Septembrie 2020: lună specială despre Știință și Creație, unică în România, la Alfa Omega TV

Iată-ne ajunși în luna septembrie, care aduce cu ea nu doar un nou anotimp, ci și o nouă ediție a campaniei creaționiste la Alfa Omega. Unică în România, campania media intitulată „Verdictul științei: creație”. Pe tot parcursul lunii septembrie, pe canalul Alfa Omega TV, site-ul, pagina de Facebook și contul de Instagram Alfa Omega TV, te invităm să urmărești dovezi științifice uimitoare care atestă actul creației.

Fiecare săptămână aduce noi subiecte de gândire și întrebări la care sperăm să găsim răspunsuri împreună.

Așadar, prima săptămână, între 1 și 6 septembrie e dedicată științei și credinței. Vorbim despre autenticitatea Scripturii, despre existența lui Dumnezeu, Creatorul, dar și despre ateism și apologetică. Ce e, de fapt, ateismul? Cum aflăm adevărul?

În săptămâna a doua, între 7 și 13 septembrie, asistăm la duelul dintre creaționism și evoluționism. Te invităm să descoperim împreună misterele originii Universului, cu legile și parametrii săi excelent acordați.

În cadrul următorului interval de șapte zile, între 14 și 20 septembrie, ne îndreptăm atenția către tainele biologiei și ale geneticii. Învățăm despre lumea microscopică a bacteriilor și a virusurilor, dar nu uităm nici de plante, animale și, desigur, nici de om – coroana creației.

Universul nu se rezumă la ce putem vedea cu ochii noștri sau cu microscopul, așadar în a patra săptămână vom avea nevoie de telescop, de instrumente de măsură, unelte litice, trusă de geometrie, echipament de arheologie. De ce? Îți putem spune doar că, uitându-ne atent la descoperirile arheologice, la frumusețea galaxiilor, la complexitatea legilor fizicii și ale matematicii, vom rămâne pe gânduri și vom fi nevoiți să ne întrebăm dacă nu cumva există un Designer care coordonează totul. Descoperă toate acestea în săptămâna a patra, între 21-27 septembrie!

Totuși, mai rămân câteva subiecte neabordate. Cum rămâne cu Terra, casa noastră? Cine e vinovat de degradarea vertiginoasă a mediului înconjurător și cât din ce se spune e conspirație? Există ceva ce putem face noi în fața exploatărilor primejdioase și tehnologizării crescânde ce le însoțesc sau chiar le provoacă? Spre ce ne îndreptăm, având în vedere că inteligența artificială nu mai e SF, ci noua realitate? Ce are Dumnezeu de spus în contextul în care omul încearcă să-și depășească iarăși condiția (să nu uităm de Babel)? Iată câteva întrebări la care încercăm să răspundem împreună în a cincea săptămână din campania creaționistă, care începe în 28 septembrie și se termină în 3 octombrie.

Dă vorba mai departe, și nu uita că ai libertatea de a redistribui cu atribuire materialele noastre.

Poți afla mai multe: https://alfaomega.tv/creationism , pe canalul TV, site-ul, pagina de Facebook și contul de Instagram Alfa Omega.

Ultimele articole – creaționism

https://alfaomega.tv/creationism/luna-creationista

De ce există așa multe tonuri diferite de piele?

 12.09.2017  |    Stiinta si Creationism  |   4866  |     2 min

Mulți dintre noi probabil ne întrebăm cum de există o varietate așa mare de tonuri de piele dacă ne tragem doar din trei perechi de ființe umane: Sem, Ham, Iafet și soțiile lor. Dacă ne uităm chiar mai mult în trecut, istoria Bibliei ne spune că toate tonurile de piele nu vin de la trei perechi de oameni, ci de la una singură: Adam și Eva. Se potrivește genetica culorii pielii cu ideea transmisă pe Biblie?

La fel ca multe animale, corpul uman produce melanină – o culoare chimică. Melanina colorează aripile moliilor, penele păsărilor, pielea oamenilor și blana animalelor. De exemplu, baribalul, sau ursul negru american, se întâlnește pe toată raza Americii. Majoritatea urșilor din această specie au blană neagră, având melanină din plin, dar unii urși au blană maro. Se mai pot observa chiar și urși cu blană roșcată. Urșii cu blană roșcată, chiar blondă, se pot încrucișa cu urși cu blană neagră, dovedind că aceștia aparțin aceleiași specii. Diferitele „rase” umane intră în aceeași categorie.

Vânători și biologi au văzut chiar urși albi și negri proveniți de la aceeași mamă! Blana acestor urși „negri albi” și a urșilor polari au foarte puțină melanină. Toate aceste varietăți de culori provin de la doar doi urși care au îndurat groaznicul potop pe arcă, împreună cu Noe și familia lui. Amestecarea genelor care are loc în fiecare generație poate produce diferite cantități de melanină în puii de urs, iar asta se întâmplă și în cazul pielii și a părului oamenilor.

Poate ați auzit de cazul surorilor Lucy și Maria Aylmer. Deși sunt surori gemene, care au o mamă cu piele închisă la culoare și un tată cu piele deschisă la culoare, Lucy a declarat pentru publicația New York Post: „Nimeni nu crede că suntem surori fiindcă eu sunt albă, iar Maria este neagră.” Când erau mici, Lucy avea părul roșcat ondulat, iar Maria avea părul negru și creț.

De unde se trage această diversitate de culori? Mulți o consideră o exprimare a unor rase diferite, dar, potrivit Bibliei, toți oamenii aparțin unei singure rase umane. Când apostolul Pavel le-a expus fundamentele biblice oamenilor din Atena, a spus: „El a făcut ca toți oamenii, ieșiți din unul singur, să locuiască pe toată fața pământului…” Din punct de vedere genetic, peste 99% dintre secvențele ADN-ului nostru se potrivesc cu ale celorlalți oameni de pe planetă. Prin urmare, genetica confirmă perspectiva biblică a rasei umane.

Ideea că oamenii ar fi de diferite rase reflectă o gândire evoluționistă. Sunt necesare sute de mii de ani de evoluție pentru a explica diversitatea dintre oameni? Nu – la fel ca urșii „negri albi”, gemenele Lucy și Maria ne arată că variațiile de tonuri ale pielii pot proveni din procese genetice normale, într-o singură generație. Nu e nevoie de timpul menționat de evoluție.

Mărețul nostru Creator a pus în Adam și în Eva o modalitate ca urmașii lor să prezinte diferite niveluri de melanină și de alți pigmenți. Domnul Și-a arătat creativitatea când a creat protocoale de amestecare a genelor care pot genera un asemenea caleidoscop de tonuri de culoare în animale și oameni.

Sursa: ICR   Foto: ITV.

Ultimele articole – creaționism

https://alfaomega.tv/creationism/articole

Câinii – Creaturi extraordinare care sfideaza evoluția

 24.01.2017  |    Stiinta si Creationism  |   4982  |     3 min

Oamenii îi iubesc pentru loialitatea şi inteligenţa lor şi pentru că sunt simpatici. Câinele este unul dintre cele mai iubite animale din lume. Nu degeaba a fost numit „cel mai bun prieten al omului”. Câinii sunt nişte animale uimitoare. De–a lungul anilor, au fost prietenii omului şi un ajutor deosebit.

Există peste 700 de specii de câini. Avem câini de fermă, care învaţă cum să păzească vitele sau turmele de oi. Apoi avem câini de vânătoare. Ştiu să se orienteze după fazani şi să–l îndrume pe vânător, după care vor sta nemişcaţi. Îşi vor ridica o labă şi coada. Mai avem câini de casă, pe care îi dresăm. Sunt o delectare. Cred că ei reprezintă unul din lucrurile pe care Dumnezeu ni le–a dat pentru delectare.

Câinii au salvat oameni. Câinii au simţul mirosului foarte bine dezvoltat. După cum scrie în literatura de specialitate, câinele miroase de un milion de ori mai bine decât noi. Câinele de vânătoare poate detecta urma unei persoane, chiar dacă e în mulţime. Ei urmăresc paşii. Sunt câini care ştiu când vine o tornadă şi te pot alerta chiar înainte de a cădea primii stropi de ploaie. Ei ştiu asta.

Alţi câini simt oamenii care s–au înecat sau pe cei care încă nu s–au înecat. Ei mai pot fi resuscitaţi, chiar dacă sunt sub gheaţă sau sub apă. În pădure, sunt câini care îţi pot mirosi ţesutul de piele, care a fost, poate, zgâriat în tufişuri şi astfel a rămas ceva din tine acolo. Chiar şi după un an, ei pot să–ţi găsească urma. Sunt câini care sunt folosiţi pentru a–i ajuta pe oameni, pentru a–i ajuta pe cei nevăzători. Este un câine care a învăţat să deosebească tumorile maligne.

Poţi avea pe tine diferite lucruri, pe care câinele le miroase şi, chiar înainte ca un medic să–ţi dea diagnosticul, câinele ştie că este o aluniţă malignă. Doctorii îţi vor scoate aluniţa, şi, studiind–o, vor vedea că într–adevăr era malignă. Mai sunt câini care simt dacă o persoană va avea convulsii, un atac sau ceva de genul epilepsiei. Câinele va şti aceste lucruri înainte cu două, trei minute de a se întâmpla. Înainte ca persoana să ştie, câinele ştie deja. El va veni, va sta jos şi, uneori, va lovi cu laba sau va lătra un anumit tip de lătrat care va alerta persoana: „Voi avea un atac!”. Astfel vor putea să meargă să se aşeze sau, dacă conduc maşina, să tragă pe dreapta şi să oprească. Cum poate face câinele aşa ceva?

Unii oameni susţin că poţi vedea evoluţia în acţiune când te uiţi la câini, deoarece avem rasa Saint Bernard, Ciobănescul German şi micul pudel. Asta nu este evoluţie. Să privim, de exemplu, corabia lui Noe. Consider că acesta a fost un eveniment real. Să presupunem că Noe a luat în corabie doi câini, poate doi lupi, sau două exemplare din rasa canină şi coboară din corabie. Au materialul genetic în ei, rasa este reprodusă în mod selectiv şi se tot încrucişează până ajung la micul pudel.

Un pudel nu este un rezultat al evoluţiei cu noi informaţii care i–au fost pus în gene. Pudelul este un câine care a fost încrucişat cu alte rase, dar acea informaţie a fost pierdută. Aţi putea lua doi câini de rasă mongolă şi, de–a lungul anilor, să încrucişaţi rasele până ajungeţi la pudel. Dar nu puteţi lua doi pudeli şi să–i încrucişaţi înapoi pentru a obţine câinele mongol, deoarece s–a pierdut informaţia. Aceasta nu este evoluţie, ci este inginerie genetică selectivă, dacă putem să–i spunem aşa. Nu este nici o adăugare de informaţie. Este pierdere de informaţie.

Sharpei este câinele care are pielea încreţită. Au încrucişat acel câine în aşa fel încât are genele de piele ale unui câine mai mare. Astfel, pielea este mai mare decât câinele. Avem un câine mai mic în pielea unui câine mai mare, obţinut genetic. De aceea el are toate aceste încreţituri.

Se pot face lucruri interesante manipulând genetic ceea ce se află deja în genele câinelui, dar nimeni nu a adăugat informaţie, pentru a rezulta un animal cu totul nou din câine. Din câini se nasc tot câini. Câinii care dau naştere altor rase inferioare, nu pot să se întoarcă, să fie alt tip de câini, cum au fost strămoşii lor, deoarece informaţia lor s–a pierdut. Câinii sunt nişte animale minunate.

Extras din Documentarul Creaturi extraordinare care sfidează evoluţia III – produs de Exploration Films și difuzat de Alfa Omega TV în cadrul Lunii Creaționiste – află mai multe: http://alfaomega.tv/creationism

creationism sectiune

Etichete: creationismcreatieanimaleevolutie

https://alfaomega.tv/creationism/articole

Să ne rugăm pentru oraș și pentru țară | Emisiunea Puterea rugăciunii 9.23

 17.09.2020  |    Romania – puls spiritual   |   

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=12244

Care este rolul unui grup de rugăciune? În această emisiune veți afla mai multe despre puterea unității în rugăciune. Cum a început acest grup și ce impact are rugăciunea colectivă asupra societății?

Dă like și distribuie dacă îți place și dacă vrei să îți aducem conținut asemănător. Sau, de ce nu, propune tu alte tipuri de materiale sau subiecte pe care să ți le oferim. Așteptăm să ne scrii sugestiile tale în secțiunea de comentarii.

Materiale asemănătoare găsești mereu pe site-ul Alfa Omega TV: https://alfaomega.tv/viata-spirituala

Caută-ne și pe:

Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/

Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/

Site: https://alfaomega.tv/

Canalul de televiziune Alfa Omega (disponibil în aproape toate rețelele de cablu din România)

Ultimele articole – înțelegerea vremurilor

Ultimele articole – Viața spirituală

https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/

Creștinii și știrile | Alfa Omega în obiectiv, 17 septembrie 2020

Zilnic suntem asaltați de știri și informații, care mai de care mai alarmiste. Anxietatea dobândește teren în contextul actual, în care suntem suprasaturați de statistici și predicții. Ce e de făcut? Ne ascundem cu capul în nisip sau rămânem receptivi la ce se întâmplă în jurul nostru? Știrile nu au valoare intrinsecă, nu sunt bune sau rele în ele însele, așadar Alfa Omega încearcă să îți prezinte evenimente esențiale din perspectivă creștină. De ce? Fiindcă ne dorim să fii la curent ca să poți analiza lucrurile, întocmai cum Isus îi îndemna pe contemporanii lui să fie atenți la semnele din jur.

Așadar urmărește pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega” pentru a fi informat mereu și pentru a-ți forma o perspectivă creștină asupra mersului lumii.

Intră aici pentru alte știri:

Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/

Site: https://alfaomega.tv/stiri

Canalul de televiziune Alfa Omega (disponibil în aproape toate rețelele de cablu din România)

Activitățile Alfa Omega sunt numeroase. Avem chiar și o editură și vrem să îți recomandăm câteva cărți. Dacă preferi formatul electronic, vestea bună e că ai acces acum la e-book-uri marca Alfa Omega: https://alfaomega.tv/librarie/ebooks

Cărțile de care îți spuneam:

– „Autoritatea de a zdrobi vrăjmașul”, de Rebecca Greenwood

– „Bătălii spirituale”, de Kris Valloton

– „Autoritate în rugăciune”, de Dutch Sheets

– „Stăpânind porțile vrăjmașului”, de Cindy Jacobs

Dă like și distribuie dacă îți place și dacă vrei să îți aducem conținut asemănător. Sau, de ce nu, propune tu alte tipuri de materiale sau subiecte pe care să ți le oferim. Ne poți scrie sugestiile tale în secțiunea de comentarii.

Edițiile anterioare pot fi consultate aici: https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega

Poți urmări oricând canalul Alfa Omega TV, chiar și dacă nu ai televiziune prin cablu: https://alfaomega.tv/canal-tv/alfa-omega-tv

Mulțumim că ne ajuți să răspândim Cuvântul Domnului și să vestim venirea Lui: https://alfaomega.tv/proiecte

Cum e să fii om de rând într-o zonă de război Știre Mapamond creștin 844

 18.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   34  |     1 min

O țară, două războaie. Războiul arabo-israelian din 1967 și atacul Iordaniei în 1970 asupra Organizației pentru Eliberarea Palestinei a adus multă tulburare în Orientul Mijlociu. Un reporter tânăr a luptat zilnic pentru a rămâne în viață. Priviți!

Citeste mai departe

Biserica din Europa în declin | Știre Mapamond creștin 844

 18.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   42  |     3 min

Europa a decăzut, unii spun că a respins creștinismul și își acceptă rădăcinile păgâne. Cum se poate schimba acest continent aflat în întuneric? Bisericile au fost transformate în baruri unde se țin petreceri pentru burlaci, unde s-au amenajat patinoare și o școală pentru artiști de circ. Dale Hurd vine cu detalii șocante din Londra.

Citeste mai departe

Iranienii nu sunt dușmanii nimănui. Să fie adevărat? | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   49  |     3 min

O nouă carte despre cum lucrează Dumnezeu în Iran. Iran și vești bune nu se găsesc de obicei în aceeași propoziție, dar autorul și evanghelistul Hormoz Shariat de la Iran Alive Ministries spune că se petrec multe lucruri nespuse la știri. Am vorbit cu dr. Shariat despre noua sa carte, Irans Great Awakening, How God Is Using A Muslim Convert To Spark Revival.

Citeste mai departe

Copii învățați să folosească arme | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   35  |     2 min

În timp ce știrile felicită acordul de pace dintre Israel și EAU, unii se întreabă dacă statul din Golf ar putea menține pacea. Motivul este faptul că acolo se susține financiar o curiculă educațională care incită la ură față de Israel și care este predată în zonele controlate de palestinieni.

Citeste mai departe

Trailer emisiune Jerusalem DateLine 345 | Septembrie 2020

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   42  |     1 min

În această săptămână, la Jerusalem Dateline:

Citeste mai departe

AO NEWS | 16 septembrie 2020

 17.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   70  |     1 min

Iranul face amenințări după ce Bahrainul a semnat tratatul de pace cu Israelul, un pastor e avertizat să nu jignească persoanele LGBT, Autoritatea Palestiniană pare să părăsească Liga Arabă, iar Qatarul refuză să îi acorde Palestinei un împrumut. Ascultă tot grupajul de știri pentru a afla detalii intrigante despre subiectele enunțate.

Citeste mai departe

Iranul amenință: „Răzbunarea va veni din partea poporului Bahrainului” | AO NEWS

 16.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   189  |     1 min

Garda Revoluționară Iraniană l-a amenințat pe conducătorul Bahrainului, regele Hamad bin Isa bin Salman al-Khalifa, în urma acordului de pace semnat cu Israelul, numindu-l „ucigaș”, titrează TPS.

Citeste mai departe

Ce se întâmplă în Oregon? Iosif Țon

 14.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   112  |     1 minIosif Țon face un mic istoric al mișcărilor sociale și al schimbărilor care îi determină pe tot mai mulți americani să îmbrățișeze azi doctrina marxistă, apoi prezintă situația incendiilor din Oregon.

Citeste mai departe

Ridicarea și căderea libertății religioase în Rusia | Știre Mapamond Creștin

 14.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   58  |     3 min

În ultimele zile ale Uniunii Sovietice, oficialitățile din Rusia au invitat creștini americani să ajute la fondarea unei univeristăți bazate pe credință, la Moscova. Timp de decenii, școala a crescut și a devenit mai influentă. Când guvernul a început să persecute creștinii evanghelici, școala și-a închis porțile. John Bernbaum a ajutat la fondarea școlii. El a scris despre această experiență în cartea sa intitulată: ”Opening the Red Door”. Recent, Gary Lane de la CBN a stat de vorbă cu el despre ridicarea și căderea Universității Creștine Ruso-Americane.

Citeste mai departe

Regulile pe care copiii trebuie să le respecte la școală

 14.09.2020  |    Stiri din Romania  |   115  |     4 min

Grupul de Comunicare Strategică prezintă o serie de reguli şi recomandări de conduită sanitară pe care elevii trebuie să le aibă în vedere odată cu începerea anului şcolar pentru a preveni răspândirea noului coronavirus (COVID-19).

Citeste mai departe

Reîntoarcerea profetică a poporului evreu în Țara Promisă Știre Jerusalem Dateline

 11.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   127  |     3 minÎn ebraică îi spune aliyah, adică reîntoarcerea poporului evreu în Țara Promisă. De când a luat ființă statul evreiesc, peste trei milioane de evrei din toată lumea au emigrat în Israel și continuă să vină.

Citeste mai departe

Voluntarii creștini și israelieni care îi ajută pe vecinii musulmani Știre Jerusalem Dateline

 11.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   64  |     3 minÎncepem cu o misiune de milostenie efectuată de armata israeliană. Știrile CBN a primit acces pentru o perspectivă unică legat de acea misiune a armatei, pe atunci secretă. A fost o poveste unică din Orientul Mijlociu, care implica armata israeliană, personal medical creștin din primele linii, cât și brutalitatea războiului civil sirian.

Citeste mai departe

Traducerea Bibliei depășește pragul de 700 de limbi | AO NEWS

 09.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   309  |     1 min

Datorită unei creșteri remarcabile a numărului de traduceri a Bibliei, Wycliffe Bible Translators raportează că Biblia este acum disponibilă în peste 700 de limbi de pe glob. Această performanță vine într-un moment semnificativ, deoarece oamenii au citit Scripturile acum mai mult ca oricând, conform informațiilor primite de societatea biblică.

Citeste mai departe

Yariv Levin îndeamă Croația să-și mute ambasada la Ierusalim | AO NEWS

 09.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   273  |     1 min

Președintele Knessetului, Yariv Levin, s-a întâlnit la Ierusalim cu ministrul croat al afacerilor externe Gordan Grlić-Radman și a cerut țării sale să-și mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, informeaza TPS.

Citeste mai departe

Povestea din spatele unei dependențe | Reportaj Mapamond Creștin

 04.09.2020  |    Stiri din Romania  |   110  |     3 min

Vârsta la care copiii și tinerii încep să consume droguri a scăzut foarte mult, de la 13 ani la 9-10 ani. Potrivit Agenției Naționale Antidrog, de-a lungul vieții, pe segmentul de vârstă 14-64 ani, 7% dintre români, adică 650 de mii de persoane consumă droguri ocazional. Specialiștii Antidrog estimează că, în prezent, în fiecare liceu din România există cel puțin un caz.

Citeste mai departe

Biserica din China este supravegheată de Partidul Comunist | Știre Mapamond Creștin

 04.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   159  |     1 min

În China, Biserica se confruntă cu una dintre cele mai grozave persecuții din ultimele decenii. Una dintre metodele principale folosite de stat pentru a monitoriza și a urmări credincioșii este prin tehnologia de supraveghere la nivel național. Recent, Greg Musselman de la The Voice of the Martyrs Canada a stat de vorbă cu Bob Fu de la China Aid despre această situație.

Citeste mai departe

AO NEWS | 2 septembrie 2020

 03.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   130  |     3 min

1. Eforturile de mediere în Gaza continuă sub amenințarea din umbră a Hamas de a escalada atacurile asupra Israelului – TPS

Citeste mai departe

Parteneriat între Alfa Omega TV și Jerusalem Dateline Știre Jerusalem Dateline

 03.09.2020  |    Stiri din Romania  |   97  |     2 minDe-a lungul anilor, unul din cei mai importanți parteneri ai Jerusalem Dateline a fost Alfa Omega TV din România. Fondatorul său, Tudor Pețan, a transmis o înregistrare video în care aprecia Știrile CBN cu prilejul aniversării a 20 de ani de difuzare din Israel.

Citeste mai departe

O comoară antică a fost găsită de câțiva adolescenți israelieni | Știre Jerusalem Dateline

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   81  |     2 min

Adolescenții israelieni care ajutau la lucrări într-un sit arheologic au făcut o descoperire rară. Voluntarii au dat peste o grămadă de monede de aur, vechi de peste 1 000 de ani. Corespondenta CBN, Julie Stahl, vine cu amănunte.

Citeste mai departe

Mai multe țări ar putea stabili legături diplomatice cu Israel | Știre Jerusalem Dateline

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   63  |     2 min

După vizita sa, secretarul de stat american Pompeo a plecat cu un zbor istoric, primul zbor direct din Israel în Sudan. Sudanul este una din țările musulmane care lucrează la întărirea legăturilor cu Israelul. Pompeo și-a continuat călătoria în statele din Golf, Bahrain, EAU și Oman. Obiectivul său a fost să discute despre amenințarea Iranului față de statele sunnite din Golf.

Citeste mai departe

Creștini în pericol: milioane sunt persecutați | Știre Mapamond creștin 844

 18.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   62  |     2 min

Zilnic, 260 milioane de creștini sunt presecutați pentru credința lor. Doar anul trecut, au murit 3000 de creștini. Gary Lane ne va duce în câteva dintre zonele cele mai periculoase de pe pământ, pentru adepții lui Hristos.

Citeste mai departe

M-am gândit să mă sinucid: interviu cu Abdallah Daher | Știre Mapamond creștin 844

 18.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   33  |     2 min

Invitatul știrilor CBN a fost Abdallah Daher, redactor, regizor al acestei emisuni, de mai bine de 20 de ani. Abdallah Daher s-a aflat în studio pentru a spune povestea sa.

Citeste mai departe

Documentare și sisteme antirachetă | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   39  |     3 min

Un nou documentar despre Iron Dome, sistemul de apărare antirachetă și oamenii pe care îi protejează.

Citeste mai departe

Trump, nominalizat la premiul Nobel pentru pace. Află de ce | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   44  |     2 min

Înainte de impunerea carantinei, premierul israelian Netanyahu va merge la Washington pentru a semna un acord oficial de normalizare a relațiilor cu Emiratele Arabe Unite și unele surse spun că și cu Bahrain.

Citeste mai departe

La curent cu Orientul Mijlociu | Știri de la televiziunea TV7, 15 septembrie 2020

 15.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   83  |     1 min

Așa-numitul Cabinet coronavirus al Israelului a aprobat carantina la nivel național pentru viitoarea perioadă de vacanță evreiască.

Citeste mai departe

Moment istoric: Israelul a semnat acorduri de pace cu Emiratele Arabe Unite și Bahrain

 16.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   1546  |     1 min

Premierul Israelului a semnat marți, la Casa Albă, acorduri de pace cu Emiratele Arabe Unite și Bahrain, acesta reprezentând un moment istoric, ”vestind zorii păcii”.

Citeste mai departe

Va părăsi Autoritatea Palestiniană Liga Arabă? | AO NEWS

 16.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   100  |     1 min

În urma acordului de pace al Israelului cu Bahrain, Autoritatea Palestiniană și-a rechemat ambasadorul din Manama și mai multe marșuri de protest au avut loc deja în Fâșia Gaza, în timpul cărora au fost arse imagini cu steaguri și conducători ai Bahrainului.

Citeste mai departe

Sudan: un nou început | Știre Mapamond Creștin

 14.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   69  |     1 min

Sudanul s-a confruntat cu genocid, război și persecuție religioasă de prea multă vreme. În sfârșit, țara iese din înuneric. Guvernul de tranziție aduce reforme autentice în urma cărora locuitării țării trăiască și să se închine în mod mai liber. Jennifer Wishon vine cu detalii.

Citeste mai departe

Se răspândește extremismul islamic | Știre Mapamond Creștin

 14.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   50  |     1 min

Răspândirea extremismului islamic violent este o altă cauză a creșterii persecuției Bisericii. Open Doors plasează Afganistanul, Somalia și Libia pe locul doi, trei și patru ca fiind cele mai periculoase țări pentru creștini.

Citeste mai departe

Israelul, prima țară din lume care intă în carantină pentru a doua oară

 14.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   728  |     1 min

Israelul impune, din nou,  carantină la nivel național. E prima țară din lume care ia o astfel de decizie de „lockdown”, pe fondul creșterii alarmante a numărului de infectări cu coronavirus. Restricțiile vor fi în vigoare, deocamdată, pentru trei săptămâni.

Citeste mai departe

Autostrada sfințeniei, calea pe care ar fi umblat Domnul Isus Știre Jerusalem Dateline

 11.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   85  |     3 minÎn ultimii 20 de ani, arheologii au continuat să descopere artefacte care susțin scrierile Bibliei. Una din cele mai mari dovezi este ceva ce au găsit în Cetatea lui David. Arheologii îi spun autostrada sfințenie. E calea pelerinilor care ducea la templul evreiesc în vechime.

Citeste mai departe

AO NEWS | 9 septembrie 2020

 09.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   129  |     3 min

1. Președinte Knessetului către ministrul croat de externe: Mutați ambasada la Ierusalim – TPS

Citeste mai departe

Împlinirea nevoilor medicale din Beirut | AO NEWS

 09.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   115  |     1 min

Bună. Numele meu este Kelly Arroyo.

Citeste mai departe

O serie de atacuri teroriste au fost împiedicate la sfârșitul săptămâni în Israel

 08.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   147  |     1 min

O serie de atacuri teroriste au fost împiedicate la sfârșitul săptămânii în locații separate din Cisiordania și Israel. Primul incident raportat a avut loc ieri după-amiază, când un atacator palestinian înarmat cu un cuțit a încercat să rănească un soldat al IDF la o intersecție principală lângă orașul Ariel din Cisiordania.

Citeste mai departe

În căutarea iubirii | Știre Mapamond Creștin

 04.09.2020  |    Stiri din Romania  |   118  |     3 min

O femeie tânără care și-a petrecut viața luptând să se realizeze, care căuta fericirea în brațele bărbaților pe care abia îi cunoștea, a rămas singură și neconsolată chiar de ziua ei de naștere. În timp ce sorbea din băutura ei și vorbea cu un străin, Carla spune că s-a întâmplat ceva supranatural. Ea L-a întâlnit pe Isus într-un bar. Ascultați povestea ei.

Citeste mai departe

Povestea unei supraviețuiri | Știre Mapamond Creștin

 04.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   125  |     3 min

Imaginați-vă că mergeți cu soția și copiii într-o țară străină pentru a fi misionar. Însă, sunteți încorporați în armata țării și în cele din urmă într-o tabără de prizonieri de război. Aceasta este povestea din cartea Shadow of the Sun, o carte recentă scrisă de jurnalistul și autorul Marney Blom. Recent, ea a vorbit cu șeful biroului de știri de la CBN pentru Orientul Mijlociu, Chris Mitchell, despre carte și despre legătura ei profundă și personală cu aceasta.

Citeste mai departe

Emisiune Jerusalem DateLine 343 | 5 septembrie 2020

 03.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   120  |     1 min

În această săptămână, la Jerusalem Dateline: Secretarul de stat american Pompeo face o vizită în Israel și în țări din regiune, pentru a întări acordul de pace dintre Emiratele Arabe Unite și statul evreiesc. Apoi, aflăm despre un raport privind avantajele economice reciproce pentru ambele țări. De asemenea, povestim despre o descoperire rară a unei comori antice de monede de aur.

Citeste mai departe

Trailer Jerusalem Dateline 343 | 5 septembrie 2020

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   70  |     1 min

În această săptămână, la Jerusalem Dateline: Secretarul de stat american Pompeo face o vizită în Israel și în țări din regiune, pentru a întări acordul de pace dintre Emiratele Arabe Unite și statul evreiesc. Apoi, aflăm despre un raport privind avantajele economice reciproce pentru ambele țări. De asemenea, povestim despre o descoperire rară a unei comori antice de monede de aur.

Citeste mai departe

Schimbări istorice au loc în Arabia Saudită | Știre Jerusalem Dateline

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   89  |     3 min

Sunt speranțe că națiuni precum Sudanul, Bahrainul și Marocul se vor alătura EAU pentru a stabili relații diplomatice normale cu Israelul. Cea mai influentă națiune din regiune care ar putea face pace cu Israelul este Arabia Saudită, din inima Orientului Mijlociu.

Citeste mai departe

Realități și perspective MAGAZIN | 1 septembrie 2020

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   68  |     1 min

Îți place? Dă like, distribuie și abonează-te la canalul nostru.

Citeste mai departe

Viitorul bisericii din Europa: interviu cu dr. Corne Bekker | Știre Mapamond creștin 844

 18.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   28  |     2 min

Pentru a vorbi despre declinul creștinismului din Europa și cum poate fi restaurat, George Thomas l-a avut invitat pe dr. Corné Bekker, decanul Universității Regent.

Citeste mai departe

19 ani de la atacurile din 11 septembrie | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   34  |     1 min

Israelul susține America, în timp ce aceasta își plânge victimele.

Citeste mai departe

Israelul testează noi tehnologii militare | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   52  |     1 min

Într-o acțiune preventivă avansată, poliția israeliană testează o nouă armă pentru a apăra granița de sud a Israelului cu Gaza împotriva amenințărilor cu baloane explozive.

Citeste mai departe

În Israel te poți mișca doar pe o rază de 500 m în jurul locuinței | Știre Jerusalem DateLine 345

 17.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   38  |     1 min

Pe măsură ce sărbătorile evreiești se apropie, Israelul se îndreaptă spre impunerea unei noi carantine din cauza crizei COVID-19. Guvernanții au votat pentru instituirea unei carantine prin care israelienilor le va fi permis să se miște doar pe o rază de 500 m în jurul locuinței.

Citeste mai departe

Realități și Perspective MAGAZIN | 15 septembrie 2020

 16.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   47  |     1 min

Dă like și distribuie dacă îți place și dacă vrei să îți aducem conținut asemănător. Sau, de ce nu, propune tu alte tipuri de materiale sau subiecte pe care să ți le oferim. Ne poți scrie sugestiile tale în secțiunea de comentarii.

Citeste mai departe

Un pastor a fost avertizat de poliție să nu jignească persoanele LGBT | AO NEWS

 16.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   147  |     1 min

Un pastor din Cornwall a fost avertizat de poliție să nu jignească persoanele LGBT, după ce a salutat anularea unui marș pentru drepturile homosexualilor. Când Cornwall Pride a anunțat că evenimentul său anual nu va continua, pastorul Josh Williamson a postat pe Facebook că acesta este o veste minunată.

Citeste mai departe

Qatarul refuză să acorde împrumut Palestinei până la reînceperea securității cu Israelul | AO NEWS

 16.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   132  |     1 min

Un alt obstacol diplomatic semnificativ pentru Autoritatea Palestiniană: Qatarul refuză să-i acorde acesteia un împrumut care va fi rambursat din încasările colectate de Israel în numele Autorității Palestiniene din taxe și impozite și a condiționat acordarea unui astfel de împrumut cu reluarea coordonării securității împreună cu Israel, raportează diverse surse arabe citate de TPS.

Citeste mai departe

Interviu cu medicul misionar Klaus Dieter-John | Știre Mapamond Creștin

 14.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   52  |     2 min

Pentru un medic misionar, credința în Dumnezeu a fost mereu o luptă, mai ales când s-a mutat în America de Sud pentru a-i sluji pe săracii din zonă. Recent, Klaus Dieter-John mi-a spus cum rugăciuni disperate au dus la niște miracole extraordinare. Astfel, s-a reușit constuirea unui spital modern în munții peruvieni.

Citeste mai departe

Supravegherea creștinilor ia amploare în China | Știre Mapamond Creștin

 14.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   60  |     2 min

China a urcat pe locul 23, de pe 43, în lista organizației World Watch în acest an. Recent, David Curry a vizitat China pentru a investiga nivelul supravegherii și al persecuției și pentru a vorbi personal cu creștini din China. Recent, organizația Open Doors a publicat acest video. Urmăriți-l.

Citeste mai departe

Trailer Jerusalem Dateline | 12 septembrie 2020

 11.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   81  |     1 min

În această săptămână, la Jerusalem Dateline…

Citeste mai departe

Situația creștinilor din Orientul Mijlociu în timpul Statului Islamic Știre Jerusalem Dateline

 11.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   80  |     2 minUna din cele mai tragice relatări din Orientul Mijlociu este legată de intensificarea persecuției creștine. Când Statul Islamic a cucerit în urmă cu câțiva ani teritorii vaste în nordul Irakului și în Siria, mii de creștini au fugit să-și scape viața. Cei care au rămas au avut parte de lucruri înfricoșătoare. Iată relatarea noastră din Kurdistan.

Citeste mai departe

La curent cu Orient Mijlociu | Știri de la televiziunea TV7, 8 septemrbie 2020

 09.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   109  |     1 min

O serie de atacuri teroriste au fost împiedicate la sfârșitul săptămânii în locații separate din Cisiordania și din centrul Israelului. Israelul și Kosovo au anunțat normalizarea relațiilor, acesta din urmă promițând deschiderea unei ambasade la Ierusalim până în iulie.

Citeste mai departe

Abbas conduce video conferința Ramallah-Beirut | AO NEWS

 09.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   134  |     1 min

Secretarii generali ai tuturor organizațiilor palestiniene care sunt membri ai Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei s-au întâlnit la Beirut zilele trecute, alături de reprezentanți ai Hamasului și ai Jihadului Islamic, eveniment desfășurat simultan la Beirut și Ramallah prin videoconferință. Președintele Autorității Palestiniene și șeful Fatah, Mahmoud Abbas a participat la conferință din Ramallah.

Citeste mai departe

În Iran trăiesc peste un milion de creștini

 08.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   106  |     1 minConform unui studiu efectuat de o oraganizație olandeză, în Iran sunt aproximativ 1 milion de creștini, reprezentând 1,5% din întreaga populație a țării.

Citeste mai departe

Genocid în Myanmar | Știre Mapamond Creștin

 04.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   124  |     1 min

S-au împlinit trei ani de la campania militară brutală din Birmania, caracterizată de violență și atrocități împotriva grupului etnic rohigya, unul dintre grupurile etnice cele mai numeroase din această țară. Din cauza atacurilor, sute de mii de oameni s-au refugiat în Bangladesh, Indonesia și în alte țări din Asia. Potrivit Națiunilor Unite este vorba de, citez: ”Un exemplu clasic de purificare entică”. Trei ani mai trâziu, oamenii continuă să sufere.

Citeste mai departe

Credința unui grup popular pe YouTube | Știre Mapamond Creștin

 04.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   146  |     2 min

Au adunat miliarde de vizualizări și zeci de milioane de urmăritori. Acum, cei cinci de pe YouTube cunoscuți ca ”Dude Perfect” abordează pandemia și dezvăluie misiunea lor supremă, aceea de a-L glorifica pe Isus Hristos. Gabe Lamonica vine cu mai multe detalii.

Citeste mai departe

Bogdan Aurescu, vizită oficială în Israel și Palestina

 03.09.2020  |    Mapamond Crestin  |   196  |     1 min

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectuează timp de două zile o vizită oficială în Israel și Palestina în care urmează să aibă întâlniri cu premierii celor două state cu care va discuta despre procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Citeste mai departe

Secretarul de stat american Mike Pompeo a vizitat Israelul | Știre Jerusalem Dateline

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   83  |     1 min

Secretarul de stat american Mike Pompeo a vizitat Israelul pentru a discuta cu premierul Beniamin Netanyahu și cu premierul supleant Benny Gantz.

Citeste mai departe

Hezbollah a tras în soldații israelieni la granița cu Liban | Știre Jerusalem Dateline

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   110  |     1 min

Nu toată lumea este fericită legat de acordul dintre Israel și EAU, printre aceștia numărându-se Iranul, Turcia, Hezbollah și Hamas. De-a lungul graniței de nord a Israelului cu Libanul, Hezbollah, gruparea susținută de Iran, a tras în soldații care patrulau zona.

Citeste mai departe

Două site-uri noi care oferă informații și știri din Orientul Mijlociu | Știre Jerusalem Dateline

 02.09.2020  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   80  |     2 min

Cunoscutul autor și expert în Orientul Mijlociu, Joel Rosenberg, lansează două site-uri de știri, allisrael.news și allarab.news. El și colegul său Khalil Sayegh, corespondentul senior pentru allarab.news, spunea pentru Știrile CBN de ce sunt importante aceste site-uri în această vreme în Orientul Mijlociu.

Citeste mai departe

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/13380-crestinii-si-stirile-alfa-omega-in-obiectiv-17-septembrie-2020

NOU: Seminar Echipa familiei (trailer)

 14.09.2020  |    Noutati Alfa Omega  |   

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=12233

NOU, special pentru familia ta: ți-am pregătit o resursă inedită! Seminarul „Echipa familiei” e creat pentru părinți și copii, în zilele acestea bulversante, când totul e nesigur și petrecem mai mult timp acasă.

Afli cum ne putem suporta unii pe alții. Ba chiar mai mult, cum să CÂȘTIGĂM ÎMPREUNĂ.

Lansăm seria pe Facebook azi, 14 septembrie, de la 20:00. Fii pe fază și adună familia pentru a-l vedea împreună 🙂 😉

Urmărește-ne pe YouTube, pe pagina de Facebook și pe site-ul Alfa Omega dacă vrei să vezi „Echipa familiei”. Link-urile te așteaptă mai jos.

Seminarul se difuzează pe canalul Alfa Omega TV vinerea, de la 18:30, cu reluare vinerea de la 08:30.

Îți place? Distribuie videoclipul, să-l vadă și prietenii tăi.

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/13351-nou-seminar-echipa-familiei-trailer

Caută-ne și pe:

YouTube: https://www.youtube.com/user/alfaomegatv

Facebook: https://www.facebook.com/alfaomegatv/

Instagram: https://www.instagram.com/alfaomegatv/

Site: https://alfaomega.tv/

Canalul de televiziune Alfa Omega (disponibil în aproape toate rețelele de cablu din România)

Seminarul e produs de Walk Thru The Bible:

Facebook: Walk Thru the Bible

Twitter: @WalkThruBible

Instagram: @walkthruthebible

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/

Mana profetica – Ce rostesti cu gura ta…

 02.03.2017  |    Devoțional  |   10790  |     1 min

Am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, prin urmare avem în noi acea putere de a crea prin vorbirea noastră. Ce creezi tu prin cuvintele tale? Rostești tu viață acolo unde este negativism? Sunt vorbele tale condamnare și eșec peste familia ta, situația ta sau finanțele tale? Viața și moartea sunt în puterea limbii. Ai grijă ce rostești cu gura ta. Când simți nevoia să spui ceva negativ, oprește-te și rostește mai degrabă ceea ce este potrivit cu gândul lui Hristos. Nu privi situațiile cu care te confrunți cu ochii tăi de carne, ci privește-le cu ochii lui Dumnezeu și rostește Cuvântul Său peste situația ta.

Citeste mai departe

Mana profetica – Intoarce-te la Isus!

 28.02.2017  |    Devoțional  |   2951  |     1 min

Mulți oameni și-au format propria doctrină și se bazează pe neprihănirea și faptele lor, lăsându-L pe Isus Hristos complet pe dinafară. Cuvântul ne spune că mântuirea este prin credință, nu prin fapte. Îndreaptă-ți atenția asupra lui Hristos și nu fă în zadar jertfa Lui de pe Cruce. Este vremea să te pocăiești, să cauți iertarea Domnului și să-L urmezi pe Hristos cu toată inima ta. Povara eforturilor tale de a-i impresiona pe alții va fi ridicată de pe umerii tăi.

Citeste mai departe

Mana profetica – Esti sub blestem?

 27.02.2017  |    Devoțional  |   3392  |     1 min

Analizând versetul de mai jos, vedem că Isus S-a ocupat de toate formele prin care operează blestemele. În timpul domniei lui Isus de o mie de ani, vom fi martori la înlăturarea totală a tuturor formelor de blestem. Însușindu-ne lucrarea desăvârșită a lui Isus de la Cruce, vom fi eliberați de orice efect al blestemului. Atunci când recunoaștem blestemul și efectele acestuia, vom fi în stare să intrăm în acțiune… Efectele unui blestem se manifestă în felul următor:

Citeste mai departe

Mana profetica – Slava lui Dumnezeu…

 20.02.2017  |    Devoțional  |   3315  |     1 min

Pretutindeni în jurul nostru putem observa semnele vremurilor în care trăim. Acum este vremea curgerii slavei lui Dumnezeu. O putem percepe atât în domeniul natural, cât și în cel spiritual, iar curgerea ei este tot mai rapidă. Se împlinesc profeții. Suntem martori la evenimente pe care vechii profeți tânjeau să le vadă. Trebuie să ne ridicăm antenele spirituale. Trebuie să ne trezim și să stăm în așteptarea slavei lui Dumnezeu! Versetul din 1 Cronici ne spune că măreția și strălucirea sunt înaintea feței Lui. Măreția lumii acesteia poate însemna splendoare, dar ea este legată de mândrie și fală. Ea nu are nimic de-a face cu slava lui Dumnezeu.

Citeste mai departe

Mana profetica – Semanatorul seamana Cuvantul…

 17.02.2017  |    Devoțional  |   3459  |     1 min

Ai în tine o comoară ascunsă, care ar putea schimba lumea. O comoară ce ar putea schimba destinul unui om, de a fi salvat pentru cer și scăpat de iad. O comoară care ar putea schimba starea unei persoane, de la sărăcie la prosperitate, de la boală la sănătate, de la tristețe la bucurie. Această comoară pe care o ai în tine este Cuvântul lui Dumnezeu. Dedică-ți zilnic un timp pentru a medita la Cuvântul lui Dumnezeu. Dă-I voie Duhului Sfânt să lucreze în tine. Lucrul acesta va face ușoară slujirea ta în dreptul celorlalți. Rămâi în credință. Cuvântul lui Dumnezeu nu se întoarce fără rod. Credința ta va ține Cuvântul viu și în cele din urmă își va face desăvârșită lucrarea de transformare.

Citeste mai departe

Mana profetica – Pierderea tatalui…

 13.02.2017  |    Devoțional  |   3513  |     1 min

Am avut o vedenie în care am văzut o femeie căreia îi murise recent tatăl. Ai început să Îi pui lui Dumnezeu fel și fel de întrebări de genul de ce Dumnezeu a îngăduit ca tatăl tău să moară; să moară un om așa de bun, un om care a fost model pentru mulți din familia ta. Domnul îți vorbește astfel: „Copilul meu drag, te mângâi spunându-ți că, deși ție lucrul acesta ți-a produs suferință, tatăl tău a fost cruțat de rău.” Domnul îți spune să nu te îngrijorezi, căci El este Tatăl tău. El Se va îngriji de tine și îți va purta de grijă.

Citeste mai departe

Mana profetica – Beneficiile alinierii…

 01.02.2017  |    Devoțional  |   3153  |     1 min

Împărăția lui Dumnezeu este despre aliniere corectă. Dumnezeu dorește să aducă biruințe noi în viața ta și lucrarea în care ești implicat, dacă te vei alinia la porunca Lui. Ce mai mulți sunt înșelați de mentalitatea că pot reuși prin puterile lor. Dumnezeu nu te-a creat să funcționezi izolat. Potrivit ordinii Sale guvernamentale, tu trebuie să te aliniezi corect. Beneficiile unei alinieri corecte le desprindem din relatarea momentului în care Simon Petru a aruncat mrejile la porunca lui Isus. Toți cei care se aliniaseră ca Petru la porunca lui Isus, au fost părtași la o mare pescuire… Cu cine te aliniezi tu? Alinierea ta la voia lui Dumnezeu va atrage după sine binecuvântările lui Dumnezeu!

Citeste mai departe

Mana profetica – Pace in caminul tau…

 27.01.2017  |    Devoțional  |   2566  |     1 min

Pacea ne-a fost dăruită tuturor prin Isus Hristos. Văd însă atât de mulți oameni a căror inimă este tulburată deoarece au uitat promisiunile lui Dumnezeu. Ei se îngrijorează pentru viitorul lor și nici măcar nu se mai pot ruga în mod eficient deoarece îngrijorarea le-a acoperit orice nădejde. Domnul te cheamă într-un loc liniștit unde să ceri pacea Lui să vină și să inunde inima ta. Văd o persoană care, recent, s-a mutat într-o casă nouă foarte frumoasă, persoana această nu are însă pace în inima sa. Lucrurile, care trebuiau deja să fie aranjate frumos în dulapuri, sunt încă în cutii, deoarece te temi ca nu cumva să trebuiască să te muți din nou. Domnul îți spune că El Se ocupă de viața ta, nu te înspăimânta! Primește pacea Sa.

Citeste mai departe

Mana profetica – Pozitioneaza-te!

 26.01.2017  |    Devoțional  |   3256  |     1 min

Sezonul trecut a fost plin de atacuri din partea celui rău împotriva ta și a familiei tale. Domnul îți spune, însă, acum următoarele: „Eu sunt încă cu tine. Nu te teme!”Chiar dacă atacurile au fost menite să te descurajeze, Domnul este gata să te încurajeze mai mult prin biruințele de care vei avea parte. Insultele care ți-au fost adresate de către vrăjmași tăi nu vor izbuti deoarece Dumnezeu este Apărătorul tău. Poziționează-te pe punctul de a primi biruința, mulțumindu-I că a obținut-o deja în dreptul tău. Strigătele tale au fost auzite de El. Acesta este sezonul tău în care îți vei primi răspunsurile de la Domnul!

Citeste mai departe

Mana profetica – Un sezon al cautarii…

 25.01.2017  |    Devoțional  |   3090  |     1 min

Acesta este sezonul în care vor veni lucruri noi în viața ta. Totuși, aceasta se va întâmpla în funcție de cât de mult Îl vei căuta pe Domnul. Este vremea când ai nevoie să evaluezi lucrurile care au furat mult din timpul tău și să reinvestești acel timp în a-L căuta pe Domnul în rugăciune și Cuvânt. În timp ce vei petrece mai mult timp cu Domnul în această vreme, în viața ta vor începe să vină lucrurile pentru care te rogi te atât de mult timp.

Citeste mai departe

Mana profetica – Perfectiune si performanta!

 23.01.2017  |    Devoțional  |   2682  |     2 min

Trăim într-o lume, care înaintează într-un ritm accelerat spre perfecțiune și performanță. Acestea sunt standardele după care este judecată cel mai adesea vrednicia noastră. În dimineața aceasta, duhul meu a fost pătruns de cuvântul „validare”. Validare: recunoașterea sau confirmarea potrivit căreia o persoană, sentimentele ei sau opiniile ei sunt valide sau valoroase. Când ai fost ultima dată încurajat, afirmat pentru ceea ce ești ca persoană și nu pentru funcția pe care o deții în societate? Recunoscut și validat pur și simplu pentru cine ești tu?

Citeste mai departe

Mai multe articole…

https://www.alfaomega.tv/devotional?start=693

De ce este Biblia Cuvântul lui Dumnezeu?

 Arthur Schweizer

Un învăţat şi-a pus o astfel de întrebare (ca cea din titlu) şi a ajuns la concluzia că nu sunt osibile decât patru răspunsuri. Biblia poate fi alcătuită sau de oameni buni, sau de oameni răi, sau de Dumnezeu, sau de Diavolul.

Oamenii buni n-ar fi putut inventa această Carte, deoarece ei nu mint. Această categorie de oameni ar fi minţit dacă, după ce ar fi scris o lucrare de o asemenea amploare, la urmă ar fi mărturisit: „Dumnezeu a vorbit”.

Oamenii răi nu puteau concepe această Carte, deoarece ei o urăsc, pe motiv că învăţătura ei condamnă gândurile şi faptele lor rele, vestindu-le apoi judecata veşnică.

Diavolul – sau un duh rău – nu putea fi autorul unei astfel de cărţi care dezvăluie aşa de minunat sfinţenia lui Dumnezeu.

Biblia este şi rămâne ceea ce ea însăşi susţine că este: Cuvântul lui Dumnezeu.

De când s-a descoperit tiparul, au apărut cărţi după cărţi, care s-au bucurat de un cerc mai mare sau mai mic de cititori. Multe dintre acestea, aparţinând trecutului, au dispărut sau au fost date uitării. Dar Cartea Cărţilor, care este Biblia (Sfânta Scriptură), Cuvântul lui Dumnezeu, nu numai că este cea mai veche, ci este şi cea mai răspândită şi mai citită.

Biblia este tradusă în peste o mie de limbi şi răspândită în milioane de exemplare. Este cinstită şi iubită de mulţi oameni, dar tot mare este şi numărul celor care o urăsc. De ce? Pentru că Biblia atinge conştiinţa! Ea nu este concepţia unei anumite epoci, nici a unui poet renumit, nici a poporului evreu. Care popor ar fi fost gata să-şi scrie greşelile propriei istorii? Oamenii nu ar fi fost capabili să scrie despre Dumnezeu, pentru că cine e în stare să înţeleagă şi să facă aprecieri asupra Celui Veşnic?

Ce fel de carte este Biblia?

Însuşi Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură că „oameni sfinţi” ai Săi „au vorbit sub puterea Duhului Sfânt” (1 Petru 1.21). Bărbaţi cu meserii diferite, învăţaţi şi neînvăţaţi, fară a se cunoaşte unul pe altul şi trăind la intervale mari de timp unii fată de alţii, au lucrat la această carte.

Dumnezeu S-a slujit de ei precum un director se foloseşte de secretară pentru a-şi consemna gândurile şi planurile. Orice cititor poate constata că numai un singur Autor a putut scrie această Carte. Autorul a fost Dumnezeu prin Duhul Său. Dumnezeu S-a folosit de slujitorii Săi ca de nişte scriitori. Este o mare favoare, dar şi o mare răspundere, că omul zilelor noastre posedă o Biblie.

Istoria orală s-a desfăşurat pe o perioadă de două mii cinci sute de ani, de la Adam la Moise. în Deuteronom citim: „Şi aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc astăzi să fie în inima ta” (6.6).

Moise a fost primul scriitor folosit de Dumnezeu, care, sub inspiraţia Duhului Sfânt, a scris tot ce s-a petrecut de la Adam până la el. După Moise, Dumnezeu S-a folosit de încă patruzeci de scriitori, inspiraţi tot de Duhul Său.

Textul pe care îl avem astăzi la îndemână a fost scris într-o perioadă de o mie şase sute de ani. Nu ne putem imagina suficient cum s-a putut întocmi o lucrare aşa de vastă şi completă, care este Biblia. Dar Dumnezeu, în atotputernicia şi înţelepciunea Sa, i-a putut inspira pe autorii Bibliei, ca să scrie o asemenea operă. El i-a inspirat pe oamenii Săi sfinţi care au avut misiunea să scrie. Domnul Isus Hristos a spus că Duhul Sfânt, când va veni, va fi Acela care „va călăuzi în tot adevărul” (Ioan 16.13). Şi Duhul Sfânt a venit din cer, în ziua Rusaliilor, ca o a doua Persoană a Dumnezeirii, care ne aminteşte de Cuvântul Său şi care îi conduce pe cei credincioşi în tot adevărul (Ioan 14.26; 15.26; 16.13).

Nu este oare istoria Cuvântului Său o mărturie despre nemărginita Sa autoritate?

Biblia a ţinut piept oricărui atac şi oricărei îndoieli. Cine încă se îndoieşte de faptul că este adevărat Cuvântul lui Dumnezeu să citească solemna încheiere: „Mărturisesc oricui aude cuvintele profeţiei cărţii acesteia: dacă adaugă cineva la acestea, Dumnezeu îi va adăuga plăgile scrise în această carte” (Apocalipsa 22.18).

Ce vrea Dumnezeu să transmită omului prin Cuvântul Său?

În 2Timotei3.16 citim: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate”.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, dar omul s-a comportat fară credincioşie faţă de Creatorul său şi prin aceasta a pierdut comuniunea cu El. De atunci, omul este într-o continuă fugă de faţa lui Dumnezeu. în Cuvântul lui Dumnezeu observăm mila Sa arătată întâi faţă de poporul Israel şi apoi faţă de toţi oamenii. Centrul gândurilor şi lucrărilor lui Dumnezeu este arătat de pe prima până pe ultima pagină a Bibliei, şi anume este Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, este revelat în Vechiul Testament ca Dumnezeu-Yahve (YHWH = Cel care există prin Sine, Cel Veşnic), iar în Noul Testament, ca Mântuitor şi Răscumpărător.

În Vechiul Testament vedem Persoana Domnului Isus ilustrată în pilde, persoane şi lucrări. In Noul Testament, Isus Hristos este revelat ca Mântuitorul tuturor celor care cred în El, ca Acela care Şi-a dat viaţa pe crucea de pe Golgota, pentru ca omul să se poată reîntoarce la legătura cu Dumnezeu — legătură pierdută de primii oameni, Adam şi Eva, şi, odată cu ei, şi de tot neamul omenesc.

Biblia îl învaţă pe om gândurile lui Dumnezeu, îi arată starea lui spirituală, îl avertizează cu privire la sfârşitul său, îl îndrumă dinspre mândria şi îngâmfarea sa spre Binele suprem şi veşnic, îi arată mijlocul de scăpare de dreapta judecată a lui l )umnezeu, precum şi Calea pe care se poate ajunge la statutul de îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu. Iar celui care s-a întors, prin credinţă, la Dumnezeu, îi arată toate favorurile de care are parte, începând de aici, de pe pământ. Biblia arată omului locul pe care îl va avea în veşnicie.

Cuvântul lui Dumnezeu este, atât pentru cel care nu-1 crede, cât şi pentru cel care-1 crede, un judecător al gândurilor şi intenţiilor inimii: „nici o făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite în faţa lui Dumnezeu” (Evrei 4.13).

Unii oameni încearcă să îngrădească Biblia în teritoriul fanteziei; alţii caută să-şi bată joc de ea; alţii o tratează cu indiferenţă; alţii luptă împotriva ei. în veşnicie, Biblia va fi o mărturie împotriva omului care nu a crezut-o.

Dumnezeu spune în Cuvântul Său: „Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care Eu vi le-am vorbit sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6.63). Numai cine-L cunoaşte pe autorul Bibliei îi poate înţelege Cartea. Pentru omul care încă nu a venit prin credinţă la Isus Hristos, Biblia rămâne o carte închisă, pecetluită, care nu-i spune mare lucru, nici măcar ca o altă carte. Nu poate să o înţeleagă; gândurile lui Dumnezeu nu-i spun nimic. Dar milioane de oameni au trăit ce este scris în Ieremia 23.29: „Nu este Cuvântul Meu ca un foc – zice Domnul – şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?”

Cuvântul lui Dumnezeu a schimbat inimi de piatră în inimi pline de pace şi de iubire. Astfel de oameni au experimentat că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, că este adevărul; au recunoscut sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, primind iertarea şi dragostea Sa veşnică; au primit mântuirea în Domnul Isus Hristos, fiind eliberaţi de vină şi păcat. Bucuroşi şi mulţumitori, ei pot trăi o viaţă de supunere şi de siguranţă, urmându-L pe Mântuitorul. Pentru ei, Sfânta Scriptură este carte dorită, o scrisoare pe care o primesc din mâna lui Dumnezeu, Tatăl lor ceresc. Biblia le este indreptar al tuturor gândurilor şi lucrărilor şi îi invaţă cum să preţuiască lucrurile din această lume.

După cum trupul nostru are nevoie de hrană, tot astfel, sufletul nostru nemuritor are nevoie să fie hrănit din punct de vedere spiritual. Cuvântul lui Dumnezeu dăruieşte pâinea şi apa vieţii. Prin citirea zilnică şi prin cercetarea Scripturii, credinţa se intăreşte.

Biblia este asemănată cu o sabie cu două tăişuri, are îi arată permanent omului starea sa. Biblia este izvor de putere pentru cei care au obosit în lupta vietii, este izvor de bucurie pentru cei care au greutăţi inimă, izvor de pace pentru cei care însetează lupă liniştea cugetului, izvor de speranţă sau de incredere pentru cei care trăiesc prin credinţă. Nici o carte nu poate să facă ce face Biblia, pentru că acest Cuvânt al lui Dumnezeu devine activ în om din clipa în care Dumnezeu, printr-un duh nou – Duhul Sfânt – începe să lucreze în om. Biblia poate lumina calea întunecoasă a fiecarui om în parte. Inima celui care se ocupă cu citirea Bibliei se întăreşte zilnic prin încurajările şi promisiunile date de Dumnezeu prin ea.

Fiul lui Dumnezeu spune: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece” (Matei 24.35). Cartea Cărţilor este veche şi totuşi mereu nouă, cunoscută, şi totuşi mereu citită. Este o carte minunată, fară asemănare, care se adresează tuturor oamenilor, indiferent de vârstă, de starea socială sau de nivelul studiilor. Sunt multe cărţi pe pământ, dar pe fiecare, după ce o citim, o punem deoparte şi căutăm alta nouă. Biblia însă rămâne pentru totdeauna nouă. Este cheia spre viaţa eternă.

(Pentru o înţelegere mai clară a Vechiului Testament, în care Persoana Domnului Isus este ilustrată, recomandăm mai întâi citirea Noului Testament, în care Persoana Sa este revelată ca Mântuitor.)

https://ardeleanlogos.wordpress.com/doctrinele-harului

Cum poate un om să fie declarat drept de către Dumnezeu?

Termenul “indreptatire” este folosit de apostolul Pavel in pasaje precum Romani 3.20, Romani 3.24, Romani 3.28 (in traducerea Cornilescu este redat “socotit neprihanit”), si acest cuvant are urmatoarea definitie: a declara drept, a arata ca cineva / ceva este drept, a declara / pronunta pe cineva ca fiind drept (definitie preluata din Dictionarul Thayer).

Asadar, indreptatirea este actul prin care Dumnezeu declara un om ca fiind drept (nevinovat, fara pacat) in ochii Lui. Asta inseamna ca Dumnezeu il considera pe acel om ca și cand nu ar fi facut niciodata vreun pacat și de atunci incolo se poarta cu acel om ca atare.

“Ferice de omul care este socotit de Domnul ca neavand nici un pacat” – Romani 4.8, GBV 2001

Aceasta doctrina, preaiubite suflete, este dulce pentru cel care stie ca este pacatos, este mana cereasca pentru oricine constientizeza ca are pacate, si este temelia pacii celui credincios (Romani 5.1).

Este Dumnezeu nedrept?

Intrebarea pe care trebuie sa ne-o punem insa este aceasta, cum poate un Dumnezeu drept sa treaca cu vedere pacatul, ca si cum acesta nu a fost infaptuit? Eu sunt pacatos, si am pacatuit, oare Dumnezeu “face cu ochiul” pacatului meu, ca si cum nu ar fi, ca un bunic bun care trece cu vederea greselile nepotilor lui?

Dumnezeu uraste pacatul si nu-L poate trece cu vederea

“Tu ai urat nelegiuirea”

“Domnul uraste pe cel ce infaptuieste nelegiuirea”

“Ochii Tai sunt prea curati ca sa vada nelegiuirea”

Mai mult, Dumnezeu trebuie sa judece pacatul, altfel ar inceta sa mai fie Dumnezeu, este in natura Lui sa urasca tot ce este contrar naturii Sale, iar pacatul este un principiu opus sfinteniei lui Dumnezeu.

Pentru a vedea cel mai bine relatia dintre sfintenia lui Dumnezeu si pacat, nu trebuie decat sa privim la crucea de la Golgota. Biblia ne spune ca “Dumnezeu nu a crutat nici chiar pe Fiul Sau” (Romani 8.32); atunci cand Fiul lui Dumnezeu a purtat pacatele noastre, Dumnezeu L-a judecat, chiar daca era singurul Lui Fiu, Cel Preaiubit. Cu atat mai mult nu ne va cruta Dumnezeu pe noi, daca nu vom fi scapati de pacatele care se afla asupra noastra.

Tinand cont ca Dumnezeu este drept, El NU poate sa il considere pe cel vinovat, ca fiind nevinovat (Geneza 34.7), ba mai mult, Biblia ne spune ca cel care il iarta pe cel nevinovat este o uraciune (Proverbe 17.15). Si totusi, tot Biblia ne spune ca “Dumnezeu indreptateste pe cel pacatos” (Romani 4.5). Cum se poate face acest lucru?

Sa luam un exemplu practic din viata poporului Israel. In a zecea urgie care a venit asupra egiptenilor, toti intaii nascuti ai egiptenilor au fost omorati, insa nici unul dintre copii evreilor nu a murit. Erau oare doar copii egiptenilor pacatosi, iar cei ai evreilor fara pacat? Care a fost diferenta dintre viata si moarte, in acea situatie? Mielul care a fost sacrificat a fost acela care a facut ca nimicitorul sa treaca pe langa copii evreilor, fara ca sa ii omoare. Prin asta, Dumnezeu a dorit sa-I invete pe evreii ca iertarea pacatelor necesita o jertfa, necesita ca altcineva sa poarte acele pacate.

Temelia indreptatirii

Cum poate Dumnezeu sa treaca cu vederea pacatele mele? Raspunsul este urmatorul: Nu le trece cu vederea! Aceste pacate au fost luate si puse asupra Fiului Sau (“Domnul a facut sa cada asupra Lui, nelegiuirea noastra a tuturor”, Isaia 53.6), aceste pacate au fost platite in mod integral pe cruce la Golgota, dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfacuta, si astfel Dumnezeu ne poate ierta pacatele – pacatele noastre pot fi iertate deoarece ele au fost judecate in Persoana Fiului.

Concluzionand, am vazut ca Dumnezeu este drept, ca El trebuie sa judece pacatele noastre, si ca nu poate sa ne ierte fara ca plata pacatelor sa fie facuta. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a platit pedeapsa pacatelor noastre, si astfel Dumnezeu ne poate ierta pe deplin si sa ramana drept facand asta, adica, sa ramana drept in timp ce il indreptateste pe cel nedrept (Romani 3.26).

Indreptatirea nu este repetabila și nici nu se poate pierde, cu alte cuvinte, Dumnezeu socotește drept pe o persoana o data pentru totdeauna, iar acea persoana va ramane dreapta in ochii lui Dumnezeu, pentru totdeauna. (Romani 8.34, Isaia 54.8,9,10).

Asa cum am vazut mai sus, una dintre cele mai mari probleme ale omului este aceea ca este vinovat inaintea lui Dumneze, iar Dumnezeu il va judeca pe cel vinovat, iar indreptatirea se ocupa tocmai cu acest aspect: vinovația omului este ștearsa dinaintea lui Dumnezeu, și nu mai exista nici o condamnare pentru pacat.

“Acum dar nu este nicio osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.” (Romani 8.1)

Cum poate un om sa fie indreptatit?

Apostolul Pavel a vorbit despre acest subiect in nenumarate randuri, iar epistolele sale catre Romani și Galateni vorbesc intr-un mod explicit despre cum este omul indreptațit inaintea lui Dumnezeu.

Cuvantul cheie in aceasta discuție este credinta, și unde exista credinta exista indreptatire, mantuire.

Trebuie sa amintim cateva lucruri despre aceasta credinta:

  • Nu este o fapta meritorie
  • Este un instrument folosit de Dumnezeu
  • Originea ei nu este omul, ci la Dumnezeu

Credinta este calea aleasa de Dumnezeu pentru indreptatire, și daca El a ales aceasta cale inseamna ca este cea mai buna, și cu siguranța este o cale care aduce toata slava doar Lui. Daca am fi fost indreptațiți prin fapte, sau prin orice altceva ce ar fi ținut de noi, am fi avut cu ce sa ne laudam, insa lauda trebuie sa ii aparțina doar Domnului (Romani 11.6).

Credinta nu este un act meritoriu, valoarea credintei nu este data de actul in sine, ci de obiectul credintei, și anume Domnul Isus. Iarași, credinta este un instrument pe care Dumnezeu il folosește in mantuirea noastra. Dumnezeu nu ne indreptateste pentru ca vede credinta la noi, ci ne daruiește credinta pentru ca vrea sa ne indreptateasca. Vedem despre credinta ca este un dar de la Dumnezeu, nu este ceva ce omul are in el insusi, sau ce omul poate sa produca. Ce vreau sa spun este ca meritele pentru care noi avem credinta nu se gasesc la noi, ci doar la Dumnezeu.

“Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.” Efeseni 2.8,9

“Caci cu privire la Hristos, voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El.” Filipeni 1.29

Adrian Cristea

http://vesnicia.ro/cum-poate-un-om-sa-fie-declarat-drept-de-catre-dumnezeu/

Coronavirus în RomâniaAlte 1.527 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Bilanțul atinge 110.217 / 48 de decese în ultima zi

de I.H.HotNews.roVineri, 18 septembrie 2020, 12:51 Actualitate | Coronavirus

Testare coronavirus

Alte 1.527 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 110.217, potrivit datelor publicate vineri de Grupul de Comunicare Strategică. Este a treia zi la rând în care numărul îmbolnăvirilor trece de 1.500. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat alte 48 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 447 de pacienți.

  • Până astăzi, 18 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 110.217 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 581 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
  • Până astăzi, au decedat 4.360 de persoane diagnosticate cu COVID-19. În intervalul 17.09.2020 (10:00) – 18.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (28 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
  • Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani. 44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
  • În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.081. Dintre acestea, 447 sunt internate la ATI.
  • Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.185.923 de teste. Dintre acestea 25.254 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.065 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.189 la cerere.
  • Pe teritoriul României, 11.684 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.962 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 38.999 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 8 persoane.
  • De la debutul pandemiei, 88.235 de pacienți au fost declarați vindecați. GCS precizează că cifra reprezintă numărul total de persoane vindecate de la începutul pandemiei și a rezultat ca urmare a revizuirii și actualizării datelor de către Ministerul Sănătații și CNCCI.

Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

Cel mai scump viraj la stânga

Cel mai scump viraj la stânga

Primul Patriot romanesc

Primul sistem antiracheta Patriot românesc

Lotul Iernut - Chetani

VIDEO A fost inaugurată o nouă autostradă: Tronsonul din autostrada Transilvania care părea imposibil de deschis în urmă cu câteva luni

Situatia pandemiei de coronavirus in Romania - 17 septembrie 2020

INTERACTIV A fost atins un platou? Coronavirus în România: opt grafice esențiale

Galaxy Tab S7

Back to school pe timp de pandemie: scenariu hibrid și cursuri de la distanță

Traian Ogagau

Primarul din Sângeorz-Băi și-a filmat fiica dezbrăcată, în genunchi și cu mâinile ridicate, în timp ce el o certa / Ogâgău dă vina pe PSD că folosește filmarea în campania electorală

Subiectele zileiSambata, 19 Septembrie 2020
UPDATE Școlile se vor închide în toată țara timp de trei zile în preajma alegerilor locale. Cursurile se vor desfășura onlineToate unitățile de învățământ din țară vor fi închise timp de trei zile, în vederea desfășurării alegerilor locale din 27 septembrie. Anunțul a fost făcut vineri seară de citeste tot articolul
Definițiile de caz COVID-19 au fost actualizate / Ce înseamnă persoană suspectă sau caz probabilInstitutul Național de Sănătate Publică a actualizat, vineri, definițiile de caz pentru COVID-19, fiind introdus un nou termen – caz probabil. INSP explică ce înseamnă caz suspect, caz probabil, citeste tot articolul
Cel mai scump viraj la stângaPodul către nicăieri. Pasajul care se oprește într-un mal de pământ. Peste 240 de milioane de lei doar ca traficul să treacă peste șoseaua Virtuții și să nu mai fie un semafor pentru citeste tot articolul
Subiectele zilei: Rise Project: Lumea lui ”Câine”: Clanul Sportivilor și cine ridica mita în sectorul 4; Anomaliile cifrelor COVID-19: Cum de România a raportat 44.991 de vindecați într-o singură zi; Die Welt: „Germania este dependentă de muncitorii est-europeni”.Consilierul primarului Băluță, Cristian Zărescu, demis: Este cel care l-a înregistrat pe Nicușor Dan. Cristian Zărescu, consilierul primarului de la Sectorul 4, care l-a înregistrat… citeste tot articolul
Detaliile furtului de cărți de patrimoniu în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline / Unde erau ascunse opereleCărțile de patrimoniu în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, între care se aflau opere ale lui Galileo Galilei, Isaac Newton și Francisco Goya și care au fost descoperite citeste tot articolul
BEC: Votul, valabil dacă ștampila depășește patrulaterul, dar opțiunea e evidentă / Votul, valabil și dacă alegătorul scrie orice pe buletin, dar ștampila e aplicată corectVotul la alegerile locale va fi valabil și în cazul în care ștampila aplicată pe buletinul de vot a depășit limitele patrulaterului, dar opțiunea alegătorului este evidentă, dar și dacă citeste tot articolul
VIDEO Alegeri SUA: Patru state au dat startul votului anticipat în persoanăProcesul de votare anticipată în persoană a început vineri în patru state americane pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Alegătorii se pot prezenta la urne în Dakota citeste tot articolul
Washingtonul acuză Hezbollah că depozitează azotat de amoniu în EuropaStatele Unite au acuzat vineri Hezbollah că a înmulțit „stocurile de azotat de amoniu” în mai multe țări europene, parând să sugereze o posibilă legătură între citeste tot articolul
Coronavirus în lume: Peste 20 de milioane de persoane vindecate / Bilanț zilnic record în CehiaNumărul cazurilor de coronavirus înregistrate în lume a ajuns la 30,3 milioane, iar cel al deceselor asociate cu Covid-19 la 950.000, în condițiile în care peste 20 de milioane citeste tot articolul
Noi dezvăluiri arată că motivele politice ale lui Trump sunt o prioritate mai mare decât sănătatea americanilorO serie de noi dezvăluiri cu privire la răspunsul guvernului federal la coronavirus ar putea întări îngrijorările față de motivele politice ale administrației Trump care au fost o citeste tot articolul
Simona Halep: „Încep să-mi reglez ritmul, dar nu e ușor după atâta pauză să vin și să joc cu adversare foarte puternice”Simona Halep (2 WTA) a declarat, vineri, că nu este ușor să joace cu adversare puternice la Roma, după multă pauză, însă a subliniat că începe să-și regleze ritmul și să progreseze zi de citeste tot articolul
CTP: Nicușor Dan a acționat ca un avocat cu simbrie în cazul interlopului / Autorizația a fost dată de ”Piedone”, pe care nici coronavirusul nu l-ar infectaCristian Tudor Popescu a declarat vineri seară că Nicușor Dan a acționat imoral în cazul interlopului ”Câine” din Parcul Copiilor susținând că acesta a acționat legal, citeste tot articolul
Orice relatie e sub controlul persoanei careia ii pasa cel mai putinPrea devreme batran, prea tarziu intelept ofera liniste, indrumare si speranta oricui simte ca trece timpul si n-a reusit inca sa ajunga ceea ce si-a dorit. Comanda cartea online! Poti obtine citeste tot articolul
Coronavirus în România : Alte 1.527 de noi cazuri raportate în ultimele 24 de ore. Bilanțul atinge 110.217 / 48 de decese în ultima ziAlte 1.527 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul COVID-19 ajungând la 110.217, potrivit datelor publicate citeste tot articolul
?VIDEO Înregistrarea care arată că PNL îl susținea oficial și-i îndemna pe bistrițeni să-l voteze pe primarul din Sângeorz Băi care și-a umilit fiicaLiberalii s-au grăbit să se dezică de Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz Băi care și-a umilit fiica, anunțând că acesta nu e susținut de partid și este candidat independent. Că citeste tot articolul
Cum a lovit pandemia de Covid imperiul afacerilor lui Richard Branson / Ce ofensivă pregătește miliardarulPandemia de coronavirus a afectate puternic afacerile lui Richard Branson. Acum, miliardarul intră în ofensivă. VG Acquisition Corp, o companie „blank-check” fondată de liderul citeste tot articolul
Pentru weekenduri de toamnă: cele mai bune filme western din toate timpurile în clasamentul IMDbWesternurile au fost adesea criticate ca fiind un gen care se repetă, oferind aceleași clișee obosite și povestiri reciclate – pe care mulți dau vina pentru „moartea” genului care citeste tot articolul
VIDEO Liga 1: Astra Giurgiu vs CFR Cluj 0-2 / Autogol incredibil al lui CrepuljaFormația CFR Cluj a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Astra Giurgiu, în etapa a patra a Ligii I. În urma acestui rezultat, trupa lui Dan Petrescu a

https://www.hotnews.ro/stiri-

Cum ne distrugem țara? Începem cu educația

DE DR. RĂZVAN CONSTANTINESCU  /   ȘTIRI   /   Publicat: Vineri, 18 septembrie 2020, 17:34   /   Actualizat: Vineri, 18 septembrie 2020, 17:40 

Foto:Adevărul

Cum ne distrugem țara? Începem cu educația
ARTICOLE RELAȚIONATE

Îmi amintesc cu câtă smerenie veneau la școală părinții mei. Eu eram ”indisciplinat” – istoria vieții mele.

Dar eram al naibii de bun la carte și aveau nevoie toți de mine pentru olimpiade. Ai mei știau lucrurile astea, însă n-ar fi îndrăznit vreodată să contrazică vreun profesor care mă critica, nici măcar pe domnul învățător. Aveam și note de 4, aveam și nota scăzută, mai mereu, la purtare. Dar nici prin cap nu le trecea alor mei să conteste justețea calificativelor. Deși erau profesori universitari, adică, chipurile, pe o treaptă superioară a sistemului de învățământ.

Oricum, niciodată nu mi-au spus, nici când se întorceau beșteliți, din cauza mea, acasă, că profesoara de chimie sau nu știu care alta ar fi greșit în privința mea. Nu – eu eram vinovat mereu și, chiar dacă mă revoltam, așa trebuia să fie.

Distrugerea învățământului pornește de la lipsa respectului față de profesori.

Acum, orice tiriplici care a vândut căcat de colo-colo și e om de afaceri și orice parlamentar care și-a cumpărat locul eligibil vin și fac tarantele în cancelarie că loazele lor au fost greșit evaluate!

PE ACELAȘI SUBIECT
Au reînceput protestele anti-restricții în Piața Victoriei. Avocatul Dan Chitic: Nu lăsați copiii la școală, să fie victime ale acestui experiment bolnav!

Au reînceput protestele anti-restricții în Piața Victoriei. Avocatul Dan Chitic: Nu lăsați copiii la școală, să fie victime ale acestui experiment bolnav!

Cifre pe înțelesul tuturor despre raportările pacienților cu Covid-19. Jurnalista Adriana Balint a calculat: „38% din raportările zilnice cu cei infectați sunt ANUNȚAȚI ÎN FALS. Din cauza acestui procent umflat suntem considerați ciumații Europei”

Cifre pe înțelesul tuturor despre raportările pacienților cu Covid-19. Jurnalista Adriana Balint a calculat: „38% din raportările zilnice cu cei infectați sunt ANUNȚAȚI ÎN FALS. Din cauza acestui procent umflat suntem considerați ciumații Europei”

PUȘCĂRIA DE COPII

PUȘCĂRIA DE COPII

Părintele Calistrat, după ce s-a vindecat de COVID: ”Nu am avut simptomele de care se vorbește”

Părintele Calistrat, după ce s-a vindecat de COVID: ”Nu am avut simptomele de care se vorbește”

Un film acuzat de hipersexualizarea copiilor ca reacție la „presiunea dictată de rețelele de socializare și de societate în general” a stârnit furia americanilor, care cer pe Twitter închiderea Netflix pentru pornografie infantilă

Un film acuzat de hipersexualizarea copiilor ca reacție la „presiunea dictată de rețelele de socializare și de societate în general” a stârnit furia americanilor, care cer pe Twitter închiderea Netflix pentru pornografie infantilă

Iohannis, decis să blocheze cu orice preț o mare sărbătoare a românilor. Președintele a retrimis la Parlament legea pentru declararea Zilei Tratatului de la Trianon

Iohannis, decis să blocheze cu orice preț o mare sărbătoare a românilor. Președintele a retrimis la Parlament legea pentru declararea Zilei Tratatului de la Trianon

OPINII

Cum ne distrugem țara? Începem cu educația

de Dr. Răzvan Constantinescu

Îmi amintesc cu câtă smerenie veneau la școală părinții mei. Eu eram ”indisciplinat” – istoria vieții mele.
 

Revoluțiile în Istoria Românilor: pregătite sau spontane?

„În politică nimic nu se petrece datorită unui accident. Iar dacă accidentul are cumva loc, putem fi siguri că, de fapt, făcea parte dintr-un plan”.

MALMKROG sau filmul ca obiect contondent

De la „Malmkrog” al lui Cristi Puiu ieși năucit. Ieși aidoma unui boxer care, timp de 3 ore și 20 de minute, a primit încontinuu pumni, dar, în acest caz, ești năucit de bombardamentul de replici la care ești supus. Dense și copleșitoare, ele vin în rafală, unele după altele, nu găsești timpul și resursele să le rumegi, să meditezi

Situațiunea (LXVI)

de Valerian Stan

De prin 1985, de pe când eram ofițer în armată, și până astăzi, am fost permanent un om anti-sistem; și de-acum mă felicit deja pentru aceasta, chiar dacă am plătit, și plătesc încă, un preț dureros. Mai ales cele văzute și trăite după 89 m-au făcut să nu mai am demult speranțe pentru un mai bine al țării – în orice caz nu în cadrul 

PUȘCĂRIA DE COPII

de Dr. Răzvan Constantinescu

Am așteptat cu nerăbdare istorisirile din primele două zile de școală. Știam că măsurile cu măștile, cuștile de plexiglas și împărțirea în două 

Bombă: Mihai Șora, finul lui Pleșu, nu a fost UTC-ist. Tismăneanu: Nici Nicu Ceaușescu! Concluzia: Jos cu Ioan Aurel Pop!

de Victor Roncea

„Bomba” de presă că Ioan Aurel Pop a fost utecist și, cu siguranță, după cum am scris, chiar și pionier sau fioros șoim al patriei, a răscolit poate doar 

Pandemia și teoriile conspirației

de Dr. Vasile Astărăstoae

În aceste vremuri, auzim tot mai des termenii de teorie a conspirației și conspiraționiști. În momentul în care ai o altă părere decât cea a 

Bat clopotele Transilvaniei! Trianon. Ne „distanțăm” de Istorie?

În ciuda avertismentului lui Mircea Eliade, din „Vremea”, an 1935, denigrat pentru felixculpa, mai exact in-culpă , am ajuns în plină criză a românismului 

RECOMANDĂRILE NOASTRE

Scrisoarea a 118 medici din România către deputați: „Vă solicităm, cu argumente medicale, științifice și etice, sa respingeți la vot proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie a persoanelor” (VIDEO)

Comisarul Florin Șinca lansează o carte eveniment: Neclintita credință a Poliției. Fragment din volum, despre „Polițistul nou”

Aici sunt banii dumneavoastră: concluziile campaniei de donații „Investește în ceea ce crezi”, ActiveNews 2020

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului

Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

OSCAR 2019. BlacKkKlansman (2018) – Agent provoKkKator

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri

Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică

Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”

Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Andreea Ogăraru scrie despre cum se face vaccinarea la copii în Olanda și Elveția: FĂRĂ vaccinuri la naștere, FĂRĂ administrare de substanțe, inclusiv laptele praf, înainte ca bebelușul să facă analize temeinice

DIALOG cu sufletul deschis. Prof. Ioan Aurel Pop: Da, împrejurările de nesiguranță, de marasm, de impunere a dreptului forței din acest moment seamănă cu cele din 1938-1940! Eu cred încă în forța rațiunii acestui popor, care trebuie să se trezească

https://www.activenews.ro/stiri/

Cum îi câștigăm pe aleși pe Hristos? Efeseni 1: 11-14, partea 8

19 SEPTEMBRIE 2020

Laborator de John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Ce este Uită-te la carte ?

Te uiți la un text biblic pe ecran. Îl asculți pe John Piper. Îi privești stiloul „scoțând” semnificația. Vedeți singur dacă sensul este cu adevărat acolo. Și (ne rugăm!) Tot ceea ce Dumnezeu este pentru tine în Hristos explodează cu credință, bucurie și dragoste.

https://www.desiringgod.org/labs/h

M-ar răni un Dumnezeu Iubitor?

Articol de Greg Morse

Scriitor personal, desiringGod.org

Dintre puținele lucruri pe care mi le amintesc din scurtul meu sezon de participare la biserică, mesajul care acoperă zidul rămâne cel mai puternic: „Pregătește-te să te întâlnești cu Dumnezeul tău”.

A fost marele „E” de pe diagrama oculară; să nu observ că a confirmat orbirea. Chiar și atunci când cineva nu dorea să-l vadă, comanda se uita fix la tine.

Cu fiecare distragere de la predica pe care o rostea – Pregătiți – vă să vă întâlniți cu Dumnezeul vostru . Când atenția a început să curgă în rugăciune, ma găsit – Pregătește – te să-l întâlnești pe Dumnezeul tău . M-am rugat mai tare, am cântat mai tare și am ascultat mai bine din cauza acelei comenzi de neevitat, care a fost vreodată supravegheată ca paznic din turnul său.

Invitații agonizante

Îmi amintesc și ziua în care am strâns nervul să caut cuvintele de rău augur. Amos 4:12 , mi-a spus zidul. Am început în versetul 6, unde Domnul a rostit aceste cuvinte poporului său:

„Ți-am dat curățenia dinților în toate orașele tale și lipsa de pâine în toate locurile tale, totuși nu te-ai întors la mine ”, declară Domnul.

„De asemenea, ți-am reținut ploaia de la tine când mai erau încă trei luni până la recoltare. . . totuși nu v-ați întors la mine „, declară Domnul.

„Te-am lovit cu mușchi și mucegai; numeroasele tale grădini și podgoriile tale, smochinii și măslinii tăi le-a mistuit lăcustele; totuși nu v-ați întors la mine „, declară Domnul.

„Am trimis printre voi o ciumă după felul Egiptului; Ți-am ucis tinerii cu sabia și ți-am dus caii și ți-am făcut duhoarea taberei să urce în nările tale; totuși nu v-ați întors la mine „, declară Domnul.

„I-am răsturnat pe unii dintre voi, ca atunci când Dumnezeu a doborât Sodoma și Gomora și ați fost ca o marcă scoasă din arsură; totuși nu v-ați întors la mine „, declară Domnul.

„De aceea, așa îți voi face, Israel; pentru că îți voi face asta, pregătește- te să te întâlnești cu Dumnezeul tău , Israel! ” ( Amos 4: 6-12 )

Pregătește-te să-ți întâlnești Dumnezeul. Acesta nu a fost un apel la închinare pentru o slujbă duminicală. A fost o chemare terifiantă pentru un popor adulter să se pregătească pentru a-și întâlni soțul gelos în judecată. Cu toate acestea, numai asta nu m-a deranjat. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu înainte de avertismentul sever m-a zguduit și el.„Dumnezeu nu ne va lăsa să pierim. Când ne rătăcim spre stânci, el ne îndreaptă cu toiagul înapoi spre cer ”.TweetDistribuiți pe Facebook

I-ai prins?

Dumnezeu a dorit ca Israel să se întoarcă la el, deci ce a făcut? El le-a dat curățenia dinților (adică i-a înfometat); el a reținut ploaia de la ei, rezervând alimentele și economia lor; le-a distrus viile; a răspândit boli printre ei; a ucis tineri soldați, le-a pus mâna pe caii lor de război și le-a decimat forțele; a rânduit ca flăcările să depășească orașele. Dumnezeu i-a chinuit pentru ca ei să se întoarcă și să-L caute .

Au refuzat. Și întrucât niciuna dintre aceste încercări nu i-a adus pe oameni la el, el ar merge la oameni. „Pregătește-te să-ți întâlnești Dumnezeul”.

Mai fierbinte decât ne așteptăm

Este această imagine incompatibilă cu Dumnezeul pe care îl închinați? Dumnezeul care, din dragoste pentru tine, te va face rău pentru a te mântui? O dragoste care vă va tăia, rupe și vă va face să sângerați – ca un chirurg expert – pentru a vă vindeca? Câte strane , m-am întrebat, s-ar fi golit dacă versul s-ar fi târât de pe perete în amvon ?

Mulți sunt mulțumiți de dragostea lui Dumnezeu constând doar în bunătate tandră și blândețe neîntreruptă. Ei își doresc ca dragostea lui să fie în întregime devotată fericirii lor imediate – oricum aleg să o caute. Gândirea pare a fi dispoziția de neimputat pe care unii o imaginează despre Dumnezeu. Tender către visele noastre. Gândiți-vă la dorințele noastre. Tender către conturile noastre bancare și păcatele. Acest „zeu al iubirii” nu ia nici un miracol al harului de adorat; ateului nu-i pasă de acest Dumnezeu.

Cu toate acestea, dragostea lui Dumnezeu, așa cum se găsește în Biblie, este un foc care consumă zgură, o dalta care se modelează în propria sa perfecțiune, o îmbrățișare eternă care sufocă toți rivalii, un bisturiu ascuțit destinat să dea viață reală și fericire puternică dincolo de mormânt. . Această iubire are scopuri mai mari decât confortul nostru, sănătatea sau siguranța noastră – în această viață. Această iubire este mai acerbă și mai profundă decât ne presupunem adesea, mai bună și mai puternică decât ne dorim deseori. Această iubire ne poate face rău și această iubire ne poate ucide.

Îi biciuie pe cei pe care îi iubește

Dragostea lui Dumnezeu nu orbitează în jurul nevoilor noastre simțite. El are în minte tot ce este mai bun, nu cel mai ușor. Iubirea lui – periculoasă, geloasă, posesivă – este iubirea care ne va răni în mod constant pentru a ne salva.

Ai uitat îndemnul care ți se adresează ca fii? „Fiul meu, nu privi cu ușurință disciplina Domnului și nici nu te obosi când vei fi mustrat de el. Căci Domnul îl disciplinează pe cel pe care îl iubește și pedepsește pe fiecare fiu pe care îl primește ”. ( Evrei 12: 5-6 )

„Chastises” aici poate fi tradus „flagel” sau „bici”. Este ceva de suportat. Ceva neplăcut și destul de dureros. Ceva la care nu ne-am înscrie. Ceva pe care suntem tentați să-l disprețuim. Ceva care nu se simte tandru, blând sau iubitor în acest moment. Biciurile lui sunt doar atât. Uită-te la text.

El îi lovește pe cei pe care îi iubește și dăunează fiecărui fiu pe care îl primește . El nu disciplinează copiii lui Satana, ci doar pe ai săi ( Evrei 12: 8 ). Aceste îndreptări nedorite, aceste semne de adopție, ne aduc să „împărtășim sfințenia Lui” și să ne bucurăm de acel „rod pașnic al dreptății” care duce la viața veșnică ( Evrei 12: 10-11 ).

Iubirea lui are margini ascuțite – nu pentru a ne distruge, ci pentru a ne separa de tot ceea ce amenință. În loc de ceea ce percepem deseori ca fiind năvălirile Dumnezeului nostru supărat, dovadă a dezgustului său față de noi, aceste corecturi sunt, de fapt, dovezile improbabile ale iubirii sale. Așa cum a spus Calvin,

Este o consolare inestimabilă – faptul că pedepsele prin care se pedepsesc păcatele noastre sunt dovezi, nu ale mâniei lui Dumnezeu pentru distrugerea noastră, ci mai degrabă a iubirii sale paterne și sunt în același timp de asistență pentru mântuirea noastră, pentru că Dumnezeu este supărat pe noi ca fii ai săi, pe care nu îi va lăsa să piară.

El nu ne va lăsa să pierim. Când ne rătăcim către stânci, el ne îndreaptă cu toiagul înapoi spre cer. Ceea ce se simte gloria „zeului iubirii” – fiind lăsat pe calea noastră – este, în realitate, mânia sa, care poartă refrenul: „Dumnezeu le-a renunțat. . . le-a renunțat. . . le-a dat ”( Romani 1:24 , 26 , 28 ).

Chiar și moartea poate fi dragoste?

De aceea mulți dintre voi sunteți slabi și bolnavi, iar unii au murit. . . . Dar când suntem judecați de Domnul, suntem disciplinați pentru a nu fi condamnați împreună cu lumea. ( 1 Corinteni 11:30 , 32 )

Iubirea lui Dumnezeu nu stă liniștită, mulțumită, în timp ce noi rătăcim în distrugere. Nu stă și își urmărește mireasa jucând curvă. Ne găsește. Ne răscumpără. Ne spală. Ne transformă. Ne disciplinează. Și uneori ne omoară.

O astfel de iubire a venit neîntâlnită pentru unii corinteni. Au început să mănânce Cina Domnului într-o manieră nedemnă. Nu s-au examinat singuri. Au mâncat și au băut judecată. Cum a răspuns Dumnezeu? „De aceea”, explică apostolul, „mulți dintre voi sunt slabi și bolnavi, iar unii au murit ”. Unii erau bolnavi din cauza disciplinei lui Dumnezeu. Unii erau slabi. Alții au murit. Înmormântările au fost ținute datorită faptului că Dumnezeu i-a ucenizat biserica.

De ce am fi disciplinați, chiar până la moarte? „Ca să nu fim condamnați împreună cu lumea”. Există ceva mai rău chiar decât moartea. Iubirea lui Dumnezeu ne oprește uneori respirația pentru a ne salva sufletele. Această iubire, spre deosebire de presupunerile noastre adânci în băltoace, este un ocean, furibund și frumos. Dacă Dumnezeu ne-ar iubi așa cum ne iubim noi, am fi pierduți.

Să fii iubit de Dumnezeu

O, dragostea înfricoșătoare, minunată a lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu este atât de serios în a-l avea pe al său, încât îi va muri de foame acum pentru a-i hrăni pentru totdeauna, îi va ucide acum pentru a-i păstra pentru totdeauna. Dușmanii săi îl pot numi un monstru, dar sfinții săi cântă: „Pentru că dragostea ta statornică este mai bună decât viața, buzele mele te vor lăuda” ( Psalmul 63: 3 ).

A fi iubit de Dumnezeu înseamnă a fi sfințit, a fi îmbrăcat pentru cer, potrivit pentru eternitate, adus prin sălbăticia urlătoare a acestei lumi, dincolo de râul furios Iordan și asigurat în Țara Promisă a unei noi creații. Această dragoste nu ne va scuti de umflături, vânătăi și sângerări pentru a ne pregăti pentru prezența Lui.

A cere ca dragostea lui Dumnezeu să se mulțumească cu noi așa cum suntem noi este să cerem ca Dumnezeu să înceteze să mai fie Dumnezeu: pentru că el este ceea ce este, dragostea lui trebuie, în natura lucrurilor, să fie împiedicată și respinsă de anumite pete din caracterul actual și pentru că deja ne iubește, trebuie să lucreze pentru a ne face iubibili. (CS Lewis, Problema durerii , 41)

„Dragostea lui Dumnezeu nu orbitează în jurul nevoilor noastre simțite. El are în minte tot ce este mai bun, nu cel mai ușor. ”TweetDistribuiți pe Facebook

Și face exact asta. Iertându-ne, el ne face frumoși. El îndoaie orice împrejurare, lucrează toate lucrurile spre bine – fiecare rană și fiecare bucurie – pentru gloria noastră veșnică de a fi conform cu imaginea acestui Fiu ( Romani 8: 28-29 ).

Dragostea lui Dumnezeu îi îmbrățișează pe copiii săi acolo unde aceștia stau în prezent (a murit pentru noi în timp ce eram încă nelegiuiți) – nu ne facem demni de dragostea Lui; nu putem. Dar dragostea lui, când ne găsește, nu ne va lăsa unde suntem – suntem sortiți să fim sfinți și nepătați înaintea lui în dragoste.

Cu toată inima și sufletul său

Cu toate acestea, acest lucru nu implică faptul că el binecuvântează și învinețește în mod egal și nici că stă indiferent față de strigătele sau durerile noastre. Dimpotrivă. În mijlocul unei plângeri înfricoșătoare despre pedepsirea lui Israel asupra Domnului, Ieremia ne amintește:

Domnul nu se va lepăda pentru totdeauna, dar, deși provoacă durere, va avea milă după abundența iubirii sale statornice; căci nu suferă din inima sa și nu-i întristează pe copiii oamenilor . ( Plângeri 3: 31–33 )

„El nu suferă din inima sa”. Încântarea lui nu este să ne rănească. Nu este ca băiatul de la viermi care arde viermi cu microscopul. Chiar și atunci când ne pune cele mai grele suferințe asupra noastră, nu este bucuria lui să o facă. Mai degrabă, Ieremia își înregistrează inima către biserică astfel:

Voi face cu ei un legământ veșnic, că nu mă voi întoarce de la a le face bine. Și voi pune frica de mine în inimile lor, ca să nu se întoarcă de la mine. Mă voi bucura că le voi face bine și le voi planta în această țară în credință, din toată inima și din tot sufletul meu . ( Ieremia 32: 40–41 )

Această iubire – singura iubire suficient de puternică pentru a ne scuti de iad, pentru a ne face plăcuți în ochii Lui, pentru a ne încânta pentru eternitate – nu ne lasă singuri în fața păcatelor noastre de companie și a dispozitivelor nenorocite. Dragostea Lui pune frică în noi să nu ne întoarcem de la el . El ne vrea acolo unde este, din toată inima și din tot sufletul .

El a dovedit adâncimile inimii inimii sale pentru poporul său odată pentru totdeauna, când Isus Hristos a venit să poarte mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Nu ar trebui să ne surprindă că Dumnezeu ne-ar zdrobi pentru păcatele noastre; ar trebui să ne surprindă că dragostea lui l-ar zdrobi pe Fiul pentru noi. Indiferent de modul în care Dumnezeu alege să ne chinui pentru binele nostru, cele mai grele lovituri nu sunt niciodată ceea ce merită păcatele noastre. Căci Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât și-a dat singurul Fiu.Greg Morse este scriitor pentru desiringGod.org și absolvent al Bethlehem College & Seminary . El și soția sa, Abigail, locuiesc în Sfântul Pavel împreună cu fiica lor.

https://www.desiringgod.org/articles

Alexei Cozari 1890 – ? din Nedobăuți

Fratele Alexei Cozari s-a născut în ziua de 4 martie 1890 în localitatea Nedobăuți, județul Hotin, ținutul Suceava din părinții Alexandru și Maria, de religie ortodoxă, origine etnică rutean și naționalitate română.

A făcut 2 clase primare.

S-a căsătorit în octombrie 1911 în localitatea Nedobăuți, județul Hotin, cu Varvara, născută în 1894 și Domnul le-a dat 6 copii: 1 băiat și 5 fete.

În anul 1912 este recrutat și face serviciul militar la Regimentul 17 de obuz din Cernăuți.

Fratele Alexei Cozari aude Cuvântul lui Dumnezeu și se lasă călăuzit de El, așa că în ziua de 25 octombrie 1925 este botezat în Biserica Creștină Baptistă din Nedobăuți.

În data de 16 noiembrie 1931 este ordinat ca Prezbiter-Predicator pentru raionul Hotin, unde erau 3114 credincioși baptiști și 3111 aparținători și copii.   

Nu am găsit alte informații, de aceea rog frații din zonă să mă ajute. Mulțumesc.

Surse:

Arhive

Istorie Baptistă

Cum arată distribuția cazurilor de Covid-19 pe județe. Numărul îmbolnăvirilor este din nou ridicat în Capitală

19.09.2020 13:22

oameni-cu-masca-de-protectie-pe-strada-masti-sanitare-bucuresti-coronavirus-inquam-ganea (12)
Oameni cu mască de protecție în spațiul public deschis. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

În ultimele 24 de ore au fost 1333 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Covid-19, din 23.030 de teste efectuate. Alte 42 de noi decese au fost înregistrate din cauza virusului. Cele mai multe cazuri de infectare au fost din nou în Capitală (220), iar pe locurile 2 și trei s-au situat județele Maramureș (71 de cazuri) și Timiș (61 de cazuri).https://tpc.googlesyndication.com/safeframe/1-0-37/html/container.html

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/

Documente şi date din Istoria Bisericii de Nicolae Moldoveanu 14 SINOADELE

14. SINOADELE

Sinoadele, au început după a doua jumătate a sec. al II-lea (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Univ. vol. 1, pag. 272), şi se numeau sinoade adunările bisericeşti de rang superior.

Sinoadele sunt de mai multe feluri: locale, regionale, provinciale şi ecumenice adică adunarea reprezentanţilor bisericii din întreaga lume. În Biserica apuseană, deci în limba latină, sinoadele se numesc concilii.

La început nici o biserică nu a avut pretenţia să stăpânească peste altele… Din când în când s-au făcut sfaturi locale ale bătrânilor (prezbiterilor) bisericilor. Însă până la sfârşitul veacului al II-lea, se pare că nu au fost convocate decât în ocazii speciale după cum aceste întâlniri erau necesare.

Tertulian scrie: “Religia nu este chemată să impună religie, în mod liber şi nu prin forţă ea trebuie ca să fie primită.”

Aici vom arăta sinoadele ecumenice care s-au ţinut în decursul veacurilor. De la început ţinem să atragem atenţia că majoritatea sinoadelor ecumenice au fost convocate de împăraţi pentru a stabili ordinea în imperiu. Mai toate aceste sinoade, au elaborat legi (canoane). Totuşi, când unele persoane ajungeau la conducerea bisericii (ex. scaunul episcopal din Constantinopole sau Roma), şi nu erau întru totul de părerea unui sinod oarecare, atunci convocau alt sinod şi răsturnau toate legile sau canoanele sinodului cu pricina.

Iată un pasaj din Istoria bisericească scrisă de Sozomen: “Noi declarăm deci, că numai canoanele despre care vorbesc, nu trebuie să fie recunoscute, ci ele încă trebuie să fie condamnate cu dogmele ereticilor şi ale schismaticilor… Ce remediu se poate aduce? Nu e altul decât a aduna un sinod, după cum am mărturisit deja…” (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 352 – 353).

Sinodul – ecumenic

Sinodul – ecumenic a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare, pentru a stabili unitatea bisericii. Sinodul s-a ţinut în anul 325 la Niceea. Acest sinod a formulat simbolul credinţei (Crezul) şi a stabilit dogma Treimii cu privire la Fiul, problemă pe care Arie a pus-o în discuţie în Alexandria, cuprinzând apoi întreaga creştinătate. În urma hotărârii sinodului, Arie şi câţiva episcopi care-l susţineau, au fost exilaţi. Tot la acest sinod s-a pus la punct problema sărbătorii Paştelui.

După acest sinod ecumenic de la Niceea, a fost convocat un alt sinod ecumenic la Nicomidia, unde au participat 250 de episcopi şi s-a formulat un alt crez, contra celui care s-a formulat la Niceea. De asemenea au fost excomunicaţi episcopii Alexandru al Alexandriei şi Eustaţie al Antiohiei. (Filostorg, Istoria Bisericii, cartea a II-a, 7, pag. 212, trad. de Iosif Gheorghian, Bucureşti, 1899).

Sinodul II ecumenic

Sinodul II ecumenic a fost convocat de împăratul Teodosie cel Mare, în anul 381 la Constantinopole. S-a stabilit dogma despre Duhul Sfânt, egal în putere cu Tatăl şi Fiul.

– Lupta împotriva lui Macedoniu.

Sinodul III ecumenic

Sinodul III ecumenic a fost convocat de împăratul Teodosie II,în anul 431 la Efes. S-a discutat problema celor două firi ale Domnului Isus ca om. Discuţia s-a ivit datorită lui Nestorie, care nu era de părere să se spună: “Maica lui Dumnezeu”, ci “Maica lui Hristos” sau “Maica omului Isus Hristos”. Sinodul a fost prezidat de Chirii al Alexandriei, un potrivnic al lui Nestorie. După terminarea discuţiilor, împăratul i-a întemniţat pe amândoi, căci interesul lui şi al tuturor împăraţilor, era acela de a stabili ordinea în imperiu. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 229).

Sinodul IV ecumenic

Sinodul IV ecumenic a fost convocat tot de împăratul Teodosie II, în anul 449 la Efes. S-a discutat problema monofizismului. Împăratul a luat parte la discuţiile teologice, influenţând pe unii episcopi iar pe alţii ameninţându-i. Menţinerea ordinii la sinod era încredinţată la doi demnitari imperiali, Elpidiu şi Eulogiu. La cest sinod au fost şi bătăi, de aceea s-a numit “sinodul tâlhăresc”. Pentru stabilirea ordinii a fost întrebuinţată forţa publică. (Istoria Bis. Univ. vol. 1, pag. 233 – 234).

Sinodul V ecumenic

Sinodul V ecumenic (numit “sinodul IV” în locul celui la care s-au bătut), a fost convocat de împăratul Marcian, în anul 451, la Calcedon. (Evagrie, Istoria Bisericii, cartea II-a, cap. 2, pag. 30). S-a discutat tot problema monofizismului.

La sinodul de la Calcedon, printre altele, s-a hotărât, împreună cu împăratul Marcian, ca scaunul arhiepiscopal din Noua Romă (Constantinopolul) să aibă al doilea rang după vechea Romă. (Evagrie, Istoria Bisericii pag. 40).

Sinodul VI ecumenic

Sinodul VI ecumenic (numit “sinodul V”), a fost convocat de împăratul Iustinian, în mai 553 la Constantinopole. S-a discutat problema “celor trei capitole” adică Scrisorile lui Teodoret al Cyrului contra lui Chirii al Alexandriei şi contra sinodului din Efes; Epistola lui Ibas din Edesa; Epistola lui Ibas din Edesa adresată episcopului Maris din Andaşir (Persia) şi persoana şi opera lui Teodor de Mopsuestia, care fuseseră reabilitaţi de sinodul de la Chalcedon. S-a discutat schisma veneţiană. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, 259 – 262).

Sinodul VII ecumenic

Sinodul VII ecumenic (numit “sinodul VI”), a fost convocat de împăratul Constantin IV la Constantinopole între 7 nov. 680 şi 16 sept. 681, într-o sală boltită a palatului imperial, din care cauză i s-a mai zis şi “sinodul trulan”. S-a discutat problema dacă Domnul Isus are două voinţe (Monotelismul), două energii şi două firi. Împăratul a vrut să curme cearta în biserică şi a reuşit. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 266).

Canonul 61 al acestui sinod excomunică pe clericii care au legătură cu vrăjitorii şi ghicitorii. Pe laici îi exclude din sânul bisericii.

Sinodul VIII ecumenic

Sinodul VIII ecumenic (numit sinodul V – VI “al doilea trulan”), a fost convocat de împăratul Iustinian II.La acest sinod s-au evidenţiat contrastele dintre răsărit şi apus. S-a discutat despre disciplina în biserică şi s-au elaborat 102 canoane.

Sinodul IX ecumenic

Sinodul IX ecumenic (socotit al VII-lea un timp). În anul 754 s-a ţinut un sinod socotit al VII-lea ecumenic, convocat de împăratul Constantin V Copronyomos. Cei 338 de episcopi întruniţi la sinod au hotărât ca orice icoană să fie neîntârziat aruncată din Casa Domnului. Moaştele, deasemeni, să nu mai fie venerate. Toate actele sinodului au fost pierdute în decursul veacurilor. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 287).

Sinodul X ecumenic

Sinodul ecumenic (socotit “sinodul al VII”), a fost convocat de împărăteasa Irina în anul 787 la Niceea. Au participat între 330 – 367 membri. Aceştia nu erau toţi episcopi. Sinodul a combătut hotărârile sinodului din anul 754, l-a socotit pseudo-sinod. Şi a hotărât introducerea icoanelor.

Carol cel Mare n-a recunoscut acest sinod. Împăratul Leon al V-lea, a convocat un sinod care a anulat hotărârile sinodului al VII-lea, declarând valabile hotărârile sinodului din anul 754. (Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 291 – 292).

Sinodul XI ecumenic

Sinodul XI ecumenic (socotit “al VIII-lea” de Biserica Catolică), a fost convocat de patriarhul Ignatie, în anul 869 – 870, la Constantinopole în Biserica sf. Sofia. Au fost de faţă şi trimişii papei Adrian al II-lea.

Sinodul XII ecumenic

Sinodul XII ecumenic (socotit al VIII-lea de către Biserica Ortodoxă), s-a ţinut la Constantinopole, în anul 879 – 880, convocat de patriarhul Fotie. Au fost prezenţi 385 episcopi şi o delegaţie din partea papei Ioan al VIII-lea.S-a discutat cazul patriarhului Fotie şi nedreptatea care i s-a făcut de către sinodul din anul 869 – 870. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 357).

Un articol foarte important despre sinoade în: Studii Teologice, nr. 3- 4/1972, pag. 190 – 211, Liviu Stan, Importanţa vechilor sinoade ecumenice)

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_sept09.htm