Cortul întîlnirii

14 aprilie 2021 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

Cortul întîlnirii

CĂRȚILE BIBLEI

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/cortul-intilnirii/

Dulcea durere a pocăinței

14 aprilie 202114 aprilie 2021 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL

14 aprilie 2021 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL

1. INTRODUCERE. Pentru început trebuie să dăm o definiţie noţiunii de binecuvântare şi blestem. Binecuvântarea în termeni omeneşti acest lucru înseamnă a ura de bine, a preamării, a blagoslovi, benedicţie, a dorii fericirea cuiva. Blestem înseamnă contrariul, şi înseamnă o imprecaţie, ocară, excomunicare, calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, potop, prăpăd, , pustiire, sinistru, urgie. În termenii lui Dumnezeu[1] lucrurile se schimbă. Cuvântul binecuvântare din Vechiul Tetament este ”נשרשבש – baraca ” şi indică o confirmare în bine de obicei în plan material. (Deutronom 11:26, Proverbe 10:22, etc). În Noul Testament cuvântul folosit pentru binecuvântare este ”εθλογια – eulogia”, dar indică în plus un bine spiritual produs de Evanghelie (Romani 45:29, Efeseni 1:3, 2 Corinteni 9:5 şi mai înseamnă şi dar). În contrast [2] avem cuvântul Blestem care înseamnă şi blasfemie, ură. În Vechiul Testament cuvântul este un afront o insultă la adresa lui Dumnezeu. În Noul testament avem o extindere a cuvântului, în sensul că Dumnezeu poate fi hulit chiar şi prin repezentanţii săi, şi este folosit de Moise (Faptele Apostolilor 6:11) şi de Pavel în Romani 3:8. Termenul este folosit şi de Isus în lucrarea Sa de iertare (Marcu 2:7), la judecata Sa (Marcu 14: 61-64), şi la Calvar (Matei 27:41, Luca 23:39). La fel a făcut şi Saul din Tars, care voia să oblige creştinii să hulească şi să blesteme Numele Mântuitorului (Faptele Apostolilor 26:11). Un alt exemplu este atitudinea fariseilor faţă de lucrarea lui Isus, care au fost atribuite lui Satana. (Matei 12:31) De asemenea este interzisă blestemarea omului de către om pentru că fiecare are Chipul lui Dumnezeu în el Imago Dey (Geneza 9:6). Lipsa de răspuns a omului cu privire la lucrarea Duhului Sfânt în el are consecinţe negative ca insensibilitate morală, confuzie, în care răul este văzut ca un lucru bun. (Ioan 3:19). Dacă reluăm binecuvântarea şi blestemul ca termeni şi nume în Biblie obţinem o imagine mai completă. Binecuvântarea[3] are cel puţin două surse pe Dumnezeu şi omul. Dumnezeu binecuvintează natura (Geneza 1:22), omenirea în general (Geneza 1:28), pe Avram şi toate familiile pământului (Geneza 12:3), sabatul (Exod 20:11), poporul legământului (Geneza 9:1), oameni cu teamă de Dumnezeu, casa celui neprihănit, alte naţiuni decât Israelul. Binecuvântările sunt de ordin material şi spiritual. El dă pace şi prosperitate, sănătate şi viaţă lungă, copii şi fericire în familie, alimente. Cele de ordin spiritual sunt prezentate la modul general, (Efeseni1: 2-3), dar şi în mod special ca Harul lui Dumnezeu (Psalmi 5:12), iertarea păcatelor (Romani 4:7-8), mântuirea (Romani 10:12-13), bucurie şi pace spirituală, Dumnezeu ca şi păstor (Psalmul 28:9). Binecuvântarea este dată lui Avram ( Geneza 12: 2-3), repetată lui Avram, Isac şi Iacob, reânoită în legătură cu urmaşii lui David ( Psalmul 72:17), împlinită în Isus Hristos (Galateni 4:4). Oamenii sunt binecuvântaşi de Domnul atunci când se feresc de păcat, cei care se încred în Domnul şi au păcatele iertate, când îngrijesc de cei sărmani, aceeia care locuiesc în Casa lui Dumnezeu, oamenii care sunt disciplinaţi şi se tem de Dumnezeu, aceia care găsesc înţelepciune în Domnul şi aşteaptă venirea lui. De asemenea oamenii care mărturisesc pe Isus Hristos, perseverează în credinţa lor, mor în Domnul şi sunt invitaţi la Sărbătoare nunţii lui Hristos.

2). DESPRE DUMNEZEU[4]. Dacă reluăm puţin lucrurileatunci când gândim termenii de binecuvântare sau blestemul, suntem obligaţi să o facem în două moduri. Odată aceştia trebuie gândiţi în termeni lui Dumnezeu, iar pe de altă parte să gândim binecuvântarea în termenii Vechiului Testament dar şi în al Noului Testament între care există o diferenţă radicală. Ca exeplu se poate lua Evrei 11:33-40 şi dacă ne uităm cu atenţie în text, unii creştini sun aparent biruitori, alţii sunt aparenţi înfrânţi dar Dumnezeu îi priveşte la fel. De asemenea blestemul este un rezultat al căderii omului în păcat, iar binecuvântrea este un rezultat al Harului lui Dumnezeu. Suntem obligaşi înainte de a începe să prezentăm câteva cuvinte despre Dumnezeu, pentru a înţelege mai bine cine este El, planurile Sale, şi cine este omul, şi cum se poate raportat la Persoana care l-a creat. O prezentare a Persoane Sale ar fi de genul Cum şi Cine este El. Dumnezeu[5], este Spirit infinit şi perfect (Deut. 6:4; Ioan 4:24), în care toate îşi au sursa, baza de suţinere începutul şi sfârşitul (Ps. 104). Dumnezeu nu este o forţă cosmică sau o autoritate impersonala, ci este un Dumnezeu personal. Personalitatea Lui este demonstrată prin calităţile ce le posedă. El are conştienţă de sine (Exod. 3:14) şi auto-determinare (Efeseni 1:11). Dumnezeu deţine viaţă (Tim. 4:10) şi inteligenţă (Fapte 15:18). El are un scop (Isaia 14:26-27) şi este un Dumnezeu al acţiunii (Ioan 5:17). El este liber (Efes. 1:11), are sentimente (Ioan 3:16) şi voinţă (Ioan 6:38-39). Caracterul lui Dumnezeu este arătat în atributele pe care le deţine. Ele sunt (1) naturale sau legate de măreţia Sa şi (2) morale legate de bunătatea Sa. Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc 19:6), atotştiinţa (Ps.147:5), atotprezenţa (Ps. 139:7-10), veşnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5) imutabilitatea (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”. Din atributele morale fac parte sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16), neprihănirea (Ps. 11:7), dreptatea (Rom. 2:6), adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17), dragostea (1 Ioan 4:8,16), şi mila (Efes. 2:4). Din veşnicie Dumnezeu exista in Trinitate: Dumnezeu Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt (Matei 28:19). Aceste trei persoane sunt absolut egale în esenţa, iar aceasta substanţă există nedespărţită, simultan si etern. Ca suveran al acestui univers, Dumnezeu a rânduit sau decretat tot ce se întâmplă, după voia sa şi pentru slava Sa (Efes 1:11). Voia Lui Dumnezeu suverana include tot ce se petrece in acest univers, bine sau rău. Este o stare pe care noi nu o putem controla, si nici nu o putem cunoaşte dinainte, ci doar după ce se întâmplă. Voia lui Dumnezeu este hotărâtoare în sensul că este independentă de voinţa noastră, şipovăţuitoare,în care omul este îndrumat ce să facă pentru a fi mântuit dar îi rămâne libertatea de alegere, şi urmează consecinţele de rigoare, Binele sau Răul, gândiţi în termenii lui Dumnezeu nu a omului, implicit se încadrează în titlu, sub forma consecinţei care este binecuvântare sau blestem.

2. CREAŢIA CĂDEREA ŞI RĂSCUMPĂRAREA[6] Noi credincioşii credem că este un Dumnezeu, Creator, Susţinător, şi Stăpânitor al tuturor lucrurilor. Geneza 1:1“La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Dumnezeu a creat şi omul, Geneza 1:26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”…..Dar în capitolul 3 din Geneza se întâmplă ceva. Omul nu ascultă porunca lui Dumnezeu şi datorită călcării poruncii data de Dumnezeu, este blestemat şi alungat din Grădina Eden. Noi credincioşii numim acest eveniment CĂDERE, iar necredincioşi spun că este emancipare sau evoluţie, din ceva (teoria Darwinistă, extratereştri, etc). Dacă ne uităm la secţiunea blestemului, observăm 3 lucruri: 1. omul este blestemat,2 pământul este blestemat, 3 femeia este blestemată, 4 şarpele este blestemat, 5 ceva dramatic se schimbă în Univers, inclusiv cu omul şi Pământul(Geneza 3: 11–21).Percepţia biblică cu privire la Răul din Univers şi de pe pământ, răul fizic şi moral din societatea umană, şi pământul cu catastrofele naturale, cutremure, inundaţii, etc, sunt datorate Blestemului. Dar tot în Geneza avem şi promisiunea răscumpărării (a restaurări omului): Geneza 3:15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” în care lupta cu Şarpele are o dublă semnificaţie. Pe de o parte se promite şi o cale de salvare a omului căzut în păcat, iar pe de altă parte în toată istoria omenirii va exista o închinare adevărată, paralel cu una falsă. Istoria curge mai departe, şi se întâmplă prima crimă din univers în care Cain îşi omoară fratele pe Abel ( (Geneza cap 4). Urmează alte evenimente ca Potopul ( Geneza 7), care este considerat o limitare a răului şi un nou început, apoi oameni vor să-şi facă un nume (Turnul Babel, Gen 11), dar Dumnezeu le dejoacă planurile, le încurcă limbile iar oamenii încep să se împrăştie pe faţa pământului. Sar peste spiţele de neam şi în Geneza 12 Dumnezeu alege un om cuprins în planul de răscumpărare. Geneza 12:1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta 2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Şi Avram ascultă pe Dumnezeu şi călătoreşte spre ţara promisă. Pe scena Istoriei apar primii patriarhi Avram, Isac şi Iacob, din care descinde poporul evreu. Dar nici unul nu primeşte binecuvântarea promisă (cel puţin în termenii umani înţeleşi de noi ). De remarcat că Iosif, unul din cei 12 copii lui Iacob este vândut în Egipt, şi datorită foametei toată familia ajunge în Egipt, dar când neamul acela de oameni moare, şi se ridică alţi, dar se ridică şi un alt faraon care asupreşte poporul evreu, şi evreii stau 400 de ani robi în Egipt. Dumnezeu hotărește să îi scoată de acolo şi pe scena istoriei apare Moise, prin care Dumnezeu, scoate poporul din mâinile egiptenilor cu Mână Tare (cele 10 urgii din Exod cap 7-12) şi poporul porneşte prin pustiu spre ţara promisă. Datorită cârtirii şi neascultării, o generaţie întreagă rătăceşte în pustiu 40 de ani şi pier acolo, inclusiv Moise. Au fost 2 excepţii : Iosua şi Caleb. Iosua este ales de Dumnezeu, pus în fruntea poporului şi cucereşte ţara promisă adică Canaanul, pe care poporul evreu o ia în stăpânire. Acum trebuie să specific alt punct, pentru o mai bună înţelegerea lucrurilor. Dumnezeu a făcut cu poporul evreu Legăminte, şi este vorba de Legământul mozaic şi Legământul Palestinian. Legâmântul mozaic era un legământ condiţionat, iar Legământul Palestinian era necondiţionat.

3. LEGĂMINTE DIVINE. Legămintele[7] din perioada respectivă se făceau în cadrul culturii respective, şi în conformitate cu legile de atunci. Un exemplu este codul lui Hamurabi. Ele se făceau între oameni care aveau diferite poziţii sociale unul faţă de celalalt. Relaţiile dintre oameni puteau să fie de egalitate, vasalitate, sau stăpân şi rob. Dumnezeu face legăminte cu oameni şi cu poporul evreu în mod specific ca în vremea respectivă. În mod categoric Dumnezeu se află în postura de Stăpîn iar oamenii în postura de vasali. Aceste legăminte se numesc istorice. Legămintele din Scriptură se clasifică în două mari categorii. Avem Legăminte condiţionate şi Legăminte necondiţionate.

Legământul condiţionat[8] are în compoziţie cuvântul dacă şi este legat de promisiunea lui Dumnezeu pe de o parte iar din alt punct de vedere de ascultarea sau neascultarea omului care este responsabil de deciziile luate, cu consecinţele de rigoare. Dacă omul cade în neascultare şi nu îşi ţine promisiunile, Dumnezeu nu mai este obligat în virtutea legământului să îşi îndeplinească promisiunile ci din contră pedepseşte.

Legământul necondiţionat implică doar promisiunea şi declaraţia lui Dumnezeu, care îşi duce la îndeplinire planurile, chiar şi în cazul neascultării omului ţi se vor împlini la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Avem 8 legăminte majore ca : Legământul Edenic, Legământul cu Adam, Legământul cu Noe, Legământul cu Avram, Legământul mozaic, Legământul Palestinian, Legământul cu David, Legământul cel Nou, iar din cele 8 doar Legâmntul Edenic şi Mozaic au fost Legăminte condiţionate.

Legământul Edenic este descris în (Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost un legământ condiţionat încheiat între Dumnezeu şi om. De ascultarea sau neascultarea lui Adam de porunca dată de Dumnezeu, a depins viaţa şi binecuvântarea sau blestemul şi moartea. Adam şi Eva calcă acest legământ, şi întreaga rasă umană s-a prăbuşit în blestem şi moarte fizică şi spirituală. Omul a murit spiritual faţă de Dumnezeu şi este necesar să fie Născut din Nou.

Legământul lui Dumnezeu cu Adam este o promisiune a lui Dumnezeu realizat după cădere (Gen. 3:16-19). El este un legământ necondiţionat în care Dumnezeu îl anunţă pe om care sunt consecinţele neascultării. Munca va deveni un blestem, (Gen. 2:15; 3:17-19), femeia va fi supusă bărbatului ei şi va naşte cu suferinţă, (Gen.1:26-27), oamenii îşi vor duce viaţa în necaz şi vor sfârşi în moarte. (Gen. 3:19). În această situaţie apare şi prima promisiune ”protoevanghelie” din Geneza 3:15, dar care are o dublă semnificaţie. Se promite un mântuitor ” sămânţa femeii”, dar şi o luptă permanentă până în Escaton ” va muşca călcâiul” În final Mesia, Isus Hristos Mântuitorul va câştiga.

Legământul lui Dumnezeu cu Noe, s-a realizat după Potop, care a fost o limitare a răului (Gen. 9:1-18), şi este un legământ necondiţionat. Semnul legământului este Curcubeul care apare în nori după ploaie. „Fac un legământ cu voi ca nici o făptura nu va mai fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimicească pământul. Iata semnul … : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor” (Gen. 9:11-13). După Potop lucrurile sunt schimbate şi omului i se permite să mănânce carne : Geneza 9:2 S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!

Legământul lui Dumnezeu cu Avram se află în (Gen. 12:1-4; ….17:1-8), şi este o extraordinare promisiune divină, în sensul alegerii, unui om, a unui popor care să îl aducă pe scena istoriei pe Mesia. Semnul legământului a fost tăierea împrejur (Gen. 17:9-14). Legământul ca şi conţinut poate fi împărţit în trei secţiuni.

– Legământul pentru Avram, îl vizează direct pe el şi Dumnezeu îl anunţă ca va avea o mulţime de urmaşi (Gen. 17:16), că îl va binecuvânta cu belşug Gen. 13:14-15, …24:34-35; Ioan 8:56), îi va face numele renumit (Gen. 12:2) şi va fi o binecuvântare pentru alţii. (Gen. 12:2).

– Legământul pentru neamul lui Avram în care Dumnezeu îl anunţă formarea unui neam însemnat între popoarele lumii (Gen. 12:2). El se referă la cele 12 seminţii ale lui Israel, urmaşii a lui Iacov. De asemenea Dumnezeu îi dă pe vecie ţara Canaan în stăpânirea urmaşilor lui Avram (Gen. 12:7 …….17:7-8).

– Legământul pentru toate familiile pământului prin care Dumnezeu că prin el şi poporul Israel va realiza o binecuvântare pentru toate neamurile de pe pământ. (Gen. 12:3). Prin el va fi dată Revelaţia despre Dumnezeu, va fi dăruită lumii Scriptura, şi se va naşte la vremea hotărâtă Mesia care va fi Mîntuitorul lumii întregi.

Legământul mozaic[9]. Dumnezeu face aces Legământ cu poporul evreu când se afla pe drum spre țara promisă. (Exod 20:1-31). El este un legământ condiţionat prin care se reglementează poruncile date de Dumnezeu prin Moise, cu privire la legi ceremoniale, sociale, (Exod 21-24) ascultarea religioasă (Exod 24). În funcţie de ascultare sau neascultarea poporului de Legile date de Dumnezeu acesta este binecuvânta sau blestemat şi pedepsit poporul evreu. Acest legământ a fost trecător şi provizoriu şi s-a terminat la Cruce la Calvar în Persoane Domnului Isus Hristos.

Legământul Palestinian este un legământ necondiţionat (Deut. 30:1-10), care prevede dreptul poporului Israel de a fi stăpân pe ţara promisă. El este reânoit pe timpul lui Moise, chiar dacă de-a lungul istoriei poporul a fost pedepsit în mod aspru. Astăzi se asistă la o reântoarcere a poporului Israel în ţara promisă, ca urmare a Legământului, dar care este şi un semn a sfârşitului. Prin profeţii biblice se aduce la cunoştinţă faptul că evreii nu o vor mai părăsi niciodată. După o perioadă de mare necaz ei se vor întoarce la Isus Hristos, Mesia şi vor avea parte de prosperitate. (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).

Legământul lui Dumnezeu cu David. Acesta a fost un legământ necondiţionat prin care Dumnezeu îi promite lui David o descendenţă regală nesfârşită la tron, o domnie şi o împărăţie veşnică. (2 Sam. 7:4-16; 1Cr. 17:3-15), Deşii poporul este pedepsit de multe ori şi în mod drastic, promisiune se împlineşte în Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos care s-a născut ca Om şi Fiu de Dumnezeu şi a inaugurat Împărăţia cerurilor. (Luca 1:32-33). Psalmul 84 este mult mai clar în această privinţă şi David înţelege că cel care va urma la tron va fi mai mult decât un simplu om. O referinţă la acest Legământ o găsim şi în (Ezec. 34:23-24).

Legământul cel Nou. Este denumit şi Noul Legământ şi este un legământ necondiţionat, iar raportarea se face la Vechiul Legământ mozaic pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul Israel ”casa lui Israel si cu casa lui Iuda”. Despre el vorbeşte Ieremia în capitolul 31:31-33. Dumnezeu promite că Legea lui va fi scrisă în inimile oamenilor. Legământul presupune două aspecte, unul legat de Isus Hristos, cu referinţă în cartea Evrei şi se aplică şi în Biserică, prin faptul că El că este o împlinire a Vechiului Legământ făcut prin Sângele Său, iar dacă ducem lucrurile la zi înseamnă Naşterea din Nou, iar a doua opţiune este legată de convertirea poporului Israel. Nu avem o împlinire a lui atât timp cât se face Evanghelizare. Reluăm cele două aspecte.

– Pentru Biserica în care Dumnezeu promite să mântuiască să păstreze şi să-i prezinte în slavă pe toţi cei care au crezut în Hristos. „Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in ziua lui Isus Christos” (Fil. 1:6).

– Pentru Israel, Legământul funcţionează în virtutea ”alegerii” care a promis că va mântui poporul evreu. (Ezec. 37:23). şi Pavel vorbeşte despre Legământul făcut cu poporul evreu. „Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: „Izbavitorul va veni din Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face cu ei, cand le voi sterge pacatele. … In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:25-29).

Dacă ne uităm la cele opt legăminte divine, condiţionate sau necondiţionate iese în evidenţă puterea şi Suveranitatea lui Dumnezeu în contrast cu neputinţa umană. (Rom.11:32-36).

4. ISTORIA POPORULUI EVREU[10]. (sau mai precis în mod succint doar o parte din ea) După ce poporul evreu cucereşte Canaanul, şi generaţia lui Iusua moare, se ridică altă generaţie (una dintre cele mai negre momente din istoria poporului evreu) şi urmeză perioada Judecătorilor, cu o serie de căderi în idolatrie tot felul de păcate şi altele, dar şi cu reforme religioase. Dumnezeu ridica judecători în ţară pentru restaurarea naţională şi spirituală. (vezi cartea Judecători ), şi în final în timpul lui Samuel (ultimul judecător în Israiel) poporul cere un împărat ca să fie ca şi celelalte popoare. Dumnezeu îi avertizează că lucrul acesta nu este bun dar le face voia. Primul împărat fost Saul, care nu a ascultat de Domnul, este lepădat, urmează David şi Solomon. Apogeul împărăţiei a fost în timpul lui David şi Solomon…..dar apoi se întâmplă iar ceva negative : În 931 B.C. Împărăţia se rupe în două şi apar două regate. Regatul de Nord, (10 seminţii) primul împărat a fost Ieroboam, capitala în final la Samaria şi care a insturat o falsă închinare, pe munţii Dan şi Betel, şi Regatul de Sud, (Iuda şi Beniamin), primul împărat a fost Roboam, capitala a fost la Ierusalim. Roboam a ascultat de Domnul. Poporul ava deja cele 10 porunci (şi încă 613). Credinţa se percepea atunci mai mult prin fapte ce înseamnă a asculta sa a nu asculta de Poruncile lui Dumnezeu. De remarcat că în Regatul de Nord toţi împăraţii au fost răi (nu au ascultat de Domnul), iar în Regatul de Sud au fost şi împăraţi buni şi răi. Când Împăratul şi poporul nu asculta de domnul El ridica un proroc (au fost mai mulţi), care avertizau poporul, înainte de pedeapsă, Isaia, Ieremia…etc. Acum trebuie să ne întoarcem la Legământul Mozaic (se numeşte Legământul cel vechi) din cartea Deutronom. pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul Israel, şi care include Blesteme şi Binecuvântări care erau o consecinţă a ascultării sau neascutări poporului evreu de poruncile date de Dumnezeu în cadrul unui legământ condiţionat.

BLESTEME. Deuteronomul 27:11- 26. 11 În aceeaşi zi, Moise a mai dat următoarea poruncă poporului: 12 „După ce veţi trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Beniamin, să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul; 13 iar Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali, să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul. 14 Şi Leviţii să ia cuvântul, şi să spună cu glas tare întregului Israel: 15 „Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâni de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 16 „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 17 „Blestemat să fie cel ce va muta hotarele aproapelui său!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 18 „Blestemat să fie cel ce va face pe un orb să rătăcească pe drum!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 19 „Blestemat să fie cel ce se atinge de dreptul străinului, orfanului şi văduvei!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 20 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu nevasta tatălui său, căci ridică învelitoarea tatălui său!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 21 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreo vită oarecare!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 22 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soră-sa, fiica tatălui său sau fiica mamei sale!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 23 „Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacră-sa!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 24 „Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 25 „Blestemat să fie cel ce va primi un dar ca să verse sângele celui nevinovat!” -Şi tot poporul să răspundă: „Amin!” 26 „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!” –Şi tot poporul să răspundă: „Amin!”

BINECUVÂNTĂRI. Deuteronomul 28:1-14 Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui pe care ţi le dau astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îţi va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe pământ. 2 Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine şi de care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: 3 Vei fi binecuvântat în cetate, şi vei fi binecuvântat la câmp. 4 Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale, fătul vacilor şi oilor tale, toate acestea vor fi binecuvântate. 5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvântate. 6 Vei fi binecuvântat la venirea ta, şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. 7 Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieşi împotriva ta, dar pe şapte drumuri vor fugi dinaintea ta. 8 Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna. Te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 9 Vei fi pentru Domnul un popor Sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeului tău, şi vei umbla pe căile Lui. 10 Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine. 11 Domnul te va copleşi cu bunătăţi, înmulţind rodul trupului tău, rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. 12 Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimeată ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvânteze tot lucrul mânilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut. 13 Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus, şi niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini, 14 şi nu te vei abate nici la dreapta nici la stânga de la toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să vă duceţi după alţi dumnezei şi să le slujiţi………..dar dacă citiţi mai departe urmează (se reiau) blestemele, este şi mai cumplit….este indicat să o facă cine doreşte. Trebuie să remarcăm din nou faptul că Blestemele şi Binecuvântările aplicate poporului Evreu, erau o consecinţă a Legământului Mozaic făcut între Dumnezeu şi poporul Evreu.

Mergem mai departe şi dacă citim 1, şi 2 Împăraţi, sau 1şi 2 Cronici, găsim împaraţii lui Iuda şi Israel. Problema a fost că Împăraţii şi poporul Nu au ascultat de Glasul Domnului, de Legi Porunci şi de proroci, iar Dumnezeu ia pedepsit, prin dezastre naturale dar şi prin factori umani,……….Regatul de Nord cade în mâna asirienilor, în722 B.C. Samaria este cucerită şi distrusă, iar poporul este dus în robie. De remarcat că nu s-a mai auzit despre ei, nu avem izvoare orale sau scrise, au fost asimilaţi sau anihilaţi. Regatul de Sud mai supravieţuieşte 100 şi ceva de ani, dar în 587 B. C. este invadat de Haldei, şi Nebucadneţar, cucereşte ţara, distruge Ierusalimul şi Templul lui Solomon, iar poporul este dus în robie în Babilon, unde rămâne conform prorociei 70 de ani, iar în ţară rămâne o rămăşiţă, cei mai săraci, şi foarte puţini. Reiau puţin ideea. După 70 de ani Dumnezeu trezeşte duhul lui Cir împărat al perşilor (era un împărat păgân, care nu credea în Dumnezeu ). Ezra 1:1-2.1 În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui: 2 Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Urmează 3 valuri de repatriere sub Zorobabel, Ezra şi Nemia, la intervale diferite de timp, şi numărul celor care sau reîntors a fost destul de mic, mulţi dintre evrei nu sau mai întors în Canaan. Cel de al doilea Templu este reconstruit, dar departe de splendoarea Templului lui Solomon. Istoria curge mai departe, şi poporul aştepta pe Mesia ca să-I izbăbesacă, ca naţiune dar prea puţini o făceau şi la modul spiritual. Între cele 2 Testamente a fost o perioadă de tăcere, de 400 de ani în care Dumnezeu nu a mai vorbit poporului, prin proroci, acesta avea numai Legile lui Moise şi Tradţia Rabinică, care deja era suprapusă peste Lega lui Moise. În această perioadă apar şi Sinagogile ca loc de închinare. Pe timpul lui Hristos, evreii erau sub ocupaţie romană şi aşteptau un Mesia eliberator. Ei nu îl recunosc pe Isus Hristos ca Mesia, şi îl omoară prin cea mai cumplită formă execuţie prin de Răstignire. El învie după 3 zile, sa arată timp de 40 de zile apoi se înalţă la Cer. La Rusalii se pogoară Duhul Sfânt, se naşte Biserica şi apare o nou religie numită Creştină. În anul 70 D. C. se produce o revoltă, a iudeilor sub ocupaţia romană, ea este înăbuşită, Iarusalimul asediat şi distrus, la fel şi Templul, iar Israelul este desfiinţat ca şi stat, iar poporul este împrăştiat şi dus în robie. Statul Israel se reânfinţează abia în anul 1948, şi abia după 1989, asistăm la o întoarcere a evreilor acasă în ţara promisă, care este un semn al sfârşitului. Acum trebuie să ating al punct pentru a înţelege Jertfa lui Hristos şi ce s-a întâmplat cu evreii. Toate jertefele prefigurau Jertfa lui Hristos. Dar din sistemul de jertfe trebuie să remarcăm faptul că în primul rând Jertfa de ispăşire, şi Arderea de Tot au o corespondenţă directă în Persoana Domnului Isus Hristos descrisă în Cartea Evrei.

5. JERTFELE.[11] De remarcat faptul că începând de la jertfa adusă de Abel, toate animalele, toi mieii, prefigurau pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Pentru păcate trebuia plătit un preţ. Dumnezeu a fost acela care a sacrificat animale şi a făcut haine de piele lui Adam şi Eva. (Gen. 3:21). De asemenea Cain şi Abel sunt primii oameni menţionaţi în Biblie care au adus jertfe lui Dumnezeu. (Gen. 4:1-4).) Noe a adus jertfe de mulţumire după potop (Gen. 8:20). La fel face Iov şi patriarhii Vechiului Testament, Avram, Isac şi Iacob, (Gen. 12:7, 8; 28:18 ). Majoritatea jertfelor implicau vărsare de sânge, care era o metodă prin care Dumnezeu îi făcea pe oameni să înţeleagă gravitatea păcatului şi îi pregătea să înţeleagă Jertfa lui Hristos. Poporul evreu au adus 5 tipuri de jertfe.Arderea de tot, Jertfa de mâncare, Jertfa de Mulţumire, Jertfa de ispăşire, Jertfa pentru Vină.

Arderea de tot. Însemna încinerarea completă a animalului de parte bărbătească (Lev. 1:1-17). Animalul era înjunghiat de preot, iar cu sângele se stropea altarul (Nu. 28:1-8). Acest tip de jertfă reprezenta dorinţa omului de a fi pe deplin curăţit de vinovăţia sa. Ea este antetipul jertfei lui Hristos (2 Cor. 5:21).

Jertfa pentru vină este descrisă în (Lev.5:14-19) şi era o jertfă adusă pentru ofense minore, neintenţionate.

Jertfa de mâncare este descrisă în Leviticul 2:1-10 şi este identică ca menire cu arderea de tot. Mâncarea care era adusă la preot, reţinea o parte din ea , iar restul se ardea împreună cu tămâie. Acest tip de sacrificiu însemna închinarea a tot ce era mai bun din viaţa omului pentru Dumnezeu (Evrei 10:5-10).

Jertfa de mulţumire poruncită în (Lev.3:1-17), era o masă ceremonială în care mâncarea era împărţită cu Dumnezeu, cu preoţii şi cu alţi oameni. Un animal care era adus ca jertfă de mulţumire însemna o laudă adusă lui Dumnezeu şi o ocazie de a sărbătorii cu rudele, prietenie şi cu semenii. Acest tip de jertfă este şi simbolul ”Mesei Domnului” care a fost iniţiată în Noul Legământ şi vesteşte masa la care vom sta împreună cu Domnul Isus Hristos, Avram Isac şi Iacov.

Jertfa pentru ispăşire (Lev. 4, 5), se practica atunci când răul făcut nu mai posibil. Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament ne spun faptul că jertfele au fost simboluri profetice temporare. În majoritatea cazurilor o viaţă era curmată pe altar pentru păcatul făcut. Toate aceste jerte prefigurau Jertfa Domnului Isus Hristos, care a plătit preţul vinovăţiei pentru noi (Evrei 10:1-18). Pavel în cartea evrei îl prezintă pe Domnul Isus Hristos, ca Mare Preot care a venit să înlocuiască sistemul de jertfe, şi s-a adus pe Sine însuşi o singură dată ca Jertfă pentru păcat. (Evrei 9:11-28). Pavel mai foloseşte limbajul sacerdotal, în sens spiritual îndemnând-ui pe credincioşi în Romani 12:1 Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, Sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. A nu se confunda cu Jertfa adusă de Isus Hristos.

6. MOMENTUL HRISTOS [12]. El apare pe scena istoriei la împlinirea vremii. (ca şi Mântuitor) Galateni 4:4 Dar când a venit împlinirea vremurii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, 5 ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Isus s-a născut într-o lume coruptă, îmbibată de tradiţiei. Poporul evreu era sub ocupaţie romană, Anul naşterii lui Isus a fost cu aproximaţie 4, B.C. Anno Domini anul Domnului, în care s-a născut Isus în Betleem. Iudeii erau împărţiţi în partide care au apărut dea lungul vremii. Iată câteva care erau câteva mai proeminente.Fariseii s-au ridicat pentru a apăra stilul de viaţă evreiesc împotriva influenţelor străine. Ei erau legalişti stricţi, credeau în Vechiul Testament şi erau naţionalişti se implicau în politică. Saducheii erau dintre cei bogaţi, gânditori sociali, care doreau să scape de tradiţie. Ei respingeau supranaturalul şi se aflau în conflict cu fariseii care acceptau supranaturalul. Saducheii erau înrudiţi îndeaproape cu epicurienii greci. Cărturarii erau un grup de copiatori profesionişti ai Legii care provin din zilele lui Ezra. Ei au devenit despicători ai firului în patru care se preocupau mai mult de litera legii decât de spiritul ei. Irodianii erau un partid din zilele lui Isus, care a apărut ca un grup de oportunişti politici, care a încercat să-l menţină pe Irod pe tron. Mai erau Zeloţii,patrioţi care luptau împotriva romanilor şiEsenienii. Cam acesta era cadrul când Cuvântul s-a făcut Trup

7. CLIPA ASTRALĂ A OMENIRII[13]. Momentul Hristos este cea mai importantă clipă din istoria omenirii. Isus începe lucrarea cam la 30 de ani, (alege 12 ucenici, şi încă 70 ) face semen şi minuni şi declară că este Fiul lui Dumnezeu. Evreii nu recunosc în El pe Mesia cel aşteptat, este acuzat de blasfemie de către cărturarii şi fariseii, vor să-al omoare, dar numai romanii aveau puterea de a pedepsi cu moartea şi în final este vândut, prins şi răstignit. Moare pe Cruce, după 3 zile este Înviat din morţi şi timp de 40 de zile se arată ucenicilor, femeilor, 500 de fraţi, apoi se înalţă la Cer. El promite ca va trimite un Mângâietor pe Duhul Sfânt. Acest lucru este descris în toate cele patru evanghelii. Dar face promisiunea şi că va reveni, dar ca Judecător.Ucenicii primesc porunca de a vestii Evanghelia în toată lume (Mat. 28:18-20). Ei fac acest lucru şi aşa se naşte Creştinismul. Din acest moment începe Religia şi Istoria Creştinismului cu părţi negative şi pozitive. La început în primele 300 de ani Biserica este Apostolică, şi trăieşte sub persecuţia romană. Au fost 10 valuri de prigoană dar şi momente de linişte şi pace. În 313 B.C. Constantin cel Mare dă libertate bisericii, care se uneşte cu Statul şi devine Biserica Catolică, dar şi “biserica Împăratului”…….şi istoria îşi urmează cursul…..Biserica, este coruptă, păgânizată prin creştinarea cu forţa a popoarelor cucerite. Se produce Marea Schismă dintre Vest şi Est, în 1054 şi Biserica răsăriteană se numeşte Biserica Ortodoxă. Se produc reforme în anii 1500, 1600, şi pe scena istoriei apar reformatorii şi se nasc Bisericile Protestante şi Neoprotestante. Reforma a fost divizată iar sectele şi cultele au fost divizate şi mai mult….etc, ca să nu mai vorbim de timpul nostru în care această divizare s-a amplificat.

Momentul Răstigniri a fost deosebit fiindcă Hristos nu a fost un om obişnuit. A fost Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Trebuia să fie om ca să poată muri, şi Dumnezeu ca Jertfa lui să fie universală şi să spele păcatele omeniri. Au murit şi alţi oameni răstigniţi, dar erau numai oameni. Nu un om l-a răstignit pe Hristos, ci poporul iudeu împreună cu conducătorii lor. Dar şi mai mult în momentul răstignirii evreii preferă să lase în libertate pe Baraba şi să fie răstignit Hristos. Lucrurile nu se opresc aici şi în orbirea spirituală în care erau cer ca Sângelui Lui să cadă, aspra lor şi copiilor care vor urma. Matei 27:24 Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” 25 Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”..Dacă privim tiparul în care lucrează Dumnezeu în Vechiul Testament (El este imuabil neschimbător ), ce au cerut evreii este nebunie curată, şi în consecinţă au suferit şi vor suferii consecinţele gestului şi cereri pe care l-au făcut. Acum[14] să privim puțin la procesul lui Isus din Evanghelia după Luca (cap 23). După arestare Isus este dus înaintea lui Pilat. Capul de acuzare era absurd ” trădare ”. Pilat l-a întrebat, dacă este Împăratul iudeilor ,,Da i-a răspuns Isus, sînt„ Din momentul acela Pilat a vrut să-L elibereze pe Isus. Dar iudeii ”stăruiau şi mai mult şi aţâţau norodul împotriva lui Isus”. Acum ei acuză pe Isus că s-a răzvrătit împotriva romanilor şi Isus ajunge înaintea lui Irod. Acesta dorea să vadă o minune, dar Isus Hristos nu a răspuns la nici o întrebare şi nu a făcut vreo minune. Irod trecuse de punctul din care mai exista o cale de întoarcere. După ce şi-au bătut joc de El, l-au trimis înapoi la Pilat. Irod şi Pilat au devenit prieteni ”cine se aseamănă se adună”. Pilat a văzut că acuzaţiile nu aveau nici un temei. El a pus că Isus să fie bătut şi apoi a voit să îi dea drumul, dar cum Isus nu era vinovat deja el a făcut un compromis. Un obicei al evreilor era ca la fiecare sărbătoare a paştelui să fie eliberat un întemniţat. Pilat le pune în faţă pe Isus şi Baraba care era un tâlhar, care a condus o răscoală şi era acuzat de omor. Pilat încearcă de trei să-l scape pe Isus, dar poporul întărâtat de Marii Preoţi cer ca să fie eliberat Baraba şi Isus Hristos să fie răstignit. Pilat cedează şi le îndeplineşte cererea. (Luca 23: 24) Dacă se analizează puţin faptele, Pilat încearcă să scape de răspundere, şi Isus era de fapt Judecătorul. Este greu de imaginat scena în care o mulţime de oameni spun unui judecător ce să facă, iar Pilat acceptă voia mulţimii. A fost o decizie greşită atât a iudeilor cât şi a lui Pilat. Cei care urmau pe Isus pe drumul către Calvar, plângeau şi se tânguiau dar Isus le spune să nu îl plângă pe El ci pe ei însăşi şi pe copiii lor folosind cuvântul ”fice ale Ierusalimului”. El face o prorocie cumplită a necazului care va urma. El nu a murit pentru ca oameni să aibă compasiune pentru El, ci Jertfa lui avea o dimensiune infinită şi universală. La locul numit Căpăţâna Isus este răstignit între doi tâlhari. Preocupare lui nu era pentru persoana proprie, ci pentru oamenii care l-au răstignit ” Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!„. Din păcate acesta era un mare adevăr. Isus Hristos acceptă moartea pe Cruce, pentru ca noi să fim vindecaţi spiritual. Inscripţia care a fost pusă pe Cruce (INRI) întrei limbi, ebraică, latină şi greacă, reflecă univeralitatea Jertfei dar şi faptul că atunci când se va reîntoarce El va fi Conducătorul politic, cultural şi spiritual din Univers. În timpul celor şase ore pe Cruce unul dintre tâlhari a înţeles că se întâmplă ceva neobişnuit, şi că Isus murea şi pentru el. Astfel tâlharul a fost mântuit prin credinţă. ”Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” Pe la ceasul al şaselea se întâmplă două evenimente importante. Isus moare pe Cruce, se face întuneric în toată ţara şi perdeaua din interiorul Templului s-a rupt. Acum avem intrare liberă la Tatăl. Ultimul strigăt al lui Isus a fost de fapt unul de victorie ” Tetelestai! S-a sfârşit!” La momentul morţii lui Isus Hristos sutaşul face o mărturisir de credinţă Acesta era Fiul lui Dumnezeu!”. Norodul care asista la răstignire a rămas îngrozit. ” s-a întors, bătîndu-se în piept”. Moartea lui a avut un impact deosebit, s-a consumat o jertfă care este cheia pentru a intra în Împărăţia lui Hristos.

Dar să ne întoarcem puţin la Evanghelia după Ioan[15], capitolul 19 şi să revedem cum s-au desfăşurat evenimentele. Versetele 17 – 18: v.17 Isus, ducîndu-Şi crucea, a ajuns la locul, zis al ,,Căpăţînii„, care în evreieşte se cheamă ,,Golgota.„ v.18 Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul deoparte şi altul de alta, iar Isus la mijloc. Jertfa de Iaspăşire care era Hristos a fost dusă în afara taberei, împlinind profeţia la Golgota. Pavel aminteşte de acest lucru. (vezi Evrei 13:12). Vestea Bună a fost predicată omenirii. Haina lui a fost trasă la sorţi de ostaşii romani care au înplinit o profeţie fără să ştie acest lucru (Psalmul 22:18). Versetul 30 ne spune că după ce a spus ”mi-e sete, a primit un burete îmbibat cu oţet, a spus ”s-a isprăvit……şi-a aplecat capul şi şi-a dat duhul”. Există în Vechiul Testament capitole care se referă în special la răstignire. Psalmul 22, Geneza 22, Isaia 53, Levitic 16. . În timp ce Hristos atârna pe Cruce, au fost împlinite 28 de profeţii, dar nu le enumerăm pe toate. În versetul 33 Scripura ne spune că ostaşii romani au constatat moartea lui Isus. Mântuirea noastră se bazează pe aceste fapte ”Jertfa lui Hristos”, şi pe relaţia noastră în credinţă cu Persoana lui Isus Hristos. Pavel ne spune : V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Cor. 15:3-4). Trecem peste ce a făcut Nicodim şi Iosiv din Arimateia care au cerut trupul lui Isus şi l-au îngropat.

Dumnezeu foloseşte şi astăzi dezastre naturale şi factorul uman ca instrument de pedeapsă. Evreii şi astăzi aşteptă pe Mesia cel promis, şi vor să construiască cel de al Treilea Templu. În mod paradoxal 9 din 10 evrei sunt atei. Poporul evreu a fost unul din cele mai încercate popoare de lungul istoriei, dar a supravieţuit…..ajungem în timpul nostru despre care Hristos face afirmaţia : Luca 18:7 Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, cu toate că zăboveşte faţă de ei? 8 Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”…Dar mai există câteva afirmaţii în Noul Testament, care dau de gândit. Romani 11:25 Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Se pare că va fi o întoarcere în masă la Hristos, şi Harul de la neamuri se va lua. Şi alt verset spune în : Apocalipsa 9:20 Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor din aur, din argint, din aramă, din piatră şi din lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21 Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor. În final Binele va biruii. (Vezi Apocalipsa cap 21 – 22) Ne reîntoarcem în antichitate şi vedem cum Ierusalimul cade în anul 70 D.C. şi este ras de pe faţa pământului, Templul este distrus iar Israelul dispare ca şi stat şi după secole de istorie timp în în care totuşi reuşeşte să-şi păstreze identitatea naţională. Ce s-a în al – II – lea război mondial, în care se proximează că au murit cam 6 milioane de evrei ( doar unul dintre multele cazuri de prigoană a evreilor), cazanul care clocoteşte în Orientul Mijlociu şi alte evenimente negative, dezastre naturale decădere morală, nu sunt altceva decât un rezultat al blestemului lui Dumnezeu, şi a faptului că evreii au refuzat oferta lui Dumnezeu în Hristos, iar în plus au avut întunecimea spirituală să ceară ca Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”. Să nu uităm faptul că evreii prin respingerea lui Isus Hristos, practic nu au intrat în Noul Legământ

8). BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL ÎN TERMENII NOULUI TESTAMENT. Aceşti doi termeni a lui Dumnezeu[16] între care omul îşi desfăşoară viaţa au altă semnificaţie în Noul Testament. Doar Dumnezeu este acela care poate să transforme Blestemul din Geneza 3 în Binecuvântare.

În Vechiul Testament cei care se bizuie pe faptele legii sunt sub Blestem. Galatians 3:10 Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, Sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” În Noul Testament Hristos este acela care s-a făcut blestem pentru noi și ne-a răscumpărat (Galatians. 3:13). Binecuvântarea depinde şi de atitudinea credinciosului redată în unul din cele mai controversate texte biblice din Cartea Evrei 6:7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc. Dar în starea finală pentru cei mântuiţi noţiunea de blestem dispare. Revelation 22:3 Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

În primul rând trebuie să înţelegem faptul că binecuvântarea are în primul rând un aspect spiritual şi este realizat de o persoană. Matthew 21:9 Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!”, El este acela cerea ne-a binecuvântat în chip duhovnicesc Ephesians 1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. El a realizat cel mai important lucru din viața noastră care înseamnă viaţa veşnică : 1Peteru 1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi oamenii lui Dumnezeu pot să aducă binecuvântarea. Romans 15:29 Ştiu că dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvântare de la Hristos. Dar în primul rând binecuvântarea este primită de la Dumnezeu Hebrews 6:7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Realitatea este faptul că nu merităm aceste binecuvântări. (Romani 3:10-18) De[17]asemenea binecuvântările de care beneficiază copii lui Dumnezeu sub aspect spiritual sunt multiple. În primul rând am bneficiat de Harul lui Dumnezeu : Ioan 1:17 ”căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos”. Am primit iertarea păcatelor ( Romani 10: 12-13), şi suntem copii lui Dumnezeu : Romani 15:27 ”Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentru că, dacă Neamurile au avut parte de binecuvântările lor duhovniceşti, este de datoria lor să-i ajute şi ele cu bunurile lor pământeşti” . Avem bucurie veşnică : Psalmi 21:6 ”Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvântări, şi-l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale”, la fel avem pace şi bucurie spirituală : Psalmi 29:11 Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace. Dumnezeu este păstorul nostru: Psalmi 28:9 mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci. Să ne aducem aminte că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi vom da două referinţe din Noul Testament. Ioan 10:16 Mai am şi alte oi, care nu Sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor. Evrei 13:20 Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor,

9). CONCLUZII. Credincioşi cred că există Dumnezeu prezentat ca şi Spirit Infinit şi Perfect şi posedă calităţile unei Persoane. El vine din veşnicii, ( este, era şi vine), este atemporal, a creat Universul material, timpul, spaţiul energia, legile care guvernează micro şi macro cosmosul, a creat viaţa şi pe om. Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără şi Duhul Sfânt sfinţeşte. Căderea a fost un act deliberat a unei fiinţe create care a avut libertatea să aleagă şi a ales Răul. Această alegere a fost dezastruoasă pentru om, şi creaţia nu mai este în armonie cu Creatorul. Dumnezeu este acela care a întins o mână spre om pentru a fi readus la stadiul iniţial. A nega Răul din Univers şi răul moral este o absurditate. Dumnezeu este acela care iniţiază refacerea relaţiei cu El.

În postura de creştini nu avem cu să gândim termenii de binecuvântarea sau blestem decât ancoraţi în învăţătura Bibliei, cu referinţă în special Noul Testament. De asemenea conceptul de binecuvântarea noi îi gândim de multe ori în termenii omului ”suntem fiinţe umane”, dar ea trebuie gândită în termenii lui Dumnezeu. Un bun exemplu este apostolul Pavel care cere să i se ia ”ţepuşul din carne” dar Dumnezeu afirmă faptul în : 2 Corinteni 12:9 ”Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns;……..” De asemenea avem un alt exemplu în Cartea Evrei 11: 33-40, în care sunt prezentaţi două feluri de creştini, unii aparent înfrânţi, alţii aparent biruitori, dar pe care Dumnezeu îi priveşte la fel. În mod categoric cuvântul blestem este legat de păcat cu raportare la om şi perceput ca o insultă la adresa lui Dumnezeu. Este interzisă blestemarea omului de către om, fiindcă fiecare om are Ymago Dey în fiinţa sa. Dacă ne uităm în Geneza 3 Dumnezeu este acela care aruncă blestemul asupra Omului, a Pământului, a Femeii, şi a şarpelui, din cauza neascultării. Dar tot El poate schimba blestemul în binecuvântare. Ea poate cuprinde aspecte materiale dar în mod prioritare este vizat aspectul spiritual. Pentru a înţelege mai bine binecuvântarea sau blestemul am arătat cine este Dumnezeu şi atributele Sale. Am înţeles faptul că Dumnezeu este Spirit, Infinit şi Perfect dar este şi un Dumnezeu Personal, şi în acest caz poţi să ai o relaţie personală cu El de tipul eu – Tu. De asemenea El posedă atribute netransmisibile dar şi calităţi comunicabile pe care în mod parţial, şi la mod inferior le-a dat şi omului. Şi noi putem iubii, dar niciodată nu vom fi omniprezenţi. De asemenea Trinitatea este prezentă pe paginile Sfinte Scripturi şi se poate avea relaţie părtăşie şi călăuzire prin Duhul Sfânt. Un aspect de care trebuie să ţinem seama este faptul că avem un Dumnezeu Suveran care îşi duce planurile la îndeplinire indiferent de voinţa noastră. Avem pe de o parte cunoştinţă de voia Sa povăţuitoare care îndeamnă omul la pocăinţă, iar pe de altă parte voia Sa hotărâtoare care se împlineşte indiferent de voinţa umană. Dacă ne uităm în Cartea Genezei avem o secvenţă care cuprinde CREAŢIA, CĂDEREA omului în păcat şi implicit blestemul lui Dumnezeu, dar este promisă şi iniţiată RĂSCUMPĂRAREA omului din postura de damnat în care se afla. În vederea răscumpărări Dumnezeu alege un om, pe Avram, Isac şi Iacob, din care descinde poporul evreu prin care Dumnezeu îl aduce pe scena istoriei pe Mesia, Hristosul, care este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. Cu patriarhii şi cu poporul evreu Dumnezeu a iniţiat legăminte condiţionate şi necondiţionate care trebuiau respectate. Cu Avram Dumnezeu a făcut şi a reînnoit Legământul, care a fost făcut cu Avram, cu neamul lui Avram şi cu familiile pământului şi care au fost duse la îndeplinire. Cu poporul evreu Dumnezeu a făcut două legăminte. Legământul mozaic care era condiţionat, iar binecuvântarea sau blestemul material şi spiritual rezulta din ascultare sau neascultare de Poruncile lui Dumnezeu. Dacă ne reamintim de istoria poporului evreu acesta a fost aspru disciplinat pentru neascultarea lui prin diferite pedepse şi robie. Poporul evreu nu a fost o lumină şi Dumnezeu îi pedepseşte dar foloseşte alte popoare ca instrument de pedeapsă. Acesta este un tipar în Vechiul Testament şi am văzut dezatre naturale şi factorul uman mai sus. Dumnezeu este neschimbător (doar una din calităţile Sale), şi personal nu văd de ce ar proceda astăzi altfel. Hitler, şi nu numai el au fost doar instrumente de pedeapsă. Nu spun ca ce s-a întâmplat este bine, dar a fost o realitate istorică tragică, şi nu pot să nu leg anumite evenimente din viaţa evreilor, cu ce au făcut, sau fac, şi starea spirituală în care se găsesc, de voinţa lui Dumnezeu. Al doilea legământ făcut cu poporul evreu a fost Legământul palestinian, care este un legământ necondiţionat şi care va fi dus la îndeplinire prin voinţa hotărâtoare a lui Dumnezeu. Dacă ne uităm la Legământul cel Nou din Cartea Evrei, în care sunt incluse pe lângă evrei şi neamurile respectiv Biserica, termeni de binecuvântare şi blestem, sunt schimbaţi, Dumnezeu schimbă blestemul în binecuvântare prin Jertfa lui Hristos, iar accentul cade pe aspectul spiritual al binecuvântării. Pentru a înţelege conceptul de jertfă pe care evrei o practicau aducând animale ca şi substituire a Jertfei lui Hristos, am amintit tipurile de jertfe di Vechiul Testament. Evreii şi nu numai ei trebuiau să înţeleagă faptul că păcatul este ceva îngrozitor şi are un preţ. Dacă sângele ţapilor şi viţeilor aveau un preţ, care era viaţa animalului respectiv, Sângele lui Hristos avea un preţ mult mai mare pentru că acoperea păcatele lumii întregi. El era Fiul lui Dumnezeu, Om şi Dumnezeu în acelaşi timp. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, iar ca Jertfa să aibă un caracter universal Isus Hristos trebuia să fie şi divin. Dacă ne uităm la tipurile de jertfe din Vechiul Testament, refăceau relaţia omului cu Dumnezeu, dar în principal erau antetipul Jertfei lui Isus Hristos. Din jertfele amintite Arderea de Tot şi Jertfa de Ispăşire, reflectau cel mai bine Jertfa lui Isus Hristos. Momentul Hristos are o mare însemnătate în istoria omenirii, El practic rupe istoria în două B.C. şi D.C. S-a născut ca evreu într-o naţiune coruptă şi divizată în partide, conduse de diferite interese. Momentul Hristos nu se poate repeta în istorie. Pe scena apare Creştinismul ca religie. La rândul ei Biserica trebuie să fie lumină şi nu este. Dacă ne uităm în Apocalipsa din cele 7 biserici 3 sau 4 trebuie să se pocăiască. Creştinii au intrat în Noul Legământ şi se cunosc după roade. Fiecare este răspunzător în dreptul lui. A fost CLIPA ASTRALĂ a omenirii, momentul în care mulţi au avut posibilitatea să găsească mântuirea dar au ratat în alegerea lor. El a venit ca şi Miel şi va veni ca şi Judecător. Evreii nu l-au înţeles ca pe Mesia cel promis şi l-au răstignit pe Cruce. ” au răstignit pe Domnul Slavei” Dar nu au făcut lucrul acesta numai ei ci şi noi, fiindcă El ca Miel de Jertfă era cuprins în planul lui Dumnezeu. Scena judecări, şi a răstignirii a fost cumplită şi am descris-o anterior. Dar faptul că omul a ajuns să-şi răstignească Creatorul, pentru ca tot el ”bulgărele de ţărână” să poată fi salvat, este un paradox, trece dincolo de limita înţelegerii umane şi ne arată dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Acest lucru se cheamă Har şi este o binecuvântare pentru cei care cred. Omul are liber arbitru şi poate să rămână damnat, sau să beneficieze de Binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă ne uităm în Istoria poporului evreu şi în Istoria Bisericii, Dumnezeu foloseşte factori naturali dar şi factori umani ca pedepasă pentru păcat, până la judecata finală din Excaton. Romani 15:33 ”Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.” Un lucru este sigur: Dumnezeu pedepseşte păcatul (faptele rele). Binecuvântarea şi Blestemul trebuie gândiţi în termenii lui Dumnezeu nu a omului. De asemenea absoluturile ca Binele, Advărul şi Frumosul le deţine Dumnezeu, şi omul le percepe ca o umbră. Întrebare care se pune este : Binele ( Gen 1: 31) poate fi pervertit. Din păcate răspunsul este Da. Acest lucru s-a întâmplat cu Omul, cu poporul evreu, şi cu creştinismul, dar în final Dumnezeu este acela care câştigă lupta, şi poate reface Universul. Apocalipsa 21:1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Pentru o mai bună înţelegere a Escatonului, Apocalipsa cap 21 şi 22 sunt edificatoare. Amin

Bibliografie :

Dicţionar Biblic Editura Cartea Creştină Oradea 1995

Index tematic de Termeni şi Nume din Biblie Bucureşti 2003

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Daniel Brânzai. Blog http://cristianet.fr/index.php?option=com

Sait Theophilos http://www.theophilos.3x.ro

Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

Ardelean Viorel

[1] Dicţionar Biblic pag 158

[2] Dicţionar Biblic pag 163

[3] Idex tematic de Termeni şi Nume din Biblie, pag 32-33

[4] Ardelean Viorel

[5] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[6] Ardelean Viorel

[7] Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

[8] Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

[9] Saitul Roboam: http://www.roboam.com/

[10] Ardelean Viorel

[11] Blog Daniel Brânzai. http://cristianet.fr/index.php?option=com

[12] Saitul Theophilos http://www.theophilos.3x.ro

[13] Ardelean Viorel

[14] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[15] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/

[16] Ardelean Viorel

[17] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag 32

ARDELEAN VIOREL

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU. Mat 26 : 36-45

14 aprilie 2021 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU.

Mat 26 : 36-45

1 ). INTRODUCERE[1]. Deşi se susţine că sistematizarea, cărţilor în Biblie nu a fost de revelaţie divină, este un fapt adevărat, că au fost erudiţi, care au supervizat întocmirea , cărţilor în canonul Noului Testament. Sunt cam 400 de ani între zilele lui Neemia şi Maleahi, ultimii proroci a Vechiului Testament şi naşterea lui Isus Hristos în Betleem. Aici se deschide o perioadă de linişte, ”tăcere” în care Dumnezeu nu vorbeşte, după cum ne arată Biblia. Cu toate acestea, istoria Intertetamentală ne spune faptul că această perioadă, a fost una tulburătoare, plină de evenimente importante. AUTORUL Evengheliei a fost Matei a fost un vameş convertit (Matei 9:9) De acolo, Isus a mers mai departe, şi a văzut pe un om, numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine”. Omul acela s-a sculat, şi a mers după El. Matei a fost ales să redacteze, evreilor despre Mesia. IDEEA PRINCIPALĂ din carte este că Matei face cunoscut programul lui Dumnezeu. Expresia Împărăţia cerurilor este un crez, a acestei Evanghelii. BISERICA se găseşte inclusă în împărăţia cerurilor dar nu este acelaşi lucru cu Ea, de asemenea biserica se află inclusă şi în Împărăţia lui Dumnezeu. Matei îl înfăţişază, pe Domnul Isus drept Împăratul Mesianic promis de Dumnezeu Israelului (Mat. 2:2, 6; 27-37). Fiind obişnuit să ţină consemnări sistematice el ne dă o cronică ordonată a vieţii şi misiunii împărăteşti a Domnului Isus. Despre venirea împărăţiei a vorbit și Ioan Botezătorul (Matei 3:1-2). Aceiaş veste l-a avut şi Domnul Isus în început misiunii Sale publice (Matei 4:23). Aceiaşi declaraţie au fost trimişi să o facă şi cei 12 apostoli. (Matei 10:1-7). Matei[2] a fost șeful vameșilor din Capernaum, sub Irod Antipa și colecta impozite pentru romani. Tradiția spune că a predicat în Palestina, după care ar fi murit de moarte bună în Etiopia sau Macedonia. Cartea a fost scrisă între anii 63-64 D.C. Este o carte a discursurilor, în ea se vorbește depre Împărăția lui Dumnezeu, o lege nouă, slujba apostolică, o colecție de parabole, mustrarea cărturarilor și a fariseilor, și despre judecată. Scopul cărții este acela de a demonstra evreilor faptul că Isus Hristos este Mesia cel promis. El îl prezintă pe Hristos ca fiind Fiul lui David, Fiul lui Avarm. Evanghelia lui Matei este singura în care este menţionat cuvântul: „Biserică” (16:18;, 18:17). Termenul grecesc folosit – eclesia – înseamnă „adunarea celor chemaţi afară cu un scop”, „mulţimea celor puşi de o parte”. În Vechiul Testament, Israel fusese „poporul ales al lui Dumnezeu„, și El este acela care vorbește evreilor. Ştefan numeşte neamul lui Israel chiar cu termenul de „Biserică” atunci când spune: „El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie…” (Fapte 7:38). În Noul Testament, Biserica nu mai este compusă numai din evrei. (Galat. 3:28). Din Ea pot face parte şi evreii şi neamurile. Omul are un statut[3] de fiinţă creată şi ultima autoritate din Univers este Dumnezeu Creatorul. Omul prin răzvrătire îşi doreşte o autoritate proprie (Turnul Babel : Geneza 11), şi ei doresc să-şi facă un nume şi să nu fie împrăştiaţi pe toată fața pământului. De asemenea se poate pune în contrast Omul din Eden ( primul Adam), care cedează în faţa ispitei cu Hristos ( al doilea Adam ) care rămâne rob în ascultare şi învinge ispita. Autoritatea înseamnă drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziţii sau de a impune cuiva ascultare. Noi avem o autoritate derivată. Dumnezeu doreşte Slava Sa. Valorile absolute din univers ca : Binele, Adevărul, Frumosul, pentru noi sunt concepte dar se ajunge la o Persoană. Una este realitatea cerului şi alta este umbra pământului. Deoarece scara de valori este diferită, şi este necesară o corectare a imaginii despre aceste valori. Am ales textul respectiv pentru a reliefa autoritatea oamenilor dată de Dumnezeu chiar și pentru cele mai negre momente din istorie. (Ioan 19:11) „N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a răspuns Isus „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.” Aplicația practică[4], înseamnă o intruducere excelentă în învățăturile de bază ale creștinismului. Are o formă de organizare logică, și Matei se face ușor înțeles. Evanghelia lui Matei este de folos mai ales pentru înțelegerea în care viața lui Isus Hristos a fos o împlinire a profețiilor Vechiului Testament.

2). AGONIA DIN GHESTIMANE[5] Domnul Isus îi ia pe ucenici pentru a se ruga. „Trebuie să dăm atenţie rugăciuni pe care o spune Domnul Isus aici”. El spune aici despre o cupă pe care ar fi dorit-o să fie departe de El. Paharul reprezintă crucea, iar semnificaţia este păcatul nostru. Mai tare decât moartea şi mai înfricoşător decât supliciu de pe cruce este puţin probabil că noi putem percepe cu adevărat realitatea crucificării lui Hristos. Este vorba despre faptul că Domnul Isus, cel fără păcat şi nepătat, este făcut o vină pentru noi. Pe cruce, păcatul întregii umanităţi a fost pus peste El. Şi nu este aici vorba despre o înelegere aici în înţeles judecătoresc, sau academic, ci este vorba de un sensul real, atât de vădit încât Dumnezeu Tatăl a trebuit să-şi întoarcă faţa de la El. Nu consideram faptul că pentru noi, făpturii obişnuite cu vinovăţia, este ceva realizabil să conştientizăm grozăvia şi murdăria aşa cum a simţit-o Regele Isus. Se cuvenea a sesiza că Domnul Isus nu a implorat să preîntâmpine Crucea, ci dimpotrivă a dorit ca permisiune lui Dumnezeu să fie făcută. Consideram că este neadevărat pentru noi să pătrundem complet în aceasă semnificaţie, a ceea ce s-a petrecut în Ghetsimani, dar acolo este un punct când Regele Isus a realiza biruinţa asupra păcatului. De asemenea, Domnul Isus a mers, în Ghetsimani la fel cum a fost dus și ispitit în pustie. Domnul îi îndeamnă pe ucenici să se ferească pentru a nu scufunda în ispită. Oare care era tentaţia de care s-ar cuveni să se îngrijorare ucenicii? Chiar de această dată Satan era la câţiva paşi de ei şi se înfrunta cu Domnul Isus. Cine altcineva ne poate ispiti decât Satan. El este acela care nu s-a temut şi nu s-a deranjat să-l ispitească chiar şi pe Domnul. El nu s-ar sfii să ne ademenească şi pe noi. Dar o chestiune pe care putem bineînţeles să o înţelegem şi trebuie să fie sesizată este supunere şi smerenie Domnului Isus faţă de Tatăl. De acum războiul era încheiat. Domnul Isus a repurtat victoria contra Satanei şi plănuire lui Dumnezeu va fi dus la îndeplinire. Pesemne că şi Domnul a petrecut câteva clipă de repaus înainte de a le rosti discipolilor să se trezească. Hristos[6] intră în primul stadiu al suferințelor, care cuprinde atât partea fizică cât și spirituală. ”sudori de sânge”. Este puțin probabi ca ” paharul acesta”, cerut în rugăciune pentru a fi înlăturat se referă la moartea fizică, ci mai curând la muntele de păcate care urma să se abată asupra Lui și a sfințeniei Sale cât și despărțirea lui temporară de Dumnezeu. Rugăciune Lui a fost auzită de Dumnezeu pentru că El a fost întărit pentru a putea să bea acel pahar. ( Everi 5:7)

3). AUTORITATEA LUI DUMNEZEU[7]. Este prezentată ca şi Suveranitatea Lui Dumnezeu, sub denumirea de Dumnezeu Atotputernic. Geneza 17:1 ”Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană”. Iov 27:11 ”Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic”. Apocalipsa 1:8 „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic”. Apocalipsa 19:6 ”Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aliluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească”. El s-a manifestat în acţiunile Sale : Dumnezeu zice şi se face : Gen: 1, 3, 6, 9, 11, 14, 20……..Dumnezeu a numit : Gen. : 1, 5, 8, 10……(creația). Avem o descoperire progresivă a Sa în istorie, care culminează în momentul când Cuvântul s-a făcut Trup. Dumnezeu dă cele 10 porunci poporului evreu ( şi încă 613 ), şi cele 2 porunci din Noul Testament, date de Hristos ( Mat. 22: 37-40 ). şi Matei, capitolele 5 la 7 care constituie o mini Evanghelie, plus celelate învăţături şi Lucrarea Sa de Răscumpărare. Atunci când vorbim despre voia lui Dumnezeu, înţelegem voia Sa povăţuitoare care îndeamnă omul la mântuire şi voia Sa hotărâtoare care se îndeplineşte indiferent de voinţa omului. În Vechiul Testament, lucrarea profeţilor este ultimul avertisment, pentru că aveau Legea lui Moise. În istorie vedem Istoria mântuirii, Mesia, Crucea, ca rezolvarea a păcatelor, dar şi în domeniul laic. Psalmi 47:8 Dumnezeu împărăţeşte peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel Sfânt.El orchestrează istoria. Perimetru mântuirii înseamnă : Har, Cristos, Crucea Moartea Învierea și Înălțarea la cer şi omul, iar în în contrast avem păcatul şi Harul. Dar avem și un îndemn. Iosua 1:8 ”Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune”. şi Efeseni 2:8 ”Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. Atunci când vorbim de autoritatea lui Dumnezeu, vorbim de Dumnezeu Atotputernic. Pentru înţelegerea conceptului de suveranitate al lui Dumnezeu este important să privim şi o parte din atributele lui Dumnezeu prim prisma unor teologi biblici, fiindcă autorii le înţeleg uşor diferit.

Dumnezeu[8] nu este o energie cerească sau o forță impersonală, ci este un Dumnezeu Personal, individualitate Lui este demonstrată prin ca atributele ce le poseda: „constiență de sine (Exod. 3:14), auto-determinare (Efeseni 1:11). Dumnezeu posedă viață (Tim. 4:10), inteligență (Fapte 15:18), scop (Isaia 14:26-27), acțiune (Ioan 5:17), libertate (Efes. 1:11), sentimente (Ioan 3:16) voință (Ioan 6:38-39)”. Caracterul lui Dumnezeu constă şi s-a manifestat in calificativele pe care le a avea. Aceste calificativ se clasifică in doua clase, : (1) naturale sau legate de splendoare Sa şi (2) etice sau legate de generozitate Sa. „Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc 19:6), atotștiință (Ps. 147:5), atotprezență (Ps. 139:7-10), veşnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5) imutabilitatea sau neschimbare (Iacov 1:17; Ps. 33:11)”. „Din atributele morale fac parte: sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16), neprihănirea (Ps. 11:7), dreptatea (Rom. 2:6), adevărul (1 Ioan 3:33;), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17), dragostea (1 Ioan 4:8,16), mila (Efes. 2:4)”. Teologii [9] împart atributele lui Dumnezeu în aproximativ două mari categorii: comunicabile în sensul de a le avea şi experimenta şi noi în mod parţial şi necomunicabile, pe care nu le avem nicidecum, doar având cunoştinţă despre ele. Dumnezeu posedă atribute pe care nu le înţelegem cum ar fi: Natura Triunică, Suficienţa de Sine, Veşnicia, Existenţa în Sine, dar pe altele le pricepem mai bine, de exemplu mila , harul, credincioşia, înţelepciunea, pentru că în mod parţial le-am primit şi noi.[10] O altă calitate al lui Dumnezeu este viaţa. Miracolul vieţii, a vieţii biologice a suscitat interesul tuturor categoriilor de oameni. De la omul simplu, până la omul de ştiinţă care şi-a dedicat viaţa pentru a studia şi cerceta misterul vieţii, toţi au fost interesaţi de acest subiect. Dar Biblia vorbeşte de viaţă în special cu referire la domeniul spiritual, o viaţă dincolo de moarte, o viaţă pe care numai o relaţie corectă cu Dumnezeu o poate da. De asemenea El, Creatorul este acela care susţine universul. Şi noi avem viaţa fizică, dar ea este limitată, iar viaţa veşnică o avem doar în El. (Fap.17:27). Pentru om moartea este o barieră ce trebuie trecută. Dacă aspirăm, să înţelegem viaţa, se cuvenea să ne salvăm de moartea spirituală, dacă acceptăm că nemurirea este soarta ce ne-a fost a hotărât .[11]

4 ). Domnia[12] lui Cristos şi Biserica[13] Termenul de Adonai[14] este derivat din adon, care se traduce cel mai exact prin “Domn”. Dat fiind că, în Biblie, Dumnezeu este “Domn peste întregul univers”, el este adeseori numit Adonai, “Domnul meu”. Deuteronomul 6:4 ”Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn”. Acest lucru se răsfrânge şi asupra lui Hristos care este Fiul lui Dumnezeu, prezis în Vechiul Testament Isaia 9:6 ”Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”. În momentul Întrupării se face afirmaţia că Matei 12:8 ”Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.”, desfiinţând şi în acelaşi timp împlinind Sabatul. Acelaşi lucru îl afirmă şi Petru mai târziu ca o acuză adusă naţiunii lui Israel. Faptele Apostolilor 2:36 ”Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” El merge mai departe şi vorbeşte depre iertarea păcatelor. Faptele Apostolilor 5:31 ”Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor”. Apostolul Pavel afirmă că mântuirea este legată de Hristos. Romani 10:9 ” Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”. De asemenea Evanghelia este ceva precis, nimic în plus, nimic în minus. Efeseni 4:5 ”Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez”. Poate cea mai clară explicaţie cu privire la Hristos o avem în cartea Evrei. Evrei 1:1-4. ” Isus Hristos este : moştenitor al tuturor lucrurilor, stă la drepta lui Dumnezeu într-o poziţie de autoritate şi putere, este oglindirea Slavei Lui, ţine toate lucrurile, a făcut curăţirea păcatelor, a moştenit un Nume mai presus de orice Nume”. Astfel în Numele lui Isus se va aplica orice genunchi, orice limbă să mărturisească că Isus este Domnul. El dă viaţă veşnică, a înviat din morţi. Hristos este : diferit faţă de alţi proroci, proaspăt, îndrăzneţ, puternic în fapte şi cuvinte. Hristos are autoritate de Fiu, Mântuitor, Mare Preot, Domn, Judecător. El este Capul Bisericii. Isus Hristos se supune autorităţii lui Dumnezeu şi agonia din Grădina Ghestimane ne arată atât latura divină al lui Isus cât şi latura umană ( groaza păcatului ). Din păcate Hristos nu este lăsat să funcţioneze ca Domn peste Biserică. Papalitatea prin pretenţia unui intermediar dintre Dumnezeu şi om, ( Papa, care este considerat infaibil ), dar care este tot un om. Ortodoxismul o face prin supradimensionarea rolului Mariei, şi invocarea sfinţilor, iar Neoprotestanţii prin ecumenismul protestant modern care politizează creştinismul, pluralismul teologic, indiferenţa faţă de evanghelizare, subiectivismul carismatic cu indiferenţa sa faţă de preocupările teologice dominante. Fiecare în mod fragmentar şi în acelaşi timp toate la un loc, refuză pe Cristos de a fi Domn peste Biserică. Biblia spune clar : 1 Timotei 2:5 ” Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”.

5). AUTORITATEA OMULUI[15]. Mandatul omului este limitat. El a fost destinat să stăpânească pământul, să-l umple şi să se înmulţească. Geneza 1:28 ”Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”.De asemenea omul numeşte vieţuitoarele : Geneza 2:20 ”Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească”. Omul a ieşit de sub autoritatea lui Dumnezeu atunci când s-a răzvrătit şi a spus că vreau să fiu ca Dumnezeu. De asemenea şi noi am primit autoritatea pe care o dă Duhul Sfânt fiecărui credincios din Marea Trimitere (Mat. 28 : 18-20), pentru că spune în Apocalipsa 1:6 ”şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”. Autoritatea omului[16] în relațiile cu semenii, trebuie menționat cătemperamentului autoritar îi sunt specific ca trăsături, întâmplări rapide, transformare, asumarea responsabilităţilor şi câştigarea de rezultate. Persoanele care au un astfel de caracter operează cel mai bine într-un regim în care nu există vigilență şi control. Ei pot reuși să facă o mare varietate diversitate de activităţi. Stilul lor de a administra este dominant, direct şi la obiect, poruncitor şi decisiv. Ei sunt motivaţi de înfruntare, vigoare şi autoritate. Cei care au acest caracter se frământă adeseori să nu fie întrecuţi şi cel mai frecvent ajunge să se elibereze de stres prin a ajunge ostili. Ei îi analizează pe ceilalţi după dexteritate de a duce la realizarea unui lucru.”

Modelul lui Cristos[17] ne face să înţelegem mai bine termenul de autoritate. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare „vorbesc despre Cristos şi despre Biserică” (Efeseni 5:31-32). Textul biblic care ne vorbeşte despre Cristos ca despre un mire şi despre biserica sa ca despre o mireasă ne atrage atenţia asupra unicităţii acestei legături. În rugăciunea rostită de Isus Cristos în Ghetsimani, El S~a rugat pentru ca trupul lui Cristos să fie una, tot aşa cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt una. Pavel le spune efesenilor că aceasta este o taină. A fi una în Cristos şi în căsătorie este ceva supranatural, care poate fi înţeles numai prin credinţă.

6). UNGEREA[18] Este ceva particular vechiului Testament, este poruncită de Dumnezeu, şi o fac oamenii. Cuvântul ajunge aici din ebraică se numeşte ”maşiah”, şi înseamnă “uns” . El [19] înseamnă şi Salvator şi izbăvitor eliberator care va veni la sfârşitul vremurilor. Termenul ajunge din ebraicul maşiah, transmis prin mijlocire limbilor greacă şi latină, cu înțeles de “uns”. Termenul este găsit pentru prima oară în Levitic (4, 3-5), în înlănțuire cu preotul care succeda “ungerea”, şi orânduit la origine ca un om investită cu o rol divin: preot, profet, rege şi chiar Cirus al Persiei, catalogat ca un executant al hotărâri divine (Isa. 45, 1). După angajamentul făcută lui David (2 Sam. 7, 12-13), dinastia davidică a fost considerată ca aleasă (2 Sam. 22, 51; Ps. 89, 35-38), iar mai târziu, când regatul era terorizat de puteri exterioare, Isaia şi Ieremia au prevesti înălțare unui domnitor din casa lui David, a cărui domnie va fi glorioasă. În timpul Primului Templu, iudaismul nu era o credință mesianică iar termenul de maşiah nu avea conotaţia de mai târziu. Modelul a prins formă din dată în care ideea de Mesia a fost asociată cu “sfârşitul vremurilor”. Ungerea[20] se aplică prea puţin în Noul Testament. Ea se aplică persoanelor şi locurilor alese special pentru o lucrare, dacă de către prezbiteri persoanelor bolnave.

În vechiul Testament avem ungerea unor persoane : Moise a fost delegat de Dumnezeu să facă acestă lucrare : Exodul 28:41 ”Să îmbraci cu ele pe fratele tău Aaron şi pe fiii lui, împreună cu el. Să-i ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi”. Acest act al ungerii se răsfrânge şi asupra urmaşilor. Exodul 40:15 ”şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre urmaşii lor.” Şi Samuel, ultimul dintre judecători a fost delegat de Dumnezeu pentru acestă lucrare. 1 Samuel 9:16 „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.” Este vorba despre primul împărat al lui Israel care a fost Saul. Dar Domnul l-a părăsit pe Saul, pentru neascultare şi Samuel a trebuit să ungă pe David în locul lui. 1 Samuel 16:3 ”Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să-l ungi.” Când prorocul Ilie într-un fel ajunge la sfârşitul lucrării sale Dumnezeu porunceşte să ungă pe altcineva în locul lui. 1 Împăraţi 19:16 ”Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău”, şi nu numai ci şi 1 Împăraţi 19:15 ”Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei”. Dar ungerea o face direct şi Dumnezeu asupra omului. Psalmi 23:5 ”Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el”.

În Noul Testament am găsit un singur verset cu privire la aşa ceva, şi care este o practică a Cultului Penticostal. Iacov 5:14 ”Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii (Sau: bătrâni.). Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului”.

Ungerea unor locuri : Porunca o primeşte Moise şi se referă la locurile şi lucrurile destinate pentru jertfă. Exodul 29:36 ” În fiecare zi să mai aduci un viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să curăţeşti altarul, făcând ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti”. Exodul 30:26 ”Cu el să ungi Cortul Întâlnirii şi chivotul mărturiei”, Exodul 40:9 ”Să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să-l sfinţeşti, cu toate uneltele lui; şi va fi Sfânt”. Exodul 40:10 ”Să ungi altarul pentru arderile-de-tot şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi preaSfânt”. Exodul 40:11 ”Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti”.

7). ALEGEREA[21] Dumnezeu alege oameni. Neemia 9:7 ”Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, şi i-ai pus numele Avraam”. Dar El alege şi un popor pe care să îl caracterizeze sfinţenia. Deuteronomul 7:6 ”Căci tu eşti un popor Sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului”. Dumnezeu alege un popor şi El este dumnezeul lui. Ezechiel 20:5 ”Spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „În ziua când am ales pe Israel, Mi-am ridicat mâna spre sămânţa casei lui Iacov, şi M-am arătat lor în ţara Egiptului; Mi-am ridicat mâna spre ei, şi am zis: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” Dar alegerea se poate face şi indirect prin oameni, pentru o anumită lucrare. Exodul 35:30 ”Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda”. Sau alegerea se face pentru lucrarea Lui. Deuteronomul 21:5 ”Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire”. El alege o seminţie : (Levi ) Deuteronomul 18:5 ”căci pe el l-a ales Domnul, Dumnezeul tău, dintre toate seminţiile, ca să facă slujba în Numele Domnului, el şi fiii lui, în toate zilele”. El îl alege pe Samuel. 1 Samuel 2:28 ”Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia, şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel”.

Dumnezeu alege şi un împărat peste Israel (Saul) 1 Samuel 10:24 ” Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul”! Dumnezeu alege dar şi pedepseşte. Amos 3:2 „Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre”. In Noul Testament există o alegere specială, pe Isus Hristos. Matei 12:18 „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Prea iubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata”. La rândul Său Hristos alege ucenicii. Luca 6:13 ”Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi, şi a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli, şi anume: 14 Pe Simon pe care l-a numit şi Petru; pe Andrei, fratele lui; pe Iacov; pe Ioan; pe Filip; pe Bartolomeu; 15 pe Matei; pe Toma; pe Iacov, fiul lui Alfeu; pe Simon, numit Zilotul; 16 pe Iuda, fiul lui Iacov; şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a făcut vânzător”. Mai târziu Dumnezeu îl alege pe Pavel. Faptele Apostolilor 26:17 ”Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit”. Prin puterea delegată a Duhului Sfânt ucenicii aleg şi ei. Faptele Apostolilor 6:5 ” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia”. Alegerea se face şi în alte domenii. 1 Corinteni 1:27 ”Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari”. sau Iacov 2 :5 ”Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi : n-a ales Dumnezeu pe cei ce Sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc ”?. Sunt aceste adevăruri valabile şi astăzi. Răspunsul este Da. Ne gândim la mari evanghelişti ai lumii, sau la cei prin care s-a produs treziri spirituale şi de ce nu la misionari. Sunt realități incontestabile.

8). CONCLUZII. Primele cinci cărţi sunt sunt atribuite lui Moise de către tradiţia iudaică. Geneza este o carte a începuturilor, care ne dă posibilitatea de a privi în trecut. Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, iar Întruparea lui Hristos, Şi Lucrarea Sa Mântuitoare, Naşterea Bisericii, este un nou început, prin care omul redobândeşte Imago Dey. Termenul de autoritate în seamnă şi Poruncă, sau Dispoziţie dată de către o autoritate sau de către o persoană cu autoritate şi care trebuie executată întocmai înseamnă şi ordin, decizie, hotărâre, cu valoare de imperativ. În religia iudaică şi creştină avem Cele zece porunci din decalogul, şi lege morală sau învăţătură, din Vechiul Testament şi două porunci din Noul Testament. Ultima şi Prima sursă de autoritate este Dumnezeu, care este Atotputernic şi Suveran. Fiul face voia Tatălui, dar poate exista şi autoritate delegată dată oamenilor. În Grădina Ghestimane Hristos este supus unei presiuni enorme, pe de o parte Sfinţenia Sa refuza păcatul, şi pe de altă parte, vrea să facă voia lui Dumnezeu. Dumnezeu a oferit omului o parte din atributele Sale, comunicabile şi cere omului să nu rămână indiferent la ele, să le dea curs, pentru ca să poată să îl cunoască pe El. Doar prin ele omul poate reiniţia părtăşia pierdută cu cel care l-a creat. Dumnezeu alege oameni, dar şi locuri, pe care le-a uns şi le-a sfinţit în vederea unei lucrări, dar mai târziu dă această autoritate şi omului ca Moise, Samuel, Ilie, care fac ungerea şi aleg alţi oameni pentru lucrare. Dumnezeu îşi descopere calităţile Sale, cea mai importantă fiind dragostea care raportată la păcat dă viaţă vecinică. Dar dincolo de dragoste este puterea de a iubii o fiinţă care l-a trădat. Puterea lui Dumnezeu este atributul care stă la baza celorlalte atribute divine. A fi puternic, în semnă a fi suveran. Supremaţia lui Dumnezeu presupune faptul că El realizează tot ceea ce doreşte să înfăptuiască. Acest lucru este deosebit de important dacă ne gândim la Lucrarea Sa de Răscumpărare. Dacă privim în ansamblu atributele lui Dumnezeu, Scriptura ne revelează un Dumnezeu puternic. După Naşterea Biserici, şi trebuie să fie Domn, stăpân peste Biserică, şi peste fiecare creştin în particular. Pentru un creştin adevărat Isus Cristos nu poate fi decât Domn. Biblia îl prezintă pe Cristos Ca Domn al Bisericii. Sunt numeroase referinţele în acest sens, mai puţin în Vechiul Testament dar mai multe în Noul Testament. Cristos are şi alte Nume care reprezintă funcţiile Sale. Calitatea de Mare Preot, Miel, Leu sau alte funcţii pe care le însumează Cristos nu diminuează calitatea de Domn. Domnia este una terestră, cel puţin teoretic în lumea creştină, dar El este Domn peste Împărăţia Cerurilor, calitate ce I-a fost delegată de Dumnezeu. Cristos este o Persoană din Trinitate. Faptul că nu este recunoscut de lume şi chiar în multe biserici nu are calitatea de Domn, este de fapt o carenţă spirituală şi denotă neînţelegerea sau neacceptarea adevărurilor din Scriptură. Pasivitatea majoritară a creştinilor face ca Evanghelia să nu fie vestită, sau mesajul să fie compromis prin denaturare. Dar în final Cristos ca Rege va judeca lumea. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie incompletă din punctul de vedere al funcţiei de Domn ce o are Cristos. Relaţia lui Cristos cu Biserica este o relaţie în desfăşurare, neîmplinită încă în totalitate. Este necesară o aplicare a Mesajului Divin. De asemenea există o rezistenţă la primirea acestui mesaj dar şi o poruncă valabilă pentru toţi oameni. Faptele Apostolilor 17:30 ” Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;Omul are un statut de fiinţă creată, dar pe care îl neagă şi încearcă să-şi depăşească limitele în afara perimetrului oferit de Dumnezeu. Pe de altă parte omul funcţionează corect doar în armonie cu Creatorul său. Amin

BIBLIOGRAFIE

SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Montmogery James Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine, Editura Institutului Biblic„Emanuel” Oradea , 2000. pag 11

Sait www.theophilos.3x.ro

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

Importanţa Conceptului de Suveranitate al lui Dumnezeu în scrierile lui Carl F. Henry de Ardelean Viorel

Sait Itinerar Biblic. http://www.twrro.ro/attb/

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Montmogery James Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine, Editura Institutului Biblic„Emanuel” Oradea

[1] Sait Theophilos http://www.theophilos.3x.ro 

[2] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 129

[3] Ardelean Viorel

[4] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/ansamblu-asupra-Noului-Testament.html

[5] Sait Itinerar Biblic. http://www.twrro.ro/attb/

[6] Ardelean Viorel

[7] Ardelean Viorel

[8] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[9] Ardelean Viorel

[10] Montmogery James Boice, Fundamente ale Credinţei Creştine, Editura Institutului Biblic„Emanuel” Oradea , 2000. pag 11

[11] MONTGOMERY JAMES BOICE „ FUNDAMENTE ALE CREDINŢEI CREŞTINE” pag 191

[12] Importanţa Conceptului de Suveranitate al lui Dumnezeu în scrierile lui Carl F. Henry de Ardelean Viorel

[13] Ardelean Viorel

[14] Enciclopedia Iudaismului Enciclopedia Iudaismului. Sait https://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012/

[15] Ardelean Viorel

[16] CĂRĂMIZILE CĂSNICIEI de Scott & Cheri Scheer. http://www.theophilos.3x.ro

[17] CĂRĂMIZILE CĂSNICIEI de Scott & Cheri Scheer. http://www.theophilos.3x.ro

[18] Ardelean Viorel

[19] Enciclopedia Iudaismului. Sait https://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia 2012

[20] Ardelean Viorel

[21] Ardelean Viorel

Ion Damian: Argumente în oglindă

14 aprilie 2021 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

Blog Creștin Ardelean Viorel

Har si Pace

Zi: 14 aprilie 2021

Cortul întîlnirii

Cortul întîlnirii

CĂRȚILE BIBLEI

META

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/cortul-intilnirii/

Dulcea durere a pocăinței

BINECUVÂNTAREA ŞI BLESTEMUL

AUTORITATEA LUI DUMNEZEU. Mat 26 : 36-45

Ion Damian: Argumente în oglindă

Cortul întîlnirii

CĂRȚILE BIBLEI

META

https://scripturile.wordpress.com/2013/01/19/cortul-intilnirii/

Apreciază:

Apreciază:

Apreciază:

Apreciază:

Apreciază: