Simptome ale unei persoane care consuma droguri – de Catalin Baciu (Teen Challenge)

 08.09.2014  |    Crestinul si DIMENSIUNEA SOCIALA  |   17452  |     4 min

Drogați. Dependenți. Auzim aceste cuvante din ce în ce mai des în România. Obișnuiam să vorbim despre dependenți ca despre o problemă a celor din Vest sau a românilor din medii rău famate însă nu mai e așa. Astăzi avem dependenți care provin din familii responsabile, cu frică de Dumnezeu și care au oferit multă dragoste și grijă. Indiferent din oricare mediu ar proveni, aceștia vor provoca multă durere în jurul lor. Simțim asta pe pielea noastră când mașinile ne sunt sparte, portofelele și telefoanele furate sau apartamentele jefuite.

Însă necazul nostru nu se poate compara cu cel al familiilor din care aceștia provin. Cunosc dependenți care au smuls poșeta din mâinile propriei mamei sau au furat verigheta tatălui sau au vândut apartamentul părinților pentru a-și procura drogul. Familiile ajung să fie disperate. Nenumărate promisiuni încălcate, perioade în care nu mai știu nimic de ei, telefoane de la poliție sau recuperatori, ajung să îi ducă pe părinți și frați în pragul disperării iar unii ajung să se îmbolnăvească. Mai sunt doborâți și de cei din jurul lor care îi judecă cu asprime și spun că din situația asta nu se mai scăpa. Greșit. Minciună!

Sunt implicat în recuperarea dependenților de peste 11 ani și am văzut mulți tineri și tinere, eliberați, care astăzi, la mai mult de 7 ani de la ultima doză, sunt persoane responsabile, au o credința vie și trăiesc o viață de real succes. Astăzi familiile acestora sunt mândre de ei și nu încetează să mulțumească lui Dumnezeu…

Trebuie să înțelegem că nimeni nu își propune să ajungă dependent! Mulți din cei care au ajuns în situația asta sunt foarte inteligenți și au o educație superioară. Totul începe cu a  încerca o țigară mai tare sau un drog despre care li se spune că nu dă dependență și că îi va ajuta să se simtă bine, să aibă mai mult curaj, concentrare sau pur și simplu relaxare. Presiunea grupului (uneori e vorba de o singură persoană) este mare. Nevoia de a fi acceptat în grup, curiozitatea, teribilismul, dezamăgirile, plictiseală sau o nevoie emoțională puternică îl va face să cedeze. După ce au trecut de experimentare încep să folosească ocazional, de obicei când sunt cu aceleași persoane. Încep să folosească regulat și după o anumită perioadă (această diferă la fiecare în parte și este în funcție de drogul folosit și context- accesul la drog, banii, etc) încep să folosească zilnic (dependent cronic). La început drogurile oferă ce au promis însă după o perioadă plăcerea se schimbă în durere iar drogul devine substanță de supraviețuire. Gândurile, emoțiile și comportamentul acestuia se învârt în jurul unei singure nevoi: nevoia de a consumă drogul, atenție, pentru a supraviețui nu pentru a se simți bine. Apar problemele în familie și cu poliția, apar datoriile și se instalează un stres enorm. Durerea dependenței devine mai mare că durerea schimbării iar în această fază tânărul cere ajutor și se lasă ajutat.

 Dacă s-a ajuns la această fază, dependentul are nevoie de dezintoxicare fizică și apoi de un Centru de reabilitare. Noi, la Centru Teen Challenge (cartea Crucea și Pumnalul a lui David Wilkerson spune întreaga poveste) oferim tinerilor o soluție eficientă și complexă, bazată pe credința în Isus Cristos, la dependența de droguri și alcool, precum și la alte tipuri de dependență. O viață nouă în Isus și ucenicizarea care durează până la un an îi schimbă profund. Mărturiile sunt multe (vezi www.teenchallenge.ro) Mai sunt câteva organizații în România care sunt specializate în recuperarea dependenților (vezi www.rosaac.ro).   

Cei mai mulți consumatori de droguri se găsesc în fază de folosire ocazională sau regulată, ascunzând faptul și negând ferm (uneori violent) atunci când cineva îndrăznește să îi confrunte. În această fază ei nu vor ajutor pentru că nu au nevoie decât de bani și susținerea familiei (casă, masă, haine și alte beneficii) fără să-și asume vreo responsabilitate.  

Este critic ca cei dragi să intervină în această fază. Mulți însă nu știu să  citească semnele dependenței. Observarea timpurie a dependenței poate schimba cursul lucrurilor și se poate interveni când problema nu este prea mare. Zilele trecute o mamă extrem de îngrijorată m-a sunat să mă întrebe cum poate ști dacă fetița ei de 16 ani este dependentă. Deja ele discutaseră și aceasta a negat că are vreo problemă. Trebuia să citesc prin telefon comportamentul feței. 

Redau câteva din informațiile de care am avut nevoie pentru a trage o concluzie și a o îndruma pe mamă: 

„Si-a pierdut interesul pentru mai tot. Dacă înainte era pasionată de ceva, acum nu mai este interesată în nimic. Atunci când este confruntată legat de comportamentul ei ciudat, neagă cu tărie și începe să aducă tot felul de acuzații. Nu prea stă până la finalizarea discuției ci pleacă nervoasă.

Începe să manipuleze emoțional motivând că familia (tata sau mama/ sau amândoi) au fost neglijenți sau prea duri sau „nu ați fost acolo când am avut nevoie de voi; părinții prietenilor mei le dau o grămadă de bani copiilor lor și nu le scot ochii, etc.”

Care este situația la școală? „De obicei absențele se înmulțesc iar rezultatele la învățătură scad. Profesorii observă absența de la ore.” 

Lipsește mai mult de acasă? Sau observi că atunci când ajunge acasă petrece mai mult timp singură în cameră ei/lui?

Cere bani motivând diverse cheltuieli? Uneori nu este cazul, iar asta pentru că un prieten (de obicei cel care o inițiază) are grijă să nu îi lipsească marfa.

Zâmbește din ce în ce mai puțin? Pare preocupată și se citește pe față o apăsare? Evită contactul vizual?

Arată din ce în ce mai neglijent? Aspectul ei începe să se deterioreze? Camera ei este dezordonată rău? Însă acest lucru nu este valabil la toți, unii consumatori continuă să aibă grijă de aspectul lor. 

Slăbește și au apărut cearcăne în jurul ochilor? Când vine acasă urmăriți pupilele. Dacă sunt foarte mari sau foarte mici atunci cel mai probabil a consumat o substanță. 

Are o gândire visătoare? „Lasă că o să vedeți voi ce am să ajung. Când am să vin acasă cu BMW atunci nu o să mai spuneți nimic. Mă voi muta singur și nu o să mai am nevoie de voi.

O prindeți cu minciuni regulat? Caracteristic unui dependent este următorul comportament: minciună, manipulare, egoism, mentalitatea de victimă, gândire visătoare, gândire și viață dezorganizate.  

Dacă lucrează, își schimbă serviciul des invocând tot felul de scuze? Perioadele între servicii devin din ce în ce mai lungi fiind justificate de „Nu găsesc nimic” sau „Ăla e serviciu? Nu mă duc pentru 700 lei!” 

Încep să dispară lucruri de-ale ei sau din casă. Mai întâi începe să își vândă lucrurile care îi aparțin (haine, computer, etc). 

Dacă se injectează, va purta mai mult cămăși sau tricouri cu mâneca lungă. 

Trebuie însă să avem mare grijă să nu acuzăm prea devreme sau fără să avem dovezi. Am sugerat familiei să meargă și la analize de sânge în vederea descoperirii substanțelor străine din sânge.  

Oricare ar fi situația, nu vă pierdeți niciodată speranța în Domnul Isus. Încredeți-vă în EL. Nu vă pierdeți cumpătul – țipetele și alte comportamente violente nu au ajutat. Puteți fi fermi și fără a face acuzații și amenințări. Puteți impune limite folosind cuvinte care să transmită respect și grijă. Cei care au nevoie de ajutor să ne scrie la
catalin@teenchallenge.ro   

Nu sunt puține situațiile în care persoana care a experimentat drogul să renunțe singur la ele. Eu cred că e și datorită rugăciunilor celor dragi! 

Rugați-vă mereu pentru copii voștri și pentru cei care au căzut în această patimă. Domnul nostru eliberează și astăzi!  

www.teenchallenge.ro Acest articol este publicat si in revista Alfa Omega Magazin. Va puteti abona sa primiti prin posta aceasta revista, lasand adresa dvs. prin formularul regasit in pagina de abonare

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/social/331

Credința este forjată în criză

Credința este forjată în criză

28 IANUARIE 2021

Articol de Jon Bloom

Scriitor, desiringGod.org

Biblia este o carte plină de sânge. Este o carte despre realitate. Și realitatea, așa cum știm prea bine, este adesea brutală și sângeroasă. Biblia nu acoperă deloc acest fapt, ci descrie realitatea cu o sinceritate tulburătoare. O mare parte din Scriptură a fost scrisă în vremuri brutale, sângeroase, de către autori înfrânți, necăjiți, obosiți, chiar deprimați. Și la culmea poveștii Bibliei, la baza mesajului Bibliei, este Fiul lui Dumnezeu care moare sângeros pe o cruce cruce romană.

Deci, când ne deschidem Bibliile, rareori vom găsi o lectură ușoară.

Chiar și în cartea Psalmilor, această colecție de poezie spirituală inspirată care a adus un confort incomensurabil unui număr incalculabil de sfinți de-a lungul secolelor, ne confruntăm frecvent cu teme tulburătoare. În numeroși psalmi, citim lupte ale scriitorilor despre ceea ce înseamnă să ai încredere în Dumnezeul pe care îl prețuiesc în timp ce asistă la o realitate brutală și sângeroasă, o realitate care le provoacă înțelegerea sau așteptările față de promisiunile și scopurile lui Dumnezeu.

Acești psalmi se încadrează într-o categorie pe care o numim psalmi de plâns . În anumite psalmi de plâns, cum ar fi Psalmul 10 , citim o criză de credință a unui autor inspirat surprins în verset.

Putem spune asta lui Dumnezeu?

Vedem acest lucru imediat în versetul de început:

De ce, Doamne, stai departe?
     De ce te ascunzi în vremuri de necaz? ( Psalmul 10: 1 )

Acesta este un lucru remarcabil de spus lui Dumnezeu. Ar putea un Hedonist creștin să se roage de fapt așa?

De ce aș pune această întrebare în acest fel? Noi, la Dorința lui Dumnezeu, credem că Biblia ne învață o abordare a vieții pe care o numim hedonism creștin . Vedem în Scriptură că un creștin nu este cineva care acceptă doar din punct de vedere intelectual să susțină afirmațiile adevărului propozițional creștin. Un creștin îl iubește pe Dumnezeu din toată inima ( Matei 22:37 ), îl apreciază pe Dumnezeu ca fiind cea mai mare comoară a sa ( Matei 13: 44-46 ; Filipeni 3: 7-8 ; Evrei 11: 24-26 ) și caută pe Dumnezeu ca sursă a plăcerii sale cele mai mari și mai îndelungate ( Psalmul 16:11 ). Dumnezeul triunitar al Bibliei trebuie să fie „bucuria excesivă” a creștinului ( Psalmul 43: 4.)). Rezumate într-o propoziție, Hedoniștii creștini cred că Scriptura ne învață că Dumnezeu este cel mai slăvit în noi atunci când suntem cel mai mulțumiți în El .

Cu siguranță putem găsi o mulțime de rugăciuni edoniste creștine în Psalmi, cum ar fi Psalmul 73: 25–26 ,

Pe cine am în cer, în afară de tine?
     Și nu este nimic pe pământ pe care să-l doresc în afară de tine.
Carnea și inima mea se pot defecta,
     dar Dumnezeu este puterea inimii mele și porțiunea mea pentru totdeauna.

Dar ce rămâne cu Psalmul 10 , unde scriitorul deplânge nedumerirea lui agonizantă asupra faptelor nedrepte, lacome și violente împotriva oamenilor nevinovați, neajutorați? El nu este deranjat doar de faptele rele la care a asistat; este deranjat de faptul că cei răi prosperă din răutatea lor. Și Dumnezeu, judecătorul drept, pare să lase să se întâmple. Deci, în candoare biblică tipică, el îl întreabă pe Dumnezeu: „De ce te ascunzi în vremuri de necaz?” Dacă o persoană îl iubește, are încredere și îl prețuiește cu adevărat pe Dumnezeu mai presus de orice, se poate ruga așa? Poate cineva care se bucură de Dumnezeu să plângă vreodată distanța aparentă a lui Dumnezeu și să nu ia în seamă?„O criză a credinței nu trebuie confundată cu abandonarea credinței”.TweetDistribuiți pe Facebook

Pe scurt, da. De fapt, hedoniștii creștini se roagă în acest fel lui Dumnezeu în anumite momente, deoarece el este „bucuria noastră excesivă”, pentru că îl prețuim, pentru că îl iubim. Și pentru că uneori căile și timpul lui Dumnezeu sunt greu de înțeles. Vedem această dinamică întristată, dar totuși veselă, în realitățile brutale ale Psalmului 10 .

De ce s-a simțit Dumnezeu departe?

În primul rând, trebuie să înțelegem ce l-a tulburat pe acest psalmist. El își revarsă necazul:

  • „În trufie, cel rău urmărește cu căldură pe sărac [pentru că este] pofticios de câștig” ( Psalmul 10: 2-3 ).
  • El „blestemă și se lepădă de Domnul” (chiar neagă existența lui Dumnezeu) ( Psalmul 10: 3-4 ).
  • „Gura Lui este plină de blestem, de înșelăciune și de asuprire” ( Psalmul 10: 7 ).
  • „În ascunzători ucide pe nevinovați” ( Psalmul 10: 8 ).
  • „El îi prinde pe sărac, când îl atrage în plasa lui” ( Psalmul 10: 9 ).

Săracii sunt exploatați și chiar măcelăriți de cineva aflat într-o poziție de putere (poate mai mult decât unul), de dragul beneficiului financiar. Victimele se află într-o poziție „neajutorată” sau lipsită de apărare și astfel „sunt zdrobite, se scufundă și cad din puterea [celui rău]” ( Psalmul 10:10 ). Acestea ar fi fapte de nedescris, cu excepția faptului că tăcerea ar compune doar nedreptatea tuturor. Prin urmare, la fel ca Ieremia, psalmistul „nu poate tăcea” ( Ieremia 4:19 ).

Ce sună credința în criză

Psalmistul se străduiește să pună răutatea pe care o vede în cuvinte. Îi putem simți mânia dreaptă. O astfel de opresiune și nedreptate oribile ar trebui să-l înfurie pe el (și pe noi).„Mai devreme sau mai târziu, fiecare creștin se confruntă cu o criză de credință – unii dintre noi sunt numeroși”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar, deși psalmistul se adresează lui Dumnezeu cu seriozitate urgentă, nu cred că mânia lui este îndreptată spre Dumnezeu. Este îndreptat către cei răi care fac o astfel de distrugere. Psalmistul se întoarce către Dumnezeu cu indignarea sa aprinsă față de făptașii răi și cu compasiunea plângătoare față de victime, deoarece speranța sa este în Dumnezeu să aducă dreptate și eliberare. De aceea se roagă .

Și noi asistăm, și uneori suntem victime, la astfel de nedreptăți rele. În zilele noastre, copiii nenăscuți nevinovați, fără apărare sunt asasinați în mod legal, iar copiii, precum și adulții vulnerabili sau prinși sunt traficați pentru sex, profitând din punct de vedere financiar cei care comit nedreptățile. În fața unor astfel de lucruri, nu putem să tăcem. În primul rând, înaintea lui Dumnezeu. Din compasiune pentru cei necăjiți și mânie dreaptă față de făptași, ne revărsăm inimile plângătoare către Dumnezeul în care sperăm ( Psalmul 43: 5 ) și de la care primim speranța ( Psalmul 62: 5 ).

Învățând să strigi în criză

Dar totuși, acele linii de deschidere ale psalmului sună ca Dumnezeu fiind cel care primește cel puțin o parte din mânia psalmistului:

De ce, Doamne, stai departe?
     De ce te ascunzi în vremuri de necaz? ( Psalmul 10: 1 )

Dacă asta nu este furie sau deziluzie sau dezamăgire, ce este? Aduce în cuvinte perplexitatea dureroasă a unei crize de credință.

Acum, o criză de credință nu trebuie confundată cu abandonarea credinței. Aproape fiecare sfânt se confruntă cu crize de credință de diferite tipuri și, de obicei, trebuie să suportăm crize de credință pentru ca credința să crească și să se întărească – mai multe despre asta într-un moment. Dar cea mai clară dovadă că acest psalmist nu îl abandonează pe Dumnezeu este prezența acestui psalm – psalmistul se roagă! Și în rugăciunea sa, face cu Dumnezeu ceea ce facem noi toți cu cei pe care îi iubim și îi prețuim profund care acționează (sau par să nu acționeze) în moduri pe care nu le înțelegem: își exprimă sincer confuzia și durerea.

Sufletul psalmistului este tulburat de faptul că cunoștințele sale informate biblic despre caracterul lui Dumnezeu nu par să se potrivească cu realitatea pe care o observă. El crede că „Dumnezeu este un judecător neprihănit” ( Psalmul 7:11 ) care „execută dreptatea” pentru cei neajutorați și vulnerabili ( Deuteronomul 10:18 ). Dar nu vede justiția executată pentru cei neajutorați și vulnerabili. El îl vede pe opresorul rău al neputincioșilor „prosperând tot timpul” ( Psalmul 10: 5 ). De ce Dumnezeu nu oprește imediat această nedreptate este dincolo de el. Este un moment de criză pentru el și așa îi spune lui Dumnezeu.

Totuși, cred că este greșit să presupunem că, deoarece psalmistul îl întreabă pe Dumnezeu de ce pare îndepărtat sau ascuns, îl învinuiește pe Dumnezeu sau îl certă pe Dumnezeu pentru că și-a neglijat responsabilitățile. Ceea ce face este să descrie experiența sa de realitate – modul în care situația i se arată prin simțurile sale finite. Iar motivul pentru care se roagă în acest fel este tocmai pentru că îi pasă atât de profund de Dumnezeu, pentru că îl iubește și are încredere în Dumnezeu.

Acesta este un răspuns creștin fidel la o criză de credință. Când suntem dureros de nedumeriți de aparenta discontinuitate dintre ceea ce știm despre Dumnezeu din Scriptură și ceea ce observăm în lume, atunci când misterul scopurilor providențiale ale lui Dumnezeu îndeplinește finețea înțelegerii noastre și nu are sens pentru noi, Dumnezeu vrea să strigăm la el. El vrea să-i strigăm tocmai pentru că îl iubim și avem încredere în el, chiar și atunci când experiența noastră provoacă ceea ce credem.

Forjarea hedoniștilor creștini

Faptul că Biblia vorbește atât de sincer despre realitate face parte din calitatea sa de auto-autentificare; onestitatea nevernisată este un semn al sincerității și adevărului. Iar faptul că Biblia prezintă o criză de credință a psalmistului asupra problemei răului face parte din motivul pentru care Psalmii i-au mângâiat pe atâția de atâta timp; trăim și noi astfel de crize.

Mai devreme sau mai târziu, fiecare creștin se confruntă cu o criză de credință – unii dintre noi sunt numeroși. Dar o criză a credinței nu înseamnă pierderea credinței . De fapt, de multe ori prin crize de credință învățăm ce este cu adevărat credința.„Forjarea unui Hedonist creștin apare adesea în focurile unei crize de credință”.TweetDistribuiți pe Facebook

Scriptura este plină de relatări despre sfinți care suportă multe tipuri de crize de credință, în care Dumnezeul care guvernează realitatea, în toată sângeroasa ei brutalitate, nu îndeplinește înțelegerea și așteptările sfinților, ducându-i pe acești sfinți să lupte adânc. Evreii 11 „Sala credinței” este căptușită cu astfel de sfinți, care prin crize au învățat ce înseamnă cu adevărat „a umbla prin credință, nu prin vedere” ( 2 Corinteni 5: 7 ).

Am menționat mai devreme că Hedoniștii creștini adoră să se roage Psalmul 73: 25–26 :

Pe cine am în cer, în afară de tine?
     Și nu este nimic pe pământ pe care să-l doresc în afară de tine.
Carnea și inima mea se pot defecta,
     dar Dumnezeu este puterea inimii mele și porțiunea mea pentru totdeauna.

Ceea ce nu am menționat este că Psalmul 73 este o altă relatare a unei crize de credință și această rugăciune face parte din rodul acestei crize. Deci, atunci când vin propriile crize, nu presupuneți că credința, dragostea și bucuria voastră au dispărut, ci că Dumnezeu vrea să le crească în cuptorul necazului. Pentru că falsificarea unui Hedonist creștin apare adesea în focurile unei crize de credință.Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) servește ca profesor și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.ACȚIUNI 3.4K

https://www.desiringgod.org/messages/doing-

12 motive pentru care C.H. Spurgeon era depresiv

← Bebe Ciauşu – Atât de aproape şi totuşi atât de departe!Nu-i loc mai sfânt – Traian Dorz →

12 motive pentru care C.H. Spurgeon era depresiv

Posted on August 24, 2018 by gtgospel.wordpress.com

Un pictor a încercat să-i facă un portret lui Spurgeon, dar după câteva săptămâni de muncă asiduă a exclamat frustrat: „Nu pot să realizez acest portret, pentru că faţa ta este diferită în fiecare zi; niciodată nu este la fel!”
Cu siguranţă, C.H. Spurgeon a fost cel mai popular predicator al epocii victoriene, dar era, în aceeaşi măsură, şi cel mai împovărat. Se spune că deţinea mai mult de treizeci de cărţi despre bolile psihice. Citea despre depresie, scria despre depresie şi suferea de depresie. Scrisorile lui conţin numeroase detalii referitoare la starea sa de spirit extrem de tulburată. Se numea adesea un „prizonier” şi plângea foarte mult fără să ştie de ce. „Îmi este milă şi de un câine care trebuie să sufere ce sufăr eu”, era auzit spunând uneori în prezenţa prietenilor foarte apropiaţi.
Unii dintre biografii lui Spurgeon au afirmat că acesta suferea de tulburare bipolară, oscilând între agonie şi extaz, între văi şi vârfuri emoţionale, între vitalitate maximă, însoţită de productivitate neobişnuită, şi neputinţa de a se mişca din pat. Alţii au crezut că stările de depresie ale renumitului predicator erau cauzate de un dezechilibru chimic în creier. Dr. Anil Den, un psihiatru londonez contemporan, susţine că depresia lui Spurgeon era cauzată de starea deficitară de sănătate şi că, dacă ar fi trăit în zilele noastre, s-ar fi putut trata cu ajutorul medicamentelor. Cel mai bun studiu (la nivel de doctorat ştiinţific) despre depresia lui Spurgeon vine din partea Dr. Brian Albert, care nota că doctorii predicatorului londonez, Joseph Kidd şi Russel Reynolds, credeau că motivul principal al depresiei acestuia era stresul foarte mare cauzat de slujba de predicare şi păstorire. Soţia lui crea că vremea este de vină pentru instabilitatea lui emoţională. „Vremea mohorâtă îl deprimă cumplit”, mărturisea aceasta.
A fost depresia lui Spurgeon doar o problemă spirituală? El nu credea aşa ceva. Recunoştea că uneori sufletul lui este bolnav, dar mărturisea că „creierul îi este la fel de răvăşit precum îi este trupul”. Dacă corpul are nevoie de medicamente, de ce nu ar avea şi mintea? „Nu este vorba de pocăinţă, spunea acesta, ci o simplă indigestie sau alţi agenţi ai răului pot deprima cumplit duhul unui om (…) Omul tulburat experimentează o serie de stări, nu pentru că este sau nu este creştin, ci pentru simplul fapt că este om – om cu puternice înclinaţii spre melancolie”.
Cei din epoca victoriană aveau o înţelegere foarte limitată referitoare la sănătatea mintală. Ei priveau depresia ca pe o tulburare psihică şi credeau că orice persoană depresivă poate fi vindecată cu ajutor medicamentos. Cel mai obişnuit tratament pentru cazurile severe era internarea într-un spital de nebuni (cea dintâi biserică în care a predicat Spurgeon era situată vis-a-vis de un spital de nebuni).
Diagnosticarea cuiva decedat nu este nici uşor, nici precis. Dar, în cazul lui Spurgeon, merită încercat. De ce a suferit C.H. Spurgeon de depresie? Iată câteva motive, spicuite din scrierile sale.
1. Dezechilibrul chimic
„Mintea poate coborî în profunzimi mai mari decât trupul, chiar până în abisul văilor fără fund”.
„Unii sunt atinşi de melancolie de la naştere”.
2. Boala fizică
„Am fost foarte bolnav mai bine de cinci săptămâni şi, în timpul acesta, am navigat în apele adânci şi tulburi ale depresiei”.
„Un ficat leneş poate produce cele mai multe dintre acele suferinţe groaznice pe care le vom considera numaidecât trăiri spirituale”.
3. Traume personale
„Există temniţe sub Castelul Disperării la fel de înspăimântătoare ca locuinţele celor pierduţi, iar unii dintre noi am fost întemniţaţi în ele” (Afirmaţie scrisă în contextul dezastrului de la Surrey Garden Music Hall din anul 1856).
4. Singurătatea
„Singurătatea, care, dacă nu greşesc, este resimţită de mulţi dintre fraţii mei, este o sursă foarte fertilă de depresie”.
5. Efortul psihic excesiv
„Efortul psihic tinde să provoace anxietate şi depresie, pentru că mult studiu oboseşte trupul”.
„Încă nu pot să spun că am scăpat de valea depresiei, care este rezultatul suprasolicitării mintale, dar apare mai rar; nădăjduiesc că nu peste multă vreme va dispărea complet”.
6. Faima
„Când am devenit păstor la Londra pentru prima dată, succesul m-a zdrobit, iar gândul la carierea care se profila înaintea mea, în loc să mă înalţe, m-a aruncat în cel mai groaznic abis, din care mi-am văzut şi recunoscut nenorocirea”.
7. Eşecul
„Cât de des am ajuns unii dintre noi să ne învârtim noaptea în pat ca uşa pe ţâţâni din cauza scurtăturilor conştiente folosite în mărturisirea Evangheliei! Cât de des am dorit să alergăm înapoi în amvoane să strigăm în gura mare adevărul, pe care altădată l-am spus într-o manieră atât de rece şi lipsită de pasiune!”.
8. Vremea
„A trăi un şir neîntrerupt de zile de vară, în care să nu existe ceaţa rece, în care să nu existe dureri reumatice şi duhul de depresie, este unul dintre cele mai minunate lucruri”.
9. Păcatul
„M-am întrebat adesea, până în ziua de azi, cum a fost posibil ca mâinile să nu-mi fi sfârtecat trupul în bucăţi, în cea mai cumplită agonie, când mi-am dat seama de grozăvia propriilor păcate”.
10. Emoţiile
„Spre marea mea dezamăgire, duminica trecută, la slujba de seară, am fost incapabil să predic. Am pregătit o predică pe textul acesta, care am sperat că va fi de ajutor. Trebuia să fie o continuare a predicii de dimineaţă, care a fost o expunere doctrinară. Am intenţionat ca predica de seară să fie mai practică şi să capteze atenţia celor păcătoşi. Am ajuns aici pregătit să predic, dar, dintr-o dată, am început să fiu apăsat de o stare de nelinişte incontrolabilă. Mi-am pierdut autocontrolul şi am părăsit amvonul plin de teamă”.
11. Controversele
„Nu vă pot spune în cuvinte ce a trebuit să îndur din partea propriilor fraţi din biserică”.
„Am suferit cât pentru o viaţă întreagă pentru aceia pe care i-am slujit cu propria-mi viaţă”.
12. Criticile
„Charles Spurgeon este «o minune care ţine trei zile», o cometă care străbate cu repeziciune atmosfera religioasă. S-a ridicat ca o rachetă, dar acum este în cădere ca un băţ” (The Sheffield and Rotherdam Independent, 28 aprilie 1855).
Concluzie
Depresia lui Spurgeon nu i-a afectat lucrarea, dimpotrivă, l-a ajutat să aibă o lucrare mai bună. Numeroasele expresii ale feţei sale este posibil să-l fi frustrat pe artistul amintit în introducere, dar l-au ajutat să vadă diferitele faţete ale unei lucrări spirituale. A ajuns să înţeleagă problemele enoriaşilor săi şi să sufere alături de ei. Acesta este unul dintre motivele pentru care a fost considerat un „predicator al oamenilor”.
Spurgeon numea depresia „un profet în haine zdrenţuite”. Slăbiciunea sa îi reamintea că toţi oamenii sunt călători pe o planetă supusă deşertăciunii şi robiei stricăciunii. Uneori spunea: „În ceea ce priveşte bolile mintale, oare este vreun om pe deplin normal? Nu suntem cu toţii puţin dezechilibraţi?”
Fie ca puterea lui Dumnezeu să se manifeste în toate suferinţele noastre, aşa cum s-a manifestat în cele ale lui Charles Haddon Spurgeon!
Articol preluat de pe https://www.spurgeon.org şi tradus de Bebe Ciauşu.

https://gtgospel.wordpress.com/2018/08/24