SUFERINȚA CE TREBUIE EVITATĂ

download-3 (2)

Motto: „Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.” (1 Petru 4.15)

Întrebat în urmă cu câțiva ani de ce există atâta suferință pe lumea aceasta, un cunoscut ziarist din țara noastră a dat un răspuns extraordinar, care poate fi rezumat în felul următor: pentru că omul poate face alegeri. Cu alte cuvinte, alegerea înţeleaptă a omului aduce fericirea, în timp ce alegerea neînţeleaptă provoacă suferinţă. Dacă e să analizăm raportul dintre suferinţă şi fericire, vom constata cu uşurinţă ce fel de alegeri fac oamenii zi de zi. Deci, ce este suferinţa? Simplu spus, suferinţa este o durere fizică şi sufletească care poate cuprinde imediat fiinţa omenească, dar care se lasă greu înduplecată în a o părăsi. Deşi este întotdeauna rea, suferinţa poate avea două conotaţii: negativă, când apare ca urmare a înfăptuirii răului şi pozitivă, când se iveşte ca o consecinţă a practicării binelui. Altfel spus, omul suferind nu este neaparat păcătos şi nicidecum nu trebuie blamat pentru încercările ce vin asupra lui.

images

În acest articol aş dori să abordez acea suferinţă care este provocată de păcat şi de care trebuie să ne ferim. Dacă suntem sinceri, vom realiza că multe dintre suferințele care s-au abătut asupra noastră sunt cauzate de gândurile, vorbele şi faptele noastre. Totodată putem cauza suferință celor din jurul nostru. Această suferinţă nu arată decât rezultatele dezastruoase pe care păcatul le produce în viaţa oamenilor. Ne putem gândi la cei care abuzează de anumite substanţe şi la efectul acestora. Ne putem uita la cei care fac exces în alimentaţie, muncă, recreaţie, etc şi putem constata cu uşurinţă rezultatul acestui mod de viaţă. Boli cu inima, probleme cu somnul, viaţă socială redusă, bani risipiţi, familii distruse, lacrimi amare, ruină. Aici se evidenţiază avertismentul biblic care spune „Ce seamănă omul, aceea va şi secera” (Galateni 6.7). Şi se poate continua cu minciuna, hoţia, înşelăciunea, crima, invidia, preacurvia, închinarea la idoli şi păcate asemenea lor care-l înstrăinează pe om de Dumnezeu şi aduc nenorocire oamenilor. De aceea, când suferinţa se abate asupra omului din pricina păcatului, ea este negativă şi nu aduce decât rău. Soluţia benefică este mărturisirea şi părăsirea imediată a păcatului.

Te îndemn astăzi, când citeşti acest articol, să cauţi rădăcina necazurilor tale. Şi în cazul în care descoperi că din cauza păcatului s-a produs suferinţă, nu ai vrea să acţionezi? Nu ai vrea poate să refaci prieteniile, să nu mai abuzezi de trupul tău, să începi să vorbeşti spre ridicarea celuilalt, să întinzi mâini curate spre cer, să-ţi pui toată priceperea şi forţa în slujirea celorlalţi? Nu ai vrea să faci toate aceste lucruri începând chiar de azi?

Corneliu Matei

Biserica Poarta Cerului Timişoara
________________________________
www.facebook.com/BisericaPoartaCerului

Suferinţa ce trebuie evitată

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/suferinta-ce-trebuie-evitata/

SUCCESUL BISERICI PRIMARE ÎN EVANGHELIZARE – Damian Ion

download-3 (2)

Pagina Misiunea Azi este realizată de Damian Ion

Damian Ion

Pastor al Bisericii Creştine BaptisteBetania din Radna, Jud. Arad

 Succesul Bisericii Primare în Evanghelizare

Există suficientă Pâine a Vieţii pentru a hrăni toată lumea, dar se găsesc destui voluntari pentru a o distribui? “Îngerii nu pot predica Evanghelia, ci doar fiinţe ca Pavel, ca mine şi ca tine pot s-o predice.” (Oswald Chambers)  “Creştinismul s-a răspândit cu repeziciune în primul secol deoarece toţi creştinii se considerau atunci responsabili pentru împrăştierea Evangheliei.” (Erwin W. Lutzer) “Lumea este parohia mea”. (John Wesley) „Prea mulţi creştini nu mai sunt de mult pescari de oameni, ci doar posesori de acvarii!” (Paul Harvey) “Bicerica are multe sarcini, însă o singură misiune.” (Arthur Preston)

1. Primii crestini erau nişte oameni cu adevărat schimbaţi

„Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei.” (F.A.20:18) Viaţa apostolului Pavel a avut o transparenţă a sfinţeniei care nu avea nevoie de recomandări speciale. Puterea mesajului său a constat şi în puterea unei vieţi schimbate. Nu poţi pretinde să fii un om al lui Dumnezeu; ori eşti, ori nu eşti! Apostolul Pavel a putut apela la mărturia pe care ceilalţi creştini o puteau aduce privitor la viaţa lui. Mesajul lui a avut greutate fiindcă viaţa lui îl atesta. Toată epistola lui Iacov a fost scrisă cu scopul de a-i îndemna pe creştini să-şi asigure această mărturie.

“Arată-mi că eşti mântuit, şi voi crede în Mântuitorul tău!” (Friedrich Wilhelm Nietzsche)

Vestea cea Bună este interesantă atunci când vieţile noastre demonstrează că au fost schimbate de ea. Doar atunci vor fi impresionaţi de ea, semenii nostri, când vor putea observa transformările petrecute în vieţile noastre.

Indiferent de cine spunem că suntem, faptele noastre, fie Il vor mărturisi pe Dumnezeu, fie îl vor nega. “Faceti toate lucrurile fãrã cartiri si fãrã sovãieli, ca sã fiti fãrã prihanã si curati, copii ai lui Dumnezeu, fãrã vinã, în mijlocul unui neam ticãlos si stricat, în care strãluciti ca niste lumini în lume, tinând sus Cuvântul vietii;” (Filipeni 2:14-16) “Ei se laudã cã cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tãgãduiesc, cãci Sunt o scârbã: nesupusi, si netrebnici pentru orice faptã bunã.” (Tit 1:16)

“Există doar două modalităţi de răspândire a luminii, a fi candela ce arde sau oglindă ce o reflectă!” Edith Wharton “Întipăreşte-ţi memoria în inimi, nu în piatra de la căpătâiul mormântului tău!” C.H.Spurgeon

2. Primii crestini erau nişte oameni cu o marturie foarte buna

Conceptul de mărturie este des întâlnit in Noul Testament şi în special in cartea Faptelor Apostolilor. Grecescul „martyria”, cuvânt ce apare frecvent, nu înseamnă a spune oamenilor cu propriile cuvinte, despre Domnul Isus şi despre sensul morţii Sale pe cruce. Accentul în mărturie este pus asupra Domnului Isus, asupra a ceea ce El a făcut şi ce înseamnă El pentru credincios.

Iata cateva pasaje biblice care vorbesc despre marturia primilor crestini: Faptele Apostolilor 2:40; 4:33; 8:4, 5, 35; 10:42; 20:21, 24; 24:14; 1Ioan 1:2, 4:14. Cu toţii au vorbit despre Domnul Isus, despre ce a făcut El pe cruce, despre mântuirea şi iertarea oferită prin El. Cu toţii au vorbit despre Mantuitorul şi spre El au îndreptat atenţia ascultătorilor lor.

3. Primii crestini erau nişte oameni devotaţi şi ascultători

Devotamentul primilor crestini şi ascultarea pe care au arătat-o, indiferent de preţul cerut, constituie o altă explicaţie a succesului lor în evanghelizare. Dacă viaţa schimbată era ceva ce conta pentru oameni, ascultarea dovedită de primii creştini era ceva ce conta pentru Dumnezeu. Ei au trait adevărul pasajului din F.A. 5:32 “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca si Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultã de El.” Acesta este de fapt secretul sfinţeniei, ascultarea de Dumnezeu, fără de care nimeni nu-L poate reflecta pe Domnul Isus şi nici nu poate conduce pe nimeni la El.

,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” Mc.16:15

– See more

at: http://publicatia.voxdeibaptist.org/misiune_mai15.htm#sthash.R6IJv8yg.dpuf

http://publicatia.voxdeibaptist.org/misiune_mai15.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/succesul-biserici-primare-in-evanghelizare/

Studiu: Atacurile asupra libertății religioase au crescut cu 133 de procente în ultimii 5 ani

Atacurile asupra libertății religioase au sărit cu 133 de procente în ultimii cinci ani, conform unui nou raport al First Liberty Institute.

First Liberty Institute, un grup legal conservativ, a menționat în raportul său anual ”De netăgăduit: Studiul ostilității față de religie în America” că în ultimul an a fost o creștere cu 15 procente în atacurile asupra libertății religioase.

În această ediție, numărul total de incidente documentate în cadrul acestui raport au crescut cu peste 15 procente în ultimul an și acum includ mai mult de 1.400 de incidente legate de libertatea religioasă”, susține raportul.

În 2011, grupul a raportat că au existat 600 de cazuri de atacuri asupra libertății religioase.

Sunt cazuri din școli, cazuri militare, cazuri din locuri publice, cazuri legate de angajare. Din nefericire, nu e vorba doar de o zonă particulară a societății, e pretutindeni. Ceea ce colectăm noi este doar ceea ce este publicat. Așa că aceasta este doar vârful aisbergului deoarece lucrurile publicate sunt doar o fracțiune din ceea ce se întâmplă în fond”, a declarat Consilierul Șef și Directorul General al First Liberty, Kelly Schackelford.

Includem și un scurt raport întocmit de Alexia Palma, o femeie din Houston care a fost concediată de la locul ei de muncă, în calitatea de angajată la o clinică medicală, în 2016. Palma a crezut că i s-ar fi dat opțiunea să nu predea o clasă legată de contracepție datorită credinței catolice, de care aparținea, dar ulterior i s-a spus că ea trebuie să predea acest curs.

Pentru circa un an și jumătate am prezentat video-ul, nu au fost deloc plângeri din partea pacienților care au primit informațiile. Apoi am ajuns să avem alt management. Următorul lucru care mi s-a întâmplat a fost să fiu chemată la o întâlnire unde mi-au spus că trebuie să-mi pun deoparte crezurile mele religioase dacă doresc să continui să fiu un instructor în domeniul sănătății”, a menționat Palma.

Raportul celor de la First Liberty a apărut după ce grupul de avocatură conservativă Family Research Council a emis un raport anterior în acest an care declara că a fost o creștere de 76 de procente în cadrul încălcării libertății religioase.

Notă: Acest studiu a apărut inițial în site-ul Christian Headlines pe 13 septembrie 2017, scris de Amanda Casanova, contributor la Religion Today (de unde a fost preluată și imaginea de la început). Publicat în limba română pe site-ul Canaan.ro

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/09/studiu-atacurile-asupra-libertatii.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/studiu-atacurile-asupra-libertatii-religioase-au-crescut-cu-133-de-procente-in-ultimii-5-ani/

STEAUA CARE-A RĂSĂRIT

mihai sarbu

“Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”  (Matei 2:2)

Suntem din nou la vreme de Advent. Colindele și muzica de Crăciun, vitrinele împodobite și afluxul de cumpărători au deturnat adevărata valoare a Sărbătorii Nașterii Mântuitorului de la un eveniment rânduit de Dumnezeu să aducă armonie, pace și liniște la un timp de business și de cheltuieli cu risipă pentru cadouri și mâncare în exces. Ce trist! De la păstorii din câmpia Betleemului și până la civilizația anului 2016 lucrurile s-au schimbat radical. Dumnezeu a trimis pe Singurul Lui Fiu să fie ”cadoul” pentru salvarea omenirii dar El – Cel Sărbătorit – este nebăgat în seamă. Este un paradox să ai sărbătoare fără sărbătorit. Nu există așa ceva.

Totul este doar o imitație falsă, un surogat la ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie Nașterea Fiului Său. Cei mai mulți nu-și mai aduc aminte de Prunc dar folosesc nașterea Lui ca să se sărbătorească pe ei. Așa a fost și la prima Lui venire când găsim doar câteva persoane care-L așteptau cu adevărat: Iosif și Maria, Zaharia și Elisabeta împreună cu Simeon și Ana. Tu de care parte te regăsești? Nu există scuze de nici un fel să deturnezi sărbătoarea. Ca să atragă atenția omenirii că S-a născut Domnul Isus, Dumnezeu a pus în mișcare corul de îngeri și a făcut să strălucească Slava Lui în noapte. A transmis un scurt ”buletin de știri.” A ”pus pe drumuri” înțelepții lumii de atunci și le-a dat drept călăuză o stea pe cer ca să-i conducă la Betleem. Ce-a însemnat steaua de pe boltă pentru ei și ce vrea să însemne ea pentru noi? Urmăriți mesajul și înțelegeți semnificația ei.

1). Aduce Lumina /Viziune/Mărturia magilor la întâlnirea cu Irod subliniază adevărul despre: ”Împăratul de curând născut al Iudeilor”și despre motivul care i-a călăuzit să călătorească drum îndelungat până în țara lui Israel: I-am văzut steaua în Răsărit. (Matei 2:2). Ca să-L întâlnești pe Fiul lui Dumnezeu ai nevoie de viziune corectă. Trebuie să zărești Adevărata Lumină fiindcă numai Lumina venită de Sus poate să ți-L descopere pe Cel Născut în iesle. Când S-a născut Isus: ”slava Domnului a strălucit împrejurul lor.” (Luca 2:9). Iată de ce Mântuitorul avea să proclame: “Eu sunt Lumina lumii!” Dar nu numai atât: ”cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12). Generația contemporană nouă se afundă în întuneric beznă. Postmodernismul desfințează adevăratele valori și le înlocuiește cu nonvalori. Europa l-a scos oficial pe Dumnezeu din ecuație, iar în America a fost legiferată Sodoma și Gomora. Și totuși, Lumina strălucește încă. Așa cum spune și poetul când scrie: ”Icoana stelei ce-a murit /Încet pe cer se suie; /Era pe când nu s-a zărit, /Azi o vedem și nu e.” (M.Eminescu – La steaua). Fiul lui Dumnezeu a transferat slujba de a duce Lumina la oameni urmașilor Săi și a statuat acest lucru în Predica de pe munte când proclamă: Voi sunteţi lumina lumii” După care explică misiunea lor: ”Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”(Matei 5:9, 16). Wow! Ce privilegiu dar și ce responsabilitate! Dumnezeu a ales să te naști și să trăiești în acest timp al istoriei tocmai pentru că are nevoie de tine ca să fii lumină. ”Fii ai luminii şi fii ai zilei!”(1Tes.5:5) – așa pretinde Scriptura să trăiești ca și copil Lui. Exact cum te îndeamnă și poetul: ”Las’ să lucească lumina Scripturii / Prin poarta strâmtă ne conduce ea. / Sfaturile lui Dumnezeu cuprinde: / Promisiuni, harul și iubirea.” (C.Ev. # 70). Mă rog ca Cel Prea Înalt să-ți dea viziunea și curajul de a duce Lumina la cât mai mulți păcătoși.

2). Descoperă ȚintaScriptura relatează că Dumnezeu: ”a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei” (Ecl.3:11). Însă ca acest gând să prindă viață trebuie să ai o țintă clară și să ajungi la ea. Exact cum au procedat și magii când au înțeles mesajul Creatorului prin steaua pe Cer. Viziunea lor avea o țintă, iar ținta era Regele (Pruncul) născut în iesle. Nici o jertfă nu era prea mare pentru a ajunge să-L întâlnească. Iar satisfacția întâlnirii cu Fiul lui Dumnezeu a fost dincolo de orice imaginație: ” …  n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui.” (Matei 2: 9-11). Misiunea urmașilor Mântuitorului a rămas aceiași cu a magilor. Ne-o explică apostolul neamurilor când spune care este esența vieții lui: ” … alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” Iar apoi ne provoacă spunând: ”Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi.” (Ef.3:13-15). Cum stau lucrurile în dreptul tău? Dacă ai viziune, atunci ai și o țintă: aceea de a-L arăta pe Domnul Isus la cât mai mulți oameni condamnați la moarte veșnică. Un om al lui Dumnezeu spunea: ”ținta mea este să ajung în Cer, iar misiunea mea este să duc cât mai mulți oameni cu mine.” (Anonim).Tot ce trebuie să faci chiar acum este să înțelegi și să pui în aplicare cuvântul care spune: Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus.” (Evrei 12:2). După ce L-ai găsit și L-ai primit ca Mântuitor și Domn, abia atunci vei putea exclama: ”Am găsit ținta!” Și va fi atât de ușor și simplu încât o să declari: ”Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim.” (Rom.14:8). Așa să-Ți ajute Dumnezeu!

3). Motivează ScopulDacă ai descoperit Lumina și și ai reperat ținta, înseamnă că nu trăiești degeaba ci ai un scop măreț. Fii atent la ceea ce au făcut înțelepții când au găsit Pruncul: ” … s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat…” dar nu s-au oprit ci: ” … şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” Dar nici Dumnezeu nu se oprește aici. Scriptura relatează că acești căutători sinceri după Adevăr: ”s-au întors în ţara lor pe un alt drum.” (Matei 2:11-12). Ce întorsătură fericită au luat lucrurile. Așa se întâmplă cu fiecare muritor când se întâlnește cu Pruncul: se pleacă înaintea Lui și se închină în semerenie. Apoi își deschide inima și portmoneul  și investește în Lucrarea lui Dumnezeu. În final se întoarce pe un drum nou, altul decât drumul pe care a venit. Este drumul pocăinței (”metanoia”/gr/ sau ”tâșubah” /ebr/) care revelează creștinului adevărat că viața și slujirea lui are două dimensiuni: să se întâlnească cu Dumnezeu (pe verticală) și asta se numește închinare. Apoi să-și întâlnească frații și să se bucure împreună (pe orizontală), iar asta se numește părtășie. Închinare și părtășie. Este tot ceea ce trebuie să se întâmple în viața ta și în casa ta dar și în Casa Lui. Dacă aceste valori prind viață, atunci sfințirea din adunare va produce trezire și duh de misiune în popor. Este cea mai mare nevoie din creștinismul zilelor în care trăim. Ea (trezirea) poate începe cu tine dacă la acest Crăciun te hotărăști să-L întâlnești pe Pruncul Isus și să I te închini. Te vei întoarce acasă pe alt drum și vei fi o binecuvântare pentru cei din jurul tău. Iar tu prietenul meu nemântuit ascultă colindul care te îndeamnă duios: ”Las’ să intre Isus în căsuța ta. / Numai bucurie Domnul Îți va da.”/(Colind anonim). Mă rog să se-ntâmple chiar acum în viața ta și casa ta.

RUGĂCIUNE

”Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orânduirile Tale!” (Ps.119:135)

Mihai Sarbu

http://www.baptist-tm.ro/steaua-care-a-rasarit/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/steaua-care-a-rasarit/

STATUIA LUI IISUS

download-3 (2)

Momentul în care statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este lovită de fulgere

De adevarul.ro | adevarul.ro –

 

Momentul în care statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este lovită de fulgere
Vizualizare fotoMomentul în care statuia lui Iisus din Rio de Janeiro este lovită de fulgere

Celebra statuie din Rio de Janeiro care îl reprezintă pe Iisus a suferit mici daune după ce a fost lovită de fulger în timpul unei furtuni ce a avut loc joi noapte. Institutul brazilian INPE a numărat peste 40.000 de fulgere în timpul furtunii de trei ore, în urma căreia zeci de copaci au fost doborâţi, iar mai multe străzi au fost inundate, potrivit AFP.

Oficialii brazilieni au confirmat că degetul mare de la mâna dreaptă a statuii cu o înălţime de 38 de metri a fost avariat şi au dat asigurări că monumentul va fi reparat luna viitoare…………………………………..nb nu cunosc data

AS VREA SA FIU DIN NOU COPIL!

Cand nostalgia bate la usa noastra, obloanele ochilor ne cad in jos, inima se face mica de tot si noi ramanem tristi. Am vrea sa apucam aratatoarele marelui ceas al vremii si sa tragem de timp inapoi sau chiar sa-l oprim. Nu se mai poate chiar daca am incerca imposibilul. Eu tare as mai vrea sa fiu din nou copil, sa ma pot bucura de anii copilariei, de vremurile de atunci, de Craciunul din acea vreme. In casa era cald. Lemnele trosneau in cuptorul in care bunica pregatea covrigii pentru colindatori. Bunicul cu tata se luptau cu crapatul butucilor de lemne pentru a incalzi tinda unde stateam toti unul langa altul. Grivei era cand langa securea bunicului cand la usa tindei in care lovea cu coada. Era semnalul ca afara e frig si ar vrea si el cu bunicu si cu tata sa beneficieze de putina caldura. Ne inghesuiam care mai de care sa le deschidem usa sa intre cu bratul plin de lemne. Bunicu, isi freca mainile si barba plina de turturi, apoi spunea o vorba doua mergand spre usa ca sa-si continue munca, pana nu veneau colindatorii. Noi, indiferent cati eram de multi, stateam in jurul mamei ce ne citea din Scriptura. Din cand in cand, se auzea cum torcea motanu deasupra cuptorului. Bunica intorcea covrigii de pe o parte pe cealalta ca sa fie rumeniti bine. In duba calda stateau carnatii ce umpleau casa cu mirosul lor de neinlocuit. Din cand in cand, mergeam la geamul de la ulita, sa vedem fulgi mari de zapada cum cad din cer. Nasucurile ne erau aproape inghetate de geamul rece. Asteptam colindatorii. Stiam ca vin pe sanii trase de cai frumosi. Rasuna ulita de colinzi si zicatori. Abia ii asteptam sa ajunga sa colinde sa le de-a bunica covrigi si carnat proaspat. Avem impresia ca ei sunt cei care au raspunsuri la toate intrebarile noastre de atunci. Nu era asa. Ei nu aveau raspuns si nici timp. Erau grabiti sa colinde fiecare casa fiecare bordei si sa nu-i prinda ziua. Doar Mama avea timp pentru intrebarile grele ce le aveam noi in cap. Voiam sa stim de unde cade atata zapada? Intrebari despre ingeri, cat de mult traiesc ei, de ce lor nu le este frig cand afara e ger? Vroiam sa stim ceva despre heruvimi. Vroiam sa stim daca la anul vor mai fi in viata. Sa stim ce sunt serafimi si fermecatoarea stea ce aparea pe cer conducand magii spre locul unde s-a nascut Isus. Vroiam sa stim cine tine de ea sa nu cada de pe cer. Vroiam sa stim cand s-a nascut Craciunul si unde? Mama, le stia pe toate. “Dragi mei, Craciunul s-a nasut in inima lui Dumnezeu, si vine sa intre si in inimile noastre.” Ne spunea cum Dumnezeu a vrut sa faca un cadou lumii noastre. A pus mana pe ce era mai aproape de inima Lui, pe singurul lui Fiu, pe Isus si la trimis la noi sa devina copil ca si noi. A facut asta pentru a ne face noua un cadou. L-a trimis pe unicul Lui Fiu sa se nasca, sa traiasca printre noi, sa moara pentru noi, iar apoi sa plece de unde a venit pentru a ne pregati un loc in vesnicia lui Dumnezeu. Doamne ce Craciun frumos era atunci! Cata bucurie. Nu erau copii stresat sau care sa sufere de depresie. Nu era nevoie de psihologi sau pshiatrii. Tata le facea pe amandoua. Avea doar doua metode: Palma sau nuiaua. Uneori lucra una, altadata lucra cealalta si fara alte tratamente. La doftor nu mergeam, venea el acasa cu aparatura lui simpla. O intreba pe bunica daca are putin petrol cu care ne dadea pe amigdale. Ne cerea sa deschidem gura si sa zicem prima litera din alfabet “A” Langa el avea un tifon pe care il muia in petrol, apoi ne atingea cu el pe amigdale ca sa elimine infectia. Unii din noi stiam procedura si ne grabeam sa spunem repede ca nu ne mai doare nimic. Au trecut anii si lumea s-a modernizat. Si Craciunul a devenit altceva. Parintii sarbatoresc Craciunul in strainatate la munca iar copiii pe strazile oraselor cersind ceva de mancare. Ei nu stiu sa colinde. Ei stiu sa traga din tigara lunga ce le otravste plamanii, mor afumati gata pentru iad. La ei nu mai vine nici Mos Craciun pentru ca cei cu schimbarea numelor l-au poreclit Mos Gerila. Traim intr-o lume moderna in care orasele sunt mai murdare decad grajdul in care s-a nascut Isus. Avem spitale, psihologi, psihiatrii si doctori in numai te miri ce domenii. Case inpodobite cu lumini, un Isus din plastic pus sub un brad sau in fata caselor. O stea ce nu mai calatoreste, sta pe loc doar aprinsa cat o tine doua baterii. Ingeri inghetati de gerul de afara, peste care cade ploaia rece sau fulgi mari de zapada. Un Irod ce sta cu toata suita lui in palatele mari ciocnid paharele pline de bauturi tari ce le iau mintile.. Irodul secolului 21 nu mai vrea lumini, stele pe cer sau ingeri care sa aduca vestea buna la palatul lui. In multe biserici, slujbele de Craciun nu mai au nimc de spus despre Isus. Ne stropeste preotul cu apa sfintita si plecam acasa cu apa pe noi dar tot nesfinti. Irod doarme dus in urma marilor chefuri si copii mor in gerul de afara. Nu mai este nici o veste buna. Totul se rezuma la o noapte in care oamenii uita sa vina acasa la familie. Se ratacesc buimaciti de bauturi pe ulitele satelor sau strazile oraselor. Sarbatoarea se incheie cu ziua de maine, cand gunoierii aduna totul de pe strazi. Asta ii place lui Irod cel modern. Cata durere poate fi in cer stiind ca de Craciun, Dumnezeu a venit sa se nasca in inimile oamenilor. Oamenii nu au timp pentru asta. Aceiasi scuza de alta data, dar sub forma mai modernizata. “Suntem prea inghesuiti de noi insine, camerele sunt pline de mobilierul moder, tinda nu mai avem pentru ca am transformat-o in camera de oaspeti dar nu pentru cineva care vine de pe alta lume. Nu mai este loc…” Doamne fereste, ce a facut Irod cu noi! Ce se va intampla la Craciunul anului 2019? ll vom lasa noi pe Irodul vremi noastre sa fure pacea Craciunului din casele noastre? Ce vom spune copiilor nostrii despre Craciun, despre ziua cand Isus s-a intrupat? Daca Irod ni-L fura pe Isus, vom ramane goi, fara speranta, fara nici un orizont in viata. Vom muri trecand pragul direct in imparatia unde luminile se sting odata cu intrarea noastra, in iazul cu focul etern. Isus inca asteapta sa intre in inimi, in case si in multe biserici. Ce vom alege oare? Il vom primi sau Ii vom spune si noi “Nu mai este loc…” Eu as mai vrea sa mai fiu copil, sa aud adevaratele colinzi, sa aud ingerii ducand vestea buna de care sa ma pot bucura si sa o spun si altora. Sa aud in biserica recitalul de poezii ale acelor poeti de demult. Oameni precum poetul Costache Ioanid care a pus adevarul despre Isus in versuri ce vor ramane peste veacuri. Ilie U. TOMUTA Şi a fost Isus copil… Fără leagăn, fără slavă. Şi-n fiinţa Lui firavă au pătruns fiori de ger. Şi a fost Isus copil, ca să aibă toţi copiii Tată-n cer. Şi a fost Isus sărac. Se uitau cu milă bacii cum I-ardeau pe faţă macii. Cel mai trist dintre copii. Şi a fost Isus sărac, ca să aibă toţi săracii bogăţii. Şi a fost Isus flămând. Şi plângea din albul pânzii cum plâng mieii-n zori, plăpânzii, cu-a lor ochi înrouraţi. Şi a fost Isus flămând, ca să fie toţi flămânzii săturaţi. Şi a fost Isus un miel… ce-l pândeau pe-afară leii – şi din culmile Iudeii şi-n pustiul arzător -. Şi a fost Isus un miel, ca să aibă-n El toţi mieii un Păstor. Şi a fost un rob Isus… sus, slujind Împărăţia, jos, la Iosif şi Maria. Lumii-ntregi S-a dat răpus ca s-aveam şi noi robia şi-nfierea lui Isus…

ABANDONAŢI DE BISERICĂ, UITAŢI DE ADUNAREA SFINŢILOR! de Caius Obeada

Nostra Aetate  În Zilele Noastre

Caius Obeada

ABANDONAŢI DE BISERICĂ, UITAŢI DE ADUNAREA SFINŢILOR! de Caius Obeada

Biserica lui Cristos sau mai bine zis, adunarea sfinţilor, exista de aproximativ 2000 de ani, şi totuşi problemele cu care este confruntată sunt aceleaşi de tot atâţia ani. O perpetuare din generaţie în generaţie a unor probleme, care nu şi-au găsit o rezolvare din toate timpurile. Unii ar crede că 2000 de ani ar fi suficienţi pentru ca o problemă să fie rezolvată, totuşi, de la o generaţie la alta predăm aceeaşi problemă şi slăbiciune, incapabili de rezolvare a ceea ce fiecare generaţie ajunge inevitabil să experimenteze.

Astfel, fiecare generaţie moşteneşte binecuvântări şi probleme, totuşi în această scriere doresc să mă opresc asupra unei probleme care m-a frământat din tinereţe, problema bătrânilor din bisericile noastre. Probabil că apropierea mea de vârsta „tinereţii” ca să nu spun a bătrâneţii, mă face să mă uit cu o atenţie deosebită, fiind conştient că nu voi rezolva o problemă care frământă creştinătatea de 2000 de ani, dar sper să pot ajuta generaţia noastră la un nivel local, sperând ca înaintaşii noştri, vitejii Domnului, care ne-au purtat steagul credinţei, să poată pleca în odihna Domnului într-o manieră demnă, cu demnitate, şi nu abandonaţi şi părăsiţi, aşa cum este cazul în multe din bisericile noastre.

Aşa ca şi înaintaşii noştri, trăim într-o societate care cu uşurinţă uită de responsabilităţile social, morale şi creştineşti pe care le avem faţă de Dumnezeu şi bătrâni, care ne-au fost lăsaţi ca să avem grijă de ei. Familii de bătrâni ajung să fie abandonaţi de familiile lor naturale, şi în cazuri mai triste, chiar şi de biserica Domnului. Eu şi soţia mea, lucrând ca şi cadre medicale, am ajuns să cunoaştem foarte multe cazuri de bătrâni abandonaţi de familie, sfârşitul lor fiind lăsat în mâna societăţii, singuratici şi părăsiţi în azilele de bătrâni.

Societatea Americană a ajuns să soluţioneze problema bătrânilor prin asigurarea cazărilor în azilele de stat sau private, în unele cazuri cu servicii la domiciliu, totuşi nu acelaşi lucru se poate spune de bătrânii României, de cei abandonaţi de familie şi societate, chiar şi biserica abandonând pe cei care odată au fost pionierii credinţei, vitejii Domnului, cei care au adus credinţa până în zilele noastre.

Astfel am ajuns să cunosc familii care au ajuns în America şi care au reuşit să uite de responsabilităţile pe care le au faţă de părinţii lor din România, să uite de membri familiei care le-a dat-o Dumnezeu, familii şi persoane părăsite, lăsate la voia încercării. Prin aceste rânduri doresc să aduc aminte de responsabilităţile creştine pe care le avem ca şi copii ai lui Dumnezeu, ce căutăm trăirea şi împlinirea voii Sale.

Atenţionarea din partea lui Dumnezeu

Sunt două probleme care se ridică în problema bătrânilor ca familie şi ca văduve sau văduvi: Cine are responsabilitatea de a+i ajuta? Ce ne învaţă Scripturile în acest sens?

În Vechiul Testament găsim scris: „Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mânia Mea se va aprinde, şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, şi copiii voştri vor rămâne orfani. „ Exodul 22:22-24

Problema comportării faţă de văduve şi orfani devine o problemă destul de serioasă în viaţa poporului lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu fiind ameninţaţi de mânia Domnului. Plângerile văduvelor şi a orfanilor ajung să aibe prioritate în faţa lui Dumnezeu, ameninţări de moarte fiind aduse familiilor care ajung să asuprească această clasă a societăţii.

Psalmistul scrie: „Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijineşte pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.” Psalmul 146:9

Domnul spijineşte pe orfani şi pe văduve, o garanţie a divinităţii faţă de cei care se califică a face parte din această categorie a societăţii, din care şi biserica face parte.

În Isaia 1:17 Domnul spune: „Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!”

Din nou găsim o avertizare destul de clară: faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduve.

Având în vedere claritatea mesajului lui Dumnezeu faţă de văduve, se pune problema responsabilităţii pe care noi în secolul 21 o avem faţă de bătrânii bisericilor noastre, care foarte uşor se pot clasifica ca orfani şi văduve. Noul Testament nu abandonează învăţătura şi principiul lăsat de Dumnezeu copiilor Săi, astfel ca găsim o serie de texte care tratează acest subiect, însă nici un text nu tratează cu mai mare claritate decât pasajul din 1 Timotei 5:1-16.

Pe paginile Noului Testament devine clar cine sunt responsabili de văduvele şi orfanii Bisericii, însă această scriere tratând problema bătrânilor, a celor părăsiţi, categorisiţi a fi văduvi şi văduve, am să mă limitez la nişte clarificări a responsabilităţilor. În mod clar şi categoric două surse au obligaţia şi responsabilitatea menţineri şi întreţineri bătrânilor: FAMILIA şi BISERICA.

Responsabilitatea familiei

Familia are responsabilitatea primară în a menţine şi întreţine pe cei ajunşi la vârsta bătrâneţii. Cu toate că ne place să credem că societatea are responsabilitatea de a menţine şi susţine nevoile sociale, financiare şi medicale, Scripturile ne dau o alta viziune, în care responsabilitatea principală cade pe umerii familiei. La 1 Timotei 5 găsim scris:

  1. Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi;
  2. pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.
  3. Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve.
  4. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
  5. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruie, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni.
  6. Dar cea dedată la plăceri, măcar că trăieşte, este moartă.
  7. Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.
  8. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios.
  9. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat;
  10. să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
  11. Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti: pentru că atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou,
  12. şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintâi.
  13. Totodată, se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit.
  14. Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară,
  15. căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satana.
  16. Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.

În ce priveşte responsabilitatea FAMILIEI, de a menţine şi susţine nevoile sociale, financiare şi medicale, apostolul Pavel scrie destul de clar:

  1. Porunceşte şi aceste lucruri, ca să fie fără vină.
  2. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă, şi este mai rău decât un necredincios.

Nu ştiu ce aş mai putea comenta la aceste versete, este responsabilitatea familiei să aiba grijă de cei din casa lui. NU Biserica, nu societatea, nu vecinii, sau prietenii, ci familia. Unii încearcă să fugă de această reponsabilitate încercînd să limiteze numărul celor care s-ar califica a face parte din familiile lor. Unii au ajuns să dea o definiţie aparte a ceea ce ar fi considerat a fi familie. După unele definiţii particulare, o familie ar fi compusă din părinţi şi copii. Printr-o altă definiţie, familia ar fi compusă din părinţi, copii şi bunici. Alţii încearcă să lărgească cercul familiei, însă majoritatea limitează numărul celor care ar putea beneficia de un ajutor familiar.

Pavel ne spune că noi suntem responsabili de cei din casa noastră. Indiferent de interpretările pe care am dori să le facem la expresia „cei din casa lui”, fie lingvistic, sau cultural, se ajunge la ideea că responsabilitatea noastră faţă de cei din casa noastră este destul de clară. Termenul de „Familie” întreţine ideea că toţi cei care sunt legaţi de un predecesor comun, fac parte din aceeaşi familie. Astfel că unele familii sunt mai mari, pe când altele sunt mai mici. Am cunoscut familii compuse din 5 generaţii, cu un număr de peste 300 de membri.

Responsabilitatea primară faţă de o persoană nevoiaşă cade pe familia sa. De exemplu, dacă un unchi din familia mea, care nu a avut copii ajunge să fie unul din nevoiaşii societăţii şi a bisericii, este responsabilitatea mea de a-l ajuta în limita posibilităţilor pe care Dumnezeu mi le-a dat. Scriptura este clară în această privinţă: ca şi credincios sunt responsabil. Cei care au ajuns în America şi au uitat de părinţii lor, de cei care au ajuns nevoiaşi, bătrâni care nu se pot întreţine. Le aduc aminte creştineşte, să-şi îndrepte ochii spre cei din casa lor, aşa cum îi învaţă Scripturile.

Pavel merge mai departe şi explică nu numai că un om care nu are grijă de cei din casa lui este mai rău decât un necredincios, este responsabilitatea familiei de a nu pune o povara pe umerii bisericii. În versetul 16 din 1 Timotei 5 găsim  „Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.”   

Bătrânii bisericilor noastre, fie vorba de părinţi, bunici sau unchi, sunt responsabilitatea celor care fac parte din FAMILIA lor. Responsabilitatea primară cade pe umeri familiei, pe umerii celor care fac parte din această familie.

Responsabilitatea Bisericii

Daca responsabilitatea primară cade pe familie, mai sunt cel puţin două cazuri în care găsim bătrâni părăsiţi de familie sau fără familie. În acest caz, responsabilitatea cade pe cei din Biserică, să menţină şi susţine nevoile sociale, financiare şi medicale. În această privinţă trebuie făcute câteva clarificări:

  1. Este responsabilitatea bisericii, a păstorilor, bătrânilor şi a diaconilor să aducă aminte familiei de responsabilitatea creştină faţă de cei din casa lor. Biserica este responsabilă în educarea, menţinerea învăţăturilor Scripturale în ce privesc practicile doctrinelor care ne-au fost lăsate de la apostoli. Biserica este responsabilă să aducă aminte familiei să aibe grijă de bătrânii ei, în unele cazuri chiar punând sub disciplină pe cei care de bună voie se împotrivesc învăţăturilor Noului Testament. NU există o scăpare sau o justificare ca un bătrân să nu primească un ajutor din partea familiei sale, în limita posbilităţilor pe care familia respectivă le are.
  2. Este responsabilitatea bisericii să facă clar adunării cine sunt văduvele sau văduvii, cei care se califică a primi ajutor din partea adunării sfinţilor. Pavel scrie destul de clar cine se califică în această lista:
  3. Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve.
  4. Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi întâi faţă de cei din casa lor, şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
  5. Cea cu adevărat văduvă, care a rămas singură, şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, şi stăruie, zi şi noapte, în cereri şi rugăciuni…..
  6. O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat;
  7. să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.
  8. Dar pe văduvele tinere să nu le primeşti: pentru că atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou,
  9. şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintâi.
  10. Totodată, se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit.
  11. Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară,
  12. căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satana.

Este responsabilitatea Bisericii a purta de grijă acelora care nu au familii, care nu au nici o sursă de venit, acelora care sunt în credinţă, care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu.

  1. Este responsabilitatea Bisericii, a adunării sfinţilor să aibe grijă de bătrânii bisericii, să pună deoparte fonduri şi resurse prin care să faciliteze vieţile celor care odată au fost mâna de lucru a lui Dumnezeu în biserica Sa. Misiunile sunt importante, menţinerea caselor de rugăciune, şi tot aşa de important este susţinerea bătrânilor noştri. Nu lăsaţi ca microfoane şi proiectoare să ia de la gura bătrânilor, de la nevoile copiilor lui Dumnezeu.

Înaintaşii noştri din primele secole ne-au lăsat exemple vii în ce priveşte ajutorarea nevoiaşilor:

Sfântul Ciprian a devotat o carte referitor la ajutorarea nevoiaşilor numită: De Opere et Eleemosynâ
Sfântul Basil povesteşte cum sfântul Lawrence a distribuit visteria bisericii săracilor. Întrebat de guvernator unde sunt visteriile care trebuia să ajungă la el, Sf. Lawrence i-a arătat pe săraci spunând: Ei sunt visteria în care este Cristos şi în care este credinţa.
Sf. Ambrose a lăudat  spargerea visteriei şi vinderea obiectelor sacre pentru răscumpărarea captivilor (De Officiis Ministrorum, xxviii, xxx, P. L., XVI, 141 sqq.).
Sf Ciprian spune că aderenţii altor religii trebuie excluşi din ajutorarea biserici Catolice (cea ce denotă ca biserica ajuta chiar şi pe cei care nu erau membri a bisericii lui Cristos.

Biserica mamă (Biserica Baptistă nr. 1 din Constanţa) în care am ajuns să cunosc pe Domnul, să cresc în credinţă şi să mă botez, a fost un exemplu în generaţia trecută în ce priveşte ajutorarea bătrânilor, a văduvelor, săracilor şi a orfanilor. Îmi aduc aminte de fratele Puha, Nicola, Bejenaru, familia bunicului meu, pastorul Dumitru Ştefan (Petru şi Ion), familiei Olaru, cum mergeau cu ajutoare din partea bisericii. Aduc aminte numai câteva din numele celora care au fost chemaţi de Domnul şi învredniciţi prin puterea Duhului Său să ajute pe cei în nevoie.

Fiecare biserică şi fiecare generaţie îşi are bătrânii săi. Fiecare familie şi Biserică are responsabilitatea de a ajuta pe cei în nevoie. Aceste rânduri încearcă să aducă aminte tuturor de responsabilităţile lăsate de Dumnezeu prin doctrinele care ne-au fost lăsate de la apostoli.

Binecuvântarea Domnului să rămână peste copii Săi până la venirea Sa!

Coram Deo!  Caius Obeada

http://publicatia.voxdeibaptist.org/editorial_nov07.htm