Cristina Olariu: „Eu cu cine votez?”

Cristina Olariu: „Eu cu cine votez?”

Doina Bejenaru  23-09-2020 10:25:51

Eu cu cine votez? Nu cu USR, indiferent de șarmul și carisma unui candidat. Cu siguranță că ne dorim oameni competenți în administrație și în toate pozițiile cheie, dar nu putem vota un candidat pentru că e băiat simpatic și are un discurs bun, fără să discernem care este ideologia partidului pe care îl reprezintă. Grila de selecție o reprezintă poziția față de valorile creștine. În ce măsură Biserica își va putea practica credința fără restricții, în ce măsură valoarea și demnitatea umană va fi respectată, în ce măsură educația va însemna formarea copiilor și nu pervertirea lor.

USR are o ideologie de stânga marxistă. La nivel de administrație locală, se va reflecta în evenimente locale care vor sprijini ideologia de gen, restrângerea evenimentelor publice creștine, norme și reguli care în numele corectitudinii politice vor limita drepturile creștinilor de a-și exprima credința public. Și acesta este doar începutul. Miza este educația copiilor noștri. Dacă vor câștiga bătălia aceasta, atunci noi vom fi responsabili de pasivitatea cu care am asistat la instalarea unui regim totalitar, de stânga, la limitarea libertății de expresie. Este un nou sistem de poliție a gândirii în stil George Orwell.

Nu susțin că partidele istorice sunt creștine. Politica nu este biserică. Doar că lecturând ideologia pe care o susțin, ar trebui să votăm în raport cu recomandarea Apostolului Pavel care ne îndemna să ne rugăm pentru cei puși în poziții de autoritate, ca să ne putem practica credința nestingheriți. Aș vrea să te rog să alegi gândindu-te la generația care va trebui să îndure rezultatele votului nostru. Votează nu doar un candidat pe care îl socotești competent. Ci o ideologie care va reprezenta contextul în care îți vor crește copiii. Dacă bunicii noștri ar fi înțeles ce înseamnă comunismul, ar fi votat diferit? Dacă germanii ar fi văzut dincolo de carisma liderului nazist, ideologia pe care o sprijină, ar fi avut curajul să se opună? Suntem oare condamnați să repetăm greșelile trecutului pentru că ne lăsăm fascinați de discursul unui lider și nu reușim să scanăm mai adânc în ideologia care îi va antrena deciziile?

Mă rog să găsim răspunsurile corecte.

Cristina Olariu 
Directorul RVE Timișoara

https://www.stiricrestine.ro/2020/

Cele trei planuri ale intimitatii in familie

 03.06.2015  |    Crestinul si RELATIILE  |   3976  |     1 min

Credincioșii ar trebui să înțeleagă dorința lui Dumnezeu ca noi să avem, între soț și soție, o intimitate pe cele trei planuri.

Planul spiritual.

În cadrul relației dintre om și Dumnezeu, noi atingem împlinirea și ne simțim protejați. În această relație dintre bărbat și Dumnezeu, femeie și Dumnezeu, bărbatul își găsește importanța deoarece Dumnezeu ne asigură tot ceea ce avem nevoie. Femeia se simte protejată și în siguranță.
Când suntem mântuiți, când Îl acceptăm pe Isus prin credință, avem împlinire totală în El.

Planul sufletesc

Unitatea sufletească are de-a face cu voința celor doi de a veni împreună pentru a-și sluji unul altuia în vederea împlinirii partenerului de viață. Un aspect deosebit de important este faptul că atunci când intrăm în căsnicie, noi nu facem acest lucru pentru a căuta împlinirea noastră proprie, sau dorințele noastre. Noi ne angajăm ca să împlinim nevoile celuilalt, este un angajament conștient și voluntar de a nu căuta propria împlinire, ci împlinirea celuilalt.

Planul trupesc.

La acest nivel, soțul și soția vin să se unească fizic sau relația sexuală, intimă, dintre cei doi. Una dintre greșelile observate în special la cuplurile tinere este ca relaționarea lor să înceapă de la nivelul trupesc. Unirea sexuală funcționează ca un termometru al relaționării celor doi. Ea nu este un termostat care să regleze relația.

Când aceste aspecte nu sunt aliniate corect, apar conflictele. Planul sufletesc în special devine important. Când unul dintre parteneri așteaptă împlinire din partea celuilalt, dar aceasta nu se realizează, deoarece partenerul nu poate face acest lucru, celălalt devine frustrat. Se acumulează sentimente negative conducând, fie încet, subtil, fie pe față, la manipularea celuilalt în vederea împlinirii personale.

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

Ultimele articole – crestinul si societatea

Alte articole similare

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/4315-cele-trei-planuri-ale-intimitatii-in-familie

Discernământ | Creștinii și politica

 21.09.2020  |    Crestinul si STATUL  |   425  |     7 min

Dă-mi, Doamne, puterea să schimb ce nu pot accepta, să accept ce
nu pot schimba și discernământul să disting între cele două!i

Dacă am privi din exterior Pământul și istoria popoarelor, ne-ar uimi luptele dintre ele, luptele din interiorul lor, am vedea o frământare căreia nu i-am găsi sensul. Cum să integrezi rafinamentul artistic și rigoarea morală alături de tortură, sacrificiul alături de trădare, cum să înțelegi revoluții însuflețite de idealuri care azi nici nu ne-ar ridica din fața ecranului? Învățăm istoria ca pe o serie de mari evenimente ce au hotărât pentru viața și moartea oamenilor, iar printre acestea se desfășoară viața propriu-zisă a oamenilor, cu zâmbete, supărări, speranțe și sfâșieri, zi după zi. Despre aceasta este politica, despre legătura dintre viața cotidiană a oamenilor și marile și micile decizii care o influențează.

Cum să integrezi rafinamentul artistic și rigoarea morală alături de tortură, sacrificiul alături de trădare, cum să înțelegi revoluții însuflețite de idealuri care azi nici nu ne-ar ridica din fața ecranului?

Dacă cineva ar spune că marile decizii ale vieții (căsătoria, nașterea unor copii, profesia, orașul în care locuim, prieteniile, acțiunile meritorii sau cele rușinoase) nu au legătură cu regimurile politice și că spiritualul este deasupra oricăror condiționări ale temporalului, i-aș aminti că după 1990 din România au plecat milioane de oameni din cauza sărăciei, oameni pe care șomajul i-a lăsat fără posibilitatea de a-și plăti chiria sau căldura sau chiar pâinea zilnică, oameni care nu-și permiteau să le cumpere copiilor haine pe măsură ce aceștia creșteau, oameni care s-au trezit inutili în haosul molcom al unei nesfârșite tranzițiiii. S-au rupt de familii și au plecat în țări în care politica organizase societatea în așa fel încât oamenii să trăiască decent din munca lor, la standardul de decență al timpului respectiv.

I-aș aminti că în țările în care implicarea politică era înăbușită de totalitarism, oamenii își vindeau prietenii pentru o libertate amară și întunecată și nici nu-și dădeau seama cum strâmba alcătuire a societății le pervertea sufletul, i-aș aminti că sunt țări în care, din cauza sărăciei și a lipsei de libertăți politice, oamenii își vând organele sau copiii pentru un bol de orez mai gustos sau pentru un metru pătrat de locuință în plus sau pentru o haină mai strălucitoare ori aleg dezrădăcinarea și își riscă viața pentru a ajunge în țări în care servitorii sunt mai liberi decât stăpânii din țara în care au crescut. Asumarea unor valori umaniste și implicarea politică pentru aplicarea lor a făcut ca aceste țări să fie așa.iii

Oricât de aspră era viața celor de la baza piramidei, ei [medievalii] aveau conștiința că fac parte din planul lui Dumnezeu.

Creștinismul era atotprezent în viața politică a Evului Mediu, ordinea socială reflecta ierarhia cerurilor, autoritatea divină legitima relațiile sociale în care fiecare avea rolul său. Oricât de aspră era viața celor de la baza piramidei, ei aveau conștiința că fac parte din planul lui Dumnezeu. Un fragment din romanul Insula zilei de ieri al lui Umberto Eco redă această situație, e vorba despre discursul unui mic nobil către oamenii de pe domeniul său înainte de o luptă între trupele unui senior italian și cele ale împăratului: „aflați că dacă imperialii intră în Casale, ăia sunt oameni pe care nu-i poți lua cu binișorul, de viile voastre o să se aleagă praful, iar de femeile voastre mai bine să nu vorbim. De-aia ne ducem să apărăm Casale. Eu nu oblig pe nimeni. Dacă e vreun tăntălău de trântor care nu e de părerea asta, să spună acuma și-l spânzur de stejarul de colo.” Apoi, când se adresa fiului său: „Nevres ăla nu face nici cât una din fuduliile mele, dar […] noi, alde Pozzo, suntem vasalii seniorilor legitimi din Monteferrato încă de pe când era bunica fată. Așa că ne ducem la Casale și, dacă trebuie, ne lăsăm omorâți pentru că […] nu poți fi cu cineva numai când lucrurile merg bine și pe urmă să-l lași baltă când e cu gâtul în laț. Însă dacă nu ne omoară e mai bine, așa că fii cu ochii-n patru.” Existența țăranilor depindea de cea a nobilului lor care depindea de cea a seniorului care depindea de cea a marelui senior care depindea de cea a unui suveran, cam aceasta era politica medievală.

Una dintre cele mai redutabile [probleme] a fost și a rămas tocmai identificarea voinței poporului, fiindcă poporul este alcătuit din mulți indivizi, fiecare la fel de cetățean.

La un moment dat, perspectiva s-a schimbat, oamenii au început să creadă că ordinea socială nu o copiază pe cea celestă, ci dimpotrivă, o inventează după chipul ei pentru a se justifica pe sine. Treptat, voința individului sau voința poporului a devenit singura autoritate acceptată pentru conducerea comunității. Începe o perioadă frământată de progres și de avânt, cu alte probleme decât cele de dinainte. Una dintre cele mai redutabile a fost și a rămas tocmai identificarea voinței poporului, fiindcă poporul este alcătuit din mulți indivizi, fiecare la fel de cetățean. În cele din urmă, în Europa s-a impus așa numita democrație reprezentativă, în care conducerea și legiferarea revin unor reprezentanți aleși de popor. Politica cu partide și vot universal este mai recentă decât se crede îndeobște, în majoritatea țărilor europene votul „universal” s-a generalizat după Primul Război Mondial, dar era de fapt doar pentru bărbați, votul pentru femei va fi introdus după cel de-al Doilea Război Mondial.iv

Parlamente și guverne alese democratic (inițial) au provocat al Doilea Război Mondial, au legiferat tortura și inumanul. Când ești liber, ai responsabilitatea alegerii și poți alege greșit, de aceea libertatea este dificilă. Este cu atât mai dificilă azi, când între alegerile sau acțiunile noastre și consecințele lor este un mecanism tot mai complex și mai impersonal, dar aceasta nu ne eliberează de povara libertății. Nu putem să ne trimitem copiii la război cu seninătatea și hotărârea lui Pozzo și aceasta nu pentru că am ține mai mult la ei decât Pozzo la al lui, ci fiindcă nu mai suntem supușii sau vasalii vreunui senior pământesc a cărui voință să joace rolul destinului. Fiecare suntem suverani și atunci avem de ales. Ne vom gândi dacă este corect să susținem un conducător care nu valorează nici cât o ceapă degerată, ne vom gândi dacă un eventual război în Ucraina este și războiul nostru, avem de ales între un buget mai mare la educație sau la sănătate, între investiții sau ajutoare sociale, trebuie să decidem dacă acordăm încrederea unora care vorbesc frumos și după mintea noastră, dar care nu au rezolvat nimic și așa mai departe. Putem, la fel de bine, să spunem că de fapt toți mint și își văd doar de interesul lor, așa că nu mai are rost să ne implicăm politic, că oricum toți sunt la fel.

Când ești liber, ai responsabilitatea alegerii și poți alege greșit, de aceea libertatea este dificilă.

Dacă votul nostru ar conta, nu ne-ar mai lăsa să votăm – acest raționament atribuit lui Mark Twain este folosit de cei care cred că oricum jocurile sunt făcute și își justifică așa neimplicarea politică, mi se pare însă că tocmai acest raționament arată că în România cel puțin, votul contează, fiindcă vor să ne împiedice: în țară încurajează lehamitea față de politică și dezinteresul față de vot, în diaspora au închis ușa în fața alegătorilor. Sunt de înțeles cei care întorc spatele politicii și se ocupă doar de cele la care se pricep sau de cele care le sunt dragi, sunt ca acei suverani care abandonează obligațiile și se preocupă de interesele lor personale. Poziția lor socială le permitea asta suveranilor medievali, le permite și cetățenilor suverani de azi, dar cu fiecare abandon, regatul se destramă puțin, legăturile sociale devin mai rigide, oamenii mai neajutorați, mai izolați și mai încrâncenați.

Politica este despre Cetatea omului și, de când aceasta nu se mai consideră reflecția pe pământ a Cetății lui Dumnezeu, pentru creștini a fost o problemă să-și articuleze prezența în cele două lumi, cea temporală și cea spirituală, ca și cum am fi uitat că împărăția lui Dumnezeu este (de instituit) în inima omului, nu în afara lui. Deplângem deseori modernitatea și blamăm secularizarea adusă de ea pentru separarea instituțională a Bisericii și Statului, dar lunga lor suprapunere ne-a făcut să nu le mai distingem și să judecăm cetatea după criteriile spiritualului, în timp de inima urma regulile lumii. Să ne imaginăm că islamul ar fi religia pe care Statul ar impune-o tuturor, atunci ne dăm seama ce binecuvântare sunt secularizarea și politica și care este miza sustragerii de la responsabilitățile de (cetățean) suveran.

Libertatea este ca oxigenul: prea puțină ne sufocă, prea multă ne provoacă amețeli.

Dar nu este nevoie de un inamic pentru a argumenta în favoarea asumării de către creștin a responsabilităților de suveran în regatul politicii. Libertatea este ca oxigenul: prea puțină ne sufocă, prea multă ne provoacă amețeli. Cu libertatea sugrumată cinci decenii, când a scăpat, România nu voia decât libertate, a inspirat lung și des și a crezut că amețeala provocată de hiperventilație este de la aerul proaspăt al libertății, de aceea unii au văzut în ea un fel de boală. Ca și oxigenul, libertatea este un scop atunci când îți lipsește, când o ai, devine un mijloc sau un mediu pentru a realiza alte lucruri, pentru a te realiza pe tine însuți. Ca și în cazul oxigenului, de existența libertății nici nu ne dăm seama atunci când este din belșug. Ca și oxigenul, libertatea se consumă, se degradează prin folosirea ei în organismul social. Oxigenul se regenerează prin fotosinteză, libertatea se întreține prin chiar fructele sale: alegerile pe care le facem. Acestea însă mor înainte de a se naște atunci când voința este anesteziată de confortul pseudo-alegerilor, alegeri precedate de o judecată pripită care se mulțumește să împartă totul în alb și negru după dispoziția sau interesul de moment (această dihotomie a început să aibă o nouă etichetă, gri-deschis și gri-închis, pentru a fi acceptată într-un discurs în care toleranța și atenția la nuanțe s-au transformat deja în concepte de lemn ale unei noi ideologii, mai periculoasă decât cele vechi pentru că pretinde că dezideologizează).

Crima devine posibilă atunci când nu ne mai considerăm păzitorii semenilor noștri.


De prea multe ori alergăm după satisfacția de a realiza ceea ce vrem și neglijăm partea cea mai importantă a alegerii și libertății: ceea ce vrem, scopurile pe care ni le propunem, adică orizontul alegerii. Așa ar fi dacă un tânăr și-ar dori succes în societate, nu să fie fericit, cum s-a întâmplat mai demult când un bărbat își dorea nu să-și petreacă viața bine, ci să obțină aprecierea superiorului, iar când nu a obținut-o, și-a omorât colegul. Atunci când Dumnezeu l-a întrebat pe Cain de Abel, acesta i-a răspuns că nu știe, că doar nu este el păzitorul fratelui său. Crima devine posibilă atunci când nu ne mai considerăm păzitorii semenilor noștri. Nimeni însă nu poate fi păzitorul tuturor oamenilor, nici măcar ai celor pe care-i cunoaște, suntem prea mulți și consecințele acțiunilor noastre nu mai depind de noi. De aceea apare legea societății, legea oamenilor, ea îi aduce laolaltă pe toți membrii, chiar dacă nu se cunosc, în ea se poate manifesta grija pentru fratele nostru. Pentru o viață bună, libertatea, ca și oxigenul, trebuie să fie proporționată, iar pentru aceasta trebuie discernământ. Cunoaștem proporția de oxigen pentru o viață bună, dar pentru lege și libertate nu avem tabele, doar de exersat discernământul fiindcă numai prin el vom putea spune ce înseamnă viață bună pentru oameni concreți, într-un loc și într-un timp determinate.

Vezi toate articolele cu tema „Creștinii și politica”

i Reformulare a așa numitei Rugăciuni a seninătății: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul să le schimb pe ele pe care le pot schimba şi înţelepciunea să le deosebesc între ele”.

ii Un film care redă această dramă este Niki Ardelean, colonel în rezervă (regizor Lucian Pintilie, cu Victor Rebengiuc și Răzvan Vasilescu în rolurile principale)

iii Aceste valori umaniste derivă desigur din valori creștine, dar aceasta temă merită tratată de sine stătător.

iv Votul cetățenilor a fost introdus după Revoluția Franceză, se chema sufragiu universal, dar se referea doar la bărbați și era numit așa pentru a-l deosebi de votul cenzitar (drept de vot doar pentru bărbații al căror impozit depășea un anumit prag – cens).

Articol scris de Ionuț Mihai Popescu pentru Convergențe și preluat pentru Alfa Omega de pe convergente.ro

Sursa foto: Unsplash

Alte articole despre raportul dintre creștin și stat găsești aici: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/statul/

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

Ultimele articole – crestinul si societatea

Alte articole similare

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/statul/13396-discernamant-crestinii-si-politica

Providența lui Dumnezeu în 2020

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Întrebați-l pe pastorul Ioan

Transcriere audio

Următoarea lansare a cărții lui John Piper merită pe radar. Cartea este intitulată Providence, o carte de 750 de pagini lansată în mai puțin de două luni, pe 12 ianuarie. O menționăm astăzi, deoarece începând de astăzi puteți precomanda titlul de la prietenii noștri de la Westminster Books pentru doar 19,99 USD. Suntem recunoscători pentru parteneriatul lor și vă încurajăm să comandați prin intermediul lor, deoarece considerați că susțineți librarii creștini fideli și independenți. Accesați wtsbooks.com pentru a comanda în avans .

Pastor John, lansarea următoarei cărți, Providence, este la aproximativ opt săptămâni distanță. Aștept acest moment de ceva vreme. Aceasta este o carte cu adevărat mare, o carte cu adevărat importantă, și o carte cu adevărat mare, importantă și relevantă pentru 2020 și tot ceea ce urmează în noul an. Astăzi am o mână de întrebări pentru tine despre asta.

Suveranitate cu scop

Mai întâi, explică titlul. De ce ați numit această carte Providență și nu Suveranitate?

Ei bine, aceasta este o întrebare importantă din mai multe motive. Dar unul interesant este că cuvântul providență nici măcar nu apare în Biblie. Deci oamenii ar putea spune: „Ce este asta? Șapte sute de pagini pe ceva care nu este în Biblie? ” Ei bine, nu, afirmația că acest lucru nu este în Biblie nu este corectă. Nu asta am spus. Am spus că cuvântul nu este în Biblie, dar nici cuvântul suveranitate nu este în Biblie. Suveranitatea este în trei locuri, la fel ca cuvintele Trinitate , ucenicie , evanghelizare , expunere , consiliere , etică , politică , carismatică. Niciunul dintre aceste cuvinte nu este în Biblie. Într-un sens, nu îmi pasă în cele din urmă de cuvinte. Îmi pasă de cuvinte; Scriu, durere bună. Dar nu-mi pasă în cele din urmă de cuvinte; Îmi pasă de realitate.

Deci, motivul pentru care mă concentrez asupra providenței și nu doar asupra suveranității este pentru că suveranitatea se referă la dreptul și puterea lui Dumnezeu de a face orice vrea să facă. În acest sens, desigur, este adevărat: Dumnezeu este suveran. Dar scriu despre suveranitatea intenționată a lui Dumnezeu – nu doar suveranitatea sa.

Cu alte cuvinte, această carte nu se referă doar la faptul dacă Dumnezeu are dreptul și puterea de a face ceea ce vrea, ci suveranitatea sa intenționată. Ce face suveranitatea sa în creație, istorie, răscumpărare și desăvârșirea tuturor lucrurilor? Despre asta mă refer în această carte. De aceea, cuvântul providență și realitatea providenței – adică suveranitate cu scop – sunt în față și în centru.

Da, e bine. Deci, suma tuturor actelor suverane ale lui Dumnezeu se ridică la providența sa?

Suma lor și unde se îndreaptă, scopul lor. Nu mă așteptam să scriu ultima treime a acestei cărți, care se referă la providența lui Dumnezeu în a face din poporul său, mireasa, ceea ce ar trebui să fie ea. Am crezut că va fi vorba, în principal, de problemele mari ale suferinței din lume și ale războiului și pandemiei și până la lucrurile minunate ale faptului că păsările cad din copaci din cauza providenței. Dar mi-a devenit clar: Ei bine, despre ce este vorba? Este vorba despre Hristos care purifică pentru sine o mireasă de care se va bucura, în bucuria ei de el, pentru totdeauna.

Obțineți perspectiva lui Dumnezeu

Este un studiu imens și detaliat. După numărul meu neoficial, am peste trei mii de citate biblice. De ce trei mii de citate biblice?

Când mi-ai spus acel număr, habar n-aveam că acel număr va fi acolo. Mă face atât de fericit, că vreau să sar în sus și în jos. Iată motivul: pentru că opinia lui John Piper bazată pe nicio autoritate, dar a lui, nu merită un ban. Nimănui nu ar trebui să-i pese ce cred eu despre orice, sau ce crezi tu, Tony sau ce crede altcineva – indiferent câte grade sunt în spatele numelor lor – dacă nu devine evident că ceea ce crezi sau cred ei sau cred că este justificat de un sursă de încredere de cunoaștere.

Există o singură sursă infailibilă de cunoaștere despre Dumnezeu – și anume, Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ne-ar dezvălui cum este și ce face, nu am ști. El arată cum este el, ce face, în lumea naturală – creație și revelație naturală – dar în Biblie, el ne dă cuvântul său inspirat. Nu doar arată. El declară, descrie, explică și aplică cum este și ce face. O carte despre providență fără Biblie ar fi foarte, foarte scurtă sau foarte, foarte speculativă. De fapt, majoritatea sunt.„Există o singură sursă infailibilă de cunoaștere despre Dumnezeu – și anume, Dumnezeu.”TweetDistribuiți pe Facebook

Ceea ce mă determină să spun încă un lucru rapid cu privire la trei mii de citate biblice. Cele șapte sute de pagini nu reprezintă un angajament cu tratamente filosofice asupra providenței. Nu sunt filozof. Sunt cititor de Biblie. Sunt un interpret al Bibliei. Sunt un vestitor biblic. Sunt un aplicator al Bibliei. Asta este chemarea mea. Cu asta mă ocup. Asta e bucuria mea. Poziția mea cu privire la filozofie nu este deloc să o resping, ci să spun că reflecția filozofică asupra providenței lui Dumnezeu va avea foarte puține posibilități de rezultate fructuoase, cu excepția cazului în care filosoful este mai mult sau mai puțin saturat de Biblie – cum ar fi trei mii Citări biblice care oferă perspectiva lui Dumnezeu asupra providenței.

Deci, trei mii de citate biblice care l-au lăsat pe Dumnezeu să vorbească despre providență însuși.

Referință pentru toată viața

Cartea are, de asemenea, două sute de mii de cuvinte. Este vorba de 750 de pagini tipărite, cel mai lung proiect de carte solo cu o marjă largă. De ce o carte atât de mare?

Știu că majoritatea oamenilor nu citesc cărți de șapte sute de pagini. Cu cât o carte devine mai lungă, cu atât mai puțini oameni o citesc. Deci, Piper, de ce te împuști în picior așa? Sau poate piciorul? Dar câțiva oameni citesc cărți de genul acesta. Iar oamenii care chiar tind să fie oameni care îi influențează pe ceilalți. Și sper că domeniul de aplicare, cuprinzătoarea cărții, o vor face mai convingătoare din cauza faptului că sunt mai cuprinzătoare.

Am planificat treizeci de ani să scriu o carte ca aceasta. Adică, m-ai auzit spunând de zeci de ani că vreau să scriu cândva o carte mare despre suveranitate sau o carte mare despre providență. Ei bine, s-a făcut.

Dar iată celălalt lucru de spus. Chiar dacă mulți oameni nu citesc integral cărțile de șapte sute de pagini, adoră Biblia și se bucură că cineva a adunat majoritatea părților din Biblie care se referă la providență într-un singur loc și au reflectat asupra lor . Și le place să aibă acea carte pe raft, astfel încât să o poată trage în jos, să caute un capitol relevant pentru lecția pe care urmează să o predea sau un anumit text cu care se luptă, să o introducă în index, să caute și citiți câteva pagini de ambele părți. Cu alte cuvinte, sper că cartea va fi o resursă accesibilă chiar și pentru cei care nu o citesc.

Da, o carte de referință pentru toată viața, ceva de menținut la îndemână pentru anii următori.

Gata în sfârșit

Această carte este foarte relevantă pentru 2020. Dar ați început să scrieți această carte în vara anului 2018. Ați avut concediu de scris de douăsprezece săptămâni la Knoxville și apoi ați terminat-o în 2019. Ați scris această carte înainte de 2020, adică ați scris înainte de pandemie . Ai scris-o înainte de protestele și revoltele din Minneapolis . S-au întâmplat atât de multe de când ați terminat această carte. Ce ne oferă cartea astăzi? De ce acum? Ce face acest lucru relevant pentru acest moment?

Ei bine, când mă gândesc la De ce acum? M-am întors pe călcâi cu mirare aici, în timp ce înregistrăm în mijlocul (sau sper, spre sfârșitul) unei pandemii, că Dumnezeu ar fi poziționat această carte pentru a ieși în acest sezon, deoarece este vorba despre feluri de frumuseți și orori pe care le gustăm în fiecare zi. Adică, chiar și în cele mai rele momente există frumuseți, iar în cele mai bune momente există orori. Și asta este Biblia: este plină de frumuseți și plină de orori, iar Dumnezeu are ceva de spus despre toate acestea.„Hedonismul creștin se află în esența a ceea ce face tot timpul Dumnezeu peste tot”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar când mă gândesc: „De ce ai scris această carte acum?” iată cu adevărat răspunsul, pentru că a fost înainte ca toate acestea să se prăbușească: la începutul celei de-a opta decenii, m-am gândit că poate acum am gustat suficientă întristare în lume și în viața mea pentru a scrie cu unii, sper, măsură de înțelepciune despre bucuria serioasă. Și am crezut că este începutul celui de-al optulea deceniu al meu și sper că am ruminat suficient de mult timp pe paradoxurile realității și ale Scripturii, astfel încât să tratez accentele variate ale Bibliei cu un sentiment matur de proporție.

Și după cincizeci de ani de reflecție asupra adevărului, importanța omniprezentă a hedonismului creștin – și anume, că Dumnezeu este cel mai slăvit în noi atunci când suntem cel mai mulțumiți în el – am simțit în sfârșit că am ajuns într-un loc în deceniul al optulea unde aș putea arăta cum acest adevăr, această realitate, este țesut în tot, în absolut totul. Hedonismul creștin nu este un truc drăguț, marginal, de interes lingvistic la marginea teologiei noastre; este în esența a ceea ce face Dumnezeu tot timpul peste tot.

Și poate un ultim lucru despre de ce acum . De ce să aștepți atât de mult și apoi să o faci acum? După cum se spune, merg pe marginea Iordanului. Simt mirosul câmpurilor eternității peste râu de unde stau eu. Deci, chiar dacă rămân greșită, finită, păcătoasă, este ori acum sau niciodată, Tony. Și cred că voia lui Dumnezeu, în urmă cu doi ani, era să fie acum mai degrabă decât niciodată.

Asta e bine. Mulțumesc, pastor John.

Providența globală

Cartea este acum tradusă în arabă, franceză, rusă, chineză, germană, olandeză, portugheză, spaniolă și coreeană. De ce un astfel de efort concertat de a face traduceri majore ale acestei cărți și ale altor cărți ale tale?

Acest lucru este mai important pentru mine acum ca oricând: ca Dorința lui Dumnezeu și viața mea să conteze la nivel global – între etnii, rase, naționalități, limbi, culturi. Dumnezeu nu susține și nu încurajează niciun fel de concentrare naționalistă sau etnocentrică în poporul său. Noi aparținem în primul rând împărăției sale. Asta modelează totul. El urmărește toate națiunile și toate popoarele și toate limbile, toate culturile lumii. Și vreau ca viața mea să conteze pentru lume, nu doar pentru tribul meu național sau etnic, geografic sau cultural.

Dar, într-adevăr, răspunsul simplu și direct pentru „De ce atât de multe traduceri? De ce să încercăm să-l aducem în multe culturi diferite? ” este că realitatea providenței nu este limitată cultural. Este absolut adevărat în fiecare grup de limbi din fiecare cultură din lume.

Cheia pentru fiecare creștin

Ei bine, trebuie să încheiem acest episod, dar care sunt speranțele, visele și rugăciunile tale pentru Providență?„Realitatea providenței este una dintre marile chei pentru a ajuta oamenii să devină oameni încântați de Dumnezeu.”TweetDistribuiți pe Facebook

Mă rog ca creștinii din întreaga lume să devină oameni încântați de Dumnezeu. Da, de la o veveriță moartă de pe trotuarul din fața casei mele, până la cursurile stelelor din ceruri și la fiecare frumusețe și fiecare groază din mijloc, de la cea mai mică la cea mai magnifică, toate – Vreau să văd toate acestea se refereau în mod corespunzător la Dumnezeu, plin de Dumnezeu, fascinat de Dumnezeu. Cred că doctrina providenței, realitatea providenței, este una dintre marile chei pentru a ajuta oamenii să devină oameni încântați de Dumnezeu.

Și mă rog ca suveranitatea intenționată, plină de har, înțeleaptă, omniprezentă a lui Dumnezeu – adică providența Sa – să pună oțelul în coloana vertebrală a creștinilor în ascultarea noastră față de Hristos și a mărturiei noastre pentru Hristos la nivel global, astfel încât zeci de mii de misionari ar fi trimiși la lucrarea rămasă de făcut în popoarele neatinse ale lumii și astfel, tuturor – fie că noi, fie că mergem, fie că trimitem – ne-ar fi împiedicat să-l tratăm pe Hristos și pe ai lui salvarea scopurilor ca ceva marginal vieții noastre, în loc să fie realitățile care conturează totul, care se transformă, care influențează toate, care trebuie să fie, în providența lui Dumnezeu.

Amin. Mulțumesc, pastor John. În această săptămână, pre-comenzile de carte intră în direct. Și săptămâna aceasta, lansăm două înregistrări pe care le-ați făcut despre carte, Pastor John. Ați citit introducerea și concluzia cărții ca fragmente de audiobook pentru publicul APJ. Și acele episoade vor merge miercuri și vineri din această săptămână. Deci, voi, ascultători ai APJ, primiți o scurtă privire pe intro și concluzia de la însuși pastorul John. Este destul de îndoielnic că va avea luxul să citească el însuși întreaga carte, dar a înregistrat aceste două părți importante pentru noi. Și amintiți-vă, puteți sprijini vânzătorii de cărți creștini fideli și independenți în timp ce pregătiți cartea Providenței . Peste cap de la wtsbooks.com astăzi să – l precomanda pentru prețul redus de doar 19.99 $ pe copie.

Și, ca o mică notă de subsol, dacă vă întrebați unde merg redevențele cărții atunci când John Piper vinde o carte, el a abordat această întrebare importantă cu câțiva ani în urmă într-un scurt videoclip, „ Milioane vândute, fără bani luați ”.

Sunt Tony Reinke. Multumesc pentru ascultare. Ne vedem miercuri pentru introducerea în Providence. Ne vedem atunci!John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. El este autorul a peste 50 de cărți , inclusiv Desirea lui Dumnezeu: meditații unui hedonist creștin și, mai recent, Coronavirus și Hristos .

https://www.desiringgod.org/interviews/gods-providence-in-2020?utm_c

Cine va avea atenția ta?

Agățându-ne de Hristos în Era Digitală


  • Resursă de 

Tony Reinke

După cum știți, lumea noastră ne oferă o sărbătoare a noilor multimedia – jocuri video noi în fiecare lună, noi filme de la Hollywood lansate în fiecare săptămână, videoclipuri noi pe YouTube în fiecare minut, noi actualizări de social media în fiecare secundă și un set proaspăt de imagini Instagram cu fiecare atracție -gest pentru a reîmprospăta.

Iată-ne, așadar, sărbătorim centralitatea cuvântului, sărbătorim urechea, în epoca de aur a imaginii – în epoca ochiului. A fost numită „epoca ochelarilor”. Montaj.

Această tensiune rezultată a urechii / ochilor pune provocări masive pentru părinți și pentru liderii bisericii, pastorii, liderii cultului, liderii tinerilor – oricine se confruntă cu această inundație de mass-media care concurează pentru atenția oamenilor pe care îi iubim și încearcă să slujească. Deci, cum îi ducem mai adânc în credință pe cei care sunt conduși în mod predominant de ochi? Aceasta este o provocare imensă și sarcina mea de astăzi.

Am câteva mâncăruri și gânduri cu privire la ce înseamnă acest lucru pentru propria noastră viață și pentru modul în care conducem adunările duminicale. Dar mai întâi să deschidem împreună cuvântul lui Dumnezeu către Evrei 2: 1 . Scriitorul din Evrei spune acest lucru:

Prin urmare
, trebuie să fim mai atenți
la ceea ce am auzit,
ca să nu ne îndepărtăm de el.

Vom reveni la acest text mai târziu, pentru a asculta ce spune epocii noastre.

Epoca spectacolului

Dar să vorbim un pic mai mult despre această vârstă în sine. Trăim în era ochelarilor, era ochiului. Și acest lucru nu este nou pentru noi. În mod tradițional, biserica oferea o rezistență destul de robustă industriilor de divertisment dominante dintr-o anumită epocă – amfiteatrului și căsuței de joacă. Dar acest lucru nu mai este cazul. În parte, acest lucru se datorează unei aprecieri mai nuanțate pentru arta din biserică de astăzi. Asta e bine.

Dar cred că vedem și mai puțină rezistență la industria divertismentului astăzi, deoarece divertismentul nu mai este o industrie retrasă legată de o anumită locație. Nu este Hollywood sau Bollywood – este peste tot. Divertismentul popular și videoclipurile virale de pe rețelele sociale sunt acum făcute peste tot . Și ajunge la noi oriunde . Și nu se oprește niciodată. Ca niciun secol înainte de noi, suntem scufundați în mass-media și în ceea ce a fost cunoscut numit „epoca spectacolului”. Și acest lucru este valabil mai ales acum că avem un teatru digital în buzunar – smartphone-ul nostru.

Aceasta înseamnă că orice rezistență creștină la divertisment și la mass-media va arăta mult diferită de rezistența creștină la districtele teatrale din Londra puritană sau la Colosseumul roman din vremea lui Augustin. Dar preocupările spirituale rădăcină nu s-au schimbat prea mult. În orice generație, ochelarii sunt la ce apelează păcătoșii pentru a-și îndepărta atenția de la Dumnezeu și de la aproapele. Și din aceste motive, biserica a adus multă vreme o anumită rezistență industriilor de divertisment dominante ale culturii.

Este timpul ca biserica să reînnoiască această rezistență astăzi, dar să o facă cu o nouă atenție la ceea ce face epoca noastră unică și să înțeleagă mai întâi modul în care media digitală ne modelează și ne formează și ne deformează. Acesta este obiectivul pentru timpul nostru împreună. Și cred că cea mai bună modalitate de a aborda această întreagă conversație astăzi, în cultura noastră, este de a o încadra în termeni de ochelari .

Privirea noastră colectivă

Deci, ce este un spectacol?

„Dieta mea media îmi îmbogățește timpul cu Hristos sau îl erodează?”

Tweet

Distribuiți pe Facebook

Un spectacol este un moment al timpului, de lungime variabilă, în care o privire colectivă este fixată asupra unei anumite imagini, videoclipuri sau evenimente. Un spectacol este ceva care captează atenția umană, un moment în care ochii și creierul nostru se concentrează și se fixează pe ceva proiectat asupra noastră. Într-o societate indignată ca a noastră, spectacolele sunt deseori controverse – cel mai recent scandal în sport, divertisment sau politică.

Controversa sub orice formă face ca un spectacol captivant să atragă milioane de ochi. Și pe măsură ce mass-media noastră devine din ce în ce mai rapidă, devine mai fragmentată. Acum cea mai minusculă alunecare publică a limbii sau comentariul pasiv-agresiv al vedetelor sau imaginea politică ipocrită pot deveni un spectacol. Mai colectiv, ochelarii iau forma unor proteste publice și revolte încadrate pentru aparatul de fotografiat. Deci, un spectacol este un moment capturat și publicat pentru a ține o privire colectivă pentru un anumit scop.

Ochelarii pot fi o fotografie strălucitoare, un panou publicitar atrăgător, o animație creativă, o reclamă sexualizată pentru deodorant, o reclamă spirituală pentru fast-food sau un videoclip nou. Spectacolele pot fi peisaje digitale uimitoare într-un joc video sau o celebră emisiune TV de rețea, un nou sezon meritat de binge pe Netflix, un film de succes, un film de groază – chiar și până la un clip sportiv al gloriei (sau accidentării) unui atlet ). Toate acestea sunt ochelari.

Și, după cum știți, cultura noastră este inundată în toate – atât de mult încât ochelarii concurează acum pentru privirea noastră limitată. Există o concurență uriașă pentru a atrage cât mai mulți ochi posibil. Asta înseamnă că tweeturile politicianului devin mai nebunești. Falsurile devin mai nebunești. Șmecheriile devin mai nebunești. CGI devine mai captivant. Există o concurență dură pentru ochi în această „piață a atenției”, toate conduse de valuri de ochelari noi pentru a ne atrage atenția.

Ciclul dependenței

Acum, toate acestea par a fi o grămadă de distracție inofensivă, până când ne dăm seama că fiecare spectacol – obține acest lucru – fiecare spectacol vrea ceva de la noi. Fiecare spectacol ne solicită. Deci, ce vor ochelarii noștri de la noi? Cred că aceasta este o realitate uriașă pe care mulți dintre noi nu reușesc să o vadă.

Adevărul este că imaginile își propun să provoace ceva în noi pentru a extrage ceva de la noi . Noile ochelari ne cer tot felul de lucruri – timpul nostru, atenția, indignarea, pofta, afecțiunile, banii și voturile noastre. Fiecare imagine, fiecare videoclip, fiecare tweet viral ne aduce în față nevoi, așteptări și dorințe. Toți cer ceva în schimb.

Deci, pe măsură ce „consumăm” ochelari, nu doar le ingerăm; le răspundem constant. Imaginile vizuale trezesc motivele din interiorul inimilor noastre. Imaginile trag firele acțiunilor noastre. Imaginile ne doresc sărbătorirea, uimirea, afecțiunea, timpul și indignarea noastră. Imaginile invocă consensul nostru, aprobarea noastră, buy-in-ul nostru, puterea noastră de redistribuire și, desigur, portofelele noastre.

„Hristos răstignit este balama istoriei, punctul de contact dintre î.Hr. și d.Hr.”

Tweet

Distribuiți pe Facebook

Industria porno vrea pofta ta. YouTubers vă va oferi ochelari noi în schimbul opiniilor și aprecierilor dvs. Netflix își dorește produsul cel mai prețios: timpul nostru – încercând în mod deliberat și intenționat să pătrundă în modelele noastre de somn pentru a extrage și mai mult timp de la noi. Politicienii vor voturile noastre. Industria jocurilor își dorește banii. Și astfel, de la fiecare dintre ele vine o gamă largă de ochelari care atrag atenția, fiecare cerându-ne ceva.

Mulți dintre noi știm cum funcționează această dinamică din interior. Ne facem propriile ochelari online în rețelele de socializare, mici ochelari pe care sperăm că îi vor atrage atenția. În ele ne dorim implicit să fim sărbătoriți, îndrăgostiți, plăcuți, împărtășiți, retweeted. Sperăm la ceva în schimb.

Fiecare spectacol din lume vine în mod implicit la noi, ambalat cu un set de răspunsuri scriptate pentru a alege. Toate spectacolele ne cer să răspundem. Acest lucru se datorează faptului că atenția este moneda puterii. Cu cât oferiți mai multe piese sau „aprecieri”, cu atât crește mai mult în putere și influență. Cea mai mare atenție pe care o acordăm ceva devine un spectacol viral , ceva atât de puternic încât trebuie să-l vedeți. Deci, piața atenției există pentru că o hrănim – adică pentru că continuăm să oferim ochelarilor ceea ce își doresc.

Devine un ciclu de dependență care pare a fi aproape imposibil de rupt.

Unde se ciocnește tot timpul

Deci, cum răspunde Dumnezeu la această lume a spectacolelor? Și cum ar trebui să răspundem?

Ei bine, ar fi foarte ușor în acest moment să ne retragem într-o poziție pur și simplu anti-spectacol: aruncați televizorul. Aruncă smartphone-ul într-un lac. Sledgehammer Xbox. Trăiește o existență fără spectacole. Și totuși, nu exact așa se confruntă Dumnezeu cu lumea noastră digitală.

În schimb, în ​​lumea noastră iubitoare de spectacole, cu toți producătorii de spectacole și industriile de producere a spectacolelor, a venit un Spectacol mai mare, cel mai mare Spectacol conceput vreodată în mintea lui Dumnezeu și adus în istoria lumii: crucea lui Isus Hristos. Hristos răstignit este balama istoriei, punctul de contact dintre î.Hr. și d.Hr., unde toate timpurile se ciocnesc, unde toate ochelarii umani se întâlnesc cu un spectacol cosmic, divin de neegalat pentru veacuri. Din acest moment, Dumnezeu a intenționat ca toată privirea umană să se concentreze asupra acestui moment climatic. De parcă Dumnezeu ne-ar spune: „Acesta este Fiul meu iubit, răstignit pentru tine, un Spectacol care să-ți capteze inimile pentru totdeauna!”

În relatarea sa despre cruce, Luca ne spune în Luca 23:48 că răstignirea a fost un spectacol fizic în fața mulțimilor pentru a vedea. Îmi amintește de versurile imnului lui Joseph Hart, „Pasiunea lui”:

Vedeți cum stă pacientul Iisus,
Insultat în cel mai mic caz al Lui!
Păcătoșii au legat mâinile Atotputernice
și au scuipat în fața Creatorului lor.

Cu spini, templul Lui s-a aruncat și s-a sfărâmat
.
Spatele îi este lovit cu bici înnodate,
dar bici mai ascuțite îi sfâșie inima.

Cuie dezbrăcată până în lemnul blestemat,
expus pământului și cerului deasupra,
un spectacol de răni și sânge,
un minune al iubirii rănite!

Capturat de Frumusețea Divină

Dar crucea nu este doar un spectacol fizic pentru ochi. Nu, gloria sa mai mare constă în a servi drept spectacol pentru urechea credinței. Deci, în Coloseni 2:15 , Pavel ne spune că ceea ce nu puteai vedea cu ochii tăi era spectacolul spiritual al victoriei pe care îl reprezintă. Și în Galateni 3: 1 , Pavel spune că predicarea crucii este re-celebrarea spectacolului crucii, ca și cum ar fi reprezentat pe un panou publicitar important al orașului. Asta înseamnă predicarea lui Hristos. Este recapitularea spectacolului divin al lui Hristos, în biserica locală, de-a lungul timpului. Dar este un spectacol predicat – un spectacol acum, nu pentru ochi, ci un spectacol pentru ureche.

Acesta este motivul pentru care totul despre tine și despre destinul tău etern se rezumă la ce fel de spectacol este crucea pentru tine. Este doar batjocura unui rege fraudulos în înfrângerea sa finală? Sau este ridicarea Regelui universului către victoria supremă? Acestea sunt cele două opțiuni: crucea este fie uciderea teribil de nefericită a unui insurecționist iluzionat, fie a fost un spectacol pre-planificat orchestrat de Dumnezeu pentru a afișa o frumusețe divină de neegalat. Spectacolul crucii desparte întreaga omenire. Spectacolul pe care îl vezi în Hristos spune totul despre tine.

Prin designul divin, creștinii sunt pro-spectacol. Oferim întreaga noastră viață acestui spectacol cel mai mare. Dar este un spectacol pentru ureche și de aici apare cea mai mare tensiune în epoca noastră de spectacole concurente.

„Spectacolul pe care îl vezi în Hristos spune totul despre tine.”

Tweet

Distribuiți pe Facebook

Dintr-un unghi, era spectacolelor digitale este despre bogăție, publicitate, constrângere, popularitate și atragerea din ce în ce mai mare a atenției de la noi. Dar și mai problematic, ochelarii digitali fac ceva mai rău, mai rău din cauza a ceea ce facem noi, păcătoșii, cu acei ochelari. La rădăcină, păcătoșii se hrănesc cu diversiuni pentru a scăpa de Dumnezeu. Aceasta este problema rădăcină pe care am menționat-o la început.

Deci, Hristos servește ca spectacol suprem al universului. El este cel care ne captează cel mai mult inimile – sau cel mai mult ar trebui să ne capteze inimile. Am fost creați pentru a fi spectatori și pentru a fi capturați de frumusețea crucii, o frumusețe sărbătorită în Noul Testament.

Cea mai mare slavă, catastrofă cosmică

Evrei 1 este unul dintre portretele mele preferate ale lui Hristos, în gloria jertfei sale de ispășire pentru păcătoși. Evrei 1 se clasează acolo cu Coloseni 1 oferindu-ne un Spectacol al supremației și măreției Fiului lui Dumnezeu. De fapt, Evrei 1 este atât de convingător încât necesită o aplicare urgentă. Și astfel, ne întoarcem din nou la Evrei 2: 1 :

Prin urmare. . .

Concluzia logică a ispășirii glorioase a lui Hristos din capitolul 1 urmează în acel prim cuvânt:

Prin urmare
, trebuie să fim mai atenți
la ceea ce am auzit,
ca să nu ne îndepărtăm de el.

O îndepărtare de ceea ce am auzit cu urechile noastre – sub forma unei metafore nautice. Ne spune importanța de a ține cursul unei nave spre un punct fix, pentru a evita să fie îndepărtat de curs și să se îndepărteze.

Deci, „trebuie” – trebuie , fără sugestie sau sugestie, ci o cerere – să acordăm o atenție mult mai mare lui Hristos. Deriva afectivă – deriva inimii – departe de Hristos se întâmplă prin neglijență atențională, când nu ne mai concentrăm asupra lui Hristos. Eu susțin că aceasta este una dintre principalele provocări cu care ne confruntăm ca creștini în economia atenției și una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm ca lideri creștini.

Numai Hristos poate fi acest spectacol cel mai strălucit pentru noi. Și când urechile noastre, atenția noastră, îl neglijează pe Hristos, ne îndepărtăm de el. Acesta este punctul din Evrei 2: 1-3 . A deriva este cel mai ușor lucru din lume. Și această derivă este resimțită cel mai clar atunci când ne găsim în permanență în căutarea unui nou fior în mass-media noastră, între timp pierdem interesul față de persoana lui Hristos, urmărind interesul nostru pentru Biblie declinând în timp ce rostim cu răceală cuvintele către imnurile centrate pe Hristos și căscă prin predici centrate pe Hristos și amânează spiritual prin Masa Domnului.

Și, așa cum am sugerat mai devreme, aceasta este o problemă chiar și cu mass-media virtuoase moral. Prin ele putem deriva cu ușurință și ne putem plictisi de Hristos. Acest lucru este tragic deoarece toată creația există de Hristos și pentru Hristos, ni se spune în Evrei 2:10 . A te plictisi de Hristos înseamnă ca mințile și inimile noastre să fie deconectate de fiorul cel mai mare al cosmosului, separat de însuși scopul lui Dumnezeu pentru această creație – ca un teatru pentru a arăta valoarea și frumusețea Fiului său. Nu există o pierdere catastrofală mai mare imaginabilă pentru un suflet decât să se obosească cu Hristos, Spectacolul tuturor spectacolelor – spectacolul pentru care există orice altceva. Și această catastrofă, mă tem, este accelerată doar într-o eră media precum a noastră care ne inundă cu mass-media digitală 24/7/365.

Deriva atențională

Derivația afectivă departe de Hristos (în inimile noastre) este cauzată de îndepărtarea atențională de Hristos. Uităm ce am auzit. Și aceasta este cu greu o nouă tentație pentru era digitală. De fapt, există un moment în relatarea lui Marcu despre transfigurarea lui Isus când „un nor i-a umbrit și o voce a ieșit din nor:„ Acesta este Fiul meu iubit; ascultă-l ‘”( Marcu 9: 7 ). Acest cuvânt tunător, din ceruri, rostit peste Cuvânt (peste Isus), este rostit în strigătul pieței de atenție a lumii – o chemare la ascultare serioasă.

Ascultarea aici înseamnă mult mai mult decât acordarea întâmplătoare pentru un moment sau două înainte de a ne opri din nou. Înseamnă ascultare reală, ascultare intensă, ascultare care doare. Înseamnă o încercare atentă după cele spuse, acordându-ne în totalitate sarcinii de a-i acorda atenție lui Isus . De ce? Pentru că el este Cuvântul lui Dumnezeu, el este ceea ce ne spune Dumnezeu. ( Confruntat de Grace: Meditații unui teolog , 96)

„La rădăcină, păcătoșii se hrănesc cu diversiuni pentru a scăpa de Dumnezeu”.

Tweet

Distribuiți pe Facebook

Liderii bisericii sunt chemați să refacă această cerere din ceruri: Ascultați! Asculta! Ascultă până te doare! Acordați-i lui Hristos atenția vieții voastre, nu prin priviri împrăștiate tweet-by-tweet. Concentrați-vă asupra lui într-o disciplină susținută de parcă viața voastră ar depinde de ea, de parcă vă veți îndepărta dacă veți pierde din vedere această Stea de Nord.

Ochelarii îți doresc atenția și afecțiunile.
Hristos vrea atenția și afecțiunile voastre.
Aceasta este competiția.

Cine are inima ta?

Deci, ne întrebăm întotdeauna, chiar are inima mea? Ni se poruncește să acordăm cea mai serioasă și mai atentă atenție persoanei și lucrării lui Isus Hristos. Îi vedem gloria în Biblie. Îl urmărim în devoțiunile noastre zilnice, în viața noastră de rugăciune, duminica, în Masa Domnului.

Și, desigur, totul depinde de lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu în regenerare. În acel moment în care omul nostru interior, această moarte interioară din mine care urmărea doar păcatul, când acesta este omorât și apoi înviat cu Hristos, afecțiunile mele se ridică și se fixează pe ceva mai mare decât orice poate oferi această lume digitală pe mine. După cum spune Pavel în Coloseni 3: 1–3 ,

Dacă atunci ați fost înviat cu Hristos [aceasta este condiția – un om interior care a înviat din morți – dacă s-a întâmplat asta, dacă sunteți regenerat, atunci], căutați lucrurile care sunt deasupra, unde este Hristos, așezat la mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Puneți-vă mintea pe lucrurile de deasupra, nu pe cele de pe pământ. Căci ai murit și viața ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Afecțiunile noastre spirituale, odată moarte, sunt acum vii. Aceste afecțiuni renăscute sunt făcute pentru Hristos. Și acest lucru nu este natural și nu este automat – este har supranatural, care solicită disciplinarea vieții. Continuăm să lucrăm la acest lucru până când putem afirma cu Petru – în 1 Petru 1: 8 – că, deși nu l-am văzut pe Hristos – nu am văzut încă spectacolul prezenței sale transfigurate – acum îl iubim cu o dragoste care ne umple inimile cu bucurie, o bucurie pe care nu o putem spune în cuvinte.

Super, mare minciună

Deci, îngrijorarea mea principală cu privire la cele mai grave obiceiuri digitale ale noastre nu este TikTok, Instagram, Snapchat, Netflix, Marvel, Disney, iPhone, Xbox. Și este mai mare decât pornografia, filmele cu rating R sau jocurile cu rating MA. Bătălia nu se rezumă doar la păcătoșenia industriei spectacolului din lume; este o luptă pentru saturația mass-media – chiar și cu mass-media altfel sănătoase și bune. Prin volumul de noi mijloace media din viața noastră, Hristos devine din ce în ce mai îndepărtat de atenția și afecțiunile noastre. În mass-media digitală, ne îndepărtăm ochii de Hristos, de pe Steaua noastră de Nord, ne pierdem direcția și începem să ne îndepărtăm de curs.

Rețelele sociale și jocurile și jocurile Netflix – toată epoca spectacolului este construită pe o singură minciună: dacă dai mai mult din viața ta ecranelor tale, vei deveni mai mulțumit. Și asta este o promisiune falsă. Nu va livra niciodată.

Aceasta este problema rădăcină cu care se confruntă creștinii în epoca spectacolului: în comparație cu fiorul ecranelor noastre pixilate, ne pierdem încrederea că Hristos chiar mă poate satisface.

Patru principii pentru ucenicie într-o eră digitală

Deci ce putem face? Cum răspundem? Iată patru pași practici.

1. Fii sincer cu propriile noastre susceptibilități la spectacolele lumii.

Cu toții ne confruntăm cu aceste provocări. Trebuie să conducem din interiorul luptei cu care ne confruntăm. Biblia spune: „Șeolul și Abadon nu sunt niciodată mulțumiți și niciodată ochii omului nu sunt mulțumiți” ( Proverbe 27:20 ). Șeolul este o gură deschisă, consumând mereu viață, zi și noapte – un cimitir în masă care nu s-a umplut niciodată. Acesta este ochii noștri . Ochii noștri sunt insaciați – mereu călători, niciodată pe deplin mulțumiți de nimic în această lume. Ceea ce înseamnă, din nou, marele nostru dușman nu este seducția creatorilor de ochelari. Marele nostru dușman este propria noastră pofta nesățuitoare – ochii mei, ochii tăi.

„Nu îndrăznim să lăsăm măreția lui Iisus Hristos să se piardă din afecțiunile noastre

Unde merg ochii noștri, așa ne merge și inima. Unde este inima noastră, așa că ne ducem ochii. Atenția și afecțiunea sunt legate. Așadar, dacă te îngrijești de ochelarii acestei lumi, inima ta trebuie să se îndepărteze de Hristos. Cu toții trebuie să fim sinceri cu acea realitate din noi. Conduceți-vă copiii și conduceți-vă biserica din acest punct de plecare al onestității personale. Nimeni nu este scutit.

2. Aplicați conceptul de post la bufetul mediilor digitale.

Vorbesc aici despre o detoxifiere digitală – să ne îndepărtăm de telefoanele noastre și de serviciile de streaming timp de o săptămână întreagă (sau mai mult). Aceste practici sunt modul în care spunem lumii: „Cascada nesfârșită de ochelari digitali de pe telefonul meu nu este zeul meu. Și nici lauda pe care o primesc în social media nu este nici sursa fericirii mele. Doar Dumnezeu este. ”

O detoxifiere digitală este o retragere din sistemul power-currency; este un post. Iar postul este cum spun creștinii: „Mâncarea nu este zeul meu. Mâncarea nu este confortul meu. Mâncarea nu este baza fericirii mele; Dumnezeu este.” Folosim mâncarea pe bună dreptate atunci când Dumnezeu este în centrul vieții noastre, nu mâncarea. Într-o eră a abundenței condusă de consumatori, vă puteți imagina cât de repede devine și mai urgent postul.

Mâncarea este un obicei puternic, la fel și telefonul nostru. În fiecare zi, apelăm în mod obișnuit la telefoanele noastre, mai des decât la zahăr. Smartphone-urile sunt un bombon virtual. Deci, o detoxifiere digitală este felul meu de a spune: „Spectacolele nesfârșite ale suporturilor digitale disponibile în telefonul meu nu sunt zeul meu. Afirmarea de sine și acceptarea pe care le caut în social media nu sunt baza fericirii mele; Acceptarea mea de Dumnezeu, unirea mea cu Hristos este. ” Numai când viețile noastre sunt recentrate asupra lui Dumnezeu putem învăța să ne folosim telefoanele într-un mod onorabil și cu un scop etern.

Multe filme și videoclipuri, jocuri și aplicații sunt daruri minunate de la Dumnezeu care trebuie îmbrățișate. Dar, ca toate posturile, o detoxifiere digitală este recunoștința sfințită, o modalitate de a ne asigura că viața noastră se concentrează pe Dătătorul de daruri, nu pe darurile sale proliferate.

3. Recalibrați scopul bisericii locale în jurul afecțiunilor.

Mai ales în cartea Evreilor, fixarea atenției și afecțiunilor noastre asupra lui Hristos devine una dintre marile chemări ale bisericii locale. Este o lucrare colectivă. Sunt chemat să fiu conștient de afecțiunea ta pentru Hristos. Ești chemat să fii conștient de asta în mine. Împreună refuzăm să ne permitem unii pe alții să plutească. În mijlocul unei ere care vă va atrage privirea și atenția într-o mie de feluri, suntem frați și surori, ajutându-ne reciproc să ne fixăm mintea și inima asupra lui Hristos.

Trebuie să le oferim creștinilor instrumentele de care au nevoie pentru a evalua impactul spiritual al mass-media digitale asupra sănătății propriilor inimi. Iată opt întrebări de diagnostic pe care le puteți utiliza și partaja:

  1. Cât din media mea este pentru evadare? Și ce scap?
  2. Timpul meu de ecran mă lasă mai reîncărcat sau mai epuizat?
  3. Dieta mea media îmi îmbogățește timpul cu Hristos sau îl erodează?
  4. Cât de consistentă este viața mea devoțională personală?
  5. Cum arată viața mea de rugăciune?
  6. Este comuniunea cu Dumnezeu plictisitoare și plictisitoare? Sau este viu?
  7. Cum ajung pe mine predicile și cântările centrate pe Hristos și ce spune asta despre sănătatea afectivă pe care o aduc duminică cu mine?
  8. Dorințele mele digitale servesc îndatoririle date de Dumnezeu sau mă distrag de la ele?

Aceste întrebări sunt menite să pună dieta noastră media și afecțiunile noastre spirituale în aceeași conversație, pentru că de acolo aparțin: în aceeași conversație. Deriva noastră atențională va apărea în aceste zone. Efectele dietei noastre media vor apărea în aceste răspunsuri oneste.

4. Conducătorii bisericii, continuați să conduceți urechile către glorii nevăzute.

Există multe tentații cu care se confruntă liderii bisericii pentru a face adunările duminicale ale bisericii cât mai vizibil posibil. Biserica, fiind tentată să apeleze la industria spectacolului, începe să capete atmosfera unui teatru: lasere și lumini de neon și videoclipuri cu remorci cu predici și mașini de ceață. Putem supra-indexa producția vizuală. Vrem să fim excelenți în ceea ce facem (da, absolut) și vrem să fim și noi creativi (cu siguranță), totuși fiind atenți să nu lăsăm impresia că pur și simplu încercăm să impresionăm ochii. Nu! Lucrarea de slujire este de a convinge inimile – prin ureche – să prețuiască realitățile nevăzute.

Dr. JI Packer, care a trecut recent în glorie, a fost cel mai ceresc om cu care m-am întâlnit vreodată. Munca sa academică s-a axat pe puritanul Richard Baxter, cel mai ceresc puritan dintre toți. Se spune că lui Packer îi plăcea să meargă la plimbări în cartierul său pur și simplu să se gândească la gloriile cerului și să-și amintească de eternitate. Și același Packer a fost cel care a plăcut să pună această întrebare: „Când ați auzit ultima dată o predică despre cer?” Acum a plecat în cer, dar ne-a lăsat cu această întrebare de căutare. Pastori, când ați predicat ultima dată o predică asupra cerului? Conducători de închinare, când a cântat ultima dată congregația voastră despre gloriile cerului? Pui mai mult timp în recuzită și fundaluri de scenă decât în ​​expunerea sau cântarea despre eternitate?

Întâlnirile noastre bisericești nu sunt un teatru pentru spectatorii pasivi care să vină și să fie distrați de miniștri profesioniști și muzicieni și artiști de scenă timp de o oră. Nu, aceasta este o adunare – poporul lui Dumnezeu împreună în comuniune activă unul cu altul, urechile trezite și capturat (împreună) de glorii nevăzute.

Spectacolul Speranței

Nu îndrăznim să lăsăm măreția lui Iisus Hristos să se piardă din afecțiunile noastre. Aceasta este una dintre cele mai mari amenințări pentru creștini în era digitală. Este la fel de ușor ca și predarea afecțiunilor noastre către această epocă a spectacolului vizibil – către această economie a atenției – și încântarea noastră în Hristos se va deteriora. Vom deriva. Și acea deriva, departe de Hristos, pentru emoții digitale, este cea mai proastă meserie din univers – de a ne îndepărta de marele Spectacol al lui Dumnezeu în favoarea următorului mic zumzet de mass-media oferit de lume.

În toate acestea, procedăm cu credință, știind că minimalismul digital nu mă va salva. Și o nouă aplicație Lifehack nu mă va salva. Și o detoxifiere digitală nu mă va salva. Și aruncarea smartphone-ului meu într-un lac nu mă va salva. Și zdrobirea Xbox-ului meu nu mă va salva. Și aruncarea televizorului la gunoi nu mă va salva. Și trecerea la un telefon mut nu mă va salva.

Oricare dintre acțiunile astea drastice m-ar putea ajuta. Dar speranța mea supremă stă într-un Spectacol, cel mai satisfăcător Spectacol al universului – Isus Hristos – un spectacol pentru ureche acum și pentru ochi mai târziu.

Doamne, fă acest lucru adevărat pentru noi chiar acum. Captează-ne de Hristos. Trăim în interiorul Vanity Fair. Și acest loc de joacă al amuzamentelor digitale nu a fost niciodată mai captivant și mai captivant, consumator de timp și afectiv. Salvează-ne de a ne pierde viața acordându-ne atenția prețioasă la ceea ce te ignoră și la ceea ce te dezonorează. Captează-ne. Nu avem încredere în noi aici. Nu suntem încrezători în propriile noastre puteri pentru a ne delecta cu lucrurile veșnice. Faceți această lucrare în interiorul nostru, în viața nouă pe care ne-o dați și în afecțiunile renaștere din noi.

Fie ca fiecare zi să începem ca psalmistul, care s-a rugat: „Ne mulțumiți dimineața cu dragostea voastră fermă, ca să ne bucurăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre” ( Psalmul 90:14 ). Doamne, aceasta este rugăciunea noastră zilnică. Mulțumiți-mă astăzi că aș putea trăi astăzi în bucuria voastră. Pentru că dacă nu veți răspunde la această rugăciune, ce speranță avem pentru a rezista deșertăciunilor acestei lumi? Avem nevoie de tine. Mai ales în această eră media, captează-ne urechile. Nu ne lăsa să plecăm, ne rugăm, în numele ancorei noastre statornice din văl, Iisus Hristos. Amin.Tony Reinke ( @tonyreinke ) este scriitor principal pentru Desiring God și autorul Competing Spectacles (2019), 12 Ways Your Phone Is Changing You (2017), John Newton on the Christian Life (2015) și Lit! A Christian Guide to Reading Books (2011). Găzduiește podcast-ul Ask Pastor John și locuiește în zona Phoenix împreună cu soția și cei trei copii.

https://www.desiringgod.org/messages/who-will-have-your-attention?utm_campaign

Declarații nedeontologice

Dr. Vasile Astărăstoae04/11/2020
Photo by Matheus Ferrero on Unsplash

Apar tot mai des în mas-media personaje, care culpabilizează populația și care justifică creșterea numărului de infectați prin nerespectarea de către populație a recomandărilor „experților”.

Faptul că politicienii demagogi, ziariștii isterici și specialiștii orgolioși și limitați încearcă să-și acopere neștiința și neputința prin culpabilizarea populației este de înțeles. Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că în rândul celor care blamează cetățenii  se găsesc și reprezentanți ai lumii medicale. Șochează afirmații de genul „cei care nu cred în COVID, sa nu mai fie tratați”; „îi așteptăm la ATI cu lumânări”; „sistemul sanitar este sufocat din cauza inconștienței populației” etc. Unii o fac din obiediență, din interes personal (afaceri, posturi de manager în spitale obținute fără concurs etc.) sau din interes politic (actuala pandemie a fost intens politizată). Ei trebuie ignorați. Ceea ce îngrijoreză este poziția acelor medici, care epuizați și înfricoșati de SARS CoV-2, vehiculează astfel de idei fiind de bună credință, dar fără a se gândi că încalcă deontologia profesională.ADVERTISING

Recent, am văzut o postare a unui chirurg din specialitatea chirurgie toracică, care lucrează într-un spital non-COVID (îl cunosc și îl prețuiam), prin care solicita celor care nu cred în gravitatea bolii să semneze în alb o solicitare de a nu fi tratați în caz că se îmbolnăvesc. Și mulți l-au aplaudat. Îi înțeleg îngrijorarea și sentimentele de frustrare profesională, dar nu pot să fiu de acord cu o astfel de măsură. Acest, să-i spunem eufemistic, derapaj nu este posibil să fie pus în practică din motive legale, dar mai ales etico – deontologice.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran și vei contribui la susținerea siteului R3Media

Termenul de deontologie medicală (din greacă deon, –ontos = obligație, ceea ce trebuie făcut; logos = știința + lat. medicus = medic) are un dublu sens. Pe de o parte, ca o totalitate a normelor de conduită și obligațiilor etice ale profesiei medicale, iar pe de altă parte, ca o teorie a datoriei, a obligațiilor morale. Termenul a fost introdus de Jeremy Bentham (1748-1832) jurist, filosof și reformator social englez, cunoscut pentru contribuțiile sale în dezvoltarea inițială a utilitarismului. El s-a raportat la teoria dreptului ca fenomen juridic alcătuit din totalitatea ideilor, conceptelor, opiniilor cu privire la drept.

Teoria drepturilor descrie un set de afirmații/norme pe care indivizii (sau grupurile) le pot face cu efect asupra altor indivizi (sau grupuri). Acestea se numesc drepturi. Este adesea asociată cu opera lui John Locke (1632- 1704) și cu afirmațiile sale referitoare la viață, libertate și proprietate, care sunt valabile doar în democrațiile liberale, care promovează teoriile individualismului liberal. În astfel de sisteme, rolul societății este de a oferi spațiu propice pentru indivizi în așa fel încât aceștia să-și poata urmări idealurile și proiectele personale. Acest spațiu este protejat de drepturile individului. Există diferite forme de drepturi. Drepturile legale, care sunt create și abolite de parlamente sau dictatori și drepturile naturale, care sunt posedate de toată lumea și nu pot fi luate (chiar dacă adesea sunt ignorate sau încălcate de către guverne sau dictatori). Drepturile naturale sunt descrise ca fiind universale, sunt inerente în virtutea naturii umane, create/înzestrate de natură (în mod tradițional de Dumnezeu sau de o sursă transcendentă) și pot fi înțelese prin rațiunea umană. Tomas d’Aquino (1225-1274) a reînviat și a dezvoltat conceptul de drept natural din filozofia antică grecească. Exemple în acest sens sunt: dreptul la viață, dreptul asupra corpului propriu, dreptul la autonomie (autodeterminare).

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple și vei contribui la susținerea siteului R3Media

Există și drepturi specifice pe care unii le posedă și  altii nu. Ele au la bază relații sociale speciale (de exemplu relația medic-pacient).

Drepturile implică obligații. Alte persoane sunt obligate să acționeze în așa fel încât să respecte drepturile unei persoanei. De exemplu, „viața, libertatea și patrimoniul” lui John Locke impun altor persoane să nu ucidă, să nu priveze de libertate sau să nu fure. Marea forță a teoriei drepturilor este protecția pe care o oferă persoanelor, mai ales în lumina marilor abuzuri, care au fost făcute indivizilor de-a lungul istoriei în numele „binelui mai mare” de către societate sau chiar de profesia medicală (de exemplu, în Germania nazistă, Uniunea Sovietică și chiar și în SUA). Drepturile reprezintă promisiunea de la majoritate la minoritate, de la puternici la slabi că demnitatea și egalitatea vor fi respectate. Întrucât medicii sunt adesea în poziții de putere semnificativă asupra pacienților, drepturile pacientului sunt un memento important al datoriei și respectului datorat pacientului pe care îl implică puterea medicului. Drepturile au încurajat adesea oprimații și maltratații să se ridice și să protesteze, dobândind un rol important și benefic într-o societate, deși acest lucru poate fi inconfortabil pentru membrii puternici ai acelei societăți.

Medicii trebuie să fie conștienți de faptul că există o relație între drepturi și îndatoriri, deoarece, atunci când un pacient își revendică dreptul la asistență medicală, datoria/obligația va reveni medicului să o asigure. De când a luat ființă medicina, etosul profesiei medicale a fost și unul samaritean. Deoarece are o putere mai mare față de pacient, medicul trebuie să o tempereze și controleze prin compasiune, dragoste, înțelegere și comuniune. Jurământul lui Hipocrates nu este altceva decât o înșiruire de obligații / îndatoriri. Nediscriminarea este regula de bază. Medicul tratează boala, nu sancționeaza comportamentul pacientului.

Tratează la fel „și pe cel puternic și pe cel slab, și pe cel bogat și pe cel sarac, și pe prieten și pe dușman” (Maimonides). Cu alte cuvinte, nu poate decide pe cine tratează și pe cine nu tratează sau să refuze asistența medicală unui pacient, care are alte opinii privind boala COVID-19. Cu atât mai mult să-i impună o declarație de renunțare la servicii medicale, care oricum ar fi nulă din punct de vedere juridic. Dacă am accepta alt punct de vedere, medicii ar deveni, pe de o parte, judecători ai pacienților, iar pe de altă parte, s-ar ajunge la situații absurde în care fumătorii nu ar fi tratați de afecțiuni pulmonare, consumatorii de alcool de ciroză hepatică, iar pofticioșii de dulciuri de diabet. Prin urmare, drepturile pacienților sunt revendicate ca absolute și prin urmare, orice acțiune împotriva drepturilor este privită ca o încălcare directă a dreptului în sine. Acest lucru permite ca drepturile să fie folosite ca atuuri împotriva medicilor și a societății, protejând pacientul.

Blamarea și stigmatizarea pacientului sau a unui grup din populație este inacceptabilă indiferent de argumentele aduse. Există situații în practica medicală, când drepturile unei persoane ar putea afecta drepturile altuia. Atunci și numai atunci drepturile pot fi văzute de medic ca principii valoroase, dar nu absolute, și pot fi puse în balanță unul cu celălalt. Este obligația medicului și a pacientului sustinuți de o comisie de etică să soluționeze acest conflict. Etica deontologică, în special etica kantiană, susține că deciziile etice ar trebui să fie justificate prin rațiune și prin urmare, să fie universale. Trăind însă într-o lume limitată de resurse, multe dintre drepturile universale sunt adesea privite mai degrabă ca aspiraționale decât ca realiste. De exemplu, un drept universal pozitiv – dreptul la sănătate implică o datorie pentru toți medicii de a încerca să ofere binele cerut – asistența medicală tuturor care au nevoie. Uneori, medicii sunt cei care selectează, dar nu pe baza părerilor proprii sau a criteriilor sociale (vârstă, statut social, importanța pentru societate, aport social etc.), ci pe baza criteriilor etice (ordinea prezentării, oportunitatea intervenției, celeritatea și gravitatea tulburarilor etc).

În concluzie, deontologia exprimă multe dintre regulile care, în practică, guvernează relațiile umane și materializeaza așteptările pacienților și medicilor cu privire la o relație autentică medic-pacient. Declarațiile, de genul celor menționate la început, dovedesc o mentalitate autoritaristă, răceală sufletească și faptul că pentru unii medici deontologia profesională nu constituie decât o simplă afirmație teoretică.

P.S.1. Medicii se întreabă ce drepturi au ei? Au dreptul de a practica într-un climat de libertate și independență profesională, dreptul de a li se recunoaște aportul social, dreptul de a-și planifica și construi cariera (într-un climat de siguranță) etc. Adesea aceste drepturi sunt încălcate. Dar pentru a impune respectarea lor, trebuie ca ei să respecte drepturile altora, în special ale pacienților.

P.S.2. Principala temă de dezbatere în România (legat de evoluția pandemiei COVID-19) este închinatul la „sfânta mască” – temă ridicolă și dusă deja în derizoriu. Masca nu este nici panaceu, nici mijloc absolut de a împiedica circulația virusului. Ea trebuie purtată de cei prudenți în spații închise sau deschise aglomerate. Dacă era atât de eficientă, pandemia ar fi disparut până acum sau cel puțin cei care au purtat-o corect nu s-ar fi infectat.â

Articol apărut inițial aici și preluat cu acordul autorului.

https://r3media.ro/declaratii-nedeontologice/embed