Închide

Din nou cu fratele Sima Handra, despre baptiși, sub comunism

download-3 (2)

AICI am prezentat un interviu cu fratele Sima Handra, pe atunci avea 90 de ani. Acum când se îndepărtează de anul nașterii prin mâna Domnului și se apropie de centenar, fiind născut în anul 1926, am reușit din nou să mai stau de vorbă cu dumnealui, pentru că fratele mai are multe să ne spună, dar se pare că nu avem noi întrebările să i le punem. Dacă mai vrea cineva să-l mai întrebe, fratele poate răspunde la multe întrebări. Pe când era copil, în familia  sa, s-au perindat pionerii credinței baptiste și i-a auzit povestind bucuriile, necazurile, lucruri despre organizare și altele.

Fratele Sima s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist în anul 1946 și a fost la Bucureși când s-a instaurat comunismul,  a fost activ ca păstor în toată perioada comunistă. Harul de la Dumnezeu i-a fost mare, deoarece a fost păstor la Biserica Creștină Baptistă „Spranța” din Arad, când comuniștii au aprobat în anul 1985 venirea în țară a fratelui Billy Graham. Lucrurile au fost aranjate de la București și așa fratele Sima Handra s-a bucurat să-l primească pe marele evanghelist.

Lucruri interesante a spus și acum fratele în acest înterviu și de aceea vă invit să ascultați și să vedeți un om de 93 de ani care vorbește cu claritate despre unele lucruri petrecute în poporul baptist.

Mulțumesc fratelui Caius Obeada pentru amabilitatea de a prelucra acest înterviu și a ni-l pune la dispoziție.

Vă dorim vizionare plăcută!

Istorie Baptistă

 

Sorin Cigher: Familia viitorului

download-3 (2)

Publicat pe 24 Septembrie 2017

Când familia a fost concepută, Creatorul i-a trasat un drum lung, o traiectorie de durată, dovedită de istorie. Ideea de bărbat și femeie a fost inventată de Dumnezeu. Mecanismul familiei a funcționat foarte bine în toată perioada de până acum. Perpetuarea rasei umane a fost posibilă, generații întregi s-au dezvoltat în armonie, familia a dat umanității oameni iluștri, societatea s-a dezvoltat în condițiile stabilite de Creator.

Sunt întristat că se dorește implementarea unui soi de familie ,,modernă”, artificială, care va duce la o societate anemică și fără nicio perspectivă, fără viitor! Suntem martorii unor fenomene ciudate care se petrec în lumea așa-zis civilizată, presiunile sunt tot mai mari pentru a ceda și vedem cu ochii noștri cum țări conservatoare ne surprind prin decizii progresiste.

Sunt realist, știu că trendul deocheat îi cuprinde pe tot mai mulți, neobișnuitul a început să devină firesc, iar cei care își păstrează valorile sunt repudiați, tratați ca anormali.

Sunt bucuros, însă, că Dumnezeu este în control, iar familia viitorului poate fi aceea care nu și-a schimbat structura, conținutul și nici formele. Familia care concepe, crește, educă, familia care oferă copiilor un tată și o mamă va rămâne familia de perspectivă. În rest, asocierile care se doresc a fi acceptate ca familie nu au suportul istoriei, dar nici viitor.

Cred în familia așa cum a fost proiectată, cred că trebuie să rămână un nucleu, o celulă de bază a societății, fie ea și modernă. De fapt, familia formată dintr-un bărbat și o femeie nu împiedică succesul, progresul, bunăstarea, modernizarea, expansiunea etc, dimpotrivă, doar prin ea se poate construi o societate trainică. ,,Caci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde…” (Ieremia 29:11) este promisiunea Creatorului familiei!

Sorin Cigher

Sorin Cigher: Familia viitorului

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/sorin-cigher-familia-viitorului/

Sorin Cigher: Anestezierea societății

download-3 (2)

 Doina Bejenaru  02-06-2018 

Poate o dată în viață ai avut parte de o anesteziere. În mod sigur te-ai simțit ca o legumă, pentru că medicul te taie, îți scoate ceva fără să simți, te coase, te pansează și tu nu știi nimic, dar ceva îți lipsește. Tragic este atunci când ești tăiat degeaba, când medicul te închide fie pentru că a greșit diagnosticul sau intervenția nu mai are sens, e prea târziu…

Luptele care se dau pentru a injecta societatea sănătoasă, din punct de vedere al rânduielii familiei, parcă sunt de neoprit. Parcă societatea nu ar mai avea alte obiective principale decât modificarea familiei după gustul lumii „tolerante”. Acul veninos se îndreaptă tacit spre grupul de credincioși care trebuie înțepați degeaba și, paradoxal, unii își ridică brațul de bună voie, pentru a nu pierde pasul cu „societatea modernă” de doi bani.

Cei care încă mai cred în normalitate și într-o ordine bine structurată a societății sunt în pericolul de a fi păcăliți de ideologia politicii corecte. Presiunea e tot mai mare. Acceptând, obișnuindu-ne, favorizând conceptul de tolerare a ceea ce e putred din rădăcină, nu facem decât să ne întindem de bună voie pe masa de operație și să lăsăm să ni se facă anestezierea de care nu avem nevoie.

Obișnuința este o a altă latură care ne dă de furcă. Scopul este, într-un final, preschimbarea normalului de azi în anormalul dăunător de mâine. Creștinii de azi trebuie să fie treji pentru că mâine s-ar putea să fie prea târziu! Nu vă lăsați cumpărați  și nici intimidați de presiunile secularismului ateu. Faceți-vă datoria de creștini cu capul pe umeri și nu vă asemănați cu cei purtați de vânturile nestatornice ale distrugerii. Vorbiți despre familia normală, promovați tipul familiei creștine, altfel „pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” (Edmund Burke).

1 iunie 2018

Cigher Sorin

https://www.stiricrestine.ro/2018/06/02/sorin-cigher-anestezierea-societatii/?utm_so

Sorin Cigher — Iluzia unei biruințe false

download-3

Publicat pe 15 August 2017 de ADMIN în ArticoleArticole: Sorin Cigher

Referendumul intern al unui partid care se vrea a fi unul reformator, salvator al țării noastre, s-a dovedit unul care a diviziat membrii și a dezamăgit pe cei mai mulți susținători ai lui. Președintele partidului a fost nevoit să renunțe la funcție de dragul principiilor curate și sănătoase în care a crezut. Sigur, acest partid nu va reusi să salveze nimic în această țară, cel mai sigur e că într-o zi va fi istorie, pentru că dizolvarea lui este iminentă. Mândria aduce pieirea, indiferent de individ, instituție, partid, guvern sau orice altceva din această lume.

Când iei decizii care nu îți aparțin, când vrei să schimbi legi care atentează la temelia viitorului național, la valorile adâncite în conștiința românului, ți-ai semnat singur condamnarea la izolare…moarte!

Se încearcă, prin toate mijloacele, într-un mod agresiv, să se reducă la tăcere Coaliția pentru Familie, însă ceea ce nu știu dușmanii acestei inițiative cetățenești este faptul că în spatele acestei acțiuni transparente există un Dumnezeu atotputernic! Pe El ne bazăm, cu El au de luptat toți dușmanii principiilor biblice.

Coaliția pentru Familie lucrează transparent, pașnic, în ciuda tuturor zvarcolirilor unora, a presiunilor occidentale, a ,,politicii corecte” adoptate de ,,binefăcătorii” României.  Normalitatea va avea izbandă! Îmi este milă de toți cei care se se iau la trântă cu Dumnezeu. Este doar o chesiune de timp. Se pare că pe termen scurt au castigat, însă biruința este a Domnului!

Am mai spus și repet: nu îmi cer scuze că am o familie normală, că sunt casatorit cu o femeie. Nu am de ce sa regret că promovez normalitatea. Nu voi fi niciodată de acord cu ceva care îi produce lehamite Creatorului meu! Nu voi putea accepta anomaliile pe care le îmbrățișează unii dezorientați și frustrați ai vremii.

Le aduc aminte politicienilor de modă nouă că sunt în vârf pentru o vreme scurtă, iar numele lor va fi asociat, în curând, cu fenomenul antinsocial, antifamilie, antinormalitate pe care îl promovează. Nu mă preocupă opțiunile lor, dar vreau să știe că nu ne intimidează planurile și proiectele lor euforice… Niciodată nu vor avea izbândă cei care luptă împotriva umanității și a normalității! Partidul acesta a pierdut mai mult decât crede și va pierde, pas cu pas, câtă vreme va fi în pas cu indecența, anormalitatea, scârboșenia…

Trăiesc iluzia unei biruințe false. Ultimul cuvânt îl are Dumnezeu!

Sorin Cigher

Sorin Cigher — Iluzia unei biruințe false

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/sorin-cigher-iluzia-unei-biruinte-false/

Sorin Cigher – Nu-L dezonorați pe Dumnezeu

download-3 (2)

Vio Pop 23-05-2017 

Atunci când ceva este hotărât pentru o anumită întrebuințare și, din exterior, i se schimbă abuziv destinația, este în joc onoarea celui care l-a creat. În speță, omul a fost modelat pentru a împlini planul Creatorului, bărbatul a fost croit pentru a fi unit cu o femeie, proiect inițiat de El și notat cu calificativul de „Foarte bun”. Când cineva își permite să schimbe destinația a ceea ce nu-i aparține, îi aruncă autorului mănușa, adică îl provoacă să-și apere creația.

Gruparea homosexuală nu este altceva decât un element destabilizator al societății și prin acțiunile ei nu face decât să dezonoreze destinația pe care Creatorul a stabilit-o familiei. Această grupare agresivă a mers prea departe. Cere prea mult, depășește normalitatea, bunul simț. Chiar dacă trendul este spre toleranță și diversitate inexplicabilă, vreau să vă asigur că Dumnezeu își va apăra onoarea. Creația Lui trebuie să-și urmeze drumul trasat, iar cine își permite să o direcționeze după legi proprii atentează la Creator.

Nu ignorați semnalul de alarmă pe care gruparea creștină conservatoare îl trage. Într-o zi se va adeveri că a avut dreptate și realitatea va fi cruntă, pentru toți. Dorim să-L onorăm pe Dumnezeu, nu să ne luăm la „trântă” cu El. Îl cinstim respectându-I dreptul pe care îl are asupra creației Sale, de a-i trasa traiectoria și destinația.

Pentru Știri Creștine, Sorin Cigher

https://www.stiricrestine.ro/2017/05/23/sorin-cigher-nu-l-dezonorati-pe-dumnezeu/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/sorin-cigher-nu-l-dezonorati-pe-dumnezeu/

Societatea contemporană a ajuns la miezul nopții…

download-3 (2)

19IAN2018  

Societatea contemporană se confruntă cu probleme extrem de grave, iar oamenii așteaptă răspunsuri de la Biserica lui Cristos. Deoarece societatea în care trăim este bolnavă, o Biserică bolnavă nu poate oferi răspunsuri adecvate la problemele și căutările oamenilor. Doar o Biserică vie, sănătoasă și plină de speranță, de credință și de de dragoste poate oferi lumii pâinea de care are atâta nevoie.

Societatea contemporană a ajuns la miezul nopții…

Într-o predică celebră intitulată „Prietenul de la miezul nopții” (inspirată din Luca 11:5-8), pastorul baptist Martin Luther King jr. spunea: „O lume imensă s-a adunat la poarta Bisericii cerând ajutor. Biserica rămâne o călăuză, un far luminos, pentru călătorul obosit din miez de noapte și care așteaptă de la Biserică trei pâini.” Aceste trei pâini sunt: speranța, credința și iubirea.

Cei mai multi oameni, mai ales din generația tânără, și-au pierdut orice speranță. Spitalele de psihiatrie și numărul sinuciderilor mărturisesc despre acest fapt. Românii sunt la coada Europei când se vorbește despre speranță. Statisticile sunt îngrijorătoare, iar migrarea în masă a tinerilor confirmă trendul acesta. Optimismul anilor nouăzeci s-a evaporat și am rămas doar cu nepăsarea, corupția, distrugerea familiei, pierderea oportunităților. Chiar unii creștini și-au pierdut speranța, uitând că lumea așteaptă de la Biserică pâinea speranței.

Într-o generație frământată cu atâtea deziluzii oamenii și-au pierdut credința în Dumnezeu. Mulți din necreștinii de azi au fost crescuți în biserici. Oamenii și-au pierdut încrederea în Dumnezeu, unii în alții și în viitor. În mijlocul acestor frământări oamenii cer Bisericii pâinea credinței. Numai credința în Cristos ne poate schimba viețile, ne arată binele pe care să-l înfăptuim, ne face să vedem semnele revenirii lui Cristos.

Fiecare persoană dorește să iubească și să fie iubită. Cel ce simte ca nu-i iubit are impresia că nu este băgat în seamă. Oamenii se simt singuri în mulțime și singurătatea îi duce la depresie și disperare. Biserica nu poate fi indiferentă la strigătul după iubire al societății. Biserica deține pâinea iubirii și trebuie să se ridice și s-o ofere celor flămânzi după dragostea adevărată. Mai mult, Biserica trebuie să-L prezinte pe Cristos cel care este Pâinea vieții și întruchiparea dragostei lui Dumnezeu.

Societatea contemporană a ajuns la miezul nopții. Este întuneric gros în lumea noastră. Abia putem vedea pe unde merge drumul. Este miez de noapte în ordinea mondială. Se fac pregătiri de război, se agită spiritele pe scena politică mondială. Este miez de noapte în ordinea morală. Principiile morale și-au pierdut semnificația. Nu contează ce zice Dumnezeu în Scriptură, ci doar ce decide majoritatea.

Miezul nopții este ora în care omul caută să împlinească porunca a unsprezecea: „Nu te lăsa prins!” După morala de la miezul nopții păcatul cardinal este de a fi prins și virtutea cardinală de a scăpa. Pentru mulți minciuna este foarte corectă, iar cel mai șmecher este cel care supraviețuiește. Moralitatea de la miezul nopții a provocat o scădere tragică a valorilor.

Societatea contemporană se confruntă cu probleme extrem de grave, iar oamenii așteaptă răspunsuri de la Biserica lui Cristos. Deoarece societatea în care trăim este bolnavă, o Biserică bolnavă nu poate oferi răspunsuri adecvate la problemele și căutările oamenilor. Doar o Biserică vie, sănătoasă și plină de speranță, de credință și de de dragoste poate oferi lumii pâinea de care are atâta nevoie.

Samy Tuțac

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2018/01/19/societatea-contemporana-a-ajuns-la-miezul-noptii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/societatea-contemporana-a-ajuns-la-miezul-noptii/

Avem nevoie de Ecumenism? – A cui este binecuvantarea? de Daniel Branzei

download-3 (2)

Pagina Pastorală

 

Avem nevoie de Ecumenism?

 de Daniel Branzei

http://barzilaiendan.wordpress.com/2007/09/08/avem-nevoie-de-ecumenism/

Una din criticile vehemente aduse miscarii “protestante” si “miscarii evanghelice” este ca a produs “fracturarea” trupului lui Christos. Oare asa sa fie?

Privita sub numirile ei istorice, biserica a fost mai intai “crestina”, apoi “catolica”, apoi “ortodoxa”, apoi “protestanta” si mai de curand “evanghelica.” Ce a insemnat aceasta succesiune de numiri?

In primele trei veacuri, crestinismul s-a aflat in faza sa “expansionista”, credincios misiunii de a ajunge “pana la marginile pamantului.” Sub influenta lucrarii apostolilor si inca sub extraordinarul impuls dat de pogorarea Duhului Sfant, crestinismul a trecut, insangerat si persecutat, toate granitele civilizatiei de atunci si a devenit o “forta” demna de luat in seama de cei care faceau calcule politice. Raspandit prin activitatea milioanelor de anonimi, avansand cu viteza deplasarilor personale (”per pedes apostolorum”), crestinismul a fost raspandit de “martori”, care nu de putine ori au fost gata sa devina “martiri” in confruntarea cu Statul si cu puternicii zilei.

Luat sub protectia imperiala de Constantin, acest “crestinism” a devenit “catolic” (universal, general), ravnind sa-i aduca in sanul Bisericii pe toti locuitorii pamantului. Pentru realizarea acestui deziderat, Biserica “catolica” nu a ezitat sa foloseasca forta de constrangere pusa la dispozitie de alianta cu “imperiul” politic. …

Cand Imperiul Roman s-a scindat in cele doua ramuri, Apuseana si Rasariteana, cezarul de la Constantinopol a creiat o Biserica nedependenta de scaunul papal de la Roma. Adunati in sinoade convocate “la comanda” de imparatii Bizantului, episcopii au gasit “nod in papura” in teologia Bisericii Catolice, au “afurisit”-o (excomunicat-o) si s-au autoproclamat pastratorii “dreptei credinte”. S-a nascut astfel, dintr-un fel de decret politic, “Biserica Catolica Ortodoxa Rasariteana.” Antagonismul dintre cele doua ramuri ale bisericii “catolice” dainuieste si astazi. Nu se poate spune deci ca “protestantii” au inceput “sfasierea trupului lui Christos.”

Prin Reforma, Luther n-a urmarit sa formeze o alta biserica, ci doar sa o reformeze, din interior, pe cea existenta. Biserica Protestanta s-a nascut doar din reactia violenta a Romei. Ea i-a impins afara pe cei ce cereau Reforma. Treizeci de ani de razboaie necurmate, uriase dislocari si migratii umane si milioane de morti dovedesc cu prisosinta ca “protestantii” s-au nascut doar din “intoleranta” Romei fata de unii din cei mai spirituali fii ai ei.

Eliberat din chinga “traditiilor” si “ritualismului” religios, crestinismul a redescoperit Biblia si a devenit “evanghelic.” Autoritatea eclesiastica a fost inlocuita cu “autoritatea Scripturii.” S-a revenit astfel la vremea “crestinismului incipient”, cu biserici autonome, traind intr-o totala separare de puterea politica.

Odata cu Reforma au fost declansate energiile spiritului uman independent, tinute in lanturi de “opresiunea” inchizitiei atata amar de vreme. Scapata de sub constrangerea Statului pseudocrestin, societatea a produs miscari de gandire “alternative” crestinismului. Prin renastere si iluminism s-a instaurat epoca “rationalismului umanist.” El a produs apoi “materialismul” si, o data cu el, progresul extraordinar al tuturor indeletnicirilor legate de “materie.” Omenirea s-a “tehnologizat” si se grabeste sa se “supratehnologizeze.”

Spiritul critic analist a invadat lumea Bisericii si a produs valuri de “liberalism”, in care scepticismul general a erodat increderea in Biblie si in trairile “spirituale.”

Omenirea a trait pentru o vreme iluzia posibilitatii de a aduce prin “stiinta”, fara ajutorul lui Dumnezeu, “raiul pe pamant.” Au urmat insa dezastroasele razboaie mondiale, spulberarea oricaror increderi in “bunatatea imanenta” a omului si, incet, incet, oamenii au inceput sa caute iar ajutorul de “dincolo de sfera propriilor lor puteri.”

Astazi, ezitand sa se reintoarca la “crestinismul istoric” si la obsesivul “stat crestin” sau “natiune crestina”, oamenii au cautat sa patrunda in realitatile spirituale individual, pe calea unor religii orientale exotice sau pe mai “tehnologizata” alternativa a “extraterestrilor.” In plina epoca moderna, asistam la renasterea “paganismului antic”.

Mai este oare posibila o “unire” a tuturor bisericilor pentru a reface unitatea “catolica” dupa care ofteaza unii? Spre un asemenea tel se indreapta toate miscarile “ecumenice” contemporane. Altii se intreaba insa mai serios si mai profund: “Ce a mai ramas din dorinta exprimata de Domnul Isus in Ioan 17, cand a cerut Tatalui ca urmasii Sai sa fie “una” dupa cum Tatal si Fiul sunt “una”? A fost ascultata aceasta rugaciune? In caz ca raspunsul este afirmativ (si nu vad cum ar putea cineva spune ca Tatal nu L-a ascultat pe Domnul Isus!) ce fel de unitate este caracteristica Bisericii?

Avem la dispozitie cateva alternative: unitatea organizatoric-institutionala, unitatea organica, unitatea spirituala, unitatea escatologica. Sa le luam pe rand:

1. Unitatea organizatorica-institutionala.

Oricat ar parea de neobisnuit, eu cred cu tarie ca Dumnezeu n-a vrut ca Biserica sa fie “catolica”, un fel de imparatie terestra a tuturor crestinilor. In spiritul acestei opinii citez continutul tuturor cartilor Noului Testament. Ele ne vorbesc despre o convietuire terestra perpetua intre “bine” si “rau”, intre “grau” si “neghina”, intre fiii lui Dumnezeu si fiii Diavolului, intre fiii luminii si fiii intunerecului. Ultimul capitol al Apocalipsei decreteaza profetic:”Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apoc. 22:11).

Intr-o alta rostire escatologica, trecuta cu vederea de multi, profetul Daniel proclama “Este hotarat ca razboiul va tinea pana la vremea sfarsitului si impreuna cu el si pustiirile” (Daniel 9:26).

Dumnezeu nu a intentionat sa lase pe seama oamenilor “asezarea imparatiei” (”Nu este treaba voastra sa stiti cand … – Fapte 1:7; “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan 18:36). Parerea mea este ca daca biserica de astazi ar reusi sa-i adune, prin “ecumenism”, pe toti crestinii intr-o singura “organizatie”, ea s-ar imbata imediat de putere si s-ar amesteca iarasi in treburile politice ale societatii. Doamne, fereste!

Biserica a fost confundata adesea cu Israelul (vezi numirea de “noul Israel”) si a incercat sa imbrace zadarnic destinul si prerogativele acestui popor terestru. Dumnezeu are insa planuri diferite cu Israelul si cu Biserica. Desi amandoua au roluri principale in economia “cunostintei mantuitoare despre Dumnezeu”, Israelul si Biserica au caracteristici si misiuni diferite (de aceea nici nu au putut actiona “concomitent” in economia divina). Israelul are un destin terestru, cu o tara aflata intre granite bine precizate, cu o capitala identificata sub numele de Ierusalim, cu un sistem propriu de guvernare, cu un sistem de taxare corespunzator, cu dusmani si aliati politici. Prin contrast, Biserica este compusa din oameni “din toate neamurile”, cu cetatenie “in ceruri”, in asteptarea unui Ierusalim ceresc si cu o nadejde nestramutata in stramutarea extraterestra, pentru a intra in odaia de nunta a Mirelui, Isus Christos. Caracterul acesta de “intersectie” intre temporal si etern, intre lumea de acum si lumea viitoare, intre loialitatea fata de “cezarul” terestru si credinciosia fata de Capul suprem asezat la dreapta Maririi pe tronul ceresc, face din Biserica o entitate cu o existenta unica in istoria lumii. “Straini si calatori” pe pamant, membrii ei sunt destinati, nu sa conduca treburile societatii, ci sa fie “prigoniti si urati” de oamenii din lume, asemenea “Invatatorului” lor (Ioan 15:18-27). Nimic nu este mai strain de invatatura Noului Testament decat ideia unui Stat “crestin” sau a unei societati mondiale “crestine”. O “unitate” conceputa pe aceste coordonate a fost o aberatie istorica si o epoca a compromisurilor si decadentei spirituale.

2. Unitatea organica.

Un organism este compus dintr-un ansamblu de “organe” ce contribuie fiecare in parte la sanatatea si bunul mers al intregului. Noi suntem obisnuiti sa vedem relatiile noastre cu Dumnezeu si cu Christos mai mult in mod individual, adica numai in ce ne priveste pe noi personal. Exista insa o alta realitate, in care Dumnezeu se gandeste la noi mai mult in colectiv, ne vede ca pe o unitate compusa si complexa: trupul lui Christos. Din pacate suntem de multe ori prea individualisti si prea oportunisti, vrem sa se invarta totul in jurul nostru si intrebam ingrijorati: “Care este avantajul nostru?” Insa Dumnezeu ne vede colectiv, El ne vede ca plinatatea slavita a lui Christos, prin care El va implini odata totul. Este absolut esential sa putem vedea fiecare aceasta perspectiva a lui “noi”, a ansamblului in care traiesc organic toti copiii lui Dumnezeu. Privita din acest punct de vedere, Biserica lui Christos exista astazi in toate bisericile “locale”, oricare le-ar fi numele lor denominational. Pentru a intelege mai bine, este instructiv sa comparam istoria formarii primei creatii cu cea de a doua, cea veche cu cea noua, spre a arata legatura celei din urma cu “trupul lui Christos.”

Prima creatie a inceput prin crearea cerurilor si a pamantului. Ele impreuna (cerurile si pamantul) au constituit partial marea si intinsa baza (scena) pe care s-au desfasurat evenimentele ulterioare. Prin crearea lui Adam si a Evei, Dumnezeu a incheiat prima creatie. Textul Bibliei ne spune ca, dupa ce a terminat de lucrat “Dumnezeu S-a odihnit de toata lucrarea Sa” (Gen. 2:3).

Cea de a doua creatie nu incepe cu ceruri noi si cu un pamant nou. Acestea nu mai constituie baza pentru urmatoarele evenimente ale creatiei. Mai bine zis, creatia noua incepe in ordinea inversa. Ea incepe cu Omul Isus Christos (1 Tim. 2:5). Acesta este al doilea Om, Omul din cer si ultimul Adam (1 Cor. 15:45,47). El este piatra din capul unghiului aleasa pentru creatia cea noua (Isa. 28:16; 1 Petru 2:7). In El se continua noua creatie. Pentru inceput se spune: ” … daca este cineva in Christos, este o faptura noua” (2 Cor. 5:17). Orice om care Ii apartine lui Christos, devine o creatie (”zidire” – ctisis) noua. Aceasta isi gaseste deci prima ei forma in “trupul spiritual al lui Christos”, in Biserica, intr-un Om nou (Efes. 2:15). Apoi, ea se extinde in toata natura inconjuratoare, care asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8:19-22). Aceasta creatie se va incheia prin realizarea unui cer nou si a unui pamant nou. Dupa aceea, Dumnezeu se va odihni iarasi, de data aceasta “impreuna cu oamenii.”

In desenul de mai sus, vedem cele doua triunghiuri asezate unul peste celalalt. Pe partea mai lata a triunghiului de jos avem baza extinsa a cerurilor si a pamantului primei creatii. Partea lata a triunghiului de sus ne prezinta extinderea noului cer si a pamantului nou din creatia cea noua. Punctul central si de contact al celor doua triunghiuri este Christos, intrupat in chipul celui dintai Adam. Imaginea ne prezinta o dezvoltare diametral opusa si confluenta a celor doua creatii, veche si noua, care se intalnesc “in Christos.” Cea veche culmineaza prin crearea lui Adam, cea noua incepe cu Christos, ultimul Adam. La formarea creatiei noi, “trupul lui Christos” va fi Organismul ceresc-pamantesc, care, respins de creatia veche, o va zgudui din temelii si va deveni “unealta” oricarei innoiri, conform lui Apoc. 2:15: “Iata ca Eu fac toate lucrurile noi!” (Fritz Binde, Desavarsirea trupului lui Christos).

Unitatea organica este o realitate spirituala nevazuta, restransa la “Biserica adevarata” care va fi Mireasa Mielului. In planul “crestinismului social” vizibil insa, ezitam sa spunem ca biserica are o unitate organica deoarece intre diferitele biserici denominationale nu exista prea multe forme de colaborare sau intr-ajutorare reciproca.

3. Unitatea spirituala.

Este evident ca, destinati sa traiasca “in lume”, fara a fi insa “din lume”, raspanditi printre toate natiunile pamantului, crestinii vorbesc despre o unitate la nivelul unei trairi mai adanci decat trairea sociala, unitatea spirituala. Ea este conditia si circumstanta in care putem vorbi si despre unitatea “vizibila” a bisericii locale.Aceasta unitate este exprimata in Noul Testament prin expresia: “Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4:4-5).

Unitatea Bisericii este ilustrata in multe feluri: ca aceea existenta intre un sot si o sotie, ca aceea prezenta intre pietrele unei cladiri “duhovnicesti”, ca aceea dintre mladite si vita de vie. Este vorba de o unitate “functionala” in planul existentei spirituale.

Apostolul Pavel vede unitatea externa manifestata in biserica locala ca o urmare fireasca a unirii pe care fiecare crestin o are cu Christos. El vede aceasta unitate, nu ca pe ceva de dorit sau de realizat, ci ca pe ceva deja in existenta, ce trebuie primit prin credinta si pastrat printr-o viata de ascultare:“Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati SA PASTRATI unirea Duhului, prin legatura pacii” (Efes. 4:1-3).

Biserica traieste in aceasta unitate “a Spiritului” despre care apostolul Pavel vorbeste atat de frumos in 1 Corinteni 12.

4. Unitatea escatologica.

Chiar si cel mai inflacarat sustinator al Bisericii trebuie sa recunoasca faptul ca Biserica crestina, asa cum am urmarit-o de-a lungul secolelor si asa cum se manifesta ea astazi, nu reprezinta un exemplu ideal de “unitate.” Nici macar biserica locala, restransa in perimetrul aceleaisi experiente sociale si avantajata de atatea lucruri comune pe care le au membrii ei, nu poate fi o pilda de “desavarsita unitate”, ca aceea despre care vorbea Domnul Isus in capitolul 17 al Evangheliei lui Ioan:”Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una in noi, cum si noi suntem una. Eu in ei si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una.”

Cand a rostit aceste cuvinte, Domnul Isus era inca pe pamant si-I cerea Tatalui sa fie dus in slava: “Wi acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea” (Ioan 17:5).

Conceptul de unitate a Bisericii trebuie legat de aceasta asteptare escatologica a clipei in care toate nedesavarsirile vor fi imbracate in slava viitoare. Toti aceia care sunt acuma una cu Christos, Mirele lor, vor fi una in mireasa care va intra cu El in odaia de nunta.

“Pentru ca noi suntem madulare din madularele Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui. De aceea “va lasa omul pe tatal sa si pe mama-sa si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare – vorbesc despre Christos si despre Biserica” (Efes. 5:30-32).

Dincolo de multele si dureroasele conflicte care exista in bisericile crestine de astazi, “unitatea aceasta escatologica” poate fi gustata oriunde se intalnesc credinciosi maturi si plini de spiritualitate:

“Si El a dat pe unii apostoli; pe altii prooroci … pentru desavarsirea sfintilor, … , pentru zidirea trupului lui Christos, pana vom ajunge toti la UNIREA credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos; ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire, ci credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos” (Efes. 4:11-15).

O astfel de traire spirituala a unitatii crestine poate fi gustata de fiecare crestin, indiferent de numirea bisericii lui locale. Ea trece peste orice bariere temporare ale denominatiilor din crestinismul actual.

Era “post-crestina”?

Cei din Europa anilor 1950 s-au grabit sa proclame intrarea societatii contemporane intr-o epoca “post crestina.” Pentru nereusita revenire la “pre-crestinism” din timpul “renasterii”, paradoxal, oamenii au dat vina tot pe biserica. Nedorind sa se intoarca la realitatile Evului Mediu, oamenii din societatea moderna stau in cumpana. Ce-i de facut? Ce a mai ramas neexplorat si neexperimentat?

In vidul ideologic produs de atatea deziluzii, oamenii au inceput sa creada in bazaconii “extraterestre”, in solutii de unificare spirituala cu universul propuse de religiile orientale si in alternative inca neexplorate.

In plin veac al revolutiilor tehnologice, traim, paradoxal, o intoarcere la fundamentalismul religios al islamului si al altor religii. Ele refuza progresul steril adus de “civilizatiile crestine.” In Anglia moderna, scade numarul bisericilor, dar creste numarul moscheilor!

Intram oare cu adevarat intr-o civilizatie “post crestina”? Cuvintele acestei intrebari par un ecou al unei intrebari retorice pusa de Domnul Isus: “Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?” (Luca 18:8).

Nadejdea si optimismul nostru pentru viitorul crestinismului nu se sprijina nici pe “realizarile” crestine din istorie si nici pe “calitatea” liderilor crestini de astazi. Certitudinea ca acest crestinism va dainui pana la sfarsit, oferind pana la capat o usa de mantuire si de iesire de sub mania lui Dumnezeu se reazama pe considerente mult mai stabile.

(fragment din “Identitate crestina in istorie” – de D.B. tiparita la Multimedia, Arad)

sus

A cui este binecuvantarea?

(Rom.12:14b; 1Pe.3:9)

1. Între soţ şi soţie

Când doi oameni se îndrăgostesc, trăiesc unul pentru altul. Ei caută moduri în care să facă pe celălalt să se simtă bine, să fie binecuvântat. Ei sunt (1Co.13:4-8): îndelung răbdători, plini de bunătate, nu invidiază, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul lor, nu se mânie, nu se gândesc la rău, nu se bucură de nelegiuire ci de adevăr, acoperă totul (iartă), cred totul, nădăjduiesc totul, suferă totul.

Ştiu pe cineva care era peste măsură (cum se zice) de îndrăgostit. Nu vedea altceva, nu mai visa altceva, nu mai gândea la altceva. Totul era numai soare şi senin, totul era frumos şi la superlativ. Chiar ajunsese să se teamă că păcătuieşte iubind cu atâta dedicare (cf. Mat.10:37).

Ca orice lucru bun, dragostea este de la Dumnezeu, chiar în omul pierdut. Dar, ca orice lucru bun, dragostea nu va fi lăsată să „trăiască” – adică ea este ţinta atacurilor celui rău şi omul, fără să‑şi dea seama slăbeşte în dragostea lui, i se stinge focul. Vine vremea când omul nu mai este îndelung răbdător, nu mai este plin de bunătate, nu mai vrea să sufere totul, nu mai vrea să nădăjduiască, să creadă şi să ierte totul – Mat.24:12.

Am văzut peste timp „porumbeii” aceia despre care v‑am spus mai sus… S‑a mai schimbat ceva… Binecuvântarea acum nu mai era dată celuilalt, ci cerută de la celălalt! Acum nu mai există întrebarea aceea cu privire la Mat.10:37 – ba unii chiar spun cu emfază: „Eu iubesc pe Domnul Isus chiar mai mult ca pe cei din casa mea!” Te cred, te cred, eşti plin de dragoste… de sine! …şi religios pe deasupra!!

Este rău să spui unora care se iubesc şi se bucură unul de altul: „Lasă c‑o să vă treacă…” Este descurajator, chiar dacă asta este experienţa celor mai mulţi. Dumnezeu nu a rânduit ca dragostea noastră să se răcească ci ca ea să crească – Fil.1:9; 1Tes.3:12; 2Tes.1:3. De aceea este mai bine să‑i faci atenţi pe cei ce se iubesc la faptul că dragostea lor trebuie să crească

Iar pentru cei care au alunecat, soluţia este: Ap.2:4,5.

2. Între părinţi şi copii

Pentru a fi pe placul Domnului, în relaţia cu soţia, trebuie să lupt împotriva poftelor egoiste ale trupului meu. În relaţia cu copiii, trebuie să lupt împotriva sentimentelor mele fireşti, născute din gândirea mea lumească.

Când greşim în relaţia cu soţul / soţia, ne dăm seama mai uşor: ori pentru că ne pierdem pacea sau bucuria, ori pentru că el / ea ne atrage atenţia, ori pentru că ne sunt împiedicate rugăciunile. Dar când greşim în felul cum ne purtăm cu copiii, de multe ori nu ne dăm seama. Motivele pot fi mai multe: nu cunoaştem adevărul, copiii nu ştiu să ceară ce este bun, nu suntem sensibili la călăuzirea Duhului Sfânt, etc. (Paradox: De unde ştiu atunci că greşim ca părinţi, dacă nu ne dăm seama? Testul cel mai la îndemână este să întrebăm un creştin de lângă noi – unul care cunoaşte pe Domnul, bineînţeles. Alţii văd mai bine ca noi, greşelile care le facem în purtarea noastră cu copiii noştri.)

Atunci când noi nu respectăm Cuvântul Domnului cu privire la copiii noştri, ei nu sunt binecuvântaţi prin noi. Ei nu au binecuvântarea.

Greşeli care le putem face sunt multe. Acum amintesc doar de

· indulgenţă ne-biblică – Pr.13:24; 22:15; 23:13,14; 29:15

· asprime ne-biblică – Pr.19:18b; Col.3:21; Ef.6:4

3. Ambele relaţii trebuie să fie corecte

Dacă una din aceste relaţii nu merge bine, şi cealaltă va avea de suferit:

· doi părinţi certaţi nu se vor purta bine cu copiii

· când nu este bine între părinţi şi copii, nici între soţi nu este soare

Provocarea mea prin acest mesaj este:

Să renunţăm la a mai pretinde să fim binecuvântaţi de celălalt, şi să căutăm să‑l binecuvântăm noi pe el.

Rom.12:14b; 1Pe.3:9

Dacă noi nu binecuvântăm, atunci blestemăm, dar nu la aceasta am fost chemaţi…

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_oct07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica)- Cum să ruinezi o biserică – de Rich DuBose.

download-3 (2)

Cum să ruinezi o biserică  de Rich DuBose

De ce ar scrie cineva instrucţiuni despre cum să ruinezi o biserică? Probabil că nimeni nu l-ar citi dacă titlul era „Cum să construieşti o biserică”. Pentru că suntem cu toţi păcătoşi, noi cunoaştem mult mai multe, şi am experimentat ceea ce este necesar ca să distrugi ceva decât ce e necesar ca să construieşti. Dar dacă am identifica câteva din ciudăţeniile noastre favorite şi să încercăm să le răsturnăm, putem descoperi cum să fim pozitivi în loc să fim negativi.

Într-adevăr, e nevoie de mai mult decât de psihologia inversă pentru a clădi o puternică comunitate de credinţă. Psalmistul spunea, „Dacă Domnul nu clădeşte casa, degeaba se chinuie cei care o clădesc” (Psalmul 127:1). Eforturile noastre vor fi risipite dacă nu-l invităm pe Dumnezeu să ne ghideze şi să binecuvânteze tot ceea ce facem noi.

Unele programe TV fac o prefaţă la spectacolul lor cu o repudiere care spune, „Nu încercaţi aceasta la voi acasă”. Repudierea mea este, „Dacă vrei să îţi ruinezi credinţa comunităţii tale, încearcă asta la biserică”.

  1. Evită contactul apropiat. Alătură-te bisericii, dar nu deveni prea apropiat faţă de ceilalţi membrii. Stai departe de mesele gata puse, picnicurile de biserică şi alte adunări sociale. Dacă vei merge, oamenii vor încerca să te cunoască şi să-ţi devină prieten.
  2. Cultivă o atitudine de neîncredere. Cum poţi să ai încredere în oamenii pe care nu-i cunoşti „de fapt”? Mai ales pastorul! Dar dacă ei nu au teologia lor corectă? Poate că zâmbetul şi strânsul călduros de mână este doar o faţadă, ascunzând o lume de abuz faţă de partenerul de căsătorie, pornografie sau lăcomie? Dacă nu ai încredere în nimeni nu vei fi niciodată păcălit.
  3. Împărtăşeşte-ţi grijile. Ca o balenă care pleacă în migraţiune, puneţi şi tu antena şi cutreieră biserica pentru a afla ultimele ştiri. Unii oameni numesc asta bârfă, dar de fapt are mai multe de a face cu a fi „în frecvenţă” ca să ştii de fapt cum să te rogi.
  4. Evită grupurile mici. Dacă te alături de un grup mic va trebui să te obişnuieşti cu membrii individuali (cu toate capriciile lor). Vei auzi de problemele oamenilor şi ale membrilor de familie, care ar putea deveni murdar. Rămâi cu mulţimea mai mare şi rămâne cât de anonim posibil.
  5. Dă cumpătat pentru bugetul bisericii. Cu câţi mai mulţi bani are o organizaţie, cu atât mai puţin este ea de atentă cu ei. Nu suntem oare toţi aşa? În plus, există o grămadă de biserici în Borneo şi India care au nevoie de bani mai mult decât biserica ta. Cronometrează-ţi dăruirea atunci când compania de electricitate ameninţă să închidă curentul. Aşa o să ştii câţi bani vor fi cheltuiţi.
  6. Evită responsabilitatea. Fii atent dacă ai ceva talente evidente, îndemânări sau interese! Cineva te-ar putea acapara şi te-ar pune să le împărtăşeşti cu biserica. Am văzut cu toţi ce se întâmplă cu acele sărmane suflete care au fost trase în piept ca să predea o clasă, să conducă corul, sau să planifice evenimentele sociale – ei nu mai scapă niciodată! Aşadar, stai jos şi acţionează ca şi când ai fi mut.
  7. Evaluează predicile pastorului. Nu te mai îngrijora ca să primeşti vreo binecuvântare. Sunt aşa de mulţi predicatori răi în aceste zile, de ce să nu încerci? Creează o scară pe performanţă şi foloseşte-o ca să analizezi transmiterea predicii pastorului, gramatica, folosirea de ilustraţii, materia subiectului, relevanţa şi lungimea. Aceasta te va face să fi un critic isteţ, ca fiind opus cu unul care doar stă acolo pe un scaun şi ascultă.
  8. Limitează studiul biblic şi rugăciunea. Obiceiurile tale de citirea Bibliei şi rugăciunea pot fi riscante pentru sănătatea bisericii tale. Este în regulă ca să ai destul din astea ca să te „simţi” religios, dar fi atent să nu mergi prea departe. Ştii că ai mers prea departe atunci când începi să inversezi obiceiurile tale confortabile şi să începi să participi în viaţa bisericii. Dacă aceasta se va întâmplă, ce o să creadă oamenii?

Sumar

Sunt şanse că ai putea adăuga la lista de mai sus. Ai fost acolo şi eşti familiar cu unele dintre imperfecţiunile şi calambururile bisericii tale şi a membrilor ei (inclusiv pastorul). Suntem destul de buni în a detalia problemele şi greşelile altora. Dar nu este aşa de uşor după cum arată ca să ruinezi o biserică, şi uneori e nevoie de anii ca să o tragi în jos. Dacă eşti persistent şi îi faci pe alţii să ţi se alăture, eventual o vei putea face.

Dar nu trebuie să aştepţi până atunci. Dacă urmezi „religios” sugestiile de mai sus, experienţa ta de biserică poate fi ruinată pentru tine chiar acum. Unii s-ar mai bucura de părtăşie, de studiu biblic şi clipele de rugăciune, de predicile pastorului, de mesele de dragoste şi altele ca ele, dar tu le vei dispreţui fără ca nimeni altcineva să ştie măcar.

Înapoi din morţi: Scoaterea nădejdii din disperare

Viaţa şi moartea sunt la lucru. Statisticienii ne spun că mai mulţi oameni se nasc decât cei care mor. Dar realitatea deprimantă este că fiecare om viu de acum va muri eventual. E ceva la care nu vrem să ne gândim.

Viaţa şi moartea este le lucru şi în biserici. Unele biserici abia mai se ţin – unele mai mult dintr-un sens de datorie şi tradiţie decât orice altceva. Săptămână după săptămână membrii încălzesc locurile ca să audă predici încălzite la microunde care eşuează să mai inspire. Cu toate acestea chiar şi în mijlocul morţii, au loc miracole. Uneori credinţa ca seminţele mici de muştar cad într-un pământ rău şi uscat şi o rupere de nori din cer trimite umezeală ca să înmoaie solul. Prin puterea Duhului Sfânt, Dumnezeu stimulează creşterea şi produce viaţă, chiar şi în mijlocul morţii!

În inima bisericii Laodicene există speranţă. Hristos ne oferă o robă albă ca să ne acoperim eşecurile noastre trecute, şi o unsoare miraculoasă pentru ochi ca să ne restaureze vederea noastră stricată (Apocalipsa 3:18). Nu suntem lăsaţi să murim fără de speranţă! Din această convergenţă bucuroasă de credincioşi vindecaţi izvorăşte embrionul unei împărtăşite vieţi născută de Duhul. Scriptura se referă la această expresie a credinţei ca trup al lui Hristos, biserica. Dumnezeu nu este intimidat de moarte – nici chiar în biserică!

Cum să promovezi viaţa

Singurul lucru cel mai important pe care-l poţi face ca să promovezi viaţa bisericii tale este să te rogi pentru tine însuti – ca tu să fi felul de persoană care vrea Dumnezeu să fi. În timp ce răspunzi la călăuzirea Lui, vei fi uimit de felul cum este Dumnezeu capabil să lucreze prin tine ca să-i binecuvânteze pe alţii. Ca şi o boală infecţioasă, bucuria ta spirituală şi pasiunea se vor răspândi la alţii pretutindeni unde vei merge. Viaţa ta va face o diferenţă.

Rich DuBose este Director al PlusLine şi Editor al Passport.

http://www.voxdeibaptist.org/Cum_sa_ruinezi_o_Biserica.htm

Nostradamus, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei. A fost profet sau şarlatan?

download-3 (2)

Prima pagină  Istorie
Redactia Descopera.ro | 12.14.2019 | ● Vizualizări: 11200


În 1503, s-a născut Nostradamus (Michel de Nostre-Dame), astrolog, matematician şi medic francez. Celebritatea sa se datorează lucrării „Les Propheties”, a cărei primă ediţie a apărut în 1555.

În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor al tuturor marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să se întâmple în lume. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, iar multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit (d. 2 iulie 1566).



Astrologie, astronomie, vrăjitorie, divinaţie, chiromanţie sau…inselaciune? Vreme de secole, istorici, oameni de ştiinţă sau oameni simpli s-au întrebat care dintre aceste cuvinte ar descrie mai bine creaţia celebrului şi încă controvesatului Michel de Nostradame. A fost acesta un vizionar, un om înzestrat de divinitate sau un om de ştiinţă erudit? Sau poate omul potrivit la locul potrivit…

Istoria păstrează în memoria sa biografii ale unor oameni celebri, însă a căror sursă a creaţiei şi existenţă au rămas încă un mister. In cazul lui Nostradamus nu este încă foarte clar dacă omul a supravieţuit operei sau opera a supravieţuit omului, însă este cert că interesul stârnit în jurul acestui subiect are o natură duală: atât omul Nostradamus, cât şi opera sa au fascinat generaţii întregi de cercetători, dintre care unii şi-au închinat întreaga viaţă aprofundării şi dezlegării aurei de mister pe care un medic care a trăit cu aproape 500 de ani în urmă a reuşit să o creeze în jurul său.

 Formaţia unui vizionar

Michel se naşte în anul 1503 în sânul unei familii evreieşti, proaspăt convertită la catolicism. Deşi copiii familiei Nostradame sunt crescuţi în spiritul religiei catolice, există dovezi ale unei cunoaşteri temeinice ale Cabalei în cazul lui Nostradamus şi chiar influenţe ale dogmei cabalistice în rândul Profeţiilor. Michel a fost educat în spiritul umanist, cu un accent deosebit asupra limbilor străine.

Deşi într-un anumit moment al vieţii sale biografii pierd firul educaţiei tânărului Michel, opera sa oglindeşte întru totul preceptele Renaşterii. Există o dovadă, totuşi, a înscrierii acestuia la cursurile de medicină ale facultăţii din Montpellier, care datează din 23 octombrie 1529. Nu se ştie cât au durat studiile sale de medicină, însă există mărturii ale trecerii sale prin diverse zone ale Franţei, în care practică profesia de medic.

Pentru acesta, practica era cu mult mai elocventă în cadrul unei meserii decât studiul teoretic. Primii ani ai carierei de medic ambulant i-au prilejuit legarea unor prietenii cu alţi medici sau oameni de cultură. înainte de a se stabili în Salon-de-Provence în anul 1547, întreprinde şi o călătorie în Italia, prilej pentru a acumula mai multe cunoştinţe medicale, dar şi gastronomice. Nostradamus nu este nici pe departe un rebel al epocii sale, ci doar unul dintre mulţii savanţi rătăcitori care umblau din oraş în oraş în căutarea unui protector şi a unor ocazii de a-şi exersa meseria. Din fericire pentru el, în acea vreme, cei care aveau cunoştinţe medicale nu prea aveau timp să se plictisească şi nici să moară de foame.

Citeşte continuarea aici!

Citeşte şi Cinci previziuni tragice ale lui Nostradamus care s-au adeverit

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 14 decembrie:

1788  – A încetat din viaţă compozitorul Carl Philipp Emmanuel Bach, al doilea fiu al celebrului compozitor  J.S.Bach. (n. 8 martie 1714)

1788  – A încetat din viaţă regele Carol al III-lea (1759-1788), cunoscut sub numele de Carol al VII-lea, rege al Neapolelui (1734-1759), şi sub numele de Carol al IV-lea, rege al Siciliei (1734-1759) (n. 1716)

1799 – A murit George Washington, primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii (n. 1732)

1864  – A fost promulgat Codul de procedură penală, intrat în vigoare la data de 1 decembrie 1865.

1887 – S–a născut Virgil Madgearu, economist, fruntaş al PNŢ, asasinat de legionari la  27 noiembrie 1940, în pădurea Snagov; la 13 noiembrie 1990, a fost ales membru titular post–mortem al Academiei Române

1888 – Hariclea Darclée debutează pe scena Operei Mari din Paris cu rolul „Margareta” din opera „Faust”.

1911 – Exploratorul norvegian Roald Amundsen a devenit primul om care a ajuns la Polul Sud.

1924 – S–a născut regizorul şi actorul indian Raj Kapoor, cel ce a obţinut o popularitate mondială prin rolul din filmul „Vagabondul” (1951)

1937  – A încetat din viaţă Dumitru Brumărescu, inventator român. În 1910, la Salonul Aviaţiei de la Paris, erau expuse 12 aparate de zbor, dintre care două româneşti: avionul „Coandă” 1910, primul avion cu reacţie din lume şi „Columna ” lui Dumitru Brumărescu, un hidroavion – elicopter de concepţie originală

1946 – Adunarea Generala a ONU a ales oraşul New York ca sediu permanent al ONU.

1946 – A murit Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, prozator român: „Puiul”, „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiţă Minciună” (n. 1868).

1955 – România a fost primită în rândul statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite

1960 – Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană, creată în 1948, s-a transformat în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu sediul la Paris; acordul a intrat în vigoare la data de 30 septembrie 1961

1998  – A încetat din viaţă Mihai Maximilian, autorul textelor unor cunoscute şlagăre româneşti şi scenarist pentru spectacolele Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, îndeosebi a celor în care rolul principal era deţinut de cuplul Stela Popescu-Alexandru Arşinel.

2000 – A fost închisă definitiv centrala nucleară de la Cernobâl; aici, la 26 aprilie 1986, a avut loc cel mai mare accident nuclear din istorie – la unul dintre reactoarele centralei a avut loc o gravă avarie, în urma căreia s-au produs puternice radiaţii, cu implicaţii ecologice resimţite şi astăzi (specialişti apreciază că intensitatea radiaţiilor a fost echivalentă cu 500 de bombe de la Hiroshima)

2004  – Fostul ministru de Externe, Mircea Geoană, împreună cu fostul ministrul al Integrării Europene, Alexandru Fărcaş, şi negociatorul-şef cu UE, Vasile Puşcaş, au participat, la Bruxelles, la ultima Conferinţă de Aderare, în care au fost declarate închise, din punct de vedere politic, negocierile de aderare.

Tag-uri: istorie | celebritati | profet | franta | datorie | personaje | nastere

https://www.descopera.ro/istorie/14918069-nostradamus-unul-dintre-cele-mai-controversate-personaje-ale-istoriei-a-fost-profet-sau-sarlatan?

Toni Berbece: Aș vrea să….

Până când

Aș vrea să mă rog ca Samuel, până la ultima suflare. Ultima acțiune descrisă de Biblie despre Samuel a fost aceea în care conducea un grup de oameni care se rugau, el era în fruntea lor. Saul a venit să-l omoare, dar a fost cuprins de Duhul Sfânt și a uitat de ce venise acolo, mai mult de atât a fost și umilit, plecând gol și descoperit pentru că înaintea lui Dumnezeu nu poți ascunde nimic, mai ales ura. Rugăciunea e arma mea, stinge răul și aprinde binele întotdeauna.

Aș vrea să ascult vocea Domnului până în acea zi și clipă când urehile mele vor auzi doar vocea Lui și nicio altă voce de pe pământul acesta. Ultimile sunete auzite cu aceste urechi de carne aș vrea să fie vocea Lui, cum Moise a auzit doar vocea Lui înainte de a pleca Acasă. Dumnezeu i-a vorbit și apoi L-a luat.

Aș vrea să predic Cuvântul lui Dumnezeu și să chem oamenii la pocăința autentică ca Iosua, până în ultima clipă. Ultima acțiune a lui Iosua a fost aceea de a-și chema poporul sincer la Dumnezeu. Nu i-a periat, ci le-a zis răspicat: “Scoateți dumnezeii străini dintre voi!” Știa că sunt acolo, cum și noi știm că în Bisericile noastre oamenii ascund vicii și păcate, dar uneori tăcem. Nu aș vrea să tac, cum nici Iosua nu a tăcut.

Aș vrea să iubesc ca Isus, până în ultima clipă, până pe crucea pe care am primit-o și eu la rândul meu. Pentru că fiecare avem o cruce mai mică sau mai mare, e crucea răstignirii urii, egoismului, invidiei, bârfei, zgârceniei și a tuturor celorlalte rele. Până acolo vreau să iubesc, până la moartea mea și până la învierea lui Cristos în mine, adică veșnic.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Toni Berbece: Aș vrea să….

Biserica suedeză a scos din altar panoul decorativ cu tematică LGBT. Motivul nu este, așa cum ați crede, reinterpretarea gay a personajelor biblice Adam și Eva

download-3 (2)

Biserica suedeză a scos din altar panoul decorativ cu tematică LGBT. Motivul nu este, așa cum ați crede, reinterpretarea gay a personajelor biblice Adam și Eva
După două săptămâni de polemici și deliberări, biserica din Malmo, Suedia, care amplasase în altar un panou decorativ menit să celebreze incluziunea, a decis că e timpul să-l scoată.
Însă nu înlocuirea lui Adam și a Evei  în Rai cu cupluri gay a fost motivul care a determinat mutarea lucrării.  După analizarea reacțiilor negative și a unor comentarii, biserica a decis să scoată tabloul și să-l mute într-un alt loc, în afara altarului, a dezvăluit miercuri pastorul Per Svensson, citat de presa suedeză. Dar nu reinterpretarea LGBT a poveștii biblice a lui Adam și Eva cu două cupluri gay a care a împins oficialii bisericii să mute tabloul, acest aspect fiind complet „inofensiv”,  a spus Svensson.
Pastorul a avut însă o problemă cu șarpele care i-a ispitit pe Adam și Eva să guste din fructul oprit.
În panoul decorativ, șarpele a fost înfățișat ca o persoană transgender. „Șarpele simbolizează în mod tradițional răul, iar transformarea lui într-o persoană transgender poate însemna că o persoană transgender este rea sau este diavolul”, a explicat Svensson. „Biserica Suediei, cu siguranță, nu poate fi de acord”, a adăugat el.
CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/externe/Biserica-suedeza-a-scos-din-altar-panoul-decorativ-cu-tematica-LGBT.-Motivul-nu-este-asa-cum-ati-crede-reinterpretarea-gay-a-personajelor-biblice-Adam-si-Eva-159254

Integritatea în biserică și în viața publică – Realități și perspective – John Garmo

În ediția de față, Tudor Pețan și invitatul John Garmo dezbat subiectul integrității. Cum trebuie să ne comportăm în societate? Dar în biserică?

John Garmo este fondatorul „Character Solutions International”, o organizație înființată din dorința de a încuraja formarea caracterelor copiilor din țările postcomuniste.

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/rsp/11639-integritatea-in-biserica-si-in-viata-publica-realitati-si-perspective-john-garmo

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

România Unică

Descoperă un ținut de poveste: ROMÂNIA

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: