Oare la ușă cine-i? – Încercarea de a schimba din exterior ceva din interiorul nostru stricat

3 MONTHS AGO 6 MINUTEREAD

Odată cu introducerea sistemelor de alarmă de la uși, precum și a sistemelor complicate și oarecum sofisticate de închidere/deschidere a ușilor… am pus accentul mai mult pe siguranța noastră din interior. Ne ”păzeam” oarecum de cei sau acele lucruri din exterior care ne puteau vătăma. Dar nu ne-am gândit niciodată că am putea să ne vătămăm din interior… cu tot cu uși închise, lacăte, sistem de alarmă și tot ce mai vreți voi. Au început să ne spună acum cu perioada de pandemie că trebuie să stăm în case, că e spre binele nostru. Aiurea. Era spre detrimentul nostru! Că în case închise ne-am îmbolnăvit mulți dintre noi din lipsa de aer curat, de mișcare, de socializare, de interacțiune cu mediul și natura din jurul nostru pe care ni le-a lăsat Creatorul cu un scop.

Am început să ne temem și de cine intră la noi în casă, dar și de noi din interior. S-a dezvoltat într-o perioadă scurtă de timp un fenomen nou, oarecum ciudat și alarmant… fobia de a fi izolat de exterior și de cei din afară.

Am decis – fără să vrem de bună voie – să ne păzim de cei din exterior, deși mai deunăzi ei ne erau apropiați, prieteni, cunoscuți. Cu unii dintre ei am crescut împreună, dar acum ne-au devenit ciudați. Și au început și ei să aibă același sentiment reciproc. Dacă noi îi privim pe ei cu răceală… ei ne privesc acum parcă cu… gripă. Stăm departe unul de altul, indiferent de cât de multă voință, cât de mult pozitivism sau negativism constructiv am avea fiecare dintre noi. Ne păzim unul de celălalt de parcă ar avea vreunul dintre noi ceva care să ne afecteze și pe noi.

Exact despre asta e și vorba în biserică. Am ajuns să ne închidem între niște pereți și dacă vreunul vine cu ceva cu care noi nu eram obișnuiți… activăm acel sistem de auto-apărare al religiei din noi. Nu vroiam să folosesc cuvântul ”credință” aici… pentru că credința ar fi înlăturat de mult acest ”munte” de necunoscut. Și totuși, am început să evităm chiar și lucrurile care știm că sunt bune pentru noi. Dar… atâta timp cât ele nu sunt în acord cu o rânduială a bisericii și a organizației sau a asociației religioase din care face parte biserica noastră… le respingem.

Zilele trecute am avut ocazia nevoită – adică am dat de ceva întâmplător, fără să vreau… nici nu m-am străduit prea mult pentru a ajunge în acel punct despre care o să vă scriu mai jos – de a asculta o prezentare video a doi tineri creștini care au luat-o pe o cale interesantă. Nu vroiam să spun cale nouă, pentru că ei nu călcau pe arăturile altora. Ei mergeau pe ceea ce spune Biblia… și au început să practice și să studieze aprofundat ceea ce în biserică la ei era denaturat de un sistem organizațional închis în sine (vă recomand să urmăriți prezentarea video pe care o găsiți pe link-ul e mai sus, este un material recomandat celor care au crescut într-o biserică evanghelică, dacă nu faceți parte dintr-o asemenea biserică, continuați cu citirea articolului, video este opțional și probabil nu vei înțelege toate…). Cine face cutare slujbă, cum face acea slujbă, când și cu ce… erau doar câteva din întrebările la care nimeni până acum nu și-au pus mintea la contribuție să răspundă. De ce noi din interior am ajuns să ne baricadăm față de acele bătăi la ușă ale Mântuitorului care rostește și acum acele cuvinte unice din cartea Revelației lui Ioan (care sunt adresate bisericii, nu necredincioșilor, apropo!)?

Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20, NTR)

Mi s-a părut ciudat că acest pasaj spune că Mântuitorul declară că stă la ușă și bate… și apoi continuă cu ”dacă aude cineva glasul Meu”. Adică nu doar că bate la ușă, nu doar că se aude acel ”cioc, cioc, cioc” aparent insistent, dar și vocea Lui blândă rostește ceva. El vrea să auzim glasul Lui și să intre la noi, cei baricadați, cei izolați de exterior, cei care în interior avem ”datinile și tradițiile noastre”, cei care în interior urmăm un statut, o ordine, o coordonare omenească cu privire la cum să se facă lucrurile în Casa lui Dumnezeu.

Ciudat. Dacă e ”Casa lui Dumnezeu”, cum spunem, sau poate cum scrie pe o tăbliță de la intrare, cum se face că tot noi, oameni simpli, muritori, vrem să avem tot controlul? De ce am lăsa pe ”cineva” să schimbe o iotă doar din ceea ce credem noi statutar, din ceea ce facem noi organizațional, din ceea ce urmăm noi doctrinar? Am ales să facem lucrul acesta pentru că ”cineva” ne-a dictat să funcționăm după anumite ordini. Unii au înțeles că această ordine înseamnă ca bărbații și femeile să stea separați în biserică. Alții au înțeles că fără batic pe cap la femei nu se poate face slujba duhovnicească, sau că numai o anumită categorie de persoane poate sluji în cadrul bisericii.

Și totuși, dacă noi, cei din interior, credem și susținem cu atâta îndrăzneală că modul nostru de organizare bisericesc este cel corect, cel ”autentic”, cel demn de urmat – oricare ar fi numele acelui cult sau organizație religioasă din care facem parte – de ce să nu lăsăm pe Isus să intre în ceea ce noi numim ”Casa lui Dumnezeu”? Pentru că ne temem de schimbarea pe care o poate aduce El! Ne temem să nu cumva să pierdem din numărul oamenilor care ne vin la biserici… ne temem să nu ne scadă reputația, ne temem să nu ne facem marginalizații societății. Or să înceapă ulterior unii să ne spună că suntem cutare sau cutare sectă. Vor observa că noi nu avem același mod de închinare, de exprimare a sentimentului religios… cu toate crezurile istorice atârnate în rame pe toți pereții bisericii.

Nu, nu vrem să aibă loc o schimbare în interiorul bisericii pentru că ne-am prea obișnuit cu ceea ce am ajuns să facem și să mai și numim ”Casa lui Dumnezeu”. Și cu certitudine că de acolo a plecat de mult prezența și puterea lui Dumnezeu. Vreți dovada? E simplu! Care predicare din biserica respectivă este urmată de semne și minuni precum erau însoțite predicile ucenicilor lui Isus?

Vreți mai mult? Vă dau mai mult. Ne izolăm și ne punem și dezinfectanți la intrare să spunem că noi respectăm ”rânduielile” guvernamentale în contextul așa zisei pandemii de coronavirus. Cu tot cu dezinfectant pe mâini noi am rămas aceiași oameni reci. Noi am ales mai degrabă să ne adaptăm unor cerințe guvernamentale mai degrabă decât să riscăm amenzi, în schimb nu am ales să îl lăsăm pe Isus în interior să aducă schimbare în noi, în programul nostru, în închinarea noastră, în predicarea noastră, în slujirea noastră și în viața noastră. Cine mai este erou acum? Noi… că stăm cu mască pe față și cu câte 2-3 sticluțe de dezinfectant în buzunare? La ce ne vor folosi acestea când vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu? Vom spune că am respectat distanțarea socială și atunci când ni se va pune întrebarea ”de ce nu am auzit bătăile și glasul Mântuitorului de la ușa bisericii?”?

Probabil că rândurile de mai sus nu au făcut pe niciunul dintre noi să facem ceva concret. Nu prea avem ce să facem… pentru că fiecare dintre noi dacă ar fi să facem ceva… ar sta ”sistemul” contra noastră. Ne-am lovi de pragul de jos, de cel de sus și apoi vom continua să ne lovim continuu de ele, deși știm că există acolo și că trebuie să le evităm. Să schimbăm un statut bisericesc? Să modificăm organizarea bisericească din cadrul adunărilor noastre? Să…

La ce va ajuta asta? Oricum majoritatea va fi în continuare reticentă. Oricum majoritatea nu va fi dispusă să vrea măcar o schimbare, darmite să o și pună în aplicare. Dar și dacă ar vrea… cu siguranță se vor ridica și aceia care sunt contra ei. La unii nu le-a plăcut niciodată să meargă contra curentului. Le-a plăcut întotdeauna să li se gâdile urechile și să dea bani, oricât de puțini sau de mulți… atâta timp cât zona lor de confort, cât păcatul lor, cât viața lor nu era atacată din exterior.

Am dezvoltat – se prea pare – acel sentiment, sau mai degrabă caracteristică umană, al izolării și al distanțării față de tot ceea ce este nou pentru noi, chiar și dacă apare pe paginile Sfintei Scripturi. Și dacă chiar trebuie să ne schimbăm… de ce nu face Dumnezeu ceva? Probabil că aceasta este replica celor mai mulți, care nu au înțeles încă – poate nici nu vor înțelege vreodată – că ceea ce se întâmplă în jurul nostru este datorită faptului că avem în jurul nostru, la conducerea noastră, oameni care nu își asumă nimic niciodată. Oameni care pentru poziția și scaunul acela din vârf realitatea prezentului înseamnă să fiu distanțat social, moral, religios, statutar și politic față de ceilalți din jur, deși ei sunt aceia pe care cu siguranță Dumnezeu i-a încredințat ca să-i educe, să-i învețe calea Domnului, frica de Domnul și închinarea în Duh și în Adevăr.

Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! (Apocalipsa 3:22, NTR)

https://googleads.g.d :bătaie la ușăconsecințecredințăexteriorinteriorrealitaterealizareresponsabilitateschimbareuși închise

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/10/oare-la-usa-cine-i-incercarea-de.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.