Biserica sare si lumina Mat. 5: 13-16

1).INTRODUCERE 

–  “Predica de pe Munte” = discurs etic la începutul lucrării lui Isus Cristos. 

– Isus Cristos repetă sintagma : “A-ţi auzit – dar Eu vă spun” (Mat.cap.5-7) un nou Moise a poporului Israel , un nou set de legi. Se merge la  motivaţii, dincolo de litera Legii. Paralela dintre Moise şi Cristos.

– a fost adresată cercului de ucenici. Existau şi mulţimile.

–  a fost adresată bisericii primare, universale din toate timpurile

– ce impact are astăzi: eu,  credincioşii  şi biserica ? – în lumea de astăzi. (corupţie)

– invitaţia de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu  singura soluţie posibilă – (Matei 4:17)  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

– Împărăţia lui Dumnezeu = locul peste care Dumnezeu este Împărat – poporul peste care Dumnezeu este Împărat – cetăţeni ai cerului

– Predica de pe Munte este de natură polemică: – cu aplicarea Legii – cu cei ce trebuiau să fie depozitarii Cuvântului lui Dumnezeu, liderii religioşi din vreamea aceea. Isus Cristos a dat în vileag falsul în opoziţie cu adevărata împărăţie.

– Luther spune despre „Predica de pe Munte” că ne conduce la pocăinţă.

– Karl Marx spune = etică  corectă dar nu în sens religios.

 – Este relevantă pentru noi astăzi. DA – în prezent este cuprins viitorul.

 – Împărăţia lui Israel, –  în contrast cu adevărata împărăţie fondată pe principiile din „Predica de pe Munte”  (Ioan 1:17)  „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.”

 – în Mat.5:20, Isus Cristos declară sisatemul fariseistic, inoperant pentru a duce pe cineva în Cer

2). DINCOLO DE APARENŢE

– – aspectul declarativ –  90% din poporul român se declară creştini – în opoziţie cu faptele rele ce caracterizează ţara noastră.

– o contradicţie între Numele de Creştin şi fapte ( ale întunerecului).

– În Vechiul Legămînt, poporul Israel trebuia să fie un model pentru celelalte popoare în baza legământului dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 24). Ţinerea / călcarea Vechiului Legământ = binecuvântări / blesteme. rezultatul a fost exilul (în 722, Regatul dr Nord, Samaria), şi (587, Regatul de Sud, Ierusalim). Evreii nu au îndeplinit într-un fel funcţia de popor al lui Dumnezeu. Existau tipare deformate în închinarea iudeilor pecare Isus le condamnă.

– în Noul Legământ, creştinii, Biserica era legată de Isus Cristos. E strâns legat de Cina Domnului, (1Cor 11:23-25), este semnificativ că Isus se referă pâinea = trupul Său, iar vinul simboliza sângele Său. Isus = Mielul Pascal.

– Biserica = 4 funcţii principale rezultate din (Fapte.2:42). – Cuvântullegătura frăţeascăînchinareamărturie.  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni”  Sunt stâlpii de susţinere a bisericii. Nici unul nu poate fi absent.  Adevărata Biserică îşi îndeplineşte funcţia.

– ne adunăm pentru Laudă şi închinare, ne despărţim pentru mărturie.

– la 4 din cele 7 biserici din Apocalipsa, li se spune să se pocăiască.

3). LUMEA DE ASTĂZIRomânia = democraţie, perioada de tranziţie. Avem câteva caracteristici:

– autonomizarea etosului (sumă de tradiţii), dar fără etică

– exesţialismul românesc, act de voinţă, într-o mare de nonsens. Nu există o direcţie clară.

– nu mai este importantă etica, moralitatea, ci sinceritatea în relaţii.

– acceptăm „condiţia umană” şi la celălalt, adică PĂCATUL.

– nu avem aşteptări mari de la alţii, dar nici de la noi.

– există o alcătuire întâmplătoare a diverselor fragmente ale vieţii, un mozaic eterogen,(Ecumenismul).

4). SARE ŞI LUMINĂ  – figuri de stil – pentru a accentua influenţa urmaşilor Lui.

– Sarea – dă gust (evlavios în lume) – păstrează şi conservă o lume care a intrat în degradare. Există o atenţionare: dacă sarea îşi pierde gustul va fi lepădată.

– Lumina – alungă întunerecul – înlătură întunerecul – indică cum poţi să ieşi din întuneric. Noi urâm lumina prin natura noastră păcătoasă.

– accente ale figurilor de stil: –  pot să-şi piardă calităţile – retragerea din lume este un non – sens – să fie funcţionale – să fie exemple.

5). CONCLUZII

 – credinciosul şi Biserica trebuie să fie Sare şi lumină

– Biserica trebuie să-şi păstreze nealterate funcţiile: Cuvântul – legătura frăţească – închinarea – mărturie.

– „Predica de pe Munte” are relevanţă pentru noi astăzi.

– în lumea de azi şi nu numai, trebuie să fim drepţi, fără compromisuri.

– pocăinţa e o stare dar şi un proces = intri pe Poară – umblii pe Cale

– Biserica presupune standarde ale sfinţeniei

Fapte 13:47  Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

Matei 5  13 Voi Sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi Sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Biserica trebuie să abordeze tsunamiul care vine: generația smartphone crescută cu pornografie hardcore

ON  BY GEORGEIN EVENIMENTNATURA UMANA

Datorită omniprezenței smartphone-urilor, generația emergentă a fost „crescută cu pornografie hardcore la un nivel care nu a mai fost văzut până acum” și va exista un efect „devastator” în cadrul Bisericii dacă Trupul lui Hristos nu reușește să abordeze această problemă, avertizează expertul unui program de recuperare din dependențe, potrivit Christian Post.

„S-ar putea să credem că situația pornografică are efecte negative acum, pe măsură ce aflăm de pastori precum Ravi Zacharias dați în vileag, dar această generație mai tânără a crescut cu pornografia hardcore la un nivel pe care nu l-am mai întâlnit până acum”, afirmă Ted Shimer, fondatorul The Freedom Fight, un program online de recuperare din dependențe.

„Biblia ne spune că vom culege ceea ce semănăm. Cei dintre noi care lucrează cu studenți, vedem dependența de pornografie mai mult ca niciodată. Aceștia sunt viitorii noștri părinți creștini, mame, tați, lideri ai bisericii. Dacă Biserica nu se ocupă de acest flagel, va exista un efect devastator masiv, care, din păcate, nu va fi bun pentru Numele lui Hristos”.

Shimer, care a mentorat tineri adulți de aproape trei decenii, a spus că intensificarea dependenței de pornografie este direct legată de accesibilitatea la tehnologie. În 2007, un an al exploziei tehnologice iPhone, Shimer și soția sa au observat o creștere semnificativă a dependenței de pornografie în rândul tinerilor.

„Într-adevăr, am identificat pornografia și dependența de ea ca fiind cel mai mare obstacol în calea viziunii și misiunii noastre de a construi lideri spirituali pentru Hristos”, a spus Shimer. „Astfel că, în 2007, am început cu adevărat să aprofundăm acest subiect”.

Shimer a dezvăluit că a auzit relatări directe de la copii – atât băieți, cât și fete – deveniți dependenți de pornografie încă din clasa a șaptea.

„Când o mamă îi dă copilului ei de clasa a șaptea un iPhone, nu-și dă seama că-i oferă copilului acces 24/7 la pornografie”, a spus Shimer. „Și totuși, asta se întâmplă. Accesul privat la vârste atât de mici este, de fapt, motivul  pentru care vedem atât de mulți tineri cu dependențe atât de profunde. Iar situația se înrăutățește în fiecare an. Este o mare, mare problemă”.

Statisticile arată că creștinii – și chiar pastorii bisericilor – urmăresc pornografie la aproape aceleași procente ca lumea seculară. Iar problema este deosebit de relevantă, având în vedere că pandemia COVID-19 în curs de desfășurare este valorificată de site-urile pornografice.

„Aceasta este o problemă atât de mare pentru Biserică încât avem nevoie de mai mulți oameni care să o înțeleagă și să fie pregătiți să îi ajute pe ceilalți să se elibereze. Pentru că această problemă în viitoarea generație de credincioși care va intra în Biserică va reprezenta o problemă uriașă în ucenicia lor, vă garantez asta. Dacă nu suntem echipați să abordăm această problemă în mod eficient, vom oferi soluții superficiale și ineficiente”.

Shimer recunoaște că a vorbi în biserică despre pornografie este „incomod, inconfortabil și tabu”, dar a subliniat că flagelul „nu dispare”.

„Pastorii și liderii bisericilor trebuie să abordeze problema cu soluții eficiente, centrate pe Evanghelie, soluții conturate științific, pentru că problema nu dispare atât de ușor”, a spus el, adăugând că doar 7% dintre biserici spun că au resursele necesare pentru a-și ajuta membrii cu această dependență.

„Când dependența este tratată doar la un anumit nivel, este mai rușinoasă și mai incomodă decât ar trebui. Când începem s-o înțelegem dintr-un factor de dependență și studiem știința creierului și o abordăm din punct de vedere holistic și de ucenicie, devenim mai pregătiți să abordăm dependența”, explică Shimer.

Tată a patru copii, Shimer încurajează părinții să aibă „conversații despre pornografie și sexualitate” cu copiii lor de la vârste mici, avertizând că „societatea va completa spațiile libere dacă nu o facem noi”.

„Este important ca părinții să arate relevanța Scripturilor și să folosească Cuvântul lui Dumnezeu pentru a explica subiectul sexului”, explică Shimer. Isus Hristos vrea să avem o viață abundentă. Hoțul vine doar să omoare, să fure și să distrugă, și asta vedem odată cu consecințele ieșirii în afara granițelor lui Dumnezeu”.

Părinții și liderii Bisericii, adaugă Shimer, trebuie să înțeleagă „realitatea brutală a pornografiei și modul în care aceasta afectează creierul unei persoane și influențează relațiile, căsătoriile, viața spirituală”.

„Dar există o cale către libertate, iar abordarea acestei probleme în Biserică este o oportunitate pentru revigorare”, a concluzionat Shimer.

Tribuna.US

https://armoniamagazineusa.com/2021/03/03/biserica-trebuie-sa-abordez

APOCALIPSUL PE CARE NI L-AM CREAT

Apocalipsul pe care ni l-am creatYahoo/Inbo

Alianta Familiilor din Romania <office@alianta-familiilor.ro>To:viorelardelean2016@yahoo.comThu, Mar 4 at 6:32 AMALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

www.alianta-familiilor.rooffice@alianta-familiilor.ro                                                                                                                                                                                                     4 martie 2021Noi, oamenii, am creat COVID-19. În mod intenționat. L-am scăpat din laborator, iar acum el ucide milioane de ființe umane. Vom scăpa de sub control și alte virusuri. Este naiv să mai credem, la începutul Anului 2 al Pandemiei, că ceea ce s-a întâmplat în Wuhan, China, în toamna lui 2019 nu se va întâmpla din nou. Incidente similare s-au petrecut deja cu zecile în trecut, și, din nefericire, se vor mai întâmpla.Am invins virusul?Oamenii de știință și „experții” ne spun, cu zâmbete pe buze: „we won, we beat the virus / am biruit virusul COVID-19.” Chiar? Nițică umilință și o frunte aplecată ar fi gesturi mai potrivite în locul zâmbetului de pe buze. Virusul ne-a lezat drepturile constituționale cum nu s-a mai întâmplat în istoria României și a Europei de Est de la comunism încoace, și în Europa Occidentală din anii 40 încoace. Curios, ni se spune că toate aceste lucruri se fac pentru binele nostru.Tinerii sunt îngroziți. Se tem de moarte. Sondajele de opinie indică faptul că generația tânără este mai înspăimântată de virus decât oamenii mai în vârstă. Suicidul, dependența de droguri, dependența de alcool, dependența de Netflix, îmbibarea minții oamenilor în imaginile murdare ale pornografiei, și alte manifestări toxice de acest gen care dezumanizează au fost mai abundente în 2020 decât în anii precedenți. Acesta este „mecanismul de apărare” oferit nouă de secularism în anul tocmai încheiat. Un mecanism care ne asigură un „escapism” de la realitatea zilei, o realitate depresivă care se repetă în mod identic de la zi la zi.Micii „mesia” ai Europei în care am fost învățați să ne punem încrederea să ne treacă de cealaltă parte a pandemiei: Ursula, Angela, Boris, Emmanuel, Iohannis etc., ne-au dezamăgit. S-au dovedit inepți și în întregime incapabili să rezolve problema unui virus care este atât de mic încât nici nu se vede. Ne spun, la unison, să mai avem încă nițică răbdare și totul va fi bine. Haosul economic, politic, geopolitic și social al anului trecut încă mai continuă. Un om pe jumătate senil la Casa Albă și un bărbat relativ tânăr, dar agresiv, în Beijing încă încearcă să decidă soarta umanității, luptând pentru supremația globală.Excedentul comercial al Chinei a devenit enorm în 2020, mai mult ca oricând. China este mai bogată în februarie 2021 decât oricând în istoria ei. Excedentul comercial al Germaniei a scăzut enorm în 2020. Europa își întinde mâna către tiranul chinez pentru a ieși din impasul zilelor noastre. AstraZeneca, în care ne-am pus încrederea, ne-a dezamăgit. Ne întindem mâinile către Rusia și China comunistă pentru a primi vaccinuri. Rușinos.Gramezi de cosmareCoșmarul cu care începem anul 2021 este unul real și din nefericire va continua. Puțini dintre noi mai pot nega că anul 2020 „is a year of our own making and device / e un an făcut de mâna omenească”, creat de mintea omului, de oamenii de știință, de experți, politologi, tehnocrați, parlamentari, tribunale, organizații internaționale. Adică de oamenii pe care noi îi considerăm inteligenți. Nu au făcut-o neapărat intenționat, dar e un rezultat al trufiei minții seculare și a oamenilor seculari care se închină rațiunii și resping revelația.Putem însă spune, cu la fel de multă acuratețe, că în anul 2020 ne-am creat un apocalips al nostru. Orice persoană cu rațiune care citește cu deamănuntul cartea Apocalipsa își dă seama că zilele în care trăim se aseamănă tot mai mult cu scenariile apocaliptice deja descrise acum 1900 de ani și revelate nouă prin gura Mântuitorului. Va fi anul 2021 o continuare a apocalipsului pe care ni l-am creat în ultimii ani? Sunt înclinat să cred că da. Ceea ce ne dă de înțeles că în vremuri ca acestea este important mai mult ca oricând să ne ancorăm viețile și mințile în Adevăr și în Stânca Veacurilor.Iadul pe care ni l-am creat – scientismulÎn ultimii 2 ani scientismul a creat un iad din care încă încercăm să ieșim. Scientismul este credința oarbă a secularismului în știință. Convingerea că știința este capabilă să rezolve toate problemele cu care se confruntă omenirea. Scientismul a fost un „ism” căruia i se închinau comuniștii. În România, generația tânără era îndoctrinată în „socialism științific”, adică noțiunea că socialismul fondat pe știință va propulsa omenirea în epoca finală a evoluției umane: comunismul, societatea perfectă, utopică, unde în permanență curg laptele și mierea. Scientismului i se închină și omul din Casa Albă și alți lideri occidentali. Dl Biden își declară periodic loialitatea față de știință și convingerea că ea va pune capăt coșmarului COVID19. Recent anunța că până la sfârșitul acestui an „life will get back to normal / viața își va reveni la normal”. Mereu ne vorbește de „experți”, de „știință”, și afirmă că politicile lui privind pandemia sunt concepute pe baza opiniilor oamenilor de știință, a experților. Din când în când folosește expresii mai nuanțate, zicând că se ghidează după „opiniile experților reputabili”, ceea ce denotă că oamenii de știință diferă în opiniile și rețetele pe care ni le sugerează pentru a scapă de pandemie.Și tocmai când experții și politicienii care ne spuneau că știința ne va scoate din coșmarul COVID – creat tot de oamenii de știință – au apărut tulpini, mutații și variante noi, dar și mai letale decât COVID. De la zi la zi identificarea noilor tulpini e diferită, pentru că tot periodic noi tulpini apar. Se vorbește de tulpina B117 (tulpina britanică), de tulpina B1351 (tulpina sud africană), și de tulpina braziliană identificată în Manaus, Amazonia.Noi tulpiniNoile tulpini sunt mai rezistente la vaccinurile contra COVID-19, mai contagioase, și se transmit mai repede de la om la om. Vaccinurile AstraZeneca, de exemplu, au o eficacitate de 10% împotriva noilor tulpini. Rata infectărilor este și ea mai ridicată decât la COVID-19. Concluzia experților este formulată în termeni tot mai tranșanți: „the question is no longer whether the dangerous mutants will run rampant, only when / întrebarea nu este dacă tulpinile periculoase se vor răspândi la grămadă, ci când”.În Germania, de exemplu, la mijlocul lui februarie, 20% dintre noile infectări erau cu virusul britanic B117. În unele orașe din Germania procentul acesta este cu mult mai mare, chiar dublu. Iar vaccinurile curente nu sunt suficient de eficace pentru a preveni infectările cu tulpinile noi. În prezent, rata de infectări cu noile variante în Germania este de 1,3, ceea ce înseamnă că 13 persoane infectate cu noile variante vor infecta 10 alte persoane. Epidemiologii germani sunt îngrijorați că dacă rata aceasta de infectare nu este redusa, până la Paște se va ajunge le 30.000 de noi infectări pe zi cu noile tulpini contra cărora încă nu există vaccinuri.Oamenii de știință nu știu de ce noile tulpini sunt atât de infecțioase: „it’s still not clear exactly why B117, but also the South African and Brazilian variants, manage to infect so many people so easily / încă nu este în întregime clar de ce B117, dar și variantele sud africane și braziliene, sunt atât de infecțioase și infectează atât de mulți oameni …” Îngrijorător este și faptul că infectările se produc mai repede ca și coronavirusul inițial.Virusuri mai rezistenteCea mai mare îngrijorare a experților, însă, este că din motive încă necunoscute, noile tulpini au abilitatea de a „trișa” victimele: „the South African virus tricks its victims’ immune system / virusul sud african trișează sistemul imunitar …” Iar un expert de la Max Planck Institute afirmă, tranșant: „the vaccines that were designed for the previous variants will lose effectiveness … / vaccinurile contra variantelor anterioare își vor pierde eficacitatea …” Ceea ce ne dă de înțeles că va trebui să descoperim și apoi să producem cantități uriașe de noi vaccinuri împotriva noilor variante.Concluziile sunt, deci, simple. Se pare că ne confruntăm cu un ciclu vicios: știința a produs COVID-19, COVID-19 a fost scăpat de sub control, a infectat peste 100 de milioane de oameni, a ucis peste 2 milioane de oameni, iar acum se manifestă în noi variante care perpetuează coșmarul. Noi insa l-am numi iad.  Un iad creat de mâna omenească unde domnește frica, incertitudinea, depresia, lockdowns, permanentele restricții neconstituționale ale drepturilor noastre.NOTĂ: Datele statistice pe care le discutam în comentariul de astăzi sunt preluate din The Third Wave : Coronavirus Mutants Are Spreading Fast, publicat pe 17 februarie în Spiegel International: https://www.spiegel.de/…/the-third-wave-coronavirus…ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe

Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/VRETI SA FITI INFORMATI?Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  

 FACETI-NE CUNOSCUTI! Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURICei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. Alianta Familiilor din Romaniawww.alianta-familiilor.roManage Your SubscriptionThis message was sent to viorelardelean2016@yahoo.com from office@alianta-familiilor.ro



– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Biden finanțează avorturile într-un proiect de 1.9 trilioane dolari de ”Salvarea Americii” și „luptă împotriva Covidului”. Vot de 219 la 212 în Cameră

DE TRIBUNA US  /   ȘTIRI   /   Publicat: Miercuri, 03 martie 2021, 12:38   /   3 comentarii

Biden finanțează avorturile într-un proiect de 1.9 trilioane dolari de ”Salvarea Americii” și „luptă împotriva Covidului”. Vot de 219 la 212 în Cameră

  

ARTICOLE RELAȚIONATE

Proiectul de lege „COVID” de 1,9 trilioane USD al lui Biden finanțează avortul, locuințele sociale și bonurile alimentare

Proiectul de lege de sprijin financiar COVID-19 în valoare de 1,9 trilioane dolari care a fost adoptat recent de Camera Reprezentanților – numit „American Rescue Plan Act” – include finanțare pentru Planned Parenthood, avort, Fondul Național pentru Arte, Fondul Național pentru Științe Umane, Agenția de Protecție a Mediului, programe de locuințe sociale și bonuri alimentare, informează CNSNews. 

Proiectul de lege, care urmează să fie analizat în Senat, a fost adoptat de Cameră cu un vot de 219 la 212. Toți, în afară de doi democrați, au votat pentru. Niciun republican nu și-a dat votul în favoarea proiectului.

Democrații din Comisia pentru Energie și Comerț a Camerei au votat în unanimitate împotriva includerii amendamentului Hyde în acest proiect de lege, care ar fi împiedicat utilizarea fondurilor sale pentru a finanța avorturile.

„Republicanii sunt dezamăgiți de faptul că Subtitlul A deschide ușa către finanțarea federală a avorturilor elective”, au declarat republicanii din comisie în raportul privind proiectul de lege.

„Toți democrații au votat împotriva includerii protecțiilor Amendamentului Hyde în Subtitlul A”, se menționează în raport. „Amendamentul Hyde împiedică ca toate celelalte fonduri federale destinate Departamentului Sănătății și Serviciilor Sociale alocate prin procesul de bugetare discreționară și, de asemenea, cheltuielile obligatorii pentru sănătate, să fie utilizate pentru finanțarea avortului în cazurile în care viața mamei ar fi pusă în pericol dacă sarcina este dusă la termen sau în caz de viol sau incest.

„Începând din 1976″, se afirmă în raport, „Hyde și alte politici similare ce guvernează alte programe federale au fost sprijinite și reînnoite anual, cu acordul ambelor partide, de mai multe ori, timp de zeci de ani.”

„Deoarece nu există protecțiile amendamentului Hyde, multe dispoziții din Subtitlul A, în special în cazul în care fondurile au fost autorizate în scopuri generale de furnizare de servicii de sănătate care nu au legătură directă cu prevenirea și tratarea COVID-19, vor sprijini avorturile elective”, arată raportul.

„De exemplu”, se menționează că „Secțiunea 3036 autorizează finanțarea obligatorie de 50 de milioane de dolari pentru subvenții și contracte în temeiul secțiunii 1001 din Legea privind Serviciile de Sănătate Publică, care este Programul de Planificare Familială Titlul X. În primul rând, pentru republicani nu este deloc clar cum finanțarea Titlului X va reduce transmiterea, boala și decesul cauzat de COVID-19.

Această finanțare este autorizată în urma direcției semnalate de președintele Biden Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale, de a inversa „Regula Protejați Viața”, o regulă care interzicea ca serviciile de planificare familială finanțate de Titlul X să fie oferite în aceeași locație în care se operează avorturi. Întrucât fondurile existente pentru Titlul X au mers spre entitățile care nu furnizează servicii de avort, secțiunea 3036 este doar o modalitate de a direcționa banii contribuabililor către furnizorii de avort, de genul Planned Parenthood.”

Tribuna.US

https://www.activenews.ro/stiri/Biden-finanteaza-avorturile-intr-un-proiect-d

Murim în fiecare zi

Radu Buțu02/03/2021

1 martie – început de primăvară. Natura începe să renască, în timp ce sufletele noastre mor puțin câte puțin.

Pornografia ucide! Mutilează suflete și trupuri. Exploatează și înjosește/degradează femei, copii, bărbați. Despre efectele acesteia s-a scris documentat în cartea lui Virgiliu Gheorghe, ,,PORNOGRAFIA, MALADIA SECOLULUI XXI”. Titlul e sugestiv pentru efectele devastatoare ale acestei ,,industrii” demonice. A devenit oare lecție de bază în marketing faptul că ,,sexul vinde”? Dacă nu, de ce tot mai multe reclame sunt cu tentă sexuală? De la reclame pentru mâncare, băutură, mașini la reclame pentru multe alte lucruri care nu au nici o legătură cu sexualitatea. Apar femei în tot felul de reclame și deseori sunt sumar îmbrăcate, deși nu e vorba de reclame la lenjerie intimă. Nu e oare tot pornografie aceasta?

Îmi amintesc și reclama unei săli de fitness de la intrarea în oraș sau pozele imense din unele spălătorii cu femei mai mult goale în diverse ipostaze mai mult sau mai puțin provocatoare. Ce a răspuns poliția? Că nu constituie nimic ilegal, căci nu reproduc acte sexuale. Pe bune? Tot pornografie… în văzul tuturor!

Ce aș putea să le explic copiilor mei în fața unor asemenea scene parcă din filmele pentru adulți?

Ne-am pierdut sensibilitatea și curăția sufletească necesară, încât să facem corect diferența între bine și rău, între moral și imoral, între inocență și perversitate, între decență și lascivitate.

Ce să mai zic de revistele pentru bărbați afișate vizibil la unele chioșcuri? Sau de faptul că ele pot fi ușor procurate de minori?

Și pentru că tot mai mulți oameni au acces la internet acasă sau pe telefon, pornografia (soft sau hardcore, aceeași mizerie!) e la un click distanță. Cum păzim sufletul și ochii curați ai copiilor de acest monstru hidos pe interior, dar cu ambalaj foarte atrăgător? Odată picați în această capcană, copiii, neavând discernământ, sunt victime sigure ale celor lipsiți de scrupule, care calcă pe cadavre în goana după îmbogățire pe seama altora, vânzând legal sau ilegal trupuri (implicit poze și scene cu acestea, de la cele mai inocente, o minciună evidentă, la cele mai mizerabile posibil, poate(?) multe depășind imaginația celor mai bolnave minți omenești). Ce putem face? Cum ne putem feri copiii de asemenea amenințare majoră pentru trupul, dar mai ales sufletul lor feciorelnic?

Sunt conștient și de faptul că mulți tineri, încă virgini (o aberație pentru promotorii educației sexuale comprehensive. Pentru ei, oamenii ar trebui să fie activi sexual de la vârste cât mai fragede?!), nu mai sunt feciori, odată ce au luat contact voit sau accidental cu pornografia de orice fel. Bariera psihologică a fost depășită, urmând apoi și căderi de alt ordin, de care să ne ferească Dumnezeu pe toți! Nu e momentul să detaliem aici diferența dintre feciorie și virginitate, conceptele fiind clar înțelese și delimitate între ele de creștinii practicanți.

Spuneam la început că pornografia ucide. Așa e! Nu doar creează dependență, ajungându-se chiar la cazuri patologice uneori. Ucide curăția trupului, mânjește fecioria sufletului. E ca un fruct otrăvit. Încântător la exterior, cu gust plăcut inițial, abia ulterior îi constatăm amărăciunea și îi observăm efectele negative asupra ființei noastre. Uneori pare deja prea târziu. Nu este, niciodată! Așa cum și cancerul poate fi doborât în anumite situații, tot așa patima aceasta poate fi înfrântă, dacă știm să căutăm unde trebuie remediul potrivit și apelăm la terapeutul potrivit… Nu-L menționez aici, dar știm că lucrează spre binele nostru prin slujitorii Săi, preoți și medici. Uneori e nevoie și de intervenția medicinei. Despre vindecare e interesant să citim mărturiile celor izbăviți de boala aceasta.

Totodată, e lesne de observat legătura dintre pornografie și pedofilie/zoofilie sau alte comportamente deviante. De asemenea, bărbatul consumator de pornografie vede în femeie doar un obiect al plăcerii sale egoiste și de aici rezultă și felul josnic în care se poartă cu aceasta. Sunt convins că pornografia crește incidența cazurilor de violență domestică, fie că e vorba de femei ca victime sau copii.

Pornografia desensibilizează omul, îl face mai puțin empatic la nevoile celor din jurul său. Asemenea mândriei (care a dus la căderea lui Lucifer), și această patimă te întoarce spre tine însuți, te face egoist prin definiție. Pornograful este mândru, fără îndoială. Urmărește doar plăcerea proprie, neținând seama de sentimentele celorlalți și de victimele din jurul său. De aceea, ziceam că murim puțin câte puțin. Murim cu fiecare poză deocheată văzută, cu fiecare gest obscen, cu fiecare video indecent urmărit, cu fiecare faptă/gând/cuvânt cu caracter pornografic. E evidentă otrava doar pentru cei ce știu să o recunoască și să îi conștientizeze efectele negative, încât să ia măsuri de precauție/protecție/terapeutice împotriva ei.

Legătura dintre pornografie și perversiunile sexuale este și ea evidentă. Că duce și la boli trupești e iarăși adevărat. Să mai zic și de legătura cu avortul sau traficul de persoane? Eu am rămas oarecum surprins (trebuia să mă aștept la asta) și când am citit în cartea amintită mai sus despre mai mulți criminali în serie, mari consumatori de pornografie. Ca să tragem linie, pornografia îmbogățește niște oameni bolnavi (le dorim vindecare și lor), iar pentru victime (incluzând aici și consumatorii) 0 beneficii și multă, multă suferință, uneori chiar moarte prematură.

Videochat-ul e pornografie mascată.

Fără doar și poate, pornografia de orice tip ar trebui să fie ilegală! Dar pentru că e vorba la mijloc de foarte mulți bani și de corupție pe măsură, mă îndoiesc că multe din partidele politice actuale vor dori vreodată să facă ceea ce e drept/ce se cuvine și să lupte cu toate armele din dotare împotriva acestui flagel. Dacă nu realizează pericolul, România nu are nici o șansă și nici un viitor. Demografic, vom pieri ca neam!

La nivel micro, depinde de fiecare dintre noi cum luptăm cu această maladie și ce facem concret pentru ajutorarea semenilor noștri afectați de ea. Grija față de aproapele să ne însoțească pe drumul vindecării și dragostea descrisă în ,,Imnul iubirii” să fie măsura cu care judecăm faptele noastre de iubire, încât să nu confundăm iubirea cu pofta – ,,love” cu ,,lust”, decența cu pornografia!

Sorin Cigher: Goana după iluzii

Ultimele știri 2 martie 2021  Niciun comentariuGabriela Augustinov

Într-o zi, cel mai iscusit comerciant în a vinde ceea ce nu îi aparține, în a falsifica pentru a fi credibil și a încerca să ofere imposibilul, știind că nu poate, a venit la om să-l corupă, și a reușit. Femeia a fost prima atrasă în cursă, dar i-a venit rândul și bărbatului, amândoi au fost la același nivel de pervertire, nici o diferenţă între ei. Au căzut în cursa celui bun de gură! De atunci și până astăzi, omul gonește după iluzii, pentru că i se prezintă totul la superlativ, cedează repede ofertei!

Același vânzător, căruia i se mai spune și „tatăl minciunii”, vine să ofere ce nu poate da și, evident, nu se ține de cuvânt. Minte și înșală pe cine poate. Cei mai mulți suntem creduli și ne lăsăm atrași de reclamele îmbrăcate frumos, dar uităm de otrava ambalată în ornamente atractive, plăcute la privit și gustoase – la prima înghițitură. Strategia lui este aceeași. Ne promite, ne invită, ne sugerează, ne pune curse, ne duce în locuri atractive și – odată ajunși, gustând din momeala lui, ne dăm seama că ne-a vândut povești.

Din păcate, tot mai mulți suntem atrași de iluzii ieftine pentru care plătim foarte scump. Plătim cu pacea, cu liniștea, cu mustrările de conștiință, cu agitații, cu frustrări etc. Trăim o viață paralelă. Avem impresia că in interiorul nostru nu poate pătrunde nimeni. Fiindcă nimeni nu are acces în cămăruța ascunsă; ne facem de cap pentru că ne place. Ne place păcatul vândut de dușmanul care ne promite doar dulceață, iar pe urmă, experimentăm singuri amarul dezgustător!

Tineri şi nu numai, prinși de iluzia imaginilor pervertite, vândută de același vânzător de minciuni. Duşmanul vinde iluzii!  Sunt familii cuprinse de minciuna prietenului fals, unele proaspăt căsătorite, dar prinse în menghina minciunii. Cei doi au intrat în căsnicie fără să își mărturisească unul altuia poverile. Unii cară poveri ascunse mulţi ani. Intră cu păcate nemărturisite și cu lucruri acoperite cu praful uitării, fiind atrași de iluzia că totul se va rezolva de la sine.

Însă, schimbarea are la bază principiul recunoașterii și al mărturisirii. Poţi fi eliberat din agonia unui trecut apăsător, fiind sincer şi deschis cu cel mai apropiat ţie. Vrei să nu îți fie căsnicia o iluzie? Trăiește în adevăr față de partenerul pe care ți l-a dat Dumnezeu!

Iluzia îmbogățirii, a însănătoșirii rapide: toate sunt iluzii pe care ni le vinde tot vânzătorul ambulant şi neobosit, iar noi, cei creduli, le acceptăm și constatăm târziu că am fost înșelați. Lista cu iluzii vândute de cel care știe cel mai bine să mintă poate fi lungă.  Știe să vândă ce nu i-a aparținut niciodată! Niciodată să nu-l crezi! Nu te lua după el! Nu negocia, nu sta de vorbă cu cel care a ispitit prima familie în Eden. Va încerca să te momească și pe tine! Dacă te-a momit și te-a tras în cursă, nu-i târziu să-l demaști și să ceri ajutorul de la Creatorul tău!

Vestea bună este că Cineva ne-a spus Adevărul întotdeauna! Hristos a venit să distrugă planurile și lucrările diavolului! El a făcut acest lucru la cruce! Acolo a zdrobit orice plan! Așadar, noi putem scăpa de toate iluziile mincionase și pline de otravă doar atunci când venim cu pocăință la cruce! Acolo ne mărturisim starea de păcat! Acolo primim eliberare! La cruce primim iertare! Singurul loc sigur din această lume este Golgota! Nu este o iluzie, este un adevăr! Hristos nu a venit să vândă ce nu-i aparține, ci El a venit să ne dea totul! Al Lui este totul!

Demascarea planului plin de ipocrizie al iluzionistului ne face să ne dăm seama cât de mult am fost duși în eroare și cât de mult am pierdut din liniștea și pacea din sufletele noastre. Putem fi recuperați și reabilitați! Putem primi bucuria și refacerea relației rupte, doar când apelăm la Cel care se pricepe cel mai bine să refacă un vas fărâmițat! Dușmanul zdrobește, aceasta nu este o iluzie, ci o realitate, dar Hristos reface bucată cu bucată și devii un om nou, reabilitat de El! Nu există o veste mai bună pentru un om ca aceasta!

Nu te lăsa corupt de cel care promite mult și nu face nimic. Acesta îți aduce vinovăție, acuzații, poveri și remușcări! Hristos aduce eliberare, pace, liniște, siguranță și bucurie! Depinde de tine dacă gonești după iluziile dușmanului sau accepți adevărul lui Hristos! Cupără adevărul pe gratis şi vei descoperi adevărata despovărare!

Autor: Sorin Cigher

2 martie 2021, Sibiu