TĂCEREA LUI DUMNEZEU

download-3

Tăcerea lui Dumnezeu și eroismul ca stil de viață

Pentru mulți oameni, înțelegerea dezastrelor naturale de genul celui din Filipineare la bază un paradox, susține jurnalistul Daniel Burke, într-un editorial pentruCNN. Oamenii credincioși au convingerea că Dumnezeul bun, care se află la cârma lucrurilor, permite totuși ca răul să se întâmple.

 

Un sondaj efectuat în 2011, imediat după tsunamiul care a devastat Japonia, a relevat că majoritatea americanilor (56%) credeau că Dumnezeu controlează totul, inclusiv dezastrele. Cu toate acestea, când venea vorba de tsunami, mai mulți americani dădeau vina mai degrabă pe încălzirea globală (58%) decât pe un Dumnezeu furios care pedepsește (38%), a arătat sondajul, efectuat de Public Religion Research Institute.

Atunci când are loc un dezastru natural, întrebările cu privire la implicarea lui Dumnezeu sunt de referință. De ce a permis asta? Unde a fost când s-a întâmplat? De ce tocmai nouă? Ne pedepsește cumva? Întrebările sunt recurente, însă răspunsurile întârzie să satisfacă interogația. Departe de a fi ajuns la un consens, filosofii și teologii deopotrivă se străduiesc să răspundă pe măsura întrebării. Istoricul Michel Faucheux, în cartea O istorie a răului, consideră că răul se relatează mai mult decât se analizează și, fiind un mister prin excelență, scapă oricărei raționalități.

Pe de altă parte, Rabinul Harold Kushner, unul dintre cele mai faimoase nume din domeniul teodiceei și autor al bestsellerului When Bad Things Happen to Good People (Când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni), a spus că vede mâna lui Dumnezeu în capacitatea de rezistență a oamenilor ale căror vieți au fost distruse și în „bunătatea și generozitatea” celor care îi ajută pe supraviețuitori.

Foto: expressandstar.comJonathan Fitzpatrick, un englez în vârstă de 23 de ani ce se afla Filipine în momentul furtunii, este posibil să confirme presupunerea lui Kushner. Deși la începutul furtunii s-a baricadat într-o cameră a hotelului în care era cazat, un moment de reflecție lucidă l-a determinat pe Fitzpatrick să părăsească adăpostul și să caute să îi ajute pe alții, victime ale viiturii ca și el.

Așa că Fitzpatrick împreună cu câțiva dintre colegii săi au reușit să deschidă ușile camerelor hotelului, să scoată familiile din interior, să le adăpostească pe scări și să le ofere apă potabilă. Înainte de a prelua frâiele în această operațiune independentă de salvare, tânărul vorbise cu familia lui pe Skype și le-a mărturisit rudelor că îi era teamă că ar putea să moară din cauza furtunii.

„El a admis că s-a gândit la ceea ce era posibil să se întâmple”, a mărturisit Rachel, sora lui Fitzpatrick. Însă aceasta nu l-a reținut să își asume riscul și să meargă să lupte cu furtuna, a continuat Rachel, citată de Express & Star.

Deși și-a riscat viața pentru oameni necunoscuți, Fitzgerald nu se percepe pe sine ca fiind un erou. „El nu a fost un erou, ci doar a acționat din instinctul uman. În ochii săi, el nu a făcut nimic eroic, el a făcut doar lucruri normale”, explica mama lui Fitzpatrick reporterilor de la Sky News. Însă gesturile tânărului nu par să fie doar reacții instinctive. De exemplu, după ce furtuna a încetat, înainte de a se reîntoarce în Anglia, Fitzpatrick i-a oferit bani unui filipinez pentru a-l ajuta să își construiască din nou casa.

Deși gestul tânărului englez poate părea banal, el constituie o excepție de la normele contemporane. În general, societatea umană este mai predispusă la indiferență, fapt demonstrat de un experiment realizat în cadrul Seminarului Teologic al Universității Princeton. Aproape 90% dintre studenții seminariști au trecut pe lângă un necunoscut ghemuit lângă o alee, ratând șansa care li s-a oferit de a fi altruiști, deoarece, în mod paradoxal, se grăbeau să țină o predică despre… bunul samaritean.

Relativ recent, cazul jurnalistei violate în toiul zilei, în centrul Bucureștiului sub ameninţarea cuţitului, fără ca nimeni să intervină, confirmă faptul că ceea ce este cunoscut în psihologie cu numele de „efectul spectatorului” nu trebuie să fie neglijat. Din acest punct de vedere, un gest ca al lui Fitzpatrick nu poate fi abordat într-o manieră superficială, cu atât mai mult, cu cât tocmai în spatele unor asemenea implicări eroice este posibil să fie identificată prezența lui Dumnezeu.

 

TANZANIA : ÎNVĂŢĂTOR CREŞTIN UCIS DE ISLAMIŞTI.

download-3 (2)

O știre mai veche…..Viorel

 Articol publicat de

În data de 9 octombrie, un bărbat creștin din Bukoba a fost ucis și un altul a fost grav rănit de militanții islamiști, care i-au atacat cu cuțite. Atacul brutal a avut loc după ce Dioniz Ng’wandu, 31 de ani, un învățător în învătământul secundar, și Temistoresc, 25 de ani, au participat la o întâlnire matinală de rugăciune în clădirea bisericii, împreună cu pastorul lor, Faustine Joseph, și un al patrulea bărbat. După ce pastorul și celălalt bărbat au plecat, atacatorii mascați au intrat în clădire și i-au atacat pe cei doi creștini rămași, omorându-l pe Dioniz și rănindu-l grav la piciorul stâng pe Temistores.

Dioniz a lăsat în urmă pe soția lui, Faith, și cei doi copii ai lor, Michael, 4 ani, și John, 2 ani. Potrivit pastorului Faustine, membrii bisericii au fost amenințați de militanți, care au jurat să micșoreze numărul de creștini în regiunea predominant musulmană.

Media Project, un grup nonprofit, care lucrează global cu jurnaliști locali, raportează următoarele: „Atacurile împotriva creștinilor au crescut în Tanzania, în ciuda eforturilor guvernului de a le controla. Unii lideri religioși și creștini au fost uciși, iar alții au fost răniți cu acid de musulmanii extremiști. Unii atacatori au fost arestați și amendați, totuși, procesele continuă încă.

Rugați-vă ca Dumnezeu să mângâie și să aibă grijă de soția lui Dioniz și cei doi copii ai lor. Fie ca Dumnezeu să dea vindecare emoțională și fizică peste Temistores. Rugați-vă pentru pace în inimile pastorului Faustine și tuturor membrilor bisericii din această regiune a Tanzaniei.

 

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro TANZANIA: Învățător creștin ucis de islamiști

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/tanzania-invatator-crestin-ucis-de-islamisti/

TATUAJUL ELECTRONIC

download-3 (2)

Tatuajul electronic  de la uz medical la semnul fiarei

 SocietateȘtiințăUltimele știri | 17 august 2011, 12:04

 Asemenea unui tatuaj temporar, un mic plasture electronic, de grosimea unui fir de păr, poate schimba lumea în diferite domenii, de la cel medical, la jocurile pe computer sau chiar spionaj. Alții văd în el un potențial dispozitiv purtător al semnului fiarei din Apocalipsa.

Un studiu publicat în SUA de revista Science și citat de AFP descrie tehnologia micro-electronică numită sistemul electronic epidermal (EES), dezvoltată de cercetători din SUA, China și Singapore.

Plasturele poate înregistra și monitoriza activitatea inimii, a mușchilor și a creierului.

Poate înlocui electrozii conectați la creier sau poate fi pus în gât unde va modifica vocea, atât a pacientului suferind de laringe, dar și a jucătorului pe computer cu o acuratețe de 90%.

Dispozitivul este insesizabil de ușor și are nevoie de o cantitate minimă de energie, putându-se alimenta singur prin lumină solară sau radiații electromagnetice. Are sub 50 de microni, mai puțin decât un fir de păr și se lipește de piele fără vreun material adeziv.

„Este la fel de fin ca pielea umană”, spune inginerul Yonggang Huang de la Northwestern University.

„Este o tehnologie care elimină distanța dintre electronică și biologie”, afirmă cu-autorul studiului, John Rogers, profesor la University of Illinois. „Ținta noastră a fost aceea de a dezvolta o tehnologie electronică ce se va integra în piele într-un mod care să fie invizibil purtătorului, atât mecanic cât și fiziologic.” Cei doi parteneri au lucrat la proiect în ultimii șase ani.

La ora actuală cei mai buni electrozi folosiți în mod curent sunt cei adezivi, pe bază de gel. Noul sistem de imprimare prin transfer, asemănător tatuajelor temporare aduce semiconductori de înaltă performanță și excepțională flexibilitate. Va fi „o a doua piele, electronică”, scrie Science. Primele teste au arătat faptul că portul tatuajului electronic nu-și pierde funcția, nu irită pielea și nu dă reacții adverse.

Site-urile care exploatează profețiile apocaliptice au preluat știrea conectând-o cu textul din Apocalipsa care vorbește despre semnul fiarei, ce va fi pus pe mână sau pe frunte.

Dacă site-uri precum Christian Headlines pun semnul întrebării în dreptul conexiunii dintre știre și textul biblic, alții precum Now The End Begins consideră că „semnul fiarei se apropie”.

Nu este prima oară când se speculează invențiile tehnologice. Semnul fiarei a fost asociat în timp cu diferitele coduri de bare, amprente digitale sau cipurile din buletinele de identitate, pașapoarte sau cardurile de sănătate.

Sursa: www.semeneletimpului.ro

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Tatuajul electronic – de la uz medical la semnul fiarei – Stiri Crestine.ro

Știrea cea bună – Teologia lui Pinocchio – Nicolae Geantă și Cornel Dărvășan

download-3 (2)

 

 

Știrea cea bună – Teologia lui Pinocchio – Nicolae Geantă și Cornel DărvășanȘtirea cea bună – Teologia lui Pinocchio – Nicolae Geantă și Cornel Dărvășan

Ștergând istoria: genocidul pe care Turcia îl vrea uitat

Marți, 24 aprilie, oameni din lumea întreagă s-au adunat pentru a comemora cei 1,5 milioane de armeni uciși de către Imperiul Otoman în urmă cu 103 ani.

Turcia, însă, preferă să nu fie numit genocid.

Două dintre cele mai mari manifestații în acest scop din America au avut loc în New York și Los Angeles. De asemenea, și canadienii s-au adunat pentru al treilea an consecutiv în Ottawa.

24 aprilie este ziua comemorării genocidului armean pentru că în această zi, în 1915, armata otomană a declanșat una dintre cele mai mari atrocități din istorie.

Primul eveniment major a devenit cunoscut ca „Duminica Roșie” – o zi în care 250 de intelectuali armeni au fost arestați la Constantinopol, iar câțiva dintre ei au fost executați.

Din 1915 până în 1923, comunitatea armeană a fost obligată să își părăsească pământurile în care au locuit strămoșii lor timp de peste 2.000 de ani. Sute de mii de oameni au murit din cauza foametei, atunci când au fugit. Alții au fost prinși, torturați și uciși.

Deși Departamentul de Stat al SUA a numit exterminarea în masă a creștinilor și Yazidis în Irak și Siria un genocid comis de statul islamic, SUA nu au recunoscut încă oficial atrocitățile de la începutul secolului XX comise împotriva armenilor, ca fiind un genocid.

Ronald Reagan a fost singurul președinte american care a vorbit despre masacrul armenilor, relocările forțate și atrocitățiile comise în acei ani ca fiind un genocid, însă declarația sa nu a fost considerată o declarație oficială a SUA.

Politicienii americani și oficialii guvernamentali sunt reticenți în a recunoaște genocidul armean, deoarece se tem că relațiile cu guvernul turc vor fi afectate.

Cu toate acestea, republicanul Devin Nunea a emis o declarație, marți, amintind de perioada tragică din istorie.

„A trecut mai bine de un secol de când Imperiul Otoman a început genocidul armean. Într-un moment în care Turcia intră în întunericul antidemocratic, negarea continuă a lui Erdogan în ceea ce privește genocidul armean este o absurditate și o rușine”, a declarat Nunes, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii.

„În lumina a tot ceea ce se întâmplă în Turcia, acum este mai important ca niciodată ca administrația SUA să comemoreze genocidul tragic al poporului armean”, a concluzionat Nunes.

Președintele turc Racep Tayyip Erdogan refuză să recunoască faptul că otomanii au comis un genocid împotriva armenilor. El spune că în loc de 1,5 milioane, doar 300.000 de armeni au murit din cauza luptelor și a deportărilor în timpul Primului Război Mondial.

Președintele turc a mai spus că pretextul genocidului este folosit ca „șantaj” împotriva țării sale.

Dacă Turcia ar recunoaște genocidul, ar putea deveni, din punct de vedere legal, obligată să restituie descendenților victimelor teritoriile confiscate de otomani.

De două ori mai mulți armeni trăiesc în prezent în afara Armeniei decât în țară. Diaspora armeană numără aproximativ 1,5 milioane de persoane în Statele Unite și alte 8 milioane în întreaga lume.

Majoritatea celor care au participat la ceremoniile de comemorare, au declarat că s-au adunat nu numai pentru a onora victimele masacrului, ci și pentru ca lumea să știe adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu strămoșii lor.

Arutyun Vardanyan a participat la ceremonia din Erevan, Armenia. El a spus: „Pentru fiecare armean, astăzi este zi de doliu. Astăzi comemorăm genocidul care a început în 1915. Este o zi dificilă, dar în același timp sunt fericit că oamenii își amintesc de această dată și sunt sigură că își vor aminti mereu”.

Sursă: CBN News

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/8667-stergand-istoria-

 

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/stergand-istoria-genocidul-pe-care-turcia-il-vrea-uitat/

ŞOAPTE PE APE ÎNVOLBURATE

download-3 (2)


Șoapte peste ape învolburate

 

Trăim într-o lume poluată din punct de vedere fonic, începând cu zgomotul maşinilor şi terminând cu forfota mulţimii prin care ne mişcăm. Treci strada şi eşti claxonat, apoi cineva îţi distrage atenţia şi vrea să-ţi ofere un fluturaş publicitar, o caravană face reclamă la un partid politic, doi oameni se ceartă pe stradă…Atunci decizi că e mai bine să-ţi pui căştile în urechi ca să nu mai auzi nimc neplăcut.

Dar deodată simţi că mai mult decât atât sufletul tău este asaltat de zgomote pronunţate, unele dintre ele sunt voci stridente care îţi spun că morala, bunătatea şi bunul simţ au dispărut.

Stiind aceste lucruri, alegi să fii mai închis în sufletul tău, mai reţinut în relaţiile cu oamenii şi astfel ajungi să fi superficial şi rece cu cei din jur.
Mulţi dintre oameni au pierdut prietenii în care au crezut. De fiecare dată sufletul lor a rămas mai sărac …

Văzând aceasta ai ajuns să crezi măcar odată în viaţă  că nimeni nu ţine la tine şi că nimeni nu este gata să te ajute cu adevărat.

La toate aceste frământări pe care poate le ai am două veşti, una e rea şi una e bună:

Vestea rea:

Nici un om nu ne va putea face fericiţi pe deplin, nici un om nu ne va da satisfacţia pe care o dorim. Lumea în care trăim nu este un loc de fericire şi oamenii ne vor dezamăgi întotdeauna. Un bun prieten de-al meu mi-a spus:

“Lumea aceasta nu doar că nu este casa noastră, ci ne este chiar ostilă nouă (copiilor Lui Dumnezeu). De multe ori căutăm să găsim motivul pentru care s-a întâmplat ceva rău, dar adevărul este că unele lucruri se întâmplă doar pentru că ne aflăm într-o lume decăzută, disfuncţională, care aşteaptă să fie răscumpărată.”

Vestea bună:

Există Dumnezeu!
El nu stă undeva departe, El nu este un moşulet încărcat de ani şi plictisit de omenire. El este un Dumnezeu interesat de oameni, un Dumnezeu care işi iubeşte creaţia şi pune preţ pe ea. Iubeşte atât de mult ceea ce El a creat, încât nu se desparte de creaţia Sa.

Dumnezeu iubeşte omul cu tot ce are mai scump. Dumnezeu te iubeşte din toată inima Sa, iar din Inima Sa scumpă l-a dat pe Singurul Lui Fiu , Isus Hristos, ca să moară pentru tine, pentru ca tu să nu te mai încrezi în oameni ci să te increzi în Dumnezeu.

De asemenea, Domnul Isus Hristos caută şi azi, chiar în aceste clipe inima ta ca să o îmbrăţişeze. Iţi promite că nu te va dezamăgi, ci îţi va aduce pace şi linişte în sufletul tău. El iţi va vorbi bland, nu zgomotos. El îţi şopteste azi : vrei să te ajut?

El îţi promite că dacă îl vei primi în inima ta, atunci nu vei mai avea de ce sa te temi: nu te vei teme că alţii te vor părăsi şi nu te vei teme nici măcar de moarte… De ce? Pentru că Isus, Cel care a învins moartea şi răutatea din lume îţi va arăta cum să faci şi tu asta.

Azi fii plin de bucurie! Oamenii nu sunt perfecţi şi te dezamăgesc, lumea aceasta este și ea imperfectă…Nu vrei azi să întâlneşti Perfecţiunea?

Vedeți ce dragoste ne-a arãtat Tatãl, sã ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și sîntem. Lumea nu ne cunoaște, pentrucã nu L-a cunoscut nici pe El. (1 Ioan 3:1)

Pentru Știri Creștine, Cristian Istrate

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Șoapte peste ape învolburate – Stiri Crestine.ro

Și-a lăsat propriul băiat singur în pădure noaptea ca să ,,devină bărbat”, l-a legat la ochi și l-a părăsit acolo, dar când copilul și-a dat jos eșarfa de dimineață a văzut ceva

Povestea aceasta este una veche, și dacă s-a întâmplat cu adevărat, nimeni nu mai știe. Totuși, chiar dacă nu e adevărată, este plină de semnificații profunde.

Este povestea unui băiețel care se simțea pregătit să devină bărbat, tatăl lui a fost de acord și l-a dus la o plimbare într-o pădure foarte adâncă. L-a așezat pe băiat pe un buștean și l-a legat la ochi.

Tatăl i-a zis că trebuie să stea acolo toată noaptea fără să își dea eșarfa de la ochi jos, sau să cheme pe cineva în ajutor. Băiatul a fost de acord și a promis să urmeze regulile.

Toată noaptea băiatul hotărât a stat pe acel buștean. Sunetele nefamiliare l-au speriat și frigul i-a intrat în oase. Dar așa cum i-a promis tatălui său, nu s-a ridicat de pe buștean, nu a strigat după ajutor și nu și-a dezlegat eșarfa de la ochi.

Dimineața, odată cu răsăritul soarelui el s-a dezlegat la ochi în sfârșit, fericit că a reușit, dar a fost uimit de ceea ce a văzut: tatăl lui stătea pe un alt buștean și îl privise în tot acest timp pentru a avea grijă ca el să fie în siguranță.

Unii dintre cei care au auzit această poveste o păstrează pentru a-și aminti despre faptul că iubirea va avea mereu grijă de ei. Oamenii religioși văd însă un sens mai adânc: ei înțeleg faptul că Dumnezeu veghează mereu asupra lor, chiar și când se simt singuri, speriați și nu îl pot vedea!

Acelasi lucru il face si Tatal nostru, care este Dumnezeu. Ca sa putem intelege adancimea si inaltimea acestei intamplari citeste mai departe:

Într-un oraş, într-o noapte geroasă, tocmai se stârnise un viscol. Un băieţel vindea ziare la colţul străzii, iar oamenii treceau când şi când. Băieţelului îi era atât de frig, încât nici nu mai încerca să mai vândă ziare.

S-a dus la un poliţist şi l-a întrebat: „Domnule, ştiţi cumva din greşeală un loc călduros unde ar putea dormi un băiat sărac î

Povestea aceasta este una veche, și dacă s-a întâmplat cu adevărat, nimeni nu mai știe. Totuși, chiar dacă nu e adevărată, este plină de semnificații profunde.

Este povestea unui băiețel care se simțea pregătit să devină bărbat, tatăl lui a fost de acord și l-a dus la o plimbare într-o pădure foarte adâncă. L-a așezat pe băiat pe un buștean și l-a legat la ochi.

Tatăl i-a zis că trebuie să stea acolo toată noaptea fără să își dea eșarfa de la ochi jos, sau să cheme pe cineva în ajutor. Băiatul a fost de acord și a promis să urmeze regulile.

Toată noaptea băiatul hotărât a stat pe acel buștean. Sunetele nefamiliare l-au speriat și frigul i-a intrat în oase. Dar așa cum i-a promis tatălui său, nu s-a ridicat de pe buștean, nu a strigat după ajutor și nu și-a dezlegat eșarfa de la ochi.

Dimineața, odată cu răsăritul soarelui el s-a dezlegat la ochi în sfârșit, fericit că a reușit, dar a fost uimit de ceea ce a văzut: tatăl lui stătea pe un alt buștean și îl privise în tot acest timp pentru a avea grijă ca el să fie în siguranță.

Unii dintre cei care au auzit această poveste o păstrează pentru a-și aminti despre faptul că iubirea va avea mereu grijă de ei. Oamenii religioși văd însă un sens mai adânc: ei înțeleg faptul că Dumnezeu veghează mereu asupra lor, chiar și când se simt singuri, speriați și nu îl pot vedea!

Acelasi lucru il face si Tatal nostru, care este Dumnezeu. Ca sa putem intelege adancimea si inaltimea acestei intamplari citeste mai departe:

Într-un oraş, într-o noapte geroasă, tocmai se stârnise un viscol. Un băieţel vindea ziare la colţul străzii, iar oamenii treceau când şi când. Băieţelului îi era atât de frig, încât nici nu mai încerca să mai vândă ziare.

S-a dus la un poliţist şi l-a întrebat: „Domnule, ştiţi cumva din greşeală un loc călduros unde ar putea dormi un băiat sărac în noaptea aceasta? Vedeţi dumneavoastră, eu dorm ghemuit într-un colţ, mai jos, pe alee, şi e îngrozitor de frig acolo în noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc călduţ unde să stau”.

Poliţistul s-a uitat la băiat şi i-a răspuns: „Du-te pe strada asta la vale şi vei ajunge la o casă albă mare. Când ajungi acolo, să baţi la uşă şi când ţi se va deschide să spui doar „Ioan 3 cu 16” şi te vor lăsa să intri”.

Şi aşa a şi făcut. A urcat treptele, a bătut la uşă şi după câteva clipe i-a deschis o doamnă. Băiatul s-a uitat la ea şi a zis: „Ioan 3 cu 16”. Femeia i-a zis: „Intră, fiule”. L-a luat înăuntru şi i-a arătat un leagăn în faţa unui şemineu pe care să se aşeze şi a plecat. Băiatul a stat acolo un timp, gândindu-se: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă încălzeşte un băiat îngheţat”.

Puţin mai târziu ea s-a întors şi l-a întrebat: „Iţi este foame?” El a răspuns: „Ei bine, doar un pic. Nu am mâncat de câteva zile şi cred că aş putea da gata un pic de mâncare”. Femeia l-a invitat în bucătărie şi l-a rugat să se aşeze la o masă plină cu bucate. A mâncat şi iar a mâncat până ce nu a mai putut. Apoi s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă satură un băiat înfometat”.

Apoi l-a chemat sus într-o baie, unde se afla o cadă imensă plină cu apă caldă şi a stat acolo ca să se înmoaie puţin. După ce s-a spălat, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16?. Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă curăţă un băiat murdar”. Băiatul nu mai făcuse niciodată o baie cu adevărat. Singura baie care a făcut-o vreodată a fost când stătea lângă un hidrant care era deschis.

Femeia l-a luat apoi şi l-a dus într-un dormitor, l-a înfăşurat cu un cearşaf, l-a pus pe un pat, l-a învelit cu o pătură până la gât, l-a sărutat de noapte bună şi a stins lumina. În timp ce stătea în întuneric şi privea afară pe fereastră cum ningea în acea noapte geroasă, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă odihneşte un băiat frânt de oboseală”.

Dimineaţa, femeia a venit sus şi l-a luat din nou în bucătărie, la acea masă plină de bucate. Dupa ce a mâncat, ea l-a luat din nou şi l-a aşezat în acel leagăn, în faţa şemineului şi a luat o Biblie (Sfânta Scriptură). S-a aşezat în faţa lui, uitându-se la faţa lui inocentă, spunându-i:

„Înţelegi tu ce înseamnă „Ioan 3 cu 16”?, l-a întrebat ea gentil. El a răspuns: „Nu, doamnă, nu înţeleg. Am auzit prima oară cuvintele acestea aseară, când poliţistul mi-a zis să le folosesc.

Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 şi a început să-i vorbească despre Isus Hristos. Chiar acolo, în faţa acelui şemineu, băiatul şi-a predat inima lui Dumnezeu. Stând acolo, s-a gândit: „Ioan 3 cu 16? Nu înţeleg ce înseamnă, dar cu siguranţă salvează un băiat pierdut”.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” Sfânta Evanghelie după Ioan 3:16 VDC

O tânără s-a ratacit opt zile într-o pădure, ea povestește cum și-a pus încrederea în Dumnezeu si cum a fost salvată

august 3, 2018

În „Credinta”

A crescut la casa de copii și a ajuns însoțitor de bord. Un orfan din București a demonstrat că visele pot deveni realitate și într-o lume săracă

august 9, 2018

În „STIRI”

Femeia asta a trăit un an după cuvântul bibliei! S-a supus soțului ei, și-a lăsat părul să crească, și-a croit singură hainele, a învățat să gătească, și-a acoperit capul când se ruga, era tăcută și nu a bârfit, uite ce s-a întâmplat apoi

iulie 1, 2018

În „Familie”

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Sora lui Ronaldo afirmă că este crestina și vorbește deschis despre credința ei

august 12, 2018

Ce înseamnă când cineva te sărută pe frunte…

august 10, 2018

Leușteanul – plantă medicinală cu o puternică acțiune terapeutică

august 9, 2018

ARTICOLE RECENTE

http://sclipiri.ro/si-a-lasat-propriul-baiat-singur-in-padure-noaptea-ca-sa-devina-barbat-l-a-legat-la-ochi-si-l-a-parasit-acolo-dar-

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/si-a-lasat-propriul-baiat-singur-in-padure-noaptea-ca-sa-devina-barbat-l-a-legat-la-ochi-si-l-a-parasit-acolo-dar-cand-copilul-si-a-dat-jos-esarfa-de-dimineata-a-vazut-ceva/

Emanuel: Dumnezeu este cu noi

download-3

Emanuel: Dumnezeu este cu noi

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isa.9:6)
„Iata, fecioara va fi insarcinata, va naste un Fiu, si-I vor pune numele Emanuel” care, talmacit, inseamna: „Dumnezeu este cu noi.” (Mat.1:23)

Cu ce scop și de ce a coborât Dumnezeu din Cer, Cuvântul, aici la noi:

1. Dumnezeu a coborât să fie cu noi, ca să ne mântuiască

Toată omenirea prin păcat am moștenit o natură păcătoasă și nimeni nu putea cu o natură păcătoasă să ne salveze.  De aceea Dumnezeu a coborât pe pământ a luat trup omenesc, S-a născut dintr-o fecioară ca El Cel fără păcat să ne salveze.
Romani 5: 19. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.

De la păcătuirea primilor oameni a venit ce e mai rău în omenire, uciderea, minciuna, ura, imoralitatea, neascultarea etc….
Geneza 4: 8. Însă Cain a zis fratelui său Abel: „Haidem să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorât.

Dumnezeu a găsit cu cale să ne salveze de păcat prin trimiterea Fiului Său, ca El să fie cu noi și să ne dea mântuire.
Ioan 3: 16. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

2. Dumnezeu a coborât să fie cu noi, ca să avem un Model de viață

Hristos a coborât pe pământ și a trăit o viață perfectă, fără păcat, de aceea este Modelul perfect cu care să ne comparăm fiecare din noi. Evrei 4: 15. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. 16. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

Hristos a coborât pe acest pământ să fie cu noi și să ne ajute să ne schimbăm viața și caracterul, după Modelul perfect, adică El.
2 Corinteni 3:18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

Cristos dorește ca noi să fim oameni noi, având o viață nouă și caractere noiColoseni 3:12. Astfel, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. 13. Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. 14. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. 15. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători.

Hristos ne spune că pentru a avea caractere noi, trebuie să fim născuți din nou din Dumnezeu 1 Petru 1: 23. fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Ioan 3: 3. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” 4. Nicodim I-a zis: „Cum se poate naşte un om bătrân? Poate el să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască?” 5. Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. 6. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh. 7. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”

3. Dumnezeu a coborât să fie cu noi, pentru a în orice moment greu din viață să fie sprijinul nostru

Hristos a coborât și trăit în sărăcie, pentru ca astfel să fie un sprijin pentru orice sărac, să ne promită bogăția eternă în Împărăția lui veșnică. Luca 2: 10. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: 11. astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. 12. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Luca 9: 57. Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” 58. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”

Hristos a coborât ca în mijlocul problemelor din viața noastră, lipsuri, necazuri, prigoană, boală etc, El să ne dea odihna necesară sufletelor noastre.
Matei 11: 28. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. 29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isa.9:6)

4. Dumnezeu a coborât să fie cu noi, ca să aibe parte de moarte, ca noi să avem parte de viață veșnică prin Hristos.

Păcatul din viața noastră ne-a adus moartea, pentru ca noi să avem parte de Viață, putem s-o dobândim doar prin Hristos.
Ioan 11: 23. Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.” 24. „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.” 25. Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. 26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

Moartea lui Hristos a fost violentă, a fost urmărit de ea încă de la naștere, El a murit pe cruce la Golgota în locul noastru, plătind pedeapsa pentru păcatele noastre. Filipeni 2:5. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: 6. El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7. ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. 8. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. 9. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; 10. pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, 11. şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați. (1Pet.2:24)
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți. (Isa.53:5)

5. Dumnezeu a coborăt să fie cu noi, să se jertfească pentru noi și să învie, să fie înălțat la Cer și să ne pregătească un loc, ca toți care credem în El să fim împreună cu El pentru vecii vecilor. Ioan 14:1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. 2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. 3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. 4. Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” 5. „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într-acolo?” 6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Emanuel a coborât să fie cu noi:
– să ne mântuiască
– să fie Model de viață
– să fie sprijinul nostru în orice circumstanță
– să moară pentru noi, ca noi să avem viață veșnică
– să ne ducă în Cer să fim împreună cu El în veci

Simion Ioanăș

https://paginacrestina.wordpress.com/2019/12/25/emanuel-dumnezeu-este-cu-noi/

Premierul britanic, Boris Johnson, a afirmat în mesajul de Crăciun că această sărbătoare este „în primul rând, despre Iisus Hristos”

Boris Johnson, a promis că țara sa își va asuma misiunea de a apăra creștinii din întreaga lume

de Andrei Nicolae

Premierul Marii Britanii, conservatorul Boris Johnson, a vorbit în mesajul său de Crăciun despre faptul că această zi este „în primul rând, o sărbătoare a nașterii lui Iisus Hristos și este o zi de inestimabilă importanță pentru milioane de creștini din întreaga lume”, relevă siteul oficial al Guvernului Britanic.

Liderul britanic a ținut să mulțumească lucrătorilor din serviciile publice, care sunt la datorie cu ocazia Sărbătorilor.

„Este acea perioadă specială a anului, când, orice s-a întâmplat înainte, putem profita de ocazia de a sărbători tot ce este bun în lume și de a petrece cu prietenii și familia.

Ziua de Crăciun este în primul rând, o sărbătorire a Nașterii lui Iisus Hristos. O zi de inestimabilă importanță pentru miliarde de creștini din toată lumea.

Desigur, deși mulți dintre noi se bucură de o pauză în această perioadă a anului, să nu-i uităm pe cei care și-au „amânat” sărbătorile, cu generozitate.

În numele țării, vreau să spun un uriaș „Mulțumesc” tuturor celor din sistemul național de sănătate, dintre care mulți vor lucra în aceste zile de sărbătoare pentru a avea grijă de noi. Un „Mulțumesc” și polițiștilor și tuturor slujitorilor publici care vor lucra neobosit în acest Crăciun”, a spus Boris Johnson.

De asemenea, premierul britanic a spus că unul dintre obiectivele sale este acela de a apăra creștinii persecutați din lume și a anunțat că țara sa e alături de ei.

„Azi, dintre toate zilele, vreau să ne amintim de acei creștini din lume care înfruntă persecuțiile. Pentru ei, ziua de Crăciun va fi sărbătorită în privat, în secret sau poate chiar într-o celulă de închisoare.

Ca Prim-Ministru, asta e ceva ce vreau să schimb. Suntem alături de creștinii de peste tot, în solidaritate și vă vom apăra dreptul de a vă practica credința. Deci, ca țară, să reflectăm asupra anului trecut și să ne bucurăm de binele ce va să vină”, a mai declarat el.

Premierul a încheiat într-o notă amuzantă, rugându-i pe britanici să nu se certe cu socrii, „prea mult”.

Sursa: https://www.activenews.ro

Beijingul va rescrie Biblia și Coranul — Vegheaţi!

Beijingul va rescrie Biblia și Coranul pentru „a reflecta valorile socialiste” pe fondul represiunii asupra minorității uigure musulmane. Noile scrieri nu vor mai conține referiri împotriva Partidului Comunist, potrivit unui lider politic. Paragrafele care conțin astfel de afirmații vor fi interzise sau traduse din nou, scrie Daily Mail. Citiți continuarea aici. via Beijingul va rescrie Biblia […]

Biserica Anglicană, mare investitor în giganţii internetului, va verifica dacă aceștia sunt compatibili cu credinţa creştină

Leading Clergy Participate In Cross Denomination Evensong Together
Foto: GettyImages

 

Biserica Anglicană, cuprinsă de o îndoială existenţială, va reanaliza investiţiile sale în giganţii din industria tehnologiilor de vârf, pentru a afla dacă aceste companii (GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple) sunt compatibile cu credinţa creştină, informează AFP, potrivit Agerpres.

Organismul de evaluare etică a investiţiilor făcute de Biserica Anglicană (Ethical Investment Advisory Group – EIAG) „tocmai a început o examinare în profunzime a politicilor sale de investiţii în giganţii tehnologici, care va dura un an”, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei religioase într-o declaraţie remisă AFP.

„Sectorul tehnologiei evoluează rapid şi devine din ce în ce mai controversat. Unii estimează că acest sector a adus beneficii uriaşe societăţii, dar alţii constată inconvenientele şi limitele tot mai mari ale tehnologiei”, a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Biserica Anglicană doreşte să afle în special dacă inteligenţa artificială ar putea „dăuna însăşi ideii de Dumnezeu”, conform unui articol publicat weekendul trecut în cotidianul The Telegraph.

EIAG va purta discuţii cu „teologi, specialişti în acest sector de activitate, politicieni, asociaţii civile, administratori ai unor fonduri de active” pentru a furniza apoi recomandări, care vor fi în acelaşi timp „ancorate în teologia anglicană, dar şi practice”.

Biserica Anglicană a investit peste 8 miliarde de lire sterline în acţiuni

Biserica Anglicană a făcut investiţii de peste 8 miliarde de lire sterline în acţiuni, dar şi în sectorul imobiliar, printre altele, „într-o manieră etică” şi consideră că o gestionare activă „poate să influenţeze favorabil comportamentele companiilor”.

Instituţia engleză s-a exprimat public şi pe tema investiţiilor sale făcute în compania Amazon. Alphabet, grupul care deţine Google, se regăseşte pe lista celor mai importante plasamente în acţiuni făcute de Biserica Anglicană, alături de cele operate în companii farmaceutice precum AstraZeneca şi GlaxoSmithKline şi în valori bancare, conform raportului său anual de activitate întocmite pe 2018.

Acelaşi raport vorbeşte şi despre acţiuni deţinute în grupul petrolier BP. Însă instituţia religioasă s-a aflat în acelaşi timp în avangarda mişcării civice de activism împotriva grupurilor considerate poluante, operând la cesiuni de active, pentru a lupta prin mijloace financiare împotriva încălzirii climei.

Editor web: Liviu Cojan

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/biserica-anglicana-mare-investitor-in-gigantii-internetului-va-verifica-daca-acestia-sunt-compatibili-cu-credinta-crestina-