Închide

The Times: „Apeluri pentru a pune capăt experimentelor transgender asupra COPIILOR” — Știri pentru viață

de Cătălin Sturza, Facebook Singura clinică „de gen” pentru copii finanțată de Ministerul Sănătății din Marea Britaniei face UN EXPERIMENT PE VIU trimițând sute de copii în sala de operații chirurgicale, pentru intervenții chirurgicale care le vor schimba viața, fără a avea suficiente dovezi cu privire la efectele acestor intervenții pe termen lung, asupra copiilor… via […]

Religia Mesopotamiei

download

Religia Mesopotamiei

  Preliminarii 

 

       Abordarea fenomenului religios din Mesopotamia antică este o sarcină extrem de gingaşă şi dificilă datorită faptului că izvoarele arheologice şi literare, deşi în mod paradoxal abundente, re­fuză să ne permită înţelegerea reală a esenţei credinţelor religioase din acest ţinut. Dificultăţile inerente studierii acestui capitol din istoria religiilor se datorează apoi structurii compozite a fenomenelor religioase din Mesopotamia. În mod cu totul special, religia acestui teritoriu este departe de a fi unitară, căci în realitate ea este expresia credinţelor religioase împărtăşite de popoare şi grupuri de popoare

3diferite: sumerienii şi akkadienii, pe de o parte, şi babilonienii şi asirienii pe de altă parte.
Cu toate acestea, putem reţine câteva trăsături generale ale reli­giei Mesopotamiei antice, şi anume :
a) O primă nuanţă, care însă nu este specifică doar religiei din Mesopotamia, are în vedere credinţa politeistă. Există o mulţime de zei, lista compusă de A. Deimel are 3.300 de nume. Zeităţile erau dispuse în panteon după tiparul prezent la curtea regală. Fiecare cetate avea zeul tutelar şi o mulţime de zei secundari. Zeul tutelar al unei cetăţi depindea de ascendenţa politică a celor care conduceau cetatea. De-a lungul anilor, o serie de zeităţi străine şi-au găsit locul în panteonul mesopotamian. O parte din zeităţi erau personificări ale unor constelaţii sau ale unor aştri.
  b) Trăsăturile astrale şi cosmice sunt deosebit de puternice. Soarele, luna şi planetele sunt adorate ca reprezentanţi ai sferei divine. Ei sunt zei mari, stăpâni peste armonia cosmică. Tot ceea ce se întâmplă pe pământ este scris dinainte «pe firmament» prin mişcarea aştrilor.
 c) Mai ales în perioada sumeriană descifram credinţe de natură chtoniană şi vegetală. Treptat aceste elemente vor rămâne în umbră, deşi o parte din ele vor trece în cultul lui Marduk.
d) Deosebit de elocventă pentru religia mesopotamiană este tendinţa  antropomorfică accentuată. Zeii sunt reprezentaţi cu chip uman. Singura deosebire dintre zei şi oameni consta în aceea că zeii erau nemuritori. Dintre oameni numai două persoane au devenit nemuritoare, şi anume Utnapiştim, eroul potopului, şi soţia sa.
e)  Strâns legată de această trăsătură antropomorfică se află o literatură mitologică foarte bogată, care descrie natura, funcţia, îndatoririle zeilor etc.
f)  Nu se întâlnesc concepţii eshatologice. Chiar şi în cazul lui Ghilgameş, căutătorul nemuririi, evenimentul eshatologic nu este dus la îndeplinire, soarta omului rămânând aceea a unei fiinţe supuse morţii şi destinului implacabil al unei vieţi sumbre duse în infern.
g)  O altă trăsătură specifică psihologiei religioase se concretizează în credinţa în demoni, în faţa cărora omul este cu desăvârşire neputincios. Chiar şi cel care ducea o viaţă neprihănită, fără a supăra vreun zeu, putea deveni obiectul intrigilor celui rău. îndeobşte însă omul ajungea în robia demonilor prin păcat, deoarece atunci când păcătuia, omul era părăsit de zeul său ocrotitor, dând astfel ocazia demonilor să pună stăpânire pe el.

       Schiţă istorică 

        Originile culturii şi civilizaţiei Mesopotamiei se leagă de numele a două popoare diferite: sumerienii –  nesemiţi   şi akkadienii – semiţi. Nu se ştie precis când sumerienii s-au stabilit în Mesopotamia, probabil în a doua jumătate a mileniului al II-lea î.Hr. Ei au adus cu ei o civilizaţie urbană superioară şi o cultură bine închegată. Istoria lor este plină de rivalităţi între cetăţile-state. Singurul stat care a ajuns la o oarecare supremaţie a fost Umma, în timpul regelui Lugalzaggisi. Acesta va fi cucerit de o dinastie semită la anul 2350 î.Hr. Aceşti semiţi care s-au stabilit în partea de nord a Mesopotamiei se numeau akkadieni.

Fondatorul dinastiei akkadiene a fost Sargon, care şi-a întins regatul până în Asia Mică. Acest regat va cădea sub loviturile hoardelor sălbatice ale guţilor.
Slăbirea Akkadului dă ocazia unei scurte reveniri la putere a Sumerului. Această revenire va fi de mică durată, deoarece din nord va veni un alt val de popoare semitice, amoriţii, care vor transforma regatul în ruine. Prima dinastie din Babilon va fi amorită (1830 – 1530 î.Hr.).
Cel mai important rege al acestei dinastii a fost Hammurabi. El a trăit în jurul anului 1700 î.Hr. şi a extins graniţele imperiului, înlocuind vechile zeităţi sumeriene cu altele babiloniene. De la Harmmurabi ne-a rămas un vestit cod de legi.

Prima dinastie babiloniană cade în 1530 î.Hr. Acum îşi fac apariţia în Asia Mică hittiţii. După retragerea acestora, vin cassiţii. Ei vor deţine puterea până la anul 1100 î.Hr., cedînd locul asirienilor. Sub conducerea lui Tiglath-pilasar I, imperiul asirian se va întinde până la Marea Neagră, Marea Mediterană şi peste Babilon. Arameii vor reduce graniţele imperiului timp de un secol şi jumătate, după care Tiglath-pilasar III (745 – 727 î.Hr.) îl ridică din nou pe culmile gloriei. Sargon II izbuteşte să cucerească şi Egiptul. Ultimul reprezentant al acestui mare imperiu a fost Assurbanipal (668—626 î.Hr.). El va fi învins de către mezi, care vor distruge capitala imperiului, Ninive, la 612 î.Hr.

Babilonienii au folosit ocazia dată de declinul asirienilor pentru a-şi întemeia propriul regat. Nabopolassar fondează în Babilon dinastia chaldeană (625—538 î.Hr.). Fiul acestuia, Nabucodonosor (Nebuchad-nezzar), extinde imperiul până la graniţa cu Egiptul, cucereşte şi distruge Ierusalimul la 586, capitala regatului Iuda. Strălucirea Babilonului va apune sub loviturile împăratului Cirus al perşilor, care îl va cuceri la 539 î.Hr., punând capăt pentru totdeauna acestui imperiu. Mesopotamia va deveni doar un element periferic în confruntările altor popoare.

Religia Mesopotamiei antice se prezintă în două etape succesive, sumero-akkadiană şi asiro-babiloniană, corespunzătoare unor mari etape din istoria ei. Prima etapă se leagă de venirea sumerienilor în bazinul Tigrului şi Eufratului, care a dat naştere unei civilizaţii înfloritoare în partea de sud a Mesopotamiei. Venirea akkadienlor în contact cu sumerienii a dus la un prim sincretism cultural şi religios, căci întâlnirea celor două popoare a reprezentat întâlnirea a două spiritualităţi diferite: una nesemită, a sumerienilor, şi alta semită, a akkadienilor. Cultura sumeriană predomină în această perioadă. Limba sumeriană va fi cea oficială, ea  rămânând de altfel limba textelor religioase timp îndelungat.

Cea de a doua etapă începe odată cu înflorirea Babilonului şi durează până la distrugerea definitivă a acestei cetăţi de către perşi. Pentru istoria religiilor această perioadă este deosebit de importantă, întrucât ea ilustrează un fenomen însemnat pentru viaţa religioasă din acea vreme, şi anume dependenţa zeilor de ascensiunea şi decăderea unor dinastii. Odată cu ridicarea Babilonului la rang de capitală, zeul acestei cetăţi, Marduk, ajunge să deţină autoritatea supremă în panteonul mesopotamian.

  Izvoare  

           Până la mijlocul secolului al 19-lea, religia mesopotamiană era cunoscută din informaţiile sărace care ne-au parvenit prin scrierile lui Berossus, un preot la templul lui Baal din Babilon (175 î.Hr.), sau din unele aluzii existente în Sfânta Scriptură şi în operele unor scriitori greci.
Începând cu anul 1842, în urma săpăturilor arheologice de la Ninive, Assur, Babilon, Nippur, Lagaş, Kiş etc, a fost adusă la lumină o uriaşă colecţie de texte, scrise pe tăbliţe de lut, cu caractere cuneiforme, datând din epoci diferite, adică din mileniul al 4-lea î.Hr. şi până în ultimul secol î.Hr. O parte din aceste texte, aproximativ 20.000 de tăbliţe de lut, formează biblioteca regelui Assurbanipal, acum în păstrare la British Museum din Londra. Zeci de mii de inscripţii şi tăbliţe se află răspândite în prezent prin diferite muzee din Europa şi America şi multe altele aşteaptă sub nisipurile aride spre a fi descoperite.
           Există mai multe genuri de literatură religioasă, cuprinse în corpul de texte deja descoperit, şi anume :
– Mituri. Un număr foarte mare de tăbliţe cuprind o serie de mituri care, deşi au avut legătur
i directe cu ritualul, ne dau şi o imagine destul de clară despre modul în care zeităţile erau concepute în Mesopotamia. Totodată, unele mituri prezintă concepţia mesopotamiană despre creaţie, cum ar fi de exemplu Epicul creaţiei, «Enuma eliş», recitat cu ocazia Anului Nou, apoi Epopeea lui Ghilgameş. Această epopee mai cuprinde şi versiunea babiloniană a potopului, care se aseamănă în multe privinţe cu cea vechi testamentară. Mai avem apoi mitul lui Adapa, Etana şi Vulturul, Coborârea lui Iştar în Infern etc.
– Liturghii. Acestea sunt texte ce cuprind rugăciuni, imnuri şi cântări folosite de preoţi cu ocazia sărbătorilor din timpul anului religios. Din­tre acestea cel mai important text liturgic este «Liturghia de Anul Nou», prezentând ordinea cultului în cele 11 zile cât durează sărbătoarea.
– Texte rituale. Acestea dau detalii despre modul în care preoţii tre­buiau să oficieze slujbele religioase în diferite ocazii: consacrarea de temple, consacrarea tobei sacre, ritualul cu ocazia unei eclipse etc.
– Incantaţii şi vrăji. Cele mai importante colecţii de acest, gen sunt Maqlu şi Shurpu. Ele sunt menite să protejeze împotriva demonilor şi a vrăjitorilor.
– Texte pentru ghicit. Una din ocupaţiile de bază ale preoţilor meso­potamieni era de a interpreta anumite semne din natură. Există un mare număr de texte care se ocupă cu această problemă.
– Texte astrologice. Astrologia a fost o preocupare majoră în lumea mesopotamiana. Observarea aştrilor şi a corpurilor cereşti a jucat un rol important în credinţa şi practica religioasă. Mesopotamienii cre­deau că soarta indivizilor şi chiar a popoarelor era influenţată de miş­carea aştrilor. De aceea o mare parte din literatura descoperită se ocupă cu această problemă. 
Importante pentru înţelegerea vieţii religioase şi a structurii sociale mesopotamiene sunt şi textele juridice. Întâlnim în Mesopotamia o per­manentă preocupare faţă de codificarea normelor de conduită. S-au păs­trat următoarele coduri: Codul lui Urnammu din Ur şi al lui Lipiteştar din Isin – scrise în sumeriană; al regelui Naduşa din Eşnunna (în prezent Tell-Asmar), scris în akkadiană. Cel mai important este însă Co­dul lui Hammurabi.

  Religia sumero-akkadiană 

          Prima etapă a religiei mesopotamiene pare să se concentreze asupra adorării unor zeităţi legate de fertilitate şi fecunditate. Sesizăm totodată la acest nivel şi un oarecare indeterminism în ceea ce priveşte modul de a prezenta şi concepe zeităţile. Câteodată, aceeaşi zeitate are mai multe funcţii, acestea depinzând de locul unde era adorată. Printre aceste zeităţi un loc de frunte îl ocupă «zeiţa Mamă». O reprezentare a acestei zeiţe, datând din anul 4.000 î.Hr. a fost descoperită la Jarmo. Paralel cu «zeiţa Mamă» a existat şi un «Mare zeu al fertilităţii» – AbuO statuie a acestui zeu a fost descoperită la Tell-Asmar, lângă Bagdad. Abu este tatăl vegetaţiei. Numele de Abu este întâlnit şi ca epitet atribuit lui Tammuz-Dummuzi şi NinurtaToate aceste zeităţi sunt legate de ciclul anual al vegetaţiei.

Printre cele mai vechi zeităţi sumeriene mai amintim pe Mirsu, zeul irigaţiei, Sumuquan, zeul animalelor, şi pe Mush, Şarpele.
 

Tăbliţele sumeriene descoperite la Jemdet-Nasr îi menţionează pe Anu, Enlil şi Enki  zei care formează una din triadele religiei mesopo­tamiene, şi pe Babbar – cel strălucitor, numit Utu sau «lumina zilei». El nu este soarele de amiază care usucă vegetaţia, ci cel care încălzeşte pământul şi ajută vegetaţiei să crească.

      Templele sumeriene, numite E. GAL, nu au un plan uniform. Cele mai vechi au forma unei săli cu bănci speciale pe care erau puse ofran­dele aduse zeilor. Fiecare templu era însoţit de un turn în trepte – zigguratcare ducea la o cameră superioară unde se afla zeul. Templele sunt cunoscute ca «lăcaşuri ale zeilor», fiecare din ele având un zeu tutelar.

Cultul era format din rugăciuni, imnuri, plângeri sau lamentări. Rugăciunile erau rostite fie în comun, fie în particular. Magia şi ghicitul făceau parte integrantă din cult.

Pe lângă cultul zilnic mai exista cel ocazionat de diferite sărbători anuale. Cea mai importantă sărbătoare era cea a Anului Noucând Sumerul sărbătorea moartea şi învierea zeilor, întâlnirea şi împreuna­rea Marelui zeu cu Zeiţa Mamă. Această sărbătoare a căsătoriei sacre – Hieros gamos –  constituia punctul central al vieţii cultice.

Cultul funerar. Morţii se înhumau, iar alături de ei se puneau provizii pentru viaţa de dincolo. Aceasta era o viaţă sumbră, dusa în întuneric, praf, mucegai şi noroi. Cel mai mare necaz pentru un om era lipsa de provizii, care erau aduse de cei în viaţă. De aici şi accentul pus pe necesitatea naşterii de copii a căror îndatorire era de a aproviziona pe cei defuncţi cu cele necesare în viaţa de dincolo de mormânt.

  Religia asiro-babiloniană 

 Religia asiro-babiloniană s-a grefat pe vechile tradiţii sumero-akkadiene în aşa măsură, încât este greu să spunem care sunt elementele specifice acestei etape. În plus, continuitatea milenară a dus la păstrarea unui număr extrem de mare de zeităţi. Lista întocmită de Talqvist în 1938 cuprinde peste 240 de pagini cu nume şi epitete ale zeilor (Akkadische Götterepitheta). Liste de zei au fost întocmite încă din timpul primelor dinastii sumeriene, cu mult înainte de apariţia primei dinastii babiloniene. Cea mai importantă a fost cea de la Erech din mileniul al III-lea î.Hr., fiind păstrată cu mici schimbări şi în tradiţiile ulterioare.
  

În fruntea tuturor zeilor se afla triada  Anu, Enlil sau Ellil şi Enki.


        
Anu înseamnă în sumeriană «cer». Nu au fost descoperite repre­zentări umane ale acestui zeu, ci numai simbolice şi acestea pe câteva pietre de hotar. Simbolul lui Anu era altarul sacru, pe care se afla un coif cu două coarne. Cifra sacră a acestui zeu era 60, iar locuinţa în regiunea cerească ecuatorială. Anu a fost adorat în centre ca: Der, Ur, Erech, Nippur, Lagash şi Sippar.

Enlil era cea de a doua persoană a acestei triade. În sumeriană înseamnă «vânt» sau «zeul furtunii». A fost adorat în special la NippurCa şi Anua fost adoptat de semiţii care s-au aşezat în Mesopotamia. Una din sarcinile sale era să păzească «tabelele destinului», ceea ce îi dădea putere asupra «destinelor» întregii firi. «A fixa destinul» în gândirea mesopotamiană însemna a fixa situaţia cuiva în ordinea creata. Numărul sacru era 50. Lăcaşul din cer se afla 

în partea de nord a «căii lui Anu», adică stelele plasate la 12 grade la nord de ecuator.

Cel mai interesant personaj al acestei triade a fost Enki sau Eadupă cum îl găsim în textele de mai târziu. Anu a fost Zeu al cerului, EnlilZeul pămîntului, iar EnkiZeul apelor. Lăcaşul său era în apsuadică în abisul apelor. Spre deosebire de Anu şi Enlil, zeităţi ostile oamenilor, Enki/Ea este deosebit de favorabil, ba, mai mult, îl găsim în câteva mituri ca luând parte la crearea omului. Tot Enki/Ea a salvat omenirea de la distrugerea prin potop. A fost adorat în Eridu, cea mai veche cetate sumeriană. Soţia sa era Damkina, iar fiul lor, Marduk, una din zeităţile mesopotamiene cu nume semit. Numărul sacru al lui Enki/Ea a fost 40, iar lăcaşul său se afla în partea de sud a ecuatorului, mai precis la 12 grade sud de ecuator.

Cea de a doua triadă mesopotamiană a fost Sin –  Zeul lună, Şamaş –  Zeul soare şi Adad sau Hadad –  Zeul furtunii.           

Sin era zeitate masculină şi avea un deosebit rol în viaţa liturgică, deoarece de aceasta depindeau în mod nemijlocit fazele lunii. Sin era stăpânul calendarului, el fixa zilele, lunile şi anii. În acelaşi timp era şi un zeu al fertilităţii. Numărul său era 30, iar simbolul, semiluna.
Şamaş, zeul soarelui. Cultul său a fost adus, la fel ca şi cel al lui Sin, de către nomazii semiţi. În lista sumeriană este numit Babbas sau UtuEra adorat de întreaga societate mesopotamiană, iar funcţia sa specială era de a susţine adevărul şi dreptatea în viaţa comunităţii, îl găsim reprezentat pe faimoasa stelă unde se află gravat codul lui Hammurabi. Şamaş este cel care înmânează codul regelui Hammurabi. Numărul său sacru era 20, iar simbolul său, discul solar; în disc o stea cu patru colţuri, dintre colţuri izvorând raze de lumină. În Asiria simbolul său era un disc cu aripi, acelaşi simbol cu al regalităţii.

Hadad sau Adadzeul furtunii, a treia persoană a celei de a doua triade. Cultul lui Adad s-a răspîndit în Asia Mică, Mesopotamia, Siria şi Palestina. Hitiţii îl numeau TeshubÎn Siria îl găsim sub diferite nume: Resheph, Hadad, iar în Vechiul Testament – RimmonNumărul său sacru era 6, iar simbolul, taurul sacru. Avea temple în Babilon şi Borsippa, iar în Assur i s-a ridicat un ziggurat pe care îl împărţea cu zeul Anu. Cel mai vestit templu dedicat lui Adad a fost în Alep. Împăraţii asirieni aduceau aici jertfe ori de câte ori purtau campanii de luptă în Siria. 
Strâns asociată cu această triadă o găsim pe zeiţa Iştarîn sumeriană, Innana sau InninaA devenit soţia lui Anu, în care calitate a acumulat toate atributele divinităţilor feminine, devenind «Zeiţa» prin excelenţă.

Pe Iştar o întâlnim în relatările despre potop şi în Epopeea lui Ghilgameş. În ea se regăsesc două aspecte diferite. Pe de o parte, o vedem ca zeiţă a dragostei şi procreării. Hierodulele sau prostituatele de la templu îi slujeau ei. Pe de altă parte, ca zeiţa războiului, în special în Asiria, este reprezentată cu un arc în mână şi o tolbă cu săgeţi. În astrologia babiloniană este simbolizată de planeta Venus. Numărul ei sacru era 15, iar simbolul ei, o stea cu 8 sau 16 colţuri. O găsim re­prezentată călare pe un leu, animalul ei sacru, ca de exemplu la porţile Babilonului. A fost venerată în special la Assur, Babilon, Calah, Ur, Ninive şi Arbela. În Arbela a fost adorată doar ca zeiţă a războiului.

Mitologia lui Iştar se leagă de cea a lui Tammuz (în sumeriană Dumu-zi) care îi era soţ şi frate. «Liturghiile Tammuz» păstrează multe din miturile referitoare la coborârea lui Tammuz în Infern, plângerea sau tânguirea lui Iştar, coborârea lui Iştar în Infern în căutarea lui Tammuz şi reîntoarcerea triumfătoare a celor două zeităţi care aduc cu ele bucuria şi fertilitatea primăverii. Ritualul morţii şi învierii zeu­lui îl găsim cu precădere în ceremoniile de Anul Nou oficiate în Babilon. Cultul lui Tammuz s-a păstrat numai în Siria şi Canaan. În Siria el a fost identificat cu Adonis. 

             Infernul era «tărâmul fără întoarcere» şi se afla sub stăpânirea înspăimântătoarei zeiţe Ereşkigal (numele semit era Allatu). Soţul ei a fost Nergal, care reprezenta activităţile distrugătoare ale soarelui.
Zeul cel mai de seamă al Babilonului a fost însă Marduk, cel care în Epopeea creaţiei «Enuma eliş
» a învins monstrul Tiamat şi a creat lumea din cadavrul acestuia. Ridicarea lui Marduk la rang de supremaţie are loc în contextul ascendenţei politice şi militare a Babilonului.
Fără îndoială, numărul zeilor mesopotamieni este cu mult mai mare. Noi am menţionat numai acele zeităţi care au avut un rol de seamă în credinţele religioase ale mesopotamienilor. De reţinut că şi în cazul mesopotamienilor, zeii sunt în general întrupări ale unor obiecte sau fenomene naturale.
 

  Credinţe asiro-babiloniene 

           Religia Mesopotamiei are o bogată mitologie, mitul fiind o componentă importantă în cultura acestui ţinut. Dacă analizăm cu atenţie miturile păstrate, vom observa că ele se împart în două categorii: generale, adică mituri rituale, şi speciale, mituri ale originii sau creaţionale. Dintre toate miturile, cel mai cunoscut este mitul Creaţiei «Enuma eliş»(numirea de «enuma eliş» reprezintă primele două cuvinte din fraza de început: enuma eliş la nabu-u şamamu – Atunci când cerul sus nu era numit), care este în esenţă un mit ritual, deşi conţinutul său este creaţional. Este un mit ritual, deoarece făcea parte din sărbătoarea Anului Nou, când era recitat şi pus în scenă de către rege. Cu ocazia Anului Nou se reactiva întreaga dramă a creaţiei la nivel ritual. Iată pe scurt conţinutul acestui mit.

           

La început au existat două oceane primordiale: Apsu şi TiamatMai târziu apar generaţii de zei, care tulbură cu activitatea lor liniştea acestui cuplu acvatic. Apsu se hotărăşte să-i distrugă, însă se întâmplă contrariul. Ea află şi îi distruge, stabilindu-şi propria locuinţă în corpul mort al lui Apsu. Tiamat doreşte să se răzbune. Din fericire pentru zei, Mardukfiul lui Ea, se angajează să lupte cu Tiamat, cu condiţia să fie recunoscut stăpân peste tăbliţele destinelor şi să i se dea întâietate. El ucide monstrul Tiamat, iar din cadavrul lui creează cerul şi pământul, dând fiecărui zeu stăpânirea ce i se cuvenea. Pentru ca zeii să nu mai muncească, este creat omul din sângele renegatului zeu KinguDrept recunoştinţă zeii construiesc marele templu din Babilon.
Pentru istoria religiilor acest mit este interesant mai ales fiind­că sesizăm în cultul lui Marduk o tendinţă monoteistă. Marduk este numit Beladică «Domn suprem
». Întrucât adorarea sa angaja mai multe zeităţi, religia mesopotamiană rămâne în cadrul politeismului.
Un al doilea mit, extrem de elocvent pentru gândirea mesopotamia­nă, este Epopeea lui GhilgameşÎn forma actua
lă ea datează din sec. al VII-lea î.Hr. Tema centrală este căutarea nemuririi.

Epopeea începe prin prezentarea aventurilor lui Ghilgameş, prietenia sa cu Enkidufaptele de vitejie ale amândurora, dragostea lui Iştar pentru Ghilgameş, care respinge dragostea zeiţei, supărarea ei şi uciderea lui Enkidu. Moartea lui Enkidu îl determină pe Ghilgameş să pornească în căutarea nemuririi. După multe vitregii, ajunge pe insula Fericirii unde se găsea Utnapiştim cu soţia sa, singurii supravie­ţuitori ca urmare a potopului. Deşi Utnapiştim ezită să-i divulge secretul nemuririi, în cele din urmă el îi spune că există o plantă magică pe fundul oceanului care să-1 reîntinerească. Ghilgameş se aruncă în valuri, culege planta şi, bucuros, se întoarce spre casă. În drum, obosit fiind, se opreşte lângă un pârâu pentru a se îmbăia şi odihni. Un şarpe îi fură planta dătătoare de viaţă. În disperare, eroul recheamă umbra lui Enkidu care îi vorbeşte despre inevitabilitatea morţii.
Sensul Epopeei este clar, singurii nemuritori sunt zeii, iar ei păstrează această taină cu mare grijă. Oamenii nu au acces la nemurire, excepţie făcând Utnapiştim, care a primit nemurirea ca o favoare a zeilor.
Unele mituri prezintă problema nemuririi omului, cum ar fi mitul lui Adapa. Alte mituri tratează problema regalităţii sacre. Dintre acestea cele mai de seamă sunt 
Mitul lui Etana şi Mitul lui Zu.
           Ca o concluzie generală referitoare la literatura mitologică mesopotamiană reţinem că aproape toate miturile de mai târziu se regăsesc într-o formă sau alta încă din perioada sumeriană. Acest lucru subliniază contribuţia uriaşă pe care sumerienii au avut-o la modelarea climatului
 spiritual din Mesopotamia Antică.

  Viaţa rituală   

          

Activitatea rituală se concentrează cu precădere în temple. Descoperirile arheologice de la Babilon şi Ur au relevat structuri ale unor temple uriaşe. Totodată, s-a observat că templele au planuri diferite. Toate însă au o sală centrală în care se găsea o nişă şi piedestalul pe care era plasată statuia zeului. În jurul acestei săli centrale erau camerele pentru preoţii templului, cămările etc. 
Cel  frumos templu a fost ridicat în Babilon în cinstea lui Marduk şi se numea Esagila – casa care înalţă capul. În partea de nord a templului se afla un ziggurat. În templu se găseau săli pentru soţia lui Marduk, Zarpanilpentru Nebofiul acestuia, pentru Ea – zeul înţelepciunii şi al oceanului etc. Templul a deţinut bogăţii inestimabile. Statuia lui Marduk, masa, scaunul şi scăunelul pe care Marduk îşi rezema picioarele erau din aur solid şi cîntăreau 80 de talanţi (un talant avea 30 kg.).
Exista şi un templu special akitude obicei o construcţie separată de corpul central al templului, care juca un rol important în sărbătoarea de Anul Nou. în cea de a 20-a zi a acestei sărbători, Marduk era dus din Esagila în templul akitu, ca parte integrantă din ceremonia de Anul Nou.

   Preoţia 

           În perioada primară a Sumerului şi Akkadului, conducătorul cetăţii, numit patesi în sumeriană şi ishshaku în akkadiană, exercita funcţia de rege şi preot. Treptat aceste funcţii au fost detaşate, iar funcţia sacerdotală a revenit unei clase sociale distincte. Diversificarea funcţiei preoţeşti în cadrul ritualului a dus la apariţia mai multor categorii de preoţi. Dăm câteva din cele mai importante categorii:
a)  Preoţii KaluAveau în sarcină muzica; dintre instrumentele cele mai importante era toba sacră – lilissu.
b)  Preoţii mashmashusau ashipuFuncţia lor era de a apăra pe oameni împotriva atacurilor duhurilor rele. Existau jertfe speciale pe care aceştia le aduceau pentru înlăturarea influenţei demonilor.
c) O altă categorie deosebit de importantă era baru  «văzătorii», prevestitorii. Baru se ocupa cu descifrarea semnelor cereşti sau cu interpretarea viselor în vederea prezicerii viitorului.
d) Preoţia nu era limitată doar la bărbaţi. Existau şi preotese. Cea mai importantă funcţie a lor era de a servi ca prostituate sacre, cu ocazia marilor sărbători. Numele lor akkadian quadiştu corespunde cu ebraicul qedeşahîntâlnit în religia ebraică timpurie. Templele lui Iştar aveau femei preoţi numite iştaritu.

În perioada babiloniană timpurie, preotul oficia slujba dezbrăcatmai târziu apare îmbrăcat într-un veşmânt lung, de obicei de culoare roşie, pentru a înspăimânta pe demoni.
Numărul preoţilor varia de la un templu la altul, unele temple având câteva sute de preoţi.

Ritualul zilnic din templu consta în primul rând din îngrijirea sta­tuilor, care erau spălate, îmbrăcate şi hrănite. Hrana consta din pâine, prăjituri, carne de taur, capră, oaie sau cerb.
Existau şi ritualuri speciale ocazionate de diverse sărbători-evenimente ale anului. Cea mai importantă sărbătoare era Anul Nou, care se ţinea în Babilon în primele 11 zile ale lunii Nisan.
În aceste sărbători se recita de 2 ori «Enuma eliş». Legat de această sărbătoare este de menţionat ritualul din ziua a 5-a, când regele era adus de către mai marele preoţilor (urigallu) în faţa statuii lui Marduk. Preotul îi lua însemnele regale, îl aşeza pe un scaun în fata statuii, îl pălmuia, îl trăgea de urechi şi îi punea apoi să îngenuncheze în faţa lui Marduk pentru a-şi mărturisi inocenţa sa faţă de orice faptă care ar fi adus prejudicii Babilonului. După acest ritual, regele era restabilit în funcţia sa de către preot. Legat de acest eveniment, întâlnim credinţa că dacă regelui nu-i curgeau lacrimi atunci când era lovit, însemna că Marduk era supărat şi se aşteptau dezastre. Dacă îi curgeau lacrimi, atunci acesta era un semn de bucurie şibinecuvântare.

Un alt eveniment marcat de ritualuri speciale era ciclul lunii pe cer. Cele mai importante etape din cursul lunii pe cer erau: luna plină (şabattum) şi dispariţia totală a lunii (bubbulum). După cum se observă, şabatt-ulbabilonian nu are nici o legătură cu şabath-ul evre­iesc. Perioada «bubbulum» era extrem de periculoasă pentru oameni, de aceea era recomandat postul, rugăciunea şi aducerea de ofrande la templu.

Viaţa în Mesopotamia antică se desfăşura potrivit unor norme şi ritualuri care îl însoţeau pe om de la naştere şi până la moarte. Totul era preorânduit. Destinul omului putea fi descifrat şi cunoscut întrucât şi acesta era prestabilit. Aşa cum am văzut, existau categorii speciale de oameni care se ocupau de fiecare aspect al vieţii omului, dându-i acestuia posibilitatea să-şi îndeplinească misiunea de slujitor al zeilor.

Moştenirea pe care uimitoarea civilizaţie mesopotamiană a lăsat-o omenirii este fără îndoială inestimabilă. Ea s-a făcut simţită de-a lungul veacurilor, ajutând, în unele cazuri, la modelarea unei spiritualităţi noi. Se crede că elementele culturale mesopotamiene şi-au făcut drum şi în gândirea filosofică greacă, a lui Thales din Milet, a tânărului Aristotel şi a lui Zenon din Kition.

Pagina de Mărturisiri / Mulţumesc Domnului meu! O experienţă încurajatoare! Evanghelizare

download

Pagina de Mărturisiri

Ana Gabriela Olaru Pagina de Mărturisiri este realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Corespondent Constanţa

În acest număr:

  Mulţumesc Domnului meu! [pe această pagină]
  O experienţă  încurajatoare! [pe această pagină]
  Evanghelizare [pe această pagină]

Mulţumesc Domnului meu!

Lăudat să fie Domnul pentru bunătatea şi harul Său pe care îl revarsă peste noi. Sunt momente în care îmi vine să renunt la chemarea Lui de a sluji oamenilor. Ceea ce îmi dă putere să merg mai departe este El,  mă uit în Scripturi şi văd modul lui Isus de a se raporta la probleme şi la voia Tatălui din cer. Uneori  mi-aduc aminte de cuvintele lui Ieremia şi asta mă incurajează la fel de mult.

Mulţumesc pentru sprjinul d-voastră, pentru faptul că aţi ales să fiţi partenerul meu în aceasta lucrare grea dar frumoasă, aceea de a duce Evanghelia oamenilor.

In primele două săptămâni din  noiembrie am fost pe teren cu echipa şi m-am alăturat lucrării de evanghelizare ‘Family Life’organizata de “Alege Viaţa” în Constanţa. Am fost pe teren de 5 ori, am contactat 15 persoane, am prezentat Evanghelia la 6 persoane, două din ele au obţinut siguranţa mântuirii.

In acest interval de timp m-am implicat în evanghelizare doar cu echipa din biserica mea, pentru că cea mai mare parte din timp am alocat-o campaniei de evanghelizare din
oraşul nostru, cu proiecţia de filme creştine şi conferinţa pentru tinerii necăsătoriţi şi pentru familii- distribuire de invitaţii acolo unde nu au fost date şi în calitate de consilier.

Am încurajat tinerii din biserica Biserica Crestină Baptista “Sfânta Treime” Constanţa să se roage pentru conferinţa de evanghelizare din data de 20-26 iunie 2006 şi ori de câte ori reuşim împreună cu echipa, ieşim pe teren. I-am provocat din nou în acest timp să  mi se alature în lucrarea de evanghelizare.

Pregatim o prezentare a Lucrării de Evanghelizare din oraş şi în biserica locală, ca împreună cu tinerii care s-au implicat alături de mine să depunem mărturie asupra modului cum Dumnezeu lucrează în viaţa noastră şi cum El poate schimba viaţa multor oameni din Constanta, prin prezentarea Evangheliei.

La momentul actual echipa cu care ies pe teren trece printr-o perioadă mai dificilă, unii lucrează până târziu, alţii sunt anul 4 la facultate şi nu prea mai pot lipsi, alţii care mi-au promis că se vor implica, la fel sunt în anii terminali.  Ştiu că Domnul poate schimba agende, programe, orice, totul pentru slava Lui.

Rugaţi-vă împreună cu mine pentru echipa din Constanţa, ca Domnul să-şi facă desăvărşită lucrarea.

Fie binecuvantarea Domnului Hristos peste d-voastra! Vă salut cu Isaia 41.8-10

Cu dragoste în Cristos,

Liviu Marin

O experienţă  încurajatoare!

Acum două săptămâni, eram puţin descurajat de ceea ce se întâmplă în biserica locală cu EE: unii fraţi sunt bolnavi, alţii sunt la spital, alţii au arătat dezinteres, unii nu şi-au respectat angajamentul luat înaintea Domnului.

Mi-am zis Doamne ce-i de făcut, e Biserica TA, e Lucrarea TA, Doamne ajută-mă!

M-am pregătit, mi-am luat Biblia, cărţile şi broşurile şi l-am rugat pe El să ne călăuzească. Am început pregătirea propriu-zisă cu cele patru persoane care au venit, şi la momentul de rugăciune , una din surori ne-a spus: „ştiu că vă rugaţi pentru mine, pentru un loc de muncă; am început să lucrez de două săptămani la Ziarul I., dar programul nu-mi permitea să vin  la EE. A fost o lupta mare, launtrică, dar mi-am zis că mai important este să vin în fiecare miercuri la evanghelizare, fapt pentru care de azi nu m-am mai dus la lucru.”

A fost o mare încurajare pentru mine şi fie ca Domnul să fie lăudat în toate lucrurile!

Din 8 octombrie  până în 31 octombrie am fost pe teren de cinci ori, am contactat 21 de persoane, tineri şi bătrâni, am prezentat Evanghelia la 11 persoane şi 2 adolescente l-au invitat pe Isus în inima lor, iar alţi doi tineri musulmani s-au arătat deschişi, urmând să ne mai întâlnim cu ei ulterior.

– In acest interval de timp am discutat cu pastorul Daniel B. , de la Biserica Penticostală nr.2, de acest proiect, şi s-a arătat interesat de o colaborare cu mine. În acest sens i-am lăsat uneltele de lucru să poată studia manualele şi am fixat cu el o zi de implicare pe teren.

– În ce priveşte colaborarea cu cei de la de la Biserica Baptistă Independentă,  m-am implicat alături de un responsabil de lucrare, pentru rromi, în zona Palas din Oraşul Constanţa.

– Înainte de a pleca pe teren am trecut pe la tinerii de la Biserica Crestină Baptistă “Sfâanta Treime” Constanta, al carei membru sunt, pentru a le cere să se roage pentru noi şi am vorbit cu câţiva tineri şi i-am întrebat dacă vor să se implice în Evanghelizare şi aceştia au fost de acord. Urmează în acest sens să-şi stabilească programul.

– Am discutat cu responsabilul zonal al “Alege Viaţa” Constanţa, Cristi C. , de implicarea alături de ei, în evanghelizarea din data 10-20 nov din oraşul Constanţa, organizat în colaborare cu bisericicile locale.

– În data de 28 şi 29 octombrie, Împreună cu două surori din echipa de evanghelizare- Constanţa, am fost alături de mai mulţi fraţi şi surori din ţară, implicaţi în Evanghelizarea Masivă, la Bucureşti , la o pregătire biblică, pentru a fi mai pregatiţi în vestirea Evangheliei.

MARTURIE:

In data de 26 octombrie am ieşit pe teren cu echipa de evanghelizare şi pentru că era cam pe înserat ne-am oprit în parcul din apropierea bisericii noastre. Am întâlnit mai mulţi tineri, care au fost deschişi la evanghelie şi asta ne-a dat curaj şi l-am lăudat pe Dumnezeu. Însă ieşirea noastră a culminat cu o biruinţă a Domnului: două adolescente, care învaţă în oraşul Constanţa, din localitatea  Galeşu, iar cealalta din Hârşova au făcut rugăciunea de predare. Urmeaza  ca tinerele din echipa de evanghelizare să se întâlnească cu ele şi chiar să le putem integra într-un grup de suport din biserica, grup al tinerilor bisericii noastre.

Liviu Marin

drum inainte

Evanghelizare

In perioada 11 august- 31 august 2005 am contactat 22 de persoane, am prezentat Evanghelia la 4 persoane, părţi din Evanghelie la 8 persoane, am dat 16 tractate şi  o Biblie. Am fost pe teren cu echipa de 3 ori si singur de 3 ori.

În această perioadă:

– Am discutat despre posibilitatea de a forma echipă de evanghelizare cu fraţii de la Biserica Penticostala nr. 3, unde pastor este Traian P. si cu unul din prezbiterii de la Free Evanghelical Church. M-am întâlnit cu oamenii implicaţi în Tineri Pentru Misiune şi unul dintre ei mi-a spus că s-ar bucura dacă am putea face echipă în evanghelizare. Urmeaza să mă întâlnesc cu păstorul bisericii şi să discut acest lucru cu dânsul.

– Am discutat despre implicarea mea în proiectul de prevenţie printre adolescenţii constănţeni, începând cu 15 septembrie, într-un liceu din Constanta . Am pus la punct materialul pentru elevi, m-am întâlnit cu directorul acestui liceu şi am primit un răspuns afirmativ, arătându-se deschis la o astfel de iniţiativă.

– Am susţinut cursul pentru dependenţii de droguri şi am susţinut al 5-lea examen. Mai am un singur modul şi am terminat, modul care se va finaliza printr-un examen final, în luna octombrie (între 10-14 oct).

– Din 15 august  lucrez cu Silviu G. pentru ajutorarea tinerilor cu handicap. Am discutat cu pastorul tânar al bisericii mele de necesitatea formării de echipe şi implicarea în evanghelizare şi în punctele de misiune.

– Am vorbit şi cu alte persoane de implicarea în Evanghelizare Masivă (E.M.)  şi aştept ca după începerea cursurilor să putem incepe.

OBIECTIVE PENTRU URMATOARELE 2 LUNI:

– implicarea mai multor persoane în EM;

– contactul şi colaborarea cu alte biserici din Constanţa în EM;

– sensibilizarea liderilor bisericii mele locale la o astfel de lucrare EM;

MOTIVE DE RUGACIUNE:

– mă rog pentru întelepciune, har şi putere din partea lui Dumnezeu.

– ca Domnul să-mi protejeze familia.

– pentru sănătatea personală şi a familiei.

– pentru mai mulţi oameni care să fie mântuiţi pentru gloria LUI.

– pentru extinderea lucrării EM si in Constanta.

Mulţumesc Dumnezeului cel Atotputernic pentru mila şi harul Lui pe care şi le revarsă peste noi, pentru faptul ca m-a acceptat să Îl slujesc şi să fiu parte la acest mare seceriş.

Il rog pe El să mă sfinţească şi să mă ajute să mă sfinţesc zilnic pentru ca Numele Lui să fie propovăduit multor oameni în puterea Duhului Sfânt. Deşi trec printr-o perioadă mai dificilă, de reaşezare a lucrurilor în viaţa mea, a priorităţilor, totuşi văd cum Mâna Dumnezeului meu este peste mine şi mă ajută să duc la bun sfârşit tot ceea ce am început.

Spuneam ca Mihai B.,  care alături de soţia sa s-a implicat în EE, a suferit o gravă operaţie, se pare că a avut o tumoare la nivelul colonului, ca după câteva zile să facă ocluzie intestinală şi a trebuit să fie operat din nou. A fost un şoc pentru familie, pentru fratele dar şi pentru noi cei de la EE. Ne-am rugat pentru el şi acum se afla acasă, are moralul scăzut rău de tot şi se simte ca orice pacient dupa operaţie, obosit şi are dureri.

Nu stiu de ce a îngăduit Dumnezeu acest lucru, fraţii aveau râvnă de a vesti Evanghelia, au fost implicaţi la un moment dat în evanghelizare cu Filmul Isus şi acum s-au arătat interesaţi să continue cu EE.

Să ne rugăm pentru ei ca Domnul să îi ocrotească şi prin această încercare mare Domnul să le crească credinţa şi încrederea în El.

In perioada 1-22 septembrie 2005 am contactat 17 persoane, am prezentat Evanghelia (părţi din Evanghelie) la 5 persoane şi am dat 7 brosuri.

În această perioadă:

– Am discutat cu păstorul Gary Santino, de la Baptişti Independenţi despre implicarea în EE, am fost la biserica lor, şi într-un punct de misiune în oraşul Constanţa- cartierul Palas, de ţigani. Păstorul a fost de acord şi s-a bucurat de această veste. L-am rugat să-mi spună care persoane vor face parte din echipa mea şi ziua în care ei ar putea. Răspunsul prompt al fr. pastor a fost: „dar nu mai poţi şi în altă zi?”

– Am rămas foarte surprins cât de deschis s-a arătat la evanghelizare şi practic încep să lucrez în două zile cu două grupe, de la ei din biserică.

– Am încheiat protocolul cu directorul liceului T. pentru  proiectul de prevenţie printre adolescenţii constanţeni şi am stabilit orarul cu doamna director educativ, 7/8 ore în zilele de luni şi joi, după-amiaza.

– Am discutat cu păstorul tânăr al bisericii de necesitatea formării de echipe şi implicarea în evanghelizare şi în punctele de misiune, urmând ca în urmatoarele 3 săptămâni să găsesc un tânăr, pe care să-l iau lângă mine(ca ucenic) şi astfel să ne implicăm în misiunea bisericii. În punctul de misiune unde merg. am vorbit cu fraţii de acolo de acest curs EE şi de posibilitatea ca ei sa invete sa spuna altora despre Isus, s-au aratat deschisi, urmand sa stabilim modalitatea de implicare, in functie de timpul lor disponibil.

– Am vorbit cu fr, Gherman, un frate care s-a implicat in evanghelizare, in biserica mea si mi-a promis că poate să se implice in EE. De asemeni am încurajat o soră de la Biserica Baptistă Speranţa din Constanţa să se implice în EE şi a zis că nu este pentru ea. I-am citat ce spune Măntuitorul în Marea Trimitere, dar a rămas la părerea dumneaei: „nu e darul meu”. Si aceşti fraţi trebuie câştigaţi pentru EE.

Mă rog ca D-l Cristos să se îndure de biserica SA, ca aceasta să înţeleagă porunca dată fiecărui ucenic de a face alţi ucenici.

Liviu Marin

http://publicatia.voxdeibaptist.org/marturisiri_ian06.htm

Locul unei femei este în biserică!1 Timotei 2:9-15

download

1 Timotei – Transmiterea făcliei

Locul unei femei este în biserică!

1 Timotei 2:9-15

Cu o generaţie în urmă, o vorbă foarte folosită spunea „Locul femeii este în bucătărie În anii 1960 , odată cu mişcarea de eliberare a femeilor, care a intrat în cadrul vederilor noastre despre feminism, acea vorbă veche a fost înlocuită cu alta „Locul femeii este în piaţă”. Ca şi creştini, nu suntem prea mult preocupaţi cu opiniile societăţii. Noi vrem să ştim ceea ce a spus Dumnezeul nostru suveran în Biblie. Dacă aş putea concluziona acest pasaj vital, instructiv din Scriptură într-un singur gând, ar fi acesta „Locul unei femei este în biserică”.  Aceasta ne spune ce aşteaptă Dumnezeu de la femei în cadrul bisericii. De fapt, vom examina în detaliu trei sfaturi pentru femeile lui Dumnezeu.

Înainte de a începe, să ne amintim contextul scrisorii din 1 Timotei. Tema trece mai departe făclia credinţei de la o generaţie la alta. Apostolul Pavel le scrie tânărului pastor Timotei, acesta lucrând în biserica din Efes. Biserica efesenilor începuse bine dar deviase de la cursul normal şi şi-a pierdut prioritatea biblică. Pavel îi scrie lui Timotei pentru a-l încuraja să nu permită ca Evanghelia să fie îngropată sub tradiţii legaliste sau lucruri fără importanţă, ci să ţină sus oikonomos (1:4, „instrucţiunile dumnezeieşti”  – NKJV, „Lucrarea lui Dumnezeu” – NIV),  pentru a face lucrarea lui Dumnezeu de evanghelizare şi ucenicizare, lucrarea bisericii.

Cum se va face aceasta? Pavel ne oferă propria lui mărturie despre „belşugul de abundenţă” al harului lui Dumnezeu şi felul în care viaţa lui este „un model pentru cei care vor crede” El îi spune lui Timotei „să lupte lupta cea bună” să lupte lupta cea bună a credinţei în cadrul bisericii, opunându-se învăţătorilor mincinoşi şi menţinând biserica concentrată asupra lucrurilor lui Dumnezeu. În capitolul doi el începe cu ultima prioritate „de a se ruga pentru toţi oamenii”. Mai presus de toate, biserica trebuie să se roage pentru mântuirea tuturor celor pierduţi, deoarece atunci când ne rugăm pentru toţi oamenii ca să fie salvaţi vom simţi povara de a împărtăşi Evanghelia cu oricine.

Următoarea întrebare logică este: cine trebuie să conducă biserica? Pavel tratează specific această întrebare în capitolele 3 şi 4 când tratează situaţia prezbiterilor, diaconilor şi pastorilor învăţători. În pasajul de astăzi, la sfârşitul capitolului 2 el ne spune cine nu trebuie să conducă biserica, anume femeile.

Fără îndoială, acesta este un pasaj controversat de mulţi. Este aruncat în faţa ideii societăţii despre feminitate Odată cu ridicarea feminismului modern, multe biserici şi denominaţiuni au evitat interpretarea logică şi tradiţională a acestui pasaj. Ei au dezvoltat multe „interpretări creative” pentru a-i evita implicaţiile. Să vă împărtăşesc doar câteva.

Ei susţin că acest pasaj trebuie INTERPRETAT CULTURAL, că era relevant pentru acea vreme şi acel loc, dar nu are autoritate asupra noastră astăzi. Noi întotdeauna interpretăm Biblia în context cultural. A cunoaşte cultura în care a fost scrisă Scriptura este vital pentru înţelegerea noastră. Oricum, problema pe care o au bisericile liberale şi denominaţiunile cu acest pasaj nu este una de interpretare, ci este teologică. Problema lor este că ei au aruncat doctrina infailibilităţii biblice. Ei au decis să aleagă ce părţi din Biblie să creadă.

Ei susţin că PAVEL ERA SEXIST şi deci putem dezaproba orice spune el despre femei. Ceea ce Pavel spune despre rolul femeilor este identic cu ceea ce a spus Isus, ceea ce a spus Petru şi este consecvent cu întregimea Scripturii.

În al treilea rând, ei susţin că GALATENI 3:28 DEPĂŞEŞTE ceea ce ne învaţă Pavel în epistolele pastorale. Galateni 3:28 ne învaţă una dintre cele mai proeminent doctrine ale NT, că Dumnezeu a format într-un singur trup, biserica ca o nouă umanitate. El spune: „Nu mai este nici iudeu, nici grec: nici rob, nici liber, nici bărbat, nici femeie: pentru toţi sunteţi una în Isus Hristos”. Pământul este neted la picioarele crucii. Bărbaţii nu sunt ridicaţi la un rang mai înalt decât femeile, în Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu pune aceeaşi valoare pe femei ca şi pe bărbaţi. Chiar dacă Dumnezeu vede aceeaşi valoare în femei ca şi în bărbaţi, El le-a dat roluri diferite şi distincte.

Textul nostru nu este un pasaj dificil de înţeles. Pentru mulţi, este un pasaj dificil de acceptat şi de supus. Aceasta este o caracteristică a Scripturii inspirate. Ne asaltează mândria. Dacă planul lui Dumnezeu pentru femei venea natural, nu am mai avea nevoie de acest pasaj. Doamnelor, întrebarea nu este Accept  eu această învăţătură?” ci întrebarea este „Mă voi supune acestei învăţături?” 

Căutând să înţelegem aşteptările lui Dumnezeu pentru femei, în biserică, vom examina în detaliu trei sfaturi pentru femeile lui Dumnezeu.

I. Femeia creştină trebuie să fieFrumoasă(v.9-10).

Fetiţele se nasc într-o lume care pune preţ pe frumuseţea feminină. Le îmbrăcăm în rochiţe frumoase şi le spunem cât de drăguţe sunt. Le supraveghem dieta deoarece nu vrem ca ele să devină supraponderale. Le învăţăm cum să-şi facă părul, cum să poarte bijuteriile, cum să se macheze şi cum să-şi aleagă îmbrăcămintea. Regula nespusă este că frumuseţea este putere. Nu este un secret că o femeie care arată bine obţine o slujbă mai bună decât una care arată ştearsă. Frumuseţea este putere.

Dumnezeu vrea ca femeile să fie frumoase. El vrea ca noi să avem o biserică plină de femei frumoase. Amin? Singura problemă este că Dumnezeu defineşte frumuseţea diferit de noi. Noi vedem ca o femeie frumoasă una cu o faţă radioasă, păr mătăsos şi forme rotunde acolo unde trebuie. Biblia ne învaţă că frumuseţea unei femei nu stă în modul în care ea arată, ci în ceea ce face şi ce este.

Versetele 9-10 ne spun cum este frumuseţea dumnezeiască. Versetul 9 începe cu „în aşa fel” Aceasta ne leagă de versetul 8, care spune că în biserică, bărbaţii trebuie să se roage !ridicând mâini curate, fără mânie şi îndoială” [neînţelegere]. Bărbaţii din biserică trebuie să se roage. Femeile trebuie să fie frumoase. Aceste versete ne dau două chei despre frumuseţea dumnezeiască.

Ea este înfrumuseţată de DUMNEZEU nu de STRĂLUCIRE

Pavel spune că femeile trebuie să „se împodobească în veşminte modeste, cu decenţă şi moderaţie nu cu împletituri de păr sau aur sau perle sau haine scumpe.” Acest verset a fost folosit greşit pentru a reduce femeile la tăcere. Un prieten mi-a spus despre o slujbă pe care a auzit-o odată într-un slogan „Femei care fac pe şefele, tund şi îţi fixează părul”. Nu vrem să reducem femeile la tăcere. Vrem să le ridicăm să fie ceea ce Dumnezeu vrea pentru ele.

Femeile lui Dumnezeu, mai ales când vin la biserică, „trebuie să se împodobească cu veşminte modeste” Cuvântul „împodobi” este din kosmeo de unde avem cuvântul „cosmetică”. Înseamnă „a se aranja, a se pune în ordine, a se pregăti”. Aceasta înseamnă că femeile trebuie să se pregătească în exterior. O femeie creştină nu trebuie să umble, arătând ca un pat nefăcut.

Femeile lui Dumnezeu trebuie „să se împodobească cu veşminte modeste”. „Modeste” este din acelaşi cuvânt rădăcină ca şi „împodobi”, însemnând „îngrijit”. Am putea parafraza aceasta astfel „Femeile trebuie să se aranjeze într-o modă îngrijită.” Modestia se referă la un simţ înnăscut a ceea ce este bine sau rău, ceea ce este potrivit sau nu. Mamelor, fetele voastre nu sunt modeste în mod natural. Ele trebuie să fie învăţate modestia.

Când am început ca pastor tânăr şi am plecat cu copiii mei într-o tabără de vară, am avut adulţi care au măsurat cu rigla lungimea pantalonilor scurţi şi a fustelor. Modestia nu este legalism. Modestia este un simţ interior a ceea ce este potrivit ca îmbrăcăminte şi ceea ce nu este.

Toţi am văzut femei fără simţul modestiei. Îşi etalează trupurile şi nu se gândesc la aceasta. Am văzut aceasta în femeile tinere de aici din biserica noastră. Ele îmi amintesc de Proverbe 11:22 „Femeia frumoasă şi fără minte este ca un inel din aur pus în râtul unui porc.” Ce risipă să vezi o fată frumoasă care nu are simţul modestiei. Frumuseţea ei este o risipă, ca şi cum ai pune un inel de aur în nasul unui porc.

Observaţi de asemenea că femeile lui Dumnezeu „se împodobesc …cu decenţă şi cumpătare”. „Decenţă” vine literal dintr-un cuvânt care înseamnă „ochi plecaţi” adică timiditate. Traducătorii KJV au numit aceasta „faţă ruşinată” Denotă auto respect. „Cumpătare” se referă la discreţie sau reţinere. O femeie a lui Dumnezeu se gândeşte la cum arată. Se abţine de la a se îmbrăca într-o manieră care va constitui o piatră de poticnire pentru Evanghelie.

Când un bărbat vede o femeie care este îmbrăcată provocator, arătându-şi carnea şi formele; va fi atras de ea dar nu o va găsi atractivă. Va dori corpul ei, dar nu-i va iubi sufletul. Ea va trezi ce este rău în el, nu ceea ce este dumnezeiesc. Când un bărbat creştin vede o femeie ca acestea, el vede unul din patru lucruri despre ea:

  1. Este o NAÏVĂ. Nu a fost învăţată cum trebuie. Este ignorantă în ceea ce priveşte modul cum să se îmbrace.
  1. Are o NEVOIE. Are un respect de sine foarte scăzut, singurul fel în care se poate simţi bine în legătură cu ea este să atragă atenţia bărbaţilor. Vrea să fie acceptată în orice fel se poate.
  1. Este AROGANTĂ. Are un corp frumos şi ştie aceasta. Îl etalează deoarece o face să se simtă superioară. Este o ironică.
  1. Este o UŞURATICĂ. Îşi vinde trupul pentru a obţine ceea ce vrea.

Deci, Pavel spune că femeile creştine nu trebuie să se preocupe de „împletituri de păr sau aur sau pietre preţioase sau haine scumpe”. Aşteptaţi o clipă. Trebuie femeile creştine să fie ca femeile musulmane fundamentaliste care poartă un văl pe cap şi îşi acoperă orice centimetru de carne? Nu. Pavel nu spune că o femeie nu îşi poate împleti părul, să poarte bijuterii sau haine frumoase. Ea doar nu trebuie să fie preocupată excesiv cu moda şi strălucirea. Preocuparea ei este evlavia.

Femeile bogate din Imperiul Roman şi mai ales cele din Efes, care era un oraş mare de comerţ, îşi arătau rangul împletindu-şi în păr aur, argint şi pietre preţioase care străluceau în lumină. Ele purtau haine scandalos de scumpe. Îşi vindeau imaginea pentru a câştiga avansare în societate.

Ceea ce vrea acest verset să spună este simplu. Drumul în sus, în societate al unei femei este , şi atunci ca şi acum, este să-şi folosească frumuseţea şi corpul pentru a obţine cele mai mari avantaje. Drumul în sus pentru o femeie în biserică este să se înfrumuseţeze prin modestie, discreţie şi evlavie.

Ea este valorificată pentru SLUJIRE nu pentru AUTO PROMOVARE.

Mai degrabă decât să fie super preocupată de modă, o femeie creştină trebuie să se îmbrace cu ceea ce este „potrivit pentru femeile evlavioase, cu o lucrare bună” (v.10).

Când vezi femeile măreţe din Biblie, le găseşti întotdeauna slujind: Ţefora, soţia lui Moise era păstoriţă. Rebeca scotea apă pentru cămilele slujitorului lui Avraam. Sulamita în Cântarea Cântărilor lucra într-o vie. Priscila avea casa deschisă pentru Apolo şi l-a învăţat. Dorca era cunoscută pentru faptele ei caritabile. Lidia era gazda lui Pavel şi sprijinitoarea lui. Ceea ce este uimitor este că nu afli niciodată cum arătau marile femei ale Bibliei. Vezi doar „lucrările lor bune” şi „evlavia” caracterului lor.

Un bărbat poate dori un trup bine format, dar va iubi sufletul unei femei evlavioase, harnice, răbdătoare, blânde, graţioase. Când am întâlnit-o pe soţia mea pentru prima oară, am observat frumuseţea ei exterioară. Devenind prietenul ei, m-am îndrăgostit de ea cea reală, de „omul ascuns al inimii” (1 Pet.3:4). Îmbătrânind împreună, o iubesc pentru caracterul ei. Văd evlavia ei în felul cum se sacrifică şi lucrează din greu pentru a face un cămin pentru familia noastră şi cum ne împlineşte nevoile.

O văd slujind şi în biserică. Nu a fost angajată. S-a oferit voluntar. Lucrează şi lucrează şi se sacrifică pentru ca alţii să primească lucrarea. Despre aceasta vorbeşte pasajul acesta. În lume, drumul în sus este auto promovarea fără ruşine sau etalarea frumuseţii exterioare. În biserică, drumul în sus este un duh evlavios, implicat în slujire dedicată.

II. Femeia creştină trebuie să fieSupusă(v.11-14).

  1. Ea trebuie să înveţe ÎN TĂCERE.

În versetul 8, Pavel vorbeşte despre toate „femeile” creştine, în general. În versetul 10, el vorbeşte de fiecare „femeie” creştină, în particular. De ce? Pentru că fiecare femeie trebuie să fie supusă acestei învăţături, specific.

Când vorbim de biserică, Pavel spune că o femeie trebuie să „înveţe în tăcere”  sau linişte. Petru spune  că femeia trebuie să aibă un „duh liniştit” (1 Pet.3:4). Ea trebuie să înveţe în linişte. Nu trebuie să fie gălăgioasă sau insuportabilă. Ne vom întoarce imediat la acest gând. „Supunerea” înseamnă „a te alinia sub”. Ea trebuie în mod voluntar, să se poarte „cu supunere” sub conducerea bărbatului din biserică.

  1. Ea trebuie să se poarte cu RESPECT.

Întâi Pavel spune „nu permit femeii să înveţe pe alţii”. „Permit” include ideea de poruncă. Femeile trebuie să fie tăcute în sensul de a nu învăţa pe alţii. „A învăţa” este un infinitiv prezent care este cel mai bine tradus „a fi un învăţător”. Aceasta are sens când o asociem cu următoarea afirmaţie „sau să aibă autoritate peste un bărbat” Ambele „a învăţa” şi „a avea autoritate” se referă la conducerea prezbiterilor. Învăţarea este îndatorirea. Autoritatea este slujba.

După cum am învăţat în Tit şi vom vedea din nou în cap. 3, prezbiterii sunt supraveghetorii bisericii şi parte din calificările lor sunt de a fi „capabili să înveţe”. La fel cum o femeie nu trebuie să uzurpeze conducerea soţului ei acasă, nu trebuie să uzurpeze nici rolul prezbiterilor în biserică. Deci, o femeie nu trebuie să-şi asume poziţia sau slujba de predicator public sau învăţător peste congregaţie.

Este evident, din acest pasaj şi din cap. 3 că Dumnezeu nu a avut niciodată intenţia ca o femeie să fie pastor. Cum poate fi o femeie pastor, dacă ea trebuie să fie „în tăcere” în biserică? Cum poate fi o femeie pastor, dacă nu i se permite „să înveţe” sau să „aibă autoritate”? Cum poate o femeie avea calificarea prezbiterilor de a fi „soţul unei singure femei” sau unul care „îşi conduce casa bine” (3:2,4). Pentru ca o femeie să se ridice la slujba de prezbiter sau pastor, ea, biserica ei şi denominaţiunea ei trebuie să scoată 1 Timotei din Biblie şi să declare epistola ca necanonică.

Unele dintre voi doamnele vă gândiţi „De ce? De ce nu poate o femeie fi pastor/învăţător? De ce nu poate o femeie fi prezbiter? De ce nu poate o femeie învăţa congregaţia? Nu este drept. Nu este corect. Este ceva foarte sexist.”

Să ne gândim la aceasta pentru un moment. Este pentru că femeile sunt mai puţin inteligente, mai puţin capabile sau mai puţin motivate? Nu, deloc. Fostul nostru guvernator Ann Richards obişnuia să spună „Dacă vrei să anunţi ceva, dă-o unui bărbat. Dacă vrei ceva făcut, dă-o unei femei.” Deşi nu eram de acord cu politica lui Richard, categoric sunt de acord cu această declaraţie, deoarece o văd îndeplinită în biserică tot timpul. Noi bărbaţii excelăm în a vorbi despre lucruri. Putem discuta idei şi probleme pentru ore întregi. Putem sublinia puncte tari şi puncte slabe. Dar pentru a realiza ceva, femeile noastre vor doar să ştie când trebuie făcut lucrul şi cât pot cheltui.

De asemenea, acest verset spune clar că o femeie nu trebuie să fie învăţător sau să aibă autoritate peste bărbaţi. Aceasta nu spune că ea nu poate să înveţe sau să exercite autoritate. Ci doar că nu poate deveni niciodată învăţător, prezbiter sau pastor al bisericii.

Femeile pot fi învăţători pentru femei. Tit 2:3-4 spune aceasta specific „Femeile mai bătrâne…să sfătuiască pe cele tinere” Femeile pot fi învăţători la copii. În 2 Timotei 1:5, Apostolul îi aminteşte tânărului lui prieten despre „credinţa autentică ce este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice”. Este evident că mama lui evlavioasă şi bunica l-au pregătit mai întâi, pe Timotei, în credinţă.

Învăţarea copiilor nu este necesar să fie lăsată toată femeilor. Avem nevoie de exemple masculine puternice în vieţile copiilor noştri. Unii dintre voi, bărbaţii ar trebui să lucraţi în acest domeniu.

Biblia chiar indică faptul că unele femei pot învăţa pe unii bărbaţi. Fapte 18:24-26. Aquila şi Priscilla erau un cuplu căsătorit, care erau prieteni buni cu Pavel. Incidental, Aquila înseamnă „vultur” şi Priscilla înseamnă „înţelept”. Ei erau vulturul şi femeia înţeleaptă.

Apolo era un evreu Alexandrian care era „un om elocvent şi puternic în Scriptură” Dar era limitat în cunoştinţă. El „învăţa limpede” ce ştia, dar teologia lui avea nevoie să fie extinsă. Deci, Aquila şi Priscilla „l-au luat deoparte şi i-au explicat calea lui Dumnezeu, mai clar”. Această femeie înţeleaptă nu şi-a sumat rolul de predicator sau de prezbiter peste congregaţie, ci a instruit în particular un om care va avea acea slujbă.

Ştim că femeile pot învăţa şi pot avea autoritate, dar de ce nu pot avea aceeaşi slujbă în biserică la fel ca bărbaţii? Pavel ne dă două motive biblice, în versetele 13-14.

Primul motiv este ORDINEA CREAŢIEI. Pavel concluzionează Geneza 1-2 când spune „Adam a fost creat mai întâi, apoi Eva”. Nu au fost făcuţi în acelaşi timp. Dumnezeu l-a făcut pe Adam „din ţărână”. Eva a fost făcută din coasta lui Adam. Evreieşte la „bărbat” se spune ish. Cuvântul evreiesc pentru „femeie” este isha, „din bărbat” 1 Corinteni 11:7-9 spune despre bărbat „… pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat” 

Adam a spus „Eva, mă iubeşti?” Eva a spus „Dragă, nu există nimeni pentru mine, doar tu” Eva a fost creată să fie „un ajutor potrivit pentru el” (Gen.2:18).De la început, Dumnezeu a făcut bărbaţii şi femeile diferiţi, cu roluri distincte.

Cel de-al doilea motiv este ORDINEA CĂDERII. Versetul 14 spune „Adam nu a fost înşelat, ci femeia a fost înşelată şi a căzut în păcat”. Cu alte cuvinte, Eva a fost „înşelată” de Satan şi a fost prima care a încălcat porunca lui Dumnezeu. Ea a fost prima care a păcătuit. A fost „înşelată” să gândească că ar putea deveni „ca Dumnezeu”. Deci ea a uzurpat autoritatea lui Dumnezeu şi a lui Adam şi „a căzut în păcat”  sau literal, „ a devenit o păcătoasă”.

Este evident din Geneza 3:6 că Adam a fost cu Eva şi i-a permis să-l convingă să păcătuiască şi el. El nu a fost „înşelat” ci a păcătuit voit. Ce ironic este faptul că păcatul Evei a fost încălcarea autorităţii lui Dumnezeu şi a soţului ei. Păcatul lui Adam a fost că a ascultat de nevastă.

Să privim la Geneza 3:14. Umanitatea a fost blestemată ca rezultat al păcatului lor. Satan, sub forma şarpelui, a fost blestemat. În versetul 15, promisiunea lui Mesia ca şi „sămânţă a femeii”  a fost dată pentru a-l zdrobi pe Satan. Versetul 16 arată rezultatul căderii asupra femeii.

În primul rând, va avea „durere” şi „suferinţă” la naştere. Ştiţi de ce naşterea este atât de dureroasă? Este pentru că aduceţi pe lume mici păcătoşi şi păcatul este întotdeauna dureros. Nu trebuie să învăţaţi copii să păcătuiască, este în natura lor. Ei aduc suferinţă şi durere mamelor lor.

În al doilea rând, ea va avea o „dorinţă”  pentru soţul ei, dar el va „ conduce peste ea” Ce înseamnă că „dorinţa” ei va fi după soţul ei? Înseamnă că va avea o pasiune puternică, sexuală pentru el?Aţi vrea voi, bărbaţilor! Nu! Înseamnă „dorinţa” ei de a conduce peste el. Ea va „dori”  să îi ia locul şi să conducă.

Priviţi 14 versete înainte, la 4:7 unde acelaşi cuvânt pentru „dorinţă” este folosit cu privire la avertismentul lui Dumnezeu pentru Cain. Dumnezeu spune „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” 

Femeilor, partea voastră din blestemul căderii este că veţi „dori” să stăpâniţi asupra soţului. Vreţi conducerea. Este atât de uşor pentru voi să-l trage-ţi aparte, să-l criticaţi, să-i faceţi observaţie de faţă cu copiii şi să-l faceţi nefericit. Acesta este păcatul feminităţii voastre. Este un păcat înnăscut. Totuşi, „trebuie să stăpâniţi peste aceasta”. Pentru a fi o femeie evlavioasă, trebuie să mărturisiţi şi să înăbuşiţi dorinţa şi să veniţi la „supunere” faţă de soţ.

Săptămâna aceasta am întrebat-o pe soţia mea evlavioasă, femeia care mă cunoaşte şi pe dinăuntru şi pe dinafară, care este mama copiilor mei şi învaţă Scriptura săptămânal, dacă a avut dorinţa de a conduce peste mine. Ea a spus da. De aceea Biblia porunceşte mereu şi mereu femeilor evlavioase să înfrângă păcatul şi să se supună.

III. Femeia creştină trebuie să fie Puternică (v.15).

Acest ultim verset pare puţin încurcat la prima vedere, „Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” Să cercetăm aceasta bucată cu bucată.

Aceasta nu înseamnă evident că femeile au salvarea veşnică de păcatele lor, numai dacă au copii. Multe femei care au copii nu sunt salvate şi multe care sunt salvate nu au copii. Salvarea este clar numai prin har şi prin credinţă.

Notaţi de asemenea diferenţa dintre pronumele personale. „ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă ei stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”.  „ Ei” se referă la copii ei. Poate că ea a fost prima care a păcătuit şi care a moştenit trăsăturile păcătoase ale căderii, dar viaţa ei este răscumpărată şi plină de valoare prin purtarea de copii cărora le va transmite făclia „credinţei”, „dragostei” şi „sfinţeniei” şi „auto controlului”. 

Cea mai mare influenţă pe care o femeie o poate avea este să crească copii puternici, creştini. Femeile nu pot conduce peste bărbaţi, dar femeile pot creşte bărbaţi.

Conform societăţii, unul dintre cele mai rele lucruri care se pot întâmpla unei femei este maternitatea. Maternitatea este văzută de către unii ca fiind cea mai rea povară. Avem o industrie care să ajute femeile să nu conceapă copii, controlul naşterilor. Avem o industrie care ajută femeile să nu poarte copii, avortul. Avem o industrie care ajută femeile să nu-şi crească copiii, centrele de plasament. Am citit un articol într-o zi despre cum tot mai multe cupluri care au ales să nu aibă copii, deoarece interferează cu libertatea lor. Nu trebuie să ne surprindă că în cultura noastră este o opoziţie directă a acestor valori biblice.

Dar femeile care nu pot avea copii? Dar femeile care nu sunt măritate? Aveţi un capitol întreg din Biblie în 1 Corinteni 7. Te poţi dedica numai lui Dumnezeu.

Cea mai mare influenţă pe care o poate avea o femeie este să aibă copii şi să-i crească. Trebuie să-i creşti în „credinţă”. Învaţă-i despre Dumnezeu din copilărie. Învaţă-i Biblia. Învaţă-i ce să creadă. Nu lăsaţi această sarcină altora. Puneţi în ei o credinţă puternică Învăţaţi-i să „iubească”. Învăţaţi-i cum să sacrifice ceea ce vor şi să fie sensibili la dorinţele şi necesităţile altora. Învăţaţi-i despre „sfinţenie” Învăţaţi-i să urască păcatul. Arătaţi-i-l. Fiţi atente ce lăsaţi să le invadeze viaţa, prin mas media. Zig Ziglar spune că cea mai mare ipocrizie este un tip care se plânge de tot sexul şi violenţa pe care le vede la video. Învăţaţi-i „auto controlul”. Este acelaşi cuvânt ca şi „decenţă” în v9. Învăţaţi-i cum să spună nu dorinţelor cărnii.

Maternitatea  este grea. Este o cruce de purtat. Slujba ta este să transformi mici păcătoşi în sfinţi dedicaţi ai lui Dumnezeu. Lucrezi împotriva propriei lor naturi. Ei nu te apreciază pentru aceasta. Nu sunt niciodată satisfăcuţi pentru tot ce faci pentru ei. Te vor dispreţui, minţi, şi-ţi vor frânge inima, dar tu continuă. Eventual vor creşte şi vor fi ceea ce tu îi înveţi.

Într-o zi se va merita. Într-o zi vor deveni bărbaţi şi femei şi vor trăi valorile pe care le-ai pus în ei, vor veni şi-şi vor pune mâinile în jurul gâtului tău şi vor spune „ mulţumesc mamă”.  Cariera ta nu poate4 face aceasta. Cariera ta nu va plânge la înmormântarea ta. Cariera ta te va uita, dar copiii tăi niciodată.

Soţilor, să ai copii nu o va ajuta la siluetă. Nu ajută să vezi alte femei în poziţii mai puternice, cu bani şi timp să facă lucruri pe care ea nu le va face niciodată. Ce va avea ea pentru tot acest sacrificiu? Te are pe tine. Îmbrăţişeaz-o în fiecare zi şi spune-i că ceea ce face are valoare eternă!! Soţia ta evlavioasă formează suflete după chipul lui Dumnezeu şi nu există mai mare influenţă.

https://www.voxdeibaptist.org/passing_the_torch_trd.htm

TIGLAT-PILESER, TIGLATPALASSAR. 

download

TIGLAT-PILESER, TIGLATPALASSAR. Acest împărat al Asiriei este cunoscut sub mai multe nume. tiglat-pil’eser (2 Împăraţi 15:29; 16:7-10) este aproape de numele asirianTukulti-apil-Esarra („încrederea mea este în fiul lui Esarra”) şi de numele aramaic tgltpl’sr(Stela Zinjirli; ostraconul Ashur). Varianta tilgatpiln’eser (1 Cronici 5:6; 2 Cronici 28:20; LXX, Algathphellasar) ar putea să fie o formă de origine ebraică (JSS 21, 1976, p. 7). Celălalt nume al împăratului, Pul, este dat atât în VT (2 Împăraţi 15:19; 1 Cronici 5:26) precum şi înCronica babiloniană (Pulu).

Tiglat-Pileser III (745-727 î.Cr.)  a fost fiul lui Adad-nirari III (AfO 3, 1926, p. 1, n.2). Istoria domniei sale nu este cunoscută prea bine datorită caracterului fragmentar al inscripţiilor existente, găsite în principal la Nimrud (*CALAH), dar evenimentele principale sunt înşirate în Canonul Eponim asirian.

Prima campanie a fost îndreptată împotriva arameilor din Babilon, unde Pul „a apucat mâinile lui Bel” şi a redobândit controlul până la revolta lui Ukin-zer din anul 731 şi asediul cetăţii Sapia, după care domnitorul caldean Marduk-aplaiddina (*MERODAC BALADAN) s-a supus asirienilor. Alte campanii au fost îndreptate împotriva mezilor şi urarţienilor (Armenia).

În anul 743 î.Cr. Tiglat-Pileser a pornit să cucerească cetăţile-stat din N Siriei care se aflau sub stăpânire uraniană. În timpul asediului de 3 ani de la Arpad el a primit tribut de la Carchemiş, Hamat, *Tir, Byblos, Reţin regele Damascului şi de la alţi domnitori. Dintre cei menţionaţi, *Menahem (Menuhimme) regele Samariei, care avea să moară curând după aceea, a adunat contribuţia sa printr-o colectă de 1 mină (50 de sicli) de la toţi cei 60.000 de bărbaţi apţi de serviciu militar „pentru ca mâinile lui (Tiglat-Pileser) să fie cu el şi să întărească domnia în mâinile lui” (2 Împăraţi 15:19-20; cf. Iraq 18, 1956, p. 117).

În timp ce Tiglat-Pileser însuşi lupta cu Sarduri din Urartu, o revoltă a fost instigată de „Azriyau din Yaudi” (Anale). Se pare că atunci când Urartu şi-a impus stăpânirea peste Carchemiş, Bit-Adini (Beth-eden) şi Cilicia, statele aramaice slăbite din S Siriei au trecut sub stăpânirea lui Azaria, regele lui Iuda, care în vremea aceasta era mai puternic decât Israelul. Azaria-Uzia (numele ‘zr şi ‘zz sunt variante; G. Brin, Leshonenu 24, 1960, p. 8-14), a murit la scurtă vreme după aceea (2 Împăraţi 15:7) şi nişte „iudei” sunt menţionaţi printre prinşii de război colonizaţi în Ullubu (aproape de Bitlis). Partea de N a Siriei a fost organizată ca provincie asiriană (Unqi) condusă de guvernatori locali.

Când opoziţia faţă de Asiria a continuat, Tiglat-Pileser a pornit din nou spre V în anul 734. Porturile feniciene au fost jefuite şi a fost impus un tribut greu asupra cetăţilor Aşcalon şi Gaza, al căror domnitor Hanun a fugit în Egipt. Statui ale regelui asirian au fost ridicate în templele lor.

Armata care a înaintat pe graniţa de V a lui Israel (Bit-Humri; a fost contestată prezenţa numelor Galilea şi Neftali în aceste Anale) s-a întors înapoi de la „Râul Egiptului” (nahal-musur). Reţin, regele Damascului, Amon, Edom, Moab şi (Io)Ahaz regele lui Iuda (Iauhazi (mat)Iaudaia) au plătit tribut regelui Asiriei (2 Cronici 28:19-21).

Totuşi, Ahaz nu a primit imediat ajutor de la Asiria împotriva atacului combinat al lui Reţin şi Pecah, regele lui Israel, care s-au unit cu edomiţii şi filistenii pentru a ataca ţara lui Iuda (2 Cronici 28:17-18). Ierusalimul a fost asediat (2 Împăraţi 16:5-6) şi asediul a fost întrerupt numai în urma înaintării asirienilor împotriva Damascului la sfârşitul anului 733 î.Cr. După căderea Damascului în anul 732 î.Cr., Metenna regele Tirului a capitulat şi a fost cucerit Israelul, inclusiv Iion, Abel din Bet-Maaca, Ianoa, Cadeş, Haţor, Galaad, Galilea şi întregul Neftali, şi au fost luaţi prizonieri de război (v. 9). Un strat de ruine care denotă o distrugere totală de la *Haţor este atribuit acestei perioade. Tiglat-Pileser pretinde că l-a înlocuit pe Pecah (Paqaha) cu Osea (Ausi’) pe tronul lui Israel şi este posibil să fi complotat asasinarea lui Pecah, descrisă în 2 Împăraţi 15:30.

Ahaz a plătit pentru ajutorul asirian şi a devenit vasal, fapt care probabil a impus anumite concesii religioase şi respectarea anumitor ritualuri (cf. 2 Împăraţi 16:7-16). Tiglat-Pileser şi-a extins stăpânirea peste Samsi, regina din Aribi (Arabia), peste locuitorii din Seba şi Idibaîil (Abdeel din Geneza 25:13). Folosind prizonierii de război Tiglat-Pileser şi-a construit un palat la Calah, din care au fost recuperate basoreliefuri descriindu-l pe rege şi campaniile sale. Deşi Tiglat-Pileser I (1115-1077 î.Cr.) a invadat Fenicia, în VT nu există nici o dovadă despre el.

BIBLIOGRAFIE

  1. J. Wiseman înIraq13, 1951, p. 21-24; ibid., 18, 1956, p. 117-129; H. W. F. Saggs în Iraq 19, 1957, p. 114-154; ZPDV, 1974, p. 38-49; R. D. Barnett şi M. Falkner, Sculptures of Tiglath-pileser III, 1962; H. Tadmor, Inscriptions of Tiglath-pileser III, 1978.

D.J.W.

http://dictionarbiblic.blogspot.com/2013/04/tiglat-pileser-tiglatpalassar.html

Sikhismul RELIGIILE LUMII dr Stephen Etches

download

fragment

În majoritatea universităților, două idei referitoare la adevăr ies în evidență:

1. Adevărul este relativ – orice adevăr este formulat în contextul culturii și este modelat de cultură și mediu. Adevărul, se spune, este personal, nu transcendent ori absolut.

2. Adevărul este pluralist – pentru că este relativ, toate afirmațiile referitoare la adevăr sunt valide. A judeca între două afirmații contradictorii despre adevăr nu mai are sens prin această definiție și această evaluare este înlocuită de o abordare pluralistă a credinței.

În esență, ideologia pluralismului susține validitatea tuturor religiilor în mod egal. Potrivit acestei perspective, nici o religie nu poate pretinde că este o revelație unică sau specială a lui Dumnezeu și niciun lider religios sau întemeietorul unei religii nu poate pretinde a fi mai special.

Aceste idei devin tot mai populare astăzi, însă ele nu sunt deloc noi: ele reprezintă, în esență, popularizarea teologiei liberale a secolului XIX, care, la rândul ei, are la bază filosofia secolului XIX, în special pe cea a lui Hegel. De fapt, aceasta înseamnă să spui că filosofia relativistă a lui Hegel este corectă (și celelalte sunt eronate), ceea ce este o pretenție exclusivistă care contrazice regula de bază a pluralismului, aceea de a avea vederi largi.

Pluralismul este îmbrățișat, în general, de cei care doresc să aibă o justificare convenabilă pentru stilul lor de viață. Cu alte cuvinte, ei folosesc pluralismul ca o unealtă pentru demitizarea religiei în general: dacă totul este relativ, atunci nu trebuie să acord atenție la nimic și eu pot fi propriul meu zeu.

Alții, în special oamenii religioși, au îmbrățișat pluralismul deoarece acesta îi scapă de problema jenantă a evanghelismului și prozelitismului, care a dus în trecut la conflicte și chiar la războaie. Așadar, aceasta este o încercare de a scăpa de evanghelism și, de asemenea, de a dezamorsa un conflict într-o societate care acceptă o multitudine de credințe. Pluralismul încearcă, de asemenea, să evite criticile care se aduc la adresa creştinismului prin care se arată că acesta dezbină şi ar fi responsabil pentru cruciade şi alte vărsări de sânge din istoria bisericii creştine.

Unii vor obiecta că pluralismul este ceva natural în „societatea noastră pluri-religioasă”, în care factorul economic și cel democratic sunt cei mai importanți. Dacă prin societate „pluri-religioasă” înțelegem o societate care tolerează toate religiile, atunci nu este nici-o problemă. Însă dacă prin aceasta ne referim la faptul că toate religiile sunt fie adevărate, fie fără nici o valoare, atunci autorul acestui articol va contesta acest lucru.

 Sikhismul

Sikhismul a fost întemeiat de Nanak (1469-1538 d.Hr.) și reprezintă o încercare de a armoniza islamul (sufismul în special) și hinduismul (bhakti). Centrul său geografic este Punjab, unde exista deja o tradiție a mișcărilor mistice. Islamul a fost de acord la început cu această mișcare, însă mai târziu s-au ridicat lider islamici care au atacat-o, așa că noua mișcare s-a organizat într-o comunitate militară.

Nanak și-a organizat discipolii (numiți sikh-i) într-o comunitate strâns legată, al cărei guru sau învățător era el însuși. Cei nouă succesori ai săi au fost și ei recunoscuți ca surse de inspirație divină. Ultimul guru a murit la începutul secolului XVIII. Cel de-al cincilea guru a construit templul de aur la Amritsa. De atunci, cartea sacră a sikh-ilor (care conține poezia lor), numită Adi-Granth, a devenit singura autoritate a acestei mișcări. Salvarea, care este văzută în termenii unei uniri mistice cu Cel fără formă, are loc în special prin puterea bhakti.

Numele Sfânt (la care meditează) și guru-ul au rolul de mediatori. Aceasta este singura sectă bhakti care se separă de hinduism.

Cultul RadhaKrishna este cea de-a doua mișcare bhakti și are la bază dragostea pasională a lui Krishna pentru Radha, văcărița. În Bengal, Caitanya (1485-1533) a transformat cultul Krishna într-o puternică mișcare religioasă. Dragostea sa intensă pentru Krishna, însoțită de kirtan (cântece cântate în comun) a inspirat cultul Hare-Krishna. Acest cult a devenit popular în Apus, fiind o versiune de export a hinduismului, religia Indiei.

Înapoi sus
www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Viorel - Logos

Har şi Pace

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Sclipiri

Har si Pace

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Curajul credinței

„Sinceritatea este fundamentul vieții spirituale” (Albert Schweitzer)

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat asta: