O româncă recrutează familii „de Crăciun” pentru camionagii români prinși în tranzit prin Europa — Știri pentru viață

de Redacția Stiripentruviata.ro În timp ce românii din țară și diaspora sărbătoresc Crăciunul alături de cei dragi, mii de șoferi de tir aflați în tranzit pe șoselele Europei riscă să-și petreacă sărbătorile în parcări anonime. 830 de cuvinte mai mult via O româncă recrutează familii „de Crăciun” pentru camionagii români prinși în tranzit prin Europa — […]

Sărbători fericite și la mulți ani! — Ciprian Barsan

Stimați prieteni, Vă mulțumim pentru că ați rămas și în acest an alături de Institutul Teologic Penticostal și sperăm că veți urmări activitatea noastră și în anul 2020. *Cursurile și întreaga activitate ITPB vor fi reluate începând cu 13 ianuarie. Până atunci ne puteți contacta pe e-mail (itpbucuresti.comunicare@gmail.com), facebook sau instagram. via Sărbători fericite și la […]

Leonardo, dinozaurul mumificat, confirmă teoria creaționistă

download-3 (2)

Adesea credem că mumiile se găsesc doar în Egipt, dar s-au descoperit mumii în întreaga lume. și nu e vorba întotdeauna doar de ființe umane. 

Fosila unui dinozaur mumificat a fost găsită de cercetători amatori în 2000 în Malta, Montana. Datorită procesului de mumificare pe care l-a suferit, i s-a păstrat intactă urma originală a pielii, precum și unele țesuturi. Numit „Leonardo”, acest hadrosaur este „cea mai completă fosilă de dinozaur descoperită vreodată”.

Are chiar și stomacul mumificat, care conține magnolie, ferigă și vegetație coniferă. Discovery Channel a difuzat un reportaj despre Leonardo pe 15 septembrie 2008.

Leonardo a creat confuzie în rândul cercetătorilor ani la rând. Paleontologul Arthur Aufderheide de la Universitatea din Minnesota, expert în rămășițe mumificate, a fost chemat să răspundă la câteva întrebări importante despre fosilă, inclusiv: De ce nu l-a mâncat nimic pe Leonardo? De ce carnea și organele sale interne nu au putrezit, ca la toate celelalte fosile descoperite până atunci?

Poate le creează confuzie celor care cred în teoria unui pământ vechi de miliarde de ani, dar rămășițele lui Leonardo, conservate în mod unic, nu îi surprind pe oamenii de știință care cred în creație. Creaționismul, care ia în considerare probabilele efecte violente ale potopului lui Noe, descris în Scriptură, pare să explice mult mai bine acest fenomen decât o face teoria evoluționistă, care susține ideea unui proces lent și gradual.

Oamenii de știință creaționiști au sugerat că unul dintre efectele potopului ar fi putut fi „hiperganele„, sau mega-uraganele, care s-au putut dezlănțui în voie, fără să fie oprite de formele de relief. Această idee pare să se potrivească cu o teorie actuală privind fosilele găsite lângă Leonardo.

Dr. David Eberth, de la Muzeul Royal Tyrrell, din Canada, a spus că o dispariție masivă a avut loc atunci când uraganele, plecând din Golful Mexic de atunci, au străbătut un ocean superficial… Ele s-au intensificat și au creat furtuni puternice, inclusiv în locul unde este acum Montana, iar aceste furtuni au dus la inundații masive, care ar fi omorât totul în cale. Acest lucru ar explica de ce se găsesc atât de multe schelete complete în acea zonă.

Fenomenul uraganelor uriașe din Montana și a înmormântării în masă ar putea fi o manifestare locală a unui eveniment catastrofal la nivel global, cum ar fi potopul. Asta, la rândul său, sprijină relatările biblice, ceea ce ne întărește crezul că Scriptura este de încredere și exactă legat de orice subiect pe care-l tratează.

Sursa: ICR

http://alfaomega.tv/creationism/articole/7469-leonardo-dinozaurul-mumificat-confirma-teoria-creationista#axzz4sl4w7JEJ

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/leonardo-dinozaurul-mumificat-confirma-teoria-creationista/

Lamantinul (vaca de mare) – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

Există un animal maritim, uriaş, care are faţa asemănătoare cu cea a câinelui. Se află pe lista animalelor ocrotite de lege, deoarece în Statele Unite nu au mai rămas decât 2000 de exemplare. Dar să nu vă temeţi de mărimea lui. Acest uriaş este destul de prietenos. Dacă aveţi ocazia să călătoriţi în Florida, acolo unde izvorăşte apa subterană caldă şi se varsă în marea sărată, s–ar putea să întâlniţi uriaşul lamantin.

Scufundaţi–vă cu lamantinul şi veţi observa că apele sunt calde. Lamantinii sunt foarte sensibili la temperatură şi au nevoie de apă caldă pentru a supravieţui. Dacă apa scade sub 20 de grade o perioadă mai lungă, lamantinul moare.

Această creatură unică este numită uneori vaca de mare. În Florida, lamantinii au devenit populari, după ce oamenii au descoperit cât sunt de prietenoşi. Seamănă foarte mult cu câinele, deşi evoluţioniştii susţin că seamănă cu elefantul. Ei afirmă că, în trecut, aceştia au fost elefanţi. Ei presupun că elefanţii s–au decis să meargă înapoi în apă şi aşa au devenit lamantini. Unii spun că ei vin şi pleacă. Un timp, vor trăi în apă, apoi vor ieşi afară.

Dar au unele caracteristici asemănătoare cu cele ale elefanţilor. Pe înotătoarele din faţă au un fel de unghii, care seamănă foarte mult cu unghiile elefantului. Au o gură foarte sensibilă şi, asemenea trompei elefantului, au mici „degete”cu care pot apuca lucruri.

Gura, având mustăţi foarte sensibile, simte diferite lucruri pe care le mănâncă. Poate să le aranjeze şi chiar să le ţină o vreme cu înotătoarele. Aproape că îşi folosesc înotătoarele pe post de mâini. E fascinant să vezi o vacă de mare făcând astfel de lucruri.

Mai au o coadă foarte plată, iar când înoată, coada se mişcă încet, în sus şi–n jos. Alunecă uşor prin apă. Când înoată, seamănă cu un submarin mare. Se ghidează cu înotătoarele din faţă. Acestea nu merg în aceeaşi direcţie. Parcă ar avea un creier pentru fiecare. Poate să o folosească o dată pe una şi poate să le mişte independent. Cu una, poate doar să împingă. Sunt foarte inteligenţi!

Nu au păr, dar au mustăţi. Diferenţa dintre păr şi mustaţă este că de mustăţi sunt ataşaţi nervi, unele având chiar patru tipuri de nervi ataşaţi, care îi pot oferi lamantinului diferite informaţii. Poate simţi mâncarea. Poate simţi diferite tipuri de obiecte în care, poate, nu ar vrea să înoate. Mulţi cercetători cred că face aceste lucruri cu ajutorul mustăţilor.

Respiră prin nas. Majoritatea mamiferelor acvatice au un orificiu de răsuflare, cum ar fi delfinul brun şi balena. Lamantinul respiră pe nas. Poate să îşi ţină respiraţia timp îndelungat şi poate expira aproape tot aerul din plămâni. Aproape 90%, într–o singură expiraţie. Se ridică la suprafaţă şi expiră aerul.

Uneori dorm pe spate. Se lasă la fund şi dorm, iar bătăile inimii se pot reduce aproape la zero. Cercetătorii pot să vă confirme că inima poate să bată o dată la fiecare 15 minute, ceea ce e uimitor. Chiar şi în timpul somnului îşi pot ţine respiraţia mai mult. Parcă întregul lor sistem încetineşte. Cum s–ar fi putut întâmpla aceasta datorită hazardului? Aceasta trebuie să se întâmple când dorm, altfel ar trebui să iasă la suprafaţă pentru a respira, tot la două trei minute.

Probabil că au cel mai bun sistem imunitar dintre toate mamiferele. Aceste creaturi minunate sunt rănite sau ucise în mod constant de bărcile cu motor şi de elice. S–a descoperit că unii dintre ei se vindecă, deşi ar trebui să moară. Se poate vedea pe spate, unde au fost loviţi de elice şi pe coadă, unde au fost sfâşiaţi.

Oamenii de ştiinţă le–au studiat sângele şi unii au afirmat că au până la 90% celule albe în sânge. Acestea luptă împotriva bolilor. Poate găsim câteva lucruri pe care ar trebui să le învăţăm de la lamantini, lucruri care ne–ar putea fi de folos, mai ales acum, când sunt atâtea boli din cauza deficienţelor sistemului imunitar care afectează omenirea. Poate un tânăr ar putea să–şi ia diploma de doctorat, scriind despre sângele lamantinului şi să–şi dea seama ce se întâmplă aici. Astfel, să fie de un ajutor inestimabil pentru omenire, în îmbunătăţirea sistemului nostru imunitar.

Au aceste abilităţi extraordinare, despre care evoluţioniştii spun că ar fi fost ale elefanţilor care au intrat în apă şi, astfel, au devenit lamantini. Dacă lamantinul este o specie de elefant care a intrat în apă, aşa cum ne învaţă evoluţioniştii, atunci se ridică mai multe întrebări. De ce nu există nici o formă intermediară între elefant şi lamantin? De ce mai avem elefanţi, dacă unii elefanţi s–au decis să meargă înapoi în ocean? Avem lamantini şi avem elefanţi. Nu avem nimic între ei. Îi avem pe amândoi. Nu vedem nici un lamantin care să încerce să revină pe uscat. Nu vedem nici un elefant care să se gândească că vrea să se reîntoarcă în ocean.

Nu ştiu cum am putea să gândim altfel, decât că Dumnezeu a creat lamantinul. Dumnezeu a creat această formă de animal ca o entitate specifică, aşa cum elefantul este o entitate specifică. Lamantinul are caracteristici cu totul particulare. Nu avem nimic care să lege prăpastia dintre ele. Mie mi se pare că acestea sunt două fiinţe create deosebit, chiar dacă pare a fi o legătură din cauza aparenţei lor.

Să vedem nişte dovezi. Să găsim dovezi pentru aceasta. Obişnuiam să accept lucrurile pe care le învăţam prin credinţă. Dar acum caut dovezi. Haideţi să găsim unele dovezi. Ne–am uitat cu mare atenţie, dar nu am găsit nici o dovadă.

Noile legi pentru bărcile cu motor protejează lamantinii. Să sperăm că lamantinii vor mai fi prin preajmă şi în anii următori. Dacă evoluţioniştii au dreptate, poate unul tot se va târî afară din apă şi va deveni din nou elefant.

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/6563-lamantinul-vaca-de-mare-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/lamantinul-vaca-de-mare-creaturi-extraordinare-care-sfideaza-evolutia/

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

download-3 (2)

O gamă largă de întrebări sunt trimise în fiecare săptămână.
Sperăm ca secţiunea „Întrebări frecvente” să  răspundă la întrebările şi nelămuririle pe care le ai. Eşti nebun?

Hmmm … greu de spus.

Cum poţi fi atât de ignorant?

Ne-am mai întâlnit înainte? Te rog, nu uita că persoana de la celălalt capăt care face o afirmaţie ignorantă despre un altul e de fapt ignorant sau prost (iartă-mă, te rog).

Esenţa creaţionismului nu e: „Dumnezeu a spus aşa, eu cred, aşadar problema e rezolvată.”?

Pentru unii oameni da, aşa e. Dar în schimb, un altul nu ar putea spune că pentru majoritatea esenţa evoluţionismului e: „Oamenii de ştiinţă au spus aşa, eu cred, aşadar problema e rezolvată.”?

 Când vei înceta să te mai „opui ştiinţei”?

Când vei înceta – să o baţi pe soţia ta? Cu alte cuvinte întrebarea însăşi implică ceva neadevărat. Uneori oamenii de ştiinţă chibzuiţi şi puţini care propun o teorie sunt cei care în final au avut dreptate. În primul rând, noi nu „ne opunem ştiinţei.”

Adu-ţi aminte, te rog, că toţi fondatorii ştiinţei moderne au fost creaţionişti, precum Newton, Kepler, Pascal, Boyle, Galileo şi mulţi alţii. Înţelegerea lor că există un Creator divin, logic, le-a oferit baza pentru a căuta legile naturale ale creaţiei Sale, şi au încercat să aibă gândurile Lui. Azi noi facem la fel întrucât recunoaştem că trăim într-un univers ce a fost creat în mod logic. Simpla idee că ceea ce vedem în jurul nostru a avut loc din întâmplare în urma unei explozii (Big Bang)? Creaţioniştii, fiind pe aceeaşi linie cu ştiinţa, afirmă că dovezile sugerează cu putere că s-a întâmplat exact opusul.

 Cum rămâne cu dinozaurii?

Simplu spus, au trăit în acelaşi timp cu oamenii de-a lungul miilor de ani ai existenţei omenirii, şi au dispărut înaintea erei noastre. Cuvântul „dinozaur” are o vechime de numai 160 de ani. Legende despre reptile periculoase (cunoscute ca dragoni) ne-au fost transmise de strămoşii din Europa, China şi restul Asiei până la cele trei Americi (de nord, de sud şi centrală), iar legendele sunt cunoscute şi în Africa. De ce aceste legende/istorii (care, ia aminte, au fost răspândite pe continente locuite de oameni!) sunt trivializate şi nu sunt luate în seamă doar pentru a da credibilitate temporarei teorii a evoluţionismului? În ştiinţă e important să separi dovada de interpretare. Dovada e că au existat aceste reptile uriaşe şi periculoase. Avem oase, istorie înregistrată şi urme; avem dovezi puternice. Interpretarea (sau convingerea) că ei au murit cu milioane şi milioane de ani în urmă e disputată de creaţionişti şi evoluţionişti. Plus numeroasele povestiri din istorie ce relatează despre oameni ucişi de dragoni/dinozauri şi modul cum ulterior oamenii, drept răzbunare, s-au unit ca să îi omoare (printre alte dovezi importante) sunt în mod evident de partea noastră … pe măsură ce teoria creaţionistă e tot mai puternică în fiecare an.

Dinozaurii n-au dispărut cu 65 de milioane de ani în urmă?

Există dovezi că Pământul are numai câteva mii de ani vechime. În secţiunea CĂRŢI, vezi It’s a Young World After All (Şi totuşi e o lume tânără) de Dr. Ackerman. Acei „65 de milioane de ani” e o invenţie mentală recentă. Evoluţionismul oferă o ascunzătoare mentală de atotputernicul nostru Creator. Evoluţionismul afirmă (din punct de vedere teologic) că Dumnezeul nostru e slab sau nu există. Aşa e? Gândeşte-te la ce spune evoluţionismul despre originile noastre. Dragonii (vezi răspunsul de mai sus din secţiunea Întrebări frecvente) au fost văzuţi, iar uneori strămoşii noştri, de pe toate continentele, s-au luptat cu ei. Strămoşii noştri au fost sinceri în ce privesc înregistrările făcute despre reptilele periculoase. Au trăit în aceleaşi vremuri cu omul. Oamenii au văzut dinozauri. Desigur, ulterior povestirile au fost împodobite, dar grăuntele de adevăr că oamenii şi dinozaurii (dragonii) au trăit în acelaşi timp este corect. Au trăit în locuri diferite … dar în acelaşi timp – până când dinozaurii au dispărut treptat. (A propos, mai există câţiva dinozauri.)  4004 î.H. … nu vorbeşti serios!!

Există de fapt mai multe versiuni a ce se numeşte „ştiinţă creaţionistă.” Unii creaţionişti acceptă majoritatea interpretărilor evoluţioniste dar se opresc în punctul în care viaţa s-ar fi format de la sine. Aceşti creaţionişti susţin că ar fi existat o „cauză iniţială” (sau „Prima cauză”), adică „Cineva” … a catalizat întâmplări timpurii, pe urmă evoluţia a fost procesul folosit ulterior de acest „Dumnezeu.” De pewww.creationism.org oferim link-uri către unele din aceste site-uri, dacă eşti interesat. Dar alţi creaţionişti, ca cei care au contribuit la acest website, au continuat să înveţe … şi au înţeles (sau au convingerea) că într-adevăr nu există deloc dovezi ştiinţifice corecte care să sprijinească evoluţionismul; şi nicicum Pământul nu e mai vechi de 10.000 de ani. Acest lucru e complicat, dar mulţi din aceşti „creaţionişti ai Pământului tânăr” sunt convinşi că anul 4004 î.H. e foarte aproape de data când Pământul a fost creat. Ştiu că aşa ceva este cu totul hilar pentru cei care cred că metodele de datare radioactivă chiar funcţionează, îmi pare rău să le spun că nu, nu funcţionează.

40 de zile şi 40 de nopţi, serios?

De fapt, în Genesa, capitolul 7 scrie că timp de 150 de zile apele s-au ridicat deasupra pământului, şi pe urmă au coborât pentru următoarele 150 de zile. Timpul total al Potopului a fost aproximativ de 1 an de când familia lui Noe a intrat şi a părăsit Arca. Acest lucru scrie clar. Punct. Dar de asemenea se pare că a plouat foarte puternic în primele 40 de zile şi nopţi al acestui moment fundamental (şi a bătut un vânt puternic, Gen. 8:1). Nu există niciun fel de dovadă că ploaia a provocat Potopul, iar creaţioniştii moderni nici nu afirmă acest lucru. Iertaţi-mă aici, dar numai evoluţioniştii folosesc această noţiune falsă ca punct de sprijin pentru a dispreţui teoria creaţiei, inclusiv Potopul.

Cum e posibil ca în arca lui Noe să fi încăput toate speciile de animale mari din lume!

Cele mai mari ouă de dragon (i.e. dinozaur) care au fost descoperite au mărimea unei mingi de fotbal. Un om, de exemplu, ar putea pune în portbagajul maşinii lui doisprezece ouă de brahiozaur şi ar mai avea loc în portbagaj pentru alte lucruri! Înseamnă că dragonii tocmai ieşiţi din găoace nu erau foarte mari. Misiunea lui Noe a fost să aibă grijă de fiecare soi de animal. Nu trebuie să găseşti cel mai mare din fiecare soi. Şi nici nu ai nevoie de fiecare specie subdivizată. Ştiaţi că cele mai multe soiuri de câini nu au o vechime mai mare de 100 de ani? 2 căţeluşi ar putea păstra genomul întregii „rase canine” de animale. Biblia foloseşte cuvântul „soi” pentru diferitele forme de viaţă. Caii şi zebrele pot (şi au) făcut pui viabili; la fel tigrii şi leii, lucru ce arată că ei (potrivit teoriei creaţioniste) au provenit din acelaşi inventar viu. Câinii şi lupii (deşi azi oamenii îi consideră foarte diferiţi) au provenit de asemenea din acelaşi „soi.” Există câteva animale mari (care au această mărime când sunt la vârsta maturităţii) desigur: girafe, elefanţi şi T-rex printre ei. Dar mărimea obişnuită a unui animal e ca al unei oi, i.e. arca cu trei etaje era suficient de largă pentru a oferi loc soiurilor de animale plus mâncare pentru fiecare. Procesul de formare a speciilor biologice ar putea să înceapă din nou de la cei doi „câini” sănătoşi. Dacă ne gândim din punct de vedere ştiinţific la aceasta, vedem un design variabil incredibil, aşa-i?

Chiar dacă toată atmosfera ar fi fost 100% saturată cu umezeală şi ar fi început să plouă nu ar fi fost suficientă apă ca să acopere continentele! Potopul a fost imposibil, recunoaşte!

Aceasta e o acuzaţie obişnuită şi are a face cu răspunsul dat la cele două întrebări de mai sus. Povestirea din Genesa despre Potop e doar ce a văzut Noe, şi ar putea să nu fie tot tabloul despre evenimentele catalizatoare. Nu este pomenită gheaţa deloc, ştim că apele ce au crescut (în primele 150 de zile) au avut loc simultan cu începerea celor 40 de zile de ploaie şi cu faptul că izvoarele adâncului celui mare s-au rupt, aceasta fiind o afirmaţie uluitoare. Ploaia nu a provocat Potopul, dar acest simptom al cataclismului de asemenea a început în acelaşi moment.

Apa sărată care s-ar fi aflat pe continente ar fi distrus toate plantele oricum, corect?

Ai pus vreodată zahăr în cafea şi ai uitat să amesteci? Ce gust a avut? Înainte de Potop oceanele „nu fuseseră amestecate” încă. Oceanele se poate să nu fi fost saturate cu minerale înainte de Marele Potop atunci când apele s-au revărsat peste pământ. Şi ştim că seminţele plantelor (nu hibrizi mici, care sunt mult mai slabi din punct de vedere al sănătăţii, la fel ca mai sus menţionatele rase de câini) sunt vânjoase şi pot fi rostogolite, supravieţuind chiar luni în şi purtate de apă. Însă din fosile rezultă că unele tipuri de plante (şi multe creaturi ale oceanului) nu au rezistat Potopului şi schimbărilor care trebuiau să aibă loc pentru a rezista mediului mai rece existent ulterior pe Terra. Papura, de exemplu, obişnuia să crească până la 18 metri în vremurile din trecut, dar rămăşiţa pe care o vedem azi abia creşte 1 metru. Lumea modernă e numai rămăşiţa a ce a fost înainte.

Potopul lui Noe nu a fost doar un potop regional?

Imposibil. Unii oameni afirmă acest lucru azi, dar Genesa spune clar că Dumnezeu a îngăduit potopul peste tot pământul; toţi oamenii, toate animalele şi păsările care nu erau în Arcă se vor îneca. Un om obişnuit poate merge 1,60 km pe oră, corect? În 10 ore omul poate străbate cam 50 de km. În 100 de zile de mers în acest ritm ar fi posibil ca omul să meargă câteva mii de km, corect? (Gândeşte-te la pionierii americani şi căruţele lor, traversând America de nord la pas alături de căruţe, îndreptându-se spre nord de-a lungul unui anotimp îndelungat.) Dacă Dumnezeu ar fi trimis un „potop regional” atunci de ce nu l-a pus pe Noe să construiască o „căruţă a lui Noe”? Noe ar fi putut să se mute cu câteva văi mai încolo pentru a scăpa de potopul regional. Din punct de vedere geologic, vedem straturi sedimentare adânci pe fiecare continent. Majoritatea sedimentelor au loc în urma apelor. Straturi groase, adânci, uniforme ce se întind pe sute de metri pătraţi indică un eveniment din trecut ce a avut loc o singură dată în care au avut loc procese imense de depozitare, procese pe care nu le mai vedem în zilele noastre. Astfel de straturi adânci, amestecate cu rezerve de cărbune şi ţiţei (au nimicit formele de viaţă din trecut) se află pe toate continentele şi toate indică un potop global.

Potopul a fost global. S-a amintit în legende/istorii în lumea întreagă, nu doar în povestirea din Evrei. Care e temelia ta finală pentru adevăr? E „aşa numita ştiinţă” care urmăreşte curentele şi convingerile stabilite de păreri temporare?, sau e Cuvântul lui Dumnezeu, recunoscând că majoritatea oamenilor de ştiinţă greşesc uneori…? Timp de peste 1000 de ani, oamenii de ştiinţă de la Ptolomeu la Galileo au greşit crezând că universul se învârtea în jurul pământului, aşa-i? Faptul că Biserica l-a persecutat pe Galileo a pornit de la sprijinul pe care l-a acordat „ştiinţei” învăţată de cărturarii din acele vremuri. Liderii bisericii i-au sprijinit pe nobili când Galileo, care a afirmat că teoria grecului matematician şi om ştiinţă, Ptolomeu, (care exista de 1000 de ani) ar fi incorectă. „Să crezi majoritatea oamenilor de ştiinţă?” pentru că s-ar putea să aibă dreptate…? Nu, uneori majoritatea greşeşte. Au greşit când au afirmat că universul întreg se învârte în jurul Pământului şi există dovezi puternice că greşesc şi azi susţinând că suntem doar un accident cosmic ce a explodat din nimic fără nici un motiv. O simplă întâmplare statistică fără nici un Dumnezeu alături, aşa că trăieşte-ţi viaţa aici şi acum; oamenii fac legea; consensul uman e autoritatea supremă.

Procesul penal Scopes din 1925 (cunoscut şi ca Procesul penal al maimuţei) nu a arătat că evoluţionismul a câştigat, iar creaţionismul a pierdut – pe deplin!

Asta au spus în reportaje media liberală şi Hollywood încă de atunci.

   De ce nu tolerezi convingerile altora?

Mă interesez şi vorbesc în ceea ce priveşte ambele părţi când vine vorba de această chestiune importantă … spre deosebire … de media liberală şi Hollywood, ei procedând opus de-a lungul anilor.

Voi, creaţioniştii care cred că pământul e plat, îmi provocaţi greaţă!

Aceasta nu e o întrebare, dar versiuni ale acestui comentariu sunt foarte obişnuite. De obicei provin de la tineri care vor să-i pună pe creaţionişti (sau pe oricine altcineva care nu e de acord cu ei cu privire la orice, de fapt) la locul lor. Oh, de-aş fi tânăr din nou!

Ştii, un lucru pe care l-am spus în faţa grupurilor sceptice e următorul: chiar dacă nu sunt deloc de acord cu concluziile mele, să ia în considerare dovezile care există din plin. Oamenii care postulează cele mai bune şi mai noi teorii, peste 10 sau 20 de ani sunt cei care pot de asemenea să includă dovezi înlăturate pe ascuns de către experţii acestei generaţii pentru că informaţiile nu se potrivesc cu teoriile lor (vezi următoarea întrebare).

Datarea radioactivă dovedeşte că creaţionismul nu se poate să fi avut loc, aşa-i?

Creaţioniştii sunt de partea ştiinţei testabile şi repetabile. Ahem, din nou, creaţioniştii sunt cei care stau de partea ştiinţei. Evoluţioniştii ignoră ştiinţa atunci când le convine! Rocile nu au date ştampilate pe ele, şi nimeni nu a asistat la cum au îmbătrânit timp de (presupuşii) milioane de ani. Datarea radiometrică e o treime adevăr şi două treimi presupunere, şi nu poate fi reprodusă. Curgerea lavei care a avut loc în vremuri istorice înregistrate a fost datată radiometric că ar avea milioane de ani. Acest lucru nu ne oferă certitudine cu privire la presupusa vechime a pământului.

Există carbon perceptibil pe şi lângă multe oase fosilizate de dragon. (Conform teoriilor evoluţioniste actuale aceste oase au cel puţin 65 de milioane de ani, corect?) Creaţioniştii dau jos de pe oase o parte din carbon şi trimit mostre la laboratoare pentru datare (C14) dating; rezultatele demonstrează că respectivul carbon care înainte fusese pe oasele de dinozaur are cel mult o mie de ani. Ştiinţa câştigă. Se ştie că evoluţioniştii s-au enervat la culme când creaţioniştii au publicat mai târziu de unde provenea carbonul datat. Un alt exemplu e nouldom din lavă de pe muntele Sf. Elena. Abia dacă are 35 de ani vechime, dar datarea radioactivă (K-Ar) arată că are 1 milion de ani vechime! …Ceva e foarte, foarte greşit. Pompeii şi Hawaii de asemenea au curgeri vulcanice istorice care dovedesc că datarea K-Ar nu valorează nici 2 bani. Şi totuşi înalţii preoţi ai evoluţionismului ţin cu dinţii de aceste date antice întrucât nu există nicio altă „dovadă” care să le ofere un Pământ cu o vechime mai mare de 10.000 de ani. Toate fluviile şi cascadele arată că Pământul are doar câteva mii de ani. Mitul cu milioane de ani pur şi simplu e fals. Aceasta e ştiinţa: testabilă şi repetabilă. Aceste teste … pot fi repetate.

 Cum rămâne cu mărturiile fosilelor?

„Cel mai bun prieten al creaţionistului” (i.e. mărturia fosilelor) arată lipsa evidentă de forme cu caracter intermediar. Desigur, fiecare generaţie de evoluţionişti au câteva, dar până acum niciuna nu a trecut testul timpului. Mai nou ei încearcă din răsputeri să afirme că „dinozaurilor le-au crescut aripi” pentru a valida teoria temporară a evoluţionismului. Şi aceasta va cădea din plin. Aşteaptă şi vei vedea. (Au însă artişti buni, nu-i aşa?) Au nişte ilustraţii uimitoare cu forme temporare „probabile,” fără, însă, nici un pic de dovadă ştiinţifică. E trist ce fac cu copiii printr-o astfel de propagandă.

Evoluţia umană (Hominidae) e un ADEVĂR! Recunoaşte!

În zilele noastre capacitatea cranială a oamenilor vii variază de la 700 cc la 2200 cc, fără nici o legătură între mărimea creierului şi inteligenţă. (Media e aproximativ 1300-1350 cc; i.e. centimetru cubic.) Am trăit în Tokyo 5 ani. Media „mărimii creierului” lor e mult mai mică decât a mea (eu sunt caucazian înalt) dar te asigur că japonezii sunt foarte deştepţi. Dacă ne uităm la computere, am putea spune că circuitele care sunt mai apropiate una de alta sunt mai eficiente şi mai rapide, … prin urmare un creier mai mic nu e neapărat un dezavantaj, corect? Când evoluţioniştii înşiră cranii vechi de la cel mai mic la cel mai mare (şi intenţionat ascund craniile antice care sunt mai mari decât cele din zilele noastre) fac presupuneri false legând mărimea creierului de inteligenţă – şi neglijează raţiunea! În plus metodele lor de datare radioactivă nu funcţionează (după cum am afirmat mai sus), aşa că ei nici nu ştiu cât de vechi e fiecare craniu.

Scuză-mă, dar ce se întâmplă cu oasele unui om care nu are suficient calciu în dieta lui? Sau dacă îi lipseşte cupru, de exemplu, i-ar afecta dezvoltarea creierului. Dacă în trecut mulţi oameni mâncau hrană locală …(ai răbdare,) iar solul local din zone diferite avea lipsă de seleniu, sau magneziu, sau fier, sau alte minerale … acest lucru ar afecta fiecare om şi animal din zona respectivă de-a lungul generaţiilor, corect? Când avem de-a face cu fosile umane să luăm în considerare toate posibilităţile ştiinţifice logice (inclusiv defectele congenitale), şi nu doar să folosim un tipar evoluţionist necinstit a mii de rămăşiţe omeneşti (ascunzând sau ignorând majoritatea de astfel de rămăşiţe!) pentru a face publicitate teoriei evoluţionişte, încercând să i se confere credibilitate – cu alte cuvinte, ei proclamă evoluţionismul cu orice preţ în pofida mărturiilor fosilelor. Noi vom avea de plătit un mare preţ dacă îi lăsăm să continue să înşele publicul cu dovezi false. Mărturia fosilelor (i.e. cel mai bun prieten al creaţionistului) arată că există variaţii de la soi la soi, dovadă a designului incredibil de înţelept.

Ce face evoluţionismul? (Da, îţi pun ŢIE o întrebare serioasă!) Umple o nevoie în ce priveşte originea noastră. Nu e testabil, nici repetabil. Iar când creaţioniştii arată că evoluţionismul stă împotriva dovezilor ştiinţifice, evoluţioniştii se enervează. Se enervează? Poftim? Credeam că asta e „ştiinţa” … schimbul liber de idei şi dovezi şi de toate. Noi le ameninţăm religia. Cine suntem noi ca oameni? De ce suntem aici? Unde vom merge? 3.5 miliarde de perechi de ADN omenesc. Wow! Nu am suficientă credinţă să cred că originea noastră vine dintr-un accident întâmplător. Asta e diferit … diferit de orice fel de ştiinţă, nu-i aşa?

 Nimeni nu ştie că „ştiinţa creaţionistă” e oximoron?

Aceasta e cea mai importantă istorie antică despre care vorbim – originea noastră. Este o chestiune discutabilă care ne atinge în profunzime. Într-adevăr foarte profund şi de aceea e ameninţătoare. E diferită de alte ştiinţe. Dacă există Dumnezeu care m-a creat pe mine şi pe tine şi spune că are dreptul să ne judece după ce murim, după o viaţă în care învăţăm şi testăm, atunci suntem nebuni să ne opunem realităţii, să închidem ochii şi să declarăm în masă că existenţa Lui nu trebuie să fie. La urma urmei suntem fiinţe mici, finite, legate de o biluţă albastră suspendată în spaţiu, şi care se află într-o zonă dintr-o anumită galaxie; şi suntem limitaţi la doar 5 simţuri. Iar unii din cei mai „deştepţi” oameni, care se proclamă a fi înţelepţi, presupun că tot ce există trebuie să răspundă înţelegerii noastre finite ori altfel nu poate exista? „Ştiinţa evoluţionistă” cu a ei sfidare poate la fel de bine să fie eximoron, dar nu termenul „ştiinţă creaţionistă” care în primul rând recunoaşte că noi şi simpla noastră înţelegere nu stau în centrul a tot ce există.

Creaţioniştii nu publică pentru a primi recenzii ştiinţifice din partea colegilor, dovadă că nu sunt buni oameni de ştiinţă, corect?

Păi … e foarte comod ca aceiaşi gardieni ai turnului de fildeş care resping manuscrisele cu care nu sunt de acord să îşi schimbe ulterior părerea şi să dea vina pe creaţionişti pentru că nu li se dă voie să publice cercetare de calitate în publicaţiile lor ştiinţifice.

Dr. Henry Morris de la Institute for Creation Research(Institutul pentru cercetare creaţionistă) a afirmat că există mulţi oameni de ştiinţă creaţionistă care lucrează în industrie sau sănătate, dar prejudecata anti-creaţionistă a devenit atât de puternică în academii încât nimeni nu poate vorbi sau scrie deschis împotriva evoluţionismului fără să fie ostracizat sau concediat. Recenzii ştiinţifice supuse presiunii de grup în acelaşi timp fiind în competiţie pentru respect şi avansare în carieră are limitările sale. Evoluţioniştii au decis că nu există „Dumnezeu” în faţa căruia să dăm socoteală, astfel consensul uman e statul suprem în discernerea adevărului. Cum se poate ca orice profesor care predă evoluţionismul să rupă rândurile şi să spere să-şi păstreze meseria? A rupe acest consens spune, prin definiţie, că acel om greşeşte; înţelege că dacă nu există „Dumnezeu” în faţa căruia avem de dat socoteală corupţia va creşte tot mai mult dacă nu e ruptă pe dinafară (acelaşi lucru fiind valabil pentru departamentul de poliţie al unui oraş, regimul politic sau ierarhia unei religii false.)

Respectata Societate de cercetare creaţionistă Creation Research Society are la activ cam 650 de membri, şi toţi au diplome valoroase în domeniul ştiinţei. Mulţi dintre ei au publicat articole ştiinţifice de calitate. CRS de asemenea publică un jurnal ştiinţific regulat şi o foaie de informare bilunară conţinând o varietate de articole ce au la bază ştiinţa.

 Evoluţionismul e ştiinţă; creaţionismul e religie

Convingerea aceasta rostită de batjocoritori e obişnuită. De obicei răspund pe scurt acestor observaţii. Dar aici voi menţiona că evoluţia e un presupus proces care cică explică originea noastră. În mii de ani de cultivare a pământului nu s-a înregistrat vreodată că aşa ceva s-ar întâmpla. Nici acum nu există fosile de tranziţie bona fide; nici măcar una. Presupusele metode de datare radioactivă ce postulează milioane de ani nu rezistă în faţa testabilei şi repetabilei cercetări ştiinţifice. Iar uneori …recunosc … îmi place să schimb obişnuita dezbatere pentru a obţine efect. În schimb voi dezbate „ştiinţa creaţionistă vs. religia evoluţionistă.” Macro-evoluţia (de la molecule la om, a avut loc automat în timp) e crezută de partizani dar nu e singura teorie existentă.

Care e diferenţa între macro-evoluţie şi şi micro-evoluţie?

Macro-evoluţia e teoria care susţine că un soi de viaţă poate deveni alt soi dacă i se oferă suficient timp şi ocazie. Micro-evoluţia însă e procesul biologic observat care arată că descendenţii sunt asemănători (dar evident nu clone) strămoşilor lor. (Nu e uimitor că Creatorul a făcut posibilă această adaptare în cadrul fiecărui soi!) Copilul moşteneşte trăsături vizibile de la ambii părinţi, etc. Micro-evoluşia e ştiinţifică. Acesta e modul în care Creatorul a făcut viaţa, diferite specii pot apărea în cadrul fiecărui „soi” de viaţă prestabilit. Priveşte cu atenţie—când evoluţioniştii oferă dovezile lor despre presupusa macroevoluţie, ceea ce ei de fapt citează sunt TOTDEAUNA instanţe ale microevoluţiei, în speranţa că tu nu vei observa diferenţa. Legea despre genetică a lui Mendel ne arată de ce microevoluţia nu duce la macroevoluţie.

…Există multe alte întrebări şi variaţiuni ale întrebărilor şi provocărilor pe care oamenii le prezintă. Sperăm că secţiunea „Întrebări frecvente” va răspunde la unele din întrebările pe care poate le-ai avut cu privire la acest subiect important. Dacă eşti un om cu frică de Dumnezeu, roagă-te să înţelegi această chestiune fundamentală. După ce ai verificat ambele părţi – s-ar putea să ai o cu totul altă părere, dar te rog să iei în considerare că motivul pentru care am scris şi am postat aceste informaţii pe pagina web e pentru că sperăm să te zidească şi să te informeze

Din momentul Căderii, când Adam şi Eva au păcătuit, noi am pierdut contactul direct cu Creatorul nostru. Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. În generaţiile care au urmat a început o luptă să păstrăm şi să dăm mai departe cum putem să ne împăcăm cu El. Pe măsură ce strămoşii noştri s-au împrăştiat după Potop, au dat mai departe variaţii istorice ce includ peste 250 de povestiri despre Potop! Istoria niciunui popor nu afirmă să fie mai veche de 5.000 de ani. Peste tot în lume aşa este. Şi totuşi, în ultimii 200 de ani a existat o presiune mereu crescândă iniţiată de „avansatul om modern” de a uita complet ce a rămas din istoria antică de mii de ani, pentru a o înlocui cu miticul „milioane” de presupuşi ani, că suntem accidente cosmice şi că trebuie să stăm uniţi împotriva Creatorului nostru. „Extratereştrii” (i.e. îngeri căzuţi; duhuri familiare sau zei falşi din vechime deghizaţi în forme noi) în curând îşi vor face simţită prezenţa pentru a finaliza falsa anti-istorie ce va veni. Te rog nu te lăsa prins de înşelătoria spirituală a evoluţionismului şi de toate lucrurile la care duce convingerea evoluţionismului .

Am să închei cu o rugăciune pe care şi ateii şi anti-ateii o pot rosti în linişte şi în mod sincer: „Creatorule, dacă exişti şi mă auzi, Te rog ajută-mă.”  Fă primul pas. Nu suntem singuri în univers.

Paul Abramson,  Editor of:  http://www.creationism.org          MP3 Audio Teaching

Other Creation Science FAQs:

CMI • Creation Ministries Intl. – Creation Answers  FAQ

ICR • Institute for Creation Research  FAQ

CSC’s  „In the Beginning”  – Full Index

AIG • Answers In Genesis  FAQ

(Media/Reporter Info)  Creationism.org’s – „Press Release”

„Întrebări frecvente”

<http://www.creationism.org/romanian/creationism_faq_ro.htm&gt;

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/intrebari-frecvente/

Îndoielile lui Charles Darwin. Partea a IV-a

 Doina Bejenaru  03-08-2018 

Continuăm cu a patra parte a recenziei cărții lui A.N. Wilson, publicată anul trecut, Charles Darwin, Victorian Mythmaker („Charles Darwin, făuritor de mit”). Părțile anterioare pot fi accesate în categoria: Cartea Săptămânii.

Darwin se apucă de lucru

În octombrie 1836 Darwin ajunge din nou în Marea Britanie după călătoria lui în jurul globului la bordul vasului Beagle. E în posesia a aproape 4.000 de fosile, oseminte, schelete, piei de animale și mostre similare, toată colectate din America Latină, în special din Patagonia. În 1837 Darwin începe să-și aștearnă pe hârtie impresiile privind specimenele care le-a colectat, impresii care stau la baza teoriei evoluției enunțată de el în cartea care l-a făcut renumit și care a influențat lumea la fel de mult ca și Capitalul lui Marx, On the Origin of Species, publicată în 1859.

Darwin a muncit la carte două decenii care l-au marcat profund. La puțini ani după reîntoarcerea în Marea Britanie, Darwin se căsătorește cu o tânără profund religioasă și pioasă, Emma. În timp, Emma începe să înțeleagă interesele și aspirațiile intelectuale ale soțului ei și devine tot mai preocupată că Darwin se distanțează de creștinism și își pierde credința. Devine și mai îngrijorată observând că teoriile soțului ei contravin teologiei creștine și pun la îndoială creația și pe Dumnezeu. În anii 1840 soților Darwin li se nasc zece (10) copii din care doi mor. Angajeaza o bonă, creștină, care încearcă să insufle în copiii lui Darwin credința în Dumnezeu. Copiii, bonele, Darwin și Emma participă cu regularitate la slujbele religioase ale bisericii anglicane din loc. Pentru Darwin, însă, mersul la biserică era doar o rutină, o practică săptămânală care îi facilita oportunitatea să petreacă timp cu familia și copiii, fără însă a-i afecta intelectul, gândirea ori credința.

Între timp, sănătatea lui Darwin continuă să fie șubredă și boala de care s-a îmbolnăvit în America de Sud se agravează. Vomitatul, inabilitatea de a-și controla scaunul, acidul gastric, și durerile de cap se întețesc și, în timp, devin o realitate mai zilnică în viața lui Darwin. Încearcă diferite metode de însănătoșire, inclusiv băile în stațiunile montane britanice, dușurile reci, dar sănătatea continuă să i se subrejească. I se sugerează chiar să consulte o vrăjitoare care pretindea să poată vedea înlăuntrul corpului și să deslușască cauzelele bolilor. O face, dar totul pare să fie în zadar. În notițele lui zilnice Darwin menționează tot mai des că se simte bătrân și că îmbătrânește înainte de vreme. Trupul i se îngreunează și începe să se anchilozeze. Într-o scrisoare adresată unuia din servitorii lui în 1849, el scrie: „Nu mai sunt capabil să merg nici măcar o milă de câțiva ani”. (Pagina 201)

În acei ani, Darwin duce o corespondență robustă cu intelectuali proeminenți ai Europei zilelor lui, geologi, palentologi și naturaliști, pentru a înțelege mai bine structura geologică a planetei. La Londra se întâlnește cu influentul gânditor german Alexander von Humboldt pe care îl admira pentru mintea lui ascuțită. În 1844 Darwin publică un eseu, The Variation of Organic Beings („Variația ființelor organice”) în care încă își exprimă, se pare pentru ultima dată, credința în creație și Creator. Pornește de la premiza că omul dezvoltă noi rase de animale și soiuri de plante prin metode artificiale și devine înclinat să creadă că, la fel, Creatorul a înzestrat natura cu aceași abilitate de a se modifica pe sine însăși prin selecția naturală. (Pagina 185)

Temerile lui Darwin

În anii 1840 Darwin suferă de două temeri mari: (1) aceea că teoriile lui îl neagă pe Dumnezeu și îl exclud din procesul creației; și (2) groaza că dacă teoria lui ar fi greșită și-ar pierde statutul de mare om de știință al Secolului XIX. Eseul din 1844 a fost ultima afirmație scrisă a lui Darwin în care încă profesa o oarecare credință în Dumnezeu. Mai târziu scrie că în anii deceniului 1840 „necredința a început să mă copleșască încetul cu încetul, dar în timp m-a copleșit în întregime. Pasul cu care necredința m-a copleșit a fost atât de lent, încât nu am simțit nici o remușcare și de atunci nu m-am îndoit nici măcar odată că am ajuns la o concluzie corectă”. (Pagina 208)

În anii 1850, Darwin e confruntat de alți naturaliști britanici care, observând ascensiunea teoriilor evoluționiste în paginile revistelor de specialitate, răspund cu teoriile și cărțile lor. Printre cei din urmă sunt Edward Blyth și Sir Charles Lyell care îl pun pe Darwin cu spatele la zid. Ambii studiau, în aceleași decenii, fosile și oseminte în alte părți ale lumii, inclusiv în Africa și Bengal, ajungând, însă, la concluzii diferite. În opinia lor, experiențele societății umane cu modificarea plantelor și animalelor dovedesc abilitatea animalelor de a se adapta, nu de a evolua. Adaptările sunt temporare, nu permanente. Ele dovedesc nu evoluție, ci involuție. De exemplu, animalele domestice care ajung în sălbăticie își pierd, în timp, caracteristicile domestice și se sălbăticesc din nou. Dacă în natură se observă involuție nu evoluție, categoric, afirmă Blyth și Lyell, nu se poate vorbi de evoluție naturală, și mai ales de evoluția unei specii într-o altă specie. (Pagina 221)

Lyell merge și mai departe. Studiile lui geologice îl duc la concluzia că grupurile de specii își au originea într-o zonă geografică comună a planetei și că rămân într-o formă constantă, adică nu evoluează. Fosilele studiate de el dovedeau, în opinia lui, că toate speciile aveau aceași vârstă, adică au apărut în aceași arie geografică și în același timp. Nu au apărut în epoci geologice ori arii geografice diferite. Asta a fost, zice autorul cărții, A. N. Wilson, atmosfera intelecuală în Marea Britanie a anilor 1850 când și-a publicat Darwin Despre originea speciilor: „Liniile bătăliei dintre oamenii de știință ai lumii academice erau deja trasate când Darwin și-a publicat Despre originea speciilor”. (223)

Un alt competitor al teoriilor lui Darwin în anii 1850 a fost americanul Herbert Wallace, profesor la Universitatea Harvard din Statele Unite. Pasionat și el de evoluționism, Wallace se aventurează într-o expediție de cercetare în Amazonia. În aprilie 1848 Wallace și fratele lui pornesc spre Amazonia să colecteze specimene, așa cum făcuse Darwin cu 15 ani mai înainte. În 1851 fratele lui Wallace moare în Amazonia de friguri (yellow fever ori febra galbenă), și în 1852 Wallace se reîntoarce în America. Își încarcă vasul pe care l-a închiriat cu fosile, oseminte și specimene de animale. Vasul ia foc și Wallace pierde toate specimenele și notițele care le-a acumulat în cei patru ani în Amazonia. Dar ambițiosul american nu se lasă. În 1854 pleacă în Malayezia unde stă opt ani studiind fosilele de acolo. De acolo îi scrie periodic lui Darwin despre munca lui de cercetare și impresiile lui. Darwin devine impacientat și se grăbește să-și publice cartea la care a muncit 20 de ani și pentru care e cunoscut în istorie și în toată lumea, On the Origin of Species („Despre originea speciilor”), în 1859.

Îndoielile lui Darwin

Tirajul inițial al primei ediții a cărții a fost de 1.250 de exemplare, toate vândute într-o singură zi. Întrebarea fundamentală pentru cercetători este dacă Darwin a avut o contribuție originală la teoria evoluției și dacă da, care a fost ea? Încă înainte de Darwin, vreme de aproape un secol, intelectuali și paleontologi europeni au scris pe larg despre o posibilă evoluție a speciilor, iar alții despre adaptarea speciilor la condițiile de mediu. Până la Darwin, însă, toți paleontologii erau de acord că toate speciile descind dintr-o specie comună. Contribuția originală a lui Darwin a fost argumentul lui că în natură există o luptă pentru supraviețuire și că speciile mai puternice și mai bine adaptate mediului supraviețuiesc, iar cele mai puțin adaptate dispar. Procesul de supraviețuire, adaptare și eliminare a speciilor e numit proces de selecție naturală. Un proces care e extrem de încet și ia milioane de ani pentru a se completa. Asta, zice, autorul cărții, e ceva care nu s-a dovedit niciodată: „Ce Darwin a introdus în argumentație nu a fost dovedit niciodată, și anume că noutățile evolutive care formează „specii noi” și speciile înrudite au apărut ca rezultat al unui process lent”. (Pagina 252)

De fapt, autorul merge cu un pas mai înainte și afirmă că naturaliștii care au venit după Darwin au dovedit convingător că teoriile lui Darwin au fost greșite. „Biologii de la sfârșitul Veacului XIX l-au dovedit pe Darwin greșit”. (Pagina 252) Cum, întreabă ei, de nu există nicio evidență că speciile evoluează unele în altele? Dacă teoria evoluției ar fi corectă, asta ar însemna că ar trebui să fi găsit în fosilele depozitate în staturile geologice inter-specii, specii intermediare, adică specii care ar fi făcut tranziția între o specie veche și o specie nouă. Dar nu există. Nimic de genul acesta nu s-a descoperit niciodată.

Atacul cel mai acerb din partea lui Wilson la adresa lui Darwin apare pe pagina 253 a cărții: „Ne-am aștepta, dimpotrivă, dacă Darwin ar avea dreptate, că ar exista sute, chiar mii de astfel de exemple de tranziții. Cantitatea de fosile a zilelor noastre e mult mai mare ca în Secolul XIX, și, simplu vorbind, nu sprijină teoria darwinistă a gradualismului”. (Pagina 253)

Mai mult, adăugă Wilson, nu a existat niciodată o explicație coerentă a apariției formelor de viață complexe. Un exemplu e ochiul uman. Un studiu publicat în 1994 caută să explice formarea și adaptarea ochiului peștilor. Conform studiului au fost necesare 364.000 de generații de pești pentru ca peștele să dezvolte o lentilă care să funcționeze bine. Câte generații de pești ar fi fost necesare atunci pentru apariția peștelui, formarea lui în forma finală în care e el astăzi cunoscut, formarea aripioarelor, a urechilor, a mustăților, a solzilor, etc? Explicația darwiniană, deci, e rizibilă. Dacă peștele nu ar fi fost dotat de la început cu aceste caracteristici și organe, el nu ar fi putut să evolueze de fel pentru că ar fi fost devorat de animalele de pradă de pe fundul oceanelor. (Pagina 254) De fapt, adăugă autorul, teoriile lui Darwin par puerile la începutul Mileniului III având în vedere descoperirile științifice din doar ultimele câteva decenii care dovedesc că trăsăturile și carecteristicile ființelor vii se moștenesc, ele făcând parte dintr-un cod genetic care nu se modifică de la sine. (Pagina 255)

Originea speciilor, însă, a lăsat o lacună uriașă: nu prezintă o teorie a apariției ființei umane, a omului. Nu numai atât, dar cu fiecare zi Darwin devenea tot mai nesigur de teoriile lui originale. În deceniile după publicarea cărții Despre originea speciilor în 1859 Darwin rescrie cartea de cinci (5) ori pentru a rafina ideile originale și a răspunde criticilor. Dar, observă autorul, edițiile ulterioare devin tot mai puțin convingătoare. El caracterizează deceniile vieții lui Darwin după 1859 ca decenii de îndoieli intelectuale care se aprofundează de la an la an. (Pagina 256) Dovadă sunt notițele lui Darwin pe marginea paginilor. Pe marginile paginilor celor 6 ediții ale Originii speciilor apar, în scrisul de mână a lui Darwin, peste 100.000 de cuvinte care, în totalitate, afirmă Wilson, „reflectă 23 de ani de îndoieli”.

Sursa: AFR România

https://www.stiricrestine.ro/2018/08/03/indoielile-lui-charles-darwin-partea-a-iv-a/?utm_source

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/indoielile-lui-charles-darwin-partea-a-iv-a/

ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII

download-3 (2)

23 DEC. 2019 VIOREL ARDELEANLASĂ UN COMENTARIU

Asher Intrater

Adeseori, lucrurile merg alandala, la întâmplare, luându-ne pe nepregătite şi dându-ne sentimentul că au fost scăpate de sub control. Asta îi face pe mulţi să creadă că viaţa nu mai are sens, şi, ca atare, n-are rost să-ţi faci vreun plan pentru eventuale îmbunătăţiri fiindcă şi aşa nu ştii ce are să se întâmple. Oamenii au ajuns să creadă că totul se reduce la o problemă de şansă şi circumstanţe.

Totul este accidental, un produs al întâmplării. Unii au ajuns chiar să creadă că până şi omul nu este altceva decât un produs al evoluţiei şi al hazardului. Până şi noi, credincioşii, ajungem deseori copleşiţi de goana nebună a evenimentelor zilnice şi, drept consecinţă, tindem să uităm că-I aparţinem unui Dumnezeu suveran care este stăpân peste toate lucrurile.

În Noul Testament ni se spune de şapte ori despre ceva ce a făcut sau a pregătit Dumnezeu „înainte de întemeierea lumii“. Când punem toate aceste şapte texte la un loc, ne dăm seama că nimic nu este la întâmplare, ci că toate se petrec conform unui plan prestabilit şi neschimbabil.

  1. Înţelepciunea cea tainică

Domnul Isus a vorbit mereu în pilde sau parabole. Acestea sunt istorioare scurte care trebuie înţelese şi interpretate. Domnul a explicat că vorbeşte aşa pentru ca cei îngâmfaţi sau împietriţi să nu poată înţelege „tainele Împărăţiei cerurilor“: „Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri în pilde; şi nu le vorbea de loc fără pildă, ca să se împlinească ceea ce fusese vestit prin proorocul, care zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii.»“ (Mat. 13:34-35).

Dumnezeu a avut dintotdeauna un plan. Noi nu-l cunoaştem fie pentru că nu ne-a fost comunicat, fie n-am fost atenţi la ceea ce ni s-a spus, sau, şi mai rău, din pricină că suferim de un fel de orbire spirituală. Pentru Dumnezeu, însă, toate lucrurile sunt clare. Confuzia noastră se datoreşte unei lipse de cunoaştere. Dumnezeu ne-a pus, totuşi, Biblia la dispoziţie pentru a putea să ne informăm. Există în Sfânta Scriptură suficiente descoperiri pentru cei care se întorc din toată inima lor spre Domnul.

Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi„.

Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul dintre fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.

Dar, după cum este scris: «Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» Nouă, însă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.“ (1 Cor. 2:6-10).

  1. O lume perfectă

Dumnezeu este pe cale de a construi o societate desăvârşită pe care o va aşeza într-o lume perfectă: „Oameni noi pentru o lume nouă“ sau „Noua societate a lui Dumnezeu“. El numeşte lumea cea nouă: „Împărăţia lui Dumnezeu“. Desenul arhitectonic şi planurile perfectei cetăţi viitoare au fost terminate în toate detaliile lor înainte de facerea lumii în care trăim noi. Domnul Isus ne descoperă lucrul acesta când spune: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.“ (Mat. 25:34).

Orice constructor profesionist nu bate nici măcar un cui şi nu sapă nici un şanţ înainte de a avea în mână planurile construcţiei de care se apucă. Pe când noi abia ajungeam la Geneza 1:1 unde citim: „La început, Dumnezeu a făcut …“, El deja alcătuise tot planul desăvârşitei Lui Împărăţii viitoare.

În acest context, este important să subliniem că Domnul Isus mai prezintă două informaţii foarte clare: Împărăţia a fost pregătită pentru oameni, dar Iadul n-a fost planificat iniţial pentru oameni:
„Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Mat. 25:41). În Iad vor ajunge doar aceia care i s-au alăturat de bună voie Diavolului, şi de aceea îi vor împărtăşi şi soarta.

  1. Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl

Legea fundamentală care va guverna perfecta lume vitoare este tocmai dragostea pe care o are Tatăl pentru Fiul Său, Isus Cristos: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.“ (Ioan 17:24).

Dragostea aceasta aTatălui este tiparul după care se vor desfăşura toate celelalte relaţii ale locuitorilor Cerului. Suntem invitaţi să ne integrăm într-o reţea de iubire, încredere şi intimitate iniţiate de Dumnezeu în Cristos înainte de crearea lui Adam şi Eva. Este asemănător cu aducerea copiilor şi creşterea lor într-o familie în care relaţiile de dragoste şi intimitate au fost stabilite de părinţii lor înainte ca ei să se nască.

  1. Un destin ales

Mulţi oameni se străduiesc din răsputeri să realizeze o carieră cât mai strălucită. Ei cheltuuiesc mulţi bani, multă energie şi mult timp ca să ajungă ceea ce şi-au propus să fie. Creştinii n-au nici voie, nici nevoie să-şi bată capul cu aşa ceva. Ei trebuie doar să … asculte. Dumnezeu are deja un plan desăvârşit pentru fiecare dintre copiii Săi.

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.“ (Efes. 1:4-6).

Dumnezeu te-a ales înainte ca să-L alegi tu pe El. Creatorul tău are un plan desăvârşit mai dinainte stabilit cu privire la tine. Acest plan nu este întinat de păcat, ci cu desăvârşire dumnezeiesc până în cele mai mici amănunte ale lui. Planul pentru viaţa ta a fost pre-programat şi pre-înregistrat în persoana Domnului Isus. Codul genetic al planului era existent în Cristos mai înainte de facerea lumii.”Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului”.

„Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care îmi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!“ (Ps. 139:15-17).

„Căci noi suntem lucrarea (poema) Lui, şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.“ (Efes. 2:10).

  1. Sângele lui Mesia

Niciun om nu a reuşit să trăiască la nivelul lumii perfecte, al dragostei perfecte şi al planului perfect realizate de Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ştia tot ce avea să se întâmple, şi tocmai de aceea a pregătit remediul mai înainte ca să se manifeste boala. Boala este păcatul, iar leacul este sângele Domnului Isus. „ … căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint şi cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi, care, prin El, sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.“ (1 Petru 1:18-21).

Noi toţi am păcătuit. Fără Dumnezeu, situaţia noastră ar fi fost aceea a unor fiinţe lipsite de orice speranţă, dar El ne-a răscumpărat pe temeiul planului original, un plan perfect. Sângele lui Isus Cristos are putere să curăţească şi să îndrepte totul. Mărturia despre sângele şi persoana Lui a fost depusă de la primele începuturi. Mesia n-a apărut numai după ce au păcătuit Adam şi Eva, El era preexistent şi a fost pregătit anterior căderii neamului omenesc. Cel mai înalt standard de curăţie şi sfinţenie a fost stabilit „mai înainte de întemeierea lumii“.

  1. Mielul înjunghiat

În mod asemănător, crucificarea Domnului Isus a fost stabilită tot înainte de întemeierea lumii. Dragostea lui Dumnezeu nu este numai desăvârşită, ci şi jertfitoare. Ea a produs jertfa desăvârşită. Isus a acceptat să-Şi dea viaţa pentru noi înainte de întocmirea Creaţiunii.

„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.“ (Apoc. 13:8).

Reproducând textul de mai sus după o foarte cunoscută traducere englezească, varianta King James, avem următoarea formulare: „… toţi aceia al căror nume n-a fost scris în cartea Mielului, care a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii“. Ideea fundamentală rămâne aceeaşi, indiferent de varianta pe care o preferăm.

Crucificarea a fost previzibilă, şi logica lucrurilor cerea ca ea să se întâmple. Un Dumnezeu iubitor a creat o fiinţă în stare să iubească. Această creatură are libertatea să aleagă să iubească pe cine îi place, iar exercitarea acestei libertăţi a făcut posibilă apariţia păcatului. Păcatul duce la moarte. Moartea poate fi reparată doar prin înviere. Nu poate învia decât cineva care a murit. Omul nu putea învia cu de la sine putere pentru a înlătura astfel efectele propriei căderi, respectiv moartea. Tocmai de aceea crucificarea Domnului Isus a fost planificată înainte de întemeierea lumii.

  1. Salvarea veşnică şi pierzarea veşnică

Dacă există o răsplată veşnică, trebuie să existe şi o pedeapsă veşnică. Dumnezeu are un sistem judiciar perfect şi foarte bine pus la punct. Documentele, numele şi evenimentele sunt păstrate într-o evidenţă desăvârşită.

Fiara, pe care ai văzut-o, … are să se ridice din Adânc, şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni.“ (Apoc. 17:8).

Dumnezeu este stăpân peste Rai şi Iad. El este un Judecător absolut drept şi curtea Lui este cu adevărat „supremă“. Hotărârile Lui sunt definitive. El cunoaşte la perfecţie inima şi lucrurile ascunse ale fiecărui om. „Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, … Dumnezeu va judeca, prin Isus Cristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.“ (Rom. 2:16).

Trecutul etern şi viitorul etern te pot umple de bucurie sau de groază. El poate fi sau tonifiant sau terifiant.

https://semnelevremurilor.wordpress.com/biblia-profetic/inainte-de-intemeierea-lumii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/inainte-de-intemeierea-lumii/