Petru Lascău: Patrie și patriotism

Doina Bejenaru  01-12-2020 09:15:38

Nu era prea legal ceea ce făceam. Regimul străinilor în republica noastră socialistă era strict reglementat. Ar fi trebuit să merg să raportez la miliție, cine sunt, de unde vin, cu ce scop și mai ales ce am discutat cu ei. Dar cum să faci așa ceva? Cu frații tăi în Christos? Nici vorbă!

Ne-am oprit pentru o plimbare prin pădure. Era pe la începutul verii. Frunzele copacilor erau de un verde traslucid, prin care soarele cernea o feerie de lumini pe pajiștea poenilor presărate de flori. Am ales un loc să ne așezăm pentru o slănină friptă la frigare, tratamentul surpriză pentru oaspeții mei finlandezi. Eram sigur că n-a mâncat așa ceva niciodată.

Împreună cu copiii am strâns lemne și am aprins focul. Soția a pregătit feliile de pâine, bucățile de slănină și ceapa. Am ales apoi niște lăstari proaspeți și cu un briceag am fabricat frigările, bețele acelea ascuțite la capăt în care am înfipt apoi slănina și ceapa. Cel mai mic din cei doi băieți pe care îi aveam atunci, era foarte nerăbdător să mănânce „ănină cu poc” (slănină cu foc).

Mikko, era un profesor universitar care preda economie la o facultate din Helsinki. Era și impresarul quartetului bărbătesc „Exodus” – din Biserica Fildelfia din capitala finlandeză. Veniseră pe ruta Helsinki – Oradea, cu cursa special oraganizată ca nordicii să poată veni la Băile Felix. Cu ocazia aceasta le-am organizat câteva concerte prin bisericile din țară. Acum erau oaspeții mei și voiam să le creez o amintire de neuitat, o mostră de ospitalitate românească, un picnic la pădure, la o slănină pe băț.

Le urmăream cu coada ochiului reacțiile la vederea meniului zilei. Vreo doi erau oripilați la gândul că va trebui să mânânce așa ceva, dar băieții, bine educați, n-au făcut mofturi prea mari. Ba chiar au descoperit că slănina noastră cu ceapă, fripte pe același băț, sunt chiar delicioase. Piliticoși băieții.

După prânz i-am servit cu un Borsec, și băieții au scos chitara. Căldura focului și prânzul câmpenesc se cereau acompaniate cu câteva cântări ale băieților. Bineînțeles că le-am ceerut să cânte Down by the River Side (La malul râului), un negro-spiritual de care eram cu toții fascinați. Mi-au împlinit dorința și apoi au mai cântat ceva. S-au ridicat în picioare și într-o poziție de mare respect au cântat o melodie minunată. Eram fascinați de ea. Când s-au așezat din nou pe pături, i-am întrebat cum de s-au ridicat în picioare la cântarea aceea? Ce fel de cântec era de cerea un asemenea respect?

„Este imnul nostru național!” mi-a spus Mikko, cu un fel de religiozitate în glas.

Nu ar fi putut să mă șocheze mai mult. Pentru mine, atunci, să cânți imnul de stat în pădure, în poziție de drepți, trebuia să fii ori nebun ori beat. Băieții nu băuseră decât apă minerală. Eram consternat. Mi se crease un gol în suflet, un fel de durere inexplicabilă. Pricepeam drama pe care o trăiam, îmi perdusem cu totul dragostea de țară, de patria în care mă născusem. Patriotismul meu murise prin suprasolicitarea propagandei comuniste. În gura comuniștilor se perverteau și cele mai sacre idei și cuvinte. Eram îngrozit să constat că eram un străin în propria mea țară, jefuit de cele mai nobile sentimente pe care ar fi trebuit să le am față de țara și poporul meu. Eram incapabil să cânt, nici măcar de unul singur, în pădure, imnul țării mele. Mi se părea degradant, act nebunesc sau comportament de bețiv. Patria și patriotismul erau concepte golite de esența lor, pervertite de o ideologie mincinoasă, care nu-și mai aveau loc în inima mea.

Poate că aceasta este una din explicațiile pentru care mii de români ne-am luat lumea în cap și am emigrat, uneori prin sacrificii și riscuri enorme. Departe de casă, cei mai mulți dintre noi ne-am redobândit dragostea de țară și poporul în care am venit pe lume. Aici, în America sunt mai mare patriot român decât am fost acasă, în România comunistă.

Când a trebuit să vopsim turnul unei biserici pe care o păstoream în Chicago, nu m-am mirat de propunerea unor frați români să-l vopsim roșu galben și albastru. Trei culori cunosc pe lume…

Petru Lascău
Pastorul și autor
Phoenix Arizona

https://www.stiricrestine.ro/

Statistică Wycliffe: Harta traducerii Bibliei în lume

Doina Bejenaru  01-12-2020 09:33:52

Astăzi, milioane de oameni din toată lumea au acces la Cuvântul lui Dumnezeu în limba pe care o înțeleg cel mai bine. Sărbătorim traducerea Scripturii în mai mult de 3415 de limbi și vedem cum Dumnezeu își împlinește misiunea prin puterea Sa și prin parteneriate. Mai multe organizații misionare, biserici și comunități creștine se implică în mișcarea de traducere a Bibliei.

Populația totală a lumii, care numără 7,8 miliarde de oameni, vorbesc 7360 de limbi. Dintre acestea doar 3415 de limbi au Scriptura completă sau părți din ea.

Mai exact, aceasta înseamnă că Biblia a fost tradusă complet în doar 704 limbi și ajunge la doar 5,7 miliarde de oameni. Alte 1551 de limbi au doar Noul Testament complet și câteva pasaje din Vechiul Testament, iar asta înseamnă doar 815 milioane de oameni. Și 1160 de limbi care au doar câteva pasaje din Biblie traduse, care au ajuns la 458 de milioane de oameni.

Prin urmare, 255 de milioane de oameni și 3945 de limbi nu cunosc Scripturile și încă nu au cum să audă Vestea Bună a Împărăției Evangheliei. Dar vestea bună este că 738 de limbi dintre acestea sunt cu proiecte de traducere a Bibliei în desfășurare, ceea ce va acoperi pe harta lumii fără Biblie 65,4 milioane de oameni

1193 de limbi nu sunt suficient de vitale pentru a planifica o lucrare de traducere pentru ele, aceasta înseamnă că 20,8 milioane de persoane încă nu vor putea avea curând un proiect de traducere a Bibliei. 2014 limbi au nevoie de traducerea Bibliei, iar pregătirile pentru aceasta încă nu au început – 167 de milioane de oameni.

Nevoia de traducere a Bibliei 1,5 miliarde de oameni, care vorbesc 6656de limbi, nu au Biblia completă în limba lor maternă. 167 de milioane de oameni, care vorbesc 2014 limbi, au nevoie ca lucrarea de traducere a Bibliei să înceapă.

Această hartă include regiunile și populația din:

  • Africa – 597 de limbi, 20 de milioane de oameni
  • America – 119 limbi, 2,6 milioane de oameni
  • Asia – 839 limbi, 141 milioane de oameni
  • Europa – 61 de limbi, 3,4 milioane de oameni
  • Pacific – 403 limbi, 0.44 milioane de oameni.

Traducerea Bibliei în desfășurare acoperă 2731 de limbi din 167 de țări care au un proiect de traducere activ, sau pregătirea lucrării a început și convertit în numărul de oameni la care trebuie să ajungă înseamnă 6,2 miliarde de oameni.

Alianței Globale Wycliffe și Organizațiile Alianței lucrează la traducerea Bibliei în cel puțin 2130 de limbi și pe teritoriul a cel puțin 132 de țări.

Organizațiile Alianței au fost implicate în traducerea Noului Testament sau a Bibliei în cel puțin 1594 de limbi. Și concomitent în traducerea a cel puțin a unei cărți biblice publicate în alte 824 de limbi. Lucrând în parteneriat cu comunitățile locale, personalul Alianței nu ajută doar în scopuri legate de Scriptură, dar contribuie, de asemenea, la producerea de resurse pentru alfabetizare, educație, sănătate și pentru alte obiective în folosul comunităților, alături de Scriptură.

Statisticile nu sunt de regulă așa de simple cum arată numerele. Ne străduim să oferim un instantaneu precis al numerelor principale, dar datele sunt de fapt un pic mai complexe decât atât. De exemplu, nu se măsoară atât de simplu, doar stabilind limbile care au sau nu Scriptura. Majoritatea limbilor care au doar „ceva din Scriptură” au nevoie de mai mult, și chiar Bibliile complete trebuie să fie revizuite din când în când. De asemenea, comparațiile cu rapoartele anuale anterioare sunt dificile și, uneori, nu sunt posibile, datorită schimbărilor și îmbunătățirilor continue în definirea datelor și a metodelor de colectare.

Un nou mod de a măsura progresul traducerii Bibliei

Statisticile oferă o perspectivă prin care se poate măsura progresul în traducerea Bibliei la nivel mondial. Progresul presupune nu numai publicarea traducerilor, ci și schimbarea vieților pe măsură ce oamenii Îl întâlnesc pe Dumnezeu prin Cuvântul Său, și pe măsură ce mișcarea de traducere a Bibliei la nivel mondial aduce o unitate mai mare în Hristos.

Liderii Alianței au început să exploreze alte moduri importante de măsurare a progresului, cum ar fi: Ce impact are Scriptura în schimbarea vieții, în comunitățile acestea? Își asumă bisericile din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru lucrarea de traducere a Bibliei? Colaborează bisericile, comunitățile și organizațiile mai eficient împreună în lucrarea de traducere? Acestea sunt doar câteva exemple de măsurători care se iau în considerare. Pentru a citi mai multe, consultați acest document.

Totuși, la 1 octombrie 2020 se estimează că mai sunt 2014 de limbi care au nevoie de traducerea Bibliei, limbi în care lucrarea încă nu s-a început. Dumnezeu a pus pe inima partenerilor din Alianța Globală Wycliffe, Viziunea 2025: Cu ajutorul lui Dumnezeu și al partenerilor, vrem să vedem un proiect de traducere a Bibliei început în toate limbile care au nevoie de ea, până în anul 2025.

Rugați-vă ca popoarele care încă așteaptă Cuvântul lui Dumnezeu să-l primească în generația aceasta. Au așteptat prea mult!

„Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.” Luca 10:2

https://www.stiricrestine.ro/2020/12/01/

Cap. XI – Conflict cu Amoniții și cu popoarele din jur — Blog Creștin Ardelean Viorel

CĂRȚILE BIBLEI About Prefață VT Prezentare Elementele de cult ale evreilor Pentateucul Popoarele Bibliei Cărțile istorice VT Cărțile poetico-didactice Cărțile profetice Eseuri în VT Personalități din VT Perioada intertestamentară NT Prezentare Cărțile istorice NT Cărțile Neamurilor Cărțile de ucenicie Cărțile evreilor Eseuri în NT Personalități din NT Introducere în teologie META Dezautentificare Flux intrări Flux comentarii […]

Cap. XI – Conflict cu Amoniții și cu popoarele din jur — Blog Creștin Ardelean Viorel

Florin Ianovici: Nu ucideți sufletul României

ImportantInterneMisiuneOpiniiRugăciune

Doina Bejenaru  01-12-2020 09:38:03

Dis de dimineață m-am trezit cu gândul la țara mea, la români. Mi-am articulat sufletul pe unda rugăciunii si am așteptat șoapta Duhul Sfânt. Nu am pretenții că Dumnezeu îmi vorbește, dar în minte a răsunat duios: nu ucideți sufletul României.

Am început rugăciunea întrebând: care este sufletul României? Și deodată, mi-a apărut în minte ulița copilăriei mele, cu bunicii stând spre asfințit pe prispă, cu dulcea tihnă a zilelor pline de trudă, când bunicii, odată cu cântatul cocoșilor, începeau alergarea.

Bunica scutura mereu așternuturile, mătura casa udând lutul ca să nu se ridice praful, dădea de mâncare la orătănii, iar bunicu începea să frământe lutul ca să facă cărămizi. Până și numele bunicilor mei, Ion si Anica, sunt frânturi din sufletul românesc.

În strachini de lut, bunica turna lapte din șiștar, ne dădea turte coapte pe plită si ne făcea scrob din ouă luate direct din cotețul de găini. Miercurea si vinerea posteam cu toți, iar duminica erau pregătite straiele de sărbătoare cu care mergeam la biserică.

Auzeam des clopotele care anunțau slujbele sau sărbătorile. Casa bunicilor mei era una plină de evlavie. Bunica a născut 11 copii din care i-au trăit 7. Bunicu le-a ridicat câte o casă fiecăruia.
Prima predică pe care am ascultat-o a fost a bunicii care mi-a spus: ,,vezi, nepoate că lumea e spurcată la gură, tu să nu sudui niciodată pe Dumnezeu că e mare păcat. Si dacă te prind, îți rup gura…”

Înțeleg că sufletul României este familia credincioasă. Când ea va muri, România va rămâne fără suflet, copiii, dacă se vor mai naște, vor rămâne fără viitor. Mă rog fierbinte ca Dumnezeu să ne ajute, să vină în ajutorul familiei, acolo unde glasul mamei si brațele tatălui poartă copiii dați de Dumnezeu. În fiecare casă, acolo unde există mamă si tată, acolo unde există dragoste de Dumnezeu, se află sufletul României.

Să domolim astăzi pasul, să ridicăm privirea, să tragem aer în plămâni si să avem grijă de sufletul României. Voi, mamă si tată, strângeți copii aproape, rostiți o rugăciune si primiți urarea mea pentru voi, voi care sunteți sufletul României.

Doamne, ocrotește-i pe români.
Noi, astăzi, mergem la biserică să ne rugăm pentru România.

Florin Ianovici
Pastorul Bisericii „Renovatio” București

https://www.stiricrestine.ro/2020/12/01

Peter Costea: Creștini care ne dezamăgesc

InterneOpiniiPolitic

Doina Bejenaru  01-12-2020 19:20:00

Creştini influenţi din România încep să își exprime opțiunile parlamentare. Un trend care îngrijorează este încurajarea de către ei pentru creștini să voteze PMP. Eu vă îndemn să votați ARN. Creștinii care promonvează PMP-ul își explică opțiunea promovând noțiunea eronată că a vota cu ARN înseamnă a vota un partid fără șanse. Prin urmare, ei vă încurajează să votați PMP. În opinia noastră, nici un creștin care dorește să aibă conștiința împăcată nu poate vota cu PMP. Dacă votați PMP, vă spun dinainte, cu tot respectul, veți regreta.

Motivele pentru care nu este potrivit ca un creștin să voteze PMP sunt următoarele:
▪︎PMP votează împotriva intereselor creștinilor în Parlamentul European.
▪︎PMP a votat în mod constant împotriva statelor conservatoare creștin-democrate precum Polonia și Ungaria.
▪︎PMP a fost fondat de dl Traian Băsescu, o persoană care conform informațiilor care ni s-au dat a exprimat cuvinte vulgare la adresa creștinilor. Dl Băsescu se exprimă vulgar și la adresa romilor.

Alianța Renașterea Națională are și candidați creștini de etnie romă care nu apreciază vulgaritatea cu care dl Băsescu li se adresează. Un vot dat pentru PMP este de fapt un vot pentru PNL și USR. Dl Orban a anunțat deja că după alegeri vrea o alianță politică cu PMP, UDMR și USR.

Din nefericire, PMP nu are în conducere persoane cu realizări tangibile profesionale ori stabile din punct de vedere politic. Din nefericire, liderii PMP sunt traseiști politici care par a nu fi loiali unor principii valorice fundamentale ori față de anumite grupuri specifice.

Regretabil, PMP a făcut 0 pentru promovarea intereselor creștine. În trecut v-am atenționat să nu-l votați pe dl Iohannis, de asemenea să nu votați PSD, PNL și USR, deoarece pozițiile lor valorice nu coincid cu valorile autentic creștine.

De aceea, pe 6 decembrie, votați singura alternativă viabilă pentru creștini, ARN – Alianța Renașterea Națională.

Peter Costea
Președintele Alianței Renașterea Națională 

Sri Lanka

Internațional / 2 decembrie 2020 / Lasă un comentariu

Sri Lanka este o țară insulară din Asia de Sud, situată în Oceanul Indian. Populația sa totală este de 21,67 milioane, din care doar 9,5% sunt creștini.

În 2019, în Duminica Paștelui, aproximativ 250 de persoane au fost ucise în toată țara într-o serie de atacuri sinucigașe împotriva bisericilor și hotelurilor, conduse de teroriști inspirați de ISIS.

Să stăm în rugăciune cu frații și surorile noastre din Sri Lanka, în timp ce suferă din cauza credinței lor în Isus Hristos.

Mulțumesc,

Misiunea Geneza

Legate de

SRI LANKA

2 decembrie 2020

Maldive

23 iulie 2020

Topul țărilor în care creștinii sunt persecutați

16 aprilie 2020

https://www.misiuneagenesis.org/2020/12/sri-lanka-2/

ÎPS Teodosie le dă șah-mat autorităților: Propunerea de nerefuzat făcută lui Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Autor: Cristi Șelaru, RedactorPublicat: 28/11/2020 14:43Actualizat: 29/11/2020 16:34Sursa foto: Facebook

ÎPS Teodosie

Guvernul României a interzis procesiunile și pelerinajele religioase, iar asta afectează inclusiv sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Patriarhia Română a cerut ca autoritățile să facă o concesie și să autorizeze pelerinajul de la Constanța, de la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin.ADVERTISING

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, le pune pe autorități în fața unei invitații pe care nu o pot refuza. Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban sunt invitați de ierarhul de la Constanța la pelerinajul de la malul mării.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

”Luni, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare națională legală, în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, invită autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, Prefect, Președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântul Apostol Andrei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Citește și: Medic: ‘Dacă nu credeți că există COVID19 mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi. Țineți de mână un pacient speriat care abia respiră’

Duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.

Sfântul Apostol Andrei

S-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Inițial era ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, de la care aude că Hristos este Mesia Cel așteptat. Astfel, devine ucenic al lui Iisus Hristos, chemând și pe fratele său, Simon, care va deveni Apostolul Petru. De aceea este numit Cel dintâi Chemat.

Citește și: Eugen Tomac: ‘Avem nevoie de un vaccin împotriva risipei banilor publici! Statul nu reușește să colecteze veniturile la bugetul de stat’

Cei doi au renunțat la îndeletnicirea de pescari, i-au urmat lui Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. După Înălţarea Domnului, sorţii au decis ca Andrei să propovăduiască în Bitinia, Tracia, Macedonia şi Sciţia Minor (Dacia Pontică, Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis, Histria), apoi Bizanţ şi Grecia. De aceea este cunoscut drept „apostolul românilor”.

Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”. Moaştele sale au fost duse la Constantinopol în anul 350. În anul 850, împăratul Vasile I Macedoneanul a redat locuitorilor din Patras capul sfântului apostol. În urma celei de-a patra cruciade, moaştele Sfântului Andrei au ajuns la Amalfi, în Italia, apoi, în 1462, ele au fost duse la Roma. În anul 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat locuitorilor din Patras.

Citește și: E oficial! Președintele a semnat: Zile libere pentru acești angajați

În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat sfânt cu cruce roşie, fiind cinstit în toată Patriarhia română, iar în 1997, Sf. Andrei a fost numit Ocrotitor al României. În anul 2012, 30 noiembrie a devenit Zi de Sărbătoare Legală.

Sfântul Andrei este ocrotitorul României, al Rusiei, al Greciei și al Scoţiei (care are un X pe steag).

Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei.

Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”

Citește și: Restricții de 1 decembrie! Măsurile pe care trebuie să le respecte cei care vor merge la munte

Conform scrierilor teologice şi istorice, Sf. Ap. Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d. Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi aici, unde a găsit trei preoţi păgâni care slujeau în peşteră, geţi de neam, cunoscuţi sub numele Innal, Rimmal şi Pinnal. Peștera este situată în Dealul Urluiului, la 4 km de localitatea Ion Corvin și aproximativ 80 de kilometri de Constanța.

Conform tradiției, aici s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei, fiind considerată primul lăcaş de cult de pe teritoriul ţării noastre şi poarta de pătrundere a creştinismului pe teritoriul României.

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Iată legile promulgate de președinte

I-a botezat în apa unuia din izvoarele care curge lângă peşteră (pârâul Cuzgun), după care au fost hirotoniţi ca preoţi creştini. Izvoarele se văd şi astăzi, iar localnicii şi pelerinii le consideră izvoarele cu apa cea mai bună din tot cuprinsul Dobrogei. Acest loc de rugăciune şi vieţuire duhovnicească a devenit o adevărată vatră monahală, cunoscută bine în zonă, așa cum demonstrează toponimia locului. Pădurea care adăpostea sihăstria s-a numit în popor sfântă, iar valea din împrejurimi Valea Călugărilor.

În primăvara anului 1943, peştera şi izvoarele au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrău, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist cu studii la Sorbona. În acelaşi an s-au început lucrările de amenajare a peşterii şi a incintei. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat un platou pentru slujbe. La 30 iulie 1944, Episcopul Chesarie Păunescu a sfinţit locul, redându-l cultului, redevenind loc de închinare şi de rugăciune, aşa cum a fost în decursul vremurilor.

Citește și: Alina Gorghiu îi liniștește pe alegători: ‘Nimeni nu se îmbolnăvește în secția de vot’

Greutăţile războiului au dus însă, încetul cu încetul, la uitarea peşterii şi la intrarea ei în ruină. Starea ei de degradare s-a accentuat odată cu desfiinţarea forţată a Episcopiei de Constanţa, în anul 1948, şi transferarea Episcopului Chesarie şi a administraţiei eparhiale la Galaţi.

Abia în cursul anilor 1986-1989, prin grija arhiereului Lucian Florea, pe atunci vicar episcopal la Galaţi, au fost curăţate intrarea şi interiorul peşterii. Turla de piatră a fost înălţată până la 1 m deasupra pământului, ca să nu intre în peşteră apa ce se scurgea de pe deal.

Citește și: Atenție! Legea se va aplica de sâmbătă. Toți românii sunt vizați

În vara anului 1990, doi vieţuitori de la mănăstirea Sihăstria, ieromonahul Victor Ghindăoanu şi monahul Nicodim Dincă, care era de fel din partea locului, din satul Zorile, au sosit în Dobrogea cu gândul de a reface vechea vatră monahală. S-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Tot atunci s-a turnat fundaţia noului paraclis.

În primăvara anului 1994, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca Sf. Andrei să fie socotit ocrotitorul Dobrogei.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

Între 1998-2002 au fost executate lucrările de construcţie la biserica mare, o adevărată catedrală împodobită la exterior cu mozaicuri impresionante şi la interior pardosită cu marmură, iar în anul 2006, biserica a fost sfinţită de către IPS Teodosie Petrescu.

În acest sfânt lăcaş se păstrează o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei, adusă din Grecia.”, anunță Arhiepiscopia Tomisului.

https://www.stiripesurse.ro/ips-teodosie-le-da-sah-mat-autoritatilor-propunere

Este scris!

Din viața de zi cu zi / December 2, 2020 / Leave a Comment

Anul 2020 aproape a trecut. Urmărind cum sau scurs zilele, ceva mi-a atras atenția foarte insistent. Nu este ceva nou, dar ceva tot mai intens pe zi ce trece, ceva care mă obligă să stau jos și să meditez în mod foarte serios la anul care vine. În calitate de creștin am avut de luptat tot timpul cu un dușman a cărui caracteristică de baza este OBRĂZNICIA, un dușman care se scoală mult mai dimineață decât mine. (Unii spun că nu doarme niciodată). Acest dușman, de cele mai multe ori are strategii de nebănuit. Plănuiește tot felul de capcane în care să mă prindă imediat ce mă ridic din pat. Dacă îngenunchez să mă rog e lângă mine șoptindu-mi tot felul de baliverne. Dacă mă pregătesc să am o zi de post îmi aduce în față rețetele cele mai favorite de mâncare. Dacă vreau să citesc Biblia îmi spune să las pe mai târziu că o să întârzii la servici, să mă ocup de nepoți, să răspund la telefonul ce sună întruna. Indiferent ce gândesc, ce vorbesc, ce fac, unde merg, de unde vin sau unde sunt, el este aproape de mine, chiar foarte aproape de mintea mea, de urechea mea, de ochii mei. Încearcă cu orice preț să intre cu bocancii lui mizerabili în gândurile mele, în tainele sufletului meu. Pe drept cuvânt este nesimțit. Se interpune între mine și ceea ce Dumnezeu vrea de la mine sau luptă să stea împotriva la tot ce vreau să fac pentru lucrarea lui Dumnezeu. Acest inamic are multe nume, dar dintre toate numele pe care le are cel mai cunoscut este „diavol”.

Foarte mulți nu cred în el și asta nu-l supără deloc, ci dimpotrivă îi aduce beneficii formidabile. De fapt, cea mai mare farsă a lui este să-i convingă pe oameni că el nu există. Nu se rușinează de numele pe care îl poartă.  Uneori se apropie de urechea cu care aud foarte bine și îmi șoptește ceea ce mie nici nu-mi trece prin cap: „Se preface și în înger de lumină…” (2 Corinteni 11:14) Pot să-i spun de zeci de mii de ori: „Urâtule! Obraznicule! Mincinosule! Prapaditule! Hoțule! Etc. El are tupeul să-mi zâmbească sau chiar să-mi radă în față de parcă l-aș fi felicitat pentru ceea ce face. Și totuși acest inamic are ceva ce nu-i place, și anume CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU. Se teme de ceea ce este scris în Sfânta Scriptură. Uneori se teme mai tare decât mulți creștini. El știe foarte bine ce putere are cuvântul scris din Scriptură. Luptele pierdute pe care le am avut a fost pentru că nu am știu să-l înfrunt cu ceea ce l-a înfruntat Domnul Isus: „Este scris” (Matei 4:4).

Sunt mai mult decât uimit să descopere că în casele multora familii, pe masă din sufragerie au un bol în care țin usturoi. „Mi s-a spus că diavolul fuge de usturoi și e bine să-l ai întotdeauna pe masă”, îmi spunea cineva ca explicație. Știam că dacă mănânci usturoi previi o oarecare formă de răceală, dar că diavolul să fugă de usturoi e ceva uimitor. Alții spun că diavolul fuge de cruce, și e bine să ai în casă pe pereți o icoană cu o cruce. Unii și-o atârnă de gât, să nu-i sugrume acest inamic. O găsim și pe vârful bisericilor. Cineva spunea că dacă nu ai cruce pe pereții din casă sau în biserică, e bine să ai un cui unde să dai cu capul. Doamne, ce înșelăciune pot trăi oamenii! Este cert că el nu fuge nici de usturoi, nici de cruce, nici de icoanele cu sfânta Marie sau a nici unuia dintre apostoli, nu se teme nici de tabloul din casa noastră unde stă Isus răstignit, nu se teme nici de armele firii pământești cu care încerc uneori să mă apar. Ca diavolul să fugă trebuie să poți spune cu autoritate divină ceea ce este scris în Sfânta Scriptură: „Pleacă satano, este scris…”. El știe valoarea Cuvântului lui Dumnezeu, îi cunoaște puterea și de aceea îi este teamă de tot ce este scris în Scriptură. El știe că cerurile vor trece, dar cuvântul Sfintelor Scripturi nu va trece niciodată. La gândul acesta el se înfioră și împreună cu el se înfioră toți demonii. De aceea, nu este absolut deloc indicat să cochetezi cu el sau să încerci să lupți fără să cunoști Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu cunoști Sfânta Scriptură, nu e recomandabil să încerci să argumentez cu el rostind povești. El râde ori de câte ori noi desconsiderăm Cuvântul lui Dumnezeu și ne vede deja câștigați pentru el. Tot ceea ce-l poate învinge sunt cuvintele din Scriptură pe care trebuie să le rostești și pe care să te bazezi: „ESTE SCRIS…”

El a știut mai bine că orice ființă umană născută sub cer cine este Isus, dar cu toate acestea a avut curajul de a veni pentru a-L ispiti cu ceea ce mă ispitește și pe mine în fiecare zi.

Rafinamentul cu care lucrează a făcut pe mulți să-i cadă victime. Pentru a ști însă ce este scris în Sfânta Scriptură trebuie să o citești, să o cunoști, să fiu un om biblic, să-ți încarci mintea zilnic cu ceea ce este scris.

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

(Psalmii 119:11)

Că să o poți citi Biblia, trebuie să o am, să știu unde am lăsat-o ultima dată când am citit din ea. 

Am citit despre un cioban care de câte ori pleca cu oile la păscut, avea întotdeauna cu el o traistă care era împărțită în două. Într-o parte obișnuia să-și pună merindele, iar în cealaltă parte își punea Biblia. Într-o zi, un bărbat ce era în excursie, îl găsi pe cioban citind Biblia. El îl întreabă de ce citește această carte?

„Pentru că sunt singur”, răspunse ciobanul.

„Și parcă nu ești tot singur și dacă citești?”

„Nu! răspunse ciobanul. Citind în această carte stau de vorba cu apostolii și proorocii, stau de vorba cu Dumnezeu și mă simt atât de bine și de fericit în compania lor.”

Nu există nici o altă formulă magică, nicio altă cale prin care să pot înfrunta acest inamic. 

Din motivul necunoașteri Cuvântului lui Dumnezeu, oamenii sau rătăcit întotdeauna.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. (Matei 22:29)

Viața de biruință constă în cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

(Ioan 17:3)

Viață de biruință are un singur secret: rămânerea în Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.

(Ioan 15:7)

Fostul președinte al americii Thomas Woodrow Wilson citea Biblia în fiecare zi. Iată afirmația lui despre Biblie:

„Eu plâng pe acei oameni care nu citesc Biblia în fiecare zi. Mă mir că ei se lipsesc de această putere.” 

Thomas Woodrow Wilson

Biblia este una din cele mai uimitoare cărți. Ori de câte ori o deschizi, un verset pe care l-ai mai citit de mai mult de 20 de ori, te luminează deodată și capătă un înțeles nou. Îți poți aminti când ai citit ultima dată în Cuvântul lui Dumnezeu? Poate ai și uitat în care colț a casei este Biblia.

John Maxwell spune în cartea lui Parteneri în rugăciune că există trei modalități prin care oamenii intră în prezența lui Dumnezeu: 

  1. Rugăciunea
  2. Citirea Sfintelor Scripturi
  3. Închinare.

Citirea zilnică a Bibliei poate face minuni în umblarea noastră cu Dumnezeu.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

(2 Timotei 3:16-17)

REV. ILIE U. TOMUȚA

avatar

DIRECTOR GENESIS MISSION

Uțu Tomuța este căsătorit cu Mariana și au doi copii. Coordonează Misiunea Genesis și Revista Genesis. Scrie jurnalul online „Din viața de zi cu zi” în care publică săptămânal texte scurte pentru suflet și minte.

De ce? De ce? De ce?

February 22, 2019

Mărturii din slujirea evangheliștilor din România (Fundația AREA)

October 19, 2020

Valoarea unui copil in ochii lui Dumnezeu

March 14, 2017

Neiubită

Buturugă Anghel01/12/2020

Sursa foto: DC News

Există un film rusesc destul de recent, „Neiubit”, despre o familie disfuncțională. Mama și tatăl separați, preocupați fiecare de sine. Copilul lor, neiubit. Până la urmă, dispare de acasă. Filmul se transformă într-o căutare disperată a acestui copil devenit invizibil fizic după ce fusese prea mult invizibil afectiv pentru proprii săi părinți. Copilul nu e de găsit. În cele din urmă, un cadavru al unui minor care s-ar potrivi descrierii este descoperit de poliție. Mama și tatăl vin să facă recunoașterea, dar nici aceasta nu este posibilă, cadavrul este prea desfigurat, mutilat. Bietul copil, oricare o fi fost, pe mâinile cine știe cărui sau căror prădător încăpuse. Abia atunci cei doi cedează, izbucnesc în plâns, se frâng asupra acestui necunoscut copil, ce poate fi sau nu al lor.

Ce este țara? Țara este și mamă, și copil. Este trecutul nostru și viitorul nostru. Când bătrânii și copiii devin invizibili pentru noi, țara devine invizibilă. Când ne uităm și ne disprețuim bătrânii, considerându-i expirați, o povară, nedemni de atenția, bugetele și proiectele societății noastre multilateral nedezvoltate, atunci ne uităm și disprețuim țara în care ne închipuim că putem trăi bine. Acesta este idealul „vrem o țară ca afară”. Vrem să scăpăm de bătrânii ăștia care ne agasează. Iar un bătrân neiubit este ca o casă părăsită. Se degradează iute și moare în durere, singur, părăsit, plin de dor neostoit.ADVERTISING

Țara există însă și în măsura în care îți pasă de copiii tăi. Îți pasă de ce le lași pe mână, de ce moștenire lași în urma ta. Nu vrei totul pentru tine, acum. Copilul neiubit este copilul orfan. Este un copil abuzat. Mai mult decât orice altceva, copilul are nevoie de iubire, de mamă, de tată, de prieteni. Acestea sunt nevoi fundamentale ale ființei umane. Când ești deprivat de acestea, ți se neagă dreptul la existență. Or, ca niciodată altcândva, în România sunt sute de mii de copii părăsiți pentru că „muncă în străinătate”. Copii neiubiți, părăsiți. Fie efectiv, fie în fața ecranelor digitale, a anturajelor întâmplătoare, a oricui altcuiva, căci formele de părăsire sunt mult mai variate decât simpla absență fizică.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Ne abandonăm bătrânii și copiii – și nici măcar nu e sfârșitul poveștii. Căci abandonul nostru înseamnă că ei încap pe mâinile unor prădători cumpliți. Unor ciocli care se hrănesc din moarte, nenorocire, unor negustori de sclavi, de suflete. Care desfigurează ființa umană, făcând-o de nerecunoscut.

De aceea, în prezent, țara noastră a dispărut. Neiubită, părăsită, o povară, o făptură de care te împiedici cu nervi, a dispărut. Și nu știu dacă vom avea măcar sinceritatea și bărbăția de a plânge curat, adânc, până la capăt, atunci când o vom găsi mutilată, desfigurată, de nerecunoscut, la morgă.

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donațieoricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

Articole relaționate

Crăciun în Italia. Autoritățile limitează slujele religioase din Ajun până la…

03/12/2020

Instanța a anulat o amendă primită de un român, după ce…

03/12/2020

VIDEO Tucker Carlson despre cum dr. Anthony Fauci a continuat să…

03/12/2020

Medicul Virgil Musta: La apariţia oricărui semn de răceală, izolaţi-vă la…

03/12/2020

Lucian Mîndruță susține că în România ar fi în ascensiune o…

03/12/2020

Cele mai citite

Cadru medical român din Germania: Avem puse la dispoziție vaccinurile anticovid,…

26/11/2020

ÎPS Teodosie joacă tare: Arhiepiscopul Tomisului a cerut tuturor preoților și…

26/11/2020

Avocatul Dan Chitic, sfaturi juridice pentru biserici: Poliția poate intra în…

03/11/2020

Viktor Orban despre Soroș: Cel mai corupt om din lume, un…

26/11/2020

Patriarhia Română cere autorităţilor să permită credincioşilor din ţară să vină…

https://r3media.ro/neiubit

Cap. XI – Conflict cu Amoniții și cu popoarele din jur

CĂRȚILE BIBLEI

META

Lecția practică: Nu te mira că ai dușmani! Nu sunt ai tăi. Sunt dușmanii Domnului. Poartă războaiele Domnului și luptă-te lupta cea bună!
Text: 2 Samuel 10

David a fost omul unui destin special. Cântărețul suav și sentimental din harpă a știut să se și mânie, să fie violent și să lupte cu lupul și cu leul care veneau să-i fure mieii din turmă (1 Samuel 17:34-35). Goliat a simțit mânia lui David și tot așa au simțit-o și dușmanii poporului lui Dumnezeu. Pentru cei care vor să simtă mânia din inima lui David față de dușmanii săi și ai Domnului vă rog să citiți psalmii de răzbunare. Ei nu sunt nici blânzi și nici puțini la număr (Psalmii 5, 10, 17, 35, 58, 59, 69, 70, 79, 83, 109, 129, 137, 140). Asta ca să nu mai pomenim despre izbucnirea de ură care apare în altfel destul de cumpătatul psalm pe care-l spun fetele în adunările creștinilor:

„O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!

Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei” (Psalm 139:19-22).

Situația celui ce poartă războaiele Domnului

Este foarte important să înțelegem că David nu și-a purtat războaiele lui, ci războaiele Domnului. Împrejurări de dincolo de el l-au pus în mișcare și a trebuit, a fost obligat să plece la luptă.

Asta ne spune capitolul de față în care prietenia lui David este întâmpinată cu răutatea dușmănoasă a amoniților. În loc să fie acceptate cu mulțumire, condoleanțele lui au fost condamnate, iar solii lui au fost batjocoriți:

„După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine”. Şi David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon, căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească îşi trimite el slujitorii la tine?”
Atunci, Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate şi le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse.

Apoi le-a dat drumul.
David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi, şi împăratul a spus să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba şi pe urmă să vă întoarceţi” (2 Samuel 10:1-5).

Spiritualizată și ridicată la nivelul luptelor creștinilor cu diavolul, porunca lui David a fost aplicată de multe ori în biserici. Presbiterii „au pus deoparte“ pentru o vreme pe cei care au căzut în mâna dușmanului și au fost batjocoriți de păcat.

Revenind la textul nostru, în loc să-și ceară scuze pentru atitudinea lor dușmănoasă, amoniții au amplificat pornirile lor belicoase și au pus la cale un întreg război:

„Fiii lui Amon, văzând că se făcuseră urâţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri de la sirienii din Bet-Rehob şi de la sirienii din Ţoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca şi douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob“ (2 Samuel 10:6).

Ce era să facă David? Providența lucra peste mâna lui și împrejurările i-au dictat să răspundă la război cu război:

„La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji. Fiii lui Amon au ieşit şi s-au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; sirienii din Ţoba şi din Rehob şi oamenii din Tob şi din Maaca erau deoparte în câmpie“ (2 Samuel 10:7-8).

Tactica celor ce poartă războaiele Domnului

Influența lui David este evidentă din felul în care conducătorii oștirii analizează și decid tactica de luptă. Este evident că toți știau că participă la „războaiele Domnului“:

„Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte, şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată, pe care a aşezat-o împotriva sirienilor, şi a pus sub porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon. El a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut. Fii tare şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va crede!” (2 Samuel 10:9-12).

Domnul să facă ce va crede!“ definește spiritul în care a luptat David. Tronul de la Ierusalim era vasal tronuui ceresc, iar împăratul lui Israel era un simplu general aflat în subordinea „Domnului oștirilor“.

Este evident că David n-a căutat „bătaia cu lumânarea“, ca un pretext pentru cuceriri teritoriale. Deși au fost victorioși în lupta de pe câmp, evreii nu s-au dus să asedieze cetățile dușmane, ci s-au întors cuminți la Ierusalim.

„Ioab, cu poporul lui, a înaintat la luptă împotriva sirienilor, şi ei au luat-o la fugă dinaintea lui. Şi când au văzut fiii lui Amon că sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai şi au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon şi s-a întors la Ierusalim“ (2 Samuel 10:13-14).

„Cineva“ avea însă chef de luptă și războiul a trebuit să continue. Amoniții s-au potolit, dar „mai marii lor sirieni“ s-au considerat umiliți și n-au putut să accepte această situație:

„Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, şi-au strâns puterile. Hadadezer a trimis după sirienii care erau de cealaltă parte a Râului şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadadezer. Au dat de veste lui David, care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul şi a venit la Helam: sirienii s-au pregătit de au ieşit înaintea lui David şi au început lupta cu el. Dar sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc. Toţi împăraţii supuşi lui Hadadezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel şi i s-au supus. Şi sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon“ (2 Samuel 10:15-19).

Orice asemănare cu războiul de șase zile din secolul trecut … nu este întâmplătoare.

Privilegiile celui ce poartă războaiele Domnului

Este de remarcat că evreii au biruit în războaie de apărare. De regulă, nu ei, ci dușmanii lor au fost aceia care au început lupta. La fel a fost și războiul cu filistenii (2 Samuel 8:1-14). În spatele evenimentelor lucra însă mâna lui Dumnezeu care rânduise lucruri mari pentru David. Planurile Celui Atotputernic au depășit toate așteptările celor din Israel. Dintr-un regat minuscul, împărăția lui Israel a ajuns să se întindă peste popoarele din jur, de la râul Eufrat în nord (2 Samuel 8:3) până la deșertul Arabiei în sud.

Cartea Cronici nu descrie războaiele purtate de David pentru Domnul. Motivul s-ar putea să fie că acolo se vorbește despre contribuția lui David la zidirea Casei Domnului, iar războaiele au fost motivul pentru care lui David nu i s-a permis acest lucru. Asta nu înseamnă că războaiele nu sunt amintite de loc. Ele apar însă sub forma unor concluzii condensate. Iată câteva exemple:

„Împăratul David le-a închinat Domnului, împreună cu argintul şi aurul pe care-l luase de la toate popoarele, de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni şi de la Amalec. Abişai, fiul Ţeruiei, a bătut în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi. A pus oşti de strajă în Edom şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David oriunde mergea” (1 Cronici 18:1-10; 11-13).

Se amintește despre „ușurința” cu care David a biruit în lupte, subliniind că asta nu s-a datorat geniului său, ci providenței care-l conducea pretutindeni. Este mare avantaj să pleci la război împreună cu Cel Atotputernic. „Domnul ocrotea pe David oriunde mergea”. Domnul Oștirilor ne poartă pretutindeni „în carul Său de biruință” (2 Corinteni 2:14).

Greșeli posibile în războaiele Domnului

Cea mai mare greșeală, cea mai grosolană dintre toate cele posibile, este să porți războaiele Domnului fără să te bizui pe Domnul, ci să te bizui pe resursele umane și capacitatea militară. Ea este verbalizată de David într-unul din psalmi:

„Unii se bizuie pe carele lor, alţii, pe caii lor,
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Ei se îndoaie şi cad,
dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare” (Psalm 20:7-8).

În războaiele Domnului, biruința este a Domnului, niciodată a fost, nu este și nu va fi „a noastră”! Se spune că un șoricel și un elefant pășeau pe același pod: „Bum, bum, bum!” făcea podul sub pașii elefanutului. Și șoricelul i-a zis mândru: „Uite ce mai tropăim!”

Oricât pare de necrezut, David a făcut el însuși această greșeală. Ea este descrisă spre finalul cărții 2 Samuel și se numește „numărătoarea poporului”. Acolo ni se spune că David a fost mânat cumva providențial de Dumnezeu să o facă, dar în cartea Cronici ni se spune că „Satana s-a sculat împotriva lui Israel și a ațâțat pe David” s-o facă. Probabil că amândouă explicații sunt suprapus adevărate:

„Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lângă el: „Străbate toate seminţiile lui Israel, de la Dan până la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului şi să ştiu la cât se ridică numărul lor.”
Ioab a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să facă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?” (2 Samuel 24:2-3).

Nu se poate spune deci că David ar fi făcut-o din neștiință sau din nebăgare de seamă. Avertismentul lui Ioab ar fi trebuit să-l oprească, dar David a insistat:

„Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii, şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat de la împărat ca să facă numărătoarea poporului Israel. … Au străbătut astfel toată ţara şi au ajuns la Ierusalim după nouă luni şi douăzeci de zile. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia şi în Iuda cinci sute de mii de oameni” (2 Samuel 24:8-9).

Indirect aflăm astfel că întreaga populația a lui Israel era pe vremea aceea între patru și cinci milioane.

Cum era de așteptat, Dumnezeu l-a făcut pe David să simtă gravitatea păcatului înfăptuit, l-a adus la pocăință și i-a pus înainte o pedeapsă:

„David a simţit cum îi bătea inima după ce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: „Am săvârşit un mare păcat făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”
A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David: „Du-te şi spune lui David: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”
Gad s-a dus la David şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta zicând: „Vrei şapte ani de foamete în ţara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite” (2 Samuel 24:10-13). 

Am încercat nu de mult să pregătresc o predică din întâmplarea aceasta. Până la un punct, ea se mulează perfect pe tiparul făcut celebru de cartea Judecători: păcat, pedeapsă, pocăință și propășire. Le-am identificat repede pe primele trei, păcat, pedeapsă și pocăință, dar n-am reușit câteva zile în nici un chip să așez „propășirea” în întâmplarea cu David. Într-o dimineață (că nu degeaba se spune că noaptea este un sfetnic bun!) Duhul Domnului a venit în mintea mea și, dintr-o dată, am înțeles panorama mult mai mare a acestei pățanii.

În cartea 2 Samuel, ea apare la final, când se decantează concluziile finale. Prima concluzie este că maturitatea, acumulată între timp de David, nu ne scutește să facem greșeli. Se spune că oamenii mici fac greșeli mari, iar oamenii mari fac greșeli mici, dar nu este adevărat. Oamenii mari pot să facă foarte bine greșeli mari. David este cel mai bun exemplu.

Mai există însă și o altă concluzie: niciodată nu suntem destul de aproape de Dumnezeu ca să nu mai putem facem încă un pas spre El!

Pățania cu numărătoarea poporului este puntea care leagă viața lui David de viața lui Solomon și dorința lui David de a zidi Templul, cu misiunea lui Solomon s-o împlinească.

Sub povara alegerii dintre cele trei rele oferite de Dumnezeu ca pedeapsă pentru numărarea poporului, David o alege pe a treia, ciuma, pentru că numai ea îi oferă șansa să aibă de a face cu Dumnezeul milei, nu cu oamenii nemiloși:

„David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Oh, mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite, dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
Domnul a trimis ciuma în Israel de dimineaţă până la vremea hotărâtă. Şi, din Dan până la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor” (2 Samuel 14:14-15).

David s-a refugiat în relația lui cu Dumnezeu, mult mai bună decât relația lui cu oamenii. Exact aceasta dorea și Dumnezeu! Aceasta fusese de fapt rațiunea întregii întâmplări! Vedem clar lucrul acesta din faptul că Dumnezeu îl pune la încercare dându-i temporar abilitatea de a vedea în lumea spiritulă. David privește cum „îngerul Domnului” se îndreaptă nimicitor spre Ierusalim. Priveliștea este prea grozavă pentru ca s-o poată răbda. El cere imediat o audiență la Dumnezeu și mijlocește pentru popor:

„Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela şi a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ţi mâna acum.” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, Iebusitul. David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat. Dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte dar împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!” (2 Samuel 24:16-17).

Am înțeles în dimineața aceea, că punctul final al predicii mele nu trebuie să fie „propășirea”, ci predarea noastră și prezența lui Dumnezeu. Urmarea păcatului și a pocăinței a fost că David s-a dat Domnului ca jertfă de mijlocire, iar Domnul a ales locul unde va fi așezat altarul:

„În ziua aceea, Gad a venit la David şi i-a zis: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.”
David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul.
Aravna s-a uitat şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptându-se spre el şi Aravna a ieşit şi s-a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pământ. Aravna a zis: „Pentru ce vine domnul meu împăratul la slujitorul lui?”

Şi David a răspuns: „Ca să cumpăr de la tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentru ca să înceteze urgia aceasta de peste popor.”
Aravna a zis lui David: „Să ia domnul meu împăratul aria şi să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea-de-tot şi carele cu uneltele lor vor ţine loc de lemne.”
Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: „Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!”
Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ de argint şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi-de-tot care să nu mă coste nimic.”
Şi David a cumpărat aria şi boii cu cincizeci de sicli de argint. David a zidit acolo un altar Domnului şi a adus arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire” (2 Samuel 24:18-25).

Dintr-o nescultare militară s-a născut o părtășie mai reală între Dumnezeu și David în jurul altarului. David a fost înălțat pe un palier existențial mai înalt, devenind împlinitorul unor planuri providențiale. Fără să știe, David a cumpărat atunci, cu banii lui, țarina pe care avea să se construiască mai târziu Templul de la Ierusalim!

„Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, Iebusitul” (2 Cronici 3:1).

Ortografierea numelui s-a schimbat de la cartea Împărați la cartea Cronici datorită schimbării limbii după robia babiloniană. De la ebraică la aramaică „Aravna” a devenit „Ornan”. Este însă același om (1 Cronici 21:18). Surpinzătoare însă este în text identificarea țarinei lui Aravna cu „muntele Moria”, locul unde Dumnezeu l-a împiedicat pe Avraam să-l aducă jertfă pe fiul său Isaac și i-a arătat berbecul ispășitor. Muntele Moria este Iehova Iire, „la muntele unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22:14). Ceea ce ne arată că Dumnezeu avea în vedere țarina lui Aravna de foarte, foarte multă vreme …

Dacă vă mai întreabă cineva a cui este esplanada, platoul spre care evreii privesc cu nostalgia Templului, dar unde arabii au înălțat acum moscheea lui Omar, spuneți-le că ea îi aparține lui David, este proprietatea lui personală pe care a cumpărat-o „cu banii lui”!

Confesiunea unia care a purtat războaiele Domnului

Cărțile Biblie au finaluri specifice, fiecare cu un mesaj aparte. Cartea 2 Samuel se încheie impresionant cu … un psalm. Oare se putea încheia și altfel? El este o confesiune a lui David și apare înainte de pățania cu numărătoarea poporului, alături de numele „vitejilor” care l-au însoțit în campaniile militare (2 Samuel 22—23). Misiune primordială a împăratului a fost războiul și el s-a achitat cu brio de această lucrare. Iată conținutul psalmului:

„David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.

El a zis:
„Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.
Dumnezeu este stânca mea
la care găsesc un adăpost,
scutul meu şi puterea care mă mântuieşte,
turnul meu cel înalt şi scăparea mea.
Mântuitorule, Tu mă scapi de silnicie!

Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.
Căci valurile morţii mă înconjuraseră,
şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră,

legăturile mormântului mă înconjuraseră,
laţurile morţii mă prinseseră.
În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul,
am chemat pe Dumnezeul meu;
din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

Atunci, pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat,
temeliile cerului s-au mişcat
şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.
Fum se ridica din nările Lui
şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui:
cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
A plecat cerurile şi S-a pogorât:
un nor gros era sub picioarele Lui.
Călărea pe un heruvim şi zbura, venea pe aripile vântului;
era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort,
era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.
Din strălucirea care era înaintea Lui
scânteiau cărbuni de foc.
Domnul a tunat din ceruri,
Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul;
a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei,
a aruncat fulgerul şi i-a pus pe fugă.
Fundul mării s-a văzut,
temeliile lumii au fost descoperite
de mustrarea Domnului,
de vuietul suflării nărilor Lui.
El Şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari;
m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic,
de vrăjmaşii mei
care erau mai tari decât mine.
Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele,
dar Domnul a fost sprijinitorul meu,
El m-a scos la loc larg.
El m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.
Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea,
mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;
căci am păzit căile Domnului,
nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.
Toate poruncile Lui au fost înaintea mea
şi nu m-am depărtat de la legile Lui.
Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.
De aceea, Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea
după curăţia mea înaintea Lui.

Cu cel bun Tu eşti bun,
cu omul drept Te porţi după dreptate,
cu cel curat eşti curat,
cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.
Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte,
şi cu privirea Ta
cobori pe cei mândri.

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne!
Domnul luminează întunericul meu.
Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate,
cu Dumnezeul meu sar peste zid.
Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite,
Cuvântul Domnului este curăţit;
El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.
Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul?
Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare
şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.
El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor
şi El mă aşază pe locurile mele cele înalte.
Îmi deprinde mâinile la luptă
şi braţele mele întind arcul de aramă.
Tu îmi dai scutul mântuirii Tale
şi ajung mare prin bunătatea Ta.

Lărgeşti drumul sub paşii mei
şi picioarele mele nu se clatină.

Urmăresc pe vrăjmaşii mei şi-i nimicesc,
nu mă întorc până nu-i nimicesc.
Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală;
cad sub picioarele mele.

Tu mă încingi cu putere pentru luptă,
răpui sub mine pe potrivnicii mei.
Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea
şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.
Se uită în jurul lor şi nu-i cine să-i scape.
Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!
Îi pisez ca pulberea pământului,
îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.

Mă scapi din neînţelegerile poporului meu;
mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor;
un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.
Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.
Fiii străinului leşină de la inimă,
tremură când ies din cetăţuie.

Trăiască Domnul
şi binecuvântată să fie Stânca mea!
Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,
Dumnezeu, care este răzbunătorul meu,
care-mi supune popoarele
şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei!
Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei,
mă izbăveşti de omul asupritor.
De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne,
şi voi cânta spre slava Numelui Tău!
El dă mari izbăviri împăratului Său
şi arată milă unsului Său:
lui David şi seminţei lui pentru totdeauna.”

Războaiele purtate de David au fost fără milă. Dacă vă întrebați de unde a învățat Hitler să-i ardă pe evrei în cuptoare, iată un răspuns surprinzător dat de Biblie care ne spune ce a făcut David după ce a cucerit Raba:

„David a strâns tot poporul şi a mers asupra cetăţii Raba; a bătut-o şi a luat-o. A luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur şi era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.
A scos pe locuitori şi i-a trecut prin fierăstraie, prin grape de fier şi securi de fier şi i-a pus în cuptoarele de cărămizi; aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul“ (2 Samuel 12:29-31).

Hușai a avut dreptate când i-a amintit lui Absalom de caracterul tatălui său:

„Şi Huşai a zis: „Tu cunoşti vitejia tatălui tău şi a oamenilor lui; sunt înfuriaţi ca o ursoaică de pe câmp căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război  …“ (2 Samuel 17:8)

Pentru creștini, simpla menționare a acestor cruzimi de război este grea, neplăcută. Pentru cei chemați acum, în vremea harului și a îndelungii răbdări a Dumnezeului nostru, să nu ne luptăm „împotriva cărnii și a sângelui”, ci să fim „ca niște miei în mijlocul lupilor”, violența lui David este inexplicabilă și, pentru unii, chiar inacceptabilă. Delicata Mireasă a lui Christos este chemată acum la suferință, la iertare și la o dragoste plină de har. Ea nu se răzbună, ci caută binele celor ce îi prigonesc și-i binecuvintează pe cei ce o bleastămă. Ni s-a spus să întoarcem și celălalt obraz în fața celor ce ne pălmuiesc și să ne rugăm pentru cei ce ne prigonesc. Ni se pare deci că violența lui David nu se asortează de loc cu învățătura Fiului lui David, Isus Christos.

Am face bine însă să ne aducem aminte că Isus Christos va reveni, iar la cea de a doua venire, cei care i-au stat împotrivă vor cunoaște „mânia Mielului”. „Răzbunarea este a Mea” zice Domnul și va fi „groaznic lucru să cazi în mâinile” Dumnezeului celui viu. El se va întoarce să-i facă pe toți dușmanii Lui așternut al picioarelor Sale! Îi va călca în picioare în „teascul mâniei Lui”, iar sângele măcelului se va ridica „până la zăbala cailor”.

Și asta nu va fi decât finalul lor pe pământ! După aceea, Isus Christos îi va arunca etern, nu în cuptoare, ca David, ci în „iazul cu foc și pucioasă, unde flacăra nu încetează și viermele lor nu moare”. Acolo va fi pe veci „plânsul și scrâșnirea dinților”!

La cea de a doua Sa venire Fiul lui David nu va mai fi un Miel blând, ci va fi Leul din seminția lui David! El „Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge”. Nimic întinat nu va intra și nu va fi tolerat în Împărăția Lui viitoare. Îi va cârmui pe oameni cu „un toiag de fier” și va fi fără milă pe toată fața pământului. Înainte să vină Solomon, împăratul păcii, a trebuit să existe un războinic asemenea lui David! La fel va fi și la cea de a doua venire a Fiului lui David. Înainte de eternitatea păcii, pământul va fi recucerit pentru Dumnezeu printr-un război teribil. Va fi cea mai mare conflagrație din istorie. Mulți dintre noi vom face parte din armata Sa slăvită:

„Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi” (Iuda 14-15).

Cruzimea lui David a ajuns temută peste tot și i-a înlesnit cucerirea de teritorii până la râul Eufrat:

„După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor. A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.
David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat“ (2 Samuel 8:1-3).

Vă mai mirați că Dumnezeu n-a vrut să-l lase pe David să-I zidească templul pentru că a vărsat „prea mult sânge“?

Providența a vrut ca toate aceste victorii să fie menționate în 2 Samuel chiar înaintea celei mai mari căderi din viața lui David. Oare de ce? Probabil ca să ne ajute să înțelegem avertismentul ascuns într-unul din proverbele lui Solomon, fiul lui David:

„Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.“ (Proverbele 16:32)

Aceasta va fi tema capitolului următor …

https://scripturile.wordpress.com/2020