Epigenetica – Mostenind mai mult decat gene

download-3 (2)

Toată viaţa ni s-a spus că aspectul nostru fizic este determinat de genele pe care le avem, nu de mediul înconjurător. ….

Totodată, noi moştenim anumite „modificări” ale ADN-ului sub formă de grupe chimice. Acestea influenţează faptul cum genele ne exprimă trăsăturile fizice. Grupele chimice sunt cunoscute ca şi indicatori epigenetici pentru că există în afara (epi-) adevăratei secvenţe de ADN (-genetică)…..

Cuvintele sunt aceleaşi în fiecare propoziţie, dar înţelesul este diferit datorită punctuaţiei. Tot aşa se întâmplă şi cu ADN-ul şi cu grupele chimice. Secvenţa de ADN poate fi identică dar poate produce rezultate diferite în funcţie de prezenţa sau absenţa indicatorilor epigenetici. De exemplu, gemenii identici au aceaşi secvenţă de ADN dar pot avea diferite grupe chimice care duc la sensibilitatea unuia, dar nu şi a celuilalt, dintre ei la o anumită boală…..

Anumite tipuri de medicamente au fost bănuite că produc schimbări în indicatorii epigenetici, rezultând în cancer la copiii mamelor care au luat acest medicament. De exemplu, un tip de estrogen sintetic prescris să prevină avortul spontan a fost corelat cu un număr mare de cancer în organele de reproducere ale fiicelor şi nepoatelor lor……..

Epigenetica: o problemă pentru evoluţie?

Până la aceste descoperiri, mulţi evoluţionişti au respins ideile contemporanului lui Charles Darwin, Jean-Baptiste Lamarck, care credea că animalele pot dobândi trăsături noi prin interacţiunea cu mediul înconjurător şi mai apoi să le transmită generaţiei următoare. De exemplu, el susţinea că dacă girafele dintr-o generaţie îşi întind gâtul să ajungă la frunzele din copaci, atunci girafele din generaţia următoare vor avea gâtul mai lung. Multe cărţi de ştiinţă din zilele noastre resping ideile lui Lamarck, dar epigenetica este o formă de Lamarckianism……..

Dar Dumnezeu poate! Dumnezeu este omniscient (atotcunoscător) şi a ştiut de dinainte că Adam şi Eva vor păcătui. A ştiut că va judeca acel păcat (Geneza 3) şi că lumea va fi blestemată (Romani 8:22). Dumnezeu a ştiut că organismele vor avea nevoia să se adapteze într-o lume care nu mai era „foarte bună”. Probabil că Dumnezeu a conceput organismele cu mecanisme epigenetice care să le permită să se schimbe uşor şi repede în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Aceste feluri de schimbări sunt mult mai valoroase decât mutaţii aleatorii sau selecţia naturala pentru că ele pot aduce beneficii imediate urmaşilor fără a dăuna informaţia de bază găsită în adevărata secvenţă de ADN……..

Componente adiţionale la codul nostru genetic

ADN-ul nostru include componente adiţionale, care uneori pot fi transmise de la părinte la copil odată cu codul genetic. În primul rând sunt moleculele ataşate de ADN, numite grupuri de metil, care fac genele active sau inactive. În al doilea rând sunt mingi de proteine, histone, în jurul cărora se înfăşoară ADN-ul. Histonele şi o parte din aceste proteine, coada histonelor, reglementează cum este împăturit ADN-ul (şi astfel ce este activ sau inactiv)……

Dr. Georgia Purdom este vorbitor şi cercetător pentru Answers in Genesis. Şi-a primit doctoratul la Universitatea de Stat din Ohio în genetică moleculară şi a pretrecut şase ani ca şi profesor de bilogie la Universitatea Mt. Vernon Nazarene.

Preluat și tradus cu permisiune de pe Answers in Genesis

https://alfaomega.tv/creationism/articole/2722-epigenetica-mostenind-mai-mult-decat-gene

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/epigenetica-mostenind-mai-mult-decat-gene/

E adevărat 7 – Numerele Fibonacci

download-3 (2)

01.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

Va place matematica? Unora li se pare fascinanta, iar pentru altii e o provocare. De-a lungul istoriei, savantii inteligenti si-au framantat mintea cu numerele pentru a afla cum functioneaza.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4768

Un astfel de intelectual a fost Leonardo din Pisa, cunoscut si drept Fibonacci. In 1202, Fibonacci a publicat o carte intitulata „Cartea de calcul”. El a introdus secventa de numere care, mai tarziu, a devenit cunoscuta drept „sirul lui Fibonacci” in matematica vest-europeana.

In sirul Fibonacci, primele doua numere sunt zero si unu, iar fiecare numar care urmeaza e suma anterioarelor doua. Pe masura ce sirul creste, corelatia dintre doua din cele mai mari valori se apropie de proportia de aur sau phi.

Aceste numere speciale se regasesc in natura deseori, cum ar fi in spiralele din floarea-soarelui. Acelasi tipar apare si in straturile circulare ale unui con sau ale unui ananas, dar si in grupurile de ace ale coniferelor.

Ce inseamna toate acestea? Evolutia nu poate explica evolutia legilor matematice, in schimb, Biblia poate. Scriptura dezleaga acest mister aratandu-ne adevarul Creatorului inteligent. Dumnezeu a creat toate lucrurile, atat pe cele vizibile, cat si pe cele invizibile, cum ar fi matematica. Cand mai aveti o problema de matematica, amintiti-va de floarea-soarelui si slaviti-L pe Dumnezeu pentru tot ce a creat.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4428-e-adevarat-numerele-fibonacci

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-7-numerele-fibonacci/

E adevărat 9 – Curcanul și somnul

download-3 (2)

Americanii iau foarte in serios sarbatoarea de Ziua Recunostintei: familie, fotbal, curcan si somn, desigur. Somnul anual provocat de curcan se datoreaza, partial, triptofanului, un aminoacid folosit de corpul nostru pentru a produce serotonina, care ajuta la reglarea somnului. Insa oboseala de dupa masa se datoreaza mai degraba mancarurilor in exces, caci corpul trebuie sa digereze foarte multa mancare.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4770

Sunt si alte alimente care contin triptofan, cum ar fi laptele, puiul, crustaceele, ouale, cerealele, alunele, fructele, legumele si chiar si ciocolata.

Cum a ajuns curcanul felul principal la festinul de Ziua Recunostintei? Curcanii, care sunt nativi din America de Nord, au fost preferati in locul lebedelor si gastelor, care sunt mai scumpe, cu ocazia evenimentelor speciale din Marea Britanie inca din 1540, cand au fost adusi pentru prima data in Anglia.

Deoarece curcanii, care se nasc primavara, se fac foarte mari pana toamna, aveau marimea potrivita pentru o masa de sarbatoare. Probabil ca pelerinii au dus cu ei la Plymouth dragostea pentru curcani si, cu ajutorul amerindienilor nativi, au sarbatorit in 1621 prima recolta bogata de porumb.

Oamenii au sarbatorit multi ani, neoficial, Ziua Recunostintei, dar abia in 1863 presedintele Lincoln a declarat-o sarbatoare nationala.

Chiar daca cina ce include curcanul este o traditie de Ziua Recunostintei in America, aceasta a fost popularizata pentru prima data ca traditie de Craciun in celebra carte a lui Charles Dickens „Poveste de Craciun”.

Fie ca, in familia voastra, curcanul se afla in meniul de Ziua Recunostintei sau in cel de Craciun, noi avem sa-I multumim lui Dumnezeu pentru multe lucruri, mai ales pentru Fiul Sau, Domnul Isus, Creatorul, Mantuitorul si viitorul nostru Rege.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4426-e-adevarat-curcanul-si-somnul

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-9-curcanul-si-somnul/

E adevărat 6 – Dinozaurii de pe arca lui Noe

download-3 (2)

 02.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

Au existat dinozauri pe arca lui Noe? Conform Bibliei, da! Genesa spune ca Dumnezeu a creat toate animalele terestre in a sasea zi a creatiei, adica si dinozaurii. Biblia mai spune ca, pe arca, alaturi de Noe, a fost cate o pereche din fiecare fel de animal. Adica trebuie sa fi fost si dinozaurii.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4767

Ce au mancat acestia? Cum au incaput pe arca? Biblia spune ca, la inceput, totul era foarte bine si ca nu exista moarte. Inseamna ca toate animalele erau vegetariene, chiar si cele cu dinti ascutiti.

In prezent, liliecii frugivori si ursii panda au dinti ascutiti, chiar daca mananca doar fructe si bambus. E posibil ca, pe arca, T-Rex sa fi fost vegetarian. Fiindca Dumnezeu voia ca animalele de pe arca sa fie tinere si sanatoase, probabil ca erau si mici.

Chiar daca crocodilii si pitonii sunt uriasi, puii lor sunt destul de mici, iar animalele mici nu mananca prea mult. Probabil asa a fost si cu dinozaurii. Cei de pe arca erau pui, erau mici. Nu ocupau mult spatiu si nu mancau mult.

Dupa incetarea furtunii, Dumnezeu le-a poruncit animalelor sa se duca si sa umple pamantul cu progeniturile lor. Unor animale tinere si sanatoase nu le-ar fi luat mult sa faca asta. Cam asa s-a refacut populatia de animale si plante dupa ce a erupt Muntele St. Helens in 1980.

Chiar daca a trebuit sa trimita un potop global pentru a alunga raul din lume, Dumnezeu le-a oferit oamenilor o modalitate de a se salva pe ei si animalele la bordul arcei, inclusiv dinozaurii.

Produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4429-e-adevarat-dinozaurii-de-pe-arca-lui-noe

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-6-dinozaurii-de-pe-arca-lui-noe/

E adevărat 33 – Dispărut în misiune.

download-3 (2)

Pagina de Teologie / La ce să ne aşteptăm de la viitor de Iosif Ţon

Iosif Ton

Domnul Isus Cristos a făcut câteva afirmaţii fundamentale despre sfârşitul istoriei omenirii din care facem parte şi noi cei de astăzi. Primul este în Matei 19:28-39, „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi care M-aţi urmat veţi sta pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă. Sau soţie sau fii, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.”

Al doilea este în Matei 25: 31-34, 41, şi 46, „Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu sfinţii Săi îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii…

….

Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui… Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.”

Între acestea două, se află o precizare de mare importanţă făcută de Domnul Isus în Matei 24:14 ”Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor naţiunilor. Atunci va veni sfârşitul.”

Să adăugăm la acestea anunţul făcut ucenicilor de către cei „doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb” imediat după înălţarea Domnului Isus la cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi la cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele apostolilor 1:11).

Revenirea Domnului Isus exact aşa cum S-a dus, adică cu acelaşi trup, face parte dintre elementele de bază ale crezului creştin: „şi S-a înălţat la cer, de unde iarăşi are să vină ca să judece viii şi morţii.”

Iată de ce credinţa preteristă care spune că a doua venire a avut loc în anul 70 şi că, deci, nu va mai avea loc nici o altă venire este considerată erezie.

Să mai formulăm crezul creştin încă o dată: Noi toţi credem că Domnul Isus Cristos va reveni din cer aşa cum s-a dus la cer.

Acesta este articol de crez. A-L nega înseamnă a te scoate din creştinism. Întrebarea care vine după acceptarea acestui crez este:

Ce va face Domnul Isus după ce va apare în trup pe norii cerului?

La această întrebare se dă unul sau altul dintre aceste două răspunsuri radical diferite:

  1. Primul este că El îi va învia pe cei credincioşi, se va duce cu ei în cer şi acolo va avea loc „nunta Mielului,” care va dura şapte ani.

Pe pământ, în timpul acestor şapte ani va fi „necazul cel mare.”

Apoi, Domnul Isus va veni cu cei credincioşi pe pământ şi El se va instala ca Împărat la Ierusalim şi va domni peste toate naţiunile timp de o mie de ani.

Către sfârşitul acelei domnii, se va organiza o conspiraţie împotriva Lui şi va fi obligat să meargă înapoi în cer.

După scurtă vreme, va veni din nou pe norii cerului (a treia venire!), va face învierea tuturor morţilor, va face judecata de pe urmă, apoi va face un cer nou şi un pământ nou şi va începe veşnicia.

  1. Al doilea răspuns este că atunci când va reveni pe norii cerului va face învierea generală, şi a credincioşilor şi a necredincioşilor, va face judecata finală, îi va trimite pe cei de la stânga Sa în osândă veşnică, va face un cer nou şi un pământ nou şi va coborî împreună cu cei de la dreapta Sa pe noul pământ, cu invitaţia „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia…” şi astfel va începe veşnicia.

Aceste două interpretări a ceea ce va face Domnul Isus când va reveni pe norii cerului au existat în creştinism din primul secol până astăzi.

Ele au coexistat şi coexistă. Nici una nu este şi nu trebuie să fie considerată ca eretică.

Ceea ce ne rămâne de făcut este doar să vedem care dintre ele este mai conformă cu textele biblice. Problema este că şi adepţii uneia şi adepţii celeilalte folosesc aceleaşi texte dar le interpretează ca să se potrivească cu schema lor generală.

Pe lângă aceste două mari diviziuni, mai apare încă o triplă diviziune, care este stârnită de acest text din Apocalipsa 20: 4b-5a „Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor care nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au Împărăţit cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere…”

Două observaţii preliminare vreau să fac la acest text.

Prima, nu ni se spune nici în acest text nici în versetele dinainte că Isus ar fi coborât pe pământ ca să Împărăţească aici.

Ni se spune doar că anumite suflete „au înviat şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani.”

A doua, textul defineşte şi limitează foarte precis cine a înviat pentru această domnie cu Cristos: „sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână.” Aceste cuvinte sunt o trimitere clară la cap. 13:15-18 şi 14:11-13, din care rezultă clar că cei care nu s-au închinat fiarei şi icoanei ei au fost martirizaţi. Ioan, autorul Apocalipsei, vrea să ne facă foarte clar că numai aceşti martiri au înviat şi de aceea adaugă: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.”

O mare mulţime de creştini (vom vedea imediat care grupare anume) susţin că la acest punct învie toţi credincioşii. Această interpretare răstălmăceşte complet textul acesta atât de clar.

În primele secole, atunci când mii de creştini erau martirizaţi pentru Isus şi pentru credinţa lor în El, s-a formulat credinţa că martirii învie imediat după ce au fost martirizaţi şi se duc să domnească cu Cristos („o mie de ani” fiind o cifră convenţională pentru a desemna o perioadă îndelungată, adică perioada până la a doua venire a lui Cristos). Această credinţă a fost scoasă din textul acesta şi din Evrei 11:35, unde tot cu referire la martiri se vorbeşte despre „o înviere mai bună.” Această credinţă, care nu cuprinde o domnie pe pământ de o mie de ani a lui Cristos, a căpătat numele de „amilenism.” Iar credinţa că a doua venire a Domnului Isus va avea loc înainte şi va fi urmată de o domnie a Lui pe pământ de o mie de ani a căpătat numele de „premilenism.”

Mai există şi o a treia credinţă, care spune că prin predicarea Evangheliei la toate naţiunile se va ajunge la ucenicizarea lor, şi – conform lui Romani 11: 12-13 şi 25-26 – tot Israelul va fi convertit la credinţa creştină. Atunci se va împlini profeţia din Isaia 11:9 că „pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului ca fundul mării de apele care-l acopăr” (profeţie repetată în Habacuc 2:14).

Când toate naţiunile vor fi, deci, convertite şi ucenicizate, se va instaura o perioadă de pace, prosperitate şi înflorire a omenirii cum n-a mai fost niciodată. Această epocă va fi – după credinţa aceasta – ceea ce se numeşte domnia de o mie de ani, fără Cristos în trup pe pământ dar ca rezultat al lucrării lui de a-Şi supune toate lucrurile. Această credinţă prevede că Domnul Isus va veni pe norii cerului la sfârşitul acestei perioade şi va face judecata şi sfârşitul istoriei. Această credinţă se numeşte „postmilenism.”

În sânul creştinismului există deci amilenişti, premilenişti şi postmilenişti.

În cadrul fiecărei categorii există extrem de multe variante. Desigur, în sânul fiecăreia se află şi extremişti şi exclusivişti care spun că numai cei care cred în schema lor vor fi mântuiţi. Dar, în general, evanghelicii au decis că schemele escatologice nu trebuie să ne despartă şi că trebuie să ne considerăm fraţi în Cristos indiferent pe care dintre acestea le adoptăm.

Ca o mărturie personală, fiindcă am crescut în cultul baptist din România, care prin Mărturisirea sa de credinţă este amilenist, am fost şi eu amilenist multă vreme. Apoi, pentru o scurtă bucată de timp, cam prin anii 1982-1983, am înclinat spre premilenism. Am studiat însă cu multă atenţie toate implicaţiile teologice ale poziţiei premileniste şi am ajuns la concluzia că nici într-un caz nu o pot susţine. Iată de ce.

Trebuie să vedem ce fel de Dumnezeu apare că avem dacă adoptăm o concepţie premilenistă (în special pe cea mai strictă dintre ele, numită dispensaţionalism). Această concepţie spune că atunci când a venit Fiul lui Dumnezeu pe pământ, scopul lui a fost să devină regele iudeilor şi să restaureze împărăţia lui David. Dar, pe la mijlocul lucrării lui pe pământ, Isus a ajuns la concluzia că iudeii nu-l vor primi ca rege şi astfel a intrat într-o criză de misiune (localizată în matei 16). Atunci El a decis să suspende „:Planul A” cu care a venit şi să introducă „Planul B”: să facă o paranteză în istorie, numită epoca Bisericii, care nu fusese proorocita în Vechiul Testament, deoarece nu fusese în plan, ci a fost concepută abia acum fiindcă nu s-a putut împlini Planul A. În această schemă se consideră că cele şapte scrisori din Apocalipsa cap. 2 şi 3, sunt şapte epoci în istoria Bisericii şi se interpretează că Biserica merge din rău în mai rău, până la faza de decădere totală a Bisericii din Laodicea. Prin urmare, prin Biserică Domnul Isus mântuieşte un număr de oameni dintre neamuri, dar nu realizează altceva. Biserica este falimentară. Când ea va fi în starea cea mai rea, Domnul Isus va veni pe norii cerului, va învia pe toţi cei mântuiţi prin Biserică şi îi va răpi împreună cu puţinii credincioşi rămaşi în viaţă şi astfel va închide paranteza Bisericii. El va veni la Ierusalim ca să reia istoria de unde a lăsat-o la prima venire şi va instaura împărăţia restaurată a lui David. Când cei mai de seamă experţi în dispensaţionalism sunt întrebaţi: Ce scop are mia de ani?, răspunsul este: Dumnezeu i-a făcut lui Israel multe promisiuni în Vechiul Testament şi ele trebuie împlinite; Domnul Isus va veni ca să dea satisfacţie lui Israel că a ajuns să domnească peste toate naţiunile.

Să observăm acum altceva. Cu toate că – după această credinţă – Isus va domni personal la Ierusalim şi ca cârmui naţiunile „cu un toiag de fier”, adică cu autoritate absolută, El nu îşi va putea impune şi permanentiza domnia: va avea loc o conspiraţie secretă împotriva Lui care Îl va obliga să plece de pe pământ. Un mare premilenist adaugă că această conspiraţie va avea loc „ca să arate că omenirea este iremediabil coruptă.”

După scurtă vreme, Isus va reveni pe norii cerului şi va pune capăt istoriei omenirii.

Eu întreb: Unde este suveranitatea lui Dumnezeu, adică puterea şi autoritatea lui de a-Şi duce toate planurile la îndeplinire? După schema aceasta, când Isus vine prima dată pe pământ nu-şi poate împlini planul cu care a venit, ci trebuie să introducă un altul. Prin Biserică de asemenea nu realizează mare lucru. Când vine şi domneşte la Ierusalim nu reuşeşte să-şi impună domnia şi este obligat să plece înapoi la cer. Şi tot aşa, până la sfârşitul omenirii, El de fiecare dată pierde. Este oare aceasta imaginea unui Domn al domnilor şi Rege al regilor?

Această imagine a unui Dumnezeu care trebuie să-şi schimbe planurile şi care mereu pierde bătălia m-a făcut pe mine personal să mă îndepărtez de concepţia premilenistă.

Ce fel de Dumnezeu şi de Cristos avem noi?

În strădania mea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Fiul Său (Ioan 17:3) am ajuns la următoarea imagine a lui Dumnezeu şi a Fiului Său în istoria umană.

Am învăţat de la Domnul Isus că problema fundamentală a istoriei umane este „cel rău”, Satan, Diavolul. Domnul Isus îl numeşte „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Pământul acesta este „împărăţia lui” (Matei 12:26). Domnul Isus se prezintă pe Sine ca cel ce invadează împărăţia celui rău ca să aducă şi să instaleze aici, prin puterea Duhului Sfânt, Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12:28)

Să privim la Satan puţin mai de aproape. Domnul Isus îl numeşte „mincinos” (Ioan 8:44). El este cel care a înşelat-o pe Eva (Geneza 3:1-6 şi 2 Corinteni 11:3) şi care caută să ne înşele şi pe noi. De fapt, el este ocupat doar cu aceasta: să înşele toate naţiunile (Apocalipsa 12:9 şi 20:3). Dumnezeu i-a permis şi încă îi mai permite diavolului ca să încerce să înşele oamenii, pentru ca astfel, având o alternativă, oamenii să fie liberi să aleagă între doi stăpâni, între Dumnezeu şi Satan.

Dar, îndată după înşelarea primilor oameni în Eden, Dumnezeu anunţă că Unul din sămânţa femeii îi va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15). Din 1 Ioan 3: 8 aflăm că sarcina fundamentală a Fiului lui Dumnezeu este aceasta: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”.

Şi fiul lui Dumnezeu a venit să-l biruiască pe cel rău aici unde-i „împărăţia lui”, să instaureze Împărăţia lui Dumnezeu şi să distrugă toate lucrările diavolului.

Cum face Fiul lui Dumnezeu toate acestea?

Ca să găsim răspunsul la această întrebare fundamentală, trebuie să pornim de la următoarea realitate fundamentală: armele diavolului ies din însăşi natura diavolului. Tot astfel, armele Fiului ies din însăşi natura Fiului. Nici unul nu poate să-şi asume armele celuilalt, deoarece aceasta ar însemna să-şi asume natura celuilalt.

Iată în paralel armele/natura celor doi oponenţi şi beligeranţi:

         Satan                                                       Fiul lui Dumnezeu

         Minciuna                                                 Adevărul

         Răutatea                                                   Bunătatea

         Ura                                                           Dragostea

         Violenţa                                                   Jertfa de Sine

         Uciderea (nimicirea)                            Creativitatea (inclusiv

                                                                         răscumpărarea, spălarea,

                                                                         naşterea din nou, sfinţirea,

                                                                         transformarea după chipul

                                                                           Său)

Închipuiţi-vă o scenă în cer, cam acum două mii de ani. O fiinţă cerească se apropie sfioasă de cel Prea Înalt şi-I arată pământul plin de fiare (simbol al răului) şi-L întreabă: „Tu nu faci nimic pentru eliberarea pământului?” La care Dumnezeu îi răspunde: „M-ai întrebat chiar la timp: Tocmai s-a împlinit vremea pentru începutul acţiunii Mele de a recuceri pământul din mâinile răului. Uită-te jos!”

Şi fiinţa aceea se uită întâi cu uimire apoi cu groază, căci ceea ce vede este incredibil: Toate fiarele sunt aşezate în linie de bătaie şi… mergând către ele ca să înceapă războiul cu ele, este un miel! Da, un mic mieluşel, firav, fără apărare, care le zice „naiv” fiarelor: „Iată, viu să fac război cu voi şi să vă biruiesc!”

Dumnezeu Îşi trimite Fiul sub formă de „Mielul lui Dumnezeu” ca să nimicească răul din lume! Apostolul Pavel a meditat îndelung la această acţiune uluitoare şi la implicaţiile ei şi scrie că afirmaţia că Dumnezeu îşi trimite Fiul ca să fie răstignit, pentru evrei este un scandal, iar pentru greci este o nebunie. El îndrăzneşte apoi să ne vorbească despre „nebunia lui Dumnezeu” care este mai înţeleaptă decât oamenii (1 Corinteni 1:17-31).

Domnul Isus Însuşi ne explică misterul acesta prin următoarele afirmaţii: Fiul lui Dumnezeu a venit „să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28).

„Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă” (Ioan 12:24)

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ voi atrage la Mine pe toţi oamenii”, şi ca să fie sigur că înţelegem bine, Ioan adaugă: „vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12: 32-33).

Dar nu-i suficient să înţelegem cum a luptat Fiul, deoarece imediat după învierea Sa dintre cei morţi, El le spune ucenicilor Săi: „Cum M-a trimit pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21). Încă înainte de răstignirea Sa El le spusese: „Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor” (Luca 10:3)

Ceea ce le spune Isus poate fi transpus astfel: Eu doar am început războiul de cucerire a pământului de la fiarele răului. Eu, Mielul lui Dumnezeu, am armata mea de miei şi împreună noi vom cuceri numai şi numai cu aceste arme potrivite cu natura divină: adevărul (Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia Mea), bunătatea, dragostea, jertfa de sine şi creativitatea.

Cartea Apocalipsa este scrisă ca să ne ofere această imagine: pe pământ se ridică tot felul de fiare, care de care mai fioroase, „dar Mielul îi va birui, pentru că el este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor,” dar nu numai atât:”Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui” (Apocalipsa 17:14).

Să ne uităm acum la profeţiile făcute de Isaia despre Isus: „va lovi pământul cu toiagul Cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău” (11:4b) „căci pământul va fi plin de cunoaşterea lui ca fundul mării de apele care-l acopăr” (11:9b)

„el nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele (insulele) vor spera in Legea Lui” (42:2-4)

„este prea puţin să fii robul meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, te pun să fii lumina naţiunilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului” (49:6)

Credinţa care i-a transformat şi i-a inspirat pe apostoli a fost aceea că Isus Cristos, care a fost om ca şi ei aici pe pământ, care a fost mort şi a înviat, a fost înălţat la cer, a fost întronat la dreapta lui Dumnezeu şi a fost făcut şef al universului şi acum el conduce mersul istoriei (Fapte 2:30-36; Filipeni 2: 5-11; Evrei 1:13; 2:9; 4:15-16; 8:1; 12:1-2, etc.). Dar cea mai spectaculară este imaginea pe care ne-o dă apostolul Pavel despre Domnul Isus în ceruri conducând de acolo în continuare războiul de cucerire a pământului şi de nimicire a tuturor Duşmanilor lui Dumnezeu:

„În urmă va veni sfârşitul, când el va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire, şi orice putere.

Căci trebuie ca el să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea” (1 Corinteni 15:24-26). Dac cum continuă Mielul războiul Lui de cucerire a planetei pământ?

Să ne imaginăm că suntem iarăşi în cer, de data aceasta la scurtă vreme după ce Fiul lui Dumnezeu S-a întors „acasă” din călătoria Lui pe pământ. În jurul lui se află un grup de îngeri şi el le povesteşte câteva dintre trăirile Lui ca om pe pământ, apoi le spune cum a realizat El mântuirea omenirii prin moartea pe cruce. Atunci, cu o voce sfioasă şi plină de respect, un înger Îl întreabă: „Dar, Măria Ta, oamenii nu ştiu ce ai făcut Tu pentru ei. Ai luat ceva măsuri ca ei să afle şi astfel să beneficieze de ce ai făcut pentru ei?” La care Isus răspunde:

„Da, desigur. Am instruit doisprezece ucenici, pe care i-am învăţat toate învăţăturile Mele şi apoi i-am trimis să le spună la toate naţiunile pământului şi să-i înveţe pe toţi oamenii să trăiască după învăţăturile Mele.” Atunci, îngerul, care ştia cât de mare este pământul, cât de multe sunt naţiunile şi ce primitive sunt mijloacele de transport ale ucenicilor, a exclamat uimit: „Numai atât?” Şi Isus îi răspunde simplu: „da, numai atât. Eu am răbdare. Eu mă bazez pe credincioşia lor şi pe valabilitatea metodei Mele. Şi află că nu Mă voi lăsa până nu voi aşeza dreptatea pe pământ prin nebunia propovăduirii crucii, prin puterea adevărurilor Mele, a bunătăţii Mele şi a lor, a dragostei Mele şi a lor, a jertfei de sine a mieilor Mei şi prin creativitatea cu care i-am echipat şi – nu uita – prin puterea Duhului Sfânt cu care i-am înzestrat!”

Aceasta înţeleg eu din Scripturi că este strategia lui Dumnezeu fixată înainte de a crea pământul, atunci când, în Sfânta Treime, au făcut planul: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”.

Acesta este planul lui Dumnezeu Singurul plan al lui Dumnezeu în actuala istorie umană. El este suveran, adică nimic din univers nu-I încurcă planul şi nu-L abate de la împlinirea lui!

Aşadar, eu cred că porunca dată de Domnul Isus apostolilor să ucenicizeze toate naţiunile (Matei 28:19-20) va fi dusă la îndeplinire. Eu cred împreună cu apostolul Pavel că „o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al naţiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (convertit, Romani 11:25-26), şi exclam şi eu împreună cu el: „dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru naţiuni, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?…

Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viaţă din morţi?” (Romani 11:12,15).

Pavel nu scrie că ramurile altoite in măslin (naţiunile) trebuie să fie scoase ca acolo să încapă Israel şi nu scrie că harul se va lua de la naţiuni ca să fie dat lui Israel, cum zic unii, ca şi când n-ar fi loc în măslin pentru toţi şi n-ar exista har pentru toţi!

Încheiere

Unii au o concepţie defetistă, pesimistă despre lucrarea lui Dumnezeu şi a Fiului Său în istorie. Ei se aşteaptă să biruiască fiarele, răul. Ei văd istoria mergând din rău în mai rău.

Eu nu văd o asemenea imagine în Biblie, chiar dacă Domnul Isus şi apostolii vorbesc şi de apostazie şi de perioade de răcire a dragostei credincioşilor şi de mărire a corupţiei din lume. În ciuda acestora, Cel ce câştigă biruinţa este Dumnezeu şi Mielul. Şi armata Mielului: Biserica!

El Îşi clădeşte Biserica şi porţile iadului nu o vor birui şi el va prezenta această Biserică sfântă şi desăvârşită în finalul istoriei.

Fiindcă am o convingere nestrămutată în suveranitatea lui Dumnezeu, eu am o privire optimistă asupra istoriei viitoare. Şi asupra Bisericii lui Dumnezeu!

Poate că această concepţie este o formă de postmilenism. Dar numele nu contează.

Contează să crezi într-un Dumnezeu care are un plan măreţ cu omul şi cu omenirea şi că este consecvent în a-l duce la îndeplinire. Şi să crezi că prin adevăr, bunătate, dragoste, jertfă de noi înşine şi creativitate, în unire cu Mielul şi cu ajutorul Duhului Sfânt, vom birui răul din lume.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_oct07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) / Cum să distrugi o biserică – de Ray C. Stedman

download-3 (2)

Cum să distrugi o biserică de Ray C. Stedman

Unul dintre cele mai populare imnuri din toate vremurile despre biserică este bine cunoscutul „Onward, Christian Soldiers, Marching As To War” (Înainte soldaţi creştini, mărşăluind ca spre război). A doua strofă este o măreaţă descriere, Biblică, a bisericii:

Ca o măreaţă armată se mişcă biserica lui Dumnezeu.

Fraţilor, noi păşim unde au păşit sfinţii.

Noi nu suntem divizaţi; toţi avem un trup,

Una în speranţă şi doctrină, una în caritate.

Cred că aceasta surprinde într-un mod minunat învăţătura Scripturilor despre biserică. Dar când ajungeţi la experienţa reală a bisericii, uneori acest lucru nu este atât de palpitant. Cu siguranţă nu era la Corint – unde era o biserică ce avea probleme; ei erau atât de divizaţi. Cineva ne-a dat o parodie a acelei a doua strofă din Onward, Christian Soldiers:

Ca o măreaţă ţestoasă se mişcă biserica lui Dumnezeu.

Fraţilor, noi păşim pe unde am păşit din totdeauna.

Suntem foarte divizaţi, suntem multe trupuri,

Puternici în credinţă şi doctrină, slabi în caritate.

Acea strofă poate descrie biserica – cel puţin pe cea pe care o cunoaştem noi – mai exact decât cealaltă. Ea descrie cu siguranţă biserica din Corint. Aici era o biserică ce avea posibilităţi superbe care stăteau nerealizate din cauza diviziunilor, lăudăroşiilor, geloziilor şi ambiţiilor carnale. Aşa cum scrie Apostolul Pavel corintenilor, el vede în spatele tuturor acestor simptoame la rădăcina cauză din spatele tuturor lucrurilor. Cred că este foarte important ca noi să înţelegem aceasta pentru că apostolul ne ia în spatele acestor manifestări superficiale la problema rădăcină. Care este aceasta? Este iubirea faţă de înţelepciunea umană, este mândria în abilitatea omului prin înţelepciunea sa seculară şi cunoştinţa din vremea sa de a rezolva problemele vieţii. Cred, fără nici o îndoială, că aceasta este problema majoră în biserica din America de azi, această tendinţă de a funcţiona ca şi lumea din jurul nostru, aducând ideile, atitudinile şi multe dintre sistemele lumii în biserică. Astfel că în loc să fie provocată lumea de către biserică, lumea este cea care are un impact asupra bisericii. Aceasta era problema din Corint.

Pentru a contracara aceasta, Pavel ne cheamă înapoi spre o viziune adevărată asupra bisericii. În pasajul din ultima săptămână am văzut că Dumnezeu priveşte biserica, ca o mare clădire care are o temelie pe care Pavel şi alţi apostoli au aşezat-o în primul secol în oferindu-ne mărturia lor apostolică referitoare la Isus Hristos. El este temelia. Scripturile pe care ni le-au dat apostolii, ne spun despre Isus – cine este el, ce face el, cum vine el în vieţile noastre azi prin intermediul Duhului, cum ne schimbă, cum el este gata să ne împuternicească. Aceasta este toată temelia pe care trebuie să fie clădită biserica.

De-a lungul secolelor mulţi au clădit pe acea temelie. Mari conducători, învăţători şi teologi, unii dintre marii oameni ai bisericii din trecut – Martin Luther, John Calvin, John Wesley, George Whitfield – o mare oştire de nume au clădit deasupra ei astfel că biserica s-a ridicat de-a lungul secolelor. Dar, aşa cum am văzut săptămâna viitoare, într-un anumit sens fiecare dintre noi care este posedat de Duhul lui Dumnezeu clădeşte pe această temelie. Noi toţi ne atingem unul pe altul; noi construim în vieţile altora; noi îi afectăm pe toţi prin felul în care trăim, prin felul în care gândim, apostolul ne-a chemat să fim atenţi la aceasta. Cum construieşti pe temelie? Ce materiale foloseşti? Lemnul, paiele şi neghina înţelepciunii umane, iubirea pentru statut, căutarea ambiţiei şi prestigiului prin care este caracterizată lumea? Cu acestea şi pentru acestea clădeşti? Sau cu adevărul revelat în acea taină secretă şi ascunsă a lui Dumnezeu, adevărul despre tine, despre umanitate, şi despre istorie? Pe aceasta clădeşti tu? Cu aceasta clădeşti? Aceasta este întrebarea. Acum, în clădirea acesteia, există un pericol implicat, şi aceasta este calea prin care apostolul îl indică din nou în versetul 16. El îl introduce printr-o întrebare:

 Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi acel templu sunteţi voi (1 Corinteni 3:16-17).

Nu există nici o îndoială că Pavel se gândea la adunarea din Corint când spune aceasta. „Voi ca şi popor,” spune el, „funcţionând în lume, la locul vostru de muncă, oriunde sunteţi – voi sunteţi templul lui Dumnezeu.” Şi, într-un sens, aceasta se aplică fiecărui individ. În capitolul 6 Pavel va spune aceasta foarte clar. El spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt în voi, pe care L-aţi primit de la Dumnezeu?” (1 Corinteni 6:19a).

Cu câteva săptămâni în urmă eram în Chattanooga, Tennessee, la Conferinţa Părtăşia Creştinilor care lucrează în cadrul Liniilor Aeriene şi un număr de piloţi şi de asistenţi de zbor ne-au împărtăşit unele dintre experienţele lor ca persoane creştine care lucrează în cadrul Liniilor Aeriene. O stewardesă foarte frumoasă a spus că într-o zi ea servea cafea într-un avion care tocmai decolase. În timp ce ea venea pe coridor, s-a oprit lângă un bărbat care s-a uitat la ea şi i-a captat atenţia. Apoi el şi-a deschis mâna lui şi i-a arătat un obiect sexual explicit şi ea a înţeles imediat implicaţia. Aceasta a zguduit-o, şi ea nu a ştiut ce să facă pe moment. Ea s-a întors, şi a mers în spatele avionului pentru a-şi reveni, şi ea s-a rugat şi I-a cerut lui Dumnezeu să îi arate ce să facă pentru că ea trebuia să meargă din nou la acel bărbat. Ea s-a întors şi a s-a aplecat alături de locul lui şi s-a uitat la el direct în ochi şi a spus, „Domnule, am văzut ceea ce mi-aţi arătat şi înţeleg ce vreţi să îmi spuneţi, dar trebuie să ştiţi un lucru. Eu sunt o creştină, şi trupul meu este templul Duhului Sfânt, şi Dumnezeu spune că îl va distruge pe oricine strică acest templu.” Bărbatul a început să se străduiască să îşi ceară iertare, şi ea a spus, „Înţeleg. Nu spuneţi mai mult. Vreau doar să ştiţi aceasta.” Mai târziu ea a adus lui Dumnezeu mulţumiri cu recunoştinţă pentru că Domnul a pus acel verset pe inima ei pentru că acesta i-a slujit să o scape deopotrivă de jena şi de ameninţarea acelei situaţii.

Acum acesta este un mare adevăr şi unul pe care apostolul îl subliniază cu adevărat în toată această scrisoare. Acest adevăr stă la baza a tot ceea ce fac creştinii. Trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt, şi când creştinii, cu Duhul locuind în ei, se adună (aşa cum facem noi aceasta aici în această dimineaţă), întreaga adunare devine un mare templu al Duhului Sfânt, centrul prezenţei lui Dumnezeu. Centrul activităţii divine în această întreagă comunitate este chiar aici în această dimineaţă pentru că Dumnezeu Duhul este prezent când poporul său este adunat împreună. „Unde sunt doi sau trei adunaţi împreună acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18:20), a spus Isus.

Dar, potrivit versetului, este posibil să „distrugi” templul lui Dumnezeu. (Cuvântul nu este a „distruge.” Noi de obicei ne gândim că acest cuvânt înseamnă „a elimina sau a rupe.” Dar cuvântul este tradus peste tot în altă parte tradus în Scripturi, „corupt”. Acesta înseamnă a strica, a răni, a face rău templului lui Dumnezeu.) Nimic nu poate distruge acel templu. Isus a spus, „Pe această piatră Eu îmi voi zidi biserica mea Isus porţile iadului nu o vor birui,” (Matei 16:18). Indiferent ce forţa care este adusă împotriva bisericii, cât de puternici ar putea fi adversarii ei, nimic nu poate distruge templul lui Dumnezeu în acel sens. Dar el poate fi rănit, afectat, şi aceasta este ceea ce spune aici Pavel. El spune că este un lucru periculos să distrugi sau să corupi templul (biserica lui Dumnezeu), şi Dumnezeu are o părere foarte slabă despre oricine face aceasta, astfel că el va face ceva cu privire la aceasta.

Avem un exemplu foarte dramatic al acestuia în al cincilea capitol din Fapte, unde Anania şi Safira s-au complăcut într-o mică ipocrizie personală. Ei au pretins un anumit nivel de dedicare şi angajament pe care ei nu l-au împlinit cu adevărat, şi când ei au venit înaintea lui Petru, acesta prin viziunea Duhului el i-a declarat vinovaţi, şi instantaneu ei au căzut morţi la picioarele lui Petru. Acesta nu era intenţionat să fie un model a ceea ce va face Duhul Sfânt de fiecare dată când există ipocrizie în biserică pentru că el nu a mai făcut aceasta de atunci. Dar acesta este intenţionat să fie un mesaj de la Dumnezeu despre ce se întâmplă din punct de vedere spiritual într-o biserică atunci când ipocriziei i se permite să umple gândirea adunării. Ceva moare; ceva se strică; se produce o rănire, şi Dumnezeu ia acest lucru foarte serios.

Ei bine, cum strici biserica? Cum corupi adunarea? Cred că răspunsul este clar din context – ne-am uitat tot timpul la acest lucru. Coruperea are loc atunci când cineva introduce înţelepciunea lumii în stilul de viaţă şi în practica adunării. Dacă cineva în mod individual alege să înceapă să trăiască potrivit înţelepciunii şi practicii lumii, el începe să corupă şi să strice biserica. El construieşte cu material inferior, cu lemn, paie şi neghină, care nu vor rezista la testul focului şi de aceea el strică procesul de clădire a bisericii. Când cineva caută să facă biserica impresionantă şi puternică prin metodele şi standardele lumii, el împlineşte chiar acest lucru – coruperea şi stricarea bisericii. Deci oricine sugerează un compromis cu duhul veacului împlineşte acest lucru periculos, în special când face aceasta cu costul învăţăturilor Domnului nostru însuşi.

Să vă dau câteva exemple practice ale acestui lucru. (Cred că trebuie să fac aceasta în mod practic şi să vedem ce se întâmplă în zilele noastre, pentru că aceasta se întâmpla de asemenea şi în secolul întâi.) Pentru un lucru biserica este rănită în acest fel când în cadrul adunării oamenii încep să se trateze unul pe altul în acelaşi fel în care s-ar trata unii pe alţii afară în lume – prin recunoaşterea distincţiilor dintre culori şi clase şi ducând acestea în viaţa bisericii.

Aici în această ţară noi am trecut printr-o teribilă bătălie pentru drepturile civile în care a devenit evident că bisericile, nu doar cele din sud ci în multe alte părţi ale ţării de asemenea, au eşuat să creadă Cuvântul lui Dumnezeu despre acei fraţi şi surori în Hristos care aveau o culoare diferită a pielii. Ei i-au tratat în acelaşi fel în care îi tratează lumea – făcând distincţii şi punându-i la un nivel mai jos al vieţii. Aceasta a afectat şi a rănit întreaga biserică pentru că biserica este chiar în centrul vieţii şi lumea din jur reflectă, la un grad mai mare, condiţia bisericii. Aceasta a produs acea situaţie explozivă în care naţiunea noastră a fost ruptă pentru că biserica a permis o filozofie lumească să vină şi să domnească în comportamentul creştinilor.

Aceasta se întâmplă când o biserică insistă să aibă o ierarhie în conducerea unei adunări – cineva în vârf, cineva în autoritate deasupra tuturor celorlalţi. Acest lucru este greşit, aşa cum a spus Domnul. „Printre Neamuri ei sunt în autoritate unul asupra celuilalt, dar să nu fie aşa printre voi,” a spus el (Matei 20:25-26). Totuşi cât de mult a fost această afirmaţie ignorată şi cât de multe biserici au adus încă şi azi au introdus în biserică structura ierarhică a conducerii lumii. Ca un rezultat biserica este rănită sever de aceasta. Acest lucru se întâmplă când o biserică permite standardelor morale neglijente ale lumii să intre nejudecate în cadrul adunării. (Pavel va trata mai mult acest aspect când ajunge la următoarele capitole.) Aceasta se întâmplă peste tot azi în jurul nostru. Practicile sexuale tolerate în mare măsură în lume sunt admise în biserică şi creştinii îşi permit să practice aceste lucruri. Aceasta strică biserica şi o rupe; aceasta distruge şi ruinează ceea ce face Dumnezeu.

Aceasta se întâmplă când tu înlocuieşti abordările seculare şi autoritatea seculară pentru călăuzire în chestiunea consilierii şi a problemelor de disciplină într-o biserică. Acest lucru este foarte răspândit în zilele noastre. Mare parte din consilierea seculară este construită pentru a întări carnea, pentru a-i face pe oameni să fie încrezători în sine. Întreaga afacere de Analiză Tranzacţională şi Meditaţie Transcedentală este bazată pe viziunea seculară despre viaţă, şi biserica uită că viziunea seculară este îngustă şi limitată. Aceasta nu introduce întregul factor al vieţii umane şi al construcţiei vieţii aşa cum Dumnezeu l-a făcut pe om să fie. Departe de acea înţelegere, operând numai pe acea viziune îngustă, limitată, se face un mare rău oamenilor în consiliere. Deşi ar putea fi un ajutor momentan sau temporar, ei sunt închişi într-un nivel din care ei nu pot ieşi la suprafaţă, şi acesta este un mod de a răni biserica. Cred că un mod larg răspândit de a răni biserica azi este de a permite unei adunări să alunece într-o închinare „mecanică”. Probabil nu este nimic mai mortal decât să le permiţi oamenilor un fel de ascultare exterioară cu chestiuni de închinare şi de slujire fără un angajament interior, simţit în inimă faţă de aceasta. Aceasta va distruge o biserică. Când Pavel a scris bisericii din Colose el a văzut că ei erau foarte grav ameninţaţi de trei lucruri care intrau în Biserică în închinarea lor împreună: Unul era formalismul. Ei treceau prin ceremonii şi ritualuri într-un mod stabilit ca şi când Dumnezeu cerea aceasta şi nu schimbarea inimii era ceea ce reprezentau acele lucruri. Acel model formalist de închinare este un lucru distructiv pentru viaţa bisericii pe care Dumnezeu caută să o clădească. Al doilea lucru era emoţionalismul. Mulţi dintre coloseni erau prinşi într-un fel de experienţă mistică. Ei vorbeau despre aceste lucruri şi de aceea ei au uitat să se ţină de Capul trupului, care este Isus însuşi. Aceasta distrugea biserica, aşa cum o face în multe locuri azi. Şi al treilea lucru era un ascetism, un duh legalist care se mândrea cu o inimă dedicată şi cu bunăvoinţa sa de a renunţa la atât de multe lucruri, de a posti şi de a bate trupul, şi de a nu atinge anumite lucruri. Ei se slăveau cu acest fapt. Apostolul a văzut că biserica este ameninţată, sufocată şi sabotată de aceste feluri de practici.

Acum, potrivit lui Pavel, Dumnezeu ia aceasta foarte serios, şi el face ceva în această privinţă. Ce face el? Ei bine, Pavel spune, „Dacă distruge cineva, sau strică, templul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va strica.” Ce vrea să spună el? Cred că acest lucru este arătat în versetul 15 pe care l-am citit săptămâna trecută: „Dacă lucrarea oricărui om este arsă, el va suferi pierdere,” (1 Corinteni 3:15). Am încercat să arăt că ceea ce se întâmplă este: Noi am ajuns la cunoştinţa că tot efortul pe care noi l-am depus pentru a-i impresiona pe oameni cu evlavia noastră, cu pietatea noastră, cu abilităţile noastre, etc., nu a dus la nimic. Ele sunt o pierdere de timp.

Am fost în Australia cu câţiva ani în urmă unde am predicat în biserica din Melbourne – o clădire care pe bună dreptate era cunoscută în tot oraşul pentru frumuseţea ei. Stăteam în casa unuia dintre membrii laici conducători ai adunării, un om care s-a dedicat pe sine acestei denominaţii căreia îi slujeam şi care era cunoscut în toată Australia ca un om conducător de biserică. El se dedicase pe sine multor programe pe care denominaţia le-a sponsorizat şi pe el se sprijineau din greu ca fiind un lider în acest domeniu. El era de asemenea un om foarte inteligent, şi, eu cred, că era un om foarte devotat în inimă. Am predicat în acea seară despre experienţa lui Pavel de a descoperi cum tot efortul său zelos pentru Dumnezeu a fost dat la o parte în partea timpurie a misiunii sale. Cât de dureros a trebuit el să înveţe că toate aceste lucruri pe care el s-a bazat din trecutul său – dedicarea sa, strămoşii săi, moralitatea sa, copilăria sa ca evreu dintre evrei etc., toate au fost înlăturate. El a trebuit să ajungă în final să înveţe că singurul lucru care contează este ceea ce Hristos era gata să facă prin el, după cum exprimă el aceasta în 2 Corinteni, „Nimic venind de la mine, totul venind de la Dumnezeu,” (2 Corinteni 3:5). În timp ce mă conducea cu maşina spre casă acest bărbat s-a întors spre mine şi a spus, „Şti, dacă ceea ce ai spus aseară este adevărat, şi cred că este, eu mi-am irosit toată viaţa mea.” Eu nu cred că acest lucru era adevărat pentru că deja îi cunoşteam inima sa, şi ştiam că erau lucruri prin care Dumnezeu îl folosise într-un mod măreţ. Dar el a prins, probabil pentru prima dată, o rază a faptului că efortul depus pentru a-i impresiona pe oameni a ceea ce este biserica şi puterea ei şi grandoarea în ochii lumii este un efort irosit – lemn, fân şi neghină care ajunge să fie nimic în standardele lui Dumnezeu.

Acum Pavel merge mai departe la răspunsul logic faţă de aceasta în versetul 18. Ce vei face tu? Care este cerinţa lui Dumnezeu faţă de tine dacă acesta este pericolul sub care trăim? Ei bine, Pavel spune,

Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” Nimeni să nu se fălească, deci, cu oameni (1 Corinteni 3:18-21a).

Sunt două lucruri pe care Pavel le spune să le faci dacă te prinzi pe tine în acest fel de lucru – şi toţi facem asta din când în când. Noi toţi gândim că noi facem o impresie pentru Dumnezeu, făcând lucruri mari pentru Dumnezeu, şi adânc în inimă, ascuns faţă de cei din jurul nostru, este o ambiţie, o dorinţă pentru afirmare, pentru recunoaştere, probabil pentru faimă. Pavel spune, „Opriţi-vă din neseriozitate. Să nu se înşele nimeni în aceasta. Voi poate că îi impresionaţi măreţ pe oameni, dar Dumnezeu este total ne impresionat. Voi puteţi crede că sunteţi un mare succes dar Dumnezeu dă trist din cap datorită lucrurilor pe care le vede. Dumnezeu nu poate fi prostit. El cunoaşte inima. Alţii pot să te aplaude fantastic şi să te recunoască, dar dacă aceasta nu vine din acel sens de dependenţă faţă de înţelepciunea şi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt, totul este un efort irosit, care nu duce la nimic.”

Şi apoi, în al doilea rând, Pavel spune, „În mod deliberat alegeţi ceea ce lumea spune că este nebunie. Dacă cineva dintre voi crede că el este înţelept în această eră, crede că el a făcut acest lucru să funcţioneze, crede că el înţelege metodele de a mişca oameni şi de a-i motiva, fie ca el să devină un nebun pentru ca el să devină înţelept, „căci înţelepciunea lumii este nebunie pentru Dumnezeu.”

Am fost în statul Washington cu câteva zile în urmă, şi am întâlnit un pastor acolo care a fost aici cu noi la PBC şi el a expus câteva dintre practicile Vieţii Trupului în biserica sa. El mi-a spus că alt pastor din oraş l-a întrebat odată, „Ce faci acolo în biserică?” Deci el i-a spus, „Noi încercăm să împărtăşim problemele unul altuia. Ne rugăm unul pentru altul şi încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor unul altuia. Avem o slujbă în care încercăm să vorbim deschis şi cinstit despre felul în care ne ruinăm în casă şi în căsnicie.” Celălalt pastor a spus, „Nu este nici o altă biserică din oraş care să acţioneze aşa. De ce faceţi aceasta?” Şi celălalt pastor a răspuns, „Pentru că Noul Testament ne spune să facem aşa.” Celălalt bărbat a spus, „Nu veţi ajunge nicăieri cu o astfel de abordare.” Dar primul pastor a spus, „M-am hotărât că voi merge tot aşa indiferent dacă voi ajunge undeva sau nu, pentru că aceasta este ceea ce Dumnezeu a spus să facem.” Acum aceasta este a deveni un nebun pentru ca să devii un înţelept. Aceasta înseamnă că ceea ce spune lumea şi biserica lumească este greşit, pentru că Domnul spune că este corect, fiind binevoitori să acţionăm astfel.

Mă gândesc la acel cuvânt din Evrei 11 despre Moise care a crescut la curtea lui Faraon. A venit o zi în care se spune, „El a socotit ocara lui Hristos ca fiind bogăţii mai mari decât toate comorile din Egipt,” (Evrei 11:26). A existat un moment în care el a renunţat la lume şi la tentaţia ei pentru ca să poată suferi pierderea cu poporul lui Dumnezeu pentru o vreme. Câtă bogăţie a câştigat el datorită acestui lucru. Nu voi uita niciodată în toată viaţa mea, ca tânăr creştin cu mulţi ani în urmă, auzindu-l pe George Beverly Shea cântând cuvintele pentru care el a devenit celebru. Ele au vorbit volume întregi inimii mele alături de această linie.

Mai degrabă L-aş avea pe Isus decât argint şi aur.

Mai degrabă L-aş avea pe El decât bogăţii nespuse.

Mai degrabă L-aş avea pe Isus decât case sau pământuri.

Mai degrabă aş fi condus de mâinile sale străpunse de cuie

Decât să fiu un împărat al unui vast domeniu

Şi să fiu ţinut sub influenţa terorii păcatului.

Mai degrabă L-aş avea pe Isus decât orice îşi permite azi această lume.

Despre aceasta vorbeşte Pavel. Să nu te intereseze niciodată ce gândeşte lumea, să nu te intereseze niciodată ce spune lumea, căci înţelepciunea lumii se va dovedi a fi o nebunie la final. Nu sunt ele remarcabile, lucrurile nebune pe care oamenii lumeşti şi creştinii lumeşti le vor face pentru a ţine pasul cu moda, chiar? Aţi citit această săptămână despre care este ultimul stil în moda la bărbaţi? Ştiţi cu ce trebuie să ţină pasul acum ca să fie în pas cu moda? Perucile pieptului! Dacă nu ai păr pe pieptul tău, poţi cumpăra o perucă pentru acesta. Stilul de azi este tricouri deschise cu păr vizibil şi unii bărbaţi nu îşi vor deschide tricourile pentru că ei nu au păr pe piept. Ei bine, puteţi remedia aceasta. Puteţi cumpăra o perucă pentru piept şi nimeni nu va cunoaşte diferenţa. Aceasta va sta pe dvs. chiar şi când înotaţi, aşa fac ei reclamă. Nimeni nu va mai râde de dvs. Nu este acest lucru minunat?

Cât de ridicol, cât de prosteşti sunt căile lumii. Aceasta este ceea ce spune Pavel. „Înţelepciunea acestei lumi este o nebunie pentru Dumnezeu,” spune el. Citând din Iov el spune, „Dumnezeu îi prinde pe cei înţelepţi în şiretenia lor,” (Iov 5:13). Şi apoi din Psalmul 94, „Domnul cunoaşte că gândurile celor înţelepţi sunt deşarte,” (Psalmul 94:11). Cu adevărat, lumea este o suflare, un curent de aer. Lucrările celor înţelepţi în lume sunt ca o suflare de aer, o răsuflare – s-a dus, instantaneu; aceasta se schimbă în altceva. Cei care se predau la aceasta nu doar strică biserica, dar se predau faţă de ceva care în final se dovedeşte a fi o viaţă irosită. Acum, în contrast cu aceasta, Pavel merge mai departe pentru a arăta ce se întâmplă când alegi înţelepciunea lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu. El spune,

Căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:21b-23).

Sfârşeşti câştigând toată lumea. Aceasta este ceea ce a spus Isus – „Cei blânzi vor moşteni pământul,” (Matei 5:5). Ce privelişte măreaţă şi largă se deschide pentru noi în aceste cuvinte! La urma urmei, problema cu lumea este, dacă lumea, sau biserica lumească, iţi oferă ceva, şi tu vrei aceasta suficient de mult – este faimă, plăcere, onoare, bogăţie, orice ar fi – probabil le vei lua. Dar aceasta este tot ceea ce vei câştiga.

Isus a spus că dacă iţi dai milosteniile ca să fi văzut de oameni ţi-ai primit răsplata (Matei 6:5). Aceasta este. Nu vei primi o alta: nu te aşteaptă nimic dincolo, nici o comoară pusă în cer. Dacă te rogi ca să fi auzit de oameni pentru ca să obţii o reputaţie de pietate şi evlavie, ei bine, vei obţine reputaţia, dar asta este tot ceea ce vei obţine. Lumea este îngustă: lumea este risipită şi limitată în toată abordarea ei. Dar, aşa cum descoperă aici Pavel, cei care îl aleg pe Dumnezeu nu pierd niciodată.

Acest lucru este exact în conformitate cu marele principiu al lui Isus, „Dacă iţi vei salva viaţa o vei pierde, dar dacă iţi dai viaţa ta de dragul meu o vei salva,” (Matei 16:25, Marcu 8:35). Pavel se uită în jur şi spune, „Cel care îl lasă pe Dumnezeu să aleagă, se alege cu totul. De ce împărţiţi voi între Pavel şi Apolo şi Chifa, şi alegeţi unul dintre ei? Îi puteţi avea pe toţi,” spune el. „Ei toţi sunt ai voştri. Pavel, care a sădit, întreaga lui slujire este a voastră. Apolo, cel care a udat, slujirea sa este a voastră; voi puteţi lua beneficiul din aceasta. Chifa, stânca, orice este de valoare în slujirea sa este al vostru. De fapt întreaga lume vă este deschisă. Conduşi de Duhul lui Dumnezeu, puteţi merge oriunde vreţi şi Dumnezeu vă va da lucruri pe care banii nu le pot cumpăra.”

Am avut această experienţă de multe ori de a mă bucura de lucrurile pe care le deţin milionarii, dar am ajuns să le folosesc – dar ei nu. Lumea este a voastră. Viaţa cu toate posibilităţile ei este deschisă înaintea voastră. Dumnezeu vă poate conduce unde este adevărata trăire. Chiar moarte cu ameninţarea ei deja este condusă; ea este deja a voastră. Când ea va ajunge la voi, ea vă va sluji – nu va lua de la voi. Ea vă va aduce în slavă. Prezentul, viitorul, toate lucrurile sunt ale voastre pentru că voi sunteţi ai lui Hristos, şi Hristos este al lui Dumnezeu şi de aceea toate lucrurile pe care le are el sunt ale voastre. Toate lucrurile vă aparţin vouă pentru că voi aparţineţi Celui a căruia îi aparţin toate lucrurile.

Aceasta este o privelişte incredibilă, nu-i aşa? Şi totuşi acele cuvinte sunt adevărate. Aceasta este ceea ce are în minte Dumnezeu pentru poporul său. În timp ce alegem stilul de viaţă pe care îl vom avea, avem noi credinţa şi curajul de a renunţa la stilul de viaţă pe care lumea din jur îl are, cu toate cerinţele sale pentru conformare, şi să umblăm cu Dumnezeu? Când facem aceasta, tot ceea ce are Dumnezeu devine al nostru. Noi devenim copiii unei Fiinţe cereşti care face totul disponibil nouă.

Rugăciune

Doamne, dă-ne harul de a vedea şi credinţa de a înţelege că aceste cuvinte sunt adevărate şi să avem curajul să acţionăm potrivit lor în toată această săptămână. Învaţă-ne, Doamne, că noi nu trebuie să avem tot ce toţi ceilalţi din jurul nostru au; că noi nu trebuie să trăim cum trăiesc ei; că valorile lor nu sunt valorile noastre; că noi nu trebuie să ne apărăm pe noi înşine aşa cum ei trebuie să se apere pe ei înşişi; că noi nu trebuie să devenim uniformi aşa cum simt ei că trebuie să devină uniformi; că noi putem să îi iubim pe cei greu de iubit şi să fim amabili cu cei egoişti şi că nu trebuie să fim aşa cum am fost odată şi încă suntem, Doamne, când noi dăm loc duhului lumii care vorbeşte despre noi. Iţi mulţumim că noi putem fi iertaţi şi restauraţi şi putem umbla cu tine, Doamne, în această privelişte deschisă a vieţii, în această nouă experienţă care străluceşte ca o lumină, ca o cale strălucitoare până la ziuă. Iţi cerem aceasta în numele lui Isus, Amin.

Titlu: Cum să distrugi o Biserică
De: Ray C. Stedman
Seria: Studii din 1 Corinteni
Pasaj Biblic: 1 Corinteni 3:16-23
Mesajul Nr: 10
Catalog Nr: 3580
Data: 11 iunie 1978

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com/24228

Şi morţii pot ajuta mediul! Într-un stat american vor fi transformaţi în compost

Mihaela Stoica 12.11.2019 |

Atunci când o persoană moare, în majoritatea ţărilor şi culturilor, există două opţiuni pentru rămăşiţele acesteia: înhumarea sau incinerarea.

O companie din SUA vrea să ofere o alternativă unică la ritualurile funerare tradiţionale: transformarea în compost.

Recompose, ale cărei operaţiuni sunt programate să înceapă în 2021, în Seattle Washington), va fi prima instalaţie de compost care va transforma uşor rămăşiţele umane în sol, într-un proces denumit „recompoziţie” sau „degradare organică naturală”,, potrivit Science Alert.

Fondată de Katrina Spade, compania există de câţiva ani, dar serviciile ei intră în legalitate după ce Washingtonul a luat o decizie istorică prin care va deveni primul stat din SUA care permite compostul uman.

Legea va intra în vigoare în mai 2020, dând startul „revoluţiei îngrijirii morţilor”, după cum a catalogat-o Katrina Spade, prin care trupurile persoanelor decedate vor fi transformate în sol în tuburile hexagonale reutilizabile, denumite „vase de recompunere”.

Procesul va fi făcut pornind de la principiile înmormântărilor „verzi” sau naturale, dar va avea loc în vasele reutilizabile.

Trupurile vor fi acoperite cu aşchii din lemn şi aer, asigurând condiţiile de mediu benefice pentru apariţia în mod natural a microbilor şi bacteriilor benefice descompunerii.

Pe parcursul a 30 de zile, trupul va fi transformat complet, creând solul care poate fi folosit pentru a creşte o nouă viaţă.

Odată ce procesul de creare a compostului este complet, familia şi prietenii sunt încurajaţi să ia o parte sau chiar tot  solul astfel creat (care însumează câteva roabe),  pentru a-l folosi în propriile grădini, urmând ca restul să fie folosit în scopuri de conservare.

Potrivit Katrinei Spade, scopul companiei sale este de a oferi o soluţie de trecere în nefiinţă prietenoasă cu mediul, în locul înmormântării trupurilor îmbălsămate în sicrie din lemn sau arderea rămăşiţelor într-un crematoriu care produce emisii de dioxid de carbon.

Acest procedeu costă 5.500 de dolari şi ar însemna o economie de o tonă de CO2, datorită sechestrării carbonului ca urmare a diferitelor etape care au loc în timpul procesului de degradare organică.

De ce a erupt vulcanul din Noua Zeelandă fără avertisment?

Prima pagină  Stiinta
Credit foto: Pixabay    +ZOOM

Galerie foto (1)


Vulcanul din Insula Albă a erupt în data de 9 decembrie 2019.

Erupţia vulcanului de pe Whakaari/ Insula Albă a dus la moartea a cinci persoane, rănirea a cel puţin 30 şi chiar la câteva persoane dispărute. Această insulă reprezintă o atacţie turistică importantă a Noii Zeelande şi, de aceea, în rândul publicului şi al autorităţilor apare întrebarea legată de faptul că erupţia a avut loc fără semne care să indice un astfel de eveniment.

Geologii explică faptul că vulcanul de pe Insula Albă este unul dintre cei câţiva vulcani de pe teritoriul Noii Zeelande care pot erupe fără avertismente, notează Science Alert. În cazul acestor vulcani, magma duce la încălzirea moleculelor de apă din porii rocilor. Această apă se află într-o stare de supraîncălzire, aproximativ 250 de grade Celsius la presiuni extrem de mari, în comparaţie cu 100 de grade la presiune normală, ceea ce face ca echilibrul acesteia să fie extrem de fragil. Orice stimul exterior: gaze din interiorul Pământului, schimbarea presiunii exercitată de materialele din jur face ca apa să îşi mărească volumul de 1.700 ori la viteze supersonice.

Energia acestei expansiuni a volumului apei este îndeajuns de mare pentru a disloca rocile solide din jur, ducând la formarea unor cratere vulcanice. În cazul vulcanului de pe Insula Albă, erupţia a dat naştere unei coloane cu o înălţime de 3 kilometri.


Pornind de la studiile despre acest tip de erupţii, oamenii de ştiinţă sunt de părere că vor mai urma o serie de erupţii mai mici, care au rolul de a readuce echilibrul în sistemul geologic al insulei.

Citeşte şi:

 

Citeşte şi

A fost detectată o erupţie vulcanică subacvatică produsă la o adâncime recordA fost detectată o erupţie vulcanică subacvatică produsă la o adâncime record

În apropiere de Groapa Marianelor şi la aproape 5 kilometri sub nivelul mării, cercetătorii au descoperit dovezi ale unei erupţii subacvatice.

 citeşte mai mult

O erupţie vulcanică ar fi putut cauza înfrângerea lui Napoleon de la WaterlooO erupţie vulcanică ar fi putut cauza înfrângerea lui Napoleon de la Waterloo

Înfrângerea istorică a lui Napoleon de la Waterloo ar fi putut fi provocată de erupţia vulcanică ce avusese loc în urmă cu două luni la 13.000 de kilometri depărtare.

 citeşte mai mult

Acest vulcan şi-a destăinuit ”vocea” unică după o erupţieAcest vulcan şi-a destăinuit ''vocea'' unică după o erupţie

Vulcanul Cotopaxi din Ecuador are o voce profundă şi distinctă. Între sfârşitul anului 2015 şi începutul anului 2016, vulcanul a repetat un tipar neobişnuit de sunete cu frecvenţă joasă pe care acum cercetătorii le-au atribuit geometriei unice a interiorului craterului. Identificarea „timbrului vocal” a vulcanilor poate ajuta savanţii să anticipeze schimbările din cratere, inclusiv cele care prevestesc o erupţie.

 citeşte mai mult

O erupţie apocaliptică care ar putea distruge civilizaţia este mult mai aproape decât se credea anteriorO erupţie apocaliptică care ar putea distruge civilizaţia este mult mai aproape decât se credea anterior

Următoarea ”super-erupţie” vulcanică ar putea avea puterea de a schimba dramatic soarta omenirii şi acest lucru s-ar putea

https://www.descopera.ro/stiinta/18661465-de-ce-a-erupt-vulcanul-din-noua-zeelanda-fara-avertisment

 

Prima Zi – #Pray4Family: Dumnezeu – arhitectorul familiei

Familia, cu o temelie solidă, este familia în care arhitectorul și constructorul este însuși Dumnezeu. El, Dumnezeu a conceput familia și pentru a înțelege cum a gândit de la început familia, ce principii și mecanizme a pus în acest concept, cum lucrează și cum nu funcționează, este foarte important de studiat „planul” Arhitectorului și de văzut cum anume trebuie să construim „clădirea” familiei.

În Biblie, vedem familia ca locul în care tatăl este capul și preotul, care se închină lui Isus Hristos și conduce după sine familia lui. Femeia este evidențiată ca soție iubitoare și respectuasă cu capul ei în rol de ajutor potrivit, care își învață copii supunerea și principiile biblice. Soțul și soția creează acest loc, în care Cuvântul lui Dumnezeu și principiile Lui sunt pe primul lor și dau direcție fiecărui membru din familie. Iar prin dificultăți și îngrijorări familia trece împreună, ca un tot întreg, cu speranță și rugăciune, studiind Scripturile și împărtășind lumina Evangheliei cu alți oameni.

Rugăciunea noastră astăzi: Doamne, fii tu pictorul și constructorul pentru o bază sănătoasă și speranța familiei noastre. Ajută-ne să construim o astfel de familie, care va sluji drept mărturie și lumină pentru alți oameni. Umple familia noastră cu pace și dragoste, respect și înțelegere, iertare și acceptare. Amin.

Proverbe 12:7. „Cei răi sunt răsturnaţi şi nu mai sunt, dar casa celor neprihăniţi rămâne în picioare!”

2 Samuel 7:11. „şi ca pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu, Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă”.

2 Samuel 7:16. „Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”

2 Cronici 30:9. „Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv şi îndurător şi nu-Şi va întoarce faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El”.

Efeseni 5:33. „Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat”.

1 Corinteni 16:14. „Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste!”

Iosua 24:15. „Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Psalmul 127:1. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte”.

Geneza 1:28. „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l”.

1 Timotei 5:8. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios”.

https://www.stiricrestine.ro/2019/12/10/prima-zi-pray4family-dumnezeu-arhitectorul-familiei/?