SCIENTOLOGIA: DE LA FICŢIUNE, LA RELIGIA EREI SPAŢIALE
Unul dintre produsele cele mai stranii şi controversate ale pieţei religioase a zilelor noastre este Biserica Scientologiei. Biserica a fost întemeiată prin anii ’50 de către Lafayette Ronald Hubbard (1911-1986), în California. Ea este rodul mai timpuriei sale teorii nereligioase a „Dianeticii”.
În zilele noastre Scientologia pretinde că posedă peste 700 de centre în 65 de ţări şi că este una dintre cele mai prospere religii noi. Celebrităţi ca Tom Cruise, John Travolta, Kirstie Alley şi Sonny Bono (sau cunoscutul jazzman, Chick Corea, aşa cum ne indică Time din 6 iunie 1991, care ne-a vizitat ţara în decembrie 1997; n.tr.), sunt doar câţiva dintre „credincioşii” din Hollywood care o susţin în mod activ (din acest motiv organizaţia a mai fost numită, „Biserica Celebrităţilor” – n.tr.). Totuşi această religie nouă îşi are criticii ei, aşa cum ne demonstrează numere recente şi încă în circulaţie ale publicaţiei Reader’s Digest (din mai 1980, şi septembrie 1981) şi ale revistei Time (din 6 mai, 1991 – număr aflat în posesia traducătorului!).
FILOZOFIA SCIENTOLOGIEI Crezurile de bază ale Scientologiei sunt rezultatul unui amestec omogen dintre filozofia orientală şi cercetările personale ale lui Hubbard făcute într-o varietate de discipline, cât şi ale „datelor” dezvăluite în urma „audierilor” (semnificaţia acestor termeni vă va fi dezvăluită pe parcursul materialului. Aceştia sunt specifici Scientologiei – n.tr.). „Audierea” (engl.”auditing”) reprezintă metoda de „consiliere” scientologică care constă în examinarea profundă a vieţii prezente, sau a „vieţilor anterioare”, a celui ce este numit „necurat” (engl. „preclear” – „înainte de curăţire”), sau novice. Într-una din numeroasele lui definiţii, Hubbard a descris Scientologia ca fiind, „continuarea vestică şi anglicizată a numeroase forme străvechi de înţelepciune”. Printre acestea se includ, scrierile Veda (literatura sacră a hinduşilor – n.tr.), Taoismul, Budismul, Iudaismul, Gnosticismul şi înţelepciunea civilizaţiei greceşti timpurii, învăţăturile lui Isus, Nietzsche şi Freud. Conform spuselor lui Hubbard, „Scientologia a atins ţelul religiei din toată istoria scrisă a Omului, eliberarea sufletului prin intermediul înţelepciunii”.
Scientologia împarte mintea omului în două compartimente – cel analitic şi cel reactiv – care sunt aproximativ paralele cu conştientul şi inconştientul omului, numit şi iraţional. Experienţele extrem de şocante, durerea, sau pierderea cunoştiinţei duc la producerea „engramelor”, a impresiilor senzoriale, care sunt înregistrate în compartimentul reactiv al minţii. Aceste imagini mintale, sunt la rândul lor cauza numeroaselor noastre probleme emoţionale sau chiar fizice, ale prezentului. De acestea se poate scăpa doar prin Scientologie.
Deşi aceste imagini de memorie sunt reţinute perfect, ele sunt inactive în creier până ce evenimente similare le restimulează, le readuc la viaţă. Când sunt trezite, acestea cauzează un comportament reflexiv şi condiţionat ce este dăunător dispoziţiei unei persoane. Astfel, atunci când creierul vede o situaţie asemănătoare unei experienţe ameninţătoare a trecutului, şi chiar dacă aceasta nu constituie acum o ameninţare asupra vieţii, el îi răspunde ca atare, producând un comportament impropriu şi defensiv. De exemplu, dacă un băiat cade dintr-un copac tocmai când pe stradă trece o maşină roşie şi îşi pierde cunoştinţa, mai târziu, ca adult, maşinile roşii (sau chiar alte lucruri de aceeaşi culoare) îi pot retrezi episodul nefericit în mai multe feluri şi să-l împingă la reacţii iraţionale. De aceea, acest om s-ar putea să refuze să se urce într-o maşină roşie, poate chiar să se simtă bolnav sau să aibe ameţeli, când este pus în faţa situaţiei.
Din acest punct de vedere, cu toţii suntem mai mult sau mai puţin nişte fiinţe condiţionate – adevărate „maşini” care răspund pur şi simplu la manipulatorul lor (care se spune că este compartimentul reactiv al minţii). Scientologia susţine că această restimulare sau trezire, este automată. Cu alte cuvinte, noi nu suntem fiinţe libere: suntem sclavii unei minţi (reactive) „aberante/deviate”. De aceea, Scientologia afirmă că prin Dianetică şi/sau prin terapie scientologică putem ajunge direct la „engramele” noastre şi să le „ştergem”, devenind astfel „curaţi” („clear”), sau altfel spus, stăpâni pe comportamentul nostru („la cauză”), în loc de a depinde de o minte reactivă bolnavă („în efect”).
Din nefericire Scientologia ne informează că din cauza reîncarnării, cu toţii am acumulat „engrame” timp de miliarde şi miliarde de ani. Astfel, pentru a rezolva „engramele” ascunse, iniţiatul nu doar că trebuie să fie azvârlit mintal, înapoi în timp pentru a reexperimenta efectele dăunătoare ale acestei vieţi, dar şi pe cele ale nenumăratelor vieţi anterioare.
Conform Scientologiei, fiecare om este de fapt un „tetan”, un spirit nemuritor care a fost atât de afectat de aceste engrame încât a uitat că este nemuritor şi că este un tetan. Tetanii, se spune, posedă controlul absolut asupra trupurilor lor, dar din nefericire, ei cred că sunt doar trup (o soartă urâtă) şi de aceea sunt limitaţi de universul TESM-ului (adică, de Timp, Energie, Spaţiu şi Materie). De fiecare dată când moare un trup, tetanul trebuie să intre într-un alt trup, aducând însă cu el toate engramele acumulate de-a lungul a mai multe miliarde şi miliarde de ani. Tetanii, nu mai sunt astfel liberi, ci sunt înrobiţi de universul material. Aici intervine Scientologia, afirmând că ea poate să-l elibereze pe tetan.
PRESUPUNERI TEOLOGICE ALE SCIENTOLOGIEI În lumina pretenţiilor religioase ale Scientologiei, voi descrie care sunt presupunerile teologice ale bisericii cu privire la şase categorii fundamentale: la Dumnezeu, om, creaţie, mântuire, moarte şi supranatural.
Dumnezeu În Biserica Scientologiei conceptul de Dumnezeu pare să aibe o formă panenteistă (care înseamnă a crede că toate entităţile fizice sunt conţinute în Dumnezeu, dar nu sunt identice cu El), cu toate că se poate presupune şi existenţa unei forme monoteiste. Ceea ce biserica numeşte „Fiinţă Supremă”, este în mod intenţionat lăsat nedefinit şi chiar neglijat în teoria sau practica Scientologiei. Dumnezeu este uneori numit sau se sugerează a fi „Natura”, „Infinitul”, „Cea de-a Opta Dinamică”, „toată (viaţa) Teta”, şi aşa mai departe. De regulă, scientologul individual este liber să-l interpreteze pe Dumnezeu sub orice formă doreşte.
Omul Scientologia susţine că în adevărata lui natură omul nu este trupul şi eu-l limitat şi jalnic care în mod greşit îşi închipuie că este. El este un tetan a cărui natură fundamentală este în esenţă bună şi divină. Nu este decăzut moral, ci mai degrabă este ignorant de propria lui perfecţiune. Singura lui „cădere” s-a făcut în materie şi nu în păcat. Cum a venit această „cădere” ?
Se pare că în urmă cu trilioane de ani tetanii au devenit atât de plictisiţi încât au dat naştere la (au emanat) universuri mintale în care să se joace şi să se amuze. Însă, în scurt timp au devenit atât de absorbiţi de creaţia lor şi au fost atât de condiţionaţi de manifestările proceselor lor de gândire încât şi-au pierdut conştienţa adevăratei lor identităţi şi a naturii lor spirituale.
Aceştia au devenit hipnotizaţi de TESM (vă amintiţi, sistemul actual de timp, energie, spaţiu şi materie ? n.tr.) şi capturaţi de el. În compunerea problemei s-a mai adăugat şi nesfârşita acumulare de engrame de-a lungul a trilioanelor de ani de existenţă. Rezultatul final a fost o creatură cu adevărat jalnică – o fiinţă înrobită din punct de vedere material ce există asemenea unei maşinării stimulate de reflexe. Astăzi, tot ce-a mai rămas din glorioasele fiinţe spirituale, este doar sclavia faţă de o minte reactivă şi robia în universul TESM. Astfel, conceptul privitor la om al Scientologiei, este descris în lucrarea, Scientologia: O religie mondială se naşte în era spaţială, după cum urmează:
„Persoana”, este după Scientologie (şi se descoperă că este), un Tetan (fiinţă spirituală) având un potenţial creator infinit care acţionează în universul fizic însă fără a face parte din el…
„Eternul Eu Indestructibil” (supranumit, „Atman”) al Upanishad-elor hinduse a prevăzut de mai demult conceptul scientologic al „tetanului”…
Tetanul este de asemenea considerat a fi sursa înnăscută a propriului său univers imaginar care se suprapune într-o mare comunitate de suflete, universului creat al celorlalţi tetani. În acest fel este formată lumea simţurilor, faţă de care, asemenea personajului hindus „Lila” sau „Jocului Divin”, fiecare tetan joacă Jocul Vieţii, în comun cu partenerii lui spirituali…
Ca şi Fiinţă…când el descinde în Materialitate, manifestările vieţii sale devin tot mai greoaie şi încurcate, iar cunoaşterea de către el a realităţii, se deteriorează.
Creaţia Universul nu a fost creat ex nihilo (latină, „din nimic”), de către o singură fiinţă supremă, având astfel o existenţă separată proprie. În schimb, universul scientologic constă într-o emanaţie mintală subiectivă, sau „proiecţie” a tetanilor, acesta având doar o aparentă realitate şi nu una reală. Astfel, tot universul fizic este un Joc, un produs al ingeniozităţii unui tetan (cu scopul de a scăpa de plictiseală – !? ), care se pare că se trage de la preistoricul consens original al tetanilor de „crea”.
Ca şi produs al minţilor tetanilor, universul poate suferi nenumărate manipulări din partea unui tetan conştient sau iluminat spiritual. De aceea, scientologii consideră puterile ocultice demonstrate în practica bisericii lor ca fiind confirmarea acestei doctrine. Dar pentru un tetan extrem de ignorant (în principiu, aceştia fiind toţi ne-scientologii), universul este o cursă amăgitoare şi fatală. Tetanii ignoranţi sunt limitaţi de engramele lor şi ca prin urmare cred că sunt doar nişte trupuri fizice. Ca şi rezultat al unei astfel de impresii, ei sunt fiinţe slabe, înrobite unui univers material care inhibează realizarea de sine a adevăratei lor naturi de spirit nemuritor. În concluzie, creaţia materială aşa cum o cunoaştem noi nu este doar o iluzie dar şi un rău absolut – ea fiind puternica barieră distructivă pe care cineva trebuie să o biruiască pentru a avansa spiritual.
Mântuirea Această jalnică sclavie a tetanului faţă de universul, timp, energie, spaţiu, materie, a continuat timp de milenii până ce L.Ron Hubbard a descoperit natura secretă a umanităţii şi a avansat soluţia pentru starea mizeră a tetanului, punând la punct un plan universal de mântuire. Prin „audierea” scientologică, engramele pot fi neutralizate iar tetanul poate treptat să devină conştient de sine sau „iluminat”. Folosind tehnici diverse s-a dezvoltat o metodologie practică pentru a-l putea face în stare pe iniţiat să-şi recunoască existenţa lui spirituală, să se despartă de trupul TESM şi să înceapă să-şi exercite controlul mintal asupra universului TESM. Cu alte cuvinte, iniţiatul poate în cele din urmă să ajungă la starea de „curat” şi după aceea, progresând prin numeroasele niveluri ale „Tetanului Operaţional” („Operating Thetan”- „OT”), să dobândească treptat realizarea sinelui. Un „Tetan Operaţional” este acela care este din ce în ce mai conştient de adevăratele sale puteri de tetan şi să acţioneze conform lor.
Moartea În concepţia Scientologiei moartea este uneori o binecuvântare, fiindcă ea poate permite eliberarea sufletului din temniţa trupului (adică, evoluţia tetanului, a sufletului, la o stare superioară de conştienţă). Cu toate acestea, dintr-un alt punct de vedere, moartea este considerată un eveniment atât de banal (unul prin care fiecare persoană a trecut de miliarde şi miliarde de ori), încât este un incident, aproape irelevant şi neobservabil în planul general.
Ocultul Implicarea puterilor spirituale şi a experienţelor „afară-din-trup” (ca şi mijloc în folosul tetanului pentru a-şi re-descoperi adevăratele lui puteri) este semnificativă pentru acceptarea de către biserică a tărâmului ocultic. Pe deasupra, propriul fiu al lui Hubbard merge până acolo încât să afirme că, „magia neagră constituie miezul Scientologiei”. De asemenea, se spune că însuşi Hubbard a mărturisit că o entitate spirituală l-a călăuzit toată viaţa lui, iar un număr de cercetători ştiinţifici au confirmat natura ocultă a Scientologiei.
O CRITICĂ ADUSĂ SCIENTOLOGIEI În ciuda încercărilor reuşite ale Bisericii Scientologiei de a inhiba criticismul îndreptat împotriva ei, există totuşi o cantitate apreciabilă de literatură disponibilă celui ce vrea să o cerceteze (din păcate, majoritatea doar în limba engleză – n.tr.). Deosebit de ajutătoare sunt, (1) investigaţiile şi rapoartele guvernamentale, (2) transcrierile a numeroase decizii judecătoreşti (unde Scientologia a apărut fie ca acuzator, fie ca pârât), (3) analizele ştiinţifice ale unor domenii înrudite cu teoriile Scientologiei (cum ar fi, filozofia, medicina, psihologia, sociologia, teologia, sau etica), (4) analizele presei şi investigaţiile făcute de ea, din mass-media, (5) cât şi literatura publicată de actuali sau foşti membrii ai grupării.
Scientologia şi/sau Dianetica nu este lipsită de afirmaţii care să nu se poată verifica, deşi biserica susţine că Hubbard nu a avut timp să le ia apărarea. Cu toate acestea Hubbard a crezut, printre multe alte lucruri că, filozofia şi metodologia lui este superioară în primul rând, în expertiza sănătăţii mintale, că (Dianetica) poate avea un succes total, ducând şi la ridicarea coeficientului personal de inteligenţă, că ea poate rezolva problemele majore ale umanităţii, şi că aceasta este o ştiinţă raţională şi demonstrată (cu excepţia cazului în care insistă asupra studiului spiritului). Însă, înainte ca Dianetica să fi evoluat în Scientologie ea a fost examinată şi criticată de o varietate de cercetători şi infirmată în clauzele ei esenţiale.
În realitate nici una din pretenţiile Scientologiei nu a fost confirmată. Spre exemplu, una dintre personalităţile legale cele mai cunoscute ale secolului nostru este Lordul Cancelar Hailsham, educat la Oxford. Acesta a deţinut de două ori cea mai înaltă poziţie accesibilă juriştilor englezi, şi anume aceea de Lord Cancelar, cât şi de Ministru al Educaţiei şi Ministru al Ştiinţei şi Tehnologiei. El afirmă că: „Nu găsesc conceptele filozofice (ale Scientologiei) potrivite pentru a-i sprijini teoriile…baza reală pe care au pretins că au obţinut rezultate bune în tratamentul indivizilor, nu mi se pare să fie pe deplin dovedită”.
În privinţa pretenţiilor ei asupra sănătăţii mintale, aplicarea tehnicilor scientologice a dus mai degrabă la tulburarea unor persoane. Aceste probleme se pot naşte din activitatea ocultică, din procesele scientologice şi inexperienţa „auditorilor”. Ele includ halucinaţiile şi comportamentul iraţional, o dezorientare cronică, senzaţii corporale stranii, boli mintale şi fizice, inconştienţă şi sinucidere. (aşa cum dezvăluie notiţele de la urmă, aceste hazarde mai sus menţionate au fost recunoscute şi de Hubbard, deşi el a susţinut că acestea s-au manifestat doar în cazul aplicării greşite a „tehnologiei” scientologice.)
De asemenea, Hubbard mai pretinde că Scientologia este o ştiinţă dovedită care este raţională şi care foloseşte principii ştiinţifice. Cu toate acestea, metodele lui Hubbard contrazic această afirmaţie şi dezvăluie că din punct de vedere ştiinţific metodologia cercetărilor sale este dubioasă şi lipsită de încredere. Chiar şi afirmaţiile fiului său ne confirmă această convingere atunci când privitor la bestseller-ul de milioane de dolari, al tatălui său, „Dianetica: Ştiinţa Modernă a Sănătăţii Mintale”, el spune că, „nu a făcut nici un fel de cercetare…iar ceea ce a făcut în realitate a fost să strângă bucăţi şi frânturi de la alţi oameni, pe care le-a pus într-un mixer unde le-a amestecat şi de unde a scos Dianetica ! Toate experienţele din carte – cam 200 de „experienţe reale din viaţă” – sunt toate rezultatul preocupării sale obsesive cu avorturile şi stările de inconştienţă…De fapt, marea majoritate a acestor întâmplări au fost inventate de el. Restul reies din viaţa lui secretă, în care a fost profund implicat în ocultism şi magie neagră. Aceea implicare o are de la vârsta de 16 ani”.
Pe deasupra, alţi cercetători care au examinat singurul presupus instrument „ştiinţific” al Scientologiei ce este capabil să producă „date”, au concluzionat că este inutil şi că nu are nici un fel de calităţi deosebite.
Acest instrument este „E-meter”-ul, un dispozitiv electric care este folosit la localizarea engramelor. „E-meter”-ul măsoară cu acurateţe variaţiile de rezistivitate electrică ale corpului omenesc, asemenea galvanometrului. (Conform descrierii articolului critic din revista Time din 6 Mai 1991, „E-meter”-ul este un detector de minciuni, mai simplificat, făcut să măsoare schimbările de electricitate de la nivelul pielii, în timp ce „pacienţii” sunt supuşi unui interogatoriu asupra unor subiecte intime ale vieţilor lor – n.tr.). Însă, „nici una din teoriile asociate acestui aparat, sau din pretenţiile cu privire la el (Hubbard a susţinut că şedinţele de consiliere în jurul „E-metrului”, pot şterge engramele, pot vindeca orbirea, şi pot chiar spori inteligenţa şi aspectului unui om – Time, 6 mai 1997), nu sunt justificate. Ele sunt contrare unor dovezi experte…”
MORALA SCIENTOLOGICĂ Scientologia menţine o puternică poziţie publică cu privire la chestiunile de etică: „Practicarea Scientologiei duce la un nivel superior de etică (morală) şi integritate…” „Milioane de oameni cred deja că morala Scientologiei, conţine mai multă greutate şi onestitate decât legile tradiţionale şi confuze ale neamurilor”. „Membrii internaţionali ai Scientologiei – sunt legătura d-voastră cu nişte oameni oneşti şi morali”.
Din nefericire, scientologii nu reuşesc întotdeauna să trăiască potrivit propriilor lor mărturisiri etice, în parte fiindcă etica lor pare valabilă doar pentru aceia pe care îi consideră vrednici de ea. De exemplu, criticii bisericii, pot fi trataţi ca şi duşmani.
Ar trebui de asemenea observat că Scientologia posedă propria ei definiţie unică de termeni. Astfel, cuvintele folosite în citatele de mai sus, cum ar fi „etica”, „morala”, poartă nu doar semnificaţiile binecunoscute ci şi cele ale Scientologiei.
ADEVĂRUL ESTE MAI CIUDAT DECÂT FICŢIUNEA Această afirmaţie ne aminteşte de o problemă asociată Scientologiei: utilizarea subiectivă de termeni pentru ca informaţiile obţinute să fie manipulate în vederea obţinerii închipuitelor descoperiri şi adevăruri ale Scientologiei. Poate domeniul cel mai prolific cu care să începem este să observăm priceperea lui Hubbard ca şi scriitor (autor) de literatură ştiinţifico-fantastică. De fapt, multe din temele care se găsesc în Scientologie, se regăsesc şi în lucrările lui s.f („se-fe” – science fiction, sau literatură ştiinţifico-fantastică; n.tr.). Pentru Hubbard, „viaţa este un joc”, şi asta este cam singurul lucru care-i dă vreo semnificaţie reală. Variatele fapte de vitejie ale tetanilor din miliardele de ani trecuţi, constituie lila lor (sau, sportul lor) – jocurile pe care ei le joacă pentru a evita plictiseala eternităţii. Desigur că mulţi critici ar spune că aventurile tetanilor aşa cum sunt descrise în, „O istorie a Omului” şi „Ai mai trăit această viaţă înainte?”, ar trebui cotate printre operele sale ştiinţifico-fantastice. Iată din ultima sa lucrare, o pretinsă întâmplare dintr-o „viaţă anterioară” pe care un auditor al Scientologiei l-a descoperit cu „E-metrul” la un „pacient” supus examinării: „Necuratul (deci, e vorba de „pacient” – „preclear” , în engleză; n.tr.) s-a aflat pe Marte fără un trup, în urmă cu 469.476.600 de ani, unde a distrus un pod şi mai multe clădiri. Oamenii au fost chemaţi la templu, de o alarmă. Necuratul (încă odată, iniţiatul în Scientologie – n.tr.), s-a dus acolo şi a rupt ultima bancă şi a dărâmat turnul templului. S-a refugiat în oraş unde a văzut o păpuşă într-o vitrină în care a fost întrupat cu forţa, încercând să-i mişte membrele. Oamenii au pus mâna pe ea (l-au prins), au bătut-o şi au aruncat-o pe fereastră (o cădere de 10 metri). Păpuşa a fost dusă la templu, unde un episcop a executat-o cu pistolul lui în timp ce congregaţia cânta „Dumnezeu este dragoste”. Când oamenii au plecat, păpuşa care şi-a pierdut controlul, s-a târât afară unde a fost călcată de o maşină mare şi de un cilindru compresor. Atunci a fost readusă înaintea Episcopului, care a dat ordin să fie urcată împreună cu alţii într-un camion, şi dusă la săpat de tranşee sau şanţuri, pe o perioadă de 2.000 de ani. (Întreaga întâmplare a durat cam 2.000.000 de ani.)
După aceea, a fost luat iar trupul i-a fost înlăturat, necuratului (PC -ului, deci „preclear”-ului; n.tr) fiindu-i promis un corp de robot. Tetanul a ajuns într-o staţie de implantare unde a fost pus într-un cub de gheaţă şi transportat de o farfurie zburătoare şi lăsat pe planeta ZX 432.”
Hubbard însuşi mărturiseşte că adevărul este atât de ciudat şi de straniu, încât nimeni nu poate, cu adevărat, distinge între science fiction şi realitatea ştiinţifică (o revelaţie pe care, de asemenea, a găsit-o folositoare în respingerea şi manipularea „iluziilor” cunoaşterii convenţionale). De exemplu, Hubbard a observat spunând că, „una dintre cele mai asemănătoare descrieri ale unui tetan este Alice în Ţara Minunilor…Acolo, el poate născoci, (inventa) iepuri albi şi omide, eventual pe Urâcioşi. (Tetanul) s-ar simţi în elementul lui”. Atunci, „când priveşti la localizarea omului în Universul TESM, la ce a fost sau nu a fost în tot timpul, este pur şi simplu incredibil…este atât de fantastic încât nu se poate descrie în cuvinte, şi bineînţeles, dacă s-ar face nimeni nu ar crede-o.”
Dacă ne amintim de învăţătura lui Hubbard privitoare la creaţia materială observăm că el o consideră o iluzie: „Universul TESM poate fi uşor dovedit ca fiind o iluzie…” Nu se pune problema că universul nu există, ci mai degrabă, că el nu are o realitate independentă şi obiectivă. El este un frivol joc mintal creat şi jucat de tetani ! Realitatea convenţională, rezultă pur şi simplu din acordul primordial la care tetanii au convenit împreună („să inventeze”). Astfel, realitatea „obiectivă” este doar o simplă manifestare temporară a minţii tetanilor.
Desigur că un asemenea univers nu poate oferi o adevărată cunoaştere obiectivă a unor lucruri, pentru că nici un lucru nu are o existenţă independentă şi poate fi supus unei nesfârşite manipulări de către un tetan conştient. După spusele lui Hubbard, doar un tetan conştient (adică, cel care a fost într-adevăr iluminat prin intermediul Scientologiei) cunoaşte lucrurile aşa cum sunt în realitate, şi evident Hubbard, a fost cel mai iluminat tetan care există. De aceea, pentru scientologii care sunt de acord asupra acestei presupuneri, ceea ce Hubbard spune că este adevărat, este adevărat şi în realitate, indiferent de cât de fantastic sau contrar pare cunoaşterii convenţionale actuale.
SCIENTOLOGIA ŞI CREŞTINISMUL În ciuda faptului că până în 1970 (aproape la 20 de ani după ce Biserica Scientologiei a fost înfiinţată), cel puţin o carte a lui Hubbard pretindea fără echivoc că, „Scientologia…nu este o religie”, ea a devenit o religie şi încă una care concurează cu Creştinismul. Un sondaj efectuat chiar de Biserica Scientologiei printre 3.000 dintre membrii săi, a determinat că trecutul acestora este predominant creştin (aprox.40% dintre ei fiind protestanţi şi 26%, catolici). 70% dintre cei ce provin din biserici creştine au susţinut că se consideră încă creştini practicanţi ai credinţei lor creştine, fapt care înseamnă că aproape jumătate (47%) dintre cei sondaţi, se consideră încă creştini.
Adăugând la aceste date şi faptul că 37% dintre cei intervievaţi au studii superioare, iar 80% provin din clasa de mijloc, avem dovada faptului că Scientologia constituie o atrăgătoare şi puternică organizaţie formată dintr-o pătură educată de oameni, ce în majoritate au fost recrutaţi din bisericile creştine. În ciuda acestei situaţii răspunsul Creştinismului a fost ca şi inexistent. La fel cum un scientolog care se consideră creştin, nu recunoaşte inconsecvenţa unei astfel de poziţii, Biserica Creştină nu recunoaşte încă pericolul pe care Scientologia îl reprezintă pentru rândurile sale.
Într-un univers raţional două religii contrare nu pot fi amândouă drepte. Ori una, ori cealaltă, va fi falsă. De aceea, dacă concepţia creştină despre lume şi viaţă este adevărată (şi am demonstrat cu altă ocazie cum acest lucru se poate stabili raţional, pe baze revelaţionale şi empirice, folosind măsura strictă a criteriului legal), atunci ceea ce o contrazice, nu poate avea dreptate.
În domeniul teologiei, se găsesc mai multe chestiuni esenţiale la care mulţi au chibzuit cu seriozitate. Acestea privesc domeniul teologiei propriu-zise (adică, natura şi existenţa lui Dumnezeu), al teologiei revelate (pot eu să ştiu dacă Dumnezeu există?), al antropologiei (ce sunt eu? Sau, cine sunt eu?), al soteriologiei (cum pot să fiu mântuit?), sau al tanatologiei (ce se întâmplă cu mine când mor?).
Aceste chestiuni ridică întrebări cu privire la natura lui Dumnezeu, a omului, a mântuirii, şi a morţii. Nu există chestiuni mai importante şi mai esenţiale decât acestea, iar a răspunde greşit la ele duce la deformarea întregii concepţii despre lume şi viaţă a individului. În continuare vom compara şi contrasta pe scurt răspunsurile pe care Scientologia le oferă la aceste întrebări, cu răspunsurile oferite de Biblie.
Dumnezeu Cum am mai spus, Scientologia este esenţialmente panenteistă. Ea afirmă că există o multitudine de tetani care, „în mod colectiv” alături de toate celelalte forme de viaţă alcătuiesc Fiinţa Supremă (vezi, notiţa nr.7, de la sfârşit).
Aceasta este o contradicţie a învăţăturii biblice care spune că există doar un singur Dumnezeu Creator perfect şi suveran care există imutabil (neschimbat) din veşnicie, fără început şi fără sfârşit, Dumnezeu ce există în trei Persoane, şi care este nespus de sfânt, drept şi iubitor (vezi, Gen.1:1; Isaia 43:10-11; Fapte 5:3-4; Isaia 61:8; Maleahi 3:6; 1Tim.2:5; Tit 2:13; 1Ioan 4:8-10).
Omul Scientologia ne învaţă că omul este un spirit nemuritor asemenea atman-ului hindus. Ca şi în Hinduism, omul poate fi considerat una dintre divinităţile care a uitat că este divină.
Biblia respinge ideea că omul este un dumnezeu ignorant care are nevoie de realizarea sinelui sau de iluminare. Omul este doar o creaţie a lui Dumnezeu, făcută în imaginea lui Dumnezeu. Problema lui nu a apărut în urma engramelor sau a plictiselii, ci a păcatului şi a iubirii de sine (Romani 3:10-18; Efeseni 2:1-3).
Toată Scientologia se bizuie pe un singur concept, iar acela este conceptul de tetan. Toate celelalte lucruri, care mai au cât de cât importanţă, se bazează pe existenţa tetanilor şi pe conformarea lor la statutul pe care Hubbard l-a stabilit. De aceea, este evident că dacă nu există nici un tetan, aşa cum l-a definit Hubbard, atunci practicile Scientologiei sunt lipsite de justificare.
Să considerăm concepţia biblică. Există un singur Dumnezeu etern în tot universul (Isaia 43:10-11). El l-a creat pe om (trup şi spirit) la un moment dat în timp (Geneza 2:7). Ca prin urmare, acesta (omul) este o creatură finită. Astfel, este imposibil ca fiinţe divine asemenea „tetanilor” Scientologiei, să existe.
Din punct de vedere biblic, filozofia Scientologiei, tehnicile ei, soluţiile pe care le oferă, cât şi scopurile ei finale, se bazează pe presupunerea că sunt inerent greşite. În cuvinte mai simple, dacă nu există tetani, atunci toată Scientologia este bazată pe o eroare, deoarece „aproape întreaga Scientologie constă în descoperirea şi rafinarea metodelor prin care Tetanul poate fi înduplecat să renunţe la limitările pe care şi le-a impus singur”.
Dar pentru că Scientologia priveşte mintea cât şi anumite consideraţii practice (de exemplu, îmbunătăţirea capacităţii de comunicare), ea poate folosi sau descoperi informaţii relevante despre psihologia umană. Din nefericire, dacă asemenea informaţii sunt plasate într-un cadru creat de o concepţie despre lume şi viaţă ce este falsă sau îndoielnică, atunci în ciuda faptului că aceste informaţii sunt adevărate, ele pot fi folosite în sprijinul unei filozofii eronate.
Spre exemplu, în timpul consilierii scientologice, auditorul (consilierul) poate culege de la iniţiat anumite sentimente sau informaţii care să sugereze o iraţională frică de înălţime sau ameţeală. Această observaţie poate fi adevărată, dar pentru că mult mai luminatul auditor l-a şi interpretat pe iniţiat ca fiind un tetan ignorant de numeroasele lui vieţi, şi de asemenea pentru că „E-metrul” său i-a „localizat”, chipurile, o engramă (deci, o întâmplare care să aibe legătură cu senzaţia lui actuală de ameţeală), de acum 10 miliarde/trilioane de ani, auditorul poate interpreta greşit o asemenea informaţie sub forma unui incident dintr-o viaţă anterioară în care persoana în cauză, chipurile, cade dintr-o navă spaţială.
Dacă înţelegem că scopul esenţial al Scientologiei este de a ajuta un tetan (inexistent, din punct de vedere biblic) să-şi descopere adevărata lui natură, suntem obligaţi să concluzionăm că aceasta nu are nici un efect pe tărâmul realităţii. Dacă tetanul nu există, ce altă concluzie poate trage creştinul care investighează Scientologia ?
Mântuirea Mântuirea în Scientologie înseamnă progresul de la ignoranţă personală şi robie faţă de materie, la iluminare gnostică şi eliberare din trupul şi universul TESM. Pentru preţul final de zeci de milioane de dolari un om poate fi „salvat” progresiv din engramele sale, odată prin cunoaştere (prin crezurile Scientologiei), şi apoi prin fapte bune (prin audiere scientologică şi practică de acelaşi tip, etc.), pentru a ajunge la cel mai superior stadiu, acela de „tetan operaţional”.
Însă, de partea cealaltă Biblia ne învaţă că mântuirea este un dar fără plată. Omul este răscumpărat pe principiul harului, prin credinţă în ispăşirea lui Hristos (Efes.2:8-9; Ioan 6:47; Evrei 11:1; 1Ioan 2:2).
Moarte Scientologia pretinde că moartea este repetată la infinit prin reîncarnare şi de aceea aproape că ea nu survine. Cu toate acestea, moartea, este potenţial benefică prin faptul că permite eliberarea sufletului din temniţa trupului.
Din punct de vedere biblic, moartea este un eveniment care survine o singură dată şi care, fie aduce cele mai sublime binecuvântări (cerul veşnic), fie cele mai îngrozitoare consecinţe (iadul veşnic).
Moartea constituie o soartă ireversibilă atât pentru mântuiţi cât şi pentru cei pierduţi şi de aceea, oamenii au doar o singură viaţă de trăit pentru a se împăca cu Dumnezeu (Evrei 9:27; Matei 25:46; Luca 26:19-31; Apoc.20:10-15). În concluzie, Scientologia nu se conformează clasicei concepţii despre lume şi viaţă sau învăţăturii specifice a revelaţiei Iudeo-Creştine, şi examinată în ansamblul ei, ea respinge categoric credinţa creştină. Hubbard a repudiat dumnezeirea şi misiunea lui Hristos ca fiind produsul imaginaţiei unor minţi neiluminate (întunecate), iar ca prin urmare, filozofia lui Hubbard nu este „interesată în salvarea omului, însă poate face multe pentru a-l împiedica să fie„mântuit””.
Mai putem observa că Scientologia nu nutreşte o dorinţă sinceră de a îmbunătăţi lumea sau soarta de aici a omului, fie din punct de vedere material sau spiritual. Mulţi practicanţi ai ei sunt dedicaţi şi generoşi în îndeplinirea unei asemenea agende.
Fiecare, scientolog trebuie să cântărească în balanţa conştiinţei personale care este cea mai bună manieră de atingere a ţelului. Dar dacă omul nu este un tetan, cum pretinde Scientologia, ci o fiinţă căzută în păcat având nevoie de mântuire, aşa cum învaţă Creştinismul, care poate fi rodul efortului de o viaţă al scientologilor ?
Ar fi înţelept ca scientologii ce provin din biserici creştine şi în general pentru toţi aceştia, să asculte din nou cuvintele lui Hristos:
„Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său ?” (Matei 16:26)
„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3) de John Weldon
Se crede că „Dianetica” priveşte trupul şi mintea, iar „Scientologia”, spiritul omului, deşi pe alocuri aceste teorii se suprapun. Conform bisericii, din punct de vedere tehnic, „para-scientologia” este aceea ramură a Scientologiei care priveşte vieţile anterioare, misticismul, ocultul şi altele. Noi vom folosi termenul „Scientologie” în sensul cel mai larg.
Notiţe suplimentare:
– Vosper, pag.31.
– Hubbard, Dianetics: The Modern Science of Mental Health(Sussex, England: Publications Organization Worldwide, 1968), pag.105. Vezi şi, Hubbard, The Volunteer Minister’s Handbook,pag.348-349; Wallis, pag.104.
Responsabilitatea pentru traducerea şi adaptarea articolului lui John Weldon publicat în Jurnalul CRI, din vara lui 1993, revine lui, Teodor Macavei. Materialul de faţă este proprietatea Capelei Creştine Petroşani şi nu se poate folosi fără permisiunea autorului traducerii. Orice comentarii sau întrebări pot fi referite pe adresa: CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI str.Radu Şapcă 2B Petroşani, 2675, HD
ROMÂNIA De asemenea, dacă doriţi mai multe informaţii despre invazia cultică a României, vă rugăm să ne contactaţi neîntârziat ! Domnul Isus, să vă binecuvânteze !
https://www.rcrwebsite.com/scientol.htm
Apreciază:
Apreciază Încarc...
În cele din urmă, parada a început. Lesbienele mânioase (clubul Lesbiene pe Biciclete) au dat startul și nu a trecut mult până ce bărbați îmbrăcați în călugărițe (Călugărițele Indulgenței Perpetue) și-au interpretat numărul. La început am fost încântat să fiu parte a toate acelea. Toți acei oameni, nerușinați și „neîncătușați” de reguli, păreau captivanți – de-abia dacă purtau ceva haine pe ei și nu le era teamă de nimic și de nimeni. Bărbați homosexuali pe patine cu rotile, purtând pălării de cowboy au trecut pe lângă mine, iar vecinul meu thailandez le-a spus să vină să mă sărute. Mulți dintre ei au fost mai mult decât fericiți să o facă, deși aceasta m-a făcut să mă simt vulnerabil, speriat, folosit și violat. Și am simțit mânie față de mine însumi din cauză că am permis să se întâmple. Dar în același timp eram ca Alice în Țara Minunilor, devenind „din ce în ce mai curios”.
O femeie care a avortat mărturisea: “Avortul nu este o scăpare. Este o încărcare psihică, sufletească, o greutate emoțională, o depresie veșnică, o singurătate pe care o simți o viață, este o crimă, un măcel, un suflet nevinovat tocat mărunt. Un pui de om care simte absolut tot și nu se poate apăra.“
Blog Creștin Ardelean Viorel 