Burkina Faso era în doliu miercuri, în ziua Crăciunului, după un nou atac jihadist de anvergură soldat cu 42 de morți — Vegheaţi!

35 de civili, dintre care 31 femei, și șapte militari au fost uciși în acest atac nerevendicat, efectuat marți la Arbinda, în apropierea graniței cu Mali. Potrivit statului major al armatei, riposta a permis uciderea a „80 de teroriști”. „O sută de motociclete, armament și muniții, în cantități mari, au fost recuperate” de la jihadiștii […] […]

ANALIZĂ. Ce caută un activist LGBT în anturajul unor episcopi ucraineni necanonici — Știri pentru viață

de Ștefania Armanca, Stiripentruviata.ro În contextul conflictului cu Rusia, fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko a făcut o chestiune de securitate națională din crearea unei noi biserici ortodoxe ucrainene care să nu fie în comuniune cu Patriarhia Moscovei. La finele anului trecut, Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) a fost declarată „autocefală” în mod unilateral de… via […]

SUNT AICI / Ardelean Viorel

download-3 (2)

1). INTRODUCERE

 2). IATĂ –MĂ – ” HINNENI. – Avram

 3).  IATĂ –MĂ – ” HINNENI–  Moise

 4 ). POPORUL CHEAMĂ PE DUMNEZEU

 5). LEGĂMINTE DIVINE.

 6). DUMNEZEU CHEAMĂ PE FIUL – IATĂ –MĂ – ” HINNENI  Isus Hristos

 7) . CONCLUZII

 8). BIBLIOGRAFIE

1). INTRODUCERE.  Dumnezeu nu are început sau sfârşit Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. În plus una din calităţile lui Dumnezeu este  Asietatea – autosuficienţa, iar crearea universului,  a pământului şi a omului ţine de  Atotputernicia lui Dumnezeu, unul din atributele divine, dar şi de ”planul voie Sale, iar El ia decizia să aducă în fiinţă timpul, materia, spaţiul şi energia ”ex nihilo”.[1]  Ca şi o încununare a creaţiei Dumnezeu face pe om după ”chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26 ). Ymago Dey, în termeni teologici vizează aspectul mintal – raţiunea,  aspectul moral – sfințenia şi aspectul social. Facerea omului a avut ca scop revărsarea dragostei lui Dumnezeu peste ființa creată  cu libertate de alegere în ascultarea sau neascultare de poruncile lui Dumnezeu. Adam şi Eva sunt aşezaţi în Grădina Edenului, înconjuraţi de lucrurile făcute de Dumnezeu cu interdicţia clară ca să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:17), fiindcă dacă vor mânca din el vor muri.  Prin ascultare Adam şi Eva ar fi trebuit să-şi recunoască statutul de fiinţă creată şi să asculte de Dumnezeu. Din păcate la ispita Şarpelui cei doi calcă interdicţia  pusă de Dumnezeu şi aruncă întreaga rasă umană în blestem şi moarte (Geneza 3). Odată cu blestemul vine şi prima promisiune a mântuirii din Geneza 3:15  ”Vrãşmãşie voi pune între tine şi femeie, între sãmânţa ta şi sãmânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi cãlcâiul, ”, care are o dublă semnificaţie. Abia în Geneza 4:24 pe linia genealogică a lui Set oamenii au început să cheme Numele Domnului, iar în Biblie găsim pe Enoh care a umblat cu Dumnezeu şi pe Noe care este scăpat de Potop prin mila Domnului (Geneza 6:8). În Geneza 12, Dumnezeu alege un om pe Avram din lumea păgână, face Legământ cu el, iar din Avram descinde poporul evreu care îl va aduce pe  scena istoriei pe Unsul Mesia Cristosul  prin care umanitatea va avea acces la mântuire. Isus Cristos face parte din Sfânta Treime, este atemporal şi este primul care răspunde la chemarea lui Dumnezeu prin formula iată-mă – ”hinneni”. În mod foarte comprimat[2] se poate face afirmaţia cu privire la Sfânta Treime faptul că  Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul Sfânt are rol de sfinţire în viaţa credinciosului,  şi a Bisericii.  Cuvântul hinneni este folosit în diferite împrejurări atunci când cineva este gata să facă o lucrare pentru Dumnezeu sau pentru oameni şi ţine de caracterul persoanei respective. Noi vom aborda aspectul relaţiei  dintre Dumnezeu şi oamenii care sunt gata să răspundă prompt la chemarea lui Dumnezeu o relaţie de tip eu – Tu. În Scriptură avem exemple de credincioşi care sunt gata să răspundă chemării lui Dumnezeu, iar ca şi o caracteristică pozitivă este faptul că duc lucrarea până la capăt. Vom da câte exemple de credincioşi care prin răspunsul lor, iată-mă, sunt gata să facă ce le cere Dumnezeu, chiar cu preţul vieţii, dar să nu uităm că avem exemplul Persoanei din Trinitate, respectiv Isus Cristos ca măsură a ascultării şi credinţei noastre Evrei 10:7  „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Prima referinţă  sub acest aspect o găsim la Avraam.

 2). IATĂ –MĂ – ” HINNEN. – Avram.  Geneza 22:1  După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. 2  Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” Avram[3] trece cel mai greu test al credinţei relatată în Geneza 22, care este şi  o prefigurare și anticipare a faptului că Tatăl îşi trimite la moarte Fiul pe Isus Cristos. Dumnezeu este împotriva jertfelor umane aduse de popoare la zeităţile păgâne, iar jertfa cerută lui Avram nu este finalizată „berbecele„ pe când ”la împlinirea vremii”, Dumnezeu trimite pe Fiul care se Jertfeşte pentru păcatele omenirii la propriu. Se pot pune în comparaţie Psalmul 22 şi 53, pentru că primul  prefigurează Jertfa lui Cristos, pe când Psalmul 53 ne prezintă imaginea Jertfei de pe Calvar, fapt care ne face să înţelegem că păcatul are un preţ. Credinţa lui Avram a fost numită neprihănire (Romani 4:3). Frământarea lui Avram pe calea de trei zile nu se poate compara cu durere lui Dumnezeu când Fiul a fost pe Cruce, aspect pe care teologii nu îl abordează. Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei (Ioan 3:16), ca Persoană simte emoţii, nu avem nici un motiv de a afirma că nu simte şi durere, iar dacă cineva face această afirmaţie neagă Trinitatea şi relaţiile dintre Persoanele care compun Sfânta Treime. Hristos are poziţia de Fiu ”Sigurul Fiu născut”, iar  aici regăsim o imagine pe care Dumnezeu doreşte să o facă cunoscută. Existau în Vechiul Testament cinci tipuri de jertfă pentru păcat, pe care mai târziu poporul evreu trebuia să le aducă lui Dumnezeu conform Legământului mozaic, iar dintre jertfe, arderea de tot arăta spre Jertfa lui Isus Hristos. La momentul respectiv  Avram nu avea o explicaţie pentru ceea ce îi cerea Dumnezeu, iar sus pe munte, între Avram și Isac era o problemă între tată şi fiu, care mai târziu se concretizează în cele trei ore de întuneric când Isus a fost pe Cruce, iarăși o problemă dintre Tată și Fiu, iar oamenii nu sunt prezenţi acolo, paralela fiind evidentă.  Isac pune întrebarea unde este mielul pentru jertfă, iar Avram răspunde ”Domnul va purta de grijă”,  – Yahweh Iireh (Geneza 22:14), iar la momentul respectiv dar şi profetic, nu exista un răspuns, dar mai târziu se înțelege faptul că  toate animalele mieii, iezii, berbecele erau aduse în contul jertfei lui Isus Hristos. Dacă animalele aduse ca şi jertfă erau victime, Jertfa lui Isus Cristos  era adusă de bună voie făcând voia Tatălui, pentru toate păcatele omenirii. Credinţa lui Avram a fost încercată la maxim şi doar Dumnezeu a oprit în ultima clipă acţiunea, iar Avram trece testul credinţei. Aici este vorba de credinţa lui Avram şi de faptele sale şi este considerat neprihănit. După acest eveniment Dumnezeu reînnoieşte legământul cu Avram. Scriptura ne relatează mai departe viaţa lui Avram, după care el moare de o bătrâneţe fericită  (Geneza 25:8). De remarcat faptul că atunci când cineva răspunde lui Dumnezeu prin formula iată – mă, acesta reflectă relaţia credinciosului cu Dumnezeu pe verticală și el duce credinţa şi ascultarea până la capăt. Un alt personaj biblic este Moise, ales şi chemat de Dumnezeu să facă o lucrare şi care răspunde la chemarea lui Dumnezeu prin aceiaşi formulă iată-mă, ducând lucrarea până la sfârşitul vieţii.

3). IATĂ –MĂ – ” HINNEN[4] . –  Moise v.4  Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!„ El a răspuns: ,,Iată-mă!„. Moise de origine din poporul evreu, crescut la curtea lui faraon ca prinţ, de la care fuge din cauza unei interpretări greşite a rolului pe care urma să îl aibă ajunge, urmează să stea 40 de ani în pustie, în condiţiile vitrege care l-au smerit, dar acest lucru a însemnat  o binecuvântare pentru poporul evreu. Smerenia  şi încercările duse la extreme pot să întărească credinţa sau din contră unii oamenii ajung atei. Aşa a fost în cazurile din lagărele de exterminare naziste în care creştini sau evrei din nefericire au devenit atei, dar alţii s-au călit şi au devenit mai puternici. În postura de creştini trebuie să fim raportaţi la Persoana lui Isus Cristos, care practic nu a avut fericire pe acest pământ, fiindcă a dezbrăcat Slava din cer, a devenit om, a cunoscut umanitatea ca şi noi, mai mult a murit prin crucificare, iar nici o fiinţă umană nu poate egala suferinţa Jertfei de pe Calvar. Dacă ne întoarcem la Moise, după paranteza făcută, el se afla la muntele Horeb, păştea oile, iar Dumnezeu îl strigă din mijlocul unui arbust care ardea dar nu se mistuia. Moise se întoarce şi răspunde prin formula iată-mă. I se cere să se descalţe  „pământul era sfânt”, iar el se supune şi pleacă capul smerit înţelegând că este ceva deosebit şi îi era frică. Aceasta trebuie să fie atitudinea credinciosului în faţa Celui care l-a creat. Trebuie să fim conştienţi despre incompatibilitatea omului păcătos şi sfinţenia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut şi Moise. Dumnezeu a auzit strigătele evreilor din robia egipteană şi prin Moise hotărăşte să îi scoată de acolo,  din ceva rău spre bine în ţara făgăduinţei,  în plus nelegiuirea amoriţilor şi a popoarelor cananite şi-a atins vârful  (Geneza 15:16). Aşa  cum Dumnezeu cum a auzit strigătele poporului evreu  tot aşa aude şi rugăciunile noastre. Deviza este  roagă-te crezi şi aşteaptă, iar de la păcat trebuie să ajungi la sfinţenie, iar din situaţie de conflict la pace şi linişte sufletească. De multe ori răspunsul la rugăciune nu este cel dorit de om dar Dumnezeu este Suveran. Moise avea o problemă  nu numai în ceea ce priveşte identitatea sa și al lui Dumnezeu ci  şi una de smerenie şi umilinţă. Dumnezeu se prezintă lui Moise ca Dumnezeul lui Avram Isac şi Iacob, îi spune ce va face dar îi face şi o promisiune ” Eu voi fi negreşit cu tine”. De asemenea avea o problemă de credinţă, fapt amintit de Pavel în (Evrei 11:27), dar şi una de cine anume este Dumnezeu şi cum va fi prezentat în faţa bătrânilor lui Israel, cu privire la  Numele lui Dumnezeu iar El se prezintă sub numele de bază, Eu Sunt – Eu Sunt Cel ce sunt, în ebraică YHWH, înlocuit cu Domnul. Astfel avem trei nume de bază[5] a lui Dumnezeu,  care sunt Elohim – Creatorul,  Iehova Domnul –  şi  Adonai – Stăpânul, celelalte Nume fiind compuse. Nu toţi evreii au avut privilegiul de a li se permite să de un Nume lui Dumnezeu, iar acest lucru presupune o relaţie strânsă cu El. Domnul afirmă din nou că a auzit suferinţa poporului evreu şi ia hotărârea de ai scoate din robia egipteană şi să îi ducă spre ţara făgăduinţei, unde curge ‘‘lapte şi miere‘‘, şi Moise primeşte această însărcinare. Legământ făcut de Dumnezeu cu Avram Isac şi Iacob este pus în practică printr-o mână tare şi puternică şi este suficient să ne aducem aminte de împietrirea lui faraon şi de cele zece urgii care au lovit Egiptul. Din pricina necredinţei poporului evreu acesta rătăceşte 40 de ani în pustie, unde piere o generaţie întreagă cu excepţia lui Iosua şi Caleb. Nici Moise nu intră în ţara promisă din cauză că s-a îndoit în inima lui. Numeri 20:12  ‘‘Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau,”, fapt regretabil că în urma aşa de multor experienţe pe care Moise le-a  avut cu  Dumnezeu a fost pedepsit, dar care ne arată şi cât de exigent este Domnul, lucru care trebuie să ne dea de gândit nouă credincioşilor de astăzi. Totuşi lui Moise i se permite să vadă ţara promisă de pe muntele Nebo (Deuteronomul 34:1-7). Moise a răspuns lui Dumnezeu prin formula iată-mă şi face lucrarea până la sfârşit.

4). POPORUL CHEAMĂ PE DUMNEZEU[6] . Isaia 58  v.9  Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: ,Iată-Mă.  Acesta este un mesaj de înştiinţare din partea lui Dumnezeu către poporul care s-a abătut de la Legile lui Dumnezeu, iar referinţa se face la postul evreilor care este şi pentru credincioşi o disciplină spirituală importantă. În timpul postului şi-a rugăciunii, de fapt a închinării nu este permis conflicte interne sau externe cu alţi credincioşi, fiindcă Dumnezeu nu primeşte această formă de închinare pervertită. Atitudinea exterioară nu contează, sau ritualul religios fals şi de suprafaţă, în care trupul să sufere anumite dogme impuse, iar inima să fie departe de Dumnezeu. Domnul spune prin prorocul Isaia ce trebuie să facă și cum să fie evreii şi credincioşii „desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug„. Dumnezeu pune accentul pe inima omului iar o inimă curată se reflectă  prin relaţiile dintre credincioşi și relaţia omului cu Dumnezeu. Oamenii trebuie să fie miloşi, plini de compasiune şi să nu respingă necazul semenului său, iar Dumnezeu ne invită la pocăinţă şi ne porunceşte să facem fapte bune. Dacă evreii şi credincioşii ascultă de Dumnezeu ei vor avea parte de binecuvântări care nu ţin de practica religioasă ci de calitatea relaţiei dintre Dumnezeu şi noi. În plus Domnul ne ocroteşte, dar este necesar să fim lumină. Doar atunci Dumnezeu ne poate chema la El şi să ne dea binecuvântare când suntem în termenii de ascultare a Domnului. El doreşte să asculte rugăciunile noastre, să ne binecuvinteze, dar inima noastră de multe ori este închisă faţă de El şi se pune o condiţie „dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara„. (2 Cronici 7:14) şi să nu facem invers  „Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o„ (Efeseni 4:1). Dumnezeu vorbeşte la modul concret despre lucruri clare cu privire la necazul poporului evreu, tot aşa cum o face şi în Noul Testament „Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27). Dumnezeu face promisiuni celor care fac dărnicie, celor milostivi  iar răsplata este o viaţă de binecuvântare. El promite călăuzire, putere, ce a fost dărâmat va fi reclădit iar ţara va fi locuită. Evreii şi creştinii de azi trebuie să facă lucruri care îl onorează pe Dumnezeu. Postul[7] implicit rugăciune sunt prezentate în Biblie ca ceva pozitiv, de dorit de folos  în viaţa creştinului, iar în Faptele Apostolilor sunt prezentate exemple de post ale credincioşilor mai ales atunci când se iau decizii importante. „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece„(Faptele apostolilor 13:3). Postul înseamnă absenţa alimentaţie creştinului, dar  scopul este de a ne desprinde de lucrurile lumeşti şi de a ne îndrepta privirea spre Dumnezeu, pentru consolidarea sau refacerea relaţie omului cu Domnul. O formă deosebită de post este de a renunţa la un lucru temporar pentru a te concentra pe relaţia ta cu Dumnezeu (1 Corinteni 7: 1-5). Abţinerea de la hrană se face pe timp limitat, pentru că un timp mai lung este dăunător organismului, iar Dumnezeu nu cere aşa ceva. De asemenea nu este indicat ca persoanele bolnave şi sub tratament să ţină post fiindcă sunt multiple modalităţi prin care se poate reface sau consolida relaţia eu –Tu. Postul trebuie să se facă într-o stare de umilinţă dar şi bucurie  iar Isus specifică acest lucru  „Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Matei 6:16-18). Contează ce este în inima omului în momentul postului şi al rugăciuni.

5). LEGĂMINTE DIVINE. Este necesar a aborda şi acest subiect pentru că Isus Hristos este Persoana în care se adună aceste legăminte divine şi El este o împlinire a lor. Cuvintele[8] folosite în Biblie sunt legământ ori alianţă, în ebraică „berit”, iar în greacă  „diateche”,  în traducerea din LXX, iar cuvântul în Noul Testament  are înţelesul de testament. Legământ înseamnă în termenii de azi contractul dintre doi parteneri, incluzând şi clauzele de rigoare. Mai există şi alte cuvinte asociate legământului ca ”aheb, „a iubi”, hesed, „dragoste prin legământ” sau „solidaritate prin legământ”, toba, „bunătate” ori „prietenie”, salom, „pace prin legământ” ori „prosperitate prin legământ”, şi yada’, „a sluji cu credincioşie în conformitate cu legământul”. De asemenea cuvintele sunt asociate cu terminologia tratatelor din timpul acela din Orientul Apropiat. Există ritualuri atunci când se face un legământ, dar  deși nu există informaţii precise, din vestigii ne dăm seama de felul în care au fost făcute. Se sacrifica un animal (oaie, taur, etc), informaţiile sunt extrase din textele scrise din cuvintele de la Mari, pe  tăbliţele de la Alalah şi în Vechiul Testament, Cartea Exodului acestea fiind sursele de referinţă. În Orient se găsesc informaţii despre tratatele hitite a lui Esar-Hadon şi legământul aramaic din Sefire. Ca termeni se foloseau tată – fiu, domn – slujitor (abdu), care indică o relaţie de prietenie dar şi vasalitate dintre domn şi slujitor în care regele era suveran, iar vasalul este numit slujitor. Sunt două tipuri de tratate : 1. Un tratat în care părţile sunt egale, iar partenerii sunt ”fraţi” cu drepturi egale stipulate în legământul respectiv. 2. Un legământ de vasalitatea  care se făcea între un  rege cuceritor şi altul mai mic. Aceste tratate aveau un ritual, în care se prezenta calităţile regelui cuceritor şi regele vasal. La încheierea tratatului erau martori zeii, sau elemente ale naturii. Legământul se încheia cu blesteme şi binecuvântări. Din când în când tratatul era recitit şi reînnoit, se punea accent pe blesteme în cazul în care era călcat şi ele vizau sfera divină, sfera pământească,  armata, familia regelui în cauză şi altele. În Vechiul Testament  există exemple de tratate de ambele feluri, prietenie şi vasalitate între popoare păgâne, sau poporul evreu şi alte popoare. Un exemplu este tratatul dintre David şi Hiram (1Împăraţi 5:1) sau legământul de paritate dintre Hattuşil III şi Ramses II, care se încheie cu căsătoria dintre Hattuşil şi fica lui Ramses. Un alt exemplu de tratat este acela dintre poporul evreu şi gabaoniţi (Iosua 9-10). Termenii folosiţi au fost „noi suntem robii voştri –  (‘abadeka ‘anahnu)”, fapt care indică vasalitate dar și obligația poporului evreu de a da ajutor militar gabaoniților. Evreii cunoșteau bine diferitele forme de tratate sau legăminte din Orientul Apropiat. În Biblie[9] sunt menționate un număr mare de legăminte. Dumnezeu îl înştiinţează pe Noe că va distruge toate ființele vii și face un legământ cu el (Gen. 6-18), indicând și felul prin care Noe și familia sa va fi salvat printr-o corabie. După  Potop face iarăși un Legământ cu Noe (Gen. 9- 8), prin care promite că nu va mai distruge pământul prin apă. De asemenea legămintele dintre oameni sunt arătate frecvent în Biblie (Gen. 21, 28; Ios. 9, 15 etc).  Legămintele erau realizate prin ceremonii, ospețe, jurăminte, fiind însoțite de un simbol  cum ar fi curcubeul, movile de pietre și alte forme. În istoria poporului evreu sunt menționate trei feluri de legăminte importanta ca : „legământul încheiat între jumătăţile animalelor de jertfă, legământul circumciziei şi legământul din Sinai„. 1. Legământul între jumătăţile animalelor de jertfă (Gen. 15, 7-21), este făcut între Dumnezeu și Avram, în care animalele erau despicate în două, dar fapt interesant este că doar Dumnezeu a trecut singur printre jumătăți, fiindcă știa că Avram și urmașii lui nu au posibilitatea să îndeplinească termenii legământului. Lui Avram îi este promis un neam mare, un nume și o țară. De fapt acesta era un legământ de constrângere, cu semnificația de blestem dacă era călcat, iar maniera de încheiere a legământului prin cuvântul ebraic “a tăia un legământ, (lihrot brit)„, este considerat și angajament prin care Dumnezeu promitea că îl va duce la îndeplinire. 2. Legământul circumciziei din (Gen. 17), s-a făcut când Avram avea 99 de ani și poruncește să fie tăiați împrejur toți urmașii lui de parte bărbătească, acesta fiind simbolul legământului. 3. Legământul din Sinai (Ex. 19-24) este un legământ reînnoit, o prelungire a legământului dintre Dumnezeu și Avram, ( legământul palestinian) dar și un Legământul mozaic  dintre Dumnezeu și poporul Israel în care se dau cele 10 porunci și încă 613 care aveau caracter religios, social și de igienă. Poporul acceptă termenii Legământului mozaic care prevedea binecuvântări și blesteme în funcție de ascultarea sau neascultarea poporului de poruncile lui date de Dumnezeu prin Moise. Evreii au fost poporul ales de Dumnezeu să fie lumină între popoare și să-l aducă pe scena istorie pe Unsul Mesia Cristosul. Elementul fundamental în religia iudaică se baza pe relația personală a credinciosului și a națiunii cu Dumnezeu bazat pe prevederile acestui Legământ. Prorocii au atenționat mereu poporul Israel despre călcarea acestui legământ și pedepsele ce vor urma. Legământul făcut cu Dumnezeu avea un caracter unic fiind de origine divină și era însăși porunca lui Dumnezeu. Prin legile Torei Dumnezeu a oferit un cadru etic și moral cu caracter religios și este expresia voinței divine, astfel și astăzi noțiunea de legământ este centrală în gândirea poporului evreu care vede în Dumnezeu un eliberator de sub jugul egiptean și este garantul unei izbăvirii viitoare ca și destin final iar „Iosif Dov Soloveicik delimitează două Legăminte: cel “din Egipt” sau destinul, care-i leagă pe toţi evreii de istoria, suferinţele şi răspunderile pe care le împărtăşesc, şi cel “din Sinai”, un legământ al devenirii, în baza căruia fiecare evreu îşi împlineşte “fiinţa istorică”. Vom enumera[10] legămintele dintre Dumnezeu și lumea cu precizarea că aceste legăminte sunt de două feluri. 1. Legăminte condiționate, care au în componență cuvântul dacă, în care omul este responsabil și sufere consecințele de rigoare dacă nu îl respectă. 2. Legăminte necondiționate în care Dumnezeu își duce la îndeplinire voia Sa hotărâtoare indiferent de voința omului. Există opt legăminte istorice majore în care majoritatea sunt date sub formă de promisiune. Dintre legămintele istorice[11] doar Legământul  edenic, davidic și mozaic sunt legăminte condiționate. Ne vom concentra asupra Legământului din Eden, Legământul făcut de Domnul cu Avram, Legământul cu David  și asupra Noului Legământ, iar pe celelalte le vom enumera doar, ele fiind : Legământul cu Adam – după cădere (Gen. 3:16-19),  Legământul cu Noe, după potop (Gen. 9:1-18), Legământul mozaic (Exod 20:1 – 31:18), Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10), Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15).  Legământul cel Nou (Ier. 31:31-33). Deși făcute în mod separat ele de fapt se împletesc în mod armonios în cadrul planului lui Dumnezeu, în care prin legămintele condiționate s-a arătat neputința omului, iar prin legămintele necondiționate ne este prezentată voia hotărâtoare a lui Dumnezeu pe care o duce la îndeplinire, indiferent de circumstanțe. Legământul Edenic  (Gen. 1:26-31; 2:16-17), a fost primul legământ pe care Dumnezeu îl face cu omul, legământ condiționat, în care ascultarea sau neascultarea însemna viață și binecuvântarea sau  blestem și moarte fizică și spirituală. Adam și Eva falimentează și aruncă întreaga rasă umană în blestem și moarte și este necesară Nașterea din Nou pentru ca omul să fie reabilitat în fața lui Dumnezeu. Legământul cu Avram (Gen. 12:1-4; …. 17:1-8), este o promisiune divină, irevocabilă, o revelație a lui Dumnezeu în istorie, prin alegerea unui om, a unui popor, care îl va aduce pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14), iar conținutul se împarte în trei legăminte. 1. Pentru Avraam în care se promite o mulțime de urmași (Gen. 17:16), va fi binecuvântat (Gen. 13:14-15,…… Ioan 8:56), numele lui va fi vestit  (Gen. 12:2), iar Avaram va fi o binecuvântare pentru alții. 2. Pentru neamul lui Avraam care anunță formarea unui popor deosebit și diferit de popoarele lumii  (Gen. 12:2), din cele douăsprezece seminţii a lui Iacov, și îi promite o țară urmașilor săi (Gen. 12:7, …. 17:7-8).  3. Pentru toate toate familiile pământului în care Dumnezeu îl anunță că Israel va fi o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ (Gen. 12:3) din care se va naște Mesia Mântuitorul lumii întregi. De asemenea Dumnezeu va binecuvânta pe cei care arată bunăvoință față de Israel și va pedepsi pe aceea care urmăresc distrugerea poporului evreu (Gen. 12:3). Legămintele au ca suport suveranitatea și atotputernicia divină  (Gen. 15:13-15). Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15), este un legământ necondiționat prin care Dumnezeu promite lui David un împărat cu o domnie, un tron și o împărăție veșnică. Legământul va fi împlinit prin nașterea lui Hristos (Fapte 2:30). În ciuda a ceea  ce s-a întâmplat cu poporul evreu, întotdeauna a existat o rămășiță prin care Dumnezeu și-a dus planul mai departe (Ier. 33:20-21), deși domnia lui David a fost oprită în mod temporara pentru că poporul evreu trebuia să fie disciplinat, Dumnezeu  își duce planul la îndeplinire. (Luca 1:32-33).„El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit”  (Ezec. 34:23-24).„Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi voievod in mijlocul lor” . Împărăția Cerurilor a fost inaugurată, este în desfășurarea „deja- dar nu încă și va avea o finalitate în viitor. Noul Legământ. Iudaismul şi creştinismul[12] au  cel puţin şase deosebiri esenţiale. 1. În iudaism se concepe un Dumnezeu unic, la modul absolut, pe când în creştinism se afirmă existenţa a trei persoane diferite divine care sunt Dumnezeu şi anume : Dumnezeu Tată, Fiul şi Duhul Sfânt, chiar dacă „Fiul a purces din Tatăl” iar Tatăl şi Fiul au pus în desfăşurare şi acţiune pe Duhul Sfânt (creştinismului occidental). 2. Dumnezeu nu poate îmbrăca sau să fie vizualizat în formă umană, dar creştinismul crede că  Fiul care face parte din Trinitate s-a Întrupat în persoana lui Isus. 3. deşi în iudaism există conceptul de păcat originar provenit de la Adam, mulţi evrei cred că omul se poate mântuii singur. În creştinism mântuirea se obţine doar prin Mesia care este şi divin şi uman. 4. În viziunea evreilor mesia este perceput ca şi un om politic, care descinde din casa lui David, va restaura monarhia, va reclădii cel de al – III -lea Templu şi va aduce pe toţi evreii în ţara sfântă, dar creştinii îl percep pe Isus ca fiul Mariei, urmaş al lui David pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp, care a realizat prin Jertfa de la Calvar mântuirea lumii întregi. 5. Legământul poporului Israel cu Dumnezeu, aşa cum este înregistrat în Biblie are o valabilitate vecinică, iar prin respectarea poruncilor fiecare evreu poate fi mântuit în mod personal, dar în creştinism se crede în Noul Legământ făcut între Dumnezeu şi toţi oamenii realizat prin persoana lui Isus Hristos care este iniţiatorul Noului Legământ prin care oamenii primesc mântuirea. 6. În Noul Legământ creştinii consideră faptul că sunt fii spirituali ai lui Avram, dar evreii consideră că numai ei sunt descendenţi fizici şi spirituali a marelui patriarh. Aceste polemicii de pe poziţii aşa de diferite au fost şi sunt frecvente în istorie, iar iudeii consideră creştinismul o religie falsă. Dar au existat şi evrei convertiţi aşa cum există şi astăzi deşi minoritari. Lupta ideologică s-a dus la cele mai înalte niveluri în lucrări de apologetică şi teologie, dar ea reflectă şi stare religiei poporului. Misionarii creştini au evanghelizat în rândul evreilor într-un mod moderat, dar au existat şi forme violente sau creştinări forţate. În Evul Mediu existau controversele publice cu reprezentanţii celor două religii „la Paris (1240), Barcelona (1263) şi Tortosa (1413-1414)”, dar de cele mai multe ori ele aveau şi un substrat politic. Deşii iudaismul şi creştinismul s-au înfruntat reciproc, creştinismul timpuriu a împrumutat practici iudaice cum ar fi rugăciune şi botezul, dar fiind influenţat şi de păgânismul grec. În Evul Mediu evreii „au transmis Europei creştine filozofia neo aristotelică în versiunea sa arabă”, iar mulţi creştini au folosit opera lui Maimonide inclusiv Toma d’Aquino. Creştinismul a influenţat  iudaismul prin practici religioase, în teologie în domeniul mistic şi altele. Epoca modernă cunoaşte o influenţă reciprocă mult mai mare de ambele părţi. Evreii au privit creştinismul pe ceva care şi-a însuşit în mod abuziv drepturi pe care nu le avea, iar credinţa creştină în care exista conceptul de Trinitate este privită ca o idolatrie. Au existat totuşi evrei care au considerat Trinitatea superioară idolatriei politeiste. Printre aceştia erudiţi ca Iuda Halevi şi Maimonide au apreciat extinderea creştinismului şi chiar a islamului. Alte persoane percep acest lucru ca o modalitate ca neamurile să se închine lui Dumnezeu (Franz Rosenzweig). Recent mulţi creştini au înţeles că prin antisemitism au contribuit la Holocaustul evreilor (Şoa), iar Biserica Catolică a condamnat public antisemitismul și o parte dintre catolici şi neoprotestanţi liberali încearcă destul de rar să convertească evrei la credinţa creştină, iar de pe  o poziţie opusă protestanţii evanghelici continuă eforturile de convertire a evreilor, “Evreii pentru Isus” făcând parte din această campanie. Evanghelicii au susţinut în general Statul Israel în baza credinţei mesianice şi escatologice, dar catolicii  şi protestanţii liberali au fost mai rezervaţi. Biserica Ortodoxă răsăriteană a îngheţat în vechile tipare şi a păstrat prejudecăţile împotriva evreilor. Noul Legământ este o împlinire[13] a Legămintelor divine în Cristos, la modul complet în ceea ce privește funcția de  Mesia Unsul, Împărat și Mare Preot, dar cu o împlinire parțială aici pe pământ, care așteaptă împlinirea (Ier. 31:31-33) și este un Legământ necondiționat. Noul Legământ a fost făcut cu ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda” (Ier. 31:31), și se poate numi așa doar dacă se compară cu Legământul mozaic (Ier. 31:32). În Noul Legământ Dumnezeu promite că Ier. 33:33 „Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau, zicand: „Cunoaste pe Domnul!” Ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor” , fapt  care încă nu s-a realizat fiindcă încă se face evanghelizare și misiune. Există mai multe interpretări cu referire la împlinire prin Biserică, alții susțin că este legat de convertirea poporului Israel. Oricum el conține două interpretări majore. ”Pentru Biserica – Dumnezeu se angajează să-i mântuiască, să-i păstreze si să-i prezinte in slava desăvârşiţi pe toţi cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos: „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6)”. ”Pentru Israel – in virtutea „alegerii”, Dumnezeu va mântui Israelul: „Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si Eu voi fi Dumnezeul lor” (Ezec. 37:23). „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.  In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29)”. Tot ce promite Dumnezeu se împlinește fiindcă este Atotputernic și își duce planul la îndeplinire pentru salvarea omului. !” (Rom. 11:32-36). „Fiindcă Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, „cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?” Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin”. Noul Legământ[14] a cunoscut un interes semnificativ în ultimii 600 de ani î, Cr, iar în antichitate secta de la Qumran este considerată o comunitate a legământului. “În Noul Testament cuvântul „legământ” (diatheke, traducerea gr. a termenului berit) este folosit în asociere strânsă cu „Cina Domnului ( Marcu 14:22-25; 1 Corinteni 11:23-25). La instituirea Sfintei împărtăşanii Isus Se referă la trupul Său ca fiind pâinea, iar sângele Său fiind vinul”. Mielul pascal a devenit un simbol al legământului la poporul evreu dar cu altă interpretare la creştini. Se observă rolul important al sângelui în Vechiul Testament, dar şi mai mult în Noul Testament unde Isus Hristos urma să fie Mielul de Jertfă. Evrei 9:13  “Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Pavel[15] a interpretat aşa cum se cuvine Jertfa de pe Calvar, care a luat asupra lui blestemul legii şi a răscumpărat umanitatea (Galateni 3:13). După jertfa de pe Cruce blestemul din Legământul de la Sinai este îndepărtat prin Sângele lui Isus Hristos. Astfel Isus devine Rege peste Împărăţia Cerurilor pe linia lui David cu o domnie veşnică. Atunci când se examinează scrierile prorocilor într-o descriere mai largă se caută elementele legământului, blestemele şi binecuvântările în corelaţie cu prevederile legământului dacă erau călcate sau nu.  Judecata poporului se face în cadrul prevederilor Legământului Mozaic de la Sinai. Acest lucru îl găsim în scrierile profetice ca Amos, Osea, Isaia, Ieremia și alții proroci. Judecata legământului este o sursă veche de la darea Legii din Numeri şi Deuteronom 32, începând cu profeţii vechi iar mai târziu Isaia 1:2-3, 10-20; Ieremia 2:4-13; Mica 6:1-8, iar la judecată poporul evreu este judecat pentru idolatrie, adică interdicţia de a se închina altui dumnezeu. Aici se observă atât la poporul evreu cât şi la vechile tratate hitite legătura dinte forma tratatelor şi forma legământului între care există o legătură strânsă. În gândirea poporului evreu legământul avea un loc prioritar (Theology of the Old Testament, Eichrodt), dar existau şi alte moduri în care evreii în mod spiritual aveau relaţie cu Dumnezeu. Legământul şi prevederile sale lăsa libertatea poporului sau a individului de a călca legământul, o posibilitate a păcatului, dar cu consecinţele de rigoare, care s-au şi întâmplat de fapt fiindcă a urmat judecata şi pedeapsa. Dar mai exista şi promisiunea şi aşteptarea tot în cadrul legământului, iar în legământul davidic era aşteptat un Rege care urma să fie Mesia, fiul lui David care să aibă o domnie veşnică. Acest lucru este foarte important în Noul Legământ, pentru că se face legătura dintre Vechiul Testament şi Noul Testament, în care prin Isus Hristos, Unsul Mesia, Regele, Marele Preot este o împlinire a Vechiului Legământ şi o speranţă şi aşteptare la a doua venire a lui Isus Hristos “parousia”, care este o aşteptare escatologică.

6). DUMNEZEU CHEAMĂ PE FIUL – IATĂ –MĂ – ” HINNENI  Isus  Hristos    Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apocalipsa 5:1  „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5  „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Am menţionat aceste versete care se referă în mod foarte clar la Isus Hristos şi a fost gata să răspundă cu formula Iată-mă. Păcatul[16] a fost săvârşit în prezenţa lui Dumnezeu, iar soluţionarea lui trebuia făcută tot în prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când se face comparaţie între cele două legăminte, zădărnicia primului legământ aronic era faptul că ceea ce se făcea pe pământ nu se putea face sus în cer. În contextul primului legământ problema era rezolvată pentru oamenii care erau şi se conformat legământului, dar problema nu era rezolvată în dreptul lui Dumnezeu, fiindcă exista o dimensiune cerească a ispăşirii (Exod 25:9). Cartea Evrei este mai explicită în acest sens, Evrei 8:4  „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă Sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5  Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”.  Primul legământ avea un imperfecţiune în sensul că era limitat la coordonatele pământului, Marii Preoţi trebuiau să fie înlocuiţi la moartea lor, plus răzvrătirea poporului evreu care a călcat  Legământul mozaic cu consecinţele de rigoare, dar Legământul cel Nou avea valabilitate pe pământ dar prioritar sus în cer, şi înlocuirea Vechiului Legământ  se face prin  împlinirea lui prin Noul Legământ. Dacă ne gândim la relaţia dintre cele două legăminte avem aspectul abrogării, înlocuirii, continuităţii şi a împlinirii prin Noul Legământ. În Vechiul Legământ găsim pe Marele Preot, preoţia levitică plus sistemul jertfelor şi preoţia lui Israel, pe când în Noul Legământ avem pe Marele Preot care este Isus Hristos şi preoţia Biserici. Dumnezeu[17] a decretat că „ plata păcatului este moartea”(Romani 6.23), dar a promis că cel neprihănit va trăi prin credinţă (Evrei 10:38), iar El este credincios și drept și îşi ţine promisiunile. Dumnezeu a păstrat un echilibru cu privire la credincioşii din perioada Vechiului Testament în sensul că iertarea era în contul Jertfei lui Hristos, iar creştini erau declaraţi neprihăniţi tot în contul Jertfei lui Cristos, cât despre Satana, acesta nu mai avea nici un argument sau pâră împotriva păcatelor oamenilor, pentru că rezolvarea lor a fost în Cristos. Ruperea Vechiului Legământ este un act hotărât definitiv, nerevocabil pentru faptul că evreii nu au respectat condiţiile Legământului Mozaic. Domnul foloseşte termenul de divorţ „pecetluit printr-o carte de despărţire” în relaţia Sa cu poporul evreu Dumnezeu a folosit termenul cel mai intim de „soţ”, dar evreii au nesocotit această relaţie. El face referire la „necredincioasa Israel, şi Iuda, care deşi a văzut pedeapsa a continuat să păcătuiască (Ieremia 3:6:11)„. Noul Legământ este unilateral în sensul că Dumnezeu nu pune nici o condiţie şi se obligă să îl respecte. Un aspect este jertfa pe care o duce Avram din Geneza 15, în care Domnul a trecut singur printre animalele despicate tocmai pentru faptul că ştia că oamenii nu au capacitatea de a ţine legământul. Anularea Vechiului Legământ a făcut ca atât evreii cât şi neamurile să aibă posibilitatea de a intra în Noul Legământ. Cartea Evrei care ne spune ce face Domnul Isus[18] sus în cer. Capitolul 9 este cel mai semnificativ şi ne arată slujba preotului pe pământ şi a lui Hristos în cer. Aici există aspectul închinării în faţa lui Dumnezeu a preoţilor pe pământ, şi a fost prezentat Cortul închinării. Preoţii intră  în toată vremea, mereu necontenit în partea dintâi a Cortului o dat pe an, Marele Preot intră în Sfânta Sfintelor, pentru faptul că latreia nu era încheiată. În contrast Hristos a intrat o singură dată în Locul prea Sfânt cu Sângele Lui. Aici se face referire la o închinare adevărată, nu la un ritual creştin în cadrul serviciilor divine. Isus Hristos este vrednic de închinarea noastră , care va implica şi slujire. Matei 4:10  „. …„Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Un ritual nu ne va aduce niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, iar adevărata închinare implică şi   a oficia o slujbă religioasă. Când Marele preot de Ziua ispăşirii  la sărbătoarea Yom Kippur intră în Sfânta Sfintelor, pentru a mijloci pentru popor aducând o jertfă de sânge, care trebuia reluată peste un an.  Tradiţia afirmă că Marele preot era legat de picioare în cazul în care jertfa nu va fi primită. Aici există şi un tipar al  rugăciunilor de mijlocire în creştinism în sensul că Marele Preot aducea Jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor, iar creştinul trebuie să se roage pentru el prima dată şi apoi pentru alţi. Dacă[19] se ia ca şi referinţă textul din 1 Ioan 5:4, păcatul trebuie mărturisit altfel nu există iertare. Nu poţi pretinde că ai părtăşie cu Dumnezeu dacă trăieşti în păcate  dosite şi nemărturisite. Pavel pune accent pe cuvântul astăzi, care este un imperativ Evrei 3:15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Marele Preot[20] Isus Hristos a intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu şi El este acolo în timpul când noi suntem în lume. El va venii pe nori atunci când îşi va lua Biserica sus în cer. Isus Hristos trebuie să fie prezent în inimile noastre. Superioritate Lui Isus Hristos ca Mare Preot este evidentă, iar noi deşi avem un anume ritual în biserică închinarea adevărată se face în duh şi adevăr. (Ioan 4:23)  „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”.  Isus Hristos este cale prin care  credinciosul poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Azi noi avem dreptul de a ne închina lui Isus Hristos cel Înviat. Închinarea în Cort era un model care ne spunea că încă nu era deschisă calea pentru ca omul să ajungă direct în prezenţa lui Dumnezeu. Isus Hristos este uşa,  Duhul Sfânt este acela care ne învaţă cum să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu. Efeseni 2:18  „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. În Vechiul Testament posibilitatea de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu era blocată de trei intrări. Poporul ajungea doar la intrarea Cortului şi acolo se aducea jertfa conform ritualului de jertfă din Legea mozaică. În locul Sfânt intrau doar preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, intra doar Marele Preot odată pe an, aceste lucruri fiindcă date doar pentru un anumit timp, fiind un aranjament trecător şi provizoriu. Astăzi Isus Hristos ne poate aduce în prezenţa lui Dumnezeu „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Astfel locul de închinare la Cort era făcut de mâini omeneşti, a fost o umbră a lucrurilor care armau să vină, poporul nu avea acces acolo, de multe ori era ineficient pentru schimbarea inimi omului (Warren Wiersbe). Din păcate mulţi aşa zişi credincioşi se joacă de biserica,  sunt activi în formaţii muzicale, predau la şcoala duminicală, au o mulţime de activităţi şi doar îşi închipuie că îl slujesc pe Dumnezeu dar cu inima sunt departe de El. Matei 12:7  „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi”.  Aici  este o problemă de prioritate între omul din  afară şi ce anume este în inima omului. Închinarea nu trebuie să aibă un aspect superficial (1 Corinteni 8:8)  „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm”. Isus Hristos este un Mare Preot al „ bunurilor viitoare”, iar Sanctuarul din cer nu este făcut de mâinile oamenilor, iar persoanele care nu au o relaţie cu Isus Hristos neavând capacitatea de a comunica cu Creatorul, vor apela la tot felul de surogate în serviciile de închinare ca picturi, lumânări, cruci în miniatură, moaște pentru satisfacerea spirituală. Dar adevărata închinare este în duh şi adevăr (Ioan 4:24) în faţa lui Dumnezeu şi a Marelui Preot care este Isus Hristos. Decorul contează mai puţin sau deloc. Răscumpărarea veşnică este oferită prin Isus Hristos. 1 Petru 1:18  „căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Jertfa lui Hristos[21] este superioară tuturor jertfelor aduse până atunci  şi vine în contrast cu jertfele practicate în Vechiul Testament. De remarcat faptul că Moartea Domnului Isus Hristos ne-a mântuit. Răscumpărarea este oferită de Hristos Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt”. În Vechiul Testament când un om era declarat necurat, preotul amesteca cenuşa unei vaci (roşii) şi stropea pe cel în cauză. Era un ritual de curăţire, iar  nelegiuirile noastre vin din slăbiciunea noastră.  Sunt amintiţi tauri şi ţapi şi sângele lor, dar este demn de remarcat vaca roşie. Roşul şi negrul sunt culori care reprezintă păcatul. Isaia 1:18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna,” prin Isus Hristos care s-a făcut păcat pentru noi. Pe de altă parte animalul adus pentru jertfă trebuia să fie fără nici un defect, iar Isus Hristos nu a fost sub robia păcatului, chiar dacă s-a făcut păcat pentru noi pe Cruce. Isus Hristos a fost în acelaşi timp şi  jertfă şi Mare Preot, lucrarea Sa fiind încheiată, El a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul. Evrei 9:23  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”, pentru că păcatul a început acolo odată cu răzvrătirea lui Satana. Cuvântul apă în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a descoperii și curății păcatul din viaţa omului. Jertfa lui Hristos a însemnat răscumpărarea celor din timpul Vechiului Testament, mântuiţi prin credinţa lor, care au dus ca jertfe un miel, care prefigura pe Mielul Isus Hristos, care  prin Jertfa lui a acoperit păcatele omenirii întregi trecute prezente şi viitoare, a celor care cred în El. Epistola către  Evrei are ca şi scop de a convinge destinatari, în special poporul evreu faptul că închinarea în Domnul Isus Hristos este superioară celei din Legea Mozaică. Dar din păcate și în mediul creştin de astăzi multe activităţi  devin repede ritualuri moarte. Există o promisiune a curăţirii de păcate (Tit 3:5)  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, care se realizează prin Sângele lui Hristos. Curăţirea este un proces exemplificat în Numeri  şi este un simbol pentru faptul că omul credincios are nevoie de o curăţire constantă. Curăţirea este de ordin spiritual (1 Ioan 1:9)  „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Conştiinţa omului[22] este alertată de păcat prin intermediul Duhului Sfânt şi când ducem păcatul înaintea lui Isus Hristos el este curăţat. Mulţi credincioşi nu au siguranţa mântuirii pentru faptul că nu conştientizează păcatul şi nu îl aduc înainte Mântuitorului pentru a primi iertare. Faptele bune nu sunt un garant al mântuirii ci ele sun rezultatul faptului că creştinul este mântuit. Închinarea şi slujirea nu se pot despărţii, iar dacă cineva este leneş nu se pune la îndoială „închinarea” ci chiar mântuirea persoanei respective. Isus Hristos este mijlocitorul Legământului cel Nou.  Coloseni 1:20  „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Dumnezeu[23] a mântuit toţi oameni, sau mai corect le-a facilitat accesul la mântuire în contul Jertfei lui Hristos. El a trecut cu vederea păcatele de la Adam până la Cruce. (Romani 3: 25)  „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”, iar de atunci şi până azi şi în viitor fiecare om poate să vină la Isus Hristos prin Credinţă. Un alt aspect este Testamentul lăsat de Isus Hristos care a fost valabil după moartea Lui. Aşa cum primul Legământ a fost sfinţit prin sânge şi Legământul cel Nou a fost sfinţit prin Sângele lui Hristos şi tot prin El se primeşte iertarea. Acestea sunt imperative şi nu există compromis. În cartea Apocalipsa biruinţa a fost câştigată prin Sângele Mielului, nu prin altceva.  Isus Hristos a Înviat și s-a înălţat la cer (1 Petru 3:21)  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22  care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere şi mijloceşte pentru noi (Evrei 12:24)  „……Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Atunci când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul veacurilor”  nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos care a venit la sfârşitul timpului Legii, şi a început perioada Harului. (Matei 28:20)  „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Oamenii se sperie de moarte pentru că  din punct de vedere ontologic, omul nu a fost creat să moară ci să trăiască de aceea moartea este ceva străin şi necunoscut pentru om. Dar există și reversul, (2 Corinteni 5:4)  „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă”, iar apostolul Pavel sesizează corect acest lucru.  Biblia afirmă că trăim o singură dată (nu vieţi anterioare) şi urmează judecata. În succesiunea evenimentelor moartea este ultimul eveniment, după aceea omul  nu mai are şansă la pocăinţă după care umanitatea se prezintă la judecată în faţa lui Dumnezeu. Hristos va venii a doua oară,  „parousia” ca să judece omenirea (Matei 25:32), dar cine va şti lucrul acesta ? (2 Petru 3:10)  „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. La a doua venire a lui Hristos El va aduce mântuirea aşteptată de credincios. (1 Ioan 3:2). “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Există [24] o „teologie” a legământului, ce este mai concret un mod de interpretare a Scripturii care intră în conflict cu „Teologia dispensaţionalistă” interpretare populară în bisericile evanghelice din America între secolele 19 şi 21, derivat din convingeri protestante reformate calviniste. Există 7 dispensaţii  prin care Dumnezeu foloseşte relaţia Sa cu omul, ea poate fi definită şi ca şi ca o perioadă specifică în istoria răscumpărării. Teologia legământului percepe şi defineşte Legământul faptelor şi Legământul Harului, iar al treilea legământ este menţionat ca şi Legământul răscumpărării. Teologia Legământului este o acţiune şi manifestare a Legământului Faptelor şi a Legământul Harului, iar Istoria răscumpărării este percepută încă din faza ontologică (Geneza 3:15), cu împlinire în Hristos. Unii teologi văd în teologia legământului, Biserica  este despărţită de poporul Israel, (teologia înlocuiri), în care Biserica înlocuieşte poporul ales, dar nu este adevărat prin faptul că spre deosebire de dispensaţionalim biserica este formată din evrei şi neamuri. Galateni 3:28  „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Evreii[25] văd invers problema în sensul că deşi poporul Israel a fost lăsat în aşteptare într-o zi Dumnezeu va restaura Israelul prin Legământul făcut cu Avaram, Isaac, Iacov și urmașii lor printr-un legământ etern. Există azi evrei care recunosc pe Mesia, dar creştinii ne-evrei nu au înlocuit Israelul. Dar în viziunea evreilor „De fapt, se creează un om nou, evreu și ne-evreu la un loc, care au o credință comună în Isus. Este o nouă creație, nu o înlocuire”. Argumentul este adus din epistola lui Pavel către romani (Romani 11:26) Teologia[26] Legământului este doar o modalitate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Dispenţionalismul şi Teologia Legământului au multe diferenţe între ele fapt ce duce la concluzii diferite, dar ambele au puncte esenţiale în creştinism ca mântuirea prin Har, prin credinţă în Isus Hristos şi gloria este a lui Dumnezeu. Problema pe are o pun evreii „teologia, legământului și înlocuirii„ este o falsă abordare.  În Noul Legământ creştinii aşteaptă „ parousia” cu nădejde şi speranţă”.

7). CONCLUZII. În relaţia omului cu Dumnezeu, Biblia  ne oferă destui de puţin credincioşi din Vechiul Testament, sau Noul Testament care sunt gata să răspundă răspund fără întârziere prin formula iată-mă, dar un lucru foarte important este că Isus Hristos, înaintea tuturor oamenilor a fost gata să răspundă prin această formulă, dar şi mai mult motivaţia  Sa a fost dragostea. Am prezentat aspecte din cartea Geneza, o carte a începuturilor, Creaţie, Cădere, Răscumpărare, autorul cărţii fiind Moise care răspunde la chemarea lui Dumnezeu. În Geneza avem prima promisiune a răscumpărării, dar şi atenţionarea faptului că în paralel cu închinarea adevărată va exista şi una falsă, o realitate dureroasă în istoria trecută prezentă şi viitoare. În Geneza ni se prezintă planul lui Dumnezeu cu privire la salvarea oamenilor din păcat, contrastul dintre primul Adam şi al doilea Adam care este Isus Hristos,  „jertifirea lui Isac” care prefigurează Jertfa lui Hristos. În carte ne arată evenimente şi persoane importante, iar numele lui Avram iese în evidenţă pentru că din el descinde poporul Israel care îl aduce pe scenă pe  Unsul, Mesia, Hristosul.  Biblia începe cu Geneza  şi se termină cu Apocalipsa. Cartea ne arată eternitatea lui Dumnezeu, puterea lui creatoare, facerea omului, dezastru din Grădina Eden şi  faptul că numai prin Harul lui Dumnezeu avem şanse la mântuire. Atributele lui Dumnezeu, care este Spirit Infinit şi Perfect, sunt calități care țin de natura Sa, necomunicabile, dar și atribute, date în mod parțial și omului care țin și aspectul  etic și moral pentru că  se prezintă omului şi ca o Persoană, prin care omul are posibilitatea să aibă o relaţie cu Creatorul de tipul eu – Tu. Primul om care răspunde chemării lui Dumnezeu este Avram ales de Dumnezeu care răspunde chemării lui Dumnezeu prin formula iată-mă, iese la promisiunea lui Dumnezeu din mijlocul unui popor idolatru la promisiunea lui Dumnezeu şi pleacă spre ţara promisă. Poate cel mai important episod din viaţa lui Avaram este momentul când Dumnezeu îi cere să-şi jertfească Fiul. Avram a avut trei zile de frământare şi durere în care inima lui a ars şi nu înţelegea de ce Dumnezeu îi cere să facă acest lucru, iar acesta a fost cel mau greu test al credinţei.   Când Isac întrebă de miel Avram răspunde prin formula ”Domnul va purta de grijă”, şi pune Numele lui Dumnezeu IEHOVA IIRE. În paralel iese în evidenţă adevăratul Miel de jertfă Unsul, Mesia, Hristosul, care se duce la Cruce gata să facă voia Tatălui, dar în care se dă o luptă între umanitate şi divinitatea lui Hristos şi cere să nu ” bea paharul”, dar totuşi face voia Tatălui. Pe Cruce asupra Fiului s-a revărsat mânia Tatălui, ca prin El oamenii să aibă mântuire. După acest eveniment Dumnezeu reînnoieşte Legământul cu Avram, iar acesta îşi continuă viaţa în aşteptarea promisiunii lui Dumnezeu, şi moare de bătrâneţe fericită şi sătul de zile. Un alt om al Vechiului Testament este Moise, care este gata să răspundă prin formula iată-mă.  De remarcat că Moise a fost ales de Dumnezeu, chemat să facă o lucrare,  a avut experienţe deosebite iar în drum spre ţara promisă, el se interpune între mânia lui Dumnezeu, şi poporul evreu şi îşi dă seama că nu cunoaşte pe Dumnezeu şi cere să vadă Slava lui Dumnezeu, care parafrazat înseamnă cum este Domnul care se prezintă în Exod 34:6  „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, 7  care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” 8  Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.!” De remarcat că sfinţenia lui Dumnezeu nu se împacă cu natura păcătoasă a omului iar locul acela era sfânt prin prezenţa lui Dumnezeu iar Moise trebuia să se smerească. El avea şi alte probleme după ce Dumnezeu i se prezintă prin numele Său : Eu Sunt, sau Eu Sunt Cel ce Sunt  – YHWH – nume prea  sacru pentru a fi pronunţat, înlocuit cu Domnul, avem cele trei nume de bază Iehova, Elohim şi Adonai, celelalte nume fiind compuse. Dumnezeu permite unor persoane din Vechiul Testament care sunt în relaţie cu El să îi dea Nume. Dar Moise în afara problemei identităţii mai dorea şi promisiunea că Dumnezeu va fi cu el şi Domnul îi face această promisiune. El se prezintă ca Dumnezeul lui Avarm Isac şi Iacob, cu promisiunea că va scoate pe evrei din ţara promisă şi este suficient să ne gândim la cele zece urgii abătute asupra Egiptului şi ieşirea poporului din robie care culminează cu moartea întâilor născuţi. După aşa de multe experienţe cu Dumnezeu cel mai trist lucru este momentul de îndoială  a lui Moise (Numeri 20:12), fapt pentru care nu intră în ţara promisă ci doar o vede de pe muntele Nebo. Oare câţi dintre creştini nu se îneacă la mal şi astăzi ? Sunt şi situaţii în care o naţiune cheamă pe Dumnezeu, iar El răspunde tot prin formula iată-mă. Mesajul este unul de comunicare de la Dumnezeu la poporul evreu, care nu a mai ţinut Legământul mozaic și legile lui Dumnezeu, dar postea şi  se ruga mai departe în mod paradoxal trăind mai departe în păcat, şi făcând în continuarea închinarea  ritualuri şi jertfe. Cu referinţă la post şi rugăciune ele sun importante în viaţa de credinţă spirituală dar este necesar de a fi făcute în termenii lui Dumnezeu şi nu a omului. Forma de ritual exterior contează prea puţin fiindcă Domnul se uită la inima omului. Isaia spune în mod deosebit de clar cum trebuie să fim „desleagă lanţurile răutăţii, desnoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug„ Relaţiile unei inimi curate se reflectă în viaţa credinciosului şi a bisericii. Acest lucru este afirmat şi de evanghelistul Ioan. 1 Ioan 4:20  „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede”? Compasiunea, mila faţă de semenul nostru trebuie să fie lucruri care ne caracterizează iar faptele bune sunt un rezultat al credincioşiei noastre. La fel este şi cu rugăciunea pentru că Iacob afirmă : Iacob 5:16  „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. Aceste aspecte ţin de calitatea relaţiilor credinciosului cu Dumnezeu. Binecuvântările pot avea şi un aspect material, dar contează dimensiunea spirituală acum şi în viitor. De asemenea facerea de fapte bune este o poruncă, repetată de multe ori în Noul Testament. Dumnezeu aşteaptă închinarea postul şi rugăciunile noastre nu pentru că nu ştie ce dorim, El este Omniscient, ci pentru a ne recunoaşte starea în vederea consolidării sau a refacerii relaţiei credinciosului cu Dumnezeu, dar trebuie să o facem în smerenie şi umilinţă şi să fim demni şi vrednici de chemarea noastră. Atât postul cât şi rugăciunea se regăsesc în Noul Testament în deosebi la decizii mai importante  „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece„(Fapte 13:3). Atunci când creştinul se menţine de la alimentaţie trebuie să o facă pe un timp limitat altfel este dăunător organismului, Dumnezeu nu cere aşa ceva, de asemenea persoanele bolnave şi sub tratament nu trebuie să ţină post dar se pot ruga. Intenţia este de întărire a relaţiei credinciosului cu Dumnezeu, iar acest lucru se poate face sub multiple forme. De asemenea se poate renunţa la diferite activităţi pentru a ne concentra pe cunoaşterea şi consolidarea relaţie eu-Tu. Isus spune şi El cum trebuie să se ţină postul şi cum să ne rugăm, iar în aceste momente starea inimi omului este un factor esenţial care ne poate duce la aut-osândire cât şi la binecuvântări cereşti. Nu se poate trece peste Legămintele divine dinamite de Sinai şi după Legământul mozaic dintre poporul evreu şi Dumnezeu realizat la muntele Sinai fiindcă altfel nu se poate înţelege Noul Legământ realizat prin Hristos. Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”  Am amintit Legământul Edenic, Legământul cu  Avram,  Legământul cu David şi  Noul Legământ din cele opt legăminte majore din Biblie. În cartea Evrei  este prezentat Noul Legământ împlinit în Hristos şi funcţiile pe care le are Isus Hristos sus în cer, acelea de  Împărat, Profet și Mare Preot  Mijlocitor şi Rege şi poziţia pe care o are la dreapta Tatălui, o poziţie de autoritate şi putere. Abordând doctrina despre Isus Hristos precizarea faptului că Unsul Mesia Hristosul trebuia să fie atât om cât şi Dumnezeu a fost absolut necesară, ca om s-a identificat cu omenirea, dar Jertfa era valabilă şi universală numai dacă  era şi divin, astfel a fost necesară Întruparea  Moartea ispăşitoare de pe Cruce  Învierea şi Înălţarea la cer, care certifică şi este o garanţie a învierii şi mântuirii credincioşilor. Dumnezeu chemă pe Fiul  care răspunde prin formula iată-mă, iar acest eveniment este atemporal făcând parte din planul lui Dumnezeu. În cartea Evrei Hristos este prezentat fiind mai bun  şi superior rânduitelor levitice din Vechiul Testament, profeţilor, ca îngerii, este superior lui Moise şi Aron este un Mare Preot care face o slujbă mai bună într-un Cort mai bun, Jertfa Sa fiind perfectă, sub aspect soteorologic. Lucrarea Sa este în contrast şi în acelaşi timp mai bună împlinind Vechiul Legământ prin Noul Legământ prin care avem acces direct la Tatăl. Pavel ne prezintă şi aspecte ale credinţei, eroii credinţei (Evrei capitolul 11), cu implicaţiile de rigoare. Jertfa lui Hristos este o finalitate şi o împlinire a jertfelor din Vechiul Testament cât şi a legămintelor divine prin Noul Legământ arătând în acelaşi timp slăbiciunea oamenilor. La fel aici găsim înfăţişarea lui Hristos Evrei 12:2  „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Cristos face parte din Trinitate este în esenţă şi co-etern cu Tatăl iar lucrarea sa este de ispăşire a păcatelor omenirii. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, dar Isus şi-a păstrat divinitatea, ambele naturi fiind în El. Ca  şi om a avut posibilitatea să moară, iar prin Jertfa de pe Cruce, fiind divin, Jertfa Sa a avut un caracter universal şi permanent. Învierea a fost un act efectuat de Trinitate şi a dat valoare Jertfei lui Hristos, dar este şi convingerea credincioşilor în învierea de apoi spre viaţă veşnică. Învierea şi Înălţarea la cer sunt temelia de bază a creştinismului, iar noi aşteptăm a doua venire a lui Hristos. Lucrarea de ispășire  făcută Isus Hristos este în planul lui Dumnezeu, iar El răspunde prin formula iată-mă. Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Problema legămintelor divine era că pe de o parte arăta neputinţa omului, dar operau numai la nivel terestru, pentru că „ plata păcatului este moartea”, dar era necesară o rezolvare în cer  datorită răzvrătirii şi căderii lui Satan. Noul Legământ este hotărât de o singură Persoană, având caracter unilateral, iar Dumnezeu nu pune nici o condiţie omului pentru a fi respectat pentru că Dumnezeu ştia că oamenii nu au capacitatea de a respecta prevederile Legământului cel Nou. (Avram – Geneza 15). Cristos a intrat o singură dată în Locul prea sfânt, l-a sfinţit cu Sângele Lui. Adevărata împlinire a Noului Legământ este sus în cer prin Isus Hristos, legămintele divine fiind doar o prefigurare a Noului Legământ prin care noi avem intrare liberă la tatăl. Noi suntem declaraţi neprihăniţi prin Jertfa lui Hristos, iar închinarea se face în Duh şi Adevăr care din concepte devine Persoane. Aici  se pune accentul pe fond nu pe aspectul exterior al ritualului  de închinare. Evreii nu au reuşit să respecte Legământul făcut la muntele Sinai şi au suportat pedeapsa drastică a lui Dumnezeu. Astfel Noul Legământ ne indică faptul că Hristos este superior îngerilor, lui Moise sau Iosua, a profeţilor din Vechiul Testament, rânduielilor aronice, este superior preoţiei levitice, El este Mare Preot pe care Melhisedec îl prefigurează, El se bazează pe promisiuni mai bune, iar Hristos slujeşte în Sanctuarul ceresc, fiind o Jertfă mai bună, iar credincioşii  au credinţă, speranţă, dragoste şi moştenire în Noul Legământ.  Biblia ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet şi Mare Preot. Credinţa şi iertarea prin mărturisirea păcatelor este de neconceput pentru că şi victoria finală este realizată tot prin Sângele Mielului. Aici nu îşi au loc diferite surogate prin care omul are impresia că poate să – l manipuleze pe Dumnezeu. Slujba preoţilor din Vechiul Testament era temporară în contrast Slujba de Mare Preot lui Hristos în cer care are un aspect atemporal şi universal. Noul Legământ are şi un aspect juridic de testament, iar Învierea a dat valoare Evangheliei. La fel numai prin mărturisirea păcatelor se primeşte iertarea, iar accentul se pune pe „ astăzi”, pentru că viitorul nu ne aparţine. Hristos merită pe deplin închinarea noastră care trebuie să fie în  „duh şi adevăr”,  dincolo de aspectul exterior al închinării. Prin El avem intrare liberă la Tatăl: Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, 20  pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”.  Un creştin adevărat nu se hărăneşte cu tot felul de surogate, ca diferite activităţi în biserică, ierarhii bisericeşti, elemente intermediare în închinare, sau altele şi cad în ce a spus Isus în Matei 7:21  „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri, fiindcă nu conştientizează cele mai importante lucruri „Milă voiesc, iar nu jertfe”. Petru pune un accent deosebit prin ce anume am fost răscumpăraţi,  în consecinţă prin Sângele Mielului. Până la Hristos păcatele era iertate tot în contul Jertfei lui Isus Hristos  în Vechiul Testament, iar de atunci azi și în viitor fiecare om are posibilitatea prin credinţă să vină la Hristos pentru a primii mântuirea. Legea s-a terminat şi începe epoca Harului, care de fapt a exista şi în vechime dar sub alte denumiri. Oamenii se tem de moarte, fiindcă nu au fost creaţi ca să moară ci să aibă viaţă veşnică, iar Pavel vede acest lucru. Omul trăieşte o singură dată şi apoi merge la judecată, după care nu mai are posibilitatea de iertare. Hristos va veni să judece omenirea şi unii vor merge la moarte veşnică iar alţii la viaţă veşnică.  În Apocalipsa Hristos iese biruitor tot prin Sângele Lui şi va avea biruinţă completă asupra lui Satan. Dacă în cer păcatul este rezolvat, aici pe pământ este o rezolvare a lui la modul concret dacă ai fost Născut din Nou, Efeseni 1:13  „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”. Aici se pune problema dacă ai intrat cu adevărat în Noul Legământ,  în plus apar probleme ca predestinarea, siguranţa mântuirii, căderea sfinţilor din Har aspecte pe care majoritatea teologilor nu le finalizează. Dacă se merge în Geneza la scopul creării omului, istoria binecuvântării reprezintă acelaşi scop, adică restabilirea Ymago Dey în fiecare credincios.  Dumnezeu cheamă în continuare pe oameni  să intre prin credința în Isus Cristos în Noul Legământ. Amin

8). BIBLIOGRAFIE:

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Epistola către Evrei, vol. 2 de Biniamin Fărăgău Cluj Napoca risoprint 2004

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/postul-crestin.html

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

Saithttp://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

Ardelean Viorel

[1] n a – din nimic

[2] Ardelean Viorel

[3] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[5] Dicţionar Biblic pag 359 – 360

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait https://gotquestions.org/Romana/postul-crestin.html

[8] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html

[9] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[10] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[11] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[12] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[13] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[14] Dicţionar Biblic pag 741

[15] Dicţionar Biblic pag 742 – 743

[16] Epistola către Evrei  vol 2 de Beniamin Fărgău pag 9 -23

[17] Epistola către Evrei  vol 2 de Beniamin Fărgău pag 27 – 45

[18] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[19] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 65

[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[22] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[23] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[24] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

[25]  Sait http://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX

[26] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html

MONOTEISMUL INIȚIAL / de Roy L Hales    Traducere de Lionel Mischie

download-3 (2)

Marele potop
Monoteismul mondial iniţial
de Roy L Hales    Traducere de Lionel Mischie
Toţi oamenii de pe pământ L-au cunoscut odată pe Singurul Dumnezeu Adevărat, dar ulterior nu I s-au mai închinat în inimile lor şi nu au mai căutat să Îl asculte.
Turnul Babel

NECREDINCIOŞII AU FĂCUT ADESEA REMARCI CU PRIVIRE LA CARACTERUL EXCLUSIV AL MOŞTENIRII IUDEO-CREŞTINE, DAR SCRIPTURA (SFÂNTA BIBLIE) NE ARATĂ CĂ A EXISTAT O VREME, CU MULT TIMP ÎN URMĂ, CÂND ÎNTREAGA OMENIRE ÎL CUNOŞTEA PE DUMNEZEU.

Atunci când Noe a adus jertfa din Geneza 8:20-9:17, imediat după marele potop, întreaga sa familie – strămoşii tuturor oamenilor de după potop – a fost binecuvântată de Domnul. Omenirea s-a aşezat apoi în Şinear, (în ceea ce a devenit Mesopotamia antică; Sumeria) unde au construit Turnul Babel. Tradiţia evreiască susţine că Dumnezeu le-a poruncit oamenilor să se împrăştie şi să colonizeze pământul, însă aceştia au refuzat; ca urmare, Dumnezeu le-a încurcat limbile şi i-a obligat astfel să se împrăştie.1 Urmaşii lui Noe au mers pe mare şi pe uscat migrând pe distanţe mari în doar câţiva ani.

Astfel au fost populate curând Egiptul antic, China, America centrală şi alte regiuni, cu tehnologiile lor, limbi antice sofisticate şi culturi şi obiceiuri care vor deveni repede divergente. Şi în timp, crezurile lor monoteiste au început să se estompeze în minţile lor.

Generaţiile următoare de oameni au devenit tot mai indiferente faţă de Creatorul lor, aşa cum descrie (Noul Testament) cartea Romani 1:21-24:

„Fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;”

Creatorul a ales o singură familie prin care să păstreze închinarea Sa, însă chiar în vremea în care această familie, care curând va deveni o naţiune, se forma, erau în viaţă profeţi ai monoteismului iniţial. Când Avram era în Canaan, l-a întâlnit pe Melhisedec, preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt (Geneya14:18-20). Cartea Numeri din Vechiul Testament, capitolele 22 la 24, descrie cum profetului Balaam, din Siria sau Irac2, i s-a cerut să-i blesteme pe urmaşii lui Avraam, chiar înainte ca aceştia să intre în Canaan. Studiul numeroaselor tradiţii din această lume ne arată că ele susţin ideea Scripturii prezentată mai sus, că iniţial întreaga omenire L-a urmat pe Domnul pentru ca apoi să se îndepărteze de El.3

… CIVILIZAŢIILE CHEIE LITERATE TIMPURII, SUMERIA, EGIPT, INDIA, CHINA ŞI MEXIC, PREZINTĂ TOATE SEMNE CĂ AU FOST CÂNDVA MONOTEISTE. UNELE POPOARE PRIMITIVE DIN AFRICA, AMERICA DE NORD ŞI JAPONIA AU ÎMBRĂŢIŞAT IDEEA EXISTENŢEI UNUI SINGUR DUMNEZEU CREATOR, ŞI CU TOATE ACESTEA, DIN MOTIVE PRAGMATICE, AU ABANDONAT ULTERIOR ÎNCHINAREA ÎNAINTEA LUI PENTRU A SE ÎNCHINA SPIRITELOR. …

Există multe dovezi ale pierderii monoteismului mondial iniţial, şi ale decăderii în păgânism. Civilizaţiile cheie literate timpurii, Sumeria, Egipt, India, China şi Mexic, prezintă toate semne că au fost cândva monoteiste. Unele popoare primitive din Africa, America de Nord şi Japonia au îmbrăţişat ideea existenţei unui singur Dumnezeu Creator, şi cu toate acestea, din motive pragmatice, au abandonat ulterior închinarea înaintea Lui pentru a se închina spiritelor. Această călătorie de la monoteism la închinarea înaintea spiritelor, a dus în cazul Sumeriei, Egiptului, Indiei şi Mexicului la închinarea înaintea mai multor dumnezei.

    MONOTEISMUL ÎN SUMERIA, EGIPT ŞI INDIA

Dovezile unui monoteism inițial în Sumeria, Egipt și India sunt cunoscute de multă vreme. Arheologii au descoperit faptul că pe măsură ce mergi mai mult în urmă în istoria sumeriană zeul cerului An apare mai proeminent: de aceea mulți consideră că el a fost cândva singurul dumnezeu al Sumeriei. Dovezi ale închinării înaintea „Singurului Dumnezeu” în Egipt sunt mult mai numeroase și în același timp mai aducătoare de confuzie. Imnuri precum cel care urmează abundă în literatura egipteană:

Unul, făcătorul tuturor lucrurilor, Duhul, Duhul ascuns, făcătorul spiritelor. El a existat la început, când nimic altceva nu era. Ceea ce este creat El a făcut după ce el a luat fiinţă. … Nici un om nu ştie cum să-L găsească; numele Lui este o taină şi este ascuns. Numele Lui sunt nenumărate. El este adevărul, El trăieşte prin adevăr, El este regele adevărului. El este viaţă, prin El trăieşte omul; El îi dă viaţă omului, El îi suflă viaţă în nări. … El Însuşi este existenţa; El nici nu creşte nici nu scade. El a făcut universul, lumea, ce a fost, ce este şi ce va fi. … El îl aude pe cel care Îl cheamă, El îşi răsplăteşte robii, pe cei care Îl recunosc El îi cunoaşte, El îi protejează pe cei ce Îl urmează.4

În faţa abundenţei evidente de zei egipteni, diferiţi experţi au luat în discuţie posibilitatea ca ei să nu fie altceva decât diferite aspecte ale „Unicului”, sau diferite zeităţi ce concurează pentru a fi „Unicul”.5 Din perspectivă biblică, idea unicităţii probabil că a dăinuit încă multă vreme după ce această cultură s-a depărtat de închinarea înaintea Unicului Creator.

<pmoştenirea monoteistă=”” a=”” indiei=”” se=”” vede=”” clar=”” în=”” scriptura=”” ei=”” cea=”” mai=”” timpurie,=”” rig=”” veda:<=”” p=””>

La început, cine a fost născut Domnul, singurul Domn a tot ceea ce există, care a făcut pământul, şi a format cerul, care dă viaţă, care dă putere, a cărui voie zeii o venerează, SINGURUL DUMNEZEU.6

    MONOTEISMUL CHINEZESC

Chinezii s-au închinat iniţial unei zeităţi cu numele Shang Ti (上帝; Shangdi), care se traduce în română ca „Domnul suprem” sau „Domnul de sus”.7 Toate lucrurile au fost făcute de El, toate pedepsele şi răsplăţile pot fi trasate până la urmă la El.6 Examinarea tradiţiilor din vremurile în care oamenii i se închinau, ne arată un amestec de închinare la spirite şi recunoaşterea unui Dumnezeu nu foarte diferit de cel găsit în împărăţiile biblice al lui Iuda şi Israel. Povestea unui om, împăratul Ch’eng Tang (aproximativ 1760 î.Cr.), iese în evidenţă ca ceva aproape identic cu istorisirile biblice.

Ch’eng Tang a trăit în vremurile rele ale ultimului împărat Hsia. Era foarte tulburat de faptele rele ale suveranului său, dar nu dorea să încerce să îndrepte lucrurile fără o poruncă clară din Cer. Apoi a auzit o voce într-un vis: „Atacă. Îţi voi da toată puterea de care ai nevoie; pentru că am primit pentru tine mandatul ceresc.”9 Ch’eng Tang a distrus apoi dinastia Hsia şi s-a pus pe sine împărat. Conştiinţa lui nu era deplin împăcată totuşi, şi timp de mai mulţi ani s-a întrebat dacă a procedat corect. În cele din urmă s-a abătut asupra ţării o secetă cumplită iar Ch’eng Tang s-a îmbrăcat ca şi cum urma să fie sacrificat, strigând către Dumnezeu: „Nu distruge poporul meu pentru păcatele mele!”10 Să spune că în acel moment a început să plouă. E posibil ca Ch’eng Tang să Îl fi urmat pe Dumnezeu, cel puţin în măsura în care Îl înţelegea, dar exemplul său este unic în cronicile chinezeşti antice. Generaţiile ulterioare au acordat o tot mai mare atenţie legilor fundamentale ale lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp I-au uitat personalitatea.

Confucius (511-479 î.Cr.) a remarcat că indiferent dacă există sau nu Dumnezeu, închinarea înaintea lui este bună pentru popor. În vremea lui, titlul mai personal Shang Ti (Împăratul de Sus) a fost abandonat pentru o denumire mai impersonală, Tien (Cer)..11

    MONOTEISMUL TIMPURIU ÎN MEXIC

E posibil ca locuitorii timpurii ai Mexicului să fi avut un Dumnezeu Creator unic. (Diferiţi „experţi” dezbat dacă El şi soţia sa erau entităţi separate sau aspecte diferite ale aceleaşi fiinţe). O legendă ne spune cum El a făcut o grădină sau cetate – unde este vară eternă şi ape curgătoare. Dumnezeu a pus un copac frumos în mijlocul acestei grădini şi le-a poruncit dumnezeilor inferiori sa nu-l atingă. Aceste divinităţi inferioare nu l-au ascultat şi au rupt bucăţi mari din copac în zelul lor de a-l distruge. Ca urmare Dumnezeu i-a aruncat pe aceşti „dumnezei” afară din grădină şi le-a dat diferite sarcini de îndeplinit. Primul cuplu uman a trăit şi el în grădină şi a fost şi el alungat împreună cu aceste „divinităţi” inferioare.12

    DUMNEZEU CREATORUL ŞI NUMEROASELE SPIRITE

Tranziţia de la o societate monoteistă la una care se închină spiritelor este ilustrată de multe popoare primitive care încă există şi azi. Pieile albe Ainu din Japonia, de exemplu, cred într-un Dumnezeu Creator unic, dar consideră că El este prea îndepărtat pentru a fi interesat de om: aşa că Ainu comunică cu spiritele.13 Multe triburi de indieni Nord Americani cred că Creatorul a numit spirite ca mijlocitori între om şi Dumnezeu.14

Triburile Algonquin din estul Canadei au mers până acolo încât au afirmat că Dumnezeu Însuşi le-a spus indienilor să caute spiritele.

Această înstrăinare de Dumnezeu este poate cel mai bine exprimată de un băştinaş din Africa de vest care îl descrie pe Dumnezeul Creator al culturii sale:

Da, El ne-a făcut; dar după ce ne-a făcut ne-a abandonat, nu Îi pasă de noi; El este departe de noi. De ce ne-ar păsa de El? Nici nu ne ajută, nici nu ne face rău. Spiritele sunt cele care ne pot face rău, de care ne temem, cărora ne închinăm, şi de care ne pasă.

Creştinismul biblic ne învaţă că Isus Cristos este mai puternic decât spiritele rele. Doar El este tăria noastră în vremuri de nevoi. Trebuie să ne întoarcem la El, să-I cerem iertarea păcatelor, să acceptăm moartea Sa pe cruce în locul nostru, şi să credem că El a biruit chiar şi moartea (Evanghelia – I Corinteni 15:1-4). Dumnezeu Creatorul ne vrea înapoi! De aceea Creştinismul NU este o religie străină, ci o împlinire şi restaurare! El ne aduce înapoi la închinarea înaintea Sigurului Dumnezeu Adevărat, CREATORUL TUTUROR OAMENILOR, ŞI AL TUTUROR POPOARELOR.

    DEZVOLTAREA PANTEISMULUI

De la închinarea înaintea mai multor spirite nu este decât un pas mic până la închinarea înaintea mai multor dumnezei. Canaaniţii, se pare, erau la mijlocul drumului în acest proces prin închinarea înaintea zeului lor suprem, El, alături de alte numeroase zeităţi. Egiptul, Sumeria şi India, toate au devenit ţinuturi ale mai multor dumnezei. Zeii Mexicului se pare că sunt fără număr – şi se găsesc în nenumărate forme – ca şi în multe culturi diferite. Chinezii au păstrat idea unui cer unic, dar viaţa reală a spiritualităţii lor constă în spiritism şi practici oculte.

    CONCLUZIE

Toţi oamenii de pe pământ L-au cunoscut odată pe Singurul Dumnezeu Adevărat, dar ulterior nu I s-au mai închinat în inimile lor şi nu au mai căutat să Îl asculte. Tot ceea ce rămâne din crezurile lor iniţiale sunt legendele străvechi. Adevărata închinare înaintea lui Dumnezeu a fost transmisă în timpurile moderne prin urmaşii lui Avraam. Dar chiar şi atunci când Dumnezeu a păstrat închinarea într-o singură familie, şi ulterior într-o naţiune (evreii; Israelul antic), El nu a uitat de restul populaţiei de pe pământ. Domnul i-a spus lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:18). Două mii de ani mai târziu, Dumnezeu Însuşi (Isus Cristos) a păşit pe pământ sub formă de om. Una din ultimele Sale porunci date ucenicilor are de a face cu urmaşii celor care s-au depărtat de El cu multe generaţii înainte: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.” (Marcu 16:15).

    NOTE DE SUBSOL

1  Josephus, Antiquities of the Jews I. iv. 1.

2  The Companion Bible (KJV), (London: Samuel Bagster & Sons 1970) on p. 212 are the whereabouts of Balaam’s hometown Pethor.

3  Rev. Wilhelm Schmitt, Primitive Revelation (St. Louis, Missouri, & London, England: Herder Book Co., 1939) pp. 236-237.

4  E.A. Wallis Budge, Osiris (New Hyde Park, N.Y: University Books, 1961) p. 357.

5  Dr. Brugsch & Maspero as cited by Budge, p.140.

6  Rig Veda excerpt from Selwyn Gurney Champion & Dorothy Short, Readings from World Religions (Greenwhich, Conn., Fawcett Publ., 1951) pp. 26-27.

7  E. Allie and M. Frazer, Chinese and Japanese Religion (Philadelphia, Westminster Press, 1969) p. 268.

8  Wing Tsit Chan, A Source Book in Chinese Philosophy (Princeton University Press, 1970) p. 16.

9  Joseph Campbell, The Masks of God: Oriental Mythology (Viking/Compass, N.Y., 1974) p. 396.

10  Li Ung Be ng, Outlines of Chinese History (Peking, 1914) p. 15.

11  Wing Tsit Chan, p. 16.

12  Irene Nicholson, Mexican and Central American Mythology (London, N.Y., Sydney, Toronto: Hamlynn Publications, 1967) pp.20,21 & Burr Cartwright Brundage, The Fifth Sun (Austin, Texas & London: University of Texas, 1979) pp.47, 48.

13  Rev. John Batchelor, The Ainu of Japan (London: The Religious Tract Society) p.252.

14  Schmitt pp. 171-174 & Cottie Burland, North American Indian Anthology (London, N.Y., Sydney, Toronto: Hamlvnn Publ., 1965) pp.73, 103-106 & Diamond Jenness, The Faith of a Coast Salish Indian (B.C. Provincial Museum: Anthropology in B.C., Memoir 131 pp. 35, 36.

15  Schmitt pp.171-174.

16  Nassau, Fetishism in West Africa, pp. 36-37 as cited Budge p.369.

Monoteismul mondial iniţial”

<http://www.creationism.org/romanian/monotheism_ro.htm&gt;
Original English:  <http://www.creationism.org/csshs/v07n2p18.htm&gt;

CSSHS • Creation Social Science & Humanities Society • Quarterly Journal

http://www.creationism.org/romanian/monotheism_ro.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/monoteismul-initial/

MISIUNE IMPOSIBILĂ : FLUTURELE – MONARH

download-3 (2)

de Ron Lyttle    http://www.creationism.org/romanian/monarch_ro.htm

Fluturele monarh, cu denumirea ştiinţifică Danaus plexippus, este un fluture mare, portocaliu cu negru, întâlnit în cea mai mare parte a Americii de Nord. Este vestit pentru migraţia sa anuală către şi dinspre locurile de iernat din Mexic şi California (vezi “National Geographic”, vol. 150, nr. 2, August 1976).Fluturele monarh îşi începe viaţa sub forma unui ou, depus de femela adultă pe o frunză de Ceara Albinei, Asclepias syriaca. Are dimensiunea unei gămălii de ac. Când oul eclozează, între 3 şi 12 zile mai târziu, apare o larvă (sau omidă) foarte mică, de forma unui viermişor, având dungi galbene, albe şi negre, opt perechi de picioare scurte şi groase pentru a se târî şi organe bucale pentru a mesteca frunze, activitate pe care o face cu lăcomie. Însă doar frunzele de Ceara Albinei; nici o altă plantă nu este bună. Ceara Albinei are o sevă albă şi lipicioasă foarte toxică pentru alte animale, dar care nu afectează omida în nici un fel, cu excepţia faptului că face corpul acesteia, la rândul lui, foarte toxic pentru prădători de genul păsărilor, cărora le-ar putea surâde o omidă la micul dejun. Şi păsările, neavând minte scurtă, ştiu că e bine să o lase în pace.

Omida creşte pe măsură ce mănâncă. În curând devine prea mare pentru propria piele, aşa că pielea crapă, şi din ea se târăşte afară omida cu o piele nouă, mai mare, cu spaţiu pentru creştere. Aceasta este ceea ce omida face timp de aproximativ două săptămâni: manancă frunze, creşte, năpârleşte, mănâncă şi mai multe frunze, creşte şi mai mult, năpârleşte. Va face asta de cinci ori.

În final se opreşte din mâncat, găseşte un loc ferit, se atârnă cu susul în jos, îşi toarce un cocon de mătase şi năpârleşte pentru ultima oară. Dar, de data aceasta, din fosta piele nu mai iese o omidă, ci un pachet compact, fără picioare, fără ochi şi fără părţi corporale vizibile, numit pupă, învelită într-o crisalidă. Nu este colorată ca omida, ci este verde-deschis cu puncte galben-aurii.

Nu se mai observă alte mişcări, dar în interior este multă mişcare. Inima continuă să bată, iar restul organelor seamănă cu un jeleu verde, în timp ce întreaga masă se transformă într-o creatură complet diferită. Culoarea verde se întunecă, devine maronie. Pentru un observator neinformat, pachetul poate părea mort. Dar, gradual, culoarea se modifică pe măsură ce crisalida devine clară, şi pot fi observate zone portocalii şi negre, culorile fluturelui adult.

În final, după aproximativ două săptămâni, crisalida se desface şi se iveşte un fluture adult. Are şase picioare lungi, o gură de forma unui tub lung şi curbat, proboscis, folosit pentru a ajunge în flori pentru a bea nectar, şi două perechi de aripi scorojite, care însă se extind rapid pe măsură ce lichidul din corp este pompat prin venele acestora. În timp ce se extind, fluturele bate din aripi cu ajutorul noilor muşchi pentru zbor, până ce se usucă, astfel încât aripile întinse complet să fie rigide, pregătite pentru a zbura.

În scurt timp fluturele îşi ia zborul înspre cer, şi îl putem găsi în grădina cu flori a cuiva, bând nectar prin proboscisul său curbat sau zburând jos, în căutarea unei perechi, pentru a lua tot acest ciclu de la capăt.

Nota aut.:  Dacă acceptaţi, tema Dvs., ca adept al Evoluţionismului, este să explicaţi CUM este POSIBIL ca transformările de mai sus să se fi dezvoltat accidental, printr-o colecţie de greşeli genetice, fără un SCOP, fără implicarea INTELIGENŢEI, ghidate doar de supravieţuirea celui mai potrivit în procesul evoluţiei unei creaturi fără aripi într-un fluture zburător.

Care stagii ale procesului de mai sus, denumit metamorfoză completă, pot fi amânate pentru o perioadă, deoarece respectivele accidente încă nu s-au întâmplat? Dacă o singură enzimă lipseşte, cum mai are loc transformarea ou-larvă-pupă-adult? Este nevoie ca toate să fie prezente şi funcţionale, la momentul şi în ordinea corecte, sau creatura moare. Ori toate funcţionează, ori nici una nu funcţionează.

Dar să nu veniţi cu explicaţii de genul “pur şi simplu”; vreau explicaţii posibile din punct de vedere ştiinţific, de care un genetician să nu râdă, considerându-le ridicole. Şi nici nu o numiţi “o minune a Naturii”, decât dacă sunteţi pregătit să acceptaţi un design creativ şi inteligent al zeului pe care îl numiţi “Natură”. …Acest articol NU se va autodistruge.

„Misiune imposibilă: fluturele-monarh”
<http://www.creationism.org/romanian/monarch_ro.htm&gt;

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/misiune-imposibila-fluturele-monarh/

Mecanismul Potopului

download-3

 1 aprilie 2013

Ce procese totusi au avut loc in timpul evenimentului catastrofic in istoria Pamantului cunoscut sub numele de “Potopul Biblic”?

In cartea Geneza gasim mentionat: “În al şase sutelea an al vieţii lui Noe, în a şaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au ţâşnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis.Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.” Geneza 7:11-12

Iata cum ar fi descris acest fenomen geofizicienii. Supraincalzirea continua a nucleului Pamantului ar fi creat o stare de tensiune scoarta terestra, aproape de critica. Chiar si o mica influenta din exterior, cum ar fi caderea unui meteorit de marimi mari nemijlocit ar fi dus la divizarea scoartei terestre. Aceasta crapatura care se extindea cu viteza sunetului prin roca, avea nevoie de doar 2 ore ca sa inconjoare Pamantul.

Sub influenta presiunii in crapatura creata – “izvoarele adancului ” – sau grabit sa iasa rocile impreuna cu apa subterana incalzita (chiar si in zilele noastre aproximativ 90% din materialul eruptiilor vulcanice il alcatuieste apa). Conform unor calcule, energia sumara al acestei eruptii de 10 000 de ori intrecea energia eruptiei vulcanului Krakatau. Inaltimea aruncarii materialului eruptiei alcatuia aproximativ 20 km., iar ajungind in straturile superioare ale atmosferei “cenusa” ar fi dus la condensarea activa si distrugerea stratului de protectie din apa gazoasa, care a cazut pe pamant sub forma de ploi torentiale. Apele subterane au alcatuit o parte importanta din apele Potopului – cantitatea sumara a eruptiei apelor din adincuri este echivalenta cu jumatate din rezervele actuale de apa din oceane si mari. Izvoarele marelui adinc au inundat suprafata pamantului 150 de zile (Geneza 7:24), in timp ce ploaia a durat doar 40 de zile, conform anumitor calcule cu intensitatea de 12.5 mm pe ora.

Disparitia invelisului natural de protectie a dus practic la racirea momentala in zonele polare al plantei si formarea calotelor glaciare. Inghetati in ghetarii subpolari au nimerit si reprezentantii florei si faunei tropicale. Paleontologii des gasesc ramasite bine pastrate de animale vechi si plante – mamuti, tigrii cu dinti sabie, copaci de palmier si prune cu frunzi verzi si fructe coapte si alte lucruri asemanatoare. Descoperire de senzatie a fost mamuti care sau pastrat cu mancarea neprelucrata in stomac si chiar nerugumata in gura. Permafrostul nu reprezinta nimic altceva decat straturile inghetate instantaneu de apa si noroi, cu o adincime de peste o mie de metrii, toate acestea sunt literalmente saturate cu plante si ramasite de animale. In esenta, acestea sunt tot aceleasi straturi geologice, numai nu “stinse” ci inghetate. Deoarece in toate locurile unde se poate de gasit in cel mai bun caz sub forma de fosile, aici sunt prezente intr-o stare “proaspat congelate”.

Specialistiiconsidera, ca astfel de efect se poate de atins doar in conditie de scadere brusca a temperaturii pana la -50 – -100 grade Celsius. Toate acestea ne dovedesc despre prezenta unei catastrofe bruste si respinge teoria glaciatiunii treptate.

In oceanul gigantic creat sau dezlantuit furtuni uriase si valuri mareice. Tot ce era viu a fost “spalat” de pe suprafata pamanului si transportate in zone mai joase unde au fost ingropate de fluxurile de noroi tulburi, cenusa vulcanica si material sedimentar, sau format asa numitele “morminte de dinozauri” – locurile unde la momentul de fata sunt descoperite acumulari uriase de fosile de diferite specii de animale de dimensiuni mari si mici. Aglomeratiile haotice si prezenta neordinara a fosilelor ne vorbeste de o moarte neasteptata si violenta a fiintelor ingropate.

Materialul dizolvat suprasaturat slab acid si cald a apei geotermale sau amestecat cu apele slab alcaline ale ocianului rece. Aceasta a dus la caderi intensive de precipitatii in rezultatul caruia pe toata suprafata pamantului sa depus un strat gros de roci sedimentare. La suprafata apei plateau in deriva “insule” gigantice de copaci si plante iesite la suprafata, care mai apoi sau sedimentat alcatuind astazi zacamintele de carbine.

In perioada de triumph a teoriei uniformiste se considera ca rocile sedimentare sau format pe parcursul a milioane de ani. Insa stiinta moderna din acest punct de vedere nu a dat raspuns la urmatoarele intrebari:

  • De ce rocile sedimentare aproape uniform acopera practic toata suprafata Pamantului, daca planeta noastra nu a fost niciodata acoperita complet de apa?
  • Cum sau format fosilele, in cazul in care sedimentarea lor a fost lenta si precipitarea mineralelor necesita mii de ani, insa pentru descompunerea si distrugerea organismelor este suficientsi o luna?
  • De ce o mare parte din fosile au amprente care ne arata o moarte si ingropare rapida a organismelor? Sunt gasite fosile de pesti care inghit peste mai mic sau ingropate in stratul sedimentar la momentul nasterii.
  • Cum de explicat existenta in depozitele sedimentare a copacilor pietrificati care strabat cateva straturi de roci sedimentare diferite?
  • De ce rocile sedimentare de carbonat au culoare alba si practice sun lipsite de impuritati in cantitatea care trebuia sa se acumuleze in decurs de milioane de ani?

Publicat de Adam Alex 

http://creationismulstiintific.blogspot.ro/2013/04/mecanismul-potopului.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/mecanismul-potopului/

LILIECII ȘI EVOLUȚIA

download-3 (2)

de Ron Lyttle   Traducere de Lionel Mischie

http://www.creationism.org/romanian/bats_ro.htm

Aţi privit vreodată spre cer într-o seară călduroasă de vară, pe când întunericul învăluia pământul, ca să vedeţi nişte creaturi zburătoare făcând salturi şi plonjând prin aer? Păsări, v-aţi zis iniţial, dar privind mai atent era un fâlfâit, răsuciri şi mişcări în cădere în zborul lor care nu se potrivea cu cel al păsărilor. Lilieci! Deodată v-aţi dat seama. Şi fie v-aţi bucurat de şansa de a-i vedea în acţiune, fie aţi fost puţin înfricoşaţi venindu-vă în minte mituri despre Dracula şi vampiri, alături de pericolul rabiei.

De-a lungul vremurilor, liliecii au făcut subiectul unor mituri şi legende, au fost înţeleşi greşit şi temuţi. Dar ce sunt liliecii şi de unde au venit?

   CE SUNT LILIECII?

Liliecii sunt mamifere. Sunt acoperiţi cu blană, nasc pui vii şi îşi hrănesc puii prin sfârcuri localizate lateral, sub aripi. Dar ceea ce îi face să fie unici între mamifere este nu numai faptul că sunt perfect concepuţi pentru a atârna cu capul în jos, asemenea leneşului, dar pot şi zbura. Sunt singurul mamifer zburător. Veveriţele şi lemurii zburători pot numai plana; doar liliecii pot zbura în mod activ.

Liliecii nu sunt rozătoare, deşi mulţi oameni se gândesc la ei ca la nişte şoareci cu aripi, iar membrii genului Myotis (inclusiv Micul Liliac Maro, Myotis lucifugus)chiar sunt numiţi lilieci cu urechi de şoarece. Însă nu au decât un pui pe an (câţiva au gemeni sau până la patru), şi trăiesc doisprezece, treisprezece ani, în funcţie de specie. Liliecii sunt atât de unici încât au fost plasaţi în propriul lor ordin, Ordinul Chiroptera, care înseamnă „mână-aripă”. Aşa cum sugerează numele, aripa le este formată dintr-un braţ care se termină cu o încheietură cu un deget mare şi patru degete distincte unite prin piele şi care formează nervurile aripilor. Spre deosebire, aripa unei păsări are un număr mult redus de „oase ale degetelor”. Atunci când nu zboară, liliecii îşi adună degetele spre înapoi de-a lungul braţului pentru a nu-i încurca. Deşi degetul mare al majorităţii liliecilor mâncători de insecte, care îşi prind prada cu aripile, este mic şi slab, liliecii mâncători de fructe mari, numiţi şi vulpi zburătoare (datorită feţei lor asemănătoare unei vulpi sau unui câine), au degete mari lungi şi puternice cu „unghii” curbate asemenea unei gheare, pe care le folosesc pentru a se căţăra în copaci şi pentru a apuca fructele. Degetele liliacului au acelaşi număr de oase ca şi degetele noastre, dar sunt proporţional mult mai lungi. De exemplu, ultimul os al degetului „mijlociu” al liliacului Rodriguez (Pteropus rodricencis), este de fapt îndoit în spatele cotului în stare de repaus.Priveşte la degetele tale; încearcă să-ţi îndoi degetele spre antebraţ şi încearcă să-ţi imaginezi cum ar fi să-ţi ajungă degetele dincolo de cot. Dar nu uita să laşi degetul mare extins înainte pentru prindere şi căţărare. Apoi există pânza care unelte toate degetele cu excepţia degetului mare, şi care se întinde de-a lungul braţului şi trupului până la gleznă, iar la majoritatea speciilor continuă să îmbrace coada în întregime sau parţial. Când liliecii îşi întind degetele şi braţele, aripile lor sunt gata de zbor. Prin modelarea „mâinilor” ei controlează forma aripilor. Fotografia în mişcare lentă (Vide de la National Geographic) a arătat lilieci mâncători de insecte cum prind insectele cu aripile şi membranele cozii ca într-un căuş şi apoi le transferă în gură în timpul zborului. Cu adevărat sunt nişte mamifere unice.

Ordinul se împarte în două subordine: Megachiroptera, „liliecii mari”, şi Microchiroptera, „liliecii mici”. Toţi liliecii insectivori sunt micro-lilieci; liliecii fructivori din lumea veche, vulpile zburătoare, sunt mega-lilieci. Toţi ceilalţi fac parte din unul din aceste două ordine, în principal în funcţie de dimensiune. Sistemul nu funcţionează întotdeauna, totuşi, deoarece unii micro-lilieci, precum liliacul fructivor jamaican (Artibeus jamaicencis), mănâncă fructe, iar o vulpe zburătoare, liliacul Queensland blossom (Syconycteris australis), nu cântăreşte decât 14 grame.

   ORIGINI EVOLUŢIONISTE

Din moment ce majoritatea liliecilor mănâncă insecte, evoluţioniştii au considerat în mod tradiţional că liliecii au evoluat din insectivorele primitive, asemenea şoarecilor de câmp, cârtiţelor, etc. Mâncătorii de fructe pur şi simplu şi-au schimbat dieta din cauza presiunilor ecologice.

Apoi, la începutul anilor 80, J. D. Smith (Smith pag. 347-365) a sugerat că mega-liliecii şi micro-liliecii au evoluat separat, deoarece există multe diferenţe fiziologice între ei, pe lângă dimensiune. De exemplu micro-liliecii au o articulaţie a umărului complicată şi gheară numai pe degetul mare, în timp ce mega-liliecii au o articulaţie a umărului simplă dar gheare atât pe degetul mare cât şi pe degetul arătător. Micro-liliecii folosesc ecolocaţia în timp ce macro-liliecii se bazează în principal pe văzul lor ascuţit. Dinţii micro-liliecilor sunt proiectaţi pentru a prăda în timp ce dinţii macro-liliecilor mestecă diferită părţi ale plantelor. Macro-liliecii trăiesc numai la tropice, având nevoie de hrană tot timpul anului; mulţi micro-lilieci au capacitatea de a hiberna în timpul iernilor reci.

În 1986 Dr. John Pettigrew a mers mai departe sugerând că vulpile zburătoare se aseamănă cel mai mult cu primatele (Pettigrew pag. 1), şi alături de lemurii zburători care au şi ei propriul ordin dar nu zboară în realitate, au un strămoş comun cu primatele.

El şi-a bazat concluziile pe cercetări care au arătat că primatele au nişte circuite neurale unice în creier, care au de a face cu văzul, şi că aceste circuite erau atât de unice încât se credea că ele fac diferenţa dintre primate şi non-primate. Dr. Pettigrew a descoperit că toate vulpile zburătoare le aveau şi ele, inclusiv micuţul liliac blossom menţionat mai sus, însă lipseau de la micro-lilieci. Cum lemurii zburători au aceste circuite, el a sugerat că toţi sunt în realitate primate, având un strămoş comun, şi că zborul activ al liliecilor a evoluat a doua oară, mai târziu în istoria evoluţiei, şi doar întâmplător se aseamănă cu cel al mico-liliecilor.

Totuşi, de atunci, alţi cercetători au pus sub semnul întrebării această idee a „dublei origini” (Gibbons pag.34). Studiile ADN-ului mitocondrial au arătat că toţi liliecii sunt înrudiţi îndeaproape şi diferiţi de primate. De asemenea, există un complex muscular în aripile tuturor liliecilor care este diferit de cel al păsărilor şi de toate mamiferele care planează.

Decât să spunem că toate adaptările similare necesare zborului activ au evoluat separat în cele două grupe de lilieci, mai degrabă circuitele neurale similare, asociate cu acuitatea vizuală, au apărut independent la vulpile zburătoare, lemurii zburători şi primate, din moment ce toate se bazează pe văz pentru a-şi găsi hrana. Micro-liliecii, pe de altă parte, se bazează în principal pe auz în ecolocaţie, şi nu au dezvoltat niciodată aceste circuite.

   DOVEZI

În încercarea de a înţelege originile liliecilor cercetătorii pot studia animale vii, dar nimeni nu a fost prezent cu milioane de ani în urmă ca să observe formarea liliecilor, deci trebuie să se bazeze pe fosile în căutarea dovezilor pentru ceea ce au sugerat. Deci, care sunt dovezile? Ce spun fosilele? În Bioscience din mai 1992, găsim acest citat:  „Din nefericire, fosilele pe care le avem la dispoziţie nu fac decât să complice lucrurile. Ele nu reprezintă morfologie de tranziţie între animalele cvadrupete (cu patru picioare) şi liliecii zburători, şi reprezintă animale aproape la fel de specializate ca rudele lor moderne.”  (Thewessin p. 340).

Iar în (Liliecii: O istorie naturală)  Bats:  A Natural History, spune aproape acelaşi lucru:  „…toţi liliecii fosilizaţi, chiar şi cei mai vechi, sunt în mod clar lilieci complet dezvoltaţi şi de aceea aruncă puţină lumină asupra tranziţiei de la strămoşii lor tereştri.” (Hill p. 33).

Cel mai vechi schelet cunoscut, care se presupune că are 60 de milioane de ani vechime (Wilson pag. 79), este un liliac complet format care se pare că avea capacitatea de ecolocaţie (UCMP Berkeley).

Când îi ceri unui evoluţionist să îţi arate strămoşul unui liliac, cel mai probabil îţi va arăta (cum face volumul ZooBooks despre „lilieci”) o creatură mitică cu extremităţi alungite conectate prin piele întinsă şi care planează de la o ramură la alta asemenea unei veveriţe zburătoare moderne. Va avea labe la toate cele patru membre şi se va căţăra pe o ramură în timp ce faldurile de piele atârnă în jos (Wood şi Rink, pag. 6). Ceea ce nu îţi va arăta evoluţionistul este vreo formă de tranziţie între labele folosite pentru stat în picioare şi alergat, şi mâinile-aripi folosite pentru zburat. Şi nu îţi va arăta acest lucru deoarece nu există nici o fosilă a unei astfel de creaturi, şi nici nu îşi poate imagina cum ar arăta o astfel de creatură. De asemenea nu poate explica modul în care „supravieţuirea celui mai adaptat” poate să ducă la această tranziţie. La un moment dat, degetul mare alungit din faţă ar interfera cu mişcarea cvadrupetă (în patru labe), şi asta cu mult înainte să poată deveni nervurile unei aripi funcţionale. Şi de ce, şi cum cu capul în jos? Păsările nu au nici o problemă în a sta la înălţime cu capul în sus. Cum întoarce „supravieţuirea celui mai adaptat” un animal cu capul în jos, cu toate modificările fiziologice necesare pentru a-şi menţine această poziţie? Încearcă să înghiţi în timp ce stai cu capul în jos. Şi ce se întâmplă cu sângele tău după un timp? Cu toate acestea, liliecii mănâncă, dorm, se împerechează şi mulţi chiar nasc în această poziţie.

   MECANISMELE EVOLUŢIEI

„Supraviețuirea celui mai adaptat” este jumătate din răspunsul standard pe care îl dau evoluţioniştii când sunt întrebaţi despre mecanismele evoluţiei. Vor arăta spre exemple precum faimoşii cintezoi ai lui Darwin, sau bacterii care devin imune la antibioticele folosite împotriva lor. Dar sunt acestea exemple de evoluţie, sau de reproducere selectivă? Este prezentă acolo vreo informaţie nouă?

În 1859 Charles Darwin şi-a publicat lucrarea Originea speciilor, în care îşi prezintă conceptul despre dezvoltarea evoluţionistă a speciilor, având la bază în parte observaţiile sale din Insulele Galapagos. Acolo a observat că deşi existau cintezoi pe toate insulele, asemănători celor care trăiau în zona continentală a Africii de Sud, păsările de pe fiecare insulă aveau o formă diferită a ciocului (corespunzătoare alimentaţiei diferite) şi o coloratură diferită, diferenţele fiind atât între ele cât şi faţă de „părintele” de pe continent. Diferenţe similare au fost observate şi la specii de broaşte ţestoase şi şopârle de pe insule. (Darwin p. vi). Deşi a recunoscut că dovezile oferite de fosile nu îi sprijineau ideile (Darwin pag. 272-3, 423), Darwin a postulat că aceeaşi presiune care a produs o astfel de variaţie la păsări ar putea sta la baza diferenţelor mult mai mari dintre specii, familii şi ordine, şi că toate trebuie să fi evoluat dintr-un strămoş comun prin acumularea a numeroase mici modificări, cândva, în trecutul îndepărtat. Cea mai mare parte a gândirii evoluţioniste moderne „a evoluat” din aceste observaţii şi gânduri timpurii.

Din nefericire, nici un alt set de observaţii faimoase nu a fost publicat până în 1866, şapte ani mai târziu. Atunci Gregor Mendel a raportat observaţiile şi experimentele sale cu privire la culoarea florilor de mazăre (World Book Encyclopedia vol. 9 pag. 202). El a observat că mazărea din grădina sa avea fie flori roşii, fie flori albe, şi a descoperit că prin controlul atent al sursei de polenizare putea produce mazăre care să aibă numai flori albe sau numai flori roşii, sau cu un amestec al celor două, şi că exista un model regulat şi predictibil de la o generaţie la următoarea. Am spus „din nefericire” deoarece înainte să fie înţelese aceste mecanisme ale eredităţii, oamenii credeau că acele caracteristici „câştigate” de un animal sau plantă pot fi transmise la urmaşi, şi nimeni nu înţelegea de ce o plantă de mazăre cu flori roşii putea produce mazăre care să aibă flori roşii sau albe (World Book Encyclopedia, vol. 9 pag. 208, vol. 13, pag. 398). Într-adevăr, abia în anul 1900 a fost înţeleasă importanţa muncii lui Mendel, şi conceptele sale au fost aplicate la caracteristici ale plantelor şi animalelor dând naştere la ştiinţa modernă a geneticii. Dacă Darwin ar fi ştiut despre gene şi cromozomi şi cum afectează ei ereditatea, e posibil să-şi fi dat seama că aşa cum Mendel a putut produce în mod selectiv mazăre numai cu flori roşii sau numai cu flori albe, şi „selecţia naturală” a produs cintezoi cu ciocuri şi culori diferite. Potenţialul unor forme diferite ale ciocului şi al unor culori diferite era prezent în populaţia iniţială, şi nu a apărut nici o schimbare reală sau „mutaţie”. Ceea ce Darwin a văzut ca fiind specii diferite, e posibil să nu fi fost de fapt altceva decât variaţia extremă dintre un mare danez şi un Chihuahua (ambii sunt câini) sau între un căluţ şi un Clydesdale (ambii sunt cai). Aceste extreme, deşi par ca fiind în mod „evident” specii complet diferite, sunt de fapt din punct de vedere genetic (poate nu şi mecanic) capabile să se încrucişeze şi să producă urmaşi viabili.

La fel este şi în cazul bacteriilor. În orice populaţie „normală” există câţiva indivizi care vor supravieţui medicamentelor ce îi ucid pe toţi ceilalţi. Când numai aceştia rămân pentru a se reproduce va rezulta o nouă populaţie de bacterii rezistente la medicament, însă nu s-a produs nici o mutaţie, şi asta contrar literaturii răspândite (Wieland pag.11).

În toate exemplele acestea nu a existat nici un câştig în materialul genetic, nici o creştere a cantităţii de informaţie. Aşa cum mazărea care produce doar flori roşii sau doar flori albe a pierdut gena care codifică cealaltă culoare, şi păsările cu cioc scurt şi greu au pierdut capacitatea de a produce ciocuri lungi şi subţiri, iar bacteriile au pierdut potenţialul pe care l-au avut cândva. Dacă circumstanţele de mediu se modifică, acum ele vor fi mai puţin adaptabile, nu mai mult. Evoluţia, pe de altă parte, necesită un câştig de informaţie pentru a produce specii noi. Altfel amoeobele rămân amoeobe, peştii rămân peşti iar liliecii au apărut din alţi lilieci.

„Mutaţia” este cealaltă jumătate a explicaţiei standard pentru evoluţie. Se presupune că de-a lungul a nenumărate generaţii apar erori în codul genetic care produc caracteristici noi, şi având suficient timp şi erori, rezultă specii noi. Dar este aceasta ştiinţă solidă sau doar gândire pozitivă?

Orice entitate vie, de la cel mai simplu virus la cel mai complex animal, conţine în celulele sale nişte compuşi complecşi numiţi acid nucleic. Există două forme numite acid ribonucleic (ARN) şi acid dezoxiribonucleic (ADN) (World Book Encyclopedia vol. 14 pag. 602-603). Virusurile conţin numai unul dintre cei doi, dar celulele îi au pe ambii. În timp ce ARN-ul controlează producţia de proteine, ADN-ul este componenta principală a cromozomilor care asigură planul sau modelul eredităţii. Ori de câte ori o celulă se divide în două, ARN-ul din corpul celulei şi ADN-ul din nucleu trebuie copiat exact, o copie mergând în fiecare celulă. ADN-ul este o moleculă incredibil de complexă, ce seamănă cu o scară lungă ce a fost răsucită într-o spirală. Marginile scării sunt formate din nişte compuşi numiţi fosfaţi şi zahăr, în timp ce „treptele” sunt compuse din două dintre cele patru baze posibile în toate combinaţiile posibile. Structura şi ordinea exactă a „treptelor” variază de la un tip de vietate la alta. Fiecare „scară” ADN are în jur de 20.000 de „trepte”, şi fiecare cromozom conţine multe mii de molecule ADN. ARN-ul are o structură similară, dar zahărul este diferit şi una dintre cele patru baze este şi ea diferită.

Din moment ce ADN-ul cromozomial (şi în unele cazuri ARN-ul) este cel care asigură planul fiecărei celule şi individ, dacă oricare din miile de trepte este stricată, sau dacă alte combinaţii sunt înlocuite în copie, acea celulă va fi defectă. Contrar a ceea ce se crede în mod obişnuit, majoritatea schimbărilor în structura ADN-ului (mutaţii) în cel mai bun caz slăbesc, şi în cel mai rău caz omoară celula. Doar câteva sunt neutre, iar modificările benefice sunt virtual inexistente (Sunderland pag. 142-143). Pentru a produce un individ sănătos, complet funcţional, fiecare copie de ADN şi ARN trebuie să fie identică cu originalul, până la ultima „treaptă”. De exemplu „solzii slăbiţi” ai dinozaurului nu pot evolua prin mutaţie, în mod logic şi ştiinţific, în pene de pasăre extrem de complicate; prea multă informaţie genetică ar trebui să fie adăugată pentru a se realiza acest lucru, iar mutaţiile nu adaugă informaţie (Sunderland pag. 154). În câteva situaţii rare, a apărut o mutaţie care permite unei bacterii să evite efectele unui antibiotic, dar asta numai pentru că acea mutaţie a blocat o funcţie normală pe care antibioticul era proiectat să o folosească (Wieland pag. 12); din nou, acest lucru reprezintă o pierdere de informaţie, nu un câştig.

Astfel „supravieţuirea celui mai adaptat” şi „mutaţiile” nu pot produce în mod logic mâna aripă complet funcţională prezentă chiar şi la cea mai veche fosilă de liliac, indiferent cât timp am avea la dispoziţie, dar Darwin nu a înţeles acest lucru. El a presupus orbeşte existenţa unei astfel de dezvoltări, spunând: „Nici nu văd vreo dificultate de neîntrecut” (Darwin, pag. 142) în a ajunge de la un animal care planează la un liliac prin paşi mărunţi, neînţelegând cât de absurd este acest lucru în lumina înţelegerii moderne a geneticii şi ADN-ului.

   ALTERNATIVA

O explicaţie mult mai simplă este aceea că liliecii, asemenea maşinilor şi avioanelor, sunt rezultatul unui proiect minuţios conceput şi inteligent; toate diferitele forme şi caracteristici echipează diferiţi lilieci pentru a funcţiona în diferite nişe ecologice. Toate detaliile anatomice necesare pentru a zbura şi pentru a atârna cu capul în jos au fost gândite şi „programate” în codul genetic. Picioarele liliacului sunt complet relaxate atunci când atârnă (Dr. Blair Csuti, comunicare personală, 17 octombrie 1998), necesitând un efort pentru a-şi da drumul; cum a „evoluat” asta? Peştera Bracken din Texasul central de sud, este casa a aproximativ 20 de milioane de lilieci mexicani cu coadă liberă (McCracken pag. 67-68). Fiecare liliac trebuie să recunoască ecoul propriului sunet emis, în mijlocul a milioane de alte ecouri, pentru a evita ciocnirile şi pentru a-şi găsi calea. Cum s-a dezvoltat această abilitate prin mutaţii întâmplătoare?

Problema acceptării unui proiect inteligent nu constă în faptul că nu este ceva ştiinţific; după cum s-a discutat deja, evoluţia este de fapt neştiinţifică în presupunerile sale. Nu, adevărata problemă constă în faptul că dacă accepţi ideea proiectului inteligent, atunci trebuie să ai un proiectant. Determinarea naturii şi identităţii acelui Proiectant intră în domeniul religiei, şi dacă există cu adevărat un Proiectant, atunci poate că Biblia spune adevărul atunci când vorbeşte despre un Dumnezeu care pretinde să fi creat universul şi tot ce este îl el, şi poate că oamenii trebuie să Îi dea socoteală acestui Creator. Prea mulţi oameni, de ştiinţă sau laici deopotrivă, consideră că ideea de da socoteală este inacceptabilă, de neînchipuit. De aceea trebuie să existe o explicaţie care nu necesită un Creator (şi vor face tot posibilul, vor răsuci şi ignora faptele, pentru a formula o astfel de explicaţie) Aceasta este adevărata problemă în acceptarea proiectului în locul evoluţiei întâmplătoare, indiferent de direcţia în care par să arate dovezile. De fapt, mai mulţi oameni de ştiinţă oneşti afirmă că faptele aduc dovezi ale existenţei unui proiect inteligent (vezi Dr. Michael Behe, Darwin’s Black Box, şi Dr. Michael Denton, Evolution:  A Theory in Crisis, ca să numesc doar doi care au scris cărţi; există mulţi alţii).

Astronomii cheltuiesc milioane de dolari în construirea şi folosirea unor radio telescoape imense, în căutarea unor semnale radio neîntâmplătoare venite din spaţiu. Se crede că o secvenţă ordonată, neîntâmplătoare, ar fi semnul existenţei unei inteligenţe „acolo în spaţiu”, deoarece nu s-ar putea produce prin activitatea stelară întâmplătoare. Dar când biologii moleculari îşi îndreaptă microscoapele spre studierea moleculelor de ADN, secvenţele incredibile neîntâmplătoare pe care le observă sunt privite ca şi accidente întâmplătoare. Are asta vreo logică? Este acest lucru ştiinţific?

La sfârşitul cărţii sale, (Evoluţia: O teorie în criză) Evolution: A Theory in Crisis, Denton sintetizează lucrurile astfel: „…nimeni nu a observat vreodată continuumul ce interconectează formele funcţionale [paşii mărunţi ai lui Darwin] legând toate speciile de vieţuitoare cunoscute, trecute şi prezente. Conceptul continuităţii naturii a existat în mintea omului, dar niciodată în realităţile naturii. Aşadar, într-un sens foarte real, susţinerea doctrinei continuităţii a necesitat întotdeauna retragerea din empiricismul pur, şi contrar a ceea ce presupun în marea lor majoritate biologii evoluţionişti de azi, au fost întotdeauna anti-evoluţioniştii, nu evoluţioniştii, din comunitatea ştiinţifică cei care au stat în mod rigid lângă fapte şi au aderat la o abordare empirică mai strictă”  (Denton pp.353-354).

Au evoluat liliecii pur şi simplu, sau au fost proiectaţi în mod inteligent? Gândeşte-te la asta. Fii sincer.

   REFERINŢE

Behe, Michael (1996).  Darwin’s Black Box: the Biochemical Challenge to Evolution, The Free Press, New York, N.Y.

Darwin, Charles (1872, reprint 1963).  On The Origin of Species by Means of Natural Selection, 6th ed. (with new preface), The Heritage Press, New York, N.Y.

Denton, Michael (1986).  Evolution: A Theory in Crisis, Adler & Adler, Bethesda, Maryland.

Gibbons, Ann (1992).  Is „Flying Primate” Hypothesis Headed for a Crash Landing?  Science, Apr. 3, v. 256 n. 5053, p. 34.

Hill, John E., and James D. Smith (1984).  Bats:  A Natural History, University of Texas Press, Austin.

McCracken, Gary F., and Mary K. Gustin (1987).  Batmom’s Daily Nightmare, Natural History, Oct., v. 96  n. 10, pp. 66-73.

National Geographic Society (1973).  Strange Creatures of the Night [Video].

Pettigrew, Dr. John D. (1986).  Are Flying Foxes Really Primates?  Bats, Jun. v. 3 n. 2, pp. 1-2.

Smith, J. D., and G. Madkour (1980).  Penial Morphology and the Question of Chiropteran Phylogeny, Proceedings of the 5th

International Bat Research Conference, Texas Tech Press, pp. 347-365.

Sunderland, Luther D. (1988).  Darwin’s Enigma, 4th Ed., Master Book Publishers, Santee, CA.

Thewissen, J. G. M., and S. K. Babcock (1992).  The Origin of Flight in Bats, BioScience, May, v. 42 n. 5, pp. 340-345.

UCMP Berkeley (1999).  Chiroptera:  Fossil Record.  [On-Line].  Available:

http://www.UCMP.Berkeley.EDU/mammal/eutheria/chirofr.html.

Wilson, Don E. (1997).  Bats in Question, Smithsonian Institute Press, Washington D. C.

Wood, Linda C. and Deane Rink (1994).  ZooBooks: „Bats”. California: Wildlife Education Ltd.

World Book Encyclopedia (1999).  Heredity, v. 9 pp. 200-210.

World Book Encyclopedia (1999).  Mendel, Gregor Johann, v. 13 p. 398.

World Book Encyclopedia (1999).  Nucleic Acid, v. 14, pp. 602-603.

Ron Lyttle este specialist în comportamentul animalelor, lucrează ca voluntar la Grădina Zoologică Oregon din Portland şi este specializat în lilieci din toate colţurile lumii. De fapt, colegii şi turiştii îi spun adesea Batman. El a scris articolul de mai sus şi a fost de acord cu includerea lui în această pagină web. Ron este şi membru activ al ASD, „Asociaţia Ştiinţei Designului” din Oregon (DSA, Oregon’s „Design Science Association”) care studiază aspecte legate de creaţie/evoluţie.

„Liliecii şi evoluţia”
<http://www.creationism.org/romanian/bats_ro.htm&gt;

Libelulele – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

Libelulele sunt foarte rapide. V-aţi întrebat vreodată de ce li se mai spune dragoni (dragonfly)? Din cauza maxilarelor puternice. Libelula este un vânător iscusit. Se poate arunca asupra prăzii cu o viteză de peste 32 km la oră. Aripile sale îi oferă o abilitate incredibilă de a zbura. Îşi poate ochi prada de la peste 12 m, care are slabe şanse de a scăpa.

Libelula trăieşte în apă, ca larvă. Pot să stea în apă, ca larve, de la unu la doi ani. Acolo mănâncă peştişori şi mormoloci. Se numesc Tyrannosaurus Rex, cele mai mari carnivore din ape.

Această parte a gurii nu poate fi asemănată cu nimic. Se pliază dedesubt şi poate extruda şi prinde tot ce trece. Uneori se întâmplă să fie într-un loc mai mulţi mormoloci şi apare larva unei libelule, prinde un mormoloc şi îl mănâncă. Acesta scoate un semnal pentru a-i atenţiona pe ceilalţi mormoloci şi aceştia îşi schimbă culoarea, pentru a putea înota mai repede, ca să scape de larva libelulei. Prin aceasta vreau să spun că evoluţia nu are nici un răspuns la asemenea lucruri.

Libelulele au cei mai buni ochi dintre toate insectele şi pot avea până la 30 000 de faţete. Au faţete mici, fiecare absoarbe puţină lumină şi o anumită imagine. Nimic nu se aseamănă cu asta.

Se spune despre Sikorsky, cel care a inventat elicopterul, că a studiat libelulele şi de la ele s-a inspirat pentru elicoptere. Libelula are două perechi de aripi şi dacă zboară înainte aripile din faţă o vor ridica, iar aripile din spate o vor propulsa, o vor împinge.

Dar pot să zboare şi înapoi. Când o libelulă zboară înapoi, aripile din spate o ridică, iar aripile din faţă o împing. Deci este inversul acţiunii muşchilor când zboară înapoi şi poate să facă acest lucru imediat. Poate zbura în sus, se opreşte şi zboară înapoi.

Dar libelulele au muşchi care sunt prinşi de fiecare aripă şi folosesc ambele perechi de aripi independent, pot să facă mişcări bruşte şi manevre astfel încât să scape de oricine încearcă să le colecţioneze.

Din câte ştiu, sunt singurele insecte care se întorc cu întregul corp odată. Dacă zboară drept şi vă uitaţi la ele, întregul corp e drept, abdomenul e drept. Dacă fac o mişcare de întoarcere, înseamnă că aripile de sus sau aripile din spate comparate cu aripile din interior, acum fac două lucruri diferite. Deci, se foloseşte de aripi în două moduri diferite, în partea opusă a corpului.

Dar aripile, cum de aceste aripi fragile ale unei libelule nu se frâng? Poţi vedea prin ele. Sunt subţiri ca o foiţă. Dumnezeu a creat prin acele aripi, mici canale, care pot fi cam a patruzecea parte dintr-un cm. Acestea oferă rezistenţă. Au celule care sunt mai groase spre marginile aripilor, pentru ca în timpul zborului aripile să nu trepideze. Aceasta este o minune. Nu ştiu să explic altfel. Cred că Domnul nostru este uimitor.

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia II – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

 

Donald și Melania Trump, mesaj de Crăciun pe Twitter: „Creștinii sărbătoresc acum Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos. Ne reînnoim speranța de pace între națiuni și de bucurie în lume”

by Ștefania Brândușă

„Ne reînnoim speranța de pace între națiuni și de bucurie în lume”. Cu aceste cuvinte, președintele american Donald Trump a încheiat un mesaj video înregistrat împreună cu soția s,a Melania, și postat pe Twitter cu ocazia Crăciunului, potrivit FoxNews.

Trump își începe mesajul reamintind că în acest moment sacru al anului creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos.

După care, președintele american mulțumește „milioanelor de americani care se reunesc pentru a-i îngriji, cu compasiune, pe ceilalți”, de Sărbători, fie că este vorba de familie, prieteni, vecini sau persoane care au nevoie. „Toți americanii – adaugă Prima Doamnă, așezată lângă soțul ei – sunt recunoscători bărbaților și femeilor în uniformă care veghează la siguranța noastră: armatei, poliției și celor care reprezintă forța legii”.

Președintele vorbește apoi despre „o rugăciune specială” pentru armata americană. „Rostim o rugăciune specială pentru acei membri ai serviciului militar, staționați departe de casă, reînnoind speranța de pace între națiuni și bucurie în lume. În numele întregii familii Trump, dorim tuturor un Crăciun cu bucurie  și un An Nou fericit”, și-a încheiat Trump mesajul.

Donald Trump și familia sa au petrecut Crăciunul la clubul privat al președintelui din Palm Beach și au asistat, în ajunul Crăciunului, la slujba de la o biserică afiliată Convenției Baptiste de Sud.

Sursa: https://www.activenews.ro

______________________

O, ce veste minunată: Gabriel Liiceanu a pierdut procesul cu Victor Roncea și EVZ. Jurnalistul fusese dat în judecată de patronul Humanitas, care îi cerea 50.000 de euro „daune morale” pentru că a scris despre ”Afacerea Humanitas”