ISPĂŞIREA – MOARTEA ŞI ÎNVIEREA LUI ISUS CRISTOS Matei 27: 45-56 , Evrei 4:15-16, 5:1-14 Mat 28 :1-15

 Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE.  Evanghelia după Matei [1] stă asemenea unei ferestre  între cele două testamente. Se leagănă între Vechiul Testament de unde culege profeţiile împlinite despre prima venire a lui Hristos şi apoi “se leagănă” în Noul Testament şi vorbeşte despre noua creaţie  a lui Dumnezeu, copii Născuţi din Nou, fii lui Dumnezeu.  Autorul este  Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9), care a fost ales să scrie evreilor despre  Mesia. În limba greacă[2] numele este Malthias, este un nume semit şi însemnă „ Darul lui Iahve”. A fost şeful vameşilor, devine ucenicul lui Isus, iar tradiţia spune că după ce a predicat Evanghelia în Palestina, a mers la păgâni şi a murit de moarte bună în Macedonia sau Etiopia.  Ideea  principală din carte.  Matei prezintă programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este caracteristică acestei Evangheli.  Împărăţia era aproape şi în persoana Regelui. Venirea împărăţiei nu fusese amânată, pentru că Dumnezeu încă mai dorea să ducă la bun sfârşit scopul Său terestru conform planului Său. „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel Sfânt” (Psalmul 2:6). Numele Bisericii nu este sinonim cu Împărăţia Cerurilor, cu toate că Biserica face parte din Împărăţia Cerurilor (Matei13). Expresia  Împărăţia lui Dumnezeu nu este sinonimă cu Împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu este un termen mai larg care cuprinde toată creaţia lui Dumnezeu, inclusiv îngerii. Capitolul 1 înregistrează genealogia şi înregistrarea naşterii miraculoase a lui Isus, în anul 4 B.C. numit ori   „Anno Domini”  sau  în anul Domnului”, s-a născut Isus în Betleem. Patru sute de ani  a fost un moment de tăcere din partea lui Dumnezeu între Vechiul Testament  şi Noul Testament.   Cu toate că această perioadă este marcată de tăcerea lui Dumnezeu, este fără îndoială evident că Dumnezeu pregătea lumea pentru venirea lui Hristos. Poporul evreu, civilizaţia greacă, Imperiul roman[3] şi mulţimea clarvăzătorilor orientului, toţi erau  pregătiţi pentru venirea unui mântuitor, în aşa fel încât aceste evenimente au întregit scena pe care Pavel a descris-o ca fiind „împlinirea timpurilor” (Gal.4:4).  Isus Cristos[4] împarte istoria omenirii în două : B.C. şi D.C, El fiind punctul central. Evenimente necomutabile în istorie sunt :  Revelaţia Generală, Revelaţia Specială,apoi urmează: Canonizarea, Păstrarea, Traducerea Observarea, Insuflare,  Inspirare,  Iluminare,   Interpretare şi Aplicare. Cu privire la Mesia,    Isus Cristos, evenimentele înseamnă Întruparea,   viaţa şi învăţăturile lui Isus,    Moartea  lui Hristos, pe Cruce, Învierea  Înălţarea la cer şi poziţia pe care o are astăzi sus în cere la dreapta Tatălui de autoritate şi putere. În ceea ce priveşte  Biserica   se poate afirma că  naşterea Biserici s-a făcut, la Rusalii, apoi urmează mărturia Bisericii şi viaţa   Bisericii care este deja istorie  trecută, prezentă şi va fi în viitor. Evenimente nerepetabile în istorie sunt :  vorbirea directă al lui Dumnezeu cu omul,  vorbirea prin profeţi, scrierea Vechiului Testament, Întruparea,  ucenicii,   apostolul Pavel, scrierea Noului Testament, Canonul. Legătura dintre  Vechiul şi Noul Testament[5]. Între cele două Testamente există o perioadă de 400 de ani în care Dumnezeu nu mai vorbeşte prin proroci ultimul fiind Maleahi. Se poate spune că a existat o „ prăpastie de linişte” în care evreii aveau doar Legea  lui Dumnezeu dată prin Moise,  în plus tradiţia care deja se suprapunea peste Legea dată de Dumnezeu. Condiţiile Regatului lui Iuda erau transformate, exista o cultură nouă, instituţii şi organizaţii diferite. Dacă la încheierea Vechiului Testament sa afla la putere Imperiul Medo – Persan, la începutul evangheliilor Imperiul  Roman era noul conducător. Facem o scurtă prezentare[6] a istorie dintre cele două Testamente.  În „480 Î.C. Xerxes, persanul, iese victorios împotriva grecilor la Termopile, dar a fost înfrânt în bătălia de la Salamis. Aceasta a fost ultima încercare a estului de a domina lumea.  – 333, Î.C. Alexandru cel Mare conduce forţele armate unite ale Greciei la victorie împotriva persanilor la Issus. – 332 Î.C. Alexandru cel Mare vizitează Ierusalimul. I s-a arătat profeţia lui Daniel în care se vorbeşte despre el, de aceea a cruţat Ierusalimul. – 323 Î.C. Alexandru moare, iar imperiul său din est şi vest a fost împărţit între cei patru generali ai săi. 320 Î.C. – Iudeea este anexată Egiptului de către Ptolemeu Soter.  – 312  Î. C. Selucius fondează Împărăţia selucizilor. Iudea devine teren de bătaie între Egipt şi Siria, ca stat tampon. – 203 Î.C. Antioch cel Mare cucereşte Ierusalimul şi spurcă Templul. El este menţionat în cartea Daniel ca fiind cornul cel mic (Daniel 8:9). A fost numit şi Nero al istoriei evreieşti.  – 166 Î.C. Preotul Iudeii, Matatia stârneşte o revoltă împotriva Siriei. Acesta este începutul perioadei macabeilor. Evreii nu au suferit niciodată mai mult decât în această perioadă şi nu s-au comportat mai eroic decât în acest interval. Iuda macabeul, supranumit ciocanul, a fost cel care a organizat revolta. –  63 Î.C. Pompei, romanul, cucereşte Ierusalimul, iar poporul intră sub legile unei noi puteri mondiale, care se găseşte în acelaşi loc în timpul naşterii lui Isus.  – 40 Î.C. Senatul roman îl numeşte rege în Iudea pe Irod.  – 37 D. C.  Irod ia Ierusalimul şi-l măcelăreşte pe Antigon, ultimul rege preot macabean.  – 31 Î.C. Cezar Augustus devine împăratul Romei.  – 19 Î.C. Începe construirea templului lui Irod. 4 Î.C. Anno Domini – în anul Domnului, an în care s-a născut Isus în Betleem”. În locul limbii ebraice se foloseşte aramaica. Partidele din vremea  Domnului Isus sunt : „1. Fariseii  s-au ridicat  pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti în politică. 2. Saducheii  erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. 3. Cărturarii  erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul legii. 4. Irodianii  erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron”. Mai existau Esenienii, Zeloţii, şi altele mai puţin importante.  Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă în Alxandria din Egipt (285 – 247), de şase membrii din fiecare trib a lui Israel, iar de acolo vine numele de Septuaginta, adică şaptezeci, XVII. Pe timpul lui Isus ca loc de închinare erau Templul şi sinagogile, iar ca for conducător în domeniu social şi religios era Soborul.  Redactarea cărţi[7] a fost făcută cam prin anii 50, iar Matei s-a aplecat asupra perspectivei  înţelegerii evreilor ca ei peiceapă Evanghelia lui Isus Hristos. Scopul cărţii este de a dovedii că evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis de Dumnezeu prin proroci. Pentru acest lucru el se foloseşte de genealogia lui Isus  din linia genealogică a lui David, descrisă în detaliu. Versete Cheie în Evanghelia după Matei din care redăm câteva sunt :  Matei 4:17  „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. (Matei 5:43-44). Rugăciunea Tatăl Nostru ( Matei 6:9-13), Matei 16:26  Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?, Cele două porunci (Matei 22.37-40), Matei 27.31: „După ce și-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.” (Matei 28.5-6) „Matei 28.19-20: „Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” Puncte de repere[8] în Evanghelia după Matei avem două mari secţiuni: primul este când Isus învăţa norodul Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”, iar al doilea marchează o altă etapă din viaţa lui Isus. Matei 16:21  De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât, şi că a treia zi are să învieze. În această postură Isus era deja Mesia, Hristosul sau Robul din Isaia 53. În evanghelia după Matei avem 8 pilde ca : Pilda smănătorului, Grâul şi neghina, Sămânţa de muştar, Aluatul, Comoara, Mărgăritarul, Năvodul, Pilda gospodarului.  Legături[9] în Evanghelia după Matei au fost făcute în vederea scopului de a-l prezenta pe Isus Hristos ca fiind Mesia. În sensul acesta el se foloseşte de linia genealogică a lui Isus, David respectiv Avram. De asemenea el citează profeţii Vechiului Testament care fac referire cu privire la Naşterea din fecioară a lui Isus (Isaia7;14), locul în care se naşte fiind Betleem (Mica5:2), întoarcerea Lui din  Egipt (Osea 11.1), lucrarea lui Isus printre neamuri (Isaia 9:1-2, 60:1-3), vindecările miraculoase ale sufletului (Isaia 53), vorbirea lui în pilde (Ps. 78:2) şi intrarea triumfală în Ierusalim (Zaharia 9:9)” Aplicaţia practică a Evangheliei după Matei este că ne învaţă principalele  elemente de studiu, şcoală, învăţături, şi ucenicie, ale creştinismului.  Isus a avut ca şi ascultători, ucenicii, mulţimea, între care se aflau cărturarii, iudeii, fariseii şi saducheii, au refuzat în mod categoric învăţătura Sa. Ei nu au recunoscut în Persoana lui Isus pe Mesia cel aşteptat (Ioan 5:38-40). Ei doreau un Mesia în termenii lor pământeşti, care să îi scape de jugul roman. În această greşeală poate să cadă şi credicioşii care vor să experimenteze, dragostea, mila Harul Domnului, în timp ce respingem alte calităţi ca şi urgia, justiţia, mânia lui Dumnezeu, doar pentru a ne simţii bine, şi concepem un Hristos, după standardele omului, iar un  asemenea Dumnezeu, nu este altceva decât un idol creat de propria noastră minte. Evanghelia după Matei[10]  ne prezintă în capitolele 5-7, portretul cetăţeanului care va face parte din Împărăţia Cerurilor, etica Împărăţiei. Isus trece dincolo de Litera Legii, în adâncul inimi, la motivaţii. El repetă sintagma „Aţi auzit dar eu vă spun” de şase ori, şi se situează deasupra Legii lui Moise. De fapt în Evanghelia lui Isus găsim cinci discursuri dintre care primul este discursul etic. Dar pentru a înţelege promisiunea din  Geneza 3:15  Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. 15  Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul,” trebuie să ne uităm la felul în care Dumnezeu se descopere oamenilor şi îşi duce planul la îndeplinire tot printr-o femeie. Acest verset are o dublă semnificaţie care cuprinde o promisiune dar şi o atenţionare pentru credincioşi.

2). PAŞTELE ÎN IUDAISM ŞI CREŞTINISM  [11]. Termenul folosit este în limba latină, greacă şi aramaică este „latină pascha; ebraică פסח,, pronunţat pessach pentru, paştele,  evreiesc, ebraică פסחא, în forma arameică, pronunţată pascha pentru Paştele sau Paştele creştine, greacă Πάσχα”, are o semnificaţie deosebită în creştinism faţă de iudaism. De asemenea există şi diferenţe de ordin cultural, cu particularităţi diferite şi în funcţie de tradiţie. În religia evreilor se comemorează ieşirea din Egipt, şi corespunde cu sărbătoarea libertăţii,  a azimilor, sărbătorită anual cu privire la  evenimente din Biblie, ca eliberare de sub robia egipteană, trecere mării roşii, sărbătoare se ţine în 14 Nisan, care coincide  „cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară” Termenul în formă aramaică este Paskha, פסחא, care în religia creştină comemorează patimile, Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Au fost şi alte interpretări  asupra termenilor în religia creştină „pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă), termeni care arată suferinţa lui Isus Cristos. Paştele evreilor, este o sărbătoarea naţională care are ca şi semnificaţie în primul rând ieşirea poporului din robia egipteană ( vezi cele 10 urgii), sub conducerea lui Moise  descrisă în cartea Exod. Acolo se regăsesc peripeţiile spre ţara făgăduinţei, nemulţumirile şi cârtirile, poporului evreu dar şi intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Data la care se ţine sărbătoarea în calendarul iudaic începe în ziua de 14 Nisan şi poate să cadă în orice zi din săptămână. Nisan este luna a şaptea în calendarul evreiesc actual şi durează de la luna nou din Martie până la luna nouă din aprilie. Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12:2). Acest calendar nu corespunde cu calendarul civil universal. Potrivit tradiţiei sărbătoare trebuie să cadă primăvara, calendarul ebraic fiind un calendar lunar. Pentru acest lucru se adaugă o lună suplimentară (Adar II), la un ciclu de nouăsprezece ani. Acest calendar devine stabil, a fost introdus în secolul IV şi este folosit şi astăzi. Paştele se celebrează timp de opt zile 15-22 Nisan, iar la evreii din diaspora se impun reguli stricte, dar la cei din Israel aceste reguli se aplică doar în prima şi ultima zi de sărbătoare din Pesah. Intrarea evreilor în sărbătoare se face printr-o cină pascală (Sender), în ebraică înseamnă şi ordine, prilej prin care credincioşii citesc din cartea Hagada, centrată pe semnificaţia ieşirii poporului Israel din Egipt. Această cină a fost sărbătorită şi de Isus Cristos, apostoli şi primii creştini. La iudei Paştele[12] purta numele de PESAH care era una dintre cele trei sărbători  de pelerinaj (Şavuot şi Sucot), care erau şi o poruncă (Ex. 23:14). Ca şi semnificaţia în agricultură este celebrarea primăverii, şi începutul secerişului la orz. Sărbătoarea are şi alte denumiri „Hag ha-maţot, “sărbătoarea azimelor” (Ex. 12 :15), timp în care nici un aliment nu era aluat dospit  ci făcut în grabă. Hag ha-Pesah “sărbătoarea de Paşte”, evoca momentul biblic când îngerul biblic a lovit cu moartea pe primii născuţi dintre copiii Egiptului, cuvânt care era şi pentru jertfa pascală (korban Pesah) mielul care a fost sacrificat şi a cărui sânge a fost folosit. Acest ritual a fost celebrat şi în deşert (Num. 9 1-5) şi în perioada Templului ca şi masă de jertfă în ajun de Paşti. Alţi termeni sunt „Zeman herutenu, “vremea libertăţii noastre” şi Hag ha-aviv, “sărbătoarea primăverii”. Existau diferite pregătiri riguroase de Paşti, cu alimente de bază, curăţenie, Iar în legea talmudică (Pes. 35a), sunt interzise o serie de alimente, cereale, care în contact cu apa pot fermenta. De asemenea sunt interzise folosirea diferitelor unelte, oale cuţite, iar cele din metal sunt obligatoriu curăţate, etc. La timpul de astăzi situaţia este mai complexă diferitelor materiale de tip nou. „Sederul reprezintă ordinea ceremoniei casnice care are loc în primele două seri de Paşte în diaspora sau doar în prima noapte în Israel şi la evreii reformaţi” un ritual respectat de popor în mod simbolic. Se comemorează robia, exodul, prin simboluri, lecturi şi imnuri în mod solemn (vezi Hagada). Liturghia de Paşti[13] cuprinde Halel şi slujba suplimentară, se citeşte din Exod, ieşirea din Egipt, trecerea mării Roşii, iar în ultima zi „în sinagogile aşchenaze, se citeşte Izkor” (slujba de pomenire). Se mai citeşte din Cântarea Cântărilor fiindcă în ea se găseşte descrierea o primăverii legată de Pesah. În contextul sărbătorii se mai făcea numărătoarea Omerului (sfirat ha-Omer), iar  Pesah Şeni (al “Doilea Pesah”) era pentru cei care nu avea posibilitatea de a participa la ceremonie şi erau autorizaţi să o facă mai târziu la 14 Iyar. Existau fonduri de caritate, se făcea Maot hitim (“cheltuielile de grâu”) sărbătoarea se ţinea în  „Ereţ Israel samaritenii celebrează ritualurile de Paşte pe muntele Garizim care domină Sihemul (Nablus)” De asemenea „în Caucaz cu trei zile înaintea sărbătorii, evreii din Etiopia (Beta Israel) încetează să mai mănânce pâine dospită, consumând numai mazăre şi fasole uscată până în ajunul Paştelui”. Evreii din diaspora care sunt clandestini în „Spania şi Portugalia, aşa-numiţii marani, ţineau Paştele pe 16 Nisan pentru a înşela suspiciunile celor din jur”. La fel făceau şi „Maranii din Mexic ungeau tocul uşii cu sângele mielului ca vechii israeliţi şi loveau apele fluviului cu ramuri de salcie pentru a simboliza trecerea Mării Roşii”. Alte denumiri pentru sărbătoarea Paştelui sunt „Hag ha-Pesah (“sărbătoarea Paştelui) Hag ha-maţot (“sărbătoarea azimelor”) Hag ha-aviv (“sărbătoarea primăverii”) Zeman herutenu (“vremea libertăţii noastre”). Sărbătoarea se făcea conform calendarului religios, care era diferit de cel laic. Paştile creştine prezintă o altă semnificaţie şi este o sărbătoare anuală prin care se comemorează evenimentul fundamental al creştinismului şi anume Învierea lui Isus Cristos, care a murit pe Cruce şi în a treia zi după răstignire a Înviat din morţi fiind considerat Fiul lui Dumnezeu. Ca şi dată Paştele marchează începutul anului ecleziastic creştin. Unele culte nu sărbătoresc Paştele şi implicit ele nu cred în Învierea lui Isus Cristos ca  Martorii lui Iehova şi Adventiştii de Ziua a Şaptea, etc. Tot ca şi dată Paştele are ca şi referinţă fenomene astronomice şi anume „echinocţiul de primăvară şi mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului”. Paştele se serbează Duminica „imediat următoare primei luni pline după echinocţiul de primăvară” Paştele creştine durează timp de 40 de zile între prima Duminică de Paşti şi sărbătoarea Înălţării Domnului Isus  la cer. Ziua de paşte se sărbătoreşte timp de trei zile. Înainte de Paşti se sărbătoreşte intrarea lui Isus în Ierusalim, Duminica Floriilor, după care urmează Săptămâna Mare, prin post şi rugăciune prin care sunt celebrate patimile lui Cristos. Pe lângă aspectul religios există şi multe obiceiuri de Paşti, din care enumerăm doar câteva ca ouă roşii, sau alte culori, mâncăruri tradiţionale ca pască, cozonac, drob, şi altele, în funcţie de loc şi tradiţie. O caracteristică tradiţională este Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim la sărbătoare Învierii, practicată de bisericile tradiţionale.

3). ISPĂŞIREA [14]  este ideea sau conceptul care străbate ca un fir roşu paginile Bibliei. În vechiul Testament cuvântul corespunde unor familii de cuvinte krp, iar în Noul Testament este folosit termenul de katallage, care înseamnă împăcare sau reconciliere. Folosirea termenului este legată de lucrarea lui Isus Cristos, Jertfa de pe Cruce, prin care omul are posibilitatea să se împace cu Dumnezeu. Termenul ne indică suferinţă, răscumpărarea unei vine, a plăti o greşeală, în cazul acesta este vorba de umanitatea întreagă, pentru păcatele omenirii. Există o nevoie necesară pentru ispăşirea păcatelor, datorită gravităţii păcatului, universalităţii păcatului şi incapacitatea omului de e rezolva această stare care îl desparte de Dumnezeu. Atunci când face referire la universalitatea păcatului avem texte care ne arată în mod clar acest lucru. „Nu este om care să nu păcătuiască” (2 Împăraţi 8:46), „Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar” (Psalmul 14:3), iar Isus Cristos afirmă „Nimeni nu este bun decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10:18), la fel  face apostolul Pavel afirmă mai târziu „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Textele care pot fi citata sunt mult mai multe. Gravitatea  păcatului este şi ea evidentă prin reacţia lui Dumnezeu, în momentul în care Adam şi Eva au păcătuit, a urmat blestemul şi despărţirea omului de Dumnezeu. „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea” (Habacuc 1:13). Păcatul a despărţit pe om de Dumnezeu la propriu, aspect afirmat de prorocii (Isaia 59:2; Proverbe 15:29). Isus Cristos face referire la Hula împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă (Marcu 3:29), iar despre Iuda vânzătorul afirmă faptul că „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut” (Marcu 14:21). Înainte ca oamenii să fie mântuiţi ei au avut o poziţie de ne-invidiat faţă de Dumnezeu  fiind „străini, vrăjmaşi prin gândurile şi faptele lor rele” (Coloseni 1:21). Pentru oamenii care nu se pocăiesc nu rămâne decât pedeapsa şi mânia lui Dumnezeu „o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi” (Evrei 10:27). Omul nu are capacitatea de a rezolva această problemă spirituală şi nu o poate soluţiona. Modalitatea de rezolvare este doar în puterea lui Dumnezeu şi a realizat acest lucru prin moartea Fiului pe Cruce ca o ispăşire a păcatelor umanităţii. De asemenea omul nu are posibilitatea să-şi ascundă păcatul faţă de Dumnezeu, Numeri 32:23  „Dar dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului, şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge” şi nu are puterea să-şi curăţească păcatele de unul singur (Proverbe 20:9). Prin faptele Legii omul nu are cum să stea curat în faţa lui Dumnezeu şi să fie justificat Romani 3:20, Galateni 2:16  „Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”. Chiar şi prin jertfele evreilor din Vechiul Testament, aduse pentru păcate, credinciosul era ierta în contul Jertfei lui Cristos care urma să vină. Prin faptul că Isus Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ să mântuie pe om, ne arată gravitatea păcatului. Ispăşirea în Vechiul Testament[15]. În relaţia dintre poporul evreu şi Dumnezeu, în cadrul Legământului mozaic făcut la muntele Sinai, ne indică aspecte importante cu privire la iertarea păcatului. Omul nu avea o cale de reabilitare cu privire la păcatul personal sau colectiv, dar Dumnezeu este acela care oferă mijlocul  respectiv, în termeni lui Dumnezeu şi nu a omului. Iertare se obţinea prin jertfe, dar Dumnezeu aminteşte despre „ sângele ispăşitor”. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre” (Levitic 17:11). Acesta este calea hotărâtă de Dumnezeu, care ne indică termenii şi adevărurile cu privire la ispăşire. Obiectul ispăşirii, victima trebuia să fie fără pată, fapt care ne indică desăvârşirea, iar mielul sau iedul au un preţ pentru că ispăşirea nu este ieftină, iar păcatul nu poate fi privit în mod superficial. Acest aspect este scos în evidenţă prin ritualul de jertfă şi sângele ca parte a ritualului. Există şi căi extreme, sau alte moduri prin care este privită ispăşirea. Moise îi cere lui Dumnezeu să îl şteargă din cartea în care este scris pentru ca poporul să fie iertat. (Exod 32:30-32).  De asemenea şi Fineas a făcut ispăşire pentru că a omorât mai mulţi oameni care au păcătuit (Numeri 25:6-8,13). Reiese în mod clară faptul că moartea este plata pentru păcat Ezechiel 18:20  „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, şi răutatea celui rău va fi peste el”, dar Dumnezeu a permis până la Jertfa de pe Calvar moartea unui animal ca substituire, aspect reliefat şi de Pavel „Fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9:22). Ispăşirea în Noul Testament ne arată că jertfele din Vechiul Testament, nu a înlăturat în mod efectiv păcatele, iar păcatele din Vechiul Legământ, se rezolvă numai prin moartea lui Isus Cristos. Evrei 9:15  „Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită”. Crucea lui Cristos are un loc central în Biblie, iar toate aspectele, sau învăţăturile despre ispăşire ne conduc la Crucea lui Cristos. Prin Ispăşirea, 1. Dumnezeu îşi arată Dragostea faţă de oameni „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…” (Ioan 3:16). În relaţia cu omul dintre atributele comunicabile ale lui Dumnezeu dragostea iese cel mai mult în evidenţă. Prin actul Jertfei lui Isus Cristos,  se vede atât dragostea Fiului cât şi a Tatălui faţă de umanitatea căzută în păcat. Moartea lui Isus Cristos nu a fost un accident, ci îşi are o origine divină, iar Cristos nu a fost o victimă moartea Lui fiind una voluntară. Fiul lui Dumnezeu trebuia să sufere (Marcu 8:31…etc), iar Fiul acceptă voia Tatălui  vezi rugăciune din grădina Gestimane (Matei 26:42). Acest lucru s-a făcut prin Harul lui Dumnezeu.  Evrei 2:9  „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi”. Aceste aspecte sunt prezente în Noul Testament[16] atunci când se analizează procedeul şi maniera prin care s-a făcut ispăşirea păcatelor. 2. În Scriptură ne este prezentat Aspectul  de jertfă a morţii pentru păcat. Au fost sunt şi există oameni răi, duşmani l-a care în mod paradoxal Cristos nu s-a putut împotrivii, pentru că El a venit în mod special să moară pentru noi. El „a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre” (Romani 4:25). De asemenea Sângele Lui a făcut curăţirea păcatelor, a purtat păcatele noastre  în Trupul său pe lemn,  şi este Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:2). Aspectul ispăşiri nu poate fi înţeles decât prin credinţă la picioarele Crucii lui Cristos, care a rezolvat păcatele umanităţii. Un aspect al Jertfei lui Cristos îl găsim în ritualul Cinei Domnului Isus, legat de Jertfa de pe Cruce. 1 Corinteni 11:24  „Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frînt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 1 Corinteni 11:25  „Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.” În alte pasaje din Scriptură  referinţa este la modul concret 1 Corinteni 5:7: „Căci Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit„. Petru ne vorbeşte despre Mielul fără cusur, iar Ioan afirmă „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Scriitorii Noului Testament au folosit terminologia jertfelor din Vechiul Testament pentru a se înţelege Jertfa lui Cristos care era o împlinire a lor, şi ce a realizat Cristos pentru oameni. 3. Jertfa lui Cristos a avut şi un caracter Reprezentativ, aspect pe care o mare majoritate a teologilor nu îl acceptă, dar termenul de „a reprezenta” poate să aibă semantici diferite. Acest aspect poate să fie adevărat fiindcă „El a fost reprezentantul nostru când a atârnat pe cruce”, iar în alte pasaje se afirmă acest lucru 2 Corinteni 5:14: „Dacă unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit„. La fel Cristos este „mijlocitorul nostru la Tatăl” (1 Ioan 2:1). Tema cărţii Evrei este Isus Cristos, Marele Preot, care mijloceşte şi îi reprezintă pe oameni, iar ideea de reprezentare, poate nu este cel mai potrivit cuvânt, este accentuată în Epistola către Evrei. 4. La fel şi termenul de Substituţie este prezent în Scriptură, cuvânt la care unii dintre teologii moderni au o reacţie negativă, dar această învăţătură există din abundenţă în Nou Testament. Faptul  că Isus Cristos a murit în locul nostru indică tocmai ideea de substituire. Numeroase pasaje ne spun despre  Cristos ca Robul care sufere (Marcu 10:45). Isaia 53 este cel mai relevant „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:5 ……). În Grădina Ghestimane când Isus s-a rugat a fost într-o stare care precede moartea,  nelinişte puternică,  zbucium, agonie. „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ”. (Luca 22:44). Dumnezeu l-a făcut păcat pentru noi şi strigătul lui Isus de pe Cruce indică tocmai acest lucru. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M- ai părăsit?” (Marcu 15:34). Şi alte pasaje din Scriptură ne indică ideea se substituire, ele fiind numeroase. Isus Cristos „ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi” (Galateni 3:13), şi a luat blestemul Legii asupra Lui. Acest aspect[17] este prezentat şi în cartea Romani care ne prezintă modul în care suntem iertaţi de păcate şi justifică pe cei credincioşi. Ispăşirea nu înseamnă a trece cu vederea păcatul ci ne arată că justiţia şi dreptatea lui Dumnezeu au fost satisfăcute, prin Moartea lui Isus Cristos care a plătit pentru păcatele noastre. Şi textele din Evrei 9:28, 1Petru 2:24,  ne vorbesc despre purtarea păcatului nostru de către Cristos şi  cum a fost pedepsit pentru noi. Şi în 1 Timotei 2:6 „S-a dat pe Sine Însuşi ca „preţ de răscumpărare pentru toţi”, termenul antilytron  este tradus ca „preţ de răscumpărare” sau „înlocuitor de răscumpărare”. În aceste condiţii ne este imposibil să nu ţinem cont de ideea de substituţie. Caiafa prinde şi el ideea, chiar dacă într-o altă percepţie. „Este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod şi să nu piară tot neamul” (Ioan 11:50), iar Ioan extinde ideea mai departe. 5. Există şi alte aspecte ale ispăşirii  în Noul Testament, dar este vorba mai mult de o clasificare a adevărurilor din Scriptură cu privire la subiectul respectiv, şi nu înseamnă că sunt mai puţin importante. Apostolul Pavel vede în realitatea Crucii o cale de eliberare de sub jugul păcatului, şi de salvare de mânia lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi prin Sângele lui Cristos. A privi Legea dată de Dumnezeu ca ceva mântuitor este o tragedie fiindcă omul nu este capabil să îndeplinească poruncile lui Dumnezeu, de aceea a trebuit să vină şi să moară Cristos pe cruce, este necesar Harul lui Dumnezeu, Legea  fiind cea care arată omului păcatul. Galateni 3:13  „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn”. Pavel vede în Isus Cristos un salvator şi mântuitor.  Efectele pozitive ale izbăvirii sunt „răscumpărarea, împăcarea, justificarea, adoptarea şi jertfa”, care sunt concepte majore în creştinism. În cartea Evrei, Cristos este prezentat ca Mare Preot, şi se face comparaţie între jertfele din Vechiul Testament şi preoţii din familia lui Aron, inclusiv Marele Preot, prin care se arată superioritatea Jertfei lui Cristos şi superioritatea funcţiei de Mare Preot sus în cer. Ioan ne spune despre obiectivul şi ţelul lui Dumnezeu prin Cristos, care prin Cruce, un obiect al umilinţei supreme a făcut o lucrare măreaţă mântuitoare. Locul pe care îl ocupă Jertfa lui Cristos pentru înlăturarea păcatului este deosebit de important. El deschide omului cale spre o viaţă nouă care duce la mântuire.

4). TEORII DESPRE  ISPĂŞIRE  [18], sau puncte de vedere diferite, care sunt faţete ale aceluiaşi  eveniment unele false, iar altele adevărate. Motivele sunt de ordin confesional şi diferite perspective cu privitoare la Vechiul Testament cât şi la Noul Testament, fără să se ajungă la o înţelegere singulară a conceptului de ispăşire. Ispăşirea trebuie să fie înţeleasă din perspectiva poporului evreu şi a sistemului sacrifical al jertfelor din Vechiul Testament şi din perspectiva lui Dumnezeu în Noul Legământ împlinit prin Cristos. Deşi se foloseşte termenul de „teorie”, evenimentul are un corespondent în adevăr. 1. Teoria Substituţiei Penale, vede Ispăşirea lui Cristos ca şi o Jertfă substitutivă şi înlocuitoare, care a satisfăcut cerinţele lui Dumnezeu cu privire la păcat. Sacrificiul lui Isus Cristos,  a realizat plata pentru păcatul omului, a oferit iertarea, neprihănire şi a împăcat omul cu Dumnezeu. Această perspectivă este cea mai aproape de adevărul din Scriptură, condiţia fiind ca omul să creadă în Jertfa lui Isus. Romani 1:17  „deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” 2. Teoria Guvernamentală, interpretează Ispăşirea[19] ca şi o demonstraţie ca şi o părere înaltă a lui Dumnezeu despre Legea Sa şi atitudinea faţă de păcat. În primul rând Dumnezeu nu ne datorează nimic, iar în al doilea rând Ispăşirea lui Cristos,  din această perspectivă nu a fost făcută din dragoste pentru omenire ci Cristos a făcut acest lucru pentru Dumnezeu şi Legile Sale, concepţie care este greşită. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16). 2. Teoria Recapitulării, susţine că Ispăşirea lui Cristos, a  răsturnat mersul omenirii de la revoltă faţă de Dumnezeu, la ascultare. Acest lucru este doar parţial adevărat pentru că nu toţi oamenii au devenit creştini. Teoria mai susţine că Isus a „retrăit” toate stadiile de vieţii umane şi a inversat cale neascultării făcută de Adam. Acest punct de vedere nu are suport biblic. 3.Teoria Comercială, percepe Ispăşirea lui Isus Cristos, ca ceva ce aduce glorie şi onoare lui Dumnezeu, care a oferit o răsplată lui Isus pentru Ispăşire, dar Cristos nu a avut nevoie de ea  şi a dat-o omului. Teoria „neagă  starea spirituală reală a păcătoșilor neregenerați” şi necesitatea unei făpturi noi realizată doar în Cristos Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. (2 Corinteni 5:17). În mod implicit se neagă şi relaţiile dintre Persoanele care compun Trinitatea. 4. Teoria Mistică, vede în Ispăşirea lui Isus Cristos  o victorie pentru propria  Sa natură păcătoasă prin puterea Duhului Sfânt. Această victorie şi cunoaştere prin „gândirea mistică” se va răsfrânge şi asupra gânditorilor şi îi va influenţa şi va trezi „conștiința dumnezeiască” Scriptura afirmă în mod clar că Isus a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp, fără păcat. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15). Nimic nu este mistic aici. 5. Teoria Dramatică este perspectiva asupra Ispăşirii care vede un conflict divin între bine şi rău, în care Cristos câştigă, eliberează omul de sub robia lui Satana şi oferă omului un mijloc de eliberare din lumea răului. Teoria este prea simplistă şi lasă multe aspecte importante ne-elucidate. 6. Răscumpărare de la Satan,  percepe Ispăşirea ca şi o răscumpărare plătită lui Satana. Condiţia omului este de rob al Satanei, iar Ispăşiea lui Cristos este preţul plătit. Teoria nu are suport biblic  nici mulţi susţinători în Istoria Creştinismului pentru că nu este biblică fiindcă Dumnezeu cere o plată pentru păcat şi nu Satana. De asemenea se ignoră dreptatea şi justiţia lui Dumnezeu cum este prezentată în Biblie. În plus îi conferă o poziţie lui Satana mai înaltă decât se cuvine şi nu avem un suport în Scriptură care să afirme că datorăm ceva Diavolului, ci Dumnezeu cere o plată pentru păcat. Romani 5:10  „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când Suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui”. 6. Teoria Exemplului  perspectivă care spune că moartea lui Isus a fost doar un exemplu de credinţă, ca inspiraţie ca omul să asculte de Dumnezeu. Ea neagă dreptatea lui Dumnezeu care cere o plată pentru păcat, în plus neagă şi faptul că Jertfa lui Isus Cristos pe Cruce a fost fără pată.  Este adevărat că Persoana lui Isus a fost un exemplu pentru noi, dar numai acest lucru rezolvă problema sub aspect mântuitor. 7. Teoria Influenței Morale este credinţa că Ispăşirea este o demonstraţie a dragostei divine pentru ca inima omului să se  înduioșeze și să se pocăiască. Omul este doar bolnav spiritual şi acceptă iertarea când vede dragostea lui Dumnezeu, şi semnificaţia morţii lui Isus Cristos este de a ne arăta dragostea lui Dumnezeu. Teoria nu este biblică pentru că noi suntem morţi în greşeli şi păcate (Efeseni 2:1), neagă faptul că Dumnezeu cere plata păcatului şi nici pe departe nu încearcă să ne înduioşeze. „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; (Faptele apostolilor 17:30)

5). CRISTOLOGIE – despre Isus Cristos [20]. El este o Persoană care face parte din Trinitate (Ioan 1:1), fiind egal cu Dumnezeu Tatăl şi cu Dumnezeu Duhul Sfânt din veşnicie egali în esenţa Lor (Ioan 1:1). A intra în lume prin naştere din fecioară fiind pe deplin Dumnezeu şi om în acelaşi timp (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5), cele două naturi, divinitate şi om fiind absolut necesare într-o singură Persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). A fost ispitit de Satana dar a fost imposibil să păcătuiască (Evrei 4:15; Iacov 1:13).  Întruparea a fost necesară pentru a avea calitatea de Mântuitor, ca Dumnezeu divin, nu putea să moară,, iar moartea unui simplu om nu avea valoare. Astfel ca om Cristos a putut să moară iar ca Dumnezeu moartea lui, Ispăşirea a avut un caracter universal şi infinit. Isus Cristos a murit pentru păcatele oamenilor (1Ioan 1:2), moartea a fot ceva real cu rol de Ispăşire a păcatelor  (Ioan 19:30). De asemenea ea a fost în planul lui Dumnezeu Fapte 2:23). „Moartea lui este răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18) şi înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Cristos a Înviat a treia zi din morţi (Luca 24:39), validând sacrificiul pentru păcat, fiind şi o nădejde a credinciosului. Învierea a fost un act al Trinităţii. Fapte 2:24  „Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea” 1 Pet 3:18, Ioan 2:19). Învierea reprezintă „cele dintâi roade ale învierii credincioşilor” (1 Cor. 15:23), ea dă valoare predicării Evangheliei, credinţei şi a mântuirii (1 Cor. 15:14-17). După Înviere Isus s-a arăta ucenicilor şi altor credincioşi, apoi s-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui cu autoritate şi putere ca  Mare Preot  (Evrei 4:14-16), Avocat (1 Ioan 2:2), si Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină în viitor, parousia „a doua venire” şi să-şi ia Biserica sus în cer stabilind Împărăţia Cerurilor (Apoc. 19:11).

PROFEŢII MESIANICE ÎMPLINITE ÎN ISUS HRISTOS[21]. Au fost multe profeţii despre Naşterea, viaţa  Moartea şi Învierea lui Isus Cristos din care selectăm cele mai importante cu privire la Moartea şi Învierea lui Isus.  Prima o găsim în cartea Geneza. „Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui Geneza 3:15, El este Uns şi Veşnic, Psalm 45:6,7;102:25-27, este Numit Fiul lui Dumnezeu Psalm 2:7,  va fi respins de ai Săi, de evrei Isaia 53:3, va fi Profetul Deut.18:15,  este Preot după rânduiala lui Melhisedec Psalm 110:4, nu este crezut Isaia 53:1, va fi vândut pe treizeci de arginţi Zaharia 11:12, va fi acuzat de martori mincinoşi Psalm 35:11, este tăcut în faţa acuzaţiilor Isaia 53:7,  va fi scuipat şi bătut Isaia 50:6,  este urât fără temei Psalm 35:19, Moare în locul…pedepsit în locul… nostru Isaia 53:5, va fi Răstignit împreună cu răufăcători Isaia 53:12,  îi vor fi străpunse mâinile şi picioarele Zaharia 12:10; Psalm 22:1,7,8,16,18,  Este chinuit de sete Psalm 22:15,  va fi dispreţuit / hulit şi batjocorit Psalm 22:7,8, îi este dat vin/oţet să bea Psalm 69:21, va fi ocărât Psalm 69:9,  Se roagă pentru duşmani Psalm 109:4, este părăsit de Dumnezeu Psalm 22:1, nu va avea nici un os sfărâmat / zdrobit Psalm 34:20, va fi străpuns în coastă Zaharia 12:10, este înmormântat în mormântul unor bogaţi Isaia 53:9, Înviază dintre morţi Psalm 16:10, 49:15, Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu Psalm 68:18”. Toate aceste  prorocii au o corespondenţă reală în viaţa lui Isus Cristos, şi pot fi verificate prin citate biblice din Noul Testament.

NUMELE ŞI TITLURILE LUI ISUS CRISTOS.[22] Aşa cum Dumnezeu s-a descoperit şi prin Numele Său tot aşa a făcu  şi Isus Cristos  prin numele şi titlurile Sale, prin care El îşi arată caracterul şi natura Sa. Cei care au cercetat Scriptura au descoperit între 200 şi 700 de nume sau titluri ale lui Isus Cristos. Dintre ele vom selecta câteva care se referă la subiectul de faţă. „Isus  [23], Matei 4:3  Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pîini.” Fiul Omului,  Matei 9:6  Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te” a zis El slăbănogului „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.” Hristosul,   Matei 16:20  Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. Profetul, Preot,   Evrei 5:10  căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” ROBUL  Matei 12:18  „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. Yehve, DOMNUL  care mântuiește”, Matei 24:42  Vegheaţi, deci, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru, Unsul, – Psalmi 2:7  „Eu voi vesti Hotărârea Lui” -zice Unsul -„Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut, Leul  Apocalipsa 5:5  Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.  Isus este numit Dumnezeu in câteva pasaje din Biblie. Luate împreuna, viata Sa fără păcat, minunile si învierea Sa din morţi dovedesc şi confirmă pretenţia Lui de a fi Dumnezeu (Ioan 20:28).  Mesia – Mult asteptatul, “Unsul” care va elibera pe Israel. Isus a venit sa izbaveasca omenirea de pacat si moarte (Ioan 4:25-26), Mântuitor  Fapte 5:31  Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Isus este persoana care mântuieşte omenirea de veşnicia in iad, Răscumpărător “Unul care elibereaza sau izbaveste pe cineva din necaz, pericol, robie, de obicei platind un anumit pret”  În Noul Testament Isus este văzut ca Răscumpărătorul final care Si-a dat viata ca preţ de răscumpărare (Marcu 10:45; Tit 2:1). Mijlocitor .Pentru ca Isus este Dumnezeu adevărat, El îl poate reprezenta pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Fiindcă este om adevărat, El îl poate reprezenta pe om înaintea lui Dumnezeu şi împăcarea este posibila (1 Timotei 2:5). Cuvânt , acest titlu a fost folosit de apostolul Ioan pentru a descrie misiunea lui Isus. Titlul afirma Divinitatea lui Isus si dumnezeirea Sa veşnica si absoluta  Ioan 1:14  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Alfa si Omega – Aceste doua caracteristici erau prima si ultima litera din alfabetul grecesc. Acest titlu descriptiv exprima natura veşnica a lui Dumnezeu – începutul si sfârşitul (Apocalipsa  22:13).  Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Mai există şi alte nume şi titluri[24] ale lui sus Cristos, ca Cel Sfânt (Fapte 3.14, Psalmul 16.10), prin natura Sa divină, cât şi umană, El fiind un izvor al sfinţeniei pentru credincioşi, aspect realizat prin Moartea Lui.  Se mai numeşte şi Fiul lui Dumnezeu: (Luca 1.35, Ioan 1.49), Isus este „singurul născut din Tatăl” (Ioan 1.14), Cuvântul lui Dumnezeu, (Apocalipsa 19.12-13), prin care se arată tainicul Persoanei Sale divine.(Ioan 1:1 1 Ioan 5.7-8). Cuvântul, ne indică faptul că face parte din Trinitate şi prin El au fost create toate lucrurile. Cuvântul vieții (1 Ioan 1:1), prin care omul are viaţă veşnică prin El. Alfa și Omega (Apocalipsa 1.8, 22.13) prin care Isus Cristos se decalară începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor, fiind Dumnezeu adevărat, şi ne indică poziţia Sa din Trinitate, cu un caracter etern. Eu sunt (Ioan 8.58,  Exodul 3.14), prin care se identifică cu Tatăl, Iehova din Vechiul Testament. Dumnezeul adevărat (1 Ioan 5.20) prin care Isus îşi declară divinitatea, şi ne indică un Dumnezeu Trinitar, Izbăvitor (Romani 11.26), din robia păcatului, Mare Preot, (Evrei 2.17), în contras cu Marele preot din Vechiul Testament, Jertfa Sa fiind eternă.  Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1.29), prin care şi-a arătat supunerea faţă de voia Tatălui şi  disponibilitatea de a muri pentru noi prin suferinţă, Jertfa Lui fiind fără cusur. Învierea și Viața, (Ioan 11.25), credincioşii fiind întrupaţi în El, păcatul este îngropat cu El şi suntem înviaţi tot prin Învierea Lui. Calea, adevărul, Viața (Ioan 14.6), Isus fiind singura posibilitate prin care omul se poate împăca cu Dumnezeu, şi să aibă viaţă veşnică în sens temporal cât şi atemporal. Isus este şi Judecător (Fapte 10.42, 2 Timotei 4.8)”, fiindcă Dumnezeu a delegat judecata finală Fiului Său pentru a judeca lumea uni să primească binecuvântări veşnice sau pedeapsă eternă „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii”. (Matei 25:34),  şi „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! „ (Matei 25:41).

6). ISUS MIELUL LUI DUMNEZEU [25]. Ioan 1:29  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Dintre titlurile enumerate anterior, Domnul Isus este prezentat ca şi Mielul lui Dumnezeu, care face Ispăşirea păcatelor lumii întregi. Titlu de Isus Mielul lui Dumnezeu ne arată sacrificiul suprem al lui Isus pentru păcatele umanităţii, iar pentru a fi înţeles, trebuie să ne reamintim  profeţiile cu privire la venirea lui Cristos ca şi „ jertfă pentru păcat” (Isaia 53:10), şi faptul că întregul ritual al jertfelor aduse pentru păcat adus de evrei, a pregătit terenul pentru înţelegerea şi venirea lui Isus Cristos ca Jertfă şi Sacrificiu pentru păcat, oferit de Dumnezeu pentru a răscumpăra poporul Său (Romani 8:3, Evrei:10). Evreii sacrificau miei cu ocazia sărbătoriri Paştelui. Sărbătoarea  amintea de sacrificarea mielului de Paşti şi stropirea tocurilor uşilor cu sânge (în afară de prag,  Exod 12:11-13), care acum ne arată o imagine a lucrării de Ispăşire pe care Cristos a realizat-o pe Cruce. Cei care sunt al lui Cristos sunt acoperiţi de Sângele Lui, şi sunt protejaţi sub aspect spiritual de moarte. La poporul evreu exista şi un alt ritual era sacrificiu zilnic al unui miel pentru păcatele poporului (Exod 29:38-42), care în final arăta tot spre Ispăşirea făcută de Cristos. Isus a murit pe Cruce în perioada care a corespuns cu sacrificiul de seară adus în Templu. Poporul evreu era familiarizat cu sacrificiile pentru păcat, iar Isaia şi Ieremia le-au prorocit dinainte despre Cel care va veni şi va fi adus „ca un miel dus la tăiere” (Ieremia 11:19; Isaia 53:7) şi care a aduce răscumpărarea poporului Israel, acesta fiind Isus Cristos, dar în fapt s-a realizat Ispăşirea pentru întreaga lume. Din Noul Testament ştim că  plata pentru păcat este moartea  (Romani 6:23) şi că el ne desparte de Dumnezeu, singura speranţă este în Ispăşirea de pe Cruce realizată de Cristos, prin care cei care cred în El se pot împăca cu Dumnezeu. Acesta este Vestea Bună a Evangheliei care trebuie dusă tuturor oamenilor fiind o poruncă (Matei 28:18-20), iar Petru defineşte clar Ispăşirea făcută de Isus Cristos. „căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu” (1 Petru 1:18-21). Pentru a realiza Ispăşirea Isus  trebuia să aibă calitatea de Rob care sufere[26]. Acest aspect este prorocit de Isaia, robul lui Dumnezeu are un rol important pentru că va vesti lumii adevărul şi dreptatea în care sunt prinse toate popoarele, evreii şi neamurile care vor da slavă lui Dumnezeu ( Isaia 55: 1-6). Cel mai bine  Robul care sufere este descris în Isaia capitolul 53, în care se arată atât suferinţa dar se vesteşte şi biruinţa. Acest mesaj a influenţat poporul evreu. Noţiunea de Rob[27] care sufere din Isaia  este ce mai mare profeţie din „Tanah (Scripturile evreiești, Vechiul Testament) privind venirea lui Mesia al evreilor se găsește în capitolul 53 al profetului Isaia”. Profeţia a fost înţeleasă ca şi Răscumpărătorul care va veni  în Sion, iar  exemplu iudaismul tradiţional are diferite perspective asupra identităţii Robului. În Talmudul babilonian se  afirmă : „Mesia, care este numele Lui? Rabinii spun Învățatul lepros, și se spune «totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit…»” (Sanhedrin 98b). La fel se întâmplă şi în alte scrieri ca Midraș Rut Raba care spune : „O altă explicație (a versetului din Rut 2.14), El vorbește de Împăratul Mesia, «Vino aici», apropie-Te de tron, «și mănâncă pâine», care este pâinea Împărăției, «și înmoaie-Ţi bucata în oțet», aceasta referindu-se la pedepsele Sale, după cum este spus, «Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”. Targum Jonathan este mai aproape de adevăr: „Iată Robul Meu Mesia va propăși; va fi înălțat, Se va ridica, și va fi extrem de puternic”. O altă sursă Zoharul spune că El a fost rănit pentru fărădelegile noastre» etc. … În Grădina Eden există un palat numit Palatul fiilor bolilor, în acest palat intră Mesia și convoacă toate bolile, toate durerile şi toate pedepsele Israelului, ele toate vin și se așează asupra Lui. Și dacă nu le-ar fi ușurat astfel de deasupra Israelului, luându-le asupra Sa, nu ar fi existat niciun om care să poată purta pedepsele Israelului pentru încălcările Legii, şi aceasta este ceea ce e scris: „Într-adevăr, El a luat asupra Lui bolile noastre.” Rabinul Moise Maimonide (RaMBaM) afirmă  cum sau „Care este modul în care va apărea Mesia… se va ridica unul despre care nimeni nu a știut mai dinainte și semnele și minunile pe care vor vedea că le face vor fi dovezi ale originii Sale adevărate; pentru că Cel Atotputernic[28], acolo unde ne spune părerea Lui cu privire la această chestiune, zice: «Iată că un om al cărui nume este Odrasla va odrăsli din locul lui…» (Zaharia 6.12) Și Isaia vorbește în mod similar despre timpul în care va apărea: fără tată sau mamă sau familie cunoscută, a venit ca un lăstar înaintea Lui, ca o rădăcină care iese dintr-un pământ uscat etc. … în cuvintele lui Isaia, când descrie felul în care împărații Îl vor asculta. În fața Lui împărații își vor închide gura; pentru că vor vedea ce nu li se mai istorisise și vor auzi ce nu mai auziseră.” Din păcate Rabinii moderni din iudaism văd în persoana Robului care sufere întreg poporul Israel, pe Isaia însuşi, sau de unul dintre profeţii iudei. Dar Isaia ne vorbeşte despre Mesia aşa cum au înţeles şi rabinii de mai demult. Acest lucru este confirmat de sursa internă din Isaia 53. „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”. (Isaia 53:2) De asemenea deşi dinastia lui David va fi tăiată, din „butuc”, rămăşiţă, va răsări un lăstar nou care va fi Mesia cel promis. El a făcut o Ispăşire irevocabilă, absolută şi categorică. Textul ne vorbeşte despre o Persoană, nu mai multe care „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4). El va fi zdrobit prin suferinţă, va muri şi va învia „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lu”i. (Isaia 53:10) Corespunzător cu afirmaţiile apostolilor iudei „Isus a murit pentru păcatele noastre, a înviat, s-a înălțat la dreapta Tatălui și acum slujește ca Marele Nostru Preot care ne curăță de păcat (Evrei 2.17, 8.1). Isus, Mesia al evreilor, este Cel pe care L-a prevestit Isaia”. Rabinul Moshe Kohen Ibn Crispin afirmă nu este de acord cu alţi rabini şi spune. „Această profeție a fost rostită de Isaia, la poruncă divină, cu scopul de a ne face cunoscut ceva despre natura viitorului Mesia, care va veni să elibereze Israelul, și despre viața Lui, la discreție, din ziua în care va veni, până la apariția Lui ca salvator, pentru ca, dacă se va ridica cineva pretinzând că este Mesia, să putem cugeta și căuta să vedem dacă observăm în el vreo asemănare cu trăsăturile descrise aici; dacă există vreo astfel se trăsătură, atunci putem crede că El este Mesia, neprihănirea noastră; dar dacă nu, nu putem crede acest lucru.” Referinţele interne ale textului sunt clare. Isaia 53:11  „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. Din păcate există un atunci şi un acum, credinţă şi necredinţă” Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1)

7). ISUS CRISTOS MARE PREOT. [29] Evrei 4:15-16, 5:1-14. Cele patru evanghelii de descriu viaţa şi lucrarea pe care Isus Cristos a făcut-o aici pe pământ. Cartea Evrei ne descrie lucrarea pe care Isus Cristos în face în cer. Isus Cristos în cer îndeplineşte trei mari funcţii ca Mare Preot, Rege şi Mijlocitor. În secţiunea de faţă vom privi pe Isus Cristos ca Mare Preot. Fiind sinceri cu noi înşine nu pute trăi o viaţă de credinţă prin forţe proprii ci dor împreună cu Cristos. Ştim că prin Întrupate Isus Cristos a fost om ca şi noi şi a fost ispitit de Satana. Presiunea ispitei a fost pe măsură, deci mai mare, dar Isus a făcut afirmaţia că „……..El n-are nimic în Mine”,   Ioan 14:30,  nu a cedat în faţa ispitei „ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. În schimb nu acelaşi lucru se poate spune şi despre noi, în care Satana mai are multe lucruri. Tocmai prin faptul că Isus nu a păcătuit  este necesar să ne apropiem de Domnul  având curaj şi fără de frică, de Tronul Harului, cu reverenţă respect şi închinare. Tronul Harului[30] a fost unul de judecată, iar acum este de îndurare de care avem nevoie fiecare dintre noi. Avem nevoie de Harul lui pentru că suntem nevrednici Tit 3:5: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,” Isus Cristos este Mare Preot, în acelaşi timp Capul Bisericii, dar şi Păstorul meu, aşa cum a afirmat şi David. Preoţia lui Cristos este superioară preoţiei leviţilor, aspect pe care poporul evreu îl cunoştea bine. Cristos are o slujbă întreită cuprinzând profet, preot şi rege în viitor. Aşa cum fiecare evreu trebuia să fie preot în casa lui tot aşa fiecare creştin trebuie să aibă acelaşi rol. Lauda şi rugăciunea este o parte din lucrarea unui preot, una ţine de ritual, cealaltă de latura emoţională, iar în faţa Lui trebuie să vii cu sinceritate. Numai aşa vom primi Harulu Lui pe care Cristos ni le poate oferii în calitate de Mare preot. În Evrei 5:1 ne este dată definiţia de Mare Preot, care trebuie să fie dintre oameni ca reprezentant înaintea lui Dumnezeu şi să fie acceptat de Domnul. Această slujbă nimeni nu o poate lua de unul singur ci este chemat şi rânduit de Dumnezeu (Evrei 5:4). Diferenţa dintre profet şi preot, este că Preotul este reprezentantul oamenilor pe când Profetul este reprezentantul lui  Dumnezeu înaintea oamenilor. Acum Isus Cristos este singurul Preot care ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu. el mai îndeplineşte şi funcţia de  Mijlocitor, Avocat (Paraclet, 1 Ioan 2:1). Cristos este răbdător bun, indulgent cu creştinii fiindcă ştie că avem păcate şi din ignoranţă  (Lev 4:1-2),  sau din absenţa discernământului Prov 14:12 „ Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”(Isaia 53:6).  Isus Cristos înţelege problemele noastre pentru că a fost om, a fost ispitit, dar nu a cedat în faţa ispitei. „Aaron era atins de o neputinţă a lui, pe când Hristos este atins de neputinţa noastră”, de aceea El, când facem un păcat ne ajută prin puterea Sa să ieşim din starea respectivă. Păcatul trebuie să fie mărturisit la modul concret „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9). Contrastul dintre preoţia lui Aron şi a lui Cristos este evidentă. Aron trebuia să aducă un taur ca şi jertfă pentru păcatele sale când intra în Sfânta Sfintelor, şi abia apoi avea posibilitatea să reprezinte poporul înaintea lui Dumnezeu, iar în cazul lui Isus Cristos acest lucru nu mai este necesar, El fiind Jertfa fără păcat. Nimeni nu îşi ia singur cinstea de a fi Preot ci este chemat de Dumnezeu. Tot aşa este şi cu Isus Cristos care  „nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” dar şi mai mult El era în planul lui Dumnezeu „Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Cristos a fost Preot după rânduiala lui Melhisedec, care era „preot al Dumnezeului preaînalt”  Gen 14:19-20: „ Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. ²⁰ Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate..”. Melhisedec este antetipul lui Cristos,  a fost rege al Salemului, nu ştim de unde vine, ori începutul şi sfârşitul zilelor, fiindcă nu are linie genealogică, pe când Isus este Alfa şi Omega. Crucea lui Isus a început de fapt din momentul în care realitatea Crucii a devenit clară pentru misiunea Sa de Ispăşire şi iese în evidenţă latura umană a lui Isus în momentul în care se ruga în Grădina Ghestimane. Mai există momente când se vede latura umană,  a plâns, la mormântul lui Lazăr, pentru Ierusalim, şi înainte de  a fi prins a rostit cuvintele „Facă­se nu voia mea ci voia ta.” După aceste lucruri şi prin ele, Ispăşirea pe Cruce  Moartea şi Învierea „…… a fost făcut desăvârşit”, iar mântuirea  oferită oamenilor este veşnică. Aici  se ajunge în în situaţia în care a fost numit d Dumnezeu „Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” Aceste  aspecte nu sunt uşor de înţeles, iar cei la care le scrie Pavel sunt greoi la pricepere, aşa cum sunt mulţi dintre creştinii de astăzi. Uneori trebuie să se ia „ abecedarul” credinţei, priceperii şi vieţii creştine de la început, şi se reîncepe cu lapte, pentru a se ajunge la maturitate spirituală. Statutul de copil în credinţă, nu este de dorit, mai ales ca şi o stare îndelungată fiind o ofensă la adresa numelui de creştin sau copil al lui Dumnezeu.  Doar credincioşii maturi au capacitatea de a deosebii binele de rău în viaţa de credinţă, în momentul când se iau decizii sau se fac acţiuni, care în mod categoric sunt urmate de consecinţe bune sau rele în spaţiu spiritual.

8). RĂSTIGNIREA LUI ISUS [31]  Matei 27:45-56. Evenimentul  Răstignirii lui Isus Cristos a afectat întregul Univers, fără a se exagera ceastă afirmaţie. A fost o acţiune unică, ne-repetabilă şi nimeni nu este capabil de o asemenea Jertfă de ispăşire şi asemenea efecte în plan universal. Sus pe Cruce Domnul a făcut totul pentru mântuirea noastră, iar din acest punct de vedere  Jertfa este exhaustivă, completă în întregimea Ei,  nimic în plus şi nimic în minus. Şi astăzi sunt oameni care consideră pe Isus Cristos un impostor şi nimic nu face ca inimile necredincioşilor să vadă altceva. La Cruce aceea care trebuiau să recunoască identitatea lui Isus ca fiind Mesia, din contră îl batjocoresc cu excepţia de moment a tâlharului de pe cruce, care a beneficiat primul de mântuirea lui Cristos. În persoana tâlharului se vede un model de pocăinţă. (Luca 23: 39-43) În fapt şi fiind sinceri cu noi înşine toţi oamenii au nevoie de mântuire pentru că Pavel spune Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului personal faţă de Jerfa lui Isus Cristos şi a recunoaşte faptul că Jertfa este mijlocul de mântuite. Aşa a făcut şi tâlharul de pe cruce, apoi îi cere lui Cristos să-şi amintească de el când va ajunge în Împărăţia Sa, acesta fiind o dovadă de pocăinţă. Ne întoarcem la momentul[32] în care ostaşii l-au adus pe Isus să-l răstignească, Isus fiind obligat să-şi poarte Crucea de lemn, dar după o parte din drum a căzut, (loan 19:17),  iar soldaţii au obligat pe Simon din Cirena să o ducă mai departe, un privilegiu pe care nu suntem sigur că a fost înţeles de Simion. Femeile plângeau în uram lui Isus dar El le spune Luca 23:28  „Isus S-a întors spre ele şi a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine; ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri”. El a fost dezbrăcat de haina lui, „Iată ce spune Denney în această privinţă: „Singura viaţă perfectă care a fost trăită pe acest pământ a fost viaţa şi hainele pe care le-a purtat.” Acelui care nu a avut nici o avere, care nu a lăsat nimic decât pentru cămaşa fără cusătură. Aceasta era toată averea Lui”.  Locul răstignirii, „Golgota „craniu – în aramaică, Calvar- kranion în greacă”, nu a fost identificat ca şi loc precis până acum. Lui Isus i s-a oferit vin acru, amestecat cu fiere, care atenuează durerile, dar El a refuzat acest lucru. În momentul Răstignirii ucenicii nu erau prezenţi, Petru undeva pe aproape dar ştim că s-a lepădat, şi era prezent doar Ioan ucenicul preaiubit şi femeile. Nu avem o descriere a suferinţei lui Isus Cristos relatată de evanghelişti, dar o găsim relatată de Isaia cu 700 de ani înainte   „Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. (Isaia 53:3). Nu credem că soldaţii au fost conştienţi de ceea ce făceau, nu era prima răstignire efectuată, dar Isus se roagă pentru ei şi pentru mulţime „Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”… Soldaţii împlinesc o prorocie… Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. (Luca 23:34).  Pe Crucea lui Isus s-a scris ACESTA ESTE ISUS, REGELE IUDEILOR ,cu versiuni diferite în evanghelii, preoţii s-au împotrivit dar Pilat nu a fost de acord şi aşa a rămas scrisă în trei limbi de circulaţie în ebraică, latină şi greacă (loan 19:19-22). Şi aceia care treceau pe acolo îşi bătea joc de el „Tu, care distrugi templul şi îl zideşti Ia loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!”, acesta fiind un  limbaj al necredincioşilor.” E pertinent aici comentariul lui William Booth: „Ei au susţinut că ar fi crezut, dacă El s-ar fi coborât de pe cruce, în schimb, noi am crezut pentru că El a rămas pe cruce.” Preoţii spun un adevăr fără să realizeze adevărata menire a lui Isus Cristos „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!”. Liderii religioşi, tâlharii, mulţimea s-au unit împreună şi au hulit pe Dumnezeu. „De la ceasul al şaselea (adică amiază) până la ceasul al nouălea (ora 15) s-a făcut întuneric peste toată ţara Palestinei, dar şi în sufletul Său”.  În cele 3 ore de întuneric, se rezolva problema dintre Tată şi Fiu, aspect ascuns oamenilor. Isus strigă cu glas tare „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit” moment în care Dumnezeu şi-a retras dragostea faţă de Fiu li l-a pedepsit pentru păcatele întregii umanităţi. El nu a venit să fie mântuit ci să mântuiască. „Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul”, mai precis El şi-a încredinţa Duhul în mâinile Tatălui. Atunci perdeaua dinăuntru Templului s-a rupt  de sus în jos, fapt care indică că fiecare credincios are intrare directă şi liberă la Dumnezeu, situaţie diferită de cea a credincioşilor din Vechiul Testament. Au mai fost şi alte evenimente, „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat” şi s-au arătat în cetate. La fel sunt şi cele trei ore de întuneric, în care Dumnezeu  a ascuns acţiunile Sale de ochii oamenilor pentru că era ceva (o rezolvare) între Tată şi Fiu. De asemenea acolo era şi sutaşul care probabil conducea execuţia şi văzând evenimentele a exclamat „„Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Femeile îl plângeau pe Domnul Isus. Nici mulţimea nu rămâne indiferentă la moartea lui Isus  Luca 23:48  „Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors, bătându-se în piept”. Ucenicii s-au înspăimântat de Moartea lui Isus dar mai târziu s-au bucurat.  Ca să nu rămână Trupul lui Isus pe Cruce în timpul Sabatului, iudeii au cerut ca să fie zdrobite fluierele picioarelor, şi trupurile să fie luate de pe cruce. Când ostaşii ajung la Crucea lui Isus constată că El a Murit, iar un soldat roman îi străpunge coasta cu suliţa şi „a ieşit sânge şi apă”, împlinind prorocia din  Psalmul 34:20, de asemenea în escaton oamenii îl vor vedea. Apocalipsa 1:7  „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”. În viaţa de credinţă  Pavel afirmă un lucru esenţial  „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Urmează îngroparea lui Isus de către Iosiv din Arimateea, şi Nicodim cu acordul lui Pilat păzirea mormântului de către ostaşi la cerere liderilor religioşi evrei care se temeau  că va Învia eveniment care s-a şi întâmplat.

 9). ÎNVIEREA LUI ISUS[33] Matei 28: 1-15. 6  Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul. Primii creştini în vestirea Evangheliei au pus un mare accent pe Învierea Domnului Isus Cristos. În mitologie au existat  şi alte feluri de înviere, dar nici una nu se compară cu Învierea Domnului Isus Cristos. Creştinismul afirmă despre Isus Cristos ca a murit cu adevărat şi a biruit Moartea prin Înviere, care nu se aseamănă cu nimic dintre religiile păgâne şi diferă în mod radical. Ideea creştină despre înviere se deosebea de credinţa iudeilor şi a grecilor, de aceea au râs de Pavel în Atena (Fapte 17:32). Evreii credeau că  valoarea trupului nu avea să se piardă prin moarte şi la înviere vor avea acelaşi trup (Apocalipsa lui Baruh 1:2). Creştinii credeau că  după  moartea la înviere trupul avea să vie transformat şi diferit în lumea viitoare.  (1 Corinteni 15:42 şi mai departe). Învierea în Vechiul Testament, este un subiect[34] puţin abordat şi există puţine lucruri care spun despre înviere. Credincioşii din Vechiul Testament se gândeau în general prea puţin la viaţa viitoare, erau preocupaţi de lucruri de moment şi puţini dintre ei percepeau cu adevărat dimensiunea spirituală a vieţii dincolo de moarte. În unele cazuri ei foloseau termenul de înviere cu referinţă la renaşterea naţională a poporului evreu  (Ezechiel 37). O referinţă  clară despre înviere o găsim în cartea lui Daniel  12:2  „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică”. Sunt şi alte locuri în care se vorbeşte despre înviere în Psalmul 16:10…, 49:14…, în Isaia 26:19  „Să învie, deci, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.”. În general avem puţine date despre înviere, iar popoarele păgâne ca egiptenii şi babilonienii aveau o doctrină despere înviere, iar sincretismul religios a descurajat evreii să formuleze o învăţătură în sensul acesta. În perioada dintre cele două Testamente,  ideea despre înviere s-a conturat mai mult. În timpul Domnului Isus încă nu s-a ajuns la un consens despre înviere, saducheii nu credeau aşa ceva, dar poporul evreu accepta deja ideea de înviere aşa cum am menţionat mai sus. Învierea în Noul Testament, se concretizează prin Învierea lui Isus Cristos. Avem trei cazuri de înviere menţionate în Noul Testament, acestea fiind,  fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain şi învierea lui Lazăr. Pe de altă parte Pavel spune despre Domnul Isus că este „pârga”, Cel dintâi care a Înviat. 1 Corinteni 15:20  „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi”. Acest lucru ne arată pe Isus Cristos ca şi stăpân asupra morţii, el profeţind Învierea Sa, după Răstignire şi Moartea pe Cruce. (Marcu 8:31, 9:31, 10:34), etc.  Învierea fiind de o are importanţă pentru că implică adevărul spus de Isus  Cristos. În evanghelii se relatează Învierea lui Isus Cristos, mormântul gol şi arătările de după înviere. Speculaţiile de altă natură cad pentru că au existat martori la Înviere 1 Corinteni 15:3  „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 5  şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece”. Să nu uităm că predicare Evangheliei şi a Învierii lui Isus a avut repercusiuni asupra creştinilor, care au persecutaţi de către iudei şi romani în temniţe, sau alte forme iar  Ştefan, Iacov au fost executaţi, şi nimeni nu moare pentru o minciună. Iudeii ar fi făcut tot ce este posibil să găsească Trupul lui Isus, dar nu au reuşit pentru că a Înviat, acest fapt fiind o dovadă a Învierii.  De la câţiva martori a Învierii, s-a ajuns la 500 de persoane care susţin acest lucru. De asemenea trebuie să ţinem seama şi de transformarea credincioşilor, după evenimentul învierii, care înainte erau descurajaţi, ar apoi au fost gata să sufere închisoarea, să moară pentru Isus. Nici un om nu-şi asumă asemenea risc dacă nu este sigur pe ceva în cazul nostru pe evenimentul Învierii. Ei au fost gata să sufere persecuţia eklesială, naţională şi politică pentru Isus Cristos. Un alt aspect este închinarea în Biserica primară, au schimbat ziua de închinare în prima zi din săptămână, Duminica ţi celebrau Cina Domnului, ca o comemorare a morţii şi Învierii lui Isus Cristos, la fel ca şi Botezul care semnifică şi acest aspect Coloseni 2:12 „fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”. Astfel învierea[35] a dat semnificaţi a tot ceea ce făceau credincioşii. Teoria leşinului sau a halucinaţiilor, cad pentru că halucinaţii se manifestă sub formă individuală, (nu 500 de persoane) şi continuă, dar ele au încetat când Isus s-a înălţat la cer. De asemenea miracolul în plan fizic nu se poate înlocui cu  miracol în plan spiritual. De asemenea teologi moderni neagă realitatea Învierii fizice, dar schimbarea din inima ucenicilor îi contrazice. Oamenii l-au cunoscut pe Isus, au trăit experienţe amare şi bucurie, în plus primele Scrieri arată că Isus a  Murit a fost îngropat  şi a Înviat  a treia zi după Scriptură. O dificultate  este de ordin moral, fiindcă dacă Isus nu a Înviat Dumnezeu a clădit Biserica pe o minciună, ceva ce nu se poate concepe şi este împotriva naturii Sale. Mormântul gol este o realitate care nu se schimbă, deşii şi atunci deja au existat credincioşi care nu credeau în Înviere  (2 Timotei 2:17), dar ei sunt percepuţi ca şi oameni „care s-au abătut de la adevăr”. Învierea este un fapt real Ioan 2:22  „Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus”. Învierea credincioşilor, se datorează tocmai faptului că Isus  Înviat din morţi. Prin faptul că Isus a Înviat, credinţa şi poziţia credincioşilor este că că acest eveniment atrage după el şi învierea credincioşilor Ioan 11:25  „Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” El face referire la acest lucru şi în alte pasaje din Scriptură cu privire la învierea credincioşilor în escaton. (Ioan 6:39-40, 44, 54). La fel şi apostolii au predica despre învierea din morţi Faptele Apostolilor 4:2  „foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi”. Se fac şi alte referiri  de genul „ toţi mor în Adam tot aşa toţi vor învia în Cristos (1Corinteni 15:21……, 1Tesaloniceni 4:14). Şi Petru abordează problema învierii credincioşilor „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie (1Petru 1:3). Deci  învierea credincioşilor îşi are izvorul în Învierea lui Isus Cristos, pe care l-a Înviat Dumnezeu, Învierea fiind un act al Trinităţii.  Isus spune despre credincioşii care vor învia că „….. vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii (Luca 20:36). Învierea va fi un eveniment care se va aplica tuturor oamenilor dar pentru unii va fi binecuvântare, iar pentru alţii blestem veşnic „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29). De asemenea Scriptura ne vorbeşte despre  învierea trupului ca şi în cazul lui Isus Cristos Apocalipsa 20:13  „Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele……”,iar Pavel face referire la un „trup duhovnicesc” (1Corinteni 15:44), deci un trup nou care  va corespunde şi unui trup spiritual. Va fi o diferenţă mare între trupul fizic de acum, şi trupul pe care credincioşii îl vor avea după înviere. Trupul spiritual nu va putrezi, va fi glorios şi plin de putere (1 Corinteni 15:42 ….) şi de asemenea nu va exista căsătorie în Cer. Pavel afirmă faptul că trupurile noastre vor fi ca Trupul lui Isus Cristos după înviere „El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21) şi este suficient să ne gândim la Trupul lui Isus Cristos după Înviere şi felul în care s-a manifestat, s-a arăta şi a acţionat. Isus Cristos S-a putut limita la legile fizice din univers dar în acelaşi timp, fiind în acelaşi timp un Trup spiritual, care avea posibilitatea să stea în prezenţa lui Dumnezeu. Învierea lui Isus Cristos.  Isus  s-a prezentat în Evanghelia după Matei ca  şi Rege  peste Împărăţia cerurilor, fapt care le spunea evreilor că este Mesia Acela care urma să vină şi pe care evreii îl aşteptau. Pavel defineşte Evanghelia cu privire la Cristos, că a Murit pentru păcate şi a Înviat 1 Corinteni 15:3  V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4  că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Acesta este esenţa Evangheliei şi stâlpii creştinismului, care înseamnă mântuirea omului. Prin Înviere Isus Cristos[36] a demonstra că este Fiul lui Dumnezeu. Nici o altă religie nu revendică acest lucru şi se arată moartea liderului care a întemeiat-o, iar zeităţile false se aseamănă izbitor cu caracterul oamenilor. „Scofield  prezintă o cronologie a evenimentelor de după Înviere, care se apropie de adevăr chiar dacă relatărilor evangheliştilor diferă puţin. Avem trei femei care merg la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, şi alte femei pentru îmbălsămarea corpului lui Isus. Piatra de la gura mormântului este dată la o parte şi Maria Magdalena se întoarce să dea de ştire ucenicilor. (Luca 23:55-24:9 şi Ioan în primele versete din capitolul 20). Maria mama lui Iacov şi Ioan vin la mormânt şi văd pe cei doi îngeri. Petru şi Ioan anunţaţi de Învierea lui Isus ajung la mormânt, privesc şi cred şi se întorc în grabă (Ioan 20:3-10). Maria Magdalena se întoarce la mormânt şi îl confundă pe Isus cu grădinarul. Maria mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerul (Marcu  16 şi Luca  24) pornesc mesajul şi merg să se întâlnească cu Domnul Isus (Matei în cap. 28, versetele 8-9 şi 10)”. Apariţii de după Înviere sunt: „În prima zi Domnul s-a arătat Mariei Magdalena, femeilor, lui Petru şi  ucenicilor care mergeau pe drumul către Emaus, iar seara tuturor apostolilor Toma fiind absent. După opt zile s-a arătat iarăşi apostolilor dar şi Toma era cu ei. În Galileia se arată celor şapte ucenici care pescuiau la marea Tiberiadei, iar pe munte s-a arătat ucenicilor şi la alte 500 de persoane. În Ierusalim şi în Betania s-a arătat lui Iacov şi celor unsprezece. De asemenea se arată lui Saul pe drumul către Damasc, şi în Templul de câteva ori, lui Ştefan în afara Ierusalimului şi lui Ioan când era exilat în insula Patmos”, acesta fiind o perspectivă concentrată a arătărilor Donului Isus după Înviere. Cei care au rămas credincioşi Domnului Isus, l-au văzut,  în primul rând femeile „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii”, dis – de- dimineaţă, se grăbeau la mormântul lui Isus, pentru al „întâlni” îmbălsăma. Acolo le aşteaptă o surpriză,  o bucurie neașteptată, o plăcere, pentru că s-a făcut un cutremur mare de  pământ, piatra a fost dată la o parte şi un Înger al Domnului a stat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. (Matei 28:3). După Înviere Isus nu a mai fost limitat de spaţiu şi timp, iar motivul evenimentelor descrise mai sus, înlăturarea pietrei, era pentru ca omenii să constate Învierea. Înfăţişarea îngerului şi faptul că piatra a fost dată la o parte a provocat panică între ostaşii care îl păzeau. „au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi. Ostaşii romani erau bine pregătiţi, disciplinaţi, neînfricaţi o armată care cucerea lumea, pe când femeile în contrast erau neajutorate, dar ele nu se tem şi vorbesc cu îngerul. Aici este vorba despre credinţă, pe care ostaşii romani nu o aveau.  În conversaţie sunt încurajate de înger „ nu vă temeţi, ştiu pe cine căutaţi, nu este aici, a Înviat, veniţi să vedeţi” Ele l-au căutat pe Cristos şi nu s-au temut, iar acum sunt trimise de înger să ducă vestea Învierii mai departe, să spună ucenicilor şi le spune unde îl vor întâlni pe Isus Înviat. Îngerii vin şi spun mesajul învierii credincioşilor care la rândul lor trebuie să-l ducă mai departe. Femeile îndeplinesc porunca îngerului care le spune să nu le fie frică, dar teama lor era de altă natură. Ele nu se temeau de soldaţii romani ci era frica în faţa unui fapt măreţ care este Învierea lui Isus Cristos, era teama că nu este ceva real, că poate fi un vis şi se trezesc la realitate, dar primesc asigurări din partea îngerului că totul este adevărat. Sentimentele femeilor erau  amestecate  frică şi bucurie, ele merg să dea de veste ucenicilor. Sunt întâmpinate de Isus care le spune „Bucuraţi-vă!” iar ele i s-au închinat. Isus le spune femeilor să meargă în Galilea unde se va întâlni cu ucenicii. Practic toţi au avut emoţii multiple la vestea Învierii Domnului Isus Cristos. Urmează un episod ruşinos din partea iudeilor şi a romanilor care anunţaţi de străjeri care mituiesc soldaţii care l-au păzit să spună o minciună, şi anume că trupul lui Isus a fost furat de către ucenici, credinţă care se păstrează şi astăzi  la poporul evreu. Pentru ucenici Învierea Domnului Isus a fost un prilej de bucurie, dar pentru iudei minciuna trebuia adusă mai departe şi s-a concretizat mai târziu prin prigonirea creştinilor. Dacă Isus ar fi rămas în mormânt evreii s-au fi simţit în siguranţă, dar starea lumii este de nesiguranţă tocmai  prin faptul căci că credinţa sau credinţele lor se bazează pe minciună.

10). CONCLUZII. După neascultarea lui Adam şi Eva de porunca Domnului, ei sunt alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu şi din grădina Eden, fiind în acelaşi timp blestemaţi pentru răzvrătirea lor. O componentă a blestemului era moartea atât fizică cât şi spirituală, iar pe ce trecea timpul oamenii s-au înmulţit pe faţa pământului timpul trecea, iar ei ştiind despre blestem ”…… căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce,” (Geneza 3:19) s-au gândit când vor murii. În perioada aceea este cel mai probabil că a apărut primul calendar.   Biblia ne vorbeşte despre descendenţii lui Cai, care s-au abătut de la Calea Domnului şi urmaşii lui Set care au început să cheme pe Domnul Geneza 4:26  „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”. Dar trebuie să ne aducem aminte de promisiunea din Geneza 3:15 „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul”, şi de atunci Satana  a dus o luptă acerbă împotriva a tot ce se naşte din femeie, ştiind că din ea se va naşte cel care îl va învinge. Şi pe linia lui Cain, deşii oamenii nu credeau în Dumnezeu, nu se împăcau cu gândul că dincolo de moarte nu mai este nimic pentru că Dumnezeu a lăsat în om „gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11) şi au căuta surogate, zeităţi false, etc.  Istoria se derulează mai departe, Dumnezeu alege un om pe Avram din care descinde poporul ales, evreii care îl aduc pe scena istoriei pe Unsul, Mesia Cristosul, promis de către Dumnezeu prin proroci. Evanghelistul Matei îl prezintă pe Isus Cristos ca şi Mesia cel promis evreilor. Astfel el foloseşte arborele genealogic de la Isus la David, la Avraam. Dar evreii din timpul lui Isus doreau un „Mesia” în termeni umani, şi îl resping pe Isus ca fiind adevăratul Mesia şi îl ucid pe Cruce fără să-şi dea seama că acest fapt este şi în planul lui Dumnezeu, pentru ca şi neamurile să primească mântuire. În Evanghelia după Matei Isus Cristos este prezentat ca şi Rege, iar în capitolele 5-7, ne este prezentat cum trebuie să fie cel care face parte din Împărăţia Cerurilor. Bineînţeles sunt şi alte aspecte prezentate în această Evanghelie. Creştinii sărbătoresc Învierea Domnului Isus Cristos, la sărbătoarea Paştelui prin care se comemorează Moartea şi Învierea Domnului Isus Cristos. Semnificaţia Paştelui iudaic diferă de  semnificaţia pe care o dau creştinii aceluiaşi cuvânt. În iudaism Paştele semnifică o sărbătoare naţională a raportată la ieşirea poporul evreu din Egipt, purta numele de PESAH, începea în 14 Nisan, iar ca şi ritual religios el diferă puţin la evrei din Israel faţă de evreii din diaspora. Esenţa sărbătorii este eliberare şi se ţinea conform calendarului religios care diferea de cel civil. Oricum sărbătoare se ţinea într-o  atmosferă de bucurie, în care se cântau imnuri, se citea din Tora, se stătea la masa de Paşti, iar evreul nu intra oricum în bucuria sărbătorii ci de făcea un ritual de curăţire. Sărbătoarea ţinea mai multe zile şi era una din cele trei sărbători care implica venirea fiecărui evreu la Ierusalim. În creştinism se comemorează Moartea şi Înviere lui Isus Cristos, ca Fiu al lui Dumnezeu,  Moartea pe Cruce şi Înviere  lui Isus Cristos sunt stâlpii credinţei creştine. Creştinii au mutat ziua de sărbătoare în prima zi din săptămână care este Duminica, în cinstea acestui eveniment. Înainte de Paşti se sărbătoreşte Intrarea lui Isus în Ierusalim în duminica Floriilor, apoi urmează Săptămâna Mare, şi se intră Duminica în ziua de sărbătoare a Învieri Domnului Isus. Paştele creştin ţine de la momentul Învierii până la Înălţarea la Cer. În afara evenimentelor comemorate cu suport biblic, mai există şi tradiţia bisericii, cu precădere accentuată la bisericile tradiţionale, dar parţial şi la bisericile Protestante şi Neoprotestante, care se manifestă prin mese îmbelşugate, „lumina sfântă” ouă roşii, mâncăruri tradiţionale, pască, cozonac, drob, etc care diferă de la o zonă la alta, sau în funcţie de confesiune. Datorită păcatului făcut de om cineva trebuia să plătească un preţ de sânge, acest lucru fiind decretat de Dumnezeu. Acest fapt ne arată gravitatea păcatului, incapacitatea omului de a se salva singur din faţa mâniei lui Dumnezeu, dar şi preţul foarte mare prin care am fost răscumpăraţi Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Încă înainte de Sinai au fost oameni care au adus jertfe de animale lui Dumnezeu, un exemplu fiind Iov. Ispăşirea devine şi mai clară după poruncile pe care le dă Dumnezeu poporului evreu în cadrul Legământului de la Sinai prin jertfele de ispăşire aduse pentru păcate de poporul evreu prin întreg sistemul preoţesc şi sacrifical poruncit de Dumnezeu poporului Său în cărţile Exod Levetic, Numeri şi Deuteronom. Toate aceste jertfe erau aduse în contul Jertfei care urma să vină, Unsul, Cristosul, Mesia, Mielul pentru Jertfă. Ispăşirea în Noul Testament este realizată efectiv de Cristos care este bine punctat de Ioan „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). Există câteva aspecte care ies în evidenţă, ca dragostea lui Dumnezeu faţă de lume, Jertfa care a fost necesară pentru  plăti preţul păcatului, faptul că Jertfa lui Cristos a fost reprezentativă pentru întreaga rasă umană în faţa lui Dumnezeu, având şi efectul scontat, şi a avut un rol de substituţie, fiindcă în mod efectiv Isus Cristos a murit în locul nostru. Dacă în Vechiul Testament animalele aduse ca şi jertfă erau victime, nu aşa a fost în cazul lui Isus Cristos, care a acceptat să facă această Jertfă pentru păcatele omenirii.  De la Lege, s-a trecut la Harul lui Dumnezeu Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”, dar de fapt şi Legea a fost dată tot prin Har. În cartea Evrei Cristos ne este prezentat mai presus ca şi superior profeţilor, al îngerilor, lui Moise, preoţiei levitice, Marelui Preot, Cristos fiind Marele nostru Preot veşnic, după rânduiala lui Melhisedec, fiind superior Templului printru-un legământ mai bun, fiind bazat pe făgăduinţe mai bune. Noul Legământ este superior Vechiului Legământ, Jertfa era mai bună, eternă şi avea un caracter universal. Prin El avem intrare liberă la Tatăl. Există diferite teorii despre Ispăşire, dintre care Teoria Substituţiei Penale, este cea mai aproape de adevăr, având cel mai bun suport biblic. Nu trebuie că uităm faptul că Dumnezeu este Duh, dar se prezintă în Scriptură şi ca o Persoană, El se descopere pe paginile Bibliei şi nu poţi fragmenta adevărul biblic după propria dorinţă, fiindcă o Persoană este un  tot, care nu se poate diviza, greşeală în care cad multe confesiuni sau credincioşi, care cad în aceste capcane doctrinale.  Noi ştim din Biblie căci Isus Cristos este o Persoană care face parte din Trinitate, fiind egal cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt în esenţa Lor. El a intrat în lume prin naşterea din fecioară de bună voie, s-a Supus Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt. El a fost om şi Dumnezeu în acelaşi timp, cele două naturi, umană şi divină fiind absolut necesare pentru salvarea omenirii din păcat. O divinitate nu avea posibilitatea să moară şi a trebuit să fie Întrupat ca să poată muri, pe de altă pateu moartea unui simplu om nu are nici o valoare din punct de vedere al Ispăşirii sub aspect mântuitor. Astfel Moartea lui Isus Cristos a  fost reală şi a plătit preţul păcatului, fiind în planul lui Dumnezeu. Moartea Lui a fost ispăşitoare, de împăcare, răscumpărătoare şi înlocuitoare. Învierea a fost un act al Trinităţii. Fapte 2:24  „Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea. Prin Înviere Cristos a validat sacrificiul pentru păcat, se dă valoarea predicării Evangheliei, a credinţei şi a mântuirii. După Înviere Isus s-a arătat credincioşilor, apoi s-a înălţat la cer şi acum stă la dreapta Tatălui, având funcţie de Rege, Mare Preot şi Mijlocitor. Au fost numeroase profeţii mesianice despre Isus Cristos, care s-au împlinit în El, dintre care reamintim faptul că El este Uns şi Veşnic, Fiul lui Dumnezeu, moare în locul nostru, va fi Răstignit, Înviază dintre morţi, şi Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu.  De asemenea dintre Numele şi Titlurile Isus Cristos se pot reaminti Fiul Omului, Hristosul, Preot, ROBUL Unsul, Leul, Mielul lui Dumnezeu   Mesia, Răscumpărător, Mijlocitor,  Mare Preot, Alfa si Omega Calea, adevărul, Viața etc, nume şi titluri care definesc caracterul şi natura lui Isus Cristos. Isus Cristos a venit ca Miel pe acest pământ  „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29). El este descris cel mai bine de Isaia în cap 53  şi ne prezintă imaginea lui Isus Cristos pe Cruce. Cei care sunt ai lui Cristos sunt spălaţi şi curăţiţi de păcate prin Sângele care a curs pe Cruce, şi scăpaţi de moarte spirituală. Dumnezeu a decretat că „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 6:23), noi avem salvare prin Jertfa lui Cristos. Pentru îndeplinirea acestei condiţii Cristos trebuia să fie şi Robul care sufere prezentat tot de prorocul Isaia „El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”.(Isaia 53:2). Tot în Isaia ca  sursa internă se afirmă „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4) El va fi zdrobit prin suferinţă, va muri şi va învia „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…” Isaia 53:10). În cartea evrei Pavel face corespondenţa necesară Evrei 9:13  „Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14  cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu”! Ne întoarcem la Isaia care continuă  53:11  „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”. În acest caz situaţia creştinului este complet schimbată „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică” (Romani 6:22) şi nu există cale de mijloc. Din nefericire omul fiind o fiinţă liberă, există un atunci, şi un acum, credinţă şi necredinţă, iar cei mai mulţi oameni merg la pierzare veşnică. Isus îndeamnă omenirea spre calea mântuirii. Matei 7:13 „Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea”. În calitate de Mântuitor reţinem dintre titlurile lui Cristos acelea de Împărat, Mare preot şi Mijlocitor. Unul dintre atribuţiile lui Cristos este acela de Mare Preot, care face o slujbă sus în cer înainte făcând lucrarea pe pământ prezentată de evanghelişti. Noi nu avem posibilitatea de a ne trăi credinţa prin forţe proprii şi chiar Isus afirmă acest lucru Ioan 15:5  „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Din această cauză avem nevoie de un Mare Preot sus în cer care să mijlocească pentru noi. Este necesar să ne apropiem de Tronul Harului, ca să primim îndurare, având curaj dar în acelaşi timp cu respect şi smerenie fiindcă „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, (2 Timotei 1:9). Isus Cristos este Capul Bisericii, dar în acelaşi timp, mântuitorul meu personal, dar şi Păstorul meu, afirmaţie făcută de David, astfel că Preoţia lui Cristos se desface ca şi o umbrelă, atemporală peste întreaga omenire. Statutul de Mare Preot este dat de Dumnezeu şi nimeni nu şi-l poate lua singur Evrei 5:4  „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron”. Acelaşi lucru îl afirmă Biblia despre Isus Cristos „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7). Isus ne înţelege problemele pentru că a fost om ca şi noi, dar nu a cedat în faţa ispite, dar trebuie să ne mărturisim păcatele la modul concret. Numai atunci se poate aplica următorul verset „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Azi de multe ori şi în dreptul multor credincioşi trebuie să reia abecedarul credinţei să bea lapte şi după aceea se poate ajunge matur spiritual. Acest lucru se vede în viaţa noastră de credinţă. Un moment crucial a fost Răstignirea, lui Isus pe Cruce, un eveniment care a afectat universul întreg. A fost o acţiune unică şi irepetabilă în istorie, Cristos a împărţit istoria umanităţii în două, B.C şi D.C. Jertfa a fost unică şi suficientă, şi este exaustivă.  Deşi la cruce ar fi trebuit să fie recunoscută identitatea lui Mesia Isus Cristos, necredincioşii îl percep ca şi pe un impostor cu puţine excepţii. Tâlharul de pe cruce „Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” (Luca 23:42) şi sutaşul roman, „cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”, îi recunosc identitatea, şi mulţimea în momentul morţii lui Isus, dar ceilalţi îl batjocoresc, haina Sa este trasă la sorţi de ostaşii romani, a avut pe cap o coroană de spini, i s-a oferit în loc de apă un amestec de vin acru şi fiere trecătorii au râs de El. Ucenici au fugit, Petru s-a lepădat, şi doar Ioan şi femeile au asistat la răstignire. Descrierea suferinţei lui Cristos nu o fac evangheliştii ci prorocul Isaia în capitolul 53, „îţi întorceai faţa de la El”, moarte lui în nici un caz nu a fost una glorioasă. Liderii religioşi din timpul acela, mulţimea însetată de sânge, ostaşii, trecătorii au hulit pe Dumnezeu. Pe cruce au scris INRI, în trei limbi de circulaţie internaţională. Isus Cristos înainte de moarte strigă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit”, apoi „Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi-a dat duhul”. În acel moment s-au petrecut câteva evenimente dintre care amintim un mare cutremur de pământ, cele trei ceasuri de întuneric, şi perdeaua din Templu din Sfânta Sfintelor, s-a rupt de sus în jos. Pământul, creaţia s-a cutremurat, în momentul în care Creatorul, cel care susţine viaţa a murit, iar prin faptul că s-a rupt perdeaua din Sfânta Sfintelor, din acel moment fiecare om care crede şi se pocăieşte  are intrare liberă la Tatăl. În cele trei ore de întuneric era o rezolvare între Tată şi Fiu, şi Dumnezeu a ascuns acest lucru de ochii oamenilor. La început ucenicii s-au temut prin faptul că Isus Cristos  murit dar după Înviere s-au bucurat.  Mai târziu Pavel într-un anume mod,  la nivel uman se identifică cu Isus Cristos „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dar pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20) Tot prin Pavel  care este iluminat de Duhul Sfânt se reaminteşte faptul că Romani 3:23 „Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” sau Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:32). Astfel  toţi oamenii au nevoie de Jertfa de Ispăşire a lui Cristos, iar cei care cred recunosc starea de păcat şi faptul că doar prin Sângele Mielului pot fi mântuiţi pentru a intra în Împărăţia Cerurilor. După Moartea lui Isus Iosiv din Arimateea cere voie lui Pilat şi Isus Cristos este îngropat, iar iudeii cer ca mormântul să fie păzit. După trei zile Isus este Înviat din morţi aşa cum au spus Scripturile „Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul”. Creştinismul primar în vestirea Evangheliei punea un mare accent pe Înviere lui Isus Cristos. Nimic de religiile păgâne nu se compară cu Învierea lui Isus. Credinţa în înviere în Vechiul Testament era un subiect mai puţin abordat, fiind preocupaţi mai multe de timpul prezent, fără o învăţătură clară despre înviere, ea fiind de multe ori raportată la renaştere naţională. Există o referinţă clară despre învierea morţilor în cartea lui Daniel, mai puţin în Psalmi şi în Isaia, unde versetele sunt interpretabile. Pe timpul lui Isus ideea de înviere era acceptată cu excepţia saducheilor, dat fără o claritate a conceptului. În Noul Testament lucrurile se schimbă radical prin lucrarea şi Învierea lui Isus Cristos. El este Cel dintâi  care a Înviat. 1 Corinteni 15:20  „Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi”, Cristos fiind stăpân şi peste moarte. În evanghelii se arată mormântul gol, apoi Isus se arată ucenicilor după Înviere timp de 40 de zile până la Înălţarea la cer. Credibilitatea Învieri se datorează martorilor oculari care l-au întâlnit pe Isus după Înviere dar şi transformarea care s-a produs în inimile lor, fiind gata să  sufere prigoană şi să moară pentru El fapt care s-a şi întâmplat. De asemenea în închinarea din Biserica primară, dintre ritualurile de închinare Cina şi Botezul comemorează Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. Învierea a dat sens predicări Evangheliei şi semnificaţie în viaţa credinciosului.  Teorii de genul leşinului, sau halucinaţii, nu au un suport real. Avem şi o dificultate de ordin moral fiindcă dacă Cristos nu a Înviat, Dumnezeu a clădit Biserica pe un neadevăr, ceea ce este împotriva naturii Sale. Învierea este un fapt real „când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus”.  Am afirmat conform Scripturii că Isus este „pârga celor adormiţi”, iar învierea credincioşilor este posibilă datorita faptului că Isus a Înviat din morţi. Ioan 11:25  „Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.”. aceeaşi poziţie o au ucenicii apostolii  Pavel şi Petru, care percep învierea credincioşilor în escaton într-un trup fizic dar şi într-o dimensiune spirituală un trup ca al lui Cristos. Trupul spiritual nu va putrezi, va fi glorios şi plin de putere şi se va manifesta în primul rând sub aspect spiritual, iar cei care vor învia pentru viaţă veşnică  „vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”. Evenimentul învierii se aplică la toţi oameni, dar după judecată vor primi destine diferite, moarte sau viaţă veşnică.  Prin Înviere Isus Cristos a primit confirmarea că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu şi că a fost fără păcat. Esenţa Evangheliei, stâlpii religiei creştine sunt Moartea şi Învierea lui Isus Cristos. După Înviere  se poate prezenta ca şi o cronologie evenimentelor şi a arătărilor lui Isus. Avem trei femei care merg la mormânt Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salome, şi alte femei pentru îmbălsămarea corpului lui Isus. Piatra de la gura mormântului era dată la o parte şi Maria Magdalena se întoarce să dea de ştire ucenicilor, Maria mama lui Iacov şi Ioan vin la mormânt şi văd pe cei doi îngeri. Petru şi Ioan anunţaţi de Învierea lui Isus ajung la mormânt, privesc şi cred şi se întorc în grabă. Maria Magdalena se întoarce la mormânt şi îl confundă pe Isus cu grădinarul. Maria mama lui Iacov şi celelalte femei se întâlniseră cu îngerul  primesc mesajul de la îngeri şi merg să se întâlnească cu Domnul Isus. El se arată  în prima zi Mariei Magdalena, femeilor, lui Petru, celor doi ucenici pe drumul către Emaus, iar seara apostolilor Toma fiind absent. La o altă întâlnire se arată din nou fiind şi Toma prezent moment în care o mărturisire de credinţă. Ioan 20:28  „Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” În Galileia  se arată la şapte ucenici care se aflau la pescuit, iar pe munte se arată ucenicilor şi altor 500 de persoane. În Ierusalim şi în Betania s-a arătat lui Iacov şi celor unsprezece. Se arată lui Saul pe drumul către Damasc, şi lui Ştefan în momentul când este martirizat, de asemenea lui Ioan când este exilat în insula Patmos. Femeile nu s-au temut de ostaşii romani care „au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.” ci de evenimentul în sine, care era măreţ, neaşteptat,  producea şi teamă sfântă dar şi bucurie. Cristos nu mai era limitat de timp sau spaţiu şi ele se duc să spună ucenicilor. Pe drum Isus se întâlneşte cu ele şi le îndeamnă la o stare de bucurie, iar femeile i se închină. Iudeii mituiesc pe străjeri pentru a spune că Trupul lui Isus a fost furat de ucenici lucru crezut de către evrei şi astăzi. Prin faptul că nu i-u găsit Trupul, minciuna s-a propagat mai departe creştinii fiind prigoniţi. Pavel defineşte Evanghelia şi în termenii Învierii lui Isus Cristos „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; (1Corinteni 15:3-4), şi Evanghelia este prezentată şi în alte versete. Sentimentele ucenicilor sunt de confuzie,  ei erau uimiţi, nu le venea să creadă, ei  au fost zdrobiţi de evenimentul Răstignirii  şi  au fost surprinşi de Înviere. De asemenea nu au înţeles deplin, nu s-au aşteptat la moartea şi învierea lui Cristos. Există implicaţii ale doctrinei despre Înviere cu semnificaţia Cristologică. Dacă Cristos nu a înviat credinţa este zadarnică. Evanghelia este o veste bună prin faptul că Dumnezeu şi-a trimis Fiul să moară pentru noi şi să fie Mântuitorul nostru, iar dacă nu a Înviat se pierde garanţia mântuirii şi ea nu a fost realizată.  Învierea lui Cristos este asociată cu mântuirea oamenilor  şi prin El suntem socotiţi neprihăniţi. Pavel doreşte să cunoască pe Cristos şi „puterea învierii Lui”, el vede că aceiaşi putere care l-a Înviat pe Cristos din morţi va lucra la învierea şi puterea credincioşilor. Învierea este importantă[37] pentru că ne arată puterea lui Dumnezeu,  este o dovadă şi o mărturie pentru învierea oamenilor, dacă nu ar fi Înviat Cristos tot ceea ce înseamnă viaţă cretină este golită de sensul ei, dar Cuvântul lui Dumnezeu este o garanţie a adevărului, iar credincioşii adevăraţi au fost martiri în toate timpurile. Dumnezeu este Duh şi cine se închină lui trebuie să o facă în Duh şi Adevăr, dincolo de aspectul confesional sau religios  Pe de altă parte Învierea lui Isus Cristos este un triumf glorios asupra morţii, iar cei care cred în Isus  Cristos, urmează să aibă viaţă veşnică. Amin

11). BIBLIOGRAFIE:

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT ,   Imprimeria de Vest Oradea 1992

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-de-ispasire.html

O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

 Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

Sait http://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

Saithttps://www.gotquestions.org/Romana/Isus-numele.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Mielul-Dumnezeu.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/robul-care-sufera.html

Comentariu biblic la Noul Testament William Mac Donald

Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/importanta-invierii-Hristos.html

Ardelean Viorel

 [1] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] SCURĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] n. b. informaţie nesigură

[4] Ardelean Viorel

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[8] Tenney,   C.  Merrlill    STUDIU AL   NOULUI  TESTAMENT  pag 129-132

[9] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evanghelia-dupa-matei.html

[10] Dicţionar Biblic pag 814-815

[11] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

[12]EnciclopediaIudaismului.Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[13] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Paști

[14]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[15]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[16]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[17]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/ispasire.html

[18] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-de-ispasire.html

[19] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/teorii-legate-de-ispasire.html

[20] O scurtă mărturisire de credinţă scrisă de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[21] Sait ROBOAM http://www.roboam.com/

[22]Saithttp://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui-isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

[23]Saithttp://www.allaboutjesuschrist.org/romanian/numele-lui-isus.htm#sthash.ZeB3mejJ.dpuf

[24] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Isus-numele.html

[25] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Mielul-Dumnezeu.html

[26] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[27] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/robul-care-sufera.html

[28] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[29] Sait Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[30] Sait Saitul Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[31]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[32] Comentariu biblic la Noul Testament William Mac Donald

[33]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

[34]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

[35]Saithttp://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/inviere.html

[36] [36]  Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[37]Saithttps://www.gotquestions.org/Romana/importanta-invierii-Hristos.html

IEREMIA ÎN CONCEPTUL LEGĂMÂNTULUI DIN VECHIUL TESTAMENT

Cuprins :

1.   INTRODUCERE                                                             

2.  CONTEXTUL ISTORIC

3.  IEREMIA ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT

4. CONCLUZII

5. BIBLIOGTAFIE

1.  INTRODUCERE

Titlul cărții poartă numele prorocului Ieremia , care înseamnă ”Dumnezeu aruncă”, nume care este un semnal de alarmă pentru poporul evreu pentru pedeapsa care urma să vină.  Data redactării cărții cuprinde o mai mare perioadă de timp, Ieremia a fost chemat în slujbă cam la 60 de ani după moartea profetului Isaia. El își desfășoară activitatea pe parcursul a 40 de ani,  începe pe timpul lui Iosia (Ieremia 12:3) și avea 21 de ani. Samaria a fost cucerită, iar Regatul de Nord nu mai exista , iar la orizont se ridicau nori amenințători care se apropiau de Regatul lui Iuda, era vorba de puterea Babilonului. Păcatul idolatriei a stârnit mânia și gelozia lui Dumnezeu. Cartea Ieremia[1] a fost scrisă între anii 630 și 580 î.Cr. Autorul cărții [2] se identifică sigur (Ieremia 9:1). El este denumit și profetul lacrimilor. Cartea[3]  este autobiografică și ne arată multe aspecte din viața prorocului. (Ier. 10:23-24; 20:7-18)  El s-a născut la Anatot, au sat în apropiere de Ierusalim, localitate care există și azi sub numele de Anata. Părintele lui a fost Hilchia (Ier.1:1) și făcea parte din rândul preoților. Ieremia era timid și a acceptat cu greu această însărcinare de la Domnul (Ier. 1:5, 7, 8;  20:7).  El a avut un caracter complex, începând de la  a fi sfios, dar având în același timp tăria de caracter de a spune adevărul lui Dumnezeu. El iubea poporul evreu, dar mai mult  venera pe Dumnezeu. Practic a iubii în felul acesta creează o tensiune lăuntrică permanentă, era și proroc și patriot în același timp, dar rămâne fidel ca proroc a lui Dumnezeu. Era o situație paradoxală în care Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar îi interzice să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). El a fost urât de poporul lui și predestinat să nu cunoască dragostea de familie, sau a poporului evreu, este dus în final în Egipt și moare acolo. Viaţa profetului [4], a fost deosebit de grea și enumerăm câteva aspecte din viața sa. Ieremia  a fost ales să practice și să îndeplinească  chemarea încă de la o vârstă fragedă (Ieremia 1:6). Dumnezeu este acela care îi încredințează slujba de profet (Ierm. 1:9-10). și începe activitatea de proroc pe timpul lui Iosia căruia îi face un cântec de jale (2 Cronici 35:25), și nu reușește să determine pe cineva să se întoarcă la Calea Domnului. Mesajul de judecată a frânt inima prorocului (Ieremia 9:1) și vrea să renunțe la slujba încredințată de Domnul (Ier. 20:9).  Personalitatea profetului se reflecă în atitudinea pe care o are față de poporul evreu și față de Dumnezeu. Era un bărbat sfios, cu voce care tremura, el nu a fost impozantnt ca și Ilie, sau elocvent ca și Isaia, ci smerit și neajutorat dorind să înțeleagă evenimentele. Acesta a fost modalitatea prin care Dumnezeu a vorbit poporului într-o perioadă degenerată și coruptă. Domnul Isus Hristos a plâns pentru Ierusalim și a fost o imagine a profetului, dar reciproca  este și mai valabilă. Mesajul prorocului a fost unul de judecată, nu a fost primit de către popor, Ieremia fiind acuzat de trădare pentru că spunea că poporul urma să fie dus în captivitate. În zilele profetului singura alternativă a poporului era să se predea, deși cu un secol înainte Isaia spunea că evreii trebuiau să reziste. Dar ceva se schimbase nespus de mult, se ajunsese la un punct fără întoarcere pentru evrei care călcaseră Legământul Mozaic și urma pedeapsa divină. În viziunea lui Dumnezeu națiunea evreilor decăzuse complet, în plus sosise ”vremea neamurilor”, iar Babilonul deținea supremația. Ieremia  a profețit în legătură cu cei 70 de ani de captivitate (Ieremia 25:9-12), iar dincolo de această perioadă el vede o lumină pentru poporul captiv. Cuvinte cheie care apar sub diferite forme este cuvântul ” hbvm – alunecare”, care este tradus și prin ”necredincios, răzvrătit, vătămare”, care tălmăcit înseamnă în vremurile noastre apostazie. Scopul cărții [5] este de a avertiza poporul de judecta care urma să vină dacă nu se întoarce la Domnul.  Ieremia recunoaște în același timp și starea deplorabilă de imoralitate în care a ajuns națiune, și faptul că judecata este  de neînlăturat și nu se mai poate ocolii. Versete cheie se găsesc în cartea lui Ieremia,  sunt : Ieremia pus de o parte (Ierm 1:5), despre distrugerea Ierusalimului (Ieremia 52.12-13)  despre inimă care este înșelătoare și rea (Ieremia 17.9), o făgăduință a întoarcerii (Ieremia 29.10-11). Prefigurări în cartea lui Ieremia, găsim despre Mesia care urma să vină și era Isus Hristos, calificat ca și o Odraslă din casa lui David (Ieremia 23.5-6), va domnii cu înțelepciune și dreptate(v. 5, Apocalipsa 11.15). și care în cele din urmă va fi recunoscut și de poporul Israel ca adevăratul Mesia care aduce mântuirea (v. 6, Romani 11.26).  Aplicație practică, ne arată că deșii Ieremia a iubit poporul evreu, l-a venerat  și ascultat  mai mult pe Dumnezeu. și noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu în același fel și să recunoaștem voia Sa ca fiind mai importantă decât propriile dorințe și să avem credință în  Bunătatea Înțelepciunea și planul lui Dumnezeu. Romani 8:28  ”De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Ieremia[6] și-a dat seama, în urma reformei făcute de împăratul Iosia, de faptul că este nefolositoare dacă nu există și o schimbare a inimii. În scrisoarea pe care o trimite celor din Babilon (Ierm. 29), le spune evreilor că pot să se închine și acolo. El a mai observat că religia trebuie să fie morală și spirituală raportată la Dumnezeu, iar  cerințele ei sunt morale și spiritule în relația cu El. de asemenea Ieremia înțelege și reponsabilitate individului în în cadrul națiunii. Acesta a fost un pas înainte în înțelegerea aspirției omului spre Divinitate. Legea lui Dumnezeu trebuie să fie scrisă în inimile noastre. Isus Hristos citează din prorocul Ieremia. Noi oamenii am fost creați pentru a avea părtășie cu Dumnezeu, iar exemplu cu brâul este destul de elocvent, pentru că despățiți de Dumnezeu, viața nu are sens pentru om. În tragedia din Eden[7] din Geneza capitolul 3, în momentul despărțirii omului de Dumnezeu în inima sa a apărut un gol imens, care nu poate fi umplut cu surogate. Când Dumnezeu exclamă ” „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:22 ) ce înseamnă de fapt acest lucru? iar Imago Dey, în om este încă o problemă discutată și în mod categoric, Dumnezeu a luat măsuri preventive și izgonit omul din prezența Sa, a blestemat pe Adam, Eva, Șarpele, dar și Pământul. În plus sub blestem omul moare ca și trup și se întoarce din țărâna din care a fost luat iar sufletul merge la judecată. De asemenea Dumnezeu pune heruvimi pe drumul care duce la pomul vieții, ca omul să nu mai fie nemuritor. Odată răul pătruns în lume prin neascultare și păcat, s-a deschis ”cutia Pandorei” și această hotărâre a limitat răspândirea răului în lume. O întrebare legitimă este ce s-ar fi întâmplat cu Hitler, sau alți dictatori ar fi rămas nemuritori. Heruvimii și Serafimii au cel mai mare grad pe scara ierarhică a îngerilor. Dumnezeu ne înconjoară cu lucrurile făcute de El și a așezat omul în Grădina Eden ca să o lucreze și să o păzească. Pe de altă, în competiție absurdă cu Dumnezeu  omul se înconjoară cu lucruri pe care le face el, iar în Biblie vedem cum Cain face o cetate, iar astăzi noi avem orașe, drumuri, rampe de lansare pentru rachete, fabrici, etc. Pe linia lui Cain avem dezvoltarea civilizației umane și găsim faptul că Iabal a făcut corturi, Iubal a fost tatăl celor care cântă cu cavalul, Tubal –  Cain, a făcut unelete de aramă și fier, Lameh își arată răutatea (Gen. 4: 17-26),  iar pe linia lui Ham,  Nimrod a fost puternic pe pământ (Gen. 10:8). De asemenea pe vremea lui Peleg s-a împărțit Pământul (Gen 10:25). Trebuie să recunoaștem faptul că a fost este și va fi o permanentă competiție între realizările omului și ce a realizat Dumnezeu, dar rezultatul este o funcționare disonantă, și omul este om doar în părtășie cu cel care l-a creat, cu Dumnezeu. Noi avem posibilitatea cu ajutorul științei să descoperim legile fizice ale lui Dumnezeu,  să copiem natura, să facem descoperiri, să realizăm ceva, să imităm, dar tot în universul material. Dacă dorim să-l cunoaștem pe Dumnezeu, El ne-a întins mâna prin Revelația Generală și Specială, pentru a ne salva sufletul de la moarte.

Încă din cele mai vechi timpuri popoarele din orient foloseau în relaţiile dintre ele tratate şi alianţe. Aceste tratate erau  de genul egalitate sau vasalitate[8]. În relaţiile de egalitate cei doi au statutul de fraţi. Un ratat de vasalitate se stabileşte între un rege cuceritor şi un rege mai mic sau învins care are anumite obligaţii. Într-o relaţie de prietenie se folosea relaţia Tată – Fiu, iar în relaţiile mai puţin amicale era folosită relaţia ca Domn şi slujitor.[9] Încheierea acestor legăminte, tratate, alianţe, erau însoţite de ceremonii religioase, ele erau scrise şi stipulau prevederi, care trebuiau citite periodic şi respectate. Ca martori erau invocaţi zeii, cerul şi pământul, soarele, etc. Aceste legăminte se încheiau cu binecuvântări şi blesteme.[10] Ca exemplu pasajul din Deutronom capitolele 27 şi 28, în care Dumnezeu face Legământ cu poporul Israel. De asemenea se pot aminti  şi tratatele dintre Esahardon şi Sefire.  Poporul evreu era familiarizat cu acest gen de relaţii, tratate sau alianţe. Dumnezeu vorbeşte, El vorbeşte  ca să se se facă înţeles şi nu iese din tiparul cultural al vremii respective iar  Dumnezeu nu se contrazice. El face legăminte cu persoane particulare ca Avram ( Gen. cap. 15-17, David ( 2 Samuel cap 7 ), dar  şi cu poporul evreu prin legământul de la Sinai ( Exod 20.)[11]

Legămintele erau de două feluri : condiţionate şi necondiţionate. Un legământ condiţionat are in componenta sa cuvântul „daca” si leagă împlinirea promisiunii divine de o anumita acţiune sau atitudine de care omul este responsabil. Dacă omul calcă acest legământ Dumnezeu nu este obligat să-şi ţină promisiunea.  Legământul necondiţionat, este un fel de declaraţie solemna care-L implica doar pe Dumnezeu. Chiar si in cazul neascultării omului, legămintele necondiţionate işi vor implini promisiunile la vremea de către  Dumnezeu. Legămintele necondiţionate se sprijină doar pe suveranitatea lui Dumnezeu[12]. Au fost mai multe tipuri de legăminte: Legământul Edenic (Gen. 1:26-31). Legământul cu Adam după cădere (Gen. 3:16-19). Legământul cu Ne, după potop (Gen. 9:1-18). Legământul cu Avram (Gen. 12:1-4 ). Legământul mozaic Exod (20:1-31:18). Legământul Palestinian (Deut. 30:1-10) Legământul cu David (2 Sam. 7:4-16; ) Legământul cel Nou (Ier. 31:31-33).  Din cele opt legăminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legăminte condiţionate.

Cuvântul ebraic folosit  pentru alianţă sau legământ este “berit”, tradus în greacă cu diatheke.[1] Domnul face legământ cu poporul său, condiţia Legământului fiind ascultarea. Legământul constă în principal din promisiuni şi se încheie cu binecuvântări şi blesteme. Legământul mozaic a fost făcut cu evreii aflaţi in drum dinspre Egipt spre tara promisa (Exod 20:1-31:18). Legământul mozaic stabileşte principiile care guvernează relaţia dintre Dumnezeu si poporul Israel. Este un legământ condiţionat, care prevede ca, in cazul in care Israelul va asculta si va implini Legea, Dumnezeu il va binecuvânta, iar in eventualitatea neascultării, Dumnezeu il va pedepsi şi-l va disciplina (Deut. 28; Ier. 30:11). Ieremia vede împlinirea  profeţiilor în legământul călcat de poporul evreu  în neascultare, care la început a fost o promisiune, dar care s-a împlinit în pedeapsă. Trebuie amintit și Legâmântul Palestinian între Dumnezeu și Israel, care nu este condițonat.

Cele aproximativ sase sute treisprezece  de porunci sunt impărțite in trei categorii majore:

(a) poruncile, care sun  o exprimare voiei lui Dumnezeu (Exod 20:1-26)

(b) legile, care reglementează viata sociala si civica a Israelului (Exod 21:1 24)

(c) rânduielile, care reglementează viata religioasa (Exod 24:12 – 31).

Legământul mozaic a fost temporar si a expirat la Crucea de la Calvar.

Dacă legământul cu Avram a avut un caracter de promisiune  care prevedea un popor numeros şi o ţară bogat şi că toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în numele lui, ( Gen 22:18 ), legământul de la Sinai se baza pe ascultare  ( Exod 19: 5 ),  şi se încheia cu binecuvântări şi blesteme.  Împărăţia de Nord, format din zece seminţii, cu capitala la Samaria, cade în 722 B.C., sub robia asriană, iar poporul  este dus în robie.  Împărăţia de Sud  cu capital la Ierusalim, format din două seminţii, cade în 587  B.C., şi este cucerită de Nebucadneţar, împăratul Babilonului [13] iar poporul este dus în robie, în ţară rămâne doar o rămăşiţă, printre care şi Ieremia.  Acesta  a fost rezultatul legământului pe care poporul Israel l-a călcat.

Locul lui Ieremia în Vechiul Legământ, a fost ultimul proroc prin care Dumnezeu a încercat să readucă poporul în ascultare faţă de El, pentru a nu fi pedepsit şi Ieremia a fost denumit un proroc al lacrimilor. Cartea Plângerilor lui Ieremia confirm acest lucru. Vom încerca să aprofundăm acest aspect.

Ca o învăţătură a  celor opt legăminte enumerate mai sus, putem spune că autonomia si puterea lui Dumnezeu le făgăduieşte  pe cele necondiţionate, iar  in cele condiţionate, eşecul  si neputinţa umana ies imediat  si  irevocabil in evidenta. Tot ceea ce a promis Dumnezeu insă, in  nelimitata   Lui înţelepciune si bunătate, se va împlini cu  siguranţă  în planul Sau perfect  si veşnic: Romani 11:32  Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

2. CONTEXTUL ISTORIC

Cași Aspecte generale[14] se poate prezenta faptul că Numele prorocului se poate traduce  prin ”Domnul pune fundație” sau ”Acela pe care Domnul l-a instalat”.  Ieremia a fost contemporan cu șapte împărați, în Iudea de la Iosia la Zedechia.  A fost contemporan cu prorocii Țefania, Habacuc și prorocița Hulda. El a prorocit  timp de 50 de ani. Dumnezeu nu ia permis lui Ieremia să se căsătorească (Ier. 16:2). Iremia a fost un proroc care a suferit mult din partea compatrioților lui. De trei ori a fost în închisoare, a fost bătut și torturat de către evrei fanatici, și aruncat într-o fântână seacă (Ieremia 38:6). A fost denunțat ca și trădător, iar semenii lui îi cer moartea ( Ieremia 26:11 și 38:4). Dar cea mai grea misiune a prorocului a fost acea a unui  confesor care conduce un condamnat la moarte. După ce Ierusalimul este cucerit Nebucadnețar îi dă libertate de alegere, drum în exil, sau să rămână în țară. Ieremia decide să rămână, timp în care scrie Plângerile lui Ieremia.  Cu un grup de iudei rămași în țară este dus cu forța în Egipt unde continuă misiunea.  Tradiția evreilor afirmă că a fost ucis cu pietre (580 B.C.),  la vrâsta de 70 sau 80 de ani ca o victimă  în urma sentimentelor de ostilitate și dușmănie a semenilor lui. Perioada de timp și evenimentele din timpul lui Ieremia sunt agitate și tulburi. Sub împăratul Sanherib, imperiul asirian a atins apogeul. O revoltă a mezilor și caldeenilor a pus capăt acestei supremații, iar împărații Cyaxares  și Nabopolaasar, au împărțit regatul (626 – 612). Împăratul Egiptului, Neco s-a pregătit de luptă împotriva fiului lui  Nabopolaasar, Nebucadnețar, dar pierde bătălia la Carchemiș (606).  Împăratul Babilonului și-a extins împărăția  și s-a îndreptat spre Ierusalim, iar Ioiachim i s-a supus de bună voie. A urmat prima deportare a evreilor în Babilon, în care se afla și Daniel cu prietenii lui. După 3 ani Ioiachim, se revoltă și este pedepsit cu moartea. Ca  împărat este pus Ioiachin un timp scurt de 3 luni, Ierusalimul este asediat din nou, împăratul se predă împreună cu familia și este deportat în Babilon împreună cu elita țării cam 10 000 de oameni printre care și Ezekil. Este cea de a doua deportare în  597 B.C. La tronul Ierusalimului este pus Zedechia care face joc dublu. El ascultă de sfatul prorocilor mincinoși, se revoltă și face alianță cu Egiptul (2 Împărați 24:10). Ierusalimul este din nou asediat timp de 18 luni, este cucerit, Templu și palatul regal sunt distruse de incendiu, populația este deportată, iar în țară rămân cei mai săraci oameni. Ieremia a fost ultima avertizare a lui Dumnezeu înainte de pedeapsă.

Ieremia trăieşte într-o perioadă agitată la 100 de ani după Isaia. Regatul de Nord căzuse sub puterea Asiriei. Samaria a fost cucerită de Salmanasar al cincilea în 722, B.C,  în ţară au fost aduşi colonişti din Babilon, iar Regatul de nord a fost redus la statutul de provincie şi poporul evreu deportat în regiuni din Persia[15]. Isaia a fost martor la căderea Regatului de Nord. Ieremia asistă la căderea Regatului de Sud. Imperiul Asirian a căzut de pe scena istoriei, şi rămâne Egiptul şi Babilonul[16], care luptă pentru supremaţie în Orient. Palestina se află prinsă între cele două puteri. Ieremia este chemat în funcţie în anul 626 B.C. ( Ier. 1: 1- 6 ). Era încă un copil, sau într-o adolescenţă avansată. Anatot era locul lui de baştină. A fost ales de Dumnezeu ca proroc înainte de a fi tocmit în pântecele mamei sale. El a trăit timpul celor 40 de ani de groază, care a însemnat sfârşitul monarhiei şi agonia de moarte a naţiunii.[17]  Ieremia şi-a petrecut copilăria sub împăraţii Manase şi Amon. Lucrarea profetică o face în timpul împăraţilor Iosia, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia.[18] Mesajul lui Ieremia este unul de judecată. ( Ier. 1: 13-16 ). Doar întoarcerea poporului la Dumnezeu poate salva ţara de la dezastru politic, social, naţional şi religios.[19]Dacă privim la momentele acelea din istorie Dumnezeu până în ultimele momente încercă prin prorocul Ieremia să salveze poporul ales de la judecată. Profeţi contemporani cu Ieremia au fost Ţefania, Habacuc, Naum, prorociţa Hulda, şi Obadia,[20] iar în exil se aflau prorocii Daniel şi Ezekil, [21] fiindcă înainte de căderea Ierusalimului au fost două sau trei valuri de deportări. Ierusalimul se lipise în mod fanatic de idolatrie, iar judecata făcută în baza Legământului mozaic. Puterea Babilonului era fundalul pe care se prefigurează lucrarea lui Ieremia, şi care se apropia în mod ameninţător de ce a mai rămas din Palestina.

3.  IEREMIA ÎN VECHIUL LEGĂMÂNT

Judecata era eminentă după moartea lui Iosia în lupta de la Meghido[22] în luptă cu faraonul Neco. Iosia iniţiase măsuri pozitive pentru a curăţa poporul de idolatrie. (2 regi 23 ). Prorociţa Hulda este aceea care citise cartea în faţa împăratului, dar acesta moare în anul 640 B.C. şi poporul cade într-o idolatrie[23]  şi o apostazie îngrozitoare. Poporul se închină lui Bal, Moloc şi Regina Cerului[24]. Poporul a  uitat faptul că Domnul Dumnezeu l-a scos  cu mână tare din ţara Egiptului.( Ier. 11:4 ). Ieremia plânge moartea lui Iosua, care iniţiase o reformă religioasă. În popor corupţia morală a urmat în mod inevitabil. Desfrânarea şi necinstea erau lucruri obişnuite, chiar şi între preoţi şi proroci. În loc să oprească imoralitatea ei o încurajau. ( Ier. 5: 31). În mod ironic poporul idolatru şi imoral avea un deosebit zel religios.[25] În Ieremia cap 2, este descrisă apostazia Israelului, cap 3 face afirmaţia că Iuda a devenit mai rea decât a fost Israelul. Depravarea generală a poporului este descrisă în cap 5, şi Dumnezeu face o afirmaţie îngrozitoare despre Templu, care s-a transformat într-o peşteră de tâlhari ( Ier. 7:11). În aceste condiţii Ieremia este chemat în slujbă. El are două viziuni, una care se referă la „băţul de migdal” şi alta care priveşte „ cazanul clocotind”( Ier. 1:13). Chemarea lui Ieremia a fost una simplă.[26]

În mod categoric prin starea spirituală decăzută în care era poporul, el călcase Legămntul pe care l-a făcut cu Dumnezeu la muntele Sinai ( Ex. 19:5), iar în Cartea Ieremie Donul spune : Ieremia 11:3  „Zi-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Blestemat să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia. Cazanul clocotind însemnă judecată, care îşi găseşte materializarea în imperiul babilonian care ameninţa dinspre Nord. Ce se întâmplase cu poporul lui Dumnezeu şi cu ţara promisă, unde ar fi trebuit să curgă „lapte şi miere” ? Rugăciunea de mijlocire a lui Ieremia este inutilă.(Ier.14: 1-15). De asemenea avertismentele prorocului faţă de popor nu sunt ascultate.[27] Ieremia întâmpină opoziţia prorocilor falşi, a poporului, a prinţilor, şi a împăratului. Paşur şi Hanania îl persecută. Urie care proclamă acelaşi mesaj a fost executat.[28] Totuşi au fost oameni din anturajul împăratului, prinţi, care l-au salvat de la moarte pe Ieremia. Pe de altă parte Ahab şi Zedechia ( și proroci falşi ), îi stârnesc pe evreii aflaţi în exil, să nu asculte de Ieremia care a prorocit o robie de 70 de ani.[29] Ei spuneau că în doi ani robii se vor întoarce acasă. Aceştia amăgeau poporul spunând că Templul şi Ierusalimul nu vor cădea niciodată în mâinile babilonienilor.[30]  Ahab şi Zedechia proroceau pe placul împăratului şi a poporului. Cetatea Ninive cade în anul 612  B.C.[31] dar poporul şi împăratul continuă să rămână orb la evenimentele din jur.

Se pune întrebarea ce s-a întâmplat cu poporul evreu. A uitat oare complet poporul de Legământul pe care l-a făcut cu Domnul Dumnezeu la Sinai ? ( Ex. 20), Legământ care a fost de nenumărate ori călcat ( Aron şi viţelul de aur …etc), reamintit şi reînnoit  ( Iosua 23 şi 24 ). Din păcate răspunsul este Da. În această frământare  şi cădere haotică a poporului, Domnul Dumnezeu face o afirmaţie uluitoare.  Ieremia 33:20  „Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua, şi legământul Meu cu noaptea, aşa încît ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor, 21  atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încît să nu mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu Leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba. Astfel Dumnezeu rămâne credincios Legământului pe care l-a făcut faţă de David. Avertismentele asupra judecăţii  continuă. Ieremia poartă un brâu de in nou la început, apoi deteriorat, ca simbol a degradării poporului,  şi a judecăţii care urma să vină. Un alt simbol au fost vasele de pământ sau pieile de animale umplute cu vin.[32] Seceta din capitolul 14 pune la grea încercare atât pe oameni cât şi pe animale.  Din nou lui Ieremia i se interzice să mijlocească pentru popor ( Ier.14:1 ). Poporul a ajuns într-o stare de împietrire  aşa de mare din care nu se mai putea întoarce, fapt cunoscut de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu face Legământ cu Avram, acesta îi răspunde prin credinţă şi închinare. Legământul a fost dezvoltat în arătările ulterioare ale lui Dumnezeu  lui Avram.[33] Situaţia s-a deteriorat la limită datorită poporului, liderilor religioşi şi a împăratului. Ierusalimul este asediat de către Nebucadneţar, împăratul Babilonului, în anul 588 B.C. Împăratul Zedechia rămâne oscilant şi nehotărât.  În capitolul 18 Ieremia are un alt mesaj în care este vorba despre lutul din casa olarului, dar înștiințare nu are nici un ecou. Datorită situaţiei dramatice împăratul face un legământ  cu poporul prin care toţi sclavii sunt eliberaţi. ( Ier. 37:5) Dar se revine asupra deciziei, lucru care dovedeşte perfidia împăratului faţă de popor şi faţă de Dumnezeu. Recabiţii care s-au refugiat în Ierusalim, când a fost ocupată Palestina, în contrast cu conducătorii religioşi, dau dovadă de credincioşie, faţă de legământul pe care l-au făcut, şi care consta în nu a bea vin, a nu locuii în case,   şezând în corturi.[34] În timpul asediului Zedechia deşi se afla în conflict cu prorocul, Ieremia vorbeşte cu el. Ieremia pe parcursul a doi ani şi jumătate de asediu, îi spune să predea cetatea şi îşi va salva viaţa. Datorită necredinţei, , a slăbiciunii și a presiunilor grupurilor pro egiptene, Zedechia nu cedează, iar Ierusalimul este cucerit în anul 587 B. C. şi distrus[35].  Cea mai mare parte a populaţiei a fost dusă în robia babiloniană printre care şi Zedechia, după ce i s-au scos ochii. În ţară rămâne o rămăşiţă care se revoltă şi se refugiază în Egipt, luându-i şi pe Ieremia şi pe Baruc cu ei. Nici în ultimele momente, poporul nu ascultă de Ieremia, se lipesc cu fanatism de Împărăteasa Cerului şi o venerează.[36]  În Egipt Ieremia avertizează poporul că acesta va fi cucerit de către Nebucadneţar, dar spune că şi Babilonul la rândul lui va avea aceia-ş soartă, fiind la rândul lui cucerit de către perşi[37]. Istoria nu mai consemnează  ce s-a întâmplat cu ei.

În credincioşia Sa Domnul merge mai departe faţă de Legământul făcut lui Avram, David şi poporul Său. În capitolul 31: 31-33, Domnul va face  un Legământ Nou, nu-şi va mai aduce aminte de păcatul lor şi le va ierta nelegiuirea.”  Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” Un legământ care se va împlinii în Persoana şi lucrarea lui Isus Hristos. Astfel Dumnezeu va repune în drepturi rămăşiţa poporului Israel, care îşi va întoarce faţa către El. Ieremia 50:5  Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el, şi vor zice: „Veniţi să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veşnic care să nu fie uitat niciodată!” Prin această profeţie Domnul dă o speranţă poporului Israel, a faptului că va exista  o rămăşiţă şi că se va iniţia un Nou Legământ. Dintr-un mesaj de judecată înștiințarea lui Ieremia se transformă într-un mesaj de mângâiere.

4. CONCLUZII

Datorită călcări Legământului făcut de poporul Israel cu Dumnezeu, acesta a fost disciplinat în mod drastic, şi ambele împărăţii au fost cucerite de popoare străine, majoritatea poporului fiind dus în robie. Regatul de Nord în care toţi împăraţii au fost răi în sensul că nu au ascultat de Glasul Domnului, rostit prin Moise şi profeţi, căzuse deja , iar de Regatul din Sud în care au existat şi împăraţi buni, care au făcut reforme spirituale, a mai supravieţuit 100 şi ceva de ani. Dar din Nord se apropia ca un nor negru puterea Babilonului, ca instrument de pedeapsă în mâna lui Dumnezeu,  care ţine în mână mersul istoriei. În momentul în care împăratul, preoţii şi poporul, nu mai ascultă de Legea dată lui Moise, glasul prorocului este ultima modalitate  prin care Dumnezeu încearcă să întoarcă poporul de la moarte. Din acest motiv mulţi dintre preoţii adevăraţi şi-au pierdut viaţa, în contrast cu mulţimea prorocilor mincinoşi, care „proroceau” pe placul împăratului şi a poporului. Ieremia era un proroc al Domnului şi nu a avut decât de suferit, denumit şi „proroc al lacrimilor”. El a fost glasul ultim prin care Dumnezeu a încercat să întoarcă poporul de la pedeapsă. A fost ales ca proroc încă din pântecele mamei sale, a fost chemat în slujbă de către Domnul, şi avertizat să nu tremure şi să fie tare. El este pus peste neamuri şi împăraţi să smulgă, să taie, să dărâme şi să nimicească, să zidească   şi să sădească. Datorită evenimentelor ce urmau să vină lui Ieremia i se refuză căsătoria.  Toţi urmau să fie împotriva lui, începând de la popor, proroci falşi, şi împărat, şi totuşi Ieremia îi iubea. El şi-a dat seama că reforma lui Iosia a fost una de suprafaţă, nefiind o reformă a inimii. Dacă relaţia poporului cu Dumnezeu este o relaţie spirituală şi morală în litera ei, cerinţele în practică trebuiau să fie tot aşa, lucru care nu s-a întâmplat, rezultând o călcare a Legământului cu consecinţele de rigoare. Acest lucru este valabil şi în Noul Legământ.   Ce era de fapt Ieremia ? El era Glasul lui Dumnezeu care striga în pustie, la un popor care murea. Şi totuşi, în mijlocul necazurilor, Ierusalimul cucerit, Templul ars, poporul dus în captivitate, Ieremia dus şi el în Egipt, în Cartea sa spune un lucru uluitor :  Plângerile lui Ieremia 3:22  Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt, 23  ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!  Amin.

5. BIBLIOGRAFIE :

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

JAMES, MONTGOMERY   BOICE,   FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE,  Editura   Institutului  Biblic „EMANUEL”  Oradea , 2000.

Călătorie prin Vechiul Testament de S. Schultz. 1980

Manual Biblic de Henry  H Halley  Editura ”DOOR TO HOPE”  1983

SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii

John, H. Walton Diagrame şi Tabele Cronologice ale Vechiului Testament,Editura LOGOS  1993.

Ardelean Viorel

---

[1] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[2] Sait www.theophilos.3x.ro

[3] Sait www.theophilos.3x.ro

[4] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[5] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[6] Dicționar Biblic pag 557

[7] Ardelean Viorel

[8] Dicţionar  Biblic pag 740

[9]  Dicţionar  Biblic 740

[10] Biblia de Dumitru Cornilescu

[11] Dicţionar Biblic pag 739

[12] Dicţionar Biblic pag 741

[13] Diagrame şi tabele cronologice ale Vechiului Testament de V. H.  Walton. pag 58

[14] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de EENEST AEBI pag 76-77

[15] Călătorie prin Vechiul Testament de S. Schultz. pag 256

[16] Dicţionar Biblic pag 552

[17] Manual Biblic de Henry  H Halley pag 307

[18] Manual Biblic de Henry  H Halley 308

[19] Scurtă Introducere Biblică de E Aebi pag 78

[20] Scurtă Introducere Biblică de E Aebi  pag 76

[21] Manual Biblic pag 309

[22] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 282

[23]  Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 403

[24] Dicţionar Biblic pag 555

[25]Dicţionar Biblic  pag 555

[26] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 403-404

[27] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 405

[28]   Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz  pag 406

[29] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 290

[30] Dicţionar Biblic pag 555

[31] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 287

[32] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 412-413

[33] Fundamente ale Credinţei Creştine de J. M. Boice pag 537

[34] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 420

[35] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz  pag 421

[36] Călătorie prin Vechiul Testament de S. J. Schultz pag 422

[37] Manual Biblic de H. H. Halley pag 307

---

 Ardelean Viorel

„Am muncit mai mult”

RECUPERAREA ETICII MUNCII CREȘTINE

27 aprilie 2021
Articol de 
Robert Yarbrough
Profesor, Seminarul teologic al legământului

REZUMAT: „Am muncit mai mult decât oricare dintre ei”. 
Puține figuri din Scriptură lucrează cu industria manifestă a apostolului Pavel. 
De unde a venit o astfel de etică de lucru atât de prodigioasă? 
Așa cum s-a cufundat în Vechiul Testament, Pavel ar fi cunoscut și iubit numeroasele pasaje din Proverbe care recomandau o muncă sârguincioasă, iscusită și avertizând asupra trândăviei. 
Învățătura Proverbelor, împreună cu lucrarea puternică a harului lui Dumnezeu, au produs o energie și un efort care provoacă tendința spre agrement în societatea de astăzi.
Pentru seria noastră continuă de 
articole de lungă durată pentru pastori, lideri și profesori, i-am cerut lui Robert Yarbrough, profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Covenant, să profileze etica de lucru a apostolului Pavel.
Știm cu toții despre COVID și răspândirea sa la nivel mondial. 
O atenție deosebită se concentrează asupra numărului de decese și nu fără justificare. 
Dar cifrele devin obositoare – cifrele decedate, numerele testate pozitiv, cifrele în UCI, cifrele pe ventilatoare, iar acum numerele vaccinate (sau nu). 
Astfel de numere sunt un semn al problemelor fundamentale (cum ar fi sănătatea umană) greșite.
Există, totuși, un alt set de numere care deveniseră obișnuit cu mult înainte de COVID în majoritatea locațiilor din Statele Unite și într-o măsură la nivel mondial. 
Și ei indică ceva greșit. 
Vorbesc despre numere de loterie, prezentate în diferite puncte de presă în majoritatea localităților. 
Banii risipiți pentru aceste jocuri de noroc sunt uluitoare. 
Deși acesta nu este locul pentru a dezbate înțelepciunea, moralitatea sau posibilele argumente pro și contra ale acestei forme de jocuri de noroc, cred că popularitatea loteriilor ne avertizează asupra unui idol emergent pe care creștinii trebuie să-l înțepenească, dacă au nu a căzut deja în închinarea sa.
Acest idol este dragostea de a fi inactiv atunci când vine vorba de un loc de muncă remunerat, ca un loc de muncă. 
(Jucați la loterie, așa că nu va mai trebui să lucrați niciodată, nu-i așa?) Sau când vine vorba de muncă pentru binele altora, cum ar fi un părinte care are o gospodărie și crește copii. 
Sau ca slujirea pastorală, care este de obicei grea pentru munca de sacrificiu de sine de dragul altora.
Idolul pe care îl prevăd este dragostea pentru petrecerea timpului liber când împărăția lui Dumnezeu cheamă supuși 
logodnici : 
douloi (slujitori, sclavi) cu bucurie (cel puțin o mare parte din timp) făcând cererea Regelui. 
Este dragostea pentru bani de dragul de a face posibilă oprirea obișnuită și plăcerea inactivă. 
Este dragostea de auto-îngăduință și de exploatarea bunurilor creației pentru plăcerea personală, mai degrabă decât pentru împlinirea mandatului de creație al lui Dumnezeu și chemarea lui Hristos la ucenicie. 
Este mai degrabă dragostea de a fi slujit decât de a sluji. 
Gândiți-vă la o escapadă cu vase de croazieră
În observațiile de mai jos, vreau să ne reamintim ideile cheie din discuțiile contemporane, din Scriptură și, în special, din apostolul Pavel, care ne vor ajuta să menținem o relație sănătoasă cu munca noastră în viață, mai degrabă decât scepticismul sau antagonismul față de acea lucrare care duce la o gravitație dăunătoare către căutări inactive pe care este puțin probabil ca Dumnezeu să le considere productive sau răscumpărătoare.
Valoarea muncii, cu un avertisment

Munca în sensul trudei umane pentru a-și câștiga existența a primit o atenție abundentă din partea scriitorilor creștini în ultimii ani. 
O carte a colegului meu Daniel M. Doriani servește drept exemplu: 
Munca: scopul ei, demnitatea și transformarea . 
¹ Pe coperta din spate, DA Carson comentează: „Ultimii câțiva ani au fost martorii unei rafale de cărți care tratează o viziune creștină asupra muncii. 
Acesta este cel mai bun dintre ei. ” 
Cu câțiva ani în urmă, 
Christianity Today a purtat o poveste despre „recuperarea onoarei muncii manuale”. 
² Articolul susținea virtutea și într-adevăr necesitatea ca mai mulți oameni să învețe meserii, mai degrabă decât să evite munca manuală și să evite slujbele care necesită efort fizic dificil.
Desigur, există o suprasolicitare stearpă, o urâciune de evitat. 
Kevin DeYoung a scris despre asta în 
Crazy Busy: O carte (Milostivă) Scurt despre o problemă (cu adevărat) mare . 
³ Dacă sunteți prea ocupat pentru a obține cartea (!), Câteva puncte principale au fost rezumate recent online. 
⁴ DeYoung remarcă faptul că ocupația poate goli viața de bucurie, să ne sărăcească inimile și să ascundă și să contribuie la un suflet falit. 
Când munca grea (împreună cu toate celelalte cerințe ale vieții) se transformă în hiperactivitate obsesivă, atunci când ne turnăm toată energia și devotamentul în muncă lucrativă, fără timp sau energie pentru altceva, am idolatrat munca, beneficiile pe care intenționăm să le primim sau ambele. 
Avem nevoie de reamintirea psalmistului:
Degeaba te ridici devreme

     și mergi târziu să te odihnești,

mâncând pâinea trudei neliniștite;

     căci dă somnului său iubit. 
( 
Psalmul 127: 2 ) 
⁵
Cu toate acestea, în timp ce Scriptura avertizează împotriva supraîncărcării muncii, modelează, de asemenea, un apel pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze munca noastră zilnică, să nu ne salveze de nevoia de a le îndeplini. 
Minunata concluzie a singurei contribuții a lui Moise la Psaltire se desfășoară,
Fie ca Domnul Dumnezeul nostru să fie asupra noastră

     și să întărească lucrarea mâinilor noastre asupra noastră;

     da, stabiliți munca mâinilor noastre! 
( 
Psalmul 90:17 )
Avertizați în mod corespunzător cu privire la învestirea muncii cu devoțiune care aparține numai lui Dumnezeu, putem încă să-l chemăm să binecuvânteze munca noastră licită. 
Și suntem înțelepți să întrebăm: Care este valoarea lucrării în ochii lui Dumnezeu?
„Avertizați despre învestirea muncii cu devoțiune care aparține numai lui Dumnezeu, putem încă să-l chemăm să binecuvânteze munca noastră licită.”

Tweet
Distribuiți pe Facebook
O literatură considerabilă abordează acest lucru din diferite puncte ale perspectivei creștine-lume. 
Esther O. Ayandokun se bazează pe Biblie (împreună cu alte resurse, atât academice, cât și religioase) pentru a argumenta pentru o etică a muncii fără de care problema acută a sărăciei se va agrava doar în locația sa (Nigeria), unde este deja severă. 
⁶ Ea susține că „atunci când lucrează din greu este îmbrățișat de membrii societății, societatea va fi liberă de corupție, tâlhărie, jaf armat, cultism și alte vicii sociale”. 
⁷ Mai pe larg, ea își încheie studiul despre ceea ce spune Scriptura pe această temă cu această observație:
[Rasa] umană poate lupta împotriva sărăciei întrucât se angajează în mod semnificativ într-un loc de muncă sau în celălalt, în funcție de vârstă, sex, abilități, cunoștințe și expunere. 
Ceea ce este important este ca nimeni să nu fie inactiv, în măsura în care aceștia vor depinde doar de sudoarea celorlalți în permanență. 
Toată lumea, care are vârsta suficientă pentru a lucra, trebuie să fie angajată cu câștig. 
Munca eficientă, așa cum este stabilită în Scripturi, este un panaceu pentru reducerea sărăciei; 
unde fiecare persoană (la locul de muncă) face tot posibilul pentru a spori producția de bunuri de calitate și serviciile prestate. 
⁸
În timp ce 
panaceul ar putea să nu fie chiar cuvântul potrivit, acea citată se aliniază bine cu înțelepciunea de lucru pe care o oferă Proverbele, o înțelepciune care răsună în viața și scrisorile lui Pavel.
Lucrați în Pavel din perspectiva Proverbelor

Apostolul Pavel, la fel ca alți autori ai Noului Testament și Isus însuși, a afirmat ceea ce numim Vechiul Testament inspirat de Dumnezeu și autoritar. 
Deși merită să ținem cont de punctele de vedere predominante în sferele greco-romane sau iudaismul din era Noului Testament 
⁹ , Noul Testament se bazează adesea pe Vechiul Testament pentru a pune bazele și a împinge înapoi împotriva înțelegerilor și practicilor deficitare ale ziua ei. 
Iarba și florile vremurilor se ofilesc și se estompează, dar Cuvântul lui Dumnezeu dăinuie ( 
1 Petru 1: 24-25 ; 
Isaia 40: 6 , 
8 ).
Un studiu al referințelor la 
muncă sau 
muncă în Proverbe (folosind ESV) relevă principii care se desfășoară în viziunea lui Pavel asupra propriilor sale activități apostolice, misionare și pastorale. 
Cu siguranță merită să ne gândim la propriile noastre perspective și practică.
1. Dumnezeu este un lucrător, iar poporul său lucrează cu și pentru el.

Domnul m-a posedat la începutul lucrării sale,

     primul din actele sale din vechime. 
( 
Proverbe 8:22 )
Aici înțelepciunea divină este personificată, reprezentându-l pe Domnul ca fiind Creatorul care 
lucrează . 
Faptul că Dumnezeu este un lucrător și că oamenii făcuți după chipul său sunt proiectați să funcționeze și ei, este larg acceptat în literatură. 
Această afirmație este tipică: „Pavel ar fi avut o înțelegere deplină a lui Dumnezeu ca lucrător, omenirea creată pentru muncă, lucrare făcută în mod corespunzător ca slăvire a lui Dumnezeu, dar lucrare și coruptibilă până la cădere”. 
¹⁰
În consecință, Pavel s-a văzut pe el însuși și pe ceilalți ca colegi (ESV „colegi de muncă”, 
sinergici ) cu Dumnezeu ( 
1 Corinteni 3: 9 ). 
De aproape o duzină de ori, Paul menționează colegi de muncă; 
el consideră această fraternitate a muncii ca fiind nu doar oameni cu oameni, ci și oameni care lucrează cu Dumnezeu alături, ca atunci când îl numește pe Timotei „fratele nostru și colegul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos” ( 
1 Tesaloniceni 3: 2 ). 
Pavel s-a văzut pe el însuși și pe cercul său larg de complici ca „colegi de serviciu pentru împărăția lui Dumnezeu” ( 
Coloseni 4:11 ).
2. Munca grea este virtuoasă, iar leneșul este un viciu.

Din rodul gurii un om se mulțumește cu binele,

     iar 
lucrarea mâinii unui om îi revine. 
( 
Proverbe 12:14 )
Mâna harnicului va domni, în

     timp ce leneșul va fi pus la muncă forțată. 
( 
Proverbe 12:24 )
Ambele pasaje de mai sus recomandă munca folosind 
mâna pentru a însemna un efort greu, competent și profitabil. 
„Lucrarea mâinii unui om” este modul în care Pavel și-a descris lucrarea: „Muncim, 
lucrăm cu mâinile noastre ” ( 
1 Corinteni 4:12 ). 
El i-a sfătuit pe noii convertiți din Tesalonic „să aspire să trăiască liniștit și să se gândească la treburile voastre și să 
lucreze cu mâinile voastre , așa cum v-am instruit noi” ( 
1 Tesaloniceni 4:11 ). 
Pentru cineva din biserică care se luptă cu tentația de a fura, Pavel a poruncit: „Lasă hoțul să nu mai fure, ci mai degrabă să-l muncească, făcând 
lucrări cinstite 
cu propriile mâini , ca să aibă ceva de împărțit cu oricine are nevoie” ( 
Efeseni 4:28 ).
„Epitaful multor ministri și ministri eșuați poate fi rezumat cu cuvintele Proverbelor:„ Mâinile Lui au refuzat să lucreze ”.”

Tweet
Distribuiți pe Facebook
Ideea nu este că numai lucrările manuale sau comerciale sunt de valoare. 
Mai degrabă, viața fiecărui credincios ar trebui să se concentreze asupra slujirii lui Dumnezeu pentru promovarea gloriei lui Dumnezeu. 
Întrucât în ​​vremea lui Pavel (ca atunci când Proverbele erau scrise cu secole mai devreme), cele mai multe mijloace de trai cereau ceea ce am considera o muncă fizică grea, cuvântul lui Pavel către toți credincioșii din toate situațiile era: „Orice faceți, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul și nu pentru oameni ”( 
Coloseni 3:23 ; vezi și 3:17; 
1 Corinteni 10:31 ). 
Chiar și permițând schimbări de-a lungul veacurilor, acest lucru este încă perfect de înțeles și foarte aplicabil, indiferent de stația noastră din viața de astăzi.
„Leneșul va fi pus la muncă forțată” exprimă convingerea că leneșii riscă să fie comandați de forțe pe care ar fi putut să le scape dacă ar fi plecat să lucreze pentru Dumnezeu și binele de unul singur. 
În termeni paulini, cineva se gândește la avertismentul său că devenim sclavii păcatului dacă respingem credința și slujirea pentru Hristos ( 
Romani 6:16 ).
3. Dumnezeu călăuzește direcția vieții și rezultatul persoanei care lucrează pentru a-l onora pe Dumnezeu.

Dăruiește-ți lucrarea Domnului

     și planurile tale vor fi stabilite. 
( 
Proverbe 16: 3 )
Această afirmație se referă la convingerea canonică comună a suveranității lui Dumnezeu binevoitoare și personalizată. 
Cei care au încredere în el vor descoperi că a mers înaintea lor; 
eforturile și eforturile lor se vor dovedi a avea scop, semnificație și valoare, deoarece Dumnezeu le-a supravegheat și dirijat calea.
O convingere înrudită este enunțată câteva versete mai târziu: „Inima omului își planifică calea, dar Domnul își întemeiază pașii” ( 
Proverbe 16: 9 ). 
Cei care lucrează în părtășie cu Domnul și în conformitate cu scopurile sale pot fi asigurați de sprijinul, asistența și justificarea finală a lui Dumnezeu, chiar dacă însărcinarea cuiva se încheie cu un dezastru aparent (cum ar fi decapitarea lui Ioan Botezătorul sau crucea lui Hristos).
Lucrarea lui Pavel a fost cu siguranță dedicată „Domnului”. 
Acest lucru este reprezentat în afirmația „Am fost răstignit împreună cu Hristos. 
Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine ”( 
Galateni 2:20 ). 
Pavel îi poate îndeamnă pe filipeni să practice ceea ce Pavel a învățat și modelat, asigurându-i că „Dumnezeul păcii va fi cu voi” ( 
Filipeni 4: 9 ). 
¹¹ Viața lor, planurile prin care le trăiesc și scopurile la care se străduiesc „vor fi stabilite”, așa cum spune 
Proverbele 16: 3 .
Când Pavel a lucrat în Efes, el a recunoscut sincer: „Există mulți adversari” ( 
1 Corinteni 16: 9 ). 
Dar el intenționează în același verset să nu fugă, ci să exploateze „o ușă largă pentru o muncă eficientă”, așa cum „Domnul ne permite” ( 
1 Corinteni 16: 7 ). 
Ministerul procedează adesea sub auspicii nefastă. 
Dar acest lucru poate fi exact atunci când mâna susținătoare a lui Dumnezeu funcționează cel mai puternic.
Uneori se fac temeri și apare nenorocirea – așa cum au experimentat Pavel și Sila în fondarea congregației filipineze: „Mulțimea s-a alăturat atacându-i, iar magistrații au smuls hainele de pe ei și au dat poruncă să-i bată cu vergele. 
Iar după ce au dat multe lovituri asupra lor, i-au aruncat în închisoare ”( 
Fapte 16: 22-23 ).
Acest lucru nu sună ca un eveniment de plantare de biserici de succes. 
Dar Pavel și Sila au stat ferm în încrederea în Dumnezeul pe care l-au slujit în numele lui Hristos. 
Dumnezeu le-a folosit laude și laude ( 
Fapte 16:25 ) pentru a converti temnicerul și gospodăria sa și pentru a întemeia o adunare. 
Hotărârea neclintită a lui Paul ilustrează ce înseamnă să slujești sub convingerea că „planurile tale vor fi stabilite”.
4. Trândăvie este distructivă pentru cei care zăbovesc în ea.

Oricine este slab în munca sa

     este un frate pentru cel ce distruge. 
( 
Proverbe 18: 9 )
Dorința leneșului îl ucide,

     pentru că mâinile lui refuză să muncească. 
( 
Proverbe 21:25 )
Din diferite unghiuri, ambele versete avertizează asupra efectului distructiv al trândăviei. 
Persoana „slabă în munca sa” o poate raționaliza, probabil, într-o duzină de moduri: „Este luni; 
Sunt obosit din weekend ”(de multe ori o afirmație adevărată pentru pastori!). 
„E vineri; 
Mă pregătesc pentru sfârșit de săptămână ”(poate un preludiu pentru a renunța la muncă pentru terenul de golf sau pentru a stabili planuri de weekend pentru a sări peste biserică … din nou).
„Eforturile la jumătate de inimă sau să faci mult mai puțin decât este posibil este norma pentru mulți, indiferent de ocupația lor.”

Tweet
Distribuiți pe Facebook
Efortul la jumătate de inimă sau să faci mult mai puțin decât este posibil este norma pentru mulți, indiferent de ocupația lor. 
Cred că văd această atitudine de multe ori în magazinele de îmbunătățiri la domiciliu, atunci când am nevoie de ajutor în hardware sau instalații sanitare. 
Poate fi imposibil să atragi atenția însoțitorului care este plătit să te ajute. 
S-ar putea să trebuiască să sprintezi pentru a-i prinde pe cei care simt că-ți dorești ajutorul, deoarece simt brusc nevoia de a fugi către un culoar îndepărtat.
Pavel a îndemnat bisericile să „avertizeze pe cei degeaba, să-i încurajeze pe cei slabi, să-i ajute pe cei slabi, să aibă răbdare cu toți” ( 
1 Tesaloniceni 5:14 ). 
Exemplele lui Pavel, Silvan și Timotei au servit ca o demonstrație publică a modului în care creștinii ar trebui să se comporte: „Știți voi înșivă cum ar trebui să ne imitați, pentru că nu am fost degeaba când am fost cu voi” ( 
2 Tesaloniceni 3: 7 ) .
„Slăbiciunea în lucrarea sa” și „leneșul” descriu o „trândăvie” pe care Pavel o decreta:
Acum vă poruncim, fraților, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă țineți departe de orice frate care umblă în trândăvie și nu în conformitate cu tradiția pe care ați primit-o de la noi. 
( 
2 Tesaloniceni 3: 6 )
Căci auzim că unii dintre voi umblă în trândăvie, nu ocupați la muncă, ci trupuri aglomerate. 
( 
2 Tesaloniceni 3:11 )
Epitaful multor ministri și ministri eșuați poate fi rezumat cu cuvintele Proverbelor de mai sus: „Mâinile lui au refuzat să muncească”. 
Nerespectarea efortului deplin poate fi justificată în tot felul de moduri, de la îngrijirea de sine la iubirea de sine până la demonstrația convingerii că nu suntem mântuiți de lucrări – așa că vom efectua lucrări cu spor și sporadic, deoarece acestea nu sunt Nu este cu adevărat necesar pentru mântuire.
Exemplul lui Pavel merge în direcția opusă. 
Comparându-se cu ceilalți apostoli, el vorbește despre harul lui Dumnezeu față de el, fostul persecutor, și afirmă că acest har „nu a fost în zadar” ( 
1 Corinteni 15:10 ). 
Ce dovadă arată? 
„Am muncit mai mult decât oricare dintre” ceilalți apostoli, deși Pavel știe „nu am fost eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine”. 
Din cauza acelui har, Pavel s-a chinuit prodigios, nu pentru un sezon sau un an, ci de-a lungul a zeci de ani.
5. Dumnezeu este mulțumit de cei care dezvoltă și aplică abilitatea de a lucra din greu și cu pricepere.

Vedeți un om iscusit în munca sa?

     El va sta în fața regilor;

     nu va sta în fața oamenilor obscuri. 
( 
Proverbe 22:29 )
Acesta este unul dintre versetele mele preferate din Proverbe. 
Am crescut sub un bunic și un tată care lucrau în copaci – pentru Davey Tree Expert Company – și, în tinerețe, m-am dedicat timp de șase ani alpinismului cu normă întreagă și tăierii lemnului, mai întâi pentru Davey și apoi pentru fabricile de cherestea din vest Montana și Idaho. 
În primul sfert de secol al vieții mele, am urmărit lucrătorii venind și plecând – uzarea în această meserie este mare din motive de înțeles. 
Bărbații (la acea vreme nu știam de femei care să urce în copaci sau să taie cherestea) care aveau standarde înalte pentru munca lor erau rare. 
Furturile de echipamente ale companiei erau frecvente. 
Evitarea rolurilor dure sau periculoase era norma. 
Șefii știau că trebuie să păstreze un ochi ascuțit pentru muncitorii care tăiau colțurile sau învârteau lucrările pe care nu le îndeplineau.
În aceiași ani, am observat câțiva bărbați mai în vârstă care s-au remarcat. 
Au fost ținute pe statul de plată când au fost concediați alții. 
Calitatea muncii lor îi deosebește. 
Au fost „pricepuți” (vezi versetul din Proverbe de mai sus) în atitudinea și execuția lor. 
Ani mai târziu, unii dețineau propriile companii sau se mutaseră în poziții de supraveghere.
Isus a învățat: „Cel care este credincios în foarte puțin este credincios și în mult și cine este necinstit în foarte puțin este, de asemenea, necinstit în mult” ( 
Luca 16:10 ). 
În concordanță cu aceasta, Pavel i-a învățat pe Timotei și Titus să acorde o atenție deosebită celor pe care setările sociale le considerau ca fiind persoane mai puțin importante, precum femeile, copiii și sclavii. 
Pavel cheltuiește mai multe versete îndrumându-l pe Timotei pe văduve ( 
1 Timotei 5: 3–16 ) decât pe orice alt grup de oameni – inclusiv supraveghetori! 
Era vital ca grija lui Timothy pentru turmă să se extindă la ceea ce Isus a numit „cel mai mic dintre aceștia”, mai degrabă decât să se preocupe de cei puternici și bogați, care atrag cu ușurință cea mai mare atenție a conducătorilor bisericii.
Pavel știa că liderii bisericii care au eșuat în îngrijirea pastorală a celor aparent mai puțin semnificativi, este puțin probabil să reziste presiunilor și blandishments care vin cu îndatoriri care atrag vizibilitate publică mai mare.
În facultate, un tânăr care se pregătea pentru minister era invidia colegilor săi. 
Părea să aibă o amintire fotografică. 
În timp ce alții îi băteau greaca în cap, nu întotdeauna cu succes, el arunca o privire asupra manualului chiar înainte de teste și le arăta pe toate. 
Dar după absolvire, în ciuda abilității și inteligenței sale, nivelul său de eficacitate a slujirii a scăzut sub potențial. 
S-a întors acest lucru la a fi deștept și talentat, dar nu „iscusit în munca sa”? 
Poate că nu învățase cu adevărat să lucreze?
În schimb, în ​​același colegiu a fost un coleg care s-a dovedit „iscusit în munca sa”. 
El s-a aplicat cu umorul și producția energică zilnică pe care o adusese cu el din educația sa rurală. 
A continuat să fie un cărturar, profesor și vorbitor din Vechiul Testament foarte publicat, care a construit mii de studenți, cititori și pastori în credință de-a lungul mai multor decenii.
„El va sta înaintea regilor; 
el nu va sta în fața oamenilor obscuri ”s-a împlinit de fapt în viața apostolului Pavel, în timp ce Dumnezeu a transformat un om zelos pentru a asupri într-un om dornic„ să ducă numele [lui Hristos] înaintea neamurilor și a regilor și a copiilor lui Israel ”( 
Fapte 9). : 15 ). 
Atenția constantă și deplină a lui Pavel față de sarcinile mai modeste pe care Domnul i le-a pus de la început – cum ar fi în Damasc proclamând imediat „Isus în sinagogi, spunând:„ El este Fiul lui Dumnezeu ”” ( 
Fapte 9:20 ) la mare pericol pentru sine – a dus la un martor care a vorbit până la regi ( 
Fapte 26: 2-29 ).
Mesajul lui Pavel a continuat să provoace oamenii și popoarele de pretutindeni, de la populația obișnuită la elite globale, până în această oră. 
Dar cum rămâne cu etosul său de a lucra fără încetare pentru a scoate acel mesaj? 
¹²
Recuperarea eticii muncii pauline

O veche zicală din generațiile anterioare era „O minte inactivă este atelierul diavolului”. 
Astăzi există dorințe de petrecere a timpului liber ca niciodată și adesea mijloacele tehnologice pentru a le satisface dorințele. 
Blocările și închiderile COVID au probabil exacerbat tentațiile de trândăvie. 
Nu este ușor să găsim nici voința, nici mijloacele de a ne ocupa în moduri care ne sfințesc și ne valorifică liniștirea interioară, astfel încât forța principală a vieții noastre să promoveze scopuri divine, mai degrabă decât banalități lumești.
Câte ore pe săptămână mulți în biserică, inclusiv miniștri, risipesc în activități online excesive sau chiar ilicite? 
Apoi există, pentru unii, încă mai multe ore de televiziune sau filme sau sport – toate justificabile în teorie, dar în multe vieți echivalează cu o înlocuire a ceea ce ar trebui să ne consume: Dumnezeu, promovarea împărăției sale și muncile care promovează sfântul Său și scopuri răscumpărătoare pentru noi. 
Da, Dumnezeu acordă odihnă și odihnă și recreere la locul potrivit. 
Dar mulți credincioși se trezesc la un moment dat cât de demn este Hristos de devotamentul lor, nu doar sentimental sau „spiritual”, ci în cheltuirea timpului și a energiei fizice în moduri în care rețelele sociale, ESPN, CNN, FOX, navigarea pe Internet și altele găurile negre pentru pierderea timpului nu pot genera bani. 
În multe cazuri, nu numai că idolerați indolența, ci plătim privilegiul.
„În multe cazuri, nu doar idolatrăm indolența, ci plătim privilegiul”.

Tweet
Distribuiți pe Facebook
Și cu cât veniturile mai mari ale gospodăriei devin, cu atât mai multă tentație este ca exercițiile extravagante să ne domine orizontul și să ne facă să uităm că ar trebui să „folosim cel mai bine timpul, pentru că zilele sunt rele” ( 
Efeseni 5:16 ) . 
În calitate de membri ai bisericii, suntem sub supravegherea celor însărcinați cu echiparea noastră „pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos” ( 
Efeseni 4:12 ). 
Procentul de membri ai bisericii, în majoritatea cazurilor, a căror noțiune de echipare depășește participarea la o biserică destul de regulată este probabil impresionantă – în principal în sensul îngrozitor.
Deci, ce fac majoritatea creștinilor cu cea mai mare parte a timpului lor discreționar? 
Și ce îi motivează pe măsură ce își desfășoară munca zilnică? 
Lucrăm în principal pentru weekend? 
Disparem ore întregi zilnic în spațiul cibernetic sau în alte lumi fantastice în care slujim, Dumnezeu știe, nici el, nici oamenii?
Pentru a o pune într-o mulțime de declarații și lăudări pauline care indică efortul total pe care evanghelia l-a generat în biserica primară:
Purtati-va reciproc poverile si astfel indepliniti legea lui Hristos. 
( 
Galateni 6: 2 )
Iubiți-vă unii pe alții cu afecțiune frățească. 
Depășiți-vă unii pe alții în a arăta onoare. 
Nu fi leneși în zel, fii fierbinte în duh, slujește Domnului. 
( 
Romani 12: 10-11 )
Contribuiți la nevoile sfinților și căutați să arătați ospitalitate. 
( 
Romani 12:13 )
Salută-o pe Mary, care a muncit din greu pentru tine. 
( 
Romani 16: 6 )
Salută-i pe acei lucrători din Domnul, Trifena și Trifosa. 
Salută pe iubita Persis, care a lucrat din greu în Domnul. 
( 
Romani 16:12 )
Muncim, lucrând cu propriile mâini. 
( 
1 Corinteni 4:12 )
Întotdeauna [abundă] în lucrarea Domnului, știind că în Domnul munca ta nu este în zadar. 
( 
1 Corinteni 15:58 )
Fiți supuși la astfel de lucruri și la fiecare coleg de muncă și lucrător. 
( 
1 Corinteni 16:16 )
Dacă vreau să trăiesc în carne, asta înseamnă muncă rodnică pentru mine. 
( 
Filipeni 1:22 )
Dumnezeu este cel care lucrează în tine, atât pentru voință, cât și pentru a lucra pentru bunul său plac. 
( 
Filipeni 2:13 )
Pentru aceasta muncesc, luptându-mă cu toată energia lui pe care el o lucrează cu putere în mine. 
( 
Coloseni 1:29 )
Rugați-vă fără încetare. 
( 
1 Tesaloniceni 5:17 ) 
¹³
Lăsați oamenii noștri să învețe să se dedice lucrărilor bune, astfel încât să ajute cazurile de nevoie urgentă și să nu fie infructuoși. 
( 
Tit 3:14 )
Astfel de referințe sunt vârful unui aisberg al harniciei care i-a caracterizat pe cei mobilizați mai întâi de Hristos și de evanghelia sa. 
Nu este aceasta o dinamică care merită susținută acum împotriva tuturor forțelor compensatorii? 
Tocmai în vremurile noastre de provocare și primejdie fără precedent pentru creștinii din întreaga lume, este necesar să reafirmăm concluzia la care a ajuns într-un studiu recent despre respectul (înalt) al lui Pavel pentru muncă:
Eșecul de a lucra – lene – reprezintă lipsa de credință față de Dumnezeu și de aproapele nostru. 
Nu există un rang printre creștini la locul de muncă, deoarece există demnitate și egalitate între toți cei care lucrează și nici o sarcină pentru regat care are o importanță mai mică decât oricare alta. 
În calitate de creștini, lucrarea noastră este să-i susținem și să-i sprijinim pe alții și să le ușurăm poverile, așa cum a făcut lucrarea lui Pavel, așa cum lucrăm pentru împărăția lui Hristos. 
Munca grea este norma pentru creștin, așa cum a fost și pentru Pavel, fie că este vorba de muncă manuală sau de altfel, deoarece este un martor al celorlalți ai credinței noastre. 
Pentru a fi martor, lucrarea noastră ar trebui să urmeze exemplul dăruitor de sine al lui Hristos, axat pe El și pe ceilalți și nu pe noi înșine, marcat de 
dragostea 
agapă . 
¹⁴
Fie ca evanghelia lui Dumnezeu să ne mute pe mulți mai mulți dintre noi în această direcție, zdrobind prin mâinile noastre toți idolii de opoziție față de lucrarea lui Dumnezeu.

Phillipsburg, NJ: P&R, 2019.  
↩
Jeff Haanen și Chris Horst, „Evanghelia artizanală”, 
Christianity Today , iulie / august 2014, 66-71. 
↩
Wheaton, IL: Crossway, 2013.  
↩
Kevin DeYoung, „3 pericole de ocupație”, 
Crossway (blog), 9 decembrie 2020, https://www.crossway.org/articles/3-dangers-of-busyness/. 
↩
Dacă nu se specifică altfel, referințele Scripturii provin din ESV. 
↩
„Imperativul demnității muncii ca panaceu pentru reducerea sărăciei în Nigeria”, 
Practical Theology (Baptist College of Theology, Lagos) 7 (2014): 84-110. 
A se vedea, de asemenea, Jude Lulenga Chisanga, „Spiritualitatea creștină a muncii: un sondaj al lucrătorilor din orașul Ndola, Zambia”, 
Revista eclesială africană 60, nr. 
1/2 (2018): 10-24. 
↩
Ayandokun, „Imperativul demnității muncii”, 100.  
↩
Ayandokun, „Imperativul demnității muncii”, 88-89. 
↩
Pentru acest context, a se vedea, de exemplu, Christoph vom Brocke, „Lucrarea în Noul Testament și în antichitatea greco-romană”, în 
Demnitatea muncii – Perspective teologice și interdisciplinare , ed. 
Kenneth Mtata, Documentația 56 (Minneapolis, MN: Lutheran University Press, 2011), 25-28. 
Accesibil la https://www.lutheranworld.org/sites/default/files/Doc-56-Dignity_of_Work-EN-low.pdf. 
↩
Alexander Whitaker, „Teologia muncii lui Paul”, 
Puritan Reformed Journal 12, nr. 
2 (iulie 2020): 32.  
↩
Annang Asumang, „Perfecțiunea operei bune a lui Dumnezeu: funcția literară și pastorală a temei„ lucrării ”în filipeni,” 
Conspectul 23, nr. 
1 (ianuarie 2017): 1-55, descompune în mod util tema lucrării lui Dumnezeu în acea epistolă, împreună cu „nu doar transformarea spirituală interioară a filipinezilor, ci și consecința socială și participarea sinergică activă a filipinezilor la” lucrarea lui Dumnezeu (42). 
Dar accentul este pus pe dispoziția și capacitatea lui Dumnezeu, nu pe etica muncii din partea umană necesară pentru a întruchipa energiile revărsate de Dumnezeu. 
↩
Vezi Akinyemi O. Alawode, „Modelele biblice ale lui Pavel de plantare a bisericilor: o metodă eficientă pentru a realiza Marea Comisie”, 
HTS Teologiese Studies / Theological Studies 76, nr. 
1 (2020): a5579, https://doi.org/10.4102/hts.v76i1.5579. 
Acest studiu descrie concepte, modele, modele și strategii. 
Dar nu există nicio mențiune directă a efortului dur necesar pentru ca oricare dintre acestea să fi lucrat pentru Pavel sau să lucreze astăzi. 
↩
Cei care respectă această poruncă știu cu asiduitate că, deși are aspectele sale vesele, totuși este o muncă. 
↩
Whitaker, „Teologia muncii lui Paul”, 41.  
↩
Robert Yarbrough este profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Covenant din St. Louis, Missouri. 
Autor, coautor sau traducător de numeroase cărți și articole, predică în mod regulat și a predat pe larg și pe alte patru continente.

SERIA: ARTICOLE DE LUNG METRAJ

https://www.desiringgod.org/articles/i-worked-harder?utm_campaign=Daily+Email&utm_

Cuvântul lui Dumnezeu devine viu în conflict

Articol de David Mathis

Editor executiv, desiringGod.org

Vremurile noastre conflictuale pot să palească în comparație cu cele mai mari conflicte ale istoriei, dar în propria noastră generație, stresurile, încordările și incertitudinile din ultimele paisprezece luni au fost neobișnuite. Mulți dintre noi suntem în mod vădit mai la îndemână. Siguranțele par mai scurte. Cuvinte, mai aspre. Stări de spirit, mai împovărate. Pe măsură ce rulăm pe linii de avarie goale, anterior inactive, s-au deschis în familiile noastre, printre vecini, printre prieteni de multă vreme și chiar în bisericile noastre.

Desigur, ceea ce experimentăm ca conflict vine în diferite straturi. Experimentăm conflicte sociale, chiar globale, precum pandemia. Dar când conflictele izbucnesc în familia noastră, în blocul nostru, între prieteni de multă vreme, în propria noastră biserică odinioară armonioasă, acestea sunt personale . Au fețe pe care le recunoaștem. Când o altă persoană, indiferent dacă este departe, sau mai ales atunci când este aproape de casă, pare a fi pusă pe umilința, tăcerea sau tragerea noastră, indiferent dacă este sau nu în mod just, simțim o înțepătură personală nesimțită în alte încercări.

Vino în viață

Un adevăr prețios de repetat și de experimentat în momente precum ale noastre – și mai ales când conflictele și amenințările devin personale împotriva noastră – este că Cuvântul lui Dumnezeu prinde viață în conflict. Dumnezeu nu ne-a dat doar cuvântul său pentru a ne ajuta să încercăm încercările vieții, ci ne oferă și încercări pentru ca cuvântul său să prindă viață. În conflict, confortul său neprețuit cade mai puțin pe urechile surde decât în ​​timpul păcii.

În planul său înțelept, îndurări severe și bună providență, Dumnezeu ia viața copiilor săi prin cicluri de pace și conflict relative, nu mai mult decât putem suporta noi. Creștinii din timp de pace pot găsi o mulțime de speranță și putere în Scripturi, dar câți dintre noi au descoperit cât de multe părți ale Bibliei – dacă nu întreaga – abundă în viață și claritate când apare conflictul, mai ales când este aproape de casă?

Născut pentru Adversitate

Biblia însăși s-a născut în conflict. Eroii săi nu au trăit vremuri confortabile și pașnice. Astfel de zile nu necesită eroi. La fel și scriitorii Bibliei, sub Dumnezeu și primii ei cititori, au fost adesea înfrânți: de la sclavia din Egipt, la viața sub tirani și regi răi, la psalmiști și profeți care aleargă pentru viața lor, la exilul și oprimarea iminentă, la propriul Fiul lui Dumnezeu. trădat și răstignit, purtătorilor de cuvânt numiți de Hristos opuși și închiși, bisericii sale în curs de dezvoltare, încordată pe marginea supraviețuirii.

Luați în considerare patriarhii în încercările și temerile vieții nomade. Nu aveau oraș cu adăpostul său de animale sălbatice și jefuitori. Următoarea oprire pentru poporul lui Dumnezeu a fost Egiptul, care în cele din urmă va fi asuprit de Faraon. Apoi înapoi în încercările și temerile pustiei timp de patruzeci de ani.„Dumnezeu nu ne-a dat doar cuvântul său pentru a ne face să trecem prin încercările vieții, ci ne oferă și încercări pentru ca cuvântul său să prindă viață”.TweetDistribuiți pe Facebook

Odată stabilit în țară și după ce a îndurat un conflict neîncetat sub judecători, chiar și cel mai mare rege al Israelului și dulce psalmist al acestuia, a fost urmărit de proprii săi prieteni, trădat de dragi tovarăși care s-au transformat în dușmani și i-au amenințat viața. Câți au fost dușmanii lui David – atât înainte de a lua tronul, cât și în timp ce domnea ca rege. El a fost căutat de Saul și a fugit în pustie. Mai târziu a fost trădat nu numai de propriul său fiu, Absalom, ci și de cel mai de încredere consilier al său, Ahithophel. Chiar și Joab, propriul său văr și mâna dreaptă de multă vreme, s-a dovedit infidel.

Vechi și nou

Deci, prea mare fiu mai mare al lui David, Isus – câți au fost dușmanii săi! Autoritățile au complotat împotriva lui. Scribii și fariseii, pe de o parte, și conducătorii și preoții principali, pe de altă parte – rivalii politici au traversat culoarul pentru a conspira împotriva lui. Masele carnale au venit să-și umple burta și s-au împrăștiat la cuvântul adevărului (Ioan 6 ). În cele din urmă, lașitatea lui Pilat, cruzimea soldaților Romei și batjocurile de la cruce, chiar și de la colegul răstignit, ar fi eclipsate de durerea propriilor săi oameni care l-au trădat, negându-l și fugind pentru propria lor viață. .

Chiar și biserica primară a trăit în conflict, sub amenințarea tot mai mare de persecuție. Mai întâi jignirea, apoi închisoarea, apoi Ștefan, primul mare orator al bisericii, a fost lapidat pe loc. Conducătorii i-au tăiat capul lui Iacob și au planificat să-i facă același lucru lui Petru. Când unul dintre principalii oponenți ai bisericii s-a transformat radical pe drum pentru a-i înconjura pe creștini, și el a fost urmărit și s-a opus unui episod după altul. Câți au fost dușmanii lui Pavel: legaliști și iudaizatori, păgâni și batjocori licențioși, sofiști și apostați.

Apoi Pavel a trebuit să se ocupe de biserici tinere, imature, conflictuale răspândite în întreaga lume romană. Îngrijirile sale includeau nu numai necredincioșii care îi căutau viața, ci „presiunea zilnică asupra mea a anxietății mele pentru toate bisericile” ( 2 Corinteni 11:28 ). Cea mai presantă dintre toate nu a fost conflictul cu oponenții, ci conflictul în tranșee , tulburarea din cadrul congregațiilor, ca în Filipi ( Filipeni 4: 2-3 ), Roma (Romani 14-15 ) și Efes (1 Timotei). Pavel însuși nu a fost străin de înțepenirea conflictului personal, în timp ce s-a împărțit cu Barnaba despre Ioan Marcu ( Fapte 15: 37–40 ) și l-a găsit pe Petru în eroare în Antiohia și „l-a opus faței sale” ( Galateni 2:11 ).

Straluceste in umbre

Totuși, aici, în umbra conflictului – în tensiunile, amenințările și nesiguranțele sale – iată că lumina adevărului a strălucit cu atât mai clar. Au fost falsificate epistole atemporale. Adevărul a luat poziție. Lumina bătea împotriva întunericului. Conflictul a clarificat nu numai misiunea, ci și sursa puterii: Dumnezeu însuși în Hristos.

În loc să fie tăcuți mesagerii lui Hristos, ei au luat inimă. Așa cum Pavel le-a spus Tesalonicenilor: „Deși am suferit și am fost tratați cu rușine la Filipi, după cum știți, am avut îndrăzneala în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor conflicte ” ( 1 Tesaloniceni 2: 2 ). Conflict? Nu, nu este plăcut. Dar este o mare oportunitate pentru Dumnezeul nostru. Vorbește în conflict, iar cuvintele sale prind viață cu putere proaspătă celor care sunt bătăuși.

Mai târziu, scriind din închisoare, Pavel i-a încurajat pe filipeni că este un dar („acordat ție”) să „suferiți de dragul [lui Hristos], implicat în același conflict pe care l-ați văzut eu și acum auziți că încă mai am” ( Filipeni 1: 29–30 ). Mișcarea și vorbirea pentru a răspândi Evanghelia au adus conflicte. Și în acel conflict, cuvântul lui Dumnezeu nu a dispărut. A înflorit.

Fără surprize

Timpurile noastre conflictuale și relațiile conflictuale nu ne sporesc confortul pământesc, dar nu trebuie să ne zdruncine încrederea în cer. Scripturile au fost falsificate în astfel de vremuri, în cele mai provocatoare zile. Personajele principale au suferit. Nu au trăit vieți ușoare. Cea mai mare figură dintre toate, Dumnezeu însuși în trup uman, anticipat ca Mesia de secole, a fost executat în public pe o oribilă cruce romană. Și niciun slujitor al lui Hristos nu este mai mare decât Stăpânul său.

Cât de tragic, atunci, când permitem umflarea tensiunilor și creșterea încercărilor să ne îndepărteze de Cuvântul lui Dumnezeu, mai degrabă decât de el. Dumnezeu ne-a dat cuvântul său pentru pandemii. Și pentru tulburări civile și politice și pentru crize de informații publice. Vedem din nou, în astfel de vremuri, cum cuvintele lui Dumnezeu sunt singura piatră într-o lume de nisip.„Timpurile noastre conflictuale nu ne sporesc confortul pământesc, dar nu trebuie să ne zdruncine încrederea în ceruri”.TweetDistribuiți pe Facebook

Inamicii noștri de astăzi s-ar putea simți ca mulți: din interiorul bisericii și din exterior. De la profesorii credincioși și necredincioși. Poate că cineva pe care l-am cunoscut cândva bine și care era aproape de noi acum s-a îndreptat spre noi într-un fel, fie prin trădare, negare sau abandon. Dumnezeul nostru nu este surprins de numeroasele pericole, osteneli și capcane care vin asupra noastră. Nici noi nu trebuie să fim ( 1 Petru 4:12 ). Timpurile noastre conflictuale sunt în mâinile lui, cernute cu dragoste printre degete, în toată durerea și dificultatea lor. Și sunt un set: pentru frumusețea și forța vocii sale.

Pentru momente ca acestea

Pe măsură ce îndurăm lupte fără și temeri înăuntru, ce Mântuitor avem, care a mers înaintea noastră, făgăduiește că va fi cu noi ( Matei 28:20 ) și și-a vărsat propriul Spirt asupra noastră pentru exact astfel de vremuri. În zilele sale conflictuale de pe pământ, el s-a îndreptat spre cuvântul Tatălui său, mai degrabă decât departe, când durerea a apăsat asupra lui. Cuvântul lui Dumnezeu a fost viața lui și i-a păstrat credința – nu doar în pustie, ci chiar și pe cruce, unde Psalmii pe care îi învățase și îi prețuise din copilărie și-au găsit chiar așezarea pe care o așteptau de mult, chiar și atunci când au ieșit din viața zbuciumată a unui mare rege cu un mileniu înainte.

Cuvintele lui Dumnezeu au fost un balsam de pace pentru nenumărate milioane. Prețuiți-le, meditați la ele, găsiți putere în ele în cele mai luminoase și mai calde zile. Și pe măsură ce vin zilele noastre de mare pace, claritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu să nu diminueze. Dar când viața devine grea, apare opoziția, dușmanii se apropie și pacea se prăbușește în conflict, se sprijină puternic pe cuvintele lui Dumnezeu. Se umflă în puterea lor și prosperă la noi adâncimi în sufletele asaltate.David Mathis ( @davidcmathis ) este editor executiv pentru desiringGod.org și pastor la Cities Church din Minneapolis / St. Paul. El este soț, tată a patru copii și autor al Obișnuințelor harului: să te bucuri de Isus prin disciplinele spirituale .

https://www.desiringgod.org/articles/the-word-of-god-comes-alive-in-conflict