ISPĂŞIREA – MOARTEA ŞI ÎNVIEREA LUI ISUS CRISTOS Matei 27: 45-56 , Evrei 4:15-16, 5:1-14 Mat 28 :1-15

 Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE.  Evanghelia după Matei [1] stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă între Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia.  Ideea  principală din carte.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evangheli.  Împărăţia era aproape şi în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele Bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că Biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei13). Expresia  Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus, în anul 4 B.C. numit ori   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4).  Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C, El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială,apoi urmează: Canonizarea, Păstrarea, Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,    Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma că  naşterea Biserici s-a făcut, la Rusalii, apoi urmează mărturia Bisericii şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament, Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]. Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente.  În „480 Î.C. Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.  – 333, Î.C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus. – 332 Î.C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. – 323 Î.C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î.C. – Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.  – 312  Î. C. Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. – 203 Î.C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  – 166 Î.C. Preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. –  63 Î.C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.  – 40 Î.C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  – 37 D. C.  Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  – 31 Î.C. Cezar Augustus devine împăratul Romei.  – 19 Î.C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î.C. Anno Domini – în anul Domnului, an în care s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseii  s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii  erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci, XVII. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei peiceapă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci (Matei 22.37-40), Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni: primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legături[9] în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri (Isaia 9:1-2, 60:1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei după Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care se aflau cărturarii, iudeii, fariseii şi saducheii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Ei doreau un Mesia în termenii lor pământeşti, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credicioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie care cuprinde o promisiune dar şi o atenţionare pentru credincioşi.

2). PAŞTELE ÎN IUDAISM ŞI CREŞTINISM  [11]. Termenul folosit este în limba latină, greacă şi aramaică este „latină pascha; ebraică פסח,, pronunţat pessach pentru, paştele,  evreiesc, ebraică פסחא, în forma arameică, pronunţată pascha pentru Paştele sau Paştele creştine, greacă Πάσχα”, are o semnificaţie deosebită în creştinism faţă de iudaism. De asemenea există şi diferenţe de ordin cultural, cu particularităţi diferite şi în funcţie de tradiţie. În religia evreilor se comemorează ieşirea din Egipt, şi corespunde cu sărbătoarea libertăţii,  a azimilor, sărbătorită anual cu privire la  evenimente din Biblie, ca eliberare de sub robia egipteană, trecere mării roşii, sărbătoare se ţine în 14 Nisan, care coincide  „cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară” Termenul în formă aramaică este Paskha, פסחא, care în religia creştină comemorează patimile, Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Au fost şi alte interpretări  asupra termenilor în religia creştină „pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă), termeni care arată suferinţa lui Isus Cristos. Paştele evreilor, este o sărbătoarea naţională care are ca şi semnificaţie în primul rând ieşirea poporului din robia egipteană ( vezi cele 10 urgii), sub conducerea lui Moise  descrisă în cartea Exod. Acolo se regăsesc peripeţiile spre ţara făgăduinţei, nemulţumirile şi cârtirile, poporului evreu dar şi intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Data la care se ţine sărbătoarea în calendarul iudaic începe în ziua de 14 Nisan şi poate să cadă în orice zi din săptămână. Nisan este luna a şaptea în calendarul evreiesc actual şi durează de la luna nou din Martie până la luna nouă din aprilie. Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12:2). Acest calendar nu corespunde cu calendarul civil universal. Potrivit tradiţiei sărbătoare trebuie să cadă primăvara, calendarul ebraic fiind un calendar lunar. Pentru acest lucru se adaugă o lună suplimentară (Adar II), la un ciclu de nouăsprezece ani. Acest calendar devine stabil, a fost introdus în secolul IV şi este folosit şi astăzi. Paştele se celebrează timp de opt zile 15-22 Nisan, iar la evreii din diaspora se impun reguli stricte, dar la cei din Israel aceste reguli se aplică doar în prima şi ultima zi de sărbătoare din Pesah. Intrarea evreilor în sărbătoare se face printr-o cină pascală (Sender), în ebraică înseamnă şi ordine, prilej prin care credincioşii citesc din cartea Hagada, centrată pe semnificaţia ieşirii poporului Israel din Egipt. Această cină a fost sărbătorită şi de Isus Cristos, apostoli şi primii creştini. La iudei Paştele[12] purta numele de PESAH care era una dintre cele trei sărbători  de pelerinaj (Şavuot şi Sucot), care erau şi o poruncă (Ex. 23:14). Ca şi semnificaţia în agricultură este celebrarea primăverii, şi începutul secerişului la orz. Sărbătoarea are şi alte denumiri „Hag ha-maţot, “sărbătoarea azimelor” (Ex. 12 :15), timp în care nici un aliment nu era aluat dospit  ci făcut în grabă. Hag ha-Pesah “sărbătoarea de Paşte”, evoca momentul biblic când îngerul biblic a lovit cu moartea pe primii născuţi dintre copiii Egiptului, cuvânt care era şi pentru jertfa pascală (korban Pesah) mielul care a fost sacrificat şi a cărui sânge a fost folosit. Acest ritual a fost celebrat şi în deşert (Num. 9 1-5) şi în perioada Templului ca şi masă de jertfă în ajun de Paşti. Alţi termeni sunt „Zeman herutenu, “vremea libertăţii noastre” şi Hag ha-aviv, “sărbătoarea primăverii”. Existau diferite pregătiri riguroase de Paşti, cu alimente de bază, curăţenie, Iar în legea talmudică (Pes. 35a), sunt interzise o serie de alimente, cereale, care în contact cu apa pot fermenta. De asemenea sunt interzise folosirea diferitelor unelte, oale cuţite, iar cele din metal sunt obligatoriu curăţate, etc. La timpul de astăzi situaţia este mai complexă diferitelor materiale de tip nou. „Sederul reprezintă ordinea ceremoniei casnice care are loc în primele două seri de Paşte în diaspora sau doar în prima noapte în Israel şi la evreii reformaţi” un ritual respectat de popor în mod simbolic. Se comemorează robia, exodul, prin simboluri, lecturi şi imnuri în mod solemn (vezi Hagada). Liturghia de Paşti[13] cuprinde Halel şi slujba suplimentară, se citeşte din Exod, ieşirea din Egipt, trecerea mării Roşii, iar în ultima zi „în sinagogile aşchenaze, se citeşte Izkor” (slujba de pomenire). Se mai citeşte din Cântarea Cântărilor fiindcă în ea se găseşte descrierea o primăverii legată de Pesah. În contextul sărbătorii se mai făcea numărătoarea Omerului (sfirat ha-Omer), iar  Pesah Şeni (al “Doilea Pesah”) era pentru cei care nu avea posibilitatea de a participa la ceremonie şi erau autorizaţi să o facă mai târziu la 14 Iyar. Existau fonduri de caritate, se făcea Maot hitim (“cheltuielile de grâu”) sărbătoarea se ţinea în  „Ereţ Israel samaritenii celebrează ritualurile de Paşte pe muntele Garizim care domină Sihemul (Nablus)” De asemenea „în Caucaz cu trei zile înaintea sărbătorii, evreii din Etiopia (Beta Israel) încetează să mai mănânce pâine dospită, consumând numai mazăre şi fasole uscată până în ajunul Paştelui”. Evreii din diaspora care sunt clandestini în „Spania şi Portugalia, aşa-numiţii marani, ţineau Paştele pe 16 Nisan pentru a înşela suspiciunile celor din jur”. La fel făceau şi „Maranii din Mexic ungeau tocul uşii cu sângele mielului ca vechii israeliţi şi loveau apele fluviului cu ramuri de salcie pentru a simboliza trecerea Mării Roşii”. Alte denumiri pentru sărbătoarea Paştelui sunt „Hag ha-Pesah (“sărbătoarea Paştelui) Hag ha-maţot (“sărbătoarea azimelor”) Hag ha-aviv (“sărbătoarea primăverii”) Zeman herutenu (“vremea libertăţii noastre”). Sărbătoarea se făcea conform calendarului religios, care era diferit de cel laic. Paştile creştine prezintă o altă semnificaţie şi este o sărbătoare anuală prin care se comemorează evenimentul fundamental al creştinismului şi anume Învierea lui Isus Cristos, care a murit pe Cruce şi în a treia zi după răstignire a Înviat din morţi fiind considerat Fiul lui Dumnezeu. Ca şi dată Paştele marchează începutul anului ecleziastic creştin. Unele culte nu sărbătoresc Paştele şi implicit ele nu cred în Învierea lui Isus Cristos ca  Martorii lui Iehova şi Adventiştii de Ziua a Şaptea, etc. Tot ca şi dată Paştele are ca şi referinţă fenomene astronomice şi anume „echinocţiul de primăvară şi mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului”. Paştele se serbează Duminica „imediat următoare primei luni pline după echinocţiul de primăvară” Paştele creştine durează timp de 40 de zile între prima Duminică de Paşti şi sărbătoarea Înălţării Domnului Isus  la cer. Ziua de paşte se sărbătoreşte timp de trei zile. Înainte de Paşti se sărbătoreşte intrarea lui Isus în Ierusalim, Duminica Floriilor, după care urmează Săptămâna Mare, prin post şi rugăciune prin care sunt celebrate patimile lui Cristos. Pe lângă aspectul religios există şi multe obiceiuri de Paşti, din care enumerăm doar câteva ca ouă roşii, sau alte culori, mâncăruri tradiţionale ca pască, cozonac, drob, şi altele, în funcţie de loc şi tradiţie. O caracteristică tradiţională este Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim la sărbătoare Învierii, practicată de bisericile tradiţionale.

3). ISPĂŞIREA [14]  este ideea sau conceptul care străbate ca un fir roşu paginile Bibliei. În vechiul Testament cuvântul corespunde unor familii de cuvinte krp, iar în Noul Testament este folosit termenul de katallage, care înseamnă împăcare sau reconciliere. Folosirea termenului este legată de lucrarea lui Isus Cristos, Jertfa de pe Cruce, prin care omul are posibilitatea să se împace cu Dumnezeu. Termenul ne indică suferinţă, răscumpărarea unei vine, a plăti o greşeală, în cazul acesta este vorba de umanitatea întreagă, pentru păcatele omenirii. Există o nevoie necesară pentru ispăşirea păcatelor, datorită gravităţii păcatului, universalităţii păcatului şi incapacitatea omului de e rezolva această stare care îl desparte de Dumnezeu. Atunci când face referire la universalitatea păcatului avem texte care ne arată în mod clar acest lucru. „Nu este om care să nu păcătuiască” (2 Împăraţi 8:46), „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 14:3), iar Isus Cristos afirmă „Nimeni nu este bun decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10:18), la fel  face apostolul Pavel afirmă mai târziu „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Textele care pot fi citata sunt mult mai multe. Gravitatea  păcatului este şi ea evidentă prin reacţia lui Dumnezeu, în momentul în care Adam şi Eva au păcătuit, a urmat blestemul şi despărţirea omului de Dumnezeu. „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea” (Habacuc 1:13). Păcatul a despărţit pe om de Dumnezeu la propriu, aspect afirmat de prorocii (Isaia 59:2; Proverbe 15:29). Isus Cristos face referire la Hula împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă (Marcu 3:29), iar despre Iuda vânzătorul afirmă faptul că „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Marcu 14:21). Înainte ca oamenii să fie mântuiţi ei au avut o poziţie de ne-invidiat faţă de Dumnezeu  fiind „străini, vrăjmaşi prin gândurile şi faptele lor rele” (Coloseni 1:21). Pentru oamenii care nu se pocăiesc nu rămâne decât pedeapsa şi mânia lui Dumnezeu „o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:27). Omul nu are capacitatea de a rezolva această problemă spirituală şi nu o poate soluţiona. Modalitatea de rezolvare este doar în puterea lui Dumnezeu şi a realizat acest lucru prin moartea Fiului pe Cruce ca o ispăşire a păcatelor umanităţii. De asemenea omul nu are posibilitatea să-şi ascundă păcatul faţă de Dumnezeu, Numeri 32:23  „Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului, şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge” şi nu are puterea să-şi curăţească păcatele de unul singur (Proverbe 20:9). Prin faptele Legii omul nu are cum să stea curat în faţa lui Dumnezeu şi să fie justificat Romani 3:20, Galateni 2:16  „Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”. Chiar şi prin jertfele evreilor din Vechiul Testament, aduse pentru păcate, credinciosul era ierta în contul Jertfei lui Cristos care urma să vină. Prin faptul că Isus Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ să mântuie pe om, ne arată gravitatea păcatului. Ispăşirea în Vechiul Testament[15]. În relaţia dintre poporul evreu şi Dumnezeu, în cadrul Legământului mozaic făcut la muntele Sinai, ne indică aspecte importante cu privire la iertarea păcatului. Omul nu avea o cale de reabilitare cu privire la păcatul personal sau colectiv, dar Dumnezeu este acela care oferă mijlocul  respectiv, în termeni lui Dumnezeu şi nu a omului. Iertare se obţinea prin jertfe, dar Dumnezeu aminteşte despre „ sângele ispăşitor”. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre” (Levitic 17:11). Acesta este calea hotărâtă de Dumnezeu, care ne indică termenii şi adevărurile cu privire la ispăşire. Obiectul ispăşirii, victima trebuia să fie fără pată, fapt care ne indică desăvârşirea, iar mielul sau iedul au un preţ pentru că ispăşirea nu este ieftină, iar păcatul nu poate fi privit în mod superficial. Acest aspect este scos în evidenţă prin ritualul de jertfă şi sângele ca parte a ritualului. Există şi căi extreme, sau alte moduri prin care este privită ispăşirea. Moise îi cere lui Dumnezeu să îl şteargă din cartea în care este scris pentru ca poporul să fie iertat. (Exod 32:30-32).  De asemenea şi Fineas a făcut ispăşire pentru că a omorât mai mulţi oameni care au păcătuit (Numeri 25:6-8,13). Reiese în mod clară faptul că moartea este plata pentru păcat Ezechiel 18:20  „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el”, dar Dumnezeu a permis până la Jertfa de pe Calvar moartea unui animal ca substituire, aspect reliefat şi de Pavel „Fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22). Ispăşirea în Noul Testament ne arată că jertfele din Vechiul Testament, nu a înlăturat în mod efectiv păcatele, iar păcatele din Vechiul Legământ, se rezolvă numai prin moartea lui Isus Cristos. Evrei 9:15  „Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită”. Crucea lui Cristos are un loc central în Biblie, iar toate aspectele, sau învăţăturile despre ispăşire ne conduc la Crucea lui Cristos. Prin Ispăşirea, 1. Dumnezeu îşi arată Dragostea faţă de oameni „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3:16). În relaţia cu omul dintre atributele comunicabile ale lui Dumnezeu dragostea iese cel mai mult în evidenţă. Prin actul Jertfei lui Isus Cristos,  se vede atât dragostea Fiului cât şi a Tatălui faţă de umanitatea căzută în păcat. Moartea lui Isus Cristos nu a fost un accident, ci îşi are o origine divină, iar Cristos nu a fost o victimă moartea Lui fiind una voluntară. Fiul lui Dumnezeu trebuia să sufere (Marcu 8:31…etc), iar Fiul acceptă voia Tatălui  vezi rugăciune din grădina Gestimane (Matei 26:42). Acest lucru s-a făcut prin Harul lui Dumnezeu.  Evrei 2:9  „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”. Aceste aspecte sunt prezente în Noul Testament[16] atunci când se analizează procedeul şi maniera prin care s-a făcut ispăşirea păcatelor. 2. În Scriptură ne este prezentat Aspectul  de jertfă a morţii pentru păcat. Au fost sunt şi există oameni răi, duşmani l-a care în mod paradoxal Cristos nu s-a putut împotrivii, pentru că El a venit în mod special să moară pentru noi. El „a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre” (Romani 4:25). De asemenea Sângele Lui a făcut curăţirea păcatelor, a purtat păcatele noastre  în Trupul său pe lemn,  şi este Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:2). Aspectul ispăşiri nu poate fi înţeles decât prin credinţă la picioarele Crucii lui Cristos, care a rezolvat păcatele umanităţii. Un aspect al Jertfei lui Cristos îl găsim în ritualul Cinei Domnului Isus, legat de Jertfa de pe Cruce. 1 Corinteni 11:24  „Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 1 Corinteni 11:25  „Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.” În alte pasaje din Scriptură  referinţa este la modul concret 1 Corinteni 5:7: „Căci Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit„. Petru ne vorbeşte despre Mielul fără cusur, iar Ioan afirmă „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Scriitorii Noului Testament au folosit terminologia jertfelor din Vechiul Testament pentru a se înţelege Jertfa lui Cristos care era o împlinire a lor, şi ce a realizat Cristos pentru oameni. 3. Jertfa lui Cristos a avut şi un caracter Reprezentativ, aspect pe care o mare majoritate a teologilor nu îl acceptă, dar termenul de „a reprezenta” poate să aibă semantici diferite. Acest aspect poate să fie adevărat fiindcă „El a fost reprezentantul nostru când a atârnat pe cruce”, iar în alte pasaje se afirmă acest lucru 2 Corinteni 5:14: „Dacă unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit„. La fel Cristos este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1 Ioan 2:1). Tema cărţii Evrei este Isus Cristos, Marele Preot, care mijloceşte şi îi reprezintă pe oameni, iar ideea de reprezentare, poate nu este cel mai potrivit cuvânt, este accentuată în Epistola către Evrei. 4. La fel şi termenul de Substituţie este prezent în Scriptură, cuvânt la care unii dintre teologii moderni au o reacţie negativă, dar această învăţătură există din abundenţă în Nou Testament. Faptul  că Isus Cristos a murit în locul nostru indică tocmai ideea de substituire. Numeroase pasaje ne spun despre  Cristos ca Robul care sufere (Marcu 10:45). Isaia 53 este cel mai relevant „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5 ……). În Grădina Ghestimane când Isus s-a rugat a fost într-o stare care precede moartea,  nelinişte puternică,  zbucium, agonie. „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ”. (Luca 22:44). Dumnezeu l-a făcut păcat pentru noi şi strigătul lui Isus de pe Cruce indică tocmai acest lucru. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M- ai părăsit?” (Marcu 15:34). Şi alte pasaje din Scriptură ne indică ideea se substituire, ele fiind numeroase. Isus Cristos „ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13), şi a luat blestemul Legii asupra Lui. Acest aspect[17] este prezentat şi în cartea Romani care ne prezintă modul în care suntem iertaţi de păcate şi justifică pe cei credincioşi. Ispăşirea nu înseamnă a trece cu vederea păcatul ci ne arată că justiţia şi dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute, prin Moartea lui Isus Cristos care a plătit pentru păcatele noastre. Şi textele din Evrei 9:28, 1Petru 2:24,  ne vorbesc despre purtarea păcatului nostru de către Cristos şi  cum a fost pedepsit pentru noi. Şi în 1 Timotei 2:6 „S-a dat pe Sine Însuşi ca „preţ de răscumpărare pentru toţi”, termenul antilytron  este tradus ca „preţ de răscumpărare” sau „înlocuitor de răscumpărare”. În aceste condiţii ne este imposibil să nu ţinem cont de ideea de substituţie. Caiafa prinde şi el ideea, chiar dacă într-o altă percepţie. „Este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul” (Ioan 11:50), iar Ioan extinde ideea mai departe. 5. Există şi alte aspecte ale ispăşirii  în Noul Testament, dar este vorba mai mult de o clasificare a adevărurilor din Scriptură cu privire la subiectul respectiv, şi nu înseamnă că sunt mai puţin importante. Apostolul Pavel vede în realitatea Crucii o cale de eliberare de sub jugul păcatului, şi de salvare de mânia lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi prin Sângele lui Cristos. A privi Legea dată de Dumnezeu ca ceva mântuitor este o tragedie fiindcă omul nu este capabil să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu, de aceea a trebuit să vină şi să moară Cristos pe cruce, este necesar Harul lui Dumnezeu, Legea  fiind cea care arată omului păcatul. Galateni 3:13  „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. Pavel vede în Isus Cristos un salvator şi mântuitor.  Efectele pozitive ale izbăvirii sunt „răscumpărarea, împăcarea, justificarea, adoptarea şi jertfa”, care sunt concepte majore în creştinism. În cartea Evrei, Cristos este prezentat ca Mare Preot, şi se face comparaţie între jertfele din Vechiul Testament şi preoţii din familia lui Aron, inclusiv Marele Preot, prin care se arată superioritatea Jertfei lui Cristos şi superioritatea funcţiei de Mare Preot sus în cer. Ioan ne spune despre obiectivul şi ţelul lui Dumnezeu prin Cristos, care prin Cruce, un obiect al umilinţei supreme a făcut o lucrare măreaţă mântuitoare. Locul pe care îl ocupă Jertfa lui Cristos pentru înlăturarea păcatului este deosebit de important. El deschide omului cale spre o viaţă nouă care duce la mântuire.

4). TEORII DESPRE  ISPĂŞIRE  [18], sau puncte de vedere diferite, care sunt faţete ale aceluiaşi  eveniment unele false, iar altele adevărate. Motivele sunt de ordin confesional şi diferite perspective cu privitoare la Vechiul Testament cât şi la Noul Testament, fără să se ajungă la o înţelegere singulară a conceptului de ispăşire. Ispăşirea trebuie să fie înţeleasă din perspectiva poporului evreu şi a sistemului sacrifical al jertfelor din Vechiul Testament şi din perspectiva lui Dumnezeu în Noul Legământ împlinit prin Cristos. Deşi se foloseşte termenul de „teorie”, evenimentul are un corespondent în adevăr. 1. Teoria Substituţiei Penale, vede Ispăşirea lui Cristos ca şi o Jertfă substitutivă şi înlocuitoare, care a satisfăcut cerinţele lui Dumnezeu cu privire la păcat. Sacrificiul lui Isus Cristos,  a realizat plata pentru păcatul omului, a oferit iertarea, neprihănire şi a împăcat omul cu Dumnezeu. Această perspectivă este cea mai aproape de adevărul din Scriptură, condiţia fiind ca omul să creadă în Jertfa lui Isus. Romani 1:17  „deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” 2. Teoria Guvernamentală, interpretează Ispăşirea[19] ca şi o demonstraţie ca şi o părere înaltă a lui Dumnezeu despre Legea Sa şi atitudinea faţă de păcat. În primul rând Dumnezeu nu ne datorează nimic, iar în al doilea rând Ispăşirea lui Cristos,  din această perspectivă nu a fost făcută din dragoste pentru omenire ci Cristos a făcut acest lucru pentru Dumnezeu şi Legile Sale, concepţie care este greşită. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16). 2. Teoria Recapitulării, susţine că Ispăşirea lui Cristos, a  răsturnat mersul omenirii de la revoltă faţă de Dumnezeu, la ascultare. Acest lucru este doar parţial adevărat pentru că nu toţi oamenii au devenit creştini. Teoria mai susţine că Isus a „retrăit” toate stadiile de vieţii umane şi a inversat cale neascultării făcută de Adam. Acest punct de vedere nu are suport biblic. 3.Teoria Comercială, percepe Ispăşirea lui Isus Cristos, ca ceva ce aduce glorie şi onoare lui Dumnezeu, care a oferit o răsplată lui Isus pentru Ispăşire, dar Cristos nu a avut nevoie de ea  şi a dat-o omului. Teoria „neagă  starea spirituală reală a păcătoșilor neregenerați” şi necesitatea unei făpturi noi realizată doar în Cristos Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5:17). În mod implicit se neagă şi relaţiile dintre Persoanele care compun Trinitatea. 4. Teoria Mistică, vede în Ispăşirea lui Isus Cristos  o victorie pentru propria  Sa natură păcătoasă prin puterea Duhului Sfânt. Această victorie şi cunoaştere prin „gândirea mistică” se va răsfrânge şi asupra gânditorilor şi îi va influenţa şi va trezi „conștiința dumnezeiască” Scriptura afirmă în mod clar că Isus a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp, fără păcat. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15). Nimic nu este mistic aici. 5. Teoria Dramatică este perspectiva asupra Ispăşirii care vede un conflict divin între bine şi rău, în care Cristos câştigă, eliberează omul de sub robia lui Satana şi oferă omului un mijloc de eliberare din lumea răului. Teoria este prea simplistă şi lasă multe aspecte importante ne-elucidate. 6. Răscumpărare de la Satan,  percepe Ispăşirea ca şi o răscumpărare plătită lui Satana. Condiţia omului este de rob al Satanei, iar Ispăşiea lui Cristos este preţul plătit. Teoria nu are suport biblic  nici mulţi susţinători în Istoria Creştinismului pentru că nu este biblică fiindcă Dumnezeu cere o plată pentru păcat şi nu Satana. De asemenea se ignoră dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu cum este prezentată în Biblie. În plus îi conferă o poziţie lui Satana mai înaltă decât se cuvine şi nu avem un suport în Scriptură care să afirme că datorăm ceva Diavolului, ci Dumnezeu cere o plată pentru păcat. Romani 5:10  „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când Suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”. 6. Teoria Exemplului  perspectivă care spune că moartea lui Isus a fost doar un exemplu de credinţă, ca inspiraţie ca omul să asculte de Dumnezeu. Ea neagă dreptatea lui Dumnezeu care cere o plată pentru păcat, în plus neagă şi faptul că Jertfa lui Isus Cristos pe Cruce a fost fără pată.  Este adevărat că Persoana lui Isus a fost un exemplu pentru noi, dar numai acest lucru rezolvă problema sub aspect mântuitor. 7. Teoria Influenței Morale este credinţa că Ispăşirea este o demonstraţie a dragostei divine pentru ca inima omului să se  înduioșeze și să se pocăiască. Omul este doar bolnav spiritual şi acceptă iertarea când vede dragostea lui Dumnezeu, şi semnificaţia morţii lui Isus Cristos este de a ne arăta dragostea lui Dumnezeu. Teoria nu este biblică pentru că noi suntem morţi în greşeli şi păcate (Efeseni 2:1), neagă faptul că Dumnezeu cere plata păcatului şi nici pe departe nu încearcă să ne înduioşeze. „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; (Faptele apostolilor 17:30)

5). CRISTOLOGIE – despre Isus Cristos [20]. El este o Persoană care face parte din Trinitate (Ioan 1:1), fiind egal cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Duhul Sfânt din veşnicie egali în esenţa Lor (Ioan 1:1). A intra în lume prin naştere din fecioară fiind pe deplin Dumnezeu şi om în acelaşi timp (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5), cele două naturi, divinitate şi om fiind absolut necesare într-o singură Persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). A fost ispitit de Satana dar a fost imposibil să păcătuiască (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  Întruparea a fost necesară pentru a avea calitatea de Mântuitor, ca Dumnezeu divin, nu putea să moară,, iar moartea unui simplu om nu avea valoare. Astfel ca om Cristos a putut să moară iar ca Dumnezeu moartea lui, Ispăşirea a avut un caracter universal şi infinit. Isus Cristos a murit pentru păcatele oamenilor (1Ioan 1:2), moartea a fot ceva real cu rol de Ispăşire a păcatelor  (Ioan 19:30). De asemenea ea a fost în planul lui Dumnezeu Fapte 2:23). „Moartea lui este răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18) şi înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Cristos a Înviat a treia zi din morţi (Luca 24:39), validând sacrificiul pentru păcat, fiind şi o nădejde a credinciosului. Învierea a fost un act al Trinităţii. Fapte 2:24  „Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea” 1 Pet 3:18, Ioan 2:19). Învierea reprezintă „cele dintâi roade ale învierii credincioşilor” (1 Cor. 15:23), ea dă valoare predicării Evangheliei, credinţei şi a mântuirii (1 Cor. 15:14-17). După Înviere Isus s-a arăta ucenicilor şi altor credincioşi, apoi s-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui cu autoritate şi putere ca  Mare Preot  (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), si Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină în viitor, parousia „a doua venire” şi să-şi ia Biserica sus în cer stabilind Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11).

PROFEŢII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS HRISTOS[21]. Au fost multe profeţii despre Naşterea, viaţa  Moartea şi Învierea lui Isus Cristos din care selectăm cele mai importante cu privire la Moartea şi Învierea lui Isus.  Prima o găsim în cartea Geneza. „Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui Geneza 3:15, El este Uns şi Veşnic, Psalm 45:6,7;102:25-27, este Numit Fiul lui Dumnezeu Psalm 2:7,  va fi respins de ai Săi, de evrei Isaia 53:3, va fi Profetul Deut.18:15,  este Preot după rânduiala lui Melhisedec Psalm 110:4, nu este crezut Isaia 53:1, va fi vândut pe treizeci de arginţi Zaharia 11:12, va fi acuzat de martori mincinoşi Psalm 35:11, este tăcut în faţa acuzaţiilor Isaia 53:7,  va fi scuipat şi bătut Isaia 50:6,  este urât fără temei Psalm 35:19, Moare în locul…pedepsit în locul… nostru Isaia 53:5, va fi Răstignit împreună cu răufăcători Isaia 53:12,  îi vor fi străpunse mâinile şi picioarele Zaharia 12:10; Psalm 22:1,7,8,16,18,  Este chinuit de sete Psalm 22:15,  va fi dispreţuit / hulit şi batjocorit Psalm 22:7,8, îi este dat vin/oţet să bea Psalm 69:21, va fi ocărât Psalm 69:9,  Se roagă pentru duşmani Psalm 109:4, este părăsit de Dumnezeu Psalm 22:1, nu va avea nici un os sfărâmat / zdrobit Psalm 34:20, va fi străpuns în coastă Zaharia 12:10, este înmormântat în mormântul unor bogaţi Isaia 53:9, Înviază dintre morţi Psalm 16:10, 49:15, Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu Psalm 68:18”. Toate aceste  prorocii au o corespondenţă reală în viaţa lui Isus Cristos, şi pot fi verificate prin citate biblice din Noul Testament.

NUMELE ŞI TITLURILE LUI ISUS CRISTOS.[22] Aşa cum Dumnezeu s-a descoperit şi prin Numele Său tot aşa a făcu  şi Isus Cristos  prin numele şi titlurile Sale, prin care El îşi arată caracterul şi natura Sa. Cei care au cercetat Scriptura au descoperit între 200 şi 700 de nume sau titluri ale lui Isus Cristos. Dintre ele vom selecta câteva care se referă la subiectul de faţă. „Isus  [23], Matei 4:3  Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” Fiul Omului,  Matei 9:6  Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te” a zis El slăbănogului „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” Hristosul,   Matei 16:20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. Profetul, Preot,   Evrei 5:10  căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” ROBUL  Matei 12:18  „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. Yehve, DOMNUL  care mântuiește”, Matei 24:42  Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru, Unsul, – Psalmi 2:7  „Eu voi vesti Hotărârea Lui” -zice Unsul -„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut, Leul  Apocalipsa 5:5  Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.  Isus este numit Dumnezeu in câteva pasaje din Biblie. Luate împreuna, viata Sa fără păcat, minunile si învierea Sa din morţi dovedesc şi confirmă pretenţia Lui de a fi Dumnezeu (Ioan 20:28).  Mesia – Mult asteptatul, “Unsul” care va elibera pe Israel. Isus a venit sa izbaveasca omenirea de pacat si moarte (Ioan 4:25-26), Mântuitor  Fapte 5:31  Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Isus este persoana care mântuieşte omenirea de veşnicia in iad, Răscumpărător “Unul care elibereaza sau izbaveste pe cineva din necaz, pericol, robie, de obicei platind un anumit pret”  În Noul Testament Isus este văzut ca Răscumpărătorul final care Si-a dat viata ca preţ de răscumpărare (Marcu 10:45; Tit 2:1). Mijlocitor .Pentru ca Isus este Dumnezeu adevărat, El îl poate reprezenta pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Fiindcă este om adevărat, El îl poate reprezenta pe om înaintea lui Dumnezeu şi împăcarea este posibila (1 Timotei 2:5). Cuvânt , acest titlu a fost folosit de apostolul Ioan pentru a descrie misiunea lui Isus. Titlul afirma Divinitatea lui Isus si dumnezeirea Sa veşnica si absoluta  Ioan 1:14  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Alfa si Omega – Aceste doua caracteristici erau prima si ultima litera din alfabetul grecesc. Acest titlu descriptiv exprima natura veşnica a lui Dumnezeu – începutul si sfârşitul (Apocalipsa  22:13).  Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Mai există şi alte nume şi titluri[24] ale lui sus Cristos, ca Cel Sfânt (Fapte 3.14, Psalmul 16.10), prin natura Sa divină, cât şi umană, El fiind un izvor al sfinţeniei pentru credincioşi, aspect realizat prin Moartea Lui.  Se mai numeşte şi Fiul lui Dumnezeu: (Luca 1.35, Ioan 1.49), Isus este „singurul născut din Tatăl” (Ioan 1.14), Cuvântul lui Dumnezeu, (Apocalipsa 19.12-13), prin care se arată tainicul Persoanei Sale divine.(Ioan 1:1 1 Ioan 5.7-8). Cuvântul, ne indică faptul că face parte din Trinitate şi prin El au fost create toate lucrurile. Cuvântul vieții (1 Ioan 1:1), prin care omul are viaţă veşnică prin El. Alfa și Omega (Apocalipsa 1.8, 22.13) prin care Isus Cristos se decalară începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, fiind Dumnezeu adevărat, şi ne indică poziţia Sa din Trinitate, cu un caracter etern. Eu sunt (Ioan 8.58,  Exodul 3.14), prin care se identifică cu Tatăl, Iehova din Vechiul Testament. Dumnezeul adevărat (1 Ioan 5.20) prin care Isus îşi declară divinitatea, şi ne indică un Dumnezeu Trinitar, Izbăvitor (Romani 11.26), din robia păcatului, Mare Preot, (Evrei 2.17), în contras cu Marele preot din Vechiul Testament, Jertfa Sa fiind eternă.  Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1.29), prin care şi-a arătat supunerea faţă de voia Tatălui şi  disponibilitatea de a muri pentru noi prin suferinţă, Jertfa Lui fiind fără cusur. Învierea și Viața, (Ioan 11.25), credincioşii fiind întrupaţi în El, păcatul este îngropat cu El şi suntem înviaţi tot prin Învierea Lui. Calea, adevărul, Viața (Ioan 14.6), Isus fiind singura posibilitate prin care omul se poate împăca cu Dumnezeu, şi să aibă viaţă veşnică în sens temporal cât şi atemporal. Isus este şi Judecător (Fapte 10.42, 2 Timotei 4.8)”, fiindcă Dumnezeu a delegat judecata finală Fiului Său pentru a judeca lumea uni să primească binecuvântări veşnice sau pedeapsă eternă „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. (Matei 25:34),  şi „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! „ (Matei 25:41).

6). ISUS MIELUL LUI DUMNEZEU [25]. Ioan 1:29  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Dintre titlurile enumerate anterior, Domnul Isus este prezentat ca şi Mielul lui Dumnezeu, care face Ispăşirea păcatelor lumii întregi. Titlu de Isus Mielul lui Dumnezeu ne arată sacrificiul suprem al lui Isus pentru păcatele umanităţii, iar pentru a fi înţeles, trebuie să ne reamintim  profeţiile cu privire la venirea lui Cristos ca şi „ jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10), şi faptul că întregul ritual al jertfelor aduse pentru păcat adus de evrei, a pregătit terenul pentru înţelegerea şi venirea lui Isus Cristos ca Jertfă şi Sacrificiu pentru păcat, oferit de Dumnezeu pentru a răscumpăra poporul Său (Romani 8:3, Evrei:10). Evreii sacrificau miei cu ocazia sărbătoriri Paştelui. Sărbătoarea  amintea de sacrificarea mielului de Paşti şi stropirea tocurilor uşilor cu sânge (în afară de prag,  Exod 12:11-13), care acum ne arată o imagine a lucrării de Ispăşire pe care Cristos a realizat-o pe Cruce. Cei care sunt al lui Cristos sunt acoperiţi de Sângele Lui, şi sunt protejaţi sub aspect spiritual de moarte. La poporul evreu exista şi un alt ritual era sacrificiu zilnic al unui miel pentru păcatele poporului (Exod 29:38-42), care în final arăta tot spre Ispăşirea făcută de Cristos. Isus a murit pe Cruce în perioada care a corespuns cu sacrificiul de seară adus în Templu. Poporul evreu era familiarizat cu sacrificiile pentru păcat, iar Isaia şi Ieremia le-au prorocit dinainte despre Cel care va veni şi va fi adus „ca un miel dus la tăiere” (Ieremia 11:19; Isaia 53:7) şi care a aduce răscumpărarea poporului Israel, acesta fiind Isus Cristos, dar în fapt s-a realizat Ispăşirea pentru întreaga lume. Din Noul Testament ştim că  plata pentru păcat este moartea  (Romani 6:23) şi că el ne desparte de Dumnezeu, singura speranţă este în Ispăşirea de pe Cruce realizată de Cristos, prin care cei care cred în El se pot împăca cu Dumnezeu. Acesta este Vestea Bună a Evangheliei care trebuie dusă tuturor oamenilor fiind o poruncă (Matei 28:18-20), iar Petru defineşte clar Ispăşirea făcută de Isus Cristos. „căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu” (1 Petru 1:18-21). Pentru a realiza Ispăşirea Isus  trebuia să aibă calitatea de Rob care sufere[26]. Acest aspect este prorocit de Isaia, robul lui Dumnezeu are un rol important pentru că va vesti lumii adevărul şi dreptatea în care sunt prinse toate popoarele, evreii şi neamurile care vor da slavă lui Dumnezeu ( Isaia 55: 1-6). Cel mai bine  Robul care sufere este descris în Isaia capitolul 53, în care se arată atât suferinţa dar se vesteşte şi biruinţa. Acest mesaj a influenţat poporul evreu. Noţiunea de Rob[27] care sufere din Isaia  este ce mai mare profeţie din „Tanah (Scripturile evreiești, Vechiul Testament) privind venirea lui Mesia al evreilor se găsește în capitolul 53 al profetului Isaia”. Profeţia a fost înţeleasă ca şi Răscumpărătorul care va veni  în Sion, iar  exemplu iudaismul tradiţional are diferite perspective asupra identităţii Robului. În Talmudul babilonian se  afirmă : „Mesia, care este numele Lui? Rabinii spun Învățatul lepros, și se spune «totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit…»” (Sanhedrin 98b). La fel se întâmplă şi în alte scrieri ca Midraș Rut Raba care spune : „O altă explicație (a versetului din Rut 2.14), El vorbește de Împăratul Mesia, «Vino aici», apropie-Te de tron, «și mănâncă pâine», care este pâinea Împărăției, «și înmoaie-Ţi bucata în oțet», aceasta referindu-se la pedepsele Sale, după cum este spus, «Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”. Targum Jonathan este mai aproape de adevăr: „Iată Robul Meu Mesia va propăși; va fi înălțat, Se va ridica, și va fi extrem de puternic”. O altă sursă Zoharul spune că El a fost rănit pentru fărădelegile noastre» etc. … În Grădina Eden există un palat numit Palatul fiilor bolilor, în acest palat intră Mesia și convoacă toate bolile, toate durerile şi toate pedepsele Israelului, ele toate vin și se așează asupra Lui. Și dacă nu le-ar fi ușurat astfel de deasupra Israelului, luându-le asupra Sa, nu ar fi existat niciun om care să poată purta pedepsele Israelului pentru încălcările Legii, şi aceasta este ceea ce e scris: „Într-adevăr, El a luat asupra Lui bolile noastre.” Rabinul Moise Maimonide (RaMBaM) afirmă  cum sau „Care este modul în care va apărea Mesia… se va ridica unul despre care nimeni nu a știut mai dinainte și semnele și minunile pe care vor vedea că le face vor fi dovezi ale originii Sale adevărate; pentru că Cel Atotputernic[28], acolo unde ne spune părerea Lui cu privire la această chestiune, zice: «Iată că un om al cărui nume este Odrasla va odrăsli din locul lui…» (Zaharia 6.12) Și Isaia vorbește în mod similar despre timpul în care va apărea: fără tată sau mamă sau familie cunoscută, a venit ca un lăstar înaintea Lui, ca o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat etc. … în cuvintele lui Isaia, când descrie felul în care împărații Îl vor asculta. În fața Lui împărații își vor închide gura; pentru că vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.” Din păcate Rabinii moderni din iudaism văd în persoana Robului care sufere întreg poporul Israel, pe Isaia însuşi, sau de unul dintre profeţii iudei. Dar Isaia ne vorbeşte despre Mesia aşa cum au înţeles şi rabinii de mai demult. Acest lucru este confirmat de sursa internă din Isaia 53. „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”. (Isaia 53:2) De asemenea deşi dinastia lui David va fi tăiată, din „butuc”, rămăşiţă, va răsări un lăstar nou care va fi Mesia cel promis. El a făcut o Ispăşire irevocabilă, absolută şi categorică. Textul ne vorbeşte despre o Persoană, nu mai multe care „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4). El va fi zdrobit prin suferinţă, va muri şi va învia „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lu”i. (Isaia 53:10) Corespunzător cu afirmaţiile apostolilor iudei „Isus a murit pentru păcatele noastre, a înviat, s-a înălțat la dreapta Tatălui și acum slujește ca Marele Nostru Preot care ne curăță de păcat (Evrei 2.17, 8.1). Isus, Mesia al evreilor, este Cel pe care L-a prevestit Isaia”. Rabinul Moshe Kohen Ibn Crispin afirmă nu este de acord cu alţi rabini şi spune. „Această profeție a fost rostită de Isaia, la poruncă divină, cu scopul de a ne face cunoscut ceva despre natura viitorului Mesia, care va veni să elibereze Israelul, și despre viața Lui, la discreție, din ziua în care va veni, până la apariția Lui ca salvator, pentru ca, dacă se va ridica cineva pretinzând că este Mesia, să putem cugeta și căuta să vedem dacă observăm în el vreo asemănare cu trăsăturile descrise aici; dacă există vreo astfel se trăsătură, atunci putem crede că El este Mesia, neprihănirea noastră; dar dacă nu, nu putem crede acest lucru.” Referinţele interne ale textului sunt clare. Isaia 53:11  „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. Din păcate există un atunci şi un acum, credinţă şi necredinţă” Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1)

7). ISUS CRISTOS MARE PREOT. [29] Evrei 4:15-16, 5:1-14. Cele patru evanghelii de descriu viaţa şi lucrarea pe care Isus Cristos a făcut-o aici pe pământ. Cartea Evrei ne descrie lucrarea pe care Isus Cristos în face în cer. Isus Cristos în cer îndeplineşte trei mari funcţii ca Mare Preot, Rege şi Mijlocitor. În secţiunea de faţă vom privi pe Isus Cristos ca Mare Preot. Fiind sinceri cu noi înşine nu pute trăi o viaţă de credinţă prin forţe proprii ci dor împreună cu Cristos. Ştim că prin Întrupate Isus Cristos a fost om ca şi noi şi a fost ispitit de Satana. Presiunea ispitei a fost pe măsură, deci mai mare, dar Isus a făcut afirmaţia că „……..El n-are nimic în Mine”,   Ioan 14:30,  nu a cedat în faţa ispitei „ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. În schimb nu acelaşi lucru se poate spune şi despre noi, în care Satana mai are multe lucruri. Tocmai prin faptul că Isus nu a păcătuit  este necesar să ne apropiem de Domnul  având curaj şi fără de frică, de Tronul Harului, cu reverenţă respect şi închinare. Tronul Harului[30] a fost unul de judecată, iar acum este de îndurare de care avem nevoie fiecare dintre noi. Avem nevoie de Harul lui pentru că suntem nevrednici Tit 3:5: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,” Isus Cristos este Mare Preot, în acelaşi timp Capul Bisericii, dar şi Păstorul meu, aşa cum a afirmat şi David. Preoţia lui Cristos este superioară preoţiei leviţilor, aspect pe care poporul evreu îl cunoştea bine. Cristos are o slujbă întreită cuprinzând profet, preot şi rege în viitor. Aşa cum fiecare evreu trebuia să fie preot în casa lui tot aşa fiecare creştin trebuie să aibă acelaşi rol. Lauda şi rugăciunea este o parte din lucrarea unui preot, una ţine de ritual, cealaltă de latura emoţională, iar în faţa Lui trebuie să vii cu sinceritate. Numai aşa vom primi Harulu Lui pe care Cristos ni le poate oferii în calitate de Mare preot. În Evrei 5:1 ne este dată definiţia de Mare Preot, care trebuie să fie dintre oameni ca reprezentant înaintea lui Dumnezeu şi să fie acceptat de Domnul. Această slujbă nimeni nu o poate lua de unul singur ci este chemat şi rânduit de Dumnezeu (Evrei 5:4). Diferenţa dintre profet şi preot, este că Preotul este reprezentantul oamenilor pe când Profetul este reprezentantul lui  Dumnezeu înaintea oamenilor. Acum Isus Cristos este singurul Preot care ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. el mai îndeplineşte şi funcţia de  Mijlocitor, Avocat (Paraclet, 1 Ioan 2:1). Cristos este răbdător bun, indulgent cu creştinii fiindcă ştie că avem păcate şi din ignoranţă  (Lev 4:1-2),  sau din absenţa discernământului Prov 14:12 „ Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”(Isaia 53:6).  Isus Cristos înţelege problemele noastre pentru că a fost om, a fost ispitit, dar nu a cedat în faţa ispitei. „Aaron era atins de o neputinţă a lui, pe când Hristos este atins de neputinţa noastră”, de aceea El, când facem un păcat ne ajută prin puterea Sa să ieşim din starea respectivă. Păcatul trebuie să fie mărturisit la modul concret „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9). Contrastul dintre preoţia lui Aron şi a lui Cristos este evidentă. Aron trebuia să aducă un taur ca şi jertfă pentru păcatele sale când intra în Sfânta Sfintelor, şi abia apoi avea posibilitatea să reprezinte poporul înaintea lui Dumnezeu, iar în cazul lui Isus Cristos acest lucru nu mai este necesar, El fiind Jertfa fără păcat. Nimeni nu îşi ia singur cinstea de a fi Preot ci este chemat de Dumnezeu. Tot aşa este şi cu Isus Cristos care  „nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” dar şi mai mult El era în planul lui Dumnezeu „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Cristos a fost Preot după rânduiala lui Melhisedec, care era „preot al Dumnezeului preaînalt”  Gen 14:19-20: „ Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. ²⁰ Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate..”. Melhisedec este antetipul lui Cristos,  a fost rege al Salemului, nu ştim de unde vine, ori începutul şi sfârşitul zilelor, fiindcă nu are linie genealogică, pe când Isus este Alfa şi Omega. Crucea lui Isus a început de fapt din momentul în care realitatea Crucii a devenit clară pentru misiunea Sa de Ispăşire şi iese în evidenţă latura umană a lui Isus în momentul în care se ruga în Grădina Ghestimane. Mai există momente când se vede latura umană,  a plâns, la mormântul lui Lazăr, pentru Ierusalim, şi înainte de  a fi prins a rostit cuvintele „Facă­se nu voia mea ci voia ta.” După aceste lucruri şi prin ele, Ispăşirea pe Cruce  Moartea şi Învierea „…… a fost făcut desăvârşit”, iar mântuirea  oferită oamenilor este veşnică. Aici  se ajunge în în situaţia în care a fost numit d Dumnezeu „Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” Aceste  aspecte nu sunt uşor de înţeles, iar cei la care le scrie Pavel sunt greoi la pricepere, aşa cum sunt mulţi dintre creştinii de astăzi. Uneori trebuie să se ia „ abecedarul” credinţei, priceperii şi vieţii creştine de la început, şi se reîncepe cu lapte, pentru a se ajunge la maturitate spirituală. Statutul de copil în credinţă, nu este de dorit, mai ales ca şi o stare îndelungată fiind o ofensă la adresa numelui de creştin sau copil al lui Dumnezeu.  Doar credincioşii maturi au capacitatea de a deosebii binele de rău în viaţa de credinţă, în momentul când se iau decizii sau se fac acţiuni, care în mod categoric sunt urmate de consecinţe bune sau rele în spaţiu spiritual.

8). RĂSTIGNIREA LUI ISUS [31]  Matei 27:45-56. Evenimentul  Răstignirii lui Isus Cristos a afectat întregul Univers, fără a se exagera ceastă afirmaţie. A fost o acţiune unică, ne-repetabilă şi nimeni nu este capabil de o asemenea Jertfă de ispăşire şi asemenea efecte în plan universal. Sus pe Cruce Domnul a făcut totul pentru mântuirea noastră, iar din acest punct de vedere  Jertfa este exhaustivă, completă în întregimea Ei,  nimic în plus şi nimic în minus. Şi astăzi sunt oameni care consideră pe Isus Cristos un impostor şi nimic nu face ca inimile necredincioşilor să vadă altceva. La Cruce aceea care trebuiau să recunoască identitatea lui Isus ca fiind Mesia, din contră îl batjocoresc cu excepţia de moment a tâlharului de pe cruce, care a beneficiat primul de mântuirea lui Cristos. În persoana tâlharului se vede un model de pocăinţă. (Luca 23: 39-43) În fapt şi fiind sinceri cu noi înşine toţi oamenii au nevoie de mântuire pentru că Pavel spune Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului personal faţă de Jerfa lui Isus Cristos şi a recunoaşte faptul că Jertfa este mijlocul de mântuite. Aşa a făcut şi tâlharul de pe cruce, apoi îi cere lui Cristos să-şi amintească de el când va ajunge în Împărăţia Sa, acesta fiind o dovadă de pocăinţă. Ne întoarcem la momentul[32] în care ostaşii l-au adus pe Isus să-l răstignească, Isus fiind obligat să-şi poarte Crucea de lemn, dar după o parte din drum a căzut, (loan 19:17),  iar soldaţii au obligat pe Simon din Cirena să o ducă mai departe, un privilegiu pe care nu suntem sigur că a fost înţeles de Simion. Femeile plângeau în uram lui Isus dar El le spune Luca 23:28  „Isus S-a întors spre ele şi a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri”. El a fost dezbrăcat de haina lui, „Iată ce spune Denney în această privinţă: „Singura viaţă perfectă care a fost trăită pe acest pământ a fost viaţa şi hainele pe care le-a purtat.” Acelui care nu a avut nici o avere, care nu a lăsat nimic decât pentru cămaşa fără cusătură. Aceasta era toată averea Lui”.  Locul răstignirii, „Golgota „craniu – în aramaică, Calvar- kranion în greacă”, nu a fost identificat ca şi loc precis până acum. Lui Isus i s-a oferit vin acru, amestecat cu fiere, care atenuează durerile, dar El a refuzat acest lucru. În momentul Răstignirii ucenicii nu erau prezenţi, Petru undeva pe aproape dar ştim că s-a lepădat, şi era prezent doar Ioan ucenicul preaiubit şi femeile. Nu avem o descriere a suferinţei lui Isus Cristos relatată de evanghelişti, dar o găsim relatată de Isaia cu 700 de ani înainte   „Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:3). Nu credem că soldaţii au fost conştienţi de ceea ce făceau, nu era prima răstignire efectuată, dar Isus se roagă pentru ei şi pentru mulţime „Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”… Soldaţii împlinesc o prorocie… Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. (Luca 23:34).  Pe Crucea lui Isus s-a scris ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR ,cu versiuni diferite în evanghelii, preoţii s-au împotrivit dar Pilat nu a fost de acord şi aşa a rămas scrisă în trei limbi de circulaţie în ebraică, latină şi greacă (loan 19:19-22). Şi aceia care treceau pe acolo îşi bătea joc de el „Tu, care distrugi templul şi îl zideşti Ia loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”, acesta fiind un  limbaj al necredincioşilor.” E pertinent aici comentariul lui William Booth: „Ei au susţinut că ar fi crezut, dacă El s-ar fi coborât de pe cruce, în schimb, noi am crezut pentru că El a rămas pe cruce.” Preoţii spun un adevăr fără să realizeze adevărata menire a lui Isus Cristos „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!”. Liderii religioşi, tâlharii, mulţimea s-au unit împreună şi au hulit pe Dumnezeu. „De la ceasul al şaselea (adică amiază) până la ceasul al nouălea (ora 15) s-a făcut întuneric peste toată ţara Palestinei, dar şi în sufletul Său”.  În cele 3 ore de întuneric, se rezolva problema dintre Tată şi Fiu, aspect ascuns oamenilor. Isus strigă cu glas tare „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” moment în care Dumnezeu şi-a retras dragostea faţă de Fiu li l-a pedepsit pentru păcatele întregii umanităţi. El nu a venit să fie mântuit ci să mântuiască. „Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul”, mai precis El şi-a încredinţa Duhul în mâinile Tatălui. Atunci perdeaua dinăuntru Templului s-a rupt  de sus în jos, fapt care indică că fiecare credincios are intrare directă şi liberă la Dumnezeu, situaţie diferită de cea a credincioşilor din Vechiul Testament. Au mai fost şi alte evenimente, „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat” şi s-au arătat în cetate. La fel sunt şi cele trei ore de întuneric, în care Dumnezeu  a ascuns acţiunile Sale de ochii oamenilor pentru că era ceva (o rezolvare) între Tată şi Fiu. De asemenea acolo era şi sutaşul care probabil conducea execuţia şi văzând evenimentele a exclamat „„Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Femeile îl plângeau pe Domnul Isus. Nici mulţimea nu rămâne indiferentă la moartea lui Isus  Luca 23:48  „Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors, bătându-se în piept”. Ucenicii s-au înspăimântat de Moartea lui Isus dar mai târziu s-au bucurat.  Ca să nu rămână Trupul lui Isus pe Cruce în timpul Sabatului, iudeii au cerut ca să fie zdrobite fluierele picioarelor, şi trupurile să fie luate de pe cruce. Când ostaşii ajung la Crucea lui Isus constată că El a Murit, iar un soldat roman îi străpunge coasta cu suliţa şi „a ieşit sânge şi apă”, împlinind prorocia din  Psalmul 34:20, de asemenea în escaton oamenii îl vor vedea. Apocalipsa 1:7  „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”. În viaţa de credinţă  Pavel afirmă un lucru esenţial  „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Urmează îngroparea lui Isus de către Iosiv din Arimateea, şi Nicodim cu acordul lui Pilat păzirea mormântului de către ostaşi la cerere liderilor religioşi evrei care se temeau  că va Învia eveniment care s-a şi întâmplat.

 9). ÎNVIEREA LUI ISUS[33] Matei 28: 1-15. 6  Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul. Primii creştini în vestirea Evangheliei au pus un mare accent pe Învierea Domnului Isus Cristos. În mitologie au existat  şi alte feluri de înviere, dar nici una nu se compară cu Învierea Domnului Isus Cristos. Creştinismul afirmă despre Isus Cristos ca a murit cu adevărat şi a biruit Moartea prin Înviere, care nu se aseamănă cu nimic dintre religiile păgâne şi diferă în mod radical. Ideea creştină despre înviere se deosebea de credinţa iudeilor şi a grecilor, de aceea au râs de Pavel în Atena (Fapte 17:32). Evreii credeau că  valoarea trupului nu avea să se piardă prin moarte şi la înviere vor avea acelaşi trup (Apocalipsa lui Baruh 1:2). Creştinii credeau că  după  moartea la înviere trupul avea să vie transformat şi diferit în lumea viitoare.  (1 Corinteni 15:42 şi mai departe). Învierea în Vechiul Testament, este un subiect[34] puţin abordat şi există puţine lucruri care spun despre înviere. Credincioşii din Vechiul Testament se gândeau în general prea puţin la viaţa viitoare, erau preocupaţi de lucruri de moment şi puţini dintre ei percepeau cu adevărat dimensiunea spirituală a vieţii dincolo de moarte. În unele cazuri ei foloseau termenul de înviere cu referinţă la renaşterea naţională a poporului evreu  (Ezechiel 37). O referinţă  clară despre înviere o găsim în cartea lui Daniel  12:2  „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică”. Sunt şi alte locuri în care se vorbeşte despre înviere în Psalmul 16:10…, 49:14…, în Isaia 26:19  „Să învie, deci, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.”. În general avem puţine date despre înviere, iar popoarele păgâne ca egiptenii şi babilonienii aveau o doctrină despere înviere, iar sincretismul religios a descurajat evreii să formuleze o învăţătură în sensul acesta. În perioada dintre cele două Testamente,  ideea despre înviere s-a conturat mai mult. În timpul Domnului Isus încă nu s-a ajuns la un consens despre înviere, saducheii nu credeau aşa ceva, dar poporul evreu accepta deja ideea de înviere aşa cum am menţionat mai sus. Învierea în Noul Testament, se concretizează prin Învierea lui Isus Cristos. Avem trei cazuri de înviere menţionate în Noul Testament, acestea fiind,  fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi învierea lui Lazăr. Pe de altă parte Pavel spune despre Domnul Isus că este „pârga”, Cel dintâi care a Înviat. 1 Corinteni 15:20  „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi”. Acest lucru ne arată pe Isus Cristos ca şi stăpân asupra morţii, el profeţind Învierea Sa, după Răstignire şi Moartea pe Cruce. (Marcu 8:31, 9:31, 10:34), etc.  Învierea fiind de o are importanţă pentru că implică adevărul spus de Isus  Cristos. În evanghelii se relatează Învierea lui Isus Cristos, mormântul gol şi arătările de după înviere. Speculaţiile de altă natură cad pentru că au existat martori la Înviere 1 Corinteni 15:3  „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 5  şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece”. Să nu uităm că predicare Evangheliei şi a Învierii lui Isus a avut repercusiuni asupra creştinilor, care au persecutaţi de către iudei şi romani în temniţe, sau alte forme iar  Ştefan, Iacov au fost executaţi, şi nimeni nu moare pentru o minciună. Iudeii ar fi făcut tot ce este posibil să găsească Trupul lui Isus, dar nu au reuşit pentru că a Înviat, acest fapt fiind o dovadă a Învierii.  De la câţiva martori a Învierii, s-a ajuns la 500 de persoane care susţin acest lucru. De asemenea trebuie să ţinem seama şi de transformarea credincioşilor, după evenimentul învierii, care înainte erau descurajaţi, ar apoi au fost gata să sufere închisoarea, să moară pentru Isus. Nici un om nu-şi asumă asemenea risc dacă nu este sigur pe ceva în cazul nostru pe evenimentul Învierii. Ei au fost gata să sufere persecuţia eklesială, naţională şi politică pentru Isus Cristos. Un alt aspect este închinarea în Biserica primară, au schimbat ziua de închinare în prima zi din săptămână, Duminica ţi celebrau Cina Domnului, ca o comemorare a morţii şi Învierii lui Isus Cristos, la fel ca şi Botezul care semnifică şi acest aspect Coloseni 2:12 „fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”. Astfel învierea[35] a dat semnificaţi a tot ceea ce făceau credincioşii. Teoria leşinului sau a halucinaţiilor, cad pentru că halucinaţii se manifestă sub formă individuală, (nu 500 de persoane) şi continuă, dar ele au încetat când Isus s-a înălţat la cer. De asemenea miracolul în plan fizic nu se poate înlocui cu  miracol în plan spiritual. De asemenea teologi moderni neagă realitatea Învierii fizice, dar schimbarea din inima ucenicilor îi contrazice. Oamenii l-au cunoscut pe Isus, au trăit experienţe amare şi bucurie, în plus primele Scrieri arată că Isus a  Murit a fost îngropat  şi a Înviat  a treia zi după Scriptură. O dificultate  este de ordin moral, fiindcă dacă Isus nu a Înviat Dumnezeu a clădit Biserica pe o minciună, ceva ce nu se poate concepe şi este împotriva naturii Sale. Mormântul gol este o realitate care nu se schimbă, deşii şi atunci deja au existat credincioşi care nu credeau în Înviere  (2 Timotei 2:17), dar ei sunt percepuţi ca şi oameni „care s-au abătut de la adevăr”. Învierea este un fapt real Ioan 2:22  „Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus”. Învierea credincioşilor, se datorează tocmai faptului că Isus  Înviat din morţi. Prin faptul că Isus a Înviat, credinţa şi poziţia credincioşilor este că că acest eveniment atrage după el şi învierea credincioşilor Ioan 11:25  „Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” El face referire la acest lucru şi în alte pasaje din Scriptură cu privire la învierea credincioşilor în escaton. (Ioan 6:39-40, 44, 54). La fel şi apostolii au predica despre învierea din morţi Faptele Apostolilor 4:2  „foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi”. Se fac şi alte referiri  de genul „ toţi mor în Adam tot aşa toţi vor învia în Cristos (1Corinteni 15:21……, 1Tesaloniceni 4:14). Şi Petru abordează problema învierii credincioşilor „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie (1Petru 1:3). Deci  învierea credincioşilor îşi are izvorul în Învierea lui Isus Cristos, pe care l-a Înviat Dumnezeu, Învierea fiind un act al Trinităţii.  Isus spune despre credincioşii care vor învia că „….. vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii (Luca 20:36). Învierea va fi un eveniment care se va aplica tuturor oamenilor dar pentru unii va fi binecuvântare, iar pentru alţii blestem veşnic „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29). De asemenea Scriptura ne vorbeşte despre  învierea trupului ca şi în cazul lui Isus Cristos Apocalipsa 20:13  „Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele……”,iar Pavel face referire la un „trup duhovnicesc” (1Corinteni 15:44), deci un trup nou care  va corespunde şi unui trup spiritual. Va fi o diferenţă mare între trupul fizic de acum, şi trupul pe care credincioşii îl vor avea după înviere. Trupul spiritual nu va putrezi, va fi glorios şi plin de putere (1 Corinteni 15:42 ….) şi de asemenea nu va exista căsătorie în Cer. Pavel afirmă faptul că trupurile noastre vor fi ca Trupul lui Isus Cristos după înviere „El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21) şi este suficient să ne gândim la Trupul lui Isus Cristos după Înviere şi felul în care s-a manifestat, s-a arăta şi a acţionat. Isus Cristos S-a putut limita la legile fizice din univers dar în acelaşi timp, fiind în acelaşi timp un Trup spiritual, care avea posibilitatea să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Învierea lui Isus Cristos.  Isus  s-a prezentat în Evanghelia după Matei ca  şi Rege  peste Împărăţia cerurilor, fapt care le spunea evreilor că este Mesia Acela care urma să vină şi pe care evreii îl aşteptau. Pavel defineşte Evanghelia cu privire la Cristos, că a Murit pentru păcate şi a Înviat 1 Corinteni 15:3  V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Acesta este esenţa Evangheliei şi stâlpii creştinismului, care înseamnă mântuirea omului. Prin Înviere Isus Cristos[36] a demonstra că este Fiul lui Dumnezeu. Nici o altă religie nu revendică acest lucru şi se arată moartea liderului care a întemeiat-o, iar zeităţile false se aseamănă izbitor cu caracterul oamenilor. „Scofield  prezintă o cronologie a evenimentelor de după Înviere, care se apropie de adevăr chiar dacă relatărilor evangheliştilor diferă puţin. Avem trei femei care merg la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, şi alte femei pentru îmbălsămarea corpului lui Isus. Piatra de la gura mormântului este dată la o parte şi Maria Magdalena se întoarce să dea de ştire ucenicilor. (Luca 23:55-24:9 şi Ioan în primele versete din capitolul 20). Maria mama lui Iacov şi Ioan vin la mormânt şi văd pe cei doi îngeri. Petru şi Ioan anunţaţi de Învierea lui Isus ajung la mormânt, privesc şi cred şi se întorc în grabă (Ioan 20:3-10). Maria Magdalena se întoarce la mormânt şi îl confundă pe Isus cu grădinarul. Maria mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerul (Marcu  16 şi Luca  24) pornesc mesajul şi merg să se întâlnească cu Domnul Isus (Matei în cap. 28, versetele 8-9 şi 10)”. Apariţii de după Înviere sunt: „În prima zi Domnul s-a arătat Mariei Magdalena, femeilor, lui Petru şi  ucenicilor care mergeau pe drumul către Emaus, iar seara tuturor apostolilor Toma fiind absent. După opt zile s-a arătat iarăşi apostolilor dar şi Toma era cu ei. În Galileia se arată celor şapte ucenici care pescuiau la marea Tiberiadei, iar pe munte s-a arătat ucenicilor şi la alte 500 de persoane. În Ierusalim şi în Betania s-a arătat lui Iacov şi celor unsprezece. De asemenea se arată lui Saul pe drumul către Damasc, şi în Templul de câteva ori, lui Ştefan în afara Ierusalimului şi lui Ioan când era exilat în insula Patmos”, acesta fiind o perspectivă concentrată a arătărilor Donului Isus după Înviere. Cei care au rămas credincioşi Domnului Isus, l-au văzut,  în primul rând femeile „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii”, dis – de- dimineaţă, se grăbeau la mormântul lui Isus, pentru al „întâlni” îmbălsăma. Acolo le aşteaptă o surpriză,  o bucurie neașteptată, o plăcere, pentru că s-a făcut un cutremur mare de  pământ, piatra a fost dată la o parte şi un Înger al Domnului a stat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. (Matei 28:3). După Înviere Isus nu a mai fost limitat de spaţiu şi timp, iar motivul evenimentelor descrise mai sus, înlăturarea pietrei, era pentru ca omenii să constate Învierea. Înfăţişarea îngerului şi faptul că piatra a fost dată la o parte a provocat panică între ostaşii care îl păzeau. „au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. Ostaşii romani erau bine pregătiţi, disciplinaţi, neînfricaţi o armată care cucerea lumea, pe când femeile în contrast erau neajutorate, dar ele nu se tem şi vorbesc cu îngerul. Aici este vorba despre credinţă, pe care ostaşii romani nu o aveau.  În conversaţie sunt încurajate de înger „ nu vă temeţi, ştiu pe cine căutaţi, nu este aici, a Înviat, veniţi să vedeţi” Ele l-au căutat pe Cristos şi nu s-au temut, iar acum sunt trimise de înger să ducă vestea Învierii mai departe, să spună ucenicilor şi le spune unde îl vor întâlni pe Isus Înviat. Îngerii vin şi spun mesajul învierii credincioşilor care la rândul lor trebuie să-l ducă mai departe. Femeile îndeplinesc porunca îngerului care le spune să nu le fie frică, dar teama lor era de altă natură. Ele nu se temeau de soldaţii romani ci era frica în faţa unui fapt măreţ care este Învierea lui Isus Cristos, era teama că nu este ceva real, că poate fi un vis şi se trezesc la realitate, dar primesc asigurări din partea îngerului că totul este adevărat. Sentimentele femeilor erau  amestecate  frică şi bucurie, ele merg să dea de veste ucenicilor. Sunt întâmpinate de Isus care le spune „Bucuraţi-vă!” iar ele i s-au închinat. Isus le spune femeilor să meargă în Galilea unde se va întâlni cu ucenicii. Practic toţi au avut emoţii multiple la vestea Învierii Domnului Isus Cristos. Urmează un episod ruşinos din partea iudeilor şi a romanilor care anunţaţi de străjeri care mituiesc soldaţii care l-au păzit să spună o minciună, şi anume că trupul lui Isus a fost furat de către ucenici, credinţă care se păstrează şi astăzi  la poporul evreu. Pentru ucenici Învierea Domnului Isus a fost un prilej de bucurie, dar pentru iudei minciuna trebuia adusă mai departe şi s-a concretizat mai târziu prin prigonirea creştinilor. Dacă Isus ar fi rămas în mormânt evreii s-au fi simţit în siguranţă, dar starea lumii este de nesiguranţă tocmai  prin faptul căci că credinţa sau credinţele lor se bazează pe minciună.

10). CONCLUZII. După neascultarea lui Adam şi Eva de porunca Domnului, ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu şi din grădina Eden, fiind în acelaşi timp blestemaţi pentru răzvrătirea lor. O componentă a blestemului era moartea atât fizică cât şi spirituală, iar pe ce trecea timpul oamenii s-au înmulţit pe faţa pământului timpul trecea, iar ei ştiind despre blestem ”…… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce,” (Geneza 3:19) s-au gândit când vor murii. În perioada aceea este cel mai probabil că a apărut primul calendar.   Biblia ne vorbeşte despre descendenţii lui Cai, care s-au abătut de la Calea Domnului şi urmaşii lui Set care au început să cheme pe Domnul Geneza 4:26  „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”. Dar trebuie să ne aducem aminte de promisiunea din Geneza 3:15 „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul”, şi de atunci Satana  a dus o luptă acerbă împotriva a tot ce se naşte din femeie, ştiind că din ea se va naşte cel care îl va învinge. Şi pe linia lui Cain, deşii oamenii nu credeau în Dumnezeu, nu se împăcau cu gândul că dincolo de moarte nu mai este nimic pentru că Dumnezeu a lăsat în om „gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11) şi au căuta surogate, zeităţi false, etc.  Istoria se derulează mai departe, Dumnezeu alege un om pe Avram din care descinde poporul ales, evreii care îl aduc pe scena istoriei pe Unsul, Mesia Cristosul, promis de către Dumnezeu prin proroci. Evanghelistul Matei îl prezintă pe Isus Cristos ca şi Mesia cel promis evreilor. Astfel el foloseşte arborele genealogic de la Isus la David, la Avraam. Dar evreii din timpul lui Isus doreau un „Mesia” în termeni umani, şi îl resping pe Isus ca fiind adevăratul Mesia şi îl ucid pe Cruce fără să-şi dea seama că acest fapt este şi în planul lui Dumnezeu, pentru ca şi neamurile să primească mântuire. În Evanghelia după Matei Isus Cristos este prezentat ca şi Rege, iar în capitolele 5-7, ne este prezentat cum trebuie să fie cel care face parte din Împărăţia Cerurilor. Bineînţeles sunt şi alte aspecte prezentate în această Evanghelie. Creştinii sărbătoresc Învierea Domnului Isus Cristos, la sărbătoarea Paştelui prin care se comemorează Moartea şi Învierea Domnului Isus Cristos. Semnificaţia Paştelui iudaic diferă de  semnificaţia pe care o dau creştinii aceluiaşi cuvânt. În iudaism Paştele semnifică o sărbătoare naţională a raportată la ieşirea poporul evreu din Egipt, purta numele de PESAH, începea în 14 Nisan, iar ca şi ritual religios el diferă puţin la evrei din Israel faţă de evreii din diaspora. Esenţa sărbătorii este eliberare şi se ţinea conform calendarului religios care diferea de cel civil. Oricum sărbătoare se ţinea într-o  atmosferă de bucurie, în care se cântau imnuri, se citea din Tora, se stătea la masa de Paşti, iar evreul nu intra oricum în bucuria sărbătorii ci de făcea un ritual de curăţire. Sărbătoarea ţinea mai multe zile şi era una din cele trei sărbători care implica venirea fiecărui evreu la Ierusalim. În creştinism se comemorează Moartea şi Înviere lui Isus Cristos, ca Fiu al lui Dumnezeu,  Moartea pe Cruce şi Înviere  lui Isus Cristos sunt stâlpii credinţei creştine. Creştinii au mutat ziua de sărbătoare în prima zi din săptămână care este Duminica, în cinstea acestui eveniment. Înainte de Paşti se sărbătoreşte Intrarea lui Isus în Ierusalim în duminica Floriilor, apoi urmează Săptămâna Mare, şi se intră Duminica în ziua de sărbătoare a Învieri Domnului Isus. Paştele creştin ţine de la momentul Învierii până la Înălţarea la Cer. În afara evenimentelor comemorate cu suport biblic, mai există şi tradiţia bisericii, cu precădere accentuată la bisericile tradiţionale, dar parţial şi la bisericile Protestante şi Neoprotestante, care se manifestă prin mese îmbelşugate, „lumina sfântă” ouă roşii, mâncăruri tradiţionale, pască, cozonac, drob, etc care diferă de la o zonă la alta, sau în funcţie de confesiune. Datorită păcatului făcut de om cineva trebuia să plătească un preţ de sânge, acest lucru fiind decretat de Dumnezeu. Acest fapt ne arată gravitatea păcatului, incapacitatea omului de a se salva singur din faţa mâniei lui Dumnezeu, dar şi preţul foarte mare prin care am fost răscumpăraţi Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Încă înainte de Sinai au fost oameni care au adus jertfe de animale lui Dumnezeu, un exemplu fiind Iov. Ispăşirea devine şi mai clară după poruncile pe care le dă Dumnezeu poporului evreu în cadrul Legământului de la Sinai prin jertfele de ispăşire aduse pentru păcate de poporul evreu prin întreg sistemul preoţesc şi sacrifical poruncit de Dumnezeu poporului Său în cărţile Exod Levetic, Numeri şi Deuteronom. Toate aceste jertfe erau aduse în contul Jertfei care urma să vină, Unsul, Cristosul, Mesia, Mielul pentru Jertfă. Ispăşirea în Noul Testament este realizată efectiv de Cristos care este bine punctat de Ioan „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Există câteva aspecte care ies în evidenţă, ca dragostea lui Dumnezeu faţă de lume, Jertfa care a fost necesară pentru  plăti preţul păcatului, faptul că Jertfa lui Cristos a fost reprezentativă pentru întreaga rasă umană în faţa lui Dumnezeu, având şi efectul scontat, şi a avut un rol de substituţie, fiindcă în mod efectiv Isus Cristos a murit în locul nostru. Dacă în Vechiul Testament animalele aduse ca şi jertfă erau victime, nu aşa a fost în cazul lui Isus Cristos, care a acceptat să facă această Jertfă pentru păcatele omenirii.  De la Lege, s-a trecut la Harul lui Dumnezeu Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”, dar de fapt şi Legea a fost dată tot prin Har. În cartea Evrei Cristos ne este prezentat mai presus ca şi superior profeţilor, al îngerilor, lui Moise, preoţiei levitice, Marelui Preot, Cristos fiind Marele nostru Preot veşnic, după rânduiala lui Melhisedec, fiind superior Templului printru-un legământ mai bun, fiind bazat pe făgăduinţe mai bune. Noul Legământ este superior Vechiului Legământ, Jertfa era mai bună, eternă şi avea un caracter universal. Prin El avem intrare liberă la Tatăl. Există diferite teorii despre Ispăşire, dintre care Teoria Substituţiei Penale, este cea mai aproape de adevăr, având cel mai bun suport biblic. Nu trebuie că uităm faptul că Dumnezeu este Duh, dar se prezintă în Scriptură şi ca o Persoană, El se descopere pe paginile Bibliei şi nu poţi fragmenta adevărul biblic după propria dorinţă, fiindcă o Persoană este un  tot, care nu se poate diviza, greşeală în care cad multe confesiuni sau credincioşi, care cad în aceste capcane doctrinale.  Noi ştim din Biblie căci Isus Cristos este o Persoană care face parte din Trinitate, fiind egal cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt în esenţa Lor. El a intrat în lume prin naşterea din fecioară de bună voie, s-a Supus Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt. El a fost om şi Dumnezeu în acelaşi timp, cele două naturi, umană şi divină fiind absolut necesare pentru salvarea omenirii din păcat. O divinitate nu avea posibilitatea să moară şi a trebuit să fie Întrupat ca să poată muri, pe de altă pateu moartea unui simplu om nu are nici o valoare din punct de vedere al Ispăşirii sub aspect mântuitor. Astfel Moartea lui Isus Cristos a  fost reală şi a plătit preţul păcatului, fiind în planul lui Dumnezeu. Moartea Lui a fost ispăşitoare, de împăcare, răscumpărătoare şi înlocuitoare. Învierea a fost un act al Trinităţii. Fapte 2:24  „Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Prin Înviere Cristos a validat sacrificiul pentru păcat, se dă valoarea predicării Evangheliei, a credinţei şi a mântuirii. După Înviere Isus s-a arătat credincioşilor, apoi s-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui, având funcţie de Rege, Mare Preot şi Mijlocitor. Au fost numeroase profeţii mesianice despre Isus Cristos, care s-au împlinit în El, dintre care reamintim faptul că El este Uns şi Veşnic, Fiul lui Dumnezeu, moare în locul nostru, va fi Răstignit, Înviază dintre morţi, şi Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu.  De asemenea dintre Numele şi Titlurile Isus Cristos se pot reaminti Fiul Omului, Hristosul, Preot, ROBUL Unsul, Leul, Mielul lui Dumnezeu   Mesia, Răscumpărător, Mijlocitor,  Mare Preot, Alfa si Omega Calea, adevărul, Viața etc, nume şi titluri care definesc caracterul şi natura lui Isus Cristos. Isus Cristos a venit ca Miel pe acest pământ  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). El este descris cel mai bine de Isaia în cap 53  şi ne prezintă imaginea lui Isus Cristos pe Cruce. Cei care sunt ai lui Cristos sunt spălaţi şi curăţiţi de păcate prin Sângele care a curs pe Cruce, şi scăpaţi de moarte spirituală. Dumnezeu a decretat că „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23), noi avem salvare prin Jertfa lui Cristos. Pentru îndeplinirea acestei condiţii Cristos trebuia să fie şi Robul care sufere prezentat tot de prorocul Isaia „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”.(Isaia 53:2). Tot în Isaia ca  sursa internă se afirmă „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4) El va fi zdrobit prin suferinţă, va muri şi va învia „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” Isaia 53:10). În cartea evrei Pavel face corespondenţa necesară Evrei 9:13  „Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Ne întoarcem la Isaia care continuă  53:11  „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. În acest caz situaţia creştinului este complet schimbată „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică” (Romani 6:22) şi nu există cale de mijloc. Din nefericire omul fiind o fiinţă liberă, există un atunci, şi un acum, credinţă şi necredinţă, iar cei mai mulţi oameni merg la pierzare veşnică. Isus îndeamnă omenirea spre calea mântuirii. Matei 7:13 „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea”. În calitate de Mântuitor reţinem dintre titlurile lui Cristos acelea de Împărat, Mare preot şi Mijlocitor. Unul dintre atribuţiile lui Cristos este acela de Mare Preot, care face o slujbă sus în cer înainte făcând lucrarea pe pământ prezentată de evanghelişti. Noi nu avem posibilitatea de a ne trăi credinţa prin forţe proprii şi chiar Isus afirmă acest lucru Ioan 15:5  „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Din această cauză avem nevoie de un Mare Preot sus în cer care să mijlocească pentru noi. Este necesar să ne apropiem de Tronul Harului, ca să primim îndurare, având curaj dar în acelaşi timp cu respect şi smerenie fiindcă „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, (2 Timotei 1:9). Isus Cristos este Capul Bisericii, dar în acelaşi timp, mântuitorul meu personal, dar şi Păstorul meu, afirmaţie făcută de David, astfel că Preoţia lui Cristos se desface ca şi o umbrelă, atemporală peste întreaga omenire. Statutul de Mare Preot este dat de Dumnezeu şi nimeni nu şi-l poate lua singur Evrei 5:4  „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron”. Acelaşi lucru îl afirmă Biblia despre Isus Cristos „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Isus ne înţelege problemele pentru că a fost om ca şi noi, dar nu a cedat în faţa ispite, dar trebuie să ne mărturisim păcatele la modul concret. Numai atunci se poate aplica următorul verset „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Azi de multe ori şi în dreptul multor credincioşi trebuie să reia abecedarul credinţei să bea lapte şi după aceea se poate ajunge matur spiritual. Acest lucru se vede în viaţa noastră de credinţă. Un moment crucial a fost Răstignirea, lui Isus pe Cruce, un eveniment care a afectat universul întreg. A fost o acţiune unică şi irepetabilă în istorie, Cristos a împărţit istoria umanităţii în două, B.C şi D.C. Jertfa a fost unică şi suficientă, şi este exaustivă.  Deşi la cruce ar fi trebuit să fie recunoscută identitatea lui Mesia Isus Cristos, necredincioşii îl percep ca şi pe un impostor cu puţine excepţii. Tâlharul de pe cruce „Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” (Luca 23:42) şi sutaşul roman, „cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”, îi recunosc identitatea, şi mulţimea în momentul morţii lui Isus, dar ceilalţi îl batjocoresc, haina Sa este trasă la sorţi de ostaşii romani, a avut pe cap o coroană de spini, i s-a oferit în loc de apă un amestec de vin acru şi fiere trecătorii au râs de El. Ucenici au fugit, Petru s-a lepădat, şi doar Ioan şi femeile au asistat la răstignire. Descrierea suferinţei lui Cristos nu o fac evangheliştii ci prorocul Isaia în capitolul 53, „îţi întorceai faţa de la El”, moarte lui în nici un caz nu a fost una glorioasă. Liderii religioşi din timpul acela, mulţimea însetată de sânge, ostaşii, trecătorii au hulit pe Dumnezeu. Pe cruce au scris INRI, în trei limbi de circulaţie internaţională. Isus Cristos înainte de moarte strigă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit”, apoi „Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul”. În acel moment s-au petrecut câteva evenimente dintre care amintim un mare cutremur de pământ, cele trei ceasuri de întuneric, şi perdeaua din Templu din Sfânta Sfintelor, s-a rupt de sus în jos. Pământul, creaţia s-a cutremurat, în momentul în care Creatorul, cel care susţine viaţa a murit, iar prin faptul că s-a rupt perdeaua din Sfânta Sfintelor, din acel moment fiecare om care crede şi se pocăieşte  are intrare liberă la Tatăl. În cele trei ore de întuneric era o rezolvare între Tată şi Fiu, şi Dumnezeu a ascuns acest lucru de ochii oamenilor. La început ucenicii s-au temut prin faptul că Isus Cristos  murit dar după Înviere s-au bucurat.  Mai târziu Pavel într-un anume mod,  la nivel uman se identifică cu Isus Cristos „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20) Tot prin Pavel  care este iluminat de Duhul Sfânt se reaminteşte faptul că Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” sau Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:32). Astfel  toţi oamenii au nevoie de Jertfa de Ispăşire a lui Cristos, iar cei care cred recunosc starea de păcat şi faptul că doar prin Sângele Mielului pot fi mântuiţi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. După Moartea lui Isus Iosiv din Arimateea cere voie lui Pilat şi Isus Cristos este îngropat, iar iudeii cer ca mormântul să fie păzit. După trei zile Isus este Înviat din morţi aşa cum au spus Scripturile „Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul”. Creştinismul primar în vestirea Evangheliei punea un mare accent pe Înviere lui Isus Cristos. Nimic de religiile păgâne nu se compară cu Învierea lui Isus. Credinţa în înviere în Vechiul Testament era un subiect mai puţin abordat, fiind preocupaţi mai multe de timpul prezent, fără o învăţătură clară despre înviere, ea fiind de multe ori raportată la renaştere naţională. Există o referinţă clară despre învierea morţilor în cartea lui Daniel, mai puţin în Psalmi şi în Isaia, unde versetele sunt interpretabile. Pe timpul lui Isus ideea de înviere era acceptată cu excepţia saducheilor, dat fără o claritate a conceptului. În Noul Testament lucrurile se schimbă radical prin lucrarea şi Învierea lui Isus Cristos. El este Cel dintâi  care a Înviat. 1 Corinteni 15:20  „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi”, Cristos fiind stăpân şi peste moarte. În evanghelii se arată mormântul gol, apoi Isus se arată ucenicilor după Înviere timp de 40 de zile până la Înălţarea la cer. Credibilitatea Învieri se datorează martorilor oculari care l-au întâlnit pe Isus după Înviere dar şi transformarea care s-a produs în inimile lor, fiind gata să  sufere prigoană şi să moară pentru El fapt care s-a şi întâmplat. De asemenea în închinarea din Biserica primară, dintre ritualurile de închinare Cina şi Botezul comemorează Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Învierea a dat sens predicări Evangheliei şi semnificaţie în viaţa credinciosului.  Teorii de genul leşinului, sau halucinaţii, nu au un suport real. Avem şi o dificultate de ordin moral fiindcă dacă Cristos nu a Înviat, Dumnezeu a clădit Biserica pe un neadevăr, ceea ce este împotriva naturii Sale. Învierea este un fapt real „când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus”.  Am afirmat conform Scripturii că Isus este „pârga celor adormiţi”, iar învierea credincioşilor este posibilă datorita faptului că Isus a Înviat din morţi. Ioan 11:25  „Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”. aceeaşi poziţie o au ucenicii apostolii  Pavel şi Petru, care percep învierea credincioşilor în escaton într-un trup fizic dar şi într-o dimensiune spirituală un trup ca al lui Cristos. Trupul spiritual nu va putrezi, va fi glorios şi plin de putere şi se va manifesta în primul rând sub aspect spiritual, iar cei care vor învia pentru viaţă veşnică  „vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Evenimentul învierii se aplică la toţi oameni, dar după judecată vor primi destine diferite, moarte sau viaţă veşnică.  Prin Înviere Isus Cristos a primit confirmarea că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi că a fost fără păcat. Esenţa Evangheliei, stâlpii religiei creştine sunt Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. După Înviere  se poate prezenta ca şi o cronologie evenimentelor şi a arătărilor lui Isus. Avem trei femei care merg la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, şi alte femei pentru îmbălsămarea corpului lui Isus. Piatra de la gura mormântului era dată la o parte şi Maria Magdalena se întoarce să dea de ştire ucenicilor, Maria mama lui Iacov şi Ioan vin la mormânt şi văd pe cei doi îngeri. Petru şi Ioan anunţaţi de Învierea lui Isus ajung la mormânt, privesc şi cred şi se întorc în grabă. Maria Magdalena se întoarce la mormânt şi îl confundă pe Isus cu grădinarul. Maria mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerul  primesc mesajul de la îngeri şi merg să se întâlnească cu Domnul Isus. El se arată  în prima zi Mariei Magdalena, femeilor, lui Petru, celor doi ucenici pe drumul către Emaus, iar seara apostolilor Toma fiind absent. La o altă întâlnire se arată din nou fiind şi Toma prezent moment în care o mărturisire de credinţă. Ioan 20:28  „Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” În Galileia  se arată la şapte ucenici care se aflau la pescuit, iar pe munte se arată ucenicilor şi altor 500 de persoane. În Ierusalim şi în Betania s-a arătat lui Iacov şi celor unsprezece. Se arată lui Saul pe drumul către Damasc, şi lui Ştefan în momentul când este martirizat, de asemenea lui Ioan când este exilat în insula Patmos. Femeile nu s-au temut de ostaşii romani care „au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.” ci de evenimentul în sine, care era măreţ, neaşteptat,  producea şi teamă sfântă dar şi bucurie. Cristos nu mai era limitat de timp sau spaţiu şi ele se duc să spună ucenicilor. Pe drum Isus se întâlneşte cu ele şi le îndeamnă la o stare de bucurie, iar femeile i se închină. Iudeii mituiesc pe străjeri pentru a spune că Trupul lui Isus a fost furat de ucenici lucru crezut de către evrei şi astăzi. Prin faptul că nu i-u găsit Trupul, minciuna s-a propagat mai departe creştinii fiind prigoniţi. Pavel defineşte Evanghelia şi în termenii Învierii lui Isus Cristos „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; (1Corinteni 15:3-4), şi Evanghelia este prezentată şi în alte versete. Sentimentele ucenicilor sunt de confuzie,  ei erau uimiţi, nu le venea să creadă, ei  au fost zdrobiţi de evenimentul Răstignirii  şi  au fost surprinşi de Înviere. De asemenea nu au înţeles deplin, nu s-au aşteptat la moartea şi învierea lui Cristos. Există implicaţii ale doctrinei despre Înviere cu semnificaţia Cristologică. Dacă Cristos nu a înviat credinţa este zadarnică. Evanghelia este o veste bună prin faptul că Dumnezeu şi-a trimis Fiul să moară pentru noi şi să fie Mântuitorul nostru, iar dacă nu a Înviat se pierde garanţia mântuirii şi ea nu a fost realizată.  Învierea lui Cristos este asociată cu mântuirea oamenilor  şi prin El suntem socotiţi neprihăniţi. Pavel doreşte să cunoască pe Cristos şi „puterea învierii Lui”, el vede că aceiaşi putere care l-a Înviat pe Cristos din morţi va lucra la învierea şi puterea credincioşilor. Învierea este importantă[37] pentru că ne arată puterea lui Dumnezeu,  este o dovadă şi o mărturie pentru învierea oamenilor, dacă nu ar fi Înviat Cristos tot ceea ce înseamnă viaţă cretină este golită de sensul ei, dar Cuvântul lui Dumnezeu este o garanţie a adevărului, iar credincioşii adevăraţi au fost martiri în toate timpurile. Dumnezeu este Duh şi cine se închină lui trebuie să o facă în Duh şi Adevăr, dincolo de aspectul confesional sau religios  Pe de altă parte Învierea lui Isus Cristos este un triumf glorios asupra morţii, iar cei care cred în Isus  Cristos, urmează să aibă viaţă veşnică. Amin

11). BIBLIOGRAFIE:

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT ,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-de-ispasire.html

O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

 Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Sait http://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

Saithttps://www.gotquestions.org/Romana/Isus-numele.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Mielul-Dumnezeu.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/robul-care-sufera.html

Comentariu biblic la Noul Testament William Mac Donald

Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/importanta-invierii-Hristos.html

Ardelean Viorel

 [1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Ardelean Viorel

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[8] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[10] Dicţionar Biblic pag 814-815

[11] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

[12]EnciclopediaIudaismului.Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

[14]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[15]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[16]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[17]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[18] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-de-ispasire.html

[19] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-de-ispasire.html

[20] O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[21] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[22]Saithttp://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui-isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

[23]Saithttp://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui-isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

[24] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Isus-numele.html

[25] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Mielul-Dumnezeu.html

[26] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[27] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/robul-care-sufera.html

[28] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[29] Sait Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[30] Sait Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[31]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[32] Comentariu biblic la Noul Testament William Mac Donald

[33]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

[34]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

[35]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

[36] [36]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[37]Saithttps://www.gotquestions.org/Romana/importanta-invierii-Hristos.html

IEREMIA ÎN CONCEPTUL LEGĂMÂNTULUI DIN VECHIUL TESTAMENT

Cuprins :

1.   INTRODUCERE                                                             

2.  CONTEXTUL ISTORIC

3.  IEREMIA ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT

4. CONCLUZII

5. BIBLIOGTAFIE

1.  INTRODUCERE

Titlul cărții poartă numele prorocului Ieremia , care înseamnă ”Dumnezeu aruncă”, nume care este un semnal de alarmă pentru poporul evreu pentru pedeapsa care urma să vină.  Data redactării cărții cuprinde o mai mare perioadă de timp, Ieremia a fost chemat în slujbă cam la 60 de ani după moartea profetului Isaia. El își desfășoară activitatea pe parcursul a 40 de ani,  începe pe timpul lui Iosia (Ieremia 12:3) și avea 21 de ani. Samaria a fost cucerită, iar Regatul de Nord nu mai exista , iar la orizont se ridicau nori amenințători care se apropiau de Regatul lui Iuda, era vorba de puterea Babilonului. Păcatul idolatriei a stârnit mânia și gelozia lui Dumnezeu. Cartea Ieremia[1] a fost scrisă între anii 630 și 580 î.Cr. Autorul cărții [2] se identifică sigur (Ieremia 9:1). El este denumit și profetul lacrimilor. Cartea[3]  este autobiografică și ne arată multe aspecte din viața prorocului. (Ier. 10:23-24; 20:7-18)  El s-a născut la Anatot, au sat în apropiere de Ierusalim, localitate care există și azi sub numele de Anata. Părintele lui a fost Hilchia (Ier.1:1) și făcea parte din rândul preoților. Ieremia era timid și a acceptat cu greu această însărcinare de la Domnul (Ier. 1:5, 7, 8;  20:7).  El a avut un caracter complex, începând de la  a fi sfios, dar având în același timp tăria de caracter de a spune adevărul lui Dumnezeu. El iubea poporul evreu, dar mai mult  venera pe Dumnezeu. Practic a iubii în felul acesta creează o tensiune lăuntrică permanentă, era și proroc și patriot în același timp, dar rămâne fidel ca proroc a lui Dumnezeu. Era o situație paradoxală în care Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar îi interzice să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). El a fost urât de poporul lui și predestinat să nu cunoască dragostea de familie, sau a poporului evreu, este dus în final în Egipt și moare acolo. Viaţa profetului [4], a fost deosebit de grea și enumerăm câteva aspecte din viața sa. Ieremia  a fost ales să practice și să îndeplinească  chemarea încă de la o vârstă fragedă (Ieremia 1:6). Dumnezeu este acela care îi încredințează slujba de profet (Ierm. 1:9-10). și începe activitatea de proroc pe timpul lui Iosia căruia îi face un cântec de jale (2 Cronici 35:25), și nu reușește să determine pe cineva să se întoarcă la Calea Domnului. Mesajul de judecată a frânt inima prorocului (Ieremia 9:1) și vrea să renunțe la slujba încredințată de Domnul (Ier. 20:9).  Personalitatea profetului se reflecă în atitudinea pe care o are față de poporul evreu și față de Dumnezeu. Era un bărbat sfios, cu voce care tremura, el nu a fost impozantnt ca și Ilie, sau elocvent ca și Isaia, ci smerit și neajutorat dorind să înțeleagă evenimentele. Acesta a fost modalitatea prin care Dumnezeu a vorbit poporului într-o perioadă degenerată și coruptă. Domnul Isus Hristos a plâns pentru Ierusalim și a fost o imagine a profetului, dar reciproca  este și mai valabilă. Mesajul prorocului a fost unul de judecată, nu a fost primit de către popor, Ieremia fiind acuzat de trădare pentru că spunea că poporul urma să fie dus în captivitate. În zilele profetului singura alternativă a poporului era să se predea, deși cu un secol înainte Isaia spunea că evreii trebuiau să reziste. Dar ceva se schimbase nespus de mult, se ajunsese la un punct fără întoarcere pentru evrei care călcaseră Legământul Mozaic și urma pedeapsa divină. În viziunea lui Dumnezeu națiunea evreilor decăzuse complet, în plus sosise ”vremea neamurilor”, iar Babilonul deținea supremația. Ieremia  a profețit în legătură cu cei 70 de ani de captivitate (Ieremia 25:9-12), iar dincolo de această perioadă el vede o lumină pentru poporul captiv. Cuvinte cheie care apar sub diferite forme este cuvântul ” hbvm – alunecare”, care este tradus și prin ”necredincios, răzvrătit, vătămare”, care tălmăcit înseamnă în vremurile noastre apostazie. Scopul cărții [5] este de a avertiza poporul de judecta care urma să vină dacă nu se întoarce la Domnul.  Ieremia recunoaște în același timp și starea deplorabilă de imoralitate în care a ajuns națiune, și faptul că judecata este  de neînlăturat și nu se mai poate ocolii. Versete cheie se găsesc în cartea lui Ieremia,  sunt : Ieremia pus de o parte (Ierm 1:5), despre distrugerea Ierusalimului (Ieremia 52.12-13)  despre inimă care este înșelătoare și rea (Ieremia 17.9), o făgăduință a întoarcerii (Ieremia 29.10-11). Prefigurări în cartea lui Ieremia, găsim despre Mesia care urma să vină și era Isus Hristos, calificat ca și o Odraslă din casa lui David (Ieremia 23.5-6), va domnii cu înțelepciune și dreptate(v. 5, Apocalipsa 11.15). și care în cele din urmă va fi recunoscut și de poporul Israel ca adevăratul Mesia care aduce mântuirea (v. 6, Romani 11.26).  Aplicație practică, ne arată că deșii Ieremia a iubit poporul evreu, l-a venerat  și ascultat  mai mult pe Dumnezeu. și noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu în același fel și să recunoaștem voia Sa ca fiind mai importantă decât propriile dorințe și să avem credință în  Bunătatea Înțelepciunea și planul lui Dumnezeu. Romani 8:28  ”De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Ieremia[6] și-a dat seama, în urma reformei făcute de împăratul Iosia, de faptul că este nefolositoare dacă nu există și o schimbare a inimii. În scrisoarea pe care o trimite celor din Babilon (Ierm. 29), le spune evreilor că pot să se închine și acolo. El a mai observat că religia trebuie să fie morală și spirituală raportată la Dumnezeu, iar  cerințele ei sunt morale și spiritule în relația cu El. de asemenea Ieremia înțelege și reponsabilitate individului în în cadrul națiunii. Acesta a fost un pas înainte în înțelegerea aspirției omului spre Divinitate. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie scrisă în inimile noastre. Isus Hristos citează din prorocul Ieremia. Noi oamenii am fost creați pentru a avea părtășie cu Dumnezeu, iar exemplu cu brâul este destul de elocvent, pentru că despățiți de Dumnezeu, viața nu are sens pentru om. În tragedia din Eden[7] din Geneza capitolul 3, în momentul despărțirii omului de Dumnezeu în inima sa a apărut un gol imens, care nu poate fi umplut cu surogate. Când Dumnezeu exclamă ” „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:22 ) ce înseamnă de fapt acest lucru? iar Imago Dey, în om este încă o problemă discutată și în mod categoric, Dumnezeu a luat măsuri preventive și izgonit omul din prezența Sa, a blestemat pe Adam, Eva, Șarpele, dar și Pământul. În plus sub blestem omul moare ca și trup și se întoarce din țărâna din care a fost luat iar sufletul merge la judecată. De asemenea Dumnezeu pune heruvimi pe drumul care duce la pomul vieții, ca omul să nu mai fie nemuritor. Odată răul pătruns în lume prin neascultare și păcat, s-a deschis ”cutia Pandorei” și această hotărâre a limitat răspândirea răului în lume. O întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat cu Hitler, sau alți dictatori ar fi rămas nemuritori. Heruvimii și Serafimii au cel mai mare grad pe scara ierarhică a îngerilor. Dumnezeu ne înconjoară cu lucrurile făcute de El și a așezat omul în Grădina Eden ca să o lucreze și să o păzească. Pe de altă, în competiție absurdă cu Dumnezeu  omul se înconjoară cu lucruri pe care le face el, iar în Biblie vedem cum Cain face o cetate, iar astăzi noi avem orașe, drumuri, rampe de lansare pentru rachete, fabrici, etc. Pe linia lui Cain avem dezvoltarea civilizației umane și găsim faptul că Iabal a făcut corturi, Iubal a fost tatăl celor care cântă cu cavalul, Tubal –  Cain, a făcut unelete de aramă și fier, Lameh își arată răutatea (Gen. 4: 17-26),  iar pe linia lui Ham,  Nimrod a fost puternic pe pământ (Gen. 10:8). De asemenea pe vremea lui Peleg s-a împărțit Pământul (Gen 10:25). Trebuie să recunoaștem faptul că a fost este și va fi o permanentă competiție între realizările omului și ce a realizat Dumnezeu, dar rezultatul este o funcționare disonantă, și omul este om doar în părtășie cu cel care l-a creat, cu Dumnezeu. Noi avem posibilitatea cu ajutorul științei să descoperim legile fizice ale lui Dumnezeu,  să copiem natura, să facem descoperiri, să realizăm ceva, să imităm, dar tot în universul material. Dacă dorim să-l cunoaștem pe Dumnezeu, El ne-a întins mâna prin Revelația Generală și Specială, pentru a ne salva sufletul de la moarte.

Încă din cele mai vechi timpuri popoarele din orient foloseau în relaţiile dintre ele tratate şi alianţe. Aceste tratate erau  de genul egalitate sau vasalitate[8]. În relaţiile de egalitate cei doi au statutul de fraţi. Un ratat de vasalitate se stabileşte între un rege cuceritor şi un rege mai mic sau învins care are anumite obligaţii. Într-o relaţie de prietenie se folosea relaţia Tată – Fiu, iar în relaţiile mai puţin amicale era folosită relaţia ca Domn şi slujitor.[9] Încheierea acestor legăminte, tratate, alianţe, erau însoţite de ceremonii religioase, ele erau scrise şi stipulau prevederi, care trebuiau citite periodic şi respectate. Ca martori erau invocaţi zeii, cerul şi pământul, soarele, etc. Aceste legăminte se încheiau cu binecuvântări şi blesteme.[10] Ca exemplu pasajul din Deutronom capitolele 27 şi 28, în care Dumnezeu face Legământ cu poporul Israel. De asemenea se pot aminti  şi tratatele dintre Esahardon şi Sefire.  Poporul evreu era familiarizat cu acest gen de relaţii, tratate sau alianţe. Dumnezeu vorbeşte, El vorbeşte  ca să se se facă înţeles şi nu iese din tiparul cultural al vremii respective iar  Dumnezeu nu se contrazice. El face legăminte cu persoane particulare ca Avram ( Gen. cap. 15-17, David ( 2 Samuel cap 7 ), dar  şi cu poporul evreu prin legământul de la Sinai ( Exod 20.)[11]

Legămintele erau de două feluri : condiţionate şi necondiţionate. Un legământ condiţionat are in componenta sa cuvântul „daca” si leagă împlinirea promisiunii divine de o anumita acţiune sau atitudine de care omul este responsabil. Dacă omul calcă acest legământ Dumnezeu nu este obligat să-şi ţină promisiunea.  Legământul necondiţionat, este un fel de declaraţie solemna care-L implica doar pe Dumnezeu. Chiar si in cazul neascultării omului, legămintele necondiţionate işi vor implini promisiunile la vremea de către  Dumnezeu. Legămintele necondiţionate se sprijină doar pe suveranitatea lui Dumnezeu[12]. Au fost mai multe tipuri de legăminte: Legământul Edenic (Gen. 1:26-31). Legământul cu Adam după cădere (Gen. 3:16-19). Legământul cu Ne, după potop (Gen. 9:1-18). Legământul cu Avram (Gen. 12:1-4 ). Legământul mozaic Exod (20:1-31:18). Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10) Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; ) Legământul cel Nou (Ier. 31:31-33).  Din cele opt legăminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legăminte condiţionate.

Cuvântul ebraic folosit  pentru alianţă sau legământ este “berit”, tradus în greacă cu diatheke.[1] Domnul face legământ cu poporul său, condiţia Legământului fiind ascultarea. Legământul constă în principal din promisiuni şi se încheie cu binecuvântări şi blesteme. Legământul mozaic a fost făcut cu evreii aflaţi in drum dinspre Egipt spre tara promisa (Exod 20:1-31:18). Legământul mozaic stabileşte principiile care guvernează relaţia dintre Dumnezeu si poporul Israel. Este un legământ condiţionat, care prevede ca, in cazul in care Israelul va asculta si va implini Legea, Dumnezeu il va binecuvânta, iar in eventualitatea neascultării, Dumnezeu il va pedepsi şi-l va disciplina (Deut. 28; Ier. 30:11). Ieremia vede împlinirea  profeţiilor în legământul călcat de poporul evreu  în neascultare, care la început a fost o promisiune, dar care s-a împlinit în pedeapsă. Trebuie amintit și Legâmântul Palestinian între Dumnezeu și Israel, care nu este condițonat.

Cele aproximativ sase sute treisprezece  de porunci sunt impărțite in trei categorii majore:

(a) poruncile, care sun  o exprimare voiei lui Dumnezeu (Exod 20:1-26)

(b) legile, care reglementează viata sociala si civica a Israelului (Exod 21:1 24)

(c) rânduielile, care reglementează viata religioasa (Exod 24:12 – 31).

Legământul mozaic a fost temporar si a expirat la Crucea de la Calvar.

Dacă legământul cu Avram a avut un caracter de promisiune  care prevedea un popor numeros şi o ţară bogat şi că toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în numele lui, ( Gen 22:18 ), legământul de la Sinai se baza pe ascultare  ( Exod 19: 5 ),  şi se încheia cu binecuvântări şi blesteme.  Împărăţia de Nord, format din zece seminţii, cu capitala la Samaria, cade în 722 B.C., sub robia asriană, iar poporul  este dus în robie.  Împărăţia de Sud  cu capital la Ierusalim, format din două seminţii, cade în 587  B.C., şi este cucerită de Nebucadneţar, împăratul Babilonului [13] iar poporul este dus în robie, în ţară rămâne doar o rămăşiţă, printre care şi Ieremia.  Acesta  a fost rezultatul legământului pe care poporul Israel l-a călcat.

Locul lui Ieremia în Vechiul Legământ, a fost ultimul proroc prin care Dumnezeu a încercat să readucă poporul în ascultare faţă de El, pentru a nu fi pedepsit şi Ieremia a fost denumit un proroc al lacrimilor. Cartea Plângerilor lui Ieremia confirm acest lucru. Vom încerca să aprofundăm acest aspect.

Ca o învăţătură a  celor opt legăminte enumerate mai sus, putem spune că autonomia si puterea lui Dumnezeu le făgăduieşte  pe cele necondiţionate, iar  in cele condiţionate, eşecul  si neputinţa umana ies imediat  si  irevocabil in evidenta. Tot ceea ce a promis Dumnezeu insă, in  nelimitata   Lui înţelepciune si bunătate, se va împlini cu  siguranţă  în planul Sau perfect  si veşnic: Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

2. CONTEXTUL ISTORIC

Cași Aspecte generale[14] se poate prezenta faptul că Numele prorocului se poate traduce  prin ”Domnul pune fundație” sau ”Acela pe care Domnul l-a instalat”.  Ieremia a fost contemporan cu șapte împărați, în Iudea de la Iosia la Zedechia.  A fost contemporan cu prorocii Țefania, Habacuc și prorocița Hulda. El a prorocit  timp de 50 de ani. Dumnezeu nu ia permis lui Ieremia să se căsătorească (Ier. 16:2). Iremia a fost un proroc care a suferit mult din partea compatrioților lui. De trei ori a fost în închisoare, a fost bătut și torturat de către evrei fanatici, și aruncat într-o fântână seacă (Ieremia 38:6). A fost denunțat ca și trădător, iar semenii lui îi cer moartea ( Ieremia 26:11 și 38:4). Dar cea mai grea misiune a prorocului a fost acea a unui  confesor care conduce un condamnat la moarte. După ce Ierusalimul este cucerit Nebucadnețar îi dă libertate de alegere, drum în exil, sau să rămână în țară. Ieremia decide să rămână, timp în care scrie Plângerile lui Ieremia.  Cu un grup de iudei rămași în țară este dus cu forța în Egipt unde continuă misiunea.  Tradiția evreilor afirmă că a fost ucis cu pietre (580 B.C.),  la vrâsta de 70 sau 80 de ani ca o victimă  în urma sentimentelor de ostilitate și dușmănie a semenilor lui. Perioada de timp și evenimentele din timpul lui Ieremia sunt agitate și tulburi. Sub împăratul Sanherib, imperiul asirian a atins apogeul. O revoltă a mezilor și caldeenilor a pus capăt acestei supremații, iar împărații Cyaxares  și Nabopolaasar, au împărțit regatul (626 – 612). Împăratul Egiptului, Neco s-a pregătit de luptă împotriva fiului lui  Nabopolaasar, Nebucadnețar, dar pierde bătălia la Carchemiș (606).  Împăratul Babilonului și-a extins împărăția  și s-a îndreptat spre Ierusalim, iar Ioiachim i s-a supus de bună voie. A urmat prima deportare a evreilor în Babilon, în care se afla și Daniel cu prietenii lui. După 3 ani Ioiachim, se revoltă și este pedepsit cu moartea. Ca  împărat este pus Ioiachin un timp scurt de 3 luni, Ierusalimul este asediat din nou, împăratul se predă împreună cu familia și este deportat în Babilon împreună cu elita țării cam 10 000 de oameni printre care și Ezekil. Este cea de a doua deportare în  597 B.C. La tronul Ierusalimului este pus Zedechia care face joc dublu. El ascultă de sfatul prorocilor mincinoși, se revoltă și face alianță cu Egiptul (2 Împărați 24:10). Ierusalimul este din nou asediat timp de 18 luni, este cucerit, Templu și palatul regal sunt distruse de incendiu, populația este deportată, iar în țară rămân cei mai săraci oameni. Ieremia a fost ultima avertizare a lui Dumnezeu înainte de pedeapsă.

Ieremia trăieşte într-o perioadă agitată la 100 de ani după Isaia. Regatul de Nord căzuse sub puterea Asiriei. Samaria a fost cucerită de Salmanasar al cincilea în 722, B.C,  în ţară au fost aduşi colonişti din Babilon, iar Regatul de nord a fost redus la statutul de provincie şi poporul evreu deportat în regiuni din Persia[15]. Isaia a fost martor la căderea Regatului de Nord. Ieremia asistă la căderea Regatului de Sud. Imperiul Asirian a căzut de pe scena istoriei, şi rămâne Egiptul şi Babilonul[16], care luptă pentru supremaţie în Orient. Palestina se află prinsă între cele două puteri. Ieremia este chemat în funcţie în anul 626 B.C. ( Ier. 1: 1- 6 ). Era încă un copil, sau într-o adolescenţă avansată. Anatot era locul lui de baştină. A fost ales de Dumnezeu ca proroc înainte de a fi tocmit în pântecele mamei sale. El a trăit timpul celor 40 de ani de groază, care a însemnat sfârşitul monarhiei şi agonia de moarte a naţiunii.[17]  Ieremia şi-a petrecut copilăria sub împăraţii Manase şi Amon. Lucrarea profetică o face în timpul împăraţilor Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia.[18] Mesajul lui Ieremia este unul de judecată. ( Ier. 1: 13-16 ). Doar întoarcerea poporului la Dumnezeu poate salva ţara de la dezastru politic, social, naţional şi religios.[19]Dacă privim la momentele acelea din istorie Dumnezeu până în ultimele momente încercă prin prorocul Ieremia să salveze poporul ales de la judecată. Profeţi contemporani cu Ieremia au fost Ţefania, Habacuc, Naum, prorociţa Hulda, şi Obadia,[20] iar în exil se aflau prorocii Daniel şi Ezekil, [21] fiindcă înainte de căderea Ierusalimului au fost două sau trei valuri de deportări. Ierusalimul se lipise în mod fanatic de idolatrie, iar judecata făcută în baza Legământului mozaic. Puterea Babilonului era fundalul pe care se prefigurează lucrarea lui Ieremia, şi care se apropia în mod ameninţător de ce a mai rămas din Palestina.

3.  IEREMIA ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT

Judecata era eminentă după moartea lui Iosia în lupta de la Meghido[22] în luptă cu faraonul Neco. Iosia iniţiase măsuri pozitive pentru a curăţa poporul de idolatrie. (2 regi 23 ). Prorociţa Hulda este aceea care citise cartea în faţa împăratului, dar acesta moare în anul 640 B.C. şi poporul cade într-o idolatrie[23]  şi o apostazie îngrozitoare. Poporul se închină lui Bal, Moloc şi Regina Cerului[24]. Poporul a  uitat faptul că Domnul Dumnezeu l-a scos  cu mână tare din ţara Egiptului.( Ier. 11:4 ). Ieremia plânge moartea lui Iosua, care iniţiase o reformă religioasă. În popor corupţia morală a urmat în mod inevitabil. Desfrânarea şi necinstea erau lucruri obişnuite, chiar şi între preoţi şi proroci. În loc să oprească imoralitatea ei o încurajau. ( Ier. 5: 31). În mod ironic poporul idolatru şi imoral avea un deosebit zel religios.[25] În Ieremia cap 2, este descrisă apostazia Israelului, cap 3 face afirmaţia că Iuda a devenit mai rea decât a fost Israelul. Depravarea generală a poporului este descrisă în cap 5, şi Dumnezeu face o afirmaţie îngrozitoare despre Templu, care s-a transformat într-o peşteră de tâlhari ( Ier. 7:11). În aceste condiţii Ieremia este chemat în slujbă. El are două viziuni, una care se referă la „băţul de migdal” şi alta care priveşte „ cazanul clocotind”( Ier. 1:13). Chemarea lui Ieremia a fost una simplă.[26]

În mod categoric prin starea spirituală decăzută în care era poporul, el călcase Legămntul pe care l-a făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai ( Ex. 19:5), iar în Cartea Ieremie Donul spune : Ieremia 11:3  „Zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia. Cazanul clocotind însemnă judecată, care îşi găseşte materializarea în imperiul babilonian care ameninţa dinspre Nord. Ce se întâmplase cu poporul lui Dumnezeu şi cu ţara promisă, unde ar fi trebuit să curgă „lapte şi miere” ? Rugăciunea de mijlocire a lui Ieremia este inutilă.(Ier.14: 1-15). De asemenea avertismentele prorocului faţă de popor nu sunt ascultate.[27] Ieremia întâmpină opoziţia prorocilor falşi, a poporului, a prinţilor, şi a împăratului. Paşur şi Hanania îl persecută. Urie care proclamă acelaşi mesaj a fost executat.[28] Totuşi au fost oameni din anturajul împăratului, prinţi, care l-au salvat de la moarte pe Ieremia. Pe de altă parte Ahab şi Zedechia ( și proroci falşi ), îi stârnesc pe evreii aflaţi în exil, să nu asculte de Ieremia care a prorocit o robie de 70 de ani.[29] Ei spuneau că în doi ani robii se vor întoarce acasă. Aceştia amăgeau poporul spunând că Templul şi Ierusalimul nu vor cădea niciodată în mâinile babilonienilor.[30]  Ahab şi Zedechia proroceau pe placul împăratului şi a poporului. Cetatea Ninive cade în anul 612  B.C.[31] dar poporul şi împăratul continuă să rămână orb la evenimentele din jur.

Se pune întrebarea ce s-a întâmplat cu poporul evreu. A uitat oare complet poporul de Legământul pe care l-a făcut cu Domnul Dumnezeu la Sinai ? ( Ex. 20), Legământ care a fost de nenumărate ori călcat ( Aron şi viţelul de aur …etc), reamintit şi reînnoit  ( Iosua 23 şi 24 ). Din păcate răspunsul este Da. În această frământare  şi cădere haotică a poporului, Domnul Dumnezeu face o afirmaţie uluitoare.  Ieremia 33:20  „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua, şi legământul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, 21  atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba. Astfel Dumnezeu rămâne credincios Legământului pe care l-a făcut faţă de David. Avertismentele asupra judecăţii  continuă. Ieremia poartă un brâu de in nou la început, apoi deteriorat, ca simbol a degradării poporului,  şi a judecăţii care urma să vină. Un alt simbol au fost vasele de pământ sau pieile de animale umplute cu vin.[32] Seceta din capitolul 14 pune la grea încercare atât pe oameni cât şi pe animale.  Din nou lui Ieremia i se interzice să mijlocească pentru popor ( Ier.14:1 ). Poporul a ajuns într-o stare de împietrire  aşa de mare din care nu se mai putea întoarce, fapt cunoscut de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu face Legământ cu Avram, acesta îi răspunde prin credinţă şi închinare. Legământul a fost dezvoltat în arătările ulterioare ale lui Dumnezeu  lui Avram.[33] Situaţia s-a deteriorat la limită datorită poporului, liderilor religioşi şi a împăratului. Ierusalimul este asediat de către Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în anul 588 B.C. Împăratul Zedechia rămâne oscilant şi nehotărât.  În capitolul 18 Ieremia are un alt mesaj în care este vorba despre lutul din casa olarului, dar înștiințare nu are nici un ecou. Datorită situaţiei dramatice împăratul face un legământ  cu poporul prin care toţi sclavii sunt eliberaţi. ( Ier. 37:5) Dar se revine asupra deciziei, lucru care dovedeşte perfidia împăratului faţă de popor şi faţă de Dumnezeu. Recabiţii care s-au refugiat în Ierusalim, când a fost ocupată Palestina, în contrast cu conducătorii religioşi, dau dovadă de credincioşie, faţă de legământul pe care l-au făcut, şi care consta în nu a bea vin, a nu locuii în case,   şezând în corturi.[34] În timpul asediului Zedechia deşi se afla în conflict cu prorocul, Ieremia vorbeşte cu el. Ieremia pe parcursul a doi ani şi jumătate de asediu, îi spune să predea cetatea şi îşi va salva viaţa. Datorită necredinţei, , a slăbiciunii și a presiunilor grupurilor pro egiptene, Zedechia nu cedează, iar Ierusalimul este cucerit în anul 587 B. C. şi distrus[35].  Cea mai mare parte a populaţiei a fost dusă în robia babiloniană printre care şi Zedechia, după ce i s-au scos ochii. În ţară rămâne o rămăşiţă care se revoltă şi se refugiază în Egipt, luându-i şi pe Ieremia şi pe Baruc cu ei. Nici în ultimele momente, poporul nu ascultă de Ieremia, se lipesc cu fanatism de Împărăteasa Cerului şi o venerează.[36]  În Egipt Ieremia avertizează poporul că acesta va fi cucerit de către Nebucadneţar, dar spune că şi Babilonul la rândul lui va avea aceia-ş soartă, fiind la rândul lui cucerit de către perşi[37]. Istoria nu mai consemnează  ce s-a întâmplat cu ei.

În credincioşia Sa Domnul merge mai departe faţă de Legământul făcut lui Avram, David şi poporul Său. În capitolul 31: 31-33, Domnul va face  un Legământ Nou, nu-şi va mai aduce aminte de păcatul lor şi le va ierta nelegiuirea.”  Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” Un legământ care se va împlinii în Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos. Astfel Dumnezeu va repune în drepturi rămăşiţa poporului Israel, care îşi va întoarce faţa către El. Ieremia 50:5  Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el, şi vor zice: „Veniţi să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veşnic care să nu fie uitat niciodată!” Prin această profeţie Domnul dă o speranţă poporului Israel, a faptului că va exista  o rămăşiţă şi că se va iniţia un Nou Legământ. Dintr-un mesaj de judecată înștiințarea lui Ieremia se transformă într-un mesaj de mângâiere.

4. CONCLUZII

Datorită călcări Legământului făcut de poporul Israel cu Dumnezeu, acesta a fost disciplinat în mod drastic, şi ambele împărăţii au fost cucerite de popoare străine, majoritatea poporului fiind dus în robie. Regatul de Nord în care toţi împăraţii au fost răi în sensul că nu au ascultat de Glasul Domnului, rostit prin Moise şi profeţi, căzuse deja , iar de Regatul din Sud în care au existat şi împăraţi buni, care au făcut reforme spirituale, a mai supravieţuit 100 şi ceva de ani. Dar din Nord se apropia ca un nor negru puterea Babilonului, ca instrument de pedeapsă în mâna lui Dumnezeu,  care ţine în mână mersul istoriei. În momentul în care împăratul, preoţii şi poporul, nu mai ascultă de Legea dată lui Moise, glasul prorocului este ultima modalitate  prin care Dumnezeu încearcă să întoarcă poporul de la moarte. Din acest motiv mulţi dintre preoţii adevăraţi şi-au pierdut viaţa, în contrast cu mulţimea prorocilor mincinoşi, care „proroceau” pe placul împăratului şi a poporului. Ieremia era un proroc al Domnului şi nu a avut decât de suferit, denumit şi „proroc al lacrimilor”. El a fost glasul ultim prin care Dumnezeu a încercat să întoarcă poporul de la pedeapsă. A fost ales ca proroc încă din pântecele mamei sale, a fost chemat în slujbă de către Domnul, şi avertizat să nu tremure şi să fie tare. El este pus peste neamuri şi împăraţi să smulgă, să taie, să dărâme şi să nimicească, să zidească   şi să sădească. Datorită evenimentelor ce urmau să vină lui Ieremia i se refuză căsătoria.  Toţi urmau să fie împotriva lui, începând de la popor, proroci falşi, şi împărat, şi totuşi Ieremia îi iubea. El şi-a dat seama că reforma lui Iosia a fost una de suprafaţă, nefiind o reformă a inimii. Dacă relaţia poporului cu Dumnezeu este o relaţie spirituală şi morală în litera ei, cerinţele în practică trebuiau să fie tot aşa, lucru care nu s-a întâmplat, rezultând o călcare a Legământului cu consecinţele de rigoare. Acest lucru este valabil şi în Noul Legământ.   Ce era de fapt Ieremia ? El era Glasul lui Dumnezeu care striga în pustie, la un popor care murea. Şi totuşi, în mijlocul necazurilor, Ierusalimul cucerit, Templul ars, poporul dus în captivitate, Ieremia dus şi el în Egipt, în Cartea sa spune un lucru uluitor :  Plângerile lui Ieremia 3:22  Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt, 23  ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!  Amin.

5. BIBLIOGRAFIE :

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

JAMES, MONTGOMERY   BOICE,   FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE,  Editura   Institutului  Biblic „EMANUEL”  Oradea , 2000.

Călătorie prin Vechiul Testament de S. Schultz. 1980

Manual Biblic de Henry  H Halley  Editura ”DOOR TO HOPE”  1983

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

John, H. Walton Diagrame şi Tabele Cronologice ale Vechiului Testament,Editura LOGOS  1993.

Ardelean Viorel

---

[1] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[2] Sait www.theophilos.3x.ro

[3] Sait www.theophilos.3x.ro

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[5] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[6] Dicționar Biblic pag 557

[7] Ardelean Viorel

[8] Dicţionar  Biblic pag 740

[9]  Dicţionar  Biblic 740

[10] Biblia de Dumitru Cornilescu

[11] Dicţionar Biblic pag 739

[12] Dicţionar Biblic pag 741

[13] Diagrame şi tabele cronologice ale Vechiului Testament de V. H.  Walton. pag 58

[14] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de EENEST AEBI pag 76-77

[15] Călătorie prin Vechiul Testament de S. Schultz. pag 256

[16] Dicţionar Biblic pag 552

[17] Manual Biblic de Henry  H Halley pag 307

[18] Manual Biblic de Henry  H Halley 308

[19] Scurtă Introducere Biblică de E Aebi pag 78

[20] Scurtă Introducere Biblică de E Aebi  pag 76

[21] Manual Biblic pag 309

[22] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 282

[23]  Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 403

[24] Dicţionar Biblic pag 555

[25]Dicţionar Biblic  pag 555

[26] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 403-404

[27] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 405

[28]   Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz  pag 406

[29] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 290

[30] Dicţionar Biblic pag 555

[31] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 287

[32] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 412-413

[33] Fundamente ale Credinţei Creştine de J. M. Boice pag 537

[34] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 420

[35] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz  pag 421

[36] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 422

[37] Manual Biblic de H. H. Halley pag 307

---

 Ardelean Viorel

„Am muncit mai mult”

RECUPERAREA ETICII MUNCII CREȘTINE

27 aprilie 2021
Articol de 
Robert Yarbrough
Profesor, Seminarul teologic al legământului

REZUMAT: „Am muncit mai mult decât oricare dintre ei”. 
Puține figuri din Scriptură lucrează cu industria manifestă a apostolului Pavel. 
De unde a venit o astfel de etică de lucru atât de prodigioasă? 
Așa cum s-a cufundat în Vechiul Testament, Pavel ar fi cunoscut și iubit numeroasele pasaje din Proverbe care recomandau o muncă sârguincioasă, iscusită și avertizând asupra trândăviei. 
Învățătura Proverbelor, împreună cu lucrarea puternică a harului lui Dumnezeu, au produs o energie și un efort care provoacă tendința spre agrement în societatea de astăzi.
Pentru seria noastră continuă de 
articole de lungă durată pentru pastori, lideri și profesori, i-am cerut lui Robert Yarbrough, profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Covenant, să profileze etica de lucru a apostolului Pavel.
Știm cu toții despre COVID și răspândirea sa la nivel mondial. 
O atenție deosebită se concentrează asupra numărului de decese și nu fără justificare. 
Dar cifrele devin obositoare – cifrele decedate, numerele testate pozitiv, cifrele în UCI, cifrele pe ventilatoare, iar acum numerele vaccinate (sau nu). 
Astfel de numere sunt un semn al problemelor fundamentale (cum ar fi sănătatea umană) greșite.
Există, totuși, un alt set de numere care deveniseră obișnuit cu mult înainte de COVID în majoritatea locațiilor din Statele Unite și într-o măsură la nivel mondial. 
Și ei indică ceva greșit. 
Vorbesc despre numere de loterie, prezentate în diferite puncte de presă în majoritatea localităților. 
Banii risipiți pentru aceste jocuri de noroc sunt uluitoare. 
Deși acesta nu este locul pentru a dezbate înțelepciunea, moralitatea sau posibilele argumente pro și contra ale acestei forme de jocuri de noroc, cred că popularitatea loteriilor ne avertizează asupra unui idol emergent pe care creștinii trebuie să-l înțepenească, dacă au nu a căzut deja în închinarea sa.
Acest idol este dragostea de a fi inactiv atunci când vine vorba de un loc de muncă remunerat, ca un loc de muncă. 
(Jucați la loterie, așa că nu va mai trebui să lucrați niciodată, nu-i așa?) Sau când vine vorba de muncă pentru binele altora, cum ar fi un părinte care are o gospodărie și crește copii. 
Sau ca slujirea pastorală, care este de obicei grea pentru munca de sacrificiu de sine de dragul altora.
Idolul pe care îl prevăd este dragostea pentru petrecerea timpului liber când împărăția lui Dumnezeu cheamă supuși 
logodnici : 
douloi (slujitori, sclavi) cu bucurie (cel puțin o mare parte din timp) făcând cererea Regelui. 
Este dragostea pentru bani de dragul de a face posibilă oprirea obișnuită și plăcerea inactivă. 
Este dragostea de auto-îngăduință și de exploatarea bunurilor creației pentru plăcerea personală, mai degrabă decât pentru împlinirea mandatului de creație al lui Dumnezeu și chemarea lui Hristos la ucenicie. 
Este mai degrabă dragostea de a fi slujit decât de a sluji. 
Gândiți-vă la o escapadă cu vase de croazieră
În observațiile de mai jos, vreau să ne reamintim ideile cheie din discuțiile contemporane, din Scriptură și, în special, din apostolul Pavel, care ne vor ajuta să menținem o relație sănătoasă cu munca noastră în viață, mai degrabă decât scepticismul sau antagonismul față de acea lucrare care duce la o gravitație dăunătoare către căutări inactive pe care este puțin probabil ca Dumnezeu să le considere productive sau răscumpărătoare.
Valoarea muncii, cu un avertisment

Munca în sensul trudei umane pentru a-și câștiga existența a primit o atenție abundentă din partea scriitorilor creștini în ultimii ani. 
O carte a colegului meu Daniel M. Doriani servește drept exemplu: 
Munca: scopul ei, demnitatea și transformarea . 
¹ Pe coperta din spate, DA Carson comentează: „Ultimii câțiva ani au fost martorii unei rafale de cărți care tratează o viziune creștină asupra muncii. 
Acesta este cel mai bun dintre ei. ” 
Cu câțiva ani în urmă, 
Christianity Today a purtat o poveste despre „recuperarea onoarei muncii manuale”. 
² Articolul susținea virtutea și într-adevăr necesitatea ca mai mulți oameni să învețe meserii, mai degrabă decât să evite munca manuală și să evite slujbele care necesită efort fizic dificil.
Desigur, există o suprasolicitare stearpă, o urâciune de evitat. 
Kevin DeYoung a scris despre asta în 
Crazy Busy: O carte (Milostivă) Scurt despre o problemă (cu adevărat) mare . 
³ Dacă sunteți prea ocupat pentru a obține cartea (!), Câteva puncte principale au fost rezumate recent online. 
⁴ DeYoung remarcă faptul că ocupația poate goli viața de bucurie, să ne sărăcească inimile și să ascundă și să contribuie la un suflet falit. 
Când munca grea (împreună cu toate celelalte cerințe ale vieții) se transformă în hiperactivitate obsesivă, atunci când ne turnăm toată energia și devotamentul în muncă lucrativă, fără timp sau energie pentru altceva, am idolatrat munca, beneficiile pe care intenționăm să le primim sau ambele. 
Avem nevoie de reamintirea psalmistului:
Degeaba te ridici devreme

     și mergi târziu să te odihnești,

mâncând pâinea trudei neliniștite;

     căci dă somnului său iubit. 
( 
Psalmul 127: 2 ) 
⁵
Cu toate acestea, în timp ce Scriptura avertizează împotriva supraîncărcării muncii, modelează, de asemenea, un apel pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze munca noastră zilnică, să nu ne salveze de nevoia de a le îndeplini. 
Minunata concluzie a singurei contribuții a lui Moise la Psaltire se desfășoară,
Fie ca Domnul Dumnezeul nostru să fie asupra noastră

     și să întărească lucrarea mâinilor noastre asupra noastră;

     da, stabiliți munca mâinilor noastre! 
( 
Psalmul 90:17 )
Avertizați în mod corespunzător cu privire la învestirea muncii cu devoțiune care aparține numai lui Dumnezeu, putem încă să-l chemăm să binecuvânteze munca noastră licită. 
Și suntem înțelepți să întrebăm: Care este valoarea lucrării în ochii lui Dumnezeu?
„Avertizați despre învestirea muncii cu devoțiune care aparține numai lui Dumnezeu, putem încă să-l chemăm să binecuvânteze munca noastră licită.”

Tweet
Distribuiți pe Facebook
O literatură considerabilă abordează acest lucru din diferite puncte ale perspectivei creștine-lume. 
Esther O. Ayandokun se bazează pe Biblie (împreună cu alte resurse, atât academice, cât și religioase) pentru a argumenta pentru o etică a muncii fără de care problema acută a sărăciei se va agrava doar în locația sa (Nigeria), unde este deja severă. 
⁶ Ea susține că „atunci când lucrează din greu este îmbrățișat de membrii societății, societatea va fi liberă de corupție, tâlhărie, jaf armat, cultism și alte vicii sociale”. 
⁷ Mai pe larg, ea își încheie studiul despre ceea ce spune Scriptura pe această temă cu această observație:
[Rasa] umană poate lupta împotriva sărăciei întrucât se angajează în mod semnificativ într-un loc de muncă sau în celălalt, în funcție de vârstă, sex, abilități, cunoștințe și expunere. 
Ceea ce este important este ca nimeni să nu fie inactiv, în măsura în care aceștia vor depinde doar de sudoarea celorlalți în permanență. 
Toată lumea, care are vârsta suficientă pentru a lucra, trebuie să fie angajată cu câștig. 
Munca eficientă, așa cum este stabilită în Scripturi, este un panaceu pentru reducerea sărăciei; 
unde fiecare persoană (la locul de muncă) face tot posibilul pentru a spori producția de bunuri de calitate și serviciile prestate. 
⁸
În timp ce 
panaceul ar putea să nu fie chiar cuvântul potrivit, acea citată se aliniază bine cu înțelepciunea de lucru pe care o oferă Proverbele, o înțelepciune care răsună în viața și scrisorile lui Pavel.
Lucrați în Pavel din perspectiva Proverbelor

Apostolul Pavel, la fel ca alți autori ai Noului Testament și Isus însuși, a afirmat ceea ce numim Vechiul Testament inspirat de Dumnezeu și autoritar. 
Deși merită să ținem cont de punctele de vedere predominante în sferele greco-romane sau iudaismul din era Noului Testament 
⁹ , Noul Testament se bazează adesea pe Vechiul Testament pentru a pune bazele și a împinge înapoi împotriva înțelegerilor și practicilor deficitare ale ziua ei. 
Iarba și florile vremurilor se ofilesc și se estompează, dar Cuvântul lui Dumnezeu dăinuie ( 
1 Petru 1: 24-25 ; 
Isaia 40: 6 , 
8 ).
Un studiu al referințelor la 
muncă sau 
muncă în Proverbe (folosind ESV) relevă principii care se desfășoară în viziunea lui Pavel asupra propriilor sale activități apostolice, misionare și pastorale. 
Cu siguranță merită să ne gândim la propriile noastre perspective și practică.
1. Dumnezeu este un lucrător, iar poporul său lucrează cu și pentru el.

Domnul m-a posedat la începutul lucrării sale,

     primul din actele sale din vechime. 
( 
Proverbe 8:22 )
Aici înțelepciunea divină este personificată, reprezentându-l pe Domnul ca fiind Creatorul care 
lucrează . 
Faptul că Dumnezeu este un lucrător și că oamenii făcuți după chipul său sunt proiectați să funcționeze și ei, este larg acceptat în literatură. 
Această afirmație este tipică: „Pavel ar fi avut o înțelegere deplină a lui Dumnezeu ca lucrător, omenirea creată pentru muncă, lucrare făcută în mod corespunzător ca slăvire a lui Dumnezeu, dar lucrare și coruptibilă până la cădere”. 
¹⁰
În consecință, Pavel s-a văzut pe el însuși și pe ceilalți ca colegi (ESV „colegi de muncă”, 
sinergici ) cu Dumnezeu ( 
1 Corinteni 3: 9 ). 
De aproape o duzină de ori, Paul menționează colegi de muncă; 
el consideră această fraternitate a muncii ca fiind nu doar oameni cu oameni, ci și oameni care lucrează cu Dumnezeu alături, ca atunci când îl numește pe Timotei „fratele nostru și colegul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos” ( 
1 Tesaloniceni 3: 2 ). 
Pavel s-a văzut pe el însuși și pe cercul său larg de complici ca „colegi de serviciu pentru împărăția lui Dumnezeu” ( 
Coloseni 4:11 ).
2. Munca grea este virtuoasă, iar leneșul este un viciu.

Din rodul gurii un om se mulțumește cu binele,

     iar 
lucrarea mâinii unui om îi revine. 
( 
Proverbe 12:14 )
Mâna harnicului va domni, în

     timp ce leneșul va fi pus la muncă forțată. 
( 
Proverbe 12:24 )
Ambele pasaje de mai sus recomandă munca folosind 
mâna pentru a însemna un efort greu, competent și profitabil. 
„Lucrarea mâinii unui om” este modul în care Pavel și-a descris lucrarea: „Muncim, 
lucrăm cu mâinile noastre ” ( 
1 Corinteni 4:12 ). 
El i-a sfătuit pe noii convertiți din Tesalonic „să aspire să trăiască liniștit și să se gândească la treburile voastre și să 
lucreze cu mâinile voastre , așa cum v-am instruit noi” ( 
1 Tesaloniceni 4:11 ). 
Pentru cineva din biserică care se luptă cu tentația de a fura, Pavel a poruncit: „Lasă hoțul să nu mai fure, ci mai degrabă să-l muncească, făcând 
lucrări cinstite 
cu propriile mâini , ca să aibă ceva de împărțit cu oricine are nevoie” ( 
Efeseni 4:28 ).
„Epitaful multor ministri și ministri eșuați poate fi rezumat cu cuvintele Proverbelor:„ Mâinile Lui au refuzat să lucreze ”.”

Tweet
Distribuiți pe Facebook
Ideea nu este că numai lucrările manuale sau comerciale sunt de valoare. 
Mai degrabă, viața fiecărui credincios ar trebui să se concentreze asupra slujirii lui Dumnezeu pentru promovarea gloriei lui Dumnezeu. 
Întrucât în ​​vremea lui Pavel (ca atunci când Proverbele erau scrise cu secole mai devreme), cele mai multe mijloace de trai cereau ceea ce am considera o muncă fizică grea, cuvântul lui Pavel către toți credincioșii din toate situațiile era: „Orice faceți, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul și nu pentru oameni ”( 
Coloseni 3:23 ; vezi și 3:17; 
1 Corinteni 10:31 ). 
Chiar și permițând schimbări de-a lungul veacurilor, acest lucru este încă perfect de înțeles și foarte aplicabil, indiferent de stația noastră din viața de astăzi.
„Leneșul va fi pus la muncă forțată” exprimă convingerea că leneșii riscă să fie comandați de forțe pe care ar fi putut să le scape dacă ar fi plecat să lucreze pentru Dumnezeu și binele de unul singur. 
În termeni paulini, cineva se gândește la avertismentul său că devenim sclavii păcatului dacă respingem credința și slujirea pentru Hristos ( 
Romani 6:16 ).
3. Dumnezeu călăuzește direcția vieții și rezultatul persoanei care lucrează pentru a-l onora pe Dumnezeu.

Dăruiește-ți lucrarea Domnului

     și planurile tale vor fi stabilite. 
( 
Proverbe 16: 3 )
Această afirmație se referă la convingerea canonică comună a suveranității lui Dumnezeu binevoitoare și personalizată. 
Cei care au încredere în el vor descoperi că a mers înaintea lor; 
eforturile și eforturile lor se vor dovedi a avea scop, semnificație și valoare, deoarece Dumnezeu le-a supravegheat și dirijat calea.
O convingere înrudită este enunțată câteva versete mai târziu: „Inima omului își planifică calea, dar Domnul își întemeiază pașii” ( 
Proverbe 16: 9 ). 
Cei care lucrează în părtășie cu Domnul și în conformitate cu scopurile sale pot fi asigurați de sprijinul, asistența și justificarea finală a lui Dumnezeu, chiar dacă însărcinarea cuiva se încheie cu un dezastru aparent (cum ar fi decapitarea lui Ioan Botezătorul sau crucea lui Hristos).
Lucrarea lui Pavel a fost cu siguranță dedicată „Domnului”. 
Acest lucru este reprezentat în afirmația „Am fost răstignit împreună cu Hristos. 
Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine ”( 
Galateni 2:20 ). 
Pavel îi poate îndeamnă pe filipeni să practice ceea ce Pavel a învățat și modelat, asigurându-i că „Dumnezeul păcii va fi cu voi” ( 
Filipeni 4: 9 ). 
¹¹ Viața lor, planurile prin care le trăiesc și scopurile la care se străduiesc „vor fi stabilite”, așa cum spune 
Proverbele 16: 3 .
Când Pavel a lucrat în Efes, el a recunoscut sincer: „Există mulți adversari” ( 
1 Corinteni 16: 9 ). 
Dar el intenționează în același verset să nu fugă, ci să exploateze „o ușă largă pentru o muncă eficientă”, așa cum „Domnul ne permite” ( 
1 Corinteni 16: 7 ). 
Ministerul procedează adesea sub auspicii nefastă. 
Dar acest lucru poate fi exact atunci când mâna susținătoare a lui Dumnezeu funcționează cel mai puternic.
Uneori se fac temeri și apare nenorocirea – așa cum au experimentat Pavel și Sila în fondarea congregației filipineze: „Mulțimea s-a alăturat atacându-i, iar magistrații au smuls hainele de pe ei și au dat poruncă să-i bată cu vergele. 
Iar după ce au dat multe lovituri asupra lor, i-au aruncat în închisoare ”( 
Fapte 16: 22-23 ).
Acest lucru nu sună ca un eveniment de plantare de biserici de succes. 
Dar Pavel și Sila au stat ferm în încrederea în Dumnezeul pe care l-au slujit în numele lui Hristos. 
Dumnezeu le-a folosit laude și laude ( 
Fapte 16:25 ) pentru a converti temnicerul și gospodăria sa și pentru a întemeia o adunare. 
Hotărârea neclintită a lui Paul ilustrează ce înseamnă să slujești sub convingerea că „planurile tale vor fi stabilite”.
4. Trândăvie este distructivă pentru cei care zăbovesc în ea.

Oricine este slab în munca sa

     este un frate pentru cel ce distruge. 
( 
Proverbe 18: 9 )
Dorința leneșului îl ucide,

     pentru că mâinile lui refuză să muncească. 
( 
Proverbe 21:25 )
Din diferite unghiuri, ambele versete avertizează asupra efectului distructiv al trândăviei. 
Persoana „slabă în munca sa” o poate raționaliza, probabil, într-o duzină de moduri: „Este luni; 
Sunt obosit din weekend ”(de multe ori o afirmație adevărată pentru pastori!). 
„E vineri; 
Mă pregătesc pentru sfârșit de săptămână ”(poate un preludiu pentru a renunța la muncă pentru terenul de golf sau pentru a stabili planuri de weekend pentru a sări peste biserică … din nou).
„Eforturile la jumătate de inimă sau să faci mult mai puțin decât este posibil este norma pentru mulți, indiferent de ocupația lor.”

Tweet
Distribuiți pe Facebook
Efortul la jumătate de inimă sau să faci mult mai puțin decât este posibil este norma pentru mulți, indiferent de ocupația lor. 
Cred că văd această atitudine de multe ori în magazinele de îmbunătățiri la domiciliu, atunci când am nevoie de ajutor în hardware sau instalații sanitare. 
Poate fi imposibil să atragi atenția însoțitorului care este plătit să te ajute. 
S-ar putea să trebuiască să sprintezi pentru a-i prinde pe cei care simt că-ți dorești ajutorul, deoarece simt brusc nevoia de a fugi către un culoar îndepărtat.
Pavel a îndemnat bisericile să „avertizeze pe cei degeaba, să-i încurajeze pe cei slabi, să-i ajute pe cei slabi, să aibă răbdare cu toți” ( 
1 Tesaloniceni 5:14 ). 
Exemplele lui Pavel, Silvan și Timotei au servit ca o demonstrație publică a modului în care creștinii ar trebui să se comporte: „Știți voi înșivă cum ar trebui să ne imitați, pentru că nu am fost degeaba când am fost cu voi” ( 
2 Tesaloniceni 3: 7 ) .
„Slăbiciunea în lucrarea sa” și „leneșul” descriu o „trândăvie” pe care Pavel o decreta:
Acum vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă țineți departe de orice frate care umblă în trândăvie și nu în conformitate cu tradiția pe care ați primit-o de la noi. 
( 
2 Tesaloniceni 3: 6 )
Căci auzim că unii dintre voi umblă în trândăvie, nu ocupați la muncă, ci trupuri aglomerate. 
( 
2 Tesaloniceni 3:11 )
Epitaful multor ministri și ministri eșuați poate fi rezumat cu cuvintele Proverbelor de mai sus: „Mâinile lui au refuzat să muncească”. 
Nerespectarea efortului deplin poate fi justificată în tot felul de moduri, de la îngrijirea de sine la iubirea de sine până la demonstrația convingerii că nu suntem mântuiți de lucrări – așa că vom efectua lucrări cu spor și sporadic, deoarece acestea nu sunt Nu este cu adevărat necesar pentru mântuire.
Exemplul lui Pavel merge în direcția opusă. 
Comparându-se cu ceilalți apostoli, el vorbește despre harul lui Dumnezeu față de el, fostul persecutor, și afirmă că acest har „nu a fost în zadar” ( 
1 Corinteni 15:10 ). 
Ce dovadă arată? 
„Am muncit mai mult decât oricare dintre” ceilalți apostoli, deși Pavel știe „nu am fost eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine”. 
Din cauza acelui har, Pavel s-a chinuit prodigios, nu pentru un sezon sau un an, ci de-a lungul a zeci de ani.
5. Dumnezeu este mulțumit de cei care dezvoltă și aplică abilitatea de a lucra din greu și cu pricepere.

Vedeți un om iscusit în munca sa?

     El va sta în fața regilor;

     nu va sta în fața oamenilor obscuri. 
( 
Proverbe 22:29 )
Acesta este unul dintre versetele mele preferate din Proverbe. 
Am crescut sub un bunic și un tată care lucrau în copaci – pentru Davey Tree Expert Company – și, în tinerețe, m-am dedicat timp de șase ani alpinismului cu normă întreagă și tăierii lemnului, mai întâi pentru Davey și apoi pentru fabricile de cherestea din vest Montana și Idaho. 
În primul sfert de secol al vieții mele, am urmărit lucrătorii venind și plecând – uzarea în această meserie este mare din motive de înțeles. 
Bărbații (la acea vreme nu știam de femei care să urce în copaci sau să taie cherestea) care aveau standarde înalte pentru munca lor erau rare. 
Furturile de echipamente ale companiei erau frecvente. 
Evitarea rolurilor dure sau periculoase era norma. 
Șefii știau că trebuie să păstreze un ochi ascuțit pentru muncitorii care tăiau colțurile sau învârteau lucrările pe care nu le îndeplineau.
În aceiași ani, am observat câțiva bărbați mai în vârstă care s-au remarcat. 
Au fost ținute pe statul de plată când au fost concediați alții. 
Calitatea muncii lor îi deosebește. 
Au fost „pricepuți” (vezi versetul din Proverbe de mai sus) în atitudinea și execuția lor. 
Ani mai târziu, unii dețineau propriile companii sau se mutaseră în poziții de supraveghere.
Isus a învățat: „Cel care este credincios în foarte puțin este credincios și în mult și cine este necinstit în foarte puțin este, de asemenea, necinstit în mult” ( 
Luca 16:10 ). 
În concordanță cu aceasta, Pavel i-a învățat pe Timotei și Titus să acorde o atenție deosebită celor pe care setările sociale le considerau ca fiind persoane mai puțin importante, precum femeile, copiii și sclavii. 
Pavel cheltuiește mai multe versete îndrumându-l pe Timotei pe văduve ( 
1 Timotei 5: 3–16 ) decât pe orice alt grup de oameni – inclusiv supraveghetori! 
Era vital ca grija lui Timothy pentru turmă să se extindă la ceea ce Isus a numit „cel mai mic dintre aceștia”, mai degrabă decât să se preocupe de cei puternici și bogați, care atrag cu ușurință cea mai mare atenție a conducătorilor bisericii.
Pavel știa că liderii bisericii care au eșuat în îngrijirea pastorală a celor aparent mai puțin semnificativi, este puțin probabil să reziste presiunilor și blandishments care vin cu îndatoriri care atrag vizibilitate publică mai mare.
În facultate, un tânăr care se pregătea pentru minister era invidia colegilor săi. 
Părea să aibă o amintire fotografică. 
În timp ce alții îi băteau greaca în cap, nu întotdeauna cu succes, el arunca o privire asupra manualului chiar înainte de teste și le arăta pe toate. 
Dar după absolvire, în ciuda abilității și inteligenței sale, nivelul său de eficacitate a slujirii a scăzut sub potențial. 
S-a întors acest lucru la a fi deștept și talentat, dar nu „iscusit în munca sa”? 
Poate că nu învățase cu adevărat să lucreze?
În schimb, în ​​același colegiu a fost un coleg care s-a dovedit „iscusit în munca sa”. 
El s-a aplicat cu umorul și producția energică zilnică pe care o adusese cu el din educația sa rurală. 
A continuat să fie un cărturar, profesor și vorbitor din Vechiul Testament foarte publicat, care a construit mii de studenți, cititori și pastori în credință de-a lungul mai multor decenii.
„El va sta înaintea regilor; 
el nu va sta în fața oamenilor obscuri ”s-a împlinit de fapt în viața apostolului Pavel, în timp ce Dumnezeu a transformat un om zelos pentru a asupri într-un om dornic„ să ducă numele [lui Hristos] înaintea neamurilor și a regilor și a copiilor lui Israel ”( 
Fapte 9). : 15 ). 
Atenția constantă și deplină a lui Pavel față de sarcinile mai modeste pe care Domnul i le-a pus de la început – cum ar fi în Damasc proclamând imediat „Isus în sinagogi, spunând:„ El este Fiul lui Dumnezeu ”” ( 
Fapte 9:20 ) la mare pericol pentru sine – a dus la un martor care a vorbit până la regi ( 
Fapte 26: 2-29 ).
Mesajul lui Pavel a continuat să provoace oamenii și popoarele de pretutindeni, de la populația obișnuită la elite globale, până în această oră. 
Dar cum rămâne cu etosul său de a lucra fără încetare pentru a scoate acel mesaj? 
¹²
Recuperarea eticii muncii pauline

O veche zicală din generațiile anterioare era „O minte inactivă este atelierul diavolului”. 
Astăzi există dorințe de petrecere a timpului liber ca niciodată și adesea mijloacele tehnologice pentru a le satisface dorințele. 
Blocările și închiderile COVID au probabil exacerbat tentațiile de trândăvie. 
Nu este ușor să găsim nici voința, nici mijloacele de a ne ocupa în moduri care ne sfințesc și ne valorifică liniștirea interioară, astfel încât forța principală a vieții noastre să promoveze scopuri divine, mai degrabă decât banalități lumești.
Câte ore pe săptămână mulți în biserică, inclusiv miniștri, risipesc în activități online excesive sau chiar ilicite? 
Apoi există, pentru unii, încă mai multe ore de televiziune sau filme sau sport – toate justificabile în teorie, dar în multe vieți echivalează cu o înlocuire a ceea ce ar trebui să ne consume: Dumnezeu, promovarea împărăției sale și muncile care promovează sfântul Său și scopuri răscumpărătoare pentru noi. 
Da, Dumnezeu acordă odihnă și odihnă și recreere la locul potrivit. 
Dar mulți credincioși se trezesc la un moment dat cât de demn este Hristos de devotamentul lor, nu doar sentimental sau „spiritual”, ci în cheltuirea timpului și a energiei fizice în moduri în care rețelele sociale, ESPN, CNN, FOX, navigarea pe Internet și altele găurile negre pentru pierderea timpului nu pot genera bani. 
În multe cazuri, nu numai că idolerați indolența, ci plătim privilegiul.
„În multe cazuri, nu doar idolatrăm indolența, ci plătim privilegiul”.

Tweet
Distribuiți pe Facebook
Și cu cât veniturile mai mari ale gospodăriei devin, cu atât mai multă tentație este ca exercițiile extravagante să ne domine orizontul și să ne facă să uităm că ar trebui să „folosim cel mai bine timpul, pentru că zilele sunt rele” ( 
Efeseni 5:16 ) . 
În calitate de membri ai bisericii, suntem sub supravegherea celor însărcinați cu echiparea noastră „pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” ( 
Efeseni 4:12 ). 
Procentul de membri ai bisericii, în majoritatea cazurilor, a căror noțiune de echipare depășește participarea la o biserică destul de regulată este probabil impresionantă – în principal în sensul îngrozitor.
Deci, ce fac majoritatea creștinilor cu cea mai mare parte a timpului lor discreționar? 
Și ce îi motivează pe măsură ce își desfășoară munca zilnică? 
Lucrăm în principal pentru weekend? 
Disparem ore întregi zilnic în spațiul cibernetic sau în alte lumi fantastice în care slujim, Dumnezeu știe, nici el, nici oamenii?
Pentru a o pune într-o mulțime de declarații și lăudări pauline care indică efortul total pe care evanghelia l-a generat în biserica primară:
Purtati-va reciproc poverile si astfel indepliniti legea lui Hristos. 
( 
Galateni 6: 2 )
Iubiți-vă unii pe alții cu afecțiune frățească. 
Depășiți-vă unii pe alții în a arăta onoare. 
Nu fi leneși în zel, fii fierbinte în duh, slujește Domnului. 
( 
Romani 12: 10-11 )
Contribuiți la nevoile sfinților și căutați să arătați ospitalitate. 
( 
Romani 12:13 )
Salută-o pe Mary, care a muncit din greu pentru tine. 
( 
Romani 16: 6 )
Salută-i pe acei lucrători din Domnul, Trifena și Trifosa. 
Salută pe iubita Persis, care a lucrat din greu în Domnul. 
( 
Romani 16:12 )
Muncim, lucrând cu propriile mâini. 
( 
1 Corinteni 4:12 )
Întotdeauna [abundă] în lucrarea Domnului, știind că în Domnul munca ta nu este în zadar. 
( 
1 Corinteni 15:58 )
Fiți supuși la astfel de lucruri și la fiecare coleg de muncă și lucrător. 
( 
1 Corinteni 16:16 )
Dacă vreau să trăiesc în carne, asta înseamnă muncă rodnică pentru mine. 
( 
Filipeni 1:22 )
Dumnezeu este cel care lucrează în tine, atât pentru voință, cât și pentru a lucra pentru bunul său plac. 
( 
Filipeni 2:13 )
Pentru aceasta muncesc, luptându-mă cu toată energia lui pe care el o lucrează cu putere în mine. 
( 
Coloseni 1:29 )
Rugați-vă fără încetare. 
( 
1 Tesaloniceni 5:17 ) 
¹³
Lăsați oamenii noștri să învețe să se dedice lucrărilor bune, astfel încât să ajute cazurile de nevoie urgentă și să nu fie infructuoși. 
( 
Tit 3:14 )
Astfel de referințe sunt vârful unui aisberg al harniciei care i-a caracterizat pe cei mobilizați mai întâi de Hristos și de evanghelia sa. 
Nu este aceasta o dinamică care merită susținută acum împotriva tuturor forțelor compensatorii? 
Tocmai în vremurile noastre de provocare și primejdie fără precedent pentru creștinii din întreaga lume, este necesar să reafirmăm concluzia la care a ajuns într-un studiu recent despre respectul (înalt) al lui Pavel pentru muncă:
Eșecul de a lucra – lene – reprezintă lipsa de credință față de Dumnezeu și de aproapele nostru. 
Nu există un rang printre creștini la locul de muncă, deoarece există demnitate și egalitate între toți cei care lucrează și nici o sarcină pentru regat care are o importanță mai mică decât oricare alta. 
În calitate de creștini, lucrarea noastră este să-i susținem și să-i sprijinim pe alții și să le ușurăm poverile, așa cum a făcut lucrarea lui Pavel, așa cum lucrăm pentru împărăția lui Hristos. 
Munca grea este norma pentru creștin, așa cum a fost și pentru Pavel, fie că este vorba de muncă manuală sau de altfel, deoarece este un martor al celorlalți ai credinței noastre. 
Pentru a fi martor, lucrarea noastră ar trebui să urmeze exemplul dăruitor de sine al lui Hristos, axat pe El și pe ceilalți și nu pe noi înșine, marcat de 
dragostea 
agapă . 
¹⁴
Fie ca evanghelia lui Dumnezeu să ne mute pe mulți mai mulți dintre noi în această direcție, zdrobind prin mâinile noastre toți idolii de opoziție față de lucrarea lui Dumnezeu.

Phillipsburg, NJ: P&R, 2019.  
↩
Jeff Haanen și Chris Horst, „Evanghelia artizanală”, 
Christianity Today , iulie / august 2014, 66-71. 
↩
Wheaton, IL: Crossway, 2013.  
↩
Kevin DeYoung, „3 pericole de ocupație”, 
Crossway (blog), 9 decembrie 2020, https://www.crossway.org/articles/3-dangers-of-busyness/. 
↩
Dacă nu se specifică altfel, referințele Scripturii provin din ESV. 
↩
„Imperativul demnității muncii ca panaceu pentru reducerea sărăciei în Nigeria”, 
Practical Theology (Baptist College of Theology, Lagos) 7 (2014): 84-110. 
A se vedea, de asemenea, Jude Lulenga Chisanga, „Spiritualitatea creștină a muncii: un sondaj al lucrătorilor din orașul Ndola, Zambia”, 
Revista eclesială africană 60, nr. 
1/2 (2018): 10-24. 
↩
Ayandokun, „Imperativul demnității muncii”, 100.  
↩
Ayandokun, „Imperativul demnității muncii”, 88-89. 
↩
Pentru acest context, a se vedea, de exemplu, Christoph vom Brocke, „Lucrarea în Noul Testament și în antichitatea greco-romană”, în 
Demnitatea muncii – Perspective teologice și interdisciplinare , ed. 
Kenneth Mtata, Documentația 56 (Minneapolis, MN: Lutheran University Press, 2011), 25-28. 
Accesibil la https://www.lutheranworld.org/sites/default/files/Doc-56-Dignity_of_Work-EN-low.pdf. 
↩
Alexander Whitaker, „Teologia muncii lui Paul”, 
Puritan Reformed Journal 12, nr. 
2 (iulie 2020): 32.  
↩
Annang Asumang, „Perfecțiunea operei bune a lui Dumnezeu: funcția literară și pastorală a temei„ lucrării ”în filipeni,” 
Conspectul 23, nr. 
1 (ianuarie 2017): 1-55, descompune în mod util tema lucrării lui Dumnezeu în acea epistolă, împreună cu „nu doar transformarea spirituală interioară a filipinezilor, ci și consecința socială și participarea sinergică activă a filipinezilor la” lucrarea lui Dumnezeu (42). 
Dar accentul este pus pe dispoziția și capacitatea lui Dumnezeu, nu pe etica muncii din partea umană necesară pentru a întruchipa energiile revărsate de Dumnezeu. 
↩
Vezi Akinyemi O. Alawode, „Modelele biblice ale lui Pavel de plantare a bisericilor: o metodă eficientă pentru a realiza Marea Comisie”, 
HTS Teologiese Studies / Theological Studies 76, nr. 
1 (2020): a5579, https://doi.org/10.4102/hts.v76i1.5579. 
Acest studiu descrie concepte, modele, modele și strategii. 
Dar nu există nicio mențiune directă a efortului dur necesar pentru ca oricare dintre acestea să fi lucrat pentru Pavel sau să lucreze astăzi. 
↩
Cei care respectă această poruncă știu cu asiduitate că, deși are aspectele sale vesele, totuși este o muncă. 
↩
Whitaker, „Teologia muncii lui Paul”, 41.  
↩
Robert Yarbrough este profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Covenant din St. Louis, Missouri. 
Autor, coautor sau traducător de numeroase cărți și articole, predică în mod regulat și a predat pe larg și pe alte patru continente.

SERIA: ARTICOLE DE LUNG METRAJ

https://www.desiringgod.org/articles/i-worked-harder?utm_campaign=Daily+Email&utm_

Cuvântul lui Dumnezeu devine viu în conflict

Articol de David Mathis

Editor executiv, desiringGod.org

Vremurile noastre conflictuale pot să palească în comparație cu cele mai mari conflicte ale istoriei, dar în propria noastră generație, stresurile, încordările și incertitudinile din ultimele paisprezece luni au fost neobișnuite. Mulți dintre noi suntem în mod vădit mai la îndemână. Siguranțele par mai scurte. Cuvinte, mai aspre. Stări de spirit, mai împovărate. Pe măsură ce rulăm pe linii de avarie goale, anterior inactive, s-au deschis în familiile noastre, printre vecini, printre prieteni de multă vreme și chiar în bisericile noastre.

Desigur, ceea ce experimentăm ca conflict vine în diferite straturi. Experimentăm conflicte sociale, chiar globale, precum pandemia. Dar când conflictele izbucnesc în familia noastră, în blocul nostru, între prieteni de multă vreme, în propria noastră biserică odinioară armonioasă, acestea sunt personale . Au fețe pe care le recunoaștem. Când o altă persoană, indiferent dacă este departe, sau mai ales atunci când este aproape de casă, pare a fi pusă pe umilința, tăcerea sau tragerea noastră, indiferent dacă este sau nu în mod just, simțim o înțepătură personală nesimțită în alte încercări.

Vino în viață

Un adevăr prețios de repetat și de experimentat în momente precum ale noastre – și mai ales când conflictele și amenințările devin personale împotriva noastră – este că Cuvântul lui Dumnezeu prinde viață în conflict. Dumnezeu nu ne-a dat doar cuvântul său pentru a ne ajuta să încercăm încercările vieții, ci ne oferă și încercări pentru ca cuvântul său să prindă viață. În conflict, confortul său neprețuit cade mai puțin pe urechile surde decât în ​​timpul păcii.

În planul său înțelept, îndurări severe și bună providență, Dumnezeu ia viața copiilor săi prin cicluri de pace și conflict relative, nu mai mult decât putem suporta noi. Creștinii din timp de pace pot găsi o mulțime de speranță și putere în Scripturi, dar câți dintre noi au descoperit cât de multe părți ale Bibliei – dacă nu întreaga – abundă în viață și claritate când apare conflictul, mai ales când este aproape de casă?

Născut pentru Adversitate

Biblia însăși s-a născut în conflict. Eroii săi nu au trăit vremuri confortabile și pașnice. Astfel de zile nu necesită eroi. La fel și scriitorii Bibliei, sub Dumnezeu și primii ei cititori, au fost adesea înfrânți: de la sclavia din Egipt, la viața sub tirani și regi răi, la psalmiști și profeți care aleargă pentru viața lor, la exilul și oprimarea iminentă, la propriul Fiul lui Dumnezeu. trădat și răstignit, purtătorilor de cuvânt numiți de Hristos opuși și închiși, bisericii sale în curs de dezvoltare, încordată pe marginea supraviețuirii.

Luați în considerare patriarhii în încercările și temerile vieții nomade. Nu aveau oraș cu adăpostul său de animale sălbatice și jefuitori. Următoarea oprire pentru poporul lui Dumnezeu a fost Egiptul, care în cele din urmă va fi asuprit de Faraon. Apoi înapoi în încercările și temerile pustiei timp de patruzeci de ani.„Dumnezeu nu ne-a dat doar cuvântul său pentru a ne face să trecem prin încercările vieții, ci ne oferă și încercări pentru ca cuvântul său să prindă viață”.TweetDistribuiți pe Facebook

Odată stabilit în țară și după ce a îndurat un conflict neîncetat sub judecători, chiar și cel mai mare rege al Israelului și dulce psalmist al acestuia, a fost urmărit de proprii săi prieteni, trădat de dragi tovarăși care s-au transformat în dușmani și i-au amenințat viața. Câți au fost dușmanii lui David – atât înainte de a lua tronul, cât și în timp ce domnea ca rege. El a fost căutat de Saul și a fugit în pustie. Mai târziu a fost trădat nu numai de propriul său fiu, Absalom, ci și de cel mai de încredere consilier al său, Ahithophel. Chiar și Joab, propriul său văr și mâna dreaptă de multă vreme, s-a dovedit infidel.

Vechi și nou

Deci, prea mare fiu mai mare al lui David, Isus – câți au fost dușmanii săi! Autoritățile au complotat împotriva lui. Scribii și fariseii, pe de o parte, și conducătorii și preoții principali, pe de altă parte – rivalii politici au traversat culoarul pentru a conspira împotriva lui. Masele carnale au venit să-și umple burta și s-au împrăștiat la cuvântul adevărului (Ioan 6 ). În cele din urmă, lașitatea lui Pilat, cruzimea soldaților Romei și batjocurile de la cruce, chiar și de la colegul răstignit, ar fi eclipsate de durerea propriilor săi oameni care l-au trădat, negându-l și fugind pentru propria lor viață. .

Chiar și biserica primară a trăit în conflict, sub amenințarea tot mai mare de persecuție. Mai întâi jignirea, apoi închisoarea, apoi Ștefan, primul mare orator al bisericii, a fost lapidat pe loc. Conducătorii i-au tăiat capul lui Iacob și au planificat să-i facă același lucru lui Petru. Când unul dintre principalii oponenți ai bisericii s-a transformat radical pe drum pentru a-i înconjura pe creștini, și el a fost urmărit și s-a opus unui episod după altul. Câți au fost dușmanii lui Pavel: legaliști și iudaizatori, păgâni și batjocori licențioși, sofiști și apostați.

Apoi Pavel a trebuit să se ocupe de biserici tinere, imature, conflictuale răspândite în întreaga lume romană. Îngrijirile sale includeau nu numai necredincioșii care îi căutau viața, ci „presiunea zilnică asupra mea a anxietății mele pentru toate bisericile” ( 2 Corinteni 11:28 ). Cea mai presantă dintre toate nu a fost conflictul cu oponenții, ci conflictul în tranșee , tulburarea din cadrul congregațiilor, ca în Filipi ( Filipeni 4: 2-3 ), Roma (Romani 14-15 ) și Efes (1 Timotei). Pavel însuși nu a fost străin de înțepenirea conflictului personal, în timp ce s-a împărțit cu Barnaba despre Ioan Marcu ( Fapte 15: 37–40 ) și l-a găsit pe Petru în eroare în Antiohia și „l-a opus faței sale” ( Galateni 2:11 ).

Straluceste in umbre

Totuși, aici, în umbra conflictului – în tensiunile, amenințările și nesiguranțele sale – iată că lumina adevărului a strălucit cu atât mai clar. Au fost falsificate epistole atemporale. Adevărul a luat poziție. Lumina bătea împotriva întunericului. Conflictul a clarificat nu numai misiunea, ci și sursa puterii: Dumnezeu însuși în Hristos.

În loc să fie tăcuți mesagerii lui Hristos, ei au luat inimă. Așa cum Pavel le-a spus Tesalonicenilor: „Deși am suferit și am fost tratați cu rușine la Filipi, după cum știți, am avut îndrăzneala în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor conflicte ” ( 1 Tesaloniceni 2: 2 ). Conflict? Nu, nu este plăcut. Dar este o mare oportunitate pentru Dumnezeul nostru. Vorbește în conflict, iar cuvintele sale prind viață cu putere proaspătă celor care sunt bătăuși.

Mai târziu, scriind din închisoare, Pavel i-a încurajat pe filipeni că este un dar („acordat ție”) să „suferiți de dragul [lui Hristos], implicat în același conflict pe care l-ați văzut eu și acum auziți că încă mai am” ( Filipeni 1: 29–30 ). Mișcarea și vorbirea pentru a răspândi Evanghelia au adus conflicte. Și în acel conflict, cuvântul lui Dumnezeu nu a dispărut. A înflorit.

Fără surprize

Timpurile noastre conflictuale și relațiile conflictuale nu ne sporesc confortul pământesc, dar nu trebuie să ne zdruncine încrederea în cer. Scripturile au fost falsificate în astfel de vremuri, în cele mai provocatoare zile. Personajele principale au suferit. Nu au trăit vieți ușoare. Cea mai mare figură dintre toate, Dumnezeu însuși în trup uman, anticipat ca Mesia de secole, a fost executat în public pe o oribilă cruce romană. Și niciun slujitor al lui Hristos nu este mai mare decât Stăpânul său.

Cât de tragic, atunci, când permitem umflarea tensiunilor și creșterea încercărilor să ne îndepărteze de Cuvântul lui Dumnezeu, mai degrabă decât de el. Dumnezeu ne-a dat cuvântul său pentru pandemii. Și pentru tulburări civile și politice și pentru crize de informații publice. Vedem din nou, în astfel de vremuri, cum cuvintele lui Dumnezeu sunt singura piatră într-o lume de nisip.„Timpurile noastre conflictuale nu ne sporesc confortul pământesc, dar nu trebuie să ne zdruncine încrederea în ceruri”.TweetDistribuiți pe Facebook

Inamicii noștri de astăzi s-ar putea simți ca mulți: din interiorul bisericii și din exterior. De la profesorii credincioși și necredincioși. Poate că cineva pe care l-am cunoscut cândva bine și care era aproape de noi acum s-a îndreptat spre noi într-un fel, fie prin trădare, negare sau abandon. Dumnezeul nostru nu este surprins de numeroasele pericole, osteneli și capcane care vin asupra noastră. Nici noi nu trebuie să fim ( 1 Petru 4:12 ). Timpurile noastre conflictuale sunt în mâinile lui, cernute cu dragoste printre degete, în toată durerea și dificultatea lor. Și sunt un set: pentru frumusețea și forța vocii sale.

Pentru momente ca acestea

Pe măsură ce îndurăm lupte fără și temeri înăuntru, ce Mântuitor avem, care a mers înaintea noastră, făgăduiește că va fi cu noi ( Matei 28:20 ) și și-a vărsat propriul Spirt asupra noastră pentru exact astfel de vremuri. În zilele sale conflictuale de pe pământ, el s-a îndreptat spre cuvântul Tatălui său, mai degrabă decât departe, când durerea a apăsat asupra lui. Cuvântul lui Dumnezeu a fost viața lui și i-a păstrat credința – nu doar în pustie, ci chiar și pe cruce, unde Psalmii pe care îi învățase și îi prețuise din copilărie și-au găsit chiar așezarea pe care o așteptau de mult, chiar și atunci când au ieșit din viața zbuciumată a unui mare rege cu un mileniu înainte.

Cuvintele lui Dumnezeu au fost un balsam de pace pentru nenumărate milioane. Prețuiți-le, meditați la ele, găsiți putere în ele în cele mai luminoase și mai calde zile. Și pe măsură ce vin zilele noastre de mare pace, claritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu să nu diminueze. Dar când viața devine grea, apare opoziția, dușmanii se apropie și pacea se prăbușește în conflict, se sprijină puternic pe cuvintele lui Dumnezeu. Se umflă în puterea lor și prosperă la noi adâncimi în sufletele asaltate.David Mathis ( @davidcmathis ) este editor executiv pentru desiringGod.org și pastor la Cities Church din Minneapolis / St. Paul. El este soț, tată a patru copii și autor al Obișnuințelor harului: să te bucuri de Isus prin disciplinele spirituale .

https://www.desiringgod.org/articles/the-word-of-god-comes-alive-in-conflict

INTRAREA LUI ISUS ÎN IERUSALIM – Matei 21: 1-9 schiță

1). INTRODOCERE – evg după Matei = Evanghelia Regelui  – este scrisă pentru evrei. –  Scopul = apologetic, demonstrarea faptului că Isus Cristos este Mesia  autor = Matei vameşul, predică 15 ani în Palestina, moare de moarte bună în Etiopia sau Macedonia  – textul se împarte în 4 : – 1- 6 ascultarea lui Isus de Dumnezeu – ver 3 ascultarea ucenicilor de Isus Cristos – ascultarea oamenilor de ucenici –  7-9 intrarea triunfală al lui Isus în Ierusalim.

– momentul intrării lui Isus în Ierusalim este relatată de toţi cei 4 evanghelişi, era duminica dinaintea morţii Sale.

–  există 2 puncte de marcaj în evg după : Matei 4:17 „De atunci încolo, sus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 16 : 21 De atunci încolo, sus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. Nu mai există un secret mesianic, Este o perioadă de declin în relaţia Sa cu semenii.  – de fapt Cristos cobora spre CRUCE ( abisul păcatelor) şi în acelaşi timp urca spre apogeul lucrării Sale.

– Fiul lui Dumnezeu urma să fie  Rege – Miel de Jertfă – Mare Preot – Ziditorul casei lui Israel – Rege peste Împărăţia Cerurilor.  – era un moment de tensiune în viaţa lui Cristos, mulţimea îi aducea osanale ver 9. dar în acelaşi timp, după botez, şi momentul ispitirii Realitatea CRUCI era evidentă  – momente importante premergătoare….. Cruci:  – 2 orbi vindecaţi în Ierihon – intrarea lui Isus în Ierusalim – gonirea vânzătorilor din Templu (curăţirea casei Domnului) –  blestemarea smochinului.

2). AŞTEPTAREA MESIANICĂ  – exista o aşteptare mesianică deosebită în acea perioadă. Sec 2 B.C. – 1 D.C. (curba lui Gaus) – exista un precedent pentru  Mesia, dar de tip uman, care s-au ridicat pentru izbăvire, perioada Macabeilor, zeloţii care erau foarte patrioţi. – aşteptarea era puternic ancorată în politic ( asuprirea Romei), social ( sărăcie). Exista totuşi şi o aşteptare a unei izbăviri spirituale  MESIA . Simeon aştepta adevărata Împărăţie al lui Dumnezeu.  Luca 2: 25-34 – momentul intrării lui Isus în Ierusalim este focalizată (ver 9), pe împlinirea unei profeţii făcută de Zaharia 9 : 9 Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.  – – Felul în care a intrat în Ierusalim este un simbol care arată că Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta, ci e de ordin  Duhovnicesc. – Isus este denumit Domn al păcii de 747 ori în N.T.  – Dumnezeu îi face o promisiune lui David în 2 Samuel 7:16 Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”.  Isaia readuce în centru promisiunea : Isaia 9 : 6 Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. 7 El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor. – psalmii abordează această problemă 45; 72; 110…regali Mesianici

– Mica vorbeşte despre locul naşterii lui Mesia. Mica 5 : 2 Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obîrşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.

– în Apocalipsa 19: 16 Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”

3).CURĂŢIREA TEMPLULUI  – Blestemarea Smochinului – sunt evenimente inseparabile.

– blestemarea smochinului = o judecată a ceea ce se întâmpla în Templu. Matei 21: 13 şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.” Ieremia spune acelaşi lucru : Ieremia 7 11 „Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tîlhari înaintea voastră?” „Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!”  – asistăm la o curăţire a Templului ver 12. Isus face rânduială în Casa Tatălui Său.

– Templul este punctul de testare a relaţiei dintre Om  şi Dumnezeu Romani 1 18 mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Templul e un loc al judecăţii dar se aplică principiul substituţiei (jertfele), Scaunul de judecată se transformă în Scaunul de îndurare. Păcatele mărturisite sunt luate şi aşezate pe altar. În urma iertării urmează sărbătoarea.

– această funcţie a Templului NU se negociază. Dacă cineva vine la Templu pentru altceva, sufere Judecata lui Dumnezeu şi Templul se transformă într-o peşteră de tâlhari. Atunci nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcat.

–Cum s-a ajuns aici – ce se fură de fapt – Cine e găsit vinovat în Templu sau Biserică – ultima curte de apel = Dumnezeu

– Dumnezeu nu-şi negociază termenii:  TEMPLU – CRUCE – BISERICĂ

4) ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU  – înseamnă  Suveranitatea lui Dumnezeu peste o ţară şi peste un popor. Termenul de Domn, „Curios” este echivalentul lui YHWH din V.T. Termenul de UNS, poate fi folosit pentru a descrie, desemna un Rege. Principiile Împărăţiei lui Dumnezeu sunt concretizate în „ Predica de pe Munte” Mat. Cap 5-7.

– Fiul omului vine în Împărăţia Sa. Percepţia mulţimii ver 9 este una pozitivă „ Osana Fiul lui David”, ca trezită din somn pt o clipă  se pare că a înţeles rolul de Rege al lui Isus (vindecarea orbilor). Reacţia cărturarilor e negativă. ver 15.

– mai târziu tot o mulţime a strigat RĂSTIGNEŞTE-L. Nu era Mesia pe care-l aşteptau.  Evreii erau născuţi pentru Împărăţie dar în realitate NU au beneficiat de ea.

– Împărăţia Cerurilor este de obârşie divină. Sabia nu are ce să caute în ea, e bazată pe dragoste.

– există o tensiune între deja – nu încă în viaţa credinciosului, a Bisericii, în cadrul Împărăţiei.

5). concluzii  – I.C,  ca  Rege inaugurează  Împărîţia Cerurilor ver 9 – Exista o aşteptare mesianică –  noi aşteptăm a – 2 – a venire al lui Cristos.

– funciile Templului Crucii, Bisericii nu se pot negocia –  funcţiile lui Cristos de Mântuitor şi Domn nu se pot despărţii.

 – Biserica este o aproximare a împărăţiei lui Dumnezeu,(az iBis. nu Îl lasă să funcţioneze pe Cristos ca Domn al Bisericii)

–  exită aceea tensiune dintre deja – nu încă, pe care o resimţim, e o realitate.

– avem datoria să ascultăm de Rege, dacă suntem supuşi

– cine ne guvernează viaţa. Se ridică problema ascultări credinciosului.

– există un moment când domni lui Isus Cristos va fi completă. Unii de bună voie cu bucurie, alţii de nevoie.

SĂ FACEM PARTE DIN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU – prin CRUCE

ARDELEAN VIOREL

Cortul întîlnirii

CĂRȚILE BIBLEI

• About
• Prefață
• VT
  • Prezentare
  • Elementele de cult ale evreilor
  • Pentateucul
  • Popoarele Bibliei
  • Cărțile istorice VT
  • Cărțile poetico-didactice
  • Cărțile profetice
  • Eseuri în VT
• Personalități din VT
• Perioada intertestamentară
• NT
  • Prezentare
  • Cărțile istorice NT
  • Cărțile Neamurilor
  • Cărțile de ucenicie
  • Cărțile evreilor
  • Eseuri în NT
• Personalități din NT
• Introducere în teologie

META

• Înregistrare
• Autentificare
• Flux intrări
• Flux comentarii
• WordPress.com

Aşa cum îl arată şi numele, „Cortul întîlnirii” a fost o construcţie mobilă desemnată de Dumnezeu ca loc al prezenţei Sale în mijlocul poporului evreu. Alcătuirea Cortului nu a fost lăsată pe seama gustului sau imaginaţiei evreilor. Moise a privit şi primit înfăţişarea şi dimensiunea elementelor Cortului, prin revelaţie dumnezeiască, în timpul celor 40 de zile petrecute pe muntele Sinai (Exod 25:40; 26:30; Num. 8:4; Fapte 7:44; Evrei 8:5).

Existenţa unui „original” al Cortului întîlnirii în cer ridică întrebări şi speculaţii care pot face subiectul meditaţiilor noastre duhovniceşti. Este clar că nimic din evoluţia lumii sau din planul de mîntuire al ei nu a fost lăsat de Dumnezeu la voia întîmplării, înainte de a deveni realităţi pe pămînt, printre oameni, lucrările lui Dumnezeu au fost stabilite „mai înainte de întemeierea lumii”.

La solicitarea lui Moise, poporul a dăruit cu bucurie materialele necesare pentru facerea Cortului şi Dumnezeu a binecuvîntat lucrarea lor, fiind prezent la inaugurare, prin norul care a acoperit Cortul şi prin slava care l-a umplut (Exod 40:34).

Ca structură, Cortul a fost o unitate întreită, asemenea Sfintei Treimi şi asemenea întreitei alcătuiri a omului. Privind din afară, te întîlneai mai întîi cu „curtea cortului”, delimitată de o îngrăditură lungă de aproximativ 50 de metri şi lată de 25 de metri (Exod 27:9-19). În această curte se găseau: „altarul arderilor de tot” (Exod 27:1-8) şi „ligheanul spălării” sau „marea de aramă” în care se curăţeau preoţii înainte de a intra în cort (Exod 30:17-33).

Cortul însuşi măsura 5 metri în lăţime şi înălţime şi 15 metri în lungime şi era alcătuit din două camere: Locul Sfînt şi Locul Preasfînt sau „Sfînta Sfintelor” (Exod 26:33). Cele două camere interioare erau separate printr-o perdea (Exod 26:31-37). În prima cameră se aflau masa punerii pîinilor înaintea Domnului, sfeşnicul purtător de lumină şi altarul tămîierii (Exod 25:23-40; 30:1-10).

Sfînta Sfintelor era de forma unui cub cu latura de 5 metri şi adăpostea Chivotul întîlnirii, acoperit cu capacul ispăşirii şi umbrit de aripile a doi heruvimi. În lada Chivotului se aflau: tablele de piatră cu cele 10 Porunci scrise pe Sinai, un vas cu mana dăruită de Dumnezeu evreilor în pustie şi toiagul lui Aaron (Deut. 10:4, 5; Exod 16:33, 34; Num. 17:10).

În Sfînta Sfintelor nu putea intra decît Marele Preot şi acesta numai o singură zi pe an, cînd intra ca să aşeze pe altar sîngele ispăşitor pentru păcatele lui şi pentru păcatele poporului (Lev. 16:29-34).

În timpul anilor pribegiei în pustie, Cortul era cărat pe umeri de Leviţi şi montat ori de cîte ori poporul îşi aşeza tabăra pentru poposire. Mai întîi trebuia instalat Cortul şi numai după aceea se aşeza tabăra pe cele patru laturi ale curţii Cortului, într-o ordine specială hotărîtă de Dumnezeu însuşi (Num. 2). Aceasta arată cît de însemnat era Cortul în viaţa religioasă a evreilor.

După cucerirea Canaanului, cei din Israel au aşezat Cortul la Silo, unde a rămas pînă după perioada Judecătorilor (Josua 18:1). Mai tîrziu, Cortul a fost mutat la Nob (1 Sam. 21:1-6) şi la Gabaon (1 Regi 8:4). După ce a sfîrşit de construit

Templul, Solomon a mutat Cortul întîlnirii la Ierusalim (1 Regi 8:4). Prin existenţa Templului, necesitatea funcţionării Cortului ca lăcaş de închinăciune a încetat.

Mulţimea de referinţe existente în Noul Testament despre Cortul întîlnirii şi despre diferitele elemente care l-au constituit, trebuie privită ca o aplicaţie a extraordinarei încărcături de simboluri tipologice şi profetice aşezate de Dumnezeu în această structură. Aproape toate elementele materiale ale Cortului au o semnificaţie spirituală, vorbind despre lucrarea pămîntească a Domnului Isus. De fapt, în chiar preambulul Evangheliei sale, apostolul Ioan ne spune că Isus a „cortuluit” printre noi (imposibil de tradus şi de aceea adaptat la noi prin „a locuit printre noi” – Ioan 1: 14). Întreaga structură a Evangheliei este aşezată pe imaginea Cortului. Citind-o, ne întîlnim cu apa spălării, cu curtea de afară, cu Lumina, cu Pîinea, cu Sfîntul altar al rugăciunii din capitolul 17, şi în final cu sîngele ispăşitor aşezat dincolo de perdeaua dinăuntru, care se despică în două în momentul jertfirii Sale.

În Romani 3:25, apostolul Pavel foloseşte termenul consacrat pentru jertfe, atunci cînd scrie: „Pe El, Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, o jertfă de ispăşire”, iar în epistola către Tit, acelaşi apostol aminteşte despre semnificaţia simbolică a „spălării” (Tit 3:5).

Cel mai bun tratat de simbolistică a Cortului este însă epistola către evrei. Aproape toate elementele închinăciunii practicate la Cort îşi capătă acolo adevărata semnificaţie în lucrarea de Mare Preot a Domnului Isus Cristos. Mîntuirea urzită de El a făcut astăzi posibilă „întîlnirea” noastră cu Dumnezeu.

(see also this)

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/cortul-intilnirii/

Dulcea durere a pocăinței

[Articol nou] Dulcea durere a pocăințeiMesaje primite Blog Creștin Ardelean Viorel <comment-reply@wordpress.com> Dezabonează-te16:25 (acum 10 minute)către euRăspunde la acest articol dând replica deasupra acestei liniiArticol nou pe Blog Creștin Ardelean Viorel Dulcea durere a pocăințeide Viorel ArdeleanDulcea durere a pocăințeiArticol de Greg MorseScriitor, desiringGod.orgJertfele lui Dumnezeu sunt un duh frânt; o inimă frântă și contrită, Doamne, nu vei disprețui. ( Psalmul 51:17 )Încă mai văd momentul clar în mintea mea. La o conferință creștină, un prieten pe care studiasem Biblia cu semestrul acela a spus grupului nostru că este gata să-l urmeze pe Isus. A izbucnit în lacrimi. Eram jucători de fotbal. Nu am plâns. Sincer nu mi-a venit să cred. El nu numai că a acceptat invitația mea de a participa la conferință, dar chiar s-a căit de păcat și a crezut în Hristos pentru iertarea păcatelor. Stăteam uitându-mă la desfășurarea cu uimire absolută.După aceea, am vorbit cu ministrul campusului despre cât de uimitoare a fost conversia prietenului meu. Ministrul, un om mai în vârstă, a spus că a asistat la multe astfel de conversii – și că nu toate au durat. Nu aveam categorii la momentul respectiv pentru ceea ce a spus ministrul.Nu fusese ministrul acolo? Prietenul meu a vorbit atât de clar: „Vreau să-L urmez pe Isus”; fără îndoială că a simțit profund unele adevăruri; curând a cântat imnuri atât de dulce, în timp ce mulțimea cânta cu el. Dar timpul a dovedit că pocăința nu a fost adevărata sa laudă. Discuția, lacrimile, fericirea nou-descoperită au dus în curând la o răscruce de drumuri. O relație păcătoasă cu o fată s-a dovedit mai greu să renunțe, pentru el, decât lui Isus.Fruct al pocăinței de-a lungul vieții Dacă convertirea cuiva către Dumnezeu este adevărată, va urma pocăința de-a lungul vieții. Gura celui care nu este născut din nou poate spune lucruri adevărate pentru o vreme. Ochii neschimbați pot plânge. O limbă moartă poate cânta sincer cântece de închinare pentru un sezon. Și îndepărtarea de Hristos, pocăindu-se de el , poate dovedi că totul a fost fals.„Creștinii păcătuiesc și uneori păcătuiesc grav. Dar ei nu fac un stil de viață al păcatului ”.TweetDistribuiți pe FacebookAsta a văzut ministrul de nenumărate ori. El a asistat la căderea semințelor pe solul stâncos – cineva care a primit cuvântul „cu bucurie”, totuși, deoarece nu aveau rădăcină, au căzut în cele din urmă ( Matei 13: 20-21 ). Deși păreau să experimenteze transformarea și părtășia Duhului cu alți credincioși, în cele din urmă „nu erau din noi; căci dacă ar fi fost dintre noi, ar fi continuat cu noi ”( 1 Ioan 2:19 ). Iar durerea de a-i privi ne părăsi poate fi insuportabilă.Pocăința adevărată este, așadar, pe tot parcursul vieții. Martin Luther, în prima dintre cele nouăzeci și cinci de teze, a început: „Când Domnul și Maestrul nostru Iisus Hristos au spus:„ Pocăiți-vă ”, el a dorit ca întreaga viață a credincioșilor să fie una de pocăință”. Luther surprinde ceea ce mărturisește Scriptura, de exemplu, atunci când Ioan Botezătorul îi instruiește: „Aduceți roade în conformitate cu pocăința” ( Matei 3: 8 ). Răsucirea inimii noastre asupra păcatelor noastre, suspinele și gemetele corupției rămase, îndepărtarea noastră de păcat și privirea către Hristos ne vor urma până la mormânt – dacă suntem adevărați.Sfinții încă păcătuiesc Acum, nu înțelegeți greșit: creștinii păcătuiesc și uneori păcătuiesc grav. Dar ei nu fac un stil de viață al păcatului. Este imposibil să o faci. „Nimeni născut din Dumnezeu nu practică păcatul, căci sămânța lui Dumnezeu rămâne în el; și nu poate continua să păcătuiască, pentru că s-a născut din Dumnezeu ”( 1 Ioan 3: 9 ). Cei cu Duhul se căiesc de păcat și se îndepărtează de el, încurajați de disciplina unui Tată iubitor.Pocăința, învățăm în Scriptură, nu constată parolele secrete pentru a ajunge în cer. Nu începem o relație imorală, ne confruntăm cu păcatul nostru și continuăm în acea relație imorală. Mărturisim greșeala noastră în fața lui Dumnezeu, înțelegem cum am conspirat împotriva lui și aruncăm păcatul în rugăciune în foc, așa cum Pavel a aruncat vipera otrăvitoare legată de mâna sa pe insula Patmos ( Fapte 28: 3 ).Ați continuat într-o viață de pocăință? Ați continuat în adevărata contritiune asupra păcatului, însoțită de un adevărat impuls de a renunța la acel păcat? Ați continuat să vă întrebați cum ați putea să-l jigniți pe cel mai drag prieten al vostru, să-i întristați Duhul care locuiește și să-l dezonorați pe Tatăl vostru ceresc? V-ați întrebat: Cum aș putea răsfăța păcatul că Hristos a murit pentru a mă răscumpăra?Contritia îl apropie pe Dumnezeu Dacă ați perseverat în pocăință, nu uitați că Dumnezeul vostru nu disprețuiește această ruptură: „Jertfele lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; o inimă zdrobită și smerită, Doamne, nu vei disprețui ”( Psalmul 51:17 ). El nu stă în cer încrucișat, încruntat. Contritia îl atrage. La fel ca și cu Fiul risipitor, nu este nevoie să ne aducem doar promisiunile de a face mai bine data viitoare; aducem genunchii îndoiți și inimile umile. Îi cerem să ne acopere rușinea și să ne piardă cu milă proaspătă care curge de pe crucea Fiului său iubit care a murit pentru a ne lua păcatele.Aceasta este o parte inamovibilă a laudei noastre către Dumnezeu: de acord cu el că păcatul nostru este oribil, că merităm pedeapsa pentru el, dar că Hristos a murit pentru iertarea noastră și ne-a dat Duhul Său pentru a-l omorî. Jurăm să ne întoarcem de la el, da, dar numai prin forța, iertarea și acceptarea pe care le oferă el numai prin har.După ce am văzut mai mulți oameni îndepărtându-se după păcat, asistând la privirile dureroase pe care le-a văzut ministrul, vă rog: Continuați să-i oferi lui Dumnezeu această laudă cea mai adevărată, cea mai profundă și cea mai dulce a lui Dumnezeu. „Pocăiți-vă, așadar, și întoarceți-vă, pentru ca păcatele voastre să fie șterse, pentru ca vremurile de revigorare să vină din prezența Domnului” ( Fapte 3: 19–20 ).Dorindu-L pe Dumnezeu s-a asociat cu Shane & Shane’s The Worship Initiative pentru a scrie scurte meditații pentru mai mult de trei sute de cântece și imnuri populare de închinare .Greg Morse este scriitor pentru desiringGod.org și absolvent al Bethlehem College & Seminary . El și soția sa, Abigail, locuiesc în Sfântul Pavel împreună cu fiica lor.SERIA: THE WORSHIP INITIATIVEMai multe resurseÎNTREBAȚI-L PE PASTORUL IOANProblema cu întrebarea: „Ce este greșit?”14 APRILIE 2021Dacă vrem să-L urmăm pe Isus, va trebui să renunțăm la mai mult decât la păcate. De asemenea, va trebui să renunțăm la tot ceea ce ne plictisește inima pentru el.John Piper112 acțiuniARTICOLPrima și cea mai ruptă poruncă13 APRILIE 2021Astăzi, la fel de mult ca oricând, viața evlavioasă este o luptă zilnică pentru a asculta și a asculta prima poruncă: „Nu veți avea alți dumnezei înaintea mea”.Sinclair FergusonAcțiuni de 2,9KUITĂ-TE LA CARTECum să subminezi armonia etnicăEfeseni 2: 14-18, partea 413 APRILIE 2021Problema fundamentală în societățile noastre nu este lupta dintre om și om, ci lupta dintre Dumnezeu și om.John Piper109 AcțiuniARTICOLPuterea prețioasă a sângeluiCinci beneficii pe care Hristos le-a cumpărat pentru tine27 IUNIE 2019Creștinii de orice fel afirmă că există putere în sângele lui Isus. Dar v-ați oprit vreodată să întrebați cum? Cum funcționează și ce face pentru noi?David MathisAcțiuni de 1,3KDumnezeu este cel mai slăvit în noi când suntem cel mai mulțumiți în ElAflați mai multe despre Dorința lui Dumnezeu DORIND PE DUMNEZEUJOHN PIPERhttps://www.desiringgod.org/articles/the-sweet-grief-of-repentanceViorel Ardelean | 14 aprilie 2021 la 16:25 | Categorii: Fără categorie | URL: https://wp.me/pasLdj-bJlComentează   Vezi toate comentariile   ApreciazăDezabonează-te și nu vei mai primi articole de la Blog Creștin Ardelean Viorel. Modifică-ți setările pentru email la Administrează abonamente.Ai probleme dând clic? Copiază și plasează acest URL în navigatorul tău: https://ardeleanlogos68.wordpress.com/2021/04/14/dulcea-durere-a-pocaintei/

BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL

BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL

1. INTRODUCERE. Pentru început trebuie să dăm o definiţie noţiunii de binecuvântare şi blestem. Binecuvântarea în termeni omeneşti acest lucru înseamnă a ura de bine, a preamării, a blagoslovi, benedicţie, a dorii fericirea cuiva. Blestem înseamnă contrariul, şi înseamnă o imprecaţie, ocară, excomunicare, calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, potop, prăpăd, , pustiire, sinistru, urgie. În termenii lui Dumnezeu[1] lucrurile se schimbă. Cuvântul binecuvântare din  Vechiul Tetament este ”נשרשבש – baraca ” şi indică o confirmare în bine de obicei în plan material. (Deutronom 11:26, Proverbe 10:22, etc). În Noul Testament cuvântul folosit pentru binecuvântare este ”εθλογια – eulogia”, dar indică în plus un bine spiritual produs de Evanghelie (Romani 45:29, Efeseni 1:3, 2 Corinteni 9:5 şi mai înseamnă şi dar). În contrast [2] avem cuvântul Blestem  care înseamnă şi blasfemie, ură. În Vechiul Testament cuvântul este un afront o insultă la adresa lui Dumnezeu. În Noul testament avem o extindere a cuvântului, în sensul că Dumnezeu poate fi hulit chiar şi prin repezentanţii săi, şi este folosit de Moise (Faptele Apostolilor 6:11) şi de Pavel în Romani 3:8. Termenul este folosit şi de Isus în lucrarea Sa de iertare (Marcu 2:7), la judecata Sa (Marcu 14: 61-64), şi la Calvar  (Matei 27:41, Luca 23:39). La fel a făcut şi Saul din Tars, care voia să oblige creştinii să hulească şi să blesteme Numele Mântuitorului (Faptele Apostolilor 26:11). Un alt exemplu este atitudinea fariseilor faţă de lucrarea lui Isus, care au fost atribuite lui Satana. (Matei 12:31) De asemenea este interzisă blestemarea omului de către om pentru că fiecare are Chipul lui Dumnezeu în el Imago Dey (Geneza 9:6).  Lipsa de răspuns a omului cu privire la lucrarea Duhului Sfânt în el are consecinţe negative ca insensibilitate morală, confuzie, în care răul este văzut ca un lucru bun. (Ioan 3:19). Dacă reluăm binecuvântarea şi blestemul ca termeni şi nume în Biblie obţinem o imagine mai completă. Binecuvântarea[3] are cel puţin două surse pe Dumnezeu şi omul. Dumnezeu binecuvintează natura (Geneza 1:22), omenirea în general (Geneza 1:28),  pe Avram şi toate familiile pământului (Geneza 12:3),  sabatul (Exod 20:11), poporul legământului  (Geneza 9:1),  oameni cu teamă de Dumnezeu, casa celui neprihănit, alte naţiuni decât Israelul. Binecuvântările sunt de ordin material şi spiritual. El  dă pace şi prosperitate, sănătate şi viaţă lungă, copii şi fericire în familie, alimente. Cele de ordin spiritual sunt prezentate la modul general, (Efeseni1: 2-3), dar şi în mod special ca  Harul lui Dumnezeu (Psalmi 5:12), iertarea păcatelor (Romani 4:7-8), mântuirea (Romani 10:12-13), bucurie şi pace spirituală, Dumnezeu ca şi păstor (Psalmul 28:9). Binecuvântarea este dată lui Avram ( Geneza 12: 2-3), repetată lui Avram, Isac şi Iacob, reânoită în legătură cu urmaşii lui David ( Psalmul 72:17), împlinită în Isus Hristos (Galateni 4:4). Oamenii sunt binecuvântaşi de Domnul atunci când se feresc de păcat, cei care se încred în Domnul şi au păcatele iertate, când îngrijesc de cei sărmani, aceeia care locuiesc în Casa lui Dumnezeu, oamenii care sunt disciplinaţi şi se tem de Dumnezeu, aceia care găsesc înţelepciune în Domnul şi aşteaptă venirea lui. De asemenea oamenii care mărturisesc pe Isus Hristos, perseverează în credinţa lor, mor în Domnul şi sunt invitaţi la Sărbătoare nunţii lui Hristos.

 2). DESPRE DUMNEZEU[4].  Dacă reluăm puţin lucrurileatunci când gândim termenii de binecuvântare sau blestemul, suntem obligaţi să o facem în două moduri. Odată aceştia trebuie gândiţi în termeni lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să gândim binecuvântarea în termenii Vechiului Testament dar şi în al Noului Testament între care există o diferenţă radicală. Ca exeplu se poate lua Evrei 11:33-40 şi dacă ne uităm cu atenţie în text, unii creştini sun aparent biruitori, alţii sunt aparenţi înfrânţi dar Dumnezeu îi priveşte la fel. De asemenea blestemul este un rezultat al căderii omului în păcat, iar binecuvântrea este un rezultat al Harului lui Dumnezeu. Suntem obligaşi înainte de a începe să prezentăm câteva cuvinte despre Dumnezeu, pentru a înţelege mai bine cine este El, planurile Sale, şi cine este omul, şi cum se poate raportat la Persoana care l-a creat. O prezentare a Persoane Sale ar fi de genul Cum şi Cine este El. Dumnezeu[5], este Spirit infinit şi perfect (Deut. 6:4; Ioan 4:24), în care toate îşi au sursa, baza de suţinere începutul şi sfârşitul (Ps. 104).  Dumnezeu nu este o forţă cosmică sau o autoritate impersonala, ci este un Dumnezeu personal. Personalitatea Lui este demonstrată prin calităţile  ce le posedă.  El are   conştienţă de sine (Exod. 3:14) şi auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu deţine viaţă (Tim. 4:10) şi inteligenţă (Fapte 15:18). El are un scop (Isaia 14:26-27) şi este un Dumnezeu al acţiunii (Ioan 5:17). El este liber (Efes. 1:11), are sentimente (Ioan 3:16) şi  voinţă (Ioan 6:38-39).  Caracterul lui Dumnezeu este arătat în atributele pe care le deţine. Ele sunt (1) naturale sau legate de măreţia Sa şi  (2) morale legate de bunătatea Sa. Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc 19:6),  atotştiinţa (Ps.147:5),  atotprezenţa (Ps. 139:7-10), veşnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5)    imutabilitatea (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”.   Din atributele morale fac parte sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),    dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  şi mila (Efes. 2:4). Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei persoane sunt absolut egale în esenţa, iar aceasta substanţă există nedespărţită, simultan si etern. Ca suveran al acestui univers, Dumnezeu a rânduit sau decretat tot ce se întâmplă, după voia sa şi pentru slava Sa (Efes 1:11). Voia Lui Dumnezeu suverana include tot ce se petrece in acest univers, bine sau rău. Este o stare pe care noi nu o putem controla, si nici nu o putem cunoaşte dinainte, ci doar după ce se întâmplă.  Voia lui Dumnezeu este hotărâtoare în sensul că este independentă de voinţa noastră, şipovăţuitoare,în care omul este îndrumat ce să facă pentru a fi mântuit dar îi rămâne libertatea de alegere, şi urmează consecinţele de rigoare, Binele sau Răul,  gândiţi   în termenii lui Dumnezeu nu a omului,  implicit se încadrează în titlu, sub forma consecinţei care este binecuvântare sau blestem.  

2. CREAŢIA CĂDEREA ŞI RĂSCUMPĂRAREA[6] Noi credincioşii credem că este un Dumnezeu, Creator, Susţinător, şi Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Geneza 1:1“La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Dumnezeu a creat şi omul, Geneza 1:26  Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”…..Dar în capitolul 3 din Geneza se întâmplă ceva. Omul nu ascultă porunca lui Dumnezeu şi datorită călcării poruncii data de Dumnezeu, este blestemat şi alungat din Grădina Eden. Noi credincioşii numim acest eveniment CĂDERE, iar necredincioşi spun că este emancipare sau evoluţie, din ceva (teoria Darwinistă, extratereştri, etc). Dacă ne uităm la secţiunea blestemului, observăm 3 lucruri:   1. omul este blestemat,2 pământul este blestemat, 3 femeia este blestemată, 4 şarpele este blestemat, 5 ceva dramatic se schimbă în Univers, inclusiv cu omul şi  Pământul(Geneza 3: 11–21).Percepţia biblică cu privire la Răul din Univers şi de pe pământ, răul fizic şi moral din societatea umană, şi pământul cu catastrofele naturale, cutremure, inundaţii, etc, sunt datorate Blestemului. Dar tot în Geneza avem şi promisiunea răscumpărării (a restaurări omului): Geneza 3:15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” în care lupta cu Şarpele are o dublă semnificaţie. Pe de o parte se promite şi o cale de salvare a omului căzut în păcat, iar pe de altă parte în toată istoria omenirii va exista o închinare adevărată, paralel cu una falsă. Istoria curge mai departe, şi se întâmplă prima crimă din univers în care Cain îşi omoară fratele pe Abel ( (Geneza cap 4). Urmează alte evenimente ca Potopul ( Geneza 7), care este considerat o limitare a răului şi un nou început, apoi oameni vor să-şi facă un nume (Turnul Babel, Gen 11), dar Dumnezeu le dejoacă planurile, le încurcă limbile iar oamenii încep să se împrăştie pe faţa pământului. Sar peste spiţele de neam şi în Geneza 12 Dumnezeu alege un om cuprins în planul de răscumpărare. Geneza 12:1  Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta 2  Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3  Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Şi Avram ascultă pe Dumnezeu şi călătoreşte spre ţara promisă. Pe scena Istoriei apar primii patriarhi Avram, Isac şi Iacob, din care descinde poporul evreu. Dar nici unul nu primeşte binecuvântarea promisă (cel puţin în termenii umani înţeleşi de noi ). De remarcat că Iosif, unul din cei 12 copii lui Iacob este vândut în Egipt, şi datorită foametei toată familia ajunge în Egipt, dar când neamul acela de oameni moare, şi se ridică alţi, dar se ridică şi un alt faraon care asupreşte poporul evreu, şi evreii stau 400 de ani robi în Egipt. Dumnezeu hotărește să îi scoată de acolo şi pe scena istoriei apare Moise, prin care Dumnezeu, scoate poporul din mâinile egiptenilor cu Mână Tare (cele 10 urgii din Exod cap 7-12) şi poporul porneşte prin pustiu spre ţara promisă. Datorită cârtirii şi neascultării, o generaţie întreagă rătăceşte în pustiu 40 de ani şi pier acolo, inclusiv Moise. Au fost 2 excepţii : Iosua şi Caleb. Iosua este ales de Dumnezeu, pus în fruntea poporului şi cucereşte ţara promisă adică Canaanul, pe care poporul evreu o ia în stăpânire. Acum trebuie să specific alt punct, pentru o mai bună înţelegerea lucrurilor. Dumnezeu a făcut cu poporul evreu Legăminte, şi este vorba de Legământul mozaic şi Legământul Palestinian. Legâmântul mozaic era un legământ condiţionat, iar Legământul Palestinian era necondiţionat. 

3. LEGĂMINTE DIVINE.  Legămintele[7] din perioada respectivă se făceau în cadrul culturii respective, şi în conformitate cu legile de atunci. Un exemplu este codul lui Hamurabi. Ele se făceau între oameni care aveau diferite poziţii sociale unul faţă de celalalt.  Relaţiile dintre oameni puteau să fie de egalitate, vasalitate, sau stăpân şi rob. Dumnezeu face legăminte cu oameni şi cu poporul evreu în mod specific ca în vremea respectivă. În mod categoric Dumnezeu se află în postura de Stăpîn iar oamenii în postura de vasali. Aceste legăminte se numesc istorice. Legămintele din Scriptură se clasifică în două mari categorii.  Avem Legăminte condiţionate şi Legăminte necondiţionate.

Legământul condiţionat[8] are în compoziţie cuvântul dacă şi este legat de promisiunea lui Dumnezeu pe de o parte iar din alt punct de vedere de ascultarea sau neascultarea omului care este responsabil de deciziile luate, cu consecinţele de rigoare. Dacă omul cade în neascultare şi nu îşi ţine promisiunile, Dumnezeu nu mai este obligat în virtutea legământului să îşi îndeplinească promisiunile ci din contră pedepseşte.

Legământul necondiţionat implică doar promisiunea şi declaraţia lui Dumnezeu, care îşi duce la îndeplinire planurile, chiar şi în cazul neascultării omului ţi se vor împlini la vremea hotărâtă de Dumnezeu.  Avem 8 legăminte majore ca :  Legământul Edenic, Legământul cu Adam, Legământul cu Noe, Legământul cu Avram, Legământul mozaic, Legământul Palestinian, Legământul cu David, Legământul cel Nou,  iar din cele 8 doar  Legâmntul Edenic  şi Mozaic au fost Legăminte condiţionate.

Legământul Edenic este descris în (Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost un legământ condiţionat încheiat între Dumnezeu şi om. De ascultarea sau neascultarea lui Adam de porunca dată de Dumnezeu, a depins viaţa şi binecuvântarea sau blestemul şi moartea. Adam şi Eva calcă acest legământ, şi întreaga rasă umană s-a prăbuşit în blestem şi moarte fizică şi spirituală. Omul a murit spiritual faţă de Dumnezeu şi este necesar să fie Născut din Nou.

Legământul lui Dumnezeu cu Adam este o promisiune a lui Dumnezeu realizat după cădere (Gen. 3:16-19). El este un legământ necondiţionat în care Dumnezeu îl anunţă pe om care sunt consecinţele neascultării. Munca va deveni un blestem, (Gen. 2:15; 3:17-19), femeia va fi supusă bărbatului ei şi va naşte cu suferinţă, (Gen.1:26-27),  oamenii îşi vor duce viaţa în necaz  şi vor sfârşi în moarte. (Gen. 3:19). În această situaţie apare şi prima promisiune ”protoevanghelie” din Geneza 3:15, dar care are o dublă semnificaţie. Se promite un mântuitor ” sămânţa femeii”, dar şi o luptă permanentă până în Escaton ” va muşca călcâiul” În final Mesia, Isus Hristos Mântuitorul va câştiga.

Legământul lui Dumnezeu cu Noe, s-a realizat după Potop, care a fost o limitare a răului (Gen. 9:1-18), şi este un legământ necondiţionat. Semnul legământului este Curcubeul care apare în nori după ploaie. „Fac un legământ cu voi ca nici o făptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimicească pământul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor” (Gen. 9:11-13). După Potop lucrurile sunt schimbate şi omului i se permite să mănânce carne : Geneza 9:2  S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!

Legământul lui Dumnezeu cu Avram se află în (Gen. 12:1-4; ….17:1-8), şi este o extraordinare promisiune divină, în sensul alegerii, unui om, a unui popor care să îl aducă pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14). Legământul ca şi conţinut poate fi împărţit în trei secţiuni.

– Legământul pentru Avram, îl vizează direct pe el şi Dumnezeu îl anunţă ca va avea o mulţime de urmaşi (Gen. 17:16), că îl va binecuvânta cu belşug Gen. 13:14-15, …24:34-35; Ioan 8:56), îi va face numele renumit (Gen. 12:2) şi va fi o binecuvântare pentru alţii. (Gen. 12:2).

– Legământul pentru neamul lui Avram în care Dumnezeu îl anunţă formarea unui neam  însemnat între popoarele lumii (Gen. 12:2). El se referă la cele 12 seminţii ale lui Israel, urmaşii a lui Iacov.  De asemenea Dumnezeu îi dă pe vecie ţara Canaan în stăpânirea urmaşilor lui Avram (Gen. 12:7 …….17:7-8).

– Legământul pentru toate familiile pământului prin care Dumnezeu că prin el şi poporul Israel va realiza o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ. (Gen. 12:3). Prin el va fi dată Revelaţia  despre Dumnezeu, va fi dăruită lumii Scriptura, şi se va naşte la vremea  hotărâtă Mesia care va fi Mîntuitorul lumii întregi.

Legământul mozaic[9]. Dumnezeu face aces Legământ cu poporul evreu când se afla pe drum spre țara promisă. (Exod 20:1-31). El este un legământ condiţionat prin care se reglementează poruncile date de Dumnezeu prin Moise,  cu privire la legi ceremoniale, sociale, (Exod 21-24)  ascultarea religioasă (Exod 24). În funcţie de ascultare sau neascultarea poporului de Legile date de Dumnezeu acesta este binecuvânta sau blestemat şi pedepsit poporul evreu. Acest legământ a fost  trecător şi provizoriu şi s-a terminat la Cruce la Calvar în Persoane Domnului Isus Hristos.

Legământul Palestinian este un legământ necondiţionat (Deut. 30:1-10), care prevede dreptul poporului Israel de a fi stăpân pe ţara promisă. El este reânoit pe timpul lui Moise, chiar dacă de-a lungul istoriei poporul a fost pedepsit în mod aspru.  Astăzi se asistă la o reântoarcere a poporului Israel în ţara promisă, ca urmare a Legământului, dar care este şi un semn a sfârşitului. Prin profeţii biblice se  aduce la cunoştinţă faptul că evreii nu o vor mai părăsi niciodată. După o perioadă de mare necaz ei se vor întoarce la Isus Hristos, Mesia şi vor avea parte de prosperitate. (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).

Legământul lui Dumnezeu  cu David. Acesta a fost un legământ necondiţionat prin care Dumnezeu îi promite lui David o descendenţă regală nesfârşită la tron, o domnie şi o împărăţie veşnică.  (2 Sam. 7:4-16; 1Cr. 17:3-15),  Deşii poporul este pedepsit de multe ori şi în mod drastic, promisiune se împlineşte în Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos care s-a născut ca Om şi Fiu de Dumnezeu şi a inaugurat Împărăţia cerurilor. (Luca 1:32-33). Psalmul 84 este mult mai clar în această privinţă şi David înţelege că cel care va urma la tron va fi mai mult decât un simplu om. O referinţă la acest Legământ o găsim şi în (Ezec. 34:23-24).

Legământul cel Nou. Este denumit şi Noul Legământ şi este un legământ necondiţionat, iar raportarea se face la Vechiul Legământ  mozaic pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Israel ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda”. Despre el  vorbeşte Ieremia în capitolul 31:31-33. Dumnezeu promite că Legea lui va fi scrisă în inimile oamenilor. Legământul presupune două aspecte, unul legat de Isus Hristos, cu referinţă în cartea Evrei şi se aplică şi în Biserică, prin faptul că El că este o împlinire a Vechiului Legământ făcut prin Sângele Său, iar dacă ducem lucrurile la zi înseamnă Naşterea din Nou, iar a doua opţiune este legată de convertirea poporului Israel. Nu avem o împlinire a lui atât timp cât se face Evanghelizare. Reluăm cele două aspecte.

– Pentru Biserica în care Dumnezeu promite să mântuiască să păstreze şi să-i prezinte în slavă pe toţi cei care au crezut în Hristos. „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6). 

– Pentru Israel,   Legământul funcţionează în virtutea ”alegerii” care a promis că va mântui poporul evreu. (Ezec. 37:23). şi Pavel vorbeşte despre Legământul făcut cu poporul evreu. „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele.  … In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29).

Dacă ne uităm la cele opt legăminte divine,  condiţionate sau necondiţionate iese în evidenţă puterea şi Suveranitatea lui Dumnezeu în contrast cu neputinţa umană. (Rom.11:32-36).

4. ISTORIA POPORULUI EVREU[10]. (sau mai precis în mod succint doar o parte din ea) După ce poporul evreu cucereşte Canaanul, şi generaţia lui Iusua moare, se ridică altă generaţie (una dintre cele mai negre momente din istoria poporului evreu) şi urmeză perioada Judecătorilor, cu o serie de căderi în idolatrie tot felul de păcate şi altele, dar şi cu reforme religioase. Dumnezeu ridica judecători în ţară pentru restaurarea naţională şi spirituală. (vezi cartea Judecători ), şi în final în timpul lui Samuel (ultimul judecător în Israiel) poporul cere un împărat ca să fie ca şi celelalte popoare. Dumnezeu îi avertizează că lucrul acesta nu este bun dar le face voia. Primul împărat fost Saul, care nu a ascultat de Domnul, este lepădat, urmează David şi Solomon. Apogeul împărăţiei a fost în timpul lui David şi Solomon…..dar apoi se întâmplă iar ceva negative : În 931 B.C. Împărăţia   se rupe în două şi apar două regate. Regatul de Nord, (10 seminţii) primul împărat a fost Ieroboam, capitala în final la Samaria şi care a insturat o falsă închinare, pe munţii Dan şi Betel, şi Regatul de Sud, (Iuda şi Beniamin), primul împărat a fost Roboam, capitala a fost la Ierusalim. Roboam a ascultat de Domnul. Poporul ava deja cele 10 porunci (şi încă 613). Credinţa se percepea atunci mai mult prin fapte  ce înseamnă a asculta sa a nu asculta de Poruncile lui Dumnezeu. De remarcat că în Regatul de Nord toţi împăraţii au fost răi (nu au ascultat de Domnul), iar în Regatul de Sud au fost şi împăraţi buni şi răi. Când Împăratul şi poporul nu asculta de domnul El ridica un proroc (au fost mai mulţi), care avertizau poporul, înainte de pedeapsă, Isaia, Ieremia…etc.  Acum trebuie să ne întoarcem la Legământul Mozaic (se numeşte Legământul cel vechi) din cartea Deutronom. pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul Israel, şi care include Blesteme şi Binecuvântări care erau  o consecinţă a ascultării sau neascutări poporului evreu de poruncile date de Dumnezeu în cadrul unui legământ condiţionat.

BLESTEME. Deuteronomul 27:11- 26. 11  În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: 12  „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul; 13  iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul. 14  Şi Leviţii să ia cuvântul, şi să spună cu glas tare întregului Israel: 15  „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâni de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 16  „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 17  „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 18  „Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 19  „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 20  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 21  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 22  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 23  „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 24  „Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 25  „Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 26  „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

BINECUVÂNTĂRI. Deuteronomul 28:1-14  Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2  Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3  Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. 4  Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5  Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6  Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7  Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8  Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9  Vei fi pentru Domnul un popor Sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. 10  Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine. 11  Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12  Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimeată ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mânilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13  Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini, 14  şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi………..dar dacă citiţi mai departe urmează (se reiau) blestemele, este şi mai cumplit….este indicat să o facă cine doreşte.  Trebuie să remarcăm din nou faptul că Blestemele şi Binecuvântările aplicate poporului Evreu, erau o consecinţă a Legământului Mozaic  făcut între Dumnezeu şi poporul Evreu.

Mergem mai departe şi dacă citim 1, şi 2 Împăraţi, sau 1şi 2 Cronici, găsim împaraţii lui Iuda şi Israel. Problema a fost că Împăraţii şi poporul Nu au ascultat de Glasul Domnului, de Legi Porunci şi de proroci, iar Dumnezeu ia pedepsit, prin dezastre naturale dar şi prin factori umani,……….Regatul de Nord  cade   în mâna asirienilor, în722 B.C. Samaria este cucerită şi distrusă, iar poporul este dus în robie. De remarcat că nu s-a mai auzit despre ei, nu avem izvoare orale sau scrise, au fost asimilaţi sau anihilaţi. Regatul de Sud mai supravieţuieşte 100 şi ceva de ani, dar în 587 B. C. este invadat de Haldei, şi Nebucadneţar, cucereşte ţara, distruge Ierusalimul şi Templul lui Solomon, iar poporul este dus în robie în Babilon, unde rămâne conform prorociei 70 de ani, iar în ţară rămâne o rămăşiţă, cei mai săraci, şi foarte puţini. Reiau puţin ideea. După 70 de ani Dumnezeu trezeşte duhul lui Cir împărat al perşilor (era un împărat păgân, care nu credea în Dumnezeu ). Ezra 1:1-2.1  În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: 2  Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Urmează 3 valuri de repatriere sub Zorobabel, Ezra şi Nemia, la intervale diferite de timp, şi numărul celor care sau reîntors a fost destul de mic, mulţi dintre evrei nu sau mai întors în Canaan. Cel de al doilea Templu este reconstruit, dar departe de splendoarea Templului lui Solomon.  Istoria curge mai departe,   şi poporul aştepta pe Mesia ca să-I izbăbesacă, ca naţiune dar prea puţini o făceau şi la modul spiritual. Între cele 2 Testamente a fost o perioadă de tăcere, de 400 de ani în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului, prin proroci, acesta avea numai Legile lui Moise şi Tradţia Rabinică, care deja era suprapusă peste Lega lui Moise. În această perioadă apar şi Sinagogile ca loc de închinare. Pe timpul lui Hristos, evreii erau sub ocupaţie romană şi aşteptau un Mesia eliberator. Ei nu îl recunosc pe Isus Hristos ca Mesia, şi îl omoară prin cea mai cumplită formă execuţie prin de Răstignire. El învie după 3 zile, sa arată timp de 40 de zile apoi se înalţă la Cer. La Rusalii se pogoară Duhul Sfânt, se naşte Biserica şi apare o nou religie numită Creştină.  În anul 70 D. C. se produce o revoltă, a iudeilor  sub ocupaţia romană, ea este înăbuşită, Iarusalimul asediat şi distrus, la fel şi Templul, iar Israelul este desfiinţat ca şi stat, iar poporul este împrăştiat şi dus în robie. Statul Israel se reânfinţează abia în anul 1948, şi abia după 1989, asistăm la o întoarcere a evreilor acasă în ţara promisă, care   este un semn al sfârşitului. Acum trebuie să ating al punct pentru a înţelege Jertfa lui Hristos şi ce s-a întâmplat cu evreii. Toate  jertefele prefigurau Jertfa lui Hristos.    Dar din sistemul de jertfe trebuie să remarcăm faptul că  în primul rând Jertfa de ispăşire,  şi Arderea de Tot au o corespondenţă directă în Persoana Domnului Isus Hristos descrisă în Cartea Evrei.

5. JERTFELE.[11] De remarcat faptul că începând de la jertfa adusă de Abel, toate animalele, toi mieii, prefigurau pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Pentru păcate trebuia plătit un preţ. Dumnezeu a fost acela care a sacrificat animale şi a făcut haine de piele lui Adam şi Eva. (Gen. 3:21). De asemenea Cain şi Abel sunt primii oameni  menţionaţi în Biblie care au adus jertfe lui Dumnezeu. (Gen. 4:1-4).) Noe a adus jertfe de mulţumire după potop (Gen. 8:20). La fel face Iov  şi patriarhii Vechiului Testament, Avram, Isac şi  Iacob, (Gen. 12:7, 8; 28:18 ). Majoritatea jertfelor implicau vărsare de sânge, care era o metodă prin care Dumnezeu îi făcea pe oameni să înţeleagă gravitatea păcatului şi îi pregătea să înţeleagă Jertfa lui Hristos. Poporul evreu au adus 5 tipuri de jertfe.Arderea de tot, Jertfa de mâncare, Jertfa de Mulţumire, Jertfa de ispăşire, Jertfa pentru Vină. 

Arderea de tot. Însemna încinerarea completă a animalului de parte bărbătească (Lev. 1:1-17). Animalul era înjunghiat de preot, iar cu sângele se stropea altarul (Nu. 28:1-8). Acest tip de jertfă reprezenta dorinţa omului de a fi pe deplin curăţit de vinovăţia sa.  Ea este antetipul jertfei lui Hristos (2 Cor. 5:21).

Jertfa pentru vină este descrisă în (Lev.5:14-19) şi era o jertfă adusă pentru ofense minore, neintenţionate.

Jertfa de mâncare este descrisă în Leviticul 2:1-10 şi este identică ca  menire cu arderea de tot. Mâncarea care era adusă la preot, reţinea o parte din ea , iar restul se ardea împreună cu tămâie. Acest tip de sacrificiu însemna închinarea a tot ce era mai bun din viaţa omului pentru Dumnezeu  (Evrei 10:5-10).

Jertfa de mulţumire poruncită în  (Lev.3:1-17), era o masă ceremonială în care mâncarea era împărţită cu Dumnezeu, cu preoţii şi cu alţi oameni. Un animal care era adus ca jertfă de mulţumire însemna o laudă adusă lui Dumnezeu şi o ocazie de a sărbătorii  cu rudele, prietenie  şi cu semenii. Acest tip de jertfă este şi simbolul ”Mesei Domnului” care a fost iniţiată în Noul Legământ  şi vesteşte masa la care vom sta împreună cu Domnul Isus Hristos, Avram Isac şi Iacov.

Jertfa pentru ispăşire  (Lev. 4, 5), se practica atunci când răul făcut nu mai posibil. Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament ne spun faptul că jertfele au fost simboluri profetice temporare.  În majoritatea cazurilor o viaţă era curmată pe altar pentru păcatul făcut. Toate aceste jerte prefigurau Jertfa Domnului Isus Hristos, care a plătit preţul vinovăţiei pentru noi (Evrei 10:1-18). Pavel în cartea evrei îl prezintă pe Domnul Isus Hristos, ca Mare Preot care a venit să înlocuiască sistemul de jertfe, şi s-a adus pe Sine însuşi o singură dată ca Jertfă pentru păcat. (Evrei 9:11-28). Pavel mai foloseşte limbajul sacerdotal, în sens spiritual îndemnând-ui pe credincioşi  în Romani 12:1  Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. A nu se confunda cu Jertfa adusă de Isus Hristos.

6. MOMENTUL HRISTOS [12]. El apare pe scena istoriei la împlinirea vremii. (ca şi Mântuitor) Galateni 4:4  Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5  ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Isus s-a născut într-o lume coruptă, îmbibată de tradiţiei. Poporul evreu era sub ocupaţie romană, Anul naşterii lui Isus a fost cu aproximaţie 4, B.C. Anno Domini anul Domnului, în care s-a născut Isus în Betleem. Iudeii erau împărţiţi în   partide care au apărut dea lungul vremii. Iată câteva care erau câteva mai proeminente.Fariseii s-au ridicat pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti se implicau  în politică. Saducheii erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. Cărturarii erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul ei. Irodianii erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron. Mai erau Zeloţii,patrioţi care luptau împotriva romanilor şiEsenienii. Cam acesta era cadrul când Cuvântul s-a făcut Trup

 7. CLIPA ASTRALĂ A OMENIRII[13].  Momentul Hristos este cea mai importantă clipă din istoria omenirii. Isus începe lucrarea cam la 30 de ani, (alege 12 ucenici, şi încă 70 ) face semen şi minuni şi declară că este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu recunosc în El pe Mesia cel aşteptat, este acuzat de blasfemie de către cărturarii şi fariseii, vor să-al omoare, dar numai romanii aveau puterea de a pedepsi cu moartea şi în final este vândut, prins şi răstignit. Moare pe Cruce, după 3 zile este Înviat din morţi şi timp de 40 de zile se arată ucenicilor, femeilor, 500 de fraţi, apoi se înalţă la Cer. El promite ca va trimite un Mângâietor pe Duhul Sfânt. Acest lucru este descris în toate cele  patru evanghelii. Dar face promisiunea şi că va reveni, dar ca Judecător.Ucenicii primesc porunca de a vestii Evanghelia în toată lume (Mat. 28:18-20). Ei fac acest lucru şi aşa se naşte Creştinismul.   Din acest moment începe Religia şi Istoria Creştinismului cu părţi negative şi pozitive. La început în primele 300 de ani Biserica este Apostolică, şi trăieşte sub persecuţia romană. Au fost 10 valuri de prigoană dar şi momente de linişte şi pace.  În 313  B.C. Constantin cel Mare dă libertate bisericii, care se uneşte cu Statul şi devine Biserica Catolică, dar şi “biserica Împăratului”…….şi istoria îşi urmează cursul…..Biserica, este coruptă, păgânizată prin creştinarea cu forţa a popoarelor cucerite. Se produce Marea Schismă dintre Vest şi Est, în 1054 şi Biserica răsăriteană se numeşte Biserica Ortodoxă. Se produc reforme în anii 1500, 1600, şi pe scena istoriei apar reformatorii şi se nasc Bisericile Protestante şi Neoprotestante. Reforma a fost divizată iar  sectele şi cultele au fost divizate şi mai mult….etc, ca să nu mai vorbim de timpul nostru în care această divizare s-a amplificat.  

Momentul Răstigniri a fost deosebit fiindcă Hristos nu a fost un om obişnuit. A fost Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Trebuia să fie om ca să poată muri, şi Dumnezeu ca Jertfa lui să fie universală şi să spele păcatele omeniri. Au murit şi alţi oameni răstigniţi, dar erau numai oameni. Nu un om l-a răstignit pe Hristos, ci poporul iudeu împreună cu conducătorii lor. Dar şi mai mult în momentul răstignirii evreii preferă să lase în libertate pe Baraba şi să fie răstignit Hristos. Lucrurile nu se opresc aici şi în orbirea spirituală în care erau cer ca Sângelui Lui să cadă, aspra lor şi copiilor care vor urma. Matei 27:24  Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” 25  Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”..Dacă privim tiparul în care lucrează Dumnezeu în Vechiul Testament (El este imuabil neschimbător ), ce au cerut evreii este nebunie curată, şi în consecinţă au suferit şi vor suferii consecinţele gestului şi cereri pe care l-au făcut. Acum[14] să privim puțin la procesul lui Isus din Evanghelia după Luca (cap 23).  După arestare Isus este dus înaintea lui Pilat. Capul de acuzare era absurd ” trădare ”. Pilat l-a întrebat, dacă este Împăratul iudeilor ,,Da i-a răspuns Isus, sînt„ Din momentul acela Pilat a vrut să-L elibereze pe Isus. Dar iudeii ”stăruiau şi mai mult şi aţâţau norodul împotriva lui Isus”. Acum ei acuză pe Isus  că s-a răzvrătit împotriva romanilor şi Isus ajunge înaintea lui Irod. Acesta dorea să vadă o minune, dar Isus Hristos nu a răspuns la nici o întrebare şi nu a făcut vreo minune. Irod trecuse de punctul din care mai exista o cale de întoarcere. După ce şi-au bătut joc de El, l-au trimis înapoi la Pilat. Irod şi Pilat au devenit prieteni  ”cine se aseamănă se adună”. Pilat a văzut că acuzaţiile nu aveau nici un temei. El a pus că Isus să fie bătut şi apoi a voit să îi dea drumul, dar cum Isus nu era vinovat deja el a făcut un compromis. Un obicei al evreilor era ca la fiecare sărbătoare a paştelui să fie eliberat un întemniţat. Pilat le pune în faţă pe Isus şi Baraba care era un tâlhar, care a condus o răscoală şi era acuzat de omor. Pilat încearcă de trei să-l scape pe Isus, dar poporul întărâtat de Marii Preoţi cer ca să fie eliberat Baraba şi Isus Hristos să fie răstignit. Pilat cedează şi le îndeplineşte cererea. (Luca 23: 24) Dacă se analizează puţin faptele, Pilat încearcă să scape de răspundere, şi Isus era de fapt Judecătorul. Este greu de imaginat scena în care o mulţime de oameni spun unui judecător ce să facă, iar Pilat acceptă voia mulţimii. A fost o decizie greşită atât a iudeilor cât şi a lui Pilat. Cei care urmau pe Isus pe drumul către Calvar, plângeau şi se tânguiau dar Isus le spune să nu îl plângă pe El ci pe ei însăşi şi pe copiii lor folosind cuvântul ”fice ale Ierusalimului”.  El  face o prorocie cumplită a necazului care va urma. El nu a murit pentru ca oameni să aibă compasiune pentru El, ci Jertfa lui avea o dimensiune infinită şi universală. La locul numit Căpăţâna Isus este răstignit între doi tâlhari. Preocupare lui nu era pentru persoana proprie, ci pentru oamenii care l-au răstignit ” Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!„. Din păcate acesta era un mare adevăr. Isus Hristos acceptă moartea pe Cruce, pentru ca noi să fim vindecaţi spiritual.  Inscripţia care a fost pusă pe Cruce (INRI) întrei limbi, ebraică, latină şi greacă, reflecă univeralitatea Jertfei dar şi faptul că atunci când se va reîntoarce El va fi Conducătorul politic, cultural şi spiritual din Univers.  În timpul celor şase ore pe Cruce unul dintre tâlhari a înţeles că se întâmplă ceva neobişnuit, şi că Isus murea  şi pentru el. Astfel tâlharul a fost mântuit prin credinţă. ”Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” Pe la ceasul al şaselea se întâmplă două evenimente importante. Isus moare pe Cruce, se face întuneric în toată ţara şi perdeaua din interiorul Templului s-a rupt. Acum avem intrare liberă la Tatăl. Ultimul strigăt al lui Isus a fost de fapt unul de victorie ” Tetelestai! S-a sfârşit!” La momentul morţii lui Isus Hristos sutaşul face o mărturisir de credinţă Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”.   Norodul  care asista la răstignire a rămas îngrozit. ” s-a întors, bătîndu-se în piept”. Moartea lui a avut un impact deosebit, s-a consumat o jertfă care este cheia pentru a intra în Împărăţia lui Hristos.

Dar să ne întoarcem puţin la Evanghelia după Ioan[15], capitolul 19 şi să revedem cum s-au desfăşurat evenimentele.  Versetele 17 – 18: v.17  Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii„, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.„ v.18  Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Jertfa de Iaspăşire care era Hristos a fost dusă în afara taberei, împlinind profeţia la Golgota. Pavel aminteşte de acest lucru. (vezi Evrei 13:12). Vestea Bună a fost predicată omenirii. Haina lui a fost trasă la sorţi de ostaşii romani care au înplinit o profeţie fără să ştie acest lucru  (Psalmul 22:18). Versetul 30 ne spune că după ce a spus ”mi-e sete, a primit un burete îmbibat cu oţet, a spus ”s-a isprăvit……şi-a aplecat capul şi şi-a dat duhul”. Există în Vechiul Testament capitole care se referă în special la răstignire. Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16. . În timp ce Hristos atârna pe Cruce, au fost împlinite 28 de profeţii, dar nu le enumerăm pe toate. În versetul 33 Scripura ne spune că ostaşii romani au constatat moartea lui Isus. Mântuirea noastră se bazează pe aceste fapte ”Jertfa lui Hristos”, şi pe relaţia noastră în credinţă cu Persoana lui Isus Hristos. Pavel ne spune  : V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3-4). Trecem peste ce a făcut Nicodim şi  Iosiv din Arimateia care au cerut trupul lui Isus şi l-au îngropat.

Dumnezeu foloseşte şi astăzi  dezastre naturale şi factorul uman ca instrument de pedeapsă. Evreii şi astăzi aşteptă pe Mesia cel promis, şi vor să construiască cel de al Treilea Templu. În mod paradoxal 9 din 10 evrei sunt atei. Poporul evreu a fost unul din cele mai încercate popoare de lungul istoriei, dar a supravieţuit…..ajungem în timpul nostru despre care Hristos face afirmaţia : Luca 18:7  Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei? 8  Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”…Dar mai există câteva afirmaţii în Noul Testament, care dau de gândit. Romani 11:25  Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Se pare că va fi o întoarcere în masă la Hristos, şi Harul de la neamuri se va lua. Şi alt verset spune în : Apocalipsa 9:20 Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor din aur, din argint, din aramă, din piatră şi din lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21  Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor. În final Binele va biruii. (Vezi Apocalipsa cap 21 – 22) Ne reîntoarcem în antichitate şi vedem cum Ierusalimul cade în anul 70 D.C. şi este ras de pe faţa pământului, Templul este distrus iar Israelul dispare ca şi stat şi după secole de istorie timp în  în care totuşi reuşeşte să-şi păstreze identitatea naţională.   Ce s-a în al – II – lea război mondial, în care se proximează că au murit cam 6 milioane de evrei ( doar unul dintre multele cazuri de prigoană a evreilor), cazanul care clocoteşte în Orientul Mijlociu şi alte evenimente negative, dezastre naturale decădere morală, nu sunt altceva decât un rezultat al blestemului lui Dumnezeu, şi a faptului că evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu în Hristos, iar în plus au avut întunecimea spirituală să ceară ca Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”. Să nu uităm faptul că evreii prin respingerea lui Isus Hristos, practic nu au intrat în Noul Legământ

8). BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL ÎN TERMENII NOULUI TESTAMENT.   Aceşti doi termeni a lui Dumnezeu[16] între care omul îşi desfăşoară viaţa au altă semnificaţie în Noul Testament. Doar Dumnezeu este acela care poate să transforme Blestemul din Geneza 3 în Binecuvântare.

În Vechiul Testament cei care se bizuie pe faptele legii sunt sub Blestem. Galatians 3:10  Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, Sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” În Noul Testament Hristos este acela care s-a făcut blestem pentru noi și ne-a răscumpărat (Galatians. 3:13). Binecuvântarea depinde şi de atitudinea credinciosului redată în unul din cele mai controversate texte biblice din Cartea Evrei 6:7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8  Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc. Dar în starea finală pentru cei mântuiţi noţiunea de blestem dispare. Revelation 22:3  Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

În primul rând trebuie să înţelegem faptul că binecuvântarea are în primul rând un aspect spiritual şi este realizat de o persoană. Matthew 21:9  Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, El este acela cerea ne-a binecuvântat în chip duhovnicesc Ephesians 1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. El a realizat cel mai important lucru din viața noastră care înseamnă viaţa veşnică : 1Peteru 1:3  Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi oamenii lui Dumnezeu pot să aducă binecuvântarea. Romans 15:29  Ştiu că dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos. Dar în primul rând binecuvântarea este primită de la Dumnezeu Hebrews 6:7  Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Realitatea este faptul că nu merităm aceste binecuvântări. (Romani 3:10-18) De[17]asemenea binecuvântările de care beneficiază copii lui Dumnezeu sub aspect spiritual sunt multiple. În primul rând am bneficiat de Harul lui Dumnezeu : Ioan 1:17  ”căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos”. Am primit iertarea păcatelor ( Romani 10: 12-13), şi suntem copii lui Dumnezeu : Romani 15:27  ”Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti” . Avem bucurie veşnică : Psalmi 21:6  ”Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvântări, şi-l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale”, la fel avem pace şi bucurie spirituală :  Psalmi 29:11  Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace. Dumnezeu este păstorul nostru: Psalmi 28:9  mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.  Să ne aducem aminte că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi vom da două referinţe din Noul Testament.  Ioan 10:16  Mai am şi alte oi, care nu Sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. Evrei 13:20  Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

9). CONCLUZII. Credincioşi cred că există Dumnezeu prezentat ca şi Spirit Infinit şi Perfect şi posedă calităţile unei Persoane. El vine din veşnicii, ( este, era şi vine), este atemporal, a creat Universul material, timpul, spaţiul energia, legile care guvernează micro şi macro cosmosul, a creat viaţa şi pe om. Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără şi Duhul Sfânt sfinţeşte. Căderea a fost un act deliberat a unei fiinţe create care a avut libertatea să aleagă şi a ales Răul. Această alegere a fost dezastruoasă pentru om, şi creaţia nu mai este în armonie cu Creatorul. Dumnezeu este acela care a întins o mână spre om pentru a fi readus la stadiul iniţial. A nega Răul din Univers şi răul moral este o absurditate. Dumnezeu este acela care iniţiază refacerea relaţiei cu El.

 În postura de creştini nu avem cu să gândim termenii de binecuvântarea sau blestem decât ancoraţi în învăţătura Bibliei, cu referinţă în special Noul Testament. De asemenea conceptul de binecuvântarea noi îi gândim de multe ori în termenii omului ”suntem fiinţe umane”, dar ea trebuie gândită în termenii lui Dumnezeu. Un bun exemplu este apostolul Pavel care cere să i se ia ”ţepuşul din carne” dar Dumnezeu afirmă faptul în : 2 Corinteni 12:9  ”Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns;……..” De  asemenea avem un alt exemplu în Cartea Evrei 11: 33-40, în care sunt prezentaţi două feluri de creştini, unii aparent înfrânţi, alţii aparent biruitori, dar pe care Dumnezeu îi priveşte la fel. În mod categoric cuvântul blestem este legat de păcat cu raportare la om şi perceput ca o insultă la adresa lui Dumnezeu. Este interzisă blestemarea omului de către om, fiindcă fiecare om are Ymago Dey în fiinţa sa. Dacă ne uităm în Geneza 3 Dumnezeu este acela care aruncă blestemul asupra Omului, a Pământului, a Femeii, şi a şarpelui, din cauza neascultării. Dar tot El poate schimba blestemul în binecuvântare. Ea poate cuprinde aspecte materiale dar în mod prioritare este vizat aspectul spiritual. Pentru a înţelege mai bine binecuvântarea sau blestemul am arătat cine este Dumnezeu şi atributele  Sale. Am înţeles faptul că Dumnezeu este Spirit, Infinit şi Perfect dar este şi un Dumnezeu Personal, şi în acest caz poţi să ai o relaţie personală cu El de tipul eu – Tu. De asemenea El posedă atribute netransmisibile dar şi calităţi comunicabile pe care în mod parţial, şi la mod inferior le-a dat şi omului. Şi noi putem iubii, dar niciodată nu vom fi omniprezenţi. De asemenea Trinitatea este prezentă pe paginile Sfinte Scripturi şi se poate avea relaţie părtăşie şi călăuzire prin Duhul Sfânt. Un aspect de care trebuie să ţinem seama este faptul că avem un Dumnezeu Suveran care îşi duce planurile la îndeplinire indiferent de voinţa noastră. Avem pe de o parte cunoştinţă de voia Sa povăţuitoare care îndeamnă omul la pocăinţă, iar pe de altă parte voia Sa hotărâtoare care se împlineşte indiferent de voinţa umană. Dacă ne uităm în Cartea Genezei avem o secvenţă care cuprinde CREAŢIA, CĂDEREA omului în păcat şi implicit blestemul lui Dumnezeu, dar  este promisă şi iniţiată RĂSCUMPĂRAREA  omului din postura de damnat în care se afla. În vederea răscumpărări Dumnezeu alege un om, pe Avram, Isac şi Iacob, din care descinde poporul evreu prin care Dumnezeu îl aduce pe scena istoriei pe Mesia, Hristosul, care este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii.  Cu  patriarhii şi cu poporul evreu Dumnezeu a iniţiat legăminte condiţionate şi necondiţionate care trebuiau respectate. Cu Avram Dumnezeu a făcut şi a reînnoit Legământul, care a fost făcut cu Avram, cu neamul lui Avram şi cu familiile pământului şi care au fost duse la îndeplinire. Cu poporul evreu Dumnezeu a făcut două legăminte. Legământul mozaic care era condiţionat, iar binecuvântarea sau blestemul material şi spiritual rezulta din ascultare sau neascultare de Poruncile lui Dumnezeu. Dacă ne reamintim de istoria poporului evreu acesta a fost aspru disciplinat pentru neascultarea lui prin diferite pedepse şi robie.  Poporul evreu nu a fost o lumină şi Dumnezeu îi pedepseşte dar foloseşte alte popoare ca instrument de pedeapsă. Acesta este un tipar în Vechiul Testament şi am văzut dezatre naturale şi factorul uman mai sus. Dumnezeu este neschimbător (doar una din calităţile Sale), şi personal nu văd de ce ar proceda astăzi altfel. Hitler, şi nu numai el au fost doar instrumente de pedeapsă. Nu spun ca ce s-a întâmplat este bine, dar a fost o realitate istorică tragică, şi nu pot să nu leg anumite evenimente din viaţa evreilor, cu ce au făcut, sau fac, şi starea spirituală în care se găsesc, de voinţa lui Dumnezeu.  Al doilea legământ făcut cu poporul evreu a fost Legământul palestinian, care este un legământ necondiţionat şi care va fi dus la îndeplinire prin voinţa hotărâtoare a lui Dumnezeu.  Dacă ne uităm la Legământul cel Nou din Cartea Evrei, în care sunt incluse pe lângă evrei şi neamurile  respectiv  Biserica, termeni de binecuvântare şi blestem, sunt schimbaţi, Dumnezeu schimbă blestemul în binecuvântare prin Jertfa lui Hristos, iar accentul cade pe aspectul spiritual al binecuvântării. Pentru a înţelege conceptul de jertfă pe care evrei  o practicau aducând animale  ca   şi substituire a Jertfei lui Hristos, am amintit tipurile de jertfe di Vechiul Testament. Evreii şi nu numai ei trebuiau să înţeleagă faptul că păcatul este ceva îngrozitor şi are un preţ. Dacă sângele ţapilor şi viţeilor aveau un preţ, care era viaţa animalului respectiv, Sângele lui Hristos avea un preţ mult mai mare pentru că acoperea păcatele lumii întregi. El era Fiul lui Dumnezeu, Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, iar ca Jertfa să aibă un caracter universal Isus Hristos trebuia să fie şi divin. Dacă ne uităm la tipurile de jertfe din Vechiul Testament, refăceau relaţia omului cu Dumnezeu, dar în principal erau antetipul Jertfei lui Isus Hristos. Din jertfele amintite Arderea de Tot şi Jertfa de Ispăşire, reflectau cel mai bine Jertfa lui Isus Hristos. Momentul Hristos are o mare însemnătate în istoria omenirii, El practic rupe istoria în două B.C. şi D.C. S-a născut ca evreu într-o naţiune coruptă şi divizată în partide, conduse de diferite interese. Momentul Hristos nu se poate repeta în istorie. Pe scena apare Creştinismul ca religie. La rândul ei Biserica trebuie să fie lumină şi nu este. Dacă ne uităm în Apocalipsa din cele 7 biserici 3 sau 4 trebuie să se pocăiască. Creştinii au intrat în Noul Legământ şi se cunosc după roade. Fiecare este răspunzător în dreptul lui.  A fost CLIPA  ASTRALĂ a omenirii, momentul în care mulţi au avut posibilitatea să găsească mântuirea dar au ratat în alegerea lor. El a venit ca şi Miel şi va veni ca şi Judecător. Evreii nu l-au înţeles ca pe Mesia cel promis şi l-au răstignit pe Cruce. ” au răstignit pe Domnul Slavei”  Dar nu au făcut lucrul acesta numai ei ci şi noi, fiindcă El ca Miel de Jertfă era cuprins în planul lui Dumnezeu. Scena judecări, şi a răstignirii a fost cumplită şi am descris-o anterior. Dar faptul că omul a ajuns să-şi răstignească Creatorul, pentru ca tot el ”bulgărele de ţărână” să poată fi salvat, este un paradox, trece dincolo de limita înţelegerii umane şi ne arată  dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Acest lucru se cheamă Har şi este o binecuvântare pentru cei care cred. Omul are liber arbitru şi poate să rămână damnat, sau să beneficieze de Binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă ne uităm în Istoria poporului evreu şi în Istoria Bisericii, Dumnezeu foloseşte factori naturali dar şi factori umani ca pedepasă pentru păcat, până la judecata finală din Excaton.  Romani 15:33  ”Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.” Un lucru este sigur: Dumnezeu pedepseşte păcatul (faptele rele). Binecuvântarea şi Blestemul trebuie gândiţi în termenii lui Dumnezeu nu a omului. De asemenea absoluturile ca Binele, Advărul şi Frumosul le deţine Dumnezeu, şi omul le percepe ca o umbră.   Întrebare care se pune este : Binele ( Gen 1: 31) poate fi pervertit. Din păcate răspunsul este Da. Acest lucru s-a întâmplat cu Omul, cu poporul evreu, şi cu creştinismul, dar în final Dumnezeu este acela care câştigă lupta, şi poate reface Universul. Apocalipsa 21:1  Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Pentru o mai bună înţelegere a Escatonului, Apocalipsa cap 21 şi 22 sunt edificatoare. Amin

Bibliografie :

Dicţionar Biblic Editura Cartea Creştină Oradea 1995

Index tematic de Termeni şi Nume din Biblie Bucureşti 2003

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Daniel Brânzai. Blog   http://cristianet.fr/index.php?option=com

Sait Theophilos http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

Ardelean Viorel

---

[1] Dicţionar Biblic pag 158

[2] Dicţionar Biblic pag 163

[3] Idex tematic de Termeni şi Nume din Biblie, pag 32-33

[4] Ardelean Viorel

[5] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[6] Ardelean Viorel

[7] Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

[8] Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

[9] Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

[10] Ardelean Viorel

[11] Blog  Daniel Brânzai. http://cristianet.fr/index.php?option=com

[12] Saitul Theophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[13] Ardelean Viorel

[14] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[15]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[16] Ardelean Viorel

[17] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag 32

ARDELEAN VIOREL

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU. Mat 26 : 36-45

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU.

 Mat 26 : 36-45

1 ). INTRODUCERE[1].   Deşi se  susţine că sistematizarea,  cărţilor în Biblie nu a fost de revelaţie divină, este un fapt  adevărat, că au fost  erudiţi, care au supervizat   întocmirea , cărţilor în canonul Noului Testament.  Sunt cam 400 de ani între zilele lui Neemia şi Maleahi, ultimii proroci a Vechiului Testament şi naşterea lui Isus Hristos în Betleem. Aici se deschide o perioadă de linişte, ”tăcere”  în care Dumnezeu nu vorbeşte, după cum ne arată Biblia. Cu toate acestea, istoria Intertetamentală ne spune faptul că această perioadă, a fost una tulburătoare, plină de evenimente importante.  AUTORUL   Evengheliei a fost Matei a fost un vameş convertit  (Matei 9:9)  De acolo, Isus a mers mai departe, şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine”. Omul acela s-a sculat, şi a mers după El. Matei  a fost ales să  redacteze, evreilor despre  Mesia.   IDEEA PRINCIPALĂ  din carte este că  Matei  face cunoscut  programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este  un crez,  a acestei Evanghelii. BISERICA se găseşte inclusă în împărăţia cerurilor dar nu este acelaşi lucru cu Ea,  de asemenea biserica se află inclusă şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Matei îl înfăţişază, pe Domnul Isus drept Împăratul Mesianic promis de Dumnezeu  Israelului (Mat. 2:2, 6; 27-37). Fiind obişnuit să ţină consemnări sistematice el ne dă o cronică   ordonată a vieţii şi misiunii împărăteşti a Domnului Isus. Despre venirea  împărăţiei a vorbit și Ioan Botezătorul (Matei 3:1-2). Aceiaş veste l-a avut şi Domnul  Isus în început misiunii Sale publice (Matei 4:23). Aceiaşi declaraţie au fost trimişi  să o facă şi cei 12 apostoli.  (Matei 10:1-7).  Matei[2] a fost șeful vameșilor din Capernaum, sub Irod Antipa și colecta impozite pentru romani. Tradiția spune că a predicat în Palestina, după care ar fi murit de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Cartea a fost scrisă între anii 63-64 D.C. Este o carte a discursurilor, în ea se vorbește depre Împărăția lui Dumnezeu, o lege nouă, slujba apostolică, o colecție de parabole, mustrarea cărturarilor și a fariseilor, și despre judecată. Scopul cărții este acela de a demonstra evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis. El îl prezintă pe Hristos ca fiind Fiul lui David, Fiul lui Avarm. Evanghelia lui Matei este singura în care este menţionat cuvântul: „Biserică” (16:18;, 18:17). Termenul grecesc folosit – eclesia – înseamnă „adunarea celor chemaţi afară  cu un scop”, „mulţimea celor puşi de o parte”. În Vechiul Testament, Israel fusese  „poporul ales al lui Dumnezeu„, și El este acela care vorbește evreilor.  Ştefan numeşte  neamul lui Israel chiar cu termenul de „Biserică” atunci când spune: „El este acela  care, în adunarea Israeliţilor din pustie…” (Fapte 7:38). În  Noul Testament, Biserica nu mai este compusă numai din  evrei.  (Galat. 3:28). Din Ea pot  face parte şi evreii şi neamurile. Omul are un statut[3] de fiinţă creată  şi ultima autoritate din Univers este Dumnezeu Creatorul. Omul prin răzvrătire îşi doreşte o autoritate proprie (Turnul Babel : Geneza 11),  şi ei doresc să-şi facă un nume şi să nu fie împrăştiaţi pe toată fața pământului. De asemenea se poate pune în contrast Omul din Eden ( primul Adam), care cedează în faţa ispitei cu Hristos ( al doilea Adam ) care rămâne rob în ascultare şi învinge ispita. Autoritatea înseamnă drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare. Noi avem o autoritate derivată. Dumnezeu doreşte Slava Sa.  Valorile absolute din univers ca : Binele, Adevărul, Frumosul, pentru noi sunt concepte dar se ajunge la o Persoană.  Una este realitatea cerului şi alta este umbra pământului. Deoarece scara de valori este diferită, şi este necesară o corectare a imaginii despre aceste valori. Am ales textul respectiv pentru a reliefa autoritatea oamenilor dată de Dumnezeu chiar și pentru cele mai negre momente din istorie. (Ioan 19:11)  „N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a răspuns Isus „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.”  Aplicația practică[4], înseamnă o intruducere excelentă în învățăturile de bază ale creștinismului. Are o formă de organizare logică, și Matei se face ușor înțeles. Evanghelia lui Matei este de folos mai ales pentru înțelegerea în care viața lui Isus Hristos a fos o împlinire  a profețiilor Vechiului Testament.

2). AGONIA DIN GHESTIMANE[5]  Domnul Isus îi ia pe ucenici pentru a se ruga. „Trebuie să dăm atenţie rugăciuni  pe care o spune Domnul Isus aici”. El spune aici despre o cupă pe care ar  fi dorit-o să fie  departe de El.  Paharul reprezintă crucea, iar semnificaţia este păcatul nostru. Mai tare decât moartea şi mai înfricoşător decât  supliciu de pe cruce este puţin probabil că noi putem percepe cu adevărat realitatea crucificării lui Hristos.  Este vorba despre faptul că Domnul Isus, cel fără păcat şi nepătat, este făcut  o vină pentru noi. Pe cruce, păcatul întregii umanităţi a fost pus peste El. Şi nu este aici vorba despre o  înelegere aici în  înţeles judecătoresc, sau academic, ci este vorba  de un sensul real,  atât de vădit încât Dumnezeu Tatăl a trebuit să-şi întoarcă faţa de la El. Nu consideram faptul că pentru noi, făpturii obişnuite cu vinovăţia, este ceva realizabil să conştientizăm grozăvia şi  murdăria aşa cum a simţit-o Regele Isus. Se cuvenea a sesiza că Domnul Isus nu a implorat să preîntâmpine  Crucea, ci  dimpotrivă a dorit  ca permisiune lui Dumnezeu să fie făcută. Consideram că este neadevărat pentru noi să pătrundem  complet în aceasă semnificaţie,  a ceea ce s-a petrecut în Ghetsimani, dar acolo este un punct când  Regele Isus a realiza biruinţa asupra păcatului.   De asemenea, Domnul Isus a mers,  în Ghetsimani   la fel cum a fost dus și  ispitit în pustie.  Domnul îi îndeamnă  pe ucenici să se ferească pentru a nu scufunda în ispită. Oare care era tentaţia de care s-ar cuveni să se îngrijorare ucenicii?  Chiar  de această dată Satan era la câţiva paşi de ei  şi se înfrunta cu Domnul Isus. Cine altcineva ne poate ispiti  decât  Satan. El este acela care nu s-a temut şi nu s-a deranjat să-l ispitească chiar şi pe Domnul. El nu s-ar sfii să ne ademenească  şi pe noi.  Dar o  chestiune pe care putem bineînţeles să o înţelegem şi  trebuie să fie  sesizată este supunere şi smerenie Domnului Isus faţă de Tatăl.  De acum războiul era încheiat. Domnul Isus a repurtat victoria  contra Satanei şi plănuire lui Dumnezeu va fi dus la îndeplinire.  Pesemne că şi Domnul a petrecut câteva clipă de repaus înainte de a le rosti discipolilor să se trezească. Hristos[6] intră în primul stadiu al suferințelor, care cuprinde atât partea fizică cât și spirituală. ”sudori de sânge”. Este puțin probabi ca ” paharul acesta”, cerut în rugăciune pentru a fi înlăturat se referă la moartea fizică, ci mai curând la muntele de păcate care urma să se abată asupra  Lui și a sfințeniei Sale cât și  despărțirea lui temporară  de Dumnezeu. Rugăciune Lui a fost auzită de Dumnezeu pentru că El a fost întărit pentru a putea să bea acel pahar. ( Everi 5:7)

 3). AUTORITATEA LUI DUMNEZEU[7].  Este prezentată ca şi  Suveranitatea Lui Dumnezeu, sub denumirea de Dumnezeu Atotputernic.  Geneza 17:1  ”Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană”.  Iov 27:11  ”Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic”. Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Apocalipsa 19:6  ”Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească”. El s-a manifestat  în acţiunile Sale : Dumnezeu zice şi se face : Gen: 1, 3, 6, 9, 11, 14, 20……..Dumnezeu a numit : Gen. : 1, 5, 8, 10……(creația). Avem o descoperire progresivă a Sa în istorie, care culminează în momentul când Cuvântul s-a făcut Trup.   Dumnezeu dă cele 10 porunci poporului evreu ( şi încă 613 ), şi cele 2 porunci din Noul Testament, date de Hristos ( Mat. 22: 37-40 ). şi  Matei, capitolele 5 la 7 care constituie o mini Evanghelie, plus celelate învăţături şi Lucrarea Sa de Răscumpărare. Atunci când vorbim despre voia lui Dumnezeu, înţelegem voia Sa povăţuitoare care îndeamnă omul la mântuire şi voia Sa hotărâtoare care se îndeplineşte indiferent de voinţa omului. În Vechiul Testament, lucrarea profeţilor este ultimul avertisment, pentru că aveau Legea lui Moise. În istorie vedem Istoria mântuirii, Mesia, Crucea, ca rezolvarea a păcatelor, dar şi în domeniul laic. Psalmi 47:8  Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel Sfânt.El orchestrează istoria. Perimetru mântuirii înseamnă : Har, Cristos, Crucea Moartea Învierea și Înălțarea la cer şi omul,  iar în  în contrast avem păcatul şi Harul. Dar avem și un îndemn. Iosua 1:8  ”Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”. şi   Efeseni 2:8  ”Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. Atunci când vorbim de autoritatea lui Dumnezeu, vorbim de Dumnezeu Atotputernic. Pentru înţelegerea  conceptului de suveranitate al lui Dumnezeu este important să privim şi o parte din atributele lui Dumnezeu prim prisma unor teologi biblici, fiindcă autorii le înţeleg uşor diferit.

Dumnezeu[8] nu este o energie cerească sau o forță impersonală, ci este un Dumnezeu Personal, individualitate Lui este demonstrată prin ca atributele ce le poseda:  „constiență de sine (Exod. 3:14),  auto-determinare (Efeseni 1:11).  Dumnezeu posedă viață (Tim. 4:10),  inteligență (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),  acțiune (Ioan 5:17),  libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16)  voință (Ioan 6:38-39)”.  Caracterul lui Dumnezeu constă  şi s-a  manifestat in calificativele pe care le a avea. Aceste calificativ se clasifică in doua  clase, :  (1) naturale sau legate de splendoare Sa şi  (2) etice sau legate de generozitate Sa.  „Din atributele naturale fac parte:  atotputernicia (Apoc 19:6),  atotștiință (Ps. 147:5),  atotprezență (Ps. 139:7-10),  veşnicia (Deut. 33:27),  infinitatea (Ps. 147:5)  imutabilitatea sau neschimbare (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”.  „Din atributele morale fac parte: sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),   neprihănirea (Ps. 11:7),  dreptatea (Rom. 2:6),  adevărul (1 Ioan 3:33;),  harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),  mila (Efes. 2:4)”.  Teologii [9] împart atributele lui Dumnezeu în aproximativ două mari categorii: comunicabile în sensul de a le avea şi experimenta şi noi în mod parţial şi necomunicabile, pe care nu le avem nicidecum, doar  având cunoştinţă despre ele.  Dumnezeu posedă atribute pe care nu le înţelegem cum ar fi: Natura Triunică, Suficienţa de Sine, Veşnicia, Existenţa în Sine,  dar pe altele le pricepem mai bine, de exemplu mila , harul, credincioşia, înţelepciunea, pentru că în mod  parţial le-am primit şi noi.[10] O altă calitate al lui Dumnezeu este viaţa. Miracolul vieţii, a vieţii biologice a suscitat interesul tuturor categoriilor de oameni. De la omul simplu, până la omul de ştiinţă care şi-a dedicat viaţa pentru a studia şi cerceta misterul vieţii, toţi au fost interesaţi de acest subiect. Dar Biblia vorbeşte de viaţă în special cu referire la domeniul spiritual, o viaţă dincolo de moarte, o viaţă pe care numai o relaţie corectă cu Dumnezeu o poate da.   De asemenea El, Creatorul  este acela care susţine universul.  Şi noi avem viaţa fizică, dar ea este  limitată, iar viaţa  veşnică o avem doar în El. (Fap.17:27). Pentru om moartea este o barieră ce trebuie trecută.  Dacă aspirăm,  să înţelegem viaţa, se cuvenea să ne salvăm de moartea spirituală, dacă acceptăm că nemurirea este soarta ce ne-a fost a hotărât .[11] 

 4 ).  Domnia[12]  lui Cristos  şi   Biserica[13]  Termenul de  Adonai[14]  este derivat din adon, care se traduce cel mai exact prin “Domn”. Dat fiind că, în Biblie, Dumnezeu este “Domn peste întregul univers”, el este adeseori numit Adonai, “Domnul meu”. Deuteronomul 6:4  ”Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn”. Acest lucru se răsfrânge şi asupra lui Hristos care este Fiul lui Dumnezeu, prezis în Vechiul Testament  Isaia 9:6  ”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”.  În momentul Întrupării se face afirmaţia că  Matei 12:8 ”Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”, desfiinţând şi în acelaşi timp împlinind Sabatul. Acelaşi lucru îl afirmă şi Petru mai târziu ca o acuză adusă naţiunii lui Israel.  Faptele Apostolilor 2:36  ”Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” El merge mai departe şi vorbeşte depre iertarea păcatelor. Faptele Apostolilor 5:31  ”Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”. Apostolul Pavel afirmă că mântuirea este legată de Hristos. Romani 10:9 ” Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”.  De asemenea Evanghelia este ceva precis, nimic în plus, nimic în minus.  Efeseni 4:5  ”Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez”. Poate cea mai clară explicaţie cu privire la Hristos o avem în cartea Evrei.  Evrei 1:1-4. ” Isus Hristos este : moştenitor al tuturor lucrurilor, stă la drepta lui Dumnezeu într-o poziţie de autoritate şi putere, este oglindirea Slavei Lui, ţine toate lucrurile, a făcut curăţirea păcatelor, a moştenit un Nume mai presus de orice Nume”. Astfel în Numele lui Isus se va aplica orice genunchi, orice limbă să mărturisească că Isus este Domnul.  El dă viaţă veşnică, a înviat din morţi.  Hristos este : diferit faţă de alţi proroci, proaspăt, îndrăzneţ, puternic în fapte şi cuvinte. Hristos  are autoritate de Fiu, Mântuitor, Mare Preot, Domn, Judecător. El este Capul Bisericii.  Isus Hristos se supune autorităţii lui Dumnezeu şi agonia din Grădina Ghestimane ne arată atât latura divină al lui Isus cât şi latura umană ( groaza păcatului ).  Din păcate Hristos nu este lăsat să funcţioneze ca Domn peste Biserică.  Papalitatea prin pretenţia unui intermediar dintre Dumnezeu şi om, ( Papa, care este considerat infaibil ), dar care este tot un om. Ortodoxismul o face prin supradimensionarea rolului Mariei, şi invocarea sfinţilor, iar Neoprotestanţii prin ecumenismul protestant modern care politizează creştinismul, pluralismul teologic, indiferenţa faţă de evanghelizare, subiectivismul carismatic cu indiferenţa sa faţă de preocupările teologice dominante. Fiecare în mod fragmentar şi în acelaşi timp toate la un loc,  refuză pe Cristos de a fi Domn peste Biserică. Biblia spune clar : 1 Timotei 2:5 ” Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”.

5). AUTORITATEA OMULUI[15]. Mandatul omului este limitat. El a fost destinat să stăpânească  pământul, să-l umple şi să se înmulţească. Geneza 1:28  ”Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”.De asemenea omul numeşte vieţuitoarele :  Geneza 2:20  ”Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească”.  Omul a ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu atunci când s-a răzvrătit şi a spus că vreau să fiu ca Dumnezeu. De asemenea şi noi am primit autoritatea pe care o dă Duhul Sfânt fiecărui credincios din Marea Trimitere (Mat. 28 : 18-20), pentru că  spune în Apocalipsa 1:6  ”şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”. Autoritatea omului[16] în relațiile cu semenii, trebuie menționat cătemperamentului autoritar îi sunt specific ca  trăsături, întâmplări rapide,  transformare,  asumarea responsabilităţilor şi câştigarea  de rezultate. Persoanele  care au un astfel de caracter operează cel mai bine într-un regim în care nu există vigilență şi control.  Ei pot reuși să facă o mare varietate diversitate de activităţi. Stilul lor de a administra este dominant,  direct şi la obiect, poruncitor şi decisiv. Ei sunt motivaţi de înfruntare,  vigoare şi autoritate. Cei care au acest caracter se frământă adeseori să nu fie întrecuţi şi cel mai frecvent ajunge  să se elibereze de stres prin a ajunge ostili. Ei îi  analizează pe ceilalţi după dexteritate de a duce la  realizarea unui lucru.”

Modelul lui Cristos[17] ne face să înţelegem mai bine termenul de autoritate.  „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare „vorbesc despre Cristos şi despre Biserică” (Efeseni 5:31-32). Textul biblic care ne vorbeşte despre Cristos ca despre un mire şi despre biserica sa ca despre o mireasă ne atrage atenţia asupra unicităţii acestei legături. În rugăciunea rostită de Isus Cristos în Ghetsimani, El S~a rugat pentru ca trupul lui Cristos să fie una,  tot aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt una.  Pavel le spune efesenilor că aceasta este o taină. A fi una în Cristos şi în căsătorie este ceva supranatural, care poate fi înţeles numai prin credinţă.

6). UNGEREA[18]  Este ceva particular vechiului Testament, este poruncită de Dumnezeu, şi o fac oamenii. Cuvântul ajunge   aici  din ebraică  se numeşte  ”maşiah”, şi înseamnă “uns” . El [19] înseamnă şi  Salvator  şi izbăvitor eliberator care va veni la sfârşitul vremurilor. Termenul ajunge din ebraicul maşiah, transmis prin mijlocire limbilor greacă şi latină, cu înțeles de “uns”. Termenul este  găsit  pentru prima oară în Levitic (4, 3-5), în înlănțuire cu preotul care succeda “ungerea”, şi orânduit la origine ca un  om investită cu o rol divin: preot, profet, rege şi chiar Cirus al Persiei, catalogat ca un executant al hotărâri divine (Isa. 45, 1). După angajamentul făcută lui David (2 Sam. 7, 12-13), dinastia davidică a fost considerată ca aleasă (2 Sam. 22, 51; Ps. 89, 35-38),  iar mai târziu, când regatul era terorizat de puteri exterioare, Isaia şi Ieremia au prevesti înălțare unui domnitor din casa lui David, a cărui domnie va fi glorioasă. În timpul Primului Templu, iudaismul nu era o credință mesianică iar termenul de maşiah nu avea conotaţia de mai târziu. Modelul a prins formă din dată în care ideea de Mesia a fost asociată cu “sfârşitul vremurilor”. Ungerea[20] se aplică prea puţin în Noul Testament. Ea se aplică persoanelor şi locurilor alese special pentru o lucrare, dacă de către prezbiteri persoanelor bolnave.

În vechiul Testament avem ungerea unor  persoane : Moise a fost delegat de Dumnezeu să facă acestă lucrare :  Exodul 28:41  ”Să îmbraci cu ele pe fratele tău Aaron şi pe fiii lui, împreună cu el. Să-i ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi”.  Acest act al ungerii se răsfrânge şi asupra urmaşilor.  Exodul 40:15  ”şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.”  Şi Samuel, ultimul dintre judecători a fost delegat de Dumnezeu pentru acestă lucrare. 1 Samuel 9:16  „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”  Este vorba despre primul împărat al lui Israel care a fost Saul.  Dar Domnul l-a părăsit pe Saul, pentru neascultare şi Samuel a trebuit să ungă pe David în locul lui.  1 Samuel 16:3  ”Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.”   Când prorocul Ilie într-un fel ajunge la sfârşitul lucrării sale Dumnezeu porunceşte să ungă pe altcineva în locul lui. 1 Împăraţi 19:16  ”Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău”, şi nu numai ci şi 1 Împăraţi 19:15  ”Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei”.   Dar ungerea o  face direct şi Dumnezeu asupra omului.  Psalmi 23:5  ”Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el”.

În Noul Testament am găsit un singur verset cu privire la aşa ceva, şi care este o practică a Cultului Penticostal. Iacov 5:14  ”Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului”.

Ungerea unor locuri : Porunca o primeşte Moise şi se referă la locurile şi lucrurile destinate pentru jertfă.  Exodul 29:36 ” În fiecare zi să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să curăţeşti altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti”. Exodul 30:26  ”Cu el să ungi Cortul Întâlnirii şi chivotul mărturiei”, Exodul 40:9  ”Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi Sfânt”. Exodul 40:10  ”Să ungi altarul pentru arderile-de-tot şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi preaSfânt”. Exodul 40:11  ”Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti”.

7). ALEGEREA[21] Dumnezeu alege oameni.  Neemia 9:7  ”Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, şi i-ai pus numele Avraam”.  Dar El alege şi un popor pe care să îl caracterizeze sfinţenia. Deuteronomul 7:6  ”Căci tu eşti un popor Sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului”.  Dumnezeu alege un popor şi El este dumnezeul lui.  Ezechiel 20:5  ”Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânţa casei lui Iacov, şi M-am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei, şi am zis: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru!”  Dar alegerea se poate face şi indirect prin oameni, pentru o anumită lucrare.  Exodul 35:30  ”Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda”.   Sau alegerea se face pentru lucrarea Lui. Deuteronomul 21:5  ”Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire”.  El alege o seminţie : (Levi ) Deuteronomul 18:5  ”căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele”.   El îl alege pe Samuel.  1 Samuel 2:28  ”Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia, şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel”.

Dumnezeu alege şi un împărat peste Israel (Saul) 1 Samuel 10:24 ” Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul”!  Dumnezeu alege dar şi pedepseşte.  Amos 3:2  „Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre”. In Noul Testament există o alegere specială, pe Isus Hristos.  Matei 12:18  „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata”.  La rândul Său Hristos alege ucenicii.  Luca 6:13  ”Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli, şi anume: 14  Pe Simon pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu; 15  pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit Zilotul; 16  pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător”.  Mai târziu Dumnezeu îl alege pe Pavel.  Faptele Apostolilor 26:17  ”Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit”.  Prin puterea delegată a Duhului Sfânt ucenicii aleg şi ei.  Faptele Apostolilor 6:5 ” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia”.   Alegerea se face şi în alte domenii.  1 Corinteni 1:27  ”Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari”.  sau  Iacov 2 :5  ”Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi : n-a ales Dumnezeu pe cei ce Sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc ”?. Sunt aceste adevăruri valabile şi astăzi. Răspunsul este Da. Ne gândim la mari evanghelişti ai lumii, sau la cei  prin care s-a produs treziri spirituale şi de ce nu la misionari. Sunt realități incontestabile.

8). CONCLUZII. Primele cinci cărţi sunt sunt atribuite lui Moise de către tradiţia iudaică. Geneza este o carte a începuturilor, care ne dă posibilitatea de a privi în trecut. Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui,  iar Întruparea lui Hristos, Şi Lucrarea Sa Mântuitoare, Naşterea Bisericii, este un nou început, prin care omul redobândeşte Imago Dey. Termenul de autoritate în seamnă şi Poruncă, sau Dispoziţie dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate şi care trebuie executată întocmai înseamnă şi  ordin, decizie, hotărâre, cu valoare de imperativ.  În religia iudaică şi  creştină avem Cele zece porunci din decalogul, şi  lege morală sau învăţătură,  din Vechiul Testament şi două porunci din Noul Testament. Ultima şi Prima sursă de autoritate este Dumnezeu, care este Atotputernic şi Suveran. Fiul face voia Tatălui, dar poate exista şi autoritate delegată dată oamenilor. În Grădina Ghestimane Hristos este supus unei presiuni enorme, pe de o parte Sfinţenia Sa refuza păcatul, şi pe de altă parte, vrea să facă voia lui Dumnezeu.  Dumnezeu a oferit omului o parte din atributele Sale, comunicabile şi cere omului să nu rămână indiferent la ele, să le dea curs, pentru ca să poată să îl cunoască pe El. Doar prin ele omul poate reiniţia părtăşia pierdută cu cel care l-a creat. Dumnezeu alege oameni, dar şi locuri, pe care le-a uns şi le-a sfinţit în vederea unei lucrări, dar mai târziu dă această autoritate şi omului ca Moise, Samuel, Ilie, care fac ungerea şi aleg alţi oameni pentru lucrare. Dumnezeu  îşi descopere calităţile Sale, cea mai importantă fiind dragostea care raportată la păcat dă viaţă vecinică. Dar dincolo de dragoste este puterea de a iubii o fiinţă care l-a trădat. Puterea lui Dumnezeu este atributul care stă la baza celorlalte atribute divine.  A  fi puternic, în semnă a fi suveran. Supremaţia  lui Dumnezeu presupune faptul că El realizează tot ceea ce doreşte să înfăptuiască. Acest lucru este deosebit de important dacă ne gândim la Lucrarea Sa de Răscumpărare.  Dacă privim în ansamblu atributele lui Dumnezeu, Scriptura ne revelează un Dumnezeu puternic.  După Naşterea Biserici, şi trebuie să fie Domn, stăpân peste Biserică, şi peste fiecare creştin în particular. Pentru un creştin adevărat Isus Cristos  nu poate fi decât Domn. Biblia îl prezintă pe Cristos Ca Domn al Bisericii. Sunt numeroase referinţele în acest sens, mai puţin în Vechiul Testament dar mai multe în Noul Testament. Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţiile Sale.  Calitatea de Mare Preot, Miel, Leu sau alte funcţii pe care le însumează Cristos nu diminuează calitatea de Domn. Domnia este una terestră, cel puţin teoretic în lumea creştină, dar El este Domn peste Împărăţia Cerurilor, calitate ce I-a fost delegată de Dumnezeu. Cristos este o Persoană din Trinitate. Faptul că nu este recunoscut de lume şi chiar în multe biserici nu are calitatea de Domn,  este de fapt o carenţă spirituală  şi denotă neînţelegerea sau neacceptarea adevărurilor din Scriptură. Pasivitatea majoritară a creştinilor face ca Evanghelia să nu fie vestită, sau mesajul să fie compromis prin denaturare. Dar în final Cristos ca Rege va judeca lumea. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie incompletă din punctul de vedere al funcţiei de Domn ce o are Cristos. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie în desfăşurare, neîmplinită încă în  totalitate.  Este necesară o aplicare a Mesajului Divin. De asemenea există o rezistenţă la primirea acestui mesaj dar şi o poruncă valabilă pentru toţi oameni.   Faptele Apostolilor 17:30 ” Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;Omul are un statut de fiinţă creată, dar pe care îl neagă şi încearcă să-şi depăşească limitele în afara perimetrului oferit de Dumnezeu. Pe de altă parte omul funcţionează corect doar în armonie cu Creatorul său. Amin

BIBLIOGRAFIE

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de  ERNEST AEBI

Montmogery James  Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine,   Editura   Institutului  Biblic„Emanuel”  Oradea , 2000. pag 11                                                                                     

Sait www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

Importanţa Conceptului de Suveranitate al lui  Dumnezeu în scrierile  lui Carl F. Henry de Ardelean Viorel

Sait Itinerar Biblic.  http://www.twrro.ro/attb/

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Montmogery James  Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine,   Editura   Institutului  Biblic„Emanuel”  Oradea                                                                                      

---

[1] Sait Theophilos http://www.theophilos.3x.ro 

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de  ERNEST AEBI pag 129

[3] Ardelean Viorel

[4] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

[5] Sait Itinerar Biblic.  http://www.twrro.ro/attb/

[6] Ardelean Viorel

[7] Ardelean Viorel

[8]  O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[9] Ardelean Viorel

[10]  Montmogery James  Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine,   Editura   Institutului  Biblic„Emanuel”  Oradea , 2000. pag 11                                                                                     

[11] MONTGOMERY  JAMES    BOICE    „ FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE”  pag 191                                                                                                                            

[12] Importanţa Conceptului de Suveranitate al lui  Dumnezeu în scrierile  lui Carl F. Henry de Ardelean Viorel

[13] Ardelean Viorel

[14] Enciclopedia Iudaismului Enciclopedia Iudaismului.  Sait https://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012/

[15] Ardelean Viorel

[16] CĂRĂMIZILE CĂSNICIEI de Scott & Cheri Scheer. http://www.theophilos.3x.ro

[17] CĂRĂMIZILE CĂSNICIEI de Scott & Cheri Scheer. http://www.theophilos.3x.ro

[18] Ardelean Viorel

[19] Enciclopedia Iudaismului.  Sait https://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia 2012

[20] Ardelean Viorel

[21] Ardelean Viorel

Ion Damian: Argumente în oglindă

Cum ne va schimba cerul bucuria?

Întrebați-l pe pastorul Ioan

00:00-12: 22

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Transcriere audio

Venim duminica de Paști, ieri, întâlnirea mea preferată din calendarul bisericii. Există atâtea surse de bucurie în viața creștină. Cu siguranță, victoria lui Hristos asupra păcatului, diavolului și mormântului este una dintre cele mai uluitoare surse ale bucuriei noastre în această viață. Și duce la întrebarea de astăzi a unei femei care ascultă regulat podcastul. Ea scrie: „Bună, pastor John! Puteți explica cum se leagă bucuria noastră de cele trei aspecte ale vieții creștine – justificarea, sfințirea și slăvirea? Mai exact, aș vrea să știu cum se obține bucuria în fiecare dintre aceste binecuvântări distincte și cum sunt similare sau diferite între ele. ”

Îmi place această întrebare. De fapt, îl iubesc atât de mult încât vreau să-l fac mai mare. Deci, voi adăuga la îndreptățirea și sfințirea și glorificarea propitiation , care vine înaintea celor trei, și fără de care nu ar putea exista pentru păcătoși ca noi.

Cum se leagă bucuria de fiecare dintre aceste patru lucrări masive, indispensabile, minunate ale lui Dumnezeu, care alcătuiesc pașii marii noastre mântuiri? Iată răspunsul meu scurt: în îndemn, bucuria este cumpărată și asigurată o dată pentru totdeauna. Prin justificare, bucuria este dată o dată pentru totdeauna. În sfințire, bucuria este gustată de-a lungul acestei vieți. Și în slăvire, bucuria este desăvârșită odată pentru totdeauna. Acesta este răspunsul meu rezumat. Permiteți-mi să le iau pe rând, cu doar un scurt cuvânt.

Propunere: bucurie achiziționată și securizată

Împiedicarea este actul decisiv, o dată pentru totdeauna, al lui Dumnezeu pe cruce, îndepărtându-și mânia din aleșii săi, transferând-o pe Isus Hristos, Fiul său, ca înlocuitor al nostru. Propunere înseamnă înlăturarea mâniei lui Dumnezeu. Toți merităm mânia lui Dumnezeu din cauza păcatului nostru împotriva Lui. Dar Dumnezeu însuși pășește între noi și propria sa mânie și ne poartă pedeapsa în Fiul Său.

• Romani 3:25 : „Dumnezeu l-a înaintat pe [Hristos] ca îndemn prin sângele său”.
• Romani 8: 3 : „Prin trimiterea propriului său Fiu,. . . el a condamnat [adică și-a revărsat mânia asupra] păcatului în trup ”- și anume, Hristos. Hristos a purtat în trupul său osânda, mânia, datorită păcatului nostru.
• Isaia 53: 5 : „El a fost străpuns pentru păcatele noastre; a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre ”.

„Bucuria noastră reflectă valoarea lui Dumnezeu și frumusețea lui Dumnezeu și măreția lui Dumnezeu.”TweetDistribuiți pe Facebook

Acum, nici măcar nu eram în viață când s-a întâmplat acest lucru, când s-a întâmplat propicierea. S-a întâmplat 33 d.Hr. – să nu se mai repete niciodată. Dar când s-a întâmplat, bucuria lui Dumnezeu asupra poporului său, în loc de mânie și bucuria noastră eventuală în el, a fost absolut asigurată, garantată, cumpărată. Cu prețul sângelui Fiului lui Dumnezeu, Dumnezeu a asigurat în Hristos, odată pentru totdeauna, realitatea din Romani 8:31 – că Dumnezeu este pentru noi și nu împotriva noastră. Acesta este terenul întregii noastre bucurii: mânia îndepărtată; Doamne pentru noi.

Justificare: Bucuria dată

Asta era adevărat înainte de a se întâmpla ceva în noi. Fundația a fost pusă în istorie. Justificarea acum este actul lui Dumnezeu prin care, pe baza morții lui Hristos, el ne declară drepți în unire cu Hristos prin credință. El socotește pedeapsa revărsată asupra lui Hristos ca fiind a noastră. Pedeapsa noastră s-a întâmplat în Isus și noi o deținem și o primim și suntem socotiți neprihăniți prin ea prin credință. El ne socotește neprihăniți datorită lui Hristos și face acest lucru unindu-ne la Hristos prin credință. Deci, vorbim despre justificarea prin credință. Acest lucru nu s-a întâmplat în anul 33 d.Hr .; s-a întâmplat în clipa în care fiecare dintre voi a crezut.

Deci, când spun că prin justificare bucuria este dată odată pentru totdeauna, am două lucruri în minte. Asculta cu atentie. În momentul justificării, experimentăm credința care ne unește cu Hristos. Cred că această credință are în ea cel puțin o sămânță a experienței bucuriei în Hristos. Credința nu este doar o afirmare mentală a adevărului că Hristos este Mântuitor și Domn. Credința mântuitoare este, de asemenea, experiența lui Hristos ca comoară a noastră și asta implică că există în această credință un dulce element de desfătare în el, prețuindu-l – prețuind, deținând, îmbrățișând, primind gloria lui Hristos.

Dar vreau să spun, de asemenea, – când spun că prin justificare, bucuria este dată odată pentru totdeauna – că, prin justificare, suntem lansați în acel moment într-o viață locuită de Duhul lui Dumnezeu, al cărui rod este bucuria. Așadar, justificarea este experimentată odată pentru totdeauna ca platformă de lansare în bucuria Duhului Sfânt și acea lansare se face prin credință, care în sine include un element de bucurie – și anume, prețuirea lui Hristos.

Sfințire: bucurie degustată

În sfințire, bucuria este gustată de-a lungul acestei vieți. Deci, puteți vedea diferența dintre îndreptare, justificare și slăvire, deoarece în fiecare dintre acestea, vorbesc despre ceva care se întâmplă o dată pentru totdeauna. Propunerea nu este un proces; justificarea nu este un proces; slăvirea ar putea fi văzută ca un proces, un proces etern de bucurie din ce în ce mai mare de la plenitudine la plenitudine. Dar când suntem înviați din morți la întoarcerea lui Hristos, nu intrăm într-un proces de la defect la îmbunătățire. Nu scăpăm întotdeauna de defecte la o mie de ani după ce am fost înviați din morți.„Bucuria nu este un supliment la sfințire. Este o armă esențială prin care punem păcatul la moarte ”.TweetDistribuiți pe Facebook

Însă sfințirea, care începe de la baza de justificare, este un proces de creștere a sfințeniei, bunătății, dreptății, iubirii. Și chiar în centrul acestei experiențe progresive este realitatea esențială a bucuriei în Hristos. Și eu o numesc o realitate esențială în acest proces, deoarece bucuria în Dumnezeu este cea care distruge rădăcina păcatului (ceea ce este sfințirea) și face posibilă creșterea în sfințenie. Bucuria nu este accesorie sfințirii; nu este un supliment la sfințire. Este o armă esențială prin care punem păcatul la moarte.

Evrei 12: 2 spune că Hristos a îndurat crucea, care este actul cel mai iubitor care s-a făcut vreodată în istoria universului, „pentru bucuria care i s-a pus înainte”. Cu alte cuvinte, Hristos a gustat plinătatea bucuriei care stătea de cealaltă parte a suferinței, iar acest gust l-a asigurat că bucuria pe care a anticipat-o merită orice pentru a o obține, inclusiv suferința crucii pentru ca noi să ne luăm cu el în acea bucurie.

Acum, tocmai așa afirmă cartea Evreilor că ar trebui să fim dispuși să suferim din cauza compasiunii și a iubirii. Pavel, de fapt, într-un alt loc, spune așa: „Abundența lor de bucurie. . . a debordat într-o bogăție de generozitate ”( 2 Corinteni 8: 2 ). Așa arată sfințirea: bucuria ne eliberează de minciunile păcatului și revarsă în dragoste oamenilor.

Slavire: Bucuria Perfecționată

În slăvire, bucuria este desăvârșită odată pentru totdeauna. Romani 8:17 spune că, dacă suferim împreună cu Hristos, vom fi proslăviți împreună cu El. Slăvirea este condiția finală, perfectă, când toată suferința este în spatele nostru. Bucuria noastră va fi desăvârșită pentru că va fi însăși bucuria lui Dumnezeu însuși în noi. Isus spune: „Intră în bucuria stăpânului tău” – adică eu , Fiul lui Dumnezeu ( Matei 25:23 ). Se va desăvârși pentru că Psalmul 16:11 spune: „În prezența [Lui] există plinătate de bucurie; la [dreapta] sa sunt plăceri pentru totdeauna. ” Deci, „plin” și „pentru totdeauna” este ceea ce vreau să spun prin perfecționat .

Nu vor mai exista restricții din partea unui corp și a unei minți căzute, imperfecte. Ni se vor oferi toate capacitățile fizice, emoționale și mentale și spirituale de a experimenta tensiunea nemăsurată a extazului care vine din a-l vedea și savura pe Dumnezeu. Și nu cumva să credeți că accentul pe perfecțiunea propriei noastre bucurii deplasează sau distrage cumva de la sau diminuează gloria lui Dumnezeu însuși ca fiind centrală în lumea nouă, amintiți-vă acest lucru: Dumnezeu este cel mai slăvit în noi atunci când suntem cel mai mulțumiți în el. Satisfacția noastră nu este egocentrică; este centrat pe Dumnezeu. Bucuria noastră este în Dumnezeu și, prin urmare, bucuria noastră reflectă valoarea lui Dumnezeu și frumusețea lui Dumnezeu și măreția lui Dumnezeu.

Acel mare sfârșit este în care conducerea, îndreptarea, sfințirea și slăvirea sunt toate conducătoare.John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. El este autorul a peste 50 de cărți , inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cel mai recent Providence .ÎNTREBAȚI-L PE PASTORUL IOAN

ARTICOLBinecuvântarea poate deveni un blestemPentru tot binele pe care îl poate aduce succesul, acesta aduce adesea multe pericole spirituale. Suferința îi ruinează pe mulți, dar binecuvântarea poate distruge și mai mult.Marshall Segal320 de acțiuni

https://www.desiringgod.org/interviews/how-will-heaven-change-our-joy?

El trebuie să fie preeminent

Supremația lui Hristos în Duminica Paștelui

Articol de Scott Hubbard

Editor, desiringGod.org

În momentele liniștite dinaintea zorilor, în prima duminică de Paște, inima lui Hristos odinioară răstignit a început să bată. Niciun ritm al inimii nu a răsunat niciodată atât de tare sau nu a însemnat atât de mult. Nici o bătăi de inimă nu a adus vreodată o asemenea bucurie în cer – sau o asemenea teamă în iad. Căci în bătăile inimii sale, auzim cuvintele,

El este începutul, întâiul născut din morți, ca în toate să poată fi preeminent. ( Coloseni 1:18 )

Momentul vine, la fel de sigur ca ziua care urmează zorilor, când fiecare genunchi se va pleca în fața Primului Născut din morți ( Filipeni 2: 9-11 ). În toate lucrurile, el trebuie să obțină gloria. Trebuie să aibă primul loc. El trebuie să fie preeminent.

Preeminent peste întuneric

În Vinerea Mare și Sâmbăta Mare, Isus a mers, neînarmat, în inima „domeniului întunericului” ( Coloseni 1:13 ). Trup înmormântat, a permis umbrelor Șeolului să-și înfășoare sufletul uman, valea morții să-l înghită. Și apoi, în Duminica Paștelui, a jefuit întunericul din interior. „El este . . . întâiul născut din morți ”- pentru că, în glorioasele cuvinte ale apostolului Petru,„ este era posibilca el să fie ținut de el ”( Fapte 2:24 ). Porțile întunericului sunt zdrobite sub picioarele Primului Născut.„În Duminica Paștelui, Isus a jefuit întunericul din interior”.TweetDistribuiți pe Facebook

Lasă moartea însăși să-ți spună: tot ceea ce îl atacă pe Isus ajunge să-l slujească în schimb. Răstignește-l și el va face din cruce tronul său ( Ioan 12:23 ). Exhaustează-ți muniția asupra lui și el te va dezarma în acest proces ( Coloseni 2:15 ). Îngroapă-l într-un mormânt și pune-ți paznicii împotriva lui și el se va ridica și te va trimite la fugă ( Matei 28: 4 ). Mai curând ați smulge soarele decât să-i jefuiți Domnului Isus preeminența.

Și dacă moartea și diavolul trebuie să-i slujească în cele din urmă, atunci la fel și fiecare bucată de întuneric de sub ei. Hristosul viu domnește peste țări închise, dictatori nebuni, spirite demonice, pustii post-creștine și toți dușmanii atât de familiari cu propriile noastre suflete. Indiferent dacă este de bună voie sau nu, fiecare limbă va mărturisi curând adevărul: „Isus Hristos este Domnul” ( Filipeni 2:11 ).

S-ar putea ca națiunile să se dezlănțuiască și conducătorii pământului și ai iadului să se opună în continuare împotriva unsului lui Dumnezeu ( Psalmul 2: 1–3 ), dar mormântul gol spune deja sfârșitul poveștii: el trebuie să fie preeminent.

Preeminent peste Noua Creație

De la Eden încoace, copiii lui Adam au trecut din praf în praf ( Geneza 3:19 ). Numai Iisus, al doilea Adam, a trecut din praf în praf în slavă. Isus este primul om care are o inimă care nu se va opri niciodată din bătăi, plămâni care nu se vor opri niciodată din respirație, picioare care nu se vor opri niciodată din mers, ochi care nu vor înceta niciodată să vadă. „El este începutul” unei noi creații ( Coloseni 1:18 ), peste care va domni pentru totdeauna preeminent.

Din mormânt, în dimineața Paștelui, noua creație a lui Dumnezeu a răsărit din spinii vechiului. Noua lume a început – nu încă într-o bucată de pământ, ci în persoana Primului Născut ( 1 Corinteni 15:20 ). Dar el nu are niciun plan să limiteze noua creație la propriul său corp: el este cel mai bun dintre frații mai mari, care nu se poate abține să nu-și împărtășească puterea cu o multitudine de frați al doilea născut. Isus se uită la ziua când va da Cuvântul, iar trupurile fraților săi vor răsări nepieritoare pe o lume nouă, potrivită pentru familia învierii ( 1 Corinteni 15: 51–53 ).

Din inima lui bătută va curge reînnoirea tuturor lucrurilor. În acea zi, osul va găsi din nou os, iar mușchiul și tendinele vor urca înapoi la locul lor ( Ezechiel 37: 5-6 ). Pustiul va înflori ca crocusul, iar pustia va deveni un Eden nou și mai bun ( Isaia 35: 1 ). Gemetele lumii se vor transforma în bucurie pe măsură ce creația își deschide brațele copiilor lui Dumnezeu ( Romani 8: 20-21 ). Soarele, luna și stelele; copaci, câmpuri și mări; păsările, peștii și fiarele se vor alătura pentru a răsuna de preeminența sa ( Psalmul 98: 7-9 ).

Preeminent peste viața ta

Într-o zi curând, fiecare atom al noii creații va spune despre preeminența lui Hristos. Trupul fiecărui sfânt înviat își va radia preeminența. Fiecare limbă își va mărturisi preeminența. În timp ce sărbătorim un alt Paște, atunci întrebarea pentru noi este simplă: viața noastră ne proclamă acum preeminența?

Mergem în victoria înălțării lui Hristos pe măsură ce bătăile inimii de Paști devin bătăile noastre de inimă – așa cum spunem cu o sinceritate crescândă: „Peste familia mea, munca mea, părinții mei, școala mea, timpul meu, banii mei, sexualitatea mea, ambițiile mele , viața mea – Hristos trebuie să fie preeminent! ”

Nu avem de ce să ne temem. Spre deosebire de regii acestei lumi, Isus nu își exercită niciodată supremația pentru a-i rușina, oprima sau abuza pe cei care vin la el. Nu: el o folosește pentru a ne elibera de domeniul întunericului ( Coloseni 1:13 ), ne oferă o parte din noua sa creație ( Coloseni 1:18 ) și ne glorifică cu propria Sa slavă ( Filipeni 3: 20-21 ) . Când îi oferim cu bucurie primul loc, ne găsim păcatul iertat și umanitatea noastră restaurată.

Isus va fi cu totul preeminent în doar puțin timp, fără ca rebelul sau rivalul să pretindă altfel. Și nu este doar cea mai bună înțelepciune a noastră, ci și cea mai înaltă fericire a noastră, să spunem astăzi și în fiecare zi: „În viața mea, el trebuie să fie preeminent”.Scott Hubbard este absolvent al Bethlehem College & Seminary și editor pentru desiringGod.org. El și soția sa, Bethany, locuiesc cu fiul lor în Minneapolis.ACȚIUNI DE 2,8K

https://mail.google.com/

Brazilia și alte țări pro-viață împiedică administrația Biden cu privire la avort la ONU

De Stefano Gennarini, JD | 26 martie 2021

NEW YORK, 26 martie (C-Fam) Grupurile de avort nu au înregistrat progrese la sediul ONU în prima conferință a ONU despre femei de când Joe Biden a depus jurământul ca președinte al SUA.

Țările care s-au aliniat cu diplomația pro-viață a SUA abia acum câteva săptămâni, când Donald Trump se afla la Casa Albă, a blocat eforturile administrației Biden și ale Uniunii Europene de a include în acordul anual al Parlamentului termeni controversați cu privire la avort și un limbaj explicit pro-avort. Comisia ONU pentru Statutul Femeii.

Acordul final al comisiei, cunoscut sub numele de „concluzii convenite”, a reținut doar un singur paragraf privind „sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile de reproducere” și unul privind educația despre „sănătatea sexuală și reproductivă”, la fel ca ultimul acord al Comisiei .

„Impulsul împotriva drepturilor femeilor continuă”, a declarat un diplomat german în numele Uniunii Europene în timpul adoptării acordului. El făcea aluzie la faptul că, în ciuda faptului că administrația Trump nu mai este la putere, există încă opoziție la avort la nivel internațional.

„Impulsul ne poate bloca, dar nu va împiedica impulsul copleșitor din Programul de acțiune de la Beijing să ajungem la egalitatea generației”, a promis germanul, în timp ce se referea la Forumul pentru Egalitatea Generației pentru a promova avortul și drepturile LGBT care vor avea loc săptămâna viitoare .

„Această comisie trebuie să funcționeze mai bine decât să calce apă”, a declarat Courtney Nemeroff, reprezentant interimar al SUA la Consiliul Afaceri Economice și Sociale, lamentând lipsa de progrese în concluziile convenite.

Nemeroff s-a plâns de lipsa de respect în timpul procesului de negociere, învinuind țările pentru că au deraiat negocierea multilaterală. Țările conservatoare au refuzat să permită SUA și UE să folosească un limbaj controversat privind drepturile sexuale care ar fi folosit de agențiile ONU pentru a promova avortul, drepturile LGBT și autonomia sexuală a copiilor.

În timpul administrației Trump, Brazilia a ocupat un loc din spatele eforturilor diplomatice pro-viață ale SUA, dar în timpul Comisiei pentru statutul femeii, Brazilia a insistat asupra faptului că orice referire la „sănătatea reproductivă” sau „drepturile de reproducere” ar trebui să fie calificată pentru a exclude drepturile de avort.

În declarația lor după adoptare, ambasadorul brazilian la Națiunile Unite a spus că Brazilia nu sprijină promovarea „avortului ca metodă de planificare familială”. Mai multe țări pro-viață au făcut, de asemenea, declarații care clarifică pozițiile lor naționale cu privire la avort.

La doar câteva săptămâni de la președinția sa, Biden a adoptat un ordin executiv care îi îndruma pe diplomații americani să promoveze avortul la Națiunile Unite. Ordinul angajează guvernul SUA să promoveze „sănătatea și drepturile sexuale și reproductive”, o frază inventată de lobby-ul global pentru avort pentru a eluda politica stabilită a ONU împotriva dreptului internațional la avort.

Diplomații americani au promovat agresiv noua frază în negocierile comisiei din ultimele săptămâni, dar nu au avut succes, în mare parte din cauza țărilor care au colaborat cu administrația Trump pentru a dezvolta o strategie de blocare a unui drept internațional la avort.

De când administrația Biden a preluat guvernul SUA, a salutat, de asemenea, solicitările pentru ca guvernul SUA să răstoarne sau să reinterpreteze amendamentul Helms. Amendamentul Helms este cea mai importantă restricție pro-viață a asistenței externe din SUA. Împiedică utilizarea oricărui dolar al contribuabililor americani pentru finanțarea avortului în străinătate.

Concluziile convenite, de asemenea, nu menționează în mod explicit problemele LGBT, chiar dacă includea un limbaj despre „forme multiple și intersectate de discriminare”, care este interpretat de agențiile ONU ca un mandat pentru programarea specifică LGBT.

Cei apropiați negocierilor au declarat pentru Friday Fax că, la un moment dat, un diplomat din Uniunea Europeană, din ce în ce mai frustrat de opoziția față de problemele LGBT și avort, a dirijat un atac nu atât de voalat împotriva unui diplomat din Sfântul Scaun, spunând tuturor delegațiilor că Uniunea Europeană nu a luat în considerare „punctele de vedere ale statelor observatoare”.

La începutul săptămânii trecute, chiar în momentul în care comisia a început biroul doctrinar al Sfântului Scaun a emis o declarație prin care respinge binecuvântarea Bisericii pentru relațiile homosexuale. Sfântul Scaun este observator la Națiunile Unite. Deși își poate oferi punctele de vedere, nu are vot în procedurile ONU, deși opiniile sale au forța convingerii morale.

https://c-fam.org/friday_fax/brazil-and-other-pro-life-countries-thwart-biden

BISERICA ŞI SOCIETATE – INFLUENŢE

BISERICA  ŞI  SOCIETATE – INFLUENŢE

Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE. Universul nu a apărut la întâmplare şi noi creştinii credem că Dumnezeu a creat universul spiritual şi pe cel material, pământul şi pe om aspecte relatate în cartea Geneza. „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. (Geneza 1:1) Dumnezeu este duh dar se prezintă şi ca o Persoană care are calităţi denumite şi  atributele lui Dumnezeu[1] din care redăm câteva :  inteligenţa (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),   acţiune (Ioan 5:17),   libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16) voinţa (Ioan 6:38-39). Dumnezeu este suveran şi atotputernic  şi hotărăşte să aducă în fiinţă, spaţiul, materia timpul, energia şi viaţa. Deci ceea ce vedem nu apare din „ex nihilo[2]”, ci este rezultatul voinţei unei Persoane care este Dumnezeu, iar dacă ne uităm în creaţie observăm legi şi ordine, adică un design inteligent.” eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui”, (Proverbe 8:30). Acest adevăr al unui Univers creat de o inteligenţă superioară[3] poate explica structura complexă şi bogată care este bogată sub aspect informatic a materiei moarte şi a materialului biologic care poate fi observat şi cercetat în mod empiric. Prin faptul că nu se poate nega un proiectant inteligent, acest lucru este o dovadă a existenţei unui Creator. Avem trei argumente principale pentru a demonstra teoria designului inteligent : 1. complexitatea ireductibilă 2. complexitatea specifică şi 3. principiul antropic. Complexitatea ireductibilă se poate defini ca „un sistem singular compus din mai multe părţi perfect integrate şi interdependente, care compun  şi contribuie la realizarea unei funcţii de bază şi în care prin îndepărtarea oricăreia dintre părţi, cauzează nefuncţionarea eficientă a întregului sistem”.  De exemplu ochiul este util, dar nu poate funcţiona fără nervul optic, iar o mutaţie aleatorie nu are cum să fie benefică ci din contră destabilizează sistemul. „Ochiul sau urechea sunt utile dacă toate părţile lor componente sunt prezente şi funcţionează în acelaşi timp”. Un exemplu recent este evenimentul de la  Cernobâl, iar tinerele care pe timpul exploziei erau adolescente astăzi au copii care prezintă diferite malformaţii. Complexitatea specifică, este un concept care înseamnă faptul că atât timp cât se pot găsi caracteristici complexe ”precizate”, în organism, ele indică originea lor. Mai precis complexitatea specifică aduce ca argument faptul că este imposibil ca aceste caracteristic bine precizate să se  producă prin mecanisme sau procese  aleatoare. Dacă  aşezi  100 de maimuţe şi 100 de maşini de scris în aceeaşi cameră, ar fi puţin probabil să fie scrise cuvinte, propoziţii, sau o piesă de Shekespeare. Viaţa biologică este mult mai complexă decât o piesă muzicală pe care nu o poate scrie nici măcar de  un om dacă este afon. Principiul antropic susţine că lumea şi universul sunt „reglate fin”, pentru ca viaţa să existe pe pământ, apropo de încălzirea globală, iar dacă proporţiile se schimbă rapid, multe specii dispar. La fel se întâmplă cu distanţa dintre Pământ şi Soare, care dacă distanţa se schimbă şi se măreşte sau micşorează cu câţiva kilometri se întâmplă acelaşi fenomen negativ. Pentru ca viaţa să existe sunt implicate foarte multe „variabile”, care trebuie să fie corect sincronizate, lucru imposibil un urma unor evenimente aleatorii, fapt care implică un Creator şi Susţinător. El a creat aceasta lume si tot ce exista din nimic (Evrei 11:3). Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. (Evrei 11:3), sau  „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. (Ioan 1:3) Cei care susţin „teoria” designului inteligent sunt în majoritate teişti, care observă actul creaţiei ca şi un proiect şi o existenţă a lui Dumnezeu. Există şi atei care nu pot nega dovezile, dar susţin faptul că nu Dumnezeu este Creatorul, ci altcineva, creaturi extraterestre etc, dar de fapt aici intră aspectul moral al problemei şi fuga de răspunderea faptelor proprii. Pe de altă parte creaţionismul biblic începe cu o concluzie desprinsă din Biblie apoi caută dovezi pentru a o susţine. Cei care susţin doar teoria designului inteligent încep cu cercetarea mediului natural, şi mai departe şi se rezumă la faptul că  viaţa pe pământ a fost proiectată de un Agent Inteligent, indiferenta cine este, fără a fi credincioşi. Atunci când se abordează creaţionismul versus evoluţie [4], scopul este de a aminti că această discuţie controversată are la bază faptul că mulţi creştini cred în evoluţie, fără să ţină seama de ce spune Pavel Romani 1:25  „căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin”, iar acesta este doar unul dintre multiplele versete care indică faptul că puterea lui Dumnezeu negată de „credincioşi”. Totuşi majoritatea evoluţioniştilor sunt atei sau agnostici. „Evoluţia este prin definiţie o ştiinţă naturalistă”. Charles Darwin a elaborat primul această teorie, şi model pentru ca în teorie evoluţie – selecţia naturală să funcţioneze fiind inventată de un ateu. Necredincioşii au nevoia de o bază pentru necredincioşia lor pentru a pune ceva în locul Creatorului. Dar chiar şi Biblia oferă o explicaţie în acest sens Psalmi 14:1”….Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este nici unul care să facă binele”. De asemenea Biblia afirmă că oamenii care nu cred în Dumnezeu nu au nici o scuză în ziua judecăţii : Romani 1:20  „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi” Nebunia în cazul de faţă, nu se referă la o boală psihică sau absenţa inteligenţei, ci pur şi simplu la necredinţă. Nebunia în sensul acesta indică o inabilitate de a aplica la modul corect principiile şi descoperirile ştiinţei. Un verset este  relevant în acest sens  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura”. (Proverbe 1:7). Evoluţioniştii iau în râs, umilesc şi înjosesc creaţionismul susţinând că acesta nu are o bază ştiinţifică, pentru că teoria creaţionistă trebuie testată şi observată ştiinţific, iar el este prin definiţie supranatural şi nu poate fi considerat ştiinţă, fără a se lua în calcul şi alte posibilităţi. Există un adevăr prin faptul că originea universului şi a vieţii nu pot fi testate nici de creaţionism, sau evoluţionism, fiindcă nu avem posibilitatea de a trăi în trecut. Evoluţioniştii nu se află într-un acord potrivit cu ceea ce se numeşte ştiinţă, iar creaţioniştii cred ce spune Biblia. Dacă creaţionismul are dreptatea înseamnă că avem un creator şi într-o zi vom da socoteală de credinţa sau necredinţa noastră şi de faptele noastre. „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”(Evrei 9:27). Este cu mult mai logic să crezi într-un Creator, adică Cuvântul lui Dumnezeu, decât explicaţiile ilogice aşa zis ştiinţifice ale ateilor. Adevărul[5], pe care dorim fiecare dintre noi să îl cunoaştem în cele prezentate anterior, ne duce cu gândul la conceptul de adevăr, iar în gândirea creştină de la concept ajungem la o Persoană care este Isus Cristos „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Dacă se merge la dicţionar primim o definiţie de genul : adevăruri, adevăr obiectiv, sau adevăr relativ….” care înseamnă : „1. Concordanţă între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realităţii obiective în gândire; ceea ce corespunde realităţii, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. Adevăr obiectiv  este conţinutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realităţii, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ  este reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realităţii..… sau conştiinţa absolută a autenticităţii şi valabilităţii conținutului credinţei religioase, realitatea spirituală ca subiect al revelaţiei şi obiect al credinţei. 2. Justeţe  şi exactitate”,  dar nu se defineşte[6] ca şi un adevăr absolut universal, iar întrebarea este dacă acest adevăr absolut universal există fiindcă oamenii cred că sunt doar  opinii şi percepţii şi neagă existenţa unui adevăr absolut universal. Deci avem două puncte de vedere diametral opuse, din care totuşi una este adevărată. Persoanele care afirmă că nu există adevăr absolut, neagă în acelaşi timp o autoritate care să decidă  dacă o faptă este bună sau rea, corectă sau greşită, dar această perspectivă ţine de etica conjuncturală, iar  gândirea ţine de „etica de situţie”, în realitatea nu există aşa ceva, etica fiind sinonimă cu moralitatea, termeni a căror semantică a fost schimbată în mod intenţionat , care  duce la un bine relativ şi personal gândit de om „ să mă simt bine”, care are un efect dezastruos pentru individ şi societate[7]. Al doilea punct de vedere susţine că există standarde absolute care definesc adevărul, ce este bine şi rău şi se raportează la ele. Dacă nu ar exista adevăruri absolute lumea ar fi în haos din toate punctele de vedere, şi este suficient să ne gândim la legile din fizică, de exemplu legea gravitaţiei care ne face să rămânem pe pământ, iar dacă nu ar exista când faci un pas te trezeşti la distanţe de kilometrii, sau mai departe, sau nu te poţi mişca de fel. Dar legea gravitaţiei se aplică şi în univers şi ţine stelele şi planetele la locul lor. Deşii oameni se cred mari adevărul este altul, iar Dumnezeu se descopere : Iov 38:31  „Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei sau să deslegi frânghiile Orionului”? De asemenea ne putem gândi la lumea cifrelor în care 3+3=6, şi încurcăturile, confuziile dacă nu ar fi totdeauna aşa. Dezordinea ar fi totală, fără legi ştiinţifice, fizice chimice, unităţi de măsură etc, de fapt lumea nu ar avea cum să existe. A nega un adevăr universal este total ilogic, iar întrebarea pe care avem posibilitatea să o pune este : „sunteţi siguri că nu există „? Aici apare o problemă de logică a auto-contrazicerii, şi pe faptul că se insistă pe această idee. Afirmând că ceva nu există de fapt acel ceva deja este în minte lor, în cazul acesta un adevăr absolut. Negarea adevărului absolut nu poate desfiinţa existenţa lui, iar toate fiinţele umane sunt limitate în gândirea lor. O fiinţă finită nu poate face afirmaţii la modul absolut, iar când cineva afirmă că „Nu există Dumnezeu”, nu o poate face decât în limitele cunoştinţelor finite pe care le posedă. O altă problemă este legat însăşi de ceea ce ştim din trăirile şi experienţele noastre din lumea adevărată. Negând adevărul absolut, nu mai am punct de reper la care să mă raportez, şi nu mai am certitudinea ce este bine sau ce este rău. Ceea ce este corect pentru o persoană poate ciocnii de ceea ce defineşte ca şi corect o altă persoană, şi este o stare deplorabilă pentru persoana în cauză. Isaia 5:20  „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune”! Un  adevăr absolut dă un sentiment de siguranţă şi un punct la care să te raportezi, dar absenţa lui creează o serie de probleme în care crima este şi nu este crimă, a fura este la fel de corect cu a nu fura, violenţa este egală cu non – violenţă, şi nimeni nu mai poate să spună cu certitudine ce este bine sau rău, ce să faci sau să nu faci şi nici un guvern nu ar trebui să pună reguli în societate, legi sau justiţie, deci un haos total. Nu va exista răspundere pentru faptele personale, iar oamenii ar avea libertatea la toate relele posibile. Biblia nu spune aşa ceva ci „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, (Evrei 9:27). Astăzi oamenii trăiesc cu într-un relativism şi confuzie totală pentru că ei nu pot trece de limita umană ca şi individ, şi nu mai au un răspuns legat de originea vieţi, scopul ei pe acest pământ şi finalitatea omului ca individ şi specie umană. De asemenea oamenii pot să creadă că două religii complet opuse pot să fie în mod egal adevărate Biblia afirmă că există o singură cale către cer „Calea, Adevărul şi Viaţa” şi că El este singura manifestare a adevărului şi singura cale către cer (Ioan 14:6), deşi majoritate religiile afirmă că toate duc în rai. Cei care nu cred în adevărul absolut, se fac vinovaţi de intoleranţă şi dau dovadă de ipocrizie. Motivul real pentru care oamenii resping acest concept este fuga de responsabilitate. La fel prin negarea adevărului absolut, şi acceptarea relativismului sub diferite forme inclusiv a evoluţiei, se dă dovadă de necredinţă, iar dacă nu era teoria evoluţiei, ar fi  crezut în altceva de exemplu în OZN – uri, care sunt manifestări demonice, religii păgâne, saualte teorii. Dar ei nu se pot feri de judecata lui Dumnezeu conform cu Romani 1: 18 – 22. O dovadă a adevărului absolut se găseşte în conştiinţa noastră,  care sub diferite forme ne arată care sunt lucrurile corecte sau greşite. Conştiinţa noastră ne ajută să înţelegem că lucrurile negative vor produce suferinţă, înfometare, viol, durere şi rău etc, în contrast cu  cele pozitive pe care trebuie să le facem. Biblia  subliniază rolul conştiinţei în om „Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor”. (Romani 2:14-16) Un alt adevăr al adevărului absolut se găseşte în ştiinţă, care are ca şi scop cunoaşterea  pe realităţi obiective pe care să le poată studia şi cerceta. Tocmai faptul că aceste legi există este un argument în favoarea adevărului absolut. O altă dovadă este existenţa religiei în lume şi a faptul că orice religie încearcă să dea o definiţie vieţii. În spatele credinţelor religioase de tot felul se găseşte dorinţa omului de a avea siguranţă, speranţă în viitor, iertarea de păcate, şi caută răspunsuri. Ea este dovada că omul este mai mult decât un animal evoluat. De fapt Dumnezeu a pus ceva în om  „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”. (Eclesiastul 3:11). Noi ştim şi credem că există un Creator, şi Biblia este cartea prin care avem posibilitatea de a cunoaşte şi a ne reporta la adevărul absolut, iar de la conceptul de adevăr se ajunge la o Persoană care este Isus Cristos. Din păcate omenirea a pornit pe alt drum, care duce la moarte.  Omenirea mileniului trei a pornit pe o pantă spirituală descendentă parcă fără precedent. Europa de Est scăpată din chingile comunismului, aflată într-o perioadă de tranziţie prelungită  şi o criză acută, scapă din vedere valorile creştine fundamentale,  mulţumindu-se doar cu aspectul declarativ al numelui de creştin,  viaţa şi spiritualitatea fiind golite de conţinut. 2 Timotei 3:2  Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie. România nu face excepţie de la această stare. Succesul material este acela care primează, iar din păcate, şi în biserică, „regula jocului” se numeşte realizare în plan profesional şi material[8].  Marcu 12:17  Atunci Isus le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.  Etica protestantă s-a erodat suficient de mult  pentru ca multe din bisericile noastre, să nu mai fie sare şi lumină. Isus avertizează asupra acestui aspect. Matei 5:13  Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. Biserica are de luptat pe trei fronturi, ducând un război în plan cultural, sex şi spiritualitate (în afară de frământările interne), un război pe care pe care se pare  că îl pierde. Coloseni 2:8  Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Secolele XIX şi XX, au dus la definitivarea ideii scornite de Satan, în ideea că „veţi fi ca Dumnezeu”.[9] Pe de altă parte cea mai mare găselniţă a lui Satan este că „ el nu există.  Modernismul şi Pragmatismul au dorit ca Biserica să fie modernă[10]  mai actuală, dar schimbarea  formelor de închinare a dus şi la pierderea unora din funcţiile bisericii vizavi de textul din Fapte 2 :42.   „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”. Paul Thilic  a redefinit termenii biblici[11]  lucru de care s-au folosit sectele şi cultele eretice, pentru a penetra creştinismul, dar sub această formă nu poate exista o comunicare reală între un credincios şi un eretic, sau necreştin. [12] Misticismul face parte din modul indian de a trăi şi, în această ţară, el a fost practicat sub diferite  forme de-a lungul secolelor. Sunt mii de ani de când ţări ca şi India  celebrează  învăţăturile lor mistice care  într-o mare măsură, stau la baza întregii lor culturi dar influenţează societatea de azi inclusiv creştinismul. Însuşi termenul de “guru”, care este atât de strâns legat de  misticismul de astăzi, e un cuvânt indian. Gurul era poate un maestru în diferite formă de învăţământ, în domenii  ca lupta şi muzica, dar poziţia avea şi conotaţii spirituale centrate deasupra structurii generale a religiei de stat  hinduse. Pe de altă parte şi bisericile s-au schimbat  mult şi suntem martorii unor programe bisericeşti menite să satisfacă apetitul  simţurilor şi mândriei omeneşti. Din păcate societatea este aceea care modelează bisericile şi nu Biserica este aceea care ar trebuii să fie diferită de lume, să se confrunte cu lumea şi să o transforme. Matei 5:14 „ Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă”. Nu putem enumera toate sectele din România, care pot să influenţeze creştinismul, dar pe parcurs vom atinge câteva. Scopul alegerii aceste teme este de a arăta şi atenţiona pericolul care pândeşte Biserica lui Hristos, pericol care a planat atât asupra bisericii primare,  a Evului Mediu, cât şi asupra bisericii din mileniul trei, şi care constă în faptul a nu păstra puritatea învăţăturile creştine de bază şi modul în care se raportează credincioşii la lumea în care trăiesc şi la cultele eretice. Se va încerca o metodă de analiză a societăţii şi a influenţelor suferite de biserici în momentul actual. Societatea şi Biserica s-au influenţat reciproc, dar în cele mai multe cazuri, impactul societăţii a fost mare în Biserică.

2). FACTORII CULTURALI.  Biserica sau mai bine spus  rostul ei pe acest pământ cuprinde trei aspecte principale.1. Să fie diferită de lume 2. în conflict cu lumea 3. să aibă tendinţa de a transforma lumea în ceva mai bun. De fapt Isus Cristos a avut această intenţie care era şi în planul lui Dumnezeu. Ioan 17:15  „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău”, fapt care s-a şi întâmplat, dar din păcate influenţele au fost reciproce în sensul că Biserica a avut impact în lume, dar şi Biserica a suferit în toate perioadele diferite influenţe negative. Un credincios poate să fie mai mult sau mai puţin pregătit în ceea ce priveşte nivelul cultural, dar el trebuie să rămână loial adevărului  din Scriptură, ori acest lucru nu înseamnă că nu are dreptul la informaţie sau să facă o carieră. Istoria[13]  şi cultura din România sunt necesare pentru a fi cunoscute de către credincioşi pentru o mai bună înţelegere a creştinismului actual. Noi avem o identitatea a românilor formată din amestecul elementelor dacice şi romanice, plus popoarele migratoare,  cu influenţe din antichitate, şi evul mediu, cel mai importante acţiuni şi înrâuriri fiind de la popoarele slave, şi teritoriile învecinate a grecilor, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman,  Imperiul Austro – Ungar  şi germanii din Transilvania. Cultura în România a fost influenţată puternic de cultura franceză şi germană în ultimii 250 de ani, plus tradiţia bizantină şi slavonă în care românii se afirmă că sunt singurul popor ortodox creştin dintre popoarele latine. Mai târziu s-au stabilit  comunităţi etnice  ca cumanii, romii, evreii, armenii, etc. Trecem peste perioada şi cultura dacilor, a căror religie era origine păgână, dar şi peste perioada daco- romană, fiindcă există puţine date despre ele. La fel şi în perioada marilor migraţii din răsărit, din care nu se poate desprinde impactul altor religii asupra poporului român.  Abia între secolele VII – IX, când pe teritoriul României, bulgari intră zona religioasă a Bizanţului Ortodox, iar ungurii sunt în sfera Catolicismului latin, poporul român cunoaşte mai mult decât simple influenţe. Se presupune faptul că credinţa şi religia creştină a fost adus pe teritoriul românesc odată cu armata romană de către soldaţii romani creştini care au rămas aici după retragerea aureliană. Abia în secolul  al – VII –  lea apar primele  state româneşti, iar poporul român este prins între cultura şi religia occidentală catolică din Apus  şi religia şi cultura bizantină din Răsărit. Poporul român valah apare prima dată în documente în secolul X, când deja era creştinat, iar Ortodoxia răsăriteană îşi pune puternic amprenta sub influenţa bizantină, pe când în Transilvania de astăzi Biserica Catolică era prezentă. „Principatele medievale române din Transilvania, Valahia si Moldova au apărut între secolele XI – IXV, în zonele din jurul Munţilor Carpaţi”, iar prima „datare este Tetraevangheliar slavon în Ţara Românească” din anul 1405, fiind opera  cucernicului şi evlaviosului Nicodim de Tismana fiind cea mai veche carte din Ţara Românească. În secolul al  – XV – lea copiştii a desenat scrierile religioase în  Mănăstirea de la Tismana cu litere slavone. Ca şi religie în Valahia şi Moldova erau  predominant ortodoxe, iar în Transilvania de azi maghiarii, (colonişti au fost saşii şi secuii),  au adus romano- catolicismul. ”Inocentiu Micu Klein, von Klein[14] este titlul dat de împărat la înnobilare, aşa cum era obiceiul vremii. Ca nobil a intrat in Dieta Ardealului şi a cerut drepturi pentru poporul roman cu argumente bine precizate: 1. Romanii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii; 2. Romanii sunt populaţia cea mai numeroasa din Ardeal; 3. Romanii lucrează pământul si ocnele (muncile cele mai grele); 4. Romanii dau cele mai mari contribuţii şi în virtutea voinţei imperiale exprimata prin cele doua diplome leopoldine trebuie sa se facă dreptate şi poporului roman”. Fermentul „reformat„[15], denumit aşa de bisericile tradiţionale arată că ”trezirea pentru scrierea in limba romana a fost influenta luterana si calvina din Ardeal. Aceştia, pentru a-i câştiga pe romanii ardeleni la religia lor, încep sa tipărească un sir de cărţi religioase in româneşte. Aşa se tipăreşte la Sibiu primul Catehism calvinesc la 1544, apoi la Braşov, Catehismul luteran in 1559, urmate de alte vreo 20 de cărţi tipărite de Coresi, dintre care 9 cărţi sunt in limba romana: Tetraevanghelierul, Psaltirea, Pravila Sfinţilor Apostoli si altele. La Orăştie, fiul lui Coresi tipăreşte Palia (Vechiul Testament), dar cu tendinţe calviniste. Aceste cărţi au meritul de a fi o prima încercare de introducere a limbii romane in biserica. Dar ce regret, este să constatam ca este o ini-ţiativă a reformaţilor din Ardeal, pentru calvinizarea si luteranizarea romanilor!” ”Regretul domnului episcop este plasat greşit. Influentele „reformei”, daca ar fi fost permanentizate, ar fi putut fi fermentul social si religios care ar fi integrat România in lumea occidentala. Dovada ca reforma nu a „germanizat” alte popoare, ci le-a descătuşat din chingile imperiale si le-a înlesnit drumul spre afirmarea propriei identitătiţi naţionale, este in evoluţia istorica a unor state precum Olanda, Belgia, Danemarca si Norvegia”.  Ca şi o paranteză[16] în anul 1517  se declanşează Reforma Protestantă în Occident prin care Martin Luther, oferă Biblia poporului german, cu impact major în creştinism religie şi societate. Reluăm ideea şi pe teritoriul României apar primele cronici scrise de  Grigore Ureche, Miron Constin şi Ioan Neculce cu numeroase informaţii despre secolul XVII. Apare prima Biblia în limba română în timpul lui Şerban Cantacuzino, scrisă în Mănăstirea de la Snagov, iar în anul 1688, şi se publică prima versiune  a psalmilor de Dosoftei. Dimitrie Cantemir important om de litere scrie  „Descriptio Moldaviae” în care scrie despre Moldova  şi „Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor”, care este o „primă istorie critică a României”, fiind o lucrare de referinţă în Europa în secolului IXX şi  „Incrementa atque decrementa aulae othomanicae”, istoria imperiului Otoman. Se poate aminti „ Şcoala ardeleană” şi s-a pus de către reprezentanţii ei bazele Bisericii Unite, sau Greco – Catolice româneşti. Am sărit peste anumite date  şi      personalităţi importante, reţin pe cât se poate cele legate de religia şi spiritualitatea românească. Anul  revoluţiopnar,1848 a fost un an în care în Principatele Române şi Transilvania s-a ridicat o elită  nouă numită „paşoptistă”, cu numeroşi reprezentanţi de renume. Unirea dintre Valahia şi Moldova (1859) a dat un nou impuls în societatea şi cultura românească, iar ca şi rezultat s-au înfiinţat universităţi la Iaşi şi Bucureşti. Prin reîntoarcerea la credinţa strămoşească, Biserica si-a recăpătat avântul si puterea de viata spirituala: 1. A redat poporului roman[17] vasta cultura din Apus si marea comoara a Bisericii catolice care este: Una, Sfânta si Apostolica. 2. A deşteptat conştiinţele, demonstrând latinitatea noastră. 3. S-a introdus alfabetul latin in locul celui slavon. 4. S-au deschis primele scoli romaneşti cu predare in limba romana. Meritele Şcolii[18] Ardelene sunt incontestabile aşa cum o arata toţi marii noştri istorici. Au nenumărate personalităţi care şi-au pus amprenta în cultura română ca Titu Maiorescu Mihai Eminescu,  Ion Creangă, Ciprian Porumbescu, iar ca publicaţii se poet aminti cercul literara Junimea. Mitropolitul Mihai Şaguna înfiinţează ASTRA, apar ziare şi reviste în limba română şi prima Enciclopedie română. Cele mai importante personalităţi sunt Ioan Slavici, Panait Istrati, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, George Bariţiu. Badea Cârţan. Secolul XX  este considerat o epocă de aur în cultura României, în armonie cu cea occidentală. Se pot aminti Constantin Brâncuşi,  Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu,  Camil Petrescu, şi numeroase alte nume. George Topîrceanu, Tudor Arghezi, George Bacovia  Nicolae Iorga, George Enescu, Victor Babeş Constantin Parhon  Gheorghe Ţiţeica  şi alte personaje importante  şi-au adus aportul în diferite domenii fiind valori şi peste hotare. Facem o paranteză în care prezentăm în mod succint lucrarea lui Dumitru Cornilescu[19](1891- 1945), care traduce Biblia în limba română şi este publicată la Bucureşti în anul 1821. El  este „considerat de arhimandritul Iuliu Scriban (redactorul-şef al revistei Biserica Ortodoxă Română), drept „un om deprins a scrie şi a exprima ideile cât se poate de limpede şi de corect” („Cărţi şi reviste” în BOR, dec. 1921, p. 239), sau „cel mai harnic dintre teologii tineri pe ogorul scrisului creştinesc.” „(„Studiul pastoralei în biserica românească” în Revista teologică, anul XII, ian -martie 1922, nr. 1-3, p. 15)”. Biblia, traducerea  Cornilescu este prezentă în confesiunile protestante şi neoprotestante, traducere care la început a fost aprobată, dar mai târziu nu a mai fost acceptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Preotul Cornilescu a părăsit Biserica Ortodoxă[20] fiind unul dintre fondatorii Bisericii Evanghelice. Cornilescu face exact acelaşi lucru pe care l-a făcut Luther pentru poporul german, a pus Scriptura la îndemâna poporului român, iar impactul nu a fost de neglijat. Traducerea Bibliei scrisă de Cornilescu a avut un număr mare de tiraje şi reeditări fiind apreciată. Din cauza divirgenţelor doctrinare Dumitru Cornilescu este nevoit să părăsească ţara şi moare în exil în Elveţia în anul 1975. Motivaţia sa a fost rostită prin cuvintele şi  „….. este sintetizat în întrebarea pe care şi-a pus-o: „Dacă viaţa creştină a poporului izvorăşte din cunoaşterea Bibliei, iar eu nu pot înţelege ce este scris acolo, cum va înţelege oare poporul?”. De asemenea  Biblia tipărită  în 1924 de (Societăţii Biblice Britanice)  a cunoscut tiraje foarte mari fiind răspândită şi cumpărată în  zona din Balcani.  Biserica Ortodoxă a interzis difuzare Bibliei în satele şi comunele din mediul rural. Biblia a suferit numeroase critici cu privire la anumiţi termeni, (preoţi) pasaje din cartea Evrei, cu privire la Preoţia lui Cristos, „aparabatos”  (Evrei 7:24), sau aspecte cu privire la mia de ani din Apocalipsa. Oricum ea a avut un impact major în rândul populaţiei române, fiind folosită în mediile Protestante şi Neoprotestante. De remarcat că pentru mulţi oameni, primul abecedar a fost Biblia. Fără a ignora aportul pe care marile personalităţi ale vremii le-au adus poporului român sub diferite forme, prezentăm cum au ajuns cultele Protestante şi Neoprotestante, şi baptiştii în România[21]. Nu avem un cum să ştim precis şi este greu de descris mişcarea şi evoluţia credinţei baptiste în România, fiindcă s-au petrecut evenimente în grupuri etnice de germani, unguri şi români, principalele convertiri s-au petrecut în diferite regiuni ale ţării. Abia când s-a format România Mare în anul 1919 şi Transilavania s-a alipit la ţara mamă, au apărut date mai precise. Primul baptist ajuns în România a fost Carl Scharschmidt, (anul 1856) care a locuit în Bucureşti.  În anul 1863, August Liebig, pastor baptist german a fondat prima biserică baptistă germană pe str. Popa Rusu nr. 22, clădire ca există şi astăzi dar fiind biserică formată din români. Alţii baptişti din Ucraina în 1864 au format o biserică germană la Cataloi, în Dobrogea.  Un centru al baptiştilor germani  a fost la Tarutino, in Basarabia, fondată în 1875, şi a primit statul de biserică independentă în 1930, şi a înfiinţat o serie de puncte misionare. Din cauza migraţiei mulţi germani au părăsit România şi au plecat în Germania sau America, iar astăzi această lucrare printre minorităţile germane aproape că nu există. O altă zonă prin care baptiştii au pătruns în România este din Ungaria spre Transilvania şi Banat. Astfel Anton Novac, a găsit un grup de reformaţi maghiari, care doreau să studieze Biblia. În anul 1875 Henrich Meyer, conducător baptist din Budapesta a format prima biserică baptistă în Transilvania la Salonta. Printre cei care s-a botezat a fost şi Mihai Cornea, care a devenit ulterior un evanghelist. El a predicat Evanghelia atât la unguri cât şi la români. În Transilvania de azi (1997), există un număr mare de credincioşi baptişti, grupaţi în partea de Vest a României. Biserica baptistă maghiară din Oradea are 1 100 de membri, în timp ce Biserica Baptistă Româna Emanuel tot din Oradea are 3000 de membri, la care sunt afiliate un liceu baptist, Institutul Biblic Emanuel şi un orfelinat. Baptiştii au pătruns în „fostul regat”, mai târziu prin 1909 la Jegalia în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe. Constantin Adorian (1882-1954), un român cu teologice la Hamburg in Germania, la întoarcerea în ţară s-a alăturat Biserici Germane şi a început o lucrare de misiune printre români în anul 1912. După întregirea ţării (1918), baptiştii din România s-au unit şi au format Uniunea Bisericilor Baptiste din România, dar din pricina că fiecare grup etnic a avut interese proprii, colaborarea a fost dificilă. Atât germanii, maghiarii şi ruşii/ucrainenii şi-au făcut propriile asociaţii. La constituirea Uniunea Bisericilor Baptiste din România, baptiştii au editat o revistă, iar în anul 1921 s-a deschis primul seminar în Transilvania la Buteni, dar din motive bine întemeiate Seminarul s-a  mutat la Bucureşti. În urma Conferinţei de la Londra Asociaţia „Southern Baptist” din America, şi-a asumat rolul de a susţine lucrarea de misiune în România, iar în anul 1923 trimite primul misionar în România, şi a cumpărat un teren pentru clădirea Seminarului. De asemenea a deschis şi cursurile scolii Misionare pentru femei. Datorită zelului evanghelistic în anul 1930 baptiştii erau în număr de 45.000. Nu se poate neglija impactul pe care aceşti credincioşi sinceri l-au avut asupra societăţi în care trăiau. Ne întoarcem la perioada postbelică[22] după perioada când România a fost sub regimul fascist, şi în urma victoriei armatei roşii a fost instaurat comunismul  care a început o cenzură strictă atât în religie cât şi în cultura română. U.R.S.S. a încercat să suprime libertatea de expresie prin diferite forme culturale şi spirituale, care să corespundă regimului stalinist care se baza pe „realismului socialist”, împrumut de legimitate şi respingerea valorilor tradiţionale. A existat o tendinţă dogmatică care glorifica regimul totalitar, dar s-a încercat şi evitarea cenzurii  de anumiţi autori. Ca şi personalităţi şi marcante se pot aminti Marin Preda, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar  dintre dezidenţi cei care nu au reuşit să emigreze, a trăit cu arest la domiciliu, sau mănăstiri mai depărtate. Operele[23] lor au fost tipărite după 1989, printre cei mai marcanţi  filozofii   au fost Constantin Noica, Petre Ţuţea şi Nicolae Steinhardt. Regimul comunist a făcut eforturi pentru alfabetizarea populaţiei în mod gratuit la toate nivelele de învăţământ. În perioada acesta deşi au fost oameni care au adulat regimul comunist, totuşi s-a ridicat elite care în mod variat şi voalat, au luptat pentru schimbare ca exemple se pot da Doina Cornea, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Elefterie Voiculescu, Octavian Paler şi mulţi alţii. Politica[24] represivă în perioada interbelică a aruncat în închisoare, sau a eliminat fizic sute şi mii de intelectuali. În timpul lui Gheorghiu Dej se punea accent pe  „faptelor măreţe ale luptei poporului în frunte cu Partidul Comunist din România împotriva societăţii burghezo-moşiereşti”, iar între anii 1970 – 1980 se scotea în evidenţă activitatea revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu”. În paralel a avut loc şi a o activitate de educare „a masele largi populare”, sau publicat numeroase cărţi de autori români cât şi de literatură universală. Au apărut edituri „Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Editura Cartea Rusă, Biblioteca pentru toţi, Cartea Românească, Editura Eminescu, Editura Ion Creangă. Biblioteca pentru toţi”, iar cărţile au fost publicate la un tiraj mare şi preţ accesibil, iar în sate şi comune au apărut biblioteci, şi nu puţini au avut biblioteci personale. Cărţile au fost cenzurate şi era necesar să corespundă idealurilor comuniste. În paralel s-a dezvoltat şi teatrul românesc, exemplu Teatrul Naţional, finanţate de către stat şi festivalul Cântarea României. Au funcţionat şi teatre în afara capitalei  la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Târgu Mureş, în plus „au funcţionat filamonici orchestre simfonice, ansambluri folclorice, orchestre de muzică populară sau uşoară, trupe de muzică uşoară”. Cinematografia a avut şi ea un rol deosebit prin Centrul de producţie cinematografică Buftea, dar pe lângă cerinţele sistemului apar „opere cinematografice ca  Pădurea spânzuraţilor în regia  Liviu Ciulei Moara cu noroc în regia lui Victor Iliu, Dacii în regia lui Sergiu Nicolaescu” şi alţii. Românii aflaţi în exil au creat diaspora, iar cei mai importanţi sunt „Eugen Ionescu  Mircea Eliade  Emil Cioran ….Ştefan Lupaşcu  Sergiu Celibidache” şi alţii, care au fost boicotaţi de regimul comunist. România s-a bucurat şi de un tezaur folcloric, tradiţii şi mitologie care cuprind basme, poeme, cu referinţă la „dragoste, credinţă, regi, prinţese, şi vrăjitoare”. Se mai păstrează balade, colinde, mărţişorul, sau  Paparuda, Ursul şi Capra din iarnă, care se pare că au o origine necreştină. Ioan Creangă scrie o serie de poveşti din folclor, Vasile Alexandri se remarcă cu Mioriţa,  se poate aminti şi Petre Ispirescu şi alţii,  fiind  imposibil să cuprinzi totul. Dacă ne reîntoarcem la Spiritualitatea din România se pot observa câteva aspecte esenţiale. Aproximativ între secolele VII – XI, poporul român aflat în calea popoarelor migratoare, deşi creştinat încă din perioada ocupaţiei romane, nu are posibilitatea de consolidare a existenţei statale şi să-şi afirme cultura şi spiritualitatea, sau religia. Extinderea  ungurilor în Ardeal,  şi invaziile pecenegilor şi  tătarilor au întârziat şi ele formarea statelor româneşti. În această perioadă românii s-au aflat între două lumi total opuse, Occidentul Catolic şi Răsăritul Bizantin. Spiritualitatea română a fost înrâurită  de lumea creştină ortodoxă – greacă si pravoslavnică, de o minoritate de români catolici de ambele rituri romană şi mai cu seamă unită, şi de comunităţi de români „protestanţi, mai ales apartenenţi la biserici neo-protestante, ca cea penticostală, baptistă, adventistă, creştină după Evanghelie etc, dar majoritatea sunt ortodocşi peste 90%.” În pofida  scăderii practici religioase Biserica ocupă un loc important în ochii poporului român şi se remarcă în mod deosebit. Preotul Dumitru Stăniloae  ca şi teolog ortodox de o înaltă ţinută etică şi morală şi se mai poate aminti şi biserica din Borzeşti. De asemenea mănăstirile,  bisericile de lemn ocupă un loc important şi se pot aminti cele mai de seamă şi remarcabile ca  Moldoviţa, Putna, Suceviţa, şi Voroneţ, în Muntenia, Catedrala Curtea de Argeş, în secolul 18, cu Biserica Stavropoleos din centrul Bucureştiului, mânăstirile de la Snagov şi de la Sâmbăta de Sus, în Transilvania, care sunt exemple clasice. S-au construit castele de exemplu  Castelul Bran,  Castelul Peleş. Saşii şi secuii şi-au adus şi ei contribuţia la spiritualitatea românească.  De asemenea s-au descoperit fortăreţe dacice în Munţii Orăştie, s-a construit, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria şi Palatul Regal. La rândul ei Mass – media s-a  dezvoltat chiar întreţinută de către Stat ca „Televiziunea Română, Radio România Actualităţi (post public de radio), mai multe publicaţii săptămânale şi lunare şi o firmă de distribuţie a presei (Rodipet)”,  există Cotidianul, Adevărul, Gândul, ProTV, Acasă, TV Antena 3. etc. Nu se poate neglija aportul dus de către personalităţile amintite mai sus, chiar dacă au fost de confesiuni diferite.  Din păcate bisericile tradiţionale s-au axat pe dogme ca  Confirmarea[25] şi pocăinţa,  Ungerea, ordinarea şi căsătoria Cultul fecioarei  Invocarea sfinţilor, Moaştele şi cultul icoanelor , Purgatoriul Indulgenţele etc, care depărtat poporul român de învăţătura Noului Testament. După  revoluţia din 1989, România[26] scăpată din chingile comunismului a devenit o ţară deschisă tuturor posibilităţilor, privită mai ales sub aspectul negativ al influenţelor americane, occidentale, sau orientale. Până în 1989, în ţară printre alte lucruri de import, în principal erau interzise pentru a fi introduse în ţară trei lucruri: arme, droguri şi biblii.  După acest moment ţara a fost realmente invadată cu absolut orice începând de la lucruri materiale, până la aspecte care vizau domeniul cultural  spiritual şi religios. Pentru mentalitatea românului tot ce este străin este şi bun. Multe dintre realizările românilor, în plan spiritual sau cultural, au rămas în uitare.  În România interesul pentru cultura şi religia orientală există de multă vreme. Despre guru se credea că este dovada vie că Dumnezeu se manifestă în carne în epoca contemporană şi a-i  urma exemplul însemna să faci posibilă dobândirea idealurilor spirituale ale divinităţii. Dacă voiai să fii iniţiat în  cunoaşterea zeilor, atunci trebuia să urmezi învăţăturile acestui guru, căci el era cel care putea conduce la  Dumnezeu. Căutătorul sincer auzea o voce interioară, şi această voce îl conducea la un guru care urma să aibă  o influenţă asupra direcţiei speciale pe care trebuia s-o urmeze viaţa sa. El continua să ducă o viaţă normală,  dar gurul lui îi recomanda să-şi facă sadhana, sau exerciţii spirituale, mai ales în timpul sfârşitului de săptămână.  Unii adepţi înflăcăraţi şi-au abandonat modul obişnuit de trai şi s-au consacrat în întregime căutării contopirii  sufletului cu Dumnezeu[27]. Mircea Eliade a dezvoltat aceste ideii[28], „profunde  şi inedite”, ele având în general un ecou modest,  dar abia mai târziu în zilele noastre ele au luat un avânt considerabil. De fapt ele primează în gândirea multor credincioşi cochetând cu ele, şi acest lucru este periculos. În acest amalgam[29] de religii creştine şi necreştine se pune serios întrebarea cum să ştiu ca şi creştin ce anume este păcat şi ce nu este. Această întrebare pertinentă implică cel puţin două lucruri. În primul rând sunt lucruri despre care Biblia spune în mod clar că sunt păcate în pasaje din Vechiul Testament cât şi în Noul Testament cum ar fi Proverbe 6:16-19, Galateni 5:19-21, 1 Corinteni 6:9-10, din care rezultă fără îndoială că aceste sunt păcătoase. Domnul nu este de acord cu crima, adulterul, minciuna, furtul, etc, iar Biblia spune fără echivoc că sunt păcate. În al doilea rând o problemă dificilă este de a determina ce anume este păcat, sau nu este în condiţiile în care Biblia nu face referinţă directă la anumite practici sau subiecte. Totuşi există principii general valabile pe care Biblia le oferă credincioşilor care dă o direcţie pentru alegerea în viaţa de zi cu zi în sensul binelui sau răului, a fi corect sau greşit cu privire la diferite activităţi sau alegeri. De exemplu Biblia ne sune cu privire la timp că este important pentru noi. Coloseni 4:5 „Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea”. Dacă se pune în faţă o fericire imediată sau o stare de binecuvântare veşnică, alegerea ne aparţine şi ne vom orienta spre o fericire viitoare. De asemenea  noi zidim pentru că acesta este rolul nostru, iar distrugerea altor persoane ţine de altă persoană Efeseni 4:29  „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud”. Un alt aspect este dacă ceea ce facem este sub aspectul binecuvântării spirituale ale lui Dumnezeu şi le poate folosi în realizarea scopurilor Sale 1 Corinteni 10:31 „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”, de asemenea tot ce nu vine din încredinţare, bazat pe Biblie este păcat (Romani 14:23). La fel dacă trupul nostru şi sufletul au fost răscumpărate de păcat ele aparţin lui Dumnezeu şi trebuie respectate ca atare (1 Corinteni 6:19,20), iar implicit acest lucru este determinat de mintea noastră. Un alt aspect este cel al relaţiilor în societate în biserică, faţă de noi înşine dar cea mai importantă este relaţia cu Dumnezeu. Dar relaţia cu Isus Cristos şi cu Dumnezeu este definită prin relaţia noastră cu semeni, şi nu trebuie să le dăm prilej de păcătuire „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine” (Romani 14:21; 15:1). Pe de altă parte dacă sus Cristos este Mântuitorul nostru personal şi Domnul nostru, El trebuie să aibă prioritate, nu ambiţiile, plăcerea sau altceva ci Domnul Isus Cristos trebuie să aibă autoritatea în viaţa noastră (1 Corinteni 6:12) sau altă referinţă  Coloseni 3:17  „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl”. Pare greu dar un creştin Născut din Nou prin Duhul Sfânt  poate să facă aceste lucruri. Am văzut pe firul sinuos al istorie, personalităţi care s-au luptat pentru identitatea poporului român şi implicit şi pentru credinţa creştină, influenţele fiind reciproce.

3) LITERATURA. Dacă atunci când am vorbit de cultură şi identitatea poporului român care s-a luptat pentru ea, am prezentat pe scurt formarea primelor principatelor româneşti, oameni din diferite domenii, care şi-au adus aportul la formarea statului Român aşa cum este azi şi au contribuit prin lucrări şi descoperii  prin care au fost apreciaţi şi peste hotare, în aspectul de faţă vom reaminti în mod succint oameni care şi-au adus aportul în literatură. Un creştin indiferent de confesiune trebuie să cunoască aceste lucruri şi în acelaşi timp să rămână un copil a lui Dumnezeu. Cel mai vechi document[30] păstrat în limba română este o scrisoare din 1521 care a fost trimisă de Neaşcu din Câmpulung judelui de la Braşov. Deşi tradiţia afirmă faptul că creştinismul a fost adus  pe meleagurile noastre de apostolul Andrei, primele scrieri  religioase din Biserica Ortodoxă, au fost aduse în ţară de slavi. Textele religioase din secolul XV de origine slavonă au fost  „Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, Psaltirea Hurmuzaki şi Codicele Voroneţean” , iar copiile au fost făcute în Moldova. Dacă prima carte tipărită[31] a apărut în urma descoperirii unei prese tipografice de către „Johannes Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg (n. 1398 – d. 3 februarie, 1468)”, la noi în România[32] a apărut mai târziu şi a fost prima carte religioasă în slavonă  în 1508, Liturghierul lui Macarie, şi mai târziu Catehismul de la Sibiu din 1544, care s-a pierdut. Mai apar Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553), Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi. Apar şi traduceri greceşti şi slavone în secolul al XVI-lea. Dosoftei, în secolul al XVI-lea a scris cele mai cunoscute poezii -româneşti.  S-a publicat prima „Biblie în limba română (doua jumătate a secolului al XVI-lea), în 1582 în Orăştie a Paliei de la Orăştie – o traducere a primelor cărţi ale Vechiului Testament – de Diaconul Şerban (fiu al Diaconului Coresi) şi Marien Diacul”. De asemenea „Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordasi,” din limba maghiară. Întreaga Biblie în română a fost publicată la Bucureşti  abia la sfârşitul secolului al XVII-lea în 1688, numită şi Biblia de la Bucureşti[33]. Ea are  ca şi temelie traducerea Vechiului Testament  de Nicolae Milescu între anii 1661–1668. Se observă suficient de uşor accentul pus pe literatura religioasă. Din Polonia este introdus umanismul european în secolul XVII de către Miron Costin care scrie o cronică a istoriei Moldovei, fiind precedată de Grigore Ureche, şi de Ion Neculce. Dimitrie Cantemir, este tot umanist,  scrie istoria Moldovei şi a ţării Româneşti dar şi istoria Imperiului Otoman. Se mai remarcă Constantin Brâncoveanu care a fost martirizat de turci împreună cu întreaga familie. Imperiul Otoman nu a permis ca boierii locali să fie domnitori şi a impus negustori greci  din Istambul ca domnitori în Ţara Românească şi Moldova, perioadă denumită şi fanariotă. Cultura greacă influenţează literatura română şi se pot aminti nume ca Ienăchiţă,  Alecu Văcărescu, Anacreon, anecdotele lui Anton Pan, care scriu în stil poetic antic şi apare gramatica limbii române, sunt scris comedii şi iese în evidenţă folclorul balcanic adus  de turci în ţările române. În generaţia următoare Iluminismul îşi pune amprenta şi ca reprezentanţi pot fi amintiţi Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu. În Europa apare naţionalismul, care se răsfrânge ca idei şi la noi.  Astfel se iniţiază şi la noi o Renaştere naţională. Scriitori  români participă la mişcarea  naţională şi participă la revoluţiile din anii 1821 – 1848, astfel Originea românilor este luată în discuţie, iar în Transilvania se înfiinţează Şcoala Ardeleană, cu impact asupra limbii române şi se deschid şcoli în limba maternă. Românii care au studiat în străinătate, în Occident, reduc influenţa greacă şi orientală, şi în Ţara românească se remarcă „Ion Heliade Rădulescu, care fondează o publicaţie în limba română, iar mai târziu Societatea Filarmonică,, care înfiinţează Teatrul Naţional Bucureşti. Nicolae Bălcescu scrie prima monografie istorică, iar Alecu Russo scrie un  poem patriotic în proză şi Dimitrie Bolintineanu  scrie legenda istorică. Aşa se pune baza romanului românesc, iar ca autori amintim pe  „Pantazi Ghica, V. A. Urechia, Nicolae Filimon, B. P. Hasdeu, care scrie prima dramă, iar Alexandru Odobescu nuvela istorică şi eseul”. În secolul XIX se remarcă Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu. Poezia lui Eminescu avea ca rădăcini tradiţia românească dar a fost influenţat de filozofia germană şi tradiţiile hinduse. Reamintim faptul că în majoritatea lor scriitorii au fost credincioşi. Se înfiinţează „Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863”, şi ies în evidenţă scriitori de valoare ca Ion Luca Caragiale, care scrie comedii,  Ion Creangă, cu poveştile sale nemuritoare şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Apar curente literare ca Romantism, Poporanism, Sămănătorism. Perioada  interbelică este considerată epoca de aur cu privire la dezvoltarea romanului.  Sunt tipărite  opere ca Răscoala  de Liviu Rebreanu, şi Pădurea Spânzuraţilor publicată în 1922. Apar scriitori ca Hortensia Papadat Bengescu (Concert din muzică de Bach), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), George Călinescu. Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu şi George Bacovia, Lucian Blaga, Mircea Eliade iar „romanele lui dezvăluiesc un simbolism mistic, de factură pre-creştină, păgână”. Tristan Tzara, a fost eseist francez şi fondează dadaismul, pe care îl abandonează în favoarea suprarealismului şi marxismului, iar cultura română este conectată la cultura Occidentului. Astfel se tinde spre modernism. Avangardiştii români sunt reprezentaţi de „Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Grigore Cugler, Benjamin Fundoianu, Aurel Baranga, Gellu Naum, Ilarie Voronca, Ion Vinea. Au existat trei mari genuri : Genul epic Genul liric  şi Genul dramatic, iar ca şi curente literare sunt „Romantismul Expresionismul Suprarealismul Semănătorismul Modernism Postmodernism Fracturism” Dintre marii  scriitori reamintim Tudor Arghezi,  George Bacovia,  Lucian Blaga,  Mircea Eliade,  Ion Barbu,  Vasile Voiculescu. Perioada comunistă a fost mai dificilă, dar tot au existat scriitori care s-au impus. Printre cei mai de seamă se poate aminti Marin Preda cu Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni, şi alţii ca Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana. Nu se poate preciza că ei au fost creştini şi în inimă, dar s-au opus tacit comunismului. Românii din diaspora îşi aduc şi ei contribuţii prin operele lor şi amintim pe Eugen Ionescu  cu teatrului absurdului, Emil Cioran, iar „O excepţie este Mircea Eliade care scrie şi în limba română (abatere de la regulă făcând lucrările ştiinţifice,  istoria religiilor şi filozofia miturilor). De asemenea „În 2009, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat scriitoarei germane, orginare din Banat, Herta Müller”. În Literatura contemporană se găsesc o lungă serie de scriitor din care cităm o parte : ”Gabriela Adameşteanu, Linda Maria Baros Nicolae Breban, Augustin  Buzura Gheorghe, Crăciun George, Cuşnarencu Emilian,  Galaicu-Păun, Radu Pavel, GheoRadu,  Pavel Gheo, Mugur Grosu, Marius Ianuş, Florin Iaru, Nicolae Iliescu, Ion Iovan, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Dan C. Mihăilescu, Marin Mincu, Ion Mureşan, Marta Petreu, Petruţ Pârvescu, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu, Sorin Preda, Doina Ruşti, etc[34]. De asemenea diferite curente filozofice, au avut impact asupra educaţiei creştine.[35] Ele pot fi enumerate pe scurt ca Umanismul care este un curent filozofica ce pune în centrul universului pe om şi toate punctele de referinţă se fac la om, iar căutarea adevărului şi moralitatea se orientează  spre interesele umane. Umanismul respinge credinţa în supranatural şi credinţa în divinitate. Ei se orientează pe educaţia copiilor pentru a fi mai umani, dar ignoră starea de păcat a omului Psalmi 51:5  „Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea”. Un alt curent filozofic este Idealismul, care se concentrează pe mintea omului. Conform idealiştilor tot ce există se datorează spiritului uman, iar realitatea se poate cunoaşte doar prin idei, şi numai experienţa umană ne poate da o imagine a realităţii. Dar întrebarea care se pune este faptul că realitatea nu există dacă nu este percepută de om, pentru că omul a fost făcut abia în ziua a şasea, iar până atunci ? Geneza 1:16  „Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele” (  ziua a patra). Realismul pe de altă parte se bazează pe faptul că realitatea, porţiuni din univers pot fi percepute prin simţuri şi cercetare ştiinţifică. Aristotel printre altele susţine că universul este monism, şi respinge dualismul idealist. Adevărul poate fi cunoscut prin observare obiectivă, probe, descriere empirică şi analiză statică. Dar dincolo de realităţile percepute de om nu mai există nimic ?  2 Corinteni 12:2  „Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)…. a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. Pragmatismul pe de altă parte susţine că omul este capabil să rezolve problemele pe baza experienţei, iar omul este produsul mediului înconjurător, apropo de teoria evoluţiei, iar succesul omului derivă din experienţe prin aplicarea lor corectă, iar rezultatul îi conferă valoarea de adevăr. Dar istoria şi natura umană contrazice acest lucru, istoria omenirii este mai mult o istorie a războaielor dintre diferite imperii sau civilizaţii. M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce stătea pe el se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului. (Apocalipsa 6:8). Pavel recunoaşte şi el că Romani 7:18  „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Un alt curent filozofic este Existenţialismul,  un curent filozofic care afirmă faptul că realitatea este determinată de individ, iar moralitatea este înscrisă în om, iar omul există doar prin propriul efort, iar din perspectiva fârşitului,  este înstrăinat şi nu are op posesiune a sinelui, ceea ce nu este adevărat „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”, (Evrei 9:27). Naturalismul este concepţia materialistă despre lume şi viaţă care neagă tot ce nu este materie. Prin acest lucru el neagă existenţa lui Dumnezeu, a sufletului şi a vieţii dincolo de moarte. Cunoştinţele se dobândesc prin cunoaşterea lumii materiale dar…. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”. (Evrei 4:12) Această formă de „umanism ştiinţific” a influenţat ştiinţa şi economia şi a înlesnit apariţia darwinismului şi a marxismului. Din pricina lui procesul de secularizare a societăţii s-a intensificat şi şi-a pus amprenta în şcoli şi viaţa personală.  Naturalismul oferă o imagine falsă a realităţii obiective. Liberalismul, se află la cealaltă extremă a naturalismului şi încearcă un creştinism mai uşor de acceptat, omul rămâne etalon de măsură pentru toate lucrurile, iar omul ca şi individ este liber să aleagă propria libertate. Biblia spune altceva. „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, (Deuteronomul 30:19), aspect valabil şi astăzi. El consideră că mesajul din Scriptură trebuie dezbrăcat de conceptele mitice care nu se mai potrivesc cu omul modern din ziua de astăzi. Behaviorismul, este un curent filozofic care pune accentul pe control şi nu pe libertatea umană. În urma obţinerii unor performanţe care sunt condiţionate de sancţiuni sau recompense, se ignoră iniţiativa personală şi existenţa „omului lăuntric”. El nu ia în considerare voinţa liberă ci doar comportamentul condiţionat. El încearcă să înlăture influenţa părinţilor şi profesorilor, cu  instituţii şi tehnologie dar şi el este contrazis de Scriptură. „Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!” (Proverbe 1:8) şi contrazice  ce spune Biblia. Aceste curente filozofice desacralizarea învăţătura creştină, în societatea de azi în care absolutul devine relativ, iar valorile creştinismului sunt minimalizate. Ele nu oferă decât  „valori palide”, sau surogate pentru creştin şi societate. Biblia este aceea care oferă viaţă : Isaia 55:1  „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! 2  De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, deci, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase”. Şi Pavel vede pericolul  care exista atunci şi acum cu privire la curentele filozofice „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”. (Coloseni 2:8) Doar ancorarea creştinului în învăţăturile Scripturii, îl face să aibă o bază solidă pentru o viaţă creştinească. Din păcate şi azi au apărut o serie de scrieri literare,  şi elemente necreştine care sunt un pericol pentru fiecare creştin.  Literatura de ficţiune a apărut mai de mult, ştim că nu este adevărată, dar acum a părut şi literatura creştină de ficţiune[36] şi pentru mulţi există o periculoasă extindere de la Cuvântul lui Dumnezeu în domeniul imaginaţiei. Dar realitatea este alta : Psalmi 18:30  Căile lui Dumnezeu Sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Literatura de proastă calitate este consumată în detrimentul unor opere care fac parte din Literatura Universală, sau a Bibliei şi în care există valori mult mai reale.  Ioan 17:3  Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Pe de altă parte cultele eretice asaltează creştinii cu o serie de manuale, broşuri, tractate. Ca exemplu avem Martorii lui Iehova cu „Turnul de veghe” care şi-au dat seama că sunt milioane de creştini declaraţi,  care nu sunt suficient de bine ancoraţi în Scriptură, fiind uşor să se desprindă de Biblie, pentru a adera la secta lor.[37]  Scriptura ne avertizează asupra acestor aspecte. Coloseni 2:8  Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Şi alte secte au înţeles acest lucru şi asaltează creştinismul cu literatură specifică. Doctorul Koch afirmă faptul că se merge şi mai departe şi face afirmaţia că în spatele multora mişcări pseudo – creştine, sau necreştine, citirea cărţilor ocultice şi aderarea la aceste mişcări, este un lucru periculos, persoana în cauză poate deveni medium, cu grave consecinţe asupra spiritualităţii.[38]  Cartea sa Be Here Now (Fii aici acum), un ansamblu de meditaţii şi tehnici în care se regăsesc multe imitaţii ale  creştinismului, a fost pe placul publicului. Dar vorbeşte în ea despre căutarea pură a credinţei şi despre  puritatea credinţei. Totuşi, în ochii iniţiatului (cum era Richard Alpert),  acest bătrânel scund era o personificare a iluminării universale. Pe el – şi pe discipolul său, Richard Alpert (acum  Baba Ram Dass) – trebuie să-i asculte lumea.[39] 2 Timotei 4:3  Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. 4  Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Din păcate acesta este un adevăr crud  şi real.

4). SPORTUL.   A face sport nu este un lucru rău în sine, dar au apărut elemente noi care înseamnă mai mul decât sport în sensul că s-au înfiinţat tot feluri de cluburi şi societăţi care practică carate, yoga (în care realitatea ultimă este Brahma, care este un zeu hindus, deci un demon)[40], arte marţiale[41],  tot felul de meditaţii, cursuri de folosire a bioenergiei, iar în spatele acestui paravan se ascund tot felul de secte şi culte eretice dintre care unele cochetează cu  forţele ocultice. Bineînţeles tineretul este atras în primul rând, dar şi alte persoane în etate care aspiră la tot feluri de lucruri noi şi inedite, şi care nu au un orizont spiritual suficient de clar. Scriptura este clară în acesta privinţă. Evrei 12:2  Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Dacă sporul rămâne la nivel de activitate sportivă în sine, fără a tinde spre performanţă, şi nu mă refer aici ca exemplu la,  fotbal, box, alergare, etc este un lucru bun. Nu există nici o problemă în a dobândi o cupă de aur, argint sau bronz,  dar în privinţa  artelor marţiale lucrurile se schimbă, prin faptul că presupune dobândirea unor puteri specifice, dobândite prin contactarea forţelor demonice, iar lucrul acesta este păcat. Rămâne întrebarea dacă sportul[42] este permis credincioşilor, şi ce fel de sport. Biblia nu dă indicaţii suficient de clare la ce fel de sport poate să participe credinciosul, dar deşi vorbeşte despre deprinderea trupească în mod pozitiv,  pune pe primul loc evlavia. 1 Timotei 4:8  „Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucît ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare”.  Este necesară şi menţiunea că sportul din timpul apostolilor sau a Biserici Primare diferă mult de sportul care se practică astăzi. Pavel dă ca exemplu antrenamentul fizic pentru a ilustra lupta spirituală, şi este greu de crezut că analogiile sunt antagonice. 1 Corinteni 9:24-27, “Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul”. Şi mai există versete prin care Pavel îi îndeamnă pe creştini la luptă spirituală, folosind termeni sportivi 2 Timotei 2:5, “Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli,”  sau 2 Timotei 4:7, “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” În consecinţă nu este ceva greşit în a face exerciţii fizice, sau a practica diferite sporturi pentru menţinerea  unui trup sănătos, sau chiar a face sport de performanţă. Biblia ne îndeamnă să avem grijă de trupurile noastre. Efeseni 5:29 „Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag…”. De asemenea avertizează omul cu privire la lăcomie (Deuteronom 21:20,… 2 Corinteni 10:5), şi ne avertizează cu privire la  deşertăciune (1Samuel 16:7, 1 Petru 3:3  „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, 4  ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel din exerciţiile fizice îmbinate cu o alimentaţie potrivită, va rezulta un trup sănătos, dar va avea prioritate ce este în inima omului. De la sportul  în sine la care face referire Pavel pentru a ilustra lupta spirituală trecem la ceva mult mai important la viaţa creştinului, care este descrisă de Pavel în termeni de luptă şi alergare. Dar pentru acest lucru avem nevoie de absoluturi, la care să ne raportăm. Ca şi creştini Biblia indică etica creştină[43], descrisă cel mai bine în Matei cap 5-7, numită şi Predica de pe Munte, care creionează caracterul pe care trebuie să îl aibă un creştin. Etica creştină este evidenţiată şi în cartea Coloseni 3 : 1-6 , 1  „Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. 2  Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. 3  Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. 4  Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. 5  De aceea, omorâţi mădularele voastre care Sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli. 6  Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. Atunci când avem dileme este suficient să apelăm la etica creştină prezentată în Biblie. Etica este un set de legi  pe care Biblia le dă în cazul de faţă, iar morala este starea unui individ  sau a unei naţiuni la un moment dat. Dar astăzi semantica termenilor este suprapusă în mod intenţionat, tocmai ca punctul de referinţă să dispară fiind înlocuit de om finitul şi schimbarea din el. „Știința definește etica ca un set de principii morale, studiul moralității”, iar etica creştină cuprinde principiile derivate, după care ne ghidăm în hotărâri şi acţiuni. Cuvântul lui Dumnezeu nu acopere toate situaţiile prezente, dar principiile biblice rămân şi le punem în aplicare. Biblia nu face referinţă direct la droguri deşi există aluzii asemănătoare Isaia 5:11  „Vai de cei ce dis-de-dimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed până tîrziu noaptea şi se înfierbântă de vin”!, dar există principii creştine din care ne putem da seama ce este bine sau greşit. În primul rând Biblia ne spune că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt 1 Corinteni 6:19  „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri”? În acest caz folosirea drogurilor duc la distrugerea templului lui Dumnezeu, adică a trupurilor noastre, deci se distruge şi trupul dar în primul rând sufletul, şi acest lucru nu îl onorează pe Dumnezeu. Da asemenea drogurile sunt ilegale în multe ţări, iar noi trebuie să ne supunem autorităţilor, iar dacă devin legale, nu suntem obligaţi să le consumăm. În caz că o facem călcăm principiu Scripturii. Multe dintre regulile de viaţă le găsim în Coloseni cap  3, iar în unele cazuri trebuie să  ne frământă şi să facem săpături adânci pentru a înţelege voia lui Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să însoţească citirea şi studierea Scripturii. Duhul Sfânt are un rol bine determinat în viaţa credinciosului pentru că El  „în legătura cu cei credincioşi El[44] regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14, Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15, 1 Ioan 2:20,27) şi este arvuna noastră (Efes. 1:14). Credinciosul trăişte prin Duhul Sfint, si duce un mod de viata in conformitate cu ceea ce Duhul Sfint vrea, (Galateni 5:16; 25; Efeseni 5:18)”. Deci Scriptura ne va ilumina în hotărârile pe care le luăm 1 Ioan 2:27  „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Biblia este autosuficientă pentru conduita în viaţa creştină, indiferent de cultură, loc geografic sau timpul istoric în care trăim, conform cu etica şi principiile creştine. În mod inevitabil[45] se ajunge la o luptă spirituală pe care fiecare credincios o duce împotriva lui Satan  a îngerilor lui şi a naturii păcătoase din om Efeseni 6:12  „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti”. Această luptă spirituală sau se exagerează sau se subestimează prin importanţa ei. Unii dintre credincioşi dezaprobă fiecare conflict sau păcat, iar orice idee legată păcat este legat de demoni trebuie depărtată. A doua greşeală este că se ignoră de mulţi credincioşi domeniul luptei spirituale, sau că lupta se dă cu puteri spirituale când Biblia nu afirmă aşa ceva. O înţelegere corectă este menţinere unui echilibru biblic în privinţa aceasta. În unele cazuri Isus a scos demoni din oameni, iar altă dată a făcut vindecări, fără menţiunea aspectelor demonice. Şi Pavel   face referire la păcatul şi lupta împotriva propriei persoane (Romani 6), dar şi să poarte război împotriva celui rău (Efeseni 6:10-18). Din Efeseni   se poate învăţa că  puterea noastră stă în Dumnezeu, armura lui ne protejează, iar ţinta este împotriva forţelor demonice din lume.  Ca şi exemple se pot lua este din Iuda 9 în care arhanghelul Mihail îl mustră pe Satan, deşi era cel mai puternic înger, îl mustră în numele şi autoritatea lui Dumnezeu, iar mai târziu în Apocalipsa 12:7-8 Mihail îl înfrânge pe Satana. Şi noi numai într-o relaţie cu Cristos avem autoritatea luptei în numele Său. De asemenea în Efeseni 6:13-18 ni se prezintă  armele noastre ca cingătoarea adevărului, platoşa neprihănirii, râvna evangheliei păcii, scutul credinţei, coiful mântuirii, sabia Duhului, şi rugăciunea, care este o armură spirituală (prezentată prin analogie, cu armele din timpul lui Pavel), arme de care trebuie să ne folosim. Vestirea Evangheliei în modul de atac trebuie să fie Cuvântul lui Dumnezeu şi victoriile spirituale sunt posibile prin rugăciune. La momentul ispitirii din pustie Isus, dar şi în alte ocazii,  îi răspunde lui Satana cu citate din Scriptură, iar Diavolul nu a reuşit să-l învingă. În sensul acesta comportarea  lui Isus  trebuie să fie un exemplu pentru noi. Un exemplu negativ în lupta spirituală sunt fiii lui Sceva (Faptele Apostolilor 19:13-16), care neavând o relaţie cu Isus Cristos, deşi au încercat să lupte, cuvintele lor nu au avut autoritate divină şi au fost înfrânţi. Ca şi aspecte importante în această luptă spirituală avem câteva elemente importante ca să ne bazăm pe puterea lui Dumnezeu şi nu pe a noastră şi pe Cuvântul lui Dumnezeu. Romani 8:37  „Totuşi în toate aceste lucruri noi Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”.  Dacă ne uităm ce spune în Apocalipsa ce se transmite îngerului din cele şapte biserici, cuvântul esenţial este biruinţa Apocalipsa 2:7  „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Se observă forma de singular, care este necesară în dreptul fiecărui creştin şi a bisericii, deci lupta noastră spirituală[46], sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să prezinte şi o creştere spirituală. Ea se vede în viaţa credinciosului a cărui caracter seamănă tot mai mult cu cel al Domnului Isus Cristos, fiind un proces. Un exemplu foarte bun este descris în 2 Petru 1:3-8,  în care Dumnezeu ne dă puterea cu privire la cunoaştere şi evlavie, prin El avem făgăduinţe mai bune şi ne facem părtaşi firii dumnezeieşti, fugind în acelaşi timp de o lume stricată. Dar şi noi trebuie să ne dăm silinţa ca să unim împreună credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni….. şi se pune şi o condiţie „8  Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos”. Accesată cunoaştere vine din înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu care a fost dat oamenilor pentru zidire spirituală şi creştere. De asemenea în Galateni 5: 19-21  şi Galateni 5: 22-23 sunt prezentate roadele firii pământeşti şi roadele Duhului Sfânt. Este una din cea mai bune oglindă ale Scripturii. Nu se poate trece de la Roadele firi pământeşti la Roadele Duhului Sfânt decât prin Naşterea din Nou care este o lucrare a Duhului Sfânt, care trebuie să se vadă în mod clar în viaţa credinciosului. Isus Cristos ne îndeamnă la desvârşire „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. (Matei 5:48) După procesul mântuirii începe  procesul creşterii spirituale cu ajutorul Duhului Sfânt care locuieşte în noi Ioan 14:16-17, devenim o făptură nouă, 2 Corinteni 5:17  „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”, iar firea veche face loc omului nou în Cristos  (Romani 6-7). Creşterea spirituală este un proces care ţine toată viaţa şi depinde de cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, aplicarea lui, şi umblarea noastră în Duhul Sfânt (Galateni 5: 16-26). Doar cu ajutorul Duhului Sfânt care locuieşte în noi avem posibilitatea să învingem păcatul şi să creştem spiritual.

5). PSIHOLOGIA  – psihologia creştină[47] – Psihologia nu este legată numai de materia din care face parte omul şi nu se reduce la simple reacţii chimice, sau stimuli electrici din creierul nostru, ci ea ţine de partea imaterial din om de sufletul lui, chiar dacă materia în sine îşi aduce aportul ei.  Cuvântul vine din „limba greacă ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = ştiinţă”, ce studiază „comportamentul uman, inclusiv funcţiile şi procesele mentale ca inteligenţa, memoria, percepţia, precum şi experienţele interioare şi subiective cum sunt sentimentele, speranţele şi motivarea, procese fie conştiente, fie inconştiente” . Această  definiţie standard,  nu corespunde întru totul realităţii, ea fiind incompletă, fiind plafonată de însăşi limitarea omului, dar şi mai mult este greu ca omul să se perceapă obiectiv şi deplin pe el însuşi. În cadrul acestei definiţii prezentate mai sus avem câteva aspecte. 1.Avem conţinutul psihic, sau de conştiinţă,  la  un moment dat, element care face obiectul unei funcţii psihice. 2. Funcţiile psihice care sunt modalitatea  specifică a activităţilor conştiente independente de cea ce conţine fondul de idei, afectivitate, temă miez, etc,  de factură psihică. 3. Există  mecanisme psihice, care sunt o modalitate specifică a unor activităţi inconştiente. De asemenea există sfere sau straturi psihice care reprezintă un ansamblu de mecanisme şi funcţii care sunt comune unei anumite funcţii psihice ca e exemplu sfera afectivă, sfera cognitivă, şi altele.  Se mai poate adăuga Tipul psihologic care este o sumă a caracteristicilor fiecărui individ, care ţin de intelect, sentimente, cu caracter voluntar, şi reprezintă personalitatea individului. Modalităţile de adoptare a psihologiei sunt diverse, ca de exemplu psihologia experimentală, în care se foloseşte metode ştiinţifice pentru a descrie şi înţelege, cauze ale relaţiei reciproce, sau a unor procese ca memorarea, învăţarea, sau comportametul social. Psihologia umanistică se ocupă mai mult de investigaţii în ceea ce priveşte calitatea cu privire la experienţele subiective din fiinţa umană. Primul laborator experimental de psihologie a fost înfiinţat de Wilhelm Wundt 1879,  la Universitatea din Lipsca (Leipzig), dar treptat ea s-a desprins de filozofie şi devine o specialitate de sine stătătoare, cu o serie de direcţii diferite, şi sub specialităţi. Dacă face o incursiune în istoria psihologiei, începând din antichitate până în secolul 19, ea era o componentă a filozofiei.  Primele referiri le găsim la Aristotel[48] în lucrarea „Despre suflet” (gr. Peri psychês), iar  „Teofrast defineşte 30 de caractere omeneşti, ceea ce reprezintă prima încercare de tipologie a persoanelor”. Termenul de psihologie este folosit totuşi doar la sfârşitul evului mediu de către Philipp Melanchton  în lucrarea Kommentar über die Seele (1540, Consideraţii asupra sufletului). Dar în teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes „sufletul” nu este amintit de loc. Abia în anul 1740 „Leibnitz menţionează pentru prima dată existenţa unor procese subconştiente”. Părintele psihologiei moderne este considerat  Johannes Nikolaus Tetens, care în  Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Consideraţii filozofice asupra naturii umane şi dezvoltării sale), face o descriere amănunţită a funcţiilor şi proceselor psihice din fiinţa umană, ca caracter de adevăr şi autenticitate recunoscute şi astăzi. Apare şi Psihologia experimentală fondată de Wilhelm Wundt și William James, care îşi îndreaptă atenţia spre comportamentul, dispoziţia umană, în care se includ şi stări patologice, care au importanţă pentru psihologia clinică. Există şi puncte de vedere diferite iar „Școala fenomenologică cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano și Karl Jaspers , iau în considerate procesele psihice  ca fenomene care nu pot fi împărţite, pe când behaviorismul, (Ivan Petrovici Pavlov), priveşte comportamentul uman ca o manifestare condiţionată şi o asociată de stimuli, din care rezultă răspunsuri specifice. Psihologia germană se remarcă prin Max Wertheimer, Wolfgang Köhler) care este o Psihologia configuraționistă (Gestaltpsychologie), care percep viaţa psihică ca un tot unitar. Sigmund Freud  foloseşte metoda terapeutică (Psihanaliza), şi se inaugurează    psihologia abisală. Psihologia umanistă are rădăcini în exitenţialism,  pune accentul pe experienţa individuală şi încearcă să explice esenţa fiinţei umane prin investigaţii calitative (Abraham Maslow), ca o reacţie la behaviorism.  În anul 1960 Anthony Sutich și Abraham Maslow  pun bazele celei de a patra „forţă”, Psihologia Transpersonală , pe lângă behaviorismul, psihanaliza, psihologia umanistă şi psihologia transpersonală. Sutich și Maslow realizează un studiu aprofundat, şi intră în domenii noi ale psihologiei, iar în anul 1968 este scrisă lucrarea Toward a Psychology of Being” (Spre o psihologie a ființei) Şi psihologia umanistă, ca şi celelalte de fapt sunt tranziţionale spre ceva mai mult, numită psihologie transpersonală, trans-umană. Am găsit de cuviinţă să citez aceste personalităţi care şi-au adus aportul în domeniul psihologiei care au influenţat societatea dar şi creştinismul. Folosirea termenului de psihologie se mai află într-o lucrare morală a lui Rudolf Goelenius, scrisă în anul 1553, iar în 1734, Christian Wolff foloseşte termenii de Psihologia empirica şi Psihologia raţionalista, care au fost scrise în lucrări în limba latină. Experienţa psihologică se întâlneşte în mituri, legende, proverbe, ea nu este sistematizată şi este prezentă în  multe genuri de literatura şi filme. În cazul acesta cultura şi tradiţia sunt puse deasupra Scripturii.  Cei care se ocupau de înţelegerea psihicului uman  erau înconjuraţi de taină, mister şi admiraţie, ei fiind şamani, pitia „prezicatoare in fraze enigmatice a viitorului, preoteasa zeului Apollo” şi vrăjitoarele din evul mediu. Dar în sensul acesta Biblia este suficient de clară Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască. (Exodul 22:18), sau Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului lui. (Leviticul 20:6). Revenind la psihologia generală obiectul ei este  „acțiunea coordonată a funcțiilor psihice în procesul învățării precum și în controlul activităților umane”!.  Ca şi procese psihice cu privire la gândirea umană, planificarea dorinţelor, sau luarea unor decizii, ele sunt luate conştient, ele fiind introspective sau retrospective. În modul acesta omul are capacitatea să se înţeleagă pe el însuşi până la o anumită limită dar să înţeleagă în mod relativa  şi alte persoane, respectiv comportamentul rasei umane şi să interacţioneze cu semenul de lângă el. Procesele psihice sunt în principal „procese psihice senzoriale, care înseamnă „senzaţia, percepţia şi reprezentarea, procese psihice cognitive, care sunt memoria, atenţia, limbajul, gândirea şi imaginaţia şi procesele psihice afective, în care se includ afectivitatea, motivaţia şi voinţa”.  David Hume[49], a fost filozof, istoric şi economist, adept al empirismului, reprezentat al Iluminismului,  a criticat dogmatismul metafizic şi religios, el a fost contemporan cu Immanuel Kant şi a resping ideile abstracte care nu vin din realitatea şi experienţa personală. Ideile lui vor influenţa gânditori posteriori ca Albert Einstein  care a afirmat că s-a inspirat din Hume când a formulat teoria relativităţii. Hume[50] foloseşte termenul de „legea asociaţiilor”, când încearcă să explice experienţele omeneşti, relaţiile sentimentele etc, iar rezultatul este generat de legături între timp şi spaţiu – timp, folosim memoria omului. Hume este criticat de Immanuel Kant care are o altă percepţii cu privire la „legea sociaţiilor”, el bazându-se  pe configuraţii matematice, la care se adaugă ipoteze de lucru cu privire la relaţii şi evenimente care pot fi cunoscute prin verificare şi observaţie.  Daca revenim puţin la noţiunile fundamentale ale psihologiei ele sunt Afectivitatea, Atenţia, Comportament, Conştiinţă, Creativitate, Emoţie , Gândire, Cunoaştere, etc, dar se poate adăuga Imaginaţie, Instinct Inteligenţă, Limbaj, Memorie, Reprezentare, Suflet,  Voinţă, dar se pot adăuga şi cele care au caracter patologic ca stresul Psihoze şi Nevroze, sau tot felul de traume sufleteşti. Domeniul este foarte vast, iar fiinţa umană sub aspectul acesta  este încă puţin explorată. Vrem nu vrem psihologia, ca şi alte ştiinţe a influenţat  creştinismul, din păcate în mod negativ. Aşa apărut în scenă modernă şi psihologia creştină care este o altă amăgire a oamenilor. Se face afirmaţia că lumea modernă este influenţată şi modelată de psihologie,[51] în contrast cu avertismentul din Biblie din Iacov 3:13  „Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! 14  Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. 15  Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească.” În cadrul acestei discipline se studiază senzaţiile, percepţia, imaginaţia, afectivitatea, temperamentul, caracterul, etc,  enumerând doar câteva dintre ele, dar care prezintă un teren alunecos, cu un grad mare de risc. Câţi dintre credincioşii care studiază psihologia, au un bagaj mare de încărcătură biblică, literatură creştină, sau teologică, pentru a contrabalansa riscul la care se expun. De-a lungul istoriei au fost numeroase glasuri care au afirmat faptul că filozofia este necesară creştinismului, iar altele au afirmat contrariul. Credinţa sau puterea credinţei poate fi denaturată în scopuri negative, nefiind în acest caz vorba despre credinţa în Dumnezeu.  Matei 12:43  „Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. 44  Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. 45  Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”Golul lăsat în inimă prin abandonarea credinţei, este umplut de parapsihologie, ocultism,[52] etc. În final prin aceste practici se ajunge la o închinare directă în faţa lui Satan. Unii evanghelici au împrumutat psihologia şi metodologia practicilor şi standardelor din lume,[53] în contrast cu ce spune Biblia  în  1 Corinteni 1:17  „De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică”. (Ocultismul şi alte practici necreştine, sunt o rătăcire fiind interzise de Dumnezeu. (Exodul 22:18)şi  în mod categoric ele implică contacte demonice)[54] care sunt ostile creştinismului.  Se pune întrebarea pertinentă în ziua de azi dacă un creştin trebuie să consulte un psiholog sau în psihiatru[55] în cazul unor boli patologice de natură psihică. Mulţi dintre creştini apelează la psiholog (sau sunt obligaţi să facă acest lucru în vederea ocupării unui post) şi în cazul unor tulburări de natură psihică ca depresie sau anxietate. De asemenea în urma unor crize existenţiale, tragedii în viaţă, sau alţi factori, omul poate ceda nevrotic sau psihic. De asemenea există  psihologi, psihiatri, sau consilieri creştini care oferă asistenţă în acest domeniu. Gama tulburărilor de ordin psihologic este largă, pot fi de natură emoţională sau psihică, dar ce au în comun este de ordin spiritual. Păcatul este o cauză a depresiei sau anxietăţii, iar persoana în cauză trebuie să-şi mărturisească păcatul, să se pocăiască, iar acest lucru duce la vindecare spirituală. Dacă se persistă în păcat se poate ajunge la influenţă demonică şi îmbolnăvire psihică  2 Corinteni 4:3  „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, 4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Totuşi chiar şi în situaţia acesta este demn de remarcat că un creştin nu poate fi influenţat, sau posedat de demoni, fiindcă există o măsură a ispitei care este îngăduită de Dumnezeu şi poate fi suportată de creştin  1 Corinteni 10:13  „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”. Dar acest lucru se întâmplă cu creştinul care are Duhul Sfânt în el (Romani 8.9-11), iar El nu va împărţi acelaşi „domiciliu” cu demonii. Un alt aspect este acela că Dumnezeu a îngăduit omului să descopere medicamente pentru vindecare, care poate fi prescrisă de persoane competente în domeniu. Nu există o diferenţă între o rană fizică  sau boală psihică, care pot fi tratate cu medicamente, din acest punct de vedere. Şi chirurgul şi psihiatrul sunt doctori, iar a ignora existenţa lor nu este înţelept, mai ales dacă doctorii sunt şi creştini. A merge la un psiholog sau psihiatru de cele mai multe ori este o decizie personală, este o problemă de conştiinţă, pentru că Biblia nu specifică acest aspect. Trebuie luate în considerare câteva aspecte de cel în cauză care trebuie să-şi pună întrebarea în ce măsură boala îi afectează comportamentul faţă de ceilalţi credincioşi, familia din care face parte, şi relaţia lui cu Dumnezeu, în care poate fi ascultător sau neascultător de Dumnezeu. De asemenea în ce măsură afectează mărturia personală despre Cristos, existând multiple aspecte în viaţa creştinului. Dacă o persoană bolnavă din diferite motive refuză un ajutor, este păcat, iar cel mai bun lucru dacă nu se decide singur este să ceară ajutorul uni doctor, pastor sau preot. A merge la un psihiatru sau psiholog nu este un păcat şi acest lucru nu arătă o absenţă a credinţei, dar în acelaşi timp trebuie să mergi întotdeauna prima dată la Dumnezeu pentru îndrumare şi vindecare pe care să le ceri în rugăciune. Atunci când există posibilitatea de alegere este mai bine să mergi la un psiholog sau psihiatru creştin decât la unul laic, care va avea un punct de vedere biblic asupra problemei respective. David face o precizare şi încurajare pentru fiecare dintre noi Psalmi 40:2  „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. 3  Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul”.  Şi totuşi în condiţiile actuale de stres, orice om poate să aibă probleme de ordin psihic, iar depresia tragedii din viaţă, etc[56] şi axientatea, sunt ceva obişnuit. Depresia afectează milioane de oameni atât creştini cât şi necreştini, şi ei experimentează sentimente de tristeţe, mânie, disperare, oboseală şi alte forme  şi simptome. Persoanele în cauză se simt nefolositori şi au tendinţe de suicid. Depresia poate fi declanşată de  tragedii, ca pierderea celor dragi, a locului de muncă, divorţ, abuzul spiritual, care aduce la stima de sine redusă şi alte evenimente nefericite. Pe de altă parte Biblia ne îndeamnă la o viaţă de bucurie şi laudă la adresa lui Dumnezeu Filipeni 4:4  „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăş zic: Bucuraţi-vă”!, Romani 5:11  „Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea”. Dumnezeu a intenţionat să avem o viaţă de bucurie, iar acest lucru nu este uşor de realizat de persoanele care trăiesc în depresie, stare care se poate îndrepta spre bine prin rugăciune,  studiu biblic, aplicarea învăţăturilor din Scriptură în viaţă, suport din partea fraţilor prin părtăşie, mărturisirea păcatelor dacă este cazul, iertare şi consiliere. Pe de altă parte este necesar un efort din partea persoanei în cauză de a muta accentul de pe problemele personale şi de la el însuşi pe Cristos, adică dinspre sine în afară, dar nu pe oameni ci pe Domnul. Depresia trebuie să aibă un diagnostic pus de un specialist, iar depresia clinică nu este întotdeauna generată de păcat, aşa cum am amintit mai sus. Ea  necesită tratament medicamentos şi consiliere. Suntem absolut de acord şi credem că Dumnezeu poate să vindece orice boală, dar nu este păcat, ci chiar indicat să mergi la un doctor în paralel cu rugăciunea. Cei care sufere de depresie trebuie să se verifice că stau în Cuvânt, chiar atunci când bolnavul în cază simte că nu poate face aşa ceva, fiindcă de cele mai multe ori emoţiile ne pot ghida greşit, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne neschimbat. Este preferabil ca atunci când trecem prin necaz şi ispite să stăm mai aproape de Dumnezeu şi să rămânem tari în credinţă (1 Corinteni 10:13). Deşi starea de boală, în cazul de faţă depresia nu este un păcat, totuşi persoana în cauză este responsabilă de felul în care răspunde la starea în care se află şi trebuie să apeleze la ajutor medical, şi la Dumnezeu.  Evrei 13:15  „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”. Deşi există multe zone gri, trebuie să avem discernământul necesar  a face diferenţa dintre păcat şi boală. În consecinţă păcatul este păcat şi trebuie tratat ca şi atare, iar boală este boală, care necesită un tratament uman / divin.

6). FACTORII DE SEX. a.Televiziunea Majoritatea programelor de televiziune abordează sexualitatea mai ales sub aspect negativ. Filmele şi alte programe trebuie să aibă o încărcătură sexuală pentru a fi atractive, intervenind nu calitatea ci preţul de piaţă. Chiar şi în unele reportaje despre animale se surprinde foarte des aspectul reproducerii. Este suficient ca să priveşti, nu este obligatoriu să faci păcatul şi în trup. El există şi sub aspectul mintal, te uiţi şi pofteşti în inima ta : Matei 5:27  Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.” 28  Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. [57]  dar tot păcat rămâne.  Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbat şi o femeie consimt să trăiască împreună toată viaţa.  Bărbatului îi este îngăduit a avea o singură femeie, ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ.  După moartea unuia din soţi, cel rămas se poate căsători. 1 Corinteni 7:39  “O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.[58]”  În calitate de creştin după ora 24, dar chiar şi mai devreme trebuie să fii atent ce fel de canal de televiziune alegi pentru vizionare. Prin faptul că televiziunea ocupă un loc important în viaţa cotidiană, ea oferă o educaţie de prost gust şi cu tendinţe agresive în domeniul depravării umane, pe care îl accentuează. Biblia spune altfel : În cazul de adulter dovedit sau a unei părăsiri răutăcioase a căminului, credem că Sfânta Scriptură admite divorţul. Matei 19:9  “Isus le-a răspuns: ‘Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară din pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte”. Un alt aspect şi mai sumbru prezent în programele de televiziune este pornografia[59] cu rezultate devastatoare asupra copiilor, adulţilor şi cuplurile căsătorite, care sunt considerate păcate extreme. b. Pornografia. Linia dintre senzualitate şi pornografie este foarte subţire, iar media de vârstă a celor ce consumă acest gen de programe începe de la 11-12 ani, iar în urma unui studiu din SUA, creştinii tineri, adolescenţi, 16 %, dintre ei au vizionat un film pornografice. În România sondajele arată că 31% dintre cei care urmăresc creştin ortodox.ro şi 29% dintre persoanele care accesează resurse creştine.ro, accesează şi domeniul pornografic. Dar Biblia afirmă faptul că  acest lucru este păcat. Proverbe 6:27 „Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele”?. Pornografie este prezentă în toate domeniile în mod agresiv, în fotografii, cărţi filme, jocuri video, cărţi de joc, desene animate, sculptură şi chiar grafică. Nu este ceva nou, pentru că pentru romani şi greci era o normalitate. Azi 12% dintre saituri conţin imagini pornografice. „În fiecare secundă peste 28.300 de vizitatori ai Internetului accesează imagini cu caracter obscen. Peste o treime din downlaud-urile zilnice conțin pornografie!, 2,5 de miliarde de e-mailuri zilnice (8%) au în conținut aceste aspecte. 72 % dintre bărbați și 28 % dintre femei au intrat în contact cu perversiuni vizuale”. Azi un vârf satanic al timpului prezent este sexul cibernetic – prin calculator. Ca şi activitate pornografia bate toate recordurile, fiind o industrie din care se scoate bani, 380 miliarde de dolari pe an – dublu ca PIB- ul României. Ca exemple “trailerul” de 2 minute al dramei erotice “Fifty Shades of Grey” a fost postat pe Youtube la 26 iulie, și în trei zile a avut 36,4 milioane de accesări!”. Accesările se fac  cele mai multe în timpul sărbătorilor, sau Duminică, când de fapt oamenii ar trebui să fie la Biserică.  Pornografia este o curiozitate păcătoasă dar şi o obsesie, culturală, drogul,  sexul se dezumanizează şi se ajunge la o lipsă de respect faţă de sexul opus. Cei care sunt căsătoriţi nu au cum să aprecieze corect şi frumos partenerul de viaţă ( 63%). Ea devine o patologie sexuală, iar cei care vizionează aşa ceva încercă să pună şi în practică cam 25% dintre bărbaţi şi 15% dintre femei. Pornografia declanşează Epinefrina, un produs chimic, care are ca şi efect revenirea acestor imagini pe retină, şi se şterg abia după 6 săptămâni. Dar mai mult tumultul şi frământarea rezultate din aşa ceva, conduc la  „pedofilie, hebefilie (materiale pornografice despre tineri), ori parafilie (deviații sexuale ce includ sadismul, masochismul, sodomizarea, bestialitatea etc”. Pornografia distruge relaţiile de prietenie şi creşte numărul violurilor, iar 92% dintre cei care fac violuri sunt şi consumatori de pornografie. Dar în plus cresc bolile prin transmitere sexuală, se distrug căsătorii, dar cel mai grav este că se distruge relaţia omului cu Dumnezeu. Biblia ne însemnă să fugim de curvie ( porneia) 1 Corinteni 6:18  „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său”, şi să ne ferim de curvie ( porneias) 1 Tesaloniceni 4:3  „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie”. „Sexul fără persoane” este o refuzare a planului lui Dumnezeu, care a hotărât relaţii intime între soţi (Gen. 2:24). De asemenea aşa zisele valori ale pornografiei sunt „ anti – biblice şi anti – cristice”. Pentru a scăpa  de acest viciu devastator părtăşia cu Cristos trebuie să fie o prioritate, iar o închinare corectă şi biblică ne apără de păcat. Galateni 5:16  „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”. De asemenea trebuie să lăsăm pe Duhul Sfânt să transforme şi să înnoiască mintea noastră Romani 12:1  „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. În plus trebuie să fugim de ispite, să ne facem prietenii sănătoase, şi să mărturisim păcatele şi greşelile noastre ( Ioacov) „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”. (Iacov 5:16). Accesare pornografiei se face de cei care au timp liber (Vladimir Pustan.), iar combaterea pornografiei se face prin exerciţii fizice (Josh McDowell), şi Nicolae Geantă spune că lupta se duce cu internetul închis şi Biblia deschisă. Dumnezeu ne-a aşezat aici, iar noi trebuie să fim biruitori şi să fim lumină în această lume. Dacă  reabordăm  relaţiile sexuale într-un cuplu dintr-un cuplu creştin[60], Biblia ne dă indicii cu ce este permis sau interzis în cadrul căsătoriei. Biblia afirmă ideea de cinste în familie Evrei 13:4  „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari”. Cei căsătoriţi sunt sfătuiţi, pentru o bună înţelegere în cadrul relaţiilor intime   1 Corinteni 7:5  „Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre”. Dar în privinţa relaţiilor extraconjugale Biblia este categorică Galateni 5:19  „Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,…” Efeseni 5:3, 1 Tesaloniceni 4:3). Adulterul este un păcat indiferent de circumstanţe, iar pornografia apelează la “pofta cărnii şi pofta ochilor” (1 Ioan 2:16), care sunt condamnate categoric de către Dumnezeu. De fapt sfârşitul lor final va fi tragic, pentru că pierd viaţa veşnică „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună”! (Apocalipsa 22:15).. c. relaţii extraconjugale. Rata divorţurilor a ajuns să fie alarmantă nu în lume ci chiar în biserici. Mai mult, persoane divorţate, cântă în cor sau au tot felul de activităţi în biserică. Societatea modernă a dezlănţuit un război fără precedent împotriva familiei. [61] Pe de altă parte, pacea şi înţelegerea sunt mai importante decât o învăţătură sănătoasă ancorată în Scriptură şi preferăm să ne ocupăm de subiecte contemporane şi mondene.[62] Natura noastră păcătoasă nu opune rezistenţă la păcat şi ne complace-m în îndepărtarea faţă de Dumnezeu. Se calcă în mod deliberat porunca a şaptea din Exod 20, şi   Matei 5:31  S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.” 32  Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte. Iubirea aproapelui nu presupune relaţii cu partenera sa. Se ajunge la divorţ prin a pofti, şi prin relaţii extraconjugale. În Evrei 13:4 Cuvântul spune : căsătoria să fie ţinută în toată cinstea. Într-un studiu făcut acum 15 ani, 75 % dintre bărbaţii căsătoriţi  şi 60 % dintre femei au avut relaţii extraconjugale.[63]   Din 10 fete, 8 îşi pierd virginitatea până la 18 ani. Mai grav în Arad există o mişcare denumită Familia, cu blazon creştin, dar admit relaţii sexuale libere între membrii grupării lor.[64] De asemenea şi rata avorturilor este foarte mare,  familiile din biserică au unul sau doi copii, chiar şi în cazul pastorilor. Rezultă printre altele şi o populaţie îmbătrânită. Din religiile orientale apar alte învăţături. Deseori oamenii sunt sfătuiţi de către ghizi spiritişti, de către adepţi ai reincarnării sau de către vindecători-mediumi să comită adulter sau să divorţeze pentru că nu s-ar fi căsătorit chipurile cu adevăratul lor “suflet-frate/soră”, adică cel cu care ar fi trăit într-o  viaţă precedentă. Dacă aceşti subiecţi doresc să înainteze din punct de vedere spiritual, ar trebui atunci să se  alăture acestui nou partener sub ameninţarea de a suferi consecinţele karmice. [65] d. Adulterul. Adulterul şi divorţul,[66] sunt o altă problemă,  altfel zis, atac contra celulei familiale. Am citit despre atâtea cazuri de  adulter şi divorţ survenite din cauza acestei învăţături, încât este limpede că avem aici destule lucruri la care  să medităm serios. Pentru câţi oameni această doctrină nu e decât un pretext pentru nemurirea sexuală sau  doar o scuză pentru o căsnicie ratată! Un alt aspect care influenţează creştinismul este literatura, care şi-a pierdut, valoare şi a devenit o industrie de consum.  e. literatura  La toate chioşcurile de ziare, poţi să găseşti reviste şi broşuri în care eşti asaltat de subiecte de acest gen. Mai grav este faptul că şi copii au acces la ele. Una din cele mai vândute cărţi din anul 2000 a fost Farmecul discret al adulterului, carte care reflectă prin succesul ei tendinţele oamenilor contemporani. Civilizaţia secolului XX, a ajuns o junglă sexuală.[67] Există o adevărată industrie în literatura pornografică, şi care aduce profituri enorme. La capitolul moralitate, raportat la etica din Scriptură stăm cel mai prost. Ceea ce seamănă omul aceea va secera şi aşa zisa libertate te transformă de fapt în rob al păcatului. Romani 1:28  Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. 29  Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; Sunt şoptitori, 30  bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31  fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Dacă se calcă porunca lui Dumnezeu, oamenii suferă consecinţele, fiindcă :  Plata păcatului este moartea (Rom. 6:23). Cu ce fel de informaţii se  hărănesc oamenii din punct de vedere spiritual, acele informaţii vor fi procesate de mintea lor, în cazul de faţă sub aspectul negativ. Se pune întrebarea câţi dintre tineri, sau adulţi citesc o literatură de calitate, chiar dacă nu este de factură creştină. În revista Divine Times din ianuarie-februarie 1979 se află un  articol conţinând douăzeci şi patru de fotografii ale lui Maharaj Ji şi intitulat “Fotografiile secrete şi revelate ale  lui Dumnezeu”, şi în el se regăseau pretenţiile la atotputere. Desigur, adevăratul Dumnezeu vede aceste  pretenţii cu un alt ochi: “Inima ţi s-a înălţat, şi tu ai zis: Eu sunt Dumnezeu, şed pe scaunul lui Dumnezeu… de  aceea, pentru că îţi iei voia ta drept voia lui Dumnezeu… vei muri de moartea celor necircumcişi” (Ezechiel  28:2,6,10)[68]. Atunci păcatul frământă mintea omului, ea se strică.  f. Pervertirea minţii.. Biblia ne îndemnă să „ fugiţi de curvie”, cuvântul grecesc este poreneia. 1 Corinteni 6:18  Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său, care implică toate formele în care conceptul de sexualitate permis de Dumnezeu este deformat. El este un păcat în trup, iar porunca a şaptea se poate traduce  prin a nu avea relaţii sexuale nelegitime cu altcineva.[69] Dar în primul rând acest păcat este un păcat al minţii, care ulterior se poate traduce şi în practică. Dacă se calcă porunca a şaptea se mai calcă şi câteva porunci, cum ar fi a treia, a opta,  nouă şi zece. Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fugă de poftele tinereţii. 2 Timotei 2:22  Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.  Un alt mare păcat al omului este mândria, el ţine să fie bine văzut.  Filipeni 2:3  Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş,  iar smerenia a devenit desuetă. Telenovela preferată, microbiştii, un serial din care ai pierdut un episod anume, a devenit o problemă pentru un credincios. Dar cuvântul citit sau învăţat, are impact real asupra vieţii spirituale, prin ajutorul Duhului Sfânt. De cele mai multe ori nu Biblia este hrana noastră spirituală, ci folosim tot felul d surogate, şi fiind săraci în faţa ispitelor cedăm mult prea uşor. Se ajunge din păcate la o situaţie în care păcatul nu mai este recunoscut ca păcat, pentru că avem o minte stricată şi pervertită. Religiile orientale au un impact major. Mişcarea Hare Krishna este  una dintre  religii iar caracteristicile acestei grupări este faptul că membrii ei cred că pot atinge iluminarea cântând  numele zeului lor – şi acesta este motivul pentru care cete de oameni defilează pe străzile oraşelor cântând  “Hare Krishna” sau “Hare Rama”, Krishna şi Rama fiind cele două nume ale zeului lor. Melopeea este adesea  însoţită de transe şi devoţiune extatică[70]. Toate aceste duca la destrămarea familiei aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Cultele şi sectele eretice folosesc  abordarea de la om la om, care este invitat într-o discuţie, în care se foloseşte un limbaj religios creştin dar cu conotaţii şi semantici diferite[71], şi încearcă să le îmbrace într-o haină culturală adecvată.  Galateni 1:8  Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Dialogul de felul acesta nu este benefic pentru credincios, care simte cum îşi pierde echilibrul spiritual. În loc ca noi să evanghelizăm, se stă foarte comod în biserică, iar mesagerii cultelor eretice preiau iniţiativa, aşa fac Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Spiritismul, Scientologia, etc. Scopul lor final este de a opune Evangheliei un fals credibil şi comod, pentru a înşela oamenii.[72] Acest lucru îl face şi mas – media prin televiziune, ziare, reviste şi alte mijloace pentru a dezinforma, denigra şi a duce oamenii în rătăcire, pentru a fi mai uşor manipulaţi.[73]  Noi nu respectăm  Matei 28:19  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Standardul de căpetenie pentru credincioşi trebuie să fie Sfânta Scriptură, şi nici un alt fel de literatură nu trebuie să influenţeze gândirea credinciosului, ei trebuie să ţină pasul cu realizările acestei lumi în diferite domenii, dar să nu fie contaminaţi de ea. Realizarea în diferite domenii, culturale, sportive, profesionale, trebuie să fie pe locul doi în viaţa credinciosului şi „ Marea Trimitere” din Mat : 28:18-20 ar trebuii să fie motivaţia fiecărui dintre noi. Mesajul Evangheliei este adesea o piatră de poticnire şi supărătoare pentru mândria omenească conform cu Romani 9:33  după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”  şi deşi de multe ori nu avem succes, exemplul lui Ieremia este  util pentru noi. Cultele eretice, mascate sau nu prin ceea ce fac influenţează spiritualitatea credinciosului. Pericolul major vine totuşi din interior.  2 Petru 2:1-2.   În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. 2  Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. Din păcate acest adevăr crud este o realiatate şi în zilele noastre.

7). TELEVIZIUNEA  –  INTERNET –  JOC VIDEO.  Televizorul a avut un impact deosebit asupra credincioşilor, timpul de închinare trecând pe planul al doilea. Înainte de 1989, programele erau puţine, şi timpul de vizionare foarte scurt, primând cultul personalităţii, iniţiat de „cel mai iubit dintre pământeni”, ca după revoluţie, să se producă reversul. Sunt  multiple programe la televizor fără nici un rost, dar există şi reportaje despre natură, ştiinţă, plus posturi creştine ca Alfa şi Omega, Credo T.V., Speranţa T.V. Trinitas, care oferă programe religioase, iar creştinul este liber să aleagă. Pe ecran sunt prezentate horoscoape[74], vrăjitoare, (Exodul 22:18  Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.), divertisment de orice natură, ştiri mai mult sau mai puţin importante, toate fiind în vogă.  Ideile oculte apar  sub cele mai neaşteptate forme. Există o similaritate între ocultism şi fenomenul OZN.[75] Aceste teorii, oferă oamenilor o falsă salvare extraterestră, fiind de fapt o deviaţie de la Cuvântul lui Dumnezeu. Romani 1:17  deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Filmele science – ficţion, au făcut credibile[76] puterile supranaturale, copiii şi tineretul ajungând să facă grave confuzii între realul de zi cu zi, şi imaginarul de pe ecrane, mai târziu ei dorind să deţină cu adevărat aceste puteri. Biblia afirmă că :  Proverbe 22:6  Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.  Au apărut şi filmele creştine, în care actorii joacă rolul Mariei,  al lui Moise, dar şi mai grav al Domnului Isus Hristos, şi se calcă astfel prunca a doua din Exodul 20:4  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul, iar dacă gândim în termeni Trinitari responsabilitatea este şi mai mare.  Sunt mulţi credincioşi care se mulţumesc cu vizionarea unui program religios, dar se pierde părtăşia cu ceilalţi credincioşi. Dacă nu se poate merge la Biserică avem posibilitatea să ne edificăm prin Cuvânt care este Biblia, sau programe religioase. A doua problemă[77] este internetul, cu multiplele sale posibilităţi. Cantitatea de informaţii care ajunge la utilizator este enormă, iar reţeaua socială  este aşa de vastă că te pierzi. Dar şi aici există posibilitatea de alegere şi comunicare, iar cuvântul internet are două sensuri, de interconnected – interconectat şi network – reţea, prin care primeşti sau dai informaţii, sau pur şi simplu ţii legătura cu rudele sau biserica. Reţeaua de internet are o răspândire mondială, afectând în bine sau în rău societatea umană, din păcate mai mult la modul negativ. Din totalul populaţiei umane, potrivit unui studiu al fundaţiei ECDL, în anul 2008 cam 82 % foloseşte internetul deci impactul este covârşitor, iar  în anul 2016 o rezoluţie a ONU, a declarat „că accesul la internet este un drept uman de bază” Accesul la internet este facil prin telefonie fixă sau mobilă, întreţinut de  diferite servicii care aparţin de corporaţii  fiind conectate la sateliţi. În afara populaţiei internetul este folosit de guverne şi armată.  De asemenea numărul de  site-uri web, de la  aproximativ 2 milioane în 2008, a trecut peste un miliard în 2016. Aplicaţiile sunt multiple începând de la poşta electronică e-mail, transfere de fişiere cu date şi informaţii, chat, video, telefonie cu imagini, videoclipuri, cărţi, muzică, grupuri de discuţii care pot avea şi caracter religios, ştiri, etc. Avem posibilitatea prin internet, pagină de facebook sau bloguri personale, saituri, să  răspândim Cuvântul lui Dumnezeu. În epoca actuală fiecare comunitate de biserici ar trebui să aibă un sait, iar biserica o pagină de facbook, în care să fie trecute date anunţuri, programe, etc după specificul fiecăruia. Se pot folosi aplicaţii web ca : browser (cuvânt englez). MS Internet Explorer, Mozilla,  Firefox  Google Chrome, Opera, Apple Safari etc. Divertismentul ocupă un loc principal pe internet  de multe ori în defavoare citiri unei cărţi bune. Se poate face şi comerţ electronic, online, dar riscurile sunt destul de mari. Există şi pericole ale internetului, fiindcă nimeni şi nimic nu poate garanta cât de corecţi sunt utilizatorii.  Există programe care dăunează mai ales copiilor, spionaj electronic, furt bancar, etc, dar dacă ne orientăm spre ce este pozitiv şi se poate utiliza cu anumite riscuri. Biblia este sursa primară a Revelaţiei lui Dumnezeu, iar celelalte în cazul acesta, televizorul, sau internetul se numesc surse secundare, şi se tratează ca atare. Sunt state care pun cenzură pe intrenet în diferite domenii ca politică, religie, pornografie etc, cum sunt Corea de Nord, China, şi altele, în funcţie de interese. Sper că în democraţia noastră din România haotică şi fără sens să nu fie interzise programele religioase. Pe de altă parte Biblia afirmă că „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12), şi cred că acest lucru  este cel mai important lucru. Un alt aspect este jocul video[78] practicat în locuri publice sau acasă, de adulţi dar mai ales de copii şi ne propune să vedem în primul rând preţul în bani şi timp pe care îl ocupă în societate. Jocul video au şi o recompensare imaginară a utilizatorului, iar marile corporaţii au de câştigat enorm. „În anul 2008, piaţa mondială de jocuri video a înregistrat o valoare de 41,9 miliarde de dolari^[1] iar în 2011 a ajuns la 56 miliarde dolari.^[2] Pentru anul 2015, piaţa este estimată să crească la 82 miliarde dolar” Primele jocuri pe calculator au început în anii 1950 -1960, cu simulare de rachete, iar jocul era o simulare spaţială. De la un simplu joc pe calculator s-a trecut la tot felul de simulatoare, care au avut un rol benefic în pregătirea piloţilor, astronauţilor, sau în alte domenii, dar poate fi şi dăunător sub multiple aspecte mai ales în rândul adolescenţilor şi a copiilor. Cred că este necesar să amintim „ epoca de aur” a jocului pe calculator din anii 70 „Epoca de aur a jocurilor Arcade”, în care Pong a ajuns joc video în viaţa cea de toate zilele a majorităţi oamenilor care au avut tehnologia necesară. Până în anul 2015 au existat 8 generaţii de jocuri de diferite complexităţi, iar azi cred că există şi mai multe, în detrimentul altor activităţi mai benefice. Revenim la timpul şi preţul jocurilor video, iar „în anul 2015, peste 4.000 de români produceau, dezvoltau şi testau jocuri video pentru companii care dezvoltă aceste produse în România”. Pentru o ţară săracă ca şi România, un joc pe calculator indică vicii şi absenţa înţelepciunii. Cifrele care urmează ar trebui să ne de gândit : Vânzările de jocuri video în România, în ani au fost :  „2011: 10 milioane euro,sau 14,4 milioane euro, după altă estimare, -2010: 10 milioane euro, -2008: 13 milioane euro, -2007: 9 milioane euro, -2006: 6 milioane euro, -2005: 6 milioane euro”, iar în alte zone sau ţări se moare de foame. Biblia ne învaţă altceva : Tit 3:8  „Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru oameni”! Întrebarea care se pune este cum se raportează viaţa unui creştin la jocurile video[79], care au luat aşa de mare amploare. Biblia nu dă un răspuns direct la această problemă fiindcă Revelaţia şi Canonul au fost finalizate acum 200 de ani, dar există principii biblice cu privire la modul în care ne folosim timpul. Sunt lucruri care ne controlează viaţa mai mult sau mai puţin, da la care trebuie să ne abţine prin „ post”, care poate viza hrana, filme, televizor, muzică, jocuri video, sau altele care ne distrag atenţia la a-l cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, care pot să pună stăpânire pe noi şi să devină vicii sau idoli. Pavel ne îndeamnă la aceste lucruri : Coloseni 3:2  „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”. Atunci când dorim să ne relaxăm ar fi de dorit să găsim o participare activă, o ocupaţie înălţătoare de care să ne bucură. Alegerea dintre bine şi  cel mai bine, trebuie să alegem cel mai bun. Un joc video nu va edifica niciodată dragostea mea faţă de Dumnezeu. Galateni 5:17 „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi”. Acest verset ne indică în mod clar ce este mai bine. De asemenea se pune problema ascultării credinciosului faţă de Dumnezeu, şi deşi pare departe în timp voia Sa rămâne aceiaşi Iosua 1:8  „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”. La fel stau lucrurile şi pentru creştini iar Isus dă cele două porunci Matei 22:37-40, iar mai târziu apostolul Pavel Filipeni 3:7 „Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos”. Voia lui Dumnezeu  schimbă viaţa credincioşilor în mod progresiv, astfel că dorinţele Lui devin şi ale noastre. Unii oameni cred că dacă fac voia lui Dumnezeu se umilesc în faţa lumii, sau se plictisesc, pe când Biblia afirmă că : „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmi 34:8). Iar citirea unor biografii a eroilor credinţei din istorie ca „Hudson Taylor, Amy Carmichael, Corrie Ten Boom şi George Müller”, indică bucuria vieţii trăite cu Dumnezeu.  Primează voia sfântă a lui Dumnezeu în gândirea unui credincios adevărat. Psalmi 40:8  „vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele”. De asemenea majoritate jocurilor promovează violenţa, nelegiuria şi se ajunge la decizii total greşite care se vor repercuta şi în viaţa reală. Prin activitatea noastră de creştin trebuie să aducem glorie lui Dumnezeu 1 Corinteni 10:31  „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”. Atunci când jucăm video, nu se poate face fapte bune, dar noi ca şi creştini suntem  zidiţi în Cristos, iar ele au fost pregătite dinainte ca să umblăm în ele „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”. (Efeseni 2:10), iar lenea sau egoismul nu au cum să facă parte din caracterul unui creştin. Jocurile video dau dependenţă şi obsesie, dar Pavel compara viaţa creştină în termeni de luptă şi alergare şi disciplină pentru câştigarea unui premiu  sus în cer 1 Corinteni 9:25  „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji”. De asemenea timpul nostru este preţios raportat la numărul mare de suflete care merg în Iad Efeseni 5:16  „Răscumpăraţi vremea, căci zilele Sunt rele. 17  De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului”. La fel mintea noastră trebuie să fie concentrată la lucrurile de sus şi este şi un test al credinţei Filipeni 4:8  „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”.  De asemenea trebuie să înţelegem care este scopul nostru şi vremurile în care trăim, iar Pavel avertizată asupra acestor lucruri : 2 Timotei 3:1  Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2  Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, 3  fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, 4  vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; 5  având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea….” Oamenii[80] aproape în toate timpurile s-au înşelat. Eclesiastul 2:1  „Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune”, iar azi parcă mai mult ca şi oricând. Trebuie să existe o diferenţă între creştini şi necreştini, care să se vadă în viaţa noastră a fiecăruia. „ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume”, (Filipeni 2:15) Pavel socoteşte gunoaie lucrurile acestei lumi faţă de faptul că l-a câştigat pe Cristos. În momentul în care un creştin aşteaptă o răsplată vecinică este puţin probabil că ne vom concentra asupra  plăcerilor pământeşti.  Matei 6:19  „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; 20  ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. 21  Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. De asemenea  „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (Matei 6.24). Este necesar un echilibru între muncă şi relaxare Eclesiastul 5:19  „Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu”, Matei 11:28  „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” şi Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, (Coloseni 3:23). Este uşor de observat căci adevărata odihnă este doar în Cristos, iar Isus s-a odihnit singur în pustie (Marcu 6:31), iar noi trebuie să alegem o activitate care ne edifică în Cristos. În urma acestor argumente biblice este clar că jocul video nu are ce căuta în viaţa unui creştin, cu atât mai mult să-l pregătească pentru eternitate.

8). RELIGIA MINŢII. Pornind de la prima promisiune a lui Dumnezeu din Geneza 3:15  „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” observăm în partea a doua a versetului o semnificaţie, care este necesară a fi luată în calcul de fiecare credincios. Ea se referă la o închinare falsă şi „tu îi vei zdrobi călcâiul”, aspect pe care îl găsim în istoria trecută prezentă, dar care va fi şi în viitor. Adam s-a întors spre el însuşi, nu a mai crezut ce ia spus Dumnezeu, a frământat şi a călcat porunca şi aşa s-a născut o „religie a minţii”, în termeni actuali o teologie de jos în sus, complet falimentară. Acest lucru s-a reflectat în vechime prin închinarea popoarelor la diferite zeităţi păgâne, păstrând acelaşi tipar, templu jertfe, preoţi, sărbători ca şi la evrei dacă se pune în paralel închinarea adevărată a evreilor cu cea falsă a păgânilor. Dacă pe de altă parte ne uităm la triburile din junglă, oricare ar fi acelea în care s-a ajuns la sacrificii umane, canibalism, cultul morţilor din Africa, găsim o moralitate complet falimentară, chiar din punct de vedere uman, şi o comparăm cu ce se întâmplă astăzi într-o perioadă modernă şi tehnologizată, nu există diferenţe de fond. Omul s-a întors spre el însuşi sub diferite forme, de umanism, raţionalism, ateism, etc, iar psihologia, ştiinţele oculte, zodiacurile, sau alte forme de necredinţă invadează mintea umană a necredinciosului.  Metafizica oferă o religie amintii, a intelectului şi o alternativă pentru oamenii „inteligenţi”[81] care doresc o mântuire prin propriile puteri. Yoga oferă omului acest gen de mântuire, punând  accentul pe faptul că gândirea umană gândirea umană este cea mai mare din univers. Yoga aplicată în fiecare zi glorifică eul personal, dar adevărata decepţie va fi sub anticrist.[82]  În general, se crede că această Kundalini nu poate fi trezită în alt mod decât prin procedee specifice, însoţite  de semne specifice. Cu toate acestea, multe grupări oculte folosesc metode diferite pentru a trezi Kundalini (de  exemplu, metoda lui Edgar Cayce nu este cea a lui Avalon), dar rezultatele sunt asemănătoare, ceea ce arată  că trezirea are loc în moduri diferite. Astfel, “Kundalini” poate servi ca deghizare pentru activitatea demonică,  permiţând demonilor să-şi atingă scopurile prin metode diverse.[83] Pe de altă parte Meditaţia Transcedentală este o tehnică simplă, fără efort, ea se practică de două ori pe zi, nu este în sine o religie, nu presupune o credinţă anume şi are efecte imediate[84]. Dar Meditaţia Transcedentală face un lucru periculos în sensul că goleşte mintea umană care poate fi invadată de demoni.[85]  Deşi nu s-a făcut cunoscut publicului larg posedarea adevărată datorată MT, există cazuri cunoscute. Ocultiştii  înşişi avertizează că cei care caută fără să ştie ce caută pot deveni primele ţinte ale spiritelor rele. Meditaţia  de genul non-MT, totdeauna orientală, a ocazionat posedarea şi stări apropiate de nebunie. Meditaţia, inclusiv  MT, poate produce scrierea şi pictura automată, fenomene care nu pot avea loc fără demonizare. Este de  remarcat că înşişi demonii, cu care comunică mediumi, îşi încurajează subiecţii să practice meditaţia de tip  oriental – zicând chiar că în ea se găseşte însăşi cheia contactului cu spiritele. Această meditaţie este uneori  absolut paralelă cu genul MT, completată cu utilizarea obligatorie a mantrelor[86].  Gândirea Pozitivă a cărei campioni sunt liderii charismatici[87],  chiar dacă mulţi nu ştiu ce înseamnă acest lucru, cu adevărat, este la fel de periculoasă.  Noua gândire este mişcarea care l-a înlăturat pe Dumnezeu din calculele minţii omeneşti şi a ridicat raţiunea la rangul de dumnezeu.  New Age este un conglomerat de sincretism religios, nedefinit în termeni clari, care luat fiinţă în anii şaptezeci. În ciuda celor o mie cinci sute de pagini de documente predate de gruparea MT în favoarea  pretenţiilor sale “nereligioase”, judecătorul H. Curtis Meanor a declarat că: “Singura concluzie posibilă este că  învăţăturile SCI/MT şi puja sunt de natură religioasă, nu există altă concluzie‚ acceptabilă sau rezonabilă”. (Este  interesant de remarcat faptul că “promisiunea făcută lui Maharishi” semnată de orice profesor de MT declară că  el îşi recunoaşte datoria de a “servi Sfânta Tradiţie şi de a răspândi Lumina lui Dumnezeu tuturor celor care au  nevoie de ea” – A se vedea ultimul paragraf al capitolului următor). Şi totuşi, la conferinţa sa publică, fiecare  profesor de MT pretinde că “MT nu e o religie”.[88] El a pătruns şi în biserică prin aşa zisă „ Evanghelie a prosperităţii, şi prin ideea de gândire pozitivă[89]. Dar dacă suntem deplini în El, Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Galateni 2:20) şi ce completări mai poate aduce o religie, orientală, indiană sau de altă natură care nu face altceva decât să fie o amăgire a Satanei. Maharishi spune că este ceva foarte binefăcător să contactezi aceşti dumnezei, ba încă este chiar un păcat să  n-o faci. Ei sunt mai mult decât nişte puteri impersonale ale naturii, aşa cum se pretinde. Maharishi le numeşte  „fiinţele cele mai evoluate”. Metafizica [90] ocupă şi ea un loc important în gândirea umană, dar Biblia condamnă categoric aceste practici, spiritismul ghicitul, cititul în palmă (Levitic 20:27; Deuteronom 18:10-13). Avem în Vechiul Testament cazul lui Saul care „scoală” pe Samuel din morţi, dar cel mai probabil era un duh care îl reprezenta pe Samuel şi a primit poruncă de la Dumnezeu. 1 Samuel 28:11 „ Femeia a zis: „Pe cine vrei să-ţi scol?” Şi el a răspuns: „Scoală-mi pe Samuel.”  La fel şi cărţile de ghicit, ghicitul în cafea, sau în palmă, şedinţe de spiritism, etc fac parte din aceeaşi categorie. La baza lor există conceptul că  există dumnezei, spirite ale morţilor care pot să călăuzească omul, dar care sunt demoni. (2 Corinteni 11:14-15). După moarte există binecuvântarea cerului în cazul celor credincioşi şi pedeapsa  Iadului în cazul celor necredincioşi În cultele Neoprotestante[91], iar după moartea omului credem despre o stare intermediară de binecuvântare sau blestem până în momentul judecăţii finale.  Astăzi există mulţi şarlatan, hakeri care prin internet pot accesa o mulţime de date şi se dau clarvăzători, spiritişti sau altceva înşelând foarte mulţi oameni. Dar nu se poate nega faptul că există şi oameni care lucrează cu ajutorul direct al demonilor, iar Satana se poate preface în înger de lumină 2 Corinteni 11:14  „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”, la fel se întâmplă cu demonii sau oamenii care îl slujesc : 15  „Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii,” Sfârşitul lor va fi după faptele lor, Satana controlându-le viaţa. Drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune, iar Satana are grijă de aşa ceva, el imită, se preface şi promite ajutor oamenilor şi se pretinde bun. El va da oamenilor, spiritiştilor  care îl slujesc, informaţii precise despre anumite persoane lucru interzis de Dumnezeu. Biblia dă avertismente în sensul acesta 1Petru 5:8 proclamă “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. La fel se întâmplă şi cu Pavel în Filipi, o colonie romană unde o roabă cu duh de ghicire s-a confruntat cu Pavel.  Fapte  16:17  Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga: „Oamenii aceştia Sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”, iar Pavel necăjit a scos duhul din ea (Fapte16:18), dar   a urmat şi persecuţia. Drumul către Dumnezeu nu sunt lucrurile negative arătate mai sus, iar dacă dorim să îl cunoaştem pe Dumnezeu trebuie să o facem prin studierea Bibliei, şi să cerem înţelepciune prin rugăciune Iacov 1:5 „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. Reluăm ideia ca privire la modul cu se ia legătura cu puterile oculte[92] şi se pot observa câteva aspecte. Există un ritual de iniţiere în MT, prin  care se face „transferul” puterii oculte (Shaktipat),  cu ajutorul unui instructor, în care participantul ajunge la un abandon complet în favoarea unui guru Dev, mort, care îl va poseda. Se întrebuinţează tămâie, care are un efect psihologic, şi permite demonilor să ia o formă tangibilă. Aşa se procedează şi în ritualuri în care se foloseşte sânge pentru aceleaşi scopuri. Ceremoniile se repetă cuntinu  ca o mantră (puja), iar scopul este de a provoca o „ nebunie blândă”, în care participantul nu mai are raţiune şi este posedat de iniţiator de către dumnezeu. Posedarea se pare că are loc mai târziu, în stadii mai avansate. În cazurile de iniţiere şi ceremonii regăsim un altar pentru închinare, ofrande, şi îngenunchere în faţa altarului, diferite obiecte relicve străvechi, imaginea unui templu, etc. Ca şi scop iniţial este legarea spiritului de cunoaşterea ocultă şi la „cunoaştere”. În MT, fotografia de pe altar îl prezintă pe  gurul Dev „yantra”, asociată cu mantra, cu scopul de a se realiza „desensibilizarea spiritului, şi transplantarea spiritului unui sistem  cultural într-un altul”, de la o persoană la alta. Yantra şi mantra se regăsesc întru-n număr mare de secte şi produc stări mintale pasive care să fie receptive psihic potrivit scopului. Termenul de „Brahma” este egal cu „puterea activă conţinută într-un farmec magic”. În tehnica avansată din MT, spiritul se desprinde de trup, prin diferite metode prin care se crede că este influenţată lumea astrală. În MT se afirmă „Noi facem aici ceva preluat de la riturile vedice, nişte litanii particulare şi specifice pentru a produce un efect  în cealaltă lume, pentru a atrage atenţia acestor fiinţe superioare sau dumnezei care trăiesc acolo. Întreaga  cunoaştere a mantrelor sau imnurilor Vedelor este consacrată legăturii cu omul, comunicării omului cu fiinţele  superioare în diferitele straturi ale creaţiei”,  cuvinte care sunt  departe de spune Biblia. Rămâne totuşi întrebarea cu privire le meditaţia creştină, care nu se poate confunda cu misticismul[93] care înseamnă „o căutare a comuniunii, identităţi, sau conştientei realităţii ultime, divinităţii, adevărului spiritual, sau a lui dumnezeu, prin experienţă directă, intuiţie sau înţelegere pătrunzătoare.” Tradiţia include în credinţa propriuzisă o varietate  a unor realităţi dincolo de percepţie empirică, dincolo de raţiune, care se bazează pe logică şi cunoaştere intelectuală. Persoana care poate   intra „cu greu”, străbate,  şi răzbate în aceste zone se numeşte mistic. Dar meditaţia creştină[94] presupune cu totul altceva.  Ea se referă la cugetare cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, iar Biblia ne îndeamnă la o asemenea practică Iosua 1:8  „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune” sau Proverbe 16:20  „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit”.  Dacă se observă doar aceste versete (mai există şi altele), ele duc la victorie spirituală şi la fericire, aspect opus a ceea ce se găseşte în alte forme de meditaţii păgâne, demonice, atee, etc. Meditaţia creştină nu are nimic în comun cu practicile misticismului din religiile orientale. Rugăciunea contemplativă, este periculoasă pentru că „trebuie să auzim vocea lui Dumnezeu”, nu prin Cuvântul scris, ci prin „ revelaţie personală în timpul meditaţiei” în unele biserici şi confesiuni, în care „se aude cuvântul Domnului”, prin oameni care se contrazic unii pe alţii şi se creează fragmentare şi separare în Trupul lui Cristos. Creştinii trebuie să facă ce spune Biblia şi să aibă ca temelie Cuvântul insuflat de Dumnezeu 2 Timotei 3:16  „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”, Reamintim faptul că Revelaţia lui Dumnezeu este încheiată şi a urmat procesul care se numeşte  Lanţul de revelaţie prin Biblie [95], care constă din  Persoana care descopere, adică Dumnezeu – REVELAŢIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor),  INSPIRAŢIA (Dumnezeu conduce alcătuirea Bibliei), RECUNOAŞTEREA (Dumnezeu îi convinge pe oameni să accepte scrierile sfinte),CANONIZAREA (Biblia este formată ca o culegere de cărţi, aspect care este legat şi dePĂSTRARE (Biblia este copiată exact şi multiplicată).Mai sunt TRADUCEREA (Biblia este dăruită tuturor,OBSERVAREA (Biblia este citită şi cunoscută neamurilor),ILUMINAREA (Duhul Sfânt lămureşte lăuntric textul Bibliei),INTERPRETAREA (Oamenii află „ce”, „de ce” şi „pentru ce” este scrisă în Biblie) şi APLICAREA (Oamenii pun principiile Bibliei în practica zilnică). În consecinţă nu mai trebuie să adăugăm nimic în Scriptură. Meditaţia creştină  trebuie să aibă ca şi suport Cuvântul  Lui Dumnezeu, şi să se concentreze asupra Creatorului şi ce anume descopere El. David a găsit şi a afirmat un adevăr în sensul acesta. Psalmi 1:1  Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! 2  Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! Meditaţia creştină este un proces mintal, şi activ în care credinciosul se dedică studierii Cuvântului, se roagă pentru al înţelege prin Duhul Sfânt, care ne călăuzeşte în adevăr (Ioan 16:13). Acest lucru înseamnă creştere spirituală şi maturizare în Cuvântul şi lucrările lui Dumnezeu. Întotdeauna când vorbim despre om îl percepem ca şi religios, pentru faptul că Dumnezeu a lăsat acest lucru în om „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. (Eclesiastul 3:11). Totuşi între religie[96] şi spiritualitate există diferenţe de fond. Definirea corectă a termenilor este esenţială, fiindcă religia se poate defini ca şi  „credința în Dumnezeu sau în zei cărora să li se aducă închinare, de obicei exprimată în conduită și în ritual” sau „orice sistem specific de credințe, de închinare etc., care adesea implică un cod etic”, pe când spiritualitatea este „calitatea sau faptul de a fi spiritual, nonfizic” sau „caracter predominant spiritual, așa cum se arată în gândire, în viață etc,  tendință sau ton spiritual”. La modul comprimat religia este un set de credinţe şi ritualuri, prin care se pretinde că omul are capacitatea să intre într-o relaţie corectă cu Dumnezeu de tipul eu –Tu, iar spiritualitatea se concentrează pe aspecte şi lucruri din domeniul spiritual, în detrimentul lucrurilor fizice şi pământeşti. Greşeala comună care se face este o înţelegere greşită a faptului căci „creştinismul este doar o altă religie, la fel ca islamul, iudaismul, hinduismul etc”. Dar în esenţa lor,  sau a ei, religia este modul exterior prin care omul îşi exprimă credinţa, inclusiv credinţa creştină. Pentru majoritatea credincioşilor creştini, creştinismul se rezumă la un set de reguli, ritualuri sau dogme, pe care trebuie să le respecte, pentru a ajunge în Rai după moarte. Dacă se rămâne doar la acest nivel, creştinismul este doar o amăgire, ca şi alte religii indiferent de natura lor.  Creştinismul autentic este mai mult decât o religie, el este o relaţie corectă cu Dumnezeu, prin Isus Cristos care trebuie să fie mântuitor şi Domn în vieţile noastre, pe care îl primim prin Har şi credinţă. Creştinism adevărat, înseamnă să crezi în faptul că Isus s-a Întrupat,  să crezi în viaţa, minunile, puterea şi învăţăturile Sale.  Trebuie să  crezi în Jertfa de pe Cruce ca şi aspect mântuitor, să crezi că a Înviat, s-a Înălţat la cer, iar acum stă la dreapta Tatălui în poziţie de autoritate şi putere, având ca şi Funcţie de Mare Preot, Împărat, şi Mijlocitor, şi că a trimis în locul Lui pe Duhul Sfânt ca înlocuitor. Pe lângă învăţăturile lui Isus trebuie să crezi şi ce spun cei  patru evanghelişti, ucenicii şi apostolii adică învăţătura dată de Noul Testament de la Matei la Apocalipsa. Ca şi o adăugare dacă o învăţătură din Vechiul Testament o regăsim în Noul Testament, ea poate fi preluată şi să nu uităm că Vechiul Testament este şi stă la baza Noului Testament din mai multe motive….nu le enumăr. De asemenea este necesar să creadă într-o realitate a Cerului, a Gheenei, şi a unei judecăţi viitoare care va decide destinul omului în funcţie de credinţa sau necredinţa lui. Există ritualuri în creştinism ca Cina şi Botezul, dar creştinii au şi reguli pe care trebuie să le urmeze „să nu ucizi, să vă iubii unii pe alții etc”, dar ele nu sunt esenţa creştinismului, ele fiind un rezultat al mântuirii şi o proclamare a credinţei prin aceste forme de ritual, ceea ce înseamnă cu totul altceva. O înţelegere greşită despre spiritualitate, este că ea se prezintă sub diferite forme în mod egal. Dar meditaţia în diferite poziţii fizice neobişnuite, „comuniunea cu natura, căutarea dialogului cu lumea spirituală etc, pot părea că sunt lucruri „spirituale”, dar este un fals. Adevărata spiritualitate înseamnă să ai pe Duhul Sfânt în viaţa ta, să crezi în Dumnezeu şi faptul că mântuirea se primeşte prin Sângele lui Cristos. O spiritualitate adevărată se vede şi în exterior, prin roada Duhului Sfânt. Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Spiritualitatea mai înseamnă şi o închinare în duh şi adevăr pentru că Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24), dar şi să dobândim caracterul lui Dumnezeu Romani 12:1  „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. 2  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”.  Atât religia cât şi spiritualitatea pot fi metode false care doar presupun o relaţie cu Dumnezeu.  Religia o face prin ritualuri fără fond, prin o credinţă care nu vine din inimă, iar spiritualitatea se substituie unei relaţii bune cu Domnul printr-o legătură falsă cu lumea spirituală. Religia are valoare doar atunci când ne-am ridicat la înălţimea standardelor lui Dumnezeu şi prin faptul că avem un Mântuitor, iar spiritualitate are valoare concretă atunci când se atrage atenţia că dincolo de lumea fizică mai există ceva. Omul este o fiinţă umană materială dar posedă şi suflet şi duh, iar prin aspectul spiritual dincolo de lumea materială şi fizică avem legătura cu Divinitatea. Isus Cristos este o împlinire a religiei şi a spiritualităţii în mod egal, fără deosebire. Cu şi prin El intră în legătură cu lumea spirituală şi avem posibilitatea părtăşiei cu divinitatea. În momentul în care omul se confruntă cu  o multitudine de religii şi zeităţi se pune în mod firesc întrebarea care este cea adevărată[97], fiindcă fiecare dintre ele au pretenţie de adevăr. Mai mult şi în creştinism toate religiile au pretenţie de  vechime şi adevăr, care conduc omul la Dumnezeu,  iar în mintea multora se produce o confuzie totală,  în plus oameni pierd nădejdea de a ajunge la un adevăr absolut, iar sceptici nu mai cred că Dumnezeu există. Dar Biblia dă şi o explicaţie cu privire la această stare de fapt. Pavel clarifică acest lucru, iar vina cade exclusiv pe om. Romani 1:19  „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. 20  În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21  fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat”. În locul adevărului absolut din Scriptură, omul  nu acceptă Revelaţia Naturală şi Specială a lui Dumnezeu, îl resping pe Dumnezeu, şi caută o modalitate proprie de al înţelege pe Dumnezeu, îşi creează propria percepţie despre Dumnezeu, limitată la mintea şi finitul uman. Aici nu avem de a face cu o iluminare produsă de Duhul Sfânt[98], aşa cum ar trebui, ci omul umblă după o slavă deşartă, iar rezultatul este o multitudine de religii, sau secte, care poartă de obicei şi numele fondatorului ei. Adevărul este că mulţi oameni nu vor să creadă în Dumnezeu, care cere neprihănire şi moralitate, şi inventează un dumnezeu pe placul lor, un Dumnezeu care este ceva mistic, o forţă, şi nu doresc să aibă o relaţie cu un Dumnezeu Suveran şi Atotputernic. Existenţa aşa de multor religii, este de fapt necredinţă în Dumnezeu, şi a respingerii unui Dumnezeu adevărat. Dorinţa de a crea un Dumnezeu, după chipul şi asemănarea noastră, este ceva periculos şi vine din natura păcătoasă a omului, o natură care în final va duce la moarte. Galateni 6:7  „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce semenă omul, aceea va şi secera. 8  Cine semenă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine semenă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.” Dar mai există un lucru pe care foarte mulţi oameni îl ignoră scris în prima carte din Biblie :  Geneza 1:27 „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”, iar omul vrea să facă invers. Nu toate religiile duc relevarea  unui  Dumnezeu adevărat, dar omul se va afla totuşi în faţa judecăţii lui Dumnezeu, iar o singură religie, care este creştinismul poate aduce iertare şi viaţă veşnică. Indiferent de genul de confesiune sau sectă religioasă fiecare om după moarte îl va întâlni pe Dumnezeu Evrei 9:27  „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. Toate religiile duc la Dumnezeu, mai precis la Judecata Sa, dar numai cei care au acceptat mântuirea oferită prin Isus Cristos, vor avea viaţă veşnică. Alegerea este importantă pentru că veşnicia este un timp fără sfârşit, şi nu este deloc bine să greşeşti, mai ales dacă te gândeşti la grozăvia Iadului. Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui”!  

9). SENTIMENTELE UMANE. Biblia afirmă faptul că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1.26). Atunci când Dumnezeu se descopere omului este îşi arată două naturi. În Ioan 4:24 Cristos afirmă că Dumnezeu este Duh, iar închinarea trebuie făcută în Duh şi Adevăr, dar Dumnezeu se prezintă în Biblia şi ca o Persoană, care are sentimente, calităţi care sunt date şi omului. Dumnezeu îşi arată Personalitatea[99] „prin calităţile  ce le posedă, ca şi  conştienţa de sine (Exod. 3:14),  auto-determinare (Efeseni 1:11), Dumnezeu poseda viaţă (2 Tim. 1:10),  inteligenţă (Fapte 15:18),  scop (Isaia 14:26-27),  acţiune (Ioan 5:17),  libertate (Efes. 1:11),  sentimente (Ioan 3:16)  voinţă (Ioan 6:38-39)”. Acestea  calităţi ţin în majoritatea lor de natura lui Dumnezeu, iar caracterul lui Dumnezeu este iarăşi exprimat în atribute naturale, care ţin de măreţia Sa şi atribute morale care ţi de sfinţenia şi bunătatea Sa. „Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc19:6),  atotştiinţa (Ps. 147:5),   atotprezenţa (Ps. 139:7-10),   veşnicia (Psalmi 90:2),   infinitatea (Ps. 147:5) imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11).  Din atributele morale fac parte:  sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16),  neprihănirea (Ps. 11:7),   dreptatea (Rom. 2:6),   adevărul (Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29, Psalmi 25:5), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17),  dragostea (1 Ioan 4:8,16),   mila (Efes. 2:4). Aşa cum am amintit omul în momentul creaţiei a primit  o parte din atributele morale ale lui Dumnezeu, prin care Ymago Dey  este reflectat în om. Conform[100]  cu DEX, sentimentele sunt definite ca şi „1. un proces specific uman, prin care se exprimă atitudinea omului faţă de realitate, prin simţăminte şi afecţiune. 2. facultatea de a simţi, de a cunoaşte, de a aprecia ceva, care ţine de conştiinţa omului plus o credinţă, impresie sau convingere intimă, cu privire la ceva sau cineva”. Sentimentele[101] mai pot fi definite ca şi alcătuirea şi organizarea unor formaţii afective, care sunt complexe şi durabile, care au o intensitate moderată, care pot deveni atitudini afective faţă de obiecte, evenimente, persoane, grupuri de oameni sau diferite valori. Având ca şi bază generalizarea trăirilor afective repetate ele imprimă o notă specifică trăirilor  şi situaţiilor care vin. De exemplu emoţiile repetate care includ succesul sau insuccesul, în urma unor acţiuni generează o atitudine care are caracter de instabilitate sau stabilitate faţă de activitatea respectivă. La fel se întâmplă şi cu sentimentul patriotic, format din reprezentări şi emoţii, care nu are un caracter episodic ci este o stare permanentă de afectivitate. Un om departe de ţară, ca şi o mamă despărţită de copilul ei nu vor înceta să iubească. Sentimentele privite sub aspectul emoţiilor, dragoste, ură, mândrei, smerenie, recunoştinţă etc, dovedesc şi indică ca acestea sunt trăite la fel având un caracter constant. Ca şi o mică concluzie sentimentul este o „formaţiune atitudinală caracterizata prin stabilitate, condensare emoţională si caracter habitudinal”. El persistă sub o formă latentă şi este activat în anumite codiţii. La acestea se adaugă caracterul social, care îmbracă o formă concretă în funcţie de modelul social în care este generat. Echipat cu aceste calităţi omul  rămâne credincios, sau deviază de Calea lui Dumnezeu şi se ajunge la forme aberante de gândire, şi trăiri sufleteşti.  Teofizia,  este un curent filozofic care susţine că Dumnezeu trebuie experimentat în mod direct, dacă vrem să-L cunoaştem într-un anumit fel,[102]  astfel se ajunge la un sistem filozofic şi religios de tip panteist, cu trăsături mistice cristalizate în secolele XIX şi XX.[103] Ea nu are nici o legătură adevărată cu relaţia de tipul  Dumnezeu Tatăl şi omul regenerat prin puterea Duhului Sfânt. Luca 6:12  „În zilele acela, Isus S-a dus în munte să Se roage, şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu”. În momentul în care rugăciunea creştină devine un şablon, a cărei încărcătură sentimentală este ignorată, ea devine un fel de mantră creştină,[104] dar fără vreun efect în domeniul relaţiei dintre om şi Divinitate. Isaia 59:1  „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, 2  ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!” Din păcate mulţi dintre credincioşi vor să se simtă bine în biserică, şi mulţi clerici şi predicatori vor să placă oamenilor.[105] Nu există dragoste, se vorbeşte tot mai puţin despre păcat,  sau de păcatele din biserică cum ar fi invidia, răutatea, mândria, bârfa, minciuna, lupta pentru putere, adică roadele firii pământeşti. Galateni 5:19  Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Problema omului[106] care se converteşte este cum să răspundă la stare a de păcat în care s-a aflat înainte de pocăinţă, şi cum trebuie să facă faţă sentimentelor de vinovăţie, pe care le are înainte sau după mântuire. În primul rând fiecare om a păcătuit, şi una dintre consecinţele păcatului este sentimentul de vinovăţie, dar care ne îndeamnă la pocăinţă. În momentul convertiri prin credinţa în Isus Cristos păcatul este iertat, iar pocăinţa este o parte din credinţa care duce la mântuire (Matei 3:2; 4:17). Fapte 3:19  „Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” Cu excepţia a trei păcate care nu se iartă, oricât de grozave ar fi nelegiurile ele sunt iertate, pentru că mântuirea este prin Har,  Isaia 1:18  „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşuii ca purpura, se vor face ca lîna”. Dacă totuşi facem păcate, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos 1 Ioan 2:1  „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. Atunci când păcatele sunt iertate, sentimentul de vinovăţie rămâne (nu în toate cazurile), dar avem un duşman spiritual pe Satana care ne aminteşte mereu de ele, numit şi este „pârâșul fraților noștri” (Apocalipsa2:10). Atunci când un creştin are în continuare sentimentul de vină, el trebuie să facă următoarele lucruri :  Să mărturisească păcatul la modul concret, sincer, fără ocolişuri, iar cel mai bun exemplu este David care exprimă această stare în psalmii de pocăinţă, 32, 51, şi alţii. De asemenea trebuie să-i cerem lui Dumnezeu, să ne indice şi alte păcate care necesită mărturisirea aşa cum a făcut psalmistul. Psalmi 139:23  „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! 24  Vezi dacă Sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei”! Onestitatea în cazul acesta este de folos. De asemenea trebuie să credem promisiunile lui Dumnezeu, cu privire la iertare şi la modul prin care o primim, prin Sângele lui Isus Cristos ( Psalmul 85:2,  Romani 8:1). 1 Ioan 1:9  „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Avem posibilitatea de a cere lui Dumnezeu să mustre pe Satana şi să ne dea bucurie (Psalmul 51:12). Ca şi studiu Psalmul 32 este folositor, pentru că îl vedem pe David, după ce a păcătuit într-un mod înspăimântător, şi abominabil, copleşit de sentimentul de vinovăţie „mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii,” el găseşte eliberare, s-a rezolvat cauza pentru care era vinovat, şi David a acceptat realitatea iertării. Aceiaşi situaţie o găsim şi în Psalmul 51, în care după o stare de păcat, sentimente de vinovăţie, bucuria primită prin iertare şi legătura cu Dumnezeu sunt refăcute. După aceste lucruri este necesar să ne amintim faptul că în Cristos suntem un om nou.  2 Corinteni 5:17  „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Nu trebuie să persistăm în amintiri neplăcute cu privire la păcat ci să ne uităm înainte. „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. (Evrei 12:2) Ne reîntoarcem şi reluăm ideea de convertire şi pocăinţă[107] care sunt necesare pentru mântuirea noastră.  Termenul corect pentru pocăinţă este  metanoia – schimbarea minţii, la modul autentic din care rezultă şi schimbarea caracterului respectiv a faptelor creştinului (Luca 3:8-14; Faptele Apostolilor 3:19).  Pavel face şi el afirmaţia cu privire la el însuşi Faptele Apostolilor 26:20  „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor”. Deci definiţia corectă a pocăinţei este schimbarea minţii omului din care rezultă şi o schimbare în mod pozitiv a faptelor sale. Pavel îşi focalizată gândirea pe ideea de pocăinţă pentru a fi mântuit. (Faptele Apostolilor 2:38….. 26:20). Schimbarea minţii omului de face cu privire la Persoana lui Isus Cristos. La Rusalii (Fapte 2), el cheamă oamenii la pocăinţă şi prin predicare demonstrează faptul că Isus a fost Unsul, Mesia, Cristosul, cel aşteptat de poporul evreu „şi să recunoască faptul că El este cu adevărat “Domn şi Cristos” . Unii oameni au respins mesajul, dar peste 3000 de suflete au acceptat pe Mesia în calitate de Mântuitor personal. Pocăinţa şi credinţa sunt inseparabile sau  „două părţi ale aceleiaşi monede”., vorbind despre pocăinţa autentică. Deci pocăinţa biblică în vederea mântuirii este schimbarea gândirii, de la respingerea lui Isus Cristos , la acceptarea şi credinţa în Isus Cristos. Un alt aspect este acela că Dumnezeu atrage oamenii la pocăinţă prin Harul Său Ioan 6:44  „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”. (Faptele Apostolilor 5:31, 11:18). De asemenea răbdarea şi bunătatea  Sa  ne conducă la pocăinţă (2 Petru 3:9, Romani 2:4). Pocăinţa este o lucrare prin care se câştigă suflete la Cristos, iar pocăinţa pentru mântuire iese în evidenţă din faptele bune ale credinciosului.  Ioan îndeamnă oameni să facă roade vrednice de pocăinţă (Matei 3:8). Persoana care s-a convertit va da dovadă de o viaţă schimbată  (Galateni 5:19-23; Iacov 2:14-162) Cu alte cuvinte pocăinţa nu este numai întoarcerea omului de la păcate, ea are în plus rezultate veridice care se bazează pe credinţa în Isus Cristos. Un alt aspect care ţine de viaţa de credinţă este siguranţa mântuirii[108], pe care fiecare creştin trebuie să o aibă. În acest sens se poate cita din epistola lui Ioan. 1 Ioan 5:11  „Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. 12  Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. 13  V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”. Conform textului dacă avem pe Fiul avem şi viaţă veşnică. Dumnezeu nu doreşte o viaţă de credinţă plină de îngrijorări şi incertitudini în viaţa de creştin a copiilor Săi. Mai sunt şi alte texte care ne dau această convingere că Isus a plătit pentru păcatele oamenilor, iar dacă îţi pui această întrebare (Romani 5:8, 2 Corinteni 5:21)? şi răspunsul este da, atunci nu mai trebuie să avem îndoieli. Isus însuşi confirmă acest lucru „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (Ioan 10:28-29), prin care se afirmă caracterul etern al mântuirii. Dacă păstrăm aceste cuvinte în mintea şi inima noastră, îndoiala cu privire la siguranţa mântuirii trebuie să dispară. Această siguranţă are la bază dragostea lui Dumnezeu, care s-a manifestat în Isus Cristos.  Deci creştinul răspunde la provocările vieţii, chiar la tragedii, sau la o stare de păcat apelând la consilieri creştini în paralel cu pocăinţa rugăciune şi acceptând iertarea dată prin Cristos. Iuda 24-25 „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”

10). ÎNDUMNEZEIREA OMULUI. În mod categoric Adam şi Eva, au fost primii oameni care şi-au întors privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi, şi au dorit să depăşească condiţia umană impusă de Creator,” să fie ca Dumnezeu”, fapt imposibil, dar pe drumul acesta au început să păşească mulţimea urmaşilor lui Adam. Istoria este plină de oameni care au dorit să-şi facă un „nume”, iar creştinismul de astăzi nu este scutit de acest flagel.  Setea de putere îşi face simţită prezenţa şi în biserici.[109] 2 Petru 2:3  În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează.  Există o tentaţie reală a puterii celor mai mulţi, care pretind faptul că vor să-l cunoască pe Dumnezeu, dar în realitate o face doar pentru o slavă deşartă, şi a manipula, [110] dar sigurele puteri acceptate de creştinii autentici sunt darurile Duhului Sfânt din Gal. 5: 22-23. De fapt mulţi dintre aşa zişii credincioşi, încearcă să se afirme, eu-l personal fiind pe primul loc şi avem numeroase exemple dar Dumnezeu se opune acestei tendinţe. Isaia 2:12  Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat.  Se produce astfel procesul întoarcerii omului spre sine ceea ce înseamnă o îndumnezeire a omului, ceea ce este un păcat. Păcatul de bază nu este numai mândria ci chiar cel pomenit mai sus, păcat de care s-a făcut vinovat Adam şi rasa umană, în esenţa lui idolatria.  Dorinţa omului de a fi apreciat, a condus inevitabil la căderea multora dintre lideri creştini de la credinţă. 2 Timotei 4:10  Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic.….. Omul merge mai departe şi doreşte să exploreze supranaturalul, dar aceasta este o atitudine de răzvrătire faţă de Creator[111]. El doreşte puteri supranaturale şi astfel invocă puteri ostile lui Dumnezeu.[112] Matei 7:22  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”. Oamenii umblă să dobândească o proprie neprihănire, o slavă deşartă, (ca şi iudeii din timpul lui Hristos ), dar numai Duhul Sfânt convinge omul de păcat. Ioan 16:8  Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata,  pe când firea caută justificare. Lauda în biserică,  înălţarea eu-lui personal, este tema unui mare procentaj de predici creştine.[113] Credinţa adevărată este o credinţă în Dumnezeu şi  este în primul rând o credinţă a minţii dar şi o schimbare a inimi, care este puternic ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentele umane îşi au locul în părtăşia pe care o are credinciosul cu Dumnezeu şi cu Biserica, factorul unificator fiind Duhul Sfânt. Efeseni 5:23  …., după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. Există zone interzise în Biblie în care ne opreşte să ne aventurăm. De asemenea în mintea şi inima noastră Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc. Atunci când se pune altceva în locul lui Dumnezeu, indiferent de natura acelui lucru concepţie, idee, etc acest lucru înseamnă a fi idolatru. Idol înseamnă în mod „fig. ființă sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei mari iubiri”.[114] Biblia ne interzice categoric închinarea la idoli[115], atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. Isaia 42:8  „Eu Sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.”(Psalmul 3:6), 1 Corinteni 10:14  „De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli”, în antichitate idolii ieşeau în evidenţă în mod vizibil, iar evreii trebuiau să înţeleagă faptul că există un singur Dumnezeu.  Idolii de astăzi au îmbrăcat o formă modernă, creează un apetit spiritual care încercă să satisfacă golul lăsat de părăsirea lui Dumnezeu. Ei se interpun între noi şi Dumnezeu şi ajungă să ia locul lui Dumnezeu în inima omului. Cei mai importanţi idoli a secolului nostru la modul comprimat sunt banii, sexul şi puterea. Ca şi o mică definiţie „Orice lucru sau chiar persoană care începe să pună stăpânire pe noi mai mult ca Dumnezeu devine idol”. Confruntarea se face azi cu idolii care vin din mintea omului. Când inima noastră este stăpânită de alte lucruri, suntem „închinători” la lucrurile care ne stăpânesc.  Ieremia 19:5  „Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.” (Ezechiel 14:3). Matei 15:9  „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.”, iar aceste lucruri devin surogate care substituie locul lui Dumnezeu, un lucru extrem de grav. Idolatria poate îmbrăca foarte multe forme, începând de la cum ne petrecem timpul, activităţi în care suntem implicaţi conform cu filozofia noastră de viaţă sau diferite ideologii, dintre care umanismul care pune în centrul universului omul, raţionaliştii, şi diferite forme de ateism, goana după împlinire în plan material, poziţii de autoritate care să satisfacă sinele uman. Dar Dumnezeu  este gelos şi nu-şi împarte slava cu nimeni, iar oamenii se înşeală amarnic. Exodul 20:5   „…….căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, (1Corinteni 10:22, Psalmul 78:58). Fără o pocăinţă reală idolii pun stăpânire pe viaţa omului. Din păcate natura omului este pervertită, cu înclinaţie spre demoni şi idolatrie. Demascarea idolilor nu este suficientă ci este necesară şi pocăinţă. 1 Tesaloniceni 1:9  „Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat”. În consecinţă trebuie să ne păzim de idoli – vegheaţi ! Aşa cum am amintit Umanismul[116] (din latină: humanitas = omenie, umanitate)   s-a concentra pe om şi valorile umane, şi respinge divinul şi supranaturalul. „Mişcare spirituală care stă la baza Renaşterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea şi care s-a extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea,  este marcată de reîntoarcerea la textele antichităţii greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viaţă, de gândire şi de creaţie artistică.” În Umanism toate valorile sunt centrate pe om, el fiind o valoare supremă fiind un scop în sine. El implică devotament, caută adevărul şi moralitatea prin mijloace umane, tot în sprijinul intereselor omului. El se concentrată pe capacitatea de autodeterminare, respinge transcedentalul, supranaturalul, sau orice altă formă de divinitate, sau dependenţa de credinţă. Ei susţin o moralitate universală, bazându-se pe condiţia omului, dar nu au o etică precisă la care se pot raporta.  El merge mai departe spre Post umanism[117], în care se vorbeşte despre o „explozie de inteligenţă” în care după 20-30 de ani computerele vor depăşi puterea de calcul al crierului uman „care este de ordinul a 10¹⁴ operaţii pe secundă.” De asemenea „în lucrarea sa  Law of Accelerating Returns, Ray Kurzweil ajunge la concluzia că de la apariţia Universului, şi mai ales de la apariţia vieţii pe Pământ, evoluţia a avut loc exponenţial (chiar dublu exponenţial) şi nu liniar”. Acest lucru este de domeniul teoreticului, iar presupusul salt tehnologic va aduce la evenimente care nu se pot imagina pentru om (specia homo sapiens), iar contopirea dintre inteligenţa biologică şi aceea nebiologică (mind uploading), oamenii vor avea  niveluri mari de superinteligenţă, care se răspândesc în Univers, omul fiind „ nemuritor” . Din acest  motiv se foloseşte termenul de singularitate, pentru că omul nu are cum să înţeleagă ce va urma, aşa cum o bacterie nu poate să înţeleagă un om. Dar nici un om nu are cum să înţeleagă divinitate mai ales dacă nu crede în Ea, dar şi cei credincioşi sunt limitaţi în înţelegerea Ei.  Romani 11:33  „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui”! Dacă ne reântorcem la concepţia post umanistă „Singularitatea tehnologică este un concept din futurologie care se referă la implicaţiile pe care în general le are progresul tehnico–ştiinţific foarte accelerat pentru specia umană şi ceea ce înţelegem prin om”, acest concept nu are un fundament solid, pentru că nu cunoaşte viitorul, şi nu rezolva problema sufletului omenesc care rămâne neîmplinit fără o relaţie cu Creatorul său. Fiecare dintre noi are un gol în inimă în forma lui Dumnezeu[118] chiar dacă nu recunoaştem aşa ceva care nu poate fi umplut cu surogate. Această idee a unui „ gol în forma lui Dumnezeu” susţine că fiecare om are o speranţă şi a dorii mult după ceva în afara persoanei lui, ceva de domeniul transcendentului, sau altceva, iar Biblia confirmă acest lucru. „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”. (Eclesiastul 3:11). De aceea există aşa de multe religii în lume, dar dorinţa nu se poate împlini, doar în momentul când fiinţa creată se conectează prin credinţă la Dumnezeu Creatorul. Oamenii ignoră acest gol şi încearcă să îl umple cu altceva care are proprietăţi comune, dar este ceva contrafăcut şi falsificat „…… anume că aceeaşi soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate şi de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi” (Eclesiastul 9:3). Noul Testament aduce şi el în discuţie acesta problemă Romani 8:7  „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună”. De asemenea în Romani 1:18-22 descrie cum Dumnezeu s-a arătat oamenilor, dar ei ignoră acest lucru şi se închină la orice altceva. Foarte mulţi oameni îşi consumă, risipesc în mod uşuratic viaţa, şi caută alte lucruri în afară de Dumnezeu, şi rămân neîmpliniţi în plan spiritual. Fericirea lor este efemeră, şi chiar Solomon, cu toată faima şi bogăţia lui în final spune „Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt”. (Eclesiastul 2:26), iar în final dă un îndemn: Să ascultăm, dar, încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. (Eclesiastul 12:13). Doar printr-o relaţie personală a omului cu Dumnezeu omul poate umple  golul în formă de Dumnezeu, şi poate fi împlinit în plan spiritual. Adevărul este că omul nu poate trăi fără Dumnezeu[119], chiar dacă ateii, gnostici, umaniştii, etc spun altceva, fiindcă este o neânplinire a omului, iar starea de fericire nu este una reală, ci doar ceva contrafăcut şi efemer. Necredincioşi pot trăi fără de Dumnezeu o existenţă moartă, dar nu pot nega realitatea acestui Dumnezeu. Fie că recunoaştem sau nu existenţa noastă depinde de Dumnezeu, fiindcă am fost creaţi după Chipul şi asemănarea Lui, Ymago Dey, făcând parte din fiinţa noastră chiar dacă este căzută în păcat (Geneza 1.26), iar El susţine viaţa (Psalmul 104:10-32) şi este viaţa Ioan 14:6  „Isus i-a zis: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” şi toată creaţia este susţinută de Isus Cristos Coloseni 1:17  „El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El”. Dumnezeu în Harul Său are milă de toţi oamenii. Matei 5:45 …… „căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. A susţine contrariul este o absurditate. Din punct de vedere soteorologic Dumnezeu oferă mântuire şi viaţă veşnică la toţi oamenii care cred în Cristos. Ioan 17:3  „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”, dar nu orice fel de viaţă ci una din abundenţă. Ioan 10:10  „.”…Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug”. Dumnezeu a avertizat omul, pe Adam şi Eva, că nu poate trăi despărţit de El, şi că vor murii (Geneza 2:17),  dacă nu ascultă de poruncile Sale, fapt care s-a şi întâmplat din nefericire. Ei au murit din punct de vedere fizica, dar şi mai tragic din punct de vedere spiritual faţă de Dumnezeu. Adam şi Eva au fost creaţi pentru a avea părtăşie cu Creatorul, dar din cauza neascultării şi a păcatului, au fost blestemaţi la o existenţă în trup, după care „se întoarce în ţărână”, ca fiecare om din ziua de astăzi. Ca şi Adam oamenii contemporani pot să apară fericiţi, dar fericire la modul complet se poate experimenta doar în relaţie cu Dumnezeu. Mulţi oameni îl resping pe Dumnezeu sau credinţa în El şi trăiesc o viaţă de distracţie, goana după plăceri, o viaţă fără griji şi plină de satisfacţii. Biblia afirmă şi ea că există o plăcere a păcatului Evrei 11:24  „Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25  ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului”, (plăcerile de o clipă), care înseamnă ceva temporar, iar viaţa este scurtă (Psalmul 90:3-12). Oamenii care practică Hedonismul, dar descopere mai târziu că plăcerile lumii nu sunt de durată  (Luca 15:13-15). Din păcate şi mulţi creştini se orientează spre şouri, a te simţi bine etc, chiar în biserică. Există şi necredincioşi care respectă principii morale, coduri de onoare, vieţi disciplinate şi cumpătate, fidelitate, autocontrol, onestitate etc, dar fără Dumnezeu rămâne aspectul trecător şi efemer al fericirii fără să fie pregătiţi pentru viaţa de apoi. Ca exemplu poate fi luată discuţia dintre Isus şi tânărul bogat  Matei 19:16-23, sau a proprietarului bogat al fermei din Luca 12:16-21. În altă ordine de  idei omul nu are pace cu semenii pentru că nu are linişte sufletească interioară Isaia 57:21  „Cei răi n-au pace” zice Dumnezeul meu”. Chiar şi Solomon recunoaşte faptul că descoperirea este zadarnică, plăcerile şi bogăţiile sunt nefolositoare şi trecătoare (Eclesiastul 6, şi alte referinţe). El ajunge la concluzia că  voia lui Dumnezeu este un dar, un mod înţelept este de a trăi cu frica de Domnul şi învăţăturile Sale „”Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”, iar aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:13-14). Isus afirmă la rândul lui că omul este mai mul decât o dimensiune fizică şi vizează aspectul spiritual „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Aspectul cel mai tragic este faptul că fără de Dumnezeu, destinul final al omului este Iadul, care este separare fizică şi spirituală de Dumnezeu, care ţine o veşnicie, plus suferinţele  din Iad. Isus dă ca şi pildă omul bogat şi Lazăr (Luca 16:19-31), în care bogatul trăieşte o viaţă uşoară, în plăceri, fără să se gândească la Dumnezeu, în timp ce Lazăr suferă. După moarte au destine complet diferite, unul în paradis, iar bogatul în Gheenă. Pentru fiecare dintre ei viaţa pe pământ a fost lipsită de strălucire în comparaţie cu stare permanentă a sufletelor lor, una de fericire, alta de osândă, fără posibilitate de schimbare. Omul este o creaţie unică, are în el gândul veşniciei, iar destinul fericit îşi găseşte împlinirea în Dumnezeu.

11). RECUPERAREA  CREŞTINISMULUI. Atunci când ne gândim la aspectul din subtitlu,( recuperarea creştinismului) avem două versete care  se pare că se contrazic. Isus spune l-a un moment dat „Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8), iar pe de altă parte există porunca din Marea Trimitere ca ne porunceşte să ducem mai departe şi să ducem Evanghelia la toate neamurile Matei 28:19  „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. În mod paradoxal, deşi credinţa celor mai mulţi rămâne la nivel intelectual, sau dispare complet, pentru fiecare creştin porunca din Marea Trimitere rămâne valabilă. Pentru  o încercare de recuperare[120] a creştinismului, este necesar o demascare a răului produs de  Satana. Un număr mare de crime, atrocităţi, torturi nemiloase etc, spre deliciul tabloidelor (articol în 1993 New Yoirc Times – „Diavolul în Long Island”), în care s-a pus în mod firesc întrebarea, dacă nu cumva fiinţele umane sunt  contaminate cu un virus, şi există un pericol real al molipsi, pentru toată America, iar răspunsul este din păcate DA. Există un „mister” al răului, o înclinaţie şi fascinaţie a umanităţii spre distrugere pe care futurologii îl speculează, şi pot fi date exemple ca măcelul din Bosnia, căderea zidului Berlinului, gulagurile comuniste, bande de ţigani, care atacă trecătorii, fără ca nimeni să îi ajute, sau elevi, tineri, care deschid focul cu arme automate în şcoli, sau în cluburi şi biserici, fapt care ne indică un nivel ridicat de nelegiure, la care societatea umană este vulnerabilă, fără ca generaţia tânără să poată fi o speranţă ci din contră. Pe măsură ce răul îşi arată tot mai mult faţa hidoasă, singura speranţă rămâne Evanghelia. Viaţa nu mai are sens atunci când un tată îşi îneacă doi fii, pentru o relaţia amoroasă, sau oameni care practică canibalismul, nu în junglă ci în metropolă, crime împotriva părinţilor, şi lista este imensă, şi provoacă silă. Cum poate un om obişnuit să răspundă la şa ceva şi ce fel de atitudine să ia în faţa unui rău imens care ia amploare, este o întrebare de bun simţ pentru fiecare dintre noi. Astfel cetăţeni, jurnalişti, filozofi, dezbat aceste probleme de comportament ei fiind un „barometru” vizavi de sentimentele publicului cu privire la ce este bine sau rău, dar fără o etică precisă la care să se raporteze. Isaia 5:20 „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune”! De fapt este  lucrarea celui Rău şi sub o formă voalată şi îndulcită sunt prezentate câteva reguli satanice pe care le enumerăm : ele sunt  preluate si traduse din Biblia Satanistă scrisa de Anton Szandor LaVey, fondatorul Bisericii Sataniste ( C.o.S. – Church of Satan ). „1. Nu-ti da opiniile sau sfatul decat daca esti rugat. 2. Nu-ti povesti necazurile altora decat daca esti sigur ca acestia vor sa le auda. 3. Cand te afli in lacasul altuia arata-i respect, altfel nu te duce acolo. 4. Daca un invitat in lacasul tau te enerveaza, trateaza-l cu cruzime si fara mila. 5. Nu face avansuri sexuale decat daca ai primit semnalul de imperechere. 6. Nu lua ceea ce nu-ti apartine decat daca este o povara pentru cealalta persoana si aceasta cere sa fie eliberat de povara. 7. Recunoaste puterea magiei daca ai folosit-o cu succes pentru ati indeplini dorintele. Daca negi puterea magiei dupa ce ai chemat-o cu succes, vei pierde tot ce ai obtinut. 8. Nu te plange de nimic din ceea ce nu esti implicat direct. 9. Nu face rau copiilor mici.? 10. Nu ucide animale neumane decat daca esti atacat sau pentru mancarea ta. 11. Cand mergi pe teritoriu deschis, nu deranja pe nimeni. Daca cineva te deranjeaza, roaga-l sa se opreasca. Daca nu se opreste, DISTRUGE-L. Cele Unsprezece Reguli Sataniste ale Pamantului au fost traduse de Administratia B.S.R. Text preluat din Biblia Satanista de Anton Szandor LaVey !” Dar aceste afirmaţii  nu sunt departe de adevăr : Ioan 8:44  „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”. Dacă reluăm ideea crimelor[121] din Long Island, comunitatea respectivă era şocată de banii câştigaţi de oportunişti, de lăcomia lor, realizată în urma unor crime monstruoase, înţelegem că răul nu se află doar în spatele câtorva indivizi, a crimelor produse, a jurnaliştilor care câştigă bani de pe urma răului, ci el zace în inima omului, absorbit de propriul eu personal care în realitate sunt conduşi de Satana. Răul este aşa de mult trivializat şi banalizat, chiar după foarte multe orori, moarte şi distrugere, încât sfârşitul celor  care îl practică   chiar şi în faţa morţii  este preocupat de lucruri neserioase lipsite de importanţă. Aici nu este vorba de un singur om ci de o cultură întreagă ce manifestă o indiferenţă pentru suflet, şi ce se întâmplă după moarte (Adolf Eichmann, criminal nazist a avut o asemenea atitudine). Este  neacceptabil şi nu este admis să se arunce toată vina pe  factorii psihologici, sau emoţinali, dar este la fel de inacceptabil să trivializăm răul. Atunci când doi tineri dintr-un film sau în realitate înainte de a comite o crimă pălăvrăgesc între ei, sau asasinul plătit ucide cu sânge rece şi apoi aprinde liniştit o ţigară, este de fapt o spălare a creierului, boală fizică, sau răutate, fără puncte de etică bine stabilite, fiecare considerând că este o unitate de măsură, lucru complet fals ascunzând crimele după diferite paravane false, ca rasă superioară etc şi asistăm la o redefinire a răului. Există cuvinte care definesc realitatea,  Ioan 1:1  „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu”, iar Cuvântul a devenit realitate la care trebuie să ne raportăm. Dacă se refuză această realitate, se aplică un verset extrem de dur şi condamnabil la adresa oamenilor Matei 6:23  „dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta”! Redefinirea răului în care se acopere,  nelegiuirea este un lucru extrem de negativ pentru societatea umană. Răul este o realitate a existenţei umane, şi o componentă a sentimentului uman, şi nu se poate nega acest lucru. El trebuie să genereze în inima creştinului sentimente de durere, iar răul are un „chip personal”, care ţine de răutatea persoanei respective. Bonhoefer, care s-a opus idelor naziste şi lui Hitler, afirmă că răul este o mascaradă care şi-a bătut joc de etica creştinismului şi de fapt a scos în evidenţă grozăvia răului, iar oamenii „ raţionali”, au falimentat şi se resemnează devenind ineficienţi în faţa forţelor răului. La fel se întâmplă şi cu fanaticul moral care se luptă cu eşarfa în loc să se lupte cu taurul. Chiar şi oamenii care mai au conştiinţă şi se luptă împotriva răului, nu au nici o şansă şi sunt distruşi, iar diferitele forme pe care răul le îmbracă face ca societatea să fie neputincioasă în faţa lui. În numele libertăţii oamenii se retrag şi nu mai luptă împotriva lui, răul având câştig de cauză. Numai aşa se poate sta în picioare dacă ne vedem inimile şi voia lui Dumnezeu, se poate găsi puterea de a înţelege binele şi răul şi de a pune în aplicare binele, doar prin puterea lui Dumnezeu. Doar puterea Evangheliei[122] este aceea care schimbă inima omului, printr-o înfruntare directă a răului, prim puterea lui Isus Cristos. Avem o invitaţie personală de a crede în Jertfa lui Isus, iar Cuvântul Lui să fie în inimile noastre în vremuri de restrişte, şi doar aşa se poate învinge răul produs de Satana Romani 8:28  „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Acest lucru se face prin Harul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu[123] nu poate fi desfiinţat pentru că a schimbat în bine destinul a milioane de oameni şi  Biblia este cea mai citită, folosită şi abuzată carte din lume, este unică şi are un caracter supranatural, afirmă divinitatea lui Cristos, puterea şi Învierea lui din morţi, iar abordarea Ei se face printr-un salt al credinţei. Avem o atestare desăvârşită a Cuvântului lui Dumnezeu care se împlineşte în vieţile noastre şi în lumea în care trăim, prin Dumnezeu care controlează istoria. Biblia are o simplitate a limbajului, accesibil celui mai simplu om ca să poată înţelege mântuirea oferită prin Cristos. „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”(Matei 11:25). Impactul Bibliei are un aspect mondial. Am văzut de-a lungul materialului prezentat, identitatea românilor în istorie, scriitorii şi alte personalităţi din alte domenii, care şi-au adus aportul, în cultura, identitatea şi dezvoltarea societăţii româneşti, care au fost creştini, şi într-un fel sau altul au influenţat societatea noastră. Acest lucru nu poate fi neglijat şi a şterge cu buretele peste ceea ce au făcut ei este un păcat. Dacă ne uităm în lume vedem o mare diversitate[124] de religii, iar în mod firesc se pune întrebarea care est cea adevărată, sau corectă, dar mai ales care să asigure o mântuire veşnică. Dintre toate religiile din lume cel puţin una trebuie să fie adevărată, iar această alegere nu poate să fie la întâmplare. Ca să ajungi la adevăratul Dumnezeu se foloseşte teologia sistematică care are ca şi scop separarea adevărului de eroare. Nici omul de ştiinţă, sau medicul, nu abordează pacienţii, sau studiile la întâmplare ci folosesc diferite „metode sistematice metodologice, logice, doveditoare și testate, care vor produce rezultatul final corect”. Atunci când vorbim despre Dumnezeu, nu avem nici un motiv plauzibil de a proceda în alt fel. În cazul nostru teologia – studiul despre Dumnezeu, necesită abordări asemănătoare. Aici nu vorbim despre simpla credinţă în Dumnezeu care duce omul la mântuire ci aprofundăm aceste aspecte. Pentru această abordare se pot folosi 1. Consistența logică, ce înseamnă ca un sistem de credinţe să aibă pretenţia să aibă logică şi să nu se contrazică între ele. Ca exemplu în credinţa Budistă ţelul suprem este să scapi de toate dorinţele, dar există dorinţa de a scăpa şi principii devine ilogic şi contradictoriu. 2. Suficiența empirică, în care sunt dovezi care să susţină un sistem de credinţe (dovezi raţionale evidente şi exterioare), care pot fi revendicate şi verificate. În acest sens Mormonii susţin că Isus a trăit în America de Nord, dar nu au dovezi în sensul acesta. 3. Relevanța existențială este sistemul de credinţe care trebuie să fie conform cu realitatea, aşa cum o ştim noi şi care să facă o schimbare în viaţa partizanului acestei idei. Deismul susţine că Dumnezeu a aruncat în Univers lumea, care are o mişcare circulară, iar El nu mai interacţionează cu oamenii care locuiesc în ea. În sensul acesta viaţa de zi cu zi a individului nu mai este influenţară în nici un fel, iar în religia creştină această calitatea a lui Dumnezeu se numeşte Transcendenţă. După această abordare care se aplică subiectului religie avem deja câteva perspective şi întrebări corecte ci privire la Dumnezeu şi la oameni, din care se desprind marile întrebări cu privire la viaţa speciei umane. „1. Origine – de unde venim? 2. Etică – cum ar trebui să trăim? 3. Semnificație – care este scopul vieții? 4. Destin – încotro se îndreaptă omenirea? „. În momentul în care cadrul de mai sus se aplică în căutarea lui Dumnezeu, se foloseşte abordarea pas cu pas prin întrebare şi răspuns şi rezultă : „1. Există adevăr absolut? 2. Se potrivesc rațiunea cu religia în vreun fel? 3. Există Dumnezeu? 4. Poate fi Dumnezeu cunoscut?  5. Este Isus Dumnezeu? 6. Îi pasă lui Dumnezeu de mine?” Cu privire la adevărul absolut sau relativ, care corespunde unei realităţi, este greu de  a afirma că este relativ (Postmodernismul), iar inevitabil se ajunge la un adevăr absolut. El este „în mod natural îngust și exclude opusul”, aspect care se regăseşte şi în religie, iar adevărul absolut, nu este influenţat de simpla sinceritate sau dorinţă a omului. Răspunsul corect este că există adevăr absolut, iar „agnosticismul, postmodernismul, relativismul și scepticismul sunt toate poziții false” Mai mult de la un concept se ajunge la o persoană „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6). O întrebare pertinentă[125] este dacă raţiunea şi logica se pot folosi în materie de religie, având argumente pro şi contra. Trebuie să recunoaştem faptul că şi raţiunea sau logica sunt de folos atunci când se analizează afirmaţii spirituale, pentru a le înţelege mai bine, sau în apologetică pentru a demola pluralismul religios. Un exemplu în sensul acest este religia iudaică şi islamul care nu recunosc divinitatea lui Isus iar creştinismul recunoaşte acest lucru, iar falsul iese imediat în evidenţă. În sensul acesta este exclus şi ilogic să ajungi să crezi că pretenţiile diametral opuse cu privire la adevăr pot fi în ambele cazuri şi corecte. La întrebarea dacă există Dumnezeu, ateii, naturaliştii şi alte forme de necredinţă se opun cu vehemenţă, afirmând că dincolo de universul fizic nu există nimic. Dar se pune întrebarea „De ce avem ceva, în loc să nu avem nimic?”, iar argumentul în favoare existenţei lui Dumnezeu se poate simplifica : “1. Există ceva. 2 Nu poți obține ceva din nimic. 3 Prin urmare, există o Ființă necesară și eternă”. Deci nu poţi nega propria existenţă, nu se poate nega faptul că cineva poate obţine ceva din nimic (nimicul nu poate genera Universul), deci trebuie să fie o Fiinţă eternă, care să fie responsabilă de toate lucrurile. Nici ateii nu pot nega acest lucru, dar afirmă că Universul este etern, iar ca şi „dovadă” ştiinţifică universul a avut un început  („Big-Bang”-ul), dar logic şi acesta trebuie să aibă o cauză, şi nu este etern. În cazul de faţă avem două surse veşnice care sunt un Univers etern, sau un Creator veşnic, ateismul în cazul de faţă nu este valid şi rămâne, iar concluzia logică este faptul că Dumnezeu există. „Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” (Psalmi 90:2). Concluzia respectivă  ne spune cum există Dumnezeu din veşnicii şi se elimină alte credinţe ca hinduismul, budismul, jainismul, islamul, panteismul, care susţin altceva. Avem câteva lucruri pe care le putem învăţa despre Dumnezeu din Scriptură, El fiind :  “Cu o natură supranaturală (de vreme ce există în afara Creației Lui) – Incredibil de puternic (a creat tot ceea ce este cunoscut) – Veșnic (există prin Sine Însuși, devreme ce există în afara timpului și a spațiului) – Omniprezent (a creat spațiul și nu este limitat de el) – În afara timpului și neschimbător (a creat timpul) – Imaterial (pentru că transcende spațiul) – Personal (impersonalul nu poate crea personalitate) – Necesar (toate celelalte lucruri depind de El) – Infinit și singur de acest fel (devreme ce nu pot exista două infinituri) – Divers, și totuși având unitate (întrucât natura prezintă diversitate) – Inteligent (în mod suprem, devreme ce a creat totul) – Deliberat (a creat totul în mod intenționat) – Moral (nicio lege morală nu poate exista fără un dătător al legii) – Preocupat (altfel nu ar fi fost date legi morale)” Creatorul se prezintă ca un Dumnezeu care are caracteristici “asemănătoare”, în religia iudaică, creştinism şi islam, în timp ce ateismul şi panteismul sunt îndepărtate, înlăturate şi excluse. Iar noi primim răspunsul la întrebarea care frământă omenirea întreagă, de unde venim. Mergând mai departe pe firul acestei idei pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, avem  trebuinţa, necesitatea şi cerinţa de Revelaţie al lui Dumnezeu, şi chiar dacă şi alte religii pretind că au avut revelaţie divină, creştinismul şi iudaismul sunt cel mai aproape de adevăr prin Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială, din iudaism şi creştinism. Creştinismul are un munte de dovezi, de la manuscrisele antice, la datarea timpurie a dovezilor scrise în timpul martorilor oculari  (la aproximativ 15 ani după moartea lui Cristos), la relatările din cele 27 de cărţi ale Noului Testament, care nu se contrazic şi la faptul că ucenicii au mers la moarte afirmând că l-au văzut pe Cristos Înviat şi au predicat Evanghelia. Astfel Noul Testament este autentic prin dovezile examinate. Isus Cristos a pretins că este Dumnezeu „Eu şi Tatăl una suntem.”(Ioan 10:30), iar prin acţiunile şi faptele Sale, prin minuni şi puterea de a ierta păcatele, care culminează cu Jertfa de pe Calvar,  şi  Învierea, face dovada divinităţii Sale. Biblia dă instrucţiuni precise cum să trăiască umanitatea din punct de vedere moral şi spiritual. Ea răspunde la întrebări fundamentale ca semnificaţia şi destinul omului. Astfel Dumnezeu se desprinde din multitudinea de dumnezei, religii şi  labirintul percepţiilor omului despre lume ca şi un Dumnezeu adevărat. Deşi a crede corect este o problemă de voinţă din păcate chiar cu dovezi incontestabile mulţi oameni neagă existenţa lui Dumnezeu Ioan 12:46  „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric” alegere care înseamnă viaţă sau moarte veşnică. De aceste alegeri nu ne salvează religia sau spiritualitatea care totuşi îşi au locul lor necesar în credinţa creştină.  Un aspect importanta este diferenţa dintre religie şi spiritualitate[126] , care necesită o definire corectă. În sensul acesta vom da două definiţii pe scurt. 1. Religia se poate defini ca şi o credinţă în Dumnezeu sau alte zeităţi la care oamenii se închină, adoră şi  este exprimată în conduită şi în   ritual 2. Spiritualitatea are un caracter non –  fizic sau „un caracter predominant spiritual”, care se reflectă în gândirea, viaţă etc. În creştinism religia este un set de credinţe, ritualuri, dogme care au pretenţia  de a conduce omul la Dumnezeu. Spiritualitatea  se concentrată în dimensiunea spirituală, în locul lucrurilor fizice şi pământeşti. Greşeala cea mai mare este atunci când creştinismul rămâne doar o religie ca şi budismul islamul hinduismul, etc. Din păcate pentru mulţi oameni creştinismul rămâne la stadiul de religie, dar acesta nu este un adevărat creştinism. Creştinismul adevărat presupune dincolo de ritualuri (Botezul şi Cina), sau reguli de urmat, o relaţie adevărată şi corectă cu Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn personal, iar sacramentele şi conduita de viaţă sunt un rezultat al mântuirii. Spiritualitatea adevărată înseamnă să ai pe Duhul Sfânt, ca ş rezultat al primirii mântuirii primite prin Isus Cristos, care produce în noi roadele Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23). De asemenea spiritualitatea adevărată ne apropie din ce în ce mai mult să devenim ca şi Dumnezeu (Ioan 4.24) şi să avem caracterul asemenea Chipului lui Dumnezeu, iar Ymago Dey să se reflecte în noi (Romani 12.1-2). Nu poţi afirma că religia şi spiritualitatea nu au nimic în comun, dar accentul cade în dimensiunea spirituală a omului. Doar în Isus Cristos vedem o împlinire a religiei şi a spiritualităţii în acelaşi timp, şi El este acela care trebuie să fie modelul nostru. Adâncim conceptul de spiritualitate creştină[127] şi ne pune întrebarea ce înseamnă ea pentru un credincios. După convertire se produce Naşterea din Nou, iar Duhul sfânt ne pecetluieşte, pentru ziua răscumpărării (Efeseni 1:13, 4:30). Pe de altă parte Duhul Sfânt lucrează în cel credincios. „El[128] regenerează (Tit. 3:5), botează (1 Cor. 12:13), locuieşte in ei (Rom. 8:9), pecetluieşte (Efes. 1:13), controlează (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), luminează (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastră (Efes. 1:14)”.  De asemenea ”Credinciosul traiste prin Duhul Sfint, si duce un mod de viata în conformitate cu ceea ce Duhul Sfint vrea, (Galateni 5:16; 25; Efeseni 5:18). Toţi credincioşii sunt botezaţi cu Duhul Sfint (1 Cor 12:13), dar nu toţi sunt plini de Duh, adică nu toţi au răstignit în aceeaşi măsura firea lor pământească pentru ca Duhul Sfint sa-i poată umple”.  Cu alte cuvinte El controlează viaţa credinciosului. Pavel[129] de asemenea dă îndemnuri Efeseni 5:18  „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”. Caracterul creştinului nu este un produs al propriului efort ci a faptului că este Născut din Nou, cu tot ce derivă din acest lucru, conduită vorbire înţeleaptă,  decizii în viaţă şi o umblare consecventă în plan spiritual bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta spiritualitatea este o luptă şi o alergare (şi Pavel descrie viaţa creştină în aceşti termeni), care implică o alegere,  o credinţă cunoaştere, o supunere în Duhul Sfânt. Spiritualitatea creştină autentică înseamnă părtăşie cu Dumnezeu şi cu ceilalţi credincioşi. De asemenea  spiritualitatea creştină se dezvoltă şi creşte în relaţia cu Mântuitorul, în detrimentul firii pământeşti. Următoarea întrebare este ce este un creştin, şi cum percepem sau definim un creştin[130] adevărat, autentic. Există mai multe definiţii ca aspect secular, care definesc creştinul ca pe o persoană care crede în Isus Cristos şi învăţăturile Sale (Dicţionarul Webster’s), dar adevărul biblic presupune mai mult. Cuvântul creştin pare în Biblie de trei ori, (Fapte 11:26, 26:28, 1 Petru 4:16), iar pentru prima dată numele este dat celor care l-au urmat pe Cristos, ca şi o poreclă, dar literal cuvântul are sensul de „membru în grupul/partida lui Hristos” sau de “aderent sau urmaş al lui Hristos”. Cuvântul pierde din semnificaţia sa originală şi primeşte un înţeles şi un sens religios, dimensiunea spirituală a cuvântului, este în planuri secundare şi nu mai descrie o persoană Născută din Nou. Pentru mulţi şi astăzi a merge la biserică, membralitatea sau chiar şi o funcţie, ori faptul că trăiesc într-o „ţară creştină” este suficient, fiind de fapt o autoânşelare. Nici faptele bune nu te fac creştin chiar dacă porţi această etichetă, iar  Pavel ne spune că :Tit 3:5  “El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.” Un creştin este o persoană care este Născută din Nou,  de către Dumnezeu (Ioan 3:3, 1 Petru 1:23) şi care crede în Isus Cristos. Pavel clarifică acest aspect Efeseni 2:8  “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”. Creştinul adevărat s-a pocăit de faptele sale şi are credinţă în Isus Cristos, şi o conduită conform cu învăţăturile lui Cristos.  De asemenea creştinul adevărat crede în Jertfa ispăşitoare lui Isus Cristos de pe Calvar, faptul că a plătit pentru păcatele noastre, a murit pe Cruce şi după trei zile a înviat, iar după aceea s-a înălţat la cer, iar prin El avem viaţă veşnică Ioan 1:12 “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Diferenţa dintre un creştin adevărat faţă de cel cu eticheta de creştin este dragostea pe care o are faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său  şi  faţă  de semeni 1 Ioan 2:4  Cine zice: „Îl cunosc” şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. 5  Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că Suntem în El. Diferenţa se vede în viaţa de zi cu zi. (1 Ioan 2:10). Cei care doresc să se împace cu Dumnezeu îşi pun întrebarea  cum  să devin un copil al lui Dumnezeu[131] şi există răspunsuri la această întrebare.  În primul rând Ioan spune în mod clar acest lucru “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). De asemenea confruntarea păcatului personal cu sfinţenia lui Dumnezeu este obligatorie, pentru a se produce pocăinţa, respectiv convertirea pentru ca să se producă Naşterea din Nou. În discuţia dintre Isus şi Nicodim, Isus  dă asigurarea că nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu este Născut din Nou (Ioan 3:3). Omul  nu-şi poate schimba natura păcătoasă de unul singur ci numai Duhul Sfânt are puterea acesta regeneratoare „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, (Tit 3:5). Înainte eram  fiii neascultării şi  morţi în greşelile noastre (Efeseni 2:1-3), fiind despărţiţi de Dumnezeu cu destinaţie Iadul cel veşnic dar Dumnezeu a avut Har prin care suntem mântuiţi (Efeseni 2:4-5). Nu se poate trăi fără de Cristos, de aceea trebuie să îl primim în inimile noastre, şi repetăm un verset „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; (Ioan 1:12), dar acest lucru trebuie să fie o realitate a inimi nu un aspect de suprafaţă.  El implică câteva aspecte cu privire la om şi la Isus Cristos. Noi trebuie să recunoaşte faptul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, că s-a Întrupat prin fecioara Maria, nu a moştenit natura păcătoasă a lui Adam, este numit al doilea Adam (1 Corinteni 15:22), în care divinul s-a împletit cu umanul. De asemenea trebuie să credem că Isus este Mântuitor şi Domn personal, iar prin Jertfa de pe Cruce El a plătit pentru păcatele noastre şi noi am primit salvare şi eliberare şi suntem scoşi de sub puterea Satanei şi robia păcatului. Dar şi mai mult nu este suficient o credinţă a minţii ci trebuie să-l urmăm pe Domnul Isus. După ce Dumnezeu l-a Înviat din morţi El a primit toată autoritatea (Efeseni 1.20-23),  sa-a Înălţat la  cer şi îi conduce pe cei care l-au primit prin Duhul Sfânt, dar îi va judeca pe oamenii care îl resping „Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi. (Fapte 10:42). Devenind copiii ai lui Dumnezeu, avem dreptul la acest statut, nu suntem născuţi din sânge, voia firii, sau voia unui om ci din Dumnezeu (Ioan 1:12-13), aspect care leagă dragostea lui Dumnezeu de oameni. Cu acest statut nu trebuie să ne mândrim ci să fim smeriţi şi ascultători şi să lăudăm în şi pe Domnul „Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor.” (Faptele apostolilor 20:19) Domnul doreşte ca copii lui Dumnezeu să semene tot mai mult cu Isus Cristos, (Ymago Dey) fără o viaţă de păcat, (păcatul trebuie să fie un accident în viaţa creştinului), ci o viaţă de sfinţenie. Cine păcătuieşte în mod constant, nu s-a convertit pentru că păcatul este de la Diavol, fiindcă El a păcătuit de la început, iar Isus Cristos a venit pe pământ să nimicească lucrările lui Satana. Prin acest aspect se deosebesc copiii lui Dumnezeu de copiii lui Satana „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său”. (1 Ioan 3:10) Copilul lui Dumnezeu primeşte o răsplată care întrece orice închipuire, el face parte din familia lui Dumnezeu ( Biserica), ni s-a promis o Casă sus în cer, avem dreptul de  ne apropia liber  de Dumnezeu şi în mod direct prin rugăciune (Efeseni 2:19,  1Petru 1:3-6, Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” (Romani 8:15).

12). CONCLUZIE.  Dumnezeu alege pe Avram  Isac şi Iacob iar din mari patriarhi apare pe scena istoriei poporul evreu, care trebuia să fie o lumină a neamurilor, având ca scop glorificarea lui Dumnezeu şi să-l aducă pe scena istoriei pe Mesia. (Deutr. 4:4-9). Deşii ei nu îşi îndeplinesc mandatul, fiind pedepsiţi, duşi în robie, şi o mică parte repatriaţi, Dumnezeu îşi îndeplineşte promisiunea făcută lui David, şi Mesia cel promis se Întrupează şi face Lucrarea Ispăşitoare pentru păcatele omenirii. Apariţia creştinismului a avut acelaşi rol de a fi lumina neamurilor. Religiile necreştine, sectele, cultele eretice,  ect, au avut ca scop de a prezenta un fals credibil, fiind o lucrare a diavolului. Mormonii , Hare Crisna,  Budismul Zen, Sahaja Yoga[132],  şi altele au negat divinitatea lui Hristos, şi Doctrina Trinităţii.[133] Ele prosperă în perioade de tranziţie sau instabilitatea socială.[134] Aceşti guru continuă să vină în Occident. Un lucru este limpede prin faptul că aduc cu ei învăţături distrugătoare ale  moralităţii, ale spiritualităţii  şi ale valorilor creştine. Pledoaria lor făţişă în favoarea diferitelor forme  de ocultism (de exemplu yoga), a spiritismului, a imoralităţii sexuale (de exemplu tantra) a ruinat mii de vieţi. Fie  că este vorba de Hare Krishna care e un atac la adresa caracterului sacru al căsătoriei, femeii şi familiei, fie că  e vorba de ritul de posedare divină şi anarhia socială a lui Bubba Free John, ori de credinţa lui Meher Baba că  nebunia este o formă de înaltă spiritualitate, ori de spiritismul lui Ram Dass, sau de ciudatele experienţe oculte  ale lui Muktananda, ori de eforturile lui Paramahansa Yohananda de a “hinduiza” creştinismul, etc…, mai  devreme sau mai târziu va omul sau societatea angajată în aşa ceva va trebui plătit preţul angajamentului personal. Adevăratul înţelept e cel care evită tot  ce este “înţelepciune” şi “spiritualitate” orientală.[135]  În confruntarea dintre ele şi creştinism, în mod obligatoriu, termenii şi conceptele biblice trebuie să fie în mod clar definiţi, pentru a exista un dialog adevărat. Creştinismul nu este deloc o cale simplă, căci ni se cere să abandonăm ceea ce iubim,  orgoliul nostru, succesul şi stima de sine, tendinţa de a ne demonstra singuri valoarea,[136] alternativa fiind un fals creştinism în care succesul de sine  devenit importante şi în biserică.  Cu cât o biserică este mai mare cu atât mai mult este considerată o biserică de succes. Credincioşii care fac parte din „mega bisericii”, au înţeles că au probleme şi s-au format grupuri mai mici de rugăciune şi părtăşie, dar tot aparţinând bisericii. Smerenia a devenit ceva demodat. Credinţa este ceva ce ai înţeles şi realizat prin revelaţia personală prin Cuvânt,  iar adevărata părtăşie cu Hristos şi Biserica, o are doar cel care este regenerat, Născut din Nou. Nu se poate ajunge la dorinţa de „îndumnezeirea” omului, dacă suntem Născuţi din Nou, şi ancoraţi în Sfânta Scriptură. Factorii culturali, sex, literatură, sport, televiziune, şi alte forme, pot să influenţeze în mod negativ,[137] datorită presiunii pe care o exercită. Mulţi credincioşi se raportează la factorii culturali, sau secte şi culte eretice, respingându-le în mod declarativ, dar acceptând în mod tacit învăţăturile lor. Alţii pur şi simplu părăsesc biserica. După 1989, a avut loc un proces de divizare a bisericilor, de coborâre a standardelor spirituale. La acest proces şi-au adus aportul factorii culturali şi sectele, cultele eretice, şi religiile orientale şi masa – media. Acolo unde învăţătura a rămas curată, factorii culturali sau ereziile nu au avut nici un succes. Întotdeauna mandatul cultural trebuie subordonat mandatului spiritual. Ca şi creştini, dar şi ca oameni care au raţiune, este imposibil să credem că acest univers s-a născut din haos şi la voia întâmplării, şi credem ca la baza existenţei sale există o minte creatoare ce are capacitatea de a duce în fiinţă Universul spiritual şi material, spaţiul, timpul, energia, legile care guvernează acest univers, sub aspect material dar şi moral viaţa neinteligentă dar mai ales  Omul. Biblia ne spune că Dumnezeu a făcut acest lucru fiindcă este un Dumnezeu puternic iar ca şi bază avem un design inteligent, de la particule elementare, la roiuri de stele şi fiinţa umană. Este cât se poate de normal să ne punem întrebarea de unde venim, care este rostul nostru pe acest pământ, şi care este destinul nostru. La aceste întrebări Biblia dă un răspuns categoric. Am observat că încă de la început Biserica a fost influenţată mai mult sau mai puţin de filozofii străine, erezii interne şi externe, fenomen care se întâmplă şi astăzi, iar creştinismul adevărat a luptat prin apologeţi pentru apărarea credinţei creştine. Au fost o serie de factori şi amintim prima dată factorii culturali prin faptul că avem cele trei poziţii ale Bisericii în lume şi am văzut că ea nu a scăpat de influenţe, dar şi reciproca este valabilă. Nu se poate nega influenţa culturală, sau  în alte domenii a personalităţilor române de-a lungul veacurilor, care şi-au adus aportul la identitatea naţională a poporului român chiar dacă este vorba  la început de bisericile tradiţionale. Influenţe au exista de la popoarele migratoare, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman,  Imperiul Austro – Ungar, iar cultura franceză, germană şi slavonă, tradiţia bizantină au avut puternice influenţe în ultimii 250 de ani. Poporul român cunoaşte influenţe din partea occidentală din Apus şi Bizanţul din Răsărit, prins mereu la mijloc. Totuşi la o analiză pertinentă se recunoaşte şi se cere în Dietă drepturile românilor pentru   că  „romanii sunt cei mai vechi locuitori ai tarii,  românii sunt populaţia cea mai numeroasa din Ardeal, românii lucrează pământul si ocnele (muncile cele mai grele),românii dau cele mai mari contribuţii si in virtutea voinţei imperiale exprimata în cele doua diplome leopoldine trebuie sa se facă dreptate si poporului român”. Între anii 1500 -7000, în Europa se produce Reforma protestantă prin reprezentanţii ei, dar ea pătrunde la noi mult mai târziu prin 1850 iar mai târziu preotul Dumitru Cornilescu traduce Biblia în română, aşa cum Luther a tradus Biblia pentru poporul german. Acest lucru a avut un impact uriaş pentru o credinţă care nu izvoreş-te din dogme bisericeşti ci din învăţătura Noului Testament. Mulţi români au învăţat carte citind Biblia. Deşi Reforma a fost divizată, şi a avut un caracter sângeros, au  fost ramuri ale Reformei care prin Cuvânt şi viaţa lor au influenţat în bine societatea. Avem date mai precise ce s-a întâmplat pe teritoriul României, abia când s-a format România  Mare în anul 1918 când Transilavnia s-a alipit de Ţara românească  împreună cu Bucovina şi Basarabia. Primii baptişti vin în România prin anul 1856 – 63 în Bucureşti iar mai târziu  în Dobrogea, iar alte zone au  venit au fost în Transilvania şi Banat. În anul 1930 baptişti era deja în număr de 45.000. Ei au deschis bisericii, institute de învăţământ, şcoli misionare pentru femei, iar aceşti credincioşi sinceri au avut impact pozitiv în societatea românească. Au avut de suferit sub regimul lui Antonescu, dar nici după acea nu a fost mai bine. Când s-a instaurat regimul comunist, a început cenzura atât asupra culturii române cât şi a religiilor, şi multe personalităţi şi creştini au fost închişi, sau a părăsit România. Totuşi au fost români care au reuşit să ocolească în mod subtil cenzura totalitară a statului şi cultul personalităţii celor car au condus ţara. După revoluţia din 1989, România s-a deschis, dar multe efecte negative au pătruns în ţară, iar creştinismul a făcut un pas înapoi în domeniul spiritual şi religios, iar libertate primită, a fost în esenţă dăunătoare prin religii orientale care au pătruns în România şi ateismul occidental. Relaţia dintre Biserică şi societate, nu mai are un impact pozitiv, sau în cel mai fericit caz este neglijabil, iar pentru a ieşii din impas  contează relaţia credinciosului cu Dumnezeu. Alte aspecte contemporane sunt televizorul, internetul şi jocurile video, care au un impact deosebit în societatea prezentă şi influenţează în mod negativ societatea creştinii şi biserica. Deşii avem posturi de televiziune creştine, alegerea celor mai mulţi credincioşi se îndreptă spre alte posturi în care se prezintă „senzaţionalul”, sau serialul preferat. Prin filmele  science – ficţion, copii se desprind de realitatea obiectivă, şi trăiesc într-o lume imaginară şi ajungă să facă confuzie între lumea adevărată şi film. Mulţi creştini se mulţumesc cu programe religioase, dar există şi oportunitatea de a avea pagină de facebook sau bloguri personale, saituri, creştine, pentru răspândirea Evangheliei, dar se pierde părtăşia cu ceilalţi credincios dacă nu se frecventează şi biserica. Jocurile video sunt folosite mai ales de copii şi tineret, folosind timpul pentru lucruri deşarte, plus că se consumă sume uriaşe pentru o simplă distracţie. Deşii Biblia nu dă un răspuns direct la multe din problemele actuale, există principii biblice după care să ne ghidăm. Citirea Bibliei este cu mult mai de folos în relaţia omului cu Dumnezeu decât un joc video. Apostolul Pavel prezintă viaţa creştinului ca şi o luptă şi alergare, în domeniu spiritual, iar cele prezentate mai sus sunt deşertăciune. Diferenţa dintre creştini şi necreştini trebuie să fie în contrast şi vizibilă. De asemenea nu se poate sluji la doi stăpâni, iar ţinta noastră trebuie să fie Cristos „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Evrei 12:2).  Literatura îşi are şi ea aportul în cultura României  şi a influenţa  şi biserica, atât pe cele tradiţionale cât şi cele Protestante şi Neoprotestante. Au fost scriitori de seamă, are au fost enumeraţi anterior, care s-au implicat şi în domeniul spiritual, ca de exemplu au tipărit Biblia de la Bucureşti, şi altele. Literatura este influenţată de  scrierile greacă, slavonă, umanismul european, folclorul balcanic, iluminismul, naţionalismul şi în sfârşi se deschid şcoli în limba română. De asemenea simbolismul mistic de factură pre-creştină, păgână, dadaismul sunt influenţe orientale pe când prin suprarealism şi marxism, suntem conectaţi la Occident, cu tendinţe spre modernism. În perioada comunistă mulţi scriitori în mod tacit s-au împotrivit comunismului. Scriitorii din diaspora au avut libertatea de a serie şi au făcut acest lucru cu succes. Biserica s-a confruntat pe lângă cenzura statului şi cultul personalităţii conducătorilor respectivi şi cu influenţe amintite mai sus ca Umanismul  Idealismul, Pragmatismul Realismul, Existenţialismul, Liberalismul, Behaviorismul, care fiecare avea o caracteristică, sau mai multe dar numitorul comun era împotrivirea şi necredinţa în Dumnezeu. Curentele filozofice desacralizarea învăţătura creştină, dar nu oferă ceva viabil în schimb, iar Biblia ne avertizează în sensul acesta Coloseni 2:8  „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos”. Literatura de ficţiune şi  literatura de slabă calitate îşi aduc aportul negativ în societate şi chiar în biserică dar Biblia ne îndemnă spre ceva real şi care dă viaţă Ioan 17:3  „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Cultele necreştine, mişcări pseudo-creştine, citirea cărţilor ocultice, este un lucru periculos pentru un creştin şi trebuie evitat.  „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. (1 Petru 5:8). Sportul ca mişcare este chiar de  dorit, şi nici sportul de performanţă nu este un păcat, dar prin practicarea unor „sporturi” de origine orientală, ca tot felul de arte marţiale este un lucru periculos pentru creştini, pentru că în spatele lor se ascund forţe demonice.  Ca şi creştini ţinta noastră trebuie să fie Isus Cristos şi Evanghelia pentru că acesta este chemarea creştinilor. Pe de altă parte sportul care se practica în timpul apostolilor diferă mult de sportul de azi. Apostolul Pavel face o analogie între sportul fizic şi lupta spirituală a credincioşilor, şi se axează  în domeniul spiritual folosind imagini ale luptătorului de atunci Efeseni 6:13-18, 18  Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,. În momentul în care Biblia nu dă informaţii cu caracter precis la anumite probleme se apelează la etica şi principiile desprinse din Scriptură. Nu trebuie să uităm că noi suntem Templul Duhului Sfânt, iar El lucrează în inima şi mintea credinciosului prin multiple forme. Se ajunge la o luptă spirituală inevitabilă pe care fiecare credincios o duce împotriva lui Satana Efeseni 6:12  „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti”. Unii credincioşi exagerează şi afirmă că totul este păcat, în contrast cu libertinii care subestimează această luptă, fiind necesar o stare de echilibru biblic, dar dacă privim la bisericile din Apocalipsa cuvântul cheie este biruinţa. Isus Cristos ne îndeamnă la desăvârşire, iar lupta şi creştere spirituală se face cu ajutorul Duhului Sfânt şi procesul ţine până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti. Dumnezeu a pus ceva în om de care nu poate să scape chiar dacă o face greşit Eclesiastul 3:11  „Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu”, iar de aici se naşte religia minţii  o credinţă falsă sau adevărată, care porneşte în istoria umană din clipa în care Adam şi Eva şi-au întors privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi. Din acest motiv avem aşa de multe religii false, ne-creştine, păgâne, sau forme de ateism care nu aduc mântuire omului. Între omul din junglă şi civilizaţiile avansate nu există diferenţe de fond ci doar de forme. O serie de credinţe şi tradiţii au invadat umanitatea ca ştiinţele oculte, zodiacuri, yoga, MT, New Age, etc în spatele cărora se ascund forme demonice, şi în multe cazuri se ajunge la o posedare demonică şi sunt o amăgire a Diavolului. Evanghelia prosperităţii pune mari probleme creştinismului pentru că a pătruns şi în multe biserici şi au aspect negativ vizavi de o credinţă şi religie adevărată bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel atenţionează şi asupra acestui aspect „Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1:8). De asemenea există practici ca spiritismul ghicitul, cititul în palmă, sau înceaşca de cafea, pe care Biblia le condamnă, dar sunt practicate şi azi cu influenţe negative în societate şi chiar  şi în creştinism. La baza lor există conceptul că  există dumnezei, spirite ale morţilor care pot să călăuzească omul, dar care sunt demoni. Dar nu se poate nega faptul că există şi oameni care lucrează cu ajutorul demonilor, iar Satana se poate preface şi imita. 2 Corinteni 11:14  „Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină”, la fel se întâmplă cu demonii sau oamenii care îl slujesc. Drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune, iar Satana are grijă de aşa ceva, el imită, se preface şi promite ajutor oamenilor şi se pretinde bun. El va da oamenilor, spiritiştilor  care îl slujesc, informaţii precise despre anumite persoane lucru interzis de Dumnezeu. Biblia dă avertismente în sensul acesta 1Petru 5:8  “Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită”. În religia M.T sunt preluate ritualuri vedice cu efect în altă lume cu care se comunică cu aşa zisele fiinţe superioare din diferite „straturi ale creaţiei” şi oferă speranţe catastrofale  oamenilor. Meditaţia Transcedentală sau misticismul nu se poate confunda cu meditaţia creştină care este altceva.  Proverbe 16:20  „Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit”. Meditaţia creştină este un proces mintal şi activ prin care credinciosul se dedică studierii Cuvântului lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfânt. De asemenea există o mare diferenţă între religie şi spiritualitate, cum la fel se face greşeala să se pună religia creştină în rândul celorlalte religii ca islamul,  hinduismul, budismul etc. Creştinismul autentic presupune o relaţie de tipul eu – Tu cu Dumnezeu, cu tot ce derivă din acest aspect. Isus Cristos este o împlinire a religiei şi a spiritualităţii în mod egal, fără deosebire. Cu şi prin El intră în legătură cu lumea spirituală şi avem posibilitatea părtăşiei cu divinitatea. Existenţa aşa de multor religii, este de fapt necredinţă în Dumnezeu, şi a respingerii unui Dumnezeu adevărat. Dorinţa de a crea un „dumnezeu” după chipul şi asemănarea noastră, este ceva periculos şi vine din natura păcătoasă a omului, o natură care în final  ne va duce la moarte. Toate religiile duc la Dumnezeu, dar mai precis la Judecata lui Dumnezeu care va însemna Cerul sau Iadul. În altă ordine de idei psihologia a încercat să rezolve multe lucruri care aparţin de sufletul omului iar în domeniul laic se ocupă cu „rezolvarea” problemelor de mentale, inteligenţa, memoria, percepţia sau experienţele interioare şi subiective, ca sentimentele, speranţele şi motivarea, procese fie conştiente, fie inconştiente. Trecem peste metodele şi personalităţile laice, amintite ulterior, le acordăm respectul cuvenit, dar Biblia interzice anume practici ca vrăjitoria, chemarea morţilor, ghicitul, sau alte forme şi promite că va nimici oamenii care practică aceste lucruri. Indiferent de statutul de  creştini sau ne-creştini psihologia, este o componentă a fiinţei umane, prin care oamenii încercă să explice probleme de afectivitatea, comportament, conştiinţă, emoţie,  gândire, cunoaştere, etc, dar se poate adăuga imaginaţie,  inteligenţă, limbaj, memorie, reprezentare, suflet,  voinţă şi se pot adăuga şi cele care au caracter patologic ca stresul psihoze şi nevroze, dobândite în urma unor tragedii din viaţă. Din păcate influenţa ei  avut un aspect negativ în creştinism, iar Biblia avertizează şi în acest sens. Chiar dacă a apărut şi psihologia creştină ca disciplină de sine stătătoare, terenul este o mlaştină înşelătoare în care te poţi scufunda foarte uşor. Unii dintre creştini sunt de acord cu folosirea ei, alţii credincioşi sunt total împotrivă. Atunci când omul îşi abandonează credinţa, golul este umplut cu surogate ca parapsihologie, ocultism, practici prin care se ajunge la o închinare directă la Satana. Ele sunt interzise de Dumnezeu  prin poruncile date în Scriptură fiindcă se intră în contact cu forţele demonice . „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor”, (Deuteronomul 18:10). Totuşi este necesar a da răspunsul dacă un creştin este liber să consulte un psiholog sau un psihiatru, în afara cazurilor când acest lucru se impune datorită meseriei pe care o practică. Şi creştinii au diferite probleme,  depresii, tragedii în viaţă etc,  pe care trebuie să le rezolve. Există psihologi şi psihiatri creştini, care au o perspectivă mai corectă asupra acestui domeniu decât laicii. Nu întotdeauna păcatul este acela care generează boala (afecţiuni ale creierului), patologie care este necesar a fi tratată. În cazul creştinului căzut în păcat, pocăinţa aduce vindecare spirituală, dar cred că este necesară rugăciunea, pocăinţa dar şi medicamentele necesare plus consiliere creştină. Dacă păcatul persistă Duhul Sfânt nu va sta la un loc cu demonii. A ignora doctorii este o greşeală pentru că Dumnezeu lucrează şi prin ei. Pe de altă parte stresul, tragedii din viaţă, depresia, afectează milioane de oameni, inclusiv şi pe creştini iar în contrast Biblia ne cheamă la o viaţă plină de bucurie în Domnul, aspect greu e realizat pentru cei care sunt bolnavi. Deşi starea patologică în sine nu este un păcat, există şi o responsabilitate a credinciosului de felul cum rămâne încredinţă în această stare, adică să rămână tari. Suntem de acord că există o mare gamă de zone gri, dar trebuie să face diferenţă dintre păcat, posesie demonică sau boală. Cei care sunt deja posedaţi demonic, răspund negativ la auzul Numelui lui Isus Crisos, sau al lui Dumnezeu. Luca 4:33  În sinagogă se afla un om, care avea un duh de drac necurat, şi care a strigat cu glas tare: 34  „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.” dar cei bolnavi cântă se roagă etc. Prin urmare păcatul este păcat şi trebuie tratat ca şi atare, iar boală este boală, care necesită un tratament uman şi divin în acelaşi timp. Dumnezeu este Duh, dar se prezintă şi ca o Persoană.  În momentul în care Dumnezeu a făcut omul după Chipul şi asemănarea Sa Ymago Dey, El a dat omului atribute divine care ţin de Persoana Lui, care au fost enumerate anterior, astfel omul poate iubii, sau să urască, are răbdare, poate construii, ştie cine este, etc. omul are posibilitatea de  a percepe realitatea înconjurătoare, are diferite simţăminte, care determină diferite atitudini faţă de ceva sau cineva la un moment dat. Având  aceste sentimente de multe ori  total diferite, el poate să nu mai rămână credincios lui Dumnezeu şi fiind influenţat de societate se poate ajunge la forme de gândire  sau  stări sufleteşti  total greşite, sau aberante. Avem enorm de multe curente, filozofii, sau credinţe, care au un caracter mistic, cum  este Teofizia, Panteismul etc, care neagă o relaţie directă a omului  cu Dumnezeu de tipul eu –Tu, în care este cuprinsă Trinitatea, totul fiind un haos religios total. Astfel rugăciunea devine un şablon sec, iar păcatul este o barieră între om şi Dumnezeu (Isaia 59:1) la evrei dar   chiar şi în rândul creştinilor, care preferă comoditatea. Isus Cristos  s-a rugat Tatălui, iar viaţa credinciosului fără rugăciune este moartă. De asemenea multe rugăciuni se fac cu ţintă orizontală pe placul ascultătorilor, în detrimentul unei rugăciuni sincere către Dumnezeu. De  asemenea din multe biserici unul din sentimentele cele mai importante cu este dragostea lipseşte 1 Corinteni 13:1  „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor”, în schimb există roadele firii din abundenţă. Convertirea se produce atunci când păcatul personal este confruntat prin credinţă cu sfinţenia lui Dumnezeu. După convertire, pocăinţă, Duhul sfânt produce Naşterea din Nou în inima credinciosului, o regenerează, o înnoieşte.  Tit 3:5  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, iar păcatul va fi un accident în viaţa credinciosului fiindcă Duhul Sfânt pecetluieşte pe cei credincioşi şi avem la Tatăl un Mijlocitor.  Mărturisirea  păcatelor în faţa lui Dumnezeu este un imperativ pentru a primi iertare, iar păcatul trebuie mărturisit la concret. Exemplul lui David când a căzut în  păcat este o învăţătură pentru fiecare dintre noi. Psalmii 32 şi 51 sunt psalmi de pocăinţă, stare  pe care fiecare creştin îl poate experimenta din păcate, dar din care se poate ieşi. Pocăinţa este o schimbare a minţii metanoia, şi nu se poate realiza în absenţa credinţei a faptului că Sângele lui Isus Cristos ne spală de orice păcat. Isus Cristos a plătit pentru păcatele noastre pe Cruce. Mântuirea este prin Har pentru cel care crede, şi după pocăinţă viaţa credinciosului este schimbată.  De asemenea avem şi o garanţie a mântuirii „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (Ioan 10:28-29). Lume asaltează  credinciosul şi Biserica  prin sexualitatea care este promovată de televiziune prin programe, care caută dor folosul banilor şi s-a dezvoltat o întreagă industrie a filmelor cu încărcătură sexuală şi pornografică. Nu este indicat să le urmăreşti pentru că se imprimă în mintea şi gândirea credinciosului  şi prea-curveşti cu gândul. Căsătoria este iniţiată de Dumnezeu dintr-un cuplu format din bărbat şi femeie, (Adam şi Eva) care dau naştere la copii. Haremul a fost tolerat în Vechiul Testament la poporul evreu şi aproape întotdeauna  creat probleme, de incest sau crimă ca şi în cazul lui David. Ce se întâmplă astăzi întrece orice închipuire când familia are altă structură, doi bărbaţi, două femei, un copil cu două mame, din care una este mamă surogat, sau alte structuri în afara celor lăsate de Dumnezeu. Pavel aminteşte de aceste lucruri în Romani. „Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor”. (Romani 1:26-27). De asemenea rata divorţurilor a crescut şi în rândul credincioşilor şi în USA  nu se pune întrebarea dacă să recăsătoreşti un divorţat ci a câta oară să faci acest lucru. De asemenea adulterul a devenit ceva obişnuit, contrar Scripturii, iar „biserica” se adaptează la societatea în care trăieşte în loc să fie lumină şi sare. Pornografia face ravagii mai ales în rândul tineretului, care se uită la filme pornografice, jocuri video, desene animate, cărţi etc, prin intermediul calculatorului sau a telefoanelor mobile. S-a dezvoltat o întreagă industrie pornografică care are o cifră uriaşă de profit. Atacul pornografic atacă copii tineri şi adulţi, care duc la boli patologice sexuale, dezumanizare şi mai grav distruge relaţia omului cu Dumnezeu 1 Tesaloniceni 4:3  „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie”. Biblia înseamnă la cinstirea familiei, iar adulterul este păcat. Sunt mişcări chiar în cadrul creştinismului „Familia, cu blazon creştin”, care permit relaţii sexuale libere între membrii grupului, şi nu este singura mişcare creştină de acest gen. Religiile orientale introduse în ţara noastră aduc mult rău prin aşa zişii ghizi – vindecători – mediumi,  sau adepţii reîncarnări, care recomandă divorţul în favoarea sufletului pereche  frate/soră, sub ameninţarea unor suferinţe karmice, care sunt un atac la adresa familiei instituite de Dumnezeu, inima omului fiind pervertită, dar păcatul nu rămâne ne-pedepsit iar „Plata păcatului este moartea….” (Rom. 6:23). Păcatul est un păcat în mintea omului care antrenează şi alte păcate, iar Pavel îl îndeamnă pe Timotei să fugă de poftele tinereţii. Creştinii se hărănesc cu surogate, iar păcatul a devenit o obişnuinţă, se legalizează, sau este tolerat în biserică spre nenorocirea celor care poartă eticheta de creştini Isaia 5:20 „Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune”! şi Dumnezeu nu este schimbător ca şi omul ci este Imuabil. Astfel religiile orientale au un impact major negativ în societate şi biserică. O mişcare religioasă care foloseşte un limbaj religios, dar cu înţeles diferit este Mişcarea Hare Krishna, care îmbracă mesajul într-o haină culturală adecvată, dar promovează la rândul ei destrămarea familiei aşa cum a gândit-o Dumnezeu. Repetăm atenţionarea făcută de apostolul Pavel. „Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Galateni 1:9).Alte culte eretice care se opun creştinismului care pot fi menţionate sunt Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Spiritismul, Scientologia, etc. Ele invadează mas-media şi duc oamenii în rătăcire spirituală, iar creştinismul este contaminat şi influenţat în mod negativ de ele. Mulţi credincioşi de astăzi doresc realizări în alte domenii decât cel creştin, şi nu ţin cont de Marea Trimitere din Matei 28. Pentru mulţi Isus Cristos este „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”…..fără să ia în seamă cuvintele care urmează în versetul citat. Pericolul vine şi din interior prin învăţătorii mincinoşi amintiţi de Petru. Din păcate acest adevăr crud este o realitate şi în zilele noastre. Primejdia vine din inima omului iar primii oameni şi-au întors privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi şi au păcătuit, dorind să-şi depăşească condiţia de fiinţă creată s-au „îndumnezeit, fapt imposibil de realizat. Şi alţi oameni au dorit să-şi facă un „nume”, iar creştinismul nu este scutit de acest fenomen dăunător şi este prezent şi în biserici. Lideri creştini, „puterea mulţimii”, creştini care se întorc spre ei înşişi, umblă după o slavă deşartă, iar păcatul care conduce la această stare este mândria, care este incompatibilă cu pocăinţa Isaia 2:12  „Căci este o zi a Domnului oştirilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat”. De asemenea un alt aspect este închinarea la idoli, interzisă poporului evreu în Vechiul Testament, ei ieşeau în evidenţă prin nume, altare, chipuri, preoţi şi jertfe, dar astăzi sunt mai subtili, ei sunt idolii secolelor noastre, sexul putere şi banul, privit la modul comprimat. Realitatea este că orice sau oricine pretinde închinare în afară de Dumnezeu este idol, deci păcat, chiar şi când facem idol din noi înşine, ca de exemplu umaniştii şi alţii. Ca şi o mică definiţie „Orice lucru sau chiar persoană care începe să pună stăpânire pe noi mai mult ca Dumnezeu devine idol”. Gelozia este un sentiment a lui Dumnezeu, iar dacă la oameni are conotaţii negative, probabil dintr-o percepţie greşită despre Dumnezeu, sau o traducere greşită a textului cu Dumnezeu, această calitate este de fapt un aspect pozitiv, dar natura umană pervertită de păcat a omului îl duce spre idolatrie. Se împing lucrurile mai departe, spre post – umanism în care se pretinde faptul că calculatorul va lua locul omului, aspect total absurd. De asemenea se susţine contopirea biologicului cu superinteligenţa tehnologică (cipuri), omul devenind într-un asemenea fel nemuritor, aspect complet fals 2 Corinteni 5:10  „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup”. Dumnezeu nu poate fi înlocuit cu nimic şi nici golul din inima omului nu se poate umple cu surogate ci  tot cu prezenţa Persoanei lui Dumnezeu. Necredincioşi pot trăi fără de Dumnezeu o existenţă moartă, dar nu pot nega realitatea acestui Dumnezeu, indiferent că se recunoaşte sau se neagă existenţa lui Dumnezeu viaţa omului şi a întregului univers depinde de El. „Îţi ascunzi Tu faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor”. (Psalmi 104:29), aspect care are corespondenţă şi din punct de vedere soteorologic. Fără de Dumnezeu plăcerile (hedonismul), sau alte forme practicate de necredincioşi sau chiar de credincioşi sunt efemere, iar cei răi nu au pace. Isus afirmă şi El existenţa omului în plan spiritual „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4), iar destinele oamenilor vor fi diferite în funcţie de credinţa sau necredinţa lor în Dumnezeu, binecuvântare sau osândă vecinică. Deşi însuşi Cristos afirmă despre viitor Luca 18:8  „Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ”?”, mandatul creştinului de a vesti Evanghelia rămâne acelaşi de a aduce cât mai multe suflete cu ajutorul Duhului Sfânt la Cristos, fiindcă fie care suflet are o valoare mai mare decât întreaga lume. Natura păcătoasă  a omului este înclinată spre păcat, şi chiar de a lupta împotriva lui Dumnezeu, am amintit statele totalitare comuniste care au luptat pe faţă împotriva creştinismului. Nu ştiu daca la ora aceasta (sec XXI) se poate vorbi în mod real de o recuperare a creştinismului, dar a sufletelor pierdute în mod sigur pentru că merită „Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? „ (Matei 16:26). Răul s-a amplificat nespus de mult afectând şi Biserica.  În mod tragic a apărut şi Biserica satanistă, care au şi o „biblie” a lor, şi au avut şi sinoade bisericeşti (imitaţie celui Rău), într-o lume care se consideră liberă şi reguli precise cum să lupte împotriva creştinismului. Amplificare răului în lume nu ţine de un singur om care conduce un stat totalitar, sau să se dea vina pe factori tangenţiali, ci vina o poară Satana şi aceia care fac voia lui şi vor fi traşi la răspundere în ziua judecăţii. Deşi se încearcă o re-definire a răului, aruncarea vine pe terţe persoane, realitatea Bibliei şi a vieţii îi contrazice acest fapt. Nelegiuirea  şi starea morală a societăţii, re-definite doar pentru confortul celor care fac voia Diavolului, au făcut mult rău în societatea umană şi în creştinism. O parte dintre creştini, în numele libertăţii se retrag şi nu mai se implică să lupte împotriva răului, respectiv al lui Satana. Biblia din contră ne înseamnă să avem o viaţă de luptă şi alergare în postura de creştin prin puterea lui Cristos. Pe de altă parte Biblia şi creştinismul au avut un impact la nivel mondial, aspect observat şi atunci când a  fost abordată identitatea românilor în istorie şi a personalităţilor care au fost implicate  de-a lungul istorie naţionale a românilor, iar societatea şi creştinismul s-au influenţat reciproc. De la un creştinism „simplu”, se poate adânci problema printr-o serie de doctrine sau teologii prin care se pot aprofunda aspecte cu privire la Persoana lui Dumnezeu, folosind termeni concepte sau întrebări de genul Consistența logică, Suficiența empirică, Relevanța existențială, Origine, Etică, Semnificație, Destin, iar cu privire la Dumnezeu se pot pune întrebări ca, adevăr absolut, poate Dumnezeu să fie cunoscut şi anume sub ce formă, se potriveşte raţiunea cu religia mai precis cu credinţa în Dumnezeu, cine este Isus, şi Duhul Sfânt, şi în ce măsură divinitatea este interesată de umanitate. Răspunsul la acestea aspecte, lucruri, concepte şi întrebări îl dă Biblia, dar şi filozofia, ştiinţa sau alte discipline prin care se poate cunoaşte în mod parţial creaţia şi ceva despre Dumnezeu, iar acest lucru se face prin ochii credinţei, dar necredincioşii „gnosticismul, postmodernismul, relativismul și scepticismul,  se opun cu argumente şi presupoziţii false. Un exemplu în care raţiunea şi logica sunt de folos în viaţa creştină ţine de apologetică prin care se poate combate pluralismul religios, în care falsul iese imediat în evidenţă. La fel se întâmplă cu religia iudeilor şi  islamul care deşi au ca popor acelaşi tată pe Avram care a  avut pe cei doi fii  Ismael şi Isac, şi multe puncte comune, dar şi mai multe divergenţe, Dumnezeul perceput de Islam este complet diferit, fiind o imagine a omului despre Dumnezeu şi nu un Dumnezeu revelat. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu ateismul de orice fel, care prin tot felul de mijloace se opun credinţei în Dumnezeu, afirmând că dincolo de universul fizic nu există nimic. Dorim sau nu dorim aceste credinţe paralele, sau necredinţe afectează creştinul şi Biserica în spiritualitatea sa. Întrebarea pertinentă este de ce  să nu avem nimic, sau pe cineva, o fiinţă necesară care a dat naştere Universului şi care se poate face  responsabilă de toate lucrurile sub aspect material, fiinţe vii sau legi morale. Ateii neagă pe Dumnezeu dar pun în loc teorii despre Big-Bang, sau alt ceva, dar nu se pot întoarce în trecut pentru a demonstra acest lucru şi rămâne doar teorie, dar este comod ca nimeni să nu îi tragă la răspundere pentru faptele lor rele. Nimicul nu poate crea Nimic, acest argument fiind o absurditate. În schimb biblia afirmă eternitatea lui Dumnezeu şi dorinţa, planul  Său de a crea  ceva, Universul şi pe om, fapt dus la îndeplinire.  Psalmi 19:1  (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. 2  O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.” Dumnezeu nu se contrazice, iar cărţile Vechiului şi Noului Testament formează un întreg, care îl descopere pe Dumnezeu, pe Fiul şi acţiunile Sale care au dus la răscumpărarea umanităţii din păcat. Noul Testament este autentic prin el însuşi şi viaţa schimbată a celor are au crezut în Isus Cristos până a la capăt chiar şi în martiraj. Isus Cristos a fost o lumină în întunerecul moral al umanităţii, iar oamenii au posibilitatea alegerii. Este necesar să se facă diferenţa dintre religie care ţine de ritual şi credinţa văzută în exterior şi spiritualitate, care se reflectă în gândirea intima omului. Falsul este atunci când avem o formă fără fond, un ritual o credinţă oarecare, dar nimic la nivelul intim în adâncul inimi, spre o motivaţie ascendentă în relaţia cu sus Cristos. În creştinam Isus Cristos trebuie să fie Mântuitor şi Domn personal pentru fiecare în parte şi în acelaşi timp pentru comunitatea de credincioşi. Dar aşa avem posibilitatea să se creeze şi reflecte în noi Ymago Dey. Acest lucru se realizează prin Persoana şi puterea Duhului Sfânt care lucrează în credincioşi. Acest aspect se produce după o convertire reală şi prin Naşterea din Nou. Din păcate pentru mulţi „creştini”, influenţaţi de lume, membralitatea într-o biserică, (nu contează confesiunea), o funcţie, sau altceva, surogate bisericeşti, sunt suficiente pentru aparenta linişte sufletească. Creştinul adevărat este Născut din Nou, nu trăieşte în păcate ca şi stare, păcatul fiind un accident în viaţa lui, el crede în Jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos, în viaţa şi lucrările Sale şi faptul că este iertat de păcate şi trăieşte conform cu învăţătura dată de Isus şi apostolii Lui. Acest aspect trebuie să definească o realitate în viaţa credinciosului şi nu o aparenţă doar în exterior. Credinciosul  face parte din Biserică care este Casa lui pe pământ, are o Casă sus în Cer, şi are promisiunea că va intra în ea. Se poate vorbii de o recuperare a creştinismului, întrebare la care se poate răspunde, cu Nu, cel mai probabil, dar se poate încă salva suflete de la moarte. Am înţeles nefasta influenţei societăţi din lume, asupra Bisericii, când de fapt trebuie să fie invers, dar rămâne credinţa şi nădejdea. „În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ”. (Evrei 11:13).

13). BIBLIOGRAFIE

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Benjamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait https://gotquestions.org/Romana/design-inteligent.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/creatie-versus-evolutie.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

Sait https://dexonline.ro/definitie/adevărul

Dave, Hunt.  T.A. McMahon   Seducerea Creştinătăţii,  Editura Agape. 1995

Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei Pap

John, F. MacArthur    Când sarea îşi pierde gustul, Editura   „AGAPE”   Făgăraş  copyright 1997

Martin, Walter   Împărăţia Cultelor Eretice,   Editura Cartea Creştină Oradea 2001

Sait http://www.theophilos.3x.ro

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Cornilescu

Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

Religii noi în România, de Constantin Ciucu

Sait https://gotquestions.org/Romana/stiu-pacat.html

Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Joc_video

Sait https://gotquestions.org/Romana/crestinul-jocurile-video.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg

Pastor,  Lect.univ.dr. Samuiel Bâlc http://www.baptist-tm.ro/influenta-diferitelor-curente-filosofice-asupra-educatiei-crestine/

Sait https://gotquestions.org/Romana/exercitiile-fizice.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/etica-crestina.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/lupta-spirituala.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/crestere-spirituala.html

VALEA,  ERNEST   Creştinismul şi Spiritualitatea indiană,  Editura ARIEL, Timişoara, 1996

Sat https://gotquestions.org/Romana/crestin-matafizica.html

Mărturisire de credinţă Baptistă  Sait Timişoara http://www.baptist-tm.ro/

Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Misticism

Sait https://gotquestions.org/Romana/meditatia-crestina.html

Daniel Brânzai http://cristianet.fr/index.php?

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/atat-multe-religii.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Hume

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/crestinul-psihologul.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/depresie-crestin.html

O scurta mărturisire de credita scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait  https://dexonline.ro/definitie/denota Sursa DEX 09 (2009)

Sait http://www.despresuflet.ro/forum/psihologie-f45/sentimentele

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/administrarea-vinovatiei.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/pocainta-mantuirea.html

Sait http://www.baptist-tm.ro/

Sait https://crestintotal.ro/2014/08/05/pacate-extreme-2-pornografia-relatii-intime-fara-partener-nicolae-geanta/

Sait https://gotquestions.org/Romana/sex-in-casatorie.html

CELE 10 PORUNCI de Cristian Bărbosu Editura MULTIMEDIA Arad 2001

Sat https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/gol-forma-lui-Dumnezeu.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/viata-omului-fara-Dumnezeu.html

IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI Editura Cartea Creştină Oradea 2009

Sait https://gotquestions.org/Romana/religia-corecta.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitate-crestina.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Ce-este-un-crestin.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/copil-Dumnezeu.html

Istoria bisericii, timp de aproape 20 de secole     Adrien Ladrierre 

Ardelean Viorel  

---

[1] O scurta mărturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[2] n a – din nimic

[3]  Sait https://gotquestions.org/Romana/design-inteligent.html

[4] Sait https://gotquestions.org/Romana/creatie-versus-evolutie.html

[5] Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

[6] Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

[7] Sait https://gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

[8] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 13 

[9] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei Pap, pag 13

[10] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag 12

[11] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 22-23

[12] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 22-23

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[14] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[15] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[16] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[17] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[18] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[19] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Cornilescu

[20] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[21] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[22] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[23] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[24] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_României

[25] Istoria bisericii, timp de aproape 20 de secole     Adrien Ladrierre 

[26] Sait http://www.theophilos.3x.ro

[27] Sait http://www.theophilos.3x.ro

[28] Religii noi în România, de Constantin Ciucu pag 105

[29] Sait https://gotquestions.org/Romana/stiu-pacat.html

[30] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

[31] https://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Gutenberg

[32] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

[33] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Literatura_română

[34] Nb –  nu am avut acces şi la operele scritorilor

[35] Pastor,  Lect.univ.dr. Samuiel Bâlc http://www.baptist-tm.ro/influenta-diferitelor-curente-filosofice-asupra-educatiei-crestine/

[36] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 51

[37] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 158-159

[38] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 28

[39] Sait http://www.theophilos.3x.ro

[40] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 40

[41] Religii noi în România, de Constantin pag 106

[42] Sait https://gotquestions.org/Romana/exercitiile-fizice.html

[43] Sait https://gotquestions.org/Romana/etica-crestina.html

[44] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[45] Sait https://gotquestions.org/Romana/lupta-spirituala.html

[46] https://gotquestions.org/Romana/crestere-spirituala.html

[47] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

[48] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

[49] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Hume

[50] https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie

[51] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 31

[52] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag  35-43

[53] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag 8

[54] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 31

[55] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/crestinul-psihologul.html

[56] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/depresie-crestin.html

[57] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 36

[58] Sait http://www.baptist-tm.ro/

[59] Sait https://crestintotal.ro/2014/08/05/pacate-extreme-2-pornografia-relatii-intime-fara-partener-nicolae-geanta/

[60] https://gotquestions.org/Romana/sex-in-casatorie.html

[61] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 66

[62] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 162

[63] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 151

[64] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 151

[65]  Sait http://www.theophilos.3x.ro

[66] https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/

[67] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 18

[68]  Sait http://www.theophilos.3x.ro

[69] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 153

[70] Sait http://www.theophilos.3x.ro

[71] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 476

[72] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 8

[73] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag 73-79

[74] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 9-10

[75] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 9-10

[76] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 50

[77] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Internet

[78] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Joc_video

[79] Sait https://gotquestions.org/Romana/crestinul-jocurile-video.html

[80] Sait https://gotquestions.org/Romana/crestinul-jocurile-video.html

[81]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 5

[82]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei 42

[83] Sait http://www.theophilos.3x.ro

[84] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag  pag 47

[85] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag 42

[86] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag 42

[87] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag  49

[88] Creştinismul şi Spiritualitatea Indiană de Ernest Valea pag  49

[89] Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 67

[90] Sat https://gotquestions.org/Romana/crestin-matafizica.html

[91] Mărturisire de credinţă Baptistă  Sait Timişoara http://www.baptist-tm.ro/

[92] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/yoga-si-meditatia-transcedentala/

[93] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Misticism

[94] https://gotquestions.org/Romana/meditatia-crestina.html

[95] Daniel Brânzai http://cristianet.fr/index.php?

[96] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

[97] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/atat-multe-religii.html

[98] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/atat-multe-religii.html

[99] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[100]  Sait  https://dexonline.ro/definitie/denota Sursa DEX 09 (2009)

[101] Sait http://www.despresuflet.ro/forum/psihologie-f45/sentimentele

[102]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 25

[103]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei 37

[104]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei pag 25

[105]  Tendinţe şi practici oculte, în creştinismul contemporan de Timotei 37

[106] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/administrarea-vinovatiei.html

[107] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/pocainta-mantuirea.html

[108] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/mantuirii-siguranta.html               

[109] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 10

[110] Când sarea îşi pierde gustul. de Jhon  F. MacArthur, pag  115

[111] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 24

[112] Devieri de la calea vieţii de Cristian Moisescu, pag 18

[113] Seducere Creştinătăţii de Dave Hunt, T. A. Mc Mahon, pag 66

[114] Sait https://dexonline.ro/definitie/idol

[115] Sait http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/despre-idoli- Avram Sabou

[116] Sat https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism

[117] Sat https://ro.wikipedia.org/wiki/Umanism

[118] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/viata-omului-fara-Dumnezeu.html

[119] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/viata-omului-fara-Dumnezeu.html

[120] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 181- 187

[121] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 187-198

[122] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 199-204

[123] IZBĂVEŞTE-NE DE RĂU de RAVI ZACARI pag 211- 226

[124] Sait https://gotquestions.org/Romana/religia-corecta.html

[125] Sait https://gotquestions.org/Romana/religia-corecta.html

[126] https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitatea-religioasa.html

[127] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitate-crestina.html

[128] O scurta marturisire de credinta scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[129] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/spiritualitate-crestina.html

[130] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Ce-este-un-crestin.html

[131] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/copil-Dumnezeu.html

[132] CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 150

[133]  CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 151

[134]  CELE 10 PORUNCI se Cristian Bărbosu pag 153

[135] Sait http://www.theophilos.3x.ro

[136] Religii noi în România, de C.  Constantin pag 5

[137] Împărăţia Cultelor Eretice, de Walter Martin, pag 185

Cele 10 porunci

După ce Şi-a scos poporul din robia Egiptului şi mai înainte ca să-i ducă în ţara făgăduită, Dumnezeu i-a aşezat pe evrei sub autoritatea „teocratici”, dîndu-le la Sinai, Constituţia neamului: „cele 10 porunci” (Exod 20:1-17).

Niciodată nu au fost scrise principii mai valabile pentru sănătatea spirituală şi socială a oamenilor ca acestea. Cele 10 porunci au fost aşezate în piatră de însuşi degetul lui Dumnezeu (Exod 31:18).

„Decalogul” (cele zece cuvinte” – în limba greacă) se împarte în două seturi de porunci. Primele patru reglementează relaţia noastră pe verticala transcendentală, cu Dumnezeu, iar următoarele şase reglementează comportamentul nostru pe orizontală, în relaţiile interumane. Iată cum poate fi rezumat conţinutul celor zece porunci:

1. Crede şi încrede-te numai în Dumnezeu (Exod 20:3, 4).
2. Închină-te numai lui Dumnezeu (Exod 20:5, 6).
3. Nu folosi numele lui Dumnezeu cu uşurătate, ci dă-l toată cinstea (Exod 20:7).
4. Odihneşte-te în ziua de Sabat şi gîndeşte-te la Dumnezeu (Exod 20:8-11).
5. Respectă-ţi şi ascultă-ţi părinţii (Exod 20:12).
6. Să nu ucizi (Exod 20:13).
7. Fii credincios bărbatului sau soţiei tale (Exod 20:14).
8. Nu-ţi însuşi ceea ce aparţine altuia (Exod 20:15).
9. Nu minţi (Exod 20:16).
10. Fii mulţumit cu ceea ce ai (Exod 20:17).

Toate codurile legale ale lumii „civilizate” au fost aşezate pe temelia principiilor exprimate în cele 10 porunci. Cine le-a respectat, L-a respectat intuitiv pe Dumnezeu şi s-a respectat pe sine. Cine le-a călcat, s-a călcat pe sine în picioare şi a distrus climatul sănătos al societăţii.

1.300 de ani după darea Legii pe Sinai, Domnul Isus a reactualizat valabilitatea principiilor cuprinse în cele 10 porunci, spunînd în predica de pe munte: „Să nu vă închipuiţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile” (Mat. 5:17-18).

Poziţia creştinului faţă de Legea lui Moise este reglementată de „împlinirile” aduse de viaţa şi lucrarea mîntuitoare a lui Cristos. Noul Testament ne prezintă Biserica drept o comunitate de oameni mîntuiţi prin har, în sîngele ispăşitor al lui Cristos. Asupra acestor credincioşi, trecuţi prin moarte împreună cu Cristos, Legea nu mai are nici o putere de acuzare (Rom. 7:1-6; Gal. 2:1-18). Aceasta nu înseamnă însă că ea îşi pierde valoarea sau importanţa. Apostolul Pavel ne spune că Legea a fost şi rămîne importantă (Rom. 7:7-25). Pentru creştini, mărturia celor 10 porunci este vitală, şi iată de ce:

I. Ea continuă să ne păzească de păcat, punîndu-ne necurmat înainte standardul de sfinţenie divină.

II. Ea ne convinge de starea noastră de păcat şi păcătoşenie, îndreptîndu-ne necurmat spre iertarea oferită de Dumnezeu prin Cristos.

III. Ea ne determină să ne ţinem strînşi tare de Cristos, arătîndu-ne mereu că nu avem în noi înşine resurse suficiente să împlinim în mod desăvîrşit cele 10 porunci.

Deşi nu ne poate mîntui şi îndreptăţi înaintea lui Dumnezeu, Legea ne rămîne o oglindă în care ne putem vedea cu claritate caracterul, „un îndrumător” (pedagog) spre Cristos (Gal. 3:24) şi o mărturie a sfinţeniei divine.

Este important să vedem care a fost părerea Domnului Isus despre prevederile celor 10 porunci. Dacă vom citi cu atenţie, vom înţelege că, departe de a le desfiinţa, El le-a adîncit, ducîndu-le la nivelul energiilor puse la dispoziţia noastră de naşterea din nou şi de prezenţa Duhului Sfînt în inimile noastre.

Decalogul	Dar Eu vă spun…
Exod 20:3 „Să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine”	Matei 4:10 „Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti”
Exod 20:4 „Să nu-ţi faci alţi dumnezei”	Luca 16:13 „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpîni”.
Exod 20:7 „Să nu iei în deşert Numele Domnului”	Matei 5:34 „Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu.”
Exod 20:8 „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti”.	Marcu 2:27, 28 „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat; Fiul Omului este Domn chiar şi al Sabatului”.
Exod 20:12 „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”.	Marcu 7:9-12 „…nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa”.
Exod 20:13 „Să nu ucizi”.	Matei 5:22 „Ori şi cine se mînie…  va cădea sub pedeapsa judecăţii”.
Exod 20:14 „Să nu preacurveşti”.	Matei 5:28 „Cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”.
Exod 20:15 „Să nu furi”.	Matei 5:40 „Oricui vrea să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa”.
Exod 20:16 „Să nu mărturiseşti strimb”.	Matei 12:36 „Oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor”.
Exod 20:17 „Să nu pofteşti”.	Luca 12:15 „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani”.

Orice legislatură modernă ar face foarte bine dacă ar studia cu atenţie şi ar aplica principiile de etică şi echitate cuprinse nu numai în cele 10 porunci, ci în toate legile date evreilor de Dumnezeu prin Moise.

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/cele-10-porunci/

Istorie și eternitate

Jurnal de rugăciune: Rugăciune pentru Tabăra Wycliffe 2021

Punerea mâinilor

12 motive pentru care C.H. Spurgeon era depresiv

Universitatea Oxford vrea să scoată din programă studiul partiturilor muzicale, deoarece sunt considerate „colonialiste”

• VIDEO: Protestul din București s-a desfășurat între Piața Universității și Piața Victoriei. Au protestat și Timișoara, Arad, Deva, Cluj, Sibiu, Brașov, Craiova, Târgu Jiu, Târgoviște, Pitești, Brăila, Galați, Constanța, Onești, Botoșani, SuceavaȘTIRILE ZILEIVIDEO: Protestul din București s-a desfășurat între Piața Universității și Piața Victoriei. Au protestat și Timișoara, Arad, Deva, Cluj, Sibiu, Brașov, Craiova, Târgu Jiu, Târgoviște, Pitești, Brăila, Galați, Constanța, Onești, Botoșani, SuceavaA început a doua zi de proteste consecutive la București și în marile orașe ale Țării. Protestatarii anti-restricții s-au adunat la ora 17:30 în Piața Universității din Capitală și în fața Prefecturilor sau în piețele centrale din provincie.ȘTIRIDupă o știre falsă a BBC World Service Ion Cristoiu reia avertismentul cu privire la inventarea antisemitismului în România prin Cazul Maia Morgenstern: Diversiunea continuă. Autoritățile ascund adevărul. De ce nu reacționează George Simion? Cazul HUȘI 2?Avertizorul public Ion Cristoiu atrage din nou atenția asupra diversiunii legate de inventarea antisemitismului în România prin pedalarea unor autorități în jurul Cazului Maia Morgenstern, întrebându-se de ce nu reacționează George Simion când un reprezentant al Guvernului acuză AUR că e antisemit?ADEVĂRUL IESE LA LUMINĂ: „Au fost foarte puține cazurile care puteau fi încadrate la deces de Covid-19”, recunoaște un medic legist de la Institutul Mina Minovici BucureștiNumărul morților de Covid este umflat din pix prin felul în care sunt completate certificatele medicale – un fapt cunoscut încă din primele luni ale pandemiei. Această practică este confirmată și de un medic legist din București care spune că, deși cei care fac autopsia decedaților raportează corect cauza…Sindicaliștii de la metrou reacționează după amenințările lui Cîțu: „Oamenii nu vor uita niciodată ce faceți acum. Nu veți scăpa de rigorile legii. Că tot invocați că nimeni nu e mai presus de lege. Nimeni, deci nici voi!”Florin Cîțu a cerut măsuri pentru recuperarea prejudiciului din ziua protestului spontan, în care circulația Bucureștiului a fost paralizată. „În mandatul meu, nu voi permite să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot. Așa cum e firesc, orice negociere se va face cu respectarea strictă a legii. Reforma companiilor de stat continuă”, a precizat premierul.CAZ SUSPECT. Cele două victime bătute și TORTURATE de polițiștii de la Secția 16 au decedat una după cealaltă deși aveau sub 40 de aniCele două victime ale agresiunilor oribile de la Secția 16, unde câțiva tineri au fost loviți cu bastoanele, cu picioarele și pumnii, au decedat. Reamintim că, deși evenimentele s-au petrecut în septembrie, anul trecut, cazul a devenit public abia în luna martie. ActiveNews a publicat un articol amănunțit referitor la ororile de la Secția 16, chiar de ziua Poliției Române.POLIȚIA MILITARĂ ANTI-CIVILI se întoarce. Ciucă a înaintat o noua propunere legislativă prin care militarii ar putea avea dreptul de a legitima persoanele civile și de a verifica motivul deplasăriiÎn ultima ședință a Executivului, printre prioritățile legislative pentru luna aprilie, a fost prezentat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Proiectul se referă la prevederile referitoare la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, dar și a verificării motivului deplasării, în condiții de carantinare sau izolare pe timpul pandemiei, potrivit national.ro.Comisarul de poliție Christian Ciocan: Noi nu putem să intervenim în tradițiile și ritualurile Bisericii. Interzicerea participării la slujbe nu o pot realiza laicii, pentru că noi nu știm, ca laici, cât durează slujbaComisarul-șef Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federației Sindicatelor Democratice din Poliția Română, a explicat că statul și poliția nu au căderea să intervină în tradiția și ritualurile cultelor religioase. Potrivit Constituției, libertatea religioasă nu poate fi îngrădită sub nici o formăGafă pandemică: Ministrul Sănătății, surprins fără mască într-un spațiu public închisMinistrul Sănătății, Vlad Voiculescu (USR-PLUS), nu respectă regulile stupide impuse de propriul guvern. El a fost surprins fără mască pe holul Parlamentului, deși actualmente masca este obligatorie în spațiile publice închise.  Răzvan Cherecheș face valuri la televiziunea guvernamentală: „Vaccinurile nu ne vor proteja pentru valul 3. Se va face diferența atunci când va începe valul 4” – Vom putea reveni la starea de normalitate abia după vaccinarea a 70% dintre româniRăzvan Cherecheș (USR), consilier onorific auto-demis al Ministrului Sănătății, dă semne de scenarită apocaliptică pe la televiziunile miluite de Guvern din bani publici: el a profețit duminică la Digi 24 că ne vom confrunta la toamnă cu un al patrulea val al pandemiei de coronavirus, însă unul „semnificativ mai mic” față de cel de-al treilea. Fiul fostului director al SRI, Virgil Măgureanu, a decedat la vârsta de 50 de aniMarian Măgureanu a încetat din viață la numai 50 de ani. Fiul lui Virgil Măgureanu, fostul director al SRI, se afla internat în spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Potrivit informațiilor, acesta suferise recent un atac de cord, iar duminică i-a cedat inima.O altă victimă a vaccinării Covid: Zelia Guzzo, profesoară de 37 de ani din Italia, decedată după ce a făcut hemoragie cerebrală în urma injectării cu AstraZenecaPresa italiană a raportat un nou deces survenit în urma vaccinului AstraZeneca, acela al unei tinere profesoare din Gela, Italia – Zelia Guzzo, în vârstă de 37 de aniMiliardarul ceh Petr Kellner, proprietarul rețelei-mamă a Pro TV, a murit într-un accident de elicopter petrecut în AlaskaMiliardarul ceh Petr Kellner, proprietarul rețelei de televiziuni est-europene din care face parte și PRO TV, a murit într-un accident de elicopter petrecut în AlaskaOPINIIProteste în Piața Universității din București de la 17.30 și în alte orașe din țară. Alexandru Petria: Jos măștile, jos dictatura sanitară!Umilințele au dat în clocot, orb să fii ca să nu vezi. Lumea s-a săturat de restricțiile aberante și discreționare, nu mai e dispusă să rabde. Și pentru ce să îndure, când cu actuala clasă politică nu se întrevede o îmbunătățire a situației? Să-și vadă pierdute locurile de muncă și afacerile, să alunece în mizerie doar de spaima unui virus cu o mortalitate redusă?Ne apropiem de un alt decembrie ’89?S-ar putea să mă înșel eu dar, pe zi ce trece,am impresia că ne afundăm într-o criză de sistem care s-ar prea putea să se rezolve printr-un alt fel de decembrie 1989.Adrian Pătrușcă: Linghișpirul COVID a luat-o razna: Patronii Bâlciului au scăpat mașinăria de sub controlPeste tot în lume, Operațiunea COVID, care trebuia să aducă o Nouă Ordine Mondială, se transformă în haos. Caruselul se dezmembrează din toate șuruburile. Drăcovenia, care acum un an părea să meargă unsă, a luat-o razna. Hârâie, pârâie și scoate fum. Se învârte ca nebuna de-i sar călușeii.Brăila s-a trezit! Cutremurați-vă! Din Brăila, cu dragoste pustiitoare. CUVÂNTUL CITITORULUIDaca poporul român a fost caracterizat de Marx și Engels drept „contrarevoluționar”, atunci brăileanul este chintesența poporului român, în aceeași accepțiune!EXTERNEUniversitatea Oxford vrea să scoată din programă studiul partiturilor muzicale, deoarece sunt considerate „colonialiste”Notația muzicală cu tradiționalul portativ a fost calificată drept „colonialistă” de către profesorii de la Oxford. Aceștia doresc să își modifice cursurile pentru a se concentra mai puțin pe cultura europeană albă.CULTURĂ30 martie: Sfântul Cuvios Ioan ScărarulSfântul Cuvios Ioan Scărarul este pomenit în calendarul creștin-ortodox la data de 30 martie.
   30 martie: Plecarea la Domnul a lui Nicolae Steinhardt, evreul care L-a găsit pe Hristos în temnițăNicolae Aurelian Steinhardt a fost un autor, critic literar, diarist, eseist, jurist, publicist și scriitor român,AdPărintele Justin: De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul. Convorbiri cu Victor Roncea
  
  „Vor veni vremuri grele asupra ortodocșilor, dar să nu ne înspăimântăm, să nu ne uităm la strâmtorările ce le vom suferi vremelnic, ci să privim cu nădejde la darurile cele veșnice, la dragostea Mântuitorului care ne așteaptă să fim alături de El, în ceruri, alături de toți sfinții mărturisitori ai adevărului Lui. Pentru că de nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul. Aceasta a fost cheia dăinuirii neamului românesc”. Puteți cumpăra cartea de la Librăria Sophia prin comandă AICI.
  
  Acest mesaj a fost trimis către viorelardelean2016@yahoo.com.Dacă nu mai vrei să primești acest newsletter, te rugăm să te dezabonezi.Dacă ai întrebări, comentarii sau sugestii scrie-ne la redactie@activenews.ro.Copyright 2021 © ActiveNews.ro

Send1https://s.yimg.com/rq/darla/4-7-1/html/r-sf.html

DE ȘTEFAN CONSTANTINESCU  /   EXTERNE   /   Publicat: Luni, 29 martie 2021, 19:31   /   2 comentarii

  

ARTICOLE RELAȚIONATE

•  De ziua lui, Mircea Vulcănescu este din nou ținta demolatorilor bolșevici ai statuilor României. Așteptăm apărarea Bisericii și a Academiei Române în fața asaltului USR de tip BLM la simbolurile naționale și neomartirii Ortodoxiei

Notația muzicală cu tradiționalul portativ a fost calificată drept „colonialistă” de către profesorii de la Oxford. Aceștia doresc să își modifice cursurile pentru a se concentra mai puțin pe cultura europeană albă.

Gestul profesorilor universitari este urmarea presiunilor pentru „decolonizarea” programelor școlare în urma protestelor Black Lives Matter.

Ziariștii de la The Telegraph au văzut pachetul de propuneri de modificări pentru absolvirea cursurilor, a căror motivație este „complicitatea cu supremația albă”.

Profesorii afirmă că repertoriul clasic predat la Oxford, cuprinzând opere de Mozart sau Beethoven, se concentrează prea mult asupra „muzicii europene albe din perioada sclavilor”.

Documentele arată că profesorii care decid structura și conținutul cursurilor au propus reforme pentru a rezolva „hegemonia albă”, inclusiv renunțarea la studierea notației muzicale, deoarece ar fi o „reprezentare a sistemului colonialist”.

Predarea notației, care „nu s-a scuturat de legăturile cu trecutul colonial”, ar fi o „palmă” pentru anumiți studenți, afirmă documentele, iar studiile de scriitură muzicală au fost vizate pentru a deveni mai incluzive.

Profesorii universitari au mai propus și ca abilitățile muzicale, cum ar fi cântatul la un instrumnet sau dirijatul orchestrei nu ar mai trebui să fie obligatorii, din cauza repertoriilor „centrate structural pe muzica europeană albă”, fapt care le-ar provoca „studenților de culoare o mare amărăciune”.

S-a mai observat și că „cea mai mare a profesorilor de tehnică (muzicală) sunt albi”.

The Telegraph remarcă faptul că pe lista de opțiuni de studiu a studenților la muzică de la Oxford se aflau încă dinainte de protestele Black Lives Matter și genuri muzicale alternative, precum jazz sau chiar hip hop.

Printre schimbările preconizate se numără înlocuirea studierii compozitorului medieval francez Guillaume de Machaut sau a lui Schubert cu teme precum „Africanii și muzica diasporei africane”, „Muzici globale” și „Muzici populare”.

O altă propunere este concentrarea mai mare pe muzica pop.

Mozart, înlocuit cu Dua Lipa. Universitatea Oxford va renunța la predarea muzicii clasice în numele corectitudinii politice

CERERI ÎN CADRUL RELATIEI Mat.7: 7:23

CERERI ÎN CADRUL RELATIEI   Mat.7: 7:23

Matei 7:7  Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. 8  Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. 9  Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? 10  Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? 11  Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer! 12  Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii. 13  Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. 14  Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. 15  Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru Sunt nişte lupi răpitori. 16  Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? 17  Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. 18  Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. 19  Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. 20  Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21  Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. 22  Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” 23  Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

1).INTRODUCERE  – Dacă Dumnezeu ne-ar întreba ca pe Solomon: „ce vrei să-ţi fac” ?, Ce ai răspunde?.

Scopul Evangheliei după Matei este de natură apologetică şi Escatologică. Este destinată evreilor. Avem  5 discursuri: Etic, Misiologic, Kerigmatic, eklesial, escatologic.  Evanghelia este denumită şi Evanghelia Regelui. cap. 5 -7, „Predica de pe Munte”, Isus este un nou Moise, ce oferă o nouă Tora poporului său. „ a-ţi auzit dar Eu vă spun”, se merge la motivaţii. Seasemenea se pune o întrevare : ce aşteptări avem atunci când interacţionăm cu poporul lui Dumnezeu.

2).ASPECTUL RUGĂCIUNII  – Rugăciunea şi postul sunt practici ale V.T. ; N.T. Dumnezeu este Creatorul, noi fiinţe create, în aspectul relaţiei, (postul şi rugăciunea), reverenţa este obligatorie. Dumnezeu aşteaptă rugăciunile noastre.  Când ne rugăm, invocăm Numele lui Dumnezeu; Isus Cristos, Duhul Sfânt. Avem aspecte obligatorii ale rugăciunii: Ea trebuie adresată lui Dumnezeu nu publicului trebuie să fie simplă şi specific de asemene trabuie făcută cu credinţă şi speranţă  în plus rugăciunea nu este condiţionată.  Modelul de rugăciune „Tatăl nostru” în care predomină aspectul spiritual şi stăruinţa.

3). PROROCII MINCINOŞI  Din păcate ei există şi ne întrebăm ce poate determina o aşteptare falsă, şi o învăţătură falsă. (ver.15)  Ioan botezătorul ( Ioan.1:19-23) 19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi Leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” 20 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. 21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu Sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!” 22 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?” 23 „Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Norodul a ieşit la Ioan din Ierusalim, toată Iudeia, şi împrejurul Iordanului. A fost o mişcare deosebită: (Matei 3:5)  Iudeii aşteptau: – o izbăvire similară cu cea din Egipt – trebuia să fie precedată de un val de pocăinţă – în tradiţia iudaică Ilie semăna mai degrabă cu u general de armată decât cu un profet. Tradiţia spunea că Ilie, de pe vremea lui Ahab,  este prezent şi interesat de situaţia lui Israel, era cu rabinii, sau în cer notând dorinţele oamenilor şi împlinirea Legii. El era mijlocitorul dintre om şi Dumnezeu. Rabinii susţineau că  lui Ilie i s-a încredinţat cele 3 chei ale vieţii: – naşterea – ploaia – învierea.   Ioan este întrebat: eşti Ilie – NU: eşti Mesia – NU. (Ioan.1: 23)„Eu” a zis el „Sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului” cum a zis proorocul Isaia.” Astfel Ioan nu se identifică cu Ilie aşteptat de iudei. Nu ştia şi Nu era. Totuşi Isus spune: (Matei 17:12)  Dar vă spun că Ilie a şi venit, şiei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Mesajul lui Ioan: Isaia 42: Robul Domnului; 53 Mielul lui Dumnezeu. Cum s-a ajuns aici? Tora orală –  Tora Srisă – Mishnah  şi Ghemara (Talmudul Palestinian 500 D.C. Babilonian 700 D.C.)   Tora scrisă = Midrasim (comentarii pe Tora) + Targum ( traduceri ale Torei în aramaică. Ghemara = comentarii pe Mishnah, dea lungul generaţiilor dintre diferiţi comentatorii.   ATENŢIE la tragedia interpretări, interpretărilor.  MESIA – exista o aşteptare mesianică deosebită, curba lui Gaus = 2 secole B.C. (Crucea) 1 secol D.C.  Luca 3:15  Fiindcă norodul era în aşteptare, şi toţi se gândeau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Hristosul, Avem caracteristici a lui Mesia : careeste un om ales de Dumnezeu (Isaia 41:25). Este numit să facă o anumită lucrare pentru poporul lui Dumnezeu, ( Isaia 45: 1-13) deasemenea i s-a dat stăpânire peste naţiuni,( Isaia 45:1-3), şi să facă o judecată (Isaia 47),  El este însuşi Dumnezeu, (Isaia 45.17). Cristos s-a văzut pe Sine ca o întruchipare a năzuinţelor mesianice a V.T. Întrebare : de ce nu l-au recunoscut evreii pe Cristos ? Avem acelaşi motiv ca şi la Ioan botezătorul, care este tragedia  interpretări, interpretărilor. !!!!

4). OFERTA LUI DUMNEZEU ÎN CRISTOS  – (Ioan 1:29-34)  29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! 30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. 31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” 32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. 33 Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” 34 Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”  El era  Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, de asemenea  Cel care era înainte de Ioan, dar vine după el  şi Cel care trebuia să fie recunoscut de Israel în plusera Cel peste care s-a pogorât D.S. în chip de porumbel şi Cel despre care mărturiseşte însuşi Tatăl Mai era Cel care botează cu D.S. şi Cel care este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu l-au recunoscut, baza lor nu era S.S. ci tradiţia Atenţie la tragedia  interpretări, interpretărilor. !!!! De asemenea este importantă Relaţia :  Fiu de Dumnezeu, Miel şi Cel ce botează cu D.S.

5). CONCLUZII  – în aspectul rugăciunii predomină aspectul spiritual. Atunci când te rogi contează motivaţia. Interpretări, interpretărilor, un pericol şi astăzi şi o învăţătură falsă, va genera aşteptări şi o închinare falsă, în plus, Cererea trebuie să fie în cadrul ofertei pe care o face Dumnezeu („Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”) Avem libertatea de a cere şi alte lucruri: pâine, un serviciu, sănătate fizică şi spirituală, şi alte lucruri. Alegerea corectă în viaţă,este Poarta şi Calea, legate de S.S.  Ceri când ai o inimă curăţită de păcat.    Matei 7 : 7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Dacă am fi întrebaţi  „ce vrei să-ţi fac” ?, Ce ai răspunde?.

Ardelean Viorel

Cele zece porunci din N T

Cele zece porunci  din  N T

1. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine – Prin această primă poruncă Dumnezeu cere omului să I se închine, Lui singur. Nu numai cei care se închină la soare, la lună şi la stele calcă această poruncă: ci fiecare dintre noi o călcăm când dăm altui lucru sau altei persoane decât Lui Dumnezeu primul loc în gândurile sau în afecţiunile noastre. Adeseori poate fi vorba de un sport, care ne acaparează, sau o ocupaţie care ne pasionează, o ambiţie egoistă, o persoană din care facem un idol… Poate că adorăm un dumnezeu din aur sau din argint, sub forma unui plasament sigur în bancă, sau un dumnezeu din lemn sau din piatră, în formă de proprietăţi şi avuţii, care ne acaparează. Nici unul din aceste lucruri nu este rău prin el însuşi; devine însă rău când noi îi acordăm în viaţa noastră locul care aparţine numai lui Dumnezeu. Rădăcina păcatului constă în faptul de a ne pune în valoare pe noi înşine în detrimentul lui Dumnezeu. Ceea ce se spune despre englez că este un „self-made man”, adică cel ce se adoră pe sine însuşi, este adevărat pentru toţi oamenii. A păzi prima poruncă, după cum a spus Isus, înseamnă „a iubi pe Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău” (Luca 10:27); voia Lui să ne fie călăuză şi gloria Lui, ţintă. El să fie Cel dintâi în gândurile, vorbele şi faptele noastre; în muncă, în timpul nostru liber; în prietenie şi în folosinţa banilor, a timpului şi talentelor noastre. Nici un om n-a ascultat de această poruncă, afară de Isus din Nazaret.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit  – Prima poruncă priveşte obiectul adoraţiei noastre, a doua se referă la felul de a ne închina. Prima poruncă proclamă că Dumnezeu este unic: a doua că El este duh. În cea dintâi Dumnezeu cere adoraţia noastră exclusivă, în a doua o închinare sinceră şi spirituală. Căci „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4:24). Poate că mâinile noastre n-au modelat niciodată vreun chip de idol de metal, dar cât sunt de necurate gândurile ce le purtăm în noi? Apoi deşi această poruncă nu interzice formele exterioare de închinare, ea ne obligă la o totală sinceritate. Poate că mergem la Biserică, dar ne închinăm, cu adevărat? Poate că citim Biblia, dar L-am lăsat oare pe Dumnezeu, să ne vorbească prin ea, şi apoi, am făcut noi ce am promis să facem? Nu foloseşte la nimic să-L cinstim pe Dumnezeu, cu buzele, dacă inimile noastre sunt departe de El (Isaia 29:13 citat în Marcu 7:6). Acesta este păcatul fariseului şi idolatrului. A pune preţ pe riturile exterioare ale religiei fără sinceritate, înseamnă a-ţi bate joc de Dumnezeu.

3. Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău – Numele lui Dumnezeu reprezintă Persoana Lui. În Biblie sunt texte care ne poruncesc să-I cinstim Numele, iar în rugăciunea Lui (Tatăl nostru), Domnul Isus ne învaţă să ne rugăm pentru ca Numele Lui să fie sfinţit (Matei 6:9şi Luca 11:2). Numele Lui cel sfânt poate fi profanat prin uşurătatea limbajului nostru, şi din când în când ar fi bine să ne revizuim vocabularul. Dar a lua în deşert Numele Domnului nu-i numai o problemă de cuvinte, ci aceasta priveşte şi gândurile şi faptele noastre. Ori de câte ori purtarea noastră nu corespunde cu credinţa noastră, şi când fapta contrazice vorba, noi luăm în deşert Numele lui Dumnezeu. A numi pe Dumnezeu „Domnul” şi a nu asculta de El, aceasta înseamnă luarea în deşert al Numelui Său. A chema pe Dumnezeu Tată” şi a fi plin de teamă şi de îndoială, înseamnă a tăgădui Numele Lui. A vorbi într-un fel şi a acţiona invers înseamnă făţărnicie, deci a lua Numele Domnului în deşert.

4. Adu-ţi aminte de ziua de odihna, ca s-o sfinţeşti –Sabatul evreiesc şi Duminica creştină sunt o instituţie divină. A pune deoparte o zi din şapte nu este numai o rânduială omenească, nici o convenţie socială, ci este planul lui Dumnezeu. Isus a subliniat că Dumnezeu a făcut Sabatul pentru om (Marcu 2:27). Dumnezeu ştie că omul are nevoie de odihnă şi destindere pentru trup, — iar sufletul are trebuinţă de un moment când să se închine, şi să-L adore pe Dumnezeu. De aceea Sabatul, este o zi de odihnă şi de adorare a lui Dumnezeu. Dar câţi dintre noi păstrează astfel Sabatul? Nu numai că noi lucrăm adeseori, în ziua de odihnă, dar alţii sunt obligaţi să lucreze din cauza noastră şi noi le refuzăm atât lor cât şi nouă acest timp de odihnă şi închinare! Această a patra poruncă ne cere să lucrăm şase zile şi a şaptea să ne odihnim! Aşadar, Duminica este o zi „sfântă”, adică pusă deoparte pentru Dumnezeu. E ziua Domnului, nu a noastră. De aceea ea trebuie petrecută pentru slava Lui şi nu pentru plăcerea noastră egoistă.

5. Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta –. Aceasta a cincea poruncă cuprinsă în prima parte a celor 10 porunci priveşte tot îndatoririle noastre către Dumnezeu, către părinţii noştri, cel puţin atât timp cât suntem copii, ea reprezintă pentru noi, autoritatea lui Dumnezeu. Ori unii tineri, tocmai ei se poartă adeseori, faţă de părinţii lor cu mult egoism şi neglijenţă. Chiar ajunşi la vârstă matură suntem ingraţi, nepăsători, neglijăm să dăm părinţilor noştri cinstea şi dragostea pe care le o datorăm. Oare ne gândim noi adeseori la ei, să le facem o bucurie şi să le scriem? Ne ducem să-i vedem? Îl ajutăm noi când au nevoie de asistenţă medicală?

6. Să nu ucizi – În această poruncă nu este vorba numai de interzicerea de o omorî. Dacă privirile ar putea ucide, mulţi oameni ar putea fi socotiţi ucigaşi! Dacă s-ar deveni ucigaş, pronunţând cuvinte care rănesc, câţi oameni ar fi. vinovaţi! A se mânia pe cineva fără pricină, a-l jigni e tot atât de grav ca şi o crimă. Ioan trage o concluzie logică când scrie: „Cine urăşte pe fratele său este un ucigaş” (1 Ioan 3:15). Orice mânie, orice explozie de pasiune neînfrânată, ura, dorinţa de răzbunare, toate acestea sunt ucideri. Putem ucide prin limba noastră rea, sau prin neglijenţa noastră conştientă. Putem omorî din dispreţ şi gelozie. Fiecare dintre noi simţim vinovaţi în acest domeniu.

7. Să nu preacurveşti – Şi această poruncă la rândul ei implică un sens mult mai larg decât cea ce priveşte infidelitatea conjugală. Porunca se referă la orice fel de relaţii sexuale în afara legăturilor conjugale, pentru care ele au fost create. Deci ea include flirtul, experienţele, precum şi practicile sexuale anormale. Ea se aplică de asemenea împotriva tuturor perversiunilor sexuale, căci, chiar dacă omul şi femeia nu poartă răspunderea unui instinct pervers, sunt răspunzători dacă se dedau la ele. Ea include viaţa conjugală şi condamnă toate divorţurile. Porunca se referă şi la lectura lucrărilor pornografice, şi întreţinerea gândurilor necurate. Isus a lămurit în mod clar şi simplu această poruncă când a spus: „Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Precum a păstra gânduri ucigaşe în inimă, echivalează cu a comite un omor, tot aşa a întreţine gânduri de curvie în cugetul său. Înseamnă a comite adulter. De fapt această poruncă vizează orice abuz şi înjosire faţă de puterea de procreaţie, acest dar sfânt, şi minunat dat de Dumnezeu oamenilor.

8. Să nu furi – A fura înseamnă a lipsi pe cineva de ce este al său sau de ce i se datoreşte. Nu numai furtul de bani sau de alte bunuri înseamnă călcarea acestei porunci. La fel furăm când nu declarăm corect impozitele sau alte plăţi ce avem de făcut. A fura, înseamnă a ne însuşi ceea ce găsim, lumea spune a „şterpeli” dar Dumnezeu numeşte furat. A sili pe alţii să lucreze prea mult, a-i plăti insuficient, e tot furt. Puţini dintre noi, poate nici unul, nu ar putea pretinde să fi fost de o cinste absolută în toate afacerile personale şi comerciale! – Toate aceste porunci negative au şi un aspect pozitiv. Să nu ucizi, lasă să se înţeleagă că trebuie să te străduieşti din toate puterile să ocroteşti sănătatea şi viaţa altora. Nu ajunge să nu comiţi adulterul în fapt, porunca cere o atitudine rezervată, pură şi fără echivoc înspre persoana de sex opus. De asemeni nu înseamnă că eviţi furatul dacă eşti meschin sau zgârcit. Apostolul Pavel nu se mulţumea numai să interzică unui hoţ să fure; el îi cerea să se şi apuce de muncă. Şi nu numai atâta, ci să stăruiască în muncă cinstită, până când „va avea ce să dea celui lipsit” (Efeseni 4:28).

9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău – Cele cinci ultime porunci exprimă respectul datorit drepturilor semenilor noştri. A le călca înseamnă a jefui omul de bunurile cele mai preţioase: viaţa (să nu ucizi”), căminul şi onoarea lui (să nu preacurveşti”), avutul (să nu furi”), şi renumele (să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”), – aceasta arată o nouă poruncă. Ea nu priveşte numai martorii chemaţi în instanţă ci include jurământul strâmb, şi orice fel de scandal, de calomnie şi de bârfeală, toate minciunile şi exagerările spuse dinadins şi toate distorsiunile de la adevăr. Putem să „mărturisim strâmb” ascultând zvonurile răuvoitoare sau răspândindu-le, precum şi făcând glume pe socoteala altora, necorectând afirmările greşite, prin tăcerea ca şi prin vorbirea noastră.

10. Să nu pofteşti – A zecea poruncă este cea mai revelatoare dintre toate. Ea transformă Decalogul dintr-un cod de legi exterioare, într-un etalon de etică morală. Pofta face parte din viaţa noastră interioară; ea se ascunde în inima şi mintea omului. Lucrurile pe care nu trebuie să le poftim şi care sunt menţionate în chip special în această poruncă sunt uimitor de actuale: în timpuri de lipsă de locuinţe se pofteşte peste tot „casa aproapelui”. Dacă, bărbaţii n-ar pofti nevasta aproapelui, n-ar fi atâtea divorţuri, care umplu tribunalele. „Pofta… este o idolatrie” scrie Pavel în Coloseni 3:5 (traducerea româna, scrie lăcomia”, nota trad.), iar, drept contrast tot Pavel menţionează: „Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig” (1 Timotei 6:6). – Enumerând aceste porunci, am pus în lumină un teribil inventar al păcatului. Atâtea fapte rele şi urâte se petrec în adâncul vieţii noastre, în ascunsul minţilor noastre, – ce nu se văd la suprafaţă! şi noi reuşim adeseori să le ascundem chiar şi de noi înşine. Dar Dumnezeu vede aceste lucruri. Ochiul Său pătrunde până în străfundul inimilor noastre: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:13). El ne vede aşa cum suntem noi cu adevărat, şi Legea Lui arată păcatele noastre aşa cum sunt. De fapt, acesta a fost scopul Legii: să scoată păcatul la iveală, căci „prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20).

C.H. Spurgeon, vestitul predicator din secolul al 19-lea, când avea încă numai 14 ani, a fost cuprins de simţul păcătoşeniei sale. Două adevăruri l-au copleşit: „Maiestatea lui Dumnezeu şi păcătoşenia lui”. El era zdrobit de sentimentul netrebniciei şi nevredniciei lui. „Nu şovăiesc să spun” scrie el,” că cei care ar fi cercetat viaţa mea n-ar fi găsit nici un păcat extraordinar. Dar privind spre mine însumi, eu vedeam cum îl jignesc pe Dumnezeu prin păcatul meu, cu toate că nu eram nici mincinos, nici necinstit, nici blestemător ca alţi băieţi. Dar deodată l-am văzut pe Moise aducând Legea… cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Şi când le-am citit, toate zece împreună parcă mă osândeau în faţa Dumnezeului celui de trei ori Sfânt”. Aşa se întâmplă şi cu noi. Nimic nu ne convinge că suntem păcătoşi ca Legea cea sfântă şi dreaptă a lui Dumnezeu.          de John R.W. Stott

Tăierea împrejur

„Tăierea împrejur” sau „Circumciziunea” este o operaţie chirurgicală prin care se îndepărtează parţial sau în întregime pielea care înfăşoară organul sexual al bărbatului. Dumnezeu a poruncit această practică lui Avraam, ca un semn al legămîntului (Gen. 17:9-14). Obiceiul mai este întîlnit şi la alte popoare, dar originalitatea actului practicat de evrei stă în faptul că trebuie îndeplinit exact în ziua a opta de la naştere, adică exact atunci cînd viteza de coagulare a sîngelui este cea mai ridicată din toată durata vieţii. Dumnezeu a rînduit lucrul acesta cu mult înainte ca ştiinţa medicală să-i descopere rostul.

Şovăiala lui Moise de a-şi tăia împrejur copilul era cît pe ce să-l coste viaţa (Exod 4:23-26). Toţi bărbaţii care se converteau la Iudaism trebuiau să fie tăiaţi împrejur (Gen. 34:8-17).

Cu toate că a devenit parte din Legea mozaică, tăierea împrejur a fost neglijată total în perioada celor 40 de ani de pribegie prin pustia Sinai. Lucrul acesta scoate şi mai mult în evidenţă îndepărtarea acelei generaţii de Dumnezeu şi justificarea lui Dumnezeu în pedepsirea lor cu moartea. Practicarea tăierii împrejur a fost reluată pe vremea lui Iosua (Iosua 5:1-8). Toţi bărbaţii care se născuseră în pustie au fost tăiaţi împrejur, după porunca Domnului.

Moise şi profeţii au explicat simbolul tăierii împrejur ca o atitudine de ascultare şi de supunere a inimii faţă de Domnul: „Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plătidatoria fărădelegilor lor” (Lev. 26:41, 42; Deut. 10:16).

Profetul Ieremia îi descrie pe evreii timpului ca oameni „cu urechile netăiate împrejur” (Ier. 6:10) şi „cu inima netăiată împrejur” (Ier. 9:26).

În vremea Noului Testament, în biserica creştină a izbucnit o criză pe tema tăierii împrejur. Unii dintre creştinii care susţineau că neamurile convertite trebuiau să se facă mai întîi evrei şi numai apoi să beneficieze de mîntuirea adusă de Cristos s-au dus la Antiohia şi au cerut ca toţi cei din adunare să fie tăiaţi împrejur. Ei spuneau: „Dacă nu sînteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mîntuiţi” (Fapte 15:1, 2). Pavel şi Barnaba s-au împotrivit acestor oameni în public şi controversa iscată de ei a dus la convocarea unui consiliu al Bisericii la Ierusalim (Fapte 15:6-29).

În timpul dezbaterilor, Petru a spus că a insista asupra necesităţii tăierii împrejur pentru aceia ce-L primesc pe Cristos înseamnă a pune asupra lor „un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi, nu l-am putut purta” (Fapte 15:10-11). Concluzia presbiterilor şi apostolilor din Ierusalim a fost că, în Noul Legămînt, mîntuirea este oferită de Dumnezeu prin har şi prin credinţă.

Apostolul Pavel avea să întărească şi mai mult această învăţătură scriind despre Avraam, „tatăl tuturor celor tăiaţi împrejur”, că a fost socotit neprihănit de Dumnezeu prin credinţă, cu mult înainte ca să primească tăierea împrejur (Rom. 4:9-12).

Apostolul Pavel vorbeşte şi despre o „tăiere împrejur a lui Cristos” (Col. 2:10), Înţelegînd prin aceasta moartea ispăşitoare pe cruce, prin care Cristos „a osîndit păcatul în firea pămîntească” (Rom. 8:3) şi a nimicit vinovăţia noastră la Calvar (Col. 2:14). Singurele lucruri esenţiale în creştinism rămîn astfel: credinţa, pocăinţa şi naşterea din nou, prin care căpătăm o nouă fire dumnezeiască (Efes. 2:14-18).

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/taierea-imprejur/

Rugăciunea

elementele de cult ale evreilor

Din punct de vedere spiritual, rugăciunea este „respiraţia sufletului”. Ea poate exista ca un dialog între creatură şi Creator, ca o petiţie îndreptată spre tronul harului sau ca o proclamare entuziastă a măreţiei lui Dumnezeu.

Biblia ni-i prezintă pe oameni îndeletnicindu-se cu rugăciunea dintr-o pornire lăuntrică conştientă, care urmăreşte să spargă limitele firii pămînteşti în care am fost închişi după căderea în păcat.

În Eden, primii oameni vorbeau nemijlocit cu Dumnezeu în părtăşia pe care o aveau „în răcoarea zilei” (Gen. 3:8). După alungarea din Eden, Abel şi Cain au căutat să reia legătura cu Dumnezeu prin aducerea de jertfe pe altare (Gen. 4:3, 4). Din adîncul prăbuşirii lor, oamenii au început „să cheme Numele Domnului” (Gen. 4:26).

Specificul rugăciunilor practicate de evrei a fost: sinceritatea, claritatea şi caracterul personal. Poporul Domnului nu a practicat „repetiţia monotonă şi fără sens” a descîntecelor („ Să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” – Mat. 6:7).

Una dintre ocaziile care a scos cel mai bine în relief diferenţa dintre rugăciunile practicate de poporul Domnului şi rugăciunile paginilor a fost confruntarea dintre proorocul Ilie şi proorocii lui Baal pe muntele Carmel (1 Regi 18:24, 26-29, 36-37).

Un aspect aparte al rugăciunilor îl constituie „cîntările de laudă” înălţate de anumiţi copii ai lui Dumnezeu în ocazii deosebite. Aceste cîntări au fost rugăciuni inspirate direct de Duhul Sfînt şi au devenit ocazii în care Dumnezeu S-a descoperit mai mult pe Sine oamenilor şi le-a comunicat direct voia Sa. Iată o listă incompletă a „cîntărilor” din Biblie:

• Exod 15:1-21 – Cîntarea lui Moise.
• Numeri 21:17 – Cîntarea Israelului pentru apa din stîncă.
• Deuter. 32:1-43 – Cîntarea lui Moise la graniţele Canaanului.
• Judecători 5:2-31 – Cîntarea biruinţei lui Debora şi Sarac.
• 1 Samuel 2:1-10 – Cîntarea Anei, mama lui Samuel.
• 2 Samuel 22:2-51 – Cîntare de izbăvire înălţată de David.
• Isaia 5:1-6 – Cîntarea Prea Iubitului despre via Lui.
• Isaia 26:1 – Cîntarea profetică pe care o vor cînta evreii în noul Ierusalim.
• Isaia 53:1-12 – Cîntarea de jale a evreilor după ce se vor întoarce la Mesia.
• Ezra 3:11 – Cîntarea de laudă la reaşezarea temeliei Templului.
• Luca 1:46-55 – Cîntarea fecioarei Maria.
• Luca 1:68-79 – Cîntarea lui Zaharia.
• Apocalipsa 5:9, 10 – Cîntarea cea nouă cîntată de cei „24 de bătrîni”.
• Apocalipsa 14:3 – Cîntarea celor 144.000.
• Apocalipsa 15:3, 4 – Cîntarea celor răscumpăraţi în sîngele Mielului.

Sigur că în aceeaşi categorie cu cîntările trebuie incluşi şi Psalmii. Ei sînt rugăciuni în care suflarea patosului uman se întrepătrunde cu „suflarea Duhului Sfînt”, producînd mîngîiere, îmbărbătare şi iluminare divină. Lectura lor exercită asupra sufletului un efect binefăcător, care nu şi-a pierdut peste ani din putere.

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/rugaciunea/

BOTEZUL ÎN CREŞTINISM – BOTEZUL LUI ISUS – BOTEZUL CREDINCIOŞILOR Mat 3: 1- 17

1). INTRODUCERE. Evanghelia[1]  după Matei stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă în Vechiul Testament de unde culege profeţiile care se împlinesc despre prima venire a lui Hristos şi apoi se mişcă într-o parte şi alta, iar în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia.  Ideea  principală din carte.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evanghelii.  Împărăţia era aproape şi în Persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). De precizat este faptul că numele bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că Biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei cap13). De asemenea expresia Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus în anul 4 B.C. numit sau Anno Domini”  ori  înanul Domnului”, când s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Domnul pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu şi mulţimea clarvăzătorilor orientului[3], toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4). Isus Cristos împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C,El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială, iarapoi urmează: Canonizarea, Păstrarea Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credinciosului şi a bisericii. Cu privire la  Unsul, Mesia,   Isus Cristos, evenimentele importante înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cer la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma  că naşterea Biserici,  s-a petrecut la Rusalii, iar  apoi urmează mărturia Bisericii şi viaţa  Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii, apostolul Pavel şi alte personaje, scrierea Noului Testament, şi Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[4]. Repetăm faptul căîntre cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o„ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise şi prorocii,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[5] a istorie dintre cele două Testamente. „în 480 î.Cr. Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt mai târziu. Aceasta a fost ultima încercare a Estului de a domina lumea. În anul  333 î.Cr,  Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Salamis. În anul  332 î.Cr. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul şi i s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. În anul   323 î.Cr. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. În anul    320 î.Cr.  Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter. În anul  312  î. Cr. Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon, iar în anul  203 î.Cr. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti. În anul  -166 – 68 î.Cr iar preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei, acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. În anul   63 î.Cr. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus. În anul  40 î.Cr. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod ca şi guvernator. În anul  37 î. Cr. Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean. În anul  31 î.Cr. Cezar Augustus devine împăratul Romei. În anul   19 î.C. Începe construirea templului lui Irod anul 4 î.Cr.  În Anno Domini –  anul Domnului, s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseii  care s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în sfera politică. 2. Saducheii  erau dintre cei mai bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3.Cărturarii–  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi alte partide mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alexandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, LXX, adică şaptezeci. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[6] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei priceapă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci : (Matei 22.37-40),  Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[7] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni : primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda semănătorului, râul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legăturile[8], în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri ( Isaia 9:1-2, 60 :1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei după Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care cărturarii, iudeii şi fariseii care, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Doreau un Mesia în termenii lor, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credincioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[9]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, şi etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset din Geneza 3:15 are o dublă semnificaţie evidentă în verset. Pe de o parte se promite un Răscumpărător „ zdrobi capul” care va veni prin femeie, pe de altă parte închinarea adevărată va avea ca şi una din alternative o închinare falsă „ muşca călcâiul. ”, care se vor derula de-a lungul istoriei, fapt valabil în trecut prezent şi viitor.

2). BOTEZUL[10]. Botezul este un ritual creştin prin care o persoană convertită este primită în Biserică. În religia creştină cina şi botezul sunt denumite sacramente şi se practicau în Biserica primară. Botezul[11] a fost  prefigurat   în Vechiul Testament, în istoria Potopului 1 Petru 3:20  „care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. 21  Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”, care este o „icoană mîntuitoare”, el nu este o curăţire de păcate, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu. El se regăseşte şi în ritualul tăierii împrejur, care era un semn a legământului Coloseni 2:11  „În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti, 12  fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”, Aici se remarcă aspectele „tăiaţi în  Cristos, desbrăcare, îngropaţi şi înviaţi tot în Cristos”. De asemenea botezul este prefigurat în momentul în care Moise şi poporul trece marea Roşie. Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; (1 Corinteni 10:1-2). Botezul creştin   a fost poruncit de Isus Cristos ucenicilor săi: Matei 28:19  „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. El a fost făcut în Numele Tatălui, al Fiului şi a Duhului Sfânt (Matei 28:19), în numele lui Isus Cristos (Fapte 2:38, 10:4, 19:5) şi  în numele Domnului Isus (Fapte 19:5).  Botezul[12] ca  şi ritual creştin se regăseşte în toate confesiunile creştine, şi este  un procedeu, manieră, sau metodă ce reprezintă intrarea în mod vizibil a unei persoane în comunitatea creştină. În Biserica Catolică şi Ortodoxă şi Bisericile Vechi Orientale, el este unul dintre cele şapte taine „sacramente” ale bisericii. Cuvântul grec pentru botez este (βαπτίζειν), care înseamnă a te scufunda cât şi a scufunda. Iosiv Flavius întrebuinţează acest termen  baptismós (βαπτισμός), când relatează despre  botezul lui Ioan Botezătorul.

Forme necreştine despre botez. Scriitorii Noului Testament au pornit de la supoziţia că botezul era  o practică  cunoscută, (sub aspectul spălării şi a curăţirii) iar ca şi momente de referinţă avem câteva exemple din Vechiul Testament. Naman (Neeman), fiind bolnav de lepră, care a fost căpetenia oştirii regelui din Siria s-a scăldat de şapte ori în Iordan la porunca prorocului Elisei şi s-a vindecat de boala fizică (2 Împăraţi 5: 1-14). La fel şi David se referă la o curăţire interioară a păcatelor „cu isop”, cât şi la o spălare a trupului, cu efect direct (Psalmul 8:50) în ceea ce priveşte iertarea păcatelor. În iudaism regăsim comunitatea de la Qumran, care nu a fost singura în care s-a păstrat o asemănare şi potrivire faţă de botezul creştin al pocăinţei, purificării interioare şi îndemn la o înnoire a vieţii. Esenienii practicau şi ei ritualuri asemănătoare. O spălare rituală făcută în numele lui Dumnezeu se făcea în mod regulat, se putea efectua de orice persoană şi nu necesita şi o mărturisire publică. În Talmud exista  porunca spălării rituale „mikweh” pentru refacerea curăţiei spirituale. De asemenea se practica la primirea prozeliţilor în poporul iudeu. ”În prezent[13], în poporul evreu majoritatea legilor privind puritatea şi impuritatea rituală au fost abandonate în urma unui proces de perimare declanşat o dată cu distrugerea Templului”.  De asemenea a fost suspendată spălarea în perioada tanaimilor (Tos. Neg. 6, 1; Sanh. 71a), iar cele legate de lepră au fost abandonate în epoca gheonimilor. Israel (în Ereţ), au rămas consecvenţi şi s-au disociat de evreii din Babilon. Dar sub influenţa musulmanilor, care se spălau şi ei înainte de rugăciune, gheonimii babilonieni ai insistat asupra spălării pentru a fi curaţi şi sfinţi în faţa păgânilor (vezi Kiduş ha-Şem). Existau şi alte influenţe negative dar între acest gen de spălări şi botezul lui Ioan exista o mare diferenţă

3). BOTEZUL ÎN NOUL TESTAMENT[14]. Pornind de la spălările ceremoniale ale evreilor, şi ritualurile de purificare ajungem la botezul practicat de Ioan botezătorul. Aşa cum ritualurile de curăţire a evreilor prefigurau botezul lui Ioan, tot aşa şi Ioan a fost un antemergător a lui Isus şi a botezului creştin practicat de ucenici. Ştim la modul concret că unii dintre ucenicii ucenicii lui Ioan, au devenit ucenici a lui Isus, fiind botezaţi de Ioan  (Ioan 1:35-42). La început nu s-a făcut diferenţa dintre botezul practicat de Ioan şi Isus, iar această practică a botezului îşi are originea în Faptele apostolilor, iar de la Rusalii a fost aprobată şi ratificată de Cristos cel Înviat botezul fiind făcut în numele lui Isus (Matei 28:19). Ioan chema oamenii la pocăinţă şi îi boteza Matei 3:2  „El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Persoanele care acceptau botezul îşi manifestau credinţa lor şi năzuinţa, aspiraţia de a primii iertare. Au fost  şi oameni care nu au venit la Ioan cu sinceritate. Matei 3:7  „Dar când a văzut pe mulţi din Farisei şi din Saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpîrci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare”?  Botezul lui Ioan a fost „un act simbolic pregătitor” pentru botezul care urma să vină, cu privire la Isus, dar care simboliza şi judecata divină, ce se putea asemăna cu un râu de foc, fiindcă se folosea acelaşi cuvânt în ebraică şi greacă, din suflare „ruah – Duh”. Persoanele care practicau botezul acceptau pocăinţa dar şi judecata lui Dumnezeu, care purifică şi curăţă, şi era şi o expresie a pocăinţei lor. Cei care refuzau vor trece prin  oroarea şi urgia judecăţii lui Dumnezeu, descrişi în  (Matei 3:10-12), sunt prezentaţi ca pomi fără roadă şi pleavă. În momentul în care Ioan îl vede pe Isus face o afirmaţie : Ioan 1:29  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”! Isus a trecut prin botezul pocăinţei, fapt care i-a încurcat pe unii dintre creştini (Matei 3:14…  Ieronim, Contra Pelag. 3. 2), dar botezul lui Isus a fost modalitatea prin care El s-a supus voinţei Tatălui, iar un alt aspect şi mai important este faptul că în momentul botezului Isus care era de origine divină s-a identificat cu întreaga rasă umană. După botez Duhul Sfânt a venit peste Isus, iar dacă ne uităm în text urmează ispitirea lui Cristos. Ulterior botezului lui Isus mulţi au perceput acest act ca şi arhetipul botezului creştin  ca şi botez cu apă şi Duh. Evangheliştii se concentrează asupra ungerii Duhului şi a vocii din cer, dar Luca, redă ca prezente toate Persoanele din Trinitate : Luca 3:22  „şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu prea iubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea”! Pavel vorbeşte despre botez sub forma : Dumnezeu ne-a aşezat în Cristos, ne-a botezat sau ne-a „uns” (2 Corinteni 1:21), iar Ioan vorbeşte de asemenea despre ungere (1 Ioan 2:27).  Botezul în creştinismul primar[15]  este o parte imperativă încă de la început pentru acei care doreau să devină creştini. Primii oameni convertiţi care au urmat botezul îi găsim în Fapte 2. Botezul primilor creştinii a fost o „ expresie a pocăinţei şi a credinţei” persoanei respective (Fapte 2:38,41,…..19:2, Evrei 6:1). Se crede că existau şi alte interpretări ale botezului, ca o iertare a păcatelor mediată prin botez, un apel către Dumnezeu pentru a primii „un cuget curat” (1 Petru 3:21), era un dar al Duhului, o înnoire a credinciosului, o angajare a viitorului creştin, aspecte care se repercutau asupra credinciosului prin ostracizare de către familie, prieteni, societatea iudeilor, dar toate aceste aspecte însumau mai mult sau mai puţin botezul creştin. Botezul era completat în unele cazuri prin punere mâinilor, iar acest lucru era necesar şi acceptul comunităţii creştine (Fapte 8:14-17…Evrei 6:2). Un aspect destul de controversat este relaţia dintre botez şi darul Duhului descris în Faptele Apostolilor. O parte dintre credincioşi aduc argumente biblice asupra faptului că Duhul a fost dat prin botez, prin punerea mâinilor, sau prin ambele (botez şi punerea mâinilor),  dar făcând parte din acelaşi act sacramental,  în plus să nu uităm că religia creştină era în proces de clarificare, iar prezenţa Duhului se putea observa în viaţa credinciosului, prin acest „contact divin – uman”, fiind aşa cum am reamintit mai sus o expresie a pocăinţei şi credinţei în Isus Cristos.  Pavel[16] face referire la botez în  Romani 6:4; 1 Corinteni 1:13-17, Efeseni 4:5; şi Coloseni 2:12 , iar cea mai clară referinţă labotez este cea din Corinteni în care Pavel consideră botezul de „la sine înţeles – eis”, care se făcea în numele şi contul, lui Isus Cristos şi era perceput ca un „titlu” de transfer de la o persoană la alta. În Corint a apărut necesitatea rezolvării problemei a faptului că mulţi se considerau ucenici a lui Pavel, Chifa, Apolo, ca şi cum nu ar fi fost botezaţi în numele lui Isus. Din alte texte scrise de Pavel rezultă faptul că botezul era una din temeliile creştinismului. Textele cu cel mai mare impact sunt cele din Romani 6:4 şi Coloseni 2:12, în care se arată faptul că ambele vorbesc despre botez  în care creştinul se îngroapă cu Cristos, sau ascundere „prin scufundare” a vieţii dinainte de botez, iar învierea cu Cristos, ca simbol, la ieşirea din apă este privită în viitor. Pavel cel mai probabil a privit botezul ca o identificare cu Cristos, un proces care ţine toată viaţa, iar botezul în cazul acesta este un simbol al existenţei creştine  (Romani 6:5; 8:17; 4:10; Galateni 2:20; 6:14; Filipeni 3:10), iar Duhul Sfânt indică o viaţă nouă în Cristos  Romani 8:2, 1 Corinteni 15:45, Galateni 5:25; 6:8 şi altele). Atunci când ţinem seama de caracterul lui Dumnezeu, manifestat în creştinismul primar, „pecetluirea Duhului” este însăşi darului lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt. În  scrierile lui Ioan în privinţa  botezului se pot da diferite interpretări, pentru că simbolismele[17] primesc interpretări diferite. Atunci când se face referire la discuţia dintre Isus şi femeia samariteană  (Ioan 3:5) „născut din apă şi din Duh”, referinţa cea mai probabilă este la botez, care dincolo de ritual înseamnă începutul unei vieţi noi în şi cu Cristos – „apă plus puterea Duhului”, ca are o putere de curăţire şi înnoire (Isaia 44:3-5, Ezekiel 36:25-27), este o cerinţă a Naşterii din Duhul, pe lângă o naştere naturală, iar ideea de bază este lucrarea Duhului Sfânt. Ioan nu face legătura directă dintre „ „botezat în” cu „ născut din”, şi nici scriitorii Noului Testament nu pun un semn de egalitate între Botez ca ritual şi Naşterea din Nou  (Iacov 1:18; 1 Petru 1:3, 23; 1 Ioan 3:9) şi cum am amintit mai sus ele  pot să nu corespundă nepărat ca şi punctual, şi eveniment în viaţa credinciosului. Aş dori să readuc aminte faptul că cele prezentate mai sus, nu sunt o finalitatea a crezului creştin care a fost definitivat ca şi conţinut cam pe la sfârşitul secolului I. Botezul copiilor mici, (nou născuţi), este un aspect controversat şi astăzi,  un subiect de polemică, dar în Noul Testament nu avem referinţă directă la o practică a copiilor mici, dar nici nu poate fi exclusă probabilitatea ca şi copiii să fie botezaţi împreună cu familiile botezate,  referinţe pe care le găsim în (Fapte 16:15, 33; 18:8 şi 1Corinteni 1:16). Şi copii mici ai credincioşilor fac parte din familia creştină dacă cităm textul din 1 Corinteni 7:14, şi Marcu 10:13-16. Dar  pe de altă parte însăşi Pavel aduce ca şi argument faptul că a aparţine lui Cristos nu ţine de un act ritual (Galateni 3), ci vine prin credinţă, şi nu depinde de alţi factori, decât de credinţă („ nou născut”?) şi este un dar al Duhului. Când privim botezul ca şi o expresie a credinţei celui care se botează, este greu să aduci argumente în favoarea botezului copiilor mici. Aşa cum iudaizatorii au supraevaluat circumcizia tot aşa a fost şi cu unii dintre creştini care supraevaluează botezul. Pavel aminteşte de acest lucru şi i se opune în 1 Corinteni 7:14  „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum Sunt sfinţi”. Vrâsta responsabilităţii[18] este pusă în discuţie, dar se omite faptul că deşi copii sunt „inocenţi”, fără păcat, ei sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu datorită păcatului  strămoşesc imputat (Palmul 51:5), iar David recunoaşte că este păcătos încă din momentul concepţiei, datorită păcatului moştenit de la Adam şi Eva. Un Dumnezeu bun şi drept, nu va trimite în Iad o persoană care nu este responsabilă de faptele lui, în cazul acesta fiind vorba de copii. Singurul mod prin care cineva este declarat neprihănit e ca persoana respectivă să primească iertarea prin credinţa în Cristos “Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. (Ioan 14:6). Petru face şi el afirmaţia : Faptele Apostolilor 4:12  “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi,”, iar primirea mântuirii este o decizie personală. De obicei copilul este responsabil în perioada cuprinsă între 13 ani, (la evrei), iar la celelalte popoare nu există un etalon de măsură, fiindcă acest aspect ţine de individ, cultura respectivă, mediul social în care trăieşte, o mulţime de alţi factori. Dacă avem în vedere aceste aspecte Moartea lui Cristos este suficientă pentru întreaga omenire 1 Ioan 2:2  “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”, se poate aplica şi la copii, sau a celor persoane care nu au capacitatea să creadă în El,  ca exemplu pot fi  daţi şi handicapaţii. Deşi acest lucru este o posibilitate nu avem dreptul să dăm verdicte, să fim fermi  categorici, sau dogmatici pentru că Biblia nu afirmă la modul concret aceste lucruri.  Ce putem afirma este că “Dumnezeu este iubitor şi sfânt, plin de îndurare, drept milos, iar tot ce face este drept şi bun”.

4). DEZVOLTAREA ISTORICĂ A CONCEPTULUI ŞI RITUALULUI BOTEZULUI[19]. În mod succint vom baleia puţin Istoria Creştinismului pentru a înţelege ritualul botezului de astăzi. Cei care  s-au botezat în primele decenii aveau convingerea şi credinţa că a doua venire a lui Cristos „ parousia” era iminentă. Cel care se boteza era salvat şi ajutat să iasă din păgânism şi să fie cuprins şi inclus în Cristos, prin formula εις χριστον ιησουν („în Hristos Iisus“), fiind pecetluit cu  Duhul Sfânt (Efeseni 4:30) pentru ziua răscumpărări. De asemenea el se integra în Trupul lui Cristos (1Cor 12, 12-14). În multe cazuri se botezau toţi membri familiei, slugile şi sclavii. Cea mai veche mărturisire de credinţă era legată de botez  „κύριος Ιἠσοῦς” – Iisus este Domnul” (Romani 9.10), formulă prin care părinţii apostolici considerau poarta prin care se intra în religia creştină, botezul  fiind făcut doar în numele lui Isus, iar ceva mai târziu botezul se făcea în Numele Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt conform cu Marea Trimitere din Matei 28:18-28. Botezul se efectua în primele secole în noaptea de Paşti pentru a scoate în evidenţă Moartea şi Învierea lui Cristos, iar botezul se făcea prin scufundare, practicat şi de Biserica Catolică până prin secolul al – XII – lea, iar în cazuri deosebite se făcea prin stropire. Printre primele menţiuni despre botez în Biserica primară cu privire la copii le regăsim în regula canonică „ Baptismus infantium” a sfântului Ipolit. Tertulian combate această practică. La începutul secolului al – III –lea, iar Ciprian din Cartagina şi Tertulian sunt de părere că prin  botez, păcatul strămoşesc, este iertat iar  chipul omului  se restaurează ajungând la Ymago Dey. Biblia nu face referinţă faptul că apostolii au fost botezaţi de Cristos, dar datorită poruncii date de Isus botezul este obligatoriu pentru fiecare credincios. Teologii au dezbătut şi problema recunoaşterii botezurilor efectuate de episcopii în sânul bisericii, dar şi în afara comuniunii eurahistice a ei. S-a ajuns la un consens prin acceptarea formulei Trinitare a botezului, care era temelia recunoaşterii sau a respingerii botezului şi în afara unei unităţi a celor care au aceeaşi credinţă eclesială. Prin faptul că cel botezat primea Duhul Sfânt, creştinismul a avut şi o reacţie negativă la curentele agnostice din antichitate, iar prin punerea mâinilor s-a ajuns la o etapă deosebită prin însemnarea cu charismă şi ungerea cu untdelemn. Ritualul botezului s-a îmbogăţit prin elemente ca „haine albe, „lepădare de satana” şi a început să fie considerat taină „gr. μυστηριον, lat. sacramentum”. Biserica a fost denumită şi veche generată de „ iluminare –  în  greacă phôtismós”, cuvânt care vine din 2 Corinteni 4:6, termen ce clarifică o schimbare ontologică, o venire de la întunericul păcatului şi necredinţei la lumina credinţei şi a cunoaşteri „Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos”. Aurelius Augustinus percepe în botez lucrarea lui Isus Cristos ca şi cuvânt care se vede, “cuvânt vizibil şi lucrarea Harului invizibil, care prin ritualul botezului aduce mântuirea”. Sacramentul este ca  şi o “ştampilă” pusă pe credincios. Augustin percepe botezul ca fiind “lucrarea mântuitoare care lucrează împotriva păcatului strămoşesc”, iar odată cu începerea secolului al – Vl – lea botezul copiilor mici se generalizează. În Evul Mediu botezul a fost influenţat descolastica care era[20] un sistem filozofic bazat pe dogmele bisericii, caracterizat de raţionamente abstracte şi artificii logice, fiind un mod steril, uscat, de activitate intelectuală, rupt de realitatea practică a vieţii şi de mântuire şi a folosit formula[21] lui Aristotel în relaţia dintre materie şi formula botezului şi s-a bazat pe teoria lui Augustin, care descrie pe Dumnezeu ca şi „cauza principală” –  iar apa ca şi „cauza instrumentală” a Harului ca act al iertării păcatului strămoşesc. O altă componentă necesară botezului este intenţia (intensio) săvârşirii actului din partea sacerdotului. Învăţătura  a fost adoptată prin bula papală  „Exsultate Deo”, şi a rămas valabilă până astăzi în Biserica Romano Catolică. În locul scufundării complete la botez, s-a trecut la stropirea cu apă, care era o practică obişnuită în Evul Mediu timpuriu, informaţie culeasă din descoperirile arheologice, fiind datate din secolul al – IV-lea.  „Bisericile Ortodoxe răsăritene au rămas la conceptul de taină (misteriu),” prin care se permite împărtăşirea celorlalte taine. Chiril din Alexandria în catehezele sale descrie cum persoana care se botează „catehumeni”,  se face părtaş la moartea şi învierea lui Isus Cristos. Cele trei scufundări în apă simbolizează cele trei zile petrecute de Cristos în locuinţa morţilor. Reforma protestantă prin  reprezentanţii săi, au preluat din Biserica Catolică şi din învăţătura lui Augustin actul botezului ca o împlinire vizibilă în ceea ce priveşte iertarea păcatelor, dar şi o alianţă a celui convertit cu Dumnezeu. Luther accentuează ulterior  că botezul nu este un act singular ci este repetabil prin înnoirea spirituală zilnică a celui convertit : „Astfel pocăinţa nu este altceva decât reîntoarcerea şi intrarea în (baia) botezului căci se reia şi se face (din nou, (pocăinţa) şi nu s-a împlinit.” La fel face şi Ulrich Zwingli, pentru care cina şi botezul sunt doar simboluri (realism filozofic), care indică o realitate dincolo de ele care sunt mult mai importante şi nu este de acord cu anabatiştii aducând două argumente: 1. Botezul în Noul Testament este un simbol al Legământului,  analogic cu  circumcizia vechi-testamentară, 2. Încheiere acestui legământ se face prin mila lui Dumnezeu care este prin Har, ca şi o acţiune necontenită anterioară credinţei individuale, iar anabaptiştii deformează învăţătura lui Dumnezeu care înseamnă : încheierea legământului, predestinarea, apartenenţa şi credinţa în Dumnezeu. Ideea de legământ este predominantă în practica bisericilor Reformate şi astăzi. Calvin continuă teologia despre botez a lui Zwingli, şi în chatechismul de la Geneva afirmă că botezul este „ un semn extern pentru noi al bunăvoinţei dumnezeieşti, şi un „zălog“ al milei lui Dumnezeu”. El nu consideră botezul ca ceva necesar mântuirii iar în Catehismul din Heidelberg scrie : „că el (Hristos) vrea să ne asigure prin acest gaj dumnezeiesc şi semn al adevărului, că suntem curăţaţi într-adevăr duhovniceşte de păcate, după cum trupeşte suntem curăţaţi de apă”. Anabaptiştii preiau şi dezvoltă aspecte din învăţătura lui Zwingli, cu menţiunea că botezul fiind un simbol ala alianţei omului cu Dumnezeu, El dăruieşte tuturor oamenilor mântuirea prin Cristos cel înviat în Noul Legământ. Predicarea este mijlocul de a oferii oamenilor  oferta lui Dumnezeu în Cristos, iar omul este de acord cu acest lucru şi încheie un legământ cu Dumnezeu. Au fost şi alte ramuri ale Reformei, dar care au respins botezul cu apă dar acceptând botezul cu Duhul Sfânt ca exemplu catarii şi spiritualiştii. Biserica Catolică a reacţionat la învăţătura protestantă despre botez, iar la Conciliul de la Trent a introdus botezul copiilor mici ca ceva obligatoriu. În perioada modernăpractica botezului se schimbă în această perioadă „a luminilor”, iar întrebările din momentul botezului sunt adresate părinţilor, iar teologii raţionalişti consideră că prin botez se face „introducerea în religia adevărată”. Unele din bisericile libere  nu mai practică botezul, ca exemplu quaker-ii (tremurătorii), care consideră că pot ignora acest sacrament, dar cine doreşte să îl facă are libertatea să meargă  la bisericile neoprotestante care practică botezul. În mişcarea penticostală după botezul cu apă este completat cu botezul cu Duhul Sfânt în interiorul inimi omului. Botezul  astăzi ca şi practică a botezului se regăseşte în toate confesiunile creştine, dar el diferă foarte mult de la o confesiune la alta[22], pornind de la aceleaşi referinţe din Scriptură prin diferite interpretări. Aşa au rezultat diferite abordări şi practic diferite ritualuri creştine de botez. Dacă se priveşte la botezul copiilor mici, bisericile tradiţionale practică această formă de botez, cu ajutorul naşilor şi a părinţilor naturali, care „mărurisesc credinţa” în locul copilului şi în numele lor dar şi promit o educaţie creştină copilului. În religia protestantă  şi romano – catolică, acest act[23] este reconfirmat mai târziu când copiii sunt mari şi conştienţi prin mirungere, prin care îşi declară ei înşişi credinţa în Isus Cristos. Botezarea adulţilor este practica în special în cultele Protestante şi Neoprotestante. Aici catehumenul are dorinţa de a fi botezat, ocazie prin care îşi mărturiseşte credinţa în Isus Cristos. Există un ritual al botezului în care simbolul exterior este  apa, iar forma prin care se efectuează este ca şi în Biserica primară în mod simbolic „împreună-îngroparea şi împreună-învierea cu Iisus Hristos”  folosită în bisericile ortodoxe răsăritene, bisericile necalcedoniene, baptişti şi alte culte neoprotestante. Catolicii germani botează prin udare, dar bisericile din Răsărit rămân la tradiţia botezului prin scufundare inclusiv a copiilor mici. Anabaptiştii din timpul Reformei au practicat botezul prin udare. Menoniţii au practicat botezul prin scufundare (Immersion), udare (Affusion), sau stropire (Aspersion), în funcţie de normele proprii ale parohiei. Botezul prin scufundare revine în mediul protestant prin mişcarea pietistă, mai târziu baptiştii şi alte grupări neoprotestante. Formala de botez, a suferit modificări minore regăsindu-se în aproape toate confesiunile creştine prin aceeaşi formă  „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh „. „În biserica Ortodoxă formula de botez este  „Se botează robul lui Dumnezeu N.N., în numele Tatălui. Amin. şi al Fiului. Amin. şi al Sfântului Duh. Amin. acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”, iar în Biserica romano catolică sunt folosite cuvintele „eu te botez pe tine în….”. În bisericile evanghelice  este folosită traducerea lui Martin Luther   „N.N., eu te botez întru numele ….” Cuvântul original din textul grecesc din Matei 28 : 18-22,  are prepoziţia εις, care indică un scop (în – întru, pentru). Pavel este mai clar în Romani 6 : 3-5, a fost botezat „întru moartea sa” (εις τον θανατον αυτου). Pentru o şi mai bună înţelegere s-a folosit varianta latină formulei de botez „in nomine –  în Numele”. Această formulă „εις το ονομα „ este varianta unei expresii rabinice  לשם – l^eschem – „in numele“, din Talmud, folosită pentru o autoritate divină, iar în Noul Testament ea se extinde şi asupra persoanei lui Isus (Ioan 14,13). Există comunităţi creştine care folosesc doar formula „în numele lui Iisus (Hristos), negând aspectul Trinitar, iar martorii lui Iehova fac botezul în numele lui Iehova. Există şi practica botezului de urgenţă săvârşită de către preot, dar aceasta este o excepţie, practicată de biserica Ortodoxă, Catolică, alte confesiuni creştine şi de către laici. Există particularităţi confesionale dar în general în lumea creştină se recunoaşte că botezul cu apă  este un semn exterior  al legământului pe care un om îl face cu Dumnezeu. Botezul este efectuat de un pastor ordinat, sau de un prezbiter, iar procedura este prin scufundare, candidatul fiind o persoană matură care ia o decizie personală, în mediul protestant.

5). CRISTOLOGIE – despre Isus Cristos[24] . Este necesar să abordăm şi Persoana Domnului Isus Cristos care face parte din Treime şi vom exemplifica câteva din  calităţile sau atributele divine. El este a doua Persoană din Trinitate (Ioan 1:1) sub aspectul substanţei, este egal din eternitate cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt şi sunt de aceeaşi esenţă. Isus a intrat în lume prim naşterea din fecioară (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38), fiind pe deplin om şi Dumnezeu în acelaşi timp (Coloseni 2:9, 1Tim 2:5). O divinitate nu poate muri, şi pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, iar pentru  lucrarea de mântuire trebuia să fie şi divin ca să aibă valoare în răscumpărarea păcatelor. Ca şi noi a fost ispitit de Satan dar a biruit ispita (Evrei 4:15; Iacov 1:13). În momentul în care s-a Întrupat El a păstrat ce este divin, dar a renunţat la folosirea în mod parţial a atributelor divine (Fil. 2:6-8), şi s-a supus voinţei Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt. Dezbrăcarea de Sine a fost voluntară, în contrast cu  animalele jertfite în perioada Vechiului Testament care erau victime, iar după Înălţarea la cer Dumnezeu l-a pus la dreapta Sa, care înseamnă autoritate şi putere ca Rege, Mare Preot, Avocat şi Mijlocitor. Sub aspect soteorologic El a murit pentru păcatele oamenilor (1 Ioan 1:2),  iar moartea lui a avut un aspect de ispăşire  (Ioan 19:30),  ea era în planul lui Dumnezeu (Fapte 2:23), şi valoare sa este infinită. Astfel moartea lui Isus este : „răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  şi înlocuitoare (Is. 53:6).”  Astfel răscumpărarea a fost universală şi suficientă. Prin Întrupare şi botez, Cristos s-a identificat cu rasa umană şi a devenit om ca şi noi, dar fără păcat. După Înălţarea la cer Isus va reveni „ parousia” şi va ridica Biserica sus în cer şi va instaura Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11). Credincioşii trebuie să îl aştepte cu credinţă şi speranţă.

6). TRINITATEA[25]. Cuvântul nu se găseşte pe paginile din Scriptură, conceptul fiind dezvoltat mai târziu de către biserică, el a fost folosit pentru prima dată de Tertulian, spre sfârşitul secolului al –  II –lea. Ca şi teologie a bisericii a fost acceptat în secolul al – IV- lea, fiind o doctrină distinctivă în credinţa creştină. Ea face afirmaţia că : există un singur Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt fiecare Dumnezeu şi în acelaşi timp o Persoană distinctă. Prezentă pe paginile Scripturii atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, a devenit un crez al biserici, formulată de Tertullian, Athanasius şi Augustin. Conceptul de Trinitatea stă la baza Revelaţiei lui Dumnezeu. Atunci când ne referim la termenul de revelaţie trebuie să pornim de la început, un Dumnezeu care este viu şi adevărat, care s-a desprins dintre multiplele zeităţi păgâne.  Aşa găsim pasaje în Vechiul Testament, în care sunt prezente mai multe Persoane, iar existenţa lucrurilor se datorează unei surse întreite. Chiar încă de la creaţie Dumnezeu, Cuvântul şi Duhul sunt prezente acolo, iar Elohim creează prim Cuvânt şi Duh  (Geneza 1:2-3).  De asemenea la crearea omului (Geneza 1:2-3) „ să facem „ se foloseşte pluralul, în care urmează o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, sugerând pluralitate şi unitate, Ymago Dey, fiind realizat în om. La fel avem cazuri în care Dumnezeu, Cuvântul, şi Duhul Lui le găsim împreună (Isaia 63:8-10) şi vorbesc trei Persoane. De asemenea Cuvântul este personificat ca şi Înţelepciunea lui Dumnezeu (Proverbe 8:22; Iov 28:23-27), sau Duhul care împarte binecuvântări, fiind sursa puterii fizice, a curajului, a stăpânirii, şi altor lucrări, cauze sau efecte  (Exod 31:3; Numeri 11:25; Judecători 3:10). Cel mai clar se vede conceptul de Trinitate în lucrarea de răscumpărare a omului. În forme de la început se regăseşte fenomene asociate cu Îngerul lui Iahveh, sau Îngerul Domnului, care primeşte onoarea şi cinstea divină (Geneza 16:2-13; 22:11-16). Divinitatea îi este atribuită lui Mesia chiar şi atunci când este privită ca şi o Persoană distinctă faţă de Dumnezeu (Isaia 7:14; 9:6). Duhul lui Dumnezeu a fost prezent la creaţie când Dumnezeu s-a descoperit prin cele două forme de Revelaţie, Generală şi Specială şi mai ales  în lucrarea de răscumpărare pe care Mesia urma să o facă (Isaia 11:2; 42:1; 61:1).  De asemenea Dumnezeu pregăteşte prin poporul Lui pentru credinţă şi ascultare (Ioel 2:28; Isaia 32:15; Ezechiel 36:26-27). Dumnezeu s-a descoperit în mod obiectiv prin îngerul – Mesager, care împarte binecuvântări, daruri în dimensiunea răscumpărării, şi în mod subiectiv prin El Însuşi, iar binecuvântarea aronică întreită (Numeri 6:24), era un model pentru binecuvântarea din Noul Testament.     Trinitatea este mult mai clară în Noul Testament[26] odată cu Întruparea lui Isus Cristos. Ioan Botezătorul a fost conştient de prezenţa Duhului Sfânt, de chemarea Lui, iar vestirea lui a avut  un aspect Trinitar Matei 3:3  „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.”, cu referinţă la Mesia, Isus Cristos, de asemenea a vorbit şi despre Duhul Sfânt ( Matei 3.11).  Revelaţia Trinitară s-a făcut în patru etape. 1. Vestirea cu privire la naşterea lui Isus Luca 1:35  „Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu”, prin care Tatăl şi Duhul Sfânt au fost prezenţi în momentul în care Fiul s-a Întrupat. 2. Botezul lui Isus, în care toate cele Trei Persoane sunt prezente, Fiul în apă, Duhul Sfânt în chip de porumbel şi Glasul Tatălui din cer, iar Ioan recunoaşte aspectul Trinitar De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. (Matei 3:16). 3. Învăţătura lui Isus este pe de – a- ntregul Trinitară, El vorbeşte despre  Sine ca  cineva care descopere pe Tatăl  şi pe Duhul. Isus lucra prin Duhul şi făcea voia Tatălui. Aceste relaţii sunt accentuate în numeroase versete (Ioan 14:7; 9-10). De asemenea Isus promite un înlocuitor. Ioan 14:16  „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor (Greceşte: Paraclet, Fapărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac”, şi 9-10. Fiecare Persoană din Trinitate este specificată în mod precis. Duhul purcede de la Tatăl şi Fiul este trimis tot de Tatăl, acest aspect fiind o bază a credinţei creştine. De asemenea ca şi început şi origine în controversa cu evreii Isus afirmă că nu este un numai un fiu a lui David ci că este Domnul lui David, sau Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8:58), prin care se indică dumnezeirea Lui dar  afirmă şi prexistanţa Sa. 4. Însărcinarea dată de Domnul Înviat, înainte de înălţare se referă în mod specific la botezul  în  “Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, un alt aspect în care conceptul şi realitatea Trinităţii este foarte clară. De asemenea în scrierile Noului Testament răscumpărarea venea dintr-o sursă  întreită, iar Pavel explică acest lucru la Rusalii, ea fiind o lucrare a Trinităţi  Faptele Apostolilor 2:32  „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui. 33  Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”. Acest aspect este amintit şi în Corinteni (1Corinteni 12:4-6), sau de Petru (1 Petru 1:3), prin care Harul mântuitor al Fiului ne dă acces la dragostea Tatălui  prin părtăşia cu ajutorul Duhului Sfânt. Mulţi iudei monoteişti, au acceptat Trinitatea[27], care nu venea în contradicţie cu credinţa vechi – testamentală. Pentru teologie a rămas ca şi îndatorire să dea o formulare a doctrinei despre Trinitate, a relaţiilor dintre Persoanele care compun Trinitatea, cât şi personalitatea, sau lucrarea pe care o face fiecare dintre Persoanele care formează Trinitatea. De acest aspect s-a ocupat părinţii bisericii, ca Irenaeus,  Origen şi Tertulian, din care să rezulte un crez fundamental, păstrat în Biserica Catolică. La Conciliul de la Nicea din 325 d.Cr, condus de Athanasius, şi mai târziu îşi aduce aportul Augustin, rezultă Credeul Atanasian acceptat în bisericile trinitariene şi în ziua de azi. John Calvin dă mai multă claritate conceptului de Trinitate (vezi B. B. Warfield, Calvin and Augustine, 1956, p. 189-284), care intră şi în patrimoniul credinţei reformatorilor. Dacă se priveşte la Persoanele din Trinitate există asemănări dar  şi „deosebiri”, pe care doar le enumerăm : „Unitate în diversitate, Egalitate în demnitate Efeseni 3:14 „singurul născut”,   …Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,( Ioan 5:18 )şi 1 Corinteni 2:10 „ Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.Diversitate în acţiune”, prin faptul că sub aspectul soteorologic există o subordonare, Tatăl a trimis pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Fiul este trimis de Tatăl, iar Fiul trimite pe Duhul Sfânt, iar ca şi funcţie Fiul revelează pe Tatăl, iar funcţia Duhului este să reveleze pe Fiul. Ioan 16:14  „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi”. Pentru primii creştini Trinitatea a fost mai degrabă o realitatea mântuitoare care mult mai târziu a devenit doctrină sau  concept. La modul comprimat Tatăl creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul Sfânt, printre alte lucrări, face sfinţirea în viaţa credinciosului şi a bisericii. Există implicaţii ale doctrinei despre Trinitatea pe care doar le enumerăm : „a. Înseamnă că Dumnezeu poate fi revelat b. Înseamnă că Dumnezeu poate fi comunicat, c. Înseamnă că Trinitatea este baza oricărei adevărate comuniuni din lume,”„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi” (Ioan 17:21).  d. Conferă varietate vieţii universului.

7). BOTEZUL LUI ISUS[28]  Naşterea lui Isus a fost în planul lui Dumnezeu, a fost una miraculoasă şi unică, controlată de Dumnezeu spre mântuirea noastră, Fiinţă în care se vor împleti divinul cu umanul. Isus s-a identificat cu umanitatea atât prin naştere cât şi prin botez În scenă apare un nou personaj, Ioan Botezătorul care face o profeţie despre Isus amintită şi de  ultimul  proroc al Vechiului Testament.  Maleahi 3:1  „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. ………..”, în acest caz Ioan fiind mesagerul despre care s-a vorbit înainte cu sute de ani. Ioan prin proclamaţia s-a certifică el însuşi acest lucru  şi vesteşte botezul pocăinţei„ Matei 3:2  „El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Cuvântul grec pocăinţă înseamnă „metonoia – schimbarea minţii” cu 180 de grade, şi este adresată poporului evreu, pentru a se întoarce de la păcatele sale spre Dumnezeu. Cuvântul  hamartia (păcat) este strâns legat de metonoia, fiindcă termenul hamartia era folosit atunci când cineva trăgea cu arcul la ţintă şi o rata. În aceşti termeni, cuvântul păcat, înseamnă acelaşi lucru dar în domeniul spiritual şi înseamnă că noi am ratat ceva, voia lui Dumnezeu, iar ţinta noastră ne duce la pierzare. Mesajul lui Ioan a fost că Dumnezeu trimite pe cineva, pe Isus Cristos, ca prin El să putem intra în relaţie cu Dumnezeu. Atunci când ne referim la Împărăţia Cerurilor, acest lucru este ceva real, de domeniul spiritual în care se intră prin pocăinţă. De fapt  şi Cristos predică acelaşi mesaj Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Este adevărat că Isus a instaurat Împărăţia cerurilor, care a fost în stadiul de început, cu o finalitate în viitor, iar în mintea creştinului şi a bisericii există tensiunea dintre deja – nu încă, o realitate pe care trebuie să o acceptăm. Împărăţia Cerurilor va avea o împlinire şi finalitate în viitor. Ne întoarcem la Ioan Botezătorul care propovăduia în pustia Iudeii prin mesajul „El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Ioan era vocea şi avea misiunea să pregătească calea Domnului Isus, iar rolul predicatorului azi este acelaşi, să predice pocăinţa şi pe Isus Cristos. Pocăinţa însemnă o hotărâre de întoarcere de la păcat, fiind realizată de libertatea omului de a decide acest lucru, iar pocăinţa s-a aflat în centrul mesajului prorocilor din Vechiul Testament şi a Noului Testament, ea fiind strâns legată de credinţa adevărată în Dumnezeu, iar astăzi mesajul creştin trebuie să conţină  chemarea la pocăinţă. Exista o promisiune a curăţirii „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie. (Zaharia 13:1) şi  ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efeseni 5:26). Ioan era un personaj care nu se încadra  în pesajul citadin ci în pustie, şi pe lângă îmbrăcămintea neobişnuită se hărănea  cu  lăcuste şi miere, dar în pofida acestui comportament oamenii erau atraşi de el, astfel că locuitorii din Ierusalim şi din Iudea veneau la  el pentru a fi botezaţi. Ioan se supunea unei legi din Vechiul Testament  prin “legea nazireanului”, care era o formă de dedicare lui Dumnezeu, dar misiunea lui era ceva nou şi viza aspecte din Noul Testament. Această dedicare a lui Ioan faţă de Dumnezeu se vedea şi în exterior, iar omenii au fost motivaţi în felul acesta să treacă la acţiune, să mărturisească păcatele, se botezau în Iordan şi aveau dorinţa să trăiască după voia lui Dumnezeu. Dar au fost şi oameni care în eticheta lor de credincioşi aveau impresia că ritualul botezului le va salvă sufletul. Ioan îi recunoaşte uşor şi îi apostrofează „pui de năpîrci,” iar dacă am fi şi noi etichetaţi în felul acesta în mod sigur ne-am supăra în nesinceritatea noastră dacă există, s-au ne-am pocăi. Ioan a fost îndrăzneţ în vorbire şi nu îl preocupa propria popularitate. Fariseii şi saducheii erau două dintre cele mai importante  grupări din iudaism din timpul Domnului Isus. Fariseii  aderau la conţinutul întregului Vechiului Testament cât şi la tradiţia rabinică, iar în viziunea lor mântuirea se obţinea prin supunerea faţă de litera legii şi propria lor înţelegere a Scripturi. De asemenea[29] ei nu recunoşteau depravarea omului, iar religia lor era una exterioară (Luca 9:14, 18:9-14), iar pe Mesia îl aşteptau în dimensiunea umană şi eliberarea terestră de sub jugul roman. Saducheii erau religioşi şi deşi pozau în postura de credincioşi, dar ei refuzau multe din învăţăturile din Cuvântul lui Dumnezeu. Ei respingeau învăţătura despre înviere, îngeri,  minuni, nemurire şi judecata viitoare. Ei erau lumeşti şi mai târziu a devenit prigonitori a lui Cristos (Ioan 16:1-4). De  asemenea în  contrast, un credincios trebuie să aducă roade ale neprihănirii vrednice de pocăinţă,(Faptele Apostolilor 26:20 ), altfel „va fi tăiat şi aruncat în foc”. De fapt la ora aceea o naţiune întreagă era necredincioasă lui Dumnezeu. De asemenea avem şi o presupoziţie falsă cu privire la ce este omul, s-au ar putea să fie (Geneza 3:5-7), aşa cum evreii deşi pretindeau că sunt, de fapt fiii spiritual  al lui  Avram, pe când în realitate nu mai erau copiii lui Avram. Absenţa roadelor Duhului Sfânt, va aduce în final la o sălbăticire  şi o tăiere, şi un foc care va fi judecata lui Dumnezeu. De asemenea botezul este privit într-o dublă dimensiune, a apei şi a focului. Prin conjunţia şi,înţelegem că este vorba de două botezuri, cel cu Duhul Sfânt realizat deja şi cu foc. Focul în Biblie înseamnă judecata lui Dumnezeu care este de domeniul viitorului. Limbile văzute deasupra ucenicilor la Rusalii  erau „limbi ca de foc”, fiind vorba de o comparaţie. În consecinţă sunt două botezuri diferite  şi trebuie tratate în mod deosebit una unul faţă de celălalt. De fapt Ioan clarifică acest lucru în versetul 12 din text „lopata în mână, va curăţi, va strînge grîul, dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge.”, fiind  în mod clar o referire la ziua judecăţii. Momentul cel mai important în textul de faţă este botezul lui Isus, care vine la Ioan să fie botezat. El s-a botezat pentru ca “Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit!”, s-a identificat şi a reprezentat omenirea, dar aspectul identificării iese cel mai mult în evidenţă. Deşi nu avea păcat şi nu era necesară pocăinţa El s-a botezat, dar a existat şi o implicare şi consacrare în chemarea oamenilor la pocăinţă  Mai există un aspect aici fiindcă  botezul reprezenta şi moartea lui Isus, lucru pe care ucenicii nu îl înţeleg în acel moment. Ioan a avut un simţământ de nevrednicie când l-a botezat pe Isus, iar Isus avea întâietate. În momentul botezului noi ne identificăm cu moartea Domnului Isus şi o recunoaştem prin botez. De asemenea atunci când Duhul Sfânt în chip de porumbel s-a coborât deasupra lui Isus, El este investit ca şi Mare Preot. Păcatul care a distrus relaţia omului cu Dumnezeu, avea un singur mijloc de rezolvare prin moartea lui Isus prin care se face lucrarea de izbăvire. Aceste lucruri nu sunt de ordin facultativ, ci imperativ şi nu există altă cale. Acest lucru trebuie să fie un sistem de alarmă pentru noi, nu are valoare inspiraţia cuiva, sau altă percepţie, ci este o singură cale aleasă de Dumnezeu şi trebuie să ne conformăm. Dumnezeu a ales,  Isus a acceptat, Duhul Sfânt a asistat lucrarea mântuitoare,  iar Dumnezeu a confirmat această cale prin Învierea lui Isus, iar noi nu putem face decât să credem sau să  rămânem necredincioşi. În momentul şi contextului botezului avem o  dovedire, un argument complet, o realitate a lucrării Sfintei Treimi compusă din Isus, Duhul Sfânt şi Dumnezeu Tatăl.  „Isus a ieşit afară din apă…. Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel…. şi din ceruri s’a auzit un glas, Acesta este Fiul Meu prea iubit…”. Aici avem practica botezului pentru viitorii creştini şi mărturia Tatălui despre Fiul, iar egalitatea dintre Persoane este evidentă. Scriptura afirmă că Dumnezeu este o singură Fiinţă, o unitate perfectă a unei naturi, substanţe şi esenţă (Deutronom 6:4, Galateni 3:20), iar dintre Persoanele care compun Treimea nici una nu este Dumnezeu fără celelalte, şi fiecare împreună cu celelalte sunt Dumnezeu. Astfel într-un anume sens Dumnezeu este singular (o unitate), iar în alt sens este o pluralitate, adică Trei Persoane. Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt posedă aceleaşi atribute ca şi Dumnezeu.

8). BOTEZUL CREDINCIOŞILOR. Aş dori să privim în primul rând forma exterioară a botezului ca şi ritual. Cuvântul vine (din latină ritus, „ceremonie, cult religios”), rezultat din tradiţiile vechi, care se desfăşoară după anumite norme, într-un cadru solemn din existenţa umană în împrejurări deosebite ca naştere, botez, moarte, sau cu ocazia unor sărbători, anotimpuri etc. Ritualul a supravieţuit şi în domeniul laic, de exemplu diferite parade militare, primirea unor şefi de stat etc.  De asemenea  există şi ritualuri păgâne, dar care nu au de a face cu  practica botezului, ci mai mult cu iniţierea celui care îmbrăţişează credinţa păgân respectivă. Botezul în creştinism apare în bisericile tradiţionale şi în toate confesiunile creştine, şi este un procedeu, mijloc sau metodă prin care un credincios intră în comunitatea creştină. Cuvântul grec folosit este “baptízein (βαπτίζειν)” şi înseamnă scufundare. Pentru certificarea termenului există dovezi, în literatura lui  Platon (secolul 4 î. Hr.), sau în “Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, termenul baptízein (βαπτίζειν) apare doar de 4 ori”. Termenul apare şi în IV Regi 5,14, cu referire la curăţirea rituală. De asemenea şi Iosif Flaviu foloseşte termenul de “baptismós (βαπτισμός) – Botez”, cu referinţă la botezul lui Ioan.  Puternic ancorat în tradiţia creştină ritualul botezului[30], rămâne la aspectul exterior, şi trebuie folosit cu prudenţă, fiindcă întâlnit în toate confesiunile creştine, are înţelesuri diferite. În cultele Neoprotestante[31] Cina şi Botezul, sunt considerate simboluri ale Noului Testament, şi nu taine ca şi în bisericile tradiţionale. El se face prin scufundare în apă în mumele Sfintei Treimi. Porunca vine direct de la Isus, pe care o dă ucenicilor Matei 28:19  “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. El simbolizează îngroparea omului vechi şi învierea omului nou spre o altă viaţă şi o nouă fire. Romani 6:4  “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Botezul nu are puterea de a curăţi păcatele, acest lucru se face prin Sângele Mielului, iar mărturia publică a botezului indică faptul că persoana respectivă a primit deja curăţirea. Există persoane care din păcate au procedat  aşa ca şi cele din timpul lui Ian Botezătorul Fapte 8:13  “Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau” dar…. “Petru i-a zis: ‘Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!  Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu, eşti plin de fiere amară.” Petru aduce acelaşi argument în a preciza faptul că botezul nu mântuie. 1 Petru 3:21  “Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”, Pentru botez sunt necesare credinţa în Isus Cristos, pocăinţa, şi mărturia unui cuget curat. În aceste condiţii copiii nu sunt botezaţi. În sprijinirea ideilor de mai sus se dau câteva referinţe. Faptele Apostolilor 2:38  „”Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. De asemenea momentul botezului nu trebuie amânat dacă nu există motive bine întemeiate. Faptele Apostolilor 8:36  Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” 37  Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” Elementul de bază pentru a fi botezat rămâne în primul rând credinţa în Cristos, ca şi punct de plecare, spre viaţă veşnică sau spre osândă veşnică Marcu 16:16  “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit”.  Naşterea din Nou[32], sau regenerarea prin botez, este un rezultat al credinţei pentru o persoană care urmează a fi mântuită. El este un pas în ascultarea credinţei, dare se respinge ideea că fără botez nu poţi fi mântuit.  Botezul trebuie făcut prin scufundare şi exemplifică “identificarea credinciosului cu moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos” Romani 6:3  “Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui”? 4  “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă”. Dacă se cere ceva în plus se presupune o mântuire prin fapte,  se neagă suficienţa morţii  şi învierii lui Cristos, pentru că El a plătit pentru toate păcatele noastre  (Romani 5:8; 2 Corinteni 5:21). Plata păcatului care este moartea este trecută din contul fiecărui om care crede  prin credinţă în contul lui Cristos (Ioan 3:16; Faptele Apostolilor 16:31; Efeseni 2:8-9)  realizată prin  Jertfa de pe Cruce. Ca şi o mică concluzie botezul este un pas în ascultarea credinţei, dar nu poate fi cerut în mod categoric pentru mântuire. Există versete care par să indice un alt punct de vedere, dar Biblia afirmă în mod clar că mântuirea se primeşte prin credinţă (Ioan 3:16; Efeseni 2:8-9; Tit 3:5), iar acest lucru înseamnă că versetele respective au o interpretare diferită, fiindcă se poate aminti axioma : Scriptura nu se contrazice pe sine. În timpurile biblice o persoană, se convertea de la o religii la alta se făcea botezul prin care se identifica convertirea. În mintea ucenicilor şi apostolilor ideea că un  creştin nu era şi botezat era ceva de neconceput. Regenerarea prin botez nu este biblică, pentru că botezul nu e mântuieşte de  păcat, ci eventual de o conştiinţă rea, şi repetăm ce spune Petru. 1 Petru 3:21  “Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”. Botezul rămâne ca un simbol a ceea ce s-a petrecut deja în inima credinciosului care a crezut în Cristos ca şi Mântuitor (Romani 6:3-5; Galateni 3:27; Coloseni 2:12) şi este un pas în ascultarea credinciosului pe care fiecare dintre creştini trebuie să îl facă. Alte cerinţe negă suficienţa Jertfei de pe Calvar. Aşa cum deja am amintit botezul[33] se face prin imersiune, pornind de la semnificaţia cuvântului amintit mai sus. Botezul prin turnare este un “oximoron “(Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni incongruenți și aparent incompatibili)”[34] “ – ceva ce se contrazice pe sine”. Botezul prin definiţie înseamnă scufundarea – imersiune în apă. Botezul în apă este singura modalitate  prin care se ilustrează identificare cu Cristos a credinciosului.  Botezul prin stropire a început odată cu practicare nebiblică a botezului copilot mici. Botezul prin scufundare  indică o schimbare radicală în viaţa credinciosului, părăsirea unei vieţi vechi cu trăirea în păcat spre o viaţă nouă şi sfântă  în noua creaţie. 2 Corinteni 5:17  “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.  Botezul are importanţă[35] pentru creştin, pentru că în primul rând este o mărturisire publică şi intrarea credinciosului în Biserică, respectiv comunitatea creştină. De asemenea sunt necesare două condiţii principale : “(1) persoană care urmează să se boteze trebuie să creadă în Iisus Hristos ca Mântuitor personal, şi (2) acea persoană trebuie să înţeleagă ce semnificaţie are botezul. Dacă o persoană îl recunoaşte pe Domnul Iisus ca Mântuitor personal, se poate boteza. Dacă  se reia puţin ideea în cultele Neoprotestante botezul are o semnificaţie ca un simbol,  care prezintă în mod indirect identificarea cu Cristos, şi nu taină ca în bisericile tradiţionale. Botezul se face prin scufundare în numele sfintei Treimi. El simbolizează înmormântarea omului vechi şi învierea omului nou în Cristos. Botezul este legat strâns de credinţa în Isus Cristos, iar numai o persoană matură poate să creadă, nu şi un copil. Mântuirea şi osânda sunt legate de credinţă sau necredinţă în Cristos şi este o decizie personală. Marcu 16:16  „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit”. El implică ascultarea credinciosului de voia lui Dumnezeu şi este o identificare a credinciosului cu moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Naşterea din Nou se poate produce în momentul convertirii şi a botezului, ea este o lucrare a Duhului Sfânt, dar sunt şi oameni care se botează formal doar ca ritual, fără aportul Duhului Sfânt iar omul respectiv nu va fi mântuit. Accentul botezului cade pe mărturia unei conştiinţe  curate, este o cerinţă pentru a intra în comunitatea creştină şi botezul exemplifică părăsire păcatului pentru o viaţă nouă. Importanţa botezului este mare pentru că presupune schimbarea inimi, iar mărturia publică, este o  identificare, dedicare şi proclamare. Botezul a fost practicat de Isus, apostoli, Biserica primară şi este un model pentru noi în ziua de astăzi. La botez Isus a primit în mod public confirmarea de Fiu al lui Dumnezeu, dar trebuia să fie dovedită prin : izbândă asupra ispitei, şi biruinţă prin Cruce şi Înviere.  Botezul reprezintă şi intrarea în Noul Legământ, în care intră neamurile şi acei din poporul evreu care au crezut. Isus Hristos şi Ioan Botezătorul, au predicat acelaşi mesaj, “al pocăinţei“. Botezul  pocăinţa şi credinţa sunt evenimente inseparabile iar numele de creştin trebuie confirmat prin botez, care este o poruncă, intrarea în Noul Legământ, urmat de o viaţă de sfinţenie. Botezul mai înseamnă a intra pe uşă şi a merge pe cale.  Ioan 10:9  „Eu Sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune”. Călcarea Legământului, înseamnă părăsirea Bisericii, şi  în consecinţă o viaţă fără sfinţenie. Botezul în Numele Trinităţii este un eveniment (scufundarea în apă), dar şi un proces de o viaţă. El înseamnă şi dragostea lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, mila, justiţia, apa vie, pâinea vieţii, curăţit, mângâiat, şi o mărturie despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La abordarea Trinităţii am încercat să prezentăm câteva Nume a Tatălui, a Fiului, a Duhului  Sfânt, care în gândirea poporului evreu sunt legate de calităţile Lor sau de evenimente, acţiuni, dar trebuie să facem precizarea că divinitatea nu are cum să aibă în mintea omului ca idee generală, sau să reflecte corect o realitatea dincolo de înţelegerea noastră, ori  să posede o noţiune completă despre divinitate, omul fiind o fiinţă finită. Botezul ţine şi de sinceritatea credinciosului indiferent de circumstanţe. Faptele Apostolilor 9:18  „Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat”. Amin.

9). CONCLUZII.  Având trei mari secţiuni, suntem conştienţi de repetare unor învăţături, citate biblice şi afirmaţii despre botez, dar acest lucru este inevitabil, fiidcă am privit botezul din   trei mari perspective şi anume botezul creştin,  botezul lui Isus şi botezul credincioşilor.  Reluăm ideea şi reamintim căîntreVechiul Testament  şi Noul Testament au fost 400 de ani de tăcere în care Dumnezeu nu a mai vorbit prin proroci, ultimul fiind Maleahi. Poporul avea legea lui Dumnezeu dată prin Moise sub forma Vechiului Testament, numită Septauginta – LXX –  o, traducere din ebraică în greacă realizată în Alexandria în secolul al – III- lea î.Cr. sub Ptolemeu al – II –lea care era şi un Canon, dar scris pe suluri separate. Evanghelia după Matei este o punte între cele două Testamente, culegând informaţii şi prorocii din Vechiul Testament cu realizare în Noul Testament, cu privire la Mesia şi Împărăţia Cerurilor. La împlinirea vremii „Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”, (Galateni 4:4), Dumnezeu trimite pe Fiul care s-a Întrupat ca şi om, ca dată aproximativă în anul 4 B.C. numit şi   „Anno Domini”  sau  înanul Domnului”,  când s-a născut Isus în Betleem. În perioada respectivă pe scena istorie se afla poporul roman, grecii şi evreii care erau sub ocupaţie romană. Cristos rupe istoria în două înainte şi după Cristos, ca eveniment care nu se poate repeta în istorie. Avem evenimente istorice care sunt necomutabile ca Revelaţia Generală şi Revelaţia Specială, după care prin Duhul Sfânt urmează alte procese ca şi canonizare, păstrarea, traducerea, observarea, insuflarea, inspirarea Iluminare,   Interpretare şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu. În ceea ce priveşte pe Mesia Unsul Cristosul, evenimente importante sunt  Întruparea,  viaţa şi învăţăturile lui Isus, Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia de autoritate şi putere pe care o deţine acum la dreapta Tatălui Fapte 7:56  „şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” La încheierea scrierii Vechiului Testament, imperiul Medo- Persan, domina lumea ca la venirea lui Isus imperiul Roman are rol de asupritor. Trecem peste cei 400 de ani şi evenimentele petrecute, care au afectat religia şi închinarea poporului evreu pentru a ne readuce aminte câteva dintre partidele importante din vremea lui Isus ca Fariseii, Saducheii, Cărturarii, Irodienii, Esenienii, Zeloţii, şi alte partide  fiecare cu specificul lui. Închinarea se făcea în Templu şi în Sinagogi, iar ca for superior era Soborul. Isus însuşi predică Împărăţia Cerurilor Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De asemenea avem două mari puncte de repere din viaţa lui Isus „de atunci în colo”, primul ca debut, iar al doilea ca o prevestire care viza Crucea. Este demnă de remarcat şi Predica de pe Munte care este considerată o mini-evanghelie. Acolo este prezentat portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor. De asemenea sintagma „a-ţi auzit dar Eu vă spun”,  se repetă de şase ori, iar Cristos se pune deasupra legii lui Moise. Problema evreilor era că peste Legea dată de Dumnezeu prin Moise s-a suprapus învăţătura rabinilor, poporul evreu aştepta un Mesia terestru eliberator de sub jugul roman, ei au pierdut cu puţine excepţii  dimensiunea spirituală a împărăţiei, şi în consecinţă l-au respins pe Isus, aşa cum mulţi creştini o pierd astăzi. În creştinismul actual în cultele Neoprotestante cina şi botezul sunt numite sacramente ca şi în Biserica Primară conform învăţăturilor din Noul Testament. Botezul a fost prefigurat şi în Vechiul Testament  sub diferite forme, cu referinţă la Potop, tăierea împrejur, trecerea mării Roşii, dar este greu de crezut că oamenii din timpul acela au înţeles semnificaţia ulterioară a acestor acte sau întâmplări. Acest lucru nu înseamnă că nu erau credincioşi, iar noi privim în trecut  şi vedem Reveleţia progresivă a lui Dumnezeu în istorie, înţelegem mai mult, dar avem şi o mai mare responsabilitate. Nu toţi care se botează sunt mântuiţi, este suficient să ne amintim ce spune Ioan Botezătorul. În Noul Testament botezul creştin a fost poruncit de Isus, mai târziu de apostoli şi a fost practicat de Biserica primară. El se făcea în numele lui  Tatălui a Fiului şi a Duhului Sfânt. Mai târziu pentru bisericile tradiţionale cina şi botezul erau două din cele şapte taine. Au existat şi forme „necreştine” de botez, sub aspectul curăţirilor, este cazul lui aman, David, dar spălarea ca ritual implica şi curăţirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. Iudaismul practica aceste forme de curăţiri, dar el era diferit  cu mult în esenţă de botezul iniţiat de Ioan Botezătorul, de Isus, iar mai târziu de apostoli şi de Biserica Apostolică. Botezul în Noul testament a avut originea în spălările ceremoniale ale evreilor, şi de la acestea s-a ajuns la botezul făcut de Ioan Botezătorul de Isus, apostoli şi mai târziu de Biserica Primară. La Rusalii botezul a fost aprobat şi ratificat prin Duhul Sfânt. Botezul lui Ioan era un act premergător pentru botezul lui Isus, implicit botezul creştinilor. Deşii mulţi practică botezul el nu are un caracter exclusiv mântuitor şi este suficient să ne gândim la apostrofările făcute de Ioan Botezătorul cu privire la nesinceritatea unor iudei care veneau la el să fie botezaţi aşa cum fac mulţi dintre musulmanii de azi din oportunism. Acest lucru este  o realitate şi sub acest ritual o serie de credincioşi se simt foarte confortabil. De fapt au fost două botezuri, pentru că focul indică în Biblie judecata lui Dumnezeu, care încă nu a venit Matei 3:11  „…..El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Atunci când Ioan îl vede pe Isus face afirmaţia de căpetenie : „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”! Momentul botezului a dovedit ascultarea lui Isus faţă de Tatăl, era de origine divină şi s-a identificat cu întreaga rasă umană. În momentul botezului au fost prezente toate Persoanele din Trinitate Luca 3:22  „şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas, care zicea: „Tu eşti Fiul Meu …….” . După botez urmează ispitirea lui Cristos, implicit ispitirea tuturor credincioşilor din toate timpurile. În timpul Biserici Apostolice, botezul s-a făcut conform învăţăturilor din Noul Testament, iar primii oameni care s-au convertit îi găsim în Faptele Apostolilor, el  se prezintă sub mai multe interpretări ca expresie a pocăinţei, a credinţei, o iertare a păcatelor, apel către Dumnezeu, un cuget curat, înnoire a credinciosului, o angajare şi intrarea creştinului în rândul credincioşilor. Daca se analizează aceste aspecte suma lor este un adevăr biblic. Botezul se făcea în numele lui Isus. El era completat cu punerea mâinilor şi existau diferite păreri cu primirea Duhului Sfânt care se făcea în timpul botezului, a punerii mâinilor, dar ambele variante sunt adevărate. De fapt nu poţi nici măcar să crezi în Isus, sau să te consideri păcătos pentru că acest lucru  ţine de activitatea Duhului Sfânt Ioan 16:9  “În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”, dar se poate şi invers şi astfel devii creştin. Astfel prin credinţă contactul dintre om şi divinitate se realizează prin intermediul Duhului Sfânt.  Ioan scrie despre botez iar sibolismele  au primit diferite interpretări ca începutul unei vieţi noi în Cristos, apă plus puterea Duhului, curăţire şi înnoire, iar ideea de bază este lucrarea Duhului Sfânt. Nici un narator al noului Testament nu pune semnul de egalitate între botez şi Naşterea din Nou. Referinţele date de Pavel despre botez se fac cu privire la faptul că el este făcut în numele şi contul lui Isus, fiind considerat unul din temeliile creştinismului. În textele de bază Pavel face referinţă la botez  la îngroparea cu Cristos,  a vieţii creştinului dinainte de botez şi la ieşirea din apă, învierea cu Cristos cu aspect escatologic. Botezul este şi un simbol permanent în viaţa de creştin, iar pecetea Duhului Sfânt indică natura şi darul lui Dumnezeu. Momentul botezului  şi a Naşterii din Nou, pot să nu fie concomitente dar să aibă un aspect punctual, sau un proces limitat în timp în viaţa credinciosului. Aş dori să readuc aminte faptul că cele prezentate mai sus, nu sunt o finalitatea a crezului creştin care a fost definitivat ca şi conţinut cam pe la sfârşitul secolului întâi. Cu privire la botezul copiilor mici şi astăzi există diferenţe de opinii foarte mari. Bisericile tradiţionale îl practică pe când Bisericile Neoprotestante nu sunt de acord cu aşa ceva. Atunci când abordăm această problemă sursa de inspiraţie trebuie să fie Biblia şi nu dogma bisericii. Dacă botezul este privit ca o expresie a credinţei, este greu  să accepţi botezul copiilor, fiindcă ei nu au discernământ Pavel aminteşte acest lucru în 1 Corinteni 7:14   şi se opune acestei practici. Există o vrâstă a responsabilităţi, care aplicată la copii diferă de la individ la individ dar şi este diferită în funcţie de naţiunea respectivă sau timpul şi cultura vremii la un moment dat. Pe de altă parte Dumnezeu care este bun şi drept nu va trimite în Iad persoană lipsite de discernământ. Atunci când ne gândim la Jertfa lui Cristos ca suficientă pentru a mântui o omenire întreagă, ea se poate aplica şi la copiii sau la handicapaţi mintal. Nu este bine să dăm verdicte categorice în sensul acesta ci se poate afirma că Dumnezeu este iubitor şi sfânt, plin de îndurare, drept, plin de milă, iar tot ce face este just. Dacă ne uităm în istorie la felul cum a evoluat botezul ca şi ritual am văzut destule diferenţe dogmatice. În timpul Bisericii primare botezul s-a făcut conform cu învăţăturile din Noul Testament. La început botezul s-a făcut în numele lui Isus, iar mai târziu s-a folosit formula trinitară de Botez şi prin scufundare. Şi Biserica Catolică a procedat în felul acesta până în secolul  VII. Ulterior lucrurile se schimbă şi botezul ca rit se îmbogăţeşte cu haine albe, formule de botez, „lepădare de satana”, iar botezul copiilor mici se generalizează pentru a fi mântuiţi de păcatul strămoşesc. Astfel sacramentul era ca şi o ştampilă pe cel botezat.  De la Constantin cel Mare, conţinutul învăţăturii creştine nu mai era din Noul Testament, ci Biserica hotăra acest lucru prin Concilii. Această practica este valabilă şi astăzi în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. În Evul Mediu scolastic lui Aristotel a influenţat gândirea bisericii, iar  lui Augustin ia fost schimbată gândirea religioasă de scolosatică care era un sistem filozofic steril.  Se ajunge  de la Dumnezeu ca şi cauză principală, la apă care este cauza instrumentală, ca act al iertării păcatului strămoşesc. Şi preotul îşi are rolul lui prin intenţie actului respectiv. De la scufundarea prin apă s-a trecut la stropire în Biserica Catolică dar nu şi în bisericile răsăritene care prin scufundarea în apă de trei ori simbolizează timpul petrecut de Isus în locuinţa morţilor. Adulţii când efectuează botezul se fac părtaş la moartea şi Învierea lui Isus, învăţătură dată de Chiril din Alexandria. În momentul în care se produce Reforma Protestată  din Occident, actul botezului  se apropie de semnificaţia originală, dar fără să scape în totalitate de tradiţie. Luther percepe botezul, prima dată ca şi un ritual dar şi ca pe ceva continuu, prin pocăinţă care este un proces.  Ulrich Zwingli, gândeşte aproximativ la fel prin care cina şi botezul sunt simboluri care indică o realitate, iar Calvin vede botezul ca şi un zălog pentru credincios, mila lui Dumnezeu şi nu consideră botezul ca şi ceva necesar mântuirii. Anabaptiştii preiau din aceste învăţături, ei văd botezul ca  un simbol al alianţei omului cu Dumnezeu, iar prin predicare Dumnezeu dăruieşte oamenilor mântuirea prin Cristos în Noul Legământ. Alte ramuri ale reformei resping botezul cu apă şi acceptă doar botezul cu Duhul Sfânt. Biserica Catolică reacţionează la evenimentul Reformei şi introduce în mod obligatoriu botezul copiilor mici, în Conciliul de la Tren în plus iniţiază şi o contra reformă, de ordin spiritul şi moral. În perioada modernă teologii raţionalişti consideră că prin botez omul este introdus în religia adevărată. Întrebarea este care din multiplele biserici sau confesiuni este adevărată pentru că fiecare susţine  că este posesoarea adevărului dat nici una deţine adevărul la modul absolut. Unele din bisericile liberale ignoră ritul botezului, dar oferă libertatea ca cel care doreşte să fie botezat, să îl facă în bisericile care practică botezul. Penticostalii  consideră că ritualul botezului cu apă este completat de cel al botezului cu Duhul Sfânt. Astăzi botezul diferă mult de la o confesiune la alta prin interpretări diferite, cu aceiaşi bază Biblia. În bisericile tradiţionale naşii mărturisesc credinţa în locul copilului care este botezat, iar în religia protestantă şi romano-catolică, se face o reconfirmare a botezului mai târziu la vrâsta adolescenţei. În cultele Protestante şi Neoprotestante adulţii sunt cei care se botează, ocazie prin care îşi mărturisesc credinţa, iar ritualul botezului are aceiaşi semnificaţie ca în Biserica Primară şi este desprinsă din Noul Testament. Botezul se face prin scufundare, iar formulele de botez au cam aceiaşi esenţă. Sunt comunităţi creştine care nu recunosc Trinitatea şi botezul se face doar în numele lui Isus, sau în numele lui Iehova, cum este cazul Martorilor lui Iehova. De asemenea se poate reaminti botezul de urgenţă care este o excepţie. Aceste particularităţi confesionale, sunt excepţii dar în general toate confesiunile creştine practică botezul sub o formă sau alta. El este şi un semn al Noului Legământ pe care omul îl face cu Dumnezeu, iar ritualul este efectuat de preot, pastor sau prezbiter fiind o decizi personală a candidatului, aspect găsit în mediul Neoprotestant.  Atunci când se face referire la Persoane lui Isus Cristos, este necesar a ne reaminti că este o Persoană din Trinitate, egală în esenţă cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt şi vine din eternitate fiind coexistent cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. A intrat în lume prin naşterea din fecioară şi a devenit om ca şi noi, pentru că o divinitate nu are cum să moară. Pentru răscumpărarea păcatelor trebuia să fie om şi divin în acelaşi timp pentru ca sub aspect soteorologic lucrarea de mântuire  păcatelor omenirii să aibă o valoare universală. Sub aspectul lucrării de mântuire s-a supus voinţei Tatălui şi Duhului Sfânt. Prin botez s-a identificat cu întreaga rasă umană fiind denumit şi al doilea Adam şi a ieşit biruitor. Acum stă la dreapta Tatălui, ca Împărat, Mare Preot, Avocat şi Mijlocitor. După Înălţarea la cer Isus va reveni  şi va ridica Biserica sus în cer şi va instaura Împărăţia Cerurilor.  Matematica lui Dumnezeu diferă de matematica oamenilor iar pentru noi în ceea ce priveşte conceptul de Trinitatea este o acceptare mai mult decât  o înţelegere a lui.  În mintea umană finită 3=1şi 1=3, este imposibil de înţeles, totuşi Trinitatea se regăseşte pe paginile Scripturii în Vechiul Testament dar mai clar în Noul Testament. Ea devine un crez al bisericii dezvoltat mai târziu de părinţii bisericii acceptată în secolul V. De la Dumnezeu unul în credinţa monoteistă a poporului evreu, s-a ajuns la Dumnezeu în trei Persoane, fiecare dintre ele având atributele dumnezeiri, fiind Persoane distincte şi în acelaşi timp Dumnezeu. Ele există din veşnicii, sunt egale în esenţă şi legate împreună prin dragoste. În Vechiul Testament găsim pasaje în care sunt prezente  mai multe Persoane, iar lucrarea şi existenţa unor lucruri este rezultatul unei surse întreite. Chiar din Geneza găsim afirmaţia „ să facem”, iar Ymago Dey se regăseşte în fiinţa umană. În Geneza 1:1, este utilizat cuvântul „Elohim” care are sensul de plural. Cuvântul şi Duhul se regăsesc în numeroase texte începând de la facerea lumii, iar Cuvântul este personificat fiind egal ca înţelepciunea lui Dumnezeu, fiind de fapt vorba despre Fiul, iar Duhul este acela care vine peste proroci fiind o sursă de binecuvântare, putere fizică curaj alte lucrări, cauze şi efecte. Regăsim forme asociate între Îngerul lui Iahve şi Îngerul  Domnului care au acelaşi statut. Divinitatea este dată în virtutea unui drept lui  Mesia Unsul, Isus Cristos. Cei trei “membri” ai Trinităţii[36] sunt prezentaţi distinct în diverse pasaje biblice, astfel: În Vechiul Testament, „DOMNUL” se este prezentat ca „Domn” (Geneza 19:24). „DOMNUL”  care are un „Fiu” (Psalmul 2:7, Proverbe 30:2-4). Duhul Sfânt este reprezentat distinct faţă de „DOMNUL” (Numeri 27:18) şi faţă de „Dumnezeu” (Psalmul 51:10-12). Dumnezeu Fiul este prezentat distinct faţă de Dumnezeu Tatăl (Psalmul 45:6-7; Evrei 1:8-9).  În Noul Testament, în Ioan 14:16-17, Iisus se adresează Tatălui despre trimiterea unui Ajutor (Mângâietor), şi anume Duhul Sfânt. Fiecare membru al Trinităţii este Dumnezeu: Tatăl este Dumnezeu, a se vedea Ioan 6:27; Romani 1:7,  Fiul este Dumnezeu  Ioan 1:1,  Evrei 1:8; 1 Ioan 5:20,  Duhul Sfânt este Dumnezeu Faptele Apostolilor 5:3-4; 1 Corinteni 3:16 (Cel care locuieşte în cei credincioşi este Duhul Sfânt, Romani 8:9; Ioan 14:16-17; Subordonarea în cadrul Trinităţii: Duhul Sfânt se subordonează Tatălui şi Fiului, în timp ce Fiul se subordonează Tatălui. Sarcinile fiecărui membru al Trinităţii: Tatăl este sursa sau cauza definitorie apariţia universului (1 Corinteni 8:6; Apocalipsa 4:11); revelaţia divină (Apocalipsa 1:1); 3) mântuirea (Ioan 3:16-17); şi  lucrărilor lui Iisus pe pământ (Ioan 5:17; 14:10). Tatăl este Cel care INIŢIAZĂ toate aceste lucruri. Fiul este “agentul” prin care Tatăl a împlinit următoarele lucrări: 1) crearea şi existenţa universului (1 Corinteni 8:6; Ioan 1:3; Coloseni 1:16-17); 2) revelaţia divină (Ioan 1:1; Matei 11:27, Apocalipsa 1:1); şi 3) mântuirea (2 Corinteni 5:19, Ioan 4:42). Tatăl face toate aceste lucruri prin Fiul Său, care acţionează ca “agent” al Său. Duhul Sfânt este modalitatea prin care Tatăl face următoarele lucrări:  crearea şi existenţa universului (Geneza 1:2; Iov 26:13; Psalmul 104:30); revelaţia divină (Ioan 16:12-15,  2 Petru 1:21); 3) mântuirea (Ioan 3:6, 1 Petru 1:2); şi lucrările lui Iisus (Isaia 61:1; Faptele Apostolilor 10:38). Astfel, Tatăl face toate aceste lucruri prin puterea Duhului Sfânt”. Dumnezeu se descopere prin cele două forme ale Revelaţiei, cea mai completă fiind momentul când Cuvântul s-a făcut om Evrei 1:3  „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”, Ioan botezătorul era conştient de prezenţa Duhului Sfânt, iar predicarea lui a avut un aspect trinitar, cu referinţă la Isus Matei 3:3  „Ioan acesta este acela care fusese vestit prin proorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” Descoperirea conceptului de Trinitate se poate împărţi în etape ca Vestirea naşterii lui Isus, Botezul lui Isus moment în care sunt prezente toate Persoanele din Trinitate De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. (Matei 3:16, – 17  Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” De asemenea învăţătura lui Isus este trinitară şi El se identifică cu Tatăl Ioan 10:30  „Eu şi Tatăl una Suntem.” De asemenea la Rusalii Pavel  explică răscumpărarea în termeni trinitari Fapte 2:32  „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui. 33  Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”. Porunca dată de Isus în Marea Trimitere  are un aspect trinitar Matei 28:19  „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Pentru un iudeu monoteist era greu de acceptat aşa ceva totuşi mulţi au crezut. În Trinitate există uniune, părtăşie dar şi deosebiri în lucrare şi le enumerăm doar : Unitate în diversitate, Egalitate în demnitate Diversitate în acţiune”, aspecte care implică  faptul că Dumnezeu poate fi revelat  Dumnezeu poate fi comunicat.  Trinitatea este baza oricărei adevărate comuniuni din lume,  şi conferă varietate vieţii universuluiiar acestea sunt doar o parte din lucrurile pe care le ştim. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” ” (Romani 11:33-34). Întruparea lui Isus a fost în planul lui Dumnezeu, iar botezul a constituit practic debutul lucrări Sale. Prin botez Isus se identifică cu întreaga rasă umană şi să împlinesc ce este scris. „Se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit!”. Acest aspect implică şi o dedicare, implicare, punctul forte fiind Crucea. Ioan Botezătorul  este mesagerul care îi anunţă dinainte apariţia ca mântuitor a lumii în postura de Miel care ridică păcatele lumii. Ioan se simte nevrednic în momentul în care îl botează pe Isus, la fel şi apostolul Pavel spune „După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie” (1 Corinteni 15:8), sentiment pe care trebuie să îl aibă fiecare creştin. În momentul când Ioan vede Duhul Sfânt în chip de porumbel peste Isus, Cristos este investit ca Mare Preot, iar mântuirea se primeşte în termenii lui Dumnezeu “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12). Acest lucru nu este ceva facultativ ci este un imperativ. Dumnezeu a ales termenii prin care se obţine mântuirea, Isus acceptă să facă voia lui Dumnezeu, asistat de Duhul Sfânt, iar la modul foarte concentrat Dumnezeu creează alege şi chemă, Cristos răscumpără iar Duhul Sfânt sfinţeşte. Şi Ioan şi Isus  vestesc Împărăţia Cerurilor prin care se intră prin pocăinţă, care înseamnă o schimbare a minţii. Isus a instaurat Împărăţia cerurilor, dar este în desfăşurarea, creşte dar nu a ajuns la final şi se creează o tensiune dintre deja – nu încă, atât în viaţa creştinului cât şi în viaţa spirituală a bisericii iar finalitatea sau împlinirea ei va fi în viitor. Pocăinţa este definită ca întoarcerea de la păcat la căile Domnului pentru poporul israel, iar pentru necredincioşi înseamnă părăsirea păcatului spre o viaţă de sfinţenie, prin care se intră în relaţie de părtăşie cu Dumnezeu. Pocăinţa în toate cazurile este legată de credinţa în Dumnezeu şi Isus Cristos. O falsă pocăinţă este recunoscută uşor „Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră. (Matei 3:8). Cel  care nu aduce roade “va fi tăiat şi aruncat în foc”, cu vizare la individ dar şi la o naţiune întreagă. O presupoziţie falsă nu duce omul la mântuire, aşa cum evreii susţineau că au ca tată pe Avram, realitatea fiind cu totul alta. La fel se întâmplă şi în creştinismul actual în majoritatea cazurilor se bazează pe forme fără fond. Botezul este privit într-o dublă dimensiune, cu apă şi în Duh, iar mai târziu cu foc. Cele două aspecte ale botezului trebuie tratate diferit fiindcă focul în Biblie înseamnă judecat lui Dumnezeu, fapt care încă nu s-a petrecut. În final cei care nu aduc rod vor fi aruncaţi în foc Matei 3:12  „Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria, şi Îşi va strânge grâul în grînar; dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.” La fel în momentul botezului fiinţa umană este îngropată cu Cristos, şi la ieşirea din apă simbolizează învierea în şi cu Cristos la modul spiritual acum, cu aspect escatologic în viitor, la propriu.  Reluăm ideea şi vedem că la botezul lui Isus sunt prezente toate Persoanele sfintei Treimi. „Isus a ieşit afară din apă…. Duhul lui Dumnezeu pogorîndu-Se în chip de porumbel…. şi din ceruri s’a auzit un glas, Acesta este Fiul Meu prea iubit…”. Este cea mai clară reprezentare a Treimii, fiind suficient să numeri până la trei. În cultele Neoprotestante botezul este înţeles ca un simbol şi nu taină ca în bisericile tradiţionale. Botezul se face prin scufundare în numele sfintei Treimi. El simbolizează înmormântarea omului vechi şi învierea omului nou în Cristos. Botezul este legat strâns de credinţa în Isus Cristos, iar numai o persoană matură poate să creadă, nu şi un copil. Mântuirea şi osânda sunt legate de credinţă sau necredinţă în Cristos şi este o decizie personală. El implică ascultarea credinciosului de voia lui Dumnezeu şi este o identificare a credinciosului cu moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Naşterea din Nou se poate produce în momentul convertirii şi a botezului, ea este o lucrare a Duhului Sfânt, dar sunt şi oameni care se botează formal doar ca ritual, fără aportul Duhului Sfânt iar omul respectiv nu va fi mântuit. Accentul botezului cade pe mărturia cugetului curat, este o cerinţă pentru a intra în comunitatea creştină, el exemplifică părăsire păcatului pentru o viaţă nouă. Importanţa botezului este mare pentru că presupune schimbarea inimi, mărturia publică, este o  identificare, dedicare şi proclamare. Botezul a fost practicat de Isus, apostoli, Biserica primară şi este un model pentru noi în ziua de astăzi. La botez Isus a primit în mod public confirmarea de Fiu al lui Dumnezeu, dar trebuia să fie dovedită prin : izbândă asupra ispitei, şi biruinţă prin Cruce şi Înviere.  Botezul reprezintă şi intrarea în Noul Legământ, în care intră neamurile şi acei din poporul evreu care au crezut. Isus Hristos şi Ioan Botezătorul, au predicat acelaşi mesaj, “ al pocăinţei “  Botezul  pocăinţa şi credinţa sunt evenimente inseparabile Numele de creştin trebuie confirmat prin botez, care este o poruncă, intrarea în Noul Legământ, urmat de o viaţă de sfinţenie. Călcarea Legământului, înseamnă părăsirea Bisericii, şi o viaţă fără sfinţenie. Botezul în Numele Trinităţii este un eveniment (scufundarea în apă), dar şi un proces de o viaţă. El înseamnă şi dragostea lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, mila, justiţia, apa vie, pâinea vieţii, curăţit, mângâiat, şi o mărturie despre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. La abordarea Trinităţii am încercat să prezentăm câteva Nume a Tatălui, a Fiului, a Duhului  Sfânt, care în gândirea poporului evreu sunt legate de calităţile Lor sau de evenimente, acţiuni, dar trebuie să facem precizarea că Divinitatea nu poate fi cuprinsă în concepte omeneşti. „Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” (Faptele apostolilor 8:36) Amin.

10). BIBLIOGRAFIE

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,  C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Ritual

Sait https://dexonline.ro/definitie/oximoron

Index tematic de termeni şi nume din Biblie

Sait https://gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/botez.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/varsta-responsabilitatii.html

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

Sait https://dexonline.ro/definitie/scolastică

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

Sait https://gotquestions.org/Romana/mantuirea-prin-botez.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/Modalitatea-botezului.html

Sait https://gotquestions.org/Romana/Crestin-botez.html

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Ardelean Viorel.

---

[1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[7] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[8] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[9] Dicţionar Biblic pag 814-815

[10] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[11] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag  37

[12] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[13] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[14] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/botez.html

[15] Dicţionar Biblic pag 165

[16] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/botez.html

[17] Dicţionar Biblic pag 166

[18] Sait https://gotquestions.org/Romana/varsta-responsabilitatii.html

[19] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[20] Sait https://dexonline.ro/definitie/scolastică

[21] Sait  https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[22]  Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[23]  Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez

[24]  O scurtă mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[25] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

[26] Dicţionar Biblic pag  1312

[27] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2013/04/trinitate.html

[28] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[29] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[30] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Botez#Ritualul_Botezului

[31] Sait Mărturisirea de credință Baptistă  http://www.baptist-tm.ro/

[32] Sait https://gotquestions.org/Romana/mantuirea-prin-botez.html

[33] Sait https://gotquestions.org/Romana/Modalitatea-botezului.html

[34] Sait https://dexonline.ro/definitie/oximoron

[35] Sait https://gotquestions.org/Romana/Crestin-botez.html

[36] Sait https://gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

Mersul la biserică te ajută să începi săptămâna bine, mărturiseşte actriţa Jennifer Garner

FilmePersonalităţi 9 martie 2021  4 comentariiPoteraș Ionuț

Cunoscuta actriţă, interpretă în mai multe producţii de succes de la Hollywood,  spune că există numai beneficii atunci când pui credinţa pe primul loc şi înveţi cum să spui da propriilor tăi copii mai mult. Garner este producătoarea şi interpreta rolului principal într-un nou film destinat întregii familii despre părinţi care trebuie să lase frâiele un pic mai liber şi să se destindă mai mult.

Filmul care va apărea pe platforma Netflix se numeşte „Yes Day” (Ziua lui Da, n.trad) şi prezintă familia formată din Allison şi Carlos care s-au transformat din nişte spirite libere într-un cuplu de părinţi care pun capăt oricărui entuziasm, iar copii lor s-au săturat de această atitudine din partea părinților lor.

În film, părinţii sunt de acord să-i lase pe copii să facă ei regulile pentru o zi întreagă. Nu şi-au putut însă imagina că vor trebui să treacă prin 24 de ore ce vor include un spălat de maşină neconvenţional, o bătaie cu baloane pline cu apă şi multe alte trăznăi la care nu te-ai fi aşteptat.

Garner a postat pe Instagram că a început să aibe zile cu da cu proprii ei copii, după ce a fost inspirată de cartea „Ziua lui Da” scrisă de Amy Krouse Rosenthal şi Tom Lichtenheld.

„Fata mea mijlocie a fost fascinată de ideea unei zile pline cu „Da-uri”! Da pentru îngheţată la micul dejun, da pentru o ieşire la picnic, da pentru mersul la culcare târziu. Da pentru sărit peste treburile casnice, da pentru a o „tortur” pe mama, da pentru biscuiţi cu cremă, da pentru explorat locuri noaptea la lumina lanternei.”

Garner a colaborat cu autorii cărţii pentru a reflecta mai bine ceea ce simt părinţii.

„Povestea este una personală pentru mine. Am dezvoltat scenariul pentru acest film. Obişnuiam să fiu mult mai relaxată înainte să am copii, însă acum mă simt adesea ca un sergent de instrucţie, motiv pentru care am început să le ofer „Zile cu Da” copiilor mei în ultimii nouă ani.”

Garner a subliniat cât de important este să ai experienţe pozitive împreună cu copiii tăi, cum este frecventarea bisericii cu toată familia.

„Îţi oferă un impuls pentru începutul de săptămână. Cântările şi părtăşia în comun cu toată biserica pentru acel timp  duminica dimineața, ne ajută să avem un bun început şi îmi este dor să mă duc fizic la biserică pentru că aveam acel sentiment puternic de comunitate.”

Garner în vârstă de 48 de ani este cunoscută pentru credinţa ei creştină, la care a revenit după ce a filmat pelicula „Miracole din Rai” în 2016. Filmul spune povestea lui Annabel Bea, o fetiţă ce suferea de o boală digestivă incurabilă.

Garner a mărturisit pentru CBN News că a fost impresionată profund de credinţa creştină a lui Christy Beam, mama lui Annabel.

„Ziua lui Da” va avea premiera pe Netflix pe 12 martie.

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/09/mersul-la-biserica-te-ajuta

BISERICA

BISERICA.   Mat : 13-20

1). Introducere. Biserica este un fenomen N T iniţiat de Isus Hristos  „ porţile „Locuinţei morţilor nu o vor birui”. –  Prin convertire omul este introdus în părtăşie cu alţi credincioşi, în Biserică. Biserica este Isus Hristos şi oamenii, şi nu se pot despărţi. –  Hristos este Capul Biserici. Biserica universală nu este o organizaţie pământească vizibilă ci este organismul viu, spiritual, al celor mântuiţi, adică a celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou, Evr. 12:23, Fapte : 20:28, Efeseni 1: 22-23. Ei formează totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile din cer şi de pe Pământ. – Se face confuzie între Biserica ca şi edificiu, clădire,  şi Biserica Spirituală. În biserica spirituală se intră prin : convertire, „ Naşterea din Nou”  Natura bisericii este locală şi spirituală. Biserica este diferită de lume, în conflict cu lumea şi tinde să o transforme.  – Biserica este născută la „ Rusalii” Găsim biserica din Corint ( 1 Cor : 1-2, ),  Galateni :1.2, etc. La început biserica se întrunea în case particulare, Mat. 18:20, Rom 16:5, 1 Cor.16:9,  Col 4:15,  Fap. 8:1, Gal.1:22, 1 Cor. 1:2. Abia în secolul 2 apar casele de rugăciune. – Avem o abordare „filozofică” ca şi copii, umbre imperfecte şi o abordare „istorică”, ce înseamnă angajarea ei în realităţile acestei lumi.  –  Cuvântul grecesc pentru biserică este „ekklesia” şi înseamnă adunarea credincioşilor, care trebuie să aibă o relaţie mântuitoare cu Isus Hristos,  iar în ebraică avem cuvântul „qahal”, „edah” ce înseamnă convocarea poporului lui Dumnezeu. – În V.T. şi N.T., Dumnezeu este acela care vorbeşte.

2). Imagini biblice despre Biserică.  – Avem Biserica  ca şi : „Popor” 1 Petru 2.9, „Templul Duhului Sfânt” , 1 Cor. 3:16,  „Trupul lui Hristos”, 1 Cor. 12 : 12-14,.

Avem „metafore” despre biserică ca şi : familie, mireasă,  viţa şi mlădiţele, măslinul,  holdele, casă, Noul Templu,  Casa lui Dumnezeu. De asemenea Biserica este o aproximare a Împărăţiei lui Dumnezeu.

3).Probleme speciale.    – Una din probleme este Biserica şi Împărăţia. Biserica este domeniul lui Dumnezeu format din oameni. Împărăţia este tot domeniul lui Dumnezeu, iar noi suntem supuşi. Ele tind să fie una. Biserica mărturiseşte despre Împărăţie, este un instrument, o manifestare, o exprimare a Împărăţiei lui Dumnezeu pe Pământ.- Biserica şi Israelul, în care Israelul va fi mântuit prin intrarea în Biserică, se pare că va fi o întoarcere în masă. Romani 11:25  –  Justificarea prin credinţă este un punct esenţial. Cine modifică conţinutul Evangheliei se poate pierde.

Semnele unei biserici adevărate :  – Puritatea doctrinelor şi persoane înputernicite de Duhul Sfânt, pentru administrarea sacramentelor, „Cina” şi „Botezul” Hristos este centrul predicării, urmează Doctrinele Centrale, apoi alte învăţături. ( nu se inversează, lucrurile şi din alte învăţături se fac norme de conduită în biserică. Isus Hristos a predicat pocăinţa. Evanghelia se concentrează pe Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos, şi statutul pe care Îl are: umanitatea, divinitatea, moartea şi învierea, judecata finală.  – Oameni îndreptăţiţi să le ia,  1 Cor. 11: 27-29, Se pune accent pe starea individului, vezi (Fapte 2 : 37-38 pocăinţa ). Trebuie să fii membru în Biserică (Fapte 5 : 1-10), ex. Anania şi Safira.  Se tinde ca Biserica şi Împărăţia să fie una.  – Conducerea biserici este de 4 feluri : episcopală, prezbiteriană, congregaţională, fără formă de conducere. Conducătorii biserici trebuie să pună accentul pe slujirea Biserici

4.) Funcţiile Biserici.   Faptele Apostolilor 2:42  Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni. – Evanghelizare, Mat. 28 : 18-20, este o poruncă şi o obligaţie. Ucenicii au fost trimişi la Ierusalim, Samaria, Iudeea, marginile pământului, la toate neamurile. Cuvântul folosit este „basar” şi înseamnă proclamarea Evangheliei, nimic în plus, nimic în minus. Avem şi cuvântul „evanghelion” ce conţine proclamarea activă şi conţinutul proclamat. – Zidirea. În Efe.4:8 avem diferite daruri pentru zidirea biserici. În părtăşie bucuria creşte şi durerea se micşorează.  – Corectarea şi mustrarea, avem ca tipar de disciplină în Mat 18:15-17 şi 1 Cor. 1-16, se face în dragoste şi scopul principal este readucerea persoanei care a păcătuit înapoi în biserică. – Instruirea se face prin chatechizare, şcoala duminicală, predicarea, seminarii, Institute Teologice. În închinare punctul focal este Dumnezeu. – Preocupări sociale. Lui Isus Hristos ia păsat de cei aflaţi în suderinţă, şi El aşteaptă acte de bunătate de la noi. Mat. 25:31-46. Iacov vorbeşte despre creştinismul practic. Iac: 1-2. Ioan este tăios. 1 Ioan :3 17-18. Amos în V.T. condamnă dedreptatea. – Caracterul biserici. Isus Hristos a înbrăcat condiţia umană. Trebuie să existe dispoziţie pentru slujire. Isus Hristos a venit să slujească. Mat:20: 25-28.  – Biserica nu trebuie să domine societatea ci să o transforme. – -Relaţia dintre Biserică şi Stat este o problemă istorică.  –Biserica trebuie să fie adaptabilă dar fără compromisuri, în alte culturi, alte popoare, sau zone mai bogate sau mai sărace. 

5). Concluzii.  Biserica este întemeiată în mod divin. Isus Hristos vorceşte despre ea la modul viitor.  Nu trebuie neglijate func-iile bisericii din Fap. 2:42  – Este o continuare a lucrării lui Isus Hristos, o părtăşie a credinciosului regenerat cu Trinitatea prin ajutorul Duhului Sfânt.  – Este o lucrarea a Duhului Sfânt şi prin ea ne vorbeşte Dumnezeu. – Se remarcă ideea de Trup, toţi suferă, toţi se bucură. –Există semne ale unei Biserici adevărate. – Conducătorii trebuie să slujescă Biserica.  – Evanghelia predicată trebuie să fie curată şi exclusivă.  –În trebare: ce am predicat ?, pe cine am zidit în biserică. –Trebuie să existe şi o preocupare socială pentru cei săraci din jurul tău. –Trebuie să existe caracterul de slujire în activitatea credinciosului şi a Bisericii. – Fiecare credincios din Biserică trebuie să lupte pentru o biserică adevărată

Matei 16:13  Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că Sunt Eu, Fiul omului?” 14  Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din prooroci.” 15  „Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că Sunt?” 16  Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17  Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. 18  Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră (Greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. 19  Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” 20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

ARDELEAN VIOREL

„Postmodernismul nu-L neagă pe Dumnezeu, Îl ironizează“

Interviu

Gheorghecristian Popa, 18 Decembrie 2009

Astăzi, mai mult ca oricând, observăm că se duce o luptă acerbă împotriva învăţăturii de credinţă, în general, şi a spiritualităţii creştin-ortodoxe, în special. Prin glasul diferitelor concepte evoluţioniste, existenţialiste, hedoniste şi al libertinajului, societatea noastră vrea cu orice preţ să convingă omul să renunţe la demnitatea şi veşnicia pe care i le oferă şi i le asigură Biserica. Postmodernismul a furat omului adevărata identitate şi l-a expulzat într-o lume din care lipsesc sensul şi viaţa. Desconsiderând şi discreditând veşnicia omului alături de valorile sale religioase şi culturale, lumea contemporană postmodernă reduce realitatea la aici şi acum. Un interviu cu pr. dr. Daniel Enea, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timişoara.

Tot mai multe curente ideologice îşi fac apariţia şi influenţeză societatea care, până nu demult, îşi avea un filon trainic în cultura şi spiritualiatea creştină. În acest context se vorbeşte tot mai mult de postmodernism. Definiţi, vă rog, pentru început, noţiunea „postmodernism“.Pentru a înţelege cât mai bine ce este postmodernismul, ce înseamnă a fi postmodern, să vedem ce este modernismul, ce înseamnă a fi modern. Cuvântul „modern“ îşi are originea în latinescul „modo“, care înseamnă „chiar acum“. Postmodern înseamnă deci, ad litteram, „după chiar acum“.Aşadar, prin modernism înţelegem însuşirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern, atitudinea modernă; preferinţa (uneori exagerată) faţă de tot ceea ce este nou, modern. Modernismul, ca tendinţă (curent) în literatura şi arta secolelor alXIX-lea – alXX-lea îşi are specificul în negarea tradiţiei şi susţine principii de creaţie noi.În acest sens, modernul este întotdeauna post-ceva…Da. Modernismul este întotdeauna, din punctul de vedere istoric, într-o luptă cu ceea ce a fost imediat înaintea sa. Modernismul sfârşeşte prin a se lupta cu el însuşi şi astfel devine inevitabil postmodernism. Aşadar, postmodernismul apare ca o consecinţă, respectiv, ca o continuare a modernismului, dar şi ca o realitate ce se opune modernismului prin unele aspecte proprii; deci, continuare a modernismului, dar şi o reacţie deconstructivistă la adresa modernismului.În drumul de la modernism spre postmodernism, „deplasarea“ a înlocuit ierarhia valorilor culturale şi spirituale aflate în disensiune şi continuă proliferare; s-a extins geografia conflictului, iar prezentul a fost devastat de „războaie culturale“, care au condus la nevoia presantă de a reafirma ordinea socială a lucrurilor.Deci postmodernismul este o reacţie împotriva modernismului.Într-adevăr, dacă modernismul vorbea despre o realitate universală, despre puterea nelimitată a raţiunii, despre un adevăr obiectiv, pe care-l garanta raţiunea, negând într-un fel rolul tradiţiei, postmodernismul nu mai neagă vehement şi categoric tradiţia. În postmodernism, tradiţia este invocată şi acceptată, dar nu pentru a fi luată ca reper valoric, ci mai ales pentru a fi ironizată, caricaturizată, minimalizată, adaptată la forme, expresii şi structuri care sunt, de fapt, netradiţionale, antitradiţionale. Se poate vorbi de o adevărată ură şi violenţă, sub multe aspecte, faţă de tradiţie şi faţă de ceea ce este spiritualitatea religioasă în cultură şi, în special, cultura creştină.Postmodernismul se defineşte astfel în căutarea unor noi viziuni şi orizonturi. Se recomandă soluţia de a rezista chiar fără alternative, a încerca reconstrucţia posibilă, pentru a evita fragmentarea socială şi tensiunea nihilistă. Postmodernismul, după cum sesizează IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi exarh patriarhal, se încadrează în critica şi evoluţia certitudinilor convenţionale şi a „paradigmelor cu caracter universalist, ceea ce înseamnă: dereglarea sistemelor filosofice şi a fundamentelor religioase, dislocarea şi destructuralizarea instituţiilor tradiţionale, convertirea conceptelor teologice (de pildă, teologia feministă), a limbajului şi a simbolismului filosofic şi cultural“.„Postmodernismul Îl închide pe Dumnezeu în spaţiul său“Ca orice curent ideologic, postmodernismul penetrează diverse domenii culturale: literatură, artă, arhitectură ş.a. Ce prejudicii aduce postmodernismul pe plan teologic?Postmodernismul neagă doctrinele cu valoare universală, paradigmele unice, crezurile gata făcute, limbajul şi simbolica impuse de un centru unic. Postmodernismul respinge, pe de o parte, transcendenţa şi absolutul lui Dumnezeu, dar, pe de altă parte, şi contingenţa sau neutralitatea lumii. Se afirmă că legătura dintre Dumnezeu şi om este discontinuă, iar de aici se explică şi derivă pluralismul religios, diversitatea, spiritualitatea individualistă, religiozitatea populară. În postmodernism, credinţa, ca valoare religioasă absolută, este permanent pusă la îndoială. Pe plan religios, postmodernismul nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar nu se duce să-L cunoască, să-L descopere, ci caută să-L închidă pe Dumnezeu în spaţiul său.Atunci, cum caracterizaţi omul postmodern?Omul postmodern este pândit la tot pasul de pericole, căci peste tot este asaltat de cei ce cred că „totul este permis“ şi nu au respect pentru viaţa umană, fiindcă sunt postmoderni, şi a fi postmodern înseamnă a nu mai crede în Dumnezeu şi nici în valoarea omului creat după chipul lui Dumnezeu şi cu infinite posibilităţi de a ajunge la asemănarea cu Ziditorul său.Ca rezultat al nivelului slab, chiar subuman, la care a ajuns omul postmodern, el nu se mai bucură să guste din cultura adevărată şi nu mai poate crea o cultură autentică. Acest lucru explică suferinţa multor tineri de astăzi. Aceasta nu cere un mare efort în actul creaţiei şi nici în cel de receptare, dar nici nu hrăneşte spiritul. Suferinţa provocată de neputinţa potolirii setei după Absolut, Adevăr şi Viaţă, sădită în om prin actul creaţiei – ca destin al său -, după înălţimile de dincolo de lumea naturală, îl face pe omul postmodern să devină prea adesea, şi tot mai mult, victima surogatelor: alcool, droguri, sex, prostituţie, aventură, lux, violenţă, pornografie, internet etc. Dar acestea nu ţin loc de Dumnezeu şi nu rezolvă problema fundamentală a omului – mântuirea.Negând valorile eterne ale credinţei creştine, refuzând Modelul Suprem – Hristos (Dumnezeu – Omul), unde mai caută omul postmodern modele?Printre oameni, dar, din cauza confuziei provocate de el însuşi prin nesocotirea Revelaţiei divine, omul postmodern se declară pe sine „măsura tuturor lucrurilor“ şi el hotărăşte ce este bine şi ce este rău. Aşa se face că el îşi caută şi găseşte drept modele de conduită persoane imorale, fără căpătâi şi fără Dumnezeu, numai pentru că ele au fost declarate „megastaruri“ şi „superstaruri“. Toate aceste confuzii dintre bine şi rău, dintre adevăr şi minciună, dintre frumos şi urât, dintre muzică şi zgomot, dintre operă de artă şi kitsch, dintre moralitate şi imoralitate sunt rezultatul indiferenţei faţă de Dumnezeu şi au generat răsturnarea scării de valori. De aceea, sfântul, ca prieten al lui Dumnezeu, este desconsiderat, iar starul, chiar dacă este imoral, este idolatrizat.Observăm, cu stupoare, cum postmodernismul a coborât omul în lumea obiectelor. Omul are un preţ şi este vândut la „bursa de acţiuni“ a acestor idei şi concepte însumate în postmodernism. Se vinde inteligenţa, se vinde trupul sau doar anumite componente şi organe. Omul este tranşat şi se ia din el doar ceea ce este necesar. Postmoderniştii doresc cu orice preţ ca omul să nu mai fie om, chip şi slavă a Sfintei Treimi. Vor să-l descreştineze şi să-l neopăgânizeze, aducându-l la starea de animal, obiect sau robot. În mai toată mass-media de astăzi se vorbeşte despre animalitatea umană: crime, desfrâuri, violenţă. Apoi, ştiinţa aduce o nouă provocare prin manipulările genetice, culminând cu clonarea umană – o ştiinţă fără de Dumnezeu. Iată doar câteva dintre rătăcirile şi căderile omului în faţa provocărilor postmodernismului.„Postmodernismul distruge valorile în virtutea nonvalorii absolute“Pentru omul care a crescut şi trăieşte în realitatea postmodernă, deci care nu cunoaşte altă „doctrină“, care ar fi soluţia salvatoare?În faţa lui Dumnezeu, valoarea omului este aceeaşi, cea pe care a avut-o la creaţie. Cu toate căderile şi rătăcirile lui, cauzate de provocările postmoderne, omul rămâne tot chipul lui Dumnezeu. Singura soluţie pentru salvarea omului de la provocările postmodernismului este întoarcerea la Hristos, urmarea lui Hristos şi trăirea vieţii în Hristos. În Iisus Hristos ni se descoperă măsura tuturor lucrurilor şi a tuturor valorilor din această lume. Credem aşadar că aceste probleme de criză puse de cultura postmodernă îşi vor găsi rezolvarea şi salvarea printr-o nouă cultură creştină, prin spiritu-alitatea ortodoxă, cea care îl are ca model pe Dumnezeu Omul – Domnul nostru Iisus Hristos, „care ieri, azi şi în veci este acelaşi“ (Evrei, 13, 8).Care sunt mijloacele specifice prin care Biserica acţionează ca răspuns la provocările postmodernismului?Biserica conţine destule mijloace pentru purtarea unui dialog, sub aspectul atât al problematicii aduse de postmo-dernism, cât şi al soluţiilor reale pentru ieşirea omului recent din criza şi căderile sale. Realismul antropologic al teologiei patristice, dar şi accentul pe dimensiunea duhovnicească sunt două aspecte de bază care se regăsesc în perspectiva îndumnezeirii omului. Aici se descoperă omul în toată amplitudinea staturii sale, de mediator sau sacerdot între Dumnezeu şi creaţie, între cer şi pământ, însă această perspectivă nu poate fi utilizată eficient dacă teologia şi morala rămân extaziate în faţa formelor gândirii patristice şi nu pătrund până la duhul sau conţinutul acestei gândiri. Părintele Stăniloae ne atrage atenţia spunând că „ne-am silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul părinţilor, dar în acelaşi timp să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru, aşa cum n-au făcut de al lor“. Conţinutul acestei perspective este destul de uşor de transpus în categoriile omului contemporan (dacă există dispoziţie şi voinţă), omul este natură şi persoană, creată după chipul lui Dumnezeu şi creat din ţărână, având o alcătuire fiinţială complexă, în care se întâlnesc nevăzutul şi văzutul, spiritul şi materia.În mod natural, omul tinde la asemănarea cu Dumnezeu, dar nu-şi poate întâlni destinul dacă nu iese din starea păcatului şi nu se angajează într-un efort de colaborare cu harul divin ce izvorăşte din Hristos în Biserică. Fiind creat după chipul Sfintei Treimi, el, omul, este deschis spre comuniune cu alte persoane. Spiritualitatea ortodoxă ca ţintă spre desăvârşire morală are la bază adevărul chipului şi asemănării, pe când postmodernismul se fundamentează pe negaţii şi eliminarea oricărui criteriu. Structura lui este parazitară, are permanentă nevoie de valori pe care trebuie să le distrugă. Imaginea pe care o creează este terifiantă: postmodernismul distruge valorile în virtutea nonvalorii absolute. Dar, oare, această nonvaloare nu devine ea însăşi criteriu şi valoare în postmodernism sau post-postmodernism?Ce se întâmplă cu cei care se identifică cu postmodernismul?Ar trebui să ne inspire doar milă. El a apărut ca o expresie a unei grave decăderi spirituale şi culturale. În numele postmodernismului sunt produse azi în cultură multe bazaconii şi chiar fapte detestabile. De aceea, atitudinea firească faţă de provocările ideologice postmoderniste nu poate fi decât una de categorică respingere şi distanţare. În faţa provocărilor secularizante sau pietiste ale zilei de astăzi, Biserica Ortodoxă nu trebuie să piardă din vedere nici o clipă că lumea tot mai tehnicizată, robotizată şi frustrantă, are nevoie mai mult ca oricând de spiritualitate, de comuniune şi de sfinţenie. Toate acestea îşi au izvorul nesecat în Sfânta Treime şi în relaţia sinergetică dintre Dumnezeu şi om prin Sfintele Taine, dintre lume şi cosmos. Cât timp omul rămâne ancorat şi statornic în această relaţie dată de harul dumnezeiesc, este ferit de a deveni străin de semenul său şi de sine însuşi şi poate tinde spre orizontul totdeauna deschis al transfigurării sale.În calitatea noastră de creştini şi mărturisitori ai valorilor spirituale şi culturale, avem datoria să respingem ferm şi categoric aceste provocări ale postmodernismului şi să ne facem din nădejde un mod de viaţă firesc. Personal, nădăjduiesc că toate aceste provocări vor avea un rol pozitiv, în a descoperi frumuseţea creştinismului, a lumii de la începutul mileniului al III-lea.Crăciunul postmodern seamănă cu Saturnaliile Romei anticeSpuneaţi că postmodernismul caricaturizează tradiţiile. Iată, ne aflăm în preajma marii sărbători a Naşterii Domnului şi oricine poate afirma că „nu mai este Crăciunul ca altădată“. Credeţi că stilul în care se sărbătoreşte astăzi Crăciunul este un produs al postmodernismului?Într-adevăr, Sărbătoarea Naşterii Domnului şi sărbătorile tradiţiei creştine au fost denaturate ori înlocuite cu serbări convenţionale. De cele mai multe ori, desacralizarea şi convenţionalismul au mers până la uciderea ideii de sărbătoare. S-a ajuns acum la sărbătorirea Crăciunului în stil saturnalian. Ştim că Saturnaliile erau zilele de serbare închinate zeului prosperităţii Saturn, în care abunda veselia vitalităţii. Era un fel de „nebunie religioasă“ şi un alt mod de a arăta dragostea de viaţă, voluptatea şi prosperitatea. După acel model, lumea creştină secularizată a transformat Crăciunul şi Anul Nou în serbări saturnaliene, cu explozii de vitalitate, cu răsfăţul mesei superbogate, cu sclipirile hainelor „de marcă“ sau cascadele de râs alimentate de fluide bahice. Bucuria Naşterii Domnului nu mai transpare în zâmbetul isihastic al creştinului împlinit şi mântuit obiectiv. Crăciunul contemporan nu mai trimite la adânca smerenie din peştera luminată şi blândă, plină de zâmbetul cald şi matern al Maicii Domnului. Chiar dacă nu se mai recunoaşte, Crăciunul trăit de omul postmodern nu mai este bucuria naşterii Pruncului, ci mai degrabă Saturnaliile Romei în haină creştină. Revenind la poporul nostru, care a trăit, şi nădăjduiesc că încă mai trăieşte, în modul cel mai sublim Evanghelia, el a ştiut să-şi exprime bucuriile marilor praznice împărăteşti într-un stil cu totul aparte, ce emană jovialitate sănătoasă şi multă moralitate. De aceea, trebuie să promovăm autenticele şi adevăratele tradiţii şi datini româneşti cu frumoasele colinde din această perioadă a anului, cu pregătirea duhovnicească prin post, intensificare a rugăciunii, milostenie ca dimensiune a iubirii aproapelui, spovedanie şi unirea reală cu Hristos în Euharistie.http://ziarullumina.ro/postmodernismul-nu-l-neaga-pe-dumnezeu-Il-ironizeaza-35933.html

http /web browser

Altarul

Numele de altar vine dintr-un derivat al cuvîntului latin: „altus” (înalt). Prin altar se înţelege orice loc sau construcţie situată deasupra nivelului înconjurător şi destinată să găzduiască aducerea de jertfe sau de tămîie, închinate unei anumite zeităţi. Forma şi dimensiunile altarelor au variat mult de la popor la popor şi de la religie la religie, în închinăciunea evreilor, altarele au fost simple şi fără trepte:

„Să-mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.”

„Dacă-Mi vei ridica un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pîngări. Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui” (Exod 20:24-26).

După alungarea din Eden, prima referinţă despre căutarea omului de a relua contactul cu Dumnezeu este menţionată în Gen. 4:26:.Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”.

Altarele au fost parte indispensabilă din închinăciunea către Dumnezeu. Noe a zidit un altar imediat după ce a părăsit corabia în care supravieţuise potopului (Gen. 8:20). Avraam a zidit altare la Sihem (Gen.l2:7), la Betel (Gen. 12:8) şi pe muntele Moria (Gen. 22:9). Isaac a zidit un altar la Beer-Şeba (Gen. 26:25). Iacov a înălţat şi el un altar la Betel (Gen. 35:7). Moise a zidit un altar la Refidim (Exod. 17:15) şi altul la Horeb (Exod 24:4).

Facerea Cortului sau construirea Templului nu a însemnat renunţarea la închinarea personală prin zidirea de altare. Iosua a înălţat un altar pe muntele Ebal (Iosua 8:30), Ghedeon la Ofra (Jud. 6:24), Samuel la Rama (1 Sam. 7:17), Saul la Micmaş (1 Sam. 14:35), Ornan (1 Cron. 21:26), iar profetul Ilie a dres altarul de pe muntele Carmel (1 Regi 18:31-35).

Noul Testament aminteşte de 21 de ori despre altar, în învăţătura creştină, închinăciunea nu se mai face în forme ceremoniale, ci „în Duh şi în adevăr” (Ioan 4:19-24).

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/altarul/

Ioan Ciobotă: El ne-a iubit întâi

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 10 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

9 martie 2021

„Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.”
(1 Ioan 4:10)

Video AICI.

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dumnezeu este Cel care ne-a iubit mai întâi și a demonstrat acest lucru, a demonstrat această dragoste prin faptul că L-a dat chiar pe Fiul Său, a dat ce a avut mai scump, L-a dat pe Domnul Isus Cristos.

Nu a dat un înger ca să moară în locul nostru, pentru păcatele noastre, nu a dat o creatură cerească, ci L-a dat pe Fiul Său preaiubit, pe Domnul Isus Cristos, ca să moară pentru fiecare dintre noi.

Din această cauză Îl iubim: pentru că El ne-a iubit întâi.

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este o dragoste demonstrată în jertfă, în împărtășire, în dăruire pentru ceilalți.

Slavă lui Dumnezeu că El ne-a iubit mai întâi. Îl iubești pe Dumnezeu?

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.Mai puteti asculta: BIBLIA

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/10/ioan-ciobota-el-ne-a-iubit-inta

Revista presei pentru o agendă națională: 11 martie

Redacția11/03/2021

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

NAȚIONAL

1. Din seria „Comunismul n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu”: În condițiile în care Mircea Vulcănescu, o uriașă personalitate a României, a fost judecat și condamnat de un tribunal comunist, după legi comuniste, și mai mult decât atât, a contribuit la protejarea drepturilor evreilor din România, ambasadorul Israelului în România, David Saranga, critică în termeni duri declarațiile senatorului AUR Sorin Lavric referitoare la Mircea Vulcănescu. Sursa
2. La patru ani de la apariția în Uniunea Europeană a pestei porcine africane la porcii domestici, doar România mai înregistrează astfel de cazuri. Sunt înregistrate peste 200 de focare în ferme, cazuri care duc la sacrificarea în masă a animalelor. Sursa
3. În fiecare an peste 200.000 de români aleg să îşi părăsească ţara. Sursa
4. Parlamentul a instituit anul 2021 ca „Anul Tudor Vladimirescu”, pentru a marca 200 de ani de la revoluția pandurilor. Vladimirescu şi Ecaterina Teodoroiu au fost declarați eroi ai naţiunii române. Sursa
5. Senatorul Sorin Lavric a vorbit, în premieră în Parlamentul României, despre una dintre victimele Fenomenului Pitești, Constantin Oprișan „tânărul de numele căruia se leagă trista faimă de a fi fost deținutul cel mai chinuit în cadrul Fenomenului Pitești”.  Sursa
6. Proiectul de colaborare româno-americană a fost aprobat: Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă vor fi construite în parteneriat cu SUA. Sursa
7. Prim-ministrul Florin Cîțu acuză PSD de șantaj după blocarea ratificării contribuției României la UE. Sursa
8. Guvernul poate denunţa unilateral acordurile petroliere, din motive de siguranţă naţională, după ce Parlamentul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Sursa
9. Parlamentul a modificat ordonanța kurzarbeit: Angajatorii au posibilitatea să reducă cu până la 80% durata de muncă, salariile scăzând cu 25% în caz de stare de urgență, alertă sau asediu. Sursa
10. Rata şomajului aproape că s-a dublat, ajungând de la 3,6% în ianuarie 2020 la 5,6% în ianuarie 2021, în ciuda faptului că guvernul a pompat miliarde de lei pentru plata şomajului tehnic. Sursa
11. Primele 1.000 companii din România ca cifră de afaceri plătesc doar 25% din impozitul pe profit încasat de stat, deşi deţin aproape 50% din afacerile din țară. Sursa

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

1. Deputatul liberal de Ilfov, Daniel Gheorghe, a reacționat la problema reducerii numărului de clase cu predare în limba română din județul Satu Mare (de la Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu, Liceului Tehnologic Iuliu Maniu din Carei, Liceul din Tășnad, Liceul Ioan Slavici din Satu Mare), trimițând o interpelare ministrului Educației, Sorin Câmpeanu. În urma adresei, ministrul Educației a solicitat informații din teren, adică tocmai de la cei care au aprobat ciuntirea claselor cu predare în limba română, a celor care au aprobat comasarea liceelor românești din Satu Mare și le-au exilat la margine și nu în centru unde sunt toate liceele cu predare în limba maghiară. Sursa

MINORITĂȚI ETNICE

1. În contextul în care pentru națiunea română, ziua de 15 martie amintește de uciderea a peste 40 de mii de români, suspendarea activității în plen a celor două Camere ale Parlamentului în data de 15 martie, la solicitarea UDMR (15 martie fiind Ziua maghiarilor de Pretutindeni), sfidează suferința și jertfa românilor din Transilvania sub ocupație austro-ungară. Mai multe decât atât, pentru aceeași dată, în județele Covasna și Harghita, angajații din instituțiile publice conduse de membri UDMR primesc nelegal o zi liberă [2]. Sursa
2. Profesoara Ottilia Szejke a fost numită, în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare. Sursa

INTERNAȚIONAL

1. Comandatul Forțelor Navale ale Statelor Unite Philip Davidson a afirmat că Beijingul va invada Taiwanul în următorii 6 ani, pentru a prelua rolul de lider mondial al Washingtonului până în 2050. Sursa
2. Președintele Xi Jinping cere armatei să se axeze pe „pregătirea de luptă” în noul plan cincinal al Chinei. Sursa
3. OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est își continuă extinderea regională în zona Mării Negre și anunță că va extrage petrol din Georgia. Sursa
4. Două dintre marile puteri ale lumii, Rusia şi China s-au aliat pentru a realiza împreună o staţie spaţială pe Lună. Sursa
5. Statul american Arkansas a promulgat o lege ce interzice avortul chiar și în cazurile de viol sau incest. Sursa
6. Coreea de Sud a fost de acord cu o majorare cu 13,9% a contribuției sale la găzduirea pe teritoriul său a celor aproximativ 28.500 de militari americani în 2021. Sursa
7. Nouă state membre UE au solicitat miercuri Comisiei Europeane (CE) să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor mașinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină în blocul comunitar. Sursa
8. Biserica românească din cartierul Musrara din Ierusalim a fost ținta unui nou atac la începutul acestei luni. De data aceasta, mai multe persoane au încercat să dea foc intrării. Sursa
9. Un editorial semnat de neuropsihiatrul Boris Cyrulnik și de alți psihologi arată că purtarea măștii afectează dezvoltarea copiilor și abilitățile lor de comunicare, în sensul în care nu mai pot înțelege limbajul nonverbal al persoanelor din jurul lor. Sursa
10. Statele Unite ale Americii şi Israelul vor organiza, joi, prima reuniune de consultare strategică de la începerea mandatului Administraţiei Joseph Biden. Sursa

COMUNITĂȚI ISTORICE

1. Consiliul Național al Românilor din Ucraina (CNRU), uniune civică care reunește peste 20 de societăți culturale și organe de presă din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, sesizează eliminarea fondurilor destinate Programului de burse identitare pentru copiii instruiți în limba română din Ucraina, din bugetul de stat al României [1]. În replică, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni declară că programul de burse pentru elevii români din Ucraina va continua și anul acesta [2]. Sursă 1, Sursă 2
2. Bașcanul (guvernatorul) Găgăuziei, Irina Vlah este suspectată că este controlată de serviciile secrete rusești din cauza atitudinii pro-ruse, antieuropene și antiromânești. Sursa
3. Opt militari ucraineni au fost ucişi pe linia frontului cu separatiștii pro-ruși. Sursa

DIASPORA

1. Italia: Sute de badante s-au adunat în data de 8 martie, ziua internațională a femeii, în fața Prefecturii din Napoli, unde au cerut să li se recunoască drepturile la locul de muncă și au scandat: „Nu vrem să fim sclave!”. Sursa
2. Spania: 17 tinere din România, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, exploatate sexual, însărcinate, au fost eliberate în urma unei operațiuni comune a autorităților române şi spaniole. Sursa
3. Germania: Asociația fermierilor și alte organizații din industrie au solicitat recent guvernului federal să permită angajarea muncitorilor străini fără asigurări medicale până la 115 zile în 2021[1].  Reamintim că în 2020, potrivit autorităților germane, din cei aproximativ 280.000 de lucrători, între 65% și 80% erau români [2].  Sursa 1, Sursa 2

Revista presei pentru o agendă națională: 11 martie

Tribunal din China: Homosexualitatea – o boală

ON MARCH 9, 2021 BY GEORGEIN UNCATEGORIZED

Homosexualitatea în America. Unul din 6 tineri americani între 18 și 23 de ani se identifică drept homosexual: LINK

Fetele nu mai merg la toaletă. Din teamă de băieți, fetele nu mai merg la toaleta în America din momentul din care pleacă de acasă până se întorc: LINK

Homosexualitatea – o boală. Un tribunal din China numește homosexualitatea boală: LINK

Pornografie infantilă. Presa internațională comentează despre pornografia infantilă în România: LINK

Erorile propagandei pro-vaccinare. Cinci erori ale autorităților privind coronavirusul și vaccinarea: LINK

Sexul biologic e real. Asociația medicilor pediatri din SUA atenționează privind pericolele transgenderismului la copii: LINK

Nu ne vaccinăm. Un articol explică refuzul oamenilor de a se vaccina: LINK

China – declinul căsătoriei. China vrea să lanseze cursuri de pregătire a tinerilor pentru căsătorie: LINK

Biden și homosexualitatea. Biden a emis o directivă care impune ambasadelor SUA să „apere minoritățile sexuale” în lume: LINK

Transgenderism. O tânără a încercat să-și cumpere o rochie de mireasă și a nimerit peste un bărbat îmbrăcat în femeie: LINK

Coronavirus reloaded. Un nou coronavirus a fost identificat săptămâna trecută, în Oregon, SUA. E o tulpina mai dificil de depistat și mai rezistentă la vaccinurile curente: LINK

Apocalipsa care ne-am creat-o. Acesta a fost subiectul comentariului AFR de joi: LINK

Interdicții. Școlile americane interzic măștile cu inscripții religioase: LINK

Conferința conservatorilor. Recent a avut loc conferința conservatorilor din Europa. Comentariu: LINK

Familia în Balcani. Mai puține căsătorii, mai multe divorțuri în Estul Europei: LINK

Transgenderism. Un tribunal respinge acțiunea unui bărbat care dorea să participe la un concurs de miss USA: LINK

Belgia – eutanasie. Numărul persoanelor eutanasiate ilegal în Belgia e în creștere: LINK

China. Tot mai mulți americani au opinii negative la adresa Chinei: LINK

Linșarea creștinilor. Industria cinematografică occidentală refuză roluri actorilor creștini: LINK

Masculinitatea în China. Virilitatea chinezilor e în scădere. Guvernul lansează „cursuri de masculinitate” pentru băieți: LINK

Carte creștină pentru copii. Recomandăm românilor din Marea Britanie o carte ilustrată creștină pentru copii: LINK

Linșarea jurnaliștilor conservatori. Încă un jurnalist de la New York Times a fost concediat din cauza vederilor conservatoare: LINK. Încă un articol la temă: LINK

Snapchat e periculos. Snapchat ademenește copiii cu „atracția” transgenderismului: LINK

https://armoniamagazineusa.co

Cultele religioase între politică și politici

Cătălin Raiu08/03/2021

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Mike Pompeo își încheie mandatul de secretar de stat al SUA cu un bilanț obsesiv pozitiv în a promova libertatea religioasă: „Religious freedom is our first freedom (…) if we don’t defend religious freedom, no one else will”. În timpul pandemiei, Departamentul de Stat al SUA distribuia zilnic pe toate rețele de socializare o invitație directă către liderii religioși și nu numai: „We need faith leaders of all religions to denounce violations of religious freedom whenever and wherever they occur”.

În vreme ce Guvernul SUA invită la democrație prin promovarea libertății religioase, în România în întreaga perioadă a pandemiei nu s-a auzit nicio invitație din partea autorităților publice pentru ca liderii religioși să denunțe eventualele abuzuri sau stângăcii ale autorităților publice. Mai mult decât atât, puterea executivă se află în disonanță cu puterea judecătorească. În vreme ce executivul nu reușește să articuleze un discurs coerent despre modalitatea restricționării libertății religioase și amestecă comunicate de presă neasumate cu decizii în afara legii, puterea judecătorească nu are nicio emoție să utilizeze referențialul standardelor și legislației internaționale în domeniu, așa cum a făcut Curtea de Apel București prin decizia din 14 decembrie 2020.

Relativizarea libertății religioase

Pentru a înghesui viața religioasă în matricea sanitară stabilită în regim de urgență, statul, în loc să poarte un dialog la vedere cu societatea și să urmeze rețeta democratică de aplicare a restricțiilor, a încercat să schimbe natura juridică nu doar a libertății religioase, ci și a spațiului privat sau a anumitor gesturi liturgice (Euharistia, pelerinajul etc.). A fost restricționată „activitatea cultelor religioase”, nu doar acele zone/spații cu potențial de răspândire a virusului, cum ar fi lăcașurile de cult. S-au redefinit în manieră politică termeni juridici canonizați în democrație precum „public”, „privat” sau „libertate”. Uitând că mandatul garantării libertății religioase aparține exclusiv statului chiar și pe timp de pandemie sau război, guvernul a lăsat pe umerii cultelor nu doar justificarea juridică a deciziilor, ci chiar și efortul de comunicare a acestora. Dialogul a fost folosit pentru validarea ocolirii legii sau legitimarea unor decizii deja luate, nu pentru a detalia politici publice în contextul legii, așa cum recomandă Comisia Europeană și OSCE.

Contrar practicilor occidentale, guvernul lasă impresia că privește libertatea religioasă ca pe o povară, nu ca pe o oportunitate. S-ar putea spune că guvernul abdică de la sarcina reprezentării politice impusă prin lege și mandatul obținut de la Parlament (Bernard Manin, „The Principles of Representative Government”, 1997) și se manifestă duplicitar față de viața religioasă: cu o mână cere cultelor acordul post-factum pentru restricții, cu cealaltă le semnează acordarea de credite bugetare. Tace în privința explicării și comunicării restricțiilor în raport cu libertatea religioasă chiar și după anularea acestora de către puterea judecătorească, dar e foarte seducător în a-și asigura sprijinul cultelor în campania de vaccinare.

De unde modelul?

Încercarea de a identifica structuri de gândire politică în raportarea statului la viața religioasă este temerară în absența unor politici publice care ar impune un grad ridicat de transparență, de dialog instituționalizat cu societatea, precum și cadre publice de elaborare și implementare. Văzută din exteriorul ei, viața religioasă pare mai degrabă a fi despre politică („politics”), nu de despre politici publice („policies”). Dar ce fel de politică?

Ipoteza socialistă: religia ca fenomen social

Un guvern de orientare socialistă privilegiază libertatea religioasă mai cu seamă în dimensiunea negativă a acesteia: vede religia ca marginală societății, refugiu al celor săraci și needucați, drept element cu potențial discriminator atunci când îngreunează accesul la egalitatea de șanse. Pentru socialiști, religia este mai degrabă un fenomen social care trebuie calibrat exigențelor secularismului și temperat pentru a se supune ritmului unei societăți măcinate de tot felul de inegalități și imperative progresiste. Egalitatea duce la libertate, în sensul eliberării societății de potențialul discriminator al religiei. Din acest motiv, socialiștii folosesc mai degrabă sintagma „freedom from religion” (inclusiv versiunea mai radicală „freedom within religion”), nu „freedom of religion”, expresie consacrată de filosofia politică liberală.

Socialiștii relativizează libertatea religioasă și pentru că nu ajung să observe și binele social produs de religie sau aportul religiei la producerea de capital social. Noua variantă de socialism european, tradusă în unele locuri prin neo-marxism, vede libertatea religioasă ca fiind în concurență cu alte drepturi și libertăți: libertatea religioasă e mai puțin importantă decât drepturile LGBT, iar libertatea de expresie a creștinilor ilegitimă atunci când argumentele celor care nu împărtășesc o anumită credință religioasă trebuie să se impună. Socialiștii sunt mai degrabă precauți față de cultele religioase și de cooptarea lor în luarea deciziilor publice, traducând libertatea religioasă prin eliberare față de influența religiei.

Ipoteza liberală: religia ca atitudine civică

Liberalii sunt cei care au dezvoltat și constituționalizat conceptul de neutralitate religioasă. Ca și morala, arta, economia etc., religia trebuie neutralizată în raport cu puterea politică și cu scopul ei final de a crea un spațiu al libertății și bunăstării. Astfel, liberalii încearcă să menajeze Biserica în a-și exprima propria-i misiune și vocație. La fel cum cultura este cu atât mai vibrantă cu cât este mai liberă de stat, religia la rândul ei este cu atât mai benefică societății cu cât imixtiunea statului e minimală. Pentru liberali, religia e despre cetățenie și drepturi civile, despre libertatea conștiinței și de asociere, iar valoarea ei în societate este cea conferită de cetățeni în mod spontan, nu neapărat de către cultele religioase în mod organizat.

Liberalii valorizează libertățile individuale în detrimentul identităților de grup sau al celor organice. Conform filosofiei liberale, libertatea religioasă e mai importantă decât Biserica și înainte de a se îngriji de „bunele relații stat-culte” se preocupă de maximizarea libertății religioase. Ca orice drept secular, libertatea religioasă este golită la rându-i de orice dimensiune spirituală. E, de fapt, mai întâi libertate și apoi religie. Liberalismul politizează libertatea pentru a depolitiza religia, ține statul departe de intimitatea credinței și traduce libertatea religioasă prin libertatea practicării religiei fără ingerința statului.

Ipoteza conservatoare: religia ca atitudine politică

Revendicându-se de la tradiție, un guvern conservator privilegiază dimensiunea pozitivă a libertății religioase, concepe politici publice incluzive pentru comunitățile religioase, se îngrijește cu precădere de monumentele istorice ecleziastice etc. Include valori religioase în angajamentele sociale, culturale și educaționale ale statului (ex.: tema familiei tradiționale etc.). Tratează direct cu organizațiile religioase ca parteneri politici în sens schmittian (vezi Carl Schmitt, „The Age of Neutralization and Depolitization”, 1932) și le valorifică activitatea și vocația nu doar în chestiuni de politici publice (ora de religie, familia tradițională), ci și în chestiuni foarte politice precum „nation-building”. Pentru conservatori, religia nu e cu precădere un fenomen social (cum este pentru socialiști) sau materializarea seculară a exercitării în comun a unor drepturi fundamentale (cum este pentru liberali), ci e mai ales politică. Religia e despre relații de putere în care libertatea religioasă e tradusă prin obținerea libertății prin intermediul religiei.

Dacă pentru liberali, libertatea religioasă înseamnă mai mult libertate decât religie, pentru conservatori, libertatea religioasă înseamnă mai multă religie decât libertate. Într-o paradigmă conservatoare, libertatea religioasă are probleme de acomodare atunci când vine vorba de minorități religioase sau comportamente nevalidate de tradiție. Pentru conservatori, a fi religios nu este doar o atitudine civică, o opțiune socială sau culturală, ci este o atitudine de participare politică la devenirea națiunii.

România confuză: politics, not policy

Paradoxul este că, deși libertatea religioasă se pliază cel mai coerent pe filosofia liberală și că în timpul anului 2020 România a avut o guvernare „liberală”, în țara noastră s-a confirmat că nu am reușit să ieșim din paradigma relativizării libertății religioase, așa cum experimentasem deja în comunism. Relația stat-culte este bazată pe un mix confuz de socialism (ca rămășiță a regimului comunist) și pseudo-conservatorism de tip naționalist care se prelungește din secolul XIX inclusiv prin anii regimului comunist.

Religia este văzută de către majoritatea elitelor politice simultan ca fiind periferică societății (ex.: pentru prima dată după 1989, din programul de guvernare actual lipsește orice referință, fie ea pozitivă sau negativă, la viața religioasă, culte sau libertate religioasă), precum și actor cu vocație politică. Biserica este utilă guvernului ca actor politic în promovarea vaccinării (temă pe care nu o poate stăpâni din punct de vedere științific, ci, eventual, doar din punct de vedere civic și bioetic), dar nu și drept partener în dezvoltarea politicilor publice de promovare a libertății religioase (principiu esențial în apărarea autonomiei bisericești). Guvernanții vor ca Biserica să fie relevantă din punct de vedere politic prin acțiuni extreme (de la tăcere în fața abuzurilor statului până la entuziasm în promovarea vaccinării) și să-i fixeze agenda socială („Biserica să se ocupe de săraci”), dar să nu se exprime în virtutea standardelor și practicilor libertății religioase. Guvernul nu vorbește în mod public și transparent cu poporul pentru maximizarea libertății religioase (așa cum invita Mike Pompeo), nu-și mediază legitimitatea prin expertiză (așa cum face guvernul britanic), ci acționează ferit de ochii publicului și strict în cadrul unor relații de putere cu cultele pentru a se legitima politic (așa cum se întâmplă și în Rusia).

Acest tip de birocrație ascunsă naște și hrănește o stare de conspiraționism. Paradoxal, guvernul ajunge să se teamă de conspiraționismul tăinuit în straturile marginale ale Bisericii, dar nu constată că sursa atitudinii centrifuge a unor comunități religioase este generată chiar de lipsa de predictibilitate a guvernului în politicile publice din domeniul religios. Acest lucru nu este decât rezultatul unor practici guvernamentale osificate de ani de zile în jurul relativizării libertății religioase și care vor continua atât timp cât nu înlocuim reperele actuale cu cele democratice și nu mutăm accentul de pe „politics” pe „policy”.

Articol apărut inițial aici.

https://r3media.ro/cultele-religioase-intre-politica-si-politici/?

Suflete în ceață

Mircea Platon07/11/2020

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Școlile se închid, dar „democrația merge înainte”, ne-a anunțat Președintele Klaus Werner Johannis. E greu de spus ce fel de democrație poate exista fără școală. Optimismul președintelui e înduioșător, dar e fondat pe convingerile unui om care a predat toată viața modeste probleme de fizică despre gaze ideale funcționând în condiții ideale. Habar nu are ce înseamnă istoria: adică viața reală, cea care a dat naștere democrației și a făcut posibilă perpetuarea ei ca model de societate.

Tehnocrații și proștii au probleme cu democrația, după cum au probleme și cu monarhia și aristocrația, cu tot ce implică oameni reali trăindu-și viața în moduri consacrate istoric. Tehnocrații și proștii au probleme cu realitatea în general: socială, naturală, oricum am considera-o. Marii apărători ai democrației nu au fost tehnocrații, și nici proștii – care mai totdeauna visează în secret la o dictatură care să le confirme bănuielile -, ci oamenii normali bine educați și oamenii de stat sau gânditorii solid ancorați în istorie, de la François-René de Chateaubriand, Benjamin Constant și Alexis de Tocqueville până la Winston Churchill și Charles de Gaulle. Există o legătură istorică între democrație și carte.

Și între carte și școală. Democrația s-a născut în polisurile cetățenilor filosofi și va muri în ținuturile cetățenilor culegători de sparanghel și ale celor care șterg la fund porcinele din ogrăzile altora. Nu poate exista democrație, bazată pe votul poporului, fără discernământ. Și nu poate exista discernământ fără a fi antrenat în școală. Sufletele în ceață, mințile pâcloase, oamenii stăpâniți de instincte – cum ar fi frica și lăcomia – nu pot deveni decât combustibil pentru mașinăria dictaturii.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Îndepărtarea elevilor de școală și a profesorilor de datoria lor de a preda, transformarea elevilor în consumatori de imagini online și a profesorilor în facilitatori online de gimnastici virtuale al căror scop nu este, pentru că nu poate fi, instruirea sau educarea elevilor, ci doar certificarea lor, procesarea lor instituțională, duce la prăbușirea democrației, adică a regimului în care o națiune este capabilă să își conducă, în cunoștință de cauză și spre propriul folos, propriile afaceri. Nu democrația, ci votarea merge înainte, dar nu e nimic altceva decât votul unei populații penitenciare, forțate să voteze la locul de executare a pedepsei.

Până când nu se va reafirma legătura dintre democrație și școală, dintre democrație și mobilitatea socială alimentată de un sistem de învățământ public solid, construit pe linii clasice, haretiene, mobilitate socială care să permită copiilor săraci dar inteligenți să ocupe un loc demn în societate, până când nu se va recunoaște legătura de necontestat dintre școala clasică și nivelul de competență care face dintr-o societate una cu adevărat creatoare – adică acea societate în care lucrurile sunt conduse atât de competent și deci funcționează atât de bine încât nu trebuie să te oprești din propriile tale activități pentru a duce la bun-sfârșit lucrurile lăsate vraiște de meseriași, funcționari sau politicieni incompetenți, indolenți sau corupți – până atunci nu se poate vorbi despre democrație în România. Ci doar de un iad inutil, de un ținut al haosului, o țară de mâzgă populată de suflete în ceață.

Mircea Platon este autorul cărții Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții reformei învățământului românesc. Cartea poate fi achiziționată de-aici.

https://www.facebook.com/v8.0/plugins/comments.php?

„Libertatea cerului” și „adăpostul coconului”

„Biserica non-denominațională” condusă de Ewald Frank este o erezie periculoasă

VASILE FILAT05 IANUARIE 2018 DOCTRINĂ

ÎNTREBARE:

Ascult predicile lui Ewald Frank. A mers în predicare în peste 140 de țări. El nu promovează nicio denominațiune, deoarece susține că toate sunt false. Acestui om i-a arătat Dumnezeu că botezul se face în Numele lui Isus, nu a Sfintei Treimi și că Isus este Însuși Dumnezeu Tatăl, nu o a doua persoană a Dumnezeirii. El mai spune că Dumnezeu e unitar, adică o singură persoană, nu trei în unul. E bine să mă botez într-o adunare fără nicio denumire, ca să pot merge la fiecare biserică: baptistă, penticostală, adventistă, fără să fac parte vreodată din niciun cult. Ce părere ai. Ce să fac?

Există diferite biserici care se declară non-denominaționale. Unele au învățătură biblică, dar altele sunt erezii. Ewald Frank este ucenicul lui Branham și predică aceeași învățătură nimicitoare care este total contrară Bibliei. Doar oamenii care nu cunosc Biblia și care sunt lesne crezători se lasă ușor prinși în cursa aceasta numită de ei “biserică non-demominațională”. Cu privire la învățăturile pe care le atacă acest om vă invit să citiți următoarele articole:

• Cine este William Branham?
• Este acceptabil botezul într-o biserică non-denominațională?
• Ce spune Biblia despre Sfânta Treime?
• Cine sunt apostolii mincinoși?
• Duhul Sfânt este Domnul Isus Hristos?
• Persoana Duhului Sfânt
• Dacă Isus Hristos este Dumnezeu, cum poate sta la dreapta lui Dumnezeu?
• Adevărul despre Sfânta Treime

Păziți-vă de învățători mincinoși și de învățătura lor ca să nu vă pierdeți răsplata veșnică.

Articole similare:

• Este acceptabil botezul într-o biserică non-denominațională?
• (VIDEO) Duhul Sfânt din 2 Corinteni 3:17 este Domnul Isus Hristos?
• Este valabil botezul oficiat de către Martorii lui Iehova?
• Este tăgăduirea învățăturii despre Sfânta Treime pricină pentru excomunicare din Biserică?
• Ce diferenţă este între biserica penticostală şi cea baptistă?
• (VIDEO) Cum să vestești Evanghelia musulmanilor?
• Despre Sfânta Treime: Dacă Domnul Isus este Dumnezeu, cum poate sta la dreapta lui Dumnezeu?
• Rămâne valabil botezul la mormoni dacă te alături unei biserici penticostale?

https://moldovacrestina.md/biserica-non-denominationala-condusa-de-ewald-frank-este-o-erezie-periculoasa/

”Capitalismul și Creștinismul” cu Marian Ruben – Edictum Dei — Marius Cruceru

Marian Ruben, fondator și CEO Utilben, despre originile, viziunea, beneficiile și totodată pericolele capitalismului. sursa Edictum Dei

”Capitalismul și Creștinismul” cu Marian Ruben – Edictum Dei — Marius Cruceru

BISERICA ŞI STATUL Ioan 18: 28-37

1).INTRODUCERE.  AUTORUL: Ioan, apostolul, fiul lui Zebedei şi al Salomeei şi fratele lui Iacov (Marcu 1;19, 20; Matei 20:20; Ioan 21:20-24). Paternitatea literară a fost pusă la îndoială în mod serios de către şcoala de critici de la Tubingen; cu toate acestea, manuscrisele de la Marea Moartă au răspuns într-un mod pertinent la aceste obiecţii.

Următorii părinţi ai Bisericii primare atribuie cea de-a patra Evanghelie apostolului Ioan: Teofil, episcop al Antiohiei – 180 d.H.; Ireneu – 190 d.H., discipol al lui Polycarp, care a fost discipol al lui Ioan; Clement din Alexandria – 200 d.H.; fragmentul muratorian de asemenea afirmă că autorul acestei Evanghelii este Ioan.

DATA: 90-100 d.H. Evanghelia după Ioan, apoi cele trei Epistole şi Apocalipsa. Este evident că toate au fost scrise în ultimii zece ani de viaţă ai “ucenicului pe care-l iubea Isus”.

Ioan supravieţuind ca longevitate tuturor celorlalţi apostoli, şi ajungînd să trăiască într-o  epocă în care divinitatea, nu istoricitatea lui Cristos era contestată, Ioan s-a apucat  să scrie căutînd să-şi convingă cititorii că: „Isus este” nu numai fiul Mariei şi al lui  Iosif, ci şi „Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Numai un astfel de Isus a putut aduce  oamenilor mîntuirea: „şi crezînd, să aveţi viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31)

Primele trei Evanghelii sunt numite Evangheliile sinoptice pentru că sunt scrise din aceeaşi perspectivă. Cea de-a patra Evanghelie este diferită.

Simplitatea limbajului i-a determinat pe unii să eticheteze relatarea lui Ioan drept “Evanghelia cea simplă”. Existenţa multor cuvinte monosilabice şi bisilabice i-a înşelat pe mulţi. Aceasta este cea mai profundă Evanghelie; este Evanghelia al cărei înţeles este cel mai greu de cuprins. Gândiţi-vă la următoare afirmaţie simplă şi încercaţi să-i explicaţi întregul înţeles: “Voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20).

SCOPUL:  Au fost oferite câteva explicaţii diferite cu privire la scopul pentru care a scris Ioan această Evanghelie:  Corectarea Evangheliilor sinoptice (explicaţie neîntemeiată pentru că Ioan nu s-a ocupat de materialul celorlalte Evanghelii);  corectarea concepţiei greşite despre Ioan Botezătorul;  combaterea erorilor lui Cerintius;motivul oferit de însuşi Ioan în cap. 20:30, 31.

În cîteva ocazii, Domnul Isus se identifică pe Sine cu acel „Eu sînt”, „Iehova” prin  care s-a făcut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cîteva pasaje în care Ioan afirmă  categoric divinitatea Domnului Isus sunt: Ioan 1:1;  8:58; 10:30; 14:9, 20:28. Ca  Dumnezeu întrupat, Isus Cristos se prezintă pe Sine prin cîteva expresii tipice: „Eu  sînt pîinea vieţii” (Ioan 6:35, 48), „Eu sînt lumina lumii” (Ioan 8:12; 9:5), Eu sînt uşa  (Ioan 10:7, 9), „Eu sînt păstorul cel bun” (Ioan 10:11, 14), „Eu sînt învierea şi viaţa”  (Ioan 11:25), „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6), „Eu sînt adevărata viţă”  (Ioan 15:1-5).

Schiţa generală a Evangheliei lui Ioan urmăreşte tainic planul intrării Marelui Preot în  CORTUL ÎNTILNIRII. Prin „iluminare” divină Ioan înţelege că umbrele simbolice din  Vechiul Testament au fost împlinite în viaţa Mîntuitorului. Cortul dat de Dumnezeu  Israelului drept loc de întîlnire dintre divinitate şi oameni se transformă astfel într-o  fascinantă anticipare a lucrării lui Dumnezeu, care, prin Cristos, a vrut să-şi „împace  lumea cu Sine” (2 Cor. 5:19). 

APRECIERI: Origen a spus: “Evanghelia (lui Ioan) este desăvârşirea Evangheliilor aşa cum Evangheliile sunt desăvârşirea Scripturii.”  Jerome a spus: “Ioan excelează în profunzimea tainelor divine.”

TEMA:  Divinitatea lui Isus este scopul suprem. De asemenea, are prioritate caracterul mesianic. Acesta este afirmat succint în Ioan 20:31 – “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.”  În Ioan 16:28 este redată o mişcare uimitoare: “Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi Mă duc la Tatăl.” Dumnezeu a devenit om. Aceasta este afirmaţia simplă a unui fapt sublim. John Wesley a spus: “Dumnezeu (care este veşnic) S-a limitat pe Sine la un răstimp determinat.”[1]

Creştinismul nu este rupt de societate. Ioan botezătorul, Isus Hristos predică pocăinţa. Avem de a face cu doi împăraţi şi cu două împărăţii. Isus Hristos este Regele şi în Împărăţia Cerurilor se intră prin pocăinţă şi Naştere din Nou. Nu poţi face fraudă. Biserica este expresia Împărăţiei Cerurilor aici pe pământ, este o realitate a cerului şi unblarea credinciosului pe pământ.

2). PROCESUL LUI ISUS[2] v.28 Au adus pe Isus dela Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n’au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mînca Paştele.

Avem aici ocazia să vedem “religia” pusă alături de persoana lui Isus Hristos. El este Cel care a venit să împlinească Paştele. El va muri în curând pe cruce pentru că ei Îl condamnă la moarte. Dar, pentru că vor să mănânce Paştele, aceşti oameni nu vor să intre în sala de judecată. Dacă ar intra, s-ar întina. Aşa că nu au de gând să facă acest lucru. Cât de meticuloşi sunt ei în religiozitatea lor! Şi totuşi, ei plănuiesc moartea Celui care este împlinirea Paştelui!  Evreii nu vor să intre în sala de judecată pentru ca să nu se întineze, dar Îl aduc pe Isus să fie judecat în această sală.  În calitate de guvernator roman, Pilat era responsabil pentru păstrarea ordinii în această perioadă în care evreii de pretutindeni se adunau aici. Acesta era motivul prezenţei sale în Ierusalim.

v.29  Pilat deci a ieşit afară la ei, şi le-a zis: ,,Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?„ v.30  Drept răspuns, ei i-au zis: ,,Dacă n’ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mînile tale.„ v.31  Atunci Pilat le-a zis: ,,Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.„ ,,Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorîm pe nimeni„, I-au zis Iudeii. v.32  Aceasta s’a întîmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară.

Pilat sesizează că ceva nu este în ordine şi încearcă să evite această răspundere. Problema era că acuzatorii lui Isus vroiau pedeapsa cu moartea şi erau nevoiţi să recunoască faptul că nu mai aveau autoritatea de a da o astfel de sentinţă.          Ioan ne spune că astfel s-a împlinit ce profeţise Isus. El le spusese ucenicilor că liderii religioşi evrei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da pe mâna neamurilor. El vorbise despre aceste lucruri cu luni în urmă. Dacă iudeii L-ar fi dat pe Isus la moarte conform cu Legea lor, El ar fi fost omorât cu pietre. Citiţi Psalmul 22 şi veţi vedea dacă acolo este descrisă moartea prin aruncarea cu pietre sau prin răstignire. Evident că este vorba despre răstignire, cu mâinile şi picioarele străpunse, şi cu tot acel chin provocat de atârnarea pe cruce. Romanii erau singurul popor care executa condamnaţii prin răstignire. Era necesar ca Isus să fie dat pe mâinile romanilor pentru a se împlini profeţia Vechiului Testament.

v.33  Pilat a intrat iarăş în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?„ v.34  Isus i-a răspuns: ,,Dela tine însuţi zici lucrul acesta, sau ţi l-au spus alţii despre Mine!„ v.35  Pilat a răspuns: ,,Eu sînt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mîna mea: ce ai făcut?„  Isus i-a pus lui Pilat o întrebare logică: de unde avea acea dovadă? Pilat a fost deranjat de întrebare şi I-a spus lui Isus că iudeii erau cei care aduceau această acuzaţie.  Pilat însă era consternat. Nu-i venea să creadă că cineva putea susţine că este Împăratul iudeilor şi că aceştia ar avea cutezanţa să aducă o astfel de acuzaţie. Pilat se află într-o poziţie incomodă şi caută o cale de ieşire din această situaţie. Ar vrea să-L ajute pe Isus. El se află în sala de judecată singur, împreună cu Isus. Iudeii aşteaptă afară din cauză că nu vor să se întineze. Pilat ar fi fericit dacă Isus ar spune că nu este împărat. Astfel, Pilat ar putea declara cazul închis. Dar, în cele din urmă cine este judecat? Pilat sau Isus?

3). BISERICA ŞI STATUL. Relaţia dintre Biserică şi Statse prezintă în mai multe forme :

O separare totală ( ca şi în primii 300 de aniai creştinismului ), este independetă, dar  afost supusă la martiraj. Dar Biserica trebuie să rămână Biserică, şi deşii rămâne separată de stat şi în prigoană, ea rămâne curată. Există o stare de conflict între Biserică şi Stat.

Vasalitate, ce înseamnă o implicare parţială.

O implicare totală în care Biserica este contopită şi egală cu Statul şi  Statul este biserică.  ex.  perioda Eviului Mediu..  În regimul comunist din România 1948 – 1989, ateii cunduc Biserica. Libertatea religioasă apare din anii 90…..într-o democraţie care se dezvoltă haotic.

Împărăţia Cerurilor nu este din lumea aceasta. Ea este pregătită încă înainte de întemeierea lumii. ( Mat : 25 : 34 ). Dumnezeu este suveran  şi o singură autoritate. În Vechiul Testament, Împărăţia teocratică al lui Israel, era a lui Dumnezeu, care era Domn şi Stăpân, Rege peste poporul Israel. Împărăţia spirituală a lui Dumnezeu este realizată prin Isus Hristos peste toţi oamenii credincioşi, inclusiv neamurile. Ea este în continuă creştere, este o realizare prezentă, a început aici şi va continua în viitor. Împărăţia lui Dumnezeu,  presupune : un Legământ, o naţiune şi poporul lui Dumnezeu. Pilat nu a acceptat Împărăţia Cerurilor ( nici măcar  nu era iudeu ), ca şi mulţi oameni dea lungul istoriei sau contemporani nouă astăzi.

Scurt istoric. Biserica se naşte la Rusalii, ( Pogorârea Duhului Sfânt, Fap. 2:1-4), în Ierusalim Faptele Apostolilor 2:37  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” 38  „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.   După care începe perseccuţia care înbracă 4 forme :

Eclesial : Faptele Apostolilor 5:17  Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18  au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.  Despărţirea Creştinismului de Iudaism a fost un proces de durată, cam 100, 200 de ani.

Cultul Împăratului,  şi  creştinii au venit în conflict cu Cezarul pretindea închinare.

Cauze moral-sociale, creştinii militau pentru o viaţă sfântă care venea în contrast cu viaţa păcătoasă a religiilor păgâne.

Politice :  Persecutiile propriu-zise, cele indurate de crestini din partea autoritatilor romane si ale multimii pagane, au fost mult mai grele, de lunga durata si au pus Biserica in grea cumpana. Ele au inceput in anul 64, sub imparatul Nero (54-68) si au durat pana la anul 313, cand imparatul Constantin cel Mare (306-337) a publicat edictul de toleranta religioasa, de la Milan. Persecutiile n-au fost continue, dar au durat mai mult de jumatate din timpul aratat.  Acest tipar al cauzelor persecuţiilor se regădeşte frecvent în istorie.

În 312 Biserica se uneşte cu Statul şi Bisrica devine „ Biserica Împăratului” ver 36  „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” Prigoana încetează dar elemente păgâne pătrund în Biserică, şi multe popoare păgâne cucerite sunt creştinate cu forţa. De asemenea prigoana se întoarce împotriva religiilor păgâne.

În 325 Constantin prezidează Conciliul de la Nicea, în controversa ariană şi donatistă. Biserica nu câştigă nimic pe plan spritual, din contră pierde fiindcă este unită cu Statul. Sinoadele ecumenice care au urmat nu au făcut altceva decât să deformeze învăţătura lui Isus şi a apostolilor. Împăratul devine o putere în materie  de religie, deşii în realitate nu era.

4). REFORMATORII. În 1500 apar pe scena istoriei reformatorii, Luther, Calvin, Zwingli, dar au fost foarte divizaţi şi sau format partide: separare totală ( anabaptiştii ), arminienii ( implicare totală ). Deşii s-au despărţit de Roma, problemele au rămas şi în unele locuri reforma a fost apărată cu sabia.

În Bizanţ, nu era o linie de demarcaţie totală, Împărăţia lui Dumnezeu era şi aici pe pământ, şi funcţiona sub forma „ sinfoniei Bizantine” ce însemna Imperiu şi Sarcedoţiu, dar ( cânta ) şi exista pe nota false. Se pierde aspectul escatologic ( în cer şi pe pământ. În Imperiul spiritual de răsărărit, teologia, ( Ortodoxia Răsăriteană ) a îngheţat în vechile tipare. În timpul regimului comunist ( 1948 – 1989 ) Biserica Ortodoxă colaborează cu Statul. Au fost puţine excepţii de preoţi care nu au făcut aşa ceva, ex : preotul G. Calciu Dumitraşca.

Sectele se opun cel mai mult ca : Penticostali, Baptişti, Creştini după Evanghelie, Sânbătari de ziua a şaptea, etc.

Isus Hristos Regele[3]  ver 36  „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.

Isus din Nazaret a vestit pe pământ Împărăția lui Dumnezeu, în opoziție cu împărăția celui rău. El i-a educat pe apostolii Săi și i-a trimis să ducă vestea bună a Împărăției lui Dumnezeu la toate națiunile pământului, cu precizarea esențială: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Apoi, El a fost înălțat la cer, a fost instalat la dreapta lui Dumnezeu și a fost făcut Împărat (Domn, Mesia-Cristosul), cu sarcina dată Lui de Dumnezeu să nimicească pe pământ orice opoziție și orice lucrare a celui rău, adică să instaleze Împărăția pe tot pământul.

Domnul Isus își rezumă învățătura Lui despre existența pe pământ a două împărății, cea a lui Satan și cea a lui Dumnezeu, și că esența misiunii pe care o are Pavel de acum înainte este să-i cheme pe oameni să treacă dintr-o împărăție în cealaltă

Pavel definește împărăția lui Dumnezeu astfel: ”Căci Împărăția lui Dumenzeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Prin urmare, Împărăția lui Dumnezeu este o situație aici pe pământ caracterizată de ”dreptate, pace și bucurie”. Să observăm și faptul că această situație se crează acolo unde este Duhul Sfânt. Să ne amintim că și Isus a făcut legătura între Împărăția lui Dumnezeu și Duhul Sfânt

Încă din grădina Eden, Dumnezeu i-a prezis șarpelui că ”sămânța femeii” îi va zdrobi capul (Geneza 3:16). Dar Pavel a înțeles de la Domnul Isus că noi trebuie să continuăm războiul, care pentru El Însuși a culminat pe Calvar și că noi, în unire cu Cristos, vom termina biruitori războiul acesta: ”Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Romni 16:20).

După 1989 Biserica Ortodoxă se separă de stat, dar apar concepte noi ca: “ biserica naţională, biserica neamului, ( biserica împăratului, ca şi în timpul lui Constantin ), un bun roman este un bun ortodox, ( un bun cetăţean polonez trebuie să fie catolic ), etc.  Conform Statutului Biserica Baptistă este separată şi autonomă faţă de Stat. Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist, prevede separarea Bisericii de Stat.

5). CONCLUZII. Dintre cele trei situaţii, a bisericii în relaţiile cu Statul : separare totală, vasalitate, sau contopită cu statul, cea mai favorabilă situaţie este cea a biserici separate de stat, în care Bisrica va rămâne curată, dar în cele mai multe situaţii va rezulta o stare de conflict, mai ales în regimurile totalitare. Dar biserica este în lume şi trebuie să aibe relaţii cu societatea.

Intrarea în Biserică, respectivă Împărăţia Cerurilor, presupune Naşterea din nou a credinciosului,( Ioan 3:5 ) şi ea a fost pregătită înainte de întemeierea lumi ( Mat. 25: 34 ), iar Isus Cristos este Domnul, Împăratul, Regele, iar noi suntem supuşi.

Indiferent de regimul sub care se află, Biserica trebuie să-şi îndeplinească mandatul : Evanghelizare şi mărturie. Biserica poate tranversa perioade de linişte şi pace, în care prosperă, sau perioade de persecuţii, dar toate sunt în “ mâna lui Dumnezeu”.

În Matei 28: 18-20, avem o promisiune : “„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” şi condiţia pusă celor 7 biserici din Apocalipsa a fost să biruiască.   Din procesul lui Isus se vede clar diferenţa dintre cele două împărăţii.

Ioan 18:28-37. 28  Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. 29  Pilat, deci, a ieşit afară la ei, şi le-a zis: „Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?” 30  Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” 31  Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. 32  Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. 33  Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” 34  Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” 35  Pilat a răspuns: „Eu Sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?” 36  „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” 37  „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.”

Bibliografie :  

1 Sorin Micloş,   

2 Iosiv Ţon

ARDELEAN  VIOREL

---

Israelul lansează brățara electronică de monitorizare Covid pentru urmărirea respectării carantinei de către persoanele care se întorc din străinătate

Programul-pilot pentru brățara electronică de monitorizare Covid, creată pentru a-i urmări pe israelienii care se întorc înapoi în țară dintr-o călătorie cu avionul, s-a încheiat vineri și a fost considerat un succes, a anunțat într-un comunicat compania producătoare, potrivit The Jerusalem Post. 

Compania SuperCom din Israel a lansat programul-pilot lunea trecută, ca un mijloc de a se asigura că israelienii se carantinează după ce aterizează în țară, pe fondul suspiciunilor că ar fi putut fi expuși la coronavirus în timpul petrecut în străinătate.

În cadrul programului-pilot, israelienilor care ajungeau pe aeroportul Ben-Gurion li se oferea brățara PureTag și smartphone-ul PureCare, înainte de a intra în izolarea obligatorie la domiciliu de 10-14 zile. Ca metodă subtilă de condiționare, aceștia primeau permisiunea să stea în carantină acasă doar dacă acceptau să poarte brățara, în caz contrar fiind izolați într-un hotel Covid pus la dispoziție de guvern.

Președintele și directorul executiv al SuperCom, Ordan Trabelsi, a declarat înainte de lansarea programului că brățara nu poate monitoriza nicio informație despre persoana care o poartă, decât aceea legată de respectarea sau nu a carantinei. 
În caz că persoana nu respectă carantina și își părăsește domiciliul, brățara nu îi urmărește locația după plecarea de acasă, ci alertează direct autoritățile că persoana a părăsit zona de izolare în care trebuia să rămână pe perioada carantinării. 

Potrivit companiei, a existat cerere mare pentru acea brățară, peste 91% dintre călătorii care ajungeau pe aeroport optând să participe la program. Nici nu este de mirare, dacă ei alegeau de fapt să petreacă izolarea acasă și nu într-o cameră pusă la dispoziție de autorități.

Bazându-se pe acest „succes” la publicul participant în cadrul programului-pilot, Ministerul Sănătății a decis generalizarea folosirii brățării, în contrapondere la diminuarea restricțiilor pandemice pentru restul cetățenilor. Planul îi vizează în special pe israelienii nevaccinați care se întorc din străinătate și sunt obligați să se izoleze. 

După cum am relatat anterior, Israelul a condiționat, după lockdown, revenirea la o activitate apropiată de normal de folosirea unor așa-zise „pașapoarte verzi”, care să ateste vaccinarea sau testarea Covid a posesorilor lor. Dacă vaccinarea oferă libertate de mișcare pentru o perioadă mai îndelungată – deși se preconizează introducerea unor vaccinuri anuale din cauza noilor tulpini de coronavirus -, testarea trebuie, în schimb, repetată la fiecare 48 de ore, cu costuri suplimentare pentru solicitant. Din cauza valabilității restrânse a testării, cei care nu acceptă vaccinurile experimentale bazate pe ARN mesager vor fi supuși unor grave discriminări. 

CELE MAI POPULARE

• CELE MAI CITITE
• CELE MAI COMENTATE

• 1ORORILE și CRIMELE dintr-un Spital Covid din România. ”Și eu AM OMORÂT OAMENI!” – Spovedania unui cadru medical din Spitalul Județean Sibiu. UPDATE: Dosar Penal. Conducerea spitalului recunoaște: 397 de pacienți din 570 internați la ATI au murit
• 2DEZVĂLUIRI: Comandantul Acțiunii „GENOCID”, Raed Arafat, membru al Rețelei Soros
• 3Avocatul Gheorghe Piperea demască minciunile Plandemiei: „Arafat spune că sunt 1093 de pacienți internați la ATI, Voiculescu doar 221! Cine minte, cine intră la pușcărie?”
• 4Surse: Restricțiile vor fi înăsprite după A ZECEA PRELUNGIRE a stării de alertă. Nu se va mai putea ieși din casă după ora 22. USR-istul de la Sănătate leagă carantinarea de insuficienta vaccinare. Ungaria a închis școlile și magazinele timp de o lună
• 5Cu 7000 de lei l-a taxat Jandarmeria pe Pompiliu Diplan pentru protestul anti-vaccinare obligatorie de la Parlament. CUM PUTEȚI AJUTA
• 6În statul Idaho, măștile sunt arse în tomberon de protestatarii care militează pentru revenirea republicanilor la guvernare, după ce SENILUL de Biden i-a acuzat de GÂNDIRE NEANDERTHALIANĂ pe mai-marii statelor care au renunțat la MASCĂ
• 7Protest azi în Timișoara împotriva carantinării municipiului. Avocatul Gheorghe Vela: Am venit să jelim că A MURIT LIBERTATEA în Timișoara. După 31 de ani, astăzi este prima zi în care Libertatea a murit
• 8Dan Bittman cercetat de Poliție la un concert: „Vreau o minune: după un an de zile să se mai termine cu restricțiile și prostia asta. Deja la București lumea iese în stradă!”
• 99 martie 1950 – Lupta de la Grota Haiducilor din Pădurea Babadag și cumplitul sfârșit al lui Dumitru Fudulea, unul dintre liderii luptătorilor anticomuniști din Dobrogea
• 10MINCIUNA MAIA SANDU

PE ACELAȘI SUBIECT

UPDATE! ÎNCĂ DOI ROMÂNI UCIȘI DE VACCIN. Un profesor de 45 de ani din Argeș și un bărbat de 46 de ani din Tg. Jiu au murit la nici 24 de ore după ce s-au vaccinat cu PFIZER / BioNTech. BILANȚUL NEGRU înregistrat de ACTIVENEWS

HARTĂ – Lipsa oxigenării corecte a creierului duce la scăderea inteligenței. Purtarea îndelungată a măștilor distruge plămânii – STUDIU

S-a vaccinat. Era fericită. A MURIT DUPĂ ZIUA EI. Încă un cadru medical și-a pierdut viața după vaccinare: Doina Militaru, asistent optician, 55 de ani, infectată grav după vaccin. IML a decis că sunt suspiciuni și a hotărât autopsia. Avea ASTM și ALERGII

„UN NOU HOLOCAUST”. Oameni de știință israelieni susțin că vaccinările au cauzat mai multe decese în Israel decât ar fi provocat coronavirusul în aceeași perioadă de timp. FRANCE SOIR i-a intervievat pe Dr. Hervé Seligmann și Ing. Haim Yativ

Iulian Urban: Noaptea în care democrația și libertatea în SUA s-au prăbușit în țăndări. Urmează Era Trans

România ascunde morții de vaccin. Decesul asistentei de la „Marius Nasta”: Mahler și Ministerul au știut și au tăcut – Deținem PROBA. RAPOARTE: Peste 300 de cazuri de decese după vaccin în Europa și peste 500 în SUA. DOVEZI

https://www.activenews.ro/stiri/Israelul-lanseaza-bratara-electronica-de-monitorizare-Covid

Mana de luni: Înfruntând frica fiind concentrați pe credință

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 8 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

8 martie 2021
CBMC International

Ați observat cât de ușor este să ne concentrăm pe încercările și necazurile care ne înconjoară în aceste zile? Mulți au pierdut legătura cu realitatea pe măsură ce au avut parte de oportunități limitate de socializare și de a avea un stil de viață aproape de normal. Ceea ce eu sugerez că noi putem face plini de înțelepciune în schimb este să înfruntăm frica și să ne concentrăm pe credință!

Acest lucru poate părea pentru mulți un pas drastic, dar eu știu că el funcționează pentru mine. Aceste vremuri tulburi necesită măsuri drastice dacă noi ne așteptăm să supraviețuim noii realități. Atât de multe lucruri par a fi scăpate de sub control, iar noi ne putem lăsa cu repeziciune prinși în valurile incertitudinii.

Fiind deținător al unei afaceri care este considerată esențială, a fost bine că nu am petrecut timp doar la birou, șase zile pe săptămână, ci am continuat să iau legătura cu clienții mei prin telefon, e-mail și prin sesiuni online de Zoom. Clienții mei au nevoie de mine, iar eu am nevoie de ei; am reușit să îi încurajez de asemenea pe mulți dintre ei, din moment ce ne confruntăm cu toții cu această criză.

Acest lucru mi-a adus aminte de o relatare bine-cunoscută din Biblie, care se găsește în Matei 14:22-36, de momentul în care Isus și-a trimis ucenicii pe cealaltă parte a lacului în timp ce El s-a dus pe munte, de unul singur, pentru a se ruga. Era seara zilei în care hrănise 5.000 de oameni doar cu cinci pâini și doi pești. A doua zi, dimineața devreme, Isus s-a dus la ucenicii Săi într-un mod neobișnuit: mergând pe apă. Când ucenicii l-au văzut prima dată, s-au înfricoșat deoarece credeau că văd o stafie.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!”„Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!”„Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Şi, după ce au intrat în corabie, a stat vântul (Matei 14: 27-32).

Dacă ne concentrăm pe turbulența din jurul nostru, ne putem scufunda și noi în depresie și disperare precum apostolul Petru. Dar priviți acum la răspunsul pe care Petru l-a avut atunci când a început să se scufunde. El a strigat repede: “Doamne, scapă-mă!” Iar Isus a făcut exact lucrul acesta. El și-a întins mâna și l-a salvat pe Petru dintre valuri. Petru știa că are nevoie disperată de ajutor și că altfel se va îneca. Isus așteaptă, de asemenea, strigătele noastre de ajutor, așa cum s-a întâmplat și la Petru.

Psalmul 46:1-3 începe: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor,chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii”.

Cartea Psalmilor este plină de asigurări în care ni se spune că Domnul va fi acolo în vremurile noastre de necaz. Ascultați aceste cuvinte ale apostolului, care se găsesc în 1 Petru 5:6-7:

“Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi”.

În primul rând Petru știa că Domnul său îl va ridica în vremurile de nevoie. Isus este disponibil pentru toți cei care își pun încrederea în El. Dacă nu sunteți convins de puterea Duhului Sfânt și vă lipsește credința despre care am discutat, vă rog să luați în considerare efectuarea unui pas de credință în brațele Lui, pe parcursul acestor vremuri tulburi. Pur și simplu trebuie să vă recunoașteți natura păcătoasă, să fiți dispus să vă întoarceți de la căile păcătoase și să-I cerți Lui să vă accepte în familia Sa de credincioși. După ce ați făcut acest act simplu, puteți începe să confruntați frica și să vă concentrați pe credință!

Autor: Jim Langley

Mana de luni: Înfruntând frica fiind concentrați pe credință

O lume fără religie

Ninel Ganea – 05/03/2021 2 Facebook Twitter Telegram ReddIt Email PrintCine se uită în istorie asupra mișcărilor declarat antireligioase va descoperi însă, de cele mai multe ori, că o religie nu este eliminată, ci doar înlocuită cu altă formă de credință religioasă. Din comunism, spre exemplu, nu lipsesc nici textele sacre (Marx, Engels), nici preoții (ideologii partidului), nici sfinții.

O prejudecată destul de des întâlnită leagă emanciparea oamenilor de absența conflictelor. O lume eliberată de prejudecăți și credințe religioase prin marșul triumfal al științei va atinge pacea eternă și prosperitatea nesfârșită, o varianta consumeristă a unui rai mai spiritual.

Cine se uită în istorie asupra mișcărilor declarat antireligioase va descoperi însă, de cele mai multe ori, că o religie nu este eliminată, ci doar înlocuită cu altă formă de credință religioasă.

De pildă, Revoluția Franceză a debutat, din punct de vedere ideologic și anticreștin, cu un Cult al Rațiunii. Dincolo de prigoana credincioșilor tradiționali și închiderea bisericilor, Joseph Fouche, viitorul ministru de interne al lui Napoleon, în calitate de oficiant al cultului, a ordonat că la intrarea în toate cimitirele să fie afișată inscripția: „moartea este un somn etern”. Apoi s-au înființat sărbători, s-a ridicat un altar al Libertății la Notre-Dame, în locul unui altar creștin, și au ipostaziat Zeița Rațiunii printr-o femeie în carne și oase. Ulterior, Cultul Ființei Supreme a înlocuit Cultul Rațiunii. Cu elemente preluate din creștinism și mult mai multe împrumuturi de la Voltaire&co, nouă credință reprezenta, în bună măsură, o baza filozofică pentru o religie „seculară”, dar cu un grad ridicat de utilitate publică. Dezordinea provocată de manifestările prea atee nu era pe placul noilor conducători francezi.

Auguste Comte, părintele pozitivismului și al sloganului de pe steagul Braziliei, dorea instaurarea unei religii a umanității, ideal preluat ulterior de majoritatea mișcărilor secularist umaniste. Noua religie avea să aibă un calendar nou, cu 13 luni a câte 28 de zile și nume inspirate din marile figuri ale istoriei: Moses, Homer, Aristotel, Arhimede, Cezar, șamd. Iisus Hristos nu apare, iar Eric Voegelin comentează: „o realitate transcendentă trebuie să rămână în transcendență să în așa fel încât credință să poată fi interpretată că o iluzie umană; Dumnezeul transcendent ce pășește pe pământ că persoană încalcă regulile jocului”. Ideea comteană a unui stat în care știință să preia rolul teologiei a fost considerată de Charles Darwin drept o idee mare.

Despre legăturile dintre Marx și speculațiile gnostice, plus atacul inevitabil la religie (creștină) s-a scris mult, dar pentru o înțelegere rapidă recomand eseul lui Murray Rothbard „Karl Marx as Religious Eschatologist” . De asemenea, în pofida ateismului declarat, majoritatea regimurilor comuniste au debordat de manifestări religioase secularizate, mergând de la cultul personalității până la serbări ritualice cu caracter magic (vezi și reacțiile recente la moartea lui Kim Jong-Il). Din comunism nu lipsesc nici textele sacre (Marx, Engels), nici preoții (ideologii partidului), nici sfinții (martirii sau/și personalitățile decedate).

În altă ordine de idei, Biserica Scientologică reprezintă o încercare contemporană, de dată asta manifestă, de înlocuire a unei religii cu o nouă credință, în care se amalgamează surse dintre cele mai diverse și curioase, dar suficient de atrăgătoare pentru multe vedete de la Holywood.

Concluzia ar fi că în realitate războiul ideologic (nevăzut) nu se da între obscurantism și știință, ci între diferite forme de credințe, cu imagini complet diferite asupra omului și destinului sau în lume. În fond, nu este complet irelevant dacă omul este văzut doar că un animal mai evoluat sau făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății. DONEAZĂ
https://www.facebook.com/plugins/like.php?href=https://www.culturavietii.ro/2021/03/05/o-lume-fara-religie/&layout=button_count&show_faces=false&width=105&action=like&colorscheme=light&height=21Ninel Ganeahttp://www.karamazov.roMembru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Scrie în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro).

Ninel Ganeahttp://www.karamazov.roMembru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Scrie în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro).

,,Suntem cu ochii pe tine!” Inteligența artificială și imperiul global al lui Anticrist

O serie de știri recente au arătat progresele masive făcute în domeniul inteligenței artificiale (AI). Câțiva dintre aceștia se concentrează pe tehnologiile Chinei Yitu, o companie aflată în fruntea dezvoltării Inteligenței Artificială. Yitu a creat o tehnologie numită Dragonul Zburator (Dragonfly).

Dragonfly poate căuta și analiza miliarde de fotografii și poate localiza o singură persoană în câteva secunde. Conectat la camerele din metroul Shanghai, a identificat peste 500 de infractori într-o perioadă de trei luni. Este atât de puternic încât poate recunoaște oamenii care poartă deghizări. Și poate identifica persoanele care se deghizează care să pară mai în vârstă de 30 de ani.

Gândiți-vă la puterea aceasta dacă o acordă guvernului chinez. În timp ce Dragonfly se conectează la fiecare aparat de filmat din națiune, infractorii nu vor avea unde să se ascundă. Din păcate, nimeni altcineva. Disidenții chinezi, activiștii politici, minoritățile etnice, creștinii și alți „dușmani ai statului” nu vor avea niciun loc de ascuns. Și este puțin probabil ca China să fie singurul stat care să profite de această tehnologie.

Rise of Big Brother

În romanul lui George Orwell din 1984, noi suntem numiți pentru prima oară „Big Brother” – un regim totalitar omniprezent, atotputernic și „bine intenționat”. Eroul cărții, Winston Smith, trăiește într-o lume în care fiecare cetățean este supravegheat 24/7. Viața personală nu există.

Guvernul controlează fiecare parte a vieții. Monitorii din apartamentul lui Winston îl spionează când este acasă. Alte dispozitive spionează când este plecat. Camerele ascunse și microfoanele îi captează cuvintele, faptele și chiar expresiile feței. Poșta lui este deschisă, iar „poliția de gîndire” caută și arestează orice cetățean care îndrăznește să aibă gânduri sau sentimente împotriva Big Brother și a elitei conducătoare.

Lumea lui Winston este un loc de control absolut al guvernului. Nici o conversație, mișcare sau tranzacție nu trece neobservată. Guvernul privește – mereu. În aceste decenii de când Orwell a lansat pentru prima dată 1984, oamenii s-au minunat la ceea ce ei văd astăzi ca o mare perspectivă asupra viitorului nostru.

Și au dreptate să facă acest lucru. Deoarece astăzi devine realitatea noastr asa cum era scris în anul 1984. Și, din păcate, tehnologiile Yitu și Dragonfly sunt doar o mică parte a ceea ce vine. De ce spun asta? Pentru că suntem doar în primele etape ale revoluției Inteligenței Artificiale (AI).

Ce se întâmplă

În viitorul apropiat, tehnologii precum Dragonfly vor fi obișnuite. Capacitatea de a vedea și a auzi totul va fi și mai ușor pentru guvern. Din păcate, în timp ce majoritatea oamenilor se opun acestui tip de supraveghere și invazie a vieții private, acțiunile lor de zi cu zi o apropie de realitate. Cum? Mulți oameni dezvăluie în mod voluntar cele mai intime detalii ale vieții lor.

Încarcă poze cu ei și prietenii lor pe Facebook și îi etichetează astfel încât sistemele AI le pot recunoaște. Ele dezvăluie informații personale despre Snapchat și Twitter. Și chiar și-au instalat dispozitive precum Google Mini și Echo Amazon în casele lor.

Aceste dispozitive răspund la comenzile vocale și fac viața mai ușoară. Dar ele au și un dezavantaj. Prin definiție, ascultă mereu. Asta inseamna ca un microfon este in casa ta ascultand tot timpul. Și unele dintre dispozitivele mai noi au și camere care filmează.

Odată cu trecerea timpului, aceste dispozitive vor deveni mai mici și mai ieftine. Și, pe măsură ce devin mai mici și mai ieftini, vor deveni omniprezente. Vor fi peste tot. Cât de mici și mai ieftine vor deveni aceste dispozitive? Imaginați-vă trilioane de camere HD și microfoane – fiecare având dimensiunea unei particule de praf.

Unele ar putea fi atât de mici, încât cu ochiul liber nu le poti vedea. Aceste camere și microfoane vor înregistra în mod constant totul. Cum vor fi montate? Nu vor fi. La fel ca praful, se vor întinde pe pământ și se vor așeza pe fiecare suprafață. Vor fi peste tot.

Se vor găsi pe hainele tale. Vor intra prin ventilația din casă. Se vor lipi de talpa pantofilor și vor umple străzile. Și acest „nanodust” va trimite materiale video și audio direct guvernului.

„Dar stati”, ați putea spune. „Cum va trece guvernul prin toate aceste date? Ar fi nevoie de mii de analiști ai serviciilor de informații și timp de un secol sau mai mult pentru a asculta doar o zi de conversații la nivel mondial, nu-i așa? Este adevărat. Dar oamenii nu se vor complica prin toate aceste date, pentru ca va fi Inteligenta Artificiala (AI).

Tehnologie similară cu Dragonfly va căuta și va analiza totul – nu doar filmarea. În același mod în care analizează Dragonfly, sistemele AI ale viitorului vor căuta înregistrări audio pentru expresii specifice și limbaj nedorit.

Vor analiza înregistrările video pentru a găsi anumite modele de mișcare sau comportament. Și sistemele AI vor putea să identifice trăsături comune împărtășite de dușmanii statului. Cu abilitatea de a procesa munți de informații la viteze mari, sistemele AI vor analiza informațiile cu un nivel mult mai înalt de precizie decât orice analist uman care ar putea vreodată.

O rețea globală de astfel de tehnologii va avea capacitatea de a „asculta” fiecare conversație de pe pământ. Nimeni nu va putea scăpa de ochiul vreodată vigilent al „Big Brother”.

Imperiul global care vine

Deci, de ce tot ce contează? Deoarece acum două mii de ani Biblia a spus că un singur guvern va conduce toți oamenii lumii (Apocalipsa 13: 7). De asemenea, a spus că liderul acelui guvern va exercita un astfel de control total, va putea decide cine poate cumpăra sau vinde ceva (Apocalipsa 13:17). Gândiți-vă la aceste declarații.

Un guvern global va avea control total și complet asupra întregului comerț. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de un stat de poliție, cum ar fi lumea pe care lumea nu a văzut-o niciodată.

A fost posibilă în secolul I? Nu. Este posibil în secolul al XX-lea? Nu. Dar în secolul acesta? Da. Va fi. Și nu va fi doar o probabil. Va fi realitate. Guvernul nu va putea rezista tentațiilor pe care le oferă Inteligența Artificială (AI). Este doar un semn că suntem aproape de sfârșitul vremii actuale.

Amintiți-vă, guvernul global nu este singurul semn al sfârșitului. Dar apare în același timp ca și celelalte semne pe care Isus le-a spus și amintit din profeti. Israeliți vin înapoi în țară (Ieremia 23: 7-8) … Poporul evreu locuiește și revine din nou în Ierusalim (Luca 21: 24-28)

Deși mic ca țară, Israel are o armată extrem de mare (Ezechiel 37:10 ) … Europa se unește (Daniel 2: 31-45) … Și Evanghelia este propovăduită până la marginile pământului (Matei 24:14). Acestea sunt semnele pe care Isus le-a spus și profețit. Iar generația noastră este prima care a asista la aceste semne. Crezi că e doar o coincidență? Nu, Nici eu.

Însuși Isus a spus: ,,Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus și să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Luca‬ ‭21:28‬ ‭De fapt, El a spus că generația care mărturisește aceste semne nu va trece înainte de a se întoarce El (Matei 24:34). Apariția acestor semne este indicatorul mumarul 1, sfârșitul veacului și a Doua Venire a lui Isus sunt aproape.

Citeste și:

1.Nu-l huliți pe Dumnezeu! Iată SOARTA celor ce L-au luat în RÂS! DISTRIBUIE să se trezească lumea!

Pentru prima dată în istorie, vedem acele semne. Sunt în jurul nostru. Deci nu te îndoi de asta. Isus vine!

Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute dumneavoastră care au avut parte de marturii.

Mărturiile pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice, decât dacă ei solicită aceasta.

Vă rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este plăcut in ochii Lui Dumnezeu.

Fiti binecuvântati!

Sursa: Pprophecy News – Tradus si prelucrat de logosul.ro

http://logosul.ro/2018/02/18/suntem-cu-ochii-pe-tine-inteligenta-artificiala-si-imperiul-global-al-lui-anticrist/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologie/suntem-cu-ochii-pe-tine-inteligenta-artificiala-si-imperiul-global-al-lui-anticrist/

Dincolo de credinţa oarbă

Existența lui Dumnezeu | Probleme de viață | Relații | Credință | Q & A

CredințăDincolo de credinţa oarbă

Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă…

De Paul E. Little

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler – capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?

De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine… există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copilaş, pe nume Iisus Hristos.

A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu. A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat!

Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).

Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).

Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”

Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”

„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea” (Evanghelia după Marcu 14:61-64).

Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu?

Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu – aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru – care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

(3) Cea de-a treia posibilitate – Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.

Teoria legendei a fost infirmată categoric de numeroase descoperiri ale arheologiei moderne. Acestea au arătat, fără umbră de îndoială, că cele patru biografii ale lui Hristos au fost scrise în timpul vieţii unor persoane contemporane cu Hristos. Cu ceva timp în urmă Dr. William F. Albright, arheolog faimos în întreaga lume, spunea că nu există nici un motiv pentru a crede că măcar una din Evanghelii ar fi scrisă după anul 70. Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut… fără să se fi bazat pe nimic real.

Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic – precum Dumnezeu.

Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere… deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.

Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.

Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că… trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.

La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).

Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?” Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.

El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El” (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor şi asupra afecţiunilor trupeşti. I-a făcut pe şchiopi să meargă, pe muţi să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi. În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.

Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.

Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea în trup a lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii!

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu…

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă… atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora… au fost nişte sărmani naivi.

Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.

Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă.” Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins – deşi nu dorea acest lucru – de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă. Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.

Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii lipicioase şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.

În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo, păstrând exact forma trupului Său. Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul! În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea – de neînţeles şi enervantă – că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.

În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.

Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.

O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo! Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.

Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere. Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase… dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală… şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului. Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.

Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare… pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a învierii lui Isus.

Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:

Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea… că este Prinţul vieţii.

În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta este corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.

Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este învierea din morţi a lui Iisus Hristos.

Ce înseamnă pentru tine viaţa lui Isus Hristos

Dacă Isus Hristos a înviat din morţi, dovedind astfel că El este Dumnezeu, atunci înseamnă că El este viu şi astăzi. Şi nu doreşte doar închinarea noastră; doreşte să Îl cunoaştem şi să vină în viaţa noastră. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Carl Gustav Jung spunea: „Nevroza principală a vremurilor noastre este goliciunea spirituală.” Toţi ne dorim din suflet ca viaţa noastră să aibă sens, să aibă profunzime. Ei bine, Iisus ne oferă o astfel de viaţă, bogată, plină de sens, printr-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Întrucât Iisus a murit pe cruce, luând asupra Sa toate păcatele întregii omeniri, este acum în măsură să ne acorde iertarea Sa, să ne accepte aşa cum suntem şi să ne cheme la o relaţie personală cu El.

Îl poţi invita pe Iisus Hristos să vină în viaţa ta chiar în clipa aceasta. Îi poţi spune: „Doamne Isuse Hristoase, îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele. Te rog să mă ierţi şi să vii în viaţa mea chiar acum. Îţi mulţumesc că îmi oferi ocazia de a avea o relaţie personală cu tine, de a Te cunoaşte.”

Dacă ai nevoie de mai multe informaţii sau dacă încă ai dubii legate de persoana lui Hristos, te rugăm să ne trimiţi un e-mail.

►	Tocmai L-am chemat pe Iisus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)…
►	Poate vreau să-L chem pe Iisus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru…
►	Am o întrebare…

Adaptat de la „Know Why You Believe” de Paul E. Little, publicat de Victor Books, copyright (c) 1988, SP Publications, Inc., Wheaton, IL 60187. Utilizat cu permisiune

https://www.everystudent.ro/a/dincolo.html?

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 7 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

6 martie 2021

„’Pleacă, Satano’ i-a răspuns Isus. ‘Căci este scris: <Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti>.’”
(Matei 4:10)

Video AICI.

Doar Domnului Dumnezeului tău să te închini și doar Lui să-I slujești!

Cu mii de ani în urmă, Moise s-a adresat poporului cu următoarele cuvinte, la fel de valabile și pentru noi în ziua de astăzi:

„Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.

Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.”
(Deuteronom 4:15-19)

Așadar, sub nicio formă să nu te închini la nimic altceva, fie mama Domnului Isus Hristos, fie sfinți, fie ființe sau obiecte, orice ar fi, sub nicio formă să nu te închini vreunei creaturi, ci să te închini doar CREATORULUI, lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. Atât!

Închină-te lui Dumnezeu din toată inima.

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.

https://www.stiricrestine.ro/2021/03/07

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciune 7 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

6 martie 2021

„’Pleacă, Satano’ i-a răspuns Isus. ‘Căci este scris: <Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti>.’”
(Matei 4:10)

Video AICI.

Doar Domnului Dumnezeului tău să te închini și doar Lui să-I slujești!

Cu mii de ani în urmă, Moise s-a adresat poporului cu următoarele cuvinte, la fel de valabile și pentru noi în ziua de astăzi:

„Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei, sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri, sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.

Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.”
(Deuteronom 4:15-19)

Așadar, sub nicio formă să nu te închini la nimic altceva, fie mama Domnului Isus Hristos, fie sfinți, fie ființe sau obiecte, orice ar fi, sub nicio formă să nu te închini vreunei creaturi, ci să te închini doar CREATORULUI, lui Dumnezeu Tatăl, în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Sfânt. Atât!

Închină-te lui Dumnezeu din toată inima.

Autor: Ioan Ciobotă

Mai puteti asculta: BIBLIA AUDIO.

Ioan Ciobotă: Domnului Dumnezeului tău să te închini

PROTOCOALELE MORȚII

DE IULIAN CAPSALI  /   OPINII   /   Publicat: Luni, 08 martie 2021, 18:30   /   0 comentarii

Am spus de aproape un an de zile că în spitale pacienții covid sunt omorâți cu zile, medicii fiind acoperiți de procedurile de tratament. Evident, am fost catalogat drept „conspiraționist”. 

În ATI, procentul deceselor pacienților intubați, în majoritatea spitalelor de la noi, era de 100%! Primeam informația de la medici și mă cutremuram de indignare și neputință…

Francezii au făcut un film documentar – Mal traites – care dezbate nenorocirea din spitale, datorată protocoalelor impuse politic de OMS și tratamentelor cu medicamente scumpe și inepte, gen Redemsivir (chiar ieri am auzit de o familie infectată cu covid care primește acest „tratament” bun pentru SIDA). Acum avem o explozie, datorată confesiunilor unui cadru medical dintr-un spital din Sibiu, care mărturisește că, din cauza protocoalelor și a comodității și incompetenței unor medici, unii fără nicio experiență reală (rezidenți), au fost uciși pacienți.

Procuratura s-a autosesizat. Însă aceasta este doar o parte a problemei. Mai sunt uciși și pacienții CARE NU AU COVID, sunt bolnavii cronici care nu mai au parte de tratament. Sunt prieten cu un chirurg eminent de la Colentina, profesor universitar, disperat că nu și-a putut face meseria în acest ultim an. Iată însă ce declară managerul spitalului pentru 3dots.com, după ce se plânge că medicii au început deja să părăsească spitalul: „Într-un an, am asigurat internare la puțin peste 3.000 de pacienți COVID, iar într-un an pre-pandemic aveam mai mult de 30.000 de pacienți(!) Când statisticile ulterioare vor arăta și dramele care se pot întâmpla la pacienții

Când statisticile ulterioare vor arăta și dramele care se pot întâmpla la pacienții cu afecțiuni cronice, care nu au putut fi tratați, e o mare problemă”, a afirmat Victor Cauni.

Statisticile deja există, au fost coordonate de prof. Ghețău de la Institutul Național de Statistică din cadrul Academiei Române. Am scris deja cum, la un deces din cauza covid (discutabil și acesta din cauza” tratamentelor” fatale și al bolnavilor în stadii terminale sau cu grave comorbidități, trecuți cu toții la „covid”), au murit 2 (doi) pacienți cronici, care nu au avut parte de tratament. „Sursa majoră a creșterii numărului de decese nu poate fi însă decât creșterea mortalității din alte cauze de deces în contextul marilor dereglări, disfuncționalități și RESTRICȚII LA INTERNĂRI ȘI TRATAMENTE ÎN SPITALE.

Nu ar trebui subestimate nici EFECTELE PSIHOLOGICE NEGATIVE ALE MĂSURILOR RESTRICTIVE, ALE IZOLĂRII ÎNDEOSEBI, ÎN AGRAVAREA UNOR PATOLOGII (subl.mea)”, a afirmat, la începutul lunii ianuarie, prof. Vasile Ghețău, directorul INS. Cine a transformat spitalele în lagăre covid, din care majoritatea a ieșit în pungi negre de plastic? Comandantul Acțiunii, Raed Arafat, fie-i numele turnat în plumbul dezastrului social pe care l-a creat prin distrugerea unui sistem de sănătate care, cu sincope, era viabil. Acum, după acțiunea comandantului, numărăm morții. Va veni și ziua în care vor fi trași la răspundere cei care au impus vaccinarea în masă împotriva Covid-19, o procedură care încă nu și-a arătat tot potențialul letal, pentru că e abia la început. Dar chiar și acum, după două luni, Sistemul se chinuie să ascundă morții.

https://www.activenews.ro/opinii/PROTOCOALELE-MORTII-165626

Neopăgânismul contemporan

Cele 10 motive

DE VLAD PÂRĂU  /   OPINII   /   Publicat: Duminică, 07 martie 2021, 00:20   /   1 comentarii

ARTICOLE RELAȚIONATE

•  Alianța Părinților, Calea Neamului, Stare de Libertate, NeamUnit, Atitudini și Bucovina Profundă – doar câteva dintre asociațiile care participă la protestul de duminică împotriva obligativității vaccinării. TU CE MAI AȘTEPȚI?
•  LIVE VIDEO – Dr Adrian Cacovean împotriva vaccinării obligatorii la Starea de Libertate cu Pompiliu Diplan

Pentru nehotărâții care se întreabă în al 12-lea ceas dacă ARE ROST să iasă împotriva legii violului obligatoriu și universal (sau a vaccinării? carantinării? monitorizării?), iată câteva argumente:
1. Ne va afecta pe toți. Nimeni nu scapă. De la bebeluși, până la angajați și pensionari.
2. Dacă nu ieși acum și te vei trezi mai târziu că nu te supui, vei plăti cu locul de muncă. Și cu libertatea de circulație – pentru că nu vor mai putea călători decât cei cu dovada (pașaport) de vaccinare. La ce am mai intrat în UE, dacă ni se ia și acest din urmă beneficiu?
3. Parlamentarii pe care i-ai votat (din toate partidele) fac un gest de trădare a încrederii acordate, întorcându-se împotriva poporului care i-a mandatat să îi reprezinte interesele.
4. La fel cum nu respectă poporul, nu au frică/rușine nici de protestele populare, cum au demonstrat vara trecută, când puneau la cale legea carantinării obligatorii. DE ACEEA E IMPORTANT SĂ FIM MULȚI. We, the people.
5. Să zicem că ești pro-vaccinare. Știi câte zeci de vaccinuri vor deveni obligatorii prin lege și de la ce vârstă? Știi că protestul nu neagă dreptul tău de a te vaccina, ci se pronunță împotriva abuzului de impunere a obligativității pentru toți? Și cei care nu consimt sunt cetățeni cu drepturi egale. Vaccinații nu ar trebui să se teamă de nevaccinați, dacă tot cred că s-au „imunizat” deja.
6. Cum rămâne cu „My body, my choice”? Mai avem dreptul să decidem singuri asupra propriei pesoane, sau trebuie ca statul să ne reglementeze tot, inclusiv corpul?
7. Dacă tot nu te-am convins, vino și numai de curiozitate. O plimbare de duminică după-amiază. Vezi și ascultă cu propriul cap, fără propaganda tele-vizuinilor și a partidelor. Schimbă idei cu oameni diferiți. Apoi, poți trage singur/ă concluzia „informată”.
8. Nu uita: nu pot ei să vândă cât putem noi să clădim, dacă hotărâm să ieșim din zona de confort și să dăm mână cu mână într-o cauză comună.
9. Protestul e autorizat, la București dar și la Sibiu și, probabil, în alte orașe. Loc e destul. Distanțare naturală. Vino să vezi cu ochii tăi, nu prin masca/filtrul propagandei!
10. Dacă nu tu, dacă nu acum, atunci cine și când? E ultima șansă, înaintea votului marii trădări. Mai târziu nu va mai fi decât „prea târziu”.

https://www.activenews.ro/opinii/Cele-10-motive-165604

Neopăgânismul contemporan

Buturugă Anghel05/03/2021

FacebookWhatsAppTelegramMessengerSkypeRedditLinkedIn

Inteligența artificială, corectitudinea politică (inclusiv în varianta woke) și terapia genică nu au, la prima vedere, prea multe în comun. Însă ele reflectă aceeași credință superstițioasă, magică, în puterea conferită de formule și cuvinte asupra realităților din jur. Sunt mijloace de „împuternicire” și de „emancipare” de cadrele constrângătoare, de fapt de limitele obiective ale firii.

IA transformă tehnologia, mașina, în manipulatoare a realității prin cod și algoritm. Logica nu e foarte diferită de cea a alchimiștilor care căutau piatra filosofală din trecut. O chestiune de combinare de elemente și de formule care îți conferă putere asupra mediului „inteligent”. Modul în care internetul lucrurilor (IoT), adică atașarea unor taguri și cipuri care introduc în rețea obiectele și persoanele, și inteligența artificială, entitatea algoritmică și computațională care le coordonează, este imaginată în ficțiunile utopic/distopice este vădit copiată după mitologia magică. Cu simple gesturi ale mâinii și comenzi ale vocii globul de cristal (uneori aproape reprezentat ca atare) îți arată tot ce vrei, oricând, despre oricine și orice din rețea; obiectele se mută, deschid, închid, transportă, fac orice li se spune, după formula din basme „pun-te masă, strânge-te masă”. Cu adevărat mașina, prin IoT și IA, a devenit un Deus ex machina, de data aceasta instrumentul tehnologic fiind el însuși zeificat.ADVERTISING

Corectitudinea politică este tot despre formule, programare și putere, dar la nivel lingvistic și mental. Luând literal tezele despre realitate ca fiind artificial construită, căci nu există dat și fapt biologic și obiectiv, ci doar construct social, și despre limbaj ca unic și privilegiat mediu de creare și transformare a acestor constructe, acești noi păgâni nu vor doar să controleze limbajul și gândirea, ci vor să creeze propriile noi realități, lumi. Vor să transforme realitatea din jur după bunul plac rostind formulele lingvistice în care e depozitată acea putere pe care, denunțând-o, de fapt, o doresc. Din acest motiv, PC a și evoluat în dialectul exclusivist de astăzi, iar mișcarea woke e asemenea sectelor totalitare. PC e incantație, repetiție, programare neurolingvistică.

Prin terapia genică (TG) revoluționată acum prin oportunitatea oferită de criza (construită) Covid, asistăm la același mit la lucru în domeniul biomedical. Am depășit faza medicinei clasice, a remediilor chimice. Suntem în faza în care avem acces (sau așa credem) la codurile sursă ale ființei biologice: ARN, ADN. Așadar, suntem (sau credem că suntem) stăpânii formulelor care modelează însăși ființa biologică.

Pentru masele largi, AI, IoT, PC, TG sunt mijloace de integrare în noul cult, prin mesmerizare. Pentru marii săi preoți, reprezintă tentative de a ajunge la și a controla după propria voie articulațiile înseși ale realității, bazele sale reproductive, sursele primare ale realității. O tentativă de a ajunge în postura de a re-cripta/re-scrie/re-coda Scripturile lumii.

Neopăgânismul contemporan

Pastorul nigerian răpit în decembrie anul trecut de către organizația teroristă Boko Haram, a fost eliberat

ExterneImportantPoliticUltimele știri 6 martie 2021  3 comentariiCosmin Frișan

Pastorul creștin Bulus Yikura al Church of the Brethren (EYN) a fost eliberat din mâinile răpitorilor săi, după ce a fost ținut captiv din data de 24 decembrie 2020.

Human Angle relatează că organizația teroristă Boko Haram, condusă de Abubakar Shekau, l-a eliberat pe pastor în seara zilei de miercuri – chiar când termenul pentru cererile lor de răscumpărare a expirat.

Din ziua în care a fost răpit, Yikura a apărut în trei clipuri video în care a fost obligat de către răpitorii săi înarmați să își spună numele, apoi să ceară oficialilor guvernamentali și liderilor creștini să negocieze eliberarea acestuia.În ultimul videoclip, apărut la sfârșitul lunii ianuarie, pastorul Yikura solicită, de asemenea, Asociației Creștine din Nigeria (CAN) și președintelui EYN să-i asigure eliberarea:

„Vă rog să vă rugați pentru mine. Astăzi este ultima zi în care am ocazia să vă chem în calitate de părinți și rude ale mele din țară. Oricine are intenția, ar trebui să mă ajute și să mă salveze. Vă rog să mă eliberați de această durere.”

Potrivit martorilor, Yikura a fost răpit de extremiștii islamici în luna decembrie a anului trecut, în satul Pemi, lângă Chibok, în statul Borno. Pemi se află la aproximativ 20 de kilometri de Chibok, unde insurgenții Boko Haram au răpit sute de eleve, în 2014.PREMIUM TIMES declara că pastorul a fost văzut în timp ce era mutat la biroul serviciului de informații interne din Nigeria, cunoscut sub numele de Serviciul de Securitate de Stat din Borno, în seara de miercuri, când a fost eliberat.

Acesta este un sfârșit fericit pentru pastorul Bulus Yikura, însă nu toate aceste acțiuni se termină la fel. Președintele Raionului Church of the Brethren (EYN) din Michika, statul Adamawa, nord-estul Nigeriei, Lawan Andimi, a fost răpit în Ianuarie 2020 de Boko Haram și ucis, în ciuda cerințelor sale adresate guvernului pentru a-i asigura eliberarea.

Pastorul nigerian răpit în decembrie anul trecut de către organizația teroristă Boko Haram, a fost eliberat

https://www.stiricrestine.ro/