Epigenetica – Mostenind mai mult decat gene

download-3 (2)

Toată viaţa ni s-a spus că aspectul nostru fizic este determinat de genele pe care le avem, nu de mediul înconjurător. ….

Totodată, noi moştenim anumite „modificări” ale ADN-ului sub formă de grupe chimice. Acestea influenţează faptul cum genele ne exprimă trăsăturile fizice. Grupele chimice sunt cunoscute ca şi indicatori epigenetici pentru că există în afara (epi-) adevăratei secvenţe de ADN (-genetică)…..

Cuvintele sunt aceleaşi în fiecare propoziţie, dar înţelesul este diferit datorită punctuaţiei. Tot aşa se întâmplă şi cu ADN-ul şi cu grupele chimice. Secvenţa de ADN poate fi identică dar poate produce rezultate diferite în funcţie de prezenţa sau absenţa indicatorilor epigenetici. De exemplu, gemenii identici au aceaşi secvenţă de ADN dar pot avea diferite grupe chimice care duc la sensibilitatea unuia, dar nu şi a celuilalt, dintre ei la o anumită boală…..

Anumite tipuri de medicamente au fost bănuite că produc schimbări în indicatorii epigenetici, rezultând în cancer la copiii mamelor care au luat acest medicament. De exemplu, un tip de estrogen sintetic prescris să prevină avortul spontan a fost corelat cu un număr mare de cancer în organele de reproducere ale fiicelor şi nepoatelor lor……..

Epigenetica: o problemă pentru evoluţie?

Până la aceste descoperiri, mulţi evoluţionişti au respins ideile contemporanului lui Charles Darwin, Jean-Baptiste Lamarck, care credea că animalele pot dobândi trăsături noi prin interacţiunea cu mediul înconjurător şi mai apoi să le transmită generaţiei următoare. De exemplu, el susţinea că dacă girafele dintr-o generaţie îşi întind gâtul să ajungă la frunzele din copaci, atunci girafele din generaţia următoare vor avea gâtul mai lung. Multe cărţi de ştiinţă din zilele noastre resping ideile lui Lamarck, dar epigenetica este o formă de Lamarckianism……..

Dar Dumnezeu poate! Dumnezeu este omniscient (atotcunoscător) şi a ştiut de dinainte că Adam şi Eva vor păcătui. A ştiut că va judeca acel păcat (Geneza 3) şi că lumea va fi blestemată (Romani 8:22). Dumnezeu a ştiut că organismele vor avea nevoia să se adapteze într-o lume care nu mai era „foarte bună”. Probabil că Dumnezeu a conceput organismele cu mecanisme epigenetice care să le permită să se schimbe uşor şi repede în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Aceste feluri de schimbări sunt mult mai valoroase decât mutaţii aleatorii sau selecţia naturala pentru că ele pot aduce beneficii imediate urmaşilor fără a dăuna informaţia de bază găsită în adevărata secvenţă de ADN……..

Componente adiţionale la codul nostru genetic

ADN-ul nostru include componente adiţionale, care uneori pot fi transmise de la părinte la copil odată cu codul genetic. În primul rând sunt moleculele ataşate de ADN, numite grupuri de metil, care fac genele active sau inactive. În al doilea rând sunt mingi de proteine, histone, în jurul cărora se înfăşoară ADN-ul. Histonele şi o parte din aceste proteine, coada histonelor, reglementează cum este împăturit ADN-ul (şi astfel ce este activ sau inactiv)……

Dr. Georgia Purdom este vorbitor şi cercetător pentru Answers in Genesis. Şi-a primit doctoratul la Universitatea de Stat din Ohio în genetică moleculară şi a pretrecut şase ani ca şi profesor de bilogie la Universitatea Mt. Vernon Nazarene.

Preluat și tradus cu permisiune de pe Answers in Genesis

https://alfaomega.tv/creationism/articole/2722-epigenetica-mostenind-mai-mult-decat-gene

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/epigenetica-mostenind-mai-mult-decat-gene/

E adevărat 7 – Numerele Fibonacci

download-3 (2)

01.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

Va place matematica? Unora li se pare fascinanta, iar pentru altii e o provocare. De-a lungul istoriei, savantii inteligenti si-au framantat mintea cu numerele pentru a afla cum functioneaza.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4768

Un astfel de intelectual a fost Leonardo din Pisa, cunoscut si drept Fibonacci. In 1202, Fibonacci a publicat o carte intitulata „Cartea de calcul”. El a introdus secventa de numere care, mai tarziu, a devenit cunoscuta drept „sirul lui Fibonacci” in matematica vest-europeana.

In sirul Fibonacci, primele doua numere sunt zero si unu, iar fiecare numar care urmeaza e suma anterioarelor doua. Pe masura ce sirul creste, corelatia dintre doua din cele mai mari valori se apropie de proportia de aur sau phi.

Aceste numere speciale se regasesc in natura deseori, cum ar fi in spiralele din floarea-soarelui. Acelasi tipar apare si in straturile circulare ale unui con sau ale unui ananas, dar si in grupurile de ace ale coniferelor.

Ce inseamna toate acestea? Evolutia nu poate explica evolutia legilor matematice, in schimb, Biblia poate. Scriptura dezleaga acest mister aratandu-ne adevarul Creatorului inteligent. Dumnezeu a creat toate lucrurile, atat pe cele vizibile, cat si pe cele invizibile, cum ar fi matematica. Cand mai aveti o problema de matematica, amintiti-va de floarea-soarelui si slaviti-L pe Dumnezeu pentru tot ce a creat.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4428-e-adevarat-numerele-fibonacci

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-7-numerele-fibonacci/

E adevărat 9 – Curcanul și somnul

download-3 (2)

Americanii iau foarte in serios sarbatoarea de Ziua Recunostintei: familie, fotbal, curcan si somn, desigur. Somnul anual provocat de curcan se datoreaza, partial, triptofanului, un aminoacid folosit de corpul nostru pentru a produce serotonina, care ajuta la reglarea somnului. Insa oboseala de dupa masa se datoreaza mai degraba mancarurilor in exces, caci corpul trebuie sa digereze foarte multa mancare.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4770

Sunt si alte alimente care contin triptofan, cum ar fi laptele, puiul, crustaceele, ouale, cerealele, alunele, fructele, legumele si chiar si ciocolata.

Cum a ajuns curcanul felul principal la festinul de Ziua Recunostintei? Curcanii, care sunt nativi din America de Nord, au fost preferati in locul lebedelor si gastelor, care sunt mai scumpe, cu ocazia evenimentelor speciale din Marea Britanie inca din 1540, cand au fost adusi pentru prima data in Anglia.

Deoarece curcanii, care se nasc primavara, se fac foarte mari pana toamna, aveau marimea potrivita pentru o masa de sarbatoare. Probabil ca pelerinii au dus cu ei la Plymouth dragostea pentru curcani si, cu ajutorul amerindienilor nativi, au sarbatorit in 1621 prima recolta bogata de porumb.

Oamenii au sarbatorit multi ani, neoficial, Ziua Recunostintei, dar abia in 1863 presedintele Lincoln a declarat-o sarbatoare nationala.

Chiar daca cina ce include curcanul este o traditie de Ziua Recunostintei in America, aceasta a fost popularizata pentru prima data ca traditie de Craciun in celebra carte a lui Charles Dickens „Poveste de Craciun”.

Fie ca, in familia voastra, curcanul se afla in meniul de Ziua Recunostintei sau in cel de Craciun, noi avem sa-I multumim lui Dumnezeu pentru multe lucruri, mai ales pentru Fiul Sau, Domnul Isus, Creatorul, Mantuitorul si viitorul nostru Rege.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4426-e-adevarat-curcanul-si-somnul

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-9-curcanul-si-somnul/

E adevărat 6 – Dinozaurii de pe arca lui Noe

download-3 (2)

 02.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

Au existat dinozauri pe arca lui Noe? Conform Bibliei, da! Genesa spune ca Dumnezeu a creat toate animalele terestre in a sasea zi a creatiei, adica si dinozaurii. Biblia mai spune ca, pe arca, alaturi de Noe, a fost cate o pereche din fiecare fel de animal. Adica trebuie sa fi fost si dinozaurii.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4767

Ce au mancat acestia? Cum au incaput pe arca? Biblia spune ca, la inceput, totul era foarte bine si ca nu exista moarte. Inseamna ca toate animalele erau vegetariene, chiar si cele cu dinti ascutiti.

In prezent, liliecii frugivori si ursii panda au dinti ascutiti, chiar daca mananca doar fructe si bambus. E posibil ca, pe arca, T-Rex sa fi fost vegetarian. Fiindca Dumnezeu voia ca animalele de pe arca sa fie tinere si sanatoase, probabil ca erau si mici.

Chiar daca crocodilii si pitonii sunt uriasi, puii lor sunt destul de mici, iar animalele mici nu mananca prea mult. Probabil asa a fost si cu dinozaurii. Cei de pe arca erau pui, erau mici. Nu ocupau mult spatiu si nu mancau mult.

Dupa incetarea furtunii, Dumnezeu le-a poruncit animalelor sa se duca si sa umple pamantul cu progeniturile lor. Unor animale tinere si sanatoase nu le-ar fi luat mult sa faca asta. Cam asa s-a refacut populatia de animale si plante dupa ce a erupt Muntele St. Helens in 1980.

Chiar daca a trebuit sa trimita un potop global pentru a alunga raul din lume, Dumnezeu le-a oferit oamenilor o modalitate de a se salva pe ei si animalele la bordul arcei, inclusiv dinozaurii.

Produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4429-e-adevarat-dinozaurii-de-pe-arca-lui-noe

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-6-dinozaurii-de-pe-arca-lui-noe/

E adevărat 33 – Dispărut în misiune.

download-3 (2)

Pagina de Teologie / La ce să ne aşteptăm de la viitor de Iosif Ţon

Iosif Ton

Domnul Isus Cristos a făcut câteva afirmaţii fundamentale despre sfârşitul istoriei omenirii din care facem parte şi noi cei de astăzi. Primul este în Matei 19:28-39, „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi care M-aţi urmat veţi sta pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă. Sau soţie sau fii, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.”

Al doilea este în Matei 25: 31-34, 41, şi 46, „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu sfinţii Săi îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii…

….

Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui… Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.”

Între acestea două, se află o precizare de mare importanţă făcută de Domnul Isus în Matei 24:14 ”Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor naţiunilor. Atunci va veni sfârşitul.”

Să adăugăm la acestea anunţul făcut ucenicilor de către cei „doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb” imediat după înălţarea Domnului Isus la cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi la cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele apostolilor 1:11).

Revenirea Domnului Isus exact aşa cum S-a dus, adică cu acelaşi trup, face parte dintre elementele de bază ale crezului creştin: „şi S-a înălţat la cer, de unde iarăşi are să vină ca să judece viii şi morţii.”

Iată de ce credinţa preteristă care spune că a doua venire a avut loc în anul 70 şi că, deci, nu va mai avea loc nici o altă venire este considerată erezie.

Să mai formulăm crezul creştin încă o dată: Noi toţi credem că Domnul Isus Cristos va reveni din cer aşa cum s-a dus la cer.

Acesta este articol de crez. A-L nega înseamnă a te scoate din creştinism. Întrebarea care vine după acceptarea acestui crez este:

Ce va face Domnul Isus după ce va apare în trup pe norii cerului?

La această întrebare se dă unul sau altul dintre aceste două răspunsuri radical diferite:

  1. Primul este că El îi va învia pe cei credincioşi, se va duce cu ei în cer şi acolo va avea loc „nunta Mielului,” care va dura şapte ani.

Pe pământ, în timpul acestor şapte ani va fi „necazul cel mare.”

Apoi, Domnul Isus va veni cu cei credincioşi pe pământ şi El se va instala ca Împărat la Ierusalim şi va domni peste toate naţiunile timp de o mie de ani.

Către sfârşitul acelei domnii, se va organiza o conspiraţie împotriva Lui şi va fi obligat să meargă înapoi în cer.

După scurtă vreme, va veni din nou pe norii cerului (a treia venire!), va face învierea tuturor morţilor, va face judecata de pe urmă, apoi va face un cer nou şi un pământ nou şi va începe veşnicia.

  1. Al doilea răspuns este că atunci când va reveni pe norii cerului va face învierea generală, şi a credincioşilor şi a necredincioşilor, va face judecata finală, îi va trimite pe cei de la stânga Sa în osândă veşnică, va face un cer nou şi un pământ nou şi va coborî împreună cu cei de la dreapta Sa pe noul pământ, cu invitaţia „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia…” şi astfel va începe veşnicia.

Aceste două interpretări a ceea ce va face Domnul Isus când va reveni pe norii cerului au existat în creştinism din primul secol până astăzi.

Ele au coexistat şi coexistă. Nici una nu este şi nu trebuie să fie considerată ca eretică.

Ceea ce ne rămâne de făcut este doar să vedem care dintre ele este mai conformă cu textele biblice. Problema este că şi adepţii uneia şi adepţii celeilalte folosesc aceleaşi texte dar le interpretează ca să se potrivească cu schema lor generală.

Pe lângă aceste două mari diviziuni, mai apare încă o triplă diviziune, care este stârnită de acest text din Apocalipsa 20: 4b-5a „Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor care nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au Împărăţit cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere…”

Două observaţii preliminare vreau să fac la acest text.

Prima, nu ni se spune nici în acest text nici în versetele dinainte că Isus ar fi coborât pe pământ ca să Împărăţească aici.

Ni se spune doar că anumite suflete „au înviat şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani.”

A doua, textul defineşte şi limitează foarte precis cine a înviat pentru această domnie cu Cristos: „sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână.” Aceste cuvinte sunt o trimitere clară la cap. 13:15-18 şi 14:11-13, din care rezultă clar că cei care nu s-au închinat fiarei şi icoanei ei au fost martirizaţi. Ioan, autorul Apocalipsei, vrea să ne facă foarte clar că numai aceşti martiri au înviat şi de aceea adaugă: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.”

O mare mulţime de creştini (vom vedea imediat care grupare anume) susţin că la acest punct învie toţi credincioşii. Această interpretare răstălmăceşte complet textul acesta atât de clar.

În primele secole, atunci când mii de creştini erau martirizaţi pentru Isus şi pentru credinţa lor în El, s-a formulat credinţa că martirii învie imediat după ce au fost martirizaţi şi se duc să domnească cu Cristos („o mie de ani” fiind o cifră convenţională pentru a desemna o perioadă îndelungată, adică perioada până la a doua venire a lui Cristos). Această credinţă a fost scoasă din textul acesta şi din Evrei 11:35, unde tot cu referire la martiri se vorbeşte despre „o înviere mai bună.” Această credinţă, care nu cuprinde o domnie pe pământ de o mie de ani a lui Cristos, a căpătat numele de „amilenism.” Iar credinţa că a doua venire a Domnului Isus va avea loc înainte şi va fi urmată de o domnie a Lui pe pământ de o mie de ani a căpătat numele de „premilenism.”

Mai există şi o a treia credinţă, care spune că prin predicarea Evangheliei la toate naţiunile se va ajunge la ucenicizarea lor, şi – conform lui Romani 11: 12-13 şi 25-26 – tot Israelul va fi convertit la credinţa creştină. Atunci se va împlini profeţia din Isaia 11:9 că „pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului ca fundul mării de apele care-l acopăr” (profeţie repetată în Habacuc 2:14).

Când toate naţiunile vor fi, deci, convertite şi ucenicizate, se va instaura o perioadă de pace, prosperitate şi înflorire a omenirii cum n-a mai fost niciodată. Această epocă va fi – după credinţa aceasta – ceea ce se numeşte domnia de o mie de ani, fără Cristos în trup pe pământ dar ca rezultat al lucrării lui de a-Şi supune toate lucrurile. Această credinţă prevede că Domnul Isus va veni pe norii cerului la sfârşitul acestei perioade şi va face judecata şi sfârşitul istoriei. Această credinţă se numeşte „postmilenism.”

În sânul creştinismului există deci amilenişti, premilenişti şi postmilenişti.

În cadrul fiecărei categorii există extrem de multe variante. Desigur, în sânul fiecăreia se află şi extremişti şi exclusivişti care spun că numai cei care cred în schema lor vor fi mântuiţi. Dar, în general, evanghelicii au decis că schemele escatologice nu trebuie să ne despartă şi că trebuie să ne considerăm fraţi în Cristos indiferent pe care dintre acestea le adoptăm.

Ca o mărturie personală, fiindcă am crescut în cultul baptist din România, care prin Mărturisirea sa de credinţă este amilenist, am fost şi eu amilenist multă vreme. Apoi, pentru o scurtă bucată de timp, cam prin anii 1982-1983, am înclinat spre premilenism. Am studiat însă cu multă atenţie toate implicaţiile teologice ale poziţiei premileniste şi am ajuns la concluzia că nici într-un caz nu o pot susţine. Iată de ce.

Trebuie să vedem ce fel de Dumnezeu apare că avem dacă adoptăm o concepţie premilenistă (în special pe cea mai strictă dintre ele, numită dispensaţionalism). Această concepţie spune că atunci când a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ, scopul lui a fost să devină regele iudeilor şi să restaureze împărăţia lui David. Dar, pe la mijlocul lucrării lui pe pământ, Isus a ajuns la concluzia că iudeii nu-l vor primi ca rege şi astfel a intrat într-o criză de misiune (localizată în matei 16). Atunci El a decis să suspende „:Planul A” cu care a venit şi să introducă „Planul B”: să facă o paranteză în istorie, numită epoca Bisericii, care nu fusese proorocita în Vechiul Testament, deoarece nu fusese în plan, ci a fost concepută abia acum fiindcă nu s-a putut împlini Planul A. În această schemă se consideră că cele şapte scrisori din Apocalipsa cap. 2 şi 3, sunt şapte epoci în istoria Bisericii şi se interpretează că Biserica merge din rău în mai rău, până la faza de decădere totală a Bisericii din Laodicea. Prin urmare, prin Biserică Domnul Isus mântuieşte un număr de oameni dintre neamuri, dar nu realizează altceva. Biserica este falimentară. Când ea va fi în starea cea mai rea, Domnul Isus va veni pe norii cerului, va învia pe toţi cei mântuiţi prin Biserică şi îi va răpi împreună cu puţinii credincioşi rămaşi în viaţă şi astfel va închide paranteza Bisericii. El va veni la Ierusalim ca să reia istoria de unde a lăsat-o la prima venire şi va instaura împărăţia restaurată a lui David. Când cei mai de seamă experţi în dispensaţionalism sunt întrebaţi: Ce scop are mia de ani?, răspunsul este: Dumnezeu i-a făcut lui Israel multe promisiuni în Vechiul Testament şi ele trebuie împlinite; Domnul Isus va veni ca să dea satisfacţie lui Israel că a ajuns să domnească peste toate naţiunile.

Să observăm acum altceva. Cu toate că – după această credinţă – Isus va domni personal la Ierusalim şi ca cârmui naţiunile „cu un toiag de fier”, adică cu autoritate absolută, El nu îşi va putea impune şi permanentiza domnia: va avea loc o conspiraţie secretă împotriva Lui care Îl va obliga să plece de pe pământ. Un mare premilenist adaugă că această conspiraţie va avea loc „ca să arate că omenirea este iremediabil coruptă.”

După scurtă vreme, Isus va reveni pe norii cerului şi va pune capăt istoriei omenirii.

Eu întreb: Unde este suveranitatea lui Dumnezeu, adică puterea şi autoritatea lui de a-Şi duce toate planurile la îndeplinire? După schema aceasta, când Isus vine prima dată pe pământ nu-şi poate împlini planul cu care a venit, ci trebuie să introducă un altul. Prin Biserică de asemenea nu realizează mare lucru. Când vine şi domneşte la Ierusalim nu reuşeşte să-şi impună domnia şi este obligat să plece înapoi la cer. Şi tot aşa, până la sfârşitul omenirii, El de fiecare dată pierde. Este oare aceasta imaginea unui Domn al domnilor şi Rege al regilor?

Această imagine a unui Dumnezeu care trebuie să-şi schimbe planurile şi care mereu pierde bătălia m-a făcut pe mine personal să mă îndepărtez de concepţia premilenistă.

Ce fel de Dumnezeu şi de Cristos avem noi?

În strădania mea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Fiul Său (Ioan 17:3) am ajuns la următoarea imagine a lui Dumnezeu şi a Fiului Său în istoria umană.

Am învăţat de la Domnul Isus că problema fundamentală a istoriei umane este „cel rău”, Satan, Diavolul. Domnul Isus îl numeşte „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Pământul acesta este „împărăţia lui” (Matei 12:26). Domnul Isus se prezintă pe Sine ca cel ce invadează împărăţia celui rău ca să aducă şi să instaleze aici, prin puterea Duhului Sfânt, Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12:28)

Să privim la Satan puţin mai de aproape. Domnul Isus îl numeşte „mincinos” (Ioan 8:44). El este cel care a înşelat-o pe Eva (Geneza 3:1-6 şi 2 Corinteni 11:3) şi care caută să ne înşele şi pe noi. De fapt, el este ocupat doar cu aceasta: să înşele toate naţiunile (Apocalipsa 12:9 şi 20:3). Dumnezeu i-a permis şi încă îi mai permite diavolului ca să încerce să înşele oamenii, pentru ca astfel, având o alternativă, oamenii să fie liberi să aleagă între doi stăpâni, între Dumnezeu şi Satan.

Dar, îndată după înşelarea primilor oameni în Eden, Dumnezeu anunţă că Unul din sămânţa femeii îi va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15). Din 1 Ioan 3: 8 aflăm că sarcina fundamentală a Fiului lui Dumnezeu este aceasta: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”.

Şi fiul lui Dumnezeu a venit să-l biruiască pe cel rău aici unde-i „împărăţia lui”, să instaureze Împărăţia lui Dumnezeu şi să distrugă toate lucrările diavolului.

Cum face Fiul lui Dumnezeu toate acestea?

Ca să găsim răspunsul la această întrebare fundamentală, trebuie să pornim de la următoarea realitate fundamentală: armele diavolului ies din însăşi natura diavolului. Tot astfel, armele Fiului ies din însăşi natura Fiului. Nici unul nu poate să-şi asume armele celuilalt, deoarece aceasta ar însemna să-şi asume natura celuilalt.

Iată în paralel armele/natura celor doi oponenţi şi beligeranţi:

         Satan                                                       Fiul lui Dumnezeu

         Minciuna                                                 Adevărul

         Răutatea                                                   Bunătatea

         Ura                                                           Dragostea

         Violenţa                                                   Jertfa de Sine

         Uciderea (nimicirea)                            Creativitatea (inclusiv

                                                                         răscumpărarea, spălarea,

                                                                         naşterea din nou, sfinţirea,

                                                                         transformarea după chipul

                                                                           Său)

Închipuiţi-vă o scenă în cer, cam acum două mii de ani. O fiinţă cerească se apropie sfioasă de cel Prea Înalt şi-I arată pământul plin de fiare (simbol al răului) şi-L întreabă: „Tu nu faci nimic pentru eliberarea pământului?” La care Dumnezeu îi răspunde: „M-ai întrebat chiar la timp: Tocmai s-a împlinit vremea pentru începutul acţiunii Mele de a recuceri pământul din mâinile răului. Uită-te jos!”

Şi fiinţa aceea se uită întâi cu uimire apoi cu groază, căci ceea ce vede este incredibil: Toate fiarele sunt aşezate în linie de bătaie şi… mergând către ele ca să înceapă războiul cu ele, este un miel! Da, un mic mieluşel, firav, fără apărare, care le zice „naiv” fiarelor: „Iată, viu să fac război cu voi şi să vă biruiesc!”

Dumnezeu Îşi trimite Fiul sub formă de „Mielul lui Dumnezeu” ca să nimicească răul din lume! Apostolul Pavel a meditat îndelung la această acţiune uluitoare şi la implicaţiile ei şi scrie că afirmaţia că Dumnezeu îşi trimite Fiul ca să fie răstignit, pentru evrei este un scandal, iar pentru greci este o nebunie. El îndrăzneşte apoi să ne vorbească despre „nebunia lui Dumnezeu” care este mai înţeleaptă decât oamenii (1 Corinteni 1:17-31).

Domnul Isus Însuşi ne explică misterul acesta prin următoarele afirmaţii: Fiul lui Dumnezeu a venit „să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).

„Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă” (Ioan 12:24)

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ voi atrage la Mine pe toţi oamenii”, şi ca să fie sigur că înţelegem bine, Ioan adaugă: „vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12: 32-33).

Dar nu-i suficient să înţelegem cum a luptat Fiul, deoarece imediat după învierea Sa dintre cei morţi, El le spune ucenicilor Săi: „Cum M-a trimit pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21). Încă înainte de răstignirea Sa El le spusese: „Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Luca 10:3)

Ceea ce le spune Isus poate fi transpus astfel: Eu doar am început războiul de cucerire a pământului de la fiarele răului. Eu, Mielul lui Dumnezeu, am armata mea de miei şi împreună noi vom cuceri numai şi numai cu aceste arme potrivite cu natura divină: adevărul (Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia Mea), bunătatea, dragostea, jertfa de sine şi creativitatea.

Cartea Apocalipsa este scrisă ca să ne ofere această imagine: pe pământ se ridică tot felul de fiare, care de care mai fioroase, „dar Mielul îi va birui, pentru că el este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor,” dar nu numai atât:”Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui” (Apocalipsa 17:14).

Să ne uităm acum la profeţiile făcute de Isaia despre Isus: „va lovi pământul cu toiagul Cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău” (11:4b) „căci pământul va fi plin de cunoaşterea lui ca fundul mării de apele care-l acopăr” (11:9b)

„el nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele (insulele) vor spera in Legea Lui” (42:2-4)

„este prea puţin să fii robul meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii lumina naţiunilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” (49:6)

Credinţa care i-a transformat şi i-a inspirat pe apostoli a fost aceea că Isus Cristos, care a fost om ca şi ei aici pe pământ, care a fost mort şi a înviat, a fost înălţat la cer, a fost întronat la dreapta lui Dumnezeu şi a fost făcut şef al universului şi acum el conduce mersul istoriei (Fapte 2:30-36; Filipeni 2: 5-11; Evrei 1:13; 2:9; 4:15-16; 8:1; 12:1-2, etc.). Dar cea mai spectaculară este imaginea pe care ne-o dă apostolul Pavel despre Domnul Isus în ceruri conducând de acolo în continuare războiul de cucerire a pământului şi de nimicire a tuturor Duşmanilor lui Dumnezeu:

„În urmă va veni sfârşitul, când el va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire, şi orice putere.

Căci trebuie ca el să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea” (1 Corinteni 15:24-26). Dac cum continuă Mielul războiul Lui de cucerire a planetei pământ?

Să ne imaginăm că suntem iarăşi în cer, de data aceasta la scurtă vreme după ce Fiul lui Dumnezeu S-a întors „acasă” din călătoria Lui pe pământ. În jurul lui se află un grup de îngeri şi el le povesteşte câteva dintre trăirile Lui ca om pe pământ, apoi le spune cum a realizat El mântuirea omenirii prin moartea pe cruce. Atunci, cu o voce sfioasă şi plină de respect, un înger Îl întreabă: „Dar, Măria Ta, oamenii nu ştiu ce ai făcut Tu pentru ei. Ai luat ceva măsuri ca ei să afle şi astfel să beneficieze de ce ai făcut pentru ei?” La care Isus răspunde:

„Da, desigur. Am instruit doisprezece ucenici, pe care i-am învăţat toate învăţăturile Mele şi apoi i-am trimis să le spună la toate naţiunile pământului şi să-i înveţe pe toţi oamenii să trăiască după învăţăturile Mele.” Atunci, îngerul, care ştia cât de mare este pământul, cât de multe sunt naţiunile şi ce primitive sunt mijloacele de transport ale ucenicilor, a exclamat uimit: „Numai atât?” Şi Isus îi răspunde simplu: „da, numai atât. Eu am răbdare. Eu mă bazez pe credincioşia lor şi pe valabilitatea metodei Mele. Şi află că nu Mă voi lăsa până nu voi aşeza dreptatea pe pământ prin nebunia propovăduirii crucii, prin puterea adevărurilor Mele, a bunătăţii Mele şi a lor, a dragostei Mele şi a lor, a jertfei de sine a mieilor Mei şi prin creativitatea cu care i-am echipat şi – nu uita – prin puterea Duhului Sfânt cu care i-am înzestrat!”

Aceasta înţeleg eu din Scripturi că este strategia lui Dumnezeu fixată înainte de a crea pământul, atunci când, în Sfânta Treime, au făcut planul: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.

Acesta este planul lui Dumnezeu Singurul plan al lui Dumnezeu în actuala istorie umană. El este suveran, adică nimic din univers nu-I încurcă planul şi nu-L abate de la împlinirea lui!

Aşadar, eu cred că porunca dată de Domnul Isus apostolilor să ucenicizeze toate naţiunile (Matei 28:19-20) va fi dusă la îndeplinire. Eu cred împreună cu apostolul Pavel că „o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al naţiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (convertit, Romani 11:25-26), şi exclam şi eu împreună cu el: „dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru naţiuni, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?…

Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viaţă din morţi?” (Romani 11:12,15).

Pavel nu scrie că ramurile altoite in măslin (naţiunile) trebuie să fie scoase ca acolo să încapă Israel şi nu scrie că harul se va lua de la naţiuni ca să fie dat lui Israel, cum zic unii, ca şi când n-ar fi loc în măslin pentru toţi şi n-ar exista har pentru toţi!

Încheiere

Unii au o concepţie defetistă, pesimistă despre lucrarea lui Dumnezeu şi a Fiului Său în istorie. Ei se aşteaptă să biruiască fiarele, răul. Ei văd istoria mergând din rău în mai rău.

Eu nu văd o asemenea imagine în Biblie, chiar dacă Domnul Isus şi apostolii vorbesc şi de apostazie şi de perioade de răcire a dragostei credincioşilor şi de mărire a corupţiei din lume. În ciuda acestora, Cel ce câştigă biruinţa este Dumnezeu şi Mielul. Şi armata Mielului: Biserica!

El Îşi clădeşte Biserica şi porţile iadului nu o vor birui şi el va prezenta această Biserică sfântă şi desăvârşită în finalul istoriei.

Fiindcă am o convingere nestrămutată în suveranitatea lui Dumnezeu, eu am o privire optimistă asupra istoriei viitoare. Şi asupra Bisericii lui Dumnezeu!

Poate că această concepţie este o formă de postmilenism. Dar numele nu contează.

Contează să crezi într-un Dumnezeu care are un plan măreţ cu omul şi cu omenirea şi că este consecvent în a-l duce la îndeplinire. Şi să crezi că prin adevăr, bunătate, dragoste, jertfă de noi înşine şi creativitate, în unire cu Mielul şi cu ajutorul Duhului Sfânt, vom birui răul din lume.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_oct07.htm