Închide

Primăria unui oraș american solicită fonduri suplimentare pentru a se apăra de Templul satanic — Noutati Crestine

Primăria orașului Scottsdale din Arizona, Statele Unite, a cerut mai mulți bani pentru a se apăra în instanță împotriva Templului satanic. Miercuri, orașul a cerut aprobarea unei sume suplimentare de 130.000 USD. Membrii Consiliului au votat în unanimitate pentru a oferi fondurile. Avocatul Stu De Haan care este și membru al Templului satanic a deschis […]

Oncu Nicolae 1888 – 1945 ? din Tomești

Fratele Oncu Nicolae s-a născut în 13 noiembrie 1888 în localitatea Tomești, județul Hunedoara. Numele părinților era Iocim și Marea, de confesiune baptistă, de etnie română.

A făcut 6 clase primare în localitatea  natală.

În anul 1910 este încorporat de Centrul de Recrutare Deva, Hunedoara, la Regimentul 92 infanterie.

În ziua de 8 ianuarie 1922 se botează la confesiunea baptistă.

Cu ocazia sărbătorii Nașterii Domului din anul 1928, fratele Nicolae Oncu participă la redeschiderea Bisericii Creștie Baptiste Române din Martinsferry, Ohio.

În anul 1929 se întoarce din Warren, Ohio, America, în localitatea natală Tomești, nefiind niciun baptist, începe să predice despre credința în Dumnezeu și mântuirea oamenilor prin credință și până în 1933 s-au botezat 10 persoane.

În ziua de 6 aprilie este 1930 este ordinat ca predicator pentru orașul Arad și împrejurimi.

Fratele Nicolae Oncu în anul 1930 ajută financiar construirea localului de rugăciune din localitatea Hălmăjel, județul Arad și participă la deschiderea localului în ziua de 23 decembrie 1930.

În ziua de 6 iunie 1931 se căsătorește cu Săveta, născută Tatu, din din Hălmăjel.

De la înființarea revistei „Farul Creștin” din 1933, fratele Nicolae este casierul revistei timp de 13 ani și pe adresa dumnealui trimiteau bani cei ce voiau să se aboneze.

Fratele Nicolae Oncu face parte din comisia de ordinare a fratelui Alexa Popovici, din ziua de 16 iunie 1940, alături de Ilie Mârza, Mihai Munteanu, Ioan Moț, Ioan Truță și Cornel Pascu.

Fratele Nicolae Oncu a făcut parte din conducerea Uniunii, a fost casier între anii 1935 – 1937.

Se pare că fratele Nicolae Oncu a murit în anul 1945, la vârsta de 57 de ani. Nu am date precise, doar o poză a fratelui publicată în „Farul Creștin” în anul 1945 și în fața numelui era semnul crucii.

Surse:

Alexa Popocici

Farul Creștin

Farul Mântuirii

Luminătorul

E adevărat 13 – Louis Pasteur

Inovatia se bazeaza pe evolutie? In secolul al XIX-lea, teoria abiogenezei a fost acceptata la scara larga, cum e cazul evolutiei in prezent. Charles Darwin a sustinut cu tarie aceasta idee conform careia viata e produsa de non-viata.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4774

Insa Louis Pasteur, un microbiolog francez ce credea in creatia biblica, a facut o descoperire uluitoare. La inceputul anilor 1860, a facut experimente in cadrul carora a comparat materiale organice expuse direct la aer cu materiale organice care nu au fost expuse direct la aer. Rezultatul: nu a crescut nimic in recipientele care nu au fost expuse direct la aer si la microbii din aer!

Acest lucru a confirmat biogeneza, care sustine ca viata provine intotdeauna numai din viata. Pasteur a declarat: „Doctrina generatiei spontane nu-si va reveni niciodata dupa lovitura de gratie oferita de acest experiment simplu.”

Studiile lui au dus la folosirea sterilizarii si a pasteurizarii, mai ales in domeniul medical si in prepararea alimentelor. El si fizicianul german Robert Koch sunt numiti „parintii teoriei microbiene a bolilor si ai bacteriologiei”.

Ei au facut experimente care sustin teoria conform careia microbii provoaca boli. Pasteur a cercetat virusul rabiei, creand un vaccin nonvirulent care, in 1885, a salvat un baietel de noua ani care fusese muscat de un caine turbat. Pe cand antraxul omora turme intregi de oi in Franta, Pasteur le-a vaccinat cu succes impotriva acestei boli.

Chiar trebuie sa crezi in evolutie pentru a putea fi un savant inovator? Viata lui Louis Pasteur arata clar ca nu e asa. Crezand in creatia biblica, Pasteur a fost un inventator a carui munca a pus bazele unora dintre cele mai importante inovatii din lumea moderna.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4422-e-adevarat-louis-pasteur

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-13-louis-pasteur/

E adevărat 12 – Codul secret al matematicii

Poate fi explicata matematica de catre evolutie? Multimea de numere a lui Mandelbrot descopera un cod secret care a ramas nedescoperit mii de ani la rand. In timp ce matematicienii pot schita multimea de mana, computerele moderne arata cu o precizie uimitoare ca frumusetea se regaseste in numere.

 

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4773

Privind mai atent la Multimea Mandelbrot, observam ca tiparul se continua la nesfarsit. Acesta e un exemplu de fractal, o structura ce se repeta la nesfarsit la o scara tot mai mica.

Fulgii de nea sunt niste fractali. De ce ? Legile naturii raspunzatoare pentru crearea fulgului de nea sunt matematice fiindca au aparut din mintea lui Dumnezeu. Fractalii apar atat in matematica, ce e o stiinta abstracta care nu e alcatuita din atomi, cat si in lumea fizica, ce e alcatuita din atomi. Aceasta deoarece ambele au acelasi Creator.

Fulgerele apar sub forma unor fractali, ca si broccoli.

Daca universul a fost creat la intamplare, de ce s-ar supune natura unor reguli matematice? Numarul „7” nu ar fi putut evolua din numarul „3”. Ar trebui sa-i spuneti asta si bancherului vostru! Numarul „7” a fost mereu „7”, asa cum „3” a fost mereu „3”.

In ce priveste matematica, toti se inspira din creatie. Dupa mii de ani, acum putem reprezenta Multimea Mandelbrot, dar codul secret al creatiei reprezinta doar o mica fereastra catre mintea infinita a lui Dumnezeu.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

http://alfaomega.tv/creationism/articole/4423-e-adevarat-codul-secret#axzz4udcGh1Te

Citeste mai mult la

http://alfaomega.tv/creationism/articole

Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-12-codul-secret-al-matematicii/

E adevărat 11 – Cel mai bun prieten al omului

 

 

 

 

 01.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

O zicala veche spune: „Cainele e cel mai bun prieten al omului.” Cainii indeplinesc multe activitati folositoare: vaneaza, pazesc, ii ajuta pe oamenii cu handicap. Multi suntem de acord ca ne bucuram ca fac parte din familia noastra.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4772

Cainii apartin genului Canis. Biblia nu foloseste cuvantul „specie”, dar ne spune ca Dumnezeu a creat animalele dupa soiul lor, adica un tip de categorie de creatura. Cainii fac parte din familia canidelor.

Cum am obtinut atat de multe rase dragalase de caini?

Toate speciile se schimba, dar numai in cadrul genului lor. De exemplu, savantii au observat ca pestii mici din familia Gasterosteidae pot renunta sa traiasca in apa sarata, trecand in apa dulce in decurs de o generatie. Insa raman tot aceiasi pesti.

Darwin s-a folosit de variatiile ciocurilor de cinteze pentru a arata cum e posibil ca toate creaturile sa fi evoluat in timp din acelasi stramos comun. In ciuda acestor modificari marunte, cintezele tot cinteze raman. Diferite specii de iguane s-au adaptat in mod unic la mediul terestru si cel acvatic, dar tot se pot incrucisa, aratand ca provin din acelasi soi.

Cainii domestici, lupii, vulpile si coiotii fac toti parte din familia canidelor. In cadrul acesteia, deosebirile precum marimea sau culoarea blanii dovedesc o variatie si nu o modificare evolutiva. Avand 78 de cromozomi, cu 38 mai multi decat cimpanzeii, cainii pot produce o variatie mult mai repede decat alte soiuri.

Oamenii sunt cei mai avantajati in acest caz. Variatiile la caini nu numai ca dovedesc creativitatea lui Dumnezeu, dar ofera si un prieten extraordinar pentru fiecare activitate si pentru oricine.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4424-e-adevarat-cel-mai-bun-prieten-al-omului

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-11-cel-mai-bun-prieten-al-omului/

E adevărat 10 – Mașina zburătoare

 

 

 

  01.07.2015  |    Stiinta si Creationism  |

In timp ce zburam pentru a ne vedea familia in vacanta sau pentru a avea un concediu relaxant, deseori uitam sa ne gandim la minunatia avionului.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4771

In 1485, Leonardo da Vinci a inventat prima masina zburatoare, pe care a numit-o „ornithopter”. Teoria lui se baza pe un sistem folosit de pilot pentru a face aripile sa bata.

Abia in 1903, celebrii frati Orville si Wilbur Wright au creat si au pilotat cu succes primul aparat de zbor mai greu decat aerul. Inspiratia le-a venit dupa ce au studiat mecanica aripilor si zborului porumbeilor.

Inventarea avioanelor e un minunat exemplu de biomimetism, prin care oamenii imita creatiile lui Dumnezeu. Cercetatorii au studiat aterizarea albinelor pentru a realiza aterizari mai bune pentru aparatele de zbor.

Savantii au analizat solzii pestelui african Polypterus senegalus pentru a crea o armura mai usoara si mai rezistenta.

Ochii soparlei Gecko sunt de 350 de ori mai sensibili decat cei ai omului, putand percepe culoarea chiar si in intuneric. Aceste procesoare vizuale incredibile ar putea ajuta la imbunatatirea tehnologiei camerelor de supraveghere pe timp de noapte.

Mainile bionice au fost studiate de ingineri, putand fi o metoda de duplicare a mainilor omenesti. Chiar daca s-au facut numeroase progrese, masinile tot nu sunt la fel de bune ca mainile create de Arhitectul suprem. In mod ironic, atunci cand inventiile imita natura, creatorii spun deseori ca s-au inspirat din procese care s-au desfasurat intamplator pe durata a milioane de ani.

Ei nu recunosc designul si creatia uimitoare a lui Dumnezeu. Insa, cand ne dam seama de creativitatea neintrecuta a lui Dumnezeu, atunci remarcam si calitatile Sale invizibile.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4425-e-adevarat-masina-zburatoare

https://ardeleanlogos.wordpress.com/creationism/e-adevarat-10-masina-zburatoare/

E adevarat 8 – Viața extraterestră

Exista extraterestri? Intrebarea daca exista viata pe alte planete reprezinta un subiect fierbinte dezbatut in filmele SF si in emisiunile televizate. Savantii seculari cred cu adevarat ca vor descoperi viata si in alte parti decat pe Pamant. Exista chiar si programe, cum ar fi Search for Extraterrestrial Intelligence (SETI), care cerceteaza cerul folosind radiotelescoape puternice pentru a depista semnale extraterestre. Insa, pana acum, savantii nu au descoperit nimic.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=4769

Chiar daca unii au spus ca s-au intalnit cu extraterestri, inca nu a fost gasita nicio dovada certa a existentei unei forme de viata extraterestra. Laicilor le place sa sustina ideea existentei vietii extraterestre fiindca, asa, Pamantul e doar o simpla planeta ce are conditiile propice pentru evolutia vietii.

Insa, conform Scripturii, se pare ca Dumnezeu a creat special Pamantul pentru a sustine viata. El a petrecut mai mult timp lucrand la planeta noastra decat la toate corpurile ceresti laolalta.

Chiar daca unii cauta extraterestri pentru a gasi o cunoastere avansata, vindecari in domeniul medical sau chiar pentru a afla scopul vietii, credinta in existenta vietii extraterestre inlocuieste doar credinta in Dumnezeu.

Insa adevarul nu se gaseste in spatiu, ascuns in vreo rasa extraterestra care asteapta sa fie descoperita, ci se afla in Biblie. Acolo ni se spune ca Domnul Isus Hristos este Calea, Adevarul si insasi Esenta vietii.

Video produs de Institute for Creation Research, http://icr.org

Mai multe resurse creationiste: http://alfaomega.tv/creationism

https://alfaomega.tv/creationism/articole/4427-e-adevarat-viata-extraterestra

„Tu eşti Petru şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica“  de Claudiu Dobra / ANA – MAMA UNUI MARE OM AL LUI DUMNEZEU / de Pastor Marian Ghiţă

Pagina Pastorală

„Tu eşti Petru şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica“

 de Claudiu Dobra

Istoria Bisericii, în decursul celor două mii de ani, ne-a rezervat multe surprize. Surprize la care nimeni nu s-ar fi putut aştepta să aibă loc. Încă din timpul apostolilor au apărut unele conflicte de factură teologică, pe teme ca: sobornicitatea eclesială, cristologie – umanitatea-divinitatea lui Cristos, revenirea Domnului, mântuirea universală – printre credincioşi.

Dacă în primul secol disputa teologică se purta între Ierusalim şi Antiohia, pe parcursul secolelor următoare conflictul s-a mutat între şcolile din Antiohia şi Alexandria. Pentru a se ajunge în final, ca disputa teologică să fie trecută pe un loc secund, slujind rivalităţii „care episcop este mai mare“. În acest conflict – „cine are importanţa cea mai mare“ – cu toţi au uitat ca Domnul le-a cerut ucenicilor ca cine vrea să fie cel mai mare trebuie să fie diaconul tuturor. Şi aceasta, pentru că El – Fiul lui Dumnezeu – a venit pe pământ ca să slujească şi nu ca să fie slujit. Însă aspiraţiile unor oameni, chemaţi la diaconatul episcopal, se pare ca au fost mai presus de orice. Slava primită de la oameni, o slavă efemeră, li s-a părut mult mai importantă, decât slava pe care le-o dă Dumnezeu.

Aceste aspiraţii, cu privire la primatul episcopal, a condus în timp la realizarea în mod vizibil la schismă. Schismă care a rupt trupul lui Cristos în două – în răsărit şi în apus. Datorită acestei situaţii mileniul II este unul cu totul aparte; creştinii se anatemizează şi se exclud reciproc. Mai mult, încep a se re-încreştina cu ajutorul sabiei.

Unul din punctele fierbinţi ale disputelor dintre creştini, care nu s-au mai finalizat, este disputa primatului lui Petru şi a aşa zişilor lui succesori – episcopii Romei. Factorul straniu al acestor dispute a fost ca fiecare a căutat să-şi argumenteze poziţia cu Scriptura. Altfel spus, Biblia a devenit din obiect cultic, care conducea enoriaşul la Cristos şi la o viaţă deplină în El, un mijloc prin care se argumentau aspiraţiile unor lideri religioşi. Eseul de faţă îşi propune, pe de o parte, să analizeze punctul de vedere al Bisericii Romano-Catolice asupra acestui subiect, iar pe de alta parte, să analizeze exegetic textul din Mt. 16:16-20 – textul baza al disputei.

  1. Apostolul Petru ca persoană istorică.

Unul dintre cele mai surprinzătoare personaje ivite, chiar în biserica primară, este însuşi apostol Petru. El a fost şi rămâne unul dintre cei mai paradoxali ucenici-apostoli, pe care Domnul i-a avut în viaţa bisericii. Elementul definitoriu al acestui apostol, iubit de către Domnul, este paradoxul sau trăirea în contrariu. De exemplu, la scurt timp după ce depune aceea mărturie excepţională, regăsită la sinoptici în contextul discuţiei despre ontologia lui Cristos – Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Mt. 16:18) –, iar în Evanghelia după Ioan, în contextul discuţiei Domnului despre adevărata pâine care ofera lumii viaţa – „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu“ (6:68-69) –, mărturie care exprimă un adevăr pe care apostolii la ora aceea nu l-au înţeles în complexitatea lui[1], el îşi exprimă un gând care se situa în extrema cealaltă – „să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu ţi se întâmple aşa ceva!“ (Mt 6:22) Dacă în prima parte Cristos îl binecuvântă, în partea a doua îl mustră. Un alt eveniment, la fel de ilustrativ, este cel din ultima noapte petrecută de Domnul cu ucenicii după plecarea lui Iuda Iscarioteanul la marii arhierei. Înainte de a merge în grădina Ghetsimani, Cristos le descoperă apostolilor ca urmează a pătimii, iar ei urmează a se lepăda de El. În acest context toţi tăgăduiesc ca vor face aşa ceva, dar cel mai înverşunat şi mai categoric în a susţine contrariul cuvintelor Domnului rămâne tot apostolul Petru: „dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire“ (Mt 26:33). Contrar aşteptărilor Domnul îl anunţă pe Petru că se va lepăda de El de trei ori în noaptea aceea.

Dacă înainte de evenimentul Cincizecimii putem găsi argumente pentru frica acestui mare apostol, cel mai vehiculat fiind lipsa Duhului din viaţa lui, ce argumente mai putem găsi pentru manifestarea aceleaşi temeri după evenimentul revărsării Duhului? Frica apostolului nu dispare odată cu apariţia Duhului Sfânt în viaţa lui. El rămâne acelaşi personaj contradictoriu – îndrăznet în anumite momente şi fricos atunci când te aştepţi mai puţin, la fel ca Ilie. După cum profetul în urma evenimentelor de pe Carmel, unde şi-a bătut joc în public de Baal şi preoţii lui, fuge în pustie temându-se de regina Izabela (I Rg 18-19), tot aşa şi Petru, după ce înfruntă masele în ziua Cincizecimii (Fapte 2) şi sinedriul după vindecarea orbului din naştere (Fapte 4), îl vedem în ipostaza că se justifică înaintea creştinilor evrei din Ierusalim, care îl acuzau ca a fost la neamuri, de ce a fost în casa centurionului Corneliu (Fapte 11). Susţinem ca apostolul aici s-a justificat şi nu a dat un raport de misiune, deoarece va mai exista o recidivă.

Apostol Pavel, în scrierea lui adresată galatenilor, relateaza un eveniment petrecut în Antiohia la care a participat şi Petru. Textul din Gal 2:11ff scoate în relief aceea trasătură de caracter a apostolului Petru, care se pare ca s-a menţinut mult timp în viaţa lui – frica. În timp ce Petru era în Antiohia, el stătea la masă[2] cu creştinii dintre neamuri, dar în situaţia în care au venit câţiva creştini evrei de la Ierusalim a început a se feri de creştinii antiohieni pentru că se temea de cei circumcişi (Gal. 2:12). Teama apostolului îl face să se lepede de Biserica lui Cristos din Antiohia, formată din cei ne-evrei, sau cum se exprimă apostolul Pavel „nu umblă drept după adevărul Evangheliei“ (Gal. 2:14). În extensie putem vorbi aici despre a doua lepădare a lui Petru de Cristos, în situaţia în care cugetăm Biserica ca fiind trupul cristic.

Privind la aceste paradoxuri ale apostolului, atât înainte cât şi după revărsarea Duhului şi formare Bisericii ne întrebam: Oare întreita întrebare (In 21:15ff) adresată de Domnul înainte de înălţare se limita doar la întreita negare a lui Petru sau avea şi altceva în vedere? Oare Cristos, care cunoştea caracterul instabil al ucenicului – înflăcărat şi fricos deopotrivă –, a dorit să-i încredinţeze doar lui sarcina de a păstori Biserica lui Dumnezeu, ca întâi-stătătorul dintre apostoli? Sau interpretările teologice pe anumite texte, ca cel mateean, nu sunt în conformitate cu intenţia autorilor, ci simple extrapolari biblice pentru a argumenta diferite puncte de vedere?

 2. Perspectiva catolică asupra primatului apostolului

 2.1. Argumente în favoarea primatului lui Petru[3]

Biserica Romano-Catolică nu afirmă ca apostolul Petru este fundaţia sau fundamentul Bisericii, dimpotrivă ea susţine şi mărturiseşte că Isus Cristos este. Dar, Domnul Isus, în calitate de temelie a Bisericii, a ales să construiască pe Petru, Stânca din Mt 16:18. Teologia catolică consideră că Domnul, în textul mateean, îl numeşte pe Petru ca fiind liderul apostolilor. În acest verset se poate citi că Însuşi Cristos l-a numit pe apostol „Stânca” pe care El îşi va zidi Biserica. Iar aceasta poziţie, de primul dintre apostoli, s-a transmis şi succesorilor lui Petru, astfel că şi ei au devenit la rândul lor primul dintre episcopi. Pentru a susţine primatul lui Petru teologia catolică vine cu argumente biblice. Un prim argument îl constituie faptul că Domnul Cristos i-a schimbat numele din Simon în Petru (Chefa în aramaică). Schimbarea numelui în Biblie semnifică un eveniment foarte important, deoarece ea întotdeauna este asociată cu o schimbare în viaţa acelei persoane şi a rolul ei în lume. De exemplu, Avram – „părinte“ – este schimbat cu Avraam – „părinte al tuturor naţiunilor“. Patriarhul a fost un om bun, dar prin schimbarea numelui, datorită credinţei lui, a devenit una din cele mai importante persoane din istoria oamenilor lui Dumnezeu (C. The Hammer, Peter the “Rock” or “Stone”). Tot la acest argument intră şi uzanţa numelui Petru, ca şi nume propriu înlocuindu-l pe cel de Simon, în scrierile nou-testamentare: a) în Evanghelii numele este folosit de două ori în Mt 16:18 şi Ioan 1:42 şi b) în epistolele pauline apare de opt ori în 1Cor 1:12; 3:22; 9:5; 15:5; Gal 1:18; 2:9, 11, 14. Al doilea argument este conferit de aranjarea listelor cu numele apostolilor. În fiecare listă apostolică înregistrată în Evanghelii apostolul Petru este menţionat primul (Mt 10:1-4; Mc 3:16-19; Lc 6:14-16, Fapte 1:13). Un alt argument este expresia din Lc 9:32 „Petru şi tovaraşii lui erau îngreunaţi de somn“, menţiune care nu se regăseşte în celelalte Evanghelii sinoptice. Se pare că evanghelistul în mod intenţionat i-a omis pe Iacov şi Ioan pentru a crea un prim cadru cu Petru şi oferta sa (Nolland, WBC, Vol. 35b: Luke 9:21-18:34), şi nicidecum pentru a arăta superioritatea lui Petru în raport cu ceilalţi doi ucenici. Al patrulea argument îl constituie faptul că apostolul era cel care în general vorbea primul în numele ucenicilor (Mt 18:21; Mc 8:29), precum şi personajul sau promotorul unor scene dramatice (Mt 14:28-32; 17:24-27). Un alt argument este evenimentul de la Cincizecime (Fapte 2), când Petru este cel care preia iniţiativa şi explică norodului despre ce este vorba. Al şaşelea argument, promovat de către teologii catolici, este oferit de Lc 22:32 „Iar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi“. Acest verset este unul dintre cele mai evidente şi mai clare în ceea ce priveşte modul în care îl vedea Domnul pe Petru în viitor. În acest pasaj Domnul îi dă apostolului sarcina aceea de a întări pe fraţii lui (Maier, Comentariu biblic, Vol. 4-5: Evanghelia după Luca). Aceşti fraţi sunt însuşi apostolii, iar într-un sens mai larg, ceilalţi ucenici.

Achitarea de această sarcină se poate observa în Fapte 1:15ff; 5:42; 9:32ff; 1Cor 9:5, precum şi în cele două epistole soborniceşti scrise de către apostol. Biblistul german Maier susţine că în Noua Biblie de la Ierusalim este scris astfel despre textul lucan: „Aceste cuvinte îi dau lui Petru o sarcină de conducere în credinţă deasupra celorlalţi apostoli. Primatul lui şi în cadrul cercului de apostoli este exprimat aici mai clar decât în Mt. 16:17-19“. Maier mai susţine ca interpretarea catolică asupra acestui text are cel puţin două aspecte nevralgice: a) în Lc 22:32 nu este vorba despre o însărcinare de conducere, ci mai mult degrabă de o grijă duhovnicească, de învăţătură şi de propovăduire şi b) textul nu afirmă sub nici o formă ca Petru să aibă un urmaş/succesor în persoana papei. Un alt argument este textul din In 21:17 unde Cristos îl mandatează să păstorească turma, adică Biserica. Lagrange vorbeşte că unele mărturisiri protestante au văzut în Petru, în acest context, ca fiind reprezentantul apostolilor, adică primus inter pares, în contrast cu multe critici independente care recunoşteau şi mărturiseau exegeza catolicismului antic, şi anume ca Isus la ales pe Petru ca singurul deţinător al autorităţii pastorale. Hoskyns, pe de altă parte, citându-l pe Cornelius á Lapide scrie: „Înainte de înalţarea la cer Cristos a desemnat un vicar pe pământ în persoana lui Petru, iar el a creat Supremul Pontificat, cu alte cuvinte o singură Biserică condusă de un singur Păstor“. Un alt argument este faptul ca Petru a condus întâlnirea în care Matias a fost ales în locul lui Iuda Iscarioteanul ca apostol (Fapte 1:13-26), precum şi faptul ca Domnul i s-a aratat prima dată lui Petru şi apoi celorlalţi ucenici (Lc 24:34). Ultimul argument este faptul ca Petru este primul dintre apostoli care duce mesajul evanghelic atât la evrei (Fapte 2) cât şi la ne-evrei, pe care i-a şi botezat (Fapte 10:46-48). Datorită acestui fapt Petru poate fi considerat un pionier în misionare evreilor şi a neamurilor. Ca o menţiune la acest argument este faptul ca cel care i-a evanghelizat pe ne-evrei înaintea lui Petru, şi chiar i-a botezat, a fost diaconul Filip. Textul din Fapte 8 ne vorbeste despre misiunea lui Filip în Samaria, unde i-a încreştinat pe samariteni, precum şi despre încreştinarea famenului-demnitar din Etiopia. Atât samaritenii, deşi unii dintre ei puteau avea origini evreieşti, vorbeau aramaica şi aveau printre alte religii şi pe cea mozaica, cât şi etiopenii fac parte dintre neamuri.

 2.2. Contra argumente la perspectiva romano-catolică

Argumentul Bisericii Romano-Catolice pentru primatul apostolului Petru între apostolii Domnului este construit pentru a susţine teoria ca el a fost primul episcop de Roma. Chiar dacă ideea de primat al lui Petru între ucenici nu poate fi combătută categoric totuşi, legătura între această idee şi Petru primul episcop de Roma poate fi contracarată. Un prim argument împotriva diaconiei episcopale a lui Petru la Roma o oferă istoricul Eusebiu de Cezarea, care în lucrarea sa Istoria Bisericii, scrie ca primul episcop de Roma a fost Linus, timp de 12 ani în timpul lui Vespasian şi a fiului acestuia Titus, al doilea episcop a fost Anencletus, iar al treilea a fost Clement (III.2; III.13).

Se pare că cel care a oferit lista cu primii episcopi romani este Ieronim (Adv. Hoer. III.3.3.) Însă cele mai multe argumente sunt aduse de către istoricul german Philph Schaff (History of the Christian Church, Vol I). Argumentele lui sunt atât de natură istorică cât şi de natură cultică romano-catolică. El afirmă că este foarte greu de afirmat dacă Petru a fost sau nu înainte anul 63 d.Cr., ocazional, la Roma, însă dacă a fost episcop de Roma timp de 25 de ani, cum susţin romano-catolicii, sau cel puţin fondator al bisericii romane, după cum afirmă apocrifele Pseudo-Petru şi Pseudo-Clement, atunci de ce apostolul Pavel nu-l menţionează deloc în Romani, unde a alocat un capitol numai pentru saluturi? Un alt argument este legat de faptul ca nici Ierusalimul şi nici Antiohia, unde fără îndoială a locuit, iar la Ierusalim cu certitudine a fost episcop, nu şi-au asumat statutul de succesori ai lui Petru. Singura biserica care şi-a însuşit acest prerogativ a fost cea romană, unde nu avem documente biblice clare ca apostolul ar fi fost o perioadă mai îndelungată sau mai scurtă ca în cazul Ierusalimului sau a Antiohiei. Un alt argument este legat de faptul că apostolul a fost căsătorit (Mt 8:14), iar în situaţia aceasta avem un precedent în sensul ca Biserica Romano-Catolică a avut un papa căsătorit în timp ce îşi exercita slujba, ceea ce este în opozitie cu canoanele catolice. Acest argument nu este foarte puternic, deoarece canoanele despre celibatul preoţiei la latin apare mult mai târziu, după moartea apostolului. Un alt argument este conciliul de la Ierusalim (50 d.Hr.), unde apostolul a fost un simplu vorbitor şi nu cel care prezida conciliul aşa cum susţin catolicii (Fapte 15).

Concluzionând la cele prezentate mai sus putem afirma că Biserica Romano-Catolică, cu scopul de a-şi demonstra originea ancorată în misiunea apostolilor, cum mai târziu va face şi Biserica Ortodoxă Ucrainiană, şi-a asumat şi şi-a însuşit un apostol ca fondator, chiar dacă acesta nu era. Este demn de remarcat ca Bisericile din Asia Minoră nu au căutat să afirme că sunt succesoarele unuia sau al altuia, iar prin aceasta să-şi ceara supremaţia între episcopate cum o face Biserica Romană.

3. Exegeza textului din Mt 16:18

 3.1. Contextul pasajului

Cheia pasajului din Mt 16:16-20 este v. 18. De altfel, acest verset în decursul anilor a fost şi mărul discordiei între est şi vest. Din acest motiv, accentul cel mai mare îl vom pune pe analiza v.18. Dar, pentru a înţelege cât mai bine acest verset şi implicaţiile lui va trebuie sa vedem mai întâi cadrul pasajului.

Discuţia dintre Isus şi ucenicii Săi – în Evanghelia după Matei despre cine este El, iar în Evanghelia după Ioan de ce nu-L părăsesc şi ei ca ceilalţi ucenici – are loc după evenimentul înmulţirii pâinilor şi discuţia cu farisei, ambele evenimente având loc în Cezarea lui Filip – probabil Capernaum după cum menţionează evanghelistul Ioan. Este foarte greu de decis, istoric, modul în care au decurs cele două mărturisiri ale lui Petru sau mai bine spus dacă sunt două mărturisiri ori numai una, relatată din unghiuri diferite, cunoscut fiind faptul că Ioan nu scrie într-o cronologie istorică, ci într-una teologică, iar pe de alta parte fiecare evanghelist dorea să transmită un anumit adevăr al discuţiei dintre Cristos şi apostoli. Este posibil să avem de a face cu o singură mărturie depusă de Petru, dar care să conţină ambele adevăruri: primul legat de Cristos – Tu eşti Fiul lui Dumnezeu –, iar al doilea să fie legat de ucenici – unde să mergem? La Tine este cuvântul vieţii!

Privind contextul în care are loc această discuţie, în textul mateean, se creează impresia că pasajul este interpolat, deoarece nu este legat nici de evenimentele de mai sus, cum apare în textul ioanin, nici de evenimentul descris în textul imediat, următor unde se vorbeşte despre patimile şi moartea Domnul. Întrucât textul din 16:16-20 pare a fi independent de cadru înseamnă ca autorul a dorit în mod intenţionat să-l scoată în evidenţă.

 3.2. Petros sau Petra

Cuvintele cheie ale versetului sunt Petros (Petru) şi petra (stânca). Cristos în mod special apelează la acest joc de cuvinte pentru a evidenţia un fapt. Teologi, care susţin că aici nu Petru este cheia, apelează la distincţia care există între cuvintele petros şi petra. De cealaltă parte, cei ce susţin ca Petru e cheia versetului afirmă că textul nu a fost scris în greacă, ci în aramaică. Pentru început ne propunem a analiza din punct de vedere lexical termenii greceşti.

În greaca cuvintele petros şi petra provin din aceeasi familie lexicală – petros este la masculin, iar petra la feminin. Conform dictionarului Liddell and Scott cuvântul petros înseamnă piatra şi ar fi sinonim cu grecescul lithos, pe când cuvântul petra are sensul de stânca. Pe de altă parte, James Strong susţine faptul ca petra este femininul lui petros şi are semnificaţia de stâncă, dar şi de bloc masiv de piatra. Pe lângă aceste sensuri petros mai poate avea şi pe cel de parte sau bucată dintr-o stâncă, dar mai mare decât lithos. Cu alte cuvinte petros şi lithos nu sunt sinonime. Astfel că, după Strong cuvântul petro nu poate fi nicidecum interpretat ca fiind o piatra. În opinia lui Matey («How Did Petre Use The Word “Rock”?») cei doi termeni – petra şi petros – nu sunt interschimbabili, deşi Strong lasă de înţeles contrariul.

În ciuda dicţionarelor este demn de menţionat faptul că traducătorii LXX folosesc termenul petra cu diferite sensuri, astfel că în Iov 22:24 îl regăsim cu sensul de praf şi de prundis, în Iov 14:18 îl descoperim cu înţelesul de stâncă, având ca şi corespondent în ebraica termenul ƒur[4]4, iar în Num 24:21 este folosit pentru sela, având tot sensul de stâncă. Cât despre cuvântul petros îl regăsim în 2Macabei 1:16. Contextul ne face să înţelegem că aici e vorba de pietre, deoarece erau aruncate dintr-un pod. Dar cuvântul poate avea şi alte înţelesuri, astfel că în versiunea LXX a Ps 103:12 [MT 104:12] cuvântul petros are sensul de stânca. Este de remarcat faptul ca traducătorii LXX au folosit cuvântul petros cu sensul de stânca pentru trei termeni ebraici distincţi, astfel: în Iov 30:6 este folosit pentru ebraicul kef, care pare a fi corespondentul aramaicului chepha, în Obadia 1:3 este folosit pentru ebraicul sela, iar în Is 2:19 este folosit pentru ebraicul ƒur. În urma acestei analize a modului în care traducătorii LXX au folosit termenii petra şi petros ajungem la concluzia ca pentru ei cuvintele erau cvasi-sinonimici, folosindu-le de multe ori cu acelaşi sens şi ca corespondent pentru aceleaşi cuvinte ebraice.

În ceea ce priveşte aramaicul chepha, el nu are doua forme, una la masculin şi alta la feminin, ca şi grecescul petra/petros. În situaţia în care textul mateean a fost scris în aramaică (cum susţin mulţi teologi) atunci textul ar fi conţinut acelaşi cuvânt repetat de două ori, în prima faza cu sensul de nume propriu, iar în a doua fază ca substantiv comun. În situaţia dată interpretările unor teologi protestanţi şi evanghelici, în sensul ca petros este piatra, iar petra este stânca pentru a crea un alt sens al textului sunt total eronate.

Concluzionând la cele scrise mai sus putem afirma ca folosirea analizei semantice a cuvintelor petra/petros ca metodă hermeneutică în elucidarea textului nu are şi nu va avea rezultatul scontat. Indiferent în ce limbă a fost scrisă Evanghelia sensul dorit de Matei se pastrează. Doar în situaţia în care cineva doreşte să vadă altceva în text, atunci va forţa pasajul cu ajutorul lexicului.

 3.3. Analizarea versetului 18

Ioan Hrisostom în Omilii la Matei atrage atenţia unui paralelism între vv.16 şi 17:

v. 16 Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel Viu

v. 17 fericit eşti Simon, fiul lui Iona

Ioan Hrisostom afirmă că Domnul în mod intenţionat îi raspunde lui Petru în acelaşi mod în care acesta şi-a formulat mărturisirea cu scopul de a transmite apostolului un adevăr esenţial. „Dar pentru că Petru spusese că este «Fiul lui Dumnezeu», Cristos spune şi El: «Eşti fiul lui Iona», ca să arate că El este Fiul al lui Dumnezeu, aşa cum este şi Petru fiu al lui Iona, de aceeaşi fiinţa cu cel ce l-a născut”. (LIV.2) Cu alte cuvinte, Cristos prin repetarea formulei întăreşte afirmaţia lui Petru, atât pentru el cât şi pentru ceilalţi ucenici. Diferenţa dintre modul în care Domnul i se adresează apostolului în v.17 şi v.18 este numele. Dacă în prima parte i se adresează cu numele de Simon, în partea a doua îl numeşte Petru. Această alternanţă, schimb între cele două nume ale apostolului are ca scop scoaterea în evidenţă a unui fapt. În situaţia în care Cristos nu ar fi vrut să-i acorde un statut aparte între ucenici nu ar fi apelat la această alternanţă a numelor Simon-Petru în discuţie. De altfel, este singura dată în Evanghelii când Mântuitorul foloseşte în prima parte a conversaţiei un nume, iar în partea a doua alt nume la adresa apostolului. În v.17, folosirea numelui de Simon – nume primit de la părinţi – urmat de expresia fiul lui Iona, evidenţiază natura şi rasa apostolului – umanitatea –, pe când folosirea numelui de Petru, din v.18, – nume dat de Domnul Însuşi (Mt 10:2) – urmat de expresia îmi voi zidi Biserica scoate în relief rolul ucenicului în economia lui Dumnezeu – piatra vie în Templul lui Dumnezeu, cum se va exprima mai târziu apostolul în epistola sa soborniceasca (1Pt 2:5).

Ioan Hrisostom afirmă că expresia pe această piatra are în vedere credinţa lui Petru pe baza căreia el a făcut mărturisirea şi nicidecum persoana lui. Calvin, pe de altă parte, susţine că Mântuitorul prin expresia tu eşti Petru caută să-i transmită apostolului că schimbarea numelui din Simon în Petru a avut un raţionament şi nu a fost făcută la întâmplare. Adică, el în calitate de piatră vie al Templul lui Dumnezeu menţine durabilitatea acestuia. În opinia lui Calvin, această idee se extinde şi spre ceilalţi credincioşi pentru că fiecare este Templul lui Dumnezeu conform cu 1Cor 6:19, „nu ştiţi ca trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi“, şi care uniţi împreună prin credinţă formează un singur templu (Ef 2:21). Cât despre semnificaţia cuvântului petra, el îi confera sensul de credinţă în Cristos, iar prin această expresie Domnul, pe de o parte, a anunţat că aceasta va fi fundamentul comun al întregii Bisericii, iar pe de altă parte, a intenţionat a asocia pe Petru cu toţi credincioşii care vor exista în lume. În opoziţie cu Calvin este Maier, care susţine ca afirmaţia lui Cristos „tu eşti Petru“ arată funcţia pe care o are ucenicul. După cum apostolul Petru în mărturisirea Tu eşti Cristosul (Unsul Domnului), Fiul lui Dumnezeu vorbeşte despre funcţia lui Isus, aceea de Unsul Domnului, adică de Rege, tot aşa şi Cristos în replică îi spune ca el este Petru. „Funcţia lui Petru“ nu mai există astazi, deoarece el a primit o însărcinare unică în istoria mântuirii la fel cum şi Pavel, Avraam, Moise, David, Ilie.

În opinia lui Davie-Allison, Petru a primit acest nume nou în legatură cu fondarea unui nou popor. El a creat o paralela cu Avraam şi cu Isaia 51:1f „priviţi la stânca (petran/ƒur) din care a-ţi fost tăiaţi şi către cariera din care a-ţi fost scoşi. Priviţi pe Avraam, tatăl vostru, şi la Sara cea care în dureri v-a născut. Ca pe el singur l-am chemat, l-am binecuvântat şi l-am înmulţit.“ Davie-Allison a încercat sa demonstreze cu ajutorul acestui verset ca după cum Avraam a fost stânca (petran) pentru poporul lui Dumnezeu – Israel –, tot aşa şi Petru este stânca (petra) pentru noul popor al lui Dumnezeu – Biserica. Argumentul împotriva acestei sugestii speculative este că cele două texte folosesc două metafore diferite cu sensuri distincte – stânca din care a-ţi ieşit, aratând originea poporului Israel, şi stânca pe care voi zidi, creionând elementul pe care se va zidi Biserica Domnului.

Brittany C. Burnette în articolul său „Upon This Rock”: an Exegetical and Patristic Examination of Matthew 16:18 susţine ca expresia grecească kai go[5], care introduce expresia tu eşti Petru, trebuie înţeleasă ca având sensul dar eu, pe de alta parte. Cu alte cuvinte, Domnul îi spune lui Petru că Dumnezeu Tatăl i-a descoperit un adevăr despre persoana Lui, dar pe de altă parte şi El îi va descoperi un adevar despre el. Burnette afirmă că din punct de vedere gramatical cuvântul petra este strâns legat de Petru, adică reprezentându-l. Sau altfel spus, Petru este piatra/stânca pe care Cristos Îşi va zidi Biserica. Crearea unei legături între tu eşti Petru şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica are ca scop evidenţierea poziţiei unice şi irepetabile, pe care apostolul o va avea în edificiul spiritual al lui Dumnezeu.

De aceiaşi opinie cu cea al lui Burnette este şi Maier. El afirmă ca în acest context expresia tu eşti Petru are rolul de a confirma în mod solemn funcţia pe care a primit-o apostolul, adică cea de stânca (piatra) în Templul lui Dumnezeu. Prima promisiune făcută lui Petru de către Domnul este legată de numele acesta – şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica. În acest cadru, susţine teologul german, Petru este piatra pe care Dumnezeu a intenţionat a zidi Biserica. În opinia lui, Biserica a luat fiinţă odată cu mărturia lui Petru. Odata cu declaraţia petrana Domnul Isus schimbă accentul sau elementul central al misiunii Sale pe pământ. Dacă pâna acuma, conform Evangheliei după Matei, Cristos a fost preocupat de misiune de acum înainte va fi preocupat de zidirea Bisericii. Argumentul lui Maier cu privire la faptul că apostolul este piatra pe care Cristos va zidi Biserica Sa este că Petru nu este temelia sau fundamentul Bisericii, aceasta este Domnul, ci el este prima temelie dintre apostoli. Cu alte cuvinte, el devine primul lider al comunităţii din Ierusalim, un pionier în misionare evreilor şi a ne-evreilor.

Concluzionând la cele scrise mai sus putem susţine ca v.18 îl are în centru pe apostolul Petru, care a primit de la Domnul Isus Cristos o misiune aparte şi unică în ceea ce priveşte istoria mântuirii, precum şi crearea şi zidirea Bisericii.

 4. Concluzii

Modul în care evanghelistul Matei, dar şi ceilalţi sinoptici şi partial la Ioan, a cautat să-şi contureze Evanghelia denotă faptul că după Domnul Isus Cristos, al doilea personaj ca importanta a fost apostolul Petru. Acesta este şi motivul pentru care Petru apare în cele mai multe episoade unde este vorba de ucenicii Domnului.

Prin simpla lecturare a Evangheliei după Matei se poate observa grija evanghelistului de a relata evenimentele în care apostolul a fost parte integrantă. Din această „obsesie“ a evanghelistului putem concluziona că în opinia lui Petru avea un rol aparte printre ucenici.

Evanghelistul Matei, fiind unul dintre cei doisprezece, dacă nu ar fi crezut şi nu ar fi înţeles statutul unic pe care Petru îl are între apostoli atunci nu s-ar fi axat, centrat atât de mult pe persoana lui, ci ar fi creat un echilibru aşa cum apare în Evanghelia după Ioan.

În concluzie, Mt 16:18 îl are în vedere pe Petru şi lucrarea pe care Domnul i-a încredinţat-o şi nicidecum altceva. Această lucrare şi liturghie a apostolului nu are succesori. Ea este unică, după cum apostolatul lui Pavel este unic. Orice încercare de a argumenta cu ajutorul acestui pasaj altceva decât rolul lui Petru în zidirea Bisericii este derizorie. Pe de altă parte, încercarea de a desfiinţa statutul privilegiat, unic al apostolului între ceilalţi doisprezece nu poate să aibă sorţi de izbândă. Petru a fost şi rămâne primul dintre cei doisprezece ucenici ai Domnului.

Note de subsol

[1] În pofida acestei afirmaţii entuziasmate de credinţă şi speranţă, totuşi Petru nu credea şi nu-l cunoştea pe Isus ca Sfântul lui Dumnezeu, aşa cum se exprimase. (G.R. Beasley-Murray, WBC, Vol. 36: John). Ioan Hrisostom afirmă ca ucenici au interpretat spiritual cuvintele lui Cristos din sinagoga din Capernaum şi nu ca evreii care le-au interpretat carnal, acesta este motivul pentru care Petru mărturiseşte în numele ucenicilor 1) ca Isus are cuvintele vieţii veşnice şi 2) ca ei cred ca El este Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Homilies on Gospel according to St. John, Omilia XLVII).

[2] Verbul a mânca, în opinia lui Burton, descria, probabil, o masă ordinară a lui Petru cu credincioşii dintre neamuri, o

altă interpretare este a lui Schlier care consideră că aici se avea în vedere Cina Domnului, iar cea de a treia opinie este a lui Bruce, care le-a văzut pe ambele (R.N. Longenecker, WBC, Vol. 41: Galatians).

[3] ***The keys of the Kingdom, http://www.catholicapologetics.net/cloud5.htm; Tertulian Langa, „Primat pontifical” în CREDO.

[4] Conform dicţionarului BDB cuvântul are sensul de stâncă, dar şi de prundiş, bloc de piatră – cu referire directă la altar. (Francis Brown, The Brown-Driver-Briggs Hebrew and English Lexicon)

[5] Burnette pentru expresia grecească foloseste dicţionarul grec-englez al lui Bauer. (William Bauer, A Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Early Christian Literature [BDAG], 3rd ed., University of Chicago Press, Chicago, 2000, §§3b, p.487.)

Portretul Adevăratului Slujitor

de Pastor Marian Ghiţă

ANA – MAMA UNUI MARE OM AL LUI DUMNEZEU

1 Samuel 1:1-2:21

Ana, mama lui Samuel, este una dintre personalităţile strălucitoare ale poporului lui Dumnezeu din perioada Vechiului Testament. Deşi despre ea se menţionează numai în 2 capitole din Biblie (1 Samuel 1:1-2:21), fiul ei, Samuel, fiind personalitatea marcantă a istoriei lui Israel (el domină în mare parte cartea 1 Samuel), totuşi Ana, mama lui, este cea care l-a aşezat pe făgaşul devenirii sale, lansându-l într-o viaţă de deplină dedicare faţă de Dumnezeu. Astfel, Samuel a devenit în mâna lui Dumnezeu omul care a îndreptat privirile poporului Israel spre Dumnezeu şi spre voia Sa, într-o vreme extrem de dificilă din punct de vedere spiritual pentru popor – perioada tranziţiei lui Israel de la conducerea prin judecători, la perioada împărăţiei (Saul, apoi David).

Cadrul în care Ana a trăit

Ana a fost a 2-a soţie a unui levit din Ramatain – Ţofim, pe nume Elcana (vezi 1 Cron. 6:33-34). Este vorba de localitatea Rama (din Efraim), locul unde Samuel şi-a avut mai târziu locuinţa (1 Sam. 7:17; 25:1). Rama era la aprox. 24 km nord de Ierusalim şi la aprox. 24 km sud de Silo (unde era chivotul Domnului – 1:3). Ana era soţia iubită a lui Elcana, dar, fiind stearpă (neputând avea copii), soţul ei a luat o a 2-a soţie, Penina, cu care el a avut fii şi fiice (1:2,4,5). Din această cauză, Penina o necăjea permanent pe Ana, făcând-o să plângă deseori, chiar şi atunci când Elcana cu întreaga lui familie mergea la Silo pentru a aduce închinare Domnului  (1:5-8). În poporul Israel, a nu avea copii era un semn de blestem din partea lui Dumnezeu; a avea cineva copii însemna binecuvântarea lui Dumnezeu peste acea familie, peste acea femeie (Deut. 7:13-14). Posibil ca Penina să o fi dispreţuit profund pe Ana, considerând-o sub blestemul lui Dumnezeu, considerând-o chiar o păcătoasă care nu avea parte de binecuvântarea Lui; pe când ea, Penina, se considera sub binecuvântarea divină.

Ana a trăit spre sfârşitul perioadei judecătorilor lui Israel, o perioadă care a durat aprox. 300 de ani (de la moartea lui Iosua în 1376 î. Cr. până în 1051 î. Cr. când Saul a devenit împărat peste Israel; Samuel s-a născut în 1120 î. Cr.). Conform cărţii Judecătorilor, această perioadă a fost una de decădere spirituală progresivă a lui Israel, până acolo încât erau posibile fapte abominabile ca cele descrise în Jud. 17-21. Decăderea se vedea şi în viaţa conducătorilor (vezi Samson – deşi a fost un om al credinţei). Ţara era în decădere liberă şi în plan social: „Pe vremea aceea nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea” (Jud. 21:25). Conducerea lăsa serios de dorit, de aceea Israeliţii au ajuns să-şi dorească un împărat, ca şi celelalte neamuri, şi în acest fel ei şi-au arătat necredincioşia lor faţă de Dumnezeu (1 Sam. 8, 12). Mai mult, pe vremea Anei cei care slujeau la cortul întâlnirii erau fiii lui Eli, Hofni şi Fineas (Eli fiind marele preot al acelei vremi). Fiii lui Eli erau nişte oameni răi (în traducere literală, „fiii lui Belial”, adică oameni care excelau în rău, oameni de nimic, care dispreţuiau darurile Domnului, păcătuind astfel împotriva Domnului, de o aşa manieră încât mai târziu au fost lepădaţi şi nimiciţi de El – 1 Sam. 2:12-17; cap. 2-4).

În aceste circumstanţe, Ana apare ca un personaj strălucitor într-o mare de întuneric. Şi lumina ei este transmisă fiului ei, Samuel – un adevărat far în această perioadă dificilă a istoriei lui Israel, un om care a marcat profund şi binecuvântat istoria poporului Domnului. Ana şi Samuel sunt ca şi Rut, Boaz şi Naomi în perioada judecătorilor – nişte oaze binecuvântate de lumină şi viaţă divină într-un deşert al întunericului şi al morţii. Ce a făcut-o pe Ana să fie o asemenea femeie şi mamă binecuvântată? Care a fost secretul vieţii ei? Cum a fost posibil să aibă o asemenea influenţă binecuvântată asupra copilului ei, atunci când, omeneşte vorbind, era imposibil să trăieşti drept înaintea lui Dumnezeu şi binecuvântat de El?

1.  Ana – o femeie a rugăciunii

Putem învăţa multe lucruri de la Ana în privinţa rugăciunii.

În primul rând, Ana şi-a dorit cu mare ardoare binecuvântarea lui Dumnezeu. Copiii erau consideraţi o binecuvântare de la Dumnezeu (Deut. 7:13-14; Ps. 128). Neavând copii, Ana se considera nebinecuvântată de Dumnezeu: iar înţepăturile Peninei vizau tocmai acest lucru. Societatea de atunci o privea pe Ana ca pe o femeie părăsită de Dumnezeu. Atitudinea prietenilor lui Iov faţă de suferinţa lui ne arată cât de departe puteau oamenii să meargă în asemenea speculaţii şi acuzaţii, chiar dacă nu aveau nici un fel de probă împotriva lui Iov, decât faptul că el suferea îngrozitor. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Ana. Pe lângă înţepăturile Peninei şi desigur a multora din societatea de atunci, existau desigur şi reproşurile lăuntrice care nu-i dădeau pace. Merită subliniat faptul că Ana nu se mulţumeşte cu dragostea deosebită pe care soţul ei, Elcana, i-o arăta, ca şi soţie favorită a lui (Penina fiind doar cea prin care Elcana avea copii – 1:8). Dacă a avea copii presupunea o dovadă majoră a binecuvântării lui Dumnezeu, ei bine, ea îşi doreşte, dincolo de orice alt avantaj, binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea vrea să ştie în mod clar că este în această binecuvântare. Chiar dacă a avea copii presupune griji în plus, renunţarea la comoditate, chiar dacă existau avantaje în a nu avea copii (discutând şi prin prisma mentalităţii multor oameni din vremea aceasta), Ana consideră că a te bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu înseamnă să ai totul. De aceea ea se roagă Domnului până când Domnul îi dă binecuvântarea Lui. O vedem pe Ana plângând, nebucurându-se de mâncarea pe care o are din belşug, nici de dragostea soţului ei, de nimic altceva, atâta timp cât binecuvântarea lui Dumnezeu îi lipseşte. Noi avem de învăţat de la Ana în această privinţă. Cât preţuieşte pentru noi binecuvântarea lui Dumnezeu? Cât de mult ne dorim noi garanţia pe care numai Cristos prin Duhul Sfânt ne-o poate da în privinţa binecuvântării lui Dumnezeu (vezi Efes.1:13-14; vezi tot Efes. 1)? Cât de mult înţelegem noi că „dacă binecuvântarea lui Dumnezeu nu e, nimic nu e”, orice altceva am avea? Cât de mult plângem după ea şi cât de mult o căutăm şi o cerem de la Dumnezeu pentru noi, familiile noastre şi pentru biserica în care noi suntem? Binecuvântarea pentru noi acum este dată de Dumnezeu în Fiul Său Isus Cristos (vezi Galat. 3:16,27-29). Oricine care este în Cristosal lui Cristos, are binecuvântarea lui Dumnezeu.

În al 2-lea rând, Ana s-a rugat lui Dumnezeu până ce Domnul i-a dat şi ei binecuvântarea Lui. Ea s-a rugat lui Dumnezeu de fiecare dată când familia ei aducea jertfe la Silo. Sunt convins că ea se ruga în inima ei totdeauna. O vedem rugându-se şi postind pentru aceasta. Rugăciunea ei este una profundă, a inimii; ea îşi „vărsa sufletul înaintea Domnului” (1:15). Ea se roagă Domnului până când El Îi arată bunăvoinţa Lui şi răspunde rugăciunii ei – prin Eli şi prin faptul că ea naşte pe Samuel (1:17-20). Sunt câteva lucruri pe care le descoperim despre rugăciune la Ana:

                            Ana, în situaţia când era înţepată de Penina şi când sufletul ei era plin de durere, nu reacţionează omeneşte. Nu răspunde cu aceeaşi monedă Peninei, nu lasă ca durerea să-i doboare viaţa şi s-o „acrească” în comportarea ei, ci aduce durerea ei în rugăciune înaintea Domnului. Oamenii lui Dumnezeu şi-au rezolvat conflictele externe şi interne vărsându-şi sufletele înaintea Domnului (vezi Psalmii). Au stat înaintea Lui până ce pacea Domnului le-a inundat fiinţa (fie că ei au înţeles planul Domnului – vezi Ps. 73; 2 Cor. 12:7-10; fie că Domnul le-a dat ce ei ceruse – 1 Sam 1:17-20). Ei au rămas în duh de rugăciune până la acest deznodământ. Ei au ştiut că soluţia este Domnul Însuşi prin intervenţia Lui. Ea a ţinut în sufletul ei durerea nelovindu-i cu aceasta pe cei din jurul ei, chiar dacă durerea din inima ei era evidentă pentru cei dragi.

                            Ana se roagă Domnului în ciuda imposibilităţii ei de a avea copii (1:2,5 – Domnul o făcuse stearpă). De ce să te rogi Domnului, când Domnul a hotărât aşa ceva? Cum să insişti în rugăciune în situaţia în care nu există nici o posibilitate de rezolvare a problemei (Să stai în duh de rugăciune până la primirea răspunsului Domnului, ca şi cum nu te-ar satisface să te resemnezi, şi să consideri că aceasta ar fi voia Domnului)? Trebuie să înţelegem ceva despre voia Domnului, atunci când ne rugăm Lui. Ana era conştientă că nu se pune problema deloc să te resemnezi, în această situaţie, şi să spui: „Aşa vrea Domnul.” De ce? Pentru că nu aceasta este voinţa Domnului. Să explicăm. Una este faptul să înţelegi ca şi Pavel că „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Cor. 12:9), într-o situaţie în care Pavel suferea din cauza unui ţepuş în carne, dar el se bucura de binecuvântarea mântuirii lui Dumnezeu, în ciuda acestui ţepuş; şi cu totul altceva este faptul să înţelegi (desigur în contextul Vechiului Testament) că ai nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu, binecuvântare arătată prin copii. Problema pentru Ana era că ea nu apărea a fi binecuvântată de Dumnezeu (Deut. 7:13-14), şi în acest caz voia Domnului era ca fiecare din poporul Domnului să aibă binecuvântarea Lui. Ana, în acest caz, s-a bazat pe voinţa Domnului de a fi şi ea binecuvântată şi pe puterea Lui de a binecuvânta, în ciuda unei stări temporare de imposibilitate de a avea copii. Ana a crezut pe Domnul că vrea s-o binecuvinteze şi pe ea şi că El poate acest lucru. De aceea ea a stăruit în rugăciune înaintea Domnului (Matei 7:7-12; Luca 11:9-13; 18:1-8 – îndemnurile la stăruinţă în rugăciune sunt valabile în acest caz). Noi trebuie să cunoaştem ce vrea cu adevărat Dumnezeu în viaţa noastră şi ce îngăduie El în mod temporar: ce trebuie să lăsăm în mâna Domnului să rezolve El aşa cum El consideră, fiind alte lucruri mai importante, şi care sunt lucrurile cu adevărat importante în ochii lui Dumnezeu – lucruri pentru care trebuie să ne batem în rugăciune (de ex. noi, chiar dacă ne putem ruga pentru sănătatea noastră fizică, trebuie să lăsăm aceasta la latitudinea lui Dumnezeu, încrezându-ne în El, orice s-ar întâmpla; dar atunci când copilul nostru nu este mântuit şi trăieşte în păcat, noi suntem obligaţi să stăruim înaintea Domnului pentru mântuirea Lui – voia Domnului fiind în mod clar mântuirea sa. Nu avem voie să nu stăruim în rugăciune înaintea Domnului pentru salvarea copilului nostru. Ar însemna necredinţă în Domnul, din partea noastră şi necunoaşterea voii Sale). Ana se uită la Dumnezeu şi spune: „trebuie să stăruiesc în rugăciune pentru că Domnul vrea să mă binecuvinteze şi El poate aceasta, în ciuda imposibilităţii mele naturale de a avea copii”.

                            Ana a mers la Silo (locul prezenţei Domnului) pentru a se ruga conform voii Sale pe care a arătat-o în Sfintele Scripturi. O vedem pe Ana mergând la Silo, mergând atunci când poporul Domnului mergea la Silo, şi o vedem aducând jertfe după Lege, cu familia ei. Toate acestea ne arată că Ana nu a ieşit din cadrul voii lui Dumnezeu nici chiar atunci când s-a rugat pentru nevoia ei. 

                            Ana se roagă cu întreaga inimă şi, desigur cu deplină credinţă în Dumnezeu. Ni se spune că „Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul” (1:13). Este o rugăciune profundă, şi este una faţă în faţă cu Domnul; nu este o rugăciune superficială, de paradă, doar pentru ca să fie auzită de alţii (vezi Mat. 6:1-18). Este adevărat că Eli o vede şi crede că este beată. O percepţie, desigur greşită, dar tocmai aceasta arată că lăuntrul ei participa la rugăciune într-un mod intens (1:12-16). Oamenii lui Dumnezeu nu trebuie să oprească pe cineva să se roage înaintea Domnului, ci să îi înţeleagă nevoia; în acelaşi timp, atunci când ne rugăm, trebuie să o facem astfel ca Dumnezeu Însuşi să ne audă rugăciunea. Domnul Isus spune în Mat. 6:6 că Tatăl „vede în ascuns” şi de aceea noi trebuie să ne rugăm cu toată inima noastră, pentru că la acest nivel Dumnezeu ne vede nevoia pentru a ne răspunde.

                            Ana se roagă în modul cel mai umil cu putinţă. Ea se consideră „roaba Domnului” (1:11), dar şi „roaba lui Eli”, ca om al lui Dumnezeu (1:16), bazându-se în totalitate pe bunăvoinţa Domnului (1:11). În faţa lui Dumnezeu trebuie să vii ca o persoană conştientă de nevrednicia ta, bazându-te în totalitate pe bunăvoinţa Domnului, pe harul Lui (1:11; Lc. 18:9-14).

                            Ana face o rugăciune precisă: se roagă pentru un băiat, şi face o promisiune Domnului cu privire la acesta (1:11). Ea promite că-l va dedica Domnului într-un mod special (referinţa aici este la jurământul de nazireat, o dedicare specială Domnului – Num. 6:1-21; Jud. 13:2-5). În acelaşi timp, pentru că jurământul unei soţii putea fi abrogat de soţ (Num. 30), ea mai târziu, când trebuie să facă ceea ce a promis, cere permisiunea soţului ei (1 Sam. 1:22-23). Important este faptul că Ana se simte obligată înaintea Domnului să facă această promisiune specială în situaţia în care El îi va îndeplini dorinţa. Cum trebuie privită o asemenea promisiune? Noi putem să nu facem promisiuni, dacă ne dăm seama că nu le putem îndeplini. Ana a considerat, de fapt, că singurul răspuns dat lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care El o dă, este dedicarea totală faţă de El. Pavel subliniază acelaşi principiu în 2 Cor. 5:14-15. El spune că „dragostea lui Cristos ne strânge (constrânge)” la dedicare. Întotdeauna vedem la oamenii lui Dumnezeu o asemenea dedicare faţă de Dumnezeu după ce El şi-a arătat îndurarea (vezi şi Isaia 6:8). Trebuie să ne punem foarte serios întrebarea: Dacă Domnul ne-a dat binecuvântarea Sa în Cristos, de ce oare dragostea lui Dumnezeu nu ne constrânge la dedicare totală faţă de El. Ana a considerat de la sine înţeles că trebuie să arate dedicarea sa faţă de Domnul.

2.     Ana – o femeie credincioasă Domnului

Credincioşia Anei se vede din felul cum răspunde ea binecuvântării primite de la Domnul. Ni se spune că „Domnul Şi-a adus aminte de ea” (1:19). În Biblie această afirmaţie este totdeauna o demonstraţie a bunăvoinţei Domnului faţă de cineva şi a credincioşiei Sale faţă de ceea ce a promis (vezi şi Gen. 8:1 – faţă de Noe). Nu apare aici că Domnul i-a promis ceva Anei, dar cuvântul lui Eli, adresat ei atunci când ea se ruga Domnului, poate fi luat ca şi un cuvânt de la Domnul pentru Ana (1:17-18). Observă că Ana s-a schimbat la faţă (1:18), căpătând certitudinea că Domnul a ascultat-o. De asemenea, faptul că Domnul Şi-a adus aminte de Ana, presupune în mod clar o promisiune pe care el a făcut-o înainte Anei şi acum El are de gând să o împlinească. Domnul S-a arătat, deci, credincios cuvântului Său şi i-a dat un fiu (1:19-20). Care a fost atitudinea Anei faţă de credincioşia lui Dumnezeu? Ea a răspuns cu credincioşie. Cum?

În primul rând, Ana a pus numele copilului Samuel („Dumnezeu a ascultat”). Pentru Ana copilul nu este unul oarecare, ci un copil „cerut de la Domnul”, şi unul prin care ea vede că „Dumnezeu a ascultat” rugăciunile ei (1:20). Semnificaţia acestor afirmaţii este foarte mare pentru Ana. Faptul că ea a putut cere ceva de la Domnul înseamnă pentru ea enorm de mult. La urma urmei, cine era ea înaintea Domnului ca ea să poată cere ceva Lui? Chiar faptul că ea a putut să se roage Domnului, cerându-I un copil, reprezintă pentru Ana un har imens arătat ei de Domnul. Câţi dintre noi considerăm că, doar faptul că ne putem ruga lui Dumnezeu, înseamnă un imens har, o imensă bunăvoinţă pe care El ni le arată? Noi însă considerăm ca ceva normal să ne rugăm Domnului, ca şi cum acest fapt nu înseamnă nimic. Doar atunci când Domnul ar răspunde rugăciunii noastre, doar atunci când El ar face ceva deosebit pentru noi, doar atunci ne-am simţi obligaţi să-i mulţumim, să apreciem ceea ce El face pentru noi. Ana, însă, apreciază faptul că „a cere ceva de la Domnul” este o dovadă a bunăvoinţei imense a Lui faţă de una ca ea (o roabă – ea o roabă faţă în faţă cu Dumnezeu Însuşi). În plus, câţi din noi înţelegem că a ne putea ruga Domnului reprezintă de fapt lucrarea Lui în noi, bătaia lui Cristos Însuşi la uşa inimii noastre (Apoc. 3:20), aşa cum spunea O. Hallesby în „Despre rugăciune”?  Faptul că Ana nu putea să accepte să nu aibă copii, chiar dacă avea multe alte avantaje, faptul că ea se simţea îmboldită în inima ei să se roage Domnului pentru un copil, faptul că ea îşi dorea cu ardoare ceva care să fie legat de binecuvântarea lui Dumnezeu pentru ea, faptul că inima ei era plină de rugăciune faţă de Domnul, toate acestea, erau bătaia la uşa inimii Anei din partea lui Dumnezeu, pentru ca ea să ceară Domnului pe Samuel (Samuel a fost din veşnicie în planul lui Dumnezeu, „necesar” acestui plan, pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Şi în acest plan a intrat şi faptul că Ana intra în scenă ca o femeie credincioasă, care să-şi dorească binecuvântarea Domnului, un copil de la El, şi pe care Domnul să-l dea, ca răspuns la rugăciunea ei). Ce importanţă are acest lucru pentru noi? În primul rând, nici un om firesc (carnal), deci fără Cristos, nu poate dori în el însuşi lucrurile spirituale, binecuvântările Domnului care vin prin Cristos (vezi 1 Cor. 12:1-3). El este mort spiritual (Efes. 2:1-3). Dacă cineva este în Cristos, el, datorită naturii noi pe care o are, îşi doreşte lucrurile lui Dumnezeu. Acesta este un semn al lucrării Domnului în viaţa celui credincios. Putem spune că Domnul este Cel care pune în inima credinciosului subiectele de rugăciune şi imboldurile pentru rugăciune (aşa cum un nou născut cere „papa”, „mama”, „tata” – sunt nevoi ale unei fiinţe vii – Rom. 8:14-16). De ce oare unii membri ai bisericii nu-şi mai doresc să se roage, să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu, să aibă părtăşie cu credincioşii, să-L mărturisească pe Domnul, să trăiască în neprihănire, să urască păcatul? Aceste semnalmente sunt, conform Scripturii, dovezi ale unei false relaţii cu Cristos (nu spun mai mult). El de fapt este carnal şi-şi doreşte doar lucrurile cărnii. Ana şi-a dorit lucrurile Duhului lui Dumnezeu (Rom. 8:5-9). În al 2-lea rând, dacă Domnul este Acela care pune în inima noastră subiectele de rugăciune şi imboldurile de rugăciune (Rom. 8:24-27), atunci, din start avem garanţia că Domnul are în vedere răspunsul la rugăciunile noastre, şi astfel noi nu ne mai bazăm pe noi ci pe Dumnezeu care voieşte să ne dea binecuvântările Sale. Una este să vin înaintea Domnului cu o dorinţă a mea proprie (aceasta va ridica problema: „oare va dori Domnul să mă asculte?” – deci va exista în mine incertitudine); alta este ca să vin în rugăciune înaintea Domnului cu o problemă care este pe inima mea pentru că Domnul mă împinge să mă rog (dacă ştiu aceasta atunci voi avea certitudine, mă pot baza pe Domnul şi pe voia Lui). Iată, deci, ce valoare a avut pentru Ana faptul că Samuel este „cerut de la Domnul”. Ana a apreciat acest lucru. Dar Ana a experimentat şi faptul că Dumnezeu a ascultat-o. Ea, de asemenea a apreciat acest fapt. Aprecierea ei s-a văzut în numele pe care l-a dat copilului: Samuel. Înţelegem de aici că Ana şi-a arătat recunoştinţa ei faţă de Domnul prin faptul că a legat aceste adevăruri (în ceea ce priveşte răspunsul Domnului la rugăciunea ei) de copilul ei. Identitatea lui exprimă aceste adevăruri despre Dumnezeu. Desigur ea i-a explicat lui Samuel mai târziu toate acestea; ea l-a făcut pe Samuel să se vadă dorit de Domnul, în voia Lui, o expresie a binecuvântării Domnului, a intervenţiei puterii Sale în a răspunde rugăciunilor. Să creşti un copil în această atmosferă reprezintă un lucru extraordinar, care îl va marca pentru totdeauna. Ana, desigur, a ştiut să-şi arate recunoştinţa ei faţă de Domnul în viaţa copilului ei – vezi întreaga viaţă a lui Samuel. El poate fi considerat un mare om al lui Dumnezeu.

În al 2-lea rând, Ana şi-a împlinit promisiunea faţă de Domnul, dăruindu-l pe Samuel Domnului (1:21-28). Ea nu a ezitat să facă aceasta chiar dacă, sunt convins, i-a fost extrem de greu. Ana nu a păstrat copilul pentru ea; ci l-a dat Domnului. Ea a spus: „De aceea vreau să-l dau Domnului; toată viaţa lui să fie dat Domnului” (1:28). Ana este o femeie care ştie ce vrea, cântăreşte care este preţul a ceea ce face, şi-şi respectă promisiunile. De ce? Ea spune foarte clar: „Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam” (1:27). Ea nu bravează înaintea lui Eli, ci ea îşi arată recunoştinţa ei prin credincioşie faţă de Domnul. Numai oamenii foarte rari sunt oameni care împletesc perfect recunoştinţa cu credincioşia faţă de Domnul. Ana este o asemenea persoană. Trebuie să ai o imensă recunoştinţă faţă de Domnul ca să faci ceea ce a făcut Ana. Mireasma caracterului ei, desigur, a plăcut Domnului şi tuturor care au auzit de ea, chiar dacă poate s-au găsit destui ca s-o conteste.

În al 3-lea rând, sunt convins că Ana i-a imprimat lui Samuel (în timpul cât a fost acasă cu ea – un copil era înţercat la vârsta de 3 ani în acea vreme; şi în momentele când îl vizita pe Samuel la Silo şi-i ducea câte o mantie mantie mică, cu ocazia aducerii anuale a jertfelor înaintea Domnului – 2:18-19), un caracter potrivit pentru un om al lui Dumnezeu. Se pune întrebarea: Ce ai putea face cu un copil doar în primii 3 ani de viaţă şi în câteva vizite scurte pe care i le faci, în situaţia în care durata unei vieţi nu este întotdeauna suficientă să formezi un om? Răspunsul este următorul: Pe de o parte ceea ce contează este calitatea educaţiei date, nu cantitatea şi metodologia – tehnic vorbind – a educaţiei. Calitatea ei trebuie să fie elementul principal. Se ştie (spun cercetătorii în educaţie) că primii 3 ani de viaţă sunt anii cei mai importanţi în a da direcţia unui copil în viaţă. Dacă ştii cum să-i foloseşti, atunci ai rezolvat peste 60% din educaţia unui om. Ana a fost un asemenea educator pentru Samuel – în dragostea lui Dumnezeu. Dar, mai presus de aceasta, este harul lui Dumnezeu în acţiune, şi care nu trebuie neglijat. În prezenţa Domnului (la cortul întâlnirii), prin intervenţiile Domnului în viaţa lui Samuel, dându-i acestuia Cuvântul Său – educaţia lui Samuel s-a putut face la superlativ. Când încredinţezi ceva Domnului (dăruindu-i Lui), aceasta însemnând în contextul nostru, a accepta să te bazezi în totul pe Dumnezeu, împlinind voia Lui, atunci rezultatele sunt extraordinare. Dacă ne gândim că Samuel a crescut în vremea fiilor lui Eli (oameni răi şi de nimic), dacă ne gândim că atmosfera spirituală a poporului Israel a fost sub orice critică, este pur şi simplu o minune cum de Samuel a crescut atât de frumos şi a influenţat atât de mult pe poporul Domnului în vremea lui, în bine. Numai Dumnezeu poate aşa ceva şi numai un om (un părinte) dedicat total Domnului cu un caracter transformat de harul Domnului poate oferi o aşa influenţă unui copil.

În al 4-lea rând, Ana este plină de respect, consideraţie, pentru omul lui Dumnezeu, Eli. Ea îi spune lui Eli cum Domnul i-a ascultat rugăciunea şi ce are de gând să facă (1:26-28). Deşi Eli i-a interpretat greşit la un momendat rugăciunea ei (1:13-14), deşi Eli nu a fost un părinte bun şi Domnul a adus pedeapsa faţă de casa lui (cap. 2-4), totuşi pentru Ana Eli este omul lui Dumnezeu prin care Domnul are ceva de spus pentru ea (1:17-19). Respectul acesta faţă de omul lui Dumnezeu se vede în mod clar şi la Samuel (cap. 3). De asemenea ea este plină de respect faţă de Elcana, soţul ei, chiar dacă el a mai luat o soţie care o tot înţepa. Acest respect se vede din faptul că ea ţine cont de soţul ei atunci când face promisiunea faţă de Domnul (1:21-23; Num. 30). Ea este supusă soţului ei şi supune promisiunea făcută Domnului autorităţii soţului, pentru că aşa vrea Domnul. Ana, deci, este plină de respect faţă de oamenii lui Dumnezeu, faţă de soţul ei, faţă de autoritate şi faţă de bărbaţi. Ana se arată ca o femeie adevărată, acceptându-şi locul şi rolul, date ei de Dumnezeu. Toate acestea (nu pot să-mi dau seama cum) le vedem în Samuel mai târziu. Influenţa Anei s-a transmis într-un mod tainic, dar real. Aceasta arată că Ana a avut un caracter lăuntric extraordinar de plăcut înaintea Domnului şi înaintea oamenilor.

În acest fel, prin credincioşia ei faţă de Domnul, ea, prin statutul ei de mamă, prin acceptarea locului şi rolului ei date de Domnul a făcut o lucrare extraordinară: l-a format şi l-a lansat pe Samuel în împlinirea planurilor lui Dumnezeu, într-o lucrare deosebită. Ana nu se remarcă prin activism remarcabil ci prin slujirea caracterului ei, o slujire din umbră. Analizând ce a făcut Ana în comparaţie cu lucrarea multor femei din vremea de astăzi (foarte ocupate, foarte implicate în multe, în prim-planul multor lucrări), putem spune: Ana a făcut lucruri mari pentru Domnul, în slujirea caracterului ei, în locul dat ei de Domnul. Se poate spune oare la fel despre slujirea multor femei de astăzi?

3.     Ana – o femeie cu o concepţie înaltă despre Dumnezeu

Cântarea Anei (2:1-10) este remarcabilă. De ce?

În primul rând, pentru că nu este una elaborată la un birou la care să o vedem pe Ana să-şi etaleze abilităţile literare de a compune cântări. Această cântare este o izbucnire a inimii ei, a bucuriei din ea, deci cântarea este foarte naturală şi care rezultă dintr-o experienţă reală cu Dumnezeu. Ea degajă un parfum puternic şi natural. Tot ceea ce este natural este cu adevărat frumos, deosebit. Bucuria ei este fără margini. În 2:1 Ana spune: „Mi se bucură inima în Domnul…”. Pentru că puterea ei a fost înălţată de Domnul, pentru că acum are gura larg deschisă împotriva vrăjmaşilor ei. Pentru că a experimentat ajutorul Domnului. Ceea ce este interesant este faptul că ea nu spune mai nimic de copilul ei Samuel. Bucuria ei nu stă neapărat în faptul că acum are un copil pe care îl iubeşte, etc. Bucuria ei este aceea că ea, o femeie stearpă, a putut naşte un copil. Că Domnul a intervenit în viaţa ei. De asemenea, bucuria ei se datorează faptului că Penina şi alţi oameni nu mai pot spune despre ea că este în afara binecuvântării Domnului. Acesta este motivul bucuriei ei. Vrăjmaşii ei sunt toţi cei care o acuzau de păcat de persoană exclusă din binecuvântarea Domnului. Toţi cei care au contestat binecuvântarea Domnului asupra ei, toate gândurile că „n-ai nici o şansă înaintea Domnului şi că eşti lepădat de Domnul” – ei bine, toţi aceştia, toate acestea, sunt duşmanii ei, duşmanii credincioşilor Domnului. În v. 3 Ana spune că cei care se cred în binecuvântarea Domnului (ca Penina, de pildă), din cauza faptulul că au (are) copii, ei vorbesc cu îngâmfare. De ce? Adevărul este că indirect ei se bazează pe capacitatea lor (pe sănătatea şi rodnicia trupului lui lor), nu pe Dumnezeu.  Ei au impresia că sunt (prin faptul că au copii) credincioşi Domnului, pe când ceilalţi care nu au nu sunt credincioşi. Ana le răspunde acestora. Ea spune că Domnul cunoaşte mai bine inima ei şi cunoaşte credincioşia din inima ei, chiar dacă ea nu are deocamdată copii. Domnul care ştie credinţa ei a dovedit faţă de toţi că ea este credincioasă cu adevărat (Domnul i-a dat un copil prin intervenţia Lui miraculoasă, în ciuda incapacităţii ei fizice). Domnul, deci, a vorbit El Însuşi în locul ei înaintea oamenilor, arătând credinţa ei într-un mod care închide gura tuturor duşmanilor ei. Aşadar, cântecul ei nu este unul elaborat de inteligenţa ei, ci unul care izbucneşte în mod natural dintr-o lucrare a lui Dumnezeu care depăşeşte puterea naturală a oamenilor aroganţi şi a duşmanilor ei.

În al 2-lea rând, Ana foloseşte această experienţă personală pentru a Îl prezenta pe Dumnezeu aşa cum El este. El răstoarnă totul cu susul în jos. Cei puternici sunt prăbuşiţi şi umiliţi, cei nevrednici sunt înălţaţi. În acest fel Dumnezeu se arată ca Unul care creează totul din nimic (de aceea Ana vorbeşte despre El ca şi Creator – 2:8). Chiar şi cei credincioşi pot cădea în capcană atunci când se uită la Dumnezeu. Mulţi cred că Domnul poate face ceva dacă ei au merite, sau dacă ei pot face ceva anume. Ana însă Îl prezintă pe Dumnezeu ca Unul care lucrază în viaţa omului nu prin meritele, sau prin puterea lor; El lucrează în cei nevrednici ca Unul care creează totul din nimic. De aceea El merită, şi numai El, toată gloria. În 2:2-9 Ana arată că în toate domeniile vieţii Dumnezeu acţionează aşa. El urmăreşte gloria Lui, nu a oamenilor. Când oamenii îşi acceptă nevrednicia şi îşi pun toată încrederea lor în Domnul, ca Ana, atunci Domnul se arată în toată măreţia Lui, şi atunci binecuvântarea Domnului este cu adevărat peste aceştia. Atunci oamenii aceştia sunt înălţaţi de Domnul în faţa celor mândri. Ana Îl arată pe Dumnezeu ca Dumnezeu care binecuvintează într-un mod miraculos şi într-un mod măreţ pe toţi cei care se umilesc înaintea Lui, dar va prăbuşi pe toţi aceia care se cred mari şi puternici.

În al 3-lea rând, Ana spune ceva incredibil. Ea priveşte, prin Duhul Sfânt, în viitor şi spune că Domnul va da Împăratului Său putere şi va înălţa pe Unsul Său. Aluzii foarte clare la Domnul Isus Cristos. Sunt afirmaţii clar mesianice. Dar afirmaţiile ei sunt, putem spune, în contradicţie cu ceea ce era la acea vreme în Israel. În Israel nu era pe atunci împărat (Jud. 21:25). Abia când Samuel va avea aprox. 70 de ani, poporul va cere explicit un împărat (1 Sam. 8). Ana anticipează această vreme. Ana anticipează aceasta pentru că nevoia unei conduceri adevărate în poporul Domnului se punea foarte serios. Ea profeţeşte ridicarea Împăratului Domnului. De fapt ea vesteşte faptul că, în situaţia în care poporul va vrea un împărat (şi lucrul acesta va reprezenta o îndepărtare de Domnul – vezi 1 Sam. 8-12), Domnul, pe fondul căderii spirituale a poporului, şi chiar în ciuda acesteia, Îşi va ridica Împăratul Lui şi prin El Dumnezeu Însuşi va conduce poporul Său. Lucrul acesta s-a întâmplat atunci când a fost ridicat David ca împărat peste Israel (1 Sam. 16) şi prin el Domnul va ridica pe Unsul Său – Fiul lui David, ca Împărat veşnic peste poporul Său (Lc. 1:30-33). Ana, prin credinţă vede toate acestea. Ceea ce este extraordinar, este faptul că Samuel, fiul Anei va avea o contribuţie esenţială în acest demers al lui Dumnezeu în istoria planului Său cu poporul Lui. Samuel este cel prin care Israel este restaurat în plan spiritual, cel prin care este uns Saul ca împărat al lui Israel, cel prin care Dumnezeu îl avertizează pe Israel că în acest fel părăseşte pe Domnul, dar îl asigură de binecuvântarea Domnului, şi cel prin care David este uns ca împărat mai târziu peste popor. Profeţia Anei se răsfrânge asupra lucrării lui Samuel de mai târziu. Domnul, pentru Ana, este Domnul soluţiilor viitoare ale restaurării lui Israel, prin lucrarea pe care o va face prin Împăratul (Unsul) Său.

Ana Îl vede pe Dumnezeu nu doar ca Cel care a binecuvântat-o pe ea; ea foloseşte experienţa binecuvântării ei pentru a-L mărturisi pe Dumnezeu care este El Însuşi Sfânt, Minunat, Creatorul, Cel care binecuvintează în chip veşnic. De asemenea, Dumnezeu este Cel care lucrează în viitor: Îşi va ridica Împăratul şi Unsul Său pentru ca prin El să-şi ridice mântuirea Sa în poporul Său. Acesta este Dumnezeul Anei. Aşadar, Ana direcţionează privirile tuturor spre Dumnezeu şi spre viitorul mesianic al arătării gloriei lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai înaltă teologie despre Dumnezeu. Îţi vine să pui întrebarea: Cum o femeie, simplă, din perioada Vechiului Testament (perioada revelaţiei incomplete a lui Dumnezeu) are o înţelegere atât de mare, de înaltă despre Dumnezeu, în situaţia în care mulţi sfinţii ai vremii noastre sunt atât de mediocri în cunoaşterea lui Dumnezeu? Noi suntem chemaţi să ne răspundem personal în ceea ce priveşte cunoaşterea identităţii Dumnezeului nostru.

4.     Ana – beneficiara unei binecuvântări dincolo de ceea ce ea a gândit

Prin Eli Ana a primit de la Dumnezeu binecuvântarea şi a altor copii din partea lui Dumnezeu. Ea a avut în final 6 copii (2:20-21), deci încă 5 copii. Aceasta a fost o răsplătire din partea Domnului. Dumnezeu nu rămâne niciodată dator. Dacă Îi dai ceva Domnului din toată inima, El îţi dă înapoi mult mai mult decât ai dat. Aşadar merită să dăm Domnului tot ceea ce suntem şi ceea ce noi avem. Domnul ne va face să vedem că acest lucru se va întoarce la noi printr-o binecuvântare neaşteptată, dar extraordinară. Ana nu a cerut 6 copii de la Domnul, ci numai un băiat. Apoi l-a dat Domnului. Domnul însă îi dă Anei, fără să ceară, copii în plus. Cine mai putea spune după aceasta că Ana este în afara binecuvântării Domnului?

În acelaşi timp, Ana a avut – prin Samuel (spunem din nou) – un copil, un om de excepţie. Samuel este (în caracterul său şi în lucrarea care o va face) imaginea caracterului Anei. Ana s-a investit, putem spune, în Samuel. Ana a făcut, prin Samuel, ceea ce extrem de puţine femei din lume au făcut. Putem spune că aspiraţiile ei (vezi în special cântecul ei), dorinţele ei, rugăciunile ei, lucrarea ei tainică, toate acestea capătă substanţă şi contur prin Samuel. În doar 2 capitole (1 Sam. 1-2) descoperim un caracter şi o persoană de o bogăţie pe care numai Dumnezeu le poate da.

Iată, deci, ce înseamnă să faci o lucrare, în duh de rugăciune către Dumnezeu, cu deplină încredere în El, cu toată dedicarea şi curăţia inimii, în cadrul pe care Dumnezeu ţi-l stabileşte, conform statutului pe care El ţi-l oferă în lume, în umilinţă înaintea Lui şi înaintea oamenilor! Iată ce înseamnă să-L laşi pe Dumnezeu să lucreze în toată autoritatea şi cu toată libertatea prin tine! Iată ce înseamnă să nu te superi pe Dumnezeu pentru handicapurile şi limitările pe care Dumnezeu le hotărăşte pentru tine, ci să le faci subiecte de rugăciune, stăruind în ea şi bazându-te în totul pe promisiunile Domului! Rezultatul este ceva dincolo de înţelegerea noastră. ANA – MAMA LUI SAMUEL. Aceasta a fost slujirea ei. Dar ce slujire!

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_sept07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) – Scopul Şcolii Duminicale / Darul de motivare al învăţăturii (Daruri spirituale # 4)

download - Copie

Darul de motivare al învăţăturii

(Daruri spirituale # 4)

Romani 12:3-8, Ezra 7:10, Luca 1:3

Când vorbim de un Dar de Motivare Spiritual ne referim la centrul motivaţiei pe care l-a oferit Dumnezeu unui creştin care ne determină pe noi să ne comportăm aşa cum o facem de fapt.

Fiecare creştin are cel puţin una dintre aceste motivaţii centrale şi se aşteaptă ca să le folosească în biserică pentru slava lui Dumnezeu. Noi dezvoltăm opusul şi trăsăturile rele ale darului nostru dacă nu-l ascultăm pe Dumnezeu. Noi ne judecăm şi ne criticăm unul pe altul pentru că nu avem aceleaşi motivaţii pe care le avem noi înşine.

Atunci când descoperim şi ne folosim darul nostru există o mare bucurie şi satisfacţie în vieţile noastre. Aceasta este pentru că noi funcţionăm în felul pe care l-a intenţionat Dumnezeu. Dar dacă nu ştim, sau nu ne folosim darul nostru, sau dacă încercăm să folosim un dar, pe care nu-l avem, atunci apare nefericirea şi frustrarea.

Să privim acum, dar, la Darul de Motivare al Învăţăturii. Darul spiritual de Învăţătură este motivaţia oferită de Dumnezeu şi abilitatea specială de a studia şi sistematiza Scriptura pentru a-i putea instrui pe alţii despre viaţa creştină.

 Darul spiritual de Învăţătură implică trei lucruri: Studierea, Sistematizarea şi Instruirea.

 1 – Acesta implică dorinţa şi disciplina de a studia scriptura pentru a descoperi adevărul lui Dumnezeu.

2 – Învăţătorul are de asemenea o abilitate specială dată de Dumnezeu pentru a sistematiza informaţia din scriptură pentru ca alţii să o poată învăţa cu uşurinţă.

 Învăţătorii sunt capabili să împartă conceptele mai largi în piese mai mici şi să le pună într-o ordine logică. Ei sistematizează; ei pun lucrurile într-un sistem mic pentru a fi mai uşor pentru noi să le învăţăm, să le reamintim şi să ascultăm de legile lui Dumnezeu.

 3 – Învăţătorii sunt de asemenea adepţi ai instruirii şi învăţării noastre.

 Învăţarea scripturală are două aspecte:

 Transferul Informaţiilor, oferirea faptelor şi învăţarea conceptelor Cuvântul lui Dumnezeu.

 Ele învaţă de asemenea prin Exemple Vi, aşa încât alţii să poată urma modelul lor şi felul de viaţă.

Apostolul Pavel scrie în 1 Corinteni 11:1, „Urmaţi exemplul meu, cum şi eu urmez exemplul lui Hristos”.

 Acum, Motivarea de bază a unui Învăţător este aceea de a clarifica adevărul lui Dumnezeu. Ei analizează conceptele complicate şi le împart în idei clare şi simple pe care le putem pricepe şi noi. Dorinţa lor este de a ne ajuta să înţelegem ceea ce spune Dumnezeu aşa încât noi să ascultăm cu perfecţiune.

 Acest dar este apropiat de Profeţie şi este ceva greu de distins de acesta. Dar, profetul ne spune ceea ce vrea Dumnezeu, în timp ce învăţătorul ne spune cum să o facem. Învăţătorul lucrează la intelectul nostru, mintea noastră raţională, în timp ce profetul lucrează la emoţiile şi voinţele noastre. Avem nevoie de ambii pentru a ne face să-l ascultăm pe Dumnezeu.

 Învăţătorii sunt pentru biserici ceea ce corpul profesoral este pentru o şcoală sau un colegiu. O şcoală este bună doar ca profesorii sau învăţătorii ei. o biserică e bună doar ca învăţătorii ei, în acelaşi fel cum un lanţ este atât de puternic ca cea mai slabă legătură a sa. În decursul istoriei învăţătorii au fost legătura cea mai slabă din lanţul Bisericii. De fapt, o biserică este buna precum este devoţiunea şi disciplina acelora cu darul de învăţătură.

 Vedeţi, ei pot să aibă darul – Dumnezeu poate să le fi dat motivaţia – însă ei au anumite responsabilităţi în felul cum trebuie să folosească darul lor.

 Acest lucru este adevărat despre toate darurile. Dumnezeu ni le dă nouă într-un fel similar felului cum El dă unui nou născut abilitatea de a juca fotbal. Bebeluşul are abilităţile atletice, însă acel copil are responsabilitatea de a exercita, a se pregăti şi a se disciplina pe sine să înveţe să vadă acele abilităţi pentru a putea juca fotbal. Dumnezeu oferă creştinilor nou născuţi daruri spirituale, de care noi suntem responsabili să le dezvoltăm şi să le învăţăm să le folosim în mod corect.

 Descoperim responsabilităţile unui învăţător în Vechiul Testament. Scribul Ezra, le descrie pentru noi în Ezra 7:10, „Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile”.

 Vedem că Ezra se devotă pe sine – el doreşte să facă aceste lucruri – şi se disciplinează pe sine să facă trei lucruri aici:

 Primul – Studiu – El s-a devotat pe sine disciplinei studiului Cuvântului lui Dumnezeu.

 Al doilea – Observarea – Învăţătorii trebuie să asculte Adevărul lui Dumnezeu şi să trăiască drept exemple.

 A observa, aici, nu este a privi la Legea lui Dumnezeu, ci a o asculta. Vedeţi, noi avem nevoie de exemple, precum şi de fapte pentru a învăţa să-l ascultăm pe Dumnezeu. O femeie de cinici picioare înălţime şi 300 de pounds (136 de kg) nu este probabil un învăţător prea eficient pentru clasa de Verificarea Greutăţii (doar dacă ea a fost 500 de pounds şi acum este în drumul ei spre mai jos). Un bărbat de şase picioare şi patru inch, 140 de pounds (63 de kg) nu va fi un învăţător eficient de lupte Sumo.

 Al treilea domeniu în care s-a devotat Ezra era însăşi Învăţătura.

 Învăţătorii nu ar trebui să ţină informaţia pentru ei înşişi. Deşi ei ar fi fericiţi să continue să strângă cunoştinţă, ei au responsabilitatea de a lucra la instruirea altora. Ei trebuie să înveţe de fapt căile Domnului şi pe noi ceilalţi.

 În Tit 2:7-8, Pavel îl instruieşte pe Tit, un tânăr pastor-învăţător, în felul cum să-şi folosească darul de învăţătură, „şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi”.

 Prin urmare, Învăţătura trebuie să fie:

 + Prin Exemplu – prioritatea numărul unu al unui profesor este stilul său de viaţă.

 + Prin Integritate – aceasta este absenţa oricărei corupţii, aşa că se referă la ferirea noastră de căutarea faimei, sau banii sau câştigul personal.

 + În Seriozitate – aceasta este cu demnitate şi onoare.

 + Şi cu „Vorbire Sănătoasă care nu poate fi condamnată” – ceea ce înseamnă că trebuie să fie corect în cuvinte şi doctrine, adică, în cunoaşterea adevărului şi învăţarea acestuia în mod corect.

 Acum, Caracteristicile unui Învăţător.

 # 1 – o dorinţă insistentă de a cunoaşte adevărul.

 În Eclesiastul 1:12-13, Solomon scrie, „Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor”. Învăţătorii iubesc să studieze! Oricând, oriunde. Dacă ei nu au nimic altceva de studiat, ei vor desface un pix să vadă cum lucrează acesta. Barbara şi Eric obişnuiau să mă întrebe „Ai de gând să citeşti în vacantă?” Învăţătorul tinde să înveţe din ce în ce mai mult, şi sursa lor primară de informare este citirea.

 # 2 – ei au de asemenea o dorinţă de a-i avea şi pe alţii să cunoască, să înţeleagă şi să înveţe adevărul.

 Rugăciunea lui Pavel pentru biserică în Efeseni 1:17-19, este un exemplu al acestei dorinţe. El spune, „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui”.

 Luca 1:3 ne oferă încă patru caracteristici. Luca scrie, „după ce am făcut cercetări cu de-amăruntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele”.

 # 3 – accentul pe acurateţe, pe care el „le-a cercetat cu de-amănuntul”.

 Învăţătorii se supără când lucrurile nu sunt precise, corecte şi clare.

 # 4 – accentul pe cercetarea minuţioasă, el „a cercetat toate lucrurile de la început” (de la obârşia lor în versiunea din romana, n. tr.).

 # 5 – accentul pe cercetarea personală, „după ce am făcut cercetări”.

 Învăţătorii nu cred pe alţii. Ei trebuie să o vadă pentru ei înşişi. Învăţătorii trebuie să fie toţi din Missouri, ştiţi, „Show-Me State” (Statul Arată-mi, n. tr.).

 # 6 – accent pe ordine, „să ţi le scriu în ordine”.

 Învăţătorii împart lucrurile în cele mai simple părţi ale lor şi pun acele părţi în sisteme fine de ordine logică. De obicei, Învăţătorii pot să scrie mai bine decât vorbesc ei. De aceea eu îmi scriu predicile.

 Dr. Richard Lovelace, un profesor de la Gordon-Conwell Theological Seminary, când am fost eu acolo, a putu să scrie cele mai organizate cărţi şi să tină prelegeri cu schiţe, însă când a început să vorbească, el era cam peste tot în lume.

 El era clasicul „profesor absent din minte”. Un alt profesor l-a văzut odată stand lângă maşina lui privind cheile din mâna lui, şi a întrebat, „Pot să te ajut?” „Nu”, a fost replica, „Tocmai mi-au căzut cheile şi când le-am ridicat nu-mi puteam aduce aminte dacă intram în maşină sau dacă ieşeam din ea.”

 Un alt lucru, Învăţătorii pot fi adesea mai îndrăzneţi în scriere decât în persoană. Pavel spune despre sine în 2 Corinteni 10:1, că el era „timid” când era faţă în faţă cu ei, dar „îndrăzneţ” când era departe!

 # 7 – învăţătorii privesc adesea la a prezenta adevărul în feluri noi şi proaspete.

 Pavel „a devenit toate lucrurile la toţi oamenii pentru a-i mântui”, spune 1 Corinteni 9:23. El a ales o abordare total diferită pe Vârful lui Marte decât atunci când era în sinagogile evreieşti. Şi Isus, Învăţătorul Stăpân, a folosit multe, multe tehnici de învăţare şi stiluri pentru a descrie dragostea lui Dumnezeu şi cerinţele.

 Descoperim încă două caracteristici de învăţători în Fapte 17:11, „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa”.

 # 8 – învăţătorii testează informaţia nouă prin adevărul stabilit al Bibliei, Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

 Şi # 9 – învăţătorii testează învăţătura altora prin acurateţea lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

 # 10 – învăţătorii de obicei au convingeri puternice, personale şi crezuri despre Biblie.

 Pavel scrie în 2 Timotei 1:12, „căci ştiu în cine am crezut şi sunt încredinţat”.

 În Galateni 2:11 Pavel apostolul mai nou, s-a luat de Petru, liderul stabilit al bisericii timpurii. Pavel spune, „i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit”.

 # 11 – învăţătorii pun de asemenea standarde înalte pentru ei înşişi.

 Aceasta este de obicei o trăsătură de perfecţionism în învăţători. Conform cu Iacov 3:1 ei ştiu că învăţătorii vor fi judecaţi mai aspru aşa că ei se încordează şi merg înainte spre ţel, aşa cum spune Filipeni 3:14. Învăţătorii fac aceasta ca după ce au predicat altora ei să nu fie descalificaţi pentru însăşi premiu (1 Corinteni 9:27).

 Acum, există capcane şi neînţelegeri pentru învăţători.

 # 1 este mândria în cunoaşterea lor.

 Se pare pentru alţii că învăţătorul este mândru de ceea ce ştie el sau a învăţat. Şi ei ar putea dezvolta o atitudine de ştie-tot, dacă nu cedează lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 8:1 se spune, „Cunoştinţa îngâmfă” ne face mândrii şi aroganţi.

 Datorită cunoaşterii lor, învăţătorii cred că ei ar trebui să fie în control. Când eu eram în conducerea Colegiului Creştin Berkshire, câţiva din corpul profesoral s-au adunat şi au prezentat o propunere verbală administraţiei. Aceasta spune în fond că, „noi suntem cei care cunoaştem adevărul despre ceea ce să facem, aşa că noi ar trebui să fim în controlul acestui colegiu”. De sigur, cei cu darul de conducere, au închis subiectul în grabă!

 Datorită mândriei, învăţătorului îi poate lipsi sensibilitatea şi căldura din predarea lor. Dar Romani 12:3 ne avertizează, „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine”. Şi 1 Corinteni 8:1 spune „cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte”.

 # 2 Învăţătorii trebuie să-şi folosească darul lor în dragoste, adică în răbdare, amabilitate şi bunăvoinţă.

 2 Timotei 2:24-25 le spune învăţătorilor să nu se certe, ci să fie blânzi şi nu plini de resentimente. Ei trebuie să instruiască cu blândeţe, aşteptând ca Domnul să-i convingă pe alţii. Vedeţi, nu educaţia sau pregătirea îl face pe profesor, ci atitudinea corectă.

 # 3 a treia prăpastie pentru un profesor este supra-accentuare studiului şi cercetării, care îl poate facă să piardă din vedere aplicaţia practică pentru viaţă.

 Uneori ei uită să ne spună cum să folosim marea magazie de informaţie pe care vor să ne-o predea. Ei se aşteaptă că fiecare altcineva să aibă propria lor motivare, adică, să asculte adevărul de îndată ce este auzit. Ei neglijează uneori aplicaţia practică, aşa ca restul dintre noi să ştie exact ceea ce să facem.

 # 4 accentul lor pe acurateţe duce la detalii mărunte care plictisesc pe ceilalţi de moarte.

 Când profesorii spun povestiri, ei includ o mulţime de lucruri inutile. Şi există o tendinţă pentru profesori să fie tărăgănaţi şi să treacă peste timp, pentru că vor să aducă aşa de multă informaţie la timpul de predare.

 # 5 când învăţătorii testează cunoaşterea şi predarea altora, ei pot deveni neiertători, chiar asprii şi critici.

 Dacă altcineva face cea mai mică greşeală, profesorii descalifică tot ceea ce are persoana aceia de spus. Ei încearcă să scape de bebeluş cu o baie.

 Deci, care sunt acţiunile şi atitudinile unui învăţător?

 Când învăţătorii sunt dedicaţi lui Dumnezeu, în general ei:

 + nu se gândesc prea înalt despre ei înşişi, şi

 + sunt dedicaţi spre folosirea darului lor pentru a-i ajuta pe alţii în harul şi cunoaşterea lui Hristos.

 În mod specific:

 1 – ei se controlează pe sine.

 Pavel spune în 1 Corinteni 9:27 „mă port aspru cu trupul meu, ca nu cumva eu însumi să fiu lepădat”.

 2 – există reverenţă şi respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

 În 2 Timotei 2:15 Pavel vorbeşte despre „mânuirea corectă a Cuvântului adevărului”.

 3 – Ei sunt sârguincioşi în căutarea adevărului.

 Şi 4 – Minuţioşi în urmărirea adevărului.

 5 – Ei vor fi dependenţi şi consistenţi în viaţa lor, căci învăţătorii ascultă cu stricteţe Cuvântul lui Dumnezeu.

 6 – Ei sunt siguri şi tari în convingerile lor.

7 – Răbdători în studiu şi în procesul învăţării altora.

 Pe de altă parte, dacă învăţătorii nu sunt supuşi lui Dumnezeu opusul devine evident în viaţa acestora: auto-tolerant, lipsit de respect faţă de Scriptură, leneş, defectuos, îngrijorat şi nerăbdător cu Dumnezeu şi cu alţii.

 # 6 – o dificultate finală a unui învăţător care nu este supus lui Dumnezeu este că imaginea sa despre sine devine distrusă.

 Ei cunosc adevărul şi dacă nu-l ascultă ei ştiu că păcătuiesc. Când nu facem ceea ce a intenţionat Dumnezeu pentru vieţile noastre, avem puţin respect de sine. Cuplează aceasta cu standardele foarte înalte alte profesorului de perfecţionism şi va fi uşor pentru un învăţător să devină descurajat şi să se simtă ca un eşec.

 Ce s-ar întâmplă dacă nu am avea învăţători, sau dacă cei cu acest dar nu-l folosesc în biserică?

 Două lucruri:

 + Biserica devine slabă şi poate muri, deoarece învăţătorii ne dau hrana spirituală prin care să creştem şi să ne maturizăm în vieţile noastre creştine.

 + Sau, biserica se întoarce spre erezie, adică, aceasta începe se urmeze învăţături false şi stiluri de viaţă păcătoase.

 Avem nevoie de câţiva învăţători în fiecare biserică pentru a se putea verifica reciproc, pentru a se menţine adevăraţi unul faţă de altul şi faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

 Până aici am discutat pentru şi despre învăţători.

 Acum doresc să vorbesc pentru un moment acelora care nu au Darul de Motivaţie al Învăţăturii.

 Ceilalţi dintre noi avem patru responsabilităţi în relaţia cu învăţătorii.

 Prima, noi trebuie să testăm predarea lor conform Scripturii. 1 Corinteni 14:29 ne spună să „cântărim bine ceea ce se spune” de către profeţi şi învăţători.

 A doua, Evrei 13:18 ne spune să ne rugăm pentru învăţători ca ei să nu păcătuiască şi să poată trăi ca exemple bune.

 A treia, Evrei 13 18 ne spune că noi trebuie să ascultăm, şi să ne supunem autorităţii învăţătorului.

 Autoritatea învăţătorului este Biblia. Evrei ne spune că noi trebuie să ascultăm învăţătura lor despre Scriptură, aşa încât lucrarea lor să nu fie o povară pentru ei. Învăţătorii se descurajează când ei nu învaţă.

 A patra, Evrei 13:17 ne mai spune să imităm credinţa şi stilul de viaţă al învăţătorului.

 Pentru a rezuma responsabilităţile noastre noi trebuie să menţinem o atitudine de aptitudine de a fi învăţaţi. Noi trebuie să acceptăm autoritatea învăţăturii lor despre Isus şi să imităm ascultarea lor faţă de El.

http://www.voxdeibaptist.org/darul_de_motivare.htm

Revoluția anticomunistă după 30 de ani, dintr-o altă perspectivă

Pagina creștină

Revoluția anticomunistă după 30 de ani, dintr-o altă perspectivă

Am scris acest mesaj, ca un semnal pentru generația nouă, cei care atunci erau prea mici să înțeleagă ce se întâmplă sau pentru cei născuți după acele timpuri. Aveam atunci doar 21 de ani, gata de-a plăti tot pentru libertate. Vă scriu ca un participant direct la Revoluția începută în Timișoara, participant începând cu sâmbăta de 16 Decembrie 1989, însă recunosc că nu mă ridic la valoarea eroilor care au plătit cu viața libertatea câștigată în 1989, de aceea nu am avut niciodată vreo pretenție legată de participarea mea în acele zile istorice și fierbinți, alături de nația mea scumpă și dragă.

Câteva gânduri care le-am învățat în acele zile de Decembrie 1989, trăite printre cei care au avut curajul să plătească totul, chiar și viața pentru o Românie liberă:

1. Revoluția din 1989 a fost clădită pe jertfă, de aceea…

Vezi articolul original 1.054 de cuvinte mai mult

Ajutoarele de stat, acordate de guvernul Ungariei, au dus la o explozie a numărului căsătoriilor

Un nou program guvernamental maghiar pentru promovarea căsătoriilor și a nașterilor de copii, prin acordarea de împrumuturi subvenționate, a contribuit deja la producerea unui boom în căsătorii, deși este încă prea devreme pentru a spune dacă va fi urmat şi de un boom al bebelușilor.

Premierul naționalist Viktor Orban a făcuto prioritate din a convinge cât mai mulți maghiari să se căsătorească și să aibă copii pentru a inversa declinul populației. El a introdus o serie de beneficii fiscale și alte programe pentru a favoriza familiile.

O nouă schemă introdusă în acest an oferă cuplurilor care se căsătoresc înainte de cea de-a 41-a aniversare a miresei împrumuturi subvenționate de până la 10 milioane de forinți (33.000 USD). O treime din împrumut va fi anulată dacă cuplul vor avea doi copii, iar întreaga datorie se va șterge dacă vor avea trei.

Biroul central de statistică (KSH) a declarat că a existat deja o creștere de 20% a numărului de persoane care s-au căsătorit în primele nouă luni ale acestui an. Numărul nunților înregistrate în această perioadă a fost cel mai mare din 1990.

„Programul de stimulare a familiei a fost lansat de la 1 iulie, când au fost introduse diverse beneficii pentru cuplurile care se căsătoresc. Prin urmare aceasta este explicaţia pentru numărul record de căsătorii,” a declarat Gabriela Geczy, statistician KSH.

Doar în luna septembrie, cu 29% mai multe cupluri s-au căsătorit decât în aceeași lună a anului trecut. Un număr mai mare de nunţi în septembrie nu s-a mai înregistrat din 1979.

La începutul lunii noiembrie, guvernul ungar a spus că peste 50.000 de cupluri au depus solicitări până la acea dată pentru noile împrumuturi subvenționate.

Rămâne de văzut dacă tinerii proaspăt căsătoriţi vor face şi pasul următor, acela de a naşte şi copii. Până în prezent, rata nașterilor a scăzut ușor în acest an, la 1,48 bebeluși pe femeie, de la 1,49 în anul anterior.

Ungaria, la fel ca multe alte țări europene, în special în estul fostului comunist, se luptă cu o scădere a natalității. Guvernul de dreapta al lui Orban se opune cu fermitate imigrației.

Sursa: NY Times

https://www.stiricrestine.ro/2019/12/05/ajutoarele-de-stat-acordate-de-guvernul-ungariei-au-dus-la-o-explozie-a-numarului-casatoriilor/?

Biserica care nu a vrut să moară…

B a r z i l a i – e n – D a n

După ce am aterizat în Vancouver am căutat repede cel mai experimentat om din zonă să-mi explice istoria bisericii pe care urma să o păstoresc și să mă îndrume pe cât se poate. Nu cunoșteam comunitatea, nu aveam familie în biserică, nici prieteni, și pe lângă toate acestea abia terminasem seminarul. Pastorala o știam de la tata, însă nimic mai mult. Aveam cu mine pe Manana, Evanghelia, câteva schițe studențești de predici și 2-3 cărți ce mai încăpuseră în geamantan. Eram singuri.

Respectiva persoană m-a informat rapid și fără tact că biserica este moartă și că venirea mea aici nu este nimic mai mult decât o ambiție a unora, și că am greșit că am ales să mă împiedic de unul singur de brazdele prea tari pentru spiritul meu copilăresc și proiectele naive. A plătit el consumația și ne-am despărțit.

Am început slujirea, de fapt nu am avut…

View original post 1,083 more words

Biserica care nu a vrut să moară…

Sodoma și Gomora în catedrala Sf. Ștefan din Viena. Show LGBT cu Conchita Wurst în altar. Cu binecuvântarea cardinalului, ca și anul trecut

Sodoma și Gomora în catedrala Sf. Ștefan din Viena. Show LGBT cu Conchita Wurst în altar. Cu binecuvântarea cardinalului, ca și anul trecut
Pentru combaterea SIDA, catedrala Sf. Ștefan din Viena și-a oferit altarul activiștilor LGBT și travestitului Conchita Wurst. Cu binecuvântarea și în aplauzele cardinalului Schönborn.
Diavoli, dansatoare cu pieptul gol, cu coarne și salopete din latex, catarame cu cranii, travestiți, pene, lumânări, muzică electronică și fum roșu. Și peste toate, crucifixuri, veșminte preoțești și felinare. Așa a arătat anul trecut, la 30 noiembrie, evenimentul caritabil LGTB, organizat pentru al doilea an la rând cu ocazia zilei mondiale împotriva SIDA. Locul: Catedrala Sf. Ștefan din Viena.  Evenimentul s-a ținut cu binecuvântarea cardinalului Christoph Schönborn, aflat în public în primul rând.
Iar spectacolul nu pare sa fi fost diferit nici anul acesta. Pentru că vedeta show-ului a fost travestitul austriac Conchita Wurst, care și-a câștigat faima la nivel mondial după ce și-a reprezentat națiunea la Eurovision 2014.
Organizatorul evenimentului, activistul homosexual Gery Keszler, a mulțumit cardinalului Schönborn pentru generozitatea sa, considerând că spectacolul de strângere de fonduri pentru victimele HIV din acest an va fi un succes. Spectacolul a fost co-sponsorizat de Cavalerii din Malta, filiala din Austria.
„Cardinalul Christoph Schönborn intenționează din nou să desacralizeze Catedrala Sf. Ștefan cu lucruri abominabile homosexuale”, a adeclarat o persoană din Asutria, care a dorit să-și păstreze anonimatul, pentru LifeSiteNews.
„Un anumit domn Gery Keszler este organizatorul blasfemiei numite „bal de viață ”, un eveniment gay de strângere de fonduri,  și o orgie. Este un prieten apropiat al cardinalului Schönborn ”, a spus sursa.
De altfel, anul trecut, cardinalul Schönborn a fost criticat pentru că a permis și a participat la evenimentul din catedrală. Părintele Johannes Maria Schwarz a publicat un articol pe site-ul Kath.net criticând utilizarea catedralei pentru evenimentul secularist. El a susținut că, deși banii s-au îndreptat către o cauză bună – un spital HIV din Africa de Sud, această casă a lui Dumnezeu, „inima Vienei Catolice”, a fost transformată într-o „sală polivalentă”. Evenimentul poate demonstra foarte bine  „moartea unei Biserici slăbite ”, a adăugat el.
CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/externe/Sodoma-si-Gomora-in-catedrala-Sf.-Stefan-din-Viena.-Show-LGBT-cu-Conchita-Wurst-in-altar.-Cu-binecuvantarea-cardinalului-ca-si-anul-trecut-159134

William Branham – Atac cibernetic reușit împotriva lui John Collins

Recent, sute de video-uri foarte bine documentate cu privirea la multele falsuri, minciuni si ipocrizii din viata si slujba lui Branham au fost atacate să fie șterse definitiv.

Ani de muncă ar fi fost aruncați pe apa sâmbetei. Contul de Youtube a lui John Collins a fost atacat si distrus complet.

Canalul Youtube a lui Collins a fost complet distrus.

Din punct de vedere strategic, cel care a făcut asta, sau cel care a plătit o asemenea acțiune, a făcut-o pentru că a suferit pagube mari. De aceea a atacat sursa care îi aducea paguba. Daca ați citit Arta Razboiului de Sun Tzu vă este clar cum gândesc strategic oamenii când se confruntă cu asemenea situații.

Există un singur mare disperat care a pierdut in ultimii ani sute de urmasi si plătitori de zeciuieli din cauza acelor documentări video extraordinar de bune la care erau atasate imagini si acte originale scanate din librăria si arhiva Primăriei Jeffersonville si altele. Da, cei mai multi suspectează ca e vorba Voice of God Recordings. Dar până nu avem dovezi nu putem si nu avem voie să învinovățim pe nimeni, tocmai de aceea am zis suspect.

Legile federale pentru asemenea actiuni sunt foarte aspre in SUA, asa ca nu imi ramane decat sa ma rog ca FBI sa prinda faptasii. Ar fi un scandal imens sa vedem oameni cu nume grele din VOGR, in catuse pentru asemenea fapte rele. Nu?

Stiti ca si Branham a fost cat pe ce sa fie bagat la puscarie pentru frauda financiara, nu? A scapat la muchie de cutit nu ca a fost gasit nevinovat in mod real, ci pentru ca avocatul lui i-a gasit o portita de scapare legala. Banii de care fusese acuzat ca i-a fraudat, erau disparuti. Asta o spune Branham cu gura lui.

Surpriză!

Surpriza este ca John Collins a dat comunicat in care anunță că avea copii ale acelor videouri si ca va reface intreaga structură si poate ca de data asta in mai multe conturi.

Anuntul lui Collins

Atacatorul are o psihologie extrem de perversa! A vrut sa distruga dreptul elementar la exprimare al unui cetatean american. Ce e mai rau, e ca acel cetatean nu era un infractor cibernetic, nici un om toxic si mincinos ci era un fost sectant in secta lui Branham de unde a iesit dupa ce a vazut mizeria, minciuna, manipularea, haosul care erau imbracate in cateva haine frumoase cu vindecarea divina si botezul in Numele Isus, Epoci Peceti etc. E dreptul fiecarui om sa scrie ce vrea cu argumente, nu cu scop defaimator.

Daca voi puteti minti si insela cu mesajul lui Branham pe altii oamenii, oare alti oameni nu au dreptul sa spuna public ce cred ei despre Branham si mesajul lui?

Hai sa va mai dau o tema de casa in constiinta voastra. Stiti cand veti fi voi bine in fata lui Dumnezeu ca si constiinta? Atunci cand, imaginar vorbind, unele legi ar incerca sa opreasca pe unul care e impotriva voastra, sa isi publice convingerile si voi ati lupta NU CU OMUL care e impotriva voastra, CI CU LEGEA ACEEA care vrea sa il opreasca pe el sa va mai critice.

De ce? Pentru ca acolo e vorba despre ceva mai mult decat un om care va critica. Este vorba despre dreptul si libertatea fundamentala a omului de a se exprima pe care noi ca oameni trebuie sa o aparam.

Ion Ratiu a spus un lucru celebru despre cum vedea el democratia. El a spus ca el s-ar lupta si ar muri chiar pentru apararea dreptului altuia de a-l critica pe el. Va dati seama unde sunt de fapt cu adevarat lucrurile de valoare, divine si frumoase ale intelepciunii si frumusetii lui Dumnezeu? Ce mult seamana asta cu Cristos care in timpul Lui a facut un lucru NEMAIPOMENIT. El a aparat pe cei care trebuiau ucisi pentru pacatele lor. Asa ceva nu s-a mai pomenit in toata istoria lumii pana la El. Acum dupa 2000 de ani pare simplu si usor de inteles dar atunci a fost cu totul altceva. Si mai mult decat atat. Nu i-a aparat doar, ci in final a facut un lucru si mai EXTRAORDINAR. A MURIT PENTRU EI. Parea completa nebunie. Chiar Pavel spune ca nebunia lui Dumnezeu este mai mare decat intelepciunea oamenilor.

Fratilor, voi nu stiti de astea. Voi sunteti la mesaj, voi sunteti Mireasa, voi sunteti super rasa, voi nu aveti nevoie sa stiti ca Dumnezeu iubeste si pe altii si ca le da dreptul si le apara dreptul de a se exprima chiar daca ei nu sunt de acord cu voi.

Stau acum si ma intreb daca intelegeti ceva, sau imi pierd (din nou) timpul cu voi? Poate ca sunteti atat de insensibili incat efectiv, nici chiar Dumnezeu nu va mai poate ajuta, deoarece El nu va forteaza cu nimic. Voi ati uitat adevarul ca Dumnezeu iubeste oamenii si doreste sa fie exprimat NU PRIN IDEI DOGMATICE FALSE CI PRIN CEEA CE EL ESTE: INTELEPCIUNE, ADEVAR, IUBIRE, BUNATATE, si celelate daruri si virtutii din Cuvant…

CE CONVENABIL E PENTRU PARAZITISMUL RELIGIOS DIN MESAJ SA ARUNCE IN FATA OAMENILOR IDEI PE CARE NICI EI NU LE INTELEG DEPLIN SI NU LE CRED IN TOTALITATE, IN LOC SA MANIFESTE CEEA CE ISUS SI APOSTOLII AU MANIFESTAT!

Ce convenabil e sa stai cu burta de 150 kg atarnata pe canapea sa manci bine, sa te uiti la TV la Nasul, sau pe net, si sa crezi ca ce bine esti, dar sa nu iesi niciodata in societate, in strada, in locuri unde miroase urat din cauza saraciei si a mizeriei ca sa manifesti CREDINTA VIE si iubirea lui Cristos pentru oamenii pe care El ii iubeste la fel de mult ca si pe tine.

Da. Pe cel mai amarat si distrus si pacatos betiv dintr-un sat indepartat, Dumnezeu îl iubeste la fel ca si pe tine. Nu mai putin decat pe tine ci la fel ca si pe tine si pana cand tu nu stii si nu simti asta, tu esti un crestin nesimtit, pentru ca nu simti dragostea lui Dumnezeu in nici un fel, afara de dragostea pentru pantecele tau, numai ca acolo domneste un alt dumnezeu.

Ce convenabil e sa ai un stil de viata si credinta sec si parazitar, gol, neroditor, sa asculti predica nr. 200, sa te culci cu gandul ca e sfarsitul timpului de sfarsit si ca nu e treaba ta sa faci ceva…si dupa 10 ani gandesti la fel, si dupa altii 10 tot la fel…si tot asa, apoi fratii tin inmormantarea unor frati in varsta ce erau candva tineri, si apoi a altora si tot asa…pacaleala, prostia, parazitismul, sectarismul si orbirea merge tot inainte…

Frate, ce e cu prostiile astea? Voi nu vedeti in ce intunerec sunteti? Chiar nu vedeti deloc?

Poate ca intradevar sufletul vostru este total gol, pustiu si rece, cum mi-a zis cineva recent despre o adunare de la mesaj la care a fost el inainte.

Sper totusi, si ma rog ca in final veti intelege adevarul, si veti scapa de sub controlul diabolic al ideilor rele si emotiilor negative implantate de Branham in sufletul vostru. Sa revenim la subiect.

Insasi bunicul lui Collins a fost pastorul Tabernacolului Branham timp de 40 de ani si e un om extrem de bine documentat.

Eu zic ca pierderea celui care l-a atacat va fi mai mare pe viitor. Atacatorii nu cunosc psihologia omului care nu mai are nimic de pierdut. Acel om poate deveni foarte puternic si mult mai hotarat. Un om care pierde totul poate fi periculos.

Chiar acum imi amintesc de mine si Nelu Dascal care pe blogul meu de atunci despre dezvoltare personala, motivatie, ma ataca constant. Ba ca eu nu mai cred mesajul, ba ca eu sunt necredincios, ba ca nu stiu ce.

Luni de zile il rugasem pe Nelu Dascal sa ma lase in pace. Am ales sa nu cred mesajul si e decizia si dreptul meu. El nu. Din nou si din nou lovea si ataca in spatiu public ca un om fara minte, fara inima, fara Dumnezeu. Va amintesc ca eu pe acel blog nu am scris niciodata despre Branham sau mesaj, si nici nu aveam de gand asa ceva, insa acest om nu se oprea din atacuri si jigniri. In plus pe langa el au mai venit si altii chiar mai toxici decat el si atacau constant.

Chiar si Biblia porunceste ca atunci cand un om, un strain vrea sa traiasca langa tine in pace, lasa-l. Da-i pace. Lasa omul sa traiasca. Nu e treaba lui sa traiasca cum tu ii impui credinta si modul de viata.

Ei bine fratilor, asa am pornit acest blog.

Vreti discutii despre mesaj? Acum le aveti.

Vreti argumente ca Branham nu a fost ce a spus ca e? Aveti aici mai multe dovezi decat oriunde in limba romana.

Vreti dovezi ca mesajul e plagiatura, minciuna si falsificare? Aveti aici sute de dovezi.

DAR ACUM UNDE ATI DISPARUT?

Am aprins lumina, unde ati fugit?

Oare nu ar fi trebuit sa imi spuneti si mai ales si celorlalti frati care au scris aici articole extraordinare cu dovezi de netagaduit si bazate 100% pe Biblie si pe adevar, un sincer MULTUMESC, pentru ca am avut curajul sa infruntam minciuna la un nivel atat de ridicat? Am fi putut face asta fara Duhul Sfant? Am fi putut demasca o inselatorie atat de mare fara sa fim inspirati si ajutati de Dumnezeu? Voi stiti ce inseamna sa ai curajul sa faci asa ceva? Habar nu aveti. Voi doar criticati. Cand am inceput nu existau atatea materiale si siteuri antimesaj ca acum. A fost greu, dar am razbit.

Eu cred ca voi inca traiti intr-o lume iluzorie intunecata. In loc de asta, voi inca ne urati si probabil ca ati vrea sa dispara acest blog.

Dragii mei. Informatiile din acest blog inseamna usa deschisa pentru voi din inchisoarea spirituala inc are sunteti si eu o las deschisa pentru voi.

Inchei cu o provocare simbolica ca si un joc. Ca si un scenariu. 

Hai sa zicem ca as avea o avere de 1 milion de euro. Nu mi-ar fi frica sa o pun la bataie. Asa ca i-as pune ca recompensa, atat de mult sunt bazat pe Biblie si pe ce am studiat zeci de ani. 

(Luati in chip simbolic suma, dar esenta provocarii nu este simbolica, este reala. Provoc pe toti pastorii si predicatorii de la mesaj.)

OFER 1 MILION DE EURO CELUI CARE NE ARATA CA NU AM SPUS ADEVARUL IN ACEST BLOG! 

OFER 100.000 EURO PENTRU FIECARE ARTICOL CARE SE REFERA LA BRANHAM SI MESAJ SI NU ESTE BAZAT 100% PE BIBLIE SI PE ADEVARUL FAPTIC DIN VIATA LUI BRANHAM SAU INTAMPLARILE SI EVENIMENTELE DIN EA PREZENTATE DE NOI. 

DAU 1 MILION DE EURO ORICUI IMI DA UN SINGUR MOTIV SA LAS TOTUL SI SA URMEZ MESAJUL LUI BRANHAM!

Biserica și statul – editorial

foto: Shutterstock

Noul Testament fiind scris când creștinismul era la începuturi, nu avem indicații biblice clare pentru unele situații în care s-a găsit Biserica în timp. În istorie, Biserica a fost „la putere”, beneficiind de privilegii și de sabia statului pentru a stârpi ereziile. Ea a fost și „în opoziție”, persecutată de autorități. Mai nou, Biserica se poate găsi și într-un stat laic, secularizat, unde creștinismul e doar o opțiune personală de pe „piața de religii”.

În Europa medievală, simbioza Bisericii cu statul a dus la Creștinătate, un spațiu cultural-istoric modelat de creștinism ce există și azi. Însă starea societății din acest spațiu arată că puțini sunt ucenici ai lui Isus, majoritatea fiind „creștini culturali”, nepracticanți. E și cazul României, obișnuită cu formele, „creștină de 2000 de ani” în sensul apartenenței la Creștinătate, dar în care realitățile cotidiene arată limpede că puțini trăiesc autentic credința.

La noi, raportarea Bisericii la stat e definită de simfonia inițiată în Bizanț de la Constantin cel Mare încoace, un mariaj între puterea seculară și cea religioasă lucrând împreună în armonie pentru a forma cetățeni-model ai împărăției divine pe pământ, ai Imperiului Creștin unde statul se ocupa de trupul omului și Biserica de suflet. Biserica se considera sub autoritatea statului, dar și putea apela la forța lui pentru a-și norma adevărurile în societate. O abordare oarecum similară s-a regăsit și la mulți din reformatorii protestanți, și în lumea catolică. Însă, în ultimele secole s-au conturat și noțiunile de libertate religioasă, de separare a Bisericii de stat și secularizare.

La noi coexistă câteva abordări, statul e laic și permite libertatea religiei, dar există și o Biserică dominantă. Dincolo de Ortodoxie, mentalitatea simfoniei a atins toate cultele. Statul favorizează clar bisericile: finanțează salariile slujitorilor, oferă bani de la buget pentru construirea sau întreținerea locașurilor de cult, implementează religia în școli șamd. Liderii religioși sunt prezenți la evenimente publice, alături de reprezentanți ai statului din poliție, primărie, Parlament, Guvern, sistemul de învățământ, etc. Iar bisericile susțin și ele puternicii zilei. Simfonia continuă, dar mai domol.

Privilegiile oferite de stat Bisericii ridică o problemă. Dacă corupția este oferirea de beneficii pentru a determina schimbarea comportamentului normal al entității vizate, atunci abordarea simfonică oare nu subminează rolul profetic al Bisericii în societate, de a spune adevărul, de a lupta contra nedreptăților și corupției generalizate din țară? E greu să „muști mâna care te hrănește”. Un motiv major pentru care mai ales tinerii nu mai sunt interesați de creștinism e exact imaginea bisericii corupte,  „după bani și influență” și departe de valorile pe care ea le predică.

Ce e de făcut? Renunțarea la privilegii ar afecta major bugetul multor culte religioase și ar limita multe misiuni creștine. Părăsim spațiul public, considerăm politica murdară, ne concentrăm pe a răspândi credința în privat? Dacă ne implicăm în politică, un mediu al compromisului și al quid pro quo, cum ne păstrăm integritatea? Ce poate oferi Biserica la schimb unui politician care-și oferă influența? Voturi?

Sorin Pețan

Redactor, Alfa Omega TV Magazin

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/statul/11552-biserica-si-statul-editorial

Este greșit să-l sărbătorim pe Moș Nicolae?

Când eram mică, bunica mea obișnuia să îmi pună dulciuri în cizmulițe în noaptea de 5 decembrie, adică în „noaptea lui Moș Nicolae”. Îmi punea ciocolată, bomboane și o nuielușă, pentru a-mi aminti că trebuie să fiu cuminte în anul următor. Așteptam cu o mare nerăbdare noaptea aceea. A doua zi, mă trezeam dis de dimineață pentru a merge să văd ce primisem, iar la școală toți copiii ne lăudam cu ce „ne adusese Moș Nicolae”.

Crescând, însă, am început să-mi pun întrebări: De unde provine acest obicei? Este greșit să le punem copiilor noștri dulciuri în cizmulițe? 

Sfântul Nicolae a existat în realitate, a fost un episcop din Myra (în Turcia de azi), iar ziua de 6 decembrie îi este închinată lui, deoarece se crede că a încetat din viaţă la această dată, în anul 342, după ce a fost întemniţat pe vremea în care creştinii erau persecutaţi.

Se spune că Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini.

Totuși, e clar că Moșul Nicolae pe care noi îl sărbătorim acum nu prea mai are de-a face cu persoanjul real care a trăit cu multe secole în urmă. Deci, de unde provine personajul mistic pe care îl știm noi azi, cel care aduce cadouri și nuiele?

În tradiţiile româneşti, Moș Nicolae are alte atribuții decât cele ale episcopului: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace să se mărite.

Moș Crăciun și Moș Nicolae au fost unul și același până la un punct. Ambii sunt reprezentați ca fiind oameni în vârstă, cu burtă și barbă. Ambii vin noaptea în casele oamenilor cu un sac în spate plin cu jucării și dulciuri și împart cadouri copiilor care au fost cuminți. (Click aici pentru a afla mai multe despre legenda lui Moș Crăciun)

Simbolurile specifice în seara de Moș Nicolae sunt cizmulițele în care se pun cadourile și nuielile pentru copiii care nu au fost cuminți.

Iată 4 lucruri care sunt greșite la această sărbătoare:

1. Minciuna

Poate că niciodată nu ți s-a părut greșit, ca și părinte, să le spui copiilor că Moș Nicolae este cel care aduce cadouri. Chiar dacă este o minciună mai „inocentă”, pentru a întreține „atmosfera de sărbători”, tot minciună se numește.

Biblia este foarte clară în privința acestui lucru. A noua poruncă este „Să nu mărturisești strâmb, să nu minți!”

Efeseni 4:25 „De aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare unii altora.”……………………………….

2. Dezamăgirea copiilor la aflarea adevărului

Articol de Mihaela Niță

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/alte-religii-filosofii/7969-este-gresit-sa-l-sarbatorim-pe-mos-nicolae

Săracii Sunt Oameni Minunați

Adăugat de Arise For Christ 2 Sep 2017

„Săracii sunt oameni minunați. Într-o seară am ieșit și am luat patru persoane de pe stradă“, mărturisea maica Tereza în discursul de acceptare a premiului Nobel pentru Pace, în 1979.

„O persoană era într-o stare teribilă – și le-am spus surorilor: Voi aveți grijă de celelalte trei, eu o iau pe cea care pare într-o stare mai dificilă. Așa că am făcut pentru ea tot ce a putut face dragostea mea. Am pus-o în pat și un zâmbet atât de frumos i-a apărut pe față. Mi-a luat mâna, după care a spus doar un singur cuvânt: Mulțumesc – și a murit.

Nu puteam să nu-mi analizez conștiința în fața ei și m-am întrebat ce-aș spune dacă aș fi fost în locul ei. Răspunsul meu a fost foarte simplu. Aș fi încercat să atrag puțin atenția asupra mea, aș fi spus că mi-e foame, că mor, că îmi este frig, că sunt în durere sau ceva, dar mi-a dat mult mai mult – mi-a dat iubirea ei recunoscătoare. Și a murit cu un zâmbet pe față.

Ca și acel om pe care l-am luat dintr-o canalizare, pe jumătate mâncat de viermi și l-am adus la casa noastră. <Am trăit ca un animal pe stradă, dar voi muri ca un înger, iubit și îngrijit.> Și a fost atât de minunat să vedem măreția acelui om care putea să vorbească așa, care ar putea muri așa, fără să învinuiască pe nimeni, fără să blesteme pe nimeni, fără să compare nimic. Ca un înger – aceasta este măreția oamenilor noștri. Și de aceea credem ceea ce a spus Isus: Mi-era foame – eram gol – eram lipsit de adăpost – eram nedorit, neiubit și ai făcut toate acestea pentru Mine.“

Când auzi astfel de lucruri este mai bine să taci și să lași Duhul lui Dumnezeu să lucreze dragostea Sa, în viața ta.

Marius Zarnescu, Associate Pastor at Emmaus International inistries

https://www.stiricrestine.ro/

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/saracii-sunt-oameni-minunati-

SĂPTĂMÂNA MARE, ca aceasta, se măsoară după alte standarde decât cele omenești.

Publicat pe 12 Aprilie 2017 de CrestinTotal.ro în Articole

O săptămână Mare,  ca aceasta, se măsoară după alte standarde decât cele omenești. Mărimea ei nu poate fi redată decât de micșorarea noastră, într-atât încât să se vadă El mai clar.

Rugăciunea noastră trebuie să coboare la vibrațiile unui susur blând, ca ruga Lui să se audă. Pentru că noi ne rugăm prea des tot pentru noi. El, în timp ce lupta cu paharul, se ruga pentru alții: pentru cei a căror voce îl va condamna, a căror bici îl va lovi. Pentru cei ce vor lua arginții, care vor striga apoi că nu-L cunosc și vor fugi lăsându-L singur între străini. Se roagă pentru credința celui ce se leapădă, pentru ceasul ce va urma…

În Săptămâna mare, noi trebuie să fim mici, orice act de grandoare e un sacrilegiu. Orice faptă bună, oricât de binevenită, e doar o haina mânjită. Orice ține de ce putem face noi, e nesemnificativ.

El, însă, a redefinit smerenia. Când s-a plecat și a luat ștergarul, când a frânt pâinea, când le-a spus despre Iuda, când a mulțumit, când a stat înaintea celor ce voiau să-l ia la întrebări, … tot ce a făcut El e Mare. Și când a fost trădat, biciuit, și când a dus crucea, când a primit piroane, sau apa cu oțet, Hristos a trasat un drum spre cer. Unul ce trece pe la crucea Sa, singurul care poate da o șansă la eternitate.

În săptămâna Mare trebuie să înțelegem cât de mici și neînsemnați suntem. Și să ne proșternem în adorare, să-l căutăm ca Maria, să nu ne lăsăm până-L vom găsi .

Și apoi să nu-L lăsăm singur. Așa va fi mare săptămâna noastră: fiind noi mici, dar lângă El.

sursa: http://tineri.betania.ro/20962-2/

https://crestintotal.ro/2017/04/12/saptamana-mare-ca-aceasta-se-masoara-dupa-alte-standarde-decat-cele-omenesti/?

SĂ VORBIM ?

Publicat pe 27 August 2017 de ADMIN în Articole

young woman ready to travel with her suitcase

Între oameni stau bagaje de experiențe, mai bune, mai rele, și, de câte ori se privesc își amintesc: nu am fost crezut, nici susținut, am fost acuzat pe nedrept, trădat …  Și celălalt privește tot prin ochelarii experiențelor, și din greu a rămas mai multă circumspecție decât dragoste, mai multă prudență decât curaj.

Ca în majoritatea domeniilor, uneori eșuăm și în relații. Așteptările lăsate să se ofilească în neîmplinire și gustul amar al trădării înveninează inima. O leagă, făcând-o incapabilă să iubească. Atunci când nu mai iubești, ai mereu argumente: bune și justificate de cele mai multe ori.

Și tot atunci, începi să îți observi mai mult semenii, și mai cu seamă carențele acestora. Cauți să înțelegi realitatea care nu îți e prielnică, cauți să îți explici golul din suflet. Când nu mai iubești, tinzi să fii tot mai nemulțumit de ceilalți. Și fără de exagerări, te deranjează atât de multe lucruri la ei încât încerci să le schimbi. O faci prin vorbe, bune, ziditoare, dar, goale, căci doar iubirea față de ceilalți poate da putere cuvintelor.

Dar vorbele răsuna ca un ecou în pustiu, slab, nedeslușit. Nu primești răspuns. Câtă vreme între oameni stau bagaje grele de neiertare, neîmpăcare, neîncredere și neacceptare, ei vor putea doar vorbi, nu comunica.Se vor putea îndemna, vor putea planifica, dar nu se vor apuca de zidit.

Fără a mai clădi ceva, vorbim. Încercăm să umplem golul prin cuvinte, explicații, justificări. Ar trebui să coborâm din locul dreptății noastre, să fim modești și să începem să spunem mai puține, să iubim mai mult. Și dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul.(1 Corinteni 13) De aceea nu va pieri niciodată.Vorbele noastre sunt … chimval zângănitor.

În loc să vorbim, fie și lucuri bune și ziditoare, ar fi de dorit să iubim. Aici s-ar face diferența.

Sursa foto, aici.

http://tineri.betania.ro/despre-ce-sa-vorbim/

SĂ VORBIM ?

Să vorbești de bine pe aproapele tău (chiar dacă sunt evrei)

Mâini fluturând steagul Israelului - imagine preluată de pe site-ul haaretz.com

Zilele aceastea poporul Israel sărbătorește 69 de ani de independență. Cu o zi înainte, în timp ce toți românii erau plecați la grătare, la distracție, la veselie, poporul Israel, care se află pe același fus orar cu cel al României, avea o altă sărbătoare de jale, ziua memorială a eroilor lor, a celor care au căzut în luptă pentru binele poporului Israel. În timp ce citeam zilele trecute aceste informații… au început să îmi apară în mintea mea tot felul de memorii legate de Israel, de poporul din care a venit Mântuitorul nostru al tuturor, Yeshuah Hamashiach, adică Isus Hristos.

Unul din lucrurile de care mi-am amintit și de care vreau să vă scriu în acest articol este despre un amic de al meu de pe Instagram pe care îl urmăresc de ceva vreme, și care m-a impresionat și continuă să mă impresioneze. El este evreu. A slujit în cadrul Forțelor Armate Israeliene și a văzut cu ochii lui cum alți colegi și compatrioți de ai lui au murit pe câmpul de luptă, fiind doborâți de atacurile despre care noi auzim sau nu la știri – asta pentru că sunt mușamalizate și ni se prezintă doar parțial adevărul evenimentelor.

Recent a fost plecat într-o vacanță și a mers în Europa la mai multe biserici creștine, unde a avut ocazia să-și întâlnească prietenii pe care îi știe poate doar din mediul online. Le-a spus depsre Israel și de importanța rolului poporului Israel în istoria umanității. Le-a spus despre viața lui, despre ceea ce Dumnezeul părinților lui a făcut și face în ei, prin ei, în țara lor. Le-a spus să se roage pentru pacea Ierusalimului și, mai presus de orice, a vorbit de bine țara lui. Am ramas atât de uimit de ceea ce face acest tânăr care nici măcar nu este ambasadorul Israelului.

Lucrul acesta m-a marcat. Câtă pasiune să ai să vorbești despre țara ta, țara în care s-a născut și Mântuitorul lumii, și să aduci și altora un mesaj de împăcare, de alertă, de a stârni curiozitatea altora să afle mai multe despre ce este poporul Israel, ce face Dumnezeu acolo și cum Cuvântul Său se împlinește cu acest ținut care este atât de revendicat și atacat de forțele dușmanilor din jurul lor.

Dumnezeu îi spunea lui Avraam în Vechiul Testament că El va binecuvânta pe cei care îl vor binecuvânta – pe el, pe poporul său, pe Israel – și va blestema pe cine îl va blestema (Geneza 12:3). E așa de ușor și de simplu să rostim ambele lucruri pe gura noastră. Doar că nu este simplu să înțelegem și consecințele de durată ale celor două acțiuni diametral opuse. Fie că ești sau nu pro-Israel, cuvântul rostit de Dumnezeu lui Avraam se împlinește și este adevărat, fie că vrei tu sau nu lucrul acesta. Nu e nevoie să faci teste sau să urmărești dacă ceea ce scriu este adevărat – doar dacă nu cumva ești ori foarte sceptic, ori foarte bizar.

Dumnezeu nu te binecuvintează pentru că faci ceva ce scrie în Cuvântul Său, ci binecuvintează pentru că este parte din natura Sa să binecuvinteze. El dă ploaie și peste cei buni și peste cei răi. El dă pocăință și celor care iubesc poporul Israel și celor care sunt anti-semiți și care au resentimente față de poporul Israel. La momentul potrivit Dumnezeu este cel care poate să elibereze aceste persoane de acest resentiment și să îi facă să înțeleagă realitatea caracterului Său divin.

Noi am fost chemați să binecuvântăm și să moștenim binecuvântarea. Nici unuia dintre noi nu i s-a promis vreodată suferința, durerea, necazul, dar mulți dintre noi alegem să ne complacem în suferință, în durere, în necaz. Dacă am rosti binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi, peste situația noastră actuală, peste suferința noastră, cu siguranță că vom vedea schimbare în jurul nostru. Cuvintele gurii noastre sunt cele care ne vor aduce bucurie și tot ele sunt cele care ne vor condamna. De ce să nu rostești ceva de bine despre tine chiar acum? Dar cu privire la familia ta? Sau la biserica ta? Sau la țara în care te afli acum? Dacă te poți relaționa cu toate acestea, ai putea vorbi de bine și pe Israel! Ai putea rosti ca Numele Domnului să fie peste țara aceasta așa cum este peste casa ta, peste copiii tăi, peste posesiunile tale. Ai putea să vorbești de bine Ierusalimul și să îți pleci genunchii și să rostești ca pacea să vină peste Ierusalim, la fel cum tu rostești pacea să vină peste ființa ta, peste casa ta, peste mașina ta, peste ce vrei tu.

Morala este că dacă tu vrei să ai parte de bine, tu rostești ca binele să se întâmple în viața ta. Și dacă vrei ca binele să fie în fața ta, de ce să nu vrei ca și aproapele tău să fie bine? Cât de mult iubim noi pe cei care sunt pe același fus orar cu al nostru, de la care noi am ajuns să primim mântuirea, eliberarea, și viața nouă, prin Isus Hristos? Este oare ceva prea greu să spui, acum măcar, ca pacea să coboare peste Israel, ca Israel să fie binecuvântat, așa cum tu vrei să fi binecuvântat? Aș vrea să accepți această provocare și orice alt gând pe care l-ai avea cu privire la istoria poporului Israel să-l lași deoparte. Trecutul este trecut și nu mai poți schimba nimic din el. Poți să schimbi vorba ta, și să vorbești de bine pe aproapele tău – chiar dacă acesta este poporul Israel.

Notă: Material scris pentru Editorial – Publicația de Apologetică, mai 2017.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/05/sa-vorbesti-de-bine-pe-aproapele-tau.html?

Să nu-ţi pierzi somnul din cauza banilor

Om adormit într-un autobuz... poză de Alex Iby - preluată de pe unspash.com

Materialul de mai jos este răspunsul la un mesaj al unei persoane care nu mai are somn… pentru că grija banilor și a zilei de mâine îl macină și îi răpește somnul. Deși este o adaptare pentru audiența din România și nu numai, materialul de mai jos nu este altceva decât o expunere a unei realități cu care ne confruntăm mulți dintre noi… și sper că acest articol să vă fie de folos să învingeți această luptă cu îngrijorarea. Iată ce scria persoana către Chuch Bentley, director al companiei Crown, cea mai mare organizație financiară creștină din Statele Unite ale Americi:

Dragă Chuch,

Nu am am somn pentru că mă îngrijorez cu privire la bani. Serios. Uneori stresul de a-mi da seama cum să balansez datoriile, facturile și viața e chiar mai mult decât pot suporta.
De unde să încep?

Chuch Bentley, director al companiei Crown, cea mai mare organizație financiară creștină, fondată de Larry Burkett - imagine de pe christianpost.com

Semnează – Un neadormit din America

Dragă neadormitule,

Cunosc felul în care te simți. Am fost și eu prin aceiași perioadă de timp când avea o datorie excesivă și am fost dat afară de la locul de muncă. Stresul financiar este o provocare serioasă pentru mulți dintre noi.

În cadrul consilierii indivizilor, a cuplurilor și a comunităților bisericești în ceea ce privește banii, am observat că grija cu privire la bani poate fi un cancer, care ne distrage de la ceea ce Dumnezeu vrea să realizăm în viață. Și așa de mulți dintre noi ne pierdem bucuria vieții datorită anxietății. O povestire recentă din MarketWatch relata faptul că ”Americanii sunt mult mai stresați acum ca înainte – și pentru majoritatea dintre ei… conturile lor bancare sunt de blamat aici.

Circa 7 din 10 americani (62 de procente) au raportat faptul că își pierd somnul datorită grijilor legate de bani, relata un studiu din partea celor dela CreditCards.com. În timp ce aceasta este doar o revenire de la cele 69 de procente care au raportat în 2009 că au probleme cu somnul datorită îngrijorărilor legate de bani, acesta încă este un număr astronomic de americani ce sunt extrem de stresați datorită banilor. Și noi suntem de fapt îngrijorați cu privire la orice – sistemul de sănătate, asigurările, pensia, educația, ratele la casă, mașinile și cărțile de credit.

Stresul financiar este de asemenea unul din factorii pricipali care conduc la rata ridicată de sinucideri din rândul soldaților americani.

Și cei mai stresați dintre noi toți cine să mai fie decât generația X și milenialii, care au declarat că împrumuturile pentru studenți îi țineau treji toată noaptea.

Este un lucru vital pentru fiecare dintre noi să deținem controlul asupra emoțiilor și a finanțelor noastre în așa fel încât potențialul pe care Dumnezeu l-a pus în noi să nu fie pierdut în favoarea buimăcirii create de îngrijorare și frică.

Isus a spus în Matei 6:31-34: ”Așadar, să nu vă îngrijorați, zicând: «Ce vom mânca?» sau «Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?», fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Căci Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și vi se vor da și toate acestea. Nu vă îngrijorați deci de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Îi este de ajuns zilei necazul ei”.

De asemenea, 2 Timotei 1:7 ne amintește că ”Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de stăpânire de sine”.

Așadar, să folosim următoarele principii de mai jos pentru a opri îngrijorareasă dobândim o minte sănătoasă și să fim în control asupra stresului nostru financiar.

Pasul unu: Încrede-te în Dumnezeu.

Nu uita niciodată că nu ești singur și că Dumnezeu însuși ne înțelege nevoile noastre. În Luca 12:27-28 citim: ”Uitați-vă cu atenție cum cresc crinii: ei nici nu se ostenesc, nici nu torc. Și totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei! Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor!?”.

Larry Burkett a declarat în mod faimos, ”Te încrezi în Dumnezeu sau doar spui că te încrezi în El?

Studiază Cuvântul lui Dumnezeu și caută să aplici principiile Sale în viața ta de zi cu zi.

Pasul doi: Fă-ți bugetul cu atenție.

Nu o să poți merge înainte fără să ai un plan, care trebuie să înceapă cu o evaluare a bunurilor tale, a datoriilor, a facturilor și a obligațiilor taleTrebuie să-ți construiești un buget funcțional înainte să îți poți seta țeluri, cunoscând înainte care sunt nevoile tale și cu ceea ce trebuie să lucrezi. Poți afla mai multe despre cum să deții controlul asupra finanțelor tale folosind harta banilor de la Crown (disponibil în limba engleză). Odată ajuns la un buget vei putea să te ușurezi de stres imediat – pentru a te asigura că te vei opri din a cheltui prea mult.

Pasul trei: Taie datoriile în mod intenționat.

După cum știi probabil, datoriile ucid oportunitățile pe măsură ce toate resursele tale trebuie să acopere obligațiile. Începe prin a aborda datoria cu metoda bulgărului de zăpadă, prin a începe să plătești cele mai mici datori la început apoi învârți acele resurse în următoarele obligații mai mari.

Compania Crown are un calculator gratuit (disponibil în limba engleză) care te poate ajuta să îți stabilești un plan de atac și de calcul a duratei de timp necesar pentru a plăti toate datoriile. Ai putea lua în considerare și contactarea unor consilieri creștini de credite (Christian Credit Counselors – disponibili doar pentru persoane din SUA). În calitate de agenție non-profit de consiliere în domeniul creditelor, acești consilieri au o echipă de oameni dedicați care te pot ajuta să eviți falimentul financiar, înșelătoriile de reducere a datoriei și reparații rapide care ar putea ruina creditul.

Pasul patru: Economisește în mod sârguincios.

Motivul pentru care așa de  mulți dintre noi au datorii în ceea ce privește cardurile de credit este pentru că noi nu am avut niciodată economii de rezervă. Unul din țelurile tale trebuie să fie acela de a salva/economisi 1.000 de dolari pentru a-i avea în cazuri de urgență. Vei fi surprins să afli că 6 din 10 americani nu au nici măcar 500 de dolari în economii personale. Pregătește-te pentru acea zi ploioasă (care cu siguranță că va veni) prin a economisi primii 1.000 de dolari și apoi prin a continua să strângi cam cât cheltui într-un an.

Pasul cinci: Dă bani cu scop.

Prea mulți oameni cred că a da bani este ceva ce faci doar dacă toate celelalte țeluri financiare ale tale sunt îndeplinite. De fapt, atunci când dăruimnoi recunoaștem că Dumnezeu este sursa tăriei noastre, a îndemânării noastre, a resurselor noastre, și a însuși vieților noastre.

Proverbe 3:9-10 ne amintește faptul că a-L pune primul pe Dumnezeu ne va duce la binecuvântare, atunci când ne poruncește: ”Cinstește‑L pe Domnul cu bunurile tale, și cu primele roade din toată recolta ta! Astfel hambarele tale vor fi pline de belșug, iar teascurile tale se vor revărsa de must”.

Fă din dăruirea ta prioritatea ta financiară de vârf și majoritatea problemelor tale financiare vor fi rezolvate în consecință.

Speranța mea pentru aceia dintre voi, care petrec nopți nedormite îngrijorându-vă cu privire la bani, este ca prin această luptă voi să vă zidiți o relație mai apropiată cu însuși Dumnezeu, singurul care poate să vă ajute.

Amintiți-vă de Filipeni 4:6-7: ”Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depășește orice înțelegere, vă va păzi inimile și gândurile în Cristos Isus”.

Dacă ești în căutarea unei încurajări zilnice, vă recomand cadoul gratuit din partea companiei Crown, un devoțional cu principii financiare practice (în limba engleză) și o încurajare din Cuvântul lui Dumnezeu, intitulat God is Faithful devotional, care vă este livrat prin email, este ajutător pentru a vedea ce vrea să spună Dumnezeu cu privire la viețile noastre de zi cu zi.

Notă: Materialul de mai sus a fost scris de Chuck Bentley (fotografia lui mai sus) pe 19 mai 2017 în Christian Post; el este CEO la Crown, cea mai mare organizație financiară creștină din lume, fondată de Larrz Burkett. Chuck este autor, gazdă a emisiunii radio My MoneyLife, unde dezbate subiecte despre principii biblice legate de finanțe. El poate fi urmărit pe Twitter la @chuckbentley sau prin a vizita site-ul Crown.org. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/05/sa-nu-ti-pierzi-somnul-din-cauza-banilor.html?

SĂ NU TE MULȚUMEȘTI CU ROȘCOVE!

download-3

După cum trupul nostru are ne voie de hrană, în același fel și sufletul nostru simte nevoia să fie hrănit. În ceea ce privește trupul, știm că există hrană ce nu-i face bine, dar societatea modernă abundă și de hrană dăunătoare sufletelor. În principal, țintele sunt tinerii, iar dorința de a cunoaște este mare.

În Evanghelia după Luca, în capitolul 15, găsim un tată ce avea doi fii, un tată ce avea belșug de pâine; „Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său: ,Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.’ Şi tatăl le-a împărțit averea… După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea și el a început să ducă lipsă.”

Acest fiu, fără să aprecieze binecuvântarea de belșug, din dorința de a se hrăni cu plăcerile lumii, a cerut tatălui partea de avere și primind-o, a cheltuit totul, ajungând într-un final fără nimic şi fără posibilitatea de a se întreține.

Astăzi oamenii se comportă în același mod față de Dumnezeu. El, fiind un Tată bogat, dorește să hrănească pe fiecare om în parte din bogățiile Sale, însă aceștia își doresc o viață fără El, plină de plăceri. Din nefericire, sunt mulți tineri cu părinți credincioși, tineri care părăsesc familiile creștine, disprețuind bunătatea arătată de Dumnezeu prin părinții lor. Satan
însă, asemenea acelui stăpân al ţării, apreciază mai mult porcii decât pe om, nu poate şi nu dă nimic bun sau hrănitor.

Mulți doresc să guste hrana oferită de această lume, neţinând cont de avertismentele primite prin Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, atrași de pofte, ei ajung asemenea acestui fiu, părăsiţi, săraci, flămânzi, robi ai celui rău. Energia tinereții, plăcerile lumii, toate se sfârșesc, într-un fel sau altul, fie prin moarte, fie le venirea Domnului Isus, când toate inimile şi atitudinile faţă de bunătatea Sa vor fi supuse judecății.

Drag tânăr, ia aminte la aceste avertismente! Dacă îţi place hrana acestei lumi, eşti în mare pericol. Cu ce-ţi hrăneşti mintea şi sufletul? Hrana pe care o consumi arată starea sufletului tău.

Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, nu vrea ca oamenii să ajungă în iad, în chinul veşnic. Acestea sunt efectele produse de hrana lumii și trăirea în păcat. Hrana rea, practicile greşite, prieteniile nepotrivite, filmele murdare, îşi vor arăta roadele mai târziu. Probabil am observat că, stând într-un anumit mediu, în care auzim sau vedem anumite lucruri, acestea se lipesc fără să vrem de minţile noastre şi apoi ne dau un comportament nepotrivit, fapt cu atât mai rău când ne hrănim conştient mintea cu lucruri păcătoase. Observăm uşor tendinţele din zilele noastre, în care, induşi în eroare prin tot felul de mijloace de manipulare, cărţi, de oameni intelectuali (dar care-L exclud pe Dumnezeu din gândirea lor), filme cu violenţă îngrozitoare, sexualitate manifestată fără ruşine, SF -uri şi jocuri (de aşa zisă strategie) cu tot felul de fiinţe născocite de mintea umană, toate acestea dovedesc atât de clar căderea şi degradarea ființei umane, aflate sub influența întunericului.

Cuvântul ne relatează în continuare că acest fiu, ajuns la limita suferințelor, şi-a venit în fire, şi-a amintit de belșugul de pâine din casa tatălui său şi, recunoscându-şi vina, s-a întors acasă. Tatăl l-a aşteptat în tot acest timp şi l-a primit aşa cum el nu a gândit niciodată, i-a dat haina cea mai bună, i-a pus inel în deget, l-a încălțat, i-a pus masa, l-a introdus în
bucuria casei sale.

Îl cunoști tu pe acest Tată? Ai aflat această bucurie? Ai gustat această hrană?

Tot ceea ce oferă Tatăl se datorează Domnului Isus, care, prin moartea Sa, a plătit preţul păcatelor noastre, al neascultării.

În fapt, această hrană ne vorbeşte despre persoana Domnului Isus, așa cum găsim în nenumărate rânduri în Scriptură: „Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească, pentru că beau aceeaşi băutură duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos” (1 Corinteni 10:3-4). „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveți viaţa veşnică, dar tocmai ele
vorbesc despre Mine” (Ioan 5:29).

Acum, să ne îndreptăm gânduri le spre cel de-al doilea fiu din această casă. Îmi doresc ca niciunul dintre cititorii acestor gânduri să nu se găsească în starea acestui fiu. El nu a plecat, nu şi-a cerut cu neobrăzare partea de avere, el a slujit şi nu a călcat poruncile tatălui său… El este asemenea multor tineri ce-şi petrec viaţa amăgindu-se şi încercând să-i mintă şi pe
alţii despre relaţia lor cu Dumnezeu, ei se ascund bine de părinţi, stau printre credincioşi, merg la adunare, aud Cuvântul, cântă în cor, citesc uneori din Cuvânt, însă inimile lor nu se hrănesc cu acesta. Bucuria şi atmosfera din casa Tatălui este apăsătoare pentru ei, dorinţele lor sunt afară din această casă, să se veselească, dar nu cu Tatăl, ci cu prietenii. Un tânăr credincios nu se poate bucura de adevărata hrană cu prietenii, în afara casei. În acest caz ori hrana nu este ceea ce Tatăl dăruieşte, ori prietenii nu sunt credincioși. Cazul cel mai trist este când „fiul” nu este născut din nou.

Cercetează-te şi vezi care sunt dorinţele şi care este hrana inimii tale!

Pentru tânărul şi credinciosul Iosua, la fel şi pentru noi, Domnul are îndemnuri scumpe: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze din gura ta şi să cugeţi asupra ei zi şi noapte, ca să iei seama să faci tot ce este scris în ea; pentru că atunci vei avea reuşită în căile tale şi atunci vei prospera” (Iosua 1:8).

CATEGORY: HRANĂ DE RUMEGATBY COSTI DOSINESCU21 AUGUST 2018LEAVE A COMMENT

Author: Costi Dosinescu

https://tineri.clickbible.org/2018/08/21/sa-nu-te-multumesti-cu-roscove/

Să nu ne mai înnegrim țara

download - Copie (2)

VASILE FILAT 28 DECEMBRIE 2017  BLOGOSFERA

Am intrat cu soția seara la magazinul Linella din Chișinău și, în timp ce soția făcea celelalte cumpărături, eu am mers la secția de mezeluri și carne. Este o singură secție destul de mare și lungă și s-a întâmplat să fie doar o singură vânzătoare și mulți cumpărători pe toată întinderea acelei vitrine. În timp ce așteptam, alături de mine vorbeau un domn cu o doamnă care, posibil, era soția și indignați ziceau: “Ce să faci? Așa este doar în Moldova aceasta a noastră….” M-am gândit că de multe ori aud astfel de reproșuri și nu cred că este un lucru bun să gândim așa.

Altădată eram la biroul de eliberare a pașapoartelor și chiar dacă se mișca destul de repede rândul, o doamnă dorea să ne impresioneze pe toți cât de “civilizată” este și cât de multă lume a văzut și tot se indigna cu voce tare, zicând că Moldova este rămasă în urmă, că uite în Italia ce bună este viața, ca și cum acolo nu ar exista rânduri. Chiar săptămâna trecută am venit din Italia și am văzut că există și acolo rânduri. La aeroport mi s-a părut că agenții cedau mult în operativitate celor de la Chișinău și când am mers la cafeneaua din aeroport ni s-a spus că comanda ne poate fi adusă doar în 40 de minute și când am rugat să ne ofere ce poate fi gătit într-un timp mai scurt nu ne-a fost oferită nicio soluție. Eu cred că în Moldova la aeroport sau în alt loc avea să ne fie oferită o soluție. Să mă înțelegeți corect, nu mă plâng că ar fi fost rău în Italia. Mi-a plăcut de italieni și i-am găsit amabili, dar vreau doar să arăt că rânduri există și în alte țări ale lumii și nu este cazul să ne blamăm țara pentru aceasta. Am mai auzit plângerea aceasta că “așa este doar la noi la Moldova” și din partea celor care veneau din Rusia, dar și acolo tot sunt rânduri. După ce treci controlul la pașapoarte în aeroportul din Moscova, vei aprecia înalt viteza cu care se face acest control la aeroportul din Chișinău. Este adevărat că există o mare diferență și în ceea ce privește fluxul de pasageri. Din nou, ce vreau să punctez este că în toate țările lumii există rânduri și peste tot trebuie să avem răbdare și nu să ne vorbim de rău țara pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Când israeliții au primit ca moștenire de la Dumnezeu țara Canaan, Moise a trimis douăsprezece iscoade ca să cerceteze țara și astfel să poată face un plan bun în vederea cuceririi. La întoarcerea lor, însă, zece au vorbit negativ, căci au lăsat în umbră binecuvântările țării și au scos în evidență doar ceea ce lor li se părea rău și de neînvins. Când s-au întors de la cercetarea țării…

Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac. Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; iebusiţii şi amoriţii locuiesc muntele şi canaaniţii şi hetiţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului.” Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. (Numeri 13:27–14:1)

Atitudinea aceasta de nemulțumire și cârtire este una care supără fața lui Dumnezeu. Așa a fost atunci și așa este și acum. De ce ne plângem când Dumnezeu ne-a dat o țară atât de frumoasă și binecuvântată? De ce am devenit ca niște copii de bani gata care se plâng și sunt supărați pe părinții lor tocmai pentru lucrurile de care ar trebui să mulțumească și să fie recunoscători? Și partea rea mai este că această nemulțumire și cârtire se transmite rapid și la alții, cum a fost atunci, în poporul Israel.

Mi-aș fi dorit și eu să aștept mai puțin în rând la carne, dar când s-a apropiat vânzătoarea am întrebat-o de ce este doar una singură. Ea mi-a explicat că celelalte vânzătoare locuiesc departe și nu este transport și de aceea în fiecare seară după orele 21:00 rămâne doar una singură să deservească. Când am mers să plătesc, am cerut cartea pentru reclamații și sugestii și am lăsat o notă prin care am solicitat să fie seara cel puțin două vânzătoare la acea secție.

Am speranțe că conducerea magazinului va aprecia sugestia mea și va face schimbările necesare.

Dumnezeu să ne ajute să fim mulțumitori, căci este scris: “Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” (Proverbe 15:15) Să nu facem cumva prin nemulțumirea noastră de țară așa încât toate zilele ne sunt rele aici. O inimă mulțumită este un mare câștig și binecuvântare.

https://moldovacrestina.md/sa-nu-ne-mai-innegrim-tara/

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: