Yoga şi Meditaţia Transcendentală de John Weldon şi Dr. Clifford Wilson
Cuprins:
1. Influenţa hinduismului
Sri Chinmoy
Baba Ram Dass
Mişcarea Hare Krishna
Învăţături opuse doctrinei creştine
Alte mişcări
Salvarea: Hinduismul contra creştinismului
2. Meditaţia Transcendentală este o religie
Natura religioasă a MT
Viziunea lumii hinduse a MT
Riscurile MT
3. Meditaţia transcendentală este ocultă şi necreştină
MT şi ocultismul
Legăturile metafizice: vehicule ale puterii oculte
Pasivitatea mintală – şi mediumnitatea
MT şi posedarea demonică
Undele cerebrale din MT – Conştienţa cosmică
Puterea corupe
Promisiunea pe care orice instructor al MT trebuie s-o semneze
4. Yoga şi ocultismul
Yoga şi magia
Dereglarea fizică, boala, chiar nebunia
Kundalini şi yoga
Kundalini şi activitatea demonică
5. Reincarnarea: Adevărată sau falsă?
Perfecţionarea de sine de-a lungul mai multor vieţi?
Suferinţa în India şi reincarnarea
Isus Cristos, Omul perfect şi unic, a respins ideea de reincarnare
Biblia în ansamblul ei respinge reincarnarea
Mai multe materiale pentru Theophilos şi cărţi electronice găsiţi pe Internet la: www.theophilos.3x.ro
CAPITOLUL 1 Influenţa hinduismului
Clifford Wilson a trăit în India timp de doi ani. El nu pretinde că este o autoritate în ceea ce priveşte religiile orientale, dar cunoaşte de la sursă gândirea hindusă.
John Weldon a cercetat o bibliografie considerabilă şi a făcut cercetări aprofundate în ce priveşte practicile oculte şi învăţăturile fundamentale ale misticismului şi sectelor religioase orientale.
Misticismul face într-adevăr parte din modul indian de a trăi şi, în această ţară, el a fost practicat sub diferite forme de-a lungul secolelor. Sunt mii de ani de când ţări ca India sunt celebre prin învăţăturile lor mistice care, într-o mare măsură, stau la baza întregii lor culturi. Însuşi termenul de „guru”, care este atât de strâns legat de misticismul de astăzi, e un cuvânt indian. Gurul era poate un expert în diferite forme de învăţământ, în discipline ca lupta şi muzica, dar titlul avea şi conotaţii spirituale centrate asupra structurii generale a religiei de stat hinduse.
Despre guru se credea că este dovada vie că Dumnezeu Se manifestă în carne în epoca contemporană; a-i urma exemplul însemna să faci posibilă dobândirea idealurilor spirituale ale divinităţii. Dacă voiai să fii iniţiat în cunoaşterea zeilor, atunci trebuia să urmezi învăţăturile acestui guru, căci el era cel care putea conduce la Dumnezeu. Căutătorul sincer auzea o voce interioară, şi această voce îl conducea la un guru care urma să aibă o influenţă asupra direcţiei speciale pe care trebuia s-o urmeze viaţa sa. El continua să ducă o viaţă normală, dar gurul lui îi recomanda să-şi facă sadhana, sau exerciţii spirituale, mai ales în timpul sfârşitului de săptămână.
Unii adepţi înflăcăraţi şi-au abandonat modul obişnuit de trai şi s-au consacrat în întregime căutării contopirii sufletului cu Dumnezeu.
Sri Chinmoy
Sri Chinmoy este un exemplu de acest fel. La vârsta de 12 ani, el s-a hotărât să urmeze această cale, iar la 13 ani atinsese deja Nirvikalpa Samadhi, adică starea în care sufletul său era considerat ca fiind în întregime contopit cu Dumnezeu. La vârsta de 19 ani, el s-a stabilit în ashram-ul (reşedinţa, casa) gurului său ca să studieze şi să mediteze, acceptând disciplina care face parte din viaţa într-o comunitate separată. La vârsta de 32 de ani, Sri Chinmoy a părăsit Bengalul şi, ascultând de o „poruncă lăuntrică”, s-a îmbarcat pentru America, unde există astăzi mii de adepţi în „centrele sale Sri Chinmoy”. El a scris mai mult de patru sute de cărţi şi a făcut peste o sută treizeci de mii de picturi şi desene, după părerea lui printr-un intermediar care nu este fiinţă omenească (desenul automat, de exemplu).
Din când în când, diverse persoane, precum muzicienii rock, se identifică cu Mişcarea lui. El se află în Statele Unite începând cu 1964. În 1970 este numit consilier spiritual la Naţiunile Unite; conduce sesiuni de meditaţie bi-săptămânale pentru circa optzeci de delegaţi şi membri ai personalului. Scopul este totdeauna acelaşi: „a deveni divin, sau a deveni Dumnezeu Însuşi” (Life-Tree Leaves – Frunze din pomul vieţii -, p. 12).
Se presupune că nişte lideri spirituali precum Sri Chinmoy au o cale specială; ei pretind că această cale a lor este cea a dragostei, abnegaţiei şi uitării de sine. Deoarece ei sunt consideraţi că au devenit Dumnezeu, se aşteaptă de la discipolii lor să trăiască conştienţi de gurul lor, acceptându-l total şi permiţându-i să le conducă viaţa, pentru a le putea da tot ceea ce are el, mai ales capacitatea sa de a atinge niveluri spirituale mai înalte.
Teza e că această cale nu este pur şi simplu devoţiunea consacrată lui Sri Chinmoy ca fiinţă omenească, ci divinităţii care se găseşte în interiorul persoanei umane. Pe cât se pare, o disciplină spirituală intensă l-a condus la această unitate cu Dumnezeu, pe care el o pune acum la dispoziţia occidentalilor care vor să accepte o asemenea unitate. A primi această unitate implică renunţarea la noi înşine şi la toate lipsurile noastre, precum egoismul, şi la alte defecte, precum frustrarea şi neliniştea. Dacă încredinţăm toate acestea gurului şi acceptăm ceea ce oferă el, vom găsi chipurile pacea, bucuria şi satisfacţia prin ajungerea la o viaţă divină.
Lucrul acesta este tipic pentru multe învăţături orientale; Dumnezeu poate fi revelat în fiecare dintre noi şi, pentru a-L găsi pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să ne cucerim pe noi înşine printr-o viaţă de disciplină personală. Eul individual este o formă de sclavie, el trebuie să fie învins cu ajutorul unei renunţări adevărate. Teza este că omul trebuie să uite că e la fel de important cum credea mai înainte şi că trebuie să se reorienteze. Trebuie să-şi uite vanitatea şi egocentrismul şi să se fixeze în Dumnezeu, făcând astfel să-i dispară propriul eu. În felul acesta, omul poate deveni una cu Dumnezeu şi cu toţi ceilalţi: el va câştiga totul, pentru că va găsi o nouă forţă atunci când propria sa individualitate va fi fost recunoscută ca nefiind nimic.
În toate acestea, gurul este indispensabil dacă se doreşte atingerea obiectivului. Numai el cunoaşte calea respectivă; ca urmare, numai el poate s-o arate altora. Adeptul trebuie s-o găsească, să mediteze asupra ei şi asupra învăţăturilor date de guru şi să urmeze conştiincios instrucţiunile date de el. În felul acesta, discipolul poate urma calea care îl va duce la lumina spirituală.
Este mereu aceeaşi veche istorie cu Satan deghizat în înger de lumină, seducând, dacă este posibil, şi pe cei aleşi. E adevărat că omul poate deveni „una” cu Dumnezeu, căci aceasta este învăţătura Domnului Isus* Cristos, dar nu în sensul vedic hindus în care omul devine Dumnezeu. Este adevărat că noi ar trebui să medităm la un Om – dar acest om nu este gurul oriental, ci este Fiul lui Dumnezeu născut la Betlehem (Betleem). Calea divină nu e cea recomandată de un oarecare iluminat din secolul 20, ci cea pe care o găsim în învăţăturile Celui care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6) – şi lucrul acesta este valabil şi pentru orice guru oriental din epoca modernă.
Este adevărat că învăţătura lui Isus implica o disciplină, dar drumul care duce la Dumnezeu se află la începutul vieţii creştine. Nu poţi ajunge la Dumnezeu cu ajutorul faptelor şi activităţilor disciplinei. Noi vom intra, este adevărat, într-o comuniune tot mai mare cu Dumnezeu, dar însăşi întâlnirea cu El se face prin intermediul Crucii – puntea spre cer făcută la Golgota acum aproape două mii de ani. Este sigur că Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei care Îl caută sincer, dar aceştia Îl întâlnesc crezând în mod personal în Cristos mort pe o cruce ca să aducă iertarea păcatelor şi să facă posibilă unirea cu Dumnezeu.
Sri Chinmoy pretinde că atunci când acceptă un discipol o face pentru eternitate; prin urmare, el va accepta persoana care vrea sincer să urmeze calea a cărui ghid este el. Şi aceasta este o învăţătură falsă, căci numai Isus Cristos poate oferi viaţa eternă. Numai El are puterea asupra morţii, lucru pe care l-a demonstrat din punct de vedere istoric prin învierea Sa. Numai El poate oferi viaţa eternă celor care Îl urmează (Ioan 6). Sri Chinmoy promite fiecărui discipol să-l ducă la Dumnezeu, dar ceea ce vrea el de fapt să zică este că furnizează o cale de meditaţie care te va face să crezi că tu eşti Dumnezeu. Satan a făcut aceeaşi promisiune, aşa cum relatează Geneza, capitolul 3. Dacă discipolul vrea să evite „iadul”, trebuie să fie total devotat gurului; dacă se întâmplă aşa, nu mai există probleme cu situaţia de dincolo de moarte (gurul este atunci personal responsabil de acest discipol). Şi aici suntem în prezenţa unei doctrine false: să atribui unui om prero-gativele lui Isus Cristos Însuşi. În fine, analiza cărţilor lui Sri Chinmoy arată că el este implicat profund în ocultism. Chinmoy ar putea fi încadrat între spiritişti. Spiritismul este interzis de Biblie (Deuteronom 18:9-12) şi are consecinţe de care puţini îşi dau seama.
Baba Ram Dass
Cei mai mulţi guru sunt orientali, dar există excepţii remarcabile – printre care unul zis Baba Ram Dass, numit înainte Richard Alpert. Fiul unui strălucit om de afaceri american, el a renunţat astăzi la totul ca să devină un guru occidental pe care îl ascultă mii de oameni. Până în 1960, el era un evreu american pe care îl favoriza succesul; el poseda propriul său avion Cessna, un apartament luxos şi tot ceea ce ţine de o viaţă trăită în lux.
El preda noţiuni de psihologie, printre care motivaţia, teoria freudiană şi dezvoltarea copilului. El putea răspunde la întrebările legate de psihologie care îi erau puse, dar se spune că el însuşi era o fiinţă an-xioasă şi nevrozată. În ciuda cunoştinţelor sale intelectuale, era tulburat şi neştiutor. Atunci l-a întâlnit pe Timothy Leary, al cărui nume a rămas asociat cu călătoriile „spirituale” datorită LSD-ului. Ei au devenit prieteni, şi Richard Alpert l-a urmat pe Leary în experienţele sale cu halucinogene. Prima sa experienţă i-a permis chipurile să dobândească o mai mare pătrundere a propriei sale fiinţe interioare. Cu toate acestea, experienţa a trecut repede, şi el s-a regăsit curând la punctul de plecare cu toate inhibiţiile şi neliniştile sale. A continuat să facă experienţe cu „suişuri” urmate iremediabil de „coborâşuri”. În final, el s-a dus în Orient şi, în Nepal, l-a întâlnit pe Bhagwan Dass, un tânăr american care petrecuse cinci ani în Orient.
Bhagwan Dass purta acum roba care îl indica drept un om sfânt şi vorbea curgător hindusa. Alpert a crezut că el întruchipa pacea şi priceperea vieţii pe care o căuta şi l-a urmat într-un ashram situat la poalele Himalayei. Acolo l-a întâlnit pe maharajahul Neem Karoli care a devenit gurul său. Neem Karoli l-a intimidat pe american, şi acestuia, aflat în căutarea unor răspunsuri, i s-a părut că gurul putea să pătrundă până în gândurile sale cele mai secrete. Americanul a rămas şase luni în tăcere, a meditat şi a primit învăţătura transmisă pe o tăbliţă şi chiar prin vibraţiile gurului său. S-a întors pe urmă în Statele Unite, unde a început să i se răspândească renumele de conducător spiritual. După exemplul dat de guru orientali, a început şi el să practice spiritismul.
Cartea sa Be Here Now (Fii aici acum), un ansamblu de meditaţii şi tehnici în care se regăsesc multe imitaţii ale creştinismului, a fost pe placul publicului. Dass vorbeşte în ea despre căutarea pură a credinţei şi despre puritatea credinţei. Ca şi Sri Chinmoy, el vorbeşte despre a fi una cu gurul. El subliniază şi lipsa de atracţie a acestui guru care l-a condus în această nouă experienţă. El era dispreţuit de unii care îl căutau şi care nu vedeau în el decât un bătrânel scund învelit cu o cuvertură. Totuşi, în ochii iniţiatului (cum era Richard Alpert), acest bătrânel scund era o personificare a iluminării universale. Pe el – şi pe discipolul său, Richard Alpert (acum Baba Ram Dass) – trebuie să-i asculte lumea.
Ceea ce este ciudat e faptul că mii de americani îl ascultă. Aceasta dovedeşte că meditaţia şi religiile orientale vor continua. De exemplu, Meditaţia Transcendentală a iniţiat peste un milion de persoane şi are mereu un impact important.
Mişcarea Hare Krishna
Printre grupările care au invadat Occidentul, una dintre cele care se face cel mai mult auzită este Mişcarea Hare Krishna.
Această societate e cunoscută şi sub numele de ISKON, Societatea Internaţională de Conştiinţă Krishna. Şi ea este o varietate de hinduism şi pretinde că provine din învăţăturile date de Krishna, care a apărut în India pe la anul 3000 î.Cr. cu un discipol numit Arjuna. Se pretinde că acest Krishna a cunoscut mai multe incarnări, ultima în anul 1486 d. Cr. Mişcarea afirmă o succesiune neîntreruptă de discipoli, până la iniţierea gurului Prabhupada, din 1933, care a primit aşa-zisa misiune de a răspândi conştiinţa lui Krishna în lumea occidentală. Mişcarea s-a instalat la Londra în 1968 şi în Statele Unite în 1969, din acelaşi motiv. Există cel puţin trei temple în Anglia şi vreo treizeci în Statele Unite. Prabhupada a murit în 1977, dar moartea sa n-a avut decât un slab impact asupra mişcării.
Una dintre caracteristicile acestei grupări este faptul că membrii ei cred că pot atinge iluminarea cântând numele zeului lor – şi acesta este motivul pentru care cete de oameni defilează pe străzile oraşelor cântând „Hare Krishna” sau „Hare Rama”, Krishna şi Rama fiind cele două nume ale zeului lor. Melopeea este adesea însoţită de transe şi devoţiune extatică.
Această grupare are reguli foarte stricte în ceea ce priveşte hrana (nici carne, nici peşte, nici ouă), băuturile alcoolice sunt interzise, iar relaţiile sexuale sunt foarte reduse. Discipolii de sex masculin poartă un şir de 108 perle care sunt numărate ca nişte mătănii. Ei sunt îmbrăcaţi în nişte robe orientale, în general de culoarea şofranului (galben), şi trupul lor este adesea pictat – toate acestea sunt privite ca demonstrând devotamentul lor pentru Krishna. Revista lor, Back to Godhead (Înapoi la dumnezeire), se vinde pe străzi, iar cărţile lui Prabhupada (considerate ca „Scriptură”) au fost chipurile tipărite în peste 66 milioane de exemplare. Ei recunosc că Biblia şi Coranul sunt cărţi „divine”, dar susţin că şi una şi cealaltă au fost deformate în cursul secolelor. Ei afirmă că nu încearcă să schimbe religia oamenilor, ci că se străduiesc să facă din ei adepţi mai buni ai religiei lor, ajutându-i să facă experienţa conştiinţei lui Krishna.
Despre cântatul cuvintelor „Hare Krishna” se crede că transportă imediat individul dincolo de atmosfera materială a iluziei (aşa-zisa Maya) în care se află, şi anume pe o platformă spirituală mai înaltă. Ei cred că unul dintre simptomele care indică faptul că s-a ajuns la o asemenea platformă este impulsul de a începe să danseze. Uneori, aceste simptome de dans şi de cântat se aseamănă unor stări de alie-nare mintală.
Învăţături opuse doctrinei creştine
ISKON susţine că, pentru a ajunge la salvare, trebuie să te abţii de la patru păcate primare, să cânţi „Hare Krishna” de cel puţin 1728 de ori pe zi şi să te străduieşti să respecţi de reguli diferite. Ea afirmă că Isus Cristos nu a murit pentru păcatele lumii, că El n-a făcut decât să neutralizeze karma discipolilor – şi aceasta nu avea nimic de a face cu crucea. De fapt, după părerea lui Prabhupada, „sacrificiul” lui Dumnezeu e de „milioane de ori” inferior „sacrificiului” lui Vasudeva, Datta Thakura, un simplu adept al lui Krishna incarnat în domnul Caitanya Caritamirta (Sri Caitanya Caritamirta, cap. 15, textul 163).
Aceasta este în contradicţie directă cu doctrina creştină a salvării. Această învăţătură propune lucrări şi acţiuni prin care se poate ajunge la salvarea cuiva, pe când doctrina creştină susţine că salvarea nu poate fi primită decât ca un dar datorită ispăşirii făcute de Domnul Isus Cristos, care a murit ca să aducă întregii lumi iertarea păcatelor (1.Ioan 2:2). A cânta un nume aşa-zis sfânt nu este un mijloc de salvare, şi o asemenea învăţătură se opune doctrinelor Bibliei. Melopeea însăşi este o formă de meditare, şi aceasta ocupă un loc important în învăţătura şi practicile oculte sub diferitele lor forme.
Susţinând că sufletul poate fi eliberat din trup prin cântatul cuvintelor „Hare Krishna”, Mişcarea Krishna se apropie cel mai mult de conceptul unei salvări personale. De fapt, nici nu este o salvare, ci o eschivare. Această Mişcare pune accentul pe melopee şi incită individul să se amăgească cu iluzii prin faptul că se eschivează de realitate refugiindu-se în fiinţa lăuntrică în loc să o facă prin droguri, căutând extazul prin dansuri şi cântece repetitive (cu cuvinte, propoziţii sau fraze care se tot repetă). Un asemenea „extaz” nu este decât o stare trecătoare care nu poate fi comparată cu pacea liniştită şi cu sentimentul de realizare pe care le descoperă adevăratul discipol al lui Isus Cristos prin aţintirea privirilor asupra lui Isus, Iniţiatorul şi Desăvârşitorul credinţei” (Evrei 12:2).
Alte mişcări
Gurul Maharaj Ji şi Misiunea Luminii Divine (MLD) reprezintă o altă religie hindusă. Maharaj Ji a fost numit la început „Domnul universului”, „a doua venire a lui Cristos”, etc. Totuşi, în 1973, MLD a început să modereze „statutul divin” al gurului său, deşi continuă să fie considerat „mai bun decât Isus”. Această reacţie era în legătură cu problemele sale personale (de exemplu, proces de familie, etc.) şi cu lipsa sa vizibilă de atotputere. Atunci când pretenţiile grandilocvente ale „mileniului” s-au terminat cu un eşec, MLD a avut dificultăţi evidente în menţinerea divinităţii gurului ei. Totuşi, recent, după ce a lăsat lucrurile să se mai potolească, pretenţiile la divinitate – lucru deloc surprinzător – au reapărut. În revista Divine Times din ianuarie-februarie 1979 se află un articol conţinând douăzeci şi patru de fotografii ale lui Maharaj Ji şi intitulat „Fotografiile secrete şi revelate ale lui Dumnezeu”, şi în el se regăseau pretenţiile la atotputere. Desigur, adevăratul Dumnezeu vede aceste pretenţii cu un alt ochi: „Inima ţi s-a înălţat, şi tu ai zis: Eu sunt Dumnezeu, şed pe scaunul lui Dumnezeu… de aceea, pentru că îţi iei voia ta drept voia lui Dumnezeu… vei muri de moartea celor necircumcişi” (Ezechiel 28:2,6,10).
Sathya Sai Baba e un guru mai puternic, având milioane de adepţi. Este un om cu o putere ocultă considerabilă. Un prieten al autorilor, Tal Brooke, a fost principalul discipol american timp de aproape doi ani al lui Baba şi tocmai a scris o expunere aprofundată despre Sai Baba: The Lord of the Air (Advent Books, New York). Această carte se bazează pe o experienţă personală şi dă în vileag unele dintre secretele întunecate referitoare la Sai Baba, secrete până acum necunoscute de public.
Aceşti guru continuă să vină în Occident. Un lucru este limpede: aduc cu ei învăţături distrugătoare ale moralităţii, ale spiritualităţii inteligente şi ale valorilor creştine. Pledoaria lor făţişă în favoarea diferitelor forme de ocultism (de exemplu yoga), a spiritismului, a imoralităţii sexuale (de exemplu tantra) a ruinat mii de vieţi. Fie că este vorba de Hare Krishna care e un atac la adresa caracterului sacru al căsătoriei, femeii şi familiei, fie că e vorba de ritul de posedare divină şi anarhia socială a lui Bubba Free John, ori de credinţa lui Meher Baba că nebunia este o formă de înaltă spiritualitate, ori de spiritismul lui Ram Dass, ori de ciudatele experienţe oculte ale lui Muktananda, ori de eforturile lui Paramahansa Yohananda de a „hinduiza” creştinismul, etc…, mai devreme sau mai târziu va trebui plătit preţul angajamentului personal. Adevăratul înţelept e cel care evită tot ce este „ânţelepciune” şi „spiritualitate” orientală.
Salvarea: Hinduismul contra creştinismului
Înainte de a încheia acest capitol, se cuvine să examinăm subiectul salvării. Care este învăţătura hindusă? Ce cred creştinii?
Cei mai mulţi guru care operează în America de astăzi sunt până la un punct aliaţi cu hinduismul, mai ales cu şcoala vedică. Va fi deci util să facem o mică comparaţie între concepţiile hinduse şi cele creştine în ceea ce priveşte salvarea.
Creştinismul
1. Dumnezeu este sfânt şi nu e întinat de păcat (Isaia 5:16).
- Dumnezeu a creat lumea, şi aceasta este o realitate fizică. După ce a creat-o, Dumnezeu a zis că totul era „foarte bun” (Geneza 1:31).
- Dumnezeu este o Fiinţă personală.
- Dumnezeu n-a vorbit decât prin Cuvântul Său, Biblia.
- Dumnezeu există în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Spiritul (Duhul) Sfânt.
- Dumnezeu este independent şi distinct de creaţie.
- Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său unic ca sacrificiu pentru păcatele noastre. Cristos este în mod plenar Dumnezeu (Coloseni 2:9, etc.) şi unic.
- Dumnezeu are toată autoritatea asupra creaţiei Sale.
- Dumnezeu a prevăzut un sacrificiu infinit pentru salvarea omului.
- Salvarea este obţinută numai prin har.
- Moartea pentru necreştin are consecinţele cele mai grave şi are ca rezultat o separare eternă de Dumnezeu.
- O singură incarnare unică în Cristos (Evrei 9).
- Comunicarea cu Dumnezeu se face prin rugăciune şi prin citirea Cuvântului Său.
- Pe cruce, Dumnezeu Şi-a dove-dit iubirea personală pe care o poartă creaţiei Sale (Ioan
- Dumnezeu are un plan şi un scop pentru creaţia Sa unică.
Hinduismul
„Dumnezeu” este autorul răului. Aceasta atacă iubirea, mila, dreptatea, caracterul, etc. ale lui Dumnezeu.
- „Dumnezeu” a făcut lumea ca iluzie, şi lucrul acesta face parte dintr-un joc (lila).
- Dumnezeu este parţial sau complet impersonal.
- Biblia este de rangul doi în raport cu scrierile orientale care o înlocuiesc.
- Existenţa lui Dumnezeu este „monistă”, adică tot ce există este o unitate.
- Dumnezeu este creaţia (panteism) sau esenţa dinapoia ei (monism).
- Cristos este redus la a nu fi decât un guru, un maestru sau unul dintre numeroşii avatari (incarnări). El nu este unic.
- „Eu sunt aceasta” – Omul devine Dumnezeu. Omul are autoritate asupra „creaţiei”, ceea ce este demonstrat prin siddhas (puteri oculte).
- Salvarea în sens creştin e o „blasfemie”, e inutilă. Ea împiedică creşterea spirituală.
- Salvarea este obţinută prin fapte, după legea karmei – evoluţia lentă spre unitatea divină cu ajutorul unei avansări psiho-spirituale oculte şi/sau mai multe vieţi.
- Moartea este o iluzie, ea îl uneşte pe credincios cu Dumnezeu.
- Nenumărate incarnări ale lui Dumnezeu în cursul istoriei.
- Comunicarea are loc prin meditaţie psihico-mistică (distrugerea eului) şi prin sadhana (exerciţii spirituale). 3:16).
- Fiind impersonal, Brahma nu are iubire. Brahma este dincolo de orice dualism
- Pentru toată eternitatea, „creaţia” nu este altceva decât eterna iluzie ciclică a creaţiei, susţinerii şi distrugerii universale.
Creştinismul
1. Omul e moral şi esenţial separat de Dumnezeu. Omul este creaţia lui Dumnezeu. Creaţia e distinctă şi separată pentru totdeauna de Creator.
2. Răul este rezultatul păcatului omului şi al răzvrătirii lui faţă de Dumnezeu, adică a separării sale de El.
3. Erezia, înseamnă să susţii că omul nu este separat de Dumnezeu şi că nu există nevoie de pocăinţă
4. Salvarea este obţinută recunoscând realitatea separării şi nu încercând s-o ascunzi sau s-o priveşti ca pe o iluzie. Odată ce e recunoscută separarea de Dumnezeu, poţi atunci alege să-L urmezi pe Dumnezeu crezând că Dumnezeu, prin Cristos, a rezolvat problema păcatelor tale.
Hinduismul
1. Omul e Dumnezeu; Dumnezeu este totul (panteism), sau în exterior totul e maya (iluzie), dar adevărata esenţă interioară este Brahma sau Dumnezeu (monism).
2. Răul vine din ideea că există o separare adevărată între Dumnezeu şi om – căci de fapt nu există separare. (Astfel, creştinismul este însăşi expresia răului).
3. Erezia, înseamnă să susţii că omul e separat de Dumnezeu (ea este deci creştinismul).
1. Salvarea este obţinută luând la cunoştinţă despre iluzia (maya) se-parării şi acceptând unitatea fiecărei vieţi sau a tot ceea ce există (monism).
CAPITOLUL 2 Meditaţia Transcendentală este o religie
Meditaţia Transcendentală este una dintre religiile cele mai la modă. (Da, e o religie!) Maharishi Mahesh Yogi şi-a lansat Mişcarea în 1957, după ce gurul său spiritual (Guru Dev) i-a ordonat să pună la punct o tehnică simplă care să permită oamenilor din popor să atingă unirea cu Dumnezeu după doctrina hindusă. Mişcarea a crescut până a atins punctul culminant în 1975, când treizeci până la cincizeci de mii de persoane erau iniţiate în fiecare lună în Statele Unite. John Weldon mărturiseşte: „Am fost iniţiat în 1970 şi am primit mantra ieng, cuvânt la care trebuia să meditez. Mi-am dat repede seama cât de înşelător era sistemul şi, la puţină vreme după aceea, am devenit creştin, ceea ce a suprimat dorinţa mea de a practica MT. Ca un creştin angajat, înţeleg mai bine de ce practică oamenii MT, şi totuşi cele două nu sunt comparabile. Cristos mi-a dat totul în substanţă. MT nu-mi dăduse decât umbra; de fapt, astăzi, sunt convins că ea e un rău social şi spiritual”. Partea majoră a informaţiei pe care o prezentăm aici este extrasă din expunerea sa apărută în 1975 care conţine o documentaţie completă provenind chiar din scrierile lui Maharishi. Ne vom referi şi la nişte dări de seamă interesante.
La ora actuală, peste un milion de persoane practică MT şi mai multe mii de noi adepţi li se alătură în fiecare lună. Organizaţia internaţională World Plan Executive Council (WPEC) coordonează cele cinci filiale principale ale MT, ca de exemplu Mişcarea de regenerare spirituală (Spiritual Regeneration Movement), Societatea Internaţională de Meditaţie pentru Studenţi (Student International Meditation Society). Există centre ale MT în 90 de ţări (400 de centre în SUA), iar din 1970 până în 1975 organizaţia MT a strâns peste şaizeci milioane de dolari numai în Statele Unite. În ciuda naturii hinduse a MT, nişte clerici îi fac o publicitate gălăgioasă, dând asigurări că nu este vorba de o religie, ci de o formă acceptabilă de meditaţie creştină. Ea este de fapt diametral opusă meditaţiei biblice şi chiar îi izolează pe cei care o practică de modul de a vedea lumea pe care îl dă Biblia.
MT, numită „ştiinţa inteligenţei creatoare” în şcolile unde este predată, se prezintă ca o metodă foarte naturală care îl conduce pe individ la „o fericire mai mare”. După declaraţile publice ale conducătorilor ei, metoda este absolut nereligioasă, poate fi în mare măsură verificată ştiinţific; ea mai este în stare să vindece practic orice rău de care ar suferi cineva. Se spune că ea este o tehnică simplă şi progresivă care nu are absolut nici un efect secundar nociv. Se afirmă că MT poate uni căminele distruse, poate aduce invincibilitate militară unei naţiuni, poate fi un remediu eficient în caz de boală mintală, poate da diferite puteri oculte, şi de asemenea poate face pe cineva infailibil!
Cineva devine adept luând parte la trei conferinţe publice şi trecând prin ritualul de iniţiere, sau puja (cuvânt hindus care înseamnă „ânchinare” sau „adorare”). În acest moment, fiecare îşi primeşte mantra lui „unică” (de fapt, deşi se zice că mantra este unică, nu există decât 16 mantre principale care sunt distribuite în funcţie de categoria de vârstă: eng, em, enga, ema, ieng, iem, ienga, iema, shirim, sniring, kirim, kiring, hirim, hiring, sham, shama). Se zice totdeauna celui iniţiat să nu spună nimănui ce mantră are şi să mediteze asupra ei de două ori pe zi timp de 15-20 de minute. După publicitatea gălăgioasă care se face, MT este o metodă „de ameliorare a sinelui” în toate domeniile, metodă ştiinţific valabilă. Totuşi, lucrul acesta nu este adevărat. Ca în cazul multor altor grupări, pentru a ajunge la adevăratele doctrine şi credinţe ale Mişcării nu trebuie să ţii seama de declaraţiile lor publice, ci să te apleci asupra învăţăturilor date de ei în particular.
Natura religioasă a MT
Mai întâi, „valabilitatea” ştiinţifică a MT e puţin convingătoare, în ciuda imensei propagande organizată de WPEC. De fapt, ea este foarte superficială. Ceea ce lipseşte MT în materie de valabilitate ştiinţifică e satisfăcut din plin de partea religioasă. În ciuda sutelor de pretenţii la contrariu, adevărata natură a MT este hinduismul vedic după tradiţia nedualistă (advaita) a Shankarei. Cele patru texte principale ale lui Maharishi sunt pline de hinduism abia voalat, mai ales Commentary on the Bhagavad Gita şi Meditations of Maharishi Mahesh Yogi. Puja sau ritualul de iniţiere este o ceremonie religioasă, fără nici o îndoială, şi mantrele sunt în legătură cu divinităţile hinduse. Fostul profesor de MT, Richard D. Scott dezvăluie, de exemplu în cartea sa Transcendental Misconceptions, că mantra sa superioară „Shree aaing namah” înseamnă: „Oh, aaing foarte frumoasă, mă aplec înaintea ta”. El mai arată că MT poate duce la boli mintale, la sinucidere şi la omor. Ca dovadă a naturii religioase a MT am putea cita recenta decizie a tribunalului federal din New Jersey care interzice predarea MT în şcoli, deoarece lucrul acesta constituie o încălcare a separării dintre Biserică şi Stat (Malnak V. Yogi, 440 F. Supp. 1284-1977). În ciuda celor o mie cinci sute de pagini de documente predate de gruparea MT în favoarea pretenţiilor sale „nereligioase”, judecătorul H. Curtis Meanor a declarat că: „Singura concluzie posibilă este că învăţăturile SCI/MT şi puja sunt de natură religioasă, nu există altă concluzie‚ acceptabilă’ sau rezonabilă”. (E interesant de remarcat faptul că „promisiunea făcută lui Maharishi” semnată de orice profesor de MT declară că el îşi recunoaşte datoria de a „servi Sfânta Tradiţie şi de a răspândi Lumina lui Dumnezeu tuturor celor care au nevoie de ea” – A se vedea ultimul paragraf al capitolului următor). Şi totuşi, la conferinţa sa publică, fiecare profesor de MT pretinde că „MT nu e o religie”.
Aşa cum era de aşteptat, organizaţia MT a făcut recurs, dar în 2 februarie 1979 sentinţa a fost confirmată. Pasajul de mai jos este reproducerea textuală a unui comunicat de presă publicat de organizaţia Spiritual Counterfeits Project la Berkeley, în 6 februarie 1979.
În 2 februarie, Curtea de Apel a celei de a 3-a circumscripţii a SUA, cu sediul în Philadelphia, a confirmat decizia tribunalului, potrivit căreia Meditaţia Transcendentală (MT) este de natură religioasă.
Tribunalul de Instanţă din New Jersey, prezidat de judecătorul Meanor, dăduse sentinţa originală în procesul Malnak contra Maharishi Mahesh Yogi din 19 octombrie 1977. În argumentele sale care se întind pe 80 de pagini, judecătorul Meanor trăsese concluzia că predarea MT şi a SCI („Ştiinţa inteligenţei creatoare”, filozofia MT) în colegii particulare încălcau primul amendament al Constituţiei Statelor Unite. Cu alte cuvinte, principiul „separării dintre Biserică şi Stat” ar fi fost încălcat prin aceea că banii contribuabililor fuseseră folosiţi pentru sprijinirea învăţăturilor religioase şi practicilor Mişcării MT.
Maharishi şi Mişcarea sa MT au pretins că datele judecătorului Meanor nu erau corecte şi au făcut deci recurs la Curtea de Apel din Philadelphia. Când argumentele au fost aduse în faţa Curţii de Apel în 11 decembrie 1978, avocatul Mişcării MT a venit cu argumentul potrivit căruia trebuia să se permită intrarea MT şi a SCI în şcoli ca „ştiinţă adevărată”. Curtea a pus imediat la îndoială această concepţie. Judecătorul care prezida a citat paragraful de mai jos, extras din ceremonia de iniţiere în MT: „Guru în gloria lui Brahma, Guru în gloria lui Vişnu, Guru în gloria plinătăţii transcendentale personificate a lui Brahma, înaintea Lui, înaintea lui Shri Guru Dev împodobit cu glorie, eu mă proştern.
Apoi judecătorul a întrebat: „Ce este ştiinţific în aceasta?” În loc să răspundă direct, avocatul lui Maharishi s-a referit la o declaraţie potrivit căreia asemenea ceremonii aveau uneori loc cu ocazia unor evenimente „profane” în India. Mai târziu, Curtea a făcut observaţia că această declaraţie era totuna cu „a lua o vacă şi a agăţa de ea o bucată de carton pe care scrie ‚cal’!”
Viziunea lumii hinduse a MT
În mod fundamental, viziunea MT asupra lumii include hinduismul vedic pur. Lucrul acesta este adevărat pentru o serie de alte Mişcări întemeiate de guru, de exemplu de Sai Baba, Ram Dass (Richard Alpert), Muktananda, Sri Chinmoy, Bubba Free John (Franklin Jones), Meher Baba, Paramahansa Yogananda (The Self-Realization Fellowship – în ciuda folosirii de către ei a textelor biblice), etc. În esenţă, ceea ce se spune despre MT este valabil şi pentru ele. Cei mai mulţi guru orientali vin din tradiţia vedică. Credinţa principală este monismul – există o Realitate, şi această Realitate e o unitate. Această Realitate e definită de inexprimabilul şi impersonalul Brahma. Corolarul său, maya, este doctrina iluziei lumii şi a universului. Dacă Realitatea este Una, dualitatea nu e reală. Lila, adică „jocul” sau „amuzamentul” lui Brahma este motivul „existenţei” noastre. Deşi noi înşine şi lumea din jurul nostru suntem ireali, esenţa din spatele tuturor acestora face parte din natura divină, satchitananda (fiinţă, conştienţă şi fericire absolută). Termenul conştienţă absolută sau pură înseamnă de fapt conştienţă inactivă, care nu gândeşte, adică nu e unită cu nici un dualism. Cu ajutorul meditaţiei, noi „progresăm” până la a recunoaşte Absolutul. Noi nu ne percepem pe noi înşine (corp şi personalitate, etc.) ca ireali şi ne recunoaştem adevăratul Eu ca fiind Divin. Această Realitate se găseşte dincolo de orice dualitate – binele şi răul, om şi Dumnezeu, etc. Totul este Una, şi dacă dobândim această cunoaştere (care ne e dovedită prin experienţa noastră în meditaţie), atunci şi numai atunci putem progresa spiritualiceşte şi nu vom avea nevoie de reincarnare. Rămâi în lumea dualităţii, mai ales în cea a dualităţii creştine, şi vei rămâne sclav al lui maya şi al decăderii spirituale.
Deşi mulţi ar prefera să gândească diferit, adevăratul scop al MT e de a ne schimba viziunea despre noi înşine şi despre lume pentru a o face conformă celei a filozofiei nedualiste a Shankarei. Aceasta se înfăptuieşte prin meditare la mantră şi atingând, de mai multe ori pe şedinţă, o stare „de Fiinţă” sau de „conştienţă creatoare pură”. Din punct de vedere teoretic, făcând să pătrundă tot mai mult „din Fiinţă” în minte, sistemul nervos este modificat lent până la punctul în care, într-un mod necunoscut, epistemologia individului e cu adevărat transformată. În MT există patru stări avansate de conştienţă: transcendentală, cosmică, conştienţă a lui Dumnezeu, conştienţă a Unităţii. La începutul fazei, conştienţă cosmică, persoana care meditează e transformată până când recunoaşte că atman (adevăratul eu) e Brahma. Altfel zis, ea percepe maya (iluzia) Creaţiei şi recunoaşte că adevărata esenţă a tot ce există, inclusiv ea însăşi (dincolo de aspectul fenomenal iluzoriu) e satchitananda: fiinţă, conştienţă şi fericire deplină sau Brahma, Dumnezeul ultim şi impersonal al hinduismului. În acest punct precis, după cum spune Maharishi, persoana care meditează urmează calea lui Karma Yoga. Ea se desprinde de acţiunile ei şi de urmările lor, acţionează impersonal, fără dorinţă, şi prin aceasta îşi ispăşeşte karma. (Ar trebui să observăm aici că yoga e o practică extrem de periculoasă; autorităţi în materie au citat cazuri de moarte sau nebunie subită, stări de rău fizic fără bază organică care duceau la infirmitate, sincope şi diferite boli rezultând din erori uneori infime în practicarea ei. Vom dezvolta aceste lucruri în capitolul despre yoga. Deoarece yoga şi MT sunt în general definite şi considerate ca inofensive, se caută de obicei în altă parte originea problemei). MT şi adevărata ei natură e deci contopirea cu Dumnezeu (Brahma) potrivit hinduismului. Acesta e în mod clar planul lui Maharishi pentru lume. Când se examinează pretenţiile MT, ale lui Maharishi şi ale aţâţătorilor lui şi se evaluează în mod cinstit Mişcarea, se descoperă că puţine persoane pot aspira la o înşelare intenţionată a publicului la o scară atât de mare.
Riscurile MT
Mai trebuie să observăm că MT nu este inofensivă. Potrivit unor foşti instructori şi practicanţi ai MT, există cazuri de posedare demonică. Numeroase probleme psihologice pot rezulta din practicarea sa asiduă şi se notează cazuri de psihopatie gravă, printre care psihoza. Mai mulţi cercetători şi foşti adepţi ai MT sunt convinşi că MT poate duce direct la o disfuncţie mintală şi poate fi însăşi definiţia unei „călătorii rele”. Fostul profesor de MT Greg Randolph a făcut experienţa neliniştitoare de a ajuta un alt adept, aproape invalid, şi a fost foarte înspăimântat să treacă prin tranziţia conştienţei cosmice:
„La un moment dat, el a fost foarte preocupat să ştie dacă era vorba sau nu de o stare schizofrenică. Lucrul acesta îl neliniştea. Într-o zi am petrecut trei ore încercând să extragem ceva din resursele insuflate de Maharishi în mintea noastră în timpul cursurilor de pregătire ca profesori… Rolul meu pentru a-l ajuta a fost acela de a-l face să creadă că nu era vorba de schizofrenie. Era starea supremă a cunoaşterii… Trebuia să creadă că o va atinge puţin câte puţin… şi că va fi în stare s-o întrebuinţeze. Credinţa devine un lucru foarte important”.
Maharishi face această recomandare: „În absenţa unei interpretări corecte a acestei expresii de non-ataşament, poţi fi dezorientat, şi această mare binecuvântare a vieţii poate deveni un dezavantaj”.
Nodul problemei este de a integra experienţa conştienţei cosmice cu un stil de viaţă deja existent. Psihiatrul Arthur Janov, autorul cărţii The Primal Scream, vorbeşte despre un călugăr hindus superior care a practicat MT timp de vreo doisprezece ani. „Rezultatul final al acestei întregi fericiri a fost o depresie totală şi nevoia de îngrijiri”. Dr. Janov crede că MT duce „la o stare de irealitate totală, oarecum la o psihoză instituţionalizată din punct de vedere social”.
Printre persoanele psihotice aflate la limită, MT „poate produce o psihoză caracteristică”, spune cercetătorul John White, şi se admite în general că trebuie să fii „ân formă” pentru a face exerciţii mintale anevoioase, altfel te aşteaptă neplăceri serioase. MT cere o adaptare mintală şi pare prea dură pentru oamenii nepregătiţi pentru asemenea schimbări. Din nenorocire, deseori tocmai oamenii obosiţi, frustraţi şi epuizaţi sunt cei care caută remedii universale precum MT.
John Parks, fost manager al echipei „Beach Boys”, a fost iniţiat în MT personal de către Maharishi. El a avut deci posibilitatea de a cunoaşte lucrurile din interior. A avut ocazia de a vedea că MT poate fi epuizantă şi periculoasă. La început, în 1969, se pare că Maharishi a subapreciat faptul că unii americani nu erau pur şi simplu gata pentru sistemul său. Parks relatează următoarele fapte, în legătură cu un curs de formare de instructori în 1969:
„Maharishi nu dăduse limită în ceea ce priveşte durata meditaţiei, şi un anumit număr de persoane au ajuns în spitalul de psihiatrie. Unii sunt şi acum acolo. Există cazuri de sinucidere datorită MT.”
Chuck Ashman, de la „Ashman File”, Los Angeles, a descoperit câteva asemenea persoane cu ocazia cercetărilor sale asupra MT, deşi nu le căuta în mod special. Ceea ce studia el cu adevărat era latura financiară a MT pentru emisiunea sa televizată.
Una dintre declaraţiile cele mai dăunătoare pentru programul MT date vreodată este cea a fostului profesor MT Kathy Filler. Este uşor de înţeles dezamăgirea ei totală în faţa programului gurului.
„Dar, odată ce-am devenit instructori şi am început să-i învăţăm pe oameni, am înţeles de ce procentul de sinucideri printre profesorii de Meditaţie Transcendentală este cu mult deasupra procentului naţional. Cei care nu se omoară devin cu adevărat ciudaţi sau sfârşesc prin a redeveni toxicomani, ei sunt din nou dezaxaţi – devin nebuni sau anahoreţi – astfel că cu greu mai pot reveni la o viaţă normală. E într-adevăr trist. N-am născocit lucrul acesta. Charlie Lutes l-a amintit în timpul cursurilor de meditaţie pentru instructori. Ultimul curs la care am luat parte a avut loc în noiembrie 1972 la Ashbury Park, în statul New Jersey, şi Charlie Lutes (preşedinte al SRM) era prezent. Oamenii puneau întrebări cu privire la procentul de sinucideri – profesorii întrebau de ce atâţia oameni îşi luau viaţa. El a zis: Ei bine, în incarnările viitoare, Maharishi li se va arăta el însuşi, sau Guru Dev, şi le va da mantra…”.
Ceea ce este tulburător e modul degajat în care Lutes vorbeşte despre o soluţie care nu este într-adevăr . Oamenii îşi luau viaţa din disperare – nişte instructori MT experimentaţi -, şi el nu venea cu scuze sau cu motive, ci nu făcea decât să rostească nişte urări pozitive pentru vreo reincarnare viitoare!
Atitudinea lui Lutes serveşte poate la a arăta jurământul absolut şi dogmatic de credinţă faţă de programul insuflat de Maharishi discipolilor săi. Nici chiar moartea pe care şi-o impun unii nu este o cauză de alarmă, ci este dovada unui „viitor” fericit.
Una Kroll, doctor în medicină, în articolul ei din Times, Londra, a menţionat printre pericolele posibile ale programului MT sinuciderea şi chiar omorul.
MT este studiată în scopul de a ajuta persoana care meditează să opereze o întoarcere de 180 de grade spre interior. Ea trebuie să intre în sine însăşi până ce atinge „conştienţa pură”, „divinul”, „brahma”. Se pare că în adâncul fiinţei umane sunt ascunse nişte lucruri foarte bune, şi contactul cu ele este considerat ca având un efect benefic asupra vieţii pe care o duce subiectul.
Din punct de vedere biblic, nu-L găseşti pe Dumnezeu dacă intri în tine însuţi. Desigur, îţi găseşti adevărata ta natură, dar natura omului şi cea a lui Dumnezeu sunt diferite. Isus a spus foarte limpede:
„Căci din interior, din inima omului ies gânduri rele, imoralităţi sexuale, furturi, omoruri, adultere, lăcomii, răutăţi, înşelăciune, desfrânare, privire invidioasă, blasfemie, orgoliu, nebunie. Toate aceste lucruri rele ies din interior şi întinează omul” (Marcu 7:21-23).
Iată o imagine destul de bună a omului neregenerat care se află în interiorul unui individ, cel puţin după cum zice Dumnezeu. Ar fi greu să se confunde acest caracter cu acela al lui Dumnezeu.
Am putea cita şi alte boli cauzate de MT şi am putea să le ilustrăm, aşa cum am făcut-o până acum. Un rezumat scurt e însă de-ajuns pentru a zugrăvi tabloul. Priviţi atent aceste rezultate autentice ale prac- ticării MT: posesiune demonică, crize de epilepsie, halucinaţii, sincope durând până la douăzeci de ore, probleme vizuale, crampe puternice de stomac, confuzie mintală, dereglare sexuală, coşmare îngrozitoare, comportament anti-social, reapariţia unor simptome psihosomatice grave care fuseseră mai înainte ţinute sub control, adică ulcere hemoragice şi depresii care necesită tratament psihiatric şi medicamente.
Raportul definitiv al Institutului de Cercetări din Stanford asupra Meditaţiei Transcendentale (The Final Raport of the Stanford Research Institute on Transcendental Meditation) dă o concluzie care ar trebui să circule pe scară largă – cel puţin la fel de largă cât publicitatea făcută de aceşti guru:
„În final, ar trebui să se ia în considerare posibilitatea unor efecte nocive pe termen lung produse de practicarea MT mai ales la subiecţii instabili.
Probabil că unele tulburări cauzate de MT se datorează practicilor ei oculte. Se pare că pe cei implicaţi în ocultism îi urmează nişte consecinţe grave. Astfel, pledoaria recentă şi crescândă a MT în favoarea ocultismului ar trebui să constituie un avertisment pentru cel înţelept”.
CAPITOLUL 3 Meditaţia transcendentală este ocultă şi necreştină
MT şi alte Mişcări orientale nu sunt pur şi simplu neutre vizavi de revelaţia biblică: ele sunt ostile faţă de ea. Premisa lor de bază e faptul că toţi oamenii trebuie să-şi dea seama că nu sunt separaţi de Dumnezeu, ci că sunt Dumnezeu. Astfel, aceste Mişcări reprezintă culmea idolatriei, adorarea de sine. Pentru a ajuta cititorul, am făcut o comparaţie între afirmaţiile făcute în Biblie şi cele făcute de Maharishi, ale cărui convingeri vedice sunt paralele celor avute de alţi guru.
Isus Cristos
MT „Eu nu cred că Isus Cristos a suferit vreodată sau că a putut să sufere. Omul care suferă de pe poziţia suferinţei (adică omul neştiutor legat de iluzia că suferinţa există) vede Beatitudinea lui Cristos ca o suferinţă” (Meditations of Maharishi Mahesh Yogi, Bantam, 1968, p. 123).
Biblia „O, oameni fără pricepere, şi a căror inimă este înceată în a crede tot ce au zis profeţii! Nu trebuia oare ca să sufere Cristosul aceste lucruri şi să intre în gloria Sa?” (Luca 24:25-26).
Suferinţa
MT „Nici un om, nici un creştin n-ar trebui să sufere vreodată… Biblia afirmă aceasta” (Meditations of Maharishi Mahesh Yogi, Bantam, 1968, p. 63.).
Biblia „Bucuraţi-vă, dimpotrivă, de partea pe care o aveţi la suferinţele lui Cristos… cei care suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele Creatorului fidel, făcând ceea ce este bine” (1 Petru 4:13,19).
Ocultismul
MT „Noi facem ceva aici… rugăciuni concrete ca să… atragem atenţia acestor fiinţe superioare sau zei care trăiesc acolo (în lumea spiritelor)” (Meditations of Maharishi Mahesh Yogi, Bantam, p. 17-18).
Biblia „Să nu se găsească la tine nimeni… care să aibă meseria de ghicitor, de astrolog, de prezicător, de magician, de vrăjitor, nimeni care să ceară sfatul celor care cheamă spiritele sau care ghicesc cuiva, nimeni care să întrebe morţii. Căci cine face aceste lucruri este o grozăvie pentru Domnul” (Deuteronom 18:10-12). „Să nu ai alţi dumnezei înaintea feţei Mele” (Exod 20:3).
Natura interioară a omului
MT „Omul interior este Divin, complet Divin, plin de beatitudine…” (Meditations of Maharishi Mahesh Yogi, Bantam, p. 157).
Biblia „Căci din interior, din inima omului ies gânduri rele, imoralităţi sexuale, furturi, omoruri, adultere, lăcomii, răutăţi, înşelăciune, desfrânare, privire invidioasă, blasfemia, orgoliul, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies din interior şi întinează omul” (Marcu 7:21-23).
Am putea continua să adăugăm contrast după contrast, dar obiectivul este atins: MT este anti-creştină, iar cel care se asociază cu MT în Numele lui Cristos şi o practică este un om nehotărât şi ipocrit.
MT şi ocultismul
MT provine dintr-o tradiţie a ocultismului: hinduismul, astrologia, spiritismul şi diversele practici oculte sunt la modă în India de astăzi. Deşi nu practică cu adevărat magia, o foarte mare parte din populaţia indiană crede totuşi în ea. Se pretinde că o parte importantă a scrierilor hinduse a fost revelată în mod supranatural, într-un fel asemănător celui prin care un medium primeşte mesaje în mod clarvăzător din partea spiritelor (adică a demonilor, cum au observat Gasson şi alţii).1 Tehnicile yoga sunt recunoscute şi aplicate de către toate şcolile de ocultism. Maharishi spune că MT „… este tehnica prin care cineva devine yoghin”. Baza întregului ocultism – o dorinţă de a dobândi o forţă şi o cunoaştere supranaturală opuse voinţei lui Dumnezeu – este limpede prezentă în ocultismul hindus, yoga şi MT.
Maharishi spune că MT aduce puterea absolută şi cunoaşterea ocultă – baza viselor ocultiştilor. Puţini oameni îşi dau seama că ceremonia de iniţiere în MT prezintă numeroase analogii cu ritualul magic de tip ocult. Scopurile şi metodele însele sunt asemănătoare: să intri în contact cu nişte „fiinţe superioare” sau cu nişte puteri pentru a satisface dorinţa ocultistului prin primirea de putere din partea demonului sau a „dumnezeului”. O lectură atentă a celor douăzeci de pagini pe care le conţine manualul secret al instructorilor de MT (The Holy Tradition), ca şi paginile 38-39 din Meditations of Maharishi şi din comentariul său Bhagavad Gita (3:9-13 şi 4:24-25) arată asemănările. În cele două cazuri, există purificarea ceremonială a atmosferei. În cadrul unui ritual magic, ea serveşte la alungarea influenţelor nedorite, adică a spiritelor rele. Există purificarea spiritului şi trupului participantului. După purificarea atmosferei exterioare şi celei interioare începe Invocarea. Atunci, sunt invocaţi zeii şi maeştrii, fie ei hinduşi sau egipteni, şi se stabileşte o legătură metafizică între ei şi cel care îi invocă. Spiritul individual este legat de domeniul spiritului cosmic sau Absolutul. Potrivit The Holy Tradition a MT:
„Scopul acestei invocaţii e să acorde spiritul activ îndreptându-l spre marii Maeştri (divinităţi), spre natura esenţială a cunoaşterii de către ei a Fiinţei Absolute. La acest nivel, mantra este captată şi transmisă noului iniţiat, conducându-i astfel conştiinţa spre acelaşi câmp al Fiinţei transcendentale… de mai multe ori, astfel ca abundenţa (puterea) ei să fie incorporată tot mai mult în viaţa iniţiatului”.
Legăturile metafizice: vehicule ale puterii oculte
Legăturile metafizice se stabilesc ca vehicule ale transferului puterii oculte (Shaktipat), prin intermediul ritualului de iniţiere în MT, instructorului sau iniţiatului. Ceremoniile comportă abandonul complet al participantului – fie divinităţii care îl va poseda din clipa ritualului magic, fie gurului Dev, „mort” pentru MT. În cele două cazuri, se face uz de tămâie. Nu suntem siguri de utilitatea voită a tămâiei în MT (deşi uneori prezenţa demonilor este însoţită de un miros deosebit de neplăcut), dar în cadrul ritualului magic are un efect psihologic şi pare că este în stare să permită demonilor să ia o formă tangibilă, aşa cum fac ritualurile cu sânge folosite în aceleaşi scopuri. În cele două ceremonii se repetă în mod continuu o mantră (puja, adică ritualul de iniţiere, este alcătuit doar dintr-o singură mantră). În cazul magicienilor, sco-pul e de a provoca o nebunie trecătoare, „nebunia blândă”, care culminează cu pierderea raţiunii şi posedarea iniţatului de către „dumnezeu”. După cât se pare, posedarea nu are loc cu ocazia iniţierii în MT.
În cele două cazuri există nişte mişcări fizice rituale, memorizate, care însoţesc ceremonia; în MT, acestea nu sunt executate decât de către instructor. În cele două cazuri, participantul resimte un val de forţă metapsihică; în general, lucrul acesta nu se întâmplă decât în cazul instructorului în MT. În cele două ceremonii se regăseşte un altar pentru închinare, ofrande care sunt puse pe el şi faptul de a îngenunchia înaintea altarului. Adesea, cu ocazia ritualului magic, există ceva pe altar, în scopul de a lega metapsihic spiritul persoanei de vechea tradiţie – o relicvă străveche, fotografia unui templu, etc. Scopul e de a lega spiritul de cunoaşterea ocultă a tradiţiei care este invocată, conducând la putere ocultă şi la cunoaştere.
În MT, fotografia pe altar care îl reprezintă pe gurul Dev, „yantra”, e asociată cu mantra pentru a „realiza cu succes desensibilizarea spiritului faţă de orice sistem de gândire străin şi transplantarea spiritului unui sistem cultural într-un altul…”Yantra şi mantra sunt folosite ca să se producă stări mintale pasive şi… receptive din punct de vedere psihic, aşa cum se face într-un mare număr de secte. Însuşi termenul de „Brahma” înseamnă „puterea activă conţinută într-un farmec magic”.
Cu ocazia ritualurilor magice, se recunoaşte uneori necesitatea destinderii spiritului şi trupului prin aceea că nu se respiră decât printr-o nară (tehnică avansată în MT), ca şi prin utilizarea anumitor tipuri de ritmuri proprii la anumite sunete (de exemplu, mantrele) pentru a influenţa lumea astrală. În MT:
„Noi facem aici ceva preluat de la riturile vedice, nişte litanii particulare şi specifice pentru a produce un efect în cealaltă lume, pentru a atrage atenţia acestor fiinţe superioare sau dumnezei care trăiesc acolo. Întreaga cunoaştere a mantrelor sau imnurilor Vedelor este consacrată legăturii cu omul, comunicării omului cu fiinţele superioare în diferitele straturi ale creaţiei”.
Maharishi spune că este ceva foarte binefăcător să contactezi aceşti dumnezei, ba încă este chiar un păcat să n-o faci. Ei sunt mai mult decât nişte puteri impersonale ale naturii, aşa cum se pretinde. Maharishi le numeşte „fiinţele cele mai evoluate”.10………………..mai departe pe
https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Paul Coleman este Director Executiv al ADF International cu sediul la Viena, Austria. ADF International este o organizație care oferă servicii de asistență juridică, protejează libertățile fundamentale și promovează demnitatea inerentă a tuturor oamenilor. Îl puteți urmări pe Paul pe Twitter: @Paul_ADFIntl.
Blog Creștin Ardelean Viorel 