem „tranzacții” cu Dumnezeu; această relație de dragoste vie cu El depășește prevederile unui contract. Este un legământ. Noi nu depindem de un contract cu o ființă atotputernică, ci avem un Tată-Creator plin de dragoste, care ne iubește neîncetat.

Sentimentul cu care am rămas după ce am analizat o mare parte din resursele obișnuite despre dărnicie, este că, deși ele oferă sfaturi bune cu privire la practici bune și la modul în care creștinii ar trebui să își gestioneze posesiunile, ele nu reușesc să transmită o motivație potrivită pentru a face acest lucru. Există prea multă analiză de tipul costuri și beneficii (ignorând faptul că dragostea adevărată trece cu mult peste orice argumente „rezonabile”, și suntem chemați să iubim) și se bazează prea mult pe cultivarea unei așteptări, că dacă ne îndeplinim partea, Dumnezeu va fi mereu atent să ne răsplătească cu credincioșie. O mulțime de resurse care dau sfaturi sănătoase și împărtășesc cele mai bune practici duc lipsă de ceea ce transformă inima, deoarece acestea se concentrează prea mult pe ceea ce trebuie să facem și foarte puțin se întreabă de ce o facem. Iar dacă totuși resursele o adresează, problema de ce-ului este adesea instrumentalizată: trebuie să acționăm cu înțelepciune și să fim ascultători, deoarece toate acestea lucrează spre binele nostru, iar dacă falimentăm să facem așa, rezultatele vor însemna mai puțină fericire. Ceea ce aș dori să văd mai mult, este o focalizare mai adâncă pe caracterul lui Dumnezeu, și nu o limitare la un discurs motivațional bazat pe reguli sau o abordare de recompensare și pedeapsă.

Acestea fiind spuse, trebuie să fim atenți să nu ajungem nici în extrema cealaltă. Am văzut că prea multă atenție pe faptul de „a investi cu înțelepciune pentru eternitate” poate fi dăunătoare. Răspunsul la această problemă nu este să fim iresponsabili și să nu ne pese. Dacă reacționăm într-un mod exagerat împotriva mentalității investiționale sau a ajutorării noastre spirituale, putem ajunge foarte ușor la un fel de stare de bunăstare, în care nu mai simțim nici o responsabilitate și trăim fără nici un fel de implicare.

Antidotul împotriva tendințelor noastre păcătoase față de oricare din aceste extreme – să ne asumăm toată responsabilitatea versus să simțim nici o responsabilitate – este o înțelegere biblică a ceea ce înseamnă sacrificiul.

Am găsit una dintre cele mai bune formulări a acestei idei într-o înregistrare audio a cursului lui Eugene Peterson despre spiritualitatea biblică.

Singura modalitate de a participa la ceea ce face Dumnezeu este prin intermediul sacrificiului:

Cel mai extraordinar lucru al sacrificiului, nu este acela că noi renunțăm la ceva, ci ceea ce face Dumnezeu din ceea ce noi am dăruit. Dumnezeu ia ceea ce dăruim și se folosește de acest lucru în moduri care sunt în afara controlului nostru: să Îl onoreze pe Dumnezeu, să ierte păcate, să aducă împăcare. În momentul în care plasăm sacrificiul pe altar, intrăm într-un alt domeniu de acțiune: nu avem nici un control și nici o responsabilitate peste el. Dumnezeu a preluat sarcina. Așa că revenim la inima mântuirii.

Eugene Peterson, înregistrare audio a prelegerii nr. 8: „Mântuire: Sacrificiu, ospitalitate, euharistie”, 1997, Regent College.

Ceea ce transformă un dar într-un sacrificiu nu este cantitatea sau calitatea a ceea ce este adus pe altar, nu este nimic legat de darul în sine sau de cel care îl oferă, ci de Dumnezeu, care îl acceptă și îl transformă. Prin urmare atunci când dăruim nu o facem ca să ne simțim bine despre noi înșine sau să ne gândim că îl impresionăm pe Dumnezeu. Singurul răspuns adecvat când dăruim este adorare și uimire – predare completă. Mai puțin de atât ne va face vulnerabili la tendințele de a înțelege greșit despre ce este vorba.

Peterson exprimă remarcabil aceasta:

Viața sacrificială este cultivată între oamenii lui Dumnezeu care să participe activ la ceea ce face Dumnezeu, fără pericolul de a interfera, de a încurca lucrurile sau de a introduce păcatul în acest proces. […] Sacrificiul ne implică în acțiune, dar ne dă la o parte din cale.

Eugene Peterson

Generozitatea noastră ar trebui să fie sacrificială, chiar în sensul acesta – să renunțăm la control și să ne dăm din cale. În acest fel nu ne putem revendica creditul pentru orice „impact” ar aduce darul nostru în viața cuiva. Totul este doar meritul lui Dumnezeu. Uneori avem șansa să vedem ce face Dumnezeu și să ne bucurăm, iar alte ori trebuie să avem încredere în El fără ca să primim un impact vizibil. Cunoscând caracterul lui Dumnezeu, credem că El face ceva mult mai special din darul nostru, decât am fi putut noi face cu el.

Pentru noi, sacrificiul are o conotație negativă: ne concentrăm la ce ar trebui sau vom fi nevoiți să renunțăm. Suntem obsedați de a păstra și înfricoșați de a pierde ceva. Adevărul este că orice lucru pe care nu îl putem oferi lui Dumnezeu vom pierde la un moment dat. Predarea este eliberatoare; predând în inima noastră tot ceea ce ne este încredințat, chiar înainte de a ni se cere să facem acest lucru, ne eliberează de frică și ne permite să trăim abundent.

O viață plină de generozitate este o viață sacrificială. O viață de bucurie și libertate supremă: nu doar să dăm îndeajuns ca să ne liniștim conștiința și să folosim cât de bine putem ceea ce ne-a rămas, ci să fim dispuși să renunțăm la orice ne-ar putea cere Dumnezeu.

O viață plină de generozitate presupune dezvoltarea unei supuneri radicale în noi. Putem să cultivăm această dorință de a ne supune și a-L asculta pe Dumnezeu numai dacă Îl cunoaștem pe El. Regele David știa despre ce cântă atunci când fugea să își scape viața și se ascundea în deșertul lui Iuda: „bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa”.

Dumnezeu poate face mult mai mult decât am fi putut face noi vreodată cu tot ceea ce aducem pe altar: banii noștri, cariera noastră, visele și așteptările noastre, familiile și viețile noastre.

Source: IFES Graduateimpact | Adrian Petrice

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/02/care-este-motivatia-ta-cand-daruiesti/?

20 de ani de istorie sunt marcați printr-o săptămână de evanghelizare la Biserica Smirna din Timișoara

În 2019, Biserica Penticostală Smirna din Timișoara numără 20 de ani de bucurii, încercări, binecuvântări și realizări de mână cu Dumnezeu. Cu această ocazie, în perioada 1-7 aprilie, vor marca două decenii de istorie printr-un șir de seri evanghelistice alături de invitați speciali.

Alături de formațiile bisericii vor sluji Domnului și următorii invitați:

Luni: Frații Puiu și Vali
Marți: Florin Pantea și Selu Căpâlna
Miercuri: Călin Turcu – Grupul Sirion
Joi: Vasile Bojor – Gabi Iluț
Vineri: Iosif Berce – Manu Negrea
Sâmbătă: Ionel Haidău
Duminică: Iosif Ignat

Serviciile de evanghelizare încep de la ora 18:00. Puteți urmări săptămâna de evanghelizare la Biserica Smirna Timișoara LIVE pe Canalul oficial de YouTube AICI!

Dacă sunteți în zonă, nu pierdeți o ocazie unică de a afla drumul și istoria Bisericii Smirna Timișoara. Sunteți așteptați cu drag în fiecare seară pe adresa: Str. Molidului nr. 7

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/02/20-de-ani-de-istorie-sunt-marcati-printr-o-saptamana-de-evanghelizare-la-biserica-smirna-din-timisoara/?

Care este scopul ispitei?

 Doina Bejenaru  02-04-2019 17:21:14

Nu îți propune nimic și o să realizezi exact „nimic”! Mulți dintre noi nu realizăm acest adevăr decât prea târziu. Dacă vrei să realizezi ceva, trebuie mai întâi să îți propui acel lucru. Nimeni nu s-a trezit într-o oarecare dimineață cu o diplomă de economist sau inginer pe masă… a trebuit mai întâi să își propună acest lucru, apoi să învețe, apoi să dea un examen de admitere, etc. Uităm că trebuie să ne propunem ținte clare și să întreprindem acțiuni concrete pentru a realiza ceva…

Nu este cazul ispitei! Ispita are un țel foarte precis, are o țintă clară, simplă și foarte ușor de dibuit, are un plan foarte bine pus la punct și acționează în consecință. Ispita nu este întâmplătoare, nu este un accident și nu este un scop în sine, ci o metodă, o cale, un drum către o țintă mârșavă! Cine apucă pe această cale a ispitei, cine îi cade în plasă, ajunge să regrete amarnic, dar… poate fi un regret ireversibil.

În continuare, în câteva minute, în cuvinte simple dar argumentate Biblic, vom putea înțelege încă o dată care este scopul ispitei:

Sursa: Vlad Breană

https://www.stiricrestine.ro/2019/04/02/care-este-scopul-ispitei/?

Urmașii lui Adam și Eva | Creația uimitoare a lui Dumnezeu

Moldova Creștină TV30 martie 2019  Creația uimitoare a lui Dumnezeu

În episodul 5 copiii află cine au fost urmașii lui Adam și Eva. De asemenea, descoperă prin cine a scris cartea Genesa.

Aici găsiți link la mesajul codificat – https://drive.google.com/file/d/13c5m…

Pentru procurarea biletelor la Concertul trupei „As Isaac” accesați acest link: https://iticket.md/event/concertul-tr…

https://moldovacrestina.md/urmasii-lui-adam-si-eva-creatia-uimitoare-a-lui-dumnezeu/?utm_source=newsletter-192&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter

 

HOMESCHOOLING: Rolul părintelui este să faciliteze, nu să învețe. INTERVIU cu Sreedhar Subramaniam

Vitalie Marian30 martie 2019  Familie și Societate

Sreedhar Subramaniam este originar din Malaesia. Împreună cu soția sa au făcut și în prezent continuă  să facă educație la domiciliu (homeschooling) cu cei 4 copii ai lor. Vă oferim mai jos un interviu la acest subiect, realizat de Moldova Creștină.

Moldova Creștină: Ce v-a motivat să începeți să faceți homeschooling cu copiii Dvs?

Sreedhar Subramaniam: În anul 2000 eram implicat în proiectul MIT (Masachutes Technologies), unde lucram în calitate de consultant. Fiind acolo, am realizat că lucrul cel mai important pentru o persoană este să învețe cum să învețe. Dacă îți cunoști abilitățile de asimilare a informației, atunci vei fi capabil să înveți orice lucru. Mi-am spus atunci că aceasta este ceea ce copiii mei trebuie să facă. Ei nu trebuie să cunoască totul, deoarece tehnologiile se dezvoltă rapid și sunt în permanentă schimbare. În aceeași perioadă, un prieten de-al meu a început să facă homeschooling cu copiii lor. Mi-a părut interesantă  ideea și, după ce am pus lucrurile împreună, mi-am zis că dacă pot să-mi învăț copiii acasă, atunci voi putea investi în ei cunoștințele necesare ca să poată  ști cum să învețe. Un alt lucru de care am fost atras e că voi avea posibilitatea  să  zidesc un caracter frumos în copiii mei, ceea ce consider foarte important. De aceea, azi, când vorbesc despre educație, deseori le zic părinților că trebuie să facă bine 5 lucruri când aleg homeschooling. Primele trei sunt citirea, scrierea și aritmetica. Ele stau la bază. Al patrulea lucru este descoperirea abilităților copilului și al cincilea este zidirea unui caracter integru. Deci, dacă vrei să faci homeschooling-ul corect și să ai success, trebuie să faci bine aceste 5 lucruri. Ajungând la vârsta de 10-11 ani, el deja are un caracter bun, este responsabil, punctual, se poate adapta cu ușurință la schimbări și posedă abilități bune de scriere, citire și memorare.

Moldova Creștină: Câți ani aveau copiii dumneavoastră atunci?

Sreedhar Subramaniam: Fiica cea mai mare avea 9 ani, al doilea băiat avea 7 ani, iar al treilea – 5 ani. Am început să facem homeschooling cu ei simultan. Al patrulea copil a venit mai târziu și s-a asociat cu ceilalți 3. După 7 ani de homeschooling  ne-am mutat cu familia în Noua Zeelandă. Și pentru că am vrut ca copiii noștri să se adapteze mai ușor în noul context, pe trei dintre  ei i-am înscris într-o școală publică. 

Moldova Creștină: Și cum a fost procesul de adaptare în noua școală?

Sreedhar Subramaniam: O, foarte bine. Toți 3 au personalități diferite. Cea mai mare este foarte sociabilă și într-un timp scurt  a devenit  lider pe diferite domenii: conduce grupuri muzicale, e dirijor de cor și are performanțe academice înalte. Al doilea copil este mai timid, totuși are și el abilități de leadership. În ultimul an de liceu a fost numit  Prefect (un fel de șef al clasei). Acest rol presupune  responsabilități  adăugătoare, cum ar fi organizarea diferitor evenimente, supravegherea elevilor etc. În această școală erau 15 Prefecți și el era unul din ei. Cel de-al treilea, când a mers la școală avea 12 ani. Era foarte sociabil. Se descurca foarte bine la toate și, ca și fratele său mai mare, a devenit  Prefect în ultimul an de liceu. Era cel mai bun elev din întreaga școală, iar acum învață foarte bine la Universitate și este primul (dintre cei trei) care a început să lucreze.

Moldova Creștină: Ce curriculă ați folosit pentru homeschooling?

Sreedhar Subramaniam: La primii 3 am folosit 3 curricule diferite, de la diferite organizații. Deoarece am dorit să fie ceva care să aibă o bază creștină, două din aceste curricule  erau de la organizații creștine, iar a treia a fost neutră. Fiecare avea punctele sale forte. O curriculă era de la Institutul de training avansat, aceasta a fost bună pentru zidirea unui caracter integru, din punct de vedere biblic. A doua curriculă a fost de la Universitatea Bob Jones (BJU Press). Aceasta are materiale pentru homeschooling  și este foarte bună pentru științe și cunoașterea limbii engleze. Pentru matematică am folosit Saxon Mathematics. O altă curriculă a fost de la Institutul Christ Centric. Aceasta este pentru vârstele mici, ca să poată învăța să citească, să scrie, să memoreze, totul în engleză.

Însă, cu cel de al patrulea copil, care împlinește 13 ani, am decis să nu mai combinăm diferite curricule, ci să facem 100% BJU Press.

Moldova Creștină: Este necesar să ai cunoștințe pedagogice ca să poți face homeschooling?

Sreedhar Subramaniam: Trebuie să înveți principiile de bază cum să înveți pe alții. Două lucruri sunt necesare pentru părinți. Primul – să nu se îngrijoreze prea mult. Nu e necesar să cunoști disciplina, trebuie să știi cum să zidești un caracter bun în copil, să-l ghidezi prin procesul de învățare. Rolul tău este să fii un antrenor (facilitator), nu profesor. Curricula este așa de bine gândită, încât NU AI NEVOIE de abilități de pedagog. Trebuie doar să cunoști cele 5 lucruri pe care le-am enumerat mai sus. Toți părinții pot să-și învețe copiii, în primii 4 ani, cum să citească, cum să scrie, cum să memoreze, cum să calculeze. Este simplu. Nu-i înveți chimia sau biologia, sau fizica. Deci, aceasta poate face orice părinte – să pună o bază puternică în citire, scriere etc. Învățarea abilităților e un proces ușor. Trebuie doar să-i înveți cum să pună întrebări bune, cum să găsească răspunsuri de sine stătător, să cultivezi un fel de curiozitate în ei. Și nu ai nevoie de internet ca să faci aceasta. Problema internetului e că îți arată cum să faci un anumit lucru, dar nu te învață cum să descoperi că se face. Copilul trebuie să descopere răspunsurile la toate întrebările, dar rolul părintelui nu este de a oferi răspunsuri, ci să continue să pună întrebări. Și apoi, prin viață, va face același lucru, pentru că părintele l-a învățat aceasta.

Moldova Creștină: Cum evaluați cunoștințele copiilor? Au examene periodic?

Sreedhar Subramaniam: În cadrul educației la domiciliu există un proces de evaluare. Cu toate acestea există multe instrumente de testare a cunoștințelor, abilităților de socializare, ca să vezi unde se află copilul tău față de ceilalți, dar aceasta nu este o cerință obligatorie. Eu nu cred că un test final la sfârșitul anului este mai bun decât cel pe care îl faci zilnic la fiecare lecție. Copiii fac diferite proiecte, exerciții, teste practice etc. Aceasta este o evaluare bună.

Moldova Creștină: Mulți părinți sunt preocupați de problema socializării. Cum ați rezolvat această problemă în familia dvs?

Sreedhar Subramaniam: Copiii au petrecut foarte mult timp cu noi. Și, în loc să fie puși într-o clasă mică, o mare parte din clasa lor era afară sau în bucătărie, lucrând cu adulții. Noi am ales să fim cu ei acasă, mereu încurajându-i, felicitându-i, zidind în ei un caracter bun. Și deci, ei nu au avut niciodată frică să vorbească cu oamenii sau complexe de inferioritate. Dacă ei vor dori să aibă o conversație cu tine, ei vor avea o conversație cu tine, chiar dacă tu ai 60 de ani. Pentru ei vârsta nu este un obstacol.

Moldova Creștină: Ce activități extrașcolare le-ați organizat?

Sreedhar Subramaniam: La doi din băieții mei le place mult fotbalul și au mers la clubul de fotbal. Fiicei mele îi place să coase și respectiv a mers la un club unde să aibă posibilitatea să facă aceasta. La toți copiii mei le place arta, deoarece soția mea este designer.

Moldova Creștină: Ați fost vreodată întrebați de copiii voștri de ce ei nu învață într-o școală publică? Ați avut astfel de conversații? Cum le-ați abordat?

Sreedhar Subramaniam: O, da! Desigur! Dar pentru că au făcut homeschooling  de la o vârstă fragedă, aceasta nu a fost o problem, pentru că ei încă nu formase legături strânse cu prietenii lor. Nu a fost o problemă mare pentru ei să fie în afara școlii. Dar, odată ce au venit în școală publică, ei au început să zidească relații cu alții. E bine să faci homeschooling când ei sunt mici, atunci aceasta nu ar fi o problemă. Desigur, ei se bucură mult de libertate, să fie acasă, să fie cu părinți. Nu e niciun motiv pentru ei să dorească altceva. Dar cred că va fi o altă poveste dacă ar începe homeschooling la vârsta de 13 sau 14 ani. Ar fi foarte greu,  deoarece ei deja au zidit relații bune cu prietenii. Aceasta s-a întâmplat cu fiul nostru. După homeschooling  l-am trimis la o școală publică  și lui nu i-a plăcut, deoarece el prefera flexibilitatea care exista acasă. Acasă el începe la ora 9:00 dimineața și la ora 13:00 el termină cu toate lecțiile, deoarece nu irosește timpul, nu are temă pentru acasă. Câteodată noi îi zicem că dacă termină un anumit exercițiu, va avea mai mult timp liber mai târziu. Altfel, el va trebui să stea la școală timp foarte îndelungat. Ajunge acolo la 7:30 și nu termină decât după 14:30. La homeschooling  învățarea durează doar 4 ore. Pe când la școală publică, după lecții mai sunt și temele pentru acasă. Motivul pentru care la școala publică se petrece așa mult timp este că profesorul trebuie să ofere atenție fiecărui elev în parte. Pe când acasă, ai un singur elev și pe la 11-12 ani ei deja învață de sine stătător, având viteza proprie. Și se concentrează mai bine, dezvoltă un caracter bun. Și poate finisa mult mai repede exercițiile.

Moldova Creștină: Vă mulțumim!

• INTERVIU cu Daniel și Rosanna, cuplu cu experiență de 9 ani în homeschooling15 December 2016
• Școala la domiciliu și educația creștină4 September 2015
• Nu-ți lăsa copilul fără orientare duhovnicească10 June 2017
• Este bine pentru creștini să-și dea copiii la școlile publice?24 October 2014
• Meditaţii despre aprecierea elevilor cu nota maximă (zece)9 November 2007
• Treizeci (30) probleme majore ale şcolilor publice din Moldova27 July 2008

https://moldovacrestina.md/homeschooling-rolul-parintelui/?utm_source=newsletter-192&utm_medium=email&utm_campaign=newsletter

Dr. Livius Percy despre inteligența artificială într-un discurs ținut liceenilor de la Filadelfia

Suceava Evanghelica

Vezi articolul original

Copiii crescuți de cupluri homosexuale au probleme în viața socială, școlară și ulterior în viața adultă / de Anca Apostol

ON APRIL 1, 2019 BY EDITORIN FAMILIA, OPINIONS

Mărturii ale copiilor care au trăit experiențe TRAUMATIZANTE, concluzii grave ale psihiatrilor și sociologilor

de Anca Apostol

Nenumăratele mărturii ale copiilor crescuți de doi homosexuali, care descriu experiențele traumatizante prin care au trecut, par să nu fie relevante pentru asociațiile de sănătate mentală, care-i combat pe “cercetătorii care demonstrează consecințele negative în dezvoltarea copiilor pe care le are creșterea lor de către cuplurile de homosexuali.”

Extras din cartea Fața nevăzută a homosexualității de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău, apărută la Editura Christiana, București, 2014

Dawn Stefanowicz, o femeie din Canada care a fost crescută de un cuplu de homosexuali, povestește pe site‑ul ei că in copilărie a fost martora schimburilor de parteneri intre cuplurile de homosexuali, a fost dusă la plaje nudiste, feminitatea ei nu a fost afirmată, iar stilul de viață in care a crescut a rănit‑o foarte mult. In prezent, Stefanowicz se oferă să consilieze persoanele care au trecut prin aceeași experiență traumatizantă și le cere tuturor guvernelor să sprijine căsătoria dintre bărbat și femeie, familia naturală și drepturile acesteia.

Există deja multe mărturii ale copiilor crescuți de doi homosexuali. Ei arată că experiența este traumatizantă. Aceste cazuri nu par, insă, suficient de relevante pentru asociațiile de sănătate mentală, care, dimpotrivă, se străduiesc să‑i combată pe cercetătorii care demonstrează consecințele negative pentru dezvoltarea copiilor pe care le are creșterea lor de către cuplurile de homosexuali.

Sociologul S. Sarantakos a comparat 58 de copii crescuți de cupluri heterosexuale care trăiesc in concubinaj, cu 58 de copii crescuți in familii de heterosexuali căsătoriți și cu 58 de copii crescuți de cupluri de homosexuali. Constatarea lui a fost că cei 58 de copii crescuți in familii de heterosexuali căsătoriți aveau rezultatele cele mai bune la nouă din cei 13 parametri sociali și educaționali luați in considerare. Copiii crescuți de cuplurile de homosexuali aveau cele mai proaste performanțe, iar intre cele două categorii de copii s‑au situat cei ai cuplurilor heterosexuale care trăiau in concubinaj. Astfel, copiii din familiile de heterosexuali căsătoriți au obținut cele mai bune scoruri la:

■ limbaj;

■ matematică;

■ sport;

■ sociabilitate;

■ atitudine față de școală și invățare;

■ relații intre părinte și școală;

■ identitate și rol de gen;

■ sprijin acordat de părinți in procesul școlar, cum ar fi ajutor la rezolvarea temelor de acasă;

■ aspirațiile părinților față de performanța educațională și cariera copilului.

Doar in trei domenii copiii crescuți de homosexuali au atins performanțe mai bune: studii sociale, autonomie față de părinți și contribuții la treburile casei. Concluzia autorului, a fost:

„În ansamblu, copiii din familiile tradiționale sunt mult mai predispuși să se descurce bine la școală din punct de vedere social și academic decat copiii din cuplurile de heterosexuali care trăiesc in concubinaj și cei din cuplurile de homosexuali. (…) Familiile de heterosexuali se pare că oferă cel mai bun mediu pentru dezvoltarea socială și educațională a copiilor.”

(Sarantakos S., 1996. Children in three contexts: family, education and social development. Children Australia, 21:23‑31)

Doctor Theodora Sirota, psihiatru și psihoterapeut, comparând, din punct de vedere al atașamentului și nu numai, 68 de fete ale unor tați gay cu 68 de fete provenind din familii naturale, ajunge la următoarea concluzie despre fetele cu tați gay:

– se simțeau mult mai puțin confortabil în intimitate și erau mai anxioase;

– erau mult mai puțin religioase și mai frecvent angajate în relații heterosexuale de natură compulsivă;

– rămâneau cel mai adesea nemăritate;

– 34% din ele relatau că au preferințe bi/homosexuale (față de numai 3% din fetele cu tați heterosexuali);

– erau mult mai puțin apropiate de părinți;

– 59% din ele erau predispuse la abuzul de alcool și droguri (față de numai 31% din fetele cu tați heterosexuali); (Sirota, 1997)

– erau mult mai puțin capabile să arate încredere și dependență față de alții;

– experimentau o anxietate mult mai mare în relațiile de prietenie.

(Sirota T., 1997. A Comparison Of Adult Attachment Style Dimensions Between Women Who Have Gay Or Bisexual Fathers And Women Who Have Heterosexual Fathers.PhD Dissertation, School of Nursing, New York University Sirota, T. H., 2009. Adult attachment style dimensions in women who have gay or bisexual fathers. Archives of Psychiatric Nursing 23, 289–297).

Mark Regnerus. Dintre toate studiile realizate până în prezent pe tema adulților care au fost crescuți în cupluri de homosexuali, cel al sociologului Mark Regnerus (2012) analizează cea mai largă gamă de variabile și pe cel mai mare eșantion aleatoriu (randomizat) din câte au fost luate în considerare până acum. Studiul lui Regnerus a produs cea mai puternică reacție în mediile academice din America și în afara lor, în primul rând pentru rigurozitatea demersului științific, care nu poate fi contestat, dar și pentru rezultatele complet scandaloase pentru imaginea comunității gay‑lor și a lesbienelor (sau mai curând a susținătorilor acestora).

Cele mai multe dintre studiile realizate înainte de Regnerus, de altfel amplu citate, se bazau pe eșantioane nealeatorii și foarte mici, nereprezentative, care nu permiteau generalizarea rezultatelor pentru toate familiile de gay și lesbiene din America.

Dar Regnerus a intervievat 2.988 de tineri adulți, cu privire la un larg spectru de chestiuni economice și educaționale, romantice și de experiență sexuală, despre abuzul de droguri, violență, etc. Subiecții au fost împărțiți în funcție de experiența de familie pe care au avut‑o: familie formată din părinți naturali, din părinți divorțați, dintr‑un singur părinte, din părinți adoptivi recăsătoriți, din mame care aveau relații sexuale cu lesbiene (ML – Mamă Lesbiană) sau tați care aveau relații sexuale cu gay (TG – Tată Gay).

Câteva dintre rezultatele obținute:

Statutul economic. 69% din adulții crescuți de cupluri formate din mame lesbiene și 57% din adulții crescuți de cupluri formate din tați gay au relatat că familiile lor au beneficiat de o formă de asistență socială într‑un moment din viața lor, față de numai 17% din copiii proveniți din familii naturale. 38% din copiii crescuți în cupluri de lesbiene (ML – Mamă Lesbiană) au beneficiat în mod curent de asistență socială (sprijin material), față de numai 10% din cei care au avut părinți naturali.

Victimizare sexuală din partea părinților și a îngrijitorilor. 23% din adulții crescuți de cupluri de lesbiene (ML) au răspuns pozitiv când au fost întrebați dacă părinții sau adulții care‑i îngrijiseră i‑au pipăit (sexual), i‑au forțat să se pipăie singuri sau i‑au forțat să aibă relații sexuale. Prin comparație, numai 2% din adulții proveniți din familii cu părinți naturali suferiseră un astfel de abuz sexual. Dacă luăm numai cazul femeilor, doar 3% din cele crescute de părinții lor naturali suferiseră la un moment dat o agresiune sexuală sau avuseseră contact sexual cu părinții sau îngrijitorii lor, în timp ce 31% din femeile crescute în cupluri de lesbiene și 10% din cele crescute în cupluri de gay declarau că li se întâmplase aceasta.

Viol. 31% din adulții crescuți de mame lesbiene au fost forțați la un moment dat în viață să aibă o relație sexuală, deși nu doreau aceasta. În cazul adulților crescuți de cupluri gay, procentul este de 25%, față de 8% în cazul celor crescuți de părinții lor naturali. Dacă sunt luate în considerare numai femeile, 14% din cele crescute în familii naturale au suferit un viol de‑a lungul vieții, în timp ce acest procent a fost de 46% în cazul celor crescute de mame lesbiene și 52% în cazul celor crescute de cupluri gay.

Aptitudini și achiziții educaționale. Atât adulții crescuți de cuplurile de lesbiene, cât și cei crescuți de gay se realizează mai prost din punct de vedere educațional.

Sănătate emoțională. Mult mai des decât adulții crescuți de părinții naturali, cei crescuți de cupluri formate din persoane de același sex sufereau de o lipsă de siguranță și securitate din partea părinților, înregistrau o rată mai mare a depresiei și considerau mai des că relațiile lor de prietenie erau în criză.

Abuzul de substanțe. Adulții crescuți de mame lesbiene raportau un consum mult mai mare de alcool, marijuana și țigări decât cei proveniți din familii cu părinți naturali.

Criminalitate. Adulții care au avut părinți de același sex au fost mult mai des arestați.

Parteneri sexuali. Adulții crescuți de cuplurile formate din persoane de același sex au avut mult mai mulți parteneri sexuali.

Într‑o altă sistematizare a rezultatelor, adulții din familii de gay și lesbiene s‑au dovedit:

– „mult mai predispuși să se identifice pe ei înșiși ca homosexuali;

–  mult mai predispuși să devină asistați social;

–  cu șanse mai puține să fie angajați;

–  mai predispuși să sufere de o boală cu transmitere sexuală;

–  mult mai predispuși să fi avut recent gânduri de sinucidere;

–  mult mai predispuși să relateze că au suferit un viol;

–  mult mai impulsivi și mai incapabili de a‑și controla impulsurile;

–  mult mai predispuși la fumat;

–  mai mari consumatori de programe tv;

–  mai expuși riscului de a fi arestați;

–  mai predispuși să pledeze vinovați în acuzația de crimă;

–  mult mai deprimați;

–  mai puțin predispuși să afirme că sunt capabili să depindă de alții;

–  mai puțin predispuși să se fi simțit în siguranță în familia lor;

–  mai predispuși la promiscuitate;

–  mai predispuși să aibă nevoie de terapie pentru o boală mentală”.

În cazul adulților crescuți în familii de lesbiene, 25 (63%) din cele 40 de variabile luate în considerare de Regnerus erau semnificativ diferite și îndreptate într‑o direcție negativă față de variabilele înregistrate de adulții proveniți din familii naturale.

În cazul adulților crescuți de cupluri de gay, apăreau 11 variabile puternic diferite în același sens, adică 28%.

Toate aceste rezultate l‑au determinat pe Regnerus să concluzioneze:

“Datele ne arată în mod clar că acei copii care își petrec întreaga copilărie cu mama lor, care este căsătorită cu tatăl lor, se dovedesc mai capabili să reușească în viață ca adulți într‑o mulțime de domenii, mai ales dacă părinții rămân căsătoriți până la vârsta adultă a copilului.” (Regnerus, M., 2012. How different are the adult children of parents who have same‑sex relationships? Findings from the New Family Structures Study.

Social Science Research, 41(4), 752‑770. Regnerus, M., 2012. Parental same‑sex relationships, family instability, and subsequent life outcomes for adult children: Answering critics of the new family structures study with additional analyses.

Social Science Research, 41(6), 1367‑1377).

La apariția studiului, comunitatea de activiști pro-homosexualitate s‑a năpustit asupra autorului, considerându‑l ca o amenințare la agenda lor ideologică și politică. Chiar dacă Regnerus a precizat că studiul nu a avut ca scop subminarea sau afirmarea „dreptului la căsătorie” pentru homosexuali, sociologul a fost atacat în plan personal și profesional și acuzat de abateri științifice.

Printre mulți alții, cunoscutul activist homosexual Scott Rosensweig a făcut o cerere oficială către Universitatea din Texas, Austin, unde Regnerus este profesor asociat, ca să investigheze cazul și să‑l concedieze pe Regnerus pentru concluziile studiului.

Astfel, sub presiunea unui adevărat linșaj profesional, a fost nevoie să se lanseze o anchetă științifică, pentru a se elabora un raport privind metodologia și obiectivitatea rezultatelor obținute de Regnerus. Ancheta, condusă de un consultant independent care a fost ulterior numit la conducerea Oficiului de Cercetare și Integritate al Statelor Unite, a respins pe rând toate sesizările făcute, într‑un raport final:

“Cercetarea a fost realizată în mod corespunzător și nu este justificată niciuna dintre acuzațiile de abatere științifică depuse împotriva profesorului asociat Mark Regnerus”.

Desigur, dacă metodologia ar fi fost viciată în vreun punct, lucru care se întâmplă, din păcate, cu o mare parte din literatura științifică dedicată acestei teme, atunci studiul ar fi fost retras de pe site‑ul oficial al revistei Social Science Research, una dintre cele mai prestigioase publicații americane din domeniu – ceea ce nu s-a întâmplat. Universitatea din Austin, Texas, a comunicat:

“Așteptăm comunitatea științifică să continue evaluarea cercetării lui Regnerus și să raporteze cu privire la constatările făcute și ne oferim tot sprijinul pentru discuțiile care vor urma.”

Tema bineînțeles că a fost închisă, pentru a nu se mai acorda atenție studiului, care oricum nu a influențat semnificativ poziția oficială a organizațiilor profesionale de sănătate mentală din America. Scandalul și‑a atins ținta, în sensul că tot mai puține universități și tot mai puțini cercetători se vor mai implica pe viitor în astfel de cercetări care ar putea să conteste justificarea agendei pro-homosexualitate de către organizațiile profesionale de sănătate mentală din America.

Trebuie remarcat că niciunul dintre studiile pro-homosexualitate, abundente deja în domeniu și care fraudează fățiș adevărul, nu au suferit până acum o anchetă de tipul celei întreprinse împotriva studiului lui Regnerus. Direcția în care se merge este evidentă.

Într‑un studiu realizat de Cameron și colaboratorii, care cercetează răspunsurile date în instanță de părinții homosexuali implicați în procese de recurs pentru custodia copiilor, se constată:

– „Părinții cunoscuți ca mitomani sau implicați în infracționalitate sau homosexuali sunt mai înclinați să le facă rău copiilor;

– Părinții homosexuali sunt mai înclinați spre minciună și/sau mai implicați în infracționalitate decât părinții heterosexuali;

–  În 70% din cazuri, părinții homosexuali și/sau apropiații lor au expus copiii la pericole (lipsă de îngrijire, seducție, stres emoțional, hipersexualizare), spre deosebire de părinții heterosexuali unde astfel de situații se regăsesc doar în proporție de 5%;

– Conform înregistrărilor din instanță, homosexualii s‑au dovedit responsabili pentru 97% din cazurile de vătămare a copiilor.”

De asemenea, studiul a constatat că, față de tații gay, mamele lesbiene prezentau următoarele predispoziții:

– „aveau un caracter mai slab și se dovedise că mințiseră și se implicaseră mai des în infracționalitate;

– erau mai înclinate să își pună copiii în situații periculoase;

– țineau mai mult legătura cu copiii lor – 84% din ele s‑au implicat în litigii privind custodia copiilor, spre deosebire de numai 15% din tații gay.”

(Cameron P. & Cameron K., 1998. Homosexual parents: a comparative forensic study of character and harms to children. Psychological Reports 82: 1155‑1191.Cameron P. & Harris D. W., 2003. Homosexual parents in custody disputes: a thousand child‑years exposure. Psychological Reports 93: 1173‑1194.)

SURSA: stiripentruviata.ro

Activenews.ro

Copiii crescuți de cupluri homosexuale au probleme în viața socială, școlară și ulterior în viața adultă

Cum să găseşti o biserică bună de Dr. Dale A. Robbins

Cum să găseşti o biserică bună de Dr. Dale A. Robbins

Se poate spune că fiecare credincios ar trebui să aibă o biserică de casă pe care o frecventează regulat. Dacă nu eşti parte dintr-o astfel de părtăşie, următorul sfat va fi nepreţuit pentru căutarea ta.

Caută o biserică cu rugăciune. Ca în cazul tuturor celorlalte aspecte ale deciziilor unui creştin, ar trebui să începi căutarea ta după o biserică prin a căuta direcţia Domnului. Biblia promite, „Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va direcţiona cărările” (Proverbe 3:6).

Caută perspective. Poţi căuta listări în ziar sau în paginile aurii. Caută întotdeauna congregaţia care este evanghelică şi care este bazată pe Biblie. O referinţă din partea unui prieten creştin de încredere este cel mai frecvent mod prin care oamenii sunt introduşi către o biserică. O vizită sau două este folositoare, dar nu este nici un fel prin care să evaluăm o biserică fără să luam parte la majoritatea serviciilor pentru o lună sau cam aşa.

Ţine în minte că tu cauţi o părtăşie de credincioşi. O biserică nu este o clădire, şi nici o lucrare simplă, aceasta este trupul lui Hristos. Aşa că tu să cauţi oameni care iubesc pe Domnul şi care se iubesc între ei – oamenii care te vor iubii şi care să le poţi da dragoste.

Caută biserica care predică Cuvântul lui Dumnezeu. Caută părtăşia care are doctrină sănătoasă, proclamă Cuvântul şi care îl înalţă sincer pe Domnul Isus Hristos în închinare şi în tot ceea ce fac. O mare parte din aceasta poate fi descoperit prin observare, dar majoritatea părtăşiilor au o declaraţie tipărită a doctrinelor lor pe care o vor oferi la cerere. Pentru claritate, poţi vorbi cu pastorul sau conducerea cu privire la crezurile şi practicile lor.

Caută o biserică care are un bun caracter. Caută o biserică iubitoare, paşnică, stabilă care are un pastor dedicat evlaviei, rugăciunii şi cuvântului, care sunt mult mai importante decât elocvenţa, educaţia sau carisma sa.

Caută o biserică care să te ajute să te apropii de Hristos. Ar fi frumos să găseşti o biserică unde muzica este fără cusur, unde scaunele sunt căptuşite şi predicatorul eliberează prompt adunarea la prânz. Dar mult mai importantă, tu ai nevoie de o biserică care să-i pese de tine şi care să te ajute la împlinirea nevoilor tale spirituale – care te va inspira să creşti în Hristos, şi te va motiva spre aspiraţiile lui Dumnezeu. Ai nevoie de o biserică a cărei predicare şi învăţătură nu te va liniştii sau să te distreze, ci care să te provoace cu îndrăzneală să avansezi dincolo de zonele tale de confort ca să trăieşti spre idealurile înalte ale lui Dumnezeu.

Caută o biserică unde poţi deveni dedicat. În multe feluri, relaţia ta cu biserica este similară cu o căsnicie – nu poţi să scoţi prea mult din ea decât ceea ce ai pus. Singura biserică în care vei creste vreodată şi te vei maturiza spiritual este părtăşia unde te vei dedica pe tine însuti şi vei fi implicat – unde oamenii se predau pe ei înşişi lui Dumnezeu şi unul altuia – unde ei se vor încuraja şi să fi responsabil faţă de ei în acelaşi timp.

Caută acea părtăşie care încearcă să câştige sufletele pierdute. Găseşte părtăşia care caută să aducă vieţile la Hristos, atât în comunitatea lor cât şi în domeniile de misiune străină. O astfel de biserică înţelege scopul ei şi va oferi un mediu sănătos în care să creşti.

Caută o biserică unde să poţi contribui. Am auzit adesea comparaţia făcută dintre o biserică şi un restaurant – un loc unde eşti servit o masă. Dar de fapt, biserica este mai mult decât o oală norocoasă de cină. Ceea ce aduci cu tine la biserică este adăugat la conţinutul mesei. Contribuţia ta faţă de adunare ajută să o facă ceea ce este. Aşadar, caută biserica unde să poţi să-ţi sufleci mânecile şi să ajuţi la slujirea reciprocă. Nu căuta o biserică care doar să „te servească”, ci caută o biserică în care să poţi să „serveşti” şi tu. Întotdeauna aminteşte-ţi, o biserică este combinaţia a ceea ce sunt oamenii ei. Aşa că dacă vrei ca biserica ta să fie cel mai bun din ceea ce poate fi, trebuie să fi cel mai bun din câte poţi. O biserică nu se poate ridica niciodată mai presus de unde sunt membrii ei individuali.

Fi gata să accepţi individualitatea unei biserici. În mod frecvent oamenii caută o biserică precum cea în care au fost mântuiţi, sau ca una care o văd la TV. Dar aceasta este inutil, căci deşi o biserică ar putea avea aceleaşi crezuri sau similarităţi precum alta, fiecare biserică este distinctă şi diferită în personalitatea sa, aşa cum sunt şi oamenii. Întotdeauna foloseşte Biblia ca standard de măsură al unei biserici – nu alte biserici.

Caută o biserică cu aşteptări rezonabile. Nu te necăji să cauţi o biserică perfectă pentru că nu este nici una. În fiecare biserică vei găsi oameni care sunt minunaţi şi unii care nu sunt. Isus a învăţat că era obişnuit ca buruiana să se găsească printre spice (Matei 13:24-30). De asemenea, în fiecare biserică, vei găsi anumite lucruri făcute bine, şi altele care nu sunt. Nu te îngrijora nici cu privire la găsirea unui pastor perfect. Crede-mă, cu toţii sunt umani şi vor face greşeli. Caută în schimb un pastor care este sincer, care încearcă să facă ce poate mai bine ca să trăiască o viaţă morală evlavioasă, şi care proclamă Cuvântul necompromis al lui Dumnezeu. Pe scurt, fi mulţumit cu biserica care face ce poate mai bine.

Există multe biserici bune în comunitatea ta. Încrede-te în Domnul ca să te ghideze spre părtăşia unde te vrea el, şi să devii o persoană credincioasă. Nu fi o persoană care ţopăie dintr-o biserică în alta – mergând la biserică după biserică în fiecare săptămână. Dumnezeu vrea ca tu să fi supus dării de seamă a liderilor spirituali care te vor ajuta şi chiar te vor corecta când este necesar (Evrei 13:17), şi aceasta nu este posibil decât dacă eşti înrădăcinat undeva. Nu avea o atitudine de neglijenţă, adică să mergi la biserică doar când te simţi bine. Frecventează credincios şi fi acolo la timp. Slujeşte bisericii cel puţin la fel de sârguincios cum ai vrea să o facă şeful tău. Aminteşte-ţi, Domnul îţi vede atitudinea faţă de biserica Sa ca atitudine a ta faţă de El (Matei 25:40), aşa că slujeşte pe Domnul în aşa fel de parcă ar fi fost şeful tău, tu să nu fi concediat.

https://www.voxdeibaptist.org/Cum_sa_gasesti_o_Biserica_buna.htm

Rolul biblic al diaconilor – Partea 2 – de Derek Gentle.

Rolul biblic al diaconilor – Partea 2 de Derek Gentle

Cum să ştii dacă biserica ta nu a deviat

Howard Foshee a enumerat trei evidenţe a faptului că diaconii operează sub conceptul unui bord:

(1) Atunci când toate recomandările majore din partea operaţiilor bisericii şi a comitetelor bisericii sunt prezentate de diaconi fie că trebuie sau nu să meargă în congregaţie.

(2) Atunci când pastorul şi membrii personalului sunt direct responsabili faţă de diaconi mai degrabă decât faţă de biserică.

(3) Când se cheltuieşte o mare parte a resurselor bisericii, cum ar fi facilităţile şi finanţele, trebuiesc aprobate de diaconi. (The Ministry of the Deacon, Howard B. Foshee, Convention Press, 1968, p. 33 [Lucrarea diaconului])

Cum au început baptiştii să se întoarcă la conceptul biblic al diaconiei

Începând cu subtilitate în anii 1950 şi intensificându-se în anii 1970 au existat respingeri repetate ale conceptului de diaconie care a început în anii 1800. Robert E. Naylor, preşedintele Seminarului Teologic Baptist din Sud, a avertizat în 1955 următoarele: „Există biserici în care diaconii şi-au potrivit lor autoritatea care este contrară cu învăţătura Noului Testament. Aceasta a mers aşa de departe încât s-a dezvoltat şefia. Există un complex de ‚bord’ şi un sentiment general că diaconii sunt ‚directori’ ai bisericii. Nimic nu poate fi mai îndepărtat de geniul baptist sau planul Noului Testament. Oriunde există această condiţie, există în mod inevitabil şi aceia care spun că e nevoie de diaconi. Adevărul e că de astfel de diaconi… nu este nevoie în biserici” (Robert E. Naylor, The Baptist Deacon, Broadman Press, 1955, p. 3-4 [Diaconul baptist]).

În anii 1970, Howard Foshee a respins ferm terminologia acelei perioade; el a relatat: „Regretabilul termen ‚bord de diaconi’ a apărut. Fraza este străină faţă de felul în care baptiştii ar trebui să lucreze împreună sub conducerea Duhului Sfânt. O congregaţie baptistă face decizii colective pe măsură ce fiecare membru caută să voteze în convingerea sa sub conducerea Domnului” (Howard B. Foshee, Now That You’re a Deacon, Broadman Press, 1975, p. 13 [Acum că eşti un diacon]).

Descriind rolul celor şapte diaconi originali, Wayne Dehoney a scris: „Prima responsabilitatea a acestor oameni a fost aceea de a-i asista pe pastori în lucrarea spirituală de păstorire şi de îngrijire de turmă şi să-i elibereze pe pastori pentru lucrarea de rugăciune, predicare şi pregătire. De fapt, aceştia şapte au fost selectaţi de a fi ‚sub-păstori’ ai turmei” (Church Administration Magazine, Nov. 1959, citat de Foshee [Revista administraţiei bisericeşti]).

În cadrul capitolului lui Foshee, Înţelege-ţi lucrarea ta ca diacon, subtitlurile lui includ, Lucrarea de diacon iniţiată pentru a împlini nevoile spirituale şi Diaconii ar trebui să organizeze lucrarea.

În cadrul acestei perioade s-au făcut disponibile variate materiale despre „Lucrarea familială de diacon” care au fost puse la dispoziţie de către Bordul Şcolii Duminicale şi au devenit populare.

Prin anii 1990, aceasta a fost o chestiune decisă în cadrul publicaţiilor denominaţionale şi printre liderii baptişti. În 1991 Jerrry Songer a scris că „Bordul de diaconi şi conceptul de manager de afacere nu mai este deloc un model viabil” (Deacons Leading with Pastor and Staff, Deacons as Leaders, compiled by Robert Sheffield, Convention Press, 1991, p. 87 [Diaconii care conduc cu pastorii şi cu personalul, Diaconii ca lideri]). În 1997, Jim Henry întorcea baptiştilor portretul lui Thomas Collier despre lucrarea diaconilor ca fiind cea de slujire la mese (masa Domnului, masa lucrătorului, şi masa săracilor) ca parte a materialelor sale video de pregătire (Deacons: Partners in Ministry and Growth, Sampson Ministries, 1997, distributed by the Sunday School Board of the SBC).

De ce persistă conceptul de ‚Bord de Directori’

Există câteva motive pentru care persistă modelul de „Bord de Directori” în cadrul vieţii baptiste:

1) Ca un transfer de la bisericile rurale şi din zilele când ei aveau „predicatori” cu două vocaţii, sau probabil cu sfert de normă, care nu erau pe terenul de a tinde astăzi la lucrare şi la administrare.

2) Datorită că acesta este un sens comun să încurci lucrurile în spatele uşilor închise, aducându-le la podea pentru un vot al bisericii; cine altcineva mai este acolo, în afară de diaconi, care încurcă lucrurile?

3)  Deoarece câţiva creştini au darul de administrare (sau îndemânarea în acel domeniu) şi trupul de diaconi este singurul loc din cadrul structurii lor de organizare a bisericii unde există oportunitatea de a sluji Domnului în acest fel.

4) Pentru a oferi o dare de seamă rezonabilă. Fără un astfel de trup, un individ ar putea să devină ispitit să-şi abuzeze încrederea sa.

5) Din experienţele diaconilor cu un trecut în lumea de afaceri (care l-ar include şi pe R.B.C. Howell) sau din instituţiile seculare caritabile. Uneori, acesta a fost singurul model cu care ei să fi avut o reală familiaritate.

6) Deoarece unii diaconi ar fi în afara zonelor lor de confort – poate că ei nu ştiu destul din Biblie pentru a înţelege învăţătura Noului Testament despre oficiul de diacon sau că ei nu se simt confortabili în a face lucrarea. Aşa că ei se ţin de ceea ce se simt confortabili.

Abordări în întoarcerea la diaconia biblică

Variate abordări sunt folosite de biserici în încercarea de a se întoarce la un model mai biblic pentru diaconie. Cât de departe sunt ei gata să meargă în acest efort este determinat de un număr de variabile care includ şi părerea lor despre aceasta şi accentul pe Scriptură, înţelegerea lor a naturii bisericii, vârsta congregaţiei şi unanimitatea părtăşiei referitor la ce paşi trebuiesc făcuţi în general.

1) Schimbarea terminologiei

Unele biserici, într-un efort de a-şi îmbunătăţi conceptul bisericii lor despre diaconie, au încercat să se întoarcă la terminologia biblică şi să lase limbajul lumii de afacere. Probabil că ei nu se mai referă la diaconi ca un „bord”, ci ca un „trup”, poate chiar prin eliminarea termenului „directorul bordului”.

2) Schimbarea atitudinii

Aceste biserici pur şi simplu decid că o schimbare a statutului lor ar fi neînţelept sau nepracticabil, dar pentru ei o abordare şi o mentalitate de genul slujitor în lucrare ar fi în ordine.

3) Trecerea la o formă de guvernare bisericească cu bătrâni şi diaconi

Biserica baptistă Capitol Hill are această formă de organizare. Mike Dever, pastorul lor spune: „Toate bisericile au avut indivizi care au îndeplinit funcţiile de bătrâni chiar dacă ei au fost numiţi cu alt nume. În Noul Testament, ei erau numit bătrâni sau supraveghetori, şi întotdeauna era mai mult de unul (o pluralitate) despre care se vorbea. De ei era nevoie în Noul Testament şi este nevoie de ei şi acum” (Nine Marks of a Healthy Church: Biblical Church Leadership” See also this section of the Capitol Hills Baptist church constitution [Nouă semne ale unei biserici sănătoase: Conducerea bisericească biblică, vezi de asemenea şi secţiunea despre constituţia bisericii Capitol Baptist Church – materiale în limba engleză cu site-ul aferent, n. tr.]).

Aceste biserici selectează bătrâni pentru a supraveghea administrarea bisericii şi se întorc oficiul de diacon înspre rolul de binefacere/asistare din Noul Testament. Bătrânii din aceste biserici includ de obicei şi pe pastor, probabil şi alţi membrii de personal de lucrare, şi membrii laici ai bisericii. ar trebui notat faptul că această abordare ar trebui să necesite ca acei membrii ai grupului de bătrâni să îndeplinească acele calificări din 1 Timotei 3:1-7, inclusiv capacitatea de a învăţa Cuvântul lui Dumnezeu. Unii ar putea întreba, „De ce să nu avem pe diaconi care să funcţioneze ca bătrâni, doar să nu le schimbăm numele?” Dacă diaconii aveau să acţioneze ca bătrânii, oare cine va îndeplini rolul Bibliei desemnat pentru diaconi?

Bătrânii ar îndeplini sarcina biblică pentru bătrâni, nu doar prin a fi lideri de afacere bisericească, ci lideri spirituali în cel mai adevărat sens. De exemplu, statutul Bisericii Baptiste Park Avenue din Titusville, Florida, specifică în parte următoarele: „Bătrânii sunt responsabili pentru oferirea viziunii şi direcţiei pentru biserică. Ei sunt responsabili pentru guvernarea bisericii ca reprezentanţi ai poporului lui Dumnezeu. Ei vor păstorii poporul prin oferirea de călăuză spirituală, învăţătură, şi echiparea oamenilor pentru lucrare. Bătrânii, cu asistenţa diaconilor, vor pune la dispoziţia fiecărui membru primirea de îngrijire. Funcţia principală a bătrânilor este de a oferi atmosfera şi structura pentru a permite indivizilor să-şi dezvolte relaţia lor cu Dumnezeu şi unul cu altul prin a se apropia de caracterul lui Isus Hristos şi a funcţiona zilnic în ascultare faţă de Tatăl prin puterea Duhului Sfânt.”

4) Schimbarea organizării de diaconi

Unele biserici îşi organizează diaconii lor pentru a se îngriji de administraţie şi de lucrare cu ajutorul unor echipe de diaconi. O biserică a început să aibă diaconi administrativi şi diaconi de lucrare. Ar trebui notat faptul că aceasta este într-adevăr o variaţie în a avea bătrâni şi diaconi, nu doar de a schimba numele din diaconi sau a cere cuiva să îndeplinească acele calificări pentru bătrânii bisericii.

5) Eliminarea funcţiilor de administrare şi bazarea pe comitete

Aceste biserici merg în întregime pentru lucrarea de diaconi şi lasă toate funcţiile administrative personalului şi comitetului bisericii. Uneori, consiliul bisericesc devine echivalentul bătrânilor bisericii care conduc.

6) Adăugarea lucrării la responsabilităţile diaconilor

Unele biserici încearcă să-i mute pe diaconii lor într-o direcţie mai biblică prin a adăuga lucrarea la conceptul lor de diaconat. Ei nu şterg vechea abordare pentru conducere care, în părtăşia lor, ar produce ostilitate din partea membrilor mai tradiţionali. Diaconii lor continuă să opereze ca un bord de bătrâni, dar adaugă lucrarea la perspectivele lor.

Observaţii şi avertizări:

7. Nici o biserică nu ar trebui să încerce vreo schimbare în statutele ei fără să-şi schimbe anterior inima şi mintea; altfel ar rezulta diviziuni serioase în biserică.
8. Nici o schimbare făcută nu ar trebui să creeze un vid. Chiar şi bisericile structurate într-o manieră nebiblică au găsit feluri în care să facă lucrurile. Schimbările nu ar trebui să producă haos.
9. Responsabilitatea oferă protecţie pentru toţi; ar trebui să fie un fel de a lăsa aceasta la locul ei, într-o structură care este biblică şi care produce respect pentru oficiul de pastor şi al altor poziţii ministeriale.
10. Simpla schimbare a terminologiei sau oferirea de vorbe goale faţă de rolurile biblice este insuficient. Lucrarea Domnului trebuie făcută de fapt în felul Domnului.
11. Dacă o biserică vrea să aleagă să folosească pe diaconii ei ca un bord de bătrâni de conducere, atunci aceşti diaconi (denumiţi greşit ca bătrâni de conducere) trebuie să facă lucrarea de bătrâni şi să îndeplinească acele calificări pentru bătrâni, aşa cum sunt enumerate în Scriptură. Altfel, le-ar putea lipsi mentalitatea biblică de a călăuzi biserica. Bisericile care fac aceasta deviază adesea de la misiunea lor dată de Dumnezeu.
12. În cele din urmă, o congregaţie trebuie să decidă dacă ei sunt o biserică sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu – în practică – sau nu. Dacă este aşa, ei vor trebui să-şi structureze guvernarea lor într-un fel biblic folosind terminologia biblică.
13. Scopul diaconilor este de a sluji Domnului prin a conduce lucrarea de îngrijire a bisericii – făcând lucrarea de binefacere, de vizitare a bolnavilor, de a fi alerţi faţă de nevoile spirituale ale congregaţiei – şi prin a promova unitatea din biserică, astfel eliberându-l pe pastor(i) pentru a se concentra asupra rugăciunii şi a slujirii Cuvântul, şi a facilita răspândirea evangheliei.

Ar fi necesar pentru diaconi să-şi asume responsabilităţi adiţionale pentru a împlini nevoile lumii moderne, însă nu este niciodată acceptabil să le ştergi pe cele originale, funcţiile biblice ale oficiului acestuia.

https://www.voxdeibaptist.org/the_biblical_role_of_deacons02_trd.htm

TARGUMURI.

TARGUMURI. Cuvântul ebr. targum (plural targumim) este o traducere aramaică sau o parafrazare a unei părţi oarecare din VT. S-au păstrat targumuri ale tuturor cărţilor, cu excepţia cărţilor lui Ezra, Neemia şi Daniel.

I. Cadrul istoric

Targumurile au apărut o dată cu apariţia *sinagogii.. După Exilul babilonian, limba aramaică a ajuns să predomine asupra limbii ebraice ca limba vorbită de evrei; în consecinţă a devenit un lucru obişnuit ca citirea textelor ebraice din Scriptură să fie urmată de o redare orală în aramaică, pe înţelesul închinătorilor. Vezi Neemia 8:8. Nu încape îndoială că asemenea traduceri au fost la început spontane, dar cu trecerea timpului au devenit tot mai rigide şi mai „tradiţionale”. Următoarea etapă a fost scrierea acestui material; cele mai vechi scrieri targumice care s-au păstrat, datează din secolul al 2-lea î.Cr., de la Qumran.

În mileniul 1 d.Cr. iudaismul a avut două centre principale: Babilonul şi Palestina. S-ar părea că majoritatea sau chiar toate scrierile targumice provin din Palestina; unele dintre ele au fost transmise în Babilon, unde la vremea cuvenită Targumul lui Onkelos pentru Pentateuh şi Targumul lui Ionatan pentru Proroc (vezi mai jos) au primit statut oficial. (N.B. Referirile la „Targum”, fără nici o altă specificare, vizează de obicei Targumul Onkelos sau Ionatan.) TB (Megillah 3.1) susţine că Onkelos a fost un prozelit din secolul 1 d.Cr, iar Ionatan ben Uziel a trăit în secolul 1 î.Cr.; dar există îndoieli serioase cu privire la atribuirea ambelor nume (cf. M. McNamara, Targum and Testament, p. 174). Se pare că nici unul dintre aceste targumuri nu este probabil atât de vechi; dar amândouă au ajuns la forma finală, stabilă înainte de sec. al 5-lea.

Între timp în Palestina s-a dezvoltat o tradiţie targumică independentă şi unele dintre acestea au ajuns să aibă un statut semi-oficial. Este convenabil să numim această tradiţie „Targumul palestinian”, în ciuda caracterului său variat şi oarecum disparat. Datarea diferitelor targumuri individuale a fost şi rămâne controversată; este şi mai dificil să stabilim data originii unor trăsături specifice dintr-un targum oarecare.

II. Caracteristici generale

La o extremă, Targumul Onkelos este în general o traducere corectă, cuvânt cu cuvânt a textului ebraic. Având în vedere faptul că erau destinate pentru folosire în sinagogă, nu este surprinzător că targumurile au fost folosite ca un mijloc de interpretare şi de instruire. Chiar şi targumurile mai literare prezintă anumite caracteristici: de ex. numele locurilor sunt actualizate, dificultăţile şi obscurităţile sunt clarificate. În targumurile mai parafrazate (de ex. Pseudo-Ionatan), textul este dezvoltat considerabil. Pe lângă faptul că întregul sens al unui verset sau al unui pasaj poate fi alterat, se mai poate adăuga de asemenea mult material adiţional („midraş”). Astfel, s-ar putea să fie greu de recunoscut un targum ca o traducere a originalului (vezi, de ex. traducerea textului din Isaia 53 în J. F. Stenning, The Targum of Isaiah, 1949).

III. Lista Targumurilor

Targumurile urmează diviziunile Bibliei ebraice (*CANONUL VT, III.).

1. Legea

(i) Targumul Onkelos (sau Onqelos): versiunea oficială pentru evreii babilonieni, între care a avut autoritate deja prin secolul al 4-lea.

(ii) Targumul palestinian s-a păstrat în trei recenzii. Singura versiune completă este Neofiti I, probabil din secolul al 3-lea d.Cr., deşi primul sau editor a susţinut că este din era precreştiriă. Targumuri incomplete sunt Targumul Ierusalim I şi II (numite adesea „Pseudo-Ionatan”, datorită unei erori medievale şi, respectiv, „Targumul fragmentar”). Primul targum este foarte complet, uneori identic cu Onkelos, alteori este foarte parafrazat. Fragmente din Targumul palestinian al Pentateuhului s-au păstrat de asemenea printre sulurile de la Cairo Genizah.

1. Prorocii

(i) Targumul Ionatan ben Uzziel: versiunea babiloniană, a devenit autoritativ începând din secolul al 4-lea d.Cr.

(ii) Targumul palestinian nu s-a păstrat, în afară de fragmente şi citate ocazionale.

1. Scrierile

S-au păstrat targumuri separate ale cărţilor Iov-Psalmi, Proverbe, Cele Cinci Suluri şi Cronicile. Acestea, care nu au fost niciodată oficiale, provin dintr-o dată mai târzie decât cele ale Legii şi Prorocilor. De la Qumran s-au păstrat fragmente mult mai vechi ale unui targum complet diferit al cărţii lui Iov (4Qtg Job; 11Qtg Job).

IV, Importanţa targumurilor

1. Limbajul

Materialul targumic oferă dovezi majore cu privire la dialectul local vorbit în Palestina antică. Prin urmare sunt de o importanţă specială pentru studiul ipsissima verba ale lui Isus şi pentru substratul aramaic al NT în întregimea sa. Râmân însă probleme majore cu privire la incertitudinile legate de data diferitelor targumuri şi problema existenţei diferitelor dialecte în Palestina.

1. Textul

Targumurile oferă o mărturie importantă pentru textul VT, mărturie de valoare comparabilă cu LXX, Peshitta şi Vulgata (*TEXTE ŞI VERSIUNI, I.). Dovezile sunt mult mai credibile în materialul targumic literal decât în cel parafrazat. Ocazional citatele NT din VT sunt mai apropiate de targumuri decât de alte Versiuni sau de TM.

1. Cadrul Noului Testament

Targumurile depun mărturie despre modalităţile de exprimare ale iudeilor, despre metodele exegetice şi metodele de interpretare din primele secole creştine. Multe dintre acestea sunt reflectate, direct sau indirect, în NT. De aceea, targumurile aruncă adesea lumină asupra NT, deşi dovezile obţinute din ele nu trebuie folosite separat de celelalte scrieri rabinice.

BIBLIOGRAFIE

Lucrări majore: A. Sperber, The Bible in Aramaic, 1957-73; A. Diez Macho, Neophyti, 1, 1968; Studii: R. Le Deaut, Introduction a la littérature targumique, 1, 1966; E. Schürer, HJP, p. 99-114; M. McNamara, The New Testament and the Palestinian Targum to the Pentateuch, 1966; idem, Targum and Testament, 1968; idem, IDBS, s.v., „Targums”; J. Bowker, The Targums and Rabbinic Literature, 1969; R. Le Deaut, „The Current State of Targumic Studies”, Biblical Theology Bulletin 4, 1974, p. 3-32. Vezi şi B. Grossfeld, A Bibliography of Targumic Literature, 1972; Newsletter for Targumic Studies, 1974.

D.F.P.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/targumuri.html

Reîncarnarea. A fost ea înlăturată din Biblie de către sfinţii părinţi ai Bisericii? / de Joseph P. Gudel, Robert M. Bowman, Jr., şi Dan R. Schlesinger,

Reîncarnarea A fost ea înlăturată din Biblie de către sfinţii părinţi ai Bisericii?

de Joseph P. Gudel, Robert M. Bowman, Jr., şi Dan R. Schlesinger, într-o traducere de Teodor Macavei

Pe la începutul acestui secol (care tocmai se încheie) crezul într-o reîncarnare era limitat în America doar la un număr restrâns de grupuri cum ar fi Şcoala Unită a Creştinismului („The Unity School of Christianity”), Societatea Teozofică şi Asociaţia pentru Cercetare şi Iluminare a lui Edgar Cayce. Până în anii ’80 însă, nu doar că aceste grupuri şi-au sporit membrii la ordinul milioanelor dar celebrităţi ca Jeanne Dixon sau Shirley MacLaine au popularizat ideea şi în rândul maselor. Deşi în urmă cu 50 de ani relativ puţini americani credeau în reîncarnare în zilele noastre aproximativ 1/4 din toata populaţia S.U.A. o acceptă, alături de aproape o jumătate din populaţia globului.

Ba mai mult, practic toţi susţinătorii moderni ai reîncarnării din Occident pretind că aceasta „se află în perfectă armonie cu adevăratul spirit al Creştinismului”². Iar alţii merg până acolo încât să afirme că biserica primară a recunoscut reîncarnarea până în al VI-lea secol când a fost suprimată de către un consiliu al bisericii.

În acest articol vom examina această pretenţie că biserica ar fi suprimat doctrina reîncarnării.

Definirea reîncarnării

Deşi doctrina reîncarnării provine din antichitate şi îşi are originile în Orient, ea poate fi găsită şi în Grecia antică. Aceasta susţine că „sufletul intră în această viaţă nu ca o creaţie nouă ci doar după o lungă perioadă de existenţe anterioare pe acest pământ, sau altundeva… pornit pe calea viitoarelor sale transformări pe care acum şi le pregăteşte.”

Conform conceptului oriental de reîncarnare, în funcţie de faptele sale dintr-o existenţă precedentă omul se poate reîntoarce sub orice formă de viaţă, inclusiv cea animală, cât şi cea umană. Totuşi susţinătorii din Occident ai reîncarnării afirmă că în general aceasta se petrece doar la nivel uman. Aceştia numesc adesea concepţia estică a ei, „transmigrare” iar concepţia vestică, „reîncarnare”.

În mod tradiţional termenii „transmigrare”, „reîncarnare” şi „metempsihoză” sunt folosiţi ca sinonimi ai aceluiaşi lucru.⁴ De partea cealaltă însă, reîncarnarea trebuie deosebită de ideea de pre-existenţă a sufletului. În timp ce toţi cei ce cred în reîncarnare trebuie să creadă şi că sufletele reîncarnate au avut o existenţă anterioară, nu toţi cei ce acceptă pre-existenţa sufletului acceptă şi reîncarnarea. Un exemplu al zilelor noastre al unui astfel de crez sunt mormonii.

Presupunerea care stă la baza reîncarnării şi care de multe ori nu este admisă imediat este ideea de „monism”, şi anume crezul că există doar o singură realitate. În consecinţă, din moment ce se crede că toate lucrurile fac parte dintr-o singură realitate organică, nu mai există nici o deosebire reală între Dumnezeu, lume şi oameni. Toţi sunt „una”. În acest sistem de crezuri „Dumnezeu” este conceput nu ca un Creator personal, ci ca o forţă impersonală, sau conştiinţă căreia îi aparţinem cu toţii.⁵ Astfel Shirley MacLaine poate afirma că „Dumnezeu este cuvântul pe care îl folosim pentru o idee de o incredibilă complexitate de energii spirituale” sugerând mai departe că, „tragedia rasei umane constă în faptul că am uitat că fiecare este Divin”.⁶Atunci reîncarnările unui suflet au fost de regulă înţelese ca însemnând călătoria de la Dumnezeu la Dumnezeu cu scopul reintegrării acestuia în Unitate.⁷

Reîncarnarea şi Biblia

Crezurile care formează contextul atât oriental cât şi occidental al reîncarnării sunt în mod limpede incompatibile cu Creştinismul biblic. În plus, dovada care se aduce împotriva pretenţiei că şi reîncarnarea ar fi integrabilă în Creştinism depăşeşte cu mult cele câteva texte biblice care o pot combate. Mai degrabă ar trebui observat că întreaga revelaţie biblică şi învăţătura ei despre Dumnezeu, om şi lume, păcat şi mântuire, fac front comun împotriva reîncarnării

Cu toate acestea exponenţii reîncarnării din Occident încearcă în mod invariabil să o împace cu Creştinismul. Aceştia afirmă despre Noul Testament că ar fi fost scris de către nişte autori necunoscuţi şi prea târziu pentru a fi de încredere în relatarea pe care o face învăţăturilor lui Isus şi că în felul acesta marea majoritate a învăţăturilor Sale despre reîncarnare s-au pierdut. De asemenea se mai pretinde şi că textul Noului Testament este plin de ştersături şi de inserări din exterior care s-ar fi efectuat în sec. VI după Hristos şi chiar mai târziu de către cei ce se opuneau reîncarnării, şi care au înlăturat cărţi întregi, motiv pentru care textul în sine nu mai este de încredere. În cele din urmă, în ciuda tentativei din sec. VI de a înlătura reîncarnarea din Biblie, anumite vestigii ale doctrinei se crede că se găsesc într-o seamă de texte disparate: Matei 17:10-13; Ioan 3:3,7; 9:1-3; Efeseni 1:4; Apocalipsa 3:12.⁸ (pentru lămurirea câtorva dintre aceste pretenţii, vezi articolul „Susţine Biblia reîncarnarea?” din „Răspunsuri biblice la cele mai populare întrebări ale contemporanilor noştri” ce se poate procura de la subsemnatul, sau de pe www.RCRwebsite.com).

Din păcate în spaţiul avut la dispoziţie în acest articol nu se pot aduce infirmări complete la fiecare dintre aceste argumente.⁹ Cu toate acestea, chestiunea datei, autorilor, şi transmisiei textuale a Noului Testament a primit atenţia cuvenită din partea a numeroşi cercetători evanghelici ale căror lucrări de referinţă stau la dispoziţie.¹⁰ Aceştia au demonstrat amplu cum întreg Noul Testament a fost scris în primul secol de către apostoli sau de către apropiaţii lor şi că acest text a fost păstrat cu fidelitate de-a lungul secolelor. Asupra canonului Noului Testament¹¹ (deci a cărţilor biblice recunoscute ca fiind inspirate), nu opoziţia faţă de reîncarnare este cea care a determinat acceptarea anumitor scrieri şi respingerea evangheliilor apocrife, sau excluderea altor scrieri din canon. Mai degrabă, cărţile Noului Testament au fost acceptate fiindcă au fost scrise de către însuşi apostolii, sau apropiaţii lor şi în privinţa lor se putea identifica originea lor istorică în primul secol. Cărţile excluse nu au fost apostolice şi au fost scrise între cel de-al II-lea şi al IX-lea secol după Hristos.¹

În plus, canonul Noului Testament a fost format în al II-lea şi al III-lea secol, primind formă finală în cel de-la IV-lea secol după Hristos¹³, nu în cel de-al VI-lea cum pretind reîncarnaţioniştii. Ca prin urmare critica pe care aceştia o aduc Noului Testament este neîntemeiată

Argumentul că vestigii (deci, urme) ale crezului în reîncarnare se găsesc împrăştiate în întreg Noul Testament este de fapt incompatibil cu toate celelalte argumente menţionate mai sus. Dacă cărţile Noului Testament au fost produse de autori necunoscuţi şi prea târziu pentru a fi de încredere din punct de vedere istoric iar dacă cărturari din sec. al VI-lea au modificat textul Noului Testament, ce valoare mai pot avea aceste pretinse „vestigii” ale reîncarnării? Este clar că cei ce susţin reîncarnarea nu au nici un drept de a cita Biblia în sprijinul crezurilor lor, dacă cel puţin în acelaşi timp susţin şi că Biblia nu mai este de încredere!

Analiză în detaliu a acestor pretinse texte doveditoare a reîncarnării nu este posibilă în cuprinsul acestui articol. Cu toate acestea, mai mulţi creştini au publicat o serie de studii exemplificatoare asupra subiectului, demonstrând că Biblia nu conţine nici măcar o aluzie în favoarea reîncarnării şi că învăţăturile ei centrale o contrazic categoric.¹⁴

Reîncarnarea şi părinţii bisericii

Adepţii din vest ai reîncarnării susţin de obicei că biserica primară şi-a afirmat crezul în reîncarnare până în jurul sec. al VI-lea când a fost suprimat de către împăratul roman în cadrul unui consiliu al bisericii. Pentru a infirma această acuzaţie trebuie mai întâi să examinăm mărturiile istorice şi să vedem astfel dacă părinţii bisericii au propovăduit reîncarnarea. Examinarea noastră va dezvălui că reîncarnarea nu a constituit o preocupare majoră pentru părinţii bisericii care în schimb afirmau mai mult speranţa biblică a învierii¹⁵, şi că ori de câte ori vorbeau despre reîncarnare o condamnau fără echivoc. Adepţii reîncarnării au fabricat (inventat) o istorie falsă a bisericii primare bazându-se pe:

• o reconstituire intenţionat falsă a dovezilor care ignoră majoritatea covârşitoare a mărturiilor părinţilor bisericii,
• citări parţiale ale părinţilor, de obicei, scoateri din context,
• inserarea celor vrute în citatele părinţilor bisericii,
• citate inventate.

Iustin Martirul (a trăit între 100-165)

ustin Martirul a fost unul dintre primii părinţi ai bisericii. Adesea el este citat ca fiind un „foarte timpuriu susţinător creştin al reîncarnării”.¹⁶ Cu referire la al IV-lea capitol al „Dialogului cu Trypho” al lui Iustin adepţii reîncarnării afirmă că „acesta a învăţat că sufletele oamenilor locuiesc în mai mult decât un singur trup în timpul perindării lor pământeşti”.¹⁷ Dar ce spune de fapt Iustin? El înfăţişează un dialog în care discută cu Trypho problema reîncarnării iar la sfârşitul acestei discuţii dialogul se încheie după cum urmează (cu menţiunea că Iustin vorbeşte la persoana I-a, iar despre Trypho se vorbeşte la persoana a II-a; Trypho era un evreu cu care a purtat numeroase dispute; Trypho este cel ce vorbeşte primul):

De aceea, sufletele nu-l văd pe Dumnezeu şi nici nu migrează (strămută) în alte trupuri, căci ele ar şti că sunt astfel pedepsite şi le-ar fi frică după aceea să săvârşească chiar şi cele mai neînsemnate păcate. Dar că ele îl pot percepe pe Dumnezeu că există şi că neprihănirea şi sfinţenia merită respectate, pot de asemenea să fiu de acord cu tine”, a spus el. „Ai dreptate”, i-am răspuns eu.¹⁸

Clement din Alexandria (a trăit între 155-200)

Un alt părinte al bisericii care este adesea citat pentru a se pretinde că reîncarnarea a fost susţinută de biserică este Clement din Alexandria, menţiunea acestuia făcându-se pe baza afirmaţiei sale din primul capitol al „Îndemnurilor sale către păgâni” care se redă după cum urmează: „mai înainte ca să fie lumea, noi eram”.¹⁹ În cel mai fericit caz această afirmaţie poate fi interpretată (separat de contextul ei) ca susţinând pre-existenţa sufletului. De fapt, luată în contextul ei afirmaţia lui Clement nici măcar aşa ceva nu sugerează. Mai degrabă el afirma pre-existenţa lui Isus Hristos ca Logos (Cuvânt), precunoaşterea lui Dumnezeu, cât şi planul Său de a ne crea şi a ne iubi mai înainte de creaţie:

Căci înainte de întemeierea lumii, noi eram, fiind destinaţi să ne găsim în El, existând mai de dinainte înaintea ochilor lui Dumnezeu, noi creaturile raţionale ale Cuvântului lui Dumnezeu căruia îi datorăm existenţa noastră, căci „la început era Cuvântul.”²⁰

Mai observaţi că Clement îşi califică cu grijă afirmaţia că noi am fi existat mai dinainte cu cuvintele „înaintea ochilor lui Dumnezeu”, însemnând mai degrabă că „pre-existenţa” noastră a fost o idee în mintea lui Dumnezeu, nu neapărat o realitate substanţială, tangibilă.

Origen (a trăit între 185-254)

Fără discuţie se poate spune despre Origen că a fost unul dintre cei mai străluciţi şi ingenioşi teologi ai bisericii primare. Cu toate acestea el a ajuns să aibe o faimă proastă tocmai datorită speculaţiilor sale teologice. El este părintele bisericii cel mai adesea citat de către adepţii reîncarnării ca susţinând doctrina lor. Un pasaj care este citat frecvent ar fi următorul. El provine din scrierea lui Origen „Împotriva lui Celsus” şi aici este redat aşa cum este citat de promotorii reîncarnării pe nume Head şi Cranston:

Sau, este mai în conformitate cu raţiunea ca fiecare suflet, din anumite motive misterioase (vorbesc acum după opinia lui Pitagora şi Plato, şi Empedocles, pe care Celsus îl citează frecvent pe nume), să intre într-un trup şi să ajungă acolo după greşelile şi faptele sale de dinainte? De aceea, este probabil ca acest suflet, căruia îi sunt acordate mai multe beneficii în urma reşedinţei lui (anterioare) într-un trup decât acela al multor oameni (pentru a evita prejudecata nu spun „toţi”), are nevoie de un trup mai bun, nu doar superior altora, dar şi să fie investit cu toate calităţile cuvenite.”²¹

Privitor la acest pasaj trebuie să se facă mai multe comentarii. Întâi de toate, Origen califică această afirmaţie spunând: „Vorbesc acum după opinia lui Pitagora şi Plato, şi Empedocles, pe care Celsus îl citează frecvent pe nume.” Această atribuire a citatului ne arată că Origen argumentează pe baza crezurilor lui Celsus, şi nu a propriilor sale crezuri. În ciuda acestui fapt un adept al reîncarnării, Anthony J. Fisichella, omite această propoziţie în întregime când citează pasajul de mai sus.²²

În al doilea rând, inserarea în paranteze de către Head şi Cranston a cuvântului „anterioare” înaintea propoziţiei „reşedinţei lui…într-un trup” în citatul redat mai sus, schimbă complet sensul pasajului. Origen nu vorbea de o reîncarnare anterioară în comparaţie cu o reîncarnare ulterioară, ci de fapt vorbeşte despre o singură încarnare

În al treilea rând, ideea pe care Origen încearcă să o afirme în acel context este complet evitată. Origen nu vorbea despre naşterea naturală a unei fiinţe omeneşti obişnuite, ci despre zămislirea miraculoasă a lui Isus în pântecele unei fecioare. În prima jumătate a capitolului Origen a infirmat explicaţia superstiţioasă a naşterii din fecioară care circula printre iudei (şi care a fost preluată şi de către Celsus), şi anume că Maria ar fi comis adulterul cu un soldat roman. După care pune următoarea întrebare:

Este potrivit cu raţiunea ca cel ce a îndrăznit să facă atât de mult pentru rasa omenească…să nu fi avut parte de o naştere miraculoasă, ci de una dintre cele mai josnice şi mai ruşinoase dintre toate (de una ilegitimă; nota autorilor)? Atunci îi voi întreba ca greci şi îndeosebi pe Celsus dacă se ia sau nu după părerile lui Plato şi le citează mereu, dacă Cel ce pune sufletele în trupurile oamenilor putea să-l umilească atât de mult pe cel ce urma să facă asemenea fapte măreţe, să-i înveţe pe mulţi, şi să-i întoarcă pe mulţi din răutatea acestei lumi, printr-o naştere dintre cele mai ruşinoase şi să nu-l aducă pe lume dintr-un mariaj legitim?”²³

După aceea a urmat imediat citatul original aşa cum este redat mai sus în care se face apel la filozofii greci atât de respectaţi de către Celsus pentru a demonstra că cineva atât de nobil ca Isus nu putea să aibe, nici măcar conform învăţăturilor lor, o naştere atât de ruşinoasă cum pretindea Celsus. Având acest context în minte acum este evident că Origen nu susţine reîncarnarea şi ea nici măcar nu este sugerată în scrierile sale. Cel mult susţine pre-existenţa sufletului, o opinie pe care el o împărtăşea chiar dacă privitor la aceasta dezvăluie că sorgintea acestei păreri se găseşte în filozofia greacă, şi nu în învăţătura creştină. Ulterior în acelaşi tratat Origen a făcut următorul comentariu:

Însă asupra acestor subiecte se pot spune multe lucruri înţelepte, cum ar fi cele ce urmează: ‘Este bine să ţii ascuns secretul unui rege”. Pentru ca doctrina venirii sufletelor în trup (şi nu cea a transmigrării, deci, a strămutării dintr-un trup în altul) să nu fie expusă înaintea înţelegerii populare şi nici ceea ce este sfânt să nu fie aruncat la câini, şi nici mărgăritarele să nu fie aruncate înaintea porcilor.”²⁴

Această afirmaţie subliniază că într-adevăr Origen a acceptat doctrina eretică a pre-existenţei sufletelor omeneşti faţă de trupul lor fizic, dar nu şi reîncarnarea.²⁵

În jurul datei când a scris „Împotriva lui Celsus”, deci în anul 247, (şi în consecinţă spre sfârşitul vieţii sale)²⁶, Origen a mai scris şi un comentariu asupra Evangheliei lui Matei în care a discutat pe larg dacă Ioan Botezătorul era într-adevăr reîncarnarea lui Ilie. Răspunsul său faţă de această speculaţie este categoric şi nu permite nici o interpretare:

Mie nu mi se pare că în acest loc (Mat.17:10-13) se vorbeşte despre sufletul lui Ilie, ca să nu mă fac şi eu vinovat de învăţătura strămutării sufletelor care este străină Bisericii lui Dumnezeu, care nu a fost transmisă de Apostoli şi care nu este nicăieri afirmată în Scripturi…”²⁷

În acea lucrare Origen se lansa într-o discuţie detailată a strămutării sufletelor dintr-un trup în altul demonstrând că este contrară învăţăturii biblice a judecăţii de la sfârşitul veacurilor, şi că în plus, Ioan Botezătorul nu avea „sufletul”, ci „duhul şi puterea” lui Ilie (vezi, Luca 1:17)²⁸. Nu se poate concepe o afirmaţie mai limpede de atât în respingerea doctrinei reîncarnării.

Este totuşi adevărat că Ieronim, un proeminent părinte al bisericii de la începutul sec. al V-lea, a afirmat că Origen a susţinut reîncarnarea. Într-o scrisoare scrisă lui Avitus, în jurul anilor 409 sau 410, Ieronim l-a acuzat pe Origen că ar adera la „transmigrarea sufletelor”, inclusiv la ideea că duhurile îngerilor cât şi ale oamenilor „ca şi pedeapsă pentru marea lor neglijenţă şi nesăbuinţă pot să fie transformate în brute”, adică să fie reîncarnate ca animale.²⁹ Totuşi în aceeaşi scrisoare Ieronim a recunoscut că Origen îşi precizează poziţia asupra subiectului:

„Atunci, ca el să nu fie considerat vinovat că ar fi susţinut alături de Pitagora transmigrarea sufletelor, el pune punct raţionamentului său grav cu care şi-a jignit cititorul, spunând: ‘Să nu fiu înţeles că vreau să transform în dogme aceste lucruri. Ele sunt prezentate doar ca nişte presupuneri care să arate că subiectul nu este complet trecut cu vederea.”³⁰

În moment ce criticile lui Ieronim la adresa lui Origen se întemeiază pe primele scrieri ale sale (îndeosebi pe lucrarea „Asupra primelor principii”, scrisă între 212 şi 215) trebuie luat notă acum de respingerea categorică a transmigrării care s-a observat că a intervenit ulterior în scrierile sale mai târzii. În plus, însuşi Ieronim recunoaşte că Origen a dorit să se înţeleagă că nu susţine aceea doctrină, oferindu-ne şi nouă posibilitatea să concluzionăm fără greş că Origen nu a susţinut reîncarnarea.

Ieronim (a trăit între 345-419)

Aşa cum tocmai am văzut, Ieronim l-a condamnat pe Origen ca eretic în parte datorită pretinselor sale înclinaţii faţă de reîncarnare. De aceea, este surprinzător să aflăm că mai mulţi adepţi ai reîncarnării pretind că însuşi Ieronim ar fi crezut în reîncarnare! Unul dintre aceştia a citat tocmai scrisoarea lui Ieronim către Avitus ca dovadă³¹, chiar scrisoarea prin care acesta l-a condamnat pe Origen că ar crede în reîncarnare

Alţi adepţi ai reîncarnării i-au atribuit lui Ieronim următorul pasaj din scrisoarea sa lui Demetrius: „Doctrina strămutării sufletelor a fost învăţată din vremuri străvechi unui număr restrâns de oameni ca adevăr tradiţional care nu trebuia să fie divulgat.”³² Însă o cercetare a acestei scrisori nu dezvăluie nici o afirmaţie de acest fel. În schimb, îl vedem din nou pe Ieronim condamnând încă odată doctrina ca fiind „o învăţătură pagână şi dăunătoare” care „se strecoară pe furiş ca o viperă în gaura ei.”³³

Respingerea reîncarnării de către părinţii Bisericii

Nu doar că nici un părinte al bisericii nu a crezut în reîncarnare, nici chiar Origen, care totuşi a susţinut pre-existenţa sufletelor, ci au şi respins în mod categoric conceptul ca fiind în întregime contrar credinţei creştine. Am văzut deja această atitudine la Iustin Martirul, la Origen, şi la Ieronim. Doar în perioada de dinaintea conciliului de la Nicea din 325, printre părinţii bisericii care au respins reîncarnarea, alături de Iustin Martirul şi Origen, s-au numărat Ireneu, Minucius Felix, Tertulian, şi Lactantius.³⁴ Printre părinţii notabili ai secolelor IV şi V care alături de Ieronim s-au opus reîncarnării s-au numărat Augustin şi Basil.³⁵ La rândul lor apologeţii reîncarnării au recunoscut că mulţi dintre aceşti părinţi ai bisericii, în realitate, s-au opus doctrinei reîncarnării.³

Pe lângă toate aceste dovezi, luaţi împreună toţi părinţii bisericii au învăţat doctrine care erau incompatibile cu crezul în reîncarnare. Aceştia au învăţat că mântuirea este un dar al lui Dumnezeu obţinut pentru noi de către Hristos, şi că la sfârşitul veacurilor trupurile credincioşilor vor fi înviate pentru a primi viaţa veşnică, iar cele ale celor nemântuiţi, pentru a primi judecata veşnică. Astfel scrierile părinţilor bisericii sunt tot atât de categoric anti-reîncarnare precum este şi Biblia.

Cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole

În acest moment am demonstrat că nici unul dintre părinţii bisericii recunoscuţi drept ortodocşi şi care au trăit în primele cinci secole ale bisericii, nu au crezut în reîncarnare. Puşi în faţa acestor argumente unii adepţi ai reîncarnării au recurs la o ultimă tentativă de subminare a dovezilor documentare ale Bibliei şi ale părinţilor bisericii împotriva doctrinei lor. Astfel acest ultim argument declară înlăturarea tuturor dovezilor, sau aproape a tuturor dovezilor din Biblie şi din scrierile părinţilor care indicau crezul în reîncarnare de către cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole (care a fost denumit şi cel de-al cincelea Conciliu Ecumenic) ţinut în anul 553. De pildă Leslie Weatherhead a pretins că reîncarnarea „a fost acceptată în biserica primară pentru primii cinci sute de ani de existenţă. Doar în anul 553, cel de-al doilea Conciliu al Constantinopolelui a respins-o şi atunci numai cu o mică majoritate.”³⁷ Mulţi din cei ce susţin reîncarnarea spun că acest conciliu s-a întrunit la porunca împăratului roman Iustinian cu scopul precis de a condamna reîncarnarea şi de a şterge din Biblie orice referiri la aceasta.³

Desigur împotriva acestei afirmaţii se pot ridica multe obiecţii. Întâi de toate canonul Noului Testament aşa cum îl avem astăzi a fost finalizat cel târziu în al IV-lea secol, după cum am mai explicat. Într-adevăr, ne aflăm în posesia a numeroase manuscrise ale Noului Testament care datează atât din al II-lea cât şi din al V-lea secol, cât şi manuscrise mai târzii de atât. Textele manuscriselor Noului Testament ce datează de dinainte de sec. al VI-lea nu se deosebesc apreciabil de cele ce datează din acest secol sau de mai târziu. Faptul acesta ar trebui să convingă că în anul 553 acel conciliu al bisericii nu a operat modificări în Biblie pentru a suprima reîncarnarea, sau alte crezuri

În al doilea rând, cel de-al doilea Conciliu de la Constantinopole nu a pomenit nimic în dezbaterile sale despre reîncarnare. Principala temă de pe agenda acestuia a fost formularea unui răspuns creştin la erezia monofizită care susţinea că în trup Isus a posedat doar o singură natură (în loc de două, umană şi divină în acelaşi timp, după cum Noul Testament şi biserica primară învaţă). La acel conciliu sau poate la un altul s-a lansat o listă de „anateme”, sau condamnări a mai multor idei printre care era şi cea a pre-existenţei sufletelor (aşa cum a fost enunţată de Origen şi de unii dintre urmaşii săi), dar nu s-a făcut nici o menţiune a reîncarnării care, în mod evident, nici măcar nu constituia o problemă la ordinea zilei.³⁹ Cu toate acestea unii dintre adepţii reîncarnării au mers atât de departe încât să afirme că există o îndoială asupra declaraţiei acestui conciliu din 553 şi doar fiindcă nu a spus nimic relevant privitor la reîncarnare nu înseamnă că aceasta ar fi condamnată în mod oficial de către biserică!!⁴⁰ Desigur ceea ce se trece cu vederea într-o astfel de afirmaţie este importantul fapt că creştinii au negat reîncarnarea deoarece vine în contradicţie directă cu creştinismul biblic şi nu fiindcă ei nu ştiu (sincer, sau din eroare) că ea a fost condamnată în anul 553.

În concluzie, este o certitudine că reîncarnarea nu a fost suprimată de către biserică în cel de-al VI-lea secol, sau în altul. Ea a fost în mod explicit respinsă de către liderii bisericii încă de la mijlocul celui de-al II-lea secol şi niciodată nu a fost serios luată în considerare ca reprezentând un crez care poate fi acceptat de către creştini. Crezul lui Origen în pre-existenţa sufletului a fost tratat ca o aberaţie nedorită chiar de către părinţii bisericii şi de conciliile care i-au urmat acestuia. Susţinătorii reîncarnării au trebuit să inventeze texte inexistente, să introducă în anumite texte cuvinte străine lor, sau să citeze pasajele anti-reincarnaţioniştilor ca şi cum acestea ar fi în favoarea ei, şi în general să prezinte o reconstrucţie mitică a istoriei bisericii primare pentru a putea să pretindă măcar că biserica primară ar fi crezut în reîncarnare. Astfel de teorii bazate pe argumente atât de nefireşti, pot fi considerate negreşit drept false!

Articolul de mai sus a apărut în „Christian Research Journal” din vara lui 1987. Pentru cei interesaţi să-l folosească şi să-l copieze redau mai jos condiţiile impuse de proprietarii lui. Mulţumesc. Autorul traducerii de faţă poate fi contactat prin email: Teo_logic@bigfoot.com.

Copyright 1987 by the Christian Research Institute.

COPYRIGHT/REPRODUCTION LIMITATIONS: This data file is the sole property of the Christian Research Institute. It may not be altered or edited in any way. It may be reproduced only in its entirety for circulation as „freeware,” without charge. All reproductions of this data file must contain the copyright notice (i.e., „Copyright 1994 by the Christian Research Institute”). This data file may not be used without the permission of the Christian Research Institute for resale or the enhancement of any other product sold. This includes all of its content with the exception of a few brief quotations not to exceed more than 500 words.

If you desire to reproduce less than 500 words of this data file for resale or the enhancement of any other product for resale, please give the following source credit: Copyright 1994 by the Christian Research Institute, P.O. Box 7000, Rancho Santa Margarita, CA 92688-7000.

Notiţe:

1. Mark Albrecht, Reincarnation: A Christian Approach (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1982), pag.9.
2. E.D. Walker, Reincarnation: A Study of Forgotten Truth (New Hyde Park, NY: University Books, 1965), pag.14.
3. Walker, pag.11.
4. The Encyclopedia of Philosophy, asupra „Reîncarnării”, de Ninan Smart.
5. Pentru a vedea legătura dintre monism şi mişcarea New Age, vezi „What is the New Age Movement” de Elliot Miller, din Forward 8, din 1985, pag.16-23.
6. Shirley MacLaine, Out on a Limb (New York: Bantam Books, 1983), pag.279, 347.
7. Pentru o analiză completă şi o critică a diversităţilor credinţei în reîncarnare vezi, cartea lui Norman Geisler şi J. Yutaka Amano, The Reincarnation Sensation (Wheaton, IL: Tyndale House Publishers, 1986).
8. Pentru toate aceste argumente, vezi de pildă, cartea lui Joseph Head şi S.L. Cranston,Reincarnation: The Phoenix Fire Mystery (New York: Julian Press, 1977), pag.134-140. De asemenea şi, cartea lui Quincy Howe, Reincarnation for the Christian (Philadelphia: Westminster Press, 1974), pag.92-97. Sau, cartea lui James Dillet Freeman, The Case for Reincarnation (Unity Village, MO: Unity School of Christianity, 1986), pag.75-77.
9. O dezbatere a legăturii dintre aceste chestiuni şi reîncarnare se găseşte în cartea lui Albrecht, pag.36-43.
10. Vezi îndeosebi, cartea lui F.F. Bruce, The New Testament Documents: Are They Reliable_(Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Co., 1960), cea a lui Norman Geisler şi William Nix, A General Introduction to the Bible, ediţia revizuită (Chicago, IL: Moody Press, 1986), şi cea a lui Donald Guthrie, New Testament Introduction (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1970).
11. Vezi de pildă, cartea lui R. Laird Harris, The Inspiration and Canonicity of the Bible (Grand Rapids, MI: Zondervan Publishing Co., 1973).
12. Vezi, Bruce M. Metzger, An Introduction to the Apocrypha (New York: Oxford University Press, 1957), pag.249.
13. pentru confirmarea acestui fapt, vezi orice dicţionar biblic standard, sau orice enciclopedie.
14. Vezi, cartea lui Geisler şi Amano, pag.133-154, vezi de asemenea şi cea a lui Albrecht, pag.36-40.
15. Privitor la părinţii bisericii şi înviere vezi cartea lui Joanne E. McWilliam Dewart (ed.), Death and Ressurection, „Message of the Fathers of the Church”, vol.22 (Willmington, DE: Michael Glazier, 1986).
16. Vezi cartea lui Geddes MacGregor, Reincarnation in Christianity: A New Vision of the Role of Rebirth in Christian Thought (Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1978), pag.25.
17. MacGregor, pag.36.
18. din Iustin Martirul, Dialogue with Trypho IV. Toate citatele luate de la părinţii bisericii se pot găsi în lucrarea The Ante-Nicene Fathers, ce îi are ca editori pe Alexander Roberts şi James Donaldson, şi A Select Library of Nicene and Post-Nicene Fathers of the Christian Church, ce îi are ca editori pe Phillip Schaff şi Henry Wace (Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Co., reeditarea din 1983).
19. După Head şi Cranston, pag.141-142, şi MacGregor, pag.48.
20. după Clement din Alexandria, „Îndemn către păgâni”, I.
21. Origen, „Against Celsus”, I.32, aşa cum este citat de Head şi Cranston, pag.147.
22. vezi cartea lui Anthony J. Fisichella, Metaphysics: The Science of Life (St. Paul, MN: Llewellyn Publications, 1986), pag.134.
23. Against Celsus I.32.
24. Against Celsus V.29.
25. vezi de asemenea, Origen, De Principiis („On First Principles”) III.5, citat de Head şi Cranston în pag.147 a cărţii lor. Acest pasaj dovedeşte că Origen a susţinut pre-existenţa sufletelor, dar nu şi reîncarnarea.
26. Vezi notiţele editoriale la, The Ante-Nicene Fathers, vol.X, pag.411.
27. Origen, Commentary on Matthew XIII.1.
28. idem, XIII.1-2.
29. Ieronim, Letter CXXIV, To Avitus 4, pag.15.
30. Idem, pag.4
31. David Christie-Murray, Reincarnation: Ancient Beliefs and Modern Evidence (London: David and Charles, 1981), pag.59, citate de Albrecht, pag.47.
32. din cartea lui Joseph Head şi S.L. Cranston (ca editori), Reincarnation: An East-West Anthology (Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1968), pag.38.
33. Ieronim, Letter CXX, to Demetrius 16.
34. Ireneu, Against Heresies II.33.1,5; Tertulian, Apology 48; A Treatise on the Soul 28-35; Minucius Felix, Octavius 34; Lactantius, The Divine Institutes 18-19.
35. Augustin, The City of God X.30; Basil, The Hexaemeron VIII.2.
36. vezi, Head şi Cranstom, Phoenix Fire Mystery, pag.142-143, 149-151.
37. după cum afirmă Leslie Weatherhead în cartea The Christian Agnostic (Nashville, TN: Abingdon Press, 1972), pag.209-210, şi este citat în cartea lui John Hick, Death and Eternal Life (San Francisco, CA: Harper & Row, 1976), pag.392.
38. susţin, Noel Langley, în cartea sa, Edgar Cayce on Reincarnation (New York: Warner Books, 1967), pag.179 şi Leonline L. Wright în cartea sa, Reincarnation: A Lost Chord in Modern Thought (Wheaton, IL: Theosophical Publishing House, 1975), pag.67; etc.
39. pentru edificare citiţi articolele, „Constantinopole, The Second Council of”, şi „Origenism” din lucrarea The New International Dictionary of the Christian Church, editor J.D. Douglas, a doua ediţie (Grand Rapids, MI: Zoondervan Publishing Co., 1978), pag.257, 734.
40. Vezi, Head şi Cranston, în Phoenix and Fire Mystery, pag.158.

http://www.rcrwebsite.com/reincarnation.htm