Idolatria în tabăra Evanghelică – Ilustrari cu „Hristos” sau cu slava lui Dumnezeu? De J. Virgil Dunbar & Richard Bennett

Pagina de Apologetică

Octavian C. Obeada - Apologet Baptist Pagina de Apologetică este realizată de

Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox Dei

Apologet Baptist

Eroarea, într-adevăr, nu este niciodată expusă în deformarea ei goală, ca nu cumva, fiind astfel expusă, să fie deodată detectată. Aceasta însă este ornată cu şiretenie într-o haină atractivă, ca prin această formă exterioară, să o facă să apară pentru cel neexperimentat (pe cât de ridicolă pară să fie expresia) mai adevărată decât adevărul în sine” (Irineu, Împotriva Ereziilor 1.2).

Cuvântul „erezie” provine de la grecescul hairesis, care înseamnă „alegere”, sau „sciziune”. La început termenul de erezie nu purta cu sine înţelesul negativ pe care îl are acum. Dar, pe măsură ce biserica timpurie a crescut în scopul şi influenţa ei în zona Mediteraneană, diferiţi învăţători au propus idei controversate cu privire la Hristos, Dumnezeu, mântuire, şi alte teme biblice. Devenise necesar pentru biserică să determine ce era şi nu era adevărat conform Bibliei. De exemplu, Arius de Alexandria (320 d. Hr.) a învăţat că Isus era o creaţie. Era aceasta adevărat? Era aceasta important? Ulterior au apărut alte erori. Docetiştii au învăţat că Isus nu era uman. Modaliştii au negat Trinitatea. Gnosticii au negat întruparea lui Hristos. Din necesitate, biserica a fost forţată să se confrunte cu aceste erezii prin a proclama ortodoxia. Şi prin a face astfel, a adus condamnare asupra acestor erezii şi ereticii au devenit o realitate.

Idolatria în tabăra Evanghelică

Ilustrari cu „Hristos” sau cu slava lui Dumnezeu?
De J. Virgil Dunbar & Richard Bennett
http://www.bereanbeacon.org/articles/idolatry_in_evangelical.htm

Se pare ca cele mai multe confesiuni folosesc pictura „Capul lui Hristos” de Warner Sallman, sau poze ale ei. Aceste picturi sunt imagini evident acceptate ale lui „Hristos” pentru crestinii moderni. Dar în lumina Scripturii, pot ele fi excluse de la intrarea sub incidenta celei de A Doua Porunci?

  1. Picturile cu “Hristos” sunt idoli, nu prin definitia populara, ci prin definitiile dictionarului si ale Bibliei.

În ziua de azi, la nivel popular, cuvântul „idol” înseamna doar imaginea unui fals dumnezeu, sau a unei zeitati pagâne, cuvântul „idol” are un sens mai mult primar. Însa în Biblie si în dictionarele teologice cuvântul „idol” înseamna „închinarea la Jehova prin intermediul portretelor” [1] , „închinarea la Jehova prin imagine sau simbol.” [2] ” Idolatria, în sensul strict, denota închinarea la o zeitate printr-o forma vizibila, fie ca picturile carora li se aduce omagiu sunt înfatisari simbolice ale adevaratului Dumnezeu sau ale unor divinitati false care fac obiectul închinarii în locul Lui.”[3] Baker’s Dictionary of Theology spune, „Pentru ca Dumnezeu era nevazut si transcendental, oamenii au faurit idoli ca o expresie materiala a Lui. Curând lucrul faurit a fost adulat ca un dumnezeu în locul Creatorului.” [4]

Idolatria vitelului de aur

Toata lumea stie ca vitelul de aur din Exodul 32 era un idol, dar multi nu realizeaza ca el a fost facut cu intentia de a-L reprezenta pe Dumnezeu, „Elohim” care i-a scos pe oameni din Egipt. Exodul 32:4-5 spune ” El [Aaron] i-a luat din mâinile lor, a batut aurul cu dalta, si a facut un vitel turnat. Si ei au zis: „Israele! iata dumnezeul tau, care te-a scos din tara Egiptului.” Când a vazut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, si a strigat: „Mâine, va fi o sarbatoare în cinstea Domnului!”. ” În I Regii 12:28, Ieroboam, temându-se ca multimea se va întoarce acasa la David, a conceput un plan: ” Dupa ce s-a sfatuit, împaratul a facut doi vitei de aur, si a zis poporului: „Destul v-ati suit la Ierusalim; Israele! Iata Dumnezeul tau care te-a scos din tara Egiptului”.” Ambele pasaje din Scriptura arata clar ca oamenii care au faurit si folosit aceste înfatisari le-au folosit ca imagini ale DOMNULUI Dumnezeu, Dumnezeu care l-a scapat pe Israel din Egipt. Chiar daca traducerile în engleza numesc imaginile de „dumnezei” cu litera mica („g” – gods), cuvântul ebraic folosit, „Elohim”, este acelasi cuvânt care în alte parti este tradus ca Dumnezeu (God) (de ex. Geneza 1:1). Biblia nu va da numele de Dumnezeu nici unei imagini, zugraviri. Contextul ne arata ca multimea intentiona sa foloseasca aceste imagini (zugraviri) pentru a reprezenta acel „Elohim” care i-a scapat din Egipt. Orice încercare de a face o similitudine a lui Dumnezeu – de a-L reprezenta într-o forma materiala – este în esenta o practica de acelasi soi pacatos ca faurirea vitelului de aur.

Consecinta interesului în faurirea idolilor este prezentata limpede în Deuteronom 4:12-13, 15, ” Si Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi ati auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-ati vazut nici un chip, ci ati auzit doar un glas. El Si-a vestit legamântul Sau, pe care v-a poruncit sa-l paziti, cele zece porunci;… Fiindca n-ati vazut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheati cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva sa va stricati, si sa va faceti un chip cioplit, sau o înfatisare a vreunui idol,…. ”
top

  1. Picturi presupuse a-L reprezenta pe Dumnezeu

Acceptarea picturilor ca pretinse reprezentari ale lui Dumnezeu i-a amagit pe credinciosi. Ei cred ca picturile zeitatilor noastre nu sunt idoli, îndeosebi pentru ca nu sunt tridimensionale si, prin urmare, nu poate fi idolatrie sa folosesti astfel de picturi. Dar definitia din Biblie spune foarte simplu „fara similitudini”.

Ce este în joc e slava lui Dumnezeu si autoritatea cuvântului Sau scris! Daca noi tinem la imagistica si la vizualizarea persoanei lui Dumnezeu, se cheama ca am renuntat la principiul de baza al Bibliei ca autoritate. Am renuntat la bazele principale ale adevarului, tagaduind chiar fundamentele pe care stam. Mai mult decât o chestiune de preferinte sau sentimente, aceasta problema este foarte serioasa pentru ca în Biblie, idolatria este clar numita ca ceva ce Dumnezeu detesta. Idolatria a fost mereu calcâiul lui Ahile prin care oamenii lui Dumnezeu au fost raniti si doborâti. În zilele noastre, oamenii doresc sa o faca „în felul lor”- sa dea într-un mod uman un portret lui Dumnezeu, în maniera în care El a poruncit sa nu fie zugravit.

Hristos este întregul Dumnezeu Sfânt în omenescul Sau. În zilele Sale pamântene, omenescul Lui continea în întregime divinitatea Sa, dar acel omenesc acum nu mai este pe pamânt. Noi nu-L mai cunoastem acum dupa trup, ci, cum spune Scriptura, mai degraba Îl cunoastem în duh si adevar, deoarece cunoastem lucrurile spirituale în mod spiritual [5], iar lumina pe care o vedem este lumina lui Dumnezeu. [6] Cuvântul lui Dumnezeu este scris acum în inima credinciosului. Cuvântul Sau este limpede precum cristalul în A Doua Porunca; vestirea sa este, cum spune Pavel în I Corinteni 4:6, „…sa nu treceti peste ce este scris…”

Chiar Evanghelia este în joc, pentru ca Scriptura spune „Credinta vin din ascultare si ascultarea cuvântului lui Dumnezeu.” [7] Evanghelia este puterea lui Dumnezeu întru mântuire, asa cum este scris, citit si glasuit de la om la om. Puterea Cuvântului consta în declararea adevarului. Mai mult decât subiectiv si tacit, “Cuvântul lui Dumnezeu este iute si puternic, si mai taios decât orice sabie cu dublu tais, patrunzând chiar si în lucrurile razlete ale sufletului si spiritului, si la încheieturi si în maduva, si este cel ce discerne gândurile si pornirile inimii.” [8] Neîncetat, în Vechiul si Noul Testament, se afla porunca lui Dumnezeu si avertismentul Sau de a nu-L zugravi prin metoda vizuala. În vechile timpuri în Israel oamenii s-au abatut de la cuvântul scris si ca atare în acele meleaguri a urmat foametea. De pilda, în Amos 8:11-12, „Iata, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în tara, nu foamete de pâine, nici sete de apa, ci foame si sete dupa auzirea cuvintelor Domnului….” Asa si în zilele noastre, daca tinerilor copii li se dau ilustratii cu “Hristos”, sau daca vad filme cu “Hristos”, atunci în inimile lor apare foamea de cuvânt scris. Nu mai exista dorinta sau stradania de a-L afla pe Dumnezeu pentru ca ei cred ca L-au cunoscut pe Dânsul sub forma imaginilor, adica chiar lucrul pe care Dumnezeu îl interzice prin Cuvântul Sau.

Copiii sunt adusi sa-L vada pe „Hristos” mai degraba decât sa cugete la cuvintele graite de Dumnezeu despre El, care este stralucirea slavei lui Dumnezeu si imagina Sa întruchipata. [9] Astfel ca foarte repede gresesc când vine vorba sa înteleaga ca ei sunt în primejdie în mijlocul nelegiuirilor si al pacatului [10] si prin urmare simt nevoia de a „fi îndreptatiti cu marinimie de slava Sa” (Romani 3:24). Cineva pe care ei îl pot vedea este asa de usor de privit, iar mesajul de „a-L primi în inimile lor” este asa usor de realizat, este un ritual rapid. Ei au comercializat idolatrie în timp ce au esuat în învatarea Evangheliei verset cu verset, doctrina cu doctrina, anume ca mântuirea este cu generozitate data pacatosului numai gratie lui Dumnezeu doar prin credinta, iar slava sa fie numai a lui Dumnezeu. Sa oferi copiilor (sau oricui, în privinta aceasta) ilustratii sau filme cu „Isus” înseamna sa le refuzi un drept din nastere si sa le servesti un fel de ghiveci în loc. „Vai si amar de cei care pricinuiesc acelor micuti piedici… „

  1. Aceste ilustratii încalca Legea lui Dumnezeu si pângaresc slava lui Dumnezeu.

În ziua de azi, biserica credincioasa Bibliei pare ignoranta asupra întelesului celei de A Doua Porunci, care interzice folosirea ilustratiilor reprezentându-L pe Dumnezeu. Exodul 20:4-6 spune: “Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo înfatisare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pamânt, sau în apele mai de jos decât pamântul. Sa nu te închini înaintea lor, si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor în copii pâna la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc, si Ma îndur pâna la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.”

Legea lui Dumnezeu este cristologica: asa e, ea duce spre Hristos. Legea lui Dumnezeu este vesnica si slava Sa ramâne înscrisa în inima credinciosului. În Vechiul Testament, Legea era scrisa pe tablite de piatra. Gratie Noului Testament, Legea este scrisa în inimile si în mintile adeptilor lui Dumnezeu.

În timp ce acuzam Curtea Suprema pentru nepermiterea afisarii Celor Zece Porunci pe peretii scolilor, în biserica noi încalcam aceasta porunca ori de câte ori folosim o pictura reprezentându-L pe Hristos. Îi învatam pe copiii nostri sa încalce Cele Zece Porunci când le dam ilustratii ce-L reprezinta pe Hristos. Mai suntem îndreptatiti sa ne asteptam ca sa se abtina de la aplicarea Exodului 20:5 asupra copiilor nostri, a nepotilor si stranepotilor?

  1. Pictura ca mediator deschide poarta panteismului.

Pictura este parte a unei creatii. Creatia aceea nu este Dumnezeu. A picta un om creat si a da acelei picturi numele Creatorului înseamna sa-L confunzi pe Creator cu creatia. Romanii 1:21 spune ca pricina acestei confuzii este ” fiindca, macar ca au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslavit ca Dumnezeu, nici nu I-au multumit; ci s-au dedat la gândiri desarte, si inima lor fara pricepere s-a întunecat” . Regresia continua:” S-au falit ca sunt întelepti, si au înnebunit; si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si târâtoare.” (Vv. 22-23) Isaia 40:18 subliniaza problema: „Cu cine voiti sa asemanati pe Dumnezeu? Si cu ce asemanare Îl veti asemana?” Romanii 12:2 sustin raspunsul Scripturii la aceasta problema fara echivoc: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin înnoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavârsita.”

Orice pictura a lui “Dumnezeu” preface pictura în sine în mediator, deoarece privitorul gândeste gnostic ca îl cunoaste pe Dumnezeu, cel putin într-o anumita masura, vazând acea pictura. În acest tip de cunoastere gnostica a lui Hristos, îi este îngaduit sa cugete în liniste la propriile gânduri, nestingherit de transformarea puterii Cuvântului lui Dumnezeu; astfel ca mintea privitorului continua sa se supuna celor lumesti din cauza limitarilor imaginii create si a propriei subiectivitati. În acest mod gnostic de cunoastere a lui Hristos, picturile cu „Isus” se adreseaza tacute simturilor fizice ale privitorului fara a prezenta si afirmarea adevarului Sau în mod obiectiv si explicit pentru mintile lor. Mai curând privitorul picturii ataseaza interpretarii sale subiective orice îi prezinta pictura respectiva. Astfel ca artistul si privitorul Îl amesteca pe Dumnezeu si creatia Sa într-un întreg, care este acea pictura.

De vreme ce aceste picturi confunda si întuneca distinctia dintre Dumnezeu si a Sa creatie, minunata lume, ele adresându-se simturilor, fara doar si poate ca prezinta o amagire. Picturile îi confirma panteistului faptul ca Isus este doar o parte a panteonului lor. În mod asemanator, precum omul obisnuit speriat de propriile imaginatii întunecate, aceste picturi confirma faptul ca Cuvântul lui Dumnezeu nu este interesant pentru sine. Aceste picturi aseaza fundamentul pentru conceptiile panteistice de “Dumnezeu” în biserica. Nu e de mirare ca biserica occidentala este acum ravasita de cultele rasaritene. Nu e de mirare ca astfel de oameni, precum hindusii iubesc picturile cu “Hristos” la fel de mult ca pe acelea cu Lhatchme. Dar Dumnezeu a rânduit sensurile prin care oamenii, batrâni si tineri, vor fi izbaviti si învatati. Este scris limpede în Romani 10:14-15, “Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Si cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Si cum vor auzi despre El fara propovaduitor? Si cum vor propovadui, daca nu sunt trimisi? Dupa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”!”

  1.  Ilustratiile cu „Isus” corup adevarata închinare la Hristos.

Oamenii care folosesc picturi cu „Hristos” neaga faptul ca ar adula picturile, ci mai degraba acestea îi ajuta sa se închine la Hristos. Aceasta este esenta justificarii uzului unui intermediar, o practica bine pusa la punct în Biserica Romano-catolica. În rationamentul ei privitor la A Doua Porunca, Biserica Romano-catolica spune clar si eretic: „…cinstea acordata unei ilustratii trece catre prototipul ei, si oricine venereaza o ilustratie, venereaza persoana portretizata în ea.” [11] În timp ce de fapt icoanele ajuta la formarea unei conceptii despre „Hristos” pentru cei ce le folosesc la închinare, bazele închinarii lor nu sunt cuvântul scris al lui Dumnezeu ci mai degraba devin reprezentarile vizuale din fata lor. Mai curând decât sa bea din fântâna cu apa vie, s-au îndreptat pentru cunoasterea de Dumnezeu înspre rezervoare sparte, pe care le-au faurit cu propriile mâini.

Picturile cu Hristos denatureaza sensul multor cuvinte biblice. Definitia idolatriei este schimbata astfel încât aceasta categorie sa excluda picturile cu “Hristos”, picturile cu Tatal si reprezentarile Sfântului Duh. O astfel de redefinire a idolatriei este o încercare, oricât de sincera ar fi, de a denatura ceea ce omul trebuie sa creada despre Dumnezeu, asa cum ne este dat din Scripturi. Picturile eventual au impact si schimba întelesul termenilor „mântuire” si „biserica”. Mai întâi, acceptam falsele picturi pentru a-L cunoaste pe “Hristos” (gnosticism iarasi). Aceste picturi gnostice servesc ca intermediari în cunoasterea lui Hristos. Uzul acestor picturi foloseste ca intermediar pentru cunoasterea lui Hristos. Ritualuri legate de folosirea icoanelor s-au dezvoltat. Picturile reprezentative necesita o preotime speciala care sa oficieze dezvoltarea si îndeplinirea unei liturghii adecvate. Mesa Romano-catolica este un exemplu clasic de astfel de preotie de intermediere. În Mesa, punctul culminant al liturghiei romane afirma „închinarea cuvenita doar adevaratului Dumnezeu” pentru pâinea Împartasaniei. [12] Toate acestea, în catolicismul roman se pretinde a fi facut în numele Lui. În final rezulta ca Hristos este înlocuit, când oamenii privesc la ilustrari. Astfel, printr-o motivare asemanatoare lumea evanghelica încearca sa justifice falsele picturi cu Hristos. Aceste ilustratii denatureaza evanghelismul, educatia crestina, si adevarata închinare a Bisericii. Biblia nu accepta picturi facute de om ca fiind picturi ale lui Hristos. Nici noi nu ar trebui.

6. Biblia este suficienta.

În secolul al saisprezecelea, când marii reformatori tineau predici, a existat o întoarcere la adevarul biblic. Biblia era vazuta ca autoritate fundamentala, cuvintele Bibliei erau suficiente pentru a arata caracterul transcendent si persoana lui Dumnezeu, cine este El, aceea ca este Duh, infinit, etern, de neschimbat în fiinta Sa, întelepciune, putere, sfintenie, dreptate, bunatate si adevar.

Cuvintele Bibliei si puterea lui Dumnezeu întru mântuire din mesajul Evangheliei au fost supreme. Pâna de curând, situatia înca mai era asa în lumea evanghelica. Nu erau ilustratii ale lui “Hristos”, nu neaparat în modurile lumesti ale acestei chestiuni, ci mai degraba ca adevarul lui Dumnezeu era explicat în felul lui Dumnezeu, în cuvinte scrise ale adevarului marturisit. Pedeapsa pentru idolatrie este severa, asa cum o arata clar A Doua Porunca si Vechiul Testament. Ispita de a-L vedea pe Hristos, pe Tatal, sau pe Sfântul Duh trebuie înlaturata, pentru ca Dumnezeu e sfânt si Biblia e suficienta. „Stim ca Fiul lui Dumnezeu a venit, si ne-a dat pricepere sa cunoastem pe Cel ce este adevarat. Si noi suntem în Cel ce este adevarat, adica în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevarat si viata vesnica. Copilasilor, paziti-va de idoli. Amin. ” (I Ioan 5:20-21)

Virgil Dunbar a scris o carte despre acest subiect. Christ can’t Be Pictured–God is not like Art [13]. El poate fi contactat la VDunbar@aol.com Or 1742 SE 158 th Ave Portland Or 97233.
Note de subsol:
[1] Zondervan Pictorial Bible Dictionary , p. 368.
[2] Unger’s Bible Dictionary , p. 512.
[3] Peloubet’s Bible Dictionary , F. N. Peloubet & Alice D Adams, Eds. (Philadelphia, PA: The John C. Winston Co., 1925) p. 271.
[4] Baker’s Dictionary of Theology, „Gods” (Grand Rapids, MI: Baker Book House, 1960) p. 248.
[5] I Corinthians 2:12-16.
[6] Psalm 36:9.
[7] Romans 10:17.
[8] Hebrews 4:12.
[9] Hebrews 1:3.
[10] Ephesians 2:1.
[11] Catechism of the Catholic Church (San Francisco, CA: Ignatius Press, 1994) #2132.
[12] Vatican Council II Documents, No. 9, Eucharisticum Mysterium, Vol. I, Sec. 3, p. 104.
[13] Available from Bennett Products. $7.00 includes postage. P.O Box 55353 Portland Or 97238

Idolatria care a fost dusă în Biserica Protestantă  De Robert O. Sanford


http://members.tripod.com/~Christian_Judaism/idolatry.htm

Idolatria care a fost dusă în Biserica Reformată, denumită Biserica Protestantă, formând Biserica Romană Păgână.

i·dol (ºd”l) n. 1.a. O ilustraţie folosită ca obiect al închinării. b. un fals zeu. 2. Cel ce este adulat, deseori orbeşte sau excesiv. 3. Ceva vizibil dar fără substanţă.

i·dol·a·trie (º-d¼l”…-tr¶) n., pl. i·dol·a·trii. 1. Închinare la idoli. 2. Devotament orbesc sau nemăsurat pentru ceva.

(Ioan 4:21-25 KJV) „”Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim…{22}Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la Iudei.{23} Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. {24} Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. {25} Femeia i-a spus atunci, Ştiu de venirea lui Mesia, cel numit Hristos: când El va veni, el ne va lămuri toate lucrurile.” (Ioan 7:16-17 KJV) „Isus le-a răspuns, zicând: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine. {17} Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine.”

Din scripturile de mai sus ale Noului Testament, şi din definirea idolatriei ca fiind „Credinţa oarbă în ceva” în care cineva nu ştie la ce anume se închină, putem vedea de ce i-a zis femeii samaritene la fântână „Vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi, for căci mântuirea este a evreilor. Veneraţia samaritenilor era un amestec de religie babiloniană cu iudaism. Samaritenii persani din Babilon au fost aduşi în Israel şi stabiliţi acolo de regele Babilonului. După sosirea lor acolo, samaritenii au amestecat sărbătorile lor babiloniene, care includeau Venerarea Soarelui, cu iudaismul şi le-au dat nume ebraice pentru a le identifica drept sărbători iudaice.

Naţiile creştine protestante, chiar dacă susţin Biblia ca fiind singura lor sursă de cunoaştere, încă nu cunosc cui anume se închină. Ei, ca şi samaritenii, încă aderă la sărbătorile babiloniene aduse de cei din urmă în creştinism, ca fiind parte a religiilor neamurilor lumii, care adoră creatura, mai degrabă decât pe Creator. (Rom 1:25-26 KJV) „au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. {26} Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase.” Pentru a păstra vechile lor sărbători de care se bucurau în lumea lor păgână, pentru a le aduce cu ei în noua viaţă întru Hristos, au călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi au socotit Sângele lui Isus drept un lucru nesfânt. (Evrei 10:28-29 KJV) „Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori: {29} Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”

(2 Cor 6:16-17 KJV) „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”. {17} De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi,” (Apoc. 18:4-5 KJV) „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! {5} Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” (Apoc. 17:5 KJV) „Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”

Mesajul tuturor acestor scripturi este de a ieşi din idolatrie, precum este celebrarea sărbătorilor păgâne şi practica păgână a închinării la oamenii care îi conduc. Idolatria este onorarea lucrului creat, în locul Dumnezeului lui Israel care a creat toate lucrurile întru slava Sa. Zeităţile păgâne (diavolii) din spatele închinării Soarelui, închinarea la Copac, închinarea la Om şi la Fertilitate, toate sunt necunoscute oamenilor care se închină. Dacă cineva a făcut parte din Comunitatea lui Israel şi a aderat la legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu ei, ar trebui să ştie cui i se închină, când să facă asta şi când nu. (Ioan 8:43-44 KJV) „Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu. {44} Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

Isus Hristos lămureşte limpede faptul, Mântuirea este numai a iudeilor. Doar Neamul Iudeu şi străinii care se alătură Comunităţii lui Israel pot ajunge să Îl cunoască pe singurul Dumnezeu adevărat, după cum Israel este singura naţie pe care Dumnezeu o priveşte ca fiind Poporul Său. Celorlalte neamuri nu le-au fost date Oracolele Domnului cum li s-a dat poporului evreu, iar ca atare ele nu au ştiut cine era adevăratul Dumnezeu. Evreii s-au închinat doar la unicul şi adevăratul Dumnezeu şi acest adevărat Dumnezeu este cel care a creat lumea în 6 zile şi s-a odihnit în cea de a şaptea. Dumnezeu creatorul a făcut Ziua în care El s-a odihnit după ce a creat universul, Ziua Sfântă a odihnei Sale. Celelalte neamuri nu-L cunoşteau pe Dumnezeul creator al Comunităţii lui Israel, astfel că au ales o cale de închinare care onora scopul pentru care Dumnezeu a creat obiectul, în locul Dumnezeului lui Israel, creatorul tuturor lucrurilor.

Religiile păgâne şi-au creat şi propriile lor sărbători, pentru a-şi celebra zeităţile, (diavoli) care erau în spatele credinţelor lor. Ei adulau aceste zeităţi ca pe zei individuali. Fiecare zeu venerat reprezenta un lucru creat. Vedem asta în numele zilelor săptămânii. Fiecare numită după o stea din cer. Sun day – ziua Soarelui, Moon day – ziua Lunii, Saturn day – ziua lui Saturn etc. Ei au făcut idolii pentru a reprezenta diverse aspecte ale naturii pe care ei le puteau sau nu vedea. Cum ar fi zeul păgân numit Thor, zeul gheţii şi zăpezii. Au creat şi elaborat o sărbătoare în nordul Europei pentru a celebra acest zeu al zăpezii. Închinarea la zeul Soarelui a fost inclusă în ea pentru că solstiţiul de iarnă avea loc pe 21 Dec., iar pe 25 Dec., ei puteau observa cum are loc renaşterea Soarelui.

Sărbătoarea lor includea şi copacii veşnic verzi ai Nordului. Îi tăiau, îi aduceau în case şi îi împodobeau. Această sărbătoare a zeilor iernii este încă celebrată de păgâni astăzi. Dar ea este celebrată şi de popoarele creştine de azi sub numele de Crăciun. Au luat o sărbătoare păgână şi au redenumit-o cu un nume creştin pentru a o face acceptabilă şi celor ce l-au primit pe Isus Hristos ca nou dumnezeu al lor. Astfel ei încă slujesc zeul păgân în nou aflata religie creştină. Era o practică obişnuită a păgânilor să accepte zeii altor meleaguri şi să-I includă în propriile credinţe prin redenumirea zeilor lor cu numele noilor zei. Când religia iudaică din Biblie, mai târziu ajunsă în Europa prin apostolul evreu, Pavel, Biserica Păgână din Roma a asimilat numele de Isus Hristos şi unele din crezurile Dumnezeului iudeu în propria lor religie, dând astfel religiei lor o identitate iudaică pentru scurt timp.

Ei au creştinat solstiţiul de iarnă prin înfiinţarea unei ofrande păgâne numită Mass – Liturghie, pe 25 Dec. şi au numit-o Christ Mass – Crăciun. Au creştinat şi sărbătoarea zeului păgân al fertilităţii, Easter – Paşte, ţinută în a doua duminică din aprilie, laolaltă cu simbolurile păgâne adiacente. Oul de Paşte şi Iepuraşul de Paşte şi pasca sunt condamnate de Biblia ebraică. Biserica Păgână chiar a reuşit să pună Paştele în Biblie, pentru a înlocui sărbătoarea iudaică a Paştelui Ebraic, care avea loc cam în aceeaşi perioadă, primăvara. Cine este acest zeu numit Easter – Paşte? (Ier. 7:18-19 KJV) „Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie. {19} Pe Mine Mă mânie ei oare? zice Domnul; nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor??” Cine este această Împărăteasă a cerului? Ea este a treia persoană a Treimii în Biserica Romană. Nimrod este tatăl şi Tamuz este fiul ei. Easter, Împărăteasa cerului, este mama lui Tamuz. Biserica Catolică a redenumit-o pe Împărăteasa cerului, Maria, pentru a da religiei lor o nuanţă creştină.

Bisericile Reformiste au adus laolaltă toate fostele sărbători păgâne pe care le celebrau în Biserica Romană. Niciodată, până în prezent, nu au adoptat obiceiurile iudaice arătate în Biblia Ebraică. Cei mai mulţi nu au luat vreodată a 7-a zi a iudaismului, ziua de odihnă a lui Dumnezeu şi a poporului său, ca Zi de Închinare. Au luat ziua păgânilor pe care Dumnezeul adevărat a numit-o Prima Zi a săptămânii, şi au numit-o Sun Day – Ziua Soarelui, în cinstea zeului Soarelui cel păgân. Soarele nu este un dumnezeu, el a fost creat de Dumnezeul lui Israel. A te închina la orice este creat de Dumnezeul lui Israel, în locul Creatorului Însuşi, este veneraţie a naturii. Venerarea naturii este numită idolatrie în Biblia Ebraică. (Exo 31:16-17 KJV) „Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat.{17} Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” (Ezec. 20:16 KJV) „şi aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele şi n-au urmat legile Mele, şi pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.” (2 Regi 17:12 KJV) „Au slujit idolilor, despre care Domnul le zisese: „Să nu faceţi lucrul acesta!„.

Calendarul pe care-l folosim astăzi este un calendar babilonian. Fiecare zi şi lună este denumită după unul din zeii lor păgâni. Ce este păgânismul? Adularea lucrurilor create, în locul acelui unic Adevărat Dumnezeu care a creat toate lucrurile întru Isus Hristos. (Col 1:16-18 TLB) „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. {17} El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.{18} El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.” (Ezec. 14:6 KJV) „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Întoarceţi-vă, şi abateţi-vă de la idolii voştri, întoarceţi-vă privirile de la toate urâciunile voastre!” (Iosua 23:7 KJV) „Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor”- Era dezgustător pentru Dumnezeul lui Israel ca oamenii Săi chiar şi numai să rostească numele zeilor păgâni. Astăzi este aproape imposibil să nu spui nume de zei păgâni odată ce săptămânile şi lunile calendarului babilonian pe care îl folosim conţine numele lor.

Dintre toate naţiunile de pe pământ, naţia iudeilor, numită Comunitatea lui Israel, a fost singura care a ştiut cine a fost Dumnezeu care a creat omul după chipul Său. Dumnezeu creatorul i s-a arătat pe Sine lui Avraam şi a făcut un Legământ cu Avraam, de a face seminţia lui Avraam, un popor pentru Sine, pentru a le fi Dumnezeu. Seminţia lui Avraam a fost numită poporul ales al lui Dumnezeu. A fost pentru Avraam şi seminţia sa, aceea că Dumnezeu care l-a creat pe om, Isus Hristos, a apărut apoi ca parte a seminţiei lui Avraam. El a apărut ca iudeu, seminţia făgăduită a lui Avraam, şi a fost născut ca Rege al iudeilor. El a venit ca evreu, El a murit pe cruce ca evreu pentru a pecetlui Legământul pe care pe care L-a făcut cu naţia iudeilor pe care o numea Israel. A fost pentru Israel şi numai pentru Israel faptul că Dumnezeu şi-a trimis Sfinţii Prooroci pentru a-i arăta lui Israel şi tuturor celor ce se vor alătura lui Israel, calea Mântuirii Sale. Reţineţi: Isus Hristos a fost născut iudeu ca trup şi a venit ca Rege peste propria Sa naţie. S-a născut ca rege al evreilor şi a murit ca rege al evreilor. (Mat 2:2 TLB) „”Unde este noul născut ca Rege al iudeilor?” Marcu 15:2 Pilat L-a întrebat, „Tu eşti Regele iudeilor?” „Da,” a răspuns Isus, „este aşa cum spui.”

(Ioan 1:11-13 KJV) „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. {12} Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu {13} născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Isa 56:6-7 TLB) „Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu, {7} îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele!”

Reţineţi, dacă un străin, iar toate naţiunile au fost şi sunt încă străine, care se alătură Comunităţii lui Israel şi „primesc legământul şi făgăduielile sale,” trebuie să respecte întregul Legământ pentru a primi ce li s-a făgăduit. (James 2:10 KJV) „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” A Patra Poruncă a Legământului este să ţinem cea de A 7-a Zi, Sfântă. A 7-a zi este Sabatul tuturor iudeilor născuţi în Neamul lui Israel şi a tuturor străinilor care se alătură Comunităţii lui Israel. Este Ziua Naţională Sfântă a lor, pentru a omagia Dumnezeul care a creat omenirea după chipul Său. Evreii născuţi în Comunitatea lui Israel, care onorează Legământul lui Dumnezeu pe care El l-a făcut cu ei, în această zi, ţin Sabatul iudaic aşa cum este dat în Vechiul şi Noul Legământ. Legământul care a fost pecetluit cu sângele lui Isus Hristos. (Exo 24:8 TLB) „Moise a luat sângele, şi a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului, pe care l-a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”” Legea celei de A 7-a Zi a fost una din Legile pecetluite cu sângele lui Isus Hristos şi este şi acum Ziua Pecetluită cu sângele lui Isus Hristos. Este numită şi acum Sabatul Iudaic. (Exo 31:13-14 TLB) „”Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. {14} Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său. „ (1 Ioan 3:3-4 KJV) „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat. {4} Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.”

Ziua numită Duminică era Ziua Naţională Sfântă a Imperiului Roman păgân înaintea începerii creştinismului, oricum, la acea vreme era a doua zi a săptămânii, nu prima. Ei încă ţin Ziua zeului Soarelui ca Zi Naţională de odihnă. Isus Hristos şi discipolii Săi nu au devenit păgâni şi nu s-au închinat la zeii lor păgâni. Nu au ţinut şi nu au onorat ziua păgână de închinare prin celebrarea sărbătorilor păgâne. Ar fi fost o mârşăvie pentru orice creştin iudaic aşa cum era şi pentru Dumnezeul lor. Venerarea zilelor sfinte păgâne şi a idolilor lor sunt dezgustătoare pentru Dumnezeul lui Israel. Singura Zi Sfântă în Evanghelia Iudaică, care le-a fost dată evreilor de Regele Iudeilor, Isus Hristos, a fost Ziua aleasă de El pentru a cinsti creaţia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a luat Evanghelia pe care Isus Hristos Însuşi a propovăduit-o Neamului Iudeilor din Israel, neamurilor celorlalte. El le-a dat-o şi neamurilor celorlalte pentru a aduce străinii în Comunitatea lui Israel, astfel ca şi ei să aibă Legământul făcut de Dumnezeu cu Naţia Sa, Israel, pentru a se mântui prin el. (Marcu 13:10 KJV) ” Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. ” (Mat 28:19-20 KJV)  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. {20} Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Exo 20:8 KJV) „Amintiţi-vă de ziua Sabatului, să o ţineţi cu sfinţenie.”

Neamurile care au acceptat Noua Religie a Comunităţii lui Israel, propovăduită de apostolul evreu Pavel, sunt străinii din toate naţiile pe care Dumnezeu i-a adus către Israel pentru a fi parte a Poporului Său. Ei au devenit parte din Israel prin primirea Bibliei Ebraice ca autoritate unică a lor, separându-se astfel de „BABILONUL CEL MARE”. Totuşi unii dintre ei au respins doar o parte din fostele lor învăţături ale fostelor religii păgâne. Nu s-au convertit la iudaism, nefiind dornici să respingă toate vechile lor credinţe păgâne şi sărbătorile pe care iubeau să le celebreze în fostele lor naţii. Cum ar fi carnavalurile din ţările latine. Majoritatea lor a acceptat adevărul lui Dumnezeu, acela că Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu. Dar nu au acceptat şi adevărul care spune că Sângele lui Isus Hristos a fost dat pentru pecetluirea Legămintelor, pe care dacă le respectă, îi vor face deopotrivă pe iudeu şi străin un Om Nou, numit Hristos, Fiu al lui Dumnezeu. (Ioan 1:12 KJV) ” Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu ” Dacă cineva nu crede în Fiul lui Dumnezeu, că respectarea Legământului îl va face Fiu al lui Dumnezeu prin supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, credinţa sa este în van. (Mat 15:9 KJV) ” Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

(Col 3:10-11 KJV) ” v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut: {11} Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.” (Rom 2:28-29 KJV) ” Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne: {29} Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”

Neamurile care refuză să se încetăţenească, laolaltă cu evreii, în Comunitatea lui Israel, sunt fără de Hristos şi fără nădejde în această lume. (Efes. 2:12 KJV) ” aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. „ Oamenii care refuză să primească cetăţenia lui Israel refuză chiar scopul pentru care Isus Hristos şi-a vărsat sângele murind pe cruce. Acest scop era să facă din iudeul trupesc şi din străinul trupesc, ambii ducându-şi traiul în afara Vieţii duse de Hristos, prin slujirea altor zei, Un Om Nou întru Isus Hristos, care să slujească numai lui Isus Hristos şi Tatălui Său.

(Efes. 2:13-14 KJV) ” Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. {14} Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea;” (Mat 9:12-13 KJV) ” Isus i-a auzit, şi le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. {13} Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” Cine sunt aceşti păcătoşi? Noi toţi care nu suntem parte din Comunitatea Duhovnicească a lui Israel şi moştenitori ai făgăduielilor Legământului, făcut de Dumnezeu cu Poporul Său Israel, şi cu Străinii care se alătură Singurului Dumnezeu Adevărat a lui Israel. Făgăduielile Legământului sunt doar pentru cei ce păstrează Legământul, iudei şi străini deopotrivă. Deoarece neamurile străine au respins religia iudaică propovăduită de Pavel, ei L-au respins şi pe Dumnezeul iudeilor şi Legământul pe care El l-a făcut pentru toţi oamenii care se vor alătura la Comunitatea lui Israel pentru a fi mântuiţi. Cei mai mulţi dintre oamenii iudei din Vechiul Testament au respins şi ei Legământul de a se închina Singurului Dumnezeu Adevărat, şi au trăit conform felurilor altor neamuri.

Primele patru din Cele Zece Porunci scrise de degetul lui Dumnezeu au fost împotriva idolatriei. A respinge voinţa Dumnezeului iudeilor care a creat lumea, prin închinarea la alţi zei, înseamnă respingerea Mântuirii Sale regăsită în Legământul făcut între El şi poporul Său, Israel. El a făcut acest Legământ, prin a cărui respectare, toţi oamenii se pot lepăda de idolatria lor. Acesta este singurul Legământ care conţine făgăduiala unei Mântuiri pentru oamenii care se închină Dumnezeului lui Israel. Fără ca o persoană să subscrie la acest Unic Legământ, nu există nădejdea mântuirii din partea Dumnezeului lui Israel. Cineva poate pretinde mântuirea de la învăţăturile bisericilor protestante, dar majoritatea acestor învăţături ne le veţi regăsi în Biblie.

Prima Poruncă: „Şi Dumnezeu a glăsuit astfel, spunând, {2} Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.{3} Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. {4} Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.”

În Prima Poruncă, naţia lui Israel a fost puternic avertizată împotriva închinării la orice zeu păgân prin ţinerea oricărei celebrări oferite acestuia. Facerea uni chip cioplit dedicat zeilor nevăzuţi ai mitologiei păgâne este împotriva Dumnezeului lui Israel. Această Poruncă nu lasă loc nimănui să participe în vreun fel la închinări consacrate zeilor naturii la care se închinau păgânii.

A Doua Poruncă: Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; {6} şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

În a Doua Poruncă, Dumnezeul lui Israel arată iarăşi că poporul Său nu trebuie să slujească altor zei. El declară ce este un Dumnezeu gelos şi că nu-Şi va împărţi Slava cu nimic din ceea ce a creat. Dumnezeu a stabilit că nici un fals zeu pe care un om şi-l poate închipui în minte nu va împărţi Slava Sa. Cum atunci Israel, sau cum noi, slujim altor zei decât Adevăratului Dumnezeu al lui Israel? Noi, ca şi poporul lui Israel, participăm la sărbători păgâne dedicate adulării Soarelui. Sărbători precum slujba Răsăritului de Paşte. Ca şi păgânii din vechime, noi glorificăm Soarele, în locul Dumnezeului lui Israel care l-a creat. De ce oamenii care poartă Biblia la biserică şi pretind a fi adepţii lui Isus Hristos, Dumnezeul lui Israel, fac aşa ceva? Răspunsul se află scris în Biblie. (2 Regi 17:15 KJV) „N-au vrut să ştie de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor, şi de înştiinţările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele.”

DOMNUL, a cărui nume este Gelozie, este un Dumnezeu gelos.

(Exo 34:14-15 KJV) „Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos: {15} Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor, şi, aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine, şi să mănânci din jertfele lor.” Cum să ne însuşim noi acest lucru, când noi înşine pregătim aceste ospeţe, pentru a sărbători renaşterea Soarelui pe 25 dec., sau ospăţul de Paşte pentru a o celebra pe zeiţa fertilităţii primăvara? Reţineţi, Biblia condamnă amândouă sărbători, ca fiind dezgustătoare pentru Dumnezeu, laolaltă cu cei care venerează Soarele. (Psa 33:10 KJV) „Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.” (Marcu 7:13 KJV) „Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”

(Deu 4:23-24 KJV) „Vegheaţi asupra voastră, ca să nu daţi uitării legământul pe care l-a încheiat cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare, pe care ţi-a oprit Domnul, Dumnezeul tău, s-o faci.{24} Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.” (Iosua 24:19-21 KJV) „Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele.{20} Când veţi părăsi pe Domnul, şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce, şi vă va face rău, şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine. {21} Poporul a zis lui Iosua: „Nu! căci vom sluji Domnului.”

De ce oamenii care sunt denumiţi după numele Dumnezeului Iudeilor, Isus Hristos, nu pricep că trebuie să se căiască pentru păcatele lor şi să se întoarcă la Dumnezeul lui Israel, căci Legile pe care le-au încălcat sunt legile scrise în Noul Legământ făcut de Dumnezeu cu Naţia Sa, Israel? (Rom 3:30-31 KJV) „Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur. {31} Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.” Aceleaşi legi care se aplică lui Israel, se aplică tuturor oamenilor care se alătură lui Isus Hristos, Dumnezeul lui Israel. Dumnezeu are doar O Singură Lege pentru toată omenirea. Cel mai puternic motiv pentru care oamenii care-L acceptă pe Mesia Iudaic ca mântuitor al lor nu acceptă şi Legământul cu Dumnezeu, este acela că Bisericile Protestante, de la Luther încoace, i-au învăţat că Legămintele lui Dumnezeu au fost bătute în cuie pe cruce.

Totuşi ei până în ziua de azi poartă cele Două Legăminte la biserică în Biblia lor şi le folosesc pentru a-şi stabili propriile învăţături despre mântuire. Poate că motivul de a refuza acceptarea Legămintelor este acela că ei au fost învăţaţi că simpla credinţă în Isus Hristos îl poate duce pe cineva în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei nu vor să creadă ce a spus Noul Legământ despre credincioşii ce adulează idoli prin celebrarea sărbătorilor păgâne. Promisiunea pe care Dumnezeul lui Israel a făcut-o oamenilor care au Cartea Legămintelor şi se numesc pe sine cu Numele lui Hristos este aceea că va nimici pe toţi cei ce se leapădă de legământul Său prin închinarea la alţi zei. (Deu 6:13-14 KJV) „Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, şi pe Numele Lui să juri.{14} Să nu vă duceţi după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor din jurul vostru;” (Psa 101:7-8 KJV) „Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea. {8} În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea.” (Ier 15:7 KJV) „Îi vântur cu lopata, la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s-au abătut de la căile lor.”

A Treia Poruncă: „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” (2 Regi 17:15-16 KJV) „N-au vrut să ştie de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor, şi de înştiinţările pe care li le dăduse. S-au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele. {16} Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s-au închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor, şi au slujit lui Baal.” A lua numele de Creştin pentru ca apoi să nu accepţi Noul Legământ făcut de Dumnezeu cu Israel şi cu străinii ce s-au alăturat Comunităţii lui Israel, înseamnă să iei numele Său de Crist în deşert. Dumnezeul lui Israel a spus să nu celebrăm ospeţe şi sărbători păgâne. Ce sunt acele oştiri cereşti pe care Israel le adora? Soarele şi celelalte planete după care păgânii au numit zilele săptămânii şi apoi lunile anului. Cum adulau ei Soarele ca pe un dumnezeu? Prin celebrarea zilei pe care păgânii au dedicat-o închinării la Soare.

A Patra Poruncă: „Adu-ţi aminte de ziua de Sabat, ca s-o sfinţeşti. {9} Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău: {10} Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

A Patra Poruncă este şi ea împotriva închinării la Oştile Cerului. Ea ne spune să ne amintim de Ziua în care Dumnezeul lui Israel s-a odihnit atunci când Şi-a isprăvit lucrarea creaţiei. Ziua Sabatului nu este de închinare la Zeul-Soare. Este de închinare la Dumnezeu, care a făcut Soarele şi toate oştirile cerului întru Slava Sa. Cine să ţină Sabatul ca zi de odihnă a lor? Nu păgânii, odată ce ei au ziua soarelui ca zi de odihnă. Ziua Sabatului a fost făcută pentru Poporul lui Dumnezeu pentru ca ei să-L onoreze în acea zi prin odihnă, aşa cum şi El s-a odihnit în acea zi. Comunitatea lui Israel, căreia i-a fost dată A Patra Poruncă prin Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu ei, întru izbăvirea lor. Ziua de odihnă a Sabatului pentru oamenii lui Dumnezeu nu este o zi conformă cu ziua sau săptămâna babiloniană. Ziua de Sabat a Dumnezeului lui Israel este numită A Şaptea Zi, şi este sărbătorită de la asfinţit până la asfinţit.

Cine altcineva să ţină Ziua Sabatului Sfântă? Străinii, adică noi, care ne-am alăturat Comunităţii lui Israel, care ne-am alăturat Domnului şi am aderat la Legământul Său. (Isa 56:6-7 KJV) „Şi pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, şi pe toţi cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească, şi vor stărui în legământul Meu; {7} îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

(Efes 2:16-22 KJV) „şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia: {17} El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe, şi pace celor ce erau aproape. {18} Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh. {19Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,{20} fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos; {21} În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul{22} Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.

Bisericile Protestante nu au mai fost oficial parte a Bisericii Romane Catolice, numită Babilonul cel Mare în Biblie. Însă, prin acţiunile lor de a nu se separa complet de la învăţăturile babiloniene şi de Zilele Sfinte ale Imperiului Roman, Bisericile Protestante rămân surori ale religiei babiloniene. Chiar dacă s-au conformat unor învăţături ale religiei iudaice care au ajuns la Roma prin Apostolul Pavel, ei încă rămân o religie a idolatriei. Religia Protestantă pe care o avem astăzi este o nouă religie provenind de le vechea religie catolică păgână. Oricum, Bisericile Protestante păstrează cele mai multe sărbători romane şi obiceiuri romane pe care Biserica Romană le ţine. Au păstrat cele mai multe lucruri pe care Biserica Romană le-a redenumit cu nume ce sună creştineşte. Cum ar fi solstiţiul de iarnă. Protestanţii sărbătoresc această sărbătoare romană chiar şi astăzi. Doar că acum o numesc Naşterea Fiului lui Dumnezeu în loc de Naşterea zeului Soare. Acum o cunoaştem drept Christ-mass – Crăciunul. Sărbătoarea iudaică a Paştelui ebraic din Biblia Ebraică, numită de ei Paşte pentru a da aparenţa că Dumnezeu a aprobat sărbătorirea solstiţiului de primăvară. Închinarea la zeiţa fertilităţii.

Religia protestantă a fost creată de reformişti, care au luat unele din crezurile lor de la Biserica Catolică Romană, şi unele din crezurile mai noi din Biblia ebraică şi le-au încorporat laolaltă într-un nou set de credinţe. Bisericile Protestante afirmă că Biblia ebraică este singura autoritate pentru doctrinele lor. Religia romano-catolică până în ziua de azi nu foloseşte Biblia ebraică pentru a stabili vreuna din doctrinele sale. Stă retrasă faţă de toate celelalte biserici. Toate învăţăturile ei se bazează doar pe religia păgână a Romei. De fapt, ea trimitea la moarte orice persoană care citea Cărţile Sfinte ale naţiunii iudaice. Reformiştii au încercat să iasă din păgânism, prin includerea în credinţa lor a învăţăturii apostolilor evrei pe care le-o dăduse Isus Hristos. Reformiştii au fost cei care au ieşit din Biserica Romano-Catolică şi au luat Cărţile Sfinte ale iudeilor incluzând unele din învăţăturile de acolo în noua lor biserică numită Biserica Protestantă. Totuşi ei nu au luat în noua religie Legământul celor Zece Porunci care ar fi condamnat închinarea duminicală şi adularea altor zei păgâni, care este idolatrie. Cele Zece sunt încă imprimate în faţada celor mai multe din bibliile lor. Chiar ca martor împotriva lor până în ziua de astăzi.

Religia Protestantă de astăzi este încă un amestec de credinţe păgâne europene şi ale Orientului Mijlociu, închegate laolaltă cu religia iudaică. Le putem vedea amestecate împreună în aşa numita sărbătoare creştină pe care Bisericile Protestantă şi Romană o sărbătoresc, numită Christ-mas – Crăciun. Un amestec de religii ale popoarelor germanice ale nordului cu religiile popoarelor latine ale sudului, puse laolaltă şi denumite Christ-Mass – Crăciun de Biserica Catolică pentru a-i da aparenţa Zilei Sfinte Iudaice care a fost sfinţită de Dumnezeu. Nu există o astfel de Zi Sfântă în Biblia ebraică sfinţită de Dumnezeul Iudeilor, Isus Hristos. Acolo se găseşte ca sărbătoare a păgânilor şi este condamnată de Dumnezeul lui Israel şi este numită mârşăvie faţă de El. (Ier 10:2 KJV) „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă luaţi după felul de vieţuire al neamurilor, şi nu vă temeţi de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele.”

Orice învăţături sau celebrări care nu se găsesc în cele Două Legăminte pe care Isus Hristos le-a făcut cu Singura Adevărată Biserică a Sa, numită Israelul Duhovnicesc, nu sunt de la Dumnezeul lui Israel, ci de la zeii păgânilor, care sunt îngeri decăzuţi. (Ioan 4:21-22 KJV) „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. {22} Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la Iudei.” A te închina la şi a servi unor spirite malefice sau oamenilor ca unor zei, care sunt doar făpturi create, prin păstrarea învăţăturilor şi serbărilor zeilor lor păgâni este pură idolatrie. Numai învăţăturile şi sărbătorile scrise în Biblie de Sfinţii Săi Prooroci sunt ale lui Dumnezeu cel care a făcut cerurile şi pământul şi s-a odihnit într-a Şaptea Zi. Singura zi pe care Dumnezeu a făcut-o şi a numit-o Zi Sfântă. Toate sărbătorile pe care Bisericile Catolice le celebrează, inclusiv ziua zeului Soarelui lor, sunt sărbători păgâne. Ele pot părea că sunt Zile Sfinte ale Bisericii Creştine Iudaice, dar numai din cauză că Biserica Catolică a amestecat iudaismul şi păgânismul laolaltă pentru a le face să pară astfel.

(Apoc. 18:3-5 KJV) „pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei. {4} Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” {5} Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.” (1 Cron. 16:26 KJV) „căci toţi dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar Domnul a făcut cerurile.” A te închina la zei falşi prin celebrarea sărbătorilor păgâne care au fost create de păgâni pentru a-şi sărbătorii zeii păgâni este idolatrie. Orice persoană care celebrează sărbători păgâne se închină la zeul păgân omagiat, indiferent de ce nume au dat păgânii zeilor lor. A ţine sărbători dedicate oricărui zeu păgân, înseamnă practicarea idolatriei.

(1 Cor 10:14 KJV) „De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.” (Ier 5:23 TLB) „Poporul acesta însă are o inimă dârză şi răzvrătită; se răscoală, şi pleacă.” (Ezec. 8:17-18 TLB) „”Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urâciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie?”{18} De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.” (1 Ioan 3:3-4 KJV) „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat. {4} Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.”

(2 Tim 2:15 KJV) „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (Apoc. 22:18-19 KJV) „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta: {19} Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

În aceste două scripturi luate din Cărţile Sfinte conţinând proorocirile pe care Dumnezeu le-a dat omenirii prin profeţii Comunităţii lui Israel, putem vedea că un om nu poate fi pe placul Dumnezeului lui Israel, atât timp cît el sau ea ciunţeşte cuvântul lui Dumnezeu conţinut de Cele Două Legăminte. Ele implică şi faptul că nimeni nu poate da la o parte Cuvintele pe care Dumnezeu le-a scris în Cartea Sa ce cuprinde Sfintele Legăminte făcute de El cu poporul Lui, Israel. Nu putem adăuga cuvinte la ceea ce este scris acolo pentru a schimba înţelesul preceptelor pe care El încearcă să ne înveţe. Dacă Cărţile Legămintelor date de Dumnezeu poporului Său, Israel, nu sunt folosite ca unică sursă de înţelegere a doctrinelor lui Dumnezeu, nu vom fi capabili să pricepem şi să trăim în sfintele căi ale lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o El prin Isus Hristos. Dacă nu înfăptuim ceea ce ştim a fi voinţa lui Dumnezeu, scrisă limpede în Cărţile Legământului Său, nu vom afla niciodată în viaţă Sfintele Căi ale lui Dumnezeu.

(Evr. 3:9-11 KJV) „unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! {10} De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele. {11} Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Dacă noi nu cunoaştem căile vieţii lui Dumnezeu în şi pentru Calea în care ne ducem traiul, atunci nu-L cunoaştem pe Dumnezeu, şi nu suntem copiii acelei Făgăduieli. Doar copiii care îşi respectă promisiunile făcute de Dumnezeu în Legământ cu Casa lui Israel, pot deveni copii Dumnezeului lui Israel, aşa cum El este singurul care a făgăduit aşa ceva şi nu Şi-a încălcat cuvântul. (2 Pet 1:4 KJV) „El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.”

Aceste făgăduieli nepreţuite prin care putem scăpa de desfrâul care există în lume şi putem deveni părtaşi ai naturii divine a Dumnezeului lui Israel, pot fi obţinute numai de acei străini care vor deveni israeliţi prin adoptarea lui Israel ca Nou Popor al lor. Ei pot deveni părtaşi intrând în relaţie cu Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut doar cu poporul Său, Israel. (Eph 2:13-16 TLB) „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. {14} Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea. {15} şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; {16} şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”

(Evr 10:28-31 KJV) „Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.{29} Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? {30} Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” {31} Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!”

În acest pasaj de scriptură găsim o pedeapsă teribilă care-i aşteaptă pe toţi cei ce se intitulează creştini şi nu dau deplină cinste şi respect Fiului lui Dumnezeu şi sângelui sacrificat de Isus Hristos pentru a pecetlui (sanctifica) poporul şi Noul Legământ. Dumnezeu a făcut Noul Legământ deopotrivă pentru evrei şi celelalte neamuri, pentru a-i aduce împreună în Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru un iudeu sau un străin a-L primi pe Hristos care şi-a vărsat sângele pentru a sfinţi deopotrivă omul şi Legământul, ca garanţie a Sa pentru mântuirea celor ce au respectat Legământul, pentru ca pe urmă să dea înapoi şi să îl încalce, înseamnă respingerea Fiului lui Dumnezeu şi nesocotirea sacrificiului Sângelui Său vărsat întru mântuirea lor. Pentru un iudeu sau un străin refuzul păstrării Noului Legământ dat de Isus Hristos întregii omeniri pentru a o izbăvi de păcatele ei prin declaraţia de credinţă în Isus Hristos, înseamnă a da cu piciorul Fiului lui Dumnezeu, şi a socoti sângele Legământului, prin care acesta a fost sfinţit, un lucru nesfânt, iar asta în pofida Duhului şi harului Său.

(Evr. 10:28-32 KJV) „Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori{29} Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?

30} Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”. {31} Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!{32} Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe.”

Sfârşit

Robert O. Sanford

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_sept07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) Scopul Şcolii Duminicale.- Învăţătorul de Şcoală Duminicală – Un ispravnic. 

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) Scopul Şcolii Duminicale. Învăţătorul de Şcoală Duminicală – Un ispravnic.

Învăţătorul de Şcoală Duminicală – Un ispravnic

O predică (Nr. 192) rostită marţi seara, 4 mai 1858 de către

REV. C. H. Spurgeon la Bloomsbury Chapel, Din partea Uniunii Şcolii Duminicale

„Dă socoteală de isprăvnicia ta” – Luca 16:2.

Am auzit de multe ori în vieţile noastre că noi suntem ispravnicii ai Dumnezeului Atotputernic. Noi susţinem aceasta ca un adevăr solemn al religiei noastre, că bogatul este responsabil de folosirea bogăţiei sale; că cel talentat trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu pentru profitul pe care l-a adus din talentele sale; că fiecare dintre noi, în proporţie cu timpul şi oportunităţile noastre, trebuie să dea socoteală înaintea Dumnezeului Atotputernic. Dar, dragii mei fraţi şi surori, responsabilitatea noastră este chiar mai mare şi mai profundă decât a altor oameni. Noi avem responsabilitatea ordinară care cade pe toţi profesorii de religie, de a da socoteală a tot ceea ce avem înaintea lui Dumnezeu; însă pe lângă aceasta, aveţi şi responsabilităţile extraordinare ale atitudinii noastre oficiale – voi, ca învăţători pentru Hristos în clasele voastre; şi alţii dintre noi ca predicatori pentru el înaintea marii congregaţii. Prima responsabilitate este prea grea pentru oricare om să o împlinească. Aparte de harul divin, nu este imposibil ca vreun om să folosească astfel ceea ce Dumnezeu i-a dăruit spre a fi acceptat în final cu un „Bine rob bun şi credincios”; şi totuşi chiar dacă aceasta era posibilă, ar mai rămâne o imposibilitate totală pentru noi de a susţine pe deplin greutatea de teamă a responsabilităţi care stă peste noi în calitate de învăţători ai Cuvântului lui Dumnezeu pentru tovarăşii noştri nemuritori. Pe gâturile noastre stau două juguri; harul Suveran le poate face uşoare şi liniştite, însă fără de acesta ele ne vor irita umerii; căci ele sunt în ele insele prea grele pentru ca noi să le purtăm. Responsabilitatea comună este ca şi biciul lui Solomon; însă responsabilitatea extraordinară derivată din atitudinea oficială când nu este privită, va fi ca cea a scorpionului lui Roboam, degetul său mic va fi mai gros decât coasta tatălui său. Vai de paznicul care nu îi avertizează; vai de lucrătorul care eşuează în a învăţa adevărul; vai de învăţătorul şcolii de Sabat care nu este credincios care nu este credincios crezului său. Acum, să încercăm să ne înflăcărăm reciproc, prin această chestiune importantă. Vă veţi ruga cu mine în timp ce predic, ca să rostesc anumite lucruri care pot fi bune pentru toţi cei prezenţi, şi mă voi strădui ca Dumnezeu să poată să dea, ca răspuns la rugăciunile voastre, cuvinte şi gânduri care să vă binecuvânteze.

Acum, mai întâi, daţi-mi voie să arăm înţelesul faptului că suntem ispravnici apoi să luam în considerare ce fel de socoteală va trebui să dăm; şi în final, să notăm zilele de socoteală când AR TREBUI să ne dăm socoteala, şi zilele de socoteală când VA TREBUI să dăm socoteala noastră.

  1. Mai întâi, deci, ISPRAVNICUL – CE ESTE EL?

În primul rând, ispravnicul este un slujitor. El este unul dintre cei mai mari slujitori; însă el este doar un slujitor. Probabil că el este vătaful unei ferme, şi are în vedere toate intenţiile şi scopurile, ca un fermier de ţară: el merge în moşia stăpânului său, şi are mulţi oameni sub el; el tot un servitor este, se află sub autoritate, el este doar un ispravnic. Poate că el este ispravnic în casa unui gentleman, care îl angajează să aibă grijă de toată gospodăria lui, ca el să poată fi liberi de griji. În acea capacitate el însăşi este un stăpân, însă tot un slujitor este; căci el are unul peste el. Fie el cât de mândru doreşte să fie, el are puţin de care să se mândrească, căci singurul rang pe care îl deţine în viaţă este rangul unui servitor. Acum, slujitorul, şi învăţătorul de şcoală duminicală stau în mod special în rangul de servitori. De aceea nici unul din noi nu este propriul său stăpân; noi nu suntem gentlemeni independenţi, care să facem ce ne place, clasele noastre nu sunt fermele noastre, pe care să le rânduim în maniera noastră, şi să le neglijăm dacă ne place, din care am produce vreo recoltă, sau nimic, în prudenţa noastră proprie. Nu, noi nu suntem mai buni decât ispravnicii, şi noi trebuie să lucram pentru Stăpânul nostru din ceruri. Ce lucru ciudat este să vezi pe un lucrător sau un învăţător dându-şi aere, de parcă ar fi oricine din lume şi ar putea face cum îi place toate. Nu este aceasta o anomalie? Oare are să discute el de sacrificiile pe care le face, atunci când cheltuie doar din proprietatea stăpânului său? Oare cum trebuie să se laude el cu privire la timpul ce-l iroseşte, când de fapt timpul lui nu îi aparţine? Totul este al Stăpânului său. El este un servitor şi prin urmare, fie el ce ar face, minciuna descarcă doar datoria pentru care el este bine răsplătit. El nu are nici un motiv să fie mândru, sau să domnească peste alţii, căci oricare ar fi puterea lui printre alţii, el nu este cu mai mult sau mai puţin decât un servitor. Să încercăm să ne reamintim aceasta pe viitor „Eu sunt doar un servitor”. Dacă un director pune pe un profesor la o clasă pe care nu o place, aceasta îşi va reaminti că este un servitor. Învăţătorul nu le permite servitorilor de acasă să stea şi să spună că nu o să facă lucrul de birou ci o să aştepte doar la masă; ei sunt servitori, şi trebuie să fie aşa cum se aşteaptă de la ei; şi dacă am simţit că suntem servitori, nu ar trebui să obiectăm în a face ceea ce ni se cere de dragul lui Hristos: deşi nu am face-o la dictarea oamenilor ci de dragul lui Hristos o facem ca pentru Domnul. Noi nu presupunem că servitorii noştri o să vină la noi noaptea şi să se aştepte ca noi să le spunem, „Ai făcut bine lucrul tău astăzi”, noi nu ne imaginăm că ei o să caute laudă constantă. Ei sunt servitori, şi atunci când îşi primesc plata, aceasta este elogiul lucrării lor. Ei ar putea judeca faptul că ar fi vrednici de banii lor, altfel nu ar trebui să-i ţinem. Când îţi faci lucrarea pentru Isus, aminteşte-ţi că eşti doar un servitor. Nu te aştepta întotdeauna să ai acea încurajare, după care unii oamenii plâng în mod constant. Dacă primeşti încurajare de la pastor, de la alţi învăţători, de la prieteni, fi mulţumit; dar dacă nu o primeşti, continuă-ţi lucrarea fără a ţine seama de aceasta. Tu eşti un servitor, şi atunci când îţi primeşti răsplata, aceasta este din har, şi nu din datorie, atunci vei avea cel mai mare elogiu care ţi se poate acorda, aplauzul Domnului, şi strălucirea veşnică cu acela al căruia eşti tu, şi pe care doreşti să-l slujeşti.

Şi totuşi în timp ce ispravnicul este un slujitor, este unul onorabil. Nu face nimic să spui la alţi servitori din casă că el este un servitor. El nu va îndura aceasta: el o ştie, şi o simte că doreşte să acţioneze şi să lucreze ca atare, însă în acelaşi timp, el este un servitor onorat. Acum, aceia care-l slujesc pe Hristos în oficiul de învăţător, sunt bărbaţi şi femei onorabili. Îmi amintesc de discuţia indecentă dintre două persoane, referitor la faptul dacă predicatorul nu era superior faţă de învăţătorul şcolii de Sabat. Aceasta mi-a amintit de discuţia ucenicilor, despre care dintre ei era cel mai mare. Noi suntem, dar, cu toţii „cei mai de jos”, dacă simţim corect, şi deşi trebuie să ne înălţăm oficiul aşa cum Dumnezeu ni l-a oferit, totuşi, nu găsesc nicăieri în Biblie, ceva care să mă ducă la a crede că oficiul predicatorului este mai onorabil decât acela al învăţătorului. Pentru mine mi se pare că fiecare profesor de şcoală duminicală are un drept de a fi pus drept „Reverend” înaintea numelui său aşa ca mine, sau dacă nu, dacă el se descarcă de crezarea lui el este cu certitudine un „Adevărat Onorabil”. El îşi învaţă congregaţia şi predică la clasa lui. Eu pot predica la mai mulţi, şi el la mai puţini, dar el tot lucrarea aia o face, deşi într-o sferă mai mică. Sunt sigur că pot simpatiza cu domnul Carey, când a spus de fiul său Felix, care a părăsit lucrarea misionară şi a devenit un ambasador, „Felix s-a aiurat într-un ambasador”, ceea ce ar însemna că el a fost odată o persoană mare ca lucrare, dar că el a acceptat apoi un oficiu nesemnificativ în comparaţie. Aşa că am putea spune de învăţătorul de şcoală de Sabat, dacă el renunţă la lucrul său pentru că nu poate să facă faţă, datorită afacerii lui lărgite, el se aiurează într-un negustor bogat. Dacă îşi părăseşte învăţătura sa pentru că găseşte acolo altele aşa de multe de făcut, el se aiurează în ceva mai puţin decât înainte; cu o singură excepţie, dacă este obligat să renunţe la îngrijirea familiei lui, el face din familia lui casa lui de Sabat, nu este nici o aiureală acolo; el stă în aceiaşi poziţie ca mai înainte. Eu spun că cei care predau, cei care caută să smulgă sufletele ca fierul înroşit din ardere, trebuie să fie considerate ca persoane onorate, ai doilea după cel de la care ai primit delegarea; dar încă în acelaşi sens dulce elevat de a deveni tovarăşi cu el, căci el îi numeşte fraţii şi prietenii lui. „Un rob nu ştie ce face Domnul lui, însă eu v-am numit prieteni, căci toate care le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut de cunoscut”.

Încă ceva până aici. Ispravnicul este doar un servitor care are o responsabilitate foarte mare ataşată poziţie lui. Un sens de responsabilitate pare pentru un om corect întotdeauna un lucru greoi. A face un lucru în care nu este nici o responsabilitate, este o chestiune foarte neînsemnată, şi de aici descoperim în lucrurile obişnuite că lucrarea care nu implică nici o încredere se plăteşte slab. Însă acolo unde este o cantitate largă de încredere depozitată munca este în proporţie. Acum lucrarea unui învăţător de şcoală de Sabat este una dintre cele mai responsabile din lume. Uneori m-a surprins să mă gândesc la cât de mult are încredere Dumnezeu în tine şi în mine. Vă amintiţi povestirea fiului risipitor. Aceasta îşi găseşte contrapartida în fiecare dintre noi, care după multă bâjbâială în păcat am venit acasă la Isus. Eu cred uneori că un tată prudent, atunci când fiul a fost restaurat în casa sa, ar putea să-l primească la inima sa, l-ar strânge la piept, şi i-ar da o parte din bogăţia sa, însă ar fi foarte încet în a-l încredinţa în vreo chestiune de responsabilitate. A doua zi vechiul gentleman ar spune, „Acum Ioane eu te iubesc cu toată inima mea, dar tu ştii că ai mai fugit odată, şi ţi-ai cheltuit traiul în mod turbulent; trebuie să-l trimit pe fratele tău mai mare la piaţă; nu pot să am încredere în tine cu geanta mea: te iubesc; te-am iertat în totalitate, însă în acelaşi timp nu mă pot baza pe tine.” De ce nu ne spune Dumnezeu la fel nouă? În locul acestora, când îi ia pe risipitori la inima sa, el ne încredinţează cele mai preţioase comori, cu suflete nemuritoare. El ne permite să fim mijlocul de căutare al oilor pierdute, şi apoi să-i hrănim pe miei după ce sunt adunaţi. El îl pune pe risipitor în cea mai importantă staţie, şi are încredere în el. Apoi fraţii şi surorile mele, văzând că a fost destul de graţios pentru a depozita încrederea în astfel de persoane nevrednice, o să-l înşelăm noi? O nu; să lucrăm dar cinstit ca ispravnici ca fiecare parte a moşiei încredinţate nouă să fie găsită în bună ordine când v-a veni Stăpânul; ca fiecare iotă şi titlu al socotelii noastre să fie descoperit a fi corect când are să-l însumeze în ziua cea mare a audienţei dinaintea tronului său. Oficiul nostru este unul foarte solemn. Unii se gândesc puţin despre aceasta. Unii îl iau cu uşurinţă. Tinerii buimaci sunt momiţi în şcoală şi nu sunt lăsaţi mai sobrii prin legătura lor cu aceasta. Să ne depărtăm de noi. Noi nu vrem pe nimeni decât pe cei care sunt cumpătaţi, nici unul decât pe cei care cântăresc solemn ceea ce fac ei, şi care intră în lucrare ca o lucrare care implică viaţa sau moartea, nu ca o afacere banală care se preocupă cu interesele timpului, ci un lucru teribil de solemn pe care chiar şi un înger ar fi incapabil de îndeplinire, dacă nu ar avea asistenţa abundentă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. M-am străduit astfel foarte simplu să enunţ ideea aşternută în cuvântul „isprăvnicie”. Noi suntem servitori înalt de onoraţi, foarte responsabili, şi foarte mult mandataţi.

  1. Şi acum, SOCOTEAL – „Dă socoteală de isprăvnicia ta”. Să ne gândim pe scurt la a da socoteală la isprăvnicia noastră.

Să notăm mai întâi de toate faptul că noi vom veni să dăm socoteală de isprăvnicia noastră înaintea lui Dumnezeu, aceasta trebuie făcută personal, de către fiecare din noi. În timp ce suntem aici, noi vorbim în masă; însă când vom ajunge înaintea lui Dumnezeu, va trebui să vorbim ca individuali. Auzi persoane care se laudă cu „şcoala noastră de Sabat”. Multe persoane sunt destul de rele să numească şcoala de Sabat „şcoala lor”, în timp ce nici măcar nu merg la ea în tot anul. Ei spun, „Sper că şcoala noastră înfloreşte”, când ei niciodată nu dau nici o jumătate de bănuţ, când ei nu dau nici un cuvânt de încurajare profesorilor, sau chiar un zâmbet, şi n ştiu nici câţi copii are şcoala. Şi totuşi ei o numesc a lor. Hoţi ce sunt ei, vorbind către ei despre ceea ce nu le aparţine! Ei bine, dar noi, în măsura noastră, facem aceiaşi greşeală. Ca lucrare, noi vorbim adesea despre faptele „trupului”, şi ce minuni s-au făcut prin „denominaţie”. Acum, să ne reamintim, când venim înaintea lui Dumnezeu, nu va fi nici o judecare a noastră în denominaţiuni, nu vom fi trataţi după şcoli şi biserici, ci darea de socoteală va trebui să fie făcută de fiecare în parte: Aşa că tu, care ai clasa de copii, va trebui să dai pentru tine însuti socoteală. Doar cu o zi în urmă găseai greşeli în conduita clasei de seniori, şi apoi le-ai spus să se uite acasă. Conştiinţa ţi-a spus aşa. Însă la final, atunci când o să stai înaintea lui Dumnezeu, nu vei putea da socoteală pentru clasa de seniori, ci de acea clasă de copii care ţi-a fost încredinţată ţie. Şi tu, sora mea, care de şapte sau opt ani este profesoară – tu trebuie să dai socoteală pentru tine însuţi, nu pentru alt profesor al altei clas, cu care te-ai lăudat adesea, pentru că ea a fost mijlocul de aducere a şase şapte copii la Hristos în ultima vreme. Aminteşte-ţi că cei şase nu vor fi puşi alături de tine, ca să arăţi la sfârşitul anului respectabilă; însă acolo va fi marele tău gol la finalul muncii tale, şi acolo va rămâne semnul întunecat al neglijenţei tale, pentru lipsa punctualităţii tale, neglijenţa ta în clasă, fără să ai uşurarea părţii luminate a succesului profesorului strălucit. Fiecare din voi trebuie să fie judecat pentru sine, nu în partide, ci unul câte unul. Aceasta o face să fie o lucrare teribilă, ca un om să fie privit singur. Am cunoscut oameni care nu erau în stare să se ţină pe picioare la amvon; faptul că aşa de mulţi ochi se uitau la ei părea aşa de oribil, dar cum va fi atunci când va trebui să stăm şi să ne auzim inimile citite de către ochiul atot-căutător al lui Dumnezeu, şi când întreaga noastră carieră în oficiile pe care le deţinem acum vor fi puse înaintea soarelui, şi aceasta, o repet, fără de subterfugiul succesului altora, fără nici o adăugare la lucrările derivate din sârguinţa altor învăţători? Vino, domnule Steward, care este socoteala ta? Nu acela, domnule, nu acela; socoteala ta. „Doamne, am adus la socoteală cărţile de şcoală duminicală.” „Nu, nu aceia, socoteala propriei tale clase?” „Păi, Stăpânul meu, am adus la socoteală clasa din ultimii 45 de ani, arătând cât de mulţi s-au convertit.” „Nu, nu aceia; socoteala propriei tale clase în timp ce erai profesorul ei.” „Păi, am adus socoteala din timpul când eram profesor cu cutare şi cutate.” „Nu, nu aceia; socoteala clasei peste care erai doar tu, socoteala despre felul cum ai predat ceea ce ai predat, cum te-ai rugat, cât de sârguincios te-ai luptat, cât de harnic ai studiat, şi cum ai căutat să faci lucrurile pentru Hristos.” Nu agenda altui profesor care te-a ajutat într-o altă parte a datoriei, ci propria ta dare de seamă trebuie să fie adusă înaintea lui Dumnezeu. „Dă socoteală de isprăvnicia ta.” Punând lucrurile în această lumină, ce socoteală vor aduce unii în ziua cea din urmă şi mare? Să mă opresc puţin să vă împrospătez memoriile. Ce fel de dare de seamă va fi? Sper ca mulţi din cei de aici să poată să spună smerit în inimile lor „Am făcut doar puţin, dar ceea ce am făcut a fost sincer şi cu rugăciune; fie ca Dumnezeu să o accepte prin Isus Hristos!” Mă tem dar că sunt şi alţii, care, dacă sunt adevăraţi faţă de conştiinţa lor, vor spune, „Am făcut doar puţin; am făcut asta cu puţină nepăsare. Am făcut-o fără rugăciune; am făcut-o cu ajutorul Duhului Sfânt.” Atunci, fratele şi sora mea, sper că vei adăuga după aceasta, „O, Dumnezeul meu, iartă-mă, şi ajută-mă din această oră bună să fiu harnic în afacerea divină, arzător în rugăciune, slujind pe Domnul.” Şi fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze în acea rugăciune! Nu lua nici o hotărâre, doar oferă o rugăciune care este cu mult mai bună; şi fie ca tu să fi ascultat în ceruri, locuinţa lui Dumnezeu.

Şi notaţi din nou, că în timp ce această dare de seamă trebuie făcută personal, aceasta trebuie să fie exactă. Când îţi vei aduce socoteala înaintea lui Dumnezeu nu vei prezenta un total brut, ci fiecare lucru separat. Când dai socoteală de isprăvnicia ta, ea trebuie să fie astfel. Ai avut aşa de mulţi copii. Ce ai spus acelui copil, şi aceluia, şi altuia? Cât de des te-ai rugat pentru acel copil cu temperamentul său amar; cu acel copil cu încăpăţânare îndreptată, pentru acel copil cu repeziciunea sa, şi scumpa sa afecţiune; pentru acel copil, bosumflatul acela; pentru acel copil, încăpăţânat, cel vicios, acela care a învăţat toate relele străzii, şi se părea că-i infectează şi pe alţii? Ce ai făcut pentru fiecare dintre ei? Cum ai lucrat tu pentru convertirea fiecăruia? Şi să faci socoteala să fie mult mai particulară încât să decurgă astfel – Ce ai făcut pentru fiecare copil în fiecare Sabat? Ai auzit pe unul rostind ceva rău: l-ai mustrat? L-ai văzut pe altul care îl asuprea pe altul mai mic: l-ai eliberat pe acesta şi mustrat şi învăţat pe ambii să se iubească unul pe altul? Ai notat prostiile fiecăruia şi te-ai străduit să înţelegi temperamentul fiecăruia, ca să poţi să le dai discursul sau rugăciunea la fiecare? Te-ai luptat în durerile naşterii pentru convertirea fiecăruia? Ai stat într-o rugăciune de agonie cu Dumnezeu, când ai mijlocit în agonie cu ei, rugându-te ca ei să fie reconciliaţi cu Hristos? Cred că darea de seamă va fi mult mai minuţioasă decât aceasta, când Dumnezeu va veni să ne încerce inimile şi rărunchii precum şi cuvintele şi căile noaste. Felul meu slab de punere a lucrurilor numai întunecă adevărul pe care îl caut să îl prezint, însă fără îndoială că aşa va fi; o socoteală exactă şi specială va fi dată. Şi apoi se va da socoteală pentru fiecare oportunitate, nu numai pentru fiecare copil, ci pentru fiecare oportunitate de a face bine copilului. Te-ai oferit din acea după-amiază, când copilul se afla într-un cadru solemn deoarece fratele său mai mic era mort acasă? Ai încercat să trimiţi săgeţile acasă atunci când providenţa a făcut o rană în inima sa mică pentru că el şi-a pierdut draga lui mamă? Ai căutat să întorci fiecare eveniment care au avut loc în şcoală spre socoteală, fie că era de bucurie sau invers? Dumnezeu ţi-a dat oportunitatea, şi în fine are să te întrebe ce ai făcut cu ea. Mulţi dintre noi o să avem doar o dare de seamă cu părere de rău, căci am neglijat mult ceea ce trebuie să fi făcut; şi mărturisirea generală trebuie să fie a noastră în calitate de profesori, „Am făcut acele lucruri pe care nu trebuiau să le facem, şi am lăsat nefăcute acele lucruri care trebuiau făcute.”

Şi apoi amintiţi-vă, din nou, socoteala va fi exactă cu privire la tot ceea ce am făcut. Noi vom fi examinaţi nu numai de felul cum ne-am adresat şcolii; poate că am avut daruri anumite pentru aceasta, şi poate am făcut bine; aceasta va fi, „Cum te-ai adresat tu propriei tale case?” şi nu numai aceasta, ci „Câte de mult ai studiat tu lecţiile?” Dacă nu ai avut timp nu se cerea de la tine să faci ceea ce nu puteai face, însă dacă ai avut mult timp cum l-ai consumat? A fost acesta pentru copii, pentru binele Stăpânului, ca tu să poţi descoperii săgeţi lustruite cu care să poţi trage din arcul tău, ca Dumnezeu să te poată binecuvânta, prin a-ţi da tăria să le trimiţi acasă în inimă? Şi apoi ce ai făcut în odaia ta? Ai fost rece şi nepăsător? Au fost copii tăi uitaţi, sau i-ai adus în inima ta şi pe braţele tale, şi cu lacrimi şi strigăte le-ai încredinţat lui Hristos? Ah, profesori de şcoală duminicală, odaia voastră trebuie să fie transformată în aer liber într-o zi, şi conţinutul camerelor voastre secrete să fie puse înaintea soarelui. Oh, plasele de păienjeni ale odăilor mărturisesc împotriva voastră; oh, voi împotriva cărora raza din afara peretelui explică de ce vocea voastră nu s-a auzit acolo, împotriva cărora însăşi podeaua poate aduce mărturie, deoarece nu a simţit niciodată greutatea genunchilor tăi, cum vei sta înaintea acestui test de cercetare? Cum vei îndura această zi de ardere, când Dumnezeu te va încerca pentru tot ceea ce ai făcut, şi pentru orice nu ai făcut care trebuia făcut, în legătură cu învăţarea copiilor? Socoteala trebuie să fie exactă şi precisă, precum şi personală. Nu mă voi opri în a lărgi aceasta; conştiinţa şi judecate voastră poate lărgi aceasta acasă.

Acum, amintiţi-vă, încă o dată, că darea de seamă trebuie să fie completă. Nu ţi se va permite să laşi ceva în afară, nici să adaugi ceva. Poate că unii ar vrea să înceapă cu ziua de mâine, sau următoarea zi de Sabat, şi să loveşti trecutul. Nu, învăţătorule de şcoală duminicală, când Dumnezeu spune, „Să dai socoteală de isprăvnicia ta”, va trebui să începi cu ziua când ai fost pentru prima dată învăţător. Ah, Dumnezeul meu, câţi de mulţi sunt care profesează că predică Cuvântul, care ar cerşi ca tu să laşi pe mulţi pe an din lucrarea lor să fie îngropaţi în uitare! Ah, oare nu vor cădea unii pe genunchi şi să spună „Doamne, lasă-mă să dau socoteală de anii mei de hărnicie, nu de anii mei de indolenţă”? Însă trebuie să începem cu ordinarea noastră, trebuie să terminăm cu moartea noastră, şi trebuie să începi cu prima ta oră când ai sta în clasa ta, şi să termini atunci când se încheie viaţa, şi nu până atunci. Oare nu pune aceasta un aspect solemn pe socoteala ta, a unora din voi? Voi spuneţi întotdeauna, „Voi fi mai bun mâine”. Oare va curăţa aceasta ziua de ieri? „Trebuie să fiu mai harnic în viitor”. Va răscumpăra aceasta oportunităţile pierdute care s-au dus odată cu anii prin Nu; dacă ai hoinărit destul, şi ai lâncezit mult, vei descoperi că ziua cea mai greu de alergat de astăzi nu va compensa pentru acelea hoinărite ieri. Au fost unii oameni care, după ce au petrecut mulţi ani în păcat, au fost fără îndoială de sârguincioşi pentru Hristos după aceia, însă ei au simţit întotdeauna că au făcut lucrarea zilei în acea zi, şi au plâns pentru acei ani pe care i-a mâncat lăcustele, ca ani trecuţi din amintire. Oh, prindeţi momentele în timp ce zboară, învăţători de şcoală duminicală; folosiţi zilele în timp ce ele sosesc. Nu vorbiţi de compensare pentru răutatea primei părţi a dării de seamă prin caracterul briliant al concluziei; nu puteţi face aceasta; trebuie să daţi socoteală pentru fiecare zi separat, pentru fiecare an în sine; şi faceţi orice veţi vrea pentru a recupera pierderile voastre, ele încă mai stau în carte, şi Stăpânul va spune, în final, „Cum au ajuns acestea aici?”  Şi, deşi ele sunt toate acoperite în harul Suveran, dacă credeţi în Hristos Isus, totuşi nu ai vrea să ai nici o pată din aceasta. Pentru că Hristos te-a spălat, tu nu doreşti să te faci necurat; pentru că el a făcut ispăşire nu ai vrea să comiţi păcat. Nu, trăiţi, fraţii şi surorile mele, cum trebuie să trăiască învăţătorii de şcoală duminicală. Trăiţi ca şi când propria voastră mântuire ar depinde de stricteţea împlinirii datoriei voastre; şi totuşi să vă reamintiţi că mântuirea voastră nu depinde de aceasta ci de interesul personal din legământul veşnic, şi în atot-predominantul sânge al Domnului Isus Hristos, care este tăria şi Răscumpărătorul lui Israel.

III. Şi acum, deşi sunt multe alte lucruri pe care le-aşi putea spune, mă tem să nu vă îngreunez, deci, daţi-mi voie să notez câteva ocazii când va fi BINE pentru voi toţi să daţi socoteală de isprăvnicia voastră; şi să notez apoi când TREBUIE să daţi socoteală pentru aceasta.

Ştiţi că există un proverb, că „socotelile scurte fac prieteni lungi”, şi este unul adevărat. Un om va fi prieten cu conştiinţa sa atâta timp cât face socoteli scurte cu ea. Era o veche regulă a puritanilor vechi, acea de a face confesiune sinceră şi deplină de păcat în fiecare noapte; nu se lăsa păcatul unei săptămâni să fie confesat duminică noapte, sau dimineaţa de Sabat, dar se reaminteau eşecurile, imperfecţiunile şi greşelile fiecărei zile, pentru a putea învăţa de la fiecare zi din eşec cum să realizăm victoria de mâine, şi că spălarea noastră zilnică de păcatele noaste să păstreze puritatea şi albeţea hainelor noastre. Fraţi şi surori, faceţi la fel; faceţi socoteli scurte. Şi va fi bine pentru voi în fiecare seară de Sabat, sau oricând, dacă aşa v-a fost pe plac, să faceţi socoteală de ceea ce faceţi în Sabat. Nu spun asta ca să fiţi încurajaţi în vreo felicitare a neprihănirii de sine că aţi făcut bine; deoarece, dacă vă faceţi socoteala corect, nu veţi mai avea multă cauză pentru a vă felicita, ci doar de a vă jelui că v-aţi făcut datoria atât de rău comparat cu ceea ce trebuia să faceţi. Când Sabatul este gata şi ai fost de două ori în casa lui Dumnezeu să înveţi clasa ta, stai jos şi încearcă să-ţi aminteşti care au fost punctele în care ai eşuat. Poate că ai avut un temperament repezit; ai vorbit unui băiat prea ascuţit când era cam rebel. Poate te-ai complăcut; ai văzut păcatul comis, şi trebuia să-l mustri, şi nu ai făcut-o. Dacă îţi descoperi propriul tău eşec, aceasta este jumătatea drumului spre un remediu. Următorul Sabat poţi să încerci şi să faci corect lucrurile.

Apoi, există vremi pe care Providenţa le pune în calea noastră, care vor fi sezoane excelente pentru socoteală. De exemplu, de fiecare dată când un băiat sau o fată părăseşte şcoala, există o oportunitate acordată ţie de a te gândi, „Ei, cum m-am comporta cu Betsy? Cum l-am trata pe John? I-am dat lui William o astfel de învăţătură care să-l ajute în viaţa viitoare, pentru a-şi menţine integritatea în mijlocul ispitei, şi neprihănirea când o să fie supus la riscuri iminente? Cum am învăţat-o pe fată? Am învăţat-o în aşa fel încât să-şi ştie datoria ei când o să meargă în lume? M-am luptat din toată puterea mea să o conduc la piciorul crucii?” Sunt multe întrebări solemne pe care ţi le poţi pune referitor la un copil. Şi când o să te întâlneşti cu vreunul din ei crescut după mulţi ani, vei descoperi că un sezon potrivit de a da socoteală pentru isprăvnicia ta înaintea conştiinţei tale, prin a vedea ceea ce ai făcut de fapt cu acea persoană, când era copil, aşa cum ţi-ai fi putut dori.

Apoi, există un timp specific pentru o dare de seamă atunci când un copil moare. Ah, cât de multe gânduri se adună în jurul patului de moarte al unui copil pe care l-am învăţat noi. Alături de tată şi de mamă, cred că învăţătorul de şcoală duminicală va avea cel mai mare interes în cel mort. Îţi vei aminti, „Aici stă floarea veştejită pe care mâna mea a udat-o; aici se află un suflet nemuritor care are să treacă de porţile eternităţii, pe care l-am învăţat eu. O Dumnezeule, l-am învăţat pe acest copil mort adevărul, sau l-am înşelat, l-am tratat cu credincioşie? I-am spus despre ruina sa? Am spus acestuia de felul cum el era căzut în Adam şi depravat în sine? I-am spus acestuia de marea răscumpărare a lui Hristos? I-am arătat acestuia necesitatea regenerării şi lucrarea Duhului Sfânt? Sau doar l-am amuzat cu povestirile despre părţile istorice ale Biblie şi piesele de moralitate, şi am reţinut lucrurile mai grele ale legii? Pot să-mi pun mâna în mâna lui care moare, şi să-mi ridic inima în linişte spre cer şi să spun, „O Dumnezeule tu ştii că sunt curat de sângele lui?” Ah, aceasta este un lucru care îl înţeapă uneori pe lucrător – când îşi aminteşte că oricine din congregaţia sa o să moară. Când stau uneori pe patul de moarte al oricăruia din congregaţia mea, îmi provoacă multe gânduri cu lacrimi. Am fost atât de sincer pe cât as fi trebuit să fiu? Am strigat la acest om, „Scapă-ţi viaţa, nu te uita înapoi, nu sta în câmpie, fugi în munţi! M-am rugat pentru el, plâns peste el, i-am spus de păcatul lui, i l-am predicat simplu pe Hristos, clar şi cu îndrăzneală? A existat o ocazie când să fi folosit uşurinţa când trebuia să fiu solemn? Oare nu a fost un sezon când am rostit ceva din greşeală, care să fi fost o pernă pentru scobitura conştiinţei lui pe care poate că se baza? Nu am ajutat oare la netezirea căii lui spre iad, în loc să pun obstacole în calea lui, şi lanţuri pe calea sa ca el să se întoarcă de pe ea şi să-l caute pe Mântuitorul?” Ah, în timp ce ştim că mântuirea este doar prin har să nu-şi imagineze nici unul dintre noi că suntem liberi de sângele sufletelor, decât dacă le-am avertizat cu sârguinţă, sau le-am predicat cu credincioşie; căci aceiaşi Biblie care îmi spune că Hristos va avea grijă ca durerea sufletului lui să fie satisfăcută, îmi spune că dacă nu i-am avertizat, sângele lor, dacă ei pier, va fi cerut din mâna mea.

Dar acum, învăţătorule, spune-mi de o ocazie în care tu trebuie să dai socoteală. Poţi să laşi toate dintre acele momente dacă vrei; poţi să trăieşti cât de nepăsător vrei, însă dacă ai o părticică a inimii în tine, o să trebuiască să dai socoteală când eşti bolnav, şi nu o să poţi merge la clasa ta. Dacă se merită să mai ai conştiinţă – unii oameni nici nu mai au conştiinţe, căci ele sunt moarte şi vestejite – dacă conştiinţa ta este una trezită, când eşti eliminat din munca ta, o să te întrebi cum s-a întâmplat. Ar trebui să citeşti scrisorile acelui sfânt Rutherford. Dacă a existat vreodată un om care să fi predicat evanghelia dulce şi cu ungere divină, cred că el trebuie să fi fost acela; şi totuşi atunci când el a fost închis în Aberdeen, şi nu mai putea să ajungă la grămada care-l iubea, el a început să spună, „Ah, dacă Domnul m-ar lăsa să predic din nou, nu am să mai fiu un leneş aşa de prost cum m-am obişnuit să fiu. Voi predica cu lacrimi în ochii mei, ca oamenii să fie mângâiaţi, şi păcătoşii convertiţi.” Poate ca atunci când stai în dormitorul tău, micul Jane a venit să te vadă şi să spună, „Sper că o să te faci bine în curând, profesore”; sau William, sau Thomas strigă şi îţi cere în fiecare duminică după-amiaza, şi îi cere slujitorului să-şi ofere dragostea lui pentru tine, şi speră că profesorul va reveni în curând. Atunci este vremea când e vremea că vei fi sigur că-ţi vei da socoteala. Vei spune, „Ah, când am să mă întorc la clasa mea, nu am să-i mai învăţ cum o făceam. Am să-mi studiez lecţia mai mult, mă voi ruga mai mult. Nu am să mai fiu aşa de aprins sau de rapid cu ei aşa cum m-am deprins să fiu. Voi suporta manierele lor bolnave. Ah, dacă Stăpânul meu îmi va da, ca lui Ezechia, alţi 15 ani de muncă, şi îmi va mai da mai mult har, mă voi strădui să fiu mai bun”. Vei fi sigur să-ţi faci darea de seamă atunci când te îmbolnăveşti.

Dar dacă nu o faci atunci, am să-ţi spun când o să trebuiască să o faci, când ai să mori. Ce lucru groaznic e să fi un predicator necredincios pe un pat de moarte (Oh de aş fi salvat de asta!). A fi pe patul cuiva când viaţa s-a sfârşit, a fi avut mari oportunităţi, congregaţii măreţe, şi să fi fost aşa de sârguincios despre altceva este ca şi a neglija să predici evanghelia deplină şi gratuită a Domnului nostru Isus Hristos! Mi se pare că atunci când stau pe patul de moarte, ar trebui să văd spectrele şi lucruri aspre în cameră. Cineva ar veni şi m-ar privi şi spune, „Ah, eşti pe moarte. Îţi aminteşti de câte ori am stat înaintea galeriei, şi te-am ascultat, dar niciodată nu mi-ai spus să scap de mânia viitoare; îmi vorbeai de ceva ce nu pricepeam; dar nu mi-ai predicat niciodată chestiunea simplă a evangheliei, şi am murit în îndoială şi tremur. Şi acum tu vi la mine în iadul pe care l-am moştenit deoarece tu nu ai fost credincios”. Şi în cadrul vârstei apropiată de moarte vedem generaţiile care au crescut în jurul amvoanelor noastre, o să ne gândim la toate. O să ne gândim la vremea când în adolescenţă am început să predicăm pentru prima dată; ne vom reaminti de tinerii care pe atunci erau înghesuiţi, apoi de bărbaţii, şi apoi de capetele cărunte care au trecut. Şi cred că pe măsură ce ei intră în procesiunea aspră, cu toţii vor lăsa un curs proaspăt peste conştiinţa noastră deoarece am fost necredincioşi. Patul de moarte a unuia care şi-a omorât tovarăşii, a vreunui tiran groaznic care au lăsat ca copoii de război să scape peste omenire, trebuie să fie un lucru groaznic. Când soldatul, şi văduva soldatului, şi omul păcii ucis se ridică înaintea lui, când fumul ţărilor devastate pare să-i bată în ochii săi şi să le cauzeze durere şi roşeaţă, când sângele oamenilor atârnă pe conştiinţa sa ca un giulgiu roşu mare, când crima sângeroasă, camera întunecată, trage perdele roşii în jurul patului său, şi când el începe să se apropie de ultimul final în care criminalul trebuie să moştenească destinul său teribil, trebuie să fie într-adevăr un timp de teamă. Dar, mi se pare mie că a ucide sufletele trebuie să fie şi mai îngrozitor – să fi distribuit otravă copiilor în loc de pâine, să le fi dat pietre când ne-au cerut o mâncare dreaptă, să îi fi învăţat erori când de fapt trebuia să-i învăţăm adevărul aşa cum este el în Isus, sau să le fi vorbit cu nepăsare rece când era nevoie de sinceritate. O, cum se pare că copiii voştri vă blestemă, când tu stai acolo şi ai fost necredincios faţă de ceea ce ţi s-a încredinţat. Da, atunci va trebui să îţi faci darea de seamă; şi dă-mi voie să-ţi spun, deşi toată speranţa ta trebuie să fie fixată în Isus, şi că aceasta trebuie să fie consolarea vieţii şi morţii tale, cu toate acestea ar fi cel mai scump; aminteşte-ţi că atunci când ai să mori că ai fost plin de succes în câştigarea sufletelor. Ah, aceasta ar aduce puţină viaţă în obrazul profesorului care se consumă, care se îmbolnăveşte de tânăr când îi aminteşti că a fost o fetiţă care, cu un an înainte să moară după boala sa, i-a sărutat mâna şi a spus, „La revedere, profesore, o să ne vedem în cer. Nu-ţi aminteşti profesore, că mi-ai spus povestirea lui Isus pe cruce, şi că m-ai dus acasă într-o duminică după-amiaza, şi ţi-ai pus braţele în jurul meu, şi ai îngenuncheat şi te-ai rugat ca Dumnezeu să mă binecuvânteze? Oh învăţătorul meu, tu m-ai adus la Isus.” Da, profesore, atunci când stai pe patul tău, palid şi consumat, îţi vei reaminti că există cineva acolo pe lângă Salvatorul tău care o să te primească în locaşul etern – acel spirit tânăr care a plecat înaintea ta, care prin intermediul tău a fost eliberat de răutatea şi robia unei lumi păcătoase. Fericit este profesorul care are speranţa întâlnirii unui grup întreg de acest gen în ceruri. Un astfel de gând mă bucură adesea. Spună lumea ce o vrea, ştiu că atunci când voi muri vor fi mulţi în duhul care se vor gândi la mine în anii de apoi ca omul care le-a predicat evanghelia acestora; de multe ori un beţiv adus la Isus, o desfrânată corectată. Şi pentru învăţător trebuie să fie acelaşi lucru să se gândească că atunci când va da din aripi şi se va ridica din această vale de jos a pământului spre cer, va vedea un spirit luminat venind să-l întâmpine, şi va auzi Duhul spunând – „Soră duh, vin acasă”, şi atunci când îşi va deschide ochi, va vedea că cântecul va veni de pe buzele unuia cu care a fost binecuvântat ca mijloc de convertire. Fericiţi voi care veţi fi bine primiţi la porţile Paradisului de către fiii şi fiicele voastre spirituale, şi care să aibă pe lângă bun venitul Stăpânului vostru, şi acela al celora care v-au fost daţi vouă să fie nestemate în coroana slavei voastre pentru veci de veci.

Acum pentru a concluziona, cu toţii va trebui să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu la ziua judecăţii. Acesta este lucru care face ca moartea să fie aşa de teribilă. O, Moarte, dacă ai fi fost totul, ce eşti tu mai mult decât o pişcătură, şi apoi totul este gata! Însă după Moarte vine judecata. Acesta este ţepuşul dragonului pentru cei neevlavioşi. Ziua cea din urmă va veni. Cărţile sunt deschise – bărbaţi, femei, şi copii sunt adunaţi. Mulţi au venit, unii în dreapta şi alţii în stânga, au auzit deja sentinţa. Acum este rândul tău. Învăţătorule! Ce socoteală vei da tu? În primul rând, eşti tu în Hristos? Sau i-ai învăţat pe alţii ceea ce nici tu nu ai ştiut? Sunt pe aici de acest gen? Fără îndoială că da. Vai! Sunt mulţi de acest gen în şcolile noastre. O, prietenul meu, ce vei spune când Stăpânul, deschizând cartea, te va întreba. „Ce ai de a face tu pentru a declara statutele mele?” Te vei uita oare la el şi vei spune, „Doamne am predat în şcoli, şi tu ai mâncat şi ai băut pe străzile noastre.” Dacă vei spune aşa, el va spune, „Cu adevărat, niciodată nu te-am cunoscut, depărtaţi-vă de la mine voi cei blestemaţi.” Atunci ce vei avea de spus despre şcolile tale – căci deşi statul nostru în cele din urmă va fi rânduit conform interesului nostru în Hristos, tu vei fi judecat după cuvintele precum şi evidenţele tale. Scriptura spune întotdeauna că noi vom fi judecaţi după faptele noastre. Deci, cartea este deschisă. Ţi-ai auzit numele citit, şi auzi o afirmaţie scurtă – „În măsura în care tu ai fost credincios peste puţine lucruri eu te voi face un domnitor peste multe lucruri – intră în bucuria Domnului tău!” O cer al cerurilor! Şi este aceasta răsplata micului necaz de predare la puţin copii? Oh, Stăpâne, tu ai dat lingouri de aur pentru grânele noastre de praf – fragmentele noastre de serviciu tu le răsplăteşti cu coroanele împărăţiei! Dar el se întoarce spre alţii şi spre tine spune, „În măsura în care nu ai făcut acestea nici la cel mai neînsemnat dintre fraţii mei, tu nu ai făcut-o pentru mine. Depărtează-te de la mine în focul cel veşnic în iad, pregătit pentru diavol şi îngerii săi.” Care din acestea două se vor spune despre mine? Sau despre tine? „Oh, înaintea lui Dumnezeu vă socotesc prin acela care este Judecătorul celor vii şi celor morţi, prin iuţeala roţilor carului său care îl aduc acum aici pe el, prin solemnitatea groaznicului său tribunal, prin acea sentinţă care nu va fi niciodată inversată, judecaţi-vă pe voi înşivă, ca să nu fiţi judecaţi. Daţi socoteală de isprăvnicia voastră conştiinţei voastre şi lui Dumnezeu. Mărturisiţi-vă păcatele, căutaţi ajutorul lui şi începeţi, din această oră, prin Duhul Sfânt, să preluaţi lucrarea sa în mod proaspăt; aşa veţi sta înaintea feţei lui, îmbrăcaţi în neprihănirea Răscumpărătorului vostru şi spălaţi în sângele lui. Deşi nu lăudarea în propriile voastre fapte aţi putea sta ca acceptaţi înaintea lui, şi faptele voastre vă vor urma când vă veţi ridica din lucrările voastre, şi veţi fi printre cei binecuvântaţi care mor în Domnul.

http://www.voxdeibaptist.org/invatatorul_de_scoala_duminicala.htm

E adevarat 2 – Dinozaurii și oamenii

 02.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

Apar dinozaurii in Biblie? Cuvantul dinozaur a aparut abia in 1841, cand a fost inventat de Sir Richard Owen. Insa in cartea Iov din Biblie se face referire la o creatura uriasa numita de Dumnezeu behemot. Aceasta avea coada ca un cedru. Pare a fi un sauropod. Dumnezeu mai spune ca l-a facut pe behemot in acelasi timp cu oamenii. Asa pare sa fie, gandindu-ne la toate legendele cu dragoni care circula prin toata lumea.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4763

Animalele numite de oameni dragoni probabil ca erau dinozauri, inainte de aparitia acestui cuvant. Sf. Gheorghe s-a luptat cu un dragon, la fel si armata lui Alexandru cel Mare. Marco Polo a vazut si el unul in timp ce vizita China.

De fapt, in zodiacul chinezesc, istoricii chinezi prezinta si dragonii alaturi de alte animale cunoscute. Desenele rupestre, tapiteriile si sculpturile de pe alte continente prezinta alaturati oameni si niste creaturi asemanatoare dinozaurilor.

Acest lucru are sens, fiindca savantii au gasit bucati de tesut moale, precum vase de sange si hematii in niste oase de dinozauri. Conform analizelor de laborator, aceste materiale se descompun repede, asa ca aceste oase de dinozaur nu au cum sa fie foarte vechi.

Dupa cum spune Biblia si ne confirma si stiinta, dinozaurii nu au existat inaintea oamenilor, ci au trait in acelasi timp cu acestia, fiind creati cu totii in aceeasi zi.

Produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/creationism/articole/4433-e-adevarat-dinozaurii-si-oamenii

http://alfaomega.tv/creationism/articole/4433-e-adevarat-dinozaurii-si-oamenii#axzz4xHtbG37r

E adevarat 17 – Schimbarea climatica

Adaugat la 21.09.2017

 

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

 

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/mediacenter/player/stiinta-si-creationism/e-adevarat-17-schimbarea-climatica

http://alfaomega.tv/mediacenter/player/stiinta-si-creationism/e-adevarat-17-schimbarea-climatica?Ite

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-17-schimbarea-climatica/

E adevarat 1 – Cum să dai o lovitură

 02.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

In America, vara inseamna cateva lucruri: gratar in aer liber, calatorii cu masina si, desigur, baseball! Aruncatorii buni de baseball fac sa para usor sa lovesti, dar o lovitura implica mai multe decat ati crede. Totul porneste de la cortexul premotor din creier, unde sunt stocate mii de planuri. Acestea coordoneaza grupe intregi de muschi. Aceste planuri sunt transmise catre cortexul motor si catre cerebel.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4762

Acesta e ca un paznic care triaza datele venite de la tendoane, muschi, ochi, urechi si piele. Aceste trei parti ale creierului, cortexul premotor, cortexul motor si cerebelul, lucreaza impreuna.

Acestea ofera informatii incontinuu cu ajutorul maduvei spinarii si a miilor de nervi microscopici catre muschi. Informatiile adunate de ochi ajuta la estimarea distantei. Sunt facute mici ajustari la brat, incheietura si degete si chiar la tors si picioare pentru ca totul sa se miste in directia corecta la timpul potrivit.

Cand creierul transmite ca mingea trebuie sa fie aruncata, forta aplicata mingii o trage din mana la momentul potrivit pentru ca traiectoria sa sa fie la tinta. Pentru o singura lovitura se depun atat de mult efort si o atat de mare viteza !

Dumnezeu ne-a creat trupurile si mintea intr-un mod atat de complex, incat nu e de mirare ca psalmistul din Biblie spune ca suntem fapturi „atat de minunate”.

Produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

http://alfaomega.tv/creationism/articole/4434-e-adevarat-cum-sa-dai-o-lovitura#axzz4xBr6VQyM

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-1-cum-sa-dai-o-lovitura/

Dumnezeul minunilor 2

 22.12.2015  |    Stiinta si Creationism  |

“Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu ! Ce înfricoşat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor !” Psalmi 66:5

“În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi.” Romani 1:20

“La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul…”, a făcut apele şi tot ce acestea cuprind. De la începutul creaţiei, însuşirile lui Dumnezeu au fost văzute şi sunt cunoscute de toată lumea. Aşa cum pentru o construcţie e nevoie de un constructor, şi pentru creaţie e nevoie de un Creator.

Aşa cum un proiect remarcabil ne indică un proiectant talentat, universul nostru uimitor ne dezvăluie slava unui Creator extraordinar. Minunile lui Dumnezeu sunt peste tot în jurul nostru şi ne dezvăluie şi mai multe despre Creatorul nostru. Prin creaţie, întrezărim puterea şi înţelepciunea Sa, măreţia şi grija Lui. Creaţia le vorbeşte celor care vor să asculte. Vom explora mesajul creaţiei, al conştiinţei şi al slavei lui Dumnezeu.

DUMNEZEUL PUTERII

dumnezeul minunilor 02

Puterea lui Dumnezeu se manifestă prin intermediul creaţiei, de la renaşterea plantelor primăvara, la noua viaţă care se formează în pântec. Oriunde privim, puterea dătătoare de energie a Creatorului e mai presus de orice îndoială. El ghidează stelele pe traiectoriile lor de sus. El a format munţii maiestuoşi. El păstrează ordinea anotimpurilor binefăcătoare. În mâinile Lui se află vieţile tuturor creaturilor vii. Însuşi faptul că avem un univers ne arată că ne trebuie un Creator.

Deoarece universul are un început, e nevoie de o cauză. Energia universului are un început, prin urmare, cere existenţa unei cauze. Oamenii spun: “Am înţeles, Dumnezeu a creat universul, dar pe Dumnezeu cine L-a creat” Însă Dumnezeu e veşnic. El nu are început, deci nu are nevoie de o cauză. Acest lucru ar putea fi mai greu de înţeles, dar nu e nimic iraţional la o fiinţă veşnică.

Însă e absurd faptul că ceva a prins brusc viaţă din nimic. Această idee încalcă legea cauzalităţii. “Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi născut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu !” Psalmi 90:2

Un evoluţionist celebru a fost întrebat odată de unde a apărut Big Bangul. Răspunsul lui a fost: “Dacă cineva te întreabă cum au apărut masa şi energia, întreabă-l numai cum a apărut Dumnezeu.” Cred că afirmaţia lui avea mai multă semnificaţie decât credea el: ceva trebuie să fie veşnic. Fie masa şi energia sunt veşnice, fie Dumnezeu e veşnic.

Oamenii de ştiinţă ne-au învăţat multe despre masă şi energie. Unul din lucruri e faptul că acestea se vor termina. Aşadar, afirmaţia că masa şi energia sunt eterne e absurdă, dar e logic când spunem că Dumnezeu e veşnic. Aşa cum citim în primul capitol din Evrei: “Cerul şi întregul univers se vor învechi ca nişte haine ce trebuie aruncate, dar Tu, Doamne, vei trăi veşnic.” Biblia ne spune că există un singur Dumnezeu, care e Creatorul şi sursa vieţii şi a energiei. Forţele naturii sunt puse în mişcare şi conduse de mâna Lui.

Cine nu a auzit bubuiturile unei furtuni ce se apropie şi nu s-a gândit la măreţia lui Dumnezeu ? “Fulgerile Lui luminează lumea: pământul Îl vede şi se cutremură.” Psalmi 97:4

dumnezeul minunilor 01

Furtunile cu fulgere sunt o manifestare uimitoare a puterii Creatorului.  În timpul unei furtuni obişnuite, sunt vărsaţi câteva sute de mii de metri cubi de apă, adică echivalentul volumului de apă ce se varsă în cascada Niagara la fiecare şase minute. Aceeaşi furtună eliberează 10 milioane de kilowaţi-oră de energie, echivalentul a 20 de kilotone de misilă nucleară. În general, furtunile cu fulgere puternice pot fi de 10, sau chiar de 100 de ori mai energetice.

dumnezeul minunilor 06

În fiecare clipă, sute de furtuni apar undeva în lume. Astfel, furtunile se ridică la un total de 16 milioane anual. Fulgerul care însoţeşte furtuna iluminează tot orizontul. Un trăsnet poate avea o lungime de peste 8 km, poate conţine peste 100 de milioane de volţi şi poate ajunge la temperaturi de 27 760 °C într-o fracţiune de secundă. Fiind chiar mai fierbinţi decât suprafaţa Soarelui, în medie, fulgerele lovesc pământul de 100 de ori în fiecare secundă.

Mai multe milioane de trăsnete ating pământul în fiecare zi. Puterea formidabilă, viteza incredibilă şi lumina orbitoare sunt manifestări evidente ale puterii măreţe a Creatorului nostru. Furtunile cu fulgere reprezintă un fenomen incredibil ce are loc în atmosferă. Sunt teribile, puternice, înfricoşătoare şi eliberează tot felul de energii. Cam asta se întâmplă.

dumnezeul minunilor 03

Furtunile presupun eliberarea unor enorme cantităţi de energie în atmosferă, prin mişcări verticale. Furtunile cu fulgere au o contribuţie majoră la circuitul apei în natură. În cadrul ciclului hidrologic, apa se evaporează din oceane, vaporii sunt conduşi deasupra continentelor, apoi cad sub formă de ploaie, după care apa se scurge iar în mare. Furtunile cu fulgere reprezintă un factor important din acest ciclu în cadrul căruia vaporii de apă sunt transformaţi în apă lichidă, adică ploaia care cade pe pământ.

Fulgerele şi furtunile sunt folosite adesea în Biblie ca simbol al mâniei lui Dumnezeu adresate oamenilor ce s-au răzvrătit. Însă toată lumea e fascinată de copleşitoarea frumuseţe a fulgerelor şi a furtunilor şi de mirosul aerului proaspăt. Fulgerul amestecă două gaze în aer, azot şi hidrogen, pentru a produce îngrăşăminte. Când străbate aerul, fulgerul eliberează azotul sub formă de vapori, apoi acesta e absorbit de apă şi cade, fertilizând pământul. Aşadar, recoltele noastre sunt fertilizate de către azotul produs de furtuni.

dumnezeul minunilor 04

Acum 4 000 de ani, Iov a meditat la manifestarea Atotputernicului folosind următoarele cuvinte: “Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor. Prin puterea Lui turbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi ! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi ?”

Furtunile şi fenomenele naturii pline de energie sunt o lecţie care ne arată cum ar putea fi Dumnezeu, din moment ce poate face toate acestea. Chiar dacă poate că nu putem înţelege pe deplin această putere extraordinară, aceste manifestări grandioase ar trebui să ne facă pe toţi să fim cuprinşi de uimire în faţa măreţului nostru Dumnezeu. “Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi ! Cine a făcut aceste lucruri ? … aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” Isaia 40:26

dumnezeul minunilor 07

Soarele nostru e imens şi energia emanată de el este enormă. Miezul Soarelui e o vâlvătaie cu o temperatură de 15 000 000 °C. Cu toate că Soarele se află la o depărtare de 152 000 000 km de Pământ, lumina solară este principala noastră sursă de energie. Energia părăseşte Soarele cu extraordinara rată de cinci milioane de tone de materie pe secundă. Acest lucru se petrece zi şi noapte, an de an.

Sunt multe exemple ale puterii lui Dumnezeu manifestate în natură. Întregul univers a apărut la cuvântul Său. În Psalmi 33:9 scrie: “Căci El zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” Un bun exemplu ar fi cea mai apropiată stea de noi: Soarele. Acesta emană mai multă energie într-o secundă decât a produs omenirea de la Adam şi Eva. De fapt, Soarele îşi produce energia prin reacţii de fuziune nucleară, transformând hidrogenul în heliu la o scară largă. Acest lucru e valabil pentru toate stelele.

În galaxia noastră Calea Lactee, se presupune că sunt vreo 100 de miliarde de stele. După acestea, în spaţiul îndepărtat mai sunt alte 100 de miliarde de galaxii. Nu putem înţelege felul de energie şi putere implicate. Toate au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu.

Soarele încălzeşte pământul şi apoi stârneşte toate sistemele meteorologice de pe pământ: tornade, uragane, furtuni cu fulgere, nori de ploaie, vânt. Toate acestea sunt influenţate de energia solară. Energia de pe pământ nu reprezintă decât a miliarda parte din cantitatea de energie provenită de la Soare.

Pentru a ne face o idee, să călătorim cu Pământul spre Soare cu o viteză de 100 de ori mai mare decât viteza luminii. Din acest punct, începem să apreciem dimensiunea stelei noastre. În interiorul Soarelui ar încăpea peste un milion de planete Pământ. Cu toate acestea, Soarele nostru e o stea mijlocie. Multe stele din galaxia noastră sunt mult mai mari.

dumnezeul minunilor 08

Arcturus e a patra cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn. Cu toate că e la o depărtare de 36,7 ani lumină, acest uriaş portocaliu e vizibil cu ochiul liber. Punând Soarele lângă Arcturus, ne putem face o idee de imensitatea acestuia. Arcturus e de 100 de ori mai strălucitor, având o rază a cercului de 25 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

dumnezeul minunilor 09

Totuşi, şi Arcturus pare mică în comparaţie cu supergiganta Betelgeuse. Raza acestei stele e de 600 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru. Fiind o stea roşie, ea străluceşte de 60 000 de ori mai tare decât Soarele. Totuşi, nici Betelgeuse nu e cea mai mare stea din galaxia noastră.

Vreo câteva supergigante roşii din Calea Lactee sunt chiar mai mari decât aceasta. Unele au o rază de 1 500 de ori mai mare decât cea a Soarelui. O parte din creaţie care cred eu că demonstrează cu adevărat puterea lui Dumnezeu e energia produsă de stele.

Soarele eliberează mai multă energie într-o secundă decât ar produce un miliard de oraşe mari de pe pământ, dacă ar exista un miliard, într-un an. Această energie e produsă în doar o secundă. Desigur că sunt şi stele mult mai puternice decât Soarele. Imaginaţi-vă câtă energie există în toate aceste stele, în miliardele de stele din galaxia noastră şi în celelalte miliarde de stele din alte galaxii ! Biblia descrie crearea acestei energii printr-o singură propoziţie: “A făcut şi stelele.”

Când ne gândim că aceste proporţii reprezintă doar o fărâmă din puterea Creatorului nostru, cu siguranţă că vom fi de acord cu psalmistul care spune: “Tot pământul să se teamă de Domnul !” Psalmi 33:8

Desigur că stelele nu reprezintă doar energie brută. Fără lumina Soarelui, viaţa de pe pământ ar dispărea. Energia dătătoare de viaţă a Soarelui constituie o amintire constantă a dragostei neclintite a Creatorului nostru, Dumnezeul care Îşi revarsă darul de lumină asupra tuturor. “El socoteşte numărul stelelor, şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” Psalmi 147:4-5

dumnezeul minunilor 05

Universul vizibil conţine peste 100 de miliarde de galaxii, fiecare dintre acestea având un diametru de zeci de milioane de trilioane şi conţinând sute de miliarde de stele. Cu toate că e de nepătruns, acum se crede că universul conţine peste un miliard de trilioane de stele.

dumnezeul minunilor 10

Cu mult înainte de apariţia telescopului, Biblia afirma că oamenii nu pot spune cu exactitate numărul de stele deoarece sunt prea multe. Creatorul cunoaşte numărul exact de stele, desigur. În Psalmul 147 scrie că El “… le dă nume la toate.” Puterea de a crea fiecare din aceste stele, înţelepciunea de a le menţine traiectoriile şi incredibila frumuseţe etalată în tot universul se îmbină pentru a confirma măreţia şi grija Creatorului.

Dumnezeu a creat universul atât de vast, încât oamenii nu pot decât să se minuneze de întinderea sa. Eu spun: “Doamne, eşti atât de măreţ !” Mă gândesc la spusele lui David: “Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: ‘Ce este omul, ca să Te gândeşti la el ? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă ?’”

Se crede că ar fi peste 100 de miliarde de stele în galaxia noastră, Calea Lactee. Se estimează că ar fi peste 100 de miliarde de galaxii în univers. Biblia ne spune că, pe cât sunt de departe cerurile faţă de pământ, la fel sunt şi căile lui Dumnezeu faţă de căile noastre, şi gândurile Sale faţă de gândurile noastre. Gândiţi-vă puţin la asta, la cât e de mare universul faţă de pământ, care, prin comparaţie, e doar cât vârful unui stilou. Cât de mare e universul lui Dumnezeu ?

Călătorind cu viteza luminii, cu 300 000 de metri pe secundă, am putea înconjura Pământul de şapte ori într-o secundă. Totuşi, pentru a străbate universul cunoscut cu viteza luminii, ar dura vreo 28 de miliarde de ani, sau chiar mai mult. În prezent, majoritatea astronomilor sunt de acord că universul pare să se extindă. Această idee e conformă Bibliei, care spune că Dumnezeu “… întinde cerurile ca o mahramă subţire.” Isaia 40:22

dumnezeul minunilor 11

În Biblie sunt câteva exemple de previziuni ştiinţifice. Un exemplu care îmi vine în minte e din Isaia 40:22, unde scrie că Dumnezeu întinde cerurile ca pe un cort sau o cortină. Aţi putea spune că acest lucru e scris cu nuanţă poetică, aşa că trebuie să fim cu băgare de seamă. Totuşi, mai sunt vreo 10 alte locuri în Biblie unde se vorbeşte despre extinderea cerului. Acest lucru a fost descoperit abia în secolul al XX-lea, când s-a constatat că, într-adevăr, toate galaxiile par să se îndepărteze unele de altele, ca şi cum întregul univers ar părea să se extindă, aşa cum scrie în Biblie.

Desigur că acest lucru nu putea fi observat de oamenii din antichitate, ci e ceva ce trebuie să le fi fost descoperit de sus. Neînchipuit de mare, conţinând galaxii spectaculoase şi nebuloase uluitoare, cu adevărat că “Cerurile spun slava lui Dumnezeu.” Psalmi 19:1

Nu doar forţele vizibile ale naturii sau imensul nostru univers ne dezvăluie măreţia lui Dumnezeu. Se pare că există energii incredibile în orice materie, chiar şi în minusculul atom.

Haideţi să mai explorăm încă un exemplu al puterii infinite a Creatorului ! “Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu !” Iov 37:14

dumnezeul minunilor 13

În ultimul secol, oamenii de ştiinţă au descoperit vasta energie existentă în fiecare materie. Acum celebra formulă “E=mc²” susţine că energia potenţială a oricărei materii este egală cu masa sa înmulţită cu viteza luminii la pătrat. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului al XX-lea a fost formula “E=mc²”. E o ecuaţie de care mulţi au auzit, dar despre care nu ştiu ce înseamnă. Aceasta implică faptul că energia are masă. Nu înseamnă că energia poate fi schimbată cu masa, ci că energia posedă masă.

Dacă am putea folosi o scară, energia are greutate. Chiar şi lumina din această cameră ar cântări puţin dacă am folosi o scară de măsurare. În secolul trecut, oamenii de ştiinţă au explorat conceptul de energie nucleară. Aceasta se foloseşte de formula “E=mc²”, făcută celebră de către Albert Einstein.

dumnezeul minunilor 12

În această formulă, “m” reprezintă masa sau materia, iar “c” reprezintă viteza luminii. Această formulă susţine că materia sau masa pot fi transformate în întregime în energie. Dacă distrugem o masă, vor apărea lumină, sunet, putere şi energie. Mai înseamnă şi că, dacă am putea extrage energia dintr-o masă, am putea face nişte lucruri extraordinare. “C”-ul din ecuaţia “E=mc²” reprezintă viteza luminii, care, desigur că e foarte mare. Atunci “c²”, viteza luminii la pătrat, e extrem de mare.

Asta ne demonstrează că şi cea mai mică masă are asociată o energie uriaşă. Pentru a aprecia formidabila energie conţinută de orice masă, gândiţi-vă că reactoarele nucleare pot transforma numai o fracţiune din masa totală a combustibililor în energie. Totuşi, dacă am putea transforma întreaga masă în energie, rezultatul ar fi uriaş. De exemplu, dacă masa unui copac de mărime medie ar putea fi transformată în energie, puterea rezultată ar fi de 45 de trilioane kilowaţi-oră.

Făcând o comparaţie, Statele Unite generează în jur de patru trilioane kilowaţi-oră de energie electrică pe an. Aşadar, dacă masa unui singur copac ar fi transformată în energie, folosirea acestei energii i-ar asigura întregii Americi energia electrică timp de peste 10 ani.

Pentru a da un alt exemplu, energia potenţială dintr-un singur grăunte de sare ar asigura energia electrică a unei case timp de mai multe luni. Cu toate că oamenii de ştiinţă mai au multe de învăţat despre energie, masă şi ce ţine materia laolaltă, ei au descoperit că energia prezentă în orice materie e extrem de mare.

Biblia ne spune că Dumnezeu e Cel care “… ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui.” Evrei 1:3 E vorba de fiecare atom, fiecare celulă, fiecare stea şi de întregul univers.

Acum e de netăgăduit că Atotputernicul a creat un univers ce are o energie nelimitată. Trebuie să fi fost cineva şi nu ceva, pentru că lucrurile sunt perisabile, conform celui de al doilea principiu al termodinamicii. Trebuie să fi fost cineva fără început sau sfârşit care să fi avut puterea şi priceperea, înţelepciunea, incredibila inteligenţă nelimitată pentru a pune totul laolaltă, începând cu atomul şi structura lui, până la cosmos şi aşa mai departe.

Când privim măruntele exemple ale puterii lui Dumnezeu, ar trebui ca inimile să ne fie cuprinse de veneraţie. În Biblie scrie: “Frica Domnului este începutul înţelepciunii.”, “Frica de Domnul este urârea răului.”, “Frica de Domnul duce la viaţă.” Prin urmare, răspunsul adecvat la autoritatea lui Dumnezeu este să Îl venerăm şi să cerem îndurarea Sa şi iertarea păcatelor noastre.

Profetul Ieremia a afirmat: “Ah ! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta !” Desigur, creaţia ne dezvăluie omnipotenţa lui Dumnezeu, dar nu e vorba doar de atât. Cu toate că universul e stricat de păcat, înţelepciunea, frumuseţea şi dragostea Creatorului sunt tot observabile.

DUMNEZEUL ÎNŢELEPCIUNII

dumnezeul minunilor 15

 

 

 

Oriunde privim, putem remarca înţelepciunea lui Dumnezeu. Studiaţi proprietăţile apei ! Această moleculă rafinată e indispensabilă vieţii. Dumnezeul nostru cel darnic a acoperit patru cincimi din suprafaţa pământului cu apa din râuri, lacuri şi mări.

Apa e perfect creată pentru a întreţine viaţa din fiecare celulă şi creatură. Apa este un excelent solvent, lichid de răcire şi transportor. Analizaţi lumea insectelor ! Fiecare dintre aceste creaturi extraordinare este înzestrată cu abilităţi ingenioase care depăşesc cu mult tot ceea ce a creat omul vreodată. De la rafinate la complexe, operele Creatorului ne dezvăluie înţelepciunea Sa. “El dă zăpada ca lâna.” Psalmi 147:16

Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu l-a întrebat pe Iov: “Ai ajuns tu până la cămările zăpezii ?” Iov 38:22 Niciunul din oamenii din acea vreme nu putea să cunoască tot despre comoara zăpezii. Însă, cu apariţia microscopului, aceste cristale minuţioase pot fi preţuite la adevărata lor valoare acum. Acestea sunt cristale de zăpadă care au atins pământul rămânând intacte.

dumnezeul minunilor 16

Cristalele de zăpadă se formează în norii în care vaporii de apă se condensează, cristalizându-se apoi în gheaţă. Pe măsură ce cristalele cresc, apar aceste modele remarcabile. Complexe, simetrice şi frumoase, cristalele de zăpadă te lasă mut de uimire când le priveşti.

Spre deosebire, zăpada creată de om nu are structura elaborată întâlnită în cristalele de zăpadă. Cristalele de zăpadă sunt formate din nişte uimitoare molecule de apă. Fiecare atom de oxigen are o mică încărcătură electrică negativă, lipindu-se de doi atomi de hidrogen care sunt încărcaţi electric pozitiv. Unghiul dintre cei doi atomi de hidrogen e de 104,5°. Când e atins punctul de îngheţ, brusc, atracţiile electrice cu încărcături negative şi pozitive le adună laolaltă. Aceasta este sursa energiei.

Apoi, formele cu care a înzestrat Dumnezeu moleculele de apă se aliniază pentru a crea acele minunate cristale. Fiecare cristal e unic, fiind o reflectare a puterii creatoare a lui Dumnezeu. În fiecare zi, trilioane de comori transparente ale lui Dumnezeu cad pe pământ pentru ca noi să le descoperim şi să ne bucurăm. Totuşi, nu există două cristale la fel.

Cred că Dumnezeu a construit această formă hexagonală în fiecare moleculă de apă pentru că trebuie să se potrivească. Se creează o formă hexagonală pe măsură ce se adaugă mai multe molecule. Fiecare cristal de gheaţă e alcătuit din milioane de molecule de apă. Chiar dacă se potrivesc într-un anumit fel, pe măsură ce se extind, cristalele de gheaţă care cad din nori la temperaturi diferite încep să ia forme diferite. Aşadar, fiecare cristal de gheaţă va fi puţin diferit de celelalte.

dumnezeul minunilor 17

Fiecare cristal e construit după un model hexagonal, prezentând o formă simetrică extraordinară. Există cu adevărat o comoară a zăpezii, aşa cum a spus Dumnezeu cu 4000 de ani în urmă.

Mă fascinează nespus de mult două lucruri la cristalele de gheaţă. Primul este frumuseţea. Le priveşti şi observi toate acele modele aplatizate şi structura lor. Există peste 100 de modele de bază diferite la cristalele de gheaţă. Frumuseţea acestora îmi spune că Dumnezeu iubeşte frumuseţea şi mă iubeşte şi pe mine fiindcă mi-a oferit această frumuseţe pe care să o admir. Aşadar, frumuseţea are efect asupra mea.

Celălalt lucru e modul în care sunt ordonate cristalele de gheaţă, modul în care se potriveşte fiecare moleculă. Astfel, se creează un model consecvent mereu, făcându-mă să cred că e creat de Dumnezeu. Există şi o latură spirituală. Aşa cum fiecare cristal de zăpadă are o formă diferită, şi fiecare om, fiecare suflet e unic, constituind o preocupare deosebită pentru Domnul nostru. Aşa cum mâna creatoare a lui Dumnezeu modelează cristale de gheaţă cu dragoste şi atenţie, la fel e creat fiecare om ca să reflecte slava Sa.

În comparaţie cu restul creaţiei, cristalele de zăpadă sunt simple. Totuşi, atenţia măreţului Arhitect faţă de nenumăratele cristale de gheaţă pe care le creează în fiecare zi e o dovadă de netăgăduit a grijii Sale.

Dumnezeu nu a construit numai în cristalele de gheaţă, ci şi în tot felul de alte molecule şi sisteme nişte legături şi procese pe care nici în ziua de azi nu le putem înţelege. Acesta e unul din motivele pentru care sunt un om de ştiinţă. Îmi place să încerc să descopăr cum funcţionează lucrurile ca să le pot aplica ecuaţii matematice. Aş putea spune că aşa simt că Îl ating pe Dumnezeu. “Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne ! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune.” Psalmi 104:24

dumnezeul minunilor 14

 

 

 

Dacă moleculele de apă simple care formează cristalele de gheaţă prezintă o structură magnifică, gândiţi-vă la ingeniozitatea creatoare din spatele moleculelor mari şi complexe, cum ar fi ADN-ul. Acesta conţine schiţa pentru toate formele de viaţă şi e cel mai compact mecanism de stocare a informaţiilor cunoscut în tot universul.

De exemplu, cantitatea de informaţii conţinută într-un volum de ADN cât vârful unui ac ar umple o stivă de cărţi de 500 de ori mai înaltă decât distanţa de aici la Lună. Codurile şi structura unui asemenea sistem incredibil ne indică existenţa unui Creator suprem inteligent.

Eu cred că dovada care susţine necondiţionat existenţa unui Dumnezeu e studiul ADN-ului. ADN-ul este un foarte puternic sistem de stocare a informaţiilor. De fapt, ADN-ul, care ne formează genele, e ca o stivă de cărţi ce conţin informaţii care sunt descifrate printr-un sistem de limbaj. E pur şi simplu extraordinar.

dumnezeul minunilor 18

În prezent, oamenii de ştiinţă ştiu că limbajul e un cod ce poate fi numai rezultatul inteligenţei. Informaţia nu poate rezulta decât din informaţie. Nimeni nu a văzut vreodată ca materia singură să facă totul pentru un cod, sau pentru vreo informaţie. Analizând ADN-ul, veţi vedea că acesta susţine că, la început, Dumnezeu a creat universul.

Toţi am pornit de la o singură celulă de mărimea unui punct de la sfârşitul unei propoziţii. Cum ştie această celulă cum să construiască un corp alcătuit din 100 de trilioane de alte celule, de mii de tipuri diferite ? Fiecare din aceste celule e extrem de complexă, e o maşinărie nanochimică al cărei mod de funcţionare ne depăşeşte înţelegerea. În celulă este codificat manualul de instrucţiuni care explică cum poate fi construită şi manevrată fiecare parte a acestui trup incredibil alcătuit din 100 de trilioane de celule.

Mai mult, ADN-ul e o moleculă tridimensională care se autoreplică. Fiecare moleculă poate face o copie identică imediat şi eficient. Dumnezeu a programat ADN-ul chiar şi să detecteze şi să corecteze greşelile de replicare. Aceste abilităţi complexe depăşesc cu mult mijloacele de care dispun oamenii. Dumnezeu a creat molecula de ADN astfel încât aceasta se poate autocorecta. Există nişte proteine speciale numite enzime care urcă şi coboară pe molecula de ADN, căutând şi îndreptând erorile în fiecare minut şi în fiecare secundă. Dumnezeu ne-a creat înzestraţi cu un cod ADN care are ceea ce numim “enzime care corectează erorile”. Aşa cum un editor citeşte un ziar sau o carte pentru a găsi greşelile, aşa şi Dumnezeu a creat nişte enzime speciale care urcă şi coboară pe molecula de ADN reparând greşelile în moduri incredibil de complexe.

În creaţie, sunt multe exemple de lucruri care dovedesc existenţa Dumnezeului biblic. Un astfel de exemplu se găseşte chiar în ADN-ul nostru, care conţine informaţii. Există un domeniu ştiinţific numit ştiinţa informaţiei care studiază cum apare informaţia, cum e transmisă şi aşa mai departe.

Una din legile ştiinţei informaţiei afirmă că informaţia nu apare niciodată de una singură în materie. Informaţia nu apare niciodată spontan. De fiecare dată când urmărim traseul parcurs de informaţie până la sursă, întotdeauna se ajunge la o minte. Din moment ce în ADN există informaţii creatoare, rezultă că ADN-ul a fost creat de o inteligenţă. Nu e ceva ce ar fi putut apărea în urma a milioane de ani de mutaţii şi selecţie naturală.

dumnezeul minunilor 19

 

 

 

Totuşi, chiar şi molecula de ADN e simplă, în comparaţie cu celulele. Fiecare formă de viaţă e alcătuită din celule, fiecare celulă funcţionând ca un oraş în miniatură. Când ne gândim că un corp uman e alcătuit din trilioane de celule care lucrează ca o singură unitate, ar trebui să adoptăm o veneraţie smerită faţă de grija profundă şi de înţelepciunea desăvârşită a Creatorului nostru. “Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru vatră.” 2 Corinteni 9:10

Fiecare sămânţă constituie un miracol în miniatură. Dumnezeu a programat mica sămânţă de sequoia să devină cel mai mare copac de pe pământ, ajungând la o înălţime de aproape 91 m şi cântărind multe tone. Dumnezeu a creat umila sămânţă de măr să producă nişte fructe delicioase pentru anii următori.

dumnezeul minunilor 20Dumnezeu a creat o mulţime de seminţe care să producă inflorescenţe spectaculoase din abundenţă. Gândiţi-vă la nenumăratele varietăţi de seminţe. După cum scrie în Genesa, fiecare sămânţă dă roade “după soiul ei”. Aşa cum a plănuit şi Dumnezeu, fructele şi produsele secundare ale seminţelor au asigurat hrana necesară şi resursele pentru om şi mediul în care trăieşte el.

În primul capitol din Genesa, Dumnezeu a spus: “Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ. Şi aşa a fost.” Aşadar, Creatorul a produs forme de viaţă cu capacitatea de a se reproduce după soiul lor. Plantele produc seminţe. Acest lucru răspunde la întrebarea “Ce a fost mai întâi: sămânţa sau planta ?”. Evident, Dumnezeu a creat plantele cu viaţă, conţinând seminţele în ele.

Seminţele sunt capodopere ale microminiaturizării. În interiorul fiecărei seminţe se află un pui, o plantă embrionară care are deja frunze, tulpină şi rădăcină, înconjurate de un veşmânt protector umplut cu tot felul de receptori atenţi la semnalele emise de mediu ca planta să ştie ce temperatură e necesară, ce umiditate şi de cât oxigen e nevoie. Toate aceste aspecte trebuie să fie pregătite înainte ca planta să încolţească. La primele seminţe fosilizate, am descoperit că acestea arătau ca seminţele existente acum.

Sămânţa e prima structură reproducătoare pe care Dumnezeu a făcut-o în a treia zi a creaţiei şi constituie modalitatea prin care fiinţele vii s-au reprodus după soiul lor de atunci. În prezent, oamenii de ştiinţă au descoperit ceea ce Biblia a susţinut de la început: în interiorul modestei seminţe se găseşte viaţa însăşi. În interiorul celulelor noastre vii se află mici “fabrici” de o complexitate uimitoare. Niciun om de ştiinţă nu a reuşit să fabrice o sămânţă artificială şi nicio sămânţă nu e simplă.

Sămânţa e programată să rămână în stare latentă până ce poate beneficia de apă şi căldură. Cine i-a instalat această abilitate de a monitoriza temperatura şi umiditatea ? Cine a decis care e timpul potrivit ca sămânţa să încolţească ? Cine i-a spus rădăcinii că trebuie să meargă în jos, iar tulpinii să se îndrepte în sus ? Observaţi mâna îndrumătoare a Creatorului atotiubitor ?

dumnezeul minunilor 21

Pentru a germina şi a creşte puternice, seminţele au nevoie de nutrienţi ai solului adecvaţi, de proprietăţile ideale ce se găsesc în apă, de o frecvenţă corectă a luminii, de atmosfera potrivită şi de factorii de polenizare necesari. Toate acestea trebuie să existe de la început pentru ca sămânţa să producă o recoltă de binecuvântări pentru omenire. “Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp… dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp… nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi ?” Matei 6:28

Ce mohorâtă ar fi această lume fără plantele înfloritoare ! De la modestele seminţe, la splendidele inflorescenţe, florile reflectă o părticică din splendoarea lui Dumnezeu. Există o mare varietate de plante ce înfloresc peste tot în lume, fiecare cu propria-i floare unică, cu un fruct şi un miros unic. Pe măsură ce inflorescenţa se dezvoltă, mirosul său umple aerul. Gândiţi-vă că fiecare floare produce mereu propriul parfum distinct. Şi mai uimitor e faptul că Dumnezeu foloseşte aceleaşi elemente – solul, lumina şi apa – pentru a produce aceste soiuri minunate.

În mod remarcabil, anumite flori sunt create să ştie ce oră este. Macii de California, rochiţa-rândunicii şi crinii galbeni sunt trei frumoase exemple în acest sens. Deschizându-se şi închizându-se cu o precizie de ceasornic, acestea sunt sensibile la presiunea atmosferică, la durata zilei, la temperatură şi umiditate. Prin urmare, ele trebuie să aibă bioritmuri incorporate în propria structură. Fiecare frunză a unei plante este tot o minunăţie.

dumnezeul minunilor 22Cu mult înainte ca omul să descopere cum să capteze energia solară, Creatorul a instalat panouri solare miniaturale în fiecare frunză verde. Pe măsură ce se dezvoltă, frunza e programată să se îndrepte cu faţa spre soare pentru a primi energie. Această energie îi pune în funcţiune “uzinele” chimice. Drept rezultat, dioxidul de carbon e absorbit, oxigenul e eliberat, iar hidrogenul e folosit pentru fabricarea glucidelor. Cât de ingenios a fost Dumnezeul nostru să creeze frunze care să absoarbă gazele reziduale produse de om şi să producă oxigenul de care au nevoie toate fiinţele pentru a supravieţui !

Fotosinteza stă şi la baza tuturor rezervelor noastre de hrană. Din fericire, nenumărate maşinării verzi ale lui Dumnezeu prestează acest serviciu în fiecare zi. Angiospermele constituie o dovadă importantă pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Ele nu sunt cruciale numai în oferirea hranei, a medicamentelor şi în alte aspecte ale vieţii, dar noi nu am putea exista dacă acestea nu ar fi.

Acestea sunt în strânsă legătură cu un grup mai mare de animale numite artropode. Insectele sunt o clasă a artropodelor. Insectele au nevoie de plante, iar plantele au nevoie de insecte pentru realizarea polenizării, pentru ca plantele să fie fertilizate în fiecare an. În Genesa 2:9 scrie că Dumnezeu a creat plantele verzi plăcute la vedere şi bune de mâncat.

Planta foloseşte extraordinarul proces al fotosintezei pentru a capta energia de la soare, pentru a pune laolaltă moleculele de dioxid de carbon din aer şi pe cele de apă din sol ca să producă moleculele de zahăr, care constituie materia primă pentru toate celelalte grupe de alimente.

De unde iau plantele dioxidul de carbon ? Noi îl expirăm. Animalele expiră dioxidul de carbon, care e apoi absorbit de plante. Plantele absorb şi apă, iar din moleculele de apă eliberează oxigenul. Noi inspirăm apoi oxigenul, ardem glucidele pentru a produce dioxidul de carbon pe care plantele îl absorb pentru a produce mai multe glucide. Acum înţelegeţi ideea de ansamblu: toate aceste părţi trebuie să se sincronizeze.

Acesta e unul din lucrurile pe care le observăm când analizăm creaţia pentru a vedea cum a creat Dumnezeu plantele, animalele, oamenii şi toate trăsăturile fizice ale universului pentru ca acestea toate să se potrivească într-un model complex ce reflectă slava Sa. Hrana, oxigenul, medicamentele, combustibilul şi materiile neprelucrate !

Cu siguranţă, Dumnezeu a creat plantele spre beneficiul nostru ! Bogata diversitate de angiosperme şi nenumăratele scopuri cărora le servesc, toate acestea indică spre existenţa unui Creator înţelept şi milostiv.

Cu toate că sunt minunate atunci când înfloresc, strălucirea florilor păleşte repede. Biblia aseamănă viaţa omului pe pământ cu o floare, care se ofileşte foarte repede. Prin urmare, este foarte important ca fiecare dintre noi să căutăm viaţa veşnică acum. “Dumnezeu a zis: ‘Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.’ Dumnezeu a făcut toate vieţuitoarele care se mişcă… Dumnezeu a văzut că erau bune.”

În cartea Genesei citim că Dumnezeu a făcut ca totul să fie foarte bine. Chiar dacă păcatul a alterat creaţia de atunci, peştii, păsările şi toate vieţuitoarele stau şi acum mărturie pentru bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Acum ne vom îndrepta atenţia spre creaturile uimitoare ale lui Dumnezeu. În apele din întreaga lume trăiesc nişte creaturi atât de nemaipomenite încât depăşesc închipuirea oamenilor. Extraordinara varietate de locuitori ai oceanului stă mărturie pentru ingeniozitatea nelimitată a măreţului nostru Creator. Fiecare creatură marină a fost înzestrată cu o funcţionalitate remarcabilă.

Dumnezeu a echipat caracatiţa cu un fel de motor cu reacţie, un sistem de ventuze şi o tehnică de autocamuflaj cu mult superioare oricărui dispozitiv creat de om. Priviţi cum această caracatiţă uriaşă ia forma unei pietre acoperită cu alge. Culoarea, forma şi structura sa se transformă într-o clipă.

dumnezeul minunilor 23

Relaţiile simbiotice submarine ne demonstrează o previziune perfectă în planificarea creaţiei. Anemonele de mare sunt otrăvitoare. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a îngăduit anumitor peşti să trăiască în siguranţă în mediul acestora. De exemplu, peştele clovn prezintă imunitate la otrava anemonei. Această trăsătură nu ar fi putut fi moştenită, căci generaţiile anterioare ar fi fost ucise şi ar fi dispărut înainte să apuce să dezvolte o imunitate benefică.

dumnezeul minunilor 24

Încă se mai studiază şi acum caracteristica anumitor peşti de a trăi în bancuri. Capacitatea peştilor de a ţâşni prin mişcări sincronizate ne dezvăluie mâna călăuzitoare a unui Conducător suprem. Diferite specii de peşti au fost desemnate să trăiască la anumite adâncimi ale oceanului. Această aptitudine este rezultatul unei băşici de aer special creată. Aceasta secretă gaze din curentul sangvin, reglând presiunea şi menţinând echilibrul. Astfel, peştii pot supravieţui la diferite presiuni hidrostatice pe o rază stabilită de Creator.

dumnezeul minunilor 25Unul din animalele marine care îmi plac cel mai mult e nautilul, ce are multe cămăruţe. Iată o scoică ca cele pe care le găsiţi în magazinele de scoici din Florida. Iată cum arată când e tăiată în jumătate. Priviţi câte cămăruţe are înăuntru !

Animalul care trăieşte în ultima cămăruţă de aici este o moluscă dotată cu multe tentacule mici ce ies în faţă. Toate aceste cămăruţe îi permit să îşi regleze forţa ascensională, ca în cazul unui submarin. În interiorul acestei moluşte uimitoare se găseşte un creier şi un ochi ce priveşte lumea la fel ca noi. Molusca dispune de un sistem digestiv cu glande salivare şi cu un pancreas, ca şi de trei inimi diferite. Moluştele au o structură internă la fel de complexă ca a noastră şi totuşi, fosilele acestora sunt printre primele găsite. Această complexitate primară constituie o dovadă extraordinară a ingeniozităţii lui Dumnezeu.

Când mă gândesc la creaturile marine făcute de Dumnezeu, mă gândesc în mod special la peşti. Peştii sunt nişte creaturi uimitoare, începând cu capacitatea lor de a se deplasa în apă. Peştii sunt construiţi să poată capta oxigenul din apă într-un mod foarte eficient. Apoi, au şi nişte valori estetice deosebite. Mai este, de asemenea, şi cantitatea considerabilă de hrană pe care le-o oferă oamenilor.

Conform dovezilor oferite de fosile, peştii au fost peşti întotdeauna. Peştii sunt, cu siguranţă, un număr de atracţie nemaipomenit în cadrul creaţiei vii a lui Dumnezeu. Evidentul rafinament, varietatea şi frumuseţea creaturilor marine ne dovedesc destul de clar că un Artist desăvârşit a creat tot ce există după voia Sa. “Uitaţi-vă la păsările cerului…” Matei 6:26

Păsările sunt printre cele mai captivante creaturi de pe pământ. Ne minunăm de coloritul lor spectaculos, de forma lor aerodinamică şi de capacitatea lor de a zbura cu graţie şi uşurinţă. Timp de secole, omul a încercat să imite zborul păsărilor, însă abia în secolul al XX-lea a reuşit să stăpânească zborul.

dumnezeul minunilor 27Până acum, pentru a îmbunătăţi aerodinamicitatea avioanelor, oamenii au studiat minunata structură a păsărilor create de Dumnezeu. Să ne gândim la unele din trăsăturile acestei creaţii: oasele păsărilor sunt uşoare şi, practic, goale. În interior, oasele sunt susţinute de bare şi au cavităţi umplute de saci aerieni. Aceste oase extrem de uşoare sunt atât de eficient create pentru zbor, încât, de obicei, penele păsărilor cântăresc mai mult decât întregul schelet. Chiar şi ciocul păsărilor e creat să nu cântărească mult, fiind făcut dintr-un material cornos uşor şi nu dintr-un os greu.

Păsările mai au şi două perechi de muşchi pectorali puternici: o pereche mai mare care controlează bătăile în jos ale aripilor şi un set mai mic ce controlează bătăile în sus ale aripilor. Păsările sunt singurele vieţuitoare ce dispun de pene. Acestea protejează păsările de arşiţa soarelui şi de frig, le impermeabilizează corpul şi formează aripile şi coada, care sunt necesare pentru zbor. Fiecare pană e conectată la un nerv şi e controlată de un muşchi. Această precizie a controlului muscular ajută pasărea să-şi menţină echilibrul în aer, să piloteze şi să pună frână când aterizează.

Păsările sunt nemaipomenit de uimitoare. Desigur că sunt celebre pentru penele lor, care sunt o combinaţie de putere şi delicateţe, formând o capodoperă. Penele au un sistem de barbe şi barbule, ca un fel de cârlige sau ca un scai care ţin laolaltă penele mici ce ies din axul principal. Păsările îşi pot lipi sau desface penele când le ung cu grăsime. Fiecare pană aflată de-a lungul aripii are o mărime şi o formă diferită, coordonându-se însă cu toate celelalte pene. Sub nicio formă penele nu ar fi putut apărea întâmplător, în timp. Ele constituie nişte minuni, nişte capodopere, nişte sublime exemple ale creaţiei.

dumnezeul minunilor 41

Un alt element esenţial pentru zborul păsărilor îl constituie sacii aerieni aflaţi între organele păsărilor. Sacii aerieni ai păsărilor sunt legaţi de plămâni, iar în timpul zborului, aerul trece prin ei. Acest aranjament hrăneşte rapid ţesuturile din corpul păsării cu oxigen dătător de viaţă, în timp ce menţine pasărea uşoară în aer.

dumnezeul minunilor 26

Toate păsările sunt incredibile. Ele au un sistem respirator ce nu se mai întâlneşte la nicio altă creatură. Plămânul păsărilor e un sistem pereche special, care oxigenează aerul atât prin inspiraţie, cât şi prin expiraţie. Spre deosebire de plămânul nostru, sau de cel al oricărei alte creaturi, plămânul păsării are nişte ieşiri dorsale, lucru care se pare că e foarte important.

În timpul respiraţiei, cavitatea toracică a păsărilor nu-şi modifică forma. Dacă v-aţi uita la o pasăre care aterizează la capătul unei migraţii de 160 km, i-aţi vedea toracele mişcându-se în timp ce respiră ? Toracele rămâne nemişcat, oricât de mult ar fi zburat pasărea. Te face să te întrebi cum respiră.

Se pare că aerul se mişcă în interiorul păsării ca nişte foale care aerează focul. În timp ce pasărea zboară şi merge, sacii de aer dintre muşchi fac aerul să circule. Dumnezeu a făcut păsările nişte creaturi uimitoare. Toate aceste minuni inginereşti sunt combinate pentru un zbor eficient şi dovedesc o perfectă planificare a creării păsărilor.

dumnezeul minunilor 28

 

 

 

Unul din extraordinarele lucruri la păsări îl constituie capacitatea lor de a migra pe distanţe mari. Rândunica arctică zboară din zona Polului Nord, tocmai până la Polul Sud şi înapoi în fiecare an. Şi oamenii pot face acest lucru cu avionul. Probabil că, dacă v-aţi uitat în cabina pilotului, aţi văzut toate acele comutatoare, cadrane, mânere şi mecanisme de control. În plus, trebuie să existe un centru de control de la sol, care să îi spună pilotului încotro se îndreaptă.

Toate aceste detalii sunt “împachetate” într-o părticică din creierul unei păsări. Când cineva vă spune că aveţi creier de pasăre, să-i mulţumiţi. Domnul a echipat fiecare pasăre în mod unic, pentru rolul său în viaţă.

dumnezeul minunilor 29

Aflate în slujba omului, fiecare specie de pasăre are un anumit domeniu în grijă. Multe ajută controlând numărul insectelor, altele îndepărtează carcasele. Familia cintezelor constituie un important distrugător al seminţelor de neghină. Bufniţa şi uliul controlează numărul populaţiei de rozătoare. Fluierarul de râu curăţă plajele. Păsările de apă menţin echilibrul la populaţia de peşti, iar bâtlanul menţine controlul la populaţia de broaşte şi şerpi.

Având proporţii suple, capacităţi aerodinamice uimitoare şi funcţii practice, fiecare pasăre constituie o dovadă în favoarea înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu. În timp ce Dumnezeu are grijă în mod minunat de păsări, nu uitaţi că Isus ne asigură că noi suntem “mai de preţ decât multe vrăbii”. “Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne !” Psalmi 145:10

dumnezeul minunilor 30

 

 

 

Pasărea colibri, sau pasărea muscă, e întruchiparea agilităţii şi a graţiei. Cea mai mică pasăre din lume îşi datorează numele bâzâitului produs de bătaia rapidă a aripilor. Zburând din floare în floare, colibri stă nemişcată în aer. A venit pentru a gusta din nectarul dulce. Pasărea colibri a fost creată în mod minunat pentru a putea face acest lucru.

Dumnezeu a înzestrat-o cu un corp mic pentru a se mişca cu uşurinţă în jurul florilor, cu un cioc lung şi subţire ca un ac pentru a ajunge până în adâncul florii şi o limbă specializată, ideală pentru extragerea nectarului. Dumnezeu i-a mai dat şi nişte aripi extraordinar de viguroase şi un stern puternic care îi permit păsării să stea nemişcată în aer şi chiar să zboare înapoi şi în lateral cu mare uşurinţă.

Desigur că toate caracteristicile colibriului – cioc lung, limbă specializată, o bătaie a aripilor unică şi rapidă – ar trebui să conlucreze încă de la început pentru ca pasărea să îşi poată aduna hrana dătătoare de energie necesară supravieţuirii. Cu toate că aripile majorităţii păsărilor se pot îndoi la umăr, cot şi încheietură, colibriul foloseşte mai ales umărul. Asemenea unui elicopter, se poate ridica direct pe verticală. Totuşi, proiectul Creatorului face posibil ca pasărea să se poată roti în toate direcţiile.

Pasărea colibri e mult mai eficientă şi cu mult mai agilă decât orice aparat de zbor creat de om. Abilităţile colibriului sunt extraordinare. Atunci când pluteşte în aer, aripile sale execută 50 de bătăi pe secundă. Când ţâşneşte înainte, aripile fac 80 de bătăi pe secundă. Inima sa face 21 de bătăi pe secundă. Aceste păsărele au o rată a metabolismului de neînchipuit. Bătăile inimii sale sunt atât de rapide, încât ajung în raza sunetelor perceptibile.

Gândiţi-vă că aceste păsărele zboară şi migrează pe distanţe de sute de kilometri. Ele îşi fac rezerve de hrană pentru a întreprinde aceste călătorii. O eroare de a o suta parte dintr-un gram de hrană ar putea însemna neterminarea călătoriei. Chiar şi numai păsările constituie o dovadă convingătoare în favoarea unui Creator minunat.

Cuibul păsării colibri e o capodoperă artistică, artistul fiind femela. Ea foloseşte păr şi puf, seminţe de păpădie şi alte resturi de plante. Exteriorul e împodobit cu licheni şi fixat cu pânză de păianjen. Interiorul e tapisat cu cel mai moale puf disponibil. Nimeni nu o învaţă arta construirii cuibului, ci este o abilitate dăruită de Dumnezeu.

Coloritul masculului de colibri e de neegalat în lumea păsărilor. Eugenes fulgens, Selasphorus platycercus, colibriul cu gât albastru şi Calypte costae se află printre cele peste 300 de specii uluitoare. Culorile irizate ale gâtului şi ale crestei se datorează refracţiei şi nu pigmenţilor. Adesea, aceste părţi par a fi întunecate, sau chiar negre. Însă, privită din unghiul potrivit, culorile irizate par să strălucească din interior.

Fiecare trăsătură a acestor păsări remarcabile constituie o dovadă a grijii milostive a Creatorului. Am putea spune că pasărea colibri a fost favorizată de Creatorul atotiubitor ? Nu, căci această iubire sinceră se răsfrânge asupra tuturor creaturilor. Dacă am analiza cu atenţie fiecare vieţuitoare, măreţia lui Dumnezeu ar reieşi întotdeauna. “Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc.” Psalmi 111:2

Se estimează că vreo 18 000 de specii de fluturi ne împodobesc planeta. Frumosul colorit al aripilor fluturilor e creat de milioane de solzi minusculi. Aceşti solzi de precizie funcţionează ca nişte cristale biofotonice care reflectă anumite lungimi de undă ale luminii pentru a produce aceste culori splendide. Extraordinarele modele şi culorile plăcute ne dezvăluie un Creator înţelept şi grijuliu.

dumnezeul minunilor 31

 

 

 

Unul din lucrurile uimitoare la fluturi e frumoasa iridescenţă. De exemplu, să ne gândim la fluturele Morpho, care are o superbă irizaţie albăstruie. Însă, în urmă cu câteva decenii, câ nd au început să analizeze solzii fluturelui, oamenii de ştiinţă nu au găsit nicio celulă pigmentară, ci au descoperit structuri biofotonice. Acestea sunt nişte structuri proiectate de Creator să absoarbă anumite lungimi de undă ale luminii albe şi să reflecte apoi către privitor numai acea lungime de undă a luminii din spectrul unei culori mov-albăstrii.

Folosind un microscop electronic, am descoperit că există nişte structuri cu o variaţie de doar 0,00004 milimetri. Acest lucru constituie o dovadă destul de clară a proiectării făcute de Dumnezeu. Toţi fluturii trec printr-o transformare uimitoare de-a lungul ciclului lor de viaţă. Insecta ia naştere sub forma unui ou. Apoi devine o omidă târâtoare, urmată de etapa de pupă. În timpul acestei etape, omida se convulsionează prin smucituri ritmice, rupându-şi stratul de piele exterior. Omida îşi pierde rapid picioarele şi partea de la cap, luând naştere astfel o crisalidă.

dumnezeul minunilor 32

Apoi, în prima zi, organele omizii se descompun într-un lichid subţire. În mod miraculos, într-o săptămână sau două, apare un fluture complex cu aripi. Această metamorfoză se petrece în câteva zile, nu în milioane de ani. Fluturele adult are şase picioare segmentate, antene, un tub de hrănire specializat, doi ochi compuşi uimitori, organe reproducătoare complexe şi patru aripi bogat împodobite.

dumnezeul minunilor 33

 

 

 

Omida nu a avut niciuna dintre aceste trăsături. Evident, instrucţiunile genetice pentru toate aceste etape au fost programate în interiorul insectei de către Creator încă de la început.

Când un fluture se transformă în omidă, apoi în pupă şi iar în fluture, vedem că e vorba de două modele complet diferite. O structură e pentru omidă, care reprezintă etapa iniţială. Omida nu face decât să se târască pe frunze şi să mănânce toată ziua mărindu-se de 250 de ori. Asta e tot ce face.

Apoi, intră în etapa de crisalidă, se transformă în lichid, după care iese cu o structură total diferită. Ce a fost creat fluturele să facă ? El a fost menit să zboare, spre deosebire de omidă. A fost creat să bea nectarul din flori, fecundându-le în acelaşi timp. A fost creat să se împerecheze şi să poată migra dintr-o ţară în alta, parcurgând mii de kilometri uneori. Aşadar, a fost creat pentru anumite lucruri.

Omida nu are decât un lucru de făcut: să mănânce ca să crească. În schimb, fluturele are mai multe sarcini: să mănânce, să crească, să fecundeze şi să se împerecheze.

dumnezeul minunilor 34Cu mii de ani în urmă, Biblia vorbea despre lucruri cunoscute de toată lumea. De exemplu, în cartea lui Iov, capitolul 12, citim: “Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri ?”

Dacă cercetăm dovezile pe care le vedem, diversele lucruri ce au fost create, reiese foarte clar din Biblie că aceste dovezi ne indică existenţa unui Creator care a făcut tot ce există. Măreţul nostru Creator ne-a oferit nenumărate exemple ale înţelepciunii Sale nelimitate. Funcţionalitatea şi ingeniozitatea creaturilor lui Dumnezeu ne depăşesc înţelegerea, îndemnându-ne la o recunoştinţă veşnică. “Apoi Dumnezeu a zis: ‘Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră…” Genesa 1:26

dumnezeul minunilor 36În timp ce întreaga creaţie reflectă aspecte ale naturii lui Dumnezeu, numai omul a fost creat după chipul Său. Omul are trăsături fizice distincte, creierul său fiind o capodoperă a complexităţii. Mâinile sale sunt capabile să îndeplinească activităţi precise. El are o ţinută a corpului bipedă.

Cu toate acestea, natura spirituală a omului e cea cu adevărat unică. Biblia ne spune că “Dumnezeu este Duh” şi, chiar dacă omenirea a căzut în păcat, natura spirituală a omului încă mai păstrează o scânteie din firea Creatorului. De exemplu, omul dispune de liberul arbitru, el ştie să deosebească binele de rău şi numai omenirea a dat naştere unor mari oameni de ştiinţă, compozitori, profeţi şi poeţi.

Omenirea a fost înzestrată cu nişte trăsături fizice excepţionale. De exemplu, ochiul uman se mişcă de vreo 100 000 de ori pe zi, având o focalizare automată şi putând recepţiona 1,5 milioane de mesaje simultan. De asemenea, ochiul se curăţă singur, dispunând de ştergătoare şi lichid de curăţare proprii. Ochiul are şi capacitatea uimitoare de a se automonta şi autovindeca.

dumnezeul minunilor 37

Mai mult, Dumnezeu a creat ochiul uman să distingă milioane de culori, mintea sa putând aprecia bogata varietate de frumuseţi prezente în creaţie. Majoritatea oamenilor nu îşi dau seama, dar ochiul face parte din creier. Este o extensie, un “mugure” în embrion care se dezvoltă din creier. În piele se dezvoltă o mică “fereastră” numită cornee. Nu e uimitor că globul ocular se află chiar în locul în care în piele se dezvoltă o “fereastră” prin care putem privi ?

dumnezeul minunilor 38

Ochiul e sensibil la lumină pe o frecvenţă de 10 miliarde la unu, adică de la cel mai strălucitor lucru pe care îl vedem, cum ar fi un peisaj înzăpezit luminat de soare, până la un singur foton de lumină, cea mai mică unitate a luminii. Desigur că focalizarea se face automat, indiferent unde priveşti. Oriunde privim, cei doi ochi fixează aceeaşi ţintă. E ca şi cum cineva ar ţine o pereche de arme şi, oriunde ar trage, cele două gloanţe ar face o singură gaură instantaneu. Asta fac şi ochii noştri. Oriunde ne uităm, privirea se fixează în acelaşi loc. Dacă ochii s-ar fixa la o diferenţă de un grad, am vedea dublu.

Oriunde privesc, văd dovezi copleşitoare ale îndemânării lui Dumnezeu. Atunci când oamenii nu recunosc acest lucru, nu au nicio scuză, aşa cum scrie şi în Romani 1:20.

Şi mai uimitor e faptul că Dumnezeu a creat toate simţurile omului să fie strâns legate. Când vedem mâncare, stomacurile noastre reacţionează, iar gura produce salivă. Când auzim vocea unui prieten vechi, inima ne saltă de bucurie. Mirosul prăjiturii făcute de bunica ne poate trezi amintiri din trecut.

dumnezeul minunilor 39

Totuşi, minunăţia rafinamentului nostru fizic păleşte în comparaţie cu natura noastră spirituală. Omul e conştient şi se poate autoanaliza. Omul a fost creat să fie o fiinţă raţională, fiind înzestrat cu gândire şi cu capacitatea de a învăţa. Lui i-a fost dată capacitatea de a reţine experienţe din trecute, iar memoria sa îl ajută să reflecte la bunătatea lui Dumnezeu.

Conform Genesei, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că are însuşiri, abilităţi şi aptitudini ce i-au fost date de Dumnezeu. Când citim capitolul al patrulea din Genesa, adică după căderea în păcat, vedem că încă dispune de toate acestea.

dumnezeul minunilor 40De exemplu, omul poate construi oraşe, poate crea şi poate cânta la instrumente muzicale, înţelege metalurgia şi agricultura, poate scrie poezii, literatură. De asemenea, omul a fost creat şi cu o componentă spirituală. Lui i-a fost dat liberul arbitru pentru a decide şi o conştiinţă.

Aşadar, vedem că Dumnezeu l-a făcut pe om unic, deosebit de restul creaţiei. Există multe deosebiri între om şi animale. Un verset care îmi vine în minte se găseşte în Eclesiastul 3:11. Acest verset ne spune că noi suntem speciali, că Dumnezeu “… a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Aceasta înseamnă că noi înţelegem istoria, trecutul, prezentul şi viitorul, lucru care ne deosebeşte de animale, acestea trăind doar pentru prezent.

Noi suntem o creaţie deosebită. Un alt dar minunat oferit omului de Creator îl reprezintă emoţiile. Acestea ne înfrumuseţează şi ne îmbogăţesc, ne dau sentimente şi capacitatea de a experimenta bucuria şi râsul. Dintre toate creaturile de pe pământ, numai omul poate aprecia o simfonie înălţătoare sau se poate bucura de frumuseţea unui apus de soare.

Numai omul este un agent liber şi moral, responsabil în faţa lui Dumnezeu şi a societăţii. Singura explicaţie pentru prezenţa moralităţii la om este următorul fapt descoperit în Biblie, şi anume acela că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi, prin urmare, omul e o fiinţă morală, ca şi Dumnezeu.

DUMNEZEUL DREPTĂŢII

Pe lângă faptul că e atotputernic şi atotştiutor, Biblia mai spune că Dumnezeu e sfânt. El face întotdeauna ce e bine. Dumnezeu nu poate minţi, nu poate păcătui şi e întotdeauna credincios şi cinstit.

Cum putem şti dacă Dumnezeu e drept ? Biblia ne spune că Dumnezeu Şi-a scris legea în fiecare inimă. Natura divină a Creatorului e descoperită în orice fiinţă prin intermediul conştiinţei. Aceasta este înţelegerea binelui şi a răului, ce ne-a fost dată de Dumnezeu. Prin urmare, omul ştie că Dumnezeul lui creator e atât un legiuitor moral, cât şi un judecător. “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.” Leviticul 19:2

Ai o conştiinţă ? De unde o ai ? Biblia ne spune foarte clar: cunoaşterea lui Dumnezeu e scrisă în inimile noastre, ca şi înţelegerea binelui şi a răului.

– Ai minţit vreodată ? – Da. – Ce înseamnă că eşti ? – Un mincinos. Un mincinos, corect. – Ai furat vreodată ceva ? – Da. – Ce înseamnă că eşti ? – Un hoţ. Să presupunem că te afli într-un magazin. Chiar lângă tine se află ceva ce îţi trebuie neapărat şi nu e nimeni prin preajmă. Atunci îţi spui: “Nu mi-am luat portofelul şi nu se uită nimeni.” Atunci bagi acel lucru în buzunar, ieşi din magazin fără să te oprească nimeni şi ai scăpat. Dar la ce te gândeşti în sinea ta ? La ce te gândeşti noaptea, când te duci la culcare ? Cred că toată lumea ştie foarte bine că gândurile îţi invadează mintea: “Am furat acel lucru !” Asta este conştiinţa.

Ţi-ai ascultat întotdeauna conştiinţa dată de Dumnezeu ? Nu. Ai folosit vreodată numele Creatorului tău, al Dumnezeului care ţi-a dat gust, văz şi toate celelalte daruri minunate, când ai înjurat ? Da. Isus a spus: “Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’ Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” – Ai privit vreodată o fată poftind-o ? – Da. Înseamnă că ai încălcat acea poruncă. Da.

Dumnezeu spune că Şi-a scris legea în conştiinţa fiecărui om. Aşadar, toţi suntem vinovaţi. Toţi ştim că suntem păcătoşi, că am încălcat legea lui Dumnezeu şi că am greşit. Noi avem capacitatea de a deosebi binele de rău. Avem capacitatea de a şti ce este bine, ca şi Dumnezeu. El trebuie să fie revelaţia supremă a moralităţii, a ceea ce este bine. Altfel, cum am şti dacă ceva e bine sau rău ?

Ce ne spune faptul că oamenii pot deosebi binele de rău despre caracterul lui Dumnezeu ? Faptul că El e drept. Dacă Dumnezeu ar judeca conform principiilor sfinte, ai fi vinovat sau nevinovat ? Vinovat. Dacă ai fi vinovat că eşti un hoţ, un mincinos şi un blasfemiator, conform celor 10 porunci, Dumnezeu te-ar trimite în rai sau în iad în ziua Judecăţii de Apoi ? Cu siguranţă aş merge în iad. Trebuie să ajungem în faţa Judecătorului atotputernic ? Da, şi am fi găsiţi vinovaţi pentru orice am fi făcut.

Conştiinţa îmi spune că există Cineva în faţa Căruia voi da seama. El este Creatorul meu, iar eu ştiu că nu m-am ridicat la standardele impuse de El. Ai folosit vreodată numele lui Dumnezeu în deşert ? – Ai spus: “Of, Doamne !” ? – Da. Îţi aminteşti vreo ocazie în care conştiinţa ta ţi-a spus, poate pentru ceva ce ai făcut în trecut: “nu face asta !”, sau: “nu trebuia să faci asta !” ? Da.

Dacă tu îţi aminteşti acest episod, crezi că şi Creatorul nostru Îşi poate aminti ? Da. Ce crezi, conştiinţa ne spune că avem nevoie de un Mântuitor ? Da. Ştim că a fost nevoie de un Dumnezeu iubitor şi preocupat de noi, dar care să dea dovadă de o dreptate fermă. Numai aşa poate fi. Noi nu Îl putem face să-Şi modifice legile. El e singurul care ne-ar fi putut da această conştiinţă pentru ca noi să putem trăi…

De fapt, prin intermediul conştiinţei, ajungem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Chiar dacă ne descoperă minunile lui Dumnezeu, creaţia prezintă un mesaj amestecat, căci, în mijlocul acestei frumuseţi şi ordini, am observat existenţa bolilor, a decăderii şi a morţii.

În mod deloc surprinzător, numai Biblia ne explică această contradicţie aparentă. La început, Dumnezeu a creat totul perfect. Cu toate acestea, omului i-a fost dat un liber arbitru şi posibilitatea de a alege. Din păcate, el a ales să se răzvrătească împotriva Creatorului său. După cum l-a avertizat Dumnezeu pe Adam, păcatul a dus la suferinţă şi moarte. Blestemul descris în Genesa a afectat întreaga creaţie, iar în prezent observăm teribilele consecinţe ale acestuia.

Totuşi, există şi veşti bune. Dumnezeu a avut pregătit un plan pentru salvarea omenirii încă dinainte de începerea timpului. Deoarece pedeapsa pentru păcat e moartea, Creatorul a venit pe pământ ca om, a dus o viaţă fără păcat şi a murit ca să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre. Apoi, a înviat din morţi şi ne-a oferit iertarea, înviindu-i pe toţi cei care cred în El.

DUMNEZEUL IUBIRII

După cum ne-a arătat acest film, în creaţie vedem reflectate înţelepciunea, puterea şi minunile lui Dumnezeu, ca şi grija pe care o poartă creaturilor Sale. Însă nu poţi privi creaţia fără să îţi dai seama că ceva nu e bine. E ca şi cum, în adâncul conştiinţei noastre, am avea o amintire despre un timp în care a existat un paradis, dar care acum e pierdut.

Dumnezeu a creat o lume frumoasă ce a fost perfectă la început. Însă, din cauza păcatului omenesc, acum e o lume în suferinţă. Astfel, vedem frumuseţe, suferinţă, urâţenie. Toate acestea par a fi în contradicţie, dar e doar din cauză că trăim într-o lume decăzută.

E foarte uşor să Îl vedem pe Dumnezeul minunilor, doar făcând o simplă plimbare prin cartierul în care trăim: vedem păsările zburând pe sus, frumuseţea maiestuoasă a florilor, splendoarea unui apus de soare. Cu toate acestea, mulţi dintre voi poate că sunteţi tulburaţi, aşa cum am fost şi eu în tinereţe, când am studiat biologia. Mă gândeam: cum rămâne cu toate efectele negative, cum ar fi bolile, dezastrele, incendiile, inundaţiile, foametea, molimele ? Unde e prezent Dumnezeu în toate aceste lucruri ? Tot Dumnezeul minunilor e Cel care a făcut şi aceste lucruri ?

Biblia ne spune foarte clar că nu e aşa. Dumnezeul minunilor e Cel care a creat minunile pe care le vedem, exemplele de frumuseţe şi creaţie. Din păcate, omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut un lucru absolut fenomenal. Cu toate că noi ne-am răzvrătit împotriva Lui şi nu merităm nici măcar să trăim, El a intervenit în istorie pentru a deveni om.

Isus a spus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…” Tu ţi-ai sacrifica fiul, ştiind că va fi urât, persecutat, biciuit, bătut, batjocorit şi răstignit ? Dumnezeu ştia ce avea să se întâmple. M-am gândit adesea că Isus ştia dinainte prin ce avea să treacă. Poate că cineva s-ar putea întreba cum ne-ar putea scăpa de la moarte un Om care a străbătut drumurile prăfuite ale Israelului cu mult timp în urmă. Cum ar putea El să ne învie pentru o viaţă nouă ?

Nu uitaţi, însă, că Hristos, care a murit pentru noi, e Creatorul vieţii. Ce grozav trebuie să fie Dumnezeu pentru că a intervenit în istorie pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre, după care să ne ofere darul mântuirii care să ne scape de ceea ce am făcut ! De fapt, noi am comis înaltă trădare faţă de Dumnezeul creaţiei. Şi totuşi, El ne-a iubit atât de mult, încât a intervenit în istorie pentru a ne oferi plata păcatelor noastre ca noi să ne putem petrece veşnicia cu El.

Ce Dumnezeu minunat ! Potrivit Bibliei, acest Creator măreţ e Cel care nu doar că a făcut tot, dar şi Cel care ne-a mântuit de păcatele noastre. Isus Hristos a venit pe această lume, a dus o viaţă perfectă în locul nostru, a murit pe cruce şi sângele I-a fost vărsat. Apoi, trei zile mai târziu, a înviat, iar astăzi trăieşte.

Oricine crede în El, Îl înţelege, înţelege cine suntem noi şi ce am făcut, apoi îşi cere iertare şi se căieşte pentru păcatele sale, poate intra într-o relaţie eternă cu Creatorul. Aceasta este vestea cea bună. Poate că cea mai minunată parte a întregii creaţii este faptul că Dumnezeu nu ne lasă singuri. El Şi-a trimis propriul Fiu pentru a îndrepta totul.

Noi aşteptăm cu nerăbdare a doua sosire a Sa când “Lupul va locui împreună cu mielul… Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.” Iată un pasaj minunat din Isaia !

dumnezeul minunilor

 

 

 

Cea mai mare minune dintre toate este dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu. Creatorul nostru este cu adevărat Dumnezeul minunilor, iar cea mai mare minune este iubirea Sa nelimitată. Biblia ne spune că “Dumnezeu este dragoste.” El Şi-a dovedit dragostea faţă de noi coborând din rai pentru a ne oferi viaţa Sa, ca noi să fim împăcaţi cu El pentru eternitate.

Isus Hristos este Creatorul. El a purtat păcatele noastre pe cruce, apoi a înviat din morţi. Dumnezeu le oferă acum o viaţă veşnică tuturor celor care renunţă la păcatele lor şi se încred în El. Crezând în Isus Hristos, veţi putea avea o relaţie eternă cu Creatorul universului. Acesta este darul Lui pentru voi, ceea ce vrea El să aveţi. Fie ca toată slava, mulţumirea şi închinarea să-I fie aduse mereu numai lui Dumnezeu, care a făcut aceste lucruri minunate !

Daca nu Il cunosti pe Dumnezeu, ai vrea sa-L cunosti acum, si sa fii mantuit? Daca da, apasa aici!

Extras din doc. Dumnezeul Minunilor, produs de Eternal Productions, difuzat luni, 21 noiembrie 2016, ora 22, pe canalul Alfa Omega TV.
www.alfaomega.tv/creationism

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/creationism/articole/4994-dumnezeul-minunilor#ixzz4ue5DjcOK

Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

http://alfaomega.tv/creationism/articole/4994-dumnezeul-minunilor#axzz4ue0M1UuO