LA MODĂ… În ultimii zeci de ani a avut loc o creştere explozivă a interesului public în religiile orientale. Aceasta s-a manifestat întîi în Occident apoi în ţările fostului bloc comunist. În zilele noastre există literalmente sute de secte care promovează idei şi practici comune religiilor orientale. Religiile orientale vin cu pretenţia de a înlocui vidul spiritual existent într-o societate numită „post creştină”. În ciuda afirmaţiei multor yoghini de a reconcilia învăţăturile Creştinismului cu tradiţiile şi concepţiile hinduse care stau la baza multora dintre aceste religii, totuşi acestea sînt, după cum vom vedea, absolut incompatibile. Partea cea mai îngrijorătoare a acestei explozii de interes faţă de religiile orientale este faptul că cei mai mulţi adepţi ale lor sînt tinerii, şi dintre aceştia mai ales tinerii studenţi în ale căror universităţi se ţin frecvent cursuri de yoga şi de meditaţie transcedentală, fără ca în prealabil aceştia să posede discernămîntul spiritual pe care îl pot dobîndi doar din Scripturile creştine şi din relaţia personală cu Autorul acestora! De multe ori fenomene antisociale şi stranii însoţesc pe practicanţii acestor religii. Nu a trecut mult timp de cînd în România s-au format grupuri ce au dezvoltat practici care vin în contradicţie nu doar cu principiile credinţei creştine, dar care sînt anormale, lipsite de bun simţ şi care frizează ridicolul. Cum altfel oare poate fi descrisă practica de consumare a propriei urine la care guru-l yogin Grig Bivolaru i-a îndemnat pe discipolii săi, oameni ce nu erau lipsiţi de o educaţie ştiinţifică? Cum pot fi calificate şedinţele de yoga în nud pe plajele litoralului românesc? Sînt acestea o dovadă a emancipării spirituale sau a eliberării spiritului celor ce simpatizează sau adoptă diversele practici ale unor religii orientale? Sau, este o dovadă de înaltă educaţie atunci cînd pe standurile de cărţi se văd publicaţii de felul „Urinoterapiei”? Desigur că se vor găsi unii care se vor grăbi să răspundă că acestea au fost devieri de la adevărata yoga sau, că sînt abuzuri ale ei, luînd apărarea beneficiilor ce totuşi se găsesc în yoga. De fapt s-au şi pronunţat astfel de poziţii şi s-a invocat dreptul la exprimare şi practicare liberă a acestor religii. Recunosc că din punct de vedere democratic şi constituţional au acest drept. Dar Biserica Creştină are nu numai dreptul dar şi îndatorirea divină de a apăra adevărul şi credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi făcînd aceasta, să compenseze lipsa educaţiei religioase, să echipeze oamenii cu discernămîntul necesar pentru protejarea propriilor lor suflete de amăgirile spirituale ale veacului şi de a-l cunoaşte pe singurul şi adevăratul Dumnezeu proclamat de Fiul Său, Isus Hristos!
ORIGINI La sursa şi originea multora dintre aceste practici şi credinţe se găseşte Hinduismul. Însă Hinduismul zilelor noastre nu este acelaşi cu Hinduismul de acum 5000 de ani. Religia hindusă a evoluat în ultimii 5000 de ani de istorie religioasă indiană. Acum ea caută să fie o sinteză a diverselor idei şi influenţe ce străbat întreg subcontinentul indian şi care reprezintă sute de grupuri sociale, culturale şi tribale. De fapt, însăşi termenul „hindu” nu este originar din India. El este denumirea persană a fluviului Indu. Yoghi Ramacharaka face această observaţie:
„Diferitele secte hinduse, deşi practic par să fie religii diferite, în realitate se consideră a nu fi decît diferite secte şi diviziuni ale Unei Singure Religii Eterne a Indiei, bineînţeles, fiecare considerîndu-se pe sine ca fiind cea mai bună şi mai favorizată exprimare şi interpretare a ei.”
SCRIERI SACRE Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute de ani, începînd cu scrierea tradiţiilor orale existente în ultima jumătate de mileniu înainte de Hristos. Aceste scripturi sînt cunoscute sub numele de Veda (care înseamnă, „înţelepciune” sau „cunoaştere”). Porţiunea de încheiere a scrierilor Veda este numită Upanishads, care reprezintă o sinteză a învăţăturilor vedantice. Principalele învăţături ale scrierilor Upanishads includ crezul în panteism, în ispăşirea karmică şi în reîncarnare. Poate cea mai bine-cunoscută parte aVede-lor este legenda hindusă a lui Bhagavad-Gita, care este povestea unui prinţ războinic, pe numele de Arjuna şi a conducătorului său de car Krishna, o încarnare deghizată a zeului hindus Vishnu. Gita a fost scrisă şi ulterior modificată între anii 200 î.H. şi 200 d.H.
O ilustraţie a pluralismului şi a naturii contradictorii a Hinduismului se găseşte în compararea dumnezeului legendei Gita cu dumnezeul literaturii vedice timpurii. Dumnezeul descris de către Gita este personal şi adeseori pare monoteist (adică, e vorba de un singur Dumnezeu care este personal şi nu parte a creaţiei ce există). Cu toate acestea atunci cînd cineva citeşte scriptura vedică timpurie, va descoperi că Dumnezeu este prezentat ca fiind negreşit panteist (adică, toată creaţia este una, fie că este divină sau nu). Caracteristicile monoteiste ale Gitei au fost însuşite de fondatorul Societăţii Internaţionale pentru Conştiinţa Krishna şi ca prin urmare Societatea învaţă astăzi o formulă mai mult monoteistă decît panteistă a Dumnezeirii.
HINDUISMUL CONTEMPORAN Există trei clasificări de bază în care sutele de secte hinduse se împart: (1) moniştii abstracţi, care subliniază, unitatea filozofică a universului în locul ideii religioase sau teiste; (2) adepţii lui Vishnu care sînt devotaţi închinării (în multe forme diverse) zeului Vishnu (manifestat în forme diverse), şi considerat forma supremă de divinitate; (3) adepţii Shivei, care se devotează închinării zeului Shiva cea mai superioară manifestare a divinităţii.
Meditaţia Transcedentală, cu accentul ei filozofic, se încadrează în clasa monistă, în timp ce S.I.C.K. (deci, Societatea Internaţională pentru Conştiinţa Krishna), susţine că Krishna, dumnezeul suprem, este totuna cu Vishnu, astfel ei fiind identificaţi cu adepţii Vishnu-ismului.
Expertul în religiile lumii Profesorul Ninan Smart remarcă problemele diverselor sisteme contemporane de crezuri hinduse:
„În concluzie ar trebui să se pună întrebarea, Care este esenţa Hinduismului? Este o întrebare grea. Există hinduşi ortodocşi care neagă existenţa lui Dumnezeu. Alţii, deşi nu-l neagă pe Dumnezeu, îi acordă un loc secundar, considerîndu-l o fază iluzorie a Absolutului. Într-o asemenea varietate de opinii teologice, ce rămîne necesar crezului hindus? Cu certitudine, doctrinele renaşterii şi a eternităţii sufletului. Imaginea lumii ca un loc în care spiritul nemuritor al omului este la nesfîrşit implicat în ciclul reîncarnării domină imaginaţia indiană de aproape trei milenii. Ca adăugire, un complex sistem social a dat formă religiei actuale a subcontinetului într-o îndelungată perioadă de timp. ”
De aceea, Hinduismul nu este doar una dintre cele mai vechi religii ale lumii ci şi una dintre cele mai complexe. Această complexitate manifestată prin unghiurile diferite din care se determină realitatea finală este cea care atrage şi îi fascinează pe mulţi intelectuali.
Deşi foarte variat, după Josh McDowell, apologet creştin, în Hinduism se mai găsesc următoarele concepte comune:
Brahman, eternul Trimutri, sau Dumnezeu trei-în-unul (trinitar?!): odată,Brahma, ca şi Creator, apoi, Vishnu, ca şi Păstrător şi în final, Shiva, ca Nimicitor.
Supunerea Soartei, devreme ce omul nu este în afară ci este parte a lui Brahman.
Sistemul Castelor, determinate de legile lui Manu.
Nirvana, starea finală atinsă la emanciparea sufletului din lanţul de naşteri şi renaşteri.
Yoga, disciplina care-l face în stare pe individ să-şi controleze trupul şi emoţiile.
Dharma, Legea Ordinii Morale, pe care fiecare individ trebuie să o găsească şi să o urmeze pentru a atinge nirvana.
John Baker observă spunînd că, „Esenţa Hinduismului este că, există multe feluri diferite de a privi la un singur obiect, fără ca nici unul să ofere o imagine completă a lui, dar fiecare este absolut valabil în felul său” Ca prin urmare Hinduismul este foarte tolerant faţă de celelalte religii fiindcă găseşte o asemănare la fiecare şi caută să le asimileze.
CREZURI HINDUSE
DUMNEZEU – Nu există despre Dumnezeu nici o idee hindusă unică. Conceptele hinduse despre divinitate includ oricare dintre următoarele:monismul (toată creaţia – existenţa – este una); panteismul (toată creaţia, tot ce există este divin); panenteismul (Dumnezeu se află în creaţie ca şi sufletul în corp); animismul (Dumnezeu sau mai mulţi dumnezei trăiesc/sălăşluiesc în obiecte cum ar fi copacii, pietrele, animalele, etc.);politeismul (există mulţi dumnezei); henoteismul (există mai mulţi dumnezei dar ne închinăm unuia singur); monoteism (există doar un singur Dumnezeu).
KARMA ŞI SAMSARA – Fundamentală pentru gîndirea hindusă este idea că toate sufletele sînt eterne şi răspunzătoare pentru faptele lor din timp. Karmase referă la datoria creată de faptele rele ale unui om pentru care trebuie să se ispăşească (prin diferitele sisteme hinduse), pentru ca el să scape din ciclul de samsara, sau de reîncarnări (în care sufletul locuieşte în trupuri omeneşti succesive), sau de transmigrare (în care sufletul locuieşte în trupuri succesive – omeneşti, animale, sau chiar de plante şi alte obiecte fără viaţă). Legea karmei se aplică atît oamenilor cît şi animalelor. De aceea, renaşterea poate lua o formă superioară sau inferioară, urcînd prin ea în sus pe scara socială, (renaştere ca membru al unei caste superioare) sau coborînd pe scara socială, (renaştere într-o castă mai inferioară sau ca animal!).
MÎNTUIRE – Cele trei căi principale hinduse de „mîntuire” includ karma marga(adică, „metodă”), care este calea acţiunii dezinteresate; bhakti marga, care este calea devotării; şi jnana marga, care este calea cunoaşterii şi a descoperirii mistice. Jnana marga obţine realizarea de sine prin conştienţă intuitivă şi revelaţie mistică. Bhakti marga obţine realizarea de sine prin jertfe rituale şi disciplină.
MOKSHA – concept cunoscut şi sub numele de mukti, este termenul hindus folosit pentru scăparea, eliberarea sufletului din ciclul karmei. De aceea, pentru un hindus, ţelul suprem al existenţei sale este să fie eliberat dinsamsara (ciclul obligatoriu al vieţii) şi din legea karmei cu şirul ei nesfîrşit de naşteri, morţi şi renaşteri. Cînd cineva obţine această eliberare, respectivul se crede că intră într-o stare de desăvîrşire, de perfecţiune.
SISTEMUL DE CASTE – este o trăsătură unică a religiei hinduse. Relatarea originilor castelor este o foarte interesantă poveste. Se spune că Brahma l-a creat pe Manu, care a fost primul om. Din Manu s-au născut patru feluri de oameni, după cum a hotărît creatorul Brahma. Din capul lui Manu au ieşit Brahmanii, cei mai buni şi cei mai sfinţi oameni. Din mîinile lui Manu au ieşit Kshatriyas, cei ce sînt conducătorii şi războinicii. Meseriaşii au ieşit din coapsele lui şi au fost numiţi Vaisyas. Restul oamenilor au ieşit din picioarele lui Manu şi sînt cunoscuţi sub numele de Sudras. Odată cu trecerea timpului sistemul castelor din India a devenit tot mai complicat, ajungînd astăzi să existe mii de subcaste. Acesta constituie încă parte integrală a ordinii sociale a Indiei chiar dacă a fost scoasă în afara legii de către guvernul indian.
Din vremurile cele mai timpurii, hinduşii au venerat vaca şi au considerat-o posesoarea unei mari puteri. Următoarele versuri din AtharvaVeda slăvesc vaca identificînd-o cu întregul univers vizibil:
Închinare ţie, cînd primeşti viaţă şi închinare ţie cînd te naşti!
Închinare, o Vaco, părului cozii tale, copitelor şi trupului tău! …
Vaca este Raiul, Vaca este Pămîntul, Vaca este Vishnu, Domnul Vieţii …
Cel ce dă o Vacă Brahmanilor, cîştigă toată lumea …
Atît Dumnezeii cît şi muritorii depind în viaţă şi existenţă, de Vacă.
Ea a devenit acest univers; tot ce este sub soare este ea. (Atharva VedaX:10)
HINDUISMUL ŞI CREŞTINISMUL În privinţa noţiunii de Dumnezeu, fiinţa supremă a Hinduismului este indefinită, este impersonalul Brahman, absolutul filozofic. De partea cealaltă, Creştinismul afirmă că există o singură fiinţă supremă care este infinitul Creator personal. Pe deasupra Dumnezeul creştin este iubitor şi deosebit de interesat şi implicat în treburile umanităţii, în puternic contrast cu distanta divinitate a Hinduismului. Biblia ne spune răspicat că lui Dumnezeu îi pasă de ce ni se întîmplă fiecăruia dintre noi:
„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! ” (Psalm 50:15)
„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28)
Hindusul îl priveşte pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahman, lipsit de valoare individuală sau personală. Creştinismul însă, ne învaţă că omul a fost făcut în imaginea lui Dumnezeu avînd personalitate şi capacitatea de a primi şi de a oferi dragoste. Deşi imaginea lui Dumnezeu din om a fost coruptă la căderea acestuia în păcat, omul este încă nespus de preţuit de către Dumnezeu. Lucrul acesta a fost demonstrat de către faptul că Dumnezeu l-a trimis pe singurul lui Fiu, pe Isus Hristos, să moară pentru a-l răscumpăra pe omul păcătos chiat atunci cînd omul era încă răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Biblia ne spune că,
„…pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Rom.5:6-8).
„că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări. Noi dar, sîntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor.5:19-21)
În Hinduism nu există ideea de păcat împotriva unui Dumnezeu sfînt. Faptele nelegiuite nu sînt săvîrşite împotriva vreunui dumnezeu ci sînt în principal rezultatul ignoranţei. Aceste rele pot fi biruite urmînd principiile şi doctrina mîntuirii castei din care face parte respectivul. Spre deosebire, Creştinismul, vede păcatul ca fiind un act real de rebeliune împotriva unui Dumnezeu perfect şi sfînt. Toate păcatele sînt în final acte de răzvrătire împotriva legii lui Dumnezeu. Scriptura afirmă că, : „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău; aşa că vei fi drept în hotărîrea Ta şi fără vină în judecata Ta”. (Psalm 51:4) „Căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom.3:23)
În Hinduism mîntuirea se poate dobîndi în trei feluri: prin cunoaştere, fiindcă a cunoaşte reprezintă parte a fundamentalului Brahman şi nu o entitate separată; prin devotament, care înseamnă dragoste şi ascultare faţă de o anumel zeitate, sau prin fapte săvîrşite conform ritualurilor. Această mîntuire este necesară din aparent nesfîrşitul ciclu de naşteri, morţi şi renaşteri. În contrast, mîntuirea în Creştinism este scăpare de la potenţiala separare eternă de Dumnezeu şi ea nu se poate obţine prin fapte bune ci în schimb este oferită fără plată de Dumnezeu tuturor celor ce vor să o primească. În Biblie ni se spune că, : „…prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efes.2:8-9) „El ne-a mîntuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt” (Tit 3:5) „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia Lui Dumnezeu rămîne peste el” (Ioan 3:36)
Hinduismul consideră lumea materială ca fiind trecătoare şi de importanţă secundară faţă de descoperirea Brahmanului, în timp ce Creştinismul consideră lumea ca avînd o realitate obiectivă ce îşi are sursa în voinţa creatoare a lui Dumnezeu. Hinduşii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahman, o parte a absolutului, în timp ce creştinii o privesc ca fiind o entitate cu totul diferită în natura ei de Dumnezeu şi care nu este parte a unui sistem universal sau monist.
Biblia ne spune că, la început Dumnezeu a creat cerurile şi pămîntul (Geneza 1:1). De aceea, devreme ce Pămîntul a fost creat de Dumnezeu, acesta nu se poate identifica cu El sau cu natura Lui eternă.
Aceste contradicţii reprezintă diferenţele majore care există între cele două religii. Mai sînt multe alte diferenţe care însă nu pot fi discutate în acest spaţiu limitat. Cu toate acestea, chiar şi din acest număr limitat de diferenţe puteţi constata că cele două credinţe, hindusă şi creştină, nu se pot împăca niciodată. Fundamentele pe care fiecare este întemeiată se exclud reciproc.
YOGA. Creştinul de origine indiană Vishal Mangalwadi este colaboratorul revisteiCornerstone în care a publicat informaţiile despre yoga care vor urma. El desfăşoară o lucrare eficace printre concetăţenii lui hinduşi şi aceste informaţii doreşte să le pună la dispoziţia tuturor celor ce doresc să-i înţeleagă pe practicanţii de yoga, să le comunice cu succes evanghelia şi să-i aducă la Hristos. Centrul de Cercetări Apologetice (The Centers for Apologetics Research) din San Juan Capistrano, California, condus de Paul Carden, mi-a furnizat acest material pentru care îmi exprim recunoştiinţa.
Conform Hinduismului problema fundamentală a omului nu este morală ci metafizică. Omul nu este vinovat că a încălcat legea morală a lui Dumnezeu ci pentru că şi-a uitat cumva adevărata lui natură iar acum se recunoaşte ca fiind altcineva. Omul nu este un păcătos. Pur şi simplu el este ingorant faţă de sine, de adevăratul lui eu. Problema se află în conştiinţa lui. Mîntuirea lui constă în atingerea acelei stări originale de conştiinţă pe care a pierdut-o. Adevărata natură a omului sau conştiinţa lui originală este definită în moduri diferite de guru monişti sau panteişti. Guru-l monist, care crede că Dumnezeu, omul şi universul sînt de fapt unul, afirmă că Omul este Conştiinţa Infinită sau Dumnezeu, dar care într-un fel sau altul s-a încurcat într-o conştiinţă finită, raţională şi personală. Atîta vreme cît rămîne în această stare, el se va naşte de nenumărate ori în această lume de suferinţă. De aceea, mîntuirea constă în depăşirea, transcenderea, acestei conştiinţe personale şi finite şi prin contopirea cu Conştiinţa Infinită şi Impersonală (sau cunoaşterea ei), în felul acesta scăpînd din ciclul de naşteri şi morţi. Cu alte cuvinte, mîntuirea este o chestiune de percepţie sau de realizare. Deja eşti una cu Dumnezeu, nu-ţi rămîne decît să percepi sau să realizezi acest fapt. A percepe, în acest context, nu este o activitate a minţii. Nu se pune problema de a cunoaşte din punct de vedere intelectual sau de a deduce logic că noi sîntem Dumnezeu, ci mai degrabă de a transcende, de a depăşi, această cunoaştere raţională şi conştientă şi de a experimenta o stare „superioară” de conştiinţă sporită care se crede că este Dumnezeu şi adevăratul sine.
Guru-l ne-monist (deci, fie panteist sau altceva – n.tr.), cît şi mişcarea din această categorie cum ar fi Hare Krishna, nu susţine că omul este sau devine vreodată Dumnezeu. Conform membrilor Hare Krishna, Dumnezeu este o fiinţă personală pe numele de Krishna. Starea originală a omului este conştiinţa Krishna iar adevărata lui natură este de a fi un slujitor iubitor al lui Krishna. Dar omul a uitat acest lucru şi a devenit captivul acestei lumi materiale. Acum trebuie să-şi restabilească legătura cu Krishna şi să dobîndească Conştiinţa Krishna. Doar atunci omul va ieşi din ciclul de naşteri şi morţi şi va trăi pentru totdeauna împreună cu Krishna în Goloka, adică cer.
Astfel pentru a concluziona, în Hinduism mîntuirea constă în realizarea (descoperirea), perceperea sau experimentarea aşa-numitei noastre „naturi adevărate”. Această realizare are loc atunci cînd putem să ne modificăm conştiinţa noastră şi să ajungem la ce se numeşte o stare „superioară/sporită” de conştiinţă.
Cum putem să ne modificăm conştiinţa noastră? Prin manipularea sistemului nostru nervos deoarece conştiinţa noastră este dependentă de el. În mileniul care s-a scurs, s-au pus la punct numeroase tehnici care să manipuleze sistemul nervos al omului pentru a putea obţine modificarea conştiinţei lui. Aceste tehnici sînt în general cunoscute sub numele de tehnici yoga. Vom discuta în materialul de faţă doar cîteva dintre tehnicile popularizate de guru moderni. Una dintre aceste tehnici este,
HATHA YOGA: MÎNTUIREA PRIN EXERCIŢIUL FIZIC
Hatha Yoga, care constă din exerciţii fizice şi de respiraţie este o metodă foarte veche. Crezul că omul poate dobîndi „mîntuirea” prin exerciţii fizice se bazează pe faptul că mîntuirea se presupune să fie o chestiune de percepţie ce depinde de starea sistemului nervos al omului care la rîndul lui depinde de condiţia lui fizică. Prin manipularea psihologică a trupului omenesc, sistemul nervos poate fi îmbunătăţit iar conştiinţa modificată (schimbată). Problema pe care o crează hatha yoga este faptul că ea necesită un proces îndelungat şi anevoios care cere multă disciplină şi un profesor competent.
Întrebarea frecvent pusă este dacă un creştin poate să practice hatha yoga. Mulţi creştini nu văd nimic greşit în practicarea ei fiindcă adeseori este recomandată ca fiind de natură nereligioasă şi lăudată pentru calităţile ei terapeutice. Însă odată ce o persoană cunoaşte modificarea de conştiinţă şi are o „viziune a posibilităţilor” (după, Mahesh Yoghi), aceasta se deschide filozofiei hinduse pe care se bazează hatha yoga. S-ar putea să existe unii instructori de hatha yoga care să nu fie interesaţi deloc în propagarea conceptelor ei filozofice, ci doar implicaţi în învăţarea ei pentru a cîştiga bani sau a promova sănătatea. Eu nu sînt calificat să mă pronunţ asupra beneficiilor ei terapeutice, dar cred că dacă o persoană practică din motive de sănătate anumite exerciţii ce provin din India, respectivul sau respectiva nu ar trebuie să spună că practică yoga, deoarece aceste exerciţii fizice devin yoga doar atunci cînd ele sînt folosite pentru a modifica starea de conştienţă sau pentru a realiza contopirea/identificarea cu Dumnezeu, pentru că yogaînseamnă unirea sufletului cu „Dumnezeu”.
Dacă se pune întrebarea, ce este rău în modificarea/alterarea artificială a conştienţei? În sine nu cred că este nimic rău într-o stare modificată/schimbată de conştiinţă. Nebunia, somnambulismul şi halucinarea, toate constituie stări „modificate” („alterate”) de conştiinţă care nu deţin un caracter moral rău, deşi nu sînt de dorit. Însă a considera propria ta stare de conştiinţă, conştienţă, modificată a fi Dumnezeu, este din punct de vedere biblic un lucru rău. De asemenea, a atribui semnificaţie spirituală unor exerciţii fizice înseamnă a cădea victimă amăgirii Satanei.
Utilizarea de droguri halucinogenice în India (cît şi pretutindeni – n.a.) a devenit de asemenea o recunoscută metodă de alterare a conştiinţei. Cu toate acestea mulţi din popularii guru ai zilelor noastre descurajează utilizarea lor fiindcă rezultatele folosirii lor au fost imprevizibile, vicioase, şi distrugătoare. O altă metodă/tehnică de transformare a conştiinţei este,
JAPA YOGA: „METODA MECANICĂ” DE MÎNTUIRE
Japa înseamnă repetarea sau invocarea unei mantre (de regulă, este o formulă care conţine numele unui dumnezeu sau al un duh rău). Mişcarea Hare Krishna scandează numele lui Krishna şi Rama, în felul următor:
„Hare Krishna, Hare Krishna
Krishna Krishna, Hare Hare
Hare Rama, Hare Rama
Rama Rama, Hare Hare”
Guru-l de orientare monistă preferă să folosescă un nume simbolic al lui Dumnezeu cum ar fi, „Om”, sau o mantra al cărei înţeles iniţiatul discipol nu-l cunoaşte pentru ca astfel numele sau mantra respectivă să nu creeze, prin asociere, în mintea lui, gînduri sau imagini. Repetarea constantă a unui sunet elimină toţi ceilalţi stimuli, concentrînd astfel mintea asupra lui şi în cele din urmă sunetul devenind un non-stimul. Faptul acesta induce o stare în care mintea este conştienţă sau trează, dar nu este conştientă sau trează faţă de ceva anume sau de vreo idee. Se spune că aceasta este conştienţa conştiinţei. Că omul este conştient de conştiinţă. Ea este numită Conştiinţa Pură sau Conştiinţa Transcedentală.
Pentru ca această tehnică să fie eficientă în „realizarea-Dumnezeirii”, trebuie să se practice de la 3 la 4 ore pe zi. Maharishi Mahesh Yoghi, cel ce a popularizat în Occident Meditaţia Transcedentală o prescrie noilor iniţiaţi doar pentru 40 de minute pe zi. Acest sfat este menit să le ofere o degustare a ei şi să-i ajute să aibe o „viziune (descoperire) a posibilităţilor”. Pentru stadiile avansate, Maharishi prescrie pînă la o săptămînă întreagă de meditaţie în tăcere.
Fiindcă iniţierea în Meditaţia Transcedentală este o chestiune privată mulţi creştini o consideră foarte misterioasă. De fapt, ea este foarte simplă. Celui ce este interesat în iniţiere i cere să aducă flori, dulciuri, o batistă albă, camfor, etc., alături de o substanţială sumă de bani ca şi taxă pentru o ceremonie puja. În timpul ceremoniei instructorul se închină unei fotografii a guru-lui lui Maharishi Mahesh Yoghi şi apoi îi cere iniţaitului să se plece înaintea pozei acestuia. Învăţătorul sau instructorul cere binecuvîntarea diverşilor zei şi diferitelor zeiţe apoi îi transmite iniţatului o mantra. De obicei, mantra este un cuvînt scurt, nume al unei divinităţi cum ar fi Ram, Om, Hrim, Sring, sau Aing. Discipolului îi este cerut să şeadă într-o poziţie confortabilă, să-şi închidă ochii şi să repete mantra cu voce joasă, de exemplu, „Ram…Ram…Ram… „, primele 20 de minute. I se spune că mai întîi va uita de restul lumii şi că va deveni conştient doar de mantra. Apoi, va uita şi de mantra şi va transcende toate gîndurile şi simţămintele devenind conştient de conştiinţă. Aceasta este starea transcedentală de conştiinţă.
După ceva timp cel ce meditează atinge o stare superioară de conştiinţă, numită Conştiinţa Cosmică, stare în care el este conştient atît de lume cît şi de Conştiinţa Pură. După ce au trecut mai mulţi ani de meditaţie, respectivul poate atinge Conştiinţa Dumnezeiească („The God-Consciousness”), în care el ajunge să perceapă nivelurile mai subtile ale lumii obiective. Se spune că în această stare omul poate chiar comunica cu păsările, cu animalele, cu plantele şi cu pietrele. După aceasta se ajunge la starea finală de Unitate a Conştiinţei, în care omul se percepe în unitate/contopire cu universul. Aceasta este considerată eliberarea. Mahesh Yoghi numeşte această metodă, „metoda mecanică de realizare a Dumnezeirii”. El spune că este posibil să-l descoperi pe Dumnezeu pe o cale mecanică fiindcă „Realizarea Dumnezeirii” („God Realization”) este o chestiune de percepţie iar „procesul de percepţie este atît mecanic cît şi automatic”. Pentru a percepe obiectele externe nu trebuie decît „să ne deschidem ochii iar vederea obiectului vine automat fără folosirea intelectului sau a emoţiilor”. În acelaşi fel, pentru a percepe conştiinţa interioară, nu trebuie decît ca noi să ne îndreptăm atenţia înspre interior (lăuntric) şi în mod automat vom ajunge să o percepem.
„Fie că percepţia este externă sau lăuntrică” scrie Maharishi, „ea este automată şi mecanică. Percepţia exterioară este rezultatul creşterii progresive a activităţii sistemului nervos. Percepţia lăuntrică este rezultatul diminuării activităţii …pînă ce întreg sistemul nervos încetează să mai funcţioneze şi atinge o stare de linişte, o stare de atenţie odihnitoare. În felul acesta se ajunge la realizarea lui, „Stai nemişcat şi află că Eu sînt Dumnezeu”. (?! – vezi materialul intitulat CELE MAI FRECVENTE ERORI DE INTERPRETARE A BIBLIEI – O SCURTĂ DEFINIRE A 20 DE ERORI DE INTERPRETARE – o listă de 20 de erori de interpretare pe care am preluat-o şi am adaptat-o după excelentul material care se găseşte în mai cuprinzătoarea lucrare asupra acestui subiect a doctorului James W. Sire, editorul lui Inter Varsity Press, intitulată „SCRIPTURE TWISTING – 20 WAYS THE CULTS MISREAD THE BIBLE” („Deformarea/Răstălmăcirea Scripturii – 20 de moduri în care cultele abuzează Biblia”).
SURAT-SHABD YOGA: CALEA SUNETULUI ŞI LUMINII Mulţi guru afirmă că, „Dumnezeu este lumină” şi că această lumină se află în noi. „La început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul a fost cu Dumnezeu şi Cuvîntul era Dumnezeu”, ne declară multe secte, dar mai adaugă că acest Cuvînt se află în noi. Atunci cînd sufletul stabileşte o legătură cu acest cuvînt, cuvîntul îl conduce la Dumnezeiere şi la starea lui originală.
Misiunea Luminii Divine şi Radha Soami Satsang sînt în principal grupurile responsabile de popularizarea în Occident a metodei de Surat-Shabd yoga.Surat înseamnă suflet, iar Shabd înseamnă Cuvînt sau Lumină, astfel că Surat-Shabd yoga înseamnă unirea sufletului cu Cuvîntului.
Sectele care învaţă această metodă încearcă să-şi păstreze secrete aceste tehnici. Acestea poartă diferite denumiri cum ar fi, Nam (adică, nume) sauUpdesh (cunoaştere), pentru ca în mod deliberat să producă confuzie neiniţiaţilor. „Numele” şi „Cunoaşterea” se referă de fapt la tehnici de manipulare psihologică a simţurilor şi de meditare asupra propriei respiraţii.
Spre deosebire de Meditaţia Transcedentală sectele care susţin metoda luminii şi sunetului nu iniţiază pe oricine le cere. Pentru iniţiere, omul trebuie să fie „pregătit” spiritual. Cu toate acestea, nu există nici un criteriu clar pentru a determina dacă cineva este „gata” din punct de vedere spiritual sau nu. Lucrul acesta depinde de sentimentele arbitrare ale iniţiatorului (instructorului). Totuşi unele secte stipulează unele condiţii obiective, cum ar fi, renunţarea la alcool şi droguri, alimentaţia vegetariană, etc.
După ce cineva a fost ales pentru iniţiere, persoana respectivă este dusă într-o încăpere închisă unde iniţiatorul îi explică importanţa „cunoaşterii”, aSatsang-urilor (care sînt adunările săptămînale de părtăşie şi învăţătură) şi aSatguru-lui (a Adevăratului Învăţător). Viitorul iniţiat face un jurămînt de a păstra secretul şi de a nu urma pe alt guru. După aceea, îngenunchează sau se prosternează înaintea guru-lui sau a fotografiei sale şi i se închină. Atunci iniţiatorul îl învaţă tehnicile meditaţiei.
În Misiunea Luminii Divine sînt predate următoarele patru tehnici.
Pentru a putea vedea „lumina divină”, instructorul (guru) îi cere discipolului să-şi închidă ochii, apoi îi pune degetul mijlociu şi degetul mare pe ochii lui şi îi apasă globul ocular de jos în sus, astfel încît dacă pleopele îi sînt deschise pupilele vor privi la punctul dintre sprîncene, pe frunte deasupra nasului, unde se presupune să fie localizat „cel de-al treilea ochi”. Dacă iniţiatul se va concentra asupra acestui punct el va putea vedea o lumină.
Unii oamenii reuşesc să vadă doar un punct mic, alţii, pot vedea o lumină orbitoare, iar alţii pot vedea o adevărată derulare psihiedelică de forme în mişcare şi de culori strălucitoare, dar alţii nu pot vedea nimic. Cititorul poate să încerce singur şi poate va vedea lumina. Autorul poate. Unii discipoli îşi antrenează ochii în asemenea fel încît ei pot să vadă lumina fără să îşi mai folosească degetele.
Pentru a putea auzi „muzica divină”, sau „sunetul”, iniţiatul trebuie să-şi astupe urechile cu degetul mare astfel încît să nu poată auzi nici un fel de sunete externe. Cînd omul ascultă mai mult timp tăcerea lui lăuntrică ajunge în cele din urmă să audă unele sunete. Unor iniţiaţi li se pare că acestea sînt sunete muzicale celeste, pe cînd altora li se pare că-şi aud melodia preferată cîntată la un instrument ceresc.
O a treia tehnică a Misiunii Luminii Divine este un dificil exerciţiu yoga numit,gustarea „nectarului divin”. De regulă, nectarul poate fi gustat doar după o îndelungată practică. Pentru aceasta trebuie să-ţi încolăceşti limba în asemenea fel încît să ajungă în cerul gurii apoi să o înghiţi cu vîrful ei în sus. Atunci se presupune ca limba să atingă un punct în care să ia contactul cu „nectarul divin” care în permanenţă curge prin corpul omenesc. Se afirmă că acest nectar este „apa vie” despre care a vorbit Isus şi că are un gust nemaipomenit. Unii iniţiaţi susţin că acest nectar este „pîinea vieţii” şi că după ce omul a luat legătura cu acest rîu de nectar poate să trăiască fără apă sau fără mîncare.
Meditaţia constă într-un exerciţiu de respiraţie numit ascultarea sau contactarea „cuvîntului”. Discipolului îi este cerut să şeadă în poziţia lotus(dacă se poate), să-şi pună amîndouă mîinile pe genunchi şi să se concentreze asupra propriei respiraţii, atît la inspirare cît şi la expirare. Acest act se presupune să-l acordeze la „vibraţia primordială”, care este „Cuvîntul sau Logosul” care a creat universul şi îl susţine. Prin meditaţia constantă acesta poate să atingă Samadhi care este starea de conştiinţă sporită, extinsă. După Misiunea Luminii Divine, atunci cînd ajungi la Samadhi, te umpli de lumina divină. La iniţiere, lumina poate părea un mic punct, dar în stareaSamadhi, aceasta pune stăpînire pe tine şi simţi sau percepi că tu însuţi ai devenit acea Lumină.
Celelalte secte care învaţă mîntuirea prin această metodă descriu experienţa lor în mod diferit. Conform unor secte, cum ar fi, Radha Soami Satsang, în timpul meditaţiei „cel de-al treilea ochi” se deschide iar sufletul părăseşte corpul prin acest ochi, călătorind în cer împreună cu Sunetul Curent (Logosul). Pe drum, el are multe experienţe minunate iar în final se contopeşte cu Dumnezeu.
KUNDALINI YOGA: MÎNTUIREA PRIN „PUTEREA ŞARPELUI”
Psihologia hindusă susţine că în corpul omenesc aflat la trei centimetri mai sus de rectum (partea ultimă a intestinului gros la capătul căruia se află anusul – Dicţionar de Neologisme, ed.III, Florin Marcu şi Constantin Maneca, 1978, pag.912), la trei centrimetri mai jos de organele genitale şi la baza şirei spinării, este minunatul triunghi Kundalini Shakti, al „Puterii Şarpelui”. Ce este Kundalini, nu ştie nimeni, dar se presupune că are culoarea roşie şi albă. Această „putere” mai este descrisă ca fiind „puterea încolăcită (a spiralei?)” sau „energia sexuală creatoare”. În mod normal, puterea Kundalini zace încolăcită şi adormită, dar atunci cînd este trezită se ridică şi începe să se deplaseze în sus. În deplasarea ei de la baza şirei spinării în creştetul capului ea trece prin şase centre psihice numite chakras. Cînd ea trece printr-ochakra, cauzează anumite experienţe psihice şi puteri. Cînd ajunge în vîrf, la ultima chakra, intitulată sahasrara chakra, omul primeşte, chipurile, puterea de a săvîrşi miracole şi de a dobîndi eliberarea.
Sînt folosite multe mijloace de a trezi puterea Kundalini. Acestea variază de la exerciţiile de respiraţie ca Pranayam, la palparea homosexuală a genitalelor. Cel mai influent guru al ultimei decade, care a propovăduit yoga Kundalini, a fost Swami Muktananda din Ganeshpuri, localitate de lîngă Bombay, India. El a descris yoga Kundalini ca fiind „Maha Yoga” (adică, Marea Yogă) sau „Siddha Yoga” (Yoga Perfectă), deoarece spunea că este singura metodă yoga în care aspirantul nu trebuia să facă nimic. Acesta trebuia doar să se dea pe mîinile guru-lui şi harul său făcea totul (?!).
Mii de oameni au mărturisit că Muktananda le-a trezit puterea lor Kundalini, însă metoda pe care a folosit-o a rămas secretă. Adeseori, ea dă impresia că este demonică. Yoga Kundalini nu este foarte populară în India datorită faptului că multe din experienţele pe care le provoacă reprezintă ceea ce William James, numeşte „misticismul diabolic”. Metoda cauzează durere, provoacă oamenilor deprimare şi îi duce chiar la nebunie. Descriind propria lui experienţă Muktananda a spus:
„Ajungînd la destinaţia mea, m-am aşezat să meditez. La scurt timp după m-am pus jos să meditez am simţit nelinişte şi tulburare. În cîteva clipe mi s-au petrecut lucruri ciudate. Nu am înţeles ce se întîmplă. Eram tulburat mintal şi emoţional. Mintea mi se părea rătăcită. La lăsarea serii această rătăcire s-a agravat. În general sînt un om curajos, însă în acea zi am fost biruit de frică. Credeam că înebunesc. Mintea îmi era îngrozitor de agitată”.
În acea seară, pe la ora 9, Muktananda s-a aşezat din nou ca să mediteze. Iată ce povesteşte:
„Am simţit ca şi cum în jurul meu era mare zarvă. A început să mă doară tot corpul şi imediat mi-am luat poziţia de padmasana, adică postura lotus. Limba a început să-mi alunece pe gît în jos şi orice încercare a mea de a mi-o scoate cu degetele a fost zadarnică. Frica mi-a sporit. Am încercat să mă ridic în picioare dar nu am reuşit fiindcă picioarele îmi erau blocate în padmasana. Atunci am simţit o durere puternică în nodul (manipur chakra) de sub buric. Am încercat să strig dar n-am putut scoate nici un sunet. Parcă ceva mi se înţepenise în gît. După aceea, am văzut nişte forme foarte urîte şi înfricoşătoare, ce semănau cu nişte demoni. Am crezut că erau duhuri rele. Atunci am văzut flăcări de jur împrejurul meu şi am simţit că ardeam. După o vreme m-am simţit mai bine. Deodată am văzut o bilă mare de lumină care s-a apropiat de mine. În timp ce se apropia, lumina ei sporea tot mai mult. Ea a intrat cu uşurinţă prin uşile deschise ale kutir-lui meu apoi a pătruns în capul meu. Ochii mi-au fost închişi cu forţa şi apoi am simţit că leşin. Am fost foarte îngrozit de puternica lumină orbitoare şi apoi mi-am pierdut cunoştinţa”.
TANTRA YOGA: MÎNTUIREA PRIN CONTACTUL SEXUAL
Adeseori se spune că tantra este opusul la yoga, dar că, de fapt, amîndouă au acelaşi scop. Ea este opusul la hatha yoga deoarece în timp ce aceasta este calea disciplinei şi efortului, tantra este calea indulgenţei, a plăcerii. Tantricii (deci, adepţii tantrei) susţin că Tantra este metoda cea mai originală şi mai uşoară de mîntuire. Posibilitatea atingerii Samadhi sau a Unităţii de Conştiinţă se crede că le-a fost descoperită înţelepţilor în timpul contactelor sexuale, deoarece au susţinut aceştia, prin orgasm se transcende conştiinţa raţională într-o plăcută experienţă de unitate. Tantra face parte dintr-un sistem de tehnici de prelungire a orgasmului cu scopul de a-l experimenta (trăi) pe „Dumnezeu” sau de a atinge „Unitatea de Conştiinţă”.
Apostolul Pavel ne spune că atunci cînd oamenii înăbuşe adevărul prin nelegiuirea lor şi încep să se închine creaţiei/creaturii în locul Creatorului, Dumnezeu îi lasă pradă minţii lor întunecate, şi să-şi „urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile” (Romani 1:24). Minţile lor murdare şi poftele lor îi duc la nemaipomenite mizerii şi josnicii.
Înainte de apariţia Creştinismului în India şi de ulterioara renaştere a Hinduismului, tantricismul a atins cote incredibile de cruzime, carnalitate, vrăjitorie, şi superstiţie a căror descriere ar fi nepermisă într-o societate civilizată. Dar acum că s-a diminuat influenţa Creştinismului în India, vechiul cult tantric revine cu putere în societate. Numărul de centre din India în care se învaţă şi se practică tantra se află într-o creştere accelerată. În forma ei cea mai crudă aceasta constă în venerarea (închinare adusă) organelor sexuale, în orgiile sexuale în care se bea sînge şi semen, în magia neagră, în sacrificii omeneşti şi în contactul cu spirite rele folosind trupurile moarte şi putrezite de pe terenurile crematoriilor din India, etc.
Însă în formele ei mai sofisticate, tantra yoga este susţinută de celebri guru ca, Bhagwan Shree Rajneesh şi de autori ca Profesorul Aghenanda Bharati, un convertit italian la Hinduism ce ţine prelegeri de antropologie la Universitatea Syracuse din America. Atît Rajneesh cît şi prof.Bharati sînt doi străluciţi gînditori hinduşi. Rajneesh a fost timp de 9 ani profesor de filozofie. Cărţile sale s-au aflat timp de mai mulţi ani în fruntea listei de best-seller-uri din India, publicînd peste două sute. Lucrul acesta îmi spune că metoda yoghină de „mîntuire sexuală” va deveni curînd foarte populară.
În prelegerile sale Rajneesh afirmă că Isus a învăţat că mîntuirea se obţine prin contactul sexual. Discursul lui Rajneesh despre „naşterea din nou”, publicat în cartea lui „Sămînţa de Muştar” este un exemplu elocvent al unei astfel de teze.
El mai spune că realitatea este una, dar noi percepem lucrurile în mod diferit de cum ne percepem pe noi înşine. Aceasta este problema noastră fundamentală: percepem realitatea în mod dualist. Dualitatea finală este sexuală. Noi îi percepem pe alţii, ori ca fiind de parte bărbătească, ori de parte femeiască. Unirea sau Contopirea se realizează doar atunci cînd transcendem această dualitate. El spune că Isus a învăţat că intrarea în Împărăţie se face prin naşterea din nou, iar noi trăim această naştere din nou, sau Împărăţia lui Dumnezeu, atunci cînd cei doi „se vor face una” („become one flesh” – se vor face un singur trup). De aceea, el scrie că, „atunci cînd uneşti bărbatul şi femeia, (îi faci să fie una) …atunci vei intra în Împărăţie” (vezi, pag.140) (!?).
INCOMPATIBILITATEA ESTE EVIDENTĂ În mod evident aceste crezuri sînt diametral opuse Creştinismului. Apostolul Iuda scrie spunînd că încă demult „s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osînda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă îndesfrînare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe Singurul nostru Stăpîn şi Domn Isus Hristos” (Iuda 4). Harul lui Dumnezeu îl învaţă pe om să nu mai practice tradiţiile păgîne şi să se înfrîneze: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mîntuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgînătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie…” (Tit 2:11-12). Practicanţii tantrei yoga nu pot fi numiţi oameni evlavioşi, nici cumpătaţi şi nici drepţi. Ei nesocotesc harul lui Dumnezeu, urmărind doar satisfacţia cărnii, crezînd că ating starea de unire cu Conştiinţa cosmică, dar în realitate „trăind ca păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrînare şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos…” (Efeseni 4:17-20)!!
După cum vedeţi cuvintele Scripturii sînt deosebit de categorice în descrierea unor astfel de oameni şi de practici. Între religiile orientale, metodele lor şi principiile lor şi Creştinism nu există nici un fel de asemănări. Yoga şi desăvîrşirea sfinţilor creştini se află la poluri opuse. Divinităţile hinduse, conceptele diverse şi nedefinite despre dumnezeire şi Dumnezeul Bibliei, revelat prin Fiul Său, Isus Hristos, se deosebesc în esenţe. Denumiri de felul „yoga creştină” sau „yoghini creştini”, „budişti creştini”, etc., sînt nişte contradicţii în termeni. Definindu-i vedem că un om nu poate să fie yoghin şi creştin, hindus şi creştin, sau budist şi creştin, în acelaşi timp!
De asemenea, între religiile orientale şi Creştinism nu există compatibilitate fiindcă în timp ce acestea pun accentul pe faptele personale şi efortul de nedescris al minţii, emoţiilor şi trupului nostru, Biblia pune accentul pe efortul şi jertfa de sine a Domnului nostru Isus Hristos.
Faptul că legea karmei îl obligă pe individ să depună efortul de a trăi o viaţă bună pentru a avansa, a dobîndi iluminarea şi a atinge dumnezeierea (pentru că altfel riscă eventualitatea unei reîncarnări într-o formă de viaţă, poate, inferioară), îi pune acestuia pe umeri o povară insuportabilă. A trăi în această presiune constantă, frică, şi nesiguranţă este incomparabil cu a trăi în pacea sufletească şi siguranţa pe care credinciosul în jertfa lui Isus o poate avea, deoarece mîntuirea nu a stat în puterea lui, ci în puterea lui Dumnezeu. Iar, conform lui Pavel, vestea jertfei lui Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea oricui crede – Rom.1:16-17. Legea karmei şi harul creştin sînt două noţiuni incompatibile, de fapt, sînt antagonice. Nici unul dintre noi nu poate să facă ceva atît de bun încît să merite mîntuirea. Nimeni nu are puterea de a se salva pe sine. În noi nu se află puterea de răscumpărare din păcate săvîrşite împotriva unei legi perfecte, putere ce se află în sîngele lui Isus. Răscumpărarea noastră din păcat, dealtfel s-a făcut, prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu. El a ispăşit pentru ceea ce noi nu aveam cum şi nu puteam niciodată să ispăşim, chiar dacă ne-am fi născut şi reîncarnat de un milion de ori! Dacă încălcările noastre au fost făcute împotriva unei legi infinite, nelegiuirile noastre devin şi ele infinite şi atunci jertfa care să plătească pentru ele era necesar să fie şi ea infinită. Presupusul nostru ciclul de naşteri, morţi şi reîncarnări nu se poate stopa în niciuna din vieţi, fiindcă toate sacrificiile noastre din fiecare viaţă ar fi finite, limitate şi insuficiente. Atunci ar însemna că acest ciclu este imposibil de întrerupt. El trebuie să continue la infinit, devenind un adevărat „iad” în care trebuie să ispăşeşti la nesfîrşit pentru că nereuşita te va arunca şi urmării în eternitate!! Pe cînd, despre Isus se spune că, „de aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşitpe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El…” (Evrei 7:25). Aceasta este marea problemă filozofică a religiilor orientale: practic, sînt lipsite de speranţă! Omul nu are nici o şansă de scăpare!
Dar, cum s-ar putea numi sacrificiul singurului Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, Fiu Veşnic fiindcă are un Tată veşnic, născut pur în lumea noastră şi care a rămas pur, şi s-a adus jertfă pe Sine odată pentru totdeauna, decît jertfă infinită şi perfectă? Moartea Lui este singura care poate ispăşi pentru fărădelegile noastre. Doar ea poate opri ciclul „păcatului” din vieţile noastre şi poate întrerupe robia faptelor noastre rele. De aceea, este logic şi corect din punct de vedere intelectual să ne punem încrederea, nu în noi, ci în El, să primim eliberare acum şi să nu urmărim o himeră filozofică! Atunci vom cunoaşte adevărata fericire şi odihnă sufletească. Recunoştinţa faţă de El ne va motiva să ne bucurăm de viaţă atîta cît mai este de trăit pe pămînt şi mai ales cît va mai fi de trăit în veşnicie!
Cine ar vrea să-şi rişte eternitatea pentru „posibilitatea” reîncarnării, cînd după ce murim avem ocazia intrării sigure în odihna veşnică a Stăpînului şi Creatorului nostru?
Teodor Macavei, Iunie 1997……http://www.rcrwebsite.com/yoga.htm
https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/religii-orientale/
Apreciază:
Apreciază Încarc...
.jpg)
Blog Creștin Ardelean Viorel 