Prof. Ioan Aurel Pop: „Indobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație: Nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Harry Potter, de Războiul Stelelor” — Ciprian Barsan

Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai a susținut o cuvântare despre importanța culturii și a studierii istoriei în școli, punând accentul pe necesitatea „dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii”. În cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române, profesorul Pop a exemplificat magistral […] […]

Rugăciune pentru cei prigoniți! Hudea, fetița siriană care confundă aparatul de fotografiat cu o armă și „se predă” în fața reporterului — Ciprian Barsan

Hudea, este o micuță siriană în vârstă de 4 ani care a schimbat lentila unei camere profesionale de fotografiat cu țeava unei puști și ridică mâinile în sens de predare… În ultimii ani cu toții am văzut această imagine, dar până acum nimeni nu a știut ce se ascunde în spatele acestei fotografii, ba mai […] […]

REVELIONUL NEBUNULUI / Mihai Sârbu

download - Copie

mihai sarbu

”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20)

Au mai rămas doar câteva ore din anul 2016. Timp suficient să facem liniște în ființele noastre și să privim la anul care aproape a trecut. Noaptea dintre ani este momentul când cântărim ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine în trăirea noastră pe pământ. Cu ce ne-am ales pentru Cer din toată truda anului care a trecut? Ce rămâne pentru veșnicie din toată alergarea noastră? Suntem oare în voia lui Dumnezeu în ce privește valorile pe care El a îngăduit să le administrăm? Sunt întrebări tulburătoare care ne provoacă la cercetare de sine și la o privire corectă pentru viitor. Am ales un mesaj biblic scris de Doctorul Luca, menit să ne atragă atenția la o evaluare corectă a slujirii noastre și la o valorificare ”cu profit maxim” pentru Împărăția Lui a resurselor pe care Creatorul ți le pune la dispoziție. Contextul sugerează că personajul din relatarea biblică se afla singur într-o seară ca cea de revelion. Neavând cu cine să schimbe o vorbă, vorbește cu sine însuși însă ne lasă să descoperim câteva lucruri profunde despre viață și despre veșnicie.

1). Distinge problemaProblema acestui individ era modul lui de gândire. În mintea și gândurile eroului nostru nu era nimic din ceea ce a rânduit Dumnezeu pentru un mod de viață demn și decent. Egosimul și egocentrismul i-au captivat gândirea în întregime. Confundă sufletul cu trupul și nu face nici o diferență între materie și spirit. Fii numai atent la crezul lui fals: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” (Luca 12:19). Totul se învârte în jurul lui: ”toate roadele şi toate bunătăţile mele,” ”voi zice sufletului meu” (Luca 12:18,19). Ce trist! Să fi ”singur în gașcă” și să nu-ți pese de nimeni pare ciudat. Să fii creat ca și o ființă sociabilă și să fi înconjurat de oameni dar să trăiești doar pentru ambițiile și poftele tale pare un paradox. Nici vorbă de altruism sau de interes pentru cei din jur. Nu este de mirare că Dumnezeu numește un astfel de om nebun. (Om lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; nesocotit, necugetat, nechibzuit.” ) /DEX/. Identitatea lui se multiplică în timp. Este un caracter pe cale îl întâlnești la tot pasul. Mă întreb cum stau lucrurile în dreptul tău, tu care te numești creștin. Este vreme de bilanț și – până nu va fi prea târziu – Duhul Sfânt te cheamă la auotevaluare. Ridică-te chiar acum și fă ceea ce spune poetul: ”Să se vadă-n a ta viață / Din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă / Chiar de mâna dulce-a lui Isus.” (C.Ev #549). Modul de gândire determină modul de viață. Traiul tău mărturisește despre preocupările tale lăuntrice. Este vremea să te pui de acord cu Cel ce te-a creat în toate lucrurile.

2). Definește perspectivaCuvântul ”perspectivă” însemană: ”Ceea ce se întrevede ca posibil în viitor. Posibilitate de dezvoltare în viitor a ceva/cuiva.” (DEX). Relatarea Scripturii nu descoperă nici o perspectivă reală în viața acestui personaj sinistru. Viziunea lui este foarte îngustă: ”pentru mulţi ani” (Luca 12:19). Doar atât! Și când se termină anii (fie ei și mulți) ce urmează? Păi, dacă e doar pentru acum și pentru aici, atunci  nu mai urmează nimic. Așa cum strigau și filozofii epicurieni: ”Să mâncăm și să bem că mâine vom muri!” (1Cor.15:32). Nici vorbă de veșnicie. Iată de ce în mijlocul chefului și al beției Dumnezeu este nevoit să intervină în mod dramatic și să facă lumină: ”Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” (Luca 12:20). Nici o referire la Dumnezeu și la veșnicie în viziunea acestui nenorocit. Dumnezeu nu face afirmații gratuite nimănui. Cuvântul  spune clar că: ”Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Ps. 14:1, 53:1). Iar dacă nu există Dumnezeu, atunci nu există nici veșnicie și nici valori care să-L onoreze pe El. Așa gândesc și trăiesc oamenii și-n zilele noastre. Postmodernismul a desființat valorile eterne ale lui Dumnezeu și le-a înlocuit cu valorile mărunte ale oamenilor. Nu mai există valori absolute: totul este relativ, așa că fiecare trăiește cum îl taie capul. Rezultatul este haos, corupție, mizerie, terorism și dezastru. Oare chiar îți pasă de viața ta? Este viziunea ta mai mult decât cea a ”găinii în jurul cotețului?” Te gândești cu adevărat la veșnicie și la o întâlnire cu Judecătorul cel drept? Adu-ți aminte de provocarea poetului când scrie: ”Picătură-n marea vremii / Nu contează crezul tău. / Adevăru-i neschimbabil / Vrei, nu vrei e Dumnezeu.” (Anonim). Imediat începe anul 2017. Cum vrei să trăiești în acest an nou? La New Life am hotărât să avem următorul Motto: ”Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17). La ”granița dintre ani” te inivt să accepți un nou început în viața ta și să primești provocarea de a fi un om transformat care trăiește pentru Slava lui Dumnezeu și pentru extinderea Împărăției Lui.

3). Descoperă pretenția lui DumnezeuLa final Scriptura prezintă o concluzie la modul de gândire și de viață al nebunului și spune că: ”Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:21). Dumnezeu nu este un tiran care ne-a proscris să trăim săraci și amărâți. Categoric NU! El dorește să fim cap și nu coadă; să fim deasupra și nu dedesubt; să fim învingători, nu învinși. Pe paginile Bibliei găsim că unii dintre cei mai crednicoși oameni ai lui Dumnezeu au fost și cei mai prosperi. El vrea să avem atât de mult, încât să dăm și altora. Iată de ce pretenția lui este să ne îmbogățim mai întâi ”față de El” și apoi față de lume. În Constituția vieții creștine intitulată ”Predica de pa Munte” ne este prezentat modul de gândire al Creatorului față de valorile materiale ale acestei lumi: ”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Există un ”mai întâi” al Stăpânului care trebuie să marcheze existența noastră. Când la centru lucrurile sunt în ordine, celelalte se vor alinia. Hotărăște chiar acum ca în 2017 să împlinești ce spune omul lui Dumnezeu: ”În via lui Isus intră să lucrezi / Pe slabi să-i întărești pe toți să-i servești” și mai departe: ”Numără clipele și nu te plimba / Ajută pe căzuți a se ridica. / Ceas cu ceas din viața ta / Folosește-le, în lucrul pentru Isus.”  (C.Ev #552). Nu vei regreta niciodată.  Vei fi fericit și împlinit și aici dar și în veșnicie. Dumnezeu așteaptă decizia ta pentru viitor. El nu sparge ușa, ci stă și așteaptă. Pune mâna pe clanță și deschide chiar acum! Vei rămâne uimit de surprizele ce Ți le-a pregătit.

RUGĂCIUNE

”Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Ps.90:12)

Mihai Sârbu

http://www.baptist-tm.ro/revelionul-nebunului/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/revelionul-nebunului/

Toate sunt gri cenușii Marius Zarnescu 11-08-2017 

download - Copie

Toate sunt gri cenușii Marius Zarnescu 11-08-2017 

​Într-o cărticică „Psalms of My Life“(Psalmii vieții mele), autorul descrie o experiență în care el este departe de casă, departe de cei dragi, într-un hotel, acolo unde scrie această mică rugăciune pe care o adresează lui Dumnezeu.

„Doamne,

Sunt singur în seara asta, singur, la o mie de mile de casă. Nu este nimeni aici care să-mi cunoască numele, cu excepția recepționistului, care mi l-a scris greșit.

Nu este nimeni cu care să iau cina, nimeni care să râdă de glumele mele, nimeni să îmi asculte nemulțumirile, nimeni care să fie bucuros cu mine pentru ce s-a întâmplat astăzi și să spună: „Asta e minunat!“

Nimănui nu-i pasă. Există doar acest pat urât și fleșcăiala de pe străzile de afară, între clădiri. Îmi pare rău pentru mine însumi și am multe motive pentru asta.

Poate că ar trebui să spun că sunt deasupra acestei situații, slavă Domnului, lucrurile sunt minunate; Dar nu sunt. În seara asta, toate sunt gri cenușii.“

Este asta o rugăciune potrivită? Cred că da. Când starea nu ți-e potrivită, când nu ne aflăm în cea mai bună formă, când disperarea, tristețea, întunericul ne cuprinde nu se cuvine să ne închidem mai mult, să ne izolam în amărăciune și tăcere, ci este sănătos să ne deschidem inima. Este vital să venim la Domnul nostru așa cum suntem, așa cum ne găsește clipa.

Dumnezeu știe ce simți, cunoaște rana ta, povara ta. Nu este o surpriză pentru El. N-ai putea să-i spui vreo noutate. Dumnezeu este aproape și te cheamă să-ți lași bagajele la Cruce nu să-ți aranjezi cuvintele și să pleci apoi la fel de împovărat. Poate că procedând așa s-ar face puțină ordine, ar dispărea ceața. Ne-am descoperi pe noi înșine în altă lumină iar pe Dumnezeu așteptându-ne ca întotdeauna.

Marius Zarnescu, Associate Pastor at Emmaus International Ministries

https://www.stiricrestine.ro/2017/08/11/toate-sunt-gri-cenusii/?utm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/toate-sunt-gri-cenusii/

Tony Berbece  Copil sau cățel?

download - Copie

luni, 25 iunie 2018

Trist, foarte trist, este când aud familii tinere creștine care, din comoditate și egoism, spun că în aceste vremuri nu se merită să faci copii. Greu dom’le cu ei. Prea multă destrăbălare în lumea asta și-și mai iau un cățel sau o pisică.

Mama a crescut 6 copii în vremuri în care nu prea se găseau nici pamperși, nici lapte praf, nici jucării, însă se găsea multă iubire în inima lor. Azi, se găsește iubire pentru câini, pisici, hamsteri, broaște, papagali și cine știe ce alte necuvântătoare, însă copiii sunt de speriat. 

Ne trezim la 6 dimineața să ducem “lătrătorul” afară, dăm milioane pe o operație la burtica cățelului prea hrăpăreț, îi facem detartraj și deparazitare, cumpărăm jucării și batoane cu vitamine, dar să creștem un copil e tare scump.

Un mare bogătan de prin America a lăsat câinelui său 370 de milioane de dolari, toată averea, timp în care milioane de copii se culcă flămânzi. Există chiar un top al celor mai bogați câini. Câți copii ar fi putut fi realizați cu acești bani? De aceea e foamete în lume, nu pentru că nu sunt resurse, ci pentru că oamenii au devenit din cale afară de iubitori de sine și de propriile plăceri.
Nu mă înțelegeți greșit, iubesc animalele, am avut doi câini, doi papagali, hamsteri și pești destui, dar copiii au fost pe primul loc. Niciodată nu am pus animalele peste dorința inimii mele de a avea copii. Nu uitați că porunca lui Dumnezeu nu este de a deveni crescători de animale domestice, ci aceea de a crește, de a ne înmulți și de a umple pământul. Astfel de familie este binecuvântată!
Faceți copii și apoi luați-le și animale dacă vă plac. Și pentru a încheia într-o notă optimistă vreau să vă relatez o poveste adevărata despre un copil și un cățel.
Unui băiețel de 6 ani i s-a îmbolnăvit cățelul de cancer. A primit vestea că va muri curând apoi a pus o întrebare: “De ce cățeii trăiesc mai puțin?” A stat un pic pe gânduri după care tot el a răspuns: “Știu, oamenii trăiesc ca să învețe să iubească și cum câinii știu deja să o facă ei trăiesc mai puțin!”
Iubiți copiii și fiți miloși cu necuvântătoarele, nu inversați prioritățile în viață!
Tony Berbece

TIPURI DE PROŞTI ÎN… BIBLIE

download - Copie

img_7616După logica Părinților Bisericești, prostia cade în sarcina unui demon, demonul prostiei. Acest liliac metafizic (negru,nu?) fâlfâie cu un singur scop: să ne prostească pe toți, să ne ducă de nas, să ne tâmpească. Nu intru în stofa universului nevăzut, dar am văzut suficienți proști încât să îmi dau seama că nu e nici un demon de vină, ci noi, noi, oamenii avem ceva strâmb în noi, sărim de pe axa vieții și ne învârtim bezmetic în jurul lucrurile neesențiale.

Biblia surprinde câteva ipostaze ale prostiei, ale unui tip de ramoliri implacabile; iată și dovezile – scurt comentate:

a) prostul-invidios. Apare în Psalmul 73, în prima parte. Simptome: crapă de ciudă pe vecinul realizat, stă la geam toată ziua să vadă ce mașină și-a mai cumpărat consăteanul lui, explodează de mânie când vede realizările celorlalți, cade în depresie când unii se mută în cartiere mai frumoase. Are  o singură întrebare răscolitoare:  „de ce le merge bine celor bogați?”. Prostul comparatist e specializat în angoase: „de ce Dumnezeu îl bate pe el și pe ceilalți… nu??” Nimic nu este corect în lumea asta, iar acest lucru îl va răscoli până va face infarct, iar atunci totul va deveni clar; din păcate… prea târziu!

b) prostul-ignorant. Tot în Psalmi, de data aceasta în Psalmul 92, versetul 6 spune: „omul prost nu cunoaște lucrul acesta și cel nebun nu ia seama la el” . Pe el nu îl interesează lucrurile de sus, de dincolo, din alt spațiu al cunoașterii senzoriale.  El vrea să știe cum e vremea mâine, să vadă meciul de deseară, să aibă mereu burta plină și să-i fie mereu încărcată bateria la telefon. Știe politică, glosează pe teme diverse, este descurcăreț, are pile la județ, strânge pentru sine, iubește viața… dar să nu pomenești de Dumnezeu. Dumnezeu este un medicament pe care l-am inventat noi, oamenii, ca să ne alinăm spaimele. Știe un citat din Gandhi, alte două-trei din filme, dar nimic din Biblie. Greșit! Știe din Biblie versetul: „capul plecat sabia nu-l taie”. Dacă te pui să-l contrazici, s-ar putea să te înjure.

c) prostul-logoreic. „…dacă și-ar ține gura” (Proverbele17:28). Dar poate? Nu rezistă pentru că sunt o mulțime de lucruri pe care le știe, le cunoaște, le-a experimentat. Funcționează pe bază de baterii reîncărcabile, reîncărcarea având loc tocmai în momentul vorbirii. Inepuizabil la sfat, expert în toate domeniile de activitate, are darul să te țină de vorbă până pierzi trenul. Știe un lucru esențial, dacă ar tăcea,  lumea s-ar lipsi de înțelepciunea lui, de aceea nu își poate permite să tacă. Sfat practic: dă-i dreptate din prima și fugi! Altfel nu o scoți la cale cu el.

Mai apare în Biblie: prostul recalcitrant la critică, prostul idolatru, prostul ce adună aiurea, prostul nervos, prostul filozof. Creștinul poate fi limitat cultural, intelectual, poate să nu fie poliglot, savant, cercetător științific, dar sub nici o formă nu trebuie să fie… prost!

Vasi Duma

http://www.baptist-tm.ro/tipuri-de-prosti-in-biblie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/tipuri-de-prosti-in-biblie/

Ținuta bărbatului | Adevărul despre Adevăr

download - Copie

MOLDOVA CREȘTINĂ TV

 

Este supărat Dumnezeu pe bărbați dacă își rad barba?

Ce spune Biblia despre ținuta capului bărbatului? Păr lung sau scurt? Cu barbă sau fără barbă?

Vor fi judecați de Dumnezeu bărbații care poartă părul mai lung și-și rad barba?

Cum să le răspundem celor ce judecă pe alții cu privire la mărimea părului și a mustății?

https://moldovacrestina.md/tinuta-barbatului-adevarul-despre-adevar/

NAŞTEREA DIN NOU Ioan 3 : 1-10 Ardelean Viorel

download - Copie

NAŞTEREA DIN NOU Ioan 3 : 1-10  Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE. Foarte mulţi  credincioşi  o falsă siguranţă a mântuirii, trăind în „ păcate mărunte„ cu speranţa că Dumnezeu este bun şi că vor ajunge în cer, dar uitând de dreptatea şi mânia lui Dumnezeu. Dar păcatul este păcat indiferent de gravitatea lui şi este o barieră între noi şi Dumnezeu, iar acest lucru a fost valabil şi în Vechiul Testament cu privire la poporul Israel, în care Domnul spune răspicat Isaia 59:1 „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, 2  ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte„! Zidul în mod simbolistic poate să fie o bucată de carton, o scândură sau o cazemată, dar tot zid este şi întrerupe relaţia noastră cu Dumnezeu. La fel stau lucrurile şi în Noul Testament, iar cel mai potrivit exemplu se află în Galateni 5 cu privire la roadele firii pământeşti în contrast cu roada Duhului Sfânt. Roada firii : Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Se observă faptul că Pavel pune pe acelaşi palier preacurvia cu pizmele, beţiile, îmbuibările şi afirmă în mod răspicat că cei care fac aceste lucruri „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu„. În contrast sunt puse roadele Duhului Sfânt tot în Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege„.Problema care se pune este faptul că omul prin puterea sa nu poate să treacă de la roadele firii la roadele Duhului Sfânt, ci această lucrare de schimbare este a Duhului Sfânt care regenerează inima omului „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt„ (Tit 3:5). Pe de altă parte mulţi credincioşi trăiesc cu frica de Iad pentru cu nu au siguranţa mântuirii din cauza faptului că în viaţa de creştin se fac păcate şi nu ţin seamă de ce spune Ioan în epistola sa 1 Ioan 2:1  „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit„. Printre alte lucrări ale Duhului Sfânt  este faptul că pecetluişte pe ce Născuţi din Nou „ Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13), iar cel care a păcătuit, nu rămân în păcat, conştientizează păcatul, îşi cer iertare şi relaţia lor cu Dumnezeu se reface. Cei care nu sunt Născuţi din Nou, trăiesc mai departe în păcat, fiind inconştienţi de gravitatea situaţiei în care se află. Faptul că cineva ne este Născut din Nou, face ca păcatul să se lipească de el şi să ajungă la viciu. Un om se poate Naşte din Nou cu aproximaţie în momentul convertirii, a botezului sau niciodată. Totuşi pentru cineva care s-a Născut de Sus, şi poartă numele de creştin, este necesar un punct de referinţă s-au o perioadă din viaţa sa la care se poate raporta ca  eveniment în mod precis. Ioan[1] spre deosebire de celelalte trei evanghelii  sinoptice,  are  abordare  mai spirituală. El este ucenicul preaiubit. Redăm câteva date despre Evanghelia lui Ioan care scrie Evanghelia după Ioan, 1,2,3, Ioan şi Apocalipsa. S-a născut în Betsaida. Se pare că erau înstăriţi şi aveau zilieri (Marcu 1:19-20), şi avea acces  şi relaţii cu familia Marelui Preot. În anul 44 Iacov fratele lui este decapitat la Ierusalim. Datorită prigoanei Ioan se duce la Efes. Este apreciat de bisericile din Asia Mică, fapt dedus din cele trei epistole şi din scrisorile pe care le trimite celor şapte biserici din Apocalipsa. Din mărturiile celor din antichitate se pare că a atins o vârstă înaintată şi după ce se reîntoarce din insula Patmos unde a fost exilat,  moare în Domnul  în orașul Efes. Este de notat faptul că părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Iganaţiu a fost episcop al Antiohiei, 98-117 şi Ireneu cam prin190 d.Cr., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan şi Clement din Alexandria  în anul 200 d.Cr, de asemenea fragmentul muratorian afirmă că autorul este Ioan.  Data[2] scrierii cărţii este între anii 90-100, d Cr. şi se presupune că au fost scrise în ultimii 10 ani din viaţa apostolului. Titlul[3] În originalul grec, cartea, poartă titlul: „Kata Ioannen”  adică Evanghelia  „după Ioan„. Destinatarul  nu este o persoană ci bisericile din Asia Mică pe care  le cunoştea Ioan. Evanghelia este scrisă de o persoană care trăia Evanghelia Lui Hristos. Ca şi Structură[4] este necesar a aminti câteva trăsături. Primele trei evanghelii se numesc sinoptice pentru că au aceaşi perspectivă cu privire la viaţa, învăţăturile şi Persoana lui Isus Hristos și un material comun.  Matei şi Marcu pun accentul învăţătura şi minunile lui Isus. Luca dă atenţie mai mare pildelor lui Isus. Ioan se ocupă mai mult de umanitatea împletită cu Divinitatea lui Isus dar şi de calităţile lui  Isus ca apa vie, pâinea vieţii şi alte elemente de acest gen. Ioan foloseşte mult şi metaforele. De asemenea există şi o simplitate a limbajului, şi o succesiune cronologică şi logică a evenimentelor, el vorbește simplu, este şi profund în acelaşi timp : Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan14:20). Numele lui  Isus  este folosit predominant, superior, iar Numele lui Hristos este  mult mai puţin folosit. Scopul Evangheliei este oferit de Ioan, (20:30-31), de asemenea corectează concepţia greşită cu privire la Ioan Botezătorul, şi combate erorile lui Cerintius. Ca şi Aprecieri, a avut un impact deosebit. Origen a spus că ea este o desăvârşire a evangheliilor, Jerome o percepe ca pe ceva care aprofundează tainele divine, Culross, afirmă că a stors multe lacrimi sufletelor noastre, iar A.T. Pierson, spune că ea ne duce dincolo de perdea în Sfânta Sfintelor. D. A.  Hayes, vede imaginea cea mai adecvată şi glorioasă a lui Hristos între oameni, iar  John Wesley a spus: “Dumnezeu care este veşnic – S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.” Tema  ne arată scopul suprem al  lui Isus, care arată caracterul mesianic în Ioan 20:31  Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui. Conţinutul [5]cărţii, ne arată că Ioan a pornit de la alte premize. Ea  este gândită ca o completare a celor trei evanghelii. Ioan ajunge într-o perioadă a vieţii sale în care divinitatea lui Isus este contestată, şi încearcă să-şi convingă cititorii că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, singurul care poate aduce mântuire (Ioan 20:31). Evangheliile sinoptice se concentrează asupra faptelor lui Isus, pe când Ioan lămureşte doctrinele.  Ca şi Cuvinte cheie şi Teme caracteristice avem planul mântuirii într-o secvenţă de miracole realizate  de Domnul Isus Hristos. Autorul a ales anumite întâmplări care ne ajută  să credem că Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu. Ioan ne prezintă schimbarea apei în vin (Ioan 2),   efectul primirii Cuvântului într-o inimă de piatră (Ioan 25), Vindecarea fiului unui slujbaş (Ioan 4), acceptarea prin credinţă (Ioan 4:50),  vindecarea ologului (Ioan 5), un răspuns pozitiv la porunca divină,  (Ioan 5:8)   înmulţirea plinilor (Ioan 6), săvârşirea mântuirii (Ioan 6:32-33), umblarea pe mare (Ioan 6), un ajutor dincolo de puterile umane (Ioan 6:21), vindecarea unui orb din naştere (Ioan 9), vedere nouă într-o lume nouă, (Ioan 9:3), învierea lui Lazăr (Ioan 11), nemuritor prin Isus Cristos (Ioan11:25). Persoanele care cunosc limba greacă au fost încurcaţi de cuvântul locuit, pentru faptul că o traducere exactă  ”a cortuluii”, cuvânt care la noi nu există. (Ioan 1:14)   Ioan atrage atenţia asupra dezlegării misterelor ascunse în tiparul Cortului Întâlnirii săvârşite de preot aici pe pământ. Domnul Isus se identifică cu Iehova. Ca Dumnezeu întrupat se prezintă pe Sine prin expresii tipice ca Eu  sînt pîinea vieţii (Ioan 6:35, 48), Eu sînt lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), Eu sînt păstorul cel bun (Ioan 10:11, 14), Eu sînt învierea şi viaţa  (Ioan 11:25), Eu sînt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14:6), Eu sînt adevărata viţă (Ioan 15:1-5). O împărţire a Evangheliei ar putea fi şi aceasta Ioan  cap.  1-12 LUMINA,  Ioan 13-19, DRAGOSTEA,  Ioan 18-21   VIAŢA. Aplicaţia practică[6]a Evangheliei este folositoare pentru că ea conţine multă informaţie pentru evanghelizare. Din întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană se poate învăţa modelul de evanghelizare de la om la om. De asemenea sunt multe cuvinte de mângâiere care sunt folositoare în momentul în care pierdem pe cineva drag (Ioan 14:1-6). Învăţăturile sunt folositoare pentru combaterea unor învăţături false în ceea ce priveşte divinitatea lui Isus Hristos ( Ioan 1:1-3 şi 14). Pentru o mai bună abordare a acestui subiect redăm discuţia dintre Isus şi Nicodim.

2). Isus şi Nicodim[7] El era un fruntaş al fariseilor şi spre deosebire de majoritate lor Nicodim este un om sincer, dar totuşi vine la Isus noaptea ştiind că nu este ceva în regulă cu mântuirea sa. Fariseii credeau în Vechiul Testament, aşteptau venirea lui Mesia, credeau în minuni şi în înviere. Nicodim era un gen de om ziua când de fapt purta o mască, dar în faţa lui Isus o dă jos. El face o afirmaţie „ştim”, adică noi fariseii, că  eşti un învăţător venit de la Dumnezeu  şi nimeni nu poate face semnele şi minunile pe care le face Tu. Credem că Nicodim a vrut să ştie şi despre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că  o majoritate a evreilor, nu prindea aspectul spiritual al lui Mesia ci unul pământesc care să îi scape de jugul roman. Minunile făcute de Isus nu au putut fi contestate şi fariseii recunosc acest lucru. Isus trece direct la problemă şi face afirmaţia „,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.„ Mai  târziu Pavel îndemnă la acelaşi lucru în Fapte 14:22. În faţa acestei afirmaţii Nicodim devine iudeu şi începe să pună întrebări cu caracter fizic” Cum se poate naşte un om bătrîn? Poate el să intre a doua oară în pîntecele maicii sale, şi să se nască?„. Dar cuvântul în greacă cu privire la naştere este “din nou” e anothen care înseamnă și “de sus”. Isus vorbea despre o naştere spirituală, dar Nicodim nu reuşeşte să înţeleagă acest lucru şi insistă pe aspectul material al problemei. Era un adevăr pe care nu l-au înţeles nici iudeii în Ioan 2:20,  dar nici femeia de la fântână Ioan 4:15  când s-au întâlnit cu Isus. Născut din apă[8] nu înseamnă a fi botezat cu apă, fiindcă apa sau curăţirile, îmbăierile în Vechiul Testament,  simbolizează  şi reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, iar Isus se referea la dimensiunea spirituală „ de sus” cu privire la Naşterea din Nou. În Evanghelia lui Ioan se afirmă acest lucru. Ioan 17:17  „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Un om se naşte din apă care este Cuvântul lui Dumnezeu şi din duhul de către Duhul Sfânt o lucrarea reală în inima omului. Aceasta este condiţia ca cineva să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, și are ca rezultat  viaţă veşnică. Dar acest lucru nu exclude botezul creştin pe care şi Ioan şi Isus le-au practicat Ioan 3:22  „După aceea Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza”. Dar Duhul Sfânt are şi un rol de sfinţire şi curăţire, prin faptul că locuieşte in ei (Rom. 8:9, Ioan 15:3). Din păcate se  dă dovadă de îndoială spirituală (Romani 2:20), o înţelegere greşită a lucrurilor (Ioan 6:60), dar şi de taina credinţei (Ioan 3:8)   În cartea Fapele apostolilor se dă trei exemple de convertiri vrednice de luat în seamă, pe famenul etiopean, Corneliu şi Pavel, iar în fiecare dintre aceste cazuri Cuvântul lui Dumnezeu a fost folosit de Duhul Sfânt pentru convertirea lor. Doar atunci se poate vorbi de un creştin care este conform cu adevărul şi realitatea Scripturii. Naşterea din Nou este un imperativ duhovnicesc pentru ca cineva să aibă posibilitatea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă ne gândim la felul în care apostolul Pavel descrie viaţa creştină ea este privită  în termeni de   luptă şi alergare, şi va fi un un conflict permanent între natura umană „eu”, cu ce este născut din Duhulu sfânt. Acest lucru este exemplificat  în  faptul că firea păcătoasă este în război cu Dumnezeu. “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se spune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu” (Rom. 8:7-8). Versetul 6, Ce este născut din carne este carne”, este o axiomă, iar Dumnezeu nu are intenţia de a salva trupul ci sufletul omului, iar pentru acest lucru este necesară o Naştere Spirituală.   Este necesar să reafirmăm că doar  aşa un om devine nou în Cristos.  Romani 6:4  „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Aici mai există un aspect important fiindcă Dumnezeu este Duh iar închinarea se face tot în duh. Ioan 4:24  „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Dacă nu îl cunoşti pe Dumnezeu revelat în Scriptură ai fi surprins şi nedumerit aşa cum a fost Nicodim  de cerinţele şi modul în care operează prin Duhul Sfânt. Isus face comparaţie între vânt şi Duhul Sfânt care nu pot să fie percepuţi de ochiul omenesc, iar noi doar vedem efectele Duhului Sfânt în inima şi viaţa credinciosului. De fapt referinţa mai exactă se face la faptul că Duhul Sfânt, fiind o Persoană din Trinitate este Suveran. Isus înlătură masca fariseului  şi a iudeului, iar Nicodim trebuie să stea aşa cum este în faţa lui  Isus aşa cum este el de fapt. Ca şi un adevăr valabil redăm ce spune David. Psalmi 139:3  „Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. 4  Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul”, iar acest lucru este valabil şi astăzi pentru fiecare credincios sau necredincios. Nicodim persistă şi doreşte un  răspuns pe placul lui dar cu Isus nu se poate face aşa ceva. Acest lucru rămâne un adevăr permanet cu privire la statutul de om în dialog sau confruntare cu Creatorul „când toate măştile cad”. În faţa lui Dumnezeu trebuie să venim cum suntem noi în realitate, altfel nu există şanse de dialog, mărturisire şi iertare. Dacă nu facem aşa vom fi trataţi ca atare ca şi Nicodim, persistând în orbire spirituală şi ne eschivăm cu tot felul de întrebări tangenţiale. Isus îi pune o întrebare lui Nicodim Ioan 3:10 „….Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri”?. Întrebarea care se pune este că în postura de învăţător al legii chiar nu a priceput ? sau nu a dorit să înţeleagă, întrebare care vine până în zilele noastre, chiar nu ştim? sau nu vrem să cunoaştem adevărul din Scriptură, iar dacă privim în  noi şi jurul nostru vedem un adevăr dureros cu privire la viaţa de credinţă. Faptele Apostolilor 28:26  „când a zis: „Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea. 27  Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec”, iar această realitate era şi în timpul lui Pavel, dar şi în zilele noastre. Pentru a duce firul ideii mai departe trebuie să ținem seama de câteva realități pe care un om trebuie să le perceapă cu mintea și cu inima.

2). Realitatea Crucii. Trebuie să amintim că sunt două vârfuri ale răului în Univers, din care unul este momentul când Hristos a fost răstignit pe Cruce iar al doilea este Realitatea Iadului. Crucea este momentul când toate păcatele lumii, trecute, prezente şi viitoare, au fost puse efectiv pe Cristos, iar justiţia și  dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute. Înainte de crucificare Hristos experimentează lupta sufletească, cu El însuși. În sfinţenia Sa perfectă i s-a revoltat caracterul și s-a opus din instinct. A avut o puternică reacţie negativă la purtarea păcatelor noastre. El a purtat păcatele multora. (Is.53:12). Dumnezeu l-a făcut pe Isus Cristos păcat pentru noi. (2 Cor. 5:21). Dumnezeu a pedepsit în mod efectiv păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. Matei 27:46  Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Cristos[9] este perceput ca Robul care sufere în Isaia 53 cu împlinire în Crucificarea lui Isus Hristos, iar El biruieşte prin Cruce și este Înviat din morți. Umanitatea  nu va experimenta niciodată răul  suferit de Cristos pe Cruce iar  prigoana credincioșilor este un argument al credinţei. Moartea prin crucificare era cea mai oribilă formă de execuţie, o moarte înfioratoare. Unii suportau câteva zile şi pentru acest lucru se zdrobea fluierele picioarelor ca să moară mai repede. Suferinţa fizică era dublată de  durerea psihologică, pricinuită de purtarea păcatelor omenirii.  El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn. (1Petru.2:24). Dumnezeu a pus efectiv păcatul lumii pe Isus Cristos iar Suferinţa lui Isus Cristos va fi una fără precedent. Momentul Crucificării lui Hristos nu sufere nici un termen de comparaţie. Suferinţele noastre sunt o palidă analogie. El a suportat vina a milioane de păcate. Chiar şi pentru o clipă o uriaşe suferinţă, care însemna pedepsirea păcatului era mult pentru un caracter sfânt şi perfect.  El a suportat pedeapsa, mânia și pedeapsa lui lui Dumnezeu. Suferinţa Lui a fost o plată completă   a păcatului sub aspectul mântuitor. (1.Petru 1:18 ) ”căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Suferința îndurată[10] de Isus Hristos este exemplul final al urii și furiei pe care oamenii păcătoși le simt față de sfințenia lui Dumnezeu. ”Aşadar, oricât de brutale au fost suferințele fizice ale lui Iisus, acest lucru era nimic comparativ cu faptul că a trebuit să îndure păcatele noastre şi să moară pentru a plăti pedeapsa pentru ele (Romani 5:8)[11]. Pentru prima dată[12], în istoria cunoscută de noi,  Trinitatea a fost ruptă dar refăcută prin Înviere. Dar a mai existat un lucru important cu impact în viața credinciosului. Jertfa lui Isus Hristos a fost o jertfă de Ispășire care a înlocuit jertfele aduse de Marele preot în Vechiul Testament.  Evrei 9:13  ”Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!”  Dumnezeu a pedepsit păcatul omenirii prin Fiul Său. Pentru prima dată Isus Cristos era despărţit de Tatăl. În strigătul „de ce” al lui Cristos, se canalizează toate „de ce” – urile umane, da la suferinţa individuală, la suferinţa extinsă a speciei umane. Prigoana este un test și argument al credinţei. Isus Hristos a ieșit biruitor, iar noi vom avea victorie  doar prin El pentru că Pavel spune Coloseni 2:15  ”A desbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.” Această Realitate a Crucii nu este repetabilă în istorie, iar alegerea ne aparține în a crede sau nu a crede Hristos Crucificat care este mântuirea noastră.

3). Realitatea Iadului. Termenul de Iad[13]  în Noul Testament este transliterat prin cuvântul ” Ghenă”, (o vale din preajma Ierusalimului),  în care focul nu poate fi stins, este etern (Matei 18:8) și exemplificat de Isus Hristos.  Imaginile din Noul Testament despre Iad sunt uniforme, iar în afară de foc și pedeapsă, Iadul este descris și ca întuneric, (Matei 25:30) moarte, ( Apoc 2.11), nimicire și excludere din prezența lui Dumnezeu (Matei 7: 21-23) și o datorie care trebuie plătită (Matei 5: 25-26).  În conformitate cu Biblia[14] iadul este un loc real și veșnic. Pedepsirea celor răi în Iad va fi veșnică, și este descrisă  în Scriptură ca fiind ”focul veșnic” (Matei 25:41), ”focul care nu se stinge”  (Matei 3:2), ”ocara și rușinea veșnică” ( Daniel 12:2), un loc unde ”viemele nu moare și focul nu se stinge” (Marcu 9:44-49), un loc al chinurilor ”în foc și pucioasă, , unde fumul se suie în sus în vecii vecilor” (Apoc 14:10-11), ”un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, zi și noapte în vecii vecilor” (Apoc. 20:10).  Oamenii care nu s-au împăcat cu Dumnezeu for vi sub pedeapsa și mânia lui Dumnezeu. În Iad oamenii vor fi nevoiți să recunoască dreptatea lui Dumnezeu. Iadul[15] este un loc de pedeapsă destinat lui Satan și îngerilor care sau răzvrătit dar și oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu. În Iad există un chin permanent, puternic,  mintal  și fizic da  și despărţirea totală și definitivă de Dumnezeu. ”Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (Apoc. 20:14). Dacă se pune întrebarea cine ajunge în Iad avem un răspuns Biblic : Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Din nou se poate afirma că libertatea de alegere ne aparține.

4). Realitatea Cerului.  Atunci când ne gândim la cer înțelegem cel puțin trei lucruri. Cerul fizic, material  perceput  de noi pe care zboară păsările și avioanele, Cerul înstelat, respectiv universul  cunoscut de noi prin telescoape, rachete, etc, și Cerul spiritual aflat într-o altă dimensiune în care locuiește Dumnezeu. Cerul[16] este un loc real și se fac referi la el de aproape 300 de ori. Pavel ne spune că a fost răpit până la al treilea cer (2 Cor. 12:1-9). Orice om care crede în Isus Hristos va avea viața veșnică și va intra în cer. (Ioan 3:16). În cer nu va fi noapte, soarele și luna nu mai sunt necesare pentru că însuși Dumnezeu este Lumină (Apoc 22:5). El este descris în mod plastic cu 12  porți, 12 fundații, Paradisul Grădinii Edenului va fi restaurat și va fi plin de pietre prețioase. În mijlocul grădinii va curge un râu cu apă vie, Pomul vieții va fi pus la dispoziția tuturor oamenilor, rodește de 12 ori pe an și va vindeca neamurile (Apoc. 22). Nimic întinat nu va intra ea. Omul nu este capabil să descrie cum va fi acolo (1 Cor. 2:9). De asemenea în cer nu va fi lacrimi sau durere ci o stare de fericire (Apocalipsa 21:4) Cerul este locuința lui Dumnezeu[17],  a în gerilor Lui  și  o destinație a sfinților de pe pământ. El este  un loc dar și o stare și este perceput încă din Vechiul Testament. Deuteronomul 26:15 ” Priveşte din locaşul Tău cel Sfânt, din ceruri, şi binecuvântează pe poporul Tău Israel, şi ţara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinţilor noştri, ţara aceasta în care curge lapte şi miere.” sau  Neemia 9:6  ”Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”. În Noul Testament cerul  este amintit în rugăciunea Tatăl Nostru (Matei 5:44). Credincioșii au o moștenire păstrată în cer (1Petru 1:4), de asemenea trebuie să definim  dimensiunea escatologică a cerului, care este în viitor pentru faptul că universul fizic va dispare și Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ Nou.  (2 Petru 3:10-13).  Trebuie să înțelegem că în final lucrurile vor fi de așa natură încât vor fi după voia lui Dumnezeu. Biblia [18] afirmă că Cerul este  tronul lui Dumnezeu (Isaia 66:1), (Fapte 7:48-49).  De asemenea după înviere Isus Hristos s-a Înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu. La fel în Cartea Evrei ni se spune faptul că : Evrei 9:24  ”Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” loc în care slujește ca și Mare Preot ( Evrei 6: 19-20). Isus spune că se va întoarce și ne va duce în cer (Ioan 14.1-4). Când oamenii neagă existența cerului, ei neagă Cuvântul lui Dumnezeu. Există în noi un dor după veșnicie și cerul este speranța credincioșilor (2 Cor. 5:1-4). Pavel îndeamnă credincioșii care se află în suferință să privească la lucrurile veșnice adică la cer (2 Cor. 4:17-18). Dumnezeu a pus în mintea oamenilor faptul că El există ( Romani 1:19-20), iar toți cei spălați în Sângele Mielului vor avea parte de Împărăția Cerurilor (Evrei 10: 19-20).

5). ISUS CRISTOS CA MÂNTUITOR ŞI DOMN. Atunci când facem aplicaţia practică la relaţia dintre om şi Dumnezeu, relaţia de tip eu –Tu, trebuie să avem în minte trei lucruri. a) Răstignirea lui Hristos,  b). Convertirea, c). Naşterea din Nou. Aceste trei lucruri trebuie să aibă un aspect punctual în viaţa credinciosului.  Răstignirea lui Isus Hristos, o găsim relatată în cele patru evanghelii, dar convertirea trebuie să fie personală în care participă omul şi Duhul Sfânt, iar Naşterea din Nou este o lucrare a Duhului Sfânt şi o acceptare a omului. Este greu să afirmi dacă aceste lucruri sunt instantaneu sau au aspect procesual în viaţa celui convertit. Ambele variante pot fi valabile.

a). Răstignirea lui Hristos[19]. Pentru a vorbi despre Dumnezeu la modul personal, respectiv Isus Cristos ca  şi creştini este potrivit să vorbim despre răstignirea lui Isus Hristos, ca bază în gândirea creştină cu privire le relaţia eu –Tu realizată prin El. În primul rând asistăm la judecare lui Isus Hristos. Isus după ce prins în Grădina Gestimane şi dus în faţa soborului, aceştia doreau să găsească o vină în El, indiferent de preţ. În timpul ocupării poporului evreu de către romani, evrei aveau dreptul la judecată, dar nu și  pedeapsa cu moartea. Consiliul trebuia să găsească o vină în El, acesta fiind motivul pentru care a fost interogat o noapte întreagă. Cei care l-au acuzat, s-au folosit de martori falşi, au dat alte semnificaţii cuvintelor lui Isus, astfel El dimineaţa ajunge în faţa lui Pilat. Era de fapt o uneltire împotriva lui Hristos Matei 27:13  „Atunci Pilat I-a zis: „N-auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?” Ca şi revers  la judecată pe care o va face Cristos, necredincioșii vor fi acuzaţi şi de egoism  (Matei 25:43). La fiecare sărbătoare importantă a evreilor Pilat deşi locuia în Cezareea venea la Ierusalim pentru a preîntâmpina revoltele. Ierusalimul în perioada sărbătorilor, era supraglomerat din cauza pelerinilor care veneau din toată Iudeea la sărbătoare şi închinare, sărbătoare  era de paşti şi se sărbătorea ieşirea poporului evreu din Egipt, aspectul eliberării şi naţionalismul erau puternic accentuate, iar oraşul era în fierbere şi la figurat şi la propriu. Matei, reia firul naraţiunii şi se întoarce la comportamentul lui Iuda vânzătorul.  Se poate face comparaţie între Iuda vânzătorul şi Petru care s-a lepădat de Isus Hristos.  Iuda este cuprins de remuşcări şi se duce la marii preoţi ca să înapoieze banii. Preoţii refuză iar Iuda nu vede altă cale decât să-şi ia viaţa. Dar nici preoţii de la Templu nu erau mai buni şi pun accent pe lucrurile mărunte. Fiindcă era preţ de sânge ei cumpără ţarina „ Ţarina olarului”, numită mai târziu „Ţarina sângelui”, loc în care erau îngropaţi străini pentru îngroparealui Cristos. Nu îi interesa moartea unui om ci se conformau tradiţiei poporului evreu. Preoţii erau nemiloşi, şi au vărsat sânge nevinovat. De fapt fără să ştie au împlinit o profeţie pe care a făcut-o prorocul Ieremia  În cazul lui lui Iuda găsim căinţă pentru păcat, dar cu întârziere fatală şi lipseşte mărturisirea păcatului în faţa Persoanei care avea puterea să ierte păcatele.   Nu știm dacă în cazul lui Iuda se putea primii iertare. Ioan 17:12  „Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. În contrast[20] lepădarea lui Petru prezintă alt aspect. El neagă că a avut legătură cu Hristos în faţa unei slujnice, dar la cântarea cocoşului îşi aduce aminte de cuvintele lui Isus şi a plâns cu amar. Căinţa lui a fost una care a primit iertarea. Domnul Isus ajunge înaintea lui Pilat. Acesta îi pune întrebarea dacă  este Împăratul iudeilor, iar Isus răspunde „Da” i-a răspuns Isus „Sunt.” Cei care îl acuzau pe Hristos de acest lucru considerau răspunsul lui ca o blasfemie. În plus Isus Hristos indică şi o profeţie (Matei 26:64)  „Da” i-a răspuns Isus „Sunt! „Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” Marele Preot a avut o reacţie de impulsivitate, nestăpânire, şi agresiune „Atunci marele preot şi-a rupt hainele, şi a zis: „A hulit!” Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui.” Pentru acest lucru a ajuns ca iudeii să îi dorească moartea cu orice preţ, dar trebuiau să găsească o vină pentru ca romanii să îl poată condamna la moarte. „Domnul Isus este Mielul lui Dumnezeu, este Mesia, şi este Regele iudeilor, deci, nu era nici un neadevăr în cuvintele Domnului”. Isus Hristos tace şi nu răspunde acuzaţiilor aduse de evrei. Pilat avea nevoie de mai multe dovezi împotriva lui Isus pentru a nu-l condamna la moarte şi considera cererea evreilor un lucru fără însemnătate. Matei atinge două aspecte importante din procesul lui Isus, primul fiind legat de oferta lui Pilat, care voia să elibereze un deţinut şi acesta să fie Hristos, fiidcă el ştia că din invidie şi orgoliu Hristos a fost adus la judecată, dar şi că  evreii de rând îl iubeau pe Isus, aşa că se temea de o răscoală, şi era prins la mijloc.  El este obligat a alege între bine şi rău. Şi soţia lui  Pilat are o poziţie binevoitoare faţă de Isus în urma visului din timpul nopţi. Pilat pune în faţa mulţimii pe Isus şi Baraba, care era un tâlhar ca unul dintre ei să fie eliberat. De fapt Pilat fuge de răspundere, dar între timp preoţii au convins norodul să ceară eliberarea lui Baraba. Norodul  era influienţabil şi schimbător, aşa că cer eliberarea lui Baraba. Nu ştim exact dacă era acelaşi norod care a asistat la intrarea lui Isus în Ierusalim cu o săptămână înainte când l-au aclamat ca rege Matei 21:9  „Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, dar probabilitate este mare iar acum doreau moartea lui Hristos. Dilema lui Pilat rămâne, fiindcă nu ştia ce să facă cu Isus şi iarăşi întreabă mulţimea ce să facă cu Isus. El nu mai ave nici o autoritate în momentul acela. În cazul acesta Pilat nu mai este judecător ci mulţimea, iar acest fapt este  o raritate. Spălarea pe mâini nu îl absolvă de vina de a condamna un nevinovat la moarte. De multe ori se uită de către credincioşi faptul că judecata va fi personală şi va fi judecat în funcţie de cum au crezut şi au trăit cu Isus Hristos. Pilat şi-a spălat mâinile, dar nimeni nu poate să fie curat în ceea ce priveşte sângele care a curs pe Cruce, pentru că şi noi avem  „mâinile murdare”, pentru că și păcatele  noastre sunt cele care l-au răstignit Isus Cristos  a murit și pentru noi. În momentul alegeri poporul în mod inconştient cer ca Isus Hristos să fie răstignit şi o pedeapsă viitoare care va fi greu de purtat. „Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”, astfel s-a cerut păcate şi pedapsă peste generaţii iar istoria a confirmat acest lucru. Baraba a fost eliberat, iar Hristos este dat să fie răstignit. Era o mare nedreptate, iar oamenii care l-au bătut şi răstignit erau cei mai cruzi. Isus Cristos este batjocorit în cel mai mare grad cu putinţă, de oameni cu o natură pervertită de păcat. Isus a primit pe cap o cunună de spini, o trestie în mâna dreaptă, iar soladaţii şi-au bătut joc de El „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” şi îl scuipau. Isus[21] a primit o haină stacojie, iar lucrurile se leagă de escaton Apocalipsa 17:3  „Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie, şezând pe o fiară de coloare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne”. Legătura aceasta nu este întâmplătoare. După ce l-au îmbrăcat iarăşi în hainele lui l-au dus la locul de osândă, prin crucificare. Oameni de astăzi nu s-au  schimbat în bine, iar inima omului este plină de răutate, iar posibilitatea de a face rău semenilor este mult mai mare. Soldaţii erau satisfăcuţi de durerea lui Isus, dar El era de Mielul care suferea pentru păcatele omenirii întregi. Isus nu a mai avut putere să ducă Crucea până la locul execuţiei, iar soldaţii l-au silit pe Simon din Cirene să o ducă mai departe până la Golgota. Acolo au vrut să îi dea vin amestecat cu fiere dar Isus a refuzat. Băutura era oferită condamnaţilor la moarte, pentru a „atenua” suferinţele, cu scopul ca cel crucificat să sufere cât mai mult. Hainele lui au fost trase la sorţi împlinind o profeţie fără ca să ştie. Isus Hristos a fost umilit de fiinţa umană. Pilat dă ordin ca să scrie pe Cruce : INRI „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor,” în trei limbi de  circulaţie în cadrul imperiului Roman latină, greacă şi ebraică. Isus a fost răstignit între doi tâlhari. Fiecare  dintre evanghelişti se axează mai mult pe ce se întâmplă în jurul Crucii lui Hristos, iar mai târziu mulţi artişti au încercat să surprindă suferinţa lui Hristos, dar este o viziune umană limitată, dar Isaia capitolul 53, redă cel mai bine această suferinţă. Biblia ne spune că au fost trei ceasuri de întuneric asupra pământului, cerul nu a privit ce se întâmplă la Cruce, era un eveniment dintre Tată şi Fiu. Decizia lui Isus Hristos de a muri pentru oameni era una personală şi era motivată de dragoste.

b). Convertirea[22]. Doar o confruntare a omului păcătos cu sfinţenia lui Dumnezeu are ca  rezultat pocăinţa şi convertirea păcătosului care este o intrarea pe uşă şi face dovada a mergând pe cale și poate fi socotită o convertire adevărată. Omul trebuie să recunoască că trebuie să fie mântuit, ca răspuns în faţa mâniei lui Dumnezeu. Răspunsul este simplu la problema păcătosului Fapte 16:31  „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”  Omul s-a bazat pe credinţă, pe Isus Hristos, cu lucrurile care derivă de aici, Isus este Fiul lui Dumnezeu, este Mesia, Domnul şi Hristosul, care a murit şi a Înviat pentru păcatele oamenilor (Romani 10:9). A fi convertit înseamnă „a se întoarce”  , înseamnă o schimbare a minţi „metanoia” şi înseamnă pocăinţă. „Credinţa şi pocăinţa sunt complementare”, iar creştinul adevărat va renunţa la păcat (1Tesaloniceni 1:9). Pe de altă parte Duhul Sfânt va transforma păcătosul într-o persoană nouă. Creştinismul nu înseamnă o religie, chiar dacă are diferite forme de ritual, ci credinţa în Isus Hristos. Adevăratul creştin nu va trece de a o religie la alta.  Întrebarea vitală pentru cel care trăieşte în păcat este ”ce să fac ca să fiu mântuit?”, iar Pavel dă răspunsul : Fapte 2:38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”.  O altă întrebare de acest gen pune și temnicierul și primește un răspuns : Fapte 16:31  „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Convertirea[23] în Vechiul Testament înseamnă întoarcerea poporului lui Dumnezeu sau a unor naţiuni păgâne la căile Domnului. Există numeroase exemple de „convertire”,  a poporului păgân ca norodului din Ninive (Iona 3:7-10), a poporului Israel la scară naţională, şi convertirea unor persoane individuale  ca David, (Psalmul 51:13), Naman (2 Împăraţi 5), Iosia (2 Regi 23:25), Manase ( 2 Cronici 33:12 şi mai departe). De asemenea se face referinţă la convertiri care antrenează toate lumea (Psalmul 22: 27). Pentru evrei convertirea însemna întoarcerea la „Dumnezeul tău Iahve”  (Deuteronom 4:30; 30:2, 10), iar motivul convertiri era că evreii au călcat Legământul  mozaic şi s-a depărtat de la Căile Domnului. În momentul convertirii poporului era necesar o înnoire publică a legământului„ (Iosua 24:25; Iehoiada, 2 Împăraţi 11:17; Asa, 2 Cronici 15:12; Ezechia, 2 Cronici 29:10; Iosia, 2 Cronici 34:31)”. Legământul era o legătură stabilă între poporul evreu şi Dumnezeu, iar căderea în păcat a adus pedeapsa  (Amos 3:2), dar nu l-au distrus şi dacă poporul se convertea urmau binecuvântările  (Zaharia 1:3), iar naţiunea era iertată şi vindecată  (Deuteronom 4:23-31; …Isaia 6:10). Întoarcerea adevărată presupune regrete, o smerenie şi umilire în inima omului, o transformare şi o căutare sinceră a lui Dumnezeu  (Deuteronom 4:29… 30:2,10; …. Ieremia 24:7), şi urmează cunoaşterea clară și punerea în aplicare a Căilor Sale  (Ieremia 24: 7, 2 Cronici 33:13). În Noul Testament termenul folosit pentru convertire este epistrepho, şi înseamnă şi întoarcerea unui creştin la Cristos după ce a căzut în păcat (Luca 22:32), şi la decizia unui păcătos, evreu sau dintre neamuri de a se întoarce la Cristos prin credinţă. Convertirea are şi un aspect escatologic cu privire la iertarea păcatelor (Matei 18:3; Faptele Apostolilor 3:19; 26:18). Ea este un eveniment unic în viaţa omului (timpul aorist al verbelor) şi înseamnă întoarcerea de la idolatrie, păcat şi de sub domnia lui Satana la închinare adevărată şi slujirea unui Dumnezeu adevărat  şi a Fiului Isus Cristos  (Fapte14:15; 26:18; 1 Tesaloniceni 1:9) şi a Fiului Său Isus Cristos (1 Petru 2:25). Şi în Noul Testament convertirea şi credinţa sunt inseparabile (Faptel11:21). Convertirea poate să aibă un aspect violent şi dramatic a  unor persoane ca la Pavel, Corneliu, temnicerului din Filipi, sau mai puţin impresionante ca a famenului etiopean şi a Lidiei, exemple care au o mare semnificaţie pentru Biserica primară. Scriitorii nu se ocupă aşa de mult  de aspectul  psihologic a persoanei convertite ci mai mult de eveniment, care este perceput ca şi o acţiune practică şi o acceptare a Evangheliei lui Cristos. Din punct de vedere teologic convertirea înseamnă „predarea de sine pentru unirea cu Cristos”, cu tot ce derivă din aceste lucru (Romani 6:1-14 Coloseni 2:10-12, 20 …). Când omul se întoarce la Dumnezeu este o acţiune a lui şi liber să aleagă acest lucru, dar pe de altă parte Biblia ne indică o lucrare a lui Dumnezeu în om în Vechiul Testament păcătoşii s-au întors la Dumnezeu numai când au fost întorşi de El (Ieremia 31:18,  Plângerile 5:21). În Noul Testament când oamenii vor să fie mântuiţi, tot Dumnezeu îi face să acţioneze  (Filipeni 2:12…), fiind o lucrare divină în ei şi reprezintă o Naştere din Nou (Ioan 3:1…), şi o înviere din morţi  (Efeseni 2:1…). De asemenea acest lucru înseamnă o deschidere a inimi, o iluminare a ochilor şi primesc o altă înţelegere (1 Ioan 5:20). Dumnezeu atrage oamenii printr-un sentiment puternic, copleşitor, chiar o constrângere divină prin Duhul Sfânt (Ioan 16:8; 1 Corinteni 2:4 … 1 Tesaloniceni 1:5), ce însemnă în final înnoire.  Acest aspect trebuie să se găsească în mod violent sau mai puţin izbitor în viaţa celui convertit care în mod creştinesc trebuie să corespundă unui anumit moment din viaţa sa, mai lung sau mai scurt, iar aici nu se pot da reţete.

c). Naşterea din Nou[24]. Duhul Sfânt ca termen în Vechiul Testament apare ca „ruah”, iar în limba greacă  „penuma”, şi are înţeles de bază ca vânt (Geneza 8:1; Exod 10:13), suflare   diminuată (Iosua 5:1; 1 Împăraţi 10:5;  Isaia 19:3), putere divină (Numeri 24:2; 1 Samuel 10:6-10; 19:20-23). Astfel în  gândirea ebraică veche „ruah”, are diferite înţelesuri dar exprimă acelaşi lucru. Termenul de „ruah” este un termen existenţial ce exprimă o forţă nevăzută şi puternică, o manifestare a energiei divine. În Noul Testament este folosit cuvântul „pneuma” şi indică un compartiment al spiritului uman prin care credinciosul are posibilitatea de a  avea o relaţie cu Dumnezeu. (Marcu 2:8; Faptele Apostolilor 7:59; 1 Tesaloniceni 5:23; Iacov 2:26). La baza conceptului de Trinitate stă  faptul că Pavel recunoaşte că un credincios care trăieşte prin Duhul Sfânt are o dublă relaţie cu Dumnezeu ca şi Tată  (Romani 8:15 … Galateni 4:6) şi cu Isus Hristos ca  Fiu și Domn (1 Corinteni 12:3). Duhul  sfânt s-a arătat sub formă vizibilă ca : vâjâit ca de vânt, chip de porumbel şi limbi ca de foc. El se manifestă şi ca o Persoană dar şi ca o putere. Fapte 1:8  „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”  Duhul Sfânt[25] este a Treia persoană din Trinitate (Fapte 5:3-4), este egală în esenţă cu Tatăl şi cu Fiul şi există din veşnicii. El are atributele personalităţii ca : intelect (1 Cor. 2:11; Rom. 8:26-27),  – voință (1 Cor. 12:11),  – sentimente (Efes. 4:30)  – comunicare (Fapte 8:29).   De asemenea El are atribute divine ca: – atotştiinţa (1 Cor.2:10-11),  – atotprezenţa (Ps. 139:7-10),  – atotputernicie (Gen. 1-2),  – adevăr (1 Ioan 5:7),  – eternitate (Evrei 9:14).  Acţiunile Sale sunt numeroase  şi vom face referire la cei credincioşi.  El regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14). În timpul de astăzi este necesar să ne uităm la roadele Duhului Sfânt din Galateni 5: 22-23, pentru a recunoaşte un om Născut din Nou. La întrebarea ce înseamnă a fi un creştin Născut din Nou[26] (de sus), avem exemplu dialogul dintre Isus şi Nicodim (Ioan 3:1-21), mai precis Ioan 3:3-7. Naşterea din Nou este necesară pentru că omul nu poate face nimic prin forţele proprii Romani 3:23  „Căci toţi au păcătuit, şi Sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Naşterea din Nou are loc prin Harul lui Dumnezeu Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Cristos a plătit pentru păcatele noastre iar cine este în Cristos este o făptură nouă  (2 Corinteni 5:17) în felul acesta credinciosul primeşte viaţă veşnică. Doar prin puterea[27] lui omul nu se poate schimba Ieremia 13:23  „Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care Sunteţi deprinşi să faceţi răul”?   „Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale.  Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin Har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.” 1 Petru 1:23  “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” Romani 8:7  “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.” Naşterea din Nou este o schimbare radicală a vieţii. Coloseni 3:9-10  “Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” Numai altoirea în Cristos poate să schimbe natura umană. 1 Petru 1:23  “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.” De asemenea prin Naştere din Nou deveni moştenitori a lui Dumnezeu Romani 8:17  “Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” Naşterea din Nou este absolut necesară pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu Ioan 3:3  “Drept răspuns, Isus i-a zis: ‘Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Problema[28] se pune în mod acut în relația credinciosului  eu – Tu cu divinitatea, pentru că prima dată Hristos trebuie să aibă calitatea de Mântuitor în viața credinciosului. și abia apoi El este Domn și Stăpân peste viața de credință. Aceste lucruri nu se pot inversa. Intrăm pe ușa cea strâmtă și facem dovada credinței mergând pe calea îngustă. Acest lucru se vede prin roadele pe care le ducem conform cu Galateni 5:22.  Atunci când rostim Numele lui Hristos, realitatea Crucii, realitatea Iadului și Realitatea Cerului, sunt prezente în ființa noastră și chiar dacă nu le gândim în mod simultan, ele sunt acolo, dar în plus avem și calitatea de robi a lui Hristos, în contrast fiind în același timp eliberați de păcat. Isus Hristos[29] are calitatea de mântuitor pentru că s-a Întrupat (Ioan 1:1 și 1:14), ca să învețe,  să vindece trupul dar în primul rând sufletul, să ne ierte și să moară pentru noi. Biblia face afirmația că toți am păcătuit și am făcut fapte rele (Romani 3:8-10), ca urmare ne așteaptă judecata lui Dumnezeu care este Iadul cel veșnic ( Apoc. 20:11-15). Din această pricină avem nevoie de un Mântuitor. Isus Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre (Romani 5:8), și în acest fel, suntem salvați de realitate  Iadului. Membralitatea într-o biserică locală, săvârșirea unor ritualuri creștine, nu suplinesc adevărata relație pe care trebuie să o aibă credinciosul cu Isus Hristos, care înseamnă pocăință și Naștere din Nou. Acceptarea unui Hristos Mântuitor și personal înseamnă să-ți pui întreaga credință în El. Întrebarea  rămâne și anume ce avem în mintea noastră când rostim Numele lui Isus Hristos.

6). CONCLUZII. Naşterea din Nou este un imperativ pentru ca cineva să intre în Împărăţia cerurilor. Isus în discuţia pe care o are cu Nicodim şi Pavel în Galateni afirmă răspicat acest lucru ”cu nici un chip nu vor intra”, iar cei care cred că în Împărăţia Cerurilor se poate intra prin fraudă sau alte căi, sau credinţe se înşeală amarnic, fiindcă există o singură credinţă mântuitoare iar mântuirea vine de la iudei Ioan 4:22  „Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei”. Omul nu are capacitatea de a se schimba singur, iar această lucrare aparţine Duhului Sfânt. El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt„(Tit 3:5). De asemenea Duhul Sfânt pecetluieşte pe cei credincioşi şi nu îi lasă dacă au cedat ispitei să rămână în păcat,  şi atenţionează credinciosul de starea în care se află, iar acesta conştientizează păcatul îşi cere iertare şi relaţia lui cu Dumnezeu se reface, pentru că avem la Tatăl un mijlocitor, dar nu tot aşa se  petrece cu un „credincios”, care nu s-a Născut de Sus, el rămâne în păcat care va devenii o stare permanentă cu destinaţia finală spre Iad. Naşterea din Nou trebuie să aibă un punct de referinţă bine conturat la un moment dat,  legat de timp, sau perioadă scurtă din viaţa credinciosului. Nicodim era un fariseu care a  înţeles că ceva nu este clar cu privire la mântuirea personală, aştepta pe Mesia şi Împărăţia Cerurilor, credea în înviere, dar aşteptarea era denaturată de învăţăturile rabinilor. Evreii aşteptau în acel moment un mesia care să îi elibereze de jugul roman. Nicodim era un om sincer care totuşi vine la Isus noaptea (de ce?), dar cu diferite  măşti pe care este nevoit să le dea jos în faţa lui Isus, fiind obligat să facă acest lucru. În faţa lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, şi dacă dorim să avem iertare şi o părtăşie cu El, trebuie să fim noi înşine aşa cum suntem în realitate. Chiar şi după ce Isus l-a obligat pe Nicodim să dea toate măştile jos, acesta nu reuşeşte să înţeleagă dimensiunea spirituală a Împărăţiei Cerurilor, ci se axează pe aspectul fizic al problemei, aşa cum  mulţi creştini fac şi astăzi. Isus a mai afirmat o serie de adevăruri care la momentul respectiv nu au fost înţelese. Apa în Vechiul Testament însemna Cuvântul lui Dumnezeu,  adevăr valabil şi în Noul Testament Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul”. Astfel prin Cuvântul lui Dumnezeu Duhul Sfânt regenerează, înnoieşte inima credinciosului. Tit 3:5  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt are şi un rol de sfinţire şi curăţire, în inima omului. Naşterea din Nou este urmată de botez, pentru că Ioan Botezătorul, Isus şi apostolii au practicat acest lucru, iar botezul este exprimat de Petru ca şi o mărturie a credinciosului şi intrarea credinciosului în Biserică. 1 Petru 3:21  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”. În Noul Testament avem cazuri de convertiri adevărate, ca famenul etiopean, Corneliu, Pavel, Lidia, dar şi exemple de „botezuri” în care nu exista sinceritate : Matei 3:7  „Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare”? Deşii creştinul este Născut din Nou, nu  este scutit de ispite, căderi, iar Pavel descrie viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare. De asemenea un alt aspect important este faptul că închinarea trebuie să fie făcută în „ duh şi adevăr” fiindcă Dumnezeu este Duh, iar sub altă formă nu este primită. De multe ori avem impresia falsă că Dumnezeu acceptă tot felul de surogate în închinarea noastră, dar  acest lucru este contrar adevărului. De fapt aşa ca şi Nicodim, dorim un răspuns şi o închinare în termenii noştri, dar Dumnezeu acceptă închinarea doar în termenii Lui. Închinarea se face prin Duhul Sfânt care este o Persoană din Trinitate. De multe ori prin firea noastră se persistă în greşeli şi orbire spirituală, aducând înaintea lui Dumnezeu aspecte tangenţiale,  fără efect în plan spiritual. Aşa a fost pe timpul lui Isus, Pavel,  momente când religia creştină era o formă fără fond şi din păcate şi azi în creştinism. Pentru a aprofunda condiţiile în care are loc Naşterea din Nou trebuie să avem în minte şi inimă aspecte reale care conduc omul la mântuire. Omul trebuie să aibă în minte şi inimă suferinţa îndurată de Isus Cristos pe Cruce, Trupul frânt, Sângele care aduce iertarea păcatelor, iar cea mai puternică imagine, o redă prorocul Isaia în capitolul 53. Crucea a fost unul dintre vârfurile răului din univers când toate păcatele lumii au fost puse efectiv pe Cristos şi mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra Lui. A fost momentul în care Fiul este despărţit de Tatăl „Eli, Eli, Lama Sabactani?”, iar dreptatea lui Dumnezeu a fost a fost împăcată şi împlinită. Nimic din lumea această nu se poate compara cu suferinţa lui Cristos, iar prigoana care se abate uneori asupra credincioşilor este un argument  şi un test în favoarea credinţei adevărate. Întrebarea pe care a pus-o Isus, de ce ?, curge de-a lungul istoriei,  de câte ori suferinţa este prezentă în om de la suferinţa individuală, la întreaga specie umană, dar nu se poate compara cu durerea fizică şi morală experimentată de Isus Cristos, din care iese biruitor, iar noi vom avea victorie şi izbândă tot prin Cristos. Cu această imagine în minte şi străpunşi în inimă, se poate face pasul următor pentru a conştientiza ce se întâmplă cu cei care neagă, sau resping pe Cristos, iar aceasta este o realitate viitoare şi cumplită. Iadul este al doilea vârf al răului din univers.  Iadul, o transliteraţie a cuvântului Ghenă, este descris  ca formă ultimă de pedeapsă a lui a lui Dumnezeu împotriva lui Satan şi a îngerilor răi  plus a oamenilor care au refuzat mântuirea oferită de Cristos. El este descris ca şi „întuneric, moarte, nimicire, focul care nu se stinge, ocara și rușinea veșnică, viemele nu moare și focul nu se stinge, un lac de foc și pucioasă” unde cei răi vor fi chinuiți, şi și noapte în vecii vecilor” iar în final chiar „şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua”. Acolo va fi un chin fizic şi mintal permanent, oamenii vor suporta pedeapsa lui Dumnezeu o veşnicie întreagă, şi va fi o  separarea totală şi definitivă de Dumnezeu. Nu ştim dacă vor fi grade de pedeapsă acolo, nu se poate compara un Hitler, Stalin etc,  cu un necredincios, „care nu a dat foc la casa nimănui”, dar tot Iad se cheamă. Acolo vor ajunge „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua”. În această viaţă libertatea de alegere aparţine  fiecărei fiinţe umane, iar după moartea fizică, nu se mai poate face nimic pentru că Pavel spune Evrei 9:27  „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, şi omul va sta în faţa Scaunului de Judecată a lui Cristos. Există o  altă alternativă după moarte denumită cer ca o stare de binecuvântare în prezenţa lui Dumnezeu, dar din păcate Isus face afirmaţia Matei 7:13  „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află”. Cerul este prezentat în dimensiunea sa spirituală, ca o stare şi un loc în care se află Dumnezeu. El este un loc real, iar în Biblie  se fac referinţă la cer de nenumărate ori. Pavel a fost răpit până la al treilea cer şi face o afirmaţie. 2 Corinteni 12:4  „a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. Oamenii care cred în Isus Cristos  vor  intra în cer şi vor beneficia de viaţă veşnică. Cerul este descris în mod sugestiv ca un loc plin de lumină, o cetate cu 12 porţi, vor fi pietre preţioase,  Grădina Edenului va fi refăcută, va fi un râu din care curge apă vie, şi pomul vieţii care rodeşte de 12 ori pe an,  care vindecă neamurile. De asemenea nu va mai exista lacrimi ci o stare de fericire veşnică.  Cerul este amintit atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, unde credincioşii au o moştenire viitoare. Isus Cristos se va întoarce „parousia”, şi ne va ridica la cer. Cerul este perceput ca o dimensiune escatologică, pentru că cerul de acum  şi pământul vor arde şi va exista un cer nou şi un pământ nou. Isus Cristos acum stă la dreapta Tatălui ca Împărat, Mare Preot şi Mijlocitor, iar toţi oamenii care şi-au spălat păcatele în Sângele Mielului, vor intra în Împărăţia cerurilor. Negarea Iadului şi a Cerului, nu le desfiinţează, iar oamenii de fapt resping Cuvântul lui Dumnezeu. Reamintim faptul că pentru ca un om să se convertească trebuie să aibă în minte şi în inimă suferinţa lui Isus Cristos pe Cruce, pentru ca mai târziu Isus Cristos să aibă calitatea de Mântuitor şi Domn în inima credinciosului, astfel se restabileşte relaţia eu – Tu dintre fiinţa creată şi Creator. Judecata lui Cristos a fost o bătaie de joc în ceea ce priveşte acţiunea unui tribunal în exerciţiu pe atunci Soborul. Se apelează la martori mincinoşi, se calcă toate regulile, se instigă mulţimea, se fac presiuni asupra lui Pilat, iar preoţii şi mulţimea decid în final cine va merge la moarte, acesta fiind Isus Cristos acuzat de blasfemie şi de faptul că se declară regele iudeilor. Moartea prin crucificare era cea mai cumplită moartea din timpul acela destinată tâlharilor şi celor care se împotriveau imperiului roman. Isus nu a avut puterea fizică necesară să-şi ducă crucea până la Calvar, iar pe Cruce i s-a oferit vin amestecat cu fiere, pentru ca agonia înainte de moarte să fie cât mai mare. Isus Cristos  este batjocorit,  a primit pe cap o cunună de spini, o trestie în mâna dreaptă,  i s-au adresat cu„Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” şi soldaţii îl scuipau şi a mai primit o haină stacojie, iar hainele Lui au fost trase la sorţi. Pe Cruce Pilat dă ordinul să se scrie INRI „Acesta este Isus, Împăratul Iudeilor,” Evangheliştii oferă detalii din jurul Crucii lui Cristos. Suferinţa era aşa de cumplită încât privitorii au lăsat capul în jos „îţi întorceai faţa de la El”, spune Isaia. Percepţia oamenilor era complet greşită pentru că „era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi”. Crucificarea avea un scop în planul lui Dumnezeu : „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui”. Sămânţa acesta de urmaşi sunt creştinii. Pilat şi-a spălat mâinile în zadar, dar şi noi avem „mâinile murdare” pentru că Isus Cristos a murit şi pentru păcatele noastre (Ioan 3:16). Dacă atunci inima oamenilor era aşa plină de răutate, nici astăzi nu este mai bună şi fiecare om are nevoia de mântuire, iar libertate de alegere este o decizie personală care are consecinţe veşnice. Convertirea omului se realizează atunci când omul se confruntă cu Sfinţenia lui Dumnezeu, sau că măreţie Lui cum a fost cazului Iov. Este necesară o recunoaştere a persoanei în cauză a faptului că este păcătos o schimbare a minţii. Convertirea este legată strâns de credinţa în Isus Cristos, ca Persoană şi lucrarea de Ispăşire a păcatelor, ea este un eveniment unic în viaţa omului, însemnă întoarcerea de la păcat şi de sub domnia lui Satana, la Isus Cristos, o închinare adevărată, şi o slujire  reală a lui Dumnezeu şi Isus Cristos. În Noul Testament avem exemple de convertiri reale a oamenilor, ca exemple pentru noi. Ea trebuie să fie un eveniment în viaţa creştinului, iar el este liber să aleagă acest lucru sau să refuze. Totuşi Dumnezeu îi face să acţioneze în felul acesta pentru că este o lucrare divină a Duhului Sfânt care realizează Naşterea din Nou, (dar şi o acceptare a persoanei respective) prin care oamenii îşi deschid inima faţă de Dumnezeu, există o iluminare spirituală şi se primeşte o idee clară şi exactă şi se cuprinde cu mintea Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru înseamnă o înnoire a minţii, aspect care trebuie să se vadă  în viaţa celui convertit. Nu se pot da reţete cu privire la momentul convertirii dar ea trebuie să fie punctuală, sau procesuală într-un interval de timp dat, ca moment de referinţă în viaţa fiecărui credincios ambele variante pot fi valabile. Chiar dacă aceste lucruri sunt reale, omul are în continuare liber arbitru şi poate să accepte sau să refuze mântuirea oferită prin Isus Cristos. Am afirmat faptul că Naşterea din Nou este o lucrare a Duhului Sfânt, iar Pavel admite că Duhul Sfânt face parte din Trinitate, iar credinciosul poate să aibă o dublă relaţie atât cu Dumnezeu cât şi cu Isus Cristos. Nu se poate trece de la roadele firii pământeşti la roadele Duhului Sfânt  decât prin Naşterea din Nou, prin care devenim o „făptură nouă”. Un om păcătos trebuie să creadă în Isus Cristos şi să primească mântuirea prin Har, iar atunci Dumnezeu va realiza Naşterea din Nou prin Duhul Sfânt. Pavel ne vorbeşte despre „altoirea în Cristos”, ce are capacitatea de a schimba natura păcătoasă a omului. Naşterea din Nou este un imperativ pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ioan 3:3  „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” În momentul în care rostim Numele lui Isus Cristos, trebuie să avem în minte simultan realitatea Crucii, a Iadului, a Cerului, şi a faptului că suntem păcătoşi în contrast cu sfinţenia divinităţi. Acest lucru este valabil şi pentru cei care sunt în biserica locală, iar membralitatea, sau funcţia, diferite activităţi nu au legătură neapărat şi cu Naşterea din Nou, care înseamnă pocăinţă. Naşterea din Nou se produce aproximativ în timpul convertirii, a botezului, iar din păcate la alte persoane niciodată. Întrebarea rămâne în mod retoric pentru fiecare din noi în parte,  anume ce avem în minte când rostim numele Mântuitorului pentru că El trebuie să aibă calitatea de salvator şi Domn în inima omului şi peste Biserică.  Amin

 7). BIBLIOGRAFIE

„DICŢIONAR BIBLIC „  SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

 SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

 Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/convertirea-la-crestinism.html

Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/convertire.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

Ardelean Viorel

 [1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 148-153

[2] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[3] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[4] Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[5] Saitul  http://www.theophilos.3x.ro

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[8] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[10] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[11] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-suferind.html

[12] Ardelean Viorel

[13] Dicținar Biblic pag 540

[14] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

[15] Ardelean Viorel

[16] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ca-si-in-cer.html

[17] Dicționar Biblic pag 214

[18] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/realitatea-cerului.html

[19] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/convertirea-la-crestinism.html

[23] Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/convertire.html

[24] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

[25] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[26]  Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

[27] Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

[28] Ardelean Viorel

 [29] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Mantuitor-personal.html

NAŞTEREA DOMNULUI ISUS   Mat. 1:18-25  2: 1-11 Luca 2: 1-32 / Ardelean Viorel

download - Copie

NAŞTEREA DOMNULUI ISUS   Mat. 1:18-25  2: 1-11 Luca 2: 1-32

Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE  Această Evanghelie[1] stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia  Ideea  principală.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii.  Împărăţia era aproape în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei 13). Expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus În anul 4 B.C. numit şi   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4).  Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C, El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială, apoi urmează: Canonizarea, Păstrarea Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,    Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma  naşterea Biserici, la Rusalii,  mărturia Bisericii şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament, Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]. Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente. „480 Î.C.            Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.  – 333 Î.C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus.  – 332 Î.C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. – 323 Î.C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î.C. –            Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.  – 312  Î. C.            Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. – 203 Î.C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  – 166 Î.C. preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. –  63 Î.C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.  – 40 Î.C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  – 37 D. C.                 Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  – 31 Î.C.  Cezar Augustus devine împăratul Romei.  – 19 Î.C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î.C. Anno Domini – în anul Domnului, s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseiifariseii s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii –  erau dintre cei bogaţi; gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii –  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii –  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei înţeleagă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci : (Matei 22.37-40),  Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legături[9] în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei După Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în termenii lor, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credicioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie

2). REVELŢIA GENERALĂ[11],  se referă la Creaţie, Univers  natură,  ca de  exemplu  Psalmul 19:1-4 declară: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit; dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii.” După acest pasaj, existenţa şi puterea lui Dumnezeu pot fi văzute clar prin observarea universului. Ordinea, complexitatea şi minunea creaţiei vorbesc despre existenţa unui Creator puternic şi glorios şi inteligent.  Revelaţia generală este, de asemenea, prezentată şi în Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi”. Asemenea Psalmului 19, şi Romani 1:20 ne învaţă că puterea veşnică a lui Dumnezeu şi natura Sa divină sunt „văzute lămurit” şi „înţelese” din ceea ce a fost creat, astfel că nu avem nici o scuză să negăm aceste adevăruri. Având aceste pasaje din Scriptură în minte, probabil o definiţie a revelaţiei generale este „          Revelaţia lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, în toate timpurile şi în toate locurile, care demonstrează existenţa lui Dumnezeu şi faptul că El este Inteligent, Puternic, Imanent şi Transcendent.

3). REVELAŢIA SPECIALĂ[12],  este felul în care a ales Dumnezeu a ales să Se descopere prin moduri miraculoase. Revelaţia specială include acţiunile lui Dumnezeu,  apariţii fizice ale lui Dumnezeu, teofanii, vise, viziuni, vorbirea prin proroci Cuvântul Scris care este Vechiul Testament şi Noul Testament care sunt ultima sursă de autoritate  şi cel mai important, Revelaţia Specială în  Isus Hristos, şi care trebuie să-l ducă pe om la mântuire. Dumnezeu se revelează prin acţiunile Sale,  în istoria şi relaţia pe care o are cu poporul evreu, pe muntele Sinai prin cele 10 porunci  date lui Moise şi încă 613,  în  Istoria Binecuvântării care înseamnă : Avraam,  David,  Mesia.  Ea trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos. Dumnezeu se revelează în Sfânta Scriptură, Vechiul Testament şi Noul Testament care este  şi sunt ultima sursă de autoritate. Dumnezeu s-a descoperit în Cristos care este cea mai completă formă de revelaţie. „Dumnezeu s-a făcut OM”. Ioan 1 : 14 Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.   Dumnezeu  se descopere în noi, în momentul în care  toate formele ale revelaţiei se adună în noi, momentul  şi în clipa în care credem în Isus Hristos.  Datorită faptului că omul mai are urme ale Chipului lui Dumnezeu în om, îl poate recunoaşte pe Creator. Această stare rămâne o problemă de alegere şi nimeni nu se poate dezvinovăţii.  Este o descoperire a Duhului Sfânt dar  şi o acceptare a omului. Revelaţia în Cristos[13]  este cea mai completă formă a relevaţiei. Dumnezeu a devenit OM. 1Ioan 1:1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la cuvântul vieţii. Prin incarnarea sau întruparea Sa, El si-a păstrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renunţat la folosirea independenta a atributelor Sale divine. Filipeni 2:6  El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7  ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce,  si a devenit supus  Tatălui si in unele cazuri Duhului Sfânt.  Matei 4:1  Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Această „dezbrăcare de Sine” a  fost voluntara si a durat până la înălţarea la cer când Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.  Filipeni 2:9  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; 10  pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ.  Întruparea a fost necesara pentru calitatea de Mântuitor a Domnului Isus, ca Dumnezeu nu putea sa moara, a trebuit sa devină om pentru a muri. Dar nu a renunţat la natura divina deoarece moartea unui simplu om nu avea valoare. Ambele naturi au fost absolut esenţiale in personalitatea  Domnului sus. Ca Om a putut muri, iar ca Dumnezeu moartea Lui are o valoare infinita.

4). PROFEŢII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS HRISTOS[14]. În Biblie există numeroase versete din profeţii  sau Cărţi Poetice care vorbesc despre  Naşterea lui Isus. Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15) Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremi, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, Evrei 2:14-15;  Coloseni 1:13  „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,” (Apoc.20:10), El este Urmaşul lui Avram, sămânţa în care toate neamurile vor fi binecuvântate  Geneza 12:3  „Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. (Geneza  22:18;,  26:4,)  Matei 1:1  „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Matei”, Isus vine din tribul lui Iuda (Geneza 49:10,  Luca 3:33  „fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda”. El este urmaşul pe tronul lui David, Isaia 9:7  „El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor”. (Luca 1:32, 33). Este prevestită vremea naşterii lui Isus (Daniel 9:25 Luca 2:1,2). Isus este Uns şi Veşnic : Psalmi 45:6  „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. 7  Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi de slujbă”. (Psalm 102: 25-27 Evrei 1:8-12), va fi născut în Betleem (Mica 5:2 Luca 2:4,5,7). Se va  naşte din fecioară : Isaia 7:14  „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. (Luca 1:26,27,30,31). Este prevestiră uciderea copiilor (Ieremia 31:15 Matei 2:16-18). Este prorocită fuga în Egipt (Osea 11:1 Matei 2:14,15). Mai există numeroase referinţe biblice, cu privirea la viaţa învăţăturile, minunile, pildele lui Isus, Jertfa de pe Cruce, Moartea, învierea şi Înălţarea la cer, dar ne rezumăm în cazul de faţă la momentul naşterii lui Isus Hristos

5). AŞTEPTĂRI MESIANICE[15].  În perioada respectivă a fost o aşteptare mesianică deosebită între anii 200 de ani B.C. şi 100 de ani D.C. (curba lui Gaus) Poporul evreu aştepta izbăvirea lui Israel. Noţiunea de Unsul presupune cineva deosebit ca cineva ca împăratul  Cir, (Isaia 45:1)  şi era un om ales de Dumnezeu,  numit să înfăptuiască : o lucrare,  o judecată, şi să stăpânească   o persoană care era  agentul real al lui Dumnezeu. În cazul nostru  Mesia  este Unsul,  care este CristosulPrototipuri pentru Mesia sunt : Mesia – Adam,   Mesia – Moise , Mesia – David  În Psalmi şi alte cărţi ale Bibliei avem :  confruntarea cu împotrivitorul lumii acesteia (Ps 110), Isus fiind victorios. (Ps.45:3-5), Cu ajutorul lui Yahve ajunge să conducă lumea. (Ps 110:5-6). Domnia lui Isus este vecinică (Ps. 21:4).  Împărăţia Lui se bucură de prosperitate (Ps. 72). Isus  este prietenul săracului şi duşmanul asupritorului (Ps.72). El este beneficiarul unei moşteniri vecinice ( Ps. 45:2).  Este moştenitorul legal al lui David. (Ps. 82:28-37) şi  Moşteneşte Preoţia lui Melhisedec (Ps.110:4) De asemenea Isus  aparţine lui YHWH.  În Isaia 42:14 Mesia este privit ca urmaş al lui David numit Emanuel. Alte personalităţi mesianice sunt :  Robul (Is. 45 – 55), Unsul, Cuceritorul, Cârmuitorul, (Dan.9), Vlăstarul (Ier.23:5), Sămânţa femeii (Ier.31:22), Fiul Omului (Daniel. 7.), etc.

6). SEMNE PE CER – MAGII[16]  Steaua de pe cer, care a fost călăuza magilor. Sau încercat multe explicaţii ca :  Steaua ca şi conjuncţia planetelor, (Jupiter şi Saturn din 1982), sau  supernovă, o stea care explodează, sau Cometă?…….etc, dar fost un semn pe cer. Încercând să explicăm supranaturalul prin natural  dăm dovadă de necredincioşie. Când magii au sosit la Ierusalim,   Isus avea între 40 de zile şi 2ani în momentul vizitei. Copilul nu era într-o iesle ci se afla într-o casă. (Mat. 2:11). Magii[17] erau oameni sus puşi, erau înţelepţi  din răsărit au avut acces la Irod. Împăratul era un om rău şi şi-a distrus familia doar pentru aşi păstra tronul. Magii au venit din Babilon, Iranul de astăzi de la 1500 km pentru a se închina Regelui nou născut.   Au citi harta cerului în spectrul vizibil. Azi o privim în infraroşu, ultraviolet, unde radio, etc, dar nu vrem să îl vedem pe Dumnezeu ca şi Creator. În popor datorită celor trei tipuri de daruri, aur smirnă şi tămâie se consideră că au fost doar trei persoane, dar credem că au fost mai mulţi. Era periculos în deşert dacă nu aveai o caravană şi o  escortă. Magii aveau un scop precis acele de a se închina noului împărat. Ei au văzut steaua în răsărit lucru profeţit de Balaam (Numeri 24:17). Irod cel[18] Mare, un om suspicios şi gelos pe oricine ar fi atentat la poziţia lui, a vrut să ştie unde acea să se nască Hristosul. Cărturari  au dat imediat răspunsul „ Betleemul din Iudeea” şi au citat din prorocul (Mica 2:6) . Irod  le cere date cu privire la naşterea lui Isus Hristos, dar cunoaşterea lor cu privire la aceste lucruri se rezuma la nivel intelectual, şi nu avea o semnificaţie practică, sau spirituală. O situaţie de acelaşi gen o găsim şi în zilele noastre şi ne gândim  la a doua venire a lui Isus Hristos.  Irod avea planuri cum să-l găsească pe Isus, ca să-l omoare şi invită magii să cerceteze şi să fie anunţat şi el. Magii caută copilul, îl găsesc, au deschis visteriile, au dat darurile şi i sau închinat Lui. Ei erau plin de bucurie, au străbătut o distanţă mare, iar în contrast  cărturarii şi fariseii din timpul acela care nu au găsit de cuviinţă să facă câţiva paşi.  Aici se vede inima oamenilor raportaţi la momentul naşterii lui Isus Hristos. Înştiinţaţi de îngeri  magii se întorc pe alt drum acasă, iar Irod plin de mânie dă poruncă ca toţii copii sub doi ani să fie omorâţi „plânsul din Rama”. Dumnezeu care cunoaşte planurile şi inima omului  trimite pa Maria Iosif şi copilul în Egipt.

7). LA ÎMPLINIREA VREMII[19]. Cred că acesta este cel mai bun argument cu privire la momentul Naşterii lui Isus Hristos, Galateni 4:4  „Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, iar Dumnezeu[20] a pregătit condiţiile şi cadrul necesar. Cadrul pregătit era în plan material dar şi spiritual. Evreii aflaţi sub stăpânirea romană aşteptau un Mesia care să îi salveze, o aşteptare  mesianică fără precedent. Roma prin cuceririle făcute a condus şi la un spirit al unităţii, era o stare relativă de pace, iar creştinii aveau posibilitatea de a răspândi Evanghelia în teritoriul roman care acoperea o suprafaţă mare de teritorii cucerite. Roma câştigat războiul în plan militar, dar grecii au rămas biruitori în plan cultural, şi limba greacă era vorbită în tot imperiul roman, iar comunicarea Evangheliei lui Hristos a fost posibilă. Popoarele cucerite care au crezut în idolii lor s-a debusolat şi zeii lor au fost abandonaţi în majoritatea lor. Şi prin filozofia greacă din timpul acela, în unele ţări mai avansate din punct de vedere cultural a rămas un gol spiritual care trebuie umplut. De asemenea religiile din vremea aceea puneau accentul pe un zeu salvator, care cerea un sacrificiu de sânge care să fie credibilă pentru ei. Evanghelia lui Hristos oferea acest lucru. Romanii recrutau soldaţi şi din provinciile cucerite, care erau obişnuiţi cu aceste lucruri din cultura romană printre care şi Evanghelia lui Isus Hristos. Anglia s-a creştinat mai devreme datorită soldaţilor creştini de acolo. Pe de altă parte scopul Legii date poporului evreu era acela de al face să înţeleagă adâncimea păcatului şi să-l accepte pe Mesia ca Mântuitor, (Galateni 3:22-23, Romani 3:19-20) fiindcă nimeni nu avea putere să ţină legea la modul desăvârşit. De asemenea Legea a fost dată „ în slujbă (Gal. 3:24)”, pentru a conduce oamenii la Hristos. Scopul jertfelor aduse pentru păcat de poporul Israel, era acela de a înţelege Jertfa lui Hristos.  Momentul „ jertfiri lui Isac de către Avram”,  jertfele din Vechiul Testament, sau aspecte ca sărbătoririi Paştelui, din perioada exodului din Egipt şi mai târziu şi  sărbătorile, trebuiau să ducă la înţelegerea Jertfe lui Isus Hristos. Întruparea a avut loc când oamenii au fost pregătiţi pentru acel moment. Şi atunci ca şi acum avem suficiente dovezi că Isus Hristosul a fost Mesia cel promis de Dumnezeu în Scripturi.

8). GENEALOGIA LUI ISUS. Atunci[21] când evangheliştii abordează genealogia lui Isus o fac în mod diferit.  Matei 1:1-17  merge pe linia regească davidică :  Avraam – David – Iosif,  iar  Luca 3:22-38 face genealogia lui Isus de jos în sus : Isus fiul lui Iosif, fiul lui David,  fiul lui Avraam,  fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Dar   Ioan 1:1  vorbeşte despre Logosul Întrupat şi ne aruncă în atemporalitate. Faptul că cele trei genealogii sunt diferite reprezintă perspectiva diferită a autorilor care se  completează reciproc. Dacă se dezvoltă[22] puţin ideea găsim trei motive. O explicaţie ar fi că Matei trasează linia genealogică primară a lui Iosif în timp ce Luca înregistrează genealogia Mariei (rudele de sânge a lui Isus). Pe de altă parte Ioan ne prezintă un Hristos atemporal. Noi ştim că evreii erau stricţi în scrierile lor, dar indiferent de abordare ca şi rezultat ne este prezentat Isus ca Mesia, descendent a lui David, respectiv Avram, sau Isus fiul lui Iosif, fiul lui Dumnezeu, dar şi mai mult Ioan face afirmaţia cea mai importantă Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, un Hristos dincolo de timp, care a venit şi s-a făcut Om : Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Nu avem nici un motiv să credem că aceste genealogii se contrazic, ci din contră ne arată din perspective diferite pe Mesia, Unsul în persoana lui Isus Hristos.

9). CRISTOLOGIE – DOCTRINA DESPRE  ISUS CRISTOS[23], este doctrina care se ocupă de Persoana lui Isus Hristos. conform cu Ioan 1:1 Isus Hristos este o persoană din  Trinitate, din veşnicie egal cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în esenţa lor (Mat. 28:19; Fil. 2:6). Isus prin naşterea din Fecioară s-a Întrupat şi a devenit Om  (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38).  Isus este pe deplin om şi pe deplin Dumnezeu, (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5),  iar cele două naturi sunt unite, dar fără a se confunda între ele (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). Aceste două naturi a lui Isus Hristos, (om şi divin) erau necesare, pentru ca Mântuirea oamenilor să se poată înfăptui. Ca Dumnezeu nu putea să moară, şi a fost necesară Întruparea ca să poată muri. Dar fiind divin moartea lui pe Cruce a avut o valoare universală şi infinită. Dacă facem referire la Mântuirea care a venit prin Jertfa de pe Cruce, la a fost o Jertfă reală şi de Ispăşire pentru păcatele omului (1Ioan1:2). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23). Astfel Moartea lui Isus Hristos este : „răscumpărătoare (Matei 20:28),  ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  şi înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Răscumpărarea este universală şi suficientă în esenţa ei (1 Ioan 2:2; Evrei 2:9). Isus a Înviat din morţi (Luca 24:39) şi astfel a fost validat sacrificiul pentru păcat şi este speranţa credinciosului. Învierea este un act al Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19), cea dintâi roadă şi ne prezintă în viitor învierea credincioşilor (1 Cor. 15:23). Învierea este o bază şi dă valoare predicării Evangheliei, credinţei şi mântuirii (1Cor. 15:14-17). După Înviere Isus Hristos s-a înălţat la cer şi stă la dreapta Tatălui (Fapte 1:9-11), în postura de Mare Preot (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), si Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). Isus Hristos urmează să revină pentru a-şi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), şi să stabilească Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11). De asemenea El vine ca şi Judecător a lumii acesteia ( Matei 25).

10). DOVEZI ISTORICE ALE EXISTENŢEI LUI  ISUS HRISTOS[24] Referinţe interne cu privire la  existenţa lui Isus Hristos există suficiente de multe, cu miile în Bibliei, de acea vom prezenta, date cu caracter extern, condiţiile din vremea acea, faptul că   scrierile despre Isus Hristos au apărut în primele două secole sunt dovezi credibile dar şi mărturii ale unor oamenii care s-au împotrivit creştinismului. Dacă[25] ne gândim la faptul că în anul 70  D. C. romanii au distrus Ierusalimul, Templul, iar Israelul dispare ca şi stat, mulţi dintre martorii oculari au fost ucişi, acest lucru a limitat păstrarea dovezilor despre existenţa lui Isus Hristos. Israelul era o zonă mai puţin importantă pentru romani, dar vom găsii dovezi laice cu privinţă la existenţa lui Isus Hristos. Corenelis Tacitus a fost un scriitor roman, istoric din secolul unu, şi a făcut menţiuni despre creştini ” superstiţioşi”, numiţi Christus, care este numele latin a lui Hristos, cu menţiunea că au avut de suferit în timpul lui Pontius Pilat, guvernator al Iudeii sub împăratul Tiberius. La fel şi Suetonius, secretar  al lui Hadrian aminteşte despre Chrestus (Hristos) care a trăit în primul secol (Analele 15.44). Un alt istoric a fost Flavius Iosefus, istoric evreu aminteşte în „Antichităţile” despre Iacov,  ca „fratele lui Isus, numit Hristos”. Istoricul relatează lucruri pozitive despre Isus, bunătatea Sa, virtuţile Sale, şi faptul că mulţi evrei au fost discipolii Lui. Pilat l-a omorât prin crucificare, dar că a treia zi a înviat, şi este viu, fiind probabil Mesia vestit de proroci şi pe care evreii îl aşteptau. Iulius Africanus de asemenea citează pe istoricul Tallus, cu referire la întunerecul care a urmat în perioada răstignirii lui Hristos. (Scrierile Extant, 18). La fel şi Plinius cel Tânăr în (Scrisorile 10:96) face referire la modul de închinare al creştinilor, (cu referinţă la Cina Domnului) care se închinau lui Isus ca fiind Dumnezeu, persoane cu o etică înaltă. Talmudul Babilonian (Sanhedrinul43a), face referire la Crucificarea lui Isus, cu caracter negativ afirmând faptul că a încurajat vrăjitoria şi apostazia evreilor. Lucian de Samosata un scriitor grec din secolul doi a admis  că lui Isus care a fost Crucificat i se închinau creştinii, faptul că era o frăţietate între credincioşi, exista convertire şi respingerea altor zei. Creştinii se considerau mântuiţi, aveau indiferenţă faţă de moarte, era o dedicare voluntară şi renunţau la bunuri materiale în favoare altor creştini. Mara Bar – Serpion[26], vorbeşte şi el la modul pozitiv despre Iisus şi despre discipolii Lui. Mai există scrierile gnosticilor, evanghelii apocrife, care îl au în centru pe Iisus. Există [27] şi alte mărturii despre existenţa lui Isus Hristos, ca şi o realitate istorică care trebuie acceptată. Avem mărturia filozofilor păgâni. Thalus îl menţionează pe Hristos ( aprox. anul 54 D.C.) şi este citat de Julius Africanul în „Scrieri” scţiunea 18 (A D 221), în care se menţionează întunericul din timpul crucificării lui Hristos, asociind acest lucru cu o eclipsă de soare, pe are nu o consideră adevărată. Porphyrios, Lampridius, Phlegon (sec II), amintesc despre evenimente sau personaje legate de Hristos şi creştinism. Dacă evrei vorbesc în mod negativ despre Hristos Talmudul Babilonian foloseşte expresii grosolane la adresa Lui Isus Hristos. „Gnosticismul a fost un curent filozofic din secolul II, în care se îmbină teologia creştină, cu filozofia greacă  şi unele concepţii panteiste din religiile orientale” care s-au împotrivit creştinismului.  Dintre  aceştia Hypolit (120-140) şi Valentin ( 135-160), recunosc valoarea istorică a evangheliilor. Există şi dovezi arheologice ca exemplu profesorul Sukenic, care în 1945, descopere un cavou în care găseşte rugăciuni creştine ce datează din anii 50 D.C, sau sulurile de la marea Moartă, şi altele.

11). CINE ESTE ISUS HRISTOS[28]. Întrebarea  se referă de fapt la  dacă Isus Hristos  este Fiul lui Dumnezeu, şi dacă identitatea şi divinitatea Lui a  fost una reală. Multe religii susţin că Isus a fost profet învăţător, a întemeiat o religie, dar Biblia spune în mod clar că este Fiul lui Dumnezeu. Ioan 10:30  „Eu şi Tatăl una Suntem.” Dacă nu a fost aşa ci doar un simplu om, lunatic, aiurit, lider, învăţător, rabin, etc, atunci poate fi tratat ca atare ( S.C. Lewis „ Creştinismul redus la esenţă”). Posibilitatea de alegere este a omului poţi refuza să crezi acest lucru, sau să te închini Lui. Evreii nu au acceptat divinitatea lui Isus şi s-au revoltat împotriva Lui. Ioan 10:33  „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” Evreii au înţeles exact ce a spus Isus. Isus mai face o afirmaţie în care spune Ioan 8:58  „Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, Sunt Eu.” Din nou evreii reacţionează dur şi vor să-l omoare cu pietre (Ioan 8:59). Afirmaţia pe care o face Isus Hristos Eu Sunt, este echivalentă cu ce a spus Dumnezeu în Vechiul Testament (Exod 3:14), şi însemna o blasfemie pentru evrei, ca cineva să pretindă că este Dumnezeu. Dar în Ioan 1:1 se afirmă că „Cuvântul era Dumnezeu”, iar tot în Ioan 1:14 „Cuvântul s-a făcut Trup”. Dacă se merge mai departe când Toma spune „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20.28), Isus nu îl corectează sub nici o formă. Apostolul Pavel se referă la Isus Hristos folosind expresia „….Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos” (Tit 2:13). De asemenea profeţiile Vechiului Testament[29] au anunţat venirea lui Mesia Isaia 9:6  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Dacă astăzi se neagă Isus Hristos ca şi persoană istorică, mai mult şi divinitatea Lui, la 2 000  D.C, de către atei sau savanţi, care cred că ştiu mai bine, afirmaţia lor este mai puţin valabilă decât a celor care au fost contemporani cu Isus Hristos. 1 Ioan 1:1  „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii. Importanţa dumnezeiri lui Isus Hristos  sub aspectul mântuitor, are  însemnătate, valoare, însemnătate  şi este importantă pentru că numai Dumnezeu Întrupat prin Jertfa de pe Cruce, avea posibilitatea să plătească pentru păcatele întregii omeniri (1Ioan 2:2). Divinitatea lui Isus Hristos  este motivul prin care El este singura cale spre mântuire. Isus Hristos face afirmaţi faptului că : Ioan 14:6  „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. În Biblie găsim numeroase versete care în care se face afirmaţia că Isus este divin şi este Fiul lui Dumnezeu.

12). IMPORTANŢA NAŞTERII DIN FECIOARĂ[30].  Doctrina care se ocupă cu Întruparea Domnului Isus prin naşterea din Fecioară este  foarte important pentru mântuirea noastră (Isaia 14:7, Matei 1:23). La întrebarea Mariei cum se poate face acest lucru îngerul Gabriel îi răspunde (Luca 1:35), iar Iosiv este încurajat să se căsătorească cu Maria, căci „zămislirea este da le Duhul Sfânt” (Matei 1:20) În plus acest moment a fost „împlinirea vremii” (Galateni 4.4). Dacă privim aspectul naşteri lui Isus, acesta a fost rezultatul implicării Duhului Sfânt, ca parte imaterială, dar şi una materială care este pântecele Mariei. A nega faptul că Isus nu are legătură fizică cu Maria prin naşterea lui înseamnă a nega umanitatea lui Isus. Pe de altă parte a nega rolul Duhului Sfânt în concepţia lui Isus înseamnă a nega divinitatea Sa.  Astfel Isus a fost pe deplin Om şi pe deplină Dumnezeu şi fără de păcat. Există texte în sensul acesta (Ioan 1.14, Fapte 20:28, Evrei 2:14-17). Astfel  prin naşterea din fecioară s-a ocolit „mecanismul de transmitere a păcatului”, care altfel ar fi fost ereditar începând de la Adam, şi Dumnezeu s-a făcut Om, la modul perfect, ca şi la început în momentul creaţiei.

13). NAŞTEREA LUI ISUS[31]. Am înţeles faptul că Dumnezeu a pregătit cu un interes deosebit momentul Naşterii Domnului Isus Hristos, iar genealogiile lui Isus din evanghelii acopere istoria poporului evreu din Vechiul Testament în ambele sensuri, mergând chiar mai departe până la descendenţa lui Isus din Dumnezeu. Motivaţia  acestui fapt a fost dragostea lui Dumnezeu pentru Mântuirea oamenilor prin Isus Hristos. Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Naşterea lui Isus a fost specială, iar Matei consemnează împlinirea profeţiilor dar şi modul în care s-a întâmplat. Încă  în perioada de logodnă, înainte de căsătorie, fără ca Maria să aibă o relaţie intimă cu Iosiv, ea a „s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”. Biblia îl prezintă pe Iosif ca şi un om neprihănit, car nu voia să o facă de ruşine, dar avea de gând să o părăsească pe ascuns. Legea Mozaică era clară în privinţa aceasta şi femeia în cauză trebuia omorâtă cu pietre. Se vorbeşte mult de Maria care era în planul lui Dumnezeu, dar acolo intra şi Iosif, despre care se vorbeşte prea puţin. Dumnezeu cunoaşte inimile oamenilor, iar dacă Iosif ar fi fost mândru ar fi dispus imediat omorârea cu pietre a Mariei. Astăzi se întâmplă multe crime din cauza geloziei dar Iosif era un om deosebit. Un lucru important este faptul că el o iubea pe Maria. Iosif frământa aceste idei în mintea lui, iar îngerul Domnului i se arată în vis lui Iosif şi clarifică lucrurile, dar şi mi mult arată lui Iosif planul lui Dumnezeu în care şi el avea un rol important. Îngerul comunică identitatea lui Isus, şi lucrarea care urma să o facă, aceea de Mântuire poporului de păcatele lui. Textul menţionează faptul că Iosif a făcut cum îi poruncise îngerul  Domnului, „a luat-o de nevastă dar nu a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu şi ia pus numele de Isus” În acel moment pentru neamuri acest lucru nu însemna în ochii lor ca ceva deosebit, dar pentru evrei însemna foarte mult, prin faptul că Mesia, Hristosul (Emanuel), era aşteptat timp de veacuri. Au mai exista impostori care s-a dat drept eliberatori, care au indus în amăgire şi înşelare poporul evreu, dar exista un semn aparte anume cine este Mesia, legat de profeţii şi anume „ naşterea din fecioară”. În acest sens Matei leagă naşterea lui Isus de profeţiile din Vechiul Testament (Isaia 7:14). Matei foloseşte citate din Vechiul Testament legate de naşterea din fecioară pentru a accentua tocmai acest aspect. Teologia liberală respinge  acest semn şi în felul acesta neagă divinitatea lui Isus.  Naşterea în felul acesta era un semn prin care evreii recunoştea pe Mesia. Termenul folosit pentru fecioară este Almah, chiar dacă unii comentatori ai Bibliei afirmă faptul că acest cuvânt se referă la o femeie tânără, aflată la vrâsta căsătoriei, dar motivul real pentru această afirmaţie de „tânără”, este faptul că acele persoane nu cred în miracole. În contextul în care Isaia face afirmaţia respectivă, Ahaz conducea Regatul lui Iuda, un rege slab, care a dus poporul la orbire spirituală. Dumnezeu îi trimite un mesaj prin Isaia, dar Ahaz nu ascultă şi cere un semn de la Domnul, dar el era ipocrit. Dar Dumnezeu va da un semn nu numai pentru Ahaz ci pentru întregul popor al lui Israel. Acesta este semnul ; „Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. Termenul de Almah  în Vechiul Testament se referă la fecioară. Şi când se face referire la Rebeca înainte de a se căsători cu Isac se foloseşte cuvântul almah  special de fecioară. Şi Septuaginta, o traducere greacă a Vechiului Testament foloseşte acest cuvânt almah ca fiind fecioară iar în greacă cuvântul folosit este partheos, cuvânt folosit pentru fecior şi fecioară, atât în literatura biblică cât şi în limbajul secular. Isus poartă Numele de Emanuel (Dumnezeu este cu noi), şi nu poate să fie Emanuel dacă nu este născut din fecioară. În capitolul 2 din Evanghelia după Matei ne este prezentat şi locul în care se naşte Isus anunţate în mod profetic. Mica face această profeţie în cap. 5:2, Osea se referă la plecare părinţilor cu Isus în Egipt (Osea 11: 1), iar a treia profeţie „ plânsul din Rama” o face Ieremia 31: 15, şi Isaia spune locul şi Numele pe care îl vas purta Isus şi în care va creşte Isus  11:1, Matei 2:23  „A venit acolo, şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prooroci: că El va fi chemat Nazarinean”. Toate aceste profeţii s-au împlinit într-un copil prin voia lui Dumnezeu. În textul din Luca 1: 26-32, îngerul Gavril trimis ce Dumnezeu merge în Nazaret din Galilea şi vorbeşte cu Maria în termeni elogioşi „ plecăciune, binecuvântată eşti între femei, ţi s-a făcut un mare Har”. Aici este necesar a ne aminti faptul că păcatul a intrat în lume printr-o femeie, dar tot o femeie l-a adus în lume pe Mântuitorul Isus Hristos. Maria a fost tulburată atât de apariţia îngerului cât şi de vestea pe care a aflat-o. Ea a primit îndurare înaintea lui Dumnezeu, va rămâne însărcinată, numele copilului va fi Isus, El se va chema Fiul Celui Prea Înalt, şi va sta pe scaunul de domnie a tatălui Său David. De asemenea va fi Împărat peste casa lui Iacov în veci, iar Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Aceste versete trebuie luate în mod literal iar cine negă naşterea din fecioară nu crede nici faptul că Isus Hristos  stă pe scaunul de domnie a lui David, şi nici în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar acest lucru este o realitate. Maria este nedumerită fiindcă nu a avut relaţii intime cu un bărbat, dar Luca care era medic face precizarea faptului  că „Duhul Sfânt o va umbri”. Dacă Isus se întrupa pe o cale obişnuită, copilul în cauză urma să poarte păcatul lui Adam prin moştenire, iar acest lucru nu s-a întâmplat pentru că Isus Hristos s-a născut dintr-o fecioară deci fără o natură păcătoasă. Luca foloseşte un  sistem de comunicare simplu ca să fie înţeles de orice persoană. Cezar Octavianus dă porunca  ca toţi să se înscrie, un fel de recesământ din zilele noastre. Cuvântul folosit este „lume” este oikoumene şi înseamnă “pământul locuit”, referindu-se la lumea civilizată a acelui timp”. Acest decret s-a dat şi pentru plătirea taxelor, sau serviciul militar şi slava împăratului. Trebuie făcută precizarea că este vorba despre populaţia ocupată de poporul roman, şi fiecare familie trebuia să  se înscrie în cetatea din care făcea parte. Iosif şi Maria din Nazaret au plecat la Betleem, pentru că era din familia lui David. În acel timp Maria trebuia să nască, dar în casele de poposire nu mai era loc, şi aşa s-a ajuns la faptul că Maria a pus copilul într-o iesle, deci întru-un grajd de animale, cel umil loc posibil. Nu se poate răspunde la întrebarea în care zi s-a născut Isus Hristos, nici măcar luna, dar se estimează ca s-a produs între lunile Aprilie şi Noembrie, datorită păstorilor care erau pe câmp. Îngerul s-a arătat păstorilor şi le-a dus vestea cea mare. „astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul” şi le spune semnul după care poate fi recunoscut „veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într’o iesle.„ Aici se scoate în evidenţă umanitatea lui Isus.  Împreună cu îngerii oastea cerească a lăudat pe Dumnezeu. Este de remarcat versetul 14, care vorbeşte despre pace „între oamenii plăcuţi lui”, adică de Dumnezeu. Păstorii după întâlnirea cu îngerii, au lăsat oile şi s-au grăbit spre Betleem, au găsit pe Iosiv, Maria şi copilul şi i s-au închinat. Din cauza lui Irod,  Maria Iosif şi copilul, pleacă în Egitp şi stau o vreme acolo, ca mai târziu să se întoarcă în Nazaret, tot la înştiinţarea îngerului Domnului. Nu se spune în amănunt despre copilăria lui Isus dar avem ceva în Luca 2:40  „Iar Pruncul creştea şi se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Când  Isus Hristos este dus la Templu Simion face o cântare de laudă, dar avem şi cântarea de laudă a Mariei din (Luca 1: 39-55).

14). CONCLUZII.  În Evanghelie după Matei şi Luca ne este prezentat mai pe larg momentul Naşterii lui Isus Hristos, pe când Ioan ne aruncă direct în afara timpului. În evanghelia după Matei Isus Hristos este prezentat ca şi Rege peste Împărăţia Cerurilor iar în Predica de pe Munte, (cap 5-7) ne sunt prezentate relaţiile şi felul de a se purta, comportarea maniera pe care trebuie să o aibă cetăţenii care fac parte din Împărăţia Cerurilor, relaţia lor cu divinitatea şi raportul de părtăşie pe verticală între credincioşi. Noi ştim că între cele două Testamente a fost o perioadă de patru sute de ani  în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului prin profeţi, evreii, care aveau Lege lui Moise dar şi tradiţia rabinică suprapusă peste Lege. De asemenea condiţiile politice erau mult schimbate, poporul se afla sub jugul roman, iar în perioada Naşterii lui Isus Hristos erau mai multe partide politice şi eklesiale. Exista cel de al doilea Templu şi sinagogile ca loc de închinare. Ca rol de conducere îl avea Soborul. Dar deşi Dumnezeu „a tăcut”, El a pregătit condiţiile propice în care Cuvântul a devenit Trup, la „ împlinirea vremii” Luca redă o „scriere amănunţită” a lucrurilor care s-a întâmplat, el este un adevărat istoric pentru că a cercetat în detaliu ceea ce s-a întâmplat prin martorii oculari care au văzut evenimentele din perioada Domnului Isus Hristos, respectiv şi momentul naşteri lui Hristos. El începe cu Zaharia şi Elisaveta, oameni curaţi înaintea Domnului, cu referinţă la naşterea lui Ioan Botezătorul. Şi Elisabeta care era mai în vrâstă şi Maria care era tânără, fac o cântare în cinstea Domnului. Cuvântul din Luca ne spune că Maria avea preţ înaintea Domnului dar în acelaşi timp a avut Har de la Domnul. Maria era nedumerită de ce îi spune îngerul Domnului, pentru că era necăsătorită, dar Gavril îi clarifică problema „ Duhul Sfânt te va umbri”. Maria acceptă spusele îngerului. Nimeni nu poate nega Naşterea din fecioară şi să  creadă în învierea lui Isus Hristos, fiindcă Învierea certifică Naşterea din Fecioară şi anume divinitatea lui Isus Hristos. Luca ne spune că Isus a  avut o copilărie obişnuită. Înainte ca Dumnezeu să devină Trup, înainte ca El să aleagă un om, şi un popor, prin Revelaţia Generală în creaţie, natură şi fiinţa umană, El s-a descoperit omului, pentru a-l salva de la moarte, şi a făcut un pas mai departe prin Revelaţia Specială, care a culminat cu momentul când Cuvântul s-a făcut Trup, Dumnezeu s-a făcut Om, şi anume s-a născut Isus Hristos. Au fost numeroase profeţiile despre Mesia şi care s-au împlinit în Isus Hristos şi reamintim câţiva profeţi care au făcut referinţă la Mesia, Unsul Hristosul. Dumnezeu face o promisiune în Geneza 3:15, El îi face o promisiune lui Avram, urmaşul lui Isac şi Iacov în sensul acesta,  David vorbeşte despre El în psalmii Regali Mesianici, Ieremia, Isaia, Daniel Osea Maleahi şi lista poate continua.  Evangheliştii şi apostolul Pavel fac referinţă la profeţii când vor să argumenteze faptul că Isus  este Mesia Hristosul. De asemenea în perioada respectivă din partea poporului evreu din cauza condiţiilor în care se găsea exista o aşteptare mesianică deosebită pe parcursul a trei sute de ani, şi totuşi atunci când evenimentul se produce poporul evreu nu l-a recunoscut din cauza tradiţiilor rabinice suprapuse peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise, fapt prin care poporul aştepta o izbăvire pământească, un mesia eliberator cu putere militară, dar exista şi un număr mic de persoane care a perceput dimensiunea Spirituală a lui Mesia. Accentul cade pe Mesia ca şi Miel şi Rob în ascultare, lucru pe care evreii de atunci nu l-au înţeles. Evenimentul naşterii lui Isus a avut rezonanţă cosmică prin steaua care a apărut pe cer. În mod evident, a fost ceva supranatural iar Magii din Răsărit, au ştiut să citească cerul înstelat, au făcut o lungă călătorie ca să se închine  împăratului nou născut. Irod îşi temea tronul şi a masacrat copiii sub doi ani pentru o siguranţă falsă a statutului său. Se vede bine contrastul dintre bucuria magilor când l-au găsit pe Isus şi teama paranoică a lui Irod.  Dar Iosif, Maria şi copilul erau deja în Egipt, sub protecţia lui Dumnezeu. Interesant este că şi cărturarii vremii respective au rămas reci la vestea acesta deşi cunoşteau cu exactitate locul în care urma să se nască Mesia. Momentul naşterii lui Isus nu a fost la întâmplare. Dumnezeu  a pregătit cadrul necesar din punct de vedere politic, filozofic şi religios pentru momentul naşterii lui Isus dar a fost şi o „împlinire a vremii” dar tot hotărâtă de Dumnezeu, în care Isus s-a născut, a crescut şi şi-a îndeplinit Lucrarea de Ispăşire, iar mai târziu după Învierea lui Isus, Evanghelia a fost dusă mai departe, mulţi soldaţi romani primind şi ei Vestea Bună. Dovezile că Isus Hristos  a fost Mesia au fost atestate de Învierea lui Isus Hristos, care s-a arătat multora după Înviere. De asemenea este important cum evangheliştii prezintă în mod diferi linia genealogică a lui Isus pe linia maternă, pe linia paternă, pe linia regească a lui David, iar Ioan spune că Isus este atemporal.  De asemenea s-a dezvoltat o doctrină care se ocupă de Persoana lui Isus Hristos denumită Cristologie. Această doctrină a fost dezvoltată mai târziu de către biserică, datorită valurilor de persecuţie şi timpului necesar pentru clarificarea ei. Având o bază biblică ea susţine că Isus Hristos este o persoană care face parte din Trinitate, este egală în esenţa ei cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar Întruparea a fost necesară pentru că o divinitate nu poate să moară, de aceea Hristos s-a făcut Om, dar păstrându-şi şi divinitatea,  Jertfa de pe Cruce,  a fost universală şi a avut capacitatea să răscumpere păcatele întregii omeniri.  De asemenea există o serie de mărturii despre existenţa istorică a lui Isus Hristos, extrabiblice, a unor scriitori, filozofi, sau conducători păgâni care amintesc despre Hristos în mod pozitiv sau negativ. Nu reluăm numele lor dar într-o perioadă în care scrisul era o raritate, şi distrugerile romanilor au fost imense, (piatră pe piatră) mărturiile lor au o mare importanţă pentru apologetică şi apărarea credinţei în Isus Hristos. De asemenea se ridică întrebarea cine a fost Isus Hristos, cu cine s-a identificat, motiv pentru care evreii l-au Crucificat. Problema este că toţi prorocii adevăraţi a spus : Aşa vorbeşte Domnul. Isus vine şi face afirmaţii pe care un popor monoteist cum erau evreii, nu le pot accepta deoarece în multe cazuri Isus face afirmaţii de genul că, Tatăl l-a trimis, dar şi mai mult el se identifică cu Dumnezeu prin formula „ Eu Sunt”, cunoscută din Vechiul Testament, Nume prin care Dumnezeu s-a prezent. De asemenea Isus dace afirmaţia că există dinaintea lui Avram. La fel  evanghelistul Ioan spune  Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”,   şi ne aruncă pe  în atemporalitate, iar Isus îşi afirmă divinitatea în numeroase versete din Biblie din care menţionăm  versetul  Ioan 10:30  Eu şi Tatăl una Suntem. Evreii monoteişti nu recunosc divinitatea lui Isus, deşi ar fi trebui să facă acest lucru pentru că aşteptau pe Mesia, dar prin refuzul lor, Dumnezeu îşi aduce planul de salvare pentru toţi oamenii Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi, dar nici evreii nu sunt lăsaţi în afara mântuirii : Romani 11:25  „Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor”. De asemenea exista condiţia  naşterii din fecioară, foarte importantă în procesul mântuirii oamenilor. Prin faptul că Duhul Sfânt a contribuit la concepţia lui Isus „a umbrit-o”, pe Maria, s-a  înlăturat şi evitat transmiterea păcatului strămoşesc de la Adam, mai departe în specia umană, astfel Isus a fost şi Om şi divin în acelaşi timp. Doar în acest fel era posibilă salvarea omenirii prin ceea ce a făcut mai târziu Isus Hristos prin Jertfa de pe Cruce. De remarcat este şi rolul pe care l-a jucat Iosif, pentru că conform legii iudaice, Maria trebuia omorâtă cu pietre. Naşterea lui Isus este dovada dragostei lui Dumnezeu faţă de omenire, regăsită în Ioan 3:16. În planul Întrupări intră Maria şi Iosif, care acceptă necondiţionat voia lui Dumnezeu. A umbri înseamnă cu totul altceva decât ce se întâmpla în cadrul „ relaţiilor dintre zei”. Se pune un accent deosebit pe virginitatea Mariei, condiţie esenţială pentru mântuirea oamenilor. Cuvintele folosite în Septauginta şi profeţii despre Naşterea lui Isus nu lasă loc de altă interpretare. Vestea dată de îngerul Gavril tulbură pe Maria şi pe Iosif, dar aceştia ascultă şi cred ceea ce li se spune. Când Isus s-a născut, cerul s-a bucurat, păstorii, şi mai târziu magii. Conducătorii religioşi din vremea aceea au rămas indiferenţi, dar Irod temându-şi tronul a dat ordin ca toţi copiii sub doi ani să fie omorâţi. Nu se cunoaşte ziua sau luna în care s-a născut Isus,  data  de douzeci şi cinici decembrie fiind o sărbătoare venită din păgânism, dar dacă ne gândim la ciobani şi păşunat se estimează  ca anotimp din primăvară până în toamnă. Dacă facem referire la ce spune evanghelistul Ioan despre naşterea lui Isus, perspectiva se schimbă.  Se poate reaminti primul verset : Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”. Acestea sunt trei afirmaţii. Cuvântul, Logosul,  nu are o conotaţie greacă ci ebraică “memra”. El era de la început, nu de la întemeierea lumii ci din veşnicii şi a fost prezent în momentul creaţiei. A doua afirmaţie este  „şi Cuvântul era cu Dumnezeu”, din care reiese că Isus era o Persoană diferită de Dumnezeu. A treia afirmaţie spune că “şi Cuvântul era Dumnezeu”, şi acest lucru ne spune clar că Isus era Dumnezeu. Aceste declaraţii sunt categorice. Acest lucru scoate în evidenţă dumnezeirea lui Isus Hristos. Dacă mergem în Ioan 1:14  „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”, găsim alte trei afirmaţii. Prima este “Şi Cuvântul S-a făcut trup”, limba greacă este mai explicită în sensul acesta prin cuvântul „  Cuvântul s-a născut trup”,  un copil care plânge sau râde şi are nevoie de o mamă şi un tată care să îl crească. A treia afirmaţie este că a locuit printre noi oamenii, fapt prin care îşi afirmă natura umană. De fapt cuvântul folosit este “skenoo”, care înseamnă că şi-a ridicat cortul printre noi fapt care înseamnă că Isus şi-a impus limite umane. Pavel aminteşte de acest lucru în 2 Cor. 5:1.  De asemenea cuvântul „ plin de Har şi Adevăr” denotă faptul că nu de mai poate adăuga ceva. Dumnezeu nu poate fi văzut fiindcă este Duh, Spirit Infinit şi Perfect. Doar în Isus s-a văzut plinătatea lui Dumnezeu în momentul Întrupării. S-a născut în Betleem, un loc geografic, la un moment dat în istorie ca şi timp, fapt care rupe istoria umanităţii în două părţi : B.C. şi D.C. Aici găsim o triadă interesantă în ceea ce priveşte Întruparea fiindcă Trinitatea şi-a pus amprenta peste toată creaţia. Universul are timp, spaţiu şi materie, apoi timpul are trei unităţi: trecut, prezent şi viitor iar spaţiul are lungime, lăţime şi înălţime iar spaţiul are lungime, lăţime şi înălţime dar există şi materia care are energie, mişcare şi fenomene. La întrebarea ce le leagă împreună răspunsul este „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. Deci pornind de la Naşterea lui Isus, mergem înapoi înainte de creaţie, avem momentul Întrupării Ioan 1:1 şi mergem mai departe în Escaton la judecată Matei 25:31  „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. El va judeca lumea Matei 25:34  „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”, şi Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” Cine poate sta nepăsător faţă de Evenimentul Hristos, face o greşeală care îl costă veşnicia.  Întruparea  este un eveniment nerepetabil.   Naşterea Sa a fost Revelaţia cea mai completă al lui Dumnezeu, pentru oameni.  Prin prezenţa magilor se dovedeşte că şi neamurile au acces la închinare.  Punctele de vedere al evangheliştilor privind genealogia lui Isus sunt în armonie. Au fost profeţii şi aşteptări aşteptări mesianice în istoria evreilor ca Unsul, Mesia. Mielul, Leul. Evreii nu au înţeles „anul de îndurare”, diferenţa dintre Miel şi Leu.  Există o ironie a textului în sensul nerecunoaşteri lui Isus de către poporul evreu.   Cristologia şi Mariologia, s-au dezvoltat denaturat în istoria omenirii. În   Gen.2:7  ne este prezentat începutul rasei umane şi în Geneza 1:3, Dumnezeu declară că toate erau foarte bune. Dar acest Bun este pervertibil din păcate, cu contribuţia omului. Naşterea lui Isus învăţătura, Jertfa lui Hristos pe Cruce şi Învierea şi Înălţaea la cer a lui Cristos, naşterea  Biserici la Rusalii, sunt un nou început, dar tot  pervertibil, iar istoria demonstrează acest lucru.  Urmează istoria bisericii, ajungem în timpurile noastre iar bucuria cerului,  trebuie să fie şi bucuria credincioşilor. Isaia 9:6  „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. Amin

15) BIBLIOGRAFIE :

 Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,   C.  Merrlill    „STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT „,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Beniamin, Fărăgău    Evanghelia după Matei,  capitolele 1 –10. Editura LOGOS  Cluj, 1998

„DICŢIONAR BIBLIC „  SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait roboam http://www.roboam.com/

O scurta mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Hristos.html

Sait Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/nastere-fecioara.html

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

Ardelean Viorel

[1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Ardelean Viorel

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[8] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[10] Dicţionar Biblic pag 814-815

[11] Sait roboam http://www.roboam.com/

[12]Sait  roboam http://www.roboam.com/

[13] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[14] Sait Barzilaen Dan http://barzilaiendan.wordpress.com/2013/10/14/40

[15] Beniamin, Fărăgău    Evanghelia după Matei,  capitolele 1 –10.

[16] Ardelean Viorel

[17] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[18] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[19] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

[20] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-specific-moment.html

[21]  Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

[22] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/genealogiile-lui-Iisus.html

[23] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[24] Ardelean Viorel

[25] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

[26] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

[27] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[28] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Hristos.html

[29] http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

[30] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/nastere-fecioara.html

[31] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee