DUMNEZEU VREA SĂ FACĂ MAI MULT DIN TINE

download-3 (2)

„DE ALTĂ PARTE, ŞTIM CĂ TOATE LUCRURILE LUCREAZĂ ÎMPREUNĂ SPRE BINELE CELOR CE IUBESC PE DUMNEZEU, ŞI ANUME SPRE BINELE CELOR CE SUNT CHEMAŢI DUPĂ PLANUL SĂU.”
ROMANI 8:28

Viața pe care o trăim este într-o continuă schimbare. Ne naștem, trăim și murim. Pe tot parcursul trăirii noastre ajungem să ne intersectăm drumurile cu diverse persoane care pot lăsa o amprentă asupra vieții noastre mai mult sau mai puțin. Unii trec foarte repede având un impact de moment, lăsați de Dumnezeu în anumite circumstanțe ca prin ei să fim modelați, iar alții sunt lăsați ca prieteni pentru o perioadă mai lungă sau poate chiar pentru totdeauna ca Dumnezeu să ne folosească pentru ei sau invers.

De multe ori suntem dezamăgiți de anumite situații, de anumite produse și servicii, de locul de muncă, de salariul pe care îl avem, de profesori, de pastori etc. Cel mai dureros e atunci când ești dezamăgit de un prieten, de o prietenă, de cineva drag sau de cineva pe care stimezi foarte mult. În acel moment parcă simți că a fost luat ceva din tine…

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită de cineva drag, de cineva în care eu avem încredere și pot spune că este dureros. Ajunsesem să nu mai am încredere în nimeni și să cred ca toate îmi sunt împotrivă. Nu mai aveam încredere nici măcar în mine și eram dezamăgită de tot ceea ce făceam. Nu reușeam să înaintez deoarece eu priveam tot înapoi. Atunci nu realizam că Dumnezeu era în control și lucra în viața mea prin acele momente mai dificile… El defapt îmi întărea caracterul, mă șlefuia, ca mai târziu să îmi dau seama cât de mare și glorios este.

Când Isus a fost trădat și dat pe mâna soldaților, iar mai apoi răstignit, El nu Și-a întors spatele, și nu a încetat să ne iubească. A murit din dragoste pentru noi toți. Poate inima ta e rănită sau poate sunt unele momente din viața ta pe care nu le înțelegi și le crezi prea grele pentru a putea înainta, dar nu uita că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.

El te iubește și vrea să facă ceva mai mult din tine. Vrea să ajungi un diamant! Privește înainte și pune-ți toată încrederea în Dumnezeu fiindcă El nu Își părăsește copiii. Chiar dacă îngăduie momente neplăcute, sunt spre binele tău. Tu ești o persoană iubită, prețuită și de o valoare extraordinară în ochii lui Dumnezeu!

Naomi-Daniela Cărăbaș

http://partascuhristos.com/devotionale/dumnezeu-vrea-sa-faca-mai-mult-din-tine/#respond

Dumnezeu pune ceva la cale…

Publicat pe 23 Mai 2018 de ADMIN în Anunturi

De câte ori Dumnezeu a tăcut când aveai cel mai mult nevoie să spună ceva, sau să intervină cu ceva, orice, oricât de puțin?

Încă îți aduci aminte de promisiuni dar te simți la o mie de ani distanță de împlinirea lor. Și asta, fiindcă există totdeauna un spațiu între ce îți arată Dumnezeu și împlinirea acelui lucru. Chiar dacă ai impresia că stai pe loc, de fapt, te deplasezi.

El ne vorbește și ne călăuzește prin lucruri neînsemnate, prin cuvintele pe care le auzi în jurul tău, prin cântece sau vorbele înțelepte ale unor oameni de aproape sau de departe. El ne conduce și mergem înainte, încet, dar sigur.

Dumnezeu are un destin pentru noi, dar ca să intrăm în plinătatea lui, e nevoie de timp. Unora le-a luat 15 ani (David), altora 40 de ani (Moise).

Ni se pare de multe ori că ne pierdem direcția, că suntem purtați de circumstanțe, nu de ceea ce ne-a vorbit Dumnezeu. Așa pare, dar realitatea este alta!

Atunci când te încrezi în promisiunea Lui, orice pas, chiar dacă este înainte, sau înapoi, sau la dreapta, sau la stânga, este călăuzit de Domnul care cunoaște destinația ta. Dumnezeu folosește spre binele tău pașii spre înainte – dar nu numai – folosește și că ai fost tras înapoi, eșecurile tale, că ești din nou la un început. Noi avem impresia că a merge în destinul nostru este despre a face pași înainte, dar la Dumnezeu înseamnă și pașii înapoi- e ca o altă șansă pentru tine ca să îndrepți anumite lucruri. Dacă tot aștepți să intri în ceea ce ți-a fost promis, felul cum intri contează foarte mult. Și așteptarea ta trebuie să sporească încrederea ta în promisiunile Lui. Fiindcă atunci când trăiești cu încrederea că ești în voia Lui, pașii pe care îi faci sunt orchestrați de El, călăuziți. Cotiturile, întoarcerile, suișurile, coborâșurile, toți pașii deopotrivă, sunt destinați spre a înainta în ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru tine.

„Strategia lui Dumnezeu este supunerea!”- spunea Steven Furtick. Mai spunea că – „credința în suveranitatea lui Dumnezeu, fără supunerea căilor și voii Lui, nu înseamnă credință, este doar basm!”

Supunerea îți gestionează pace. Când te supui căilor Lui, te poziționezi în voia Lui! Și ca să fii în voia Lui, trebuie să fii în ordinea Lui.

Dacă încrederea ta este în Domnul și te supui căilor Sale, chiar dacă nu vezi încă nimic, El pune ceva la cale pentru tine! Dacă Dumnezeu tace, El totdeauna face ceva – lucrează în spatele scenei! Fiindcă „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc (se încred) pe (în) Domnul și sunt chemați după planul Său.”-(Romani 8:28)

https://www.facebook.com/luminitasigabi.ciuciumis?hc_ref=ARSfTHie8sXNmVLrBzDUKEaf_F1JuQWQpXOoR1v2FlEqLpcNqyw2yYgIScaIG75YMl8&fref=nf

Dumnezeu pune ceva la cale…

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/dumnezeu-pune-ceva-la-cale/

DUMNEZEU NU PREFERĂ LEMNUL CI OMUL….

download-3 (2)

  de Nicolae Geantă

Dumnezeu nu preferă lemnul. Nici măcar cedrii falnici din Liban. Și nici lemnul poleit cu aur. Dumnezeu nu preferă nici crucea de lemn, nici toaca de lemn, nici limba de lemn. Și nici atât coșciugele… Dumnezeu nu se ascunde printre stranele bisericuțelor din lemn și nu e mai prezent în Catedralele de beton. Pentru că El nu poate fi închis undeva. De fapt, știți vreun loc unde El nu există?

Dumnezeu nu preferă spațiile mici. Nu e mai prezent în bisericile cochilie, dar nici mai absent în megachurch-uri. Augustin spunea că e un cerc cu centrul pretutindeni. Și cu marginile nicăieri. Biserica strâmtă, modest construită, nu înseamnă automat smerenie. Și nici atât cea cu turle aurite. Biserica nu trebuie să fie talcioc. Nici Golgotă. Ci inima. Iar Golgota e jertfă. Ce varsă sânge dumnezeiesc…

Da, Dumnezeu preferă smerenia. Smerenia însă nu înseamnă să fi sărac. Cine are coviltir ori casa învelită cu nylon nu e model de smerenie. Poți fi sărac și-nfumurat. (Am văzut cu toții destui săraci mândrii. Iar mândria săracului e mai dezgustătoare). Smerenia înseamnă să umbli modest când ai putea îmbrăca porfiră. Serousi, Armani. Aici e o atitudine de inimă. Smerenia nu poate fi o cultură a falsului. Și nici o ideologie a minciunii. De aceea despre ea nu vorbești, nu o cânți, o trăiești… Așa că cine cântă despre smerenie mai întâi să se uite în oglindă!

Dumnezeu preferă oamenii. Și oamenii sunt peste tot. Mici și mari, bogați și săraci, smeriți sau opulenți. Sunt în bordeie și palate, în biserici și bodegi, în creștinism, hinduism și islam. Toți oamenii au valoare. Un suflet de Maria Magdalena e egal cu cel de Nicodim. De aceea Hristos a venit și-a ales să moară pe-o cruce. (Dar să și învieze). Pentru că vorba lui Brennan Manning: are o evanghelie a vagabonzilor!

Dumnezeu preferă inimi. Inima e Templul lui Dumnezeu. Locul Lui nu e pe lemn, nici pe o cruce. Locul Lui nu e într-un mormânt, și „nici măcar în capul cuiva”, zicea Richard Wurmbrand. Ci în inimi, unde, ca pe un pătul mirositor de magnolii, să-Și așeze obrazul sfânt pentru mângâiere! Da, Dumnezeu nu doar mângâie, ci vrea să fie mângâiat. Pentru că are prea multe răni. N-ai vrea să-i vindeci din ele?

Dumnezeu nu preferă lemnul. Chiar dacă Isus Hristos a fost tâmplar. Fiul Său n-a venit să stea într-un atelier. Nici într-o construcție, fie ea biserică din lemn sau din piatră! Dumnezeu preferă oamenii. „Unde sunt doi sau trei, voi fi și Eu”, a zis Mântuitorul. Oamenii sunt biserica. Nu clădirea. Fără ei ea e doar kitsh sau arhitectură. Atenție mare prieteni, în funcție de oameni Numele Său este hulit sau apreciat. Fiți vrednici de chemarea făcută!

Nu-L încuiați pe Dumnezeu în biserici de lemn. Nici în cele de beton. Purtați-L pretutindeni! Paler spunea că „mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu”! Dumneavoastră?

Nicolae.Geantă

http://www.ciresarii.ro

Dumnezeu nu preferă lemnul. Ci omul… – de Nicolae Geantă

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/dumnezeu-nu-prefera-lemnul-ci-omul/

Dumnezeu nu a creat răul pe pământ. Dar satana a avut un alt plan.

download-3 (2)

Profesorul unei universitati a adresat urmatoarea intrebare studentilor:

– Tot ce exista este creat de Dumnezeu?

Un student a raspuns cu mult curaj: Da, este creat de Dumnezeu.

–Dumnezeu a creat totul? – a intrebat profesorul. Da, domnule. A raspuns studentul.

Profesorul l-a intrebat din nou: Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si puterea raului, din moment ce raul exista. Iar faptele noastre ne definesc pe noi insine, atunci asta ar insemna ca Dumnezeu e rau.

Studentul a tacut auzind un astfel de raspuns. Profesorul se simtea foarte multumit. Se simtea mandru, pentru ca le-a demonstrat studentilor inca o data ca Dumnezeu nu exista.

Doar ca un alt student a ridicat mana si a spus: Pot sa va pun o intrebare, domnule profesor? Desigur, a raspuns profesorul. Studentul s-a ridicat si l-a intrebat: Domnule profesor, frigul exista? Ce intrebare? Desigur ca exista. Niciodata nu ti-a fost frig?

Studentii radeau pe seama intrebarii data de tanar. El a continuat. De fapt, domnule, frigul nu exista. In conformitate cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece in realitate este absenta caldurii. Zero absolut (-460 grade Fahreinheit) este lipsa totala de caldura. Toata materia devine inerta si incapabila sa reactioneze la aceasta temperatura. Frigul nu exista. Am creat acest cuvant pentru a descrie modul in care ne simtim daca nu avem caldura.

Studentul si-a continuat discursul. Domnule profesor, intunericul exista? Desigur ca exista.

–Nu aveti dreptate. Intunericul nu exista. In realitate el este absenta luminii. Putem studia lumina, dar nu si intunericul. Putem folosi prisma lui Newton pentru a descompune lumina alba intr-un spectru de culori si sa studiem lungimea de unda a fiecarei culori. Dar nu putem masura intunericul. O simpla raza de lumina poate strapunge lumea intunericului si sa-l lumineze. Cum poti sti cat intuneric se afla intr-un anumit spatiu? Masurati cantitatea de lumina prezenta. Nu-i asa? „Intunericul” este un termen folosit de oameni pentru a descrie ceea ce se intampla atunci cand lipseste lumina.

In cele din urma studentul a intrebat profesorul: Domnule, puterea raului exista?

De aceasta data cu neincredere profesorul a raspuns: Desigur, asa cum am mai spus. Noi il vedem in fiecare zi, prin crimele si violenta care are loc in fiecare zi in intreaga lume. Aceste exemple reprezinta manifestarea raului.

Doar ca studentul si de aceasta data a avut un raspuns.

–Raul nu exista, domnule. Raul este absenta lui Dumnezeu. Este la fel ca frigul si intunericul – un cuvant creat pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a creat raul. Raul nu este iubirea sau credinta care exista la fel ca frigul si intunericul. Raul este absenta iubirii fata de Dumnezeu in inima omului. Este ca frigul cand apare atunci cand nu exista caldura si ca intunericul care apare atunci cand nu exista lumina.

Dragule, care citesti aceste putine randuri, vreau sa-ti spun ca Dumnezeu este iubire si dragostea infinita. Dragostea lui este mai adanca si mai mare decat orice ocean din lumea aceasta. El de dragul tau si-a trimis Fiul preaiubit pe acest pamant ca sa ne salveze si sa ne ofere mantuirea.

ARTICOLE RECENTE

http://sclipiri.ro/de-ce-dumnezeu-a-creat-raul-pe-pamant-un-raspuns-care-ti-va-atinge-sufletul/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/dumnezeu-nu-a-creat-raul-pe-pamant-dar-satana-a-avut-un-alt-plan/

Dumnezeu ne spune adevărul pentru că ne iubește

download-3

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688  Secţiunea VI. Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol Secţiunea XI

download-3 (2)

Pagina de Istorie

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

 Secţiunea VI.

Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Secţiunea XI

Note biografice continuate – John Tombes, B.D. – Francis Bampfield, A.M. – Henry D’Anvers – Edward Terril – Dr. Du Veil – John Bunyan

JOHN TOMBES, B.D., a fost un om eminent. Scrierile sale în apărarea botezului credincioşilor au fost numeroase şi cu greutate. Fiind educat la Magdalen Hall, Oxford, a fost numit în „Lectura Catehetică” din Hall, după moartea tutorelui său, pe când avea doar 21 de ani şi s-a eliberat din datorie spre satisfacerea tuturor celor preocupaţi. În jurul anului 1631 a obţinut dreptul de şedere în Leominster, în Herefordshire, unde a predicat şi lucrat pentru 10 ani. Zelul său pentru „o reformă în Biserică, şi debarasarea de toate intervenţiile umane în închinarea către Dumnezeu” l-a expus faţă de furia anti-reformatorilor. Când forţele Regelui au ocupat Leominster-ul, Tombes a fost scos de acolo, şi majoritatea proprietăţii sale a fost prădată. După o scurtă şedere în Bristol, el s-a mutat la Londra, unde a predicat, mai întâi pe strada Fenchurch, şi apoi în Temple Church. El studia de câţiva ani subiectul botezului. Îndoielile cu privire la autoritatea botezului pruncilor l-au tulburat în timp ce-şi ţinea postul de lector la Oxford. A căutat satisfacţia cu mare dorinţă şi sârguinţă. Scripturile erau atent examinate, cele mai bune scrieri de ambele părţi erau citite, şi se ţineau conferinţe frecvente cu predicatori învăţaţi, pentru care exista o amplă oportunitate în acea vreme, în timp ce avea loc Adunarea Preoţilor. Însă scrupulele sale au pus tot mai tare mâna pe el, şi în timp el a cedat faţă de convingerea lipsei de bază scripturală pentru botezul pruncilor. Concedierea sa din situaţia din Temple a urmat publicarea uneia din lucrările sale din acest subiect. Mai apoi s-a pensionat la ţară, şi a devenit predicator de Bewdley, Worcestershire. Acolo, în 1646, el a fost botezat, şi a format o biserică Baptistă, în care a slujit separat, încă rămânând în grija parohiei; însă dorinţa de simpatie dintre el şi oameni a ocazionat înlăturarea sa, şi el s-a întors la Leominster, unde şi-a încheiat lucrarea sa publică, la scurtă vreme după Restauraţie. Am spus anterior că a fost numit unul din Magistraţii din vremea lui Cromwell. Termenii de uniformitate erau prea duri pentru el. El s-a retras în viaţa privată. „La scurtă vreme după ce s-a căsătorit cu o văduvă la Salisbury, cu care s-a bucurat de o bună moşie, el a rezolvat să locuiască în odihnă şi pace la vârsta sa înaintată”1. Partea finală a vieţii sale a fost petrecută în comuniune cu Biserica Angliei, deşi el a refuzat să accepte vreun beneficiu sau demnitate, sau să ocupe vreo poziţie publică. Odată cu inconsistenţa singulară, cum ni se pare nouă, el tot a continuat să scrie împotriva botezului pruncilor.

Tombes a scris paisprezece tratate despre botez. Ce principală a fost intitulată Antipaedobaptism, sau o recapitulare completă a disputei despre Botezul Pruncilor.

FRANCIS BAMPFIELD, A.M., a fost unul din cei „excelenţi de pe pământ” din zilele sale. El şi-a primit educaţia la Wadham College, Oxford, unde a petrecut circa şapte ani în dobândirea cunoştinţei. În jurul anului 1639, el a intrat în lucrarea Bisericii Angliei. Cei de la Bishop Hall l-au ordinat. La scurtă vreme a obţinut un trai în Dorsetshire, şi un grajd bisericesc în Exeter Cathedral. În 1655 el s-a mutat în Sherborne, unde a lucrat, ca în fosta locaţie, cu diligenţă exemplară, şi a fost îndrăgit mult de oamenii din grija sa.

Şi el era de multă vreme nesatisfăcut cu Stabilirea Naţională. Corupţia şi abuzurile moştenite de la Roma nu aveau să fie suportate. Ele nu puteau, în opinia sa, să fie clasate intre „lucrurile indiferente”, căci ele loveau în autoritatea Răscumpărătorului, drept singur Cap al Bisericii, şi au fost în totalitate inconsistente cu spiritualitatea împărăţiei Sale. Legiferarea Actului de Uniformitate, în 1662, l-a adus pe Bampfield la o decizie. El şi-a lăsat turma şi a început să predice ca un Neconformist.

În mai puţin de o lună el a fost încredinţat temniţei, şi acolo, a predicat Evanghelia. Întemniţările lui au fost numeroase. Una dintre ele a durat 8 ani. Pe atunci era puşcăriaş la Dorchester, unde a continuat eforturile sale de predicare, şi a avut fericirea formării unei biserici. El a predicat în temniţă aproape în fiecare zi. De îndată ce a fost eliberat, el şi-a rezumat lucrarea publică, călătorind în diferite regiuni. În martie 1676 a devenit pastor al bisericii Sabatariene Baptiste care se întâlnea în Pinner’s Hall, Londra, formată din strădaniile sale. În înregistrarea formării acestei biserici, se declară că „persoanele care au agreat să se adune în comuniunea bisericii, conform ordinului Evangheliei, sub conduita lui Francis Bampfield, ca pastor al ei, au pus bazele bisericii pe singura temelie sigură, şi au fost de acord să formeze doar prin regulă şi măsură, exprimând natura şi constituirea acestei biserici în următorii termeni: ‚Datorăm Domnului Hristos faptul că suntem una cu singurul Domn şi Dătător al Legii pentru sufletele şi conştiinţa noastră; Sfintelor Scripturi datorăm adevărul ca singura şi unica regulă de credinţă, închinare şi viaţă, conform căreia să judecăm toate cazurile’. Prin urmare, aceste principii au fost subscrise de către pastor şi diverşi fraţi în dreptul celorlalţi”2.

Aceasta a fost ultima lui staţie. Aici ne întâlnim cu tulburările uzuale, congregaţia fiind adesea ruptă de către ofiţerii justiţiei chemată în mod greşit. Pe 17 februarie 1683, în timp ce predica, un poliţist a intrat şi l-a întrerupt. „Am un mandat de la Domnul Primar ca să vă tulbur adunarea”, a spus poliţistul. „Am un mandat de la Isus Hristos ca să continui”, a răspuns predicatorul, şi acesta a continuat discursul său, când a fost luat şi dus, împreună cu şase din fraţii lui, la Domnul Primar, care i-a amendat pe fiecare cu câte 10 pounds. Cu toate acestea, ei s-au reîntâlnit după-amiaza, însă au fost constrânşi să se separeu, apoi s-au decis să meargă la rezidenţa lui Bampfield, unde acesta a terminat exerciţiul din acea zi. În acea zi a fost prins din nou şi a fost încredinţat la Newgate. La următoarele Sesiuni ale Quarter-ului el şi cu alţi câţiva au fost duşi la bară, şi li s-a pus în faţă jurământul de alianţă. Ei au declinat deoarece era înţeles să cuprindă o obligaţie de a se conforma faţă de Biserica Angliei, faţă de care ei nu se puteau lega, aşa că Magistratul a pronunţat sentinţa: „Să fie scoşi de sub protecţia maiestăţii Regelui, toate bunurile lor să li se confişte, şi să rămână în temniţă în timpul vieţii lor, sau după plăcerea Regelui”. Numai că nu a fost „plăcerea Regelui” ca să-i elibereze. Moartea în temniţă era ceva comun în timpul lui Charles II şi James II. Bampfield a murit în Newgate, pe 16 februarie 1684, fiind în vârstă de 17 ani.

El a fost un om învăţat şi un student iscusit. Titlurile a celor 2 lucrări ale sale par să indice că el a îmbrăţişat părerile care au fost dezvoltate mai apoi de Hutchinson, şi la care se face referire adesea în Lexicoanele de Ebraică şi Greacă a lui Parkhurst. Prima este: Totul în Una; Toate ştiinţele de folos şi artele profitabile irită singura cartea a lui Jehovah-AEloim, copiată, şi comentată în Fiinţele create, pricepută şi descoperită în plinătatea şi perfecţiunea cunoştinţei Scripturii, 1677: folio. Cealaltă este: Casa Înţelepciunii. Casa Fiilor Profeţilor: o Casă de cercetare amănunţită; şi de profundă Căutare; unde este mintea lui Jehovah-AEloim din Sfintele Scripturi ale Adevărului, în cuvintele şi frazele, şi semnificaţia lor adecvată este studiată atent, comparate cu credincioşie, şi apt trecută pentru promovarea aptă şi avansarea înaltă a cunoştinţei Scripturii, dintre toate Artele folositoare, şi Ştiinţele profitabile, într-o Carte a Cărţilor, Cuvântul lui Hristos, copiat şi comentat asupra lui în Fiinţele create, 1681: folio.

HENRY D’ANVERS este cel mai bine cunoscut ca un autor, Tratatul său asupra Botezului fiind privit ca cea mai completă lucrare care a fost publicată în acea vreme. Titlul complet este: Un Tratat despre Botez, unde se examinează cel al Credincioşilor şi al Pruncilor după Scripturi, cu istoria ambelor din Antichitate, din care reiese că Botezul Pruncilor nu a fost Practicat pentru circa patru sute de ani după Hristos; cu tradiţiile fabuloase şi fundamentele eronate pe care se află acestea, prin Canoanele Papei (Cu Bârfe, Chrysm, Exorcism, Botezul Clopotelor, şi alte Rituale Papale) şi că faimoasele Biserici Waldensiene şi altele Britanice, Lollarzii, şi Wicklifianii şi alţi creştini, au mărturisit contra ei: cu Istoria Creştinismului printre Britonii Antici şi Waldensieni. D’Anvers a fost colonel în armata Parlamentară şi o vreme a fost Guvernator de Stafford. În timp ce deţinea acel oficiu el a devenit Baptist. El era foarte încordat în privinţa punerii mâinilor după botez. A avut faima de a fi bărbatul celei de-a Cincia Monarhii, şi se pare evident că el a aşteptat domnia personală a Răscumpărătorului pe pământ. În 1675 a fost arestat şi aruncat în Turn – probabil cu suspiciunea de practici de trădare, care a avut-o insurecţia lui Venner în legătură cu principiile Monarhiei a Cincia – dar din moment ce nu i s-a adus nici o acuzaţie specifică contra lui, el a fost eliberat pe cauţiune. Este declarat de către Crosby că el era unul din bătrânii unei biserici Baptiste, lângă Aldgate, Londra. Când a fost ales în acel oficiu nu se ştie clar. În timpul lui James II el s-a unit cu alţii în consultări şi planuri relative faţă de proiectul Ducelui de Monmouth, şi a fost compromis astfel încât a fost constrâns să fugă în Olanda, unde a murit în 1686. Marea stimă care a deţinut-o acesta din partea Baptiştilor principali din acea perioadă este arătată printr-o „Apărare” a lucrării lui la care se face referire mai sus, unde au fost puse şi numele lui Hanserd Knollys, William Kiffin şi Thomas Delaune.

Complicitatea lui D’Anvers în rebeliunea Monmouth va fi judecată diferit după părerile politice ale oamenilor. Că James II era un tiran, şi că a meritat expulzarea, nimeni nu se îndoieşte de aceasta, însă acolo unde încetează deplina supunere şi începe nelegiuirea rezistenţei, noi credem că încă nu s-a decis. Noi cei care ne-am trăit zilele în strălucire de soare, suntem doar rău calificaţi pentru a critica atitudinea acelora care au îndurat bombardările furtunii.

Am citit cu mare interes Înregistrările Bisericii Baptiste din Broadmead, Bristol. Pentru acestea îi suntem datori lui EDWARD TERRILL, care a fost pentru 18 ani un conducător al acelei biserici. El a fost botezat în anul 1658, ales în oficiu de bătrân al bisericii în 1667, şi a murit în 1685. În timpul persecuţiilor hărţuitoare prin care a trecut biserica, el a fost într-adevăr principalul său pământesc. Casa lui era deschisă pentru închinare oriunde era mai prudent întâlnirea într-o locaţie privată. Când pastorul se afla în temniţă sau era absent, el era gata să ocupe postul de lucru şi de pericol. El era înţelept în sfat, binevoitor faţă de cei săraci, şi fertil în expediente pentru a nedumerii persecutorii, şi să poarte de grijă nevoilor spirituale ale bisericii. Un Neconformist şi un Baptist după convingere, el a stat ferm pentru principiile sale, deşi a fost destituit de proprietatea sa, şi nu rareori încredinţat temniţei pentru menţinerea lor. În multe instanţe, când magistraţii tirani gândeau că pot să-şi întindă puterea cu siguranţă, el le-a verificat violenţa prin angajarea celor mai buni sfătuitori legali, şi astfel a protejat biserica contra opresiunii nelegitime. Într-un cuvânt, el a trăit pentru o cauză, şi memoria lui este binecuvântată.

După ce a dobândit o proprietate considerabilă prin căsătoria sa, el a rezolvat să o devoteze Domnului. Printr-un act executat în 1678, el a pus o porţiune mare – probabil toată – din moşiile sale în mâinile giranţilor, venitul fiind astfel disponibil, şi s-ar părea, după moartea văduvei sale, s-a cheltuit pentru educarea tinerilor pentru lucrare. Aceasta a fost făcută, spunea el, pentru slava lui Dumnezeu, şi pentru propagarea Evangheliei Domnului Isus Hristos, şi pentru adevărata dragoste şi afecţiune care o are şi o poartă faţă de congregaţia căruia este membru. Având acest obiect în vedere el a dat ordin ca 100 de lire sterline pe an să fie plătite „unui om sfânt învăţat, bine echipat în vorbirea de limbi, adică greaca şi ebraica, şi care are şi practică adevărul botezul credincioşilor, ca pastor sau învăţător pentru congregaţie”. Pastorul astfel angajat avea să cheltuiască trei zile şi jumătate în fiecare săptămână în instruirea tinerilor, nu mai mult de 12, membrii ai oricărei biserici de botezaţi din sau de lângă Bristol. Zece pounds pe an trebuiau să fie plătiţi la oricare din patru studenţi a căror prieteni nu puteau să-i susţină. Aceşti binefăcători se spune că ar fi pus baza la Bristol College. Prin ei utilitatea lui Terrill este perpetuată.

Istoria Dr. Du Veil este extrem de interesantă. El era un nativ din Franţa şi din rude evreieşti. Părinţii lui probabil se aflau în circumstanţe afluente, după cum se pare că el ar fi primit o educaţie foarte liberală. Studiul scrierilor profetice a Vechiului Testament l-au convins de calitatea de Mesia a lui Isus. Când a jurat acea convingere, şi determinarea sa de a îmbrăţişa Creştinismul, tatăl său a fost atât de înfuriat încât a încercat să-l omoare, şi şi-ar fi realizat scopul dacă nu ar fi fost prevenit de anumite persoane prezente. Du Veil s-a alăturat Bisericii Romano Catolice, şi curând a devenit un predicator elocvent şi popular. A dobândit faimă considerabilă ca autor, printr-un Comentariu asupra Evangheliilor după Marcu şi Luca, în care el prezintă cu mult tact şi învăţătură. Universitatea de la Anjou i-a conferit gradul de D.D., şi a fost îndemnat să intre în listele cu Hugenoţii, a căror apărători puternici ai adevărurilor Protestante nu au dat mici necazuri eclesiasticilor Romani. El s-a implicat în pregătirea pentru acea lucrare, însă a găsit spre uimirea lui că Protestantismul era o formă mai pură de Creştinism decât cea cu care fusese el obişnuit. Urmând cu onestitate convingerile sale, el s-a retras din Franţa în Olanda, din moment ce viaţa sa ar fi fost în pericol dacă ar fi continuat în fosta ţară, şi ar fi tăgăduit Papia. La scurtă vreme s-a dus în Anglia unde a fost primit cu mare respect şi a devenit prietenul multor prelaţi şi demnitari din Biserica Angliei.

El a fost ordinat în lucrarea acelei Biserici. În 1679 a publicat O Explicaţie Literală a Cântării lui Solomon, şi, în anul următor, O Expunere Literală a Profeţilor Mici. Aceste lucrări au crescut mult reputaţia sa. Episcopul Londrei (Dr. Compton) a fost tare încântat de ele, încât a oferit fiecare încurajare pentru autorul învăţat pentru a continua cercetările sale biblice, şi i-a oferit libera folosire a bibliotecii lui pentru acest scop. Aceasta a dus la o altă şi finală schimbare. În biblioteca Episcopului el a găsit lucrările autorilor Baptişti, şi cercetarea lor l-a convins că Baptiştii erau pe calea dreaptă. O tânără pioasă, slujitoare a familiei Episcopului, l-a introdus în biserica cu care ea era în legătură, şi unde era pastor Rev. John Gosnold. Dr. Du Veil a fost botezat de el, şi s-a alăturat bisericii, prin acel act separându-se de cei bogaţi şi puternici, prin ale căror mijloace el ar fi obţinut avansarea eclesiastică. În 1685 s-a publicat lucrarea sa Explicarea Literală a Faptelor Apostolilor. Acesta este un comentariu valoros. A fost retipărit de Hanserd Knollys Society.

Nu am putut obţine alte informaţii despre Dr. Du Veil. Dacă a predicat după ce s-a făcut Baptist, s-au dacă s-a dedicat lucrării literare, nu este înregistrat în nici una din lucrările la care am avut acces. Fără îndoială că el şi-a dedicat talentele pentru răspândirea şi apărarea adevărului, şi s-ar putea spune că el a fost folosit în mod puternic. Nu ne întâlnim des cu astfel de cazuri. Au fost mulţi în toate erele care au văzut lumina, însă au eşuat să o urmeze, prin teama poverii sau a suferinţei. Dr. Du Veil nu era unul din acea clasă. Fiecare schimbare l-a pus mai jos dintr-un punct de vedere lumesc, însă aceasta nu l-a mişcat. Adevărul avea să fie îmbrăţişat, şi conştiinţa ascultată cu toate riscurile. Pace memoriei lui!

Reputaţia lui John Bunyan este mondială. El a fost într-adevăr un om învăţat de Dumnezeu. „Pelerinul” său spune povestea lui în aproape toate limbile, şi este ascultată cu interes fascinant şi admiraţie de către bărbaţi din orice climă, şi din toate varietăţile de cultură mentală. Aceasta este hrana ţăranului şi luxul filozofului.

Istoria vieţii lui este aşa de bine cunoscută, încât e chiar inutil să o mai reproducem aici. Vom da doar câteva note cronologice. John Bunyan s-a născut la Elstow, Bedfordshire, în anul 1628. El a fost convertit la Dumnezeu în 1653, şi apoi a început să predice. În 13 noiembrie 1660, el a fost încredinţat temniţei Bedford pentru că „îi învăţa pe oameni să se închine lui Dumnezeu contrar legii”. Acolo, cu nici un alt ajutor decât Biblia şi cartea lui Foxe Book of Martyrs, el a scris Călătoria Pelerinului, şi alte lucrări care au imortalizat numele său. El a fost eliberat în decembrie 1672, şi a petrecut restul vieţii în multe strădanii pentru cauza lui Hristos. Ca pastor al bisericii de la Bedford, în a cărui oficiu a fost ales în 21 decembrie 1671, în timp ce încă era prizonier, „el era gata la timp şi ne la timp”, şi Biserica înflorea sub slujirea sa. Când acesta a vizitat Londra, oamenii se adunau în mulţimi ca să-l audă: trei mii de persoane s-au cunoscut a se fi adunat pentru acel scop la ora şapte dimineaţa. Din nefericire şi cei învăţaţi şi mai mari se aflau printre ei. Charles II l-a întrebat odată pe Dr. Owen cum de se afla şi el printre cei ce ascultau pe un tinichigiu cum predică. „Să fie pe placul maiestăţii sale”, a răspuns doctorul, „dacă aş fi avut eu abilităţile tinichigiului pentru predicare, mi-aş fi părăsit cu drag toate învăţăturile mele”.

El a fost angajat într-o lucrare creştină când a căzut sub o lovitură de moarte. Un fiu risipitor a ofensat aşa de mult pe tatăl său încât l-a ameninţat să-l dezmoştenească. Bunyan a efectuat o reconciliere. El fusese la Citire în serviciul său benevol, şi se întorcea acasă prin Londra, când a fost atacat de febră, datorată expunerii faţă de ploaia grea din călătoria sa, şi a murit la casa unui prieten după câteva zile de boală. Aceasta a fost în august 1688, la circa 3 luni înainte de sosirea lui William, Prinţ de Orange, după William III. Ce mult s-ar fi bucurat inima sa, dacă ar fi mărturisit eliberarea naţiunii sale!

Unul din ultimele tratate pe care le-a pregătit pentru presă s-a intitulat Despre Antihrist şi Ruina sa. Aceasta exprimă în stilul său simplu şi nervos, acele sentimente cu privire la Papie şi libertatea religioasă pe care Baptiştii nu le-au putu avea vreodată.

Ne-am putea permite într-o mândrie de iertat să ne lăudăm cu John Bunyan ca unul dintre ai noştri. Nu avem un alt nume mai de cinste. Însă nu vom încerca să scriem apologia sa. Lucrările lui îl laudă, şi îl vor lăuda atâta timp cât va fi Biserica lui Dumnezeu.

 Note de subsol

 1 Crosby, i. p. 290.

2 Ivimey, i. p. 170.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_oct07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) Pergam – Biserica coruptă care este căsătorită cu lumea – Apocalipsa 2:12-17.

download-3 (2)

Pergam – Biserica coruptă care este căsătorită cu lumea
Apocalipsa 2:12-17

Duminică dimineaţa – 27 februarie, 2000

Introducere: „Pergam” înseamnă „căsătorie” sau „uniune”. Era Efesului era din 30-100 d. Hr., Smirna din 100-312, şi Pergam din 312-590 d. Hr. Roma nu a avut succes în a zădărnicii Creştinismul prin persecuţie; biserica însă a crescut şi s-a extins în multe regiuni. Cea mai mare persecuţie din lume era totuşi incapabilă să distrugă biserica. Aşadar, satan şi-a schimbat planul său de atac. Lumea nu numai că a încetat să se opună bisericii, dar chiar şi cel mai mare dintre imperii de pe acest pământ – Roma – a acceptat Creştinismul ca religie a sa de stat. În jurul anului 312 d. Hr. se spune că Constantin a avut o viziune sau un vis în care a văzut o cruce cu cuvintele scrise pe ea, „Prin acest semn cucereşte”. El a descoperit că crucea era un semn al Creştinismului, aşa că a acceptat Creştinismul ca religie de stat. El i-a încurajat pe oameni să fie botezaţi, şi oricine era botezat primea două robe albe şi câteva bucăţi de argint. Biserica era unită cu lumea; aşadar, puteţi vedea, biserica a devenit decăzută. Aici Pergam şi lumea erau unite pentru a deveni cea mai mare religie de stat. Conform oamenilor, aceasta avea să fie o înaintare; cu toate acestea Domnul este nemulţumit. Când biserica se uneşte cu lumea, mărturia bisericii este ruinată. Biserica este un vizitator în lume. Este în regulă pentru corabie să fie în apă, dar nu ca apa să fie în corabie.

Caracterul lumesc corupe o biserică. Patru lucruri determină de obicei o biserică să devină lumească: 1) biserica şi membrii ei încep să participe în funcţii lumeşti, 2) biserica şi membrii ei admit ca activităţile lumeşti să se desfăşoare în biserică şi în casele membrilor lor, 3) biserica începe să boteze şi să accepte pe oameni ca membrii care nu sunt într-adevăr pocăiţi şi întorşi de la lume spre Hristos, 4) biserica şi membrii ei permite învăţătura şi predicarea falsă.

Nimic nu corupe o biserică mai rapid decât caracterul lumesc. Pergam era o biserică coruptă, o biserică lumească. Pergam este imaginea bisericii corupte care este căsătorită cu lumea.

  1. Versetul 12: Scrisoarea este adresată conducătorului bisericii. Dacă o biserică devine lumească, conducătorul acesteia este responsabil. Domnul l-a chemat pe pastor să-i conducă pe credincioşi spre o viaţă de negare de sine şi sfinţenie, de a nega plăcerile acestei lumi şi să trăiască o viaţă pură şi evlavioasă. El trebuie să-i menţină concentraţi asupra cerului şi a trăirii în mod sacrificial. Ei trebuie să dea tot ceea ce sunt şi au pentru a-i câştiga pe cei pierduţi. Acesta este motivul pentru care această scrisoare este trimisă conducătorului bisericii. Este sarcina pastorului de a proclama adevărul sfinţirii şi al separării faţă de o biserică lumească.
  2. „Sabia ascuţită cu două tăişuri” se referă la Cuvântul lui Dumnezeu.

         Evrei 4:12 – Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

  1. Apocalipsa 1:16 – În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.
  2. Biblia spune că judecata trebuie să înceapă cu casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este credincios ca să-i binecuvânteze pe credincioşi, dar este drept ca să-i mustre şi să-i judece pe acestea pentru a-i aduce la slavă.

1 Petru 4:17-18 – Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel nelegiuit şi cel păcătos?

  1. Versetul 13: Biserica este lăudată pentru trei lucruri:
  2. Biserica era loială faţă de numele lui Hristos în ciuda mediului. Pergam era centrul închinării imperiale, adică, închinarea statului sau a liderului. Intelectualii păgâni conduceau oraşul – un oraş dedat la idolatrie. „Ştiu unde stai… unde locuieşte satana”. Biserica din Pergam nu mergea ca să-şi plece genunchi declarând „Cezar să fie Domnul”.
  3. Roma ridicase temple, altare şi imagini în cinstea lui Cezar şi el devenise un zeu. În final, s-a emis o lege care cerea oricărui cetăţean din imperiu ca să meargă la templu odată pe an şi să se plece spunând „Cezar este Domn”. Pentru a dovedi că un om a îndeplinit acest act loial faţă de Roma, se cerea un certificat scris care să fie în posesia respectivului.
  4. „Criza ultimă în educaţie este spirituală şi filozofică. Universităţile publice şi-au vândut sufletele secularismului devreme în acest secol şi au supravieţuit pentru a recolta consecinţele. Lipsa de valori spirituale a dus la cele mai mari probleme etice din vremurile noastre. Oamenilor pur şi simplu nu le pasă ce mai e corect sau greşit. Lor le pasă doar de sine” – De Hindson.
  5. Marcu 8:38 – Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.
  6. Ei au refuzat să modereze adevărul evangheliei, „nu ai lepădat credinţa Mea”. Adică, nu ai negat a crede în mine.
  7. Ei au rezistat în timpul persecuţiei. Cel puţin un credincios a fost martirizat, Antipa.
  8. Antipa – anti înseamnă „împotriva” şi pas înseamnă „toţi”. Am putea spune că Antipa era împotriva tuturor lucrurilor care nu erau ale lui Dumnezeu şi a refuzat să meargă alături de presiunea majorităţii pentru a compromite convingerile.
  9. Acelaşi cuvânt pentru martir (martus) este cuvântul regular grec pentru martor. Aceasta este o mustrare ascuţită pentru noi astăzi. Cuvântul a mărturisi şi martor înseamnă acelaşi lucru. Credincioşii timpurii ştiau exact ceea ce însemna a deveni un urmaş al lui Hristos: însemna dedicarea a tot ceea ce erau şi aveau ei. Însemna posibilitatea morţii. Aşa de mulţi vor să demonstreze creştinismul lor în cercurile creştine, dar care sunt egal de pregătiţi să minimalizeze creştinismul lor în cercurile unde creştinismul este confruntat cu ridiculizare, dispreţ şi opoziţie.

III. Versetul 14: Plângerea #1, biserica lumească este vinovată de doctrina lui Balaam. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că corupţia şi caracterul lumesc sunt în cadrul bisericii.

  1. Balac, regele moabit care domnea în apropiere de Palestina, s-a temut de Israel. Pentru a-şi proteja împărăţia sa, el a căuta serviciile lui Balaam, un profet, pentru a-l blestema pe Israel. Când regele l-a abordat prima dată pe Balaam, acesta a refuzat. Dar a acceptat a doua ofertă. De trei ori Balaam a încercat să-l blesteme pe Israel, dar fără nici un rezultat. Acesta a conceput apoi un plan perfid. El avea să-i corupă. El a sugerat fetelor moabite să seducă pe bărbaţii lui Israel să facă căsătorii cu aceştia şi să-i ducă apoi la închinarea la dumnezeii lor idolatrii (Numeri 22-25; 31:16). Schema a funcţionat. Şi Israel, deşi înrădăcinat în Dumnezeu, a devenit înjugat într-un mod fără egal cu caracterul lumesc şi prin urmare a fost corupt.
  2. Original, lumea s-a opus bisericii; acum lumea şi biserica sunt căsătorite. Înţelesul cuvântului „biserică” este „cei chemaţi afară”; nu uniţi, nu puşi în lume, ci separaţi, chemaţi afară – aceasta este biserica. Metoda lui Balaam este de a distruge separarea dintre separarea dintre biserică şi lume, şi rezultatul este închinarea la idoli. Lucrarea lui Balaam este de a uni lumea cu biserica.
  3. Nevoia lui Constantin de a ne înălţa în învăţătura lui Balaam. Nimic nu este mai dificil decât a păzi ca nu cumva lucrarea lui Balaam să intre.
  4. Astăzi copiii lui Dumnezeu vor cu toţi să fie mari, să aibă mai mult, şi să nu acorde nici o atenţie sfinţeniei sau curăţeniei. Astfel, ei cedează faţă de păcate, ei cedează faţă de învăţătura lui Balaam.
  5. Banii i-a făcut pe mulţi să fie dumnezei astăzi. Isus a spus, „nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona”.
  6. 1 Timotei 6:10 – Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
  7. Iuda 11-13 – Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
  8. 1 Ioan 2:15-16 – Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
  9. 2 Corinteni 6:14, 17-18 – Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”
  10. Psalmul 1:1 – Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori.
  11. Versetul 15: Plângerea #2, i-a inclus pe cei care susţineau doctrina Nicolaiţilor, ceva care Dumnezeu urăşte. Nicolaiţii învăţau că spiritul era tot ceea ce conta, aşa că poţi avea orice fel de libertate în dorinţa trupului.
  12. Galateni 5:13 – Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
  13. Galateni 5:16-17 – Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duuhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
  14. Versetul 16: Sfatul era de a se pocăi. Biserica şi credincioşii ei aveau nevoie să se pocăiască şi să-şi schimbe căile lor. Ce înseamnă aceasta? Biserica şi adevăraţii credincioşi trebuia să se confrunte cu cei care erau lumeşti şi să-i conducă spre pocăinţă, să-şi schimbe practica de acceptare a oamenilor în biserică doar pentru că îl profesau pe Hristos – trebuia să existe o evidenţă de pocăinţă, de a disciplina pe cei ce refuzau să se pocăiască şi care alegeau să continue în trăirea lor lumească, să se oprească din a transmite un sens de speranţă şi siguranţă falsă către necredincioşi prin a-i boteza pe aceştia când făceau o profesiune fără adevărata pocăinţă, şi să se oprească din a permite lumescul să mai seducă, să înşele şi să conducă greşit pe alţi credincioşi în biserică.
  15. J. Vernon McGee, „Ce greşeală facem dacă credem că Biserica are autoritatea de a decide ce e corect şi ce e greşit. Adevărata Biserică este alcătuită din credincioşii în Isus Hristos – ceea ce Scriptura numeşte trupul lui Hristos. Ei trebuie să fie lumini în lume. Şi dacă noi vom fi lumini în această lume, trebuie să fim atenţi să ne identificăm cu persoana lui Isus Hristos şi să recunoaştem, nu Biserica, ci Cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate a noastră.
  16. Dacă Pergam nu se pocăieşte într-adevăr, ei vor suferi aceiaşi soartă ca şi Antihristul şi profetul său mincinos care va fi înfrânt şi va fi aruncat în lacul de foc pregătit pentru diavol şi îngerii săi. El se va lupta împotriva lor cu sabia gurii Lui, Cuvântul Său.
  17. Matei 3:2 – Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.
  18. Luca 13:3 – Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.
  19. Fapte 2:38 – Pocăiţi-vă… şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
  20. Fapte 17:30 – Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.
  21. 2 Cronici 7:14 – Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.
  22. Evrei 2:3 – Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.
  23. Versetul 17: Promisiunea învingătorului este dublă:
  24. Biruitorului i se dă dreptul să mănânce mana ascunsă.
  25. Mana a fost dată pentru a hrănii pe copiii lui Israel în timpul călătoriei lor prin desert. Dumnezeu a făcut ca aceasta să vină din cer (Exod 16:14-35). Câteva au fost scoase din vedere în arca ca o amintire.
  26. Isus este mana ascunsă. Biruitorii vor fi părtaşi ai naturii lui Hristos. Noi nu-l putem vedea pe Isus, El este mana noastră ascunsă.
  27. Ioan 6:32, 33, 35, 58 – Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa”…. Isus le-a zis: „Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată…. Astfel este pâinea, care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.”
  28. Biruitorului i se va da o piatră albă cu un nume nou scris pe ea.
  29. Piatra albă înseamnă admiterea în cer, în prezenţa lui Dumnezeu.
  30. Piatra albă este o referire la felul în care voturile erau ţinute în curţile de judecată din ziua lui Ioan. Când avea loc un proces, juraţii votau prin aruncarea de pietre într-o urnă: neagră pentru vinovat sau albă pentru inocent. Isus promite că biruitorii vor fi găsiţi inocenţi la tronul de judecată. Datorită sângelui Său biruitorii sunt eliberaţi de pedeapsa păcatului.
  31. Noul nume înseamnă o nouă natură şi o moştenire deplină. Noul nume corespunde cu condiţia noastră înaintea Domnului. Fiecare credincios are o relaţie specială, intimă cu Domnul. Noi Îl cunoaşte într-un fel personal pe care nimeni altcineva nu-l cunoaştere.
  32. Auzirea şi ascultarea de acest mesaj pentru biserică este singura speranţă de cucerire vreodată a caracterului lumesc seducător al acestui pământ.

http://www.voxdeibaptist.org/Pergam_Biserica_corupta.htm