Familia din Betania / Harm Wilts (Matei 26; Marcu 14; Luca 10; Ioan 11 şi 12)

Citind acest titlu, cei care citesc Biblia se vor gândi imediat la Marta, Maria şi Lazăr. Se pune întrebarea dacă şi Simon, cu porecla „Leprosul“ trebuie socotit aici. În Matei 26.6 şi în Marcu 14.3 ni se spune că Domnul a fost uns de Maria în casa lui Simon, deşi numele lui nu mai este amintit în continuare. În Luca 10.38 citim că Marta L-a primit pe Isus în casa ei. Nici aici nu ni se spune ceva despre Simon, de asemenea la fel de puţin în Ioan 12.

Mulţi sunt de părere că Simon ar fi fost soţul Martei, astfel rezolvându-se problema. El ar fi fost vindecat de Domnul Isus de lepra sa şi datorită acestui fapt ţinea mult la Persoana Domnului. Probabil că aşa a fost, dar nu poate fi dovedit prin Biblie. În continuare ne vom restrânge la cele trei persoane principale numite şi la ceea ce citim despre ele în Matei 26.6-13, Marcu 14.3-9, Luca 10.38-42, Ioan 11 şi 12.1-11.

Aici nu avem de-a face ca în celelalte capitole cu o familie care constă din părinţi şi copii. Dar pe baza a ceea ce citim despre comportamentul lor între ei şi locul central pe care Îl ocupa acolo Domnul Isus, această familie merită să fie amintită aici.

Era o casă foarte primitoare de oaspeţi, unde Domnul Isus poposea cu plăcere, mai ales în ultima săptămână înainte de moartea Sa. După intrarea Sa în Ierusalim a purtat zilnic discuţii cu iudeii. În cadrul acestor discuţii a ieşit la lumină ura crescândă a conducătorilor, ceea ce a dus la lepădarea Sa publică şi la crucificarea Sa. Seara Se întor-cea la Betania. Acolo era înviorat prin dăruirea plină de dragoste şi purtarea de grijă a tuturor membrilor familiei. Această familie este un exemplu pentru ospitalitate. Prin aceasta, ei înşişi au primit o mare binecuvântare. Acolo unde este Isus, acolo El binecuvântează.

O, scump cămin în care toţi pe Tine,
Te preamăresc mereu Isus Hristos,
Şi unde din mulţimea care vine
Tu eşti cel mai iubit şi preţios.

Astăzi nu-L putem primi pe Domnul Isus în casa noastră în înţe-lesul ad litteram al cuvântului, dar Îl putem primi în chip spiritual. Domnul a spus: „Cine primeşte un profet… va primi răsplata unui profet“ (Matei 10.41) şi „Oricine va primi pe unul singur dintre aceşti copilaşi în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte“ (Marcu 9.37). În Fapte 28.7-10 citim că Publius i-a primit şi i-a găzduit prietenos pe întemniţatul Pavel şi însotiţorii săi. Pentru aceasta, a fost răsplătit din belşug.

Despre supraveghetori se spune că trebuie să fie primitori de oaspeţi (1 Timotei 3.2; Tit 1.8). De fapt, toţi credincioşii sunt îndemnaţi să fie primitori de oaspeţi. În Evrei 13.2 citim: „Nu uitaţi primirea de oaspeţi, pentru că, prin aceasta, unii, fără să ştie, au găzduit îngeri.“ Astfel de întâlniri cu credincioşii şi discuţiile purtate despre Domnul şi Cuvântul Său pot fi o mare binecuvântare şi pentru copii.

Am auzit de la mulţi adulţi cât de mult s-au bucurat copii fiind de astfel de întâlniri şi cât au învăţat din ele. Am impresia că astfel de discuţii cu fraţii de credinţă au loc mult mai rar decât odinioară. Poate din cauza mijloacelor moderne de comunicare? Este foarte important ca părinţii să se gândească în cazul unor astfel de întâlniri, că Domnul este prezent ca ascultător tăcut al tuturor discuţiilor. Am constatat că cei tineri au fost păgubiţi din punct de vedere spiritual prin discuţii greşite. Îmi aduc aminte de cuvintele unui frate fidel, când eram strânşi mai mulţi credincioşi într-o casă. Discuţia s-a îndreptat spre un frate ce nu era de faţă şi a degenerat în vorbire de rău. La aceasta, fratele a replicat: „Dacă nu ştim să spunem ceva bun despre el, este mai bine să tăcem.“ Acesta a fost un sfat înţelept, căruia i s-a dat ascultare.

Această familie din Betania o întâlnim pentru prima dată în Luca 10. Acolo citim că Marta L-a primit pe Domnul Isus împreună cu ucenicii Săi în casa ei. Aici apare deja marea deosebire dintre ea şi sora ei. Îngrijirea de aşa mulţi oaspeţi însemna pentru Marta multă muncă. Ea era complet consacrată lucrării ei. Maria s-a folosit de ocazia de a se aşeza la picioarele Domnului Isus pentru a asculta cuvintele Sale. Marta a fost desigur parţial prezentă, dar ea era prea copleşită cu treburi pentru a primi cuvintele Sale. Ea s-a supărat din cauza comportamentului surorii ei şi i-a replicat chiar Domnului: „«Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute.» Dar Isus, răspunzând, i-a spus: «Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi şi te tulburi tu; dar un singur lucru este necesar: şi Maria a ales partea cea bună, care nu i se va lua»“ (Luca 10.40-42).

În aceste două surori vedem reprezentate două tipuri de credin-cioşi. Primii văd munca multă care trebuie făcută. Ei se lansează dintr-o activitate în alta ca Marta şi sunt traşi încolo şi-ncoace de prea multă slujire, aşa cum s-a exprimat odată cineva. Astfel de oameni sunt plini de griji şi epuizaţi. Ei îşi pierd echilibrul spiritual şi sunt mereu critici faţă de credincioşii cu o altă gândire spirituală, ca cea a Mariei. Aceştia din urmă îşi rezervă timp pentru rugăciune şi citirea Bibliei, pentru a-L cunoaşte tot mai bine. Urmarea va fi că ei Îl vor iubi şi Îl vor cunoaşte tot mai bine, Îi vor sluji mai mult şi cu mai mare dăruire.

Cuvintele mustrătoare ale Domnului adresate Martei au fost adesea interpretate unilateral sau greşit. De la unele amvoane s-a rostit o sentinţă mult prea aspră asupra Martei. Domnul nu a mustrat-o din cauza slujbei ei; El a observat şi a apreciat aceasta cu mulţumire. Domnul nu i-ar fi vorbit astfel, dacă ea nu i-ar fi făcut reproşuri. Din cuvintele „dar un singur lucru este necesar“ s-a dedus câteodată că Martei i-a lipsit credinţa în El, ca singurul lucru necesar. Dar din alte locuri din Scriptură rezultă clar că Marta era o credincioasă, care Îl iubea cu toată inima pe Domnul şi îşi găsea satisfacţia în a-i sluji. Ceea ce îi lipsea era dorinţa Mariei de a asculta Cuvântul Său pentru a-L cunoaşte astfel tot mai bine. Cunoştinţa mai mare a Mariei despre Persoana şi lucrarea Sa a făcut-o capabilă să-i arate mai târziu o slujbă, care a avut o valoare mai mare pentru El decât oricare altă slujbă arătată Lui. Deseori suntem înclinaţi să le folosim pe Marta şi Maria una contra alteia şi să ţinem cu una sau cu alta. În schimb putem învăţa multe de la amândouă!

Vizitând o familie am cunoscut un tânăr credincios, inteligent, care studia mult. L-am întrebat dacă găseşte timp şi pentru studierea Bibliei. A recunoscut că nu. În această casă erau multe cărţi explicative ale Bibliei, din care el citise câteodată ceva, dar le considera plictisitoare, pentru a se adânci mai mult în ele. De altfel, nici nu considera a fi necesar, pentru că el nu va „predica“ niciodată. N-ar fi o slujbă pentru el. Atunci i-am citat textul din 1 Corinteni 14.29: „Şi doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalţi să judece.“ Nu va fi niciodată în stare să judece, dacă nu va avea cunoştinţe suficiente din Cuvânt. Îi lipsea şi bucuria unui timp liniştit, regulat de rugăciune şi cugetare, şi de asemenea creşterea spirituală şi capacitatea de a îndeplini mai târziu probabil lucrarea sa de soţ şi tată în propria sa familie. Astfel de oameni pot dovedi activităţile unei Marta, dar nu pot ajunge niciodată la adâncimea spirituală a unei Maria. Luther a spus odată că el, atunci când are foarte mult de lucru, nu se roagă ca de obicei numai o oră, ci două. Cine are o astfel de gândire, rămâne păzit de extreme şi de dezechilibru spiritual.

În Ioan 11 citim despre o altă vizită a Domnului la această familie. Acolo le vedem pe amândouă surorile îndoliate: fratele lor iubit, Lazăr, era grav bolnav. Boala şi moartea nu trec pe lângă casele credincioşilor.

Durerea şi doliul comun au adus inimile celor două surori mai aproape una de alta. Dacă ar fi fost acolo marele lor Prieten Isus! Dar El era plecat departe, de cealaltă parte a Iordanului. Ele i-au trimis un mesaj scurt şi clar: „Doamne, iată, acela pe care-l iubeşti este bolnav.“ Ele n-au vorbit despre dragostea lui Lazăr; aceasta n-ar fi fost un argument bun. Ele au făcut apel la simpatia Domnului pe care o cunoşteau foarte bine. Dar Domnul a aşteptat încă două zile înainte de a veni la ele. Aceasta a fost o încercare deosebită pentru cele două surori. El avea intenţia Sa prin aceasta, cum de altfel are şi cu noi în astfel de împrejurări. El vine în ajutorul nostru la timpul Său şi în modul Său.

Pe drum, El, Cel atotputernic, le-a spus ucenicilor Săi: „Lazăr, pri-etenul nostru, a adormit, dar merg ca să-l trezesc din somn.“ Ucenicii au considerat acum că nu mai era necesară călătoria periculoasă spre Iudeea. Dacă Lazăr dormea, se va însănătoşi! Ei L-au înţeles greşit pe Domnul. El nu vorbise despre odihna somnului, ci despre moartea lui Lazăr. Ei n-au înţeles, pentru că în limba pe care o folosea Domnul Isus exista un singur cuvânt pentru „a adormi“ şi „a dor-mi“. Cât de periculoasă era această călătorie din punctul de vedere al ucenicilor, rezultă din cuvintele lui Toma: „Să mergem şi noi, ca să murim cu El!“ De aici rezultă dragostea sa mare faţă de Învăţătorul.

Vestea venirii Sale a ajuns la surori înainte ca Domnul să soseas-că în Betania. S-a arătat din nou deosebirea mare dintre Marta şi Maria. Marta, mereu impulsivă şi ocupată, nu a putut aştepta venirea Domnului, ci a fugit în întâmpinarea Sa. Maria a rămas liniştită acasă cu prietenii care veniseră de la Ierusalim pentru a le consola. Marta a dat frâu liber inimii ei în cuvintele: „Doamne, dacă a-i fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.“ Încrederea ei în El s-a exprimat în cuvintele: „dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da“. Din discuţia care a urmat, rezultă că ea nu L-a înţeles bine pe Domnul. Era aceasta urmarea ascultării ei superficiale a cuvintelor Dom-nului în trecut? A fost fericită că a putut pleca pentru a o aduce pe sora ei căreia i-a spus: „Învăţătorul este aici şi te cheamă.“ Împreună cu vizitatorii s-au dus la locul în care le aştepta Isus.

Maria a căzut la picioarele lui Isus. Acolo unde a găsit odinioară învăţătură preţioasă, căuta şi găsea acum mângâiere. Ea şi-a expri-mat necazul plângând, iar Domnul Isus a arătat mila Sa prin faptul că a plâns. Dar El a făcut şi mai mult. El S-a lăsat condus la mormântul lui Lazăr şi a poruncit să fie luată piatra de pe mormânt. Marta a replicat: „Doamne, deja miroase greu, pentru că este mort de patru zile.“ (În clima fierbinte din ţările Orientului Apropiat, morţii au fost şi sunt îngropaţi în ziua morţii lor. Prin aşteptarea Domnului şi datorită călătoriei spre Betania trecuseră alte trei zile.) Isus a dojenit-o prin cuvintele: „Nu ţi-am spus, că dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?“ Apoi a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!“ Lazăr a venit afară şi după ce i-au desfăcut legăturile, el a putut umbla.

În 1 Tesaloniceni 4.16-17 citim: „Pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul. Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.“ Cu aceste cuvinte putem într-adevăr să ne consolăm reciproc, când stăm la mormântul unui credincios iubit. Domnul Isus i-a spus Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi“ (Ioan 11.25).

În înţeles spiritual, toţi credincioşii au murit deja acum cu El şi sunt înviaţi şi pot spune împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine“ (Galateni 2.20).

Şi pentru ei au valabilitate cuvintele: „Pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, care este viaţa noastră, atunci veţi fi arătaţi şi voi, împreună cu El, în glorie“ (Coloseni 3.3, 4). Ce cuvinte minunate! Moartea nu are ultimul cuvânt. Şi noi suntem întristaţi când iubiţii noştri pleacă de la noi, pentru că trăim plecarea lor acasă ca o mare pierdere. Dar apostolul scrie că nu trebuie să ne întristăm ca ceilalţi care n-au nicio nădejde. El se referă la oameni care trăiesc fără Hristos şi mor în păcatele lor. Pentru ei nu există nicio speranţă.

Şi ei vor învia odată pentru a fi judecaţi în faţa tronului mare şi alb. Atunci Domnul nu va mai fi Salvatorul, ci Judecătorul. Despre aceasta citim în Apocalipsa 20.11-15: „Şi am văzut un mare tron alb, şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi i-am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor. Şi marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; şi Moartea şi Locuinţa morţilor au dat pe morţii care erau în ele; şi au fost judecaţi fiecare potrivit faptelor lor. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc. Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.“

Cât de groaznic este să aparţii de „ceilalţi“, pentru care aceste cuvinte de consolare nu au nicio importanţă şi cărora nici nu le sunt adresate. Dacă cineva, tânăr sau bătrân, se recunoaşte în această categorie, îi dau sfatul serios şi urgent să nu mai continue să trăiască astfel. Este încă posibil să-şi recunoască păcatele şi să vină la credinţa în Domnul Isus. Cine Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Salvator nu trebuie să se teamă de El ca Judecător.

Despre familia din Betania citim pentru ultima dată în Ioan 12.1-8: „Isus deci, cu şase zile înainte de Paşti, a venit la Betania, unde era Lazăr cel mort, pe care îl înviase Isus dintre morţi. I-au pregătit deci o cină acolo şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preţ, i-a uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului. Atunci unul dintre ucenicii Săi, Iuda, al lui Simon, Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a spus: «De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să fie dat săracilor?» Dar a spus aceasta nu pentru că avea grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi avea punga şi lua cele puse în ea. Isus deci a spus: «Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveţi cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna.»“

Şi în această relatare sunt numite cele trei nume ale membrilor familiei: Lazăr, Marta şi Maria. Lazăr, cel care murise şi pe care Isus îl înviase din morţi, era unul dintre cei care stăteau la masă. Nici aici nu citim că Lazăr ar fi rostit vreun cuvânt. El era un martor tăcut, care vorbea prin simplul fapt că trăia; o dovadă de netăgăduit că Isus făcuse cu el o minune. Prin aceasta, mulţi iudei au crezut în Isus. De aceea, preoţii îl urau şi doreau să-l omoare (versetele 9-11).

Despre Marta citim din nou că slujea; dar făcea aceasta în tăcere, fără critică. Despre Maria citim că ea L-a uns pe Domnul cu un nard de mare preţ. Prin ascultarea ei foarte atentă a cuvintelor Domnului, primise cunoştinţă despre Persoana şi lucrarea Sa, întrecându-i pe ucenici. De aceea, ei n-au putut să înţeleagă acţiunea Mariei. Mai degrabă s-au supărat (Matei 26.6-13). În Ioan 12, Iuda a fost acela care a exprimat aceasta. El, hoţul, a calculat repede preţul – 300 dinari – o sumă pentru care un zilier trebuia să muncească 300 de zile, deci aproape un an. Iar o astfel de sumă, Maria „a risipit-o“ într-o clipă!

Sărmană Maria, mai întâi a fost criticată de sora ei, acum de unul dintre ucenici! Dar Domnul a aprobat comportamentul Mariei şi Şi-a exprimat aprecierea pentru ceea ce a făcut ea. Aceasta a fost suficient pentru ea. Şi noi putem face experienţe asemănătoare ca Maria. Este o experienţă neplăcută, când intenţiile noastre bune nu sunt înţelese şi acţiunile noastre sunt judecate greşit. Să învăţăm să lăsăm acestea în mâna Domnului!

http://www.clickbible.org/ascunse/teme-biblice-2/familie-2/familii-din-scriptura/familia-din-betania/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/familia-din-betania-harm-wilts-matei-26-marcu-14-luca-10-ioan-11-si-12/

Extremiștii

 Teofil Gavril  12/08/2018  Meditări

Privesc cu oarecare îngrijorare la radicalizarea și la propagarea extremismului în aceste zile în România dar nu numai. Pentru a înțelege cât de cât, am apelat la lectură întrucât observarea directă fără fundament serios e foarte înșelătoare. Una din cărțile lecturate pentru a înțelege mai bine fenomenul e cea a lui Miroslav Volf ”Excludere și îmbrățișare” care abordează printre altele și extremismul și războaiele religioase și influența iluminismului ca alternativă la religie.

Venind mai aproape, văd clar cum oamenii din jurul meu devin foarte ușor extremiști. Probabil și eu sunt extremist într-o anumită măsură. Problema mare e că nu văd un extremism susținut de ceva solid măcar, ci unul susținut de necunoaștere, manipulare și influențe nonvalorice.

Acum câteva săptămâni am avut o scăpare de la decizia mea de a posta despre politică, postare care m-a trezit la realitate și mi-a reconfirmat-o. Dacă încerci orice părere despre politică de exemplu ai toate șansele să fii jupuit de piele indiferent în tabăra cui ești. Nu mai există dorință pentru dialog, înțelegere, negociere sau respect. Cei mai mulți dintre interlocutori vorbesc de pe poziții absolute, care nu sunt negociabile, susținând cu ferocitate de cele mai multe ori poziția pe care o apără.

Dincolo de de asta, apare un dispreț față de cei de o altă părere. Pe principiul „dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră” omenii pun în categoria „dușmani” pe oricine ține cu tabăra cealaltă. Ba mai mult, pun în categoria dușmani pe oricine nu e de acord 100% cu tabăra sa.

Dacă părăsim teritoriul politicii, care are parte de manipulare grosolană și ne ducem spre cel al religiei care nu e scutit nici el de manipulare vom vedea o altă față a aceluiași extremism. Dacă nu ești de religia mea ești dușman. Dacă nu faci ce zice religia mea ești inamic. Dacă ești religios ești un gunoi, un înapoiat care nu merită să trăiască în acest secol iluminat.

Nu știu dacă extremismul e fost așa de pronunțat în alte vremi, că nu am trăit decât pe la 40 de ani până acum, dar văd o formă odioasă care crește și se dezvoltă și ale cărui roade amare le vom mânca din belșug cât de curând. Oricum, istoria ne arată unde duce extremismul și care este prețul prin câteva exemple dramatice, dar parcă văd o altă formă, mai diabolică a sa născându-se.

Totuși, durerea cea mai mare pe care o am este că oamenii înnoiți de Dumnezeu sunt caracterizați de extremism când ar trebui să fie caracterizați de echilibru, judecată și dragoste. Când văd credincioși care sunt gata să îi sfâșie pe cei ce preferă un alt partid politic, când văd credincioși care își doresc ca anumite minorități sexuale să ardă în iad, când văd credincioși care vor ca doar varianta lor să existe, când văd credincioși care vor să instaureze pacea lui Dumnezeu cu forța mi se umple inima de gust amar și ochii de lacrimi.

Da mi se par doar normale astfel de dorințe pentru unii care nu îl cunosc pe Dumnezeu. Mi se pare normal că ateii disprețuiesc și batjocoresc pe credincioși. Mi se pare normal ca anumiți oameni propovăduitori ai liberalismului să urască pe credincioși și valorile lor, dar nu mi se pare deloc normal invers. Miroslav Volf scria „Pe măsură ce erupe violența, opresiunea și înșelăciunea vor stăpâni, noi dezechilibre de putere se vor naște și dezacorduri profunde cu privire la adevăr și dreptate vor fi perpetuate.”

De ce extremism?

Păi cred că primul și cel mai mare motiv e manipulare pe fondul slabului interes față de Scriptură și istorie. Dacă vorbim de politică marii păpușari sunt televiziunile, cu un impact foarte puternic care nici nu poate fi contracarat altfel decât prin închiderea canalului. Dacă vorbim de credință lipsa interesului real pentru Scriptură și trăirea unei vieți religioase găunoase, fără substanță cumulat cu ancorarea în mesajele transmise de televiziuni e rețeta care a creat acest extremism.

E destul să apară un lider isteric și cunoscător al tainelor manipulării maselor, fie el politic sau religios și la fundamentul existent ne radicalizăm instant. De fapt suntem, dar uneori e nevoie de liderul care „să ne ducă”. Ori Scriptura ne provoacă să nu fim ușor de dus, să nu fim creduli, „sa nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor in mijloacele de amăgire”

Îmi doresc tare mult ca să renunțăm la ecrane și să ne lipim de carte. Nici una din televiziuni nu va fi obiectivă ci subiectivă. Unele din ele sunt efectiv latrine, gropi de gunoi la care nu se merită nici un minut să stai să sortezi. Orientarea spre carte, spre Scriptură, spre istorie din care să învățăm e mult mai de folos, cu mai mare potențial de a ne transforma în bine și cu uriașul potențial de a liniști sufletele, de a ne aduce mai aproape de o judecată echilibrată și sănătoasă.

O astfel de orientare ne va da capacitatea de a purta conversații pline de respect și argumente calitative și ne va îndepărta de a folosi în dezbateri clișeele transmise de televiziuni. Vom putea conversa cu dorința de a face o lume mai bună nu cu cea de a instaura varianta noastră. Vom găsi cu prisosință și în ceilalți idei frumoase și soluții eficiente și ne vom putea uni spre evoluție nu spre radicalizare.

Doamne ajută!

https://www.filedinjurnal.ro/2018/08/12/extremistii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/extremistii/

Exstă viață după moarte? – de Arthur Schweizer

 Întrebări și răspunsuri

Aproape că nu există om pe faţa pământului care să nu se fi întrebat vreodată: «Cum va fi când va trece viaţa aceasta?» Omul încearcă să expună tot felul de presupuneri, dar numai Dumnezeu dă răspunsul exact, în Cuvântul Său.

Unii oameni gândesc şi doresc ca, odată cu moartea, să se sfârşească totul. «Viaţa este frumoasă aici şi acum – spun ei – iar după moarte nu mai este nici o revedere».

Alţii, închizându-şi ochii în faţa realităţii, spun: «noi credem numai ceea ce vedem», deşi sunt convinşi în sinea lor că mai cred şi multe altele pe care nu le văd. Aceştia se gândesc cu frică şi cu spaimă la ce se va întâmpla cu ei dacă Biblia are dreptate. Şi, ca să-şi mai potolească cugetul (vocea lui Dumnezeu care strigă în ei), se încurajează cu vorbe ca acestea: «încă nu s-a întors nimeni dintre cei morţi ca să ne spună cum este acolo». Ce naivă afirmaţie! învierea Domnului Isus Hristos dintre morţi a fost adeverită de martori oculari şi acesta este cel mai mare argument contra afirmaţiilor necredinţei.

Alţii, pentru a-şi linişti conştiinţa, aleargă la biserică sau la fapte bune. Dar toată religia este numai o căutare după Dumnezeu, iar omului îi trebuie mai mult.

Alţii caută să se facă mai buni printr-o echipare morală corespunzătoare şi prin jertfirea de sine, pentru ca apoi să ajungă la o desăvârşire spirituală cu care să se poată prezenta înaintea lui Dumnezeu.

Mai există o categorie de oameni: aceştia se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se tem de viitor, pentru că au un Mântuitor şi şi-au pus viaţa în ordine pentru veşnicie.

Ce este dincolo de moarte?

Întâi trebuie să facem observaţia că, odată cu moartea, nu se termină totul. Moartea trupească nu este o dizolvare în nimic sau sfârşit al personalităţii.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, „i-a suflat în nări suflarea de viaţă”. Aşa a ajuns omul la existenţa veşnică: „Şi Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2.7).

Cu toate că trupul omului este supus morţii (pentru că păcatul locuieşte în el), totuşi sufletul şi duhul sunt nemuritoare. Cimitirul nu este ultimul loc de staţionare al omului. Starea omului după moarte depinde de hotărârea pe care a luat-o omul în timpul când trăia în trup şi nu se mai schimbă faţă de Dumnezeu.

Pentru cei credincioşi, este viaţa sufletului şi a duhului în Domnul Isus, în Paradis, într-o deplină bucurie şi fericire, în aşteptarea învierii şi a intrării în Casa Tatălui.

Pentru cei necredincioşi, este starea sufletului în chinuri: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Dacă pe pământ omul se confruntă cu atâtea nedreptăţi pe care trebuie să le judece, cu cât mai mult va trebui Dumnezeu să judece nedreptăţile. împotriva sentinţei divine nu va fi posibil protestul. Nu vor fi nici probe (sau dovezi), nici recursuri. Orice gând, orice lucrare va fi adusă la judecată: nimic nu va fi uitat.

In faţa Sfântului Judecător va fi derulat tot filmul vieţii omului. Şi sentinţa va fi condamnarea veşnică. De ce se spune că viaţa omului după moarte este o dizolvare în nimic? Fiecare om arc trup, suflet şi duh. Trupul, cu toate bolile şi slăbiciunile lui, trece, într-adevăr, odată cu moartea: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3.19), însă sufletul şi duhul, care reprezintă eul şi personalitatea, sunt nemuritoare.

Un grăunte pus în pământ se va descompune, va muri. După logica omenească, totul ar trebui să se termine, dar caracteristic în grăuntele mort este viaţa şi această viaţă iese la iveală: întâi apare un mugur, apoi un fir, apoi un spic. Aşa este şi cu omul. Are un suflet nemuritor şi, dacă închide ochii aici, pe pământ, prin moarte, îi deschide în aceeaşi clipă dincolo, unde se află. Este îngrozitor pentru acela care abia atunci constată că s-a înşelat cu privire la sufletul său! Ce înspăimântător trebuie să fie viitorul pentru orice om care astăzi trăieşte fară pacea lui Dumnezeu, iar mâine va trebui să răspundă pentru tot ce a făcut!

Cum va fi viaţa după moarte?

În Luca 16.23 citim despre omul bogat: „Şi, în Locuinţa morţilor (sau Hades), fiind în chinuri, ridicându-şi ochii, i-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui”. Bogatul a recunoscut două lucruri: 1) că se afla în Locuinţa morţilor în chinuri; şi 2) că Lazăr se afla într-un loc fericit. Apoi a trebuit să-şi dea seama că nu există nici o legătură între cele două locuri. A trebuit să vadă că starea sa, pe care o percepea cu cele cinci simţuri, nu putea fi schimbată. Bogatul vedea, vorbea. auzea, gândea şi simţea. O reîntoarcere din starea în care ajunsese era imposibilă Nu avusese el oare în mâini Cuvântul lui Dumnezeu, care să-i dea învăţătură cu privire la aceste două drumuri şi la sfârşitul lor? Da, a avut, dar şi-a petrecut viaţa fară să se intereseze de Dumnezeu.

Despre viaţa de după moarte avusese mărturia clară a Scripturii, dar nu a vrut să ştie de ea. Acum constata cu mare spaimă că se înşelase cu privire la valoarea sufletului său. Recunoştea, dar prea târziu, că ceea ce spusese Dumnezeu în Cuvântul Său este adevărat: că există o judecată, un iad, un loc de condamnare. Bogatul suferea acum cel mai mult mistuit nu de sete şi de chinuri trupeşti, ci de chinuri ale conştiinţei: avea inima mâhnită şi se gândea cu groază la ai săi, că vor veni în acelaşi loc.

Ce înfiorător a fost pentru acest om să vadă că nu se poate rezolva nimic, că nu poate da înapoi, că există un prea târziul Şi-a văzut starea de vinovăţie, a auzit vaietele celorlalţi, dar era prea târziu să-1 mai ia în seamă cineva. Precum îşi aşteaptă sentinţa un întemniţat, tot astfel a trebuit să aştepte şi el ziua pe care Dumnezeu a rânduit-o: „Şi am văzut un mare tron alb şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea Căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului; şi au fost deschise nişte cărţi. Şi a fost deschisă altă carte, care este a vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în cărţi, potrivit faptelor lor” (Apocalipsa 20.11-12).

La această judecată, bogatul nu va avea nici un mijlocitor, nici un avocat, căci pe Singurul pe care putea să-L aibă nu L-a primit în timpul harului. Atunci se va da o sentinţă cum pe acest pământ încă nu a fost, şi anume: o pedeapsă veşnică şi totodată o moarte veşnică, moarte care nu stinge existenţa, ci care aduce dureri şi chinuri nesfârşite.

Dar tot în Luca 16 ne este prezentat un alt om, pe nume Lazăr, cu a cărui poziţie bogatul nu ar fi vrut să facă schimb pe când se aflau ei pe pământ. Acesta era bine încredinţat că după viaţa de pe pământ nu vor mai fi dureri şi suferinţe, că toate grijile vor lua sfârşit şi că bucuria, pacea şi fericirea vor fi partea lui veşnică într-o strânsă comuniune cu Domnul şi Mântuitorul său, în Paradis.

Oricine dă crezare Cuvântului lui Dumnezeu despre Jertfa Fiului Său se va bucura de acest loc în veşnicie. Sărac sau bogat, bine văzut sau dispreţuit, orice om trebuie să se hotărască pe pământ dacă vrea să-şi petreacă veşnicia în locul de siguranţă, în fericire, în cer, sau în chin, în beznă, în iad. Loc intermediar nu există! Viaţa în cer va fi nespus de minunată: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor; şi moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi, pentru că cele dintâi au trecut” (Apocalipsa 21.4).

Dumnezeu Se îngrijeşte să le spună permanent oamenilor că sunt două locuri, astfel ca nimeni să nu poată pretinde că nu a ştiut de ele. Descrierea lor în termeni omeneşti ar fi prea slabă sau chiar inutilă, cum inutil este să afirmi că, odată cu moartea, se sfârşeşte totul, când fiecare ştie că, din punct de vedere biologic, nici o substanţă nu încetează să existe.

Întrebarea care se pune tot mai insistent este: «Unde se va afla în veşnicie sufletul meu nemuritor?» Este o greşeală să afirmi că iadul a fost pregătit pentru oameni. Nu, nu a fost pregătit pentru oameni, ci pentru Diavol şi îngerii lui, dar cei care nu vor să se pocăiască vor merge în acelaşi loc de chin. Fiecare trebuie să decidă singur unde vrea să-şi petreacă veşnicia. Dumnezeu nu forţează pe nimeni! Harul Său este fară limite şi uşa spre fericire este încă larg deschisă.

Pe calea spre Dumnezeu se merge numai în smerenie. Trebuie să recunoşti că ai dezonorat măreţia lui Dumnezeu prin viaţa ta şi că, pentru aceasta, meriţi judecata. Atunci Dumnezeu îţi dăruieşte credinţa preţioasă în Jertfa Fiului Său, prin care eşti curăţit de păcate. Aşa se primeşte siguranţa într-o veşnicie fără lacrimi, fără dureri.

Dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să vină în acest loc minunat. Dumnezeu este dragoste şi nu vrea moartea păcătosului, nu vrea ca omul să-şi petreacă veşnicia în chinuri, despărţit de El. A făcut tot ce era necesar pentru mântuire; rămâne numai ca omul să o primească. Dacă starea omului care pleacă în veşnicie nemântuit este redată în Cuvântul lui Dumnezeu cu puţine cuvinte, aproape pe fiecare pagină citim despre dragostea Sa şi despre harul Său care vrea să mântuiască. Dumnezeu vrea să aibă comuniune cu omul întors de pe calea rea în locul bucuriei şi al fericirii. Dar Dumnezeu este sfânt şi drept, de aceea trebuie să-1 judece pe omul căzut în păcat.

Iubit cititor, nu trece astăzi nepăsător mai departe! Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Primeşte astăzi viaţa, ca să poţi intra fără plată în veşnicia Tatălui ceresc. Nu-ţi obosi sufletul cu lucrurile acestui pământ care curând se vor preface în praf şi cenuşă. Caută-L pe Isus şi lumina Sa!

http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/exista-intr-adevar-viata-dupa-moarte/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/exsta-viata-dupa-moarte-de-arthur-schweizer/

Urare pentru Anul 2020!

ON DECEMBER 31, 2019 BY GEORGEIN UNCATEGORIZED

Cămara minții tale să fie umplută cu Scriptură și în anul care-ți stă în față. Strânge acolo Cuvântul lui Dumnezeu din belșug pentru a-L avea la vremuri de nevoie, pentru a nu păcătui împotriva Cerului (Psalmul 119:11), pentru a scoate hrană din belșug pentru tine și pentru alții, pentru că omul nu se hrănește doar cu pâine, ci cu orice Cuvânt care iese din Gura lui Dumnezeu.

Cămara inimii tale să fie plină de iubire, iertare, dărnicie, milă și acceptare. Strânge în inima ta iubire din belșug, astfel vor cunoaște toți că sursa bogăției tale e Dumnezeu și nu pământul acesta. Să nu uităm ce ne-a spus Cristos: “Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei dacă veți avea dragoste (Ioan 13:35)!”

Cămara pământească să fie și ea plină și deschisă pentru sărac, văduvă, orfan și pentru cel aflat în nevoi. Să dai și să nu ai nevoie să iei cu împrumut, să curgă belșug din mâinile tale spre toți cei aflați în strâmtorare pentru ca în acea glorioasă zi să ți se spună: “Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii, căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat, Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut, am fost străin și M-ați primit… (Matei 25:34-36)!”

Cu prețuire,

Toni Berbece

 

Urare pentru Anul 2020!

SĂ AVEM CURAJ: În 2020 să fim oameni ai Rugăciunii!

ON DECEMBER 30, 2019 BY GEORGEIN CREDINTA

Cititorilor noștri de pretutindeni: LA MULȚI ANI! Domnul Dumnezeu să vă binecuvinteze cu har și pace!

Iosua s-a uitat spre Cer, într-o luptă pe care o purta pentru cucerirea Canaanului, și a zis: “Oprește-te Soare!” Cum să-ți treacă prin cap așa ceva? De unde a avut Iosua atâta îndrăzneală? Însă dacă vom citi despre el vom realiza că începând din adolescență a ales să nu iasă din Cortul Întâlnirii multă vreme (Exod 33:7-11). Patruzeci de ani a investit în rugăciune și nu s-a oprit nici când a luat sabia în mână. Fiind cuplat la rugăciune ești cuplat la curajul Duhului și ai o viziune supranaturală. Îndrăznești chiar să-i spui Soarelului să stea ca să-ți termini treaba. Unii au mutat munți cu puterea credinței, dar Iosua a oprit o Planetă întreagă din cursul ei.

Îmi aduc aminte că trebuia să terminăm casa lui Superman într-un timp record. M-am rugat și i-am spus Domnului ca în acel sat să nu cadă niciun strop de ploaie până nu punem acoperișul. Câteva săptămăni nu a plouat deloc. Chiar și muncitorii au spus că e o minune ca la începutul toamnei să nu plouă nici măcar o zi, iar vorbele lor au fost: “Se vede că niște oameni ai lui Dumnezeu construiesc casa aceasta!” Nu am spus Soarelui să stea, dar măcar norilor de ploaie le-am spus să evite zona și au făcut-o.

Petru era acel ucenic care căuta să stea cel mai aproape de Isus în toate și să imite tot ce vedea la El. De aceea când Isus a venit la ei mergând pe ape, Petru a fost singurul care a cerut să vină și el mergând pe ape. A fost singurul, niciunul din cei doisprezece nu a mai îndrăznit să ceară acest lucru. De ce? Pentru că Petru era cel care a fost luat mereu de Isus mai aproape când era vorba de mijlocirea în rugăciune. Un om al rugăciunii va îndrăzni mereu mai mult ca toți ceialați, va crede mai mult ca toți ceilalți și va face mai mult ca toți ceilalți. Fii un om al rugăciunii! Dacă te întrebi ce ți-a lipsit în viața de credință de nu ai adus rod, crede-mă, e vorba de rugăciune!

Cu prețuire,

Toni Berbece

SĂ AVEM CURAJ: În 2020 să fim oameni ai Rugăciunii!

Incendiile din Australia par să nu se oprească. Mii de persoane au fost evacuate

Redactia Descopera.ro | 12.30.2019 |

+ZOOM

Redactia Descopera.ro

+ZOOM

Galerie foto (1)

Mii de persoane au fost evacuate în statul Victoria, din sud-estul Australiei, în condiţiile în care temperaturile în creştere şi vânturile puternice au dus la intensificarea incendiilor din regiune, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Autorităţile au decis evacuarea a aproximativ 30.000 de turişti, în condiţiile în care temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius în Melbourne.

Premierul Australiei, Scott Morrison, a anunţat că pompierii voluntari care nu s-au prezentat la locurile de muncă obişnuite pentru a se dedica luptei împotriva incendiilor de vegetaţie care afectează Australia în această perioadă vor primi compensaţii din partea autorităţilor, potrivit Mediafax.

Australia este afectată de mai multe luni de puternice incendii de vegetaţie. Peste 3,4 milioane de hectare de vegetaţie au ars, aproximativ o mie de case au fost distruse şi nouă persoane, printre care şi doi pompieri voluntari, au murit în urma acestor incendii.

https://www.descopera.ro/natura/18681653-incendiile-din-australia-par-sa-nu-se-opreasca-mii-de-persoane-au-fost-evacuate?

ISUS LUMINA LUMI 1 Ioan 1:1-10 Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE. Autorul^[1]cărții este apostolul Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. Redactarea cărţii se face între anii 90 – 100 d. Cr, iar cartea are un caracter personal şi pentru „aleasa Doamnă”, cuvântul grecesc este „ electa” şi se poate referi la o persoană sau la o biserică din perioada Bisericii primare. Autorul^[2] nu se prezintă direct dar stilul este al apostolului Ioan şi se adresează cu apelativul „ copilaşilor” ce caracterizează un om mai în vrâstă. El foloseşte cuvinte din epistola scrisă, ca adevăr şi minciună,  lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, lume, copii, bucurie deplină,  mânietor „ paracletot”,  şi altele. Autorul nu acceptă zone gri  în viaţa creştinului. Scrisoarea are un caracter intim ce ne dace să credem că exista o relaţie strânsă între autor şi destinatar.  Tema cărţii^[3] este “De dragul adevărului”, pentru care trebuie să lupţi şi în acelaşi timp este incorect să dai credit şi să primeşti învăţători falşi. Cartea se împarte întrei mari secţiuni : 1.despre dragostea reală şi frăţească, 2.viaţa creştinului exprimă învăţătura lui Isus Hristos 3. salutări personale. Cuvinte cheie şi teme caracteristice^[4]  : Tema principală este : siguranţă creştină, cuvintele folosite fiind „ginoskein” – a  cunoaşte, a observa, a pricepe” şi „eidenai” – a fi sigur”, iar  cuvinte caracteristice sunt „parresia” -„îndrăzneală, încredere în  atitudine”.  Încrederea este privită sub două aspecte : 1. aspectul obiectiv care se referă la o sumă a adevărurilor creştine 2. aspectul subiectiv, cu încrederea că fiecare creştin Născut din Nou  are arvuna vieţii veşnice (Efeseni 1:14). Cunoaşterea tinde spre absolut şi referinţa se face la aspectul calitativ, nu cantitativ. Creştinul ştie lucrurile despre lume şi păcatul ei (1 Ioan 5:19, … 3:15), despre el însuşi, datoria şi destinul lui (1 Ioan 2:10, 11, … 5:18), dar mai ales cunoaşte adevărul despre Dumnezeu,  Isus Hristos şi Duhul Sfânt (1 Ioan 5:20;  2:13, … 7 Fapte 1:8 ). Există adevărul istoric despre Isus Hristos pentru că a fost trimis (1Ioan 4:9, 10, 14) şi a venit pe pământ (1 Ioan 5:20), s-a  manifestat („ephanerothe” în 1 Ioan  l:2; 3:5, 8; 4:9), iar venirea a fost în trup (Ioan 1 :1 şi 1:14). Avem apoi mărturia apostolilor (1 Ioan 1:1-3; 4:14) şi lucrarea Duhului Sfânt în om pentru a ajunge la „(gnosis„, – cunoaştere, 1 Ioan 2:20, 27 cf. 3:2; 4:13).  In epistolă găsim mereu “voi” şi „ei„, corespunzător cu adevăraţi şi falşi credincioşi. Pentru a face diferenţa Ioan propune teste ale credinţei. 1. Testul teoretic, “Oricine tăgăduieşte pe  Fiul, n-are pe Tatăl” (2:23). 2. Testul moral. În care se arată că păcatul nu se poate împăca cu natura lui Dumnezeu care este lumină ” (1 Ioan1:5). 3. Testul social este testul dragostei faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu 1 Ioan  4:7, 8 Cine nu  iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” . Dacă cineva nu trece aceste teste înseamnă că nu este copil al lui Dumnezeu (1 Ioan1:6). „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim  adevărul„. Aceste teste sunt o mărturie  tărie şi putere pentru fiecare creştin şi pentru biserică.  Versete-cheie^[5]: 1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 3.6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.” 1 Ioan 4:4  Voi, copilaşilor, Sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume ». 1 Ioan 5.13: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.” Cuvântul-cheie este cunoaşterea; împreună cu cuvintele asociate, apărând de cel puţin treisprezece ori în cartea 1 Ioan. Atestări externe^[6], ale epistolei sunt făcute de Papias (140 d Cr), este citată de Policarp prin 180-200 d.Cr, de Isustin 150-160 d Cr,  şi acceptată de Iraneus (cca 200 d. Cr). De asemenea o găsim în Canonul Muratorian (cca 180-200 d.Cr) şi  de Clement din Alexandria. Nu au existat îndoieli cu privire la autenticitatea epistolei şi faptul că face parte din Canon, lucru care este reflectat în scrierile lui Eusebiu care citează pe Origen (J. Stevenson, op. cit. No. 289). Legături^[7] . Ioan descrie  aspecte ale păcatului care se găsesc în 1 Ioan 2.16, primul păcat fiind neascultarea Evei, având ca şi rezultat cedarea în faţa a trei ispite ca pofta trupească, lăudăroşenia vieţii şi de dorit pentru a primi înţelepciune  Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el ” şi au urmat consecinţele neascultării. Aplicaţie practică. Epistola  este o carte care exprimă dragoste şi bucurie şi face diferenţa dintre o fericire trecătoare şi una veşnică pe care creştinul are posibilitatea să o primească. Ioan l-a cunoscut personal pe Isus Hristos, a fost „ucenicul prea iubit”, astfel avem o mărturie directă despre Mântuitor. Experienţele lui personale ne motivează pentru o viaţă de sfinţenie. În timpul lui Ioan Biserica^[8] era tulburată de tot felul de erezii printre care gnosticismul, care înseamnă mântuire prin cunoaştere. Mesajul cărţii este : Dumnezeu, Isus Hristos este lumina (1Ioan 2:8). Genul cărţii este mai mult o predică, sau meditaţii didactice,  gândurile merg în spirală, autorul afirmă şi reafirmă adevăruri despre Isus Cristos, viaţă vecinică, Dumnezeu, păcat. Elevii lui Ioan au fost Policarp, Papias,  Ignaţiu, au devenit părinţii ai bisericii. Epistola^[9] semănă mai mult cu un tratat, care tratează o anume situație. Exista deja o clasă formată din învățători falși care aveau pretenții ezoterice de cunoaștere superioară a anumitor lucruri spirituale. Ei au fost înaintașii gnosticilor de mai târziu. Învățătorii falși  aveau pretenția că nu au păcat, și nu recunoșteau divinitatea lui Isus Hristos, prin urmare urmau căile lumii în care trăiau (1Ioan 2:4, 2:15).

2). Dumnezeu este lumină.  Este necesar să vorbim puțin despre Trinitate, implicit despre Persoanele care fac parte din Trinitate și atributele divine pentru a înțelege  mesajul Evangheliei apostolului.  Ioan 8:12  ”Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu Sunt lumina lumii; cine Mã urmeazã pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții,” iar acest aspect vizează domeniul spiritual. De la conceptul de lumină se ajunge la o Persoană, în cazul acesta Isus Hristos. Dacă mergem în Apocalipsa la sfârșitul tuturor  lucrurilor și la un nou început dăm de următorul verset : Apocalipsa 21:23  ”Cetatea n-are trebuințã nici de soare, nici de lunã, ca s-o lumineze; cãci o lumineazã slava lui Dumnezeu, Și fãclia ei este Mielul”. Lumina nu este singurul atribut al dumnezeirii, și vom aborda și celelalte atribute  divine. Trinitatea^[10] Este o doctrină specifică creştinismului dezvoltată mai târziu de biserică datorită valurilor de prigoană şi timpului  necesar clarificări învăţăturilor. Trebuie specificat că până în anul 313 d. Cr, Biserica Primară numită şi Apostolică, a suferit 10 valuri de prigoană, dar sub împăratul Constantin, Biserica devine Catolică (universală), dar şi „biserica împăratului”, şi este puternic păgânizată, fiindcă multe popoare, cucerite, au fost forţate să se creştineze cu forța  şi elemente păgâne au pătruns în Biserică. Poporul iudeu era monoteist şi credea doar într-un singur Dumnezeu. După Momentul Hristos în ziua cincizecimii se naşte Biserica, la Rusalii şi începe Creştinismul ca religie, paralel cu iudaismul şi alte religii contemporane din timpul acela. Religia Creştină are un specific aparte în sensul cu nu mai este Monoteistă. Trinitatea se regăsea pe paginile Bibliei, dar a trebuit să fie dezvoltată.  Astfel noi cunoaştem un singur Dumnezeu. (Ex. 20 : 2-3) „să nu ai alţi dumnezei afară de mine” dar şi Dumnezeu manifestat în trei persoane: Dumnezeu Tatăl,  Dumnezeu Fiul  şi Dumnezeu Duhul Sfânt. La botez lui Isus Hristos apar toate Trei Persoane ale trinităţii în acelaşi moment. (Mat 3: 16-17). Dumnezeu prin Glasul Său, Duhul Sfânt,  în chip de porumbel și Fiul Întrupat ce primea botezul. Încă de la început este necesară precizarea că omul poate să accepte Trinitatea, dar niciodată înţeleasă. Biblia firmă divinitatea celor Trei Persoane din Trinitate.  Divinitatea Tatălui este uşor acceptată, (Deutr. 6:4) „ Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.”  Divinitatea Fiului e susţinută în Evrei cap 1 : superior îngerilor, moştenitorul tuturor lucrurilor, creator al universului, manifestarea Slavei lui Dumnezeu, numit de Tatăl Dumnezeu.  Divinitatea Duhului Sfânt, este mai greu de conceptualizat.  (Fapte 5:4) al minţi pe Duhul înseamnă al minţi pe Dumnezeu, se prezintă ca Persoană dar și putere, şi se folosea termeni interschimbabili între Dumnezeu şi Duhul Sfânt, de asemenea  El regenerează viaţa, şi  credincioşii sunt Templu Duhului Sfânt. Persoanele trinităţii sunt una în esenţă şi substanţă dar în ce cunoaştem noi subordonate doar în lucrare. Isus Cristos face voia Tatălui şi este asistat de Duhul Sfânt.  Persoanele trinităţii trăiesc în armonie, se iubesc relaţia dintre ele este una de dragoste. Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei Persoane sunt absolut egale in esenţa,  și substanţă și există nedespărţite, în  mod simultan si etern. In aspectul „Trinitarii economice,” Dumnezeu Tatăl acţioneză ca autoritate, iar Fiul si Duhul Sfânt sunt subordonaţi în lucrare. (Ioan 14:26; 1 Cor 11:3). „Trintate Economica” este termenul dat aspectului Trinităţi în perioada ce a început la naşterea Domnului Isus in aceasta lume. Există un specific ce iese în evidenţă din Sfânta Scriptură : Tatăl  creează alege şi cheamă, Fiul face lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt  face o lucrare de sfinţire în viaţa credinciosului. În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor. Exemple de câteva versete : Avem  o poruncă. Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Hristos afirmă că : 1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.” De asemenea când Cristos este pe Cruce apelează tot la Tatăl.  Luca 23:46  “Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.” Ioan începe Evanghelia vorbind despre Cristos şi ne aruncă în atemporalitate.  Ioan 1:1  “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu,” iar ucenicii vestesc acelaşi lucru : Faptele Apostolilor 8:37  “Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”  Nu^[11] se îngăduie o intermediere între: neprihănire  și păcat  sau lumină  și întuneric ori adevăr  și minciună sau iubire și ură. Lumina se referă la o lucrare de sfinţire în viaţa noastră.  Sfinţirea este o separare de lume și de păcat este o  lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Lumina este legată de divinitate,  Dumnezeu este lumină și Isus Cristos este lumină. Ioan 8 :12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii,” dar în  (Ioan 3:19) .. oamenii au iubit mai mult întunericul, oamenii iubesc opusul luminii. Cuvântul lumină este în contrast cu durerea, adversitatea, întunerecul, moartea. Aici este vorba de lumina Evangheliei, iar roada lumini  este neprihănire, bunătate, adevăr (Ef.5:9).  De asemenea intervine și un alt factor care este părtășia  ”cainonia”  ce implică  ceva în comun cu Dumnezeu și cu oamenii ce presupune o participare activă, dar şi un duşman comun care este Satana. Creştinii au o credinţă comună, acelaşi Dumnezeu, același mântuitor pe Isus Hristos și Duhul Sfânt.  Părtăşia cu El implică umblarea în lumină, cu Dumnezeu, cu oamenii, intervine  obligatoriu aspectul relaţiilor pe verticală cu divinitatea și pe orizontală cu ceilalți credincioși . O altă Abordare a Conceptului  de Trinitate^[12]. Avem pe de o parte :  Dumnezeu unic,  Persoane care sunt Dumnezeu, şi caracterul Triunic. Dumnezeu Unic: ca exemplu există cele 10 porunci din Exod 20, (primele 4, cu privire la Dumnezeu iar celelalte 6 cu referire la relațiile dintre oameni), plus 613  porunci care reglementau viața religioasă, igienă și relații dintre oameni,  sau Şema Israel din  Deutr. 6:4,  în care se   respinge politeismul, care este  porunca a treia. Persoane care sunt Dumnezeu : Dumnezeu Tatăl în care divinitatea lui este uşor acceptată, şi Divinitatea Fiului exprimată în Evrei cap 1:3 ‘‘manifestarea Slavei Lui,  Creator,  şi numit de Tatăl  şi Dumnezeu„, Iar Duhul Sfânt, este mai greu de conceptualizat. Caracterul Triunic este exprimat în mai multe versete din Scriptură ca :  1 Ioan 5:7  (Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.), sau formula de plural “Elohim”, şi pluralul din Gen. 1:26 (să facem),  și Isaia 6:8  Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”,  sau Benedicţia din 2 Cor. 14,  și Ioan 1:1  La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu, sau  Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem.”,  și  Ioan 14:9  Isus i-a zis: „De atâta vreme Sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?” Formula de botez din Matei 28 :19, înseamnă scufundarea în realitatea Sfintei Treimi, Sfânta Scriptură este  sursa primară a revelării de Sine al lui Dumnezeu,  este baptistierul în care este scufundat credinciosul, şi botezul este un proces de o viaţă, păşim pe urmele lui Dumnezeu, în spaţiul sacru a Sfintei Scripturi,  al descoperiri de Sine  al lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt şi în acest caz, botezul devine un eveniment, dar şi un proces de o viaţă.   Aşa cum am mai spus relaţia dintre Persoanele Trinităţii este una de armonie şi dragoste, ele trăiesc într-o părtăşie dincolo de înţelegerea umană, niciodată înţeleasă pe deplin de către om, dar acceptată de oamenii care s-au Născut din Nou, şi noi avem posibilitatea, de a avea intrare liberă  la Tatăl prin curăţirea de păcate prin Sângele Mielului, şi sfinţirea Duhului Sfânt.  Adevărata credinţă, se manifestă prin acceptarea lui Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor în inimile noastre, implicit credinţa în Dumnezeu şi lucrarea de sfinţire a  Duhului Sfânt.  Formula de 3 = 1 şi 1= 3 este matematica lui Dumnezeu, care diferă de matematica umană, care este doar o umbră palidă a lucrurilor din cer.

3). DESPRE ISUS CRISTOS – Cristologie^[13] . Domnul Isus Cristos este o persoană din Trinitate (Ioan 1:1) și este co-etern și egal cu Dumnezeu și Duhul Sfânt în esența Lor din veșnicie în veșnicie (Mat. 28:19; Fil. 2:6). El a intrat în lume prin nașterea din fecioară  (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Isus a fost pe deplin Dumnezeu și om, o Persoană cu două naturi distincte (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi divinitate și om au fost unite în același timp dar fără a fi confundate (Rom.1:3-4; Fil. 2:6-8). Isus Hristos a fost ispitit de Satana dar nu a păcătuit (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  El a renunțat în mod deliberat  și parțial la folosirea  atributelor divine (Fil. 2:6-8),  a făcut voia lui Dumnezeu (Ioan 10:18), iar în unele cazuri Duhului Sfânt (Mat.4:1). După  lucrarea pe pământ Dumnezeu l-a înălţat într-o poziție de autoritate și putere (Filipeni. 2:9-10).  O divinitatea nu poate să moară pentru acest lucru a fost necesară Întruparea. Ca simplu om jertfa nu avea valoare,  dar Cristos fiind și divin Jertfa Sa a avut un caracter universal și infinit. Jertfa a fost una de ispășire pentru păcatele omenirii întregi (Ioan 19:30) și era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Valoarea Jertfei este așa de mare că nu poate fi prețuită (1 Ioan 2:2). Ea are un caracter de răscumpărare (Matei 20:28), este ispășitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6).  ”Răscumpărarea este universala în valoarea si suficienta ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9)”, Isus Cristos a înviat a trei zi din morți (Luca 24:39), și a confirmat sacrificiul pentru păcat și a dat nădejde credincioşilor. Învierea este un act al Trinități (Fapte 2:24, … Ioan 2:19) , și reprezintă cea dintâi roadă a învierii (1 Corinteni 15:20), care dă valoare predicării Evangheliei, credinței și mântuirii (1 Cor. 15:14-17).  Isus s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11) și stă la dreapta Tatălui într-o poziție de autoritate și putere ca Mare Preot, (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), și Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El revine pentru a judeca lumea (Matei 25: 31-33), își ia Biserica Sa (1 Tes. 4:16) și în final realizează și stabilește Împărăția Sa. (Apoc. 19:11).

4). REALITATEA PĂCATULUI  Păcatul este o realitate a existenţei umane. Dacă pretindem că nu avem păcat îl facem mincinos pe Dumnezeu. (Ioan 1:10) Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. ”Păcatul^[14] este incapacitatea omului de a se conforma Legii morale ale lui Dumnezeu, prin faptă, atitudine sau natură”. El are un aspect  etic și moral. Îngerii  (Isaia 14:12-15, Ezekil 28 : 14-15) şi omul (Gen.3) au păcătuit prin alegere. Păcatul are un caracter universal și este transmis de Adam întregii rase umane Geneza 5:3  La vârsta de o sutã treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul și asemănarea lui și i-a pus numele Set. Astfel sunt afectate toate categoriile umanități^[15], toate rasele, ambele sexe, toți oamenii fără să conteze statutul lor economic, cei tineri, bătrânii, cei care încă nu s-au născut, oameni căsătorii sau necăsătoriți, sau timpul, locul geografic în care au trăit. Terminologia^[16] folosită pentru cuvântul păcat are numeroși termeni atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament. Cuvântul cel mai folosit este ht cu derivatele corespunzătoare și indică ideea de a rata ținta (Judecători 20:16), dar fără a viza neapărat  o motivație religioasă. Păcatul este o răzvrătire a omului împotriva lui Dumnezeu, care are un caracter de sfidare a unui Dumnezeu care conduce  și care domnește (Isaia 1:28; 1 Împăraţi 8:50; etc ).  Cuvântul wh redă sensul de răstălmăcire deliberată  (Isaia 24:1; Plângerile 3:9), fapt care înseamnă o comitere voită a răului și a unei nelegiuiri (Daniel 9:5; 2 Samuel 24:17). Cuvântul awoncare – sagah indică depărtarea omului de la voia lui Dumnezeu (Geneza 44:16; Ieremia 2:22, Ezekil 34:7). Mai pot fi menționate cuvinte ca  rasa, amal,   care indică aceleași lucruri. În Noul Testament cuvântul folosit este  hamartia (cu derivatele lui), echivalent cu ht, având aceeaşi semantică și înseamnă și călcarea legii lui Dumnezeu. (Ioan 8:46; … 1 Ioan 1:8). Pavel afirmă faptul că păcatul este un principiu care guvernează viața umană.  Apar și alți termeni pentru păcat ca  parabis – călcare de lege Romani 4:15; Evrei 2:2),  paraptoma – gafă, Efeseni 2:1; Matei 6:14 ş.urm.),  asebia – absența evlaviei (Efeseni 2:1; Matei 6:14 …) și alţi termeni ca  anomia- dispreț față de lege,  pornei – depravare morală și spirituală , adikia – nedreptate,  – enochos – termen juridic care înseamnă vină, opheilema – datorie (Matei 6:12). Orice păcat indiferent de numele lui sau de termenii care se folosesc este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Natura păcatului^[17] se manifestă sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu. Consecințele păcatului^[18] sunt multiple iar neascultarea lui Adam și Eva a afectat întreaga rasă umană. În primul rând omul s-a ascuns de Dumnezeu pentru că s-a produs o schimbare în mintea omului( Geneza 3:7-8) și se arata ruptura care s-a produs. Schimbarea s-a produs și  în comportamentul lui Dumnezeu față de om care este alungat din Grădina Eden și blestemat (Geneza 3). Consecințele păcatului se răsfrâng și asupra creației  (Geneza 3:17,  Romani 8:22). Moartea este ceva străin omului, era acolo din momentul creației și intră în scenă în momentul în care păcatul a intrat în lume. Ea este o pedeapsă dată omului ca și o consecință a păcatului. (Geneza 3:19). Omul nu a fost creat ca să moară, din această pricină moartea produce groază, spaimă și frică.  Alte consecințe sunt Imputarea, care înseamnă că păcatul făcut de Adam și Eva este imputat întregii omeniri Romani 5:12  ”De aceea, dupã cum printr-un singur om a intrat pãcatul în lume, și prin pãcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricinã cã toți au păcătuit…” sau ” toți mor în Adam” (1Corinteni 15:22). Se face  o paralelă între Adam și Cristos fiindcă prin Adam  venit moartea iar prin Isus Hristos viața veșnică. Adam înseamnă ”păcat – condamnare moarte  iar Cristos înseamnă neprihănire – îndreptăţire – viaţă”. Depravarea înseamnă o inimă păcătoasă (Marcu 7:20-23, Proverbe 4:23; 23:7), iar păcatul include o minte perversă și cu o predispoziție deliberată spre rău. (Psalmul 51:5), în plus Isus afirmă  „Ce este născut din carne este carne” (Ioan 3:6). Depravarea nu se manifestă în mod egal la toți oamenii  (Romani 1:24,28), iar ”depravarea totală” –  are și  sensul că afectează totul, dar unii dintre ei în anumite momente ale vieții fac și voia lui Dumnezeu (Romani 2:14….), dar aceste fapte nu sunt îndeajuns ca omul să primească mântuire. Incapacitatea  (Romani 8:8), este o altă consecință a păcatului în sensul că inima omului trebuie să fie transformată ( Naștere din Nou) pentru a face voia lui Dumnezeu.  Ioan 3:3  ”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun cã, dacã un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu”. Culpabilitatea este o altă consecință a păcatului față de care Dumnezeu nu poate rămâne indiferent fiindcă păcatul este îndreptat împotriva Lui și Dumnezeu își manifestă mânia. Vechiul Testament are termeni care exprimă această mânie ca haron, ap, hema, za,am, cu derivatele lor. Se exprimă și ideea de vehemență, indignare, răzbunare și alte forme iar referințele sunt numeroase (2 Regi 22:17). În Noul Testament avem termeni ca orge și thymos  care se referă la mânia lui Dumnezeu  (Romani 1:18; 2:5,… Apocalipsa 6:17). Mânia Dumnezeu indică caracterul sfânt și este legat de  sentimentele Sale. Și Isus a experimentat mânia (Marcu 3:5,10:14). Păcatul nu este impersonal, are au caracter legat de individ sau grup de oameni, inclusiv un popor, sau popoare. De asemenea  păcatul are efecte în relaţiile cu oamenii ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei divine. Păcatul^[19] poate fi înfrânt prin Cristos care a biruit, iar aceasta este Vestea Bună a Evangheliei. Biruința a fost demonstrată prin Învierea din morți, și se va întoarce la judecata popoarelor (Matei 25) și va duce sfinții în slavă (Apocalipsa 1:7), iar în final răul va fi biruit și va fi creat un cer nou și un pământ nou (Apocalipsa 21:1).

4). ISUS ESTE LUMINĂ^[20] Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Dacă Dumnezeu și Isus sunt lumină atunci și credincioșii beneficiază de ea prin părtășie. În contrast gnostici aveau pretenția de o cunoaștere superioară, dar ei acceptau doar divinitatea lui Isus și îi negau umanitatea. Atunci când ne referim ”la început”, avem trei momente: Primul început este în Geneza 1.1„ La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, un început ne datat, cu privire le teoria pământului tânăr sau bătrân. Acest început presupune pentru un om cât de cât rațional un  design inteligent, în cazul nostru Dumnezeu. Al doilea început îl găsim în Ioan 1:1-3 1  La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. 2  El era la început cu Dumnezeu. 3  Toate lucrurile au fost fãcute prin El; și nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El. Ioan ne aruncă în atemporal, la început era Cuvântul, un adevăr peste înțelegerea minți noastre. Doar dacă citim versetul 14 ajungem să înțelegem Ioan 1:14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Aici este vorba de Isus Întrupat și un loc precis în spațiu și timp la Betleem. Al treilea început este în 1 Ioan 1:1 – „Ce era de la început”, cu privire la Isus, iar Ioan  vede întreaga personalitate  a lui Isus : ”ce am auzit (cu ajutorul urechilor noastre), ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit (am admirat), şi ce am pipăit cu mâinile noastre” fiind vorba de un martor ocular. Atât Isus Hristos cât și Petru fac afirmația că  ”ferice de cei care nu văd și cred”. Cuvântul folosit este  „theaomai”, – a privi cu insistență. Domnul Isus Cristos trebuie privit prin ochii credinței pentru a fi mântuiți și sfințiți. Ioan a fost martor ocular al Învierii lui Isus, care avea un Trup nou (Luca 24:39-40) . După ce Pavel a murit în (anul 67 d.Hr), în Biserica a apărut erezia gnosticilor, care au susținut că Isus a fost un om obișnuit și abia în momentul botezului  a devenit Cristos, iar la Crucificare Dumnezeu l-a părăsit, învățătură pe care Ioan o respinge în mod categoric ca și martor ocular. Isus Hristos care este lumină a fost arătat și este Cuvântul vieții și este sursa vieții materiale dar în primul rând a vieții spirituale. Un alt aspect important că cel credincios are posibilitatea de a avea părtășie cu Dumnezeu și cu ceilalţi credincioși. Părtășia este realizată cu Dumnezeu, Cu Fiul și cu Duhul Sfânt prin Isus Hristos. Dificultatea părtășiei[21] constă în faptul că noi suntem păcătoși iar Dumnezeu este sfânt, iar lumina nu se împacă cu întunericul Ioan 1:5 ”Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o”. Doar Dumnezeu rezolvă această problemă. Cuvântul folosit pentru părtășie este ”koinonia” – care însemnă a avea ceva în comun cu cineva în cazul nostru cu Isus Cristos și frații credincioși, iar acest lucru înseamnă să-l cunoști pe Hristos în calitate de Mântuitor personal. Această lucrare este a Duhului Sfânt (Ioan 20:22)  înseamnă aceeași credință și participare activă dar și un dușman comun pe Satana. Părtășia înseamnă  a vorbi despre El, Jertfa Sa și cuvintele Sale, care este un liant între credincioși. Ioan abordează această problemă ca bucuria creștinului să fie completă, dar acest lucru include și părtășia credincioșilor, Cina Domnului, rugăciunea, dărnicia sau alte aspecte din Biserică. Dar părtășia cu Cristos presupune în unele cazuri și suferința (Filipeni 3:10). O bucurie deplină a cunoscut-o și famenul etiopian (Fapte 8:39). Aici apare o dilemă între un Dumnezeu sfânt care este lumină și omul ca și păcătos. Iov vede necesitatea unui mijlocitor între om și Dumnezeu (Iov 9:33), iar Isaia vede prăpastia dintre căile lui Dumnezeu și gândurile oamenilor (Isaia 55:8). Lumina este o calitate a lui Dumnezeu, ca și dragostea și viața, care sunt doar o parte din atributele lui Dumnezeu. Prin lumina spirituală Dumnezeu descopere aspecte ale divinităţi Sale dar și păcatul din inima omului în noi. Lumina ne ”vorbește despre lumina, gloria, despre strălucirea, frumuseţea şi minunăţiile lui Dumnezeu” dar și puritatea Sa. De asemenea o calitate a luminii este că se vede și luminează opusul ei, întunericul, necurăția și defectele noastre. Lumina alungă întunericul și te ajută să ieși din întuneric. Lumina și întunericul sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din această lume ne indică aspectul malefic al întunericului și faptul că oamenii se complac în el iar aici  intervine Harul lui Dumnezeu care oferă mântuire tuturor oamenilor. Apostolul Pavel recunoaște acest lucru (Romani 7:18) și Romani 3:10  ”dupã cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar”. Din păcate este mai mult de atât fiindcă inima omului tinde spre răzvrătire față de Dumnezeu. Astăzi majoritatea credincioșilor încercă diferite metode  de a ”reduce” pe Dumnezeu la nivelul oamenilor. Primul lucru pe care omul îl face este să se mintă singur ”umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul”, lucru pe care mulți creștini îl fac, căutând tot felul de pretexte pentru a-și acoperi păcatele. Mulți creștini vorbesc despre păcat foarte lejer, fapt care dovedește minciuna sau superficialitatea trăirii prin necredință. Dar omul nu poate să coboare pe Dumnezeu la standardele  umane. De fapt omul umblă în întuneric spiritual.  Acest lucru înseamnă o viață imorală ” a credinciosului”, trăire în păcat, ei nu sunt Născuți din Nou (Ioan 3:7-9), în contras cu credincioșii care trăiesc în sfințeniei, și în părtășie cu Dumnezeu. Există un ”dacă”, cu privire la umblarea creștinului în lumină, care este o condiție esențială pentru părtășia credincioșilor și doar în atunci se poate afirma că suntem curățiți de păcat în Sângele Mielului. Una este simpla afirmație a acestor lucruri, dar cu totul altceva înseamnă realitatea lor. Există posibilitatea ca fizic să fii în biserică și în realitate să umbli în întuneric spiritual, iar Cuvântul lui Dumnezeu să treacă pe lângă ureche, iar trăirea în păcat să fie ceva real și ne mințim și amăgim singuri. Un om ipocrit trăiește în întuneric. Aici se poate pune accentul și pe Biserică ca Trup al lui Cristos, iar pe cel care trăiește în păcat și întuneric Dumnezeu îl tratează ca și pe un păcătos care nu a fost curățit în Sângele Mielului și care nu l-a cunoscut niciodată pe Isus Cristos  (Matei 7:21-22), cu alte cuvinte în afara Trupului lui Cristos. Alți credincioși au pretenția că se pot ridica la perfecțiune și la cel mai înalt grad de sfințenie, dar Ioan contrazice acest lucru.  Se ridică în mod acut o problemă de sinceritate, iar acest lucru însemnă minciună și autoînşelare. Din păcate există și acest gen de creștini. Nimeni nu poate ajunge la iertare oferită dacă susține că este fără păcat, fiindcă este imposibil să atingem  perfecțiunea  dorită și cerută. Exemplele de acest gen sunt multiple începând de la respectul pentru părinți și așa mai departe. Atunci când facem afirmația de genul ”nu am păcătuit”, ne înșelăm pe noi dar nu și pe Dumnezeu. Fiindcă mul nu are puterea  ”să-l ridice sau coboare pe Dumnezeu” din sferele înalte singura opțiune este să ne recunoaștem păcatul pentru a primi iertare. Credincioșii trebuie să fie conștienți de natura păcătoasă a omului care sunt o ameninţare continuă la viața de credință, de aceea există cuvântul vegheați 1 Petru 5:8  ”Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. Soluția pe care o dă Pavel acestei situații este mărturisirea păcatelor pentru a primi iertare. A mărturisii vine din termenul grec ”homologeo”, „Logeo” care înseamnă a spune, mai precis a spune păcatului pe nume și a recunoaște cu adevărat stare de păcat în care te afli. Dumnezeu iartă păcatul 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda fiului risipitor pe care tatăl l-a primit acasă. Un prim rezultat al mărturisirii păcatelor este iertarea și împăcarea credinciosului cu Dumnezeu, curățirea și distrugerea păcatului,  și dorința după o viață sfântă Proverbe 28:13  ”Cine își ascunde fărădelegile, nu propãșește, dar cine le mãrturisește și se lasã de ele, capãtã îndurare”. Apostolul Ioan trage o concluzie pertinentă, în care se afirmă faptul că dacă cineva susține că nu are păcat, îl facem mincinos pe Dumnezeu Romani 3:23  ”Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. iar Cuvântul lui nu este în inima noastră”, cu referire la gnosticii și unii dintre creștini, care pretindeau o cunoaștere absolută și mântuire prin cunoaștere. Gnosticismul^[22] era o mișcare religioasă formată din sisteme de credințe, sincretism religios, iar cuvântul gnosticism este de origine greacă ”γνῶσις gnōsis, cunoaștere”  care vine din religia indiană sanscrită gnana. Gnosticismul era o erezie dualistă cu tendințe ezoterice și mistice. Mulți dintre ei s-a infiltrat în rândurile bisericii influenţând în mod negativ credința creștină. Este un lucru deosebit de  groaznic să afirmi că Dumnezeu minte. Părtășia cu Dumnezeu nu se realizează în felul acest, ci din contră acest gen de oameni se osândesc singuri. Doar atunci când păcatele noastre sunt spălate în Sângele Mielului, suntem conștienți de falimentele din viața noastră. Mărturisirea păcatului este deosebit de importantă și doar prin ea avem posibilitatea de a avea o relație corectă și mântuitoare cu Dumnezeu 1 Ioan 1:9  ‘‘Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire‘‘.

5).CONCLUZII. Ioan în prima dintre epistole vorbește despre Isus Cristos ca fiind lumina lumii, scrisoare  adresată unei persoane „aleasa Doamnă”, sau biserică. El l-a cunoscut personal pe Isus Cristos fiind ”ucenicul preaiubit”, și avem o mărturie directă despre Isus Cristos. Ea are un caracter intim, deci atât Ioan cât și destinatarul se cunoșteau bine. Canonul  biblic încă nu a fost adunat fiind știut că scrisorile apostolilor, aveau aspect circular în sensul că se citeau în mai multe biserici. Autorul se adresează prin formula  ”copilașilor”, Ioan fiind  mai în vrâstă decât  destinatari epistole. El pune în contrast diferiți termeni opuși care nu pot exista simultan în cazul nostru fiind vorba de lumina și întunericul spiritual, fără să accepte nuanțe sau zone gri. Pentru Ioan adevărul este ceva sacru și nu dă credit unor învățători falși adevărului biblic, care doar imitau în mod artificial adevărul  fiind mincinoși. El face referință la o dragoste reală între frați, iar în viața creștinului trebuie să se manifeste prin cuvinte, idei, sentimente  învățătura lui Isus Hristos și o viață sfântă. Ioan vorbește despre siguranța vieți creștine care trebuie să fie caracterizată de încredere sub aspectul obiectiv cât și subiectiv. Această siguranță rezultă din cunoașterea lui Dumnezeu din punct de vedere calitativ.  Se face mereu diferența dintre voi și ei, având cu referință la și  adevărații și falșii credincioși, așa că Ioan   recomandă testul teoretic, moral și social, iar cei care nu trec aceste probe rezultă că nu este un copil al lui Dumnezeu. Testele respective trecute cu bine sunt o mărturie bună pentru creștin și biserică. Ioan pune accent pe mărturisirea păcatelor, biruinţă, viață veșnică, cunoaştere lumină și altele. Ioan face legătură dintre Noul Testament și Vechiul Testament cu privire la ispită și păcat și consecințele acestuia. În scrisoare Ioan redă dragoste și bucurie și face diferența dintre o fericire pământească limitată și trecătoare față de o fericire veșnică pe care un credincios o poate dobândi în viitor. Gnosticismul ”mântuire prin cunoaştere proprie” era o erezie care circula pe timpul Ioan, care trebuia să fie combătută și care se infiltrase și în biserică. Învățătorii falși aveau o convingere nejustificată cu pretenții ezoterice a unei ”cunoaşteri” superioare în domeniul spiritual. Susțineau că nu au păcat și negau divinitatea lui Isus Cristos, și erau creștini firești. Ioan afirmă clar că Dumnezeu și Isus Cristos sunt lumină, el  cugetează la acest adevăr, cu gânduri în spirală, afirmă și reafirmă aceste adevăruri cu privire la Dumnezeu, Isus Cristos lumină, întuneric, păcat și viață veșnică. Ioan a fost părinte spiritual pentru Policarp, Papias,  Ignaţiu, care au fost la rândul lor părinți ai biserici. A susține biblic că Dumnezeu și Isus sunt lumină ajungi implicit la conceptul de Trinitate și Persoanele Trinității din care face parte Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și  Dumnezeu Duhul Sfânt. Trinitatea este o doctrină specifică creștinismului și de la monoteismul iudaic în care avem un singur Dumnezeu,  se trece în religia creștină din Noul Testament la un Dumnezeu manifesta în trei Persoane, care în acelaşi timp sunt și Dumnezeu. Matematica aceasta ne depășește 3=1 și 1=3, dar dincolo de cifre, Persoanele din Trinitate sunt una în esență, vin din veșnicii, și au o legătură de dragoste una față de cealaltă. Ele sunt egale în substanță, trăiesc în armonie, sunt nedespărțite, egale, în mod simultan și etern. La botezul lui Isus sunt prezente toate cele trei Persoane din Trinitate, Dacă divinitatea Tatălui este mai ușor de acceptat, în special în Vechiul Testament, divinitatea Fiului este susținută în special în cartea Evrei, dar divinitatea Duhului Sfânt este mai greu de înțeles fiindcă se prezintă atât ca și putere cât și ca Persoană. Ca și specific în modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără iar Duhul Sfânt, sfințește. Ele sunt subordonate în lucrare în sensul că Fiul face voia Tatălui și este sub călăuzirea Duhului Sfânt, cu referință la lucrarea de mântuire a oamenilor. O altă abordare a Persoanelor din Trinitatea este că avem un Dumnezeu unic, Persoane care sunt Dumnezeu, și caracterul Triunic specific fiecărei Persoane din Sfânta Treime. Trinitatea se  află pe paginile Sfintei Scripturi atât în Vechiul Testament, mai evidentă în Noul Testament, este dincolo de înțelegerea umană, nu poate fi înțeleasă ci doar acceptată. Matematica lui Dumnezeu diferă mult de matematica firavă a umanități, care este doar o umbră a lucrurilor viitoare. Ea a fost dezvoltată mai târziu  de către biserică în momentele de răgaz. Pentru ca mântuirea oamenilor să fie realizată a fost necesară Întruparea Fiului, pentru că o divinitate nu poate să moară, a fost o cerință ca Isus Cristos să  devină om prin Întrupare. Pe de altă parte moartea, jertfa, unui om nu avea cum să mântuiască fiind incapabil de acest lucru. Astfel Isus Cristos a fost și divin și om, ambele naturi fiind absolut necesare  fără  a se contopi una cu alta. Ca om a experimentat întregul palier al sentimentelor și trăirilor umane și a trăit ca și noi inclusiv ispita. Fiind divin el a renunțat parțial la întrebuințarea atributele divine s-a supus voii Tatălui și în unele cazuri Duhului Sfânt. Astfel Jertfa de pe Cruce a avut o valoare universală și infinită și de neprețuit și suficientă sub aspect soteorologic. Învierea a fost un act al Trinității, a confirmat sacrificiul pentru păcat, ea dă nădejde credincioșilor, este cea dintâi roadă a învierii ”pârga”,  iar predicare Evangheliei are valoare ca și credința și mântuirea noastră. Cristos s-a înălțat la Tatăl având poziție de autoritate și putere ca Avocat, Mare Preot și Mijlocitor, urmând să revină ”parousia” și să ia Biserica sus la El să facă judecata lumii și să instaureze Împărăția Sa. Este necesar să recunoaștem păcatul ca o realitate în existența umană, altfel ne mințim pe noi înșine dar și pe alții, iar acesta este primul pas spre pocăință. Definirea păcatului a fost dată ulterior și o reamintim că reprezintă incapacitatea omului de a se conforma Legilor morale și sfinte a lui Dumnezeu, în gândurile noastre, atitudini, fapte, etc, cu privire la aspectul etic și moral,  omul și îngerii au păcătuit în mod deliberat prin alegere. Păcatul are un caracter universal afectând creația și rasa umană indiferent de statutul oamenilor. Când există păcat relația omului cu Dumnezeu este ruptă. Există cuvinte care definesc păcatul atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, care definesc același lucru și este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Păcatul se manifestă în viața oamenilor sub diferite forme ca ignoranța, greșeală, neatenția, ratarea țintei, lipsa de evlavie, încălcarea legii, inechitate, răzvrătire, trădare, strâmbătate, urâciune, agitaţie, răul, vina, necazul, senzualitate, egoismul, înlocuirea lui Dumnezeu cu alte lucruri sau persoane. Păcatul are multiple consecințe multiple care afectează întreaga rasă umană, este blestemat omul, femeia, șarpele, dar și pământul  și este suficient să ne uităm la dezastrele naturale. Omul a fost blestemat să moară deșii nu a fost creat pentru așa ceva, de aceea, toți oamenii se tem de moarte care produce frică și groază, ea fiind ceva străin omului. Alte consecințe sunt   imputarea, imposibilitatea omului de a se mântuii singur, culpabilitatea, etc. Efecte ale  păcatului se regăsesc în relaţii umane și divine ca și competiţia, egoismul, respingerea autorităţii, absenţa dragostei  umane și divine. Dumnezeu nu rămâne indiferent la această realitate a păcatului și Își manifestă mânia împotriva lui. Păcatul are un caracter personal, dar este legat și de  un grup, trib de oameni, națiune, sau mai multe popoare, iar dacă ne gândim la ce a spus Isus Cristos Luca 18:8  ”Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ  ?”, de umanitatea întreagă. Păcatul a fost biruit prin Jertfa lui Isus Cristos, iar biruința a fost demonstrată prin Înviere lui Cristos, și iertarea se primește doar prin Sângele lui Isus Cristos care ne spală de păcat. Jertfa de pe Cruce și Învierea sunt stâlpii de bază ai creștinismului. Vestea bună a Evangheliei trebuie dusă mai departe de fiecare creștin conform cu Marea Trimitere din Matei 28: 18:20. Isus Cristos face afirmația că este lumina lumii, iar cei care îl urmează nu vor umbla în întuneric, fiind vorba de lumina vieții. În inima omului nu poate fi lumină și întuneric în mod simultan.  Avem mai multe începuturi cu privire la lumină, începând din Geneza, un timp ne datat, al doilea început este la Întruparea Fiului, Ioan 1:1, în care suntem aruncați în atemporalitate, iar al treilea început este tot în Evanghelia după Ioan 1: 14, în care evanghelistul este martor ocular și mai există în  un început în 1Ioan 1:1, în care Isus este privit în diferite moduri care includ în primul rând personalitatea Sa. De fapt este o continuitate și un progres, o revelație care are un caracter ascendent, prin ochii credinței atunci când credinciosul se uită la Isus Cristos. Se face precizarea faptului ” ferice de cei care cred și nu vă”, iar la 2000 de ani după evenimentul Cristos doar prin credință ai posibilitatea să fii mântuit. După moartea apostolului Pavel au apărut tot feluri de erezii care trebuiau clarificate, printre care gnostici, iar apostolul Ioan ia o poziție fermă împotriva lor. Ei s-au infiltrat în biserică, cu influenţe din religia indiană și au influenţat în mod negativ  credința și închinarea  Nu există posibilitatea părtășiei omului cu divinitatea și cu ceilalți credincioși atât timp cât omul se află în păcat și întuneric spiritual, ci doar când se află în lumina lui Cristos. Dar atunci când Isus Cristos este mântuitor personal se poate vorbi de părtășia credinciosului cu Dumnezeu și cu biserica, iar această lucrare aparține Duhului Sfânt, și înseamnă a avea ceva comun cu Dumnezeu,cu credincioșii, dar și un dușman comun pe Șarpele cel Vechi. Părtășia este liantul care ține credincioșii împreună unii cu alți și cu Dumnezeu cu aplicație în diferite domenii a spațiului spiritual. Părtășia cu Dumnezeu s-a realizat și în Vechiul Testament, avem cazul lui Iov, dar el vede și faptul că între el și Dumnezeu este necesar o Persoană care să medieze conflictul în timp ce Isaia percepe distanța enormă dintre ”gândurile oamenilor și gândurile lui Dumnezeu”,  concept care în teologie se numește Transcendență. Lumina este o calitatea a lui Dumnezeu care descopere păcatul din inima omului și intră în contrast, ea vorbește despre gloria lui Dumnezeu dar și despre puritatea și sfințenia Sa, care nu se împacă cu întunericul păcatului sunt în conflict permanent, iar haosul spiritual din lumea această indică un întuneric malefic și drăcesc. Pavel recunoaște prin Duhul Sfânt că nu este nici un om neprihănit de acea aduce în discuție Harul lui Dumnezeu. Foarte mulți creștini care nu sunt Născuți din Nou indică surogate, pentru a se complace mai departe în tot felul de păcate dar se mint pe ei, persoanele din jur dar în primul rând pe Dumnezeu, ceea ce este un lucru foarte grav. Un creștin fățarnic este cu trupul în biserică iar în dimensiunea spirituală să trăiască în păcat. Aici  se ia în discuție Biserica ca și Trup a lui Cristos, iar credinciosul respectiv va fi tratat de Dumnezeu ca și un om care nu și-a curățat păcatele în Sângele Mielului, deci este în afara Trupului lui Isus Cristos și se încadrează în textul din Matei 7:21  ‘‘Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri‘‘. Alți credincioși afirmă  că se ridică la o sfințenie desăvârșită, dar acest lucru însemnă autoînşelare, cum au fost gnosticii din timpul lui Ioan sau astăzi unii dintre credincioși când Biblia afirmă altceva Romani 7:24  ”O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?..”. Nici un om nu are puterea reală de al coborâ sau ridica pe Dumnezeu, ci doar în mintea  și imaginația lui, iar singura modalitate este sinceritatea de a recunoaște păcatul, să-l mărturisim pentru a primi iertare. Biblia  are multe îndemnuri pentru veghere pentru că Satana vrea să ”înghită‘‘ și pe cei aleși. Scriptura ne îndeamnă la mărturisirea păcatelor în mod specific și pe nume 1 Ioan 1:9  ”Dacã ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca sã ne ierte păcatele și sã ne curãțeascã de orice nelegiuire”. Un exemplu este pilda Fiului risipitor pe care Tatăl l-a aşteptat și l-a primit cu dragoste. Trebuie să fim conștienți de falimentele noastre spirituale și doar prin mărturisirea păcatelor avem posibilitatea de a avea o relație mântuitoare cu Dumnezeu prin Jertfa lui Isus Cristos. De asemenea lumina Evangheliei trebuie arătată tuturor oamenilor prin cuvinte și fapte. Universul lui Dumnezeu înseamnă armonia şi disonanţele din univers care sunt cauzate de păcat vor dispărea iar în final Biserica va fi prezentată ca și o Fecioară curată. Efeseni 5 :9 ‘‘Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr‘‘. Amin

6). BIBLIOGRAFIE

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait Theophilos  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM  Editura Universității Emaneul  Oradea – România, Editura Făclia 2004

Millard,  Erickson   Teologie Creştină,  Volumul 2  Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

Ardelean Viorel

^[1] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

^[2] SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ  pag 242-243

^[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

^[4] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

^[5] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

^[6] http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html

^[7] http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

^[8] Ardelean Viorel

^[9] Dicționar Bibilic pag 581

^[10] Ardelean Viorel

^[11] Ardelean Viorel

^[12] Ardelean Viorel

^[13] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

^[14]  TEOLOGIE SISTEMATICĂ   de Wayne Grudem pagina 518

^[15] Teologie Creștină  vol 2  de   Miilar J. Erickson pag 97

^[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

^[17] Teologie Creștină  de   Miilar J. Erickson vol 2 pp 123-141

^[18]  Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html

^[19] Dicționar Bibilic pag 991

^[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

^[22] Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism

SIMŢUL ELECTRIZANT AL PISICII DE MARE / Dr. Jonathan C. O’Quinn

SIMŢUL ELECTRIZANT AL PISICII DE MARE

Toate cu proiectare,  Dr. Jonathan C. O’Quinn

Teoria Evoluției consideră că animalele au o ierarhie, unele fiind mai “înalt evoluate” și mai complexe decât altele. Biblia însă descrie un act deliberat de creație al vietăților, fiecare în funcție de genul lor.Pisica de mare este un pește plat, sub multe aspecte foarte similar cu rechinul. De obicei locuiește pe fundul oceanului unde lumina este slabă sau chiar absentă. În ciuda acestui aparent handicap, se orientează foarte bine și are capacitatea să găsească hrana favorită fără să-și folosească ochii. Pisica de mare are în piele o vastă rețea de receptori electrici numiți Lorenzini Ampullae, fiecare conectat cu un por gelatinos cu deschidere la suprafața pielii.

Acești pori detectează fluctuații electrice miniscule generate de mișcări musculare ale prăzii din preajmă. Pisica de mare poate chiar să ajusteze semnalele electrice generate de propriile sale mișcări! Când pisica de mare se apropie de un organism pe care îl vânează, senzorii electrici cei mai apropiați de organism se activează și transmit un impuls tridimensional către creierul pisicii de mare indicând în timp real locația exactă a prăzii. Pisica de mare poate să identifice cu precizie atât distanța cât și direcția către pradă.

Să nu credeți încercarea evoluționiștilor de a banaliza valoarea vietăților create de Dumnezeu, sugerând că sunt doar produsele unei întâmplări fără scop. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr.

Bibliography

Camperi M., T.C. Tricas, and B.R. Brown. 2007. From morphology to neural information: the electric sense of the skate. PLoS Computational Biology. Vol. 3, Issue 6:1083–1096.Figure caption:
Big skate, courtesy of NOAA Photo Library, Jean DeMarignac / Monterey Bay National Marine Sanctuary.

„Simțul eletrizant al pisicii de mare”
(Originally published in „Creation Matters” as: Electrifying Skate Sense)
<http://www.creationism.org/romanian/CrsCmElectrifying_ro.htm&gt;

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/simtul-electrizant-al-pisicii-de-mare/

Sepia – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

Publicat in Stiinta si Creationism

Iată o creatură pe care majoritatea dintre noi nu o vom vedea niciodată. Veţi fi bucuroşi după ce vom termina cu ea. Există o mică creatură maritimă care se numeşte sepie. Majoritatea oamenilor au auzit de osul de sepie, care se pune în coliviile păsărilor. Această mică creatură are în medie 30 de cm, dar unele de pe coasta australiană ajung chiar şi la 90 de cm. Sunt uimitoare, deoarece pielea lor este total diferită de a oricărui alt animal din familia lor, cum ar fi caracatiţa sau calmarul.

 

Pot să–şi schimbe culoarea şi textura pielii într–o fracţiune de secundă. Pur şi simplu! Întregul corp! Tot corpul poate să se transforme din roşu în verde, pur şi simplu. Au diferite tipuri de săculeţi. Se numesc săculeţi pigmentari şi sunt înconjuraţi de muşchi. Când muşchii se contractă, aceştia strâng sacul, astfel încât acesta eliberează o anumită culoare, ca un mic disc. Şi aşa, tot corpul lor este acoperit. Aceştia se numesc chromaticphori, având aceste mici discuri, care le pot face să aibă diferite culori.

Au diferite tipuri de mecanisme de culoare. Unul dintre ele se numeşte aritaphors şi aceştia reflectă lumina. Folosesc aceleaşi tipuri de reflexie luminoasă care, probabil, apare şi la aripile fluturelui, când reflectă lumina şi se văd culorile.

Celelalte tipuri se numesc lucaphors, iar lucaphorii sunt de culoare albă. Pe ele au mici puncte albe, astfel că, pentru unele culori pe care le produc, amestecă diferite mecanisme pentru a rezulta culoarea pe care o vor. Incredibil! Pur şi simplu incredibil!

Au sentimente. Se înfurie. Când se înfurie, devin roşii. Tot corpul se transformă în roşu. Dintr–o dată! Şi sunt roşii. Dacă se sperie, se pot colora în galben sau verde sau pot să se lase pe fundul oceanului şi să ia culoarea nisipului.

De asemenea, pot să aibă mici umflături care le apar pe piele şi pot imita o rocă. Alteori vor imita algele brune, cu ajutorul celor opt tentacule din faţă. Acestea le vor schimba forma şi se vor colora în verde. Vor pluti alături de alge. Au, ceea ce se numeşte, flotabilitate neutră.

Aceste animale mici pot pompa aer sau apă în oase. Dacă vor să plutească în apă, pot să–şi scoată o anumită cantitate de apă din oase sau să îşi introducă o anumită cantitate de aer în oase şi aşa pot pluti. Pot să introducă un jet de apă în oase şi apoi să meargă repede în jos.

Gândesc! Chiar gândesc şi văd foarte bine. De fapt, au o pupilă în formă de „W”. Aproape că seamănă cu Batman, când vezi o imagine cu forma pupilei. Sepiile au vedere binoculară. Acestea creaturi ciudate pot să fixeze cu ochii un lucru. Ambii ochi pot să privească în acelaşi loc, aşa cum facem noi, oamenii; astfel ele îşi localizează prada. Urcă şi coboară pentru a induce în eroare prada, înainte de a o mânca.

Unele dintre ele au abilitatea de a–şi aprinde un fel de orgă de lumini pe cap. Aceste lumini îţi dau impresia unor vechi săli de cinematograf, cu lumini de jur împrejur. Merg cu aceste lumini aprinse şi ceea ce se gândesc că vor să mănânce, va privi la acele lumini. Poate îşi spun: „O, Doamne, dar ce–i asta?” Aproape că îi hipnotizează.

Îşi pornesc apoi toate mecanismele şi încep să se joace cu luminile. Oare la ce se gândeşte creatura care urmează să fie devorată? Seamănă cu un OZN sau cu un extraterestru căzut din cer. Are două prelungiri de piele, de cele două părţi ale capului. Ascunse sub aceste prelungiri, sunt două tentacule lungi, dar acestea sunt diferite. Acestea sunt tentaculele cu care se hrăneşte. Le scoate afară, ca şi acele suflători pe care le avem la petreceri. Asta fac sepiile cu tentaculele. Le scot afară şi îşi prind prada. Le scot repede şi apoi le retrag înapoi. Cu tentaculele prind hrana şi în modul acesta se hrănesc.

Cum se întâmplă toate aceste lucruri la o astfel de creatură, care pare a fi atât de primitivă? Putem să explicăm cu ajutorul ştiinţei evoluţioniste, cum poate face sepia toate acestea? De unde a venit? Încotro merge? De ce are toate aceste abilităţi pe care le are?

Gândesc, văd şi trag concluzii cu privire la anumite lucruri. Ştiu cum să–şi pândească prada. Ştiu când este momentul potrivit să îşi aprindă luminile sau să îşi scoată tentaculele pentru a prinde hrana. Iau anumite decizii. Cum am putea explica aceasta printr–un proces al hazardului? Eu, personal, nu pot. Nu pot!

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/creationism/articole/6565-sepia-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia#ixzz4tQ2L8tGp

http://alfaomega.tv/creationism/articole/6565-sepia-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia

S-A GĂSIT O BUTURUGĂ DE STEJAR CARBONIZATĂ. de Yuri Petetsky

S-A GĂSIT O BUTURUGĂ DE STEJAR CARBONIZATĂ.

©2007   de Yuri Petetsky     Traducere de Lionel MischieA fost făcută o descoperire interesantă chiar în inima Ucrainei, în regiunea Cherkasy, lângă oraşul Kaniv (la 100 km sud est de Kiev), ultimul refugiu al faimosului poet ucrainean Taras Shevchenko.

În 1967, în timpul construirii fundaţiei pentru centrala hidroelectrică Kanivska, a fost găsită o buturugă de stejar în nisipul aluvionar, la o adâncime de 22m.

Această regiune este destul de plată, la fel ca majoritatea teritoriului ucrainean, cu excepţia peninsulei Crimeea şi a Carpaţilor în vest. Aşadar nu există prea multă activitate vulcanică iar temperatura la această adâncime este mică.

Vedere de pe bancul abrupt din dreapta, mormântul lui Taras Shevchenko, în amonte de Dnipro, rezervorul şi centrala în fundal.

Explicaţia de mai sus spune: „Ca orice alt lemn în condiţii similare, a fost supus proceselor naturale de carbonizare şi a căpătat culoarea închisă. Valoarea ştiinţifică a acestui exponat constă în localizarea sa la această adâncime considerabilă, contrazicând teoria că adâncimea aluviunilor râului este o dovadă a erelor geologice lungi prin care au trecut acele aluviuni. Ideea este că acest stejar a fost tăiat cu un topor, lucru care se poate vedea foarte bine pe suprafaţa de tăiere. Aşadar vârsta geologică a buturugii este determinată de momentul apariţiei topoarelor de metal în zona noastră, lucru care s-a produs cu cel mult trei mii de ani în urmă. Astfel, vârsta geologică a buturugii este dată de vârsta tehnologiei folosite la tăiere.”

Deci această buturugă nu a trebuit să fie îngropată milioane de ani la o adâncime de 22 de metri pentru a se produce carbonizarea.

„S-a găsit o buturugă de stejar carbonizată”
<http://www.creationism.org/romanian/OakStumpUkraine_ro.htm&gt;

Povestea stiintifica a secolului XXI / de Adam Alex

Povestea stiintifica a secolului XXI – de Adam Alex  15 aprilie 2013

De ce astazi asa de multi oameni, cu mult mai eruditi decat Darwin  au hotarit ca argumentele in favoarea existentei lui Dumnezeu nu reprezinta o valoare reala?

De ce ei cred intr-o poveste stiintifica pentru adulti? Se agata din rasputeri pentru orice invatatura filosofica pseudo-religioasa a apritiei vietii din materia neorganica si evolutia de la molecula la om (ca si cum cristalul de siliciu, cu timpul putea sa evolueze in calculator).

Macroevolutia n-a fost observata personal de nici un savant din lume, in concluziile ei se indoia insusi Darwin, iar un mecanism evolutionist care ar da rezultate nu a fost gasit pana la moment!

Necatand la aceasta, ipoteza evolutionista a lui Darwin este considerata un fapt istoric dovedit, iar desenele artistice despre cum a avut loc evolutia (in realitate, adaptarea) pana si astazi completeaza paginile manualelor scolare, disciplinele universitare, monografiile stiintifice.

Necatand la faptul ca, de la aparitia acestei invataturi si pana la momentul de fata evolutionistii nu pot sa dea raspunsuri clare, inteligibile si stiintific fondate la multe intrebari. Indeosebi la cele mai importante:

1. Cum a aparut viata? De unde s-a luat informatia genetica (ADN) pentru aparitia primei celule?
2. In ce mod aceasta informatie incontinuu se multiplica si crestea de la organisme unicelulare la complexe si pana la om?
3. De ce exista diferite sexe? Pentru ce a aparut morala? De unde provine constiinta?

Sunt posibile catevai variante de raspunsuri la intrebarea legat de credinta in mif a dezvoltarii  tuturor formelor de viata de la un stramos comun. Unul din ele se gaseste in prefata profesorului-evolutionist englez Matthews Herrisona asupra lucrarii lui Darwin „Originea speciilor” (prefata scrisa in anul 1971):„credinta in teoria evolutionista este paralela intocmai credintei creatiei inteligente, insa teoria evolutiei este tocmai credinta care satisface mai mult reprezentarea nostra asupra notiunilor de baza ale naturii”.

Insa, principalul motiv este nu “satisface mai mult reprezentarea nostra asupra notiunilor de baza ale naturii”, dar nedorinta sa-l recunoasca pe Dumnezeu, ca Creatorul universului si omului. Fiindca, recunoscand existenta unui Dumnezeu-Creator, vor trebui sa recunoasca si normele Lui morale, inclusiv interdictiile, de asemenea responsabilitatile inaintea Lui.

Din pacate, mandria nu permite. Iar invatatura evolutionista care a devenit un fel de religie stiintifica, permite ateistilor si umanistilor seculari sa-l nege pe Dumnezeu ca cauza primara a tuturor lucrurilor existente.

Adeptii noului cult “ New Age ”, crezind in evolutie afirma ca omul pe calea auto-dezvoltarii poate sa evolueze catre o Ratiune Suprema, si poate deveni egal Creatorului. Insa omul, respingindul pe Dumnezeu, degradeaza, dar nu evolueaza.

Adeptii “ New Age ” inainteaza ipoteze metafizice stranii despre planeta Pamant, ca fiind un organism autoreglabil (?!), capabil sa intretina parametrii principali ai mediului la un nivel constant.

Pe de alta parte, sustinatorii naturalismului provoaca oamenii sa sustina asa niste idei ridicole, ca aparitia vietii din materia nevie, moleculei neorganice in celula vie, organismelor unicelulare in maimuta si om.

Astazi un numar considerabil de savanti considera invatatura lui Darwin cea mai grandioasa minciuna din istoria stiintei, incetinind dezvoltarea ei cu cateva decenii. Deoarece adevarata stiinta trebuie sa caute adevarul in toate manifestarile sale (asa considera, de exemplu, Newton și Einstein ), dar sa nu postuleze doar explicatii naturaliste.

Renumitul antropolog Loren Eisley scria la aceasta tema urmatoarele. “Dupa atatea eforturi minutioase stiinta s-a pomenit intr-o situatie oarecum ambigua: ea trebuie sa postuleze teorii asupra provenientei lumii vii, confirmare pe care nu poate sa o faca. Stiinta, intodeauna reprosa teologiei, ca ea se increde in mifuri si minuni, acum insa singura este nevoita sa creeze propria mifologie…”.

Publicat de Adam Alex

http://creationismulstiintific.blogspot.ro/2013/04/povestea-stiintifica-secolului-xxi.html

Planeta Pamant – Factori ce fac Pamantul sa fie casa noastra

 30.10.2014  |    Stiinta si Creationism

Totuși, dacă un sistem solar și o planetă ce susține viața pot lua ființă în acest univers, tot rămâneun lucru nelămurit. Avem nevoie de o galaxie care are o anume distribuție a masei și Soarele să nu fie localizat prea aproape sau prea departe……

Pentru ca Pământul să susțină viața oamenilor, câțiva factori trebuie să fie aliniati…

Distanta Pamantului fata de Soare

Soarele ne oferă energie, lumină și căldură. Dimensiunile și distanța lui față de Pământ sunt esențiale pentru viața organică, așa cum o știm noi. Pentru viața de pe Pământ, Soarele este esențial. Soarele ne asigură energie. Pământul este ca un sistem deschis. Primim energie pe gratis, asigurând încălzirea pământului și procesele biofizice se pot forma într-un mod stabil și continuă să o facă. Acest lucru susține viața, așa cum știm mulți dintre noi……….

Într-o secundă, Soarele radiază atâta energie în spațiu, cât are omenirea nevoie în sute de mii de ani. Nu numai asta, dar puterea lui trebuie să fie constantă pentru a permite viața pe Pământ. Peste 99,9 % din contribuția climei de pe Pământ depinde de Soare. …….

În concluzie și Marte este de nelocuit. Aici, temperaturile au o medie de -55 de centigrade.

Ca omul să trăiască acolo, ar avea nevoie de o atmosferă mai bună. ……..

70% din suprafața Pământului este acoperită de apă. Apa reglează temperatura de pe Pământ, absorbind căldura. Apa este solventul de bază, conducând componente chimice esențiale vieții. Acolo unde se găsește apă lichidă, acolo se găsește și viața. Apa este lichidul pe care se bazează viața, fracțiuni considerabile ale moleculelor din corpul nostru se bazează pe apă. În fiecare celulă biologică găsim apa împreună cu alte biomolecule. Apa are o mulțime de proprietăți care permit viața pe Pământ sau o facilitează. Viața este posibilă doar atunci când orbita Pământului față de Soare se află într-o regiune limitată. Deviații mici pot conduce la consecințe catastrofale pentru omenire……..

Luna este importantă pentru Pământ fiindcă stabilizează axa acestuia, care este ușor înclinată. …….

În timp ce avem nevoie pe de-o parte de căldura și lumina necesară și alte componente ale radiațiilor sale sunt extrem de dăunătoare vieții. De exemplu, așa numitul vânt solar transportă particule încărcate care nu ne fac rău deoarece câmpul magnetic al Pământului le blochează. …..

Un alt lucru care face posibilă viața pe Pământ este atmosfera acestuia. De fapt, alte planete și luni au și ele atmosferă, dar totuși, de obicei este mult prea subțire pentru a facilita un mediu favorabil vieții. Printre componentele care favorizează viața din atmosfera Pământului, se găsește oxigenul într-o proporție de aproximativ 20% din totalul atmosferei. Această concentrație mare permite formarea ozonului, care vindecă suprafața Pământului de radiațiile UV dăunătoare……..

https://alfaomega.tv/creationism/articole/3532-planeta-pamant-factori-ce-fac-pamantul-sa-fie-casa-noastra

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/planeta-pamant-factori-ce-fac-pamantul-sa-fie-casa-noastra/

EXILAREA EXILAȚILOR

EXILAREA EXILAȚILOR

,,Exilarea exilaților“ sau ,,Christian: Are You Ready For Exile Stage Two?“

barzilaiendan: (Cer îngăduință. Pentru cei ce-și mai aduc aminte cum este să sari ,,într-un picior“ vreau să vă spun că iar scriu ,,într-un ochi“.  Cel stâng mai mult mă încurcă decât să mă ajute. Creștinii au avut mereu necazuri cu ,,stânga“ în care nu vrem să ajungem …).

În Australia, dintre toate locurile posibile, a apărut un articol ,,epic“ de o importanță greu de supraestimat. El anunță că, în relația cu cultura societății (,,lumea“ în limbajul Bibliei), creștinismul trebuie să accepte o fază a doua a exilului; după ignorare urmând acum alungarea publică a creștinismului din ,,agora“.

Pentru cei care am trecut prin interacțiunea cu societata comunistă, situația aceasta ne era clară de mult. Pentru ceilalți însă, care au practica creștinismul amilenist, în care Biserica este sortită să permeeze și să transforme transcendental socetatea ,,de acum“, situația se clarifică doar în aceste zile de final de istorie, când secularismul se scutură de jugul religios ,,oprimant“ din ultimele două mii de ani.

Practicanții ,,creștinismului triumfalist utopic“, care, asemenea comunismului, a urmărit instaurarea unei societăți noi fără ,,oameni noi“, văd astăzi mai clar că ,,împărăția lor socială“, ca proverbialul împărat din poveste, este … goală. ,,Ceea ce este născut din carne este carne“. Nu se poate intra în împărăția lui Dumnezeu cu botezul de la nașterea firească. Trebuie să ne naștem din nou!

Victime ale aceluiați creștinism utopic reactivat acum de mișcarea carismatică, creștinii așa-ziselor societăți ,,creștine occidentale“ se văd exilați ,,la figurat“ din lumea din care creștinii evanghelici au fost mereu exilați ,,la propriu“.

Ortodoxia și catolicismul, împreună cu mișcarea carismatică spărgătoare de doctrine, au clădit pe o falsă interpretare a mesajului divin despre ,,împărăția lui Dumnezeu“. Eklesia (adică adunarea celor chemația fară din lume) a devenit istoric în aceste mișcări  βασιλεία (basileia), adică ,,împărăția“.

Teologia sistematică a lui Strong definește basileia drept ,,locul în care domneaște un împărat“ (aici). Ori lumea de acum este orice altceva numai locul în care domneaște Christos, nu. Eklesia este eklesia, iar lumea este lume! Lumea de acum L-a refuzat pe Christos și, asemenea evreilor, a rămas deocamdată fără împărăție. Cum Israelul nu va putea redeveni împărăție decât după întoarcerea la Christos (Fapte 3:18-21), tot așa nici lumea nu poate deveni împărăția lui Christos decât la cea de a doua Sa venire.

(Cu mulți ani în urmă fratele Aurel Popescu colabora la un ziar scos parcă pe la New York și intitulat ,,Lumea creștină“. Tatăl meu, Vasile Brânzei, l-a sunat și i-a spus că expresia este sau o mare înșelătorie sau o mare ironie. Problema rămâne deschisă până astăzi și fiecare dintre noi trebuie să ne dăm cu părerea.)

Joaca lumii ,,de-a biserica“ se încheie sub ochii noștri. Australianul o numește faza a doua a exilului. Citiți neapărat și comentariile de la final născute de apariția acestui post.

Pentru cei care încă mai șovăie între greșeala seculară a ortodoxiei, a catolicismului, și a carismatismului neaugustinian (și nepaulin!), pe de o parte și învățătura NT despre cei ,,străini și călători“, cu o cetățenie cerească“, aflați docamdată în căutarea unei ,,patrii mai bune“, vă doresc o trezire cât mai grabnică din vis la realitate sau de la ,,creștinimsul utopic“ la creștinismul celor prigoniți, care au ,,ieșit afară din cetate“ să se facă părtași rușinii și suferințelor Lui.

Ce înseamnă asta concret? Asta înseamnă cu cei care-L urmează pe Christos în lumea aceasta stăpânită de cel rău nu vor fi nici populari, nici prosperi, nici scutiți de suferințe, nici înțelepți în felul lumii, nici bogați și nici de neam ales.  Vai de cei ce caută să-și ia răsplata în lumea de ,,acum și aici“.  Adevărat vă spun că ei și-au primit răsplata … ca australianul acesta iconic pentru naivul creștinism  occidental.

,,Exilarea exilaților“ sau ,,Christian: Are You Ready For Exile Stage Two?“

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/exilarea-exilatilor/

EXAMENUL DRAGOSTEI – PICAT

EXAMENUL DRAGOSTEI – PICAT Teofil Gavril. 

Mă doare rău să scriu aceste rânduri, e trist și jalnic, în ce mod am putut pica examenul dragostei. Prin articolul scris de mine în care vorbeam de consecințele păcatului asupra nației noastre, am primit multe mesaje. Pe de o parte oameni care mă considerau nebun că fac legătură între acel accident și spiritualitate, pe de altă parte am rămas șocat la văzul unor comentarii ale „credincioșilor” pline de ură, venin și bucuria răzbunării. Sunt șocat dacă asta e adevărata față a oamenilor religioși. Sunt nevoit să accept că am picat examenul dragostei.

Una este să vezi starea de păcat și să avertizezi oamenii și alta este să vezi mesaje „așa au meritat”, „i-a trăsnit Dumnezeu”, „Dumnezeu i-a ars” și alte idei pline de ură.

Acum câțiva ani am cunoscut un om, care își dorea mult să vină ziua judecății, ca el să poată judeca pe cei ce acum îi fac răul. Nu știu din ce Biblie a scos interpretarea asta, dar m-a șocat. Incidentul a trecut și se îngropase în noianul de amintiri. Acum însă, când văd ură pură în mesajele unor oameni care pretind că sunt credincioși mă sperii. Am oprit acele comentarii nu din cauza celor ce mă făceau îngust, fanatic, prost, ci din cauză că oameni „credincioși” se certau ca nebunii.

Ce bucurie poți avea când mor atâția oameni? Ce satisfacție poți avea când oamenii suferă? Oricât de răi, păcătoși și destrăbălați ar fi unii oameni, nu le pot dori moartea sau suferința, nici nu te poți bucura de cele pățite. Noi avem datoria să fim dragoste. Dacă nu suntem dragoste nu L-am cunoscut pe El. Ură? De asta e plină lumea, nu are nevoie de „ura sfântă”. Oferă alte religii așa ceva și știm că aduce doar suferință. Ne pretindem a fi diferiți de ei, dar în situații limită dăm faliment la cel mai de bază examen – iubirea.

Da, îmi mențin părerea că poporul român s-a îndepărtat de Dumnezeu, îmi mențin părerea că muzica și spiritualul nu pot fi separate, îmi mențin părerea că simbolistica, măștile, semnele mâinilor și alte elemente au conotații și implicații spirituale. Îmi mențin părerea că anumite genuri de muzică invocă spirite și au elemente demonice, dar să urâm? Ura este tocmai de la diavol, nu este din Dumnezeu.

Dragii mei, cu ură, fie ea și „sfântă”, nu vom putea face lumea niciodată mai bună. Nu te poți bucura sau aplauda sarcastic când demonii omoară oameni sau când oamenii mor din cauza păcatului. Moartea nu poate aduce bucurie niciodată.

Pentru toți cei care au scris mesaje de ură, comentarii răutăcioase, comentarii că așa le trebuie sau că au primit ce au meritat îi rog mult să își ceară iertare și să fugă la Scriptură și să o citească. Le-a scăpat cea mai de bază lecție din ea – dragostea. Tot Noul Testament vorbește despre ea. Apostolul Pavel le scrie celor din Corint despre ea. Avem nevoie disperată să învățăm această lecție.

de Teofil Gavril. Citeste tot articolul click aici

Examenul dragostei – PICAT

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/examenul-dragostei-picat/

EVREII SE PREGĂTESC INTENS PENTRU VENIREA LUI MESIA By Beni Drădici

Aşteptarea mesianică este pe zi ce trece tot mai accentuată pentru poporul evreu, atât pentru cei stabiliţi în Israel, cât şi pentru cei din diaspora. Pe de o …

By Beni Drădici 25 iulie 2015

Aşteptarea mesianică este pe zi ce trece tot mai accentuată pentru poporul evreu, atât pentru cei stabiliţi în Israel, cât şi pentru cei din diaspora. Pe de o parte evenimentele mondiale ce se succed cu repeziciune, ce vrând nevrând fac trimitere la Israel, iar pe de altă parte activităţile evreilor ortodocşi, fac ca această aşteptare să capete noi valenţe în aceste zile.

În această ordine de idei, mai multe portaluri de internet au anunţat recent, mai multe informaţii printre care reînfiinţarea Sanhedrinului, apariţia din nou a vacii roşii pentru sacrificiile rituale, cât şi unele profeţii sau declaraţii ale unor rabini influenţi.

S-a reînfiinţat Sanhedrinul în Israel

Sanhedrinul, acel tribunal evreiesc ce s-a dizolvat în anul 358 d.H, funcţionează din nou în Israel. De-a lungul istoriei au existat mai multe încercări de restabilire a Sanhedrinului, aşa cum au fost cele ale rabinului Jacob Berab în 1538, a rabinului Israel Shkloveren în 1830, a rabinului Aharon HaCohen Mendel în 1901, a rabinului Zyi Koysker în 1940 şi a rabinului Yehuda Leib Maimon în 1949.

Ultima încercare a avut loc în octombrie 2004 când un grup de rabini ce reprezentau diverse comunităţi ortodoxe din Israel, au celebrat reînfiinţarea acestei instituţii în Tiberiada, acolo unde Sanhedrinul original s-a dizolvat.

Intenţia actuală de restabilire a Sanhedrinului se mai numeşte şi „Sanhedrinul incipient” sau „Sanhedrinul în dezvoltare”, datorită faptului că acesta nu a obţinut încă recunoaştere legală, deşi se bucură de o totală autoritate a unui tribunal rabinic.  Acest tribunal lucrează cu o totală dedicare pentru a satisface toate recuzitele halajice necesare, pentru restaurarea lui completă, cât de repede este posibil, conform paginii web a acestuia www.thesanhedrin.org.

Sanhedrinul este compus din 71 de rabini ortodocşi care are în frunte un preşedinte (Nasi) şi un cancelar (av din beis). Sesiunile Sanhedrinului au forma unui semicerc, iar deciziile se iau prin majoritate de voturi. Rabinul Tzvi Eidan a fost numit primul nasi provizoriu, iar rabinul Adin Steinzaltz, un erudit talmudic şi filosof iudeu cunoscut, este Nasi ales în prezent.

Conform interpretării unor profeţii biblice, Sanhedrinul este singura autoritate care poate să-l recunoască pe Mesia.

O ştire recentă, ce a fost difuzată prin mediile digitale, anunţă că noul Sanhedrin din Israel, îl va judeca pe papa Francisc, datorită declaraţiilor acestuia prin care îşi arăta simpatia faţă de palestinieni şi pentru stabilirea de relaţii diplomatice dintre Vatican şi Autoritatea Palestiniană. Procesul va avea loc în 20 Septembrie 2015. (Surse: Cristianodigital.net; TheSanhedrin.org; Wikipedia)

A fost creată vaca roşie, conform poruncii biblice din Numeri 19

Institutul Templului, după ce a anunţat în urmă cu mai mult timp că va face publică o informaţie relevantă, în ziua de 12 Iulie a informat că după aproape două mii de ani, Israel poate să dispună din nou de vaca roşie, conform poruncii biblice din Numeri cap. 19. În asociaţie cu un expert în creşterea animalelor din Israel, al cărui nume nu a fost făcut public, Institutul a explicat că animalele vor fi create în condiţii specifice şi într-un ambient controlat. Este adevărat că există diferite specii de acest tip de vaci în lume, dar încă nu s-a găsit până acum opţiunea care să corespundă descrierii biblice.

Conform cu Israel National News, embrionii congelaţi de la rasa Red Angus, au fost trimişi în Israel pentru a fi apoi fertilizaţi în primele matrice. Viţeaua trebuie să fie perfectă şi complet roşie. Acest lucru este fundamental pentru munca preoţilor din templu, care vor efectua sacrificiile. Conform Cărţii Numeri, cenuşa acestei vaci este folosită pentru curăţirea rituală.

Aceasta este penultima piesă necesară pentru deplina restabilire a ceremonialului preoţesc în Ierusalim. Ultima piesă este fără îndoială Chivotul Legământului.

Mai mulţi experţi în profeţia biblică, au comentat anunţul Institutului Templului. Opinia aproape unanimă este că aceste animale în trei ani vor fi gata pentru a putea fi sacrificate şi utilizate în slujba Templului, conform cerinţelor biblice din Genesa 15:9. Având în vedere că Statul Israel va celebra 70 de ani de existenţă în 2018, această dată este văzută ca o împlinire profetică, pentru că va marca finalul unei generaţii. Adică, dacă totul va fi gata în trei ani, Israel ar putea relua sacrificiile rituale, în aceeaşi epocă în care se aşteaptă încheierea unui ciclu profetic.

Institutul Templului a anunţat că a confecţionat până acum peste 70 de obiecte sfinte, în special veşmintele Marelui Preot, inclusiv pieptarul pe care sunt încrustate pietre preţioase. Numai acest pieptar a costat aproape 159 mii de dolari. De asemenea sunt pregătite trâmbiţele de aramă, harpele de lemn, lighenele pentru colectarea sângelui de la jertfe, altarul pentru tămâie şi masa pentru punerea pâinilor. Candelabrul (menora), făcut din 90 de kg de aur masiv şi care are o greutate de 1,5 tone, va fi expus public aproape de Zidul Plângerii.

Cei 20 de experţi în Talmud, ce lucrează cu normă întreagă pentru Institutul Templului, vor lucra pentru a stabili toate detaliile procedurilor biblice, conform legilor prescrise în urmă cu peste 3 000 de ani. Institutul a anunţat că a cheltuit peste 30 de milioane de dolari, până în acest moment.

Preoţii şi leviţii se pregătesc şi ei intens pentru a îndeplini slujbele rituale şi noua perdea care va separa Locul Sfânt de Locul Preasfânt, va fi gata în curând.

Pentru iudeii ce studiază profeţiile privitoare la sfârşitul vremurilor, restaurarea sacrificiilor rituale în Ierusalim va marca începutul procesului pentru apariţia lui Mesia pe care ei îl aşteaptă. Pentru majoritatea creştinilor ce studiază escatologia,va însemna însă apariţia lui Antihrist, ce va depinde de restaurarea Templului şi a jertfelor, conform interpretări lui Daniel 9:27. (Sursa: NoticiaCristiana.com)

Un rabin influent din Israel a spus că venirea lui Mesia este iminentă

Rabinul Chaim Kanievski, una din cele mai importante voci ale iudaismului ultra-ortodox, a dat în ultimul timp mesaje clare şi precise, spunând că venirea lui Mesia este iminentă. El a cerut ca toţi iudeii să facă aliyah, adică să se întoarcă în Israel cât mai repede posibil. Acţiunea aliyah ce se referă la emigrarea în Israel, este văzută ca o acţiune spirituală care poate ajuta să se anunţe venirea lui Mesia.

S-a informat că rabinul Kanievsky s-a prezentat cu un tractat scris de rabinul Itzjak Ben Tzvi din oraşul Bnei Brak, care vorbeşte de ultimele zile şi alte profeţii relaţionate, pe care el l-a citit cu multă atenţie. După ce l-a citit şi a tras concluziile definitive, a spus celor ce-l înconjurau că acest material trebuie să fie distribuit şi că iudeii ce locuiesc în afara Israelului, trebuie să se întoarcă acasă.

Într-o altă ocazie, într-o întâlnire cu un profesor proeminent din Statele Unite, Yeshiva Lakewood, care a vizitat Israelul, i-a spus acestuia că nu trebuie să părăsească Israelul deoarece Mesia va sosi în curând. Maestrul i-a răspuns că nu poate, deoarece îl aşteaptă acasă 700 de studenţi. Rabinul Kanievsky i-a răspuns însă, să-i aducă şi pe cei 700 de studenţi în Israel, iar relatarea acestei discuţii a trezit o mare impresie între studenţii din Statele Unite şi povestea s-a extins foarte repede.

Într-o altă discuţie cu un iudeu argentinian, ce i-a cerut rabinului să-l binecuvinteze, acesta i-a spus că ceea ce trebuie el să facă este să-şi adune familia şi să vină în Israel. „În caz contrar nu va mai fi spaţiu suficient pentru voi în avioane”, a spus Kanievsky.

Rabinul a decretat că este vorba de o „Mitzva Dioraita”, adică un mandat biblic ce se întoarce din nou la Israel. El a mai spus că momentul venirii lui Mesia va însemna „sfârşitul Anului Sabatic”. (Sursa: BreakingIsraelNews)

Evreii se pregătesc intens pentru venirea lui Mesia

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/evreii-se-pregatesc-intens-pentru-venirea-lui-mesia/

EUROPĂGÂNIZAREA ASISTATĂ Sorin Cigher

Vio Pop 

Nimic nu este la voia sorții, toate se derulează după un calendar bine organizat, programat. Poate cei mai mulți am dori să fie altfel, soarta să stabilească încotro ne îndreptăm…, dar nu este așa!

Europa încearcă să ne acopere ochii cu un văl, în dosul căruia să-și ducă scopul la îndeplinire: îndepărtarea creștinismului fundamental. Europăgânizarea unui continent care a avut un fundament creștin, încărcat de multă istorie, se derulează sub privirile noastre absente. Creștinismul pierde tot mai mult teritoriu, iar continentul, bucată cu bucată, este ocupat de hoardele agresive ale propovăduirii unor toleranțe dubioase.

Pe fondul ideii de nediscriminare, Europa a primit în case musafiri timizi, îmbrăcați în zdrențe, asemănători cu poporul gabaonit din vremea lui Iosua, dar cu planuri știute doar de ei. Iar acum, încet, încet, timiditatea s-a transformat în agresivitate, drepturile exagerate sunt pretext pentru ucidere, ideologia e afișată ostentativ și nimeni nu vorbește, toată lumea tace și înghite în sec la tot ce se petrece. Au amuțit toți și, parcă în fața acestori păgâni, au paralizat și nu au nicio pârghie de apărare…

O altă modalitate prin care Europa începe să se afunde tot mai mult în mocirla păgânismului este mișcarea prin care grupările sexuale minoritare își cer drepturile. Este ofensator pentru o comunitate creștină, cu valori biblice, să fie obligată să se adapteze la noile condiții de viață, de înțelegere, de credință și să renunțe la normalitate pentru a nu ofensa recentele definiri ale familiei.

Încotro se îndreaptă Europa creștină? Are o țintă? Are un scop bine definit? Mai are ea valori clare, curate, morale? Din păcate, și-a pierdut ținta, i se surpă temelia și asistă neputincioasă la consecințele deciziilor pripite: atentatele și masacrele tot mai dese. Există și o repercusiune a tot ceea ce Europa alege. E obligată să culeagă –  prematur, mai devreme decât s-ar fi așteptat – roadele, fiindcă sunt verzi, amare…

Oare la ce să te aștepți atunci când înlocuiești creștinismul biblic cu spurcăciunile sodomiei și urâciunile contra legii firești? La ce să se aștepte copiii noștri, generația de mâine, într-o lume condusă mai mult cu maceta și cu kalashnikovul? Tot mai des se flutură în fața noastră steagul negru, ca fiind singurul drapel sub care trebuie să supraviețuiască populația Europei.

Dacă înlocuim crucea lui Hristos cu luna orientală, ce merităm să culegem? Dacă schimbăm normalul cu anormalul, ce familii, ce copii, ce societate dezvoltăm? Dacă familia monogamă este pe cale de dispariție, dacă unitatea căminului care altadată a ținut familia într-un ambient de rai a dispărut, iar acum divorțul, recăsătoria, adulterul, homosexualitatea, pedofilia și altele urâciuni sunt normalități pentru Europa, ce alte așteptări să avem? Dacă avortul este o chesiune de rutină, să ne mirăm că omenirea e bolnavă, îmbătrânită prea devreme și schiloadă? Dacă biserica a ajuns un loc de pelerinaj pentru Europa, iar zidurile ei potrivite pentru fotografiile turiștilor, vrem binecuvântare? Avem pretenții ca societatea să fie ocrotită de Dumnezeu și ne mirăm că El stă pasiv, dar L-am scos din bisericile noastre și i-am lăsat pe musulmani să ni le confiște, să le dărâme… Dacă lăcomia a luat locul altruismului, la ce să ne așteptăm? La o societate agresivă, egoistă și materialistă, care e gata să exploateze la maxim orice forță de muncă ieftină… Dacă corupția a luat locul de frunte începând de la cele mai înalte foruri, președinți de stat, prim-miniștri, politicieni, funcționari, judecători, polițiști, preoți etc… ce speranțe de integritate să mai avem?

Nu ne așteptăm decât la manifestarea mâniei divine asupra unei Europe confiscate de păgâni!

Soluția?

Recunoașterea grabnică a stării noastre imorale! Reîntoarcerea urgentă la valorile pe care le-am avut odată! Restabilirea principiilor biblice în familiile noastre! Reunirea cu Hristosul înviat, alungat pestre granițile Europei. Reașezarea familiei la statutul de celulă de bază a societății, așa cum a fost creată de Dumnezeu. Acceptarea domniei lui Hristos peste bătrânul continent al Europei, singura soluție la îndemâna oricărui european.

Doamne, ajută-ne să ne smerim și să ne întoarcem cu pocăință la Tine!

Doamne, îndură-te de Europa!

Pentru Știri Creștine, pastor Sorin Cigher 

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Sorin Cigher: Europăgânizare asistată – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/europaganizarea-asistata/